Anul I. Duminică, 2 August, 1898. No. 44. ALBINA REVISTA ENCICLOPEDICA POPULARA APARE ÎN FIE-CARE DUMINICĂ — ■ . .. ~ — Abonament, pe an: în ţară LeT.5 „ „ „ străinătate „......8 Un număr..................15 bani. SUMAR: C. I. Nottara, Seceta. — Gh. Adamescu, George Bariţ. — I. Costin, însoţirile economice.— Iliescu Dumitru, O scris6re către apostolii satelor. — I6n Neagu, Arborii. — /. La-crifianu, Predarea materiilor în cursul primar pe specialităţi. — /. T. Popovioî, Scrisori de la un sătean.—Boboiceanu, Legenda Baba-Dochia.—Const. C. Pop.-Taşcă. -Călătoria M. S. Regelui în Rusia.— M6rtea Prinţului Bisinarck.— O faptă laudnbilă. — Adrese către redacţie.—Ştiri. —Poşta redacţiei. Iluatraţiuni: George Bariţ. — Port din Ardeal. — Costume de la Românii din Macedonia.—Peisagiu din Africa. SECETA (După natură) A mea e răsbnnarea, cjice Domnul... ide vară. S’a crăpat pămîntul de o şchiopă; pare că limbi nevăzute de foc ard în aer; se lasă asupra ogdrelor de grîu, cu spicul fără bob, paiele arse, înegrite... Foile arborilor s’au uscat pe ramuri, apele au scăzut, vitele ţipă de sete; şi acolo, unde găsesc băltdge în iazul aprdpe secat, se reped cu turbare, sorb, şi cad umflate, ca lovite de trăsnet. Sorele arde de săptămâni pe bolta albastră, înbâcsită de praf; nici puiîi de nori nu se zăresce, cât prinde şoimul cu ochii, în zborul lui repede, vertiginos... Lăcustele au căijut cu miile pe ogărele seci, distrugând ultimele rămăşiţi, înecând câmpurile într’o mare de corpuri veriji. Atmosfera mirăse a ars, aerul înăcă respiraţia, totul pare «Albina». 87 www.dacoromanica.ro 1378 ALBLEA acoperit cu o pânză prăfuită; apasă greu asupra animalelor, asupra omenilor, întunecă vederile, sugrumă, îî aruncă la pămînt, cad loviţi ca de o mână neVă^ută... Satul pare pustiu, nu se văd de cât caraulele, cari dau ajutdre cu medicul plăşiî. Pare că mişună cevâ neînţeles în tării..., departe, se lasă greu ca o piatră de mdră, secă câmpiile de bob, suflă vînturî fierbinţi nesimţite, de cad dmeniî şi animalele înegrite sub poveri durerbse, repezi ca fulgerul... Intr’o căruţă mare îi adună, îî aruncă la marginea satului în gropi adîncî, îî stropesce cu var pentru vecie... Din vîrful dealului, vine la vale, satul întreg. In cap, co-boră popa, îmbrăcat în odăjdii vechi, cu cădelniţa într’o mână, cu Evanghelia în cea-laltă, întovărăşit de douî dascăli, se rbgă lui Dumnezeu pentru îndepărtarea bdlei. Douî ţărani în fruntea convoiului de rugăciune, duc o cruce mare de lemn, pe care e zugrăvit din vremuri un Clirist răstignit. Ce Clirist slab, fără de viaţă: o imagine asiriană, un chip de om, fără să fie om... Cum se potrivesce acel Clirist zugrăvit acolo pe crucea de lemn, cu <5meniî, prăpădiţi de bdlă, de furia secetei: imaginea simbolică a acelui Clirist alergând prin pustii, răbdând de fonie şi de frig, propoveduind adevărul, credinţa înDumneijeu... S’aîi oprit într’o poiană mare, au căî cu lacrimile Iul în cele patru părţi ale orizontului, atinse pe cel din prejur; căzură cu toţii în rugăciune, pe malul lazului nisipos... D’asupra lor cerul arde în flăcări, de desubt pămîntul stă să se aprindă de dogdrea radelor Sorelul. Sălciile sînt veştejite, nemişcate stau frundele pîrlite; nici o pasere nu cântă între ramurile uscate... Norodul de flămîndî s’a pus în mişcare... — E sfîrşitul pămîntulul, grăesc 6menil între el... — O fi venit vremea... S’a înrăit lumea, pronia dumne-deescă cînd vine, vine