PULSlv
institutul de Arte G^^.^ccSÎ6iiM6e£hf^10159
IDINn
REVISTA POPULARA
COMITETUL OF. REDACŢIE:
ION KALINDERTJ
P. G&rbovlceanu P. Dulfu
Q. Coşbao G-ral P. V. Năsturel G. AUaxnescu I. Otesoo
V. 8. Moga N. Nloolaoscu Gr. Teodosslu 7 C. C. Pop.-Taşoâ
ISTORICUL
ÎNFIINŢĂRII REVISTEI POPULARE
„RLBINR"
www.dacoromanica.ro
www.dacoromanica.ro
In lunile Aprilie şi Maiu anul 1897, Domnul Spiru IIaret. fiind Ministru al Instrucţiunii publice, a întrunit de mai multe ori la Domnia-Sa acasă, pe toţi fruntaşii condeiului, pentru a se sfătui cu dânşii, pentru înfiinţarea unei reviste de popularizare, care prin conţinut şi cost să poată fi la îndemâna populaţiunii de la sate.
Au luat parte la acele consfătuiri, între alţii şi Domnii: Gr. Tocilescu, D. Adg. Laurian, Ionescu-Gion, St. Sihleanu, C. C. Datculescu, Ion Neniţescu, etc. etc.
In urma unui memoriu, conţinând amănunţit condiţiunile de înfiinţare a unei reviste de
AUTl: i(.	T&MŞjfef.*.
V 0 VJsfartc.-. ihfoin
...:...
ISTORICUL
ÎNFIINŢĂRII REVISTEI POPULARE
«ALBINA»
www.dacoramanica.ro
— 6 —
popolarizarc, prezentat Domnului Ministru, de D-l Const. C. Popovici-Taşcă, acesta a şi fost însărcinat cu măsurile preliminarii a înfiinţărei revistei.
La 15 August 1897, s'a constituit comitetul de redacţie al viitoarei reviste din Domnii : P. GArboviceanu, G. Adamescu, C. RAdulescu-Motrcj, I. Otescu, N. Nicoeaesci:, V. StoicA-nescd, şi Const. C. Popovici-TaşcA.
Comitetul întrunit în aceeaşi z>, a hotărît ca numele viitoarei reviste să fie „Albina" şi a început a luă toate măsurile pentru apari-ţiunea ei, trimiţând în ţară şi în străinătate peste 20.000 liste de abonament însoţite de următorul apel:
Onorai ..... Domn
E o plângere generală, că învăţătorului, preotului ţăranului cum şi orăşanului român, care a absolvit o şcoală primară, nu li se oferă spre citire aceea ce c frumos şi folositor. Apar în ţară reviste cu caracter aproape cu totul special, care pot folosi învăţătorilor, preoţilor şi lu'.uror acelora cari se ocupă cu o meserie oarecare ;reviste însă, cu un caracter de popularizare şi enciclopedic, în care cititorul mai ales ţă-
www.dacoromanica.io
Tan, să găsească într’o limbă înţeleasă de el, tot ce poate contribui la cultivarea minţii şi inimii lui nu avem încă până în timpul de faţă. De aceea, mulţi nu citesc aproape nimic, aşa că pierd şi ce câştig în şcoală, iar alţii citesc ce li se oferă de cel dintâiu venit. S’au găsit în casele ţăranilor şi oamenilor cu puţină carte, scrieri al căror coprins îţi sperie mintea şi rămâi uimit, cum s au putut publică şi răspândi în popor asemenea scrieri cu desăvârşire otrăvitoare pentru viaţa lor sulletească.
Un număr de profesori şi institutori, ne-am unit cu voinţa tare, ca să punem toată priceperea şi munca noastră pentru a înlătură acest rău şi să căutăm de a da poporului nostru adeverata hrană sufletească, dătătoare de viaţă. In scopul acesta vom scoate cu începere dela 1 Octomvrie a. c., o revistă săptămânală de popularizare cu titlul de „Albina".
Această revistă va purtă un caracter cu totul naţional. Vom face ca atât prin cuprins, căt şi prin formă să fie privită cu drag de ori şi ce Român, fără deosebire de vederi. De aceea politica de partid ne va fi străină, va fi înlăturată cu desăvâşire din studiile noastre. Avem convingerea intimă, că vom izbuti cu succes din punctul de vedere moral, în întreprinderea noastră, căci urmărim o cauză sfântă naţională şi avem asigurat şi concursul oamenilor de bine din ţara aceasta.
Facem însă un apel călduros la toţi care cugetă şi simt ca noi, de a face propagandă pentru această revistă prin răspândirea ei până în cele mai îndepărtate
www.dacoromamca.ro
— 8 —
colţuri ale ţării, ca astfel să putem ajunge cu timpul a o răspândi pretutindeni, unde se grâeşte româneşte.
Revista va apare în două coaie format No. 12, co-prinzând 32 pagini, odată pe săptămână; şi pe lângă bogatul material ce va cuprinde, va aveâ cel puţin două ilustraţiuni. Abonamentul cu toate acestea nu va costa decât 5 lei pe an.
In speranţă că apelul nostru va fi cu bună-voinţă primit de d-v., Vă rugăm a comunică rezultatul Admi-nistraţiunii revistii, strada Mântuleasa No. 9, Bucureşti.
Primiţi, Vă rugăm Onor	Domn ■ , asigu-
rarea stimei ce Vă păstrăm.
P. Gârbovicemiu, C. Raduleseu-Mo!ru, I. Oicscu, G. Adamrscu, .V. Nicolaescu, Cottsf. C. Pop.-Taşcâ, V. Sloicănescu.
Pentru conducerea revistei sa ales preşedinte al Comitetului, D-nul P. Gârboviceanu, secretar de redacţie, d-1 G. Adamescu şi Administrator, D-l Const. C. Popovici-TaşcA.
Mai târziu s’a întregit Comitetul prin intrarea Domnilor: G. Coşbuc, P. Dclfu, V. S. Moga, General P. V. Năstoreb şi Gr. Teodossiu.
La 15 Februarie 1900. Domnii P. Gârboviceanu şi Const. C. Popovici-Taşcă, cu autori-zaţiunea întregului Comitet, sau prezentat Domnului Ion Kalinderu, Administratorul Dome-
www.dacarcmamca.ro
— !) —
niului Coroanei, căruia desfăşurându-i scopul urmărit de membrii Comitetului, l-au rugat ca pe lângă concursul ce Domnia-Sa dăduse revistei încă dela apariţia ei, să primească a face parte din comitetul de redacţie. D-sa primind, cu No. 21 din 20Februarie 1900, anulai IlI-lea al revistei, numele Domniei-Sale a apărut în fruntea Comitetului de redacţie ; iar d-1 Gâr-boviceanu a oferit preşidenţia d-lui Kalinderu, pe care Domnia-Sa primind-o, se ocupă de aproape de mersul revistei.
In timpul de 9 ani de când revista apare s'au scris articole de religie şi patrie, edu-ca/iune şi instrucţiune, istorie naţionala, biserica şi şcoală, istorie generală, Geografie şi etnografie, ştiinţa vulgar isatăfolklor istică , medicină şi igienă, industrie şi cornerviu, chestiuni de organizare şcolară, combaterea alcoolismului, sfaturi practice, predici şi alte cuvântări, poezii, muzică, naraţiuni, dar mai cu seamă articole de agricultură, apicultură, horticultură, sericicultură, creşterea şi îngrijirea vitelor, cultura zarzavaturilor, etc. etc.
Nu s’a cruţat nici o jertfă şi până astăzi am dat peste 3.000 ilustraţiuni de religie.
www.dacoromanica.ro
— 10
istorie, armaţii, industrie,gospodărie, ştiinţe naturale, medicină, medicină veterinară, monumente, costume, diverse vederi din ţară ca şi din lumea întreagă. Astfel încât revista nu s’a abătut cu nimic din scopul propus, fapt pentru care ea a fost cu căldură îmbrăţişată şi susţinută de toţi iubitorii neamului, dela vlădică până la opincă, cum zice Românul.
Iată ce ne scria de curând în această privinţă d-1 dr. I. Simionescu profesor Ia Universitatea din Iaşi şi unul din colaboratorii no-ştrii. ...... Ideea unei reviste de popularizare a cunoştinţelor generale pentru săteni, mă va avea pe mine totdeauna partizan convins. Suntem atât de mult datori celor dela ţară încât ar ţi o mare nerecunoştinţa dacă nu am încercă să le dăm mână de ajutor, spre a-i scoate la lumină11.................
Principalul aţi făcut, căci revista D-v. este, e dreptul, foarte răspândită la sate. Am găsit-o la învăţători, mai rar la preoţi, am văzut un cârciumar citind-o stând la teşghea şi ceea ce m-a lovit se înţelege plăcut, e că am găsit’o şi întdo stână, pe vârful mun-
www.dacoromamca.ro
11
ţi lor în mâinile unsuroase ale unui cioban. li răspândită şi aceasta c mult........
Grija de căpetenie a comitetului este de a aduce revistei tot mai multe îmbunătăţiri, pentru ca astfel ea să fie tovarăş nedespărţit şi sfătuitor harnic acelora in vedere;, cărora a fost înfiinţată, lucru la care se va ajunge a-tunci, când fondul bănesc de care dispunem astă-zi, va ajunge îndestulător pentru a-i puteă asigură existenţa.
Prin munca desinteresată ce membrii comitetului ca şi marele număr al colaboratorilor au depus, revista a ajuns să poseadă astăzi un capital de lei 39.100, în scrisuri funciare rurale şi urbane şi în obligaţiuni judeţjene depuse spre păstrare la Banca Naţională cu depozitele No. 6.167 de lei 21.600; No. 6.913 de lei 10.900 şi No. 7.526 de lei 6.600.
Mulţămită faptului că Comitetul de redacţie, în timpul de 9 ani, de când apare revista, nu s’a abătut din calea ce şi-a tras dela început, revista se bucură de Înalta bunăvoinţă a M. S. Regelui ca şi de sprijinul fundatorului ei D-l Spiru Haret, al Administraţiei Domeniului Coroanei, a D-lor Tare Ionescu, Dr. C. Istrati,
www.dacoroinamca.ro
12 —
D. Aug. Laurian şi alţii; iar D-l M. VlAdbscu actualul Ministru al Instrucţiunei a arătat o deosebită solicitudine revistei, încurajând’o şi sprijinind’o.
D-l Ion Kalindrru priveghează de aproape bunul mers al revistei, atât în ceeace priveşte lucrările de redacţie ca şi cele de administraţie. Şedinţele comitetului se ţin in localul Administraţiei Domeniului Coroanei, sub preşidenţia D-lui Kalinderu, cărui comitet, se dau regulat socoteli, şi la finele anului sunt examinate în amănunte şi aprobate prin proces-verbal, în urma unui raport amănunţit a unui delegat al comitetului care verifică toate scriptele revistei.
Budgetul anului curent al revistei reprezintă lei 40.320 la venituri şi lei 39.790 la cheltueli cu un excedent de lei 530.
Pentru a putea atrage talentele născânde şi a răsplăti măcar în parte pe unii cunoscuţi scriitori, în budgetul revistei s’a prevăzut şi1 o sumă de 3.000 lei pentru plată de articole.
Revista este citită de peste 10.000 de persoane în ţară ca şi în ţările locuite de Români, şi mai cu seamă de săteni.
www.dacaromamca.ro
— 13 —
Multor instituţiuni culturale ale Românilor din alte ţări, revista se trimite gratuit.
La Expoziţiunea Asociaţiunii Române pentru înaintarea şi răspândirea ştiinţei, ce s'a ţinut în Bucureşti la' 1903, revista „Albina1' a primit medalia dc argint; iar la Expoziţiunea Societăţii Agrare ţinută în 1904. tot în Bucureşti, medalia de aur cu diploma de o-noarc.
La 1 Octombre viitor, revista intră în ai X-lea an al existenţei sale şi suntem fericiţi a constată că, dat fiind sprijinul 'ce ni-1 dau preoţii şi învăţătorii, ea se răspândeşte tot mai mult printre săteni, in vederea cărora a fost înfiinţată.
Abonamentele se fac la Administraţia Revistei, strada Mântuleasa, No. 9, şi curg dela începutul fiecărui trimestru. Cei ce fac 5 abonamente plătite au pe al 6-lea gratuit. Abonamentul pe an e numai 5 lei.
