Andl I.
DcminicA 9 Adgdst, 1898
No. 45.
ALBINA
REVISTA ENCICLOPEDICA POPULARA
APARE ÎN FIE-CARE DUMINICĂ
Abonament, pe an: în ţară Ler.5
„ „ „ străinătate „.........8
Un număr.................15 bani.
sumar::
Gr. M. 4lexandrescu, O călătorie la Cozia.—Gh., Michelet.— Grig. Theodosiu, Om, nu glumă \.—Phoenix, O lecţie de economie.— V. Pârşan, Norocul şi mintea.—/. Moisil, Ursul.—Z. G. Negoescu, Pelagra. — I. C., Din istoria plantelor agricole. — Poveţe sanitare.— N. O. Popovici-Lupa, Bibliografie.—Din înţelepciunea celor vechi.—Informaţiunî şcolare.— Apel.—Fapt lăudabil.—Cărţi şi reviste.—Serbare şcolară. — Mulţumire. — Adrese către redacţie. — Poşta redacţiei.
Ilustra fiuni: Monastirea Cozia.—Urşi.—O grupă de Somalî.
O CĂLĂTORIE LA COZIA
DE
GR. M- ALiEXANDRESCU
(1842).
a la trei ore departe de Râmnic, pe un braţ de pă-mînt ce din pălele Carpaţilor se întinde d’asupra Oltului, este zidită Cozia. Ca operă de architectură, mănăstirea acesta nu diferă întru nimic de cele mai multe. Numai numele fondatorului deşteptă nisce suvenire măreţe nutrite încă de zgomotul valurilor, cari udă înaltele ziduri, şi se închină în trecăt ţarinii eroilor. De cea-l-altă parte a rîuluî, un şir de munţi acoperiţi de arbori, formeză monă-stiriî o statornică barieră, caro o apără despre răsărit, şi •opresce razele sdrelui de a turbură fără timp repaozill părinţilor. Oltul în măreţele lui capriţii aci desfăşură cu fală undele sale, aci strecurându-se ca un şarpe printre două stîncî, ce se par a se împreună ca să-i închitjă drumul, îşi răzbună prin urlete sălbatice de strîmtorirea ce suferă, şi
«Albina»	89
www.dacoromanica.ro
1410
ALBINA
spărgendu-se cu furie de pietrăselo lor temelii, paro a Io ameninţă că, ajutat de timp, va surpă o dată culmea şi trufia lor.
In cea d’întâiu intrare, la uşa bisericii este un tron do piatră, şi Vulturul cu două capete ţine d’asupra-î cordna re-gală. In acel tron spun că se odihniă Mircea, care se află picturat în întru bisericii, june încă, după cum eră când a fondat-o (1). Statura lui e de mijloc, chipul blând şi voios, ochii mari şi albaştri, părul castaniu blond şi buclat. O parte din îmbrăcămintea lui e vechiul costum al cavalerilor cruciaţi : veşmînt scurt şi spată, călţunî şi culţi, la genunchi are cusuţi în fir vulturi cu două capete, pe d’asupra portă mantie roşie cu mărginare de aur, şi pe’,cap o corănă. Valorosul Domn este înmormîntat în biserică, în cea d’întâiu intrare; două mari pietre acoper mormîntul. Inscripţiunca uneia a început a se şterge, în cât abia poţi descifrâ câteva cuvinte şi numele Mircea, iar pe cea-l-altă se citesc desluşit aceste cuvinte: «Aci odihnesce Maica Ten fana călugăriţa, cu tiesa Domna Deorica şi fiul seu Nicolae Vodă, leat 1425,>. Descoperire neaşteptată şi plăcută ! familia lui Mihal Vităzul în acelaş mormînt cu bătrînul Mircea. De şi o istorie (jac® că Domna Florica a murit în sclavie la Hanul Tătărăsc, căruia se trimesese în dar de Sigismund Ba-tori în urma bătăliei de la Boroslo, dar se vede că sau Mi-haî însuşi a reuşit s’o scape cu promisiuni trimise Hanului prin deputaţii săi, saîi că Radu Şerban I-iu, moştenitorul tronului şi boierii ţării, au liberat-o cu dare de bani, cretjend că este o desonore generală să se afle în mâînele Tătarilor familia unul ast-fel de om. Cât pentru maica lui, Theodora, pe care in anul 1599, în timpul cutezătăreî espediţil în Transilvania o trimesese spre siguranţă la Cozia, este de crecjut că, amărîtă de mortea durerosă şi timpurie a fiului său, după care ea mal trăi doi ani, a îmbrăţişat viaţa călugârescă, şi s’a înmormîntat acolo lingă un Principe de aceeaşi familio şi valoros ca şi fiul său.
După un prînz de acelea ce nu se şterg uşor din memorie, ne aruncarăm într’o luntre, însoţiţi de un june călugăr şi trecurăm pe malul din drepta ca să vizităm un metoc al Cozieî numit Ovedenia, ce se află pe căsta muntelui în dc-
(1) La 1386.
www.dacoromamca.ro
www.dacoromanica.ro
Mănăstirea Cozia.
1412
ALBINA
simea pădurii. După ce mergi cât-va pe marginea rîuluî, te sul pe un fel de galerie tăiată în piatră, care negreşit face parte din drumul Romanilor; apoi o scară cu câte-va trepte iarăşi de piatră faciliteză suirea pe o măreţâ teraţă, spîn-zurată ca printr’un farmec d’asupra abizulul. Aci silit stîn-cile ce privite din foişorul monastirei se par a se împreună ca să oprăscă Oltul. La spatele teraţeî pe culmea muntelui se văd rămăşiţele unei (Jidiri, ce se numesce Turnul lui Tra-ian, loc de observare demn de acei omeni în care tdte erau mari, virtuţi ca şi crime.
Ne trebui mai mult de o oră pînă să ajungem la Ove-denia, mic schit, locuit de vre-o (jece călugări .şi fondat de Mitropolitul Varlaam pe la anul 1675 în timpul domniei lui Duca Vodă. Părinţii, în buna lor voinţă de a ne arătă tot ce au mai interesant, ne duseră la două cliiliuţe făcute în piatră, care, în termeni bisericesc! se numesc peşteri: una din ele încă ne terminată, se lucreză cu cheltuiala unui boier din Râmnic. Am făcut observaţie părinţilor că, -cu 600 de lei ce (Jiceau că s’au cheltuit la dînsa puteă acel boier • să facă 5 sau 6 camere, când în chilia de piatră abia te poţi învîrti. Dar opinia părinţilor eră cu totxd contrarie; ei considerau scobitura în piatră ca cea mai complectă probă de cuvioşie, şi cel mai mare serviciu ce pdte cine-va să facă lui Dumnezeu. Cu un cuvînt, un om care face o peşteră, ori cum ar fi trăit în lumea acesta, este sigur că va fi mîntuit în cea viitore. Aceste cuvinte semănau (Jise ca să ne îndemne şi pe noi la asemenea faptă, dar din nefericire ne lipseau şi mijldce şi voinţa de a pune în lucrare îndemnul. Ca să nu fim însă crezuţi de eretici dădurăm ceva părinţilor ca să ne comemoreze. — Aveţi şi ceva morţi ? ne întrebară. — Avem, dar pentru că au murit de mult îî-ău comemorat alţi preoţi. - Asta nu face nimic : noi aici n’a-vem nici o trebă şi putem să ne rugăm pentru dînşiî.
Acum eră tîrziu ca să mai pierdem timpul în vorbe; lua-răm dar bine-cuvîntarea părinţilor promiţîndu-le a cugetă mai serios la fondarea unei peşteri, şi ne întdrserăm la mănăstire.
piua începuse a se ascunde după munţii de.J.a. apus, mai luminând încă puţin culmele cele din faţă. Apropierea serei da obiectelor colori fantastice, şi deşteptă nenumăratele voci
www.dacarotnanica.ro
albina
1413
ale Singurătăţii. Hotăriţi a plecă a doua-cjî de la Cozia, ne mal silirăm o dată în foişorul ce dă d’asupra Oltului: de acolo preumblarăm căutătura ndstră pe deşertele-î ţărmuri şi îndeplinind lipsa talentului cu entusiazmul pentru gloria naţională, plătirăm un tribut de laude meritate valorosului Mircea, prin poesia întitulată : «Umbra lui Mircea sau o sără la Cozia.»
Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate;
Către ţărmul din protivă se întind, se prelungesc,
Ş’ale valurilor mîndre generaţii spumegate Zidul vechiu al mănăstire! în cadenţă îl izbesc.
Dintr’o peşteră, din rîpă, noptea ese, me’nprcsoră:
Dup >, muche, după stîncă, chipuri negre se cobor: Muşchiul zidului se nişcă... printre iarbă se strecoră,
O suflare, care trece ca prin vine un fior.
Este ora nălucireî: un mormint se desvelesce,
O fantomă încoronată din el ese... o zăresc...
Ese... vine către ţărmuri... stă... în prejma ei privesce,
Rîul înapoi se trage... munţii vîrful îşi clătesc.
Ascultaţi..! marea fantomă face semn... dă o poruncă. Oştiri, taberi fără numer împrejur-î înviez...
Glasul ei se ’ntinde, cresce, repetă din stîncă în stîncă, Transilvania ’î aude, Ungurii se înarmez.
Oltule, care-aî fost martor vitejiilor trecute,
Şi puternici legione p’a ta margine ai privit,
Virtuţi mari, fapte cumplite, îţi sînt .ţie cunoscute,
Cine pote ca să fie omul care te-a ’ngrozit?
