Anul I. Dominicâ, 28 Iunie, 1898. No. 39. RhBlfiR REVISTA ENCICLOPEDICA POPULARA APARE ÎN FIE-CARE DUMINICA Abonament, pe an: în ţară Lei.........................5 „ „ „ străinătate „........................8 Un număr.........................................15 bani. SUMAR: Gh. Adamcscu, Mitropolitul Şagunn. — G. Coşbuc, E pfu» intui stea? — lân Mufă eseu, "Predică la sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. — Gh., Generalul Florescu. — N. N., Crescerea raţelor. — M. Popescu, Nucul. — S6rta unul milion de dinenî. — V. Mironcscu, O măsură bine-venită. — Ştcf. Oprescu, Cultura ridichilor. — G. Moianu, Locuinţa albinelor. — De •când cu băşica lui Carngea. —10 Maiu la sate.—Cărţi şi reviste.—Adrese către redacţie.— Deslegarea ghicitorilor din No. 31.—Inforinaţiunl.—Poşta redacţiei. Ilu8trafiuni: Pe marginea rfulul. — Monumentul ridicat intru amintirea generalului .Florescu.— Raţă domestică. —La tîrg. MITROPOLITUL SAGUNA * (Jiua de 16 Iunie, fiind aniversarea morţi! Iu! Şa-guna, Românii din Transilvania au făcut cu acest prilej o pidsă serbare întru aducerea aminte a acelui luptător de la 1848 şi întemeietor al Mitropolie! greco-resăritene din Ardeal. Născut la 20 Decembre 1808 (1 Ianuare 1809) în Mişcolţ {Ungaria) din părinţi negustor! de origină Macedo-Românî, Şaguna studiă dreptul în Pesta şi teologia în Vîrşeţ; iar în 1832 se făcu călugăr, primind numele de Andreiu. De şi părinţi! se! şi rudele sale nu se învoiau cu gîndul acesta, totuşi el urmă drumul ce-ş! hotărîse, călăuzit de o neînvinsă dragoste, simţind o vocaţiune puternică, precum am veijut şi la marele prelat moldovean Veniamin Costa-che. Se povestesce că a (Jis într’o ocasiune că de s'ar mai nasce de o sută de ori, tot preot ar vrea să fie. După ce fu profesor la şcola din Vîrşeţ şi secretar al lu! 7î> fraţi Români. * * In adunarea de la Blaj s’au ales două delegaţiunî: una care să mergă la împărat, sub conducerea luî Şaguna; alta care să se ducă la dieta Transilvanie! în Cluj, sub conducerea luî Lemeny. Prima delegaţiune găsi pe împărat la Innsbriick şi-î dete o petiţiune prin care-! făcea cunoscute cele 16 puncte votate de Român!. Aceste s’a petrecut în Maîu. împăratul a întîrziat cu punerea rezoluţie! pînă la 11 Iunie şi atuncî a pus o rezoluţie fdrte nefavorabilă pentru Român!, aprobând faptul că Unguri! votase unirea Transilvanie! cu Ungaria. Fiind dar Români! nemulţumiţi, se înţelege că abdicarea împăratului Ferdinand şi venirea la tron a lui Franţ-Iosif a trebuit să producă mar! speranţe în sufletele lor. De aceea conducători! naţiunii Române au căutat să facă cunoscute împăratului sentimentele de iubire ale e! şi spe- www.dacoromanica.ro ALBINA 1219 ranţele ce el a deşteptat. Prin Februarie 1849 se luă hotărârea să se trimită o delegaţiune la noul împărat ca să-î supună şi acestuia cererile naţiunii. Acăstă însărcinare se în-credinţă luî Şaguna, lui Laurian şi luî Popasu. Fiind primit de împărat, episcopul rost! un discurs în numele poporului ce-1 trimisese. Când Maiestatea Vdstră a urcat treptele tronului şi a publicat manifestul din 2 Decembre, în care sînt proclamate principiile