Anul I
Duminică, 20 Septembre. 1898.
No. 51.
ALBINA
REVISTA ENCICLOPEDICA POPULARA
APARE ÎN FIE-CARE DUMINICĂ
Abonament, pe an: In ţară Lei.5
„	„ „ străinătate „......8
Un număr.................15 bani.
SUMAR:
Gr. C. Buţureanu, Cine-I Românul?—/. Velculescn, Satul mieii. — P. P. Argcşel, Tîr-goveţul şi 8St£nul. — Or., Dervişii.—T. S., Sgircitul şi risipitorul. — I. M., Valdrea mânii muncitorului.—/. V. R.t Legenda lut Iovan Iorgovan.—/. Voiculcscu, Căuşele sărăciei sătenilor.— P. Vanou, ţăranul român. — Gheorghe Predcscu, Bolcle albinelor.—Mulţumiri.— Informaţiunî.—Bibliografie.—Adrese către redacţie.
Ilustrafiunî: Dervişi învirtitorî.—Derviş urlător.—Derviş cerşetor.—Un şeic.
CINE-I ROMÂNUL?

^Lupă o luptă grea şi omorîtore, Românii pusese
stăpînire pe reduta Griviţa.
Şanţurile erau pline cu cadavre.
T* Răcela serei închegă sângele pe rănile morţilor şi răniţilor; din vreme în vreme să au^eâ câte un uşor oftat sau vaet întrerupt a vre-unui rănit ce zăcea în mijlocul cadavrelor.
Sentinela aşezatăpeînălţimea şanţurilor se preumblă oprindu-se din când în când şi sprijinindu-se pe puşcă, privea cu băgare de semă prin întunericul nemărginit, căutând acel necunoscut care pune în grijă gândul... vrăjmaşul.
—	Ce-a mai fost şi d^ia de astăzi, d-le Căprar, <,lise soldatul Trifan oprindu-se şi sprijinindu-se pe puşcă.
—	Aşa-i Trifane, mulţi din ai noştri au murit, ei! dar nici noi nu ne-am dat, veţli tu aşa-inemul nostru.
«Albina»
101
www.dacoromanica.ro
1600
ALBINA
—	Vorba d-tale, nemul nostru aşa e, dar veţli, eu bine nu ştiti să grăesc de nemul mîeu; mai îerî m-am întâmplat la vorbă cu un Muscal din ai noştri din Basarabia, şi el me întrebă despre nemul nostru; şi de, mai cât ştia el, pe atât şi eu; ce-î cu nemul nostru, d-le Căprar, dacă nu te-aî supără... nicî somnul nu ne-ar prinde... că d-ta eşti om cu multă carte, ai învăţat în şcoli înalte, nu ca mine, d’abia să pot cit! şi scrie, aş vrea... de, să-mî spui şi mie despre neam, ca să nu mai păţesc ruşinea de erî.
—	Veţli Trifane, nu-s aşa învăţat cum creţii tu, dar din carte cât mî-oîu aduce aminte şi din inima asta românescă ţî-oîu spune şi eu.
—	Hei, păcat că nu ne spune şi nouă ăstora din oştire câte-cevâ din a nemuluî nostru; totă ţliua ne înfundă capul cu reglemente şi nu ne deschide capul cu lucruri mai prielnice, ele care am prinde şi noi folos şi ţara ar avea omeni mai cu multă ştiinţă de sine; dar să nu-ţî uiţi făgăduinţa, d-le Căprar...
—	Nu mî-o uit, dar... să fii cu îngăduială, că nu-i lucru uşor, una-î învăţătura şi alta-î povestirea, mai ales într’o vreme aşâ tulbure cum este acesta de acum. Unde nu te-î dumeri, să mă întrebi.
—	Las pe mine d-le Căprar.
—	O să iau pe mai de departe lucrul, ca să-ţi fio mai pe înţeles:
«Neamul nostru din vechi de tot să chiamă Traci şi trăiau pe la noî în România, pe aici pe la Con-stantinopol, unde şede Sultanul cel mare al Turcilor şi chiar peste mare dincolo; dar nu alcătuiau o împărăţie la olaltă ci mai multe. Şi erau Tracii aceştia omeni vrednici de munca câmpului şi de răsboîe, ba chiar omeni pricepuţi şi-’n ale cărţilor.
Dintre tote împărăţiile lor, mai de semă eră aceea a Dacilor, care se întinsese mai ales prin părţile ţărilor nostre, după ce un craiîi mare Alexandru Macedon i-a alungat de peste Dunăre la noi în ţară.
—	Care Alexandru, nu acela ce-î zice în Alexandrie? întrebă Trifan.
www.dacoromamca.ro
ALBINA
1601
—	Ba chiar acela, că doră pentru faptele luî vitejesc! îl pomenesce norodul.
«Dacă s’ati aşeţlat Dacii prin ţările nostre, s’au pus omenii pe lucrul câmpului şi al lemnului, pe scos aur şi alte bogăţii din pămînt; şi mergendu-le bine s’au înmulţit ş-au prins a se amestecă în tre-bile vecinilor, aducendu-le multe neajunsuri.
«Dintre toţi vecinii, ceî maî puternici erau Romanii, popor mare şi puternic dinspre apus, cu care s’au luat la certă Dacii, când în fruntea lor s’a ridicat un craiii al lor anume Decebal, om vrednic şi ne pomenit de vitez; în certa acesta, împărăţiei celei mari Romane i-a mers rău, pînă când Dacii i-au umilit şi i-ati nevoit să le plâtescă haraciu. Şi au stat lucrurile aşa un sfert de veac pînă ce s’a ridicat Traian împăratul.
—	Să fie Traian împăratul acela, pe care îl pomenesc băeţiî cu uratul la anul nou? întrebă Trifan.
—	Da, el este acela, şi veţi! tu, multe vecurl de om sînt de atunci, şi norodul tot îl pomenesce, că sînt de atunci maî la 2.000 ani.
—	D’apoî că aşa-î norodul nostru, el vecinie pomenesce pe omenii vrednici ce i-a apucat din bătrâni.
—	«Aceşti doi mari crai s’au războit multă vreme prin ţările nostre, că eră vitez şi unul şi altul; la cele din urmă a biruit Traian împăratul, iar craiul Dacilor Decebal, s’a ucis el singur, ca să nu cadă viu în mânele vrăjmaşului. Şi clacă a robit Traian împăratul Dacia, adus-a norod mult din totă împărăţia, ca să fie cine să tragă folose din bogăţiile ţărilor nostre, şi să facă pe Daci să se amestece cu norodul adus. Le-a mai dat apoi Traian împăratul legi şi ocârmuitorî buni, ş’ati mers lucrurile bine, înmulţindu-se bogăţiile şi bunul traiu, dân-du-se cu toţii pe partea legilor şi graiului Roman, ca unele ce erau mal îndemănose şi se puteau sluji de ele cu toţii, atât din vechil Daci, cât şi locuitorii aduşi din nou cu sciinţa legilor şi limbii Romane. Cu chipul acesta s’au făcut locuitorii din ţările nostre una cu toţii, şi le <,lic unii Daco-Ro-
www.dacaromamca.ro
1602
ALBINA
mani, iar noî îi numim Români. Ş’aii trăit locuitorii din ţările nostre aşa, vre-o sută cincî-decî anî, pînă când au început să curgă mari nevoi asupra lor.
—	Să nu-ţî uiţi vorba d-le Căprar, dar nu sciu ce se vede mişcând pe colo, ţlise Trifan arătând cu patul puştii în spre Plevna.
—	Să vede vrăjmaşul, nu-1 pierde din ochi, eu mă duc să dau de veste d-lui Sergent.
Alarma se dete în năuntrul redutei, oştirea obosita, fu gata de luptă.
—	Cercă de vedî la ce depărtare e vrăjmaşul de noî, (.lise căpitanul.
Chitesce, Trifane, bine în movila cea negră, (.lise Căprarul.
O detunătură isbucni, la care răspunse un şir de detunături.
—	Aşa vă e vorba, (.lise căpitanul, apoi îndrep-tându-se către mijlocul companiei comandă: foc!
O detunătură puternică, apoi alta, la care răspunde din partea vrăjmaşului un şir de detunături, dar mal apoi răspunsul e maî slab, vrăjmaşul se retrage, detunăturile sînt maî rare... nu maî răspunde... tăcere.
Armata română se întoree în redută, vrăjmaşul să retrage în Plevna.
II.
E linisce în reduta Griviţa... nici ţipenie, numai pasul cadenţat al sentinelei se aude pe alocuri.
Nu te lasă în pace Turcul, dise Trifan, aşe-dendu-se la un loc maî înalt.
—	Vrednici ostaşi mal sînt şi Turcii, dise Căprarul, neadormiţi şi ispitelnicî, el aii crezut că ne vor prinde pe neştiute după o luptă aşa de omo-rîtore.
—	Hei, d’apoî nici noî nu ne dăm, să nu ne prindă somnul... ia d-le Căprar, bine aî face să-mi maî spui câte-cevâ din cele ce începuseşl mal nainte.
