Anul VII.	No 34.	23 Maiu 1904-
-jrastesţţg
ummeca
Comitelui de Redacţie: Ion Kalinderu P- Gârboviceanu G. Go^buc
General P. V. Năsturel G. Adamescu I 6tescu P. Dulfu V. 5- Mo^a N- Nicolaescu Gr. Teodossiu Gonst. G. Pop.-Ta^că,
www.dacoromanica.ro
Jfoua parfumerie şi Droguerie jYleDicinală T6MA Bi^ĂTULESGU
BucurescF. calea Griviţei No. 145 (lîqjă Gara de Nord). Bucurescl.
Oferă onor. sale clientele parfumurl din cele maî renumite fabrici franceze, ruse, germane şi engleze; pudre de orez, depilatore şi saponealese, briliantine, superbe colorante pentru pSr, diferite loţiunî, apă de colonia, de lavande, de verveine şi portugal, etc., ape şi pometjî de quinquina parfumate, Capilarine, col-cream de la prinoesse şi cosmetice higienice, piepţinî fini, Odol, perii, paste pentru dinţi, thermometre pentru bale şi diferite feluri de bureţi, glicerină, vasilină, lanolină şi tot felul de articole pentru tualete.
Articole pentru menagiti, ca : ceaiuri, cafea şi cacao in sămânţă şi pulbere, făină lactată Nestld, culori vegetale, arome şi esenţe pentru liqueruri şi li-monade, romuri şi cognacurî, esenţe pentru conserve alimentare, Sifone cu cari se prepară ape gazose, alcool şi sistematice maşine pentru spirt denaturat, ape minerale şi diferite săruri pentru băl, cum şi prafuri «Zackerlin», carboral, borax, acid boric, naftalină ieftină, bicarbonat de soditl, salol şi chinine, etc. Aniline şi culori, aparate, accesorii şi gata soluţiunî, băl, pentru fotografie. Uleiuri şi grăsimi minerale, parafină, benzină şi vasilină americană, terebentine, pensule, lacuri şi culori pentru pictură, vopsele, ceră şi sîrmă pentru parchete, etc.
Diferite ierburi alese, rădăcini, scorţe, frunze, flori şi seminţe pentru cdiurî, in şi muştaruvî, precum şi felurite uleiuri vegetale şi animale, ca: unt de cocos, de in, de ricin şi amigdale şi curat uleiu din ficat de morun pentru cura de drnă, etc.
Multe specialităţi farmaceutice române, franceze şi germane, precum :bu-giîe, balsamuri pentru viaţă, capsule, cataplasme, coaltare, crayone, ciaiurl drageie, elixire, emulsiunî uleiose, emplastre, glicerofosfate, globule, granule, injecţiunî, ovule, paste, pastile, perle, pilule, prafuri, săruri, supositoril, soluţiunî, siropuri şi vinuri medicamnntose care, prin rolul ce îndeplinesc unele de fi atiseptice şi desinfectante iar altele nutritive şi întăritore, sunt preparate cu scopul de a fi intrebuiuţate la vindecarea suferinzilor cărora să le redea sănătatea, forţa şi energia şi de a le fi reeonstituante ale sistemululuî nervos îndepărtându-le cu totul anemia şi slăbiciunea generală.
Bogat asortiment ele cauciucărie şi pansamente cum instrumente şi accesorii de resortul Farmaciei, Obstetricei şi Chirurgiei, Opticei şi Dentisticeî, ca: vată şi tifone, guthapercha şi muşamale impermeabile, tuburi de cauciuc, canule, injectore şi sistematice irigatore pentru Moşe şi Lehuse, pompe trage-lapte şi biberone, ploscî şi lighene de porţelan, specule, aţă de mătase şi ace, siringi, sonde, aparate inhalatore, bandage şi cercuri herniare, corsete elastice pentru domne şi ciorapi pentru varice, tuburi stomachale, pul-verisatore şi vaporisatore, preservative, suspensore thermometre maximale cum şi alte utensile şi accesorii de sticlă, aluminiu platină, faianţă şi porcelan, ochelari, forfecl şi cleşti, etc.
La cerere, expediază în orî-ce parte a Ţârei, contra ramburs, prompt şi cu preţurile cele mal ieftine, ori şi ce fel de mărfuri din aedstă branşă.
www.dacoramamca.ro
Anul VII.
No. 34.
23 Maiu 1904.
AL.BINA
SUMARUL*:
O scrlsore a M. S. Regelui.—G. Coşbue, Joile rele. — N. Rudulcscu-Nieer, La supat (poesie).— Cristian X. Ţapu, Din iesle pe cruce. - Luurenţia Grlblnee». — Povestea lui Ştefan cel mare şi sfânt.—I). Teleor, Ziaristica Română.—Navarin, Gheţarii.-Istoric, Ciunguzil.—De pe Domeniile Coronei.—A. A. Naum, Din literatura poporală. — Informaţiunl. — Societăţi economice la sate.—Din activitatea cercurilor culturale pastorale.— Bibliografii.
Uustraţiuni : Aprodul Purice dâ calul seu lui Ştefan cel Mare şi se pune piuă ca să se sue pe el. —Ştefan cel mare veijiendu-se suit pe cal cu ajutorul Aprodului Purice, ilînalţă la rang şi-î dă numirea de «Movilă». — După ce bate pe Albert Regele Poloniei în pădurea Cosminulul, Ştefan cel mare pune pe prisonieril LeşI să are, spre a seinenâ «Dumbrava Roşie.
MM. LL. Regele şi Regina, însoţiţi de AA. LL. Regale Principele Ferdinand şi Principesa Maria, cum şi de AA. LL. micii principi Carol şi Elisabeta au făcut pe vaporul românesc «Orientul»,o frumosă călătorie pe tot lungul Dunărei, de la Vârciorova până la Sulina. Poporul Român a făcut MM. LL. şi familiei princiare, o primire din cele mai entusiaste, cum nu s’a maî ve$ut până în present. Acesta arată, că rădăcina arborelui dinastic a pătruns adând în inima poporului Român.
M. Sa Regele a adresat la sosirea Sa în Bucu-rescî, d-lui D. Sturdza, preşedintele Consiliului de Miniştri, scrisorea de mai jos:
Scumpul meu preşedinte al Consiliului,
In frumos a călătorie ce am făcut pe Dunăre, de la Vârciorova la Sulina, împreună cu Regina, cu Principele şi Principesa României şi cu copiii Lor Carol şi Elisaleta, Mi s'a dat o nouă şi mişcătore dovadă cât de adânc este înrădăcinată în inima iubitului Meu, popor dragostea cu care suntem înconjuraţi.
www.dacoromamca.io
802
ALBINA
Am simţit o viue emoţiune reverend locurile istorice din resboiul neatârnărei, unde viteza Mea armată 'şi-a întemeiat faima, şi cu bucurie M'am putut convinge cât s'au întipărit în mintea şi sufletul tinerilor generaţii, datele măreţe care au innălţat Regatul. La Calafat, Corabia, Silişora, Turnu-Măgure-le şi la Olteniţa s'a reamintit, cu cuvinte pline de căldură, acestă epocă în veci neuitată. La Smârdan şi Vidin, ca şi la Rahova şi Nicopoli, de unde Mi s'a trimes semne de amintire recunoscetore, gândirea Mea s'a îndreptat către vitejii cari au înscris aceste nume în istoria Patriei.
Asemenea Mi s'a umplut inima de bucurie când, ajuns la hotarul Dobrogei, am fost salutat pe ambele ţărmuri ale Dunărei de credinciosul Nostru popor. Acestă primire căldurosă a Dobrogenilor, cari au alergat din satele şi oraşele cele mai depărtate, va remânea neuitată.
Un simiimânt de mulţumire sufletescă M'a pătruns constatând desvoltarea porturilor nostre şi progresele vedite ale celor doue oraşe surori Brăila şi Galaţi, care Ne-au întâmpinat cu un avânt aşa de mişcător.
Aceste progrese se dator esc mar ei reţeli de căi ferate care, îndrumând cu înlesnire produsele munceî naţionale spre Dunăre, a înjecit însemnătatea economică a acestui puternic fluviu şi a dat porturilor nostre maritime firesca lor menire întru propăşirea ţăirei.
îndeplinesc o datorie scumpă sufletului Meu, ru-gându-ve a, ai'ăta tutulor viele Nostre mulţumiri pentru strălucita primire făcute Mie, Reginei şi Membrilor Familiei Mele în tote oraşele, satele şi cătunele străbătute, ale căror ovaţiunî nesfârşite, Ne-au însoţit din munţii Mehedinţilor până la Marea-Negră.
Amintirea acestei călătorii va remânea neştersă în inimile tinere ale urmaşilor Mei, chemaţi a conduce o-dată destinele scumpei Nostre Românii-, iar Eu pot fi mândru de un popor care Me înconjorâ cu atâta dragoste şi'Mi dă doveji de atâta cre-
www.dacoromanica.ro
ALBINA
803
dinţă, la care răspund cu aceeaşi căldură de inimă, prin urările cele mai ferbinţî pentru ca Dumnezeu să nu înceteze a revărsă asupra luî bine-cuventă-rile Sale.
Primeşce, Scumpul Meu Preşedinte al Consiliului, incredinţareu sentimentelor de afecţiune ce'ţă păstrez.
Bucurescî, 5 Maiu 1904.
CAROL.
J OILE KBL E.
«erbătorile cele mai «legate» dintre câte le ţin femeile — şi pe-alocurî şi bărbaţii — sunt negreşit joile rele. Acestea sunt de obiceiu nouă la număr, dar pot să fie şi două-spre dece şi cinci-spre-dece. Ele sunt de două feluri: «fulgerătorele» şi cele de după Paşcî. Fulgerătărele sunt trei şi un fel de treime nedeslipită: Joia din săptămâna albă, cea din săptămâna luminată şi cea din săptămâna de după Rusalii, adică cea d’întâiu din Postul mare <dacă-l luăm de opt săptămâni cu a brânzei), cea d’întâiu de după Pasc! şi cea d’întâiu de după Rusalii. Aceste se numesc prin Banat Joi nepomenite, iar femeile le ţin ca să nu le jbce Nepomenita, cum sunt Sân-Toderiî ca să nu le joce caii. Sfînta asta, Nepomenita, e un fel de Mamă a Pădurii şi n’are alt nume, şi dacă-1 are nu e bine să i-1 pomenesc!. Aceste deci sunt 3 Joi nepomenite între Joile rele. Acum Joia din săptămâna patimilor e Joi-mare, şi după numele eî au iscodit dmenii altă gogoriţă, vestita Joî-măriţă, ori mai bine Joi-măriţele, care ar fi chipul tot nişte Mame ale Pădurii, ori nişte Iele, ori alt-cevâ aşa în felul Rusaliilor şi a Todorusaliilor şi a cailor lui Sân-Tbder.
