Anul II Duminică, 11 Iulie 1899. No. 41. MB revista enciclopedica populara APARE îjfŞpyiE-CARE DUMINICA Abonament, pe an in atrftlnftt. Lei # Un ni/mir . ...ÎS bani Abonament, pe an in ţară . . Lei 6 » » 6 luni în , ....w Manuscrisele nepublioate se ard. COMITETUL DE REDAOŢIEi I*. Garboviceanu a G. Adamescb O. Ridulescu-Motru I V. 6. Moga Gr Ooşbuo 1 N. Nioolaescu k Oteacu I Const. C. Pop|-Taşci R. Dulfu I Gr. Teodossiu. Bedaoţla şi Administraţi* Btr. Mâutuldoa, Mo. >. SUMAR: I. Claretie, Drapelul.— Ii. Iorgulescu, Desvelirea bustului lui Ienăchiţă Văcărescu. — Gheorghc Adamcscu, Ienăchiţă Văcărescu.— Petre Pop eseu, Scrisdre către ţărani. — Gh. Taşcd, Ştefan cel mare pe patul de morte.—D. Popescu, Despre leşin. — Orig. Teodossiu, Munţii Himalaia. —De la Olt, Un obiceiti în China. - Ril.-Hărtopdnu, Limba Îndulceşte, limba amărăşte. - Preotul Coman Vanii eseu, Jocul de cărţi. — Iacob Martinescu, 10 Maiti la comuna Pondrele jud. Mehedinţi. — Dotez Tilă. Un frumos act de dreptate. — Cum ne pregătesce căra de altoit pomii.—G. Ianescn, S no vă .—Irim ia Popcscu, Ingrăşaren porcilor.— Eugcniu I. Tiscscu, Conferinţe populare. — împărţirea premiilor la sate. — Informa-ţiunî.—Poşta administraţiei.—Loteria bisericet din comuna Turcdia. Ilustraţiunl: Ienăchiţă Văcărescu.—Munţii Himalaia. HSTSOII3NrŢA.IiE Adresându-ne prin scrisori personale abonaţilor rămaşi în urmă cu plata abonamentului, primim dilnic încu-nosciinţărî de la un mare numer de abonaţi, că afl achitat către diverse persone, cari au avut liste şi prin cari au fost abonat!. f Rugăm dar, personele car au bani încasaţi în numele nostru, să bine-voiască a ni-î trimite de urgenţă, petru a evită reclamaţiunî; cu atât mal mult, că unor abonaţi cari a ti plătit, dar noi n’am primit banii nici măcar pentru anul trecut, li s’a suspendat trimiterea revistei. Sperăm, că ceî-ce au încast banii şi nu i-ati trimis Încă, se vor grăbi a-î trimite, pentru a evită neplăceri atât pentru d-lor cât şi pentru noi. ^Albina II» 80 www.dacoramamca.ro 1282 ALBINA DRAPEL U L . • (liceu bătrânul căpitan, dând cu pumnul în masă, voi nu sciţi ce este drapelul. Cine a fost soldai, cine a trecui graniţa şi a mers pe drumuri străine, cine a fost departe de ţară şi n’a mal audit vorbindu-se limba Iul; cine a înţeles, obosit de drum şi de luptă, că patria depărtată e înfăţişată prin acea făişie de mătase cu trei colori, care fâlfâe colo în mijlocul regimentului; cine prin fumul bătăliei a avut ca unic punct de întâlnire cu al sel, acea bucată de stofă sfâşiată; numai acela pote pricepe, pote simţi tot ce cuprinde în cutele sale acest lucru sfint ce se chimnâ drapel. Drapelul, dragii mei, da, este cuprinderea într'un singur cuvînt, într'un singur obiect, a tot ce a fost, a tot ce este viaţa fie-căruia dintre noi: căminul unde ne-cim născut, colţişorul de pămînt pe care am crescut, cel d’întâiu zîrnbet copilăresc, legănatul dulce al mamei, privirea seriosă a tatălui, cel d’întâiiî ani, cea d’întâiu lacrimă, speranţele, visurile, închipuirile, amintirile, tote acestea la un loc, într'un singur cuvînt, în-tr’un nume, cel mal scump din tote... patria. Da, aşa este, drapelul cuprinde tote acestea; el cuprinde onorea regimentului, gloria lui, titlurile scrise cu litere de ciur pe colorile-l şterse de vreme; cuprinde consciinţa vitejilor cari merg la morte sub cutele Iul; exprimă cea mal frumosă, cea mal înaltă datorie. De aceea să nu ve miraţi că soldaţii iubesc drapelul, care e adesea format din câte-vâ zdrenţe agăţate de un băţ; să nu ve miraţi că pentru (Unsul înainteză ei ca să le sfişie pieptul sau să le sfărâme capul. Tote sufletele regimentului se ţin par-că legate de dînsul prin nisce fire nevedute; să-l piercll, e ruşine, e ruşine vecl-nică. Ori al pălmul rînd pe rinei pe toţi aceşti voln ici, ori le-cil smulge de odedă drapelul, tot una face. Nu, nu puteţi înţelege, voi cari naţi fost soldaţi, ce pote suferi un om care scie că drapelul seu, ca şi o părticică din ţara sa, a re mas în rîndurile duşmanu- www.dacoromamca.ro ALBINA 1283 lui. J)i şi nopte îl chinuesce ctcestă idee: «drapelul e acolo, l-au luat, îl ţin ei,» pi şi nopte, se gândesce, visesă, pole să şi tnoră pentru acesta. Ce este drapelul? O să diceţl că e un semn, că e frumos să-l vedî ici colo la o serbătore, la o paradă... Da, e un semn; clară. . . câtă vreme omenii vor avea trebuinţă să albă o credinţă curată, puternică şi ade-veratăi, va fi nevoie de semne de acestea, a căror