? ii
 "3 ——^                                                                      : • • •^**f/'^T^ -.. •
                       <* ,* ;- v,       r wT' *i ‘            ' * >‘ ' *: • -- ***&■ ” - - X
                   ss^ '' *^#i-'-i&*kt‘3i&‘* v '•*                 -           . .  " .-/. .'"■ --■
 fi
  ;..;VS
 . XXIX.—MEM. SECŢ. LITERABE.
                                                                                                   ţipa
ACADEMIA JROMÂNĂ
GLOSAR
  DE
IN TE DI A L E C TALE
  DIN
 GRAIUL .VIU AL POPORULUI ROMÂN
^         DIN    ARDEAL
                 y         ' >r *
      * > - v* sss^aw^j *. £ţ , '' .,
                                                                        ADUNSTr-^ftP^ATÎ: fc*"
                                                 DE
 EXIU VIgILL
^''VPROmDR GIMNAZIAL ÎN BLAJ.
  Limba în dialecte !şi ţrăeşte ViSaţa £attirală - ads$$rată.                   '   ' ‘ -    ,    *v
  ____                              Mnx  Milller.
 .                       EXTRAS DIN
 JL llW.Î>jyg E ACADEMIEr ROMA NJE C/^ ,&evi* II. - Tom. XXIX.
                          SECŢIUNII LITERARE.
-M..
-m:
                                                - BUCUREŞTI
 fKSWfc.BI A$7K «BAFKS cCAROL GOBL» S-sor ies ST. RASIDgSCT :;v- ■       16, STRADA DOAMNEI, 16
                   .' .1006.
  ».*$»
                                                                                                                                                                                                                                                                    **0
   JtâeG3*2
  -rri£«
            ^                       *•**«***      *}Wi,   *
 • *s£: ' *     .    -■ - •      JMft&H/Cdfe'*   s*
L. B.
 Mărgărit. - /
 . . . . (Sfârşit,)
3.-
  >'50
 Analele Societăţii Academice Române. — S6rîa-,I:
 Tom. I—XI. — Sesiunile anilor 1867—1878; .
 Analele Academiei Române. — Seria II:
 Tom. I. — Sesiunea extraordinară din 1879.     . . . .
    »   II.   Secţ. /—Desbaterile Academiei în 1879—80. .  .
 Notiţă onomastică topică macedo-română, de A
 » II. Secţ. II.—Discursuri, memorii şi notiţe . . . .
 >  III Secţ. /.—Desbaterile Academiei în 1880—1. . .
    >   III. Secţ. II. — Memorii şi notiţe . - .  . ...........  . (Sfârşit.)
    >   IV.  Secţ. /.—Desbaterile Academiei în 1881—2   .  . .      . .....
             Memoriu despre Tetravanghelul lui Ştefan cel Mare dela Hoţnor şi Tetravanghelul Mitropolitului Grigorie dela Voroneţ, ambele manuscripte, de Episcopul Melhisedec.
    » IV. Secţ. II.— Memorii şi notiţe........................... (Sfârşit.)
 Puiu, legendă de Carmen JSylva . .  . ..........................
 Biografia Prea Sfinţitului Dionisie Romano,   Episcop de Buzău,
             de Episcopul Melhisedec.
             Cromatica poporului român. — Discurs de recepţiune de S. FI. Marian^—m.Răspuns de B. P. Hasdeu ............................ * .
             Memoriu despre iaifcliteraturii istorice îii România şi în străinătate, urmată în deeursul aBttfl^^O^şi I88l,de V Maniu.
             Notiţe biografice asupra vieţii şi/ae;Uwll|îi aecedatul^iptxnbru al Academiei Române Andreiu M€^îoni (Mocsonyi), de
    >   V. Secţ /.--Desbaterile Academici în 1882—3
    »   V. Secţ. II.—Memorii şi notiţe ....            ........   .(Sfârşii.)
             Vieaţa şi operele lui Petru Maick\ — Discurs de recepţiune de At.
 M. Marienescu, — cu Răspuns de V. A. Urechiă. ,■    . . . .
             Descântece adunate de G. Săulescu. Raport de S. FI. Marian. —
             Din mănunchiul manuscriptelor lui G. Săulescu. Rapoarte de N
             Io nes cu, Iacob Negruzzi, T. Maior eseu.
             Despre icoanele miraculoase dela Athon de provenienţă română, de Episcopul Melhisedec....................................
 Grigorie Ureche. Contribuiri pentru o biografie a lui, de Ioan Sbiera                   -
    » VI. Secţ. /.—Desbaterile Academiei in 1883—4...........................               2.—
 >  VI. Secţ. II.—Memorii şi notiţe ... .                         ... . . ..(Sfârşit.)
 Vieaţa şi scrierile lui Grigofie Ţamblap, de Ep. Melhisedec . . .
 >  VII. Secţ. 2.—Desbaterile Academiei în                        1884—5 . ..
             Programa pentru adunarea datelor privitoare la limba română, de B. P. Hasdeu.
             Dare de seamă asupra Marelui Etimologic al României, de B. P. Hasdeu.
    *   VII. Secţ. II.-—Memorii şi notiţe .................... . . . (Sfârşit.)
             O vizită la câteva mănăstiri şi biserici antice din Bucovina, de Episcopul Melhişedecr.
 *  VIII. Secţ. Z—Desbaterile Academiei în            1885—6. . . ........
    >   VIII. Secţ, II.—Memorii şi notiţe . ....     . . , . . . . .(Sfârşit)
             Amintiri despre Gr. Alexandrescu. Scrisoare către V. Alecsandri,
 de Ion Ghica . . . . ...... • . . .     . . .  . . .  . . . . .
 » IX.— Desbaterile Academiei în 1886 — 7................ . , . . ....
             Discurs pronunţat în 26 Aprilie 1886 la îmmormântarea profesorului şi membrului Academiei G. M Fonlanin,*de N. Quintescu.
             Dicţionare *şi dicţionare. Dare de seamă despre Etymologicum Magnum Romaniae, de B. P. Hasdeu.
             Verbul Am şi substantivul Ar din Etymologicum Magnum Romaniae.
 »  X—Desbaterile Academiei în 1887 — 8                    ...............
 Etymologicum Magnum Romaniae. Dare de seamă de B. P. Hasdeu.
 Bibliografia publicaţiunilor periodice româneşti şi a celor publi-      .
 cate în limbi străine în România sau de Români în străinătate,
             1817 — 1887, de Alexandru Pop. .......... . . . . .                            2.—
 indice alfabetic al Analelor pentru 1878—1888. ...     •                 • ^ •              2—
 Tom.                         XI—Desbaterile Academiei în 1888—9. . . . . . . . . . . . . • 3.—
    »   X//—Desbaterile Academiei în-1889 ^90. ---------. .3,—
  1,20
-,20
  1,20
  3.—
  3.—
  5.-
  ,30
   4.*
       GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE
                                       DIN
        GRAIUL VIU AL POPORULUI ROMÂN DIN ARDEAL
                             ADUNATE ŞI EXPLICATE
                                        DE
                                  ALEXIU YICIU
                               Profesor gimnazial în Blaj.
                                                                    «Limba în dialecte îşî trăieşte viaţa naturală «şi adevărată».
                                                                                                           Max Miiller.
                            Şedinţa dela 16 Iunie 1906.
                  Despre însemnătatea studielor dialectale.
   Ocupându-mă de productele muzei poporane, silit am fost să studiez şi limba poporului din diversele ţinuturi ale patriei, ca să le înţeleg. Atunci m’am convins, că adevăr ziceau bătrânii noştri: «că Românii nu grăesc în toate ţerile într’un chip, încă nici într’o ţară toţi într’un chip . . . Au vestmânt, au vase, au altele multe nu le numesc într’un chip.» (1) Insemnat-am deci cuvintele dialectale şi am căutat după înţelesul lor cu toate mijloacele, ce mi-au stat la îndemână. Aflat-am, cu părere de rău, că unele nu le mai înţelege nici poporul, care le foloseşte cu o pietate tainică, chiar pentru că-i sunt neînţelese. Văzut-am, că mult material de limbă a perit din graiul viu şi cu acela suntem mai săraci: gândit-am la câte vom ii perdut în decursul veacurilor şi mi-am zis, că timpul este, să adunăm la un loc cuvinte şi frase dialectale şi să le păstrăm posterităţii. In această convingere nha, întărit şi studiul istoric al limbei.
(1) A doua prefaţă la Noul testament de Belgrad, 1648, p. 4., după Cipariu, Anal., p. 86.
   Analele A. R.—Tom. XXIX.—Memoriile Secţ• Literare.                  1
2
ALEXIU VICIU
 60
Monumentele vechi sunt dovadă, că multe vorbe curat româneşti au eşit din uz, şi locul lor l’au luat nişte cuvinte hibride.
   Poporul necult a păstrat curăţenia limbei şi tipul ei romanic. In ocupaţiunea-i de agricultor, pătoriu, lemnariu ş. a. puţine elemente străine s’au introdus, căci în viaţa-i simplă n’a simţit trebuinţă de acele. Alt-cum va fi lucrul în viitor.
   Vieaţa poporului cu toate manifestaţiunile ei naturale şi tradiţionale este năpustită de cultura modernă, căreia trebue să-i facă loc. Dar noua cultură importă nouă viaţă, nou mod de gândire, nouă limbă!
   Articli de industrie eşiţi din fabrice străbat şi în cele mai modeste cătune. Aceia ocupă locul manufacturelor poporane, şi eată, că «au vestminte, au vase, au altele multe nu le mai numesc într’un chip.»
   Contactul zilnic cu oamenii de altă limbă devine tot mai mare şi influenţa lui stricăcioasă din punctul curăţeniei limbei se observă asupra ţeranului mai puţin cult, care, cu tot conservatismul caracteristic, imitează pre cel superior în cultură şi împrumută dela el.
   De altă parte şcoala propagă limba literară, care cu cultura poporului iea dimensiuni în sfere tot mai largi. Pe încet şi pe nesimţite străfoarmă limba vulgară originală, piere graiul cel colorit al poporului de azi şi păcat ar fi, să nu salvăm tradiţiunile trecutului dinaintea prezentului distrugătoriu.
   Traducătorii Noului testament, la locul citat mai sus, zic: «cu nevoie poate să scrie cineva, să înţeleagă toţi, grăind un lucru unii într’un chip, alţii într’alt chip». Prin aceste constată uzul provincialismelor şi se plâng de greutatea, ce o căşună: «grăind (numind) un lucru unii într’un chip, alţii într’alt chip». Noi vom adăugâ unele exemple: pentru „Cartofii am aflat următoarele 33 numiri: 1. alune, 2. baraboi, 3. boabe, 4. barabule, 5. bandraburcă, 6. boboaşe, gogoaşe Olt. (Telm.), 7. cartofi,, 8. crumpi, 9. crumpene, 10. crumpîri, 11. colomplre, 12. cucuie, 18. erdăpăne, 11. grum-pene, 15. măgherusce, 16. mere de pământ, 1.7. pere de pământ,
18. pichioci, 19. picioici, 20. hir'the şi hilibe, 21. biguri, 22. bicioici, 23. boambe; 24. coroabe, 25. fidiree, 26. goaţe, 27. grampiri, 28. grumpe, 29. grumpiri, 30. napi, 31. peruşte, 32. piroşte, 33. picioage; iar pentru „Cllibl'ito** 28 numm: 1. căndile, 2. cătrăniţe. 3. aprin-joare, 4. lemnuşe, 5. ghiufe, 6. moşine, 7. raipelţ, 8. foacăle, 9. chinderce, 10. pucioase, 11: piruchi, 12.piriici, 13. pacle, 14. scâ-păruşe 15. fitile, 16. fulminante, 17. forminante, 18. formonanţe,
19. şvebele, 20. ţindelţuri, 21. aşchiuţe, 22. feştili, 23. focăriţe,
61                         GLOSAR  DE CUVINTE  DIALECTALE.                        3
24.haşleiţe. 25. bâţuri, 26.păiuţe, 27. măcăuţe, 28.preslugi. Cuvântul cujbă şi gujbă, prin munţii Haţegului înseamnă o roată de nuiele sucite gânj, pe aiurea este un aparat de lemn, de care acaţă căldarea; căndelă, pl. câncrele s. cândile sunt vasele, în cari se pun lămpiţe cu oleu, ca să ardă înaintea icoanelor sfinte sau la morminte, iar pe la Bărgău cândile înseamnă: aprinjoare, chibrite. Unele provincialisme sunt cu totul necunoscute prin alte ţinuturi d. e. că-loniu (Haţeg), cart (Clopotiva). Alte cuvinte sunt cunoscute, dar li-e schimbat înţelesul, ca în exemplele de mai sus; iar altele sunt comune în uz şi de acelaşi inţeles, dar alt cum se pronunţă, d. e. genunchi, jenunchi, genunţi, ghenunchi (Olt) geruncM; inimă, irimă, cujbă, gujbă ş. a. m. Către aceste se adauge uzul formelor gramaticale, mai ales la verbe: formele simple ale perfectului istoric şi unele forme perifrastice, conservate abiâ în munţi.
   Adevărat este, că nici provincializmele nu-s aşâ frequente, nici di-ferinţele fonetice nu-s aşâ abătătoare, nici formele gramaticale vechi nu-s aşâ divergente, încât să nu ne putem înţelege între noi toţi Românii din Austro-Ungaria şi cei din regatul român, dar rămâne adevărat şi acea, că jargoanele sunt aşă marcate, încât şi pe omul cult îl putem cunoaşte de pe graiu, de este oltean, hăţăgan, bănăţan, ungurean, moţ, câmpean ş. a. m. d.
   Diferinţele dialectale sunt de cea mai mare importanţă. «Limba în dialecte îşi trăeşte viaţa naturală şi adevărată» zice Max Miiller. Unele dintre ele sunt particularităţi vechi, păstrate în acel ţinut şi scumpe ni sunt nouă, ca reliquii din moşi de strămoşi ; altele sunt urmările dezvoltării şi progresului mai nou. Dar particularităţile provinciale în decursul timpului cresc şi varietăţile dialectale se tot măresc. Unele ţinuturi mai puţin expuse înfluinţelor externe păstrează mai îndelungat însuşirile graiului strămoşesc: cuvintele cu rostirea lor şi formele gramaticale; altele mai expuse înfluinţelor etnice şi culturale, schimbă vorbele vechi cu de cele nouă, părăsesc tradiţiunile limbii, adoaptă forme nouă şi alterează pronunţia. Astfel se poate întâmplă, că două ţinuturi, cari au vorbit odinioară acelaşi dialect, cu timpul să-şi formeze jargon propriu.
   Accentul, ca intonare particulară sau melodică, variează după ţinuturi mai în toate provinciile,-dar mai ales în Ardeal. Aici naţionalităţile heterogene vorbesc româneşte cu accentul propriu limbei lor. Aceasta, la rândul său, exerciează influinţă dăunoasă. Târnă-
4
ALEXIU VICIU
 62
venii, Murăşenii, Câmpenii preste tot n’au accentuare melodică. Pre alocuria în graiul Târnăvenilor percepi înfluinţa accentului săsesc, pe aiurea a celui săcuiesc. Hăţăganii şi Jienii au accent destul de melodios, limbajul Oltenilor şi al braşovenilor are mai mult farmec prin accent. Bănăţenii au accent propriu, destul de armonic.
   Studiul particularităţilor dialectale din graiul poporan preste tot interesează :
   1.    Filologia. Monumentele de limbă ne arată, că multe cuvinte, fraze şi forme au eşit din usul vorbirii aşâ, că azi sunt arhaisme şi forme obsolete, cari abiâ le-am puteâ înţelege, de nu le-am aflâ ici colo păstrate în uzul dialectal. Aşâ d. e. în Psaltirea Scheiană, ed. Acad. Rom., pag. 192 cetim „viptorile“, vorbă, care ni-o putem explicâ din cuvântul vipt, pl. vipturi, esistent pe la Crisciori, Rovina, (Comit. Huniad) în sens de: bucatele, ce se duc la moară: «sunt multe vipturi la moară?», «ai vipt la moară?» Asemena şi din cuvântul jipt (Suciul superior), cu aceeaşi însemnare. Deci: «vipto-rile» =grânele, bucatele. In aceiaşi, pag. 182, întâmpinăm cuvântul «condbe», pag. 365, conob, care ni-1 putem explică din vorba «cănăbet», ce pe la Toracul Mare înseamnă cană; deci conobe= vas, oală, cană. Tot în aceiaşi, pag. 171 vorba «împremieasă», se poate înţelege din vorba dialectală primes=rudă, ce se pune în grajd la mijloc (prin mediu, mez) între doi armăsari (Toracul mare); deci verbul citat înseamnă: împart în două, înjumătăţesc. Vorba bucium, care în cărţile besericeşti (sec. XVI, XVII) ocure în înţelesul de butuc, trunchiu, «eu sum buciumul, voi mlădiţele» (Noul Test) în uzul de azi bucium, local: bucinărrlat bucina s. buccina, corn de suflat, trâmbiţă, dar la Calbor, pre Târnava mare, se foloseşte în sensul vechiu de triunchiu (vezi Glosar, ad voc.) Archaisme, ca opt, opsă, vă, blem! ni se explică şi fără ajutorul limbei latine din graiul viu al poporului din unele ţinuturi. Astfel limba poporului, cu particularităţile ei dialectale, ne dă cheia pentru tainele trecutului depărtat, este inelul care uneşte trecutul cu prssentul.
   Considerând, că cele mai vechi monumente de limbă, ce poşe-dem, datează din secolii XV (?), XVI, pentru filologul român interesant este ori ce dat, ori cât de mic s ar păreâ. Acele adunate vor înlesni filologilor studiul comparativ al dialectelor, care le va da cheia înţelesului pentru multe cuvinte până acum neexplicate, s au greşit luate; îi va conduce la cunoaşterea dezvoltării naturale a limbei, le va arălâ legile schimbărilor ei.
63                        GLOSAR  DE  CUVINTE  DIALECTALE.                        5
   «Când Alighieri (Dante) a scris poema cu cuvinte strălucite, luate din toate dialectele Italiei, şi când în cartea sa despre graiul vulgar a condemnat pre aceia, cari scriu un singur dialect, atunci, vom zice, a fundat el limba italiană şi a învăţat pre urmaşi legea sigură pentru ordinarea, conservarea şi cultivarea ei». Acest principiu al renumitului filolog Biondelli îl însemnase neuitatului Bărnuţ (la an. 1853), ca să fie fir do îndreptare «celui mai erudit român» de dincoace de Carpaţi, lui Timoteiu Cipariu, care şi-a consumat viaţa în studiul limbei materne. Literaţii italieni au urmat strâns acest principiu scos din exemplul «celui mai înalt poet» şi prim măiestru de limbă. Ei au scris zeci de vocabulare ale dialectelor provinciale (1) cu scop de a facilitâ filologilor studiarea şi cuUivarea limbei pre basa graiului viu.
   2.  Literatura trage nu mai puţin folos din studiarea graiului po-
poran dialectal. Productele Muzei poporane: doine, balade, hore, chiuituri, proverbe, ghicituri, poveşti .           .  nu se pot înţelege fără
studiarea jargoanelor locale. Dicţiunea simplă păn la naivitate, elocuţiunea poetică aşâ plină de farmec, cum o aflăm la Alecsandri în «Doine» şi la Eminescu în «Doina» este de a se mulţumi faptului, că poeţii au studiat limbagiul poporan cel cu uşoare întorsături, cu vigoroase expresiuni, cu potrivite fraze. Limbagiul lor poetic s’a reîntinerit prin înfluinţa binefăcătoare a limbii poporane.
   3.  Etnografia are izvor abundant în datele graiului poporan.
   Dacă e să cunoaştem modul de gândire, inima şi sufletul unui popor, cu toate manifestaţiunile vieţii lui interne şi externe, apoi tre-bue să ţinem samă, că toate acele se oglindează în vorbă-i. Studiul limbei poporane se impune deci etnografului în mod indispensabil.
   Limba poporană variează însă după ţinuturi, mai mult, sau mai puţin, atât în privinţa lexicală, cât şi fonetică şi morfologică. Acest fapt ne impune detorinţa de a adunâ la un loc materialul dialectal.
   Cu privire la partea lexicală a materialului dialectal încă puţin s’a făcut şi mai numai străinii, unii cu scop prestatorit, s’au interesat de a cercetâ elementele străine în limba română (2). Adunarea materialului de limbă din graiul viu al poporului este încă abiâ la
   (1) Vezi citate 30 de titule la Cipariu, Archiv, pag. 179 — 180.
   (2)  Vezi scrierile lui Thunmann, Sultzer Ecler, Schuler, Miklosicli, Eossler ş. a, citate şi recensate la Cipariu, Archiv, pag. 121. seqq. şi 145. seqq
6
ALEXIU VICIU
64
început. Şi este timpul suprem, să salvăm pentru ştiinţă ori ce dat, ori ce fragment, fie cât de mic, din preţiosul tezaur al limbei popoporane. De acea am întreprins şi eu adunarea materialului de limbă din graiul viu al poporului şi din literatura-i nescrisă.
   Las să urmeze întâi studiul, ce am făcut în vara anului 1898 asupra graiului românesc din Valea Jiului, apoi glosariul de cuvinte dialectale.
   Cin privire la Glosariu notez, că este material de limbă, din care o parte s’a şi publicat în reviste sub acest titlu. în adunarea şi controlarea materialului mult m au ajutat şcolarii mei.
   O mică parte (cam 700 cuvinte) din această lucrare, câta a fost gata până în 1898, am publicat-o în 1899 într’un mic Glosariu de cuvinte dialectale. Prelucrarea de acum cuprinde mai toate cuvintele din cea dintâiu, cu unele emendări, şi este augmentată întreit. Nu mi-a fost scopul, să adun toate barbarismele din graiul nostru poporan, — nici n’o puteam face ; totuşi am luat în această colectiune şi maghiarisme şi germanisme de prin localităţi acum curat româneşti, ca să se dovedească intima atingere, ce au avut-o înaintaşii noştri cu respectivele popoare, dela cari au împrumutat cuvinte şi expresiuni; şi aşâ, după zisa lui Max Miiller, limba ne este «martor viu şi eloquent al întregei istorii, despre neamul nostru»,
   Vorbele cuprinse în Glosarele şi Dicţionarele existente nu le-am introdus în glosarul meu, numai dacă am aflat diferenţă de însemnare ori o nuanţă.
   Citatele din literatura poporană toate sunt din colecliunea mea proprie de literatura poporană nescrisă.
   La finea lucrării am adaus terminologia băieşilor şi a plutaşilor noştri, apoi numele chibriţelor (lemnuşelor) şi a cartofilor, cu indicarea localităţilor, pe unde se aud. Va admite ori şi cine, că acele 28 respective 33 nume pentru acelaş object, arată bogăţia limbii, chiar şi atunci, când ar fi să ne lăudăm numai cu cele româneşti, că şi pentru cartofi şi pentru chibrite avem câte 12 numiri create din vorbe româneşti de origine, ori românite.
   Blaj, 7 Martie 190C
                                     PRESCURTĂRI
  Pe lângă cele îndatinate în dicţionare mai sunt următoarele:
  Cih. = A. de Cihac, Dictionnaire d’etymologie dacoromane, Elements slaves. Francfort S/M. 1879.
  Laur. Max. = Glossariu de A. T. Laurianu şi J. 0. Massirau. Bucureşti 1871.
  Şăin. = Dicţionar Universal al limbei române de Lazăr Şăineanu. Craiova 1896. Târn.-M. = Târnava-Mare.
  Târn-mic. = Târnava-mică.
  Pron. — pronunţă (pronunţa locală)*
  1. d. = în loc de. v. z. = va să zică,
  Numele comitatelor şi a comunelor mai însemnate, cari indică, în ce parte este localitatea respectivă, le-am prescurtat în credinţa, că binevoitorul cetitor uşor le poate întregi.
VARIETAŢI DIALECTALE IN GRAIUL ROMÂNESC DIN VALEA-JIULUI.
                       I. Schiţa topografică şi etnografică.
   «Valea Jiului» se numeşte ţinutul muntos, cu văi înguste, care se mărgineşte la Nord de munţii Haţegului şi ai Sebeşului, la Sud de munţii Vulcanului, la Ost de Parâng, iar la apus sunt munţii Pleşa, Zănoaga, Dălma mare ş. a. Prin văile teritoriului circumscris de aceşti munţi se precipită două râuri iuţi şi sgomotoase : Jiul răsăritean s. unguresc, care izvoreşte în munţii Paringului, şi Jiul apusan s. românesc, căci izvoreşte pe pământul României. Ambele se împreună la satul Iscroni şi prin romantica strâmtoare Gura-Surducului trec în România sub numele de Jiu (ung. Zsil), care e numirea celtică şi înseamnă iute.
   In Valea Jiului sunt vreo 14 comune româneşti. Pe Românii Jieni îi poreclesc şi «Momârlani». Unii explică acest nume din împrejurarea, că Jiienii poartă păr lung, dar fără îndoială greşesc; păr lung au purtat şi mai poartă Românii şi astăzi, şi nu s’au poreclit Momârlani numai cei de pre Jiu. Tare probabil, că avem şi aici o numire celtică, care poate să însemne : munteni. Ei pre sine se numesc Români. Sunt de statură mijlocie, bine încheiaţi, sdra-veni, alţii chiar voinici. Faţa preste tot li-e brunetă, dar sunt şi feţe albe şi rumene, de ţi-e mai mare dragul. Firea Momârlanului seamănă cu a Mocanului : este tăcut şi gânditor, nare grabă nici odată; la primejdie chibzueşte cu cumpăt, nu uşor îşi perde răbdarea, umblă lin, îndoind din genunchi.
   Portul. Până a nu se introduce calea ferată şi exploatarea cărbunilor de piatră (la Petroşeni, Lupeni) Jiienii trăiau tare izolaţi. Ei nu aveau negoţ cu care să se coboare la ţară, ca Mocanii, ci ocupaţiunea lor era economia de oi şi de vite. Comunicaţiunea anevoioasă şi modul lor de traiu simplu, ca al tuturor muntenilor, a fost cauza, de Jienii şi-au păstrat foarte bine originalitatea graiului, cu ale sale particularităţi vrednice de toată atenţiunea, portul, precum şi datine şi credinţe, jocul la cântec din flueră, şi alte deprinderi şi moravuri româneşti, cari nu-mi este scopul a le descrie aici. Starea lor culturală lasă prea mult de dorit. Scoale acum încep a se înfiinţa-
67
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.
9
   Jienii poartă păr lung. Rari sunt, cări se tund şi mai numai bărbaţii tineri, de curând eşiţi din miliţie. Bărbaţii poartă vara pălării cu margini late, iarna «căiţe» ţcăciule) negre sau albe. «Căiţă lae» = căciulă neagră. Forma căciulei în unele locuri, d. e. în Petrila, e asemenea cu capacul căldărei: mai lată la fund. „Momârlanii“ poartă cămeşi lungi, până la genunchi, la mâneci cu pumnaşi cusuţi cu arniciu. La grumazi cămeşile-s cu guler, frumos chindisit, închieturile cu cusături simple. Preste cămaşă poartă „brâneu late (şerpare); vara însă poartă „curele negreu în forma chingei, late ca de trei degete. In acele pot ţine un cuţit, cruceri ş. a. Legată la straiţă au căpceaua (căpcea, v. Glos. ad. voc.). De iarnă au pieptare înfundate şi preste acele şube (băbauă albe, ţundre) de pănură albă. Unii au cojoace. Tot de pănură albă sunt şi cioarecii. Opinca e încălţământul obicinuit la bărbaţi şi la femei. Acum se introduc cişmele, ca încălţăminte de sărbătoare. în opinci, atât bărbaţii, cât şi femeile, poartă câltuni de pănură albă. Călţunii cei de vară ai femeilor sunt numai pănă sub genunchi. Obielele se ţes anume spre scopul acesta şi sunt tot din pănură albă cu trei vergi la capătul, ce vine pe fluer. în Merişori femeile poarta călţuni şi vara şi iarna.
   Portul femeilor. Fetele umblă de comun cu capul descoperit, dar poartă şi cârpe de boltă. Părul şi-l împletesc într’o cosiţă slobozită pe spate, iar cel de pe partea dinainte a capului îl împletesc într’altă cosiţă, care o duc către urechia dreaptă şi o împreună cu chica cea de pre spate. în cosiţa de pe frunte poartă flori. Femeile măritate împletesc părul de pre partea dinainte a capului în mai multe rânduri de plete, cari le duc dela mijlocul capului spre amândouă urechile, iar părul celalalt îl împletesc în două cosiţe, cari le pun pe cap la dreapta şi la stânga Pe cap poartă văl alb «broboadă», care, dacă e de jolgiu mai lin, cum este al mireselor, se numesc rărită (v. Glos. ad. voc). în păr se împodobesc cu trămurici, nişte ace de păr de aramă galbină şi cu gămălie mare, ca o floare de diverse colori. Gămălia este legată de ac cu sârmă subţire galbină întoarsă în spirală, de unde provine trămura-rea. Salbe de bani, «băierel de bani» poartă fetele şi nevestele. Specială podoabă la grumazi li este lătiţarul, care costă din mărgeluţe de varii colori înşirate aşâ ca mununile s. mununiţele de pe pălăriile Târnăvenilor şi Mură-şenilor. Iia este de pânză albă sau de jolgiu, pe mâneci cu cusături frumoase. Se încing cu curele, pe cari sunt înşirate inele. Peste iie îmbracă o vestă de pănură albă cu mâneci, cari o numesc «laîbăr», tivită jur împrejur cu şinoare negre, roşi. Unele au peptare din piele de miel. Iarna mai îmbracă o haină de pănură albă, lungă din grumazi până în pământ, care o numesc «şubă femeiască». La grumazi este făcută ca vesta domnilor, iar dela brâu în jos este încheiată. Cele mai avute poartă şi cojoc preste şubă. Vara poartă opreg (crătinţă) frumos, de diferite colori, iarna este obicinuită rochia de lână,
10
ALEXIU VICIU
 68
 numită „borcă“, neagră şi toată creţe de sus până jos. Femeile au cioareci de vară şi de iarnă. Cei de vară sunt numai până sub genunchi, iar cei de iarnă păn din sus de genunchi. Se leagă cu legături făcute din păr de capră numite vânări.
 Femeile încă se încalţă cu opinci, în care poartă obiele de pănură albă. Vara toate femeile poartă călţiuni în opinci. Duminica şi în sărbători fetele şi nevestele încalţă cisme scumpe, ba şi ghete (19păpuciu).
 Femeile «nemeşilor» din Paroşeni şi Iscroni nu fac deosebire în costum decât că poartă conciu.
                     II. Particularităţi din graiul Jienilor.
                                 1. Morfologice.
                                 a) în Declinaţiuni.
 1.    Unele substantive au trecut dela declinaţiunea I-a la IlI-a, anume cele terminate în şd, pr. uşă, mătuşă, cămeşă (1), pe cari Jienii le rostesc: uşe, mătuşe, cămeşe; pl. uşi etc. Aşa şi adiective, ca leneşă, pronunţat: lenyeşe. In silaba finală mai mult sună e, decât ă.
 Analogia la p. 1. în Blaj am auzit: tuşe (mătuşă).
 întors : tot din cauză fonetică substantivul lege ş. a. a trecut la declinaţ. I-a, zicându-se : %’d, în Merişori. La toată întâmplarea acest e final sună mai mai mult ca d, decât ca e.
 2. Substantivele sincopate, ca d. e. stea, cele deminutive femenine, pr. viţea şi ajectivele grea, rea, posesivul fem. mea, cum şi adiectivele în forma micşorătoare femenină, ca subţirea, — toate se zic cu e: ste, viţe, re, me, subţire. Un fenomen curat fonetic, căci la forma articulată fac steaua, viţaua ; pl. stele, viţele, rele, mele.
 3. Pronumele personal eu (leu)        e singur  în   uz, — Io nu    se zice.  Insu
 dînsu — neusitate. Alte abateri cu privire      la pronume    sunt numai fonetice.
 Cei, cea, pronunţă, hăl, ha; în genetivul singular, gen. fem. face : hăi 1. d. ce/el (v. mai jos proba de limbă).
                                 b) în Gonjugaţiuni.
 1.    Preste tot Jienii, ca şi Hăţăganii, nu iubesc forma prezintelui întărit cu ez sau esc, deşi există şi aceste d. e. feră, ferească. Aşâ am auzit şi în Go-teşti : «să te mea», 1. d. sucească.
 (1) Sunetul e deschis îi indicăm cu et
 69
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.
11
   2. Verbele cu caracterul d (conj. II şi III) în prezintele indic. pers. l-a sing. şi în conj. pers. 1 şi 3 sing., cum şi 3-a piu. nu moaie caract. d în
   «şeadă, creadă, nu şează, crează.
   3.    Imperfectul verbelor în conjugaţiunile II, III, IV se face cu sufixele cm, ei, e; em, eţi, eu, ca d. e.: merjm, merjei, merje, merjem, merje^, mer-jeu, aşâ şi vorbem, vedem ş. a. ; — care iarăşi e fenomen fonetic.
   Verbele dau, stau, la prez. conj. pers 3-a sing. şi plur. fac: de, ste, rar: stee.
   Aceleşi la imperfect indic, se conjugă numai aşâ: sing. dam, dai, da ; st.am ; stai, sta; pl. dam, daţi, dau; stam, staţi, stau.
   Exemplu : ce făceau la Gheorghe?—stau de vorbă. Forma reduplicată: dă deam, stăteam, nu se usitează. N’am aflat nici forma veche : dedi, steti, ci numai: dădui, stătui. Singur în persoana a 3-a singular şi plural se zice forma veche dede, dar cu £, în loc de d.dete: cine dete la vaci? Aşâ devreme deterăţi la vaci !
   4.    La Futur I, în forma cu auxiliarul înapoi, se zice curat ya, d. e. sta -va la muls ? da -va lapte ? iar în forma cu auxiliarul înainte se zice numai o (va=a=o): o sta, o da!
   5.    Verbul fac în Perfectut simplu se zice: făcui; numai în persoana 3-a, sing. şi pl. zic bătrânii: ce /*ece? ce feceră? (Uricani, Iscroni). Rafila Mâxeriu (din Uricani), bătrână de 74 ani zise aceste cuvinte: «nu ştiu, l-am omorît, orice feci.»
   Peste tot este mai usitat perfectul simplu în toate conjugaţiunile: cântăi văzui, bătui, vinii; dar se aude şi cel compus.
   6.    Verbele cu supinul în su, ca: zis, dus, spus, mers, fac perfect, simplu, aşâ: disdi, zâsdşi, zdsă, zâsdrăm, zâserăţi, zdseră, cu tonul pe silaba subliniată.
   7.    Astfel de verbe fac Preaperfectul simplu aşâ: zisesem, zâsesăşi, zâsese. dusesem... zâsesărăm, zâseserăţi, zâsesără. Tonul pe silaba subliniată. Preaperf. de formă compusă nu întâlnim.
   Ca verbele cu supin, în su formează perfectul simplu şi anomalul ieau, astfel: losei, loseşi, lud.
   In Merişori şi Petros (1. Puj) ca şi la Hăţăganii şi pe la Toracu M. (Torontal) am auzit lo=luă; chiar şi te-o Io (Futur, Toracu M.)—te va lua; pl. luarăm luarăţi, luară. Accent pe silaba subliniată.
   Merişori: lot=luat: «i-s’o lot pometu.» Către aceste se adauge şi verbul /er&, cu forma perfectului: fersdi, fersdşi, fersă, fersdrăm, fersdreţi, ferseră.
   8.    Anomalul: ieau, la prezinte se conjugă aşâ: ieu, iei, ie; să ieu, să iei. să ie; luăm, luaţi, ieu; să luăm, să luaţi, să ie.; pretutindeni cu e (deshis).
   Aşâ şi: beu, bei, be,; însă la plur.: bem, beţi, beu; iar la imperfect, pretutindeni cu e: bem, bei, be, bem, beţi, beu, d. e. «ce făceu în crişmă? —«cântau şi beu la vin!».
12
ALEXIU VICIU
  9.    Verbul am face pers. 3-a prez. conj. şi imperativ aibă. Observare. Verbul merg nu leapădă caracterul g, dar la Petros (1. Puj) se zice şi meri, mere, merem, mereti. Tot aici se zice perfectul simplu: dedei, dedeşi, dede (nu: defe!) dederăm, dederăţi, dederă, — cu accentul pe silaba subliniată. Să se observe pronunţa cu e curat în pers. l-a şi a 2-a sing. şi plur.
  10.   Forma perifrastică cu vrem (vream) şi infinit. în loc de preaperfect conjunct, d. e. nu se vre duce = nu s ar fi dus, am auzit’o în Merişori, ca şi în Valea Haţegului (Tuştea): noi vrem mânca = am fi mâncat,
                                       2) Fonetice.
  1.  &/, bii, = bi, bii, d, e. albi, corbi, lupi; corbii, lupii.
  2.  ce, ci = ce, ci: ce faci? cinci; iar sce, şei = ştie, d. e. nălbeşte pânză.
   In pronumele cel, cea, la gen. fem. se zice: fca, d. e. în Genet, sing. hai
  = celei.
  3.    de, di = aproape ghe, ghi; pringhe, ghe ce? îmbolghi. Vom indica acest sunet cu die. dii.
  Totuşi: unde ai fost? şi: une merji? cu d lăpădat încă şi un = unde? deget se aude: jeget şi (gheştiu), dieştiu.
  4.    Diftongul ea = e torce; o picat o ste. Tot ca e sună şi lege, merge = leje, merje, aleje, în silabele subliniate. Şerpe, nu: şarpe. Asemenea şi diftongul iă: durmia=durme, cu m), şoptea, = şopte (nu: şoptye).
  5.  f = f: fer; fin, fiară, «un fir d/e aţă». Notă: femee = fomee.
  6.  ge, gi = je, ji, geme, plângi = jeme, plân/i, degeră =jejeră (Iscrotii).
  7.  li = li, în: căli, văii.
  8.  mi, mii =* mi, mii: pomi, pomii,         pălmi. Aşâ   şi   mie (dat. pronum.)
  şi mie (-= 1000); însă: miere (mei) = mniere.
  9.    ne, ni = aproape nye, nyi, Noi vom indica sunetul cu m, w/e, m7, d. e. spunie, binie, spunii; unii; niime.
  10.   Pe (preposiţ.) = pe, cu e curat; însă: Petru (cu e\pi — pi; vulpi, picior, peptenie, pept. Observ. Pre la Merişori: pept = tiept (ca un ty moale).
  11.   r nu se moaie în sari, sări: «sări (împerat.) sus pe cal!» re, în mere pl. din măr sună ră merd; fenomen observat şi la Habic, Urisiu, (Gurghiu).
  12. se, la plural, din să: frumoase, sună : frumoasa, groasa, curat cu d;
  buzd groasa; „eştia-s pânză groasău. Ear desinenţa sd, pl. sd, sună mai mult cu e curat în singular, precum uşă, ca : ^şe, mătuşă, mătuşe, lenieşă ş. a., cu o mică nuanţare de e; dar la tot caşul mai aproape de e decât de Fenomen analog în Blaj, cuvîntul; tuşe=mătuşd,           (v. m.   sus a,            1).
  13. şii sună cu i, nu cu î: urşii, uşii,     moşii.
71                        GLOSAR  DE  CUVINTE  DIALECTALE.                       13
 14. te, ti aproape ca la Maghiari tye, tyi, dar      nu aşâ aspru, ci mai   mult
 un ti, cu i  foarte scurt şi palatul, ca j german: b&te~batie (batye) pronunţat
 mai adevărat cu j german, sau i consoană după t, detie (şi dietie); «multîe oi, multîe nevoi»; îmblătii (îmblătyi); pe tine=jpe ttinie (tyinye). Noi indir căm prin tie, tii.
 15. ţi=ţî: împărţi—împărţi, ţîni (ţînyi), îmbogăţi—tî.
 16. Numeralul un, fem. o, cu u curat; un lup, (nu: on).
 17. ve, vi=ve, vi: verme, vermi, vermii ; ver, veri, verii (animalul); vin,
 vinu; vino!  tu vini, viţăl ş. a. In nume proprii        familiari am auzit: jfful-
 paciu; alt cum imlpe, tmlpi.
 18.    z =z, buză, frunză; verzi (nu dzî) subt. dî = (zî); artic. duua, pl. dîle: acum zuua la amiazi (aniaz).
                         III. Probă de graiu de pe Jiu.
                       Povestea Dobrii hăi desmirate.
 Ice că a fost un om tare gazdă (1) şi ăla (2) avea numai o fată, de o chema Dobra. Ahasta (3) era tare frumoasă, da (4) desmirată (5) din samă afară (6). La lucru nu prindie, nici mâncarea n’o lua cu mâna ei; c’o vorbă: nu făce nimica, fără (7) cân(8) îi era foame (9) zîce: «Dobrii î-i foame!» Când îi era setie, zîce: «Dobrii î-i setie!» şi mamă-sa îi da mâncarea şi beutura cu lingura, ca la copiii hăi mici. Die şedie pe tăpşan (10) lângă foc şi să măre focu, die-o ardie, Dobra strîga: «ardie Dobra!» şi oarecare trebuie s’o fîerâ (11) în lături; die-i era frig, strîga: «î-i frig Dobrii! şi oarecare o punie, să şadă.
 Auzî Ianăş Ardielean, un ficior din sat, mai hoţ (12) die vestiea fetiii, că-î mândră şi bogată şi îi-să da (13) să ajungă la averea ei. îşi pusă în gând s’o peţască şi aşâ făcu? Părinţii fetii îi spuseră năravu Dobrii, da Ianăş nu să spărie. El zise: «fac eu găzdoanie (14) din ea!» Şi nunta se făcu.
 Dobra nici la casa socrilor nu lucra nimica, nici măcar nu vrea să mânce cu mâna ei.
 Odată, când erau căsenii la masă, Dobra şedia die-o parte într’un undieţ (15) şi zicea: «î-i foame Dobrii!» — Vină să mânce Dobra, dacă î-i foame, că la noi aşâ-i obiceriu (16), zise Ianăş, cui î-i foame, să mânce!» Dar Dobra die-
 (1) avut (2) acela (3) aceasta) (4) dară (5) desmîerdată (6) preste măsură (7) ci (8) când (9) o, pronunţat ca a magiar, nu ca diftongul oa, cu atât mai puţin ca oa (10) vezi glosar, ad. voc. (11) ferească (12) isteţ, deştept (13) i-se deda (14) econoamă, menajeră (15) ungheţ, deminut. din. unghiu (16) obiceiul, datina.
72
ALEXIl' VICIU
 dată dea casă, să-i de altu în gură, să trasă lângă câloniu (1) cam năcăjită, dar Ardlelean l'u cu mintie, că se puse şi fileu loc mare sub căioniu, die-o flogore pe Dobra. Atunci ea strigă: «ardie Dobra!» Ardlelean zise: «feri-tie Dobro, că la noi aşâ-i obiceriu, că dacă te arde, tie Ceri!» Arii (2) Dobra foamea o răbdă, dară trupu nu-1 putu lăsa, să ardă, ci se Ieri. Dela o vreme focu se stinse, şi pe Dobra o răsbi frigu şi strigă: «I-i l'rig Dobrii!» «Vină Dobra’n pat şi să se culce, că nu i-o fi frig», răspunse bărbatu-său Ianăş Ardlelean. Şi n'avu Dobra încotro, şi merse de se culcă ’n pat. Dlminîaţa o sculă foamea, că, vedleţi Dumnia-voastă, «lenea-i mare doamnă», da şi foamea-i rea; apoi aici nime nu-i da în pat să mânce. Acu văzu Dobra, că cu cânia (3) numai la părinţi a putut trăi, şi se puse la lucru şi la mâncare.
   A opta zi, cân’viniră părinţii la ei «pe plăcintie» (4), numai se mirară, cân’văzură, că Dobra lucră toate helea, şi de bucurie că fata lor ha (5) desmirată s’a făcut găzdoanie, îi deteră zestre bună Dobrii. Mai târziu scriseră pe tinerii toată moşia, şi se făcură oameni de frunte în sat, Dobra cu Ianăş Ardlelean, şi de n’or fi murit, şi pănă azi trăesc.
                        Limbagiul din Iscroni şi Uricani (Jiu).
   (1) vezi în glosar, ad. voc. (2) acum (3) viclenie (4) pe omenie (5) cei
4
A.
 AbârlÂâ. blid mare pentru lapte. munt. ap. abrast, de—, de tot: „l’am tăiat de abrust. Suciul sup. Reteag. (Someş.) In Vaşaş s. Ioana (1. Gherla): „a brust, că în satul vecin a fost un foc mare." com. Ion Che-resteş. — In Sava (1. Gherla) şi Nicula (ibid) : „spune-mi abrust\“ — acurat-„Abrust te spun la tatâ-to !“ = acurat, de bună samă. abnrâ, a—, a suflă tare. Cfr. ital. bara, burasca Intr’o colindă din Răchită (Banat.)
                                                Vânt’o aburat,
                                               Florile au picat.
   Colinda ,Zorileu auzită dela Ruja Drăgan. abuşllea, copiii mici umblă abuşilea, ad. In patru brânci. Bistra. Aşâ şi in Bou-ţari. Haţeg, aclngă (pron. aşhiugă): „mâne tăiem a. din pădure". Răchită (Car. sevr.) = cio-toagă, lemn gros, bătrân, netăiat, aonnma, acuma, Lăţunaş (Banat), adeoa, in (Jicerea: numai adeca=numai în zădar.- Poşaga de sus.
   In Bistra: „de ce ai mers nemânat de ni-mene?“
   —de adecă /=numa’aşa. adăvăşi, prin Vidra de jos: ase adăvăsi. a se pierde, pustii s. nimici: „s’o dâ-văsit pirau. Prin Abrud: adievesi (pron. gye)=a prăpădi, prădâ, risipi: „ă adie-vesit banii pe nimica41, adeveatl a se—„cum s’a putut adevesti blăstămatul acela între noi ?“ „De unde s’a adevestit ?“=de unde o apărut, a răsărit, s’a pripăşit, s’a ivit. Coşeiti. adiatâ, repara, tocmi: „am dat cişmele la cismaş, să le adîsteze!“.— (Bistra). Cfr. ital aggiustare.
 agâmba, prin Reteag, Suciul super. (Someş) „agăniba-te-iiT, să te agâmbe“, cum înjură Ternăvenii: călca-te-ar, să te calce! Pe Jiu: „de l’aşi pute agâmba, pe cel de mi-a furat oaia !* „agâmbat’ai pe X ?"=il dau de urmă. Cfr. ital gamba (picior), aghiatine prin Giorocuta (Sălagiu). pe aici: ghistine=castane. agirită, când mână calul tare: „nu mână a girită \“ „o mânat calu a girîta şi s’o bolnăvit11. —Var vis. agrişi roşi, strugurei roşi. Ruşor. Soln. Dob
 aierlea şi ainderea, aluri, într’alt loc. Abrud: „ooa să mă duc aitulerea!“ v. şi alinderea, mai jos ajâg, lut. magh. agyag.
                       Somtelek. hdiedin. a ajomi=a miji. Şain. ajumit, în sensul : „de-a mija“. — Bouţariii. Haţef/. alâmarlă, pre[aiuri: alinariu şi armurin castan, unde ţin sticle, cuţite ş. a. ob-jecte mai mici.—Liipşa. âlble, troacă de spălat rufe. munt. ap. Prin Csâki-Gorbtf: dlyhie, aceaşl. In Vata de jos (Brad): alde, trocuţă, in care scaldă şi leagănă copiii.
                                                                      La Csâki Gorbo zic: aldiie, pron. algyie alea, rociu s. plasa de pescari. Câmpeni.
   Cfr. Max. Laur. Glos. 16. allmân, (a=la -f- liman) apă afundă „din ţărmuri în ţermuri".— Tisa l. Dobra. alinderea, aiuria, Brad :
   Mă dusei la Racova,
   La Măriuţa, văduva,
   Legal calul la fereastă,
   Şi dădui bineţe ’n casă.
   Ka-ml puse cina pe masă,
ALEXIU VICIU
   Eu cinai şi mal remasă;
   Ea ’ncepii a mS mustra,
   C’am mâncat ş'alinderea.
   Io  ’ncepui a m6 jură,                         (
   M<5 juram şi nu prea prea,                     i
   Că. ştieam că-i cam aşâ. alune, certofi, crumpene. Cerghizel. alunele şi alunei, alunică,          mici semne   j
   (negei) pe corp, mai ales in      faţă,, nuri. |
   Intr’un cânt. pop.(Oolecţ. mea) „Todora": Todoră, drăguţă mea,
   Ori tu ml-ai făcut ceva,
   De nu te mai pot uită?
   Când mă uit la casa ta,
   Mi se rupe inima !
   Alunica-\\ dela gât,
   M’a aprins, m'a omorît.
   Alunica-ţi de pe braţă,
   A să mă scoată din viaţă!
