ANUL III. 25 Iunie 1900 Abon. în ţarâ pe an L»ei 5 4? Abon. în strâin. pe an Lei 8 * * » 6 lunî » 3 Un număr..............15 bani întruanuneiurî 1 leu linia. ţVIiea publicitate 5 bani cuvîntul tfiuiv/ Manuscriptele nepublicate se ard ff. Coşbuc J. O te seu p. 2>u//u SUMAR: r. S. Silvestru, Predica.—Ion Kalinderu, Industria lăptăriilor — G. C., Bălele.— Dr. Şaabner-Tuduri, Predealul. —O minune In sciinţă.—/?., ţ)ile mari.—Invenţiune pusă în practică. — Dc la Olt, Contra alcoolismului. — Hristea X. Ţapu, Chira. — C. Dumitriu, Locuinţa sătănulul.—Mărul.—Iritnia Pop eseu, Bălele piciorului porcului. — C., O inspecţie a d-luî Kalinderu la Predeal.— Bibliografie.—Informaţii.— Apel.—Mulţumiri. Ilustrafiunî: Din interiorul lăptăriel de la Periş. —Gara Predeal.—Poiana Ţapului.-Mer creţesc.—Măr.—Pagina glumăţă: Scăpat de mărte. Tţedacfia ţi jidmir,. wwwjdacqtonjanica.roc 9, Bucurtscl. NOUA REVISTA ROjVIĂflA- PENTRU POLITICĂ, LITERATURĂ, ŞTIINŢĂ ŞI ARTĂ — Apare la 1 şl 15 a fie-cărel luni — Cu colaboraţiuuea celor mal distinşi scriitori, sub direcţiunea d-lui C. RADULESCU•HOTEV. Fie-care No. al Revistei coprinde articole politice şi economice asupra chestiunilor de actualitate; studii literare şi sciinţifice; poesii, novele, lectură recreativă, etc., etc. «Noua Revistă Română» ţine în curent pe cititori cu întrega mişcare culturală română. — ABONAMENTUL PE UN AN 24 LEI - UN EXEMPLAR 1 LEU — De vîndare la principalele librării din totă ţara Un No. de probă se trimite gratuit după cerere REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA: BUCURESCl, PASAGIUL ROMÂN, 20. AVIS IMPORTANT La 30 Septembre 1900, se închee al 111-lea an al esisten-ţeî revistei Albina. Constatăm eu părere de ren, că un mare număr dintre abonaţi, nici plnă acum n'au îngrijit a-şî plăti micul cost al abonamentului, ba unii chiar datoresc abonamentul pe câte doi ani. Contra obiceiului altor reviste, noi n’am trimis de cât acelor cc au cerut revista, fie semnând o listă de abonament, fie prin cereri personale. Am făcut nenumărate avise de plata celor întârziaţi, cheltuind, bani şi timp. Aceste cheltueli pentru preţul de 5 Iei, cât costă abonamentul anual, sînt împovărătâre pentru noi. Rugăm dar cu insistenţă pe onor. noştri abonaţi să bine-voiască a-şî achita cât mai neîntârziat sumele ce datoresc, ne fiind de cât o chestie dc cinste din partea d-lor. Pentru anul al IV-lea, care începe la 1 Octombre 1900, facem cunoscut că nu se va mai trimite revista de cât acelor domni abonaţi, ce vor înainta costul abonamentului, cel mult pînă la 25 Septembre 1900, sau ne vor înounosciinţă că doresc a continuă abonamentul. Orice cerere de abonament, însoţită de cost, va fi de îndată satisfăcută, ori în cc timp va fi făcută. Abonamentele încep: la 1 Octombre, 1 Ianuarie, 1 Aprilie şi 1 Iulie a fie-căruî an. www.dacaromanica.ro ALBINA 1031 PREDICA Ţinută în biseriea din Codăesei (Vasluiu) (1). Bine-cuvîntareu Domnului fio cu voi toţi. Iubiţii mei, jţlffiM, ine-cuvîntaţî sînt omenii cari umblă în legea Domnu-’ bine-cuvintaţî sînt omenii cari iubesc pe Dum-netjleu, cari se iubesc pe sine şi pe apropele lor ca pe y sine; bine-cuvîntaţî sînt omenii cari aduc la îndeplinire poruncile Domnului. Şi poruncile Domnului nu sînt multe, dar sînt cuprincjătore. Eu cu acestă ocasiune vă voiu atrage luarea aminte a d-vostră asupra lor, citându-vi-le şi explicându-vi-le pe cât timpul ne va îngădui. Aşâ, întâia şi cea mai mare poruncă este: Să iubesci pe Domnul Dum-nedeul teu din tot sufletul tău, din totă inima ta şi din tot cugetul teu. Iar a doua asemenea aceleia : să iubesci pe apropele tău ca pe tine însuţi. Vedeţi, dragii mei, cât sînt de scurte dar mult cuprindătore poruncile Domnului. Să iubesci pe Dumnecleu, pe sine şi pe apropele ca pe tine. Iubirea este temelia tuturor bunelor relaţiunî şi raporturi şi între om şi Dumnedeu şi între om şi om. Iubiţii mei, faţă de iubirea către Dumnedeu vă voiu spune