cu foc şi pîrjol... — Şi mergeau încet, tot căutând cu ochii în spre partea www.dacaromamca.ro 1380 ALBINA munţilor... Acolo, departe, d’asupra munţilor stîncoşi, foi de verdăţă, era nădejdea. Se împînziseră munţii în nouri cenuşii, şi cu cât. crâsta lor se întunecă, creştea nădejdea în inima lor obidită, sfîrşită de nevoi şi suferinţî... — Fie în voia Domnului, grăiră omenii, în pragul uşei. Crăsta munţilor s’a întunecat, am scăpat de năpastă... Const. Notam GEORGE BARIŢ eorge Bariţ este unul din conducătorii Romanilor de peste munţi în timpul marilor mişcări din ani! 1848—49. Născut la 12 Maîu 1812 în comuna Jucul de jos, a urmat cele d’întâiu învăţături în comuna Trascău şi în Blaj ; apoi a studiat în Cluj, de unde întorcendu-se cu titluri, a fost numit profesor la şcola Română din Braşov în 1836. Fiind aci, întemeieză primele foî românesc!: «Foia pentru minte, inimă şi literatură şi < Gazeta de Transilvania», (care apare şi at,lî). La 1845 a fost nevoit să se retragă din profesorat, pentru ca să se ocupe numai cu Ziaristica. Şi s’a ocupat forte serios, piarele sale au avut un însemnat rol în pregătirea mişcării de peste munţi; ele aii slujit şi tinerilor Român! din principate car! lucrau contra regimului regulamentar şi car! erau siliţi, din pricina censuriî, să nu publice o sumă de articole su-părătore pentru Domn sau pentru Ruşi. Când s’a discutat-cestiunea uniunii (adică alipirii) Transilvaniei cu Ungaria, Bariţ a scris în Foia sa câte-va articole favorabile; dar mal pe urmă, studiind cestiunea mal adânc, a înţeles că nu eră bună părerea acesta, şi a făcut apel la un om care să arate drumul cel bun. Se ştie că omul a fost Simion Bărnuţ, a cărui pă- www.dacaromanica.ro ALBINA 1381 rere a fost votată de Români în adunarea de la Blaj. De atunci Bariţ a devenit şi el un apărător al despărţirii Transilvaniei de Ungaria şi, când evenimentele au silit pe Români să intre în luptă, a fost membru al comitetului pentru apărarea ţării. Atunci a plecat din Braşov, lăsând conducerea fiarelor sale luî Iacob Mureşianu, şi s’a aşezat în Sibiu. Evenimentele nu aii fost bune pentru Români şi, în Martie 1849, Sibiul a căţlut în mâna Ungurilor. Atunci Bariţ a fugit în România. Acî a fost prins George Bariţ. şi arestat de Ruşi. Mal târziu însă este dus în Bucovina şi liberat, după stăruinţele familiei Hur-muzachi. După sfârşitul revoluţiunii, Bariţ se întorse în Braşov şi reluă conducerea Gazetei de Transilvania. www.dacaromamca.ro 1382 ALBINA Curând însă guvernul suspendă Ziarul, pentru-că nu se supusese poruncii de a nu publică raportul lui Iancu despre faptele sale în 1848. Intrerupându-se şase luni, ţliarul apăru iarăşi sub conducerea lui Mureşianu. In 1852, Bariţ a luat direcţia fabrice! de hârtie de la Zernescî, pe care a condus-o aprope 20 de ani. A fost apoi unul din întemeietorii Asociaţiunei Transilvane şi membru al Academiei încă de la fundare. In 1878, mutându se la Sibiii, a redactat (jliarul « Observatorul», pentru care a avut trei procese de presă. Aceste greutăţi nu l-ah descurajat, ci a continuat a fi în fruntea mişcărilor politice ale Românilor. Ca membru în comitetul central al partidului naţional organizat în 1881, a redactat Memorialul conferinţei electorale, care cuprinde programul de acţiune al Românilor de peste munţi. Ales, în 1884, president al comitetului partidului naţional, Bariţ a condus cu o activitate uimitore, lupta (jlilnică a poporului