Anul II No. 35 Duminică, 30 MaiO 1899. REVISTĂ ENCICLOPEDICĂ POPULARĂ APARE ÎH FIE-CARE DUMINICA Kbonamant, pe an în ţarâ . ■ . L>el 5 'jj Abonament, pe an în strâlnât. Uel • » » 6 luni în ţarâ. .;'v 8 $ Xţn nu'mâr.ÎS bani Manuaerleele napublloate ae ard. COMITETUL DE REDACŢIEI P. Qarboviceanu * G. Adamescu 0. RAdulescu-Motru | V. S. Moga B. Coţbuc jj: N. Nioolaescu 1. Oteacu I Const. C. Popj-TaşcA P. Dulfu f Gr. Teodoaaiu. Hadaoţla fi Administraţia Btr. Mftntul6sa, No. #_ SUMAR: Ion Kalinderu, Seceta. — Gr. Tcodossiu, Iubirea de patrie. — Leon Tolstoi, Fericirea cea adevărată.—G. Coleş, Căsornicul, ca instrument de orientare. — Irimia 1‘opcscu, Tig-nafesul.—Ant. Alexandrescu, Pe apă a venit, pe apă se duce. — Th. Zaharescu, Dureri tari In 6se sau încheieturi la picidre şi mâini (reumatism). — Dimitrie Ilarnza, Mulţumire.— Ouşu Apostolescu, Moş Balamace şi arhiereul Grec.— Gr. Teodossiu, Cerşetdrea.— G. I. Tomcscu, Către săteni.—Codin N. Drăguţ, Paparudele.—Irimia Pop eseu, Alăptarea purceilor.—/. Popescu, Păţania iul Ghiorghişor.—Serbări de 10 Maiu. — Adrese către redacţie.—Serbare şcolară.—io Maiu în Dobrogea.— Scirl. — Apel. — Deslegarea întrebărilor din No. 23.- Poşta redacţiei. Ilustraţiuni: Un salon din palatul Regal. — Interiorul Mitropoliei din Iaşi. — Pădure de bracjl din Bucovina.—Copil de beţivi. PENTRU PREMII Anul trecut, un însemnat număr de d-ne şi d-nî directori de licee, gimnasil, externate şi şcdle profesionale de fete, ca şi mai tdte prefecturile şi primăriile din ţară, ne-au luat revista pentru a se împărţi ca premii. Fiind siguri de aceiaşi încurajare, oferim colecţia anului I a revistei ndstre, coprin-dend peste două mii iedne, pe lîngâ un variat şi bogat material, legată frumos, cu preţul de 6 lei volumul Anul I, împărţit în 2 volume, a 3,50 volumul. Este cea mai nemerită carte ce se p6te oferi elevilor şi rugăm pe amicii revistei a adresă cererile însoţite de cost, administraţiei ndstre, str. Mântulesa 9, primind franco la domiciliu volumele comandate. Administraţia revistei pdte asemenea procură şi întâia jumătate a anului al Il-lea în fascicule, cu costul abonamentului, adică 3 lei, iar legată cu 4 lei. Rugăm a ni se face cunoscut din vreme pentru a putea satisface tdte cererile. «Albim II> 69 • www.dacoromanica.ro 1090 ALBINA SECETA D. I. Kalinderu, administratorul Domeniilor Cordneî, a adresat tuturor agenţilor acestei administraţiunl următorea circulară, de un mare interes: M$re^un£*rea secetei ameninţă populaţiunea rurală cu un mare pericol. In urma acestei secete, o mare parte din S-f semănăturile de tămnă şi chiar de primăvară, cum şi "0 islazurile, sînt compromise cu desăvîrşire, iar fîna-ţurile naturale şi artificiale, chiar dacă va plouă d’aci înainte, după cum se presintă mersul vegetaţiuneî, nu vor pute produce nutreţul trebuincios pentru hrana vitelor în cursul ier-neî viităre. Dacă seceta mai continuă, lipsa de nutreţuri va compromite cu totul existenţa vitelor de care e cea mai mare nevoie pentru prepararea şi esecutarea muncilor de tămnă şi atunci, şi recolta anului viitor va fi periclitată în mare parte, ast-fel că desastrul pentru agricultura ţărei ndstre nu va fi numai în anul acesta ci se va întinde şi asupra anului viitor. Faţă cu acăstă tristă situaţie, administraţia