Anul I.
Duminica, 2 Noembrib, 1897.
No. 5.
„ALBINA"
REVISTA ENCICLOPEDICA POPULARA
p , - ••
APARE ÎN FIE-CARE DUMINICĂ
. V' •. kşji \ ■
O F'T I C A
■■ 	- ’ -A ' i.*. --’V' ' ■
Printre botele cele mai grosnice pentru neamul omenesc, tuberculosa sau oftica ocupă primul rînd; aşa în statisticele doctorilor, oftica se întîlnesce cele maî dese ori ca o pricină de morte; de multe ori însă bolnavul atins de oftică pbte să se vindece de sine, sau cel puţin să oprescă boia în loc şi s’o facă neputinciosă şi să-şi trăiască restul (.Idelor în tihnă.
Este deci, un lucru forte trebuincios, ca fie-eare om să-şî facă o idee de ce este boia asta oftică, din ce pricină se capătă, prin ce semne se cunosce că cine-vă este ofticos şi ce e de făcut, dacă nu aî doctorul la îndemână în fie-eare clipă. Me voiu sili în câte-vâ articole să arăt tote acestea cititorilor şi cred că vor trage folbse pentru eî şi al lor din citirea celor ce urmeză.
Ce este şi cum se capătă oftica ?
Tuberculosa, cum îi (,lic doctorii în limba lor, este o bblă molipsitbre, care pbte atinge orî-ce parte a corpului nostru, pbte atinge de pildă ochii, nasul, urechia, muşchii, învălişul maţelor, osele, ori-cari ar fi ele, măduva, şi altele; dar cea-ce ea atacă maî des, este plămînul. Tuberculosa plămînuluî, se nu-
• Albina -
www.dacaromamca.ro
9
130
ALBINA
mesce oftică sau atac. De obiceiu se numeşte oftică nu orî-ce uberculosă, ci numai acea a plămînilor.
Voiţi vorbi acum de ofticăm înţelesul acesta, pentru ca ea e forma cea mai respindită a tuberculoseî şi tot odată cea mai molipsitore, din pricina tusei şi a scuipatului bolnavilor. Pricina ofticeî este un animal cât se pote de mic, care nu se pote vede de cât dor cu un fel de ochian care măresce forte mult (microscop); animalul acesta a fost descoperit de.profesorul Kocli, din Berlin, în scuipatul bolnavilor de oftică şi se numesee microbul lui Kock saii microbul tuberculoseî. Nu voiţi descrie aci forma şi proprietăţile microbului; destul numai să seim că microbul lui Ivocb, introdus în plămînii omului şi mai ales aî omului slăbit, se înmulţesee iute, şi produce o materie otră-vitore numită toxină, oare e stricăoiosă ţesăturii plămînilor. Acestă materie la începutul boleî face ca plămânii în unele părţi să se învîrtoşeze şi să nu mai potă pătrunde prin ei în deajuns aer pentru a îndestulă sângele, setos de aer curat De la o vreme însă plâmînul din tare ca lemnul, cum eră la început, începe a se muia, a se preface în puroiu şi a se mânca. Omul ofticos nu mai pote respiră tot aerul trebuincios vieţii; tote cele-l-alte organe din corp suferă de pe urma asta, bolnavul slăbesce necontenit şi moare, dacă de timpuriu, de la începutul boleî, nu s’a pus să se caute serios.
Dar oftica nu e periculosă numai pentru cel atins de ea, ci şi pentru familia sa şi pentru lumea cu care el se întîlnesee. E periculosă pentru familie; pentru că oftica e o bolă ereditară, adecă o bolă ce trece de la părinţi la copii, o bolă ce se moştenesce. Voiu arătă mai departe mai pe. larg-, cum înţeleg că. se face acestă moştenire. Dar mai e periculosă oftica, pentru că microbul eî se găsesce în scuipa-www.dacaromanica.ro
ALUINA
131
tul bolnavului şi dacă bolnavul scuipă orî-imde, pdte prin asta să molipsescă pe acei ce-1 înconjoră.
Iată deci o torte trebuinciosă învăţătură pe care treime s’o-ţinem minte: ofticosului nu-î este ertat să scuipe pe jos, ei va trebui să scuipe în scuipători anume şi cari se ţin curate, sati dacă nu are scuîpătore să scuipe într’o basma înadins.
I)r A. F.
Călătoria lui Nansen către polul Nord.
(Urmare)
Tot pe ghîaţă.
4
Iarna anului 1893, tot anul 1894 şi primele luni clin 1895, petrecu Nansen împreună cu tovarăşii seî pe ghîaţă, căci nici mare liberă şi nici pămînt nu mai întîlniră în călătoria lor. — înaintarea către pol se făcea întocmai după cum îşi închipuise Nansen, de 6ro ce întiderea nemărginită do ghîaţă ce-î închisese, dusă de curenţi marini şi de vînt se mişcă în direcţiunea despre archipelagul insulelor Noua-Si-berie spre Groenlanda. — înaintarea însă se făcea fdrte încet, ba încă de multe orî, din pricina vînturilor, ei dădeau îndărăt (1).
Viaţa ce au dus-o în restimpul acesta, neapărat că nu eră de rîvnit; dar erau sănătoşi, se înţelegeau de minune între, eî, fie care avea lucrul seu hotărît ce trebuia să facă în tdtă Ziua; ast.-fel timpul trecea nebăgat în seină şi toţi erau pe deplin mulţumiţi. Ceea-ce-î supăra mai mult, eră vîntul de nord-est care îî fâceă să se lase spre sud, bucuria însă le eră nemărginită, când vîntul de la sud suflă cu mai multă putere şi îî duceâ cu repeziciune spre pol. Intr’un cas sau într’altul, nerăbdători d’a sci unde se află, cu toţii se grămădeau împrejurul locotenentului Scot Hansen, când acesta făceâ calculele pentru determinarea latitudinii şi longitudinii.
De alt-fel duceau o viaţă fbrte regulată: se sculau la ora 1
(1) Sa se observe drumul pe hartă.
www.dacotomamca.ro
132
ALBINA
8 elimin6ţa şi îndată luau gustarea (dejunul), ce eră compus din pâine uscată cu brînză, pastramă de berbec, şuncă, slănină, icre negre, sati fructe fierte în zahăr, iar ca băuturi luau: cîaiu, cafea sau ciocolată, de trei ori pe săptămână mâncau pâine prdspătă. Venîâ apoi şi rîndul câinilor ca să mănânce. Prînzul luat la ora 1 constă din: supă, carne cu legume şi poame. Fumătorii se retrăgeau în bucătărie să-şî facă obiceiul, căci n’aveau voie să fumeze în odăile de culcat. Lucrau apoi pînă la 6, când se dădea a treia masă, tot aşa de uşoră ca şi gustarea. Serile le petreceau făcend musică sau stând de vorbă pînă la ora 12, când cu toţii se culcau, afară de unul, care păzla având şi însărcinarea de a însemna observaţiunile meteorologice din timpul nopţii.
Ca petreceri aveau numai plimbări în sănii, trase de câini şi patinagiu cu s/ci (1), apoi vînătdre de urşi, morse şi vulpi, cari aveau carne prdspătă de un gust excelent.
Numerdsele observaţiunî sciinţifice ce făceau, cele privi-tdre la adîncimea mării sînt de un interes forte mare, căci undo până aci se credea că prin aceste locuri are să fie pămînt sau marea forte puţin-adîncă, eî găsiră adîncimî pînă la 2.000 metri, iar temperatura a mers în mod descrescend pînă în luna Martie, când a fost de ăl ţ/racle sub zero.
Cu venirea primăverii, temperatura se mâl ridică şi o dată cu acesta, dar mal mult în timpul verii, zăpada şi glnaţa pe d’asupra începe să se topescă, se fac lacuri la suprafaţa banchizei (2), cela-ce le îngreuneză forte mult Ieşirea din corabie pe ghlaţă; în nenumărate rîndurl însă, fie de plăcere, fie pentru vînătdre trebuiau să Iasă în luntri. Intr’o cji, spune Nansen, toţi 13 urcându-se într’o luntre şi depărtându-se de Fram, câinii au început să urle şi să alerge pe la marginea lacului spre a le Ieşi înainte, ca şi cum le ar fi fost frică să nu-î părăsescă.
Sănătatea dmenilor nu lăsă nimic de dorit, câinii însă au dus-o cam reu, căci vre-o câţî-vâ dintre eî au murit, deci eî suportă mal lesne rigorile gerului Iernii şi lungile nopţi, de cât lumina splendidă şi căldura verii.
(1)	Un fel de patine de lemn, lungi.
(2)	Ast-fel ae chîamfi marele ghoţoiu .sau maî bine cjis, insula de glii aţă, în care se află şi corabia Fram.
www.dacoramamca.ro
----------------Călătoria Urî Fram pe mare	..........Călătoria Iul Nansen şi Iohansen pe ghiaţă
-------------—	»	*	» Intre gheţuri'	*	»	» In corabia Windward pe mare

I
za
OJ
ALBINA
134
ALBINA
Nansen îşi pune în gînd să părăsească pe Fram şi să mergă spre pol pe jos.
Nansen, amărît de puţinele înaintări ce le făceâ către pol cu corabia, îşi face planul a părăsi pe Fram şi a se duce cu sănii trase de câini în direcţia polului în primăvara anului următor 1895, pînă când de sigur şi Fram va mai înainta către pol. Nu spusese la nimeni proiectul seu, în rjiua de 16 Noembre însă, într’o plimbare ce o făcu pe ghiaţă cu ski, la lumina lunii, împreună cu căpitanul Sverdrup îi încredinţa secretul ce de mult îl preocupă şi mare îi fu mulţumirea, când Sverdrup il aprobă din tdte punctele de vedere. Hotărî plecarea pentru luna Martie şi studiind condi-ţiunile cele mai favorabile pentru călătorie, se decise ca numai doi să plece însoţiţi de câini, cari să ajute la transportul murindelor şi a uneltelor de cari aveau trebuinţă, socotite în greutate de 1.050 chilograme.
