I. Anul Duminică, 8 Februarie, 1898. No. 19. albina REVISTA ENClOLffEţICA POPULARA APARE ÎN FIE-CARE DUMINICĂ —- ■■ ■ ■ - —-—-— ---.---.m-,- - . ------ Abonament, pe an: în ţară Del .......5 „ „ „ străinătate ^ /.........8 Un număr....... . % /.............15 bani. 1— ---- — ----------— 1— • — ‘ SUMAR: 7. Clineiu, Originea şi traiul nemulul nostru. — N. Nicolacscu, Cantinele şcolare. — 7. Morant, Spovedania Ţigănâscă. — C. Pop.-Taşcă, Doctorul 'Davîla.—G. C. Atanasiu, De ce este marea sărată. ? — Gr. Teodosstiu, La ţară.—Doctorul X., Durerea de ocliî.— Dr. C., Petroleul. — 7. N. CiocanPovestea lui Dragoş şi a Bourului.— Magniet şi Radianu, întreţinerea şi îngrijirea richiteî.—Un apel.—Cronica agricolă pe Ianuarie. — InformaţiunI.— Adrese către redacţie. Ilualrafiunî: Intrarea lui Traian în Sarmisegetuza. - Doctorul Da vila.—Peisagiu de la ţară.—Casă de ţară.—Marcotagiu de richită.—Două prietene. Originea şi traiul nemuluî nostru. Patria nostră, adică pămîntul strămoşesc, are hotare cu mult mal întinse de cât regatul României, care cuprinde numai pe Munteni, Moldoveni şi Dobrogeni. Afara de aceştia mai sînt Români în Transilvania, Ungaria, Bucovina, Basarabia, Istria, Macedonia şi în alte ţâri îndepărtate; toţi însă sînt de unul şi acelaşi neam, formând ceea ce se numesce patria ndstră. «Ce e patria română (1) Au e România pînă Unde Istrul cu Carpaţiî Dau mâna ca fraţii. Ba nu, nu, măi frăţiore, Pentru-că Românul are Patrie mai mare.» Dacă poporul românesc nu alcătuiesce un singur stat, guvernat de aceleaşi legi şi regulamente, are cu tote acestea aceleaşi obiceiuri şi credinţe, aceeaşi limbă şi origine şi mai cu sdmă acelaşi ideal, ţintă mult dorită, pentru care (1) Poesie de I. Puşcarifi. «Albina* www.dacoromanica.ro 37 578 ALBINA se luptă toţi Românii. In faţa reului că sîntem despărţiţi prin teritoriu şi că se găsesc fraţi de-aî noştri sub ocârmuiri străine, avem cel puţin mîngăierea că sîntem cu toţii uniţi şi legaţi prin însuşirile nostre sufletesc!. Mulţumită acestora şi altor împrejurări de natură deosebita, ne-am putut păstră neamul, al cărui trecut voim a-1 arătă în acest articol. Pe acest glob pământesc sînt multe soiuri de omeni, cari se deosebesc după forma capului şi trupului, după coiorea ochilor, părului şi a feţei ; adică unii sînt albi, alţii negri, galbeni şi de alte colori. Tote aceste deosdfcin daii nas-cere aşâ numitelor rase. Se mai deosebesc omenii între dînşiî şi după religie şi statul cărora aparţin. Noi, Românii, sîntem ue rasă latină şi de religiune ortodoxă, avcnd statul nostru independent, de şi — după cum am dis mai sus — sînt şi Români supuşi altor state; aşâ dar nu trebue să facem nici o colusiune între religiune şi neam sau naţiune. Să dice că Ruşii, Grecii şi Bulgarii, sînt de legea nostră; aci prin lege nu înţelegem alt-cevâ decât religia. Rudele nostre mai de aprope nu sînt ei, ci F:ancesiî Italienii, Spaniolii, Portugesii, o parte din Elveţieni şi Belgieni, de şi sînt de religiune cato'ică. Când un frate al nostru, ar îmbrăţişa din întâmplare o altă religie şi ar trăi într’alt stat, în Austria, Franţa sau chiar în America, remâne tot frate, tot ruda nostră cea mai apropiată. Dar dacă neamurile omeneşti sînt deosebite, să nu credem, că intre ele nu se fac amestecuri, când prilejul se arată ; ba putem dice că de regulă poporele de astă-di precum şi cele vechi sînt resultatul diferitelor amestecuri şi contopiri. Ceea-ce s’a întâmplat cu alte naţiuni, de sigur s a întâmplat şi cu a nostră. Se vedem acum ce popore au locuit din cele mai vechi timpuri în ţările nostre şi ce elemente au conlucrat la formarea naţiei românescî? In triunghiul format de Dunăre, Tisa şi Nistru, în lă-untrul căruia se află un alt triunghiu făcut din munţii Car-paţi, adică vechia Dacie, se află 11,000 000 de Români, pe o întindere de peste 300,000 chilometri pătraţi. In cursul veacurilor neamul nostru s’a reslăţit şi în alte locuri, aşâ că se găsesc Români şi prin părţile Boemieî, Moravieî, Cri-meei, Greciei şi în unele ţinuturi ale Asiei mici. Ocupa- ţiunea principală a Românilor din trecut, pâstoritul, i-a făcut www.dacoromamca.ro ALBINA 579 să se întindă cu turmele lor prin cele mai îndepărtate ra-mificaţiuni ale munţilor. Pămîntul cel roditor al Daciei, câmpiile cele mănose şi bogatele mine de aur şi argint, au atras de timpuriu pe mulţi locuitori aci şi au făcut ca ţara nostră să fie locuită de diferite popore din cele mai imbătrînite veacuri, câte-vâ mii de ani înainte de Christos, pe când alte ţări erau lăsate în părăsire. Şi e firesc acest lucru, cari omenii să îngrămădesc acolo unde pot să-şi agonisască mai uşor mijlocele de traiu. Diferitele instrumente făcute din piatră, ca : to-pore, ciocane şi dălţi, găsite în unele localităţi din ţara nostră, nu sînt cădute din cer, după cum se crede, ci au fost fabricate de cei mai vechi locuitori, cari duceri o viaţă destul de grea. Rămăşiţele acestor obiecte nu ne prea lămuresc asupra soiului de omeni, cari s’au servit de ele. Sînt acum vre-o 2400 de ani şi mai bine, de când trăiau în părţile nostre, două popore vechi, numite Sciţii şi Agatirţil. Cei dinţii erau cam selbatici, n’aveau nici o statornicie, ci să mutau cu turmele lor dintr’un loc într’altul; beau sângele primului duşman cădut în luptă, iar din câ-păţina lui îşi făceau vas de beut. De la ei n’am moştenit aprope nimic, afară de câte-vâ numiri de riuri, cum e Prutul, Şiretul, Argeşul, Mureşul şi alte. Cu totul altă viaţă duceau Agatirşn. Ei erau aşedaţi şi se ocupau cu crescerea albinelor şi exploatarea aurului din munţii Transilvaniei. Mai târdiu veniră în Dacia alte două popore : Geţii şi Dacii, cari erau mai înaintaţi în cultură de cât Sciţii şi Agatirşiî. Ce s’au făcut aceştia? De sigur că au fost învinşi, cuceriţi şi copleşiţi. Sciţii fiind nomazi, o parte mare au ieşit din Dacia, pe când cei ce au rămas d’impreună cu resturile Agatirşilor s’au amestecat şi contopit cu Geţii şi Dacii. Că aceste două neamuri au contribuit forte mult la formarea naţiei românescî, nu mai încape nici o îndoială şi prin ele am moştenit ceva şi de la cele două d’intîiu. Pe Daci trebue sâ-i cunoscem mai de apropq, fiind-că de la ei am păstrat multe însuşiri şi obiceiuri. Erau muncitori şi răsboinici, să duceau la luptă fără frică, înfruntând mortea cu mult curaj. Trecend din starea de nomadi la o viaţă statornică, începură să lucreze pămîntul, cultivând grâul şi alte cereale. Pe lingă agricultură ei se ocupau şi www.dacaromanica.ro 580 ALBINA cu crescerea vitelor, sciind să prepare brânză, smântînă şi unt. Cunosceau şi cultura albinelor, de la cari luau mierea şi cera, precum şi a viilor, din cad scoteau vin mult şi bun, ceea ce-î făcuse să cadă la patima beţiei. Nu de mai puţină însemnătate pentru eî eră exploatarea bogatelor mine de aur şi argint. Hrana lor obicinuită eră mămăliga, făcută, nu din porumb, introdus de curend în ţara nostră, ci din rneiu, destul de cunoscut Românilor. îmbrăcămintea Dacilor se compunea din nisce pantaloni largi şi lungi pînă la glesne, unde erau legaţi cu o sforă, şi dintr’o tunică încinsă cu un brîu. Perul nu-1 tiindeau, ci îl lăsau în plete lungi, retezându-1 numai pe frunte, port, ce se pote vedeâ pînă astă-di la ţăranii noştri. Casele nu erau construite din cărămidă, ci din bârne şi nuiele şi se serviau şi de bordeie, ceea-ce ne arată pentru ce nu s’au păstrat clădiri din timpul Dacilor. Ei nu credeau numai într’un D-deu, ci în mai mulţi şi de ore-ce se socotiau .nemuritori, nu se temeau de morte, ba chiar o doriau ; numai aşâ se pote explica curajul cel peste mesură de mare, pe care îl desfăşurau în resboiu. Intrarea lui Traian în Sarmisegetuza. Cu un ast-fel de popor vestit în lupte, doritor de libertate şi cuceritor avu să porte crâncene resboie un alt popor tot aşâ de vitez, Romanii, cari ajunseseră in vechime să cu-www.dacofomanica.ro ALBINA 581 ceriască aprope totă lumea cunoscută pe atunci. Pe la anul 100 după Christos împăratul roman Traian, părintele neamului nostru, reuşi să învingă pe Daci, cari se luptară pînă la cea din urmă picătură de sânge, şi să-i aducă sub stăpînirea romană. Mulţi Daci au pierit în resboiu, dar au mai şi remas, amestecându-se cu nouii cuceritori şi în chipul acesta din două vlăstare vînjose a odrăslit un nou popor, care va purtă pecetia fiinţei şi limbeî romane. Eră natural, ca altoiul roman fiind mai de soiu să dea direcţiunea nouii mlădiţe, care va rcmânea de rasă latină. De câte ori se face vre-un amestec între două elemente, este sigur că cel mai puternic stăpînesce pe cela-l-alt. Aşâ dar în urma acestei îmbinări, noi Românii, cari suntem fructul acestei altoiri, am rămas cu caracterul roman, fără să tăgăduim, că datorim şi Dacilor o bună moştenire şi prin ei o mică parte Sciţilor. Să ne mîndrim prin urmare, că noi sîntem fiii a două po-pore viteze. Se nasce acum întrebarea, elementul roman din Dacia, adică colonisiţii aduşi de marele Traian, ca să populeze noua provincie, de unde a fost luat? Nu cumva au pornit cu toţii din Italia sau din altă provincie romană? Nu. Co-lonisarea Daciei trebue să ne-o închipuim aşâ, cum s’ar face şi astă-di cu un pămint cucerit. După ocuparea Do-brogei de către Români, de unde au pornit nouii locuitori, ca s’o populeze? Din tote părţile locuite de Români, ba şi unii străini. Tot aşâ s’a intîmplat şi cu Dacia. Traian a adus colonişti din Galia (Franţa), Spania, Panonia (Ungaria), Iliria (Albania), Dalmaţia şi se înţelege că şi din Italia. Să nu uităm că au venit colonişti chiar din Britania (Anglia) şi Asia mică, mai cu semă Greci. Printre nouii veniţi de bună semă că au fost şi străini, nu numai Romani, dar vorbind limba latină, supuşi administraţiei romane, se romanisaseră cu desăvîrşire şi nici nu se încercau în faţa puterii romane să-şi mai păstreze caracterul lor naţional. Numărul Romanilor sporiâ pe fie-care di prin venirea negustorilor, atraşi de bogăţiile Daciei şi prin legionari, soldaţi, cari îşi făceau serviciul lor militar în curs de 25 de ani. Trăind aci atâţia mari de ani nu se mai gândîau la locul nascerii, ci după terminarea serviciului rămâneau în Dacia, căsătorindu-se şi îmbrăţişînd o meserie ore-care. _ ,. I. Clinciu. www.dacotomanica.ro 582 ALBINA v> m ^ CANTINELE ŞCOLARE De la urmarea regulată a elevilor la şcolă, atîrnă mersul regulat al lecţiunilor şi resultatele pe care statul e în drept să le aştepte de la şcola primară. Măsurile aspre ce le ia împotriva părinţilor rău voitori, cari nu vor să înţelegă folosele învăţăturii, urmăresc acestă ţintă. Dar, dacă autoritatea şcolară e îndreptăţită să constrîngă pe aceia, cari an şcola la îndemână, nu tot aşa pote face cu părinţii, a căror bună-voinţâ e zădărnicită din pricina depărtării lor de şcolă, ori din pricina greutăţii drumului. Sînt sate resfirate pe întinderi mari de pâmînir, cu şcola tocmai la un capăt. Pină la ea, copiii străbat adese-orî un drum obositor. Dar când şcolarul e nevoit să vie de www.dacaromanica.ro ALBINA 583 la un sat depărtat la şcola din satul venin, piedicile sînt maî mari şi maî numerose. Pe vreme de iarnă, câmpul e pustiu şi drumul greu şi primejdios, şcolarii îndură greutăţile vremii: se luptă cu ploia, cu noroiul orT cu slota. Plecând d’acasă dimineţa cu noptea în cap, eî fac ceî d’întîiu pîrtio prm. zăpadă; dîrdîind de frig. ,cu degetele puică în gură, cu picîdre'e smorcăind în opinci, le Iese sufletul pînâ la şcolă. Pofta de învăţătură li-se tale; în aşa stare, mintea nu mal pote fi dispusă să asculte cu băgare de semâ [n ast-fel de împrejurări- mulţi părinţi, renunţând la folose'e-şcoleî, lipsesc pe copiii lor de învăţătură. Din acesta pr:cinâ, numai a tro”a parte d:n copiii în virstă de la 7—14 se înscriu tomna sa înveţe carte, dar pînă la examen rămân abia pe sfert. Acum doi ani şi maî bine autoritatea şcolară a încercat să pună capăt acestor neajunsuri. Orele de clasă la şcolele,rurale s’au schimbat de la 9 Va—3, cu o întrerupere de o oră între 12 şi 1. Intârziindu-se începerea lecţiilor, se dă timp copi:lor dm satele vecine ca să ajungă la şcolă, iar sera aveau vreme să se întorcă pe lumină, a-casă. Măsura acesta n’a atins răul la temelia Im. Acum autorităţile şcolare dându-şl lămurit seina de pricinile cari împiedică pe şcolari de-a urmă regulat la scolă, cercă să pună în lucrare o r.ouă măsură. Printr o c;rculară publicată în Monitorul Ojîciai din l7 Ianuarie a. c., Ministrul Instrucţiunii publice, d-1 Spiru Baret, propune să se înfiinţeze pe lîngă şcolele rurale, cantine şcolare, de la cari elevii să-sT pcla procura o mâncare caldă, cu un preţ mic de b—10 bani. Cunoscerdu-se greutatea cu care sătenul nostru câşbgâ banul, se lasă la buna chibzuire a părinţilor (le a da în natură cele trebuinc'ose mâncării Sala de mâncare să se aranjeze la şcolă dacă e loc, sau într’o casă închiriată, dm apropiere. Cantina scutesce pe şcolarii cu locuinţă deoărtată, numai de drumul obositor de la amîadl. Pentru cel ce ur-mezâ la şcola din satul vecin, greutatea nu se micşoreză, dacă rămân să facă în fie-care di, dimineţa şi sera, drumul la şcolă şi de la şcolă. D-l Ministru propune să se înfiinţeze, odată cu cgntina, www.dacaromamca.ro 584 ALBINA un fel de internat în care sâ fie găzduiţi şcolarii cu locuinţă în alte sate. Copiii au să fie aduşi în fie-care Luni dimineţa cu carul, aprovisionaţî pentru o săptămână cu cele trobuinciose mâncării, care se va prepară la cantină, iar Sâmbătă sera să fie luaţi şi duşi acasă, la părinţi, spre a fi premeniţî şi a li se da şi alte îngrijiri. Transportul se va face de părinţii elevilor, cu rindul prin bună învoială. Administrarea şi privigherea cantinelor şi a localului de dormit se lasă in sema învăţătorului. * * * Cantinele şcolare sînt menite să curme răul, ce isvorâ din neurmarea regulată la şcolă şi sâ înfrîngă nesciinţa şi îndărătnicia unor părinţi, cari nu înţeleg sau se fac că nu înţeleg folosele învăţăturii. Pentru părinţii, a căror bună-voinţă de a-şl trimite copiii la şcolă, e stînjinită din pricina depărtării sau a greutăţii de comunicaţie, înceteză orî-ce temere. Aceştia trebue să se simtă liniştiţi, sciin-du-şî copiii priveghiaţî, îngrijiţi