Anul I.
Duminicâ, 1 Martie, 1898.
No. 22.
REVISTA ENCICLOPEDICA POPULARA
APARE ÎN FIE-CARE^ DUMINICĂ

Abonament, pe an:itn ţară Leî ^străinătate „
Un număr
P. G., O maro reformă.—P. Dulfu, NouTTrăţior.— G. Coşbuc, Apele Sîmbetel.—Ste-lian Petrescu, Fonograful.—L. Tolstoi, Ispita.—V. S. Moga, Cartoful.— N. Muz, Stîrpirea vlnatulul.—Braşove poporane.—/. O., Musica naţională.—X., O Serbare şcolară.— Magniet şi Radianu, întrebuinţările riehitcl.—Râduleseu-Codin, Lie-Ciocîrlie.—P. G., Necrolog.—P. G. O faptă mare.—Sfaturi practice.—Intlmplărilc săptămâneî.—InformaţiunI.— Adrese către redacţie. —Poşta redacţiei.
Iiustraţinut: înregistrarea cântecului unul piano într’un fonograf. — Ultima perfecţiune a fonografului.—In pădure.—Aparat de jupuit richita.—Maşină do jupuit richita.— Episcopul Ghenadie.
O MHI^E I^EBOIţMH
şedinţa Camerei din 18 Februarie a. o., s’a votat legea înveţămîntului secundar şi superior cu 107 ^ 1 voturi pentru, şi 7 contra. Discuţiunca asupra a-' "r “ -i- cesteî legi a ţinut aprâpe 4 săptămâni. Au vorbit în discuţiune generală următorii deputaţi: C. Dobrescu-Argeş, N. N. Săvenu, Petre Garbovicânu, Ciocazan, Taohe Ionescu, I. lancoveseu, Barbu Ştefănescu de la Vrancea, G. Dem. Teodorcsc.u, I. Bianu, Toma Stelian, Mateiil Corbescu,
C.	Dun/itrescu-Iaşi, Sp. Haret şi D. Sfurdza. Discuţiunea; a fost atât de liniştită şi înaltă, în căi bătrînii deputaţi spun că aşa ceva nu s’a petrecut de multă vreme îii parlamentul român. Şi drept vorbind, nici nu se putea alt-fel, când ne gândim că eră vorba să se modifice o lege care de la 1864 a condus şcâla nostră secundară şi superi&ră. Miniştrii' instrucţiunii publice cei mai de frunte, an căutat să modifice acestă lege, însă nici unul n’a avut fericirea să isbutescă. I-a fost clat d-lui Iiaret, desăvîrşit bărbat de şcolă, ca să aibă succesul despre care unii se îndoiau! Şi să isbutescă în aşa, fel în Camera deputaţilor, în eâl am convingerea că domnia sa va consideră ca cea mai frumosă parte din viaţă, momentul când s’a pronunţat resultatul asupra
«Albina^
www.dacoromanica.ro
43

674
ALBINA
votării acestei legi. Dar să lăsăm la o varie persdnele. Reforma acesta e una din cele mai mari ale ţării nostre. Toţi bărbaţii noştri cu dor pentru binele ţării, fără deosebire de vederi politice aii voit-o şi aii căutat s'o realiseze.
In sfîrşit, după 34 de ani Camera a votat-o. Rămâne acum să vedem resultatul discuţiunilor şi din Senat, pentru ca atunci să putem face o dare de semă positivă asupra tuturor principiilor însemnate din acestă lege. Fină atunci recomandăm forte mult tuiulor membrilor înveţămîntulUi să citeseă învăţatul raport asupra acestei legi, făcut de d-l
C.	Dumitrescu-Iaşi.
P. li.
NOUL FRĂŢIOR
în loc s’alerge c’altă dată m P’afară neastâmpăraţi, Copiii stau în casă rotă a? Pelîngă mama adunaţi
De jocuri şi-au uitat băieţii, Doar lui să-îfacă jucării!
De găba-i chiamă alţi copii La j oc de-a cai, de-a călăreţii.
Căci mama lor la sîn lăpteză Un băieţel drăguţ, plîngend, Venit pe lume de curînd:
Şi lor — atâta li-e să-l vacjă!
De mult îl aşteptau să vie, De el ades li s’a vorbit; Şi-acuma, când îl ved sosit, Ei nu maî pot de bucurie.
Cu ce ochi luători-aminte La noul frăţior privesc!
Cu câtă dragoste-i vorbesc, Spunendu-î gingaşe cuvinte!
Şi fata ’n loc de-a ei păpuşă Vrea doar pe frăţiorul său Să-l plimbe ’n braţe tot mereu De la ferestră pîn’ la uşă.
Micuţul—par’că le hrănesce La rîndul lui acelaşi dor! Când îî vorbesc: în ochii lor Se uită ţintă şi zîmbesce.
• Iar tatăl, mama, încântaţi In suflet de a lor iubire, Privesc la ei cu ochi scăldaţi In lăcrăme de fericire.
P. «uliii.
DE ŢINUT MINTE
Cel d’îniîiu lucru 'ce [va face un îndemânatic învăţător, va fi a studia bine^ geniul şi disposiţiile firesci ale copilului ca să scie cum trebue să umble cu duhul. lui.
www.dacaromamca.ro
ALBINA
675
APELE SÂMBETEI

— Liegendă —

- • e dwwwtea locaşului Sâmbetei trece un rîu, şi rîul acela e apa Sâmbetei. Iar pe lingă rîu trăiesc vpJ Rugmaniî, cari sînt omeni ca noi Românii, dar mici de făptură şi puţintei la minte. Şi sînt şi ei creştini dar n'au învăţătură creşlinescă de la Hristos, ca noi, ci de la fiul oii, cum avem noi de la fiul Măriei.
Şi cred şi ei în Hristos şi ţin Pascele şi Crăciunul, dar precum sînt aşa despărţiţi <le lume, nu sciiî nici când e Crăciunul nici când sînt, Pascele. Şi numai noi cel de-aici le dăm de veste,,când au să ţie Rugmaniî sărbători. Că la Crăciun asvîriim coji de nuci pe rîurî, ca să le ducă rîurile pînă în apa Sâmbetei, şi să scie Rugmaniî că la noi e Crăciunul şi să-l ţie şi. ei. Şi tot aşa sciu eî că la noî sînt, Pascele, după cojile de ouă roşii, pe cari le asvîriim noi în rîurî ca să mergă la ei.
Şi ci-că apa asta a Sâmbetei ocolesce de trei ori pămîn-tul, ca un şarpe făcut de trei ori colac. Iar în urmă să bagă în pămînt şi merge pînă în iad şi duce acolo sufletele păcătoşilor. Aşa e scris, ca sufletele păcătoşilor să s'adune pe faţa apelor, iar apele să le ducă spre apa Sâmbetei. Şi de aceia e bine să faci cruce şi să sufli peste apa din rîurî, când te scaieţi, şi să sufli peste apa din doniţă şi să verşi puţin din ea, pînă nu bei, ca să fugă şi să se scurgă sufletele păcătoşilor, cari s’au adunai pe faţa apel.
<î. Cosbuc.
POVEŢE BĂTRÎNESCI
Când măre un tată de familie, atunci este minutul în care trebue copiii lui a se gândi mai serios de cât orî-când, să păzescă între dînşiî unirea şi dragostea, iar nu să alerge numai de cât la împărţirea averilor.
www.dacaromanica.ro
676
ALBINA
FONOGRAFUL
.1 anul trecut s’au pus în vîmjare nise©' fonografe, cari represintă ultimul cuvînt al perfecţionării: Simple ca mecanism, reproducând sunetele cu tdtă tăria lor, mişcate cu mecanism de orlogerie, care nu se pdte strica aşa uşor ca motorul electric şi costând pe lingă acestea forte puţin. E de ajuns să spunem că acum se găsesc asemenea aparate funcţionând forte satisfăcător şi necostând maî mult de 50 lei!
Figura alăturată ne înfăţişeză un asemenea fonograf.
In partea stingă se vede o manivelă cu care se întdree ca şi la un ceasornic, mecanismul ce pune în mişcare ci. lindrul, iar în partea dreptă se ved două cilindre de ceră. Aparatul are un mare cornet, prin care sunetele se întăresc aşa în cât pot fî aiicjite de un auditoriu fdrte numeros. Cilindrele de ceră, cari se întrebuinţeză în acest fonograf
www.dacoromanica.ro
ALBINA
G77
se numesc fonograme (scrierea voci!). Ele sînt lungi ele aprdpe 120 milimetri şi au diametrul de 50 pînă ia 00 milimetri, aşa în cât pot înregistra de la 1200—1500 cuvinte. In comerţ se vînd cu preţul de 1 leu 50 bucata.
Ultima perfecţionare adusă fonografelor e datorită fran-cesulul Lioret, care a avut ideîa do a înlocui cilindrele de . ceră cari se pot sparge, sau se pot strică la căldură, prin ci-lindre de celuloid (o substanţă care semenâ cu fildeşul elefanţilor) din cari se fac unele mingi ale copiilor, mânere de bastdne etc... şi care pdte să fio ţrîntit cât de tare fără'să se spargă. Aceste fonograme însă nu le poţi înscrie singur, ci le cumperi scrise gata.