de libertate şi egalitate — (Jice în esenţă Şaguna — noi Românit ne-am umplut inima de bucurie şi venim să vă arătăm sentimentele ndstre de devotament şi să vă aducem aminte că naţiunea ndstră a fost aceea care, înainte de începerea turburărilor, a depus în adunarea de la Blaj jurămînt de credinţă către tron. Ea a ridicat armele contra Maghiarilor când aceştia au început a lovi tronul şi, când generalul Puchner a luat comanda trupelor din Transilvania, oştile ndstre s’au unit cu cele împărătesei ca să lupte contra celor răsculaţi. Naţiunea Română a suferit şi suferă încă din pricina relelor acestui răsboîu pustiitor, dar e mulţumită că p<5te să-şî arate alipirea către tron. De aceea nădăjduîesce că M. V. o va face părtaşă la tdte libertăţile constituţionale ca şi pe cele-l-alte naţionalităţi. îndată după acăstă audienţă, se prezintă împăratului joe-tiţiunea de drepturi a Românilor (25 Februare 1849), care conţine programul politic al Românilor de peste munţi. Cel maî înseninat punct este: «Unirea tuturor Românilor din statul Austriac intr'o singură naţiune de sine stătătorc sub sceptrul Austriei ca parte întregitâre a monarhiei.» împăratul primesce petiţiunea şi pune pe dînsa hotărîrea că o va deslegâ în cel mal scurt timp spre mulţumirea naţiunii române. Nu e locul a examina cum a deslegat cestiunea şi întru cât a mulţumit pe Români. O vom vedeâ cu alt prilej. * v * Precum in acestă împrejurare Şaguna a fost fruntaşul între fruntaşi, tot asemenea s’a distins el şi altă-dată. Când a voit Puchner, comandantul armatei austriace din Transilvania, să convdce un sinod românesc pentru a îndemna naţiunea română să nu comită excese asupra Ungurilor, Şaguna a făcut din acestă adunare un congres naţional, în care s’a vorbit despre drepturile Românilor şi s’a re- www.dacoromanica.ro 1220 ALBINA dactat o petiţiune către împărat în care se protesteză din nou în potriva unirii Transilvaniei cu Ungaria. Lucrurile însă se precipitau din ce în ce. Răsboiul, pe care fostul împărat credea că o să-l înlăture, făcend deosebite concesiuni, a luat proporţii din ce în ce mai mari. In Transilvania comandantul Ungurilor, Polonul Bem, mergea din izbîndă în izbîndă. Eră dar primejdie că armata împă-rătescă va fi învinsă, cu tot ajutorul ce l dădeau Românii. Numai în munţii Apuseni, în ţara Moţilor, se mai ţineâ Iancu şi opriâ mersul Ungurilor. In aceste momente avu Şaguna ideia de a cere interve-nirea Ruşilor, cari ţineau atunci ocupate principatele. Comitetul naţional romîn se împotrivi, dar, după lungi chibzuiri, văzu că eră aci o tristă necesitate. Se alese deci o comisiune compusă din Şaguna şi profesorul Sas G. Miiller. Ei veniră în Bucuresci şi, după mai multe întrevederi cu generalii Ruşi, isbutiră să capete ajutorul lor Acesta a fost rolul marelui bărbat în 1848—49. * * * Activitatea lui nu se opresce însă aci. După evenimentele din 1848—49, fiind învinşi Ungurii, Austria inaugură regimul absolutist în Ungaria şi Transilvania. Lupta politică eră acum închisă pentru Români. Drepturile lor nu fusese recunoscute şi făgăduielile ce li se dase în momentele grele pentru împărăţie, fusese