                  şi earăşi:
   Leliţă cu alunei,
   Nu cătâ la doi la trei! alvăhuc, aldămaş (âldomâs). Banat. Ana-Fooa, sfirbătore popor.’în ţara Haţeg (Răchitova). Aceeaşi cu Foca. 0 ţîn In 22 Iulie (4 Aug. n ) în cliua -f- Maria Alagdalena. aninos, 1. d. miros, se zice prin Cicudiu, (câmp) şi prin Găbiid (Murăş). Pe alo-curia se aude anyiros, şi mioros. aoâşia, prin Boiuri, Buncşori, Vica (sate în jur de Gura-sada) aida. Tot aşâ «jlic şi «Ţopii». apăr, opresc, depart, nu las: «lucre şi facă că doară, nu-l apără nime!» Abrud. apristui, câştigă, «înciripă»: cât lucri, şi nu-ţi poţi apristui nici o mărhuţă pe lângă casă!» Abrud. Cfr. ital apprestare de unde: appre.stnmmto — apparecchia-mento, gătesc, pregătesc, pun la cale, rînduesc, aşez, organisez; subst rindu-ialft, rînd de ... argeâ, casa ridicată numai din stâlpi şi
    pusă «cununa». I. P. Reteg. (Someş), Vorba şi la Şain. ad-voc., însă în alt înţeles. — Cfr. celt. argae — loc închis; arc/au circumdare, munire, a închide; Ioc închis.
 ariat, din aret, în Băiţa. Hunied. «nu-mi tot umblă în ariatul mieuîn — nu-mi umblă în aret, împrejur, arioi, a se—, a sS ghemui, ca un a.iciu: «ce stai, măi, aşa aricit?» Jiu. arinesc. Ştefan Mariş, din Sându(l. Turda) împlântă de căte-va ori cuţitul în pământ, ca să se arinească = să sS frece cu arină (nesip) şi aşa să s<? cureţe.
 , armârdie, Cfr. armariti. Pe la Nocrich şi Reşinari: o lâdiţă anume făcută potrivit într’o firidă (fereastă oarbă») In acea ţîn lapte, vinars ş. a. armăş, substitut de primariti (kisbiro) Vălcăul rom. Selagiu. armie, armăsariu, armig.—Brad. ar6n, = arvon, arvună, căpară Banat. arş6v, pre aiuri: arşău, — hârleţ.—Lăţu-naş Verşeţ. artie, =■= hârtie.—Lăţunaş Verşeţ. articuş: «aşa-î articuşu pe la noi» Be-deleu) — datină, legea corupt din arti-cu(lu)s.
 artut, isteţ, sfătos: «Ion aşa de artut îl, că se prinde cu popa». —Bouţarin Haţeg. aruncăturit, Suciul. super., lemn, ce trece în putrejune. astiu, cusătura, ce-I «Jic nemţesce: Stil-stich. Toracu-M. (Băn.) astiuz, unealtă. Abrud. (magh. eszkoz). aurel, «cămaşă în aurel, oprerj de aurel»— Bouţarin Haţeg. ăvlie, curte, ocol, (aula) Bănat. âzlm: „pe sară mâncăm curechiu risim* Cetea = ne-pus la năcrit, ne-murat. — Pe la Brad.' „crastavetele o iizhm — nu-murat; abia să sîmte cevaşi acru. ■*
GLOSAR DE CDVINTE DIALECTALE.                          75
                                                                                                 B.
 Babă, I. rîcă, gaură, când se joacă de-a popicul şi de-a cotca, mingea. Agrişten T6rn. mic. II. = mamă. Bociu; ear la bună îi <}ic mamă, adecă: mama bătrână cum se mai <Jice III gaura de bumbi la veşminte. IV toartă de încheiat (copciaj In care acaţă cârliguţul. băbălâc, în zicerea: „o poveste din bă-băluc“ — din vechime. Cu băbălkcul spa-rie copiii, ca pre aiurea cu babani (Blaj) şi cu bolea (Agrişteu.) băbârli, bărbaţii cari umblă de colindă— ei zic «se zoresc» — In (Jiua de Crăciun sara.—Ruşor tăgăr. bâbăruje, = rujă, — tuberosa; ung. ba-zsarozsa. Bistra. băbiţă, un firez mai mare, pentru doi oameni. Bouţariu (Haţeg); băbiţă, firez lat şi mare, cu care taie lemne grose (,,groşi“). Clopotiva (Haţeg), băbiţă, prin munţii apus. e piatra de var. ] bâciiie, obligaţiune, — din ung. b6ke. Lugoş.
 băoiui, a—, a lucra încet de tot, fără spo-riă, „mocăesc“: „die când tot băciuiţipe casa acea, şi n’o mai gătaţi“!—Abrud■ bădiniu, budiiu = botorog, hurdoiu, ce se bate cu matca, ca să s6 aleagă untul. Jiu.
                                                             badoc, în dispreţ şi batjocură : „ţîne-ţl badocu.'“—gura—Ghirbom, I. Vingard. badoacă, unde-I apa mai afundă, mai ales pe sub rădăcini.—Bouţariu b&găt, (din: bogat) cu înţelesul de mare, gras: „om bâgdt“ Vălcâul rom. (S§lagiu) băierâl, demin, din baier (v. şi la Şain );
   „6. de banl“ = salbă de bani, monete de argint. —Jiu. băiţă, (demin. din baie) un ciubăr de formă eliptică, cu margini nu înalte, în care scaldă (a băid) copiii.—Bran. bălătruo, (Vereşmort I. Mures-Uiora, Ca-cova 1. Aiud.) o pietră globurosă, cu care sdrobesc sarea pe masă, sau în piuă
   mică (pre Jiu). Despre un copil mic gras zic, că-i „ca un bălătruc“. (Cacova-Aiud) bâlbără, (din oulvoare?) flacără. - Hutti-edora.
balercă şi balircă, mic vas de lemn, ca un buglănaş de 3-4 cupe, pentru a purtă beuturi, Valea Haţeg. Pe la 0-răşlia si ’n Coroieşti (Haţeg) 1111 a^are vâscior sfc (Jice tisă ; Jiu: burie şi bmlie. bâlii, în ţara Oaşului = jipi de cucuruz (păpuşoio): „dă la vite un snop de bâlii Se mai numesc şi tulei (Ternave). Pe le Giorocuta (Selagia) numesc bulil cotorul dela „floarea soarelui“. bălos. când înghiaţă zapada, de-I lunecuş Gura-riului (Sib.) b&ndoaoă, „caş de porc“.— Bouţarin. bândnră, rânţură — muiere cu purtare slabă. — Houţariii Haţeg. banii mâţului, părţile cristalisate ale cremenei, cari se pot desface in place subţiri.—Bouţariu. bănuţi, planta Wintergriinn, zaschlu. Bucureşti (Zarand); prin Cib. (t. ac.) „latt câte doauă frunze de bănuţ) şi le pun în vatra focului, de vrăjesc11, bărăbări, paralel. Detta (Banat) bărăcă, Alegorie, casă de vară (din scânduri) în grădină şi în curte. — Lăţii naş. Verşet.
bărăolune, ochiu. Bociu (Huied) bărănesc, petrec. Răchită (Banat) „('u Jon am bHrănit mult la olaltâ!" bărbălătiţă, ce pre aiuri zic buduhală.
   adecă: mascat: „Ion s’o făcut bărbălătiţă . la prinderea postului1*—Haţeg. bărbindc, pl. bărbinocile, plantă Winter-griin (v. m. s. bănuţi.) cu foi verzi, flori vinete. Pe la Suciul de sus o pun pe steaguri la nunte. Intr’un cântec popor, din Ragla (Năs6ud):
     Cântă cucu, săracii, '
     De se răsună codru,
     Dar merluţa, săraca,
76                                    ALEXIU  VICIU
   De răsună pădurea.
   Poţi tu, cucuie, cântă,
   Că codru-1 pe mâna ta,
   De cuin răsare frunza,
   Păn ce o bate bruma;
   Bruma busioacele,
   Roua bărbinoacile.
   Obs. La Şain. Dict, germ. ad. voc. Winter-griin merişor, brăbănoc. Acelaşi in Dict. un. brăbănoc, zaschiu, foîofoi, (vinca) bărblnţa, şteand. Ruşor . (Soln. Dob.) bârbblnlo, buruiană, care creşte prin bălţi, se foloseşte ca leac.—Frâua, l. Şeica M. Tern.-M.
   bărbur, la cămeşile româneşti: este bă-      {
   gătura in spate şi la piept, de forma        :
   triunghiulară. -- Cinfud I. Blaj şi Pre-     ;
   saca, Săcaş. bârc, crestătura pre „harag" (pe instrumentul, cu care măsură bacii laptele) v. harag.—Bouţariu Haţeg.                       1
   bârdău, foc făcut din tulei (jipi) de cu-    j
   curuz: „măi . . , hai cu mine, că astă       j
   sară facem bârdău /“—Bouţariu ţ. Haţ.        i
   b&rgeioă, sanie, cum au copiii iarna, de     j
   se sanie cu ea: „du-te adă bărgelca, să      I
   ne dăm pe deal.“—jur. Haţeg. bârgle, prin metateză 1. d. brâgle.— Cărţa săs. Voila, Făgăr. b&rle, o parte a rfsboiulul: brâgle.—Mărgineni Olt. bartă, prin Banat (Crivobara) = beartă, cum au femeile pre frunte ; feciorii pe pălărie.                                     j
bartă, pre aiuri bearta la ciâreci: îndoi-      i
   tura, în care bagă brăcinariul,—Cama-        J
   raş deş. câmp. Ceanul deş., câmp.            ;
   bărzeioâ, sanie mai mică, cu care aduc       ;
   lemne din pădure.- Bouţariu Haţeg.           :
baş, „baş-aşa“     chiar aşa.—Banat.            ' ;
băşoă, „dTe hăşcă“ în Sohodol: „am ră-          j
   mas die băşcă’n lume, să-şi bată joc die     i
   minle“ de rls, de batjocură. In l)en.snş :   |
   „lo am rfimas de băşcău -r singur.           |
   başoanieţ. prin v. s Ioana, Gherla, şi Că-   i
   măraş. deş. (câmp) ce pre aiuri zic jaş-     !
   căit, punga de piele sau heşica de porc,     j
   tn care ţin tăhac; pro la (istelec (câmp ).  ,
 başoaleţ — pungă de pânză, băscui, a umple tare, îndesat, d. e umple o oală cu tărîţă, după acea o îndeasă şi zice că: „am băscuit'o. — Bistra A. Gligor.
 bâţ^ lemnuş, Chibrit, (lăud, Maram.) pl. băţ uri.
 bată, „a fi in bată“ = a fi înlăuntru—cum se mai zice—adecă a fi la bătut în jocul ,,de-a piul“. Partida, care-1 „în lă-untru" (cum zic la Blaj), faţă cu cei-ce sînt afară, se zice că-I in bată. Abrud. bâţăi, a mişca, umbla: „Ce mai băţăeşci atâta?" Someş. Pe aiuri: a fâţăi d. e. cânele fâţăie cu coada, şi a se fâţăi „ce te fâţăi — Târn. mică. bătâlău, ciocan mal mare.—Siloaş R. baţan, pre aiuri şi bâzgariu, bombăriţă şi bomariu (Blaj şi jur) „am prins un băţan; s6-I ieau mierea!“— târfa săs: Făgăr.
 bâţanî prin Orlat se numesc nisce ţînţari mici.
 bătişte şi bătătură, curtea, ocolul, ograda: „Iese (din casă) cu mortul în bâtişte", „când pleacă cu el din bătişte“. Jiu. bătrăgă, ierbivorul animalelor rumegă-, toare, rînza, Stomacul.— Bouţarin. băuţă, piatră de cuarţ, bicaşul. — T. Haţeg. Laţun. Banat. b&ză, muscă. [Lugoş, Carntsebeş. Timişoara), de aici: a băzai, şi a se bâsăi în alt înţeles.
                                                                          bâzdâră, strechea (muscă); verb, a hâz-dără — a strechiâ. — Hodiş l. Huedin. bâzdări, a b., strechia: „n’am mai putut ara, că o bdzdărit boii“. Vălcăul rom. (Selagiu.)
 bâxăiu, mălaifi dumicat şi prăjit in unsoare — ca gâgăul de mămăligă. - Sân-tioana l. Gherla. beanc, pl. beancuri, orice frânturi de oale, de blide ş. a. «ai spart oala; pune-i benn-curile lângă gard«.— Henig, Săcaş. beantă. ţiţînă: «se meri la căuaciu, să facă o beantă la uşă». — Şonfnlăn. Torn. mic. bebea, necuratul: «taci! nu plânge, că vine bebeft    — «S'elişfe.
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.
beohltă, BouţarI; bercită, Camara.ş. deş.; berchină, Reşinari, o împletitură de mărgele mărunte, care o pun fotele la gât. beleaznă, rană (pleasnă ?) «am o be/easnă la mână». — Gura râului (Sib.) şi Draguş.
belciugi, cingătoare. Prin dărabe rotunde de aramă galbină subţire cu două găuri ; trece o cingătoare şi înşiră mai inulte : piese aşa, cât, să cuprindă trupul peste ; mijloc. O poartă feciori şi fete. — Vereş-mort. Mureş.                                   '
belghiie (pron. bâldiile) rudă lungă, sub-     |
   ţire. — Varoig; par lung, Vaslnb.           ;
berbecii, dea—, un joc al copiilor prin ('ă-   |
   mă raş des., Câmp. „De-a berbecii," se j6că aşa: Doauă partide de copii cu bâte. De-o parte 4, d. e., de alaltă alţi 4. ITnul dintr’o partidă îşi aruncă bâta în sus ; spre cea-laltă partidă. De aici dă unul     ;
   cu bâta după cea de sus şi dacă o nimereşte, zice că are un berbece. Acum din partida învingătoare aruncă unul bâta în aer, ca înainte, şi din partida l-a dă unul după ea. Aşâ mai departe începând tot partida, care a câştigat.— Cămăraş deş. câmp. berbeniţă, bostan : „adă o berbeniţă, să j dau la porci."— Vălcăul rom. Sălagiu. | berdă, sarcină de lemne subţiri: „e grea | berda.“ Este germ. Biirde.—Sălişte. beşicată, adj. „pită beşicatău pe la Sâmbăta de jos şi Mărgineni (Făgăr.) — pA-nea coşită.                                    .
betcâ şi beţca, coaja de bostan copt, care : o fierb, ca se se iee miezul şi apoi o ■ folosesc ca vas, în care adună simburii 1 de bostan.—Bouţariu. Haţeg. bibică, petricică albă.—Şaldorf. Cfr bic- \ aş, piatră de cuarţ.                           '
biblţă, găina de mare: numida meleagris.
   — Teaca.
bicheriu, ciobanul, care se ridică a fi ortac cu stăpânul, căci are şi el 100--200 de oi şi ciobanii sfii.—Jiu. bicioici, poate 1. d. „picioici“ = cartofi, crumpene. — Sohodol, 1. Câmpeni, bidiri, a ocări: „S’o apucat să se sfădea- ]
77
   scă cu mine; da să ştii că l’am bidirit!“
   — Bistra.
bighâi, un şanţ cu apă stătătoare. — Lă-ţunaş Verset, bighilâşe, bucăţi de aluat frământate cu cartofi şi puţină fărină, fierte în apă, se frig (prăjesc) apoi în unsoare — Tohan vech.
bighiroance, crumpene, cartofi. Medeş-falăn (]. Mureş), biguri, cartofi, crumpene.—Kiraşteu. Nî-ragiu
bijoiu, şipot.—Bran. btrzeică, sanie mică, „cioaclă“, pe care se aduc lemne din pădure. — Clopotiva. (Haţeg)
bîrzooi, cânepa mai mică, ce române, dacă s’a smuls cea mai înaltă şi de-o potrivă, după acea se smulg bîrzocii. Agrişteii Târn.-mică. Pe Săcaş bîrzocii se numesc poşomogi comunic. Nio. Ungureanu. La Hodac. podbici. biscan, mută (mică cassă) de cruţat bani.
   — Riu.şor Făgăr.
biaeroă, — beserică. Vaşlab. Giurgeu. biserica dracului, ploşniţă pre plante: pentatoma baccarum. — Ciuguzel M.-Uiora.
                                  biţili, 1. d. biţele — viţele, şuviţele de lână mai lungă. Intr’un cânt. pop. din Toracu M., Bănat:.„Câţi pe munte cârligei, Tot aţâţa nocinei, cu biţili după ei!“ bituşcă, — cojocuţă s. cojoc scurt (din lat. [hajbitus-c'd, ?) Selişte. Tot aşâ se zice (bituşcă) şi prin Şoroştin Târn. mare) Bran şi a. — veşmîntul de piele cum au Mărginenii, bizghirit, v. zîmbrglă, zîmbrit blană, rama fereştil, ce zace în părete
   — p. Rekrts (Gyergyo).
blăndură, pl. blănduri,fleandură, flenduri -- haine vechi rupte: „lea şi alte haine, vezi, că-s numai blănduri de rele!“ Abrud.
blasnă, îl zic la omul prostalău, prosto-gan. „Omu ăsta-1 blasnău. De aici se aude: blesnit în înţelesul de abătut, bla-sat. Despre urs se zice: „urs ca o
ALEXIU VICIU
   blasnă “ mare. Gurariuhii Drăguş Glimboaca (Olt), bleahă, înjurătură: prost, moale (vezi şi Max. Laur. Gloss. ad voc. bleg) Chimite! nie de câmp, blem!- mergem, s£ mergem: „blem a casă“ Jăud. Maramureş. Se aude încă prin „ţara ()oaşului“, d. e. în Târşolţ. bledndăr nătărău. Birchiş (1. .lara) blibăi : „nu mai blibăi /“ nu mai hodorogi şi vorbi multe verzi-uscate. — Ca-coua I. Ai ud. blogi, a—, a-1 umple de murdărie: „tot in’o blogit pe haine cu tină!“ — Jooil Maram.
 blncă, globul paravan la lampă. —Lăfu-nuş Fer.se/. boabe, cartofi, crumpene.—/. Abrud. boambe, cartofi, crumpene.—Săli şt e, Tilişca, Galeş. boancă, (este şi nume propriu: Boanca)
   o   hăciugă mai înaltă şi preste tot hă-ciugă (v. ad. voc ) Răchitova (ţ. Haţeg), boazgă, n&sip pe marginea nurilor. Lupşa. bobălă, lătură, brahă.—Delta (Timiş). bob&lcă, gâlcă, umflătură mai ales la vite.
   Şomfalău (Târn. mică). Abrud, ş. a. bobâlci, picioici, planta: Helianthus tuber. Var v iz.
 bobeală, pl. babele, mâncare pregătită din fărină de cucuruz (porumbi, unsoare şi lapte. Se inâncă mai ales cu mândrii -(mămăligă). — Răchită (Banat), bobeică, babă, băbătie, muiere bătrână: „aşa mer(g)i, ca o bobeică!Şomfalău (Tern. mic), boghiţari, agrişi; fructele lor se numesc: bobffhiţe — agreşo. — Giorocuta (Selagiu). bobice, bobele tufelor de stejari. Intr’un cânt. pop, (Colecţ. propr.)
       M(* dusăi în pădurice.
       Găsii oauă de bobice;
       Luai noauă, lăsaiu două Oa bobicea st? mai oauă! — Ceai) deş. (Câmp).
   bobin, bumbac răsucit strălucitorifi „bumbac sclipicio.s“, cum zic prin Blaj: în diverse colori. — Făgăraş şi jar.
    bobolozi, cocoloş/7 de fărină din mămăliga r60 mestecată. — l'. S. lo»a, Gherla. bob6şe, crumpene, cartofi. — Bistriţa. bobric, rărunchi. Lighet (Banat), boo, pl. bocuri, scurte capete de brad, bu-tucaşi de brad. — Bistra. boo, ulcică — ca de ’/i 1- de beut apă.
      Ciuguzăl, M. Uioara; Caeovn, Aiud. booâlu, ulcică: „adă bocaiul cel verde, să punem smântână în el“. — Silea, Spini. Târn. mică. bocâlă, cană mică. - lAţmiaş. Verşeţ. bodogăni, a —, a vorbi multe, a tot zice vorbe ne’nţelese. Cfr. i. r. nanei, gonesc-, v. bulg. ganati.— Boian 1. Hazna, ş. a. boftă, umflătură la grumazi (t. Abrud), pe aiuri: bnlfă - - umflătură, bogată, în limbagiul băieşilor din Săcă-rfinib = piatră conţînătore de aur şi argint: „am dus de inult bogata la „căma-ră“. Obs. cămară se (Jice oficiul erarial, unde se schimbă aurul, bogorie, curea lungă, cu care se încing feciorii de 3—4 ori, lată de 3 degete, bătută cu bumbi de metal galbin. — Clopo-tiva. (Haţeg). Lex. Bud. şi Cih. (483) scriu bogărie = Juchten. boghiu, uliu. — Trestia şi jur, Bătăcin, Sălagiu.
    bojorul broaştei, tlorile de trifoi sălbatic. — Voita, (Făgăr.) bolbotine, ce pe aiuri zic golgotiuti şi gor-gotină, adică gozul din bucate (din grâu): „au mâncat de numai vreo două bolbotine au mai lăsat" = resturi, ce se leapădă. — Hi uşor. Făgăr. boldărită. un alinărel (mic almarib) pe părete, în care se ţin requisite de masă. Coşeiu.
    bolf, piatră mai mare pe marginea drumului: „şezui pe un bolp\ „dă cu un bolf'!“ cu un bolovan. - Câmpeni (t. Abrud), bolnav, care are ruptă mâna sau un picior, ori îi lipseşte o mână; de aici: a bolnăvi, a-i rupe o mână sau un picior. La bolnav (tnorbos) îi zic numai beteag.—
i     j. Huiediu.
I
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.                           79
bomboaroă. plani a: baldacin. — Chimi-telnic (câmp). b6ndroţ, un om îmbrăcat şi acoperit la faţă, care umblă după ,,crai“ la Crăciun. (t. Abrud).
boro&gă, v. aciuga s. hăciugă,— Răchită
-  (Banat).
borbon&ci sunt pietricelele (şease), cu cari se joacă copiii jocul numit „de a bftrbonaciiu (Reşinari); „de a borbonacu“ (Sălişte). Care are mai multe pietri, acela „cirioă“, adecă îl pişcă de mână pe cel care are mai puţine, până ce vede o pasăre sburând, când apoi îl lasă. Pietricica mică, albă, se numeşte cirică, tot acolo (Reşinari). borbonâci, pietricele mici, cam cât alunele de mari. — Sălişte. borbonâc, jocul copiilor cu pietricele, cari le numesc sici. Cfr. arşicii din România.
   — Rînşor. Făgăr.
boroâ, rochia de lână de coloare neagră. E largă şi toată creţe, de sus până jos.
   — Jiu.
borcan, adj. mare: „dă-mi un măr borcan!“.—Hulea, Galda inf. Pe aiurea zic: hocan, Cfr. boacăn, boacănă: „ai spus-o prea boacănă!“ şi vorba provincială din Agrişteu (Târn. mică.): a umplut-o (litra) băcănat.
bord, pl. bordî, Uricani (Jiu) pietrii mari, stânci, bolovani: „adu un bord, să punem pe putină, să apese varza“. Un loc în Uricani: „borzii lui Vitan“, stânci, ce se ridică deasupra proprietăţii lui Yitan. bord&n, bolovan de pieatră (Este şi nume de familie). — Romoşel, Orăştie. Balşat Săcărâmb.
bordă, cunună din flori artificiale, cumpărate din boltă, ce se pune pe capul miresei. — Rîuşori (Făgăraşi). borindău, zaina făcută din sânge şi carne mai sângeroasă, sare, oţet, şi îngroşată cu fărină. — Ităchitova (Haţeg), borlţă, turcă: „mergi, du-i ceva Iaboriţă.“ Driflif (ţ. Olt.), borlân, nesătul: tu, borlane, ai adună toate!11 — Şonfalătt.
bortă, frunza de pe pălărie.—Brutei(Târn.-mare) şi Toarcla (Făgăraş), bortiţă (pron. cu tyi.) firul — de comun
  o    bercă roşie — cu care leagă florile pe pălărie. — Bratei. (Târn.-mare), borză, muscă. — Băryău. bortilă, ceace rămâne pe fundul căldării din drojdiile, din care s’a fiert vinars.— Uricani (Jiu), borugă, fundătură strâmtă- numai pentru un car—printre două dealuri.— Lă-ţutiaşi (Verşeţ). . borzi, bruşi uscaţi. Toracu M. (Bănat), boţ, Vaslub, ce aiurea se zice: gâscă: un bulz de mămăligă cu puţină brânză sau urdă la mijloc, boţi, frecăţei, pisături (aluat în supă). — Vad, Olt.
boţ, găluşcă. Fild. de miji. 1. Reghin, boţ, pup (cuin zic prin lilaj) pâne inică. „Când coace, face mai mulţi boţi, capite“. Abrnd. Cfr. a îmboţi şi bulz.
„bota drumului" se numeşte omul acela, care ziua-noaptea e tot in drum.— K. S. Ioana. Gherla, boteţ (deininut. din bot) : şteand, d. ex.
  de brânză. — Romoşel. Orăştie. boţochină, bâta cu măciucă. — Feleiud (Aiud.)
botoş căpuşă, mlelăriţă. Câmpie. boză,duhot, unsoare de car, din prăvălie.— Bouţariu Haţeg. brăoire, brâciî, cu cari se’ncing fetele.— Clopotiva (Haţeg). brâoinăriţă, un lemnuţ, drept instrument cu care se bagă bracinariul în barta is-menelor.—Micuş l. 1 urda. — Cean. deş. câmp.
brăduiu, creanga de brad : fmnrlă verde de brăduiu, fost’am dragă, nu-ştiu cui! — Bouţariu Haţeg.
brăd&lă, un ciomag s. bâtă inarede brad — Şimon l. Brad. brânoă, arătat ori ul orologiului. — Dridif (Făgăraş).
brânduşă, Ruşor (Soln.-Dob.) — lăcrămioară.
RO                                     ALEXIU  VICIU
  brăţare, pui. ce se fac cu acul pe mâneci, ' pe guler şi pe pumnaşii (şi pe foflori) i iilor femeieşti. Se cos din arniciii s. din bobin. — Rin f or, Cflrfa, Racovifa, Veneţia de jos, MS)mira, făgfiraş.                1
  breabăn, floarea: paştiţa, „floarea Paştilor," anemone nemorosa (albă) şi an. ra-nunculoides (galbf*nă). — Roşiţi Abr. jur Huedin. La Csdhi-fîorbo Soln.-l)ob. se pronunţă; breubân ( dedeţel). In România : brebeneii şi brebenei (—■ sascliiu). brebene, arbor acaţul (salcâmul) slav.
  bagrena.— Lăţunas (Banat j. brebeni, la lbişdorf (Târn.-mare) şi zgre-beni, câlţl răi. brecie (e curat, tonic) o nuia lungă, groasă ca degetul şi vînjoasă, d. e. „am luat o brecie şi 1‘ain tăiat preste spate.“—Ra-coviţa.
  brehni, a , a-l înţep;! ou vorba: „cu ăla nu poţi vorbi, eă odată (îndată) te breh-■neşte— Varviz. breiu, o plantă, care creşte lungă ca rugul (nu: măceşul, ci viţa fie mure) prin păduri. Fetele aduc breiu din pădure In noaptea de s. Toader şi-l bagă In leşia, cu care se spală pe cap, ca să le crea-           j
  scă chica. — Jiu Cfr. lat. broia (Diez.        j
  Gram. 1. 2(>) ulva marina, gr                  i
  bribeti. vrăbii. Lugo.f. Curanşebeş. briptă, briceag, brişcă. 1/iyhet (Banat).         '
  brişcăli, a- , in Giorocuta (S£lagiu) „nu brişcăli caii" - nu bate, nii-al „brişcălit       ,
  copilul!" bătut cu zbiciul. Pe valea           I
  Almaşului: Jibou, Drayu brişcSIitnl --         I
  jirişr/ilihi v. acolo.                         [
  broancă, in tarafa de lăutari: ,.yur-             j
  duna".—Criuobarti, Lipova                      j
  brocu, mâncare făcută din poame — mai             I
  ales mere—tăiate felii şi fierte în apă.       |
  Când au fiert bine, le varsă cu totul          j
  într'un blid, în care sunt felii de pane,      !
  sau coji de pâne uscată, şi aşâ se mâncă.      J
  Riuşor, Ffty. broo, pâne tăiată — dumicată — in vin.— Hoian (Trirn.-tnicfO. broaouţă, băgătura la cămeşile româ-
  neşti, deasupra umărului, în formă de triunghiu. Ci uf ud I. Itlaj. broştidiu, lapte acru adunat de mai multe zile In puţine; îl scutură in fiecare zi, ca să se mestece — Reyhin-săs. Ercea-săs. Ibănesci, Ourghiu. Toptiţa. brotan şi boşlntoc, copil mic şi răsfăţat.— Voila, Făyar. bruj (cu j<Cş) bruşi de neauă. De aici a se hnbrnji a se bate cu bulgări de neauă: „ce ne-am înibrnjit cu N N !“— ne-am bătut cu bruşi de zăpadă.—Bor-yo-Joseni.
brumat, amestec de alb cu negru, săin, muced (?) Exemplu:
    Dragă mi-i crişma ’n pădure,
    Că beau vin şi mâne la mure;
    De se ’ntâmplă să mă ’nbăt.
    Mă pun la umbră şi şed.
    Vinu-i bun, vinarsu-mi place,
    Ştiu că gazdă nu m'oi face;
    Să-mi fac cară cu bucate,
    Şi turme de oi brumate!. bruscălăni, brusturi. — Bouţarii, Haţeg, bruştiu, cârtaboş, inaioş. — Rîuşor, Făg. brusture, pl. brusturi, foi, frunze de cu-rechiu (de varză) „taie o oală de brusturi! “ ( = de varză). — Jiu. buba, a merge cu bubă, se zice, când femeile se duc cu mâncare la vre-una, care a născut de curând. — Vasldb. bubuţ, pumn (lovitură cu pumnul) „ai pace, că-ţi dau un bubuţ, de cazi jos!" Este si un joc copilăresc numit „de-a bubuţu Vereşmort“.           •
buofăriel, cărticică. — Luyo.ş buofariu, carte. — Luyoş. bucin I, lemn scurt de formă cilindrică, pe din lăuntru găurit. Se întăreşte de grindă şi în acela intră capătul superior al ur-zoiului, - urzariului.—Brutei. Târn. M.— passim.
buoin II, colac, ce se învăluie pe un instrument de lemn, ca un sul. pe care se coace la cuptoriu. Cea-ceung. zic: Kurtos kalăcs. — Vaiflab Giurgeu. bucin III. hornul (de ori ce materie) —coşul — dela coperişuî căsii în rus, „pe bu-
 GLOSAH UE CTTV1NTF. DIALECTALI'
 SI
   cin!u zic copiii, când bate cineva la uşă şi ei cred, că este unul de al lor. Sălişte. buciniş. cucută mare (coninm maculatum.) Bouţariu.
                                                             bucium, trunchift: „Omul îşi luă barda şi prinzând 1111 puiu de gâscă şi punându-l pe bucium îl ciontă". Calhor. Târn. M. buciumul, făcut din coaje de salcie se zice :
   1. hnrţ/oin, Kizeş Soln-I lob.
   •J. hurnoin, „         „      „
   ;5. ilirlfi, Silvaş, rom. şi M. S. Craifî.
   4. tlrâmboiu, Uifalău (I. Mureş).
   •'). hot, î^aldorf. Târn. mare. buolie, ploscă. Jiachita Car. Sev. bucşi, a -, Onomatopeie, a lovi: „o Inic-şit ruda carului lui luăn în caru nostru.“ Sucinl-sup. budac, săpuţă. Jîarhită (Car. Sev.) ca ci-
   I    firi ţ/i în Drtfn. budul^ţ, v. z. budurcţ, loc strâmt între cuptor şi între părete Coteţul, când ebine umplut cu paie, se zice: „porcu-î ca ’n-tr’un bit<lulpţ“. Ciufuli (Hlaj). buduli, a răscoli: nu inai huiluli in ladă.
   liîuftor. Făgăr. bufariu, o cărticică, în care se însamnăcu numărul vitele. Tot insul trebue să arete bufariul la primărie şi aşa capătă paşaport de vite. Meri.şor. Jiu. In < 'oroie.şti şi jur numeşte hu fur iii li belul (cărticica) de dare, care în partea cea mai mare a ţerii se zice libtiruş. bufoniu, tufă mică de fag tot frunze din faţa pământului. Astfel de tufă de brad pe Mu şi prin llafr'n se numeşte turteai— (■•jtneapăr), iar fructul: şnea/ier. bugeac, buruiană: „e plină grădina de bu-giuc“. Itachita. bugiană, floare cu corolă galbenă. foarte xulgară între români. Toracu M. l’e Câmpie îi zic: huzfluţ/i. buioă, un vestmânt din postav vânăt, ca un frij. Trestia, Hida. buhaiu, tundră neagră cu glugă. Urau. buhâş tufe mici. Soln. Dob. Ilisiua :
      Copiliţă de ţăran.
      Vină după judican ;
      Analei** A. li. — Tom. XXIX. - A/V*itioviile. Sect.
        Te-a ])urta j»e sub bithaş Şi ţi-a da mălaiiî şi caş!, buhaciu în Sudul su/>er este: copaciii. Aşa şi în Jlran buhac pl. biihaci, brad pe vârful muntelui. Creşte păn la un timp, apoi stă pe loc şi are înfăţişare urîtă. buib, mânecariii de pănură. Mifnş-M., câmp. (Tr. bnibfirac. Târn.-mică şi în-tr o satiră pop. buiedzi, buruieni; medicină: „mergi la potică şi adă buiedzi!u Lfiţunaş. Banat prin Torarn- M. (Banat) zic:                Ini ie ir <\
      acrtaşl.
   buigât, confus, care nu-I cu firea Întreagă „vezi, că-1 hnif/nt de cap!“ lletmu Someş Identic este buimac. IJe Sfîraş: hui/juHt, comunic. N. Ungurean, bu.jeoile, haine multe aruncate: „du-te, îea-ţi bitjeeile!". Van/g. buloiug, maghiarism (bule,su) Iertăciunile la morii. Banat. buleăoăr. tot felin de îerbă mestecetă cu uscături, cu spini: „abia am putut eşi din bulearâr.M Identic cu hunţjiar (v.-a-colo). l.upşa bulion. = sârmă răsucită. Să-ini pui şi bulion pe şnrţă. Stiliste. bulvăn, lemn gros, din care se taie scânduri.— Clopotiva (Haţeg), bulz, un „steniu“ mare (stâncă) dar singuratic, „dus-ali vacile ’n buh!J“ l'ri-
      c.nni. Mu.
   bungiâc, o amestecătură de lemne putrede, cu burueni, cu spini şi altele, prin văi în apropierea rîiirilor: „Când am venit dela munte am picat într'un bungiac, de nu era să mai pot eşi din el“. Lu/>şa. Cfr. bunget n. la Şa'"- Dicţ. un. 117. „pădure bătrână şi deasă; crâng des şi înţesat în mijlocul unei păduri.'* burâtic — broasca verde, Yashib. Cfr. bro-atic si brotac. burcă. I bu ml/i (blană) ti in piele ile miel. Toracu M. (Banat) V. şi Şain. ad voc. II, buml/t din piinnrfl grnasfi, colorată tn’.rde şi se poartă numai iarna; pe când sulta este albă şi se poartă numai vara. ihid. II!, fubă nPwjrii.
Litvrure.                                          ti
ALEXItT VICIU
  82
-burdâc, vas, ca şi „cărciagul“ (ulciorul), de care se deosebeşte, că are gura maî strâmtă şi se astupă cu un dop. To-răcit M. Banat, burdic, pieptariil in (undat. Tiarbita. \ (Ban.)
   burduhoşi, se numesc feciorii îmbrăcaţi in haine nemţeşti, jidoveşti, inilităreşti ş. a. în ziua de prinderea postului de : Paşti. In mâni poarta nuiele de mesteacăn legate la olaltă ca o mătură. Ou             1
   aceste mergând pre uliţe bat pre cine         !
   întâlnesc in cale: „nu mă duc afară, că mă bat hnrduhoşiiu. Cărţa sas. Făgăr. borboase, Făget lângă Blaj.                   1
   bureuşei, prune copte pre coşeriii. Să- ! lişte.
   burfe, hainele bune, rele, spălate, nespălate: „îşi îea harfele în cârcă11 Haţeg-„catrafusele"'. Cfr. burghile Şoroştin (T.-      j
   mare) aceeaşi.                                ;
   burghie, sfredel mic. Banat. v. Şain. ad         1
   voc. burghiu. La Răchită, Car.-Sev. pronunţă: burghie. Cfr. ital. hugio, gaură şi găurit.
   burhâiu, I negura de toamnă: „azi dimineaţă a fost hurhdin mare“ Uacoviţa (Olt), Orbtl. Pe la Ciufud (Blaj) zic: buhaiu: „s'o slobost un hnbaifi, de nu vezi“.
   11 burhaiu şi buştinâ, negură. Voita          i
   Făgăr.
   burichluştie, zamă de „urechiitşe“, cum          1
   se zic pe câmpie, „burechiuşe“, cum se        ;
   mai zic. Tot acele, dacă Ie îndoaie, se numesc bureciţe. Varoiz.                   I
   burlluc, prin Rîuşor (Făgăr.) un ştendu-leţ, în care se pune brânză pe i6rnă. La ţară burlincul este un purcel grăsuţ. burmă, verigă, inel.
         Intr’o căntecă popor:
         Cătăni-aşi, cătăni,
         N’are cine mfe jeli;
         M’or jălî mândruţile,
         Că le-am purtat burmile!
   Toracu-M. Banat. burtuoâl, pânză groasă (canavaccio?) ce
   se cumpfiră din prăvălie. Clopot i va (Haţeg).
 buruiana de bubă, coada vacii, lumină-rica. verbascum phlomoides. Ghirhotn, Secaş.
 buşcă, I o bucătură, în zicerea : „dă-mi o buşcă de măr“. Cfr. ital: basca, de unde verb. huse are., a câştigă ; hnsco— aschiuţă, ţandără. Ciugnzăl, M-Vioara. II. mic pup, copt din aluatul de pâne, cum lac mamele pentru copii: „ţi-ain făcut o bnşcăVeneţia tnf. Făgăraş. busconiu, pungă de bani. Cfr. ital. bus-care. Bouţarin, Haţeg. buşdulă, casă stricată: N. N. trăieşte In-tr’o bnşduiă. Bouţariu (Haţeg): pe la Brad adiect. d. e. ce umbli aşa huj-dnlă? = aşa nepieptănată, cu pârul shurlit, negrijită. buşoiu cârtaboş. Roşia (inuntj buştină, negură. Tătărlaiia, Spini. (Târn.-tnivă).
 butiic, dimin. din hutie, un ghiob, şten-duleţ. Jiu.
 butliuc, gunoiu do vite cornute. „Seduci hutlincul la câmp!“ Lăţnnaş, Banat. butoarâ, I. (Cfr. Şain. hnture—scorbură de arbore şi buturugă, rădăcină de arbust s. c. a.) ciotul s. buturuga, ce a rămas în pământ, când s’a tăiat arborele. Haţeg. II. butoară, gaură pl. />ii/<Mv',găuriledela vestă, ori dela alt veşmânt. Orice gaură, fie în pământ. Lăţnnaş, Verşeţ, Lugoş. De aici :
                                                              butori. a--, a face găuri, a găuri cu sfre-delul: „am bntorit chentuşuV1, am făcut găuri de bumbi la vestă. Lăţnnaş, Banat. butulău, gardinele fântânii. Toarcla t. Făgăraş;
 butulâu, fântâna însăşi pe hotar. Cfr. bu-tură. Şoroştin. buturi, a—, a întoarce toate mobilele din casă căutând după un obiect perdut ; a le trage de-o parte: „am buturit toată casa, şi n’am aflat. Lăţunaş, Banat. Cfr. inagh. butor—mobilă, buturigă, buturugă, lemn mai gros, scos
(îLOSAU DR OUVINTi.: htALKCTALK.
   din pământ cu rădăcini cu tot.— Liijhet, Banat.
butuş, foalele dela cimpoiu: burduful vitelor rumegătoar. Jlrad. buzdugan, I. o cruce duplă din spice de •'■râu, cununa, Rnroviţa (OH).
  II. acea parte din cotoiul cucuruzului, cari* rămâne după ce s’au tăiat jipii,
   cocinii, tuleu, cum se mai zice (Blnj,Târn.-m ică) dherla.
   III.   buzdugan, mâini de ere pat lemne, iiiăiugul. <Js(il,i-<lorho, Sohi.-Doh. buzdură, I /.ama tăcută din „tmioiu“ de sâmburi de bostan, ori chiar de a dreptul din sâmburi bătuţi Iii piuă. Ayri-■fteu (Târn.-mi că)
   II. orice rău şi vechili. I.uţ/oş, Timişoara.
Căbăniţă, suman mai mare. Detta, Ti-mişoru. v. şi la Sain. oăoidr, la Cili. după Lex. Bud. = absurde, sot; dar la Brad; pestriţ : „porcul e eă-cior“ = pestriţ. Brad. J. German, căciulă, glugă. lîăchilova (t. Haţeg), căigană, păpăradă. Lnţ/o.ş şi jur. căiţă, căciulă, şapcă, cuşmă, „căiţă luieu = şapcă neagră. Clnpotirn (v. şi la Şain. ad voc.) cal (la răshoiu, stative) este îinpedecă-tonrea dela sulul dinapoi, unde se învă-lue pânza. Răcorită, < >lt. călăbăş, omul, care se negustoreşte aducând bucate (grâu, cucuruz) dela ţară cu căruţa şi Ie vinde în munţi (Roşia, etc.). Din astă vorbă se face verbul: călăbă-şesc, aduc bucate de vânzare. Roşia. (inunt.)
călăbur, coş de nuiele lipit pe din lăuntru, prin care lese fumul. Coroeşti. Haţeg. Prin Meritor şi lidniţu (.liu) călăburul se zice: buduref. călcătoare, O bute mai largă spre fund,in care se calcă strugurii la cules. Iiţlrin, (A. Iulia).
călcători, iepele dela răshoiu. Var rin. oăldărău, un lemn, de care atârnă lanţul căldării. Kste înţepenit în „bu<!ureţ‘k. -Un. oăldău şi găldău, apă afundă, unde din-tr'odatâ te bagi în gropan, dar care nu ţine mult şi îndată eşi la apă mică. Tisa I. Dobra.
Calie, o Hinţă închipuită, despre care cred copiii, că poate răbda frig cât de mure.
  Pentru aceea, vara după ce s’au scăldat şi până se îmbracă tot într una o invoacă strigând: „frigurile mele, la Calie ’n piele!“. Veresmort (M. Uioara) eoni. de .loach. Ilea, student, călăiie: „maică, să faci o rulai)?.’ “ = plăcintă din larină de grâu, cu lapte şi cu oauă, coaptă in cuptoriu sau în vatră, groasă ca de 2 degete, de formă lungăreaţă. „Călăiia e de dulce, coca e de post!"1. Jlran. călmoiu. cărtahoş. Jlruşor. căldniu, bârna, lemnul scobit puţin la mijloc, cure e de baza unei construcţiuni de formă pat.rată de asupra tăpşanului, (’a un cuptor. Sub el se face foc: „la loc sub căloniiV*. Kste îngrădit şi lipit cu pământ, pe din afară văruit. .Serveşte spre aprinde fumul şi a-1 conduce în pod. Po-ditura de asupra, pe lângă care se pune fumul se zice r.rrint. Jiu, llaţeij. cămaşa lui Dnmnezău, volbura. C’ârfu.
  Veneţia de, j., (irid, Riuş/or, Făgăraş, cămeşuire şi cămeşoniu, cămeşa lungă a copiilor pan la 7 ani. .lin, cămgie, gărhaciu, corhaciu, cum au călăreţii, cu plesne la vârf. Clopotiva (Haţeg). La Tonicul M, (Banat) zic: cdnifiti la un brăţariu, Ievator, cu fer cârligat în capăt. La l’acliitn (Caraş-Sever.) zic : „canigie. cămineţ, dimiu. d. cămin, o pietră tăiată în 4 dungi, pusă dea lungul păretelui. cât ţine vatra focului, ca să nu se aprindă pă ret ele (de lemn). Intre cămineţ şi întru
84
AI.EXIIÎ VICIU
   părete este loc gol: „(lupii cămineţ“. Pe Târnava mică pronunţă: „rhiminef“. câmiş, ţevea (ţava) pipei. Clopotiva (Haţeg)
 câmiţa, (din camniţă), bârnele, pe care stă „buduroinl11. Rachitora, Haţeg Pe ctimit fi pun oale şi alte vase mai mici. câmniţă, cuptoriu de formă veche, de că-hale, unde se pregătesc mâncările şi cup-toriO de pâne. 1‘oşaga tie sus.
 -cănăb&t, cană, vas de lut. v. mal jos: clet..
   Toracu M. (Banat), cănăoâi, florile de trifoiu. Bnian, Blă-jel. ş. a.
                            canapăr şi calapâr, v. breiu. Abrud. Cândedâ, se numeşte o pădure în hotarul Spătacului (1. Blaj.) de cătră Vega. cândile, chibrite, aprinjore, lemnuşe. Bă-
   rgău.
 cânură, lâna, ce rămâne, după ce se scoate din ea părul. Clopotiva (Haţeg) şi Câmpie (d. e. Chimintelnic). câpăcel (dimin. din capac} un ţâst mai mic, în care se coace mălaiul. Bouţariu. câpâoi, prune mari (ung. loszemii). Ţa-gu mare (Câmp.). oâpârâ, a—, (magy. kapar) ,,vai, cum m'a căpărat mâţa !“ Sătişte. câpâră, arvună. Bănat. căpătâiul carului este un lemn pus pe osia dinainte. Pe aceasta sunt aşezate loitrele carului. Se mai numeşte şi feli-herţ. La cele d6uă capete ale căpătâiului se află două bucăţi de lemne subţiri şi scurte şi se numesc mănuşi, lira Mare (Ri.-Năsăud.) căpăţan, căpăstru. Săcărimb. La Vărul aga se zice căpăMnnriit: „âdă căpăţî-rtarinl din grajd", căpcea, căuş de beut apă cu el, scobit din lemn, cu coadă scurtă. Bărbaţii o poartă legată de straiţă, când îs la munte. Cfr. magii. Kapocft. Jiu. ţ. Haţeg. căpeţ, gâf (la moară), linchit. (Car. Sever.' căpeţel, căpuţan, căpâţan la cal. Jtacn-vifa, Olt şi Veneţ. inf. căpiţă. Ruşor, picior de claie.
capră, crăcan, pe care pun ciubărul cu rufe. Giorocnfa (Sălagiu). capră’n pod, o huhnră s. ursoaie, horn de-a lungul podului căsii din lăuntru, în lungime ca de 1 metru, prin care se stră-coară fumul în pod. Clopotiva (Haţeg), Merişor (Jiu), carafină, vas cilindric de pleu, tinichea în care ţin petroleu. Mikes, Turda, cârămi, cele 2 rude paralele dela scară în cari sunt băgaţi fuştei. Voita. Kăgăr. cărân,=inâncarea, ce o dau ciobanii cânilor dela stână: zăr cu mămăligă s. orişice. .Bouţariu Haţeg, cârav se zice omul puţin morbos; când nu se simte bine: e cârav. Vaslui). cârceiâ, a—. a lega in fiere, in lanţ d
   e.: „Pe lonu lui . . . Van cârcei at jan-darii,=l‘au legat.“ Dela rârcea, cerc de lier. Proştea mică. Târn. mare. cârlân, I. B.-Huniad, ce pre aiuri se zice „ursoaie".
cârlibonţ, cuiul de lemn s. de fier, in ca-petul cârligului, cu care scot apă din fântâni, (ihirbom, I. Ying;ird. cârligâ, a se—, a se răsturnă: „s’a, cîr-ligat carul cu fin“. Caeora, Aiud. cârligei, pl. cârligei, floarea „ghiocelul“. Câţi pe munte cârligei,
       Tot aţâţa nocinei Cu biţili după ei. cânt. pop. Toracu M. Bănat, cârligei, specie de dantelă, s. cipcîi. To-racn M. Banat, cârlita, covata s. troaca de pâne; cea iu care spală haine se zice ciaraiiiii. La-ţiniaş. Verşeţ. cărmojiţâ, într'un cântec pop. din Cuşma (Năsăud):
     Să te nsori de nouă ori Şi să ai nouă feciori:
     Mai ’napoi o copiliţă,
     Să te poarte pe uliţă.
     Să vil şi la a mea uşiţă,
     Să-ţi dau şi io o cărmojiţă,
     Uscată de nouă ai,
     De când a fost moşu craiii.
     Frământată ntro covată,
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.                           gy
     De când a fost moaşa fată.
   Va să zică: coajă uscată. Pe la Abrud: cormoajă = coajă de pane sau de mă-laifi uscată: „îi cu jeburile (buzunările) pline de connoji“ (N. Ciura d. Abrud). In Suciul super. (Someş): cârmoji. Cfr. maj>h. kormed, kormeszt, învârtoşează, coace, şi se învârtoşază, se coace, cântic, adjectiv substantivizat cu înţelesul de cârmaciCi. conducători fi: oaia âsta-i comicu.
 carnilegiu. o sărbătoare la Saşii din Şo-roştin (Târn.-mare), comunic. .1. Bianu, stud.
 căroaie, teleaga cu 2 roate, cu care duc plugul. Nocrichifi. Prin Sălişte şi jur : căroaiaeste o teleagă cu 2 roate, cu care duc la moară măcinişul dela privaţi, răroia este a moriî. Tot aşa se numeşte (ibid.) şi carul de boi, când îl desfac, prelungesc şi cu acela aduc fânul dela pădure.
 cărşeag' şi cănată, cană, ulcior. Bănat passim.
                                                       cart. mică doniţă, cofiţă, prov£zută cu astupuş. O folosesc la mulsul vacilor. Clopolioat., Haţeg. Pe la Densnş se zice cart orice cofă s. doniţa. Aşa şi în Tina . (1. Dobra).