Ca tovarăş şi-a ales pe H. Iohansen, (al cărui chip îl alăturăm) şi în cjliua de 20 Noembre întrunind pe toţi tovarăşii de pe Fram le expuse planul seu, iar lui Iohansen îi spuse că e,alesul lui pentru călătorie, dându-i timp de două,.cjilo www.dacaromanica.ro
ALBINA
135
pentru ea să se decidă dacă voesce să-l însoţescă. Iohansen însă primi îndată propunerea cu multă bucurie, di'cend că n’are trebuinţă să se mai gândescă.
înţelegerea fiind luată, ei se puseră să lucreze cu multă sîrguinţâ pentru pregătirea caicelor, a săniilor şi a hainelor trebuincidse.
In ajunul Crăciunului, Fram atinge latitudinea de 83«, pe care o sărbătoresc cu şampanie. îndată după asta în vecinătatea lui Fram se fac rupturi de ghiaţă şi bolovani uriaşi supuşi la apăsări se ridică unii peste alţii, formând adevăraţi munţi. Corabia era strînsă ca între ghiarele unui uliu, ameninţată pe de o parte a se prăbuşi în prăpăstidsele crăpături, ce se făceau alături de ea, iar pe de alta a fi copleşită de sloii ce se ridicau asupra ei. Idilele de 3, 4 şi 5 Ianuarie 1895 fură o adevărată tortură pentru aceşti exploratori polari, cari scosese din corabie cea mai mare parte din merinde şi din lucrurile cele mai trebuincidse, ca să nu rămână pe loc muritori de fonie; căci în timpul acestor trei cjLilo, din moment în moment se aşteptau la o catastrofă neînlătura-bilă. Câinii simţiau şi ei pericolul, căci urlau cât .le luă gura. Dumnezeu se vede că nu i-a părăsit de loc, căci Fram a scăpat neatins ca prin minune şi în (Jiua de 6 Ianuarie apăsările se liniştesc.
Plecarea lui Nansen şi Iohansen.
Nansen fiind gata de plecare încredinţeză conducerea lui Fram şi comanda asupra dmenilor de pe el lui Sverdrup, oui priceput, încercat în nevoi şi hotărît. După ce face cea din urmă scrisore către nevasta-sa, Nansen plecă cu lohan-sen în cjiua de 26 Februarie, însoţiţi şi de o parte din dmem spre a-î petrece. Pe drum însă o sanie se strică şi atunci se întorc cu toţii pentru a o drege.
La 28 Februrie plecă din nou, însoţiţi iarăşi de cea mai mare parte din dmeni între cari şi Sverdrup. Mergând <}iua întregă, sera fac primul conac cu toţii şi a doua <Ji de di-minâţâ când e ca să se despartă, Sverdrup trage la o parte pe Nansen şi îî cere următdrea favdre: < Dacă vă veţi întbrco în Norvegia înaintea nostră şi vă veţi gândi a plecă pentru polul sud, fiţi buni şi mă aşteptaţi, ţin a vă însoţi acolo. Plecat singur cu Iohansen, şi după ce înaintase o bună
www.daconjmamca.ro
pe loc, din causa greutăţilor ce intîmpină. Umetjela, ce în timpul mersului ese din corpul lor, în timpul nopţii se inghîaţă şi îmbrăcămintea e acoperită d’asupra ca de un sloîu tare de ghiaţă ce de multe-orî îi sgârie, din care
www.dacoromamca.ro
ALBINA
distanţă; din causa timpului pre aspru, de temă ca să nu piardă câinii, Nansen se întdrce din nou la Fram în (Jiua de 2 Martie, pentru a aşteptă să se mal încălcjâscă.
In miezul cjileî de 14 Martie, părăsesce definitiv pe Fram în urările de bună călătorie din partea tovarăşilor. Ca şi mai ’nainte, partea cea inal mare îl însoţesc în prima (Ji, iar a doua (Ji se despart pentru a se revedea în Norvegia. Nan* sen şi Iohansen au luat cu el 28 câini, iar ca material mal însemnat aveau: 2 caice, 3 sănii, sac de culcat făcut din piele de ren dublă, maşină de încălcjit cu petrol, pînză, apoi diferite instrumente ca: teodolit mic, sextant de buzunar, baro-metre, termometre, lunetă şi aparat fotografic.
EI merg în mod aprdpe regulat câte 9 pînă la 14 mile pe cji, în timp de câte 8 sau 9 ore.i Sînt cjile însă, când stau
ALBINA
137
causă, spune Nansen, el a căpătat o rană la mâna dreptă', care a ajuns pînă la os şi de care nu s’a putut vindecă de cât în vara următdre. Obosela-i prididea câte o dată aşâ de tare încât adormîaii mâncând. Cu câinii, dice el, per-dusem orî-ce sentiment de umanitate, căci fiind prea obosiţi el se oprîau în faţa tuturor obstacolelor ce întîlnem, iar noi îi băteam fără milă, având în vedere numai zelul de a înainta cât mai repede spre pol. Fiind-că mulţi dintre călătorii pămînturilor arctice se plînsese că ar fi suferit de sete, Nansen făcuse nisce sticle de cauciuc pe cari ie umpleau dimineţă cu apă şi pentru ca să nu se înghîeţe le purtau în sîn, cu tdte că după cât spune el, ei nu prea aiî simţit nevoie de a bea apă. Sera, când conăceau, după masă-şî permiteau şi luxul de a bea apă fiartă cu puţin praf de lapte, înehipuindu-ne, dice el, că bem lapte, dar care le făcea bine, dându-le căldură, de care aveau mare nevoie.
Cu înaintarea timpului spre vară şi crescerea căldurii, drumul deveniâ din ce în ce mai greu, căci zăpada şi ghiaţa se topiâ la suprafaţă, se făceau lacuri şi pe d’asupra lor se prindea o ghiaţă subţire, care se rupea sub piciorele lor şi ale câinilor. Câinii deja obosiţi, pînă la 3 Aprilie doi din ■ei refusând la orî-ce încercare de a mai merge, au fost tă-' laţi şi daţi celor-l-alţî ca să-î mănînce. Din pricina lacurilor .şi vîrfurilor colţurate ale sloilor ce căutau în sus şi a căror trecere de asemenea era cât se pote de anevoiosă, în (Jiua de 8 Aprilie erau să per(jă orî-ce speranţă de a înainta maî departe. Atunci Nansen urcându-se pe un glieţoi dintre ceî jnai înalţi cjise: cât îmi Iau ochii, nu zăresc de cât un haos mare de ghiaţă frământată* şi deci se hotărî a se retrage spre sud către pămîntul Francisc Iosef. Observaţiunea la punctul cel maî despre nord ce au atins a fost după calculele lor de 86" 10', dar prin o corecţiune făcută în urmă el era la 86° 13' latitudine boreală.
(Va urma)	_______________ V 1 StroescH.
VORBE VECHI
Nici o-dată înţeleptul nu pune in rindul bunurilor nici lucrurilor de dorit stăpînirile, palatele., comorile, nici acele plăceri cărora sint robiţi cei mai mulţi omeni; căci cei ce. dobîndesc aceste închipuite bunuri sint tot-deauna chinuiţi şi de dorinţa de u le cresce .şi de frica de a le pierde.
138
ALBINA
LOCUI N Ţ A
O vorbă dice: spune cu cine te aduni, să-ţt spun cine eşti. Tot aşa s’ar pute dice: spune ce locuinţă al, să-ţî spun cât de sănătos eşti. In adevăr, locuinţa e mult mai însemnată de cât însă-şî hrana, de 6re-ce răsuflăm aerul care se află în casă, şi dacă e rea şi aerul dintr’însa- va li răii. Putem trăi fără să mâncăm o di, două şi chiar trei; dar nu putem trăi nici o minută fără aer. Mulţi au asemănat vieţa omului cu o luminare, care arde. In adevăr, dacă luăm o luminare aprinsă şi o punem sub un pahar de sticlă, vedem că arde cât-vâ timp şi pe urmă încet încet, flacăra el se face -imu puţin vie, până ce se stinge. Acestă ne arată că luminarea, ardend, a consumat o parte din aer, parte însemnată, căci fără ea luminarea nu mal pute arde. Acea parte din aer au numit-o învăţaţii oxi-' gen. Oxigenul slujesce şi la răsuflarea omului şi a plantelor, fără dînsul şi unul şi altele pier. Ceea ce se petrece cu luminarea sub un pahar, unde aerul nu pote fi înnoit, se întîmplă şi cu aerul din casele rele, în cari trăesc mulţi omeni şi unde aerul nu pote li lesne schimbat.
Plămânii noştri sorb aerul, şi oxigenul acestuia ne îm-prospătezâ sângele. Dar acest aer trebue să fie curat şi neamestecat cu tot soiul de aburi, cu fum şi cu aer răsuflat de alţi omeni ori animale. Dovadă cât e de rău un aer amestecat cu alţi aburi, e faptul când s astupă sobele ori se ard cărbuni într’o casă închisă: aceştia ardend Iau tot oxigenul din aer şi ’n loc lasă aburi numiţi oxid de cărbune şi acid carbonic; aşâ că, pe de-o parte, omul se ’nnăbuşâ, fiind-că n are oxigen şi, pe de alta se şi otră-vesce înghiţind aceşti aburi, acelaşi lucru se ntîmplă si ’n crămile ori pivniţele unde fierbe vin nou. S’a .întîmpiat să intre omeni în asemenea locuri şi să moră ca trăsniţi.
www.dacoromamca.ro
ALBINA
139
Aşa dar vedem că ruiî glumă cu aerul: fără el nu putem trăi o clipă. Şi dacă un aer mal puţin necurat nu omoră de odată, omoră pe încetul, slăbcsce plămânii şi sângele, întocmai ca o otravă, care luată câte puţin ucide cu vremea.