Revista «Albina apare în fiecare Duminecă, în două coaie cu ilustraţiuni.
www.dacoromanica.io
STEAUA"
)>
Societatea „Steaua“ are de scop a lucră pentru întinderea învăţăturii in popor, prin tipărirea şi răspândirea de scrieri şi publicaţii morale, patriotice şi de folos practic, şi pentru împiedecarea, prin toate mijloacele legiuite, a răspândirii de scrieri şi publicaţii imorale, sau cu tendinţe contrarii statului şi ideii naţionale române.
Cotizaţia este de cel puţin doi lei pe an, iar pentru învăţători, preoţi rurali şi săteni, de cel puţin un leu pe an. Fiecare membru este îndatorat ca, în cel d'întâiu an după primirea sa, să facă a se primi în Societate cel puţin alţi doi membri noi.
Cererile de înscriere, însoţite de cotizaţia pe un an, se pot adresă d-lui Spirit C. Haret, strada Verde, Bucureşti.
Comitetul: Preşedinte, Ion Kalinderu, Preşedintele Academiei Române. — Vice-preşedinte, Sava Şomănescu, mare proprietar, fost senator. — Administrator şi casier, Spiru C. Haret, profesor universitar.— Secretar, C. Banu, profesor secundar. — Membrii: Petru Gârboviceanu. Profesor la Seminarul Central, şi director al Şcoalei Normale a Societăţii pentru învăţătura poporului român ; I Dumitrescu Procopie, mare proprietar; M. Vlă-descu, Ministru, profesor universitar ; Christu Ne-goescu, Administrator al Casei Şcoa/e/or, profesor secundar ; Dim. Cecropid, institutor. — Cenzori: Const. Alimăneşteanu, inginer de mine; Preotul econom Const. Ionescu, profesor secundar; Const. Alexandrescu, institutor.

www.dacoromamca.ro
www.dacoromanica.ro
A>J0l I.
DuminecX, 5 Octombre, 1897.
No. 1
95
REVISTA E
AUTOR. 7/n camz/sL.
V 0 L	;
N§ 377/. .MKU2$7/fâ3S.
„ALBINA”
La 1829 patriotul-Ghăorghe Asachi tipări diarul «Albina», cel d’întâiu diar românesc. In fruntea foii’ publică o poesie, in care se adresă către albină şi-i diceâ:
Spune, spune, mică-aibină, încotro mergi acum trăză Când a sdreluî lumină Pe câmpii nu scânteiază?
Prin «lumina soreluî» el înţelegea lumina învăţăturii, căci ţara nostră se află forte înapoiată pe atunci.
Şi nici nu eră o ţară singură : erau două mici principate supuse înrîuririî pe faţă a Turcilor şi inriuririî ascunse a Ruşilor, necunoscute de omeni, bătute de vîntul soitei, ca trestia care e nevoită să se tot plece la fie-ce adiere.
Au trecut de atunci 68 de ani şi parcă au trecut veacuri. O semă de omeni inimoşi, deşteptaţi de înaintarea ce vedeau in alte ţări, a căror viaţă fusese mai fericită de cât a ^nostră, se hotăriră să lucreze cu tot focul unei curate iubiri de patrie, ca să ridice naţia română. Ajutaţi şi de câte-va împrejurări din afară, ei isbutiră într'un timp uimitor de scurt să schimbe o întregă stare de lucruri întemeiată printr’o ispită îndelungată de ani. Acum avem şi noi rost, avem şi noi însemnătate între ţările de aci din răsărit.
Şi etă, după ■ acestă scurgere de vreme, ese iarăşi la ivelă o «Albină». Care este menirea ei, care este scopul revistei, ce înfăţişăm astădî publicului cititor?
Sa făcut mult în ţara acăsta, dar avem şi mai mult de făcut. Avem şcoli multe şî unele bune ; pe tot anul înmulţim şcolile pri-
Albina*	j	•	1
www.dacoroinamca.ro
'2
ALBINA
mare din oraşe, şcolile din sate; apar cărţi, se formcză omeni de specialitate; aii apărut şi apar multe reviste; cu tote acestea, nu avem o întreprindere sănătosă pentru ceea-ce se cliiamă cultura generală a poporului. • De aceea—diceam în apelul prin care anunţam apariţiunea revistei ndstre— mulţi nu citesc aprope nimic, iar alţii «citesc ce li [se oferă de cel d’întâiu venit. Sau găsit în casele ţăranilor şi orăşenilor cu puţină carte scrieri, al căror cuprins îţi sperie «mintea şi rămâi uimit de cum s’au putut publică şi răspîndî în popor asemenea scrieri cu desăvîrşire otrăvitore pentru viaţa lui sufietăscă.»
Nu avem reviste şi publicaţiunl de vulgarisare, nu avem aşâ di-cend «reviste de familie», pe cari să le potă citi cu folos orf-cine, în cari să afle fie-care un articol interesant, să găsăscă ceva copilul, să găscscă băiatul sau fata care a învăţat câte-vâ clase liceale, să găsăscă funcţionarul, să găsăscă militarul, agricultorul, comerciantul, să afle toţi câte ce-vâ: şi învăţătură şi petrecere pentru un preţ mic. Multe reviste au căutat să linguşescă pornirile rele, să alimenteze curentul nenorocit, ce pare a se formă, adecă înclinarea cătră scrieri nefolositore.
Ţinta năstră este să umplem acest gol. Pentru o lămurire mal deplină dăm întregul program al activităţii ce ne propunem a îndeplini.
I.	Religie şi patrie: Articole religiose. Articole patriotice.
II.	Educaţiune şi instrucţiune-. Articole privitore la şcolă şi la buna crescerc.
III.	Istorie naţională: Articole de istorie veche şi contimporană.
IV.	Istorie generală'. Articole istorice despre ţările străine.
V.	Geografie: Articole geografice. Călătorii. Descripţiunî din ţară şi din străinătate (cu ilustraţiunî).
VI.	Bărbaţii mari ai Romanilor'. Biografii (cu ilustraţiunî).
VII.	Bărbaţii mari al lumii'. Biografii (eu ilustraţiunî).
VIII.	Monumente istorice-. Descrieri de monumente din ţară (cu ilustraţiunî).
IX.	Literatura romană'. Reproduceri din autorii noştri cel mari.
X.	Folklore'. Diverse culegeri de produceri poporane. Reproducerea altor bucăţi publicate mal ’nainte.
XI.	Sciinţă: Articole de sciinţă vulgarisată. Invenţiunî. Descrieri de animale şi de plante. (Cu ilustraţiunî).
XII.	Economie rurală: Agricultură. Arboricultură. Apicultură. Viticultură. Crescerea vitelor. Veterinărie. Industrie casnică. Silvicultură. Preţul productelor în porturi şi în oraşele negustoresc!. Consilii pentru vîndarea productelor. Maşini agricole.
www.dacaromamca.ro
ALBINA
3
XIII.	Medicină populară : Notiţe despre bole şi reţete pentru vindecarea lor. Sfaturi igienice pentru crescerea copiilor, locuinţă, hrană, etc.
XIV.	Instrucţie civică: Idei de drept civil, constituţional şi administrativ.1
XV.	Lucrări publice-. Descrieri şi consideraţii despre diverse lucrări publice din ţară şi din străinătate.
XVI.	Industrie. Comcrciu.
XVII.	Scola primară: Scola primară în străinătate şi la noî. Diverse legî şi regulamente privitore la scola rurală.
XVIII.	Viaţa rurală: Decisiunî, legî şi publicaţiunî privitore la viaţa rurală.
XIX.	Folitică : Povestirea pe scurt a întîmplărilor principale din ţară şi din străinătate.
XX.	Distracţiunl: Varietăţi. Anecdote. Ghicitori. Probleme.
XXI.	Corespondenţă: Răspunsuri la diferite întrebări privitore la orî-ce cestiune.
Pentru aceste diverse categorii de articole am făcut apel la per-sone cunoscătore în diferite ramuri de activitate publică. Ast fel, cititorii noştri—săteni, preoţî, învăţători, orăşeni,—vor fi în curent cu intrega mişcare actuală a ideilor din lumea civilisată, cu evenimentele politice din ţara ndstră şi din ţări străine, -vor cunosce pe scriitorii noştri de frunte cei vechî şi ceî de adi, îşi vor reaminti de bărbaţii mari aî trecutului, vor află indicaţiuni practice de tot felul, vor fi puşi în curent despre întrega viaţă a poporului român nu numai a celui din regat, dar şi a acelor grupări cari sînt în afară de regat.
Nu urmărim să dărâmăm nimic, ci din potrivă să clădim; nu avem de ţintă să lucrăm pentru vreun partid sau grup politic, ci pentru ţară, pentru neamul românesc; nu vrem să ne duşmănim cu nimeni, nu facem zavistie, ci căutăm să împăcăm, să înfrăţim pe toţi, cu orî-ce’fel de idei politice, de orî-ce treptă socială, întru a tot mîntuitorea dragoste de' patrie.
Cu inimă curată, fără ură, fără preocupare de vre-un interes personal, cu singura ambiţie de a face bine, intrăm într’ac^stă luptă sfintă, repeţind vorbele poetului Mureşianu:
Români din patru unghiuri, uniţi-vS în cuget, uniţi-ve în simţiri!
Comitetul.
www.dacaromanica.ro
4
ALDINA
A. S. REGALĂ PRINŢUL FERDINAND.
A. S. Regală, Prinţul Ferdinand, Moştenitorul Tronului României, s’a născut în 24 August 1865. A. S.’e fiul Prinţului Lcopold de Hohenzollern, fratele inaî mare al M. Sale Regelui nostru. In
Martie 1889, Prinţul a fost numit Moştenitor al Tronului României şi a trebuit să vină şi să se aşeije în ţara. La sosirea Sa in Bucu-
www.dacaromanica.ro
ALBINA
O
rescl întregul popor al capitalei L-a primit c’o bucurie fără margini, căci prin acest fapt se întăriâ domnia ţării şi acesta numai pentru binele şi fericirea el. In 1893 Prinţul Ferdinand s’a căsătorit cu Princesa Maria de Edinburg, ncpotă a Reginei Engliterel şi vară primară cu împăratul Germaniei şi al Rusiei. Din acestă unire Prinţul are un băiat şi o fată, amîndol botezaţi în legea nostră ortodoxă.
In vara anului acestuia Prinţul Ferdinand că (Ion d greu bolnav, a fost între morte şi viaţă. Dinastia română şi familia regală au trecut atunci prin cele mal grele şi durerose încercări. Poporul român şi-a dat seină de însemnătatea faptului; de aceea gândul şi simţirea lui nu erau îndreptate de cât cătră palatul de la Cotrocenî, unde zăcea Prinţul, şi cătră Cel a-tot-puternic cu cele mal ferbinţi rugăciuni de a feri ţara şi neamul românesc de o nenorocire, ale cărei urmări le vedeâ^fdrte bine. Nu s’a veţlut vre-o dată mişcare mal mare în mijlocul poporului românesc, mai plină de dragoste desăvîrşită pentru Prinţul bolnav şi pentru familia regală ca în dilele de grea cumpănă din luna lui Maiu. Bărbaţi şi femei, tineri şi bătrînî, bogaţi şi săraci, versau cu toţii lacrăml de durere, când li se şoptîâ ceva îngrijitor, şi din contra versau lacrăml de bucurie, când li-âe şoptîâ că Prinţul merge ceva mai bine. Nu era casă de Român, unde să nu se vor-bescă de boia Prinţului şi unde să nu se aducă rugăciuni pentru sănătatea lui. Dumnezeu a ascultat glasul poporului român şi a dat sănătate celui bolnav. Poporul român şi-a câştigat prin acesta liniştea de care avea nevoie.
Cu acest prilej s’a veţlut dragostea nemărginită, pa care o are Românul pentru Regele seu şi pentru întrega familie regală; s’a verlut cum scie el să preţuiască meritele cele mari ale Regelui Ca’rol pentru propăşirea acestei ţâri. Şi când există aşa strânse legături de dragoste între familia regală şl între popor, ţara pote fi liniştită şi fericită.
P. G.
MAMA POPORULUI
DE
CARMEN SYLVA
Şi dacă milione îţi ţlic din suflet mamă Şi ’n (.Iile viforose cu drag la tine vin Şi să le-alini durerea cu ’ncredere te eh iarnă: Nemângâiată ’n lume tu nu eşti pe deplin.
