Anul I. Duminică, 29 Martie, 1898. No. 26. ALBINA REVISTA ENCICLOPEDICA POPULARA APARE ÎN FIE-CARE DUMINICĂ Abonament, pe an: iiii 'ţară Le7 . !.. 5 „ „ „ străinătate ' /.........8 Un număr.......\|£. . ..........15 bani. S UM A H: P. S. Episcop Silvestru, Scrisdre către un învăţător. — G. Coşbuc, Dulgherul şi Fierarul. — P. G., Serbarea Floriilor. — G. A., Academia Română. — Biblioteci şcolare.— Eniu Băltcanu, Moş Ion Talmier. — Un profesor, Universităţile rurale din Danemarca.—Foişorul lui Mavrocordat.—G. A., Tolstoi.—G. C., Kiseleff şi Meliedinţeanul.—Şloim şi Rabi.— Danţul şi urcarea dealurilor.— Informaţiunî sciinţitice. —Sfaturi practice.—Conferinţele populare. — Act de mulţumire.—Adrese către redacţie.—Intîmplările Săptămânii. — Infor-maţiunî.—Poşta îedacţiel. Ilusf raţiuni: Intrarea în Ierusalim.—Primii membri al Academiei.—Tolstoi (portret).— Biserica sf. Gheorghe-Noîi din BucurescI cum eră in 1838. Scrisorea P. Sfinţitului Episcop Silvestru al Huşilor Cătro uu învgţător. Iubitul nostru fiu în Domnul, ici nu ne amintim să vă fi vS^ut vr*odată, nici nu cunoscem de sîn-teţi tîner sau bătrîn; avem însă datoria şi chemarea să ve dăm părintescile nostre sfaturi, şi credem că, dacă pămînt evangelic şi pămînt bun va fi sufletul şi inima vostră, semînţa ce no! semănăm, îşi va dă la vreme rodul dorit. Sciut este tuturor, iubitul nostru fiu, că dorinţele nobile şi faptele bune sînt mai lăudate şi mai plăcute de cât pornirile pătimaşe şi lacome, precum împlinirea datoriei mai bună este de cât nepăsarea, dragostea mai bună de cât ura. Ace- www.dacoromanica.ro ^Albina* 51 • 802 ALBINA stea nimeni nu le tăgăduîoşce şi credem că le ştii. Iar noî fiicem mai mult, că nobleţea sufletului’, dragostea şi faptele bune, ele înşile sînt nisce datorii ale omului, fiind chiar şi caracteristica luî distinctivă, faţă de animale. Menirea omului nu este a face răul ci binele. Răul se nasce din prisosul de libertate dată omului de Dumnezeu, ca să-î vadă şi să-î judece vrednicia sau nemernicia, faţă de legile Luî. A împlini omul aceea ce este silit prin lege să facă prin locul ce-1 are în societate, prin cuvîntul seu chiar, este o datorie; neîmplinirea datoriei este calcare de lege, este lipsă de respect către sine însuşi. Darurile sati talentele şi misiunile omenilor în lume sînt felurite. Fericit este cel ce-şî înmulţesc© talantul şi-şi împlinesce misiunea în consciinţă, — acela e slugă bună, acela intră întru bucuria Domnului, ale cărui legi le îndeplinesce. Dar lumea întru cel răii zace; omenii sînt supuşi ispitelor şi chiar căderilor de tot felul. Iar ca să nu caţli, trebue să te lupţi din răsputeri cu dorinţele spre rău şi cu reul însuşi; şi după cum (,lice Apostolul, trebue să-ţi încing! mijlocul cu adevărul şi în zaua dreptăţii să te îmbraci; şi numai cel ce va avea sufletul tare ca să se împotrivescă pornirilor nedrepte, şi se va luptă şi va răbda pentru adevăr şi drept pînă în sfârşit, numai acela se va mîntui, şi va putea să ţlică cu Apostolul : Lupta, cea bună m’am luptat, călătoria am săvîr-şit, credinţa am păzit, iar mai departe, mi-se gă-tesce cununa pe care îmi va da-o dreptul judecător. De alt-fel Domnul tot-d’a-una vine în ajutorul celor ce în adevăr îl caută pre El, pentru care <;lice: Iată stau la uşă şi celui ce va veni şi va bate îi voiu deschide şi locaş la dînsiil voiu face, adică îl voi ajută. Luaţi jugul mieu peste voi şi