Anul I. Duminică, 9 Noembrie, 1897. No. 6. REVISTA ENCICLOPEDICA POPULARA APARE IN FIE-CARE DUMINICA Inaugurarea Iaşii, a doua capitală a ţării, s’au îmbrăcat în haine de serbătore în ijilele de 20, 21, 22 şi 23 Octombre. M. S. Rebele şi Regina, iubiţii noştri Suverani, au mers să presi-deze solemnitatea inaugurării noului palat al Universităţii. Ca martor ocular, pot mărturisi că rar am vecjut vre-o dată mai multă însufleţire în viaţa poporului român, ca de data acesta. Spun şi bătrînil că aşâ ceva n’au avut fericirea să Araijă locuitorii Iaşilor de multă vreme. Şi eră natural ca mare veselie să cuprindă sufletele Ieşenilor în aceste fru-mbse rjile, căci, pe lîngă că eră vorba de inaugurarea localului celui maî înalt institut de cultură de peste Milcov, în acelaşi timp se fădeâ şi primirea Suveranilor noştri, cari nu văduse Iaşii de mal mulţi ani. Serbarea inaugurării localului Universităţii s’a făcut în cjina de 21 Octombre, ora 10 de dimineţă. Cu acestă oca-siune d-1 Haret, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Tublice a a ţinut un fdrte frumos discurs, pe care îl reproducem aci *în întregime. Sire, Domnă, Vechiul adăpost al măririi trecute a glorioseî Moldpve, cetatea unde s’a făptuit unirea şi unde prin acesta s’a pus temelia măririi presente a ţării, vede astăzi înălţându-se în sînul1 seu un monument, care va li unul din factorii cei maî puternici ai măririi patriei în viitor. Iaşii vor continuă dar vechia lor tradiţie, de a vede destinele • A Urina - • 11 www.dacaramamca.ro A Mii NA 162 Universitatea^din. Iaşi. . ; '. / www.dacoromanica.ro AL BIX A 163 cele mai însemnate ale acestei ţări legate de destinele lor. Ochii tuturor Românilor vor continua a fi aţintiţi asupra Iaşilor. Dintre aceste ziduri, de unde aii eşit, aţâţi vajnici lucrători la edificiul măririi naţionale, vom vede ridicându-se încă şi alţi luptători, tot aşâ de ageri, tot aşâ de neînfrînţî ca şi cei pe cari î-a mai dat vechia capitală a Moldovei, pentru-că şcola este locul unde se oţelesc inimile, unde se înalţă sufletele în iubirea de ţară, de de bine şi de adevăr. Fost-au timpuri vifordse, când Domnii ridicau ziduri de cetăţi pentru idăpostirea neatârnării ţării şi bisericii, pentru a întări puterea sutîeteseă a apărătorilor ei. La vremuri de nevoi, când legea şi moşia erau primejduite, se ridicau voinicii cu miile; Domnul luă spada într’o mână şi crucea în alta, se punea în fruntea lor şi cu toţii, la adăpostul zidurilor cetăţilor şi a codrilor seculari, puneau piept de apărare contra potopului cotropitor. Aceste timpuri le-am apucat şi noi. Veijut-am şi noi valurile vrăjmaşe bătând hotarele; vedut-am şi noi pe Domnul ţării, trăgând spada Sa neînvinsă şi cliîemând pe viteji la luptă; vedut-am şi noi ridicându-se voinicii cu miile şi făcând cu pieptul lor zid de apărare ţării; vedut-am stegul purtat de fii Iaşilor, dus peste şanţurile duşmanului. Astădî au trecut acele vremi. Cerul s’a înseninat şi ţara, întărită, liniştită şi respectată, pdte păşi cu tărie spre îndeplinirea chemării sale în lume, sub conducerea înţeleptă a Majestăţii Tale.