Tu trebue, ca stânca de unde-ameninţată, Mereh în neclintire la postul teu să stai ;
La alţî-ajutorare să nu caţî nicî-odată,
La toţi lumină însă şi ajutor să dai.
www.dacaromanica.ro
6
ALBINA
Să plângi tu nu a! voe. De sus fără de frică In orî-ce adâncime tu cată să privesc!; Privirea-ţî să gonescă durerea inimică,
Balsam să torne mâna-ţ! pe rana ce zăresc!.
Să <,licî tu nu a! dreptul: stăpână sînt pe mine! Căci aparţiî mulţimi!; în lume cât vel sta, Dorinţe proprii, patimi, în piept le ’nchide bine. Pornind tu, milione târăşti pe urma ta.
Bogatul şi săracul, acel ce strălucesce Prin fapte generose şi cel spre reu pornit,
A! tel sînt d’opotrivă! Ajută-! părintesce,
Şi mângâie-! când sufer, şi iartă-î de-aîi greşit.
Şi fă să se reverse, ca vecînice isvbre, Iubirea-ţî, bunâtatea-ţl, în mii de valuri vii:
Ca din aceste unde de viaţă dătătore Etern să se adape a! ţeriî tale fii.
Traducţie de P. DULFU.
CE CITESCE ADI ŢĂRANUL NOSTRU?
j	j
i.
Intr’una din cuvîntările sale, (îambetta diceâ:
O carte care merge prin comunele rurale pentru a fi citită de ţărani, este de <Jece mii de ort mai însemnată prin urmările sale, do cât o carte de înaltă filosofîe.»
De aceste vorbe ale marelui tribun frances mî-am adus tot-d’a-una aminte ori de câte ori la Bucurescî, —lingă Halele.Centrale sau pe lingă grilajul bisericii Domniţa Bălaşa sau pe strada Colţei, în faţa spitalului, — ori la tîrg la Giurgiu, de Sân-Petru, ori la tîrg la Buzău, la Drăgaica, — am văijut, sau în coşuri, sau înşiruite ca şi nesăbuitele litografii rusescî, cărticelele de 10 —15—25 şi chiar 50 de bani, înaintea cărora se opresc ţăranii şi pe cari nu puţini dintr’înşii le cumpără cu curiositate şi cu plăcere.
www.dacaramanica.ro
ALBINA
7
II.
D'a minune, deschideţi una sau doue dintr’acele cărticele şi citiţi o pagină saii doue dintr’însele.
Nu vorbesc astăcj! de ce spun, ci de cum spun ce spun.
Limbă mai pocită, întortochiăturî de frase mai năsdrăvane, cuvinte aruncate cu lopata, radicale eşite diir creierul ne-întreg al cine scie cărui necopt Ia minte, se amestecă unele cu altele, şi fac un fel de talmeş-balmeş, de care nu scil de trebue să rîcjl cu hohote ori să plîngî cu lacrimi amare.
Banditul îşi luă elanul şi se avîntă într'un copac» — este una din frasele ce-nn vin în minte. Cunosceam altă dată altele şi mal zăpăcite. Te minunezi şi te crucesc! cum ajung să ’nfrăţescă ast-fel de cuvinte şi să împestriţeze biata limbă românescă atât de întregă şi de frumdsă, cu ast-fel de împeticăturî şi de urîciunl.
E de groză!
Şi să nu uităm că aceste cărticele cu scdrţele roşii, galbene şi albastre, — când nu sînt verde-închise sau conabiî nehotărîte, — merg la sate, avend pentru ţăran autoritatea lucrului tipărit.
— Stă la carte, mă! vere, ijice cel care a citit celui cu care vorbesce, când acesta din urmă să minuneză de vorbele păsăresc! ce sboră celuî-l’alt pe buze.
Stă la carte! ecă primejdia ce ameninţă minunata limbă a ţăranului român.
III.
Când a fost vorba să dea pîept cu turcismele, grecismele, ungurismele şi nemţismele de contrabandă din vremurile de nenorocire ale vieţi! nostre naţionale, limba ţăranului român a biruit în tot-d’a-una.
După fie-care năvalnică revărsare a sute de cuvinte duşmane asupră-i, limba ţăranului român s’a scuturat voînicesce de aceste omiij! spurcate, şi a rămas tot curată ca pîrîul din munte, tot mlădiosă ca salcia pletdsă, tot sonoră şi dulce ca şi cavalul păstorului carpatin.
A(Jî însă, primejdia e mult mai mare.
Limba română de la sate se lovesce piept în piept cu limba română de la oraşe. Ce se gândescă şi ce să facă ţăranul român ?
www.dacoromanica.ro
8
ALBINA
Aude limba orăşenescă, o citesce, o seie că vine de la tîrg», de la Românii învăţaţi, de la dmenî cu sciinţă adîncă şi cari, când pun mâna pe spris şi o aduc, scit colea! din condeiîi, sfîrîîesc înţelesurile pînă şi printre degetele cari ţin tocul.
Ce să facă deci ţăranul?
Primesce acestă limbă; o întrebuinţeză sucit-pocit, ca vaî-de-lume, dar o întrebuinţeză. Vorbă e!!
IV.
Face reu ţăranul, şi fac de o mie de orî mai mult de cât dînsul toţi aceia car! tipăresc şi respîndesc asemenea nenorocite cărticele prin satele şi cătunele României!
Adî, adevărata limbă românescă nu mal «. vorbită de cât de moşnegi şi de babe.
Ce! tineri car! citesc cum banditul îşi luă elanul ; ce! în vîrstă car! fac lăcrămaţiî şi proceste pe la adiminis-frăţii, perdendu-ş! timpul pe pironele gărilor sau in avti-jambrul d-lor avueaţi, vorbesc o limbă care nu e nici de la sate, nici de la oraşe.
Sînt încă multe de cjiis!
De o cam-dată, trei sînt duşmanii de morte ai minunatei limb! ce vorbi pînă mai îer! ţăranul român: o) cărticelele; b) ţărani! cu daraver! continue pe la oraşe; c) liberaţi! din armată car! aduc acasă vorbele atât de dese-orî ridicule din reglementele militare şi le bagă fără rost în vorbirea gospodărie! rurale.
Cărticelele însă fac reul cel maî mare. Repet: au pentru ele autoritatea lucrului tipărit. Când ţăranul fiice: stă la carte!— s'a isprăvit totă teskia,[\) — vorba lu! nea Dumitru din Broscenî.
No! vom mai reveni cu timpul asupra acestui subiect tot în Albina, pentru a spune fratelui nostru din munţi! şi din câmpiile Românie! ce să citescâ şi cum sa vorbescă.
Sper că vom fi audiţî, căc! sîntem sigur! că vom avo 1
(1) Adică keslia, — cuvînt pronunţat la judecătoria de pace din Broscenî (Mehedinţi). Textual: «aşa a mers tes/cia, doin’le judicător.»
www.dacQtomaiiica.ro
ALBINA
9
pentru noi pe toţi învăţătorii satelor române, — aceşti admirabili şi incomparabili factori aî civilisaţiuniî rurale, de la noi şi de pretutindeni.
Ionnescu-Gion.
Bucurescî, 11 Septembre, 1897 a
COSTACHE NEAMŢU
Sciţi cine e Costache Neamţu ?
Nici eu n’aşl sci dacă n’aşî fi ancjit de la Gheorghe al Sandei.
Acum vr’o două săptămâni, într’o Luni, în diua de sfîntul Simion Stîlpnioul, Gheorghe al Sandei, Vasile Ilie şi Nicolae Dinte mergeau cu carele la fân. Cum mergeau el aşa pe drum, pe lângă care, iată că-I ajunge unul c’o trăsurică c’un cal; dar ce cal, un cal de-ţl eră mal mare dragul să-l privesc!, că mergea par’că scria.
—	Sciţi voi cine e ăsta ? cjice Nicolae Dinte.
—	Cine ? întrebă Vasile Ilie.
Cine? Ăsta e Costache Neamţu, primarul de colea din vale, din Sălcenî.
—	Am au(Jit eu de Costache Neamţu, dice Vasile Ilie ; am aiulit că e om cuprins, om bogat, dar nu sciţi de ce i-o fi <)icend Neamţu.
—	E-lie! dice Nicolae Dinte, Neamţu e poreclă; dar porecla asta Neamţu are povestea el, poveste lungă şi povestea asta c tocmai povestea lui Costache Neamţu.
—	Am ainjit că e neamţ.
—	Aşi! De unde neamţ! Român, bre; Român get-beget.
Costache Neamţu e din Sălcenî. Pe tatăl lui îl chemă Tănase
şi omenii îî diceau Ole-slabă.
Oie-slabâ eră om nevoiaş şi bolnav. Trăia ca val de capul lui, până când într’o di l-aii găsit mort.
După ce a murit el, a rămas femeea şi cu un băiat—băiatul e ăsta, Costache...
Femeea era femee harnică în felul eî, dar la Ole-slabă nu avea ce să lucreze, de aceea lucră mal mult prin sat pe la case, pe unde găsîâ de lucru.
Avea cine-vă nisce pînză de ţesut, chemă pe Slăbdîa —
www.dacoromanica.ro
10
ALBINA
că aşâ-î diceau ei; avea de făcut un praznic după vr'un mort, chemă pe Slăboîa; nuntă, Slăbdia; bolă, Slăboîa ; de spoit, Slăbdîa; de spălat, Slăboîa; de văpsit lânuri, Slăbdia.
Femee harnică, săritore, dar fără spor, ori mai bine fără noroc, că spor la lucru avea, dar n’aveâ la câştig; că la lucruri de astea cu ce să se alegă ? S’alege cu mâncare, c’un pahar de băutură, cu vr’un mertic de făină, cu vr’o haină mai veche do pomană şi mai rare ori şi câte cu vr’un gologan.
Băiatul Costache, se înţelege că. n’aveâ să stea să păzeseă oile tată-său, că nu le avea ; slujîâ şi el când la unul când la altul, până când într’o <Ji l-au chemat la sorţi.
Când la sorţi, mă-sa şi satul şi primarul ca să-l scutescă, pentru că mă:sa e văduvă şi el singur fecior; dar el nu, şi se duce la <5ste.
Acuma acolo la 6ste nu sciîi ce o fi mal făcut el, dar sciîi că l-a luat unul de cei mai mari de la armată, un maior sau general l-a luat cu dînsul înăuntru în ţara nemţescă, de unde avea de cumpărat ceva, de pildă, eaî sau nu sciîi ce anume.
—	A-ha! Şi pentru c’a fost în ţara nemţescă Omenii i-aii cjis Neamţu ?
—	Aşa şi nu aşa. Mie mi-a spus chiar el singur — Cos-tache Neamţu.
Când a ajuns el prin ţara nemţescă, cjiee că-î părea că ar fi pe altă lume.
—	Apoi se pote, că cjice că pe acolo nici nu mai este pă-mînt, mergi numai pe apă !
—	Aşi! Ba spune că e pămînt curat, curat ca la noi: pă-mînt cu dealuri, cu văi, cu munţi, cu şesurî, cu gârle; pămînt na : pămînt de pămînt, de ţerînă. Dar rjice că omenii sînt alt-fel.
—	Ori fi cu codă?! Sluţi?!
—	Ba, sînt tot ca la noi, dar trăiesc alt-fel.
—	Mănâncă pisici, câni, şărici, brosce! ! mănâncă şi pe dracii de nevoie şi de ca’ icie!
—	E-lieî! Aşa credeam şi eu, dar, vecjî, Costaclie Neamţu spune alt-fel. Spune că Nemţii mănâncă bine, mănâncă pâne şi carne, şi oue, şi lapte, şi unt, şi beau cafea, şi beau cafea cu lapte de două orî pe (ji, şi mănâncă aşa, adecă mănâncă bine tot-d’a-una nu numai din Basci în Crăciun. I)ice că mă-
www.dacoromaiiica.ro
ALBINA	11
nâncâ la masă nisce bucăţi de carne şi nisce fripturi de te sperii.
—	Aşî! Mănâncă cine mănâncă; mănâncă cel bogaţi, dar cel-l’alţî mănâncă pe dracul Ori acolo sînt numai bogaţi? Acolo nu sînt ţărani ?
— Ba sînt şi săraci, sînt şi ţărani, dar cei mal săraci de acolo trăiesc mult mai bine de cât cei săraci de aici.
—	Apoi cu ce trăiesc, că ijice că acolo e pămînt puţin şi n’aii unde semăna ?
—	In adevăr, e pămînt puţin, dar acel puţin cât este dmenii îl lucreză şi îl îngrijesc aşâ de bine, că scot din-tr'însul înejecit de cât scdtem noi aici. I,)ice că a vătjut pe acolo semănat până şi printre liniile drumului de fler.
