Asm. I.
Duminica, 2o Ianuarie, 1898.
No. 17.
REVISTA ENCICLOPEDICA POPULARA
Oh. Adameseu, 24 Ianuarie. M. Cogălniceanu, Discurs la alegerea lui Cuza în Moldova. Vasile Boerescu, Cuvînt pentru unire. G. Missail, Costaehe Negri. /. N. Ciocan, Povestea lui Dragoş şi a Bourului. Un prieten al Românilor, Frate Române. -- Econ. G. C. Drâgănescu, Predica la Duminica Vameşului şi a Fariseului.— Petre Pclrcscu, Poiana Ţigăncii. Manolc, Laptele. Magniet şi Radianu, Tlantarea richiteî.—Cât timp se cere pentru mistuire.—C. Pop.-Taşod, Sfaturi practice. —N. O. Popoincî-Lupa, Manual de agricultură raţională de dr. G. Maior—Adrese către redacţie.—Informaţiunî.
Ilustraţiunii Cuza. —Mihail Cogălniceanu.—Vasile Boerescu. — Costaehe Negri. — Plantator pentru richită.	«
piua de. 24 Ianuarie este una din datele măreţe, ale istoriei nâstre : cea mai importantă din secolul nostru, fiind că în anul 1859, în acestă (ji, Românii au realizat visul unirii, alegend un singur Domn, măcar-că cele mai multe din puterile Europei se împotrivîau la acesta şi dorian ca ţările să rămăie despărţite.
Ne facem deci o datorie sfîntă de a o sărbători, reamintind împrejurările de căpetenie de atunci, reproducând câte-vâ din cuvântările rostite în acele momente vrednice de veci-nică aducere aminte şi înfăţişând chipul câtor-va dintre fruntaşii unirii.
Ideia unirii ia între Români o formă hotărîtă la 1818, căci în programa revoluţionarilor de la 48 intră şi unirea.
I)e aci încolo ideia ia întindere şi mal mare. Fie-care patriot se crede dator s’o propage în tote chipurile şi peste puţin se formâză chiar o societate la Iaşi, care avea să
15 bani.
5
8
24 I A H U A R I E
* Albina*
www.dacoromamca.ro
514
ALBINA
lucreze pentru acesta chlestiune. întemeierea acestei societăţi se face la o vie de la marginea oraşului, sub un castan şi cu acest prilej Alexandri scrie acest jurămînt în versuri:
Sub acest măreţ castan Noi jurăm toţi în frăţie Ca (le a<jî să nu mai fie Nici Valah nici Moldovean;
Ci să fim numai Români Intr’un gând, într’o unire,
Şi să ne dăm mâni cu mâni Pentru-a ţării fericire.
Să vedem însă cari sînt împrejurările politice, cari dau Românilor prilej să lupte pe faţă pentru unire.
Pe la începutul anului 1853 Rusia trimite un ambasador la Constantinopol, ca să se înţelegă cu Turcia în privinţa drepturilor creştinilor din împărăţia lui Mohamed. După lungi desbaterl n’au putut ajunge la înţelegere şi guvernul rus supărat a chlemat înapoi pe trimişii seî pe lângă Părtă; relaţiile între aceste două state se întrerup şi Ruşii ocupă principatele române ca zălog pînă li se vor îndeplini cererile. Turcia protestăză împotriva acestei purtări ciudate. Neînţelegerile se măresc, maî ales că se amestecă şi diplomaţii celorlalte state europene, şi în 1854 Turcia, aliată cu Franţa şi cu Anglia, declară r&zboiu Rusiei. La aeestă alianţă se ali-pesce şi Sardinia, ba chiar şi Austria, dar acesta nu trimite oştire în Rusia, ci ocupă şi ea principatele, (jicend că le apără de Ruşi. Ce fericire pe ţările nbstre să aibă po spinare două oştiri străine!
Puterile aliate atacă Crimela, de aceea răsboiul s’a numit 1 al Crimeei. La începutul anului 1856, căcjend cetatea Sevas-topol, Ruşii se arată dispuşi să încheie pace.
Pacea se stabilesce definitiv în Martie 1856 prin tractatul de la Paris.
In acest tractat sînt articole de o mare însemnătate pentru Români. Printr’unul ni se înapoiază trei judeţe din Basarabia, pe care o luase Ruşii la 1812; prin altul se hotărăsce a se chîemă adunări ad-hoc în fie-care principat ca să spuîe cum vor să întemeieze ţara.
Aceste divanurî ad-hoc se adună în anul 1857 şi voteză următorele puncte:
www.dacoromamca.ro
Alexandru Ion
I Cuza.
www.dacoromanica.ro
516
ALBINA
1)	Unirea principatelor; 2) Domn străin ereditar dintr'o familie domnitore din Europa; 3) Garanţia puterilor;
4)	Guvern constituţional representativ.
După ce se 'închid divanurile, representaţii puterilor se adună din nou la Paris ca să încheie Convhnţiunea pentru organizarea definitivă a Principatelor române.
De ce fusese chîemate divanurile? Ca să se rostescă în privinţa întocmirii ţărilor şi în special în privinţa unirii. Acum unirea eră votată. Datoria diplomaţilor ar fi l'ost să o admită şi să facă un singur stat. Ei fac din contra; iau din nou în desbatere întrebarea acesta şi ajung la învoială, — chiar Franţa, care mai nainte declarase că vrea unirea Principatelor cu ori-ce preţ, se împacă,— ajung la învoială să nu primăscă nici unirea, nici Domnul străin.
Pe când Românii aşteptau cu mare nădejde ca fericirea se pice ca din cer din Congres, văd că în locul unirii într’un singur stat, Convenţiunoa declară:
Principatele vor ii unite, dar sub doi Domni puşi sub suzeranitatea Porţii şi sub garanţia puterilor contractante. (Art. 1, 2). Va să (jică: visul unirii dispăruse.
Nu intră în subiect a vorbi şi de cele-lalte disposiţiuni ale convenţiuniî; ani vede atunci ce principii reacţionare aii luat locul fraselor frumdse întrebuinţate mai nainte de diplomaţi.
Iată dar ce a făcut diplomaţia europenă pentru unirea Principatelor: ne-a dat doi prinţi!
Cine a făcut deci unirea?
Au făcut-o membrii* partidului naţional din Moldova, cari au renunţat la candidaturile lor şi s’ati învoit să alegă pe Alexandru Cuza. Au făcut-o deputaţii adunării elective din Bucurescî, cari au ascultat acele celebre cuvinte ale lui Va-sile Boierescu:	Pentru ce ne numim noi şi voi? Au nu
sîntem toţi Români? De ce să nu <]icem noi Românii?' Ei, în acele momente când candidatura la domnie a lui Bibescu sau a lui Ştirbei eră să reuşescă, fiind că aceştia întrebuinţau tote mijlocele, şi-au uitat ambiţiunile şi urile personale şi unde cu un moment mai nainte erau divizaţi în două, îndată votară în unanimitate pe Alexandru Cuza, Domnul Moldo vii.
«încă nu se sfîrşise cuvîntul lui Boerescu, dice o gazetă din timp, şi lacrimile curgeau mai din toţi ochii. Prinţul Di-
www.dacoiXMnanica.tD
517
ALBINA
mitrie Ghica — care în ajun făcuse acesta propunere între amici — se sculă şi (,lise ca inspirat, cu şirole de lacrămî: Acesta ielele îmi ren) fraţilor în acel moment critic de Ieri când poporal cu oştirea erau la aşă puţină distanţă, când un sânge de fraţi eră aprope să se verse. Să ne dăm mâna, să lini fraţi şi să nu tragem asupră-ne blestemele posterităţii.^
Negreşit că puterile europene, car! nu se gândise la aşa ceva, rămaseră surprinse. Discutară mult, dar fură nevoite a se plecă în faţa faptului împlinit.
Asfc-fel Europa aprobă actul de la 24 Ianuarie 1859.
Grheorghe Adamcscu.
Discurs la alegerea lui Cuza in Moldova
ROSTIT DE
Mihail Cogălnieeanu.
Măria Ta!
După o sută cincî-decî şi patru de ani de umilire şi degradare naţională, Moldova a intrat în vechiul seu drept, consfinţit prin capitulaţiile sale, dreptul de a-ş! alege pe capul seu, pe Domnul.
Prin înălţarea Ta pe tronul lui Ştefan cel Mare s’a reînălţat însăşi naţionalitatea română. Alegen-du-te de capul seu, neamul nostru a voit să împli-nescă o veche datorie către familia Ta, a voit să resplăteseâ sângele strămoşilor Tei, versat pentru libertăţile publice.(l)
Alegendu-te pe Tine Domn în ţara nostră, noi am vo’t să arătăm lumii aceea ce totă ţara doresce: la legi none om noii.
O Domne! mare şi frumosă-ţî este misiunea! Constituţia din 7 (19) August ne însemneză o epocă nouă şi Măria Ta eşti cliîemat să o deschizi. Fiî dar omul epoceî; fă ca legea să înlocuiască arbi-trariul; fă ca legea să fie tare; iar Tu, Măria Ta, ca Domn, fii bun şi blînd, fiî bun, mai ales pentru
(1) Prin aceste vorbe Cogălniceanu ainintesce pe Io'an Cuza, care, împreună cu Manolache Bogdan, a fost ucis de Domnitorul Dumitru Moruz la 1778. (N. R.)
www.dacoromamca.ro
www.dacoromanica.ro
ALBINA
019
acela, -pentru cari mal toţi Domnit trecuţi au fost nepăsători sau ret.