Dar în Joia asta se lucreză de ale casei; ea stă singură de capul ei, cu tîta că Joî-mariţele au putere asupra 11-tulor oilor celor rele ori câte-ar fi. Adevăratele Joi rele încep cu Joia de după Pascî şi o ţin lanţ, una după alta, până se împlinesce numărul obicinuit, după locuri. Ori până la sfîntul Onofreî (12 Iunie), ori până la Sân-Petru. Lucrul, cum vedb se încurcă rău. Ba se încurcă şi cu Joia Ispasului, căci daca e vorba să ţii nouă Joi, ce te faci cu Joia asta care e sărbătdre bisericescă şi o ţii «de poruncă», iar Joile rele trebue să le ţii de bună voe. Deci ea scurteză Joile rele cu una, prin urmare trebuie împlinită cu alta, anume cu joia dintr’adoua săptămână de după Rusalii. Şi tot n’ajunge! Obiceiul e să ţii nouă joi «de după Pasci». Până la Rusalii sunt şapte, dar una e Ispasului, deci numai şase.
www.dacoromamca.ro
804
ALBINA
Ca să fac! nouă, ţi! şi joia dintr’a treia săptămână după Rusalii. Dar prima Joie de după Pasc! o poţi scote şi pe ea dintre cele 7 până la Rusalii, fiind a treime! de care am vorbit, dec! ea una, a Ispasului două, rămân cinci. Ca să fac! nouă, trebuie să ţi! şi Joia dintr’a patra săptămână după Rusalii. EI, acuma mai am una şi sunt gata. Joia din săptămâna în-tâiu de după Rusalii e şi ea din treime, dec! o poţi scdte dintre Joile rele — căci e dintre nepomenite — şi atunci, ca s’o împlinesc! trebuie să ţi! Joia dintr’a cincea săptămână după Rusalii. Şi iacătă-ne la sfintul Onofreiu. Ba în anul acesta a noua Joie, socotită în chipul arătat, cade după Onofreiu, deci tocmai bine să le lungesc! până la Sân-Petru, că sunt numai tre! până atunci, şi iată că se fac tocmai creştinesce douăsprezece în cap.
Ţi-a rămas ceva în cap din socotela asta? Să ţi-o ma! spun odată pe scurt: O Joî-mare, care stă singură, în săptămâna patimilor; tre! Jo!-nepomenite, în săptămâna albă, în cea luminată şi în cea după Rusalii şi nouă Joi după Pasc!. Acestea de după Pasc! însă au un clenciu, între ele intră şi o ser-bătăre bisericescă, Joia Ispasului, şi două dintre Joile nepomenite. Dec! ca să le împlinescă, iau alte tre! Joî de după Rusalii. Joile cele nouă se pot întinde, până la 12 şi la 15, după obiceiul local şi după an, aşa că t6te aceste Jo! să fie până la două-Zecî.
Ce de vreme pierdută, Domne ! Ma! pune în socotelă cele 6 Joî ale postuluî-mare, pe car! multe femei le ţin tot pentru cuvîntul pentru care ţin Joile nepomenite şi cele rele, şi ve! avă 26 de Zile pierdute. Dintre aceste şese una, cea d’întâiu e a Sân-Toderuluî, şi e în deobşte ţinută de femei, fiind-că e, «la mijloc» între Marţi când se aşăză Sân-Toderiî şi Sâmbătă când cade vestitul Sân-Tdder cel mare.
E adevărat că Joile acestea le ţin ma! cu osebire femeile, şi nu pretutindeni tot după acelaş calapod. Intr’o parte a ţări! femeile sunt ma! harnice, într’alta ma! leneşe, iar eu nu vorbesc de ce este într’o anumită parte a ţării, ci de cele ce se pot adună din totă ţara. Iată, ca pildă, într’unele locuri femeile ţin nouă Vineri în loc de nouă Jo! după Pasc!; veZ! că obiceiul e felurit, dar tot acolo vine. Acestea cu Vi-nerile lor mi se par dintre cele harnice, căci celea ce ţin Joile au câte două Zile după olalta sărbătore, fiind-că Vi-nerile, or! aşâ or! aşâ, le ţin tdte femeile neamului românesc, şi nu numai anumite Vineri, ci pe t<5te la rând câte sunt, cincî-Zecî şi două.
Să nu-mî uit vorba, cu două sărbători după olaltă. Bine le merge, Dragă-Domne, în postul-mare femeilor car! ţin Joile! In postul mare e o potrivire ciudată de Zile- Joia nu lucreză femeile, căci e legată. Vinerea nu, căci unde-i po-
www.dacaromamca.ro
ALBINA
805
menit ţărancă să lucreze Vinerea, iar Sâmbăta cât ţine postul mare sunt ale morţilor, căci de la Sâmbăta Sân-Tdde-ruluî celui mare încep sărindarele pentru cine le face, iar pentru cine nu, încep pomenirile şi moşii şi câte se ţin de cultul morţilor. Iar Duminicele sunt Dumineci. Şi aşâ, regulat, cu bună rînduială ca de cântec, în cele şapte săptămâni ale postului-mare, femeile au patru (Jile de sărbătdre pe săptămână, una după alta. Acum du-te şi cu gândul la câtă muncă se pierde cu sărbătorile acestea. Femeile nu torc, nu ţes, nu cos, nu spală cămăşi, nu sapă, nu plivesc, nu fac nimic pe lume în tjilele de sărbători băbescî. Să stai patru <Jile din săptămână, nelucrând nimic, aprdpe două luni! Postul mare. cum ştii e al «cânepei», cum (Jiceau bătrânii, femeile au să tdrcă, să răschireze, să depene, să urzăscă, să ţesă, ca să aibă pânză nouă la Pasci, din care să facă tradiţionalele cămăşi de sărbători. Dar după cum merg (Jilele acum: pusei pânza când dă frunza şi-o gătii la Sân-Văsii! Cât ne plângem, că femeile cumpără mai bine americă putredă, că obiceiul pânzărieî de casă piere! E adevărat, dar când Dumnezeu să tdrcă şi să ţesă femeile, dacă aprdpe: întreg postul mare sunt oprite de superstiţie să lucreze! pic aprdpe întreg, căci afară de cjilele înşirate, două săptămâni întregi întreguleţe nu lucrăză nimic de Luni până Sâmbătă în săptămâna Sân-Tdderilor şi în cea luminată.
Dar, uite, mă iau cu altele şi uit de Joile-rele. Ce pricină aşâ de mare or fi avend femeile de ţin aceste Joi cu atâta sfinţenie ? Ca să nu se pornescă urgia lui Sfântul Ilie asupra lor, cu foc şi cu apă. Aşâ dar pentru trăsnete, pentru grindină, pentru vifor, pentru înecuri, şi revărsări de ape şi pentru ploi mari, pentru zldte, secetă şi arşiţă, crivăţ, ger şi îngheţuri. Mai pe scurt, pentru mânia văzduhului. Astaîntâiu. Apoi al doilea pentru bdle anumite, cum e bdla cea rea, ame-ţăla şi înebunela, cari tdte sunt lăsate pe sâma Joimariţelor şi a Nepomenitelor. Iar al treilea, pentru sănătatea vitelor şi rodirea pomilor şi a semănăturilor.
In deobşte toţi Românii spun cel d’întâiii lucru, mai ales. Ori unde vei întrebă de ce ţin aceste Joi, răspund: ca să nu bată piatra, ca să nu aprindă trăsnetul, ca să nu fie ploi mari. Până la un loc lucrurile s’ar potrivi cu credinţele strămoşilor noştri, ai Românilor, al căror Dumnezeu, cel d’în-tâiu şi cel mai mare, eră tocmai poruncitor al schimbărilor din văzduh, al trăsnetelor şi ploilor şi al celor-lalte, şi se chiemâ Jore, din care noi avem numele Joi dat cjilei care era sfînta acestui cjeu. Iar Joi-măriţele ndstre sunt, cum se vede, tocmai aceste schimbări ale văzdului, întru cât ele strică şi sănătatea omului şi pomilor şi holdelor, ca secetă, ca grindină, ca îngheţuri, ca vînturi mari, ori reci şi aducătdre de bdle, apoi — pentru cei slabi de îngeri şi cu bdle nervdse,— ca spaime ale furtunii şi ale trăsnetului şi ale potopurilor
www.dacaromamca.ro
806
ALBINA
de apă, cari pot face pe unii să capete ameţeli şi b61a cea rea şi să înebunescă, pot face să capete samcă ori să lepede femeile însărcinate, pot băgă în bdle copiii şi altele de a-cestea. Dar ce Joî-mariţe! T6te acestea sunt vreri şi puteri ale lui Dumnezeu cel atotputernic, nu sunt fiinţe vii cari să sbdre prin văzduh şi să ţie socotelă de ceî ce n’au ţinut Joile-rele, ca să vie şi să-î pedepsescă, umblând din casă în casă. Să se închine numai Românul cu inima curată luî Dumnezeu, şi să lase în plata Domnului Joi-măriţele, că de-o vrea Dumnezeu să fie într’un fel, Joi-măriţele d<5r n’o să aibă mai multă putere de cât El ca să facă într’alt fel.
Şi poţi, cred, să luminezi pe ţăranii din satul teu, că prea multe sunt Joile acestea. E adevărat că totă munca plugarului atârnă de cele ce se petrec în văzduhul lui Dumnezeu deci mintea lui e vecinie îndreptată spre schimbările văzduhului, şi ţăranul ţine sărbători pentru cele ce 1 dor pe el. Noi orăşenii nu înţelegem tot aşa lucrurile, căci noi nici nu arăm nici nu semănăm, deci nouă puţin ne pasă că bate piatra ori e secetă, că se rup pomii de chiciură, ori dă îngheţ în luna luî Undrea pe pămîntul negru. Vreau să (jic cu astea, că sărbătorile plugarilor au, întru adîncul lor, o pricină dreptă. Dar nu e cuminte să te închini păgânesce Joilor-rele şi să pierii vremea luî Dumnezeu, de găba. Atâtea Joi ţinute. Şi dac’ar fi numai ele, dar sunt şi alte (Jhe pentru trăsnet şi grindină, ba Palie, ba Ana-Foca, ba Sân-Petru de iarnă, şi Ciuda lui Arhanghel, şi Marina şi ziua Iudei şi Armindenul,, şi întrăgă săptămâna luminată cu Isvorul tămăduirii, pe lângă partea care-o au Sân-T6deriî, şi Filipiî de vară şi de iarnă» şi altele, şi pe lângă rînduitele sărbători bisericesc!, pe cari nu le ţine ţăranul liind-că cinstesce pe vr’un sfânt, ci tot numai pentru credinţele luî.
Poporul ţine atâta amar de sărbători, ca să-î morgă bine. Ce lucru întors! Cine nu munceşte, n’are ce-î trebuie, iar Românul ca să aibă ce-i trebuie nu lucreză. Căci acolo vine. Dacă lucreză în <Jilel6 acelea, (Jice că-î va merge bine şi va ave spor, deci cine vrea sâ ajbiă spor, să nu lucreze.
