Anul I.
Duminică, 30 August, 1898.
No. 48.
ALBINA
REVISTA ENCICLOPEDICA POPULARA
APARE ÎN FIE-CARE DUMINICĂ
Abonament, pe an: în ţară Leî.5
„ „ „ străinătate  ........8
Un număr.................15 bani.
SUMAR:
P. GIon Honterus.— A. Scripcă, Moş Dumitru.— 1. P. N. Horezanu, Poiana lui Mi liaiu.— Frica de m6rte. — Iris, Marea m6rtă. — D. Munteanu-Rimnic, Datorii patriotice. — Pentru îngrijirea copiilor.—/. Petrarea, Un martir.—Smara, ţugui al babei I.—/. Adnm, Patima cea mal urâtă.—/. Niculcscu, Ferirea seminţelor de pasări. — Clopoţelul Caprei.— Mulţumire.—Băiatul şi epurele.—Sfaturi practice.—InformaţiunI. -Apel.—Deslegarea întrebărilor.—Adrese către redacţie.—Poşta redacţiei.
Ilustraţiunl: I6n Honterus.—I6n Honterus în tipografia sa.—Oraşul Braşov. —Curidsa.— Sat African.—EI! AI păţit-o ?
IOH HONTERUS
aşii din Transilvania au avut acum trei septemân! frumose serbări în Braşov. Serbările acestea s’au făcut cu prilejul ridicării unui monument lui Ion Honterus, supranumit apostolul lor. De ore-ce Saşii în număr de peste 200.000 locuesc în mijlocul fraţilor noştri! de peste Carpaţ! şi de ore-ce activitatea luî Honterus a influenţat în bine şi asupra Românilor în general, am creţlut de datoria nostră să spunem în câte-va cuvinte cine a fost acest Honterus şi ce a lucrat el pentru poporul sas.
Ion Honterus s’a născut în Braşov în anul 1498. In casa părinţilor se! s’a bucurat de o frumosă crescere. Studiile elementare şi le-a făcut în Braşov, iar pe cele universitare în Viena. In scurt timp prin inteligenţa şi sîrguinţa sa ITorterus dobân-desce aci bacaloriatul şi titlul de doctor în filosofie.
«Albina»
www.dacoromanica.ro
95
1504
ALBINA
Peste 75 de tineri saşi se aflau la universitatea din Viena, dar Honterus i-a întrecut pe toţi prin calităţile sale sufletesc!. Pe la 1530 îl găsim în Cracovia ca învăţat desăvîrşit. Nu stă însă mult timp, căci după trei săptămînî se îndreptă spre Basel în Elveţia. Pe acest pămînt sfînt este Honterus martor ocular la marile lupte ale luî Luther contra ierarchi! catolice. De aici se înarmeză el cu tote învăţăturile reformaţiuni! şi cu care avea să aducă în curând fericire micului popor German din Transilvania. Tot aci se introduce el şi în cunoscerea arte! tipografice, care avea să-î servescă de cel mai puternic mijloc pentru răspîndirea ideilor reformă-tore la Saşi.
Ion Honterus.
In 1533 Honterus se întorce pentru tot-d’a-una în Braşov. El nu se presintă de la început ca un apostol pătimaş al reformaţiuni!, căci eră un ce-contra caracterului său liniştit. Din contră el vo-îesce să-şî prepare terenul pe cale pacinicâ prin
www.dacoromaQica.ro
ALBINA
1505
ajutorul tiparului. Mai întâiu trebuiai! luminate minţile şi mişcate inimile cu nouile idei. De aceia totă atenţiunea sa a fost dată tipografiei, ale'oărifrlitere le adusese el însuşi din Germania. Tipografia acesta e cea d’intâiu în Braşov şi în întregul Ardeal. Pentru ca lucrarea sa să fie înlesnită prietenii sSî Fuchs şi Becknei' din Braşov întemeiază o fabrică de hârtie, care e cea d’intâiu în Ardeal şi în ţările vecine. In câţi-va ani apăru în acestă tipografie o mulţime de scrieri pentru luminarea poporului în semnul vederilor reformătore. Aci tipăresce el şi renumita scriere «proiect pentru reformarea bisericii în Braşov şi în
Ion Honterus în tipografia sa.
întrega ţară a Bârsei >, pe care Melanchton a pus să se retipărescă în Germania. Luther citind acestă scriere a esclamat despre autorul ei: «In adever, acesta este apostolul, pe care Domnul l’a trimis ţării unguresc! >.
ţ)ile grele sosesc însă pentru Honterus şi lucrarea lui. Ierarchia Catolică şi guvernul ţării sînt uniţi spre a se opune reformei. Tote încercările lor re-
www.dacoromanica.ro
Oraşul Braşov.
Delul Tâmpa.—(Biserica Negră)
ALBINA
1507
mân însă zadarnice, căci în 1543 întregul sfat săsesc din Braşov depune jurămîntul pe «Cărticica rsformeî» şi tot aşâ şi restul poporului săsesc din întrega Transilvanie.
Biserica reformată e intemeeată la Saşi şi în 22 Aprilie 1543 Honterus e ales preot al Saşilor din Braşov. De acum înainte ITonterus ’şî depune tot sufletul pentru luminarea poporului său prin şcolă şi prin biserică Tot ce are poporul săsesc: biserică naţională, cultură şi literatură nu se datoresc de cât lui Honterus. El a desvoltat în acest popor mic la număr consciinţa noţională, dragostea de limbă şi neam, condiţiunî esenţiale pentru existenţa unui popor !
In 23 Ianuarie 1549 Honterus s’a dus în sînul vecinicieî, iar memoria lui trăîesce cât va trăi poporul Săsesc!
Principiul reforinaţiuniî eră : Mergeţi şi învăţaţi tote nemurile>. învăţăturile aceştia trebuiau propovăduite fie-cărui popor în graiul lui naţional. De aceea Saşii au înlăturat limba latină din biserică şi în locul ei aii introdus limba germană.
Mişcarea acesta s’a resimţit şi asupra poporului Român. In tipografia întemeiată de Honterus au apărut cele d’intâî cărţi românescl pentru serviciul bisericesc. Aci şi-a tipărit diaconul Coresi scrierile sale. In epilogul din Tetravanghelul tipărit în Braşov în 1560—61 Hans Beckner spune că el a pus să se traducă pentru ca să fie «de învăţătură popilor românescl, să înţelegă, să înveţe Românii cine-s creştinii». De aceia la serbările de 400 ani de la nascerea lui Honterus au fost representaţi şi Românii din Transilvania şi Ungaria! De aceea ne am creţlut datori de a aminti şi noi în acestă revistă populară, cine a fost acest mare bărbat al poporului Săsesc.
P. G.
www.daooramamca.ro
1508
ALBINA
MOŞ DU M.I T u U
atu-î mare şi aşezat pe nisce costişe ponorîte, ce se pîercl sub polele unei păduri brăcuite—odinioră, codru vestit prin prădăciunele făptuite asupra străinilor, nevoiţi a străbate prin el — Pe una din costişe, în cotul MartinenI, se vede şi astă-(,li casa lui Moş Dumitru, îngrijită ca o cutie şi avend în prejma-î aca-retele gospodărescî. Loc de casă e mult şi în faţă cât şi în fundul grădineî sînt căsuţele feciorilor şi ginerilor lui.
Pe când trăia Moş Dumitru, puţini gospodari îi stăteau de opotrivă în cotul acela. Om tihnit, blajin, harnic, gospodăros şi cu frica lui Dumnezeu, nu s’a sfădit (certat) nici odată cu megieşii lui.— Avea de tote: de ale îmbrăcămintei şi de ale gurii pentru întrega glotă,—şi mergea regulat la biserică. N-ar fi vorbit el pe nimeni de rău, Domne feresce, şi cum îi eră lihamete de ponose, se ferea, ca de foc, de facialele pismuitorilor satului. De alt-min-trelea eră sfătos şi primitor, lucru mare. Iţi eră mai mare dragul să intri în sălaşu-I cu păreţiî albi ca omătul, cu ferăstruîcele străvezii, cu podelele spălate, cu faţa casei curată, de puteai să culegi mac, cu vatra şi hornul tot-d’a-una date cu humă. De care cum-va îl găseai cu masa întinsă, te pofteâ numai de cât: «Poftiţi, vă rog, luaţi şi ospătaţi şi nu ne bănuiţi, că cu cât a clat D-ţleu cu atâta vă primim»... şi nu te lăsă pînă nu-î cins-tiaî masa, măcar să fi tot spus c-ai mâncat.