vedere să ne misce pînă în fundul sufletului, să deştepte în noi tote sentimentele generose, cari ne îndemnă la devotament, la sacrificiu, la abnegaţiune, la datorie. Trad. după I. Claretie. Desvelirea bustului lui Ienăchiţă Văcărescu ţ^âmbătă la ora 10 a. m., a avut loc în grădina Ateneului, desvelirea bustului Ienăchiţă Vă-cărescu. Solemnitatea desvelireî a fost deschisă prin-tr-o cuvîntare a d-luî V. A. Urechiă, care a vorbit despre Ienăchiţă Văcărescu, arătând marile sale merite literare şi patriotice. După d-sa a luat cuvîntul d-1 Grigore Tocilescu din partea Academiei Române. După d-1 Grigore Tocilescu a mai vorbit d-1 O. Stăncescu din partea Ateneului Român, depunend şi o coronă. D-1 Mihail Vlădescu a vorbit din partea Ligeî, arătând meritele lui Ienăchiţă Văcărescu. Din partea societăţii Macedo-Române a vorbit studentul O. Naum. Au vorbit studenţii O. Arnăutu din partea societăţii istorice universitare, Popescu Pion din partea asociaţiunii universitare, Petrescu din partea studenţilor în litere. Bustul lui Ienăchiţă Văcărescu este făcut din bronz, iar piedestalul este de piatră. Are următorea inscripţie: Ienăchiţă Văcărescu f Maiu 1707. Corone au fost din partea Ateneului Român, a www.dacaromamca.ro 1284 ALBINA ministerului instrucţiune! publice cu următorea inscripţie: • Luî Ienăchiţă Văcărescu, Nemuritorul cinstitor al patriei si linibel Române . Relativ la ridicarea acestui bust, publicăm o serie de interesante observări făcute de d-1 B. Iorgulescu, directorul liceului din Buzău. Neobositul, luptător pentru naţionalizai, d-1 V. A. Ureche, luând iniţiativa de a face şi bustul neuitatului şi mult meritosuluî Ienăchiţă Văcărescu, ca să nu se întâmple şi cu dînsul, ce s’a întâmplat cu statuia marelui Ştefan al Moldovei, ar fi bine, ca mai nainte de a se procede la sculptarea luî, să se cunoscă tote portretele luî rămase şi ajunse pînâ la noi, iar nu numai unul, cel de Ia biserica sf. Spiridon, după care s’a copiat şi s’a conservat în familie. Un alt portret al acestui erudit şi talentat român se află în judeţul Buzău, plasa Sărată, comuna Cândescî, în biserica zidită aci de boierii Cândescî în 1665, restaurată apoi de Luxandra Cândesca în 1741 şi meremetisită în fine de Luxandra Câmpi-nenu, soţia vornicului Ion Câmpinânu în 1829, cu care ocasiune, între ctitori, pe lîngă diferiţi şi însemnaţi membri aî familiei Cândescilor, s’a adăogat şi Ienăchiţă Văcărescu, avend în faţă şi ţinend mâinele pe capetele a doi copii: Şerban şi Luxandra, care, ce e dreptul, se asemăna cu cel cunoscut de noi şi reprodus şi în «Revista nouă». Un bătrân îmi spunea, acum vreo 12 ani că portretul unui Văcăresc s’ar fi aflat şi în vechea biserică. In caşul acesta le-nache Văcărescu, n'ar fi cel în cestiune, ci moşul seu, ucis la Constantinopol împreună că Brîncoveanu. Numele celor doi copii din laţă ar puteâ stabili adevărul. Cu acest prilej găsesc nemerit a face o propunere de interes general. Cele mai multe din bisericile nostre fie că se restaureză, fie că se zidesc din nod, pierd forte mult nu numai din vechiul şi austerul lor stil, dar şi din inscripţii şi din vechii ctitori, cari se înlocuesc cu ienoriaşiî de adî, îndată ce au contribuit cu ceva la rezidirea bisericel, fără să-şi dea sema de paguba ce o aduc cu acesta istoriei, arhitectureîşi arheologiei. «Albina» fiind menită să cadă în mâinele tuturor preoţilor şi învăţătorilor, ar fi bine ca toţi aceştia să fie rugaţi a trimite notiţe redacţiei sale, de bisericile cu ore care trecut de prin comunele lor, indicându-se numele ctitorilor, în caşul de a fi www.dacoromamca.ro ALBINA 1285 persone istorice, descriindu-se costumele lor, precum şi alte odore, ce ar presentâ vre un interes fie istoric, arhitectonic sau arheologic. O comisiune compusă din omeni competinţl şi iubitori de neam va cerceta tot acest material adunat,' va alege pe cel ce merită un deosebit interes şi espus mal mult peireî, dar care într’un apropiat viitor ne ar servi forte mult, însă n’am mai avea de unde să-l luăm. Acesta comisiunea va interveni apoi pe lingă ministerul Instrucţiei ca după cum a acordat spese de drum studenţilor, ca să umble prin sate spre a adună material epigrafic şi folkloristic, tot aşa să se acorde spese şi studenţilor mal înaintaţi şi mal talentaţi al şcolelor de Bele-arte şi să fie trimişi a decopia per-sonele istorice de pe la diferite mănăstiri şi biserici, ba dacă s’ar pute, ar fi bine să se şi fotografieze în întreg sau