Anul II.
Duminică. 11 Octombrr. 1898.
No. 2.
REVISTĂ ENCICLOPEDICĂ POPULARĂ
APARE ÎN
Abonament, pe an în ţarâ >	» 6 luni în ţ|
Mânu
COM
P. Garboviceann
C.	Rădulescu-Motru
G.	Coşbuc
I.	Otescu P. Dulfu
DUMINICĂ
er\t, pe an în strâinât. bei 8 Sr . . . .	...	15 bani
se ard.
CŢIEa Adamescu . S. Moga
N.	Nicolaescu Qonsf. C. Pop;-Taşcâ V. Staicânescu.
Redacţia şi Administraţiea Str. Mântulesa. No. 9.
SUMAR:
Sp. Jlarctv, Apel către profesorii şcdlelor secundare.— J. O., Sfîrşitul lumii. —P. OMănăstirea Văraticul. — Ilarinn Veleuleseu, Satul mieii. — Oh., Teatrul naţional. -Dr. S. Argeşianu, Turbarea. — Const. N. IScrcvoescu, Peştera Dâmbovicidra.—A. D., Rîn-dunica.—Corist. N. Mateescu, Păcală advocat. — Or., Din viaţa «i obiceiurile animalelor. -Bibliografie. — Un servicii! arhieresc.— Inaugurarea societăţii Kalinderu. — O faptă vrednică de imitat.—Apel. — Or., întâmplările săptămânii.—Informaţiunî.— Adrese către redacţie.—-Poşta redacţiei.—Preţul cerealelor.
Ilustrapiunl: Mănăstirea Văraticul.—Teatrul naţional din Bucurescl.—Un colţ din peştera Dâmbovicidra.—Rîndunica.
iHsciinţArî
In No. viitor vom începe publicarea interesantului roman «O dramă în fundul mării», traducere de pe Cortambert.
Cu începere din No. acesta dăm regulat preţurile produselor agricole din portul Brăila şi Constanţa.
Pentru a satisface numeroselor cereri ce ni s’au adresat, vom începe în No. viitor a publica mersul trenurilor în totă ţara, după cele din urmă modificări de la i Octombre stil noii.
D-niî abonaţi cari cer schimbarea adresei sînt rugaţi a ne comunica comuna şi judeţul unde aii primit revista înainte.
«Albina	3
www.dacaromamca.ro
34
ALBINA
UN APEL
D-l Spini C. llareiu, ministrul instrucţiunii publice a adresat corpului profesoral al şcolelor secundare următorea circulară:
;
{®erioda de 15 (Iile care a trecut de la 1 pînă la 15 Septem-r yvt bre va trebui să fie considerată ca una din cele mai în-semnate în istoria şcolelor nostre, de ore-ce într’însa s’a început aplicarea nouei legi a învăţămîntuluî secundar şi (■>') superior.
Fără îndoială, va mai trece vreme pînă ce acestă lege să fie pe deplin aplicată; dar în clilele acestea, s’a pus cel puţin început unei măsuri de o importanţă capitală, reclamată de ani întregi de toţi cei pe cari îi intereseză bunul mers al şcolii şi cari au grija’viitorului. E vorba de limitarea numărului de şco-
lari din iie-care clasă.
Legea cea nouă coprinde două disposiţii cari se referă la acestă chestiune; una (art. 16), care limiteză la 50 pentru cursul inferior şi la 40 pentru cursul superior, numărul de şcolari din fiecare clasă; a doua (art. 15), care prescrie limitarea admiterilor în clasa I secundară, după media notelor de aritmetică şi de limba română din ultima clasă primară.
îndelungata practică a sistemului nenorocit, de a se admite într’o clasă ori-câţi şcolari, este intrată atât de adine |în obiceiuri în cât anul acesta măsura salutară prevădută de lege nu s’a putut aplică de cât cu ore-carî temperamente. Ministrul a ţinut însă ca cu nici un preţ admisiunile nouî în clasa I să nu se facă altfel de cât în limitele legii. Făcend ast-fel, ministerul este sigur că, independent de alte avantage, măsura acesta va avea ca efect de a pune în evidenţă deosebirea care este între o clasă cu şcolari aleşi şi în număr limitat, şi o clasă unde se admit şcolarii cu sutele, fără nici o precauţiune de a depărta pe cei cari nu pot urmă cu folos cursul secundar. Suntem siguri că, la finele anului şcolar, profesorii cari vor fi avut a conduce asemenea clase, când vor face comparaţiune cu clasele lor din anii trecuţi, vor avea impresiunea de a fi eşit dintr’un vis rău, şi de a fi început o nouă viaţă şcolară, întru nimic asemănată cu chaosul din anii trecuţi. Mai sperăm că şi părinţii vor apreţiâ, prin comparaţiune, avan-tagiul sistemei celei noui, şi că cu timpul lumea se va deprinde cu binele, precum pînă acum a fost deprinsă cu răul.
Ca să ajungă aci, ministerul a avut, în aceste câte-va (Iile, să lupte cu enorme greutăţi; şi avem părerea de rău a constată că au fost unii cari, pentru interese şi consideraţiuni cu totul străine de interesul şcolii, au făcut tot ce au putut spre a-î mări aceste greutăţi, usând de tote mijlocele posibile pentru a induce în erore opiniunea publică şi a o ridică contra unei măsuri pe care nici un om cu dreptă judecată nu o putea critică. Ministerul nu s’a preocupat de aceste încercări; el şi-a făcut datoria, şi cu totă greutatea circumstanţelor, are acum satisfacţia de a fi făcut, pentru prima oră, ca şi şcolele secundare să începă a funcţionâ cu clasele limitate, ocupate de şcolari selecţionaţi şi acesta mai fără nici o sarcină nouă pentru Stat.
www.dacaromamca.ro
ALBINA
35
Dar, cu tot succesul acesta, ministerul nu-şi disimulezâ că chestia presintă încă mari greutăţi, şi rolul săâ nu este sfîrşit, pe câtă vreme ele vor subsistâ.
Greutatea cea mare este de a face să intre în convingerea celui mal mare număr de omeni, ideia că intrarea în şcola secundară nu este un drept, nici o datorie pentru toţi copiii cari termină cursul primar. Trebue să se încredinţeze toţi că liceul nu este, ca şcola primară, o şcolă prin care trebue ca toţi să trecă negreşit, orî-care ar fi direcţia ce ar luă pe urmă în viaţă. Liceul este, în felul lui, o şcolă specială, de ore-ce el corespunde la anumite trebuinţe şi de ore-ce frecuentarea lui este, nu numai inutilă, dar chiar vâtămătore pentru aceia cari, in viaţă, vor urmă o direcţie diferită de aceea pentru care prepară liceul. Pe lingă acestea, pe când totă lumea pote să urmeze şcola primară, oricare ar li condiţia sa socială şi capacitatea sa intelectuală, nu orL cine pote urmă liceul; trebue, pentru acesta, ca tînărul să aibă un grad de preparaţiune suficient; mai trebue să fie in posiţiune de a trece prin o periodă de cel puţin opt ani, în cari consumă mult şi nu produce nimic. E adevărat că, ca corectiv la acest din urmă inconvenient, sunt bursele şi ajutorele diverse date de Stat; dar ce sînt acestea, pe lingă marele număr de tineri cari năzuesc la dînsele?
Aceste lucruri, aşa de simple şi aşâ de evidente, nu sînt cunoscute, ori nu sînt admise de cât de un mic număr de omeni. Diverse împrejurări, pe cari ar fi prea lung şi inutil a le des-voltâ aci, au contribuit a face să se considere liceul ca un fel de portă, prin care orl-cine este dator să trăcă, sau prin care are dreptul să trecă. Nu se ieâ în seină că Statul este singur care suportă tote poverile, că puterile lui sînt limitate, şi că poverile ce portă, din causa învăţămîntuluî secundar, sînt deja colosale şi cu totul în disproporţi’une cu ceea-ce tot el este dator să dea învăţămîntuluî primar. Dar s’a trecut peste consideraţia acesta, grămădindu-se în clase, pînă la nisce cifre fantastice, copil cari, în mare majoritate, nici nu sînt în stare să le urineze. Acesta a ruinat învăţămîntul, şi a fost o causă de ruină şi pentru societate, care-şl înţelegea aşâ de rău interesul său. In adevăr, ce ruină mal mare pote fi de cât aceea ca imensa majoritate a copiilor, adică 96 la sută din aceia cari se obstineză a intră în liceu, să rămână pe drum, cu cursul neterminat, fără nici o carieră făcută, cu ani întregi perduţî, vegetând pe băncile liceului în loc de a li lucrat să-şi formeze o carieră sigură şi onorabilă ? Şi cu tote acestea aşâ este: din 100 de copil ce intră in cursul secundar, abia patru îl termină; cel-l-alţî rămân perduţî, declasaţi, aruncaţi de valurile vieţei de la un ţărm la altul, eterni cerşetori de posturi, nenorociţi condemnaţî pentru totă viaţa la supliciul nesiguranţei dileî de mâne, aventurieri cari devin pe di ce merge un pericol social, prin crescerea necontenită a numărului lor.
(Sfîrşitul în numărul viitor)	Ministru, llaretu.
www.dacoromanica.ro
ALBINA
30
SFIRŞITUL LUMII
f7\ e câtă-vâ vreme a început, cum de alt-fel s’a e3M>/ făcut un fel de obiceiîi, ca să se vestescă sfîr-şitul lumii, ca şi cum Dumnezeu, infinitul mare creator, s’ar putea asemănă cu un copil, care face aţii o jucărie şi mâne o strică că aşâ e capriciul lui, sau că ’I vine o altă idee cum să o facă mai bine.
Legile dumneţleireî, cărora le ţliceni sciinţificesce legile natureî, nu sunt de loc capriciose, şi daca genesa pune în gura lui Dumneţleu vorbele «m să facem om, după chipul şi asemănarea nostră» de sigur n’a voit să înţelegă că de ore-ce noî putem fi cu barbă şi mustăţi, raşî sau spâni, Dumnezeu trebue să fie după asemănarea tuturor de ore-ce toţi ar trebui să se asemene cu el. La spiritul omenesc, face de sigur alusiune genesa, căci prin spiritul seu omul se asemănă cu Dumnezeirea. Legile natureî spiritul omului le pătrunde, infinitul pentru spiritul lui finit este din ce în ce cuprins, nu-î mai scapă nimic, nu-1 mai surprinde nimic: din contra omul, prin spiritul lui, se surprinde el pe el însu-şi, şi daca aţii spiritul lui X este înmărmurit de creaţiu-nile spiritului lui Y, mâine vine rîndul lui Y să admire spiritul lui X, şi împreună pe al lui un Z oricare. picătorea «rîde om de om şi dracu de toţi» se potc înlocui aţii cu «admiră om pe om şi omenirea întregă pe toţi.» Insă tot suntem destul de departe de timpul când sciinţa, adevărata cultură, să fie ge* neralisate, să nu fie un apanagiu de specialitate.