Apoi de-1 întrebai cum mai merge cu sănătatea şi cu gospodăria, îţi răspundea mulţumit: «Bine, slavă Domnului, numai am cam îmbătrînit şi nu mă mai slujesc puterile ca să muncesc din greu, dar mi-aii sburătăcit băeţiî şi fetele şi-mi duc ei şarul gospodăriei. Mulţămită Tatălui Ceresc, am
www.dacarotnamca.ro
ALBINA
1509
boi, văcuşoră, câte-va oiţe şi pentru iarnă porc de tăiat; am poloboc cu pepeni (castraveţi), cu cu-rechî (varză) şi cu verze (curechî tăiat mărunt şi în curmeziş); apoi sfecle, cartofe, ba şi o putinică de brânză şi una de perje (prune) uscate. In sfîrşit, avem berechet de ale gureî, ba şi de ale îmbrăcămintei. Am sclipuit ceva parale şi pentru comand, căci nu voesc ca, după ce s’o îndură Dumnezeu să mă strîngă, să brăhnescă lumea că am fost un irositor şi că stau cu ţărîna în gură, ne-fiitad ce să mi-se dea de pomană.
«Elieî! De-ar fi toţi gospodarii ca mine: să nu-şî prăpădescă pe la cârcime sănătatea, mintea şi ce bruma avere mai au, n-ar mai avea lipitorea de jidan pe cine să-î lucreze moşia, mai mult de geba; dar aşâ ce să-î faci: românul, când îî nasce femeia, orî pote când îî more cine-va, ori că se face o casă nouă (gospodărie), fuga la nemernicul de arendaş şi-î ia bani pentru lucru... şi, odată încurcat nu mai scapă totă viaţa, măcar că muncesc toţi ai caseî, aşi putea ţlice, de sufletul dracului, Domne, mă iartă. De, omul trebue să chibzuiască şi să nu cheltuiască mai mult de cât îl îngădue punga.
«Şi să nu-mi uit vorba: eu unul nu ţî-oiti luă rachiu în gură, măcar să fie ce-o fi, căci sciu eu cum te arde la măruntae otrava cea jidovescă cu vitriol. Nu beau de cât apă din isvorul de sub del, că-î rece şi limpede de te străvezii prin ea; pe iarnă am câte un poloboc de must de pădureţe şi, când mă duc pe la tîrg, beau câte un pahar, două de vin, şi de 111-aî crede, mulţumită şi Celuî de Sus, eu nu sciu ce-î boia şi copiii îmi sînt sănătoşi, voinici şi cuminţi. Şi apoi, se vede că aşâ ni-î felişagul (temperamentul), nem de nămul nostru nu ne-am împricinat nicî odată cu nimeni, şi nu ne-am tras barem la primărie, necum pe la tribunale.
«Imî plătesc regulat birul, fac şoseua, copiii mi i-am dat la şcolă..., şi nimenea nu-ml (,bce măcar cât îî negru sub unghie. La sf. biserică merg regulat în fie-care Duminică şi în fie-care sărbătore
www.dacoromanica.ro
1510
ALBINA
cu cuget curat, şi inima la maica Domnului cea în-găduitore către păcatele nostre cele multe, şi acasă mă întorc mai cu putere, mai cu voioşie».
Moş Dumitru s’a stins an-ţerţ şi a fost urmat de întreg norodul pînă la locaşul de veci. Ba, la biserică, se spune, că părintele Aftanase, cum îî (,lice poporîmea, pe când voia să citescă sf. Evanghelie, s’a deschis cartea de la sine şi pe faţa de-câră a lui Moş Dumitru se vedea par-că, sclipirea unei lumini. Norodul întreg s’a clătinat de pocăinţă şi de atunci merge mai regulat la biserică.
Urmaşii lui Moş Dumitru sînt omeni de omenie şi totă lumea îî fericesc că calcă pe urmele tatălui lor.
A. Scripcă.
Poiana luî iVrihaiCi-Vodă
— L»egend£ istorieă —
a polele muntelui Dâlma din judeţul Gorjiu, în drumul ce duce din T.-Jiului prin vama Bulega la Vulcan şi Live-ţlanî în Ardeal, e o frumosă regiune ce portă până aţii numele de «Poiana luî Mihaiu-Vodă.»
Aci se termină de o dată doue piscuri şi lasă să se întindă de acolo în vale o poiană nu tocmai mare.
O potecă care vine din jos, străbate poiana, ocolesce primul pisc pe la pole şi ajungend la cel d’al-doilea se desparte în două: o parte duce drept pe coma piscului, iar cea-l-altă, apucend co-tiş, ocolesce piscul şi se întâlnesc amândouă tocmai în vîrf.
De treci p’aci venind din deal, privesce la drepta şi vei vedea lângă un isvor o cruce mare de piatră înnegrită pe alocurea de muşchiu şi ameninţând să cadă.
Inscripţia ce purtă odinioră — de şi ştersă aprope în întregime — vorbesce drumeţului de vremuri vechi «Aci —spun bă-trînii — petrecu Mihaiu-Vodă o nopte cu ofiţerii seî > şi se crede că în amintirea acestei nopţi cântă poetul:
‘Ca un glob de aur luna strălucea Şi p’o vale verde oştirea dormea;
www.dacoramamca.ro
AI.BINA
1511
Dar p’un vîrf de munte stă Mihalţi la masă Şi pe dalba-i mână fruntea lui se lasă ».
ete.
Aci se mal <Jice că Mihaiu Vodă tăiă capul unuia dintre căpitani! seî, remânendu-1 într’o prinsore.
Iată prinsorea: — Căpitanul — un Român sprinten şi iute de picior, propuse că el va ajunge în vîrful piscului mal repede ca orl-cine chiar fiind pe piciore şi cel-l-alt călare însă cu condi-ţiune, ca el să apuce drumul ce duce drept pe coma muntelui — deci cel- mal scurt, iar cel călare să ocolescă pe drumul cel' l-alt — pe cel mal lung.
însuşi Michaiu primesce rămăşagul, iar căpitanul întrebă: «pe cap?»» — «Pe cap repetă Mihaiu Vodă şi încălică». La un semn dat amândoi alergă spre locul indicat.
Cel d’intâiu ajuns acolo e Mihaiu şi credincios cuvîntuluî dat tale chiar cu mâna sa capul îndrăsneţulul Căpitan care nu numai că nu se opune, dar chiar cere Domnului să-şî ţină cuvîntul.
Aşa spun bătrîniî, aşa pare a spune crucea şi isvorul al cărui murmur semănă unul plîns înfundat.
Crucea — de sigur — a fost ridicată de Muntenii din împrejurimi în amintirea acestui fapt.
I.	P. X. Horczunu.
FRICA DE MOARTE
Imperătesa Caterina II a Rusiei era îndrăsneţă şi cura-giosă în vreme de primejdie, era femee cultă şi de spirit, dar de mdrte nu voia să scie nimic. Istoria nu cundsce un om care să se fi temut într’atâta de mdrte, ca împerătăsa Ecaterina. Ea ocoleâ totul ce putea să-l amintăscă mdrtea. Ea urgisea coldrea negră şi dase ordin ca nimeni să nu porte în Petersburg haine negre. T<3te îngropăciunile în oraş trebuiau să se facă dimineţa înainte de 6 căsurl. Când mu-riâ cine-vâ la curte, împărătesa plecă din oraş. Nici chiar trăsurile nu eră iertat să fie lustruite negru.
www.dacaramamca.ro
1512
ALBINA
JVIcirea IVI or tă
ntre obiectele curidse şi vestite pe faţa pămîn-tuliii este şi marea mdrtă, sau iacul de asfalt din Palestina. Elenii şi Romanii vorbeau cu un ^ sPa*m& de acostă mare, care omdră yy pe toţi câţi se apropie de dînsa. Arabii au un proverb care <Jice: cine iubesce viaţa sa, să fle departe de marea mortâ! Dar istoriografii israeliţî, mai cu sdmă vestitul istoric şi general israelitean anume Iosephus Flavius, cjice despre acestă mare: nu numai că nici un pesce nu pdte să trăiască în-tr’însa, dar nici o pasere nu sboră în aer pe suprafaţa sa; un om pdte să se plimbe cu picidrele pe acăstă mare şi să nu ca<Jă jos, dar peste puţin timp este în pericol de mdrte, din causa aerului stricat ce domnesce acolo. Dar pentru noi, acdstă mare are un interes deosebit, când ne aducem aminte de vestirea Bibliei unde cjicn, că s’a întâmplat acolo cu mii de ani înainte, o mare catastrofă fisică, care a dărâmat oraşele Sodoma, Gomora şi încă alte trei oraşe, îngropând pe toţi locuitorii sub ruinele lor, şi pe urmă s’a format acolo o mare (marea mdrtă) în locul uscatului de mal nainte. Aşâ dar marea mdrtă este un argument pentru istoria sacră. Dintr’aceste împrejurări, marea mdrtă este un obiect de cu-riositate la toţii dinenii de sciinţe, călători în Orient; însă greutatea şi pericolul, cu care e combinată o călătorie către acest loc selbatic şi retras de tdte locuinţele umane, au făcut că puţini călători aîi cutezat să visiteze marea mdrtă.
