ANUL IV.
10 Decembre 1900
^Enciclopedică Popul a ră
^îpare în Jie-care Duminică
Abonamentul în ţară pe an bei 5
>	»	5 luni *	3 Un număr
Pejpcru anyneiurî 1 leu linia Mica publicitate 5 bani euvîntul, Manuscriptele nepublicate se ard.
pe an bei 8 .	. 15 bani
Abonamentul în străin
Comitetul de redacţie:
Ion Kalinderu
ricearju	Colonel p. V. J/âsturel
scu-Jtfoiru	Q. jfdamescu
■	V. S- .Moga
JV JVicolaescu qJp ffr. Ceodossiu CotjsK C. popovia-ZÎGşcâ.
SUMARUL: Ion Kalinderu, Religiunea şi sciinţa. — O serbare şcolară. — G. Coşbur, Cura înţelege Românul culorile.—Colonel Năsturel, Stăgul şi Stema României. — P. G.. ., Societatea geografică Română.—Povaţă contra arsurilor. — Căpitan Lconte, Săteni şi orăşeni.—O nouă societate. — Gli. Adamcscu, O societate culturală. — G. A. C., Despre păcură. — P. Gărboviceanu, O cuvin tare.—Niger, Străin în ţara Iul. — Cronica Săptămânii. -Bibliografie.—Mulţumiri.—Poşta administraţiei.
Ilustraţiunî: Prinţul A. A. Cantacuzino. — G. I. La ho vâri. -Cum se găsesce păcura în parai nt.
Redacţia şi Administraţia St{- Jdărjtules.a jYo. 9, ţţucuresci.

BraEBi

FURNISORDL CORI1I
RECOMPENSE OBŢINUTE:
4 Diplome de onâre 19 Medalii de aur 1 Grand Prix 1 Afară de concurs MEMBRU JURIULUI ^Medalie de argint la Exp. Univers. Paris 1900.
Cea mat mare recompensă ^decernaţii conservelor strSine.
FABRICA DE CONSERVE STAICOVICÎ
Ca şi în anii trecuţi ve oferă anul acesta pro-ţ dusele sate de legume, precum]; Mazăre, Fascie,^ Bame, Ghiveci, Pătlăgele vinete, Fasole ţu-< oară şi Ardei copţi în cutie de '/, kilo cu prc-< ful de tei 5,75, colecţia de 10 cutii, din care< _ voiţi să alegeţi. Transportul gratis pînă la gara< * sau comuna D-v6strâ. Plata în ramburs.
- Fiind siguri că în iot-d’a-una aţi fost mulţu
miţî de calitate şi preţ, avem speranţa că şi anulţ acesta ne veţi onora cu comandele D-vostre, mai< cu seină că anul acesta am redus preţurile cu\ 120/0 în raport cu anul trecut.
Comandele se adresesă
D, STAICOVICÎ
Strada Regalâ, 11.
,AAWvVA^^AAAA^^^AAAAVv^/WWVvVVVW^>
Desluşiri pentru D~nii abonaţi.
Rugăm pe abonaţii noştri cari sînt achitaţi pe anul al IlI-lea şi au fost suprimaţi fără cererea lor, să ne comunice când au achitat abonamentul ca în cas de erdre să putem îndreptă, iar de au încredinţat altor pers6ne costul, iarăşi să ne comunice, arătându-ne precis, numele, funcţia şi domiciliul acelor persdne.
Mal rugăm pe toţi d-niî abonaţi cari şî-au schimbat sau îşi vor schimbă domiciliile să ne comunice noua lor adresă, arătând neapărat unde au primit revista în trecut.
Abonaţii ce ne trimit bani, să scrie pe dosul cotorului mandatului desluşit pe ce timp trimete abonamentul; iar dacă cere abonamentul din nou, să scrie desluşit numele şi comuna pe cotor. Cel ce trimit şi pentru alţi abonaţi, să puie desluşit pe cotorul mandatului numele şi comuna în care locuesce iie-care abonat.
In cas când unul abonat nu i se aduce revista cel mult a treia <Ji după Duminică, să reclame oficiului poştal prin care primesce şi de nu e satisfăcut să ne reclame nouă. Acelaşi lucru să-l facă şi când li se aduce revista neregulat
Numerile ce n’ar fi fost primite la apariţie şi nu ne vor fi reclamate cel mult în 15 dile de la data lor, sub nici un cuvînt nu se vor mal trimite.
Tirajul revistei fiind redus numai la numeral abonaţilor şi reservându-ne numai un numer fdrte restrâns de colecţii, rugăm cu insistenţă pe d-ni> abonaţi a ţine socotelă de avi-sul nostru, în interesul d-niilor lor.
Abonaţii neachitaţi încă şi cari ar dori să continue abonamentul în anul al IV-lea, să se grăbescă a achită pentru a li se pută da şi numerile din urmă, să scrie însă pe cotorul mandatului că voesc a continuă abonamentul. Asemenea şi ceî-ce au achitat pe anii din urmă, să ne încunosciin-ţeze dacă doresc a li se trimite revista şi pe anul curent.
www.dacQFomaiiica.ro
ALBINA
281
Religiunea şi sciinţa.
c^), eligiunea sau credinţa este simţimîntul care-1 •gjfe avem despre existenţa lui Dumnezeu, despre puterea, dreptatea sa şi despre tote bunătă-
^ ţile sale infinite şi minunate; maî este şi simţimîntul care ne îndemnă să mulţumim luî Dumnezeu pentru tote bine-facerile şi darurile ce răs-pândesce asupra nostră, o datorie sfîntă, pe care cel a tot puternic nu ne-a prescris-o numai prin prima poruncă: «Cinstesce pe Domnul Dumnezeul tău,» ci pe care a săpat-o şi în inima nostră şi care se numesce recunoştinţă.
Acestă recunoscinţă, care se exprimă în chip tainic prin gândurile nostre lăuntrice, se arată în afară prin semnele de respect şi de iubire ce adresăm lui DumneZeu prin închinarea ce-î facem a inimei şi a întregului nostru devotament, fie în cercul familiei şi casei fie-căruia, fie maî ales în biserici.
Recunoscinţă, închinarea acesta, iată ce alcătuesce cu adevărat religiunea.
Religiunea singură n’ajunge însă omului; ea nu pote satisface tote nevoile şi aspiraţiunile sale. Pentru a le pute împlini pe tote acestea, omul are în viaţă două călăuze: religiunea şi sciinţa, cari sînt ca şi două surori. Unirea lor se maî pote asemănă cu aceea a trupului şi sufletului, şi pentru ca să-şi dea tot ce li s’ar pute cere, între ele trebue să existe cele maî tari legăminte, acelea ale unei simpatii firescî.
Fie-care îşi are adăpostul: al uneia se numesce biserică, al celeî-l-alte şcolă.
Una desvoltă şi întăresce inima, caracterul, viaţa emoţională şi estetică; cea-l-altă judecata şi inteligenţa.
Cum nu se pote desbina sufletul şi corpul, tot aşa nu se pot desbina nici ele. Şi cu tote acestea, asemenea durerose fenomene s’au văZut adesea şi se văd şi în Zilele nostre, pote maî mult de cât ori
www.dacoromanica.ro
282
ALBINA
când. Vedem adese-orî ştiinţa contestând titlurile religiuniî, ducend răsboiu cu dînsa, în loc să recu-noscă că ne-care în sfera sa şi pe căî diferite, lu-creză la acelaşi scop: înălţarea omului prin eunos-cerea adevărului. Religiunea, a fost şi ea de multe-orî învinovăţită,—une-orî nu fără ore-care dreptate, alte ori fără temeiii, altul de cât aparent,—că ar vre să oprescă măreţul avînt al ştiinţei. Fatală desbi-nare! Fatală pentru amîndouă, fatală omului, pentru că:
Biserica nu pote înainta, ba nici exista fără învăţătură; iar ştiinţa isolată de biserică devine rece, egoistă, rebelă. Biserica fără de ştiinţă cade în su-perstiţiuni, este lipsită de armele ce-i dă ştiinţa pentru apărarea sa, şi pentru îndeplinirea mareî sale misiuni: «de a aduce luî Dumnezeu pe fiii lui Dumnezeu,» cari sînt aleşii lui Dumnezeu din neamul omenesc.
Ştiinţa fără credinţă se asemănă cu o pasăre fru-mosă, care din nenorocire şi-a pierdut aripele şi se târăsce pe pămînt, neputând sbura în aerul cel liber al înălţimii cerului.
Amîndouă contribue la desvoltarea omului şi acei ce caută a le desbina greşesc dar cumplit.
In alte ţări, asemenea porniri se mai pot înţelege, căci nici biserica, în trecut cel puţin, n’a fost tocmai primitore pentru sciinţe. La noi însă n’au fost tendinţe de acestea, căci biserica ortodoxă n’a duşmănit nici odată ştiinţa; ea a căutat din contră să ajute, dacă nu direct cel puţin indirect, prin şco-lele în cari se pregătiau cei cari voiau a îmbrăţişa cariera preoţescă, şi prin cari s’au făcut primele nostre începuturi în ale ştiinţei. Mai toţi omenii de semă din cea d’întâiu periodă a renasceriî nostre au urmat şcolile acestea. Prin înfiinţarea lor, biserica nostră, a dat o dovadă netăgăduită că scie preţui învăţătura, fără de care nici biserica nu pote înainta, ba nici exista.
Biserica nostră s’a mulţumit tot-d’a-una cu fru-mosa menire de a lumina şi moralisâ prin tote mij-locele societatea română, fără a fi căutat nici odată
www.dacoramanica.ro
ALBINA
283
a-şî însuşi vr’o autoritate lumescă; ea s’a mărginit a împărtăşi suferinţele poporului, a se bucură cu dînsul în vremurile fericite, a lucră cu dînsul, aşteptând şi pregătind ceasul mântuirii, cândva pută transmite marea comoră a credinţei generaţiunilor următore. Biserica a iubit ţara şi a ajutat la fericirea ei; ţara a iubit şi ea biserica şi a înzestrat-o cu mijloce mari pentru a-şî pute îndeplini misiunea ei morală. Acestei armonii datorim păstrarea, existenţa naţiunii nostre.
Biserica nostră a făcut bine că s’a conformat stării de cultură a naţiunii şi împrejurărilor politice, căci ea trebue să trăiască în naţiune şi s’o lumineze, iar nu să caute s’o stăpînescă.
Mărirea naţiunii e şi mărirea bisericeî. Cei cari laudă şi întăresc biserica, laudă şi întăresc prin urmare neamul românesc, atât e de strîns legată biserica nostră, prin firea ei, cu naţiunea.