                                                       cărţâş, omul care poartă cărţile pentru cancelaria comunală. Banat, passim. cârţe, cârpe, raze: „copcilu o fost bine in-vălit în rârfel“. Vashtb, Varvi/.. cărtige, rotilele plugului. Meritor, Jiu. cârtoc, gaura de sub vatra cuptoriului.
   Clopotiva, Haţeg, cârtog, culcuş făcut din fân, d. e.'pentru câne; iar bârlog, este cel făcut din frunze. Bouţariu, Haţeg, câşelniţă, firidă („fereastră oarbă'1) în pă-retele casii cu 2 mici uşiţe, ce se deschid în două părţi. In câşelniţă, ţin câte ceva de ale mâncării. Cacooa, Aiud. căşiţ, legătură de lemne despicate, sau de scânduri. Rodna. V. şi chişiţă, mai jos. căşiţă, (Tisa, Huniad) gaura în care se îmbumbă bumbul dela cămaşă, căsoaie, culina de vară. Secă date.
 câştigă, grijeşte, d. e. caii. Răchită, Banat.
 castriţâ, un cratiţ cu trei peciore. V. S.
   Ioana, Gherla, căsulie, butoniera, gaura dela veşmânt, în care se îmbumbă. Nicnla şi jurul Gherlei. Milteţ? şi Cea nul des. Câmp. Aţ/ârbici. Turda. Prin Feleiud (Aiud) şi Agrişteu şi jur, Târn.-mică îi zic babă.
 câta, puţin, niţel: „dă-mi câtă pâne!“ = puţină. Lăţunaş, Verşeţ. cătarcă, cătargâ, sanie mai mică decât cea ce se poartă cu vite. Oamenii săraci îşi aduc lemne din pădure în timpul iernii. Aocriclt, Ilaţeij. cotarcă, = coşarcă, coş, d. e. De cucuruz: „câte cotărci de cucuruz ai?“. Aşa şi prin Teuş. cătârigi, reci aite. Abrud. catastru, cărticică, în care se însamnă vitele, când s'au prăsit. Brun. căţână, covată s. troacă de pâne. Vul-căitl rom. Sălagiu. câtiţă, stânjinul s. Iris germanica. Ortul. cătur, I. prin Criradia (grăniţeri) este partea, ce rămâne în pământ dela lemnul tăiat. Aşa şi ’n ţara Haţeg. (Răchi-tova) Cfr. cotor (?). La Ibăneşti (Gurghiu) lemnul verde înalt şi subţire:
   Cântă cucul din cătur,
   Vara cându-î dor destul. Cânt. pop.
   II.  lemnul de fag, stăjariu, brad, ş. a., cum e ’n pădure, dela grosimea unui lăstariu, până la a unui butuc de roată, de aici în sus se numeşte: căturoh'i Dacă e mai gros, decât cum este feria (vadra), se numeşte copaciu, insă numai arbori ca fagul, stăjariulu, căci plopul şi salca nu se numără între copaci.
   III. un huciu. Poşaga de sus, Bclioara, Orăştie ş. a.
 căuc, lingură inare (căuş) de lemn sau de pleu, cu care beau apă. Densuş (Haţeg), Zăicani, Jiu. In Uricani (Jiu) căuc este adjectiv cu însemnarea de prost: „vai căuc mai eşti!“
H6
căulă, un podişor de bârne (plută) ca de 3 iii. Iun»;, 1 in. lat, se mână cu ruda peste Miiră.ş. Topliţa. Şăimaş. comunic.
   Dr. Iacob Radu. Cfr. lat. caulae, ocolul • şi ţamil oilor; în inscripţiuni balustradă in jurul unei statue s. unui altariu; apoi yantum, luntrişoară. Cfr. şi vorba sanscrită: Jt'ficahnln, ori ce animal de povară.
căuş, ui u bă raş de scos apă din fântână. Teaca.
cearlău, ceglău la car. Giiryhiu. cecădâie, om flecăros, flecariu şi Imtjo-coritoriCi. Mureş-S. Jn«. ceică, mătuşă. Ldţnnaş (Banat), celariu, un despărţământ în stână, cât o cămăruţă, unde ţin unt, foi de brânză, rachiu ş. a. Unii baci au celariul lângă stână. Jiu. oelnă, teldgra .surei. Yarviz. cepătâră, începătură, începutul unui lucru. In g-hîcitură:
   MS dusei la chiureasa,
   Să-mi înceapa o cepăfurfî Fără leac de tivitură (păunul). Vecinul deş. (Câmp.). cerariu şi cerime. plafon. Şepreuş, Braşov.
cerb, turcă. Haţeg, „umblat-ai cu cerbu la Crăciun ? cercevele, sunt ramele de lemn dela fereşti, în care se bagă geamurile, ochii, de ferestră. Braşov. cerceldie, mâneriul (ivârul) uşei. Sepreny, Braşov.
oercheboală, scrânciob, în care se dau băieţii mai mărişori, Pe un stâlp ţapăn o aşezată orizontal o prăjină, la mijloc găurită. Prin acea gaură întră în stâlp un c-uifi mare rotund cam ca cel din dricul carului. La ambele capete ale pră-jinei atârnă ştreanguri legate în formă de huif-, în cari şede câte un băiat. La mijloc, lipit de stâlp, stă stârcit al 3-le băiat, care mână (învîrte) şi cei din huiţuri se învîrt răpede (circiun-volant) .Iţ/rişlcit. Târn.-mic,
                                                           ceriniu. ori ce boltitiiră, d. «. cerinin he-sericei. Merişor (.Tiu), ceşme, alice de puşcă. Ldfunaş, Ver.şeţ. cetoare, (pronunţă locală 1. d. (in)ehie-toare) — cornul căsii. Int'o poez. pop. colecţ. propr.
     Păsărică sburătoare.
     Fugi bade, dela cetoare,
     Că şi alţii in'ar iubi;
     De tine nu pot vini!. Biidttş. oeu, oală de fier. Turdas. charalibe, în glumă, I. d. labe, picior? „Ce mai charalibe.'» „L’a împuns berbecele pe gâţul (Iedul) acela, de s‘a întors cu charalibele 'nsus!“ Giorocuta. cheiţă, chindisitura, ce se face spre a coase la oialtă marginile, sainănă cu „cipca“ s. dantela. Cinfial. I. Blaj, I’acoviţa, Olt. cheltăr, măcelărie, unde taie carne, itufo viţa. Olt. chepeţele, chepeţâl, un văl alb de jolgiu cu care se ’nvălosc peste ..ceapsa“. Ihăiieşti, tiurghiu. ches, I. traistă mică de piele „dacă mânci din chesu, mieu“.—Cânt. pop. Toracu-M.
   II.   punga de piele (,,jaşcăul“) în care (in tabacul de fumat cu pipa. Banat. chetoare. cornul căsii. Oro iul ndr. (M.
   Turda) v. in. sus cetoare. chetoare şi chlotoare, baiera, cu care se leagă cămaşa la grumazi, i’assim. chiabă, briceag, Bocşa, mont. (Banat); chiabfi pl. chiebe instrument (t. Haţeg.) Cfr. hep (Olt) = cosor. chlară, firele puse pe răsboiu: „urseşte chitiră*. Pe la Iteteoţ/: „pune chiara pe răsboiu11. „Slobozi-ini chiara!'1. In Chimi-telnic (Câmp.):
   Poartă-te, mândro, cu chiara,
   Că ţi-s’o ’mpuţit mânjala.
   (Chiuit, din popor), chic, (tic) budiiaş de brânză. Măryău. chică, creasta cocoşului, bărbie la găini. „La cocoşul ăsta I-a îngheţat chica". Şonfatăti (Târn.-mică), chichie, o legătură de bumbac. Şonfală ii (Târn.-mică).
•23
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.
 chichiric, mic (cfr. chiri, piri) ea chi-chiricu lui G., cât ii de chichiric, ce avere are! Şonfalăn. chicuti. a —, a diirmitâ. Cetea, Alba inf. chieden. firele ce rămân în capătul pân/.ii, de nu se mai pot ţese. Aceste apoi se fac ghem. Jiîwşor (Făgăraş). Pe aiuri se numesc urnind, arioci ş. a. m. ohi6ş, pungă de ţinut tabac. Buni arin. Haţeg.
 chiesuâţ, săculeţ. Lui/nş. ohijnă: un instrument de lemn în formă de sapă, cu care limpezesc aurul, (t., Abrud).
 chilăviţă, săpuţă. Detta (Banat), ohilnă, loc despărţit în şură, în care se pune fân sau pâne (= săcară) neîmblă-tită. Vanldb. chilnlţâ, pronunţă dela Gv. Vaslâh, I. d. pivniţă, — ce am auzit zicându-se pe alo-curia şi chimniţă. chilostrii, un aparat de fier cu 3 picioare, pe care pun oala să fiearhă. Rinşor, Făgăraş.
 chimnicariu, l'eldfira şurei. în dosul-grajdului, sub acelaşi eoperiş. Gururîultd (Sibiu).
 chină, e scânduricea, in care stă călcâiul urzoiului. Brutei. Târn. M., passim. ohinderce, (maghiarism) aprinjoare, chi-brite, lemnuşe. Ciunga, Vereşmnrt (M. Uioara Mur£ş). chiri, veri, sau: ciur? uşa, chiri aşa (A-bnid) = ori aşa, ori aşa chirit: „spune-mi chirit.'u = rupt, ales. Abrud.
 chirlopan, târnăcopul s. gheunoaia, cram-pănul cum se mai zice. Brad. ohisâm, cisâm, darea în bani s. în naturale, ce o dau ţăranii domnilor de pământ: „cât, mai ai de dat în chisătu ?“• Clopotiva, Haţeg.
 „chişoă ’n floare", este gangurnl, sau mierla galbină. Tenş, Galda inf. ş. a. chişiţă, 1. legătură de şindile: „în chişiţă sunt 100 de şindile11 (munţii apus.) Pe la lbişdorf (Târn. mare) şi pe Olt în Dridif legătură de oare câţiva tu lei (ciucalâi) de
87
   cucuruz, la cari au lăsat câteva foi, cu cari se leagă de o laltă. Pe Jiu se zice căşită: o căşiţă de prăştile=legătură. Aşa şi în t. Haţeg. II. In Ayrişteu şi jur (Târn. mică) chişiţă, este un instrument, cu care împestriţează ouăle la Paşti, scriind pe ele cu ceară, apoi le pun în roşele.
   III.  In Stivele, chişiţă se numeşte colivia pentru pasări, chişleacul, este lapte acru, după cu s’a luat smântână de pe el. Vaşfrib. chiauri, nuiele, din cari împletesc gard. Brait.
                               chit, suman negru, s. alb, ţundră. (sunt, şi nume proprii Chitul.) Ilva Mare (Ii. Năsăud). De aici verbul a .se chiti (?) chită, rnănunchiu de flori. Bouţariu, (Haţeg).
 ohitat, particip, verb. chita, a face buche! de flori: Rozmalin, frunză chitată, cânt. pop. Toracu M. Bănat; v. chituţ. chituluşu este paserea cea mică numită şi ochiul boului. Când se joacă copiii de-a ascunsele zic: hai, să ne jucăm de-a rhituluştd. Cărfa săs. Făg&r. chituşel, adi. „stau chif,nsele“ — stau frumuşele. Toracu M. Banat, chituţ, buchet do flori. Intr'un cânt. pop. din Răchita (Banat) :
       Vara’n sărbători,
                                                               Cu chituţ de flori, oiagăr, (cfr. cighir) mustul, ce iese din prunele deja fierte. Bouţariu t. Haţeg, ohiuăreasă, femeia care ştie coase cu mai multă măiestrie. Cean deş. Câmp. chiulat, adi., cu care nu te poţi înţelege.
   Cfr. magh. hiile. chiuşă (3 sil.) curcubelă de tras vin din bute, trâgulă. Clopotiva (Haţeg), oiace, nene, tete (titulă de onoare) dc-minut. ciaică, Crivobara, Sgribeşti ş. a. Banat.
 oiapăuă, curele la opinci Sudul sup. Someş.
 cibără, chivără, şapcă cătanească. Teaca. cibuol, ţânţari mici. Gurghm. cic, cioc. Bănat.
ALEXIU VICIU
 88
cică=cliică, pletele de păr ale femeilor ;       !
   şi unii bătrâni purtau cică, dar o ascundeau sul) căciulă. Bouţariu t. llaţ. ci c’aşa, adecă aşa: „ci caşa“ o murit sărăcii N., dumnezău .să-l ierte“. Săcărămb. cici tăieţei s. tomnagi cam groşi, cicibotă şi cibotae = o floare, care creşte prin tufişuri şi pre lângă cărări; are flori vinete roşietice. Frunzele .sunt Iun-găreţe şi late cam de 2 centimetri. Kn/-Ihronium Dens Caniş = cocoşei, limba cânelui în jurul Huedinului, ((.'om. Clujului) şi în Csăki-Gorbo. ciled, copilul mic, îndată după naştere.—        |
   Suciul stij). Someş.                          ;
cincâdi, a se—, a se mai socoti:           „n'o
   vinde (vita) pă cale, că vezi, acasă omul se cincădeşUe, cum s'ar da în târg“. „Că vezi, oinul se ciwădleşf'tc mult“.—       j
   Abrud.
cincitură (şliinşhitiiră): cinci snopi puşi peste olaltă la secere. Căută ras. dcş.      j
   Câmpie.                                       [
ciob=hărbâ, oală de flori. Bouţariu, I laţeg. ci6bă=un vas de lemn spurcat. Bucium.            I
ciobre: „ce uinbli aşa, ca un ciobre?“ =         i
   desiiămat, desinăţat, sdrenţos. V. S,         i
   Ioana, Gherla, ciocă. I. scatulă mai mică. lAţnuaş, Verşeţ.
   II. cuiul cârligului dela fântână. In acela agaţă vasul, când trag apă. (Cfr. cioc).   ,
   De.ş.
cioacă, I. înălţime, loc ridicat (mugh.          '
   cj»mcs.si: „Pe cioaca Indreştilor tot deauna bate vântul". Uricani, Jiu. La Bouţariu (Haţeg) cioaca, deluţ, colină, cioacă, II. vârful unui deal: „pe cioaca bi-bolilor“ mai de mult a fost un tău“. Bouţariu, Haţeg. Obs. sub numirea de biboli înţeleg bourii. ciocâltău, cuiul care leagă jugul de cătuşă şi de ruda carului. De aici: ,^aiuă du ciocultău în glumă. Meritor .lin. ^ Prin Banat'. Răchită, pronunţă: şiocâl-ceu, = pâruşteţi în gard, printre care să nu intre găinile.                             |
ciocan, cocianul de curecliiu, dacă s a tăiat : căpăţina de varză. Bouţarifi.                   ,
 ciocândie. jucăreiă. Bouţariu Haţeg, cioci, chică. Bisfra.
 ciocănele, tlori cusute pe iea femeilor: „să-mi pui ciocănelele largi!" Ciocănelele se deosebesc de aşa zisele: alt iţi’. Sălişle.
 ciocărău, os mai mare.—Săi işte, Răşinari şi jur (v. şi hodolane.). cioclete, vrabia. C'lo/iotiva, Haţeg, cioclod, cocianul de măr, Bouţariu, t., Haţeg. Pe alocuria se zice : ciocolod ciocloiu, ciocârlie (nu se aude: ciocârlie) Trestia şi jar, Hidalmaş. ciocoiu, ciocârlie. Csdki Uorbo, Soln. I). ciocoroiu, cârlig de lier cu coadă de leinn, cu care trag lemne. Lupşa. ciocot, pl. — î, cănac, ciucur. Bouţariu. Haţeg.
                                                                  ciofoti, a —, a mânca făcând sunet neplăcut şi lăsând să cadă sdrumicâturi din gură. Se zice despre porci.—Prin Af/ri-sten (Târn. mică) zic a ciofăi: nu ciofă), când mânci! cioherse, tot ce au ciobanii la târlă: „măi luane, mă! Hai iute, că ne-o furat cineva toate ciohcrmlc t Uricani. Jiu. ciohdtă şi cohoată, colăcariul, care strânge cinstita (darurile) la nuntă. Banat. cioiu, un mic vas de lemn ca 1căpcea, cam 1 dcl. Forma lui e ca un tăieriu cu coadă de lemn. Uricani. Jiu. ciolomâd, „cucuruz de boiu sămănat des primăvara târziu, ca să lie pentru vite. Lăţiiuaş, Banat, ciondrâni, a se-, a se certă: „se tot cion-drăncHf, până numai îi vede câ se încaieră!“. Observare : ciond’râneala este începutul certei. La Săin. : dondăni. Someş. Târn.-mic. ciopături, bucăţi de şuncă afumată. So-hodol (mun\. apus) La Abrud: hoşmeie şi hoşmântăi v. şi hoştnnri. cioplău, furcoiu. Dumbrăniţu, cum. Arad. ciopoc, pl. ciopocuri, unelte de economie: furca, grebla, plugul, coasa, carul ş. c. I. obiecte de casă. De aici verbul a ciopo-cătri „când lucri ceva cu securea'1; a lucra in grajd s. pe lângă grajd, „am
GLOSAU UE CUVINTE DIALECTALE.
   ciopocărit frumos in poiată". Someş. Suciul sup. ' ciorăac, (munţii ap.): trachit. cioroiu, izvorul, şipotul: iea cana şi artă apă. (lela cioroiu. Brad.
 Cioropine, vite mărunte: „atâte cioro-pine au adus In iernare dela Roşia". Bedelen (Alba ini.), cioroslă, custura plugului. Co.şcin 1. Ze-lau. Cfr. magii. csoroszlya. cioroveţe, poame necoapte: „nu tot mâncaţi c.iorooeţe, că-ţi li bitegi!" Bouţarin. oiotoare, la Densuş (Haţeg) .. - chiotoare. cinieri (cu ui(//)=tăierifi. Lăţnnaş. Verseţ. cipcă, pl. cipce, Ituşor, Soln.-Dob., petele, frunze, cum poarta fetele ’n cosiţi; şi în roşi, cum zic la Ruşor. cipcarcă 1. d. piparcâ = ardeiu. Clopotiva. Haţeg, cipta 1. d. cipcă = dantelă. Clopotiva, Haţeg.
 cir, I. mâncare făcută din fărină de grâu slobozită în apă fierbinte şi puţină, sare. Se mânca cu pâne. Lnpşa.
   II. mânjală (la rfisboiu). I'. Santioana
   1.  Gherla.
   IU. prin Maramurăş, lumi, cir, este ceeace prin Ardeal zic ciris, adecă ciu-ruialâ de fărină de grâu, cu care lipesc sau cleiesc. ciri-ciri. v. chiri. Bănat. cirică, pietricică mică albă. Care nu-i albă se numeşte borbondc. Răşinari. ciriuş, dădăuş, locul cu ghiaţă lunecoasă unde „se dau copiii pe ghiaţă". Gura-sada, Huniăd.
 CitOVit, devenit, citov: oaia, care-şl rupsese picioru n'o citovit—vindecat. Jiu. ciucalău, cânac. Ruşor. Soln.-Dob. ciuci, o mâncare făcută din aluat: întinde aluatul rotund şi lung, ca carnaţii, apoi îl taie bucăţi, le bagă ’n apă şi le fierbe, în line scură apă de pe ei şi pune uleu şi sare şi aşa se mancă. Lujiştt. ciuoincă, lunecuş pe ghiaţă. Teaca. ciuciulaşi, un soifi de bureţi; sunt de coloare roşie, de mărimea ciupercilor ; cresc mai mulţi la olaltă prin păduri,
89
   sunt buni de mâncare. Şăin. ciuciulete, probabil, aceeaşi. MicuţTurda.               '
 oiuciulin = ciulin.yBociu. Huiedin. ciufan, varză — curechiu — fără căpăţină.
   ciofoiu, cum zic prin Blaj. Jiu. ciumpav şi ciumpăvit, stricat la picioare de umblet mult: „atâta a mânat boii, până i-a ciumpăvit11. Ardeal, pas-sim. V şi la Şain. ciun, luntrişoară. Dettă, Banat,
 Ciung;, arborele rupt de vîrf şi uscat: „iască de ciunt/1, cea mai bună calitate de iască, ce n’are lipsă să se prepare cu măiestrie, (jnrghin. ciupă, covăţică, trocuţă, in care scaldă copiii mici; de aici veri): ciupăcsc, scald: „du-te adâ etapa, să ciupâesc copilul". Cu şuia 1. Zelau. Aşa şi în Cf iorocută (Sălagiu): „adă-mi cinpa, să spăl hainele". l*e Tărnare cinpa e înşâ.ş apa călduţă, în care scaldă copilul mic. oiupâg, o bucată de pânză, cât o batistă care se dă la mort copiilor, cari duc crucea, feşnicele, ş. a. „Ce ai căpătat la mort ?“—„lin ciujiay". Bran. ciuparigi, harahoi pe lângă garduri, primăvara. (Irebeni.v. Câmp. ciurc, chintiiş, laibăr s. peptariu de pănură, de care poartă pe la sate. K caşi vestele. Delta. Bocşa mont. oiurcă, pl. ciurel, I. curcă Adăntus (Târn.-mică) şi Bănat. ciurcă, II. lemnul cu care se joacă copii ca de-a cotca s. mingea. Jteusuş, Haţeg.
 ciurciulat, «£itm'it/nM.=frumoasâ. Şont-fală.». Târn.-mică. l’e aiuri d. e. Blaj. zic oiuoiulit, „cuinu-i de ciuciulită", mândră gătată şi pieptenată.—Ofr. sicii. ciurciuni, cercei, ciurdiu, şipot. Săcărâmb. ciuşche şi tuşchie, tuşte, este o ţăpligă de lemn. Tem.işoara. Delta. Cfr. maghiar. tiîske, tusko. ciutărie, I. un staul, ocol, mare în pădure, Închis cu gard, care cuprinde în sine o poiană, arbori şi un pârău, făcut anume pentru căprioare. Ciacki-<ldrbău.
90                                     ALEXIU VICIU
  H.  La Itacociţu (Olt) ocol încins cu gard      '
  do nuiele, muie bagă vitele „închise"        i
  din bucate.
  ciutelcă, (rupina, cp rămâne în pământ          1
  dacă se taie lemnul la o înălţime de
  l—li urme. GnryMu. ciutuhană, Irupina remasă in pământ             '
  după ce s'a tăiat, arborele. Vasluh. ciutură, moară inică cu roată'n apă.            j
  Clopotiva. Haţeg. La Şain. (iftlcatfi de scos apă.                                  I
  oiuturos, sbârlit, stufos, care nu şi-a făcut frizura, hiyhet, Banat, ciuvaniu, troaca, în care spală haine, săpunesc. Lăţimuf, Verşeţ. civie, I. cuiul de fier, din capătul osiei ca să ţină leucă, să nu iasă. (Jrioobnra,       ;
  Lipova.                                      i
  oivie, II. şurub. Bouţariu, Haţeg.              1
  olăbăţ, căciulă, inai ales căciulă maro. Cânt. pop:
  C’a picat (=sosit, nimerit) în birtul tăfi,
  Un voinic ardelenesc
  Cil ctăbăţ sălăgenesc. ...                   1
  De trei pălmi de lat in frunte,
  Şi nu prea vorbeşte multe.
  Pe «lin sus de gurişoară Are-o mândră mustăcioară,
  Şi din şele în călcâie In câlţune (1) do anglie Şi are în dnbtiţ o piatră,
  De ajunge ţara toată.
  Din „Gruia lui >Jovac“, după o colecţie anon.   ,
  „claia Domnulni“: când mai mulţi copii          !
  se joacă şi se restoarnă unu) peste al-      i
  Iul. Vaslăb.                                 ]
  clasibocru, un cârlig de fier, cu care trag     ■
  plutele. Maramureş, Iod. olăt&n, cotlon. Bucium. clăvân, ţapăn, tare: un fecior clacau-, îs rlăvâni feciori la noi. Băişoam. Comunic. .lirimie. cleanf, un călcâiu bun de pâne; lloşia do munte şi jur.; în Bistra: călhău; in Ualdu
   I.   Taiiş: câlfan, în Ci uf ud I. Blaj: câl-fete, in Aţfârbiciu I. Turda: clihân : în Fdeinrl I. Aiud : călhân; în Citir/n-zăf: oărhan; în Alecuş (M.-ITioara): oli-fan; în Cicudiu (Câmp.): crib.au, prin Ar/rişteu (Târn.-mică): orifoiu cleanţ, un colţ de stâncă. Jiu. cldchie, clichină s. mânecariii. Bistriţa. cled, „pânea necoaptă se face cled în gură.“ CimjuzftL Blaj. Pe aiuri : din. cleiu, trifoiu, germ. Klee. Banat Corning. clenciu, pe la Fildul miji. (B. Huniad) <>ste orice dărab do lemn strâmb, d. e. „ian adă clenciu ăla, să-l pun pe foc.“ clenciuri, podi na de crengi, po care se aşază fânul. Romnyel, Orăştia. clepezeu, o mâncare făcută aşa, că bagă caş in cratiţă şi puţină fărină de cucuruz: „marnă, fă de cină rle/>egf-u.u Gura rt-iil-ui. Sib.
cleşniţă, clanţă; s. limba cea mobilă de lemn, cu care se închide portiţa sau uşa dela casa ţărănească mai săracă. Cleşti iţa acaţă în cârligul imobil, ce este bătut în uştior, respective în stâlpul porţii. Binşor, Făgăraş, oleştariu, instrument de prins peşti. K făcut în ochiuri din şpagat, ori din „fuior‘‘ (aţă de cânepă) ca şi „mcu“, numai cât are gură mai largă şi este mai lung, de cuprinde întreg râul. Pe margini are 2 laţi lungi, puşi in cruce, cari, ca să nu se adune, sunt intăriţi cu un laţ anume făcut cu furculiţe la ambele capete. Acesta e întărit cu 2 cuie la capete de cei doi, ca să nu scape în jos. Knşor, Făgăraş.
olet, mică cămăruţă pentru dc ale mâncării.
     Aşi bea vin din cănăbet M’aşi ţucâ cu mândra ’n rlef.
   Cânt. pop. Toracu M. Banat,
olio, pe la Agrişteu (Târn.-mică) şi jur, pânea rău lucrată şi coaptă rău, care se
(1) culţun, pl. călţuuf.; iu proză insă se aude călţniii, în tot Ardealul.
35
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE
   lipeşte li clic. La Abrud: clică=nămol, tină: „a făcut săinănătura numai clică Aşa şi la Bucium: clică = tină cleioasă, care se ţine de picior, ca lutul, olioi, pre aiurea (Bănat) chici = şold : nu-mi tot stă cu mânile in clici: prinde şi tu ceva. Boita, Huniad. ollnolu, în „ţara Oaşului" (la r. m. n. Maramureşul, la apus: Comit. Ugocia, până la Baia-mare) un lemn crengii ros tăiat din pădure şi lăsate crengile ca de o palmă dela trunchiu; este inţepenitîn pământ dinaintea casei şi acaţă în el vase de culină. Pun şir de asemenea lemne şi încarcă pe ele jipi (,,bâlfî“); grămada de jipi, aşâ sus încărcată pe lemne, se j numeşte jireadă. „Tăie un lemn şi lasă 1 elinei1' = crengi ciontate. V. şi la Şâin. op cit. sub voc. oliposi, a, a moţăi de somn. Varvis. olit, grămada de lemne puse in ordine, cum le pun stânjini. Vasldb; claus, aceeaşi pe la, Bouţari (Haţeg), olob&nţ, V. S. Ioana, Ţaţ/u ,1/., cuiul dela cârligul de scos apă. Pe aiurea ciocă. (Cfr. cioc).
 olooă, rociul împletit din aţă, sacul cu care se prind peşti; „adă cloca, să prindem peşti“. Galda inf. (Teuş). clooiob, prin Sălişte; sclociob, prin Răşinari, culcuş în fân, în care bagă nucile să se „desţfauceu: „bagă nucile în clociob, să se desgauce!“ olococeni (Porninbac, Păştina) e măcri-şul de câmp, vezi şi cor Ieşi şi glojd/in. olopoţele în Uheja da Mureş; olopoţei in Şpring, Miercnria; păhăruţe în Lau-erătn (S. Sebeş) se numesc l fi eră mi oarele
 oloţă, cloşcă, clocă. Bndiu (Oâiup.) şi Ranat. olup, laviţă. Banat.
 ooa, Abrud: „când s’o pus dracu pe ţun-dră, coa #ă tai un darab din ea!“= caută s. cum mai zic pe Târnave: „coată". oobăşe şi oobăşurl, numai plurale, şura grajdul şi celelalte edificii economice din jurul casei. Haţeg.
91
                                                                        cobăţ (ton. hă), uliu Lăţunaş, Verşeţ cobelci, părul femeilor legat şi înfăşurat în formă de coarne: „ml-am făcut cobelcîu Cfr. cocohelcin. Poate că pentru asemănarea cu scoica melcului. Micns
   1. Turda.
 cocobelciu, bourel în Poşaga de sun. Acelaşi se zice: culcubău, la Nicuta 1. Gherla; cucul-bău, la Csaf,i-Gorbo, Soln.-Dob. &'ara,
   I.   Gherla: Trestia, Hidalmâs. coc, un „pup* şi pâne micuţă rotundă, cum fac mamele pentru copii, ca să-l îmbune, când „fac în cuptoriu“. Abrud. Bistra.
 cocă, copil şi copilă mică (infant in leagăn): „înfaşă coca“: „ne plânge coca, leagăn’o“. Cfr. derivat cocon, cocoană. <lh. Vasldb. coacă, prin Cetea (Aiud) = „bulz" „co-coloş“, „gâscă“ de mămăligă cu brânză la mijloc; în jurul Aiudului coacă se numeşte aluatul fript pe jar, din rămăşiţa aluatului frământat pentru „tăie-ţel*. Tot aşâ însemnează şi prin Bucium cot. Făgăraş, înse pronunţă: cocă (« curat).
 cocâle, ferul din capetul roatelor dela fe-restrâu s. dela moară. Houţariu, Haţeg. Prin munţii Haţegului: cocaia este gujha şi cujba-, iar gujbă îi zic la o roată de nuiele, gânj. cocând, lovesc: „mă, a.şa te cocând!* Var vig.
 cochirlă. v. .sclifă: sanie mal mică, trasă de un cal; merg cu ea la pădure după lemne. Orlat, prin Ihicovitu (Olt) zic: cogirlă. aceeaşi, coohiţă v. hohiţă.
 cooioă, la Chincinş, 1. 1). S. Mărtin. go-cică la (rlieja, l. Murăş, este mingea s. cotca.
 cooiovote, = cochio-veche, licitaţiunu. Vidra.
 cocirlâu. partea aceea deosebi în grajd, in care se închid viţeii. Bogdana (Kn-sapatak) Sălagiu.
ALEXIU VICIU
 92
cccleânţă, pl. cocleitţn, găina indiană. 1 Răchită, Car.-Sever                             j
coclete, ooclănţă, mâneriul dela încuie-toarea (zar) u.şei. Boufarii'i (Haţeg;).
                                                                              Prin Gltirbom Aiud, cocletele este cocia-nul de măr, sau ciorchina de strugure, cocoară, penele cele sclipicioase din coada cocoşului. Bociţi, Huiedin. cocoloşii, din mămăligă au următoarele numiri: 1. totologi, Palatca (l. Mocs);
   2-Moloţi Oistelec v. (Câmp.); 3 noduri Nocrich (Sil».); 4 cioryoIo.fi, Lupşa (in. ap.); 5. boţi (Varviz);6. „feciorii mo-rariului“ Rîuşori (Olt); 7 busi, Sălişte. coconeţii, aluat de fărină şi ou£; lung ca de 5 cm şi gron ca degetul. Se ferb în apă: pe urmă se prăjeşte în unsoare. Vad, Făgăraş v. şi liighiluşe. cum se zice prin Tohan. v. oocoradă, pe Câmpie: un lipîu gros cu brânză. Pe la Bran şi jur: cocoradu este o cocă din fărină. de cucuruz (mălai ii) ca un mălaiu coaptă în vatră. La Bouţariu, (Haţeg) coco mda este „mălaiu de frupt“.
cocori, specii de dantelă (de cipcă). To- • racu-M., Banat. Este identic cu câriigei ibid. Cfr. şi cocoară, mai sus. cocoş, I. la plug: cuiul încârligat, care intră in „grindeiu“ şi de care se acaţă prin „potâng“ rotilele. Ceanul deş. Câmp. cocoş. II. un cuiu mare îndoit, acăţat de ruda carului cu un lănţug. Teaca.               j
codâţ, N&sPud, vierme. Comun. P. Suciu,          1
   stud. V. ci. codârlă, şireglă la căruţă Felutăr T.-M. codie, un loc pe vatră, unde şed copiii. Bran.
codorţe, codorişte, <1. e. ia sbiciu ş. a.
   Crivobara, Lipova. coeţ, cristal de <|uarţ. Munţii apus.            \
coită, 1. râca dela jocul „de-a-cotca“.; mingea. Măryău (Huiedin.)
                                       11. In Suncel (1. Hlaj): femeia desfrânată: „şi-o mâncat averea cu coî/e/e“. cojoeică, un căputaş de pănurăroşetică, ce ajunge pan la genuchî, pe din lăun-
                                     tru e căptuşit cu piele de oaie. Raco-viţa, Olt.
colac, periferia roatei dela moară. Lupşa. colocelu. Prin Sălişte in sara de anul nou merg copiii la colindat strigând: „Lelio, lăsa-mi-I în casă?
  —  „Lăsa, lăsa,
  „Da colocelu nu ţi l-oi fi da!“ colb ar iu, paie sdroîiite tare. Lupşa. colcotuşe. prune mici, galbine- verţlft, ce se coc mai de timpuriu. Bran v. sdrziue.
coleşă şi culeşă, v. mangră. In Cetea,
  1. Aiud, mămăliga făcută din făină de grâu.
colnâ colniţa, I. cinctură, închisâtură, poate de şanţ împrejur. Jiu. V. Max.-Laur. Glosariu. Kolnja=fossa.
II.  In Babţa, Sălagiu, colniţa e şopru. Comun. Petru Pop. colomidâ = polomidă. Liyhet. Banut.
  Cot. Timiş, colompire, cartofi, crumpene. Uiorocuta, Selagiu.
                                    cdlţi, furcă de fier, cu coarnele strâinî>e in jos, cu care trag paie din jireadă. Biuşor, Făgăr. coltiş, trupina arborelui ciontată în mai multe părţi; o parte de acele=coltiş. A tăia trupina arborelui în mai multe părţi se zice a cotteşi. colţoni, ciorapi scurţi (păn dinsusde gle-sne) făcuţi din lână. Se folosesc iarna, când ies afară noaptea, spre a nu se răci; vara îi încalţă, când merg la fân s. la secere contra teşiturilor. Colţonii mai lungi (păn din sus de genunchi) se numesc cioareci. Poşu-ya de sus, Trăs-cău. In Orlaf ciorapii numiţi colţoni se numesc călţunaşi. colţun. pănura albă cusută la olaltă in formă de ciorapi. Se foloseşte in loc de obiele în opinci. Ilva-M. (B. Năsăud). comandă, casa comunală, d. e. „a venit chinezul la comandă.“ Bănat. comarnic. In jurul Branului stâna are trei despărţăininte: „comarnic„stână" şi „stâna foilor" (de brânză) toate sub
OLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.
   un coperiş. Deci comarnicul este acea | parte a stânei, unde se mulg oile (Tă-tulea, stud. cl. VIII.) V. şi la Şain. —
: La Merişori, Jiu ,polifn din st An fi, unde , pun băcionii caşii şi băcioanele t roci Io cu lapte.—Pe la Reteuţi, Someş, un lor în- j ■ chis cu r/rfirlele nelipite, roperit în fontul conică : acolo fierb păcurarii '/.firul.    j
comelşiă. melcul, bonrelul. Varvis. comină, se numesc prunele băgate 111 căzi mari, ca să se facă vinars din ele. Bouţariu t. Haţeg, comlnţig, se zice prin Veresmort (1. M.-Uioara.), ce pre aiuri se zice : comin-tiu (d. e. Blaj şi jur), din convenţia, tocmeală, învoire, acord, convenţie — in scris. In Ş’oroştin (Târn.-M.) comintîu= cambiu.
                                 oomne, I. d. coline, cum se mai aude sporadic, — din magii. Konyha=culină. camoară, cimiterul, d e. „unde-i comoara satului Girişnl rom. condrân, larva gândacului de Maiu. Cioara fie sus.
condrâş, căprariu, care mână iarna caprele la muguri. Cfr. magii. Kawlâss = por-cariu. Comunic, de prof. I. Karşai. Prin Yeresmort (1. M.-Uioara) zic: condâş, aceeaşi.
conţ, (şi nume propriu de familie): „la tot natul, câte un conţ- de plăcintă"= la tot insul (omul) câte 1 4, '„, 1 plăcintă. Merişori, Jiu.          _
copac,—nu copaciu—arbor uscat, mare, înalt şi gros. Jiu. oopâiţă, la Tisa (1. Dobra) şi hodâiţă, Sălişte, Şprivr/. Ga!fia, o „motoşană11, un „foştomoc“ sau o motoaşcă făcută din scoarţă de cireş uscată de peste an, amestecată cu puţine paie, ca să se aprindă şi băgată între crăcii unei bâte spintecate. In săptămâna primă şi ultimă din postul Paştilor se suie mai mulţi feciori într’un vârf de deal. Acolo adună biere şi-l pun grămadă, apoi îi dau foc şi dela acela îşi aprinde fiecare copăiţă sa şi începe a se învârti cu ea pe deal la vale. pfină se gată. Cei cari rămân pe lângă i
                                                                                                              93
   foc încep a strigă: ..Benlrii. berrlrii. ■ fata (cutare) vrea să se mărite; să-i proptim concilii cu rămăşiţile dela copăiţă /“ Sau : „îi proptim conciul cu proaptele rămase dela fân peste iarnă" .şi : ,.să-i băgăm paie şi coajă de copăiţă sub ceap-ţâ, că n’are păr pe cap " Comunic. Kilv. Petruţoniu, stud cl. V. copcie de fier, scoabă de lier. Jiu. copilâţi, pui de cucuruz: „rupsei la copilei/ de prin cucuruz, copite Vălcănl rom. Selagiu. = hiribe (burete), coporâie coada coasei. Bran. coptă se face în fundul groapei de mor-mântare la dreapta s. la stânga, ca un „loculns", în care să se aşeze încă vre-un mort. Micuş. (Turda). In Ocolişul mare copta v. scorchină,=chiuâ, piuă. coptileţ la vatră, este locul cel gol larg cât poale duriui un om în el. Suciul super. şi jur. Someş, ccrciu, tufă, d. e. de arini, de mesteacăn
   f.  Oaş, v. şi la Şain. corcodi, a se—, a se sjătî, d. e. „nu te corcodi atâta !“. Giiri/hiii. Cfr. corco-tlanu = curcan, coardă, şi vândălag, se zice fânul adunat Jntr'un şir lung, care apoi se face boaglie.— V. S. Ioana. Gherla, cordenclu, la meliţă: bucata de lemn mobilă, cu care se ruj) lirele de cânepă. Iloiliş. 1. Huiedin. cordii, frunzele de varză tăiate şi fierte ca cu rechini. Bistra, Câmpeni, Lnpşa. corghienşl, (coardă, cordienci?). o unealtă din scândură lungă ca de 120 cm, lată de lo cm; la un capet e puţin mai lată ca la celălalt. Pe această unealtă de răsboiu Tac iţele. Cămăraş (leş Câmpie, corhă, ripă ţăpişă. din care tot într una se urneşte pământ. Suciul sup. Someş. Pe Jiu, la Uricani, zic: corhol, pl. cor-hoale, locuri prăpăstioase, ce se surpă: „nu lăsaţi vacile ’n corhoale, că se liu-roaie!“ ( liurluie. surpă), cori, a cori fânul, când începe a se usca a-l aduna. Varvis.
                                                                                                                           r
j
3r
04                                    ALKXIf VICItf
   cerinţei, socrii, când merg la nuntă: „ni, cum vin cori ateii cu 0 boi lu car!“ Vălcăttl rom. Selagifi. corlan, hornul (Inibura >, pe care iese fumul clin tindă. Ceaii, tleş. (t,'A 111 j>.) corlegeni, macriş. Voi In. corlăşi, macriş de câmp (Sărata, dela Negrilă) v. si: clococ.v.m şi ţ/lojdanii. ccrlâţ, pl. corlele, se minie.sc: I. ochiurile , dela iţe: Firele de ur/.ală trec prin cor- ' leţe. Yesa, I. Blaj, BâttşorF&giir.Sălişte.
   II.    scrijiet-ii s. cigele, de unde se leagă iţele. Aşchii eu! rom. Cluj. corleţ, o unealtă de răsboiii: o scândură, pe care se fac iţele, pre la Huedin; ear pe la Cămăraş tleş. (Câini>.) codlef. pri 11 Yttr- \ vh: cotlet.
 corlete, frământătorhil, pe care se pune covată s. troaca de pâne, când fac pâne. j Vidra.                                         j
 corliţă, ţarc de nuiele acoperit tot cil           I
   paie, pentru oi şi pentru capre. Ilotluc.        j
   G urgii iu.
 corlobaie, lemnul cel strâmb din ruda 1
   rotilelor spre osie: ab — corlobaie. I)eş. cornenoiu, rudaşcă (insectă) Clopotiva (Haţeg).
 corni şi coarne, pre Jiu şi /. Hnfey. se numesc căpriorii coperişului dela case; „am încornat casa“. coroabe, cartofi, crumpene. Fild miji. (li Hunyad).
    coşarcă, hămbariu s. grânariii. coşârlăie. v. corlan. Chincinş Târn.-m. COşbit. ]>oate I. d. cu jbit şi gujbit,--coşit, d e. mălaiul, când i se ia coaja şi e coşit. Jlal.şa, Sacărâmb. coşeriu: I. îngrăditura iu jurul locului, unde dorm viteir.; la oi se zice şi strimţ/fi şi coşerin. Vaşlab.
    II.   loşniţa, unde uscă (ei zic: .coace-) prunele. Sălişte. cosmoceală, amestecătură de mai multe mâncări la olaltă. 1'. »S\ Ioana (Gherla), cosoaie, cure Iu le de nuiele de salcă, cu cari se leagă cercurile de lemn pre buţi. Ibi.ytlorf. -- Pe la Ifodac (fîurghiu) e pe-jorativ din roş, coşoin, coşoaie: cuptoarele de grădele s. de căhale. cosomor, vreme moroasă, — întunecoasă, Abrud. Când scade valea, rămân bălţi prin gropile de undo au spălat aur cu ,.hnrcau, deci: cosomor—baltă, d. e. „apa stă aşa cosomor pă vale". — Cfr. mag!i. szomoru = trist, ooştiugul. un vas mai mic din scoarţă de brad îndoită prin mijloc, iar la capete cusută cu crenguţe de brad. Vaşlab. coşul, un instrument, ce se foloseşte la prinderea peştilor mai mici. Are forma unei inimi, oostomoc, legătură do fin, ca o porţie de 20 fileri. Bistra. costomooi a goinoloţi,--încurca: s. e. „nit costomci aşa ala, că n'o mai pot desface“ cot în VakUih, o mică peninsulă lângă vreo apă.
 cotâng&n şi cot&ng, fecioraş, ca de 11»—
    17 ani. Blaj şi jur. ootouşe, sângerete (mică cotcă?). Fild.
    d.    miji. (Reghin), cote, pre la Bălăuşeri şi Atfrişfeii (Târn. mic.) cămaşa s. iia inuierească: cămaşă lungă la copii. Cl'r. ital. cotta; lat. cotta şi cotfis = species tunicae V. Du Cange, coteală, sămbră, treabă, daraveri: „nu-ţi face coteală cu el!“. /feteaţi, Someş, coteneaţâ, coteţ de găini s. către!, cotreţ, cum se mai zice. Sălişte. ootfoaeso, ,»e cotfoseşte- se zice de per-
glosar i>e ctvixte diai.ectaî.E.
   Mia na, care se trudeşte in de ale mâncării, dar nu se pricepe. Ardeal passim. COtlan. o construcţie de lemn. de grădele, făcuta in partea superioară a tindei în apropierea şi deasupra hornului, ce iese din casă, ca fumul să bată mai întâiu in ea, apoi sâ iasă iu pod. K făcută ca şi coşul unei fântâni, dar cu cât se înalţă, se tot strîmtează. 1’as.sim. ooţoabă, guraliv, gură rea. -lin. coţob&râ, veveriţă. Poşaga rie sus. ooţobrele, porumbele. Retetuj, Someş, ooţoiă: la băieţi: „coţoiule! Nu te-am putut prinde, când mi-ai dus merele !“ Cărţa sâs. Olt. cotoroage. reci (aituri) de porc, Lwjoş.
   La Şain. picioare cotoi, nomol: „a fost mare cofos /ie rit!"
   V. S. Ioana, Gherla, ootrăuţă, şurţa dinainte. Turneu• M. Banat ootrinţâ. pronunţa dela Lăţnnaş, Verset = crătinţâ. ootrinţ, coci anul, ciorchina strugurelui.— Şard.
 ootruţâ: I. Vatra de sub horn, unde se face focul. II. Locul unde cade fânul din podul grajdului. Varcis. covraţi. I. buruiană înaltă, ca de l1/.-- "i., cu flori violete (ca ale rpejmei~), frunze lungăreţe, aspre, adânc dinţate. Femeile o folosesc la ciuruiala de uns perini. t'himUeln. Câmp.
   II.  viţele de curcubeta s. de bostan. Meri-şori-Petroşeni.
   III. ramure uscate, ce cad din arbori, d. e. „am fost la pădure şi am adus o crosnie bună de covruyiBran.
   ooxaoi, morbul de vărsat, liăchita, t’ui.-Sever.
   orao, se zice pre la V. 8. Ioana, ce pre aiuri: prepeleac. pre petici u ş. a. orâoane, aparat de fier, un cerc cu :i picioare, pe care se pun oalele la foc. Cârţa săi>. Făgăr.
   Crăolunul mio, Anul nou. Manărărie (Blaj).
   orâlţA o specie de bureţi. Creşte ca bu-
95
   reţele alb. numai faţa de asupra este vânătă-verzie. Munţii apus. crăeţi, peşti mici prin riuleţele de munte, ca de 10 cm. Ig., pe foaie sunt roşetici-gălbii, pe spate negrii, ftriat, Răcorită, Olt.
 eram. pl. cramuri: ..ţi-ai apucat cramuri bune". = toate edificiile ilin jurul căsii. Jiu.
                                                                         cramă, şatră in târg, unde se vinde l>eu-tură şi se adună oameni mai de rând, de-şi beau aldămaşele. Reteau Someş. V. si la Şainean. crambă, mica căsulie de bârne, in care ţin instrumente de băi, colibă, d. e. „dn-te n rrambă, că acolo-l trocu !“ ,,l)u-te în rrambă, de-o veni ploaia!‘; Bucium şasa. Pe la Moi/oş (munt. apus.) crambă se se zice colilia păcurariului. crâmpi, a se,—a se lua după cineva s. e: „M'aiu dus la stână şi sâ (.Tâmpiră cânii după mine, (le abia am scăpat intr'un fag!“ Bouţariu, Haţeg, cr&mpiţă (cu ton. pe â) incurcătură de fire la răsboiu; preste tot: incurcătură, necaz: iar ne-ai făcut o crâmpiţâ! Ardeal, passim.-Obs. crâmpiţâ se pronunţă mai mult: crânchiţă; pe Olt, Mărgineni, criîiigliiţă : a vint aicia, să ne facă vrătmhiţu = ceartă, încurcătură, erapatoriul, o tablă (masă) patrunghiu-lară, pe care întind aluatul=cărpătomi. Vaşlab-Giurgeu. crainic şi lingură, rociul de prins peşti. Brâtfâlău, Teaca. Cicuri., câmp. In tlhi-riş (Arieş) încă se zice crâsuic. orebult, beat de cap: „e, da ce-1 cu tiue?
                                                                          Eşti r.rehuit de cap!?11 Suciul sup. Someş, orep. despre animale: pier, mor, d. e. „avui 50 corculine şj toate au ne/nil.* Merişori Jiu. orep, (germ.) troaca, unde se adapă vitele. Voila Făgăr. Pe la Vi şt ea . creplfi. oreitata, colac la mort, făcut in formă de cruce. Intr’un cântec cătănesc din Copanri, Turda şi a.
   In loc de crestată lată
Jy
()fi                                            At.EXII!   VICII?
   Mi-a fost doba, păn la groapă! Tot a.şsi ! şi pe Să caş. cricală, tocană. Abrud. Pe Tărnitra-miră rrimltt est o tocană de ceapă. Kste şi verbul: a rtirrăli, a frige grabnic şi nu prea bine :      ,,îi mima' rârrălifă
crinălavăn, zamă cu carne ş. a. ui „cu !) feluri11 cum zic românele din Sun jitia <t Târn. mică. crila, „se duc cu crila“ = „cu gliiotora“ (foarte mulţi) in ('rijbttr Hruşeu cring, se pronunţă cu /, ce la ţara pronunţăm cu â: crânc. hnp.şrt. crişcă de bucurie = saltă. (Jlopofint, Haţeg
cristaciu (cu s din r,) pl rristrcp. rocifi, halău. de prins peşti, liniei/ şi jur, lUiUt ('ar.-Sever, crosuie, o legătură de lemne, cât poale duce omul cu spatele. Urmi. cruci, 17 snopi de grâu şi unul deasupra, care se numeşte popri. Vă! răul ruin. Sălagiu.
crump, pl. orumpi, cartofi, crumpene.