numai atâta că simţul de recunoscinţă către cela ce ne-a făcut şi ne dă cele trebuitore, ne impune a-1 iubi şi deci a-i împlini poruncile. Iubirea de sine şi de apropele se împarte în două, după cum şi omul e compus din două părţi, adică trup şi suflet Amîndouă aceste părţi ce compun pe om, formeză obiectul iubireî omului pentru sine şi pentru apropele. Omul mai intâiu trebue să îngrijescă de trupul său ca să fie pe deplin sănătos, fiind acesta locuinţa sufletului pe pămînt; şi pentru ca să fie el deplin sănătos trebue să-i dea hrană bună la timp, îmbrăcăminte conform anotimpului, a nu-1 pune la muncă peste măsură şi a-1 feri de ori-ce lovire şi primejdie de atară. Când aceste lipsesc, trupul o-mului se vatămă. Dar el se vatămă şi când îi dai prea multă Predici populare ţinute de P. S. Silvestru, Episcopul Huşilor, cu ocasia visitelor canonice din judeţul Vasluiu în tdmna anului 1899, extrase din rostul P. S. Sale când le pronunţă, de Alexandru Ghiga, licenţiat in Theologie. www.dacoromanica.ro 1032 ALBINA mâncare şi cu deosebire prea multă băutură, beţie, adică prea mult vin şi rachiu amestecat cu felurite substanţe vâ-temâtore şi otrăvitore, cum obicinuiţi d-vostrâ a bea, şi încă a bea peste măsură. Se mai vatămă încă trupul şi prin o viaţă neregulată, adică când face cine-va noptea di şi diua nopte şi când trăesce desirânat. Cine nu se feresce de aceste nu se iubesce pe sine şi deci calcă porunca dumnedeiască care-1 îndatoresce de a se iubi. Cumpătarea în tote este ca sarea în bucate. înţeleptul Solomon cjice : «Tot lucrul, măsura îl împodobesce». Tot ce e în lume, ca de pildă, pâine, sare, legume, carne, vin, rachiu, otravă chiar, şi altele sînt folositore omului, când le întrebuinţeză bine şi la timp. Pentru acesta s’au făcut chiar şi legi bisericesci şi civile ca, întrebuinţând tote în bună regulă şi cumpătat, omul să trăiască dile multe. Intre aceste legi bisericesci şi civile sînt şi acelea privi-tore la căsătorie. Ele prevăd ca partea bărbătescă şi feme-iascâ ajungend la virsta legală să se câsătorescă ca aşâ să potă duce o viaţă regulată şi morală. întreb acum, când aceştia nu se căsătoresc la virsta legală, ci trăesc aşâ — ca dobitocele — dându-se la o viaţă destrăbălată şi făcend tot felul de răutăţi, le merge lor ore bine, sau se ruinăză atât trupesce cât şi sufletesce? Sigur că se ruinăză. Când cineva mănâncă şi bea prea mult adică mai mult de cât are el nevoe, ore îşi lungesce sau îşi scurtăză viaţa? Ş’o scur-tăză; pentru-că tot cei este peste măsură, tot abusul este vătămător, tot abusul este păcat, şi tot păcatul mai curînd sau mai târdiu se pedepsesce ; cine calcă porunca iubirei •de sine faţă de trup, se pedepsesce în mod firesc. «Pentru păcatele mele cele multe mi se bolnăvesce trupul», dice o ■cântare bisericescă. Deci dacă către trup are omul atâtea datorii de împlinit, are atâte rele de înlăturat ca să fie el pe deplin sănătos, •de folos sieşi şi ţării sale, apoi nu are el şi nu trebue să aibă o deosebită grijă pentru sufletul său, care, după cum ■dice însuşi Mântuitorul Nostru Christos, este mai mare de •cât trupul? Negreşit că da; căci sufletul fiind partea de căpetenie în om, trebue să fie şi el bine îngrijit, să i se dea şi lui hrana trebuitore. Dar hrana sufletului este învăţătura pe care copiii o capătă în şcolele mici de la învăţători, iar www.dacQramanica.io ALBINA 1033 omenii mari învăţaţi şi neinvăţaţi o capătă in şcoiele mari sau in biserici de la preoţi. Hrană a sufletului este şi pocăinţa şi împărtăşirea cu st. trup şi sânge al Domnului, care se capătă tot prin biserică şi preoţi. Stăruiţi dar a căpătă câte trele aceste feluri de hrană sufletescă, care pe lângă că vă va ajută forte mult şi la buna stare a sânâtăţei, vă va face să dobândiţi viaţă fericită şi vecinică in cea-laltâ lume. Dar, iubiţii mei, în porunca despre iubirea de sine se adauge ca să iubesci şi pe apropele, şi sâ-1 iubesci întocmai