—	Dar nu-mî maî aduc aminte de unde am lăsat.
Iţî aduc aminte eu; spuneai că prin ţările
www.dacoromaoica.ro
AT BTNA
1603
nostre se aşezase nemurile care le adusese împărăţia cea puternică a lui Trai an, şi hălăduiati bine, cu leg! bune şi cu muncă rodnică, pînă ce aii venit cumpene grele pe ei.
—	Eî lasă, acum îmî aduc aminte de unde am stat cu vorba.
«Au început a curge asupra ţărilor nostre puhoie de norode ce veneau despre răsărit, lifte rele şi neîmblânzite, păgâni fără milă, cari se hrăneau cu carne crudă şi beau sângele vrăjmaşului, ce umblau vecinie de-a călare, ucigând şi răsturnând tot ce întâlneau în calea lor.
—	Ore aceştia să fie căpcăunii cei cu un ochiu în frunte şi unul în cefă?
—	Da, Trifane, omeni aşâ cum Zici tu n’au fost nici odată pe faţa pămîntuluî, dar ceea-ce se Zi°e în norodul nostru că aii fost căpcăuni, apoi vor fi fost cam cum a fost puhoiul norodelor, care au năvălit şi pustiit ţările nostre, cu ochii la locul lor, dar cu inima crudă ca de o fiară.
—	Şi ce a făcut atunci norodul nostru, care era aşeZat în ţară? întrebă Trifan.
—	Ce să facă? mai întâii! a căutat să ţie piept, iar mai apoi, văZend că nu este chip, s’ati tot tras către partea muntelui la locurile tari, lăsând văile în mâna vrăjmaşilor păgâni. Ş’aîi tot curs nemuri prin aceste locuri; dar Românul nici că s’a dat. Yenit-au însă într’o vreme peste eî în munte un neam numit al Slovenilor sau al Rusniacilor cum îî numim noi, fiind acest neam strîmtorit de alţi păgâni năprasnici. La început nemul Românesc nu s’a lăsat în amestec cu păgânii Sloveni, ci numai atunci, când pe încetul aii început a se creştină; ş’aii trăit aşâ unii şi alţii câtă-va vreme răsleţi, pînă mai apoi cunoscendu-se mai bine s’aii încus-crit şi încetul cu încetul s’ail topit într’un singur neam Românesc, care erâ mai numeros şi mai învăţat; de atunci în limba ndstră au prins putere multe vorbe slovene, cari trăesc şi pînă astă-Zî-
—	Să fie în nemul nostru mulţi Sloveni amestecaţi? întrebă Trifan.
www.dacoramamca.ro
ALBINA
1604
—	Aşa mulţi tare nu, dar cu vremea şi prin încuscrire, sângele cel mai tare al Românului a co-vîrşit, şi copiii după o vreme n’au mai avut de la Slovenilor nici înfăţişare nici sînge, iar limba o pierduse de mult.
«Ş’aîi stat Românii pe traiu mai bun şi liniştit pînă ce au venit prin părţile ţărilor nostre nemul cel cumplit şi păgân al Ungurilor, care s’ au aşezat în spre apus de noi dincolo de apa Tisei.
—	Eu cunosc Unguri, par-că sînt şi ei creştini papistaşi, (lise Trit'an.
—	Aşâ e acum, dar ei când au venit prin părţile ţărilor nostre erau păgâni şi numai mai târziu s’au creştinat.
Daca s’ati aşezat Ungurii în ţara lor, nu s’au mulţumit cu pră<,lile de pe la vecini, ci au căutat să supue şi pămînturile, să aibă împărăţie mai mare; şi fiind ai noştri împrăştiaţi, iar eî venind cu grămada, i-au zăpsit pe ai noştri! şi i-au supus.
—	De atunci avem Români Ungureni, se vede că-s de aceia, cari vin pe la noi prin ţară cu cărăuşia sau cu turmele de oi.
Da, de aceia, şi mult atî avut eî să sufere din domnia Ungurescă, făcut’au învingătorii robi din învinşii Români şi pînă astăzi tot robi vor să-î aibă.
Venit-au mai apoi asupra pămînturilor nostre şi alte horde barbare, dar cea mai cumplită a fost aceea a Tătarilor, cari au făcut multe pră^I prin părţile locurilor nostre, au intrat prin munţi şi au răscolit totă România, luând pe mulţi în robie, armând şi pustiind pe unde treceau. Atunci ai noştri au început a se lăsă prin văi şi a se strânge sub oblăduirea Cnezilor şi a Voevozilor; atunci s’a făcut descăliearea ţărilor nostre.
Acei ce au rămas prin partea muntelui au stat tot sub Unguri şi stau şi astăzi; nu de mult, fără voia lor, ţara Ardeiului au lipit-o la cea Ungurescă şi caută prin tote chipurile să-î facă pe ai noştri Unguri.
—	Aşâ am au<,lit şi eu din omeni, că Ungurii din
www.dacoramamca.ro
A.LBINA
1605
Ardeal de şi sînt puţini la număr, dar fiind stăpâni vor să robescă pe aî noştril, luându-le pămînturile şi dându-le la aî lor... Rele vremi pe acolo.
—	Trifane, <,lise căprarul, dacă Românii noştri nu s’au dat când erau împrăştiaţi şi n’aveau de ni-căerî nici un sprijin, dar acum când este o ţară Românescă şi un început de sprijin în piepturile nostre ostăşescî! Dacă un Ştefan-Vodă cel mare şi un Mihaiu Vitezu au fost în stare în vremile lor să facă minuni de vitejie cu ămenî puţini, apoi ore strănepoţii lor nu vor fi în stare să ţie piept vi-tejesce străinilor cari voesc să-î înghită?
Ştii tu vorba moldovenescă, apa trece pietrele rămân; aşa şi cu apăsătorii: vor trece ca apa, Românii vor rămâne ca pietrele, căci sînt legaţi cu sângele lor de aceste pămînturî şi de mii de ani hălăduesc pe acolo; nu e venetic Românul în ţara lui, ci străinii cari aii venit peste el. Şi acum când se arată lumina despre <,liuă şi e vorba pe limpe-<Jelă, apoi Trifane, aşa stă lucrul: Noi Românii sîntem după sânge şi înfăţişare Daci sau Traci, iar după graiu şi obiceiuri Romani.
III.
Lumina dimineţeî se întinsese asupra redutei Gri-viţa şi dădea ore-cum o salutare vitejilor cari căzuse morţi pe câmpul luptei; pe feţele lor vitejesc! să citeâ veselia morţeî, care o dă dreptatea prici-neî pe care o aperi, mulţumirea că aî îndeplinit sarcina sfîntă ce-ţî era pusă.
—	Ve$î tu Trifane în ţlarea delului despre răsărit cum să arată marele luminător al lumii ? ţlise Căprarul, privind cu nesaţ la răsăritul soreluî.
—	Văd, d-le Căprar.
—	Aşa va răsări sorele dreptăţii nostre şi atunci va cunosce lumea cine-î Românul, va spulberă ca pleva în vînt vorba că Românul e venetic în ţara lui şi va prinde temem vorba, că rădăcinele nemu-lui Românesc în pămînturile ţărilor nostre s’au afundat de mult şi adînc.
www.dacoromamca.ro
1606
ALBINA
—	Aşa să fie, <,lise Trifan, dându-se jos de pe înălţimea şanţului pentru a schimba sentinela.
—	Aşa va fi! tjlise Căprarul urmându-1.
Gr. C. Bnţureann.
SATUL MILU d)
tât mi-a trebuit. Am trimes vorba acasă ca să scie unde sînt (de slujbă mi-am uitat), şi repede m'am suit în trăsură şi am sbu-ghit-o drept la gară. De şi trenul eră gata şi mai avea să sune numai odată de plecare, nu vă puteţi închipui ce mult mi s’a părut că a zăbovit pînă s’o pornescă spre satul pe care mi-1 închipuiam ca ceva după celă-l-alt tărîm. Imî venea să me iau la certă cu toţi câţi nu-şl găseau loc în vagon şi cu cel cari şedeau în piciore pe la ferestre şi vorbiau cu cel car! rămâneau în oraş, mi se părea că din pricina acestora nu mai plecă trenul odată. In sfirşit când eră sorele cruce la namiadl am pornit-o, şi, de la staţia a doua, am rămas numai eu cu nenea Dumitru într’o des-părţitură a vagonului.
După ce vorbirăm despre una, despre alta, începui eu să-î povestesc despre purtarea prietinilor şi despre sfaturile ce eî îmi dedese, şi, după ce isprăvii, nenea Dumitru începu ast-fel:
«Ascultă, dragul meu, eu cunosc mulţi guleraţî d’alde ăştia cărora le e ruşine cu părinţii şi rudele lor. Şi răU este când prinde mămăliga coje ! Să nu cred! dumneta că D-deu rabdă fapte ca ale prietenilor noştri, eu cred că noi n’o să murim pînă n’om vedea răplata purtării acestor omeni.
