Anul II Ddminică, 18 Aprilie 1899. No. 29 REVISTĂ ENCICLOPEDICĂ POPDLARĂ APARE ÎNJFIE Abonament, pe an în ţară .. . Uel 5 » >6 luni în ţar&. » 3 DUMINICA Abona Manuaerlaele nepublliţat j se ard. ent, pe an în str&ln&t. Iiei 8 ir.................15 bani COMITETUL. DE P. Garboviceanu C. Rădulescu-Motru Q. Cofbuc I. Otescu P. Dulfu CŢIEi Adamescu S. Moga N. Nicolaescu Const. C. Popj-Taşcă Gr. Teodossiu. Redacţia ţi Administraţia Str. Mântuldsa, No. t. SUMAR: V. Alexandri, Pasccle. — C. Erbicenu, Săptămâna patimilor. — N. Radul eseu-Niger, Prier — D. Elcfterescu, Predică pe Marea şi Sfînta Vineri a patimelor Mântuitorului Nostru Isus Christos.—D. Mircscu, Cea maî probabilă dată a răstignirii Mântuitorului.— Iân Mâlâescu, Predică la învierea Domnului. — V. S. Moga, Răsftdirea răsadurilor do zarzavaturi .şi de alte plante. -Pisc., Ceva despre gheţari.—G, Coşbue, Ierusalimul şi biserica sfîntulul mormînt.—Th. Zaharescu, Junghiul. — G. Colcş, Ce influenţă p6te esercitâ asupra sănătăţii vecinătatea vegetalelor?—Bibliografie.—Răspunsuri Ia întrebările din No. 23.— Mulţumiri.—Adrese către redacţie.—InformaţiunI.—Fuple lăudabile —Poşta redacţiei. Iluatraţiuni: Sărutarea lui luda.—Cina cea de taină. — Christos pe cruce. — Christos ducând crucea.—Pogorîrea de pe cruce.—învierea. — Experienţe prin care se probâză că gheţarii Snaintâză.—Crăpături în inasa gheţarului.—Gheţari cu moreno şi cu blocuri era-tice.—EscursionişH trecând un gheţar, se ţin lanţ printr’o fringhie.___ IP .A. S O E L E ■Jo'iC Pusei in satul vesel căsuţele nălbite, Lucesc sub a lor malclurî ele trestii aurite Pe care cocostârcii, înfipţi într'un picior, ^ Dau gâtul peste ciripi tocând din ciocul lor. § Un scrânciob mai la vale pe lingă el adună Flăcăi şi fete mândre ce rid cu voe bună ; Pi ’n sunet de viore. de cobze şi de nani Se ’ntorce hora lină, călcând pe verde plaiu. Bătrâni cu feţe stinse, Români cu feţe dalbe, Românce cu ochi negri şi cu ştergare albe, Pe erba răsărită fac praznic la un loc, Iar pe ’mprejur copiii se prind la luptă ’n joc. V. Alexandri. www.dacaromamca.ro 898 ALBINA Săptămâna patimilor i n fie-care di din săptămâna patimilor biserica nostră ortodoxă săvâr.şesce, prin cântări şi cetiri, amintirea unor fapte, cari pot înduioşa şi inima cea mai împetrită şi împovorată de păcate. Liniştea consciinţei nu ne-o pote da de cât mărturisirea păcatelor nostre de bună voie şi îndepărtarea de la ele. Acest medicament sufletesc îl are numai Creştinismul. Dacă vom urmă la Sf. biserică regulat măcar serile la denii, vom audi multe învăţături de o însemnătate forte mare pentru sufletul nostru. Miercuri Iuda trădătorul vinde pe 30 de arginţi (cam 100 lei) pe Domnul şi învăţărorul lume! pe Isus Christos: «Sărutarea ta este plină de vicleşug, înşelătoriile ludo, că ceea ce ai dis: bucură-tc! a fost de odată şi o armă; că cu limba al grăit cele de unire, iar cu voinţă al gândit cele de despărţire, că al cugetat să vindl celor fără de lege pe făcătorul de bine. «Săruţi, ludo, şi vindi, săruţi şi nu te pleci, alergând cu vicleşug, dar cine, urând, sărută de trei orii Cine iubind pe cine-vă îl vindeP Sărutarea ta vă des ce voinţa sfatului tău celui reii şi fără de ruşine.» II In Duminica Floriilor Christos intră în triumf în Ierusalim,, dar Cărturarii şi Fariseii căuta să-l prindă şi să-l omore pentru că el ii mustră de fără de legile lor. Ei găsesc uneltâ în Iuda, unul din ucenicii luî Isus. Tocmindu-se cu el asupra preţului, au convenit pentru suma de 30 de arginţi a li-1 trăda. Semnul eră: pe acel ce-1 va salută cu voba şi-l va sărută acela este Christos. Protivnicii lui Isus-pregătiră mrejele lor cu care erau să-l prindă noptea, soldaţi mercenari şi servitori de aî Sinedriuluî. Joi Isus Christos săvâr.şesce cina cea de taină, prin care înfiinţeză sf. taină a împărtăşirii. Isus ştiâ că dejâ eră vîn-dut prin trădare şi se pregătiâ cu resignare «spre patima www.dacoramamca.ro ALBINA 899 cea de bună voe». înainte de a se pune la masă joî sera Isus încinge o iotă şi spală piciorele ucenicilor seî, în semn de smerenie: « Cunosceţi ce am făcut vouă? Voi mă numiţi pre mine învăţător şi Domn, şi bine diceţî că sint. Deci dacă Eil Domn şi învăţător am spălat piciârele vo'stre, şi voi datori sînteţi unul altuia să spălaţi piciârele, că pildă Sărutarea luî Iuda. am dat vouă, că precum am făcut cu vouă şi voi să faceţi. Amin, Amin dic vouă: Nu este sluga mai marc de cât Domnul său, nici sohd mai mare de cât cel ce l-a trimis pe el; de ştiţi acestea, fericiţi sînteţi de le veţi păcii.» Punendu-se la masă Isus, luând pâinea şi binecuvîntând a clis: «Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul meu, care să frânge pe?ilru voi spre crtarea păcatelor.» Apoi luând paharul şi bine-cuvîntându-1 a dis: «Beţi din acesta toţi) acesta este www.dacaromamca.ro 900 ALBINA sângele meii a Legei cei Nouă, care se varsă pentru voi spre ertarea păcatelor». In timpul mesei Isus Christos spune Ucenicilor: «Prietenilor, unul din voi 7nâ va vindea, iar Ucenicii ne dome-rindu-se care este acel trădător dintre el, şi uitându-se unul către