Avem tot dreptul să sperăm că şi pe viitor va fi tot aşă, şi că vom ave un cler luminat, respectuos, moralisător, progresist, patriot, care va fi o mare laudă şi o mare cinste pentru naţiune.
Dacă am ave o biserică părăsită, representată de omeni inculţi, fără inteligenţă şi egoişti, reprobarea va căde pe naţiunea care n’a sciut să pregă-tescă preoţi demni, mai ales a<jlî când se cer numerose şi mari calităţi de la păstorii spirituali.
Ion Kalinderu.
O serbare şcolară.
In săra dileî de 5 Noembre a. c., s’a representat în comuna Bi-caz, jud. Neamţu piesa «De Necaz.» S'au recitat mal multe poesiî şi s’au cântat mai multe bucăţi naţionale şi patriotice, de elevii şcd-lel, sub conducerea d-lul învăţător Teofănescu-Gribincea şi sub'pa-tronagiul şi in localul societăţel culturale «I6n Kalinderu,» în folosul copiilor săraci şi a cantinelor şcolare. Reuşita acestei serbări a fost ulmitdre. Au fost presenţl la acăstă serbare peste 300 săteni şi sătence cum şi inteligenţa din localitate şi împrejurimi.
In urmă a fost o frumăsă petrecere populară, organisată de comitetul societăţii culturale din localitate.
www.dacoromamca.ro
284
ALBINA
Cum înţelege Komânul culorile.
(,licem: «Duce lume albă. A vetjut stele vertfă. E triţ la maţe» prin adiectivele alb, verde şi pestriţ n’arătăm culori, ci alt ceva. Poţi duce lume albă ar şi în cea mal negră pivniţă, când al vin şi lăutari; cât pentru stele, ele sînt roşii, albe, galbene, veri,!! însă nu: nostim e, că Românul vede stele vercjl tocmai când nu vede nimic — din pricina unei palme ce-a căpătat-o—, când i se face negru naintea ochilor. E cu neputinţă să afle în lume un cal verde, cu tote acestea ce e mal uşor de cât să scrii cai ver(}î pe păreţi ?
De-ocamdată să ne batem puţin cu albul. Colorea albă pentru Români însemneză întâiu şi şi’ntâiu curat şi luminos, apoi nevinovat şi bun.
Lumina e albă. De-aceea cTLice Românul a intrat alba'n sat, adecă (Jiua. Şi iarăşi: e <}iua albă adecă e cjiuă-mare, s’a făcut de mult cjiuă. ţ)iuă mare cu inţelesul de <}i lungă, cum e vara, e o vorbă pe care o scie totă lumea, dar cu înţelesul de lumină mare, toiul (Jilel, e vorba neaoş românescă. Leneşii se scolă în cjiua mare; tâlharii îţi sar în drum (jiua-mare Acest mare e curios în două composiţil ale poporului: în r/iuă-mare şi fată-mare. Precum ţliuă mare nu e cji lungă, tot aşa lată mare nu vrea să cjică o fată înaltă de statură, nici o lată «mare de ani» ci o tată ficioră.
IHle albe sînt «jilele bune, fericite şi cu belşug, filele rari, spre deosebire de negre cari sînt mai dese. De-aicî apoi lume albă, care în poveste însemneză lumea nostră, căci cellalt târâm unde sunt smeii e lumea negră; însă, în graiul obicinuit însemneză o viaţă fără griji şi veselă. Povaţa Românului dar e numai vorbă, că n’o prea urmeză—este s’adunî bani albi pentru 4ile negre. Banii albi ar fi cel de argint, ori cel noi de nichel, însă nu la culorea banilor se gândesce omul. Banii albi sînt cel cari te ajută să duci lume albă. Alb, fiind că însemneză luminos, are înţelesul de frumos. Unei fete frumose i se (Jice albă. In baladele poporului se numesce albă faţa eroilor a Voevoijilor, sînt fără schimbare versurile :
Până’n <jiua se sculă Faţa albă câ-şl spălă Barba negrâ-’şi peptenă.
Şi vrând să cjioă simplu că plângea din ochi frumoşi udând cu lacrimi o laţâ frumosă, (jice balada:
Din ochi negri lăcrimând.
Faţa albă umezind.
Alb apoi însemneză curat. O cămaşă albă pote să fie şi roşie ori şi negră. Dar despre acesta voiu vorbi mal târziu.
Vitele mari le numesce ţăranul vite albe—pole pentru că sînt mal multe de cât cele negre pe cari nici nu Ie iubesce — dar
www.dacoioinaiiica.ro
ALBINA
285
pote că vorba e maî adâncă. Numai cu vitele îşi alungă omul sărăcia din case, şi numai în vitele mari i este totă puterea, şi de-aceea sînt vite «albe» şi chiar se spune în colinde că boul, calul şi oia au lost bine-cuvîntate de Dumnezeu. Tot aşa nu-mesce el cerealele (pe-alocurea pe tote, pe-alocurea numai pe unele) pane albă.
Avend în vedere colorea adevărată a părului, Românul cjice: om alb. De-aicI apoi (jicătorile: a împleti câdă albă, despre letele bătrâne, a scote cui-vă peri albi, adică a supârâ pe cine-va. Tot colorea adevărată o are în vedere, cînd cjfice: negru pe alb, vorbind despre scrisorea pe hârtie. Săptămâna albă e numită după mâncările albe—brânză, lapte, unt—cari sînt iertate după canone în cea-dîntâih săptămână a postului mare.
Unul dintre tablourile cele maî aţîţătore la rîs, ale Românului, este Alba şi Yînăta, adică mărţogele de Iepe, mal ales ale Ţiganului. Un cal slab, prăpădit de fome şi de muncă, îţi lace milă dar şi un lei de silă să rîtjl cînd stăpânul el e ţanţoş, iar caii albi de obiceiă se văd cu mult mal slabi ca alţi cal de altă colore, li se văd mai bine costele şi şoldurile ieşite prin piele. Un cal alb, prăpădit, şi alături un ţigan negru, fudul, care se ţine şi el om cu avere în vite, e un tablou vecinie cu haz pentru Român. «E mâncat de supărări ca alba de ham» cjice ţăranul, şi, ca un trist adevăr: «sănătatea e ca o iapă albă, trece dălul n-o mai vedl». Ţiganul căruia i-a murit alba, a jupuit-o şi a venit acasă cu pielea pe mână; dănciucul, vă(,lendu-l, a strigat din bordel: Dec, mamo! Albei nostră nu-I e cu’ndemână că-I aduce tetea pielea pe mână». Şi iarăş e proverbiala cjicală Ţiganului, care o duce tot în bucluc cu alba lui, că acum îl cădeâ în bot sub căruţă, acum o mal ducea Ţiganul în căruţă.
Alba ’n car, alba sub car
Alba în tot locul, peri-i-ar norocul!
Dintre comparaţiunile iubite de popor, ale albului, maî dese sînt: alb ca laptele, sau ca spuma laptelui, alb ca fulgul de ninsore, ca păretele, ca hârtia, dar mal ales poetic e : alb ca oia, întrebuinţată mai ales când vorbim de cărunteţe.
Negrul e opusul albului. Dintre comparaţiile poporului, mal obicinuite sînt: negru ca pămîntul (maî ales despre morţi şi omeni supăraţi), ca tăciunele, ca corbul, ca păcura. Ţiganul e negru ca fundul ceaunului; Iar Românul pote fi negru ca Ţiganul.
Ţiganul pote fi negru ca o cioră, dar de obiceiu nu e, fiind-că e de-adreptul cioră. Ironic:
Stă nevasta la portiţă Albă ca o bivoliţă.
Negru ca cernela, negru ca noptea. Plastică e comparaţia: negru cu dracul. Poesia poporului are o comparaţie poetică a negrului ca mura, dar numai pentru ochii femeilor frumose. In Mioriţa se <jice: Ochişorii lui, mura câmpului.
www.dacoramanica.ro
ALBINA
28(5
Precum alba însemneză o iapă albă, tot aşa şi negru însemneză un cal negru. E lege generală că Românul printr’o culore arată caii: Negrul, Roşul, Roibul, Murgul, Surul, Porumbul, Alba, Vînăta etc. Cînd au<JI aceste scit numai de cât că e vorba de un cal, şi forte rar sau nicî odată de un bou ori de alt animal. In baladele poporale;
Când pe Negru ’ncălecâ,
Brazdă roşie revărsă.
Sad:
Lasă Murgul, lasă Negru Luă pe Roşu că-î mal bun
Şi-T compară: unul negru ca corbu, unu roşu ca focu, altul sur ca porumbu
De când ne-am obicinuit şi noi Românii cu scrisorea, negru însemneză de-adreptul scrisore. Astă-cjl nu se mal încrede lumea în vorbă, ca mal de mult—şi e rău destul! — şi mal iute creoli unei hărţii impăturate de cât părinţilor şi prietenilor. Negru pe alb ! Astă-tjiI dreptatea nu mal e dreptate spusă şi închisă în i-nimă, ci slove pe carte, iar slovele le poţi citi în mal multe feluri. Astă-r}I fugim de vorbă şi lăgăduialâ şi cerem negru pe alb. Chiar ghicitorea scrisore! e făcută aşâ, că negru arată slovele:
Câmpul alb, oile negre Cine le pasce le cundsce
Pote de-aceea crede ţăranul că omenii cari sciu carte sînt negri la suflet, din pricina negrului—a scrisorii. Mie mi-a cjlis odată un ţăran, pe care căutam să-l conving despre un lucru: «Ia nu mal tot spune vorbe negre de-ale d-vostră din carte, mal spune-le albe cum le seim noi ţăranii». Eu bănuesc că el înţelegea prin negru şi alb: întortochiat şi lămurit. Ori pote: rafinat şi sincer-naiv. Ori cum ar fi, noi avem vorba veche: spune-o alb odată, adică limpede, rupt, ales într’un fel, sau spune-o verde, adică sincer, pe faţă. Ori spui alb, ori spui verde, însemneză că spui neted, nu în doi perl: ba că-î albă, ba că-î negră.
Când (Jicem rufe negre, adiectivul, nu trebue luat în înţelesul adeverat. Precum alb e curat, aşâ negru e murdar. 0 cămaşă, de-ar fi roşie, ba chiar negră — cum sunt ale orăşenilor când jălesc—e tot albă, câtă vreme e curată. Ţăranul cjice «alea negre» la tote albiturile murdare sau şi la acelea mal rupte. A înegri pe cine-va— mal obicinuit a ponegri—însemneză a l bârfi, a-I scote vorbe de ocară.