năstră, în pă-rintesca îngrijire pentru a veni în cât-vâ în ajutorul popu-laţiunei rurale, a dat voie a-şî păşună vitele în poenile şi unele porţiuni de pădure, ceea-ce pentru moment este o alinare a răului ce se presintă. Insă numai faptul păsciunăreî nu pdte asigură întreţinerea şi hrana vitelor pînă la primăvara viităre, ast-fel că în prima linie trebue să ne preocupe asigurarea hranei vitelor în timpul ierneî, căci pîeirea vitelor ar fi un desastru pentru agricultură, care nu s’ar pute îndreptă de cât numai după o serie de mai mulţi ani. In acest scop, vă atrag atenţiunea d-v. şi vă invit, Domnule Agent, ca să chiemaţi locuitorii de pe domeniile din circumscripţiunea d-v, la reşedinţa d-v., şi cu o matură chibzuinţă să le arătaţi situaţiunea critică în care ne aflăm şi să-l încurajaţi, povăţuindu-î ca de îndată să se puie pe muncă şi acolo unde semănăturile de tămnâ cum şi cele de primăvară, sînt compromise, să se semene din nou locurile cu plante pentru nutreţuri, potrivit cu timpul în care ne aflăm, precum : meiu păsăresc (paring), sorg (mături) şi porumb fu-ragiu, iar meiului comun care se păte şemănâ cu isbândă chiar şi în luna Iunie, să i se dea cea mai mare estensiune, căci daca va ploua de aci înainte, va servi nu numai ca nutreţ pentru vite în cursul ierneî, dar în cas de nevoie va suplini şi lipsa porumbului pentru hrana locuitorilor. Acelora dintre locuitori cari nu vor aveâ sămînţa necesară o veţi procura-o d-v. Vă este cunoscut că secete mai au mai fost şi în alte părţi; www.dacaramanica.ro ALBINA 1091 ast-fel în unele regiuni ale Franţei, în anul 1893. Din causa secetei, lipsa de nutreţuri pentru vite eră aşa de mare, în cât pe lîngă importul de fîn şi alte nutreţuri, şi pe lîngă votarea sumei de 5 miliăne lei ca ajutor populaţiunilor bântuite de acestă secetă, guvernul frances a făcut tot ce i-a stat prin putinţă pentru a salvă vitele de muncă ale locuitorilor, spre a se pute asigură facerea muncilor necesare pentru recolta anului viitor, permiţând păsciunatul vitelor în tăte pădurile statului şi dând voie a tăiâ crăci din păduri spre a face provisiunî de frunzar pentru iarnă, dând tot odată instrucţiuni pentru a se semăna nutreţuri cari să le producă fîn de timpuriu, pentru primăvara anului următor. In unele ţări unde pămîntul este restrîns şi populaţiunea deasă, chiar în timpuri normale, locuitorii caută a întrebuinţa asemenea frunzare pentru hrana vitelor în timpul Ierneî, Prin urmare, pe lîngă sfatul d-v6stră şi stăruinţa ce veţi depune în a se semănâ de urgenţă plantele pentru nutreţ de care am vorbit mal sus, veţi lua măsuri a se începe de către locuitori şi facerea de frunzare, bine înţeles, întru cât economia forestieră va permite, fie prin curăţirea arborilor de unele crăci, fie prin curăţirea tuferişulul şi lăstarului de prin părţile de pădure esploatate, şi aceste crăci mici cu frunzele de pe ele, să le lege în mănuchiurî şi după ce se vor uscâ bine să le înmagazineze pentru proviziune în timpul Ierneî. Timpul cel mal priincios pentru acăstă operaţiune este în luna Maiu şi Iunie şi chiar în Iulie; mal târcjiu însă frunzele îmbătrânesc şi îşi pierd din valărea lor nutritivă. In afară de măsurile enumerate, d-v6stră veţi putea propune şi altele ce veţi crede avantagiăse în împrejurările