1
Anul I.	Duminica, 26 Octombrie, 1897.	No. 4.
„ALBINA"
REVISTA ENGICLOPWHCA POPULARA
APARE'ÎN FIE-CARE DUMINICĂ
•	•	’’"V	' ■	' ; '
Ploesceniî ati ridicat. Un pre frumos monument în cinstea vînătorilor, cari s’au luptat vitejesce în 1877 la Griviţa. Din parte-ne, am credut de sfînta nostră datorie, cu acest prilej, să consacrăm numerul 4 al «Albinei», pentru a reaminti aceste fapte vitejesc! ale armate! române, în, urma cărora s’a adus neatîrnarea scumpe! nostre ţări şi îndemnarea eî spre înflorire şi mărire. E bine încă să se cunoscă de ce! tinerî şi să ne maî reamintim şi no! ce! în vîrstă, că marea împerăţie, Rusia, a scăpat de ruşine şi armata eî n a fost sdrobită cu desăvîrşire şi aruncată în Dunăre numai şi numaî cu ajutorul preţios al armatei române; că fiinţa principatului bulgăresc de astă-dî se datoresce, în mare parte, sângelui versat de soldaţi! români. Mîndru prin urmare trebuîe să fie tot Românul de cele petrecute în res-boiul din 1877—78, căci atuncî s’a dovedit cu prisosinţă că soldatul român de adî stăpînesce aceleaşi vir-tut! ostăsescî ca si soldatul din vremurile Iu! Mircea,
Ştefan si Mihaiu !
> »
Tot-deauna însă, când vorbim de ale resboiuluî din 1877—78, trebuîe să ne îndreptăm gândul şi inima, către vitezul vitejilor, către Regele Carol I, căcî El este, care maî pre sus de or! şi cine a avut cea maî desăvîrsită încredere în armata română ; El este care a format-o, El este care a însufleţit-o la fapte eroice prin pilda sa.
Trăiască dec! armata română vecînic biruitore în resboîe, trăîască vitezul eî şef, Regele Carol I!
Comitetul;
* Albina*
www.dacoromamca.ro
7
98
ALBINA
Regele Carol în lupta de la Griviţa.
www.dacoromanica.ro
ALBINA
99
MONUMENTUL VÎNĂTORILOR
Duminică, 12 Octombre, s’a inaugurat monumentul, ridicat în oraşul Ploescî în amintirea luptei victoridse de la Griviţa a soldaţilor români, între cari şi batalionul al 2-lea de vî-aiătorî, recrutat din judeţul Prahova.
La ora 2 M. S. Regele, venind din Sinaia, s’a coborît din trenul regal în mijlocul unei mari mulţimi, care se adunase ca să-l salute.
Aci a fost primit de autorităţile civile şi militare, de d-niî miniştri .şi de o sumă de ddmne din societatea ploesceană.
După ee a trecut pe dinaintea companiei de ondre, ce se află pe peronul gării, M. S. a intrat în sala de primire, unde a bine-voit a sta de vorbă cu personele, ce erau de faţă.
A pornit apoi tbtă lumea spre monument, străbătând bulevardul, care eră frumos împodobit cu steaguri şi pe ale cărui laturi erau înşirate trupele din Ploescî, şedlele şi diferite societăţi
înaintea monumentului se află o companie din batalionul al 2-lea de vînătorî.
La intrarea pavilionului M. S. a fost primit de I. P. S. S. Mitropolitul Primat, înconjurat de un numeros cler şi de comitetul monumentului
După săvîrşirea sfintei slujbe, d-1 Snrescu, presidentul comitetului de iniţiativă pentru ridicarea monumentului, a rostit următorul discurs:
' Sire,
Par’că este erî de când oraşul Ploescî avea în mijlocul lui volnicul batalion al vînătorilor. Compus aprope numai din Prahoveni şi Ploescenî, el eră mândria oraşului, bine instruit şi disciplinat, făcea cinste Comandantului seu.
Peste 800 de volnici, unu şi unu, erau vînătoriî Prahoveni, când ţara, încrecjătdre în forţa armatei, îl chiamă şi pe el să apere moşia strămoşescă. ţ)iua de 30 August 1877 sosi, şi vînătoriî sburaîi spre reduta Griviţeî, tot aşa de veseli şi voioşi ca şi cum, cu câte-va luni mal înainte, eşîau din cazarmă spre a se pregăti la fapte mari şi eroice.
Fost-a de Dumnezeu ursită astă lună August a cuprinde în sine două date mari, în fastele nostre militare: 13 August 1594 «Călugărenî», sdre sus pe cer înainte de sfinţit; 30 August 1877 «Griviţa», răsărit de sdre, răsărit de glorie ne-peritdre.
© dii întregă a ţinut lupta, şi volnicii tot înaintau. Oficerî
www.dacoromamca.ro
100
ALBINA
şi soldaţi se reped ca leii şi, după patru asalturi, date rînd pe rînd, 300 de vînătorî pieriră.
Obosiţi de luptă, cjeciuiţi de mdrte, bravii noştri oşteni se

acioau în jurul steagului lor, în faţa redutei vrăjmaşe, de unde mai eşîau fulgere de puşcî şi trăsnete de tunuri.
www.dacoromamca.ro
ALBINA
101
In mijlocul acestei lupte, Domnul ţării le (jise: <Ce faceţi aici?» Ce- să facem Măria Ta,» răspunde, în naiva sa cuvîn-tare, un sergent cu faţa încă aprinsă de truda şi emoţiunile acelei cjile, «ne-au prăpădit păgânii şi, uite, câţi au mal rămas din noi. «Cum?» întrebă Marele Căpitan, «dar voi câţi sînteţl faţă, sînteţl sdravenl şi volnici, şi colo mal ved alţi tovarăşi de aî voştri; adunaţi-vă, mergeţi înainte cu vitejie, şi a vostră va fi isbînda de astă(jl.
Un puternic Ura fu răspunsul vîrtoşilor vînătorl. landurile se strîng, batalionul înainteză sub comanda maiorului Cadiano, el se aruncă cu furie, cele-lalte oşti îl urmăză, • şi cu toţii dau năvală şi intră în redută.
Soldatul Grigore Ion, ajutat de sergentul Stan Gheorghe şi de caporalul Nică Yasile, câte-şl trei din batalionul al 2-lea de vînătorl, Iau drapelul din mâinile Turcilor, şi Griviţa cade în stăpînirea vitejilor noştri ostaşi.
După o tji de luptă crunţă şi de nemăsurate silinţe, după porderea a 10.000 de omeni, trîmbiţile anunţară victoria obţinută şi armatele aliate ale Ruşilor şi Românilor umplură valea Dunării de strigătul Trăiască învingătorii Griviţel!»
Au pierit vitejii vînătorl, au pierit ostaşii eroi pentru ca ţara să trăiască. EI au pierit cu glorie pe câmpul de luptă pentru ca memoria lor să rămână neperitdre în generaţi-unile viitore.
Sire,
Au trecut 14 ani de la răsboiul sacru pentru Independenţă, au trecut 14 ani de când osemintele bravilor vînătorl al batalionului al 2-lea zăceau în uitare, dincolo de bătrîna Dunăre, fără ca un semn să se fi ridicat pe pămîntul ţării românesc!, a cărei neatîrnare a eşit din sângele lor vitejesc.
Vă(Jend acâsta cu întristare, noi, câţl-va tineri cetăţeni, constituiţi în comitet de acţiune, am hotărît a ridica în memoria acestor eroi un monument, care, reamintind vitejiea trecută, se oţelescă pe viitor inimile soldaţilor noştri şi să înfricoşeze pe duşmanii ţării, vecjend ce au putut făptui opt sute de soldaţi români.
Iniţiativa ndstră a fost, Majestate, cu căldură îmbrăţişată, şi, în timp de şapte ani, peste două-cjecl de mii de omeni, din tdte clasele societăţii, au dat obolul lor pentru ridicarea acestui monument, expresiunea vie a recunoscinţel nostre
www.dacoroinamca.ro
102
ALBINA
către cei ce au sciut să-şi verse sângele pentru neamul lor.
Comitetul de acţiune a cretjut, că locul cel mai bun, unde trebue să fie aşezat monumentul, este acel unde eroul de la Călugărenî s’a odihnit în trecerea sa prin acest oraş.
I)a, Sire, aci eroul Mihaiu-Viteazul, după ce a împărtăşit armata şi a primit jurămîntul de credinţă la biserica Dom-nescă din acest oraş, aci, în acest loc, ţinu sfat cu căpitanii seî şi, cu credinţa în Dumnezeul strămoşesc şi nădejdea în vitejii seî oşteni, merse înainte.
După aprdpe trei sute de ani, Mărite Domne, pronia ce-rescă dede mult încercatelor ţări române un alt erou, care traduse în faptă, prin biruinţă în afară şi înţelepciune în năuntru, visul de aur al tuturor marilor Domni din trecut, Independenţa ţării.
Pe la anul 1867, spun bătrînii din Teleajen şi Prahova, că o suită domnescă a trecut peste plaiurile munţilor, şi că în mersul seu un tîner voinic, ce se cjiceâ a fi Domnul ţării, ar fi aruncat pretutindeni semînţa virtuţii şi a datoriei către patrie şi neam. In amintirea acelei treceri, s’a înălţat, pe platoul din spatele Brebului, o cruce, căreia îi cjic şi astăzi «Crucea Domnitorului.
Acel Domnitor erai Maiestatea Ta, şi din semînţa aruncată atunci au oşit peste (jece ani vitejii de la Griviţa, cari Ţi-aii răsplătit munca şi Ţi-au împlinit visul.
Tresăltaţî de bucurie, umbre gloriose ale trecutului; umbre gloridse odihniţi în pace. Regele Carol v’a înţeles gândul. Eroul de la Griviţa veghiază peste destinele patriei.