Nu uită că, dacă 50 de deputaţi Te au ales Domn, însă aî să domnesc! peste două milione de omeni.
Fă dar ca domnia Ta să fie cu totul de pace şi de dreptate, împacă patimile şi urile dintre noi şi reintrodu în mijlocul nostru strămoşesca frăţie.
Fii simplu, Măria Ta, fii bun, fii Domn-cetăţen; urechîa Ta să fie pururea descinsă la adevăr şi închisă la minciună şi linguşire.
Porţi un frumos şi scump nume, numele lui Alexandru cel Bun. Să trăescî dar mulţi ani!
Ca şi dînsul, fă, o Domne, ca, prin dreptatea Europei, prin desvoltarea instituţiunilor nostre, prin simţimintele Tale patriotice, să mal putem ajunge la acele timpuri gloriose ale naţiei nostre, când Alexandru cel Bun chceâ ambasadorilor împăratului din Bizanţiu că:
România nu are alt ocrotitor de cât pe Dum-nedeu şi sabia sa!
Să trăiesc! Măria Ta!
CUVÎNT PENTRU UNIRE
ROSTIT DE
VA SILE BOERESCU
în cllua de 24 Ianuarie 1859 în JIdunarea Eleetlvâ din Bueuresei.
Pentru ce sîntem împărţiţi în două câmpuri? Pentru ce ne numim noi şi vot? Au nu sîntem toţi Români? Au nu avem toţi aceiaşi patrie? Au nu sîntem toţi fiii aceleiaşi mume ? Pentru ce să (ficem: noi şi voi ? de ce să nu (ji-eem : noi Românii? Nu avem toţi aceiaşi amore, nu simţim toţi aceleaşi sentimente pentru mama nâstră comună ? Care este causa divisiunii nostre? Care este mărul de discordie dintre noi?
Acest mer de discordie, să nu-l ascundem: el este Domnia. Cine va, ti Domnul ? Fie-care îşi are convincţiunilc sale, fie-care îşi are simpatiile sale personale; fie-care din noi crede că ţara sa, va fi mai fericită avend de Domn pe cutare şi pe cutare. Dar discordia există, căci nu toţi cugetă asemenea. Din astă discordie, resultă discreditul Camerei, discreditul nostru. Nimeni nu mai arc credinţă la noi; anarhia nu e departe şi inimicul e la porţile ndstre. Cum
www.dacoromanica.ro
520
ALBINA
să respingem anarhia ? Cum să respingem pe străini ? Făcând să piară discordia, făcând să piară punctul care ne desparte.
Noi declarăm că nu avem nici un candidat; Domnia-Vostră aveţîvre-unul ?. Sepote. Insă nici unul din noi toţi nu cred că a venit aci cu hotărîre a face să fie ales candidatul seu cu orî-ccpreţ. Toţi sîntem Români şi nimeni nu ar vroi ca candidatul seu să ajungă la tron pe urme de sânge sau sprijinit de străini. Ar fi o ofensă pentru ţară de ci crede că ea a putut trimite la Cameră asemenea âmenl.
* ..............................
es
*
*
*
*
*
*
*
*
*
«>«
*
ţ'
*
*
m
•H
m
*
m
*
*
*
*
*
*
*«
*
*
*
VflSIUE BOERESCU.
*
*ţ>
*ţţ
*
*
*
►5*
*
►ij
1^1
Kf
*
*
*
*
*
*
*
*
»«•
*
N>
*
*
*
»•?
*
*
*
*
*
*
<î« ■î*^î''î''î« /În'În/Î'	<î«»3n <î> ^	^ ijv «î* «î*	^ »î> >î* »îs
Ca să m unim cu toţii asupra aceluiaşi candidat este posibil? Cred că nu; fiind-că, am <J,is, fie-care îşi are credinţa sa. Far a ne uni asupra unul principiu este posibil ? Da. Asupra unul principiu ne putem uni; mal cu seină când acest principiu este cel mal mare al naţionalităţii nâstre. Acest principiu este acela al Unirii.
Mulţi clin D-vâstră, acum un an, au represintat ţara în
www.dacoramanica.ro
ALBINA
521
astă Cameră şi au susţinui cu căldură Unirea. Prinţul Bi-bescu, fostul Domn, a fost, intre alţii, cel mai elocuent şi ardent apărător al Unirii. S'ar pidea 6re ăst timp ca aste persone să se conlracfică? Acesta nu se p6te crede.
Să ne unim dar toţi asupra principiului de Unire, asupra acestui mare principiu cc are să reînvieze naţionalitatea nostră.
Să ne dăm mâna ca fraţii şi să cugetăm că sîntem muritori, că avem să mai trăim câţî-vă ani şi că copiii şi strănepoţii noştri au să moştenescă un viitor glorios creat de noi!
A ne uni asupra principiului Unirii, este a ne uni şi asupra persanei ce represintă acest principiu! Astă persană este Alexandru Ion Caza, Domnul Moldovei.
Să ne unim ca fraţii asupra acestui nume şi posteritatea ne va. întinde mâinile şi consecinţa nostră va fi împăcată, că ne-am împlinit cu religiositate o datorie sfintă.
DIN VECHIME
Multă vreme Romanii, sub comanda lui Camil, se înde-letniclau cu împresurarea oraşului Faler. Locuitorii de aici obicînuiau să trimetă copiii la o şcolă, unde se grămădîau torte mulţi. Profesorul lor de regulă eşîă cu el la plimbare afară din oraş. Intr’o cji el eşi de asemenea ca în tote di-lele şi merse cu el pînă în tabăra Romanilor.
— Acum, dise el către Camil, al oraşul în mână, căci îţi dau pe copiii celor mal de frunte cetăţeni.
Camil, în loc să primescâ acest dar, a poruncit să lege pe profesor cot la cot şi a spus copiilor să-l ducă înapoi în oraş, bătendu-1 cu beţe. El a adăogat: «A« voiu să bi-rutesc prin trădare, ci prin tăria armelor.»
DE ŢINUT MINTE
Răbdare şi supunere trebue să opue cine-vâ în-potriva asprimii patriei sale şi a părinţilor.
www.dacoromanica.ro
522
ALBINA
COSTACHE NEGRI
DE
G. MISSAILi.
Costache Negri face parte din acea pleiadă de uriaşi, cad au îndeplinit minunea regenerătore ce s’a vedut în ţara nostră între anii 1835 —1866. Acei ce au străbătut acest period plin de vijelii şi tragice peripeţii, îşi vor pute iace
singuri o idee despre greutăţile ce au preşedut la renas-cerea unei naţionalităţi, pe care nu o dată au pus-o în pericol armatele de invasiune, ca şi multe alte nefericiri. In acele ore de greutate şi necaz, de speranţe şi pericol, când
www.dacoromanica.ro
ALBINA
523
mult este pentru un popor d’a găsi in sinul seu bărbaţi cu spiritul liniştit şi siguri de dînşii însăşi, C. Negri fu unul
din acei cari au pus umărul la carul înămolit şi........... re-
cunoscinţa naţională nici o dată nu va ave îndestul lauri pentru a răsplăti pe C. Negri şi generaţiunea lui de giganţi.
Povestea lui Bogdan Dragoş Vodă şi a Bourului.
ii.
Testamentul Brandeî şi fuga eî din închisore.
Frumosa princesă eră amărîtă; bătrînul Negrilă îi făcea fel de fel de jurăminte din partea stăpînului seu, dar ea nu * voia să asculte; nu-i trebuia nici odore, nici plocone, nici mărirea ce i se făgăduia, nici mâncare, nici vieţa chiar.
Stătea posomorită şi gânditore; la ori-ce întrebare, la ori-ce făgăduinţă răspundea nu ; ea rămase neînvinsă la ori-ce propunere; pentru aceia fii dusă în închisore ca a-colo în singurătate şi între zidurile reci să-şi îndulcescă sentimentele, dar ea păstră şi acolo inima de româncă, credinţa in Dumnedeu şi în religia creştină, de şi tînără şi neînvăţată cu lipsurile şi greutăţile. Haroboe, fermecat de chipul Brandeî, de şi plin de mînie pentru îndărătnicia ei, totuşi îi trimise în închisore o coronă "şi multe podobe.