La acele reflecţiunî am ajuns cetind de ună-ţli într’un jurnal, care înregistră ca orî-ce svon politic, că sorele nostru se va stinge din causă că este pe el o pată colosală etc., etc., vorbe scrise de sigur de cei ce nu pot înţelege lucrul, căci nu au putut pătrunde sciinţa nici-o-dată, şi pot fi uşor surprinşi de orî-ce descriere, care, deşi măreţă, nu are nimic supra-natural, nimic mai pre sus de a fi înţeles şi
www.dacoromamca.ro
ALBINA
37
explicat de omul ce e în curent cu ale natureî. Să descriu fenomenul acesta ceresc după Journal du ciel» o revistă astronomică care ’î dă tote amănuntele ce pot interesă. (No. 1310 din Sept. 1898).
«I)e la începutul lui Septembre se pote admiră pe sore o grupă de pete vizibile cu ochiul liber, cea mai mare din aceste pete are 80 mii km. de lungime, şi aprope 60 km. de lărgime, iar întinderea grupei 240 mii km. Este caşul de a spune că pămîntul nostru cu diametrul său care n’are 13 mii km, s’ar juca în acestă pată fără să-I atingă mar-ginele. Se întâmplă adesea la epoce când petele solare sînt cele inaî puţin numerose, că se presint ast-fel de fenomene. Se pare că la epocele maximului de pete, ultima a avut loc în 1892—93, acoperişurile sorelui sunt supuse la mişcări neîncetate, vîr-tejuri cari brăzdeză şi mişcă din tote părţile gazele şi lichidele cari acoper astra flileî (sorele) şi nu permit petelor mari de a se formă.
«Liniştea revenită câţi-va ani apoi, perioda fiind de 11 ani, aceleaşi pete au timpul de a se formă şi de a persistă chiar în timp de mal multe rota-ţiunî ale sorelui (o rotaţiune este de27l/3 <,lile). Este forte natural de a apropia de aceste observaţiunî rarile călduri prin cari am trecut de curînd, aurora boreală ce se vă<jlu la 9 Septembre (st. n.), recolta forte frumosă de acest an; însă aceste coincidenţe nu sunt nici atât de numerose, nici destul de bine stabilite pentru a ne puteâ bază pe ele ca să prezicem ceva serios pentru anii viitori.
Iată cum văd lucrul adevăraţii omeni de sciinţă: nimic de îngrijat, nimic ca să-î surprindă, şi nimic din ce să facă obiectul unei sciri de sensaţie, care preocupă adesea mai mult de cât sciinţa însă-şî, pe un jurnal cotidian. Din contră, ceea ce-i preocupă pe ei este cum ar puteâ utilisâ aceste fenomene şi e şi naturală acâstă nesurprindere pentru ei: căci Ricco în 30 Iunie 1883 a observat o pată dublă de 114 mii km., Flamarion în 17 Noembre 1882 una de 100 mii km., Maunder în 21 Iunie 1885 una de 83 miî km. Facchini în 14 Octombre 1883, una de
www.dacoromanica.ro
38
ALBINA
89 mii km., Maunder în 21 Aprilie 1882 una de 86 mii km., etc., tote maî mari ca cea observată acum şi totu-şi sorele nu s’a stins din causa lor.
Dar pentru că este vorba de stingerea soreluî căreia de alt-fel sciinţa deşi nu-î negă posibilitatea, ci din contră, o prevede, dar peste un timp evaluat la (,lecî de milione de ani, să dăm traducerea fru-moseî închipuiri a lui Lord Byron, marelui şi nemuritorului poet englez, care descrie ast-fel tragedia teribilă a cărei scenă ar fi pămîntul nostru daca sorele, focarul vieţeî nostre şi al tuturor fiinţelor cari populeză pămîntul, precum şi alori-căreî mişcări de pe el, s’ar stinge de o dată. O fantesie poetică, dar în care pe lângă partea poetică e şi un miez de cunoscinţe şi presintărl sciinţifice de cele ce s’ar întâmplă, daca închipuirea poetului ar deveni o grozavă realitate
«Intunerecul
Am avut un vis de par’că eră aevea».
«Sorele strălucitor se stinsese, şi stelele (desigur planetele) vagabondau pe întuneric în spaţiul etern despuiate de radele lor şi fără să urmeze o cale regulată; şi pămîntul îngheţat plutea orb şi negru în spaţiul pe care luna nu-1 mai lumina ; di-mineţa veniâ, trecea — şi reveniâ fără să aducă diua; şi omenii uitaseră pasiunile lor în groza a-cesteî jeli; şi tote inimele îngheţate, într’o ru-gare egoistă implorau lumina; şi trăiau omenii împrejurul a mari focuri aprinse ;—şi tronurile, palatele regilor încoronaţi—colibele, locuinţele de tot felul, erau arse pentru a lumină întunericul; oraşele deveniseră prada incendiului, şi omenii se reuniseră împrejurul locuinţelor lor, îmbrăţişându-se pentru a se privi unii pe alţii încă o dată. Fericiţi cei ce locuiau în apropierea vulcanilor şi vîrfurilor lor luminbse.
«O îngrozitore speranţă eră tot ce mai rămânea pe lume; pădurile fuseseră date flăcărilor, — dar din oră în oră se vedeu cum scad şi dispar, — şi trunchiurile scânteietor e se stingeau cuo ultimă tros-nire, şi apoi totul redeveniâ întunerec. Lumina lor
www.dacaromamca.ro
ALBINA
39
desnădăjduitore, cădeâ în fulgere trecătore pe feţele dmenilor, le dedea un aspect care nu mai eră din acestă lume; unii, întinşi pe pămînt, îşî ascundiau ochii şi plîngeau ; alţii ’ şi rezemau bărbiile de pumnii lor strînşi şi surîdeaîi; alţii în fine alergau de colo pînă colo, întreţineau altarele funebre, şi se uitau cu groză spre cerul monoton întins ca un postav mortuar asupra universului decedat (stelele tot s’ar vedea însă); apoi ei se rostogoleti în ţărînă şi blestemau, scrîşniau din dinţi şi urlau; paserile speriate scoteau ţipete, se învîrteau pe pămînt şi îşi mişcau degeba aripele; animalele cele mai sălbatece deveniseră fricose şi tremurătbre; şi viperele (nrpîrcile) se tîrau şi se încolăceau în mijlocul mulţimeî; ele fluerau, dar nu muşcau: — le omorau pentru a le mânca.
Şi răsboiul, care se liniştise cât-va, reîncepeă a se îmbuibă de măcel;—o mâncare eră cumpărată cu sânge, şi fie-care ’şi sătura în parte fomea lui sălbatecă şi negră. Nu mai eră iubire ; tot pămîntul nu avea de cât o singură gîndire, aceea a unei morţi, şi încă a unei morţi imediate şi fără glorie. Tote măruntaele erau pradă torturilor fomeî; omenii muriau, şi dselelor, ca şi carnea lor, rămâneati fără înmormîntare ; slăbiţi şi descărnaţi, el se sfî-şiau între ei; câinii ei înşi-şi atacau pe stăpânii lor, toţi, afară de unul singur; rămas lângă un cadavru, goniâ păsările de la el, animalele de pradă şi pe omenii înfometaţi, pînă când fomea ’i ar fî făcut să sucombe eî înşi-şî, sau alţi morţi să b mai momescă slabele lor fălci; el însu-şî nu căută nici o mâncare; dar scoţând un urlet plîngător şi prelungit cu un strigăt repede de durere, muri lingând mâna ale cărei mîngăeri nu-î mai răspundeau.
«Puţin câte puţin, fomea seceră lumea ; dintr’un oraş populos, doi omeni numai, mai trăiau încă, şi eî erau vrăjmaşi unul altuia ; eî se duseră a-mîndoî lângă cenuşele murinde ale unui altar unde o mulţime de lucruri sfinte fuseseră îngrămădite pentru o întrebuinţare sacrilege; pătrunşi de frig, cu mânile lor îngheţate şi descărnate, rîcăiră cenuşa
www.dacaromamca.ro
40
ALBINA
încă caldă; şi slaba lor suflare, din causa puţinei lor vieţi, ajunse a face o fiacăre, care abia eră o flacăre ; lucirea eî mărindu-se niţel, eî ridicară o-chii unul către altul — se văzură, scoseră un ţipăt, şi muriră; — eî muriră de spectacolul urîciuneî lor mutuale, fie-care din ei nesciind cine eră acela pe fruntea căruia fomea scrisese «blestematul».
«Lumea eră deşartă; ţările populose şi puternice nu maî erau de cât o masă inertă în caro nu mai erau nici sezone, nici vegetaţiune, nici arbori, nici omeni, nici viaţă, — un morman mort—un pustiu de humă împetrită. Rîurile, lacurile şi oceanele erau nemişcate, şi nimic nu le clintea în tăcutele lor profunzimi ; corăbiile fără echipagiurî putreZeau pe mare şi catarturile lor cădeau bucată cu bucată ; căZend ele dormeau pe abisul pe care nimic nu ’l maî adia; valurile eraţi morte ; mareele erau în mormîntul unde le precedase luna, regina lor ; vîn-turile amorţiseră în aerul înţelenit şi norii nu maî existau ; întunerecul nu maî avea nevoîe de el.
«Intunerecul eră universul.»
I. o.
JVIânăstirea Văraticul
ipă cum în Oltenia judeţul Vîlcea e cunoscut prin mulţimea mănăstirilor, tot aşa şi în Moldova, judeţul Nemţul.
Aci se găsesce şi mănăstirea cte călugăriţe Văraticul.
Mănăstirea acesta nu e de o dată aşa veche, căcî nu s’a întemeiat de cât în anul 1789, de către stariţa Olimpiada. Se Zice însă, că acestă mănăstire ar li continuarea schitului de călugăriţe Topoliţa, întemeiat do către Irimia Movilă în anul 1598.