Negrul e tot una cu acru, în înţelesuri metaforice. «Mi-e a-cru sufletul de tine» e tot una cu «mi se tace negrn naintea ochilor când te văd», mi se întunecă lumea, adecă sufletul şi mintea. Sau când <JicI: Acru om maî e! e tot una cu negru la suflet. De-aceea omenii acri sînt întunecaţî, posomorâţi «parcă le tot ninge şi le plouă», sunt dosnici, şi când îţi trec peste
www.dacoromanica.ro
ALBINA
287
prag, îţi întunecă casa. Omul bun şi blând nu-ţî cjice nici măcar negri ţi-s ocini, iar în omul drept şi cinstit nu este răutate «nici cât negru sub unghie>. Omul răutăcios, sau advocatul sau mal scifi eu cine, îţi face din alb negru, răstâlmăcesce adevărul în minciună şi păcatul în virtute.
Ce-I este mal de grăzâ Românului ca negru? Se teme el şi de omul cu barba roşie, şi de cel cu maţe pestriţe dar tot mal rău de omul negru la suflet. Cea mal rea bolă e buba negră, iar timpul cel maîrău pentru ogorele plugarului e Crăciunul negru căci atunci au sâ-î fiepascele albe. Mormîntul e negru, Iadul e negru. Nici hainele negre nu le iubesce. Dar ochii negri îî plac mal bine de cât cel albaştri şi vercjî, şi părul negru mal bine de cât cel galben, iar de părul roşu fuge. însuşi Românii sînt un neam de omeni ocheşî.
Perişorul lui Pana corbului,
Ochişorii lui Mura câmpului.
Sprincenele negre, stufose şi împreunate, dau omului înfăţişare aspră şi cruntă, de-aceea nu le iubesce Românul, căci, cine le are aşâ, este sau stă în vr’o legătură cu strigoii şi alte puteri ale intunereculuî. Fiind-că vorbim de strigoi şi negru, mal amintesc de-o credinţă a nostră în câne negru, pisică negră, cocoş negru, vacă negră etc. Ardelenii au o vorbă: calce-te vaca cea negră, adecă necuratul. In descântecele nostre noi alungăm «răul în pustiu, unde cocoş negru nu cântă, câine negru nu latră etc.» Un cocoş negru se dă de pomană peste mormînt.
<Va urma).	G. Coşbuc.
5T6GUL Ş\ 5TEMA ROMÂNIEI 0)-
Estragem cele ce urmeză dintr’un Raport la Domn, făcut de Ministrul de resbel în 1860 (2).
«Convenţiunea din Paris statornicind numerose asimilaţii «între deosebitele ramuri ale Administraţiuneî Principatelor-«Unite, a căutat a traduce acâstă unitate în constituirea aromatelor.
«In adevăr, în vreme când asupra altor ceştii administrative actul European s’a mărginit în principii generale resu-«mate adesea în un singur cuvent, noi vedem că în patru «articole d’arândul Convenţiunea prescrie cu multă îngrijire «mijldcele de-a face, ca trupele moldovene şi muntene să iâ «cu totul caracterele a două corpuri ale uneia şi aceleiaşi «armate.
«In art. 42 este cjis, că trupele ndstre vor primi o organi-«saţie identică, pentru a putea la trebuinţă a se întruni şi «a formă o singură armată, şi este chiar prevăzută creaţia 1
(1)	Ve<jî No. 10.
(2)	Monit. Osteî, 1860 pag. 504
www.dacoromanica.ro
288
ALBINA
«de Inspector general, în Special însărcinat de-a veghiâ la «menţinerea acestei unităţi.
«Art. 43 prevede întrunirea trupelor din ambele ţări într’o «singură armată etc.
«Art 44 merge maî departe de vreme ce nu statorniceză «de cât un comandant en chef pentru armata română aşâ «întrunită.
«Şi, în sfîrşit, art. 45 întrunesce ambele drapele sub un «singur semn : «banderola albastră»
Acest «Raport la Domn» eră motivat de chestiunea drapelului ce urmă să se deâ oştirii, drapel care să nu mal pre-sinte Principatele ca unite numai sub «banderola albastră» ci ca legate împreună pentru vecie. In adever, la 15 Septembrie 1861 citim următorul ordin de (fi pe tdtă oştea No. 305:
«Urmând a se dă corpurilor, noi stindarde cu marca Prin-«cipatelor-Unite, se ordonă Regimentelor de infanteria şi «celor de cavalerie a trimete pe dată la Minister câte 40 «galbeni fie-care corp din masa de întreţinere (1).
Bucurescî, 15 Sept.	Ministru de resbel
(s.) Colonel I. Ghica.»
După cum vedem, din acest ordin de 4b chestiunea fusese desbătută şi se hotărâse deja forma şi compunerea stegulul Ţării, de vreme ce, prin el, se făcea cunoscut că au să se distribue trupelor stindarde în curând. Dâr care eră «marca Principatelor-Unite»? înaltul ordin de tji No. 34 dat din.Bu-curescî la 9 Februarie 1861 ne spune:
«Asupra raportului Ministrului nostru secretar de Statla «Ministerul de resbel.
(1) Monit. Osiei 1861 No. 53. pag. 802.
www.dacocomamca.ro
albina
289
<	a se pune pe semnul de serviciu (1) marca Principatelor-«Unite întocmai după alăturatul model, păstrându-se însă,
<	pentru deosebirea gradelor, tdte regulele păzite până aci.
Art. II. Şi cel din urmă, Ministrul nostru secretar de Stat «la Ministerul de resbel este însărcinat cu esecutarea ordo-«nanţeî de faţă (2).
(s ) ALESANDRI ION.	Ministrul de resbel
(s.) General Florescu.
Observaţiune. Regulele artei Eraldice hotărăsc locurile ce se pot ocupă, pe un scut, de diferitele embleme după importanţa lor, iar în caşul alipire! a două scuturi (mariagiu) diferite sub aceeaşi cor6nă sau timbru atunci scutul din dextra (din drepta) este cel mai important (scutul bărbatului) iar cel din senestra (stânga) vine în al doilea rând (al femei!).
In esemplul de faţă tălmăcirea eraldicescă este următdrea: Măria Sa Domnul arată că este ma! vechiu Domn al Moldove! de cât al Muntenie!. După efectuarea Unirii, şi de drept 6r nu numai de fapt, atunci scuturile vor schimbă po-siţiunea lor după importanţa ţărilor: adică Aquila va fi în dextra er Bourul în senestra.
Ma! observăm erăşî că redacţiunea înaltului decret este sumară; şi, de şi trimete, spre conformare, la «modelul alăturat» totuşi «modelul» el însuşi nu ne pote desluşi în privinţa colorilor, etc.
Dâr să revenim la stindardele în chestiune.
De şi se spusese, prin ordinul de cji No. 305 din 1861, ca să se trimetă pe dată costul de 40 galbeni, totuşi se vede că guvernul nu căzuse de acord asupra «mărcii» de cât tocmai în anul 1863.
Reproducem aci documentul de mare însemnătate pentru Istoria stemei Principatelor-Unite. (3).
Raport la Domn
«Onor. Consiliu în şedinţa sa din 12 Martie a hotărât prin «Jurnalul alăturat ca Aquila Română cu crucea în gură să «fie pusă ca emblemă a Românie! d’asupra drapelului armatei, «er Zimbrul (Bourul) şi Vulturul (Aquila) intruniţ! constituind armele României să formeze sigiliul şi timbrul Statului.
«Plecat supun acesta Măriei-Vdste rugându-VS să bine-< voiţi a da înaltul decret pentru punerea în esecuţie a dis-<posiţiunilor Consiliului.»
Se aprobesă (s.) ALESANDRU ION
No. 2433.
1863 Martie 18. 1
Sunt cu cel mai profund respect Pre înălţate Domne Al Mărieî-Vostre Pre plecat şi supus servitor Ministru de resbel (s.) General Florescu.
(1)	Acest semn metalic avea forma unei semi-lunî, care se punea pe piept la guler.
(2)	Monit. Ostei, No. 10 din 1861, pag. 146.
(3)	Monit. ostei. No. 14 din 1863 pag. 154—155.
www.dacoromanica.ro
290
ALBINA
înalt ordin de <}i No. 274.
BucurescI 19 Martie 1863.
Avend în vedere că armele Principatelor-Unite nu sunt încă fixate după noua stare de lucruri.
Considerând că Convenţiunea printr’un anex al eî prevede prin «banderolă» simbolul unirii armatei Principatelor, dăr acăsta în suposiţie că ambele Ţări ereau separate.
Considerând că în urma Unirii definitivă recunoscută de tbte Puterile garante, suntem chemaţi a hotărâ şi emblema viitore a României.
Avend în vedere că de la anul 1861 până acum Regimentelor No. 6 şi 7 şi Batalibnelor de Geniu şi Vînătorî nu li s’au dat drapelul ne fiind hotărâtă nici uă emblemă.
Considerând că armata, în urma Unirii, nu trebuiă să aibă de cât un singur drapel.
Avend în vedere că adevărata emblemă a României nu pbte fi alta de cât Aquila Romană.
Asupra raportului Ministrului Nostru secretar de Stat la resbel cu No. 2433.
Am decretat şi decretăm ce urmeză:
Art. I. Aquila Romană cu crucea în gură se va pune ca emblemă României d’asupra drapelelor armatei.
Art. II. Zimbrul şi Vulturul întruniţi constituind armele României vor formă sigiliul şi timbrul Statului.
Art. III. Şi cel din urmă. Ministrul Nostru secretar de Stat la Ministerul de resbel este însărcinat cu esecutarea ordonanţei do faţă.
(s.) ALESANDRU ION
Ministru de resbel (s.) General Floresou
Din actele precedente, săvîrşite în peri6da convenţională» adică sub domnia vrednicului de pomenire, răposatul Domn Alesandru Cuza, critica nu atinge de cât următbrele puncte:
a)	Este interesantă consideraţiunea înaltului ordin de cji No. 274, cu privire la «noua stare de lucruri» care obligă a se schimba armoaria, în urma Unire! definitive recunoscute de tbte Puterile garante. Acest fapt de căpetenie, — inter-venirea unei nouă stări de lucruri, — nu s’a ţinut în semă mal târziu, când Stăpânitorul ţării se încunună cu corbna istorică de oţel şi-şi adaugă pe lingă titulatura de Domn şi pe aceea de Rege şi când El, «mare în răsboiu şi-n pace» creiă ordinul militar al «Stelei României» realisând ast-fel ceea-ce Principele Cuza încercase mai nainte.
b)	Să remarcă neconcordanţa între redacţiunea art. I şi între drapelele efectuate, pe cari le-am denumit «Model 1863;» şi-apol laconismul este fbrte supărător, în caşul acesta, de
www.dacaromanica.ro
ALBINA
291
ore-ce Aquila ocupă în blason diferite posiţiunî care, afară de cea obicinuită, trebuesc spuse (1).