   (Utr. Seu. Bănat, cruşitul este operaţia, ce o fac la opincile din piele nelucrată. Se face cu scoarţă de arin şi de stăjariu, ca să samene ma; bine cu cele de talpă lucrată. Iftthic. (lun/liht.
cuc I. sângerete (sânge închegat cu ceva carne grasă de porc, băgate în rânza („moagăna**) porcului, apoi pusă la fum:
   „am mâncat sumă <le cnc“. Nncrich.
   II. plăcintă din germ. Kuclien. <!um-rîu-lui, Sibiu.
cucă, în jocul „tlc-n bumbii1' fac copii o gropiţă în pământ, şi în acea 3 găurele.
Hropifn şi i/ăurelelp se numesc „rură*•; „fft „ciicfl", să ne jucăm de-a bumbii". <!ărbnrit1 Aiud.
cuca, a—, a cucui s. a cântă cucul: cucu. Mi[e]rla cântă,
       Cucul ntcr't.
       Toii ficiorii Stau de ducă 1 <ihirlmw. I. Vingnrd. cucue, a cucui: când un om e 1 ><*n 1 sau
    ii   oslo somn şi clălină ilin rn/i, se zi cică curm'. (lltirhoiii, 1. Yingard. cucuie, în diverse» părţi ale* Ardealului, (ca d. e. Cicittl (Câmp.) Citrortt (Aiud) hmttt (Arieş s. a.) = cartoli. crumpene. cucurbetă turcească, dovleac, s „boslini de ţară". Drnsiiş (Haţeg), cucuruz sălbatic se numesc lăcrămioarele în Ohttbrt. Săcaş, cucuiă, a—, a umblă, la urat in ajunul Crăciunului cu „pizăra". (v. ad. vor.) (iiororuta Sălagiu. culare, pl. culitri. peşteră largă: „hai băgăm oile în ruhtrn de noapte’1, frimai. Jiu. Y. Şain la vorba rulă. cujbe, în Mănărinlr, I. Blaj. se numesc cele două lemne dela răsboiu, de cari sunt acâţate brâglele. Acele 2 lemne (cujbele) pe la Hăr/ău, (M Cioara) se numesc : manile războiului; în Vreri. I. bilaj: ciocane, culcată, măsură cu palma: degetele mânii lipite de olaltă şi aşăzată mâna pe degetul cel mic. Kx. „de tri palme şi-o nil-rută.'1 — t.. IfafMj şi Jiu. culişeriu. mestecătoriul de mămăligă.
    Vaşlttb. (liurgeii. cuptoriş, săpătură diu fundul groapci Ia o parte, în cari* aşază cosciugul. JJrrru (Mureş).
cuptorişte, casa coperită, dar păreţii încă nelipiţi Jlnlşn (1. Săcărâmb.) cuptoriţă, cuptoriu mai mic, făcut de-o parte lângă gura cuptoriului de pâne. Toraru-M. Bănat.                              .
   cură (curere) a — , verb. act. trans. prin ţ. Haţeg : „să curăm prescura**. Prin ('oroieşti zic, că „rtlmrţ/ă prescura** pe locul, unde a fost grâu, s. alte bucate „('ine vă rară pe aici ?“=vă face să aler-| gaţi. Jiu.
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE..
  cură (ton. pe ultima) „cură lată.“ = şăr-   '
  pariu-, II. cură (tot ă tonic) = brăcina- ,
  riu = curea. Şoroştin, Târn.-M. curaturi, grăunţele, cari cad prin ciur     i
  când se cerne grâul. Bistra, Câmpeni•     ‘
  Lupşa, Abrucl. ourcă, haina ce pre aiuri se zice frij, s-frijuri, cf. în-curca-re. Trestia, Hida.    ;
  curcubeu, neghina nobilitată s. domesticită, cu flori roşii curate. Bouţarin. curcumină=bibiţa, găină de mare. Ci-cudiu de Câmpie şi Sânger, Câmp.            1
  curechiu guşat, varza nedesvoltată, ere-    j
  şte numai în foi şi nu învăluie căpăţină; !
  la o margine sub foi în cocian—cotor— se face o îmflătiiră., cât o nucă. Astfel de varză se numeşte : şruşată. Riuşor,    \
  Făgăr.                                    j
  curaură, rusunoiu, pup, doţ la pâne Bu-ciunt, Lupşa. curt, găină curta = fără coadă. ClopotivaHaţeg.
97
curueso, croiesc. Intr’o colindă din Cea-nul deş.:
       Meşterii mă târguesc,
       Icoane mă curuesc.
  In colindă se mustră teiul cu bradul.) cuscreturi, oficianţi mai mici, subalterni: „Solgăbirăii stau acolo şi alte cuscreturi pâ lângă ei.“ Abrud. cuscru, petitoriu (la fată): „a fost asară la noi un cuscru, dar nu mi-o plăcut de el.“ Vălcăul rom., Sălagiu. cuştiubâ, a să—, a se „r,oşiil: când coaja mălaiului (s. a pânei) se desface de miez. Tot aşâ şi când „creşte“ pânea. Baru-M., Haţeg.
custură, firez, cu care taie scândurile. Lup,şa.
cuţu, se zice la câne, când il desmiardă.
  s. îl chiamă, prin Ardeal passim, iar cuţă, am aflat numai într’un descântec la vite bolnave, în Bistra :
       Că vine o cuţă breazâ Cu dinţii muşcând ş. c. a.
D
Dâbălă, „cea dâbălă“ — mârţoagă, cal rău, passim. Pe alocurea se rosteşte: dabilă, daghilă şi dâbghilă, V. şi la Ci-hac. Cfr şi magh. debella. dădăuş, spaţul, pe care „se dau“ copiii pe ghiaţă. Blaj şi Stoiana; prin Lupu (1. Blaj): săniuş; pe Săcaş şi în Cisteiid rom. (Murăş): dăniuş. dâgâli, metatesă din gâdăli. Vereşmort,
  M. Ui6ra.
dăhoiă, ase-, a se pleca s. închină într’o parte: „cum s'o dăhoiat clăditura!“ — (claia s. căpiţa de fân). Abrud. dăină, a s&~, a se legănă în huiţ (in , scrânciob); d. e. «Ieri toată ziua m’am dăinat cu scârciomu la gura văil.“ Uricani, Jiu.
dăinuş şi dăiuiuş, huiţ, cum fac copiii. Balşa (Săcărâmb), Orlat, Curţa, Olt; v. şi ţuţul.
                                                      d&log, ştreangul legat de căpăstrul calului. Bran şi pe aiuri.
dana vet e, picioică. Ciufud. dander, (Etim. da în dâră) poftă, voinţă, voie: „nu umbla după dtindăru lui!“ Uricani, Jiu. dăudăr, Rodna, ori-ce bărbat străin, ce vine în haine nemţesci (domneşti); d. e. „ce ddnder mai e şi acela ?“ Comunic
   I.   P. Reteganul. dârlogî, aţă de lână îmbrăcată în materie neagră, pe oare nevestele o bagă în păr, ca să arete mai gros. Bouţariu. dârloiu, buciumul făcut din scoarţă de salce. Siloaşul rom. M, S. Craiu. daunele, musca, „strechia“, care pişcă vitele şi oamenii; tăunul. Merişori, Jiu. de-a>dorl, „Pe de a dori“ — în viitoriu, pe anul ce vine. Ex. „Pe de a dori bagi-te la mine slugă?“ Lupşa. deal, la Negreşti, (ţ. Oaş) pădure: „mă
                                               :     duc în deal (Ia pădure) după lemne“;
                                               |     pădure îi zic la cea aşezată în şes, mai
                                               ^     cu samă, dacă e de stejariu.
 Analele A. R.—Tom. XXIX.—Memoriile Secţ. Literare.                                         7
ALEXIU VICIU
  98
  desant: ,.mi-1 deşanţ'1 (Bran) ini-e şod,     :
    îrni vine cu mirare: „mi-i deşanţ, când îl văd,—când vorbeşte*1.               j
  deşănţat, (pron. ghe) în zicerea: mi-i de-    !
    şănţat — mi-i jale, sum trist; „îi deşăn-   I
    ţat copilul — e trist băiatul. Ceanul deş. Câmp. Cfr. Şain. ad voc., cu alt sens. !
  deşdieura, a desghiocd: „la noi încă nu se deşdleură alunele**. Etim. des, de uva    1
    (cu ?•<[«). Uricani, Jiu.                   j
  desgubenat, adj. desbăierat, destrăbălat      '
    la haine; „nu umbla aşâ desgubenat, că      !
    te răceşti**. Cisteiu-rom., Bedeleu. desmiira (pron. desnyira), a—, a des-mierdâ: „a tot(7esmHraCfata“. Merişori,
  Jiu.
  despăşesc, (des, păşesc) păşesc înapoi dacă am trecut (păşit) peste cineva, j „Dacă cineva trece preste unul, care-i ; culcat jos, acesta nu mai creşte, de nu-1 i despăşeşte». Giorocuta, Sălagiu.          '   |
  devăsa: „griji să nu se devăsese!“să | nu se verse (vinul), din vas. Mogoş I (munţii ap.) diamant, strămătiiră, haras: „am o cârpă de diamant“ = năframă de haras. Ra-coviţa, Olt.                                  |
  diaveri, la nuntă, v. «givăr» (Bănat). Prin Giorocuta, Sălagiu: velfei. diesagi: „am rSmas cu picioarele în dlesagiu —- am dat de pagubă. Cfr. ital. disagio, neplăcere, necaz; stare a disa- J gio, a fi într’o stare— poziţie—incomodă şi „paiir d. di danari — a suferi lipsă de bani. Abrud. dlgmaiu, săculeţ, cam de 2—3 1. de bu- | cate: sunt multe dîgmaie la moară**. | llodac, Gurghiu şi Câmp. digozi, a-l îmbulzi, îmboţi pe cineva în unglieţ. Sându. Turda. Cfr. magh. do- j gonoz s. dogonyoz, bufneşte, înghioldeşte, | dă bătaie.                                   I
dintru-Iâle, reumatism. Câmp. Ch imit el- | nic. Prin Sălagiu acestcuvântînseamnă:       i
  nefericire, cias slab, zi nenorocoasă, d. !
  e.„azi, par’că-i dintru-Iele aşa-mi merge de rău.“ „Ielele“ in zicerea: „par’că-l
   poartă Ielele, aşa nu-i azi de I)ai-doamne**=nu-i de nici o ispravă, dioboroiu (cfr. diob, ghiob) ulcior de pământ, strâmt la gură, dar nu cu mai multe găuri, ci numai cu una. Ciugu-săl, M.-Uioara.
   „direge oala“: „stăi, că vine mama, să direagă oala1* = a-i face „slobozală1* cu „răntaş11. Crivobara, Lipova. dirică, „nu te dirică11, „dirică-mă mai bine*1 = râdic, înalţ. Munţ. apus. dărjâlă, coada de sapă, de lopată, de săcure; partea ce să ţine în mână dela îmblăcii. Clopotiva, Haţeg, dirvă, „i-a dat dîrva“ = i-a dat drumul. Abrud. Cfr. Cihac: dirvală; dirvări, boi la oi=„boefs de fatigue**. dlrză, râză. Lighet, Bănat, dîrzăre, tapete făcute din râze. dîrzări, chemaţii miresei, cari merg spre ospătare la mire. Bănat. discălat: „Ce mai boi discălaţi; cât ai dat pe ei?“=frumos (?) Cacova, Aiud, „Pădurile mari îs discălateu. doauele, mânile. Femeile se joacă cu pruncii cei mici (1—2 ani) zicându-le „bate doauele !“ = să bată’n mâni. Ghirbom şi pe Târnave, Câmpie, dobzâ, a—, a bate bine: „a tot umblat pe uliţe, până l-au dobeat bine.“ Csrtki-Gorbo, Soln.-Dob. docâle (d’o cale) şi docaliţă, odată. Ex. „am săpat mălaiul docale“ (odată), „am fost docaliţă la beserică, apoi am venit aici11. Tirşolţ, ţ. Oaş. dodă, I. lele, nană. Bouţariu, Caransebeş.
   II.  mâna, în vorbirea de desmierdare cu copiii: adă doda=mâna, passim. doloabă, scândură: „adăodoloabă să diregem uşa.11 Mogoş. dologit, neted, netezit. Când talpa săniei este netedă şi lunecă bine, se zice că-i dologită. Cfr. magh. dolog. Gurasada. domniţă şi domnişoară se numeşte şti-gliţa (paserea). Cean. deş. (Câmp ). şiTeuş. don, citernă, canal, scoc mare, apeduct de lemn, prin care se trece apa peste albia unei văi s. a unui părău, fie şi pe sub
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.                           99
   pământ. Cfr. doniţă care e diminutiv. Mitnţ. apus. dordoloşi ..apa ferbe cu dordoloşi" = în clocot. Sălişte. dori, de a—, în înţelesul: pe viitoriu, în anul ce vine: „în anul ăsta ară tu pă-mântui, de-a-dori îl voiu ară eu.“ Lupşa. rpe de-a-dori bagă-te la mine slugă-'. Ibid.
                                                     dorovăi, a se—, a se prăpădi, strică, despre vasele de lemn. Someş, comunic.
   I.   P. Reteganul. dornă, bolboană, bolboacă, d. e. „haidaţi să ne scăldăm, că-i gata dorna!Clopotiva, Haţeg. De aici „apă domită“, „a domi apa“. Haţeg şi Jiu. drăgăli, a se—, a se lăsă îmbiat s. a aşteptă să-l îmbiie: „nu te drăgălinu aşteptă îmbiat. Rodna. drâmboiâ, buciumul făcut din scoarţă de salce. Uifalău (1. Aiud). drlnă, bătrână gârbovită, care umblă cu băţu: Virica lu Marcu e (Zrddcî întreagă." Şonfalău, Târn.-mică. drâng, se zice la omul leneş:,, mişcă-te de aici drănguleSălişte. dree, plantele zlnelor „Dryades", nimfele     i
   apelor, pădurilor, Lemnea minor(?) Ca-     1
   litriche (comunic.) P. Reteganul.          j
   dreveli, a—, a murdări, în zicala: „eşti ca dreava“ = care umblă, de-şi murdă-        ;
   reşte hainele. Vereşmort, M-Uioara. drevi, piepteni de lână, cu cari femeile „drevelescu lâna. Nicula, Gherla.       j
   dric 1. maghiarism (derek) = centru, mij-    i
   loc: a tăiat trunchiul rocma pe dric       |
   = prin mijloc. Abrud.                      ]
   II- capital, „capul bunilorcum zic pe la Blaj, d e. „ama (acuma) dau          i
   numa’ camăta, că n’am să dau şi din dric“. Abrud. drlgâna, pe ţara Oltului = bibolă; la Riuşor(F&g&T)fiştigoaie, flueră (din coajă   j
   de salce) mai mare, care poate fi şi cu găuri.                                  j
   drimăni. punte dintr’o bârnă lungă şi        i
   groasă pusă peste o vale. Bouţnriu,        j
   Haţeg.                                     I
                                                       driughiu. ..ce mai dringhiii de omu = greoiu, leneos. Suciul sup. Someş, drob, plantă: »iledicago lupulina L.. care samănă cu trifoiul şi vitele lăcomesc la ea, ca Ia drobul de sare (T. Harşan, paroch în Chimitelnic, Câmp.). In Chi-miteinic (Câmp.) îi zic şi drcd. De sigur greşit Şain. Dicţ. un. explică cu „bobi-ţălu, arbust galbin din clasa leguminoaselor; Cihac cu: isatis tinct. şi rusescul drok cu genista tinctoria. droaie, doi pari, 2 prăjini, pe cari sunt bătute scânduri şi cu aceste cară pietri, pământ ş. a. (= targă.). Rîuşor, Făgăr_ dubă, coş făcut din scoarţă de cireş, are formă cilindrică, la capete iarăş scoarţă, cusută cu spini. In dubă adună cireşe. Cacova, Aiud. dube, piua, în care bat pănura Lupşa, Cimpcni.
 dadă, horneţul dela cuptoriul din casă, dela sobă. Lăţunaş, Yerşeţ. dudoiu bucium făcut din scoarţă de salce.
   Cârţa săs. Făgăr. dadnlean, talean şi motoloşi. Coroieşti (ţ. Haţeg) Uricani şi Merişori (Jiu) = tulei s. coceni de cucuruz sfârmiţi, dar şi nesfârmiţi. Ex. „îmi dai 2 mierţe de duduleni = 2 mierţe (feldere) de cucuruz „cu tuleul“, cum ar zice Blăjenii. dndareaţă, oala de lapte; pl. dudurefe.
   Răchită, Car.-Sever. dnguleţ, locul de pe vatră in tindă, unde fac vara focul: „du-te, fă focul în du-guleţ“. Presaca, Săcaş. Pe Ia Ghirbom (Aiud) se numeşte budureţ şi are păreţi de lut in formă de semicerc, dnlac, = dulap. Lăţunaş, Yerşeţ. dadaraz,prostalău hălăoiu: „băiatul ăsia-i un dudiiritz“, nu-1 poţi pune la nimic.’4 Şimon 1. Bran. daldoacă, vâltoare, bolboacă (?). Romoşel, Orăşt.
 dumneşte, (dumnyieştye) Jiu, miroasă puţin: „cam dumnieşte carnea ahasta, dar nu>i bai, că am gloată multă, şi odată (= curund, în scurt timp) se pe-trece“. Merişori.
100                                     A  LEXIC  VICIU
durăitoare, cârţăitoarea, cu care sparie paserile. Săplac, Oherla. durcă, pl. durei, bumbi pe vesta ţăranului: „Ce durei frumoase!11 „Câte durei ai?11 Coşeiu. durloiu, un fel de fluier, făcut din coaje de alun. Săntioana, Gherla, dnruiele, jintiţa, ce rămâne în fundul căldării, după ce fierbe zărul şi se alege urda. Coroieşti (Haţeg); pe la Păroşeni şi Uricani, Jiu, aceaş jintiţă se zice
                                                               ligurt şi bamburi; iar jintiţa se facc din lapte dulce fiert şi urdă într'insul. drujincă, felie s. strujea, d. e.- de pâne, de caş, de pământ, ş. a. Reteag, Soinoş. duruţ (magh. darocz) suman, ţundră. Lu-!’/oş, Betta.
dustuşi, a află, Abrud, comunic de A. Lazar.
duvan, pre aiuri duhan, de unde: duhănî în tot Ardealul, tăbac, tutun. Lăţunaş, Verşeţ.
Earba codrului, mătrăguna. Vnila, Fă- I erdăpane, crumpene, cartofi, germ. Er-
  găr,                                           j                     dăpfel.
                                                                      F.
  Fâcie balercă, budîe, burie. Orăşlie, Jiv.     j
  facaluită, fasole —, frecată. Vaşlab.          \
  făcut, fărină de cucuruz muiată în apă pentru puii de galiţe. Ghirbom, Vin-         ‘
  ţfard. Pe aiuri se zice păpălău. Cârfa. săs. Făgăraş. Prin Haţeg: papă; în           j
  Agrişteu, Târn -m.: tiricariu; aşâ şi tn     j
  Tâmpăhaea (Aiud); în Racoviţa, Olt:          j
  smintit. Pe alocuria: muietură (Blaj).       !
  fălceriu, medic: „a venit fălceriu în sat,     j
  să ultoiască pruncii11. Tomnatic de sus      i
  (Baia de CV.); e germ. FeUlscher, care       :
  s’a introdus şi în 1. maghiară: feleser.     !
  Homânul l-a derivat însă din falcă, fălci,   '
  fălceriii.                                   I
  făraş, o unealtă de casă, pe care se iea       ‘
  gunoiul şi altele. E ca un vătrariu, qua-    j
  <lrat, cu marginile ridicate. Braşov.        j
  fârcitură, căpiţă de 4—5 cară de fân.
  Măiţjău, B. Hunyad şi llisiua, Soln-Dob. fărşingari şi fărşingoi, masce,—oameni       |
  cari în sara de prinderea postului de        ;
  Paşti se Îmbracă in haine de paiaţe şi       j
  umblă dela o casă la alta. (Cfr. magh.       I
  fersing). t. Abrud, făşchlată: „vacă-I totă făşchiată“. are vergi, urme de împunsături cu cornul;
   prin Sălişte şi Răşinari: jeruită. Boian. făţoiă, faţa de masă. lood, Maram. fădie, gust: „mâncarea ăsta n'are fedfeiu Vidra de jos. felează, felezâu, = felezitoare (o unealtă economică, ca o mătură lată cu coadă lungă de lemn, cu care aleg pleava din grâu la îmblătit). Mărgineni, Olt. felelgos, adj. om, pe care stau rău veşmintele. Suciul sup. Someş, ferec, ferecă, a-1 numi fericit, a-1 ferici, fericesc. Protopop. Vlassa din îndoi (1. Turda): „ţi-aş fereca lucru dacă.., dar aşa nu ţi-1 ferec!" Comunic, preut llio-viciu.
feşteli, prin Bănat: Răchită, pronunţă: feşceli, a se murdări, a se întina, d. e. „tot m’am feşcelit cu imălă11 — in'am murdărit cu tină. feştili. lemnuşe, chibrite. Torontal. fetea, „de a—“, înzădar, d. e. „de-a fetea mi-ai luat inelul, că tot (—totuş) nu ţi-l las11. Haţeg, Uricani, Jiu. Cfr. magh fity — sfârlă. fidirăie, pron. fighi., crumpene, cartofi.
   Murăş-S. Ana. fifionat, nici când, în veci: „la mine ’n
GLOSAR Dlî CUVINTE DIALECTALE.                '       Kjţ
   casă. flflonat se nu mal vu“. Suciul sup. | Someş.
 fige, smochine. Gioroeuta, Sălagiu. finanţ, cuptoriul din casă. Craifalău, Târn.-mică. firisău, firez. Rttşor, Soln.-Dob. fiştigoaie, cimpoiă făcut din scoarţă de salcă. Şinca vechie; prin Voila (Făg.) fîştigoie, un băţ mai mic. fiţă, peşti mici. Răchită, Car.-Sever. fitiilâu, (Cfr. fetele, ,,fet61io“ !) omul, care se mestecă în lucrurile femeieşti. Varuiz fiulâre (pron. hiulare) speteaza, ce împreună jugul cu policioara şi cu aceasta închide spre rudă grumazii vitei înjugate. Jiu. flamă, uscăciune, călduri mari: „la noi nu s’a făcut nimic, de atâta flamă!" Tilr (Blaj); iar Grama Onu din Sâncel (Blaj): „atâta flamă de om '“ — mulţime. Aşâ şi in Lupşa (munţ ap.) „mare flamă de oameni au mers la munte". Tot aşâ şi’n Uifalău (Aiud : „Atâta flamă de copil se scaldă, de nu poţi duce apă (“comun. Laur. Radu, ci. V-a. fleci, a se — I. a se bătuci şi sdrobi: „toate prunele s’au ftecit“ = s’o făcut fleaşcă, cum zicem prin Blaj. Răchita, Car. Sever.
 II. fleci, a—, a tăiă bucăţele, s e. Du-te de fleceşte cu toporu carnea asta. Bouţariu, Haţeg, fleţ, „fleţule!“=hăbăuc. Clopotiva, Haţeg. Cfr. „moto-flete“, aceeaşi, flintic, limba dinainte Ia cioareci, prin care intră curaua, ea ţâne şi „obloanele14 s. ,.prohabuil. Ohaba, Săcaş. flişcdie, un fluer din salcă, făcut ca jucărie copiilor. Pe la Nicula (Gherla) flis-coafe. Sălişte. floeră (cu o Intonat) fluerul s. fluera cu 6 găuri. Răşinari, Lupşa, Bistra. Bouţariu (ţ. Haţeg.) floare de noroc, samănă cu guşa porumbului; codiţa frunzei, unde se împreună cu trunchiul, este roşie. Ghir-bom, 1. Vingard. floarea şerpelui, volbura. Convolvula se-pium Bouţariu.
  i
  i
  I
  !
  j
  i
  i
                           floaşcă, foaia de cucuruz, ce se despoaie de pe tuleu (de pe ciucalău). Lupşa. florea, mierla galbină. Voila şi Cărţa, Făgăr.; iar prin Racoviţa (Olt) se zice: flueraş.
 flori domneşti, garoafe. Mărgineni ş. a. Olt.
 foăcâle, Boeiaş, Târn-mică, forminantc, Sebeş; fitile, Toracu, M. ; = chibrite, lemnuşe.
 „foc viu14 (: pron. jiu) bubuţe mici pe trup şi pe limbă, ca vărsatul cel mărunt. După ce iea căldarea de pe foc adeseori se obsearvâ pe fundul căldării rlin afară nişte schintei aprinse, acele încă se numesc „foc-jiu44. „Să lingi de pe căldare focu-jiu, c’apoi ţi-se duc de pe limbă puşchielele!44 Şonfalău. foacle, pusdării lungi şi mai groase, cu cari aprind „lampănulil spre a cruţă lemnu-şele s. chibritele. Nocrichiu. foi£ş* vale cu apă murdară. Roşia Abr.; la Lupşa: un foleş (folyd, folyns ?) de ploaie.
 fol, obeada (la roată). Coşeiu. folări, pieptariu de piele. Lăţunaş, Verşeţ. folomoc, golomoţ şi gomoloţ: fac hârtia folomoc=o adun, ca un golomoţ. To-racu.-M. Torontal. forfecă, colac la mort în formă de cruce. Bran.
 forfoi, în zicerea: îi mai cu forfoi (cam ironic)=mai cu vilfă, pompă, solemnitate. Peste tot forfoi—ce e mai de frunte, ce are avantagiul (să nu fie germ. Vor-teil (?) avantagiu, folos, câştig). De aici inforfoiat, mai ales în gen. fem. Infor-foiată, cu mare pompă, umflată. Ardeal, passim. formânie, german, plată de cărăuşie, de transport.—Şoroştin. Târn-M. formonanţe, Luşca (I. Năsfiu/Z)=chibrite, lemnuşe.
                           foroăme, bătaie grasă: „capeţi tu foroame, numai să vfî acasă!44 „dă-1 foroame!“ Bistra, Abrud. fosă, şanţ, săpătură, lat. fossa. „când am vinit, am căzut într'o fosă!" Bănat.
10_>
AT.KXIU vicir
  foştomdc, şomoiag, sucitiiră de paie:          ;
  „acum fii un fosfomoc şi freacă caii“.       j
  Tor a fu M.
  frăguţe, fragile de pădure. Bociu, Hu-         j
  iedin.                                       !
  frângătoare, unde bat cânepa spre a se         '
  putea melinţâ. lliuşor, Făgăr.               j
  frăteano, (frate-a nost?) prin Sălişte'.       j
  „un te duci frntedno?1'                     '•
  frigătoare, Ierul dela cuptoriu. Jliu.şor.     •
  (Kâgăr.), Sălişte.                           i
  frnntariâ, o bucată de barşon (catifea)        !
  ca de 5 cm. lată, 40—50 cm. lungă, care      j
  o leagă femeile pe sub căiţă, ca să nu       !
  iasă părul de sub ea. Kiuşor, Făgăr.         i
  frijuri pre alocuri: friş, frij __ mânecări    |
  de pânză. Târnava mică veşmânt feme-         ,
  iese din lână văpsită cu negru şi roşu;      i
  ajunge pân din sus de genunchi şi-l poartă mai ales iarna. Dridif, Olt. fnfează, un fel de lampă mică, fără sti-       i
  clă. Rîuşor, Făgăr. Poate de aici este numele de familie: Fufezan (?) fnlcel, fiilcet, sG numesc prunele uscate      j
  (prună „coaptă") calde încă, atunci când le ieau de pro leasă: „dă-mi câţiva ful-  !
  cei!;< Rîuşor, Făgăr.                        j
  fulger, tortoţelul din trifoiu. Bouţariu.      I
  fund, cărpătoriu, pe care pun mămăliga Abntd, Bistra.                            I
  Găbueso, găbuire: „sa nu te yăbwrtscă“ , = să nu te afle. Vaşlab, Giurgeu. Pe la Vurviz unul face rău altuia şi acesta-1 ameninţă: „las’că te găbuesc io undeva!11 = te prind, capăt; cfr. cap-Sre. gădin, (Cih. şi Şain. godac) purcel de un an, măscureuciu. Suciul siiji. Someş, g&dineţli, s. „ziua lupului“. Sărbătoare poporană, o zi înainte de prinderea postului de Crăciun, apoi urmează ziua de prinderea postului, iar a 3-a zi se ! numeşte; „r/fidi netele ce! şchiop", în l-a zi din postul Crăciunului. Jiu. ffâf, covată mică rotundă. Suciul su/ier. ■
 fundeiu, pe Târn.-mică: funduc, ^ aşternutul de paie, pe care se face stogul. Uiuşor, Făgăr. fundoare, firidă - rferoastă orbă“ cu uşi, cari se deschid în două laturi şi în mijloc este o poliţă. Milnş.-M., Câmp. fnndurâi, jintiţă. Aţ/rişteti şi jur, Târn.-mică. Cfr. ir. fundardj .— lapte acru (Glavina), Maiore.scu şi Bvlian: funduri!., Venef. fondării>/; ital, fondiyliuolo Bodensati!.
 fundurie, podi na la „pătulul“ de fân. Când se gată fânul din pătul, de rămâne numai ca un „purculete11 pe „fun-duric“. Uricani, Jiu. furoăriu, furca de fier. Clopotiva, Haţeg şi Jiu. fuşchea, — puşchea:
   Mi-s’a făcut o fuşrhea !
   —  Când ? — Amu!
   —  Pthil, thii. amu să peie!
   —  Mi s’a făcut o fuşchea!
   —  Când? Amu ş. c. 1. — (descântecul fuşchelei). Vaqlab. Tot cu f — p şi in Bouţarin, Orosfaia.
 fuşcioio, obârşia, de unde isvoreşte un râu: „dute pe pârâu în sus, păn’ ajungi la fuşcioic, că acolo-i apa tare rece“. Bouţariu, Haţeg.
   Someş Pe aiuri (Ardeal, passim) gâful este o măsură ca de 3 1., cu care iau vamă la moară, gâgău, mâncare făcută din mămăligă rece, taiata bucăţi şi prăjită in unsoare. Ardeal, passim. gaicâ (dimin din r/a ie (?) într'un cânt pop. din valea Hafeţ/ului:
      Fata popii din Vălcele Dă la feciori floricele Din fundul grădinii tele !
      —        N'are r/aica flori de dăt. gălătuş, 1. Turn.-mică. d. e. Agrişteu,
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.
103
   pumni pe după cap: „să nu-ţi dau nişte gălătuşi /“
   II. un bicaş, cuarţ; „aşa m’a lovit cu un gălătuş, de m’am coşit de spate“. Vereşmort. M.-Uioara.
   III  Tot acolo: gălătuşu de brânză = co-coloş mare, îndesat, bulz de mămăligă cu brânză la mijloc, adecă gâscă, cum se zice prin Agrişteu. Târn.-mic. gălbinuţi, bureţi buni de mâncat, de coloare gălbuie, gâlmă 1. d. dâlmă (?) coaste. Bran. gâmbură, locul, unde fug cei cari au bătut ţăl în jocul cu mingea de-a “tria lunga11: „pune lemnu ala într’un muşu-roniu, ca să vedem mai bine, unde-i gam-bura“. Bouţariu, Haţeg, gândac, şoarece. Clopotiva, Haţeg: „mâţa a prins un găndacli din câmără“ Pe la Sudul sup. (Soln.-Dob.) şi passim: gândac se numeşte şerpele. gară, în gâcitura:
     Săracu, ca racu,
     Vara mult bine face,
     Iarna sub gară zace, — probabil: stra-şină, căci în ghicitură se înţelege meliţa, care iarna stă sub straşină, Hususâu, Târn.-Mare. gârbă, vântura şurei. Velcheriu, Şeulia, (Câmp.)
gârbeşte — latră. Pe Someş „gârbeşte, ca cânele*1 — latră. Prin Maramureş, în-tr’o gâcitiiră din Vişău:
     In pădure naşte, în pădure creşte, Vine acasă şi gârbeşte. (meliţa). g&rbovene, partea peciorului dela ge-nuchiu în sus. Bouţariu, Haţeg, gârclean, în Bănat I. d. gârlan şi găt-lan, cum se zice prin Ardeal, gargalâie — când taie porcii şi-i pârlesc, atunci se zice, că fac gargalaie" Ital. gar-gagliare—= verworrenes Getose machen, strepitare gridando e cantando, vociferare, gargaglidta—Get6&e von vielen.ru-more che fanno molti parlando e cantando insieme; vociferatio. strepitus. gârgâllţ, adj. mâncăcios, om, care caută
  prin toate oalele; şi „vitele-s gărgdliţe s. gârgălicioase. Ţagu M. (Câmp), gărină, Stei, t. Haţeg., pădurea tăiată.
  Cfr. râd. celt. Gwara. gârişte, luncă, rât, fânaţ. llachita. Car. Sever.
gârlij, la ltiuşor, Făgăraş, -= gârliciu. gâscă, mămăliga adunată bulz, cu brânză la mijloc. Agrişteu, Târn.-mică, şi Fiseş, Cluj.
gât, miel, ied. Sudul sup. Soln.-Dob. gătit, a găti, am gătit--am gătat! „Am gătit, D-le Părinte, . . cumpărai bou hăluia de soţ la al mieu; mă, nu mâncă, nu bea, stă aricit, n’are loare (poftă de mâncare). . . gătii de tot!“ Jiu. găurariă, I: lopăţica cea găurită, ce se bagă prin „amnariuu, la răsboiu (stative), ca să stee „tlarau (chiara) Întinsă. Ardeal, passim.
  II. instrumentul de fier, cu care se fac găuri la opinci; este rotund, la un capet, ascuţit şi găurit rotund. îndoi. Turda.
găvădună, Bociu (Cluj) = văgăună, gro-până.
găvăn, blid mare, din care mâncă ciobanii. Bran. gâvet, păduchi: „doar nu eşti plin de gdvet ?u — O rană încă se umple de> gâvet-, deci: vierme, insecte. Jiu găzdăriţă, econoamă, „gărdăriţa-î mână lungă11, proverb d. Toracu-M., = „lungă 'n deşte“, cum zic Ardelenii, gearmăn, furca dela fântână. Toracu-M. Torontal.
gemănare, pl. gemănări, lemn cu 2 cra-piţi, cu două ramure gemene. Merişori Jiu. In Mogoş (munţ. Apus.) se zice: gemănariu, pl. gemănări, aceeaş. ghelebe, cuvânt de batjocură, ce se zice unui om moale. Cislelec, Câmp. ghîjâriu, stejar tinăr, un tufiş de stejari. Detta, Timiş.
        foile desfăcute de pre tuleul (ciu-calău) de cucuruz. Bouţariu. ghilţ, germ. Filz, pâzlă: „pălărie de ghilţ“. Clopotiva, Haţeg.
101
Ai.EXir vicir
  ghiob, pro aloruria pron. diob, = şteand.
  1’, intru
  ghiolbană, cochetă (?). Intr'un cânt. pop. din Beteag:
  Măndruliţa cea ghiolbună,
  Merge sara la poiană Şi dă sare juncilori,
  Huze moi voinicilor, ghtţi, miei s iezi mici, ca nuine colectiv, dar zic şi miei. Suriul sup. Sol.-Dob. ghiufe, magh., Ardeal, passim,=chibrite, lemnuşe, aprinjoare. ghinză, o trupină, buturugă, groasă,             ,
  plină de noduri, care nu se poate des-         '
  pică; de aici: ghiuzit = adunat, sbârcit. Lupşa, Jiistrn. Jiuciwn-şasa. ghivdz, (la Şain. ghiviziu) roşu Închis, „trandafirul acosta-1 ghivez1'. Urmi.            .
  ghizdav, d. e. vine cineva tot ]>louat şi-i      I
  zice cam in glumă: „esti ///i»>rfay“ = frumos, mândru. (/. Abrud).                       1
  gimbir, o Invălitoare de cap pentru femeile căsătorite, făcută din borangic. Hrat/ov şi jur. gimone, prispă, podtnol Iu jurul cu]>to-rului din casă. Toracu-M. Torontal.              j
  gin, răzuş, o uneltă de fer, ce o folosesc       !
  lemnarii la găurirea pătrată a lemnelor,       j
  Jlărgău.                                       J
  gintâlău, un disc de lemn, cu o coadă înţepenită la inijoc; cu această unealtă sfarmă laptele incliiegat în putină. Suriul xiip. Soln.-Dob. gitarlu, .suştariu. Giorocuta, .Sălagiu. giubră, pieptariu de piele, fără mâneci.
  Toracu-M. Torontal.                            ■
  glvăni. a divfiu), a vorbi, liănnt. givăr, frate de mireasă. Se zice şi otffal.
  Cfr. sanscr. devr, litv. deicerm — mariti frnter. Bănat. I)e aici givăriţă, fein. soră de mire. lbid. glag, pl. glaguri, capetele stradelor, colţ de stradă „casă In gltiguri'1 Cfr. slav-illava, căp. lAţimaş, Verşeţ. glajia, din eclejia .si aceasta din lat. ec-r/«wi>«=heserica. pământul, ce se ţine de „porţiunea canonică" a besericii. L'lo-pntiva, Haţeg.                                   I
 glang: „n. n. a bătut cotca (uiingea) (/lang* = sus, „cur" „aruncă piatra gtaug “ Car o va, Aiud. glinţă, un popic, cu care se joacă tinerii In lipsă de cotcă. Şoroştin, Târn -M. gloată, familie: n. n. n'are gloată,—e numai sângur*\ Formulă de salutare, când intră în casa cui-va : „măi, da mâi, avem gloată in cuxă ?“ apoi dă „bună ziua.“ Jiu.
 glogozălă, imbulzală, de lume multă, popor mult, ce te aduce in confuziune. Cred, câ silaba glog este din vlog (vul-gus (?|. Vereşmort, M.-Uioara. glojdân. (v. şi clococeni şi corleşi). Mărgineni (ţ. 01t)=macriş de câmp. comunic. Negrită. goadâră, germ ftatter, uşă de laţi s. de scânduri. Nocrirlt. goagă, necaz, nefericire. Coşeiu, Soln.-Dob.
 goanţă, pietricică rotundă de cromeno. Bouţariu.
 goarneşă, o specie de struguri buni, figurat: „ai spus-o !/oarneftă"—o minciună cornurată. Jidveiu, .Şciw/«/«M,Târn. inică. goaţe, cartofi, crumpene. liosna, 1. Zălău. godină, purcel mic. Teara Godje se numeşte la noi mireasa. După ce mireasa se sue în car, la care sunt 4 boi, toate fetele, cari se sue In car cu mireasa, Ii cântă următoarea cântare : las (ia-ţi) tu, godje, ziua hună,
     Dela tată, dela mumă,
     Dela fraţi, dela surori,
     Dela grădina cu flori.
     Dela fir de busuioc,
     Dela fete, dela joc.
     Dela fir de tămâiţă,
     Dela fete din uliţă.
     Trageţi boi,
     Trageţi nevoi,
     Că nu trageţi lemne groăsă,
     Câ trageţi mireasa voastră.
        Ladroman, Târn -mică. goge In exclamarea:           g(njr-=.ori cum
GLOSAU DF CUVINTE DIALECTALE.
  (Bănat)-, prin Torctcu-M. Torontal =         |
  chiar aşâ.                                   j
  gogi, „în gogi* un joc în 4, 6 şi în 8, ce     j
  se zice pre aiuri: „de-a poarca“ (d. e       |
  Blaj şi jur). Rîuşor, Făgăr.                 i
  gogi, a-, fetele ieau rămas bun delă părinţii miresei după cununie, passim. Pe alo-curia are alt înţeles: se zice cătră copii cari şed pe vatră lângă foc, fără să fie       i
  morboşi: Ce tot gogeşti acole ?“ Trestia     ;
  (comit. Huniad.), Ercea mare (Câmp). gogoaşe, cartofi s. crumpene. — Rîuşor.        ;
  Beclean şi jur, t. Făgăr.                    ;
  gogoneţe, prune f/.=specie, ce se zic şi       ;
  culducuţe, mici, rotunde, vineţii, se coc    >
  prin August Racoviţa, Olt; pre la Rîuşor, Făgăr. se zic coconeţe (prune), goliman, adj. rău îmbrăcat. Suciul sup. Soln.-Dob.
  golomoaţe, poame necoapte: „nu mâncaţi atâtea golomoaţe, că v’iţi betegi.“ Fildul miji., B. Huniad. golumb, porumbel, porumb. Iancahida.
  Torontal (Bănat) şi Lăţunaş, Verşeţ.         1
  gâmilă, o grămadă de petriş, de prund. Bănat.
  gomolocâ, a—, a gomoloş'i=a adună la           ,
  olaltă: „ce gomoloceşti hainele acelea?"     !
  Lupşa.
  gomoni, a se- , a se înţelege între sine în mod confidenţial: „T. cu G. au eşit în grădină şi acolo s'au gomonit, la olaltă.“ Feleiud, Aiud.                --
  gongălău. gândacul de Maiu. Bouţariu.          j
  Zăicani.                                     '
  gorgâne, gropi. Petea, Vaidei (Câmp.)
  Oarba (1. Murăş). goroniţă, sămânţa de goron, mai măruntă decât ghinda de stejariu. Ţ. Oaş. gospodă, în înţelesul de larmă, sgomot:        j
  „ce mai gospodă face!“.                      i
  goţă (rar) = zi de post: „goţa S.-tei Mării“.  !
  Suciul sup. Soln.-Dob. goţoiul, I. este feciorul îmbrăcat, în       ;
  ziua de sf. George, în frunze de stă-jariu şi în coajă de arburi, cu o sabie de   j
  lemn in mână. Aşâ-1 dtic feciorii prin       i
105
  mijlocul satului şi oamenii îl udă cu apă. Ni rula (Gherla), Micuţ, etc.
II. In Cliiaduşi Târn.-mică. 1. D. S. Măr-tin, goţoiu se numeşte feciorul, care grijeşte de perinile miresei, să nu cază din car: „pleacă caru, unde-î goţoiul, să grijască perinile, să nu cadă“. grăbghltă, o plăcintă făcută de mălaiu sau din aluat de pâne, coaptă pre vatra cuptoriului de pâne. Lupşa; în Roşia se face cu unsoare, grăbiţăl, pron. grăghiţăl, (cu ton. pe uit.) lipiu copt în grabă, când fac pâne. Pe aiuri zic palaneţ. Bosiaş, Târn.-mică. grampiri, cartofi, s. crumpene. Bărgău. grâtil, lesele de nuiele, ce se pun pre loitrele carului. Voila. grind, un loc mai ridicat dintr’o livadă, unde nu se produce nimic; sinon. grin-deiu. Voila, Făgăr. gripcă, răzătoarea, cu care rade aluatul rămas pre troaca s. covată. Voila. griv, pestriţ, în proverbiul: „sunt mai multe căţele grive“. Uricani, Jiu. gri va, nume de căţea. Este şi proverbiu: „E departe griva de iepure!“ Râjnov, Braşov.
gr o, prin elisiune din guro, gură: „Ion nu-I acasă, gro /“ Sebeşul de sus, Olt. grohote, ruine astupate în pământ. La sing. grohot. Haţeg. Pe Jiu, d. e. la Merişori = grămada de pietri. Aşâ şi în Mogoş-Cojocani (Munţ. apus.), gros, I. în Mogoş-Cojocani (Munţi ap.) tăietorii pe care taie lemne la casă: „meri, adă lemne dela gros11.
   II. Un lemn mare doborit la pământ: „E gros mare, de abia trecui peste el“. Jiu.
groşitâriu, substitutul gornicului de pădure (pădurariului), care capătă o mică plată „groşite", a 2 cr. (4 fileri) la zi. Răchită, Car.-Sever. grui, un lemn la sanie, de care acaţă ruda săniei. Lemnul este băgat cu un capăt în opleanul dinainte şi la mijloc îi cusut. cu un cuiu de crucea săniei. Că-măraş deş. (Câmpie).
106
  gruios, peziş: „locul ăsta-i tare gruios.“        [
  Vărmaga 1. Săcărâmb. grumbe, la S. Uifalău, Cetea (Aiud.) ş. a      j
  1.  d. grumpe, cum se zic prin Şaldorf,        :
  Târn.-M., Stipădure şi jur, Târn.-mică. gub, căput scurt de pănură, mai ales de        j
  coloare neagră. Pintie. Cfr. guba.             j
  gudă, căţea, Mărgău. Huiedin. Prin Bihor, Beiuş în sens figurat.                         |
  gugiu, căiţă pe capul copiilor mici. Voila        !
  şi Grid (Olt). La Curta sân (Olt) e făcută din pipirig ca şi o căiţă a copiilor, gugu, bulz de tină găurit la mijloc mai până dincolo, cu care se joacă copiii de-a pocnitoarea. Vereşnwrt, M.-Uioara. gujulii, goange mici, insecte (păduchi):
  „Ce te scarpini atâta, doar n’ai gujulii?11 Pe Someş numesc gâze deosebite insecte mici, al căror nume nu-1 şliu. Beteag.
  gulie, un popic dş lemn cilindric, cu care se joacă copiii, în loc de cotcă, când se joacă „in gogi“, sau cum se zice pre aiuri (Blaj) „de-a poarca“. Bîuşor, Fâgăr. gurgoiu, locul, unde se întâlnesc trei căi. Dridif, ţ. Olt.
                                                                                                       H.
  Habă: „s’o adunat fetele şi feciorii la habă“     I
  = şezătoare. Giorocuta, Sălagiu.               j
  haboca, cu —, cu sila, cu forţa: „l-au luat casa cu, habdca“, s’au sculat asupra lui cu haboca“, „l-a luat cu habdca“. Stoiana, Someş, habadir I. scurt mânecariu de pânză.
  II.  valul de pânză întins la soare. Câmpeni şi jur.
  III. In Bistra: căputaş de pânză albă,
  închis dinainte, având o gură (apertură) numai cât încape prin ea capul, când o         j
  îmbracă; 11 poartă peste peptariu.             !
  hăciugă, fagul tăiat, aşâ cum taie sălcile,       ;
  de cresc nuifele, pari. Tot insul are hă-      |
  ciugă lângă casă. Merişori ş. a. Jiu.          \
  hăgaş, şi hăgâş, (poate din magh. vâ-             ,
  guri, a se—, a se sui, urcă.
  Hai guriţi-vă încoace,
  Să mergeţi la cununie,
  Până-î popa ’n liturghie11. — Abrud şi jur. Mocanii zic: gui, cu acelaş înţeles, gurzuiu, Densuş. De aici şi verb. a în-gursl, passim. gust, sincop. din îngust. Intr’un cântec cântănesc din Sându 1. Turda:
  Pita neamţului hei (cea) bună,
  Câţi o mancă, toţi suspină,
  Că-î dulce la frământat,
  Şi amară la mâncat Gustă ’n coajă,
  Lată ’n miez
  Cât ce o capeţi n’o mai vezi.
  De când în Bosnia am intrat,
  Pită moale n’am mâncat Nmna prefontu uscat,
  Cu picioru frământat! gută, picătură, picur de apă: „m’a plouat de m’a făcut gută de apă“, a zis un bătrân din Zgribeşti, Bănat, cătră d. Po-şiar, teolog în Blaj.
  găs) = surpătiira pe spinarea muntelui făcută de povoaie. Bouţariu. hăgău, loc spălat, mânat de apă, loc stărp. Suciul sup, Soln.-Dob. Cfr. magh. hdgo.
  halâu, poate 1. d. valău şi vălău, cum în multe locuri să zice, din magh. vdlu, troaca porcilor, d. e. în Fiseş, 1. Gherla.
  hâlbe, lături. „Ce le-om da la porci?
  „Hâlbe“. Ţagul. M. (Câmp ), hâlboacă, hâlboană = bolboană, bol*
  boacă, adânc la ape. passim. Ardeal, hâlduri, cânepa dintre cucuruz, cea care face sămânţă. Şpring. V. Şain. halădn şi Cihac, pag. 121. Pe la Varvis pronunţă: hălddn.
GLOSAR DE CDVINTE DIALECTALE.
107
 halfă, o parte, o samă: „o half/i să în-voesc“. Cetea (Aiud). hâltav, murdar şi mâncăcios, ca porcul.
    v. şi Cih. p. 103. lieteag, Somoş. halubă, haine: „dau la slugă 40 zloţi şi halube“. „Mi s’au stricat hulubele“. Suciul sup., Soln.-Dob. hămbâriu, în Bucium-, o ladă cu cope-rişul şi fundul de lemn, păreţii inse ro-ciu de sârmă (drot); în coperiş sunt mai multe cârlige de fier, în care acaţă carnea, să n’o mânjască muştele; „hămbariul“ îl ţin în pivniţă ori în cămară, hangiu, pe la Orlat = Jiigiu pl. higiuri, Olt (Racoviţa, Vad, Mărgineni, Grid, Voila ş. a.) = huciu. hantarig, cumpăna fântânii. Sălagiu. hăntoş, bulgăr mare de pământ, bruş, pre la Gurghiit. Pe la Bucliu (Câmp.) zic: oautăş. Cfr. magh. hant, huntos. hărână, săcarâ. Bouţariu. ţ. Haţeg, şi Uricani, Jiu. hapuc, cotcă, minge Borgo-Joseni. hapuşhiu, Monor (Bist.-Roghin), minge, cotcă.
 harag = un lemn rotund sau în 4—6 feţe, pe care ciobanii îl folosesc la măsurarea laptelui, cât îl dau oile la o mulsoare. ^ Se măsură aşâ, că se pune laptele în o găleată, sau, dacă e mai mult, în un ciubăr, se bagă băţul vertical in ciubăr şi la suprafaţa laptelui se faie o crestătură pe hărag, care crestătură se numeşte bârc. Cfr. hăţăxesc la Şain. a crestă pielea cu o lanţetă. Bouţarin, Haţăg.
 hârban — bostan „adu un hârban, sătaiu la porci“. In jurul Huedinului (corn. Clujului). Valea Almaş. hărbuţ, bostan; germ. Kurbiss. hârdău. la Borgo-Joseni, ce pe Târnava-mică se zice hârgău, la Blaj: hârgăiii, vasul în care ferb mămăliga, şi duc şi mâncare cu el Ia câmp {fiord, ung. a căra, duce), hărdăzău = funia cea lungă şi groasă. Sălişte: „Dă. hărdăzău să legăm prăjina11. Pre la Lupşa: hurduzău, un ştreang
         i
         I
         |
         I
         i
         I
         j
         i
         j
         [
         I
         I
         I
   (fune) mai rău; ear prin Voila (Olt) funia cea lungă, cu care leagă sulul (hprăjina“). hârdoc, berbece: „unde duci hărdocii?