ve învăţaţi de la mine, ţlice Domnul, că sînt blînd şi smerit cu inima şi veţi află adihnă sufletelor vostre-, şi nu este greu de dobîndit acesta, când omul voîesce să-I îndeplinescă porunca ce ţlice: Faceţi altora www.dacoromanica.ro ALBINA 803 ceea ce voiţi să ve facă şi voue alţii. Cumpănă de dreptate maî bună de cât acesta nici pote să mai fie. Când omenii dintr’a lor voinţă ar urmă fără silă acest sfînt şi bun dreptar, n’ar maî fi nevoie de atâtea şi atâtea legi omenescî, care să statorni-cescă legăturile dintre om şi om; căci ele de la sine ar fi statornicite. Iar într’o comună, cine maî mult de cât cel ce învaţă pe alţii, de cât Preotul şi învăţătorul e chemat să deâ pildă de urmare a unor asemenea sfinte învăţături ? Cine maî mult de cât aceştia tre-bue să se ferescă de ori-ce nedreptate; cine mai mult de cât aceştia trebue să se lupte împotriva tuturor pornirilor rele şi a patimilor, care înjosesc pe om şi-l fac nefericit pe lumea asta şi pierdut pe lumea cea-l-altă? Sfîntă şi grea este chemarea celui ce e dator a învăţa pe alţii, dar mare va fi răsplata lui. Intr’o comună rurală, Preotul şi învăţătorul sînt sarea morală şi lumina poporului. Şi vai când sarea se va strica şi lumina se va întuneca! Vai când maî ales aceşti doi luminători, învăluiţi în negura pornirilor rele şi bătuţi de vînturile intereselor lu-mesci, vor lucra unul împotriva altuia! Atunci lumina întuneric va fi şi sarea va fi otrava peririî şi pentru alţii; atunci după clicerea Sf. Evangeliî: Vai de cel ce să smintesce, dai' mai vai de acela prin care vine smintela! Poporul de la ţară, maî lesne învaţă din cartea vie a faptelor altora, şi maî ales a celora ce au chemarea a da pilde bune. El se uită la Preot şi la învăţător ca la omeni cu câte patru ochi; ca la omeni cari lucreză după lege şi pravilă, care sciii carte, şi deci care trebue să nu greşescă. De aceea când le văd faptele, orî-cum sînt ele, unii îi imi-teză ţlicend că ei avend patru ochi sciu ce fac, iar alţii, — cei maî bătrînî, dacă faptele lor sînt rele, oftăză ţlicend: Yenit-a şi vremea de apoi! Dar pote să (,fică învăţătorul că datoria lui e să _ înveţe pe copii numai carte şi să le desvolte inteligenţa? Rău şi-ar înţelege atunci chemarea învă- www.dacaramaiiica.ro 804 ALBINA ţătorul; căci numai desvoltarea minţii, fără a simţului moral religios, dacă se face, face pe om nenorocit, iar nu norocit în viaţă. Ceî maî mari făcători de rele şi înşelători au mintea forte ageră şi ascuţită, sînt forte deştepţi; dar sînt ei norociţi, sînt eî folositori ţării în care trăiesc ? Numai când mintea omului se cultivă în proporţie cu sim-ţimîntul moral-religios, învăţătura pote fi folositore. Dovedit este că învăţătura fără moralitate este o-gorul mărăcinilor, nu al grîuluî. Cine e primul educator al copiilor? Mama, familia. Dar al doilea? învăţătorul. Şi care e calea cea maî bună pentru ca copiii să-şî potă apropria învăţătura mamei şi a învăţătorului ? Pilda. Mama şi tata, învăţătorul şi preotul, nu numai în case, nu numai în şcolă, nu numai în biserică, trebue să fie pilde de bună cuviinţă şi fapte bune, ci peste tot locul. Ori în întruniri familiare, ori în adunări publice — religiose sau sociale, orî mergând pe cale, orî vorbind orî mâncând şi bend, tote trebue să le facă, gândindu-se că sfânta lor chemare este să dea lumii, alte mame şi alţî taţi, alţi cetăţeni buni patrioţi, alţî buni