In ţară la noî aprdpe trei sferturi din an omul le petrece în casă; copiii şi femeile stau di şi ndpte, vrea să clică sorb aerul din casă; şi, dacă e stricat, în loc să le folosescă, le face rău. Femeile dela ţară au şi priceput acesta, şi când stau mulţi în casă, şi din pricina aerului stii-cat, pe copil îl dore capul, atunci ele îî mână să mergă puţin pe afară, că le va trece. Lucrul se fcălmăcesce astfel: copiii în casă încep a se otrăvi cu acid carbonic, ca şi când îi bate soba, de ore-ce şi omul, cum am (jis, arde, adică sorbe oxigen şi răsuflă afară acid carbonic; iar copiii, ca maî gingaşi, se otrăvesc maî lesne; mergând a-fară la aer curat, sângele lor, sorbind oxigen, se învio-reză, otrava care o sorbise o dau afară, şi durerea de cap înceteză.
Afară de aburii carî strică aerul din casă, maî este şi praful do pe jos, din haine şi aşternuturi necurate.
Două lucruri sînt numai de cât trebuitore ca să avem aer curat. Intâiu, să se pălă primeni cât mal des aerul din casă; al doilea să fie curăţenie în tote. Greşesc cei oarî cred că a fi curat e lux. In ţările civilisate omenii sciţi că chiar vitele, pentru a fi sănătose şi frumose, tre-bue să fie curate şi ele şi locuinţa în care stau.
Dacă vom cercetă locuinţele poporului de la ţară, vedem că sînt cu desăvîrşire rău clădite, fără lumină şi cu neputinţă de a fi aerisite. Poporul de la ţară clădesce case şi trăîesce în locuinţl tot aşâ de proste şi nesănătose ca şi cu sute de ani în urmă. Ca şi vechil Daci, un popor care trăia pe aici acum o mile şi câte-vâ sute de ani, poporul clădesce casele din nuiele lipite cu lut, pale şi baligă, coperişul îl face din paie, stuf ori gunoîe; şi de aceea are cea mal nesănătosă locuinţă. EI bine, asemenea locuinţă nu mal pote sluji ome-
www.dacaromamca.ro
140
ALBINA
nilor de adî, a căror virtute trupescă nu mal e ca a Dacilor. Tifosul, anghina şi tote belele îşi găsesc un cuibar minunat în locuinţa nesănătosă şi în trupul slab al ţăranului. Dorinţa tuturor omenilor iubitori de neam e să se caute un mijloc ca ţăranul să aibă o locuinţă sănătosă, Dovadă tote Taportele medicilor şi scrierile unor omeni iubitori de neam. Dar pînă să se ajungă Ia aşa oevâ, să vedem ce ar li de făcut în starea lucrurilor de acum.
Ar trebui ca toţi cel cari sciţi citi şi trăiesc printre ţărani să caute a-î povăţui ca numai de cât să facă unele îmbunătăţiri, cari I’ar apără de multe bele.
Intâiu să ferescă păreţi! de umedela de la străşinî, a-părându-I prin prispo nalte. Pe urmă, cu mici cheltuelî, pot să pună la case nisce ferestre cari să şe potă deschide, ca să înnoiască aerul măcar o dată pe di. Toţi să caute a face cele mal mari jertfe şi sâ-şî podescă o-dăile. Acesta măsură e lorte trebuitore, de bre-ce lutul de pe jos e un cuibar de umedelă şi de tot soiul de boli,- prin praful şi riecurăţenile, cari le face; mal ales cu obiceiul reu ce-1 au ţăranii de a aruncă apă pe jos. Alt obiceiu rău, care a început a se introduce la ţară, sînt maşinile de tablă, cari pe lângă că nu ţin căldură, fac u-medelă în casă prin aburii ce fac la gătitul mâncării. Cel mal potrivit mijloc de încăldire, pentru dînşil, cari stau într’o singură cameră, ar fi sobele cu un mic coş sau horn înainte.
Alt obiceiu reu, de care ar trebui desbăraţl, e că chiar cel cari au două camere, locuiesc în cea mal mică şi mal rea, când ar trebui să facă dinpotrivă.
Prin sfaturi şi exemple să-l încredinţăm pe ţăran că mult atîrnă de la dinsul ca să fie sănătos el şi al lui; că o singură înmormîntare îl costă mal scump de cât dacă ar luâ tote măsurile ce am spus mal sus Şi cari, cu siguranţă, l-ar apără de o mulţime do bole. Casa trebue s’o spolască cu var cel puţin la trei luni, iar podul să-l dea
www.dacaromamca.ro
ALBINA
141
cu gaz (petrol.) Aceste măsuri le-ar pute luă ţăranii cu puţine jertfe, dacă i-ara pute încredinţa de folosul lor.
Cea mai patriotică faptă, care se va săvîrşi în acestă ţară, va ti deslegarea chestiei locuinţei ţârănescî. Toţi doctorii şi toţi omenii de sciinţă, sînt îngroziţi de acestă chestie. Deslegarea el ar putea fi în multe chipuri şi le vom arătă cu timpul; de o cam dată ar fi mult să se ia măcar acele măsuri, cari le-am arătat mai sus. De aceea ne adresăm la toţi acei cari sciu citi, cari au dragoste pentru acest neam. Stând nepăsători, ca până acum, neamul nostru va slăbi tot maî mult, ros de tdte bulele, oarî sapă naţia românescă * Ja rădăcină.
1.
FERMECĂTORI A CĂPRARULUI
Anul acesta s’au împlinit două-zecî de ani de când ţara nostră a avut un resboiu mare.
Din vremuri depărtate, din veacuri multe, vrăjmaşii cu cari s’au luptat mâî dese-orl Românii noştri, au fost, Turcii.
Tot cu neamul acesta de vrăjmaşi s’au resboit şi acuma două-zecî de ani.
Pe vremea marilor noştri domni sau voevodi, lumea în-trăgă tremură de puterea Turcilor, cari voiau să se facă stăpînî în Europa.
Dar, ca să pută merge spre apiţs, la cele-l-alte neamuri, trebuia să supue puterii lor poporele din răsărit.
In răsărit,, cei mal viteji, cel mai nebiruiţi erau Românii.
Turcii se siliau să-I plece sub sabia lor; Românii nu se lăsau nici morţi.
Turcii, mereu treceau in Ţara Roinâneseă, cu gândul să se pdtă duce mal departe, după ce vor birui ţie Români.
Românii îl luau însă la trei parale, îl puneau pe fugă,
ori cât erau el de mulţi, şi-I făceau să se mai astîmpere Iii
el acasă, câte o hună bucată de vreme.
*
* *
Acum două-zecî de anî, Românii trecură şi el în ţara Turcăscă.
www.dacoramamca.io
142
ALBINA
Ruşii începuse resboiul cu Turcii, clar nu-i puteau birui pe aceştia.
Atunci chîemară pe Români să le dea ajutor cu viteza lor oştire.
Şi Românii li se duseră în ajutor.
Să vedeţi ce s’a întâmplat cu un căprar român, pe care l-au prins Turcii.
Povestea acâsta voiam să o spuiu.
Românii începuse să dea de gustat Turcilor ghiulele şi glbnţe românesei.
Muriseră mulţi Turci din pricina unei asemenea mâncări, care nu semenâ de loc cu pilaful turcesc.
De aceea se pornise în inimile vrăjmaşe o mare ură în-potriva Românilor; şi fiind-că piept la piept nu puteau să o ducă mult în lupta cu Românii, Turcii căutau să prindă pe unde puteau câte un Român, doi, şi să-i chinuiască straşnic pînă ce-i omorâţi
Intr’o ndpte întunecdsă, de nu-ţi puteai vede nici degetele de la mână, patru soldaţi şi un căprar,—dorobanţi voinici, stăteau de strajă într'un loc mai depărtat de tabără.
Din când în când numai îşi (Jiceaii unul altuia, câte o glumă, şi aceea pe şoptite, de socoteai că vîntul a mişcat vr’o frunză.
Dai- nu ochii deschişi în patru străbăteau necurmat în-tunerecul, cu care se deprinsese, ca să nu le potă scăpă nici cea mai mică mişcare ce le-or da de bănuit că niscaî-va vrăjmaşi au poftă de făcut vr’o glumă de sânge.
Era în puterea nopţii, când dacă biruîescî somnul, nu poţi să depărtezi anume gânduri ale inimii, anume dor de ţară şi de cei de acasă.
Mintea, fără voia ta, ori cât eşti de deştept, te portă pe unde ţî-ar fi drag să fii; îţi arată ce ţi-ar fi drag să ve<}î; îţi desfăşdră părţi din viaţa din urmă, te clesfăteză cu o dulce amintire de ele.
Nu dormi, ai p ureche la pîndă, — dar visezi...
De-odată căprarul sări ca muşcat de-un şarpe:
— Ptiu! spurcatule! de unde eşişi! strigă dînsul... Pe ei, băieţi!
De după nisce tufe, par’c’ar fi venit pe sub pămînt, ţîş-niră nisce turcălăî, şi năvală asupra Românilor.
www.dacaromamca.ro
ALBINA
143
AI noştri, băieţi viteji, începură cn paturile pustiilor, — şi dăî, şi trage... Unde lovîau turtă făceau şi cap şi fes.
Căprarul dădu alarmă, sunând din trîmbiţă, ca să Ic vie în ajutor altă strajă de-aprdpe de ei.
Dar Turcălăiî erau mulţi, bată-i mama pădurii!