—	Aut)!!
—	Da. ţlice că între liniile drumului de fer, aprope de gară, unde sînt linii multe a vă<Jut semănată saladă. Da, semănă saladă şi o vînd în târg şi iau parale.
Acolo nu verji locuri gole şi nelucrate. Acolo nici haturi printre ogăre mai că nu sînt. Acolo omul dacă are o bucăţică de pămînt caută de dînsa şi tot ce p6te scote de acolo nu lepădă, ci caută tote chipurile ca să-î prindă bine. De pildă: dacă prăşesce ori sapă porumbul, el buruenile nu le lepădă, ci le aduce acasă şi hrănesce un purcel ori hrănesce vaca. Gunoiul şi tătă murdăria de prin grajduri şi de pe la vite el n’o aruncă; ci o pune de-o parte, o presără cu var, o lasă de dospesce bine şi apoi o întinde pe ogor de îngraşă pămîntul.
Neamţul nu lasă pămîntul aşâ cum o da D-(jeu, el îl îngraşă şi de aceea pămîntul Neamţului e mănos. Neamţul nu lasă vaca cu lapte să umble pe dealuri să mănânce pe dracii şi să se întărcă sera mai flămîndă de cum eră dimineţa, când a dat-o la păscut. Neamţul ţine vaca în grajd şi o hrănesce anume şi o perie şi o curăţă şi o îngrijesce bine şi vaca dă lapte mult, forte mult şi bun. Neamţul până într’atâta se îngrijesce de tote că el face căsuţe şi pentru grauri.
—	Cum căsuţe pentru grauri? Graurii sînt nisce păsări sălbatice.
—	Da, păsări sălbatice.
—	Apoi dar, pe cât văd eu, Nemţii sînt nisce nebuni.
De ce nebuni?
www.dacoromamca.ro
12
ALBINA
—	Apoi dacă mal au şi grija sălbăticiunilor ca să le facă şi lor case.
—	Aşa ar fi, dar veijî că nu e aşa.
O pereche de grauri ca să trăiască într’o vară eî şi cu puii lor au nevoe do o mulţime do musculiţe şi de oniifjî-De aceea Nemţit au făcut socotela cam câte perechi de grauri trebue ca să stirpescă tote musculiţele şi tute omujile stri-cătore do pe un pogon de pămînt şi câte perechi de grauri trelîue atâtea căsuţe le fac.
—	Şi cum sînt căsuţele acelea?
—	Cum să fio; sînt ca nisce lădiţe de lemn, în patru colţuri, făcute din scândurele ca de vr’o palmă şi jumătate do lungi şi de late, şi în loc de uşă au o gaură mare cât pote încăpea pasărea.
—	Şi unde le pune cutiile astea?
—	Apoi unde? dacă sînt copaci, le pune câte într’un copac : dacă nu sînt copaci le pune câte într’o prăjină lungă. Prăjina e înfiptă bine în pămînt şi în vîrful ei e cutia.
—	Ei şi păsările se bagă acolo ?
—	P’apoî cum! Cum vin berzele şi rîndunelele Ia cuiburi, aşa şi graurii.
—	Aucji dumnea-ta! Se pote.
—	Apoi ce să mai spun de Nemţi, să vin la Costacho Neamţu.
El, după ce a isprăvit miliţia şi a venit acasă, s’a dus acasă la mă-sa.
Mă-sa ca şi mai ’nainte niuncîâ prin sat pe unde ce găsîă. Casa veche stricată ca vai de dînsa. Nici un par nu eră pe ’mprejurul ei, dar do tinde curte ori ogradă sau grădină?
Ce să facă el, Costache ! De odată umblă şi el pe la omeni şi muncîâ cu (Jhia, ca să aibă ce mânca, iară când n’aveâ de muncă pe la omeni, şecjend acasă atunci începu de odată să măture şi să rînescă împrejurul casei. încă omenii rîdeau de dînsul că tot mătură şi îl întrebau : dar ce tot mături măi Costache, cine are să vină la tine? Vodă! Dară el răspundea că aşâ fac Nemţii. Şi de atunci au început omenii să-i cjică Neamţu.
—	Bine, dar cum a ajuns el de s’a îmbogăţit ?
—	Apoi cum. De odată mătura, pe urmă a înconjurat casa cu şanţ şi a făcut curte ori ogradă şi grădină. Pe urmă a săpat în grădină şi a semănat fel do fel de zarzavaturi şi
www.dacoromanica.ro
ALBINA
13
de legume. Ba prin prejurul casei a semănat şi flori. Când a venit el acasă eră prin postul mare şi de Săn-Petru să li v&Jut căsuţa lui Costache Neamţu par’că eră într’un raiu: grădina verde şi înflorită şi plină de tot felul de semănături şi de jur împrejur pe lângă şanţ eră semănată fldrea sdrehu. Ba ceva mai mult: fântâna din sat eră dela deal de casa1 lui şi grădina lui eră de vale, aşa că-î veniâ greu să care apa tocmai de acolo ca să ude în grădină. Atunci scii ce-a făcut el! a făcut un şănţuleţ care mergea tocmai dela deal do casă din dreptul fântânii până în grădină şi, când avea nevoe de udat grădina, scotea apă din fântână şi turnă în jmnţ şi apa mcrgeă până în grădină, iară în grădină tot cu şenţuleţe împărţea apa unde avea nevoe. Aşă, în tOmnă a vîndut mulţime de varză, vre-o câte-va care, şi totă vara a vîndut castraveţi şi pepeni şi eepă şi câte altele. Se ’nţe-lego că acuma şi mă-sa. a început să nu se mai ducă să muncescă prin sat, ci şedeâ şi ea acasă. Costache Neamţu în-grijiâ de grădină şi do Semănături şi mă-sa îngrijîă de casă, de paseri. Când a venit tomna, curtea lui Costache Neamţu eră plină de păsări. Că par’că mare lucru e să cresci păsări, dacă vrei!!
Aşa, păsări în curte, legume în pod, zarzavaturi la beciii, ceva părăluţe la chimir, Costache Neamţu a dus iarna aceea binişor, şi Omenii de prin sat nu mai rîdeau acuma de dinsul, ci care de care ar li vrut să 1 însOre şi să-l iea de ginere.
Apoi mai pe urmă s’a şi însurat, şi gospodăria şi-a în-temeiat-o şi mai şi. Acuma cine nu scie de Costache Neamţu!
Apoi dacă e primar o mai ti pus el în pungă şi de la primărie!...
—	Ba, nu, de loc. De loc, pentru că primar de abiâ acuma l-au ales omenii. Până acuma n’a avut nici o slujbă, nimic.
—	Apoi dar atuncea a fost cu minte.
—	Cu minte şi harnic.
Tli. I). Speranţia. *
*
www.dacoromamca.ro
14
ALBINA
SCRISORI PEDAGOGICE
i.
Iubite Domnule Inveţător,
înţeleg nerăbdarea cu care aştepţi deschiderea şcoleî. Eştîjjla începutul carierii: într’unul din momentele cele mai însemnate ale vieţii.
Dorinţa de a lucră cu zel şi de a te distinge, o prevedeam; dar nu mai puţin mi-a făcut multă plăcere citind-o şi în rîndu-rile trimise. Te simţi destul de curagios ca să lupţi cu tote di-licultăţile practice şi aî entusiasm; prin urmare ai totul.
Promiţi apoi că, orî-eât de numerose vor li ocupaţiunile şcolare, aî să urmezi totuşi şi pe viitor să-ţi împrospătezi cunosciin-ţele teoretice. Mă asiguri în deosebi, că psihologia are să te intereseze în de aprope, fiind-că de la ea aştepţi cheia înţelesului educaţiuniî sau, cum o spun rîndurile trimise, psihologia are să-ţi iie o prietină nelipsită în orele libere.
Sînt departe de a ave în gând, prin răspunsul mieii, să te pun în vrajbă cu acestă prietină preţiosă. Educatorul .trebue negreşit să cundscă bine sciinţa sufletului, psihologia, fiind-că asupra sufletelor ţintesce înriurire_a lui. Dar căldura cu care-mi vorbesci despre dînsa mi se pare într’o privinţă .exagerată. Mi-e temă că prea pui multe speranţe în psihologie şi că mai tîrziu o să aî decepţiunî. Să discutăm însă cestiunea, pote că la urmă să ajungem amîndoi să fim de aceaşî părere.
Mulţi îşi închipuiesc că pedagogia este numai o simplă aplica-ţiune a psihologiei, şi că pentru a fi un bun educator e destul să cunoscî bine legile generale ale sufletului omenesc. După părerea acestora, educatorul se asemănă întru tote omului technic. Precum succesul omului technic depinde de cunoscinţa, mai mult sau mai puţin perfectă, a legilor abstracte, de mecanică, fisică, chimie, etc; fiind-că teclinica nu este, în definitiv, de cât aplica-ţiunea conscjentă a acestor legi în domeniul naturii; de asemeni şi succesul educatorului ar depinde, prin analogie, numai de cunosciinţa legilor abstracte ale psihologiei. Urmările pe cari le-ar ave descoperirea unui adevăr nou în psihologie ar fi, după dînşiî, analoge ca acele ce se produc în urma unei descoperiri noul în domeniul fisiceî: îndată se aşteptă la îmbunătăţirea şi simplificarea metodelor pedagogice, întocmai cum se aşteptă dincolo
www.dacoromaiiica.ro
ALBINA
15
la perfecţionarea maşinilor şi instrumentelor în genere, după descoperirea unui adevăr noii în sciinţa abstractă corespunrlătdre. Idealul lor ar fi să ajungă o-dată şi educatorul să aibă a aplică o sciinţâ exactă, precum aplică de fapt astădl omul teclinic: o psihologie exactă, cum este mecanica, bunioră!
Idealul acesta mi se pare că este tocmai acela care încălţlesce şi speranţele d-tale. De alt-fel, el stă în atmosfera intelectuală a timpului şi pentru cei mulţi a ajuns chiar indiscutabil.
Dar, cei mulţi n’au nici de astă dată dreptatea în partea lor.
Raportul dintre pedagogie şi psihologie e departe de a li acelaşi cu raportul dintre aplicaţiunea technică şi sciinţele naturale. E o simplă analogie între unul şi altul, — din nenorocire argumentele. prin analogie au devenit aşă de dese în timpul nostru,—dar o analogie care nu îndreptăţesce întru nimic asimilarea lor. Pedagogia este prin obiectul seu cu totul diferită de aceea ce este aplicaţiunea technică pentru omul de sciinţă. Acestă diferinţă de obiect este aşă de profundă încât prin nici o analogie ea nu se va pute şterge, ori cât de orbiţi am li noi astă di asupra eî.
Obiectul pedagogiei este înainte de tote, precum seim cu toţii, cu mult mai complex de cât este acela al aplicaţiunii teclmice. Unul consistă în suflete omenesci, pe când cel-lalt în materia brută a naturii. Dar acestă primă diferenţă e încă prea super-licială pentru a ne îndreptăţi critica: gradul de complexitate nu trebuo să ne lie nici o dată un argument pentru a opri unificarea diferitelor domenii sciinţifice. Mai este însă şi o altă diferenţă de un caracter cu totul special.
Omul teclinic găsesce înaintea sa o materie uniformă, asupra căreia cunosciinţele sale abstracte pot fi ^ aplicate după voie. Se ocupă el, bunioră, cu industria fierului, atunci îşi ia fierul de ori unde, căci provenienţa nu schimbă întru nimic natura metalului. Fierul e uniform în natură şi ori de câte ori este să fjp întrebuinţat la scopuri teclmice, omul teclinic se servesce faţă de' dînsul în orî-ce timp şi în ori-ce loc de aceleaşi procedeuri mecanice. De asemeni cu tote materiile întrebuinţate în cele-lalte industrii. Nimeni nu se preocupă de individualitatea bucăţii de materie, fiind că în definitiv materia este pretutindeni aceiaşi: un agregat de atomi uniformi.