In vîrful prăjineî (hampe) drapelului se află aquila napoleoniană, însă cu cruce în plisc.
ej Tot aceiaşi observaţiune şi în ce privesce laconismul art. II: Trebuia să se arate smalţul (colbrea) Aquileî şi Bourului (rău denumiţi vultur şi zimbru); apoi, să se spună daca aquila este obicinuită (adică cu sborul jos şi cu ciocul spre aripa dreptă) sau este conturnată ca cea din vîrful prăjineî pe care art. I o arată afla României?! Dacă mal însoţesce ceva (lună, stea, sore), aceste mobile? Pe ce câmp sînt ele aşeZate? Ce cartiere ocupă? etc. etc.
d)	Se vorbesce despre timbru statului întrebuinţându-se un termen cu semnificare a numită în blason şi se uită a se spune cc timbrcză scutul care are să pdrte aquila şi bourul ? Timbru, în Eraldică, este casca (tympanum) care se pune d’asupra scutului. Câte odată o cordnă fără cască timbrcză scutul şi ieâ numele de timbru.
e)	Tricolorul, — stegul, — este cu totul dat uitării: nici Domnul, nici sfetnicii Lui nu pomenesc nimic în înaltul ordin de cjil Este adevărat că la solemnitatea sfinţire! şi distribuirii stegurilor Domnul spune că «drapelul reunesce colorile provinciilor-surori.»
Din aceste câte-vâ observaţiunî se pdte lesne vedea că o stenul fixă de la 1863 pînă la 1867 nu este nici probabilă nici posibilă şi ca probă sînt diferitele esemple ce se întâlnesc şi din care două la un fel nu sînt.
Dar ce să mal Zicem: par-că acjl lucrurile se petrec alt-fel?!
(Va urma).	Colonel Năsturel.
Societatea Geografică 'Română.
i.
•n programa revistei ndstre am promis că vom face istoricul tutulor instituţiunilor folositbre din ţara nostră, căci numai atunci ne vom pute dă bine sema de munca ce o depun Românii pentru frumosul nume al ţârii şi pentru trăinicia nâmuluî lor.
Una din cele mal vechi şi mal folositâre societăţii e şi societatea Geografică română. Ea s’a întemeiat în 15 Iunie 1875, aşa că la 15 Iunie 1900 a împlinit 25 de ani de viaţă. La data acestă din urmă se hotărâse de către societate o deosebită serbare, din împrejurări neprevăzute însă serbarea nu s’a putut face şi s’a amânat pentru Zilele de 6 şi 7 Decembre c. Vom vorbi în numărul viitor despre acăstă serbare. 1
(1) Ve(Ji a nostră «Stema României,* pag. 30.
www.dacQFomanica.ro
292
ALBINA
II.
Iniţiativa pentru întemeearea acestei societăţi a luat-o M.
S.	Regele Carol. Ea s’a constituit în c)iua de 15 Iunie 1875 sub preşedinţa Maj. Sale.
Scopul societăţii e următorul:
a)	De a concura, pe cât îi va fi cu putinţă, la progresul şi propagarea sciinţelor geografice în genere ;
b)	A provocă şi a face însuşi studii pentru a ajunge la perfecta cunoştinţă a României şi a ţărilor învecinate în tote direcţiunile geografice, economice şi comerciale ;
c)	A răspândi atât din punctul de vedere al intereselor comerciale, cât şi din acela al interesului sciinţific, cunoscinţe complete şi aprofundate asupra României şi a ţărilor învecinate ;
d)	A lucră pentru răspândirea între Român! a sciinţelor geografice şi de noţiuni exacte asupra ţărilor streine.
Prinţul A. A. Cantacuzino. (f 1884)
Pentru îndeplinirea acestui scop societatea a lucrat cu cel mai mare zel timp de 25 de ani. S'au ţinut aprdpe în fie-
www.dacoromanica.ro
293
ALBINA
care an conferinţe de pers6ne cu nume cunoscut asupra diferitelor chestiuni din nemărginitul câmp al studiului geografiei. S’a publicat un buletin trimestrial, care formeză as-tâ-(JÎ o însemnată colecţiune de 20 de volume. S’au publicat 32 de dicţionare geografice asupra tutulor judeţelor din ţară. In cele din urmă Societatea a numit o comisiune compusă din d-nil G. I. Lahovari, general Const. I Brătianu şi Gr. Tocilescu, care să se ocupe şi să publice Un marc dicţionar Geografic al României. Amintesc că din acestă însemnată lucrare au apărut până acum 3 volume şi în curând întrega lucrare va fl terminată.
Cu t<5te aceste lucrări societatea a chieltuit până acum peste
200.000	leî. Societatea a ţinut şi concursuri de geografie între
G. I. Lahovari.
elevii absolvenţi de gimnasil, cărora le-a acordat diferite premii şi a dat şi d-lul Mehedinţi, profesor de geografie la Universitatea din BucurescI timp de 5 ani o bursă de 3.600 lei anual.
www.dacQramamca.ro
294
ALBINA
Societatea are o bibliotecă compusă din peste 4500 volume şi din multe atlase şi hărţi fdrte rari şi preţidse, Numărul membrilor societăţii e de 550.
După terminarea publicării marelui dicţionar, Societatea îşi propune de a da la lumină o mare lucrare întitulată «Patria Română» care va cuprinde studii asupra întregii vieţi a ţării ndstre. Nu ne îndoim că acestă lucrare însemnată se va face, căci ori şi ce şi-a propus pînă acum acestă societate a şi făcut. Societatea îşi mai propune să întemeeze şi un club Carpatin.
III.
Nu pot să încheiu acăstă mică dare de sămă fără să nu mărturisesc un adevăr, că dacă acesta societate a mers tot prosperând, apoi acesta se datoresce în primul rînd protec-ţiunii M. S. Regelui, iar în al doilea rînd muncii fără preget a secretarului general d 1 G. I. Lahovari. Domnia sa a fost numit de acei ce cunosc mai de aprdpe mersul acestei societăţi, sufletul ei, căci timp de 25 de ani i-a dat totă priceperea şi devotamentul său. De alt-fel e cunoscut de totă lumea, că mai aprdpe tdte instituţiunile culturale şi de binefacere îşi datoresc proprietatea şi existenţa lor priceperii şi muncii fără semăn a unor anumite persone. La societatea geografică română d-1 G. I. Lahovari, preşedintele înaltei curţi de compturl şi al societăţii prentru învăţătura Poporului Român, e bărbatul al cărui nume va remâne scris cu litere de aur în cartea vieţii ei. Dorim din tot sufletul ca să trăiască mulţi ani spre a vedă terminate şi cel-lalte lucrări anunţate.
Dăm aici chipul prinţului A. A. Cantacuzino, fost membru la înalta Curte de casaţie şi cel d’întâiu vice-preşedinte al societăţii (preşedintele e M. S. Regele) şi al d-lui G. I. Lahovari, secretarul ei general.
P. G...
Povaţă contra arsurilor.
Când cine-va se frige, să pue puţină cernelă negră, durerea încetăză şi cu încetul arsura se vindecă. Se întrebuinţeză cu mare succes contra ulcerilor chiar de natură varicdsă după picidre făcendu-se câte un pansament regulat pe fie-care cji, şi pentru ca succesul să fie mai sigur se fac două soluţiunî una compusă din tanin 10 gr. la 100 gr. apă; şi alta compusă din sulfat de fer 5 gr. la 100 gr. apă; în momentul când voim să facem pansamentul, amestecăm aceste două soluţii.
www.dacoramanica.ro
ALBINA
295
Săteni si Orăşeni.
*	j
scie că în ţera ndstră, ca şi în ori ce altă ţâră, să găsesc rău voitori, fie străini de năinul nostru, fie din aî noştri şi cari iscodesc felurite vorbe rele aruncând semînţa vrăjmăşiei între fiii aceleiaşi ţări.
<5menî din tagma asta au căutat tot d’auna să ne
şoptescă pe la urechi, că una e sătenul ori ţăranul şi alta e orăşanul: că sătenul e apăsat şi orăşanul e proteguit; că pentru săten nu se face nici un bine, iar pentru orăşan se face cu vârf; că sătenul n’ajunge la nimic, iar orăşanul este cocoţat în t6te dregătoriile ţăreî şi altele.
Un român cu inima şi cu judecata dreptă, dornic de binele patriei, gândindu-se la nisce ast-fel de vorbe aruncate printre săteni, nu pâte de cât să privâscă cu milă întunericul şi rătăcirea în care au căcjut acei cari le svonesc.
Nu trebue de cât ochi de văijut, inimă şi minte curată de priceput, cât de neadevărate le sînt vorbele şi cât de criminale le sînt faptele. Cum? în ţara ndstră care de o bucată de vreme a început să mergă înainte cu paşi repezi pe tdte cărările binelui, se mai găsesc dmeni cari să nu scie că sătenul şi orăşanul român sînt legaţi frăţesce şi într’un gând pentru binele patriei? Dar cine nu scie că acji sdrta bună a unei ţări stă în unirea fră ţescă a fiilor eî? cine nu scie că de la Unire încdce am dobândit t6te bunurile de cari ne bucurăm? Cine nu scie că ocârmuirea ţăreî, în cap cu înţeleptul nostru Rege veghezâ necontenit la buna stare a sătenului? Cine nu scie că orăşenii n’au un ceas bun de odihnă când sătenul nostru trece un an rău? Cine nu scie că orăşenii dau la stat ca şi sătenii din tot ce au, pentru ca statul să facă drumuri de fier, şcoli frumăse, şi să plă-tâscă pe învăţători şi preoţi? De unde au scornit rău-voi-torii noştri că sătenul n’aj unge şi el la dregătoriile ţăreî? Dar nu am avut noi miniştri dintre feciorii de săteni ? N’a-vem noi profesori învăţaţi şi vestiţi în tâtă lumea, judecători de semă şi oşteni cu grade mari, chiar de generali, a-junşi dintre fiii de săteni? Numai cine nu vrea să vadă, nu vede tdte aceste lucruri şi de aceia ei trebuesc socotiţi ca duşmanii cei mai de temă aî ţăreî.
Nu este o cji lăsată de la Dumnezeu în care ocârmuirea să nu se îngrijăscă şi să se gândescă cum ar pute să u-şureze cât mai mult traiul sătenului, ca el să fie bogat, să aibă casă bună, vite multe şi grase, pămînt de ajuns, şcdlă şi biserică unde să li se lumineze mintea şi inima şi să scotă clin firea multora naravul băuturii de rachiu care sără-cesce şi omâră j)e sătean mai reu de cât tâte molimele din lume.
www.dacaroimaiiica.io
296
ALBINA
Dar pe lîngă stat, căruia îî dăm ce cere, la câte alte aşezăminte făcătdre de bine n’au dat fiinţă orăşenii? Câte spitale, câte asilurî de nenorociţi, câte şcoli mari şi frumăse zidite anume pentru învăţătura fiilor de săteni, n’au făcut ei din munca lor?