în care vă aflaţi şi a nu pierde nici un minut în aplicarea unor asemenea măsuri care să împedice nenorocirea de a vedă vitele de muncă ale locuitorilor murind de f<5me. Sînteţî toţi Români, fii aî poporului, ridicaţi prin învăţătură şi muncă, trăiţi neîntrerupt în mijlocul populaţiunel rurale; îl cunosceţl deci bine nevoile. De când sînteţî în serviciul acestei Administraţiunî, aţi putut să vă pătrundeţî de spiritul regulamentelor el, al circulărilor ce vi s’au trimis pentru fie-care cestiune mal însemnată, precum şi de instrucţiunile verbale şi de exemplele ce vă dau în numerdsele inspecţiunî amănunţite ce fac în toţi anii. Mă pot dar încrede că veţi înţelege bine întenţiunile exprimate în circulara de faţă şi că le veţi execută cu discern&mînt, cu căldură şi cu devotament, aşâ în cât locuitorii să simţă o adevărată uşurare şf să-şi dea sâmă de părintesca îngrijire ce avem pentru el, în momentele grele prin care trebue une-orl să trăcă. Să nu pierdeţi nici o ocasiune de a-î face să înţelegă ce bine cuvîntată e economia, graţie căreia, dacă ar fi generală, www.dacoromamca.ro 1092 ALBINA ar ave bani albi pentru (Jile negre şi ar privi viitorul cu încredere, de <5re-ce ar puteâ să cumpere nutreţ şi semînţă. Neprevederea, prin care ajunge populaţiunea rurală a aşteptă tot-d’a-una ajutor de la proprietar, îi este mai dău-nătdre de cât ori-ce altă împrejurare, căci o opresce de a se ridică la o stare mai bună. Căutând a-i îndrumă pe calea prevedereî, sîntem convinşi că le facem chiar un bine mai mare de cât cu ajutorul material ce le dăm şi că îndeplinim ast-fel cu totul părinte-scile şi înaltele dorinţi ale Majestăţei Sale Regelui. Nu veţi uită a me ţine în curent cu resultatele ce se vor obţine. Ion Kalinderu. Administrator. IUBIREA DE PATRIE fjfl'pn tînăr fusese adus din pădurile Oceaniei la Paris. Amintirile patriei sale îl urmase şi acolo şi-î cuprinsese tote gândirile. Nimic (o nu putea să-î risipescă întristarea adâncă ce îl rodea, veţlend cu ochii. Ca să-l scotă din marea lui tristeţe, îl duseră într-o di în grădina Plantelor. Acolo străinul îşî plimbă privirile rătăcite şi nepăsătore pe lucruri ce n’aveau pentru el nici un farmec. Ce-î păsa luî de acele flori frumose, de acele unde captive, de acele şosele regulate şi aliniate? Nu regăsiâ în nimic priveliştea sălbatică a ţării sale, torentele eî repeţli pădurile sale resfirate. .. Dar, de odată ochii i se înviorară şi el scote un strigăt pătrunzător. Zărise în apropiere un copac care cresce în ţâre de unde venise: era un palmier. Streinul dă fuga la copacul pe care îl văduse sub alt cer; îl îmbrăţişeză cu o bucurie fără semăn şi lacrime îî curg pe obraji. Acest frunziş, care odinioră îî umbrea coperişul colibei, i-a redeşteptat tote amintirile; sufletul streinului s’a îndreptat spre ţara luî, a credut că o revede, şi pentru câte-vâ clipe s’a simţit iarăşî fericit. Vaî! astă minciună dulce făcu loc iarăşî tristuluî www.dacaromamca.ro ALBINA 1093 adevăr: ochii streinului se rotiră împrejur şi el se vărju singuratic pe pămîntul strein, singuratic ca şi palmierul ce-1 făcuse pentru o scurtă vreme fericit. ■ Fie pâinea cât ele rea Tot mai bine in ţara mea >. G. Teodossiu FERICIREA CEA ADEVERATA — Povestire populară (le Leon Tolstoi — e vremea de demult trăia în