Văraticul are o posiţiune forte frumdsă. Multă lume vine aci în timpul vereî pentru linişte şi pen-
www.dacoromanica.ro
AT.-RTNA
41
tru aerul cel sănătos. Amintesc că Yăratecul are cele maî multe călugăriţe de cât ori-care altă mănăstire din ţară.
§sî<!l	|«
	.ijjâg Inii?
P	
JVlân^stirea Văratieul.
• Vrednic de amintit mai e, că aprope toţi preoţii şi multe maici din acestă sfîntă mănăstire sînt abonaţi la revista Albina.
P G.
www.dacoromanica.ro
42
A-r.KtXA
SATUL MIEU (!)
mi aduc aminte, ca acum, câte a mai îndurat bietul preot şi bietul învăţător, când a venit în satul mîeu. Primarul şi tot satul socoteau şcola ca o satara-belea, dar pentru că venise ordin de înfiinţarea ei, n’au avut încotro, au trebuit să caute local şi să pună în budget cheltuelile trebuinciose pentru chirie, lemne de foc, servitor şi altele. Ca local pentru şcolă s’a dat bietului învăţă-tor o casă părăsită de la marginea satului, lîngă unul din lacurile de care vă spuneam astă tomnă. De rîmăturile porcilor atât pe din năuntru cât şi pe din afară, abia se mai ţinea pe piciore astă casă părăsită şi învelitore mai că nu mai avea; cam peste tot se vedeau căpriorii ca nisce coste de mortăciune. Aci trebuia bietul învăţător, să aprindă lumina dumnedeiască! N’a clis nimic. In câte-va clile—ajutat de preot, pe care îl avea ca pe un bun frate —învăţătorul a făcut acestă cădătură de casă ca o olâ; a curăţat toţi scaeţii şi ciulinii şi a împrejmuit tot locul viran. Din două scânduri dăruite de preot bietul învăţător făcuse o închipuire de bancă, în care ar ii putut încăpea pînă la 10 copii, şi făţuise bine partea de din năuntru a uşei ca să-i potă sluji în loc de tablă, aşâ că în diua de Vinerea Mare şcola eră gata cu tot ce trebuia. S’a făcut sfeştania şi a doua di învăţătorul şi-a început munca cu 4 şcolari: un frăţior al lui şi altul al preotului, un băiat al cântăreţului şi altul al notarului.
«Primarul, în Ioc să îndemne pe săteni să-şi dea copiii la şcolă, ii sfătuia să se păzescă ca d’o joimăriţâ, căci şcola o să facă să se mârescă birul, să se înmulţescă dilele de prestaţie, să vină des rîndul de pază la earaulă şi câte alte năzdrăvănii de felul acestora nu spunea pe socotela şcoleî şi a învăţătorului! Măscăricii satului pusese în cântec atât pe învăţător cât şi pe şcolar; cu ori-cine se întâlneau, în loc de bună diua, le diceâ: «Logofete brânză-’n bete, caşcaval în buzunar, lapte acru în câlimar.» învăţătorul tote
(1) VedI No. 15, 16, 50, 51, 52 şi No. 1 anul II.
www.dacoromanica.ro
ALBIN.i
43
astea le sciâ şi tote le audeâ însă nimic nu putea nici să-l descurajeze nici să-l desguste, ci dorinţa de a lumină pe proşti şi credinţa că Dumnedeu îi va ajută să biruiască îl
făcea din di în di să muncăscă cu mai mult foc.
> >
«La fie-care slîrşit de lună, toţi slujbaşii îşi luau lefa, pînă şi vătăşeii; numai pentru învăţător nici odată nu sc ajungeau banii, lui tot-d’a-una trebuia să ise dea cel puţin cu 2 lei lefa ştirbită şi tot-d’a-una mai târdiu. Avea noroc cu preotul că îl găzduia şi îi da demâncare, căci alt-fel ar fi dus-o greu de tot, bietul învăţător. Pe	iarnă în	loc de lemne	de
foc primarul a adus o	cioclă de	paie pe	cari le-a trântit
în bătătura şcolei. Din acestea nu s’a putut arde nici un braţ, căci paiul e ciudat: când intră apa în el, scote numai fum în loc de căldură. Bieţii copilaşi erau siliţi să-şi aducă, d’acasă, în fie-care dimineţă, câte un braţ de vrăscuri sau câte o buturugică ca să încăldescâ şcola. Tot ei trebuiau să-şi aducă, în câte-o	tigvă, apă	de băut	şi, împreună	cu
învăţătorul, să măture	şi să dea	gunoiul	afară, pentru	că
nimeni din sat nu voia să se bage slugă la şcolâ. De tote astea învăţătorul a raportat o dată revisorului şcolar, acesta a făcut cunoscut prefectului şi prefectul a dat ordin subprefectului să cerceteze la faţa locului, însă şi sub-prefec-tul a dat ordin, a invitat pe primar să arate cum stau lucrurile. Ce-o fi răspuns primarul, nu sciu; am audit numai că învăţătorul a primit ordin, de la revisor, ca altă dată să nu mai reclame neadevăruri, că îl va pedepsi.
«De câte ori veniâ sub-prefectul prin comună nici odată nu se ducea pe la şcolă şi nici pe învăţător nu voia să-l vadă; de multe ori a mas în sat, la arendaş, de multe ori a încercat şi învăţătorul să i se tânguiască, dar nici odată n’a fost primit. Când veniâ înainte de masă şi rugă pe bucătăresă să-i spue să-l primescă, acesta îi răspundea că n’a nemerit-o bine, fiind-că numai de cât cuconaşul o să se aşede la masă, şi când încercă după masă i se răs-pundeâ iar că n’a nemerit-o bine, pentru că după ce o isprăvi cu cafeua domnul sub-pretect se aşedă la j )cul de cărţi şi nu se ridică pînă după miezul nopţii.
«Arendaşul erâ om bun la inimă şi dorea să vadă satul într’o stare mai bună de cum erâ, dar nu sciu cum îi intrase şi lui în cap că dacă sătenii s’or apucă să înveţe
www.dacoromanica.ro
44
ALBINA
carte, atunci nu mai face nimic cu ei, şi aşa cu totă bunătatea lui arendaşul eră şi el în potriva şcolei.
«Veqlend tote acestea bietul înveţător, în loc să se descurajeze, s’a pus cu nădejde pe lucru, şi de la Vinerea Mare pînă la Crăciun, a făcut ca cei patru şcolari să potă ceti, scrie, socoti şi să cânte bisericesce aşa că în dina de Crăciun, când biserica erâ plină de lume, înveţătorul cu şcolarii sei au cântat totă slujba sfintei le-turghiî şi la sfirşit, în loc de cazanie, înveţătorul a ţinut o cuvântare aşâ de frumosă şi aşâ de căldurosă în cât n’oîu uita-o în viaţa mea. După ce a arătat cum Domnul nostru Isus Christos s’a născut într’un staul de vite, cum s’au auclit cântări cerescî, cum au venit păstorii de s’au închinat, în slîrşit după ce a spus totă istoria nascerii Mântuitorului, cu un glas îngeresc, a început ast-fel:
«Fraţilor, şi pentru satul nostru s’a născut mântuitorul «tutulor relelor şi neajunsurilor de cari suferim astădî. Mântuitorul nostru s’a născut în casa părăsită de la marginea «satului, cântările cerescî lăudând pe Dumnedeu pentru nas-«cerea acestui mântuitor le audirăţi astădî eşind din gurile «acestor patru îngeraşi.
«Mântuitorul născut în satul nostru este şcola, ea ne va «lumină mintea, ea ne va încâldi inima spre a săvârşi numai «fapte cari ne sînt de folos. Şcola ne va înveţâ cum să ne «rugăm lui Dumnedeu ca să fim audiţi când cerem rouă «multă pe pămînt şi ploie la timp. Şcola ne va înveţâ cum să ne ferim de bole, şi cum să scăpăm de serăcia care ne «chinuesce aşâ de rdu. Şcola ne va face parte d’o viaţă mai «bună, mai uşoră de cât cea de adi. Voi, fraţilor, oftând «spuneţi dilnic că: cine scrie şi citesce cu patru ochi se nu-«mesce, şi, tot oftând cliceţx: cine pdte, osc rodcj cine nu, «nici carne mâlc. Ei bine! să ştiţi că numai şcola ne face «cu patru ochi, şi tot ea ne dă puterea să rodem şi să sfâ-«râmâm lanţurile sărăciei care ne-a supt totă vlaga nostră «românescă; numai şcola ne va învioraşi ne va da puterea «să ne scuturăm de pirotela care ne-a micşorat pasul în tote «şi ne-a luat sporul munceî nostre cu sudori. Tot voi sin-«guri jinduiţi d’o viaţă mai bună de cât aceea pe care o «aveţi, diceţî: cuie are carte are parte. Da, aşâ este, ca «să ai parte d’o viaţă mai bună, adi, trebue să ai carte, să
www.dacaromamca.ro
ALBINA
45
«ai mintea îmbogăţită cu cunoscinţe cât se pote de multe «şi acestea nu se pot căpătă de cât in şcolă.
«La şcolă dar trebue să alergăm cu toţii—bătrâni, tineri, «căci ea este mântuitorul nostru, ea ne va face să ne bu-«curăm şi să ne veselim în acestă viaţă, ea ne va face să «trăim împreună ca nisce fraţi şi ne va face vrednici de fe-«ricirea vecinică, în sfîrşit numai şcola ne va aduce în stare «ca toţi plini de voioşie pururea să cântăm: «Slavă întru «cel dc sus lui Dumncden şt pre pămînt pace, între omeni «bună voire.'»
«Focul cu care învăţătorul a spus aceste cuvinte şi glasul lui mângâios şi milos a făcut pe mulţi, din cei cari l-au ascultat, să verse şiroie de lacrămi. Ai fi crerlut că d’aci înainte toţi o să se ducă la şcolă Dar .	. . cum au eşit
din biserică şi s’au abătut la cârciumă toţi şi-au uitat de tote câte le spusese învăţătorul, aşâ că tot anul, la şcolă, n’au venit mai mulţi copii de cât cei 4 şcolari cari începuse de la Vinerea Mare.