Este el cum îl arată sabia lui şi armura, (1)
Cavaler de ai credinţei, sau al Tribului stăpîn,
Traian, gloria Romei ce se luptă cu Natura? (2)
Uriaş e al Daciei, sau e Mircea cel bătrîn ?
Mircea! îmi răspunde delul; Mircea! Oltul repeteză; Acest sunet, acest nume valurile îl primesc,
Unul altuia îl spune, Dunărea se înştiinţeză,
Ş’ale ei spumate unde către mare îl pornesc.
(1)	In biserica de la Cozia Mircea este zugrăvit în costum de cruciat
(2)	Pe malul drept al Oltului se vede drumul făcut de Traian.
www.dacaromamca.ro
1414
AT.BIXA
Salutare umbră veche! primesce închinăciune De la fii ai României care tu o aî cinstit Noi venim mirarea nostră la mormîntu-ţl a depune. Vecurile ce ’nghit nemuri al teii nume l-au răpit.
Rîvna-ţi fu neosebită, îndelung’ a ta silinţă:
Pînă 1’adîncl bâtrîneţe pe Români îmbărbătaşi;
Insă, vai! n’a iertat sorta să ’ncununî a ta dorinţă; Ş’al tău nume moştenire libertăţii îl lăsaşî.
Dar cu slabele-ţî mijloce faptele-ţi sînt de mirare; Pricina nu rezultatul, laude ţi-a cîştigat : Intreprinderea-ţi fu dreptă, a fost nobilă şi mare,
De aceea al teu nume va fi scump şi nepătat.
In acel locaş de piatră, drum ce duce la vecie,
Unde tu te gîndescî, pote, la norodul ce ai iubit,
Câtă ai simţit plăcere când a lui Mihai soţie (1)
A venit să-ţi povestescă fapte ce l-au strălucit!
Noi citim luptele vostre, cum privim vechea armură Ce un uriaş o dată în răsboîe a purtat;
Greutatea ei ne apasă, trece slaba ne măsură.
Ne îndoim dac’aşâ omenii întru adevăr au stat,
Au trecut timpii aceia, timpi de fapte strălucite,
Insă triste şi amare; legi, năravuri se îndulcesc:
Prin sciinţe şi prin arte naţiile înfrăţite,
In gîndire şi în pace drumul gloriei găsesc.
Căci războiul e bici groznic, care mortea îl iubesce; Şi ai lui sîngeraţl Dafini naţiile îl plătesc ;
E a cerului urgie, este foc care topesce Crângurile înflorite, păduri cari îl hrănesc.
Dar a nopţei negră mantă peste delurî se lăţesce, La apus se adun norii, se întind ca un -veşmînt Peste unde şi ’n tărie întunericul domnesce :
Tot e groză şi tăcere... umbra intră în mormînt.
(1) Domna Floriea soţia lui Mihai este îngropată în acelaşi mormînt cu Mircea, după cum arată inscripţia după piatră.
www.dacoromamca.ro
ALJUN/>
1415
Lumea e în aşteptare... turnurile cele înalte Ca fantome de^marî secoli pe eroii lor jelesc, Ş’ale valurilor mîndre generaţii spumegate, Zidul vechiu al monastireî in cadenţă îl izbesc.
MICHELET
8n luna Iulie, Francezii aii serbat centenarul nasceriî lui Mi-j clielet, unul din cei mai mari scriitori ai Franţei.
^ Pentru că el a fost un susţiitor călduros al naţionalităţii vW nostre, datori sîntem să amintim acesta tuturor Românilor ca un prinos de recunoscinţă către memoria aceluia care a întrevăzut şi a arătat farmecul poesiei nostre poporane şi calităţile poporului român.
Născut în 1789, mort în 1874, Jules Michelet a strălucit prin talente multiple: istoric, poet, om politic, profesor, el a lăsat în tote, urma puternicii sale personalităţi.
Ca istoric n’are păreche prin metoda şi prin stilul seu. El are darul de a învia epoca pe care ne-o înfăţişeză. Vedem omenii mişcându-se, trăim traiul lor, auţlim sgomotul adunărilor şi al luptelor. Şi nu e un poet care să creeze tipuri după cum îi po-runcesce fantasia; el cerceteză arhivele, scutură de praf documentele şi dintr’însele îşi adună elementele operei sale. Precum a Z's Eminescu despre un scriitor al nostru, putem elice şi noi despre Michelet că «scutură colbul de pe cronice bătrâne şi după ce «moie pana în cernela unor vremi de mult trecute,» scrie lucrările sale cari i-au făcut numele atât de cunoscut: «Istoria Franţei» (pînă la revoluţiune), Istoria revoluţiunii, Istoria romană, ş. a.
Ca profesor la College de France, între anii 1837 —1818, Michelet este unul din acel cari au pregătit mişcarea din acest an memorabil. Elocuent cum rar întâlnesc!, cunoscut ca un om de o înaltă moralitate şi de un patriotism ardent, el fermeca pe ascultători, îi transportă, după expresia lui Jules Simon — ca pe nisce călători pe vîrfurl de munţi, unde li se înfăţişă de o dată spaţiurî imense înaintea ochilor. Propaganda pe care o făcea de pe catedră o susţinea prin lupta din presă, căci şi ca polemist îşi făcuse un mare renume.
Ca poet, de şi nu a scris versuri, el a cântat frumuseţile naturii, a cântat amorul, a cântat mai presus de tote patria. <Pen-
www.dacoromamca.io
ALBINA
1416
tru el — ţlice un critic — patria este o necesitate istorică şi morală.»
Iată, pe scurt, pentru ce francezii sărbătoresc pe acest mare bărbat; iată de ce şi noi Românii datori sîntem să no aducem tot-d’a-una aminte cu recunoscinţă de numele lui Michelet.
Gh.
OM, NU GLUMĂ!
l-a plăcut tot-d’a-una să vorbesc de bine pe omenii mintoşi, buni la suflet, de trebă în legăturile lor cu lumea; fie dînşiî de şapte palme în frunte, fie chiar omeni de rînd.
Ce dic? . . . omeni de rînd ?
>
I-o numi cine i-o numi ast-fel, dar numai om de rînd nu este cine pricepe viaţa cum tre-bue să fie, şi cine îşi împlinesce cu sfinţenie îndatoririle sale de om, de cetăţean şi de părinte.
Firesce că am dreptate, când vorbesc aşâ: ori-cine a adăogat măcar cât un grăunte de meiu pentru binele satului, ori al oraşului unde îşi face vecul, e cu drept cuvînt un om-de omenie. Şi pe omenii de omenie eu îî iubesc şi ti'ebue să scriu de el, ca unii cari, aducend cunoscinţele lor felurite şi sânătose în sprijinul semenilor, merită să fie pomeniţi.
Numai aşâ vor fi pilde vil celor-l-alţ! şi vor avea mulţi următori la bine; căci din bine, bine ese.
Me rog, cine pote spune că nu e om de bine, sătean cinstit şi plin de hărnicie, primar fără pereche, Radu Mi-halcea? Eu dic că nu scie ce grăesce cine ar spune altfel de cât mine.
Dar,... să iau lucrul de la început :
Când Radu Mihalcea a venit în Vadulat, unul din satele nostre despre munte, erâ ca mal toţi omenii de acolo : plugari şi muncitori, cari îşi cîştigă viaţa de adî pe mîîne. Aveâ însă ceva mal mult de cât mulţi alţii: erâ vrednic, nevoie mare. îşi lăsase satul lui de nascere, care erâ la
www.dacaramamca.ro
AI.RTNA
1417
câte-va poşte în depărtare, sint de atunci două-deci şi doi de ani, bob numărat. Făcuse el ăst lucru pentru Sanda, (fata lui Stan Custură), pe care pusese ochii s’o ia de nevastă, şi pace. Nu-i plăcuse nici o fată din satul lui, fiind-, că nu erau tocmai vrednice; aşâ spunea el la o horă. Nu-i vorbă că obiceiul Românului e ca fata, pe care şi-ales-o de miresă să-l urmeze de unde este flăcăul, însă tatăl Sandei, Moş Stan, voia trup şi suflet ca fata, şi dacă s’o mărită, să rămâie pe lingă el. Ce vreţi, eră un om bătrîn care n’aveă alt odor de cât pe Sanda şi voia să aibă cine-i închide ochii, când o adormi somnul din urmă. Şi aşâ Radu Mihalcea, de focul Sandei, îşi lăsă casa şi pămîntul «ce bruma avea în satul lui şi se mută în sărăcăciosul şi ve-vechiul sat Vadulat, adică de unde îi eră nevasta.
Bătrînul muncise cum muncise pămîntul, pe care îl dădu letei de zestre ; dar Mihalcea, forte iscusit in munca câmpului ajunse în curînd să scoţă împătrit şi încincic din ro-dele lui. Şi nici nu putea fi alt-fel, cum avusese norocul să înveţe carte în copilărie şi cum cunosceâ ca pe degete din cărţi rostul şi rînduiala lucrării pămîntului. Spuneam că dînsul avea şi în satul lui vre o câte-va pogone de loc; însă, fiind-că nu mai putea să mergă necontenit acolo, ca să-şî vadă de ele, le vîndii şi cumpără altele lîngă ale bă-trînului. Cu tote că acum avea mai multă muncă, dar lui îi venea mult mai bine. De ce? Pe pămîntul cumpărat în urmă trecea o gîrlă: prin şanţuri anume săpate, ţăranul nostru abătu o parte din apă pe care o revărsă peste verdeţuri şi bucate, la trebuinţă. O parte din pămînt, pe care lăsă să trecă, vitele lui, îl ţinea să se odihnescă ori îl semăna cu unele plante ierbose şi când acestea cresceau bine, şi înfloriau şi legau rod, el le culcă pămîntului cu cosa.