guvernământul Uf a un başchir, îî ziceau Ui as. De la tatăl său nu moştenise llias a-verc. Tatăl îl însurase şi peste un an muri. ’Totă averea luî Uias se alcătuia atunci din şepte iepe, două vaci şi douăzeci de ol; dar Uias eră harnic şi se pricepea la gospodărie şi la câştig. Munciâ cu ne-vastă-sa din zorile (,lileî şi pînă sera. El se sculă mai de vreme de cât toţi şi se culcă mai târziu şi ast-fel din an în an îî crescea averea. Ast-fel trăi Uias, muncind într’una trei-zecî şi cinci de ani şi agonisi o avere mare. Caii se îmulţiră la două sute de capete, vite cornute la o sută cincî-zecî şi o mie de oî. Servitorii erau la păscut cu vitele, slugile mulgiau iepele şi vacile, alegeau unt şi brânză. Uias avea de tote din belşug şi eră privit cu jind în totă prejma. Omenii dând din cap ziceau: Ce om norocit e llias, are de tote bunătăţile aşâ de înbelşugat, în cât nici n’ar trebui să maî moră. Gospodarii cu dare de mână căutau să facă cunoscinţă cu el şi să lege prietenie; iar mosafiriî curgeau de departe şi Uias îi primiâ pe toţi şi-I ospăta cu mâncare şi băutură. Ori cine ar fi fost în casa lui Uias steteau pentru toţi gata ceiul şi ciorba de pesce şi friptura de berbece. De cum veneau mosafiriî îndată se tăia www.dacaromamca.ro 1094 ALBINA un berbece; dacă se întâmplă să vie mulţi — se tăia o iapă. llias avu parte de doi feciori şi o fată. Cu multă vâlvă îşi însură feciori! şi îşî mărită fata. Când llias era sărac, feciorii munceau d’a valma cu dînsul, păziau cai! şi oile. Cum se îmbogăţi însă eî începură a-ş! face de cap şi unul din el începu să se dea la băutură. Cel maî mare fu ucis la o bătae, iar cel ma! tînăr care avea o socră hărţă-gosă, nu ma! voia să asculte de tatăl său. llias fu silit să-î dea parţea lui de avere, îî dădu case şi vite, din care pricină averea luî se împu* ţină. îndată după asta dădu o boleşniţă în oile sale şi multe pieriră. Pe urmă veni un an de fomete în care nu se făcuse fîn şi peste iarnă î! pieriră multe vite. Chirigii! î! răpiră cea maî rodnică bucată de pămînt. El păgubi din ce în ce maî mult şi puterile i se sleiră. La şepte-zccî de an! ajunse aşâ de sărac în cât fu silit să vîmjlă blănurile, lăi-cerile, hamurile şeile şi chibitcele, pe urmă şi rămăşiţa câte-vâ vite ce ma! avea. In cele din urmă nu maî avea nimic şi fu silit să-şî caute la bătrâneţe împreună cu soţia sa, pâinea printre streini. Nu-î maî rămăsese de cât hainele de pe trup şi femeia lui, Şamşamagi. Feciorul luî locuia departe, iar fata î! murise. Vecinului său Muhamedşach î! se făcu milă de ce! do! bătrân!. Muhamedşach fiind un om bun, nu eră nici bogat, nici şărac şi ducea o viaţă cumpătată. El îşî aduce aminte de bogăţia şi ospitalitatea luî llias şi îî zise: — Vino llias de trăesce la mine cu bătrâna ta. Vara veţi munci cât vă vor îngădui puterile şi iarna veţi hrăni vitele: Şamşamagi să mulgă iepele şi să facă cumis. Eu vă dau hrană şi îmbrăcăminte, spu-neţi-mî ce vă maî trebue şi o să vă maî dau. llias mulţumi vecinului său milos şi ast-fel el şi cu nevastă-sa merseră de trăiră ca argaţî la Muhamedşach. La început le merse cam greu, dar pe urmă se deprinseră şi munciră pe cât le îngăduiră puterile. www.dacaromamca.ro ALBINA 1095 Luî Muhamedşach îi prindeau bine aceşti argaţi; de ore-ee bătrânii avusese stare