creştini, alţî oameni deprinşi în fapte bune şi drepte,—omeni înţelepţi. Iar adevărata înţelepciune nu este de cât acolo unde poruncile Dumneţjleescî se aduc la îndeplinire. Mama şi tata, învăţătorul şi preotul trebue să stăruîască cu vreme şi fără vreme, ca fiii lor trupesc! ca şi fîiî lor intelectuali şi morali să crescă în frica de Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii. învăţătura şi chiar credinţa adevărată şi dreptă, fără fapte bune puţin folosesce. Ara-tă-ţî credinţa ta din faptele tale, (,lice Apostolul. Cela ce va face şi va înveţa, acela mare se va chemă şi răsplata dreptului va luă, ne învaţă sfînta Scriptură. In adevăr, iubitul nostru, greu lucru este de a formă omeni buni pentru viitor, omeni folositori sie-şî şi ţării lor; dar ferice de ceî ce stăruîesc şi într’acesta şî-ajung la ţintă. Şi când învăţătorul şi preotul, fie învăţând, fie www.dacaromamca.ro ALBINA 805 lucrând pentru orî-ce bine obştesc, dovedesc dragostea lor unul către altul şi către toţi, isbînda este tot-d’a-una a lor. Eî trebue tot-d’a-una să fie uniţi în cuget şi simţire ca să facă fericirea morală şi materială a poporului din comuna lor ; şi cu atât mai mult când învăţătorul e şi epitrop al bisericilor dintr’o parohie. Fie dar ca aceşti factori principali au propăşirii unei comune, învăţătorul şi preotul, de a pururea să lucreze în deplină înţelegere pentru binele poporului eî, pentru buna stare a bisericilor din ea. Darul şi bine-cuvîntarea Domnului nostru Isus Christos, fie de a pururea cu tine, iubite învăţător, întărindu-te şi călăuzindu-te cu pace spre tot lucrul bun. DULGHERUL SI FIERARUL — Ltegendă din popor — .'tfjke vremea când Iudeii restignîau pe Christos, Maria, maî-‘Qji că-sa, nu sciâ unde e fiul eî şi-l căuta prin ţară. Şi s’a întîlnit cu un dulgher şi l-a întrebat de unde vine ? — Viu din Ierusalim. — Şi n’aî veijut pe fiul meu, pe Christos? — Ba l-am veijut. Uite, eu cu barda asta i-am cioplit crucea. Şi n’am netezit lemnul, ca să-l cldră maî tare spatele când îl vor întinde pe lemn... Şi a început Maria să plîngă şi-a blestemat pe dulgher, să muncescă anul întreg şi să n’aîbă spor la lucru, să se trudescă tot anul pînă câştige banul. Şi mergend maî departe s’a întîlnit cu un fierar. Şi l-a întrebat şi pe el, dacă n’a veijut pe Christos. — Ba l-am ve(Jut. Uîte eu, cu mâna mea, i-am făcut cu-îele de prin mâni şi de prin piciore. Şi din ce mi-au spus -Ovreiî să fac cuiele maî mari, eu tot maî mici le-am făcut, ca să nu-1 ddră tare pe Christos. WWW.dacoroma2lica.ro 806 ALBINA Şi Maria a început să plîngă şi mai tare, şi-a bine-cu-vîntat pe fierar, să-î fie lucrul tot-d’a-una cu spor şi să aibă noroc la lucru şi de-abîâ să dea o dată cu ciocanul şi să-î vie gata banul. mtele măslinilor, atunci trimise Iisus pe _______ dicendu-le': mergeţi în satul ce este în- naintea vostră şi îndată veţi află o asină legată şi un mînz cu dînsa; deslegend aduceţi la mine. Şi dacă cine-va vor dice cevâ, spuneţi că Domnul are trebuinţă de ele şi îndată le va trimite. Iar acesta s’a făcut ca să se împlindscă ce s’a rostit prin profetul care dice: Spuneţi fiicei Sionu-lui, iată împăratul teu vine la tine, viind şi călare pe asin şi pe mînz, fiul celui de sub fug. Ducându-se dar ucenicii şi- făcend după cum le poruncise Iisus, aduseră asina şi mînzul şi-şi puseră d’asupra lor veştmintele şi el să aşeză pe dînsele. Iar partea cea mare de glotă