Cu totul alt-fel e însă pe tărîmul pedagogic. Aci în locul materiei uniforme întîlnim ■individualităţi. Copilul are individualitatea sa, bine caracterisată, bine determinată în timp şi în loc. Asupra luî, acel ce vrea să înrîurescă, trebue săd cunoscă mai întâiu bine ca individ, căci fără de acestă cunoseiinţă preliminară, tetă străduinţa îi va fi zadarnică. Procedeurile uniforme sînt bune la industrii, dar nu şi în pedagogie. In industrie aplicăm de-a drep-
www.dacoromanica.ro
16
ALBINA
tul legile sciinţelor abstracte, fiind-că obiectele industriei nu ne opun nici o individualitate, aci totul e uniform; pe când la pedagogie realitatea ne presiiita numai indivizi deosebiţi, asupra cărora nici o lege nu se pote aplică de-a dreptul. Acel ce neso-cotesee cunosciinţa individualităţii copilului, nu ajunge la nici un sfîrşit cu practica sa pedagogică. Tot-d’a-una are milmirea să constate că şi cele mai frumose adevăruri găsite asupra desvoltării omului în genere, n’au câte o dată nici o apUeaţiune când sînt transportate la anumite caşuri individuale concrete; şi că de multe ori prevederile basate po cunoseinţele teoretice, n’afi în practica pedagogică nici un succes. Pedagogul, ca să potă înrluri cu folos asupra firii copilului, trebuo să se adapteze Ia desvoltarea individualităţii acestuia, să ia individualitatea concretă ca punct de plecare, iar nu conceptul unui copil abstract pe care i-1 dă seiinţa psihologiei. Căci sufletul unui copil, care să se asemene cu toţi copiii, pbte fi pentru seiinţa abstractă a sufletului un postulat necesar, pentru jpedagog însă e numai de un folos indirect. Pedagogul treime să se ocupe de copiii ce-i sînt încredinţaţi lui, şi nu de concepţii abstracte; alt-fel înrîurirea sa este ilusorie şi în totă cariera nu va întîlni de cât decepţiuni.
De asemeni decepţiuni, nu sciţi cum să te previn mai in graba, iubite domnule învăţător !
Lasă studiul psihologiei pe al doilea plan şi octtpă-te înainte de tote de individualitatea copiilor ce îţi vor veni în clasă. Fiecare dintre ei să-ţi fie bine caracterisat în minte, să''însemneze un om cu calităţile şi defectele sale proprii. Feresce-te de învăţăturile acelor cari prescriu metode uniforme pentru tote capetele, căci* aceste metode uniforme nu sînt potrivite cu desvoltarea firii omenesc!. Nu uită că lumea sufletescâ e cu totul alta de cât lumea industrială şi că fabricile nu-şi au rost de cât în acesta din urmă.
Dar me aştept din parte-ţi la o obiecţiune.
■ Individualitatea copilului nu se pote cultivă, îmi vei «Jice, de ecât cu un număr restrîns de elevi. Sfaturile ce mi le dai sînt bune, dar pentru vremea ndstră cu neputinţă de realisat. Astădî < şcola e obligatorie pentru tbtă lumea; localurile sînt pline; cine mai pote ave timpul să se ocupe cu fie-care elev în parte? *
Recunosc că acesta obiecţiune cuprinde mult adevăr. Este în-tr’adever o calamitate a timpului nostru disproporţiunea cea mare între numărul elevilor şi numărul profesorilor. S’ar păre, după prima impresie, că lumea de astădî doresce să industrialiseze şi cultura, după cum a industrialisat produsele economice. Odini-oră, şi în acesta consistă de regulă temeinicia culturii vechi, numărul elevilor fiind restrîns, între elev şi profesor se stabilîâ o inti-
www.dacaromanica.ro
ALBINA
17 ,
mitate deplină, cave păstră pentrutot-d’a-una o influenţă puternică asupra elevului. Astădi intimitatea acesta a început să dispară; pe unele locuri chiar a dispărut cu totul. Profesorul are înaintea sa nu pe elevul seu anumit, ci pe un elev ore-care, pe care-1 in-struesce după un plan ore-care, dictat de un pedagog ore-care. Anonimatul tinde să învingă peste tot, şi are sorţi să învingă, liiud-că el uşureză greutatea muncii.
Este mai greu, într’adever, să cultivi o individualitate de cât o fiinţă anonimă. Cu fiinţe anonime n’al nevoie nici de observa-ţiuni proprii, nici de o mai mare încordare de atenţiune. Consideri pe tote acele fiinţe ca fiind deopotrivă, ca desvoltându-se tote de o potrivă, după vr’un tipic al treptelor formale şi faci apoi după aceeaşi metodă instrucţiunea tuturor. Ai grijă înainte de tote ca să nu dai acelor liinţe nici o ocasiune spre a-şi. manifestă deosebirile de natură dintre ele. Ast-fel la copiii mici: nu copiii să întrebe pe învăţător, ci învăţătorul să le pună continuu întrebări lor; cu modul acesta deosebirile să întunecă şi se întunecă de tot, mai ales când întrebările vor fi alese atât de uşore în cât să fie de desubtul nivelului intelectual al copilului chiar.
Am asistat, din întâmplare, la lecţiunile unor ast-fel de învăţători. Lecţiunile lor consistă în a întrebă vecinie pe elevi şi a-i întrebă asupra lucrurilor celor mai cunoscute. Nici un elev apoi nu este lăsat să dea răspunsuri mai lungi, căci prin lungimea răspunsurilor s’ar manifestă pote diferenţele dintre dînşiî: unul ar ave o vorbire mai concisă, altul mai vagă... Fie-care trebue să răspundă scurt, tipic. Resultatul unor asemeni lecţ.iuni se întrevede îndată. Elevii îşi frămîntă mintea nu pentru a înţelege întrebările, căci întrebările sînt de regulă prea uşore, ci pentru a ghici care răspuns ar fi mai pe plac învăţătorului. Şi astfel nu învăţătorul observă pe elev, ci elevul observă deprinderile învăţătorului! Inversiune naturală într’o şcolă condusă aşâ de nenatural.
Mulţi dintre aceşti învăţători, dacă ar sci ei cât de păgubitore sînt aceste metode pentru desvoltarea viitore a elevilor lor, pote că ar renunţă la dinsele. Dar de obiceiu ei perd urma elevilor, o dată şcola terminată, şi ast-fel nu-şi pot da sema nici o Mată de răul ce l-au făcut. Ei cred că fac bine; mai mult încă. ei se cred şi în curent cu progresele sciinţeî pedagogice.
Numărul cel mare al elevilor este o piedică pentru învăţător, fără îndoială; datoria acestuia insă este să caute prin tote mij-locele să-î micşoreze consecinţele. învăţătorul care, pentru motivul că are elevi prea mulţi, renunţă la cultivarea individualităţii acestora şi-i tracteză pe toţi ca pe nisce capete uniforme, prin acesta renunţă de fapt şi la apostolatul său de educator.
;s. x	www.dacoromanica.ro	2
18
ALBINA
Dorind să dea educaţiune la toţi, ajunge să nu dea la nici unul. De aceea ori-cine, care ţine ca munca lui să fie rodnică, nu pote să-î dea de cât următorul sfat: In cazurile in care numărul elevilor e disproporţionat de mare, învăţătorul are dreptul — şi, ca pedagog, datoria — să opereze în acest număr o selecţiune. Să-şi alegă elevii cărora le pote da, după puterile sale, educaţiune; elevi în număr cât mai mare, bine înţeles, dar în orî-ce cas în limitele puterilor sale. Şi restul? E forte rău, fără îndoială, că un rest al elevilor are să rămână în al doilea rînd; dar între două rele, bunul simţ ne spune ca să alegem pe cel mai mic.
Aşa fiind calea cea adevărată a unei bune educaţiuni, înţelegi uşor, iubite domnule învăţător, prevenirea mea în contra psihologiei.
Mi-e temă că abstracţiunile acestei sciinţe, te vor înstrăina din ce în ce mai mult de observaţiunea precisă a elevilor. Vei sacrifică particularităţile acestora pentru a te acomoda tendinţelor generalisătore ale psihologiei. Mi-e temă, mai ales," fiind-că te gă-sesci la începutul carierii. Acum eşti într’un moment decisiv pentru tot restul activităţii. Dacă dintru început, gândesc! numai cum să aplici asupra elevilor legile abstracte pe cari le-ai învăţat în psihologie, fără a ţine vr’o semă de diferenţele concrete pe cari le presintă natura elevilor, atunci îţi pot prooroci de pe acum resultatele la care vei ajunge. Vei încercă mai multe metode, nu vei isbutî cu nici una şi la urmă, obosit, ai să te mulţumesc! cu rutina. Şi neisbînda e meritată pe deplin. Ai fost de la început un psiholog care experimenteză şi nu un educator.
C. Râdulescu-Motru.
MĂNĂSTIREA ARGEŞULUI
i.
Ţara nostră nu este cunoscuta în străinătate prin clădiri mari şi monumente de acelea cari — pe aiurea — aduc pe tot anul sute de călători doritori se le vadă şi să le cerceteze de aprope. Câte avem, numai noi le înţelegem şi numai nouă ne sînt scumpe ca dovedi din viaţa străbunilor noştri, unele din vremuri bune, altele din vremuri de restrişte.
Este însă un monument în ţara nostră, care ese din rîndul aces-
www.dacoromamca.ro
ALBINA
19
tora, care pote să fie pus între lucrurile vrednice de vfedut şi de către străini: este o biserică mare şi strălucitdre, în cât, vorba basmului, «la sore te poţi uita, dar la ea ba.» Aşa e de mîndră, lucrată în chipuri felurite de săpături în piatră aurită că-ţî ia ochii, de ţi-se pare că a eşit de odată din pămînt înaintea ta.
Acesta este biserica disă a Curlii de Argeş.
Orăşelul «Curtea de Argeş» se chîamă ast-fel, pentru-că acolo a fost — acum câte-va sute de ani — scaunul Domnilor din Ţara Românescă.
Nu toţi Românii însă au avut bunul prilej să vadă acestă lucrare, minune a meşteşugului omenesc. De aceea dăm aci o arătare (descriere) pe scurt a ei, însoţită de un chip, care o arată pe cât pote să se arate pe hârtie aşa lucru, cum şi o povestire despre trecutul ei. '
www.dacoromanica.ro
20
ALBINA
II.
Dinaintea bisericii se află un cerdac în chipul unei clopotniţe,, aşedat pe patru stîlpî cu căpătâie cu săpături frumdse şi de jur împrejur împodobit cu chenaruri în formă de arcuri.
Trecând pe sub acâstă boltă, urci treptele bisericii şi ajungi din-naintea uşii, d’asupra căreia — în firida intrării — stă o icdnă a Preacuratei Malce cu Domnul în braţele sale şi blinda-I privire pare că bine-cuvinteză pe cel ce trec pragul sfintulul locaş.
Biserica pe din afară e despărţită în două printr’un brîu lat din săpături şerpuitore cu lucrături felurite. Dedesubtul acestui brîu sînt ferestrele, împrejurate fie-care cu un pervaz de piatră şi fie-ce pervaz are altă lucrătură de nu semenă nici două între ele. De-asupra brîulul sînt din distanţă în distanţă podobe rătunde cu înflorituri
aurite si iarăşi neasemănate una cu alta.
» » ___________________________________________
Biserica are patru turle: două mal mici în faţă, având ferestrele
cu pervazurile lor înflorite şi aurite aşedate pieziş ca o încolăcitură
de şarpe. La mijloc se află o turlă mal mare cu ferestrele drepte
şi în fund, d’asupra altarului, este turla cea mare cu podobe bogate,
cu o înfăţişare de uriaş.
» » »
III.
Dar să intrăm în biserică; să deschidem cu sfinţenie uşa de bronz care ne introduce în sfintul locaş. Măreţia ce ţi se înfăţişeză ochilor îţi pătrunde sufletul.
Biserica e alcătuită din două părţi: cea d’întâiu în patru colţuri, unde se află mormintele ctitorilor (disă nartex) şi a doua (clisă coi'), cuprindând altarul în fund şi două rîndurî de strane aşezate în chip de arcuri.
La intrarea în partea a doua se află săpate în marmoră următo-rele versuri făcute de Vasile Alecsandri înadins pentru acestă biserică:
Tu ce te lupţi în lume cu crîncena durere,
Tu ce din umbră negră aspiri să vedl lumină,
In ăst locaş de pace găsi-veî mîngâiere:
Altarul pune racle pe fruntea ce se ’nchină.
Păreţi! părţii din spre uşă sînt împodobiţi cu minunate zugrăveli, unele înfăţişând diferite chipuri de sfinţi, altele înfăţişând pe ctitorii de pe vremuri aî bisericii.
www.dacoromamca.ro
ALBINA
21
Altarul e despărţit printr’o catapetdzmă de o rară frumuseţe, având d’asupra celor două uşi de pe laturi iconele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, iar în drepta şi în stingă uşii împărătesc! pe Domnul Hristos şi pe Prea-cinstita Maică cu pruncul în braţe. Sus, în mijlocul catapetezmeî, vedem pe Mîntuitorul omenirii răstignit pe cruce.