Putură doborî doi din soldaţii noştri; prinseră şi duseră cu ei pe ceî-lalţl doi şi pe căprar.
N6ptea-î acoperi în fuga lor nemernică.
Când veni în g6nă straja apropiată, găsi un morman de trupuri turcesc!; pe do! din soldaţi! de strajă, loviţi greu în luptă cu mortea,—iar pe ceî-l-alţ! trei... nicăieri.
îşi dădură seina că eră iarăşi o ispravă turceseă, precum so maî întâmplase.
După ce Turcii ajunseră în tabăra lor întărită, care de altmintrelea, nu eră pre departe mult,—se învoiră să jupoîe de vi! pe ce! trei soldaţi români, ca pe nisce berbeci» cum î! batjocorîau eî, afurisiţii!
Un Turc sciă românesce, şi le spuse soldaţilor ce-aveau de păţit...
Căprarul începu a rîde...
—	Puteţi să ne luaţi şi trei piei, de-ţî găsi pe noi, grăi el. Tot n’o să murim, fiind-că, şi eu, şi tovarăşi! mei sîntem vrăjiţi...
—	Cum vrăjiţi, bre! întrebă Turcul mirat...
înainte de a ne porni la răsboiu, povesti căprarul, neam dus la o vrăjitore şi ea ne-a dat farmece cu care să ne ungem, şi ne-am uns. -Uite, puteţi să cercaţi, dar odată cu câte trei, şi să vedeţi că nici glonţul nu ne [iote ucide, nici sabia, fie cât o fi de ascuţită, nu ne pote tăia.
—	Ia tac! bre! strigă Turcul, cuprins de un fel de frică.
Turci! sînt fărte superstiţioşi de felul lor: cred repede în
farmece, în lucruri nefiresc!, minunate.
N’aveţ! de cât să cercaţi! răspunse căprarul, în timp ce, şi ce! do! soldaţi ascultau miraţi.
—	Să cercăm, răspunse Turcul, care părea ceva maî mare între ceî-l-alţî.
—	Deslegaţi-ne, că alt-fel nu putem nimic.
Ce? or! o să fugim no! din mijlocul vostru!
Firesce că nu, răspunse Turcul, netezindu-şî barba cu trufie, — şi dede ordin să fie deslegaţî.
—	Acuma dă voîe soldaţilor mei, grăi căprarul, să se ducă
www.dacoromanica.ro
144
ALBINA
să-mi aducă apă din pîrîu cu pumnii... că aşâ-î farmecul cu ]Hiterc...
— Nu se pole, răspunse Turcul. Trimit cle-ai inel, şi o duzină, dacă vrei.
Iertare, da vcfjî că nici la mine nu se pdte, disc căprarul cu îndrăşnelă. Pentru noi, d-vostră sînteţi păgâni şi de mi-ţî aduce apa în pumnii tuturor d'acî, uV> să se prindă vrăjitoria. Atunci, de ce-am mai face. încercare? Xu-I aşa?
Turcul se gândi puţin.
—	Bine, răspunse el. Să se ducă ai tei, dar cu doi d’aî moi.
—	Bucuros, încuviinţă căprarul. Numai spune-le, tşrog, la ai dumitale să nu se uite la apă, atâta vreme cât or lua ai mei cu pumnul...
—	15 i asta se pdte, grăi Turcul, cliiemă doi soldaţi şi le spuse câte ceva Î11 limba lor.
In vremea acesta, căprarul put.1'1 să le şoptiască soldaţilor lui:
—	Măi leat, fugiţi cum îţi putea...
Soldaţii pricepuse deja cu isteţimea lor firescâ, şi la vorbele căprarului lor, nu mai clipiră din ochi...
Abia se făcură nevdcluţî în întuneric cei doi Români cu cei doi Turci, şi căprarul se rugă să-i dea o ţigare.
Turcul, un ofiţer, — făcând haz de isteţimea căprarului, îi dădu o ţigară făcută gata.
Căprarul începu să fumeze, nepăsător, după înfăţişare, dar forte păsându-i, în suflet, de greutatea scăpării celor doi tovarăşi ai lui.
Nu după mult, se audiră ca nisce glasuri înăbuşite...
Ofiţerul turc sări; căprarul nu se mişcă.
—	Autjî? grăi Turcul.
•Par’că o fi curs băieţilor mei apa din pumni şi omenii dumitale nu ’i-or fi lăsând să se întbrcă iar la gârlă... la să ved eu, şi dacă vrei hai cu mine...
O luă repede la picior, căprarul; făcu câţî-va paşi şi Turcul-Dar venindu-I pe semne în minte că a fost păcălit de g/naur», porunci dineuilor lui gonă după căprarul, care şi începuse a fugi, cu călcâile după cefă.
Oâţî-vâ soldaţi traseră chiar după fugar. Tocmai era să sară căprarul pîrîiaşul, când un glonţ îl nimeri în picior şi-l făcu să cadă pe brînci.
www.dacoromamca.ro
145
ALBINA
Se tîrî el o bucata de loc, dar apoi mi mai putu şi rămase apropo lipsit de cunosciinţă.
Oficerul turc găsi lingă pîrîu pe cei do! soldaţi aî lui, gâtuiţi, moi1 ţi şi o luă înainte, plin de mînie.
Ochii îl sticliră însă de-o bucurie sălbatecă, după câte-vâ momente, când dădîi peste corpul căprarului.
îl dădii una cu piciorul, socotindu-1 mort; când ancji însă un gemăt, porunci soldaţilor să-i iea şi să se întbrcâ în tabără.
De astă-dată voia măcar pe dînsul, pe câinele de y/iiâur» să-l jupoie dş viu, să-l tale bucăţică cu bucăţică, pe care s’o frigă sub ochii lut.
Orucjimile cele mai îngrozitore Ie plănui oficerul piuă ajunse la şanţul în care se află postul lut.
Act, căprarul, — îşi venise repede în fire, pe drum,— se arătă nepăsător, cu tdtă durerea ce-i pricinuia rana de la picior.
Oficerul îşi bătu joc de el cu vorbele cele mai furcescî, S şi-i hotărî mortea de care trebuia să moră.
—	N’ai de cât să mo jupoi, să me frigî, să me tai... Nici grijă n’am, răspunse căprarul, fiind-eă înî-am făcut vrăjitoria.
—	Da, ţî-aî scăpat tovarăşii. Nu-T nimic, rînjî oficerul,—o să plătesc! şi pentru eî...
—	Oiîi plăti, dar nu eu viaţa, me înţelegi, Turcule! grăi căprarul cu linişte... Uite gâtul meu, cercă, na!' Să tragă unul, cât o pute de tare cu sabia cu satirul, cu ce-î pofti,— şi de mî-o că de capul, să fii tu al dracului!
la trage-t una sdravenă, strigă răstit oficerul, către unul din aî lui.
Căprarul îngenunchiă si întinse gâtul, sprijinindu-se bine în mâini; un sergent turc apucă o sabie eu amîndouă mîi-nile şi dădu peste gâtul lui, din tdtă puterea,
Capul căcjii, sângele ţîşni ca dintr’o gură de isvor...
A! ghiaur! strigă oficerul cu necaz...
M’a păcălit şi aci!...
Firesce, căprarul voise mai /degrabă să moră din o lovitură, de cât în chinurile grozave ale vrăjmaşilor.
N. lîădulescu-Niger.
A Ibina
www.dacaromamca.ro
10
146
ALBINA
Strîngeţi bani la Casa de Economie!
Sînt puţini aceia cari să nu scie că statul a înfiinţat încă din anul 1881 o casă de economie. Orî-ce locuitor al ţării, fără deosebire de naţie, fie el Român, Grec, Evreu, Ţigan orî Turc, fie bărbat sau fe-mee, fie fată sau băiat de şcolă, pote strînge o sumă cât de mică şi s’o verse la Casa de Economie, care este chezăşluită de stat. Fie-care pote să fie încredinţat că banii cari are să-î dea la Casa de Economie a statului sînt siguri, nu se vor pierde nici odată, şi orî şi când îî va cere i se vor da îndărăt cu dobîndă.
Toţi casierii statului, toţi şefii de biurourî tele-grafo-poştale, perceptorii, institutorii, institutorele, învăţătorii şi învăţătorele au dreptul a strînge de la locuitorii ţării economiile lor, dar eî sînt ţinuţi a le da o cărticică, ce se numesce libret, în care se trec toţi banii.
Nimeni nu e silit; fie-care să dea după voe, când vrea şi cât vrea, dar să bage de seină să i se dea un libret cu pecete şi cu iscălitură.
Locuitorii cari depun banii lor la Casa de Economie nu aii a plăti nici un ban pentru taxe sau libret: statul nu cere nici o plată pentru asta; totul se face gratis şi fără timbru.
Casa de Economie primesce orî-ce sumă de la un franc în sus. In orî-ce ţii se pote depune.
La ţară, prin sate, să se încredinţeze banii învăţătorilor, cari dau un libret celuia care depune. învăţătorul trimite banii adunaţi la Casa de Economie; el nu pote să-î ţie la dânsul mai mult de cât o ţii.
Libretul ce se dă fie-cărul locuitor, care vrea să-şî strîngă banii la Casa de Economie, trebue să porte
www.dacoromanica.ro
ALBINA
147
scris numele şi pronumele, vîrsta şi comuna de unde ■este.
Libretul este proprietatea celuia care îşi strînge economiile; el îl păstreză. Nu trebue să-l dea nimănui din mână, de cât dor perceptorului sau învăţătorului, ori de câte ori vrea să depue un franc, doi sau oricât vrea şi are. Perceptorul sau învăţătorul trece în libret suma primită, iscălesce şi pune pecetiâ, apoi dă îndărăt libretul locuitorului.
Nici o ştersătură sau schimbare nu se pbte face în libret.