părţi, după interesul ce presintă şi mal cu semă uşi, Irontispiciî, etc. sculptate: din care mult sînt lucrate cu o rară artă. înainte de a plecă aceşti studenţi, ar fi bine să li se facă cât-va timp un curs ad-hoc, şi aşa vom fi siguri că nu numai istoria ar intră în posesiunea unul material precios, dar şi studenţii ar câştigă forte mult, având ocasiune să cunoscă de aprope vechia pictură a bisericilor nostre, ce e drept, de şi bisantină, dar în multe locuri naţionalisată cu mult gust şi bun simţ. Aceşti studenţi, deveniţi artişti, nu ne vor mal pictâ sfinte cu cocuri şi cu ghete, ci vor continuă mal departe tradiţia nostră religiosă şi o vor perfecţionâ în acest sens. B. Iorgnlescu. Maxime şi Cugetări Simpatiile se nasc clin asemănarea caracterelor; iar antipatiile din deosebirea lor. Dintre tote viciurile precum: minciuna, lăcomia, invidia, lenea, orgoliul, cel mai reu este ingratitudinea. Fiî statornic în hotărârea ta, orî-ce vei întâmpină în viaţă. Ecaterina D. Vlăscianu. Invfiţ&Wrc, Ruycţu-Bră.ila. www.dacoromamca.ro 1286 ALBINA IENACHITĂ VĂCĂRESCU enache sau Ienăchiţă Văcărescu şi-a căpătat drept la nemurire cu patru versuri, faimosul lui testament. Urmaşilor miei Văcăresc! Las vouă moştenire Crescerea limbeî românesci Şi-a patriei cinstire. Aşâ le-a spus el; le-a spus bine şi frumos; le-a spus atunci când patria eră o vorbă neînţelesă de clasa boierescă, din care făceâ parte Văcărescu, când limba românescă eră socotită ca vrednică de a se vorbi cu slugile şi cu Ţiganii. Incontestabil că familia Vâcărescilor este forte veche. Odobescu o consideră a fi cea mai veche familie boerescâ din ţară. Ienache eră fiul lui Ştefan Văcărescu. El s’a născut pe la 1740. Acesta e data în genere admisă, dar avem prea puţină siguranţă în privinţa ei. Educaţiunea lui a fost de sigur forte îngrijită, potrivit cu spiritul timpului. Pe atunci fiii de boier cari aveau aplicare la învăţătură, învăţau grecesce şi franţuzesce. Grecesce, pentru că domnitorii ereau Greci şi limba acesta eră cea curentă; franţuzesce, pentru că copiii domnilor învăţau acestă limbă şi prin imitaţie începuse s’o înveţe şi copiii boierilor. Despre Văcărescu avem date pozitive că. pe lingă cultura obicinuită, s’a ocupat şi cu limba latină şi cu cea italiană şi, printr-o deosebită favore, a putut sci şi turcesce, căci nimeni nu putea să înveţe turcesce fără învoirea Domnului. Epoca în care trăesce Ienache Văcărescu, încă din tinereţe, este plină de zbuciumărî interiore, provenite din luptele dintre boieri şi Domni; este apoi ilustrată prin resboiele ruso-turce, al căror şir se începe acum pentru a se încheiâ la mijlocul secolului nostru cu dominaţiunea rusescă din epoca regulamentară. Tatăl lui Văcărescu, a fost otrăvit de către Constantin Racoviţă; însuşi Ienache de mai multe ori a trebuit să pribegescă la Constantinopol, la Braşov, la Nicopol. Timpul cel mai fericit pentru Văcărescu a fost domnia www.dacoromamca.ro Ienăchiţă Văcărescu. www.dacoromanica.ro 1288 ALBINA lui Ipsilante, cu care a fos bun amic şi sub care a ocupat rangul de vistier şi apoi de spătar. Se pare că a colaborat la aPravilnicesca Condică» a acestui Domn; apoi ca om de încredere al lui, s’a dus la împăratul Iosef II, unde fugise fiii lui Ipsilante. In afară de poeziile lui, ne-a lăsat două scrieri: una tipărită, gramatica; alta manuscris, istoria împăraţilor otomani. Pentru curioşi daţi aci titlul întreg al gramaticei: « Observaţii sau băgări de se'mă asupra regalelor ţi orînduclelor gramaticei românesci adunate ţi alcătuite acum întâiu de d-lui'Ienacke Vcăărescu, cel de acum dikeofilax a bisericei cei mari a Răsăritului ţi mare vistier a Principatului Valah ici 1787* (Tipărită la Viena ţi la Rîmnic). * * * Ca cronicar, Văcărescu ne-a lăsat o istorie a împăraţilor otomani, în care a intercalat povestiri ale faptelor petrecute în ţara sa. Titlul întreg este: ♦Istorie a prea puternicilor împSrqţt otomani adunată ţi alcătuită pe scurt de dumne'lul lenache Văcărescu, dikcodlax a bisericii cei mari a răsăritului şi spătar al Valachici*. Iată ce a iăcut; iată ce a scris Văcărescu. Este o figură interesantă din trecutul nostru cultural; este un cronicar însemnat; este autorul unei meritose încercări de a introduce o regulă în gramatica română; se cade fără îndoială să i se perpetueze amintirea printr’un monument. Să iubim şi să onorăm pe cei cari s’au distins în trecutul nostru fie cât de puţin, căci vremurile eraii grele. Glieorglie