român Transilvan. Dar acestă însărcinare atât de plină de sbucium nu eră potrivită cu vîrsta sa înaintată. De aceea se retrase în 1887 pentru a se dedă literaturii şi şcoleî. In acestă ultimă periodă a vieţii sale, a condus institutul de fete din Sibiu şi a dat la lumină o lucrare în 3 volume: Părţi alese din istoria Tran- silvaniei pe 200 de ani in urmă. In 1882, împlinind 80 de ani, Academia a serbat cu mari onoruri acestă dată şi a bătut o medalie comemorativă. Tot în acel an a fost ales president al acestei înalte instituţiunî culturale. George Bariţ a murit în 1893. Este de sigur un model de activitate, de abnega-ţiune, de sacrificiu, acestă viaţă pe care am schiţat-o în scurte cuvinte. Deşi avea putinţa a-şî crea o situaţiune care să-î asigure bunul traîii şi liniştea bătrâneţii, Bariţ a voit mal bine să rămâie sărac, să ducă o existenţă www.dacoroinaiiica.ro ALIJINA 1383 modestă în odaia lui simplă din Sibiu. înconjurat de manuscrise, de note de tot felul, de cărţi, el scria, citiâ, în cât putem ţlice că mortea l-a găsit în mijlocul activităţii. (xheorglie Adamescu ÎNSOŢIRILE economice ntre împrejurările de astă-dî, când preţul grâ-nelor abia răsplătesce lucrul, când singuraticii agricultori nu sînt destul de tari ca să potă opri concurenţa, când numai lucrarea înţe-leptă a pămîntuluî pote asigură câşt'g economilor: însoţirile agticole sînt scutul poporului. Puterea mare ce întrunesc însoţirile ne-o descopere şi dovedesce însăşi natura. Albinele şi furnicile singuratice se arată forte slabe, în cât lucru uneia abia se pote luă la socotelă; prin unirea puterilor însă isprăvesc lucrări, care pun in uimire şi pe omul cel mai înţelept. Intre omeni încă se ivesc multe lucrări, pe cari singuraticii nu sînt în stare să le îndeplinescă în vreme scurtă, dar prin unirea în societate le duc la sfîrşit cu uşurătate. Dacă conducătorii firesci ai poporului sînt hotărîţi a lăţi şi introduce în mijlocul poporului plugar economia raţională, atunci cerinţa fundamentală este sâ-1 pregătescă la întemeierea însoţirilor. însoţirile sînt chemate a lăţi moralitatea, iubirea frăţescă şi ajutorarea împrumutată. Unde se pune temei la asemenea însoţiri, în comune se alungă furtişagul, lăcomia şi pisma. Poporul se duce şi se îndemnă la lucru, la păstrare şi prin aceste ajunge la bună stare şi îndestulare. Unde se pote răsădi îndestularea, d’acolo se alungă neghina fără-de-legilor. Însoţirile au menirea că să întocmăscă împrejurările locale dintr’o comună aşâ că: omenii mai avuţi, să spri-jinescă pe cei săraci şi să-i ajute a-şi face bună stare, iar cei săraci să muncăscă ca să-şi adune şi ei cu sudorea feţei avere. Acăstă stare se pote îndeplini prin însoţirile www.dacoromamca.ro 1384 ALBINA agricole. Avend locuitorii din comune insoţiri, omenii cari dispun de bani gata îl depun pentru păstrare acolo şi nu stau banii fără dobîndă; alţii cari au trebuinţă împrumută şi plătesc dobîndă. Prin asemenea însoţiri sînt scutiţi locuitorii dintr’o comună de alergări prin oraşe şi la singuratici, că să potă primi cevâ împrumut în caz de lipsă. Aci dobîndesc în timp scurt împrumut. Idilele în cari ar fi silit să alerge în depărtări mari după împrumut, le între-buinţeză lucrând; de altă parte nu plătesc nici dobîndă mare, ci numai cum s’a statorit prin consiliul administrativ, însoţirile locale dau îndemn la sîrguinţă şi la păstrare, fiecare sătean, fie avut fie sărac se strădulesce, să