cu cele trebuinciose, astîm-păraţî de pe drumuri şi la adăpost de primejdiile ce li se pot întîmplâ pe ele. Şcolarii vor fi şi el mulţumiţi, vă-dendu-se scutiţi de necazurile şi neajunsurile, ce le pricinuiau drumurile şi îndestulaţi cu o mâncare mal bună, de cât aceea ce puteau să şi-o aducă d’acasă. Pentru cres-cerea lor, cantina şi internatul nu pot înrîuri de cât în bine. In internat, între altele li se deschid ochii pentru un traiu mal omenesc, pentru o mâncare mal higienică, pentru o curăţenie mal îngrijită. Aci se pot dedă la deprinderi bune. învăţătorului cu tragere de inimă pentru şcolă, i-se destinde un câmp de activitate mal larg. Internatul îl dă prilejul să vadă mal bine apucăturile elevilor, să le observe înclinările, să-I pătrundă adînc şi să exercite o acţiune eficace asupra lor. Crescerea copiilor, atât de neglijată de părinţi, o ia în mână învăţătorul. El devine adevăratul educator al lor. Din tote părţile privite, cantinele şi internatul nu pot fi de cât o bine-facere pentru şcolărimea sătenă şi o uşurare pentru părinţi. Nu ne îndoim, că de o cam dată în- www.dacoromamca.ro ALBINA 585 fiinţarea lor va merge cam încet. Tot începutul e greu. In alte ţări, cantinele şi-au deschis mai de mult calea. Ele au găsit în autoritatea comunală un sprijin puternic. Oraşul Paris a contribuit în 1896 pentru cantine cu o subvenţie de 460 mii de lei. In acel an s’au împărţit şcolarilor mai bine de 8 milione porţii de mâncare, dintre cari 5 milione gratuit, iar 3 milione cu plată. Sîntem încredinţaţi că nici la noi nu le va lipsi nici sprijinul comunei, nici al personelor cu dor de înaintarea şcolelor sătesc!, pe cari dorim să le vedem devenind cu internatele lor, adevărate instituţii de educaţie a poporului. X. Nicolaescu. SPOVEDANIA ŢIGANULUI S’a dus Ţiganul odată la un preot să se spovedâscă. Ajungând la preot Ţiganul şi vă(Jendu-l supărat îl cjise : — Mal taci o dată părinţele, că m’aî speriat cu aşâ gură mare ce faci. Preotul, cum eră de supărat, puse mâna p’un baston şi începu a croi pe Ţigan. Din întîmplare bastonul se rupse, iar Ţiganul speriat o rupse la fugă către bordeiu. Pe drum întîlnî nisce creştini, cari mergeau şi el să se spovedâscă; dar Ţiganul speriat le iţise: — Hei! dar la ce vă mal duceţi, căci popa chiar acum a rupt spovada pe mine. I. Moraru. Tesila-Prahova. UN CUVÎNT Cea mal frumosă moştenire, cea mal preţiosă avere, ce pot lăsă părinţii copiilor, este slava virtuţilor şi frumoselor fapte ale lor. www.dacoromanica.ro 586 ALBINA CAKOLa davila Cine nu cunosce acest nume? Care din reserviştii cari au luat parte la răsboiul din 1877, nu-şî aduc aminte de acest neuitat doctor, care înfruntând primejdiile cele mai mari, îngrijîâ cu iubire părintăscă pe răniţi? Care medic, care profesor, care om din acesta ţară n’a avut prilejul se-1 cunăscă şi n’a fost ajutat de el, fie materialmente fie moralmente ? Dăm în numărul de faţă chipul acestui mare bărbat, căruia ţara îi datoresce în mare parte, un mare număr de aşezăminte, cari ne fac cinste, şi al căror început a fost făcut de el. JSTu putem maî bine să vorbim de el, decât ser-vindu-ne de meritosa lucrare a d-lui Eniu Bălteanu, care (în cărticica II, Seria II, întitulată Biografia omenilor mari «Davila») îl descrie de minune, în o formă uşoră şi cu totul populară. Mama luî Davila eră francesă. El a fost născut în anul 1828 în oraşul Parma, din Italia. Primele cunoscinţe de liceu le-a căpetat în oraşul Limogcs din Franţa, apoi învăţă farmacia şi medicina în oraşul Angers. Se deosebi aşa de mult în studiul chimiei, în cât fu numit în funcţia de preparator de chimie, chiar la şcăla din Augcrs, unde eră profesor de chimie Frust, cel maî mare chimist al Franţei din acele timpuri. In anul 1849, holera bântuind Franţa, guvernul frances, îl trimise în districtul Maine-et-Loire, unde sciîi sâ-şî facă atât de bine datoria, în cât căpătă mulţumiri şi daruri bogate de la guvern. Cu acest prilej, Davila, care nu avea de cât 21 de ani, compuse renumitele picături contra boierii şi a tuturor durerilor de stomach, cunoscute sub numele de: picăturile lui Davila. In anul 1852 luă doctoratul în medicină la facultatea din Paris. In primăvara anului 1853 Martie 13, doctorul Davila sosi în ţara Românăscă, adus de fostul Domn al ţării, Ştirbei. Câte-vâ săptămâni după sosirea sa în ţară, Davila propuse Domnitorului Ştirbei înfiinţarea unei şcdle de medicină, după modelul şcălelor din Franţa; dar cum Domnul sta la îndoială, el adună din tdtă ţara 60 de şcolari şi la 4 Decembre 1854, deschise acestă şcălă în mănăstirea Mihaî- www.dacQromanica.ro Carol Davila. www.dacoromanica.ro 588 ALBINA Vodă din Bucurescî, cheltuind din punga sa la început, pentru