Inchisorea Brandeî eră într’un turn al cetăţii pe malul Şiretului. Eră o di posomorită; norii se purtau de vînt în coce şi în colo. Sorele acu se ascundeâ după nori, acii se iţîâ puţin; câte-vâ din ale lui rade slabe se furişau din când în când printre norii ce se plimbau în faţă şi stră-băteau, par’că cu de-asila, pînă dinaintea micii ferăstrui a închisorii Brandeî. In închisore o mică găzorniţă licăriri din-tr’un ungher, un pic de lumină mohorîtâ. Branda sta pe o laviţă de scânduri, cu capul plecat între mâini, îngândurată şi plină de amar şi de venin; nu mai plingeâ, ci un zîm-bet fără de veste se furişă pe buzele ei; o scântee de veselie îi veni, ca la copiii‘cei mici prin somn; faţa-i galbenă de necaz se însenină puţin, căci de şi trupul îi eră ca într’un mormînt, însă mintea ii sburase departe la ai săi pâ-
www.dacaramanica.ro
524
ALUINA
rinţi. Jucăriile din copilărie, iubirea şi îmbrăţişarea părinţilor ei, mulţumirea şi fericirea din trecut, logodna, plecarea din casa părintescă, veselia cu care a plecat, visul d’a fi Domnă, tote aceste gânduri se plimbau prin mintea sa. Eră mulţumită, zîmbeâ, eră fericită, însă visă; se tredi tot pe aşternutul de suferinti, nu sciâ ce să credă: mizeria ce o în-conjură eră vis ori ceîa-ce visase eră adevărat? dar se trezi de-a binelea, buimăcela fugi, când privirea îî alunecă pe coronă şi alte frumose şi strălucitore podobe, ce-î trimesese Haroboe. Cu dispreţ se uită la ele, îşi acoperi ochii cu vălul dat de maică-sa, apoi, făcendu-şi cruce, îşi sărută cruciuliţa ce purtă în sîn atirnată de gât şi se rugă lui Dum-nedeu ca sâ-i ajute să moră creştină şi cinstită. Se hotărî ca atunci când va fi scosâ din închisore, să se asvîrle, de pe puntea ce ducea de la turn la cetate, în apa Şiretului, ca măcar undele lui să-î ducă fărmăturile trupului spre ţărmurile patriei sale. Se sculă de pe laviţa pe care zăcea; se duse într’un ungher, cel mai dosnic al temniţei, şi aici pe o lespede de petră îşi scrise numele şi familia, istoria sa, un rămas bun către iubitul său mire, precum şi dorinţa sa ca undele Şiretului să aibă parte de al său corp şi să-l ducă în ţara iubiţilor săi părinţi; apoi adormi un somn uşor, ca şi cum şi-ar fi pus la cale tote treburile.
Negrilă se duse tocmai în acest moment la închisore, ca să mai sfătuiască pe tînăra fată şi s’o înduplece a fi mai blândă şi a se supune norocului şi prin urmare dorinţei lui Haroboe de a-î fi lui soţie şi a luă şi ea parte la mărirea de care se bucură el. O găsi aţipită; nuri strică liniştea, ci cercetă încoce şi încolo prin locurile tainice ale închisorii, ca un bun paznic şi credincios stăpînuluî său Deodată dă peste piatra pe care Branda îşi scrisese viăţa şi testamentul. Încremeni moşneagul Negrilă la vederea acestora, nu-i venea să credă cele ce citîâ; el cunosceâ pe Şu.şman şi pe Branda după nume, sciâ de logodirea ei cu Bogdan, aşteptă să audă de diua in care trebuia să se serbeze căsătoria, deci rămase ca trăsnit în îaţa celor ce descoperi. Tot corpul i se înfurnică; părul i se sbîrli pe cap, pielea i se încreţi, sângele svîcniâ în ale lui vine îmbătrînite; în inima lui sentimentul românesc şi iubirea pentru Români îşi făcu loc tot mai adînc; din nou isbucni în al său suflet ura neîmpăcată în potriva Tătarului păgân şi răpitor. Gân-www.dacoromamca.ro
ALBINA
525
dul mîntuirn neamului românesc de duşmani, prin mîn-tuirea logodnicei lui Bogdan, îi fulgeră prin minte; se hotărî să scape pe Branda chiar cu primejdia vieţii lui. Timpul eră scurt; a doua di trebuia să fie nunta lui Haroboe cu Branda. Negrilă se gândi numai de cât la fiul seu Gra-men pe care îl cunosceâ de vitez, hotărît, bun Român şi ascultător, însă îl credeâ departe; nu sciâ că Gramen mai de mult încă se îngrijiâ de sorta nefericitei sclave. Sorele eră la tocă, Negrilă eşi din închisore trist şi gânditor; cugetă cum mai repede se găsescâ pe Gramen, căci nu erâ vreme de pierdut. Cum mergeâ cu. capul în pămînt, iată-i de odată faţă în faţă; îşi aţintiră ochii unul la altul, tatăl şi fiul; nici o vorbă nu-şi diserâ; acelaşi gând îi munciâ: mîntuirea sclaveî. Nici odată gândul tatălui Negrilă nu s’a potrivit aşâ de bine cu gândul fiului seu Gramen. Negrilă, aspru şi posomorit, n’a dat voie nici odată fiului seu să dică măcar o vorbă în potriva ordinelor stăpînuluî Haroboe, acum însă se înţeleseră din ochi că trebue călcată porunca Tătarului, că trebue mîntuită din robie logodnica lui Bogdan; îşi spuseră unul altuia planurile; se înţeleseră.
Sorele apunea, auritele lui rade mai luminau numai creştetele munţilor şi ale delurilor celor mai înalte; vr’o doue trei blînde rade băteau drept în ferăstruia închisorii Bran-deî şi trecând printre împleticitele-i gratii, sărutau obrazul gingaşei sclave; nefericita fată privi la ele pînă ce i dispăru şi-şi luă cea din urmă «bună diua.» In închisore amurg nu se mat făcu, ci de odată cu sfinţitul soreluî, umbrele nopţii o cuprinseră; Branda cădit în genuchî şi-şi petreceâ cele din urmă minute ale vieţii, rugându-se Bunului Dumnedeu. De odată aude nisce paşi rari şi apesaţi că se îndreptă spre închisore; se fnfiorâ, căci ii cunosceâ că sînt a moşnegului Negrilă, care venîâ iar s’o sfătuiască şi s’o ademenescă spre supunere şi ascultare; intră bătrînul Negrilă; figura lui blinda şi cuviosâ; vorbele-i şi mai dulci şi sfaturile bâtrînesci şi înţelepte, n’au putut întru nimic să schimbe oţelela întipărită de necazuri, în faţa sclavei, fără să scie ea că bătrînul cu care vorbesce va călcâ acum pentru întîiaşi dată porunca, numai pentru ea şi pentru iubirea de nea mul românesc. El însă nu-i spuse de odată că voiesce a o mîntui din ghiarele Tătarului, ci mai întiiu ii spuse pregătirile ce le-a făcut Haroboe pentru nuntă şi că în rever-
www.dacoromanica.ro
526
ALBINA
satul zorilor va fi luată de acolo şi dusă în cetate; o întrebă apoi dacă s a pocăit şi dacă se supune sortei. Ea făgădui că se supune, ceru însă să nu fie îmbrăcată în hainele ce i.s’au pregătit, ci în hainele ei românesci date de mama sa- La audul acestor vorbe bătrînul Negrilă se cutremură, înţeleşe că desnădejdea a cuprins sufletul fetei; o luă de mână, o duse la petra din ungherul unde ea îşi scrisese testamentul. Tremurând şi cu vocea stinsă îi spuse a-ceste cuvinte:
«Domnâ a Românilor! Ceasul scăpării tale a venit, scii «că şi eu sînt Român, pătimirile şi lacrămile tale sînt mai «puternice de cât Herul tiranului ce mă ameninţă. Eu şi «fiul mieu am pus la cale a te mîntui astădî. Acestă petră «pe care tu ţi-a! scris testamentul este porta scăpării tale. «Un drum pe sub pămînt, nimănui, de cât mie, cunoscut «te va scote afară din cetate pe cel-lalt mal al Şiretului «şi de acolo prin căi ascunse peste munţi în ţara Mara-« mureşului.»
i
Bucuria şi grija se zugrăviră pe faţa Brandei; nu-i veniâ a crede de adevărate cele ce-i spunea bătrînul, le credea amăgiri; de-odată însă apăru şi Gramen, care nu mai văduse pe Branda de când ea fusese răpită; el aduse şi pentru dînsa un rînd de haine. tătăresci. Negrilă luă pe Gramen, fiul seu, de mână, îl duse dinaintea petrei pe care ea îşi scrisese testamentul; îl ceti; cuprinsul scrisorii ca un fulger săgetâ inima tînerului Gramen. Bătrînul clise:
«Fie-care din noi avem câte o datorie: tu a o mîntui cu fuga, «eu prin rămânere pe loc, dorind ca cu puţinele dile ce mi-«au rămas să răscumpăr fericirea Domnitorului Românilor.
Dumnedeul Românilor, ce in mijlocul furtunilor a păstrat pe «poporul său, teferi vă va păstră şi vă va duce la locul dorit. «Humă, vechiul mieu credincios, carele ca şi mine plînge a «sa familie perdută, va fi vouă părinte în astă fugă pînă la «Maramureş. El vă aşteptă cu doi cai iuţi şi voinici şi va «fi vouă conducător, iar tu vei fi apărător cinstii şi vieţii «Domnei nostre. Te jur în numele celui A-tot-puternic, sub «a cărui pază te dau, să fii cu credinţă.»
Tînărul cădu in genunchi şi jură în faţa tatălui său că-î va ascultă cuvîntul.