«Pe învăţătorul plin de iubire pentru nemul său nimic nu-1 descurajă şi nimic nu-1 desnădăjduiâ. Vădend el că numai cu vorba nu pote să capete încrederea sătenilor s’a ho-tărît să încerce a ajunge la acesta prin fapte. In timpul când nu eră ocupat cu şcola, a început — împreună cu preotul—să caute pe cei bolnavi. Cu oţet aruncat pe vătraiul ars făcea să mai piară putorea din odăiţa în care zăceâ bolnavul d’avalma cu cei sănătoşi, după ce da bolnavului picături de Davila, ori câte un praf de chinină sau câte un ceaiu de muşeţel ori de nalbă, flori de teiu sau de soc, îî da nădejde că o să se facă sănătos; iar preotul, în audul tutulor ai casei, cu vobe rari şi înţelese făcea câte o scurtă rugăciune în care cu fierbinţelă rugă pe Atot puternicul Dumnedeu să se milostivescă de robii sei, să le ierte păcate, să-i tămăduiască de bole şi să depărteze din casa lor totă scârba şi întristarea. In urma acestora mulţi se tămăduiau şi multora le pornea spre bine, aşâ că dc la o vreme au început ca, în loc de descântece, toţi bolnavii să alerge la ajutorul învăţătorului şi al preotului.
«Când era vr’o vită bolnavă inveţătorul o însplinâ, îî lăsă sânge ori ii turnă păcură pe gură şi vita se făcea sănătosâ. Cu modul acesta încep omenii să cam aibă încredere in
www.dacoromanica.ro
46
alrina
spusele preotului şi ale învăţătorului. începuse unii să clică: De, mă, tot e bun la ceva învăţătorul şi preotul că, de nu erau ei, mi se prăpădea copilaşul. Durnnedefi să le dea sănătate! iar alţii: Că bine di ci, frate, şi mie mi-a scăpat şi pe sur an şi pe prian, că de mitră învăţătorul rămâneam ca vai de capul mieii, fără nici o vită. Trebue să Jic ctva de învăţătura lor.
«Cum a început să se desprimâvăreze, preotul s’a apucat să lucreze pogonele bisericei şi le-a muncit aşă fel în cât nici pe moşia satului nici pe moşiile din prejur nu se pomeneau holde ca ale sfinţiei sale. învăţătorul a săpat cu mâinele lui tot locul ce îl închisese împrejurul şcoleî, l-a împărţit în tarlale şi la timp a semănat tot felul de legumi, de zarzavaturi şi de flori şi a sădit şi vr-o 50 de pomi roditori. O tarla a semănat-o cu trifoiu pentru că îşi cumpărase o văcuţă cu lapte şi n’aveâ unde s’o ţie- pe marginea lacului a pus richită şi vr’o cinci rîndurî de florea so-relui şi împrejurul şanţului a sădit dud:. Nu ştiu cum sădise şi cum semănase învăţătorul că tot ce pusese în grădină se prinsese şi cresceâ de-ţî eră mai mare dragul.
(Va urma)	Ilarian Vclcnlescu.
TEATRUL NATIONAL
■ pţ5)a 1 Octombre Teatrul Naţional din Bucurescî şi-a deschis porţile pentru stagiunea 98—99 sub direcţiunea d-luî Petru Wf Grădişteanu, care, luând în mână conducerea acestei insti-tuţiuni, şi-a propus să facă reforme însemnate, punend-o-pe un drum mai bun.
Publicul bucureştean a şi primit ca o adevărată serbătore artistică acest început de stagiune.
Din parte-ne, profităm de acestă ocaziune ca să dăm câte-va notiţe istorice despre instituţia teatrului la noî.
Primele încercări pentru a reprezenta piese în limba română au fost făcute de Gheorghe Asachi în Iaşi la 1816 şi de societatea filarmonică întemeiată de Ioan Eliade Rădulescu în Bucu-resci la 1834. Pe atunci sală de teatru nu eră, ci se juca prin
www.dacoromanica.ro
ALBINA
47
case particulare; actori de profesiune nu erau şi jucau tineri din societate sau începători fără nici un fel de pregătire ; cu tote acestea lumea eră forte doritore de representaţiunî teatrale şi încuraja cu multă dragoste tote acele încercări.
Gazetele din vremea de atunci vorbesc cu mare bucurie despre reprezentaţiunea din August 1834, când s’a făcut examenul şcolei de declamaţiune. Solemnitatea s’a deschis printr’un discurs al lui Eliade. După ce expuse în scurt istoricul societăţii filarmonice, el arătă cât de importantă pentru desvoltarea culturală este arta dramatică şi câte coudiţiunî se cer unui actor bun. Când vor dispărea prejudiţiile ce le au toţi în privinţa acestei cariere, când guvernul va dă ajutorul seu şi va face să devie o ocupaţiune sigură, atunci fără îndoială că tineri cu mai multă cultură se vor devota teatrului. După discursul lui Eliade, directorul şcolei, se înfăţişară elevii sub conducerea profesorilor lor Coslache Aristia, pentru declamaţie, şi Bonjcinini pentru muzică. Se cîntară mai multe bucăţi între cari o compunere a lui Bellini «Piratul» şi se jucă piesa «Mahomed sau Fanatizmul», tradusă de Eliade după Voltaire.
O dată cu acestă încercare se îndemnară şi mulţi scriitori să traducă piese, pentru-că succesul ei întrecuse tote aşteptările, mai ales ţinend seină de slabele mijloce de cari dispuneau actorii. Se pregătîau numai 6—7 luni, după ce se adunau cum da Dumnedeu, iar tînăra Raliţa Mihalache—care juca rolurile principale femeescî—nu sciâ nici să citescă la intrarea ei în şeolă.
Mai importantă este mişcarea din Moldova începută la anul 1840, când s’a format un fel de comitet teatral, compus din Va-sile Alexandri, Mihail Kogălnieeanu şi Costache Negruzzi.
Acestă sarcină impusă celor trei bărbaţi îi sili să devie autori dramatici. Ca să ridice instituţia, a cărei sortă li se încredinţase, ei traduseră, localizară, scriseră piese de tot felul. Aveau însă să lupte cu multe greutăţi, pe carîînsu-şi Alexandri le arătă în-tr’o scrisore: 1) lipsa de libertate în literatură, căci pe vremea aceea guvernul căută să oprescă ori-cefel descriere ce ise părea contra lui şi a fost vorba chiar de închiderea teatrului; 2) lipsa de actori cari să înţelegă rolurile; 3) lipsa de decoruri şi de costume; 4) lipsa de gust în public.
In ciuda acestor greutăţi, directorii luptară şi obţinură succese.
Străduinţele lor căpetară un puternic sprijin în Matern Millo, care studiase la Paris arta dramatică şi, întorcendu-se, avu cu-ragiul să se urce pe scenă. Eră în adevăr mare curagiu din parte-i, fiu de boier mare, să lupte cu ideile ruginite ale familiei sale, care a meis pînă acolo în cât a pus să-l fluiere când a a-părut pe scenă. Aceste greutăţi ale începutului i-au dat însă mai
www.dacoromamca.ro
48
ALBINA
lnultă tărie de luptă; peste căt-va timp luă singur direcţia teatrului; creă o mulţime de roluri însemnate; scrise chiar piese.
O eră nouă se deschide pentru teatrul românesc prin zidirea în Bucuresci a Teatrului Naţional în 1852. Localul s’a închiriat diferitelor trupe, cum a fost a lui Miilo, a lui Pascali; iar în 1877 s’a însărcinat statul să conducă acesta instituţiune formând o societate dramatică şi punend în frunte un comitet cu un director general.
Teatrul Naţional din Bueuresel.
Acesta este starea de adi. Societatea dramatică mai are o secţiune la Iaşi—unde statul a zidit un edificiu superb pentru teatru—şi la Craiova, unde s’a închiriat localul zidit de Elena Teo-dorini, celebra cântăreţe, care a avut mari succese prin ţările streine.
Cel d’intâiu dii’ector al teatrelor a fost Ioan Ghica, de la care avem chiar legea de organizare şi care a adus multe îmbunătăţiri. Aii mai ocupat apoi postul de director d-nii I. L. Carageale, Gr. G. Cantacuzino şi acuma, din luna lui Iuliu, avem pe d-nul Petre Grădişteanu.
*
www.dacaromamca.ro
ALBINA
49
Stagiunea s’a deschis printr’o reprezentaţie de natură istorică •^i patriotică. Ca un semn de recunoscinţă pentru meritele lui Alexandri, s’a început printr’o piesă a lui într’un act: «Coneina»; -a urmat o comedie tradusă din franţuzesce «In timpul balului» şi o operetă de asemenea tradusă «Cântecul lui Fortunio»; iar ca încheiere s’a dat poema dramatică « Visul Dochiei» de d-nii
D.	Olănescu şi Fr. Dame.
A doua seră s’a dat «O scrisore pierdută de I. L. Caragiale.
* *
*
O măsură forte bună este aceea de a se dă şi Duminica rliua -reprezentaţiunî cu preţuri reduse. Cu acest chip se va răspândi gustul pentru teatru în cercuri din ce în ce mai largi.
Gli.
TURBAREA (i)
Jlparactcrclc. Turbarea se arată după 20 — 60 de cjiie de la c['\Es muşcătura animalului turbat; acest timp se numesce pe-V^; rioda de incubaţiuue, sau timpul necesar pentru desvol-« tarea virusului, după care urmeză perioda de intoxicaţiune.
I.	Ore-cari condiţiunî pot scurtă timpul de incubaţiune; se cu-nosce, că nu la tole personele muşcate de câini, răul se arată numai de cât. Adîncimea rănilor, numărul lor, aşezarea lor la mâini sau la faţă, grăbesc desvoltarea bolei. La acestea se a-•daugă slăbiciunile sistemului nervos, prin escese, prin băuturi alcoolice, prin vegheri, emoţiuni, prin tema de turbare cari scad puterea organismului şi grăbesc ivirea fenomenelor de bolă.
In acest timp rana, pe unde s’a introdus virusul turbării, se pote vindecă în unele caşuri, în altele ca nu se închide, e iritată, roşie; părţile dimprejur sînt umflate şi durerose şi acestă stare •se observă mai cu semâ când începe perioda de intoxicaţiune.
La cei mai mulţi bolnavi se observă sub limbă nisce băşicuţe numite li/ssa, cari pînâ la aflarea virusului de turbare au avut •o mare însemnătate, atât pentru cunoseerea bolei cât şi pentru tratament.
II.	Perioda de intoxicaţiune e însemnată prin turburări ner-vose, cari sînt legate de ajungerea şi îmulţirea virusului în •creerî şi în măduva spinării. Bolnavul e cuprins de un rău geţi) Ve<Jî No. 1 anul II.