Un călător care a visitat acestă mare, înainte câţl-va ani,
este academicul Saulci. In scrierea sa (Voyage autour de la mer morte), descrie tdte greutăţile şi pericolele ce a întîm-pinat în acestă călătorie. Dar notiţele cele mal esacte despre acest subiect interesant, le citim într’un raport al d-luî Bous-singault către Academia din Franţa. Iată că copiem aici punctele cele mal interesante din acest raport. Marea mdrtă, cjice d-1 Boussingault, are numirea acesta din causă că apa el este atât de sărată, în cât pesciî nu pot să trăiască într’însa, dar se numesce şi Lacul asfaltic, fiind-că din timp în timp, se găsesc pe suprafaţa sa mulţime de bucăţi de asfalt, un fel de smdlă sau de păcură, solidă şi tare ca pidtra. Ea se află într’o vale atât de adâncă în cât nivelul măre! morte este cu 400 metri mal jos de cât nivelul măre! Mediterane şi al Oceanului. Cu drept cuvînt tjice Humboldt: aici avem un fenomen cu totul extra-ordinar, adică: un lac aşâ de întins (30 mile lungime, 6 lăţime) şi numai 60 mile geografice depărtat de mare, să fie aprdpe cu 1000 de picidre mal
www.dacoromanica.ro
ALBINA
1513
jos de cât nivelul mărei! Rîul Iordan se varsă în acesta mare. In cursul acestui secol, mal mulţi călător! au visitat marea mortă, unii au şi făcut cercetări acolo, de sondagiu, {spre a măsură adâncimea ei), s. e. Irlandezul Cottigan, în anul 1835 intrând prin Iordan în acestă mare, într’o luntre, unde a rămas cinci cjile spre a face felurimi de sondagiurl, a fost atacat acolo de o bdlă mortală şi îndată după ce s’a întors din acestă călătorie la Ierusalim, a şi murit.
In anul 1837 au încercat d-nii Moor şi Beec, a face din nou cercetări într’o luntre pe marea mdrtâ; dar şi aceştia au fost prinşi de o ostenelă şi de o patimă aşâ de grea, în cât au fost siliţi a părăsi acestă lucrare. In anul 1847, s'a făcut o nouă încercare pentru studiul mărei morte, dar şi acestă încercare s’a terminat cu mdrtea acelui care a întreprins-o, adică a locotenentului Molyneux, oficer din marina franceză. El a murit de tifos (lungore), după ce a rămas câte-va cjile în luntre p’acăstă mare.
O expediţiune navală, compusă do locotenentul Lynx şi de 20 de matrozi din marina Statelor Unite din America, a fost mai fericită; căci ea a plutit mult timp pe marea mdrtâ; a făcut acolo felurimi de sondagiuri şi alte observaţiunl fi-sice şi geometrice, şi cu t6te acestea nimeni dintr’înşil n’a murit.
Iată că expunem aici nisce observaţium forte interesante, luate din notiţele numitului oficer american. In 18 Aprilie 1874, a intrat acestă expediţiune navală, prin gura Iordanului în marea mortă, în două luntrii de fer.
Marea acăsta eră atunci aşâ de întărâtată, în cât aruncă valurile peste matrocji şi aceste valuri erau atât de sărate şi de tari în cât ardeau buzele şi ochii marinarilor. Dar pe când acest uragan se urma pe suprafaţa mărei, împrejurimea acestui cazan sărat şi întărâtat, nu eră mai puţin ame-ninţătdre; căci marea mortă e înconjurată de munţi negri şi goi, fără vre-o urma de vegetaţiune şi după cdstele lor curg rîuri cu ape stricate, având un miros de pucidsă fdrte nesuferit. După câte-va ore, (Jice Lynx, marea s’a liniscit, şi atunci ne-am putut încredinţa, că Arabil au dreptate când tjic: când marea mortă e în linisce, se înfăţişeză ca plumbul topit. La 20 Aprilie dimineţa aerul avea o temperatură de 27° centigrade. Suprafaţa mărei eră netedă şi lucitdre ca o oglindă. La 10 ore înainte de amiatjî termometrul arătă în umbră gradul 31° cent.; sera între ora 8—9, când s’a întunecat, marea eră acoperită cu o lumină mare, spuma valurilor luceâ şi arătă ţărmurile stâncilor negre şi grămezile de lemne putrede ce erau pe dînsele, învelite într’o lumină făntastică şi îngrocjitbre. Dar în timpul nopţii s’a răspândit un mircs de pucidsă, de aceea cjice locotenentul Lynx, acest miros trebue să provie din bălţi şi din is-vdrele cu apă de pucidsă, care înconjură acestă mare. Acest
www.dacaromamca.ro
1514
ALTUXA
miros a fost simţibil tdtă diua de 24 Aprilie. Temperatura aerului se suia atunci la 33° cent.; fie-care din noi, continuă oficerul, se luptă cu o simţire de ostendlă şi slăbiciune fdrte mare. La 26 Aprilie la 4 ore de dimineţă, termometru arătă 30°. In minutul acesta ne-am aflat lingă muntele Usdom împrejurul căruia tdtă ţara eră devastată şi deşartă. Pe o parte a măreî se vedeâ iar o câmpie acoperită de cătăţimî imense de sare, pe partea cea-l-altă erau stâncile neproductive de la Moab; în partea sudică se vedeâ iar câmpia de sare, vestită pentru bătăliile sângerdse ce au avut acolo Israiltenil cu Moabiteniî. Dar către nord, unde marea eră învelită într’un nor roşu, se vedeâ ruinele Sodomeî şi Gomoreî. Lumina sd-relui eră atât de mare în cât produceâ durere de ochi, şi omul se simţeâ răsuflând greu, ca şi când se află într’un r cuptor. Nici o pasere nu se vedeâ sburând în aer, nici un pesce nu s’a putut descoperi în acest abis sărat, pe care pluteâ acum amendouă luntrile ndstre, pe acdstă mare ciudată, care nu rabdă în sînul seu nici o fiinţă vie. Dar în minutul acesta, marinarii au vedut în direcţiunea ruinelor Sodomeî şi Gomoreî, ca o coldnă de sare, şi ne-a adus aminte de ceea-ce <jiceâ istoricul Iosif, adică, că lîngă marea mortă se vede şi acum o coldnă de sare, despre care tradiţiunea <jice că provine din corpul soţiei lui Lot, care, neascultând ordinul îngerului de a nu se uită îndărăt, îndată cum s’a uitat, s’a schimbat într’o coldnă de sare. Insă voiajorul D. Saulci observă că, fără multe căutări, găsesce cine-vâ la ţărmurile măreî morte nu o coldnă, ci pînă la 200 coldne sau cilidri de sare, stând ridicaţi în sus pe câmp, dintre cari nu putem sci sigur, care este rămas drept suvenir de la femeia lui Lot, nepotul patriarhului Avraam. Intre ora 3 şi 4 după • amiadh căldura s’a făcut aşâ de tare, în cât termometrul arătă în umbră 39°. VîslaşiI noştri! erau obosiţi; am debarcat la partea sudică, la locul cel mal trist ce am vedut în lume.
Nasturii de la hainele ndstre erau ferbinţl, par’că-î pusese cine-va în foc. Acestâ căldură a crescut pînă la ora o; atunci termometrul a arătat 41°. Dar căldura cea mal mare care am vedut acolo a fost la 8 Maiu, căci termometrul arătă 43°. Noi ne obicînuisem atunci cu călduri mari, de aceea la 27 Aprilie dimineţă fiind o temperatură de 28°, dmenil noştri se văltau de frig. La 28 Aprilie către sără am constatat un fenomen curios, adică: am aruncat un cal în mare şi am vedut că calul stă drept, nici nu se înecă, nici nu e aruncat afară.
Dar afară de astea, un om care s’a aruncat de sine în apă, a rămas şi el pînă la piept în apă, şi apa l-a ţinut drept în sus, fără ca el să facă vre-o mişcare, cu tdte acestea marea eră în acel loc de o adâncime de 194 aţe (câte 6 stânjeni aţa).
* Prin aceste experimente ne am încredinţat că naturaliştil
www.dacaromamca.ro
ALBINA
1515
antici aveau dreptate când cjiceau că în marea mortă nimeni nu p6te să se înece. Acâstă expediţiune de şi n’a pierdut nici un om, în periculbsa eî călătorie pe marea mdrtă şi dmeniî s’au întors sănătoşi la Beirut, însă când a ajuns acolo, locotenentul Deale, tot a fost jertfa acestei întreprinderi temerare; el purtă în sine sămînţa unei patimi mortale, care a luat-o la marea mortă şi îndată când a ajuns la Beirut, a şi murit Apa mărei mârte a fost analisată de către unii chimişti celebri, cari au găsit într’însa nu numai sare de mare, dar şi alte săruri minerale peste măsură, dar şi argint (clorură de argint) şi brom în cătinii mari. Printr’aces-tea ne putem explică cele ce spune Pliniu când cjice că cei avuţi în Roma îşi aduceau apă din marea mortă ca să se scalde într’insa, ca într’o apă bine-făcătdre de multe patimi; căci, se vede că bromul ce e coprins în acestă apă, care este un leac forte puternic, a produs aceste efecte.
