Anoi. II Duminica, 7 Kerbuarir 1P99 Nn 19. REVISTĂ ENCICLOPEDICĂ POPULARĂ APARE ÎN DUMINICĂ Abonament, pe an în ţară //<î'Lel 5 { Abonament, pe an în strâlnât. Uei 8 6 luni în ^ 3 j Un nur^fir.........15 bani ManuqpRsele neoublieate se ard. COMI-râniL DE REDACŢIE: P. Garboviceanu fl dame seu C. Rădulescu-Motru ij S. Moga G. Coşbuc | N. Nicolaescu I. Otescu II Const. C. Pop;-Taşcă P. Dulfu 4= Gr. Teodossiu. Redacţia şi Administraţia Str. Mântulesa, No. 9. SUMAR: I. M. Rîureanu, Minunatul devotament (nuvelă). — P. Q., Gimnastul românesc din Braşov. — Cutiile cu conserve. — G.t Gavril Munteanu. — G., I6n Meşotă. — Irimia Po-pesOHt Răpciugă.— /. Bibiri, O părere pentru conferinţele didactice primare. — Pentru a avă cafea bună. — V. S. Moga, Cârtiţa şi agricultura. — St. N. Brăilifeanu, Cum se face gazul zis aeriform.—Serbări de 24 Ianuarie.—Munca răsplătită.—Şcole de adulţi. — N. N.t Cantinele şcolare in Bucurescl.—Or., Intimplările săptămânii. — Adrese către redacţie.— Răspunsuri la întrebările din No. 11. — Bibliografie. — Poşta redacţiei.—C. Pop.-Taşcă, O dramă în fundul mării. Iluslrafiuni: Gimnasiul din Braşov.—Gavril Munteanu.—I6n Meşotă.—Cârtiţa.-Fabricarea gazului de iluminat din hârtie. —Furnalul şi cilindrele de gresie ale uzinei de gaz.— Fabricaţiunetf gazului de iluminat din cărbuni de pămînt. ______________ CĂTRE ABONAT! încă de la 1 Octombre trecut, revista ndstră a intrat în anul al II-lea al existenţei sale. Facem un călduros apel către abonaţii noştri cât şi către persdnele şi autorităţile ce au bine-voit a ne procură abonamente, să ţie socotelă de preţul absolut mic al abonamentului şi imposibilitatea în care ne găsim de a ne expune la cheltuelî pentru a trimite un încasator şi îi rugăm a ne trimite cât mai grabnic abonamentele ; lucru ce se pdte face, cu atât mai uşor, cu cât mai mulţi abonaţi se pot uni şi trimite costul printr’un singur mandat adresat administraţiei ndstre, însemnând pe cotor numele trimiţătorilor. Aceiaşi rugăminte o facem şi stimaţilor noştri abonaţi din Bucuresci. Rugăm asemenea pe d-niî abonaţi cari ne datoresc încă pe anul trecut, să bine-voiaseă a ne trimite abonamentele. Noi am trimis cu încredere tuturor celor ce ne-au cerut, nu ne îndoim că încrederea nâstră nu va fi înşelată. N’avem alte mijldce pentru existenţa reviste; deci, dacă abonaţii noştri o iubesc şi voiesc ca ea să trăiască, să ne trimită abonamentul. ADMINISTRAŢIA. «Albina II- -------------- 37 www.dacoramamca.ro 578 ALBINA Minunatul devotament — pluvelă — I marinari, unul spaniol, cel-l-alt frances, se aflau într’o închisdre din Algeria. Unul se numia Antonio, altul Roger. Puşi din întîm-plaro la aceleaşi lucrări, el îşi comunicau trudele şi suferinţele de cari erau apăsaţi: vor-biau împreună despre familiile lor, despre patriă şi despre bucuria ce ar simţi, daca s’ar mal vedă vr’o dată liberi, şi ast-fel îşi purtau lanţurile cu mal mult curaj. Pe când lucrau la construirea unul drum ce străbăteâ un munte, spaniolul se opri din lucru, îşi lăsă manile în jos cu întristare şi aruncă o lungă privire spre mare. — EI, amicul mieii, t}iso el lui Roger cu un adînc suspin; gândurile mele nu se mal deslipesc de