Aducă-şi numai aminte sătenii mai în vârstă dacă acum o jumătate de veac erau t6te aste bunătăţi în ţara ndstră; aducă-şi aminte dacă pe vremuri mai vechi aveam noi ogăre pline cu grâne cari se duc cu drumul de fier numai într’o cji la schele şi de acolo peste mări şi ţări, de unde ne vine aur!!
Câte odată când Dumnedeu ne certă şi ne dă un an rău, suferă totă suflarea ţării şi atunci suferă şi statul, căci se întâmplă ca unii din săteni cari n'au pus nimic la o parte din anii buni, pentru (Iile negre, ajung să nu aibă ce mânca, aşa că statul, de şi e în strâmtore şi el, căci dările se strâng cu greutate, totuşi de unde are de unde n'are cumpără şi dă acelor săteni porumb şi nutreţ vitelor.
Cu tdte acestea un asemenea lucru nu e bun, căci statul n'are comori, are şi el din ceia-ce îi dăm noi şi dacă ne ar da tot nouă, cu ce mai face drumuri de fier, sos ele, şcoli? cu ce mai plătesce clregătoriile ţârei şi cu ce mai plătesce oştirea care ne strejuesce ţara de duşmani?
Isprăvind, voiîi mai [spune că Ţara ndstră nu p6te trăi şi nu se păte ridica dacă toţi de la o laltă, săteni şi orăşeni, nu vor fi uniţi şi nu se vor socoti fraţi buni. Ţara ndstră îşi p<5te pierde porecla ei în faţa lumei, de ţară liniştită şi cuminte, dacă vom da ascultare celor cari bagă zizanie între noi, spre a ne face să ne arătăm nemulţumiţi şi să ne împotrivim Legilor de cârmuire ale ţării, sciut fiind că numai popdrele liniştite cari îşi văd în pace de munca şi casa lor, şi cari socotesc legea ca un lucru sfint, pot să ajungă bogate, fericite, lăudate şi stimate de omenirea în-trăgă.
Căpitan S. Leonte
_______ De la ministerul de r£sboiu
O nouă Societate economică rurală.
Aflăm cu plăcere că Cercul Cultural din comuna Drâncenî, judeţul Fălciîi, în şedinţa de la 19 Noembre, compus din 9 învăţători, 1 învăţătore, preoţi! respectivi şi câţi-vâ fruntaşi ţărani, cu avi-sul d-luî revisor şcolar, a pus basele unei societăţi economice rurale, purtând numele de «Mihail Kogălniceanu.» Acum o comisiune din sînul membrilor lucrăză la Statutul care să reguleze modul de funcţionare a acelei societăţi.	.
www.dacQromanica.ro
ALBINA
297
6 societate culturală.
fSn sera de 2 Decembre s’au adunat într’una din sălile universităţii din Bucurescî un însemnat număr de cetăţeni cu gândul de a pune temelia unei societăţi culturale.
Ideia a fost emisă într’un articol publicat în revista n<5s-tră (1). «Există o infamă literatură — a cjis atunci d-1 Haret — care lucreză pe faţă contra moralei publice, contra simţului de solidaritate naţională, contra tutulor bunelor sentimente... Oare n’ar fi vremea ca ămenii cinstiţi şi cu iubire de ţară să opuie alianţa lor onestă contra alianţei miserabile a speculanţilor şi a vrăjmaşilor neamului nostru?»
Apelul făcut de d-1 Haret a găsit răsunet în multe suflete din diferite cercuri ale societăţii năstre. Preoţi, profesori, ingineri, profesăre, s’au grăbit să fie faţă la adunare sau să adereze prin scrisori ori prin amici; iar un bun militar, d-1 căpitan Leonte scria într’un articol tot în revista ndstră (2) că «ar trebui să se clea fiinţă cât mai în grabă societăţeî propuse prin No. 1 al Albinei pentru împrăştierea cărţilor cu cuprins sănătos.»
Şedinţa de constituire a societăţii a fost impunătăre. Au vorbit d-nii Haret, fostul ministru al instrucţiei, Chr. Nego-escu, actual director al casei şcălelor, M. Vlădeseu, deputat şi profesor universitar, Ianculescu, profesor universitar, I. Panaitescu, profesor, Alimăneştianu, şeful serviciului minelor din ministerul domeniilor şi d-na Kaminski, profesără la externatul No. 1 din Capitală. Cu toţii au recunoscut necesitatea unei propagande mai active pentru ridicarea săteanului şi pentru răspândirea cărţilor frumăse şi folosităre atât prin sate cât şi prin oraşe. Societatea trebue să se serve de mai multe mijlbce: să ajute publicaţiile cari se potrivesc cu scopul ei, să răspândescâ broşurile de vulgarisare şi broşurile patriotice, să ţie conferinţe prin suburbii şi chiar prin sate.
Pentru ca aceste idei să capete o formă precisă, s’a ales o comisiune cari să alcătuiască un proiect de statut. Acăstă comisie, compusă din d-nii Sp. Haret, Chr. Negoescu, M. Vlă-descu, C. Alimăneştianu, şi P. Gârboviceanu, va convoca pe membri pentru a le supune lucrarea.
Şedinţa s’a sfîrşit prin încheiarea unui proces-verbal şi societatea s’a declarat constituită.
Urăm din tot sufletul isbândă acestui frumos început. Societatea acesta va fi un ajutor puternic în opera ce a întreprins «Albina.» In apelul prin care, în 1897, anunţam apa-
(1) Ve$i No. 1 anul IV. l2) Ve<JÎ No. 6 anul IV.
www.dacQFomanica.io
298
ALBINA
riţiunea revistei ndstre, constatam că «s’au găsit în casele ţăranilor şi orăşenilor cu puţină carte, scrieri cu desăvîr-şire otrăvitdre pentru viaţa lor sufletăscă.» In contra unor asemenea publicaţii ne propuneam să luptăm. De atunci am muncit continuu în acestă direcţie. Nu cjicem că noi am provocat curentul ce se constată acjî. dar sîntem bucuroşi că vedem pre atâţia dmeni de bine însufleţiţi de idei asemenea cu ale ndstre şi sîntem siguri că dacă cu forţele n6stre am făcut puţin, societatea ce se întemeiază acum va face mult şi mult bine va aduce ţării.
Oh. Adamescu.
DESPRE PĂCURĂ
^ păcura, care se mai numesce şi petrol brut sau oleiu de piatră se găsesce de obiceiu, în pămînt, la adâncimi mai mari sau mal mici, amestecată cu năsip, lut sau calcar: aşa în cât dacă se face o gropă în aceste pături ale pămîntulul, păcura se scurge din tote părţile în ea. In alte locuri petrolul se găsesce scurs de-o gata şi curge sub formă de isvore prin crăpăturile pămîntulul. Aşâ sînt în ţara nostrâ o mulţime de văl pe la polele munţilor CarpaţI de unde es isvore mici de păcură cari curg la suprafaţa pământului în cantităţi mal mari sau mal mici.
Une-orI păcura se află în pământ la adâncimi aşâ de mici în cât o năruitură de mal sau desrădăcinarea unul copac în urma unei vijelii, face să se producă isvore de păcură.
Când păcura ese la suprafaţa pământului sub formă de isvore, atunci se strânge în gropi şi apoi se încarcă pentru vînţlare.
Altâ-dată păcura se află la adâncimi mari în pământ, chiar la două mii de metri. Aci însă ea nu formeză sub pământ lacuri sau isvore curgâtore de păcură, cari să şerpuiască pe sub pământ ca isvorele de apă; ci se află în nisce găuri cari se găsesc printre straturile pământului aşezate aprope vertical de sus în jos, în lormâ de pungi, pline la partea de sus cu substanţe gazose, la mijloc cu petrol [şi la fund cu apă care este mai tot-d’auna sărată.
De la adâncimi mal mari sau mal mici se scote păcura, să-pând puţuri a căror adâncime pote să ajungă de la 510—250 metri şi largi de un metru şi jumătate pe latură dacă puţurile sînt lăcute de ghisdele. Altă dată puţurile se tac rotunde ca puţurile de bolovani şi îngrădite. La gura puţului se aşecjlă o schelă mică, în formă de macara, în Vârful căreia ese aşezată o rotă scobită pe margini, un scripete, peste cari se trece o frînghie. La unul din capetele frînghiel, care atârnă în mijlocul puţului, este atârnat un butoiu pe care se scoboră călare lucrătorul în puţ şi în care se scote apa şi pământul săpat şi mai
www.dacoromanica.ro
ALBINA
299
pe urmă păcura. Cel-I’alt capăt al frînghieî este înlâşurat peste un vîrtej care se învârtesce de omeni sau de un cal.
Acest mijloc, deşi învechit,şi astă-(,ll se mal întrebuinţdză prin unele locuri; are şi el câte-vâ bunătăţi. Este forte simplu, costă puţin şi se potrivesce mal bine cu punga micilor proprietari de puţuri de păcură. Pe lângă aceste, puţul fiind larg, înlesnesce venirea păcuril înăuntrul puţului, mal cu semă în părţile acele unde păcura este suptă de păturile năsipdse ale pământului.
Cum se găsesce păcura în pămînt.
De câţi-vâ ani acest mjloc de a se scote păcura din pămînt s’a înlocuit cu sonde, adică cu un fel de ţevi ce se înfig în pământ până la adâncimi forte mari. S’a ajuns cu aceste sonde până la 2000 metri.
Scoterea păcurii din pământ se face cum e şi puţul, adică
www.dacQFQmanica.ro
300
ALBINA
după cum păcura se ridică sau nu la suprafaţa pămîntuluî. Atuncî când păcura ese singură şi aruncată la înălţimi mari din causa apăsării gazurilor, când aceste puţuri portă numele de puţuri aruncătore de păcură, cum se întâmplă adese-orî prin Pensilva-nia din America de Nord şi la Bacu în sudul Rusiei şi precum s’a întâmplat şi la noi la Dărmănescî la Câmpina şi la Şolonţ; în acest caz se înşurubeză îndată nisce tuburi la gura puţului prin cari se scurge păcura în nesce basenurl cari se află în a-propiere.
Acest caz se întâlnesce rar şi atunci pricinuesce mari stricăciuni şi risipă de păcură multă, din causă că păcura isbucnesce cu forte mare putere şi repeziciune îndată ce sonda a ajuns până la culcuşul cu păcură.
