No. 28 — 29.
ANUL V.
14 — 21 Aprilie 1902.
o
©
O
©
o
o
o
o
o
o
©
O
o
©
1 © 0 e
i m
o
tu
w
o o 0 , o G © G 0 Q ©
im
0
o
O
O
©
0
0
©
-J?
0
©
©
I ©
J © © O -0 © o;
' îi
o
G © O : 0 ' a © ©
. ©
O
smaSBBEEEEESEX;
Jlevistă Enciclopedică Eopulară
jlpare în Jie-care Duminică
Penftfu an
Abonamentul în ţară pe an Ueî 5 f Abonamentul în străin, pe an L»el 8
6 luni >	3 | Un număr...............15 bani
leu linia. (Vllea publieltate 5 bani euvîntul
scriptele nepublicate se ard.
Comitetul de Redacţie: n Kalinderu
jvicearju ff. Coşbuc 3. Otescu p. Oulfu
Colonel p. V. jYăsturel Q. jfidamescu V. S- jdoga Jf. jYico/aescu Qr. ZCeodossiu
Corist. C. popoviă-Caşcă.
SUMARUL: G. Coşbuc, Psalm. — A. Vântul, Christos a înviat! — Petru Ro set ti Bălă-nescu, Despre albinârit.—Laurenfia Gribineea u paginii din trecut.— Radu, «Participarea României la exposiţia din Paris 19J0.» — Iun E. Mihăescu, Cultura legumelor şi a pomilor fructiferi. — De la Academia Română. — /V. /. Moga, Invăţâmintul manual in şcdlele ndstre.—Căpitan S. Leote, «Neamul Dorobănţesc*. — Gr Tcodossiu, In gura lupilor. Tri-mia Popcscu, Bolele cailor. Uingeren cu caeaua. — Teatru sătesc Cocioc. — Conferinţele generale ale institutorilor şi învăţătorilor. — Tragerea loteriei Cotnari. — Societăţi Economice la sate. -De la sate.—Din activitatea cercurilor culturale. -Informaţiunl.—Mulţumiri.-Apel — Poşta administraţiei. - Pentru aurari, argintari, mecanici. - Păstrarea făinel. — Pentru zidari.--Ouele roşii sau colorate.
llustrafiuni: Iisus predicând poporului.—Intrarea lui Iisus in Erusalira. — Harta geo logică şi colecţia de minerale şi minereuri la exposiţia din Paris 1900.— Metalurgia.— Cornelia.—Traian. — Toge purtate în diferite feluri. - Dorobanţ din timpul răsboiulul 1877. -Secţia agriculturel la exposiţia din Paris 19 »u.
Of
Tţedactia fi jîdministrafia Str. JYlâqtulesa J/o. 9, Bucuresci.
www.dacoramanica.ro
SOCIETATE IN COMANDITA
WE1L, JOSEPH & Co.
ZBuciaresci
Strada Smârdan No. 7, (Cassa Zerlendi).
Recomandă d-lor agricultori maşine şi unelte agricole şi industriale,
de ori-ce fel, s. e.; Locomobile, Treerătore, Pluguri întregi de oţel, Batoze de porumb, cu abur şi manuale, mori pe postament de lemn şi fer, pietre franceze originale garantate de la „La Ferte sous Jou-arre, (Franţa)", etc. etc., din cele mai renumite fabrici pe cari le represintă, şi în condiţiunî cât se pote de favorabile pentru d-nii cumpărători.
La cas de necesitate, a se cere oferte şi catalog ilustrat, care se trimete gratis şi franco.
Condifiuni de plată avantagiose.
fînmntie pentru material solid şi buna funcţiune.
BANCA ROMANEI
„NAŢIONALA
Capital social de 25.000.000 fr. îmi părţit în 50.000 acţiuni de 500 fr. din cari 150 fr. versaţi.
Comitetul central: .......................Ia Londra
Lachlan Mackinstosh Rate,
Esquire...............
i). I. Goschen..........
Visconnt Dancannon . llon. II. A. Larvrence
M.	Adolphe Vernes. . M. Charles Mallet . .
n
n
â Paris r>
Director: M. C. A. Slolz.
» ajutor: M. E. E. Goodwin. Censori: loan Kalinderu, Demetru
loan Ghika şi Arthur Green.
Sediul social
Piaţa sf. Gheorghe, Bucurescî Sucursală la Brăila, Agenţia la Londra.
SOCIETATE GENERAU DE ASIGURARE, BUCURESCÎ
Capital în acţiuni întreg versat în
aur.................Leî 2.000.000
Fonduri d e reservă compuse din prime
şi daune............» 3.955.688.76
Idem format din capital şi alte reserve . » 1.075.842.60 Total în aur Lei 7.052.631,36 Daune plătite .... Leî 33.000.00j Vice-preşedinte A. Băi călău n.
Dir. general E. Grttnwald.
«Naţionala> asigură contra incendiului. a grindineî, contra riscului pierderii valorilor. Asigurările pentru viaţă sînt primite în tote combi-naţiunile obicinuite ca: cas de morte, supravieţuire, zestre şi rentă. Sediul social în palatul Societăţii din str. Domneî No. 12, Bucurescî. Repre-sentanţă generală în Bucurescî, str. Smârdan No. 4. Agenţii în tote oraşele din ţară.
Din nou. şi cu insistenţă rugăm pe abonaţii noştri, să achite abonamentul când li se presinlă chitanţele sau sunt avisaţî. Noi credem că e o uşurinţă pentru ci nii abonaţi, de a li se cere plata chiar la domiciliu, scutindu-i ast-fel de 1 mite neajunsuri. Şi cum dejâ s’a împlinit jumătate din anul al V-lea, vom fi nevoiţi a suspendă trimiterea revistei, tuturor celor ce vor neglijă a'şi achită abonamentul sau vor amână plata, acolo unde s’au trimis dejâ chitanţele. Costul de 5 lei este atât de mic, încât nu păte fi nimeruî greii a’l plăti.
______________ Administraţia.
www.dacoroiiiaiiica.TD
PSALM
Inchinaţi-ve, popore,
Dumnezeu e buri —
El a pus în 5ore focul Veriî-a tot încălditore!
Inima-î e sfîntul sore.
$ore nou el pune ’n locul Sorilor ce-apun.
Inchinaţi-ve, popore,
Dumnedeu e drept — Dinecuvînta-va anii Pocăitului ce more,
Insă jalnic plânietore Inima ’n etern tiranii
Vor avea-o ’n piept. .
Inchinaţi-ve, popore,
Dumnedeu e sfînt Gel ascuns e ’n veci de faţă In furtuni, în stânci, în flore, Vecînic e şi întruna more Iar puterea-î dă viaţă Gelor din mormînt!
Q. Coşbuc.
www.dacQFomanica.ro
^88*'---r*
746
ALBINA
Christos a îriviat!
u trecut aprope două mii de ani, de când Mântuitorul lumei prin divina lui învăţătură, a schimbat lumea veche păgână, sădind în inima eî principii, cari o înobileză şi făcendu-o, să fie maî compătimitore faţă de suferinţele apropelui.
Dumnedeescul întemeetor al Creştinismului a produs o reacţiune mântuitore în suflete, tăcend pe omeni să-şî cu-noscă înalta lor chiemare pe pămînt, de a trăi o vieţă mai irumosă, recomandând iubirea inimicilor, invitarea la masă acelor săraci şi lipsiţi, şi iertarea celor ce ne-au făcut rău.
lisus predicând poporului.
Christos a înviat! este salutarea pe care întrega Creştinătate o repetă aprope de două mii de ani, simbolul asupra ignoranţei, a bunătăţii asupra răutăţii şi a vieţeî asupra morţii.
Adevărat a înviat ! este consfinţirea acestei salutări prin fapte bune, prin îngăduinţă laţă de greşalele deapropelui şi prin tendinţa de a deveni din ce în ce maî bun, fie-care în sfera lui de activitate.
Christos a înviat! este triumful nevinovăţiei asupra răutăţii inimilor împetrite şi balsamul răcoritor, care a adus pacea şi liniştea în lume.
www.dacQFomanica.ro
ALBINA
747
Adevărat a înviat! este iubirea sinceră şi neprefăcută pornită din inimi calde, sorgintea faptelor bune faţă de cei ce suter şi se află în mizerie.
Christos a înviat! este expresiunea cea mai înaltă a binelui în tote sensurile de activitate, a progresului din tote punctele de vedere şi realisarea celui mai înalt ideal pe pă-mînt: înfrăţirea omenilor !
Adevărat a înviat! este triumful dreptăţii asupra nedreptăţii, al sincerităţii asupra făţărniciei, al credinţei asupra necredinţei.
Christos a înviat! este exemplul faptelor bune ale strămoşilor noştri, cari dea bunul Dumnedeu să prindă rădăcini cât maî adânci în inimile nostre!
p°“---------------------------------—---------------------1
Intrarea lui Iisus în Erusalim.
Adevărat a înviat! este împlinirea tuturor dorinţelor şi aspiraţiunilor celor maî scumpe ale poporului românesc, pe care Dumnedeu, eterna Provedinţâ, să-l aibă în tot-deauna sub stînta lui pază.
Christos a înviat! este cultul, pe care trebue să-l avem pentru părinţii noştri, pentru omenii mari a! ţării nostre, cari in decursul vremurilor au aperat-o în împrejurări grele cu braţul şi mintea lor cea ageră, fâcend din piepturile lor un zid de apărare. Fie dar. ca dragostea lor de muncă şi
www.dacaromanica.ro
748
ALBINA
iubirea de ţară, să ne servescă şi noue urmaşii lor, ca exemple vrednice de imitat pentru binele şi fericirea scumpei nostre Patrii!
Adeverat a înviat! este confirmarea tuturor principiilor creştine, sorgintea virtuţilor, cari înobildză pe om, făcendu-I să ocupe un loc vrednic de înalta lui misiune pe pămint.
Facă Cerul ca iubirea de ţară, dragostea de muncă, faptele bune şi tendinţa către progres, din tote punctele de vedere şi din tote sensurile, să crescă din ce în ce mai mult în inimile nostre şi ca bunul Dumnedeu, eterna Provedinţă, să-şi reverse asupra ţării nostre bogata lui milă, să ne ie-rescă de rele şi să ne dea prilejul de a sărbători, cât omenesce-i posibil, aceste sfinte sărbători ale Pascilor, ca să ne putem adresă unii altora tradiţionala salutare de: «Christos a înviat!» cu răspunsul nelipsit: «Adeverat a înviat!»
A. Yentul.
DESPRE ALBINĂRITO)
i	urma experienţelor de curând făcute şi pe deplin reuşite, nu se mai pote tăgădui astăzi că antenele sunt organele mirosului la albine.
Cavităţile mirosului (aşezate între perii ce a-coperâ antenele) sunt formate de o peliţă forte subţire, întinsă pe găuricea în care trece un nerv, deosebit de acel al pipăitului.
Când dăm de mâncare albinelor, ele apropie vîrful antenelor mai înainte de a-şi întinde limba dacă substanţa are un miros neplăcut, ele se retrag imediat, dar dacă amestecăm cu miere o substanţă fără miros, cum de pildă sublimat corrosiv, albina nu descoperă presenţa otrăvei, măcar că şî-a apropiat antenele.
Să examinăm antenele diferitelor sexe. Chesliire a găsit, pe fie-care antenă, 2.400 cavităţi ale mirosului la albina lucrătore, la matcă numai 1.600; causa acestei deosebiri se explică prin necesitatea, la albina lucrătore, de a mirosi nectarul din depărtare. La trântor, 9 din articulaţiunile fie cărei antene sunt acoperite în tote părţile cu numărul extra-ordinar de 37.800 cavităţi ale mirosului. Când comparăm acestă desvoltare ale organelor mirosului cu îmulţirea în mărime a ochiului trântorului, ne întrebăm de ce natura a făcut lucrurile ast fel, trântorul ne având nici a căuta nectarul, nici a pândi minutul când o flo- 1
(1) Ve<JI No. 25.
www.dacoroinaiiica.ro
ALBINA
749
ricică se deschide în mijlocul frunzelor? şi suntem siliţi să conchidem că aceste organe sunt desvoltate din adins ca trântorul să mirosă pe matcă din depărtare, şi s’o fecundeze la sigur,— sciut fiind că matca nu ese de cât odată din stup pentru acest scop.
Experienţele lui Cheshire, care a descoperit atâtea mii de organe în acel fir de aţă pe care-1 numim antenă, nu pot fi puse la îndoială, maî cu sămă când seim că învăţatul d-1 Flammarion, în cartea sa l'Astronomie populaire, arată că numărul atomelor conţinute într’un fragment de materie de mărimea unul vîrf de ac, este representat prin cubul cifrei de 20 milione!
Antenele, fiind organele a maî multor simţuri ale albinelor, le sunt neapărat trebuinciose; tăindu-le, matca nu maî ouă regulat în celule, ci-şî scapă ouăle pe ici pe colo în mod neordonat, lucrătorele şi trântorii lug şi se pierd (F. Huber, Nouvelles observations).
Relativ la organele simţurilor, este de observat că creerul albinei lucrătore este mult maî mare decât acel al mătcel sau a trântorului, cărora un instinct cu totul ordinar le e îndestulător pentru a-şî îndeplini funcţiunile; pe când ocupaţiunile diverse ale lucrătorelor cer o desvoltare extra-ordinară a facultăţilor la un infect aşâ de mic.
Gura albinei, ca la tote insectele, are două fălci, ce se mişc orizontal, nu de sus în jos; cu dînsele, ele frământă cera pentru a face faguri, şah deschid florile pentru a recoltă polenul, pentru a scote afară din stup tot ce le-ar supără, albinele jelu-ităre, cele morte, în fine fărimiturile şi rămăşiţele de ori ce soiţi.
Limba este lungă, acoperită de perl, şi se termină prin un bumb sau lingură., limba este eşită numai când albina recol-tăză nectar sau polen, alt-fel o contracteză şi nu se vede: chiar când hrănesce larvele, hrana vine direct din glandele salivare de la rădăcina limbeî, şi e distribuită fără ajutorul limbeî.
Lungimea limbeî este de o mare importanţă pentru apicultori: in adevăr cea mal mare parte din albine cu greâ pot ajunge până în fundul florilor cu corolele adîncî, ca trifoiul roşiâ, pentru a recolta nectarul. Scopul de căpetenie pe care trebue să-l urmărescă orî-ce stupar iubitor de progres, este dar de a produce prin selecţiune albine cu limba cât de lungă, şi în America se fac studii forte seriose în acăstă privinţă.
Toracele este partea intermediară a corpului albinei: se compune din trei ineluşe într’unite, prototoracele, mesotoracele şi metatoracele, cari susţin fie-care o pereche de piciore, pe când numai cele două din urmă ineluşe portă de asupra lor câte o pereche de aripi. Toracele fiind centrul locomoţiunil, purtând aripile şi piciorele, este înzestrat cu muşchi puternici. Fie-care picior se compune din 9 articulaţiunl, două scurte, trei lungi (fluerul, tibia şi metatarsul), şi patru scurte cari formeză tarsul.
Ultima articulaţiune a tarsuluî are două cârlige cari pot a-pucâ şi ajută pe albină, a se menţine pe suprafeţele unde vrea
www.dacoramamca.ro
750
ALBINA
să umble. Aceste cârlige se pot ridică. Când albina vrea să umble pe o suprafaţă luciosă, pe un geam de pildă, pe care cârligele piciorelor ar alunecă, acestea se ridică lăsând loc unei pungi elastice, numită pulvillus, care secreteză o materie cle-iosă şi ajută pe albină a se susţine pe suprafaţa luciâsă. Tot ast-fel este întocmit organul care permite muscelor de a se ţine pe giamurî ori pe tavan. Materia cleiosă a acestor punguliţe, lasă une-orî urme vizibile chiar cu ochiul liber. La albină, pulvillus sau cârligele piciorelor lucrezâ în mod mecanic, unul în lipsa celui lalt.
Cele două dintâi rînduri de piciore nu presintă o însemnătate deosebită, afară de perii cari au meniri diferite, însă pe cari nu l vom studiâ aci. Piciorele dinainte servesc mai cu sămă a curăţi ochii şi limba, şi a strânge brobonele de polen; la jumătatea lor aii o scobitură rotundă cu perl, aşezaţi în partea dinăuntru ca un pieptene servind la curăţitul antenelor.