cel-l-alt ţărm al mării! De ce n’o putem trece împreună! Pare că-mi vei} neîncetat soţia şi copiii, întinc}endu-ml braţele de pe ţărmul oraşului Cadix sau plângendu-mă ca pe un mort. Antonio eră cufundat în acestă durerosă cugetare şi de câte-orî se întorceâ la munte, căutătura-î gândităre se îndreptă spre marele spaţiu care îl despărţiâ de ţara lui. Intr’o c}i, îmbrăţişând cu căldură pe Roger, îl c}ise: — Zăresc o navă. Iată, privesce; n’o vet}! şi tu? Ea nu va veni aici, pentru că marinarii se tem de aceste ţărmuri, însă mâne, dacă vrei, suferinţele năstre vor înceta: vom fi liberi. — Liberi?! cjise Roger, tresărind. — Da, mâne nava o să trecă în apropiere de vr’o două leghe de ţărm; atunci, din culmea acestor stânci, ne vom aruncă în mare şi o vom ajunge sau vom pieri: 6re mărtea nu e mal de dorit de cât o crudă sclavie? — Dacă poţi scăpă tu, răspunse Roger, eu voiţi suferi cu mal multă răbdare nenorocita-mi sărtă. Tu ştii bine cât îmi ştie do scump. Amiciţia care mă lăgă de tine nu va încetă de cât odată cu viaţa mea. Un singur serviciu îţi cer: să te duci să vet}! pe tatăl mîeu. Dacă bătrineţea şi durerea ce va fi simţit pentru mine, nu-1 vor fi aruncat încă în mormînt, spune-î... www.dacoromanica.ro ALBINA 579 — Să mă duc la tatăl teu, scumpe Roger ? Dar pute-voiu ore să mai trăiesc, să fiu fericit un singur minut, dacă te-aşi lăsă în sclavie ? — Insă, Antonio, eu nu sciu să înnot, pe când tu sciî. — Eu sciu să te iubesc, răspunse Spaniolul, înecându-se în lacrămî şi strîngend pe Roger în braţe. ţ)ilele mele sînt ale tale: vom scăpă împreună, nu duce grijă. Amiciţia îmi va da destulă putere; te veî ţine de cingătdroa mea. — E de prisos, Antonio, să te mai gândesc! la unele ca astea. Nici odată nu m’aşî pute hotărî să pun în pericol viaţa amicului mîeu: numai cugetând, mă cutremur. Se pdte întîmplâ ca cingătdrea să-m! scape din mână, se pdte iarăşi să te tîrăsc în fundul mări! şi să fiu causa perderiî tale. — Pentru ce îţî fac! asemenea ide! triste ? Ţî-am spus că amiciţia îmî va susţine curagiul. E peste putinţă ca iubirea ce am pentru tine să nu producă minuni. Incetezâ d’a te maî opune: mî-am luat hotărîrea. Văd că feroşiî noştri paznic! ne spioneză şi, pe lîngă acesta, pdte că chiar camarazii noştri ar fi în stare se ne trădeze. Adio! Am} semnalul de plecare: să ne despărţim. La revedere, scumpe Roger! Şi fură închişi în temniţele lor. * * * A doua (Ji, la ora hotărîtă, nu veni nimeni să-! scdtă la lucru. Spaniolul ardea de nerăbdare şi Roger nu sciâ daca trebuiâ să se bucure sau să se întristeze de acestă împrejurare neaşteptată. In fine, după dre-care întârziere, fură duş! la lucru. Neputând să vorbăscă împreună, căc! în acea cji i! însoţise şi îngrijitorul închisori!, Antonio se mărginea numai a privi pe Roger şi a suspină. Câte odată îşi arunca căutăturile spre mare şi, la vederea el, abia puteau sâ-ş! ascuncjă mişcările inimii. Către seră, făcură ce făcură de rămaseră singuri. — Să ne folosim de acest moment, strigă Spaniolul adre-sându-se lu! Roger. Vino ! — Nu, amicul mieii: nici odată nu voiu consimţi să-ţ! pun viaţa în pericol. Adio, adio, Antonio! Te îmbrăţişez pentru ultima oră. Scapă, nu mai