Eată ce face admirabilul curagiu sciinţific.care inspiră călăto-rilor de acum dorinţa ferbinte de descoperiri nouă, fără să se târnă de vre-un pericol. Iată, dic, că acesta a făcut să se ridice vălul misterios, care acopereâ de mii de ani istoria mărei mdrte, a acelului loc respingător şi mortal într’un colţ al Palestinei, unde sînt ruinele oraşelor cufundate de patru-deci de se-colî, unde e mormîntul unei lumi antice, un mormînt extraordinar, produs printr’o catastrofă asemenea extra-ordinară, a căreia memorie a conservat-o Biblia, acest op cel mai antic şi cel mai venerat la naţiunile civilisate.
Isis.
DATORII PATRIOTICE
«j u adîncă durere trebue să recundscem că parte din adevărata nâstră istorie naţională, zace încă în afundimile necunoscutului. Din când în când, cu multă străduinţă, se mai adaugă câte o pietricică acestui măreţ palat. Un scriitor, o carte veche, o ruină, un zapis, o literă—tdte pot lumină epocile întunecate, tâte pot ajută la ridicarea acestui palat naţional, moştenirea cea mai sfîntă a generaţiilor viitdre. T6te aceste rămăşiţe ale trecutului, precum şi scriitorii din dilele ndstre, dacă îi luăm ca •dovedi în scrierea istoriei se numesc isvâre.
Vjt Adevărata istorie naţională nu se p<5te scrie de cât pe temeiul lor; ba încă şi acestea alese de -o minte-încercată, ■care să nu se înşele.
www.dacaromanica.ro
1516
ALBINA
Lipsa acestor isvdre, cât şi greutatea aflării lor, pricinuiesc străduinţa cu care abia, abia licăresce câte o radă de lumină. Tocmai asupra lor vreau să îndrept luarea aminte a cititorilor «Albinei» şi anume asupra însemnătăţii a două din cele mai preţidse şi mai ne luate în semă isvdre, in~ scripţiunilc şi literatura populară
Inscripţiunile sînt. scrierile, săpăturile făcute în piatră, os, fier, cărămidă etc. cu ţinta ca să pătrundă în vecînicie şi vâcurile să vorbăscâ de locul, fiinţa sau aşedemîntul care le a prilejuit. Cine ar putea vorbi mai drept celor de as-tăcjî despre trecut? Cine ar fi putut păstră mai bine cele trecute? Cine ar putea da de minciună fierul şi piatra? Şi aceste dovedi preţiose vi-s necunoscute? De loc. Cine n’a audit de pietre scrise»? Cine n’a vedutjsau citit pisaniile bisericilor sau cele scrise pe clopote, pecetiî, arme şi bani? Aprdpe tdte ţările şi le-au adunat într’un mănunchiu, pentru ca cel doritor de muncă să nu se străduiască în căutare, ci numai în cercetarea cuprinsului lor. Din cele pri-vitdre la nemul nostru, parte s’au adus la Museul din Bu-curescî», parte staii încă nemişcate unde au fost găsite, şi ciue scie câte bogăţii d’astea naţionale nu stau îngropate sub ruine sau aşedate în temelia şi sub pragul cine scie cărei case (1). Căci acesta-i păcatul cel mare, de'6re-ce cei mai mulţi, neştiind marea lor însemnătate, nu le dau nici cea mai mică băgare de semă.
Pe lângă frumuseţea unora, pe lângăjfolosul altora pentru artă şi sciinţă, inscripţiunile sînt mai trebuincidse pentru scrierea istoriei, căci ele sînt temeiurile, isvdrele cele mai sigure, neştirbite nici de trecerea nemildsă a vremei, nici de rău-voitdrele păreri ale vrăjmaşilor neamului nostru. De aceea datoria ori-cărui bun Român, este să caute, să descopere, să ajute şi să arate celor pricepuţi sau celor în drept, nişte ast-fel de comori naţionale.
Dar literatura populară? Se ştie că ea oglindesce sufletul întregului popor. Ochiul veghetor al cercetătorului iubitor de neam, scormonesce ţesutul fermecător al baladelor şi legendelor, pentru ca să găsâscă adevărul la temelia închipuire!, adică pentru ca să găsescă în fiinţă ţie eroii, voe-
(1) In anul viitor se crede că va apare şi la noi primul volum din. acesta preţiosă culegere.
www.dacaromanica.ro
ALBINA
1517
vocjil şi inimile mari cari au bătut în piepturi românesc!. Trebue să seim că pe aceştia îi găsim pînă şi în cântecele populare ale vecinilor noştri. Apoi fiind-că istoria naţională pe lângă faptele şi aşecjemintele strămoşilor, mai urmăresce şi desvoltarea litnbeî, a credinţelor şi a întregel firi a poporului, aceiaşi însemnătate trebue s’o dăm proverbelor, ghicitorilor, snovelor, basmelor etc. Ele ne arată firea curată a poporului nostru, voioşia, isteţimea, puterea de închipuire şi adîncimea minţii lui. Dar doina? Iată sufletul poporului. Sau cum a cjis un scriitor de frunte: Doina este lacul în care se oglindesce cerul ţăreî ndstre, când întunecat de durere, când luminat de bucuria biruinţei (1).
Din cele spuse mai sus, cred că se pdte vedea bine însemnătatea inscripţiunilor şi a literaturo! populare. Şi acestea ore sînt greu do găsit şi de cules! Sînt 6re rarităţi, pentru ca abia din când în când să răsară câte un semn de viaţă pe acest câmp de muncă? Iată prin urmare de ce am cjis că-I maro păcatul că mulţi nu le cunosc folosul, atât pentru el, cât şi pentru sciinţă şi patrie. Şi acesta este un fel de patriotism, caro întregesce pe acela al cetăţenulul, militarului şi muncitorului; el se arată prin iubirea de cultură, care ridică pe toţi cel-l-alţl. învăţătorii, preoţii, autorităţile şi toţi omenii de bine şi adevăraţi Români, au datoria patriotică, dacă nu acea de a căută şi descoperi aceste bogăţii ale naţiune!, cel puţin să insufle celor neştiutori dragoste şi respect faţă de ele.
Cine s’ar da înapoi de la ridicarea cultureî neamului, de la ridicarea palatului istoriei patriei, care este după cum cjice Bălcescu, cel dintâiu şi cel mal de pe urmă cuvînt al omului ?
I). Muntcanu-Râiunie.
(1) Delavrancea.
www.dacoromanica.ro
Curiosa-
www.dacoromanica.ro
ALBINA
1519
PENTRU ÎNGRIJIREA COPIILOR
«opiii, când se jocâ, bagă în gură sau în urechi tot ce le cade în mână. De aceea sînt expuşi la fel de nefericiri. Iată câte-va măsuri ce tre-cs buesc luate în caşul când sînt în pericol:
1. Dacă copiii înghit ace sau alte lucruri mici şi ascuţite (cuie etc.), nu e de loc bine să le dăm medicamente ca să verse. Mai bine le dăm să înghiţi întregă, nemestecată, o coje uscată de pâine sau le dăm să înghiţă un albuş de'ou nefiert.
2.	Dacă copiii înghit monede, să le dăm uloiu de ricin. Când moneda stă în în gât, ast-fel că copilul să îneacă, trebue să o scotcm cu degetele, iar dacă nu o putem scote, să punem copilul cu capul în jos şi să-l lovim îndesat şi repede după ceafă. Moneda ori ese ori ajunge în stomac şi atunci uleiul do ricin o aruncă din stomac.
3.	Dacă copiii bagă mazere în urechi, e cel mai primejdios lucru să încercăm noi înşi-ne a scote mazerea, căci tot-d’a-una fără excepţiune în loc să o scotem o afundăm mai tare. In acest cas trebue chemat doctorul. Pînă la venirea doctorului e mai bine să lăsăm câte-va ceasuri să ţipe băiatul şi să i se umfle urechea, de cât să încercăm noi a scoto mazărea.
4.	Când le intră ceva copiilor în ochi, nu e bine să frecăm ochii. Geana de jos o deslipim de ochi şi dacă vedem pe globului ochiului vr’un obiect străin îl curăţim cu colţul unei batiste curate de mătase. Dacă nu vedem nimic, atunci prindem geana do sus, o despărţim de globul ochiului şi o tragem peste geana de jos de mai multe ori, pînă ce obiectul străin alunecă pe interiorul genei de sus şi să prinde de geana do jos. Putem freca geana de sus de la coda ochiului spre colţul ochiului (spre nas), căci obiectul alunecă spre colţul ochiului şi iese la
«Albina»
www.dacaromamca.ro
96
1520
A T.TUN A
ivelă. După asta se spală ochiul, dacă e înroşit, cu apă rece şi se fac comprese cu apă de plumb. Când obiectul străin nu-1 poţi de loc scote, punem pe ochi comprese calde şi chemăm doctorul.