   Câţi hârdocî ai ?“ Cămăraş des. (Câmp.) hârte şi hârce, pl. hărţi, şoarece. Ţ. Haţeg.
   Asta-mi place cum se ’nvârte,
   Că-i cu picioare de hărteu. — Chiuitură din joc. Lwjoş, Caranseb. Mehadia, etc. hârgâţ, arbor. acaţ. Ţagu, M. (Câmp.), hârgău, oală mare. Teaca. Pe Târnava mică (Agrişteu) hârgău este vasul cu 2 toarte şi larg la gură, în care fac mămăliga. Pe la Blaj hărgdiu. harmăsariu, aparatul la plug, cu care îndreaptă rotiţa la mic sau la mare. Coşeiu, Deş, Soln.-Dob. harunc (arc ?). Intr’o colindă din Copand (Murăş):
   Sus în deal la Rusalim Sub o tufă de melin,
   Joacă, joacă o ciară (fiară) mândră, Nime ’n lume nu o vede.
   Numa’ Ion-Sânt-Ion,
   Finuţu lui Dumnezo.
   Luă haruncu de-a dreapta Şi săgeata de-a stânga Şi prinse a săgeta! hâspor, părău adânc săpat de povâie de apă pe munte în jos: „să nu te duci cu caru prin hdşpor“. Lupşa. hârzoabă, opinca rea. Lupşa „Ce mai hârzoabă decal!“=bun numai de opinci, hâşcâlă, pron. hâşcoală (ca la i. r.) piele slabă: „o hăşcoală de coapră“. Mieria haşl£u, puciosă. O rudă de pucioasă pe pânză lată, ca de un deget. O aprind sub coşniţele stupilor, când îi ucid: „mergi adă haşleu de 2 griţari, să opărim stupii!“ Şpring. Poate din germ. Ein-schlag?.
 hâşpor, răzor, dungă de pământ între două locuri vecine. Vidra. hat, pre la Suciul sup. (Soln.-Dob.) brazda, locul gol, de unde scoate plugul brazda: „mergi tot pe hat înaintea boilor11. Cfr. magh. hant.
  {
1 ()8                                 ALEXIU  VICIU
                                                               hâţă, săniuţa, cu care s<5 joacă copiii; săracii aduc lemne din pădure cu ea. Să nu fie de aici verb. a inhtiţâ = a-1 prinde?. Răchită, Car.-Sever. hăţiş, potecă (?) „Putem merge la Sinaia c’am aflat un hăţiş peste „Omul“. Brun. hăuc, (ă tonic) un instrument ca ţapina, însă cu 2 braţe; unul e prelungirea osiei, şi celălalt e încovoiat, are coadă de lemn lungă şi ţapână. V. şi ţapi». Uricani, Jiu. hăuai, «lupii hăunescu = urlă, hăulesc.
   Clopotiva, Haţeg, hăzâp, bun mâncătoriu, păpău. Abrud. hebă, „de hebă“ d. e. „de hebău te mai trudeşti cu el“ = lnzădar; magh. hidba. Abrud.
hemeiugă, hemeiu. Bouţariu, Haţeg, heredie, lucru, ocupaţiune: Ce herdeleşti?
   = ce lucri? Sudul. sup. Soln.-Dob. hertiu, sacul, în care se stoarce oleul de sămânţă: „murdară ca hertiul“ (cămaşa). Zdrapţi 1. Brad. Cfr. şi la Cihac sub voc. Mrtiu (heartiu) cu însemnarea: „toile ordinaire d’emballage“. hîep, (una silabă) cosor mare. cu care despoie arinii de cojă. Voila. hilibe şi hiribe, crumpene s. cartofi. Mărgău (B. Hunyad) şi Vătcăut rom. Sălagiu; iar la bureţii „hiribe le zic copite. Comunic. Leuca, st. V cl. 1897. hipotă, cu •/ grec, 1. de pipotă = bătucă. Bran.
hiribe, v. m. s. hilibe. biridiă (pron. hirigyă) pridvor: „du-te ’n hiridiă şi adă ulciorul cu apă de acolo"! auzită dela o fată din Calata de En. Hochman, cl. IV. 1905. hiriş, sănătos. „Ce ţi-i? Nu eşti prea lii-riş&“. Abrud. hobae, o groapă Intre două dealuri în formă de şea. Bran. hodâie, pl. hodâi se numesc luminările, ce le fac la prinderea postului de Paşti : hai, să facem hodăi! Uifalău
   1. Aiud.
                                                               hodâiţă, Şoroştin (T&rn.-M.) şi pe Săcaş: lemnul crepat, în care se bagă şi se în-
   făşură paie, apoi aprinzându-le pe un deal deasupra satului „silesc“ („aulcsc“ zic în Cisteiu-rom.) în sara lăsatului de brânză a postului Paştilor. In Tilişca (Sib.) şi aiuri se numeşte tot hodaiţă o roată umplută şi înfăşurată cu paie, cari Ie aprind şi aşâ silesc. hodolâne, oasele mai mari, cum sunt cele din piciore ciolane. Bouţariu, Haţeg, hodlăi. din bodlău, foglău. Ţagu-M. (Câmp.) „nu-I greu, numa’ aici la dâlmă, da’ putem hodlăi doară.“ Sivaş-magh. (Câmp.) = a desprinde vitele dela un car şi a le prinde Înainte la alt car cu vite ca să ajute a sui carul cu povară, bohlău, prin Teaca, cuiu de lemn la „tânjală“ (foglo, magh.) hodrâacuri şi hodrănci, unelte de lucrat la fân: furca, grebla ş. a. Suciţii sup. Soln.-Dob hdhonă, adj. „casă h.“ = pustie. Balşa, Secărămb, Băiţa. boi, a se—, a se drăgosti resfăţat, feciori cu fete. Jiu, Someş. bolcă, sgomot, larmă: „mare-I holca de adunare11 într’o colindă din Agrişteu (Târnav-m.). Asemenea şi în Vaslâb. heldb, linţoliu, lepedeu, alb de pânză. Sub-cetate, Haţeg, Cfr halubă, m. s. holoboacă, muiere guralivă. Sudul sup.
   Soln.-Dob.
bolterâş, holteiaş. Brad. V. pătrunică. holomooi, a — : de ce ai holomocit aţa? =ai încurcat, şi cum se zice pre aiuri: gomoloţit şi golomoţit=adunat, ghemuit aşâ, cât să se Încurce. Vaşlab, holoti, a—, a vorbi multe vorbe de fleac, a flecări. Sudul sup. Soln.-Dob. honcăli, a se—, ca şi a se hoi, v. m. s.
                               Rodna v. şi Someş. Uricani, Jiu. bont, roabă, Câmpeni şi jur. hop, ridicătură de pământ, ca un prag: „am trecut peste multe hopuri“. Gurghiu. Cfr. magh. hoporj, colină, deal, măgură, hopoiă, pl. hopoiuri: „ploaia vine în ho-poiuri“ = vine în picături mari. Uricani, Jiu.
hopşă, carnea din vita tăiată, făcută sorţi
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.                         109
  (de 1, 2 ... kilogr.) care s£ dă în sat, la  I
  care cât vrea să ţină. Ardeal, passim.       I
  hordlidân, (pron. hor ghidă n.), prunc h.=      j
  holteiu, junişan. Cfr. răd. sanscr. har-     |
  dayan. Năsăud.                               \
  horjoc, I, coada la cocioarbă (=dârg). j Soln.-Dob.
  II.   mătura de penuşe (foi do cucuruz), cu care curăţă hornul. Aceasta să mai zice şi şterţ. horlângăr, hoţ de baie. Roşia, Abrud. Să nu fie Holldnder ? holteriu, holteraş, 1. de holteiu, holte-iaşu, cum zicem la ţară. Intr’o cânt. pop. din Brad:
  Dragostea de fată mică,
  Ca carnea de pătrunică-,
  Dragostea de holteraş,
  Ca carnea de iepuraş, horn, I. coşeriu: „nu mai am nici un cucuruz în horn“. Vălcătil rom., Sălagiu.
  II.   cuptoriu de pâne, llva M. (B.-Năsăud). hoşmuri, cărnurile de porc, puse la fum.
  Merişori, Jiu. Cfr. magy. husnemii (?). hoşte, = huşte. Săntioana 1. Gherla, hot, buciumul făcut din scoarţă de salce.
  Şaldorf, Târn.-mare. hotroapă, 1. d. hortoapă, afundătură, groapă naturală increscută cu plante. Reteag, Someş, hozâte, objecte, lucruri, unelte de casă: „are multe hozate“. Teaca.
  Hozunul este un pat, căruia picioarele
 sunt prelungite In sus (mâni) formând un coperiş (covâltir) pe care mai întâiu
   se pun lepedeie pănă jos; prima oară unul lung şi pe acesta tot mai scurte pănă sus, unde apoi se pun perini în rând una peste alta, dar cu fundurile (•) în faţă. Riuşor, Făgăraş, hrez, hreaz (?) locul, unde pun covata de pâne, deasupra uşii în casă, fiind bătute acolo 2 cuie în părete, în loc de poliţă „pune covata pre hreaeli. Suciul super. Soln.-Dob. hremet, fr6met. Merişori, Jiu. hac (să nu fie singulariul din huci?): „l-am bătut de l-am făcut tot hucli = tot ţiră. Reteag, Someş. Suciul sup. Soln.-Dob. huciu, maşina de scărmanat lână. Racoviţa, Veştein, Gisnădie, Sadu ş. a. huhurez, în zicerea: „m’am făcut huhu-res“ = m’am tupilat. V. S. Ioana. Gherla, huita, în zicerea: „cm huita/“ = cu grămada. Abrud. huludâţ, hludeţ, fusul suveicei, în care se ’nvârte ţevea. Rodim; v. şi Cih. 144, în alt înţeles, hulugi, v. bălii: „al mulţi hulubi?“ Câte cară de hulugi, de bălii ai? Coşeiu, Deş.
 huluz, sulul carului, cu care se apasă fânul. Cacova, Aiud. humă, materii solvite în apă din productele minerale, mai ales din aur. (Mnnţ. ap.) hurduzău, v. hărdăzău. hurgoiu şi hurnoiu, buciumul făcut din scorţă de salce. Fizeş, Soln.-Dob. hurişte, o sanie mică, o trage omul, de-şi aduce lemne din pădure: „am adus o hurişte de lemne“. Gurarîului, Sib. hurloniu, tava, tubul, dela cuptoriu, care conduce fumul în pod. Clopotiva, Haţeg. La Răchitova (Haţeg) zic „ţîţa călo-niuluiu.
   0) Fundul este partea aleasă, a feţei de perină.
   a o, 6* c3 = picioarele
   bcdefgh = patul,
   g-g, h-ht \ prelungirile \ manile
   e-e, f-f, / picioarelor f patului
   Ut /• + V h e /^covâltir.
110
AI.EXIU VICI0
 huruit, hurluit, dărâmat, surpat. Clopotiva, Haţeg, huşpilău, eră numele de batjocură al lui Petru Moldovan din Budin (Câmp.), rău de gură şi batjocoritor. Cfr. franc. honspiller (h aspir.) a hăţi, smâci, maltrata, a batjocori, a critică, defăima, huţe, sing. huţă, sunt două fete, cari gri-jesc mireasa, precum şi femeia care îm-brobode (învălue) mireasa; iar huţoi se numesc doi feciori cari grijesc cununa miresei şi iada cu veşminte.
   Lodroman. Târn-mică. Cfr. şi goţoiii sub voc.
 huţuţ, leagăn; a huţtiţa = legăna. Teaca. Pre alocuria a liitţuţn şi hitţuţ — a huiţă, huiţ.
 huzdoapă, poate onomatopee, ea este prin Ardeal (passim) „lnisdnp!u excla-maţiune, prin care imitează sunetul, cu care cade un lucru. La Bouţariu, Haţeg, verbul huzdoapă = îndoapă, mâncă, înghite cu lăcomie: „aşâ husdoapă de gândeşti că fug Turcii după el.“
 Ibânci, cureaua dela şea, cea care vine pe sub coada calului. Bran. ieduesc (iad), torturez, chinuesc, muncesc. Ardeal, passim. iapa plugului = cobila. Giorocuta, Sălagiu.
 iaşchie, aşchie. Toracu M., Bănat, îeriţă, grâu de primăvară. Lăţunaş, Verşeţ. ieroagă, un loc plan şi aşezat, cufundat: „am cosît ieroagu aceea". Cfr. eruţ/ă. Sudul sup. Soln. Dob. iesle Starpă, spaţiul gol dintre părete şi iesle sau dintre 2 iesle. Acolo ţin îndelete fânul pentru vite. Milaş. M. (Câmp).
 ieşehi, = aşchii. Lăţunaş, Verşeţ. iloave, spuse, vorbe, ce nu se prea cred, sunt imposibile de a se plini: „nu mai vorbi atâtea iloave\a Sudul sup,, Soln.-Dob.
 imbăjnâ. a-1 —, a-1 purtă cu vorba: „nu mă mai imbăjnâ, câ nu te cred". Beteag, Someş, împănjănită, (împăigenită), păne —, mucedă. Clopotiva. Haţeg, impeleoat, împiedecat, care umblă rău: „m'am împalecai şi am căzut". St. Pantea, Rid, (Câmp ), impilostri, metatesa din hnprilosti. Fe-reşmnrt, M-Uiora. lmpldur, udatul cu apă, îndatinat în ziua de S.-Georgiu. Jiu.
 înbîrca, la Itiuşor şi Mărgineni (Făgăraş), este ceeace zic a-1 buricA—n-\ ajută să se suie.
 închieturâ, gaura în care intră bumbul dela veşminte (butoniera). Tirimia M., Niraşteu.
 inciocolâ, a legă la olaltă, în diverse părţi ale Ardealului d. e. Blaj, Teaca ş. a. Se zice figurat şi despre tineri: a-i înciocolâ, a-i face „cioc la loc“ = a-i face să se i6e în cununie, înciripâ, a se —, I. a prinde la putere după un morb. Beteag, Someş.
   II.  a se provedeâ cu ceva în silă şi cu mare greu. „De unde sâ mă incirip de bani?" Târnave, Săcaş. încrepenit. sacul este încrepenit = plin tare, de stă să crepe. Bucium. încurc, la Merişori, pe Jiu: „ai cumpărat o pâreche de junei, de ai ave noroc să Încurce“ = să trăească. „Nu-i scump purcelul, de ai avfe noroc să încurceSe zice numai despre fiinţe vii.
 inde şi deinde, unde şi de unde. Brad. „în-de-soare", de insolaţiune. Ţagu-M. (Câmp).
 îndoiţi, căsătoriţii, cari mai înainte ambii au fost văduvi. Toracu M. Torontal. indrea, (sil. uit. cu e) ac de cusut. Jluşor, Solii.-Dob.
>r
v'
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.                           HI
îndrevenit, înţepenit, amurţit:
   Cu manile ’ndrevenite,
   Şi cu buzele rânjite.—Haţeg şi Banat. Poate din ungur, dermedt (?). înec, ţ. Haţeg.: „ne îneacă ursul o vită“ = o omoară, sugrumă, infulică, ridică, iea în spate cu mare încordare a puterilor. Ardeal, passim. v. la Şain. în alt sens. înfundă, a — , a coase la olaltâ două laturi la cămeşi, a le încheia cu împunsături pre de o parte şi de alta, în mod special. Ghirbom, 1. Vingard. Cfr. piep-tariu înfundat, passim. îngemănat, geamăn, d. e. o alună să zice îngemănată, când este concrescută cu alta. Gy.-Vasldb. inie, subţire crustă de ghiaţă; apa când începe să îngheţe; sau, cum zic pe Câmpie, în Cămăraş. deş: „când s'a înăsprit apa“. Exemple : „s’a făcut o ţâră de inie pe Arieş “ Lttpşa. „Nu te duce, că nu-i îngheţat, că-i numai inie şi te uzi.“ Cârţa săs. Făgăraş. Tot aşâ pe la Năsăud-Abruâ ş. a. Vorba înîe o găsim şi în Psalt. Sch. pag. 488. „Ca sloata pe troscot, ca inila spre fîn.“ inima pămlntului, cristal s. diamant de Marmaţia; îl folosesc babele în farmeci. Bouţariu.
înjîrda, a —, aţîţâ, jidări, d. e. „dă-le pace, nu-i mai înjîrdâ, că de loc (= îndată) să bat!“ Cetea, Aiud. înnotat, într’o poezie popor, din Monor: Păunaş, mândru *nnotat,
     C’asară te-am aşteptat,
     Tot cu foc şi cu lumină,
     Păn’a trecut dela cină.
     Dac’am văzut, că nu vii,
     Pus’am doru căpătâiu,
     Cu dragostea mă ’nvalii,
     Doamne! rău mă odihnii!
   Comunic. G. Morariu, st. cl. VIII. înoptâ, a —, a-1 corii, băgă cu capul în apă: „nu mă înoptă cu capu ’n apă!“ Sălişte.
înşiri, a — , a câştiga, a face rând de:
   „puţini bani mi-am putut înşiri.Coşeiu-Deş. Cfr. magh. szert tenni. întinsoare (pron închin.) se numeşte mâncarea făcută din puţină smântână cu fărină de cucuruz, sau de grâu, fierte la olaltă. 0 mâncă întingând în ea cu mămăliga, ori cu pâne. Mun-tele-Băişorei, Turda-A. întinsori, zîmţi, la răsboiu. Cămăraş deş. (Câmp.).
întrunchiat, înjumătăţit: „pune povara în-trunchiată“ =cât pe unul, atâta pe cellalt. Reteag, Someş, ioajdă, o sfoară, din cele ce compun funia s. ştreangul. Valea-lupidui, Haţeg, Merişori, Jiu. iorgovăn, scumpia s. mălinul, magh. or-gona fa (?). Crivobara, Bănat, ipilă, sulul carului. Lăţunaş, Verşeţ. lrimă, Mărgău (B. Hunyad)= inimă. Aşâ şiŢopii „irima <2rw»ntZi«u=mijlocul drumului. Tot aşâ în Toracu-M. (Banat) irimă şi irimuţa: „Chiar la irimuţa ta, La băgiţa ’n Lipova“. Cânt. pop. irdci (aiuri uruioci) fire, ce rămân dela teară (v. chiară). llva-M. B-Năsăud. Ispiti, în sensul de întrebă. Intr’o colindă din Silvaş-rom. dictată de Ion Boldea : Colo ’n josu, mai în josu,
     La luncile soarelui,
     Grele ploi, că mi-o plouat,
     Vînt cu soare a sbiciulat,
     Zi de vară până ’n sară.
     Până ’n flori că să băgară.
     RupsM una, rupsfei două,
     Rupsei doamna florilor.
     Doi pe sus, că mi-o ducea,
     Doi pe jos, că mi-o--f'sp»<ea:
     Ce eşti, floare, aşâ frumoasă De eşti dragă junilor,
     Ca laptele pruncilor,
     Ca vinu boierilor,
     Ca pita săracilor?—Cfr. ital. spiare, a spionă, ispiti s. întrebă, işloage, bănuţei, fluturaşi (pe haine).
   Decea, Mureş-Uioara. istrâvă, stricăciune, pradă, d. e. când copilul se joacă cu pânea şi o sfarmă,
112
  j se zice : «nu face istravă cu chita.» Vlaşab, Giurgeu.                               \
  iuhâ, la căruţe (cu cai) este lemnul, ce e pus pe sub «inima carului» pre crăcile rudei, ca s:o ţină sus. Cean. deşCâmp. Şonfalău, Tirimia M. (Niraşteu), Turda, iuşdă, lucru, muncă, trudă. Abrud.              ;
  iaşdie, a se—, a se sili, trudi: «Cât s'o ■ I iuşdiit, să ţină viţelul legat.» Cfr.iuşdă, mai sus.                                     i
                                                                                                                  J.
  Jab ghiu, muşchiu, ce se face pe pământ         I
  în pădure şi prin fânaţe. Bran.               !
  jâbghiţă, o lopăţică, ce stă în legătură        i
  cu proţapul (ruda carului) şi cu jugul.       ,
  Bran.
  jagî: „Măi G., du oile aceste şi prin holde,     ;
  dacă poţi; numai ai grijă câ te văd oa-        |
  menii, că umblă ca rjagiu = ca vermii.         |
  Muiere din Velţ, măritată în Şomfalăîi.        j
  jălân, adj., jălitoriu, în doliu:               |
  De când badiu îi dus cătană,
  Frunza ’n codru îi jălanăil. Cisteiul rom. Blaj.
  janţ (cfr. jântuială, jântiţa, jintiţă). După ce a stors baciul caşul cât a putut cu       i
  mânile, se pune a doua oară şi-l fra-          j
  mântă, apoi aşezându-1 într’o pânză 11 pune sub teasc, când apoi curge janful care conţine mult unt. Uricani, Jiu. jdîor, dihor. La tunaşi, Verseţ. jdrule, aluatul ce-1 sucesc pe fus şi-I a-      i
  pasă pe spată şi aşâ îl bagă în zamă acră. Mii aş.-M. (Câmp.).                    '
  jebânci, ţoala de sub şeaua calului. Bran.       \
  joje: „Măi jejo! Ce te îmboldoreşti aşa,         I
  ori ţi-i frică, că amu ’ngheţi?" Sălişte.      |
  jeleaîcă (adjectiv în gen. mase. n’am aflat) ="făţarnică, mişeâ: „Ce jelâică de muiere!“ Uricani, Jiu. jelniţâ,=jeliţă. V. S. Ioana, Gherla: „ce jelniţă rece o suflat de cătră pădure11, jerait, se zice când cineva e sgăriat mai afund şi în mai multe locuri; se zice şi de vita, care are vergi de împunsături
   izîdă, risipă. Intr un cântecdin valea Haţeg Cu muierea beutoare,
      Nu umpli cuptoriul mare,
      Câ-s bucate puţinele Şi face isîdă, ’n ele. izidi, a se—, a se strică, d. e. beutura, bucatele. Târnave. iziogi, v. m. s. isloage. Pe la Toracu M. Torantal, mici oglinzele în formă de cerc, prinse de mâneca cămăşii.
                                     pe piele. Sălişte, V. S. Ioana (Gherla), Bouţari (Haţeg), Răşinari. jghebui, a —, a face cu dalta, ori cu tesla borte în lemnele, ce se folosesc la edificii, a le scobi; d. e., jghebueşte grinzile, cununile, ş. a., Reteag, Someş, jghiab (1 silabă) I. edificiile toate laolaltă cu casă cu tot: „multe jghiaburi bune are!“ Reteag.
   II. loc sărac, unde nu sS produce nimic. Bran.
 jib, mare: „om jibu, „ce dărab jib de mălaiu ţi-ai tăiat!“ Beteag. jidov, mare şi bine făcut, tare: „omu ăsta aşa-i de jidov, ca uti urs“. Uricani, Jiu. La Şain. sub voc.=urieş.
 Jieţ, este Jiul, care izvorăşte dela Ost, de cătră Pâring; de unde locuitorii de acolo se zic: Jiefeni (sunt mai puţini); iar .Tiu este ramura ce izvorăşte şi curge din spre apus. Locuitorii din jur se zic: Jieni.
                                      jigân, iute, vioiu. Jienii zic: vigăn. Cfr.
                                     magh. vig. jigăriţe, plumâni, la vite cornute, dar la porci nu. „Ce ai făcut cu jigăritele?'1, Clopotiva, Haţeg şi Rochiţa, Bănat, jintui, a întoarce moareadin cadacucure-chiu, ca să se înăcrească. Răşinari. Săn-tioana 1. Gherla, jintuiâlă, zar de după urdă, zăr acru. Când se stoarce caşul, zărul dulce se străcoară în străcurătoare (ţesetură de lână rară). Zărul să fierbe şi să alege urda; iar ce remâne pe fundul căldării
   se zice jintiţă, „clmuele“ la Coroieşti (Haţeg), „ligurtu şi „bamburi“, pe Jiu.
   In P&roşcni şi Uricani (Jiu) n zice jintiţa la cea făcută din urdă, pusă în lapte dulce fiert. In Coroieşti, Haţeg, şi In Merişori, Jiu, jinfiţă se numeşte şi laptele „covăsii11. jipt, spine, spinele cât a intrat in picior. Rochia. Pe la Suciul sup., Soln.-Dol). se pronunţă vipt. jituri, a—, a-1 chinui s. munci tare; d e.
   „î-1 jitureu. „Am văzut, cum îl jîtnreâ strocşala“ („îl călca nevoia11) „II jitureşte ;
   horinca“=îi este tare rău, de rachie.         ;
   Reteag, Someş. Cfr. magh. gyotor. jivine, găini, gâliţe, hoare, — dar zic şi j găină. Lăţunaş, Verseţ. jolj, la Giorocuta. Sălagiu.=batistă, dar şi giulgiu; d. e. „îmi cumpăr nişte jol-jîtriu—batiste. jotât, frumos (?). Intr'o colindă din Teuş (colecţ. propr.): Păunii-s jotaţi, frn-„inos îs gătaţi“. jotoâ, pielea rămasă goală, după ce s'a stors vreo bolfă s. umflătură, ce a avut-o vita, se numesce jotră. Cămăraş deş. Câmp.
                                                                                                         L.
Laba ursului, burete de coloare galbină, I e bun de mâncat, rămuros, ca mâna omului; deci prin asămănare:,, brânca »i.“, laba u. Lupşa. lacriţă, un mic vas de lemn, în care ţin brânză s. urdă. Vaşlab. lacrăma miresei, lăcrămioare, Conval-laria maialis. Reteag. lamură, (cu ă tonic, nu a), Abrud: „cumpără dîobu ăsta de groscior, că-i numai 7<î«mr&“=lainură. langrâ, I. „şed l.“=pierd vremea. II. nemâncat, flămând: „nle Iau gră ! strigă la câne pe Jiu şi ţ. Haţeg. III. = pierde vară, | s. e. Ce tot umbli lângră, parcă ţie îţi sbiară vitele în ocol Bouţariu, Haţeg, lâpăd, vărs, torn, vomez: „păn acum am tot l&pă(lat“. Sim. David din Bucium.
113
jubeioă, bundă, blană. Silvaşul rom. jufă, I. la Lupşa, însamnă „balmojul“, care nu se ’ntorce din hârb (că nu-i untos), că-i lipit de hârb, şi nu iasă, când vreu să-l toarne. II la Stoiana, Someş. v. buz-dura. Tot aşa şi la Şpring. jug, I, cămaşă cu jug la guler = cusută cu flori pe guler. Şonfălău, Târn.-Mic. II. se numeşte jug, numai dreava cea de sus a jugului, iar cea de jos se zice: policioară'“. Merişori, -Tiv. jumi, a—, a miji. Copiii se joacă: „de-a-jumitu!“=„de-a mija“. Brad. jugâu, pron. jujeu, un jug din trei lemne care se pune la grumazii porcului, ca să nu poată străbate în grădini prin găurile gardurilor. Bran. jumerci, jumere: „a topit clisă şi a făcut jumerci. Lăţunaş, Verşeţ. jură, vino ! priu Albac: „jură oacea, să-ţi spun ceva“. comunicat d. Hocman, stud. cl. IV.
juvet,—în singul. n’am auzit, în plur. ju-veturî, paseri: „toată cânepa ni-o mâncă juvet urile11. Uricani, Jiu.
 „lapte de bou“ zama de lictariu lungit cu apă călduţă. Densuş.
 Prin Sălişte numesc „lapte de bouu prunele uscate „(coapte)41 şi fierte, lăptugă, un burete roşu, dacă-1 frângi cură lapte; e bun de mâncat şi-l mănâncă aşâ crud, cum îl află în pădure. îndoi şi munţ. ap. lăpuş, (doară din magh. lapos?) e buruiană cu frunze late, puţin dinţate, păroase, aspre, aşezate: „impar aripate11; flori vinete aşezate în cerc în jurul cotorului. Cotorul e în 4 feţe. Chimitelnic, Câmp. lătăriţa, o ţigană rea, cortorâriţă. Pe la Lupu (Blaj) zic: zlătăriţă. Ghirbom. lătăreţi, se numesc nişte peşti scurţi, dar laţi, cari trăesc în bălţi mai mari. Ra-co»iţa (Olt).
                                        8
 Analele A. B.—Tom. XXIX.—Memoriile Hecţ. lAterare.
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.
114
ALEXID VICID
  laţe, lâna ce e scoasă din sarică prin        f
  mărăcini. Rmşori, Făg.                        j
  laţi, foi (la pânză): „din şasă lafi“=în    6 [
  „foi“ de pânză. Toracu M , Tomul.       In-   j
  tr’o chiuitură poporală:
     Ian uitaţi, feciori, uitaţi                ;
     La poale din şaşă „1aţi“,                  j
     Cumpărate din piaţ Pe carne şi pe cârnaţi! ! ! lătiţa, un peşte de râu, lat. pre foaie cam   ;
  alburiu Orlat. lâtiţariu, Merişori, Jiu: colan de mărgele mărunte, v. şi— letiţariu.                    [
  lăturâriu, ciubărul—vasul—pentru lături,      j
  „stiobul“, ltachita, Car.-Sev.                |
  lăturoae, scânduri groase—cum trebuesc        j
  d. e. la podirea grajdurilor—ce pe aiuri se numesc fostene (pe nemţeşte, Orlat),       ;
  se zice prin Sălişte. Prin Vaşlab (Gyer-      1
  gyo) se zice litunoie, ori ce scândură lată.                                         i
  lăută, violină, ceteră. Lăţunaş, Verşeţ. laviţă, o ladă mai mare şi lungă. Lăţn-vnş, Verşeţ. Prin Ar/rişfeu (Târn-mic.) zic lăiţâ, aceeaş. leafă, o bâtă lată ia un capăt, cu care bat mingea, o lopăţică. Tloa-M., Rodna,
  T. Siăvdca. leangan; şi verb. a lengiinâ: „leanţ/ăvă copilul, vezi, că plânge !“ Vălcăid rom. Sălagiu.                                      |
  leasă, o mătură cu coadă lungă, care se       j
  foloseşte la alegerea plevei din grâu         I
  când vântură ; pre aiuri: felesitoare. ş.     !
  feUsă. Nocrich.                               |
  leaşcu, leasa, pe care se usucă poamele,      j
  d. e. prunele, ce pre aiuri se zice loş-      ;
  nifă. Şomfalău, Târn.-mică.                   I
  lefărdăie, ileteaţ/: fleanca, femeia care     |
  poartă vorbe. La Vereşmort, M.-Uioară,        j
  pronunţă: lefărdrue, aceeaş.                  j
  lemnu-caprii, se zice pe la Cinyxzel. Su-     \
  pădure (Târn.-mic.) planta: evonymus          j
  verucosus.                                    I
  lemnuş, floarea numită pre aiuri: «lemnu Domnului». Bociu, Huiedin.                    |
  leoapă, ori mai bine : Uoapă, palmă buuă      ,
  la ureche s. peste faţă. Ardeal, passim. Cfr. lat. alapam, sa»ser. laupas. leş, locul rămas gol, după ce s'a tăiat pădurea. Merişori, Jiu. leşcă, lopăţeâ de lemn, cu care se Întoarce plăcinta pe lespede. Suciul sup. Soln.-Dob.
leşiieriu, cenuşariul, ce se foloseşte la osupurlitul» rufelor. Coşein, Deş. leşnic, Hodac (Gurghiu), rociu de prins peşti. Pe aiuri pronunţă : leşniec, rociu, halău : „o tot mers el pe apă, până a ajuns la o margine ; acolo l-a prins un bătrân, care pescuia cu leş-niecu/» Vnrvis. leterii, glume, «nu face atâte 1 eterii,* Siiciul sup., Soln.-Dob. letids, din letîii (pron. letylu,, deci : le-c/it0s)=«clicos», moale ca tina: «pita asta-I numai lechiu (lethi)n Abrud. Intr’o poez. pop. din Cuşma, Bistr.-Năs.:
     De cât pită cu comlâu (hemeiu),
     S’o mănânc cu’n meteheiu ;
     Mai bine-un mălaiu litios,
     Să-l mănânc c'un om frumos, letiţariu, la Hnchitom, Haţeg. v. lâti-lariu, mai sus. leucă, la—, jocul, ce se face in Sâmbăta mare noaptea spre Dumineca Paştilor, în cimitir, în jurul unui foc făcut din cruci putrede şi stricate. Merişori, Jiu. Dacă cuvântul e de origine celtică, în sensul primitiv însamnă : piatră. Cfr. răd. celt liay, lent), piatră miliară, «mensuras via-rum nos milliaria dicimus, Galii leucas. (Isidor. f. Inscr., cit. de Sulzer, pag. 155). Darpietrile miliare suntmonumentejdeci /ei(m=monument. Mormintele sunt tocmai monumente,—mai ales pietrile dela morminte, —deci leuca în uzul citat: „la leucă,,—la morminte, libarcă, fată s. femeie, care vorbeşte multe fără rost: ftaci, tu, libarcă!» Cacova, Aiud.
lioă, (poate prescurtat din lelică)=soră. Velţ, Şonfalău, Jilăjel: "tu lică, cumpără-mi nişte mere !»
GI.OSAR DE CUVINTE DIALECTALE.
  lignit, înlemnit, uscat: lui l’avel T-a li</-    1
  nit mâna»=i-s’a uscat, i-a secat.
  Mâna stângi, să i-o frângă,
  Şi-a dreaptă sâ-î-o lii/nfasnă. Toracn-M., Torontal.
  lig&rt şi bămburi, jintiţă, v. <Inmii-le.
  Jiu.
  lingură, rociu deprins peşti. Cicud, Câmp.
  v. şi liunifurn.
  „lingura Maicii-Preceşte“, un burete mic în formă de lingură, de coloare ro-şietică, care pe la Blaj se zice: itre-chiuşă. Sâpluc 1. Gherla, lingura «trîgoaei, burete de coloare galbenă roşiatecă, are codă lungă, miezul este tare ca iasca; nu-i bună de mâncare. Găvălia buretului are o gaură mare în formă de lingură. Se allă prin păduri, o pun prin grajduri, unde sunt vaci, ca să le ferească de strigoi, (ihirhnm, Aiud. lingurâriu, după analogia: blidariCi, este
  o    scândurice de 40—r>0 cm. de lungă, ; 15—20 cm. lată; cele două capete, împreunate cu un semicerc de răchită, cu care seacaţă de un cuiu. Scânduriceaesle găurită şi în găurile acele se pun lingurile. Rîuşor, Făgăr. linte, (pron. lince) „in linte“ se zice despre cucuruz (porumb), când încă nu-i bun de fript: „nu mai strîeă cucuruzii, că încă-s mima’w linte“. Cisteler, Câmp. liorbă, I (o curat) (german.) laur, frnwjc de laur s. dafin. Bouţarin, Haţeg.               i
  liorbă, şi liordă, II. planta: aliaria offi-     I
  cinalis, s. usturoiţă; frunzele-i au gust de aiu (usturoiu) şi se şi mănâncă. Hon-    \
  ţarin, Haţeg.                                 i
  li*: Pentr’un cal pincenşi lis
  Şiezui toată vremea ’nchis. V. Sext. Puş-cariu, Dicţion. sub voc. listavă, „ghiaţa-I listavă“ = lucie, lu-         ;
  cioasă. Gurarîului, SiVii iu.                 ■
  litoă, unealta cu care se bate botorogul         j
  ca să se aleagă untul. V. matcă Ileniu.       \
  Săcaş.
  Obs. La Şain. numai ca adverb, liuoă, în Somfalău, Târn.-mic.; lelin-           ^
  cit, în Csâki Gorbd (Soln.-Dob.) = mă-        i
115
  tuşă. Aşâ şi în Ceunnl (leş., Câmp. le-linca e mătuşa a doua.
„Liule, liule mama!“ zic femeile, când leagănă copiii, (ihirbom şi Tdrnave. liungură, furcă mică, cu două coarne, pro-văzută cu o răţeâ.
   Obs. In Ardeal prin multe locuri se zice liunţjnră, I. d. Unt/urii.
                                                                „loc muiat“, locul arător. Ciufnd (Blaj), locşă, tăieţei, — e numai metateză din magh. hiska. Clopotiva, Haţeg, lclă, soră: „tu lolă, adă o ţîră de apă!“ lolă însamnă şi proastă: „tu lolă proastă11; eşti cu o lolă proastă!“ Şoiifitlăn, Prostea mică, Târn ave. lolotă, nimicuri, înnodături, încâlcituri: „ce tot loloţescl acolo ?“= ce tot înnoziV De aici verb. loloţi, ase, = a se încâlci,
   d.   e. lâna. Bouţarin, Haţeg, loloţi, a so — : „lâna s'o loloţitu. Dela loloţ, pl. lolouţe: „pică loloaţe de pe ea“, de pe oia râioasă. In loc de loloaţe, se zice şi fliutoiice, ca pe la Blaj: flinlic în acelaş sens. Merişori, Jiu. lopătiţă, vânturatoarea (instrumentul cu care vântură grâul). Densuş. lopăţică, vânturâtoare. Mărgineni, Olt. ldre, loare (luare?), poftă de mâncare, apetit: „n’am ldre de mâncare11. Uricani, Jiu.
                                lot, particip-verb, luă, luat. Merişori, Jiu. Iotooi, a — , a umbla prin apă. Ardeal passim. Cfr. şi compusul: spă-lătăci. lotru, ager, iute, viu: „cânele-I tare lotru". Ardeal, passim. lotvă, păcel lângă vatră. Şotifalău,Târn.-mică.
loză, salcea numită şi răchită, care face inflorescenţa numită ,.inîţîşoare“. i$om-Mec, comit. Cluj.
   Obs. salcea se numeşte: răchită, iar răchita = losâ. ludaie, bostan. Bănat.. ludău, Ci st. rom.
                                (Blaj)-= bostan de fript s. dovleac, lumănare, luminare, lumină, candelă.
   Lwjoş- Timişoara. lumină, In zicerea: „fac lumină11 — fac
116
ALEXIU VICIU
   foc, d. e. „fă. o ţîră lumină, că-i frig“. „Toată iarna i-am făcut lumină şi nimic nu-mi plăti“. Lăţunaş, Verşeţ.      ^
 „lumnicichile“, sunt 7 focuri mici, din i lemn uscat de alun, la casa fiecărui Român In dimineaţa de ,,.loi-mari“. Maidan, Car-Sever. Comunic. G. Miclea lutunoae, I. săritura cp o face piatra aruncată pre suprafaţa apei, cum se joacă copiii (v. piţirigă.) Rtuşor, Făgăr. j
    Tot Intunoio se numesc, tot acolo, şi scândurile ce se taie din marginea grosului (butucului de brad). Aceste pre alocuria se zic: lăturoie. Prin Vasldb se zice lă(n-unde, ori ce scândură lată. II. sunt verini mici gălbinii, cât moliile, cari rod cărţile — Se află prin râuri, prin fântâniţe ş. a., chiar pe sub pietri. Să nu fie ni tu fele do hvdrophil? Cărfa, Voila, Racoviţa, Olt.
 Măcăuţe, Năsăud şi jur, lemnuşe, aprin-joare, cliibrite. mâcicină, mătăcină (planta). Bociu. Huiedin.
 macrişul de câmp, se zice:
    1. glojdan (Mărgineni, comunic Negrilă).
    2. Corleşl, (Sărata, dela Negrilă).
                                                                     ii. Clococeni (l’oruinbac, dela Paştina). de macu = ni acu, „de macii" de loc, nu, de feliei, (ţ. Abrud.) magalie, căpăţina, fructul macului. Meta-teză din gămălie. Vaşlab. măghieruşte, este numirea de alune-, v. d. cartofi, tradusă ungureşte: maghiaro, (magyaro), apoi deminutivată; deci mici
    —  (dune s. cartofi, crumpene. Niraşteu şi a.
 măgistră, cusătura pe pieptare ca podoabă dinainte pe la bumbi. Săncel, Blaj. mâhâla, stradă strâmtă, mică: de aici diminut. măhăluţă. Răchită, Car.-Sev. măietec, cărtaboş. Denmş. mai mainte, Vasldb, I. d. mai nainte. maior, diminut. din maiu. de undeşimăiug, maiu mare, la crepat de lemne, lat. mal-leolus. Intr'o colindă din Teuş (Murăş): Şi tare mi-1 băteă,
    Pin talpe, pin palme,
    Cu cuie de oţel,
                                                                     Şi cu măi or de fier. mâiug, picior de sanie. Un capăt al mă-iugului*‘ intră prin „talpa“ săniei, celălalt prin „oplean“. Cămăr. deş. Câmpie, mâloed, morbul «scarlat.» Sânger. Câmp.
 malerină, o secure (de 3—3'/j kgr. fier), cu care lucră la pădure (ital?). Bran. mămăligă moartă, top.şă cu oleu (mămăliga făcută cu oleu 1. d. brânză). Şal dorf, Târn.-mare. mămăligoiu, inestecătoriul. l’oşa<ja de sus, munţ. ap. mama săoăriî, un burete de s&cară, care e veninos,=„secale cornutuin". Grind-Vristur, Arieş. mânciostar, catifea. Decea, Murăş-Uioara; în Vereşmort, tot acolo, un fel de catifea pe pieptarele fetelor mari se zice : man-cister ; iar în Săncel (Blaj) se zice : magistru, aceeaş. mandră şi coleşă, I. mămăligă,- Lugoş. Obs. In Răchită, Car.-Sever, vorba mămăligă nu-i în uz.
    II. La Lupşa (munţ. ap.) vorba mandră are sensul special de: jiâne friptă ’n unsoare.
                                                                   mândră mărie, Blaj, Vereşmort (1. Mureş Uiora)etim. popor, din nltramarine. mângură şi zmăngură, bucăţica, sfâr-mitura cea mai mică ce se poate cugetă: «n'am luat azi In gura mea nici
   o    niangură de pane». Ardeal, passim. mănunt, zic la Răchitova, Haţeg. 1. d. mărunt.
 mănuşi, Mărgineni, OH; mâni, Rtuşor, Făg., o parte a răsboiului, de care sunt acăţate brâglele. mânzalău, I viţel de un an. Suciul su/j Soln.-Dob. Cfr. ital. tnanso.
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.
117
                                                                m&nzalău, II. firele, ce rămân afară din spată la răsboiu. Hodi.ş 1. Huedin, pnăşim, Ardeal, mânzat, viţelul de un an (v. ni. sus: mânzălău): vaca cu riţelul cel mănzat
   o   vând.» «A intrat mânzaful în varză». Abrud, Bracl, Bran. marauioi, baraboii (cei ca cucuta) cari îi mănâncă copiii primăvara, alunele. Heria, M. Uiora. mărăşin, semn rău, coabă rea, d. e. întâmpinarea cu vasul gol. Sitciul sup., Soln.-Dob.
măream, prin Bănat-, „a tăcut mărcttm“ = mulcum, cum zicem Ardelenii, mărghilă, mocirlă. Romoşel, Orăşt. mârtaci, posnele de pe şura coperită cu paie, ca să nu le iee vântul. Voita. Făg. Obs. La Şain. martac, cu alt sens. mărţ&nă, iapă slabă. Măuărade, Blaj. mârzao : „nu-ştiu ce-ml-i, că-s cam mâr-eac.,u - lânged, bolnăvior. Bran. v. moagăr.
mârzi, a zăcea, trândăvi, lenevi, d. e. mă, (la mârzescu-ţi oiio=zac. Uricani, Jiu.
masă, un loc şes, scufundat: „ai grijă, când vezi că stret (= stechie) vacile, du-le în vreo masă la umbră!" Lupşa. măseăriş, locul care se tot huluie: „s’o măscărit rîpa!“ V. S. Ioana, Gherla, „mâţa popii,“, o omidă păroasă, neagră roşietică. Olt. Hafeg-jur, Să caş, Abrud, Gârbova, Feleiud, Aiud. mâtcă, I instrumentul, cu care bat „bo-torogul“ ca să se aleagă untul. Este un disc rotund cu mai multe găuri, la mijloc cu o coadă lungă. v. lifeă. ţ. Haţeg, Jiu. v. fig.; II. în munţii apus. (Lupşa) matca este un lemn rotund, la un capăt cu mai multe raze: Se foloseşte la meste-carea coleşei, care se face din ţarină de grâu şi carea e mole ca mămăliga cea pripită şi se mănâncă cu lapte. Lupşa. mâtcălău, (doară pejorativ din mâtcă) un linguroiu mare, ce se foloseşte la mestecat în căldare, când fierb lictariu. Coşeiu, L)eş.
 mătrăşi, a — , v. motroşi. măzăroiu, măzăriche. Romoşel, Orăşt.
Mâtcă.
meciă şi meceteu, o unealtă cu care ung cu unsoare lespedea, când fac plăcinte. Suciul sup., Soln.-Dob. medîie (pron. megyie) răzor (medie) Intre două locuri. Bouţariu, Haţeg, mei, mâe; mem, meţi = mergi, merge, mergem, mergeţi, d e. Iude mei? (unde mergi?) bine me'e = merge. Noi mem azi = mergem. Brad.
   Aşâ şi prin Albac: „mite a peşci=inerge la peşti = la pescuit, melean, melenaş, fecior, fecioraş, stadiu de transiţie din copilărie în feciorie (14—18 ani). Ilva-mare, Someş:
     Oarbă, neagră, din părău,
     Nu iubi ce-am iubit eu;
     Du-te, orbă, mână porcii Nu iubi ce vezi cu ochii.
     (' am iubit un melenaş,
     Cu buzele fâguraş. mănghe, cleşte. Răchită, Car.-Sev, merele, strugurei, s. coacăză. Bran. mereze, din lat. meridies, bătătură, stâ-nişte, bourişte, zăcâtură, la miazăzi. Spi iug, comunic. P. Solomon. Pe la llo-diş. 1. Huiedin, zic: merezi.
118
                                  mese, meşte, lat. misceo, mestec, lntr'o 1 colindă din ■Şoroştin, Târn-M., scrisă de
   I. Bian, dictată de mamă-sa, aflăm:
     . . . Dar ia masă cine şăd 't                 \
     —     Şâd boierii ţării,                      •
           Ţării Moldovii.
     —     Vin pe masă cin’ le meşce?
     —     Meţce mama lui Juon,
           Meşce-le, grăieşte-le, ş c. a.