- Chemarea ei este de a purtă faclia de lumina pentru dînsa şi pentru alţii. Şi de aceea înalta solicitudine a Majestăţii Tale nu a lipsit nici odată şcoleî. Sub acest puternic scut, şcolele nostre s’au înmulţit, s’au îmbunătăţit; localuri noui şcolare, adevărate palate, s’au ridicat şi se ridică în tote părţile, piuă şi prin satele cele mai depărtate. In acestă uriaşă lucrare, fie de înjghebare din nou, fie de prefacere, Universitatea din Iaşi ocupă locul de frunte. înfiinţată la 26 Octombre 1800 de repausatul întru fericire Domnul Alexandru Ion Cuza, după îndemnul marelui bărbat Mihail Kogălniceanu, Universitatea de Iaşi fu instalată în fosta casă Ros-novanu, cumpărată anume pentru acest scop. Profesorii cei mai vechi ai ei îşi mai aduc aminte cum, pe la început, acesta clădire se găsiâ încă pre mare pentru instituţia ce se crea. Şi nu e de mirare. Pe atunci Universitatea cuprindeâ numai câte-vâ cursuri de la facultăţile de drept, de litere şi de sciinţe. Ii lip-siau însă cu totul colecţiile sciinţifice, laboratoriile, conferinţele ; biblioteca mai că nu există. Munca stăruitore a profesorilor pe de o parte, sprijinul energic al Statului pe de alta, au făcut ' ca tote acestea să se formeze încet, încet. Creaţiunile se^ucce: www.dacoromanica.io ALBINA 104 dară repede, mai ales de veri-o 20 de ani încoce, aşa că în curînd casa Rosnovanu ajunsese neîncăpetore; şi când, în 1888, s’a înfiinţat şi facultatea de medicină, a trebuit să i se caute loc aiurea. Sciinţa astâdi este domini mare. Ea nu se pote desvoltâ cu vi-gore, nu pote da rdde de cât când i se dau multe mijloce de lucru, mult loc, largă instalaţie. Universitatea de Iaşi nu putea dar să dea ceea ce se aşteptă de la dînsa, pe cât timp eră instalată în-tr’un mod aşâ*de neîndestulător. Şi de aceea încă din Aprilie 1886, Camerele legiuitore, după propunerea guvernului de atunci, votară primul credit de două milione, pentru ridicarea unui palat nou anume pentru facultăţile de di'ept, de litere şi de sciinţe, lăsându-se vechiul palat exclusiv pentru facultatea de medicină. Se cumpărară îndată terenurile necesare, şi se încredinţă facerea planurilor d-lui arcliitect Blanc. Profesorii alcătuiră programele instalaţiilor ce le erau necesare; d. Blanc, după indicaţiile lor, făcu planul care fu gata în primăvara anului 1888. împrejurările nu permiseră executarea lui atunci. I se aduseră diverse schimbări. Dar, în fine, peste o ani, la 23 Maiu 1893, se puse piatra fundamentală a măreţului edificiu pe care aţii îl vio dem desăvîrşit. Domnilor profesori, D-vostră sînteţî unul din cei trei factori, cari formeză Universitatea. Statul remite adî în mâinile d-vostre palatul pe care i-1 destină. L-a făcut larg, bogat, luminos; l-a înzestrat cu tot ce cere sciinţa în starea ei actuală. Nu lipsesc nici colecţiile de sei-inţă, nici instalaţiile necesare. Mijlocele de lucru le aveţi; acum puteţi lucră cu spor şi hărnicie. Câmpul de activitate ce se deschide înaintea d-vdstră este splendid. D-vostră aveţi a cultivă sciinţa în ce are ea maî înalt şi mal nobil. D-vostră veţi face ca iubirea a deverului să fie cultul tinerimii care vă va ascultă. Prin d-vostră, a doua capitală a ţării va fi centrul intelectual, a cărui-strălucire se va întinde departe, puni dincolo de graniţe, şi unde mii de tineri vor veni să primescă lumina adevărului. Bătrâni] municipiu, al cărui destin de trei secole este nedespărţit de destinul ţării, va li şi maî departe făuritorul de cetăţeni luminaţi, devotaţi .adevărului, apărători neînfrînţi ai