Rîdeau sătenii, cum rîd adesea cei nepricepuţi, că-şi pierde vremea de-a surda ca să semene şi să cosăscă er-buri care nu-s de nici o trebă ; dar lui nu-i păsa. îşi dicea în gînd: numai aşâ se împuternicesce un loc secătuit, sleit. Radu Mihalcea făcea şi mai mult încă : ca sâ nu-î îea pă-mîntuluî totă vlaga, punea cu schimbul bucate pe locurile lui, cum citise el prin cărţi: într’un an porumb ; la anul punea grâu ; în cel-l-alt an mai sciu eu ce, şi eră bine.
www.dacoromanica.ro
1418
VLTUXA
Nu mai socotesc îngrâşămintele ce le căra primăvara şi tomna pe locuri.
Ajunse o vreme omul când bucatele nu-i mai încăpeau prin hambare, afară de acelea pe care le vindea cu un preţ bun, fiind că erau cu bobul mare şi greu. Nu-i părea râu dacă da la vite ceva mai mult ca de obiceiu ; căci vitele se făceau mai bune de carne, de lapte şi cele de muncă duceau povară cu uşurinţă.
iarna, când sătenii au puţin de lucru, Mihalcea n’o pier-deâ fără de folos. El în fie care an işi făcea provisie de scânduri, de pînzâ grosă de cânepă, de fă.şii de fer, şi de tot.ce-î trebue unui meşteşugar. Şi lucrând totă iarna la cufere, — meserie pe care o învăţase de mic la oraş, nu simţiâ cum trece greul îernei. Nevastă-sa, pe de altă parte femee bârbatâ şi pricepută nu slăbiâ resboiul din lucru ; şi ce mai pînză alesă şi trainică ţeseâ ea, că se mirau tote femeile din sat ! Ceva mai mult încă : se găseau în Vadu-lat femei, care de drag ce le eră ţesutul şi frumosa pînză românescâ ii vindeau Sandei in şi cânepă meliţate şi dâ-răcite ori făcute fuior. Şi Sanda le preschimbă în fel de fel de pînzâ.
Şi când începeâ să dea în primăvară, ori când socoteau ei că pot să ieâ un preţ bun, încârcau căruţa de cufere şi mai mari şi mai mici şi de pînzâ, şi maî desă şi mai rară, şi Radu pornîâ la oraş. Când se întorcea înapoi, îi eră chimiraşul doldora de lei şi de gălbiori.
Nu-i vorbă, în munca lor de tote dilele aveau şi câte un ajutor ori mai multe după trebuinţă: băieţi desgheţaţî, fete sărace ori bărbaţi fără de lucru la ei acasă, in schimbul unei plăţi cu diua şi ale mâncării.
Dar ce să mai înşir multe ? Radu Mihalcea ajunse peste câţi-va ani chiabur, nu glumă; se pomeni cu altă casă, cu alte pătule şi coşare, cu câte-va slugi, cu vite multe, şi chiar cu altă vadă. Cine rîsese la început că bate apa in piuă, îl pismuiâ acum; că de pisma asta e lucrul dracului la Român; când se apucă de el apoi nu-1 maî slăbesce Dar Mihalcea, care n’aveâ de ce să se ţie mîndru, ii chemă când pe unii când pe alţii şi le arătă cum scie el să muncescă, şi primăvara, şi vara, şi tomna, şi iarna.
Şi parcă le luă pisma cu mina: sătenii se făceau maî încrezători; in loc să stea, — cât mî-e diulica de mare —
www.dacoromanica.ro
ALBINA
1419
pe la cârciumi, ori tolăniţi pe sub pătule ori ciuciţî pe lingă vatră iarna, prinseră şi eî a se apucă de muncă mai cu drag. Puţinii cari sciau carte îşi luară cărţi de agricultură şi de crescerea vitelor şi a paserilor şi-ţi eră mai mare dragul să-i vedi muncind după ele; cei mai mulţi îşi de-terâ copiii la şcolă, ca să ajungă omeni mintoşi; în sfirşit o parte din ei şi-î trimesesă şi pe la oraş ca să înveţe şi unele meşteşuguri bune pe vreme de iarnă, şi să facă şi ei ca Radu Mihalcea.
Pe an ce trecea, Vădulâtenii pricepeau mai bine cum trebue să trăescă. De acolo vine că astâ-cji satul Vadula-tuluî e mare şi bogat, semenând mai mult a tîrg de cât a comună rurală.
Şi cui trebue adusă mulţumire pentru bună starea sătenilor de care vorbim? Mumai lui Radu Mihalcea, care a făcut să înţelegă că unde e vrednicie şi chibzuinţă se strîng şi banii şi se înfrumuseţeză şi locurile. Lui, care ca primar a potrivit aşâ de bine lucrurile că cu prea puţină ostenelă a făcut şi pe ceî mai îndărărnicî să pricepâ că omul fără carte e ca vita pe care o duci de funie şi că numai mulţumită sciinţei de carte înainteză satele şi oraşele, şi se înalţă ţările, în faţa tuturor. Şi cu vorbele lui bune, care eşind din inimă mergeau drept la inimă, frumosa clădire de şcolă săvîrşită subt el s’a umplut de copii cari vin cu drag acolo.
El sciuse atât de bine să le esplice sătenilor cu cuvin-tul şi cu lapta, că de geba şi reu dic : «Cum a fost trăit tata, aşâ o trăi şi copilul», că aceştia înţelesese îndestul cât e de folositore cartea. Le mai spunea el că pe di ce mergem, lumea se face mai luminată, spre binele ei, că omenii pot trăi cu puţine mijloce nu numai in sărăcie, în lipsuri, cu bole de tot felul; că o locuinţă mai bună, un traiu mai omenesc, nisce vite mai grase şi mai folositore, se pot aveâ numai printr’o muncă cu rost... Şi câte altele nu le spuneâ Radu, mai ales Duminica, când chiemâ lumea într'adins la primărie.
Nu-i un singur om în frumosul sat al Vadulatului, care să nu-1 laude şi să nu-i asculte sfaturile lui isvoritore de fapte bune. Ca primar, nici o dată n’a vorbit răstit la locuitori, dar nici ei n’aveau nevoie de asprimea şi usturimea cuvintelor. Vorba lui eră de om cuminte, disă la vreme
www.dacoromamca.ro
1420
ALBINA
cui se cuveniâ, şi nu gâsiâ împotrivire nicăieri. Şi nici nu putea să dea loc ‘la împotrivire cu un om care voesce binele tuturor. E o Irumuseţe, e o plăcere să stai să-l asculţi cum scie el să împace doi omeni certaţi pentru vre-o pricină şi cum dînşii ajung iarăşi prieteni buni, după. cuvintele mierose ale primarului lor.
Am dis la început că Radul Mihalcea e un sătean cinstit; aşi dice vorbă mare dacă n’atî voi să mă crederi. Maî mult încă, aşi voi să me puneţi faţă cu atâţia omeni, cari mi-au vorbit tot bine despre el. Atunci o să me credeţi ? Nu mai rămâne îndoială că da.
— E sătean forte cinstit, o să vă spună ei. N’a înşelat pe nimeni nici cu o para chioră. Ba încă cine l-a rugat să-l ajute nu s’a codit să-şi deslege băerile pungii şi să deâ omului la nevoie.
Mai anul trecut, când s’a zidit casa cea mare a primăriei, fiind-că nu erau bani destui, Mihalcea a dat de la el mai totă lemnăria, din pădurea pe care a luat-o în tăiere> din sus de Vadulat. De ce să nu deâ, dacă are?. . . De ce ? Nu sînt atâţia omeni cari au, dar nu-i aşâ că nu se atinge de ei nimeni la o vreme ?. . .
—	Cinstea omului o mai cunoscî şi din purtarea lui cu el şi cu ai casei sale. In casă la Radu nu-i nici o dată certă: de când îl cunoscem, se înţelege de minune cu nevasta. Dar fiind-că certă vine mai de multe ori din nesa-ţiul la băutură, de cât din răutate, să ve spun curat: o singură dată nu l-am văcjut prin cârciumi, ori cu căciula nea-ntr’o parte. Feritu-l-a stintul: cumpătat la vorbă, cumpătat şi la băutură. Şi'după el s’au luat mulţi alţii, şi ce bine le este ! . . .
Numai un necaz are bietul om, că nu-i este casa plină de copii, că aşa-i stă Românului frumos să aibă câţi mai mulţi, ca să arate tuturor că scie să şi-î crescă. Radu n’are de cât o singură fată. Doar că nu plîngeâ într’o di, când mi a povestit despre un băiat pe care l-a pierdut, sînt ani de atunci. Acum ingrijesce şi el de copiii altora: dă cărţi pe la şcolari, une-ori haine ţărânesci, botine şi i-se pare că ar da la ai săi.
Mi-este că lungesc prea mult vorba, că v’aşi mai spune şi alte lucruri de acest om al lui D-deu, dar mai bine o scurtez.
www.dacoromamca.ro
ALBINA
1421
De ast-fel de omeni avem trebuinţă pe la sate, de astfel de omeni cu dor, cari să ajute pe săteni cu cuvîntul .şi cu fapta să se ridice, să se înavuţescă şi să fie cu toţi în rîndul lumei.
Sînt sigur că atunci n’ar mai fi nimeni care să se plîn-gă pe tote drumurile, că Românii de la ţară sînt înapoiaţi, neciopliţi şi că nu prea sciu să deosebescă unde stă râul.
Omeni ca Radu Mihalcea merită să stea alături cu mulţi dintre bine-făcetorii poporului.