Imî spunea un cunoscut că proprietarul din satul său aveâ un singur băiat pe care-1 iubea ca ochii din cap, pentru că erâ de o deşteptăciune rară. Acest băiat după ce a isprăvit cu mare laudă învăţăturile înalte la şcolele din străinătate, s’a întors la tatăl său, caro îl dorea în-
(1) Vecjî No. 15, 1G şi 50.
www.dacaromanica.ro
ALBINA
1607
tocmai cum omul însetat doresce să i se dea apă răco-ritore. Credea bătrînul tată că fiul seu prin deşteptâciunea şi multa luî învăţătură o să-î pricinuiască numai mulţumiri şi mângâerî. Dar, ia ascultă ce s’a întâmplat. Gusturile tinărului învăţat erau cu totul altele de cât acelea pe cari lo aveâ bătrînul său tată. Străinătatea îl înstrăinase de tot ce erâ românesc. Pe sătenii, cari adunase aurul cu care el se desfâtase în străinătate, nu putea să-î sufere, se îngreţoşâ când îi vedea şi în faţă le spunea, săracii de eî, că sînt vito încălţate; sfinta biserică nu voia s’o vadă, do rugăciuni nu voia să audă şi tot© obiceiurile românesc! cliceâ că sînt obiceiuri de barbari. Orî de câte ori îi vorbea bătrânul tată despre puterea rugăciunii, despro încrederea în D-deu care a făcut lumea şi îngrijesc© de bunul eî mers, tînărul filosof răs-pundeâ că tote astea sînt prostii făcute pentru proşti iar nu pentru învăţaţi ca el. Do la o vreme tînărului îi intră în cap gândul cum ar putea să se scape mai repede de ei-căliturile bătrânului său tată. Şi ca un invăţat şi filosof mare ce erâ nu i-a trebuit mult timp pînă să găsescă mijlocul căutat. Intr’o nopto acest fiu învăţat a împuşcat pe tatăl său şi prin deşteptăciune a adus lucrurile aşâ în cât alţii au fost bănuiţi şi băgaţi în puşcărie, iar el, filosoful, rămas de capul lui s’a dus iar în străinătate şi acolo, fără nici o mustrare de cuget pentru fapta îngro-zitore ce săvîrşise, s’a pus pe chefuri şi tot felul de petreceri, aşâ că după doi ani de dile a trebuit să-şi vîndă totâ moşia unui Chir Iane, care erâ isprăvnicel de multă vreme la boierul bătrân, a trebuit să-şi vîndă totâ moşia ca să scape de datoriile ce făcuse. Acest tînăr învăţat dupe ce şi-a omorît pe tatăl său, şi după ce şi-a cheltuit totâ averea s’a împuşcat şi el, căci nu maî aveâ cu ce să trăiască.
Ştiu şi eu pe un băiat, fiul unui fruntaş dintr’un sat din apropiere de oraş, caro a avut tot cam aşâ şi fap-telo şi sfârşitul vioţeî. Fiind forte deştept şi forte silitor la învăţătură, acest băiat după ce şi-a terminat învăţăturile a ajuns mare slujbaş al Statului, aveâ lefâ peste un pol pe di. Cum s’a vădut cu lefâ mare acesta, tot ca prietenii noştri, n’a mai voit să ştie nimic de bătrânii săi părinţi cari ajunseseră păzitorii holdelor satului, pentru
www.dacoromamca.ro
1608
ALBINA
«ă tot avutul îl dăduse fiului deştept ca să-şi isprăvescă învăţăturile. Procopsitul şi învăţatul fiu, îndată ce s’a vă-dut cu lefă mare a început să joce cărţi, să-şi piardă nopţile prin cafenele şi în fel şi fel de blestemăţii în cât la vîrsta de 28 de ani eră căptuşit de tot felul de bole, din care causă a şi fost dat afară din slujbă, bolele îl trântiseră la pat. Din lefa lui, destul de mare, nu dedese nimic părinţilor şi nici pentru el nu pusese nici un ban la o parte, aşâ că a trebuit să intre în spital ca să se caute, însă şi daci a fost dat afară, căci orî-cât ar fi stat nu se putea tămădui de bolele de care suferea. In urma urmelor, nenorocitul de el, a trebuit să se ducă acasă la părinţii săi pe care mai n’ainte nu-i băgă în semă, şi, aci în casa de pândar, pe laviţa acoperită cu o rogojină veche şi-a dat sfirşitul după un chin de un an şi jumătate.
(Va urma).	I. Vclcutescu.
Târgoveţul şi Şatenul
e sfîntul Nicolae, d-1 Gheorghe, negustor cunoscut în Capitală, îşi tocmise două mari care boltite, cu coviltire înalte cât de 2 orî înălţimea carului, unde grămădise tot felul de stămbării şi pânzeturi, postavuri şi haine gata, scurteîcî pentru ţărance, pieptare, ilice, cu fel de fel de cusături roşcate pe piept, ghete cu scârţiitorl, cisme, pantofi, pînă şi ace cil gămălie şi de cusut. Luase doi ţărani sdravenî din satul unde se făcea târgul şi cu ei împreună plecă spre seră din oraş ca, pînă în dori de (huă, să fie la bâlciîi. Carele scîrţîe şi cu greu înainteză prin glodurile îngheţate şi abia spoite de un praf de zăpadă uşoră şi spulberatică ce se prinsese pe ici pe colea pe unde scăpase neluată de vînt.
Ion Radu, bătrân, cu perul cărunt, fost sergent într’un regiment de Dorobanţi, om glumeţ şi cu inima deschisă, mână alături de boulenii sel sprin-
www.dacoramamca.io
ALBINA
1609
ten! şi ma! aruncă câte o vorbă prospătă d-lu! Gheorghe, ce picotesce sus în car sub coviltir, în-tr’un colţ. Ce nu-şî pot spune omenii la drum, — tote păsurile lor — ca să gonescă de multe or! somnul, venit pe nebăgate de semă, or! chiar frica de omeni răi, ce umblă noptea după întâlniri de noroc!
— «Vreme bună în noptea asta, domnule Gheor-ghe, numai că drumul e cam nebătut şi gerul a început să strîngă.»
—«E bine de mers la drum p’aşa vreme, moş Ione; omul e mal vioîu şi ma! cu îndemnare, şi nu stă în loc, ca p’o plointe d’alea care desfundă pă-mîntul, de nu te ma! poţ! urni.»
—«Că bine (fie! d-ta, multe bunătăţi ma! aduce şi ploia, dar une-orî prea e prea, nu sciî în cotro să ma! apuci. Apă afară, apă în casă, pe câmp apă, pe poteci tot apă.
«Sta! în casă şi te uîţî cu jale cum rodele cad din pomî, cum grădinile se pustiesc, cum apa cară la vale semănăturile, munca, traiul omului şi... n’a! încotro..., te uîţî cu ochi! şi plâng! cu inima. Copii! te întind şi-ţ! cer de mâncare, vitele sbiară în curte, fomea te coprinde, frigul te strînge şi tot sta! şi nu poţ! face nimica. Atunci aş! vrea să fiu la oraş, unde uliţele sînt cu piatră, şi cu lumină multă, unde nu se pote face noroiîi, unde casele sînt mar!, fru-mose, învelite bine ca să nu pice în ele, cu încăperi multe şi... ce-o ma! fi înăuntru! Şi ce le pasă atunci târgoveţilor, car! stau la căldură, fără griji, aşteptând să le vie tote d’agata, la adăpost şi bine petrecând? Târgoveţi! n’au câmpuri semănate, nici grădini cu pomi, pe car! să le potă strică apa...»
—«Te înşel!, prietene! Nu te gândesc! că un pom fie el cât de falnic şi frumos, dacă-î ta! rădăcinele, se duce, îl veţi! pălindu-se, frunzele-! cad, se usucă, more. Aşa e şi cu noî.
«Târgoveţul o duce bine cât timp nici sătenul nu e lovit de vre-o încercare. Dacă sătenul nu ş!-a putut face munca câmpului, dacă semănăturile n’or fi bune, dacă rodul o fi stricat, nici târgoveţul n’o să aibă cu! vinde marfa sa, n’o să aibă de unde
www.dacoramanica.ro
1610
ALBINA
să-şî cumpere pâinea şi hrana de tote cailele, o să caţlă în sărăcie şi ionica l-o cuprinde şi pe el cum pote ar cuprinde şi pe săten.»
—«Cum văd, domnule Gheorghe, pare că aî vrea să-mî spui că nici sătenul nu pote trăi fără târgoveţ şi nici târgoveţul fără săten!»
—«Aşa e! Bine aî gândit, că aşa a lăsat Dumnezeu: că ce are şi cât are unul, să n-aîbă şi celă-1-alt, ca să se potă ajuta om cu om.»