patriei la vreme de nevoi, lucrători neobosiţi pentru binele şi gloria ei. D-vostră, d-lor profesori, veţi ave nobila sarcină de a li pregătitorii acestei falange a viitorului; d-vostră veţi fi aceia cari îi veţi inspiră focul care dă putere la luptă şi virtutea care nu cunosce piedici, când e vorba de îndeplinirea datoriei. Ce rol pote fi mai admirabil de cât acesta ? www.dacaramanica.ro AL l51N A 1(55 Tineri studenţi, Noill palat al Universităţii ieşene îşi deschide -a Cuvintele Maj. Sale Regelui au fost primite ca aplause nesfîrşite din partea numerosului public ce asista la ser bare. In urmă s’a visitat frumosul local al Universităţii şi s'a semnat şi pergamentul pentru vecînică aducere aminte a acestei serbări. Trebue să adăogăm că acest palat al Universităţii formeză o podbbă pentru oraşul Iaşi şi că s’ar pute mîndri cu el ori şi care altă Universitate din ţările eivilisate. p. u. www.dacoromamca.ro 168 ALBINA NU BEŢI RACHIU! Sint mai multe otrăvuri cari vatâmă şi strică unor părţi anume din corpul omenesc. Bună-oră e otravă care strică sângelui, alta muşchilor, alta mâ-duvel, alta creeruluî şi aşa mai departe. Alcoolul este otrava minţii. Ea se găseşte in rachiuri. Se scie, că creerul este compus în cea maî mare parte din materii grase şi alcoolul are o însuşire cirtotul curidsă, de a fi atras de părţile grase ale corpului şi maî cu semă de creer. Prin firea lui, alcoolul înghiţit, ainestecându-se cu sângele se alipesce mal uşor de celulele creeruluî, le irită, le aţîţă şi le paraliseză. Alcoolul strică moralitatea şi sănătatea paparelor, nirnicesce puterea de traiu a dmenilor, aduce sărăcia, face să se îmulţeseă crimele şi să se nască o mulţime de boli, pe cei hoinari ii trîntesce la părnînt, încuîbeză nebunia, împinge la sinucidere, aţîţă la stricarea tinerimii, sfarmă iscusinţa meşteşugarului, stinge inteligenţa omenescă, mic-şoreză puterea de muncă a. individului, aduce stir-piciunea şi face săi descrescă popula fi unea. Prin alcool rasa se stinge, iar beţia, care pune pe om pe cea din urmă treptâ animală e ruşinea cea maî degradatore, care a putut vr’odată să lo-vescă neamul omenesc. Când omul e beat, slăbirea creeruluî începe de la părţile cele maî delicate, cari servă facultăţilor nostre maî alese. Maî întâi ti pierdem atenţiunea, judecata şi voinţa; în timpul beţieî nu putem urmări o idee puţin maî încurcată şi tară voinţa ndstră ne facem îndărătnici: încăpăţînarea beţivilor e vestită. Instinctele, patimele şi imaginaţiunea nostră sînt aţî-ţate de odată. Se produce un desechilibru în tot corpul. Pentru patimi sîntem omeni mari, în timp ce mintea ne-a scăzut ca la copii. In starea beţieî pierdem orî-ce măsură şi îndrăznela îî ia locul; ne www.dacoromamca.ro ALBINA 1H9 facem ambiţioşi, lăudăroşi, închipuiţi, piedicile şi greutăţile dispar înaintea ndstră, autoritatea şi disciplina o dăm dracului şi ne lăsăm a fi tîrîţî de ideile şi de îndemnurile nostru cele mai fără frîu şi fără rînduială. Fericirea beţiei şi entusiasmul sc stinge repede. Furia, mânia şi violenţa iirmăză stării veseliei de 0 clipă. In eas când beţia nu este violentă apoi este tristă. Tote simţurile omului se întunecă sub inrîurirea otrăvii alcoolice şi dacă în primele momente starea lui se pare mai bună, după cât-vâ timp începe a redă realitatea lucrurilor şi