Comitetul de acţiune exprimă cea mai profundă recunoştinţă Maiestăţii Vdstre pentru buna-voinţâ ce Aţi avut de a luă parte la acestă mare solemnitate; mulţumesce cu căldură generoşilor donatori şi rogă pe bunul Dumnecjeu să acorde Maiestăţii Vostre ani mulţi pentru binele şi fericirea acestei ţări.
Să trăiască M. S. Regele Carol!
Să trăiască buna nostră suverană, Regina Elisabeta!
Să trăiască Principele Ferdinand şi Principesa Maria!
Să trăiască principele Carol şi principesa Elisabeta!
Să trăiască armata şi poporul român!
www.dacaromamca.ro
ALBINA
103
Domnule Primar,
lată, în fino, ridicat în Ploescî falnicul monument al vitejiei românesc! Acest monument va vesti acum şi în viitor că rfiâboiul independenţei din 1877, în care ostaşii român-s’ati purtat ca nisce adevăraţi eroi, fiii Ploescilor şi ai Prahovei, s’au luptat cu atâta curaj şi au desfăşurat atâta bărbăţie, în cât cu drept cuvînt au meritat gloriosul nume de viteji.
Pentru aceste fapte răsboinice, ţara întregă, de la o margine la alta, răspunzând cu multă bună-voinţă la apelul comitetului de acţiune, a dat răsplata bravurii lor.
Domnule Primar,
încredinţăm oraşului Ploescî acest monument ridicat în gloria armatei române, condusă la biruinţă de marele ei Gă-pitan.
Bine-voiţi a-1 păstră cu sfinţenie, aşâ cum este, fără a se ştirbi ceva dintr’însu! Acest monument să fie icdnă sfîntă pentru toţi cari îşi iubesc patria şi neamul.
Comitetul de acţiune ve mulţumesce, Domnule Primar, pentru bine-voitorul concurs ce-aţi dat, făcend a se sărbători acesta cji mare, care va rămâne memorabilă în viaţa Ploes-cenilor şi a ţării întregi.
In urmă d-1 loc-ţiitor de primar, d-1 Ştefănescu, s’a adresat Maiestăţeî Sale, citind, în numele oraşului, următdrea cu-vîntare:
Sire,
De secol! vitejia neamului românesc zăcea amorţită şi nu eşise la lumina cjileî. Poporul se mîngâiâ numai cu amintirea faptelor gloridse din trecut. Sub Domnia Maiestăţii Vdstre armata românescă a înălţat din nou falnic steagurile ei şi dinaintea lor ne închinăm astăzi cu iubire şi mîndrie. Istoria naţională înregistreză iarăşi fapte gloriose, vrednice de faptele trecutului.
Intre cele d’întâiu corpuri ale armatei, cari s’au ilustrat p* câmpul de bătaie, este batalionul II de vînători, compus a-prdpe în întregime din Prahoveni şi Ploescenî; acest batalion a luat vestita cetăţuîe a Griviţei, într’un avînt care i-a atras lauda şi admiraţiunea lumii.
In memoria acestor eroi aî răsboiuluî Independenţei s’a
www.dacoramamca.io
104
ALBINA
ridicat monumentul falnic, a cărui sărbătdre sărbătorim astăzi.
Yînătorii, ce stau ele faţă, turnaţi în bronz, vor fi mărturii a timpurilor gloriose ale armatei nostre conduse de Maiestatea Ydstră, Marele ei Domn şi Căpitan.
Cetăţenii Ploesceni sînt mîndri că Maiestatea Ydstră aţi bine-voit a onoră acestă serbătdre a inimosului oraş Ploescî.
Mulţumesc comitetului de iniţiativă, care prin a lui strădanie a ridicat acest monument, cedat astăcji oraşului, şi aduc recuno-scinţă tuturor acelor cari au lucrat şi contribuit la ridicarea lui.
In numele cetăţenilor Ploesceni,
Urez să trăiască Maiestatea Vostră!
Să trăiască Maiestatea Sa buna nostră Regină Elisabeta!
Să trăiască Principele Ferdinand şi Principesa Maria cu întrega Dinastie!
Să trăiască România independentă!
Maiestatea Sa Regele a răspuns următdrele:
«In numele armatei, aduc căldurosele mele mulţumiri oră-«şenilor din Ploescî, căci el au luat iniţiativa de a ridică «un monument, ca semn de recunosciinţă pentru bravii fu «din judeţul Prahova, căcjuţî pe câmpul de onore.
«Mîndru sînt că am fost în fruntea acestor viteji, cari au «închinat viaţa lor pentru neatîrnarea ţării şi mărirea «României.
«Neuitată a remas (piua de 30 August, când batalionul «al doilea, sdruncinat dejă printr'o luptă crîncenă, s'a arun-«cat cu îndrăsnelă în foc şi a luat, sera târrjiu, reduta de «la Gfriviţa, smulgând vrăjmaşului stegul seu.
* Două-jecl de ani au trecut de atunci, însă amintirea «acestor vremuri mari, pline de primejdie ca şi bogate în «fapte însemnate şi resultate fericite, nu se pâte şterge nici «odată din inimile nostre.
<Ploesciî este întâiul oraş, care a recunoscut că un trecut «glorios treime să fie amintit generaţiunilor presinte şi vii-«tore prinţ?''un semn vedit.
«Conduşi de acest frumos simţimînt, cl-vostră aţi ridicat «acest monument, care este nu numai opodobăpentru oraşul «vostru, însă mai ales o mărturie că răsplata va fi pentru «acel cai'î se jertfesc pentru patrie.
«Să cadă velul acestui monument, încredinţat de acum înainte oraşului, care M’aprimit astătji în mod aşa de călduros
www.dacoramamca.ro
ALBINA
105
Ve mulţiCmesc, ca şi pentru cuvîntărite aşă de adine «simţite, ce Mî-aţi adresat.
De multe ori am au<Jit pe Suveranul nostru cuvîntând; nici odată însă nu l-am vecjut aşă de entusiasmat, căpătând, prin sinceritatea emoţiunu, adevărate accente de orator. Lucrul se explică lesne, când ne gândim că aci eră vorba de vremuri pe cari însăşi M. S. le trăise, de momente prin cari însuşi trecuse
După terminarea discursului, M S. se îndreptă spre monument. După ce-1 examină cu deamăruntul, semnă, împreună cu miniştri şi cu alte persdne, documentul, care se zidi în temelie. Vorbi apoi cu veteranii de la Griviţa, între cari se ailâ şi Grigore Ion, care a luat stegul turcesc, Nica Vasile, ş. a. Mişcător moment! O clipă se vedeau cu toţii, general şi soldaţi, în fumul şi sgomotul luptei, sub plbîa de glonţe a duşmanului, înfruntând tot cu bărbăţie ca să-şi ridice ţara şi neamul.
A urmat apoi defilarea: o companie din batalionul 2 de vînătorî, — regimentul de infanterie Mircea, — un escadron din reg. 6 de călăraşi — şi pompierii. In fruntea trupelor se aflau generalii Pilat, Scheleti, Candiano-PopescuşiComăneanu.
După terminarea defilării, M. S. Regele a primit autorităţile la cartierul ce-î eră pregătit; a visitat spitalul Bol-descu, cazarma regimentului 7 de infanterie şi 6 de călăraşi şi, la ora 5V* a pornit cu trenul înapoi spre Sinaia.
A.
HORA DE LA GRIVITA
DE
V. ALECSANDRI.
Fata lui Gâzi-Osman, Griviţa port’ un colan, Un colan tot de oţel... Jocă fulgeriî pe el.
Ta eşti viţă de păgân,
Fu sînt viţă de Român! Bună, eşti de sărutat,
Dar eu bun sînt de luptat. Eu colanul ţi-oiu luă, înapoi nu l-oiii mai da
Alelei de l-aşi luă, înapoi nu l-aşi mai dă !
Mîndra ’n cale mi-a eşit, Dom în mine a răsădit Şi de-o lună pînă acum
Fa deschide-mi sinul teu Cât 4s blînd la graiul meii,
Răsădit me ţine ’n drum. Fa, colanul ţi-oiu luă
Nu me face să te aştept Şi să dau cu tine piept.
înapoi nu l-oiii mai da!
Piept cu tine de voiu da, Zeu, colanul ţi-oiu luă.
Puică scumpă de vitez Nu m’aduce la necaz,
Şi-am pus mâna pe colan Şi pe fata lui Osman!
Tot aşă, măre, am grăit. Intr’o (pi m’am repcŞit
Căîntr’o (pim’oiu da prin foc Si te-oiu prinde de mijloc; Iar colanul ţi-oiu luă Şi înapoi nu l-oiii mai da!
Alelei, Griviţă, fa, înapoi nu te-oiu mai da!
www.daooremanica.ro
ALBINA
l«fi
PREGĂTIRILE PENTRU ATACUL GENERAL DE LA GRIVITA
DE
GENERAL ST. I. FALCOIANU
Acestă (Ji (29 August) fusese aprdpe hotărîtă pentru darea atacului general, dar el a fost amânat pentru a doua db aniversarea împăratului Alexandru.
Divisiunile IV şi III trebuiau să atace redutele de la 6ri-viţa, iar divisiunea de reservă avea să formeze reserva. Pentru acesta s’au ales şi s’au Axat locurile de adunare ale eo-lonelor de atac şi ale reservelor; acelea ale divisiuniî IV erau înapoi şi în drepta uvragiului luat în dina de 27 August, iar acelea ale divisiuniî III, în valea Bucoveî, în dreptul locului unde avea să dea atacul, şi acăstă divisiune trebuia încă să ocupe de cu nopte, cu un batalion în ante1 posturi, costa stîngă a văîeî Bucova, în legătură cu ante-posturile divisiuneî IV. Divisiunea de reservă trebuia să ocupe în dina atacului o posiţiune pe platoul despre Est de satul Griviţa înapoi şi între divisiunile III şi IV. Incovoîeturile terenului permiteau minunat ascunderea coldnelor şi reservelor-
In năptşa de 28 spre 29 s’a mai construit încă o baterie «le asediu de 8 tunuri, pe o înălţime de la aripa stîngă a corpului IV, luându-se pentru acesta câte 4 tunuri de la cele două instalate la început. La bateria de pe înălţimea ţarului, s’a aşedat înapoi un catart înalt ca observator, şi acestă baterie se desemnă pe atunci sub numele de bateria catartuluî sau de la Observator.