—«D’apoî ve^î d-ta, că nu e numai atâta! Târgoveţul trăesce bine la târg, mănâncă bine, petrece bine şi nu îndură ca noî nevoi mari, griji fără semă, lipsă maî de tote.»
— «Nu poţi Zice asta, prietene, cât timp toţi muncim ca să ne scotem hrana! Dacă sătenul mănâncă prost, tot el e de vină, de ce nu-şî gătesce bucate maî bune?»
—«Căcî n’a avut cine să-l înveţe, chiar dacă ar fi avut cu ce. Târgoveţul are de tote la târg. Şi pe urmă are şi de unde învăţă. La târg sînt şcoli multe şi frumose, cu dascăli mari şi procopsiţi. Şcolariî săraci, ci-că-î ajută omenii bogaţi, cari strâng bani la un loc şi le împart haîne şi cărţi. La ţară nu e aşa. Acolo şcola e urîtă, mică, cu o încăpere, două, or cel mult treî şi numai cu un singur dascăl la atâţia copii. A maî mare parte umblă desbrăcaţî şi vara şi iarna, că sînt săraci şi n’are cine să-î ajute.»
— «Nu prea pote fi aşa, moş Ione. După cum se găsesc la oraş, tot aşa s’ar putea găsi şi la ţară omeni bogaţi şi cu inimă bună, cari să pună la un loc ceva bani cu cari să ajute pe cel săraci!»
—«Pote că nu le-a deschis nimeni capul, că nu i-aş crede nici eti aşa de răi. Spre pildă cine nu cundsce pe boier Costaclie, care ne-a clădit o biserică, să-î dea D-Zeu sănătate! — o biserică ca la Capitală — mare, încăpătore, cu chipuri frumose, şi ne-a trimes şi un popă — ce mal popă ! — un luceafăr de om!»
—«Un aşa preot face mult! El vă slujesce bine>
www.dacoromamca.ro
ALBINA
1611
vă arată calea cea dreptă şi ve ajută întocmai ca un părinte!»
—«Tocmai aşâ! El e singurul nostru ajutor! Când cine-vâ nasce, la popa dă fuga; de boteză la popa; de cunună la popă, când e cine-vâ bolnav după popă umblă; de more, tot la popa merge. Noi n’avem spitale, n’avem doftori, n’avem moşe, n’avem spiţerii, trăim aşâ, la voia întâmplării!»
—«Bine! Dar eu aud că se trimit şi pe la ţară doctori cu carte, ba încă în multe părţi s’au făcut şi spitale destul de bune, şi sătenii fug şi se ascund de doctor, el nu se arată şi nu-şl duc bolnavii la spital. De ce ar fi aşâ de nepăsători? La oraş cum cade un om bolnav, cum cliiamă doctorul.»
—«Sînt neînveţaţî sătenii, d-le Gheorghe, dar încetul cu încetul au să se deprindă şi eî, şi o să vadă că e bine. >
—«Se înţelege c’o să fie mal bine ca acuma. Dar, ori-ce s’ar ţlice, sătenii n’au aşâ nevoie de mulţi doctori, cum au târgoveţii. La târg lumea e desă, strînsă la un loc, casele sînt grămădite şi înţesate de suflete, murdăria e mare, că nu se pote face curăţenie de ajuns, şi bolele sînt mal dese şi molip-sirea şi mal grosnică. La ţară, satele sînt mici, casele depărtate unele de altele, aerul destul de curat ; câmpurile cu flori, grădinile şi pădurile cele frumose aduc multă sănătate şi muncitorul lucreză afară, în curăţenie, nu ca târgoveţii, grămadă în-tr’o casă, unde se ofilesc după cum se ofilesce o flore, pusă la întuneric, fără sore şi neudată. Iată de ce (,lic eu că e mai bine de o sută de ori să trăiască cine-vâ la ţară şi sănătos, de cât la oraş şi bolnăvicios.»
--«Oumte veci eu, domnule Gheorghe, par’că aî vrea să schimbi cu mine, să me fac eu târgoveţ şi d-ta săten, muncitor la câmp!»
—«N’aşI sta mult pe gânduri. Ml-aşî deschide prăvăliora mea într’un sat bun şi mî-aş scote mal în pace pâinea. Pote că aş scăpă de concurenţa ce mî-o fac străinii şi mal ales ovreii îmbogăţiţi, cari
www.dacaromanica.ro
1612
ALBINA
ne-au luat înainte şi nu ne dau pas să ne mai întremăm şi noi.»
Tot vorbind aşa, vremea trecu şi băgarăm de sămă că începu a se crăpă de <jliuă şi bîlciul nu eră departe.
P. P. Argeşel.
DERVIŞII
>
recum s’au desvoltat la creştini institu-ţiunile călugăresc?, adică mănăstirile şi viaţa de pustnic, tot aşa s’au desvoltat la mahomedani instituţiunile dervişilor. Mai scurt: ceea-ce sînt la noi călugării, aceea sînt dervişii la mahomedani.
Derviş e o vorbă persienescă şi însemneză serac. Dervişii au port deosebit, întocmai cum deosebit este portul călugărilor creştini; ei trăesc mai mulţi la un loc, în vr’o pădure, având o casă în care se închină cu toţii de odată, stând sub porunca unui mai mare şi trăind după anumite legi făcute de ei prin înţelegerea între sine. Intru tote deci ei par asemeni cu călugării noştri.
Par numai, căci într’adevăr nu sînt călugări. Maî întâiu, ei nu sînt preoţi, sau nu se ţin de nici o tagmă bisericescă, n’au de-a face nimic cu biserica mahomedană şi nu atîrnă de autorităţile bisericesc!. Al doilea, ei nu se îndeletnicesc cu adevăratele rugăciuni pe care le cere religia lui Moha-met, nu citesc cărţile sfinte şi nu se închină ca toţi cei-l’alţi credincioşi. Şi în urmă, nu duc viaţă de adevăraţi pustnici, căci au neveste şi copii.
Nu numai că nu sînt preoţi şi nu sînt supuşi autorităţilor bisericesc!, ci de multe ori ei sînt vrăşmaşi ai preoţime! şi ai bisericei, de aceea adevărata tagmă preoţescă a Turcilor îi urăsce, îi prigonesce şi le face neajunsuri. De asemenea îi prigonesce şi guvernul, de şi mai pe ascuns, căci de-a dreptul nu pote isbi în ei de târna mulţimei fanatice a poporului care ţine mult la dervişi.
www.dacoromamca.ro
www.dacoromanica.ro
Pervişi învîrtitori.
1614
ALBINA
La urma urmei, cine sînt ei şi ce vor? De obiceiu sînt omeni cu dare de mână, mai ales industriaşii de prin oraşe, cari «caută mila lui Dumnedeu» şi cred că o găsesc în-tr’un chip forte ciudat. S’adună mai mulţi, bună-oră într’o pădure, îşi fac case de locuit, apoi o casă comună unde s’adună ca să caute mila lui Alah, îşi aleg un stareţ, un şeic sau />*>, îşi fac legi sau primesc pe cele ce le au alte corporaţiuni de dervişi, postesc şi-şi fac singuri totul de ce
033303 339999 .>3393 3 C©©C©CC. 000999©
au nevoe — nu e iertat adică, să aibă servitori — singuri îşi fac hainele, mâncarea, locuinţele. Legile lor, în general, sînt forte aspre; sînt cumpătaţi întru tote, linisciţi şi cucernici.
Chipul ciudat în care caută ei mila Domnului, e nesimţirea. Altă religie, mai veche de cât a mahomedanilor, re-
www.dacaramamca.ro
ALBINA
1615
ligia luî Buda în Indii şi prin China, ajunsese încă de mult să propăvădudscă nesimţirea ca lucru de căpetenie a milei lui Dumnedeu şi a fericirii omului. Temeiul e acesta: omul nu e fericit, fiind-că simte dureri, neplăceri, supărări, fome, sete, obosdlă, frig, căldură — cine pote să nu le simtă, e mulţumit că trăesce, e prin urmare fericit. Şi mai departe: omul calcă voite luî Dumnedeu, fiind-că ochii ved, urechile aud şi carnea e cuibul poftelor. Vedi femei frumose, vedi
© © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © ©
q	Derviş cerşetor.	3
a	©
Q	©
0'5000a00000C5 OOOC5C5C»
limpedimea vinului, audi cântece cari te aprind, aucji şop-tele clevetitore şi insultele cari te rovoltă — cine nu aude, nu vede, nu pote deosebi în gură dulcele de amar, acela nu pote aveâ pofte, deci nu păcătuesce şi e întru tote în voile Domnului. Aşâ dar fericirea ta pe pămint şi dincolo
«Albina»
www.dacaromamca.ro
102
1616
ALBINA
în cer o poţi câştiga obicinuindu-te să pierdi simţirile, să treci în stare de nesimţire, ca mortul, ca leşinatul, să fii un mort viu. Trecerea asta în nesimţire, în nirvana cum o numesc budaiştiî, e cel din urmă scop al vieţii nostre, cine a ajuns în ea nu mai păcătuesce, nu mai are de ce să se plângă.