A doua pereche de piciore nu posedă acesta scobitură dar la partea inferidră a tibiauluî are un ţep sau pinten care servesce albinelor pentru a deslace ghemurile de polen care-1 aduc la stup pe piciorele lor dinapoi.
Piciorele dinapoi presintă particularităţi însemnate pe cari le vom studiâ în numărul viitor.
(Va urma)	Petru Rosetti Bălănescu.
--------------------
6 PAGINĂ DIN TRECUT
:n deobşte suntem învăţaţi, noi ămeniî, a privi totul în %j|j. jurul nostru ca şi cum cine scie de când, tote ar fi fost ast-fel cum le vedem în vremurile nostre. Când însă, II mânaţi de dorul de a ne încredinţâ, dacă în adevăr aşa a lost şi’n alte veleturî, răsfoim cartea trecutului, rămânem uimiţi de repeziciunea cu care s’a schimbat starea de lucruri pentru ţara nostră, iar când întâlnim une-orî câte un bătrân cu părul nins de omătul anilor, ne minunăm de spusele lui, ca de nisce poveşti pline de nâsdrăvănil. Care n’a auZit pe câte o mătuşă bătrână, ori pe câte o bunică bine-cuvîntând trecutul: «Domne! Domne! ce vremuri de belşug erau odată şi ce calicie e în diua de adl! Pe vremea mea când te duceai în târg cu un leu vechiu, cumpăral deajuns şi de întrecut şi mal veneai şi cu un rest de parale înapoi; acu nie duc în târg cu doi, trei franci, cheltuesc tot şi par'că n’am cumperat nimic.»
Şi cam în felul acesta aprope toţi cel bătrâni laudă trecutul, arătându-se nemulţumiţi de cele din vremea nostră.
Noi însă, cari n’am trăit aevea în vremurile acelea, cercetând trecutul cu nepărtinirea unul istoric consciinţios, ajungem să seim, că, dacă trecutul nu-I lipsit de ore-carî episocle Irumose
www.dacQFQmanica.io
ALBINA
751
şi vrednice de laudă pentru noi ca popor şi ca Români, cu tote acestea, nu î mai puţin adevărat că întîlnim în decursul vremurilor apuse, stări, vrednice de plâns, cari împestriţeză dureros, din tote punctele de vedere istoria trecutului nostru.
Fost-ad şi vremuri de belşug, dar şi vremuri de năgră strâm-torire adesea s’au abătut prin locurile acestea.
Puţină vreme a trecut de când ţara nostră nu eră cunoscută în apus decât ca o provincie a imperiului turcesc, şi, până nu de mult, românul doritor de a visitâ labirintul lumei civilisate, Parisul, eră cunoscut de frances sub blândul epitet de «Turc -din Europa.»
Şi n’aveau dreptate să ne numescă ast-fel? In secolul trecut abiâ am început a cunosce graniţele apusului—exceptând, bine înţeles, orecari solii trimise, de Domnii ţării, către apus, ori chiar treceri de a domnilor atunci când însemnate evenimente politice îi siliaii la acesta.
înainte de jumătatea secolului trecut, România eră în tote chipurile tributară Turciei. Moda, obiceiurile, alaiurile curţii dom-nesci, petrecerile, bucatele chiar, totul eră copiiat după orient. Domniţele, bogătaşele românce, femeile vechilor boeri români, erau îmbrăcate după moda greco-turcă ce domnia la curtea Sultanului, cu singura deosebire că româncele nu purtau şalvari şi nu-şi acoperiau faţa ca cadânele.
Le vedeai împodobite cu bogate feregele, cu benişuri de că-nâvâţ, de buhur, cu capote de filendreş; pe cap gătite cu ştergare de filaliu, în păr şi la gât le atârnaţi lelturî de smaralde, de rubine, de zafiruri, la mijloc încinse cu scumpe colane de aur şi de matostat., iar unde şi unde, hainele largi erau prinse cu sponci de mărgăritar, ori cu surguciuri de briliant. Bărbaţii de asemenea,—cei cari se aflau în dregătorii mari pe la curte— îi vedeai îmbrăcaţi cu hlamide de sevaid, cusute pe la pole cu mândre flori de fir, la brâu purtau late cingători încărcate cu matostaturî, în cap, calpacurî nalte de hârşie cu fund de serasir, iar pe deasupra mai puneau o mantie de buhur împodobită cu ceprazurl de aur.
Şi acest lux, acăstă bogăţie, se vedeâ la clasa avută nu numai în îmbrăcăminte ci în tote împregiurările vieţeî lor: la mese, petreceri, nunţi, etc.
Vechea nostră bogătaşă ducea un traiâ cu totul deosebit de cel pe care-1 duce femeia bogată din ^filele nostre. Cea mai mare parte din cji o petrecea închisă în cămara ei de lucru, unde, împreună cu altele de sema ei şi împreună cu fete ce le ţinea anume pentru lucru, cosea, ţeseâ şi broda, cu o fineţe şi pricepere de care s’ar minună cele mai pricepute maestre în ale lucrului manual din cjiua de atji. Fusul de sedef sfârâiâ harnic în mânile domniţelor şi cuconiţele (tetele nemăritate) îşi pre-gătiau cu o hărnicie şi răbdare, vrednică de Arachne, totă zestrea trebuitore unei tinere fete. Orientul le procură mâtăsurile, aţele şi firul cel mai scump, stofele şi pânzeturile cele mai fine pe
www.dacQFomanica.ro
752
ALBINA
lângă cele ce singure fabricau, şi ele le brodau şi împodobiau cu o măestrie neînchipuită. Până Ia măritat, bogătaşa româncă îşi pregătea totul, căci mal pe urmă eră sciut că grijele gospodăriei, crescerea copiilor, îl va răpi cea mal mare parte din timp.
Şi, dacă harnicele şi casnicele nostre strămoşe nu jucau c}i şi nopte stos şi maus, ca gospodinele din cjiua de a(jtl; dacă adormitele nostre matrone, nu cutreerau străzile călări pe bi ciclete şi nu sciau jucâ bostonul şi valţul şi câte şi mal câte drăcii moderne, totuşi aveau şi ele distracţiile lor, lelul lor de a petrece. Mesele de la curtea domnescă ori de pe la curţile banilor, a spătarilor, a vornicilor, a postelnicilor sau al altor însemnaţi boerî, nunţile, cumetriile, plimbările în rădvane, diferite petreceri câmpenesc!, slujbele bisericesc!, erau atâtea şi atâtea prilejuri de mulţămire şi petrecere pentru dînsele. Dar pe vremurile acelea de orientalism, pe cât de desvoltate şi înflori tore erau industriile casnice, pe atât eram de nesciutorî de comer-ciul şi industriile moderne, cari în apus luaseră o mare des-voltare.
Ce se sciâ pe la noi atunci de civilisaţia, ce înaintâ cu paşi repecjl în apusul Europei ?
Comerciul, care se scie că e în raport cu desvoltarea industriei, eră în ţările române destul de restrâns, căci ţara nostră bogată şi productivă cum era pe acele vremuri, serviâ de grânar numai Otomanilor. Bogatele producte ale ogorelor nostre din-preună cu vite, ouă, pasări, erau transportate în nenumărate care la Constantinopole, sau sub formă de tribut, sad ca zahereâ, sad în sfirşit ca marfă vîndută, pe preţuri de nimic, şi impuse de portă.
întâmplările viitore erau menite să schimbe cu desăvîrşire starea de lucruri în ţara nostră. Venirea Grecilor fanarioţi în ţările române, de pe malul Dunărei şi al Prutului, avu de efect că orientalii noştri strămoşi îşi îndreptară privirile în spre apus. Dar fără să fim nedrepţi cu fanarioţii, acest nem de omeni care pe lângă mult rău au făcut şi bine ţării nostre, putem spune că el n'au venit în ţara nostră cu tendinţa de a ne occidentalisâ. Alte împrejurări, independente de voinţa lor, ad contribuit la acesta.
Toţi aceşti fanarioţi, cari şi-au părăsit patria şi au emigrat în Turcia şi mal pe urmă în ţările române, toţi erau cunoscători a mal multor limbi şi în special a limbel francese. Acesta din pricină că eî, la Constantinopole, se îndeletnicead cu comerţul, aveaţi legături cu apusul şi mal ales căutaii a intră în sufletul sultanilor şi a paşilor prin fel de tel de servicii pentru a puie mal pe urmă căpătă dregătorii.
Fiind oficială limba francesă la Portă, se simţea nevoie de tâlmaci sau dragomani. Acâstă slujbă o îndepliniâ fanarioţii prea bine şi prin ea ajungeau dînşil mari dregători în ţările române, ba une-orl chiar domni.
Ajunşi aci eî aduceau cu dînşil o droie de fanarioţi pe care-I
www.dacocomanica.ro
ALBINA
753
căpătuiau. Cum însă se întîmplă că une-orl slujbele nu ajungeaţi pentru toţi, atunci restul de necăpătuiţi se vedeau nevoiţi a intră ca perceptori sau dascăli în familiile boerilor noştri.
Ast-fel făcură el cunoscută şi gustată limba francesă.
Acestă nouă limbă fermecă pe strămoşii noştri prin dulcăţa şi frumuseţea el.
Limba românescă a fost uitată din fericire numai pentru cât va timp.
Oficial domniâ limba grăcă; iar în salăne n’auţliaî decât o împestriţare de francesă şi grecă.
Românii bogaţi de pe vremea aceea, boeril noştri, eraţi nisce români ce nu-şî cunosceau frumuseţile limbeî.
Nici în biserică măcar nu puteai au<Ji sfintele rugăciuni în limba patriei.
Ce împestriţare de cuvinte! Ce împestriţare de îmbrăcăminte! Moda jumătate grecă, jumătate turcescă, dădeâîmbrăcămintei boerilor şi jupâneselor o înfăţişare cu totul stranie.
Cât haz nu facem a<jl de portretul vre unul boier, din acele vremuri, care trebuiâ să-şî facă o cupea (trăsură închisă) în raport cu mărimea işliculul.
Dar moda, pe vremea aceea nu hotărâ numai ce anume haine să porte fie-care boier sau cuconă, după trepta ce o ocupă în societate, ci stăpâniă şi vorbirea şi felul de-a se adresă boeril unul altuia.
Numai boeril egali în demnităţile ce ocupau, aveau dreptul de a se sărută pe barbe, pe când boeril de trepta a doua sărutau mâna celor de trepta întâia, Iar cel de trepta a IlI-ia n’aveaii voe să se apropie decât de pola antereului mal marilor lor, pe care o sărutau cu respect.
In societatea jupâneselor, pretenţiunile erau şi mal mari. Nu mal găsial pe vremea aceea o mamă vrednică de admirarea vecurilor ca mama lui Ştefan-cel-Mare, nu mal găsial un suflet blând şi iubitor de ţară ca dâmna lui N6goe şi nici vre-o viteză ca fata de la Cozia.
Sentimentul de naţionalism eră adormit în clasa bogată de pe atunci şi n’aşteptâ decât un vînt bine-fâcător care să-l redeştepte.
Un molatec orientalism învălise în nepăsătoru l văl totul, afară de sate, căci, dacă rămăsese cine-vâ care să păzescă în sfinţenie limba, credinţa şi obiceiurile nostre strămoşesc!, acesta a fost locuitorul satelor, poporul de la ţară. Ţăranul, ţăranca nostrâ de la ţară, deşi a trecut prin atâtea grele încercări, n’a vorbit nici turcesce, nici grecesce, nici lranţuzesce. Numai în micele şi întunecosele lor locuinţî mal aucjiaî dulcele graiu românesc.
Numai pe ţăran îl vedem neschimbat din adîncul cel mal îndepărtat al secolelor.
Cu aceleaşi plete lungi, cu aceeaşi cămaşă lungă—înflorită şi bătută cu fluturi, în vremile cele bune—cu cojocul de oie, Iarna, iar vara încins cu latul brâu ce-I modeleză trupul, cu opinci în piciore ori cu tălpile gole la nevoe, ţăranul român frământă pă-
www.dacoramanica.ro
754
AI.TUNA
mântui cu palmele lui nodorose şi vărsând şiroie de sudori îşi cântă iubita lui doină, uneori mal jalnică, alte ori mal veselă, după cum şi vieţa lui e mal tulburată ori mal senină; iar ţăranca lui, cu flori în cosiţă când e fată mare, cu mabramă frumos prinsă în bolduri (ace cu gămălie) după ce s’a măritat, cu ca-trinţa împestriţată cu frumose desemnurl, cu cămaşa înflorită, muncea alăturea de al seî, când la câmp, rugând pe cel de sus să le dearodă, când acasă, unde ţesănd harnic frumose pânzeturi: în două iţe, în ozore, în dame, in cinci iţe, scorţurl şi picheri şi multe alte feluri de podobe, şi cântând cu drag versuri păstrate în mijlocul lor din moşi şi strămoşi.
(va urma).	Laurenţia Gribincia.
„Participarea României la exposiţia din paris 1900“
IV
entru a sfîrşi darea de semă ce am făcut despre raportul d-lul Ollănescu privitor la participarea României la exposiţie, rămâne să * vedem ce învăţăminte putem trage dintr’însul. La exposiţie şi-au trimis produsele lor ţări bogate şi bătrâne în civilisaţiune. Ele au ajuns departe, ajutate şi de întinderea lor mal mare şi de împrejurări istorice mal prielnice decât acelea cari au trecut peste capul nostru. Dacă însă am rămas în urmă întru multe, să fie ore închis orî-ce loc în marele bâlciu internaţional? Negreşit că nu; loc este^ şi cine pdte munci, pătrunde într’însul şi se aşeijă bine. Totul este să scil ce urmăresc!.
Ce p6te urmări ţara nostră? Să înlăture pe alte ţări ma mari? Nimeni nu se pdte gândi la acesta. Trebue însă se-vedem că două drumuri ne sînt indicate de însăşi firea lui crurilor: să nu mal aducem din străinătate obiecte cari să pot face la noi;—să vindem cât mal mult din produsele nds-tre; adecă să dăm afară mal puţine parale şi să câştigăm mal multe. E aprdpe de mintea omului că nu putem ave aşa repede industrii de acelea cari cer capitaluri mari şi deosebite condiţiunl cari ne lipsesc; însă suntem datori să facem acele industrii cari se mulţumesc cu mijldcele de cari dispunem noi.
Aşa, de pildă, maşini industriale mari şi complicate nu putem face; dar <5re ar fi peste putinţă să se facă la noi pluguri, când se cer aşa de multe pe fie-care an?...
S’a încercat la noi fabricarea varului idraulic şi a cimentului şi s’a isbutit de minune; cu tdte acestea, introducem
www.dacQromanica.ro
(A
Hurta geologică şi colecţia de minerale şi minereuri la Pxposiţia din Paris, 1900.
756
ALBINA
din străinătate o cantitate mare de var şi ciment şi nu exportăm decât fdrte puţin.
Crescerea vitelor şi industria lăptărieî pot fi preţidse iz-vdre de bogăţie. Pe fie-care (Ji vedem că se caută in străinătate carnea vitelor de la noî şi dacă am pute să ne trimitem marfa în târgurile unde se cere, mult aur am aduce în ţară. N’am nevoie să laud brânzeturile ndstre. Ce bine ar stă în concurenţă cu atâtea soiuri de brânzeturi străine! Şi, dacă e greu să te gândesc! la vîn4area lor în afară, de ce n’am face ca în consumaţia internă să fie mai căutate şi să nu aruncăm peste graniţă atâtea parale?
Dar zarzavaturile ? De ce nu le cultivăm noi singuri ? De ce lăsăm ca streinii să vie în fie-care an, să muncescă pe pămîntul nostru şi cu banii strânşi din ce le plătim noi, să plece în ţara lor?
Am pute să vorbim şi de fructe, căci, slavă Domnului, din vechi s’a pomenit la noî fructe gustose şi frumose. De ce nu ne ocupăm mal mult de ele, de ce aducem din străinătate? ..