Ast-fel este — pe cât în scurte cuvinte se pote spune — măreţa biserică a Curţii de Argeş. Ea este o mîndrie pentru ţara nostră; tot Românul dator este să se ducă să o vadă şi, când are prilej să vorbescă cu vre-un străin, să-I spue tot d’a-una despre acăstă minune a meşteşugului' omenesc, ca să se afle că şi în ţara nostră sînt lucruri vrednice de cercetat.
IV.
»
Nu se scie cu siguranţă cine a zidit mal întâiîî biserica de la Argeş. Povestea spune că Negru-Vodă a zidit-o; dar se vede din povestirea poporană că s’a aflat pe locul acela o clădire mal veche, ruinată pote, căci Domnul, plecând cu meşterii să caute loc, întrebă pe un cioban:
Nu cum-va aî vedut I’e unde aî trecut Un zid părăsit Şi neisprăvit?
Istoria ne spune că Domnul care căută acestă veche biserică eră nu Negru-Vodă, ci Neagoe-Vodă, care a trăit cu vre-o trei sute şapte-decî de ani înaintea nostră (1512—1522).
Pentru ridicarea acestei mari clădiri Domnitorul Neagoe a adus meşteri iscusiţi din ţări străine. Povestea spune că pe cel mal vestit x îl chema Manole :
'	Nouă meşteri mari
Calfe şi zidari	f
Şi Manole dece Care mi-î întrece.
Se spune că însuşi Neagoe, care se pricepeâ în ale zidăriei, a dat ajutor. Mal dice povestea că cheltuelile au fost aşa de mari în cât Domna Despina soţia lui Neagoe, şî-a vîndut giuvaerurile el ca să nu se pue biruri pe ţară şi să se potă sfîrşi dumnedeescul locaş.
In adever, mulţi bani sau întrebuinţat ca să se clăddscă şi, pentru întreţinerea bisericii şi mănăstirii zidite împrejur, s’au dăruit sate.
www.dacoromamca.ro
22
ALBINA
sălaşe de Ţigani — pe vremea aceea Ţiganii eraţi robi — şi felurite lucruri de preţ.
Aşa au urmat şi Domnitorii cari au venit mai pe urmă; au dăruit veniturile de la unele vămi şi au făcut multe scutiri mănăstirii. Dar pe acele vremi nu eră linişte în ţară; nu sciă Românul ce are să fie de adl până mâine. A di eră un Domn şi se sculă împotriva lui vre-o rubedenie şi porniau cu răsboiu unul împotriva altuia şi din cdrta lor sărmana ţară suferlâ; se prăpădiau sate, se stricau holbe, se pustiau biserici.
Intr’asemenea vremuri şi mănăstirea de la Argeş a trecut prin multe nevoi: de multe ori s'a dărăpănat, dar s'a găsit mai apoi câte un Domn cu durere pentru ţară şi pentru lege şi el a căutat să îndrepte ce au stricat dihonia omenilor şi vremurile cele rele.
Aşa a făcut Mateiu-Basarab acum vre-o doue sute de ani (1640); aşa a făcut mal târziu Şerban Cantacuzin (1682) şi alţii.
Dar vremea vremuiesce.... Focuri, cutremure, ploi multe, tote a-cestea — încet, încet — au surpat o bucată de zid, au zvîrlit o tablă din în velit ore, aii crăpat păretele icî-colo; ast-fel pe la 1870 s'a vădut că biserica se prăpădesce şi că trebue s’o meremetişescă mai pe dea'ntregul.
Şi aşâ, pe la 1875 s’a început lucrul, după îndemnul Domnitorului nostru Carol I, Regele de adl, şi s’a lucrat dece ani cu multă migală, cu multă stăruinţă şi cu bani mulţi.
Dar bine si chibzuit s'aii cheltuit aceşti bani. Cu ci s'a adus iarăşi
i	»	*
un prinos de închinăciune cătră Pre Bunul Dumnedeu; cu eî s’a scăpat de pieire o clădire măreţă, pe care datori eram s’o îngrijim.
De acea a dis înţeleptul nostru Rege, când s'a sfinţit acestă biserică :
«Poporele, cari îngrijesc monumentele lor, se ridică ele înşile, căci pretutindenea monumentele sînt povestirea vie a istoriei, oglinda trecutului, semnele vede rate pentru geniraţiunile viitor e.»
Gheorghe Adamescu.
ANECDOTĂ
In timpul domniei lui Cuza-Vodă, un soldat more în spital. Comandantul companiei trimete o adresă primarului din satul din care era soldatul, şi între altele <Jice: «să mergeţi la casa defunctului şi să faceţi cuvenitul inventaria, comunicându-ne dacă sînt erepl.
Primarul răspunde: Am fost la casa soldatului şi am desfundat'o, de vînturat n’am găsit nimic; ereţi sînt, dar nu se pot prinde.
C. P. T.
www.dacorornanica.ro
ALBINA
23
LUCRĂRILE AGRICOLE IN LUNA OCTOMBRE
In cursul acestei luni sînt o mulţime de lucrări folositore şi economice de făcut de cătră un bun agricultor.
Cel mai mulţi dintre ţăranii plugari, pe la începutul acestei luni, încep semănatul griului, care este una din plantele cele măi bănose ale agriculturii nostre, măcar că acesta lucrare trebuia s’o facă în luna [lui Septembre. Ca grîul să ne dea o producţiune mai mare şi să fie de o calitate mai bună, trebue semănat totdeauna într’un loc bine arat şi curăţat de orî-ce buruieni vătă-mătore crescerii lui. Semînţa care se semenă trebue să lie bine alesă la ciur, sau chiar la trior, dacă se va pute; căci orl-cât ar Ii pămîntul de bun şi de bine lucrat, dacă semînţa esteprostă, nici recolta nu va fi bună. Să semănăm dar semînţă bună în pă-mînt bun, şi să rugăm pe Dumnezeu să ajute la crescerea semănăturilor nostre de tomnă, fiind-că numai ast-fel vom pute umple magaziile cu grîu mult şi bun.
Culesul porumbului.—Porumbul care se cultivă de cătră ţăranii noştri se culege în acesta lună.
Ţăranul ar pute să rupă ştuletele cu foile pe el şi aceste foi să le cureţe de pe ştulete după ce a cărat porumbul acasă, pentru că foile ce învelesc ştuletele sînt bune pentru hrana vitelor în timpul iernii, sau se pot întrebuinţa ca să se umple saltelele, pe cari dorm mai cu seină copiii cei mici. Saltelele umplute cu foi de a-cestea sînt mult mai sănătose pentru odihna omului de cât cele umplute cu paie, sau de cât rogojinile.
Porumbul cules, ca să nu se strice de ploile şi zăpezile din timpul iernii, se păstreză în nisce coşare într’adins făcute sau chiar în podul caselor, dacă se pote.
Ştuleţiî cari la culesul porumbului se par că au bobele mai mari şi mai copte se pun de o parte şi, după ce s’a isprăvit culesul, se fac chişiţe şi se păstrezăjîn podul casei, pentru seminţe.
La noi în ţară, mai toţi agricultorii cei mari, ca şi cei mici, au răul obiceiu că, după ce au cules porumbul, ară de grabă po-rumbiştile şi le semenă cu grîu. Acesta e un refl obiceiu, căci locul după culesul porumbului mai nici o dată nu se pote lucră bine şi prin urmare nici grîul semănat în acestă lună în porumbişte nu se pote semenă aşa după cum cere o bună agricultură. Po-rumbiştile sînt bune de arat tomna, pentru semănăturile de primăvară, pentru orz, ovăz, fasole sau pentru alte plante trebuin-ciâse unui bun agricultor.
Dacă se pote, porumbiştile tomna să se are cât mai adînc; astfel primăvara când voim să semănăm locul, facem numai o ară-
www.dacaromanica.ro
24
ADUNA
tura mai în faţă; sau, la nevoe, semănăm pe arătura veche şi grăpăm locul mai adînc.
Vitele cari se întrebuinţeze la munca câmpului trebue să fie bine hrănite şi, fiind-că în luna acesta găsesc mai puţină hrană la câmp, trebue să li se dea şi fin în de ajuns ea să facă bine munca la care sînt puse.
Culesul viilor. Altă dată la podgorii eră o plăcere să aucli în luna acesta cântecul fluierului şi cobza lăutarilor întrerupte din când în când de chiotele flăcăilor. Astădi în cele mai multe locuri de acestea totă plăcerea şi veselia podgoriilor nu se mai vede din pricina blestematei de filoxere; iar în anul acesta, pe lingă filoxeră, a mai venit şi mană, ca să prăpâdescă şi ce a mai scăpat din gura filoxeriî. Jalea şi întristarea cuprinde pe orî-ee podgorean şi pe orî-ce trecător prin podgăriile nostre, când vede că acele dealuri de unde scotea atâta aur, astădi nu se pote scote nici un ban de aramă. Aşa dar luna acesta, pe care podgorenii altă dată o aşteptau cu dragă inimă, astădi o aşteptă cu inima strinsă de durere.
Strugurii nu trebue nici o-dată să se culegă, când sînt cu rouă, nici când timpul e ploios, ci tot-d’a-una când e timpul uscat şi călduros, dacă voim să avem un vin de o bună calitate. De asemenea şi vasele în care se pune mustul să fiarbă să fie bine spălate şi curate, căci alt-fol vinul se strică.
In alte ţări, indată după culesul viilor, via se taie şi se îngropa; la noi în ţară de obiceiu viile să tale primăvara, fiind-că în cele mai multe localităţi nu se îngropa; de aceea, când iarna este mai frigurdsă şi fără zăpadă, cordele degeră, după cum s’a întâmplat, chiar şi iarna acesta. Este mai bine a tăia viile tomna de cât primăvara, fiind-că nu le ajunge boia aşa de lesne.
îngrijirea vitelor. Pe la sfîrşitul acestei luni, bunul agricultor, după cum doresce să aibă o bună locuinţă pentru el, tot aşa trebue să se gândescă şi la locuinţa vitelor, de la cari el cere munca trebuinciosă pentru hrana sa. Se cade aşa dar să caute ca grajdurile în care ierneză vitele să nu fie stricate şi umede, ci lipite pe din afară şi văruite pe din lăuntru, curăţite pe jos, şi ieslele bine spălate cu apă de var căldicică. Intr’un grajd curat, cald şi bine aerat, şi hrana care se dă vitelor le priesee mai bine.
Cartofă şi sfeclele. Cartofii, ca şi sfeclele sau napii, se scot din pămînt în acestă lună. După scoterea cartofilor din pămînt, se fac grămedi mai mari, se lasă câte-vâ dile la sore ca să se mai svînteze de apa ce aii într’înşiî. După aceea se duc acasă. Aci se aleg deoparte cartofii pentru hrana omului şi vitelor, iar de altă parte cei pentru semănat în primăvara anului următor.
Cartofii, ca să nu degere peste iarnă, să păstreză în pivniţe în liisip sau în tr’o grupă făcută într’un pămînt tare (clisos). In gr op a
www.dacoramanica.ro
ALBINA
25
cartofii sc aşedă ast-fel: se pune mai întâiu pe fundul gropi! un strat de paie şi după aceea un rînd de cartofi, şi după aceea se pune iar un strat' de paie şi alt rînd de cartofi. Ast-fel se ur-raeză pînă când se umple gropa. Stratul de paie care se pune de-asupra gropii trebue să aibă o grosime do o jumătate de me-trp. Peste el se grămădesce pămînt mult, pentru ca apa şi frigul să nu potă străbate pînă la cartofi.
Cartofii ast-fel aşezaţi cu grijă se păstreză forte bine fără ca să se strice.
Când scotem cartofi din gropâ pentru trebuinţele casei, diua să fie mai caldă şi să se scotă atât ca să ajungă cel puţin pentru o săptămână.
Sădirea de pomi roditori. In locurile muntose, unde este mai răspîndită cultura pomilor roditori, în acestă lună se sădesc pomii roditori acolo unde este trebuinţă.
Toţi pomii roditori* sădiţi în acestă lună se pot socoti ca şi prinşi pe jumătate.
La ceî mai mulţi copaci de pădure semînţa se coce în acestă lună; aşâ sînt: stejarul, fagul, arţarul, frasinul şi alţi arbori re-şinoşî, ca bradul, etc.