Adamescu. UN CUVÎNT . Fiind-că sînt în lume amăgitori mişei, deschideţi-vă ochii, să nu daţi peste ei! www.dacoroimaiiica.iD ALBINA 1289 Scrisore către ţărani (i) — In cestiunea socialistă -- In diua următore vor privi puţin maî de sus, au pus ceva la buzunar, vor începe să zornăescă părăluţele, vor plăti orele lor de muncă şi vor face iar afaceri, că produc maî mult. Şi sera îşi vor face iar socotelile, şi iar vor mai pune ceva de oparte. Adi aşâ, mâine aşâ; veţi vede pe jupun Moritz că nu mai vine la lucru, că face nas, capătă influenţă, are bani, îşi face voturi, şi iată-1 la putere. Ajuns aci, ferice de el şi de ai lui. Vai de cei ce i-au dat drum liber şi l-au lăsat să apuce trebile ţării în ghiarele lui! Aşâ că la urma urmei cu ce v’aţi ales? Care o să fie diferenţa de ceea ce e adi? Că d-1 Ministru se va chema David în loc de Dumitru sau chiar Moritz în loc deMihaiu!? Si va fi ruşine de ndmul nostru românesc să fie dat pe mâini spurcate care să-l conducă şi să-l muncdscă. Ce ocară mai grozavă pentru pomenirea strămoşilor noştri viteji, cari îşi puseră viaţa în primejdie pentru a ne lăsa moştenire un neam curat şi o limbă românescă! Şi cum pricep de bine socialiştii tote aceste lucruri. Cum se sbat în tote felurile ca să pună mâna odată pe acest plocon gras şi nemuncit. Dar ei sînt şireţi şi scopurile lor le lucreză pe ascuns. Ca nisce farisei fanatici, îşi ascund planurile lor sub masca unei uşurări de muncă şi a unei îndestulări de traiu. Aşâ e că vouă nu v’au destăinuit nici una din aceste taine ascunse? De ce însă n’aţi fost şi vdî mai îndrâsneţi, să-i fi luat puţin din scurt, să le fi cerut bună oră să vă arate actele lor de nascere. O, atuncia aţi fi recunoscut de sigur în fie-care Negreanu, un Schvartz (Şvarţ) habotnic, şi în fie-care Avramescu un Avrum ori chiar Iţic schimonosit. Şi aceştia au venit să ve mântuiască! Dar care le-a fost ore darul lor. Da, au avut un dar puternic, dumnezeesc, v’au obligat să-i cinstiţi, să-i ajutaţi, să cotisaţi, cum dic ei, v’au pus biruri mai grele şi mai urîte de cât acelea pe cari vi le dă statul, ce îngrijesce mereu 1 (1) VetJI No. 39 şi 40. www.dacoromamca.ro 1290 ALBINA de voi. Şi numai Dumnedeu scie care este rostul atâtor cotisaţiî şi pungi de bani strânse din sudorea vostră. Voiţi să sciţi cum le întrebuinţeză mântuitorii voştri? O, dar nu mergeţi mai departe, ci numai priviţi puţin în jurul vostru, cine vă înconjură, cine vă suge tot avutul vostru? Cine vă ia bucătura din gură, cine ve asupresce şi vă oropsesce, cine v’a stricat familiile, credinţa şi traiul căsniciei, cine v’a adus astădi în sapă de lemn? Mai vedeţi încă cine vă face comerţul, cine vă face agricultura, cine dărîmă fără milă frumosele vostre păduri, cine scormonesce pă-mintul şi-l storce de tot produsul lui şi mai cine se răsfaţă în bogăţii nemăsurate, pe când voi cereţi pâine, cereţi hrană de tote dilele? Streinii, numai streinii, aceea cari caută să vă ia şi sufletul din voi. Da, streinii dibaci şi cu avere au pătruns în mijlocul vostru, au intrat pînă în cele mai sărăcite colibe ale vostre, v’au speculat, v’au ruinat, v’au otrăvit. Şi folosindu-se de lipsa vostră, v’au stricat obiceiurile, şi liniştea sfîntă a casei, v’au spurcat cu desâvîrşire. Miserabilu, au căutat să se atingă de sângele curat al nemului nostru! Da! Streinii v’au îngenuchiat. Ei v’au tăcut să purtaţi jug greu şi să duceţi viaţă amară. Ei v’au demoralisat şi v’au adus totă grămada de rele de care nu vă mai puteţi scăpă. Şi acuma, în schimbul atâtor amare daruri ce v’au făcut să vă plecaţi capul la vorbele lor, să vă legaţi jntr-o funie cu dînşiî să perdeţî şi ce bruma mai aveţi, pentru a vă pută mai uşor stăpâni! Nu, a fost o glumă ceea ce aţi tăcut. Sau aţi fost prea lesne credători, în dorul vostru de a vede un traiu mai bun. Dar gândiţi-vă pe mâinile cui vă daţi? Dacă munca fă*ă răgaz v’a doborît, dacă lipsa şi greaua familie v’a împovărat, dacă bucata de pămînt nu vă mai ajunge ca să vă hrăniţi pe voi şi pe ai voştri, dacă streinul v’a sleit de tote, apoi nu cred că voi, urmaşi din ve:hî nemuri să fi perdut dragostea de ai voştri, de ţara care v’a născut, de mormintele strămoşilor voştri, ca să părăsiţi totul pentru a vă da streinilor nesăturaţi. Ţara vă este scumpă, moşiora vostră mică şi neîndestulătore nu vă lasă s’o părăsiţi, s’o lăsaţi in mâini streine, fără milă de nimic. Voi aţi avut în tot-d’a-una încredere în mai marii voştrii, cari v’au ocrotit şi v'au