aşterneu vestmintele lor pe cale şi alţii tăiau ramuri de copaci şi aşternău pe cale. Şi glota care mergea înaintea lui şi care venia după dînsul strigau dicend: Osana Fiul Iul David, bine cuvîntat este cel ce vine în numele Domnului, Osana în cele de sus. Si intrînd el în Ierusalim se mişcă totă cetatea dicând : Cine este acesta? Iar glo-tele diceu: Acesta este profetul, Isus din Nazaretul GalileT.» Poporul aştepta şi a întîmpinat pe Iisus cu flori şi cu ramuri, fiind că vedeâ în el pe adevăratul Mesia. Amintirea aceste intrări triumfale a lui Iisus în Ierusalim se serbeză de către biserica creştină din cea mai adâncă anticitate. George Coşbuc. DU1VIHSUCA FLORIILOR ţjs n evanghelia lui Matei cap. XXI se spun următorele: 7,'Ay «Şi când se apropiară de Ierusalim şi veniră la Bet- X. www.dacoromanica.ro www.dacoromanica.ro Intrarea în Ierusalim. 808 ALBINA ACADEMIA romÂHĂ *m anunţat în No. trecut că înalta ndstră in-stitnţiune culturală, Academia şi-a deschis sesiunea anului 1898. Credem interesant pentru cititorii noştri să reamintim în scurte cuvinte istoria acestui aşe-zămînt de la întemeiere pînă în cjilele nâstre. La 1 Aprilie 1866 Locotenenţa Domnâscă (după retragerea lui Cuza la 11 Februarie şi pînă la venirea principelui Carol au cîrmuit ţara trei locoţiitorî de Domn) a dat un decret prin care instituie: Societatea literară română. Alte societăţi literare încercări de formarea unor societăţi literare s’au făcut de Români — pe cât se pote până acum şti — încă de pe la sfîrşitul veculuî trecut. Ast-fel la 1795 se întemeiă Soţieta-tea filozofescă a nemului Românesc în mare principatul Ardeiului. La începutul secolului nostru găsim două societăţi: la 1815 femeile Române din Pesta făcură o societate care avea de scop să adune un fond pentru construirea de şcole; la 1836 Eforia şcâlelor din Bucurescî înfiinţă Comitetul literal, care avea ca misiune să stabilăscă regulele gramaticei românescî. Prima epocă a Academiei. Societatea literară înfiinţată la 1866 avea de scop: 1. să hotărască ortografia limbii românescî; 2, să facă gramatica limbii române; 3, să lucreze dicţionarul limbii române. Primii membri fură numiţi de guvern din tâte ţinuturile locuite de Români; prin urmare avea un caracter naţional tinzînd la unitatea limbii nâstre şi a literaturii. Din cauza holăreî, prima întrunire a societăţii s’a făcut la 1 August 1867. Ast-fel a funcţionat societatea pînă la 1879, când prin legea de la 27 Martie, s’a declarat de Institut Naţional sub numele de Academia Română. www.dacaromamca.ro ALBINA 809 Primii membri. Primii membrii numiţi de guvern pentru a întemeia Academia au fost: V. Alexandri (Moldova), Vincenfiu Babeş (Banat), Gheorghe Bariţ (Transilvania), I. Caragiani (Macedonia), T. Cipariu (Transilvania), D. Cozacovicî (Macedonia), Ambrosiu Dumitrovicî (Bucovina), Eliade Rădulescu (Muntenia), Ştefan Gonată (Basarabia) (1), Alexandru llasdeu (Basarabia), Iosef Hodoş (Maramureş), Al. Hurmuzachi (Bucovina), Nicolae Ionescu (Moldova), August T. Laurian (Muntenia), Titu Maiorescu (Moldova), I. C. Massimu (Muntenia), Andreiu Mocioni (Banat), Gavril Munteanu (Transilvania), Const. Negruzzi (Moldova), A tex. Roman (Maramureş), C. A. Roşetti (Muntenia), I. G. Sbiera (Bucovina) (2), Const. Sta-mati (Basarabia), I. Străjescu (Basarabia), V. A. Urechiă (Moldova). Primul fond. Primul fond al Academiei Române a fost darul de 5.000 de galbeni