Astfel de seminţe, un bun agricultor, dacă are trebuinţă de ele, le adună şi le păstreză într’o grdpă înadins făcută, acoperită eu frunze şi cu paie, pînă primăvara, când se semăna pe locul lio-târît a li împădurit. Dacă are locul pregătit, le pote semăna îndată, după ce a cules seminţele trebuinciose.
După cum vedem, luna lui Octomvrie (Brumar) este cea mai bogată în lucrări agricole.
De aceia cu sfirşitul acestei luni ori-ce agricultor îşi pote numără bobocii, cum se elice, cu alte vorbe pote face socoteli de ce a câştigat cu munca lui din cursul anului.
In clilele de la 1—20 Septembre a. c., secţia primară a* consiliului general al Instrucţiunii publice, s’a întrunit în Bucurescî ca să hotărască schimbările ce se mai socotesc de trebuinţă a se face în programa în vigore a şcdlelor primare, urbane şi rurale. Acesta era neapărat necesar mai ales că după modificarea legii înveţemîntulul primar (1896) s’a unificat programa acestor două categorii de şcole primare.
V. 8. Moga.
DE U CONSILIUL GENERAL DE
www.dacoramamca.ro
26
ALBINA
Consiliul a luat de basă aute-proiectul întocmit de d. S. Haliţă, inspector şcolar. La alegerea şi rînduirea materialului de învăţămînt, consiliul general a căutat să simplifice şi să lase afară din actuala programă tot ce nu e potrivit cu priceperea copilului în vîrstă de la 7—14 ani, cât e îndatorat să urineze la şc61S.
Se p6te cjice că, în liniamente generale, programa din 1895 n'a suferit modificări. S’a schimbat maî mult rînduirea cu-nosciinţelor după greutatea înţelegerii lor şi s’a lăsat afară numai ce s’a socotit că nu e de folos netăgăduit pentru vieţă.
Lucrarea de căpetenie a consiliului privesce însă învăţă-mîntul primar rural. Şcălele sătescî, cuprimjend 5 clase, au în marea lor majoritate, numai, câte un învăţător. La conducerea unei asemenea şcble cu 5 feluri de copii, deosebiţi în vîrstă şi în gradul de învăţătură, un singur învăţător, fie el cât de harnic şi devotat, se isbesce de o greutate, care îl pune în neputinţă de a face cu şcolarii săi, progresul ce-l pot săvîrşî maî mulţi învăţători la o şdolă. Munca lui, împărţită la 5 clase, se pierde fără mare ispravă.
Consiliul general a isbutit să înlăture acest neajuns, grupând materialul de învăţămînt în trei părţi. Anii de şcdlă rămânând tot 5, şcolarii din câte_2 clase se unesc ca să alcătuiască o divisie cu aceeaşi materie de predat. Aşa, şcolarii cl. I formeză divisia I; ar ci. II şi III, div. II; ai el. IV şi V, div. III. La cele mai multe obiecte, materia se va predă rotător, în doî ani. Elevii, cari se găsesc în div. III, adecă în cl. IV şi V vor urmă împreună într’un an o jumătate din materia acestei divisii; şcolarii cl. V au urmat în anul precedent cea-laltă jumătate; cei din cl. IV, trecând în cl. V, vor urmă împreună cu cei ce vin din cl. III. > Cu chipul acesta învăţătorul, având în şcdla sa numai trei divisiunî, îşi va împărţi activitatea sa numai în trei: în orî-ce moment el n’are înainto-î de cât trei clase. Din 5 ore cât va dură şcola pe 4l el va ave vreme să se ocupe cu fie-care divi-visie în parte maî bine de o oră şi jumătate cu lecţii directe. S’a întocmit apoi un orar tip, după care obiectele de studiu, afară de lucrul manual, vor necesită un total de 28 ore pe săptămână, din care se vor întrebuinţa pentru lecţii directe 81/, ore la div. I, 11 ore la div. II şi 13 ore la div. III. In aceste ore se socotesc.e, la fie-care clasă în partej timpul cerut de unele dexterităţi, cari în realitate se fac cu tăte divisiile odată.
Sîntem încredinţaţi că reducerea divisiilor va uşura munca învăţătorilor şi o va face mai rodnică în acelaşi timp.
X.
www.dacaromanica.ro
ALBINA	27
PAROHIILE BISERICESCI
Prin legea din 1893 a clerului mirean şi a seminariilor, credincioşii creştini ax sfintei nostre biserici ortodoxe române s’au împărţit pe parohii. Ast-fel s’aii format, la oraşe, parohiile numite urbane, iar la sate, parohiile rurale. Numărul celor d’îhtâî s’a fixat la’ 366; iar al celor d’al doilea la 3.299, şi t6te bisericile clin ţară, conform art. 1 din acea lege trebuiau să facă parte din o parohie, ori ca biserici parohiale, biserici de reşedinţă ale parohiei, — oxă ca biserici filiale.
Mulţimea bisericilor însă cu care este presărat bine-cuvîn-tatul de Dumnecjeu pămînt al scumpei nostre patrii, atât la oraşe cât şi la ţară, şi cerinţele legii ca la formai-ea şi fixarea unei parohii rurale să se albă în vedere pe cât posibil comuna—să fie adecă în fie-care comună o singură parohie,—iar la oraşe, numărul minim de 400 familii jart. 2 din lege), au făcut ca într’o parohie să intre mal multe biserici şi cătune. Şi ast-fel s’au alcătuit torte multe -parohii urbane cu două, trei, ba chiar patru şi cinci biserici, şi rurale de asemenea cu mal multe biserici şi cu mal multe cătune, avend nu ara-re-orî o periferie de 10, 15 ba chiar şi 20 kilometri, inter-mediând între ele, văl, delui'î, rîpî, rîurî imposibil de trecut în multe <}ile ale anului. Şi pentru tote aceste biserici şi cătune ale unei pai’ohiî, legea neprevăxjend de-o-cam-dată de cât un singur preot, care să facă sfintele slujbe cu rîndui din biserică în biserică, se înţelege de la sine că el nu putea să satisfacă, la timp tote nevoile religiose ale credincioşilor, pentru a ţine caldă şi arcjătdre sfînta credinţă în sufletele credincioşilor creştini.
Par începutul trebuia făcut o dată. Pupă punerea în a-plicare şi sancţionarea legii nu se mal putea aduce nici o modificare acestor parohii, de cât prin anume lege. Necesitatea de modificări se simţiâ în multe părţi, fiind-că credincioşii noştri Komânl, în pietatea lor creştiiiescâ caracteristică, erafi deprinşi ca în orl-ce cătun şi stradelă s'ar află să albă bisci’ică şi preotul lor. Pe aceea aii început, chiar îndată după punerea în aplicare a legii, să trimetă cereri de modificări atât la Ministerul Cultelor, cât şi la P.P. S.S. Episcop! şi la Sfîntul Sinod.
Pînă anul acesta nu s’a luat însă nici o măsură în acesta privinţă. Ablâ în sesiunea de primăvară a Sf. Sinod, s’a numit în unire cu d-1 Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice o comisiune care să se ocupe de tdte cererile privitdre la modificările de parohii. Membri al acestei comisiunl au fost aleşi de Sf. Sinod P.P. Sfinţii Episcop! de Huşi, Argeş
www.dacoromamca.ro
28
♦ albina
şi Dunărea de jos; iar delegat al Ministerului în sinul a-cestei comisiunî a fost numit d-1 Dr. Drag. Dumitrescu, director al Cultelor.
îndată după închiderea sesiunii de primăvară a Sf. Sinod, comisiunea şi-a început lucrările sale şi de la Iunie pînă la 12 Iulie s’a ocupat cu tote cererile ce au fost adresate P.P. S.S. Epişcopî şi Mitropoliţi, precum şi de mijlocirile proprii ale P.P. S.S. Chiriarcln.
La 25 Septembre curent, comisiunea şi-a reînceput lucrările sale spre a se ocupă de cererile adresate Ministerului Cultelor, precum şi de nouile cereri, ce au mai venit la Sf. Sinod, după care-şî va încheia definitiv lucrarea, supunend-o sfîntuluî Sinod, chiar în decursul sesiunii ,sale de tdmnă care va începe la 12 Octbmbro viitor. La timp vom ţine în curent pe cititorii «Albinei despre resultatul lucrărilor acestei comisiunî şi despre hotărîrile Sf. Sinod
1».
ÎNGRIJIREA vaselor de vin.
Vasele în cari am ţinut vin capotă miros urît, ori gust (le acrelă, ori de amărelă sau prind mucîgaîu, dacă nu sunt curăţate de drojdii şi afumate eu pucîosă la vreme. Băuturile, puse în asemenea vase, dobîn-desc şi ele miros neplăcut ori gust reu, care le scade preţul. De aceea trebue să fim cu luare aminte la păstrarea vaselor de vin.
Cum le golim de vin, le seotem drojdiile, apoi le spălăm cu apă curată de câte-vâ ori, pînă ce apa rămâne tot limpede; le lăsăm să se scurgă 24 de ceasuri, şi in urmă le afumăm cu pucîosă. In vîrful unul fir de sîrmâ agăţăm o feştilă mulată în pucîosă şi presărată cu praf de cuişore şi de scorţişore pisate. Dăm foc feştilei şi o băgăm în vas. Cât arde pucîosă, vasul rămâne deschis la vrană, ca să1 albă pe unde să lesă aerul cald. Când s’a isprăvit feştila de ars, vrana se astupă, ca să nu mal răsufle vasul, care se aşecjă într’o pivniţă uscată, bine aerisită. Yrend să umplem iar vasul cu vin, trebue din nou să-l spălăm cu grijă, să-l afumăm şi să-l clătim de câte-vâ ori cu apă rece ca să nu dea vinului miros de pucîosă ori gust acrişor.
Când vasul este nou, lemnul are într’insul zernurî cari trec în vin, îi dau miros urît şi-l schimbă la faţă. Ca să-l scăpăm de acest cusur, umplem vasul în două rîndurl cu apă căldicică, pe care o ţinem în el 10—12 ceasuri. Apoi îl spălăm cu apă rece pînă când ea rămâne tot curată şi fără miros. Dacă mirosul c prea tare, topim câte un kilogram de sare în apă căldicică, cu care umplem vasul. înainte de a pune vin într’un vas nou, e bine să-l clătim cu puţin spirt ori cu vin bun. -
Gustul acru şi mirosul înţepător se scot dacă spălăm vasul cu apă fierbinte, în care topim de fie-care dccalitru câte 100 grame de sodă. Dacă mirosul nu Iese în chipul acesta, mal umplem încă o-dată vasul cu apă în clocote, în care punem câte-vâ kilograme de var stins. In caşul acesta, apa stă în vas o ţii sau doue, după tăria mirosului.
www.dacoramanica.ro
ALUINA
29
Tot aşa facem cu vasul câml dă vinului gust amar, ori resuflat {trezit).
Mucegaiul e mai greu de scos. Mucegaiul nu e alt-cevâ de cât nisce ciuperci miei, cari cresc in vas, ba pătrund şi în lemn. Ca să le stîr-pim, desfundăm vasul, îl opărim cu apă fierbinte, frecându-1 bine cu un pâmătuf aspru de pit'f Dacă ast-fel nu putem scâte mucegaiul, atunci turnăm în vas 5 litri de apă, cu 400 grame acid sulfuric (vitriol) şi 200 grame clorură de calciu, cari se vînd la spiţărie. După ce-1 rostogolim de câte-va ori, lăsăm amestecul de mai sus să stea câte-va ceasuri; apoi îl şpelăm, îl umplem cu apă rece pe care o deşertăm tocmai a doua (,li, când îl afumăm cu pucîosă şi îl clătim iar cu apă curată.
Mucegaiul se mai pote scote numai cu vitriol, turnând în vas ca la 300 grame. Rostogolind în tote părţile, vitriolul intră în lemn în părţile stricate şi putregăite, pe cari le nitniceşce de tot, fără ca să vatăme pe cele sănătose. In urmă spălăm vasul cu apă rece, if\r când e trebuinţă, cu lapte de var, care se face din 1 parte var la 4 părţi de apă.
Mirosul de butoiîi pe care îl au vasele vecliî, ca şi acelea ce muce-găesc în pivniţe umede şi neaerisite sau stau destupate cu drojdiile în ele, se pote scote — ca şi gustul acru şi mirosul înţepător — cu apă fierbinte şi sodă, la care mai adâogăm şi un kilogram sau doue de cojâ de stejar. Apa stă în vas timp de 4 - 5 dile, şi o batem din când în când.