Une ori gazurile isbucnesc cu o putere atâta de grozavă în cât aruncă sonda până la depărtări mari împreună cu totă instalaţia şi astupă mal tot de-auna şi puţul.
Când însă gazurile nu sînt atît de puternice, atunci păcura se ridică numai până la suprafaţa pămîntuluî unde se aşeză un tub cu şurub prin care păcura curge singură ca dintr o fântână.
Când păcura nu ese singură, atuncî se scote cu anumite pompe mişcate de maşini cu vapori, şi cari fac să curgă păcura într’una.
Acest mod de extracţiune prin sondă e cu mult mal costisitor de cât cel prin ajutorul puţurilor; dar are folosul de a scote mal multă păcură şi de la adâncimi cu mult mal mari până la cari omul nu pote străbate fără să-şî expună viaţa la morte sigură; căci cele mal de multe ori în momentul când se destupă isvorul cu păcură, lucrătorul e înăduşit de gazurl şi ucis.
Păcura este forte răspândită în ţara nostră. După cum am Zis, se găsesce pe lîngâ polele munţilor Carpaţî începând din judeţul Sucăva dearândul până în Târgul-Jiii.
De mult timp se cunosceâ că păcura se află în multe locuri din România, de ore ce în unele locuri se văd eşind isvore naturale de păcură din costele delurilor sau se găsesce suprafaţa pământului amestecată cu o mare cantitate de aceste materii. In unele părţi se află gropi puţin adânci din cari se scoteâ păcură şi care serviâ la unsul carelor.
Aceste pături de pămînt de pe lângă Carpaţî, pe unde se află păcură, sînt aşezate în general în modul următor : La suprafaţă se află o pătură subţire de pământ de arătură (humus) care în multe locuri lipsesce; după acesta vine o pătură de lut (argilă) amestecată cu năsip, prund şi chiar cu bolovani mari; sub acesta vine o păture de argilă albăstrie care se întinde şi mal departe în seşurl. Acestă pătură este uscată, curată, forte ddsă, şi nu lasă să străbată printr’însa materii lichide; în aceste pături se găsesc culcuşurile de păcură cele mal producătore.
Păcura nostră se găsesce în pămînt câte-o dată forte limpede cu colore deschisă, aprope ca apa, şi miros plăcut care sâmănâ cu mirosul noftuluî.
www.dacoromanica.ro
ALBINA
301
Ast-fel de păcură se pote întrebuinţa ca gaz pentru lămpi chiar aşâ cum se scote din pămînt fără altă preparaţie.
Ast fel de păcură se găsesce la Tefcanî, Pustiana şi Câm-pina din judeţul Bacău, Govora şi Poiana.
Altă dată păcura are colorea verde deschisă, ca ouăle de raţă precum este la Modreni.
Altă-dată păcura este brun roşiatică şi chiar negră, grosă, li-piciosă şi curge cu multă greutate din vasul în care se află, precum este la Dolciana în judeţul Bacău. Ea arde cu flacără şi fum gros, nelăsând mal nici de cum rămăşiţă.
Acesta substanţă desă se numesce peste tot, în popor,păcură; pe când păcurele subţiri se numesc în Muntenia Ţiţeiu, iar în Moldova Gaz.
Păcura grosă se găsesce în genere mal la suprafaţa'pămîntulul.
G. C. A.
6 e uvîjvItare;
La înmormîntarea mult regretatului Episcop ol Eparhiei Huşilor, d-1 P. Gârboviceanu, însărcinat do corpul profesoral al Seminarului Central, al cărui director răposatul fusese, a ţinut următdrea cuvîntare :
Fraţi creştini,
arî şi ne pătrunse sînt tainele Dumneţleiril, căci cine se aşteptă ca un bun păstor al Bisericeî române să se ducă aşâ de repede din mijlocul nostru? Cine se aşteptă să ne părăsescă acel care eră o podobă a episcopatului român şi care prin însuşirile Iul mari sufletesc! atrăsese spre el aprope tote minţile şi inimile creştinesc! şi ro-mânescî, car! căutau să se lumineze şi să se încălţlescă din lumina şi căldura minţii şi a inimi! lui? Nu eră el ore păstorul, care trebuia pentru ma! multă vreme bisericeî române ? Nu eră el
www.dacoramaiiica.ro
ALBINA
302
ore acela, care întrupa în fiinţa sa tot ce e sciinţă, muncă fără preget, dragoste şi devotament neţărmurit pentru biserica română, potrivit învăţăturilor dumneţleescî ?
Cu cât mă întreb mai mult, cu atât sufletul meu se sdrobesce de întristare şi durere, căci răspuns nu pot să aflu.
Plâng şi cu mine plâng toţi profesorii seminarului central, cari au cunoscut mai de aprope pe acest bun păstor. Plâng toţi Românii, cari îşi dau bine socotelă de însemnătatea Bisericeî în viaţa nostră naţională şi de greutatea locului de Episcop.
După îndelungate experienţe s’a dovedit că a fi bun episcop nu e tocmai uşor lucru, căci a fi bun episcop însemneză a fi al Bisericeî trup şi suflet, a fi al ei cu totă fiinţa, a cugetă la ea Ziua şi noptea.
Răposatul episcop de mic copil a avut cea mai mare aplicare către biserică. Se află în sufletul său o putere ascunsă, care îl îndemnă neîncetat să-şi jertfiască viaţa binelui obştesc, făcendu-se servitor al altarului. In etatea cea mai fragedă, atunci când sufletul e curat ca aurul, s’a făcut călugăr şi aşâ a urmat cursurile seminarului de la Socola şi pe ale Academiei teologice din Kiev. In ambele institute cresce sub îngrijirea de aprope a unor băr-baţîînvăţaţî şi pioşi, îşi îmbogăţesce mintea şi inima cu virtuţi e-vangelice. înarmat cu tot ce pote formă un om cult şi de inimă, se întorce în ţară şi ajunge profesor şi director al seminarului central din Bucuresci, profesor şi decan al facultăţii de teologie.
Să vorbesc despre activitatea sa ca profesor şi director ?... Spun numai atât că eră de o bunătate ideală, eră o inimă îngerescă! Cuvintele sale blânde pătrundeau şi mişcau ori şi ce inimă.
El eră adânc convins, că religiuiiea fiind mai mult chestiune de inimă, asupra inimii trebue să lucreze, căci omeni de inimă mai cu semă ne trebuesc pentru ţară.
Eră un propovăduitor al adevărului în înţelesul apostolic al cuvîntului!
In Decembre 1886 e chemat de marele colegiu electoral să conducă destinele Eparhiei de Huşi.
La instalarea lui ca episcop se adreseză credincioşilor şi le spune ca prim cuvînt, că el le aduce pacea şi le cere să aibă dragoste între ei, căci tote virtuţile creştine, ca dreptatea, bunătatea, îndurarea, compătimirea, răbdarea şi altele şi-au isvorul lor în dragoste şi se cimenteză prin dragoste, prin iubirea de pace. Pe dragostea Evangheliei îşi întemeiază şi el activitatea de episcop.
De aceea timp de 14 ani a umblat prin tote comunele din E-parhia sa, a cunoscut starea intelectuală, morală şi materială a credincioşilor.
Pretutindeni a învăţat, pretutindeni a dat sfaturi cari duc la bine şi la fericire. Mai în fie-care an ţinea conferinţe cu preoţii din Eparhia sa discutând cu ei chestiuni, cari intereseză pe popor, chemânău-î la îndeplinirea datoriilor păstorale, fără de cari răspunzători se vor face înainteă lui DumneZeu şi înaintea ome-nilor. Doriâ din adâncul sufletului seu, ca preotul să sfinţescă locul unde se găsesce, ca să fie o forţă morală de care să se sdrobiască tote vijeliile lumei acesteia.
Dar nu numai pe terenul acesta a lucrat răposatul episcop, ci şi pe terenul literar. El a îmbogăţit literatura bisericescă cu lucrări însemnate. Din 1877—1885 a fost preşedintele redactor al revistei Sf. Sinod «Biserica ortodoxă română», în care a publicat
www.dacorQmamca.ro
ALBINA
303
studii dogmatice şi morale de o importanţă deosebită. In ultimul moment al vieţii chiar a lăsat prin viu graiu peste 4000 lei ca să se termine tipărirea unei lucrări dogmatice pe care o tradusese dintr’o limbă streină.
Pe lângă tote acestea răposatul a fost şi o inimă caritabilă. Mulţi s’au învrednicit de bunătăţile sufletului seu, dar mai cu sema seminariştii şi studenţii teologi. A întreţinut studenţi cu cheltuiala sa chiar la facultăţile străine. Făcea tote acestea pentru că doriâ ca biserica română să aibă cât mai mulţi bine-făcători ai poporului român! Şi ca să se vaţlă mai luminos sufletul său cel bun şi caritabil, amintesc, că întrâga sa avere ce a mai putut economisi a lăsat-o facultăţii de teologie din Bueurescî.
Iată, fraţi creştini, cine a fost răposatul episcop! Prin însuşirile frumose ale sufletului dovedite în întrega-î activitate, el pote stă cu vrednicie alături de cele mai măreţe figuri ale bisericii nostre naţionale ; el pote fi numit adevărat apostol al bisericii sale; el a fost păstorul cel bun, care sufletul şi-a pus pentru o-ile sale.
Sufletul seu se duce vesel la Acel care l-a trimis în lume, căci el e bărbatul fericit, care n’a umblat în sfaturile necredincioşilor, ci în legea Domnului voia lui, cugetând ţliua şi noptea.
El pote elice cu consciinţă curată despre sine împreună cu A-postolul Pavel: «Luptă bună m’am luptat, cursul am sfîrşit, credinţa am păstrat şi acum aştept cununa dreptăţii, care mi-o va dă Domnul, judecătorul cel drept.» (II Timot. 4, 7—8).
Iar noi toţi, cari ne-ain adunat cu inima plină de întristare în jurul trupului seu rece,—creştini, servitori ai altarului şi viitori servitori ai altarului,—să făgăduim aici în mod solemn, că ne vom călăuzi în viaţa nostră de frumosele lui învăţături şi sfaturi, de faptele lui adevărat creştinesci şi românescî, de viaţa lui blândă şi înălţătore de suflete! Să promitem aici în mod solemn, că vom dă ca şi el bisericeî şi scumpei nostre ţări, sciinţa nostră. munca nostră, devotamentul nostru, căci numai aşa vom face ca biserica şi ţara nostră să se desvolte şi să inflorescă; numai aşâ vom pute premârî amintirea acestui bun suflet de episcop!