*
- * *
Acum, când cundscem principiul pe care se baseză aparatul şi diferitele perfecţionări ce i s’au adus, ne întrebăm: la ce ne pole folosi fonograful? Pe lîngă interesul curat ştiinţific, prin faptul că ne dă o probă vădită do transformarea energiei, mai avem foldse practice. Serviciile, pe cari ni le liote aduce, sînt numerose şi forte preţiose: omenii de stat, advocaţii, oratorii, au posibilitatea de a-şi studia discursurile, spunându-le mai întîiu fonografului şi apoi depăr-tându-se de el spre a se aucjî pe sine înşi-şl cum l-ar audi cei-l-alţi dmeni pe când ei ar vorbi.
Actorii şi cântăreţii pot repetă rolurile lor şi-şi pot îndreptă intonaţia sau pronunţarea greşită.
Literaţii pot să vorbescă în loc de a scrie articolele sau cărţile lor şi cilindrele de ceră înscrise se pot păstră torte bine secole întregi, ferindu-le de căldură.
In parlamente, în adunări publice, inscripţiunea fonogra-fică a discursurilor va înlocui stenografia.
Fonografiindu-se comediile, dramele, operele cu succes, ne putem oferi luxul de a ave teatru la noi acasă, fără să ne coste multe parale. In adevăr s’au şi pus în comerciu fonograme scrise cu cele mai felurite bucăţi de musică, discursuri, etc..., necostând mai mult de 3 lei bucata şi aşa de bine se aude în cât ai crede că ai înainte-ţi o orhestră întregă. Aceste fonograme înfăşurate în vată şi bine închise în cutii se pot trimite în lumea întregă. Dacă ai acasă un fonograf, cumperi cilindre scrise, le aşeiji în aparat, apeşi pe un nasture şi ai musică fără lăutari.
www.dacoromanica.ro
678
ALBINA
Afară de acestea, cine este acela, care nu ar vrea să înregistreze pentru {ot-d’a-una primul ţipet al copilului şeii precum "şi'" hi tfilb lui încercări de a tjice mamă, tată şilde a legi
«•	<•( Afli.
Fonograf înregistrând sunetele unui plano.
două trei cuvinte; cine e acela care n’ar simţi plăcere, as- • cultându şî la bătrîneţe vesela-şî voce de copilandru; cine e acela care n’ar dori să mai, aiujă din când în când vocea fiinţelor scumpe, plecate dintre noi!!! etc.
Un inginer frances, care, cliîemat de afaceri, cam lipsîâ de acasă, a avut minunata idee do a ţipă, în anul trecut, pe un fonogram cuvintele:	Iloţiî! Ajutor!! Săriţi!! Şi apoi un
sunet de trompete şi de tobe şi pusese fonograful, în care aşezase acel ciudat fonogram, în legătură electrică cu ferestrele casei unde locuia.
Intr’o ndpte, venind din întîmplare nisce hoţi, cari încercau a pătrunde în casă, râmaseră împietriţi când, fără să fi fost veijuţi de nimeni autjiră de o dată un ţipet desperat
www.dacoromamca.ro
ALBINA
679
de: «Hoţii!! Ajutor!! Săriţi!!» apoi sunetul de trompete şi de tobe. Ce se întîmplase? Fonograful îşi făcuşe datoria: de îndată ce hoţii se atinsese de gemuiI, el, aflându-se în legătură electrică cu ele, începuse să glăsuiască. Vecinii săriră Ia ţipătul de ajutor şi hoţii fură prinşi Acesta nu e o simplă poveste, ci un fapt adevărat.
*
* *
Omul, fără să-şî dea seina, prevecjuse, cu mult înainte de a se îndeplini, posibilitatea de a păstră şi de a reproduce cuvîntarea* Iată în adei'Sr ce cjiee un jurnal din 1632, numit ■Le couricr veritable:» Căpitanul Vosterloch, întorcendu-se 'dintr’o călătorie a sa, ne spune, între alte lucruri minunate, că, trecând printr’o strîmtore mat jos de aluî Magelan, s’a scoborît pe un pămînt, unde natura a dat omenilor nisce <■ bureţi, cari reţin sunetele şi vocea, după cum bureţii noştri reţin apa; aşâ în cât, dacă ei volesc să-şî spUîe cevâ, vorbesc acestor bureţi, apoi îi trimet prietenilor lor, cari pri-mindu-î, î! apasă încet, făcend să iasă tot ceîa-ee eră în năuntru şi în acest chip pot află ceîa-ce doresc prieteni! lor.» Gazetarul din 1632, dedea în rîs acâstă idee, ca cevâ imposibil şi iată că după 257 an! fonograful â adus-o la îndeplinire!
*
* *
Să nu sfîrşim fără a ne aduce aminte de ce! morţi: Edison am spus că a inventat fonograful graţie unei întîmplărî. înaintea sa, do! francezi: Leon Scott (1857) şi Charles Cross (1877) s’au ocupat cu chestia înscrieri! sunetelor şi reuşise a construi chiar aparate, plecând de la lucruri cunoscute sciinţificesce, iar nu de la întîmplărî, pe dibuite, ca Edison. Daca n’au dus lucrurile la bun sfîrşit, causa e că n’au avut la îndemînă inijldcele lu! Edison milionarul. E! s’au stins în cea ma! negră mizerie, înmormîntându-se o dată cu ex şi cele ma! geniale ide!!!
Au trecut an! peste an! de când am aiujit primul fonograf am vădut multe lucruri extraordinare de atunci; am vădu lămpi, cari lumineză fără să le da! foc; am vedut aprin-dendu-se lămpile prin ^inu '^^ati.n^erij^'y^degetul: am stat
680
ALBINA
de vorbă cu prieteni, cari se aflau la sute de chilometri depărtare, servindu-ne de nisce mici aparate, legate între ele prin sîrme de fier şi acum e vorba să nu mai trebuiască nici sîrme; am văcjut trăsuri mergând fără cai şi fără aburi; am vecjut doctori vindecând turbarea, anghina şi nădăjduiesc ca în curînd să-î ved vindecând şi oftica; am vecjut lumină nevecjută trecînd — cum lumina sdreluî trece prin geam — prin lemne, prin metale, prin corpul omului viu, aşâ în cât i se vede hirca şi măruntaiele de pe dinafară etc., şi acum nu mai me mir de nimic: găsesc în tdte câte cevâ care trebuia să se îndeplinescă. Sciinţa nu se clintesce. Ea merge cu paşi înceţi dar siguri, doborâncl înainte-î tdte piedicile —
Stol ia n Petrescu
Licenţiat în şedinţele fieico-chiraice.
ISPITA
Povestire Populară de Lieon Tolstoi.
mult trăiau nu departe de Ierusalim doi fraţi; pe cel mai mare îl chemă Tănase, pe cel mai mic Ionică.
Locuinţa lor eră pe un deal lîngâ oraş şi se hrăneau cu ce le dedeau omenii. Idilele şi le petreceau dînşii cu munca doră nu pentru ei ; lucrau pentru cei săraci, pe la omenii cari gemeau sub greutatea niunceî, pe la‘ bolnavi, orfani şi văduve şi plecau fără să pri-mescă simbrie.
Şi aşa petreceau fraţii totă săptămâna despărţiţi unul de altul şi se întîlneaii numai Sîmbătă sera acasă. Duminica totă (ţiua o petreceau împreună, se rugau Domnului şi maî vorbeau. Şi îngerul lui Dumnecleu se cobora la dînşii şi-î bine cuvînta. Lunea dimineţa iar se despărţeau şi fie-care apucă în altă parte. Aşa trăiră fraţii ani mulţi şi în fiecare săptămână veneă îngerul şi-î blagoslovîa.
Intr’o Luni, pe când se duceau la lucru pe căi deosebite, îi păru răii lui Tănase să se despartă www.dacoromamca.ro
ALBINA
681
de fratele-î iubit, de aceia se opri şi se uită îndărăt cu mare dor. Şi Ionică se opri, îşi puse o mână drapt cozoroc la ochi să vadă mai bine şi privi cu luare aminte într’un loc; pe urmă se apropiă de locul acela, dar, par’că l-ar fi fugărit o fiară sălbatică, aşa o rupse d’odată de fugă sărind peste delurî. Tănase se minună mult de treba asta şi se duse la locul acela pentru a află de ce se speriase aşa fratele seu. Cum se apropiă, vede că lu-cesce şi scînteîe ceva la sore; şi cum ajunse zări în iarbă, par’că ar fi fost turnată cu o măsură, o grămadă mare de aur.
De ce s’o fi speriat şi de ce a fugit fratele sări? gândi Tănase, în aur nu e nici un păcat. Păcatul e în om. Cu aurul se pote face răii, dar se pote face şi bine, câte văduve şi câţi orfani nu se pot hrăni, câţi golani nu se pot îmbrăca .şi câtor nevoiaşi şi bolnavi nu li se pote veni în ajutor cu acest aur! Nu e vorbă, şi acum doră slujim pe omeni, dar slujba nostră e neînsemnată, ca după puterile nostre slabe; dar cu aurul acesta am putea sluji pe omeni, mai cu folos.
Tănasie voia să le spuie tote acestea lui frate-său, dar Ionică nu se mai zărea de fel.
Şi Tănase îşi scose mantaua, puse atîta aur în-tr’însa cât putea duce, ridică sarcina în spinare şi o duse în oraş; intră într’o cârciumă, dădu aurul stăpînuluî şi se întorse să aducă ce mai rămăsese.