Grig. Theodosiu. _______________ *
I. B. S A Y
O leeţie de eeonomie.
Fiind la ţară, avuseî un exemplu de acele mici pierderi la care e expusă o gospodărie ca s’o suporte din causa neglijenţei. Din causa unei încuietori de puţină valore, porta unei curţi a păsărilor care da pe câmpie, eră tot-d’a-una deschisă. Fiecare personă care îeşiâ trăgeâ porta; dar rămânea deschisă.
Mai multe animale fuseseră pierdute din acestă causă. Intr’o $i, un porc tîner şi frumos, scăpă şi fugi în pădure. Iată toţi omenii alergând pe câmp: grădinarul, bucătăresa, găinăresa, eşiră fie-care de la locul lor spre căutarea animalului fugar. Grădinarul fu primul care-1 zări, şi, sărind o gropă pentru a-î închide drumul, îşi făcu o scrântitură pe-riculosă, care-1 reţinu mai mult de cincî-spre-dece dile la pat. Bucătăresa găsi arsă rufa pe care o lăsase lîngâ foc ca să se usuce; şi, găinăresa părăsise coşarul fără ca să lege animalele; una din vaci, în absenţa ei, sfărâmă piciorul unui mânz, care eră în acelaşi grajd. Iată deci, în puţin timp, din causa unei încueturi de câţi-va gologani, o pierdere mare, suferită ele omenii cari aveau trebuinţă de cea mai strictă economie, fără să mai vorbim de suferinţele causate de bolă, nici de grija şi de alte neajunsuri străine cheltueleî.
Traci, de lMioenix.
www.dacoromanica.ro
1422
ALBINA
NOROCUL ŞI MINTEA
ntr’o <,li norocul să certă cu mintea, vrînd fie-care să trecă de cel d’întâiti.
Norocul diceâ că nu-i pasă de minte, numai el să vrea şi face pe omul cel mai sărac, bogat. Mintea pe de altă parte aducea câte şi mat câte probe, dicend că fără voinţa ei, nu pote nimeni să fie făcut bogat.
Pe când înşiră ast-fel şi unul şi altul la ver<jli şi uscate, iacă întâmplarea le scose înainte pe un om sărman, care ţinea do cornele plugului unui bogat.
Atunci norocul <,bse către minte: Ia privesce! Ve(,lî tu omul de colo! Sărmanul ăla! Eu, numai să vreau, pe dată-1 fac bogat.
— N’o să poţi fără de mine, răspunse mintea.
Tu, într’ adevăr aî puterea să-i dai orî-câte bogăţii, nu aî însă darul să-l învăţî cum să le păstreze. Da, dragă prietine, pe mine să mă asculţi. Sînt mult maî bătrână de cât tine şi să mă credî pe cuvînt; nimic n’am să împart cu tine, dar să ţi-o spun verde: cu gogoşi de tufă nu se roşesc ouă.
—Ce tot îmi cânţi şi-mî descânţi strigă norocul scos din răbdări, nu sciţi de mult te-ai făcut aşa. Eu unul să mă bată D-deu, multe îmi vin a maî crede şi despre tine, că d6u prea palavragioîcă te-aî făcut de la un rînd de vreme încoce. Dar nu-i vorbă, o să-ţi arăt acuşica ce pot eu când vreau.
Şi dicend aceste vorbe s’apropiară de omul cel sărac. Ha, ha, ha, rîdeâ norocul, aî să vedi ş’apoî să credî.
He, lie, prietene, câţi am vădut ca de al de tine, ba încă n’am nici fire de păr în cap atâtea. Dar las să fie şi un lup mâncat de o oîe.
Norocului, nu-î vorbă, îi eră mare necaz, vădend că mintea nu pune, nici un temeiu pe vorbele lui, dar ca să-î vie de hac cumetreî, făcu aşa că plugul sc6se înaintea sărmanului, un borcan plin cu bani,
www.dacoromanica.ro
ALBINA
1423
Omul, cam prost din fire, când vă^ii el ce noroc îl găsise, opri boii şi nici una, nici două, începu să strige din băerile inimei la cei de prin prejur. Omenii, cum sînt făcuţi, îşi văzură de trebă la început, dar luând eî sema că el strigă din ce în ce tot mai tare, lăsară plugurile şi se îndreptară spre locul, de unde s’auţleâ strigătul. Norocul când văţlîi că vin cu grămada, se dete pe lîngă minte şi o rugă fel şi chip ca să facă cum-va să-l înveţe pe bietul sărac ca să nu-î ea omenii cel-l-alţî banii. Mintea, se înduplecă atunci, mai cu sămă când vă(^u că vine s’o roge. îi şopti nenorocitului numai două vorbe.
Atunci omul îndată desbrăcă haina de pe el ş’o aruncă peste borcan, cu mult mai n’ainte de a ajunge vre unul din vecini.
Când iacă şi mulţimea sosesce şi în pripă îl întrebă:
Dar ce ţi s’a întâmplat, măi vericule, că prea sbîe-raî, pote cum-va ai dat de vre-o pocinogă?
- Ba nu, mă nene, răspunse sărmanul. Mai mare frica de tote, iacă prinsese plugul în nisce ţelină de-aîa afurisita şi eu să mă iertaţi d-vostră, ca ăl cu frica în sîn, credăm că-î buturugă.
Ş’atâta tot? Glăsuiră câţî-va.
Ia haideţi înapoi, omeni buni, (.lise imul mai ţanţoşi, nu vedeţi că nu e nimic, ăsta de prost ce e, nu-1 încape nici cămaşa. Că bine (Jiciiărtate, ia priviţi ce ciuruită e, par-că a fost în foc la Plevna.
După aste glume făcute pe socotăla lui, să îm-prăştiară fie-eare pe la locurile lor, iar nea sără-cilă, buimăcit de ce dase peste el începu să vor-bescă singur pe lîngă boi.
Noroc, me noroc, clar mult mai plătesce şi mintea, că de, dacă nu eră ea, me alegeam din topor, toporâşte.
Cu norocul fără minte numai păşesci înainte.
V. Pârşan
învăţător, com. Busu. Mehedinţi.
www.dacoromanica.ro
1424
AT.niNA
URSUL
unt animale cari au nenorocirea, ca şi unii omeni de a ave o reputaţiune urîtă, fără să se scie de ce? Aşa şi ursul, despre care totă lumea ţlice că e ursuz,» deşi bietul urs jocă şi se face «caraghios,» uită demnitatea sa de animal carnivor, numai şi numai să ne placă nouă. Cât sîntem de nedrepţi şi de ingraţi faţă de el!
Şi în adevăr vieţa şi obiceiurile lui sînt vrednice do luat in băgare de semă.
Sînt mai multe feluri, specii, de urşi, dintre cari col mai răspândit la noi în Europa, este ursul brun (latinesce Ursus arctos). Lungimea lui este cam do doi metri şi are o greutate de 150—250 kgr.; numai seul pote să cântărescă 50 — 100 kgr. Coda este cam de 8 cm. El este răspândit peste tot continentul vechiu; în centrul Europei însă, în Germania, Franţa şi Englitera sînt aprope stîrpiţî de tot, pe când în România, Transilvania, Ungaria, Austria, în Balcani, Rusia, precum şi în Pirineî şi Alpî se găsesc încă. Locurile unde trăiesc sînt pă-
www.dacaramanica.ro
ALBINA
1425
durile cele mari, greu de pătruns şi puţin cercetate, însă bogate în fructe şi bobe dulci, ca smeură, fragi ş. a. Culcuşul său, bârlogul, şi-l face în pes-cerile stâncilor, în scorburile copacilor sati în găuri sub rădăcinele arborilor, unde locul este liniştit şi puţin visitat de duşmanul luî cel mai mare, omul.
Deşi este greoi şi nătărău în mişcările luî, nu este aşâ de prost cum îl cred unii. El calcă pe totă talpa, este deci plantigrad, şi semănă în astă privinţă la picîore cu omul; şi fiind-că îşi mişcă picîorele de aceeaşi parte de odată, se pare mersul luî legănat
Pote însă să şi fugă forte bine într’un fel de galop' ajunge cu uşurinţă pe om şi des voltă atunci o di" băcie şi iuţălă aşâ de mare, în cât ne pune în uî' mire. La deal fuge mai iute ca pe locul plan, căc* îl ajută picîorele din napoî, cari sînt maî lungi; la vale merge încet căci alt-cum ar cădea peste cap. Numai când i se jupoîe pielea de pe tălpi, merge rău. înotă în apă şi se acaţă pe arbori forte bine Puterea luî cea mare şi ghiarele cele tari îl ajută, la acăţare, ast-fel ca să potă urcă chiar pe feţele cele maî precipişe ale stâncilor. Intre simţurile lui, auţlul şi mirosul sînt cele maî desvoltate. După observările naturaliştilor, ursul aude sgomotul ce-1 face cocoşul pusceî, cam la 70 de paşî—fiind aerul liniscit; ruperea crăcilor uscate la 135 şi un urs şî-a scos capul din bârlogul seu când au^i pe un vânător, ce mergea pe zăpada scârţăitore, la 210 paşî.