In dimineţa dileî de 29 August, ante-posturile de la aripa dreptă ale divisiuniî IlI-a s’au întărit încă cu un batalion, şi s’a mai adăogafc încă o secţiune de artilerie la bateria de la movilă, de la stîngă posiţiunil înaintate a divisiuniî IV-a.
In fine, în zorii ddei bombardamentul a reînceput pe tută linia, încă cu o mai mare impetuositate de cât în dilele precedente şi de astă dată Turcii nu au mai economisit muni-ţiunile lor. Secţiunea nostră de artilerie de la movilă, care nu putuse fi îngropată, a fost luată la ţintă de inimic, care şi-a concentrat focul din tote părţile asupra ei, ast-fel că ea a trebuit să fie retrasă. Din acestă causă şi bateria a 3-a, tot de acolo, de şi a resistat totă diua> dar ea a încercat însă
www.dacQromamca.ro
ALBINA
107
pierderi considerabile de omeni, şi tote afetele şi rbtele au fost atinse şi unele sfărâmate.
La aripa stingă, generalul Imeritinsky avusese ordin să ocupe în acesta (Ji cresta a 2-a a munţilor Vercjî, trimiţen-du-i-se ca ajutor o brigadă din corpul al IV-lea şi prescriin-du-i-se ca generalul Skobeleff să comandeze atacul. Acesta ca pregătire instală spre rîpa Tucenitza două baterii, cari băteau valea despre cresta a 2-a şi înaintă parte din trupele sale spre satul Krişin, care eră ocupat de Turci, dar amână ocuparea crestei a Il-a pentru a doua (Ji> de bre-ce acestă crestă eră bătută în front şi în ambele coste de bateriile turcesc! despre Krişin şi acelea de la. intrarea Plevneî, şi se temea să nu angajeze o luptă care să ia proporţiunile aceleia din <Jiua de 27 August.
Pierderile artileriei atacului au fost mal mari în acestă (ji de bre-ce bateriile se mai apropiase de întăririle inimice.
ROMÂNCA DE LA GRIVITA
j
DE
VASILE ALECSANDRI.
Un şanţ se ’nainteză spre groznica redută.
In el, din zori, Românii primesc ghiulele mii. Şi-aşâ plouă cu glonţurî cât el, rămaşi o sută, Se ’litrei)ă între dînşi! de-s încă printre vii!
Alăturea-o Româncă, expusă ’n nepăsare La tot ce duce morte cu svon nepomenit, Gătesoe o mămăligă fierbinte de gustare,
Intr’un ceaun de schijă sub dîmbul prăbuşit.
O ’ntrebă căpitanul: «Leliţă, nu ţi-e teamă «De bombe, de şrapnele ce sboră ’n jurul teu?» Răspunde Româncuţa: «Nici nu le bag în semă, «De lucru au şi ele, de lucru am şi eu.»
www.dacoromamca.ro
108
ALBINA
Trupele românesc! cari au fost in prima linie la
atacul Grivitel.
»
Coli’ma l-a.
Comandant, colonel Ipătcscu,
I.	Regimentul al 8-lea de linie, comandat de loeot.-colonel
P'oenarn.
Batalionul l-iu, comandant căpitan Valler Mărăcirteanu. Batalionul al 2-lea, comandant maior Macra.
II.	Regimentul al 10-lea de dorobanţi, comandant loc.-colonel Măldărescu.
Batalionul l-iu, comandant maior Şonţu.
Batalionul al 2-lea, comandant maior Lipan.
Colona 2-a.
Comandant colonel GrUmont' A.
Batalionul al 2-lea din regimentul al 2-lea de linie, comandant maior Paladi.
Regimentul al 9-lea de dorobanţi, comandant loc.-colonel Hol ban.
Batalionul l-iu, comandant maior Stroja.
Batalionul al 2-lea, comandant maior Handoca.
Colona 3-a.
Comandantul colonei, colonel Borănescu Batalionul al 2-lea de vînătorî, comandant maior Candiano-Popescu.
Batalionul l-iu din regimentul al 5-lea de linie, comandant maior Iar ca.
Batalionul l-iu din regimentul al 14-lea de dorobanţi, comandant maior Arabii.
Batalionul l-iu din regimentul al 16-lea de dorobanţi, comandant maior Jipa A.
RĂNIŢII DE LA GRIVIŢA
In mijlocul chinurilor, cel căror le rămânea graiu să vorbdscă nu se plîngeaii de s<5rtă-le, dar cereau să dovedăscă că şi-au făcut datoria de oşteni. «Uite, puşca, domnule doctor», diceau ei în mo* mentul când acesta se pregătlâ să le sondeze rana, «primesce-mî «puşca, să nu se dică c’am aruncat-o, ori c’am lăsat-o în mâna Turcului ş’am necinstit arma stăpînirii.» Sublimă vorbă în simplicitatea el soldăţdscă, şi în nimic, maî prejos de cuvîntul vestit al Spar-ţiaţilor că ostaşul nu trebuie să se întorcă din luptă fără pavăza-î tâv rj Irrl vdcv, viu, dedesubt; mort d'asupra-î.
ALBINA
109
Cuvîntarea maiorului Candiano-Popescu
înaintea luptei de la Griviţa.
Oficeri, sub-oficeri, caporali şi soldaţi,
Intr’o (.li mare, dar (.li de primejdie, sînt numit «comandantul vostru. Sînt mîndru de acesta mere «dere a şefilor mei; încrederea lor însă în mine, este «întemeiată pe încrederea mea în voi! Sînt vecurî «de când Românii n’au ve<;lut o di mai frumosă de «cât cea de astădi. In faţa nostră este duşmanul «păgân, alăturea cu noi avem aliaţi ce cred în cruce «ca şi noi, avem pe Ruşi. Să ne batem dar vitejesce, «pentru ca lumea să vadă că sîntem vrednici de «strămoşii noştri. Sîntem adevăraţi oşteni aî unei «naţiuni ce luptă pentru apărarea căminelor şi pen-«tru independenţa sa.
De morte să nu vă sfiiţi, soldaţi! Pentru mine «e o fericire de a muri astădi, căci mă bat pentru «ţară, pentru lege şi pentru iubitul nostru Domnitor,, «ce este fala nostră şi eroica nostră Căpetenie! Nu «vă sfiiţi de morte, soldaţi, căci ursitorea a scris «un nume pe fie-care glonte, şi numai dacă îţi este «hotărît, te găsesce. Te poţi plimbă prin ploîe de «glonţe şi nici unul nu te va atinge, dacă nu-ţi va «fi scris să mori de glonţe!
«Yoî, soldaţi al batalionului 2 de vînătorî, aţi «fost cel d’întâiu în timp de pace, să fiţi şi cel d’în-«tâiu în timp de răsboiu. Nu uitaţi că mulţi dintre «voi, pe lingă că sînteţl Români, sînteţl şiPloeştenî; «atîrnă dar de voi a da încă un titlu de mîndrie «acestui mîndru oraş! Cu încrederea în Dumnedeii «şi în sorta nostră, cu voinţă de fer şi cu inimă «bărbătescă să ne facem datoria pe acest vitejesc «câmp de luptă.
«Murind, vom trăi în amintirea neamului nostru, «căruia îi vom asigură viaţa prin sângele ce ne «vom vărsă.
«Trăind, vom fi răsplătiţi şi onoraţi de ţară!»
www.dacaromanica.ro
110
ALBINA
ATACUL GENERAL
PE
TEODOR VĂCĂRESCU.
începură a se lumina zorile de 30 August, (ţiuci de sâtiţ/e-udă, cum a numit-o cântăreţul bătrînelor şi tinerelor vitejii ale ostaşilor noştri. Fost-a de Dumnezeu ursită astă lună. August a cuprinde în sine două date mari în fastele ndstre militare? 13 August 1595, Călugărenî—sdre sus pe cer înainte de sfinţit; 30 August 1877, Griviţa— răsărit de sdre răsărit de glorie românăscă.
Pldia ostiase despre fjiuă, dar aburi de ceţă desă şi u-medă se întindeau ca trîmbe de pînză pe delurl şi pe câmpii. Din di dimineţă colonele de atac se pusese în mişcare, la orele şi în ordinea prescrisă, spre locurile de adunare unde trebuiau să sosescă şi să adaste, ascunse de vederea inimicului, momentul atacului. Trupele strîng bivuacurile lor muiate şi merg să-şî ocupe posiţiunile de bătaie. Pămîntul, desfundat de pldia de peste ndpte, eră noroios şi îngreuna rotele tunurilor şi paşii soldaţilor. Conform ordinelor, artileria îşi începuse, în faptul cjileî, acţiunea.
La opt ore Domnitorul îşi părăsise cuartierul şi pornise la posiţiunile armatei, însoţit de adjutanţii săi, de marele-duce Nicoiae fiul şi de principele Alexandru Battenberg, cari, în acea do făceau serviciul de oficerl de ordonanţă pe lîngă comandantul armatei de Vest. Pe la 10 sosi împăratul cu marele-duce Nicoiae pe platoul de la Observator. In câmp, înaintea liniei a doua a trupelor, se sluji Te-Deun pentru diua S-tuluî Alexandru, şi rugăciuni pentru Ţar se împreunară cu rugăciuni pentru armate. Cucernic şi mişcător fu acel moment, când atâtea mii de omeni, de la simplul soldat pînă la Domn şi la împărat, îngenunchîară împreună cu u-milinţă în tină spre a înălţă rugi Dumnedeulul ostaşilor ca să miluiască cu isbîndă armele creştine.