perde timpul, te rog; adu-ţ! aminte tot-deauna de sincera ndstră amiciţie şi nu uită pe tatăl mîeu, precum te-am rugat: trebue să fie fdrte bătrîn, forte de www.dacoromanica.ro 580 ALBINA plîns; dute de-1 consolă. De va ave trebuinţă de vr’un ajutor, amicul mîeu... ţiicend aceste cuvinte, Roger cătjii în braţele luî Antonio, vărsând şirdie de lacrămî; sufletul îî eră sfîşiat de durere. — Plângi, Roger; dar acum lacrămile sînt de prisos, avem trebuinţă de curagiu; nu te maî opune. De vei mai feta la îndoială încă un minut, suntem perduţî; p<5te că nici odată nu vom maî găsi o asemenea ocasiune Alege-ţî una din două: sau vino cu mine, sau îmi sfărâm capul de stânci. Francesul se aruncă la genuchiî Spaniolului, se încercă a-î maî face dre-care observări, arătându-î pericolele ce i s’ar pută întîmplâ, daca va maî stărui în liotărîrea luî. An-. tonio îl privi cu duioşie, îl îmbrâţişă, apoi, luându-1 cu sine, ajunseră în culmea unei stânci de unde se aruncară în mare. De o cam dată se cufundară în apă, apoi eşiră de-asupra valurilor. Antonio îşi adună tdte puterile şi înotă susţinând pe Roger, care îl urma cu mare sfială, temându-se să nu-1 tîrască cu sine în adîncurile măriî. 6meniî din navă, zărindu-î în depărtare şi luându-i drept un monstru de mare, drept o balenă ce înainta către dînşiî, rămăsese uimiţi la acesta vedere. Curiositatea le crescu şi maî mult, când veijură pornind de la ţărm o luntre încărcată do dmenî şi urmărind cu mare iuţelă ceea ce eî luase drept o lighidnă de apă. In luntre erau soldaţi destinaţi pentru paza sclavilor, carî ardeau de neastîmpăr să prindă pe Antonio şi pe Roger. La vederea lor, Roger îşi îndreptă privirea spre amicul său, care începuse a-şî perde puterile; se smuci de odată şi, desprindându-se de Antonio îî dise: — Sîntem urmăriţi; scapă-te pe tine şi lasă-mă să per, ca să nu te maî împedic în deşert. îndată ce d^e aceste cuvinte, Roger se afundă în mare. Dar un nou entusiasm de amiciţie reînsufleţi pe Spaniol: el se aruncă la Frances, puse mâna pe dînsul în minutul când erâ să piară, şi amîndoî dispărură de odată sub undele apeî. Luntrea cu soldaţii, nesciind încotro s’apuce, stătuse în loc, pe când o barcă, plecând de la navă, înaintâ în partea unde îî zărise vrând a se încredinţa ce este. Valurile începură a se înălţă din nou. In fine, se vădură doî omeni, din care www.dacaromamca.ro ALBINA 581 unul, ţinend pe cel-l-alt în braţe, se nevoia să înndte către barca ce le veniâ repede în ajutor. Antonio, ne maî putendu-se luptă cu valurile, eră cât p’aci să scape din mâni pe Roger, când de odată aiuji nisce strigăte de încuragiare din spre barcă. Strînse dar pe amicul seu, îşi adună din nou puterile şi, cu mâna-î tremurătdre, se agăţă de marginea bărcii. Pe când erâ să cadă iarăşi în apă, dmeniî vasului îî apucară pe amîndoî. Puterile luî Antonio erau atât de scurse, în cât abiâ fu în stare să (Jică aceste cuvinte: «daţi-1 ajutor: eu mor!» Şi căijend jos, tote florile morţii i-se întipăriră pe faţă. Roger care erâ leşinat, deschise ochii, ridică capul şi v6(Jii pe Antonio întins lîngă dînsul, fără a maî da nici un semn de viaţă. Se aruncă dar asupra-î, îl îmbrăţişă şi îl stropi cu