Străin în Ţara lui O)-
«Leac pentru necazuri»
A fost odată, într’o ţară forte depărtată, — începu Cos-min,— un muncitor. Eră cu atâta dare de mână în cât să-şî potă înşiră dilele cu câte puţin belşug din tote. Casa lut eră curată; muerea lui harnică şi cu spor la hărnicie. Duceau bună înţelegere unul cu altul, că, vedeţi, când cjiceâ el că-1 albă, muerea răspundea cu credinţă că albă eră. Când diceâ muerea: bărbate, da ştii dumneta că e fum colo? Fum, nevastă, răspundea şi el. Chibzuiau de cu iarnă. 1
(1) Ve<Jî No 7, 8, şi 9.
www.dacocomanica.ro
304
albina
ce-aveau de făcut pentru la primăvară, pînă la capătul tom-nel, şi bine le eşiâ chibzuiala, fiind-că o pornise cu înţelegere între ei şi cu cuminţie la muncă. Aveau ochi numai pentru ţarina lor, pentru casa lor şi pentru două găgălicî de copii cari cresceau rototeî şi veseli ca nisce puişori de ciocârlii.
Ştiţi cum erau ăştl doul copil pentru casa părintescă? Ult’te, ca două lumini de la sore cari pătrund într’o odae, dimineţa, după faptul dilel.
Ce să vă mal spun de omenii ăştia?
Dacă mulţumirea sufletului ar luă trup şi s’ar ivi pe lume, ar fi, fără dor şi pote, trupul şi chipul ăstor doul.
Insă, omeni buni, să ştiţi acesta:
In firea omului trăesce pofta pentru alte lucruri de cât acelea ce are; iar dacă în sufletul lui e pofta, în lume se află ispita, care dă ghles sufletului să se înfrupte şi cu din cele ce nu are omul.
Şi rău mal e, domne, când omul se plecă ispitei!
Iacă aşâ păţiră cel doul români al noştri din cea ţară depărtată.
Un nu sciu care, neam de om străin, greşi într’o bună dimineţă calea prin satul în care trăiau cel doul.
In cotiguţa lui de-un cal, ducea o balercuţă; iar el strigă cât îl luă gura: poftiţi că n’a maî rămas! poftiţi că n’a mal rămas!..
Să scie omul ce nu scie încă, iar este în firea lui.
Tot satul se grămădi în prejurul străinului.
—	Măre, se întrebau toţi, ce vinde rumânul ăsta de strigă că n’a mal rămas? şi-l întrebară şi pe străin, ce vinde?
—	Leac pentru necazuri! răspunse străinul.
Leac pentru necazuri! Câţi dintre rumânii satului n’aveau necazuri!
Ia să vadă si eî cum era lecui cela pentru necazuri.
Şi cerură, — ba cerură încă şi cel cari n’aveau necazuri aşâ de mari, în cât să le trebuiască leac — numai de cât.
Negustorul desfundă balercuţa şi cu un fel de tinichea, — cum ar fi bunioră la noi, cinzeca,—începu să le dea, pe câte-o para tinicheluţa, un tel de apă cu miros, aşâ cum nu mal gustaseră.
—	Luaţi, beţi, omeni buni, îndemnă negustorul. Cu cât
www.dacQFomanica.ro
ALBINA
305
veţi bă mai mult, cu atâta lăcul o să fie mai cu putere de tămăduire.
Şi unde mi se puseră, badeo, pe gustat şi pe gustat, rumânii noştri din cea ţară depărtată, că de la un timp par-că începu să li se cam învăluie pe dinaintea ochilor.
Nu sciu ce căldură li se fâceâ în pântece şi porniâ de-a-colo prin tot trupul, sciţi, cum pornesce sângele prin tote vinele.
Negustorul dăduse gata balercuţa şi se gătiâ de ducă.
—	Ba nu, ia să ne mai dai, începură a strigă rumânii.
—	Nu mai am, dar dacă vreţi, mă întorc peste o di două...
Negustorul se porni, iar în urma lui, rumânii, pentru întâia oră se vădură cu poftă de sfadă între ei. Ba unii mai arţăgoşi, se şi încinseră la păruială...
Rumânul cela al nostru, cum ajunse acasă cu nevasta, s’apucâ şi el la sfadă; mai mai să se bată, şi alta nu.
—	Mă, ce dracul de leac pentru necazuri a fost apa celuia? grăi un bătrân, că în loc să tămăduiască necazurile cari nu erau cu zurba, a adus necazuri cu sfădărie şi cu încăerături!
A doua di lumea se trezi la locul ei. Dar, vedeţi lucru de mirare, poftea de nu mai putea după apa străinului celuia.
A treia di cam pe la tocă, negustorul blestemat veni în sat cu vr’o două harabale pline cu lucruri de-ale casei şi cu alte două pline cu poloboce, cari mai mari, care mai mici.
Pasă-mi-te, omeni buni, negustorul venia să se aşeze în satul lor.
Ce să vedeţi! Nu trecu o lună de la aşecjarea străinului, şi nu mai puteai cunosce satul dacă erâ tot acela de mai nainte.
«Lecui pentru necazuri,» al străinului, erâ curat rachiu; iar necazurile începură să sporiască, măre, ca ciupercile după ploile de primăvară: mai toţi din sat se tăcură beţivi.
Sciţi cum erau, bărbatul şi nevasta cu cei doui copii, cu cari am început povestea?...
Ispita însă le eşise în calea traiului lor şi nu se putură stăpâni.
www.dacQromaiiica.ro
30fi
ALBINA
• Adt o lecâ de racniu, mâni mai mult, poimâne şi mai mult, iacă începură să nu mai potâ chibzui ca mai nainte.
Dacă le lipsi chibzuiala, nu mai putură munci cu spor, nu mai tură în stare, săiacii, să-şi îngrijdscâ de casă şi de copii. Ţarina lor rţemuncitâ bine şi la timp, le dădu mai puţine rode; de-oparte nu mai avură cum să pue; sărăcia începu să le rînjescă la uşă, şi de spaimă mai e, domne, sărăcia când apucă odată să-şi facă drum în casa româ nuluî!
Ce s’a mai întâmplat, ve puteţi lesne închipui, omeni buni, şi voi, copiilor.
Nevasta muri într’o bună dimineţâ de aprinderea maţelor, din pricina beuturei de rachiu mult; bărbatul, când se mai vedu şi fără nevastă, apucă şi mai râu calea crâşmei, iar bieţii copii începură un traiu ca vai de el, la îndurarea vecinilor şi a rudelor.
Aşâ i-a capet povestea, dar nu şi vorba, că, dacă aţi căuta bine cum se întâmplă lucrurile şi pe la noi, o să aflaţi potrivire cu povestea.
_______________ Niger.
Cronica Săptămânii.
—	La 1 Decembre M. S. Regele, avend în stânga sa pe Principele Ferdinand, a primit în sala Tronului, biuroul şi comisiunea Adunării deputaţilor însărcinată să presinte M. Sale Regelui adresa de răspuns la Mesagiul Tronului.
—	Examenul pentru obţinerea titlului de institutor şi învăţător definitiv se va ţine cu începere de la 5 Martie 1901.
Sunt chemaţi la acest examen institutorii şi învăţătorii cari au obţinut titlul provisoriu pînă la 1 Septembrie 1897.
—	Institutorii şi învăţătorii provisoril, înainte de l Septembre 1893 vor depune examen numai de practică pedagogică; iar al celor numiţi de la acăstă dată încdce va fi din două probe.
Institutorii cari la punerea în aplicare a lege! vor fi avut o vechime mal mare de 12 ani, sunt scutiţi de examenul de definitivat.
—	Domnii învăţători cari trimit păpuşi pentru muzeul etnografic trebue să le trimăţă pe adresa ministerului instrucţiune! publice şi cultelor, pentru muzeul etnografic, ca ast-fel pachetele să fie scutite de taxele poştale.
—	Duminecă, 3 Decembre, s’a inaugurat în BucurescI .noul atelier al şcolelor profesionale (calea Griviţeî).
Atelierul e împărţit în cinci secţiuni: croitorie, lingerie, mode, flori şi corsete. Numărul elevelor e pînă acum de 63.
www.dacocomanica.ro
ALBINA
307
La solemnitatea inaugurărei au fost de faţă: d-niî Laurian, secretarul general al ministerului instrucţiune! publice, d. Ionescu Gion, inspector şcolar; Kalinderu, administratorul domeniilor Cordneî, etc. etc. precum şi un public numeros.
— M. S. Regele a bine voit să dea ordinul Corona României, în gradul de cavaler d-luî Ciolac, şeful bande! de lăutar! român! la exposiţia din Paris, precum şi medalia Serviciul Credincios cl.
I d-lor Marinescu Anghelus si Stefănescu Lică musicanţi din aceiaşi bandă.
—	La Viena a’a desvelit cu o mare solemnitate, statua marelui scriitor Goethe.
Solemnitatea a fost presidată de M. S. împăratul Frantz loseph. Au asistat autorităţile, academiile, societăţile literare, studenţii, profesori! şi un public forte numeros.
—	Comitetul ligeî pentru pace, întrunit la Haga, a redactat o căldurosă adresă către regina Wilhelmina, prin care o rdgă să cdră guvernului olandez a lua iniţiativa pe lîngă puterile europene pentru încetarea răsboiului Sud African, în condiţiun! favorabile şi conform hotărâre! conferinţe! internaţionale din Haga.
—	O telegramă din Haga anunţă că regina Wilhelmina a Olandei, mijlocesce o întâlnire între preşedintele Krueger şi Salisbury, primul ministru al Anglie!.
—	Luptele între Englez! şi Buri se urmdză în ma! multe părţi , ale Transvaaluluî. Cea ma! însemnată luptă s’a dat la muntele Ma-galies. Acolo trupele generalului englez Clements au fost atacate de-ale generalilor burî Delarey şi Beyer. întâiul atac al Burilor a fost respins; dar apoi eî au reuşit să ocupe vîrful muntelui Generalul Clements a trebuit să se retragă. Lupta a fost din cele mai crâncene; iar pierderile englezilor au fost fdrte mari.
In schimb, englezi! au bătui pe Buri la Vryheid şi Scheepernec, omorându-le într’o luptă pe generalul Lemmer. S’a hotărât la Londra a se trimite nou! trupe in Transvaal.
BIBLIOGRAFIE
A apărut: Calendarul „Minervei“ pe anul 1901.
Acest calendar este unul din cele mai frumose car! au apărut vi'e-o dată în ţara nostră. Cu materii alese şi o mulţime de icone din Bucu-rescî ca şi din ţară, el pote face podoba casei ori-căruî Român. De şi frumos esecutat, el nu costă de cât 1 leu, iar pentru abonaţii noştri 0,90 bani trimis plătit la domiciliu.