5.	Bobe sau alte luci’uri in nas. Nu e bine să scotocim după ele, căci numai le băgăm mai afund. Să dăm copilului mai bine tabac — se înţelege în narea liberă — el strănută şi obiectul ese din nas.
6.	Purici in ureche. Culcăm copilul cu urechia în sus şi-î turnăm în ureche cu o lingură apă caldă. Puricele are să remâe d’asupra apei; dacă copilul să sc.olă repede, de-odată cu apa iese şi puricele-
UN MARTIR
n generala persecuţiune contra bisericoi, începută de-Maximilian, acesta trimise 20 de soldaţi spre căutarea lui Antirn, cel mai mare episcop din Nicome-dia, de a-1 aduce mort în orî-ce chip, căci eră un principal menţinător al creştinătăţeî, din acel oraş. Acum so-întâmplă ca cei 20 soldaţi, fără să cundscă pe Antim, să intre tocmai în propria lui casă, şi, cu acea libertate proprie acestor dmenî, îl cerură mâncare. Bucuros, răspunse sfîntul Episcop; şi le gătî o masă, pe cât putu mai frumdsă,. servindu-î el însuşi.
Soldaţii miraţi de o aşâ omenie şi caritate, pe care ei nu. o întâlnise încă în viaţa lor, fură încântaţi de o aşâ inimă, bună!
Pe când prânzul eră în toiul seu; soldaţii întrebară pa gazda lor, daca nu cura-va cundsce pe un 6re-care Antim,. episcop Creştin, asupra căreia este ordin de la împărat a-1 aduce mort. Atunci Sfîntul răspunse: Cum, să nu-1 cunoscî Eu sînt acele pe care-1 căutaţi; nu trebuo să vă osteniţi de a mă căută: — mă aveţi aci. — Atunci soldaţii speriaţi şi uimiţi de constanţa şi sinceritatea sfîntuluî prelat,-deciseră cu toţii a raportă împăratului că Antim, după lungi căutări nu a putut fi găsit, şi ast-fel să scape viaţa bine-făcătorului lor. Dar nu, răspunse sfîntul episcop,—creş-
www.dacoromanica.io
AI.BTNA
1521
tinilor nu le e permis a spune minciuni, şi nici a consideră ca bune, cele cjise de altul. Haidem drept la împărat; pentru că voesc ca mai bine eu să mor de cât voi să fiţi mincinoşi. Şi aşa el îi urmă, şi pînă îşi lăsă sufletul în cele mai grosnice chinuri; el urmă cu acelaşi entusiazm pentru a nu-şi face religia lui credincidsă de ruşine.
(Din itaiiencsce).	I. Petra rea
Panciu.
ŢUGUIU AL BABEI I-iu
Basm.
\ e povestesce că demult pe o vale largă, sub un picior de munte *n marg*nea unui revenic> într’o casă deşindrilită de crivăţ, ■Mii-rn cu pereţii crăpaţi de igrasie, cu uşile şi ferestrele vraişte, trăia o biată babă văduvă, care avea un fecior viteaz, viteaz, ne mai pomenit de viteaz şi de puternic. Ţuguiu al babei I-iu eră groza mame-sei şi al satului întreg.
Intrând de mititel purcar la pîrcălabul, se luase la trîntă cu păstorii, cu purcarii, cu vâtăşeii şi cu strejariî şi pe toţi îi biruia în luptă.
In pădure, când se ducea, răsturna lemnele şi pietrele; iar de groza lui mistreţii se îmblin^eau şi în turma lui Ţuguiu intraQ ca mieii. Sera se mirau sătenii de cea ce vedeau la dînsul, încremeneau omenii cu cumpenile în inîini, le scăpau ciuturile, ori cădeau în sghiaburi de frică când aureau guiţăturile acestor namile, le vedeau colţii înfigend care pe lângă ce trecea D’apoî Ţuguiu? Venea călare pe câte un buştean gros de $ece ori cât omul şi cântă cu buciumul aşâ de tare de părea că da răsmiriţa.
Pârcălabul ar fi fost mulţumit de el, dar ce-î faci, că îi umplea mereu curtea cu câte jigănii sălbatice de n’aveâ unde le mai pune şi cu ce le mai hrăni.
Trecu ce trecu şi Iui Ţuguiu i-se urî cu acestă slujbă de nimic, precum <jiceâ el şi luându şi rămas bun de la maică-sa şi de la alde Pârcălabul, plecă în lume ca să-şi găsescâ bine capului. Că vecji aşâ e omul mare la suflet: nu-1 încape locul, nu-î vine a sta ca leul în colivie.
Ajungând într’o câmpie mare dete de casa Zmeilor. Cei nouă fraţi, cari locuiau acolo, cum îl văzură intrând aşâ semeţ, voiră să-l omore pentru atâta cutezare, dar Zmeul cel mai tînăr <jise:
«Să nu-1 omorîm fraţilor, că ăsta trebue să fie un mare vitez, ci să-î dăm să ne facă trei treburi şi dacă le-o face să-î dăruim trei rîndurî
www.dacaromamca.ro
1522
ALBINA
de haine, unul de aur, altul de argint, şi altul de aramă cum şi dreptul d’a fi al (jecilea frate de cruce al nostru.»
Sfatul Zmeului fu primit şi Ţuguîii fu trimes dimineţa cu nouă bur-dufe de piele de bivol ca s’aducă apă.
Ţuguîu le tîrî până la fintînă în fugă; iar ajungând acolo se puse să sape în jurul el. Smeil ve<jend că întîrcjiază se luară după dînsul şi găsindu-1 (jiseră:
—	Dar ce faci tu acolo Ţuguîu?
—	Sap să v’aduc acasă fântîna întregă ca să nu mai me trimeteţl voi s’aduc apă aşâ cu picătura».
Zmeii, văzând vitejia lui, îi deteră hainele de aramă.
A doua <ji. nu eră băţ de lemn în curte, tuciul cu mămăligă şi ola de fiertură înţeleniseră la foc, Ţuguiu nici că apucă s’audă bine porunca Zmeilor şi luă căruţele şi plecă.
Zmeii îngrijaţî de el, căci îl vedeau tîner şi sciau câte primejdii putea să întîmpine în pădurea acea unde mişuiau fiarele sălbatice, porniră după dînsul.
Care nu le fu mirarea, când găsiră toţi urşii, câţi fusese prin vizuini, înjugaţi la căruţă şi totâ pădurea legată ferecată gata pe încărcat în care.
Ce să mai rjlicâ Zmeii ? Ii deteră hainele de argint şi gătind totul îl poftiră la masa lor.
A treia <ji, pe când stau cu toţii la sfat în curte sub umbrar, iată că intră pe portă o cetă de uriaşi, cu câte un ochiu în frunte şi năvălesce asupra Zmeilor. Ţuguîu care sciâ să se lupte cu urşii şi cu mistreţii întru nimic îi fu a-î prinde, a-i legă cobză şi a-î aruncă-pe toţi la înclii-sore in beciurile cele mai întunecose şi adîncî.
Zmeii, ghemuiţi prin colţurile umbrarului, ieşiră la ivelă, acum după ce scăpase de primejdiă. Ţuguîu fu îmbrăţişat de fie-care, apoi primi de la dînşii hainele cele cu totul şi cu totul de aur şi numele de frate de cruce; luându-şi în urmă rămas bun de la dînşii, plecă în lumea largă.
Găsesce omul câte o dată şi pe Noroc dacă scie în coprinsurile lui să umble.
*
Merse, merse, băiatul merse
pi de vară Piuă ’n seră,
Cale lungă Să-i ajungă
şi detc de curtea unui împărat care avea trei fete; acolo Ţuguiu se băgă porcar. Nu trecu mult şi împăratul avend un resboiu Ţuguîu îşi lepădă sarica lui de porcar se îmbrăcă cu hainele de aramă şi dueen-du-se în tabără se luptă ca un viteaz, când se întorse fata cea mică a împăratului îl rjărî printre grădele şi pîndindu-1 vă<ju când se îmbrăcă iar ca purcar. Când se întorse tatăl seu şi povesti tote isbîncjele omului îmbrăcat în haine de aramă, ea tăcu nu spuse nimic din cele ce văzuse.