aibă bani adunaţi pentru timpuri mal grele. Este un lucru aprope de toţi cunoscut că, poporul adună un capital de lei 400—1000 în timp mal îndelungat, 3—8 ani aşâ după cum vinde cereale ori vite din care păstreză câte o parte. Astă-dl acest capital stă îngropat în lădile multor ţărani, dar cu introducerea însoţirilor va eşi în cir-culaţiune o mulţime de bani, cari vor îmbogăţi atât pe adevăraţii proprietari, cât şi pe cel ce-I pun în mişcare. Prin mijlocirea însoţirilor se pot cumpără moşii mal mari, cari prin consiliul de administraţiune se pot vinde membrilor, — chiar şi celor mal săraci, — dacă sînt omeni sîr-guincioşl şi păstrători: cu îndatorirea să lc plătcscă în rate. In modul acesta şi omenii cel mal săraci, fiind buni de lucru, pe cale scurtă şi uşoră se pot lesne face proprietari. Cel săraci, lucrând altora, câştigă şi plătesc ratele şi ajung la avere. însoţirile servesc ca mijloce pentru lăţirea economiei raţionale, căci printr’nsele se cumpără: săminţe bune, maşini agricole, cari ori se vînd cu preţ convenabil ori se dau cu arendă spre folosinţa membrilor. Membrii să îndemnă să reguleze vâlcele, să stîr-pescă mocirle şi tufişuri sporind pămîntul roditor. Tot asemenea sfătuesc membrii să planteze pomi, să usuce pome pe coste să planteze arbori, iar pe locuitorii de lîngă rîurl să-şi ude grânele în timp de secetă. Pe lîngă vălceie, rîurl şi pămînturi mlăştinose se vor planta richiţi, boze, iar în lacuri, papură, de unde se întrebuinţăză şi se câştigă material pentru industria de casă. însoţirile pot luă măsurile de lipsă pentru introducerea industriei de casă, cum sînt uneltele cele mal de lipsă pen- www.dacaromanica.ro ALBINA 1385 trebuinţele casei. Noi seim forte bine că poporul agricultor are timp îndestulător în cursul îernei ca să se deprindă, să lucreze, numai învăţătura ii lipsesce. Pălăriile de paie cari în alte ţări formeză un capital de venit, la noi, sevînd cu un preţ îndoit fiindcă ni le aduc străinii, însoţirile se pot îngriji de pieţe atât pentru cumpărarea mai eftină a mărfurilor trebuinciose poporului cât şi pentru vinderea cu preţuri mai bune a productelor recoltate de membrii. Pot vinde producte membrilor în cantitate mare din localitate fără să fie siliţi membrii a alergă la tîr-guri îndepărtate cu perdere de vreme şi cu plătirea la vămi şi acsize. Când unele dintre producte nu ar avea preţ îndestulător de cât mai tîrziu, însoţirea în comptul productelor, în cas de lipsă, împrumută cu bani pe membrii pînă ce le pot vinde, deci pe calea asta îşi acoperesc lipsele mari. însoţirile sînt chemate a lăţi, şi răspîndi literatura economică în mijlocul sătenilor. De o parte pote da premii de încurajare pentru unele articole mai bune, de altă parte pote cumpără şi împărţi din dobîndă scrieri economice între membri. Pot să-şi compună bibliotecă sătescă în care să aibă locul de frunte, scrierile cu sfaturi practice în economie. Prin scrierile economice de o parte se lăţesce cultura, căci cetitorii se deprind cu scrierile, de altă parte să răspîndesc şi cunoscinţele practice, atât de trebuinciose pentru economia raţională. Conducătorii din fruntea însoţirilor, fiind omeni deştepţi, sfătuiesc şi povăţuiesc pe membri în tote afacerile mai însemnate ale vieţei. însoţirile pot aveâ şi afaceri de asigurare pentru mortea omenilor şi perirea vitelor. Societăţile de înmormîntare şi răsplătirea vitelor se pot întemeiâ cu bani puţini, aşâ 500 de inşi