După ce adunase totul la un loc, cumpără de pe la omeni locuri gole în oraş, cumpără piatră şi lemne, tocmi lucrători şi zidi trei case mari: una pentru văduve'şi orfani, una pentru cei ologi şi nevolnici, un adăpost pentru călători streini şi cerşetori. Şi găsi trei bătrîni evlavioşi: unuia îi încredinţa privigherea peste azilul dîntîî; celui de al doilea peste azilul de nevolnici; celui de al treilea peste adăpostul străinilor. II mai rămăsese trei mii de bucăţi de aur şi dădu câte o mie fîe-că-ruia dintre cei trei bătrîni, ca să ajute pe cei în nevoie.
Cele trei case se umplură curînd cu omeni ne-www.dacoramanica.ro
682
ALBINA
volnici, bătrînî şi săraci, eî lăudau pe Tănase pentru tote câte le făcuse. Şi aşa era de mare bucuria, în cât simţiâ dorinţa de a nu mai părăsi oraşul. Fiind că iubia însă pe frate-săti, îşî luă rămas bun.
Nu păstrase pentru sine nici o bucăţică de aur, tot cu hainele vechi cu cari venise, o porni înapoi.
Cum se apropie de delul unde era locuinţa lor, îl trecu prin minte: «frate-mleu nu a făcut bine, când şi-a întors faţa de la aur şi-a şters-o d’afuga, n’am făcut eu mai bine?»
Tocmai când se gândîâ ast-fel, văţlu d’odată stând în drum îngerul, care îî blagoslovîâ în tot-d’a-una pe el şi pe frate-săti, căutând aspru la el. Tănase se opri înlemnit şi întrebă:
—	Pentru ce stăpâne te uiţi încruntat la mine ?
Şi îngerul cuvîntă:
—	Fugi în lături d’afcî, nu eşti vrednic să trăiesc! la un loc cu fratele teu. Un singur pas al lui face mal mult de cât tote Cele ce aî săvîrşit tu cu aurul.
^Tănase spuse câtor săraci şi călători străini le dăduse hrană, de câţi orfani îngrijise...
îngerul nici nu voîâ să asculte şi-I tfise:
—	Acelaşi diavol, care a pus aurul în drum ca să te ispitescă, tot el te-a învăţat şi vorbele acestea.
Pe Tănase îl mustră cugetul şi înţelese că faptele sale nu le săvîrşise spre laudă Domnului şi plînse amar şi se căî.
Atunci îngerul se dădu în lături şi lăsă slobod drumul pe care steteâ aşteptând Ionică, fratele său:
De atunci Tănase nu se mal lăsă a fi ispitit de dracul, care vărsase aurul în druhi şi recunoscu că nu cu aurul, ci numai cu munca se pote sluji lui Dumnedeu.
Şi de atunci fraţii trăiră împreună ca mal ’na-inte, muncind pentru alţii.
UN CUVINT
Nu pote fi adevărată prietenie de cât între omenii cinstiţi.
www.dacoromafllca.ro
684
AL IUN A
CARTOFUL
. i

j

De când se pomenesce în lume despre cartof?
upăo legendă veche se crede că Adam,când a fost dat afară din raiu, la ieşire la întîm-pinat Arhanghel Mihail şi i-a oferit grâu, care avea mărimea unui ou de struţ, pe care să-l cultive, ca să-şi aibă hrana de tote dilele. In acest grâu nu putem socoti de cât cartoful, de ore-ce cartoful ori fiert, ori copt tot-d’a-una este o mâncare gata, pe când grâul pînă când se preface în pâine, cere mai multe lucrări, şi Adam în simplicitatea lui nu puteâ să cunoscă aceste lucrări.
Legenda ne mai spune că Adam, când a părăsit raiul, a luat cu el 30 de ramuri de la diferiţi arbori, pe cari el trebuia să le sădescă în pămînt, spre a-i produce rodele trebuinciose existenţei lui. Se pote ca aceste 30 de ramuri să presinte 30 plante agricole, între cari se pote prenumără şi cartoful.
Paca generaţiunile coborîtore din Noe, Abraham şi Isac, nu i-au dat nici o importanţă cartofului, acesta se datoresce producţiunii prea abondente a altor plante agricole, climei, raritatea populaţiunii şi starea de cultură în care se găsiâ. A trebuit, ca populaţiunile să se înmulţescă, trebuinţele să crescă şi clima să se schimbe, ca cartoful, care cresceâ în stare sălbatică în şesurile ca şi în pădurile Americei de sud. să se ia măsuri de a se cultivă ca plantă alimentară si industrială. Să lăsăm legendele si să vorbim de adevăr, care nu ne pote înşelă.
Când s’a introdus cartoful la noî în tară?
»
Intru cât privesce introducerea cartofului la noi în ţară sînt aprope 80 de ani, fără ca să i se dea adevărata importanţă în raport cu cele-l-alte plante cari se cultivă la noi, de şi acest cartof în multe împrejurări grele, puteâ să
www.dacaromamca.ro
ALBINA
685
îndulcescâ viaţa ţăranului, lipsit de altă hrană, din causă că nu este supus la capriciul agenţilor atmosferei după cum sînt supuse alte plante • agricole, şi ca exemplu putem luă anul peste care de abia am trecut, care va rămâneâ, înscris ca un an de tristă memorie în istoria agricultureî ţării nostre.
In anul trecut din causa prea multor ploi, cele mai multe semănături au putredit, pe când recolta cartofului a fost abondentă, în raport cu îngrijirea ce i s’a dat.
Credinţe ciudate despre cartof.
N’au fost la noi superstiţiuni religiose, ca în Scoţia, ca în Rusia, în care ţară populaţiunea nu voia la început a introduce cartoful în agricultură, sub cuvînt că Biblia nu vor-besce nimic despre aceste plante, şi Muscalii mai cu semă diceau că este planta dracului.
Şi în adevăr! Cartoful în Rusia n’a putut să prindă rădăcină, ■ pînâ când printr’o ordonanţă împărătescă se ordonă cultura.
Astădi cartoful în Rusia, din planta dracului de la început, a devenit o plantă bine-cuvîntată de Durr.nedeu, de 6re-ce agricultura mare ca si cea mică în Rusia, cultivă cartoful cu aceiaşi dragoste şi pe suprafeţe întinse, ca şi alte plante agricole, şi în tote oraşele din Rusia se consumă pâine de cartofi.
încă din secolul trecut cartoful a fost recunoscut de către toţi omenii învăţaţi, ca cea mai bună plantă alimentară pentru combaterea fometei. Cu tote acestea la noi nu i s’a dat încă adevărata importanţă în agricultură. Ca probă avem marea importaţiune de cartofi din Austro-Ungaria.
Aici ar fi multe adevăruri de spus, dar un lucru este sigur, că la noi in privinţa culturei cartofului s’a omorît puiul în oul de aur, nu se mai discută.
La noi atât în clasa de jos, cât şi în clasa cultă, daca n’a predominat superstiţiunea religiosă, a predominat su-perstiţiuriea, că cartoful consumat ar produce o bolă forte periculosă numită scrofulă, şi acestă ideie predomină chiar şi astădi
www.dacoromamca.ro
l 686’”	ALBINA
Cu tote acestea la noi se găsesc maî mulţi scrofuloşî de. cât în alte ţări, unde cartoful face aceiaşi onore pe masa săracului ca şi pe a bogatului.
Altei cause trebue atribuite boleî scrofulose, iar nu con-sumaţiunii cartofului. Ast-fel de superstiţiuni nu mai pot fi bune, de cât pentru poporele sălbatice, iar nici de cum pentru noi.
Astădi este pe deplin cunoscut, că nici o plantă agricolă n’a trecut prin atâtea fase ca cartoful şi pe cari le voiu resuma.
Introducerea cartofului în EurQpa.
Spaniolii, cari au importat cartoful în Europa, l-au desemnat sub numele de papas. Din Spania cartoful s’a introdus în Italia, sub numele de tartufole. In Englitera, a fos importat d’a dreptul din America, în Irlanda la 1545, de către Iohn Hawkings, când s’a reîntors din prima sa călătorie, pe care a făcut o la Antile, Florida şi Virginia,
La 1585 Walter Ralegh, acest celebru navigator, fiind forţat a trece pe lîngă Virginia in şesul Orenocului, de unde a putut culege cartoful, când s’a reîntors în Irlanda, l-a plantat în grădina sa din Youghal, comitatul Cork; reuşita a fost destul de bună, fiind-că a asigurat introducerea cartofului în Irlanda pe o scară mai mare.
Francisk Drake, care cunosceâ cartoful, fiind-că îl mâncase deja în valea de la Sant-Francisco, la 17 Iunie 1579, sub numele de Petah, l-a introdus din nou în Englitera, când s’a reîntors din Virginia la 28 Iulie 1586.
Unii scriitori sînt de părere că Walter Ralegh, ar fi a-dus din nou cartoful în Englitera la 1623, dar acest fapt este neadeverat, fiind-că se scie că acest celebru navigator, a fost decapitat în Londra la 1618.