Mă mir de una. De ce ţin femeile şi nu bărbaţii Joile-rele ? Că mai cu multă cădere ar fi' să se temă bărbaţii de schimbările văzduhului, căci ei ară, ei semenă, ei cosesc iarba, ei au să vadă de nevoile hranei şi de bir şi de dijmă, ei sunt ciobani pe munţi şi cărăuşi pe drumuri, şi iar femeile să vadă de-ale casei, de furcă şi de ac, de haine şi de copii, de paserile din curte şi de grădină Femeile ţin Vine-rile pentru lucruri femeesci: de sunt fete, ca să fie jucate şi fru-mose, ca să se p6tă mărită şi să aiba bărbat după plac ; iar do sunt heveste, ca să nască copiii frumoşi, ca să le iu-bescă bărbatul şi ca să aibă spor la lucrul din casă. Ce-a, tjice, daca s’ar apucă să ţie Vinerile bărbaţii, nu femeile» pentru tdte aceste lucruri femeesci? Eu tare me tem că fe-
www.dacoromanica.io
ALBINA
807
meile ţin Joile-rele numai din lene şi din dragul hoînări-tuluî. «Toile sunt adevărate sărbători băbescî, cart n’au te-meiu de cât urâtul furcii şi al răsboiului, şi poţi cundsce pe femeea vrednică şi pe cea ticălosă, după răspunsul ce dă când o ispitesc! despre Joile-rele, câte le ţine. Cea care le ţine pe tdte, cu multă asprime, are să ţie tdte sărbătorile băbesc! şi să nu facă alt-cevâ de cât să socotăscă în gând or! să întrebe prin sat, ce sărbătore e mâne, şi când cade cutare sărbătdre. Ce casă vr'e! să aibă o femee ca asta, şi ce să aibă în casă ?
Sciu şi eu că nu e lesne să scoţi din capul femeilor superstiţia şi să le fac! să se lase de Joile lor. Dar datoria preoţilor şi a învăţătorilor, şi a dmenilor ma! luminaţi, este să se lupte mereu cu superstiţiile acestea, cu încetul, până ce le stârpesc. Lucrul e cu putinţă. Ca pildă îţ! dau obiceiul ce-1 au Moţi! din Ardeal, întru ţinerea Joilor-rele. Fiind-că la toţi Români! se scie despre «Joile-rele, şi Moţii le sciu, dar nu după placul femeilor, ci după hotărârea bătrânilor fruntaş! din sat. Aceştia s’adună adecă, în Dumineca Tomeî, la unul dintre eî şi se sfătuesc daca au să ţie or! nu «Joile-rele în anul acela. După cum e anul şi după cum e vremea de muncă, ei hotărăsc într’un fel or! într’altul, iar hotărârea lor o aduc la cunoscinţa preotului, ca să <}ică Şi el da or! ba. Apoi hotărârea luată se face cunoscută în tot satul, şi femeile se ţin de ea cu dreptate şi fără nici o abatere.
G. Coşbuc.
Din activitatea Cercurilor Culturale pastorale.
In diua de 11 Aprilie a. c., în parohia Grădiştea, comuna Drano-veţî, judeţul Romanaţi, a avut loc prima conferinţă a exarhatuluî «Oltul de sus». Serviciul divin a fost săvârşit de preotul D. Pre-deanul, la care a asistat multă lume, faţă cu d-1 Primar Ilie M. Nicolae şi notarul Marin R. Stâncescu, cum şi d-niî învăţători: M. Buşculescu din Dranoveţî şi D. Ionescu din Isvor, cu copii ce au format cor, excutând răspunsurile, «Domne milueşte,» «Tatăl-nostru» etc. După terminarea serviciului divin, s’a, făcut un Te-Deum de deschiderea conferinţelor, la care pe lângă Preotul Exarh D. Predeanu au mai luat parte şi preoţi! sosiţi: Ilie Pre-uţenu,Mamura; D. Bădescu, Strejeşti-de-sus; D. Popescu’, Doba-Coli-baş; D. Michăilescu, Gănesa şi Marin Demetrescu, Enoşeştî, cum şi cântăreţii: Mihai Popescu, Gănesa şi M. Popescu, Strejeşt!-de-sus.
In urmă s’a ţinut o conferinţă publică despre. «Datoriile ome-nilor între dânşi», de Preotul D. Predeanu, ma! povăţuind publicul de a se uni, să fondeze o societate (bancă populară rurală).
Norodul a rămas mulţămit şi toţi s’au despărţit veseli că au audit lucruri bune şi de folos.
www.dacoramanica.ro
LA 5ĂPAT
^^uzderie de fluturi ver^i
Pe lanuri cât din ochi le pierţlî,
• j Şi flutură din aripiore
Când trece ventul sau vr’o bore.
Sunt cele două foi subţiri,
A? fie-căruî bob urzirî,
Măruntă oste liniştită Frumos în şiruri rânduită, —
Porumbul bine-cuvîntat Plugarului de ospătat,
Porumbul care-şî simte viaţa Voios în totă dimineţa.
La sapă, fete şi băeţî!
Şi voî voioşi, în dimineţi Cu cer albastru, ţlărî senine,
Ce picură un tainic bine!
De jur în jurul lui săpând, îi face-ţî cuib s’adune, când,
Vin ploi dorite, — apa, care îi dă putere de săltare...
Vecinătatea ! limpeziţi De buruenî, vrăjmaşi cumpliţi, Ce ’n preajmă-î vin pe nepoftite Şi cresc uşor, cresc înmiite...
La sapă dar, şi mari, şi mici, Cu hărnicie de furnici,
Cu omenescă cuminţie Spre spor ogorelor să fie;
www.dacQromamca.ro
ALBINA
809
Că, rostul eî, ştiut orî cui,
E frământarea ’n jurul lui A ţărnei, — fel de primenire Şi priinciosă întărire.
De ’s multe fire la un loc Să nu le socotiţi noroc:
Lăsa ţi mult două, trei din tote, Că de ’s puţine, mult se scote;
Şi, cuib de cuib, ar fi pecat Să fie tare-apropiat:
Ve spue ochii, obiceiul,
Că depărtarea e temeiul.
Priviţi!, — acum c’aţî isprăvit, — Ce mândru stă înşiruit;
Cum flutură din aripiore,
Voios, purtând poleiîi de sore.
Pe (jli ce merge, mai săltat,
De rouă nopţii desmierdat, — Simţiţi-î visul să se vadă Ştiuleţî de aur strâns grămadă;
S’audă şuer de vapor,
Batoză ’n umblet strigător,
Şi val de apă ce coboră,
Şi roţi, şi pietrele de moră...
Şi-apoî, pe sine odihnit,
Să mi se vadă liniştit Pe fund curat, la bună masă In românescă mândră casă...
Priviţi-1 şi 'nălţaţi cuvînt Mulţămitor, la Domnul Sfînt,
Voî să-l vedeţi cu spor, grămadă, El iarăşi visul să şi-l vadă...
N. Rădulescu-Niger.
www.dacoromamca.ro
810
ALTSTNA
DIN IE5LE PE e^UGE.
(Urmare).
MENALCAS.—Şi izvorele şoptesc în taină: mare e îndurarea ta» Domne ! Slava lui Dumnezeu rîurilor o spun, mărilor, şi, în valuri spumose, acestea din urmă, marginilor pămîntuluî vestesc fericita minune !
Tityrus.—Ţarina bogată va geme sub spicele aurii; spicu-î greii cât vrabia, ’n pale cât trestia. Cât de fericit va fi acum plugarul 1 Belşugul câmpului îl va rupe hambarele. Saltă de bucurie păstorul ! In livedea înverzită lupul va sta, de acum înainte* alăturea cu mielul ; leopardul cu căpriora, junicea cu leul şi oia, vor fi la un loc o turmă.
Ursul şi taurul vor pasce împreună, puii lor vor dormi în acelaş culcuş; leul va fi frate cu boul şi calul, copilul cu şarpele în mână se va jucâ la sânul mamei !
Menalcas. — Iată în depărtare, un nor de praf, ca un sul negru se ridică ’n văzduh. Sunt cel trei Crai de la Răsărit, viu în gona cailor, într’un suflet. Steua, sus de pe cer, înainte le călăzesce calea. Daruri nenumărate aduc din a lor ţări pline du bogăţie.
Sfioşi, cu privirile aţintite spre iesle, cu piciorele îngenunchiate, se apropie de Tine, blânde copil !
Cu inima înfrântă şi smerită Ţie ţi se închină şi daruri: aur ţi-aduc ca unui mare împărat; tămâie ca unul muritor, căci aţii om te al întrupat între noi şi ca om vel muri, Domne Iisuse ; cu smirnă te ung magii ca un sfint şi nemuritor ce eşti !
Tityrus. — Cum licăresc, noptea, în văpăi de foc, stelele pe cer, cu cât mal strălucitor e lucefărul între făcliile ceresc!, cu cât e sorele de scântietor dimineţa, la răsărit, cu atât mal frumos eşti Tu, Domne Iisuse, cu atât mai strălucitori sunt ochii Tel ?
Menalcas.—Aici vino, vino cu noi, frumosule copil; pajiştile şi câmpiile nostre vor să te aibă pe Tine pururea de stăpân. Tu pe unde vel păşi, colţul ierbei va miji, codrii vor înfrunzi, câmpul va înflori, grâul va ’nspici, hambarele vor trosni. Plugarul se va minună şi Ţie se va închină !
Fiarele vor pieri, turmele s’or înmulţi; lupii că s’or îmblâncji şi cu boii s’or înfrăţi!
Insoţi-Te-vor pas cu pas, în a Ta cale acoperită cu spini: pie tatea, credinţa nepătată, dreptatea nesmintită, amorul Divin, ve_ nite pe pămînt, odată cu Tine !
Cu Tine s’a întrupat, aici pe pămînt, şi sf. Zeiţă a Păceî a cărei daruri bine-făcătore respândi-le-vel în lumea ’ntregă, şi vei pune gard de ’ngrădire crudelor răsboîe; Tu, duşmanul neîmpăcat al vărsărilor de sânge, vel aduce lume! liniştea, pământu-
uî mântuirea !
M Tityrus.—Tu vel fi păstorul cel bun al blândei Tale turme:
Ego sum pastor bonus et homines grex», ai <Jis, când Te-aî
www.dacoramanica.ro
ALBINA
811
scoborât în acestă lume, deşertă, să-ţl cauţi oile rătăcite. De la păşiunile grase din Nazaret, îţi vel duce oile să le adăpî, şi să le răcoresc! în apele limpezi ale Iordanului. De la Iordan, strângem du ţi oile rătăcite, turma ţi-o vel cresce şi la iarbă, mal departe, până la marginile pămîntuluî o vel duce ! Pe cele alese din ea, la păşunile veclnicieî în livezile Raiului ceresc, le vel îndrumă şi porţile aurite lor vel deschide, unde ambrosia le va fi de mâncare şi apa vie, dătătore de viaţă, nectarul de băutură!
MENALCAS.—După cum turma e podoba livecjeî şi păstorul podoba turmei, câmpului podobă lanurile aurite, floricica—parfumul grădinel, munţilor—podobă codrii; râurilor—anini! şi plopii, ast tel Tu, Bunule Păstor, podoba şi sufletul turmei Tale eşti.