se obligă a plăti câte 10—20 bani cândmore unul din membri, ca familiei răposatului să i-se deâ câte 20—30 lei. Dacă cei însoţiţi ar fi 500 atunci cu 10 bani să adună la mortea unuia din membrii 50 lei: plătindu-se lei20—30, restul se capitaliseză. Tot asemenea se procede şi cu asigurarea vitelor. Luând tote argumentele înşirate, datori sîntem să felicităm pe bărbaţii cari au dat fiinţa legeî sindicatelor. Fără îndoială s’a pus temeiu pentru întemeiarea însoţirilor; de aci urmeză greul muncii ca să se îndeplinescă intenţiunea legei. www.dacaromamca.ro 1386 ALBINA Realisarea atârnă de 2 cerinţe : bărbaţi de muncă şi sprijinul unei bănci de credit. De la bărbatul care va fi chemat să aducă la îndeplinire întemeîarea însoţirilor agricole, care va da tote îndrumările, care va trebui să mdr-gă la faţa locului să ihstruieze şi să introducă direcţiunea în funcţiune, de el atârnă isbânda fericită a însoţirilor. însoţirile agricole, fie regionale, fie locale, numai aşâ pot luă fiinţa dacă vor fi sprijinite şi ajuto/ate cu credit de o bancă centrală. In modul acesta în timp scurt şi cu puţină greutate să pote pune temem însoţirilor. Agricultorii din comune primesc uşor sfatul de la bărbaţii, cari pot să le arate că sînt în stare să le dea şi bani pe lingă sfat. In asemenea împrejurări, şi cu aste mijloce, şi omenii ceî mai avuţi şi cu bună stare intră ca membrii în sinul însoţirii, îşi depun şi banii cu dobîndă, căci ved cu ochii că banca centrală îşi dă paralele cu încredere la însoţire, deci nu au frică de pierdere, ştiind şi aceea că însoţirea se află sub controlul băncii centrale. Cuprinderea asociaţiunilor pe asemenea fundament este faptă înţeleptă şi nemerită. De o parte sătenii se înduplecă mai uşor la întemeîarea însoţirilor, de altă parte însoţirea locală ori regională avend depuneri mai mari pe cari nu le pote întrebuinţa, le trimete în centru, şi când are lipsă primesce din centru. In modul acesta însoţirile sînt deplin asigurate ; în lipsă pot primi împrumut de la banca proprie, iar în cas când are bani în prisosinţă îi depune ca să potâ da membrilor dobînda cuvenită. Vorbesc din practică de mai mulţi ani; şi sînt sigur că numai atunci vom vedea întemeindu-se sindicate agricole, când sfatul va merge cu banul. Fără apostolat, legea sindicatelor n’ar produce recolta de toţi dorită. Când însă întemeîarea va fi luată sub scutul unei bănci, în vreme scurtă vom vedea ivindu-se sindicate, vom vedea scoţendu se la lumină capitale considerabile, cari astă-di mucedesc în lădi şi cârpe, vom vedea luându-se la întrecere comunele pentru înfiinţarea însoţirilor. I. Costin Ferma—Studina. www.dacaromamca.ro ALBINA 1387 O scrisore către apostolii satelor Scumpi şi iubiţi celegi! toţii seim că literatura are doue mari divisiuni: Lite-ratură cultă şi Literatură poporană. Aceste diviziuni în kjpPIr’ literatură, se explică forte lesne după pătura socială în care s’au desvoltat. Sub titlul de literatură poporană se înţelege totalitatea produc-ţiunilor literare poporane cunoscute în masa poporului. Aceste producţiuni sînt grupate în doue părţi: scrise şi nescrise, de unde literatură poporană scrisă şi nescrisă. Cea d’întâiu se ocupă cu producţiunile poporane ce ne-au venit pe calea scriereî. Aici autorul anonim scrie în graiul poporului cu un anumit scop. Pe când în cea nescrisă, autorul tot anonim, nu spune cu un anumit scop; ci îşi desvelesce cu acea naivitate, modul seu de a