Fie căruia dintre noi i se întâmplă să cadă într’o anumită vreme, în nesimţirea pe care o cer religiile orientale. Când stai aşâ, ca dus cu gândul, de şi nu gândesc! nimic, şi trec pe lîngă tine omeni şi nu-i vedi, şi vorbesc tare şi te strigă şi nu-î audi, şi ţî-e bine ore-cum, şi eşti ca amorţit ast-lel că dacă te-ar ciupi cine-va în vremea asta mai că n’ai simţi: ăsta e temeiul sufletesc al fericirii orientale. Dacă stai tare cu gândul aţintit se cădi în starea asta de amorţire, şi probezi şi adi şi mâine şi mereu, te deprindi aşâ de mult în cât într’adever la urmă cădi într’o deplină amorţelă, n’audi,	nu vedi,	nu	gândesci nimic, te pote	arde
cu fier înroşit şi	nu simţi,	şi	poţi stă întreg întins ca un
mort fără să faci o mişcare. Firesce, că în nesimţirea şi negândirea aceea, eşti fericit, căci n’ai dureri şi supărări, nu poţi păcătui căci nu gândesci şi nu simţi nimic.
Unii dervişi duc într’adever acestă deprindere pînă la atâta meşteşug, încât te prinde mirarea, mai ales dervişii în Arabia şi în India — numiţi fakiri — fac lucruri de mirare : pot sta cu	piciorele	gole pe cărbuni aprinşi, îşi	străpung braţele cu	sabia şi	nu	curge sânge, bagă un	cuţit
prin obraz şi 1 scot prin gură străpungând carnea obrazului şi altele.
In nesimţire poţi cădeâ şi prin îmbătare, bine înţeles nu cu băutură căci asta e păcat, ci printr’alte lucruri. Când sufli bună oră mult în foc, te îmbeţi de cap, când te în-vîrtesci mult în loc tot aşâ. Dervişii deci «caută mila Domnului» prin îmbătărî de felul acestora: unii se învîrtesc atâta pină cad jos ca morţii, alţii suflă în bucine pînă le iese sufletul şi râmin cu ochii la stele, ciudată evlavie e acesta
Poporul de rînd se miră de aceşti dervişi, şi vedend că ei fac lucruri pe cari numai ei le pot face, ii cred vrăjiţi şi ajunşi în deplina milă a cerului. Când ved că stau pe cărbuni aprinşi, cum să nu credă Turcul, că într’adever Alah a intrat în dervişi? Aşâ numiţii vrăjitori ai noştri, căr-
www.dacoromamca.ro
Un şeie.
www.dacoromanica.ro
1618
ALBINA
turăresele, etc. sînt nişte şarlatani ordinari şi fac «minuni» forte proste, şi totuşi cum ţin nebunii şi uşuraticii la cărturăresc şi la vrăjitori! Dar dervişii, cari într’adever fac lucruri pe cari şi învăţaţii le găsesc minunate, de şi nu sînt minuni ci simple deprinderi.
Dervişii au trei secţii. Unii cari jocă mereu, se învîrtesc ca o slîrlăzâ totă diua, dând din mâini şi din piciore aşâ de des şi de mult, în cât ţi-se pare că se sbat în gura morţii. Ei se numesc Rufai. Alţii, cântă, sau mai bine urlă totă diua din bucine, într’un chip de-ţi vine să-ţi iei câmpii când îi audi. Se numesc Mevlevi.
A treia secţie, Begtaşi, sînt dervişi cerşetori, cari trăiesc din milă. Aceştia erau forte puternici o dată, căci oştirea de ianiceri ai Sultanilor eră a lor. Fiind ci ei făceau un abus neruşinat din cerşitul lor, Sultanul Mahmud II la 1826 i-a oprit să mai umble cerşind şi le-a stricat cuibul, aşâ că astâ-di sînt rari.
Toţi dervişii dintr’o ţară au o căpetenie a lor şi formeză o societate întinsă, de aceia sînt şi primejdioşi uneori pentru stat şi pentru guvern, mai ales că au cu ei poporul.
Or.
SGÂRCITUL ŞI RISIPITORUL
gârcitul adună bani şi bunuri fără nici un scop ; risipitorul prăpădesce fără nici un scop şi bunurile şi banii.
Sgârcitul n’are nici o plăcere şi nici o bucurie de averile sale; risipitorul are şi plăceri şi bucurii, dar tote fără nici
un folos.
Sgârcitul pote să şe îndrepteze şi să se reîntorcă la drumul mijlociu, ori când vrea; risipitorul nu se mai pote îndreptă, ci se prăbuşesce tot mai mult.
Sgârcitul pote tot-d’a-una să se îndrepteze, dar maî nici odată nu voesce; risipitorul maî tot-d’a-una voesce să se îndrepteze, dar maî nici odată nu pote.
www.dacaramamca.ro
ALBINA
1619
Sgârcitul îşi face necontenit duşmani; risipitorul îşî face numai prieteni, dar tot de aceia cari sînt mai răi de cât duşmani'.
Pe sgârcit îl fierbe şi-l frămîntă pofta s’ajungă tot mai departe; pe risipitor îl fierbe şi-l frămîntă părerea de rău că a ajuns aşa de departe.
Pe sgârcit îl omoră grijile şi frica; pe risipitor căinţa şi supărările.
Sgârcenia e rădăcina multor rele ; risipirea e un pom cu fructe forte amare.
De multe ori un tîner risipitor ajunge cu vremea un bătrân sgârcit, dar de obiceiti averea sgârciţi-lor ajunge pe mâna moştenitorilor cari o risipesc, rîţlend de sgârcitul care a adunat-o, căci banii strîn-gătorului vin în mâna cheltuitorului.
Mai bine e să mergi pe calea din mijloc, să nu fii nici sgârcit, nici cheltuitor, căci sgârcitul îşî face negoţ cu sufletul, iar risipitorul negoţ cu viaţa.
T.	S.
Valorea mânii muncitorului
■
«’aî putea judecă mai bine importanţa mânii de muncă, de cât citind datele următore. Nu e vorba de cât de fer, ca materie primă. O singură bară de fer de lungime potrivită costă 25 lei. Dacă o transformăm în potcove, ea va costă deja 60 lei. Dacă faci din ea cuţite de masă, valorea i se va urca la 880 lei; în ace de cusut 1.176 lei; în lame de bricege — 15.928 lei; în mecanisme de nasturi —• 22.425 lei; în material de cesornice — 125.000 de lei. Ast-fel după mâna de muncă şi după transformare o simplă bucată de fer posedă o va-lore comercială cuprinsă între 25 lei şi 125.000 de leî. Valorea pote să se urce de la un leu la 5.000 de leî.
Mâna omului valoreză aur.
I. M.
www.dacoromamca.ro
1620
ALBINA
LEGENDA LUI IOVAN IORGOVAN (O
Bacă cine-va va face o plimbare primăvara cam prin tim-i pul luneî lui Aprilie şi Maiu în părţile de prin împre-jurul Vîrcioroveî, Severinuluî, Cladoveî şi Orşoveî, va observă de sigur că aprope jumătate din Oltenia, o parte din Temişana şi Serbia, este bîntuită de un fel de musculiţă, care sub formă de nor negru se năpustesce asupra animalelor ce trăiesc prin acele părţi. Trebue să spunem că aceste insecte în număr forte mare aduc pagube însemnate pentru plugari, prin faptul că în acel timp vitele stau ascunse numai prin coşare şi chiar prin peşteri în părţile muntose. De aceia când ţăranii încep să are câmpiile, avend trebuinţă negreşit de munca vitelor, se pot observă o mulţime de focuri pe brazde, cari prin fumul lor cel negru şi des sînt în stare să gonescă acele musculiţe. Acestă insectă este forte veninosă. Cu deosebire după ploie începe să iasă din locurile stufose unde se ascunde de picăturile de apă, şi să atace animalele în roiuri forte mari. Un sore frumos şi un timp călduros după o ploie îndelungată sînt cele mai bune momente când aceste insecte pot să-şi ajungă scopul. Dacă vitele se află pe câmp atunci, apoi puţine scapă neînveninate de aceste musculiţe cari în roiuri negre străbat câmpiile, văile şi delurile, aducând supărare chiar şi omului. Animalele cari sînt mai mult expuse sînt cele cu perul alb. Este de ajuns ca un roiu să se aşeţle bine pe o vită, ca în timp de 24 cesuri vita să se învenineze, să se umfle butie şi apoi să moră.
Deci veţlend că acest lucru se petrece numai prin părţile pe cari le spusei mai sus, am căutat să mă interesez care ar fi causa; şi din întrebările făcute unor bătrînî am descoperit o legendă relativ la musculiţă ce descrisei. Iată acestă legendă.