Cuminţenia ursului este bine desvoltată. Nici unul dintre carnivore nu este aşâ de posnaş, de vesel de comedios ca moş Martin. Firea luî este deschisă şi amabilă, însă lipsită de şiretenie, de vicleşug şi şi de falşitate. Ceea-ce face vulpea cu prudenţa, vulturul cu repeziciunea, ursul o face cu puterea sa. Nu e aşâ de rău, de lacom, de urît şi aşâ de nesuferit ca lupul. Nu stă ascuns la pândă, nu se bi-zue numai pe fălcile luî cele îngrozitore, cu care sfâşie totul, ci merge drept spre pradă, o îmbră-ţişeză, o sugrumă şi numai în caşuri de lipsă sfîşie, fără ca sângele să-î producă lăcomia cea turbată
«Albina»
www.dacoromanica.ro
90 •
1426
ALTON A
de sânge, pe care o are lupul, vulpea sau tigrul. Natura însă-şî i-a îmblânzit firea, făcendu-1 maî mult mâncător de plante, plantivor. Totă făptura lui arată cevâ nobil şi încrezător.
Cadavrele omenilor nu le atinge, nu mănâncă pe semenii lui, nu stă la pândă pe la casele omenilor sau chiar prin sate, ca să răpescă copii sau animale cum fac alte dobitoce, ci rămâne în păduri, ca pe moşia lui. De şi pare trândav, când ajunge în primejdie se schimbă şi devine iute şi furios. In prinsore pote învăţă unele lucruri, a săltă, a juca în două picibre, urmând tactul musiceî; prietin adevărat însă, ţinut chiar de mic, nu pote fi cu omul.
Deosebitele feluri do urşi, aii deosebite naturi, după felul traiului şi a altor împrejurări.
Unii naturalişti asigură că ursul nu atacă de loc pe om, ci când îl vede mârăe numai; totuşi e bine să nu ne prea încredem în el. Cine a observat maî mult timp urşii în libertatea lor sati pe ceî prinşi, s’a putut convinge că chiar când i se pare omului că e mai liniscit, totuşi îl urmăresce pretutindeni cu ochiul său cel prepuitor ca şi când ar voi să se ferâscă de el.
Omenii îl întâlnesc maî ales pe la smeurişurile din munţi, la bureţi. întâlnirile aceste însă se sfîr-şesc aprbpe tot-d’a-una pacînic, cel mult îi primesce cu un mârâit sau rar cu câte o palmă sau trân-titură fără de veste. De cele maî multe ori fuge.
Dinţii lui sînt întocmiţi pentru orî-ce mâncări, mai mult pentru plante ca pentru carne. Mai mult semănă cu porcul în privinţa mâncărilor. Mâncările lui obicinuite sînt: animale mici, mai ales cărăbuşi, melci. Luni întregi se mulţumesc cu mâncările aceste. Se hrănesce şi cu iarbă grasă, secară, alte cereale, muguri, fructe, alune, ghindă, bobe, bureţi, ouă de furnici (larve), sati se desfăteză la fagurii de miere, pe cari îi scote din coşniţele (stiu-beîele) cele maî pline. împuns de albine, strigă de dureri, se tăvălesce pe pămînt, se apără cu labele, fuge, se întorce însă iarăşi maî curând sau mai târziu la fagurii ceî dulci.
www.dacoromanica.ro
ALBINA
1427
Orăcile cu fructe le îndoîe şi le rupe. Plecă şi la mălăiştî şi ovese, pe cari le strică culcându-se prin ele. Tomna se mulţumesce şi cu ghindă şi jir. Moş Martin însă este şi mare băutor de apă, de aceea când nu află apă în apropiere, face călătorii mari spre a-şî linisci setea.
La plimbările sale de (,li ursul e forte băgător de seină, mersul încet şi tacticos. Când aude ceva, fuge sau stă locului, ascultând cu atenţiune, sucin-duşî capul în tote părţile. Apoi ocolesce în cerc mare obiectul prepus, fără a-şi lua privirea de la el, cu capul în sus, sau ajungând la el îl mirose şi îl întorce. Se sue de multe orî în arbori, ca să observe ce e în jurul seu. In fie-care <,li trece prin aceleaşi locuri, ceea-ce e de folos pentru vânători.
Iarna o petrece în bârlogele ce le face în stânci, pescerî, arborii găunoşi şi le căptuşesce cu muschiu, frunte şi iarbă. Aici zace într’un semi-somn pînă primăvara.
Tomna sînt urşii forte graşi. Unii omeni mănâncă picîorele de urs, considerându-le ca o mâncare forte plăcută. Din blana ursului se fac blânî forte preţuite.
I. Moisil.
PELAGRA
vorba asi torităţilor W/ necopt, (ji(
vărat găsim
•'	” vorba asta se strică multă liârtie, din partea au-
administrative. E oprit culesul porumbului cjic ordinele, prin luna Septembre, pentru că dă nascere bălei «pelagra». Cercetând adevărul adecă altele sînt pricinile bălei.
■Jâ se culegem porumbul necopt ,asta nu-î adevărat şi mai ales cel ce se consumă de săteni, întru cât cel ce se culege de obiceiu mai întâiu după 14 Septembre, e porumbul boeresc, care chiar de s’ar strica, (cea ce nu se întâmplă fiindcă în cjiua culesului e pus în leasă), nu se consumă la sate de cât prea rar; iar sătenii culeg porumbul lor, în urmă, fie multe orî destul de târijiu, bine copt, uscat, chiar şi bun do măcinat.
Prin aste, ordinele autorităţilor administrative şi sanitare sînt de prisos.
www.dacoromanica.ro
1428
ALBINA
Voiu căuta a stabili argumentele mele cari cluc către a-devăr, căuşele ce produc pelagra.
Este cunoscut că săteanul, culegendu-şi porumbul destul de repede, nu-! lăsat de alte nevoi să şi-l curăţe de foî şi şi să şi-l pună în pătul (leasă), ci cum îl aduce de la câmp îl aruncă prin coşare sau grămadă în ogradă cu fo! cu tot şi în aşâ cas, prin apa ce conţin foile, fie din rouă sau ploi, se înferbântă şi stratul d'asupra încolţesce şi chiar se strică.
Stricarea lui atîrnă de cantitatea de apă şi mărimea grămezii, cum şi de timpul ce trece pînă la curăţitul de fo! şi aşecjatul în leasă. Obişnuit prin Noembre, şi chiar Decembre, porumbul stricat se alege spre a nu-1 pestriţă pe cel de vîncjare, se pune d’oparte şi se întrebuinţezâ de cei ce cunosc răul pentru hrana porcilor, iar alţii, p<5te ce! mai mulţi, îl macină pentru casă. Las pe sema învăţaţilor a cercetă de nu cum-va carnea hrănită cu materii rele, ca porumb stricat, n’ar aduce în organismul omului bole (pelagra în special).
Mal este o causămai frecuentă. Sătenul, în vederea multor nevoi, ce-1 ieă de cap de cu primă-vară, se pregătesce cu mălaiu gata pentru o bună parte sau şi pentru întrega vară. A-cest malaiu obişnuit la ivirea primă-verei se cam fermenteză, ba chiar se strică iar sătenul fără a se gândi, îl mănâncă pînă îl termină.
Ar fi prea greu autorităţilor a stabili ăst rău prin legiferare sau porunci, căci dincolo de pragul casei cel puţin sătenul e liber a-şi întocmi singur munca şi traiul său domestic. Ce s’ar întâmplă de ai porunci sătenuluî să macine mai puţin porumb d’o-datâ? Cusarcasmu-i firesc mî-ar răspunde: «Ce!, nu cum-va ’s târgoveţ să umblu cu mălaiul în batistă.»
Totul atârnă numai şi numai de dascălul sătesc care, cu-noscendu-şî menirea sa în lume, va îndrumă moralmente munca şi hrana sătenuluî viitor. Accentuez facerea lecţiilor şi isbânda va fi pipăită.
/. 0. Negoescu
Inveţ. Dirig. Jideni, R.-Sărat
DE T1NUT MINTE
i
E mal mare eroism să trăesci cu nenorocirea, de cât să mori din princina ei.
Scote mai intâiu birna din ochiul teu şi apoi vedî paiul din ochiul fratelui teu.
www.dacofomanica.io
www.dacoromanica.ro
Vederi din Afriea. — O grupă de Somali.
1430
ALTDXA
Din istoria plantelor agricole.
' -~,a- --n diferite plante: grâne, bucate sau cereale, le-nite şi verdeţuri sau zarzavaturi, plante de nutreţ,
ţ______diferite plante, fără de a cugetă la aceea, că
patria lor originală este depărtată mii de chilometri de ţara nostră, şi lor le priesce la noi, şi sub a nostră îngrijire, ele cresc şi înfloresc aşă de vesele, ca şi când le ar fi acest loc patria lor. Numai din istorie, spre a nostră mirare, aflăm că cele maî multe din plantele nostre sînt aduse din străinătate.
Orientul şi Asia superioră sint patria celor mai multe din plantele ndstre de pâine sau cereale. încă şi acum, cresce griul şi orzul sălbatic în Mesopotania şi în Persia de sud, secara pe oostele Asiei mici şi pe pustele măreî Caspice. India ne-a dat păstăiosele.
Pepenii, castraveţii, bostanii şi spanacul şi-au origina în Orient, de asemenea diferiţii arbori fructiferi (pomi).
Porumbul, cartofii şi tutunul se datoresc Americei.
Africa cea mare nu ne a dat nici o plantă dintre cari se cultivă la noi. Australia cu totă avuţia plantelor extraordinare nu posedă de cât puţine plante nutritore, dintre cari noi numai spanacul de Seelanda Nouă îl cultivăm prin grădini.
Grâne, plante de făină sau cereai?, se numesc acele plante cari se cultivă pentru semînţa lor nutritivă, aceste plante se mai numesc şi plante de pâine, fiind-că pâinea se face din făina ce se scote din semînţa lor. De plantele aceste se ţin: grîul, secaral alacul, orzul, ovăzul, porumbul, orezul, meiul şi lirisca.