dat tot ceea ce i-aţi cerut în nevoi. Cereţi şi acuma să vă scape din ghiarele neîmpăcate ale www.dacaromamca.ro ALBINA 1291 streinilor, să nu vă maî dea arendaşi şi cârciiimari streini cari n’au alte gînduri de cât a ve storce şi a vă otrăvi. Atunci veţi avea şcoli bune şi copiii voştri nu vor mai cerşi haine şi cărţi pentru şcolă. Atunci veţi sci multe şi feciorii voştri învăţaţi şi cu mare dragoste de voi vor vorbi de drepturile vostre, de nevoile şi suferinţele vostre. Deci dacă voi, iubiţi săteni, aţi fost atraşi în mrejele ferme-cătore ale socialiştilor, părăsiţi aceste idei, cari nu sînt ale părinţilor voştri, şi nici ale fiilor voştri nu vor fi. Ele vă vor ocări memoria, şi vă vor necinsti numele vostru odată. Nu daţi copiilor voştri pilde rele, greşite, care imitate în nesciinţă, vă pot duce la peire sigură. Nu alunecaţi pe căi prăpâstiose, căci odată porniţi pe ele nu vă veţi maî putea întorce. Feriţi-vă de instigatori şi şarlatani interesaţi, nu vă încrederi în cel dintâiu venit, căci acei ce se dau acli de mîntuitori ai voştri vor fi mâine lupii nesăturaţi, ce vor siîşia avuţiile vostre. Nu vă înflăcăraţi la cele dintâiu cuvinte de înfrăţire făţarnică al vre unui chip ipocrit, chiar când acel pravoslasnic ar purta barbă lungă ori botforî încreţiţi, şi ar căută să vă pună înainte sfintei cruce, semn al credinţei creştine şi al înfrăţirei poporelor. Incredinţaţi-vă că de multe ori sfînta cruce cu sfînta ei libertate, servesce de perdea ocrotitore în dosul căreia speculanţii să-şi potă lucră planurile lor rău făcătore. N’aşteptaţi mîntuirea de la alţii, de la streinii cari nu vă cunosc şi nu vă iubesc. Sînteţi cetăţeni români. Aveţi drepturile şi datoriile vostre de îndeplinit. Aveţi şefii voştri cu dor de voi, aveţi repre-sentanţii voştri şi să sperăm că veţi ave din ce în ce mai mulţi şi maî buni spre a pute cu voci unite să vă susţină drepturile şi cererile vostre. Statul, şeful suprem al statului, cu ochiul său vecinie deştept, veghiază zi şi nopte la destinele acestui popor iubit şi caută tot-d’a-una mijloce prin care să 1 ajute şi să-l pornescâ spre bine. Nu uitaţi că statul a fost acela, care — sînt acum mai bine de 30 de ani — a intervenit şi a împroprietărit pe ţărani, căutând să ia pe sema sa creanţele lor şi să le garanteze chiar prin constituţiune contra marilor proprietari. Avem, mulţămită cerului, un Suveran capabil, un şef pre- www.dacoromanica.ro 1292 ALBINA vedător şi neobosit conducător, ale cărui lumini înalte au făurit viitorul nemului nostru, avem în fruntea ţăreî un Domnitor neîntrecut, iubitor de poporul seu, cu foc mare pentru înaintarea lui, lucrând neîncetat la propăşirea şi susţinerea nostră în mijlocul lumei civilisate. Inveţaţi-ve a aveâ încredere în El, sădiţi în inima fiilor voştri iubirea de Tron şi dinastie, acea iubire sfîntă, ce se ţine chiar cu preţul vieţei, căci cine îşi iubesce şeful, iubesce norodul, se iubesce pe sine şi pe ai sei. Numai ast-fel cu linişte şi cu răbdare, cu încrederea şi cu iubirea fiilor seî, va puteâ Statul duce la bun sfîrşit greua problemă de îmbunătăţire a sorteî ţărănimei, problemă care cere un respuns pe cât de repede pe atât de plin de rode bune. Numai atunci, când se va vede sprijinit de ajutorul vostru. Statul — fără alte griji nefolositore — va căută să găsescă mijlocele cele mai nemerite pentru scăparea şi mîn-tuirea vostră, a cetăţenilor seî, căci trebue să scie că mîn-tuirea cetăţenilor săi scăpătaţi e mîntuirea sa sigură. râ în vara anului 1504. Totă Moldova se afla l coprinsă de o adîncă mâhnire. Din Suceva mer-w geau veştile în tote părţile, de apropierea sfîr-(iţj şituluî Marelui Ştefan, despre care se credea că nu va mai muri nici odată, atât eră de vitez. Totul însă în lume are şi un sfîrşit. Tot ce apare pe orizont dispare mai curând sau mai târziu. In Suceva la curtea domnescă eră mare fierbere. In patu-î domnesc stă Ştefan cel mare ridicat puţin într’un cot. De o parte şi alta stau sfetnicii dom-nescî, iar în faţa Domnului la marginea patului, stă în genuche prea iubitul seu fiu Bogdan, primind bine-cuvîntarea părintescă. Cu sângele rece pe care un erou îl păstreză în ori şi ce împrejurare şi cu vocea stinsă, rostea Ştefan col mare, tânărului moştenitor Bogdan, următorele: Petre Popescu. Ştefan cel mare pe patul (le morte www.dacoromamca.ro ALBINA 1293 «Scumpul meu fiu!... Sfîrşitul vieţeî mele s’a a-propiat. Astăzi chiar, pote voiu părăsi lumea acesta, trecând în cea-l-altă