Şi lista e lungă. Noi nu avem însă de gând să le înşirăm pe t<3te, ci numai să dovedim cetitorilor noştri că participarea nostră la exposiţie ne-a arătat că Dumnezeu ne-a înzestrat bine ţara, numai noi trebue să seim a ne folosi din t6te. Să nu ne închipuim că nu putem; căci dovada s’a făcut cu puţinele încercări aşâ de bine isbutite. Un cusur avem noî şi iarăşi am avut prilej să-l vedem scos la ivelă prin notiţele istorice din raportul d-luî Ollănescu: nu stăruim de ajuns pe un drum ; dacă ni se înfăţiseză greutăţi mari, ne pierdem curajul şi ne lăsăm.
Mergerea ndstră cu produsele industriei la Paris, unde s’a a-dunat lume de pe lume din idte părţile pămîntuluî, ne a pus în faţă cu isbâncjile dobândite de alte popore în multe soluri de activitate, isbânijl dobândite mal ales prin stăruinţă. Sunt nemuri cari n’au pămînt bun, cari au să lupte cu o natură duşmană şi cari au făcut adevărate minuni, numai cu voinţă şi cu stăruinţă. Să nu pomenim întru acesta decât pe Olandezi cari putem 4ice că au smuls din stăpânirea mării pămîntul pe care-1 cultivă.
Iată ce fel de învăţăminte se pot scdte din cetirea raportului privitor la exposiţie. Aşâ s’au înţeles lucrurile şi de către bărbaţii noştri politici cari au condus trebile ţării şi-au hotărît să cheltuiască sume însemnate ca să putem stâ cu demnitate la acest concurs internaţional. Vom reproduce aci cuvintele din circulara ministerului de domenii dată ca să a-nunţe pregătirile pentru participare la exposiţie.
«Guvernul ţării a primit invitarea Republice! francese, de a luă parte la Exposiţia ce organiseză la Paris pentru anul 1900. Acea exposiţie va fi un inventar documentat de tot ce au produs
www.dacoramanica.ro
Metalurgia română la exposiţia din Paris 1900.
www.dacQFomanica.ro
758
ALBINA
mai îusemnat, artele, sciinţa şi activitatea economică din întrega lume în acest secol.. .
«Pe lângă că este o cestiune de cuviinţă internaţională de a răspunde la chemarea unei ţări amice, interese politice şi economice de întâiul ordin nc impuneau datoria de a participă la a-cestă exposiţiune.
«In adevăr, puterea unui Stat nu stă numai în virtutea militară a cetăţenilor săi, ci şi în puterea lor de muncă, în forţele lor economice. Este vorba să dovedim că şi pe acest tărîm am făcut progrese însemnate de când am rămas stăpâni pe politica nostră comercială şi economică. E deci de datoria tuturor Românilor să ne dea concursul lor patriotic, pentru ca, şi în acestă ocasiune, să mărim vacla României şi să întindem bunul ei renume.
«Pe lângă aceste consideraţiunî de ordine morală, sunt şi alte puncte de vedere, de cari trebue să ne conducem în organisarea •exposiţieî nostre.
• Vom expune după o metodă clară, tote produsele pe cari le exportăm şi pe acelea ce am pute exportă, pentru ca să putem nu numai păstră debuşeurile nostre de astăzi, ci să ne deschidem şi altele nouă.
«Vom trimite materiile nostre prime, cu tote explicaţiile necesare pentru a atrage capitaluri streine în ţară în marele folos şi al lor şi al nostru. Fără să avem pretenţia de a concură cu ţările înaintate în industrie, vom expune şi produsele fabricelor nostre însoţite de datele necesare, spre a arătă progresul repede ce am făcut şi în acestă privire de la promulgarea legii pentru încurajarea industriei. In înţelegere cu Ministerul Instrucţiunii publice, se va organisâ partea aceea a exposiţieî nostre, care va ave de scop să arate simţul artistic al pojiorului român, să facă cunoscut artele nostre şi mal ales să dovedescă că cu organisarea ce ne-am dat, am intrat pe calea unei mari desvoltări culturale»!
Simţul artistic al poporului—de care vorbesce circulara— s’a dovedit la exposiţie şi prin edificiile ridicate acolo--ri-dicate după studiul vechilor monumente naţionale—şi prin obiecte de artă, cum erau acele frumdse ţesături şi broderii naţionale, cari au uimit pe cunoscători.	*
Să dea Domnul ca învăţămintele ce ne procură participarea ndstră la exposiţie să folosescă în realitate pentru viitorul poporului român!
Radu.
Pentru aurari, argintari, mecanici. O composiţiune metalică forte frumdsă şi care semănă fdrte mult cu aurul, se produce, dacă se topesc 16 părţi de aramă, 1 parte zink şi 7 părţi platină. Arama şi platina se acoperă mai întâiu cu bo-rax, după aceea cu cărbune de lemn pulverisat, apoi se topesc şi în fine se adaugă zinkul. Composiţiunea care resultă se pdte lucră cu cea mai mare uşurinţă şi se pdte formă din ea sîrmele cele mai fine; nu capătă nici o dată o coldre albastră.
Bunul econom.
www.dacofomanica.ro
ALBINA
759
Cultura legumelor şi a pomilor fructiferi.
Grădina de legume.
înfiinţarea ei. Când cine-vâ voesce a înfiinţa o grădină do legume, mai întâiu de tdte trebue să alegă locul cel mai potrivit, care nu pdte fi alt-unde-vâ decât în apropiere de casa ori de ferma ndstră. Acest loc trebue să fie curat, şes, să aibă o exposiţiune spre răsărit orî miacjă-tji, şi pe cât so pdte mai mult ferit de vînturî reci, cari ar pute vătăma eres-cerea plantelor. La noî, ventul care bate mai des şi inaî rece, e ventul numit Criveţ.
Dacă locul ales nu pdte fi alt-fel ferit de venturi reci, facem perdele de arbori în partea unde se simte nevoe
întâmplător, dacă pămîntul ales pentru grădină, ar ave o mică înclinaţiune, e nu se pdte mai bine, căci acdsta ar înlesni mult udarea grădinel, fie că am ave în apropiere o apă cu -getdre, fie că în locul cel mai nemerit am face un puţ. Dar, dacă pămîntul ar ave o înclinare mal maro, în acest cas nu pdte fi bun pentru grădină de legumi, de dre-ce apa s’ar scurge prea repede, iar în cursul ei va târî cu sine pămîn-tul ele pe rezdre şi tot odată va smulge plantele din rădăcini. Un asemenea loc se reservă pentru grădină de pomi.
Pămîntul cel mai bun pentru grădina de legume, e cel bogat (gras) şi uşor de lucrat.
La nevoe, o grădină de legume se pdte face pe ori-ce fel de pămînt, ori-care ar fi exposiţiunea lui, dar, bine înţeles, in acest cas trebuesc îndreptate, — pe cât se pdte, — relele de care suferă.
Odaiâ locul ales, se închide cu gard, fie de nuele, fie de scânduri, pari etc., ori cu gacd viu care e cel mai de recomandat, fiind mai economic şi mai trainic.
Gardul viu. Pentru a prăsi un gard viu, întrebuinţăm copăcei ca: lemnul câinesc, păducelul, porumbelul sau porumbarul, glediţa, carpinul, arţarul, salcâmul, etc. Dintre aceşti arbori, cei mai buni sunt glediţa şi păducelul, de dre-ce, pe lângă că ne dă un gard frumos, e şi trainic în acelaş timp. Totuşi, alegerea copăceilor pentru garduri vii, depinde în multe caşuri şi de felul copăceilor ce putem găsi prin apropiere. Aşâ, de pildă, dacă avem la îndemână păducel ne servim de el, iar de nu se găsesce ne vom servi de acei copăcei ce se pot găsi.
E mult mai bine însă, ca aceşti arbuşti să-î căpătăm prin sSmînţă, căci numai aşâ vom pute croi un gard uniform şi sănătos. In acest cas, de vrem să facem un gard de glediţa. adunăm seminţele pe la sflrşitul ierneî, când de regulă sunt bine cdpte. Pe la începutul lui Martie, după ce săpăm şi pregătim bine pămîntul dintr'un ldc anume ales, numit pepi-
www.dacaroimaiiica.ro
760
ALBINA
nieră, semănăm sămînţa în rîndurî depărtate 15 — 20 cm. unele de altele, iar ca adîncime 3 — 4 cm. După ce acoperim seminţele, udăm suprafaţa semănată, lucru ce trebue să facem cât de des, mai ales dacă timpul e secetos, pentru a înlesni încolţirea mal repede a seminţelor. Plantele după ce au răsărit, se plivesc dacă au printr’însele burueni, iar ce-vâ mai tânjiu le prăşim, când trebue să avem grijă de a nuli se tăia rădăcinile. Prăşirea se face de câte ori va fi trebuinţă.
In pepinieră, — adecă în locul unde s’a făcut semănătura,— pueţiî se lasă să crescă până ce ajung a fi buni de plantat. Ajunşi până aci în crescere, începem a ne pregăti pentru plantarea lor la locul hotărît.
Plantarea. Acestă lucrare se păte face ori tomna, ori primăvara. Dacă primăvara are semne a fi secetosă, e mult mai nimerit ca plantarea să se amâie pentru tămna viităre.
Când plantarea se face tămna, avem grijă ca mai nainte cu o lună de <Jile, să desfundăm bine pămîntul în care se vor plantă pueţiî, săpându-se până la o adîncime de cel puţin 60 — 70 cm., pe o lăţime de 0,m80—lm00. Scopul pentru care pămîntul se desfundă cu atâta timp înainte de plantare, este de a face ca agenţii atmosferici să pătă lucră asupra lui; e bine dar ca desfundatul să-l facem şi mai nainte de o lună, cum am arătat mai sus.
Dacă plantarea se face primăvara, desfundatul se execută de cu tămna, a.şâ că iarna, prin îngheţuri şi desgheţurî, pămîntul se mărunţiază şi se drege.
Ori-care ar fi timpul când voim să plantăm, mai nainte cu câte-vâ tjile de a începe plantarea, deschidem prin mijlocul locului desfundat, un şanţ adînc şi larg de 40—50 cm., în care vom aşecjâ pueţiî la distanţa de 10 — 15 cm. fir de fir. La aşezarea pueţilor în şanţ, să fim cu băgare de semă ca rădăcinile să fie bine resfirate, iar acei din pueţi cari ar avă rădăcinile rupte, să se înlăture ca unii de,cari nu putem fi siguri de prinderea lor. Trebue dar să avem mare grijă şi la scăterea pueţilor din pepinieră, căutând a-î scote pe cât se păte cu rădăcinile întregi. Treptat cu aşecjarea pueţilor în şanţ, acoperim rădăcinile cu pămînt măruţ din cel săpat, căutând ca peste rădăcini (adecă la fundul şanţului) — să punem pămînt din acel săpat de la suprafaţa şanţului, iar restul şanţului se umple cu pămînt săpat de la fund.— (Pentru înlesnirea acestei lucrări, când se sapă şanţul, se pune pămîntul săpat de la suprafaţă, în partea dreptă, iar restul, în partea stângă. Pe măsură ce acoperim rădăcinile, îndesăm pămîntul cu piciorul pe lângă rădăcini, urmând ast-fel pănă terminăm întrăga lucrare. După plantare, dacă s’a făcut primăvara, scurtăm trunchiurile plantelor la 15 — 20 cm. înălţime de la suprafaţa pămîntuluî, în scop de a face ca lăstarii să dea mai des şi să crescă maî repede. Dacă
www.dacoramanica.ro
ALBINA
761
plantarea s’a făcut tomna, retezarea pueţilor se face în primăvară.
Timp de 3- 4 ani după plantare, adecă până ce pueţii capătă înălţimea dorită, e nevoie a da anumite îngrijiri gardului, aşa de exemplu, în anul întâiu căutăm a înlocui acei pueţî cari nu s’au prins, de aceea în pepinieră trebue să avem opriţi un numer dre-care de pueţî în acest scop. Smulgem apoi buruenile şi desbatem pămîntul pe lângă pueţî, iar când e nevoe de apă, îî udăm. In al doilea an, pe lângă aceste lucrări, curăţim cu un anume f6rfece, tdte ramurile, lăsând numai una ori doue în partea de jos a trunchiului, dintre cele mai desvoltate, în scopul de a fi împletite mai târcjiu, adecă în al treilea an. Pentru a împleti mlădiţele cu mai multă uşurinţă, înfigem parii în pămînt din distanţă în distanţă şi de-a lungul plantaţiei, iar în înălţimea parilor se lăgă doue rînduri de sîrmă, sau în lipsă, nuele, după care apoî începem împletirea mlădiţelor, lucrare ce se face de doui omeni, adecă unul încrucişeză ramurile, iar un altul ce vine pe urmă,, legă ramurile de nuele ori de sîrmă, însă ce-vâ mai sus de locul unde ele sunt încrucişate. In al patrulea an, urmăm cu împletirea pe un al treilea rînd de nuele, şi dacă în acest an gardul a ajuns la înălţimea voită, vîrfu-rile mlădiţelor se aplecă orizontal (d’alungul gardului) şi apoî se împletesc. In anii următori, ca lucrare de întreţinere mai principală, este tunderea gardului.
După cum se vede, un gard viu cere cam mult timp până să-l avem pe deplin format, de aceea locul ales pentru grădină se pdte împrojmui de-o-cam-dată cu gard de nuele, scânduri, etc., iar pe lângă el (în partea din năuntrul gră-dineî) nu ne împiedică nimic de a face lucrările arătate mai sus pentru înfiinţarea unu! gard viu, aşâ că până ce gardul viu se formeză, grădina are deja împrejmuire, iar tocmai la timp, adecă atunci când gardul de nuele a ajuns a se strică, gardul viu îi iea locul.
(Va urma).	Ion E. Mihâescu.
Păstrarea făineî. Făina de secară nu e bine să se păstreze prea mult, căci dejâ la 4 săptămâni după măcinat îşi pierde bunătatea. Cu cât se face mai curind pâne după ce a fost măcinată, cu atât mai bine. Cu cât se păstrezâ mai mult, cu atât pierde mai mult din miros şi devine mai aspră.
Făina de grâu se ţine mai mult, în deosebi soiurile mai fine pot ’fi păstrate cu lunile, fără ca să piardă din bunătate.
www.dacQFQmamca.ro
762
ALBINA
* De la Academia "Română.
uminică, 7 Aprilie, la orele 2 după amiază, Academia Română a ţinut şedinţă publică, la care a asistat un numeros public.
Şedinţa a fost presidată de d-1 A. Saligny, asistat de d-1 Dim. Sturdza, secretar general.
D-1 I. Kalinderu cetesce comunicarea d-sale despre Diferite obiceiuri ale societăţii romane. Epoca pe care a ales-o este acea descrisă de Pliniu-cel-tînăr, în mod magistral.
Societatea romană se împărţiâ în două clase distincte, în patricieni şi plebei. In studiul d-sale, d-1 Kalinderu se ocupă numai de patricieni.
După ce arată eticheta ce domnia la curţile împăraţilor romani, conferenţiarul trece la descrierea mesei la Romani. Sunt cunoscute fastul şi bogăţia meselor celebre date de împăraţii romani. Ceea-ce le caracteriseză este ostentaţiunea şi vanitatea care presidă la organisarea lor, precum şi lipsa de va-riaţiune în mâncări.
D-1 Kalinderu trece apoi la conversaţiunea romană. Afară de timpul mesei, Romanii mai stăteau de vorbă în jurul templelor şi în librării. Porta Gapena este cunoscută ca loc de întâlnire şi de convorbire al cetăţenilor. Spionagiul se practica pe o scară întinsă la Romani şi delatorii câştigau a-verî imense.
In ceea-ce privesce publicitatea, fiarele, la Roma nu se publicau decât Acta diurna, care nu eră decât un buletin al afacerilor Curţii, şi al faptelor de administraţiune.
Decadenţa imperiului roman a fost pricinuită de tiranie. Creştinismul, ca o binefacere divină, prin curăţenia sa morală, a schimbat acestă stare de lucruri. (Aplause).
Şedinţa se suspendă pentru câte-vâ minute. La redeschidere,
D-1 Dim. Sturdza, secretar general, dă cetire u-
www.dacQFomanica.io
ALBINA
763
neî importante comunicări asupra ţlileî de 7 Aprilie, îndoita sărbătore naţională a nasceriî M. S. Regelui Carol şi a proclamării Sale de Domnitor.