Cele maî multe soiuri de grîne erau cunscute deja acum 10.000 ani; orez şi grîu se cultivă în India de Răsărit şi China pe la anu, 2822 înainte de Christos.
Patria primitivă a griului este de a se căută în Asia şi probabil în Persia sau Asia anterioră. El este planta de pâine a lumeî vechi şi este cea maî însemnată plantă pentru totă Europa medie, Africa de Nord şi Asia de Vest.
Patria secarei este probabil la Caucas şi la marea Caspică. Ea a fost adusă din Răsărit în Europa pe timpul emigrăreî poporelor. Romanii încă o cunosceau, dar o preţuiau puţin.
Ovăsul, cu totul necunoscut poporelor vechi, îşi ieâ origina în munţii din Nord. El se cultivă în Germania, în secolul I.
ante de comerciu şi pomi.
Pe câmpiile nostre, şi prin grădini, cultivăm o mul-
www.dacoromamca.ro
ALBINA
1431
Hrişcă este o plantă necunoscută la Romani; ea a fost adusă în Europa pe la începutul secolului al 16 din Asia.
Patria primitivă a orzului se ţlice a fi Caucasul, unde şi acum se mai ivesc forme sălbatice. Deja, Moise şi diferite cărţi ale vechiului testament amintesc de orz. El este planta cea mai des cultivată la Greci şi la Romani.
Făina de orz frămîntată cu apă ca aluat şi uscată în anumite forme, da, aşa numită «maza» hrană zilnică a Grecilor de rînd, pe care o consumau muindu-o în apă.
Făina de orz nu se prea potrivesce la pâine.
Egiptenilor, Grecilor şi vechilor Germani le eră cunoscută berea preparată din orz.
Romanii au învăţat a cunosce acestă băutură de la Germani.
I. C.
POVEŢE vS A NIT ARE
preventive in contra Tuberculosel (oftica), date de Consiliul de igienă al corn. Bucuresci.
1.	Tubereulosa (oftica) este boia cea mai răspândită şi este molipsi t<5re.
2.	Tubereulosa se răspânclesce mai mult prin scuipăturile şi flegmele ofticosului, precum şi prin stropiturile aruncate din gura bolnavului în aer, prin tuse, prin vorbire, prin strâmbare şi prin sărutări mai cu seină a copiilor.
3.	Nu trebue ca ofticosul să scuipe pe pardosâla camerelor, pe covore, pe scări sau în trăsuri, în vagdne, etc., unde scuipatul se usucă, se prăfuesce şi pătrunde prin respiraţie în plămâni, dând nascere Tuberculosel.
4.	Tubereulosa se pute vindecă, dacă bolnavul se caută de la început; se recomandă dar ca orî-cine s’ar simţi bolnav să se arate cât mai de timpuriu medicului, căci orl-ce întârziere este în dauna sănătăţii bolnavului.
Pentru a se feri de molipsire se va ţine semă de poveţele următdre:
a) Bolnavul de Tuberculosă (oftică) trebue isolat, adică să locuăscă singur într’o cameră, dacă nu se pute face iso-larea acesta atunci cel puţin să ddrmă singur într’un pat avend rufăria şi aşternutul deosebit numai pentru persona sa.
Bolnavul la locuinţa sa va scuipă tot-d’a-una într’o scuî-pătdre cu lichid anti-septic pe fund (acid fenic 5 la sută
www.dacaromamca.ro
ALBTNA
1432
creolină 5 la sută sau lysol 8 la sută) şi nici odată în scuipători de nisip care nu împiedică molipsirea, iar când ese din casă va scuipă într’o sculpătdre mică de buzunar, şi nici odată pe jos mai ales pe trotoare.
c)	Sculpătorile se vor curaţi cjilnic punendu-se in apă fiartă şi fierbendu-se din nou cu totul în timp de 10 minute.
d)	Sculpătorile să nu se deşerte nici odată prin curte sau grădini, căci se pot molipsi animale domestice, ci tot-d’a-una în latrină.
e)	Rufele şi mai ales batistele în care s’a scuipat, proso-pele, şervetele murdărite de bolnav, trebue fierte în clocote cel puţin timp de 15 minute, sau să se păstreze strînse cu îngrijire, nescuturându-se pentru a le da serviciului municipal să le desinfecteze.
f)	In cas de deces de Tuberculosă se recomandă familiei să nu vîncjă, sau să nu dea de pomană rufele sau hainele defunctului, pînă ce n’au fost bine desinfectate, sau să le ar<Jă.
g)	Camera în care stă bolnavul să nu se măture nici o dată, ci să se ştergă cu cârpe udate bine în acid fonic 5 la sută sau în sublimat 1%0.
h)	In cursul bălei să se facă mal multe des infecţi uni la domiciliul ofticosului.
i)	La termenul mutăreî într’o nouă locuinţă se recomandă chiriaşilor să desinfecteze bine noua locuinţă prin curăţire, prin spoire sau vopsire din nou şi spălarea pardoseleî camerelor, iar dacă să scie că casa a fost locuită de vre-un bolnav ofticos să se ceră serviciulaî municipal a se face o desinfecţiune radicală.
j)	Intre alimentele cari pot transmite tuberculosă (oftica), fiind mal cu seină laptele şi carnea, se recomandă publicului ca acele alimente să se mănânce tot-d’a-una bine fierte şi nici o dată crude.
k)	Omul sănătos care trăesce împreună cu un bolnav de oftică, pdto căpătă boia, de aceea se recomandă familiilor d’a nu consimţi la însurătărea copiilor, când unul din tineri ar fi bolnav de oftică, în cas contrariu soţii se pot molipsi fărte uşor unul de la altul şi copiii, cari nasc din asemenea căsătorii vor deveni şi el ofticoşi, căci eftica se transmite şi prin hereditate de la părinţi.
www.dacoromamca.ro
ALBINA
1433
l)	Familiile şi personele car! vor lua în seriosă băgare de semâ aceste poveţe pot fi sigure că au făcut totul pentru a fi ferite de molipsire.
Aceste poveţe s’au făcut de Consiliul de Igienă publică al Capitale! şi se recomandă publicului a le îndeplini în interesul sănâlăţeî.
BIBLIOGRAFIE
JVTanual eompleet de agrieultură.
Partea 11:	Cultura plantelor » de d. Dr. G. Maior, profesor la şeola
centrală de agricultură şl la Seminarul Nifon.
titori! noştri îs! reamintesc că în No. 2 a. c. am făcut o scurtă dare de semă asupra cărţei d-luî Maior, Agro-log iu sau agricultura generală».
Spuneam atunci, că acesta carte e numai prima parte şi primul volum din opera ce autorul şî-a pi-opus a scote la lumină. D-sa, credincios şcoleî germane, înţelege ca şi noi, că un manual complect de agricultură trebue să coprindă patru părţi: agrolo-gia, Utotechnia sau cultura specială a plantelor, zootechina sau crescerea animalelor şi economia rurală.
In acea dare de semă mai spuneam, că în curînd va apare partea II, cultura plantelor, asupra căreia acum sîmtem a referi pe scurt.
In introducere autorul arată cum se pot grupă diferitele plante cultivate pentru a înlesni studiul lor şi d-sa adoptă gruparea după întrebuinţarea productelor vegetale şi natura lor în: cereale sau bucate, leguminose sau păstâiose, uleiâse, aromatice, tuberculose şi rădăcinose,- furagere, liveifi şi păşuni.
Fie-care grupă constitue un capitol al cărţei d-lui Maior. In capitolul I, cerealele, după generalităţi asupra caracterelor bota-tanice, composiţiei şi întrebuinţări! cerealelor, se studieză amănunţit cultura griului, secarei, orcfuhiî ovăzului, orezului, meiului, porumbului, sorgului şi hrisce..
Se înţelege de la sine, că acest capitol este cel mai însemnat, fiind-că cerealele, şi în deosebi griul, formezâ baza agriculturei universale. De aceea nu e mirare că autorul a consacrat acestui capitol 155 pagini, din care numai griului revin 64 pagini: după generalităţi relative la zona cultureî griului pe suprafaţa globului şi la caracterele lui botanice, se descriu varietăţile, ilu-strându-se tipurile principale prin 7 figuri de spice, apoi vor-besce de condiţiunile desvoltărei griului (climă, teren, etc,), plantele premergătore, pregătirea trenului, semănatul, lucrările de întreţinere şi îngrijire, inamicii şi bolele griului, recolta, producţia şi comerciul cu griu.
Cum vedem, pe lingă amănuntele technice relative la cultura griului, autorul a schiţat şi partea economică a cestiunei, ceea ce este o inovaţie preţiosă: se arată locul României între ţările pro-
www.dacoromamca.io
1434
ALBINA
ducătore de grîu, exportul pe anii 1887 — 95. porturile şi pieţele principale de export, mijlocele şi metodele de producţiune în principalele ţeri, eheltuelî de producţiune şi de transport, căile de comunicaţie, etc., cu un cuvînt toţi factorii cari înrîuresc asupra comercialul internaţional cu grîu.
Din studiul lor reiese că România produce grîu în condiţiunî mai avantajose ca Rusia şi Statele Unite (clima şi teren bun, eheltuelî de producţiune mai mici, căi de comunicaţie destul de bune, transport ieftin pe c. f., apropierea tîrgurilor de desfacere etc)., în schimb însă metodele de cultură lasă de dorit, aşâ că producem grîu de calitate mai slabă. Faţă de Ungaria din contră sintem inferiori căci acolo, în cele-l-alte condiţiuni egale, agricultura este mai înaintată.