                                                                       meţ, o măsură de 3 feldere (I.) „mi niri de grâfi“=3 feldere de grâu. Bouţariu. meteleu (pron metlelen) identic cu terhniu, s., cum zic în Moldova, tehinn, Abnttl. „miază-lună“ ca „miază noapte" intr'o cântecă din Toraett M. (Torontal):
     Păsărică cu cunună,
     Xu cântă la „wîagă-lniiă“,
     C’a mea inimă nu-lbună! mierea ursului, driboni, inellisophium. Bouţariu.
mieter, felderă, mierţă (măsură                veche ;
   pentru bucate). Lăţunaş, Verşeţ. mijit: „măi mijite'."’ = afurisit, miserabil. Intr'un descântec de viermi aflu: „eşi mijite“. Coseitt, Deş.                             ;
mir I. d. mire: „mirii-1 pus, să taie câte un conţ de plăcintă la tot natul**. Se zice însă: „care-1 mirele?" Merişori, Jiu. miră-te, în înţeles de nUă-te, Poşaga; d.          ,
   e. „hai să ne mirăm după vaci!**            comu-
   nic. 1’. Sttbău d. Lupşa. mire = mare. s. înalt d. ex.: „Cât de mire al-crescut!“ (sf- foloseşte şi la lemne) d. ex. Ce lemn mire aduci! Visat?. 1-fkinfy Httnyttd. mira. a se uită după ceva Exemplu : Zice mamă-sa, către copil:               (
   mergi, Ioane, miră-te de oi. Poşaya tle sus, Turda, miri, mare. Vălcăttl rom. Sălagiu, e.v „Petru, ăl miri s’o dus cătană**. ..A fost im om miri, şialtu pitic". „Vai bagă-nfaş în tine şi ’n norocii tău, că miri eşti": se zice când unul e frumos. Să nu lîe oare dela lat. mirtts{?). mişă, minge, cotcă. Lăţnna.v, Verşeţ. mişbie, Pintic=minge, cotcă. misiric, lacom, d. ox.: ce eşti uşă mini- j
  rir. parcă n'ai mâncat de 3 zile ? Bis-frn.
mislat, întrecut, rău, petulant, „copil mis-latu; dar şi în înţelesul de şiwhiat. Jiu. miţilo, o mâncare făcută din mălaiu şi brânză slobozite în oală cu apă fierbinte şi mestecate bine presărând şi puţină sare. Bouţariu, Haţeg. a mleci, a sfărmă, frecă; mai ales se zice la fasole: „du-te, X., utlereisce fasolea Bouţariu. mnyinosi, I. d. mirosi. Varciz. mnirişte, pre la Şiruleu şi Cistelec (Câmp.) Mniiriştină, locul nelucrat, care a fost arat odată şi acum nu-l mai lucră nime (ţ. Abrud).
moacre, se numesc cireşele mari altuile. Bistra.
moagăr. slab, dăbălăzat, fără voie. Berea, Murăş şi prin Ardeal, passim. mocâi, a—, I. a trece vremea în nelucrare: „nu tnocăi atâta, lucră ceva,“ a tândăli. II. a durmită. confundând cu a moţăi: „nu tot mocâi, mai bine culcă-te“. IVreş-moti, Mureş, moghioruşte, cartofi, crumpene. H.-Ana, fi.-Crai u, Murăs-Oşorheiu. mocru, un fel de cireş, ce face cireşe mari, albe şi negre, ori roşi. Brad. mogorogi a—, a tot vorbi sau murmură vorbe neînţelese, că nu se aud: „ce tot moţ/oroyeşlli acolo'/“*
Să fie din magh. morroţfi—Cămăraş. deş. (Câmp.).
mohoandă, proastă, simplă din fire: Bate-mă, doamne, cu joarda,
   Nu mă bate cu mohoantla'
   Vereşmort, Blaj. ş. a. moietări, Bistra, grajd şi şură la olaltă. momilă, om s. vită mare: „c<‘ momilă.'11 zic cu mirare,=nâmilă, mătăhulă. Liyltel. Timiş (Bănat), mondăi, mondio,mcndăitule: „nu mai tot mondăi,—dă mai iute mouităUtile'." Dritlif (ţ. Olt), morceală, prin Blaj şi jur mocirlă, tină mare: ..primăvara-i mare morceală pe măliniiî“=îl tină mare pe ulicioară. De
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALI:.                              119
  aici verb. a morceli (cu ş) a se—,=a se Întina. Rechita. Car.-Sev. „râu m’am morşelit pe picioare14, more—măi! se zice ca dojana copiilor, ca să st6e frumos. Bistra. mormol6c, pl. mormoloci, puii de broască până au forma cea de linguriţe. Ohaba, Săcaş. Dela forma lor se numesc şi lin-guricc, pl. lingnricl, în Racoviţa, Venef. de jos (Olt); prin Teu.? şi jiu (Gârbova, Galda) se numesc : lingura popii; iar în Cărţa săs., Făgăr. linguriţe, moroane, strigoi, moroi. Bulzeşti, 1. Brad. moroleucă, pe aiuri: copăiţă s. hoclaiţă. Dobra.
                                                                 Moroş zic prin Gy. Vaşlab în loc de Murăş. morsoca, a -, a sfăşiâ cu colţii: „cânii vecinului tot mi-au morsocat az-noapte cânele41. Bistra. A. Gligor. cfr. lat. mor-sico, intensiv din mordeo. moţine, chibrite, aprinjoare, lemnuşe.
  Câmpie, passim. moşocoarnă, pc la Giorocuta, Sălagiu: v. cocoradă. moşogoli, a face un lucru pe încetul. Bistra.
moşoiâg, prin metateză din şomoiag, o sucitură de paie—cum fac, când ard cup-toriul de pâne—se pune într’un par şi se împlântă în vârful căpiţelor s. clăilor de fân. Reteag, Someş. Pe alocuri (Târn., Murăş) îi zic: popă. moştoacă, prin metateză din: motoaşcă, cum se aude prin Ardeal în multe locuri. V\ S. Idna, Gherla, motcă, jirebe, legătură de tort, ce se pune pe râschitoriu. Clopotiva, Haţeg, motocaiţă, fărşăngoi, măscăriciul care se face în carne val. Tisa, 1. Dobra. motocosi, a—, a mişcă dela Ioc şi a mestecă lucrurile, a le aduce în disordine. Vereşmort, M. Uioara. motoldşi, coceni de cucuruz sfârmiţi, dar şi nesfârmiţi; deci şi tulei de cucuruz, du-duleni. Merişori, Uricani, Jiu. mctroşi, Jienii zic mătrăşi, I. a luă zilele unui prunc încă în mamă, sau îndată
                                                                         după naştere: „l-o motroşit44. II. a lucră rău şi tândălind. Reteag, Someş, mozăc, tăcut, moros, din care se «scoate vorba cu cârligul», cum zice proverbiul, «lasă-1 în pace, că-i un mozac!» Şimon
   I. Bran.
mucenici, tăieţei mari şi laţi, ce se fac numai la «40 de sfinţi», din miez de nucă, cu miere, ori din sîmburi de bostan cu miere şi cu apă. Braşov, muieruşcă, o lopăţică de lemn—la răsboiu— ce se bagă cu un capet prin am-nariu. E găurită cu vreo 2 rânduri de găuri, şi mai are o gaură la capătul din jos, prin care trag o sfoară şi o leagă de talpa răsboiului. întind pânza, până-i destul. Atunci bagă «muieruşcă» prin am-nariu şi pun un cuiu de lemn, ori de fler într’unadin găuri. Cămăraş. deş. (Câmp.) muiătiec, (poate din maiu (ficat), măietic?)
                                                                         cârtaboş. V. măietec (Densuş). Lupşa. mununea, identic cu mur tină. v. acolo. Intr’o poez. popor, dictată de Ion Mândru, «Torică», scrisă de P. Săbău, st. cl. IV din Lupşa :
     Este o ţară foarte ’naltă,
     Unde stă binele baltă;
     Este un deal In vârful ’nalt Tot bine-i încungiurat De lapte şi de păsat,
     Pe mununea dealului Pomi-’s nalţi şi crengulaţi Şi de ei Is acăţaţi Tot covrigi de cei săraţi .... murători, crastaveţi, ardei, ţelină (seler) înăcriţi. Bran. murgănă, o fiştiţ/oie, (v, ad. voc.) mai mare şi mai groasă. Şinca vech. mursecă, a mursecat ursu o vacă,=a in-colţit-o, muşcat-o. Lupşa. murunâ, I. coama muntelui: mergem tot pe murună, Varfalău. Iosif Moldovan (1. Turda) II. «peană», buchet de flori artificiale, de târg, ce o pun feciorii pe păuni în pălărie, în Ceanul deş.-, iar la munuui s. m un un iţe le zic bertiţe.
   Pe la Ceanul deş., Câmp., se faco din globurele de bumbac (vată) cusute cu
 ]20                                 ALEXIU  VICIU
  mătasă de diverse colori .ţi pu.se pre un    muşdariu, zama l'&cută cu aiu şi cu oţet
  drot (sârmă).                                 Calbort Târn.-M Pe aiuri zic: moşdeiu.
muşoătură, bucâtură: ain căpătat o mu-       maşlioâ, ţigareta. lAţunag, Y'erşeţ.
  şcătură de pită!» Poşaga ile sus.          mastăreaţă, sucul dulce care se află pe
                                          | mesteacăn primăvara. Bistra.
                                          N.
 Năolad, o bucată groasă de lemn, se pune pe lângă foc în colibe, ca in timpul nopţii să nu se stingă focul. Ilva M (15-N&sâud.)
 nadă (la mătură), cotoi ul - coada—măturii de nuiele. Bonţida, Giulatelek. (Câmp.) năcreală, oţet: „adă năcreala, că-f prea ® dulce curechiu“. Brad. nădăi, asA—,a sP încumetă Bitbor, Bicaz. nâdîloă, îmflătură, gâlcă. Şonfalău. n&6m, plată, chirie: „e sărac, n'are nimic, stă ’n casă cu năem“. Bran. n&huiu, prostalău. Zăicani, Jiu. năjit, durere de ochi. Răchită, Car.-Sev.
   In Uricani (Jiu):
   Vâ descânt de oboroceală (?)
   De năjit, de zăpăceală. Cânt pup. năloagă, îndesuială, îmbulzeală, d. e. „e mare nfiloagă la inoară“. Răchită. Car.-Sev.
 napi (pron. uapcî) cartofi, crumpene: iar la napi le zic „//. ih vite". Ilva 31., Rodna.
 nâpustu, pustiire, risipire: „margă la ei năpustit; ce să caţi tu?“ Abruil. năsăvăi, a—, se zice prin Veresniort, M. Uiora, ce pre aiuri sfi zice neryelu, vergelat, s. invergelut, ca pre Jiu. n&soutal Nascerea Domnului. Intr’o colindă din Mogoş-Cojocani:
     Da-I sara născutului.
     S'a născut un fiuţ sfânt.
     Kiuţ. sfânt pe acest pământ, năslle, un aparat anume făcut, cu cure duc morţii la groapă. Lighet, Timiş. La Cili. năsălie, vehiculuiu. năsltav, monstru. Lhi/h}. natră, Şain. urzala lirelor: Iu noi: distanţa ilin iţe, pău la sulul dinapoi: „câte unire ai ţesut ?•* lâi-mire, Mă caş.
 natal: „la tot natul“ = la tot insul, fiecăruia. Haţeg, Jiu. năat. la Şain. un fel de mazăre; in Glos. Max.-L.: ci cer. cecere; de aici năntiu = de coloarea năutului ad. galbin-inchis. La noi iiăiit este adjectiv. Intr'o cân-tecă pop. aflăm:
   „Frunză verde bob wdit/“=galbin închis, năo&zit = năcăjit. JAfttnaş, Verseţ. năolaz, d. e. năclaz de fân = o grămadă inare peste olaltă: „a plouat căpiţa de fân, de toată s'a făcut năclaz“. Unei nl sup., Soln.-Dob. nâder, „ce om neder“ Tohan.-v., prostalău Mărgineni. Bran. negheda şi neagră, t'ârţu .săs. Făgăr. nelăpoea. viţeaua, când e de doi ani.
   Suciul sup, Soln.-Dob. nemţişori. burete de colore roşie gălbi-nie, de formă globurosâ, găurit prin toate părţile; seainC>nă cu ciupercile. Se mănâncă fripţi, sau făcuţi tocană. Se-plac 1. Gherla, net&rie: „du-tle, nrtăria să tie mânce" „Un pic <1 Ie nHăirie die coptiil, şi-l inână la baie!“ (ne-tărie ?) Abrud. niioă (pron. nvică) = nimica. Vaşlab, Giurgeu.
 niieăi (pron ngicăi) a lucra de tot prea încet şi moale un lucru. Vaşlab. nimă (pron. nyimă) ..utmu I nm il"=\n'&-pâditul lumii, un ninie. Abrud. nimara, cu—, pe nimerite. Brad. nim£şti. edificiile, din curte : „mi-au ars nimeştile din curte-1. — Riuşnr .>■/ Mărgineni (Olt) niitarcă (pion nvilarcâ), bureţi de pr lemn uscaţi şi înşiraţi în aţă. liiuşor, Kăg.
 nioaroă (|>r<m nyoari-ă) Şain. naarcă,
GLOSAU DE CUVINTE DIALECTALE.                         121
  lutra. V. şi Cih. (pag. 217) norcă, nurcii;      nuşcele, flori (le primăvară, cari apar în-
  broască, în Detta 1. Timişoara.             |    dată ce se topeşte    neaua, potir lungu-
nod6u, (pron. nogeit) genunchi:       „mă dor !    reţ, petale adunate   ovale, de coloare  vâ-
  nogeiele.“ Răchită. Car.-Sev.       Dar  se      nătă. t. Olt.
  zice şi genunchi.                                nuşte, nişce, neşte : „am adus mişte
numărătură, trei fire de tort pe râşchi-           inero“=câteva. Roşia, Abnicl.
  toriu. Racoviţa, Olt.
                                                 0
 Oâcără (ocăra) oaia albă pe bot cu pete j ruginii. Câmp'e, Târn. mic.                      i
 oajdă I. sfoară, fune: „am legat sarcina c’o oajdă“. Cetea, Aiud.
   II.   Prin Marainurăş: l-a ’ncruntat de l-a făcut oajdă. Vişău. Aceasta, poate din: oajde, tină, mocirlă, mestecată cu zăpadă 1 solvită. S. Petru, Câmp; pe la S. lacob, Velcheriu (Câmp.) „tot îi oajdă (cu ă). Aşâ şi prin Huiedin, oajdă. oală, este locul acela unde s8 fac ţoalele. Lupşa.
 oaruă, germ. Horn; goarnă, trâmbiţă.
   Lăţunaş, Verşeţ. oaşia, aici, încoace, prin munţi, d. e. în jur de Gurasatla, lioiuri, R micşori, Vica: „vin a oaş ia!“ Mocanii zic a-oaşcu. obinzele, pumni.şori chindisiţi la cămeşi.
   lbăneşti, Gurghiu. oblainic, In Clopotiva, Haţeg; wblavnic, în Chimitelnic de Câmp., o sucitură rotundă făcută din ştergariu; o pun pe cap, când au să ducă greutăţi. — Cili. 221, obladnic, aceeaş. obliţă, la Brateiu, Târn. M. e scândura ce razăină pe căpătuiul şi piciorele patului orizontal. Pe aceea pun lepedee şi perinile până în grindă. — Pe la Dridif (Olt) obliţu se numesce arh1: „trage aria de pe pat“ (patul de culcare ). Scândura de laturi, care formează dunga patului se zice printftlă, în capătul ei din afară vine cheia. obrăzăriu, masca ce se pune pe faţă. Vas-lâb, Şaldorf (Târn. Mare) Şpring. Bouţariu, Năsăud. ocăruţ, dimin. tl. oucăt, - - ă: „mici ocărit!.“ Intr'o colindă din Tnuş:
     Sălaşul li-1 da,
     Cina li-o găta,
     Berbecul băluţ,
     Mândru-1 ocăruţ = alb şi numai pe bot cu mici pete negre, ochete (pron. — ce) pl. ocheţi. ochi de fereastă, giam,
 Ogârsit, netrebnic, ţ. Haţeg, Banat.
     Busuioc........
     Şi cules de june ales,
     Şi plivit de un ogârsit! Torucu.-M. Bănat. Cfr. Şain. ogârjit. ogârsi, a se—, a face nebunii: „se ogâr-,seşte“ (ibid.i. oglăjii, curelele dela îmblăcii. Şoroştin, Târn.-M.                           '
 Ogriştene, sulumină, o floare, numită in botanică: Calendulu officinalis. Bouţariu, Haţeg, clete, cam sinonim cu jghiaburi, neînţe-legând şi -casa între ele: „ian vezi, nu-i .1. pe la oliţe„Ce mai inocoseşti atâta pe la olete, mai hai şi în casă odată". „Toată ziuliţa-i pe la olete“ Pe Săcaş : olete, aceeaş, N. Ungurean. Reteag, Someş.
 omete, pl. oi neţi, omăt, zăpadă, neaua. Jiu. Pe Săcaş zic: uămete, pl. nămeţi. N. Ungurean, opac, întunecat la minte, fără judecată: „măi opacule!u „de ce slobozişi viţelul din jug, măi opacnleUricani şi Merişori, Jiu. Clopotiva, Haţeg.
 „opăresc stupii", când îi omoară cu fum de pucioasă aprinsă sub coşniţâ. Şpring. dpcină, cununa «lealului. Suciul       Soln.-
   Dob.
 opleni, sing. oplcan, la sanie sunt cele
ALEXIIT VICIU
  122
  două lemne transversale, cari împreună I tălpile săniei. Ardeal, passim.                !
  opţă.(doar din o/i-să, lat. ofin'xt ?) lacob     I
  Coltn din Orosfaia, moşul lui T. Colţa,        !
  st. cl. VI; când mergea la Toaca zicea         '
                                                                                                      i
  „o/ită". întrebat de nepot, ce e aceea, respunse, că ar însemnă porde-eă, doară: „(v|oiu mer(g)e, o/iţă, mâne la târg“, zi-     i
  cea. bătrânul. Mai curioasă este aplicarea     ]
  acestei vorbe în zicerea ce şi-n însem-        \
  nat-o nepotul: „dragu moşului, opfă-l          1
  ţip lată-to!“ orfâle. fleacuri, nimicuri, „nu mai ştiu         >
  atâtea orfeleu. Abrud.                         j
  „orăştică", pe la .Blaj, planla păstăiiisă, numită pre la Huiedin: /lipijoi, orobus venus.
  orjân şi horjan. „ouoiul" în jocul cu mingea. Bouţariu, Haţeg, oromnii (oromnyi), a rugă: „mergi. să nu te mai oromnlesc!-1 Varvis. ort, 2b de fuioare legate la olaltă după         ;
  ce le-au meliţat, neperiate. h‘«conta,         !
  Olt.                                     '     I
 osârli, a vătăinâ cu vorba. Suciul sup. Soln.-Dob. Pe aiuri /.ic: a ofili şi ohili
   i Săcaş).
 oşpoji a bate din gură: .,nu mai oş/ioji atâtea, că te lovesc. Cetea, Aiud. oştări, /.ic părinţii la un prunc, oare mă-nios fiind tot „iiitorce vorba": „taci, nu tot oştări atâtea, ca nu mi-i porunci tu!“ Cămăraş deş. Cfr. oftări — oştări. oşteze. pârlazuri peste îngrădituri: „sare peste multe oştree”. (hirt/hiu. ostie, instrument de tier, cu coadă de lemn lungă, ou care pescuesc noaptea păstrăvi. Arc 4 sau mai mulţi dinţi crestaţi. Când vine peştele la lumină, îl înţapă cu ostia. Uricani, Jiu, Şan Un (Câmp.) Urat fală ii (ibid); iar la Sâmbăta de jos, Kăgăr. se numeşte: oişte de peşti. Aşâ şi în Bouţariu, Haţeg, otfial. ca şi yivăr, frate de mireasă. Hainit.
 otinci, a voma: „it vine a otinci". Bouţariu. (La Cihac Kl. sl. sub voc. cu sensul de: se fatigtier).
P.
P&oa, «mama-draeului», /.eitalea fumatului, a pipei, că: «tot omul care «pipă» (fumează), treime s'o pomenească, că face pâra, iiâm.y zicea Popa lenea din Futac (Târn. mică), om fără carte, păcişele, Târiiace şi Mureş-, dar prin Vereşmort (1. M. Uioara) zic : patieşele (păt.veşele), cânepa ce rămâne do fuior în heceluţă. păclie, cojoc, lung până n pământ. Lă-jnuaş, Verşeţ. pădăi, a se—: mani /lădăit frumoşi’, «s'a iiăilăit. mireasa=s'a uătut, cum zi ceni Tdriiiiceuii. Compusul: impădăi : nfeteleacumse iiupăn/ăiisc, ca să meargă la beserică.» «avenit {vumosi ni pădă ită= gătată. Suriul sup., M. Lapos. păhăruţe, lăcrămioare. Laiicrăni 1. S.-Şebeş.
pâltă, scândura pe care împart aluatul
   pentru pâne. când e să-l bage în cup-toriu. Muiif. ap. păiute, lemnuşe, s. chibrite. I'iniic (1. Reghin).
                                                             pală, o furcă de fân, luată pături de pe car sau din căpiţă. Vereşmort. M. Uioara. pălânc, ocol necoperit, făcut din tArşi şi din blane puse 'n picioare cam costiş. Se face dinaintea casei şi acolo bagă oile peste iarnă. Merişori, Jiu. palan£ţ, prin . 1 urişleii (Târn.-mică) v. </răh-f/liilăl. Prin Ceautil deş., Câmp. lipiu gol pălăvatic, beat de cap : „stăi in loc, pă-lăvatictile!“ Cărfa, Olt. păli, a—, a sosi pe neaşteptate, a se abate, a da: „Dzău cu S. Petru a pălit la stână11. Intr'o poveste din Eicas, Bilhor. palmă, măsură cu palma: distanţa deln vârful degetului celui mare întins înapoi presto obiectul de măsurat, pân la vâr-
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.
123
   ful degetului celui mic, bine întinsă faţa mânii (palma) peste obiectul de măsurat. Jiu.
 paloanie, purculeţii de fân : paloauele est ea trebue să le aruncăm pe căpiţă         J
   cu cioplău. Rachit., Car.-Sev. palotie (—■ tye), mănunchiu de grâu.          j
   Hodiş, 1. Huedin.                          j
pănăsteală, lipitura de pe jos, din faţa casei, în casele nepodite. Bran. păncov, ochiuri de oauă (mâncare). Ş‘i-mon, 1. Bran. păngini, 2 prăjini, doi pari, legate cu        |
   capetele de olaltă şi puse peste clanie.   Ş
   Coroieşti, Haţeg. Pe Jiu zic pânză (a-     I
   curat). Cfr. pândo, şi pansa, ae. pânpâjele, (doar din: pătlăgele :) para-      i
   daise. Şoroştin, Târn. M.
Pantelimonul, sărbătoarea 8. Martir Pantelimon, în 8 August n. Poporul o sărbează, ca să-i ferească Dumnezeu de grindină, s. altfel de nenorociri, llaţey. pânzătură, cătrinţă de lână colorată roşu, albastru ş. a. Ilva M. (B.-Năsăud) păpălăsca, lut amestecat cu nisip şi cu apă şi aşâ făcută tencuiala la zidul care se face din cărămidă, mai ales la pivniţe. Dridif, Olt. păpău şi hâzap, mâncător. Abrud. pâpuşe=20 de lire (de tort) pe râşchi-toriu. Racoviţa, Olt. par, 1. d. pahar, pocal. Lăţunaş. Verseţ. părângă, în zicerea: „Meri (mergi) adă apă cu băietul ăsta in pârăm/ău = împreună. la olaltă. Grebeniş, Câmpie, păretăriu, lipitura cam de 1 palmă pe părete în sus. Cetea, Aiud, şi Presata, Săcaş. La Cicmliu, Câmp. zic părifartii; prin Ţălua, Bncerdea vin. brâu. părgan, jolgiu pentru cămeşi. Cricobura, j Lipova.                                       1
pârghinâ, (ton. pe l-a) lăstariu. pârghie.
   Huiedin.                                   :
pârlău, cada s. ciubărul în care opăresc rufele. Clopotiva, Haţeg, pârpăliţă I. crângul morii. Răchita. Car.-Sev.
pârpăriţă II. scândură la moară, pe
   care curge în jos făina. Ghiriş, Arietş şi jur.
III. fleură, care vorbeşte, hodorog, fără de rost. Rîuşor, Făgăr. parpangicâ, ceapă măruntă de sădit.
   Clopotiva, Haţeg, părtâc, petec: „coasă-ţi părtacu de pe şubă“. Uricani, Jiu pârţâguşe, mici prune cari se desghioacă de pe sâmburi. Ţagn-M. Câmp. Pe Ia Biidinl de Câmp. le zic „ciorăşti.“ părul porcului, o iarbă subţire. înaltă ca de o palmă, care cu greu o prinde coasa. Şarmaş I. Vaşlab; v. pujlă. pâş, I. snopul îmblătit. Voila Olt. II. snop de paie, sau de grâu: „holda-i secerată şi legată păşuri.u Cârţa, Olt. păscui, a presimţi râul: ,,io păscuiu. că mi se va întâmpla ceva rău astăzi.44 „Când tie păscu te aşâ, tot vine el'4(râul). Abrud. E. Hocman. păşi. Poplaca, Mărgineni, jipi. păşticarii sunt purtătorii cununii anului. Ei aduc prescurile, oleul, tămâia, smirna peste an. In postul mare toţi păşticarii duc la beserică prescuri şi grâu. Merişori, Jiu.
păstrăv se numeşte şi un burete bun de mâncat, în forma plumânilor, cu pete negre. Lupşa. păţea „de a—un joc de copii, ce pe aiuri se zice „de-aprinsele.^— Cârţa săs., Făgăr.
pâţiene, penuşe s. foi de cucuruz, v. şi: pecene, mai sus. Cisteler, Câmp. pătrunică, potârniche, coturnix. Intr'o cântecă din Brad:
     Dragostea de fată mică, (tânără)
     Ca carnea de pătruniră ;
     Dragostea do holteraş,
     Ca carnea de iepuraş, patrunoşte se zice rosariul (il rosario) s. „înătăniile44. cum îl mai numesc pe la Blaj —prin etimologie poporană din „pa-ter-noster4. Coşeiu, Deş. pătucel, pat mic, păcel, care se pune de regulă după uşă. Nocrielt. patul, I. Târn.-mic., vorbă cu care înte-
 124                                   ALEXID  VICIO
 ţim gâştele, ori raţele, să între în coteţul lor, la culcuş : „pătiil, pătiil !u II. pe Jiu, d. e. în Merişori: fânul ridicat pe 4 furci, ori pe un arbore, la înălţimea cât să «'ajungă vitele la el. Dacă se mănâncă fânul, rămâne numai „podhi a".
                                                            pătulit, (poate din pitulat) în Cetea, Aiud= plecat, lăsat în jos: „Pe luăn nu-1 iau cătană, că-i prea pătnlit la umeri.“ Comunic. Adr. Oţoin. paula, a—, a păţi, pătimi, experiâ: „multe a mai păulat şi biata N. cu lierhuiu) ei!“ Someş. ' pătura (ton. pre silaba pă) I. topşă, mămăligă cu brânză ,puse tot pături. Muntele Baişoarei, 1. ]ara. II. la Crivobara, în Banat se zice „pătură" plăcinta ce stă din mai multe pături, care prin Ardeal se numeşte reteşă, din ung. r6tes. pavă, la cămeşile româneşti este băgă-tiira patrunghiulară, ce se pune subsuoară. Cin fud, 1. Blaj In cea mai mare parte a ţerii se numeşte clin. ear în Cârţa să.<i., Făgăr., broască pchişcâ, sângei-ete, passim (Câmpie, Târ-nave).
pcişituri ..doră ini-î mere desculţ cu viatele prin finaţe, te chilaveşti prin pci-„şîturilr alea11 .Cistelec (Câmpie) = teşituri.
paure, germ. 33auerou, v. plan. Bănat, peană, ic de crcpat lemnele. Clopotiva, Haţeg.
peartă, plotogul pe care se înşiră mo-netele şi se acaţă pe „cică" (chică). Tot aşâ se numesc şi împletiturile de paie de grâu, din cari fac comanace s. pălării de paie. Cfr. beartă. lluchita, Car.-Sev.
pecene, peniişe, foi de cucuruz. Vişun, Marm.
pelejnio, „de aici în colo îi mai peJisjnic locul“, nu-i ţăpis, nu prea-costiş. liricii ni, .Ii u.
                                                            pepene, iinşor. Soln.-Dob.. bostan: iar Ia
            ii /.ic: ..pipi’iir ilnln".
 pepeni iriiosi, crastaveţi. Iinşor, Soln.-Dob.
                                                      peria, a—, a pieptăna. Haţey şi Bănat. perie, iarba: „coada calului", jur. Gherlei. perişoare, uinplâtiiri s. sarmale in cure-chiu. Clopotiva, Haţeg; Şimon 1. Bran. peritură, holda rară, mică în paiu şi ’n spice. Tiir 1. Blaj, J. P. Pecurariu, şi Să caş.
 perpetă, surţ. Bedelen, Alba inf. Tot aşâ şi la Ciunga (Murăs-Uiora), numai cât zic şi şurţ la cel mai dur. peruşte, deinin. d. pere, = cartofi, crmn-pene. Munt. Baişorei, 1. Jara. pescariu. pasăre băltăreaţă, care samănă cu cocostârcul, pe spate e cenuşiu, tră-esce pe lângă râuri şi prinde peşti: Ardea cinerea. Ai/ârbiciu, T.-Arieş. pescăriţă, un ghiob, şteand lătăreţ, pentru lapte s pentru smântână.—Lupşa. peşte, muşchiul dela braţ. Hacoviţa, Olt. .,peste-cot" o cusătură pe iile fetelor şi femeilor, ceva inai sus dela cotul mânii. Gy. Vaslab. petrecanie, îminormântare. Giorocuta, Sălagiu; v. şi Sain. pesag, nisip. Detta, Bocşa mont.; slav. pesac.
 petunderete, preste tot locul, pretutindeni. B intra. pezmet, lictariu de prune. Cricobura (Lipova), Bonţuri (Haţeg), picătoare (chicătore) vas mic de pământ ca cilindru, se pune sub frigare, ca să pice în el (însorea. Tântun>, passim. pichi6ci, picidci şi picidici, - cu alte nuanţări de pronunţă, ca d. e. picioşhi, în Cămăraş. deş , Câmp., prin forte multe locuri în Ardeal, = cartofi, crumpene. picioage, j>oate 1. d. „piciociu = cartofi, crumpene. Pintic, 1. Teaca, picitoc, dovleac, bostan alb. Chiniitehtic,' Câmp., şi Gnnjhiu; magh."siitiitok (?) pigmez, lictariu, Torontal, In Lugoş pronunţă: piegmez. piftiri, pron. chifchiri, /ama închegată dela răci s. aituri, răcitur.. lîrleaţ/, Someş.
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.
  piguli, a- , a ciupi,—ciuguli, cum „pigu-lese puii din pită“ (Abrud). La Blaj în sens strămutat: a-1 goli (d. e. de bani).
  S’o jucat în cărţi cu X şi l-o pie/ulit = l-a ciupit de bani; i-a dus tot. pilâriţă, cofâriţă, precupeaţă. Lugoş, Timişoara s. a.                                    :
  pilug, pilugire, pilugesc, golesc de tot :
  „a rămas pf7Mg“=gol de tot; „gol, ca pilu(/idu şi „r/o/ pilug", am rămas pilug. Pilurpd este planta păpădia, (germ. Lo-wenzahn), face floare galbină carea, când se uscă, este un boţ de fulgi albi ce uşor se pot suflă şi atunci rămâne cotoru 1, stilul, gol. Comn n ic. d .-(-Toma .Ier. Albani, ieromorach în Blaj. Cfr. ital. pi-luccare.
  plnţiluş, cuţit de buzunariu, brişcă, liv-şor, Soln.-Dob. Pe aiuri (Ardeal, passim,) pinţăl şi pinţăluş. pipijol, plantă din famil. păstăioaselor, „orăştica“ (Orobuz venus). Huedin.              \
  pipirige, caprele, pe cari uscă luţerna, s.
  trifoiul, Trestia, Hida. pipirig, mămăruţa (insectă) (Jsdki-Gorbo,       ;
  Trestia, jur.                                '
  pirchiţă, (Cfr. piri, piri)! bibilică, Şepreuş, i
  Braşov.
  piri, în Vălcăul rom.. Sălagiu, mai mic,        |
  d.    e. «vrajniţa (poarta) noastă-i miri, şi a voastă-i piri/“ A. Trufaş, pir date, cartofi, crumpene. Birchiş. T.-Ar.    ;
  pisat,=păsat. Clopotiva, Haţeg şi Lighet,       j
  Bănat.                                       I
  piscoanie, fluerice făcută din soc. Bon ţa-     j
  rin, Haţeg.
  pişpirigă, o pietricică lată, care o aruncă     ]
  copiii, jucându-se, peste suprafaţa apei,    !
  aşâ că petricica să facă salturi. De câte ori sare piatra, atâtea mămăligi a mâncat        j
  cel ce a aruncat-o. Murctş-Ş-Craiii,         j
  Aiud.                                        ;
  piţă, carne friptă, peste tot carne. Huie-      j
  din. Tot aşâ prin Suciul sup. Soln.-Dob: „mâncat-ai azi piţă ?“ Intr'o       poveste am i
  auzit: „cine piţă  broasca,   mâncă porum-     .
  bul“=cine frige    . . . Cfr. şi sicii, pieea, j
                               ’                 i
                                                                                                        i
125
   lipiu pripit, mai mult fript, în gura cup-toriului.
 piţărăi, I’etroşeni, Petrila, Baniţa pe Jiu, tot ce se dă copiilor, cari gratulează în ajunul Crăciunului purtând un steag, care este o cârpă frumoasă legată de o prăjină. „Vă dau piţărăi=mere. pere, nuci, alune, bani, o felie de pâne şi ori ce. pitâică, cântariu împletit din aţe, sfori, spre a duce în el hârbul cu mâncare la câmp. Giorocuta, Sălagiu. piruchi, la Calan (Huniad), piruci, la Mo-goş (munţi ap.) = chibrite, aprinjoare, lenmuşe.
 piţigă, a—, a pişcă. Giorocuta, Salagiu;
   Gura-sada, Huniad. Cfr. ital.— piezi care. piţigăi, cimiter, morminte : „dacă-i muri, te-or duce :n piţigăi. Suciul sup., Soln.-Dob.
 piţirigă, piatră subţirică şi lată cam cât
   o  piesă de 1 Cor., cu care aruncă peste suprafaţa apei. De câte ori sare „piţi-riga" (petricica), atăte pite (pâni) face. Lupşa.
 piţigoae, tilincă de salce. Hocrich şi jur. piu, jocul copilăresc - „de-a piui". Abrud, Băiţa, Huniad., esteceeace se ziceîn Blaj şi jur. popic: adecă un leinnuţ ca de fî—8 cm., la ambe capetele ascuţit în formă conică. Cfr. ital. piuolo-, sicii, piulu. pivă, treascăte, treascuri. Tmgoş, Detta, Timiş.
 pizără, o vergea, ca sorcova, în România, cu care umblă copiii în ajunul Crăciunului, de urează. Copiii cari umblă cu piz&ra se numesc pixărăi. Abrud, Haţeg; piţărăi, Clopotiva, (Haţeg); pe alocuri şi bizârâi. pizărăii, Băiţa, cari umblă în dimineaţa Crăciunului, dacă nu le dai mere, nuci ş. a. zic:
     Bureţi pe păreţi.
     Tot nevoi s’aveţi.
     Tot d’ele mărunte,
     De aici păn la punte !
                                        Când intră în curte, strigă :
     Bună dimineaţa lui Crăciun !
                                        Dacă le dai nuci . . . , zic:
ALF.XIU VICIU
126
     Să trăiţi,                                  i
     Să ’mbătrâniţi,                             j
     Să trăiţi ca nişte boieri!                  ■
   Băiţa, comit. Huniad. plăceneş, cusătura ce-i ’/.ic nemţeşte : Kettenstich. Toracu M., Torontal. plăoiţa, o bucată inică de pământ, de formă patrată. CisteJec (Câmpie).                ;
plagă, pe la B. Hunyad : ,.a dat D-zeu           ‘
   plagă peste noi! „(când a fost secetă mare).—Intr’un cântec din Bouţariu (ţ. Haţeg):                                       :
   Venire-aş, veni, zău, dragă,
   Dar mă tem că dau de plagă.
     Deci: plagă—năcaz. mare, pedeapsă,          1
   nenorocire.
plan, tabla de pământ dată din coina-            j
   sare după plan: „planul popii". Jiu,          1
   tfaţe.g.
plătagină, plotagină, limba oii (l'lan-tago major.) Bouţariu. plăzuesc, cobesc: „găinile nu se mai duc la culcuş, plăzuesc a foamete11; „vaca se duce sub scut, plăzueşte a vreme rea". Meteor/. Someş, pleo, din germ. Pieli, cum zic prin Ardeal: pleu, adecă: tinichea. Lăţunaş, Verşeţ. plesnio£riu, lângă „feldera şurii,, sub straşina prelungită a şoprului. Nocrich. , plimniceriu, o încăpere în şură („pătrare**) unde se ţin unelte de economie: furci, j greble ; sau bagă bucatele, când îmblă- , tesc. Bran.                                      !
plit, 1 d. flit=nasul, botul porcului, munţ. , apus.
plitoci, a—, a mesteca.(?) Jieteag.' Şain. : jf^j'W=cuptoriu de bucătărie; ('ih. plită— J placă de fler. plociumb, pociumb. Bucium. ploscă, Răchită, Haţeg, căpiţe, porculeţii de fân.
ploscăru, pl.ploscuri, rude, cu cari apropie ; fânul de pari, ca să-l pună căpiţă s. claie. Bouţariu, Haţeg, ploştină, fânaţ, rât, luncă. Ibirl. plat şi pluştlt, omul cu nas mic şi turtit: „dă-te ’n colo dintre noi, plutule /“ i Hrad.                                           I
 poane, năcazuri: „ieri fu Pantelimonul, nu pr inserăm (nu lucrarăm) nimic, . . să nu vină poane mari pe noi“, zise M. Dobâcean, Răchitova, ţ. Haţeg, în „Goteşti“ (Aşâ se numeşte locul la pădure departe de sat.) Să nu fie din poena ?
 pochilă, cureaua care vine in partea dinapoi a calului. Şoroştin, Târn.-M. pocnitoare, jocul copiilor „de—a — se face cu globuri de tină, numite «giigu1*. La mijlocul gugului fac gaură şi se întreabă : „gugule, ce-i mâne?“ — -poi-mâne“, răspunde cel intrebat. Atunci cel dintâiu trânteşte gugul jos, aşâ cât să cadă cu gaura drept în jos. „Spartu-i r/ugu" întreabă atunci al doile. „spart * răspunde l-iul, „dă-mi camă" şi rupe din al celuilalt atâta, cât să-şi cârpească gaura gugului. Vereşmort, Murăş-Uiora.
 podbici. bârzoci, poşomogi, (vezi acolo).
   Itorlac, Gurghiu. podină, funducul s. baza clăii de fân.
   Clopotirn, Haţeg, podişor, un „blidariu*1 s. etager pentru vase de lut, tăiere, blide, linguri şi altele. Peste un armariu cu 2 uşi înfundate este aşezat un mic dulap cu uşi de sticlă. Abrurl, coinun. pr. Zeflean. podoună, scuză: „ar pune el porlohna, cum ştie el, dar minţeşte". Reteag. I. P. Reteg.
 poine, coadele, de sub ciur. Intr’o colindă din Ghiriş. rom. 1 Mociu. Cluj:
   Tot ţi l-ai lucrat Cu săracele din sat,
   Şi plata nu li-o-ai dat!
   Făr săbsiţele (zăsite) din sâtă,
   Şi ai zis, maică, că-s plătită.
   Şi poiuile de sub ciur,
                                                               Şi ai zis, maică, că-s destul ! pcivan, funie lungă la car. Torontal; pre la Brarl pronunţă: păivăn\ De aici verbul impăîcăni, „împăU'ăntză calul!** pojgăne, mulţime, d. e. de băieţi Re-teag.
 polei, în „poveşti cu polei“ sunt fiinţe su-
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.
   praumane, cu puteri inari, dar pe cari J eroii poveştilor le înving cu ajutoriul farmecelor. Coşeiu, Deş. poloea, îndoitura la o haină; „cămaşa înl-i prea lungă, fă-I o po/fm!“ ('«hm. mic, Huniad.
  Pe la Haţeg numesc policelc îndoiturile s. creţele, ce le fac pe pieptul cămeşilor. ;
  policioară, „dreava" din jos a jugului;       i
  „jug" numesc numai dreava cea de asu-         ;
  pra. Jiu. Is. Saturn, v. şi sam. poligit, poate: pologit (?). Intr’o colindă, din GSibiul, Murăş:
  Vine domnii Dumnezău Cu’n veşmânt Până ’n pământ,
  Pe la poale-i poligit Pe la braţă-i mărgărit ! polinariu, bordeiu sub care stau ciobanii, când mulg oile, ca să nu-i ploaie. Rîuşor, j Făg.                                          :
  poliviţă, când plouă şi inghiaţă, aşâ cât j nu poţi umblă de lunecuş, se zice că „afară-î poliviţă“. Gurarîului, Sibiiii.    ;
  polmon, metateză, din pomnol, ce să zice      !
  şi pognool (Vereşmort) = prispa din ! jurul casei.                                '
  pologenii, şi opşaguri, sinon. = sfătosii.    j
  „Atâte pologenii spune N. de te pocozăşti de el“ = te miri. „Cela-i om poşegos, numai de opşaguri bun“. Reteag, Someş,      i
  Pe la Gnrgliia, pologenii = glume, min-       ;
  ciuni: „tot pologenii vorbeşte!".             j
  poloşte, locul unde odihnesc oile in liber.   '
  Bouţariu, Haţeg pomeselnic, vălul de pânză albă, ce-şi        |
  pun femeile în cap. Dririif, Făgăr. - j pomilari, muşteriii bărbierului. Toracu-      I
  Al., com. d. V. Săcăşan. pomnoaje. cureaua dela şea, c^re vine         ;
  sub coada calului. Vi şea, Bucureşti, Cott.   ;
  Huniad. Aceeaş la          Varvis se zice poji. j
  Cfr. pojiţă; iar la         Mălin, 1. Deş: pod- ]
  noaje — o legătură de sdrenţe.                !
  pomoroage, prin ţ. Haţeg, poame peste tofc bătii piatra aşa de tare, do pom or oa-  \
  gele erau să le i6i       cu lopata de pe ra- j
  tră (pământ), Răchitova.                      |
127
popă, la plug, e un lemn de forma care se bagă in veriga lanţului, ce intră prin dricul rotilelor şi care ţine plugul după rotile. Nocrich. popa ţiganilor, greluşul de câmp. Trestia. I. Hidalmăs. popâlniit, plin bine: „am adus litra dela moară popăhnită de făină!" Lupşa. Aşâ şi: „un tăier popâlnit de mere". Bucium; nu se zice însă despre sac, ci despre sac zic: încrepenit = plin tare de stă s£ crape, popelnic, un lemn cu trei crăci micuţi, se joacă feciorii cu el. Şoroştiv, Târn.-M. poroabe,—de spini, prune sălbatice. Pn-roşeni şi Uricani, Jiu. tTn fel de prune grase. Merişori, Jiu porcioană, ciubărul porcilor. Densuş, Haţeg.
porodn, un fel de peşte gras. Răchită, Car.-Sev.
porumbăc, sur, cenuşiu. Intr’un cânt. pop. din Toracu M., Bănat:
     Cel ficior de sârb sărac,
     Cu murguţu porumbăc,
     Cu cinga de giulveeie? v. Şăin. sub voc. „negru vărgat cu alb.il poşocină, pantlică cusută cu fire de aur, care ţine tulbentnl (o podoabă pe cap). Toracu M. Torontal. pcşomdgi, cânepă mai mică, care rămâne în urmă, după ce s’a smuls cea mai înaltă, v, bfirsoci, Se zice pe Să caş şi prin Valea sas. Târnav. pospaiu, pravul de fărină, ce se aşază pe păreţii morii şi pe objectele din moară. l'oî7a(()lt). De aci se icei pospăiat, passim, nu îndesat, rar: pospoiat, afânat. Orăştie, Tărnave. postăviţă, o trocuţă în care pică grăunţele din coşul morii, şi din aceea în gura pietrii de moară. Jiu. La Şain. pastă vă. potănjiţă, gaura de dinapoi la opincă, prin care se leagă cu cureaua de picior. Lupşa.
potănţă, zis şi nasărângă, pe aiuri. năsărâmbă, pe Someş: „am ştiut io,
128
  că sluga iar mi-a face o potanjtil“ (o poznă, că d. e. va strică ceva la car), potooveriu, ciocan de fier, nu mare. Abrud.
potilăt şi pochilât, giolgiu lat, Tărnave, Murăş, ţăsut rar; îl poartă femeile tinere. Cfr. patyolat, fachiol. potilăţel, diafragma, poate pentru asemănare. Vereşmort. potineu, un lemn la rotilele plugului, pe care se aşază plugul. Potineul intră prin două cuie mari de lemn. Dridif, Olt. potoroancă, cfr.potor, ban de 4 cruceri = 8 fîleri duhăn, de o potoroancă.". Vfir-maţfa.
potricală, I. un instrument de fier, de lungime cam de un decimetru, la mijloc e îndoit în forma aceas/a de un cap ® ascuţit şi de celalalt rotund şi găurit. Cu instrumentul acesta se fac găuri rotunde la opinci, aşâ: capătul (a) se aşează pe opincă, unde vreai să faci gaură, apoi în (b) dai cu ciocanul şi atunci capătul (a) intră în opincă făcând gaură, iar partea cealaltă a opincii, ce se tae, rămâne în (e). Capătul cel ascuţit al po-tricalei t-1 folosesc ca sulă. Ion» Olarin.
   IF. instrumentul de fier, cu care se fac găurele la ciur. Felehtfl ş. a. povăli, a—, a preface. Intr’o colindă din Texş:
     Păru-i rătezâ,
     .los de mi-şi pică;
     Tatăl nu-1 lăsa.
     Şi mi-1 povăliă,
     Roada grâului . . . povili, cureaua dela şea, care vine pe sub coada calului; v. şi pomtioaje. Ra-chitova, Haţeg, povorâş, frate, soţ. Teuş. prămândeac, „omul ăsta prăuiă mierle
   boii“, îi lasă în rezervă, la o parte, la păşune. Şoroştin. Târn. M. prăpnşcă, copiii se joacă a.şă: luând tină, aceea o adună în pălmi, de o fac ca un glob; o pun jos, ii fac o gaură mare--mai largă pre din lăuntru, apoi luându-o cu gaura în jos o trântesc de pământ; aceea creapă dând un sunet, puşcă. Agârbiciu, T. Arieş. .locul este şi în Af/rişteu; v. şi gugu. prăjină, sulul dela car; funia, cu care-1 legi se zice Jinnlnzăii; iar cea de dinainte: salbă. Voila, 01(. praştie, şărpariu, curea lată ca de 4 degete. Toracu M., Torontal. prăştilă, şindilă, şisă. Hafeg. Prin S. Petru, Câmp. zic : prişcala, poate din prăştilă; v. m. jos.
 Precestele, pl. din 1‘recenta. Intr'o cân-tecă din Toracu M, Bănat:
     Dar d'o bea vr'o nor d’a mele,
     Să-T ajute Precestele!
   Obs. in aceeaş cântecâ, mai sus, aflăm şi Precesta**:
     Dar d’o bea măicuţa ta,
     Să-T ajute Precesta'. pregănjălă, ruda s. tânjala, în care prind boii la plug: „pune jugul lapregănjală lu Suciul sup., Soln.-Dob. prepeleac Jienii zic: prepeleaţ/, par cu crengi. Heieau, Someş.
   Obs. Şain.: „scară de prăjini1*, prepeliciu I. ploscaonă (Orlat); un par cu mai multe cleoambe (crengi), pe care pun luţerna, să se uşte (Reteag); pre aiuria 7,\c: prepeleac; iar prin Csâki-Uorbo (Someş) îi zic: clenci n: pe când elen cin în Agrişteu (Târn. mic.) este limba (de lemn) dela incuietoarea uşii.
 II. claie^de fân de pădure Se taie un lemn subţire lung şi îl împlântă in pământ şi dedesubt pun crengile curăţite, apoi pun fân împrejurul lemnului pe care-1 numesc prepeliciu, iar claia întreagă încă se numeşte prepeliciu. „Astăzi am făcut trei prepelici de fân". Săli fie. prepeliţ, rudă lungă de fag, cu crengi-pe ea. Ln)>.ştt.
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.
120
preslugî, chibrite, lemnuşe. Vtirmag Săcărâmb.
                                                      pricăjit, afurisit: „lucru ăsta gândeşti că-I pricăjit1'. Uricani, Jiu. La Blaj şi jur încă se zice vorba pricăjit, dar în înţelesul de pierit, slab. prijitoare, crătinţă de coloare neagră, se leagă din dărăt cu brînicţe] (brăcini) de păr colorat în diverse colori.’! Varjn's. prilagiu, scânduri puse în formă de gardţ în loc de poartă la curte; de amândouă părţile se află câte un pociumb, de poţi trece (Cfr. pîrlaz). Voila, Făgăr, primă, peteaua s. panglica din părul fetelor. Mischiu, Gliiriş, Spălnaca, M.-Bel-cliu, Gheja, Feleiud ş. a.; iar prin Po-şarja de sus, Muntele-băişoarei ş. a. se numeşte primă peteaua, ce se pune pe pălării de păr s. de paie. primbă, lemnul cel ca o măciucă cu mo ţochină, care ţine „căloniul“ de grindă. Merişori, Jiu. primbură, peteâ, frunză: „pe cap are o pălărie lată, încungiurată cu primburi roşi şi verzi, apoi pene negre11. Călan mic. In Rovina 1. Brad, zic primul1 ă. primez, (pre-med (mediu)) ruda, ce se pune în grajd la mijloc între doi armăsari, ca să nu se bată. Toracu M. Torontal. primniceriu, loc închis lângă feldera şurii, o parte din aceasta. Voila (Olt); ce prin Orlat se zice: chimnicariii. In primniceriu ţin pleava, cocenii de cucuruz ş. a. prior, e timpul când inerg demineaţa cu oile la păşune, d. e. „numai acuin a plecat cu oile la prior!" Iar când pleacă păcurariul cu oile la păşune sara, se zice „pornială". Varvis. prişcălitul, (pre alocuri brişc. v. la b.) Pe la Giriş rom , Mociu, Câmp., S. Petru, Câmp. ş. a. obiceiu al feciorilor în ziua de Paşti, când adunaţi lângă biserică bat la tălpi cu o lopăţică pe feciorii cari s’au purtat rău s. necuviincios în păresemi. Lopăţica, cu care dau, se zice prişcalâ.
                                                                             Nu te bate prişcala,
                                                            Că te bate vina ta; V. m. sus: prăştilă.
i priane, „iarbă prisne11, iarbă f/oală, ce :     se dă la vite. Varvis.
    pristene, prisnelul din capul fusului de tors. Racoviţa, Olt., Veneţ.-de-jos. pristolnio, sigilul pentru prescuri; pre aiuri: pistornic, chistornic. Bouţariu,
;     Haţeg.
    pritit, scrintit. Intr’o descântecă din Dră-guş (Făgăraş): „Dacă este cineva cu mâna s. cu picior pritit: Merge sfântul Petru cu D-zeu pe cale, pe cărare, D-zeu se ’ntoarce şi zice: hai, Petre, mai tare! Sfântul Petru zice: Nu pot, Doamne, oă-i (Vasile) cu picioru pritit/“ proaspătă, grăsime de porc. Ţ. Abrud.