altul, Isus declară: « Cel ce pune împreună cu mine Cina eea de taină. )nana în blid, acela mă va vinde». Atunci, de şi Iuda se apără în formă, dar el au priceput care 1 vîndetorul învăţătorului. De la acest timp Iuda nu s’a mai adunat cu cei-l-alţl Ucenici, ci furişindu-se s’a dus la Farisei şi Cărturari de a-şî îndeplini făgăduinţa dată din diua trecută. Iar sera Joi spre Vineri, după Cină Isus se retrage cu Ucenicii sei de cea parte de pârâul Cheerilor, unde eră o grădină afară din oraş, ca să se roge. Trădarea nu se puteâ www.dacoromamca.ro ALBINA 901 face diua, căci vrăşmaşii lui Christos se temeau de popor, care susţinea pe Christos, pentru că numai bine v£duse de la el. Spre a preîntîmpina o resvrătire în norod şi vărsare de sânge, Christos singur le înlesnesce calea, eşind din oraş singur numai cu Ucenicii săi, şi unde ştia că-1 aşteptă trădătorul cu tot aparatul lui. «Deci Iuda, luând oştire de la Arherei şi de la Farisei slugi, aii venit acolo cu felinare şi cu făclii şi cu arme. Iar Isus ştiind tâte cele ce eră să-vie asupra lui, eşind le-au (iis lor: pe cine căutaţii Răspuns-aii lui', pe Isus Nazarinenut. Ifis-aii lor Isus: Eu sînt. Iar Iuda apropiindu-sc de Isus a dis • Bacură-te! A-cesta eră cuvîntul convenţional, şi l-a sărutat pe el. Atunci Isus a dis: De mâ căutaţi pe mine, lăsaţi pe aceştia (ucenicii lui) să se ducă. Atunci apropiindu-se ei, aii pus mâine le pe Isus şi Hau prins. Cînd l’au prins, Simon Petru a voit sâ-1 apere şi a scos sabia, iar Christos i-a dis: Bagă sabia ta în tecă. Paharul pe care vii la dat mie Tatăl, aii nu-l voiu bea pe el?» După aceea l-au legat pe Isus şi l-au dus la Ana, socrul Caiafei, care eră Arhiereu al anului aceluia. După prinderea lui Isus, Ucenicii lui spăimântaţî şi cuprinşi de somn s’au împrăştiat de grozâ şi frică. Numai Petru, după lăgăduinţa-i dată, îl urma de aprope spre a vede ce i-se va întâmpla. Eră nopte târdiu forte, locuitorii oraşului dormiau pe când vrăşmaşii lui Christos erau treji, vegheau şi aşteptau adunaţi în tribunal, contra tuturor legilor şi datinilor, aducerea lui Isus înaintea lor spre a-1 condamna fără nici o vină. Aduc zbirii puterii pe Isus legat ca pe un făcător de rele, şi-l presintă satisfacerii urei şi mişelieî tribunalului Arhieresc. De aci încep insultele, ironiile sau caznele, tot felul de nelegiuiri asupra personeî lui Christos. Pină în diuă îl duc când la Ana când la Caiafa spre a-1 condamna, pentru că nu aflau nici o vină în el. Condamnarea însă trebuiâ să se facă de urgenţă, pentru că se teme â să nu se răscole poporul şi-apoî a doua di Vineri spre Sâmbătă trebueau să intre în Paşti, când nu mai puteau săvârşi crima. Christos ca un miel nevinovat aşteptă osânda sa. S’a fabricat marturi falşi îndată şi a fost condamnat la morte pe cruce. Fiind-că acuzările aduse nu erau curat religiose, n’au îndrăznit a aplică imediat pedepsa, www.dacoramamca.ro ‘)02 ALBINA şi în dori de diuă s’au dus cu tumultul de popor la Pilat, guvernatorul Roman, şi-au cerut cu stăruinţă confirmarea hotărâre! lor. Pilat insă, ascultând probele, n’a găsit întemeiată hotărîrea lor, le-a propus eliberarea lu! Christos, dar mulţimea asmuţatâ de vrăşmaşii Mântuitorului lume! strigau: să se răstignăscă, să se răstignăscă! Propunendu-le a doua oră să-l elibereze spre diua Pascilor, după obiceiu, mulţimea din curtea lui Pilat răcnea cu sălbăticie, a să se elibereze Varava, (un hoţ vestit), iar Christos să se răstignăscă!» Apoi ameninţă pe Pilat că dacă nu va condamnă pe Isus nu va fi prietin Cesarului — care s’a făcut pre sine împărat al Iudeilor. Cu totă nevinovăţia vădită a lui Isus, cu totă înrâurirea soţiei lui Pilat de a nu-1 condamnă, fiind nevinovat, Pilat temendu-şi posiţiunea şi îngrijindu-se de răscularea vrăjmaşilor lui Isus contra sa, declară «că ne aflând nici o vină în el să-l ia după legea lor Jidovii şi să-l restignescă»; iar mulţimea strigă: «sângele lui asupra noslră şi asupra fiilor noştri». Aceste fapte neaudite şi nepomenite să fac Vineri di-rnineţă. De aici, turbaţi de răsbunări, Cărturarii şi Fariseii iau pe Christos, îl desbracă de hainele sale, îl îmbracă în vestminte regale batjocoritore, îi pun o trestie în mână şi o coronă de spini pe cap şi îmbrăcat în hlamidă îl insultă, îl batjocoresc, îl derîd, îl scuipă în obraz, îngenunche în-naintea lui şi strigă insultător: «Pe alţii ai mântuit, scapă-te şi pe tine acum, de poţi.» Christos, ca Dumnedeu, rabdă tote acestea şi nu răspundea cuvînt. Ajuns la locul osândei, este desbrăcat şi întins pe cruce. Călăii îi pironesc mâinile şi piciorile ş’apoi înalţă crucea înfiptă în pămînt. Cumplită durere, înfricoşată nedreptate, şi tote acestea făptuite numai din ură, zavistie şi viclenie. Fiind-că sera trebuiau să intre în Pasci Jidovii şi nu puteau lăsă trupurile pe cruce ale celor condamnaţi, spre a nu se spurcă Pascele, aîi poruncit ca să li se sfărâme fluerele şi ast-fel să le grâbescă mortea acelor condamnaţi. Când s’au apropiat de Isus l-au găsit mort şi nu-î au sfărâmat osele fluerelor piciorelor, ci unul din ostaşi, spre a se încredinţa că este mort, cu