lacrămî, scoţend ţipete sfîşietore. — Amicul şi bine-făcătorul mîeu, eu sînt causa morţii tale! Scumpe Antonio, tu nu me maî aiicji! Acesta ţî-e ore răsplata pentru că mî-aî scăpat viaţa? Ah ! luaţi-mî îndată acestă viaţă nenorocită: nu pot s’o mai sufer, când am perdut tot ce aveam maî scump ! In disperarea luî, Roger voiâ să se străpungă cu un pumnal, dar marinarii îî răpiră ferul din mână. Atunci le spuse t6te amănuntele împrejurării lor, înecându-se în suspine şi neîncetat căfjend pe corpul lut Antonio. — Lăsaţi-mS să mor ca să-l pot urmă, adause el, acoperindu-1 cu sărutări şi lacrămî... Aveţi îndurare de mine... pentru numele luî Dumnezeu, nu mă maî opriţi! Cerul, care tot-d’a-una se înduioşază de lacrămile dmenilor când purced din inimă curată, dede şi acum o probă învederată de marea-î bunătate. In acel moment, Antonio scăse un gemet, iar Roger un ţipăt de bucurie: toţi alergară în ajutorul nenorocitului Spaniol, care în cele din urmă deschise ochii. Primele-Î căutături se îndreptară spre Frances şi, îndată ce-1 zări, strigă: — Am scăpat pe scumpul meu Roger! In timpul acesta, barca ajunse la navă. Amîndoî însuflară tuturor o mare admiraţiune şi un profund respect: atât de multe drepturi' are virtutea asupra inimilor! Toţi se întreceau să le vină în ajutor, spre a-I îndatora. www.dacaromamca.ro 582 ALBINA Roger, ajungând în Franţa, alergă în braţele tatălui seu, care rămase uimit de bucurie la vederea lui. Spaniolului i-se oferise un post fdrte bun de marinar, însă el preferi să se reînt6rcă în patrie la copii şi soţie. Depărtarea nu aduse nici o schimbare în amiciţia lor, căci rămaseră tdtă viaţa într’o mare intimitate, scriindu-şî adesea şi visitându-se de câte ori le permiteau împrejurările. I. M. Riurăim. Liceul românesc din Braşov » raşovul e un centru de cultură pentru poporul românesc din Transilvania şi în deosebi pentru Românii de confesiunea ortodoxă sau greco-orientală. Aci se află un gimnasiu mare cu 8 clase sau un liceu; un gimnasiu sau o şcolă reală cu 4 clase; o şcolă comercială superioră cu 8 clase. Cea mal veche din aceste şcoli e gimnasiul. Românii din Braşov, în urma îndemnului şi a stăruinţei fără preget a lui Ion Popasu, protopop în Braşov şi mai în urmă episcop al Caransebeşului, se hotărăsc în 1850 să întemeeze un gimnasiu pentru cultura secundară a fiilor lor. Glasul acestui mare bărbat e ascultat. In 26 Septembre 1850, intervin Românii pe lingă guvernul ţării spre a le da voia necesară şi la 1 Octombre acelaş an se şi deschide gimnasiul cu clasa I. Cu mijlocirea pe lîngă guvern spre a da voie Românilor să întemeeze acestă şcolă secundară s’a însărcinat marele episcop Andreiu Şaguna. El reuşesce, şi în 11 Septembre 1853, vine în personă la Braşov şi aduce cu sine decretul guvernului. Mai rămânea acum să se dea acestei şcoli şi dreptul de şcolă publică! Acest drept s’a căpătat prin decretul Ministerului Cultelor şi al Instruc-ţiunei publice din 28 Ianuarie 1856, iar Şaguna a dispus ca acest decret să fio citit în totc biscricilo www.dacoromanica.ro Liieeul din Braşov. 