Notiţele istorice de la sfirşitul acestui paragraf sînt forte interesante: din ele resultă că recolta griului raportată la cantitatea de semînţă întrebuinţată a scărlut enorm: după D. Cante-mir s’a obţinut de 24 ori semînţa, după Neigabauer (1840) de 6 ori, în anii buni de 15 ori, după I. Ghica de 5 ori, iar după datele biuroulul nostru statistic de 4. 04 ori.
Acesta este o constatare care trebue să ne dea mult de gândit. De o cam dată trebue să recunoscem meritul autorului că consultând scrierile vechi a adus lumină în acestă cestiune controversată.
In acelaşi chip, neapărat în măsura importanţei relative d-1 Maior trateză şi cele-l-alte plante cultivate, aşâ că ar li de prisos a le înşira pe fie-care. Totuşi ţinem să însemnăm aci că la plantele tinctoriale — deşi cele mai multe nu se mai întrebuin-ţeză în industria mare — cu tote acestea este caracteristic pentru poporul nostru că el are vre-o 40 plante tinctoriale pe când alte po-pore maî înaintate au numai 3 — 4.
Plantele textile şi uleiose (inul şi cânepa) sînt forte bine des-voltate în vederea reînălţării industriei casnice basată pe întrebuinţarea fibrelor acestor plante.
Plantele industriale au primit de asemenea o desvoltare însemnată, aşâ sfecla de nutreţ şi de zahăr, care în un viitor forte apropiat va jucâ un rol mare în agricultura nostră, este tratată în aprope 30 de pagini, arătându-se pe lingă amănuntele tech-nice şi şansele culturei sfeclei de zahăr în ţara nostă. Ultimul capitol despre plantele de nutreţ a primit o desvoltare aprope egală cu al cerealelor, ceea ce este forte bine pentru agricultura nostră, în care cultura nutreţurilor este destul de neîngrijită.
In acest din urmă capitol, intră livedile şi păşunile cari vor fi tratate împreună cu irigaţiunile.
Peste 200 figuri bine reuşite ilustreză cartea d-lu Maior, care în afară de experienţa proprie, a concentrat în acest op tot ce este maî esenţial şi mai util din cultura plantelor.
Dacă în ceea ce privesce împărţirea materiei şi expunerea ei am compara agrologia d-lui Maior cu ad-lui Krafft, despre «cultura speciala a plantelor» putem spune că e mult mai complectă şi forte bine adoptată trebuinţelor nostre.
Munca stăruitore şi răbdarea de fer ce se cere pentru strîn-gerea materialului necesar unei asemenea cărţi, este demnă de admiraţiajnAstră;.golul, pe care cartea-are-să-l-um-ple l-am semnalat deja în recensiunea primei părţi. Aci am plăcerea a constata că Agrologia (partea I) a avut un succes care a întrecut tote aş-
www.dacaramanica.ro
ALBINA
1435
teptările: sau desfăcut deja peste 2 500 exemplare din care cele maî multe la Românii de peste munţi.
Afară de acesta, se sciecă Agrologia d-luî Maior a fost forte bine apreciată de Academia română şi subvenţionată de asocia-ţiunea Transilvană pentru literatura română din Sibiiu.
Un premiu însă mult mai mare şi mai durabil este rezervat d-luî Maior: recunoscinţa tutulor acelora cari doresc vulgarizarea cunoscinţelor de agricultura raţională, atât de necesare maî ales micilor noştri cultivatori.
X. O. Popovicl-Lupa-
Din înţelepciunea celor vechi
Ai să faci un bine unui sărac, fă-i-1 iute, cu tbtă inima şi când îţi cere, căci binele făcut târziu nu-I pornit din inimă.
*
Cărţile sînt omenilor spre podobă şi mângâere.
Chiar dacă prin cărţi nu adăogăm nimic la cultivarea virtuţii şi dacă nu urmărim de cât desfătarea, cjice Cicerone, totuşi judecăm acestă ocupaţiune a sufletului drept cea mal liberală; căci studiile hrănesc tinereţea şi încântă bătrâneţea; împodobesc fericirile şi ne dau un mijloc de retragere în nenorociri.
Seneca adaugă: dacă ai să te dai cu totul studiilor, ai să scapi de orî-ee desgust de viaţă, n’aî să doresci să vie noptea urându-i-so cu cjiua, care nu-ţi va părea grea şi nici din alte puncte de vedere nu te vei crede nefolositor.
Găsesc. în cărţi şi bucurie şi mângâere, (Jice Plinius, şi nu-î nimic atât de vesel care să nu fie prin ele şi mai vesel, nu î nimic atât de trist, care prin ele să nu fie cu mult maî puţin trist, şi, ori-ce mi s’ar întâmpla: certă în casă, ■chiar de morte în familie fiind turburat, alerg la singura îndulcire a durerii: cititul.
S.
INFORMATIUNI ŞCOLARE
• %
In consiliul general de instrucţiune publică, secţia înveţămîn-tuluî primar şi normal-primar, au fost numiţi d-niî : A. Colorian director al şcoleî normale de institutori, P. Gârboviceanu, director al şcoleî normale de învăţători a Societăţi pentru înv. poporului Român; I. Mitru, director al şcolei normale de învăţători din Iaşi, G. D. Scraba, institutor în Bucuresci, Mustaţă, institutor în Iaşi, Condrea, institutor în Bîrlad, Popilian, institutor în Craiova ; D. Mândricel învăţător în jud. Vlaşca şi C. T. Io-nescu, învăţător în Paşcani. .
*
* *
www.dacaromanica.ro
1436
ALBINA
De la 1 la 10 Septembre viitor se vor ţine concursuri, la seminarele clin Iaşi, Roman, Curtea-de-Argeş şi R.-Vâlcea, pentru ocuparea locurilor vacante de bursieri şi solvenţi.
Locurile vacante sînt:
La Iaşi, 20 de locuri de bursieri şi solvenţi.
La Roman, 39 bursieri şi 7 solvenţi.
La Curtea-de-Argeş 18 bursieri şi 6 solvenţi.
La R.-Vâlcea, 33 bursieri şi 7 solvenţi.
*
* *
Intre 25 August şi 10 Septembre se va ţine concurs pentru ocuparea locurilor de interni, vacante la şcoiele normale primare ale Statului.
Comisiunea exarninatore a aspirantelor la locurile vacante din secţia normală a asilului Elena Domna» şi din şcola normală de institutore din Iaşi va lucra în ţlilele de la 25 August pînă la 1 Septembre la Iaşi, în localul nouei Universităţi; în clilele de 2—7 Septembre la Bucuresci, în localul şcoleî normale de la Asii; în clilele de 7—10 Septembre la Craiova, la şcola normală de institutore din acest oraş.
Comisiunea exarninatore a aspiranţilor la locurile vacante la şcola normală de institutori clin Bucuresci va lucră în dilele de 25 August pînă la 1 Septembre la Iaşi, în localul liceului externat; în filele de 2—7 Septembre va lucră în Bucuresci, în localul şcoleî normale de institutori; în clilele de 7—10 în Craiova în localul liceului din acest oraş.
*
* *
Locurile vacante de interni în şcoiele normale primare ale statului pentru anul şcolar viitor 1898—99 sînt:
In şcola normală de institutori clin Bucuresci, 32 locuri;
In şcola normală de institutore din Iaşi, 38 locuri;
In secţia normală de înveţătore din asilul < Elena Domna», 39 locuri;
In şcola normală de învăţători «Carol I-iii» din C.-Lung, 45 locuri;
In şcola normală < Vasile Lupu» din Iaşi, 43 locuri ;
In şcola normală Principele Ferdinand > din Birlad, 17 locuri;
In şcola normală «Costache Negri» din Galaţi, 25 locuri;
In şcola normală din Craiova, 30 locuri.
*
* *
Conform art 36 din regulamentul pentru admiterea elevilor în şcoiele normale primare ale statului, în iie-eare an un număr de 20 absolvenţi de şcole primare clin Dobrogea, cari vor dovedi că s’au născut în acestă parte a ţărei, vor ii primiţi, fără concurs, ca bursieri în şcoiele normale de învăţători, bărbaţi clin ţară.
Când numărul candidaţilor e mai mare de 20, alegerea se va face, în vederea certificatelor de absolvire, după mediile mai mari din ultimul an şcolar.
Tot ast-fel se va procedă cu primirea în fie-care an a 10 fete dobrogene, în secţiunea normală a asilului «Elena Domna.»
Anul acesta, Ministerul a rezervat deja 20 locuri de bursieri la şcola normală de învăţători Carol I-iu» clin Cimpu-Lung şi 10 locuri în secţia normală a azilului «Elena Domna .
www.dacoromamca.ro
ALBINA
14:57
SERBARE ŞCOLARĂ
In diua de 21 Maiu a. c., s’a făcut inaugurarea şcolei din cătunul Crucea- de pe Domeniul Regal Broşteni.»
Şco'a a fost clădită cu totă cheltuiala M. S. Regelui In (,liua de 21 Maiu a. c., în faţa d-lui D. L. Basset administratorul Casei Regale, a d-lui Revisor şcolar şi a unul numeros public s’a făcut inaugurarea şcolei.
Apoi d. D. L. Basset a ţinut un discurs prin care arata interesul ce-1 pune M. S. Regele pentru luminarea poporului; apoi d. Adrian Zaharescu a rostit un discurs, şi în urmă d. Revisor şcolar a rostit un discurs prin care arată importanţa şcolei şi interesul ce-1 pune M. S. pentru a ridică pe săteni din starea in care se află într’o stare cu mult mai bună, prin înfiinţarea de şcoli.