Branda se îmbrăcă repede în hainele ce-i au fost adus, îşi luară rămas bun de la Negrilă. Acesta îî bine-cuvîntă şi
www.dacoromamca.ro
AL HI NA
527
le clise — Pas sănătos — , ridică petra şi fugarii intrară în calea sub — pâmîritenă; petra se răsturnă la loc; nu trecu mult şi fugarii sunară din corn de cea laltă parte ca semn de scăpare. Bătrinul Negrilă cădii în genunchi, rugându-se lui Dumnedeu a-î păzi pe dînşii de rele, iar lui să-i dea putere să răbde caznele la care eră să fie pus de Ha-roboe. Pe când Humă, Gramen şi Branda fugiau călări pe poteci necâlcate de picior de om, Tătarul se ducea în fruntea unui alaiu sălbatic spre turnul unde sciâ că-î închisă Branda, comora sufletului său, ca s’o scotă d’acolo şi să serbătorescâ nunta mult aşteptată. Când colo în închi-sore găsi pe Negrilă în genuhchî sprijinit d’o cruce, rugându-se. Minia şi turbarea, păgânului fu nemăsurată, se re-pedi să sfîşie în bucăţi pe fostul seu credincios; însă se potoli, credend că tot prin el va da de urma ei; îl cercetă fel şi chip despre fuga fetei, însă la ori-ce întrebare bă-trînul respundeâ: «Aşă a vrut Dumnedeu.d
Căută prin tote ungherele şi dede peste portiţa tainică. Când i se explică de unul d'fn curteni scrisul de pe petră, furia lui deveni şi mai mare, aflând ce odor i-a scăpat din mâini j dete alarma ca de resboiu; singur se încinse cu sabia şi plecă s’o găsescă.
Să vedem acum dacă a găsit-o ori nu.
I.	X. Ciocan.
DIN BATRÎNÎ
Pizma este orbă şi nu scie alta de cât a înegri virtuţile.
Gîndesce-te că se-va purtă altul cu tine, cum te vei fi purtat tu cu el.
Omul este drept, nu fiind-că mâinile sale sînt nevinovate, ci fiind-că cugetul seu este drept.
O VORBA
Este maî frumos a desarmâ pe vrăjmaş prin faceri de bine, de cât a-î întorce ură pentru ură.
www.dacaromamca.ro
528
A Li; IN A
SCRISORI CĂTRE ROMANI.
Frate Române.
Iţi <;Iic frate, fiind că după vorba lui Christos, toţi omenii sîntem fraţi. Afară de acesta, de şi străin, trăiesc de ani mulţi în mijlocul vostru şi cu dara-verile mele mai ales prin sate, am ajuns să vă cunosc bine şi fiind-că — vorba ceia — onuil vede mai bine paiul din ochiul vecinului, pot să vă cunosc cusururile şi să vi le spun. Mulţumesc celor de la revista «Albina» că mi-au dat loc ca să vă spun gândurile mele.
Am umblat prin multe ţări, am vă<jlut multe, am stat de vorbă şi cu orăşan şi cu sătean, cu bogat şi sărac, cu muncitor şi negustor. Vă spun drept şi fără multe ocoluri că sînteţi şi voi ceva în lumea asta. Vorba românescă: «Nu e dracul aşă de negru, cum se spune», se potrivesce cu voi minunat. ţ)is-ail unii că Românul e aşa şi aşa, pe dincolo şi pe dincoce, căutând să vă ponegrescă şi să vă facă de ocară. Aceştia — nu le ţineţi de rău — nu vă cunosceau şi nici nu şi-au dat ostenela să vă cunoscă, vorbiau aşă în nescire: îertaţi-I, că voi sînteţi buni.
Sînt însă alţii, mulţi, forte mulţi, cari sciii să vă preţuiască şi să vă dea ce-î al vostru.
Fără să te laud, frate Române, ţi-o spun verde — şi de ce n’aşi spune-o? — eşti, dacă nu mai de soiu ca alte popore, dar tot aşa de bun şi de preţ ca alţii. Mai întîiu eşti deştept şi deşteptăciunea ţi se şi vede la cea dîntîiu vorbă cu cine-vâ: unul de o altă naţie îţi vorbesce un ceas şi tu cu o singură vorbă îl dai gata. Eşti bun şi milos, primitor de ospeţi şi nu te dai în lături să faci pomană. Nici gâlcevitor nu eşti, nici pismătareţ şi nici răutăcios. Harnic şi muncitor, tu cu munca ta duci greul ţării şi cu toţii trebue se $icem, că fără tine, .cam greii ar fi prin oraşe.
Voinic şi curagios, zdravăn şi ’ndelung răbdător
www.dacaromamca.ro
ALBINA
529
din fire, nu te dai în lături când e cumpăna grea, şi poporele tote au rămas în uimire acum două-ileci de ani, de minunăţiile ce le-au făcut zmeii de Jtomânî, curcanii şi vînătorii la reduta Griviţeî şi la şanţurile Plevneî.
Ca tot omul, al şi tu un cusur; nici pădure fără vrescurî, nici om fără cusur. Eşti nepăsător, asta-i. Nimic nu te minuneză, nimic nu te sperie, nimic nu te mişcă, de nimic nu-ţî pasă; stai rece şi-î privesc! pe toţi. Bine, asta n’ar fi încă nimic. Dar mai e cevâ: răcăla şi nepăsarea asta, dacă ar fi vorba numai de alţii, trecă-mergă, dar nepăsarea de voi înşi-vă, de sănătatea vostră, de viaţa vostră, de nevasta şi copiii voştri .... Mergeţi cu nepăsarea prea departe.
Aşâ de pildă, voi nu căutaţi se trăiţi bine şi totuşi aţi pute se trăiţi bine. Atîrnă numai de voi. De ce aţi da bună-oră banii voştri! cîştigaţî cu greu, pe rachiii şi pe alte băuturi otrăvitore? căci rachiul ce vi-1 dă blestematul de cârciumar vă otră-vesce şi vă tîmpesce; băutura asta — rachiul — e plină de piper, tutun, ardeiu şi de tot soiul de lucruri otrăvitore; cârciymarul preface rachiul pe din două cu apă şi ca să vă ardă pe gât, bagă tote astea.
Nu vă lăsaţi ispitiţi şi ademeniţi, căci cei ce vă îndemnă să urmaţi pe calea asta nu vă vor binele, vă sînt duşmani, caută să se îmbogăţescă pe spinarea vostră, să vă fure munca şi agonisitul dintr’o oră; pe urmă, stând în cârciumă, vă pierdeţi timpul cel mai preţios de muncă, vă daţi lenei, vă tîmpiţî voi şi tîmpiţi pe alţii, căci copiii voştri vă semănă vouă şi iau pildă de la voi.
Cu omul care s’a dat pe brazda beţiei, s’a isprăvit, viaţa-lui nu mai e viaţă, nici casă casa lui, nici îmisă, nici nevastă, nici copii; totul se duce dracului, se prăpădesce şi omul cu patima beţiei se stinge încet-încet.
Omul cât trăiesce pe lumea asta, întâmpină tot felul de păsuri, când mai bune, când mai rele, are şi clipe vesele şi momente de necazuri. La veselie
•Albina- _ www.dacoramanica.ro	31
530
ALBINA
nu chefuiţi din cale afară, iar necazurile nu vi le înecaţi în rachiu.
Nu beţi, că e păcat de voî şi de mîndra naţie ro-inânescă; de la voi lumea aşteptă lucruri mari, cum nu aşteptă de la cele-l-alte popore mici vecine cu voi.
Stăpîniţi-ve şi nu ascultaţi glasul ispitei, strîn-geţî mai bine banii cari i-aţî cla pe băutură şi veţi vede că vă vor prinde bine.
Aţi citit mai filele trecute tot în gazeta asta că nenumărate sînt relele ce isvoresc din patima beţiei, aveţi să mai citiţi lucruri îngrozitore tot despre rachiu şi beţie, cari au să vă facă perul măciucă. Citiţi tote cu băgare de semă şi să ye intre în cap cele ce se scriu aici şi spuneţi şi la alţii cari nu sciţi carte. Vă faceţi milă şi pomană cu 6-menii daţi darului beţiei, să le citiţi şi să-î învăţaţi la bine, pote că o mai fi timpul să-î scoteţî din prăpastia în care au căţlut orbiş.
Ascultaţi vorbele mele, căci eu, de când locuiesc în acestă ţară blagoslovită, multe folose am avut şi mult bine am vă^ut de la voî. Şi cu ce v’aşî pute arătă mulţumirea mea ?
Nu pot face alt-fel de cât să dau slabul mieii a-jutor celor de la «Albina» şi să vă spun un sfat bun, căci vorba dulce mult aduce.
Un prieten al Românilor.
ANECDOTA
Erau doi tovarăşi, cari făceau negoţ de vite. Odată trebuind să pornescă cu nisce porci la un tîrg, unul din tovarăşi a plecat, iar altul care avea încă o afacere de sfirşit, a rămas să vie în urmă. La plecare s’au înţeles ca cel ce plecase, îndată ce va sosi la oraşul de unde putea să mergă cu drumul de fier, să de-peşeze (telegrafieze) celui rămas să vie şi el.
Ajungând la gară, el dădu tovarăşului seu următorea telegramă: «Am sosit cu porcii în gară, numai tu lipsescî. Aş li plecat cu trenul accelerat, dar nu se primesc dobitoce.
«Dacă îţî trebue vr’un bou, gândesce-te la mine.»
Culisă de
Const. C. Pop.-Taşcă.
www.dacaromamca.ro
ALBINA
531
PREDICA
LA
DUJVU51ECR VAJWEŞUlaUl ŞI R FARISEULUI
(25 Ianuarie.)
Tot cel ce se înalţă pre sine se va smeri iar cel ce se smeresce pre sine însuşi, se ra înălţă.» (Luca XVIII, 14).