584 ALBINA din Braşov, cu care prilej s’a ţinut şi câte o predică ocasională în care s’a arătat marea importanţă a acestui decret. Cu începutul anului şcolar 1862—63 s’a adăogat şi clasa V-a gimnasială; iar cu începutul anului şcolar 1865—66 gimnasiul şi-a căpătat forma desăvîrşită, adică avea opt clase complete. Prin acesta s’a îndeplinit visul de aur al Rpmânilor ortodocşi de a avea şi eî un Gimnasiu mare ci^ opt clase! Gimnasiul din Braşov dispune de un local forte frumos, ba chiar măreţ! Cu un asemenea local multe şcoli secundare de pretutindeni s’ar putea mândri. Temelia acestui local s’a pus în 17 Septembre 1851, de către însuşi marele episcop Andreiu Şaguna. Localul are în total 36 de camere. Faţada principală e de 73 metri în lungime. Gimnasiul dispune de un material didactic îndestulător. Biblioteca numeră 8.206 volume şi 2.266 fascicole. Corpul didactic e bine ales. In fruntea lui se află ca director Virgil Oniţiu, unul din cei mai inteligenţi şi harnici bărbaţi de şcolă. Gimnasiul românesc din Braşov e solid întemeiat. Acesta treime să bucure pe ori-ce Român! P. G. Cutiile cu. conserve E greu să constaţi, dacă conţinutul cutiilor cu conserve este stricat ori nu. Se pot însă cundsce cutiile cu conţinut stricat după laturile cutiei. La sterilisarea cutiilor se scdte tot aerul din cutii şi apoi se închid hermetic. Dacă n’a fost scos tot aerul, conservele se strică. Aerul produce putre-jiuie, dintr’asta se desvoltă gazuri. La cutiile bine închise laturile cutiei sînt plane sau încovoiate spre înăuntrul cutiei. Dacă pereţii cutiei sînt însă încovoiaţi în afară, aşâ că cutia pare umflată, e semn că conservele sînt stricate căci gazurilo din cutie apasă asupra pereţilor şi-î încovdie. Se pute ca pereţii cutiei să fie încovoiaţi fără ca conţinutul să fie stricat, dar aceste cutii tot-d’a-una sînt suspecte şi trebue să ne ferim do ele. www.dacoromanica.ro ALBINA 585 (îtAYI^ID munteanu f el d’întîiu director al gimnasiuluî superior (liceu) românesc din Braşov a fost Gavril Munteanu. El a funcţionat ca director de la 29 Aprilie 1853—14 Iulie 1869. Munteanu s’a născut în 1812, luna Februarie, în Vin-grad (Transilvania) şi a încetat din viaţă în 17 Decembre 1869. Eră fiu de învăţător A învăţat filosofia şi dreptul în Cluj. A ost Gavril Munteanu. sub-director Ia şcola de la sf. Sava din Bucurescl. In 1836 a fost chiemat de episcopul Chesaric să conducă seminarul din Buzău, www.dacoromamca.ro 58fi ALBINA ce se înfiinţase de curînd. Acî a stat 8 an! ca profesor şi inspector. In 1844 e trimis de mitropolitul Neofit la Rîmnicul-Vil-ceî spre a organisâ şi seminarul de acî. El îl conduce ca profesor şi inspector pînă la 1848. - In 1849 trece în Transilvania şi în 1850 e numit ca unicul profesor al primei clase gimnasiale din Braşov. Munteanu a lucrat mult şi pe terenul literar. Pentru meritele lui Academia română l-a numit în 1867 membru al eî. Unul din bărbaţii care l-a cunoscut ne spune, că elînîntrega sa viaţă, a lucrat cu dragoste şi devotament pentru tot ce e bun şi frumos, nobil şi adevărat şi a căutat să sădescă acesta şi în sufletul tinerilor de sub conducerea sa. Că a căutat să ferescă pe tineri do căile viciului şi ale decadenţei imorale şi se trudiâ să deştepte şi sa nutreşcă în inimile lor sentimentele de patriotism şi mîndrie naţională, ce caracterisau atât de frumos pe străbunii noştri. 