ţ«Albinaa	4
www.dacaromamca.ro
50
ALBINA
neral, de întristare, nelinişte şi de temă de morte. E cuprins de melancolie, de tristeţe, de nepăsare şi se isolăză de fraţi şi do amicii lui ; privirea e fixă; caută să umble neîncetat.
Somnul e neliniştit, are visuri şi visiunî îngrozitore; une ori nu dorme un minut. Se plânge că e obosit, că are durere de cap şi nu pole urmă la ocupaţiunî.
Mal târziu bolnavul îşi porde mintea; vorbirea e fără legătură; delirul furios se ivesce şi unii chiar se omdră. In unele împrejurări o veselie înşelă ţâre întrerupe tristeţea şi melancolia.
Cu aceste fenomene vin turburările simţurilor, cari sunt exagerate.
După acestea vin turburările de respiraţie, bolnavul are temă d'a răsufla, d’a înghiţi apă, ceea ce e un fenomen torte grav.
Tote funcţiunile nervose se exagerezâ şi către sfârşit se tâm-pesc. Bolnavul pierde cunoscinţa şi eonsciinţa de tot şi de toţi ce 1 înconjoră. Inteligenţa e perdută şi delirul e furios.
Căldura se ridică la 39°— 40 de grade. După acostă stare, care ţine 2—3 cjile, vine perioda paralitică, în care funcţiunile intelectuale de mişcare şi de simţuri se perd din ce în ce mal mult, pînă ce bolnavul nu se mal pote ridică din pat; vederea e întunecată, simţirea tâmpită, inteligenţa dispărută; pulsul e mic ; corpul e scăldat în sudore şi spuma sau balele cuprind buzele; bolnavul nu mal pote vorbi, şi o slăbiciune generală preves-tesce mortea.
Turbarea la câine. Animalul îşi perde obiceiurile de mal înainte; de unde pînă aci eră vesel, îngrijitor, de-o-dată se face trist, cu părul sbârlif, cu capul în pămînt, stă retras, nu mănâncă şi în-tr’o bună rji dispare, se face noveclut. Escitaţia nervosă îl face să umble, nu are cunoscinţă de nimic, e furios, cu gura deschisă şi cu balele curgând, dă peste orl-cine, muşcă chiar pe stăpânul său iubit sau pe ori cine întâlnesce în cale. Mal târejiu vine paralisia generală, când îl găsim mort într’un şanţ sau lîngă un gard, lără să porte urinele unor lovituri, cari I ar fi causat mortea.
Tratamentul. Astă (Jl se îngrijesce numai rana de muşcătură, care se spală, se desinfectcză şi se atinge cu ferul roşiu. Cau-terisaţia se pote face ori unde şi cât se pote de iute, ceia-ce va face ca otrava turbării să nu intre în corp sau să se absorbă în mică cantitate şi răul produs nu va fi aşâ de grav.
Acesta măsură nu e nici o-dată satislăcătore şi orî-ce om muşcat de un animal bănuit de turbare trebuie să lie trămis de urgenţă la institutele de vaccinare.
Vaccinul aiitirabic e un fel de omulsiune (lapte), făcută cu măduvă de iepuri, cărora li s’a dat turbarea fixă, luată într’o grosime de 3 milimetri şi amestecată cu un centimetru cub de apă distilată şi sterilisată prin fierbere.
www.dacoromamca.ro
ALBINA.
51
Măduva iepurilor sacrificaţi e ţinută la uscăciune în timp de 14 (Jile, când pierde din tăria ei şi altoită de la 7 — 14 cjli nu dă turbarea, pe când în primele 7 (Jile, tăria e mat mare şi tur barea se pote provoca cu siguranţă. Virusul atenuat din cele din urmă 7 (Jile pregâtesce corpul ca să lupte în contra celui forte din primele 7 (Iile şi acest din urmă înlătură puterea virusului animal transmis la om. Prin altoirea treptată de virus atenuat şi apoi cu cel forte se parai isâză efectele de intoxicaţiune ce ar urmă să se desvolte la om prin turbarea obicinuită.
Vaccinaţia se face după gravitatea caşurilor:
I)	Când sînt răniri mici şi la alte părţi afară de mâini şi faţă se lac inoculările crescânde prin intensitatea virusului, începând cu mâduva din a 14 cji, inoculând măduva, pe fie-care di o dată, din ce în ce mai tare, ajungând pînă la cea din cjiua a 4 sau chiar din a 2, care, inoculată d’a dreptid, fără să fie precedată de inoculări mai puţin intense, dă turbarea chiar la om cu siguranţă.
II)	In caşurile grave, cu plăgi întinse, adânci, la faţă şi la mâni se face inocularea intensivă, câte 4 injecţii pe <Ji, 2 dimineţa şi 2 sera, fie-care injecţie făcută cu măduva dintr’o di; aşa că în prima (Ji se va inocula măduva din cele din urmă 4 cjile, adică din a 14 — 11 cji inclusiv. A doua (Ji se urmeză cu inocularea măduvelor din a 10—7 db tot câte 2 dimineţa şi 2 sera şi aşa mai departe, repetând după caşuri, seria inoculărilor de 3 — 4 ori şi în timp de 10 (Jile.
Cu modul acesta, institutele de vaccinare din tote ţările şi la noi cel condus de distinsul profesor Babeş şi de elevii săi, au scăpat de la instalarea lor, viaţa la o mulţime de omeni, cari în alte timpuri şi astă-(JI chiar fără inocularea preventivă sînt hotărâţi la o morte mai mult ca sigură.
Astă (Ji este dovedit că altoirea cu aşa numitul de doctori «virus anti-rcibic» este forte bună. Prea puţini omeni muşcaţi mor, dacă se altoiesc. Dintre aceştia cei mai mulţi aă venit prea tîrdiu să se arate la doctor. Prin urmare sfătuim pe toţi ca în dată ce nenorocirea îi face să fie muşcaţi de vre un animal turbat să alerge să se altoiască, fiind că alt fel sînt osîndiţi la o morte sigură.
l)r. S. Ârgeşiana.
PROVERBE DE LA ALTE NAŢII
Cine umblă pe tote drumurile n’ajunge nicăiri.
Cea mai prostă rotă a unei căruţe e cea care face sgomot mai mare.
m
www.dacaromanica.ro
52
ALBINA
PESCERA DÂMBOVICIORA
CX5~V
^jâ5§mn Rucăr ca să visităm pescera, mergem pe o frumosă şo-nJf a3)/I sea P'na ^a P°dul numit al Dâmboviciorel. De la acest punct părăsim calea naţională, apucând la stingă pe rîuşorul cu M acelaşi nume.
De aici încolo percurgem pe un drum care acum s’a regulat sub îngrijirea autorităţilor locale şi judeţene. Călătorii merg printre nişte delurî, înalte, stîncose, parte fără arbori, iar parte cu arbori spînzuraţl pe coste drepte. Cu cât mergi, calea se strîmteză şi în unele locuri abia pote trece cine-va cu trăsura, apa fiind strînsă între stînci şi între digurile cari apără so-seua. Ajungem la cătunul Dâmboviciora după o călătorie din Rucăr de vre-o 2 ore cu trăsura ori călare sau 3 ore pe jos pe drumul cel mai scurt. Călătorii trag la un han în drumul lor; aci lasă caii, ospăteză şi eî dacă au vreme.
Un eolţ din peseera Dâmbovieiora.
Distanţa de la han pînă la peşteră este cam de 1 kilometru. O răcore se simte în aceste locuri în care Dâmboviciora şerpu-esce sgomotos. Sîntem ajunşi la gura pescereî după ce am trecut apa la drepta şi am urcat pe o potecă, făcută cu trepte de lemn, de vre-o 10 paşi. Visitatoriî sînt pregătiţi fie-care cu torţe sau luminări ca să gonescă întunericul ce domnesce acolo.
*
www.dacoromaiiica.ro
ALBINA
53
La gură peştera are înălţimea de vr’o 4 metri; dar cu cât înaintezi cu atât înălţimea se micşoreză din ce în ce pînă la fund şi în unele locuri trebue să mergi aplecat spre a nu te lovi de tavan.
Lungimea este de vre-o 200 de metri.
*
Atât pe bolta superioră, pe păreţi ca şi pe pardoselă, se văd din distanţă în distanţă nisce ridicări conice de culore albă lap-tosă sau mai închisă care semenă cu nisce sloiuri ce văd iarna atîrnate pe la streşinile caselor.
Formaţiunile după bolta superioră se numesc în sciinţă stalactite, iar cele după pardoselă stalacmite.
Ele se formeză ast-fel: apele ploilor ce cad pe vîrfurile munţilor sînt avute în acid carbonic, o parte străbat prin porii stîn-cilor şi disolvă pe unde trec calcarul lor şi ajung pe păreţii boitei de sus.
Apa care mustesce pe tavan formeză o picătură care se mă-reşce din ce în ce, cade jos ne mai putând stă. Pînă să cadă trece un timp ore-care în care apa se evaporeză şi o parte din substanţele minerale ce le ţine disolvate se depun pe tavan. Substanţele minerale au înfăţişarea de inel. In locul picătureî cădute se formeză alta şi se depune pe tavan o parte, iar alta cade în jos lungindu-se în direcţiune verticală şi se transformă într’un tub cilindric cu mijlocul gol. Stalacmitele se formeză pe pardoselă tot în formă cilindro-conică. Picăturile ce cad din vîrfurile stalactitului se evaporeză şi tote substanţele minerale ce mai rămăsese se depun unele peste altele şi ast-fel se formeză o grămadă cilindro-conică.
Un stalactit este în dreptul unui stalacmit şi fiind-că merg unul contra altuia se pot uni şi formeză o colonă sau un stîlp mai subţire la mijloc şi mai gros la capete, ceea ce face frumuseţea unei caverne şi provocă prin feluritele forme curiositatea numeroşilor visitatori.
*
Pescera de laDâmboviciora pe lîngă diferite alte forme mal are 2 lucruri caracteristice: un cuptor şi un altar, numite ast-fel din causă că au asemănare întocmai cu un cuptor sau cu un altar.
Pescera are o mulţime de semnături pe păreţii ei cari se şterg din causa umeţlelii păreţilor. Ar fi nemerit ca unul din visitatori să doneze pescereî un registru în care să se înscrie cei ce au visitat-o.