uitate. De aceea Şaguna se gândi să lucreze pentru a întări cel puţin biserica romînă, ca să slujescă la vreme de nevoie ca sprijin pentru popor. Acesta este a doua parte a activităţii lui Şaguna, mai importantă de cât la 1848, pentru-că a fost încoronată de succes. Se scie că la începutul veacului XVIII (pe la 1700), după îndemnurile trimişilor catolici şi cu nădejde că sdrta li se va îmbunătăţi, o parte dintre Romîniî de peste munţi se uniră cu biserica papistaşă sau catolică. Ei primiră numele de uniţi sau greco-catolicî; în deosebire de cei-lalţi ce se numiră neuniţi sau greco-răsăriteni. Pînă atunci Romîniî aveau un mitropolit. Acum mitropolia romînă se desfiinţeză. Uniţii au un episcop supus Papei de la Roma; iar neuniţii au tot un episcop supus mitropolitului sîrb din Carloviţ. Şaguna visă independenţa bisericii romîne neunite şi spre acest scop munci el în curs de mulţi ani cu o stăruinţă uimitore. www.dacaromamca.ro ALBINA 1221 Ast-fel, în 1850, adună el la 12 Martie în Sibiu un sobor, obiceiu care se întrerupsese de o sută de ani. Acî se întruniră protopopii neuniţi din tdtă Transilvania şi un mare minier de mireni, profesori, advocaţi şi neguţători. Sinodul sau soborul acesta se deschise printr’un frumos discurs ai lui Şaguna, care arătă starea bisericii romînescî în trecut ca să se ieâ măsuri întru îndreptarea stării presente. După acesta, el raporteză soborului că, îndată după încetarea revoluţiunii, a însărcinat pe protopopii eparhiali să facă a-rătare despre situaţiunea şi averea bisericilor parohiale. De aci s’a văzut că s’a risipit averea, bisericile s’au ruinat, unele au rămas fără clopote; icănele, vasele şi oddrele s’au sfărîmat ori s’au necinstit. Propune deci să se adreseze sinodul la împărat ca să-î ceară numirea unor comisiunî mixte (clerici şi mireni) spre a se constata pagubele şi a se da 6re-cari despăgubiri. Tot acest sobor legă strîns interesele bisericii şi ale şcolei şi cere de la guvern îmbunătăţirea şcdlelor. In anul acesta episcopul Şaguna înfiinţăză o tipografie, în care s’au tipărit şi actele soborului; iar în 1853 scăte ziarul «Telegraful Român», care apare şi astăzi Al doilea sinod s’a întrunit în 1860 tot în Sibiu. Acum episcopul citi o dare de sămă despre stăruinţele depuse pentru restaurarea vechei mitropolii a Ardealului, cari însă n’au isbutit din pricina împotrivirii mitropolitului sârbesc. Speră totuşi că va ajunge la bun sfîrşit. Acestă speranţă îi dă puterea să lupte, atât cu scrisul prin alcătuirea de memorii şi broşuri în cari apără acestă cestiune; cât şi prin graiu, ca membru al senatului din Viena chemat de împărat. Printr’o necurmată luptă, Şaguna ajunse la victorie. împăratul aprobă în principiu restaurarea mitropoliei române neunite şi sinodul din 1864 fu chemat pentru a stabili modalitatea acestei restaurări. întrebarea fundamentală cu care avea să se ocupe sinodul era dacă mitropolia va fi numai pentru Românii din Transilvania sau pentru toţi Românii nemţiţi din Austria. In acestă privinţă sinodul zice, în petiţiunea către împărat, că cere reînfiinţarea mitropoliei Române cu întindere la toţi conaţionalii