Numărul esemplarelor fiind restrîns, doritori! de a-1 ave să se grăbescă.
Comandele abonaţilor noştri să se adresese direct Administraţie! revistei nostre însoţite de cost.
A apărut: Schiţe şi amintiri din Roma de scriitorea nostră Smara. Preţul 1 leu. A se adresa la autore Calea Plevne! No. 35.
www.dacoromanica.ro
308
ALDINA
—	Strein în Ţara lui de Rădulescu-Niger. Preţul 5 leî la tote librăriile.
—	Din biblioteca populară a Domeniilor Coronei a apărut: Cultura Sfeclei de dr. N. O. Popovicî-Lupa, cu portretul M. S- Regelui şi mai multe ilustraţii.
MULŢUMIRI
D-l Proprietar N. Lămotescu şi d-na Elena N. Lămotescu, a donat bisericii parohiale din comuna şi Parohia Gura-Dimieni, un rînd vestminte de adamască, un rînd procoveţe idem, pentru acoperitul sf. taine, un sf. potir de argint poleit cu aur peste tot şi una linguriţă de argint. Sub-semnatul, precum şi epitropiî, aducem mulţumiri publice pentru acestă faptă generosă şi lăudabilă.
Preotul N. lonescu.
*
* *
Sub-semnaţiî preoţi şi învăţător de pe Domeniul Corbnei Far-caşa, din plasa Muntele, judeţul Suceva, vSdând valorosul sprijin moral şi material ce onor. administraţie a Domeniului Cordneî bine voesce a acorda bisericilor şi şcdleî din acdstă comună, înlesnin-du-ne ast-fel îndeplinirea sfintei ndstre chemări, venim prin acdsta a aduce cele mai respectdse mulţumiri d-luî Ion Kalinderu, administratorul Domeniilor Cordnei, exprimându-i profunda nbstră recu-noscintă.
i
Este cunoscut zelul şi munca neobosită depusă de acest mare patriot, pentru înălţarea morală şi materială a locuitorilor de pe Domeniilor Cordneî, îndeplinind ast-fel cu mult devotament părin tescile dorinţi ale bunului, înţeleptului şi gloriosului nostru Rege-
Satele de pe Domeniilor Cordnei, cari merg cu paşi reped! spre progres, cum şi alte fapte mari de cari este legat numele d-luî I6n Kalinderu, înălţându-1 în ochii neamului românesc, sînt dovedi ne-peritbre despre rodnica muncă depusă de d nul Ion Kalinderu, pentru binele ţărei Românesci.
Sîntem prea mici, pentru a [aduce laudele ndstre acestui mare patriot, căruia istoria ridicăreî ţărănime! române, a talpeî scumpei ndstre patrii, îi va păstră cu litere de aur numele.
Gnvril Daniilescu, Simian Vasiliu, preoţi; T. Daniilcscu, învăţător.
Posta Administraţiei.
i	j
Vasile Predescu, Slatina. Pe anii al II şi III-lea sunteţi achitat cu chit. 1.657 iar d-l G. D. Popescu, cu chit 1 659 ambele pe hârtie roşie.
IL lorgulescn, Buzeu. Anul IV v’am achitat cu chit. 358.
Elena N. Teodoriu, Craiova,	Idem	857.
N. Bnrtolomeu, Iaşi.	Idem	363.
C. Preotesen, Priseca-Olt.	Idem	91.
Sp. Popescu, Tulcea. Primit, se va publica ; sîntem cu totul de părerea d-tale; ve vom scrie.
www.dacoromaiiica.ro
MICA PUBLICITATE
Cu 5 bani cuvîntul, Iar pentru annnciurile cu un număr mal mare de cuvinte, de la 50 în sus, preţul pentru lle-care cuvînt este numai de 4 bani.
Textul pentru pregătirea lecţiunilor,
de Eugen Tisescu învăţător, elegant lucrat.
Pentru institutori. ... le! 3,50 » învăţ, pe cursuri. » 3,50 Adresaţi comandele însoţite de cost, plus 50 bani porto, domnului Eugenia Tisescu, Bacău.
GRĂDINA PREOTUL ILIE, Biserica Colrocenl, Bucuresci. — Arbori fructiferi, Arbori pentru şosele, Arbori altoiţi de ornament, Arbuşti, Plante urcătore, Bravii, Pini austriac!, Thuia şi altele. Stupi, Trandafiri, etc.
BRfiCR SOMALIEI
Capital social de 25.000.000 fr. îmi părţit în 50.000 acţiuni de 500 fr. din cari 150 fr. versaţi.
Comitetul central:
.....................la Londra
Lachlan Mackinstosh Rate,
Esquire............ „
6.	I. Goschen........ „
Viscount Duncannon ...	„
Hon. H. A. Larvrence . .	„
M. Adolpbe Vernes. ... ă Paris M. Charles Mallet ....	„
Director general la Bucuresci,
M. Dimitrie de Frank. Director: M. C. A. Stolz.
» ajutor: M. E. E. Goodwin. Censorî: loan Kalinderu, Principele Demetru loan Ghika şi Arthur Green. Sediul social
Piaţa sf. Gheorghe, Bucuresci
Sucursala la Brăila, Agenţia la Londra.
A apărut: Teatru Popular de
Th. Speranţă.
De necas.............0,50
Ce face dracu........0,60
Ce face beţia ....... 0,50
Câte trele se expediază franco contra Lei 1,50 în mărci poştale, trimise Librăriei Leon Alcalay la Bucuresci.
Ministerul lucrărilor publice a pus în vîmjare la librăriile Socecu, Alcalay şi Miiller (pasagiul Român) următorele publicaţiunî cu preţurile însemnate în dreptul fie-căreia: Expunerea situaţiei Ministerului de lucrări publice la finele anului 1897, două volume â lei . . .	18,75
Harta murală a drumurilor
ţărel (în 4 fol) lei.........12 50
Les routes cu Roumanie, un
volum	lei............... 2.50
Harta drumurilor ţărei îm-părţită	pe judeţe............. 0,50
Caete	speciale pentru	lucrări	lu-
nare, de Const. C. Pop.-Taşcă şi N. D. Spineanu institutori. Pentru div. I rur. şi cl. I urb. 15 bani broşat « II «	«	II «	30	»	»
« III «	«	III i>	50	»	carton.
De clasele III şi IV-a lei 1	»
Depositul la Tipografia «Carol Gobl» str. Domne! No. 10, care le espediază în totâ ţara contra ram-burs.	Rabat 26%	comandelor	de
la 10 lei în sus,
Theodora Pavelescu furnisoră brevetată a curţii regale Câmpu-Lung. str. Gimnasiuluî, 3. (vis-a-vis de Monastirea Negru-Vodă) Furnisore de Odăjdii bisericescl a Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice. 4 medalii de aur, 4 de argint, 2 diplome de onore şi o medalie de bronz.
CenfecţiunI de Odăjdii bisericescl pentru Archiereî, Preoţi, Diaconi şi AnagnoştI, Naţionale, Stofe de Mobile, Chilimuri, Perdele, Cusături şi Costume Naţionale Se primesce comande de pe modele vechi şi noul, şi se esecută în condiţiunile cele mai bune de acu-rateţă, artistic şi de rapiditate.
Atât onor mea clientelă, cât şi doritorii d’a avea obiecte d’ale a-telieruluî meu, şi le pot procura de la depositul meu, str. Gimnasiul No. 3, C.-Lung, sau la cerere le voiu expedia la adresa indicată prin scrisore.
www.dacoromanica.ro
cltx


fi apărut cunoscutul şi elegantul:
Calendar al jftinervei
pe anul 1901
Acest calendar e o adevărată lucrare artistică de o valore nepreţuită la noi în ţară.
Voluminos, bogat în cuprins, variat în ilustraţii şi suplimente artistice, eleg mt în exterior, el se presintă în fie-care an şi MAI CU SEAMĂ ÎN ANUL ACESTA, fără pereche şi fără concurenţă pe acest teren.
Preţul fl leu. Pentru abonaţii revistei „Albina" preţul 90 bani.
tel mai mare şl cel mal vas! magazin din Ţară şi singurul care vinde eftin LA TOATE SEZOANELE
Bucuresci, Calea Victoriei 27, lingă Poliţia Capitalei.
a
Ghete pentru bărbaţi De vax cu elastic, 12,95, 11,95, 10,95 »	» extra-fine, 13,95, 12,95, 11,95
»	» cu şirete, 13,95, 12,95, 11,95
Ghete de lack pentru salon cu elastic şi şirete, 12,95, 11,95 de	lack	întregi, 14,95 13,95
»	»	facon Klappe, 15,95
»	»	pentru d-niiofiţ. 14,95,13,95
»	»	cu nasturi, 15,95, 14,95
» glace vax cu nasturi, 15,95,14,95 » chevr. cu elastic. 15,95,14,95,13,95 »	» nasturi, 16,95
Ghete color, simple, 13,95, 12,95
*	»	beseţuri, 14,95, 13,95
»	»	şirete, 14,95, 13,95, 12,95
*	»	nasturi, 14,95, 13,95
»	»	> piele rus. 15;95,14,95
Pantofi pentru bărbaţi De gems, 10,95, 9,95, 8,95 ohevreaux american, 9,95 »	» franţuzesc, 12,95
*	oolor. 11,95, 10,95, 9,95, 8,95
» piele rusescă, 12,95, 11,95
Ghete pentru dame De gems, 9,95, 8,95, 7,95 » chevreaux, 13,95, 12,95, 11,95, 10,95 » ext. fine, 15,95,14,95,13,95,12,95 » High-Liffe, 16,95 color. 12,95, 11,95, 10,95 » High-Liffe, 15,95, 14,95 » extra-fine, 13,95, 12,95, 11,95 Pantofi pentru dame Colori şi negre, 9,95, 8,95, 7,95, 6,95 5,95, 4.95.
Ghete pentru băeţl, fete şi copil Pentru băeţi, 9,95, 8,95, 7,95, 6,95 »	fete 6,95, 5,95, 4,95
»	copii 5,95, 4,95, 3,95, 2,95
Numai la tote sez6nele se păteeăsi încălţăminte bună şi cu preţuri fabulbse de eftine.
Magasinul la tote Sesbnele lingă Poliţia Bucurescî, Calea Victoriei 27, Bucurescî.
5%
Cupon de reducţie pentru cititorii Albinei.
Cititorii revistei vor aveun scă<J8mint de 6% din preturile însemnate, presentând cuponul.
k>
1


Institutul de Arte Grafici
omneî 16. — Bucurescî.