aşâ cum te iubesci şi pe tine. Prin urmare, datoriile cari Ie aveţi faţă de trupurile şi sufletele d-vostre le aveţi şi către apropele d-vostre, adică către ori şi care om. Cum că tot omul e apropele nostru, explică însuşi Domnul Chris-tos prin pilda cu cel cădut în tâlhari. Acum să vedem întru cât d-vostre iubiţi pe Dumnedeu, pe sine şi pe apropele. Cea întâiu dovadă a iubire! de Dumnedeu este când faceţi ceea ce El vă poruncesce. Aşâ, El vă dice să ve iubiţi pe sine şi pe apropele ca pe sine. Acesta se face prin îngrijirea de trupurile şi de sufletele d-vostre şi ale altora. Intre alte îngrijiri, fie pentru sine, fie pentru alţii, după cum am arătat mai sus, este şi învăţătura ce se primesce, parte de la şcola restrînsă unde învaţă copiii şi tineri', parte •de la şcola comună — de Ia biserică, de unde au toţi ce învăţă. (Sfirşitui în No. viitor). P. S. Silvestru Episcopul Huşilor. Fiţi iertători. — De câte ori trebue să iert fratelui meu? Nu e destul pînă la a şeptea oră? — Nu pînă la a şeptea oră, ci de şepte orî câte şepte. Numai prin ertare va pute domni pe pămînt frăţia între omeni. www.dacoromaiiica.ro 1034 ALBINA INDUSTRIA LĂPTĂRIILOR O circulară a d-luî Ion Kalinderu către agenţi! Domeniulnî Coronei. Domnule Agent, na din industriile cari activeză mult desvoltarea comerciului, şi contribuesce la propăşirea agricultureî, este aceea a pro- Industria lăptăriilor merită cu atât mal mult încurajarea nostră, cu cât de starea de prosperitate în care se află dlnsa, atârnă în mare parte şi îmbunătăţirea vitelor dintr’o ţară; şi de ore-ce vitele prin bălegarul lor contribuesc la îmbunătăţirea pămîn-tului de cultură, vedem cum din întemeerea unei asemenea industrii pote trage folos şi plugăria propriu clisă. Că în adevăr cultura pă-mîntului se găsesce în strânsă legătură cu crescerea vitelor şi gradul de industrializare a produselor lor, o vedem şi în faptul răspândirii livedilor artificiale, a trifoiului, lucerneî, sfeclei de nutreţ, în în unele ţări din apusul Europei, ţări cunoscute prin industria lor de produse lăptose. Unele dintre aceste plante de nutreţ, cum sint leguminosele, curăţesc prin cultura lor pămîntul de buruene, fă-cendu-1 mai propriu pentru cultivarea cerealelor; iar prin faptul că pătrund mai adânc în pămînt, sînt în stare de a se hrăni din subsol, dându-ne deci întru cât-va putinţa de a ne folosi şi de acestă pătură de pămînt. înfiinţarea lăptăriilor nu se va face nici odată în bune condiţiunî în ţara nostră, dacă cultura plantelor de nutreţ nu va câştigă o mai mare întindere. Şi acăsta mai întâiu din causâ că fîneţele naturale se restrâng în fie-care an pe măsură ce se întinde cultura cerealelor şi plantelor industriale, şi al doilea din pricină că imaşul şi fîneţele nu pot da un nutriment atât de hrănitor ca livedile artificiale. Produsele laptelui au valore mare; bunăoră caşcavalul, a cărui con-sumaţiune a atâta de întinsă, este un produs alimentar a cărui însemnătate pentru hrănirea poporului a fost şi este nespus de mare, de dre-ce întrunesce două condiţiunî esenţiale pentru a fi atât de popular: eftinătate ca preţ, unită cu o mare valore nutritivă. Strămoşii noştri, Romanii, aşa de pricepuţi în ale economiei casnice, l-au numit caseus (cibus) de la cuvîntul casă, ca fiind un aliment al familiilor sărace. El este însă un aliment plăcut pentru tote cla- duselor derivate din lapte. www.dacoromaiiica.ro ALBINA 1035 sele sociale, căci a fost şi este servit pe masa bogatului ca şi pe aceea a săracului. Fabricarea brânzei constitue o însemnată industrie în Elveţia şi reputaţia sa este atât de mare în cât se export^ză în lumea întregă. O altă ţară — Belgia — destul de mică, al cărei pămînt agricol •este fdrte restrâns, din causa enormei desvoltărei a industriei, se îndeletnicesce cu stăruinţă şi multă isbindă, cu industriile derivatelor de lapte. www.dacaromanica.ro Din interiorul lâptârieî de la Periş. 