Dacă cum-vâ acela care a depus bani la Casa de Economie, ar ave nevoe într’o <;U dă banii săi, n’are să facă nici o formalitate, ci numai să înfăţişeze libretul învăţătorului sau perceptorului, şi are să-i numere îndată banii, cu dobîndă cu totr
Nimeni nu are dreptul să pretindă ceva pentru acest lucru.
Dacă cum-vâ se pierde libretul sau se fură, să nu aibă nimeni temă că şi banii sînt pierduţi; el n’are de cât. să mergă îndată la învăţător sau la perceptor să-î spue şi peste două trei (Jile i se dă un nou libret
Nimeni nu pote vinde libretul său şi nici banii nu pot fi urmăriţi de nici un creditor pentru nimic în lume. Banii sînt sigur ai aceluiaşi care i-a depus.
Cel mai nemerit lucru e ca toţi să începă a pune cel puţin câte un gologan pe eh la o parte şi într’un an vor ave 88 de franci, iar la 5 ani se vor trezi cu 204 franci.
Fiţi economi şi veţi fi fericiţi!
M.
www.dacoromanica.ro
148
ALBINA
CÂNTECE
Frunză verde mer muştar Ch'intieş munte frumos, Plecă-te puţin ’n jos Să ine sui în vîrful teu, Să me uit în satul meu; Să me uit din sat in sat, Să ved puiu ce-am luat, Tinerel şi ne’nveţat;
Nici musteaţa n’o ’mfirat Şi la aste l-o luat.
—	Căpitane Pavele,
Unde duci cătunele r',
—	Da la foc săracele.
—	Tot încet cat anele,
Căpitane Pavele,
Că-s catane tinerele Şi trece focul prin ele.
*
* *
Ş’apoi foie verde de-o păstaie Halda fetiţă mai tare,
Că rine Dunărea mare.
— Las să vie,
>, Să. me ier,
j Că n'am tată să me ţie,
Nici mamă să mc mingâie;
Nu am soră cu dreptate,
Nici frate să-mi ţiie parte!
Culese şi comunicate de 31. Lupeseu învăţător, Broştenî (Suceava).
DOMNITORUL ŞI SERGENTUL
— Intîmplare din vremea luptei de la Griviţa —
Domnitorul călări spre divisia 4-a şi iutilni mat întâiă un pile de soldaţi din batalionul ai 2-lea de vinătorl. Obosiţi de luptă, de-eiulţl de morte, bravii noştri oşteni se acioaft in jurul stogului lor iu faţa redutei vrăjmaşe, de unde mai pornlaftdin rând in rând fulgere de pusei şi trăsnete de tunuri.
Ce faceţi, copilî» Ie strigă Suveranul.
«Ce să facem. Măria Ţa. răspunse în naiva sa cuvintare un sergent cu faţa încă aprinsă de truda şi de emoţiunile acestei dile. nc-aft prăpădit păgânii şi uite câţi au mal rămas din noi .
Cum l <,lise Domnul, dar voi toţi câţi sînteţT aici sînteţl sdra-venlşi volnici, şi acolo mal văd alţi tovarăşi d’al voştri. Adnnaţi-vă mergeţi înainte cu vitejie, şi a vostră va li isbinda, voi veţi scăpă cinstea ţlilcl deastădl!
Cu puternic ura răspunseră vîrtoşil vinătorl astor cuvinte de îmbărbătare;, în curind rîndurile lor se alcătuiră de isndvă, batalionul se reformă ardeiul de dorinţa de a porni iarăşi în foc.
www.dacaramanica.ro
ALBINA
149
Plantarea drumurilor cu porni roditori.
In timpurile din urmă s’au vorbit multe despre plantaţium şi după multe cercetări făcute s’a vecjut cât de mari sînt foldsele lor. Aici voîesc să atrag luarea aminte asupra plan-taţiunilor de pomi roditori de pe lingă marginile drumurilor. Acest fel de plantaţii se obiclniiesc în Germania, în multe părţi ale Elveţiei, Belgiei, Luxemburgului etc., şi aduc statului şi comunelor un venit însemnat.
S’a socotit că fie-care pom roditor după cincî-spre-dece anî cel mult, de la sădire dă, în mijlociu, un venit de 20 le! pe an, din vîmjarea la licitaţie a fructelor. In Alsacia-Lorena drumurile plantate dau, în timpul de faţă, un venit net de
150.000	franc!. In Germania veniturile sînt aşa de considerabile că din ele se întreţin cantonieri şi săditorl, anume pentru drumuri, şi s’au înfiinţat chiar şcoli pentru el; iar pe lingă lie-care şcolâ se află pepiniere de diferiţi pomi.
Franţa, vecjend	resultatele	la	care au	ajuns ţerile de mai
sus, s’a grăbit să	le imiteze,	şi	în cele	mal multe departa-
mente s’aii şi făcut plantaţium destul de frumose.
La noi în ţară nu se prea fac plantaţii pe marginea şoselelor, de şi munca depusă la sădirea lor este destul de bine răsplătită.
Dacă pînă acum nu s’a prea	ocupat	nimeni — sau forte
puţini şi acesta	din causă	că	âu fost	altele de mal mare
folos de făcut, cred că de acum înainte trebiie să ne întdrcem stăruinţa şi către acest fel de lucrări, căci le-a venit timpul
Am amjit de multe ori pe primarii din comunele rurale mici plîngendu-se că primăriile lor n’au nici pentru plata notarului şi a cheltuielilor de cancelarie şi că nu sciu ce cale să apuce ca să-şî mal mărescă budgetele.
Lucrul e forte simplu:'să începă a plantă marginile şoselelor vieinale cari ţin de comuna lor, cu pomi roditori ^i să-şî dea cât-va timp ostenela să-î îngrijescă, şi nu va trece mult pînă vor pute culege rddele.
Mulţi vor spune că ţăranul nostru, neînţelegend folosul acestor plantaţii, n’ar sta la gânduri când i s’ar rupe vre-un cuiii sau alt-cevâ la car şi i-ar veni mal la îndemână să şi-l cioplescă din vre-un pomişor de pe marginea drumului.
Şi neajunsul acesta pote fi înlăturat, arătîndu-se ţăranilor folosele aduse de plantaţii şi spunendu-le că dacă acestea, ar da resultatele dorite, ar scăpă el de multe globe, pe cari acum le daţi de multe ori numai pentru a mări veniturile eomunale.
Şoselele plantate sînt şi mal uşor de întreţinut, căci marginea şoselei fiind presărată de pomi, nimeni nu va mal pute să trecă cu carul peste ea şi să o dărâme puţin câte puţin.
www.dacaramanica.ro
150
ALBINA
Iarna când viscolul trolenesce drumurile de prin câmpii, ne va fi uşor sâ cundscem drumul de pe pomii de pe marginea lui, şi ast-fel vom fi siguri că nu ne rătăcim.
Apoi când vom face şosele pe dealuri şi le vom plantă, nu ne va mai fi frică că aceste dealuri se vor mânca şi vor forma rîpe, din cari să se scurgă nisipurile, cari să acopere locurile şi satele, cum s’a întîmplat pînă acum în mai multe părţi.
Un alt folos este că pomii şoselelor opresc vînturile; Iar vara drumeţii nu vor mal fi prăjiţi de arşiţa sdrelul.
In plantarea şoselelor va trebui să se ţie seina ca diferiţii pomi să fie sădiţi în locurile cari le prilesc. Aşa castanul pote fi întrebuinţat cu folos la munte; nucul la munte, în regiunea dealurilor şi chiar în spre câmp; mărul şi perul mal spre câmp, etc. Asemenea e bine să nu se planteze de cât pomi rămuroşî şi stufoşi.
Sădirea pote fi făcută în un singur şir, depărtat cu vre-o jumătate de metru de marginea de din afară a şanţului şoselei, sau cum se obiclnesce în Austria, în mai multe (două sau cel mult trei) şiruri, potrivindu-se- ca pomii unul şir să vie în dreptul mijlocului locului gol dintre pomii cel ul-lalt şir.
Fiind-că în luna asta este tocmai timpul potrivit pentru sădirea pomilor, îndemnăm pe toţi acel cari au grija de propăşirea comunelor ca să Ia măsuri pentru plantarea cât mal în grabă a şoselelor ndstre.
1.	N icul eseu
ÎMBRĂCĂMINTEA ţigănescă
Un Ţigan o dată, întîlnesce un Român pe drum şi oprindu-1 îl dise:
—	Buna diua, Romănico.
—	Mulţumim d-tale, Ţigane.
—	Aoileu Romănico 1 pe unde al fost şi umblat, de un al meu frate n'aî aflat ?
—	Nu, ÎI răspunse Românul.
—	Iaca Romănico! de 1-aî găsi, şi de nu l ai găsi tot să-î spui multă sănătate de la noi, ş’aî să-l cunosc! numai după haine, că tare bine e îmbrăcat, numai despre sdre răsare are o bortă mare; despre lună una bună; iar despre ţara nemţescă, nici dracul să-l mal câr-pescă.
Culesă de S. Veehiu.
învăţător, comuna Buoescî, jud. Teouoi.
www.dacoramanica.ro
ALBINA
151
SFATURI PRACTICE
Leac contra tăieturilor
Este an rău obiceîu d’a storce rana căpătată prin orî-ce împrejurare, dar maî ales tăieturile, pentru că prin storcere, rana devine maî durerdsă şi se vindecă maî anevoe. Unii au chiar scârbosul obiceîu d’a suge sângele din rană.