Titvrus.—Cum cerul—cunună pămîntuluî este, stelele—cerului ochii scânteietori, luna regină mândră între stele, codrului—podoba—glas de filomele, Tu Sore al dreptăţeî, Cerului eşti cunună, căci Ţie se închină sore, stele, lună !
MENALCAS.—Dar un vifor se va deslănţui de năpraznă peste turma Ta. Viaţa Ta, atât de dulce între noi, acum schimba-Ţi-se-va odată în suspine amare, în lacrăml de sângec! Prins va ti păstorul—şi a lui turmă împrăştiată. Pe cât de ne ăjitâ îţi va fi viaţa atunci între noi, pe cât de chinuitore îţi va fi mortea, pe atât de încununată, cu trei rânduri de cununi, pe atât de slăvită şi de cinstită va fi învierea Ta!
TlTYRUS.—Codrul plâns va râde atunci; câmpiile şi văile pustiite răsuna vor de cânt de păsărele; munţii pleşuvi îmbrăca-şi-vor coma verde. In întreg cuprinsul, libertate, înfrăţire, veselie mărire.
Aevea, plutind prin văzduh, risuna-va imnul ceresc:
Cristos în iesle născut Norodele-a ’nvcselit;
Pe cruce s’a restignit Şi norodele-a mâhnit; l.a ceruri F.1 s’a suit,
Norodile-a ’nveselit;
Din morţi Christos a ’nviat Şi norodele-au săltat !
*
* *
Ast-fel cântau şi se rugau păstorii în jurul iesle!.
O rază din sore răsare, furişată printre gratiile staulului, depuse sărutul pe fruntea aurită a Surelui dreptăţeî.
Sfântă închinăciune, s'ăvit prinos, de la cel ce primesce lumina către cel ce i-o dă, către marele împărat al luminilor!
Nevinovatele cântări de rugă şi laudă ale păstorilor se îndepliniră întru totul: Fiul Omului avu de îndurat, de suferit multe chinuri, pentru ridicarea nemuluî omenesc, căcjut în păcatul Iul Adam.
*
* *
Trecut-au trel-(Jecî şi trei ani la mijloc, în care vreme Mântuitorul, copilul de ieri, lăcut-a multe minuni în lume :
www.dacarcmanica.ro
812
ALBINA
• Apa ’n vin a schimbat In Cana Galilia Şi pe morţi c’a înviat Pe Lazăr din Vitania!
Draci din omeni c’a gonit.
Pe şchiopi c’a tămăduit,
Pe orbi cu ochi i-a făcut!
Binele făcut semenilor săi, Mântuitorul, îl răsplătesce cu al luî sânge. Fariseii şi cărturarii se strâng la sfat pe sub ascuns, şi se pogodesc fel şi chipuri, cum să-l omăre.
Au cumpărat cu trel-ţlecî arginţi pe unul din cei doî-spre-cjece ucenici ai lui, pe luda Iscarioteanul, care i-a dus în grădina Ghetsimani, unde 1 ah aflat pe Iisus stând de priveghiu, rugân-du-se Părintelui săh ceresc, îngenuchiat cu faţa la pămînt, cu ochii înmuiaţi în lacrâmi:
Părinte prea sfinte Rogu-me fierbinte,
Iată fiul teu Ş-aşteptă cesul seu Cesul de pierzare,,
A lui Iuda trădare!
Sângele nevinovat al Domnului a strigat răsbunare la ceruri. Iuda ca să-şi ispăşescâ greşala sa, mers-a îndărăt la Sinagoga jidovescă, a asvârlit cei treî-decî de arginţi şi s’a dus de s’a spânzurat, îndeplinindu se ast-t'el cuvintele sfintei scripturi : «Cu ce măsură vei măsură, ţi se va măsură!»
Jidovii, când au vătjut Că Iisus e Domnul sfânt,
După el au alergat,
Cu lanţuri că l-au legat Şi l-au dus şi la Pilat.
Sus pe cruce l-au suit Şi pe el l-a răstignit:
Cu pirone de oţel Ca să moră uşurel!
Cu fiere l-au adăpat Pe Christos cel însetat,
Pe Dumnezeu împărat.
Pămîntul s’a tremurat,
Sorele s’a întunecat,
Luna faţa şi-a schimbat.
Jidovii s'au spâimântat Şi cu glas tare au strigat:
Că Iisus cu-adevărat Fost-a’l lumii împărat: împăratul cerurilor,
Bucuria omenilor,
Prăpădul Jidovilor!
(Va urmă).
Cristian N. Ţajm.
Profesor-Focşanî.
www.dacaromanica.ro
ALBINA
813
Povestea lui Ştefan cel mare şi Sfânt.
î lungă povestea lui Ştefan Vodă, însă cum pote fi alt-fel când atâtea fapte vitejesc! a săvârşit, în cât despre tote şi despre cele mai mici, nu aî chip să maî aduci aminte, căci el tote câte le-a făcut, peste firea omenescă a trecut; iar alţi viteji ar pute să trăiască sute de vieţi şi tot să nu ajungă a făptui atâtea minunate fapte, cu atâta pricepere săvârşite. El dacă biruia aţii nu se prea bucură ca alţii, sau să se îndemne la liodină, ci îndată cătâ în viitor şi chitea şi socotea cam pe unde şi în ce fel duşmanul, care greu să lăsă biruit, îl va mai cercetă.
Aţi audit, cu bună semă, că Turcii au fost şi acum la urmă alungaţi din ţară şi bătuţi. Ştefan, potrivit obiceiului ce avea se gânclî maî departe şi temându-se ca Turcii, aşâ de smintiţi în aceste două lupte din urmă, să nu vie când-vasă năvălescă asupra Chiliei şi Cetăţeî-Albe, care le stătea ca un ghimpe în ochi, se apucă să le întărescă. Lucrurile se întâmplară întocmai cum gândea Ştefan. Turcii de abia mai strânseră ceva oştire şi porniră din nou în potriva Moldovei, se deslipescă de la sânu-î aceste doue cetăţi pe care Ştefan le iubea mult, mult de tot.
Voevodul Moldovei audind de noua urgie, ce se pregătesceţârei sale, se zbăteâ ca peştele la mal. Nu ştia ce să mai născo-cescă numai să potă căpătă ajutor, ca să fie în stare a-şî apără cetăţile iubite.
Gândi să maî facă şi asta: să ceră ajutor de la Cazimir,Craiul Lehieî. Acesta îi făgădui ajutor de i se va închină ; şi acest mare iubitor al ţăreî lui, îşi călcă pe inimă şi se închină îngâmfatului Craiu, care, la urmă, îl trase pe sforă, căci nu-t dete de cât 3.000 de omeni. Ce să facă Ştefan cu acest ajutor ?
Turcii sosiră, înconjurară cetăţile şi se repediră în luptă cu sâlbăticimea unor dihănii de pradă, maî luând în ajutor şi pe Laiot, Domnul Munteniei. Moldovenii se luptară ca nişte lei, omo-râră şi prăpădiră o mare mulţime de Turci, dar aceştia par’că erau fermecaţi o mie cădeâ şi alte mii în loc veneau. Puterile Moldovenilor scă^end din ce în ce şi Sultanul făgăduindu-i să-i lase sloboclî şi nevătămaţi, de se vor da prinşi; iar de nu să-î treacă pe toţi prin ascuţişul săbiei, cei din cetate hotărâră să se dea prinşi.
lată cetatea Albă şi Chilia pierdute. Inima vitezului sângereză de durere şi aruncă blestemul lui asupra Crailor creştini, dar fără suflet. Presimţeâ Domnul Moldovei că s’a dus de acu liniştea ţăreî, căci avend Turcii un culcuş de unde uşor puteau ori când,’ năvăli asupra Moldovei, spre a prăda, nu vor stă cu mâ-nele în sân. Şi chiar aşâ să întâmplă. Nu trecu mult şi iată că năvălesce în ţară unul Ilroiot, care intră întovărăşit de oste Tur-cescă socotind că, dacă Turcii au luat cele doue cetăţi, nu-i mult până or pute luă şi ţara Moldovei; dar s’au păcălit amar, căci Ştefan le-a ieşit înainte, i-a bătut măr pe toţi, iar pe tâlharul de Ilroiot l-a prins si l-a pus de i-a retezat scăfârlia, ca să-l sature de tâlhării şi de jafuri.
Se dice că Ştefan cel mare şi vitez, prin o grea cumpănă a
www.dacoromamca.ro
814
albina
trecut în acestă luptă. Eră în focul bătăliei şi Ştefan, doborând şi uci^end, nu mai vedea alta înaintea ochilor de cât duşmanii câinoşl cari sfâşiau ţara. De odată, un foc trânti la Ipămînt calul Domnului; iar Ştefan, lunecând, cădii jos şi aşâ că liordia duşmană, care înainta ca o apă, ce se varsă vijelosă în prăpastie, eră cât pe aci să-l strivescă sub piciorele cailor. Din norocire eră lângă dânsul un aprod, care se numiâ Purice. Acesta
descălecă în grabă şi pofti pe Vodă să încalece el în loc. Cum Vodă însă eră mic de stat, aşâ că nu pute să se asvârle în grabă pe cal, Aprodul Purice îl spuse: «Domne iată eu ine plec la pământ şi ghemuindu-me, me prefac într’o moviliţă, ca să-ţî fiu ţie de ajutor la încălicare». Iar Vodă încălecând, îl mulţămî din tot sufletul, făgăduindu-I că de se vor întorce sănătoşi înapoi, îl va schimbă numele din purice în Movilă, dându-î o boerire mal mare. Lupta mântuidu-se cu biruinţă din partea Moldovenilor, şi atât Vodă cât şi Aprodul Purice întorcându-se sănătoşi, făgă-
www.dacarainaiiica.ro
AT.TÎTNA
815
•duinţa fu împlinită; iar Aprodul Purice ajunse: «Marele Armaş Movilă», din care se trage nemul Movileştilor şi acei chiar cari au fost mai târziu Domni.
Iată mântuite* luptele cele mari ale lui Ştefan cu Turcii, lupte, care l-aii făcut vestit la tote curţile Crăeştî; iar duşmanilor l-au făcut de temut, aşa că ei nu mai cutezau să intre în ţară cu una cu doue, dar viaţa resboinică a marelui Voevod, încă nu e
sfârşită, căci din anii de pe urmă a stintel lui domnii, se încep luptele cu Leşii, lupte ce au înjosit trufia celui mai mândru şi mai semeţ nem din cele vecine.
Dacă vădu Domnul Ştefan şi aceste din urmă lupte sfârşite, apoi gândi’ să se mai odihnescă şi să facă prieteşugul mai temeinic cu «Craii» de prin prejur, că dor s’or mai potoli vărsările de sânge. De Turci nu prea ave grijă, căci atâta mulţime turcescă se prăpădise în ţările Românesci, în cât simţi el că, pe o
www.dacoromanica.ro
816
ALBINA
bucată de vreme le-or fi pierit gustul de a se mai arătă la hotarele ţăreî.