La 21 Decembre 1768, în Franţa s’a făcut experienţa asupra estragerei amidonului din cartof care erâ cu mult mai superior de câtcel importat din Olanda, şi la acestă epocă cartoful erâprivit în provinciile francese, ca o plantă folositore omenirei, pe când locuitorii Parisului îl consideră ca nedemn pentru societatea umană. Guvernul, ca şi omenii
www.dacaromanica.ro
ALBINA
687
inveţaţî din Paris la 1770, când Germania era bîntuită de o fomete teribilă, trebui să aducă ,chesţia de salubritate a cartofului înaintea facultăţei de medicină, savanta şeolă însă a fost cu totul favorabilă culturei cartofului.
(Va urma).	V. S. Moga.
STÎRPlfţEfl VÎJSlATUlaUi Prinderea eăpriorelor şi a iepurilor eu eepă.
«dată cu venirea iernii o parte din populaţie se dedă la . vînătore cu puşca, cu plasa, cu gropa, şi cu alte invenţii, cari mai de cari mai meşteşugite.
Cu puşca vînătorul ucide iepuri, căpriore, cerbi, urşi, raţe, gâsce şi alte vîeţuitore, fie dînsele stricătore ca lupul, ursul, fie blînde şi de podobă ca cerbul şi căpriora.
Cu plasa se prind potărnichi în timpul iernii, iar în timpul verii şi prepeliţe. Gropile servesc mai mult la prinderea lupilor.
Vînatul formeză o ramură de avuţie în ori-ce ţară, fiind că de pe urma lui trăiesc mii şi mii de locuitori. Unii se îndeletnicesc cu uciderea păsărilor şi a animalelor a căror carne se caută de cumpărători pentru gustul ei cel delicios sau ale căror pene şi piei se vînd cu preţuri mari; iar alţii vîneză animale marine ale căror ose saii grăsime se caută în comerciu pentru trebuinţele diferitelor industrii.
In ţările acelea unde întinderea de pămînt este forte mare» iar locuitori puţini, acolo e vînat mult şi vînătorea e liberă, afară de timpul reproducţiei. Acolo însă unde întinderea pă-mîntului este mică în raport cu numărul locuitorilor, animale, se găsesc forte rar şi de aceia autorităţile au luat măsuri pentru înmulţirea vînatuluî, iar pe de alta au făcut legi aspre pentru pedepsirea acelora cari vîneză într’ascuns animale oprite ş
www.dacaromamca.ro
688
AI. BINA
cu instrumente şi materii oprite. Aşa de pildă, în Rusia este cu totul oprită vînarea zimbrilor sau a bourilor, cari altă dată înfrumuseţau Carpaţiî Moldovei, şi delicuenţii se expun a ii con-demnaţî la 10—20 ani munca silnică !
Acum doi ani, direcţiunea muzeului din Moscova a rugat pe împăratul să le dea voie să împusce un bour pentru interesul sciinţifie şi a trebuit să se ancheteze cererea un an pînă să se permită acesta şi încă cu condiţiune ca animalul să iie lovit în cap pentru ca să cadă la prima lovituri, ca nu care cum-va rănirea lui să bage spaimă in cei alţi şi ast-fel să-î împrăştie din pădurile seculare ale Poloniei, unde pînă în present nimenea nu î-a supărat aprope de 2 secole. Acestă dovedesce câtă grije are stăpînirea pentru îmmulţirea aoestor animale cart nu se mai găsesc în Europa de cât în părţile Rusiei.
Şi la noi sînt regulamente şi ordine date pentru a se opri vînarea cerbilor şi a căpriorelor cari de abia aii inaî rămas ici şi cole, dar puţini respectă aceste disposiţium înţelepte şi din eausa acesta sintem ameninţaţi a ne vede pădurile nostre triste şi pustii din lipsa acestor drăgălaşe fiinţe cari le înfrumuseţeză şi le împodobesc spre mulţumirea nostrâ.
Ar trebui dar să se îea cele mai aspre măsuri contra călcătorilor de legi şi mai cu osebire în Dobrogea unde căpriprele s’au împuţinat cu totul, şi odată stîrpite, anevoie se mai pot plodi, de ore-ce pădurile sînt isolate aşa că din Balcani nu mai pot veni ca altă dată.
.Ceia ce ar trebui să urmărescă agenţii silvici mai mult sînt hoţii de vînat său braconieri. Aceştia au diferite mijlăce noper-mise cu cari stîrpesc vînatul fără milă. Iată cum procedeză ei în timpul iernii la prinderea iepurilor şi a căpriorelor cu cepă :
In filele gerose, pe când zăpada acopere oi’î-ce urmă de vegetaţie, mai mulţi inşi cu câte un săculeţ plin cu cepă numită arpagic, plecă în pădure, iar unii pe câmp, după cum doresce fie-care, căpriore sau iepuri. Cei din pădure o împrăştie pe la luminişuri iar la câmp pe la respîntiî, pe’acolo în sfirşit pe unde sciu dînşiî că vînatul cată să trecă la mâncare. Făcend acestă operaţiune, ei aşteptă pînă a doua cli.
Căpriorele şi iepurii, negăsind muşchiu şi copăcei de mâncare, încep a rode la cepă care la prima gustare li se pare dulce. Peste câte-va minute însă tăria cepei îi face să lăcrimeze cu abundenţă, aşa că la un moment dat se pomenesc cu genele lipite de ger .aşa de tare că le e peste putinţă să mai va$â.
Cu ochii lipiţi de ger, ei umblă orbăcăînd în drepta şi în stînga pînă la tjliuă, când apoi cad în mâna vînătorilor fără nici o greutate.
www.dacoromamca.ro
ALBINA
689
D-niî Popescu-Almalâu şi Negrescu-Parachîoî susţin că ar fi prins şi câţî-va lupi cu acest sistem, lucru îndoielnic de ore-ce, de şi pote fi probabilitate că.la nevoie şi lupii mănâncă cepă, dar nu li se pot lipi ochii de ore-ce dihăniile n’au gene!
.	Tulcea.
BRAŞOYE POPORANE
De-oiu muri, mi-oiu isbindi........
S»n Ţigan sărise şi el într’o viîe, să fure o lâcă do pdmă; jj' dar Românul dracului eră acolo şi puse mâna pe el
'<^srjr şi. trage-i şi mai trage-i, şi dă-î şi mai dă-î... pînă
vc> se făcîi Ţiganul mort, atunci Românul îl aruncă ca pe o cârpă, peste gard afară.
După ce se trezi Ţiganul din bătaie şi se ve<)u dincolo
de gard, (Jise: «Fire-ar aşâ şi pe dincolo de Rumân,...........dă
frică mea şi-a mutat şi gardul,... d’apoi lasă-1: nu i-î scăpata lui cu atâta!... Offfl... de-oiu muri, mi-oiu isbîndi; de-oiu trăi, balt’a rămânea!
*
Ţiganul şi Lupul.
Un Ţigan inoptase sera pe un drum, depărtişor de sat. De nimica în lumea asta nu-f eră Ţiganului frică, ca de lup: < De-i un hoţ, el te mai iartă; de-î satana, îţi faci cruce şi se duce; iar de-î lup, te-ai dus pe copcă!... Haulica, ce mai gură!... Fugi la dracu lupchitură!...» Cam aşâ gândlâ Ţiganul şi fugiă, de-i scăpărau călcâile. In urma lui i se păreâ că vede o nbjâ întregă de lupi, gata să-l ajungă.
Cum fugiă el aşă, numai se împiedică de o dotă şi cade cu faţa la pămînt: «Nnna!... Sic, pămînte, că te-ai sfirşit!... poftim, Ţigane, şi mănâncă lup de-a gata acum! (Rse el plin de grdză şi rămase mort pe loc!
G. I*. Sal viu
Inveţâtor, com. Sm
VORBE DIN VECHIME
Oleobul <^iceâ că trebue să mărităm fetele când au încă nevinovăţia copilului şi înţelepciunea femeii.
• Albina
www.dacoromanica.ro
44
690
ALBINA
V
MUSICA NAŢIONALĂ
9
ii inoşneg diceâ o dată între aî luî:
«Ciudat a făcut D-<Jeu pe omeni. Le a dat la Unii câte Un	Şi la alţii o mie: Ţiganul cântă, Ungurul jocă,
'•/?*' Bulgarul e prost, Sîrbul frate cu Bulgarul, Nemţul e deştept etc., Românul însă e de tote: cântă, jocă, sufere şi îndură mult ca cum ar ii prost, dar în totul se vede deşteptăciu-nea luî.»
La vorbele moşneguluî mc gândii eu când am văţlut apărând prima broşură din colecţiunea de cânturi naţionale a d-luî Oprescu.
Românul care e de tote, aşâ l-a făcut pe el D-ţleii, poet, cântăreţ etc. îşi are poesia, musica etc., ale luî, bine hotărîte: ce e românesc se cunosce că e românesc. Poesia lui dulce, melancolică, nu se pote traduce în nici o altă limbă fără să piardă din farmecul ei, căci numai în limba românescă vei găsi espresiu-nile de duioşie şi gingăşie cari pot eşi numai dintr’un suflet românesc, şi cari împodobesc poesia şi mişcă sufletul celui ce a aude.
Cu musica încaî e şi mai bătător la ochi. Musica n’are o limba în care să se exprime, şi totuşi: ce Român auţlind o "arie fru-mosă străină nu-1 încântă? Dar daca după acea arie ar urmă o chindie, o horă, o doină e cu totul alt-fel transportat: aria străină îl pironesce, cea română îl saltă; şi lucru curios: că ce-î arie românescă nu saltă numai pe Români dar şi pe străini. Lăutarii noştri orî-unde se duc fac minuni cu cântecele lor românesc!