In România mai avem de însemnat pescera de la Polovraci din judeţul Goi’j.
www.dacaromanica.ro
54
ALBINA
In Europa alte peseerî inaî vestite prin frumuseţea stalactitelor şi a stalacmitelor sint: clin insula Antiparos în Arehipelagul Grecesc, aceea de la Arcy (sur Eure) în Franţa, pescera Câinelui în Italia şi peştera din Belgia care are 25 galerii.
Const. N. Bercvoescu.
RÎNDUNICA
Sborul e starea naturală, aşi spune aprope starea necesară a rîndunicel. Ea mănâncă sburând, beâ sburând, se scaldă sburînd, şi câte o-dată dă de mîncare puişorilor eî sburând. Simte că aerul e proprietatea eî, străbate aerul în t6te sensurile, ca şi cum ar vreâ să se bucure în tdte felu-
rile, şi plăcerea acestei bucurii se arată prin nisce ţipete de bucurie. Când fugăresce insectele sburătdre şi urmăresce cu o uşurinţă fină drumul lor oblic şi întortochiat; când se apropie în sbor de suprafaţa pămîntului, ca să strîngă ceea-co ploia a semănat; când scapă de urmărirea pasăre! răpitore prin flexibilitatea mişcărilor sale; în tot-d’a-una stăpână pe sbor în cea mai mare iuţelă, îşi schimbă direcţiunea, pare că descrie în mijlocul aerului nisce întorsături (zig-zaguri), car! se încrucişeză, se împletesc, fug unele de altele, se apropie, se lovesc, se rostogolesc, se ridică, se coboră, se pierd şi rea-
www.dacaramanica.ro
ALBINA
55
par ca să se încrucişeze, să se aşeze în o mie de feluri. Acest plan, prea complicat ca să fie reprezentat ochilor prin •desemn, cu atât mai puţin pote să fie arătat imaginaţiuneî prin vorbe.
un călător, mergând o ţii întregă, ajunse ostenit într’un sat şi ceru găzduire la un cârciumar, cunoscut al său.—
Făcându-i-se fome, a cerut să-î dea şi ceva de mâncare.
Cârciurnarul ne-având alt-cevâ, i-a dat vre-o câte-va oue. X,a plecare, călătorul ne-avend cu ce plăti, spuse că-î va plăti ■când se va întorce.
Vre-o şase şapte an! trecuse de atunci, şi călătorul îşi uitase •cu totul de mica-i datorie.
Intr’o di întâlnindu-se cu cârciurnarul, şi acesta aducendu-î a-minte de vechea datorie, el ii spuse că-şî aduce aminte, că i-o va plăti, şi-l întrebă cât face.
—	«Creţi, dise datornicul, că un leu doi îţi va ii de ajuns şi te va mulţumi.»
— «Ba să mă ierţi d-ta — răspunse cârciurnarul. «Cele vre-o fiece ouă ce mi le-ai mâncat, mî-ar ii scos ţlece puişori, şi puişorii devenind găini mî-ar fi ouat, şi în vreme de şase şapte ani câte oue şi câte găini n’aşifi agonisit, şi câţi bani n’aşi li strîns eu? Să faci bine şi să-mi plătescî o sută de galbeni, căci atât face, şi vei 11 scăpat.
Datornicul văţlend socotâla asta ridicată, spuse cârciumaruluî •că n’are de unde s’o plătescă şi plecă în calea lui.
Cârciurnarul, nici una, nici alta, l-a dat la judecată.
Judecătorul, chemând pe datornic, i-a spus să facă ce-o sci şi să-şi plătescă totă datoria că drept e, şi că de n’o plăti-o, rău mare are să paţă.
Datornicul văzând că şi dreptatea l-a condamnat şi că numai sre în cotro, plecă amărît, cu gind să-şi vînţlă şi casă şi tot şi să scape de năpastă.
Pe drum, mergând el trist şi gânditor, iată că se întâlnesce cu .Păcală.
—	iBună diua, vere Păcală !
- «Mulţumesc dumitale, creştine, răspunse Păcală, dar ce focul
Traducere de
A 1).
PĂGALiĂ ADVOCAT
www.dacoramanica.ro
56
at.bina
ai, omule, de eşti aşa de trist şi obidit, ore nu ţi-e tocmai' a: bine ?
-	«Cum sa nu fiu trist, vai de mine şi de mine, vere, când dreptatea m’a dat rob şi o să rămâiu în casa melcului!
Apoi luându-se amândoi la vorbă, din una din alta, îi spuse lui Păcală totă şiretenia din fir în păr, tot şi tot, şi-l rugă să-i dea şi lui, daca scie, povaţa a din urmă şi a mai bună, cum ar putea scăpă.
-	«Nu-mi cei lucru peste cap, creştine, ţlise Păcală, dar ascultă la ce-ţî spuiu eu:
Tu să-ţî cauţi treaba şi să nu ţi înstrăinezi nimic d’o-cam-dată; iar când te-o chemă judecătorul iară-şi, să te duci şi să-i spui că ţi-ai pus om care să se judece pentru tine, şi că m’aîpus pe mine.
Peste câte-va cjile, omul fu chemat din nou şi spunend cum îl învăţase Păcală, judecătorul chemă numai de cât pe Păcală la judecată.
Păcală însă nu voi să se ducă întâia-şî dată, spunend că are trebă şi nu pote.
Judecătorul îl chemă şi a doua oră şi acum Păcală se duse.
—	«Pentru-ce n’ai venit când te-am chemat întâia-şî datăPţlise judecătorul răstit.
—	«N’am putut, să trăiţi, domnule Judecător, răspunse Păcală, căci tocmai lierbeam nisce pustiu de grâu ca să-l semăn.»
Judecătorul, creţlend că vorbesce cu un nebun, se miră mult de aceste vorbe şi rlise lui Păcală :
-	«Nu sciu, omule, dacă scii ce spui, ori esci nebun.» Apoi bine, cum să mai iasă grâul din săminţele tale fierte? Dacă eşti cum te arată chipul, om în totă firea, dâ-ţî cuvîntul la ce te întreb, iar nu aiurea vorbe de om sărit.»
—	«Nu sînt sărit nici de cum, d-le Judecător, păcatele mele, ci vă spun tot adevărul. Şi apoi, n’aveţî la ce să vă miraţi de cele ce v’am spus, cum că din semînţa fiartă iese grâu, când din ouăle fierte ale cârciumaruluî putea să iasă tot atât de bine atâtea găini şi atâţia cocoşi.»
Judecătorul, vădendu-se rămas, rîse mult de isteţimea lui Păcală, şi iertă pe bietul om de totă datoria.
Const. N. Mateescu.
www.dacaromanica.ro
ALBINA
57
Din viata si din obiceiurile animalelor C1).
i i
acă, pomenirăm despre hrană. Leul mănâncă mult la o mâncare: pote mânca un viţel. Dar pote să rabde fomea pa--jnc, tru-cjecî de (Jile. Tigrul rabdă şi mat mult. Chiar l'ără să rabde lomca, leul nu mănâncă <Jece (Jile nimic — bine înţeles când n’are—şi asta e pentru el pausa între mâncare, ca la noî pausa între prânz şi cină. Fiarele în general sînt lacome, dar nu sînt mâncăciose : lupul omoră într’un staul şi o sută de ol, dar nu mănâncă de cât puţin dintr’una; dihorul omoră tote gâinele dintr’un coteţ şi el nu pote să mănânce.într’o săptămână o găină. Aşâ tigrul, leul, crocodilul şi tote câte le sciţi. Şarpele uriaş numit boa înghite o căprioră dintr’o dată, cu piele cu tot, dar apoi nu se mal pote mişcă din loc şi atunci omenii îl ucid lesne. Daca nu-1 ucid, el abia după 5 (Jile îşi vine în fire, şi două luni nici nu se mal gînaesce la mâncare.
Nu-î de mirare atâta, că fiarele rabdă vitejesce fomea, cât e de mirare cum rabdă setea. La fiarele ce trăiesc prin pustiuri— leul, tigrul, hiena — e lesne de înţeles : n’au apă şi se obici-nuesce cu setea. Leul pote să nu bea apă în viaţa lui, tigrul tot aşâ. Adevăratei, când ucid animale, le sug sângele şi-şi astâmpără setea. Asta însă e nimica totă. Dar de ce nu beau apă fiarele caro au de unde s’o bea? Ursul e mai obicinuit cu apar lupul fuge de eâ. Dar băgaţi de semă, ce lace pisica — într’a-devăr pisica e fiară, dintr’un neam cu tigrul şi cu leul — cum bea şi când bea apă? Naturaliştiî cred, că precum cânele mănâncă iarbă, numai când ’I e stomacul stricat, tot aşâ pisica beâ~ apă, nu de sete, ci ca să-şi dregă stomacul. Nici cânele, la urmă, nu beâ apă do sete, aşâ cum înţelegem noi vorba sete la omeni şi la animalele de casă.
E curios lucrul acesta: animalele cari trăesc cu carne crudă, n’au nevoe de apă, sau, dacă au, de forte puţină. Şi: tote sunt meşteri întru răbdarea foniei. Cânele — şi el e fiară dintr’un neam cu lupul, căci se hrănesce cu carne crudă — e însu şi cea mai apropiaţă pildă. «Rabdă ca cânele» «a duce traiul cânelui» şi ironic «e sătul ca cânele» sînt vorbo cari arată meş-
(1) Verii No. 1 anul II.
www.dacaromamca.ro
58
ALBINA
teşugul cânelui de a răbda fomea. Socotiţi insă: cânele, trăind pe lângă case, s’a obicinuit cu mâncare mai multă, şi totuşi ce lorne scie să întindă! Dar fiarele cari trăesc prin pustiuri?
Fiarele, adecă animalele cari se hrănesc cu carne crudă, mănâncă puţin şi beii puţin. Ursul, de pildă, e în stare să nu mănânce o primăvară întregă nimic, vara să mănânce numai mure şi alune, tomna întregă s’o postescă, iar iarna să se culce, (,li-cănduşi că a mâncat destul şi ca sănu-şî strice stomacul dorme iarna întregă. E de minune, puterea cu care rabdă el fomea.