Din partea Ungurilor, iar să liniştise. Acu mal rămăsese? să preînoiască legăturile de prieteşug cu noul Craiu al Leşilor (Polonilor), Albert, frate cu craiul Vladislav al Ungurilor, căci cellalt se săvârşise din viaţă: Şi avend Ştefan Vodă un logofăt anume Ioan Tăutul, care multa carte sciâ şi eră prea mult priceput în ale cuvântului, îl trimise cu solie la Albert Craiul Leşesc; iar acest Tăut, mare logofăt, într’atâta plăcu Craiului, în cât îl dărui cu urmetorele sate de la margine: Câmpul-Lung-Rusese, Putila, Răstocele, Vîjniţa, Ispasul, Miliea, Vilaveea, Ca-rapciul, Zamostia, Văscăuţî şi Voloca, punând hotar apa «Cere-muşului».
Ştefan cel mare se bucură de acestă dărnicie şi de ^legăturile cu’Craiul Leşesc, pe care el le credea temeinice, dar amar îl duru sufletul când prinse de veste mai la urmă că acest Craiu uşuratec, tote câte le făceâ, nu erau din pornirea dreptă a ini-mei ci numai din vicleşug, pentru ca să potă orbi pe vitez şi apoi prin înşălăciune să-l răpună.
Şi ascultaţi cum urmă, vicleanul Leah, cu înşălăciunea, trecută de la gând ia faptă. Ce-o fi socotit el în mintea lui, ce păcat amar l-o fi păscut din urmă, că numai ce-’i dete în minte să se facă el vestit în lumea intregă, bătând pe Ştefan Vodă, care băgase groză de morte în păgânătate. Dar, veţli că cele ce isvodeâ mintea lui, îi eră temă să le mai arăte şi altora, căci şi de gândul lui se sfiâ, dar încă de Ştefan; aşâ că pe de o parte îl luă cu momelele pe Vodă; iar pe de alta ridică în piciore totă Aurea boerimei leşeşti şi altă oştire încă, şi-o porni spre Moldova. Maică precurată! dar ce mai de semne îi arată Dumnedeu, că dor îl va înduplecă, să lase la o parte acest vătămător gând, de a purcede în potriva creştinilor! Aşâ un popă cum slujiâ la le-turghie, numa ce scăpă sfânta cuminicătură jos; iar când au fost să iasă din târg, un nebun strigă după dânşii: «Mergeţi, mergeţi, că mortea vostră o cătaţi şi să sciţi că nu ve veţi mai în-torce înapoi». Dar Craiul nu băgă în semă pe acesta. Ei n’a ascultat nici de sfaturile celor mai înţelepţi, n’a cătat nici Ia semnele ce Dumneţleu i le trimeteâ, ci a pornit cu gând duşmănos spre Moldova; iar, ca să adormă grija lui Vodă Ştefan, îi trimete solie, care să-i aducă veste, că el, Craiul Lehieî, vine în sfârşit, cu oste mare şi cu multă şi alesă boerime leşesoă, să-î ajute întru căpătarea din nou a Chiliei şi a Cetăţei Albe din mâinile Turcilor. La început se minună mult, Domnul Ştefan, de astă mărinimie a Graiului leşesc, şi cum nu-i părea lui Vodă tocmai lucru curat, trimese iscode pricepute şi acestea îi aduseră ştire de vicleşugul Leşilor.
«Aşa ve e povestea fraţilor! — se gândi vitezul Domn — apoi lasă că ve voi arătă eu, cum ştie Românul să plătescă şi cele bune şi cele rele. Apoi Turcii că-s păgâni nelegiuiţi şi încă au avut pricină d9 s’au sculat în potriva mea, căci nici eu n’am vrut să me plec şi nici ţara mea n’am vrut s’o îngenuchiez lor!»
«Dar voi ce pricină aţi avut? Că v’am poftit cu prieteşug şi cu credinţă din partea mea? Las nelegiuiţilor, las viclenilor şi zăv-zăcilor, îţi vede voi tartorul în viaţă, dacă n’aţi avut răbdare a-1 aşteptă să-l vedeţi după morte. De asta dată eu nu ve voiu
www.dacaromanica.ro
ALBINA
817
mai ertâ, căci cu prea multe amărăciuni de la voi m’am hrănit!».
Şi pregătind Ştefan oste într’ascuns, cum audî că Leşii s’au -apropiat de hotarele ţărei a şi trimes în solie pe logofătul Tău-tul şi pe Isac vistierul, cari să mulţumescă Leşilor, de ostenela ce-şî dau pentru a scote nişte pâmînturi creştine din ghiarele păgâne, însă din pricină că multe lupte avend Moldovenii, acu nu le-ar mai fi pesplac stricarea din nou a ţârei, prin trecerea oştilor şi prin urmare Ştefan Vodă, cu multă rugăminte, cere Craiului Leşesc, să nu trecă la Turci prin Moldova, ci prin pre-jurul Nistrului, prin Podolia şi Rusia. Craiul Albert a primit bine solia, a mai adăogat din nou că el vine în ajutorul creştinilor, dar rugămintea din urmă a lui Ştefan s’a făcut că n’o pricepe şi a intrat în Moldova. Atunci Vodă ca să n’aibă păcat pe suflet, că-i bate pe sfânta dreptate, le mai trimete solia din-tâiu tot cu rugăminte de a nu strică ţara, că ei vor fi siliţi s’o apere, Craiul Leşesc prefăcându-se prea supărat de acestă ameninţare, pune în fiare solia şi urmeză înainte cu prădăciunile şi pustiirea ţărei. Dacă vetju Ştetan cel Mare o aşâ neobrăzare şi totă viclenia Craiului dată pe faţă, se puse iar în fruntea oşti-reî lui şi porni ca un vifor asupra Leşilor. Aceştia umblară ce umblară prin ţara, după prădăciunî, cu o lăcomie de fiare, din pricină că ei mântuiseră totă hrana, ce-o ave cu dânşii şi aucjind apoi că cetatea Sucevei e plină de averi şi de cele trebuinciose hranei, au înconjurat’o şi au bătut-o trei săptămâni, fără nici o ispravă.
Şi într’atât se ticăloşi oştea leşescă, în cât îţi eră mai mare mila să-î ve<Ji, flămânzi şi prăpădiţi, cum se ridicau cu vorbe rele împotriva Craiului, certându-1 de ce i-a adus pe dânşii, flo-rea boerimeî, ca să le prăpădescă vieţile prin locuri streine, fără să inţelegă de ce. Şi aceste vorbe rele şi tote supărările ce veniră asupra Craiului Albert, îi aduseră grea bolă şi singur el nu sciâ cum să iasă din acestă pacoste în care intrase. Nu-i mai rămăsese alta de făcut de cât să ceră într’ajutor pe fratele-său, Craiul Unguresc, iar acesta, mustrându-1 pentru faptele lui nebune şi nesocotite, a venit de la împăcat cu Vodă, care a primit împăcăciunea numai cu încredinţare că Leşii se vor întorce în ţara lor, tot pe unde au venit ca să nu mai pustieze şi alte locuri.
Ce să facă Leşii ? Au primit că n’aveau încotr’o, dar când fu vorba de întors, ei apucară pe altă cale, prin codrii Cosminuluî, căci de s’ar fi întors pe unde au venit, ar fi trebuit să moră de flămândire, tot drumul pe unde au venit fiind pustiit de dânşii.
Auclind Ştefan de una ca asta socoti că acu le-a venit vremea şi lor să iâ pentru necredinţa şi vicleşugul lor pedepsa cuvenită, şi trimeţend o parte din ostaşi pe un drum mai apropiat de codrul Cosminuluî, le porunci să taie copacii din codri, aşâ ca să remâe numai înţâţânaţi: iar când vor ajunge Leşii în codru, să-î lase în pace să se înfunde bine şi apoi odată să iasă ostaşii de prin ascunzători şi să prăvălescă pădurea peste ei.
Leşii nesciutorî de păcatul ce-î aşteptă, mergeau ameţiţi, cu inima îndoită şi cu jalea în suflet din pricina înfrângere^ pătimită, avend cu toţii un singur dor, de-a ajunge mai iute în ţara lor. Dar vai! ce mânie se pregătea fără ştirea lor. Abia intrară în codru şi mai răsuflară o lecă în răcorea umbrosă a copacilor ştergându-şî brobonele de sudore, când de odată şuiere prelungi
www.dacaromamca.ro
818
ALBINA
se aud intovărşite de un vuet înfricoşetor, ca şi cum tote tunetele cerului ar fi căţlut pe dânşii, şi, maî ’nainte ca ei să fi avut vremea să-şl dea sema unde sunt şi cei cu dânşii, maî înainte-ca să li avut vreme să privescă în sus; pădurea întregă se prăvăli peste dânşii; iar eî cu un vuet lung şi dureros, de se îngroziră văile, cădură farâmaţî la pământ, spălând buştenii cu sângele lor denem, pe când alţii cari scăpând ca prin urechile acului, o luară la sănătosa pe culmea delului la vale, cădeau pe-iarba verde, ca nişte spice, săgetaţi din frunzişul codrilor, d& ostaşii lui Vodă.
Craiul Albert, cu o sumă de oste' şi boierime, care n’apucră a intră în codru, veglend aeestă bătaie a lui Dumnezeu, o luă la fugă, pe când Ştefan îi băteâ din urmă de-i snopeâ.
Mai spun bătrânii, cum că Ştefan pre toţi Leşii cei prinşi cu
www.dacaromanica.ro
ALBINA
81»
viaţă, i-ar fi înjugat la plug şi i-au pus de au arat un loc întins* semănând ghindă, care dacă a crescut, s’a făcut pădure mare şi frumosă, iar omenii au numit-o «Dumbrava Roşie», căci în loc. de apă, cu sânge leşesc a fost stropită.
Laurenţia Gribincia.
Ziaristica "Română
(1817—1849).
a anul 1817 Racocea, imperial şi regesc traducător în limba română din oraşul Lemberg, tipări prospectul unei foi periodice ce avea să apară pentru întâiaşi dată în românesce. Gazeta însă nu ieşi.
La anul 1822 Zaharia Karcaleki încercă şi el să scdtă un ziar la Ruda, dar nu putîi face nimic.
La 1827 Eliade Rădulescu încercă să fondeze un ziar; stăpânirea îl împiedică.
La 1825 C. Rosetti scdse în Leipzig (Germania) o fdîe intitulată: Faina Lipskei.
La 1829 apăru la Iaşi Albina Romănescă sub direcţia lui Gheorghe Asachi, fost mai târcjiu efor al şcdlelor Moldovei.
Tot în acest an Curierul Rumânesc al lui Eliade Rădulescu, începu să se tipărescă în tipografia lui Eliade, cumpărată de acosta de la doi boieri.
La 1832 din două gazete una în Muntenia şi alta în Moldova, se făcură cinci, mai ieşind încă: Buletin, gazetă administrativă (începutul Monitorului Oficial de acji); Foie Oficială (laşi), Harpa Română.
La 1835 încă două diare noui îşi încep apariţia: Universul lui Genilie, şi Gazeta Teatrului Naţional.