Fraţilor,
Viul tablou, ce represintă acesta pildă, face să reiasă preţul umilirii în raport cu mîndria care corupe şi virtuţile cele mai înalte şi le nimicesce preţul, pe când smerenia ridică pe păcătos din abisul pîercjăril şi-l împacă cu Dum-necjeti.
Cei doi omeni, fariseul şi vameşul, cari se presintă astăcji în biserică pentru a se rugă, închipuiesc: cel d’întîiu omenirea m hidră şi arogantă, îngâmfată de aparenta-i cultură şi meritele ce-şi îiichipuiesce că are, ne sciind că tdte acestea înaintea lui Dumnecjeu, sînt deşărtăciunî, cari depărteză pe om de Dumnecjeu, căci îl umflă şi-l face dispreţuitor de cele sfinte; iar cel din urmă, vameşul, este icona cea umilită a omului păcătos, carele nu disperă de graţia lui Dumnecjeu şi carele imiteză pe cel ce din buna sa voinţă, luându-şi a-supra sa păcatul lumii întregi, s’a umilit piuă la îndrte, ca printr’însa să surpe pe cel ce avea stăpînire asupra ei, adică pe mîndrul şi trufaşul diavol.
Deci, iubiţii miei fraţi, astăcji este ocasia cea mai potrivită, să ve arăt: 1) că mîndria este cel mai mare păcat moral,
2)	că remediul mîndriei este numai umilinţa creştină, 3) că t6tă fapta bună, dacă nu are de basă umilinţa, nu pote folosi întru nimic omului; şi, în fine, 4) cum trebue creştinul să se păzescă spre a nu căde în mîndrie.
1.	La Israeliţi Fariseii erau forte onoraţi, fraţilor, din causa strictei observări şi îndepliniri a tuturor formelor din afară religiose, ne ţinend însă socotelă de spiritul legii.
Fariseii credeau că dacă omenii îi stimau pentru aparenta lor religiositate, apoi acesta le da dreptul de întîietate şi consideraţiune şi înaintea lui Dumnecjeu; şi de aceia el, fariseul, se presintă în biserică, în faţa altarului cu capul
www.dacoromanica.ro
532
ALBINA
în sus, plin de îngâmfare, nu pentru a cere ajutorul luî Dumnezeu de a-1 sprijini în slăbiciunile sale, de care credea că n’are trebuinţă, nici de a-şi cere iertare păcatelor; dar numai pentru a-i mulţumi că nu este ca ceî-l-alţî omeni păcătos, ne drept, sau ca şi acest vameş, carele era present, şi carele din marea umilinţă, nici ochii sei nu-i ridică în sus, ci-şî băteâ pieptul (jicend: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului.
Unde dar este superioritatea morală a creştinilor în raport cu fariseii biblici? La Evrei, numai fariseii despreţuiau poporul, dar la creştini, înşişi omenii poporului, fraţii de meserie, lucrătorii pămîntului, îndată ce răsare câte unul şi se vede mal ridicat de cât fraţii lui, mîndria numai de cât îl şi stăpînesce, despreţuind pe toţi ceî-l-alţî fraţi ai luî, par’că ar fi căcjut din alte regiuni pe pămînt, par’că ar fi rupt din sore; şi o dată ce mîndria stăpînesce pe om, îl pierde sufletesce, asemenea precum acest păcat a pierdut pe diavol şi pe strămoşii noştri! Da! căci acest grozav păcat rupe legătura omului cu Dumneijeu; căci Dumnecjeu stă în potriva celor mîndri şi dă darul seu numai- celor smeriţi. (Iacob IV b.)
2.	Care este remediul contra mîndriei f Smerenia cea creş-tinescă. Precum mîndria depărteză de Dumnecjeu şi face neroditore ori-ce faptă bună, smerenia din contră atrage darul luî Dumnecjeu, carele vindecă totă neputinţa şi arde necurăţenia omului smerit.
Fariseul era stimat de popor, căci eră crerjut de sfînt după aparenţă, iar vameşul despreţuit, fiind socotit ca omul cel mai degradat al societăţii; cu tote acestea, el se pogdră mai îndreptat la casa sa de cât fariseu! cjice însuşi Domnul, pentru că în profunda-î smerenie, nici ochii nu cuteză să-i ridice de la pămînt, ci-şî băteâ pieptul cjicend: Dumnecjeule, milostiv fii mic păcătosul;- pe când fariseul în semăţa-îmîn-drie, cu ochii căutând la cer şi cu mâinile ridicate în sus, se lăudă lui Dumnecjeu că nu este ca ceî-l-alţî omeni păcătos, sau ca şi acest vameş. Aiujiţi orgoliu, ce îndrăsnelă nebună, ce seincţie <3rbă!
Păzi ţi- ve, fraţilor creştini, să nu cădeţi în asemenea mîn-drie piercjStdre de suflet.
3.	Ori-ce faptă bună, dacă nu va ave ca basă smerenia evangelică şi nu va fi eşită din inimă sinceră şi umilită, nu
www.dacoromanica.ro
ALBINA
533
pdte fi de nici un folos creştinului, pentru că nu este plăcută lu! Dumnezeu şi este despreţuită chiar şi de lume. Precum modestia încoroneză cultura unu! om şi-l face apropiat şi iubit de toţi, iar aroganţă respinge şi întunecă meritul, aşă şi mîndria spirituală, respinge harul lu! Dumnecjeu şi omul rămâne numai în slabele sale puteri.
4.	Dar cum trebue creştinul să se păzescâ de a nu cade în patima mîndrieî spirituale?
Mîntuitorul fiind o dată întrebat de un legiuitor, care poruncă este mai mare în lege, El î! răspunse: «-cea maîîn-tîiu şi mai mare poruncă este: să iubescî pe Domnul Dumnezeul teii din Iotă inima ta şi cu tot sufletul teu şi din tot cugetul teu; iar a doua asemenea aceştia ■ este: să iubescî şi pre apropele teu ca pre tine însuţi.» (Mat. XXII, 37 — 41.)
Când creştinul va imploră în tot timpul şi în t6te ocasiu-nileLdarul şi ajutorul lui Du’mnetjeu pentru a-1 întări în or!-ce lucrare bună şi în orî-ce întreprindere în viaţa sa, căci «fără de mine nimic bun nu puteţi face, (Jice însuşi Isus Christos. (Ion XV, 5, 6.);
când orî-ce faptă bună, fie cât de mică, nu o va atribui meritelor şi forţelor sale, ci puteri! lu! Dumnezeu, carele vivifică şi întăresce pe cele neputincîdse, iar pe cele cu lipsă le îndeplinesce;
când în orî-ce prosperitate şi fericire ar fi, şi în orî-ce slavă s’ar înălţă, nu se va mîndri, ci se va umili înaintea luî Dumnezeu şi va fi bun cu toţi omenii de tote treptele şi condiţiunile societăţii;
atuncî, şi numai atunci, nu va cădă în patima mîndrieî.
Să fugim dar, fraţilor, de aroganţa acestui ipocrit mdînru, ca să nu ne păgubim ca şi dînsul. Să îmbrăţişăm smerenia şi să avem sinceritatea inimeî vameşului, ca să ne întdrcem a-casă mai îndreptaţi.
0 Dumnezeule! dăruiesce-ne spiritul curăţeniei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, ca toţi să ne iubim şi să ne ajutăm făcencl voia Ta. Amin.
Ecou. ti. C. Drăaăiiescu.
www.dacaromamca.ro
534
ALBINA
POIANA ŢIGĂNCII
— Legendă —
La spatele mănăstirii Văratecul, într’una din posiţiunile cele maî pitorescî ale codrului secular de brad, de pe munţii Ciungi, se află o poiană de o rară frumuseţe, cum mintea omenăscă abiâ şi-o pdte închipui. Poiana e o minune pierdută âcolo din vremile de aur ale basmelor.
De la mănăstirea Văratecului pînă la ea, călătorul merge mereu în pădure şi urcă cărăruia din valea stîncdsă a pîrîiaşuluT, care şer-puesce şoptind în taină poveşti neînţelese, dar cari te uimesc şi te ţin locului.
Cam la o bătaie de puşcă de mănăstire e poiana. Când dai de ea, sufletul ţi se umple de o mulţumire, care nu se pote spune în vorbe şi par’că-ţî pare bine ca de nu schi ce comoră scumpă ai fi găsit.
Poiana acăsta portă din vremuri numele romantic de Poiana Ţigăncii şi la audul acestui nume, se deştăptă în mintea tuturor — fără de voe — gândul că aci, în aceste locuri, s’o fi petrecut altădată o idilă simplă de dragoste, căci locul numai Ia dragoste te îndemnă, şi eşti cuprins de o chîemare la viaţă, la traiă lipsit de grijă şi necazuri.
Şi în adevăr o dragoste s’a ţesut aici în Poiana-Ţigăncii, o dragoste caldă şi nevinovată, dar care a avut sfîrşit trist, trist mai cu seamă pentru biata fată, căreia i se diceâ de toţi Ţigancă, nu doră pentru că eră chiar Ţigancă de felul ei —neam de neamul ei nu s'a încuscrit cu nici un Faraon — dar pentru că eră smolită la faţă, cu ochii mari negri şi cu părul ca şi cărbunele stins. Din ţigancă, ţigăncuşă, fă cidră, nu o mai scdteâ lumea, şi cu toţii şi cu totele o des-mierdau şi dragă le-a fost «ţiganca.»