Dimpotrivă animalele cari se hrănesc cu plante mănâncă forte mult şi des, şi beau apă multă. Explicarea ar fi, că aceste animale trăesc prin locuri cu apă, găsesc iarbă pretutindeni, pre când fiarele găsesc hrana lor cu greu, iar apă nu găsesc ade-se-orî de loc. Cine n’a băgat de seină cât de mâncăcios e calul şi oia? Maimuţele mănâncă pînă crapă, dar nu un fel de hrană, ci când aă mezelicurî de tot felul. In punctul acesta, al meze-licurilor, numai maimuţele şi omul sînt de-o natură — ah lăcomia variaţiei — pe când tote cele-l-alte animale sînt contra me-zelicurilor multe, şi se mulţumesc cu un singur fel de mâncare-
Animalele erbivore pier lorle des de fonie; slăbesc dacă nu mănâncă mult, şi se prăpădesc de sete. Şi între ele sînt unele -cari sciu răbdâ fomea şi setea, iar cămila e printre cele mal meştere, dar nu se pot potrivi nici pe departe cu fiarele. Cămila rabdă şi pînă la 40 de (Iile fomea, dar setea o prâpădesce. Natura s’a îngrijit de cămilă aşâ, că i a făcut un fel de burduf în burtă, pe care cămila îl umple şi când îl e sete lasă să curgă apa din burdul în stomac. Arabil cari cutreeră pustiul Sahareî şi n’afiă apă cu săptămânile, îşi tao cămilele şi beau apă clin burdufurile lor. E adevărat, că o cămilă care bea apă din ajuns? nu mai cere vre-o 40 de (jile apă, dar asta nu însemneză că poto răbda setea atâtea (jile, căci ea bea într’acestă vreme rînd pe rînd apa din burduful eî. AI putea dioe eă-şl rumegă apa, tocmai cum boul îşi rumegă mâncarea.
(Va urma).	Or.
VORBE ÎNŢELEPTE
Sărăcia nu e o virtute; dar este o mare virtute să poţi suportă nobil sărăcia.
Practica învaţă mai mult de cât cărţile.
www.dacoramamca.ro
ALBINA
59
BIBLIOGRAFIE
A eşit de sub tipar: «Gaete de caligrafie pentru clasele primare întocmite conform regulelor de I. N. Ciocan.»
D-niî I. Grigoriu, institutor şi E. 1 Tisescu, învăţător, au dat la lumină: «Textul de pregătire pentru institutori» şi «Textul de pregătire pentru învăţători» Preţul 4 lei cel d'întâiQ şi 3,50 cel d’al doilea.
UN SERVICIU ARHIERESC
In comuna Brebu judeţul Prahova vechiul cimitir a fost cedat administraţiei Casei Scotelor pentru a-1 transformă în grădină de practică pe lingăşcolă. Din accstă pricină osemintele aflate aci s’au transportat in noile cimitire.
Ceremonia a fost făcută in diua de 30 August, iar serviciul divin a fost oficiat de P. S. S. Arhiereul Pimen George.seu, cunoscutul profesor de la facultatea de teologie.
P. S. S. a rostit, după serviciQ, o frumosă cuvintare şi religidsă şi patriotică in acelaşi timp, căci eră şi aniversarea luării Griviţeî.
Inaugurarea societăţii culturale „Ion Kalinderu“
din
Comuna Bieaz, judeţul Nemţu
In c,liua de 15 August 1898, s’a făcut inaugurarea societăţii culturale • Ion Kalinderu* clin comuna Bicaz, judeţul Nemţu. Serbarea a început la orele 2 p. m. în parcul de bracji al căpriorelor. Parcul eră frumos împodobit cu steguri tricolore.
După ce s’a făcut sfinţirea apei de către parohul Vasile Mărculescu, în preseuţa unui numeros public, d-1 Gh. C. Popovicî, preşedintele so-cietăţel, a arătat scopul ce urmăresce societatea ce se inaugureză, declarând în acelaşi timp serbarea deschisă Domnul Olimpiu Boiu, silvicultor a ţinut un discurs, arătând importanţa societăţeî, foldsele ee ea va aduce poporului. A îndemnat pa ţărani să iubescâ acestă societate, s’o ajute şi să se folosescă de lumina ee societatea va revărsă asupra lor.
D-1 Teofănescu Gribincca, a vorbit, explicând sătenilor scopul societăţeî, mijlocele ce se vor întrebuinţa pentru ca societatea să-şi ajungă scopul A mulţumit la toţi cari au contribuit la formarea acestei societăţi şi în special valorosului d-n I. Kalinderu pentru buna voinţă ce a avut că a primit de a fi patronul acestei societăţi.
D-1 C. Gherasimescu, teligrafist, a vorbit despre importanţa unire! şi cât bine aduce ea omenirei. D-1 loneseu a vorbit despre vitejia poporului român.
Apoi s’a trimes o telegramă d-lui I. Kalinderu din partea membrilor societăţeî şi a numerosului public ee se află faţă, ca semn de recunos-
www.dacoromanica.io
60
AL IUN A
cinţă. S’au dat citire mai multor telegrame de felicitări pentru progresul societăţeî, din cari una eră trimesă de d-1 N. N. Albn, prefectul judeţului Nemţu.
Corul şcolelor a intonat câte-vâ imnuri naţionale.
O FAPTĂ DEMNĂ DE IMITAT
In urma apelului ce amlăcut d-lui Gheorghe Heliad cel d’intâiu proprietar din acăstă comună, d-sa a bine-voit a oferi suma de 30 lei pentru cumpărarea de cărţi ca premii elevilor de la şcola din comuna Bălţaţiî. Pentru a-ceia în numele elevilor şcdlei, aduc viile mulţumiri pentru faptele lăudabile şi demne de imitat, ale d-lui Gh. Heliad.
V. Trantcscu,
Dirigintele şcdlel din comuna nălţaţii judeţul Olt.
AIP IE I_i
Liga pentru propăşirea Dobrogeî face apel la toţi d-niî autori pentru a, dona cărţi spre înăvuţirea bibliotecei publice din Tulcea.
Ne asociem şi noi la acest apel, dat fiind scopul ce urmăresce liga, adică: «pătrunderea în iote straturile societăţii dobrogene a culturii şi ideii naţionale române.»
ÎNTÂMPLĂRILE SEPTĂMÂNEÎ
n Francia au fost mari turburări dilele acestea şi eră gata să fie o revoluţie. Lucrul a fost aşa : Lucrătorii plătiţi să ridice clădirile trebuinciose pentru exposiţia de la 1900, s’au pus în grevă cerend mărirea plăţilor. Intâiu s’au res-vrătit lucrătorii de pămînt, mai tîrdiu lemnarii, zidarii, tinichigii şi toţi ceî-l-alţî. Erau vr’o 50 de mii, cari făceau sgomot şi ameninţau. S’au adus batalione în Paris. In urmă greva s’a întins şi într’alte oraşe mari ale Franţei, şi în tote, s’au consemnat regimente. Au fost încăerărî între grevişti şi poliţie, şi lumea se temea de revoluţie. Acum s’a mai astîmperat focul.
Francia e de alt-fel rău încurcată şi cu afacerea pe care o cu-nosceţi, a lui Dreyfus. Ce-o eşî dintr’asta, Dumncdeu scie.
In vreme ce Francia e aşa de sbuciumată, Germania e a-ţintită cu ochii spre orient, la călătoria împăratului Vilhelm II la Ierusalim; acum el este la Constantinopol. Cu tote că Germanii spun, că mergerea împăratului în Palestina n’are nici o importanţă politică, Francia e supărată foc pe Germania..
www.dacQromanica.ro
ALBINA
61
De asemenea e foc şi Papa din Roma. Pricina supărărilor ■e, că Vilhelm împăratul e protestant şi Papa se teme că protestanţii vor ajunge de-asupra în Ierusalim, unde tot catolicii au fost mai tari. Iar Francia, şi ea ţară catolică, avea mare putere asupra Turcilor şi se ţinea de patronul creştinilor din Locurile-sfinte. Acum însă, Turcii au intrat în voile Germaniei, şi Vilhelm voesce să fie el tare şi mare pe acolo. Papa şi-a dat supărarea pe faţă şi a ameninţat pe protestanţii germani, vorbind rău şi 'despre Vilhelm, de ac :ea Germanii au chîemat acasă pe ambasadorul lor ce-1 aveau la Curtea Papei, şi aşâ şî-au arătat colţii.
Francia mai are supărări şi cu Anglia pentru nisce ţări de din jos de Egipet, pe care Anglia le bate acum şi pune mâna pe ele, iar Francezii nu se învoesc, căci ar vrea să le stâpânescă ei. Pămîntul acela, numit Faşoda, a adus certă între Anglia şi Francia-
Ceartă e şi între Spania şi Statele-Unite. Precum sciţi, de câ-tă-va vreme se tot fac încercări de-a se stabili pacea între aceste două state, în urma răsboiului lor din care Spania e ieşit bătută. Erau aprope de sfîrşit, dar într’o bună dimineţâ Statele-Unite au venit şi au cerut de la Spanioli ceea-ce aceştia n’au vrut să dea, şi acum iară-şi stau de ceartă.
Altă ceartă fără sfîrşit e între Turcia şi statele Europei pentru Creta. Rusia, Anglia, Francia şi Italia, au trimes Turciei un ultimat, prin care cereau ca Turcii să-şi retragă din Creta tote trupele şi toţi funcţionarii, iar în loc puterile au să trimită trupe internaţionale şi funcţionari numiţi de ele; apoi cereau un guvernator autonom sub garanţia puterilor şi ca guvernator al insulei pe prinţul George al Greciei. Turcia s’a învoit la tote, dar a cerut voie să-şi ţie o garnizonă într’un oraş al insulei ca semn că totu-şî are stăpânire asupra Cretei. Dintr’asta s’au lungit iară-şi pertractările, şi turburarea e tot cum a fost.
Mare turburare e şi în Austro-Ungaria pentru înoirea pactului dualistic între aceste două state. Cehii, Rutenii, Slovacii şi o parte dintre Germani se împotrivesc răii guvernului din Viena. Ca să i împace, guvernul a făgăduit Cehilor autonomia Boemieî şi egala îndreptăţire, adecă limba cehă în afaceri administrative şi alte drepturi, apoi o mulţime de funcţionari înalţi prin mi-nisteriî. Polonii sînt supăraţi acumpe guvern pentru aceste făgă-duelî cari dacă se vor realisâ vor h un nou foc în Austria. Rutenilor le-a făgăduit şcoli, Slovacilor prefecţi, iar popilor catolici— cari îi făceau şi ei ţlile fripte— le-a dat »/, milion florini pentru fondul de plată a episcopilor, popilor şi mănăstirilor.