şi coreligionarii lor din Ardeal, Banat, Ungaria şi Bucovina pentru a se putea constitui odată bisericesce în sensul canănelor bisericii ndstre. www.dacaromamca.ro 1222 ALBINA Cererea acesta a fost realizată chiar în anul 1864 şi, cu tdte că, la stabilirea dualismului austro-ungar, a fost iarăşi pusă în discuţie de către Unguri, Mitropolitul Şaguna a apărat-o din tăte puterile şi mitropolia a rămas neclintită, şi a stabilit în 1868 statutul organic definitiv, care în 1869 a fost sancţionat de împărat. Numai Bucovina are Mitropolit separat. * * * Acest mare bărbat al naţiune! Române a murit în 1873; dar faptele lui vor fi vecinie în amintirea generaţiilor, ca pilde vii de abnegaţiune, de stăruinţă, de patriotizm. El şi-a început cuvântarea cu prilejul sfinţirii sale de e-piscop cu aceste memorabile cuvinte: «Tu, Domne, ştii că spre scopul mieu a alerga doresc: pe Românii Transilvăneni din adâncul lor somn să-î deştept şi cu voie către tot ce e adevărat, plăcut şi bun să-î atrag.» Ast-fel şi-a însemnat el drumul pe care l-a urmat în tdtă viaţa. Răsplătit cu diferite titluri şi decoraţiuni de către împărat pentru meritele sale, ridicat chiar la rangul de baron, el, deşi supus credincios şi zelos apărător al tronului, nu înceteză, pînă în ultimul minut al vieţii, a se socoti drept bărbatul naţiunii şi a se arătă gata să facă pentru ea ori-ce jertfă. Pe lângă tote ocupaţiile sale, Şaguna a dat la lumină multe opere: Elementele dreptului canonic (1854), Manual de studiu pastoral (1872), şi altele; precum şi o mare Istorie a bisericii ortodoxe răsăritene (în 2 volume, 1860). In fine el a fost mult timp prezident al Asociaţiunii Transilvane pentru cultura Românilor (1). Ghcorglic Adamescu De când cu băşica lui Caragea Pe vremea domniei luî Caragea-Vodă, nisce Francezi s’au ridicat cu balonul din Bucurescî şi au mers pînă la Cioplea, lângă satul Dudescî. Bucu-resceniî au ve^ut pentru întâia oră balon, deci le-a rămas în minte, ca un mare eveniment. (1) In numerul viitor vom da portretul Mitropolitului Şaguna. www.dacoromanica.ro Pe marginea rîdluî. 1224 ALBINA e; pămintul stea? ceia dintre d-vostră cari au citit articolul: «Cum. e făcută ldmea, şi din ce?» sciu acum că în adîncimile pămîntuluî e foc, că însuşi pămîn-tul întreg a fost o dată de foc, care s’a recit la suprafaţă. Intr’acel articol eu am scăpat din condeiu o vorbă. Am dis că pămîntul e o stea şi alergă prin văzduh ca tote stelele. Daca asta e minciună,, trebue să-mî iau vorba îndărăt; dacă e adevărat, mă strîn-geţi cu uşa să vi-o dovedesc. E greu să dovedesc! cui-vâ, din Botoşani bună-oră, că Giurgiul e oraş lîngă Dunăre, câtă vreme nici pe botoşă-nean nu-1 poţi duce la Dunăre, nici Dunărea cu Giurgiu cu tot n’o poţi duce la Botoşani. Aşa şi cu mine. Nu vă pot duce nici pe d-vostră în stele, nici stelele nu le pot aduce la d-vostră. Dar pentru că botoşănenul nu vede şi nu crede, pentru aceea Giurgiu într’adevăr nu e lîngă Dunăre ?