Fetei îi diceâ pe numele ei adevărat Megaluza, eră soră la mănăstire şi eră la ascultare la maica Fevronia. Frumdsă, cum nu în tote dilele şi pe tote drumurile se vede, Megaluza mergea de veste prin tdtă mănăstirea şi faima ei a mers şi dincolo de Ceahlău şi de Borsec. Eră fată straşnic de frumosă, mică la stat, subţirică şi vioîe. Harnică, curăţică, îndatoritdre, Megaluza eră iubită de totă lumea.
Fuse ea seracă şi străină, când a venit la mănăstire, orfană de mititică si luată de suflet de maica Fevronia.
i
www.dacoromamca.ro
ALBINA
535
Era mulţumită cu traiul eî din mănăstire, trăiă tihnită şi nu visă la măriri ; viaţa-î se scurgea liniştită, când cu slujba la biserică, când cu lucrul de acasă. Şi aşa, sora Megaluza a crescut pînă s’a făcut de 20 de ani.
Dar . . . alt-fel i-a fost scris fetei.
Iată că într’o di vine de la oraş la mănăstire un băetan, care a fost crescut şi el de maica Fevronia. De mult nu-1 mai văduse ea şi mare bucurie a simţit când şi-a revădut odorul. Constantin — aşa se numîâ băiatul — de cum a zărit pe sora Megaluza, cu care locuiâ de acum sub acelaşi acoperămînt, nu pusese gând bun pentru biata fată.
Nu eră nici el băiat urît; eră nalt, bine făcut, bălan, cu ochii albaştri; eră vorbăreţ şi tdtă diua nu-î mai tăcea fleoanca, glumea şi spunea la mofturi şi la minciuni, că se prăpădea lumea de rîs, ascultându-1. îndrugă verdi şi uscate şi tocă la palavre de prin mahalalele oraşelor, pe unde-şi petrecuse timpul.
Nu fu dar lucru mare, ca o biată fată ca Megaluza, să cadă In laţul lui Constantin. Adi aşâ, mine aşâ, când una, când alta, Constantin jură credinţă vecînică Megaluzeî, că o iubesce numai pe ea, că n’a mai iubit nici odată pe alta şi că o va iubi pe ea, pe Me-zaluza, cât o fi sdrele, luna şi stelele. . . .
Istoria-i cam vechie, dar aşâ a fost de când e lumea şi pămîntul, mereu aşâ si tot asâ.
>	j	t
Câte nopţi n’aii petrecut ei amîndol, Megaluza şi Constantin, în tăcuta poiană — care aveâ să pdrte mai târdiîi numele de Foiana-Ţigănciî—şi în liniştea codrului, poleit de luna argintosă, legănat de bdrea vîntului, în şoptitul frunzelor, la suspinul firelor de iarbă şi la gemătul pîrîîaşuluî neastîmpărat. Se reîntorceau la mănăstire abiâ în revărsatul zorilor şi lumea se miră a doua di şi nu puteâ înţelege de ce iarba e călcată şi presurată ici-colo cu câte un maldăr de busuioc.
A ţinut dragostea lor tocmai o vară în cap, nici mai mult nici mai puţin; a început în Florar şi s’a isprăvit în Brumărel.
Nu fie nici un bănat, firea omului — batu-o-ar focul s’o bată — e sburdalnică ca o păsăruîcă şi nestatornică ca vremea din luna lui Prier.
Jurămintele Iui Constantin, cu sorele, cu luna, cu stelele, e .... he .... he .... s’au dus, au zburat, vorba cântecului,
www.dacaromamca.ro
536
ALBINA
Sorele nu s'a gătat Şi pe mine m’aî lăsat;
Stelele nu s'au isprăvit Şi pe mine m’aî părăsit.
Constantin a început a se arăta maî rar; nu maî da ndptea la poiană de cât rar, rar de tot şi când venîâ, eră hursuz, plictisit şi căută să plece cât maî repede.
Megaluza, săraca, într'una o podidîaii lacrimile şi numai furca pieptului eî sciâ ce noian de patimi şi ce dogore o mistuiâ şi de dorul lui Constantin şi de ruşinea faţă cu lumea.
Cum slăbise sărmănica, de aî fi suflat peste ea, se fpîngeâ în două.
Tdmna se apropia; şi sfîrşitul istoriei nostre vine. Intr'o seră, sora Megaluza, după vechiul eî obiceiu, rătăciâ prin poiană, aşteptând mereu pe Constantin să vie. Dar Constantin — nu se arătă de nicăieri.
Megaluza steteâ trîntită pe pajiştea verde, capul îî ardeâ şi trupul îî eră mistuit de frigurile nerăbdării. Luna, liniştită şi nepăsătore ca în tot-d'auna, trimetea radele eî dulci şi blîndi peste intrega fire şi o linişte desăvîrşită cuprindea poiana.
Dar .... ce foşnet se aude colo? ... ce se mişcă în tufărişul de de-alungul pîrîului ? o umbră de om ... şi încă una .. . da, Megaluza nu se înşeală .. . Recunosce pe Constantin.. . este el... e însoţit de o maică şi amîndoi se înfundă pe furiş în huceag.
Pe loc, ameţălă cuprinse pe biata Megaluza şi fără a maî sci ce face, se reped! în spre stîncile pîrâuluî, luându-se după urmele tllharuluî vieţii eî. Ajunsă la pîrâu, prăpastia eră mare, voia să trecă numai de cât dincolo şi’n neşcire cum eră, se prăbuşi din înălţimea stîncilor, drept în pîrâu ....
Peste cât-vâ timp, luna dispăru în nori şi o furtună se stîrni, cum sînt cele de la munte —. par’că ar fi fost prăpădenia pămîn-tuluî, — cari desrădăcineză arborii şi rostogolesc din locul lor stîn-cele şi le mută unde putere de om nu e în stare.
A doua di se lăţise vestea la mănăstire că printre stîncile de lângă poiană, s’a găsit trupul neînsufleţit şi zdrelit al unei surori. Sora Megaluza abiâ eră de recunoscut.
Şi aşa s’a isprăvit cu dragostea bietei fete, şi de atunci poiana asta frumdsă din spatele mănăstirii Văratecul, portă numele de Poiana-Ţigăncii, în amintirea soreî Megaluza.
Petre Petrcscu.
www.dacoromanica.ro
ALBINA
f)37
LAPTELE
Consumaţiunea laptelui şi a produselor sale a luat o des-voltare mare în străinătate. Mai cu semă în Germania şi în Anglia, în- mare parte şi în Elveţia, în Statele Unite ale Americeî, întrebuinţarea laptelui e generală. Nu e familie, care să nu fi fost pătrunsă de foldsele mar! ale acestui aliment. Lucrătorii din fabrici şi cei agricoli din aceste ţări, au ajuns la convingerea că e mai folositor a bea un pahar de lapte bun şi sănătos, de cât o ceşcă cu rachiu otrăvitor, şi dăunător sănătăţii. Produsele lăptdse iarăşi se consumă destul de mult în aceste ţerî, mai cu semă în Germania. Smîntîna, untul, brînza şi alte produse ale laptelui au luat locul diferitelor cărnuri uscate, mai în tot-d’auna vătămă-tore stomacului.
Pe de o parte că laptele e mai eftin, dar maî are şi avan-tagiul că hrănesce maî bine şi maî substanţial.
Chiar şi cârmuitoriî au început a preţui importanţa produselor lăptdse, introducându-se brîpza ca hrană în anumite cjile la soldaţi şi arestaţi.
Consumarea laptelui în timpul tinereţii are o inrîurire pe desvoltarea în viitor al corpului. S’a constatat că în părţile unde copilul de mic nu e hrănit cu lapte, mortalitatea e maî mare.
*
* . *
Laptele e cel maî firesc aliment pentru om şi singurul, cu care ne putem hrăni timp maî îndelungat, fără nici o scădere simţită pentru buna stare trupescă: el e fdrte nutri tor şi se preface 6re-cum pe nesciute în sânge. Cel maî bun e laptele de Auiră, muls de dimineţa, de la o vacă sănătosă hrănită la grajd cu fin bun. Iarna laptele nu e atât de bun; de asemenea laptele de seră e maî slab de cât cel de di-mineţă. Pe urmă atîrnă şi de cu cea ce se hrănesce vaca. Dacă se hrănesce cu ierburi, laptele e maî apos şi adese-orî unele dintre sucurile Ierburilor trec în lapte şi-î dau un miros ori gust cu totul deosebit, care nu în tot-d’auna e priincios.
Fdrte bine-î priesce omului laptele călduţ crud, aşa cum a fost muls de la vacă. Lapteie fiert e maî puţin nutritor şi se mistuie maî greu.
www.dacoromanica.ro
ALBINA
538
Laptele fiert însă se păstreză mai bine, maî ales ţinut fiind la un loc răcoros şi zvîntat, însă nu la aer liber. Maî bine se păstreză laptele la o temperatură de 8—10° R. Vasul de lemn, porţelan, sticlă orî lut, în care se păstreză laptele, trebue se fie cu deosebire curat. Vasele de metal şi maî ales cele de aramă nu sînt bune pentru păstrarea laptelui, fiind că ele îl pot otrăvi.
Laptele bun e alb şi gros, e dulce şi nu are nicî un miros neplăcut. Lăsând să ca<jă o picătură de lapte bun pe unghie» ea nu se scurge, ci rămâne rotundă, iar lăsând o picătură în apă curată, laptele bun cade la fund.