materialul trebuincios. AbTâ la 6 Martie 1856 statul o luă pe sema sa. De odată cu şcdla de medicină el înfiinţă şi grădina botanică de la Cotrocenî, tot cu cheltuiala sa. La 1856, înfiinţă şcdla de farmacie. La 1857 începu şcdla veterinară. Tot atunci el puse basele societăţi! medicale. La 1860 înfiinţă serviciile spitalelor civile şi ambulanţele oştiri! românesc!. La 1863 înfiinţezâ maî multe spitale în Moldova. La 1864 înfiinţă laboratorul de chimie şi aduse pe chimistul d-1 Dr. Bernad. După 6 ani, de la sosirea sa în ţară, Davila adună în casa sa şi întreţinu cu cheltuiala sa, vr’o 40 fete sărace şi fără părinţi şi aşa întemeiă şcola de fete numită Asilul Elena D6mna de lingă Cotrocenî. Adună pe copii! sărac! şi mai ales pe ce! lipsiţi de părinţi şi ast-fel înfiinţă orfelinatul de băieţi de la Pantelimon, astăcjî mutat în Focşani. Tot el este întemeietorul cele! dîntîi gazete de medicină din România. Nu trebuie să uităm că Davila eră profesor de chimie la universitatea din Bucurescî, membru al Eforiei spitalelor civile, inspector al serviciului sanitar civil şi militar, făcea gratuit conferinţe de chimie populară, eră membru în consiliul permanent al Instrucţie! şi unul din cei maî activi membri! ai societăţii pentru învăţătura poporului român. Pentru marile servicii aduse ţării, Domnitorul Cuza î! dădu la 1860 gradul de general, iar la 1866 Camera şi Senatul proclamară pe generalul Davila cetăţean român. In anul 1882 guvernul frances l-a numit comandor al legiunii de onore. De şi venit din ţară străină, cu tot,e acestea cunoscea ţara Românescă, cum puţini Români o cunosc. N’a remas oraş, sat, mănăstire, pe care Davila să nu le fi văcjut. El iubîâ pe săteanul român din tot sufletul seu, de aceea şi (Jiceâ că: «Sătenii Români sînt forte pătrumjetor! la minte, cu obiceiuri frumose şi curate.» In anul 1864 să căsători cu Ana Racoviţă, nepota marelui patriot Dinicu Golescu. Davila, de şi eră străin prin nascere, cu t6te acestea avea www.dacoromanica.ro ALBINA 589 o dragoste nemărginită pentru tot ce-I românesc şi avea speranţă în viitorul acestei ţări. La 18G6 ducendu-se cu marele Român Ion C. Brătianu, în Germania, să facă cunoscut Prinţului Carol de Hohenzolern că fusese proclamat de Domn al României, generalul Davila îl cjise: Măria-Ta, să nu cre De îndată ce bolnavul ar vedeâ că'după întrebuinţarea doftoriilor arătate mai sus, pentru durerile de ochi uşore, nu s’ar vindecă, şi ar băgă de samă că simte în corp simptomele arătate, când boia este grea, să nu stea un ceas la gânduri şi să alerge la doctor. Este un mare păcat, mai cu samă la sate, că sumă do copii şi omeni să prăpădesc, din lipsa de căutare. In fiecare oraş este medicul primăriei, care e dator să dea consultaţii şi doftorii fără plată, pentru săraci, asemenea medicii de plăşî. Prin urmare de îndată ce un om are un copil bolnav, sau ai lui sînt bolnavi, să alerge la oraşul cel mai apropiat de satul lui, şi ori la spital, ori la primărie, va găsi şi doctor şi doctorii fără plată. Credinţa că babele ori moşii, pricepuţi în căutarea boleior, pot vindecă, este o nenorocire, care face să moră cu tlile, mii de locuitori. , www.dacQtomamca.io ALBINA 599 Nu putem în deajuns îndemnă pe toţi, ca atunci când ■» să simt bolnavi de orî-ce bolă, să se arate doctorilor, cari sînt pricepuţi, căci au învăţat o viaţă îiitregă ca să fie folositori omenirei. Doctorul X. PETROLEUL Ţiţeiul ori păcura se găsesce forte multă la noi în ţară; avem isvore multe maî ales în judeţele Prahova, Buzău şi Bacău. „ Distilaţiunea ţiţeiului formeză la noi una din cele maî mari şi maî bogate industrii. Din ţiţeiu prin distilaţiune căpătăm oleuri uşore, numite benzine, cari cuprind productele carî distileză pînă la 150°; avem între 150° şi 300° olewî lampante, numite petrol, iar de la 300° în sus căpătăm oleuri grele, cari să întrebuinţeză ca unsori minerale; ceîa-ce rămâne în cazan e catran şi cărbune. Dintre tote produsele distilaţiuniî ţiţeiului cel maî important e petroleul, se întrebuinţeză la luminat (ars în lămpî) şi pe unele locurî se întrebuinţeză şi pentru mişcarea maşinelor, ars în locul lemnelor. Toţî cunoscem acest produs numit petrol ori sub numele popular de gaz, dar nu tot ce se vinde sub acest nume e petrol. Să cunosc numerosele pericole-ce nasc din întrebuinţarea petroleuluî; cu tote pericolele sîntem nevoiţi să-l întrebuinţăm, căci pe de o parte lumi-neză mult maî tare de cât o luminare, iar pe de altă parte e mult maî eftiii. Pînă maî acum câţî-vâ anî, nenorocirile ce se în-tîmplau din causa petroleuluî, chiar în oraşele mari, erau forte numerose; acestea provemaîl clin causă că petroleul nu eră curat, adică nu eră numai petrol lampant, ci eră