• Intâiu să ne înţelegem la vorbă. Noi de obiceiu dicem stele acelor nenumărate schintei de foc cari să văd ca lipite pe cer în înălţimea văzduhului. Luna nu e numai a schinteie, deci e lună, nu stea Tot aşa sorele. Iar pâmîn-tul...! El e nemărginit de mare şi, cât pricepem, stă pe loc. Stelele fără dor şi pote alergă prin văzduh: de cu seră sînt la Răsărit, peste nopte iau cerul de-alungul şi în. dorii dilei sînt ajunse tocmai la Sfinţit. Asemenea luna peste nopte şi sorele peste (ji. Tocmai de-aceea luna şi sorele sînt stele. De ce? Şi sorele şi luna şi stelele stau în văzduh, sînt rotunde şi alergă prin nemărginirea lumii în chip regulat. Scurt: ori-ce corp care stă de sineşi în văzduh, e rotund şi alergă pe o anumită cale şi într’anumit timp, e stea Norii nu sînt stele, căci nu sînt corpuri rotunde, nu alergă pe-o anumită cale — când fug de la Miadă-Nopte spre Răsărit, când dimpotrivă, când alt-fel, cum îi duce vîntul — nici într’un anumit timp, căci o dată fug forte iute, alte ori încet une ori abiâ să mişcă, şi mai de multe ori stau pe loc. Alta e la stele. Puneţi ochii ori pe care stea şi urmă- www.dacoromamca.ro ALBINA 1225 riţi-o : umblă ea când în sus, când in jos, când la drăpta când la stânga? Nu merge vecinie înainte peste cer de la Răsărit la Apus, şi, după părere, pe sub pămînt de la Apus la Resărit? Şi merge ea vre o dată maî repede, adică trece înaintea altor stele, ori le rămâne vre-o dată în urmă ? Ori face ocol pămîntuluî o dată în 20 de cesuri, şi o dată în 30? Nu. De-apururi alergă la fel de iute ; face ocol pămîntuluî în 24 de cesuri. Sorele pote să răsară vara la 4 ceasuri şi iarna la 8 şi să apue vara la 8 şi iarna la 4 căsurî, asta n’are a face. Pricina răsăririi mai de vreme ori mai tîrdiu a soreluî e tocmai pămîntul, nu sorele —• cum e asta, v’oiu spune altă-dată — căci sorele îşi tace regulat ca cesornicul ocolul seu, ca ori ce stea, în 24 de cesuri ! Mare e lucrul acesta ! Pămîntul stă pe loc, iar sorele îi face ocol în 24 de cesuri, luna în 24 de cesuri, şi totă spuza aceea nenumărată de stele îi fac ocol tot în 24 de cesuri ! De ce i-or fi făcend tote ocol? Şi de ce tote in 24 de cesuri. Să dicem şi noi aşa, de o cam-dată, ca pămîntul e rotund Şi e mare, e grozav de mare ! Cât de repede ar trebui să mergi tu de pildă cu trenul, ca să-l încunjuri în 24 de cesuri? Nici glonţul din puşcă — şi ăsta clici că fuge, nu glumă ! — nici el par’că n’ar putea încunjurâ pămîntul intr’o di şi-o nopte. Ce gîndescî, e drum prin atâtea împărăţii cu atâtea nemuri câte trăiesc pe pămînt! Acum să ne gîndim la lună. Şi pînă la ea e un drum ! Iar ea, stând aşâ de departe de pămînt şi avend şi ea datoria ei să jfacă ocol pămîntuluî, vede ori-cine că drumul ei împrejurul pămîntuluî e măcar de o sută de ori mai lung de cât ar fi al glonţului: ea ocolesce mai pe de departe 1 Ce gonă pe biata lună 1 S’alerge în 24 de cesuri atâta drum, cu o iuţelă de o sută de ori mai mare de cât a glonţului din puşcă! Nici nu ne putem închipui iuţela asta. Dar mai departe, sorele. El e cam de două-decî de ori maî departe de pămînt de cât luna. Lungimea ocolului h este deci cu mult mai mare de cât a lunei. El trebue s’alerge măcar de dece mii de ori mai iute de cât glonţul Mai tote stelele sînt dincolo de sore. Unele sînt de deci www.dacaromanica.ro 