Manolc.
PLANTAREA RICpITEI
♦
Richitele se planteză tdmna sau primăvara. Plantaţiunile operate în cursul lunilor Noembrie şi Decembrie oferă folose însemnate, pentru că ticnitele suferă maî puţin de secetă în anul următor. Cu tote acestea plantaţiunile de primăvară sînt cele maî obicinuite. Pe cât se pote operaţiunea plantării trebue să se termine de la 15 pînă la 20 Aprilie.
Înmulţirea prin butaşi este singură întrebuinţată în cultură. Butaşii de richită pentru plantaţiune se fac din cei maî frumoşi lăstari, cu coja netedă, nepătată, nici sbîrcită, pe care-î t-uem d'asupra unui mugure, lungi de 25—35 cm. E mai bine să întrebuinţăm la facerea butaşilor richite avend un an de vîrstă, când sînt destul de rezistente pentru a pute fi înfipte în pămînt fără a se încovoia. S’a observat că butaşii făcuţi ast-fel lăstăresc cu mai multă vigore de cât cei de 2 sau 3 ani. Butaşii se taie puţin înainte de plantare, nici odată însă în timpul când lemnul este îngheţat. Se pote, cu tdte acestea, să-î preparăm cu una sau 2 luni înainte de plantare; în timpul acesta este de ajuns se-î conservăm în pămînt puşi în şanţuri, având grijă se punem între fie-care grămadă de butaşi un strat de pămînt. Plantaţiunile de richită la distanţe mari nu se recomandă pentru-că resultatele obţinute nu sînt mulţumitore.
D l Krabe care are o experinţă de peste 30 ani în cultura comercială a richitelor este tot de acestă părere. D-sa condamnă în mod absolut plantaţiunile pre rari. Un număr de 75.000—100.000 tulpini de richită pe aceiaşi întindere dau lăstari de 2—3 orî maî mici pe cari nu i-ar fi dat, dacă numărul richitelor plantate pe a-
www.dacoramanica.ro
ALBINA
539
ceiaşî suprafaţă ar fi fost îndoit sau întreit. Cu tote acestea masa lemnuluî produsă este aprope aceiaşi, numai că o plantaţiune rară ne dă lăstari robuştî, dar mal rari, pe când o plantaţie desă ne dă smicele multe, subţiri şi mlădiose. Acest resultat este cu atât maî raţional cu cât valdrea comercială a lăstarului ast-fel obţinut este maî mare.
Ca tdte vegetalele, richita în masiv rar se ridică puţin, se îngroşă şi produce lăstari laterali, cea ce-î scade valdrea comercială pentru-că la împletituri richita se rupe din punctul ramificaţiunilor. Salix a-migdalina, specie excelentă, tot-d’auna ne oferă acestă particularitate nefavorabilă, când tulpinele plantate sînt pro mult rari. Să nu uităm că în tot-d’auna lăstarii lungî, mlădioşî şi neramificaţî au va-lore comercială maî mare.
Să citeză richităriî cu renume în cari plantele sînt puse în linii depărtate de 45 cm. şi pe linie numai de 15 cm., cea ce repre-sintă 148.000 tulpini pe hectar; avem cu modul acesta richitâfină pentru înpletituri de lux. Multe richităriî pentru înpletiturî fine create acum în urmă în Francia (Aisne) au pînă la 250.000 tulpini pe hectar.
D-l de Bruyn, ministrul agriculturii ^elgiene, este forte mulţumit de noile sale plantaţiunî de salix viminalis făcute la 25 c. m. distanţă în tote sensurile. Este lucru netăgăduit că plantaţiunile dese luptă cu maî mult succes în contra parasitismului. Din potrivă, profesorul Damseaux recomandă plantaţiunile cu 45.000 butaşi pe hectar şi adaogă că varietăţile cultivate în general în Belgia şi în Olanda nu permit de cât
0	depărtare de 60 cm. între linii şi 40 cm. între tulpini pe linii, cea ce dă 41.500 plante pe hectar.
Butaşii de richită se vînd de obiceiu 2—3
i
lei mia. Plantaţi la loc definitiv, costul lor se urcă la 5—8 lei mia.
Plantaţiunile se esecută întindend o sfdră cu noduri la distanţele unde trebue se înfigem butaşii, cu mâna ori maî bine cu plantatorul re-presentat prin figura 12, având 80 cm. pînă la
1	metru lungime, şi o pedală la 35 cm. de la vîrf, care ne permite să înfigem unelta la adîn-cimea la care voim să facem plantaţiunea. Putem înfige butaşii în sol pe lungimea de la 3—5 cm.
Când pămîntul este pe costă şi ne temem să nu fie rupt de ape, vîrful plantelor să îndrepteză în sensul opus înclinării.
www.dacoromanica.ro
540
ALBINA
Pentru a planta un hectar trebuesc 25—30 dile de lucrători.
S’a recomandat şi plantaţiunea butaşilor cu plugul, procedeu care nu este de loc practic.
După cum sfătueşce Koltz, şi după cum în Olanda, urmând procedeul acesta, s’au obţinut resultate extraordinare, când este vorba se plantăm în apă şi să construim ţărmuri artificiale, ţesem richi-tele tăete prdspfit în grătil sau coşuri! pe cari le umplem cu pâ-mînt şi ast-fel le menţinem sub apă prin pietre sau prin ţăruşi. Aceste coşuri se pun unul d’asupra altuia pină ce ajungem la nivelul apel. Richita amigdalină se întrebuinţeză tot-d’auna în scopul acesta.
L. Magniet şi 6". P. Radiant!.
Cât timp se cere pentru mistuire.
Doctorul Beaumont a stabilit pentru cele inaî de căpetenie alimente, următorea scară mijlocie, cu privire la timpul cât se cere pentru mistuire:
Pictore de porc.............................1 ceas.
Pesce şi friptură de vînat..................iy2
Pâine sau laptd.............................2	»
Carne de porc sau de gâscă..................2l/2
Carne de vita (friptă)......................3
Carne de porc (friptă).	. ...............3y4'»
Pâine uscată................................3s/4
Carne de vită (fertă).......................4
Friptură de viţel...........................4
Friptură de oîe.............................4'/2	»
Ouă fierte, moi.............................4l/2
Oue fierte, vîrtose.........................5
Carne de vită (sărată)....................... 5l/2	>
Carne de porc (sărată)......................6
tfanolc.
www.dacoromanica.ro
ALBINA
541
SFATURI PRACTICE
Cnrăţitor de apa, (filtru) fără parale.
întrebuinţarea apelor murdare, dau loc în cele mal multe caşuri, bălelor celor mal grele. Epidemiile la omeni, epizotiile la animale, au adevărata causă în apa murdară.
Pentru ca apa să iie bună de băut, trebue să fie limpede, curată, fără gust şi fără miros.
Nu tot-d’a-una putem găsi apă care să împlinescă aceste condiţii. De obiceiu bem apă din puţuri cu gust sălciu, iar din rîurî pline de tot felul de necurăţenii.
Aceste ape trebuesc neapărat, psentru a nu fi vatămătore, să iie mal întîi fierte şi apoi curăţite (filtrate). Prin fierbere apa se curăţă de milionele de vermişorl forte mici, cât nu pot fi veţluţl cu ochii, ce silit în ea şi mal cu semă în apele stătâtdre, iar filtrul o face frumâsă la vedere şi b-ună la băut.
Fiind însă că nu în tote locurile găsim filtrurî şi nu la tâtă lumea îi dă mâna să cumpere, iată un mijloc prin care OrI-cine îşi pote face singur filtru, ba pote chiar mai bun decât acele cumpărate:
Se ia un butoiaş, se aşaşlă pe 2 căpătâie în picîore, apoi la partea din jos a doge! i se pune o cană; cam la a treia parte din înălţime de jos în sus i se pune un alt fund, căruia i se face cu un burghiu (sfredel) mic, de la 20—50 găuri, după mărime. Se pune apoi peste acest al doilea fund o pătură de 12—15 centimetri, cam o şchiopă grosime, cărbuni mărunţi sau chiar jăratic stins, peste cărbuni se aşadă cam de 2 degete de gros nisip de rîu, bine spălat şi curăţat’ peste nisip se pune de un deget grosime, pietriş: totul se acoperă* cu o bucată de flanelă curată.
Se târnă apoi apa pe de-asupra, care trecând în locul rămas între cele 2 funduri, e curăţată prin nâsip de tote murdăriile, iar cărbunii îl iau mirosul urît şi gustul rău.
Acest soiu de filtru, e mult mal bun, de cât filtrele de piatră, cari se obicînuesc de obşte prin oraşele nostre, şi cum se vede, costă forte puţin.
Când nu mal funcţioneză bine, e de ajuns să se reînoiască cărbunii, punendu-se alţii.