Poesia şi musica nostrâ naţională e a poporului: mai nu am putea spune timpul, când s’a făcut cutare poesie, cutare doină şi apoi de cine e făcută e şi mai greu de spus. Ciobănitul Românilor de sigur că le-au născut, crescut şi menţinut. Insă comli-ţiunile de viaţă s’au schimbat, şi noi aţii împrumutând sciinţele, artele şi cultura în genere apusană, felul nostru de viaţă e cu totul schimbat; chiar viaţa ţărănescă e cu totul alta adî de cât cea de 50—100 ani în urmă. Ast-fel se întîmplă că poesia populară veche începe să se piardă ori să se transforme, musica asemenea: şi pierderea lor acesta ar fi o pagubă imensă pentru istoria vieţii sufletesc! a acestui popor. Din acestă causă, omenii noştri de litere, au întreprins culegerea şi publicarea de colecţiuni de poesiî naţionale spre a le păstră şi cristalisa prin scris forma lor veche, care din gură în gură ar fi suferit transformări sau pote chiar s’ar fi pierdut cu totul.
www.dacoromanica.ro
ALBINA
691
Cu rnusica însă nu a fost tot aşa. Nu s’a întreprins nici o dată nimic serios pentru musica nostră naţională; ici, colo, câte un început, vre-o doină, sau alt-cevâ românesc, încercat; însă ne-fiind încercare de ceî ce să cunoscă în fond spiritul musiceî nostre naţionale, ne-am ales numai cu fond românesc de musică îmbrăcată nemţesce, un fel de îngăimare, un fel de nimic cu pretenţie.
D-l Oprescu, vecliiu musicant, om stăpîn pe teoria modernă a musiceî, fiind chiar şi profesor şi încă unul din distinşii noştri profesori de musică, om în acelaşi timp şi profund cunoscător al musiceî nostre naţionale, pe care a cântat-o şi simţit-o într’o lungă viaţă, a început să publice cânturile şi jocurile nostre naţionale scrise pentru piano. Cea ce face importantă lucrarea d-luî Oprescu este că d-lui i-a păstrat musiceî adevăratul ei caracter românesc, nestricându-î ci din contră întărindu-i acest caracter prin o adevărată armonie românescă. In piano aurii şi viora lăutarului român şi cobza cu zdrînga-zdrînga al ei şi totul într’o adevărată şi perfectă armonie, într’un adevărat acord şi artistic şi popular de o dată.
Lucrarea începută îi urăm d-luî Oprescu să ajungă s’o termine complet, şi <jlicem acesta cunoscând cit de mult are încă de lucru, însă credem că d-luî este singurul chiemat şi de acea singurul dator să desfunde secolul nostru musical, din înfundarea si peirea de care era ameninţat.
I. <‘.
O SEI^BHI^E SCOLAI^H
4\irecţiunea şcdleî de aplicaţie de pe lingă şcola normală c*e iHStitatorî din Bucuresci a aranjat în şliua de 2 Fe-bruarie, ora 2 p. ni., o frunidsă serbare şcolară în beneficiul şcolarilor cu totul lipsiţi de haine şi de lucrurile cele mai necesare pentru şcolă. S’au recitat bucăţi şi s’aîi cântat piese învăţate în cursul anului. In fine s’a executat piesa şcolara «Ce să învăţăm ? (de d-l 7. Gnu, institutor în Hârlâu, absolvent al Şcolei norm. de institutori).
Serbarea a fost presidată de d-l C. Meissner, inspector general al Inveţămîntuluî primar, ca delegat al Ministerului Cultelor şi de d-l 77. Iliescu, delegat al Primăriei Capitalei. Au asistat inspectorii şcolari dd. Ştefan Ioan, S. Haliţă şi d-l Cbtarianu, directorul şcolei normale de Institutori, apoi o mulţime de părinţi de ai şcolarilor, domne şi domni.
La micul discurs al d-lui Borgovanu, directorul şcolei, a res-
www.dacoromanica.ro
692
ALBINA
puns d-1 Meissner cu o vorbire caldă şi însufleţită, In care îşî arătă bucuria şi marea mulţumire sufletescă că profesorii acestei şcole sciu să interpreteze aşa de bine intenţiile domnului Ministru al Cultelor, care este atit, dc preocupat de modul cum să se ajutoreze elevii săraci.
Discursul d-lui Meissner a fost viu aplaudat de publicul present.
Cu acesta ocasie s’au subscris în beneficiul şcolarilor săraci suma de lei 124.
D-1 primar al Capitalei, C. F. Robescu, a binevoit a dă, din fondul milelor primăriei, 100 lei.
In total: 224 lei.
Din suma acesta s’au şi cumpărat ghete, cisme şi haine.
De ar avea acestă serbare frumosă mulţi imitatori!
Iată şi discursul d-lui Borgovanu:
Domnilor delegaţi şi Onorat public,
In momentele acestea sărbătoresc!, corpul didactic şi elevii acestei şcole simţim o deosebită bucurie că ve putem vedeă şi salută a doua oră în mijlocul nostru!
Anul trecut am avut marea onore şi sufletescă mulţumire a vedea pe d-1 primar al Capitalei presidându-ne cea dintâiu serbare şcolară, în scopul de a ajută pe numeroşii elevi săraci şi orfani ai acestei şcoli împopulată aprope numai cu şcolari români. Cuvintele calde ce ne-a adresat, nouă profesorilor, ajutdrele însemnate ce a bine-voit a ne pune la dispoziţie pentru şcolarii cei lipsiţi, ne-au dat un puternic îndemn să repetăm şi să perpetuăm acestă serbare, care, în acelaşi timp distreză într’un chip nobil pe iubitorii şi adevăraţii bine-voitori ai progresului scolărimeî, şi este şi un izvor de hrană sufletescă şi de căldură tru-pescă pentru şcolarii noştri cei săraci. Căci, să nu uităm, domnilor, că în mare parte lipsa de haine, de cărţi şi de alte mărunţişuri şcolare, este cauza că masa cea mare a părinţilor nu-şî pot trimite copiii la şcolă-
— «De mîncare, mai facem ce putem domnule, că nu mal vede nimeni ce este în sac» —aşa plicea într’una din (Jile mama unui elev bun şi sărac...— «dar ghetele, şi hainele şi cărţile şi caietele, aceste ne sînt grele. Că veţji, d-ta, acasă umblă copilul cum pote; dar la şcolă îi trebuie o hăinuţă mai ca lumea, î-e ruşine şi copilului, ni-e greu şi nouă şi de d-vostră, de învăţători să-l trimitem trenţăros. Apoi cum ve spun ghete, cărţi, caiete şi câte şi mai câte,—tdte aceste costă parale, scumpe pentru noi sărăcimea, mai ales acum iarna, când n’avem unde şi ce să muncim ! Copilul e copil. El nu scie cu câtă greutate se cîştigă banul; el nu-şi aduce aminte că adesea n’avem nici un gologan în casă. Nu-î dau gologanul, nu se duce la şcolă ca să fie ruşinat de profesor. Aşa râmîne a(Ji, aşa mîine, aşa cu săptămîna: răinîne de învăţătură şi pe urmă răinîne şi repetent. Ruşine pe el, necaz pe noi !»....
Am crecjut de cuviinţă, domnule primar, să vă citez aci vorbele ace. lei mame cinstite, dar forte săracă, iind-că ele pun în evidenţă adeve-
www.dacaromamca.ro
ALBINA
69 3
rata stare a celor mal mulţi părinţi de prin mahalalele cele mal mărginaşe ale Capitalei unde, nu me sfiesc a (Jice că, sub anume raporturi mulţi fraţi de al noştri, mai ales Iarna, sînt mult mal rău de cât în multe comune rurale!
Da, domnilor, cel mai mulţi şcolari n’au haină caldă, n’au încălţăminte întregi, n’au cărţi şi daca am aplică razele Roentgen asupra sto-machului acestor fiinţe pe cât de nevinovate, pe atât de nenorocite, de sigur că am pute să constatăm şi acolo prea adese un gol înspăimântător! De câte ori pe vreme de frig faci poliţia clasei, dacă ai inimă de carne, trebuie să-ţi faci silă ca să înnâbuşescî un adînc oftat şi să-ţi opresc! o lacrimă de compătimire vecjend elevi în câte o haină de vară! vineţi şi zgriburind de frig ! Şi silit eşti să treci cu vederea şi absenţi şi întîrtjierl şi negligenţe, pentru că scii că fiinţa obidată ce-ţl stă înainte, este destul de pedepsită de restrişte şi apăsată de necaz.
Corpul didactic al acestei şcole, conscient de înalta misiune nu numai de învăţător, ci şi de părinte al şcolarilor, voind să aline măcar în parte asemenea neajunsuri adînc simţite de elevii săraci, a aranjat acesta a doua serbare şcolară, convins că Domnia-Vostră, domnilor, în schimbul unei nevinovate distracţiunl şi de rîndul acesta veţi bine-voi fie-care a dă obolul D-Vostră, alinător de frig şi de fome sufletescă.
In acestă convingere, vă mulţumim din inimă, d-lor delegaţi că n’aţî pregetat să osteniţi aci, despărţindu-Vă de importantele D-Vostră afaceri publice; Ve salutăm cu iubire şi cu cuvenitul respect şi ve întimpi-năm—-la Serbălorea întâmpinării Domnului, a mîntuitoruluî săracilor, cu cuvintele sfintei Scripturi «Acum sloboziţi pe suferinzii noştri şcolari după cuvîntul Vostru, în pace, că vecfură ochii noştri mîntui-rea lorb
X.