1226 ALBINA de ori, altele de sute de ori maî departe de pămînt de cât sorele. Ei, ce iuţelă or fi avend ele, ca să facă ocol pâmîntului într-o di şi-o nopte? Căci ocolul lor e aşa pe de departe, în cât lungimea lui n’are nume şi nu se pote arătă nici măcar cu cifre. De milione de ori maî iute de cât glonţul ! Domne, dar aşâ de iute nici fulgerul nu alergă! Ce fulgerul! Iuţelă stelelor acelora ar fi de o mie de ori mai mare de cât a fulgerului. Ei, asta nu se pote, şi nu se pote! Stele a.şâ de mari, cât sorele şi de deci de ori mai mari de cât el, să alerge cu atâta iuţelă. nu se pote. Şi care ar fi sfirşitul acestei gone turbate? Ce lucru aşâ mare e pămîntul, ca să se în-vîrtescă pe lingă el milionele de stele, într-o gonă aşâ de nebună? Şi ce stele ! Cât un muşuroiu de furnici pe lingă un munte, aşâ e pămîntul pe lingă multe dintre stele. Da! Căci sorele, dacă ar fi gol, ar încăpea în el un milion şi jumătate de pămînturi, unul peste altul grămadă. Şi apoi sînt stele cu mult mai mari chiar de cât sorele! Şi aşâ, sorele grozav de mare cum e, luminos şi cald, să se învîrtescă nebunesce pe lingă pămîntul cel mic, întunecat şi rece? Muntele de aur pe lingă muşuroiul de pămînt? Ca de ce? Şi milionele de sori, .toţi, toţi, să-şi scotă sufletul, acolo în nemărginirea văzduhului, alergând în jurul pămîntului, aşâ numai ca s’alerge ? ţ)ice biblia, că Dumnedeu a făcut pămîntul ca să-l locuiască omenii. Iar omenii sînt fiii lui Dumnedeu, si El de dragul lor a făcut tote câte sînt. Şi de aceea sorele şi luna dau ocol pămîntului, ca să dea căldură şi lumină 6-menilor. Dar stelele cele nenumărate de ce dau ocol pămîntului? Dau căldură, dau lumină? Nu. Ele desfăteză ochii omului, dau farmec nopţii.» Dar cum desfăteză pe om acele stele pe care omul nu le vede, şi abia numai cu ochianul le zăresce? Ne credem prea mult, noi omenii; prea nise pare că Dumnedeu n’a avut alta de gând de cât să ne facă numai pe noi. Şi fiind-că nu puteam trăi în văzduh, ne-a făcut pămîntul; şi pentru că ne eră frig prin întunerec şi ne vîram degetele în ochi, ne-a dăruit cu sorele; şi ca să ne putem plimbă noptea şi să vedem drumul când ne întor-cem de la vr’un ospăţ, ne a dăruit cu luna. Şi ca s’avem www.dacoromamca.ro ALBINA 1227 la ce sgîi ochii, când nu putem dormi noptea, ne-a împestriţat cerul cu stele. Şi apoi, nu sciu de ce, le-a pus pe tote să se învîrtescă, dâî-dăi, împrejurul pămîntuluî, într o gonă ca a desnădăjduitului, s’alerge di şi nopte când peste, când pe sub pămînt. Dumnedeu a făcut pe omeni să fie cuminţi şi modeşti. El a făcut o lume, dar nu o jucărie. Şi ce jucărie ar fi mai nostimă de cât învîrtirea asta a milionelor de stele, mari şi lumi-nose, pe lingă pămîntul nostru care n’are nici o vrednicie de cât asta că ne ţine d’asupra lui pe noi omenii ! Să fim cuminţi, da! şi să vedem că Dumnedeu n’a putut să-şi facă o jucărie. Şi să fim modeşti, să nu credem că noi sîntem totul în lume şi pentru noi, numai pentru noi e totul făcut. Că sîntem omeni, fiii lui Dumnedeu, corona creaţiunii, cari vom merge iarăşi cu sufletul în Dumnedeu ? De aceea se învîrtesc tote cele neînsufleţite