1036 ALBINA Incepend insă să se simtă efectele concurenţei Olandei, Danemarcei, Francei, Elveţiei, Belgia pentru a susţine lupta cu rivalele sale, şi a-şî păstra rangul pe pieţele lumeî, a fost nevoită să-şi îmbunătăţească mijldcele de fabricaţiune desvoltând tot odată pe cele de producţiune. Producerea laptelui, e împărţită în Belgia între mai multe miţ de proprietari şi de arendaşi cari fiind isolaţî n'ar fi putut să cumpere aparatele moderne de prelucrare a laptelui, nici să-şi facă fiecare clădirile speciale necesare. In faţa concurenţei streine sa făcut o mare mişcare pentru a uni pe toţi producătorii mici în societăţi cooperative. Aceste societăţi lucrând cu puteri unite, au putut să-şî procure mijlbcele cele mai perfecţionate de producţiune şi să pună in capul lucrărilor specialişti reputaţi pentru conducerea afacerilor. In acelaşi timp sa creat, cum am constatat noi înşine la expo-siţia de la Bruxelles din 1897, şcoli de lăptărie, şcoli cari au dat rodele aşteptate, de ore-ce învăţând producătorii metodele cele mai bune pentru transformarea laptelui în unt şi brânză, s’a stimulat însăşi producţiunea. In general vorbind, extragerea smântâneî din lapte s’a perfecţionat forte mult. Ast-fel, în loc de a lăsă laptele să stea multe dile în vase, se varsă picătură cu picătură într’un vas care se învîrtesce cu iuţelă forte mare. Smântână se desparte cu chipul acesta îndată, de laptele bătut, care in loc să se acrăscă, rămâne dulce ca brânza de Brie, fiind chiar întrebuinţat la fabricarea Camembertuluî şi altor brânzeturi fine, ast-fel cum se practică şi la lăptăria de la Periş,. care pe cât sciţi este o instalaţie cu totul modernă. Fabricaţiunea caşcavalului bun, cere o atenţiune neîntreruptă şi: un local lerit de razele sdreluî şi chiar puţin umed. Pivniţa in care se depun produsele spre păstrare, trebue să aibă ferestrele-astupate, iar temperatura ei trebue să se menţie neschimbată între-10 şi 20 de grade. De aceea este şi natural că nu pdte fi fabricat de cât în instalaţiuni perfecţionate care cer capitaluri mal mari, neaccesibile micilor proprietari, dar accesibile unei cooperative. N’ajunge însă numai să se fabrice caşcavalurî şi brânzeturi bune,, trebue de îngrijit şi de desfacerea lor, trebue să li se creeze drumuri spre ţărrile ce au nevoe de aceste produse. De aceea Belgia pentru a desvoltâ şi mai mult producţiunea faţă de avîntul luat de export, a primit în şcolile sale de lăptărie multe fete mici, carî au învăţat metodele cele mai îngrijite şi cele mai practice ale fa-bricaţiuneî untului şi brânzeturilor. www.dacaromanica.ro ALBINA 1037 Mă întreb de ce scumpa nostră Românie, căruia urăm din tdtă inima să ajungă odată Belgia răsăritului, nu caută să mergă pe acelaşi drum? Avantajele firesc! sînt de partea nostră, avem un teritoriu cu mult mal mare de cât acela al Belgiei şi un pămînt mult mai bogat. De ce n’am căută a înfiinţa pe teritoriul nostru lăptării organisate ast-fel în cât să pdtă fi lăptării model? Turmele de vaci sînt numerose la noi; cu îngrijire bună, ele pot să ajungă la un venit mare, dacă am sci să desfacem cu preţ produsele lor. Ţăranii noştri însă, cari nu prea sînt pătrunşi de simţul economiei, nu înţeleg şi nici nu văd că de la înmulţirea mijldcelor de producţie urmeză îmbunătăţirea situaţiunil lor. Ast fel, ei nu pun deosebită scrupulositate in alegerea vacilor de lapte şi nu prea pdrtă grijă de viitdrele generaţii, căutând ca taurul, părintele viitorului viţel, să fie bine conformat. Dînşiî nu sciu că forma corpului, diferitele calităţi, unele băle şi chiar unele defecte se transmit de o potrivă de Ia mamă în fiii ca şi de la tată in fiii. Alegerea animalelor de prăsilă este deci o chestiune forte grei şi nu se pdte formă o rasă bună de vite de cât după mal multe generaţiunî, prin o muncă sârguitdre, prin alegerea continuă a vitelor bune şi prin înlăturarea de la reproducţie a tuturor acelora ce nu corespund scopurilor ce