ÎNTREBUINŢĂRILE richitei
g*Aichita se întrebuinţeză în trei stări diferite:
' l 1) Nejupuită de cojă şi nespartă, pentru lucrări ordinare ; ffwfe'' 2). Descojită pentru lucrări ordinare şi de lux ;
3). Nejupuită de cdjă şi despicată în trei în lucrările de dogărie şi pentru a face legături de cercuri de butcile.
.Richita pe care nici n’o jupuim de-cojă, nici n’o despicăm se tale de la 15 Novembre pînă la finele lui Feb, uarie, lăsându-se pe teren în grămedl 5—6 dile. După acest timp o facem snopi mari, pe cari îî scdtem din richitărie şi-î facem glugi într’un loc sănătos. Snopii pot ave 0m,80—1 împrejur.
Tăiată în timp bun, richita pote să se conserve timp de 20 ani; dar dacă recolta a fost târdie, după circulaţia sevei, lemnul richitei se atacă de insecte şi se conservă cel mult ablâ un an sau doi. înainte de a pune în magazie definitiv snopii de richită uscaţi,
www.dacoromanica.ro
694
ALBINA
îi curăţim de pămînt, de ierburi, foî, cari ar fi lipite de dînşiî. Pe urmă împărţim richitele pe categorii după lungime : cele mari de la 2—3 metri ; cele mijlocii, măsurând lm,25—lm,75 şi cele mici de 0m,60—0m,90. Pentru fabricaţiunile ordinare se preferă richitele cele mari. Tătatul, făcutul snopilor şi transportul costă 70	90 lei pe hectar. Alegerea şi facerea mănuncliilor a doua oră
se plătesce 7—10 leî pe suta de snopi. Este bineînţeles că aceste preţuri pot varia dintr’un loc în altul. Richita destinată a fi jupuită de cojă, se taie în general către finele luî Februarie pînă la. 15 Martie, pînă în momentul când începe vegetaţia. In vedere ca să putem lesne jupuî richita de cojă punem snopii în pictore, răzi-mându-î unit pe alţii, în cap, la adîncime de 40—45 cm. Alegem
o apă curgătore, pe cât se pdte, şi dacă sînt înghîeţurî tari o acoperim richita cu puţine pate. îndată ce mugurit încep a se desvoltâ, începem jupuirea. De obiceiu operaţiunea se esecută cu aparatul din figura 14, format din 2 şine de fier de 1 centimetru grosime sg de 0m,45 lungime, avfend la unul din capete un inel resort, care pdrtă un virf ascuţit sau un şurup şi se înfige într'un bloc de lemn aşa cum este representat în figură. Fie-care nuia de richită se pune între ferele aparatului şi o tragem repede jupuită de c6jă.
Un lucrător vrednic jupoîe pe di 2 snopi de richită groşî de câte lm,10 împrejur, după cum smicelele sînt mat mult sau mat puţin fine. Acdstă lucrare să plătesce după timp şi după regiunî, 50—80 banî de fie-care snop de richită. Când este vorba de smicele grose de richită, un lucrător pote jupuî 7—8 snopi pe di.
Aceste cifre ne arată că descojirea richiteî este o lucrare lungă şi costisitdre; ea a stimulat spiritul inventorilor. In adevdr, s’au -maginat maşinî cart înlocuiesc lucrarea braţelor în descojire. Aceste
www.dacoromamca.ro
ALBINA
695
aparate funcţioneză în mod satisfăcător, dar se pot adoptă numai când avem cantităţi mari de richită a le jupui de cojă.
Fig. 15.
Aceste maşini (fig. 15) se pun in mişcare sau cu manejul sau printr'o maşină cu aburi.
Maşina de jupuit de cojă richitele construită de Meixmoron de Dombasle la Nancy după sistemul Page este privită ca cea mal perfectă. Ea nici nu despică nici nu sdrobesce richita. Doi lucrători sint de ajuns pentru a o pune în lucru şi pot jupui pe di 50—60 snopi de richită.
Cum vedem, jupuirea de cojă a richiteî cu acostă maşină este forte expeditivă, nu cere nici o învăţătură, putându-se esecutâ de lucrători şi lucrătdre în vîrstă numai de 14—15 ani.
Richita descojită se espune câte-vâ dile la sore pentru a se uscâ; albe'.a sa depinde de grăbirea uscării. Depusă într'un loc întunecos, uscarea se termină în 15 dile, după care o punem în snopi groşi de 1 metru, potrivită după lungime şi după trebuinţele comerciuluî După aceia o depunem în loc uscat şi fără lumină; aci se pote conservă mai mulţi ani plnă când o putem desface în comerciii cu folos.
Richita destinată la dogărie mal tot-d’a-una se despică în trei. Lucrarea se face în timpul Iernii de femei, copil sau alţi lucrători. Despicarea se face cu ajutorul unei pene de lemn tare, având trei-i are se numesce despicător.
www.dacoromamca.ro
696
ALBINA
Coja richitel se p6te folosi şi ea. Se dice că în Rusia se întrebuin-ţeză la tăbăcitul pieilor şi în alte părţi de pescari, spre a face funii
D-l Crispo, directorul staţiune! agronomice din Anvers (Belgia scrie că cojile de richită verde recoltată pe ţărmul Escautuluî, uscate la aîer, coprind enorma cantitate de 4—5% salicilină ; nici o plantă nu coprinde mal mult. Extragerea salicilineî se face prin metoda următore :
Mal întâiu cojile se trateză cu apă fertă tare. Se adaogă la ac6sta şub-accetat de plumb, pe urmă o filtrăm şi o tratăm cu indrogen sulfurat pentru a înlătura escesul de plumb ; lichidul filtrat se evapordză până ce se face sirupos şi în fine, îl tratăm cu alcool; soluţiunea alcoolică se clistilă şi rămasului i se adaogă apă, apoi se filtreză prin negru aftiimal (cărbune de ose). Dobândim ast-fel o soluţiune limpede şi fără coldre de .salicilină pe care o concentrăm şi o cristalisăm. Shlicilina ast-fel dobândită este încă puţin colorată în galben. O adoua- curăţire prin alcool şi prin căi bune de dse termină purificarea el şi de populina care în general se găsesce cu salicilina. Cheltuelele de extragerea salicilineî se urcă până la 20 lei de chilogram.
300 snopi de richită, av£nd un metru împrejur, dau 1600—1700 chilogr. de cojă uscată.
Magniet şi Radianu.
O FAPTĂ MARE
D-l Inginer Sp. lorcânu, a dăruit Societăţii pentru învăţătura Poporului Român din Bucuresci, suma de 100.000 leî pentru ca să potă continuă cu clădirea localului şcoleî normale şi primare întreţinute de acestă Societate. Fapta acesta e atât de patriotică în cât n’avem cuvinte pentru ca să ne exprimăm bucuria nostră!
Putem însă să asigurăm pe generosul donator că numele seu va fi pronunţat cu veneraţiune de tot ce e suflet adevărat românesc.
Viitorii luminători aî poporului nostru rural, cari' îşî primesc educaţiunea şi instrucţiunea în şcola Societăţii, vor duce numele său în tote colţurile ţării.'
P. G.
www.dacoramanica.ro
ALBINA
697
LIE-CIOCÂRLIE
(Cântec poporan din Muscel.)
a,erde iasomie, i Lie ^ Ciocârlie, uS3 Ce ţi-a venit ţie Să cânţi pe câmpie Singură, pustie?...
— Mie mi-a venit De anul trecut Ca să sbor în vînt... Cuîbu l-am făcut Sub brasdă de plug; Plugari au venit Si ei 11’au sciut, Plugul l-au pornit Cuîbu A răvocii,
Cuîbu L-au zobit,
Ouăle Au recit,
Puii
Mi-au murit!... ^
Verde de năut Mî-a venit d-un gând Ca să sbor în vînt, Să cad Pe pămînt
Ca să mor curînd...
Verde sălcioră Ia scol, fată mare, Vacii i
Că-mi sbîară,
Vitili
S’omdră,
Boii mei că mug Cu capul pe jug;
Viile s’a copt,
S’a copt S’a răscopt Cu capul pe foc Şi vin păsărele Să ia borbonele, Rău-mî pare de ele... Şi vin grangure!
Să ia strugurei Rău ’mi par de ei... O pasăre năgră Se pune pe cdrdă Rupe viţa ’ntregă Şi-o pune pe piatră Mi-o cîugule totă Inimîdra-mi secă.
Comunicat de
Rădiileseu-Codin.
O "V" ORB A
Un om care are către rudele sale o ast-fel de inimă precum natura o voîesce, trebue să le ceră Iertare do greşala sa când este vinovat către dînşiî $i să le-o acorde, fără a i-se cere, dacă este el cel . vătămat.
www.dacoromamca.ro
698
ALBINA
Episcopul Glicnadie al Rîmniculm (Noul Severi».)
Râmnicului, Noul Severin a ifilei de 15 Ianuarie a. c. la Neapole, în Italia. Corpul P.