Se rlice că în timpurile mai vechi s’ar li aflat prin părţile de peste Olt un mare şarpe; că ar li avut şapte capete şi că ajunsese spaima satelor pe unde locuia. El eră aşa de mare că pe unde trecea lăsă în urmă-i o dîrîitură destul de adîncă. Ochii lui erau aşa de luminoşi, că în apropierea culcuşului unde dormea noptea eră ca şi ţliua în ameaiji. Nu sta numai într’un loc, ci mergea unde-i plăceâ fără să aibă vre-o frică, fiind-că nimenea nu îndrăsneâ a-î sta în cale. Dar după cum se spune, locul unde petrecea mai mult era prin apropiere de Craiova, pentru că pe acolo putea să aibă şi să găsescă mâncare mai cu înlesnire. Hrana lui erau animalele şi omenii pe cari îi prindea în cale. Toţi erau coprinşî de o mare groză când aucleau puternicul lui
(1) Ve<Jî in No. 37 articolul Musca colombacă.
www.dacoromanica.ro
ALBINA
1621
fluierat şi căutau să fugă în locurile cele mal ascunse. Nimenea n’avea curajul să i-se împotrivescă. Intr’una din ţlile, se (Jice că vre-o 15—20 de voinici, călări şi înarmaţi cu puşcî, se luară după el; însă şarpele cum îl zări începu să pocnescă din codă ; caii se speriarâ şi o luară la fugă îndărăt, iar alicele pe care el le aruncase asupra lui nu prinseră de loc în pelea cea grosă. Câte rugăciuni pe la biserici şi mănăstiri nu făceau popii, ca D-ţleu să gonescă acestă fiară din mijlocul lor ! dar tote erau de geba. Toţi pierduse orî-ce nădejde de a fi scăpaţi şi aşteptau din când în când să fie înghiţiţi de şerpe.
Tot pe atunci eră în acele părţi un om voinic anume Iovan Iorgovan. Acesta eră vestit pentru curagiul seu şi multe isprăvi făcuse. El avea şi un cal forte iute care sărea munţii fără nici o greutate şi când necheza se audeâ de 3 poşte. Veţlend descurajarea la care ajunsese lumea, Iovan spuse tuturor că va eşî să se lupte cu fiara. Intr’o bună dimineţă puse şaua pe cal şi după ce îşi luă diua bună de la toţi cari îl împresurau şi numai aveau nădejde de a-1 mal vedea, se urcă pe cal şi cu un mare iatagan în mînă porni după şerpe. El merse mai întâiu la culcuşul lui; aci nu-1 găsi, dar dîndu-I peste dirîitura corpului, o luă după el. După o gonă de vre-o jumătale de poştă îl ajunse într’o vale, unde încolăcit mânca o pradă prinsă. Când îl zări dete pinteni calului şi mai tare, ca să potă atacă şarpele înainte de a se sculă. Şarpele observând că vine ce-va spre el şi că pote avea o nouă pradă, începu a se descolăci spre Iorgovan; Iorgovan dete a doua oră pinteni calului, care ca un smeu se aruncă spre şarpe.
Aci în acea vale pe Jiu mal sus de Craiova se încinse o luptă între şarpe şi Iorgovan. Şarpele îndîrjit pocnea din codă de urla valea şi cu cele şapte capete căută să înghiţă pe cal şi Iorgovan. Cu iataganul bine ascuţit Iorgovan tăie trei capete fiarei, care în sbîeretul cel mal asurzitor porni spre munte reze-mându-se în capete şi în codă. Iorgovan tot după el. Ajunşi în munte, şarpele căută a se ascunde prin păduri, dar în zadar, căci Iorgovan găsindu-1 îî mal taie două capete. Atunci începu să fugă în spre Dunăre d’alungul munţilor sărind din munte în munte. Iorgovan mereu după el. Când îl ajunse la colina numită Capul şarpelui, Iorgovan îl perdu din vedere; dar verjend că o peşteră stă deschisă înaintea sa, numai de cât îşi închipui că trebue să fi intrat acolo. In asta nu se înşelă, căci ajungend la gura peştereî îl veţlii urma prin ţărînă. Atunci Iorgovan des-calică de pe cal şi îl bagă înăuntru ca să-I scotă şarpele; când şarpele Ieşi, îl mai tale un cap, ast-fel că rămase numai cu unul. Plin de mînie, sbîerând înfiorător, o luă înainte.
www.dacaromanica.ro
1622
ALBINA
In urmă, după o gonă de vre-o două $ile prin munţi, se apro-piară de Dunăre. înainte de a sări în apă, se ţlice că şarpele s’ar fi întors spre Iorgovan şi ar fi voit să-l sugrume dar slă-bindu-i-se puterile, s’ar fi afundat în Dunăre scoţînd următorele cuvinte : <Iorgovane ! Iorgovane ! tu cu calul teu mi-aî pierdut viaţa ; să ştii de acum înainte, că ce va ieşi din acest loc unde eu me înec, va fi pericol pentru calul teu, şi pentru toţi caii de acum încolo; iar tu vei crăpă de necaz ve^endu-ţi calul teu perind din causa mea». Şi aceea ce iese din acel loc în timpul pri-măvereî este musculiţa despre care vorbii mai sus. Şi este adevărat că ea atacă mai mult caii de cât pe cele-l-alte animale.
Acesta este deci legenda care se află în gura fie-cărui sătean aprope şi care reînvie cu deosebire în timpul primăvereî, când păscend noptea vitele şi-o reamintesc unul altuia.
I. V. R.
CAUZELE SĂRĂCIEI SĂTENILOR U>
3.	Lipsa tovărăşiilor.
ovărăşiile de împrumut sau cum le (jicem no! Societăţile, sînt isvdrele de avuţie ale satelor. Acolo unde sătenii au asemenea tovărăşii nu pot nici o dată să ajungă la ananghie în cât, când îi trebue unuia 20 lei de-î crapă buza, face rugăciuni cârciuma-rului să-i deâ, par’că i-ar cere de pomană.
Când se împrumută cine-va, nu face o faptă de ruşine. Ruşine e atunci când întin<JI mâna la trecători; dar ca să ceri cu împrumut, să dai îndărăt cu vîrf şi îndesat, nu e nici de cum ruşine. Am vă(Jut săteni cu plug cu 6 boi, cu care, cu vaci, oi, pămînt, ducendu-se la un piţigoiu de câr-ciumar şi cu căciula în mână, îl poftesce d’o parte, la odaie închide uşile şi acolo, la întuneric se împrumută cu dobândă sută la sută!
T6tă averea sâtenului acestuia umilit preţuîesce cel puţin de 10 ori cât 500 lei pe care îi are cârciumarul în lada sa şi totuşi ce plecăciune pînă să capete câte-va parale ? ! De ce aşâ ?
împrumutul se face în public, la lumina (Jileî când e cin-
(1) Ve^î No. 46.
www.dacoromanica.ro
ALBINA
1623
stit; dar alt-fel e curată hoţie, camătă cum i-se <Jice maî pe boîeresce.
Şi dacă prin sate lipsesc banii de dat cu împrumut, tot sătenii sînt vinovaţi.
Se găsesc în orî-ce sat 10—15 plugari cari au 50, 100 sau 500 lei puşi de o parte. Aceşti câţl-va procopsiţi ar trebui să se unescă şi să pună toţi banii ce au la un loc. Aşâ s’ar aduna 2 sau 3 mii de lei. Tot aci să primescă şi economiile tuturor celor alţi săteni maî lipsiţi şi tot o dată să deâ şi cu împrumut la caşuri de nevoe.
Atunci sătenul ar căpătă lesne—fără multe formalităţi — banii pe garanţia altor doi săteni, şi ar plăti şi o dobândă mică, ăl mult 5—6 lei la sută pe an.
Ce fac acjl sătenii Români cu banii ce-I au ?
Une-orî îi duc în tîrg şi cumpără lefţî de-î atârnă la gî-tul fetelor şi nevestelor. N’ar fi nimic, e frumos! Când îl cumpără, plătesce de-1 găuresce, iar peste 3—4—5 ani—când vr’o nevoie îl împinge să-l vînfjă — zaraful scade vechimea şi găuritul. Aşâ că unde avea lefţî de 300 lei, peste 5 ani, ia pe dînşii numai 200 !
In loc ca 300 lei în 5 ani să se facă 350 sau 400, adică să crescă cu a patra sau a treia parte, el scad cu atât.
Asta va să (Jică a aruncă banii şi a nu sci ce să facă cu el, va să cjică a rupe dsele copiilor muncind ca să îmbo* găţim pe streinii cari sciu să cîştige fără să lucreze de fel.
Alte-orî sătenii obicinulesc să îngrope banii şi adesea găsesc numai locul... .
Când se întîmplă de vîră în pămînt hîrtiile de 20 sau 100 lei, le rod şorecil ori putrezesc, cum a păţit un sătean din Mărăcinenl, de plângea ţinând în mână colţurile unei hîrtiî de 100 lei putrezită în pămînt.