lăsat în anul 1860 de către Evanghelie Zappa, un grec care a trăit mult timp în ţară la noi şi a făcut avere. El spunea că suma dăruită va sluji ca «fond pentru limba şi literatura română a prea iubiţilor noştri fraţi şi fii aî Patriei mele adoptive.» Prin testamentul seu, Zappa mai dispune să se dea din venitul avereî sale câte 1.000 de galbeni anual «pentru desvoltarea limbii române.» Primele lucrări. Pentru că, la origine, Academia eră o societate filologică (care se ocupă cu studiul limbii), de aceea primele lucrări au fost cu privire la acestă ramură de desvoltare culturală. Negreşit că ortografia trebuia să le atragă în primul rînd atenţiunea, căci în curs de secole limba ndstrâ se scrisese cu litere vechi sau cirilice (slove). După lungi desbaterî, Academia a adoptat sistemul ortografic al lui Cipariu şi cu acestă ortografie a tipărit ea publicaţiile sale pîna la 1880. In 1867 Academia a premiat Gramatica lucrată de Cipariu. (1) Numit după demisionarea lui Dumitrovicî. (2) Numit după. demisionarea lui Stamati, www.dacoramanica.ro Primii membrii aî Reademiet www.dacoromanica.ro ALBINA 811 In 1870 — 71 s’a lucrat şi s’a tipărit proiectul de Dicţionar, sub conducerea a doi distinşi membri: A. T. Laurian şi I. C. Massimu. Traduceri din autorii clasici. O literatură, fie cât de bogată, are nevoie de cundscerea operilor produse în alte literaturi. Aşâ fac Francesiî, cari au în limba lor traduse cele mal importante lucrări străine; aşâ fac Nemţii, etc. Este natural ca pentru noi să fie şi mal mult trebuincidsă cundscerea literaturilor străine, căci ce s’a produs în românesce sînt prea puţine şi în mare parte slabe, cum se şi pute aşteptă de la un popor care d’abîâ ieşise din întunecimile necivilisaţieî. De aceea Academia se gândi să încurajeze prin premii traducerile din autorii străini, latini şi greci, şi multe lucrări se publicară de Academie. Publicaţiunî istorice. Acestă înaltă instituţie a înţeles că ea trebue să fie păs-trătdrea tesaurelor trecutului nostru şi de aceea s’au început a se tipări fie scrieri de ale vechilor noştri istorici, ca D. Cantemir, Miron Costin, Bălcescu, dar şi documente de tot soiul. Acesta, în bogata colecţiune Hurmuzachi, după numele marelui patriot Bucovinean care a dăruit Academiei vre-o 3.000 de documente fdrte importante. Reorganisarea Academiei. In anul 1879 Academia a încetat de a mai fi o societate exclusiv filologică. Ea deveni Institut Naţional cu trei secţiuni : 1) Secţiune literară-filologică; 2) secţiune istorică-archeo-logică; 3) secţiune a ştiinţelor naturale. Membrii ei se adună în fie-care Vineri; dar se înţelege că la aceste adunări nu sînt de obiceiu de faţă de cât cei locuitori în Bucuresci. O dată pe an se întrunesce sesiunea generală, vin toţi membrii din tote părţile; se face darea de seină despre tot ce a lucrat Academia în cursul anului şi.se acordă premiile pentru diferite scrieri pentru cari s’a publicat concurs. www.dacaromamca.ro 812 ALBINA Noua ortografie. In anul 1880--81 Academia a renunţat la vecina eî sistemă ortografică—care eră fdrte complicată şi forte grea — şi a adoptat nisce principii maî lesniciose. Regulele stabilite de ea au fost impuse de Minister în t<5te şcolele ndstre pentru ca toţi Românii să scrie la un fel. In anul 1895 s’a făcut încă o simplificare. S’a decis să nu se maî puie u mut la sfîrşitul vorbelor (să se scrie cal, om, drum, nu