suliţa costa lui o au împuns şi îndată a eşit sânge şi apă, semnul morţeî sale. Aşa a suferit Christos pentru lumea întregă spre a o în- www.dacoromanica.iD A r.BINA 930 văţă calea mantuirei, şi spre răsplată primesce de la omeni răstignirea. Pe cruce a spălat Christos păcatul lui Adam, prin cruce noi ne înălţăm, crucea semnul de ocară înainte de Christos, este pentru noi creştinii podoba cea mai scumpă şi armă în contra tuturor duhurilor rele şi spurcate. Să ne închinăm cu smerenie patimilor lui Christos ce le-au suferit pentru noi şi să nădăjduim că precum l-am vădut răstignit de vrăşmaşi fără nici o vină, după trei dile Tatăl său cel ceresc îl va învia din morţi. C. Erbicenu. Membra al Academiei române. PRIER De pe alt tărîm, pe care Nu se simte când c nor, Unde-î cerul vecinie mare De senin strălucitor, Plecă Prior să ne vie De verdeţă ’mpodobit, Şi cu flori la pălărie, Flori drept dragul de pr iv it... Este frate-al Primăverei, Frate-al doilea mai mic, Bun ca vraja măngâierei, Subţiratec, 'nalt, voinic. Două gingaşe eieore Intre gene-i înfloresc, Cu menire ’nvietorc Pentru nemul omenesc. Dintr’o veche preursire Care nu i s’a schimbat, Forte vesel c din fire, Dar uşor la supărat. Căci de mult şi mult ce ţine La drăguţa sora lui Vrbulu-i numai bolţi sen ine, Nu dă voe nimănui Cu nimic s’o necăjescă, Disăi iarna, cât colea, Cu nărav să duşmăncscă Tot ce nu-i bătrân ca ea, li trimite câte-o dală Vini de meŞă-noptc, nori... Prier, faţă întristată Ia atuncea, printre flori... şi nimic nu-i mai de jale Pentr'un suflet bun, de cât Pasul veseliei sale Sub un cer posomorit... Unc ori de-aceea Prier E aţâţat, e plîngător, Şi-n al (filelor cutreer Pare aspru, schimbător... Dar privirea zîmbitore l-o recapătă curând Glasul de privighîătore Dulce 'n eră n-guri răsunând.. Şi începe-alunci dorite Raite 'n lung şi 'n curmeziş Pe cărări uşor umbrite De al crăngilor frunziş, Printre lanuri mătăsose Cu mici tinde ca de rîu, De pe unde sar voiose Ciocârliile din grâu; Prin livcifile întinse Care, cum îl văd pe drum, înfloresc ilc par-că-s ninse Şi-l îmbată de parfum; www.dacoromamca.ro 904 ALBINA Prin grădini împrejmuite Şi pe câmpul larg deschis, Prin poenc tăinuite, Rătăcesce ca ’ntr’un vis. Domne, fericit e Prier, Căci în sinul mareî firi, Şi ’ntr’un ţirîit de grier El găsesce mulţumiri! Lumea tirgurilor iută De-l înlîmpină cu dor, Sub a ochilor lui rolă El o trece fugetor, Căci iubirea lui întregă Şi adine prieteşug Date-s unde se închegă Munca harnicului plug, Date-s blândei feţe arse De căldură şi de vînt Peste care să revarsă Dorul aprig de pămînt. Drag ţăranul ţie-ţi este, Căci e ţăreî vlagă, leac, El c a neamului poveste Ce şi-o spune veac cu veac... Prier, Prier, măi frăţine, Fericit pe lume eşti, Flori, verdeţă, bolţi senine, Ţărănimea tu iubescî! N. Rrtdulescn-Niger. Christos pe eruee. www.dacoiomamca.ro ALBINA 5105 PREDICA in Marea ;i Sfinta Vineri a patimelor Mântuitorului Nostru Isus Chrislos Iubiţi ascultători! e unde acestă tristeţă pe feţele năstre, iubiţilor? Clopote, clopote dulci sunătăre, ce durere a înecat viersul vostru? Sfînt locaş al lui Dumnezeu, de unde acestă întristare între păreţi! t6î? Ah! un suspin pare că trece după buze pe buze, şi şoptesce lin: a murit Isus! L-a răstignit, l-a răstignit! A triumfat viclenia! A perit nevinovăţia ! Să ne suim cu sufletul în muntele Golgota, şi ne vom înfiora de ceea ce vedem. Vedem pe Mântuitorul lume!, Dumnezeul şi creatorul nostru, pironit pe cruce, cu mâinele întinse, cu capul plecat între cer şi între pămînt, luptându-se cu durerile morţii! Acum nu mai are alta de cât să împlinăscă opera cea mare, opera răscumpărări! şi să-ş! dea Sfîntul său suflet nevinovat în mâinile acelui Prea Puternic. Dar vai! n luptă cumplită ca acesta, lupta de mărte a Fiului lui DumneZeu, nici natura nu a putut să o privăscă fără a se înfiora. Sărele şi-a ascuns faţa sa, făcendu-se întunerec peste tot, pămîntul, ţinând de la ora 12 pînă la ora 3 după amiaZi; ca cum ar Zice Mântuitorului de pe cruce cu glas de compătimire: Oh Domnul meu! Oh creatorul meu! Dacă nu te jelesc omenii, lasă să te jelesc eu, şi lasă-mă, oh? lasă-mă să mor, să apun împreună cu tine!». Pămîntul se cutremură din tot:» puterile salo în cât se despicau stâncele; catapetâsma bisericeî s’a despicat în două de sus pînă jos. Ereâ o confesiune în natură, de cugeta! că piere lumea. Poporul se împrăştie bătându-şî piepturile, iar ostaşul şi cu ce! ce ereaii lingă el plin! de frică şi spaimă Ziseră: «In adevăr, fiul lu! DumneZeu a fost acesta.^ (Ma-teiu 27. 