în cea maî mare parte amestecat cu oleuri maî uşore (benzine), deci nu petroleul lampant e periculos, ci benzinele. Sînt mai bine de trei a'nî de când s’a aplicat un regulament prin www.dacoromanica.ro 600 ALBINA care să cere ca un petrol lampant să se aprindă la cel puţin 23° de grade, adică să nu întrecă căldura ce ar li într’o cameră. De la aplicarea acelui regulament avem în vîn-<.lare un petrol mai bun şi nenorocirile s’aîi mai înpuţinat. Insă dacă în oraşe unde controlul e mai mare, nu găsim de cât forte rar petrol neregulamentar, pe la sate unde aprope nici nu există control, negustorii şi fabricanţii puţin oneşti, trimit acolo petroleul lor prost, care a fost respins din oraşe. Cum am pute noi singuri să ne convingem dacă un petrol e bun ori nu? Mai întîiu să căutăm să vedem dacă nu se aprinde prea lesne, la rece chiar. Punem într’un mic păhăruţ, pînă la jumătate cu petrol, apropiem de suprafaţa petroleuluî un chibrit aprins. Dacă el să aprinde e rău; dacă nu, a-tuncî lăsăm păhăruţul cât-vâ timp pînă ce petroleul s’a încâlcit, adică a venit cam la temperatura camerei; apropiem din nou un chibrit aprins, dacă nici în caşul acesta petroleul nu s’a aprins, putem să-l întrebuinţăm ca bun; iar dacă s’a aprins şi continuă de a arde, atunci e o probă că petroleul se aprinde la o temperatură mai jos de 23 grade, şi în caşul acesta trebue îndepărtat ca rău. O altă calitate a unui petrol bun, e să fie limpede ca apa, cu o colore slab albăstruie; să nu fie tulbure şi galben, căci atunci e probă că conţine prea multe oleuri grele cari nu ard în lămpi. Ar-(.lend un ast-fel de petrol, după ce nu va da o lumină mare dar va face şi fum şi va produce şi un miros înăduşitor, fitilul se încarcă cu oleuri grele şi nu-1 vom mai pute ridică ori scoborî cu uşurinţă. Cercetând tot-d’a-una petroleul ce-1 întrebuinţăm, după cum am arătat aici, vom fi siguri că nu se va aprinde în lampă şi nici nu va da nascere la gazurî înăduşitore. Dr. C. www.dacaromamca.ro Două prietene. www.dacoromanica.ro 602 ALBINA Povestea luî Bogdan Dragoş Yodă şi a Bourului. IV. Mortea Bourului. Au stat ceasuri întregi unchiaşul Negrilă şi cu suferindul Kaliman povestindu-şi unul altuia în tainicul codru păcatele, aşteptând cu sânge rece nefericitul sfîrşit, căci aşâ vrut-a Dumnedeu pentru ei. Din -senin cerul se înoră; un vînt uşor purtă norii de colo pînă colo; din când în când se audiâ câte puţin un huiet ca de tunet, însă nu tună, nici nu fulgeră ci eră alt-fel de sgomot, care răsună de mai multe ori din deal în deal, din munte în munte. In creţile frunze ale bătrînilor fagi şi în cea lată şi subţire a crăcoşilor tei, în subţirea cojă albă a mlădioşilor mestecăm şi în cea grosă şi zgremţurosă a voinicilor stejari, un uşurel vînt şuieră un jalnic viers de pribegire, pe care îl îngână din când în când în depărtare un răguşit glas de bucium de aramă şi par’că glasuri omenesci şi ne-chezături de cai stricau liniştea şi buna orînduială a văzduhului. Negrilă şi Kaliman puseră urechea la pămînt şi audiră din ce în ce mai desluşit, mai tare, mai lămurit, tropot de cai; se sculară amîndoi în piciore; se închinară lui Dumnedeu. i . Iar vr’o pacoste pe capul ţării nostre, îşi glăsuiră unul altuia. Ce-o vrea Dumnedeu, îşi răspunseră. Amîndoi se suiră pe un dîmb, se uitară în zare, dar ce vedură se minunară: Pe un colnic o mare ceată de călăreţi în fruntea cărora mergea un călugăr alb ca zăpada, ce ţineâ în mâna dreptă o cruce, iar în stînga un toiag— erâ sihastrul Coma, care dusese vestea luî Dragoş şi acum se reîntorceâ. De multe feluri au fost belelele pe capul ţării nostre şi din tote am scăpat, căci Dumnedeu ne-a dat tărie şi iubire de ţărîha strămoşescă; înflăcărat pusnicul Coma de dorinţa d’a-şi vede mintuită vatra strămoşescă şi mormintele in care zăceau osele străbunilor seî, de liftele străine, într’un suflet, ca un voinic tîner, a ajuns la Maramureş. www.dacoromamca.ro ALBINA (303 In ori-ce sat, în orf-ce cătun ajungea, glasul lui propovăduia nu numai cuvîntul Evangelieî, ci mai cu multă putere încă invită pe Români să se scole cu toţii ca un singur om şi să cureţe pămîntul străbun de lifta spurcată venită de la răsăritul lumii, de unde ne-au venit tote relele şi cât p’aci eră să ne vie şi mortea. La arme! Strigă vocea puternică a înălbitului de dile grele Sihastru, eu cu crucea «şi cu cuvîntul şi cu rugăciunea, voi cu toporele, cu co-«sele, cu arcele să alungăm pe păgân. Cu sângele nostru «să spălăm mormintele părinţilor noştri, să fim vrednici ur-«maşî aî lor, căci ei ne-au lăsat biserici pe cari Tătarii «le-au făcut sălaşe de dobitoce, altarele lor servesc de iesle; fetele şi nevestele fraţilor noştri Români sînt furate de «Tătari şi