D-sa reamintesce împrejurările politice în cari s’a făcut alegerea Regelui Carol ca Domnitor, şi rolul cel mare pe care l-a jucat, în acele evenimente bărbaţii din marea nostră generaţiune.
D-sa recitesce apoi cuvintele rostite de Principele Carol la 8 Maiu 1866, în momentul când a pus piciorul pe pămîntul ţării care L’a ales; aceste cuvinte trebuesc cetite în fie-care an, căci ele sunt programul glorioseî domnii, plină de fapte măreţe al iubitului nostru Rege (aplause).
Sfîrşind d-1 Dini. Sturdza dăruesce Academiei, cu acest prilej, două documente de cea mai mare importanţă: două tabele romane din timpul împăratului Traian. Aceste tabele se dădeau soldaţilor romani când erau liberaţi din armată. Ele au fost achiziţionate de d-1 Sturdza de la principele Dim. Ghica.
La orele 4 jumătate şedinţa s’a ridicat.
Dăm în resumat cele cetite de D-1 I. Ivalinderu:
La Romani, usurile şi moravurile imparţiali lumea în douâ
clase:
1)	Aceea'a bogaţilor sau aristocraţilor — voiu arăta mai departe ce se înţelege sub acest nume generic — şi
2)	Aceea a săracilor sau a plebei.
Acesta din urmă nu intră în cadrul modest ce ne-am ales, şi o lăs a cu totul în afară de acest studiu, al cărui singur subiect e lumea aristocratică, adecă elita, capul societăţei romane, pe când partea cea-laltă nu represintă decât membrele ei, prin esenţă obscure, ori-cât a fost de altminteri şi fără îndoială, de preţios rolul lor în mersul Statului, devotamentul lor la bună-starea obştescă, patriotismul şi virtuţiile lor, în sfîrşit nipnerăsele lor merite.
Intrăm să vorbim exclusiv, cum am c)is mai sus: lumea mare sau societatea înaltă.
Ce se înţelege prin cuvîntul acesta în societatea modernă? Să înţelege existenţa, principiile, usurile, obiceiurile ce ur-măză unele persdne din clasa înaltă, cerinţele sociale cărora acestea privesc ca o plăcere şi o datorie să se supuie, costumul exterior ce îmbracă, cu un cuvînt, codul persânelor cum sc •cade, de care îşi fac o cinste să asculte cu sfinţenie.
Lumea acăsta se alcătuesce din aristocraţiile ce formeză
www.dacoramanica.ro
764
ALBINA
bogăţia, talentul, renumele, sciinţa, vacja, cu un cuvînt ori-ce nobleţă, fie de origină, fie dobândită.
Acăstă societate, care se deosebesce aşa de tare de des-moşteniţiî pe cari nimic nu-î semnaleză atenţiunii semenilor lor, are obiceiul de a se întruni aprdpe exclusiv, în serile de iarnă, în puţine saldne distinse, mal ales din capitalele europene. Acolo ea îşî ţine adunările sub preşedinţia stăpânului casei. Câte odată sceptrul e chiar în mânile unei femei, şi Dumnezeu scie cu cât farmec e aplicată blânda autoritate, preşedenţia fină şi prea competentă, când cade în mânile unei muze ca ddmna Recamier, de exemplu, sau alte persdne celebre.
Acolo aucji bărbaţi cu renume şi cu experienţă tratând în înţelepte discuţiunî de sciinţă, de literatură, de filosofie, de politică, de religiune, cu un cuvînt de tdte materiile şi problemele cart ocupă şi captivă la un moment dat inteligenţele.
Să ne scoborîm acum de la începutul secolului XX-lea şi să constatăm ce înţelegeau Romanii prin lume sau societate. Ce schimbare nespusă, ce prefacere neînţelesă între aceste societăţi, schimbări, produse prin puterea timpului, prin curgerea anilor!
Să vorbim mal întâiu de doue lucruri însemnate în schimbarea acăsta, caracterisată prin deosebirea împrejurărilor şi urelor la cari se ţin în tjilele ndstre adunările acelei elite. Ele se ţin sera numai la lumină, şi femeile nu numai că
sunt primite, ci sunt şi invitate şi chiar onbrea preşidenţiel cade adesea, cum tjiceam mal sus, uneia din ele, stăpâna casei. Să recunoscem totuşi, fără a exagera însemnătatea şi fre-quenţa acelei revoluţiunî interiore că, încă pe timpul lui
Cornelia.
www.dacocomanica.ro
ALBINA
765
Scipione Emilian, în anul 146 înainte de Christos, femeile începeau să iasă din sechestarea lor, luând parte la ospă-ţurî, unde sunt invitate ca şi soţii lor. Corneliu Nepos scrie că nimeni nu se miră de a vede un Roman ducendu-se cu soţia sa la amicul care i-a poftit la masă. Ele însemnâză ce-vâ în societate, unde îşi fac şi renume, dovadă Cornelia, mama Grachilor, dovadă Claudia care fu amanta lui Catul, care a cântat-o sub numele de Lesbia. Iată ce aveam de cJLis despre acea emancipaţiune parţială a femeei, care n’a avut alt defect decât că a fost limitată cu prea multă stricteţă.
Pentru cunoscerea lumeî înalte din prima epocă a imperiului roman avem o călăuză fdrte bună, pe Pliniu cel-tînăr. Corespondenţa acestuia, care ne-a fost transmisă din fericire, e o adevărată comoră, nu numai pentru cundscerea admini-straţiuneî romane din epoca lui Traian, a stării provinciilor, a vieţii municipale în tot imperiul roman, dar şi pentru studiul societăţii romane la începutul secolului II-lea după Christos. Noi aci ne vom ocupă de ultima parte, ba încă vom atinge câte-va cestiunî privi tor e la audienţele imperiale şi la ospeţe. Altă dată vom trată chestiunile importante ce ne sugeră o operă aşâ de preţidsă ca panegiricul şi ca scrisorile Tîneruluî Pliniu, bunul amic al lui Traian.
Pliniu cel tîner a fost guvernator al Bithinieî, avea avere, eră în relaţiune cu senatori şi cu consuli, eră privit de Traian ca un amic, eră intim cu stoicul Thraseas, prieten cu Siliu Italicu, cu Marţial şi cu toţi literaţii din vremea sa. Eră conciliant şi dispus la optimism ; deşi prieten cu Tacit şi în relaţiunî dese cu dînsul, nu are nimic din asprimea şi din indignarea ce se găsesc la fie-care rind scris de cel nuu sever istoric. Scrisorile lui Pliniu nu sunt scrise în voia momentului, se vede că destină viitorimii grijă şi de stil şi de fond. Un om în situaţiunea lui şi cu firea cumpănită ce ne arată, e un martor nepreţuit pentru traiul clasei înalte.
Se scie ce imperiu moral şi fdrte real are mai ales Curtea unui Suveran asupra publicului. Curtea prin simplul ei exemplu • îşi impune tuturor tirania socială fără a găsi împotrivire.
Urmând o regulă veche în societatea romană, membrii sau vizitatorii curţei erau împărţiţi în trei clase, sub titlul de prima, a doua, a treia admisiune. Primele două coprin-deau pe senatori, pe consuli, pe rudele familiei imperiale, pe dmenii bine văzuţi de stăpân, cum a fost Lucan de exemplu cât ţinu scurta lui favore; aceştia avâu mare trecere pe lângă Suveran, şi din el se alcătuia alaiul seu de călătorii. De aceea se numeau însoţitorii, comitea, Suveranului.
In panegericul lui Traian, capitolul XXIII, Pliniu tînărul. arată ce nuanţe urmă Traian când primea senatori, cavaleri şi alţi supuşi: «A fost o plăcere pentru tdtă lumea când a «vă(jut că primesci senatul cu o sărutare precum dăduse-şi «senatorilor, şi când te-ai despărţit de ei; o plăcere de a
www.dacQromaiiica.ro
766
ALBINA
«vedea pe urmă cum cinsteat pe cei cari sunt poddba ran-«guluî equestru, făcendu-le ondrea de a-i chemă pe nume, «fără să aî nevoe de nimeni ca să-ţi ajute memoria; o plă-«cere asemenea de a vedea cum salutai aprope tu cel din-«tâiu pe clienţii tel şi cum adăogal câte un semn de fami-«liaritate»,
In clasa a treia, de o treptă mult mal mică, figurau artiştii, savanţii, poeţii: câte odată bufoni de meserie isbuteau a fi admişi în ea. Unii din el avură norocul de a se ridică destul de sus. Ast-fel fu, sub Traian, Dione din Prusa, sub Neron, Vatiniu şi sub Marcu Aureliu, Fronton. Vatiniu, de meseria lui ciubotar, îşi dobândi favdrea graţie lungimel nasului seu, după care Neron avu fantasia să-şî comande un vas. Tacit l’a numit una din monstruosităţile curţeî lui Neron. Amicii de trepta acesta locuiau adesea la palat, unde erau serviţi de slugile Suveranului. Dar cât era de nesuferită robia la care erau supuşi !
www.dacQFomanica.ro
ALBINA
767
Unii curteni francezi îş! făceau o datorie de a fi faţă la mica şi la marea primire de dimineţă (levers) a lui Ludovic XIV.
Sub împăraţi se practica salutarea de dimineţă, care era o sarcină aprdpe analdgă. Ceremonia începea des de dimineţă. Ea ajunse o datorie strictă pentru unele persdne. La serbări solemne, Senatul se ducea în corpore. La porţile palatului, pretorieniî ţineau pază; ei căutau cu rigbre pe oricine cerea audienţă, mai ales sub Claudiu, a cărui frică eră proverbială. Sub Domiţian vizitatorii erau supuşi la mii de umilinţe, cu ocasiunea acelor primiri.
Istoricii, mici şi mari, Tacit şi Pliniu tînărul, Suetoniu şi scriitorii Istoriei Auguste, au descris adesea felul şi rostul primirilor oficiale. Pliniu cel tînăr arată cu vioiciune deosebirea dintre tiranicul Domiţian şi blândul Traian în capitolul 48 al panegiricului marelui reorganizator al imperiului.
La cel dinteiu intrai cu temă şi cu sfială, ca şi când ţî-ar «fi fost viaţa în joc; după salutaţiuni căută fie care să fugă şi palatul rămânea pustiu. Spaima şi ameninţările pluteau «d’asupra porţeî mari; cei primiţi nu simţeau mai puţină frică de cât cei excluşi. împăratul însu-şî avă o înfăţişare spăimântătdre, nu cutezai nici să te apropii, nici să-i vorbesc!. Traian din contra, prime pe toţi cu bunătate, aşteptă pe visitatori, petrecea cu ei o mare parte a timpului sâur deşi ave aşâ de puţin timp liber. Te înfăţişa-i fără târnă, cu fruntea senină, şi când îţi convenea. Dacă se întâmplă «să fii oprit din vre-o causă urgentă în cjitia de primire a «împăratului, erai scutit de nevoia de a aduce scuze».
Pentru primirile acestea haina impusă era toga, şi pentru împăcat şi pentru vizitatori.
Toge purtate în diferite feluri.
Prescripţiunea acesta nu-şî are începutul de la epoca imperială, căci tot-deauna se considerase că gravitatea romană cere ca clientul, când vine a-şî face datoria, (Jilnică, de a salută ţie patronul său, să fie îmbrăcat cu haina caracteristică a cetăţenuluî, cu toga. Patronul răsplătea dovada de respect
www.dacoromanica.ro
768
ALBINA
a clienţilor împărţindu-le sporlula, adecă mâncare. Mulţi săraci n’aveau alt mijloc de existenţă de cât obicinuita sportulă.
Patronul se arătă şi el de regulă cu haina solemnă.
Nerone cuteză odată să primăscă Senatul, îmbrăcat cu o tunică largă, îmbrăcăminte nepotrivită ; acest lucru fu privit ca un mare scandal. Tot acest împărat primea pe amicii din trăpta întâia cu o sărutare. Caligula cerea însă să i se sărute piciorele. Elagabal cerea să fie adorat ca regii Persiei. Năsdrăvăniile acestea încetară şi în locul lor se practică de obiceiu îmbrăţişarea.
(Va urma).
Inveţămîrţtul manual în scolele rţostre.
enirea şcoleî se reînoiesce şi se desvoltă, nu numai în corespondenţă cu idealele înalte culturale, ci adesea ţinend semă şi de împrejurările în cari se află poporul căruia îi aparţine şi problemele practice ce are el de realisat.
Astăzi mai ales când, cu cât intrăm mai mult în noul secol, lăsând să crescă tot mai desă iarba vecînicieî asupra celui trecut, condiţiunile de traiu devenind tot mai grele şi cu acesta lupta pentru existenţă tot mai înverşunată, când răsbăiele dintre popăre încep să se schimbe pe terenul economic, fie-care naţiune conscientă de sine şi stăpână pe existenţa ei, caută să-şi pre-gătâscă tinerele generaţiunî din ce în ce mai bine pentru atari feluri de luptă.
Avend o ţară plină de atâtea bogăţii şi un popor tînăr, inteligent şi plin de viaţă, problema urmărită de cele-lalte naţiuni, trebue susţinută fără preget de ori-ce român, care-şi dă sema de unde venim şi încotr’o mergem.
Incepend ast-fel de la agricultor, constatăm că pentru ca să p<5tă folosi cu îndestulare şi chibzuinţă isvdrele de bogăţie ce-i stau la îndemână, se simte nevoia ca să i se dea o pregătire practică în legătură cu cunoscinţele teoretice necesare chemării sale.
Graţie prosperării agriculturii, încep meseriele şi indus-triele să se desvolte cu temeiu. La noi în special, pentru a pute face faţă concurenţei străine, se cere mai mult decât ori unde ca celor cari profesâză aceste chiemărî, să li se în-lesnâscă din timp, pregătirea practică necesară.
Intru cât obiectele procurate de agricultor şi cele prelucrate de meseriaşi şi industriaşi, sunt vîndute de comercianţi, aceştia la rîndul lor trebue să-şî dea sema de felul materialului, modul de lucru şi valorea munceî, cerinţe, pentru cari,
www.dacocomanica.ro
ALBINA
769
dacă li se înlesnesc© din timp o pregătire dre-care, folosul se restrânge şi asupra producătorului şi consumatorilor. Aceştia la rîndul lor vor conlucrâ la înflorirea celor-lalte chie-mări, clacă vor sci să preţuiască în cunoscinţă de causâ produsele ce voiesc să cumpere.
Tdte acestea s'ar realisâ, dacă s’ar ţine samă să se dea încă din copilărie acestor dmeni, o pregătire cât mai armonică şi mai proprie pentru viăţă; cu alte cuvinte, trăinicia şi îndestularea diferitelor chiemărî ale vieţeî atârnă de la felul cum şcdla va sci să îndrumeze tinerele generaţiuni, ast-fel că pe nesimţite să păşăscă din clasă, la vieţa practică.
Faţă cu tdte acestea, prin stăruinţa neobosită a marilor ei conducători, reformele aduse în timpurile din urmă şcdlei ndstre, caută ca ea să nu mai sacrifice presentul trecutului, încărcând memoria elevului cu întregul istoric al clasicismului şi ast-fel înstrăinându-1 tot mai mult de timpul şi lumea în care trăesce; ci să-î înlesnăscă din studiul trecutului atâta cât îi trebuie ca să-şi potă da sema de present, de ce se petrece în jurul şi interiorul său, împuternicindu-1 astfel pontru viitor.
Urmărind acest scop, s’a constatat că tdte cunoscinţele menţionate, copilul nu şi le pote adună de-a gata din cărţi, fără observaro şi conlucrare directă la dobândirea lor. Faţă cu aceste mari condiţiuni, şcdla caută ca odată cu dobândirea cunoştinţelor, să pună pe elev să le şi aplice.
Printre mijldcelo mai însemnate, prin cari şcdla ndstră primară în primul loc, va pută conlucrâ mai cu succes la re-solvirea problemei neamului nostru e şi învăţămîntul manual, cestiune nu tocmai nouă la noi, ba încă destul de îm-pămîntenită prin şcdlele multora din popdrele mai înaintate in cultură, cari după ce au combătut-o şi discutat-o la început, s’au convins în cele din urmă de marea ei influenţă bine-făcătdre asupra elevilor, şi astă(JÎ fac cele mai mari sa--crificii pentru susţinerea şi prosperarea ei pe adevărata cale.