       şi prin Ghiriş (Arieş) şi Vad (ţ. Olt.) procrintă, o covăţică, de fag, în care taie carnea pentru cârnaţi. Lupşa. prohab, pl. prohăbe, „obloanele“ la cioareci dinainte, ca să nu se vază cămaşa. Lupşa, Pusta-Cian, Câmp. Pe la Orlat pronunţă: prohâchi», iar la Racoviţa (Olt) prohaghiu, cu aceeaş însemnare.
       2.   petec peste tot: „du-te acasă şi coa-se-ti prohabu ala“=petecul. propage, prin metateză din progage (== progadie), cimiter. Lugoş. proptesc, mă—, mă ridic din un morb, mă tămăduesc: „J. a fost mult beteag, şi uite, că se propti amărîtul“. Răchitova, Haţeg, drpie, Şesuri, Cebea, locul, ce se ară în tot anul, sau cum zic la Bulzeşti: orlişte, nwişte. Cfr. muiat, loc = arător. Vezi şi la Cili. în alt sens. proţap, I. tânjala, la care înjugă vitele, de trag lemne din pădure. Ilva-M. (B. Năsăud).
       II. ruda săniei de boi exclusiv, nu şi a carului. Clopotiva, Haţeg, pruna băbească, hurlup. Reţea;/. puoioase, chibrite, lemnuşe, aprinjoare. Abrud.
    puouli, a a învinge: „cându-i bat (beat), dracu puculeşte cu el!“ „Cu el nu-I de a puculi (nu poţi învinge cu el), că vezi,
                                                             că-1 agâmbă“. Reteag, Someş. Analele A li.—Tom. XXIX.- Memoriile Secţ. Literare.
I .HO
  pugn, in diferite părţi ale Ardealului (d.
  e. Agriştev, Târn.-mică, Tettş ş. a ) = pumn.
  puiag, podul grajdului. Clopotiva, Haţeg, pujlâ, un fel de iarbă subţire şi inaltă cam de o palmă, care cu greu o prinde coasa. In unele locuri din apropiere, Sn Şărmaş, o numesc şi părul porcului. Vaşlab, Giurgeu. pumnuşel, pumnaşii dela mâneca cămeşii. Huşor, Soln.-Dob. pup, căpâţâna pălăriei: păreţii pălăriei îi numesc: veşcă. VălcAul rom. Sălagiu.             ]
  pupăză, I. un ciocan mare, la un cap ascu-       j
  ţit, la celălalt lâtăuş, dar tăietor. Se       !
  foloseşte la spart de pietri şi de făcut       j
  găuri în lemne. Crivobara (Banat). Pre         !
  la liachita, Car.-Sev. pronunţă: pupeză.       !
  purce, pronunţă la Vaşlab ((iyergyo) 1. d.       !
  purece.                                        <
  Răbunii, a bate bădâniu, ca să se aleagă untul. Bouţariu, Haţeg, r&căi, a se—r fi căit cu un sac“ = m’am huluit s. hâit; „îi beteag, că s’a răcăit cu sacii11. Abrud. Cfr. magh. rak. racamâte se zice în dispreţ la un copil         i
  murdar. Şoroştin. Târn.-M.                   '
  răoiţâş, locul unde sunt răchite multe,         j
  Vaşlab.                                      I
  răcitură, răci de porc s. de vită, aituri.      |
  Gurghiu.
  râgălie, glie. ChimiMn. de Câmp. T. Hăr-        '
  şan. In fîlos. Laur. Max. „herbae radix“.    i
  răgelă, hecelă. Şain. răgită; hecelă şi Iip-    j
  chelă sunt maghiar, ecselfi. Varvis. ramă, cratiţ, laboş. hugoş.                  ;
  raipelţ chibrite, lemnuşe, germ. Lugoş.         !
  râmbghiţă (ton. p. rtirn), un peşte mic, fără oase, de coloare gălbinie, cu puncte negre pe de laturi. Voila, Olt. rănc&u, răntaş. Fetsa. Târn.-mică. rânsă, (cu s), Şain rănză, inflorescenţa        ;
  alunului, floare de alun, de arin: „toamna culeg rănsa de arin“ Gurghiu.
                                                          pnrecil. la Nocrich, v. gâgău. SaUlt,r[, Târn .-Mare, Dridif (Olt), purecel, I. un lemnuţ conic, cu care ao joacă feciorii în Şoroştin. Târn.-M. fig. ab= scândurice, c este purecelui. La ca-
   pătul a se loveşte cu băţul, atunci saltă purecelui. In Cisteiu-rom. 1. Blaj la purecel îi zic „ţâţ“. II. un fel de „chin-disitură“, cu care se prind marginile pânzei la olaltâ. Cinfu<l, 1. Blaj. puşcău, dinamită (ţ. Abrud), puşcăvită: „pita (pânea), mucezită, s. cum s’ar zice prin Clopotiva, Haţeg, împănjanită puzlic, veste. Giorocuta, Sălagiu.
rănză, „r. din puifi“=bătuca. Vorba bătncă necunoscută Huşor, Soln.-Dob. rapandulă, muiere râu stricată; se zice şi leapandură. Ardeal, passim. rărită, învălitoarea de cap a miresei înainte de cununie. E făcută din jolgiu fin. Uricani, Jiu. rase = vreasc, gătej uscat: „adă neşte rascuri, să facem foc“. Poşaga de sus, Trâscău.
răscolit, alesul mieilor din oi. Când ies la munte, ca să hotărască, care câtă brânză are să iee, atunci răscolesc oile, mieii beagă. Vorba aceasta a răscoli, în sensul ca la Blaj, acolo neuzitată. Jiu.
răşfariu şi râşvariu, cratiţa fără picioare, fie de ori ce materie. Braşov. rasloagă, pl. răsloage, scândură lungă s. mai bine: bradul cioplit în două feţe, dunga groasă ca de 5-0 cm. Lupşa. răslogiu, pl. răsloage, ţarcul, închizătura de scânduri, în care bagă mieii să-l In-
GLOSAR DE CL’VINTE DIALECTALE.                         131
   ţerce. Abrud, Jiu. cfr. Cih. şi Şain. ră- | stog, pl. răslogi. răstoci, a—, a mută apa din albia sa: „rnstocesc, să prindă, peşti.“ Reteag.
  Pe la Ilodac, Gurghiu, zic a rostoci =        ■
  a umblă prin apă ridicând pietrile, ca •să meargă peştii în le'şnic (rociu, halău). răsură, rusunoiul s. răsunoiul. Bucium şas., Bistra, Abrud. rătez, (nu retez) un lemn gros, rătezat frumos la capete. Jiu.                          i
  răvânat, într’o colindă din Ceanitl deş. (Câmp):
     Domn bun şi-a gândit,
     Pe cum o gândit,
     Aşâ-o şi făcut:
     Casa lângă drum,
     Masa peste drum,
     Şi-un pom răvânat
     De mere ’ncărcat ...                       |
  răvânat=rămurit. Prin Cistelec (Câmp.) ; zic: răcănat, ad. crăcănos. râvărele, vasele cu flori (ghiveci), în cari j pun flori. Rîuşor, Făgăr. răvărică, deminut. d. răvariu, ulcică mică,     j
  dar largă. Rîuşor, Făgăr.                     I
  răvăriu, vas de lut, ce pe aiuri se zice gătirariu, căci marginile dela mijloc în jos şi fundul sunt găurite, ca ciurul. Pre la Blaj zic ciurel. In acesta freacă fasolea, mazerea. Rîuşor, (Făgăr.); v. şi Cihac.
  răvaş, dungă: „ml-i rău toporul şi rămân răvaşuri după el“. Uva mare (I!.-           ;
  Năsăud).                                      j
  raza, a—, din subst. rasă. Intr’o colindă       j
  din Tilişca, Sibiiu :
  Cocoş graiu mi-a cântat, fl. dalbe            j
  Flori dalbe s’o răvărsat                      j
  Şi din flori floare răsare,                   1
  Floare cu 3 răsişoare,                        j
  ’ntâia rază ce rasă-mă ?                      ;
  Crucilor fereştilor In mijlocul meselor,
  Boia rază, ce rasă-mă?                        '
  Tria rază, ce rasă-mă?                        |
  Rasă ’n câmp la holde verzi De le coace,                                  1
   Le răscoace, ş. c. a. rază, raze, Iemnuţele puse la vârtelniţă, când dapănă jirebia. Camaraş. deş. (Câmp.).
răzuş, lemnul acela, cu care curăţă plugul, otic. Betisuş. răzusă, instrumentul de fier, cu care se
      J 7                        '
   rade covata, de aluatul rămas pre ea. Murăş-S. Craiu, Aiud. răzuşa, bucătăreasă la nunte, lapomene.
   Toracu-M. Banat, rebeni, germ. (Reben), cepuri de viţă (de vîie). Jibişdorf, Mediaş, renghe, lemnuţ, cu care se’ncopcie lanţui rupt, băgând o zală într'alta, şi într’acea un lemnuţ, ca să nu iasă. Bran. reţe, la căiţă, cum poartă muierile măritate de rând prin ţara Oltului (toate) de două lături dela frunte, până la falca din jos. Brăguş şi Arpaş, etc. reză, zăvor, ivăr (doara germ. Riegel?)
   Toracu M. Banat, rîghe, rîdie (germ. Rind, vită cu coarne), ceeace este bufariui pe aiuri, adecă: cărticica în care se însamnă vitele, viţăii când s au născut. Merişori, Jiu. Pe la Giorocuta, Sălagiu, răghie se numeşte paşaportul de vite. ristlgoală, veriga de fier lată ca de 2 degete, care se pune între roată şi între umărul osiei, ca acesta să nu se frece prea tare. Pe aiuri le zic: plesnitoare, d. e. în Racoviţa pe Olt şi jur. Blaj, Voila, Făgăr. rînri, flori cusute la mâneci şi la pieptul cămeşilor femeieşti în linii şerpuitoare. Bran.
roăşină, vezi: „iesle starpăli. Bratei, Târn. Mare.
robgheâ, în S.-Petru, Câmp.; roghie, Agrişteu, Târn.-mică ; roilmîn România, este planta: rubia tinctoria. Din rădăcinile ei se face coloare roşie; fetele-şi fac rumenele. robuesc, purluesc, opăr, fierb: „robue jirebile.“ Haţeg. rol, un scoc de bârne, larg ca de 1 m., înalt ca de <50 cin. pe care „tunău — le
132
A LEXIC VICIU
  slobod la vale—lemnele până in jo« la „vatră". Bou(ariu. rom, năsip, care conţine aur. Lupşa. rosoolu, ceglău (la car.) Veneţia inf., Făgăraş.
  roşcovani, bureţi inari, roşi, cari, când ii mânca cruzi, curge lapte din ei. Sâplac-
  I.  Gherla.
  roşchia, un palan de laţuri, (leţe). <Ş'e-preuş, Braşov, reştine. nuielele de îngrădit, din cari so fac. d e. coşuri de car şi funduri la car.
                                                                                                s,
  Sac, rociul şi halăul de prins peşti. Este sac ţesut, şi «s«e în ochiuriRuşor, Făgăraş; sac se zice şi la Bouţariu, ţ. Haţeg, este ţesut rar. sacă (cfr. sac), rociu de prins peşti. V.
  S. Ioana, Gherla, sâcărăţază, — holda de grâu = taie, pliveşte săcara. Budiu, Câmp. şi Xiraşteu,       j
  Niragiu.                                   '
  şaf. ciub&r mare, cu care aduc apă cu rudele. Clopotiva, Haţeg. Gurasada. sălaş, cosciug, sicriu — al morţilor. Su-ciml-sup. Soln.-Dob. Pe la Clopotiva, Haţeg: odaie, casă făcută la câmp, vilă. salbă, I. o bucată de catifea, „barşon“ţ împodobită cu flori şi cu mărgele; o pun fetele ca găteală pe cap. Bouţariu, Haţeg.
  II. la Voila, Făgăr., funia, cu care leagă lirăjina (=sulul) dinainte.
  sălcineriă. un par cu crengi, care e în stână şi pe care pun hainele. (Cfr. sarcină).
  sălic (doar germ. Seidel), fărtariu, pu-trariu, sfărtaiu, sfert, 1 , lapte. Lugoş, Caransch.
  sălie, moli, (vălul) de pe faţa mortului.
  Clocotiră. Haţeg.
  ■âliman,sărman, sărac. Suriul sup.,Soln.-Dob.
  sâltioâ, sălcică, mică salce, sălcioară.
  Toracu-M. Bănat, sau. pl. samuri, îndoituri făcute anume ,
                                                                                                  I
  la hainele prea lungi: „e prea lungă
   Mlădiţele de carpen încă se numesc roş-
   ii   ne. Şonfalău. Târn. mică. rndă de fasole, pocia s. parul la fasole. llaţeg.
 rudaş, un boghiu de fân, cât pot duce odată doi oameni cu rudele. Miewş. Turda, rugâoiu. insecta: rădaşcă, s. rudaşcă. Cri-eobara 1. Lipova. raghiţă, bercă (harast). Zăicani, Jiu. rnleţ, hârleţ. Bonţari, Clopotiva, Haţeg, ruşori. hurlupi. Vfi Ic fiul rom., Sălagiu.
 ş
   haina copilei, să-i fac două săniurele*. Merişori, Jiu. sămeea, sămcică, cuţitaş mic cu plăsele, mănunchiu de leinn. I’rirani, Jiu. şăncăleţ, adj., „om şănră!4ţu = glumeţ. (Cfr. şancalău, Ardeal, passim). Roşia munţ.
 sărăiji, o specie de ciuperci foarte gustoase. G urgii iu. sândaci intr'o chiuitură din joc :
      Mândra cu sundacile,
      Nu şti mulge vacile.
      Nochrich N, Creţu. sănfireag (doar din magh. seekfurinig-) garoafă. Intr'o cântecă popor.:
      Frunză verde sfimfireag,
      Nu-i cine să-mi fie drag.
      Răchită, Car.-Sever. şanţ. resturi de tăbac în pipă, băgău.
                                                          Sălagiu, Petru Pop. sănună. locul unde au lins oile sare. Jiu. Sân-Văsier. la Jresaca (Săcaş): Sovăsîr = Sân-Văşiiu. S. Vasilie. sănzău. I. un lemnuţ, cu care Incopcii lanţul cel rupt, băgând o zală Intr'alta şi Intr'aceea, casă nu iasă, bagi un lemnuţ.
   II.  cuiul dela jug, care intră prin lopă-ţeâ. Ţagu M., Câmp; v. m. s. renşrlic sapin. Mărgineni. Olt. v. ţapină. sâpoin, hârleţ. Poşaga de sus. T -Arieş. săradal. este tortul din lână de oaie, pregătit aşâ: Mai Intâiu se toarce numai /Mirul lânii, tirul tors este numai aşâ de
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.
   gros, ca firul de (ort de fuior; apoi se         |
   cerneşte şi se uscă, pe urmă sf> Împle-          '
   teşte In trei în formă de peteă. Cu acesta se cos diferite figuri pe sumanele bărbaţilor. Ptăne.fti, Gurghiu.
 . Obs. La Şain. numai verbul săr&dui. saramură, caş din lapte de vaca, tăiat bucăţi late, aşezate într'o oală şi sărate. : Săliştr.                                          'I
 săraturi, locuri sărate. Cean deş. Câmp | saroă, ţarcă, coţofană. Ititşor, Soln.-Dot>. sărclneriu, o prăjină împlântată In pământ, crengile lăsate cam de o palmă, ca să acaţe, „băcioniiu in ele vase. Jiu. sărâoae, Brad, Trestia (Hida), curcubeta cu care trag vinul — fie şi de metal s. de sticlă.                                         1
 sărlcă, pre alocuri' sarica, pe la liridif, Făgăr. veşmânt de pănură. lung păn’din jo* de „rjhmunchi", cu care sG îmbracă bărbaţi şi femei în timpul iernii, şatyâ, prin Lupşa zic aş& copiii, când nnnl are ceva, iar celălalt nu are: „eu am ceva xatyă satiri, (pron. sâchiri), la Vereşmort, M.-Uirira, a —, „a sili“ strigând diverse versuri Inţăpătoare, ca d. e.:
      Cine nu şi-a tors fuiorul,
      Să-i mânoe dracul piciorul;
      Cin’ nu şi-o tors câlţii,
      Să-i sară dinţii;
      Cin’ nu şi-o tors lâna,
      Să-i s£ce mâna! (7Vh{t). şatră, în Maramurăş, Jod, este pridvorul dinaintea caselor, cu parapet de scânduri; coperişul lui este continuarea coperişu-lui caselor. I'rin Răşinari şi Sălişlt: prioariu.
                                                            sbeanoă, palmă: „aşâ-ţi dau o si* an că de-ţi 6ar ochii!11 Se aude şi stjeaneă prin Şonfalău, (Târn.-mică.) soătoior, o pasere mică, ce sam&n& cu stigliţa, umblă pre scăieţi. Ghirhom,
   1.   Vingard. seăloea. un aparat de prins peşti, coastă, din 2—3 scânduri pe 2 laţi.. Scândura de desupt este găurită. Prin acea gaură trece un laţ de fa£, cu uioţochină la un
   capăt. I’e acesta pun piciorul, cu tn&nilc se ţin de cei 2 laţi. Cu ajutoriul acestui aparat, ce merge pe râu în jos, mână peştii în „sac" (rociu). Jtuşor, Făgăr. scăldare, baia, s. apa, în care s'a scăldat pruncul mic. Toracu M„ Bănat, scamn. scăunaş. Clopotiva, Haţeg şi In Bănat.
soămnie, (ton pe l-n sil.), bancă Litfunaş, Ferşeţ.
soanceu, o sanie scurtă; părţilo ei: tâlpi şi opleni, care se foloseşte câud duc lemne lungi cu sania. Dinainte pun o sanie lungă, la care Înjugă vitele, iar dinapoi ca lemnul să nu se târâie pe jo<?, pun scanceul. Jlua M., B.-Nâsăud. ssapi, imî scapă: „mie nu-mi scapă a uca“ = nu-mi vine, nu mi se face de Joc. Vaslâb. soăpăr&şe, chibrite, lemnuşe, aprinjoare.
   Cetea, Aiud. soăpătat, apusul soarelui. Muntele Găinii.
                                                       ■oăroiom şi scărciov, huiţ. llrirani, Jiu. scarpă, nume de batjocură unui băiaţan bătăuş şi nebunatic, că, „mancă peştii cruii“. Numele: Ioan Colceriu. Cârja, Făgăr.
 soatolfă: „bagă samă, să nu-ţi dau câteva scato!feu=palmi Bran. soăuni», bancă. Torontal. soăuuiş, lemnul cel de deasupra osiei legat de aceasta prin „utneraş“, care este un cerc de fier. Jiu. sobioiui, a—, a scutură fânul. Clopotiva, Haţeg sohimbura, In zicerea: „să fucă a schim-&i«ra“=1n schimb. Gurasada. sohinoiui, a se—, a se scânci, a plânge nu cu glas tare, cum fac copiii, când gată cu plânsul. Clopotiva, Haţeg, şobioaoă, prin Sălagiu, ce la Veea (Blaj) zic cioacă = târnăcop, şololnă, la Boufari, Haţeg, este baia de pământ galbin. şoioaluă, fântână ne Încărcată cu pietrl : „Attti nu-1 fântână, că-l numa ascioalnă“. (Jltiiniteln., Câmp.; bolboacă, bolboană
ALEXIU VICIU
 134
   Pe la Gurtjhiu zic taină: rs'o băgat vitele ’n taină*, T. Harşan,=părău, unde stă apa ’n loc şi se’nvârte. Gurghieuii zic şcioană. Cfr. magh. s6tya;\ai' pentru vorba „tainăcfr. ital. tannu şchioapă, măsură cu palma, passim. Pe la Haţeg şi pre Jiu: distanţa dela vârful degetului celui mare, întins bine înapoi, până la a 2-a închietură a degetului arătător, (pe care-I întinde îndoindu-1 dela a 2-a închietură ; de aci: „şchioapa1‘. sclebă, pl. sclebe, pletele, ce le pun fe-tele'n cosiţe, când îşi împletesc părul. Cean. deş Câmp. scoabă, în pădure, este locul mai aşezat, în jur cu dealuri, ca şi cum ar fi fost scobit. Păroşeni, Jiu. şciu-(inai mult s, decât ş) mclşce-î= cimili-ce-i? formulă de introducere la gâcituri, în Cean-deş., Câmp. şciubeiu, ştiubeiu,=fântâna,la care drept păreţi de piatră pun o buturugă de salce. Lupşa. sclembe şi scleme, I. căpriorii casei. Vai de mine, iar îl noapte,
     S’o culcat mândrele toate ;
     Da io unde m’oia culcă?
     Pe sclembe cu găina !
     De nu m’oiu putâ sili,
     M’oiil culcă jos cu puii!
  II.  La Ileni, Făgăr. sleme=vantura şurii. Aşâ şi la Făget, Târn. mică. Prusaca > Săcaş ; Berghin ş. a.
  III. La Vaidei, Orăştia, sleme=cumpăna fântânii.
  IV.  Pre Câmpie (Şeulia, Velcheriu) şi pe la Gherla, slemea se zice gârhă.
  V.   Un lemn cu crapiţi, o prăjină cu crengi: „se suiră găinile pe scleme'1. „Iar vă suirăţi pe scleme? Jiu.
  VI.  In „ţara-Oaşului" scleme/e se zice clinciii.
sclepţi, ţânţari, prin „Vlădeasak‘ (munţi), sclifă, un fel de sanie, cu care-şi aduc oamenii lemne din pădure. Stă din 2 tălpi împreunate prin un lemn mai gros, care la capete are două ţepuşe Dinainte la un capăt este înţepenită o rudă, iar
I     la celălalt e legată o funie. Partea aceasta
      se numeşte „cochirlă*. La partea din apoi sunt înţepenite 2 prăjini împreunate prin o rudiţă, cu celelalte 2 capete se târâie pe jos. Deasupra se pun lemnele. Gurarăului, Sibiu, scoică = este mămăliga cu brânză făcută în formă rotundă, cocoloş, bulz, gâscă, ‘     se face, când nu fac în cratiţă topşe.
      Răşinari.
      scoici, bumbii, ce     se pun pe „cură“   (pe
! şărpariu). Ruşor.        .Soln.-Dob.
      scoifă, pl. scoife, bumbi şi nasturi la ţărani: „frumoase scoife ai pe suman", i Coşeiu, Deş.
      a scopârci = a scuipă mult.      Nu tot sco-
      pârei aici! Ioan Pecea, cl. IlI-a, din jurul Huedinului (Com. Clujului), scorchină, gaură pintre rădăcini la ţer-muri, pe unde se ţin păstrăvii. Bran. scorţariu. lntr'o chiuitură pop. din joc: Că-i cu cisme de scorţariu Cu ochii pe la stăjariu. scoruşe, scoverzi (aluat), în România: alivenci. 7'agit M., Câmp. scrabe, cisme vechi, stricate: „am făcut opinci, din nişte scrabe“. Suciul sup.
:     Soln.-Dob. Cfr. Psalt. sche. sgarbură.
      scrlntiă, scumpie. Bistra, Brad. Aceeaş ;     prin Câmpeni se pronunţă: scrinte
      scripţisi screpţi, cigile, cari poartă iţele, i     Ardeal, passim. Este înjurătura: „măn-
^     câ-te-ar screpţii /“ II. în zicerea: „a sări
      în scripţi* =a sări peste un butuc sau 1     peste o sfoară, dar numai din loc, fără
      a se răpezi, şi cu picioarele lipite Dri-;     dif, Olt.
i scroboti, a — , a călca pământul galbin, lutul, ca să se frământe bine, să se facă lut bun de lipit. II al şa (Săcărâinb), Ni-i     cula, Gherla. I)e aici: scroboteală, ce-i
J     moale ca lutul frământat ; iar în sens
:     figurat: scroboteală = om fie'n cătrău,
|     moale.
      scrumâ, a—, poate prin metateză din scurmă, a scoate la iveală scormonind: „ai căsii sentmară, de unde scrumară, de făcură 10 zloţi.“ Merişori, Jiu.
GLOSAR DK CCV1NTE DIALECTALE.
  scursura—birului, ultimul termin de plă- i tirea dării; scadenţa. Merişori, Jiu.           '
  scurtă: „mi s’a făcut o scurtă la picior!1*
  =i s'a scurtat vre o vână, în urma vreunui morb. Vad, Făgăraş, scur teică, 1. pe la Bociu, Huiedin este ' căput. 2. Pe aiuri (passim) o haină fe-meiască, o jachetă de iarnă. 3. Pe la Bistra: clichin, mânecar, zăbun. sdraiu, paiele mărunte, sdrobite, cât nu se mai pot folosi. Ceanul deş. Câmp. sdâncăni, a—, a sdrâncăni. Abrud. sdrăvăna. a—, a strănută. Toracu M. Bănat.
  sdrobitoriu, meliţă. Giorocuta, Sălagiu. seci, tăietură. Jiu. Cfr. lat seco.          ,
  2. Pe sub lietezat (Haţeg) se numeşte
  seci ocolul de noapte pentru vaci.           j
  3. In Şteiu (ţ. Haţeg ) seci— pădure tâ-
  iată, ca pre Jiu.                            '
  4. La Bran locul gol, de unde s’a tăiat pădurea.
  selhetec, fără stâmpăr, care n’are stare:       j
  „măi, selhetec poţi fi!“ Coşeiu, Deş.        i
  semenicul cucului, planta liipparis vul-garis. Bouţariu, Haţeg, seninare, stâncă înaltă. Bran. sfânt, In Înţeles de bani: „n’am nici un sfăntu, passim, Ardeal. Analogie: în limba oscă banii se numesc eitiuv, din ci7=vita, tiii>=juvo, cum s’ar zice:            I
  ajutoriul vieţii. După credinţa noastră sfinţii ne ajută cu rugăciunile lor, ni      i
  sunt de ajutor în vieaţă. Aşâ prin metonimie sfânt = ban, ajutor în vieaţă,       ;
  eitiuv.                                      I
  sfardie, sfarghie, Vereşmort (Murăş-            {
  Uioara). Agrişteu şi passim Târn.-mică, sferde, Coşeiu, Oeş.=aşchie.                 i
  şfărghiâ, a—, când o vită împunge cu cornul altă vită, de remân urme, se zice        I
  că vita e şfărr/liietă: „ml-a şfărtjhiat un  1
  bou vaca!“ Că măr ax deş., Câmp. sferdecââ. la car, este lemnul acela, care ţine loitrele, să nu cadă pre roatele carului; zace pre osia carului dela o roată păn la alta: la mijloc are o gaură, prin
135
   care trece cuiul în osie prin capetul „inimii" carului. Boryo-Josen i. sfărtarlul, măsură cu palma: distanţa dela vârful degetului celui mare, întins bine înapoi, pănă la vârful degetului arătător întins înainte. Jiu. sgambă, adj., lacom şi sgâroit: „sgambn asta alu Silvestru ar vrea să mânce lumea*1. Şonfalău, Târn.-mică. sgardă, bortiţă de mărgele. Clopotiva, Haţeg.
                                                        sgâură, când stă uitat, se uită mult la ceva. Khişor, Făgăr. sghiciula. (pron. loc. din sbiciulâ, sbici), a se —, a se uscă, sbici: „dă-tle la foc şi tle sgliiciulăl“ Abrud. sghilbenţi, ciucurii, ce atârnă dela opreg.
   Clopotiva, Haţeg, sglăvoacă, pl. sţjlăuoci, bumbi de aramă galbenă cu toartă, se pun pe curele: „Curea cu sţjlăvoci". Jtîuşor, Făgăr. şhllimniini (pron. şhilimnyintj). Şonioş-telnic, Târn.-mică şi Varvis, = cimili ce-i?
                                                        sici, pietrile, cu cari copiii se jocă în „bor-6owrcc“=jocul de a arşicii. Cfr. ar-sici. liiitşor, Făgăr. sioret, pustiu, d. e. „nu umbla sicret!“ Mărgineni, Olt. ,,Sicrete locuri". Bistra. sllhă, brădoaie, brad înalt. Bistra.
   Un brad, un fir. Munţii ap.
Silinţă, vălul de pe faţa mortului. Vcştem, Olt.
simălu, jocul tle a —, „de a popiculsi-mălu — popic.
   Când dă l-a 6ră cu bâta in popic zice: „siniA/“, a doua oră: „bist“, a 3-a oră: „terciu“. Mărgineni, Dridif, Făgăr. Prin Itîuşor, pronunţă simol. sir, rând la moară, şir. Cfr. sanscr. şira, lat. series. Blaj. şire, cusăturile cu bumbac (arniciu) roşu vânăt, cu bercă şi cu sârmă. Unele sunt late do câte 2 degete şi executate în formă de cruce, sau de patrat. Ibăneşti, Gurghiu. Obs.,, Şirrle“ se cos pemâneca cămăşii dinainte. Cămeşile cu mâneci
ALF.XIU VICIU
130
  largi au şire mai mari, decât cele cu : „obtuzele".
  sisnic, sfredel mic. Beica-m., T. Hărşan. sist, zărul rămas după ce s’a scos urda. Acel zăr „şişt" îl pun să se inacrească. Bran, jur. slăină, slănină. Liijhet, Timiş, slaniţă, leasa pe care uscă prune. Bran. şlăpi, scarpe fără călcâiu. Lăţunaş. slastă: „mâncăi Vinerea „cu slastă" = de dulce. Toracu-M., Banat, şleamari, lemne aduse de apă: „se vede, că a ploiat mult la munte, că aduce apa multe şleammi". Din germ. Schlamm, nămol, noroiu. Bouţariu, Haţeg.                i
  şlepoiţă. tină moale mestecată cu neauă        ,
  topită: „e tot şlepoiţă pe drum“. Bran.        \
  smăcoiu, caşul dulce mestecat cu lapte         ;
  dulce de oi. Bran, jur.                        |
  smeuruş (pron. snyeuiuş) locul, unde se        !
  faco smeură multă. Vasliib, Giurgeu, smidărie, pădurea deasă, încâlcită, pe unde    !
  sunt şi lemne mari, căzute la pământ,          1
  încât nu poate omul străbate prin crâng,       j
  Acolo doarme ursul. Tufe de aluni, corni, porumbei ş. a. Coşeiu, Deş.
  Obs. La Şain. smidă, cam aceeaş. smienrele, viorelele, prin Bouţariu, Haţeg: iar sub numirea de viorele înţeleg      !
  hepatica triloba.                              '
  smiuchişă, se face aşâ, că punem într’un       i
  „şuşteriu“ zăr acru, aşâ cam păn la ju-        !
  mătate, apoi mulgem preste el repede           '
  lapte, mai ales dela vacă mânzată,             ;
  atunci pe deasupra zărului acru din lap-       1
  tele muls se face „smiuctiişa". Uricani,       j
  Jiu.                                           1
  soace, mori, cari se învârt cu cai. Bănat.     \
  soage, la Coşeiu, Deş: „a sogă pita“ = a       i
  pune aluat din covată pe cărpătoriu şi         j
  a-i da formă rotundă. Aşâ şi ’n Chimi-         \
  teln. d. Câmp. şi Gkiriş rom. La Filpiş        j
  m. zic „a &oace pita.“ La Futac (Târn.-        !
  mică) soalge, a solvit pita. Cfr. lat. solvit, j
  La Blaj zic: a şovăită.                        ]
  şoalchină, o cupiţă, zic mai ales la cea       {
  de porcelan: „aduceţi-mi o şoalchină de        1
  apă!“ E germanism. Sălişte.                    ;
şoapă., şubă, suman, ţundră. Giorocuta, Sălagiu.
şdrcii, şoarcii, I. d şoarecii, ca ital. sorcio, sorci. Vaşlab. soboră, spuma, ce se ieade pe laptele muls, care apoi disolvându-s8 dă lapte mai bun. Cu acesta s6 face balmos; „smântână dulce" zic prin Blaj. Bistra, Abrud. socâc (v. Glosar, sub voc.), o călişoară, pe care umblă numai cu piciorele; strada, uliţa strâmtă. Tisa, 1. Dobra şi betlu, Chisdia, Bănat. Ex.:
     Nevasta cu bărbat mic Şede, nu lucră nimic,
     Ou aţa băgată ’n ac,
     Şi să uită pe socac.
                      Cânt pop. Bănat. sooală, 1. d. sucală. Vidra. socolan adj socolan, — ă, = bine făcut, gras, în putere: „îl bătrân, dar socolan." „fata-I socolană“, = bine făcută. Heniy. (Săcaş).
şolnă, ulcică, ca de cupă, fingeâ. Gi«-rasada, Huniad. şomâc, şorecel. Merişori, Jiu. somot, barşon, catifea, [louţariu, Haţeg, şopoteiâ, (din şop) = şopru şi „su-şopo-teiiiîn loc de şură, unde îşi ţin rechi-site economice. Dridif, Olt. şopoti, şopti (passim Ardeal); d. e. 1. Huedin:
     Auzii cânii bătând Biraiele şopotind;
     Scoală maică, scoală dragă,
     Vin jândarii şi mă leagă! sor, şorlic dela slănină: „mancă sorti." Muierău, IIuiedin,şi Giorocuta, Sălagiu: „slănina asta n’are sor." şoric, şorlic la slănină. Clopotiva, Haţeg, sovoane, veşminte de prisos, d. e. „Vai ce de sovoane le mai trebue şi la fetele astea!“ Cistelec (Câmpie), şovrânti, a se —, d. e. nu te şovrânti atâta şi ’n coce şi 'n colo!“ = nu tot umblă frecându-ta de toţi. Vaşlab, Giurgeu.
spăcel, partea superioară a cămeşii femeieşti, dela brâu până sus, iea. Lti.
   ţunaş, Verşeţ. Pe la Giorocuta, Salagiu, ] se zice spdcel cămeşa fetueiasiă din brâu in jos, adecă chiar contrariul, i câ din brâu in sus il zic cămeşă. Vorba »fe este necunoscută acolo. spăm&, huşor, Soln.-Dob , aţă, spegmă spăsel. 1. d. spăcel. v. m. s., însă cu însemnare, restrânsă: mâneca cămeşii, a iei: spânei cu tnănecari. Toracu M.,
   Bă nat.
 spaţ. tiara (chiara), pânza: distanţa dela -sulul dinainte până in spată. Mediaş. •pene, coş de mână, făcut din nuiele, corfă. Clopotiva, Haţeg. La liachita, Car.-Sev. spene se zice măsura, ca de 15 L., pentru solide.
 speteaza, la răsboiu, este o scândurice ca de 1“ lungă şi 10—20"” lată. Pe ea fac iţele. O folosesc mai ales la ţesutul şur-ţelor, chindeielor (ştergarelor) ş. a. Riu-şor, Făgăr. spiţelnic, sfredel cu 3 coarne. Bouţariu, Haţeg.
 şpogat, sfoară, spargă, şpagat. Lăţunaş, Verşeţ.
 spoiala, meal vânăt, cu care spoiesc vetrele prin case şi la case împrejur. Agrişteu, Târn.-inică. sprăhueso, întorc: „sprăhuit-ai fânul V“ Coşein, Deş. spurc, reumatism articular, durere la în-chieturi. Sebeş. stabor. (cu a), pl. stăhoară şi stăbori, par la gardul de răsloage; între doi stăbori vin 3—4 răsloage. Lupşa. stăjărărie, I.d. stejeriş, lina mare,(Someş: Mult mă mir, ce mi-1 drag mie?
       Măruţ roşu din hârtie,
       Frunza din stăjărărie“
       Şi un domn din cănţălarie. stahor, de n‘u fi aceeaş cu stabor, v. m. s(?) — Intr’o colindă din Copaudu dc Murăş, M.-Turda:
       (a) cui Îs, Doamne ceste curţi, aşâ ’nalte, minunate? pe din luntru zugrăvite, din afară-s inohorîte: de asupra uluitorilor
I
      Este un tău cu apă sfântă, de să scaldă Dumnezeu, şi stâmbori. stâmbori, tnchizătura de lemne, ce se face aşâ: dela un lemn cu crăci la altul pun prăjini şi le leagă cu gânj. Lupşa. Cfr-şi stahor.
   stâmp, numai aşâ, I. d. stâlp la poartă. Cfr. şteamp, pociumb, stâlp, v. in. j. Suciul sup. Soln.-Dob. stănoste:: „mi-I el om dio ,s-f«itosfre‘‘=de baştină (?) Abrud. staniestie (pron. stani/eşti/e) locul, unde stau şi odihnesc vitele la amiazi. Ci-stelec (Câmp.) şi V. S. Ioana, Gherla, stânjie, veriga dela osia carului, ca să nu frece butucul roatei; pe aiuria se zice: plesnitoare. Ohaba, Făgăraş.
   Staur, ocolul, unde dorin porcii în pădure. Cfr. staul. Se aude prin Şaldorf (Târn. mare) dar şi într’o, colindă din Agrişteu (Târn. mică). Pe .liu In Merişori, cum şi la Ruşor, Soln.-Dob. staur să numeşte ocolul s. staulul oilor, st&vi, a se—: tiu mă pot stă ol nici măcar să viu păn la D-Ta . . . năcazurile nu mă lasă !■> Jiu. şteamp, pociumb. Romoşel, Orăşt. ştează, piua, în care bat pănura. Misrltiu, Turda.
   steghiş, stegariul la nuntă. Toracu M. Bănat.
   stejesc, grăbesc: *steji(i cu lucrul!» Abrud.
   ştelâ, a se —, a se căra, a se şterge: „      . tot vine la găini: când era să
      pun mâna pe el, s'o ştelat.» Bouţariu, Haţeg.
   steniu, pl. steniurl, stan, stâncă de piatră. Jiu, Haţeg. steregie, stiregie, apa de ploaie neagră, ce curge din straşină. Şomfalău, Târn-. mică.
I   ştârgurâ, ştergariu. Ruşor, Soln.-Dob.
!   Ş*®rţ, mestecătoriul, cu care mestecă jiu-
      tiţa în căldare. I'n lemn în formă de '            măciucă. Suciul sup., Soln-Dob.
' ştiimboaie, un picior la teleguţa de lotnn
L
 138                                    ALEXIU VICIU
   (Ia rotile), cu care îndrepţi plugul. Borgo-Joseni. ştiamătă, rămăşiţa, urmă: «aşâ s’oprăpădit, de n’o rămas nici .ştiamătă de ei!». Abrud. Să fie germ. Stamm (.?) stâmpări, răstimpuri(?): ,.bate toaca de 3 ori, de 3 ori în trei stâmpări11. Murăş.
   In ţara Oltului: „bate toaca de 3 ori, clopotu în trei stâmpări". Ceeace Ile-renii (ţ. Olt), zic: „trage (clopotul) in tri unde". Toma Cornea, din Hani. ştirbic, un instrument, cu care scocioresc peştii. Este o ruda 1V2 m. cu un plotog la un cap. Cu acesta dă unul să stârnească peştii, altul stă cu rociul. Git-rardului (Sib.). ştiuhă, boltitură de grădele lipite, ori de piatră, în care dă fumul din „budu-ronîu“ şi prin gura ştiuhei trece în pod.        i
   Sinonime: capră (Jiu) ; ursoae (Târn.- | mică.)                                         '
   ştofe, rămăşiţele dela merele tescuite, j Sălişte.
   stologol, un loc închis cu târşi (cu crengi verzi), unde bagă viţeii.
      Călăusu, buzu (cocostârcu)
      Intoarce-te, învârte-te,
      Ca popa’n beserică,
      Ca porcii prin feregă,                      |
      Ca viţeii ’n stologol,                      \
      Ca vacile ’n munte gol!
   Aşâ cântă copiii, când văd întâia dată cocostârcul. Jiu. străcătoare, ţesătura de lână rară, în care se stoarce caşul. Ce curge atunci prin străcătoare se numeşte zăr. Jiu. strejie, umezala, ce se face în podul ca sei şi pe hornul cuptoriului din cauza           j
   fumului. Abrud. străghiaţă, în Agrişteu, Târn.-mică, stră-geafă. Varvis, laptele de oi închegat, din care se face caşul.
streme, haras, lână de merinos colorată.          ■
                                                                                                                            I
   Merişori, Jiu.                                 ;
streochiat.în Cârţa. săs. (F'ăgăr.)=nebun.        |
strepedi, a—, a se vărsă, fntr’o colinda          ;
   clin Teitş :                            ’      ]
      Unii mi-1 împungea In dreapta sub ţîţă,
      Sânge strepedeă. strch, fânul mărunt şi putred. Cian deş., Câmp.
 stupă, câlţi. Cfr. ital. stoppa, aceeaş.
   Cisteiul rom. Blaj. stur, sgură. (Jricani, Jiu. sturichiş, amestecătură de arbori deşi, de tot felul, (brazi, arini, fagi.) Bran. sturzul, în zicerea „apropie sturzul“, când cineva se cufundă cu capul în apă: „am apropiat sturzul de 5 ori după olaltă= m’am băgat cu capul în apă. Tisa I. Dobra.
 şubă, prin Vaslab: un edificiu de lemn, cu lină de vară, în care este cuptoriul de pâne.
 subuiâ, a se -, a se făli,— mândri: „nu te subuiâ aşâ tare“=nu te făli, — mândri. Vidra fie jos. şuflă, ţintă, bumbii de metal (aramă galbină ş. a.). In jocul „de a zala“ sau „în părete“ dau cu sufle. Sălişte. sughir, ce pre aiuri se zice: cighir ş. a.
   oţet de mere. V. S. Ioana, Gherla, şujnic, „loşniţă“ pe care uscă poamele; casa în care uscă. Trestia, Hida şi Bătăcin. La Csaki-Gorbo. (Deş) şi V. S. Ioana, (Gherla) se zice bnşdein. sulă, peşte mic, ca de un decimetru, cu solzi tari şi aspri ca la şopârle. Este de coloare cenuşie neagră şi tare ascuţit la coadă. Deci pentru asemănare s’a numit sulă. Olt: Racoviţa, Voila ş. a. sulac, v. sulă.
 sulău, sulul, ruda, prăjina de brad. Lupşa. sulhac, I. o sulă mai mare. Reteag. II.
   La Bwliiil de Câmpie se zice suvâc lemnuţul rotund, cu care împinge afară măduva din ţevea de soc. şulhetic, nebunatic, întrecut, obraznic: -„măi, câte nebunii faci tu, şulheticulc/“ Someş.
 sulunariu, la Cili. sulinari, lemn gros, ca o rudiţă s. ca un sul de car. (htr-ghiu
GI.nSAn DE CCVIXTE DIALECTALE.
 şumandră „vergel1*, ce se face Ia anul | nou. Se adună tineri la o casă; duc m&ncări, beutură, ceteraşi. Rod na. In lteieag, Someş, se face „vergelul** în mijlocul postului de Crăciun; păn la miezul nopţii torc fetele pentru gazda căsii,unde-i şezătoarea. După miezul nopţii, joc. Obs. La Cihac: şulcandrâ = bu-leandră, femeie desfrânata, şumariu pădurar. Clopotiva, Haţeg, suixmă, ce pre la ţară zic: sugnă, fustă groasă, de iarnă.
     Că-i cu 8umna de bumbac,
     Noi o dăm după diac. Valea-Brad. şapă, poate din „şubS“(?), în jocul de a şupa. 10—20 de tineri se pun jos în cerc, îşi iau ţundrele înainte, înnoadă o merindare şi unul se lnvoeşte să fie el „şnpă". Se aşază în mijlocul cercului, iar cei din jur 11 bat, pănă când „şiipa" prinde merindarea dela careva. Acela intră în mijloc de şupă şi aşâ se continuă jocul. Ciunga, M. Uioara. şupag (doar din ciupag?) ile, cămeşă fe-meiască. Lugoş. Obs. „riupag", in tot Ardealul, este brodătura de pe pieptul iei. sape: „ii (Mii şepte muţi (din muche) una supe alta“, de-1 doborîi la pământ**. „Nu te băgă supe mine“. „0 vint mare pedeapsă supe mine!“ aşâ dar supe = lat. super, preste. Merişori, Jiu. şupelnlţă, I. vârtej de apă, d. e. pre lângă cioncuri. Cioara de sus, Murăş. II. locul ce n’a îngheţat in râfi. Mănărade, Blaj.
                                                                           suptoae, bârne mari de brad, pe cari stă podul. Lupşa. şupuri, a se—, şi: a se şupi: cânii s’ait şupurit la ursoaică**. = s’au aruncat, s’au ţipat,cum ar zice in jurul Blajului, la
   ursoaică; „şerpele se şupeşte,. = se as-vârle. Clopotiva, Haţeg, surcel. în Lupşa are însemnarea restrânsă: lemnuţul, pe care se învârte ţo-vea în suveică, surd, adj. ca atribut lângă „pădure**: „pădure surdă", mare, întunecoasă. Jiu, Haţeg.
 snrducă, minge, cotcă. Ţ. Haţeg. şuşarcă, un fel de rogoz. Merişori, jiu. In Ciufud (Blaj) este nume de batjo' cură, poreclă: ciuciarcă. şuşotii, dumicat, pregătit aşâ: în apa fierbinte se bagă pâne mărunt tăiată, sare şi brânză. Oamenii săraci o fac şi fără brânză. Vaşlab. Prin Satirei îi zic: lapte de bou“.
 şut, în înţelesul de iute, pişcător: „pi-pârcile astea nu-s şute de feliu“ „ — îs şute tare**. Şpring, Miercuria. şvebele, pe la Rodna veche; şvcble, pe la Rovina (Huniad.) este germanism din Schwefel, pucioasă; deci: chibrite cu pucioasă.
 sverdină, ruda cea lungă şi dreaptă, legată la capătul din sus de cumpăna fântânii, iar la cel din jos atârnă găleata. Iteteag.
 svlrdon, prin Bărg&u; srârdol, Lupşa; vîrtej, Olt; ţiţeică, Târn.-mare = un aparat de învârtit, ce constă dintr’un stâlp perpendicular, pe care este aşezată o rudă orizontală, ce se învârte într'un cuiu la mijloc. La cele două capete ale rudei şede câte unul, ca în huiţ, iar lângă stâlp Ia mijloc stă în picioare un al treilea şi tot învârte; v. ccrclieboalâ cu care este identic, svoace, (poate din smâcea ?), nuia: „taci să nu iau o svoace. să te înşing**. Be-deleu, Trăscâu.
T, Ţ.
Tabaci (cu a curat), a fumâ. Vaşlab. tâbiicâ, un săculeţ, in care se ţin penele: „adă tfibAiea din celariu, să pun penple aceste’*. Cârţa (ţ. Olt.) Tot aşâ se nu-
  meşte ori ce săculeţ, ea do 1—2 L. (=dâgmaiu)— Toarrla, Kăgăr. tăbâroea, un par, care se pune cu un cap intre bârnele stunii, la mijloc Piste
ALEXIU VICID
 140
  caşul In crintă, iar de celălalt cap al (tăbârcelei) acelui par atârnă greutatea ca să se stoarcă caşul. Urieani, Jiu. ţ&oălie, frigarea de lemn, în care înţapă slănina şi o frig (caleo). Şimon 1. Bran ş. a.
  tăfaragă, brânză de vacă). Se pregăteşte în modul următor : In un vas („bădăniu) se adună lapte. După ce e plin se pune pe cuptor, să se    încălzascâ,     1
  apoi la un loc rece, ca să se aleagă zerul de brânză. După ce s’a ales bine se strecură prin o strecurâtore, apoi brânza rămasă se pune la un loc rece, ca să se vâr-toşeze, apoi se mâncă. Bouţarul de jos, Haţeg. Câmp.                                  i
  ţăgăsi, magh., a curăţi, mai ales in casă.
  Suciul sup., Soln.-Dob.                       i
  ţaglă, rudele, cu cari duc cosciugul       mor-  {
  tului. Bouţariu, Haţeg.                       :
  taier, Torontal (Alex. Migia) = tăier,           !
  farfurie.                                     j
  tăietoare, la SăcărAmb: buruiana, ce pre         '
  aiuri se zice „tăietură11, că se foloseşte    ■
  pe rane cauzate prin tăiere, tainiţă, demin din taină, ce pre la Gur-yliiu se foloseşte 1. d. şoaină, groapă,         j
  Cfr. ital. tana, şi compusul român fân-       !
  tăna. Vorba tainiţă uzitată şiîn România, v. „Albina“ N-ru 23/1899.                     i
  tălbăoil. rudiţele, cari le pun la car, când aduce fân. Lemnele, cari ţin la olaltă           .
  tălbăciii, s6 numesc oplene; v. op'ean.       '
  Gurarîului, Sib. tălâm, sfială, ruşine, genare: „pe N. l-am chemat în casă, da’ nu vrea să vile, că          !
  1-î tălamu. Cetea, Aiud.                      ;
  tâlc, pl.-uri, în sens de glume: „nu mai         j
  spune atâte tâlcuri;" Cărţa săs., Făgăr.      J
  talghiu, corfa, coş. Romoşel, Orăşt.             ,
  talpă, laviţă, jilţ, lungă pe lângă părete:      !
  „şezi pe „talpăSălişte. tălpuşi, patinele. Crisbav Comit. Braşov. Prin munţii apus. au „tălpigi“ de lemn.
  Pre alocuria se numesc patinele şi pi-        \
  cioroange (Braşov); pe aiuri însă ratări-     j
  gele se numesc picioroange.                   j
  amarice, un fel de plantă tare aspră,
  cu crenguţe ca ale bradului. O aprind copiii, când este uscată, sara, când e lună nouă, drept jertfă „vâlvelor11, să nu mai umble în miezul nopţii pe deal. Roşia mont.