altă dată, se pricepeau la tote treburile, nu erau leneşi şi îngrijeau de gospădărie pe cât puteau maî bine Luî Muhamedşach îi părea rău să vadă cu ochii săi nisce omeni aşa de sus puşi, căluţi atât de jos. Odată veniră, ca mosafiirî lui Muhamedşach, nisce rude de departe. Muhamedşach porunci să se prinţlă un berbece şi să-l taie. Ilias jupuî berbecele, făcu mâncare din el şi o trimise mosafirilor. După ce mosafirii ospătară din berbece şi băură ceiul, se apucară de cumis. Mosafirii şi gazda şedeau de vorbă pe perne moi şi beau cumis din cesci. După ce Ilias îşi isprăvi treba, trecu pe dinaintea uşei. Muhamedşach îl vă^îi şi zise către ruda sa: — Vă^ut-aî pe bătrânul care a trecut? — L’am vă(^ut, dar ce-î cu dînsul? — El a fost cel maî bogat dintre toţi de prin ţinutul acesta. Ilias îl chiamă. Vei fi auţlit de dânsul? — Negreşit c’am auijlit. Numele luî eră cunoscut şi-î mergea vestea pînă departe. 1 — Acum nu maî are nimic; trăesce la mine ca argat şi nevasta sa e cu dînsul, ea mulge îepele. Ruda se miră mult, clătină din cap şi zise: — Norocul se învârtesce ca o rotă: pe unul îl ridică, pe altul îl aruncă în adîncime. Sărmanul bătrân trebue să fie amărât! — Cine scie? Trăesce pentru sine, tace, şi mun-cesce din greu. Ruda răspunse: — N’aşî pute vorbi cu dînsul? Aşi vrea să-l întreb câte ceva din viaţa luî. — De ce nu? răspunse gazda şi strigă: — Moşule! Vino încoce de bea cumis; adu şi pe bătrâna! Ilias şi cu nevasta sa intrară. Bătrânul salută pe mosafirî şi pe gazdă, şopti o rugăciune şi se ghemui lîngă uşe: femeia luî se duse după perdea şi se aşeză lângă stăpâna casei. www.dacoromanica.ro 1096 ALBINA I se dădu luî Ilias o ceşcă de cumis, el se închină, bău niţel şi puse ceşca jos. — Cum e, moşicule ? începu ruda gazdei. Trebue să-ţî fie amar să ne vetjli pe noî, să-ţî aduci aminte de viaţa ta de maî’nainte cum trăiai în fericire şi cum trăescî acum în sărăcie. Ilias zise zîmbind: —Dacă ţi-şî vorbi de noroc şi nenoroc nu m’aî crede. întrebă maî bine pe bătrâna mea: ce are muerea pe inimă, are şi pe limbă. Ea îţi va spune tot adevărul. Şi inosafirul vorbi dincolo de perdea: — Spune’mî mătuşico, ce gândesc! despre norocul de maî nainte şi despre nenorocul de acum. Şamşemagi zise de după perdea: — Aşa gândesc eu: cincî-zecî de an! am trăit cu bătrânul, am căutat împreună norocul şi nu l-am găsit şi abia acuma, de maî bine de un an, când nu ne-a maî rămas nimic şi trăim ca muncitorî, am găsit norocul adevărat şi altul nu ne trebue. De vorbele astea se minună ruda şi stăpânul fu uimit, el dădu perdeua la o parte pentru a vedea pe babă. Şi baba stetea colo cu mâinile încrucişate pe piept, zîmbitore se uită la moşnegul eî şi moş-negul iar zîmbeâ. Baba zise iar: — Adevărat vorbesc eu, nu glumesc: vreme de o jumătate de veac am căutat norocul şi nu l-am găsit, cât am fost bogaţi, acum nu ne-a maî rămas nimica, ne căutăm pâinea la strein! şi am găsit fericirea. — Dar în ce stă norocul vostru? — Când eram bogaţî, n’ aveam un ceas de odihnă, nu puteam sta de vorbă, nu ne puteam gândi la suflet, nici rugă luî Dumnezeu. Câte grijî aveam! Veniati mosafiri şi cu dînşiî grija: cu ce să-î ospătăm, ce să le dăruim, ca să nu ne vorbescă de rău? Când plecau, căutam de argaţi, lor le plăcea odihna, mâncarea bună — noî însă căutam