Nu cred alta de cât că sătenii noştri!, pînă acum nu s’au priceput, căci buna-voinţă şi deşteptăeiunea nu le lipsesce, ca să facă tovărăşii de ajutor şi aşâ să scape de înşelătorii de prin sate, cari îl împrumută cu dobîndă înzecită şi le ia productele sau pămîntul pe «lucru de nimic».
Bătrînul cel înveţat îmi făgădui că la altă întîlnire îmi va vorbi despre alte cauze a sărăciei sătenilor, beţia, fudulia şi alte năravuri.
Ceea ce voiu află, voiu scrie în alte numere din Albina*.
I. Yoiculcscu
__ invSţător, Similiîsc.'i-Buzău.
www.dacaromanica.ro
1624
ALBINA
ŢĂRANUL ROMÂN
J
fcstă-(jî, când în tdte ţările civilisate înainteză în-£ tr’o formă, atât agricultura cât şi meseriile şi co-me'rciul; când toţi se luptă, ca mijldcele de subsis-tenţă să fie mai puţin costisitore, iar produsul ce rămâne să se vîrnjă în alte ţări, pe atunci noi Românii, — cu puţine escepţium — stăm reu, fără deosebire de statele în care locuim.
Cu puteri înzecite ar trebui să începem lupta şi tocmai de la temelie.
Temelia nostră—a Românilor—e plugarul. Ţăranul oropsit şi prigonit de pînă acuma, trebue să-l ridicăm, căci el este temelia. Din sînul seu se ridică maieştrii iscusiţi, comercianţii pricepuţi şi omenii de studiu cei mai geniali.
Datorinţă avem dară a-1 sprijini din tdte puterile şi a ne îngriji ca să ducă o viaţă mai fericită şi mai îndestulată.
Acăsta numai aşâ va fi, dacă lăsăm vorbele la o parte şi trecem la fapte ; dacă, noi cărora ne place a ne numi conducătorii poporului, nu vom sta privind la miseria lui, ci îl vom sfătui şi-l vom ajută din tdte puterile.
Şcdla şi biserica sînt acelea locuri unde mai întâiu să se începă.
Preotul prin vorbiri blînde şi înţelepte să mângîie inimile cele împetrite de atâtea suferinţe, iar învăţătorul în şeblă să săddscă în inimile cele fragede ale băieţilor iubirea şi plăcerea către lucru şi fapte bune.
Ba, dacă se pote, în timpul iernei se adune şi tinerimea adultă, căreia să-î istorisescă despre felurite lucruri din cari ea va trage folos.
Iar ceî-l-alţi, bărbaţi culţi cari se ocupă şi trăiesc în mijlocul poporului de la sate să-l sfătuiască şi să-l îndemne la lucruri bune şi folositdre.
Să nu ne rezemâm pe aceia că nu avem de a face cu sătenul sau mai bine <Jis cu plugarul Român; sătenul se ocupă tot-d’a-una cu cei din jurul seu. Dacă aceia îi sînt
www.dacoromamca.ro
ALBINA
1625
bine voitori, atunci şi sătenul le e recunoscător şi la cas de nefericire e cel dintâiu care sare în ajutor, iar dincontră dacă se vede despreţuit şi scurtat în afacerile care crede că sînt ale luî, atunci ura si răsbunarea fierbe în sufletul lor şi nici nu pdte privi pe aceia, pe cari îî cugetă de asupritorii săi.
De aici apoi nemulţumirile generale, că poporul de la sate e rău, nerecunoscător, viclean etc. Tot atâtea vorbe aruncate fără precugetare.
Cum vom putea aşteptă de la sătean învăţătură, dacă nu-i o dăm ? Cum pretindem recunoscinţă, când el nu scie ce e aceia ?
Iată dar teren de muncă pentru toţi dmeniî cu inimă nobilă, cari vreau şi doresc binele şi fericirea nă mulul românesc.
Aici este destul teren pentru toţi. Guvernele pot lucră mai mult de cât alţii cu mijldcele ce-i stau la disposiţie, numai voe să fie.
Ţăranul are lipsă de multe. Pe lîngă pămîntul de lucrat, să i-se pună bărbaţi cari să-l încurajeze, adică: în locurile mai îinpoporate statul să facă şcoli practice pentru agricultură, pentru creşterea vitelor, pepinării de vie, de poluării, de albinărit etc. Iar din timp în timp elevii şi profesorii acelor şcoli să cutreere satele învăţând şi îndemnând pe sătenii nepricepuţi cum au să-şi chivernisăscă avutul lor.
Bunul să fie împreunat cu folosul. Şcolele să fie fără pretenţie de lux. Tot ceea ce învăţăm pe săten să fie pentru folosul lui şi nu spre pagubă.
Dacă persdne cu tragere de inimă lucreză pentru înaintarea poporului, datorinţa statului e să le sprijinescă, iar nu să le împiedice.
Când e vorba de poporul de la sate, nu păte încăpea gîndul de partide, ci numai de ridicarea şi înaintarea să-tănuluî care e temelia orî-căreî naţiuni.
P. Van cu.
www.dacoromanica.ro
1626
ALBINA
Bolele Albinelor
lbinele sînt expuse la o mulţime de bole, care de multe ori pot aduce pîeirea tuturor stupilor din stupină, dacă boia apărută în stupină este molipsitore. Bolele albinelor, cunoscute pînă acum, sînt: 1) văduvia, 2) urdinarea, 3) răcirea puilor, 4) putrezirea puilor, 5) neputinţa de a sburâ şi 6) măcinarea.
I.	Lipsa de matcă (sau văduvia) provine din mai multe cause, dar nu este tot-d'a-nna vătămătore, pentru stupi.
In următorele caşuri aduce pierderea stupilor:
1)	Când more matca (regina) tomna fără să fie ouă prospete în stup, atunci ne-avînd de unde să crescă matcă, stupul se prăpădesce.
2)	Când matca more în celulă şi nu mai este alta în loc.
3)	Când matca se pierde (more) cu ocasia sbu-ratulut pentru împărechere.
4)	In timpul roitului când es tote măteele cu roiu şi în stup nu sînt ouă prospete din care să crescă alta.
5)	Când se bat măteele între ele şi mor tote.
In tote aceste cinci caşuri nu putem ajută stupul de cât dându-î o matcă care să fie închisă în decurs de 3 Zile pînă se vor deprinde albinele cu mirosul eî, sau punend un fagur cu ouă prospete de 3 Zile, luat de la un stup puternic.
In stupi cu rame (Zis sistematici), tote cercetările se pot face cu uşurinţă scoţând ramele pe rînd şi observând dacă lipsesce matca sau dacă este bătrână. In cazul din urmă, lăsăm stupul 3 Zile fără matcă pînă vor simţi albinele lipsa eî; în urmă vom da un fagur cu ouă prospete luat de la un stup puternic.
II.	Urdinarea provine din maî multe pricini, precum şederea stupilor maî mult timp la un loc în
www.dacoromamca.ro
ALBINA
1627
cât nu se pot curăţî. Acesta se întâmplă maî mult iarna sau când albinele sînt neliniştite prin diferite duruelî sau sgomote de căruţă, de aceea se recomandă stuparilor a-şî face stupinele în locuri cât se pote de liniştite. Ivirea acestei bole se observă atunci când albinele stropesc fagurii sau pereţii stupului cu un fel de materie galbenă care mirdse greu. Acestă materie este nutrimentul lor care ne putendu-se mistui îl daţi afară. Ca să putem scăpă de acestă bolă, nu trebue să dăm stupilor mâncarea stimulantă maî nainte de a se curăţî, căci în acest cas noî singuri le înbolnăvim.
III.	Răcirea puilor se întâmplă când este frig. Atunci albinele se strâng grămadă sus, iar puii ră-mâind goi răcesc şi mor, acei care mal rămân es mici şi fără putere. Nu avem nici un mijloc prin care am putea scăpă de acestă bolă de cât numai dacă vom înveli primăvara stupii cu rogojini sau un ţol spre a-i feri de răcelă.
IV.	Putrezirea puilor este maî periculosă de cât cele-l’alte bole. Un stup atacat de acestă bolă pote răspândi boia la toţi stupii din stupină sau chiar o singură albină pote înbolnăvi un stup întreg,fiind-că acestă bolă este forte molipsitore.
Stupul atacat de acestă bolă trebue dat la o parte din stupină şi afumat cu acid salicilic (stupariî germani recomandă afumatul stupilor şi cu acicl de furnici).
Trebue însă să observăm cu mare atenţiune, căci dacă după afumare se maî observă iar boia, atunci este bine a distruge stupul de tot, iar scândurile trebuesc geluite din noii şi în urmă să se afume cu acid salicic.