(Sfirşitul în No. viitor).	Siuara.
www.dacaromamca.ro
www.dacoromanica.ro
Sat African
1524
ALBINA
Patima cea mai urâtă
acă s’a vă^ut şi el mare, a plecat băe-tanu’n lume, sâ-şî caute singur de cap, n’a vrut să maî stea sarcină în spinarea luî tată-săii. Multă vreme n’a sciut părinţii nimica de capătul odraslei lor, că băiatul n’a vrut să le maî dea de scire.
O dată, vine un cunoscut s’aducă moşnegilor o bucurie.
—	Uite, am fost c’o trebă a mea în cutare tîrg şi m’am vă<Jut pe-acolo şi cu feciorul domniilor-vostre.
Da bătrânul întrebă:
—	Şi cum de 1-aî întâlnit?
—	Ah! mi-î că vă voiu strică bucuria: — eră la iarmaroc, înconjurat de un cârd de mueri, de celea fără nici un căpătâiu; îl trăgeau care’ncotro. Nu mi-a mirosit mie tocmai a bine.
Da bătrânul ţlice liniscit:
—	Eheheî... tot băiatul meu rămâne, nu-i nevoe, cu vremea se tămăduîe de boia asta; omul mai în-bătrânesce, are să îngenuche el odată, ferescă Dumnezeu de mai rău.
Maî trece un răstimp.
Cunoscutul acela vine iar cu veste bună la moşnegi :
—	Iar am întâlnit pe feciorul vostru.
—	Eî, da acu cum 1-aî găsit? întrebă moşnegul neliniscit.
—	Rău de tot! — Cum nu se cade maî răii: vr’o doi îl duceau, legat cot la cot, ci că furase nisce cai.
Nu-î nevoe, tot băiatul meii rămâne: are să-l bată, l-or mai dojeni, şi de la o vreme trebue să se îndrepte — ferescă D-ţleii de maî răii.
N’o fi trecut multă vreme la mijloc şi cunoscutul vine iar la bătrâni.
www.dacoramamca.ro
AT.niNA
1525
—	Te-aî întâlnit şi-acum cu fecioru-mîeti ?
—	Da.
—	Şi ce urmări are? Merge mai către bine?
—	De bine nu prea bine, da ori cum, tot s’amaî îndreptat: — l-am găsit beat într-o cârcimă, dormea acolo pe un divan. O fi făcut vr’un chef şi el, «a omul. cine nu beâ când are cu ce ?
Moşnegul se încruntă şi ofteză din adîncul sufletului :
—	Ei, de acum l-am prăpădit, nu mai am fecior.
—	Da de ce?
—	Beţia să ţine de om ca scaiul; când te-o încăleca ea, apoi te-aî pricopsit, nu te poţi scăpă pîn-ce nu ţi-o cădea lingura de la gură.
Nici o slăbiciune nu-î mai rea de cât beţia. Mi-am prăpădit feciorul de acum.
Şi bătrânul a prins a plânge.
Ion Adam.
Ferirea seminţelor de paseri
'^jintr’unul din numerile trecute am dat un mijloc practic pentru a feri semănăturile de stricăciunile ce le pot face ^jgs) paserile. Mai ales în acest anotimp paserile sînt strică-ar tore agricultorului, căci neavend alte mijldce de hrană, «le se aruncă împinse de fome, şi zeciuesc semănăturile.
Răul făcut este cu mult mai mare do cât vara sau tdmna «ând ele se hrănesc din recoltă, care fiind mare, nu se cu-născe stricăciunea, şi în afară de acăsta, atunci pe lingă re-«oltă mai' au şi omi(jile, vermişorii şi alte insecte pe cari le mănâncă cu mai mare plăcere. Aşâ dar primăvara lipsind insectele şi viermii singura hrană a pasărilor sînt semănăturile, şi atunci agricultorul pierde pe lîngă sămînţa semănată, şi lucrul făcut şi recolta care ar fi dat-o semînţa mâncată de pasări.
Se înţelege că găsirea unui mijloc de a putea opri paserile să mănânce de prin semănături ar fi de mare folos, căci s’au vă<Jut une-ori câmpiile semănate aprdpe curăţate cu totul de seminţe de către paseri.
Pînă acum pe la noi pe la ţară nu se prea obicinuiâ ase face asemenea lucrări de ferire a seminţelor. Ţăranul vede paguba făcută, îndată după încolţirea plantelor semănate şi
www.dacoroinamca.ro
1526
ALBINA
se mulţumesce să se plângă vecinului că prea i-a leşir rar grâul sau secara, anul acesta, fără ca să se gândescă să ia pe viitor vre-o măsură ca să nu se mal repete paguba.
Dacă la noi lucrurile stau ast-fel, în alte ţări insă pe fiecare (Ji se fac cercetări şi se descoper mijl6ce care de care-mal lesnicidse, spre a putea feri agricultura de pagube.
O revistă franţuzăscă «Venătdre şi pescuire» dă în acăstă. privinţă, în unul din numerile trecute, un sfat bun cititorilor săi. Sfatul acesta constă în îndemnul de a se sluji de-procedeul descoperit de d-nul Ch. Wendelen pentru a goni pasările de la semănături.
Anume: să se mânjăscă seminţele cari trebuesc semănate cu un praf de miniu roşu (Miniul este un oxid al plumbului şi se p6te procură pe un preţ fdrte eftin).
Lucrarea se face punând într’un sac—care se cere să fie cât se pdte de des ţesut şi dacă se pdte, să fie chiar cătrănit sau văpsit — un chilogram de pulbere roşie de miniu împreună cu 20 — 25 chilograme de sămînţă. Se amestecă apoi bine, învîrtindu-se sacul şi plimbându-se în el, pînă ce ele se înroşesc.
După ce s’a făcut acăsta se pot semăna fără grije, căci păsările nu se mal apropie de câmpurite semănate cu sămînţă ast-fel preparată.
Din causa proprietăţilor otrăvitore ale miniuluî se cere ca sacul în care se face amestecarea, să fie în condiţiunile de mal sus, căci alt-fel ar strică dmenilor cari ar prepară seminţele.
Este bine ca fie-care să caute a întrebuinţă acest mijloc care este fdrte folositor.
De alt-fel, orî-cino pdte să încerce acesta la o parte din semănăturile sale şi apoi la adunarea recoltei se va încre-dinţă despre folosul adus, comparând recolta locului semănat cu sămînţa preparată cu a altul loc pe care s’a pus sămînţă nepreparată.
I. Nicolescu.
Severin.
învăţătura este poiloba bogatului şi bogăţia săracului.
Sînt trei feluri de neînvăţaţî: Unii care nu sciu nimic, alţii care aceea ce sciu, sciu rău, şi alţii cari sciu alt-ceva da «eia-ce ar trebui să scie.
www.dacoromanica.ro
www.dacoromanica.ro
El! flî păţit~o?
1528
ALPINA
CLOPOŢELUL CAPREI
9
Snoavă.
capră se sue pe un arbor să mănînce muguri. Arborul ii fură clopoţelul. Capra dice: arbore, dă-mî clopoţelul, că de nu, m6 duc la ferestrău şi-l chem să te taie. Arborul nu vreâ să-i dea clopoţelul.
Capra se duce la ferăstrău şi-î dice : hai fierăstrăule de taie arborul, că nu vrea să-mi deâ clopoţelul, căci de nu, chem focul să te ardă. Fierăstrăul nu vreâ să vină.
Să duce capra la foc. Hai focule, dice ea, arde ferăstrăul, căci de nu, chem apa să te stingă.
Focul se ascunde în spuză şi stă pitic.
Să duce la apă, nici apa nu vreâ să vină.
Plecă capra şi să duce la boi. Haidaţî boilor, beţi apa, că nu vreâ să stingă tocul, şi de nu-ţi veni, chem lupul să vă mănînce. Boii dau din urechi şi rumegă mai încolo.
Să duce la lup. Hai lupule, de mănîncă boii, că nu vreau să beâ apa. De nu vii, chem puşca să te împusce. Lupul încă îşi face urechia tocă.
Alergă capra la puşcă. Vino puşcă de împuşcă lupul, că nu vreâ să mănînce boii. De nu vii, me duc şi chem şorecele să-ţi rodă oţelele. Nu vreâ nici puşca.
Se duce şi chiamâ şorecele: hai şorece de rode oţelele puscei, că nu vreâ să împusce lupul, şi de nu vii chem pisica să te mănînce. Şocele ţîşt în gaură!
Se duce şi chiamă pisica: hai pisică şi mănîncă şorecele că nu vreâ să rodă oţelele guscei.
Pisica sbughiu ! după şorece să-l mănînce; şorecele ţîşt! după puşcă să-î rodă oţelele; puşca clanţ! clanţ! să împusce lupul; lupul hap! hap! după boî să-i mănînce; boiitropa! tropa! după apă s’o beâ ! apa locio! locio! după foc să-l , stingă; focul pîrr-sfirr! după fierăstrău să-l ardă ; fierăstrăul hirţ-scîrţi la arbore să-l taie; arborul ting-ling! dă clopoţelul caprei.
www.dacoromanica.ro
ALPINA
1529
MULŢUMIRE
Aduc mulţumiri domnului G. Marincscu-Dorojan din Bucurescî, care a bine-voit a dona bibliotecei acestei şcole mal multe cărţi literare. Spre folosul sătenuluî, doresc a găsi imitatori.