Timpul urmă închis, negura de ceţă şi burhaiu devenise atât de desă că abia se putea vede la o sută de paşi. Intre 10 şi 11 ore se aud neaşteptate salve de puşcl pe .stînga armatei. Domnitorul trimite după informaţiunl oficeril cari aduc sciinţă că trupele generalului Skobelef, punendu-se în mişcare spre a ocupă o posiţiune înainte, fusese zărite de Turci, cari deschiseră focul asupra lor. Se pornesce ordin generalului a adăsta ora mişcării generale. Spre amîadî, pe când trupele mâncau de prînz, se servlâ pe platoul de la Observator dejunul împăratului, la care luă parte Domnul Românilor, marele-duce Nicoiae şi suitele; şi acum îşi luă iarăşi locul fala şi mărirea împărătesei! manifestată prin lux
www.dacaromanica.ro
închină un pahar pentru vitejii cari aveau să învingă. Ave merituri, Caesar vos salutat! Gladiatorii ceî vechi, înainte
www.dacoromamca.ro
ALBINA	111
t şi belşug, cari făceau contrast cu traiul frugal şi chinuit al «rfisboiuliri, cu disposiţiunile de spirit şi simţirile grave, cari 'încleştau în acele momente tdte inimile. împăratul Alexandru
Atacul de la Hriviţn.
112
ALBINA
de luptă şi de morte, salutau pe împărat; împăratul, aci, salută pe cel ce erau să mbră.
Artileria, cu toată ceţa îngreunând ţintirea, îşi continuase bombardarea pînă la 1; atunci, cum i-se prescrisese, făcu o pausă pînă la orele 21/i. De şi auriseră puşcăturî şi sgomot de luptă pe stînga lor, "totuşi trupele române, neprimind nici un ordin, care să modifice disposiţinnile, aşteptau în linişte ora atacului. In linişte; — dar în trei-cjeci şi cinci mii piepturi în cari băteau inimi românescî, fost-a una singură, care să nu zvîcniaşcă puternic în acel moment înaintea Plevnei, aşteptând ora 3? Nu; căci nu preocuparea luptei care avea să se încingă, nici apropierea primejdiei, nici păsul de răni, de suferinţe şi de mdrte se înfăţişau acum gândului soldaţilor noştri. Nu; o vedenie obidită şi durerdsă, care turbură pînă chiar şi visurile îmbătâtore de isbînde şi falnice biruinţi, munciâ sufletul oştenilor români şi le amintiâ ne-drepta, de trecut şi de istorie desminţita, tagă a vredniciei lor răsboînice ; şi acea vedenie întărîtată cereâ, în acest de cumpănă cias, resbunare de hula vrăjmaşă şi pizmâtariţă cu care defăimătorii cercase de atâtea ori să surpe şi să întunece cinstea numelui românesc. Acum venise cjiua de judecată şi de hotărîre. O singură îndoială în foc, o singură slăbiciune în primejdie, şi osîndit aveâ să fie ostaşul român, pierdută slăvită lui moştenire. Acum trebuiâ s’arate cum scie el să lupte şi să mdră.
In sfîrşit, sosi ora. Colonele nostre de atac aveau să iasă din vâlcelele în cari stau ascunse, şi să se asvîrle asupra faîmdseî redute sângerate de atacurile zadarnice ale Ruşilor la 18 Iulie, şi înaintea căreia, atunci regimentul Penza fusese jumătate distrus, asupra redutei celei mari de la Griviţa, care se consideră ca Malakoful Plevnei şi cheia taberei întărite turcesc! despre Nord. Acest asalt aveâ să se dea de 11 ba-talidne române şi de 3 batalidne ale regimentului Arhangel-gorod din divisia 5-a rusescă, cărora se ordonase să atace de-odată cu Românii reduta spre faţa Nord-Est. Generalul Cernat trimisese la 9 ore diminâţa un oficer al cuartieruluî român la generalul Schilder-Sehukhier, comandant al divi-siunii a o-a rusesci, spre a-i comunică precis locurile de unde vor porni colonele nostre, şi itinerarul ce vor urmă spre a da atacul, care se va începe la 3 ore punct, conform ordinelor. Generalul rus răspunse că este gata şi că la a-ceiaşi oră cele 3 batalidne rusesci vor atacă reduta împreună cu batalidnele române.
Ceţa începuse a căde în bură de pldie subţire şi rece. Bateriile nostre, cari la 21/» îşi deschise iar focul; tunau cu furie. La semnul comandanţilor, batalidnele pornesc fără sgomot şi încep a urcă costa vâlcelei care le desparte de platoul unde se află reduta inimică. Coldna divisiunii a 3-a, la
www.dacaromanica.ro
ALBINA
113
drăpta atacului, avend în cap batalionul l-iu clin regimentul al 10-lea de dorobanţi în tiraliorî, cu plutone de lucrători purtând sape, fascine, scări de asalt, urinat de batalionul l-iu din regimentul al 8-lea de linie în coldnă de atac, şi de cele-l’alte 2 batalione de linie şi dorobanţi ca susţinere, percurge o distanţă de 900 metri şi ajunge sus pe crestă în faţa redutei.
Un moment de solemnă şi înfiorătdre tăcere urmeză atunci;, artileria română îşi oprise focul spre a nu lovi în propriele ndstre trupe, în reduta turcăscă nici o mişcare.
Turcii vor, evident, să lase pe Români să se apropie şi să deschicjâ apoi focul, ca să sguduie aşa mal lesne moralul tinerelor nbstre trupe. Crecjend tiraliorii noştri că dacă au urcat delul vor fi numai de cât la polele întăririi, gata a se asvîrli pe dînsa, el zăresc neaşteptat între dînşiî şi reduta inimică un nou obstacol, cum se presintă adesea pe acest teren tăiat şi accidentat din jurul Plevneî, nevecjut la distanţă, pămîntul părend oblu. Acest obstacol constă dintr’o nouă vâlcea, largă de 600 metri, cu suiş repede şi dominat de o tranşe, despre inimic,—vâlcea care s’a numit d’atuncl de soldaţii noştri Valea sângelui, in urma durerdselor pierderi ce avură în astă vale. Dar bravii dorobanţii nir se o-priră înaintea acestei piedici; el coborîră în vale urmaţi de trupele tovarăşe şi începură de acî să urce repede cel l-alt povîrniş, întîmpinând anevoinţă prin desfundarea pămîntuluî de pldîe şi prin noroiul alunecos, care le îngreunâ mersul şi-î siliâ să se acaţe do tufărişuri şi buruieni, sau să se sprijine în baionetă spre a ajunge la comă. ,
In acol moment apărătorii din tranşeea de pe muchia clinei încep focul asupra tiraliorilor cari ajunsese sus şi asupra celor ce urcau, pricinuindu-le perderî simţitdre; dar el nu se turbură şi înainte/.ă mereu asupra retranşamentulul. «Înainte! strigă îndrăsneţul comandant maior Şonţu, care mergea în fruntea lor, dar cade lovit de morte în momentul când soldaţii seî gonesc pe vrăjmaşi din retranşamentul din ’na-intea redutei.
Batalionul următor al coldneî, l-iul din al 8-lea de linie, urcase în timpul acesta pe muchia deluluî din faţa redutei. O grdznică surprindere adăsta aci pe năvălitori.
Tabia Abdul-Kerim, ce trebuiau să atace, nu formă o'singură întărire, cum în tini]) de o lună şi jumătate fusese recunoscută de statul-major rusesc, şi cum eră însemnată pe planul acestuia, comunicat Românilor. Din liniile nostre de pe muchiile văilor Bucoveî şi Griviţel, tabia turcescă se vedea, este adevărat, ca o singură şi mare redută, care se numise reduta Griviţel, cum eră indicată şi de Ruşi, şi aşâ se presentase recunoscerilor ce făcuse oficeril noştri de stat-major în cele patru di le numai, de când armata română eră înaintea Plevneî. Dar lucrarea turcescă constă, realmente,
Albina
www.dacaromamca.ro
S
114
ALRIXA
din doue redute legate printr’un şanţ care formă un fel de curtină, şi configuraţia terenului cu încovoitură apropo de şanţ nu punea în evidenţă decât feţele Nord şi Sud ; faţa Est eră ast-fel acoperită în cât întărirea părea a nu formă decât una şi aceiaşi redută. Acestă situaţiune care nu se putu lămuri de cât în momentul atacului, făcu ca armata română, în loc de a luptă cu o singură redută, cum prescriau dispositivele, aveâ să lupte în contra a doue redute de o potrivă puternice. Neapărat că trupele cari se socotise trebuin-cidse spre a atacă o singură redută, ir aveau să mai fie în-destulâtore pentru a atacă şi a se face stâpîne pe doue asemenea întăriri.
Acesta fu uimitdrea descoperire ce făcură trupele colonei divisiunei a 3-a când sosiră pe muchia delului şi vet]ură, în faţa lor, o redută nouă la pdlele căreia se aflau, şi la stingă acesteia, la 300 metri, altă redută asupra căreia se îndreptase eolona divisiunei a 4-a. In acestă gravă împrejurare ce eră de făcut? A schimbă frontul atacului şi a se di-rige către reduta din stingă ? La acesta nu eră de gândit nici din causa terenului, nici a focului redutei şi drumului acoperit între ambele întăriri sub cari se află eolona. A da înapoi, a se retrage făr’a da asaltul? Nu, iubită ţară, n’a-veau fiii tei să-ţî aducă astă necinste 1
Înainte copii! comandă, cu tbtă fatala descoperire, colonelul Ipătescu, şeful colbneî de atac, şi ia glasid seu bata-lidnele române se avîntară cu nepăsare de rănile şi mdrtea ce lovîâ în tovarăşii d’înainte şi din juru-le. Când vetjură pe al noştri dând năvală asupra lor, Turcii deschiseră de o-datâ focul tunurilor cari asvîrlîau şrapnele, pe când infanteria lor, trăgând din şanţ, de pe banchete şi de pe parapetul redutei, formă trei caturi, de unde porniă o nesfîrşită grindină de gldnţe, căci fie-care trăgător aveâ lîngă sine o ladă de tinicheâ plină cu cartuşe, din care-şi umpleâ necontenit puşca Peabody şi Winchester şi întreţineâ un foc neîntrerupt.