V.	Neputinţa de a sburâ provine din causa nutrimentului stricat şi înăcrit. Albinelor atacate de acestă bolă li se umflă folele ca şi când ar fi prea sătule, devin grele şi se târăsc pe pămînt ne putând să sbore; iar printre foliole se formeză nisce bureţi mucezi. Contra acestei bole nu avem nici un remediu cunoscut pînă acum însă norocul este că acestă bolă nu e contagiosă.
www.dacaromanica.ro
1628
ALBINA
YI. Măcinarea provine din causa micei popula-ţiunî a unor stupi, care ne putend acoperi fagurii şi fiind goi, mierea se zaliarisesce; acestă bolă mai provine şi din causa lipsei de apă: albinele ne putend întrebuinţa mierea fiind zaharisită o rad jos. Spre a se întâmpina acesta bolă trebue să punem vase cu apă în stupină, ca prin ajutorul apei să potă topi mierea necesară pentru nutrimentul puilor. Albinele, ca orî-ce fiinţe vîeţuitore, au necesitate de apă, de aceea sfătuesc pe toţi stuparii a pune în stupină străchini saîi mici sghebuleţe cari se vor umple mai întâii! cu muschiu din pădure sau pietricele mărunte, spre a evită înecarea albinelor, şi în urmă se va pune apă.
Intr’un număr viitor vom arătă şi inimicii albinelor.
Glicorglic Predescn
Şef forestier, Buftea.
MULŢUMIRI
D-l Moise N. Paeu, advocat şi profesor în Galaţi, oferind bibliotecei rurale din cora. Smulţl-Covurluî, cărţi în valore de 60 lei, se aduce vil mulţumiri de sub-scrisul în numele celor ce se vor adăpa din acest isvor de lumină.
; E. I. Patriciu
Inveţător-diriginte.
*
Sub-semnatul, învăţător în comuna Vişina, pl. Glavacioc-Nejlov, jud. Vlaşca, veŞend că comuna Vişina nu are prevăzut în budgetul acestui an nici o sumă prin care să înlesnescă elevilor lipsiţi de mijloce cărţi, am rugat stăruitor pe d-l Dragomir Mihaî, primarul comunei Vişina, şi pe d-l Dima Iliescu, notarul comunei, care în unire alntocmit o listă de subscripţiunî în acest scop.
Pentru că acestă propunere a reuşit pe deplin me simt îndatorat a aduce cele mai căldurose mulţumiri atât d-lui primar cât şi d-luî notar, precum şi următorelor persone cari au contribuit cu sume de bani pentru îndeplinirea acestui scop:
P-niî: Căpitan Augustin Ionescu; C. Enescu, comerciant; S. S. Pr.: I6n Popescu, paroh ; Ene Popescu ; Vasile Dumitrescu ; d-nil: Mihalache Delagramaticos; M. Marinescu, învăţător; Ma in R. Dinulescu, agent liscal; D. Mihaiu, primar; D. Iliescu, notar; Gh. Vasilescu, învăţător.
Banii adunaţi din acestă subscripţie s’au înaintat d-luî revisor încă de la 15 Iulie.
CJ Vasilescu
Invelător-diriginte.
www.dacoromamca.ro
ALBINA
1629
INFORMAŢIUNI
In secţiunea primară şi profesională a asiluluî «Elena Domna» au fost primite următorele copile orfan e :
Elena Teodorescu, Angelina Mina, Iona Botez, Octavia Sorenu, Caliopi Dumitriu, Pachiţa Viorescu, Eugenia Perjescu, Victoria Bertini, Mar-ghiola Sîrbu, Gabriela Miliailiu. Ana Botez, Eugenia Mihăilescu, Maria Lazăr, Elena Popescu, Paraschiva Stăneseu, Veturia Simionide, Maria Ştefan, Lucreţia Metaxa, Constanţa Miliăescu, Maria Mureşanu, Eugenia Dudulescu. Sofia Tuas, Ana Darvarî, Alexandrina Postescu, Eufro-sina Solescu, Elisabeta Popescu, Tasiana Pantinescu, Alexandrina Di-mitriu, Margareta Ghergiul, Virginia Vintilescu, Christina Leonte Popescu, Ştefănescu G. Aurelia, Mihăilescu G. Cornelia, Delighioi Ana, Ionescu C. Lucreţia, Codronos G. Maria, Botriu G. Iustina, Turbure M. Frusina, Caranicola M. Elena, Anastasia Busdugan, Roman I. Maria.
Copiii admişi in orfelinatul din Focşani.
1) Gheorghe Haralambie Ionescu, 2) Anghelin Constantinescu, 3) Ni-colae I. Badu, 4) G. D. Dumitru Constantinescu, 5) G. Dincă Dumitru,
6)	Dumitru Solescu, 7) Nicolae G. Popescu, 8) Dumitru Ispas, 9) Dumitru I. Nicolae. Trei copii orfani asistaţi de comuna Bucuresci, pe cari îi va face cunoscut Primăria.
*
In cea ce privesce înscrierile în şcolele secundare cu începutul anului şcolar 1898—99, noua lege a înveţămîntului a fost aplicată cu sfinţenie. In clasa I nu s’au primit de cât 50 şcolari. Ne bucurăm mult de acesta căci frumosele rode se vor vedea in curând.
*
Cu începutul anului şcolar 1898—99 limba latină a fost scosă din cl. I gimnasială, iar limba elenă din cl. III.
*
La şcola normală a societăţii pentru învăţătura Popor. Român din Bucuresci s’au presentat anul acesta 240 concurenţi pentru 15 locuri de burse şi 31 locuri de solvenţi. Peste 50 de concurenţi aveau câte 2 clase gimnasiale, ba chiar şi 4 clase.
BIBLIOGRAFIE
A apărut:
1.	Primul an de limba Germană, de d-1 Vlrgiliu Popescu, profesor la liceul sf. Sava. Preţul lei 2.
2.	Carte de lectură germană de acelaşi autor. Preţul lei 2.
3.	Crestomaţia germană pentru şcolele secundare de acelaşi autor. Preţul 3 lei.
4.	Curs practic de limba germană de acelaşi autor. Preţul 2.60.
5.	Carte de exerciţii germane de acelaşi autor. Preţul 2 lei. Depositul, tipografia Gutenberg», Ioseph Gobl, str. Domnei 20.
Curs practic şi gradat de stil şi composiţiuni pentru cl. III şi IV-a
secundară, partea II, de 1. Manliu. Preţul lei 3.50.
*
www.dacaromamca.ro
1630
ALBINA
Au apărut: Caetele de caligrafie verticală pentru clasele primare, întocmite conform regulamentului de I. N. Ciocan. Editura H. Steinberg.
*
D-nil Sava Ariton şi Iiin Cliirvilsuţă, Institutori, şi d-nu Eugeniu I. Ti-sescn, au întocmit 6 serii de caete speciale pentru lucrări lunare, trebui-tore elevilor, în conformitate cu instrucţiunile date de onor. Minister.
Prima serie coprinde caetele pentru elevii din cl. I şi conţin atâtea file câte lucrări scrise trebue să facă şcolarii în decursul celor 4 ani de şcolă. Preţul 1 leu 50.
Seria II coprinde caetele necesare elevilor din devisia I de la şcolele rurale. Preţul lei 1.50.
Seria III coprinde caetele necesare elevilor din cl. II. Preţul lei 1.35.
Seria IV coprinde caetele necesare elevilor din cl. III. Preţul leî 1.25.
Seria V coprinde caetele pentru cl. IV. Preţul 1 leu 10.
Tote aceste caete au apărut în editura tipografiei «Progresul», Bacău.
Fie-care caet conţine la început instrucţiunile necesare pentru întrebuinţarea lui.
Aceste texte sînt făcute din liîrtie albă forte bună (liniată în patrate) de la fabrica de hârtie Letea-Bacâu, şi cartonate elegant cu pînză de culore roşie.
Adrese către redacţie
Fiind abonat la revista «Albina» şi vecjend cuprinsul ei, ve felicit ca Albina să trăiască mulţi ani.
F. Minţi.
*
Călăraşi.
Ved că mult apreciata revistă «Albina» pe care cu multă competinţâ o redactaţi, prin conţinutul seu în destul de bogat şi variat, oferă numeroşilor cititori cunoscinţe utile, instructive, educative şi recreative; dar mai pre sus de tot€ tinde a desvoltâ în poporul rural pe lingă gustul de citire, în deosebi iubirea de ţară, de neam şi datine străbune.
Pr. P. Procopiescu
Dirigintele şcdleî Islaz. Romanaţî.
*
Tînera revistă «Albina» este prima gazetă primită de noi ţăranii, pe care la început am citit-o de curiositate, mai în urmă de plăcere, iar astăzi vecjend atâtea scrieri de mare folos, o citesc cu interes şi de care n’aş putea fi despărţit de cât odată cu viaţa. De aceia rog pe bunul Dumnezeu să dea revistei nostre viaţă lungă fără primejdie; iar iniţiatorilor şi conducătorilor, sănătate şi spor la muncă.
Gliiorglie Sava Bobocea
Perceptor, comuna Surarea, jud. Putna.
•»
Sînt mulţumit pe deplin de tote ceea-ce cuprinde revista «Albina»; îl urez viaţă ne sfîrşită.
N. Vasilcscu
Con). Grindu, plasa Câmpul, jud. Ialomiţa.
www.dacoromamca.ro