urmărim. Pe câtă vreme nu se va ave în vedere şi la noi principiile ce am expus mal sus, rasa nostră de vite va degenerâ mereii din tote punctele de vedere şi vacile, căci de ele ne ocupăm în special acum, vor ajunge din ce în ce mal rău conformate şi fiind şi rău întreţinute vor da lapte cu atât mai puţin. Ţăranii, domnule agent, trebue să fie deplin convinşi că nu e nevoe să ducă în oraş spre vîndare viţeii cel frumoşi şi bine conformaţi din pricină că ar pute căpătă pe el un preţ cevă mal mare, ci tocmai aceştia trebue păstraţi pentru trebuinţele gospodăriei lor, şi să se desfacă de cel mal piperniciţi, căci cel d'ntâiu, crescend le vor aduce folose cu mult mal mari de cât aceştia din urmă. Trebue deci cu orl-ce preţ să inspiraţi sătenilor ideia ca să caute ca animalele din jurul caselor lor să fie cât se pdte mal bune, căci făcendu-se la tote ocasiile o bună selecţiune, starea rea de lucruri ce domnesce acum va trebui să se schimbe odată. Am audit une-orf dicăndu-se la ţară, că cine a vădut cum se face brânza de oî, nu o mal mănâncă nici odată. Acest chip greşit de a cugetă, e forte răspândit. Acostă idee e însă atât de www.dacQFomanica.ro 1038 ALBINA mult greşită, din pricină că puţine produse sînt mai gingaşe ca acele derivate din lapte şi ca laptele însuşi, căci cea maî slabă substanţă acidă pote să-l descompună, cea maî mică necurăţenie pdte să-î dea un gust neplăcut, cel mai uşor mjros şi-l însuşesce, mişcorân-du-î ast-fel valorea comercială. Cred că din causa modulul greşit de lucru, produsele ţărănesc! cum e laptele, untul şi brânza sînt calitativ forte interiore, ast-fel că une-orî nici nu se pot vinde pe pieţele oraşelor, şi chiar daca se vînd, preţurile luate sînt de cele maî multe orî relativ forte mici. (Sfîrşitul în No. viitor). Ion Kalindern Administrator. 23 O A. LELE (1). •CSjS’ tor, şi tăte câte vi le-am spus, nu sînt de la mine, ci le-am citit şi eu pe icî pe colea. Un doctor vi le-ar ti spus maî pe sciinţă,» mai cu adîncime. Dar am bă-^ gat de semă, că tocmai de aceea doctorii rar pot să ne facă pe noî mirenii într’ale doctoriei să înţelegem ceea-ce ne spun eî când scriu. De n’ar fi afurisitele alea de vorbe latinesc! şi grecescî, ba câte-odată păsăresc!, căcî nu sînt nici dintr'o limbă pămîntescă ! Vedeţi d-vdstră, un doctor nu (Jice inimii inimă, ci numai cord, că (pce că aşa e pe latinie, nu ijice plămân!, ci numai pulmoni, pentru-că pulmon! nu e nici într’o limbă de pe pămînt, e curat păsăresce, şi ferescă Dumnezeu să cjică crecrî ci nu ştiu cum, tot pe-o limbă străină. Apo! nu te slăbesce din pneumonie! Săraca vorba nbstră aprindere de plămâni, aşa de bună şi cu mult mal adevărată de cât pneumonie (căcî asta pe grecesce însemneză numai «ceea-ce au plămâni!»), dar, maî pre sus de tdte, e înţe-lăsă de tdtă suflarea românăscă şi o frumos spusă şi cuminte. Ne închinăm doctorilor şi sciinţe! şi — bine înţeles ne rugăm luî Dumnezeu să n’avem nevoe de dînşii — dar când avem, noî le-ascultăm poveţele şi ne încredem în eî. Da, să ne în-credem, că, uite e rău cum fac ţărani! car! alergă la babe şi ia descântece or! lasă boia să-şî facă mendrele, şi numai la doctor nu se duc, că sau «Dintru-iele,» căci se crede că peste cel bolnav au dat Ielele, şi i-au ameţit capul, i-aîi asur<}it urechile, i-au muţit glasul şi i-au luat puterea din mâini şi din picidre. Or fi fiind Iele în lumea asta — măcar în capul cui crede că sînt — dar ele au altă trăbă, nu să schilodescă dmeni. Bdla «din iele» o capătă dmenii cu deosebire primăvara, când dorm pe pămîntul gol şi umed, mai ales când sînt puţintel afumaţi cu rachiu. Când se scdlă, în tdte dsele au câte-o bdlă şi, de obiceiu, le piere glasul şi aur. Şaabner-Tudnri. 