Tiralioriî noştri şi plutbnele de lucrători, dorobanţii împreună cu soldaţii de linie, ajunseră la şanţ. După mine, băieţi ! > dice căpitanul Valter Mârăcineanu, şi în capul batalionului sare în şanţ, unde valorosul căpitan cade pătruns de gldnţe şi de baionete.
Strălucita purtare şi voinicesca morte a maiorului Şonţu şi căpitanului Mârăcineanu au fost o pildă pe care toţi tovarăşii lor voiau s’o urmeze pe ’ntrecute, şi aceste doue nume de eroi, împreună cu numele acelor cari, ca dînşil, se jertfiră în astă di» vor rămâne neşterse în cartea de glorie a osteî românesc!! Acesta îşi va aminti pururea de oficerul inteligent şi frumos bărbat, de tînerul maior Şonţu, iubit în saldne ca în casarmă pentru firea sa plăcută şi eleganta lui prestanţă ostăşescă. Ea va vorbi în tot-de-auna de oficerul modest şi laborios, de căpitanul Valter Mârăcineanu, care,
www.dacoromamca.ro
ALBINA	115
de mic, arătă nobilele şi vitezele luî înclinări, punctual şi exemplar în îndeplinirea datoriilor sale milităresci, şi, ca toţi eroii cu înduioşată inimă şi fierbinte iubire l'iescă pentru bătrîna luî mamă, care n’aveâ de cât p’acest copil.
M.	S. REGELE CAROL
DESPRE
LUPTA DE LA GRI VIŢA (1)
80 August /// Septembre j877.
ţ)i norosă şi ceţosă torte puţin prevestitore de noroc! Tota noptea a plouat şi de cu dori se cerne o ploîe subţire. Drumurile sînt muiate şi noroiose.
Prinţul Carol are prea puţina nădejde că diua de adi se va încheia cu o isbîndă. La orele 8 părăsesce Poradimul şi se duce la punctul de observaţiune. Atacul e lixat abia la orele 3 după amiadl fapt care face pe Prinţ să credă că diua va ave mai de grabă un sfîrşit rău de cât bun, de ore-ce în cas de pierdere nu va mai fi timp să ia revanşa asupra duşmanului.
Canonada în total din 256 tunuri, care a început de cu dori, pe la orele 9 se opresce, la 11 însă reîncepe din nou.
La orele 10 sosesce şi împăratul Alexandru II al Rusiei cu întregul său stat-major la punctul de observaţie. Felicitările ce i-le aduce Prinţul cu prilejul di lei sale onomastice, le primesce . în chip călduros. După un Te-deum, sub cerul liber, se servesce un dejun mic, la care Prinţul bea în sănătatea împăratului.
Pe la orele 11 se aude din aripa stingă un zgomot de arme şi tunuri, care se propagă pînă la centru în spre Radicevo; ce să fie? saiî că trupele au început atacul înainte de vremea fixată, ori că Turcii au luat ofensiva! — Din pricina ceţiî dese, situa-ţiunea nu se pote lămuri; îndată însă mai mulţi oficerî sînt tri-meşî să aducă veşti despre cele întîmplate. Generalul Crilov anunţă că un batalion al avant-gardei sale, indus în greşelă, a isbucnit înainte de vreme. Pe la orele 1 sosesce scirea din aripa stingă, că trupele puse sub comanda generalului Scobeleff sînt de 2 ore în focul luptei şi că au avut a suferi pierderi însemnate.— Prinţului i se pare cam curiosă acesta procedare personală a generalilor puşi sub comanda luî supremă şi crede că cu chipul acesta se împuţinăză sorţii de isbîndă pentru diua de aţh.
Pe la orele 2 Prinţul Carol se desparte de împăratul Alexandru, care il îmbrăţişeză, apoi înconjurat de statul său major ruso-român, Prinţul încalecă şi cu toţii pornesc în spre un punct în apropierea drumului, care duce la satul Griviţa, de unde putea
(i) Traducere după Aust dem I.vben Konig Karls von Rumănien, Aufzeiohnungen ehîes Augenzeugcn, (Din viaţa Regelui Carol al României, însemnări de un martor ocular), Stut-tgart, 1397.
www.dacaromamca.ro
116
ALBINA
să cuprindă cu ochii o parte din câmpul de bătaie şi de unde avea să diriguiască operaţiunile pe diua de a<ji.
In acest interval, cerul s’a mai limpezit şi pe la orele 3 colonele de atac se îndreptă în spre şanţurile turcesci în linie de bătaie; aripa stingă tot nu încetase încă lupta începută înainte de amiacjî.
Cu tot focul ucigător, colonele de atac înainteză în ordine, dar sînt silite să se oprescâ în loc pe drumul pe cari veniseră, acum însă acoperit de cadavre.
Ghiulele turcesci cad forte în apropiere de Prinţ; El se uită cu mîhnire la şirurile luptătorilor sei, căduţî snopi. De doue ori în rînd se reped şirurile românesc! pînă la şanţul aducătorei de morte redute Griviţa, de doue ori sînt respinse. Prinţul nu mai pote îndură priveliştea de pe punctul seu de observaţie, se repede iute jos, printre trupele sale, şi cu presenţa lui voiesce sâ-’î îmbărbăteze, le vorbesce, le spune şi-î încăldnsce la un nou atac: Trebue să reuşim! Jertfele aduse nu trebue să rămână zadarnice! Acum e o datorie de onore să luăm reduta.
Câmpul de bătaie e acoperit de morţi şi de răniţi, mulţi ofiţeri au cădut.
Soldaţii înconjoră pe Domnul lor şi sînt gata din nou să se arunce în drumul ghiulelelor ucigătore; prinţul Carol ordonă colonelului A. Angelescu ea, cu puterile de cari mai dispune, să dea un nou asalt şi hotărăsce ca generalul Schilder-Schuldner să ţie gata o colonă de atac.
Forte greu ora pentru Prinţ să conducă operaţiunile trupelor ce se aflau în marş, pentru că distanţa de la aripa dreptă a armatei române pînă la aripa extremăţstîngă a detaşamentului Sco-beleff eră de 16 kilometri şi fumul prafului de puşcă împiedecă ori-ce vedere. Nesuccesul şi pierderile cele mari ale aripei drepte venîau din o greşală fatală, în care au căşlut cu toţii şi anume: Nu eră numai o singură redută a Griviţei, după cum indică harta rusescă, ci erau două redute, şi ast-fel trupele hotărîte pentru o singură redută luptau în acelaşi timp la amîndouă redutele !—• Reduta a doua se putea vede, numai după ce scoborai în vale şi urcai dealul ce se vedea îndată în faţă.
Trupele cari aveau să dea asaltul redutei a> doua făceau parte din divisia III. Un ofiţer al statului major general, care sosise tocmai atunci, face Prinţului următorul raport: Colonelul Ipătescu căruia-î se împuşcase calul sub el, pornise focul cu brigada sa si se avîntase în spre şanţurile inamicului, doi comandanţi de batalione, anume Maiorul Şonţu şi Căpitanul Valter Mărăcineanu, cădură şi pierderile de ofiţeri şi trupe sînt mari, mai cu semă în regimentul 8 (de sub comanda locotenentul-colonel Poenaru.)
Elogii mari merită şi trupele diviziei a IV-a, ale căror rînduri de atac de sub comanda locot.-colonel Voînescu şi căpitan Groza mergeau mână în mână, dispreţuind mortea şi înaintând cu o vitejie de eroi, cu totă pierderea de ofiţeri şi trupe, mai cu semă din batalionul 2 de vînătorî.
Prinţul e mişcat forte adînc de pierderile groznice încercate şi de mortea atâtor bravi ofiţeri.
Trebuie a renunţă pentru adî la un al doilea atac asupra redutei Griviţa No. 2.
Prinţul Carol se duce la locul răniţilor, cărora li se legă rănile;
www.dacaromanica.ro
ALBINA
117
eî zac încă pe câmpul de bătaie. Aci sosesce Prinţului vestea zdro-bitore că Turcii au respins pe totă linia trupele române!
Sînt orele 6'/t. Prinţul Carol se duce să comunice raportul Im -păratului, care se află încă la Marele Duce Nicolae. De departe e recunoscut de împărat, care-1 întîmpină cu întrebarea: — Ce noutăţi? — Prinţul trebuie să recundscă adevărul şi să confirme împăratului că atacul n’a avut succes, dar că trage nădejde că aţii va fi luată cel puţin reduta No. 1; în acesta privinţă a şi dat ordin şi e de aşteptat că diua onomastică a M. S. se va încheia, dacă nu cu o victorie completă, cel puţin cu un succes.
In timp ce steteâ încă de vorbă cu împăratul—care eră mişcat de pierderile suferite—vine în zborul calului un ofiţer de Cazaci şi anunţă că caAraleria turcescă din garnisona Plevneî, a p(ornit pe drumul în spre Griviţa şi năvâlesce cu furie!—Toţi cei’de faţă râgă cu insistenţă pe Marele împărat să părăsescă în grabă punctul de observaţie şi să se pue în siguranţă în cartierul său general. împăratul consimte şi însoţit de escortă numerosă se duce la Radicevo; întregul său cartier, în 30 de trăsuri, îl urmeză.— Privelişte tristă pentru cei ce se uită la el!- -Impresiunea acesta nu se şterge nici la vestea ce se aduce în curînd că scirea ofiţerului de Cazaci nu eră adevărată şi că cavaleria turcescă nu înainta.
Bubuitul tunurilor, zgomotul gldnţelor, salvele puşcilor urmeză mereu, cu tote că ţliua a început a se îngână cu noptea. Prinţul e mereu în aşteptarea unei sciri care să-i spuie daca atacul comandat de el, e sau nu încoronat de isbîndâ.