ideile cele mai negre îl copleşesc şi de multe ori ideia de a se sinucide 1 se nasce în cap, pentru ca să curme odată pentru tot-d’a-una cu viaţa lui miserabilă. Mai întîiu bea ca să-şi producă bre-care veselie; veselia pe care o căută atâta neînfăţăşându-i-se, ur-meză a bea de durere, pînă în adevăr scapă de ea căijend damblagiu. Ve reamintiţi negreşit cu toţii chipul beţivului: Ochii nesiguri căutând aiuriţi în toţe părţile, cu pleoapele îngreuiate, cu capul tremurând, cu vorba îngăimată şi d’abia ţinendu-se pe piclbre; nu trece multă vreme şi sărmanul om robit patimeî beţiei cade sdrobit, nesimţitor la lovituri, muşcături şi împunsături, nesimţitor nici la frig şi nici la căldură. Acestea sînt stările repezi prin cari trece un om care e cuprins de patima beţiei alcoolice. Când alcoolicul ajunge în starea cea din urmă a beţiei, tot felul de vedenii încep a i se arătă şi nebunia îl cuprinde. Şi i se pare, că totă lumea îi vrea răul, începe a vede spirite şi ideia de a se ucide, se nasce repede în el. Nici o bolă nu produce atâtea sinucideri, ca alcoolismul. C. www.dacoromanica.ro ALBINA 170 M6NUMENTUL DE LA TtE5B<3ÎENl In di un de 27 Octombre s’a inaugurat, în câmpia de la Res-boîeni, monumentul ridicat de oficerii regimentului 15 de infanterie, care portă chiar numele da «ResboienI . Acesta nobilă iniţiativă onoreză mult pe vitejii militări/ cu atât mai mult, cu cât au ridicat monumentul cu propriile lor mijloce, ne făcend apel Ja persdne străine. Monumentul este înalt de vre-o 4 metri, lucrat din piatră de Tarcăii. In vârf este un vultur cu aripile desfăşurate, sfîşiid un drapel turcesc. Pe laturile monumentului se află un medalion, representând chipul lui Ştefan, şi un baso-relief care înfăţişază pe vitezul Domn, in mijlocul luptei. Aceste lucrări se datoresc sculptorului Hegel. Se află asemenea şi diverse inscripţiunî, din cari reproducem următorele: «Acest mic semn comemorativ e dedicat în anul 1397, de către corpu1 «oficierilor regimentului 15 Răsboîenî, ca un semn de amintire marelui Domn. «Micul monument va aminti etern Românilor pe marele Domn.» «Nemuritorului eroii şi atlet al lui Crist, lui Ştefan cel Mare, care la 26 Iu-«lie 1476 în acest loc, vitejesee, cu răpunerea vieţii a apărat neatirnârea «Moldovei şi existenţa naţiei românesci, contra oştirilor musulmane comandate de Mohamet.» După sfinta slujbă, s’au rostit mai multe discursuri de către d-nii colonel Mihăescu, V. A. Urechiă, presidentul de onore al comitetului, căpitan Popovicî, Caloianu, A. D. Florescu, Tamara, Danielopol, Vlădescu, Malhasovicî, Filip. D-nii Radu Rosetti şi G. Murim au recitat versuri de ocasiune. S’au depus apoi pe mo-iiumet un mare numer de corone. Regretăm că nu ne permite spaţiul să dăm in întregul lor Iote aceste frumose cuvîntâri; reproducem numai câte-vâ pasagiî din a d-lui Urechiă şi a d-luî Stef. C. Ion, inspector şcolar. Nu in îngustul cadru al unui discurs ocasional — (Jice d. V. A. Urechiă -pote încăpea naraţiunea vieţii- şi a făptuirilor gigantului Domn. Răsboielc lui cu Polonii, cu Tătarii, cu Ungurii la 1463, când îşi făcu invasiunea in Ardei, apoi resboiul de. la 1467, când sdrobi la Baia pe Mateîu Cor vin, regele Ungariei, care Matelii Corvin, după mărturia lui Dlugos, nu scăpă cu viaţă de cât rănit şi deghizat iu haine de ţăran român; t6te