pentru vecînicie... Tu veî urmă în locul mieii. Caută să nu pătezi fala acestei fru-mose ţări, pe care eu am ridicat-o şi am ţinut-o la înălţimea eî timp de aprope o jumătate de secol. «Fii deştept şi prevăzător. Nu da încredere vecinului. Vecinul, când îţi vă promite ajutor, atunci caută să te surpe. Ţi-aduci aminte acum câţi-vă ani în urmă, de ajutorul ce-mi oferise Albert al Polonilor contra Turcilor ? «Ah! scumpul mieii fiii!... Daca nu eram prevăzător, cine scie în ce stare se mai află astăZî prea iubita nostră patrie!... «Ai auZit de atâtea ori, cum noi ne aflam în cele mai mari primejdii. Vecinii nici nu voiau să audă strigătele nostre de ajutor. Nu, eî aşteptau numai ca scumpa nostră ţară să fie slăbită, iar în urmă să se arunce asupră-î ca nisce lupi flămânZb spre a o înghiţi. «Tote acestea le-am constatat, dragul mieii în desele lupte, ce le-am avut cu Turcii. Aşa, când au-Ziaii vecinii Unguri, Nemţi şi Poloni, că lupta merge bine pentru naţia Română, că în fine Turcii sînt învinşi, se grăbiaii cari mai de cari, a-şî trimite ajutorul ridicol de câte-vâ sute de ostaşi, pe care motiv trâmbiţau apoi în totă lumea, cum că lor li se datoresce isbânda contra Turcilor, că daca nu trimeteau eî câte-vă sute de ostaşi, trebuia se cad învins. Ast-fel s’au lăudat Ungurii cu ocasia mare! victorii câştigate la Racova numai şi numai prin munca şi strădănuiala mea şi a ostaşilor miei de arme, cari se luptau cu iubire de patrie, nu ca străinii cari umblau numai după pradă, iar la un cas de pericol dădeau îndărăt. «Când însă timpurile erau mai grele, când în line lupta mergea rău pentru naţia română, atunci, cu tote că le ceream ajutor, ei nici voiau să m’audă. Ast-fel mi s’a întâmplat în lupta cu Turcii la Va-lea-Albă, precum şi în cele pentru apărarea Chiliei www.dacaromamca.ro 1294 ALBINA şi a Cetăţei-Albe, pentru care am fost nevoit să su-fer cele mai înjositore umilinţî din partea Polonilor, numai şi numai pentru a căpătă un mic ajutor. Şi cu tote acestea nici ajutorul cuvenit nu mi s’a dat. «VSţluşî dar bine din câte-ţî spuseiu, scumpul mieii fiu, cine sînt vecinii. Să fii dar cu multă băgare de semă şi mult să nu te închini lor. «Nu se scie însă ce aduce timpul!... «Ya veni pote odată vremea, când va fi nevoe, ca a nostră patrie să fie supusă sub scutul vreunei puteri mai mari, spre a o aperâ în contra ce-lor-l-alte. In asemenea împrejurări să fii cu multă prevedere şi să-ţi îndrepţi privirile asupra Turciei. «Turcii, dragul mieii, de şi sînt fieroşi şi de altă religiune, nu-s însă şi vicleni. Ei se luptă pe faţă şi când te închini lor, se mulţumesc cu un tribut, respectând condiţiunile de vasalitate. Din potrivă, vecinii creştini, ca Ungurii şi Polonii, când vei deveni supus lor, caută a te nimici cu totul. Şi apoi în cele din urmă nici un rege al creştinătăţii n’ar pute fi în stare a apără o ţară ca Moldova, mai bine pot face acesta Turcii, cari sînt şi maî puternici astă(,lî.» Pe când însă Ştefan cel mare dădea poveţe fiului săli, îi veni o veste de-afară, cum că boeriî vor să alegă un alt Domn în locul alesului Bogdan... Puterile lui Ştefan cel Mare se stinsese aprope cu totul. Câte-vâ minute pote şi sufletul eroului îşi luă sborul în sferele ceresci. Când a aurlit însă de cele ce se petrec afară, când a ve(,lut că nici nu apucase a-şî da duhul şi boeriî căutau a face contra voinţei lui, lucru ne maî întâmplat pînă atunci la curtea sa, de şi aprope sleit de forţe, sângele începu din nou a umbla cu putere prin vine şi înfuriindu-se teribil dădu ordin ca mişeii să fie pedepsiţi cu morte. A cerut apoi ca să fie şi el scos cu patul afară, pentru a vede el însuşi cu ochii decapitarea res-vrătiţilor. Satisfăcut în fine, porunci să fie dus ia-ră-şî în casă, unde se împărtăşi din nou, iar la un www.dacoromamca.ro ALBINA 1295 ceas după ce luă împărtăşania, sufletul eroului român şi-a luat sborul în lumile nevăzute. Ast-fel s’a stins activa viaţă în acest mare patriot român, care a făcut fală naţiune! române în timpul domniei lui de aprope o jumătate de secol. Gh. Tască. » învăţător, Putna. DESPRE LEŞIN > ji^kdesea ori am observat pe la ţară leşinuri, atât la copii cât şi la omeni mari şi prin urmare — spunând câte-vâ cuvinte în privinţa leşinului — cred că fac un serviciu sătenilor în genere. Când ţlicem leşin, înţelegem o părăsire repede a forţelor omului, ast-fel că faţa devine palidă, pi-ciorele nu-1 mai ţin, e cuprins de ameţelă generală, pierde cumpătul .