20.) Mântuitorul Isus, ducendu-ş! singur crucea pe muntele Golgota, fiind prea grea, a căZut de trei or! cu faţa la pămînt pînă să ajungă la locul de tortură, şi a leşinat de două or!. www.dacaromamca.ro y06 ALBINA Dar inimicii lui cretjend că Isus nu va ajunge viu la locul de piercjare, şi aşă că nu-şl vor putea îndestulă mânia de tortură asupra lui, au silit pe un om anume Simion Chirj-neul ca să ducă crucea Mântuitorului Isus pînă sus în muntele Golgota. o Christos dueend erueea. Restignirea să începe. Crucea eră culcată pe pămînt; mulţimea de popor sta împrejur aşteptând scena ceasângerdsă... Ucigătorii încep a-şî împlini serviciul. Mai întâiu săriră asupra Mântuitorului Isus şi-î tras eră vestmintele, li iau apoi, îl culcă cu spatele pe cruce; unul îi îngenuche pe piept, doi îî întind mâinele şi alţi doi iau pirone... Două lovituri teribile ... cuele ascuţite străbat prin mâini... sângele sbdră în sus către cer cerând rSsbunare!... Al treilea cuiu străbate prin picidre. Mântuitorul Isus cu faţa acoperită de rane, de -sudori şi de sânge răbda şi tăcea ... Numai Sfîntul seu piept arătă mărimea durerilor sfîşietdre care se umfla cu convul-siune şi lăsă din când în când câte un suspin adânc. Ridicară crucea cu Mântuitorul Isus şi o puse cu un cap într-o grupă, care o isbî cu atâta putere, în cât erau să se spintece mâinele şi picidrele Mântuitorului Isus de greutatea www.dacaromamca.ro ALBINA 907 corpului său. Sdrele atunci nu putu să privescâ acest mare sacrificiu şi durerile cele crâncene ale Mântuitorului Isus, ci şi-a ascuns faţa sa cu spaimă şi groză. Eră ora a treia. Suferinţele Mântuitorului Isus ajunsese culmea lor. Este dureros, iubiţilor, a nu află în durerile cari ne strivesc o inimă compătimitdre, a te vede părăsit, defăimat şi batjocorit chiar de aceia cărora le-a făcut bine. Dar când te vetjl uitat şi do cer şi de pămînt, unde este limba care să rostăscă o amărăciune mai mare ca acesta? Durerile Mântuitorului Isus crescaau din moment în moment, şi cu ele cresceau mai cumplit setea. Din ndptea de când fu vîndut şi prins în grădina Glietsemani, prin câte suferinţe au mai trecut Mântuitorul Isus! Cât sânge a vărsat şi buzele sale arcjătdre nici o picătură de apă răcoritore nu luase, şi acum ne mai putând suferi torturele setei, strigă de pe cruce: «Mi-e sete». «Mi-e sete» strigă Mântuitorul Isus în mijlocul turturelor sale amare, dorind recorire, şi duşmanii Iul în loc de răco-rire îi deteră să bea oţet. Eacă, iubiţilor, acesta este răsplata Mântuitorului Isus pentru învăţăturile sale cele frumdse şi mântuitdre, pentru bine-facerile sale cele nenumărate. Oh! crucjime diavolescă! Cine a văclut vre-o dată să stingă focul cu gaz şi să stâmpere setea cu oţet?! Să învăţăm din acesta a nu ne bate joc de cei ce suferă în dureri, a nu îmulţi torturele lor; dacă nu putem turnă miere, cel puţin să nu tui num venin în paharul deaprdpelul nostru! Eră în ora a treia după amiacjâ. Două ore lungi şi mari de torturi crâncene petrecuse Mântuitorul Isus pe cruce. Durerile veneau cu atâta grăză asupra Mântuitorului care îl sfîşieau pînă la inimă, în cât între suspine sfîşietdre cjise: «Dumnecjcul meu, Dumnetjeul meu, căci m’aî lăsat? (Mateiu 27. 40.) După aceea, mai suferind puţin încă torturele cele grozave strigă: Părinte! în mâinele tale îmi dau sufletul meu , şi, plecându-şi capul, şi-a dat sufletul. Acesta fu sacrificiul cel mare care s’a adus în muntele Golgota. Să avem grijă, căci patimele Mântuitorului Isus pentru cei buni sînt isvore de fericire, însă pentru cei răi, nu sînt altceva de cât durerile cele mai îngrozitdre. www.dacaromamca.ro 908 ALBINA S;t îngrijim dar, să îngrijim de sufletul nostru. Eară Tu, o dulce Isuse! care aî pătimit cu atâta răbdare pentru noi, iartâ-ne nouă greşalele ndstre, şi ne învredni-cesce a aucjî glasul Teu cel dulce: «astăcji cu mine veţi fi în paradis*. In numele Tatălui şi al Fiului şi al Spiritului Sfint Amin. Dr. Eleftcrescn. Profesor. Pogorîrea de pe eruee. www.dacoromanica.ro AUÎINA 909 Cea mai probabilă dată a răstignirii Mântuitorului â^finţiî Evangheliştî cu toţii sînt de acord că Răstignirea Mântuitoruluî nostru Isus Christos a fost într’o Vineri, între al 6-lea şi al 9-lea ceas din di, adică, după cum so- cotim no! astăzi timpul — între ora 12 şi ora 3 p. m.— Tot din mărturisirea sfinţilor Evangheliştî mal resultă că a doua di Sâmbătă eră la Evrei sărbătorea Pascelor. Se scie însă că Evreii sărbătoresc Pascele lor în cjiua de lună plină, care vine îndată după echinopţiul Je primăvară, care pe atunci cădea între 23 şi 24 Martie; se mal scie apoi că Evreii sărbătoresc Pascele chiar în cjiua de lună plină, afară de Luni, Miercuri şi Vineri, când Pascele se amână pe a doua cji; de asemenea se mal scie că Evreii amână încă cu o cji Pascele lor, dacă <^liaa plină cade după ora 12 din adică dacă luna plină vine cu mal puţin de cât 6 ore, sau de cât un sfert de di mal nainte de începerea tjileî următore, fiind-că cjiua la Evrei începe la 6 ore după amiaejă. Aceste date sînt sigure. Oeea-ce însă s’a contestat une-orl, sau cel puţin sa pus în îndoială, din causa nesiguranţei datelor cronologice, a fost etatea Mântuitorului la mortea şi învierea sa, cu tote că data cea mal acreditată a fost că Christos a murit şi a înviat în’ al 33-lea an al erei creştine, sau în al 33 lea an al vieţii sale. Deci, ca să precisăm etatea Mântuitorului a trebuit să deslegăm următorea problemă: Cari sunt anii cel mal apropiaţi de anul 33 al Erei creştine\ în care luna. plină după 24 Martie a că (/uf Joi după amiază, Tineri sau Sâmbătă înainte de amiază? căci în aceşti ani Evreii aă