S.	Sale a fost îmbălsămat şi transportat la Râmnicul Vil-ceî, unde a fost înmormîntat, în ifiua de 24 Februarie a. e. Răposatul şi-a făcut studiile teologice şi filosofice în şcolii patriarhiei din Constantino-pol şi în Academia din Kiev.
A fost profesor la seminarul Veniamin Costache de la Socola, la seminarul din Buzău, la seminarul Central din Bucurescî, la seminarul Nifon Mitropolitul, cum şi la Facultatea de teologie din Bucur escî.
A colaborat ca membru redactor la revista sf. Sinod «Biserica Ortodoxă Română,» de Ia 1874—1886. In 1884 a fost hirotonisit arhiereu cu titlul de CraiovCnul şi în 1886 ales episcop al Eparhiei Rîmnicul-Noul Severin. A publicat mai multe scrieri religiâse şi istorice, aşă că şi-a făcut un âre-carc nume în literatura românâscă. Iubîă mult literatura veche bisericescă, ceia-ce l-a şi făcut să adune mai 16tc vechiturile de la bisericile din eparhia sa şi să întocmcscă în chipul acesta o frumâsă bibliotecă la episcopia Rîmnicului. Ccî cari au fost in apropierea B. S. Sa,le susţin că cuvîntul seu de ordine eră, ca tot omul şi mai ales clericul treime să muncescă neîncetat, căci «omul fără oeupaţiune cade in prada viţiilor şi călugărul fără ocupaţie este jucăria dracului.
Deplângem şi noi mor tea acestui episcop şi dorim din suflet ca frumosa eparhie a Olteniei să capete un episcop cult, patriot şi cu tragere de inimă pentru binele turmei sale.
I*. ii.
www.dacoromanica.ro
R. S. Ghenadie, episcopul încetat din viaţă în noptea
Episcopul Chenadie.
ALBINA
699
SFATURI PRACTICE
: &'

('um se alese un cal hun.
foCTjî idică-î tote piciârele pe rînd; calul bun trebuie să le [ dea fără împotrivire, şi fără smuciţurî. Dă-1 îndărăt,
ca să vedî dacă se dă uşor. Pune să-l înhame la trăsură; mână-1 singur şi încet la plecare. Apoi iuţesee-i puţin câte puţin pasul, ca să veri! cât merge de repede, şi domolesce-1 ca să-l veţlî şi la mersul încet. Urcă şi coboră cu el o costă mare. încalecă calul şi încercă ca şi la trăsură. După o fugă bună, opresce-1, ascultă-î respiraţiunea, privesce-1 p’o parte şi p’alta, observă nările, ascultă şi bătăile inimii din dărătul umărului stnîg. Ca să yeşlT, dacă nu e sperios, caută să întîlnescă vre-un tren, vre-un velociped, vre-un cărucior. Pune-1 să mergă într’un şir de trăsuri şi vedî dacă păstreză bine linia. După atâtea încercări, veţlî-1 dacă mănîncă cu poftă. Ca să te încredinţezi de sănătatea piciorelor, potcovesce-1 şi observă-i copitele. Dacă vrei poţi să-l şi cântârescî. Dintre 2 cai, care • par tot una de mari, cel mai greu e cel mai bun.
Un cal, care îndeplinesce tote condiţiunile de mai sus, fie cât de scump, să scii că face.
Cum se pot curaţi mai bine vasele de unt-dc-lemn
In multe feluri se pot curaţi vasele de unt-de-lemn, dar mijlocul mai lesnicios şi mai puţin costisitor sînt drojdiile, ce rămân de la cafea Acestea se târnă căldicele şi încă umede în vasul, ce vrem sâ-1 curăţim, îl batem bine şi apoi îl clătim şi orice urmă de grăsime a dispărut.
*
Contra negilor
Ca să ne scăpăm de negi, putem întrebuinţa un mijloc uşor, care nu pricinuesce nici dureri, nici nu lasă nici o urmă de semn. Acest mijloc e soluţia concentrată de bicroinat, de potasă cu care se ung negii în fie-care şli, pînă când dispar. Ca să facem acesta doctorie, punem în apă distilată fierbinte, bicromat de potasă pînă ce vedem că apa nu mai pote sâ-1 topescă, iar bicromatul începe să se lase la fundul vasului. Apoi lăsăm apa să se răcescă şi începem s’o întrebuinţăm contra negilor. De • multe ori, chiar după o singură unsore ne scăpăm de ei.
❖
www.dacaromamca.ro
700
ALBINA
Cojile «le ouă
Cojile de ouă se aruncă la gunoi, ca nisce lucruri netrebuin-ciose, fără să ne închipuim că ele pot sluji cu folos la hrana vitelor. Cojile de ouă, pisate şi amestecate cu nutreţul ce se dă vitelor, sînt o hrană forte bună. Resultatele dobîndite cu ele la crescerea viţeilor şi a mînzilor au întrecut aşteptările.
Cele mai bune pale
Paiele de ovăz de grâu şi de secară mai bune pentru nutreţul cailor, sînt cele mai scurte şi mai foîose, iar cele mai lungi tre-buesc întrebuinţate ca aşternut.
Pentru stingerea petroleuluî
Când se întîmplă să cadă lampa şi să se aprindă petroleul, să ne ferim să nu turnăm apă peste foc. Petroleul, fiind uşor va pluti pe apă şi va continua să ardă, pînă ce se va sfîrşî E mai bine să aruncăm nisip, ori cenuşă, ori ţarină, când avem la îndemână. Dar mijlocul cel mai nemerit e laptele, care stinge imediat petroleul.
Irţtîmplările Săptămânii
Marţi, 17 febru arie — Lupi, 23februarie.
In ţară.
a Tribunalul Ilfov se urmezâ eu judecata procesului duelului. Cititorii noştri şl aduc aminte că am vorbit despre un duel între d-nil Filipeşcu şi G. Lahovari,
în care acesta din urmă a fost ucis. Legea nostră pe-depsesce pe cei cari se bat în duel. Deci d. Filipeşcu, împreună cn martorii seî şi cn aî lut Lahovari, aii fost daţi. în judecată. După mai multe şedinţe, tribunalul a osîndit pe d. Filipeşcu la şase luni înehisore şi la 1 leu despăgubiri civile. Martorii au fost achitaţi.
La Cameră d. E. Porumbarii adreseză o interpelare guvernului în privinţa modificărilor pe cari le-a făcut în proiectul de lege prezentat Senatului pentru Casa Rurală, votat de Cameră în timpul ministerului Aurelian.
www.dacoromanica.ro
ALBINA
701
In şedinţa de Miercuri, 18 Februare Camera a terminat cu discusiunea şi votarea articolelor din legea instrucţiei. S’a votat apoi legea în total.
*
Marele vapor românesc Meteor, venind pe Marea Negră, în timpul unei furtune groznice, s’a lovit de o stîncă, a luat apă şi s’a cufundat. Dintre toţi călătorii a murit numai unul. Cei-l-alţî au scăpat, împreună cu marinarii. Acest vas nu se va pute scote, din causă că ar trebui pentru acesta mulţi bani şi apoi ar fi nevoie de o reparaţie radicală, aşa în cât cu aceste sume se pote mai bine cumpăra unul nou.
*
Guvernul nostru se ocupă acum cu alcătuirea comitetului care va organiză participarea României la Expoziţia din Paris.
Ir străinătate.
T6tă presa europenă se ocupă cu cestiunea procesului Zola, sfîrşit zilele trecute. Cititorii noştri şi amintesc că după ce Esterhazy a fost achitat de către consiliul de războiţi, Emile Zola, mare scriitor francez, a acuzat printr’o scrisbre publicată într’un ziar că acel consiliu a judecat după poruncă. Pentru acestă acuzaţie adusă justiţiei militare, Zola a fost trimis înaintea juraţilor. După lungi şi fur-tunose dezbateri, Zola a fost osîndit la un an de cjile în-chisdre şi 3.000 franci amendă, de vreme ce n’a putut dovedi cele ce afirmase.
*
Un individ a tras cu revolverul în regele Greciei, dar nu l-a lovit. S’a dovedit că el avea încă doi complici. Câte şi trei vor fi trimişi înaintea juraţilor.
Din tote părţile Europei regele Greciei primesce felicitări peniru că a scăpat cu viaţă.
MULŢUMIRE PUBLICĂ
In comuna Gârleni, jud. Bacău, s’a cerut şi s’a obţinut de la consiliul comunal un vot pentru suma de 200 le! In interesul şcoleî, din care s’au procurat:
1.	5 hărţi (România, Europa, Asia, Africa şi Ocenia) format mare, pentru părete, costând 95 lei.
www.dacoromamca.ro
702
ALBINA
2.	Un ces (pendulă) 30 lei
3.	O maşină pentru tuns, 16 le! iar cu restul banilor s’a construit o latrină.
Fapt— vrednic a se imită şi de alte autorităţi comunale—pentru care me simt în drept a’ aduce în public mulţumirile mele întreg Consiliului şi în special d-lui C. Danu, primarul comunei, care arată multă dragoste pentru şcolă.
I). Mihăilescu.
InvSţător, Gârlcnl—Bacău.
INFORMATIUNI
In (Jiua de 19 Ianuarie 1898, d-1 Alexandru Pastia, suprefectul plăşii Prut-Horincea, jud. Covurhii, a bine-voit a da 2 lei pentru cumpărarea unui vas de conservarea apei, necesară elevilor şcdleî din comuna Slivna (Covurlui.)