Românii din Bucovina ţin cu guvernul, dar nu le-a dat nimic. Ast-fel, împăcată cu toţii, Austria crede că va ajunge la o înţelegere cu Ungaria, cu care se gâlcevesce pentru quotă, adică pentru suma ce are s’o dea fie-care stat pentru cheltuelile comune: Ungurii nu vor să dea de cât 30 procente, iar Austria-ciî ţipă că e prea mult să dea ei 70 procente.
In Europa sînt numai gâlcevurî; tărăboiu mare a fost însă in China. Acolo, împărătul, un băiat de vr-o 20 de ani, voia să introducă reforme europenesci, dar într’o di s’a sculat mamă-sa mai de dimineţă de cât el: l-a trimes la plimbare pe fiu-său şi i-a ocupat tronul. Ea nu voesce să scie de nici o reformă. Urmarea a fost o revoluţie în China, bătaie între partidul împăratului şi partidul mă-sei. Acesta din urmă s’a răsvrătit contra creştinilor şi s’a hotărît să pue capăt creştinilor, anume să
www.dacoromamca.ro
ALBINA
1)2
le otrăvescă tote fântînile şi mijlocele de traiu, să nu mai lucreze la creştini şi unde vor putea să-î omore, mai ales pe Ruşii cari voesc să facă prin Clima căi ferate, căci Chinezii cred un păcat de morte şi o crimă să faci căi ferate cari sînt lucruri de-ale Satanei. Pekingul a fost ocupat de trupe europene, ca să ţie ordinea. Totă revoluţia de acolo nu o fac Cliinejii de capul lor, ci Ruşii şi Englejii, căci vor să pună mâna pe China şi astfel se ceartă pe spinarea bieţilor Cliineji.
Or.
INFORMAŢIUNI
I. P. S. Miron Romanul, Mitropolitul Românilor ortodocşi din’Transilvania şi Ungaria, a încetat din viaţă in Sibiu.
*
* *
Duminică 4 Oetombre s’a inaugurat cu mare solemnitate noul local de şcblă primară din BucurescI «Poenărescu.» Tot in aceiaşi ()i s’a inaugurat şi localul gimnasiulu! din Târgul-Jifl. La acâstă serbare, a asistat şi d-1 Ministru Cultelor şi instrucţiunii publice.
Vom reveni.
ADRESE CĂTRE REDACŢIE
ITrez din inimă viaţă lungă şi progres în răspândirea cunoscinţelor in popor, «Albinei,» care cu atâta energie scie a le alege.
*
M. Sandorici
Cozia.
Am primit revista d-vostră numită «Albina» încă din anul trecut 1897, şi citind-o cu de amănuntul, am constatat că este folositore sufletului.
Acesta revistă cu ajutorul lui Dumnezeu, cred că va întări mai mult religiunea nostră creştină, care astăzi este aprope de a se distruge.
Vă urez sănătate, viitor bun, cât creatorul vă va da putere pentru înflorirea şi propăşirea neamului Românesc.
S Ivnşcu.
Mihăileştl.
Primiţi viile mele felicitări către revista Albina, căci ea este prima protecţie a poporului. Te salut mică Albină, atât pe tine cât şi pe conducătorii tăi.
Iţi urez ani mulţi din belşug să produci miere şi ceară cum ai produs anul acesta.
D-ra Mariţa Gh Popescu
Comuna TJrluenI, judeţul Teleorman.
Sînt din Mehedinţi, judeţul cu marca Albina. Primesc revista «Albina» din a cărei dulce miere, gustul sufletesc mi-e deplin satisfăcut. Trăiască dragile albine lucrâtore!!
G. Rnştilescu
învăţător, coin. Cătunele, pl. Motru-de-sus, jud. Mehedinţi.
www.dacoromanica.ro
AI. BINA
63
Adânc mişcat de bucurie vecjend progresul in scurtul timp a desvol-tărei poporului Român, graţie atâtor patrioţi de sânge şi sentiment ce luptă spre propăşirea neamului nostru, aduc cea mai vie recunoscinţâ comitetului Revistei -Albina», care prin ea a luat timp de un an partea cea mai activă la poveţuirea săteanului, spre desvoltarea agriculturei, sănătăţei şi vieţeî sociale.
Mihail Th. (’ostin
BucurescT.
Urez Albinei ce d-vdrstră redactaţi, mulţi ani !
.V. Să lin!eseu
Inveţător.-Prejna. Mehedinţi.
POSTA REDACŢIEI
> »
C. Pantazescu, Ciumaţi.—Funcţionarul nostru însărcinat cu expedierea premiilor a scăpat din vedere in Iulie a ve trimite cărţile cerute; voiţi acum aceleaşi cărţi sau altele ? Răspundeţi.
C. Vonicscn, Corabia.—Legea dice că la sate cârciumile trebue să fie închise cât ţine serviciul religios.
loan Uncii.—Publicăm.
V. C. I., Bălăcea nu. — E prea lungă e o poveste intrăgă nu o anecdotă. Nu e rea; o vom preface şi o vom utiliza, dacă nu s’a mai publicat unde-va.
1. T. Popeseu, Cârpiţi.—Se va publică cu modificări.
Dom. Mândicelu, Merenil-de-jos.- Se va publică.
P. Vancii, Transilvania.—Se va publică mai tăi diu cu modificări.
N. Gâdeifi, Tutova.—Se va publică.
T. 81., jud. Dăinboviţa.—Despre «Vinătore» vom cercetă şi vom răspunde. «Descrierea focurilor» ar avea nevoo de multe transformări ; p6te mai ti «Jiu o vom publică.
I. C., Va ţa.—Şarada «Elena» nu se va publică.
I). Simulescu, Studinn.—Se va publică.
A. It., R.-Sărat.— «Războiul cu Tătarii» nu ni se pare izbutit. Alt-cevâ; de preferat de natură practică.
Ionică.—Inaugurarea biblioteeei se va publică. Discursul se va reface, dăti-du-i-se forma de articol.
S. Const. II.,—Traducerea de pe Lamartine se va publică; cea-laltă nu.
D-na Constantinesen, Gura Padina.—Se va publică.
Pr. T. Yasilesen, Trestia —Se va publică.
f. I Murineseu, Bâjeşli— Se va publică.
>' F. Ş., Mănăstioara. — Răspunsul către d-1 ’• ancu se va reface şi se va publică sub altă formă.
F.	Gloiiţescu, l obrotescî —Se va publică.
I. T. Popa.—Se va publică.
I. NT. Ciocan —îndată ce se termină «Satul mieii», începem.
Pr. G. P. P„ Loco.— Parabola cu lluturele şi albina c prea lungă; totuşi de se va puteă remaniă, se va publică.
1. 81., Prahova. — Legenda Calomfiruluî se va cercetă. Cea-l-altă se va publică,
E.	R,—Studiul despre «Cantetnir» ar mai trebui revăcjut; are nevoie de mal multă ordine.
FI., Bragadiru.—Propunerea d-v6strănu e potrivită cu cadrul revistei n6s-tre. Din ideile cuprinse in expunerea de motive s’ar puteă face un articol.
A. 81 Th., Carloganî.—»Făt frumos» nu se va publică.
I. 1). Gr., Gura-Câliţeî.—Se va publică cu ore-carî modificări.
www.dacoromamca.ro
'64
ALBINA
D.	Grigorescu şi N. Stan Bucşă, Brebu.—Am mal primit o dare de seamă despre acăstă sărbătore şi am făcut un extras pe care-1 publicăm în No. acesta.
P. I.,—«Intre Vecini» se va publică cu ore-carl modificări.
N. I. P., Nicoreştî.—Se va cercetă.
P. De la Valea Raţei.—înţelegem pseudominul pentru public; dar pentru redacţie ? ...
Pr. St. I., Hotăranî.—Se va citi de comitet.
I*. Nestorcscu, Istriţa. — Spuneţi lucruri bune; cu puţine modificări se va publică.
C. U.,—Studiul despre epilepsie e important; dar are prea multă tehnică. O să mai tăiem şi o sâ-i facem loc cevă mai tiroid.
T. P., Simnicu-Dolj. — Eră vorba despre o împărţire de premiu; d-vdstră ne trimeteţi o mulţumire publică fără însă a vorbi de un fapt real. Aşă ceva ar interesă pe cititori.
Pr. S. M., Târgovişte.—Se va trimite la «Teologul».
A. S., Ilirlăd.—Am lucrat prietenesce ; nu credem că încape supărare în-tr’acestea. D-ta sciî pe ale d-tale şi noi pe ale ndsire. Nu e bine să ne împăcăm? Cea-l-altâ se va publică şi ea; dar.. .. să nu fie cu supărare dacă om tăia pe ici pe colo.
N. V., Grindu —«Purtarea ţăranului» nu o putem publică; din cele-l-alte vom alege.
I. 1).,—«Cele trei institute de cultură» se va cercetă de comitet.
G.	N., Jidenî.—Se va cercetă.
C. S., Loco.—«Cucul» şi «Vacanţia de vară» nu se vor publică.
I. C., Turnu-Măgurele.—Regretăm că nu putem publică poesia «Gbeorghiţă».
I.	Cr., Romanaţî. ■ Articolul despre «căuşele sărăciei» se va utiliză. Vă ,plingeţî că punem multe mulţumiri şi apeluri, etc. Ce voiţi ( Sint necesare, căci interesăză şi ele pe o parte din cititori.
N. G-, Tutova.—Poveştile se vor publică.
II.	A. P., Ilfov.—«Meditaţii asupra vanităţii lumii» nu se va publică.
PREŢUL CEREALELOR
pe (lina de 5 Octombre la Brăila şi Constanţa.
| No. curent j	CEREALE	BRĂILA		CONSTANŢA	
		Preţul unul cc-tolitru	Preţul unei chile de 35 du-bli-decalitri	Preţul unui ec-tolitru	Preţul unei j chile de 35 du-, bli-decalitri |
1	Grâu		10,90-12,10	76,30-84,70	12,30	84.10
2	Porumb .	8,30	58,10	6.50	45,50
3	» roşu	9,25	64,75	—	—
4	Orz ....	10,20 -10,30	71,10—72,10	10,-	70,00
5	Orzoîcă. . . .	11,75—12,25	'82,25-85,75			 {
0	Secară ....	10,80-10,90	75,60-76 30	—	—
7	Fasole ....	12,60-13,50		10,20	—
8	Rapiţă ....	6,10— 6,25	— *	6,20	—
i)	Meiu		—	—	5,10	35,70
10	In				11,50	80,50
www.dacaromamca.ro