avut Paştele lor într-o Sâmbătă. Pentru a deslegâ acestă problemă, am calculat luna plină pascală ebraică, din anii erei creştine, de la 25—40, căci este evident că în acest interval se coprinde anul etăţii Mântuitoruluî. M’am servit chiar de calculele ebraice şi am ţinut tot odată seină că pe acea vreme Evreii, determinând luna plină numai prin ob-servaţiune, o considerau cu o cji, şi chiar cu o cji şi jumătate mal târejiu, de cât datele aflate prin calcul. Din aceste calcule a resultat că singur anul 33 al erei creştine răspunde esact la tăte datele sigure ale acestei probleme interesante. Ast fel în anul 33 d. H. luna plină pascală a fost Vineri la 5 www.dacoromamca.ro 910 ALBINA ore trecute, după amiază, adică, cu maî puţin de o oră. mal nainto de începutul di lei do Sâmbătă. Deci în al 33-lea an al erei creştine, Evreii aO sărbătorit Pascelc lor Sâmbătă la 4 Aprilie (căci 1 Ianuarie în acel an a l'ost Joi). De unde urmeză că: Răstignirea Mântuitorului a fost Vineri la 3 Aprilie şi învierea in a treia di. Duminecă, la 5 Aprilie, in anul al 33-lea al etăţii sale. D. Miresen. _________ Profesor la liceul Lazăr.* Predica la învierea Domnului viltorea neîncetată a valurilor acestei vieţi vre-m ^ J • < melnice, în acestă nemiluită frământare pentru câştigarea unui codru de pâine, ori pentru o fărâmă de glorie peritore, în lupta tuturor contra tuturora, omul simte neapărat o mare nevoe de repaos spre a se recrea şi a-şi redobândi ceea ce a perdut, cu privire la trup; iar pe de altă parte, simte nevoe de a arătă prin cuvînt sentimentele de care e însufleţit, faţă de creatorul seu. In calea acesta pe întinsul ocean al vieţei, nimic nu il pote linişti mai mult, nimic nu pote avea o înrîurire mai hotărâtore asupra sa, de cât sărbătorile. Ele sînt acele is- www.dacaramamca.ro ALBINA 9] 1 vore dâtătore de viaţă duhovnicăscă, cari potolesc setea creştinului şi-l întăresc în lupta contra inimicului vieţii, cari îî alină suferinţele prin gustarea din rodele evangelice spre a putea reîncepe cu mai multă putere eterna gonă după ceea ce este mai bine. De sigur că, din ciclul sărbătorilor, cea maî mărăţă, cea mai înălţătore de suflet este sărbătorea serbătorilor, este Pascele învierea Domnului este diua aniversării mântuirii tuturor poporelor. Precum Sorele întrece în strălucire pe tote cele-1-alte corpuri cerescî, tot ast-fel şi Pascele covîrşesce pe tote cele-l-alte solemnităţi bisericesci. Este mare acăstă di; căci ea este pecetia economiei divine pentru mântuirea omenirii din robia păcatului. învierea Domnului, ce se serboto-resce astădi, e corona tuturor actelor săvârşite de Domnul pentru liberarea omului din ghiarele morţii. Ceva mai mult încă, învierea Domnului este acel act Dumnedeesc, care dacă nu s’ar fi realisat, n’am fi fost îndreptăţiţi de a ne numi fiii lui Dumnedeu. Pascele întrece tote evenimentele ce sint legate cu viaţa pămîntăscă a salvatorului omenirii, prin nenumărate bine-faceri revărsate asupră-ne. Astădi întemee-torul creştinismului şi fiul omului a deschis porţile luminii răspândind civilisaţiunea pe bătrânul pămînt şi dându-ne ezemplu de sacrificiul ce trcbuc să facem pentru sădirea în noi a seminţei învăţăturii sale spre a pute învinge răul. Acăstă di este producătore de veselie cerescâ. Cei mai îndoioşi şi cei mai împovoraţi de nevoile dilei, toţi, de la cei ce se sălăşluesc în palatul cel pompos şi pînă la cei ce zac în umilita colibă, se simt astădi transformaţi sufle-tesce, renăscuţi, desfăcuţi pentru un moment de legăturile durerose ale actualităţii. Şi pentru ce? Pentru că crucea, mortea şi învierea Domnului nostru a reînoit legătura, ruptă prin păcat, între om şi Dumnedeu. Puterea celui mai tare, care trona peste întrega lume, întunericul ce învăluise ochii tutulor, cumplita vrăşmăşie, ce există între popore şi cari au făcut a se înăspri din ce în ce mai mult năravurile, a se otrăvi sufletele, a se legifera răsbunarea, tote astădi s’au nimicit înlocuindu-se cu dreptatea, pacea şi egalitatea înaintea lui Dumnedeu, principiul stînt şi necunoscut mai na-inte. Noi, cei ce mai nainte zăceam în lanţurile robiei şi lâncezeam în întunericul morţii, ne am ridicat de odată cu Jsus Christos; am câştigat speranţa învierii nostre, sîntem www.dacaromanica.ro 912 ALBINA chemaţi a îmbrăcă haina nemuririi. Astădi Domnul ne-a împodobit cu frumuseţea cerescă şi ne-a asigurat locul de frunte în patria de veci. învierea Domnului este nu numai o di de cerescă veselie, ci şi argumentul cel mai convingător despre învierea nostră. Precum Christos nu se pogo-rîse în mormînt, ca să remâie acolo; tot ast fel şi trupurile nostre, ce se închid în pămînt, nu vor rămânea în el pentru tot-d’a una. Se vor ridică in diua pe care nici îngerii lui Dumnedeu n’o sciu şi unindu-se cu sufletele, vor apăreâ schimbate înaintea judecătorului spre a-şi da sema de cele făcute aici. Dacă Christos nu a înviat, dice Apostolul Pa-vcl, voi sînteţl încă în păcate, iar speranţa învierii e pentru ?ioi o speranţă amăgitdre (Corint 15, ij). Aşa dar, precum acum în mijlocul întunerecului nopţii clopotele