şi în cele din urmă cade jos şi nu scie ce mai face. Din diferite cause inima în contracţiile sale, încet, încet, începe a se slăbi, pînă într’atât în cât ea nu mai pote să trimetă creerilor cantitatea în-destulătore de sânge; aşa că din causa lipsei de sânge la creer, urmeză ameţela, pierderea cuno-scinţelor sau ceea-ce în termeni populari numim leşin, iar în termeni sciinţificî sincopă. Sînt o mulţime căuşele care fac ca inima să slă-bescă contracţiile sale: când cine-vâ s’a rănit grav şi pierde sânge mult, în urma bălelor vechi prin cari s’aii slăbit puterile vitale, sati cum spre exemplu sînt facerile grele la femei, sati în fine cum sînt unele persone anemice chiar din nascere. Influenţele nervose pot produce leşinul cum d. e. veştile triste, sperieciunile, etc. De obiceiu, cel leşinat nu more; totuşi când cine-vâ observă leşinul să nu i se pară glumă, căci se pote forte bine să ' se întâmple un desnodămînt fatal, atunci când inima nu-şî revine în funcţiunea ei normală. www.dacoromamca.ro 1296 ALBINA îndată ce cine-vâ a leşinat, trebue să i se dea ajutor. Avend în vedere că inima se slăbesce şi bate aşa de încet în cât nu mai pote trimite la creer sângele necesar, precum şi în tot corpul, cel d’în-tâiu lucru ce urmezâ a lî făcut este a pune pe suferind în posiţie orisontală, chiar fără pernă şi cu capul maî jos de cât corpul. Prin modul acesta se înlesnesce sângele a curge spre creer. Cel puţin o jumătate oră trebue să se lase în acestă posiţie şi de multe ori cel leşinat îşi revine în fire suspinând. Este forte rău obiceiul ce l-am observat la unii săteni, anume de a pune pe cel leşinat în sus cu capul, a-1 smuci de mâini, picîore, nas, urechi, etc. Dacă bolnavul pus în posiţie orizontală nu-şî revine în fire, e bine a-1 uda pe faţă cu puţină apă rece şi imediat se observă o inspiraţie adîncă şi cel bolnav deschide ochii. Acesta se explică ast-fel: în obraji se termină un nerv simţitor, care vine din măduva spinăreî şi care se legă cu alt nerv, care merge la inimă. îndată ce apa rece apasă pe obraz, nervul este întărâtat şi în acelaşi timp se întărâtă şi eelă-l-alt nerv care conduce respiraţia la inimă, aşa că imediat se face o profundă inspiraţie. Cred că orî-cine pote să se încredinţeze de acest adevăr, stropindu-se pe faţă cu apă rece. Nu este bine însă a se turnă pe suferind apă cu cofa, căci atunci udându-i-se hainele pote să răcescă şi îi e maî rău în urmă. Mijlocele expuse pînă aci sînt bune de aplicat numai pentru acele persone cari în adevăr sînt anemice, sau care de lungi bole au pierdut prea mult sânge. Sînt însă caşuri când pote cine-vâ să aplice sfaturile de maî sus mult şi bine, căci bolnavul nu-şî revine în fire sati şi daca îşi revine însă numai pentru un scurt timp şi iarăşi cade în leşin. In acest din urmă cas este bine a i se da un păhărel cu vin vechili negru, încălzit, un păhărel rachiu, coniac sau în fine orî-ce altă băutură alcoolică ce se va avea la îndemână. Alcoolul iriteză nervii şi inima îşî reîncepe func- www.dacaramamca.ro ALBINA 1297 ţiunea sa normală, trimiţând repede sângele spre creer şi în tot corpul. Acestea sînt primele ajutore ce trebuesc date unui leşinat; în cas însă când bolnavul nu-şl revine în fire, atunci cei din jurul Iul imediat trebue să recurgă la ajutorul unul medic, care prin specialitatea ce o are, va scî ce fel de medicamente să-î aplice. D. Popescu. _______________ Invâţittor-diriginte, Prahova. MUNŢII HIMALAIA «u e pe tot pămîntul un şir de munţi mai înalţi de cât munţii Himalaia, cari” ca un brâu uriaş şi puternic brăzdeză continentul Asiei, pe o întindere de, 112 poşte. Cu deosebire vîrfurile Kitşiiuljinga (8582 m.), r) J Davalagiri (8176 m.) şi Gaurisankâr (8840 m.), minu-neză şi înspăimântă pe ori-ce om prin grozava lor înălţime. Când te apropii de aceşti munţi, ţi se pare că ai în faţa ta un uriaş cu piciorele pe câmpia Indiei.