calu, omu, drumu.) Noul dicţionar. Proiectul de dicţionar făcut de Laurian şi Massim nu sa-tisfăceâ pe cei maî mulţî dintre membri, maî ales din cei noî intraţî, (căcî îndată după constituire, locurile vacante s’aîi completat prin alegeri); de aceea au hotărît să se lucreze un alt dicţionar care să cuprimjă maî ales limba poporului. M. S. Regele, prezidentul de onore al Academiei, a oferit o sumă anuală cu care să se lucreze şi să tipărescă dicţionarul, care avea să se numescă «Etymologicum viag-num Romaniac.» Acesta lucrare monumentală a fost încredinţată d-luî B. P. Hasdeu. D-sa a lucrat pînă la litera B. In sesiunea trecută Academia a decis să se lucreze şi un dicţionar maî mic, care să se pdtă termină maî curînd. Premii. De la întemeierea ei pînă acjî Academia a acordat diferite premii de o valdre fdrte însemnată pentru deosebite cărţi; fie tipărite de autorii lor, fie trimise ca manuscrisurî şi tipărite de Academie. Biblioteca. Biblioteca Academiei este cea maî bogată din ţară. Coprinde pe lîngă un fdrte mare număr de volume tipărite, şi multe manuscrisurî originale românesc! din timpurile cele mai vechi; un însşmnat număr de peceţî, gravuri, monete şi hrisdve de la diferiţi Domni. www.dacaromamca.ro ALBINA 813 Averea Academii In anul 1891 averea Academilse ridica la suma de 2.457.840 de lei; astăcji a ajuns la aprope 9 milione. Conclusiune. Iată ce ALBINA 817 Eşind din cameră, tuiu invitat în salon, unde m’aştepta laptele, cafeua şi smîntâna. Ai casei luase dejunul, numai d-1 Toma rămăsese să me însoţescă la acest dejun, când făcui cunoscinţă cu cumetru Dumitru, venit într’adins. (Sfirşitul in No. viitor). Eniu Bălteanu. T ■ Universităţile rurale din Danemarca W a orî-ce idele nouă, propunerile luî Grundtviz fură, multă vreme, viu combătute, lumea cultă din oraşe priviâ ca pe-riculosă încercarea de a da o cultură mal superioră ţăranilor. De acela trecu un număr de ani de la apariţia cărţii Iul Grundtviz şi pînă la întemeiarea primei şcole de acest fel; de aceea şcolele cari în urmă se înfiinţau treptat, nu erau bine vedute şi statul nu le vine intru nimic în ajutor. Tot ce se făclâ, se datoria numai şi numai iniţiativei private. Prima şcolă se înfiinţă tocmai în anul 1843 la Roddirg, o mică localitate din nordul Schlesivigulul. Directorul şcoleî eră un simplu ţăran. După acest modest început, şcolele se înmulţiră repede, iar astăzi funcţioneză în Danemarca 56 asemenea institute, cu aproximativ 6000 de elevi anual. Numărul adversarilor acestor aşâ numite universităţi rurale merge din ce în ce descrescend, N’o fi lipsind nici astădl omeni cari să privescă cu ochi răi emanciparea ţăranilor din ignoranţă, dar situaţia este totuşi atât de schimbată, în cât statul subven-ţioneză orl-ce şcolă, când va vedea că e frecuentată de un număr de cel puţin 20 de elevi în cursul unui an. Ace%t fapt dovedesce că autorităţile s’au convins pe deplin că aceste şcole, în loc de a deveni centre periculose şi cuiburi de socialişti—precum păreau a bănui cercurile conducătore la început— sînt centre de cultură bine-făcetore; de adevărat şi cald patriotism. In afară de subvenţiunile acordate de stat—subvenţiunî ce variază după numărul şcolarilor—tote şcolele sînt institute cu totul private. Orî-cine se bucură de drepturile politice în Danemarca şi nu a suferit vre-o pedepsă infamantă, este în drept a deschide o universitate rurală şi a o dirige. (1) Ve