0. I)r. ION MESOTĂ al doilea director al gimnasiuluî din Braşov a fost dr. Ion Meşotă- El s’a născut în 1837, în Dirstele Braşovului, din părinţi ţărani. Cursul inferior secundar l-a făcut în gimnasiul românesc din Braşov, sub direcţiunea lui Gavril Munteanu, iar cel superior în gimnasiul luteran tot din Braşov. Prin mijlocirea şi stăruinţa lui Ion Popasu, tînerul Meşotă se duce la Viena, unde ascultă cursurile universitare de iilosoiie timp de 2 ani, le continuă după aceea la Bon şi în 1861 ia doctoratul în Iilosoiie şi se întorce ca profesor la gimnasiul unde îşi începuse studiile. In 1870, după mortea lui Gavril Munteanu el e numit director şi ocupă acest post pînă în 1878 (19 Ianuarie) când a încetat din viaţă. Atât ca profesor cât şi ca director şi-a îndeplinit datoria cu cel mai mare zel şi devotament. El numiă chemarea de dascăl cea mai frumosă dintre chemări! Ca profesor, ca director, ca om, eră iubit, eră stimat de toţi. Un distins profesor, care l-a cunoscut de aprope şi i-a descris viaţa ne spune urmatorele despre el: «Toţi simţiau interes a se apropia de el, a-şi petrece cu el, a se recrea şi inspiră în societatea lui. Toţi, Români şi ne Români, îl numiau un om vrednic, un harnic om, un om de ispravă; iar mitropolitul Şagtina, inspectorul seu suprem îl numiă mărgăritarul seu cel scump, vrednic să fie pus în corona capului profesoral de la gimnasiul seu.*' 0. www.dacaromamca.ro Dr. Ion Meşotă www.dacoromanica.ro 588 ALBINA JVIorva saîl răpciugă ăpciuya cronică. Răpciugă cronică se arată prin trei simptome maî principale: scur-sorea nasală, ulcere pe pieliţa din năuntru a nasului şi prin glandă sau umflătura ganglionilor limfatici din sgheab. Scursorea nasală în răpciugă cronică se manifestă la unii cai pe amîndoue nările, la alţii însă numai pe una, fapt ce de regulă am spus că nu se întîlnesce la mor-va acută. Scursorea mu cosă sau muco-purulentă, este maî tot-d’a-una viscbsă, lipindu-se împrejurul nărilor pe care se usucă sub formă de pojghiţe de o colbre albicîbsă sau cenuşie. Câte odată, mai rar ca şi cea acută, acestă scursbre conţine şi sânge şi în caşuri şi maî rari, ea pdte fi formată aprope numai din sânge, când avem ceea ce se numesce în termeni medicali epistaxis. Ulcerele situate pe pieliţa din năuntru a nasului, de cu-l<5re cenuşie sati gălbuie, au o formă bre-cum rotundă cu marginele ceva maî ridicate. Ele pot să se unescă maî multe la un loc, să iea dimensiuni mari, ca bunibră a unei piese de 50 de bani şi chiar mai mare. Ulcerele mănâncă neîncetat pieliţa pe care se află, precum şi părţile de desub-tul ei, aşa că cu timpul pot să mergă pînă acolo, în cât să găureşcă păretele ce separă cele doue cavităţi nasale, daca ele, bine înţeles, se găsesc pe acest părete. In unele caşuri însă, ulcerele în total sau parte din ele se vindecă, lăsând în locul lor semne albicibse, tari la pipăit. Glanda de mărimea unei nuci pînă la a unui ou, nu este nici caldă nici durerosă ca în răpciugă acută, are de obiceiu forma rotundă şi e situată cu totul sus, în apropierea gâtlejului. Aceste trei simptome: scursorea nasală, ulcerile şi