şi cu crescetul capului în nori. «Nu mal întâlnesc! la pălele lor întinse câmpii cultivate, cari cu puţină vreme mai nainte ţi-au isbit şi ţi-au desfătat privirile, ci numai pămînturl sterpe, pe cari zăresci ici şi colo câte va locuinţe sărace. In locul acelei obşti muncitore, pe cari ai lăsat-o în urma ta, vei da peste prea puţini ămeni. ^Locurile sînt pustii, aerul nesănătos, din pricina baltacelor făcute de apele de la munte, priveliştea locuitorilor bol-năviciăsă. Cu tăte astea, vînatul mişună într’acest ţinut puţin cunoscut şi umblat. Cârduri de potărnichi, pătate-cu negru, se furişăză la pasul călătorilor; antilopa, iepurele,porcul mistreţ, fug în tote părţile; pantera, ursul, rîsul, elefantul sălbatic, te privesc cu nisce ochi îngrozitori. Puscile vî-nătorilor pot face multe prăcjî în aceste câmpii bogate în vînaturi. «După ce treci prin aste locuri, iată în sfîrşit şi Himalaia. Cine ar îndrăsni, în faţa priveliştii ce i se arată acum, să se mai gândescă la alte locuri din natură şi să i pară rău că se află acolo? De sigur că Indienii nu puteau alege un alt loc sfînt în care să-şi închipue că se află Dumnezeul lor necunoscut. Nimic în aceste ţinuturi nu se potrivesce cu ceea ce vedem în locurile din părţile năstre. Totul ni se înfăţişeză în măsuri uriaşe. «Nicăerî nu vei simţi o întipărire ca aceea ce o ai când te găsescî la pălele Himalaiei. Mintea uimită sbără sus pe «Albina II» 81 • www.dacoromanica.ro Munţii Himalaia. www.dacoramamca.ro ALBINA 1299 cdmă, şi în mijlocul singurătăţii şi al unei linişti vecînice, pe care nici un sgomot n’o turbură, afară numai de al tunetului, uiţelege mai bine ideia vecînicieî. Oceanul cel întins nu e atât de măreţ ca piscurile Himalaiei. Valurile au sgo-motul lor, murmurul lor, vieţa lor; aici totul e mort. In loc de un orisont mărginit, vec.li un cer în adîncimile căruia se pierde privirea. Şi dacă din întâmplare furtuna urlă şi tună în acăstă tăcere, ce măreţie învioreză priveliştea! «Himalaia este cel mai înalt din altarele în care Durane-deirea p6te fi adorată. Perşii cred că dincolo de aceşti munţi se sfîrşesce lumea şi începe stăpânirea duhurilor. In adevăr, pe măsură ce urci muntele, sunetul măre, sgomotul se stinge; o împuşcătură nu face de cât un murmur uşor şi surd: viaţa, par-că lâncecjesce în sufletele nostre. Te cuprinde o tristeţâ negrăită. Acolo în susul munţilor sînt păduri întinse, din vremuri uitate, şi zăpada e vecinicâ. «Nu sciţi de ce: dar găsesc cevâ sfînt şi pios pe culmile acelor munţi; sgomotul pămîntuluî se stinge şi patimile omenesc! nu-şi mai găsesce locul în acele ţinuturi depărtate (1).» Din munţii Himalaia, aprope de pdlele lor, isvorăsc două mari fluvii: ludul şi Gangele, cari scaldă ţara Indiei şi îi preschimbă câmpiile în ţinuturi mănose. Dacă la Sudul Himalaiei se întinde India, o ţară destul de cunoscută, pe care astăcji o stăpânesc mai t6tă Englesiî, apoi dincolo de acei munţi se întinde ţara Tibetului, pe un podiş înalt, ţară pe care Chinezii, stăpânitoriî ei, nu lasă ca s’o cunoscă străinii, de frica cea mare de a nu le scăpă din mână. Şi pote că au mare dreptate! (Irig. Teodossin. Un obiceiu în China Este un curios obiceiu în China, care constă în aceea că văduva se omoră după mortea bărbatului eî. Aceste obiceiuri sînt rare în China; cu tote că se stimeză mult sacrificiile omenesc!. Una din aceste teribile scene a avut loc la Fu-Cefu. Victima eră o tînără femee de 24 anî, al cărei bărbat murise de lepră. N’aveâ nici copii, nici părinţi car! ar fi putut să-î vie în ajutor. Nu-i ră- 1 (1) Din povestea unul oficer engles. www.dacoromanica.ro 1300 ALBINA mânea alt-cevâ, de cât să rnoră de fonie sau să se omore. De când fu cunoscută intenţiunea sa, ea primi invitaţii numerose la banchete. Petrecu mult timp. Dar la sfîrşitul unei sărbători, ea se sui pe o estradă, bătrânii satului veniră să-î presinte omagiile lor. Apoi, un semnal fiind dat printr’o lovitură de tun, victima se strangulă. Oadavru-î fu pus într’un sicriu şi închis într’o capelă. Se ţlice că împăratul Chinei are intenţia de a grava pe o placă de marmură o inscripţie, care să conţie virtutea acestei nenorocite. (După La Terre Illustree.) De la Olt. Limba îndulceşte, limba amăreste. nainte vreme, pe când boierii aveau bivoliţe şi robi (Ţigani), un boier avea un rob bătrân, moştenire de la tatal-tatâluî său, câcî robul eră în vrîstă de 118 ani. Boerul, vroind să lase liber robul şi să-l scoţă din slujba ce avea, căci eră bucătar, chemă pe mai mulţi vecini la dînsul la masă, pentru a le arătă cât e de bun bucătarul său şi că e nevoit a se despărţi de dînsul cu adîncă părere de rău, din causă că îmbătrânise. Boierul chemă pe bucătarul seu şi I spuse: Pentru că al ajuns la vîrsta de 118 ani, şi eşti în casa nostră de când te-al născut, cred că al învăţat ce va să dică a face mâncare bună. Mâine am să dau masă mare, la care am invitat multă lume, te rog sa cauţi tu să ne Iaci mâncările cele mal bune; căci dacă mâncările vor plăceâ mosafirilor mei, să scii că-ţî dau drumul să trăescî liber. A doua