Z. G. Ncgoeseu
Diriginte, JidcnI (R.-Sărat.)
Băiatul şi epurile.
fost o dată un băiat sărac. El audise pe alţii vorbind, că dacă în sera de Crăciun să duce cine-va pe câmp, uşor îşi pote găsi norocul.
Şi băiatul ieşi la câmp; eră frig şi lună frumosă. Cum mergeâ aşâ, de o dată zări în zăpadă două urechi lungi. Uitându-se mai bine ce să vadă? un iepuraş şedeâ în zăpadă ca într’un cuib.
Băeţaşul se apropiă încet de el ca să-l prindă şi gîndeâ în sine: Ah! de a-şi prinde acum iepurile, i-aşi trage pielea şi a-şi vinde-o. Pe ea capăt de sigur cel puţin 50 bani; şi carnea o vînd şi capet pe ea 2 corone (1). Face cu totul 2 corone şi 50 bani. Cu banii aceştia cumpăr de la cioban un mieluşel şi mă duc cu el la păşune pe munte. Când va fi mare, îl tund şi îi vînd lina cu 4 corone. Asta face în 10 ani 40 de corone. Atunci vînd şi oia şi-mi cumpăr o vacă. Vaca trebue să-mi deâ lapte, şi atunci vînd unt şi brînză, vînd şi viţei, ori îi ţin şi lac o ciredă întregă. Acesta în câţl-va ani îmi aduce cel puţin 1000 de corone, aşâ că pot trăi forte bine, şi la dejun pot avea pâine cu brînză şi unt de cel mai bun.
După aceea vînd cirăda şi capăt mulţi bani, îmi cumpăr în cetate o casă frumosă şi banii îi dau cu camăta, aşâ că în curînd voiu avea 100.000 de corone. încep apoi un negoţ mare şi mă fac milionar. Apoi împrumut cu bani pe împăratul, pentru care îmi dă moşii întinse, pe urmă 1
(1) Corona, ban Austriac; 1 1. şi 5 b.
www.dacaromamca.ro
1530
Al. TUNA
îm! cinstesce moşiile şi m6 face şi baron, mă duc în bătaie şi mă fac un ghinărar vestit, iau de nevastă pe fata împăratului şi după acesta mă fac şi eu împărat. După aceea mă întorc o dată şi în satul meu, ca să mă vadă toţi omenii. Mamei mele îi duc un sac de corone, pentru băieţi fac un pom de Crăcin cu tot felul de daruri şi pe toţi omenii îi fac bogaţi, chiar şi pe păzitorul de câmp. Dumnedeule, ce bucurie o să fie atunci!
Dicând acestea băiatul, pliosc! butii în palme de bucurie, iepurile speriat, huşi! să cără p’aci încolo. Precum mai înainte nu sciâ ce să facă de bucurie, că are să fie împărat, aşâ stătea acum în frig cu pantalonii rupţi şi cu mâinile îngheţate; îi trecură tote visurile.
Epurile, de nu l-o fi împuşcat cine-va până acum, tră-iesce şi adi.
Povestită, după nemţesce de Septimiă.
SFATURI PRACTICE
Doctorie folositdre.
In contra împunsăturilor de ţînţarî, albine, vespi, şi ale altor insecte se recomandă Spirtul de Salmiac. Indivizii carî petrec dile întregi, ba chiar şi dorm prin păduri şi pe câmpuri, n’ar face reu să porte cu sine o sticluţă cu Spirt de Salmiac. O picătură cu care freci locul împuns, e de ajuns ca să înceteze usturimea.
*
Mirosul cărnef.
Vara e forte greu să păstrezi carnea, ca să nu mirosă. Vn mijloc de-a păstră carnea mai multe dile în stare prospetă, sau de a depărta mirosul dacă l-a primit, este Horea de romoniţă. Ferbem acestă flore în apă, şi cu acest ceaiu opărim carnea. Co-lorea carneî nu se schimbă; iar, ca să nu primescă miros de romoniţă spălăm carnea cu apă curată.
*
Spălatul rufelor.
Cum putem face economie de lemne şi de muncă la spălarea rufelor ?
Rufele colorate ori albe le muiăm într’o leşiărece, compusă aşâ:
La câte 20 litri apă 1/t kgr. săpun ras, 3 linguri de benzină şi 1 lingură de borax, disolvat în apă fierbinte.
In amestecul acesta lăsăm rufele timp de Va ceas, după aceea le fierbem din nou Va ceas.
www.dacoramamca.ro
ALRTNA
1531
Când leşia s’a răcit, putem să turnăm totul în albie şi cu aceeaşi apă se frecă rufele în mod obicinuit, limpezindu-se pe urmă în apă rece.
*
Carnea tare.
Provine adesea de la vitele bătrîne neîngrăşate sa>i hrănite reu. Pentru ca o asemenea carne să potă căpătă frăgezimea tre-buinciosă, se procedeză ast-fel: După ce s’a liert carnea şi s’a curăţit spuma, se târnă (peste o cantitate de 5 klg. zemă de carne) ■o lingură de spirt. Cea mai vînjosă carne devine prin acest mijloc fragedă, fără ca să capete miros de alcoliol. Mai e alt mijloc de a frăgezi carnea : o lăsăm să steâ 10 minute în apă amestecată cu zemă de pepeni. O asemenea carne dacă se fierbe, se frăgezesce până la descompunere.
I^FORMflŢlU^I
A S. Regală principele Ferdinand însoţit de d. Ion I. C. Brătianu, Ministrul lucrărilor publice a făcut plimbări prin partea muntosă a Olteniei. Pretutindeni a fost întîmpinat cu mare bucurie de către popor. A. S. Regală a remas încântată de frumuseţele locului din acestâ parte istorică a ţării nostre.
*
In Bucurescî s’a format un comitet compus din studenţi universitari •cu scopul de a găsi mijlocele pentru ridicarea unui monument marelui nostru istoric A’. Bălcescu. Dorim deplină reuşită tinerilor noştri studenţi.
*
Congresul studenţilor noştri universitari se va ţine anul acesta în Tulcea.
*
Profesorul G. Weigand de la Universitatea din Lipsea se află în partea muntosă a Olteniei, unde face studii asupra limbii românesc!, iar profesorul Sîrcu de la Universitatea din Petersburg a făcut studii tot asupra limbii românescî, însă în Banat şi Transilvania.
*
Localul seminarului Central din Bucurescî se va construi în curtea bisericii Antim.
Acesta în urma dorinţei esprimate de Maj. Sa Regele şi de I. I. P. P.
S.	S. Mitropoliţi. De alt-fel locaşul seminarului din Buciiresci aci a şi fost pentru prima dată.
*
Comisiunea pentru examinarea candidaţilor pentru şcola normală de institutori se compune din d-nii Colorian, Dulf şi Speranţă, iar pentru examinarea candidatelor pentru şcola normală de institutore din Iaşi .şi pentru Asilul Elena Domna, secţia normală, se compune din domnii Haliţă, Manicatide şi Bufureanu.
www.dacoromanica.ro
1532
ALBINA
A. PEL
Comitetul de iniţiativă pentru ridicarea unui monument naţional lui Tudor Vladimirescu în oraşul Tîrgu-Jiu, face cunoscut că statuia este gata şi că este deja expediată din Milano. 'Sculptorul acum lucreză la soclul statuei, iar în a doua jumătate a lunei Septembre a. c. se va face inaugurarea cu mare solemnitate.
Comitetul a turnat o medalie comemorativă, admirabil reuşită, care se va împărţi în <jiua inaugurăreî.
S'a admis de către comitet a se imprimă o broşură prin care se va publică, pe judeţe, numele personelor care au contribuit şi sumele subscrise, numele personelor cari au refusat listele şi numele acelora, cai'e au primit liste, au colectat şi încă nu le-au trimes casierie comitetului. Din acestă dare de semă se va putea vedea totă activitatea şi lupta comitetului în aceşti patru ani precum şi gestiunea exactă de banii încasaţi. Acestă broşură se va împărţi chiar în rjiua inaugurăreî, de aceia rugăm cu insistenţă pe toţi deţinătorii de liste şi în special pe toţi d-nii institutori şi învăţători cari au liste, să bine-voiască a le trimite împreună cu sumele colectate sau chiar listele albe, pe adresa casierului D. C. Bălăcescu, farmacist, str. Sf. Vineri 2, Bucurescî in cel mai scurt timp posibil; de ore-ce la 1 Septembre se va da broşura la imprimat.