Pentru paza Marelui Duce şi a Prinţului Carol se aduce din reservă un batalion, şi escortele cari au dus pe împărat se întorc şi ele. Se aprinde un foc mare şi ’n prejurul lui se întind pe jos cele două înalte personagii, cu escortele lor. Toţi sînt cuprinşi de o oboselă în urma agitaţiunilor ţlilei, şi nimeni nu pote să spuie ce va aduce clipa următore; ne-care tace şi se gândesce. Fără ţintă, se încrucişează ideile în creierul plin de activitate al celor doi şefi ai armatei şi nici o coversaţie nu se pote închiegâ.
Intr’un târdiu, pe la orele 9 seră se aude tropotul unui călăreţ. El aduce vestea îmbucurătore şi mult aşteptată, că pe la ora 8l/s, în urma unui ultim atac, reduta Griviţa, in line, a fost luată de batalionul 2 de vînătorî, de regimentele 14 şi 16 de dorobanţi, şi de al 5-lea de linie, şi că le-a cădut în mână un drapel şi trei tunuri turcesoî! De asemenea 4 batalione rusesci au purtat un atac cu isbîndâ în potriva frontului de Sud al redutei.
Şcirea despre acăstă isbîndă neaşteptată, întârdiase atâta, pentru că cartierul general român nu sciiă bine încă unde Prinţul va bivuacâ şi pentru că noptea fusese negră şi drumurile grele, aşa că ofiţerul de ordonanţă a putut veni cu greu numai. Scirea asta e ca o lumină în întunecimea nopţii! — Prinţul dă numai de cât de veste împăratului de cele întîmplate. De la aripa stingă comandată de general Scobeleff, sosesc sciri contradicătore, dar după cât se pare, ar fi luat două redute, cu multe jertfe însă. El rogă pe Prinţul Carol să-i trimetă în ajutor trupe din reserva sa; dar Prinţul e silit a refusâ acestă cerere, de ore-ce depărtarea pîna la el e mare, şi e mare pericol ca trupele să nu se rătăcescă în întunericul cles al nopţii. De ^asemenea nu pote să-i trimetă
www.dacoromanica.ro
118
ALBINA
nici un om, pentru că şirurile sale s’au cam rărit şi trebuie să fie gata în orl-ce moment, la ori-ce atac de ofensivă din partea Turcilor.	,
Bombardarea şi salvele urmeză tută noptea; din depărtare se aud gemetele celor răniţi, cari aduc mult sdruncin în spiritele celor doi comandanţi superiori, cari cu hainele ude leorcă, a-şteptâ ivirea zorilor, sub ploîa care cerne într’una. Mai mulţi ofiţeri de ordonanţă se întorc şi aduc veşti din ce în ce mai precise asupra diferitelor corpuri de armată în parte. Tote glăsuiesc că pierderile sînt enorme şi câmpul de luptă e acoperit de cadavre. Mai cu semă e mare numărul oficerilor căduţî. Colonelul Schlitter, aghiotantul împăratului, care comandă un regiment al divisieî 5 rusesci, a eădut în faţa redutei Griviţa; de asemenea şi generalul Rodionoif e greu rănit.
Prinţul e în picîâre la orele 4 dimineţa; e o di rece şi plum-burie. E o tăcere adîncă; numai de la aripa stingă se mai aude bubuiutul tunurilor. Resultatul se cunosee acum mai hotărît: Morţi 10.000, din cari 2.000 Români! . . .
In acest timp iată că sosesce maiorul Candiano-Popescu, comandantul batalionului 2 de vînători cu drapelul turcesc; drapelul e purtat de soldatul care l-a zmuls la atacul redutei. Mantaua şi chipiul soldatului sînt ciuruite de glonţe. Prinţul Carol deco-reză pe acest erou cu Virtutea Militară 'şi dispune a se transportă drapelul la Bucuresei.
Proclamaţiunea M. S. Regelui după bătălia de la
Griviţa.
Ostaşi,
In bătălia de la 30 August, ca şi în luptele cari aii precedat şi urmat acestă memorabilă di, voi aţi dovedit că virtuţile stră. bune n’au pierit din rîndurile oştenilor români. Sub focul cel mai viii al inimicului aţi înfruntat mortea cu bărbăţie, aţi luat o redută, un drapel şi trei tunuri. Ţara ve va fi recunoscătore de devotamentul, de abnegaţiunea vostră; iar eu, ca Domnul şi Comandantul vostru, sînt mîndru de voi şi ve mulţumesc. De şi am avut sim-ţitore pierderi, de şi deplîng împreună cu voi bravii camaradi că-duţi pe câmpul de onore, dar sângele versat nu va fi în zadar: dintr’însul va rodi mărirea şi independenţa patriei.
Dat în Domnescul Nostru cartier general al armatei de Occident, Poradim, 5 Septembre 1877.
CAROL.
www.dacoromamca.ro
ALBINA
119
Proelamaţiunea M. S. Regelui cu privire la trofeele luate la Griviţa.
Ostaşi,
In diua de 30 August, virtutea vostră a încununat cu victorie ste-gurile române. Regimentul 14 de dorobanţi şi Batalionul 2 de vînători, împreună cu trei batalione din gloriosa armată imperială rusă, au luat din manile inimicului reduta ce el apără cu atâta învierşunare, şi un drapel şi trei tunuri au fost cucerite de trupele nostre.
Aceste trofee, Eu ordon a se trimite în capitala ţării şi a se păstră acolo ca o vecinică dovadă a vitejiei armatei românescî. Drapelul se va aşedă de-ocamdată în Arsenal, pînă se va hotărî definitiv locul unde are să se păstreze.
Iar tunurile luate de la vrăjmaşi, două se vor aşedă la ambele părţi al statueî lui Mihaî-Vitezul. Umbra măreţă a gloriosului Domn va vede ast-fel că oştenii români au rămas pînă astădi fii ai eroilor de la Călugărenî,
Cel de-al treilea tun se va aşedă înaintea marelui corp de gardă de la Palatul Domnesc, pentru a fi pururea pentru brava nostră armată un glorios esemplu de imitat.
Dat în Domnescul Nostru cartier general al armatei de Occident, în Poradim, la 5 Septembre 1877.
CAROL.
«C'EST SUPERBE!»
Eră în timpul atacului de la Griviţa. Colonelul Angelescu A.îşi re-întoemise trupele pentru al doilea atac, la care pornesc cu minunată bărbăţie. In viforul de glonţe care se ridică încă o-dată din întărirea turcească, ele înainteză din nou cu hotărîre cape câmpul de manevră, cu stegurile desfăşurate, musicile cântând resboînic, tobele şi trîmbiţele sunând la atac. C’est superbe ! (E măreţ! ) exclamă Don Carlos deBurbon, Pretendentul tronului Spaniei, care venise să urmeze ca amator actuala campanie şi priviâ în acel moment atacul Românilor. Omenii aceştia - dicea cunoscătorul în vitejie Duce de Madrid adjutanţilor săi, generalului Boet şi vicontelui de Monerat— omenii aceştia se duc minări în foc ca Spaniolii mei de ia, Huescar ; cu adevărat că ei ne sini fraţi (le sânge • şi de eroism.
www.dacoromanica.ro
120
ALBINA
Străinii despre luarea Griviţeî
Fu un măreţ moment de tăcere. Turcit- lăsară pe asalta,tort să se apropie piuă la o mică distanţă, şi apoi deschiseră asupra lor o împuşcătură omorîi&re, nu numai din redută, dar şi dintr’un şanţ din josul redutei, pe care Românii nii-l seime şi care-i luă din costă. Momentul eră critic. Tre-buîă mai întâia să scotă pe Turei din şanţ, 'înainte de a se gândi la asaltul redutei. Dar oficeriî români fură la înălţimea primejdiei şi arătară că devotamentul şi dispreţul de mbrte nu se găsîă numai la Ruşi, cari arătase atât dispreţ Românilor. Maiorul Şonţu, persană bine cunoscută în Bucuresci, se aruncă întâia în şanţ, strigând înainte, copiii mei, înainte!" şi fu omorî/ în şanţ. Turcii trăgeau din tote părţile de pe parapetul redutei şi din şanţ. Mai mult, tunurile se puseră să tragă şi făcură să cadă asupra Românilor o grindină de proiectile.
Tocmai în acest, moment sosiră vitejii dorobanţi, cari în loc de a luă fuga la primul foc, cum preejisese cei ce clevetise armata română, se reuniră cu infanteria împrăştiată şi reîncepură cu ea atacul şanţului, care fu luat, dar numai după 4 asalturi disperate.
După luarea şanţului, trebuia să se urce la asaltul redutei. Vitejii ţărani români cu chipul lor aşa de ciudat, cu opinci în piclore, cu bluzele lor lungi albe şi cu căciula împodobită cu o pană de curcan, reluarâ mersul înainte. Care însă nu le fu grăza lor ajungând în vîrful delulul, unde credeau că o să găsâscă reduta, când veijură că erau despărţiţi de ea prin o văgăună de 5—6 sute de metri de largă. Nimicnu e mal înşelător de cât aceste ţări întretăiate de maluri şi de vâlcele şi o surprindere aşa de neplăcută e în stare să înspăimânte pe' cea, mal tare trupă.. . .
Totuşi Românii fură neclintiţi. Semnalul fu dat şi Românii se asvîrliră; o teribilă împuşcătură -î întîmpină, dar, decimaţi, eî înaintară mereu; pămîntul alunecă sub picldrele lor din causa ploii, care nu contenîâ a căde şi care-î pătrundea, în^ă eî se ajutau de baionetele lor pentru a se urcă pe cd'sta văgăunii; mulţi ofiţeri periră în acest loc, împuşcaţi de către ţintaşil turci, cari recunosceau uniformele lor; în fine în câte-vâ minute, Românii ajung la redută. întâiul care ajunse pe cresta parapetului fu căpitanul de infanterie Val-ter Mărăcineanu, care fu omorît împiîntănd stegul, în momentul cînd strigă soldaţilor sei: înainte, copiii mei! -. Ordonanţa sa, câte-vâ momente pe urmă, fu rănită de morte: Ia, cjise el la unul din camarazii săî, mantaua căpitanului meu, căci şi eu trebue să mor.