vedea în materia ce are a descrie. Aci compozitorul şi poetul, este întreg poporul românesc. Acesta a făcut pe nemuritorul Vasile Alexandri să şlică: Românul este născut poet. Producţiunile poporane nescrise circulă din gură în gură, din ţară în ţară şi din epocă în epocă ; suferind transformări de formă şi în unele împrejurări şi de fond. Ea coprinde tote acele producţiuni ale spiritului poporan, născute în diferite împrejurări psihice.ale poporului, sau moştenite din timpuri strămoşesc!, din trunchiul de popore primitive şi modificate în cursul secolilor. Multe vecurî, acum uitate de toiă Rornânimea, nimeni din pătura cultă aristocratică a societăţii de atunci nu se interesă de acesta literatură. Ba chiar se despreţuiaii barzii acelor opere neperitore, cu epitetul «prostime». Acest cuvînt îl întâlnim şi în cronicarii noştri. A trebuit, însă, să se ivescă şi pentru aeâstă prostime o rază de speranţă cu începerea marei revoluţiunî franceze. De aci înainte nu se mai despreţuesce prostimea şi nici producţiunile ei; ba ce este mai mult, linguiştii şi gramaticii îşi găsesc adăpostul numai în acesta sorginte a limbei nostre. Ei o numesc cu drept cuvînt: archiva poporelor din trecutul noitru şi acelor din present». Din studiul părţilor ce o constituesc, ne putem da seină, de originea poporului românesc, de nascerea naţiunei nostre, de a-plicările naturale cu care este înzestrat acest popor, de luptele avute cu diferite popore şi prin ea se pote zidi trecutul întu- www.dacoromanica.ro 1388 ALBINA necat al naţiune! nostre. Iată cum vorbesce Alex. Russo, despre tesaurul muzei nostre poporane: Albia literatureî nostre culte e atât de îngustă în cât, dacă aş dice că mai nici o scriere nouă nu posedă condiţiunile unei scrieri neperitore, aş spune un adevăr supărător pentru tagma literaţilor, şi adevărul de când lumea, umblă cu capul spart; însă mărturisesc că privind babilonia limbistică din dilele nostre, mă îngrijesc pentru viitorul nostru literar şi me măngâiu numai cu credinţa că acest viitor îşi va găsi locul de scăpare în poesia poporană. «Imî închipuesc că sînt un străin sosit în Moldova sau în Va-lachia, cu dorinţa de a studia istoria, datinile şi natura nemuluî Românesc. Cumpăr o bibliotecă întregă de cărţi scrise în diferite jargonurî: istorie, poesie, ziaristică şi altele. Deschid o carte istorică şi văd în ea nume, date, pomeniri de răsboie ; nici o mişcare socială de instituturî, de gradul civilizaţiunei diferitelor epoce. Nemulţumit mă duc se vizitez monumentele, doar voiu descoperi un vestigiu din lumea trecută. Monumentele lipsesc! Mă înapoiez deci la limba şi literatura de astă-cli. Aici me coprind fiori de (jhiaţă ! Gramaticile îmi par nisce vechi desertaţiuni de limbistică; însă nu adevărate gramatici românesc!: cercetez literatura şi dau de o amestecătură indigestă, de o sumă de idei luate fără nici o sistemă de la străini şi prin urmare nu-şi găsesc nici un caracter original. Unde este dar Românismul?....... Unde să-l căutăm pentru casă ne facem o ideie exactă despre geniul românesc?...... «Din întâmplare, mă plimb printr’un iarmaroc şi de o dată me văd într’o altă lume! Văd omeni şi haine ce nu văzusem în oraşe; aud o limbă armoniosâ, pitorescă şi cu totul străină de jargonul cărţilor. De unde eram la îndoială, dacă Românii sînt o naţiune sau o colonie cosmopolită modernă, un soiu de Algerie-Franco-Italiană-Grecescâ, încep a întrevedea adevărul. Iată