8 minune m scilnţă. Oftica este boia cea mai răspindită in rlilele nostre. Nu e aci locul de a arătă căuşele cari se unesc pentru a o lăţi tot mai mult. Totuşi pină astădi, oftica este boia care nu iartă. O veste imbucurătore ne sosesce. Renumitul profesor Giuseppe Bundiern din Palermo, un învăţat care a îmbătrânit in sciinţa pe care o profeseză, după lungi şi adinei studii, a descoperit un remedia forte bun contra microbilor ofticeî şi iu urma succeselor ce a obţinut şi a însemnâtăţeî descoperire! sale, işî propune să supuie specificul sfiu cercetăreî unei comisiunî numită de guvern pentru ca să încerce noul remedia în spitalele civile şi militare şi apoi a le face cunoscut prin conferinţe in principalele oraşe ale Italiei. Doctorul Bandiera locuesce la Palermo, el posedă dejâ un mare număr de atestate de la medici ca şi de la bolnavii vindecaţi ca prin minune. Jurnalul 11 Secolo din Milan (No. 7.848) fu cel dintâiu care anunţă fericita descoperire omenire! suferinde. www.dacQromanica.io 1044 ALBINA Iată ce scria acel jurnal: «Remediul oferit pentru vindecarea oftice! este, după cum se crede, un antiseptic. Doctorul Bandiem susţine că remediul său face să dispară simptomele oftice! în timp de 2—3 săptămâni, omorând bac-cilul lui Koch, şi că bolnavul este vindecat cu desăvirşire in 40 de (Jile. Doctorul Bandiem dă doctoria sa tuturor celor ce au nevoie. El va publică o analisă a descoperire! sale, de îndată ce comisiunea sanitară se va aduna.» Terminând cjicem: Bolnavilor! grăbiţi-vS a vă duce la Ilustrul şi bătrânul doctor. Nu aveţî timp de pierdut: adesea cea dintâiQ. tuse este începutul aceste! bole care nu iartă. DILE MAR! ameniî sărbătoresc (fina nasceriî, $iua numelui şi (ftua căsătoriei; aceste sînt filele cele mai mari din viăţa unui om. Naţiunile serbeză (Jilele cele maî im-portante din vieţa lor în lupta pentru traiu şi afir-cJ marea existenţei lor faţă de cele-lalte popore cu cari vin în contact. Fericit e omul care ajunge a-şt sărbători cele trei mari epoci din viaţa sa. Fericit este poporul carele în lupta înverşunată pentru traiu pecetluesce cu sângele şi faptele sale câte-vâ (jile din viăţa sa, vrednice d’a fi sărbătorite, prin care îşi asigură un drum larg şi cale îndelungată între şirurile de popdre mari şi mici cu care el trăesce împreună. Nemul nostru Românesc are şi el sărbătorile sale, <}ilele sale sfinte multe la număr faţă de scurtul timp de când trăesce pe pămînt, însă ţara Românescă are pînă ae marlă drăgosă, De l'ernee iubeţă; Dar cine le încarcă? Harapul cel buzat De la Beligrad Mult e negru şi ciudat Cu solzi după cap Tot ca ăi mari de crap Şi el când mai încarcă Tot buţî butlăgele Cari sînt mai mici De o sută şi cinci. Pă vin cine-1 scote? Chira chira lină Flore din grădină Frumuşică zînă Tîneră copilă A nosti’ă străbună Surioră bună D’un tată ş’o mumă. Iar harapul că-mi grăia: Chiro chiro fino Ia-m6 tu pă mine Că mult ţi o fi bine. Aşternutul tău Fir şi ibrişin Postav de cel bun, Căpătâiul tău Parale mărunte Că la mine-s multe, învelişul tău Galbeni venetici Că la mine-s mulţi. Dar Chira că-mi grăia : Dur, harape dur Că eu te-oiă lua Şi tu că mă-î duce In ţara hărăpescâ Ele m’or vede Surorile tale Cumnatele mele. Unde harap sa vecjlut Şi s’a pomenit Harăpoieă albă şi harap negru. llarapu auţliâ Mult vin că-mi scotea Pînă Chira se îmbăta Şi el că mi-o lua In caic că mi-o puneâ. Pe Dunăre pornea. Pe Dunăre în jos, Mergea cu folos. Caicul îmi sărea Mai ici mai colea Cât mănăstirea. Harapul ce-mi făcea? Caicu îmi opriă Pe la mez de nopte Când urma pe tote Cu sudori de morte. Şi ei când soseau tot fraţii Chirei Hoţi ai Brăilei, Şerpi ai Dunărei, In caic se puneâ, După harap că pornea Pe Harap mi-1 sosea Şi el ocolea Inainte-mî trecea Şi înapoi se întorceâ. Cel mai mic Marin Paloş din tecă trăgea In cârmă că-mi isbeâ Caii vârtejâ Caicu lor trăgea Lângă Chira că-mî veniâ. Chiro chiro lino, Frumuşică zînă Tinetă copilă A nostră surioră bună, Din şi Constantin De plete o luă In caicu lor o puneâ www.daconnnaiiica.ro 1050 ALBINA Şi eî că mî pornea Pe Dunăre în jos Mergea de folos Acasă că mi-ajungeâ Din portă că-mi strigă Deschide mamă porta