M’am gîndit că ar 11 bine de dat la lumină o fâptă atât de lăudabilă a M. S. şi deci a o publică în revista d-vostră pentru că sînt sigur că toţi cititorii vor ii mulţumiţi veţlend o asi-fel de faptă.
-A. 3? IE3 Xj
Conform Art. 30 din regul. legei Clerului, am înfiinţat o bibliotecă, pe lingă biserica parohială sf. Dimitrie.
Rog deci pe toţi domnii autori de opere: istorice, morale, religiose, etc., a veni fie-care după a sa bună voinţă şi putere, in ajutorul acestui edificiu moral.
Pr. Const. Marin eseu
Comuna Gura-Padini,—Romanaţt.
FAPT LĂUDABIL
D-l Gli. Petculescu, învăţător la clasa I şi a Il-a din acestâ comună, prin neobosita ! muncă de aprope un an de, (file, doritor de binele şi înflorirea bisericii şi a neamului Românesc, a alcătuit un cor compus din trei voci.
Acest cor a cântat pentru prima oră liturghia în biserică, în <jiua de Florii, conducendu-se după liturghia compusă de d-l A. Podoleanu şi după alţi autori.
O impresie ne mai pomenită în bisericile din corn. rurale a produs corul, mai eu semâîn dina de sf. Pasce, când enoriaşii rămăseseră ex-ţasiaţi ascultând la executarea aşa de perfectă a cântărilor liturgice ; iar părinţii şcolarilor, ce sînt în cor, erau plini de mulţumire pentru fapta lăudabilă, ce săvîrşesc copiii lor.
Ar fi de dorit, ca exemplul dat de d-l Petculescu, să fie imitat de toţi domni! învăţători, în a căror mînă se află şi puterea şi voinţa tineretului nostru, dându-i în acelaş timp şi o educaţie religiosă cu mult mai puternică, de cât în present.
Preotul I. Angelescu
Parohul bisericii com. Desa. Dolj.
www.dacoromamca.ro
1438
I
ALBINA
Cărţi şi reviste
D. V._ Săghineseu a tipărit la Iaşi o cercetare critică asupra dicţionarului universal al limbii Române de d. L. Şaineanu.
Preţul 1.50.
* •
D. dr. I. Stefăneseu, medic primar al judeţului Ilfov, a tipărit într’o-broşură raportul prezentat la congresul medicilor din ţară, la 10 Maiîi 1898 despre Malaria în România şi necesitatea uranerii udului nostru.
*
Sub titlul Câte-va cuvinte asupra educafiunit şi instrucţiunii în România» a apărut (Jilele acestea o broşură, a cărei autore se semneză Sisina Constant. Probabil; acesta este un pseudonim.
*
'■biserica ortodoxă Română' anul XXII Xo. 2 a apărut cu un sumar variat.
Notăm aci : «Rolul clerului în lupta contra alcoolismului.»
MULŢUMIRE
Mă cred dator, a face cunoscut publicului, că onorabila societate Charitatea» din judeţul Dâmboviţa, a bine-voit a ajută cu suma de 31 lei, elevii săraci ai şcoleî din cătunul Scheiu, eom. Ludesci, cu ocasia Sfintelor Sărbători, din care sumă s’a cumpărat la 9 elevi, ceî mai săraci strictul necesar pentru îmbrăcăminte.
In numele meu şi al elevilor, ce cu drag pronunţă acest nume societatea Charitatea,» exprim profunde şi sincere mulţumiri, doresc acestei societăţi viaţă îndelungată şi să fie predominată în totâ viaţa sa de acea virtute al cărei nume îl portă.
Gheorglie N. Popesc u.
Invejător cătunul Scheiu, com. Ludesci, plasa Dealu-Dâmboviţa.
Din p-u/blic
Domnul Costică P. Manolescu, maior reg. 1 Artilerie din Cra-iova, şi proprietar în comuna Drăgânesci, judeţul Olt, portă un văidt interes propăşire! înveţămîntului fiilor de săteni din acestă comună, venindu-le în ajutor cu cărţi şi obiecte de studiu. Acum, văzând şi lipsă de material didactic, atât de mult simţită în şco-
www.dacoromamca.ro
ALBINA
1439
lele rurale, a oferit o frumosă hartă a României în relief, lucrată de maior Boerescu, în valore de 100 lei.
Sub-semnatul, diriginte al şcdleî acestei comune, în numele elevilor şi al întregei comune, aduc cele mal vil şi căldurose mulţumiri donatorului.
I. Mihăilescii
InvCţător, Drugănescî. Olt.
Adrese către redacţie
Am primit regulat 21 de numere din plăcuta şi prea bogata «Albină» în materii variate şi irumose de citit, care în orele de sera ne face o deosebită plăcere, ba încă şi un mic copilaş de 9 ani citesce bucăţile cele mai frumose din ea, făcend pe auditori a-1 admiră.
Salutăm dar cu deosebită plăcere apariţiunea acestei reviste prea populare şi unică în felul seu, care tinde a familiarisa gustul de cetire de la clasele cele mai culte până la cetăţenul cel mai de pe jos, îndrumân-du-ne pe toţi spre unul şi acelaş scop.
G.	Nicolescu.
învăţător* com. Dâlbociţa, Mehedinţi.
*
Revistra d-vostră «Albina» ce publicaţi, este preferată de mulţi preoţi şi o citesc cu cea mai deosebită plăcere ; făcend impresiuni ne-spuse prin articolele ce conţin.
Preotul Sncliclaric Ion Costăchescu,
*
Vaţa-Oltu.
Menirea mult valoroseî reviste «Albina», este între altele şi deşteptarea şi întreţinerea iubirii de «neam şi de moşie,» în sufletul cititorului.
Doresc «Albinei» să prindă rădăcini cât mai multe şi mai adânci în 'Talpa ţerii».
T. Voicu.
*
învăţător, Căşla, jud. Tulcea
Sub-semnatul abonat la revista Albina» vin respectos a ve mulţumi regulatul ei curs, precum şi osibitele şi nepreţuitele bucăţi, note sciin-ţifice şi forte folositore.
Deâ Domnul, ca albina cu tot corpul ce o cultivă, să facă un timp forte mănos, să ajungă un mare roiu şi abondent în miere de unde se potâ gustă or şi cine spirit de înţelepciune şi de virtute.
Pr. A. Mandre.
*
Ve felicitez cu deosibite mulţumiri din partea mea, că primind regulat revista d-vostră Albina. Sînt forte mulţumit şi luminat prin alesele materiale ce publicaţi, şi merită a fi în mîinile fie-căruî cetăţean; de aceia me oblig a da concurs modest între cetăţeni.
M. Agape
Comersant în comuna Cozie cătunul Covasna.
*
www.dacoromamca.ro
1440
ALBINA
Apariţiunea revistei «Albinaa umplut de bucurie inimile nostre.
Nu pote fi nimic mai plăcut şi mai folositor pentru noi. cei de la ţară. de cât acesta nepreţuită comoră. Urăm sănătate şi isbândă bună scriitorilor el.
Itoiţeanu X. Ion, Dumitriii A. Gheorghe, Teodorescu M. Gogii, Itoiţeanu X. Mihaifi, Gavrilit I. Manea.
Comuna Căciula}!, Ilfov.
După cum învăţătura creştină a luminat întrega omenire, tot ast-fel revista «Albina va lumina poporul român.
Ion C. 1‘opiliiau.
Abonat, Curtca-de-Ar^cş.
Ii urez noueî reviste săptămânale «Albina viaţă nieă la deşteptarea românismului.
îndelungată şi spor-Costică C. Pimitriu,
Slobozia, R.-Sărat.
Scopul pe care îl urmăriţi în revista d-vostră populară «Albina», e unul din cele mai măreţe şi mai demn de laudă.
Menirea «Albinei» e cred una din cele mai mari. căci numai ea prin scopul ce urtnăresce, va pătruude până acolo, chiar în colilia cea din urmă a sătenuluî român ; şi-l va trezi odată din somnul, care de inii de veacuri dorme. «Albina» va aduce sucul bun pe aripele sale, atât în salonele de frunte, cât şi în bordeele fără ferestre, pdte a bietului să-ten român, care zace în întuneric. Menirea ei fiind mare. este şi patriotică în acelaşi timp, căci prin felul de tratare a chestiunilor, cât şi prin (lisa-î vulgarisare, contribue şi va contribui forte mult la înălţarea intelectuală, morală şi chiar materială, a poporului Românesc, ai cărui fii sîntem.
Din parte-mi doresc din suflet viaţă lungă şi reuşită bună Albinei, în calea ce a întreprins.
Vaslle V. Scliilirnes
învăţător,—Porcesoî-Roman.
POŞTA KEDACŢIEI
V. M. Socetu, Teleorman.—«Beţia» se va publică. Călătorul nu. Apelul se va publică.
X. K., Buc.—Nu o putem publică.
C. P., Obor.—«In vis» şi cele-l’alte poesii nu se pot publică. Nu intră în cadrul revistei nostre poesiile de amor.
I*. PavlolT, Grozeşti.—Cereţi la librăria Sfetea din Bucurescl.
ltugăm pe toţi domnii, cari au bine-voit a ue procură abonamente şi n’aft trimis încă banii persbnelor snb-scrise in liste, să bine-vo-iască a ni-1 înainta <le urgenţă.
Asemenea rugăm ţie toţi domnii, cari ne-att cerut abonamentul, tic prin scrisori fie prin cărţi poştale, să bine-voiaseă a ne trimite costul. Credem că după 44 de numere primite, avem dreptul a cere să fim achitaţi, fără să mal fim expuşi la cheltuell zadarnice şi corespondenţă inutilă. _________________
www.dacoromanica.ro