un om cu fisonomie veselă, el intră într’o colibă de frunze,, scote de sub suman un instrument ce-i ţlice lăută şi se pune a cântă. Mulţime de omeni se îndesă împrejuru-î şi-l ascultă cu dragoste, căci el cjlice balade strămoşescî. «Ochii mi se deschid, o naţionalitate întregă se desvăluesce în. graiul, în hainele, în tipul antic, în cântecele acelor omeni! Lăutarul cântă şi înaintea mea se desfăşoră o tabelă care mă încântă;, când el sfârşesce, totă nedumerirea s’a şters din mintea mea rămân convins de naţionalitatea română, de geniul românesc ; înţeleg dragostea românului pentru ţara lui; înţeleg puterea legăturilor de familie. Iată poesia, iată adevărata literatură cu care se pot mândri www.dacoromamca.ro ALBINA 1389 Românii. Fie forma versurilor une-ori chiar defectuosă, ele îmi par mie poleite cu razele geniului. < Privighetoren nu este fru-mosă; dar cântecul ei este rupt din Baiu. Vedeţi iubiţii mei, cu câtă fidelitate şi măestrie, descrie genialul bătrân, importanţa ce trebue a se da literatureî poporane. După cum vedem, în cântecele bătrânesc! se adeveresc cronicile, în ele se găsesc considerante preţiose despre starea morală, despre obiceiuri şi despre organizarea acestui popor. Multe părţi ale gramaticei şi ale filologiei române, găsesc lămurirea sau justificarea lor în versurile colindelor şi oraţiilor. «Cântecilc bătrânesd au un ce, care te mişcă pînâ în adîncul sufletului.» Unde se găsesc acele comori nepreţuite?....... şi cine este în putinţă a ni le da la lumina ţlilel?.. Răspunsul este din două cuvinte: Poporul......... şi învăţătorul Acestea sînt cuvinte de mare preţ, pentru orî-cine trâesce şi simte românesce! Popor!...învăţător !...nume scumpe! Voiţi ca în ultimul cuvînt să se oglindescă totul. Atunci, afară de ce vă impune scutul legilor oficiale, mal conformaţi-vă şi acelor legi de concepţiune strămoşescă, cari ni se impune nouă celor eşiţl din popor, pentru popor. Nu este lucru greu, când auţlî un tînăr doinind, să-î furi cu audul acele versuri drăgălaşe, sau pe acelea ale unul bătrân plecat de ani, cari îşi plânge trecutul fericit sau trist. Luaţi deci rolul harnicelor albine, şi aşa cum sînteţî răspândiţi prin diferite unghiuri ale ţării, trimiteţi mierea şneţiosă ce o puteţi găsi prin acele locuri, la stupul acesta ce portă numele de «Albina». Ea vaîn-magazinâ acest nectar în fagurii el. Scumpe şi preţiose vor fi paginile acelea ce veţi scrie, când aveţi putinţa a adună. Termin amintindu-vă cuvintele evanghelistului careşlice: El în lume a trăit, şi lumea pe el nu l-a cunoscut.» Deci urmaşii noştri!, tărcjiu, când nu vor mal puteâ adună, din împrejurări bine cuvîntate; să nu potă a ne dice: < învăţătorii în popor s’au născu t şi crescut, şi cu iote acestea pe popor nu l-au cunoscut! Iliescu Dumitru. Dirigintele şcdlel din Comuna Căprenl-Dolj www.dacaromanica.ro www.dacoromanica.ro Costume din ^Macedonia. www.dacoromanica.ro 1392 ALBINA ARBORII ||p|ircn grădina şi în agricultura sătenulul român, se pe-T trece cea ce se petrece şi în ţara românescă. Bălăriile, scaii, salcîmiî şi totâ planta nefolositore se îndesă şi cotropesce pămîntul agricultorului, tot aşâ cum se îngrămădesc nepoftite peste blagoslovita nostră ţară liftele streine, cotropind-o şi speculând-o cum le vine mal bine. Cine n’ar dori, ca in locul salcîmulul de dinaintea casei, să bată primâ-vara în geam ramurile unui măr încărcat cu flori dalbe ? Cine n’ar dori, ca vara