Dar ori-ce mijloc am întrebuinţa ca să stirpim mucegaiul sau să sco-tem mirosul ori gustul reii dintr’un vas, nu putem fi nicî-o-dată deplin încredinţaţi că am isbutit. De aceea, când vasul a prins vre-un fel de stricăciune, e mai biue să ne ferim de a mai ţine în cl beuturî bune. Chiar când sînt cu grije păstrate şi n’au nici un cusur, să nu punem într’acelaş vas orî-ce soiu de beuturî, cum ar fi vin alb, după vin roşiu sau negru, ori după rachiuri. Să ne slujim de un vas pentru beuturî de acelaşi fel şi de aceeaşi calitate. Insă după o băutură bună, putem pune alta de o calitate mai slabă, dar nici o-dală una bună după una prostă.
Când sîntem nevoiţi să punem vin alb într’un vas de vin roşiu sau de negru, trebue să-l desfundăm, să-l opărim cu leşie de sodă şi apoi să-l ţinem cu apă rece 2 — 3 (jile.
Când vasele stau mai multă vreme deşerte, e bine să le spelăin la fie-care trei luni o-dată.
In felul butoîelor, trebuesc îngrijite tote uneltele de cari ne servim la vin; mai cu seină să nu le ţinem în apropiere de lucruri cari se strică, cum ar fi de o pildă legumele, pomele, laptele şi altele.
N.
CROflICfl POLITICĂ.
Omul din fire este doritor să scie ce se întîmplă peste tot pe aiurea. Pe vremea de demult cu greu să putea mulţumi această dorinţă, căci nu erau mijloace destule ca să se afle ce se petrecea prin ţări străine, ba nici cele întîmplate în ţara lui nu le sciâ omul tote şi cu deamă-runtul. Lumea însă merge înainte şi priceperea omenească a născocit
www.dacaromanica.ro
HO
ALBINA
aţii una, mâne alta, — ba tipar ca să se răspîndescă cărţile şi gazetele la cât mai mulţi omeni, ba drum de fer ca să potă omul să se ducă de la un loc la altul, ba telegraf ea să potă scrie omul la depărtări mari, ba câte alte înlesniri; cu chipul acesta astăţli dacă se întâmplă ceva de semă într’un oraş, în câte-vâ cesurî seie totă ţara ori chiar trece graniţa scirea aceea.
Urmând acestui îndemn, vom da în fie-eare număr o « Cronică politică , adecă vom povesti pe scurt cele mai vrednice de cunoscut fapte întimplate în ţări străine şi în ţara nostră.
Lunile acestea din urmă s’ar pute numi lunile împărătesei, pentru-eă stâpînitorii câtor-Vâ ţări mari s’au dus unii la alţii. Aşa 's’a dus împă-râtul Germaniei la împăratul Rusiei şi la al Austriei, s’a dus regele din Italia la împăratul Germaniei, s’a dus preşedintele statului din Franţa la împăratul Rusiei. Acum de curînd şi Regele nostru s’a dus să întîl-uescă pe împăratul Franţ Iosef, care a venit acum un an să ne vaŞă ţara.
Un lucru ne bucură pe noi din Întâlnirile acestea din urmă, de cari pomenirăm: toţi au vorbit de pace. Pace dorim şi noi, pentru-că greu este râsboiul, grele sînt urmările lui chiar pentru'■ţara care învinge, dar mite pentru cea care este bătută!
Să ne uităm ce au păţit bieţii Greci. Fie eă au ascultat pe niscai străini cari au aţîţat rescola lor împotriva Turcilor, fie că într’atâta li s’a zăpăcit mintea în cât nu şi-au dat socotelâ de slăbiciunea lor faţă de Turci, destul că s’au apucat la harţă şi când a fost vorba la trîntă hotărâtă, n’au nemerit cum să fugă. De ce ? Pentru-că erau nepregătiţi, n’aveau haine, n’aveau mâncare, n’aveau arme şi glonţe.
Dar şi Grecii sînt o naţie mică tot ca şi noi. De ce să-l găsim tocmai noi vinovaţi când s’au ridicat sâ-şî apere drepturile lor, chiar împotriva unui duşman mai mare şi mai puternic ? Se înţelege că sufletul nostru ne îndemnă să avem milă de cel slab, când îl vedem zdrobit de cel tare; dar nu putem iertă lipsa de chibzuială şi de gândire. Omul se apucă la luptă orî-când î! stă nevoia la gât şi trebue să se apere ca să nu piară cu ruşine; orî-când vede că are ceva sorţi de isbîndă. La el n’a fost aşâ; ar fi putufsă se mulţumescă cu puţinul ce li s’a dat la început; dar au fost doritori de mai multe şi, vorba veche, nemulţumito-rului i se ia darul; aii păţit-o mai reu, căci au pierdut şi din ce aveau. S’au ales cu bani cheltuiţi tocmai acum când sărăcia îi apasă aşâ de lare, încât se dusese pomină în lume, — s’au ales şi cu ruşine.
Nu e vorba, pote că nici mal marii lor nu i-au ţinut destul în frîft şi nu le-au arătat destul de bine primejdia.
Şi, măre, bine e s’asculţi pe cei mai mari,.cari sciu mal multe şi au cumpănă în tote vorbele şi faptele-lor.
Dar când ale firii îţi stau împotrivă, de geba sînt tote. Aşâ a fost în anul ăsta în multe ţări: ploi şi înecuri, mal apoi călduri .mari şi secetă.
Greu de tot este anul acesta. Pagube mari sînt peste tot în ţară: ţle-cimi de milione au fost luate de apă.
Numai judeţul Ilfov păgubeşte cu vre-o doue trei milione.
Să nu pierdem însă nădejdea în DumneŞeu. Se vor face jertfe de tot felul; cel care are va da celui lipsit, se vor mal împuţina cheltuelile şi vom trece şi peste greul acesta.	Gh-
www.daooromanioa.ro
ALBINA
31
Cronica agricolă şi comercială
In decursul luneî Septembre, timpul a fost destul de bun pentru semănăturile de tdnmă; l’iind-că, după un timp ploios, a venit un timp destul de cald, care a ajutat forte mult încolţirea şi crescerea grânelor şi a secărilor semănate.
In cât privesce scirile comerciale atât de la noi din ţară cât şi din străinătate, nu sînt destul de îmbueurătore, fiind-câ preţurile la grâne.' ca şi la alte produse ale agriculturei, aii început să scadă, mai cu sântă în târgurile nost re.
Ast-fel, în tîrgnl nostru din Brăila, grânele	eu	o greutate de 57 libre
normale, astăzi se vînd cu	13	lei hectolitrul,	pe	când acelaşi soiu de
grâu, pe la începutul luneî Septembre, s’a vîndut cu 16 lei hectolitrul. Grânele cu o greutate de 54 libre normale, se vînd cu 12 lei hectolitrul; iar cele cu o greutate	de	50 libre normale	se vînd cu 9 lei hect.
Secara, cu o greutate de	54	libre, se vinde	cu	7 lei, şi cu o greutate
de 50 libre, se vinde cu 6 lei hectolitrul.
Orzul, cu o greutate de 48 libre se vinde cu 6 lei hectolitrul; cu o greutate de 44 libre se vinde cu 5,30 lei hectolitrul; iar cu o greutate de 40 libre, se vinde cu 3 lei şi 80 hectolitrul.
Porumb comun, cu o greutate de 63 libre se vinde cu 6 lei şi 20 hec-
tolitrul; cel colorat şi roşu de aceeaşi greutate se vinde cu 6 — 7 lei hectolitrul.
Porumb cincantin vechiu, se vinde suta de kilogr. cu 9 leî; iar cel nou cu 8 leî.
Orezul,	suta de	kilogr.	se	vinde	cu.............................8	lei
Fasolea	» »	»	»	>	>............................14
Orzoica,	»»	»	»	»	»............................10
Aceste preţuri se pot socoti ca mijlocii, începând, cam de la 15 Septembre şi pînă la 1 Octombre stil vechiu.
M.
CRONICA FINANCIARA
Bucurescî, 28 Septembre, 1897.
Sînt acum vr’o 40 de ani, când nici un fel de efect public de Stat ori particular nu există în România. Mulţumită însă uriaşelor progrese făcute de atunci încoce pe tote terenurile, şi în special pe cel economie şi financiar, emisiunile a tot felul de hârtii financiare (rente, acţiuni, obligaţiuni) la noî în ţară se îmmulţesc pe fji ce merge. Pentru a face o alegere nimerită, între diferitele valori, ce li se oferă, capitaliştii, speculatorii ori rentierii, cari doresc a-şî plasă în mod sigur şi avantagios fondurile ori economiile lor, au neapărată trebuinţă de o călăuză imparţială şi experimentată. Pentru a corespunde deci acestei necesităţi ne vom sili a da în fie-care septămână o dare de semă despre mersul şi oscilaţiile cursurilor diferitelor nostre valori.
In decursul ultimei săptămâni, graţie liniştei politice, ce a domnit în
www.dacoromanica.ro
32
ALBINA
întrega Europa, cu râurile diferitelor nostre valori s’au menţinut, forte ferm; cu deosebire renta 4% câştigă (,lilnic teren la bursele din Paris şi Berlin, unde a a.tins deja cursul de 92—93%- încă o mică urcare şi conversiunea rentei de 6% în 4% se va impune în mod natural.
In ultimele <,Iile, diferitele nostre valori au cotat următorele preţuri : Renta perpetuii 103—106%; Renta amortibilâ 5% cm. 1881—1888 102%— 102% ; Rentă 4% internă 88%—89; 4% externă em. 1890 şi 96 cu 91—91%;, 4% externă em. 1889 şi 1891 cu 90—90%, 6% Convertite Rurale, 102%— 103%; Impr. Bucurescî em. 1833, 97%—98%; em. 1890, 38.% —99; 4‘/3%, 96%— 97 ; Funciar rurale 5%, 94—94%; Urbane 6% Bucurescî 89% —90; de Iaşi 86%— 86%; Banca Naţionala 1850—1853; Banca Agricolă 327—328; Dacia-România, 414 — 116; Naţionala, 459—461; Construcţii, 160 -162; Ba-salt artificial, 350—360; Lintea, 55—05; Tramway, 800—820 ; Baia Centrală lOo-UO.
J1 El. X.
INF ORM AŢIUNÎ
Ţinem să mulţumim tuturor (fiarelor şi revistelor, cari aii publicat apelul nostru, sau au luat cunoscinţă de cuprinsul lui. De odată cu acâsta mulţumim şi tuturor acelor persane, cari s’au grăbit de a respîndî apelul nostru pînă în cele mai îndepărtate unghiuri ale ferii şi de a face propagandă pentru înscrierea în listele de abonament.
*
Duminecă, 22 Septembre, a fost o sgrbfitâre mare la Şcolm normală a Societăţii pentru învăţătură Poporului Român, str. sf. Ecatcrina: s'a siiinţit clădirea şcolii, clădire care va li un adevărat palat, poddbu pentru partea aceea a Bueurescilor.
Au fost de faţă la serbare d-niî D. A. Sturza, primul ministru al ţării şi Sp. Haret, ministrul şcolelor, un mare nurner de profesori, ingineri, magistraţi, proprietari, membrii ai societăţii.
In numărul viitor vom publică o daro-de-semă amănunţită.
*	*
In luna lui Octoinbre se	va	face la Iaşi inaugurarea palatului Universităţii. Serbarea
va avea o însemnătate deosebită; şi M. S. Regele va Ii de faţă-
Vom vorbi despre aedsta	ia	timp.	^
In curînd la Ploesci se va desveli monumentul înălţat în amintirea batalionului de vî-nătorî care a luat Griviţa.
-X	*
In Tulcea se va ridica un monument care să celebreze alipirea Dobroget la Ţara Ro-mânescă. Primele lucrări fusese făcute de mult; dar, din cau3a diverselor intrigi străine de ndmul nostru, ele s’au întrerupt. Acum se lucrdză cu stăruinţă la desavirşirea acestei opere.
*
Domnii N. Velescu, măiestru de scrimă ş:’ gimnastică, şi Stelian Petrescu, profesor de sciinţe, au depus, la Ministerul Instrucţiunii publice, un proiect de organisare a cducafin-niî fisice a tinerimii la noi. Intr’unul din numerele viitore, ne vom ocupă puţin de acest proiect, care tinde la înlăturarea compleţi a gimnasticei cu aparate şi la introducerea esclusivă a exerciţiilor libere şi a jocurilor.
www.dacoromanica.ro