La 1836 Eliade începe să publice şi Curierul de ambe-sexey revistă literară cave a răspândit enorm gustul citirii, şi Muzeul Naţional. Le curier de Bucarest ziar în limba francesă e scos de un frances la Sfântul Sava.
La 1837 avem Cantoru de avisu al lui Karcaleki, special pentru anunţuri; Curiosul al lui Cesar Bolliac; Foia Dumi-niceî şi Gazeta de Transilvania în Braşov.
La 1838 cinci Gazete noul: Alăuta Romănescă, Foia literară Mozaicul, Pământinul şi România.
Alte cinci noui apar pe lângă tdte cele de până acum la 1839: Foie comercială, industrială şi economică, Foia Duminicii, Foie pentru minte, inimă şi literatură, F6ie săldscă a principatului Moldovei, şi Vestitorul Bisericesc.
Anul 1840 ne aducem o revistă literară care a făcut epocă: Dacia Literară a lui M. Ivogălniceanu, V. Alexandri şi C. Negruzzi. La Bucuresci: Dunărea, Oziris, Icona Lumei, Iie-
www.dacoromamca.ro
820
ALBINA
pertorul Teatrului Naţional; la Iaşi. Mercur, ziar comercial la Brăila.
In 1841 o gazetă grecescă: O Zefiros tu Istru, făie politică şi filologică, apare în Bucurescî; iar în Iaşi: Spicuitorul Moldo-Român, jurnal sciinţific literar şi industrial; în 1842 nu iese nici o publicaţie periodică nouă, iar în 1843 numai: învăţătorul Satului (la tip. Sfântul Sava).
Trei gazete nou! în 1844: vestita Propăşirea desfinţată după un număr, din cauza titlului său ce părea revoluţionar domnitorului Moldovei Mihail Sturdza; Povăţuilorul sănătăţii şi a economiei; Vestitorul Românesc, gazetă semi-oficială. Ihikarester deutsche seitung, cea dântâiu f6ie germană, începe din 1845 şi ţine până la 1864. In 1846 nimic nou. In 1847 : Album Sciinţific e scos de C. N. Brăiloiu; iar Universul devine Mundul. La Blaj, apare: Organul Luminărei.
Anul revoluţiuniî 1848 aduce multe gazete noul: Popului Suveran al lui D. Bolintinănu, Pruncul Român al Jui C. A. Rosetti, Naţionalul, Constituţionalul, Monitorul Român, Amicul Comercianţilor, Icona Lumeţ, Organe Naţionale, Reforma, Sep-tămâna a lui G. Bariţ, Bucovina şi o noue Gazetă grecescă. După reprimarea revoluţiei t6te aceste gazete noul şi de ocazie au încetat împreună cu ale lui Eliade. (1).
1). Teleor.
«=*o<g5f=00=ş-
GHEŢARII
Când eşti în apropierea munţilor înalţi pe care vecjî ză petjî eterne, privirea ’ţî este atrasă de un fel de rîuri ce parcă ţîşnesc în cascade uşăre pe povîrnişul muntelui. Aceste rî-urî ce apar privireî năstre mereu îngheţate, sunt gheţarii. Ei cobor pe flancurile munţilor până în câmpii, adese-ori acoperite în vremea de vară cu o verdeţâ sclipităre. Aceste fluvii de gheaţă deşi atacate în faţă şi în coste de razele arcjă-t<5re ale sărelui de vară, totuşi masa lor resistă căldureî şi picăturile de apă fonnăză mici iz văr e cristaline ce curg în văile adânci şi prăpăstiăse ale munţilor.
Gheţarii, din regiunile munţilor apropiaţi de mare, curg mereu şi apa lor solidificată ne oferă priveliscea unui torent ce să aruncă în mare prin cascade furiăse. Aceşti gheţari în Ţările Nordului, au une-orî o lungime de aprăpe o sută kilometri şi o lăţime ce trece peste trei kilometri. Cascadele acestea de apă solidificată ajunge une-ori la înălţimea de 1000 metri. E primejdios de a te apropia do ele, căci din când în când, blocuri mari de ghiaţă, surpându-se din vârful muntelui se prăbuşesc cu un sgomot îngrozitor. Mărimea 1
(1) M’am servit în acestă lucrare de Analele Academiei Române din 1888.
www.dacoromamca.ro
ALBINA
821
lor întrece une or! pe aceea a unei case, şi în îngrozitdrea lor râstogolire, nimicesc tot ce întâlnesc în cale în durata unei clipe.
Zăpezile eterne ale munţilor formezâ gheţari. Eî se cobor mereu în văî, părăsind regiunile sălbatice ale munţilor şi acolo topindu-se puţin câte puţin, dau nascere la izvdre abon-dente şi numerose din care se nasc mari fluvii care iau valea spre mări.
Cursul unui gheţar depinde de povîrnişul pe care curge; dacă panta î mai grăbită şi cursul gheţarului o mai grăbit şi debitul de ape ce-1 dă este mai mare.
Când ne apropiem de masa unui gheţar, priveliscea ce ni se oferă este din cele mai încântătore. Acestă masă de gliiaţă nu este uniformă şi compusă numai din gliiaţă, ea e amestecată cu o mulţime de blocuri sau bucăţi de gheaţă, cu pietre, şi în tote părţile este străpuns de crăpături adânci prin care apa curge cu libertate luându-şi cale în văi. Aceste crăpături în gheţar, provin din neegalitatea cursului seu. Căci în unele locuri masa de gheţă se îngrămădesce şi în alte locuri ea se slăbesce printr’o întindere prea mare din care ca-usă crapă şi se produc prăpăstii adânci în masa lor. Iarna, aceste crăpături nu sunt aşâ de mari, dar ele sunt acoperite cu ninsori care întind ast-fel o cursă prmejdiosă călătorului care să aventurăză în acele locuri necunoscute. Vara, topindu-se zăpada, păreţiî acestor adânci crăpături se lărgesc şi în fund se aud mereu murmure de izvore puternice. E o mare legătură între volumul fluviilor ce izvoresc din Alpi faţă de anotimpuri. Aşâ, bunioră, vara fluviile cară o mai mare câtime de apă de cât erna, când aceşti gheţari nu mai sunt topiţi de căldurile verei.
Gheţarii curg mereu, dar aşâ de încet, in cât privirile ndstre nu pot prinde mişcarea lor. Cercetările dmenilor de sciinţă a dovedit’o prin observaţiunî îndelungate.
La 1827 Mugi, a construit pe un gheţar o colibă formată din pietre. Trei ani mai târtjiu el găsi coliba construită de dânsul la o distanţă de o sută de metri mai la vale; şapte ani după aceea ea se mai coborî încă cu şepte sute cinspre-cjece metri. Trei-spre-cjece ani de la data clădirei ea să coborâse la un Kilometru şi jumătate, făcend ast-fel o cale de o sută cinci-spre-(Jece metri pe an.
Masa gheţarului însă nu curge de o potrivă. S’a înşirat în linie dreptă, de-a curmezişul gheţarului pietre morene. Câtva timp după aceea pietrele morene nu mai erau în şir, unele erau mai înainte iar altele rămăsese mai în urmă, de unde s’a dovedit că centrul curge mai repede de cât marginele.
Gheţa din care e format gheţarul e mai uşdră de cât ghiaţa din fluvii ori din lacuri, ce se formeză în timpul erneî. Ea este străbătută de mici băşici pline cu aer, cari se găsesc mai
www.dacoromanica.ro
«22
ALBINA
mult în partea superi6ră a gheţarului, iar când ne coborîm mai jos, gheţa este maî compactă şi are o culdre albăstrie.
Din aceste observaţiuni asupra gheţarilor, Omenii de sci-inţă au căutat să afle cum se formeză ei şi a se urcă cu teoriile lor la primele începuturi ale globului pământesc. Geo logia a fost împodobită atunci încă cu periocla glacială, ce a fost odată în globul nostru şi a făcut mari schimbări. Teorii sciinţifice mal noul, bazate pe observaţiuni îndelungate, au alungat tot ceea-ce se părea exagerat şi astăcjl gheţarii sunt mal bine cunoscuţi, de cât orl-când.
Mii de călători străbat în fie-care an munţii, şi mulţi din el veniţi cu scopuri sciinţifice, fac întinse observaţiuni a-supra gheţarilor din cari scot întâi descoperiri noul, luminând puţin câte puţin părţile obscure asupra gheţarilor. Aceşti omeni însă adese-orl sunt victimele imprudenţei lor în acele locuri primejdiOse.
Locuitorii acestor localităţi pdrtă triste amintiri de nenorocirile întâmplate unor călători imprudenţi.
lntr’o vară, un locuitor din Griinvald trecea turma lui peste gheţarul ce pdrtă numele satului. Lunecând, el că(Ju în fundul unei prăpăstii de gheţă ce avea o adâncime de 120 metri. In căderea lui lovindu se de pereţii de gheţă, îşi perdu cunoştinţa. Trecut după cât-vâ timp prin curentul de aer rece, el se găsi într’o prăpastie unde eră o mare adâncime. Acolo în fund se aucjeâ murmurul unul râuşor a cărui apă se scurgea în vale.
Se sul în susul gheţarului, şi numai când zări lumina, el observă că un braţ eră plin de sânge şi sfărâmat. Ast-fel, acest locuitor căcjut de la o înălţime asâ de mare în fundul unei prăpăstii de ghdţâ scăpă cu viaţă ca prin minune.
CâţI-vâ ani mal târcjiu, un pastor protestant venise tot la Griinvald şi plecându-se pe marginea prăpăstiel de gheţă, se sprijinea într’un baston, privind şi admirând pereţii de gheţă ce aveau reflecte de aur. Bastonul lui alunecă şi bietul preot cătju în fundul adânce! prăpăstii. Călăuzul fugi în sat după ajutor, nimenea nu fusese martor acestei nenorociri şi călăuzul fu bănuit că ar fi împins în prăpastie pe bietul pastor. Locuitorii din Griinvald, care mal toţi sunt călăuzi pe Alpî, nu voiră ca unul din satul lor să fie prepus de o crimă, faţă de un turist şi se hotărî ca unul din el să se co-bore în prăpăstie. Fii legat cu o funie, patru Omeni îl co-borâră acolo cu un felinar legat la piept, iar într’o mână a-veâ un baston cu un capăt de fier, iar în cea-l’altă avea un clopot cu care dădea semnalul. El se coborî în fundul prăpăstiel unde găsi pe pastor aprOpe zdrobit, o masă în formă de carne. El avea punga lui la el şi călăuzul presupus fu ast-fel justificat.
La 7 August 1800, poetul Danez Ester, călătoria prin regiunile Alpilor. Eră călăuzit şi mal avea pe lângă el şi un
www.dacoromamca.ro
ALBINA
825
amic. Călăuzul îl preveni să fie atent şi să nu mergă singur înainte, căci i s’ar putea întâmplă vre o nenorocire. El însă mergea mereu împins de curiositate şi dispăru de-odată în fundul unei prăpăstii. Căcjuse la o adâncime de trei-cjecî de metri, în picidre cu înâinele de-supra capului. Fu găsit mort.