să se scuture în ogradă pere frumose în loc de ghimpi? Dar cum să se întîmple ca mărul, ori perul să crescă de sine acolo? Salcîmul cresce singur şi cu tote astea smulge-1, că va eşi altul în loc. Românul pe de altă parte-I bucuros că acesta îl face umbră fără cheltuială şi fără muncă, se mulţumesce a-1 numi «buruiana dracului» şi-I dă pace. In satele de munte, găsim destul meri, peri, cireşi etc., dar sălbatici, cari s’au sădit şi au crescut singuri şi au rămas în starea lor primitivă, căci nimenea nu le-a dat aten- ţiunea de cât doar să le culegă rodul j mult, puţin, bun, rău, . . . cum se întîmplă Găsim asemenea livedl întregi de pruni, dar tot ne altoiţi şi aprope năduşiţi de uscătură — nici omidile nu se curăţă de pe el. Prin satele de deal şi cele de podgorii--din fericire — se găsesc mal mulţi pomi, mal toţi însă bătrîng sădiţi din alte timpuri, căci tineretul de acum în loc să mal facă, strică şi din ceea ce-I rămâne. Aşâ, vedem că nucii cari fac podoba viilor, sînt acum scoşi pe motivul simplu că fac umbră ! Satele de câmp însă sînt forte sărace în cultura de pomi roditori ^i din potrivă sălcii şi salcîml, păduri întregi. Sînt sate în cari nu se găsesc meri, ori perl, nici de leac, doar pe moşia unul boier dacă sînt doi, trei, cireşi cari sînt păziţi cu puşca pe timpul cocereî. Cultura şi altoirea pomilor e rămasă forte mult în urmă, căci mulţi nu-I cunosc folosul. AdI când se vinde chilogra-mul de mere prin tîrguri cu 60 de bani, nimeni nu se www.dacoromamca.ro ALBINA 1393 •gîndesce să sădescă pomi. Gândul tuturora este aţintit la câştiguri de o dată mari, şi sînt atât de preocupaţi cu acest gând, că uită multe altele din cari ar puteâ trage câştiguri modeste, dar trainice. Ast-fel spune unui sătean •că unde-va este o comoră şi el va sări desbrăcat şi desculţ .să mergă să o desgrope, dar sfătuesce 1 să mute un pom Să plecăm, c}ise Şi Dragomir. Plecară, şi baba Dochia luă cu sine 9 cojdce, îmbrăcându-le-pe tdte, cum eşi din casă. Merseră multă vreme şi cînd ajunseră la locul unde eră să măsore oile, se puse o sldtă (pldie amestecată cu zăpadă), in cât baba fu silită să lepede pe rînd unul cîte unul tbte cojdcele şi începu a tremura, de cjiceaî, Ddmne! Căutând împrejur, vetju pe Dragomir îngheţat şi cu sloţî la gură şi crezând că cântă în fluer îl tjise, Dragomire! Dragomire! Fii am îngheţat de frig şi tu cânţi din-fluer.» Ast-fel şi baba Dochia şi fiul său Dragomir împreună cu oile lor au îngheţat şi s’aîi prefăcut în stânci de petră c& se află între Comuna Verciorova şi Turnu-Severin, Mehedinţi,, numit Dragomir. Explieaţia legendei. Baba Dochia închipuesce pe vechea Dacie. Fiul său Dragomir represintă pe Decebal, regele Daciei, iar oile, armata (poporul). Femeea lui Dragomir represintă sfetnicii şi omeni* de încredere aî lui Decebal. Când baba Dochia a trimis pe noră-sa cu lînă ca să a www.dacaromamca.ro ALBINA 1401 spele pină va albi, represintă soliile trimise de Dacia să rdge pe Traian, împăratul Romanilor, sâ-I ierte şi să se întdrcă înapoi. Intdrcerea femeii în primul rînd cu lîna schimbată din negră în albă, represintă întdrcerea soliilor cu inima bună, iertaţi fiind de Traian şi Longinus (om credincios lui Traian) închipuiţi în legendă prin D-(Jeii şi Sf. Petru, care a transformat lîna din negră în albă. Insă babei Do-chiel nu-! eşî necazul din inimă. Insă Dacia nu se umilesce (smeresce), ci începe din nou pregătiri de resboiu. Traian, au-