aceste sin t fapte cari as tării le scie cel mai mic şcolar din clasele primare. Asemenea cine din acesta adunare nu scie cum in anul 1475, la Racova, Şlefan-Vodă cu 40.000 de ostaşi spulberâpeste 120.000 de Turci? Şi aci, unde piclorele nostre calcă, deşteptând fiori in sufletele riostre, pămîntul roşit de sânge turcesc, dar şi de sângele celor căijuţi din Astea lui Ştefan-Vodă, în resboiul de la 1476 Iulie 26; şi aci, (Jicem. nu avem de a face istoria res-boiului. Destul este să amintim că acest loc de atunci şî-a căpătat numele de Rcsboieni. www.dacoroxnamca.ro www.dacoromanica.ro Monumentului de la Rnsboîenl. AMU NA 172 iResbolenU» De răspundere- nume ce M. S. Regele Carol I a dat regimentului XV, regimentului d-vosţrâ, domnilor oflcerî, cari inauguraţi at}i monumentul la treptele căruia ne' aflăm. Spirite supărăciose istorice v’ar pute dice: Dar, domnilor oficerî, d-vostră comemoraţi prin acest monument, nu o victorie, ci o înfringere a marelui Ştefan-Vodă. Acestora 'e veţi aminti deprinderea Senatului antic al Romei, de a intim-pina cu solemnă primire pe cei cari, fâcăndu-şi datoria in luptă, sc întorceau răpuşi. Acestora le veţi răspunde cu mine : Valea-A'bă nu este locul de învingere numai, ci acel care, mai mult de cât orî-care altul, glorifică vitejia oşteanului român. Aci «au poruncit Ştefau-Vodă de s’au pedestrit toţi să stee la răsboiu. să nu se nădejduiască nimeni în fugă, ci numai în arme. Şi dând răsboiu, vitejesce, dice Cronica, ait stătut lână la morte... CăTurciiadăogându-se cât nu se vedea locul de mulţimea lor... cât pre cei mai mulţi Moldoveni î-au stropşit şi î-au călcat cu caii, neavend nici un ajutor de nicăirî__aciîa a i-ămas biruit Ştefan-Vodă. Bine aţi făcut domnilor oficerî de a glorifica acesta învingere momentană a marelui Domn, căci cu acest monument, d-v6stră împrospătaţi în mintea şi inima tuturor Românilor, marile învăţăminte ce es din cele petrecute In acest loc la 20 Iulie 1476. Acest monument va aminti dar: Cum Românul scie să se lupte piuă la nnirte pentru apfărarea Patriei, fără să-î fie târnă de numărul covlrşitor al oştirii inimice; Spune-vâ lumii acest monument, că Românul pcite fi învins momentan, dar că victoria pină în fine se aşeijă sub drapelele oştirilor sale; Şi va mai grăi lumii române aeestă piramidă, de virtuţile mari ale femeii române, amintind cum o mamă eroică rjicea, după bătălia de la Valea-Albă, învinsului săă fiu: Mergi şi stringe oste, pentru ţară mori $i-ţî va fi raormlntul coperit cu flori! şi CUm : Ştefan se intorce şi din cornu-T sună, Oştea lui sdrobită de prin văi adună. . . Lupta iar începe. . . duşmanii sdrobiţî Cad ca nisce spice de securi loviţi Răsboiul de la Valea-Albă are în ochii istoriei însemnătate mai mare de cât cel de la Racova. Aci Ştefan Vodă are in faţa sa pre Mahomed 11, care a hotărit nimic mai puţin de cât să prefacă Moldova in paşalic. Apoi aci se dă lupta durerdsă şi cu Domnitorul muntenesc, carele ori nu Înţelese idealul mare, urmărit de Domnul Moldovei, Unirea-Principatelor, ori fu silit să-şi înşire oştenii săi alăturea cu ai lui Maliomet, în contra celuia care, învingând pe Turci, salvă de robie tot neamul românesc şi Europa întrogă........ Dar nimeni nu va fi făcut mai elocinte istoria răsboiulul do la 1476, do eât domnia-ta, D-le Colonel Gioseanu, cu bravii ofiţeri ai regimentului d-tale, cari aţi ridicat aci acest monument comemorativ. Oşteni, d-vostră prin aeăstă piramidă, proclamaţi cu glas răsunător eroismul marelui oştean de la 1476; cu o autoritate ce nu o pote ave un istoric profan iu ale răsbo-iuluî, d-stră, d-lor oficerî, mai luaţi încă în faţa Patriei prin acest monument www.dacoromamca.io A [.IUN A 173 comemorativ şi un mare ieg&mint, acela de a bine-merită tot-d’a-una de gloriosul nume de Răsboîenî, ce alt erou al naţiunii romane, Carol 1, a dat regimentului d-stră, scump talisman care v a îndemnat la lupta vitejescă' la Plevba şi carele in timpul de pace, v'a suggerat gândul să luaţi iniţiativa ridicării acestui monument. — Dar ce mică e acostă piramidă faţă cu măreţia faptei ce are a comemora! N’u numai pietrele megalitice pot comemora faptele istorice, pe marii eroi şi bărbaţi al naţiunilor. Cum şi de altă dată am spus-o: pe o mică scân-durică încape chipul mare al lui Dumnerleu; preacesta piramidă încape uriaşa amintirealuî Ştefan Vodă, representat aci prin medalionul datoritdalteîeminentul sculptorC. Ilegel.Iti un mic baso-relief de acelaşi artist încape amintirea giganticei bătălii, care abia cuprinsă este de istorie şi peste amintirea căreia, ca şi peste acea a gloriosului Ştefan-Vadă cel Mare. zadarnic se vor grămădi secolil. căci eternă va sta memoria lor pe cât va trăi sudarea românesc;!. Să cadă dar vălul care acoperă chipul in bronz al aceluia care va servi de model in vitejie regimentului de Răsboîenî şi să strigăm : trăiască memoria lui Ştefan-Vodă cel Mare ! Eternă fie memoria vitejiei de la Răsboîenî! Trăiască şi rnered spre glorie să păşescă regimentul de Răsboîenî, sub conducerea acelui emul glorios al Iul Ştefan-Vodă, care este Carol I, Regele României 1 I). Stef. C. Ion, după ce felicită pe oficeriî regimentului pentru patriotica lor faptă, continuă: Se vor împlini in curind patru secole de la mortea lui Ştefan cel Mare, neîntrecutul erou al creştinătăţii; totuşi măreţele lui fapte, munca neobosită ce a pus pentru apărarea patriei şi curîigiul său supra-omenesc au rămas de-apururea vil în amintirea urmaşilor, .şi ca un isvor nesecat de lumină ne-au condus necontenit tot înainte. Ne primind nici un ajutor de la puterniciiseî vecini, nebizuindu-se decât pe spada sa şi pe Dumnedeu, vitezul Voevod moldovean avea cea mal mare încredere în virtutea şi in patriotismul oştenilor săi; cu ei intră el în luptă, ii îmbărbăta şi prin sforţări uriaşe biruia armatele cu mult mal mari ale duşmanului. Acestă întinsă câmpie, pe care de astă ostenit, rănit la trup şi mai mult la suflet, ajunge la porţile cetăţii Nemţului, unde erau la adăpost câţi-vâ boieri bătrîni, visteria şi odorele ţării precum şi bă-trîna sa mamă Elena Doinim; de Ea se rogă să-I deschidă porta: Dar descliide-ţi porta.... Turcii ine ’nconjor, Vîptul suflă rece... rănile ine dor!. Aşa se rugă El, dar mărita Lui mamă, bătrîna Damna vedea în căderea Moldovenilor robia ţării şi călcâridu-şi pe ^Albina - www.dacoromaaica.ro 12 • 178 ALBINA inimă, în sufletul seu iubirea de ţară învinse iubirea de mamă şi nu-î dădu drumul, ci de pe zidurile cetăţii îî cjise acele măreţe şi frumdse cuvinte, cari neşterse trebue să fie în inima şi cugetul fie-căruî Român şi a fie-căreî Românce: Ce spui, tu, străine? Ştefan e