Cu tote sforţările lor minunate, asaltatorii trebuiră în
www.dacoromamca.ro
ALBINA
121
sfîrşit să se înduplece a se retrage; coldna lux Gramont se perduse, şi o întârziere neexplicabilă reţinea pe Rodio-uov depărtat; viteza coldnă din luptă părăsită, numai ea singură, eră prea slabă. Retragerea nu se făcu fără primejdie; două batalidne de Nizarnî eşind din 2 părţi ale redutei, împresurară aprdpe întreg un batalion de dorobanţi. Drapelul acestui batalion eră gata să fie luat; Dorobanţii taiară stofa pe care şi-o împărţiră în mici bucăţi, pe care te dădură colonelului după luptă.
Unul din căpitani, d-1 Pruncii, fost oficer ai legiunii străine în Franţa, şi care portă pe pieptul seu medaliile Crimeei şi Italiei, puse pe soldaţii săi să ducă un tun pe braţe alcărui afet fusese sfărâmat şi pe care eră să-l ia Turcii...
Sosind Românilor ajutore, bravii dorobanţi de Botoşani pătrunseră în redută şi împlîntară definitiv vulturul lor pe parapet. Un soldat român, care primise 7 glbnţe în pălăria sa, luă un stindard de baterie, verde, ciucurat cu aur şi cu semiluna şi marca sultanului tot în aur. Acest om fu primit în triumf în Bucuresci.
Capela ce s'a ridicat pe câmpia de la Griviţa în amintirea! sângerdsei lupte 1	ce s’a dat în anul 1877.
www.dacaromamca.ro
122
ALBINA
Am tradus cele ce preced după «Ruşii şi Turcii. Răsboiui din orient, o scriere francesă forte importantă, basată pe mărturile celor ce au vâdut cum s’au petrecut lucrurile la faţa locului, şi pe documente oficiale. Am făcut acesta ca să arătăm că nu ne lăudam cu nimic când spunem marile fapte de vitejie ale armatei nostre din râsboiul din 1877 şi că avem dreptul să ne mîndrim cu ele, să ne fălim că sîntem Români. Francesil au scris cele ce traduseiu şi de sigur eî n’au avut nici un interes să spuîe ce n’a fost; din contra în chestiunile de curată istorie nu se fac laude, şi aceste vorbe frumose pentru noi, nu s’ar fi spus, daca nu ar fi recunoscut eî că sînt fapte de admirat, peste cari nu se pote trece, mai ales când «clevetitorii armatei române» scornise că Români! vor luă fuga la primul foc.» Ca să dăm numai o singură pildă de aceste clevetiri, să spunem numai următorul fapt: Când dorobanţi! români alergau la asalt, unul din clevetitor! audind sgomotul se adreseză unu! Frances care urmărîâ râsbojul. «Iată cum fug Români!,» clise clevetitorul în bătaie de joc. El de sigur credea că Români! fugîau din luptă. Insă atât clevetitorul cât şi Francesul, mergând să vadă ce eră, de ce fugîau Românii, îî vădură fugind la atac, nu de luptă, şi cu o îndrăsnelă de nedescris urcându-se pe scăr! în redută. Aceştia nu mal sînt omeni, ci /ci,- fu râspunsul serios şi plin de admira-ţiune al Francesuluî.
CORNISTUL DE LA GRIVIŢA
UE
IOAN NENIŢESCU
S’avînta aprigi spre redută, Spre Griviţa ce varsă foc;
Ic! unul cade, col’o sută -Toţi şovăiesc apoi în loc!
Atunci cornistul ine’odată: «’Nainte» — sună — «înainte! Cât clocotesce valea totă De-a lui metalice cuvinte.
Dar, cum tot sun acu ’ncordare, In piept un glonte mi-1 stre-
[bate...
Strîngându-şî gorna cu’ncleş-
[tare,
Voinicul cade greu pe spate.
Şi rana lui mai mult zvîcnesce Când cată cu amar şi chin Cum regimentul şovăîesce Sub focul Turcului hain!
îndurerat, jos capu-şî pune... Apoi cu glasul stins grăi’.; Părinte ’ndurător şi bune, Pe fraţii mei nu-î părăsii
Dar regimentul iar se strînge, Pe Griviţa s’aruncă iar...
In foc o scaldă şi în sânge — O scaldă ’n sânge de barbar.
Atunci cornistul se ridică.
Cu ochiu aprins, uimit şi mare Pe Turc zăresce el cum pică— Şi drept stă iarăşi pe piciore...
Şi surd iar valea clocotesce.. Cornistul sună:	înainte!»
Şi cade... şi senin şoptesce; Acuma pot să mor, părinte!
www.dacoromanica.ro
ALBINA
123
MAIORUL GEORGE ŞONŢU
Maiorul George Şonţu, fiu al răposatului căpitan Nicolae Şonţu, este născut la Focşani în 14 Octombre 1842. Dupe ce a terminat şc61a militară în 1861, a fost înaintat la gradul de sub-locotenent. La 1864, Ianuarie 24, a fost înaintat la gradul de locotenent; la 2 Octombre 1864 căpitan; la 14 Iunie 1874 maior.
La 1 Iulie 1876 maiorul Şonţu fu numit membru timporar al societăţii geografice române, conform art. 6 din statutele societăţii, acordându-i-se diploma cu No. 128.
Acest distins oficer luă parte, ca comandant alunul batalion din al 10-lea regiment de Dorobanţi, în răsboiul cu Turcii şi la jo August i8ţj muri ca un brav, în fruntea batalionului său, în înfricoşătorul atac ce s’a dat redutei Griviţa. In acea di, de şi a fost rănit în două rîndurl destul de grav, n’a voit să se retragă din luptă, cu tdte stăruinţele bravilor săi camarad!, ci a stat de şi-a făcut datoria pînă când un obuz a venit de i-a retezat capul.
O
www.dacoromanica.ro
124
ALBINA
ANDREIU FLOREA CURCANUL
DE
N.	GANE
I
In diua de 30 August, o mare mişcare să făcea în tabăra nbstră. Cerul eră înourat, şi o pldle subţire curgea ca prin sită. De cum se ivise zorile, generalii, coloneii, maiorii alergau călări în tdte părţile, dând felurite ordine: trupele nostre se înşirau în linie de bătaie, altele să aşedau în colone de aripi. Iar după ce s6rele se ridicase ca de o suliţă, începu o groznică împuşcătură de tunuri, care mergea într’un şir, ca bătaia darabanii. Erau tunurile nostre, o sută de guri de oţel ghintuite, cari salutau pe împăratul Alexandru de diua lui, împroşcând cu foc în întăriturile Griviţeî. Fie-care lovitură spărgea, brăzda, detună păreţi! de pămînt aî duşmanului. Trei cesurl ţinu acest foc înfricoşat, apoi se opri.
Eră acum sorele sus. Un mic paraclis se făcu în câmp ; apoi se dădu un prînz în cinstea împăratului, la care Măria Sa Domnitorul închină întâiul pahar. Se spune că Măria Sa nu a deşertat paharul, şi că ar fi dis cu tristeţă generalului său de alăturea:
—	Mulţi băieţi de al mei n’au să mal vadă asfinţitul sdrelui?»
II
Apoi se împărţi de mâncare la soldaţi cevâ mai mult de cât de obiceiu. Eram toţi tăcuţi şi gânditori, ca în apropierea unul ces ■ de cumpănă ; fie-care îşi aminti câte un dor de acasă, altul de tată sau de mamă, altul de spţie saîi de copil, şi fie-care, puindu şl nădejdea în Dumnedeu, dise în gândul său:	Cum vila fi scris h
Iar eu îmî.aduseiu aminte de cuvintele Catrineî că n’am să mor în răsboiu, si simţii atâta încredere în inimă în cât as fi înfruntat, fără grijă, tdte bombele duşmane. Ce putea ea să scie, o biată fată de la ţară?... nimic... Dar eu credeam, şi credinţa mîntule pe om. Pote că -eră numai o nădejde, o vorbă spusă într'un ces bun, însă şi acesta e de ajuns pentru a vărsă mîngâîere în sufletul unul om a cărui viaţă atîrnâ într’un fir de păr.
Iar Vasile Grăunte cel poznaş, pe care nicî-odată nu l-am vădut supărat, îmi dise la ureche:
—	Măi Andreiu, am semne că am să mor !
Voii să-i răspund, însă el îmi curmă vorba.
—	Ascultă, Andreiu, adaose el, de-a fi să mor, să nu spui vestea
www.dacaromanica.ro
ALBINA
125
asta mamei aşa d'o-datâ; s’o cruţi, sărmana, că-I bătrînă, şi să-î dai părăluţele ce am aici, în raniţă, adunate din lefă.
—	Ia taci măi, îi rgspunseiu eu, că nimeni nu-şî scie sfirşitul dilelor.
— N’aî tu grijă, că nu-mi fac eu inimă rea pentru atâta lucru. Oiu căută şi eu să-mi vînd pielea cât se pote mal scump, ca să nu-mi pară reu pe cea lume cam fost înşelat.