să strîn-gem ce-î al nostru şi cu asta păcătuim. Noî aveam grijă ca lupul să nu sfâşie vr’un mînz, sau vr’un viţel, ca hoţii să nu ne prade. Dacă te culcî, nu poţî www.dacoromamca.ro ALBINA 1097 dormi de grije ca oile să nu năbuşe mieii: în puterea nopţii te scoli. Abia te ai liniştit, iar se apropie grija nutreţului de iarnă. Dar nu numai asta, şi între noi nu eră înţelegere. Dînsul zicea, că aşă trebue să se facă: ba aşă, ziceam eu — de aci păcat şi certă. Grija veniâ după grije, păcatul după păcat, n’aveam un ceas de voe bună. — Şi acuma? — Când ne sculăm, vorbim cu drag şi în înţelegere; n’avem de ce ne certă, n’avem de ce a ne îngriji, avem numai o grije: să slujim pe stăpân Şi aşă muncim, după puterile nostre, cu drag, ca stăpânul să n’aibă pagubă, ci câştig. Când venim de la muncă, prînzul e pregătit; cina e pregătită şi nici cumisul nu lipsesce. Când e frig ne încălzim la cuptor, punem cojocul. Şi avem vreme să stăm, la sfat, să ne gândim la suflet, să ne rugăm lui Dumnezeu. Cicî-zeci de anî am căutat norocul şi abia acuma l-am găsit. Mosafîriî rîseră. Ilias însă zise: — Nu rîdeţî, fraţilor, nu e vorba de glumă, ci de viaţa omenescă. Proşti am fost, baba şi cu mine, de am plâns după pierderea avereî nostre. Acuma însă Dumnezeu nea arătat adevărul; nu pentru veselia vostră, ci pentru binele vostru vi l-am destăinuit. Asta e vorbă înţeleptă. Aşa stă şi în scriptură. Mosafiriî nu mai rîseră ci rămaseră gânditori. Cesornicnl, ca instrument de orientare Luaţi un ceasornic şi-l întorceţl în aşă fel, ca acul cel mic să fie îndreptat, către partea unde se află sorele în acel moment. Miadă-cji va fi esact jumătate distanţa între acest ac şi numărul XII. De exemplu: dacă este ora patru, îndreptăm cesornicul cu acul mic către sore, şi cifra II a cadranului va arătă esact direcţiunea miaţlă-tji; dacă este ora opt, cifra X a cadranului va fi tocmai spre Sud. G. Coleş. www.dacoromamca.ro Un salon din palatul Regal. www.dacoramamca.ro ALBINA 1099 TIGNAFESUL f! ignafesul constă într’o neregularitate a respi-l raţiuneî, de obiceiu fără leac, şi care ţine luni şi chiar ani, în care timp animalul se arată vesel, mănâncă, bea şi chiar face ore-care servicii. Boia se mai chiamă în popor năduf şi încă geambaşii, ca în fel de glumă, ^licealului sau epei cu tignafes că are mâns, poreclă ce de sigur îşî are explicaţia atât în faptul că mulţi cai cu năduf au pântecele mare cât şi în mişcările păreţilor pânte-celuî ce se observă la aceste animale, mişcări pe cari le-au asemănat cu acelea ce se produce când mânzul se află în pântecele mamei. La animalul sănătos, respiraţiunea se urmeză ne întrerupt şi în mod regulat. La calul cu tignafes, adesea, când el se află în repaus, numărul respiraţiunilor este mai mic, în-mulţindu-se forte mult după ce-1 punem să mergă la pas şi mai ales la treapăt şi fugă. Atunci numărul lor pote să ajungă pînă la 20—40—60 şi chiar 80 pe minut, pe când la cel sănătos sînt 9—10 pe minut. Când boia este înaintată, expiraţiunea devine mai lungă, se face cu totul neregulat, în doi timpi: întâiul scurt, al doilea mai lung, separaţi unul de altul printr’un moment de oprire a expiraţiunei, când se arată un fel de scoc între pântece şi deşert, care se întinde despre crupă către partea inferioră a pieptului. Daca