Asemenea nenorociri se întâmplă adese-orî în regiunile gheţarilor, căci omul de sciinţă împins de curiositatea de a află ceva nou, uită pentru un moment primejdiile ce-1 înconj6răv devine imprudent şi adese-orî cade victimă nobilelor impul-siunî ce-1 împing până acolo.
Navarin.
——------
e i u N g U z 11.
e când Rusia a ocupat Manciuria se vorbesce prea des. despre bandele «Ciunguzilor», sau după ortografia fracenză «Chunghuzilor», pe cari presa rusescă îi nu-mesce «hunguzî».
Cu ocazia resboiulul ruso-japonez se vorbesce des-din ce în ce mal des, presupunând că tocmai dânşii sunt instrumentul Japoniei în atacurile contra linie! ferate ruso-manciuriene şi încercările de a distruge podurile acestei linii. Este lucru curios că de astă dată denumirea lor citată mal sus în atâtea variaţium s’a schimbat încă odată — mal cu semă în presă —, au devenit Tunguzî, deşi acesta este numele unuia din nemurjle mongolice ale populaţiuneî siberiene ce n’are absolut nimic comun cu «ciunguzii».
Ciunguziî nu sunt alt ceva de cât haiducii Manciurieî, de care acestă ţară suferă de secole.
De când Chinezii au început să colonizeze Manciuria, printre el veneau acolo o mulţime de exilaţi sau criminali, cari au scăpat din mâinile justiţiei Chineze. Simţindu-se aci mal asiguraţi au început a forma cete şi, unindu-se cu elementele rebele ale Manciurieî, au format cu timpul un fel de ligă puternică a haiducilor, numindu-se «hungulcî», adecă «cel cu barba roşie» adoptând ca drapel al acestei ligi stegul roşu şi avend lozinca acţiunel lor «răzbunarea».
Liga ciunguzilor şi astăzi ca şi în vremile vechi, n’are frică de autorităţile chineze nici de acele rusesc!.
In timpul construcţiei drumului de fer manciurian, au atacat necontenit posturile rusesc!, măcelărind adese ori sotnil întregi de cazaci şi prădând satele vecine. Iuţela şi neobosirea cailor ciunguzilor ese proverbială, chiar caii căzăcescl nu-î pot întrece. In ceea ce privesce îndrăznela şi vitejiea haiducilor manciurienl, este destul să spunem că soldaţi chinezi, fiind cât de numeroşi, când văd apropiindu-se o cetă ciunguză
www.dacorranamca.ro
824
ALBINA
cât de mică, nu cred că au alt cevâ mal bun de făcut de cât a fugi nebuneşce. Ciunguzii sunt îndrăzneţi în t<5te acţiunile lor, sunt atât de obraznici că au fondat un biurou de asigurare în Nucivang, şi până de ună cji, acest biurou primiâjplăţi de la negustori pentru libera trecere prin .Manciuria. Cei ce au plătit Ciunguzilor birul stabilit, căpătau un steguleţ roşu şi un fel de paşaport, sau maî bine chitanţă pentru birul plătit. Steguleţul îi asigura contra atacurilor neaşteptate, fiind pus pe căruţele sau carele lor, iar chitanţele din Nuciuvang le permitea a călători prin Manciuria fără a fi expuşi la vre o neplăcere din partea puternicei organizaţiunî a haiducilor manciurieni.
lată câte-va fapte petrecute de curând, despre unul din Jieniî-ciunghuzî, care le povestesce «Japan Weekly Mail»;
După ocuparea Manciurieî de Ruşi, dînşiî s’au luptat peste un an de tjile cu câta ciunguză a lui Tulensan.
Faptele din acestă campanie ne amintesc resboiul contra Boerilor, din care causă sus numitul ziar numesce .pe şeful lor «Dewet al Manciurieî». Şi într’adevăr ascestă denumire este potrivită cu numele marelui general al Transvaalului.
In momentul când autorităţile ruse au hotărât o campanie contra lui Tulensan, dînsul se găsea în districtul Liao, aprbpe de Mukden. Eră în fruntea unei cete de călăreţi organizaţi milităresce. Cu expediţiunea a fost însărcinat locotenentul Ivonşin. Haiducul însă fiind deja înconjurat a şciut să fugă printre aripa dreptă a detaşamentului rus şi rîul Liao. După mai multe expediţiuni fără rezultat, Tulensan a fost în fine prins în satul Lianchontu. A avut ioc o luptă crâncenă după care haiducul, percjend maî mulţi din aî săi, a putut totuşi a se retrage fără a fi prins. In altă luptă Tulensan a păţit şi mai rău, lăsând pe câmp câte va (jecimi de morţi, luândui-se mulţime de cai şi aprope tbtă muniţia, îndrăzneţul bandit a şciut însă iarăşi să scape din mâinile vrăjmaşului, deşi satul în care a fost atacat era înconjurat de nişce bălţi care se socotesc ca imposibile de trecut.
După acestă învingere Tulensan s’a retras în Mongolia, de unde însă în luna Octombrie a anului trecut, cu o Oste de
2.000	de Omeni s’a ivit Jarăşî în Apanchjuan, de lângă drumul de fer manciurian între rîurile FainziUhe, Khunkhye şi Liao. Printre căpitanii lui se afla pe atunci şi renumitul renegat rus Fulenkov, fugit din Sahalin, care avea propria sa cetâ de călăreţi, compusă din 500 de Omeni.
Astă dată autorităţile ruse au trimis contra lui Tulensan o sotnie de cazaci, un escadron de cavalerie, două companii de infanterie şi 4 tunuri. Nici astă dată însă n’au reuşit să-l prinză. Deşi tOte trecerile cunoscute prin rîul Liao au fost bine păzite, îndrăzneţul haiduc a şciut totuşi a trece rîul şi a se îndreptă iarăşi spre Mongolia. Expediţiunea rusescă ’l-a urmat şi l’-a ajuns în fine la un sătuleţ. In lupta care a avut loc acolo,
www.dacoromamca.ro
ALBINA
825
după raportul oficial rus, au căzut 178 de haiduci, au fost 200 răniţi şi s’a pus mâna pe 250 de cai. Fulenkov a fost omorît şi el, dar Tulensan cu restul de vre-o 900 de omeni, a ştiut să se scape încă odată.
Iată o mică descriere a greutăţilor cu care este nevoită să se lupte Rusia în Extremul Orient. Din acăstă causă < Ruski Invalid» sfătuesce că în trenurile militare ce trec prin Manciuria, muniţiunile şi armele nu trebue transportate în va-gdne deosebite, ci că soldaţii trebue să fie în timpul parcursului în aceste localităţi, în tot deauna gata de luptă, având în ori ce moment t6te necesarele la îndemână.
Numai ast-fel se va putea impune Ciunguzilor, respectul pentru trenurile militare rusesci, ceea ce este cu atât mai necesar cu cât este dovedită înţelegerea ce o au Japonezii, prin emisarii lor, cu haiducii manciurienî, pentru a îngreuna transporturile militare rusescî.	Istoric.
De pe Domeniile Coronei.
In clilele de 19—22 Aprilie c., d-1 Ion Kalinderu, administratorul Domeniului Coronei, a lost la Domeniul Dobrovâţ, din jud Vaslui.
Pe lângă inspecţiunea Domeniului, d-sa a ţinut, ca în tot-dea-una, a visitâ şi primăria, şcolele şi bisericile din localitate. Întâmpinat peste tot de primari, învăţători, preoţi şi numeroşi săteni, d 1 Kalinderu s’a interesat de apropo de starea comunei, şi a locuitorilor, de mersul învăţământului şi de starea localurilor, şi a împărţit sătenilor şi elevilor portretul M. S. Regelui şi cărticele din folositorea bibliotecă a Administraţiei Domeniului Coronei.
La şcola din Slobozia a fost primit în mod deosebit, şi după săvârşirea lecţiuneî din clasa a V-a, la care a asistat, a îndemnat pe elevi prin cuvinte căldurose, să urmeze cu stăruinţă la şcolă şi să se ostenescă a se instrui, căci învăţătura e izvor de adevărată viaţă. Fiînd de faţă şi un număr mare de săteni şi sătence, a vorbit şi despre trebuinţa ce se simte tot mal mult, ca femeea Română, să fie luminată, pentru a pute da o bună cres-cere copiilor. Cu cât aceştia vor fi mal bine crescuţi acasă, cu atât învăţătorii vor fi mal uşuraţi şi vor pute da elevilor cât mal multe cunoscinţe folositore. De aceea sătenii nu trebuie să se bucure de puţina muncă ce aduc la câmp sau în casă, fetele în vârstă de şcolă, ci trebuie să le lase a urmâ la şcolă regulat, ca şi băieţii. Ba după terminarea cursului primar să le trimită şi la cursul de adulţi şi să le dea atunci, ca şi mal târcjiu, putinţă a citi cărţi folositore, căci numai aşâ nu vor uită ce au învăţat, ci li se va întipări mal bine în minte şi vor câştigă noul învăţături bune. E un mare bine pentru poporele, cari au lemeî cu sciinţă de carte, de ore-ce copiii, până să mergă la şcălă şi
www.dacaromamca.ro
ALBINA
«26
chiar în acest timp, sunt maî aprope de mamă. Şi cum va fi purtarea şi învăţătura ce le va da, bună sab rea, aşa vor fi şi «î maî târziu, cetăţenî buni sau răi. Pilde de rea crescere în familie sunt ca peste tot şi aci, şi trebuie ca fie-care să caute a a se teri de ele. Maî trebuîe ca vorbele, că «aşa a fost învăţat <le acasă», cu cari să întâmpină nenorocirile de asemenea natură, să nu lie numai vorbe gole, ci pornite din o inimă şi o minte care să şcie a trage folose din păţaniile altora.
Mulţămit de cele constatate, d-l Kalinderu a dispus cu acestă ocasie să se facă maî multe reparaţii şi îmbunătăţiri la şcolâ, să se înzestreze cu material didactic necesar etc.. învăţătorilor •şi învăţătorelor le a dat gartificaţiî în bani şi obiecte, şi a ajutat mulţi locuitori sărmani, iar pe alţii i-a înlesnit a şi cumpără vite.
I# DIN LITE'RATUJţA P6P61}ALĂ
ei'li ------------------------
Fire-ar maică cum ar fi Că pe-aici nu pot trăi Stau în sat, me fac tâlhar.
Nici prin sat cu omenii Nici pe deal cu iepurii.
Frunză verde liliac
Mă! bădiţă, mult ’mî-eşt! drag.
Invaţă-me ce să fac?
— Bădiţa te-a învăţă bine. Ia-ţî bocceaua, ha! cu mine Şi haide într’o pădure.
Unde-a fi pădurea desă Acolo să facem casă *
Ş’otn trăi amândoi bine Barem o lună de ţlile.
Foie verde arţăraş Am iubit un ciobănaş Mî-aduceâ brânză şi caş, Dimineţa urdă dulce MS sărută şi se duce.
Frunză verde trei măsline Câte focuri sunt pe lume
www.dacoromanica.ro
ALBINA
827
Nici un foc nu arde bine Cum arde inima ’n mine Ca un coptoraş de pane.