Vasile, după ce-şl uşurase inima spuindu-mî taina lui, intră iar în firea lui obicinuită, cu veselia pe faţă şi glumele pe buze. Apoi, după ce sdrele trecu de amiadă-di, căpitanul veni în faţa nostră şi ne spuse următdrele cuvinte, cari se pecetluiră în mintea mea:
—	Copil! !.. . Vedeţi întăririle Griviţeî din faţa nostră?.. Tre-bue să le luăm din mâna duşmanilor. Voiu merge în fruntea v<5-stră, iar voi să m6 urmaţi cu bărbăţie, căci cinstea şi viitorul ţării stau astădî în mâinile vostre. Să nu aveţi grijă de duşman; să nu aveţi de cât o singură grijă: ca el să nu rida de voi. Acel cari vor cădă pe câmpul de luptă vor fi aleşii lui Dumnedeîi, căci numele lor va fi pus în rîndul vitejilor ţării, şi ţara intrigă şi urmaşii urmaşilor noştri îl vor bine-cuvîntâ. Aşa dar după mine, copil, strigaţi : Să trăiască România !...
«Să trăiască !» strigarăm cu toţii într un glas.
Trîmbiţele dădură semnul de atac.
Căpitanul scose sabia din tecă şi plecă înainte. Iar rîndurile nostre ca valurile apel porniră în spre Griviţa.
III
Din a drepta mea eră Vasile Grăunte,' din a stînga Petrea Don-cilă. Imî eră îndemână între dînşiî, căci, orl-cum, erau prieteni al mei dintr’un sat, şi împărţită între prieteni, nevoia se uşur£ză. — «Să ne ţinem bine», ne diserăm între noi, «şi ce-o da Dumnedeu!» De ce înaintam, de ce capetele nostre se înflerbîntau, iar Turcii adăpostiţi în întăririle lor, de unde numai fesurile li se zărîau, ne primiră cu o grindină de plumbî, când ajunserăm la bătaia pusei! lor Mulţi de al noştri cădură la cea d’întâiu salvă a duşmanului, dar nici unul nu se dădu înapoi. Insă de ce ne apropiam, de ce focul eră- mal tare. Şuierau glonţiî pe la ureclue, treceau prin căciulă, treceau prin manta, curgeau mal deşi de cât ploîa de sus, în cât s’ar fi dis că iadul se deschisese dinaintea nostră. Nu eră chip să ne resuflăm. Românii cădeau acum ca snopii şi ar fi cădut toţi pînă la unul, dacă căpitanul nostru, cu sabia golă şi cu stegul
www.dacaromanica.ro
126
ALBINA
în mână, n’ar fi prins să alerge în fuga mare spre a scurtă calea pînă la duşman.
— După mine copiî! ... nu-î vreme să ne codim!.... strigă el din tote puterile.
Atunci tot şirul nostru începu să alerge cu pas voinicesc şi în câte-vâ minute ajunse la şanţul de lîngă păretele Griviţeî. Cât ai clipi din ochi, şanţul fu umplut cu strujanî, cu ţarcuri de nuiele, dar mai mult cu trupuri de dmeni; apoi sute de scări aduse în spate fură lipite la părete, şi căciulariî noştri, deprinşi din copilărie a sări garduri, pîrlazuri, se acăţară pe ele ca mîţele. Aici priveliştea se făcu îngrozitore, căci lupta eră mai de aprope, mai piept la piept; «Iar acesta ne venîâ şi nouă la socotelă, pentru că pînă atunci noi trăsesem în pămînt, iar Turcii în carne vie. Ddmne sfinte!... multe scări de ale nostre se rupseră în două, multă dorobănţime cădii în şanţ, făcend pod cu trupurile lor, şi tot omeni unul şi unul, Suseni de cei cumpătaţi la vorbă şi răbdători la trebă; însă astă-dată şi dintre Turci mulţi cădură ca nisce ţărci din înălţimile Griviţeî, fulgeraţi de flăcăii noştri.
IV
Căpitanul eră tot-de-auna în frunte, acolo unde primejdia eră mai mare. El se suîâ acum pe scară în mijlocul unei vijelii de glonţî: aprope eră să puie piciorul de-asupra şi să împlânte stegul în pă-mîntul duşman, când un plumb îl lovi în piept. — «Înainte copii!» strigă el pentru cea din urmă dată, apoi cădii de pe scară în mijlocul nostru. Imî veniră lacrămile în ochi când îl văduî dându şî sufletul, căci fusese om bun căpitanul nostru, dulce şi purtător de grijă pentru noî, iar pentru dînsul fără păsare. Imî adusei aminte de făgăduinţa ce-mi dăduse că mă va cunună cu Catrina, după ce ne vom întorce acasă, şi cum îl ţineam încă cald în braţe, îmi veni un dor atât de înfocat de a-1 răzbună în cât fără voie luaiu stăgul din mâinile lui şi me aruncaiu pe scară în scirea lui Dumnedeu.
Vasile Grăunte şi Petrea Doncilă venîau după mine. Din nenorocire însă scara nu ajungeâ pînă la urechia păretelui, şi trebuîâ să mă acaţ cu mâinile pentru a mă urcă sus. Atunci mă simţii lovit la mâna stînga de un tăiş de sabie ; însă în fîerbinţela luptei nu băgaiu de semă, îmi făcuiu vînt şi sării de asupra.
Turcul care mă rănise sta gata să-mi mai dea o lovitură, dar vorba aceia, îi luai apa de la mdră, pocnindu-1 cu stratul pusciî peste,
www.dacaromanica.ro
ALBINA
127
scăfirlie de s'a dus de-a tăvălucul, cum s’ar duce un harbuz la vale. Apoi înfipse! stegul în Griviţa !
Năvălise aî noştri ca furnicile din tote părţile şi amestecându-se cu Turcii începură să se lupte cu el piept la piept. Când e vorba de luptă dreptă şi de ciomag, apoi las’ pe flăcăi! noştri, că nu li-s manile amorţite! Eră drept dragul de vădut cum se învîrtîau în aer straturile de puşcă lovind câte două, trei tidve o dată, cum zburau fesurile cu creieri cu tot, cum se împlintau baionetele pînă în rădăcină în carne de turc, în cât înăbuşiţi, striviţi de puterea nostră covîrşitdre, duşmanii cădură pînă la unul. Dar ce-î drept, şi el sau apărat ca nisce zăvodl!
—	Aşa mal înţeleg, dise Vasile Grăunte, care dimpreună cu Don-cilă şi cu mine aperasem stegul din tdte puterile, plătind cu do-bîndă loviturile ce ni se dăduse. Doncilă căpătase o rană la picior, eu a doua în coste, dar mă ţineam bine, iar Vasile Grăunte eră tefăr ca oul, numai căciula şi mantaua lui se făcuse ciur.
—	Asta sciţi că a fost nuntă, nu şagă ! adaose el glumind ; păcat că nu am avut şi lăutari!
Nu bine însă îşi isprăvi vorba, că un Turc lovit de morte, care sta lungit la picîorele lui, oftă din greu. Milos cum eră, Grăunte se plecă spre ei şi-l întrebă ce voîesce, iar drept răspuns Turcul, care mal avea încă o rămăşiţă de viaţă, scdse un pistol de la brîti şi-l descarcă în pieptul lui Grăunte.
Acesta îşi aţinti atunci ochii într’aî mei cu o căutătură pe care nu voiu uîtâ-o nici o-dată, apoi cădii lingă Turc fără suflare.
Sărmanul Grăunte !... când mî-a spus că are semne de morte, a grăit se vede într’un căs rău.
Dar şi în mine s’a rupt ceva când a murit Grăunte, căci de o-dată puterile m’au părăsit şi am cădut jos leşinat.
/
www.dacaromamca.ro
ALBINA
128
PEflEŞ CURCANUL
DE
V. AL.ECSANDRI
(Fragment.)
Veni şi cjiua de asalt,
Cea rli de sânge udă!
Părea tot omul mai înalt,
Faţă cu mărtea crudă.
Sergentul nostru, puiu de zmeu, Ne (lise aste cuvinte:
« Cât n' om ti morţi, voi cinci şi eu, Copii, tot înainte!
Făcen d trăi cm ci, noi am răspuns: «Amin! Şi Domne-afută/»
Apoi la fugă am împins Spre-a Turcilor redută.
Alelei! Dâmne cum zburau Voinicii toţi cu mine!
Şi cum la şanţuri alergau Cu scări şi cu faşine!
Iată-ne ajunşi!.... încă un pas! Ura! înainte, ura!
Dar mulţi rămân fără de glas, Le-nchide mortea gura!
Reduta-n noi repede un foc Cât nu-l încape gândul.
Un şir întreg s’abateai loc,
Dar altul îi ia rîndul.
IJurcel în şanţ măre zdrobind O tidvă păgânescă.
Şoimu-n redau cade răcnind;
«Moldova să trăiască! >
Doi fraţi Călini, ciuntiţi devii, Se svîrcolesc în sânge;
Nici unul însă, dragi copii, Nici unul nu se plânge.
Atunci vitezul Căpitan,
Cu-o largă brasdă-n frunte,
Strigă voios: «Cine-î Curcan Să fie Şoim de munte!»
Cu stegu-n mâni, el sprintenel Viu suie o scară înaltă.
Eu cu sergentul după el Sărim cîe la olaltă
Prin foc,prin spăngî, prin glonţî, [prin fum,
Prin mii de baionete,
Urcăm, luptăm... iată-ne acum Sus, sus la parapete.
«Alah! Alah!» Turcii răcnesc, Sărind pe noi o sută.
Noi punem stegul românesc Pe crîncena redută.
Ura! măreţ se ’nalţă ’n vînt Stindardul României!
Noi însă zăcem la pămînt, Căfjuţi pradă urgiei! Sergentul măre şuierând Pe Turci în risipire,
Iar căpitanul admirând Stindardu-n fi!fure!
Şi eu când ochii am închis Când miram luat osinda: Ah! pot să mor de-acum», am
[(ţis,
«A năstrâ c isbînda!
Apoi când iarăşi m’am trezit Din năptea cea amară,
Colea pe răni eu ani găsit Virtutea militară!.....
Ah! dar’ar Domnul să-mi in-
[drept
Acăstă mână ruptă,
Să-mi vindec rănile din piept, Iar să me întorc la luptă! Căci nu-i mai scump nimica a([i Pe lumea pămîntescă De cât un nume de vitez Şi mortea vitejască!
www.dacoromanica.ro