Cel maî nemerit lucru de făcut, când s’a tăiat cine-vâ, este ca imediat să spele bine rana cu vre-un desinfectant (apă feni-cată, apă boricată sau soluţiune de sublimat corosiv) orî chiar cu apă curată de tot; apoi să lipăscă cele două buze ale rănii, apăsând cu putere cu degetul cel mare pe rană; este destul să se apese ast-fel 10—15 minute chiar p’o rană gravă pentru ca nici durere să nu se simtă de loc, nicî sânge să nu curgă. O rană închisă ast-fel şi dacă se înlătură contactul aeruluî, legându-se, se vindecă cu siguranţă în 1—2 dile.
INVEŢATURÎ
Adună bani albi pentru (pile negre.
Adună la tinereţe ca să ai la bătrîneţe.
Economia este a doua Providenţă a omenirii, înavuţirea stă în muncă şi In economie.
Economisirea este işvorul avuţiei; omul econom imbunătăţesce sorta sa şi a familiei sale, devenind în acelaş timp bine-făcătorul societăţii.
Strîngerea economiilor face capitalurile mari.
O economic de (fece bani pe (fi, adunate şi depuse regulat la finele tie-cărcî luni la casa do economie, care este garantată de Stat, şi care plătesce dobîndă şi dobîndă la dobîndă cincî la sută pe an, dă un capital de:
204 lei în 5 ani, de 467 lei în 10 ani, de 805 lei în 15 ajii, de 1238 lei în 20 de ani.
www.dacoromamca.ro
152
ALBINA
CĂRŢI NOUE.
i
«Noţiuni de economia vitelor de I. St. Furtuna».
4
Totă lumea scie cat de mie preţ pune sătcmil nostru pe creseerea vitelor, sprijinul înseninat al agriculturii, un mijloc uşor de înavuţire şi, aşi pute <jice, sufletul comerciului rural. Se mai scie de asemenea în ce stare de decădere se găsesc vitele ndstre, cari de abia se mai ţin din pricina relei lirănirl şi a puţinelor îngrijiri ce primesc!
Ne place să cităm pe vechii noştri' cronicari, cari spuneau despre ţările românesc! că erau nisce ţerl îmbelşugate în cai cu cari se aprovi-sionau chiar şi armatele străine, în vite cornute mari de care se minună o lume, în. oi cu lâna căutată de neguţătorii apuseni.... şi multe şi mărunte despre animalele din acele vremuri. Şi cu Iote acestea, astădi, când ne aruncăm privirile împrejurul nostru, ce vedem V Vitele în cea mal prostâ stare: caii buni rari sau importaţi, vitele cornute mari o raritate, priveliştea animalelor de muncă desgustfitdre şi durerdsă; iar, oile şi caprele abîă mal ţinendu-se prin locurile de păşune. Chiar păsările, cari intr’alte ţări sînt un obiect însemnat de eomereiu la noi sînt pipernicit^, degenerate, puţin ouetdre şi chiar împuţinate.
Cu părere de reu trebue să o spunem că mai mult lipsei de cuuo-scinţc practice asupra crescerii animalelor de cât lipsei de mijloce se datoresce acesta situaţiune puţin înfloritpre a animalelor, astăcji când nu mal sînt păşunile bogate de odinioră, cari scuteau pe crescători de asemenea cunoscinţe.
Sătenii, şi în general mai toţi crescătorii de vite de la noi, au idei cu totul rudimentare şi bâtrînescl despre vitele lor. Ei le cred şi le judecă reu: să producă mult şi în schimb să fie prost hrănite şi neîngrijite.
Lucrurile insă nu stau ast-feî; căci, noi nu putem schimbă legile firii cari sînt lămurite: natura nu produce cu îmbelşugare de cât acolo uude ca este bine îngrijită şi cârmuită. Un copac pus intr’uu pâmînt siab, secătuit, lipsit de apă şi de lumină, se usucă, more. Călcătorii legilor firii sunt dar pedepsiţi şi de multe ori pedepsa lor e sărăcia, lipsurile de tot felul şi cu deosebire lipsa mijloeelor de traifi.
Spre a obicînuî pe săteni, pe agricultori cu o ereseere mai bună a vitelor, spre a-i fuge să înţelegâ cât preţ are sciinţa pentru ei, .se siniţiâ nevoie de un manual anume făcut, bine chibzuit, cuprinfletor de noţiuni asupra îngrijirii, crescerii şi îmbunătăţirii animalelor, manual care să fie o călăuză negreşită a crescătorului de vite.
Aceste gânduri me cuprindeau ori de câte-orî mergând pe uliţă sau întt’un sat unde-vâ, vedeam vitele sătenilor în ce stare se aflau: nemâncate aprope, neadăpate la timp, expuse la ploi şi la vreme rea, încărcate peste puteri, ele., şi de câte-ori făceam comparaţiune între ele şi vitele străinilor.
■
www.dacbromanica.ro
ALBINA
153
Dar iată că dorinţa mea forte legitimă şi întemeiată de alt-fel, mi s’a împlinit. Iată că un asemenea manual de mult aşteptat şi pe care Societatea centrală de agricultură l-a şi premiat, apare sub titlul: Noţiuni de economia vitelor, lucrare datorită d-lui L St. Furtună, distinsul medic veterinar şi cunoscutul publicist în materie de zootechnie. Volumul seu are formatul cărţilor didactice, un număr de 160 pagine garmond fără linii şi .‘17 ilustraţiuni.
Materialul cărţii, forte interesant şi bine grupat este următorul: Partea întâia cuprinde noţiuni de îngrijirea animalelor cu aplicaţiuni la locuinţele lor (clădirea, aerisirea, îngrijirea) la alimente (finul, păşunile, paiele, grăunţele, seminţele, rădăcinile şi cartofii, borhuturile, foile de arbori) la beuturî iapa de rîu, isvor, lac, etc) la pregătirea hrănii, la hrănire după felul animalelor, al hranei şi al locului unde se găsesce hrana şi apoi la îngrijiri deosebite (ţesălatul, tunsurea, băile, potcovitul, înhumarea, înjugarea şi regiile de muncă).
Partea a doua privesce ercsceren animalelor cu subiecte relative la istoricul lor, rase, prăsită, gonire, sarcină, fulare, alăptare, crescerea puilor şi îngrijirea mumei, înţărcarea şi îngrijirile după înţărcare ' In afară de aceste subiecte tractate separat după felul animalului: cai, vite cornute metri, oi, capre, porci, autorul a mai alăturat şi subiecte ca: folosele animalelor, alegerea animalelor de lapte, de. carne, tăierea vitelor, administrarea, turmelor, producţia laptelui. Ultimul capitol despre crescere e privitor la crescerea pasărilor de curte (găini, curci, raţe, gâsce, alegerea raselor după împrejurări) cu subiecte despre rase, ouat clocit şi cloci tare, claponire, ingrăşare, pene şi fulgi, stringerea, păstrarea, transportul oiţelor şi, in fino, despre negoţul cu oue şi cu paseri.
A treia parte a cărţii cuprinde măsurile trebuinciose pentru îiiilmuă-ţirou animalelor. Acestea sînt: metodele de prăsire (împărechiarea con- , sângenă, selecţiunea, încrucişarea şi metisaglul) şi mijlocirea guvernului şi a asociafiunilor (mijlocirea directă şi cea indirectă cu măsuri administrative şi legislative).
Am dat acestă tablă de materii spre a convinge pe cititori cât de bogat şi chiar cât de complet este manualul d-luî I. St. Furtună.
Cititorul care îl va studia va vede treeendu-î pe dinaintea ochilor critica vitelor din ţară precum şi a sistemului lor de crescere, dacă se pbte numi asl-fel modul primitiv şi tradiţional al îngrijirii animalelor nostre; şi prin comparaţiune cu adevărata crescere, pe care autorul a tratat-o minunat, se va încredinţa cum trebuesc crescute vitele, ce trebue. crescătorul să lase şi să primescă ca bun din modul actual de crescere, ce mijldce trebue să aibă el la îndemână spre a produce vite trainice.' folosit.dre, vite cari să fie demne de a le numi sprijinul agriculturii şi bogăţia ţârii.
Pentru cei cari vor să se instruescă şi să cunoscă şi rasele de vite din alte ţerî, pentru cei cari ar dori să-şi aducă soiuri de acolo, autorul, într’un chip destul de clar şi înţeles, face istoricul şi descrierea zootech-nică a lo/-, a legăturilor în caid se găsesc cu animalele din ţara nostru, din punctul de vedere 'al deosebirilor şi asemănărilor, ca animale de muncă, de lapte, de hrană, de oue^de ornament, etc.
Ast-fel cum e alcătuită opera d-luî Furtună, într’un stil uşor. popular
www.dacoromanica.io
154
ALBINA
pe cât a fost posib:l, didactic, îndeplinind eoniliţiunile uneî cărţi instructive şi practice, sperăm mult că va aduce mari servicii economiei rurale.
Nu ne îndoim că fie-care săten, că fie-care crescător, care voîesce să crescă vite într’un chip mai raţional se va grăbi să-şi procure acel manual, care pînă astărji e singura lucrare românescă (în acest gen) bine scrisă, singura care merită să atragă băgarea de sâmă a economilor noştri, în aceste vremuri când toţi cer vitelor forţă, frumuseţe, vitalitate, şi când prea puţini pun preţ pe modul de a îmbunătăţi animalele.
Cu acestă ocasiuno ţin să atrag atenţiunea d-lui' Ministru al Instrucţiunii publice, că lucrarea d-lui Furtună e demnă a figura şi în şco lele nostre primare rurale şi în bibliotecile şcolare; căci elevii deprinş. încetul cu încetul să gândescă mal- serios asupra mijlocelor de îmbunătăţire a animalelor, ideile prinse îi vor înrîuri în bine şi pe nesimţite se vor transformă în nisce harnici crescători de vite.
(«rig. Teodosiu.
FELURIMI
Aduc Viespile vre-un folos ?