Omenii cari ţin la vitele lor, pot face ca şi ele să bea apă curată în chipul următor:
Se desfundă un butoiu la un capăt, iar cel-l-alt fund se gă-uresce în mal multe locuri (50—100 găuri). Se pune apoi înăuntru una lîngă alta mal multe pîetrâîe, nu tocmai mari, de-asupra se tornă nisip subţire, apoi se pun ciubuce de cărbuni, peste cari se pune din nou nisip. Peste ele se aşadă fundul ce am scos, pe care de asemenea îl găurim. Să aşadă apoi acest butoi pe nişte bolovani, sau pe pari, în iazul, balta sau gârla, unde adăpâm vitele, aşa cât să remăîe afară numai atât cât e nevoie ca vitele să-şî bage capul înnăuntru. Apa pătrunzând în butoiu, pe dede-supt, şi trecend printre bolovanii, cărbunii şi nisipul pus, Ies de asupra curată, şi pe măsură ce este băută, alta vine în loc.
www.dacoromamca.ro
542
ALBINA
Nu putem în cleajuns îndemna pe cultivatorii de vite, mal cu seină în localităţile, pe unde nu sînt ape curgătore, de a întrebuinţa acest mijloc de curăţire a apei, şi avem bună nădejde, că multe din bolele cari bîntuîe astăţli, cea mal mare parte din satele nostre, dacă nu vor pieri cu totul, cel puţin se vor rări mult. Când ine gândesc, în timpul căldurilor celor mar!, cum bietele vite obosite de muncă şi aprinse de căldură, beau cu lăcomie apa murdară de prin şanţuri şi tot felul de lacuri, nu stau un minut la îndoială să dic, că boia le-o dau singuri cultivatorii, caid n’au nici o grijă de ele.
Const. C. Pop.-Taşcă.
MANUAL DE AGRICULTURĂ RAŢIONALĂ
DE
d-l Dr. G. MAIOR,
pofesor la şcâln centrală do agricultură şi la seminarul Nifon.
Acesta e titlul unei cărţi de agricultură, care de şi a apărut deja de câte-vâ luni, totuşi credem a face un serviciu numeroşilor noştri cititori, în deosebi institutorilor, învăţătorilor şi preoţilor, arătându-le pe scurt cuprinsul acestei cărţi.
Vorbele «agricultura raţională» ine fac să ine întreb: Ce se înţelege prin ele? Există şi o agricultură ncraţională'l
Prin agricultură raţională trebue să înţelegem folosirea pă-mîntuluî în aşa chip, în cât să dobîndim producte (animale şi vegetale) de cea mai bună calitate şi în cantitate cât de mare cu mijloce cât de mici, dar cu condiţiune de a nu sărăci pămîntul, ci de a-1 ţine în putere statornică.
Acesta e înseşi definiţiunea sciinţeî agricultureî şi s’ar păre, că fie-care cultivator se supune ei, căci cine n’ar voi să aibă producte cât de multe şi cât de bune, cu mijlocele cele mai mici? Aşa este, dar pînă acuma nu putem susţine, că la noi se cruţa puterea de producţie a pămîntuiuî. Ei bine, în acest cas agricultura este neraţională.
Afară de asta forte mulţi cultivatori, maî cu samă cei mici, folosesc greşit ogorul lor: nici nu păstreză condiţiunea de mai sus, nici nu dobîndesc cantitatea cea mai mare de producte şi deci venitul cel mai mare.
Aşa se face, că noi vorbim, atât de des şi cu drept cuvînt, de agricultură neraţională sau rău chibzuită?
*
* *
M’am abătut ast-fel puţin de la subiect, tocmai în scopul de a spune, că unul din mijlocele de a înlătura agricultura neraţio-nală este şi aci tot învăţătura, răspîndirea cărţilor de agricultură printre cultivatorii de totă mâna.
Din acest punct de vedere salutăm cu deosebită bucurie cartea d-luî Maior. Acestă carte este numai partea I (Agrologia sau agricultura geiierald) din opul, ce autorul şi-a pus în gând a scrie. Intr’adever d-sa făgăduiesce, în precuvîntare, că va publică încă trei volume.
www.dacoromamca.ro
ALBINA
548
In aşteptarea celor-alte volume, să ne ocupăm puţin de partea întîî: ea cuprinde 516 pagini, format octav mare şi 250 figuri în text. Agrologia d-luî Maior este ast-fel cea mai completă şi mai mare carte de agricultură, din câte s’au scris pînă acum. (1)
Cuprinsul ei este împărţit în următorelţj 12 capitole: 1) plantele şi viaţa lor, 2) despre pămînt, 3) situaţia şi clima, 4) îmbunătăţirile agricole, 5) cultura pămîntului, 6) îngrăşarea lui, 7) semănatul, 8) întreţinerea culturilor, 9) recolta productelor, 10) treeratul şi curăţitul lor, 11) păstrarea lor şi 12) mijlocele de transport.
In primul capitol se face pe scurt anatomia, organografia şi fisiologia plantelor, iar al doilea tracteză mai pe larg despre pămînt: origina şi formaţiunea terenurilor arabile, proprietăţile fisice ale pămîntului şi diferitele feluri de teren.
In capitolul al treilea se vorbesce de situaţie şi climă (îndeosebi despre clima ţării nostre), apoi despre atmosferă şi apă, ca factori în vegetaţia plantelor.
Capitolele următore conţin tote cunosciinţele relative la munca pămîntului (punerea lui în cultură, îmbunătăţirea şi îngrăşarea Jui, ete., la întreţinerea culturilor, recoltă, păstrarea şi transportul productelor.
O simplă înşirare a tuturor cestiunilor tratate de autor ne-ar duce prea departe: de acea me mulţumesc a spune că cartea este, complectă.
Tiparul este forte bun, iar figurile, cari împodobesc textul, sînt. forte bine executate ; rar se vede la noi o carte cu figuri atât de curate.
Opul d-luî Maior este încuviinţat de Ministerul agricultureî şi întocmit de autor «pentru usul şcolelor de agricultură, pentru învăţămîntul particular şi ca carte de consultat pentru agricultori, etc. >
In deosebi cartea e de mare preţ pentru preoţi, învăţători şi institurori, care au a predă noţiuni de agricultură.
«Agrologia •> e scrisă în o limbă uşoră, aşa că va pute fi folosită chiar de către agricultorii practici, care n’au învăţat a-gricultura în şcolă.
Cartea d-lui Maior mai trebue luată şi din alt punct de vedere: ea înfăţişezâ fa un loc o muncă seriosă şi înainte de tote desinteresată, căci dacă în alte sciinţe cărţile de învăţătură pot aduce venit scriitorilor lor, în agricultură, din nenorocire, o asemenea întreprindere pote sfîrşi cu perdere bănescă. De, acea d-luî Maior se cuvine nu numai lauda riostră că a înzestrat literatura cu o carte atât de bună, ci şi totă încurajarea putin-ciâsă.
Ţin să notez aci că Agrologia d-lui Maior a fost forte bine primită în Transilvania, unde diferitele aşezăminte culturale românesc! au cumpărat un mare număr de exemplare. N’ar fi măgulitor ca noi, ţară eminamente agricolă, să rămânem în acesta privinţă, înapoia fraţilor noştri de peste munţi!
(1) Cei care au Bcris primelo cărţî didactice de agricultură sînt d-niî P. S. Aurelian, S. Moga, P. S. Radianu şi alţii.
www.dacoromamca.ro
544
ALBINA
Agrologia costă 7 lei, pentru învăţători, preoţi şi agricultori mici-6 lei, un preţ mult mai ieftin, de cum se vînd cărţile în alte părţi.
Felicităm pe d-1 Maior şi-î dorim isbîndă deplină în continuarea operei sale.
N.	0. Popovicl-Litpa.
ADRESE CĂTRE REDACŢIE
Vă(Jend scopul frumos ce-1 urmăresee comitetul acestei reviste de a contribui la cultivarea minţii şi inimii, mai ales a ţăranului, şi fiind convins de necesitatea de a se lucră cât mai mult în acesta direcţie, nu pot face alt-fel de cât a primi cu deosebită mulţumire onorea ce-mi faceţi, propuindu-mi a fi şi eu printre colaboratorii acestei reviste.
I. Panaitescu
Profesor de istorie la Liceul Mihaiu Vitâzul.
*
Me simt măgulit că v’aţi adresat şi la mine în chestia colaborării la «Albina» şi ve făgăduesc că, după puterile mele şi timpul de care dispun, voiu aduce şi eu neînsemnatul m*eu obol.
C. Gal muşchi
Profesor la Liceul din Ploescl.
*
Felicitându-ve pentru frumosa d-vdstră întreprindere, me grăbesc a ve răspunde că ve dau cu plăcere modestul meu concurs.
Radu 1). Rosetti.
*
Revista îmi place forte mult şi a făcut o bună impresie; de aceea me voiu şi strădui să o popularizez intre învăţătorii şi ţăranii noştri.
Dr. Petru Şi>an
Profesor în Sibiu.
Urez din suflet viaţă lungă «Albinei».
Const. Popescu
Inveţător Coin. Glâmboccl (Muscel).
INFORM AŢIUNI
Sosindu-ne pînă acum puţine respimsun la întrebările puse în No. 12—13, amânăm publicarea lor pentru No. 18.
*
In No. viitor vom începe publicarea cunoscut ului «Necrolog al lui Ştefan cel Mare *, una din cele mai li'nmdse lucrări ale trecutului nostru literar.
*
Mat mulţii cititori din comunele rurale ne râpă să dăm în revistă o dare de stimă de tote întîmplările din cursul săptămînii Pentru a satisface cererea d-lor, în locul obicinuitei «Cronică politice> lunare vom publica repertoriul faptelor importante de la noi şi din străină-ate sub titlul «Intimplarile săptămânii*.
www.dacoromanica.ro