Basaţî pe natura copilului, conducătorii şcdlei au căutat prin învăţămîntul manual să împace activitatea sufletăscă şi corporală a acestuia, înlesnind schimbul între ele şi cu acesta gustul de muncă şi sănătatea. Cu alte cuvinte, scopul acestei ocupaţiuni şcolare e să desvolte interesul şi spontaneitatea elevului, forţa musculară a acestuia, să-i cultive spiritul de observare, gustul şi simţul frumosului şi al exactităţii, adecă, să facă din elevi nisce dmeni cu cunoscinţi solide, practici şi îndemânateci.
Nu e vorba de învăţarea unei meserii; ci de pregătirea elevului pentru tdte căile bune ale vieţii, ast-fel c'ă ori pe cari ar apucă, să aibă dre-carî îndrumări pregătitdre însoţite de cunoscinţe temeinice.
La învăţămîntul teoretic pregătim numai o parte din aptitudinile elevului; predând însă şi învăţămîntul manual
www.dacoromanica.ro
770
ALBTNA
tot odată îl deprindem pe elev chiar din şcdlă să aplice şi să se folosescă de cunoscinţele teoretice. Ba ce e mai mult, multe din cunoscinţele teoretice devin elevului mai clare, condus fiind acesta ca să le puie în practică. Şi cine altul pdte culege rode mai fj’umdse cu elevii decât însu-şî învăţătorul lor?! Avendu-Î necontenit sub directa sa conducere, numai dînsul pdte să le înlesnescă o pregătire armonică. De aceea ideia ca înveţămîntul manual să fie predat de maeştri speciali, deşi la început prin unele ţări a fost pusă în practică, resultatele culese, au încredinţat pe orî-cine că trebuesc înlăturaţi cu totul meseriaşii de la acestă conducere, şi a încredinţat’o numai învăţătorilor.
Ţinend sâmă în primul loc la predarea acestei ocupaţiuni, de progresul făcut de elev, adecă mai întâiu modul cum e lucrat obiectul ce i s’a dat şi apoi folosul material al acestuia, s’a căutat prin ţările unde se predă deja în şcdle, să ajungă la realisarea scopului urmărit, alcătuind nisce serii de modele practice dintr’un material puţin costisitor şi propriu pentru aşa ceva, mergând treptat de la simplu la compus şi de la uşor la mai greu.
In resumat dar, şcdla ndstră trebuie să dea generaţiunilor nouă o pregătire cât mai proprie pentru vieţa practică. Unul din mijlbcele ce-i stau la îndemână e şi învăţămîntul manual, care departe de a fi meserie, caută să înlesnescă elevului destoinicia de care are nevoie în viâţă.
Predarea lui e absolut necesară în şcblele ndstre şi întru cât e un mijloc educativ, nu pdte fi predat decât de însă-şî membrii corpului didactic.
In predarea lui să se aibă în primul loc în vedere elevul; iăr obiectele ce lucreză să formeze o serie gradată, tbte fiind alcătuite dintr’un material puţin costisitor, lipsite cu totul de lues şi poddbe şi fiind în acelaş timp utilisabile în vieţa practică.
Obstacolele, mai ales acum la început sunt mari, nefiind corpul dăscălesc îndeajuns pregătit, precum nici mijloce suficiente pentru procurarea celor trebuincidse. In ţările unde s’a introdus deja, obstacolele au fost şi mai mari şi totuşi a<jî resultatele sunt înfloritdre. Arma învingetdre afostîmna voinţă din partea tuturor dascălilor.
La noi, mai ales în timpul de faţă, când în fruntea şcdlei avem un ministru, care se jertfesce cu trup şi suflet pentru progresul şcdlei, interesându-se şi preţuind munca fie-căruia, datoria orî-căruia dintre noi e să dăm tot concursul nostru spre însuşi progresul şcdleî şi înflorirea neamului nostru. Se ţine semă că nu sunt încă cele necesare pentru punerea in practică a acestei cestiuni, dar întru cât probele arătată în diferite ocasiunî că dăscălime! nâstre nu-î lipsesce buna voinţă, credinţa că în curînd tote cele lalte nu vor lipsi, în-călcjesce inimile tuturor.
www.dacoromamc&io
ALPIN A
771
A sosit şi la noi vremea de traiu a acestei cestium şcolare, şi experienţa pe acestă cale a altor popore, ne arată că ori-cât am zădărnici mersul eî, n’am face alta decât să zădărnicim frumdsele resultate la cari am fi ajuns, dacă cu un moment mai nainte am fi început practicarea ei în şcolă.
N. I. Moga.
..Neamul Dorobărţţesc14.
m cetit odată într’o carte a unui învăţat'), că ar fi o mare îndrăsnelă şi o mare nesocotinţă, pentru un popor tînăr, d’a tot cătâ să se iea după popore mai bătrâne când voesce să-şi alcâtuescă legiuiri de întocmirea statului.
Pricina pentru care acel învăţat po-văţuesce aşâ,pepoporeletinere, estetice ei că: un stat când îşi face o legiuire, trebue să plece mai întâiu de la firea supuşilor săi; apoi să ţie sema de starea de lumină în care se află acel popor, de morală, de credinţă, de întinderea pămîntuluî, de bogăţia lui, de clima ţării, de felul îndeletnicirii poporului: meşteşugarii ori plugarii; în sfirşit de tote însuşirile şi beteşugurile ce’ are; iar când îi vorba de întocmirea oştirii, legiuirile trebu-esc numai decât să fie izvorîte din firea şi însuşirile răsboinice ale nemuluî, apoi din îndeletnicirea poporului şi în sfirşit din bogăţia ţării; aşa că un popor, care din sângele nemuluî este răsboinic şi aprig apărător al moşiei strămoşescî, n’are nevoie de legiuiri aspre, pentru a’l chemă la împlinirea datoriei către patrie; un popor care ca îndeletnicire are plugăritul, şi este legat de bucăţica lui de pămînt, nu trebue să aibă în timp de pace oştirea totă în casarmă, adecă permanentă, ci numai o parte, aşa ca să nu rămână pămîntul nemuncit; iar pentru învăţătura cerută unui ostaş, el să fie chemat la casarmă după munca câmpului. Un popor, care n’are ca bogăţie decât pămîntul, şi trage prea puţin folos din comerciu şi meşteşug, nu trebue să se mă-sore în iegiuirile militare, cu unul bogat în tâte şi căruia ’i d^ mâna să ţie sub steg un mai mare număr de oşteni.
Când s’a. alcătuit statul nostru, stăpânirea ţării a ţinut semă de tote cele mai sus spuse, şi a întocmit o oştire care pe vremuri când împărăţia turcescă băgase groză în totă Europa creştină, singură oştirea Românescă, a răpus oştile acelei împărăţii, care, ajunsese până sub zidurile Vienei, ceea-ce a făcut ca- din tote colţurile creştinătăţii, să se trimită soli şi daruri de mulţăraire voivozilor Ţârii Românesc!.
Dar să venim la vorbă: <Neamul Doi'obănţesc în vechia in- 1
(1) Motesquieu: ^Spiritul legilor-.
www.dacoromanica.ro
772
ALBINA
tocmire a oştirilor românesc!, eră alcătuit din «pedesttimea cea grea a ţării» şi făcea serviciul ostăşesc din tată în fiu, şi cu oştirea asta, neamul nostru, a fost păstrat, cu pămîntul şi cu credinţa lui strâmoşescă.
Oştirea dorobănţescă, eră în numer mare de tot, ea ajungea câte odată la 100.000 de omeni şi ea eră în totă vremea gata de bătălie, fără a-şî lăsă pămîntul nemuncit. Eră de ajuns ca un corn de chemare să sune, şi ca prin minune toţi oşteni! erau sub steg. Când statul nostru a trecut într’o nouă întocmire, a-decă când el a început a fi lăsat în pace de vrăşmaşi! car! năzuiau la pămîntul nostru, s’au luat în revisie şi legiuirile militare, şi s’a întocmit mai bine oştirea românescă. Parte după vechiul obiceiu al pămîntuluî, parte după chipul cum sunt întocmite oştirile ţărilor mar! de la apus, întocmire pe care am a-rătat-o în «Albina» din anul trecut.
Neamul dorobănţesc, a fost păstrat în întocmirea oştirii nostre, ca pedestrime ageră de luptă (infanterie uşoră) sub numele de • dorobanţi», car! în fruntea oştiri! la 1877, au câştigat pentru ţară Corona Regală, şi «Stema Neatârnării» de a pururea trainică, căci în vinele lor a curs sânge vitejesc d’ai urmaşilor oşteni ai lui Ştefan şi Mihaiu, groza păgânătăţiî şi mântuitorii creştinătăţii.
Mai în vremurile nostre, după răsboiul neatârnării, oştirea nostră a făcut paşi spre o mai bună întocmire, dar a cam început să se părăsescă chipul şi caracterul istoric şi naţional, al vechilor întocmiri ostăşesc!, fie ca uniformă, fie ca numire, fie ca fel de organisare.
Ca uniformă: Dorobanţul nostru, care a făcut resboiul pentru neatârnare, nu mai semenă cu cel de a (li, căciula, care eră făcută cam în chipul cele! a falnicului şi vitezulu! Mihaiu, s’a schimbat înt’o căciulă ţuguiată al cărui ţugui este lăsat în partea dreptă şi prins cu o sponcă. Pricina pentru care s’a făcut schimbarea căciulei vechiului dorobanţ, să dice, că a fost gluga mantalei, care nu pote să prinţlă bine capul cu acea căciulă: Pantalonul, care eră de postav alb, s’a schimbat în postav sur, şi asta din pricină că albul să murdăresce mai' curînd; postavul de la guler şi mânicuţele tuniceî şi mantale!, s’a schimbat din albastru în roşu.
Schimbările în colorea postavului, pote că nu aduc nicî un reu, căciula însă cred că nu trebuia schimbată, ci lăsată aşa cum a avut-o dorobanţul la Plevna şi Griviţa, unde şi-a schimbat porecla în renume.
' In alte armate, uniformele oştenilor, din tote vecurile, se pă-streză cu mare sfinţenie; aşa spre pildă: în armata Prusiană, «Chivără» de metal, deşi grea, deşi în timp de vară coce capul soldatului, nu s’a gândit nimeni să o scotă din uniformă, or! să o schimbe, căc! ea este legată de numele Marelui Frideric, rudă de sânge cu regele nostru.
Dacă o nevoie mare, cere o schimbare în uniformele oştiri!, apoi trebue păstrate uniformele vechi şi puse în Musee, spre cu-noscinţa urmaşilor. Din partea asta no! stăm reu, căc! n’avem nimic păstrat. In alte ţări sunt anumite musee militare, în care se află uniforme din tote vecurile, şi se păstreză cu mare grijă. Dar, dacă no! Români! n’avem aşa odore, apo! pricina o găsim
www.dacocomamca.ro
ALBINA
773
în suferinţele şi prigonirile neamului de către duşmani, vreme de veacuri, aşa că Românul ne mai sciind ce aduce ţliua de mâine, s’a gândit mai mult cum să-şi apere ţara. Este, cred, nevoie ca de acum înainte, să ne punem şi noi pe muncă despre partea asta.
• Dorobanţ din timpul răsboiuluî din 1877.
Ca numire-, adică felul cum se chemă fie care armă, iarăşi s’a păstrat partea istorică naţională, spre pildă: Pe vremuri, prin neamul clorobănţesc» se înţelegea pedeslrimea cea grea a ţării, care după legiuirile de a$i, se chiamă infanterie, şi numai pe ici pe colea în legiuirile militare, mai găsesci vorba dorobanţ.
In privinţa numelui regimentelor, s’a găsit cu cale ca, fie-care regiment de infanterie, să porte, sau numele judeţului de unde se recruteză flăcăii, sau numele unui Vitez domnitor român. Lucrul e de frumosă laudă, şi n’am avă nimic de spus, dacă pe lângă aceste numiri s’ar fi adăogat şi pe acela de dorobanţ. Aşa spre pildă: Regimentului 6 de Infanterie din Bucuresci, i s’â dis: Regimentul Mihaiu Vitezul No 6. iar cel al 13 din Iaşi, i s’a dis: Regimentul Ştefan cel Mare No. 13.
Acuma, dacă un neştiutor în ale ostei, s’ar întreba: Dar ce fel de oste este Regimentul Mihaiu Vitezul No. 6? Este ea infante-
www.dacoromaiiica.ro
774
ALBINA
rie ori artilerie ? Nu va pricepe ce este, căci dacă e yorba de artilerie, apoi îî ţlice regimentul 1, 2, 3,... de artilerie.
Aşa dar eu cred că a fost numai o greşelă care s’ar pute să se îndrepte în chipul următor:
Fie-care regiment de infanterie, să porte numele judeţului sau a unui Domnitor, cu care istoria ’l legă prin o faptă vitejescă dar la sfîrşit să se adauge vorba «Dorobanţ», căci vorba asta este cea mai mare şi cea mai sfintă pentru România. Aşâ spre pildă: Dacă regimentul No. 15 de infanterie din judeţul Nemţu, îi ţlice acum, Regimentul Resboenî No. 15, apoi prin adăogirea vorbei de dorobanţ, se va numi: Regimentul Resboenî No. 15 de Dorobanţi, sau, Regimentul Mihaiu Viteza No. 6 de dorobanţi, sau, Regimentul Rovine No. 26 de dorobanţi, şi aşâ mai departe pentru tote regimentele; cu chipul acesta va sci ori şi care român, că este de pedestrime şi mai ales de dorobanţii de la Plevna.
Ca fel de organisare. Până mai acum câţi-vâ ani, dorobănţimea nostră, eră întocmită ast-fef: fie-care regiment de dorobanţi, a-veâ câte un batalion de soldaţi permanenţi şi câte două batalione cu schimbul, cu câte patru compănii.
Batalionsle cu schimbul, ţlise de dorobanţii cu schimbul, şi cu cele 8 compănii ale lor, avend căpitani, oficerî şi gradele trebu-inciose, erau aşezate pe compănii, şi fie-care companie sta în cea mai însemnată comună din mijlocul comunelor, din cari se recrutau flăcăii. La fie-care companie, se făcea mereu instrucţiunea militară a dorobanţilor cu schimbul şi a miliţienilor, iar stegul filfiiâ tot deauna d’asupra casărmii şi spuneâ fie-cărui că acolo se află mai marele oştirii din partea locului, şi cu greu puteau turburătorii şi rău voitorii nemului nostru, să se stre-core prin comune spre a aruncă sămînţa resvrătiriî în potriva stăpânirii.
De la 1896 încoce, s’a schimbat întocmirea dorobanţilor noştri în chipul că: fie-care regiment, să aibă doue batalione permanente şi numai unul cu schimbul, iar în 1897, tote companiile cu schimbul au fost aduse la târgurile de locuinţă al regimentelor lăsându-se la ţară în patru deosebite puncte ale judeţului, câte un tînăr oficer cu 2—3 grade mai mici. k
Că s’a făcut doue batalione permanente din unul cât eră mai înainte, asta a fost o măsură bună, dar mai bună ar fi fost dacă companiile de dorobanţi cu schimbul, rămâneau tot îh număr de opt şi tot la locurile unde au fost în îndelungată vreme, spre buna linişte a poporului şi spre ţinerea şi întărirea spiritului ostăşesc.
Se elice, că una din pricinile aducerii companiilor la târguri a fost' şi aceea că oficeriî n’aveau mijloce de a învăţă ca la tîrgurî.
Eu cred din potrivă, .că la sate, ori-cine, are mai mult timp de muncă şi mai multă vreme de învăţat carte, decât la oraşe unde la fie ce pas, ai o pricină şi o ispită de a te abate din calea cuminţeniei, mai ales când eşti mai slab de înger; afară de asta sănătatea propăseşce la sate,’unde aerul câmpului şi al pădurii lumineză mintea. Dovada despre asta o avem în tote verile, când multă lume de la oraşe, fuge la ţară pentru odihnă mai brună sau pentru căutarea sănătăţii.
www.dacaroinaiiica.ro
ALBINA
776
Incheiând voiu mai spune, că o ţară ca a nostră, care are în trecutul militar al eî atâtea frumose pilde şi fapte, nu trebue nici o dată să le uite, ci mereu să le spue prin graiu şi prin :scris, din tată în fiu.