Dintre multele gângănii, cari sboră totă vara prin jurul nostru, viespile sînt cele mai prigonite. La cel d’întâiu zîzîit de viespe fără voie luăm în mână un şervet sau alt-cevâ şi ne pregătim să lovim. De ce acestă pornire rea? Pentru că viespile sînt socotite de toţi ca animale vătămătore — toţi cunosc înţepătura lor — şi nu s’a găsit nimeni care să fi aflat că viespile aduc vre-un folos. Dar adevărat să fie? Nu aduc vîespele nici un folos?
O întîmplare ciudată, pe care o povestesce un naturalist din ţara Englezescă, arată că lucrul nu e aşâ.
Plimbându-se într’o di pe câmp, a văijut o mulţime de viespi, cari zîzîiau împrejurul unei cirezi de vaci şi de curiositate s’a apucat să le urmărescă. Spre marea lui mirare, a văţlut că viespile nu supărau de fel vacile, ci stau împrejurul lor şi le păziau. Când muscele se aşedau pe' vre-o vacă, atunci viespile se repe-c,liau asupra lor, le prindeau, le rupeau aripele şi piciorele, uneori chiar capul şi apoi le duceau viespilor mici din viespar ca să se hrânescă cu ele.
Se putea deosebi cu mare uşurinţă sborul viespilor cari duceau muscele prinse la viespar de al celora cari veniau la ei-redă spre a se apucă din nou de vînătore.
O vacă albă eră mai ales apărată de viespi. Acesta din causă că muscele aşecjate pe ea se puteau vedea mai uşor de cât cele aşedate pe vaci de culori mai întunecate.
Observatorul spune că timp de o jumătate de ceas cât a făcut observaţia, viespile au omorît vre-o 400—500 de musce.
Iată deci că şi viespile aduc folose.
Dacă de acum veţi mai au<,lî zîzîitul unei viespi, să nu vă mai pregătiţi să o omorîţi, căci apărarea vitelor de musce e un serviciu însemnat adus de viespi şi dacă nu li-1 răsplătim, cel puţin să încetăm de a le prigoni.
De înţepăturile viespilor să nu vă feriţi, căci ele înţepă numai când sînt atîtate. .
' WWW, dacoromâni ca m
ALBINA
155
Cronica agricolă şi comercială
Cam de pe la 15 Octombrie, timpul a început să devină din ce în ce mai rece, nu numai in paguba semănăturilor făcute pe întinderi destul de mari, maî cu seină de ţăranii agricultori, dar şi în paguba semănăturilor răsărite şi unele de abia încolţite. Din causa frigului, care în unele părţi ale ţării a devenit destul de simţitor, din causa zăpezii ce a câijut pe munţii noştri, au încetat orî-ce crescere şi orî-ce încolţire a semănăturilor, iar localităţile unde încolţirea grâului şi o şubredă crescere s’a putut încă urmă la şesul ţării silit forte puţine la număr.
De la acesta dată, nici că ne mai putem aşteptă la un timp mai cald în folosul semănăturilor de tomna şi ori-ce semănături de tomnă ar trebui să înceteze cu desăvîrşire.
Tot ce se pote recomandă pe viitor, dacă timpul va maî fi prielnic, este să şe facă arături pe semănăturile de primăvară, şi aceste arături să se facă cât se vor pute de adinei, ca umei,lela iernii să le po.tă pătrunde maî bine.
Intru cât privesce comercial cu grâne şi cu alte seminţe în tîrgurile nostre, putem <Jice că de la 15 Oetoihbrie încoce a devenit forte slab ; sînt chiar (Iile în cari nu se vinde nici un bob de grâu în unele tîr-guri, şi chiar la tîrgul de cereale din Brăila. Dacă socotim preţurile după greutatea iu kilograme ca măsura cea mai dreptă, avem:
Grâu	s’a viiulut suta de kilograme cu . 13 — 14 lei şi 80 cent.
9-10 »
»	»	»	9 leî şi (iO cent.
6-7 lei 8
8	lei şi 20 cent.
6	lei şi 60 cent.
11—12 lei.
11
CRONICA FINANCIARA
BucurcRCÎ, 20/î Octombre, 1898.
Prin Bursă- se înţelege localul oficial în care se. întrunesc comercianţii şi agenţii.de schimb, pentru a operă cumpărări şi vîndări de efecte publice sau de mărfuri şi producte agricole.
Existenţa burselor se pierde în negura timpurilor. Istoricii romani ne povestesc că asemenea adunări de negustori existau Ia Roma încă cu 500 de ani a. Clir şi aveau denumirea de «CoUeginîn mercatorum.
Tn Francia primele burse legalmente constituite fură stabilite Ia Lyon şi Toulouse în anii 1549 şi 1566.
www.dacoromanica.ro
Secara
Ovăzul
Porumbul
Porumbul nou
Cincantinul
Orzul
Fasolea
156
ALBINA
La noi basele organizării regulate a burselor de comerciu silit stabilite de legea din Iunie 1881, iar sistemul adoptat este cel francez.
Principalele operaţiuni cari se efectueză la Burse si'nt: Tirgul efectelor publice şi private, tirgul acţiunilor diverselor societăţi agricole, industriale şi comerciale, tirgul scrisurilor funciare rurale saîi urbane şi a tuturor hîrtiilor negociabile, vi ruj a rea materiilor metalice, a mone-telor a tot felul de mărfuri, închirierea vaselor de transport, transportul pe uscat şi pe apă, tot felul de transacţiuni relative la eoinerciul continental şi maritim, interior şi exterior, asigurări de tot felul, etc.
Ultimul curs cu cari au încheiat diferitele nostre rente, fonduri şi valori este următorul: 5% Renta perpetuă, 103; 3°/0 Renta amortizabilă em. 1881—1888, 1003/.,; 4% Renta internă, 90; 4% Renta externă, 92—9B*/*; 6% Convertite rurale, 1041/*0/»; 5% Comunale Bucuresci em, 1883, 98Vs%; d-touern 1890, 99'/,°/0; 5% Scrisuri funciar rurale, 94'/2; 5% Scrisuri urbane de' Bucurescî, 9p'/2; Urbane, Iaşi, 87; Bănci Naţionale, 1890; Bănci Agricole, 326; Dacia-România, 409; Naţionala, 455; Construcţii, 160. Tendinţa generală este cât se pote de bună.
M; ia. x.
O VORBA MARE
Era în timpul luptei de la Grivifa. După multe lovituri Român păreaţi prăpădiţi. Atunci se vdittră venind trupe rusesc!.
Apropierea batalionelor rusesci crescu în trupele române aprinderea şi mânia luptei cu ori-ce preţ. Aţîfate şi mai mult de îndemnul mai pre sus de ori-ce laudă al oficerilor, dc cuvintele şi de pildele bărbătescî ale loc.-colonel Vome seu, maior Candiano- Popescn, căpitanii Groza, Pruncit şi toţi acei cari mai rămăsese în piciote, rîndurile române se alcătuiesc de iznovă. «Nu vi lăsaţi băieţi, că vin Muscalii săiea reduta, şi ne fac de ruşine/» strigă într'un glas aceşti viteji şi se reped pentru a treia oră, despre Vest, pe când Ruşii vin despre Est.
POVEŢE BÂTRÎNESCI
Mai bine puţin de cât nimic.
ţ£"y:.	d- .—
Incăldesce-te cât arde focul.
Mai bine să ai trebă cu Dumneţieu de cât cu sfinţii. Când ai turnat vinul, bea-1.
Dacă muntele nu vine la noi, sa ne ducem noi la el.
wwwjiaconmianica.ro
ALBINA
157
GHICITORI ŞI PROBLEME
CUVÎNT ROMBIC
do
S. VECHITJ
Consonă
Fluviu
Pom
Peşte
Consonă
ŞARADA
do
SEBASTY VASILIU
Pât’tea întîia e ban de argint Cu nume strein numit.
Partea a doua de vreţi s’aflaţi Intre peşti să căutaţi, întreg cuvîntul ii veţi gliicî Dacă veţi sci
Despre un fizic mult lăudat,
Fost om de stat,
Ba şi în morală sfaturi a dat.
Deslegarea şi numele doslegătorilor se vor publica în numărul 7; deci se primesc răspunsuri până la 9 Noembrie.
Răspunsurile la întrebările din No. 3 se vor publica în No. 6 al revistei. Atunci vom da şi numele celor ce au răspuns exact.
INFORM AŢIUNI
»	J_.	•• . y
Marţi, 21 Octombre, s'a făcut la Iaşi inaugurarea noului palat al Universităţii în mijlocul unei mari solemnităţi prezidate de MM. LL. Regele şi Regina.
Iii numeral viitor vom race o dare de semă despre acăstă importantă serbare.
*
D-l Haret, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii publice a publicat ante-pro-iectul de lege asupra învăţămîutului secundar şi superior. I)omnia-sa l-a trimis în discuţiiiuea t ut iilor scalelor secundare din ţară, cum şi altor persane cari se ocupă cu ale scalei.
*
Prin stăruinţa d-lul V. A. Urceliiă se va ridică in eurîud un bust lui Enăchiţâ Văcârescu, cunoscut scriitor şi pat riot. Knăcliiţâ Văeăreseu, cu talc că a trăit în timpul cel mal de ret rişte'pentru neamul, limba şi ţara nostră, a lăsat urmaşilor sci următorul frumos şi patriotic testament:
Urmaşilor mei Văcăresci Las vouă moştenire Crescerea limbiî românescî Şi a patriei cinstire.
www.dacaramanica.ro
158
ALBINA
Prin stăruinţa domne! Smara se va ridică un bust şi lui Gr. Ale-xandrescu cel mal mare fabulist al nostru. Cine nu cunosce ore fabulele sale, Boul şi Viţelul, Toporul şi Pădurea, Şoricele şi Pisica şi altele, prin care combate, cu deplin succes, tote păcatele âmenilor? Vom vorbi insă pe larg altă-dată despre Alexandrescu, despre ale cărui scrieri Ion Chica ne spune că generaţia veche le-a admirai cu iubire, le-a avut ca un catechism de virtute şi de patriotism.