tignafesul este prea vechiu, ajuns în ultimul grad, animalul pare că se înăbuşe, mai cu deosebire când îl punem să şi muncescă pe un timp călduros. El lungesce gâtul pentru a înlesni intrarea şi ieşirea aerului; .ochii se arată ca pironiţi; aripile nasului jocă lărgindu-se, pentru a face cu putinţă intrarea în piept a unei mai mari colone de aer; păreţi! pieptului se saltă ca nisce fole, arătându-se cercuiţi prin coste care devin aşa de aparente în www.dacoramanica.ro 1100 ALBINA cât le poţi număra; deşerturile se golesc şi se umple brusc, iar deschisătura posterioră a canalului digestiv (anusul) însoţesce aceste mişcări ale deşertului, ieşind în afară şi trăgendu-se înăuntru în mod alternativ. Pe lîngă acestea, calul cu tignafes, presintă încă o scurgere albă spumosă pe nări, scurgere ce se manifestă maî ales când animalul face serviciu. Se maî vede şi o tuse secă, repetată şi sonoră, putend însă a luă şi alte caractere, după gradul de înaintare a boleî, după complicaţiunile ce se ivesc, etc. Tuşea se observă maî cu semă dimineţa când calul se scote din grajd, când i se dă grăunţe şi în deosebî, când este pus la muncă. Durata tignafesuluî am spus că este lungă, putend a ţine lunî şi chiar ani, în care timp boia pro-greseză, semnele eî devin din ce în ce maî isbi-tore, aşa că în cele din urmă, sărmanul dobitoc, nu maî pote face nicî un fel de serviciu, slăbesce ne maî hrănirtdu-se bine, respiraţia i se îngreuneză în ast-fel de grad în cât corpul întreg se mişcă după mişcările respiraţuniî; el stă maî mult în piciore cu picîorele de dinainte depărtate, unul de altul; tu-şesce des, însă o tuse maî scurtă maî puţin sonoră ca la început, pînă în fine o complicaţiune sau asfixia care se produce maî ales când animalul este pus la serviciu pe un timp călduros, pune capăt suferinţelor luî causându-î mortea. In ţările unde carnea de cal se mănâncă, mulţî caî cu tignafes se dau la măcelărie. In privinţa căuşelor tignafesuluî, trebuîe să spunem că nu este o bolă, dar un simptom al maî multor bole dintre care cea maî de căpetenie se numesce emfi-setn pulmonal, Despre acestă boia rămână a ne ocupa cu altă ocasie, când vom arăta şi felul cum tre-bue să se examineze un cal cu tignafes, pentru ca cumpărătorii să nu fie înşelaţi, precum şi tratamentul tignafesuluî. Irimia Popescu. Medic-veterinar www.dacoromamca.ro I Interiorul mitropoliei din Iaşi www.dacoramamca.ro 1102 ALBINA DIN DICETORILE POPORULUI I PE APĂ A VENIT, PE APĂ SE DUCE câstă cjicătdre este întrebuinţată fdrte des în vorbirea locuitorilor Islăzenî, din judeţul Ro-manaţî. Orî de câte ori li-se presintă caşuri ca, cine-vâ să fi făcut avere pe nimicuri şi în scurt timp, tot pe nimic s-o fi perdut; ei aplică (Jicătbrea de mai sus. picătbrea acăsta şi-a luat nascere din următdrea împrejurare: Pe timpul domniei fanarioţilor, când poporul român a suferit multe neajunsuri din partea streinilor asupritori căci şi cel mai nevoiaşi şi jerpelit grec bragagiu, pretindeâ titlul de «aga» (boer); se cjice că se stabilise la noi în sat un grec, făcend faimosul comerţ cu bragă; umblând pe tdte străzile cu doniţa cu bragă şi strigând: «Aidi la braga sora draga, că-am trecut-o la uliciora şi am băgat-o un pui de ciora, să facă mai acrişora». Treba îi merse minunat de bine, cum merge şi a