glanda, lipsesce câte odată în parte sau chiar tustrele la unii cai bolnavi de răpciugă; sînt cai cari se arată la simplu esamen clinic complet sănătoşi, cu tote că sînt atinşi de acestă bolă. Alţii însă, fie că au sau nu cele trei simptome sau numai parte din ele, sînt slabi, cu pârul fără lustru, tuşesc des, etc. Morva cronică se înfăţişeză la unii cai, sub o formă cu totul deosebită. Animalele presintă umflături calde şi dure-rbse pe corp, maî ales la gât şi deşerturî, iar pe membre se observă un fel de umflături de grosimea degetului, ce se 1 (1) Vecji No. 17, anul II. www.dacoramamca.ro ALBINA 589 întind în lungul lor şi cari sînt produse prin inflamarea maselor limfatice. Aceste umflături sub formă de cdrde, se pot găsi nu numai pe membre, dar şi în alte părţi ale corpului. Şi unele şi altele din aceste umflături, supureză cu timpul, dând loc la răni ulcerose, din care se scurge un fel de puroiu uleios. Acestă din urmă formă de morvă cronică portă numirea de farcin sau cârtiţă. Morva cronică dureză mult timp, luni şi chiar ani. In fine, acestea spuse, să vedem acum cu ce alte boli se pote confundă răpciugă, ce trebue să facem când avem un cal răpcigos sau bănuit de a fi şi cum trebue să ne ferim ca să nu ne molipsim de răpciugă. Răpciugă acdsta, p<5te să fie confundată cu antraxul sau talanul, cu vărsatul calului sau horsepox, cu buba mînzu-luî sau gurma. Se deosebesce însă de talan, prin faptul că acestă b61ă în afară de febră, nu presintă cele-l-alte sim-ptome speciale morvei, în plus că el nu ţine mai mult de 24 -48 cesurî, de cât în caşuri excepţionale. Versatul calului, de şi se însoţesce de febră, acesta însă e mult mai uşoră ca în răpciugă acută, şi daca câte odată el se arată şi prin băşicuţe pe pieliţa dinăuntru a nasului, presenţa unor asemenea băşicuţe pe buză, pe pielea nasului şi în alte părţi ale corpului, mai ales la chişiţă, ne face a-1 deosebi de morvă; cu t6te acestea sînt caşuri în care versatul ia un caracter mai reu, în cât este cu putinţă a face să fie luat drept răpciugă printr’un examen puţin minuţios. Ceva mai mult, vechii veterinari îl considera ca un fel de răpciugă trecătdre, de unde şi numele ce i-a dat de morvă volaiită. In ceia-ce pri-vesce buba mînzuluî, b61ă lipicidsă, diferă cu totul de răpciugă, pentru că între altele ea atacă cu totul rar animalele în etate şi mai ales că nu se însoţesce de ulcere pe pitui-tară, după cum am vecjut la morvă. Răpciugă cronică se pbte ca cine-vâ să o confunde cu co-riza cronică (guturaiu), cu adunarea puroiului în sinusuri, în pungele guturale, etc. Lucru important însă, este ca în multe caşuri, nu numai străini de medicină, dar chiar şi medici-veterinari, se găsesc din causa lipsei de simptome sau a felului nedesăvîrşit cu care ele se presintă, să nu potă spune daca un cal este sau nu răpcigos. Pentru stabilirea diagnoseî, adică spunerea boleî la un ast-fel do animal, înveţaţii au alergat la diverse mijloce, ca introducerea de părţi din scursbrea nasală sau de puţin puroiu sub pielea măgarului, călcâiul câinelui sau pisicei, care animale devin morvdse sau nu, după cum calul de la care s’a luat scur-sdrea sau puroiul este sau nu morvos. Astă