Să-mi bag hasnaua Şi totă puterea. Chira că ml răspunde: Alei Dine Constantine, Eu că nu pociu, Că efi sînt legată Cu plete din cap In stâlp de catarg Jos la uturag Pe chira a luat-o Harapul ăl buzat Hristea N. Ţapu. _______ Profesor, Focşani. LOCUINŢA ŞATENULUI (•) Iubiţi săteni, vedem mai întâiu care e locul potrivit de ales, pentru facerea unei case, ca să putem trăi în ea liniştiţi, nesu-păraţî de vre-o bolă venită numai din acâstă eausâ. O casă trebue potrivită cât mai departe de ape stătă-tore, cum de pildă sînt iazurile şi mlaştinele şi, de e cu putinţă tot-deauna în partea din susul mlaştinei. Iată care e causa pentru care cjfic să ne ferim de mlaştine : în timpul verii din pricină că în acele ape putrezesc diferite corpuri, de plante sau animale; odată cu aburii ce-î vedem că se ridică dimineţile, se ridică şi o bolă ce se numesce lrigurl, aburii sau pâcla ridicată de pe acele mlaştine se împrăştie în aer, se introduc în case pe ferestre şi uşe şi îmbolnăvesc numai de cât pe cei ce trăesc în ele. Casa s’o facem în partea din susul apei, pentru-că vîntul cele mai de multe ori suflă din acea parte alungând pâcla adu-cătore de bole. In caşul când alt chip nu este, pentru ca să putem fi apăraţi de pâcla aducătore de friguri, trebue să sădim copaci cât do mulţi şi deşi în partea dinspre baltă. Copacii sădiţi au puterea de a opri vaporii de apă nelăsându-î a pătrunde în casă. Locul ales pentru a ne clădi locuinţa trebue să fie cât se pote mai ridicat, căci în tot deauna la locul ridicat aerul se schimbă mai uşor din causa vîntului şi deci e mai sănătos. Să ne ferim de locurile umedose, căci şi casa ne va fi umedă. Cei ce trăesc în case umede, se îmbolnăvesc de o bolă tare grea numită reumatism. Li se umflă încheeturile piciorelor şi a mânilor,- simt o durere grozavă în acele părţi la ose şi cu timpul acestă bolă îî duce la mormînt. Faţa casei s’o potrivim în Miacjă-cji, căci numai ast-fel sorele dătător de viaţă pote să se uite în ea cea maî mare parte din cli. (I) (I) Din cuvîntarea ţinută Ia societatea culturală din comuna Văleni-Stănişora, societate formată din îndemnul d-lui I Ivalinderu şi prin stăruinţele neobosite ale d-lut Candale. 1 www.dacoromanica.ro ALBINA 1051 Sorele este dătător de sănătate. El omoră cu racjelo lui multe boli ce ne-ar pricinui chiar mortea. Un proverb cilice : «In casa unde intră cât maî multe raze solare, acolo intră cam rar doctorul». Deci o casă trebue să fie cât se pote maî bine luminată de lumina cjiileî, pentru ea ea să fie sănătosă. Lumina intră în casă pe terestră ; deci cu cât ferestrele vor fi maî micî, cu atât lumină vom ave maî puţină şi casa va fi nesănătdsă. Cu cât însă ferestrele vor fi maî mari, cu atât lumină vom ave maî multă şi casa va fi maî sănătosă. D-vostră sciţî forte bine, că popuşoiul răsărit la umbra copacului, rămâne închircit, se îngălbenesce şi nu dă rod. Din ce causă? numai şi numai că n a avut lumină destulă. Dacă am duce o plantă într’o pivniţă la întuneric, după câte-va (Jile vom vede că din ce în ce se face maî galbenă şi la urmă totă se usucă, piere. Din ce causă iarăşi? Tot pentru că n’a avut lumină. Dacă plantele fără de lumină în deajuns se închircesc şi nu se pot desvoltâ cât ar trebui, ore omul trăind într’o casă cu ferestrele micî de tot, unde lumina soreluî nu pote să pătrundă în deajuns, nu i se întîmplă ca şi plantei? Cu părere de răii o spun, cum că cea maî mare parte din casele sătenilor noştri, sînt cu terestrele micî şi acelea încă cârpite cu hârtie, saii cu câte o bucată de pânză. Omul trăind în case în cari e maî mult întuneric de cât lumină, e galben la faţă şi fără nici o vlagă în el. In orî-ce moment bolele tare uşor se prind de dînsul, şi în loc să-şî trăescă vieţa întregă şî-o tiăesce numai pe jumătate sau şi maî puţin. Copiii, cari sînt ca niscc mlădiţe tinere, in timpul Ierneî fiind nevoiţi să stea numai în casă, se închircesc, se îngălbenesc