Las’ să ardă, nu î păcat Căci puicuţa m’a lăsat.
Murgule, căluţul meu Ce oftezi aşa din greu?
Ori ţi-e fonie, orî ţi-o sete Orî ţi-e dor de codru verde.
Orî ţi e greii de trupul meu De oftezi aşa din greii?
Culese din eoniiuia Socca. <lc A. A. Xaum.
Informaţiunî.
Administraţia Casei Şcolelor publică un premiu de 500 lei pentru cea maî bună lucrare dramatică, scrisă anume pentru teatrul sătesc.
Subiectul să fie luat din istoria patriei sau din viaţa de tote •cjilele a sătenilor. In tratarea lui autorul să caute a întrupa într’un grăiţi limpede şi cu adevărat românesc, idei sânătose, sentimente alese şi înălţătore, gânduri de acelea cari însenineză pe unde trec, întăresc sufletele şi le îndemnă la fapte bune.
Piesa va aveâ două sau trei acte. Concurenţii vor adresă manuscrisele la Administraţia Casei Şcolelor, până la 1 Noembre 1904, când se va începe cercetarea lucrărilor.
Numele autorului va fi închis într’un plic separat, pe faţa căruia va fi scris titlul piesei şi o (Jicătore din popor.
Opera premiată se va tipări cu cheltuiala Casei Şcolelor.
Societăţi economice la sate.
l
Bilanţul societăţeî de împrumut şi păstrare «Polocin» din comuna Corni, jud. Tecuci pe anul financiar 1903 — 901:
ACTIV.
Numerar în casă		 Efecte de primit	 Cheltueli generale la înfiinţare . . .		Lei 11 11	39,44 1.020,— 194,—
PASIV.	Total .	11	•J .269,44
Depuneri spre fructificare	 Dobânzile	 Librete vîndute			, Lei 11 11 11	349,— 093,10 79,34 26.-
	Total,	11	1.259,44
www.dacoromanica.ro
828
ALBINA
Bibliografii.
D-l Simion I. Mardare învăţător în comuna Alibichioi, jud. Tulcea, a scos în broşară o istorioră în 50 pagine, intitulată : Povestea liă Moş Dumitrache Beţivanul. Broşura costă numai 0,30 bani şi este o citire instructivă şi pilduitore, din care se pot vedea rălelc adânci ce aduce băuturile alcoolice, atât beţivului cât şi urmaşilor lui.
*
* *
Ce este oftica şi cum să ne apărăm de dansai este titlul unei cuvântări, pe care d-l D-r Dumitru Galian, medic de plasă în Judeţul Putna, a scos’o în broşură. O recomandăm cititorilor noştri cari ’şl-o pot procură de la d-l D. Galian, Focşani.
*
* *
In editura foii populare «Răvaşul» din Cluj (Transilvania), au apărut primele 2 fascicule din Cărţile sătenii Iul Român, cea cu No. 1, portă titlul: schiţe din popor de George Stoica şi costă numai 0,10 bani; cea cu No. 2, portă titlul; Păcatele nâstre de Petru Suciu şi costă numai 0,15 bani.
Le recomandăm cititorilor noştri.
*
* *
In editura tipografiei moderne Gr. Luis din Bucurescî, Str. Academiei, No. 14, a apărut: Eminescn intim de D. Teleor, preţul 2 Lei.
*
* *
A apărut: iCrescerea viermilor de mătase», a doua ediţie, lucrare cu totul complectă şi bună călăuză pentru crescătorii de viermi de mătase, în care se cuprinde: Cultura dudului, crescerea propriu Jisă a viermilor de mătase, alegerea gogoşilor, trasui şi depănatul borangi-cului, vopsitul boraugicului în diferite colori etc, de Alexandru Vinti-lescu, învăţător Urziceni-Ialomiţa. Cartea se găsesce la autor cu preţul de 0,50 bani.
+ * *
Psihologia pentru toţi de Th. D. Sperantia. Un exemplar 26 bani Cu abonament:
5 ex. lei 1 10 • • 2 15 »	» 3
Banii şi cererile să se adreseze d-lul Sperantia, cu mandat poştal, strada Dorului No. 4, Bucurescî.
Au apărut până acum 9 fascicole.
*
* *
A apărut poemul dramatic ..Cuib de şoimi“ de Ion Bistriţeanul.
Acest poem este potrivit atât ca subiect cât şi ca uşurinţă de pus in scenă, pentru teatrele sătesci, şi mai ales pentru serbarea de 2 Iulie.
www.dacoroinamca.ro
STEAUA
Societatea Steaua are de scop a lucră pentru întinderea învăţătureî în popor, prin tipărirea şi răspândirea de scrieri şi publicaţii morale, pa triotice şi de folos practic, şi pentru împiedecarea, prin tote mijlocele legiuite, a răspândire! de scrieri şi publicaţii imorale, sau cu tendinţe contrarii statului şi ideii naţionale române.
Cotisaţia este de cel puţin doi lei pe an, iar pentru învăţători, preoţi rurali şi săteni, de cel puţin un leu pe an. Fie-care membru este îndatorat oa, în cel d’întâiu an după primirea sa, să facă e se primi în Societate cel puţin alţi doi membri noi.
Cererile de înscriere, însoţite de cotisaţia pe un an, se pot a-dresa d-lui Petru Gărbovicenu, strada Sf. Ecaterina, Bucuresoi.
Comitetul. Preşedinte, Ionn Kalinderu. membru al Academiei Române.— Vicepreşedinte, Sara Şomăucscu, mure proprietar, fost senator.— Admnistrator şi casier delegat, Petru Uărboriceuuu, Administrator al Casei Sf. Biserici Autocefale Ortodoxe Române, director al Şc. Normale a Societăţii pentru învăţătura poporului român; — Secretar, Const. Banu, profesor secundar şi inspector şcolar—Membrii, Spiro C. Haret, Ministru,profesor Universitar;I. Dimitrescn Procop., senator, fost Primar al Capitalei; M. Ylădescă, deputat, profesor universitar; Cristu S. Negoescn, profesor secundar; Dim. Cecropid, institutor. — Censori, Const. Alimâneşteanu, inginer de mine; Preotul econom Const. Ionesco, profesor secundar; Const. Alexandrescu, revisor şcolar.
Membrii înscrişi şi cotisaţiunî plătite (Urmare).
Gr. Vasilescu epitrop, (Bucurescî), 2 lei; N. Alexandrescu epitrop, (Bu-curesci), 2 lei; Lazăr Popescu paracliser, (Bucurescî), 2 lei; Gr. Geor-gescu diacon, (Bucurescî), 2 lei; Colonel Ianescu (Bucurescî), 5 lei; Grigore Crişan (Gherghiţa), 2 lei; Ioan Ţară lungă, (Gherghiţa), 2 lei; Octavian Dan (Gherghiţa), 2 lei ; Dumitru Câpăţână (Gherghiţa), 1 leu ; Gh. Naciovici (Gherghiţa), 1 leu; Ioan Popa Dumitru (Ciumaţi), 1 leu; Gh. Trică (Gherghiţa), 1 leu; Drăguici Ioan, (B. Domnei), 1 leu; Nâstase Const. (Gherghiţa), 1 leu; Nicolae I. Stan (Gherghiţa), 1 leu; Stoian Pa-nait (B. Domneî). 1 leu; Lixandru Pavel (B. Domneî), 1 lei; Zamfir Vlad (B. Domneî), 1 leu; Angliei Constantinescu (Gherghiţa), 1 leu; Pr. D. Sa-chelarie (Gherghiţa), 1 leu ; Petre Constantinescu (Gherghiţa), 1 leu ; Pr. Demetru Popescu (B. Domnei), 1 leu; Iarian Medrea (B. Domneî) 2 lei; Coriolan Ţapu (Gergliiţa), 2 lei; C. Râuţ, (B. Domneî), 2 lei ; Jean Ular (Gherghiţa), 2 lei; Lixandru Tudor (Gnerghiţal, 1 leu; Gh. Micu (B. Domnei), I leu; Vasile Rotaru Petre (B. Domnei), 1 leu; Gh. Em. Manolescu, (Gherghiţa), 2 lei; Sebastian Oprescu (Gherghiţa), 2 lei; D-tru Enache (Gherghiţa), 1 leu; Uie Constantinescu (Gherghiţa), 1 leu; Ioan M. Popescu (Gherghiţa), 1 leu; Ioan Pavel Gherghiceanu (Gherghiţa), 1 leu ; Piţigoiu Constantin (Gherghiţa), 1 leu.
Numărul membrilor înscrişi cu începerea anului 1904 al Societăţii e de 331 ; iar numărul banilor încasaţi de la aceştia şi de la vechii membri^ e de 2.997 lei şi 75 de bani.
(Va urma în numerul viitor).
www.dacoromamca.ro
Sobe Calorifere. Maşini de bucate.
9
Mobile de grădină. Paturi şi mobile de fier.
62-9
•CCCCCCGCCCCCCCCCCCCCCCCCCCOVCCUdCCCOOCCCGOCOCCC
Cel mai mare şi vast magasin şi singurul care vinde eftin.
Cilnic soseso încălţăminte Negre şi Colori, pentru Bărbaţi, Dame şi Copil din propria udstră Fabrică, lucrate de noi.
Preţuri corente )u Chete de Bărbaţi:
de Vax cu Elastic sau Şireturi Lei 10.96, 11.95, 12 95, 13.95.
12.95,	13.95, 14.95, 15.95.
12.95,	13.95, 14.95.
13.95,	14.95, 16.95.
12.95,	13.95, 14.96-
13.95,	14.95, 15.95.
».	»	»	Nasturi
» Lack cu Elastic sad Şireturi »	»	»	Nasturi
» Chevreau cu Elastio »	>	» Nasturi
Preţuri corente la Ghete de Dame:
de Chevreau negre cu Şireturi Lei 10.95, 12.95, 13.95. j »	»	> BotonI » 11.95, 12.95, 13.95, 14.95, 15.96.
»	» Colori »	»	»	12.95, 13.95, 14.95, 15.96.
» Gems cu Nasturi şi Şireturi •	7.95,	8.95,	9.95.
Pantofi de Chuvreau albi decoltaţi»	6.96,	6.95.
Idem cu Şirelurl şi Nasturi »	6.95,	7.96,	8 95.
Idem de Lack diferite forme »	5.95,	6.95,	7,95,	8.95,	9.95.
Rayon de Lingerie pentru Dame şi iiăt-baţi ou	preţuri	fabulos	de eftine.
In tot deauna se găsesc mari cantităţi de mănuşi Glacd, Albe, Colori, şi Negre pentru Dame Lei 2.50.
» Bărbaţi » 2.95.
Rupându-se la încercare, se dă altă pereche.
Magasin la tote Sesonele, Calea Victoriei No. 27, alături de Poliţia
5%
Cupon de reducţie pentru cititorii Albinei,
Cititorii revistei vor avâ un scătjâmlnt de 5°/o din preţurile însemnate, preaentând
Inst de Arte Q.-afice C;
'eseu. Str. D6mnel. 16. 11>871