departe, «Braţul seu prin taberî mii de morţi impai^e. Eu sînt a sa mamă, El e fiul meu. De eşti tu acela, nu-ţî sînt mamă eu. ,Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat Apoi tu aicea fără biruinţă Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă. ■ Du-te la oştire, pentru ţară mori, Şi-ţî va fi mormînlu ’ncoronat cu flori! Pentru întâiaşî dată, fiule, mi-aî înşelat nădejdile. Uitat-aî bre că porţi nume de vitez. Fugi, şi să nu te ’ntorci de cât biruitor. Fugi, să nu-ţî (Jică duşmanii că o fenice ţi-a scăpat viaţa. • Mîhnit Voivodul Moldovei plecă de aici; mii de gânduri îi muncesc; nici odihna, nici mâncarea nu-1 prind. Plecă singur; se duce amărît şi chinuit, Pentru întâia oră inima lui plânge; Ochii luî revarsă picături de sânge. Rătăcesce <}i şi nopte prin păduri, prin codri; se duce, pe Moldova în sus piuă la Voroneţ, unde petrecea în post şi rugăciune un bătrîn pustnic, Banii], departe de lume, departe de griji, într’un loc necălcat de urme omenesc!; la acel pustnic, Ştefan a năzuit şi plecând urmele înaintea moşneguluî călugăr, î-a cerut sfatul: Bunule Părinte! Sînt rănit şi ’nvins, «însăşi a mea mamă astăzi m’a respins! Viu să-ţi cer povaţă, dacă nu-î mai bine Turcilor Moldova d’astăfji să se ’nchine Daniil sihastrul Domnului a (Jis: — «Me înşală aufjul, ori eu am un visr* Capul ce se plecă paloşul nu-1 taie •Dar cu umilinţă lanţu-1 încovoîe. «Bacă mâna-ţî slabă sceptrul ţi-o apasă Altuia niaPliarnie locul tău îl lăsă, www.dacaromamca.ro AL HI NA 179 Căci mai bine este supus lăudat, L)e cât cu ruşine Domn şi atârnat.» Ştefan, în genunchi, rcspunde: Părinte, rogă-te să biruim. Desnădejdea-1 fuge şi curajul îl ia locul. Turcii în urma bătăliei s’au dus spre Sucăva ; au ars tîrgul, apoi s’au întors înapoi spre ('etatea Neamţului tot prădând şi jăfuind; dar nu mal aveau Turcii ce să mal mănânce, căci proviziile ce le veniau pe Marea Negrâ, fusese înecate de furtună; pe lingă fomete mal bîntulă în tabăra turcescă ciuma şi alte boli; a venit in ajutorul Moldovenilor însuşi Dunmcifeu. Ştefan se intorce şi din cornu-î sună Oastea lui zdrobită de prin văi adună, Lupta iar începe... duşmanii zdrobiţi Cad ca nisee spice de securi loviţi. Şi a’fugărit ştefan pe Turci pînă i-a dat peste Dunărea apoi întorcendu-se, a făcut la Voronef, după făgăduela ce dăduse Sihastrului Daniil, o Mănăstire, iar bisericeî i-a pus hramul Ştiutul Gheortrhe, ajutorul la răsbde; căci Românii ’n timp de răsuflare Cu al seu paloş vitejesc Clădiâ mult trainice altare Sub scutul Domnului ceresc Ca să privescâ lumi şi sore Cum neamul seu ş’a lui clădiri In veci rămân nepe’ritore Printr’ale lumii zguduiri. Puse Voevodul de strînse trupurile Moldovenilor morţi în câmpul cinstei pentru patrie şi lege; se făcură mai multe movile, ce se văd şi aijl; Iar când se mal aşetjă pacea in ţară pentru câtă-vâ vreme, puse de se zidi aici mănăstirea Răsboîent pentru pomenirea Sa, a Domne!, a copiilor şi pentru sufletele credincioşilor Moldoveni al căror scump sânge a curs aici; rînduî asemenea de se scrise pe o lespede de piatră despre marea luptă ce fu în acest loc; însuşi spune că a fost rău bătut şi că a pierdut multă oste. A trecut şi acea urgie peste capul ţării nostre, au mal trecut încă şi altele multe şi mari, dar noi n’am pierit, căci în timpuri de nevoe l)umne