duse în robie. Să ne mintuim de ei, sâ-i batem, «să-i fugărim, să-i omorîm, sau dacă nu, mai bine cu toţii «să pierim, dar să pierim la luptă, nu ascunşi prin cot-«lone.» Strigătul moşneguluî La arme! La arme! a umplut văzduhul; prin sate, oraşe, cătune, se adunară şi maî tineri şi mai bătrînî la arme; vestea răpirii Brandei au schimbat veselia şi petrecerea de la curte, în doliu; tinerii boieri şi cu tinerii ţărani s’au întrunit într-o ceată, căreia i-au dat numele de Branda sub conducerea lui Bogdan, pe acestâ ceată a Brandei pe al cărei steag eră scris «Branda» o vădii păzitorul, ce aduse veste lui Haroboe, că poteraşii au prins pe Branda, au găsit-o, o aduc; n’a înţeles păzitorul că ceata ce se apropiâ nu eră de Tătari, ci de Români, cari venise în numele Brandei să fugărescă din a-ceste părţi pe pustiitorii Tătari. O pătură grosă de ceţă înlesniâ apropierea cetei românesc!, care de odată se încă eră la luptă cu horda tătărascâ răsnită prin munţi spre căutarea Brandei. Luptă crîncenă se dădu, Tătarii, fiind răsleţi, cădeau cu ghiotura pe câmpul de luptă, căci nu se aşteptau la o lovitură aşâ de gros-nicâ din partea Românilor. In focul aprins al luptei sosi şi Haroboe; se spăimîntă când vedu mulţimea Românilor înarmaţi în potriva Tătarilor; sună din cornu-i de aramă, umplu văzduhul de urlete şi strigări în cât cetele sale, răs leţite prin văi şi ripi, într’o clipă tură la faţa locului împrejurul stăpînului lor, care se aruncă, ca un leu în tabera românescă, făcend măcel în drepta şi în stingă cu sabiea-i uriaşe şi înaintând iute ca para focului, ca un bour înfu- www.dacoromanica.ro 604 ALBINA riat, în potriva prinţilor Români, fără a prinde de veste că Tătarii se! cădeau grămedl, grămedî, loviţi de securile şi armele cetaşilor Români, în cât de odată se simţi singur in mijlocul cetei române, voi s’o croiască la fugă înapoi după ajutor, dar Molda, căţeua lui Dragoş, deprinsă la vînă-tore de urşi şi de bouri, se repedi la iea calului pe care călăriâ Tătarul şi-i zădărnici fuga ; căţeua fu tîrîtă în fuga calului pînă în apa, ce curgeâ prin apropiere, unde Ha-roboe se opri o clipă spre a o ucide căci nu-i lăsă calul să mergă în fuga mare, însă fu ţintit de o săgdtă a unui arcaş de munte român şi Tătarul cădii. Un alt Român sbură ca vîntul în mijlocul rîului şi-î tăie capul; căţeua murise, fiind pălită reu de Haroboe; capul cu coiful cel încornorat al Tătarului fu pus într’o lance pe malul apei. Dragoş ridică o biserică pe locul învingerii şi numi acel loc Bourenii, pe care îl dărui ostaşului ce a omorit pe Haroboe. Aici, nu târditî se făcu un sat ce este şi acjli şi se chiamă Bourenii, în susul apei care fu numită Moldova, după numele căţelei lui Dragoş, omorîtă în luptă pentru stăpînul seu, în acestă apă. In numărul viitor am să-ţi istorisesc, iubite cititor, cum Bogdan a găsit pe Branda. I. N. Ciocan. îngrijirea şi întreţinerea richiteî. După plantaţie, richităriile nu se dau uitării; ele trebue Întreţinute bine, pentru-că buruienile le năpădesc şi le vatămă. Cu deosebire în primii doi ani, după plantaţiune, să avem grijă a distruge pirul care le vatămă în particular. In acest scop, în fie-care an după ce tăiem richita, este bine să răsuflăm pamîntul printr’o rariţă seu scarificator. Canalele de scurgere, după ce recoltăm richita, trebue să le curăţim. Noroiul scos din şanţuri, după ce se svînteză, prin influenţele atmosferice, îl punem pe lîngă tulpini pentru a le înălţa solul. Dacă apele prin depuneri sau prin potmolire acoperă tulpi-nele, neapărat trebue să le curăţim în primăvară de acest potmol. In toţi anii piere un număr ore-care de tulpini. Prin urmare ca se conservăm plantaţiunea în stare bună, trebue să înlocuim în www.dacoromamca.ro ALBINA 605 fie care an după recoltă tulpinele uscate sau in depericiune. Completarea golurilor nu este tocmai o operaţiune lesniciosă. Ne putem servi cu fire de richită vigurdse şi întregi de 0m,70—lm lungime, pe care le înfigem adînc în pămint în locurile gole. Se nţelege pentru ce întrebuinţăm acest mod, căci dacă ne-am servi de butaşi pentru completarea golurilor, eî s'ar usca, neputând trăi sub umbra şi acoperişul richitelor din juru-le; aceste fire sădite dau repede rădăcini şi pot lupta în mod viguros cu tulpinele vechi. Când mal multe tulpini de richită pe aceiaşi linie s’ati uscat putem umplea golurile şi prin marcotagiu aplicat în serpentin, cum se vede în figura 13. Fig. 13. Lucrarea o facem în practică în modul următor: De la o tulpină vecină luăm o smicea vigurosă de richită, fără a o tăia; luăm din cele eşite cât se pote aprope de pămînt, pe cari le îngropăm în câte-vâ puncte în direcţiunea golurilor. Partea îngropată se menţine prin nisce