întocmai ca şi popuşoiul de la umbra copacului. Pînă acum v’am vorbit de locul, pe care trebue să ne clădim o casă; încotro trebue să o aşeejăm cu faţa şi cum trebue să fie făcute ferestrele. N’am mântuit încă. Maî sînt multe ce trebue să observăm la facerea uneî case. O casă cu o singură odae şi o mică tindă, nici odată nu pote să fie în deajuns, pentru un om gospodar, şi după mine nici nu i se mai pote da numele de casă. Casa trebue să albă maî multe odăî încăpătdre, pentru că numai o singură odae nu pote să ne fie în deajuns la diferitele nostre tre buinţe, neputendu se ţine o curăţenie cum se cade. Orî cum ar fi făcută o casă, trebue să albă numai de cât o odae ce să servescă pentru bucătărie, o odae unde să stăm în timpul (jiileî şi o odae de dormit. Decî, pentru ca un om să trăescă cu adevărat omenesce, trebue ca casa luî să albă cel maî puţin aceste trei despărţituri ce vi le-am spus. Pereţii caselor trebuesc făcuţi cât mal înalţi, căci pe lângă că cuprinsul odăilor e maî mare avem unde tace şi nisce terestre maî marî. A doua pricină pentru care (Jic că odăile să fie maî multe şi maî marî la o casă este şi acesta: www.dacQromanica.ro 1052 ALBINA Pe lângă alte multe condiţiunî aerul curat, e acel ce ţine pe om sănătos, în stare de a-şî câştigă hrana de tote dilele. Aerul pe care nu l putem vede noî cu ochii şi nici nu-1 putem simţi de cât când e în mişcare (vîntul), se compune din mal multe părţi, dintre care cea mal de sâmă se numesce oxigen. Când ne resuflâm nu tragem în noi alt ceva de cât aer. Oxigenul este acea parte a aerului care dă viâţă fiinţelor şi plantelor. Fără oxigenul din aer n’am pute să respirăm. După cum un pesce more când îl ţinem afară din apă, tocmai aşâ o fiinţă sau o plantă nu pote să trăescă fără oxigenul din aer. Fără o-xigen nici focul nu pote să ar^ă. O luminare aprinsă pusă sub un pahar de sticlă vom vede că se stinge. Astupând amîndoue deschizăturile unei sobe în care arde un foc sdravăn, vom vede că se stinge. O mică păsărică pusă într’o olă şi astupată bine se înăduşă. Din ce causă credeţi? Numai pentru că oxigenul se mântue şi nu mal are pe unde veni altul. Atât noi cât şi cele-lalte fiinţe tragem în corp aer. Din acel aer numai acea parte numită oxigen e întrebuinţată, cele-’alte părţi rele, nefolositore vieţii sînt date afară îndărăt. Corpul pri-mesce numai ce e bun, iar ce e reQ alungă afară. Aerul dat afară din noî este în tot-deauna aer ră&, stricat şi nefolositor vieţel. C. Dimitriu. M E H u Li reşce sălbatic prin pădurile nostre. El cere un pâmînt bogat şi un loc deschis. La noi în ţară, maî bine cresce pe la polele munţilor unde căldura peste vară este maî scăzută şi aerul maî umed de cât la expuşi la bole, ca gangrena şi tăciu- Rădăcinele mărului se întind maî mult în laturî de cât în profunzime. Se cunosc peste şese sute soiuri de merî, însă pentru cultură, se vor alege numai acele soiurî, carî se potrivesc cu clima şi cu posiţiunea locului. Merii se prăsesc din sîmburî, iar merii de dul-ceţă se pot înmulţi şi prin lăstarii carî dau din rădăcină. Pomişoriî de un an se cultivă şi se cresc şes, unde sînt nele. www.dacoromanica.ro ALBINA 10f.3 în şcola provisorie, sau daca sînt destul de mari, se sădesc dea-dreptul în şcola de altoit. Altoirea se face mal tot-d’a-una în trunchiu, aprope de pă-mînt, şi modul de altoire este prin alipire (copulaţie), sub cojă şi în despicătură; altoirea cu frunză nu prea se prinde. Pentru formarea pomilor în piramidă se întrebuinţeză trunchiuri de meri de dulceţă pentru altoit. Sădirea merilor pe locul definitiv trebue bine îngrijită, ca să nu se sădescă maî adine în pămînt de cât au stat în pepinieră. Ramurile se tund în fie-care an, pînă ce trunchiul va căpătă grosimea potrivită. Mărul cresce înalt de 10 metri şi trăesce peste 100 de ani în locuri bune. O cugetare pe săptămână. Nu lăsă somnul să-ţî închidă ochiî, maî nainte de a fi cercetat fie care faptă de peste