Căpitan S. Leonte.
IN GURA LUPILOR
râ o iarnă greâ. Căzuse zăpadă multă şi acoperise drumurile şi câmpiile. Crivăţul suflă cu putere, aruncând ninsdrea în mormane mari şi înflorând cu răcăla-i pe călători.
Radu Topolog fusese de cu (Jiua la oraş. Avusese • o judecată cu un vecin, pentru pămînt. Om cu arţag şi hră-pitor din pricina beţiei, Radu într’o ndpte mutase pietrile moşiei în spre pămîntul celui-lalt. Şi de-aci ţine-te: cărtă, şi iar certă, judecată şi iar judecată. Dar vecji, cum sunt şi judecătorii ăştia! In loc să ţie cu Radu Topolog, hrăpito-rul, au dat dreptate vecinului seu. Apoi, ce necaz l’a apu-•cat pe Radu, ce necaz mare!
Venise călare de acasă şi trăsese la un han din marginea •oraşului. Calul şedea la grajd; nemâncată bietă vită băteâ nerăbdător din picidre, cerend hrană. Dar de gebal Ţăra-,nul, cum se întdrse la han, se aşeză pe băut. Avea o poftă de vorbă, cum nu avusese de mult. Nu eră ca alţi dineni, •cari, când dau do vro-o supărare mare tac, şi iar tac şi îşi rod singuri viăţa, şi-şi varsă înăuntrul lor amărăciunea.
—	De măi, nene Vasile, (Jise el cârciumarului. Dreptate mai e asta, mă nene Vasile. Adecă ce? Dacă vecinul meu a adus mărturisire şi hârtii de stăpânirea pămîntuluî, lui să-l dea dreptatea ?
—	Firesce, Radule.
—	Bine^ da pietrile alea, nu spuneau ele că sunt la hotar între mine şi el? Ce nu cum-vâ că pietrile au făcut picidre şi s’au băgat în pămîntul vecinului?
Şi dăî şi dăi. Nu-î mai tăcea gura lui Radu.
—	Scii ce, Răducule, uită-ţî, băete, grijile şi necazurile. Am •o ţuică minunată. Scii e de prune, curată. N’am obiceiul să dreg băuturile, Răducule, ca alţii, zău aşâ. I-a vecjî.
—	Că bine măi, Nene Vasile.' Dă-mi o fele de ţuică, •că mă iea şi dracu, dacă n’oiu trage la măsea. Da hai mai repede, că nu mai pot răbda.
Şi începu Topolog să bea. Mai băuse el de dimineţă, să .aîbă curagiu la judecată; dar vecji că par-că nu gustase nimic. Nu-î tihnise, cum se (Jice, şi-apoi atunci bea de una, şi-acum de alta.
Şi goliâ mereu la pahare unul după altul. Şi se cutre-
www.dacaramaxdca.ro
77R
ALBINA
mura, după fie-care din ele, căci băutura eră tare, îî ardeâ gura şi-î ardeâ pieptul, şi-l ardeâ în stomac. Vecji, dacă eră ţuică curată de prune. Cârciumarul n'aveâ obiceiu să dregă băuturile!!...
Şi tot bend, şi tot bombănind, el îşî uită şi de judecata pierdută, şi de tot. Faţa i se aprinsese; ochii îî erau înroşiţi de sânge şi din când în când îşi treceâ mânr-i prin părul său mare şi nepieptănat.
Cârciumarul îî ceru parale. El scdse şi plăti. Nu sciu dacă n’o fi dat şi mai mult. Apoi îşi aduse aminte că nu e la eî acasă şi cjise:
—	Mă duc acasă vericule, că m’a apucat ndptea aici.
—	Eu <Jic mai bine să rămâi acî, Radule, că de, e târijiu şi n’o să afli drumul. Afară viscolesce. Uită-te, eşti Dine aci. Pune capul pe masă şi dormi până mâine.
—	Ce cjicî ? Să rămâiu eu aici? Ce credi că m’em îmbă tat? Pot să beau până mâine şi tot tare sunt, mure, nene Vasile.
—	Bine, Radule, dar să nu fie păcatul meu, dacă ăi păţi cevâ. Să nu-ţî iasă vre-un lup în cale şi să te lase fără cojoc.
—	Nu mi-e frică. Am eu ac de cojocul lui. Şi Radu To-polog arătă un revolver ce zăceâ la chimirul lui.
Cletinându-se ca o trestie bătută de vînt se duse la grajd. De-abiâ acum văcju că calul său nu mâncase nimic.
—	Ţi-oiu da mâne demâncare, gldbă. Eşî din g^ajd, [şi-l apucă de căpăstru.
Incălecă şi porni trăgend calul de frîu şi dându i a lene cu călcâiele în pântece.
Eră întunerec beznă. Crivăţul băteâ nebunesce, spulberând zăpada în tdte părţile. Radu se ţineâ cu greutate pe cal. Mintea lui eră ca şi întunericul din prejur. El se lăr;â în voia animalului, care cuminte, ciulindu-şi urechile, îl duceâ pe uliţa oraşului, spre barieră.
Iată-i în sfîrşit cal şi călăreţ lăsând oraşul şi apucând pe drumul către sat.
—	Ce viscol afurisit, ce viscol îndrăcit, murmură Radu, suflându-şî din când în când în pumnii aprdpe îngheţaţi. Hi, Bălane, hi, gldbă!
Gldba îl duse o bucată din cale pe unde sciâ şi ea; dar fără de scire, Radu trase de frâu într’o parte, cre^end că va apucă pe adevăratul drum.
Calul se lăsă în voia călăreţului şi apucă peste câmpii, plini de ninsdre. înotă bietul animal prin zăpada afinată şi se depărtâ de drum.
Dar frigul cresceâ şi mai mult, şi-l cuprindeâ pe Radu. Ţuica înghiţită în loc de a 1 încălzi, cum credeâ el, îi grăbise răcirea trupului. Ce se va face nenorocitul do el, dacă satul va fi departe V De sigur că va îngheţă pe cale, fără nădejde de ajutor de nicăieri.
www.dacaroimaiiica.ro
ALBINA
777
Se plecase pe cdma calului, care răsuflă anevoie de atâta obosălă. Crîmpeie de cugetare treceau prin mintea-i zăpăcită de spirtăse. Aci se făcea că e în faţa judecătorilor ca să-şi dea sema de hrăpirea pămîntuluî, aci se făceâ că e acasă lângă femeia şi copilaşii lui, pe cari îi certă şi-i băteâ cu un ciomag gros. De-odată au(ji ca prin vis urlete apropiate de lupi şi la aucjirea lor se cutremură, ca prins de friguri.
Calul sforăi şi voi s’o croiască în altă parte la fugă. II apucă cât putu mai repede de cămă, ca să nu-1 trântescă jos. Şi se lăsă în voia lui.
Bietul animal, simţiâ pericolul, ce-1 ameninţă. O haită de lupi îi înconjură şi nădejde de scăpare nu eră. încercă el să fugă, mai asvîrliâ din picidre, se mai feriâ de cei lupi cari îl urmăriau.
Radu deschise ochii şi începu să strige: Cine e? Cine e?
Nu răspundea nimeni. Lupii tot mai dârji, erau aci, poftitori de carne.
Bietul cal obosise de tot de atâtea mişcări. Un lup se reped! înainte-i şi-l apucă cu iuţelă de bot. Erau ai lor acum. Radu, aprăpe amorţit de băutură şi de frig, dete să pună mână la chimir, dar în mişcarea ce făcu calul, ca să scape de fiare, îl trânti jos.
îşi găsise fiarele bună hrană din trupul lui Radu şi al calului său.
Ce l’au mai căutat, ai lui în urmă! Dar de geba! 6sele lui şi-ale Calului zăceau sub zăpada întărită de ger, şi nimeni nu le mai putiâ da de urmă.
Ddr în primăvara următore, nisce dmenî din sat trecend pe câmpie, aflară scheletele şi lângă ele şeua cu frâul, crâmpeie de haine şi revolverul lui Radu Topolog.
Rău îmi pare de mărtea-i atât de fiorăsă, dar singur şi-a căutat-o, şi ce-a căutat a găsit nenorocitul.
Ce s’or fi făcend acum sărmanii luî copii ?
Grig. Teodossiu.
Pentru zidari. Petele pe pereţi, produse de umecjălâ se înlătură ast-fel: Se dă jos tencuiala, până când se văd cărămizie ; locurile acestea se lasă să se usuce, pe vreme bună în decurs de mai multe cjile, ferestrile şi uşile să fie deschise. Se tencuesc apoi din nou cu un mortar bun şi se pun imediat pe acestă tencuială table de sticlă, ast-fel ca să nu pătă pătrunde ume<Jăla între ele. Când s’au uscat, se face peste tablele acestea de sticlă un strat de tencuelă cu acelaşi material şi se netezesce bine. După ce s’au uscat nu mai rămân urme de umedălă. Cimentul în ast-fel de caşuri nu fo-losesce, ci produce tocmai contrarul.
Unnnl econom.
www.dacQromanica.ro
Secţia agriculturii la Exnosiţia din Paris 19C0,
ALBINA
779
BOLELE CAILOR
Atingerea cu caeaua.
(3re-care asemănare între călcătura in cuiu despre care am vorbit, şi atingerea cu caeaua este, căci şi într’un caz şi în altul, boia se produce printr’un corp tare, resistent şi ascuţit, care după ce a străbătut cornul unghiei, merge mai departe, interesând părţile vii ale copitei. Deosebirea stă în faptul, că pe când în călcătură reul se întâmplă de obiceiu în timpul umbletului, când animalul face serviciu, din contră,, atingerea cu caeaua se produce în tot-deauna, relativ în repaus, în timpul potcovitului.
Nedibâcia sau neglijenţa potcovarilor, cari bătând cae-lele pentru a fixă potcova, le dă o direcţiune ast fel încât una din caele sau chiar mai multe ajunge la viu, isbesce carnea de sub corn, este causa atingerii cu caeaua. Urmeză deci, că mai în tot-deauna acestă bdlă trebue pusă în spinarea potcovarului.
Aşa dar, când mai înainte de potcovire calul a mers regulat, iar după baterea potcdveî schibpătă, ne vom gândi numai decât, şi în primul rînd, la atingerea cu caeaua ca pricină a schiopăturii.
In ţara ndstră, din causă că şi cei mai mulţi potcovari nu-şi cunosc în destul meşteşugul şi sunt mulţi şi vicioşi, atingerea cu caeaua se observă relativ des. La noi dar, pentru calul românesc, care fbrte rar are copitele rău făcute,. t<5tă vina în boia ce ne ocupă cade asupra nedestoiniciei potcovarului. Trebue cu t6te acestea să spunem că se întâmplă ca unii cai să aibă copitele sparte, strâmpte mai a-les către sferturi şi călcâie, sau cu cornul talpeî şi al pă-reţilor subţiri, la care adesea atingerea este pricinuită mai mult de starea rea a copitei decât de nesciinţa potcovarului. Totuşi, un potcovar care-şi cundsce bine meseria, pdte evita răul, potrivind potcova după copită, bătând caelele acolo unde cornul se arată mai gros, mai resistent, ne alegând caele prea grose sau de acelea a căror lamă în baterea lor, să se despice încât o parte să p6tâ luă o direcţiune greşită, către viu.
După cum am tjis, bdla se cundsce prin schiopătură, şchiopătară care de obiceiu se arată îndată după terminarea potcovitului mai rar după 1 sau 2 cjile, sau mai tânjiu. Potcovarul, el însuşi, simte de multe ori în momentul baterii caeleî şi din mişcările ce face animalul, dacă caeaua a mers bine sau nu; îl vetji trăgând-o repede afară când ea a luat o rea cale. Când calul schidpătă chiar la eşire din potcovărie potcovarul trebue a-şi da sema de causa acelei schiopături. El va cercetă cu băgare de semă piciorul şchiop şi în caz de atingere va scâte caeaua cu pricina. In asemenea cas, de
www.dacoramanica.ro
780
ALBINA
regulă, mai ales când caeaua a intrat mult în carne, apare sânge pe gaura pe care ea a fost întrodusă.
Dacă animalul schidpătă mai târziu, după o <}i două de la potcovit, examinând cu luare aminte copita piciorului şchiop, găsim că ea este mai caldă mai ales către partea unde caeaua a atins părţile vii. In acea parte, dacă cu ciocanul facem uşdre isbituri pe gămălia caelelor, sau dacă o strângem puţin cu clescele sau lovim păretele copitei cu o chee, ciocan sau alt instrument, vedem că animalul din causa durerilor trage piciorul, se feresce.
De obiceiu caelele, în cas de atingere, sunt răspunse neregulat şi sus către cordnă; luarea ndstră aminte va fi dar îndreptată către acea caeâ, care este străpunsă mai sus de cât tdte.
Fie că numai decât după potcovit, fie că cu câte-va 4be mai târdiu s’a manifestat bdla, cel dintâiu lucru de făcut este scdterea potcdveî. Se va trage dar cu dre-care băgare de semă caeâ cu caeâ observându-se cu atenţiune fie-care; la scdterea caeleî ce a pricinuit răul, animalul arată mai multă durere. Acea caeâ, umedă şi de multe ori acoperită cu puroiu negricios adesea şi mirositor, este, după vechimea bdlei, mai ruginită ca cele-lalte. Pe gaura din care ea s’a tras, apare mai în tot-deauna sânge, sau puroiu cura sau amestecat cu sânge.
Când animalul atins cu caeaua se lasă în neîngrijire, atunci pe lângă schiopătură, se ivesce încă şi umflătura cordneî, copita întrăgă se înfăţişeză caldă şi fdrte durerdsă, bolnavul nu mănâncă, este cu totul trist şi stă mai mult culcat.
Când potcovarul trage în grabă afară caeaua care a mers la viu, atunci de regulă, animalul nu schiopătă, sau dacă schidpătă prea puţin, un repaus de o (Ji două, îi este suficient pentru a se vindecă. Când însă, după scdterea caeleî, dobitocul schidpătă rău, se va despotcovi îndată după cum am <Jis piciorul bolnav, turnându-se puţin terebentin pe gaura din care s’a scos caeaua de pricină. Acestea fiind făcute, se va ţine apoi animalul cu piciorul suferind o jumătate de câs până la un cias de două trei ori pe 4b într’o apă cur-getdre din apropiere, sau într’un lac curat, sau într’o găletă, hârdău sau ciubăr cu apă rece. Iarna vom aplică, în grajd tot apă rece sau chiar zăpadă. Dacă se îndeplinesce regulat tdte acestea, de obiceiu în două trei cjile schiopătură dispare.
In caşurile acelea, când după ce am întrebuinţat apa rece nu am dobândit lecuirea în dilele pomenite mai sus, sau când bdla este învechită încât s’a format puroiu în copită, atunci trebue ca fără zăbavă să curăţim bine calul în talpă, făcend în urmă cu reneta sau în lipsă cu cuţitdea, o mică deschidătură tot în talpă, în dreptul caeleî care a mers
www.dacQFomanica.ro
ALBINA
781
prea adânc. Deschizătura fiind făcută, curăţim bine sângele sau puroiul din ea, spălând-o bine cu uleiu de terbentin, cu spirt simplu sau cu puţin camfor în el sau şi mai bine cu apă căldicică în care se pune creolină cam preţ de 2—3 linguri la un litru de apă. După spălătură punem în rană puţini câlţî, iută sau vată, legând apoi copita bolnavă în-tr’o pânzătură de sac curată. Spălăturile le vom face de două ori pe cj.i, dimineţa şi sera. Este bine însă ca mal înainte de a o legă cu pânzătură de sac, să ţinem copita bol navă câte o jumătate de ces, tot de două ori pe (ji, într’o găletă în care s’a opărit flore de fîn. Se va vîrî copita în acea găletă, atunci când flărea de fin şi apa cu care s’a o-părit este atât de caldă, încât putem să ţinem mâna înăuntru, în flărea de fîn ast-fel opărită. Punerea peste acea o-păritură a dăuă trei linguri de creolină, va fi de mare folos.