cârlige şi în anul al doilea, după prindere, separăm tulpinele noul de tulpina mamă. Terenurile destinate la plantaţi unea unei richităriî ce trebuc să se ude, se dispun cu totul alt-fel de cum se obicînuesce în plantaţiunele ordinare. După ce se desfundă pămîntul tomna cu plugul, pe urmă dispunem terenul în momentul plantaţiunil cu o "rariţă, ca cum am voi să sădim varză. Butaşii de richită îl punem în şanţul tras de rariţă în modul cum se pun şi firele de varză, observând numai distanţele. Acum le udăm ca cum ar fi varză. Udările făcute din timp în timp asigură vigdrea şi durata plantaţiunil. Trebue însă ca operaţiunea să se aplice bine. Acest procedeu de irigaţiune s’a pus în lucrare de d-1 Magniet la Slobozia-Galbenu, pentru cultura richitelor întreprinsă pe acest domeniu! Nu mal este nevoe să adaug că reuşita unei irigaţiunî stă mult în legătută cu dibăcia omului de practică, chemat să combine lucrurile în fie-care cas spre a trage cele mal multe foldse. Richitele sînt adesea năpădite de convulvulus sepium (o specie de pdla rîndunicel), plantă vivace, greu de distrus şi având inconvenientul că înfăşură mlaja tînfiră de richită şi vatămă desvolta-rea eî. Printre insecte richită are inimici mulţi; de aceea pasările mîn- www.dacoromamca.ro ALBINA (50(5 cătdre de insecte, cari îşi fac cuiburi în richitâril merită a fi protejate de cultivatori. Printre insecte însemnăm inimici ai richitei: chripomela vitellina şi chripomela populi, trăiesc pe foi şi le consumă Prima insectă este albastră şi a doua de un roşu frumos. Intre lepidoptere, fluturele unei omidî cenuşii (Halias chlorana) se înfăşură în foile de la vîrf ale richitei salix viminalis şi râde extremităţile ramurilor, cari, fiind oprite in crescerea lor in lungime, dau atunci ramuri laterale. Liparis Salicis distruge foile în plantaţiunile tinere. Cicidomia salicina printre diptere înţepă foile şi produce pe ele gogoşi cari semănă cu nucile verdl. Inghieţurile târzii, prea tari, distrug în parte sau în total ramurile crude ale richitelor. Ramurile desvoltate isbite de grindină se fac fragede şi se rup; ele se pot întrebuinţâ cu greutate. Nu este permis a introduce vite în richitării, cu deosebire oile şi caprele. Sub acest raport o priveghere activă este necesară. însemnăm, terminând, că richităriile oferă un adăpost excelent vînatului, apoi visita vînătoruluî este forte dăunătore recoltei. Plumbul vînătorilor pentru plantaţiunî este mai dăunător ca grindina cerului. Miiîmiet şi I’adinnn. UN APEL Societatea pentru înveţătura poporului român clin Bucu-rescî a adresat membrilor ei, cum şi tutulor rimenilor de bine şi diferitelor instituţium şi case de credit următorul apel: Onorate Domn, Societatea pentru învăţătura poporului Român, a luat hotârîrea să zidescă un palat pentru şcolile ei normală şi primară şi în vara anului trecut a şi început clădirea unei aripe din întregul edificiu. In dorinţa ca lucrarea să se termine cât mai neîntârziat, consiliul societăţeî a crezut nemerit a se adresă la marele nb-stre stabilimente financiare, la institutele de credit, la deosebitele cluburi şi cercuri, în line la tbte persanele cu tragere de inimă pentru propăşirea nemului nostru, cu rugăciune a’i veni în ajutor pentru îndeplinirea acestei întreprinderi de o aşâ mare însemnătate, căci ea are de scop înveţătura şi educarea fiilor plugarilor Români, acestă talpă a casei, pe care se reazimă în-„ tregul nostru edificiu social. Cu cât talpa casei ar' fi mai solidă, mai sănătosă, cu atât şi clădirea ce se ridică d’asupra'i va pute rezistă cu succes în marea luptă pentru existenţă, pe care po-porele, ca şi indivizii, au a susţine. www.dacoromanica.ro ALBINA 007 Adresându-ne către dv., suntem asiguraţi de mai ’nainte că rugăciunea nostră va găsi un echo bine-voitor şi că veţi da cu dragă inimă obolul vostru pentru a ne înbărbătâ în urmărirea operei ce-am întreprins. Numele generoşilor donatori se vor publica. Preşedinte, Ueorge 1. Lnliovari Vice-Preşedinţî: J Jv Membrii Comitetului: | 7. Procopie Dumitrescu I. .17 Rîureanu I D. T. Do breseu P. Petricu I V. Brătianu V. Arion > Al. 1. Stăncescu Casier, Al. Mici eseu Secretari: I N. O. Pop o viei- Lup a i Ilarian Velculescu Cronica Agricolă si Comercială. pe Ianuarie. Sintem la sfîrşitul lunii lui Ianuarie, pe care lună în mare parte nu o putem socoti între adevăratele luni de iarnă ci mai mult de tomnă. Acestă lună în mare parte secetdsă şi caldă, grîul a început a vegeta şi arătura a se face pentru semănăturile de primăvară. Tocmai aprdpe de sfîrşit pldia ca şi zăpada a început a căde în totă ţara, mai mult însă în partea de sus a Moldovei de cât în alte părţi ale ţării; zăpada ca şi pldîa în cătăţimea în care a că