pe lîngă noi? Asta ar fi cevâ. Dar iată, că sciinţa ne dă de rîpă lucrul acesta. Nu numai pe pămînt sînt omeni, făcuţi de Dumnedeu, ci şi într-alte stele. In nenumărata mulţime de stele din văzduh sînt multe forte multe cari s’au răcit, apa pe ele s’a adunat, s’a strîns aerul, şi întru tote fiind ca pămîntul, sînt locuite de fiinţe vii, făcute de Dumnedeu, sînt omeni cu un cuvînt, cu suflet şi cu pricepere. Ei, atunci? Şi ei iubesc pe Dumnedeu şi sînt fiii lui. pic şi ei că sorele şi luna şi stelele, pe cari le-or fi vădend, sînt făcute anume pentru ei? Nu pot dice, căci sorele alergă nu împrejurul «pămîntuluî» lor (adică a stelei pe care o locuesc) ci în rînd cu el, luna alergă şi ea vecinie în rînd cu pămîntul lor. Ei, dac’or fi văciend pămîntul nostru, vor fi stând miraţi: de ce stă pe loc steua aceea — adică pămîntul nostru — iar «pămîntul» lor e silit să înconjore pămîntul nostru în 24 de cesuri ? De ce ? Dumnedeu iubesce pe toţi fiii lui de o potrivă, nu e pentru unii mumă, pentru alţii ciumă. Lucru acesta ar fi prea nepotrivit cu firea vecinică al lui Dumnedeu. Adică, singur pămîntul nostru — mititel pumn de ţărînă — să stea vecinie pe loc, la mijloc, iar împrejurul lui, mai pe aprope mai pe de departe, s’alerge rotă tote stelele cele fără de numer, ca un roiu de albine pe lîngă matcă? www.dacoromanica.ro 1228 ALBINA Şi ce pedepsă! Câtă vreme pămÎLtul stă în loc, odih-nindu se, stelele alergă! Cele mai apropiate, mai domol, dar cele depărtate fug în ruptul capului, căci — nostimă trebă! — ori e steua mititică, ori e grozav de mare, ori e aprope de pămînt, ori e negrăit de departe, ori o văd omenii, ori n’o ved: tote sînt datore să se ţie de regulament şi să-şi isprăvăscă ocolul în 24 de cesuri. De ce n’or fi stând şi ele pe loc ? Cine le portă să se joce «de-a ocolul ?» Ori, de ce n’o fi alergând şi pămîntul, ca tote stelele ? Cine 1 ţine pe loc ? Sau, dacăDumnedeu e unul singur şi una singură îî este firea şi tot ce a făcut e dintr’o singură suflare, de o singură fire şi de un singur chip, cum să tălmăcesce felurimea asta, că o stea stă şi altele se învîrtesc ? Precum tot ce e viu trebue să piară, fără excepţiune, tot aşâ stelele ori stau pe loc tote, fără excepţiune, ori se învîrtesc tote. O să vedem într’alt număr al «Albine!,» care din două e adevărul, căci adevărul e numai unul singur. G. Cosbuc. ______________ » Predică la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel Şi eu îţi (jiic ţie, că tu eşti Petru şi pe acesta piatră voiu clădi biserica mea şi porţile Jadului nu vor ti mai tari faţă dedinsa. (Mat. 10, 18). Fraţi Creştini, mica creştină ortodoxă serbătoresce astă-cji a-ducerea aminte a celor douî mari luceferi, ce au strălucit pe orisontul creştinismului. Ea ne chiamă la sinul ei, pentru a lăudă şi a cinsti pe cele două colone puternice ale edificiului seu spiritual, cari au susţinut tare acopere-mîntul credinţei; învingând cu puterea duhului sfînt tote piedicile; nevoindu-se pentru plantarea şi încolţirea seminţei creştine, în tdtă lumea ce le-a fost dată spre cucerire morală; împrăştiind întune-recul necredinţei păgâne. Astă-