D. Al. Dirna, învăţătorul şcdleî din acea comună, îi aduce mulţumirile sale.
*
De Ia 1 Ianuarie 1898. în comuna Ccrnica-Căidăraru, plasa Dâmbo-viţa, jud. Ilfov, s’a înfiinţat *o bibliotecă a sfintei Biserici. S’a format un comitet compus din învăţător, doi notabili din comună şi din parohul Bisericii Păr. Popescu-Cernica.
Comitetul apeleză la toţi autorii pentru a se trimite cărţi.
*
Societatea Funcţionarilor publici, Duminecă, 1 Martie 1898, la ora 8‘/, dimineţii, va ţinea adunare generală ordinară in localul şcdleî comunale de băieţi No. 9, C. A. Rosetti. din strada Clemenţei.
La ordinea (Jileî este:
1.	Darea de semă a Cons. Central de administraţie pe anul 1897 (de la 1 Ianuarie—31 Decembre 1897) şi Raportul comisiuniî de control, in urma căruia se va decide în privinţa descăreăreî Consiliului Central de gestiunea sa.
2.	Alegerea Consiliului CenU’al pe anul 1898 şi a Comisiunei de control.
3.	Ratificarea pensiunilor acordate văduvelor şi orfanilor de Consiliul Central,' conform art. 87 din statute.
*
Consiliul de miniştri a primit darul de 40.000 lei, făcut de d. Senator Racoviţă pentru Casa Şcolelor. Din venitul acestei sume se vor ajută şcolarii săraci şi silitori din oraşul Tecuci.
*
Ministerul de Răsboiu a decis ca soldaţii cari vor să fie călăraşi cu schimbul, să depue 500 de lei pentru cal în loc de 300* cum eră pină acum.
www.dacoromanica.ro
ALBINA
703
Adrese către Redacţie
Salut, cu inimă plină, pe iniţiatori! «Albinei
Pote vom apucă vremea când norodul va simţi şi el viaţa, se va uită la ea ca la un lucru trebuitor, îşi va pune totă puterea ca s’o trăiască omenesce...
Trebuie format un curent, curentul interesării de citire.
Mie îmi pare adevărat şi de aceia spun : curentul de citire a norodului, nu se pote nasce de cât din curentul de citire pornit întîi între învăţători şi preoţi. Odată acest curent făcut, în mod fatal, învăţătorul şi preotul va simţi trebuinţa comunicărei ideilor şi a simţirilor lui provocate de citire.
Avem nevoie, în interesul existenţei nostre naţionale, de o jandarmerie rurală, care să aibă de scop împingerea în curentul cititului, în curentul muncii, în curentul vieţii omenescî a corpului didactic, a clerului, a norodului întreg,
începutul jandarmeriei aceştia viu făcătore, există deja: o formeză învăţătorii şi preoţii cari citesc, cari muncesc, conştienţi de rolul lor.
Ajutaţi: curentul va cresce, va îmbrăţişa norodul întreg şi, în acea di mare, România va sci, cu ochii deschişi, în cotro merge
Scrieţi, scrieţi popular, şi mai popular de cât sini unele articole.
*
Spiridon Popesc» ,
Profesor la gimnaziul din Vaslui*
Am citit cele cinci numere din revista Mi-a făcut mare plăcere a le citi.
«Albina» apărute pînă acum. I I. Georgescn
InvOţAtor, Manolesa, Dorolioiu.
Am salutat cu bucurie apariţiunea stimabilului d-vostră ziar «Albina». Oraşele nostre civilizate îl vor primi pote mai cu indiferenţă, dar satele însetate de lumină îl primesc ca iubire şi recunoscinţă.
E bine a arătă tinerimii din sate că nu trebuie a se îndreptă tot către oraşe, unde văd arii unicul mijloc de o viaţă comodă, căci se pote trăi bine şi în sate.
Continuaţi a întreţine acelaşi zel cu care aţi început şi opera d-vostră de vulgarizare a sciinţei va fi bine-cuvîntată de întrega suflare românescă.
1). Popesc»
Invfiţător, Tisnisino*
POŞTA REDACŢIEI
P. Yasilescn, Învăţător. Socaricifi, Ialomiţa. Pentru poveţele de cari ne vorbiţi, vedeţi No. 18. Vom mai publică şi alte articole de aceslă natură.
—	€. Iortfesc», Bădeni -,-S’a primit, vom răspunde.
—	1 V. Raiculeştc», BucurescT. S'a primit. Vă rog observaţi Poşta Redacţiei în care se publică articolele ce s'aă admis de comitet şi veţi vede.
—	I Oîndea, Loco.— Se va publica
—	SI. M.— Şarada «Substantivul» nu se va publica.
www.dacarotnanica.ro
704
ALBINA
—	I). Demetrescu, Rica, Teleorman.—Se vor cerceta de comitet. Administraţia a luat dispoziţii să se trimiţă No. de care vorbiţi.
—	fiii. 1. Tomcscu. Broscării — Numai proverbe istorice.
—	C. 1’. P. - Articolul «O faptă generosă» nu se pdte publica.
—	Pr. C. Ionescu, Sişeşti. — Cât de curînd vom publica articole relativ la această chestie, pentru care ne am asigurat colaborarea mai multor medici eminenţi şi cunoscuţi prin talentul lor de vulgarisare.
—	P. N. 15., Bechet. - Ve mulţumim că ne atrageţi atenţiunea. Vom căuta să cercetăm. Prin revistă nu putem scrie nimic. Vom publica în curînd un articol despre Biblioteci.
—	C. X. Mateescu, Curtea de Argeş. - Scuzaţi întîrzierca. Ve răspundem prin poştă.
—	X. M., Tulcea. — I’ote că celalalt articol Barosanul <■ ar putea să facă rea impresie prin unele sate, superînd pe unii abonaţi Credem că ar fi bine să renunţaţi la publicarea lui. Aşteptăm altele.
—	P. fih. — Se va supune comitetului.
—	I. C. — Articolul despre impozit l-am publica dacă ar fi ceva mai popular. Dacă voiţi, vi-1 înapoiem spre a-1 mai revedea
—	1. Veinborg, Panciu. — Aşteptăm răspunsul de la cititori. Dacă nu se vă răspunde satisfăcător, îl vom da noi.
—	fi. Lnceanu, Unghenî.— Nu se pot primi plicuri oficiale.
—	V. 1).. strada Romană. — S’au primit. Comitetul va dispune.
—	X. Briclan. — In articolul de care vorbiţi, n’ain înţeles că toţi cîr-oiumariî sînt înşelători. Din contră noi credem că mulţi sînt omeni de trebă. Acolo e vorba de aceia cari falsifică băuturile şi nu de toţi
—	I. Aristotel. — Vom căuta să ne lămurim asupra cazului d-vostră. Noi însă nu putem face chestii personale în revistă.
—	P. VolăneSeu. — Se va publica mai târziu, căci avem nevoie şi de clişeurî relative.
—	Pr. I. Vasileseu. — Comitetul va decide.
—	licorn fi €. li — Predicile de o camdată le suspendăm. Vom continua mai tîrziu şi vă vom anunţa. Atunci vom discuta şi despre timpul când trebuiesc publicate.
-- X. Lung-ulescu. Raclnnan — E imposibil a publica şi sumele anume cu numele tuturor subscriitorilor.
—	Conte de Montc-Hcrţn. — Comitetul nu a admis poiezia d-vostră.
—	Ee. fih. Aitdreleseu,’Tulcea.— Am dori şi noi si dăm ilustraţii colorate, dar este absolut imposibil, căci costă forte mult Când insă revista va avea un număr şi mai mare de abonaţi, ne vom putea permite aşa ceva.
—	In numerile viitore vom publica, după rîndul primirii şi după nevoile săptămînii, următorele articole:
Beţia, de V. Marinescu; Livedilc permanente, de 1. Niculescu; Norocul şi mintea, de V. Pîrşan; Glumă, de N. I. Buciumenu; Speranţa in Dumnezeii, de Hîrlopenu ; Norocul, de Elisa Con stan tinescu şi C. Ionescu; Snovă, de N. Gîdeiu ; Dumitru, poîezie din popor, comunicată de T. Voicu; Am destule poliţe, do I. Moraru; La del ca ia del, de I. Moraru; Altă casă, vecine, de Gr. Teodosiu; Flăcăul şi ursitorile de Al. Alexaiulreseu ; Gluma ţiganului de M. Popescu. (Vom continua cu acestă listă).
E. B., Damienescî. — Lucrarea este forte interesantă, dar e prea de specialitate ca să intre în revista nostră.
- In ultimele sale şedinţe comitetul a respins, ca nefiind potrivite pentru revista nostră, articolele al căror titlu urmeză:
A. A., Voinicul şi şerpoica; T. V., Ursul, poîezie; V. M„ Şaradă; A. A , Anecdote; Pr. I., De anul nou logodiţilor; D. M. P., Diverse lucrări în versuri; S. P., îndemn la muncă; T. Pr., Omul cu noroc şi fără noroc; T. Pr., Voinicul; NI. Studiu psichologic obiectiv ; G. E. M.. Sărmanul, versuri; I. M., Jidanul şi romînul; 1. M., Acasă ţî-e mătuşa; I. M., llai părinte ; I. M., Berbecelul lui Dumnezeu ; I. S., Şoptâ Jiului; I. S., Ţiganul şi ciora.
www.dacoromanica.ro