*
In diua de 12 Octombrie a fost o forte frumosă serbare şcolară în Palatul Ateneului din Bucurescî. Cu acesta ocasiune s’au distribuit primii! la elevii şcolelor secundare, cari aii reuşit la concursul din Iuniii a. c. Premiile au constat din cruciuliţe, pe cari erau înscrise numele bătăliilor mai însemnate din trecutul neamului nostru. Iată propriile cuvinte din darea de seină făcută în diua serbării şi prin care se explică rostul acestor premii.
'Societatea profesorilor ar fi înjosit rolul seu, dacă ar fi oferit ca răsplată meritelor satisfacţii de ordine inferidră Recompensa ce dăm învingătorilor noştri este emblema Dumnedeiriî umanisate, a blindeţiî persecutate, a bunătăţii calomniate, a jertfirii de sine pentru binele tuturor. Pe aceste cruci, noi cutezăm a înscrie numele bătăliilor faimose ce neamul nostru a susţinut în cursul vremurilor în numele Crucii, cu încredinţarea că şi în timpurile ce vor veni, urmaşii eroiilor de la Ra-coveţ, de la Călugăreni şi de la Gri viţa, vor dovedi ca şi strămoşii lor. prin fapte mari, că sînt adoratorii sfintei embleme. Mai presus de tote ţinem să se scie că Societatea profesorilor secundari stăruie din tote puterile sale a face, ca pe altarele şcolelor nostre şi în sufletele tinere să continue a fi îngrijit cu pietate cultul credinţelor strămoşesc! şi al titlurilor de eroism ce ne-au lăsat moştenire seculii trecuţi; căci avem convingerea nestrămutată, că aceste sînt singurele isvore de viaţă pentru viitorul ţării şi al naţiei nostre '
Serbarea a fost organisată de societatea profesorilor secundari, care are reşedinţa în Bucurescî şi care s’a constituit în (jitia de'24 Ianuarie a. c.
*
Răposatul N. Ii. Daniilescu, fost profesor la şcola de silvicultură de-la Brănesci şi la şcola de agricultură de la Herăstrău a lăsat prin testament 200 000 lei Academici române pentru burse şi 50 000 lei mitropoliei române din Blaj, (Transilvania). Să-l fie ţarina uşoră. iar pilda sa romdnescă de a lăsă. pentru bine-faceri tot cea câştigat in viaţă, dorim ca să fie urmată, şi de alţii.	•
*
Pe fjiua de 15 Octombre a. c. s’a făcut o mare mişcare în personalul revisorilor şcolari şi anume:
D-l Iosif Popescu, actual revisor în Vâlcea, trece în Gorj, în locul d-lui Radu Niculescu, care îşi reia catedra. D-l Dem Constanţinescu, director al şcolei primare de băeţi No 2 din Bucurescî şi director al revistei - Convorbiri didactice» e numit revisor şcolar în Vâlcea, în lo--cul d-lui Iosif Popescu D-l Vasile Stoicănescu, licenţiat în litere şi fi-losofie. institutor la şcola No. 2 din Bucurescî. e numit revisor în Argeş, în locul d-lui G. Dianu, demisionat. D-I G Cherciu, institutor la şcola No. 19 din Bucurescî e numit revisor în Dolj în locul d-lui Al. Popi-lian, care îşi reia catedra D-l G -Popescu Ciocănel, institutor la şcola de băeţi No 5 din Ploescî e numit revisor în Vlaşea în locul d-lui P. Pârşcovenu transferat. D-l P. Pârşcovcnu e numit in judeţul Fălciu în locul d-lui Laseâr Mătăsariu, transferat D-l Lascăr Mătăsariu e numit în Vaslui în locul d-lui Al Vasiliu ieşit la pensie I>-1 Octav Popescu, institutor la şcola No 1 de băeţi din Botoşani e numit revisor în Sitr ceva în locul d-lui C. II. Var/ic care îşi reia catedra. D-l Serafim lonescu,
www.dacaromanica.ro
ALBINA
159
institutor, e numit revi sor în Buzău în lolocul cl-luî Eremia, care îşi reia catedra. D-l C. Tomescu, absolvent al şcoleî normale de institutori, actual institutor titular la şcola de bâeţi No. 2 din Tecuciu, este numit revisor şcolar la judeţul Tecuciu, în locul vacant. D-l N. lonescu, revi-sor şcolar la judeţul Covurluiu, este transferat la judeţul Constanţa, în locul d-lui C. Antonescu, transferat. D-l C. Antonescu, revisor şcolar la judeţăl Constanţa, este transferat la judeţul Putna, în locul d-lui G. T Ionescu, trecut ca institutor la şcola de aplicaţie de pe lângă şcola normală de institutori din Bucurescî.
BIBLIOGRAFIE
S’aîi primit la redacţie următorele cărţi:
Călăusu judecătorului de pace, de D-l Florian Stanciovicî.
Zoologia medicală, de Dr. N. Leon, laşi.
Viaţa şi activitatea lui Dositei Mitropolitul Moldovei, de Diaconul Al. Apostol.
Mosaicurl, de Smara.
Manual de Morala cvangelică, de Morse N. Făcu.
Ne reservăm a da în numerele viitore recensiuni asupra fie-careia din ele.
Adrese către redacţie
»
Din tote unghiurile ţârii ne utt venit telegrame şi scrisori de felicitare şi incurajare, atât de la persone sus puse în societate cât şi de la locuitori rurali, efttrc cari în mare parte se adreseză revista nostră.
Începem cu numeral acesta a publica extrase din aceste îndemnătăre a-drese. Ele ne vor da tăria de a lucra cu nun multă dragoste, eu mal multă sîrguinţă, vedend că îiitimpiuăm de pretutindeni o primire aşâ de bine-voitoro.
*
Recunosc însemnătatea şi oportunitatea întreprinderi! d-vostră. Ved într’însa rostirea drâptă a sentimentelor generose de care sînteţl însufleţiţi pentru luminarea scumpului nostru popor. Eu ve felicit din t6tă inima de pasul ce faceţi şi vo doresc isbînda cea mal deplină.
Arhiereu, Athaiuisio 31. Craioveaniil.
*
Atât eu cât şi domnul A. C. Cuza vom colaborâ cu plăcere la revista d-vdstră.
A. I». Xenopol
profesor la universitatea din Iaşi.
V6 rog să binp-voiţî a inc înscrie printre colaboratorii revistei, a părţii igienice, sciiji-ţilice şi medicale...
Dr. Tliiron
profesor la Universitatea din Iaşi.
www.dacaromaiiica.ro
160
ALBINA
La apelul d-vosfcra cu care aţi bine-voit a inO onora, mă grăbesc a vă răspunde că «înt decis n ve trimite spre publicare o serie de probleme trebuincios© liorcărul om in viaţa praădcă... Urez Albinei- sa trăiască.
1». Mirese»
profesor la liceul Lazâr.
Primesc cn bucurie a li numărat Intre colaboratorii revistei .Albina.
Ih*. loursca-Itiujiiii
profesor la seminarul Central.
La apelul ce mi-a ţi făcut şi mie oijuroa de a mi-1 trimife, privitor la revista şcolarii «Albina, nu* grăbesc a răspunde că primesc cu mulţumire'onorifica d-vostră invitare de a scrie câte ceva în acăstă revistă.
M. Straja»
profesor la liceul din Craiova.
Lucrarea d-vdstre fiind mare şi, după părerea mea, de un folos real pentru popor, me voiu simţi fericit putând contribui şi eu, întru cât-va măcar, la realisarca ideeî ce v’a fin pins la muncă.
U. Popa
Profesor la Liceul Lazâr.
* •
învăţătorii din Mehedinţi salută eu bucurie âpariţiunea revistei (Tclcernniă).
Albina.
(Va urma.)
POŞTA REDACŢIEI
D-lui I. 1). V. (de l;i .Jiu.) — Ar fi fost de dorit să ne spuneţi numele. Nil înţelegem de ce aţi uza de pseudonim pentru aşa chestiune. Ar tiv-, but să seim apoi de unde şi de la cine aii fost culese poesiile, mal ales că multe versuri ne fac a ne îndoi că ar fi din popor. Aşă, de pildă: Suleiniţă amorusă ....
Şi-manifestă dorul lor ....
Redând frumuseţile ....
IMiiî llărtopean. Juil Xoninţu. — Primim eu plăcere. Nu făgăduim însă de pe acum publicarea: rămâne să-o vedem.
Regele Lear. Bucureşti. — Primim bucuros. Numai să nu se mai li publicat aiurea.
Pogrioii-Cim|>uliiiigenii. Buc. — Primim. Să trimiteţi împreună eu ele şi deslegarea. Apoi: să nu fie publicate în altă parte.
N. S. VI. Broseem. — Bine ar fi dacă ne-aţî trimite o scurtă dare de sântă despre , serbarea de care vorbiţi. Am pute atunci utilisâ şi ce ne-aţî trimis.
M. AV. Popescn (student). Rac.— Publicăm poesii poporane, dar întregi nu fragmente. Aţioi dorim să seim anume din ce sat şi de la ee per-sonă sînt culese. Aceste indicaţiuni sînt indispensabile.
Pygmalion. — Am dori întiîu să ve seim numele, ca să ne cunoştem. Anecdotele sînt interesante. Am dori şi pentru anecdote şi pentru poesii să ne indicaţi persona şi localitatea de unde sbui cules.
AclIiL, Angel ConstantInescu, Beina O. Mihaileseu şi alţii. — Deslegările aii sosit prea tîrziu. Pe viitor trimiteţi mai din vreme.
www.dacoromamca.ro