Comitetul a trimes în totă ţara 3.027 liste, împreună cu un apel destul de patriotic către toţi Românii iubitori de neam; însă nu s’au înapoiat de cât prea puţine; şi dacă Onor. guvern, nu venea în ajutorul Comitetului cu suma de 30.000 lei, eram expuşi a nu putea să îndeplinim acest omagiii de recunoscinţă, faţă de Martirul Românismului; re-mânend monumentul în atelierul turnătoriei Barigozzi din Milano.
Sperăm că acest ultim apel va da rezultatul dorit.
D. C. Bălăcesca
Delegatul comitetului, farmacist.
Deslegarea întrebărilor din fio. 41.
III.	Ghicitdre: A-FRICA
D-ra Aspasia Burghelea, Păncescl, Bacău; D-ra Alexandrina Căpăţînă, Panciu. Putna; Isac Rottman, Loco; Andonie Nicolau, Nicorescl, Tecuci; Alexandru Popilian, Curtea de Argeş; Mnnole C. Enescu, Loco; G. T. Vasilescu, DrâgăşanI, Covurluiu ; Pr. D. St. Ro-şcscu, Băltnţl, R.-Sârat; A. Tauru, Ţiclenl; Valeriu Ţino, Brăila; Z. Ionescu, R.-Sărat; A. G. EnăcGnu, Brăila ; D-ra Oniţa Popescu, Clincenî, Ilfov; A. Popescu, Sintescl, Ilfov ; C. Constantinescu, Sintescl, Ilfov; D-ra Elena C. Cârnu; D-ra I6na C. 01teanu;D-ra M. Solomonescu, Sintescl, Ilfov ; I. Vişinescu, MihălescT, Vlaşca ; D-ra Sindica Dumitrcscu, Sintescl, Ilfov; Gli. Ionescu, EnăchescI; N. I. Partenie, Nicorescl, Tecuci; F. N. Stefa-niu, Nicorescl; G. Nichiforeseu, Darabani, Dorohoiu; Preot Sachelar I. Costachescu, Vaţa-Olt; V. I. Bătăturescu, R.-Sărat; D. Pătrăşcan, Domnesc!, Putna; I. Pruteanu Bacău.
Premiul a fost câştigat de d. A. Popescu, Sinteştî, Ilfov. D-sa e rugat să ne scrie ce cărţi doresce a i se trimite pentru 1,50.
www.dacocamamca.io
AI.HINA
1533
Adrese către redacţie
Sunt pe deplin convins că Revista Albina este Regina în fruntea tuturor revistelor ; şi că precum Regina intr’un stup este unica care di-rige stupul, ast-fel şi revista Albina este unica în acesta ţară, care ur-măresee luminarea poporului arătând treptat mijlocele cari tind la înavuţirea neamului românesc.
Felicit dar, iniţiatorii acestei reviste, pentru sacrul interes ce depun în continuu în îndeplinirea scopului ce’l urmăresce.
Diinilrie Ştefanlu.
Verificator, Adm. Regiei monopol. Statului. Piatra-Olt.
*
Salutăm cu bucurie, apariţiunea revistei «Albina», care ca o stea lu-minosă, călăuzesce pe ţăranul Român, întru urmarea noului trai ce ar trebui să începă după sfatul şi exemplul dat. Dea Domnul ca exemplele şi sfaturile el să ducă la bun sfîrşit şi ast-fel munca să fie încununată de succes.
Onore prisăcarilor de la «Albina*.
A. X. Fotcscu, învăţător.
P. Rczeanu.
Bulbucata-Vlaşca.
«Albina» d-vostră încă n’au înplinit un an de când a apărut, dar a produs atâta miere, de unde tot poporul de prin tote unghiurile ţăreî se îndulcesc «Albina» avend menire aşa de înaltă: Luminarea poporului, îi doresc din totă inima, roiuri multe şi faguri din belşug.
Andonie Xicolnu
Comuna Nicoresel Jud. Tecuci.
*
Nu am cuvinte să ve pot exprimă bucuria şi mândria ce simţ în sufletul meu, vetjiend marele interes ce comitetul în unire cu toţi omenii de bine, portă neamului românesc în genere.
Facă cerul ca intenţiunile d-vostrâ demne de totă lauda să aibă nemărginită durată şi resultate strălucite şi fiţi siguri de recunoscinţa poporului Român, care va trece numele d-vostră al tuturor, în cartea de aur a patrioţilor care au luptat şi luptă pentru binele şi fericirea lui.
N. Vişineanu
Caracăl.
*
Nu sînt de cât 6 luni de cjile de'când a apărut revista d-vostră şi ea a fost îmbrăţişată şi de păturile cele mai de jos ale societăţii, din causa bogatului material ce conţine. Ţăranul român absorbe cu nevinovăţie adevărul de pe busele nevinovate ale albinei.
P. I) unii trese u învăţător, CulinescI Muscel.
www.dacaromanica.ro
1534
ALBINA
Acestă revistă «Albina» mi s’a părut că este demnă de totă stima unul om civilisat şi cu ardorea cea mai patriotică pentru o causă salutară.
Nicolae Kiriuzi
BucurescT.
POŞTA REDACŢIEI
I. M. S , Corabia.—Aritmogriful nu se va publică.
Z. I. Iordftcliescu, Bucuresci.—Basmul e publicat în colecţia lui Ispirescu.
B. I)., Boşotenî.—Nu se va publică.
B. I., Istriţa.—Regretăm, dar nu se pote.
V. Z N., Ploesci.—S’a respins vorba cu moş Stan.
V. T., Sâbăoanî.—Comitetul a respins.
T.	M. Măgurele.—Ca încercare nu e rea. dar nu e de publicat.
T. U. Mireni.—Nu se înţelege bine cari sint acele nouî folose. Nu se pote publică.
I. D. I’., Apele-Viî.—Ne pare rău că nu sint destul de reuşite ca să le putem publică.
Z. E. N., Jideni. — «Mulţumirea» s’a publicat. «Modificai'ea calendarului - nu se va publică Trimeteţî alt-ceva.
N. I. I., Mugoşu.—Nu înţelegem pentru ce-î aduce mulţumiri în public.
Mai mulţi abonaţi rurali. — Ne pare reu că vă înşelaţi. «Albina» a publicat aprope o sută de bucăţi din popor. Va publică şi de acum înainte. Sîntem datori însă să alegem : nu publicăm nici lucruri prea cunoscute nici poezii de dragoste, nici anecdote sau povestiri din cari nu rezultă o învăţătură sănătosă.
I. Olteami, Schitu Golcscî.—N’avem ce face, trebuie să dăm de tot felul ca să mulţumim pe toţi.
A. C. Groza, Vida. — In timpul când aţi trimis darea de semă despre împărţirea premiilor nu se putea publica, de vreme ce acestea erau numere de vacanţă, tipărite mai înainte aprope în întregime. Sciţi că revistele au obiceiu ori să suspende apariţia în vacanţă ori să scotă mai multe numere duble'. Noi ne-am impus sacrificiul de a trimite numerile săptămânale; dar nu eră loc pentru înserarea de articole venite în acest timp. Regretăm că acestă neplăcere s’a întâmplat unui bun sprijinitor al publicaţiei nostre. Dăm totuşi darea de semă în numărul viitor, căci serbările şcolare sînt tot-d’a-una interesante psntru public.
M.	Călăraşi.--Şarada nu se va publica.
N.	I’., Nicoresci.—Poesiile d.-v. nu se vor publica.
Gli. Gr. B., Tecuci.—Şarada «Satana» nu se va publica-
Tr. Garollide. — Ne vom adresa la Paris pentru catalog de fonografe. Din bucăţile trimise vom alege câte-va.
T. I’., Simnicu.—Am putea publica o dare de semă despre o împărţire de premii, dar pentru un discurs întreg n’avem loc. Ni s’att trimes şi sitele multe; dar cu părere de rău am fost nevoiţi să procedăm tot aşa.
1>. 1’., Tismana.—«Ursitorile» şi poesiile nu se pot publica. Trimiteţi slt-ceva şi, de va fi chip, sîntem gata
I’r. G. I’., Bucuresci.— «Citirile vătămătore > se va publica; cele-l-alte două nu.
Rugăm pc toţi domnii, cari au binc-voit a ne procură abonamente şi n’nu trimis încă banii persanelor stab-scrise in liste, să bine-vo-iască a ni-I înainta de urgenţă.
Asemenea rugăm pe toţi domnii, cari nc-au cerut abonamentul, fie prin scrisori, îie prin cărţi poştale, să bine-voiască a ne trimiti costul.
La 30 Scptcmbre revista împlinind un an de existenţă, rugăm pe de o parte pe d-nil abonaţi neaciiitaţî, a trimite banii; iar ţie de alta, rugăm pe toţi muicii noştri a stărui pentru facere de noul abo-Jiamcntc.
www.dacaromamca.ro