bisericii răsună cu tărie deşteptând totă suflarea creştinescă pentru a serba Pascele; tot ast-fel atunci trîmbiţele cetelor îngeresci vor răsună cu putere cerescă, chemând omenirea cea adormită de secole, spre a se înfăţişă înaintea nemitarnicului judecător. Iată dar ce tace din diua de astăzi sărbătorea cea mai mare. Cuvintele: Christos a înviat! şi răspunsul Adevărat a înviat! cari se pronunţă neîncetat din timpul de când s’a petrecut acest mare act şi pînă în present, cuvinte pline de dulceţă şi cu re-petirea cărora audul nostru nu se mai satură, întrupeză în ele sîmburele evenimentului petrecut acum 1899 de ani; căci ele sînt, tocmai acele cuvinte, pe cari Apostolii Domnului în nedumerirea lor, când au auclit că a înviat Domnul şi le adresau unii altora în mod întrebător. Negrăit de mare a fost bucuria ce au cuprins pe Apostoli în momentul când s’au încredinţat că bunul lor învăţător răsturnase piatra mormîntului; cu neputinţă de descris e bucuria ce împo-dobesce adî frunţile tuturora, mari şi mici, când se transportă cu gândul la facerile de bine realisate nouă prin actul învierii Domnului. De aceea astădi, când pronunţăm cuvintele: Christos a înviat! ne reamintim şi ne luăm angajamentul în acelaş timp de a urmă cu sfinţenie învăţăturile şi sfaturile înţelepte ale celui ce a înviat din mormînt. Când pronunţăm cuvintele de acum 1899 ani, tăgăduim iubire pentru apropele nostru, făgăduim dreptate şi bunătate, în fine un suflet curat şi neatins de otrava acestei lumi. www.dacaromamca.ro ALBINA 913 Să nu uităm dar în acdstă di de mântuire, pe acei ce zac în suferinţe şi în nevoi. Din prisosul nostru să întindem o mână de ajutor celor ce se găsesc în nenorocire. Să ştergem din piepturile nostre ori-ce urmă de ură şi resbu-nare şi să iertăm, celor ce ne-au greşit, pentru înviere; de ore-ce numai ast fel vom da dovadă de buni creştini, vom ave cea mai mare mângâiere, pe care ne-o pote da numai o consciinţă împăcată că ne am făcut datoria pe deplin. Când aşâ se va întâmplă, vom putb spune cu drept cu-vînt: « Christos a înviat». Ion Mălăescu. Absolvent al facultăţii de Teologie. Resădirea resadurilor de zarzavaturi şi de alte plante întem tocmai în timpul când cele mai multe răsaduri, ca varza, gulia, conopida, etc., tre-bue scdse din răsadniţe şi răsădite în grădină, iar unele seminţe de plante leguminose, ca fasolea, lintea, mazărea şi bobul, trebue semănate pe răzOre în grădină. De şi mazărea şi bobul ca plante mai rustice s’a putut semănâ încă de pe la 15 Martie în grădină. Dar în acest articol n’avem să ne ocupăm de semănatul legumelor, ci numai de modul de răsădirea zarzavaturilor. Care este timpul cel mai potrivit pentru răsădirea acestor plante atât de trebuinciose în economia, domestică, şi de cari o femee economă nu se pote lipsi. Fiind-că este vorba de răsădirea răsadurilor de zarzavaturi numai pe o mică suprafaţă în grădină, timpul cel mai potrivit, pentru răsădirî este sera, de la ora 7 înainte, când căldura din timpul (Jilei începe a se micşoră. Acest timp se preferă atunci când cjilele sînt prea căldurose; din contră, dacă cjilele sînt ploidse şi mai norăse, se pote face răsădirea şi diminăţa pînă pe la ora 9, şi după amiază de la ora 4. Daca timpul este cald, şi pămîntul în grădină lipsit de umes de zăpadă grăunţată, portă numirea de zăpadă permanentă, care nu lipsesce nici din CarpaţiI noştri, căci într'o es- www.dacaromanica.ro ALBINA 917 cursiune ce am întreprins acum 11 ani prin munţii Gorjuluî, am dat peste o vâlcea umplută cu asemenea zăpadă în partea de nord-est a vîrfuluî Păpuşa, ce putea să albă o adîncime de cel puţin 10 metri şi care după afirmaţiunea bacilor, nu s’ar fi topit în întregime de mai bin9 de 10 ani, de când el veniah cu oile prin partea locului. Zăpadă permanentă se găsesce în Carpaţi forte adesea, prin văile umbrite ale mal tuturor vîrfu-rilor înalte ca: Negoiul, Omul, Parîngul, etc.; însă sînt veri lungi şi căldurose, ce o topesc cu desăvîrşire. In munţii forte înalţi, cu văl adîncl, unde ninge şi în timpul verel din când în când, zăpada, nu numai că pote să rSmâlo în stare permanentă, dar se transformă într’o masă de ghiaţă străvezie şi de culore albăstrue ce umple întrega vale sau pe tote văile de prin prejur, având întinderi de sute şi chiar mii de chilometri pătraţi şi formând ceea-ce se chiamă gheţari. Mişcarea gheţarilor Gheţarii odată formaţi prin văile înalte, el nu pot sta pe loc, căci văile fiind povîrnite, din causa greutăţeî gheţiî şi din causa plasticităţeî el, se pun în mişcare şi cohoră urmând cursul vâieî, cu chipul acesta gheţarii ajung mult mai jos de cât înălţimea la care el îşi iau nascere, cum sînt de exemplu gheţarii: Mer de glace (Marea de ghiaţă), Bionassey, etc. la picîorele mun- Fig. t. Experienţă prin care se probeză că gheţarii înainteză. telul Blanc (Alb) din Franţa, ce coboră spre valea rîulul Arve, în vecinătate de oraşul Chamonix, la o înălţime cam de 1.500 metri d’asupra nivelului mărel, când el se iormâză la înălţime de peste 3.500 metri. Asupra iuţelel cu care se mişcă gheţarii sau făcut numerose