Procedându-se ast-fel, de regulă în câte-vâ Zile, cam 8—10, se obţine vindecarea, animalul numai schidpătă.
Se păte însă ca bolnavul să nu se vindece, ca răul să mergă înainte, puroiul să ieasâ de la coronă, care să se a-rate umflată şi durerosă. Acăsta se întâmplă când caeaua a mers fdrte profund, şi de cele mai multe ori când bolnavul nu se îngrijesce îndată. Aşa că dintr’o bălă care de regulă, fiind luată în pripă, o putem relativ uşor vindecă, se pote ca din nepăsarea năstră să producă chiar şi mărtea animalului, sau să ţi-1 aducă într’o aşa stare, în cât aprăpe să nu-ţî fie de nici o ispravă.
Nepăsarea de alt-fel nu trebue să ne stăpânăscă, nu numai faţă de boli, dar de ori-ce, căci de, eri nu mi-am îngrijit vita bolnavă, din care causă am pierdut-o, astâZi nu mi-am lucrat ogorul, mâine nu-mî voiu curăţă bătătura încât cucuta şi bălăriile ajung de intră pe ferestrele casei şi aşâ mai departe, una peste alta, din causa nepăsării şi a lenei te veZi adus la lipsă, ajungi «de-ţî ninge în opinci».
Irimia Popescu
Medic-veterinar.
îeatru sătesc Cocioc
Duminică, 24 Martie a. c., a avut Ioc o representaţie teatrală destul de bine reuşită în sala teatrului sătesc de pe Domeniul Coronei Cocioc, s’a jucat:
«Curcanii», piesă naţională de d-1 Tli. D. Speranţă.
«Pielea nevestei», comedie arangiată de d-l Al. Timotescu.
«Strigoiul», mello-dramă in patru tablouri de d-l Al. Timotescu.
La fine s’aă executat diferite jocuri naţionale.
Pentru sărbătorile Paştelui se vor juca trumosele piese: «Li-pitorile satelor», de V. Alexandri şi «Jianu», de Leonescu şi Duţescu.
De la Iaşi.
www.dacoromamca.ro
782
ALBINA
Conferinţele generale ale institutorilor şi învăţătorilor.
Avend în vedere raportul No. 523 din 2 Aprilie al Inspectoratului învăţămîntuluî primar şi normal-primar;
Având în vedere disposiţiunile articolului 73 din legea asupra învăţămîntuluî primar şi normal-primar, precum şi articolul 177 din regulamentul aceleiaşi legi, cu modificările ce i s’aă adus prin articolul VI din decretul No. 163 din 11 Ianuarie 1899, publicat în «Buletinul Oficial» No. 135 din 15 Martie 1899;
Noi, Ministru secretar de Stat la departamentul Cultelor şi Instrucţiunii publice,
Decidem :
Art. I. Conferinţele generale ale institutorilor şi învăţătorilor vor dură anul acesta opt cjile şi anume: de la 18—25 Aprilie şi se vor ţine în capitala fie cărui judeţ, în localurile fixate de ■domnii revisorl şcolari.
Art. II. Institutorii şi învăţătorii întruniţi în conlerinţă vor fi împărţiţi în secţiuni de câte cel mult 60 membri. Distribuirea pe secţiuni se va face ast-fel, ca din fie-care să facă parte, atât institutorii cât şi învăţătorii, proporţional cu numărul lor total.
Una din secţiuni va fi presidată de revisorul şcolar, celelalte de institutori delegaţi de inspectoratul învăţămîntuluî primar şi normal şi normal-primar.
In interesul de a pute controla bunul mers al lucrărilor din tote secţiunile, revisorul şcolar va pute delegă cu presidarea în secţiunea sa pe unul din preşedinţii suplimentari, în care timp d-sa va asistă sati va conduce desbaterile în alte secţiuni.
Art. III. In aceste conferinţe, membrii corpului didactic se vor ocupă de revederea cunoscinţelor din sciinţele naturale cu apli-caţiunî la grădina şcoleî, şi la grădină, cu metoda desemnuluî şi caligrafiei şi a corectării lucrării scrise după următorea normă :
Diua I, 18] Aprilie.
I)	. 8—11 a. m. Te-Deum la biserica catedrală, la care vor luâ parte toţi membrii conferinţei, împreună cu revisorul şcolar. Cu-vîntare de deschidere rostită de revisorul şcolar. Bepartisarea membrilor în secţiuni după listele întocmite.
II)	. 3—5 p. m. Metoda sciinţelor naturale.
Schiţe de plan asupra subiectelor ce se vor desvoitâ în conferinţe.
III)	. 5—6 p. m. Cor. Rugăciunile la intrarea şi eşirea din clasă: «Domne, Domne Ceresc Tată», şi «Toţi cu inima curată».
Diua II, 19 Aprilie.
I). 8—11 a. m. Grădina şcolară. întocmirea, împrejmuirea şi parcelarea el. Diferite feluri de pămînt arabil: negru, nisipos, argilos şi vâros. Experienţe simple pentru deosebirea felurilor de pămînt. îmbunătăţirea pămîntuluî. îngrăşăminte. Gunoiul şi
www.dacoromanica.ro
ALBINA
783
prepararea lui. Gropa de gunoiu. Puterea fertilisatore a gazurilor din gunoiu.
II)	. 3—5p. m. Părţile plantei, funcţionarea lor. înmulţirea plantelor prin seminţe, sădire şi butaşi. Calitatea seminţelor şi puterea lor de încolţire. Influenţa adîncimel asupra încolţiril şi cresceriL Experienţe simple pentru învederarea funcţiunii rădăcinel şi a frunzelor, a calităţii seminţelor şi a puterii de încolţire.
Condiţiunile necesare pentru crescerea plantelor: căldura, lumina, umezela, aerul.
III)	. 5—6 p. tn. Cor. Imnul «Trăiască Regele» şi «Deşteptă-te Române».
Dina III, 20 Aprilie.
I)	. 8—11 a. tn. Cultura zarzavaturilor în genere ; modul de cultură: semănatul, răsâdirea, distanţarea; pământul cel mal propriu îngrijirea după răsărire. Instrumente.
II)	. 3—5 p. tn. Pomii roditori şi viţa de vie. Răsadniţa şi şcola de pomi. Altoirea. Formarea coronei. Sădirea definitivă a pomilor şi îngrijirea lor. Viţa şi cultura eî. Combaterea manei. Plantele medicinale şi dăunătore. Flori. Albinăritul.
III)	. 5—6p. tn. Cor. «Sădirea pomilor». (Musica de D. Ionesculaşî).
Dina IY, 21 Aprilie.
I)	. 8—11 a. tn. Câmpul. împărţirea terenului. Rotaţia culturilor după asolamentul fixat. Cultura plantelor celor mal rentabile :. cartoful, sfecla, grîul, lucerna, trifoiul. Insecte vătămătore plantelor. Stîrpirea lor. Animalele de muncă. îngrijirea lor.
II)	. 3—5 p. tn. Două lecţiuni practice şi critica lor.
III)	. 5—6 p. tn. Cor. «Plugar şi oştean» (musica de Kiriac).
Dina Y, 22 Aprilie.
I)	. 8—11 a. tn. Metoda caligrafiei şi a desemnuluî.
II)	. 3—5 p. tn. Două lecţiuni practice şi critica lor.
III)	. 5—6 p. tn. Cor «Dulce Bucovină» Imnsică de Gr. Teo-dosiu) şi «La răsboiu».
Diua VI, 23 Aprilie.
I)	. 8—10 a. tn Corectarea lucrărilor scriptice, după natura lor.
II)	. 10—12 a. tn. Lecţie practică şi critica el.
Diua VII, 24 Aprilie.
I)	. 8—11 a. tn. Te-Deum.
II)	. 3—6 p. tn. Diferite cestiunl cu privire la şcolă şi activitatea învăţătorului în afară de şcolă.
Diua VIII, 25 Aprilie.
1). 8—11 a. tn. Exposiţia de lucrul manual.
Dacă în apropiere se află vr’o termă sau vr’o grădină, din vi-sitarea căreia membrii conferinţei ar pute profită, revisorul şcolar
www.dacoromanica.ro
784
ALBINA
are facultatea de a organisâ în orele p. m. ale acestei cjfile o es-cursiune în acest scop. La Iaşi, Bârlad şi Câmpulung se pot vi-sitâ grădinele şcolelor normale respective.
Despre tote lucrările conferinţelor se va face dare de semă, care se va anexă la raportul asupra resultatuluî conferinţelor.
Art. IV. Absentarea de la conferinţe, afară de caşul de forţă majoră, va atrage, pe lângă alte pedepse disciplinare, reţinerea analogiei din salariu. Suplinitorii nu sunt dispensaţi de la aceste conferinţe.
Art. Y. Institutorii şi învăţătorii cari doresc să facă conlerin-ţele în alt judeţ de cât al lor, sunt obligaţi să declare acăsta cu petiţiune în regulă, cel mal tânjiu la 15 Aprilie, atât reviso-rului din judeţul căruia aparţin, cât şi revisorulul din judeţul unde doresc a face conferinţe. Dreptul de a lua parte la conferinţe în alt judeţ, îl are fie-care institutor sau învăţător fără nici o altă aprobare, cu reserva însă că fie-care e dator a face conferinţe în acelaşi centru de la început până la sl'îrşit.
învăţătorii cari vor presintâ obiecte lucrate de elevi spre a fi recompensaţi cu sporul de 10% pentru predarea lucrului manual, nu vor beneficia de acestă disposiţiune. EI vor trebui să facă conferinţele şi să presinte obiectele la exposiţia căruia aparţin; în cas contrariu, obiectele presentate în alt judeţ, nu vor fi luate în eemă.
Institutorii sau învăţătorii cari vor fi luat parte la conferinţe într’un centru străin, vor solicită prin petiţiune în regulă un certificat de la revisorul centrului respectiv, care va cuprinde tote datele prevăzute la alin. I al art. următor. Aceste certificate, pe hârtie simplă, se vor înainta revisoratuluî judeţului lor până la 28 Maiă cel mal târziu.
Art. YI. D-nil revisorî vor formă şi înaintâ ministerului un tablou, cel mal târcjiu până la 10 Iunie în care vor trece numele tuturor institutorilor şi învăţătorilor presenţl la conferinţe, numărul celor absenţi, numărul absenţelor făcute de fie-care, chestiunile tratate de fie-care participant, precum şi tote aprecierile preşedinţilor de secţiuni şi ale d-lor personale, asupra resultatuluî conferinţelor. Pe învăţătorii şi institutorii străini de judeţ îl vor înscrie la sfîrşitul tabloului.
Odată cu acest tablou, vor înaintâ şi actele justificative ale celor absenţi, notând pe fie-care act dacă motivul invocat este întemeiat sau nu.
In tabloul menţionat vor notă la rubrica observaţiunilor în dreptul numelui celor absenţi, dacă el au lipsit de la conferinţe în ultimii trei ani, motivul pentru care au lipsit şi consecinţa ce a avut absentarea.
D-nil revisorî vor trece în tablou şi pe acel institutori sau învăţători din judeţul lor, cari au participat la conferinţe în alte judeţe, adăogând în dreptul numelor lor numărul de ordine al certificatului din dosarul actelor justificative anexat la raportul general. Ast-fel aceşti învăţători safi institutori vor figură în ta-
www.dacaromaiiica.io
ALBINA
785
blourile a doui revisorî: a celui din judeţul lor şi a aceluia, la conferinţele căruia au participat.
Art. VII. In fiiua de 25 Aprilie se vor examinâ de către co-misiunea instituită în acest scop obiectele expuse de învăţătorii aspiranţi la sporul de 10% pentru lucrul manual şi se vor hotărî şi clasifică cei ce merită.
Toţi învăţătorii aspiranţi la sporul de 10 % pe viitor, prin urmare şi acei cari se primesc în present, sunt datori a participă la exposiţia de lucrul manual.
Nimeni nu va primi sporul dacă va presentâ alte obiecte de cât acele lucrate de elevii săi, de la ultima exposiţie încoce, dacă n’a fost bine apreciat de comisiune, şi dacă d-1 revisor nu va confirmă că în adevăr respectivul învăţător practică cu succes lucrul manual în şcola sa.
Art. TIU şi cel din urmă.—D-1 director al învăţămîntuluî primar şi normal-primar este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a decisiuniî de faţă.
Dată la 3 Aprilie 1902.
Ministru, Haret.	No. 18.556 din 4 Aprilie 1902.
Tragerea lotărieî Cotnari
Au câştigat următorele numere :
1000 lei No. 7743. 500 lei No. 4649 şi 10504.
100 lei numerile : 204, 264, 285, 3354, 5122, 7989, 10036, 10449 13742 19282
40 lei numerile : 994 1292 1358 2125 3261 4687 5417 5739 6409 6615 6994 7682 9191 9302 10954 13581 14015 14295 15443 15944 15950 16180 16425 18705 18828.
20 lei numerile : 2491 17022 14533 3104 13516 17568 7355 133 4772 17150 13133 10620 1204 3979 18981 16077 15918 9303 18151 11199 10077 6668 13739 1303 15086 3522 15513 6449 19357 7939 7218 10658 14523 4287 7094 7840 3726 7879 9924 14679 16513 9121 5272 15928 15537 18829 17328 12397 7298 83.
(Paloda).
Ouăle roşii sau colorate.—De ore-ce ne aflăm la Paşte, când ouăle roşii se obicinuesc atât de mult, iată câte-vâ sfaturi în privinţa văpsitului ouălor :
Ouăle roşii le obţinem dacă le băgăm în fertură de lemn de Pernambuc (băcan).
Ouăle roz saG purpurii se vopsesc cu cochenilo mai mult sau mai puţin pulverisate.
Ouăle brune le căpătăm văpsindu-le cu fiertură de cafea.
Ouăle galbene se văpsesc cu cojă de cepă.
Ouăle albastre le obţinem dacă le văpsim cu lakmus în care am pus puţină sodă. Pe aceste ouă (văpsite cu lakmus) putem scrie cu oţăt orî-ce; scrisorea se va arăta roşie.
www.dacocomanica.ro
786
ALBINA
Violet se văpsesc ouăle cu lemn vînăt. Dacă în acestă i'erturâ punem o lingură de oţet, atunci punând în acesta ouăle violete vor căpătă o colore frumosă lila. Dacă în loc de oţet punem un vîrf de cuţit de kaliumchromat, avem ouă negre pe cari se pote lesne desemnă cu alb.
Verde se coloreză ouăle cu o fierturăde verdeţuri sau iarbăverde.
Cu o pană de gâscă tăiată şi pregătită ca pana de scris putem scrie orl-ce vers, nume, figură, etc. pe ouă, întrebuinţând drept cernelă o soluţiune de acid de sare (salzsăure), ce se găsesce la larmacie, compusă dintr’o egală cantitate de apă ca şi de acid.
Colorile de mal sus le pregătim cu apă, lăsând ca văpsala să fiarbă 5 minute. In văpsala ast-l'el pregătită punem apoi ouăle şi le ferbem 6—10 minute.
Societăţi economice la sate.
In com. Iazu, din iniţiativa învăţătorilor locali: Pr. A. Petru şi d-şora Irina Vasilescu, s’a înfiinţat o societate economică a agricultorilor români, numită «Ion Eliade Rădulescu».
Primele depuneri au fost de 1.069 lei, taxă de înscriere, capital şi co-tisaţiuni lunare.
S’au înscris 30 membrii; sperăm cu ajutorul lui Dumnezeu să devie un adevărat sprijin pentru iubiţii şi îngreuiaţii săteni.
La înfiinţarea societăţei a contribuit mult cu sfatul către săteni şi tî-nerul Ion Derzeanu, nepotul d-lui T. Geavides, arendaşul local.
*
* *
In comuna Rastu, jud. Dolj, în «Jiua de 24 Ianuarie a. c., s’au pus basele societăţii de împrumut şi păstrare «24 Ianuarie». Soc. de 75 membrii. ■Ca preşedinte de onore este d-1 Gh. Cherciu, revisor şcolar.
*
* *
In (jliua de 10 Fevruarie a. c., s’au pus basele unei societăţi de economie, cu 40 membrii fundatori, în comuna Tudor-Vladimirescu, prin iniţiativa cercului cultural local şi vecinal.
Cu acestă ocasiune învăţ. Ştefan Vechiu, a vorbit despre: Folosele ce •aduc societăţile economice.
DE LA SATE
In comuna Viişora, jud. Romanaţî, a fost următorea mişcare culturală: conferinţa învăţătorului de la 21 Octombre, cum şi 20 şezători în decursul ernii. In aceste şezători s’au discutat diferite cesliuni referi-tore la săteni, ca: asupra culturii pomilor, asupra folosului societăţilor, etc.; s’au cetit cărţi din biblioteca şcolii şi în special revista «Albina». Ca parte recreativă: Cântul şi jocul recreativ. A asistat multă lume şi în ultima şecjătore s’au dat 30 premii la cei ce s’au distins.
* * *
Societatea culturală «C. A. Roseti» din comuna Gherghiţa, Domeniul Coronei, a dat un bal pentru mărirea fondului cultural şi ajutarea elevilor săraci. A produs suma de 310,90 din cari, 159,60 s’a depus la fon-did societăţii, iar cu restul de 151,60 s’a cumpărat 20 perechi cisme şi ghete pentru elevi.
www.dacoramanica.ro
AT BTX A
787
Din activitatea cercurilor culturale.
Cercul cultural înveţătoresc care are reşedinţa în Brătu-lescî, com. Cocioc, conform ordinului onor. Minister, a primit un nume. Membrii cercului cu majoritate absolută de voturi au dat numele cercului lor de «Ion Ivalindenu, în semn de adînc respect şi admiraţiune către marele patriot şi luptător pentru luminarea poporului român.
________________ De Ia Iaşi,
Txxforno.a.-ţixaxxx_
D-l Popovicî-Lupa, însărcinat de ministerul instrucţiunii publice cu alcătuirea unui manual practic de agricultură şi grădinărit pentru învăţători — manual care s’a pus deja sub presă — a fost delegat să ţie câte-vâ conferinţe asupra acesuî subiect, în faţa învăţătorilor adunaţi la conferinţele şcolare în capitală.
Mulţumiri.
D-l L. Basset administratorul Curţii Regale, trimite şcoleî din Broş-tenî (Suceva) ori-ce carte apare şi-i de folos bibliotecilor rurale aşa, a abonat şi aboneză în fie-care an atât bibl'oteca cât şi pe învăţător la revistele: Albina, Gazeta Săteanului, Familia. Agrarul, Revista română şi Revista învăţătorilor şi înveţătorelor din România, subvenţioneză a-nual cantina şcolară cu câte 500 lei, dă materialul lemnos necesar atelierului de dogărie al şcoleî, a dat spre a se împărţi ca premii elevilor cărţi în valore de 650 lei, a dat 95 calendare de N. D. Popescu şi de perete, a dat o falcie pământ spre a se planta pe densul lucernă, rămânând ca locul de pe lângă şcolă să se întrebuinţeze numai pentru cultura zarzavaturilor, a luat disposiţiune pentru legarea cărţilor din bibliotecă, li aduc respectose mulţumiri.
I. Teodurescu,
învăţ. diriginte şcolei din Broşteni, jud. Sucăva.
*
* *
„Subsemnatul în numele şcoleî şi al cetitorilor adulţi din acesta comună, aduc viile mele mulţumiri on. domni, cari au bine voit a trimite biblioteceî pop: «Bujorescul» urmâtorele cărţi. Statie Gh, Ciortan, student în architecturâ 17 volume, Trajan Pârligras, student universitară volume, H. Şteinberg librar, 8 volume, Grig. Pătraşcu, student universitar, 1 volum, E. I. Patriciu învăţător, 1 volum, N. I. Ghinescu învăţ, 1 volum, I. Totan fost învăţător, 2 volume.
I. D. Băcescn,
învăţ. Roşiuţn, MchedinţT.
*
* *
Aduc mulţumiri veneratului părinte Graţian Carpati, pentru interesul ce portă şcoleî din com. Cleja-Bacău şi sprijinul ce Sf. Sa îl oferă cu totă buna-voinţă în ori-ce împrejurare
De curînd, bunul părinte a plătit 10 lei la doi omeni pentru că au Săpat o pivniţă în ograda şcolei; iar filele trecute a donat 4 ani din preţiosa revistă «Albina» pentru biblioteca şcolei şi 20 lei spre a se cumpără cărţ> în acestă bibliotecă. De alt-fel, în fie-care an, în luna Ianuarie, dăruesce câte 20 lei şi a promis că nu va uita a face bine şcoleî câtă vreme va fi în viaţă. Dăruiască-Î Dumnezeu <jile multe!
D. Miliăilescu.
*
* *
www.dacoromanica.ro
788
ALBINA
Sub-semnatul, aduc respectose mulţumiri d-luî Marin Ionescu-Dela-cotorca, care a bine-voit a dărui pentru folosinţa sciutorilor de carte din com. Cocioc, mal multe broşuri din importanta d-sale scriere «Din viaţa sătenulul român».
Alexandru Tiinotescn
*
* *
Sub-semnatul, aduce viile sale mulţumiri d-lul Serghiade, care a binevoit a dărui şcolii instrumentele necesare pentru traforaj, în sumă de 30 lei.
N.	Marinescu
Dirig. şc. com. Cesienî.
* *
Preotul Th. Butulegă, în numele locuitorilor comunei Satischioî, jud. Constanţa, aduce mulţumirile sale d-lui Gh. Moroianu, şef de biurou la Minist. de Domenii, care a dăruit bibliotecii bisericii 22 volume de cărţi folositore.
Inveţătorea şcolii din com. Aternaţi, Teleorman, aduce viile sale mulţumiri d-lui I. Kalinderu, care a dăruit bibliotecii şcolii 17 volume din ♦ Biblioteca pop. a Adm. Domeniului Coronei.»
*
^ . * *
Domnul Mihăescu, cântăreţ din com. Manolesa, jud. Dorohoiu, a oferit biblioteceî şcoleî din Crasnaleuca, broşura «Din ţara Basarabilor,» pentru care-î aduc viile mele mulţumiri.
N. Viţel
____________________ Dirig. şc61el Crasnaleuca.
A.	IP IE3 I_.
In comuna Orodelu, judeţul Dolj, s’a înfiinţat o societate culturală ♦ Lumina», al cărui scop este de a ajută pe tote căile şcola. Pentru a-cest sfîrşit s’a şi pus basă unei biblioteci ataşată la şcola primară din acestă comună; rog deci pe d-nii autori şi editori de cărţi didactice, literare etc., şi pe ori-ce personă cu dragoste, să ajute asemenea începuturi încurajându-ne cu obolul domniilor lor.
Preşedinte, C. R. Popcscu-Orodel
_______________ Student.
Poşta Administraţiei.
—	Pr. D. I. Popescu, Glodenu-Siliştea. — Pe cât putem sci nu va mai apare. Adresaţi-ve Păr: C. Dumitrescu, Biserica Icona.
—	Pr. V. (ihindoc, Băltanele-Mehedinţi. — V’am achitat cu chitanţa No. 4.170 anul V.
—	N. Pinţoin, Perişor. — Idem chitanţa No. 4.126 anul V.
—	Pr. Stâlpeanu, com. Oltenî-Prahova. — V’am achitat an. V cu chit. No. 4.291.
—	Serafim Ionescu, Fălticeni. — V’am achitat pe anul trecut al IV-lea cu chitanţa No. 4.421, mai datoriţi pe anul curent al V-lea început la 1 Octomvrie 1901.
—	Aducem vii mulţumiri d-luî C. Dumitrescu, controlor C. F. R. pentru sprijinul ce dă revistei nostre.
A eşit de sub tipar în editura librăriei Sfetea, str. Lipscani No. 96, Gospodăria rurală, ediţia 2-a, lucrată după programa şcdlelor normale şi seminare, cu mai multe figuri în text. De vîncjare la editor. Preţul 3 lei.
www.dacQramanica.io
STEAUA
Societatea Steaua are de scop a lucră pentru întinderea înveţăturei în popor, prin tipărirea şi răspândirea de scrieri şi publicaţii morale, patriotice şi de folos practic, şi pentru împiedecarea, prin tote mijlocele legiuite, a răspândire! de scrieri şi publicaţii imorale, sau cu tendinţe contrarii statului şi ideii naţionale române.
Cotisaţia este de cel puţin doi lei pe an, iar pentru învăţători, preoţi rurali şi săteni, de cel puţin un led pe an. Fie-care membru este îndatorat ca, în cel d’intâiu an după primirea sa, să facă a se primi în Societate cel puţin alţi doi membri noi.
Cererile de înscriere, însoţite de cotisaţia pe un an, se pot a-dresa d-lui Petru Gărbovicenu, strada Sf. Ecaterina, Bucuresci.
Comitetul. Preşedinte, Ioun Kainderu, membru al Academiei Române.— Vice-preşedinte, Sava Şoiuăucscu, mare proprietar, fost senator.—■ Admnistrator şi casier delegat, Petru Gftrboriceanu, Administrator al Casei Sf. Biserici Autocefale Ortodoxe Române, director al Şc. Normale a Societăţii pentru învăţătura poporului român-, — Secretar, Const. Batiu, profesor secundar şi inspector şcolar—Membrii, Spiru C. Haret, Ministru, profesor Univers.; I. Dimitrescu Procop., senator şi Primar al Capitalei; M. Yădescu, deputat, profesor universitar; Cristu S. Negoeseu, profesor secundar; Dini. Cecropid, institutor, preşedinte al Societăţii corpului didactic primar. — Censori, Const. AlimAneşteanu, inginer de mine; Preotul econom Const. Ioncseu, profesor secundar; Const. Alexandrescu, revisor şcolar.
Membrii înscrişi şi cotisaţiuni plătite (Urmare).
Demetrescu Alexandru (Colanu-Ulmî), 2 lei; Gratian Carpoti (Cleja-Bacăii), 2 lei; Michâilescu D. (Cleja-Bacău), 1 leu; Geles C. (Bârlad), 2 lei; Maurevel L. (Bârlad), 2 lei, Jlitru V. (Bârlad), 2 lei; Moga V., profesor (Bucuresci), 2 lei; Bartolomei Stănescu, secretar (Bucuresci). 2 lei; Toma Dicescu, profesor (Câmpu-Lung), 5 lei; Zamfir I. Pronă, învăţător (Colovesci). 1 leu; Radu Costache, învăţător (Popesci-Vasilaţi),
1	1. 50 b; Safta G. Apostolenu, inst. (Fălticeni), 2 lei; N. Nicolaescu, inst. (Bucuresci), 2 lei; Elena Nicolescu, inst. (Bucuresci), 2 lei; Eutusianu Maria, inst. (Ostrov-Dobrogea), 2 lei; Gorgan lacob (Policiorî), 2 lei; Wechselberger I., 2 lei; Wechselberger Rosalia. 2 lei; Wechselberger Ana, 2 lei; Wechselberger Ida, 2 lei; Câzănescu Grigore, prof. (Craiova),
2	lei; Constantinescu llie, prof. (Craiova), 2 lei; Sarchiseanu Lazăr, prof. (Craiova), 2 lei; Miulescu B. Ion, prof. (Craiova), 2 lei; Javet lules, prof. (Craiova), 2 lei; Corvin Radu, prof. (Craiova), 2 lei; Gosanec I., prof. (Craiova), 2 lei; Fotino G., prof. (Craiova), 2 lei; Ştefulescu P., prof. (Craiova), 2 lei; R. Popescu-Gorgata (Craiova), 2 lei; Nifon, Archiman-drit (Sinaia), 5 lei; Totan Ion (Drăguţesci-Sâpunari), 1 leu; Totan Romu-lus (Drăguţesci-Sâpunari), 1 leu; Totan Titu (Drâguţescî-Săpunarî), 1 leu; Totan Angelina (Drăguţesci-Sâpunari), 1 leu; Totan Sofia (Drăgu-ţescî-Săpunarî), 1 leu; Cirişenu Badea, profesor Universitar (Bucuresci), 10 lei; Ştefănescu Dumitru, proprietar (Jugur-Muscel), 2 lei; Popescu Elena, învăţâtore (Atârnaţî-Teleormani, 2 lei; Popescu llie, învăţ. <To-lianî-Buzeu), 1 leu; Popescu llie Maria (Toliani-Buzeu), 1 leu; Colceag R., profesor (Bucuresci), 3 lei; Georgescu D., Diacon (Bucuresci), 2 lei; Livezeanu D. A. (Bucuresci), 2 lei.
Numărul membrilor înscrişi cu începerea anului al II (1902) al societăţii, e de 665; iar numărul banilor încasaţi de la aceştia şi de la vechii membrii, e de 1185 lei şi 20 bani.
(Vii urmii In Xo. viitor)
www.dacoromanica.ro
MICA PUBLICITATE
Cu 5 banî cuvîntul, iar pentru anunciurile cu un număr maî mare de cuvinte, de la 50 în sus, preţul pentru fie-care cuvînt este numai de 4 bani.
GUI 1)1 ISA PREOTUL ILIE
Biserica Cotrocenl, Bucuresci.
Arbori fructiferi, Arbori pentru şosele, Arbori altoiţi de ornament, Arbuşti, Plante urcătdre, Bratjî, Pini austriaci Thuia şi altele. Stupi, Trandafiri, etc.
Luminări de cerii curată, de albine se pot găsi la preotul Aposto-lenu, com. Vălenl-Prahova. Să se ceră pi-eţ-curent-catalog	o—e
A apărut «Medaliile şi decoraţiile române», de d-1 Colonel P. V. Năsturel Preţul 1 leu. De vîmjare la autor, 112 Calea Văcăresc! sau la Tipografia Carol Gobl, str. Domne! 16, Bucuresci.
Eforia Spitalelor Civile din JJucurescî.
PUBLICAŢIUNE
In $iua de 27 Aprilie 1902, orele 3 p. m., se va ţine licitaţie publică orală la Eforie, pentru arendarea pe un nou period de 10 ani, cu începere de la 23 Aprilie 1903, a următdrelor moşii :
1)	Moşia Cacaleţi din judeţul Viaşca, comuna Cacaleţl. Licitaţia va începe de la suma de lei 115.00Q arendă anuală in total.
Garanţie pentru admitere la licitaţie este de lei 28.800.
2)	Moşia Gogoşarii Vechi din judeţul Viaşca comuna Gogoşariî. Licitaţia va începe de la suma de lei 53.000 arendă anuală în total.
Garanţie pentru admitere Ia licitaţie este lei 13.300.
Condiţiunile speciale precum şi ori-ce alte informaţiunî se pot luă la serviciul Bunurilor Eforiei, în cjilele şi orele de lucru.
Licitaţia se va ţine conform art. 68—79 din legea comptabilităţii publice.	No. 10.696.
. ¥
Singurul care vinde ieftin!
Galoşi veritabili Rusesci
Pentru bărbaţi Lei 4,95, 5,95. Pentru dame Lei 2,95, 3,95. GHETE de chevreaux pentru dame Leî 10,95, 11,95, 12.95. GHETE de vax fin pentru bărbaţi, cu elastic şi şireturi. Lei 11,95, 12,95, 13,95, 14,95.
CĂMĂŞI bărbătesc! de di şi de ndpte, începend de la Leî
2,95	în sus.
De asemenea şi pentru dame, începend cu acelaşi preţ.
Flanele şi Ciorapi
pentru dame şi bărbaţi cu preţuri fabulos de ieftine.
Bluze de Catifea şi de Postav
Lei 8, 9, 10, 12, 14.
Mănuşi glace fine Lei 2,50 perechia. In cas rupându-se la încercare se dă altă pereche.
Magazinul „La tote Sezonele11 Calea Victoriei, Bucuresci (Alături cu poliţia).
5%
Cupon de reducţie pentru cititorii Albinei.
Cititorii revistei vor av6 un scăgâmintde 6°/« din preţurile însemnate, presentând cuponul. *
Iust. Ue Arte Grafioe Carol GHflWfWi
Str. Domnel, 16.— Bucuresci.
\’n G -, ;i