www.dacaromamca.ro 918 ALBINA observaţiunl. Cele făcute asupra măre! de ghiaţă au dat în mijlocie, că el înainteză cu 0m,30 pe fie-care (Ji, pe când alţii de prin văl mal repecjl au dat pînă la lm,25 pe tji. S’a văfjut iarăşi că nu tote părţile gheţarului înainteză cu aceeaşi iuţelă căci mijlocul merge mal repede ca marginile, întocmai ca şi apa unul fluviu. Pentru măsurarea iuţelei de mişcare a gheţarului şi a felului cum ea se face, iată în ce chip s’a procedat: de la o margine la alta A B, a unul gheţar fig. 1, s’au înfipt mal multe suliţl în linie dreptă arătate prin semnele cu No. 1, 2, 3, 4 şi 5 (săgeta arată direcţia mişcărel gheţarului); după un timp ore-care tote semnele au înaintai, însă cele de la margini mal încet, iar cele din mijloc mal repede, aşa că nu se mal găsesc în linie dreptă, ci formâză o linie curbă. Fig. 2. Crăpături în masa gheţarului. Gheţarii având să cobore prin văl, ce n’au aceiaşi lărgime în totă lungimea lor, el sînt când sugrumaţi prin părţile înguste, când se destind prin părţile largi, din care causă mai nici odată nu-I întâlnim ca o masă netedă şi neîntreruptă ci în maî tot-d’a-una presintă crăpături cari pot să fie longitudinale (în direcţia lungime!) sau transversale (în direcţia lăţimel) fig. 2. Cele longitudinale se fac de obiceiii pe la mijlocul gheţarului, pe când cele transversale pe la margini şi de notat este că atât unele cât şi cele-l-alte sînt paralele. www.dacaromanica.ro ALBINA 919 Urmele şi schimbările ce le pot aduce gheţarii în scorţa pămîntuluî. Prin forţa mecanică, ce o dobândesc gheţarii în mişcare sâ-vîrşesc o întreită acţiune asupra terenurilor pe unde trec: distrugere, transport şi recompunere. 1. Gheţarii având o grosime de 20, 30 şi chiar sute de metri, greutatea ce apasă asupra fundului şi pereţilor văîel, este forte mare. aşa că mal nici un colţ de stîncă Ieşit în afară nu li se pote opune, ci se rupe din locul seu; iar bolovanii de pietre înglobaţi în ghiaţă, prin fundul şi pe lîngă pereţii văîel, miş-cându se împreună cu gheţarul, prin frecare rod terenurile şi fac un fel de sgârieturî caracteristice, urme neperitore ale existenţei gheţarilor. 2. Pe lîngă bolovanii de stîncî rupţi do către gheţar însuşi, nenumăratele pîetrole, ce cad din vîrfurile munţilor, desgrădi- Fig. 4. Gheţar cu morene şi cu blocuri eratice. nate prin diferite împrejurări şi dispuse ca nişte şiruri pe cele două margini ale gheţarului (morenele laterale) sau prin mijlocul lui (morenele centrale formate din două morene laterale www.dacaromamca.ro 920 ALBINA prin împreunarea a doî gheţari într’unul singur) fig. 3, tote sînt transportate pînă în josul văîel unde gheţarul dispare prin topire. 3. In fine se termină cu acţiunea reconstituitore prin care tot nisipul, pietrişul, bolovanii şi ori ce alte materii ce le-a transportat gheţarul se depun de o parte şi alta a văîel unde gheţarul dispare şi formeză delurî considerabile de asemenea materiale, ce iau numele de terenuri glaciale. Explorările gheţarilor Gheţarii sînt torte des visitaţî de omeni, fie pentru a face studii asupra lor, fie numai de plăcere. Şi într’un cas şi într’altul, călătoriile acestea nu sînt uşor de făcut şi de multe ori chiar periculose, de aceea dar ceî-ce le întreprind, sînt numai cunoscătorii locurilor sad şi alţi streini, însă conduşi de cel cunoscători locurilor, cari se tjic ghicjî. Ca să potă luptă cu greutăţile ce aii de învins, escursioniştiî trebue să se încalţe cu cisme sau ghete cu tălpi grose, ţintuite cu colţi de fier, pentru a nu alunecă pe ghiaţă sau pe piatră; să se înarmeze fie-care cu câte un piolet, un fel de toporaş terminat printr’un vîrf ascuţit la un capăt şi cu o limbă de teslă la celă-l-alt, acest toporaş este purtat de o codă de lemn lungă de 1"',20—lm,50; iar la celă-1 alt capăt al codel se allă un vîrt de fier ascuţit; acest piolet este absolut necesar şi servesce pentru a se propti în el, a se agăţă şi a scobi în ghiaţă sau piatră pentru a face trepte ca să potă pune piciorul, pentru a înainta. Fig. 4. Escursioniştî, trecend un gheţar, se ţin lanţ printr’o fringhie. Când ştiu că aii de trecut crăpături largi ce nu pot fi sărite, portă cu el şi o scară de lemn; mal tot-d’a-una însă, iau cu el o fringhie solidă, lungă de 20—40 metri, după numărul es-cursioniştilor şi se legă peste mijloc la o distanţă de 2m,50—4m,00. unul de altul, pentru a nu-1 lăsă să cadă în prăpastie pe cel care ar alunecă sau ar ave ameţelă, când aii de mers pe povîr-nişurl repeŞI de munţi, pe coste de ghiaţă, etc. Când escursiunea este hotărâtă a se face într’un timp mal în- www.dacaramamca.ro ALBINA 921 delungat de 2—3 (jile, atunci îşi iau cu el haine grose fiind-că au să dormă sub cerul liber sau într’o mică colibă de bîrne de lemn (cabană) şi în timpul nopţel este torte frig, apoi merinde de mâncare, etc. Pisc. Ierusalimul şi biserica simţului mormîut i. erusalimul e un oraş care îşi minte numele. In ovreesce Ieruşalaim însemneză oraşul bucuriei şi al sgomotuluî. A fost într’adever al bucurie! când Iudei! aveau regatul lor şi Ierusalimul era capitala unei domnii gloridse. AcJÎ el e un oraş de provincie, capitala unei ţări turcesc!. E mic oraşul, dar lume străină e fdrte multă într’însul, hagii din t6te ţările, şi creştin! şi Ovreî şi Turci. Pentru toţî, Ierusalimul e o cetate sfîntă. Dar mulţimea de hagii nu vine în Ierusalim ca să se bucure şi să facă sgomot, ci ca să se râge în linişte, să plângă. Pretutindeni în Ierusalim e tăcere ca în-tr’un mormînt, pretutindeni dmenî tăcuţi, cu mişcări liniştite ca într’o biserică. Prin mahalalele oraşului e mişcare şi viaţă ca în orî-ce oraş: negustor!, omeni fără trâbă, copii! car! alergă şi fac sgomot pe strade. In cetate însă e o vecînică tăcere. Cetatea e împrejmuită cu ziduri înalte şi stă pe doue de-lurî, pe Morea şi pe Sion, şi cuprinde şi valea dintre dălurî. ţ)icem delurî, căci aşâ le-a numit biblia ; ele într’adever sînt coline, cam în felul colinelor din Bucurescî, pe care le numim şi no!: delul Metropolieî, delul Spire! etc. In cetate, partea din colţul sud-estic este adevăratul loc sfînt, aşâ numitul «piaţa templului.» «Piaţa templului» e o cetate în cetatea Ierusalimului. Spre Sud o închide zidul cel mare al cetăţii, spre Est şi Nord o desparte de cea-l-altă parte a cetăţi! un zid maî mic. In mijlocul aceste! «cetăţu! sfinte» e o piaţă fdrte mare, aşternută cu pietre roşi!, şi pe ea ic! şi colo chiparoşi singurateci. In jurul pieţe! clădiri: biserici creştine şi turcesc!, edifici! publice — spitale, cazărmi, şcoli, bă!—şi ruine de clădiri vechi. www.dacoromanica.ro 922 ALBINA Dintre ruine, cea mai de căpetenie e ruina marelui templu al Iudeilor. Aqest templu, clădit de Şolomon, a fost de o nespusă frumuseţe şi neînchipuit de mare. Era singura catedrală a Iudeilor; aici s’adunau credincioşii din tdtă ţara. Sinagoge mici aveau ei prin tdte părţile, dar templul cel mare eră locul de rugăciune al întregului neam. Nabucodo-nosor, regele Babilonuluî, la anul 588 înainte de Chistos, a bătut pe Iudei, le-a dărâmat templu, şi pe eî i-a dus în robie, în mult cantata robie a Babilonuluî, aşa de jalnic descrisă în psalmul 136, «pe lîngă rîurile Babilonuluî stăteam plângând cu lacrămî fierbinţi, când ne aminteam de tine, e-ternule Ierusalim.» Intorşî din robie, Iudeii şi-aîi clădit din nou templu, dar nu aşa frumos. In cursul veacurilor, Iudeii s’au despărţit în două regate, aii trăit tot în certuri şi şi-au lăsat templu în voia Domnului. El a fost a treia 6ră clădit şi înfrumuseţat de Herodes cel Mare. Templul Iul Herodes ajungea în frumuseţe şi trăinicie pe a lui Solomon. Templul eră împrejmuit de columne şi de hale mari, tdte de marmoră, cu scări de marmură albă Dintr’aceste hale te urcai în curtea dinăuntru a templului, care eră mai înaltă cu trei metri. La scări erau puse table cu inscripţii, prin care se oprea intrarea neisraeliţilor în curte. Aici, pe acăstă terasă eră altarul jertfei, numit «marea de aramă,» un pristol înalt de 15 coţi, lung şi lat de câte 7 coţi, făcut întreg din aramă. Preoţii se urcau la el pe scări de argint. De la masa jertfei printre columne de marmoră, te urcai vr’o cinci metri pe scări argintate la altă terasă, la «Sfînta.» Aici eră chivotul legii, candelele sfinte şi toiagul lui Aron. Numai preoţii aveau voe să ajungă pînă aci. Dar erau alte scări cari duceau şi mai sus, pe a treia terasă. Asta eră închisă cu păreţi de marmură şi n’aveâ ferestre. Acea odaie întunecdsă eră «Sfînta sfintelor» şi numai Arhiereii intrau în ea. Eră luminată de un candelabru de aur; avea un pristol şi pe el tablele legii, chiar tablele lui Moîse. Acest templu a fost dărîmat de împăratul Romei, Titu, la 70 după Christos, aşa că n’a rămas din templu — după cum a profeţit Christos — nici piatră pe piatră. Din rămăşiţele templului, o ruină e maî ales vestită. E un zid lung de vr’o 48 de metri, înalt de 18, clădit din bolovani grozavi de câte patru metri şi-n lungime şi-n înăl- www.dacoramanica.ro ALBINA 923 ţime. E *Zidul tânguirilor» sau «al plângerii.» T<5tă tjiua stau Ovreii sub zid şi plâng trecuta mărire a lor; tdtă tjiua femei şi bărbaţi, bătrâni şi tineri, stau rezimaţî cu fruntea de zid şi să bocesc. Vineri seră mai vîrtos, e o scenă jalnică: mii de Ovrei plâng pe sub zid şi se r6gă, şi e nespus de tristă ceremonia rugăciunii lor. Din vreme în vreme un preot, de pe un amvon cântă cu glasul tare : «Pentru templu care zace pustiit şi tace...»iar poporul întreg, cu mii de guri,continuă cu voce tare şi plină de lacrămî: «pentru el trăim noi singuratici, pentru dînsul plângem.» Şi iarăş s’aud numai murmururî de voci, şi iarăş începe preotul, şi poporul iarăşi îşi repetă cântecul. Alături cu zidul plângerii se înalţă o biserică turcescă «templul stâncei.» E un templu fdrte mare şi frumos. A fost ■dintru început biserică creştină, făcută de împăratul Justi-nian. O clădire în opt colţuri, cu o cupolă uriaşă. Columnele de marmoră, şi halele, corid6rele cari înconjură biserica sînt nespus de măreţe. In biserică, înăuntru, e o lumină roşie-galbenă, mai mult întunerec de cât lumină, din pricina geamurilor roşii. In mijlocul bisericii e o stâncă—lungă de 18 metri, 13 lată, 2 înaltă — despre care Turcii