                                                                tâmpor, pucioasa, cu care se omoară stupii.
   Bouţar, ţ. Haţeg, ţânc, Ardeal, passim. căţăluş mic. ţâncoş, pre la ţară: ţanţoş, om fălos, scuturat. Roşia (munt.). ţândără, pre la ţară: ţândură, Târn-mică; pe Jiu, însamnă un darab de lemn crepat, fie numai ca un par, fie mai gros, „pe sania asta nu-s 20 de ţăndăriJiu. tânjell, a se — , a se tolăni, întinde a lene: „s'o tânjelit acolo ’n tină“. Merişori, Jiu. ţântă, ic de crepat lemne. Lupşa. tântăit, —ă; adj s. particip., = cam ameţit, zăpăcit, tont; La Orlat: „J. a beut puţin vinars şi s’o tântăit de cap“. tont,—ă, nu zic. Aşâ şi la Şpring, Şe-beş, Racoviţa, Olt. ţanţură, haină rea, sdranţă:
       Aruncâ-te fleandurâ,
                                                                       Că te-ajunge ţanţură. Uricani,
   Jiu.
tâpă, fiştigoaie (flueră din coajă de salce) cu „dupuş“ la capătul de care se ţine în gură; iar la capătul din jos astupată cu lemn. E cu găuri (6) Rînşor, Făgăr. ţâpăriş, adj., cu gust acru, astringent: „mere ţăpărişe“. Coşeiu, Deş. tăpărue, ţăpuşă (la car): „pune ţăpăruile, că ne ducem după grâfi. Cetea, Aiud. ţapin, cârlig de fier mai mare. La Uri-căni, Jiu, pronunţă: ţăpin. Bistra. ţaplnă, pe la Bran: cârlig de fier gros-cu coada de lemn puternică. Cu ţapina se ajută la ridicarea bârnelor, buştenilor ş. a.
                                                                 ţăpligă, o mică aşchiuţă, s. cum zic pe la Blaj: viţichie: „mi s’a băgat în djeştiu
   o   ţăpligă11. Merişori, Jiu. tăpşan, în val. Haţeg, şi pe Jiu, lemnul aşezat dinaintea vetrei focului, ca s’o ţînă:„ şezi pe tăpşan şi te desculţă11.
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.                          141
  Ijl Densuş (Haţeg) tăpşan, ca pars pro toto, se numeşte vatra focului, tăptălâcă. 1. d. pitpalac,— ă; prepeliţă Trestia, jur, Hidalmaş. tâpt&lâgă, aceeaş. Aşchileul rom. Cluj. ţăpoi, a—, a ciopli puţin un lemn eilin-dric, ca să poată sta pe „tăvăluci„tă-pueşie lemnu ala, vezi, că nu stă pe tă-v&luci!1* Bouţariu, Haţeg, ţăpuş, un instrument rotund si ascuţit (Cfr. ţăpuşă), cu care fac găurile Ia opinci. Lupşa. ţ&puşoă, scjbitoare de dinţi. Jăml, Nla-ram. comunic. Vict. Mihalyi, st. cl. V-a. ţâr, ţ&răn, izvor, şipot: „du-te la ţâr şi adă apă!14 Băiţa, Huniad. ţârâu se zice In munţ. apus. ţ&ră, ruda lungă, de grosimea unui par de vie; la hemeiu pun ţâre: „eşiau oamenii cu ţâre lungi1*. Gurghiu. ţaro, locul îngrădit, unde-s clăile de fân. Brad.
ţârcoti, a —, a mulge, „cu ţârăitau, ieşind puţin odată, cum este mai pe urmă, când s'a muls vaca mai de tot. „Omu ăsta nu ştie mulge, numai ţărcoteşte“. Ardeal, passim. targa. ţ. Haţeg., coşarcă (coş) de nuiele; Cfr. ital. targa, fr. targe: scut mic, mică pavăză, dicţ. Bud. cămin împletit din nuiele, pat de scoarţă, s. de nuiele, pat de purtat la tabără, târgoll. a se—, a se tăvăli, d. e. In tină, s. In neauă: „nu te târgoll pe jos!*1 Clopotiva, Haţeg, t&rioerin, aşchii mărunte, ce se fac pe lângă „tâietoriul11 de lemne: „adună tă-rireriul de lângă tăietoriu!“ Lupşa târlţe de firez (Lupşa) fărină de firez (Varviz). pulverea, ce se face, când taie lemne cil Hrezul.                              |
târliate: „taci, nu mai vorbi atftte târ-liute!“\ sinon. Hore = nimicuri. Suciul sup., Soln.-Dob.                        ’
t&rn: „am adus un târn de lemne11            = 1
   lemne subţiri legate la olaltă, ca sarcină. Uurarăului: I’e la Săcădate şi Hlim-botictl iârnul e măturoiul din nuiele    de ‘
                                                             mesteacăn: „adă Mm ii, să mătur curtea", târşâg, soţ de călătorie, sau de lucru (magh.). Roşia, (munţ ) târoste, pl. târăşti. Intr'o poveste din Oroiul sâcitesr (Câmp.) = tovarăş, soţ. t&rşiţă, târnăcop, gheunoae./>i'.sYra,(inunţ. ap.)
tăradi. (din târs) tufişul tânăr, ros de vite, care creşte nodoros şi se face tu-fariu. S. Ana, Murăş. I’rin Vidra de jos: târş = tufă. târţâa, berbecele In anul al 3-lea: „n’am berbeci, cum se cade, numai neşte tăr-ţăi răi!" Bouţariu, Haţeg. La Sălişte zic tcrţin: „alege terţiii, să-i ducem la târg“.
ţâţ i. tilinca (fluera din coajă de salcă) duplă, care sună pe doauă găuri de odată La Cisteiul rom,, Blaj, ţâţ se zice la purece"/, v. acolo. II. cană micuţă, tn care ţin apă pentru copiii mici: „adă ţâţu să dau apă la copil'1. Orlat, Iîacooiţa (Olt) ş. a.
ţ&ţ&lic, din ţâţ, mic urcior, cu care merg copiii după apă. Ciugusăl, M-Uiora. ţâvlic, popic, In jocul copilăresc: „de a popiculrt. Săntiona 1. Gherla, tecariă, o teacă de piele neagră, in care ciobanii îşi [ţin lingura. Merişori, Jiu. teapşâ, = topşă, adecă : mămăligă cu brânza s. cu oleu de sâmburi. Nocrich, Hârtibaciu. ţegre, zăbrele de lemn la fereastă, sau In fundul sănii. Jiu. tenchiă, cucuruz, prin Şcpreuş (Braşov) şi prin Bănat (Ungaria), teica v. şi piteică şi postăviţă. Hoduc, Gurghiu.
telegaţă, rotilele plugului. Reteag, Someş, telte, telteu, prin multe părţi ale Ardealului cheltău, magh., coş, corfă. Suciul sup., Soln.-Dob. tengerele (magh tengeri baraczk) apri-coze. Giorocuta, Sălagiu. tenşhlu, piatră In mieztiină, când deg-part un loc de altul. Varvis. terbâiă, năuc: „ce mai terhitiu eşti şi tu, să crezi tu ce zice muierea’*1 l’rovorbii:
142                                   ALEXIU  VICIU
  „din paiu ar fi, dar îi terhuiU de ininte“.
  In Moldova: tehuiu; v. Şain. ad. voc.           ;
  ţermurariu, paserea: codobatura, ce prin Rom. se zice: bâţăitoare, prundariu. v.         i
  Şain. sub. voc. Racoviţa, Olt.                  •
  terţul (pron. tîerţiu, chlerţni), berbecele în anul al 3-lea (tertio). Pui, Jiu ţese, a—, zic copiii, când se joacă arun-       j
  când pietricele late preste suprafaţa apei, aşâ cât pietricica să sară. Târn. mică,      !
  Agrişteu şi Yasldb.                             ;
  ţie, un—, un pic, d. e.: mi-a dat un ţie        \
  de pâne“ s. de apă. Sebeşul superior,           '
  Olt.                                            '
  tiept, tleptene, pronunţă de pe la îndoi.       j
  Turda, şi pe Jiu, 1. d. piept, pieptene.        j
  s. chept, cheptene.                             j
  tiero, jocul, ce se face la făgădău (câr-       |
  ciumă) în sara de prinderea postului de         j
  Crăciun, s. de Paşti, după cină. (Cfr.          ;
  grec. TEfiitoiAcr.). Merişori, Jiu. In Vereş-   \
  mort (Murăş) tierc=adunare de fete şi           |
  feciori la o casă. tieueri, a se tîeueri, a se negustori, „se tîeuerleştle cu tot feliul dîe marhă“. Dela substantiv. tieuîcriti=negustor. Abrud. tigaie, Bran: cratiţă cu coadă şi cu pi-        j
  cioare, fie de pământ, sau de fier. tîgăncnşă, I. vrabia de fântână. Sâplac, Someş. II ştigliţul. Cistelec, Câmp. tigheriu, must de poame. Bistra. tiic, (chic), cioc: „tăiaţi tacurile la găini că desgropă, toate guliile". Uricani,           ]
  Jiu.
  tigios, cleios, clicos: „aşâ-i    de tigloasă   \
  pânea, de n’o poţi        mâncă1' Bistra-, din  '
  substantivul ţiglă,        pământ cleios. Ung.
  tegla.                                          !
  ţigni, a se—, a se       răni; se zice numai    i
  despre cai: „calul         acesta s’a ţlguit“   i
  (ţ. Abrud).                                     ’
  tigdr, la Peştera 1. Bran, = om slab,           ,
  ticălos.                                        j
  tiimerl&u (cu ty magh.) îinpărţitoarea la       j
  şteampuri, unde vine apa pănă la un             !
  loc şi acolo se imi)arte in două părţi pe
  2 roate de şteuiupuri. Roşia, Abrud.
tiotoare(Cfr. cheutoare, chiotoare), prin ţ. Abrud.=legătură s. aţa, cu care se leagă ceva.
tiisig (pron. tyisig) = un par de fier, ascuţit la vârf, cu care se face gaură în stâncă la baie, pentru puşcat. Roşia mont.
tiistăn, un măiug de fier, cu coadă de lemn, cu care creapă pietri. Lupşa. tiitiilic, un fel de tilincă de salce, fără dop, cimpoiu. tilinca pre Săcaş şi la Şarcaia pe Olt se zice titilincă. ţimir, în zicerea : „nu te face ţirnir la lume" = nu te face de râs. Gurghiu. tindeică, zimţii, cu cari se întinde pânza pe răsboiu. Beteag. ţinhelţuri, germ., Năsănd: chibrite, lemnuşe, aprinjoare. tipăţ, pron. chipăţ, (doară din magh. kepe?), măsură pentru solide = */8 „w«c<î“ magh. (| veka), cam 5 L. „adă tipăţul, să măsur neşte grâu." Vălcău. rom., Sălagiu.
tipsie, pron. cip., tigaie de fier vărsat, cu
   3   picioare, o cumpără din prăvălii, Răchită, Car.-Sev. ţipă, flueră de salcă (şi de plumb din prăvălie). Sălişte. tiri, prin Vălcău-rom, Sălagiu, tare. tiricarin (Agrişteu—Târn.-mică; Vereş-mort, Mureş-Uioara)=fârină de cucuruz immuiată pentru pui. tirigan, „bibolii-s tirigain^—you'm lucră cu ei, trag în jug Cfr. tiri, m. s. Blaj.
ţirloiu, I. ciocârlie, Cicudiu, Câmp. Cfr. num. propr. Cirlea. II. ţeve de leinn s. de fier, pe care curge apa din izvor. Sălişte, Răşinari, Brad. v. şi (iran. tisă, balercă (franc, burii), poate dela materia, din care se face, lemnul tisă, pinus taxus; v. slav. tis, tisă. ţîrlug, ciocârlie. Cistelec, Câmp. Dar se aude şi vorba ciocârlie11, zic d. e. „cântă ciocârlia"; însă: „a lovit un ţîrhijj1'. Cfr. ţirloiu.
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.                          143
ţiţeiu, zărul pus cu căldarea pre foc, dacă se mestecă încet şi numai pe fundul căldării, atunci căpătăm pe deasupra urdă; iar dacă mestecăm tare şi nu numai pe fundul căldării, ci preste tot, atunci avem ţiţeiul. Uricani, Jiu. tiitiilic (pron. tyityilic), tilincă. de coajă de salce fără dop, cimpoiu din coajă de salce. Bistra şi jur. titîilig (pron tyityilig), un tulnic făcut din coajă de salce. Roş. mont. ţîţa oii, I. planta campanula, cu mai multe specii. M.-Gheja. II. La Orlat se numeşte „ţîţa oli“ floarea trifoiului, toae, dornă, bolboacă: „măi copii, mare-i toaia?“ (magh. to?). Uricani, Jiu. toancă, toană: „într’o toancă am făcut asta“. De aici adj. toncos, cu toane. Ţagu-M., Câmp. ţoaşte, Vălcău rom., Sălagiu, găluşte, umplături, sarmale în curechiu. Pe la Giorocuta (ibid.) piroşte. toc, se numeşte şi un mie vas de lemn, în care se ţine brânză. Abrud. tocăieriă, mestecătoriul, lemnul cel anume, cu care mestecă mămăliga. Rh~ şor, Soln.-Dob. tocâle, mobilele din casă. Lăţunaş, Ver-şeţ.
tocitoare, o cadă mare, în care fermentează prunele, din care vor să fiarbă vinars (voj, vos). Deş. tocoiu, bucata dintr’un trunchiu, lungă de 1 metru. Cfr. toc. Lupşa. ţocoiăn, mielul, care-1 aplică şi suge la ori şi care oaie îl pun. Milaş.-M. Câmp. tohâc, putrejune de burueni mestecate cu nuiele; le folosesc pe garduri. Bouţariu, Haţeg.
tohoarcă, cojoc păcurăresc, lung pănă în pământ, din piei de oaie nelucrate (neargăsite); şi-l fac ciobanii, înşişi. Sălişte.
tomnăgi, I. tăieţei laţi, lâşte, cum zic pe la Blaj. S. Fetru, Câmp. II. tăieţei tăiaţi mărunt, adecă chiar contrar la p. I; iar cei tăiaţi mai laţi se numesc
   lăşcuţe (magh) şi se pregătesc cu unsoare, cu brânză. Intr’un cânt pop.:
     Am făcut nişte lăşcuţă,
     De am prins boii la căruţă;
     Am făcut neşte tomnagi,
     De cu boii stai să-i tragi. Teaca. tonoase (tone?) prostii, nebunii: „nu face tonoase, şi te ogoaie!“ Vaşlab. Pe la Rodită se zic: tonoază, aceleaşi, ţopă, unealtă de prins peşti. Bata, Car.-Sev. (nord.) Cfr. nume propr. Al. Ţopa, Veza I. Blaj. topi, a se —, a se teme: „nu tîe topi dîe tăţi!“ = nu te teme. Abrud. topilă, balta, unde se topeşte cânepa.
   Clopotiva, Haţeg, topor în sens figurat: „îţi fac un topor/“ = te ieau de cap şi-ţi adun părul la olaltă. Ceatiul deş. Câmp. toporişte, codoriştea sbiciului. Ruşor, Soln.-Dob.
                                                        toroboată, tărăboiu, larma, ce o fac copiii. Roşia, Abrud. ţorţonat, prin Ruşor, (Făgăr.), ce se zice pro aiuri în-sorzonat, cu multe sorsdne, podoabe; împodobit, tos, în Vereşmort (Murăş)=om gros. Cfr.
   adj. vârtos şi ital. tosto.
„ţ6ti iepurele măi /“ pro aiuri : in, io, iote. . . Rîuşor, Făgăr. tovară, sarcină, povară. Lăţunaş, Verşeţ. trafie, bastul, cu care leagă la vie. Giorocuta, Sălagiu. trăgănă, în zicerea : „a trăgănă la moarte: Când era la miez de noapte,
     Eva trăgănă la moarte =trăgeâ de moarte, cuin zic în cea mai mare parte a Ardealului. „Cu greu a trăgănat“ . . Coşeiu, Deş. trăgăneşte, cântă, horeşte, pe la Şom-falăit, Târn.-mică. Tot în acest înţeles am auzit: „leagănăşi tragănă“=şi cântă, doineşte. Din zicerea a trăgănă cânteca, s’a făcut prin prescurtare: trăgănă = cântă a lene, lungind, trăgulă şi trăgâce, curcubeta de tras vin. Lugnş ş. a. Jiu. Cfr. lat. tragula..
ALEXIU VICIU
144
  trahlă, un fel de sanie, care se aşează „pe      |
  dricuri“ (=cele 4 roate dela car) şi se       |
  foloseşte la căratul fânului. Cristeşti,      ,
  Arad.                                         !
  trainic, un loc îngrădit, unde pasc vitele 1 peste zi. Bouţariu, Haţeg.                    j
  tram, o măsură vechiă prin Bouţariu. Dacă-ai sta a o cântări,
      Nici la litră n’ar eşi ;                     :
      Nici la litră, nici la tram,
      Nici la jumăta’ de gram. trâmbă, val de pânză. Bouţariu, Haţeg,        j
  trânc, vin de mere (îl mâncă şi cu mă-           j
  laiu), franc, ciclre; s. ţigheriu, cum îi zic |
  la Abrud şi Bistra. Jiu.                      ;
  trialunga, „de a—, jocul de a mingea, cum zic pe Târnave : „de-a lunga". Bouţariu, Haţeg.                  _
  trieră, a—, îmblăti; se zice numai: a trieră cu îniblăcirii. Răchită, Car.-Sev. trino, cighir—de pre strugurii storşi, peste cari s’a pus apă şi apoi s’au tescuit. Romoşel. Orăşt; v. trânc, in. s.                 :
  „tri-răi“, planta: hepatica triloba. troăş, ţ. Abrud: livadă, luncă; la Ltipşa: grădină.
  troblă, scândură lată dar scurtă: „pune
  o    troblă, ’n car!“ Bouţariu, Haţeg, troinio, urlt, hâzit: ba te făcuşi troinic!
  Uricani, Jiu. tromoşi, a turti, strivi. Şoroştin. Târn -M. Pe la Blaj ş. a. a potromoşl, în înţeles de a răpune.                                     !
  tron, pron. tr(u)on, cu un n foarte scurt, este coşul de scânduri, în care ţin făina     j
  de cucuruz. Rtuşor, Făgăr; în Torontal        j
  (Banat) tron este sâcriul, cosciugul morţilor.                                        j
  tropariu, jolgiul, ce se pune pe morţi,          j
  Cist. rom., Blaj.                             1
  trulişcă, flueră din coajă de salce, tilincă.    ^
  Lăţunaş, Verşeţ. truşnec, turtoiul, ce rămâne din sâmbu-       ■
  rii de bostan storşi in teasc pentru oleu. Varvis.                                       ■
  ţu cur, zahar. Lăţunaş. Verset. Pe aiuri         l
  „ţncărArdeal, passim.                         ,
  tufă, în „tnrnOaşului" numai cea de alun:        i
    „taie o smucea de tufă“ = o nuia de alun.
 ţuguie, vorbă Îndatinată pentru a chemă porcii. Aiuri zic: ciugule-o. Dridif, ţ. Olt.                                     '
 tujlean, tuleu de cucuruz, jipi, „paie de cucuruz", cum zic la Lupşa. Intr’o cânt. pop.:
      Pe părăul satului,
      Mere mama dracului C’o lumină de dujlean. Petea, Câmp. tuldăn, răsteu, resteu, la jug. Lăţunaş, Verseţ.
 tuli, a—. In „România ilustrată1* An. III. No. 1. lOOo.—Ciobănaşul (horă):
                 Şi-oiu iubi un ciob&naş Ofi-ini nducc sara caş. Popul.
      Foaie verde, frunză 'n dungă,
                         [cioban, ciobănaş. Ciobănaş cu chica lungă,
                         [cioban, ciobănaş. Când tuleşti sara ’n zăvoiu,
                         [cioban, ciobănaş, Mână-ţi turma mai spre noi,
                          [cioban, ciobănaş,
      Pe sub rariştea de anini.
                         [cioban, ciobănaş, Colea ’n dos după grădini.
                          [cioban, ciobănaş, tulnec (cu ec) Bistra, bucium din scorţă de salce; tilinca se zice titilic (pronunţă: tyityilic).
 tulişte, pe alocuri turiste, v. Şain. Intr’o colindă:
      Şi s’au luat şi s’au dus Cătră Rusalim în sus.
      La tuliştea oilor ... Apoi La tuliştea cailor = locul unde pasc. Spătac, Blaj. tulugi, tulei s. jipi mâncaţi de vile.
    Ighiu, Alba-Iulia. tnn, a tun'i, a se scoborî: „dacă tunai, tun să sparg ploştile** = dacă m’am sco-borît (păn aici), mă scobor (mai departe) să împrăştia căpiţele. „Şi-o tunat fânul acasă**. Rachitova la „Goleşti", Haţeg. turb£nt şi tulbent, încă şi dulbânt, o pantlică cusută cu fire de aur, ce împo-
GLOSAR DE CCVINTE DIALECTALE.
   dobeşte fruntea femeilor tinere. Toracu M., Bănat, tnriţă. O buruiană, lira mare (Someş). Să-mi fac verde cununiţă,
     Cununiţă de tiiriţă,
     Mestecată cu trifoi,
     5ă inai vii, bade, la noi,
     Hatăr preste un an, ori doi' turjân (magy. torzs), tuleu de cucuruz.
   Iha M. (B -Năsăud). turtă, rnălaiu copt In spuză. Clopotiva, Haţeg.
 turtele, plăcintuţe din fărină de grâu, nedospite, pe deasupra unse cu juf (v. m. s. ad voc.). Se fac la 40 de sfinţi l)e fiecare sfânt câte o turtea. Le mâncă apoi căsenii. Stoiana, Someş, turteţ. torţăl, s. tortoţăl (germ. Flachs-seide), turtei, cuscuta europaea L. Bănat, Comloş. turtulată, gătată In haine şi frumoasă, ca un chip de pe tarte. Şotifalău, Târn.-raică.
 tuşi, pumni, lovituri cu pumnul pe după cap; pre aiuri: gălă-tuşi: „taci, să nu-ţi dau neşte gălătuşi, să râgăi!“ tuştluă, de <.=de tot, d. e. „s'a stîns focul de tuştină". Feleiud 1. Aiud. tutoă, curcă. Lugoş.
 tutcan. curcan. Intr'o poez. popor, din Chis<Ha, Bănat:
    Fă-mă, doamne, ce mi-i face,
    Fă-niă peană de tutcan,
    L’al meu brată (=bade) pe cazan, Să 'ntorc ochii odată roată,
    Să văd brata cum se poartă,
    Cu cizmele vicsuite,
    Chimeşiie pigluite (călc. cu fier),
    Cu mustăţile sucite
    .Şi cu păru periat (pieptănat),
    Cu căciulă neagră în cap. Comun. Corn. Teaha. tutoiu, cornul cu care bucină, când scot vitele ’n ciurdă: „auzi tutoiu; scoală-te şi dă vaca în ciurdă!“ Sălişte. tutui, a—, a-1 scoate afară d. e. din casă; cum zic pe la Blaj şi jur: a „dudui“= alungă, goni, şi cum zic pe Târnava mică: a-1 interi. Clopotiva, Haţeg, ţuţul, huiţ: „am legat funia, ca să fac luţulu“. Haţeg. De aici deininutivul: ţuţuluş, cu aceeaş însemnare. Crivobara, Lipova.
 ţuţulă, a se — , a se huiţâ. Uricani, Jiu. tuturez, bucin, în care zic copiii. Este făcut din scoarţă de alun. Bouţariu, ţ. Haţeg.
                                                                                                u.
Uăl. pre alocuri Aol, cel de flori—la Ceanu- \ deş. (Câmp.)=ulcior. ucide, a—, a bate ; se aude în jurul Bran ului mai ales în gurile bătrânelor:
   „vai, cum l-a ucis de rău“ (cum l-a bătut).
uolool, resturi din simburi de bostan pisaţi după-ce s'au cernut. Bouţariu, Haţeg, udiit, (pron. ugyit) rămas: „noi mergeam înainte şi el udîise de-o bătaie de pu.şcă In urma noastră". „Nu te-ai întâlnit cu fecioru mieu?“. „Ba m'ain întâlnit, dar udi In Haţeg“. Cfr. sanscr. urli, exeo.
   Jiu şi Haţeg.
   udeao,. . . Intr’un cânt. pop. din To-Bănat:
     Ce să fac cu cine?
     De mine nu-i bine,
     Că ugesc de cine . . . uică, unchiu. Bouţariu- şi j., Bitcorat Haţeg, Bănat. undă, în zicerea: „în unda asta să te duci!“=în momentul acesta. Mănărade, Blaj.
untură, 1. d. unsoare. Caranseb., Timişoara.
urioişi, V. S. Iona, Gherla, pre aiuri uruioci, aridei, (f'ild. miji., llida, Trestia), uriu oşh I (Pusta- Căni fi raş, Pa laica, Pintic), sunt lirele de tort, ce rămân dela „tlară“ la „nodorariO“. urldniu (urlonyu) şi IiiirloniA, la casele
                                      in
  AhuM» A. R.— Tom. XXIX.- Mmmriilr Src(. I.ilrrarr.
ALEXIU VICIU
 146
  cele vechi, o firidă ca de 60 cm. de în-naltă în părete, din lăuntru. Din această firidă este o gaură (30 cm.) lărg. pân afară. I’e aceasta iese fumul, căci în hur- j loniii se făcea foc cu ieşchii (=vreascuri), ca să lumineze casa, când n’aveau său de luminat în „hopaiţ“. Bouţariu de jos, Haţeg.
urs de brânsă, boţul, bulgul s. gâscă: mămăligă adunată rotund şi în mijloc ! brânză, llva M. (B.-Năsăud). ursoaie, hor neţul dela cuptoriul din casă până ’n pod, făcut din căhâfi; iar cel din pod, până în urloiid de coporiş se
  numeşte ursoaică, caro e din bârne. Rîitşor, Făgăr. urzitore, la Riuşor (Făgăr.), Vad, Dridif (Olt); pre aiuri: ursoiîi, unealta, cu care urzesc. uspăţ=ospăţ. Bucium. ustez, pl. usteză, bordello, casă de desfrâu: „umblă prin toate nştezăleu. Câmpie. ustunoiu, 1. d. usturoiu Cârţa, Racoviţa, Veneţ, (Olt), usuc, un fel de tină neagră, făcută cu coajă de anine (=arin) spre a negri sumane : „a litiu (negii) şubele cu usitc“. Jiu.
V.
Văcâlie, I. iască de burete. Reteag (?) II. In Călan.-mic văcălie se numesc păreţii' pălăriei: „copilaşul avea pe cap pălărie micuţă, cu v/lcălia întoarsă în sus.“ Aşâ şi în ţ. Haţeg şi la Şoroştin (Blaj). Pe Jiu zic văcălie la veaca s. veşca dela ciur.
vaca lui Dumnezeu, rădaşca (insecta).
                                                                  Trestia şi jur 1. Hidalmâs. văerugă, (erugă?). Când sacă vreo răstoacă, la capăt se face un gărdiiş de pe-tricele, ca să nu poată scăpă peştii: „mergi iute la vălerngă, că se duc peştii !“ Uricani, Jiu. văierat, om ticălos, dar şi: om cu apucături isteţe: „văieratu-i, bată-1 D-zău !“ (Ceeace pre alocuri zic: „îi cu dracii“). văii, văişi, văi: „văii cătanele trecând pe aici“=văzui, văzuşi, văzu. Brad, r,oin. prof. I. Germân. v&jlă, băţul mai lat la un capăt, ca o lo-păţică, cu care bat copiii mingea. Rîuşor> Făgăr.; v. şi leafă, văntălagi, a văntălâgi, a face —, a face disordine: „numai o ţâră am fost dus de acasă, şi toate le găsăsc văntălăgile.,u Vereşmort, Murăş. II. refl. a se vniită-logi, a se da de a dura. III. adverb. vântălog= de a valma: „vin văntălog11. vântâr&toare, linguroiu, cu care se iea
   fărina din coş şi se pune în oala de mămăligă. Cârţn sus., Făgăr. şi Racoviţa, Olt.                                   ’
vântrălău, un ciocan mai mare. Roşia mont.
vântură, a face vânt şi a recori: Intr’o cânt. pop.:
   Faţa i'unturâ-t\-o-aş Gura sărutâ-ţi-o-aş. vânturişcă, Vasltih, aiuri: vântureaşcă, şi vânturătoare, „cu care vântură panel (=săcara) îmblătită“. vâroiolog, vârtejul de apă. Lupşa. vărgea de pipă = ţevea pipei. Râuşor, Făgăr.
vârghină, capetele de bârne, cari ies din^ zid sub straşină; po aceste acaţă seceri s. a. Sălişte. vârligoanţă, pescuţul, ce pre aiuri se zice vâriiigă. Tenş. vârşag, pl. vârşegi, doauă crengi gemene, oable ’n sus Rod na. vârşii, 1. d. vârfii=vârfurile. Intr’o colindă din Mogoş-Cojocani:
     Sus la vârşii munţilor Munţii-s negrii, de ’nverzit,
     Ciungi uscaţi, ori de ’nfrunzit. vârtej, încuietoare, zar de lemn. Ceanu-deş., Câmp.
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.
147
  vâstră, prin metateză din vrâstă, buchet de flori. Toarcla, Făgăr. văteală, vătălă, brâgle la răsboiu. Turuie.
  vâtăşi, a se—, a se uni, însoţi, Ardeal, passim: „nu ne putem rntnşi!“ Cfr. ' sanscr. vatis, legătură, de unde sunt derivate toate vorbele citate de Cihac ad. voc., cari toate conţin idea legăturii, vatră, „cum ai venit? — pe vatrău=pe jos, pe pământ; pământ. Haţeg. veacă, Răşinari, Nocrich, Şaldorf (Târn.-Mare), Sălişte şi jur : bearta (indoitura)
    d.   e. dela albituri, în carea se trage aţa şi aşâ se leagă pe trup. vecă şi veşcă, un cerc de scândură de brad subţire, cum e la ciur şi la sită, se foloseşte la supurluit de rufe ; veşca la strânsul caşului, mai ales la stână. Som-falău, Târn.-mică. vegil, tuleul de cucuruz; „vegil mănin-
    f,ele“=foi de cucuruz, cari se desfac de pe . ciucalâu (tuleu); „popă de vegiiu— o grămadă de tulei (jipi). Ruşor, Soln.-Dob.       '
  veisă, aparat de prins peşti, pe la Blaj şi jur : vârşa. Bratfalău, Teaca. verg£l, petrecerea cu joc a feciorilor la Crăciun. Suciul sup., Soln.-Dob. verincă, covor subţire de lână (lepedeu, velinţă). Peteci, Câmp. vernic, prin metateză 1. d. vrednic. In Mada, 1. Săcărâmb, are înţelesul de harnic: „ce mai ficior vernic!“ verotic, vier, porc necastrat. Clopotiva, Haţeg.
Averzariu, Abrud, Bucium, aluat, li-
  I  piu, umplut cu lobode, când fac pâne. Prin Qiorocuta (Sălagiu) vărzariu, pl. verzare, se numeşte şi plăcinta cn brănsă:
       De plăcintă Gura cântă,
       De vărsare Şi mai tare. verver, mâneriul dela încuietoarea uşii, ivăr. Cârţa s., Olt. Acelaş lucru în Ra-
  coviţa, Olt, se zice : vel văr. Să nu fie germ. Hebel? vipt, pl. vipturi, bucatele, ce se dus la moară: „ai vipturi la moară?" „Sunt multe vipturi la moară?" Crişciori, Rovina (Brad), virguş şi virg, biciu, corbaciu. (E vident din virga lat.) Intr’o colindă din llăr-ţăgani (Huniad).:
     Pe murg învăţând Virguş aducând Virf] de duşinic (?)    .
                           vizaric, un instrument de aramă galbină, ori de tinichea, cu care „împistresc" ouăle roşii la Paşti, de fac oauă îm-ptiistritie; v. m. s. chişiţă. Abrud. vlasta: „Frumoasele“ i-au luat vlasta— puterile; ca s’o redobândească îi trebue lingura celor fruinoase= „lingura din Iele“ (cum zic în Chimiielnic, Câmp.), vlcg, lume multă, îmbulzală, (vulgus?)
                           Vereşmort, Murăş. voj, cadă mare, vas de lemn (bute), în care adună ce culeg la vie, până storc. Cetea, Aiud. Pe la Clopotiva, Grădişti; şi’n toată ţ. Haţeg, se pronunţă yoz. vojoieţi, căpăţână de varză pospoiată (afânată), neîndesată. Coroieşti, Haţeg. Pe la Blaj: ciofoi. Pe la Vereşmort, Murăş, varza pospoiată o numesc: voj Ai. volbă, a—, într’o cântecă popor din Brad: Amărît îs, frate, tare,
     C’a crescut Murăşu mare,
     Şi nu pot trece la floare !
     Grişule, Murăşule,
     Nu volbîi, nu tulbură,
     Că-i mândra pe matca ta,
     Şi mă tem, că s’o ’necâ!
     Decât mândra să se ’nece,
     Mai bin Murăşul să sece!
                           Deci a volbă = a se râstogoli cil furie, cu turbare (cfr. vollw/m), a se tulbură, voltomoci, a—, a tot întoarce şi suci: „nu voltomoci hainele acele". Coşeiu, ' Deş,
voreţ, curtea căsii. Banat. votcol, triboanţă, teleagă, cu 2 roate pentru 1—2 persoane. Toracu M., Fiănat.
 148                                    ALEXIC
 vraşcă şi scaragaţă, ţarcă, Rujnov, Braşov.
 vrâbete (pron. vrăbece) pl. vrăbeţi, (doar din vrăbiete?) = vrabie. Cfr. bribeţi, v. m. s. Lăţunaş, Yerşeţ.
 vrască, nuia, crenguţă: „iau o vrască şi ţi dau câteva11.
k'ICITJ
vreasc, pl. vreascuri, sunt crengi uscate (passim); dar vreasca este nuia verde, ca ital. frasca. vrdjbă (vroajbă) ciofoi de curechiu. „n'ain avut curechiu (varză) în grădină, numai nişte vroajbe! (i. d. broasbe?) Cămăr. deş., Orosfaia, Milaş (Câmp.).
 z.
Zăbrac, rău îmbrăcat, înhainat: „da za-brac mai poate fi, amantul de el!“ Cetea, Aiud. zabran, insulă. Bouţariu, Haţeg, zabron, năvod (?) Car -Sev., Rata. zacătă, bătătură: „pe ce vreme aţi scos vilele din zacătă Merişori, Jiu. zâcon, obiceiu, datină: „pe la noi aşâ-i zăconul /“ Răchitova, Haţeg, zădit, pierit, slab: „vai da sădiţi Îs oamenii, care lucră în baie!“ Cf. isAdit, cum se zice la ţară. Uricani, Jiu. zăgârnă, săculeţul făcut din păr de lână, | în care se pune urda scoasă din căldare, ca să se scure zărul din ea. îlodac, Gurghiu, Bran, Jiu. zăgastru, locul gol, dintre păreteîe grajdului şi iesle, pe unde umblă oamenii,           !
   când dau de mâncare la vite. Ohaba, Săcaş.
zâhâiesc, neliniştesc: „boii nu mă eăhă-iesr“. Ardeal, passim. Obs. la Şain. ză- i M(7=rătăcit. zăhată, ulicioară. Năsăud. zaichin, oleu de lemn. Bouţariu. zâmbreală, (Bistra) despre omul slab, uscat, uscăţiv: „ce eşti aşâ ca o sâm-breală Pre la Lupşa: „copilul ăsta-i aşâ de zAmbritPrin Bistra se zice şi hizţ)hirit: „ce eşti aşâ bizghirit?“ zămocnri, săpunelele după ce au spălat hainele in ele. Brad. zâmţău, v. sânzău. Îlodac, Gurghiu. zâmţi, unealtă dela răsboiu, cu care se întinde pânza până o ţes. Târnave. Pe la Reteaţi, Someş, acea unealtă (zămţii) r»c> numeşte tindciciV
 I  zămţăl, cuiul, care se pune Ia belfeie, ca
 I    să nu cadă din jug. Impşa.
 I   zănat, datină, obiceiu: „în tot satu-i ză-
 i    nntuu, proverb din Răchitova,          Haţeg,
 j    Ibid.: „îi sănatu, să-l cânte pe mort după
 j    îngropare în tri demineţi11.
 zăpătâcit, împilit: „un purcel zăpătăcit". Gurghiu.
 zăpuc, din săduh, căldură mare, înădu-şitoare, năduf. Bouţariu, Haţeg, zarnă, cuvânt de dispreţ, sinonim cu sărăntoc. Uricani, Jiu. zârzine şi colcotnşe, prune galbine şi verzi, cari se coc mai de timpuriu. Sunt zârzine şi roşii. Bran. zăstălă, stavila, s. dunga patului. Varviz. zăurit, sara spre anul nou, se colindă şi se zice că zăuresc, (Voila, Olt): „zăuresc feciorii la Vasilii, mă duc la d. Părinte (popa) la zăurit!11 La Crăciun se zice: „colindă,11, „la colindat zavâlcă, ţesătură, cu flori în diverse colori; o pun muierile ca şurţă dinainte în zile de sărbătoare. Crivobara, Bănat.
 zăvoiu, pre lângă însemnarea generală mai are una specială în Suciul superior, Soln.-Dob.: lapte acru de oi mestecat cu smântână. zăvor, ca parte a răsboiului, este parul cel lung, ce cu un capăt intră într’o gaură din butucul sulului dinapoi, ca să nu se desvălească, după ce au slobozit, passim.
     zăvori, un gard la curte în loc de poartă. Bistra.
     zdrâaaboaie, IIufiu din scoarţă de salce.
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.
141)
 Racoviţa (Olt), Orlat şi Haţeg. Cfr. I drdmbă.
 zdrâncână, zurgălău: „am cumpărat zdrâncăne la cai“. Lupşa, Roşia mont.
 Zghie, şurţ. Şepreuş, Braşov.
 zlei, a —, a secă, (poate din slăi ?) : „vino să sleim bolboaca asta“. ltiuşort Făgăr.
 zmicurâ, a—, a sfârmi cucuruz. Uricani, Jiu.
 zmiouri, fărâmături, sfârmituri. Reteag.
 znagă, I. nărav, obiceiu: am aflat snaga calului = năravul. Giorocuta, Sălagiu.
 II.  dobândă, câştig: „adusei destulă snagă, după atâta trudă“. Abrud.           1
zob iţă, unflătura gingiilor la cai. Răchită, Car-Sever. zolită, „fasolea solită11 — fasolea frecată.
  Chendrea, Zsibo. zopor, când se topeşte ghiaţa şi se duce pe vale zic oamenii: „porneşte zopbrul“. Racoviţa, Olt. Cfr. magh. zdpor, povoiu. zuraiu, loc pietros, cu pietrL mici, pe coaste. Bistra. zved, dorinţă, poftă : „da, că de svedu tău moare dracu!“ Uricani, Jiu. zvidui, a se—, a se tămădui, a se sculă din morb:. „O. nu s'o mai soiduit Uricani, Jiu.
SUPLEMENT.
r r
Băbuşoă, la veştminte este: gaura, in care intră bumbul, butoniera. Benic, Teuş.
bărâoe, loc băltos, moraştină: „nu lăsă vaca, să se ducă pre bărâce, că se îm-plântă“. Poşaga de s., T.-Arieş. bărântoc, cerşetor: „vine un bărântoc, deschide-I uşa.“ Poşaga de s., T.-Arieş. borişte, locul, unde zac vitele vara, afară pre câmp: „du-te, I., cu sare, că vitele-s în borişte “ Poşaga de s., T,-Arieş. bubuiu, conciul paserilor. Almaş M., Huiedin.
                                                          Obs. Pe la Huiedin se aude şi pupuiu. bnşte, creţele dela mâneca iiei, unde se încheie mâneca cu trupul iiei. Veneţia de jos, Olt. ciuoi, a —, a turti: „nu-mi duci pălăria*1.
   Poşaga de s., T.-Arieş. coglete, prin Vesa 1. Blaj; ochiul iţelor, prin care se dă firul urzelii, s. a chiarei. oojbat, —ă; adj. coşit, coşită: pânea, d.
   e.: „eu i-am dat pâne bună, el mi-a dat-o cojbată". Cfr. cujbă. Poşaga de s. T.-Arieş.
colie, Bretea, Huiedin, grâu fiert.
oolţoni, augmentativ din colţ. Sub tivală la poale se fac nişte triunghiuri de jolgiu, cari pre aiuri se numesc —pe nem-
  ţie — „ţoaeănid. e. în Blaj; germ. Zacken = dinte, colţ. Pe colţoni este cusută dantelă. Crivobara ' 1. Lipova. condao maghiarism din Kanddss, porcari ul dela curţile domneşti. Almaş-M.. Huiedin.
eorcom&n, conciul femeilor. Almaş.-M., Huiedin.
oornsciu, penariu, în care ţin penele de scris. Lisa, Făgăraş, o rupe, grâu fiert. Fild. miji., Huiedin,
ALEXIC VICIC
150
darie, turta de aluat tăiată lat; bucăţile I de aluat se apasă pe spată şi capătă forma de gârlane. Căpuşul d Câmp. gogleaz, gunoiu prin casă, cum fac co- . piii, când cioplesc câte ceva: «nu mai face gogleas prin casă, că numai acum am măturat!“ Bouţariu, Haţeg; Roşia mont. şi jur. haslă, din germ. Iiidse, umplătura la puşcă, cartuşa. Huiedin, jur.
Joapâ, pronunţă istro-romună 1. d. japă = joardă, niiieâ lungă. Poşaga d. s., T.-Arieş.
mânz mărturisit, este mânzul străin, s.
  orfan. Se aude pe la Cizer, Huiedin. păfugă, a—,=a alungă, goni, fugări: „măi.I., dă-le pace la cai, nu-i tot pă-fngâ.“ l’o.şarja de s.. T.-Arieş. păhuiu, maghiarism din pagoly, pădure, ţinut muntos, păduros; prin strâmtarea înţelesului: fagul subţire şi înalt, d. e.: „Ioane, du-te taie păhuiut acela“. Po- , şuga de s., T.-Arieş.                          ■
plagă, ca latin, plaga = lovitură, rană,         ;
  biciu. Pe la Huiedin, Bretea: „am că-          .
  pătat o plagă"', zic copii, când capătă în     ’
  palmă. Prin Agrişteu, Târn.-mică, se           ■
  numiâ plagă o mică Iopăţică de lemn, cu care învăţătorul băteâ copiii la palme, podiireu, pe la Almaş M, Huiedin, iar prin Agrişteu, Târn -Mică, podirei,—Ungurii zic:padurej,—podeiu înalt, platou, ştează, locul cu clădiri cu tot, unde se duc ţoalele de „se ’nvălesc". Poşaga de s., Mnntelc-Băişoarei, T. Arieş. suloiu, lemn de brad subţire şi cioplit în două dungi: „adă suloii, să fac staul“. Poşaga de s., T.-Arieş. talăchii, valurile, când vine apa mare. Pe la Blaj zic: cai. Cfr talaz. Obreja, Mihalţ.
tălăn, deschis: ,.o lăsat uşile ţătan“, o lăsat tot ţâlan“. Cărţa, Olt. tivălă, (dela a tivi) încreţitura de pe piept a cămeşilor, cum şi cea de pe marginile din jos a poalelor. Crivohara, Timiş, Bănat.
tremuriciu şi tremurice, planta briza media, passim. Aceeaş în jurul Gherlei se zice „lacrămile miresei. Sava, Gherla-vers, la B. Huiedin: „în tri versuri am fost pc deal“ = in 3 rânduri. Este maghiar. vers.
               TERMINOLOGIA BAIESILOR.
                               »
                                 i. părţile «Aii.
              A. In IkiIi*.                1    4.    Corandă, o cavernă s. cavitate pro-
                                                 fundă in baie, de unde s'a scos piatra.
                                                         H. A fan\ din baie :
 1. Oara băii e uşa. pre unde intră şi ies băieşii.
 Fig. 2.
 2. Ştloalnă. coridorul, care conduce In interiorul băii.
 3. Ortul. locul unde lucră minerii in baie.
 1. Vatra băii, locul unde se aşează piatra scoasă din baie.
 2. Şturţul, locul fiecărui proprietar de baie; acolo işi pune piatra ce i se cuvine, după ce se Impărţeşte, şi grămada de piatră căpătată prin Împărţire.
 3. Rămlaş, piatra nefolositoare, caro nu se pune în „vatra băii'-4, ci se aruncă de o parte.
 4. Cramul. căsuţă de lungă baie, in care dorin băieşii şi-şi ţin instrumentele lor, până sunt la baie. Acolo locue.ţte iitraja băii.
 5. goşteană, ştufă, este piatra cu aur.
 G. bulhă piatră din baie, ruptă din stânca
 prin influenţe meteorologice.
                    II. UNELTELE (instrumentele) BĂIEŢILOR.
1. Sfredel, de fier, de grosimea unui         2.   Vântălău, ciocanul de oţel, cu caro
                                                  Fig. 4.
 # bat In sfredel la facerea găurii.
 3. Dârg, instrument din o bucată
               7
de
                                                               Fig.
dogt-t, lung '/, in. <’u acesta fac găuri In piatră.
(ier cu coadă lungă; cu acosta trag nă-sipul ce se face, cilnd sfredelesc gaura
w-
k
 94                                     ALEXIU  VICIU                                  152
 4. Trestie şi preslugă, paiu de trestie crăpat în două, uns cu praf de
                                                                          Fig. 6.
 puşcă îmmuiat. II folosesc la explodarea găurii.
 5.  Ac, fier lung şi subţire în formă de ac mare, se termină într’o gaură făcută
                                                                                                                                                      :3>
                                                                                 Fig. 7.
 din el. Se foloseşte aşâ, că se bagă pre marginea găurii, când o umplu, ca să rămână loc la „trestie“.
 6.  Tăplău, iasca ce se pune în vârful trestiei şi se aprinde, ca aşâ arzând
 încet, băieşii să aibă timp de fugă, până nu ajunge focul la trestie, ca să explodeze umplătura.
 7. Fuituitoriu, unealtă de fier de lungimea şi grosimea sfredelului; în capăt
                                         este scobit pre de o parte. Se foloseşte la
                                            Cc=— )1
                                                       Fig. 9.
                                         îndesarea („fuituirea“, magh.) umplăturii.
  Obs. Unde e locul umed, nu se foloseşte puşcarea cu prav, ci cu dinamit (dinamic). Acesta îl aşează în gaură, în el pun capsla şi în capslă înţepenesc un capăt al ţinderului (germ.), care este un şinor (găitan) uns cu răşină şi găurit pre mijloc. Prin gaura aceasta ţin-derul este umplut cu prav de puşcă. Când puşcă cu dinamic, aprind un capăt al ţinderului, se aprinde pravul şi ajunge focul în capslă, atunci dinamicul explodează şi rupe stânca.
  8. Ştearţul, e lampa, de care se folosesc băieşii în baie, mai ales acolo, unde nu arde lumina, căci minerii mai
                                                                            Fig. 10.
 săraci folosesc lumini de seu, pe cari, ca să nu ardă prea curând, le ung cu lut („letîuu).
 9. Rîzna, un fel de căruţă cu roate de
                                                                                                 t
 153
 GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.
 95
   fier, cu care se scoate piatra din „ort“ până la gura băii, dacă e plană,, ştioalna“. Rîzna umblă pe şine de fier, sau de lemn, şi sau o trage un cal, sau o împinge un om. De ambe părţile rîzna are două uşi, cari se deschid în sus, ca mai uşor să se poată descărca de piatră.
10. Cârja, un fus de care este legat un coş cu o fune, ori cu lanţ, ce se poate învârti. Unde nu-i oablă „ştioalna“, scot
 U. Fistăii, un ciocan mare, cu care sparg
  Fig. 13.
piatra din ort până la un loc drept cu         !     piatra din vatra băii, dacă-i în bucăţi
„cârja“, iar de aici, pân la gura băii, o      j     prea mari.
scoate un om cu roaba.                             12.    Şireghia, targa, ladă cu mânere,
ALEXIU VICIU
cu care împart în „stiurţuri“ piatra din vatra băii.
Piatra, pe care se află aur, nu se pune
în care se află aur. Acesta îl aleg cu şaitrocul, un vas de lemn (fig. 16). După alegere aurul care e în nisip îl
Fig. 14.
  în vatra băii, ci se pisează în mojeriu, ca să scoată aurul din ea.
  13. Mojeriu se numeşte un vas mare de fier cu 2 toarte, în care pisează pia-
  tra, pe care se află aur. Prin pisare se obţine un fel de năsip frumos, galbin,
  freacă în un mojeriu mai mic, cu chi-nisâu (argint viu). Apoi îl storc de chinişău în o bucată de pânză. După stoarcere aurul e moale şi alb, amalgam.
  Deci îl pun în foc într’un bliduţ de pământ, ca să se^arză. După ardere aurul se întăreşte şi-şi capătă iarăş coloarea lui frumoasă.
  14. Tarul este cantitatea de piatră, ce încape în două coşuri («corfe»), cari le duce un cal.
  15. Banul măsură veche =^2 gram.
  16. Batea măsură veche =J/4 gram.
  Ex. „din un tar am făcut doi bani şi o
  ba,tcă“ = dm 2 coşuri (corfe) de piatră am scos 11/4 gr. de aur.
III. ŞTEAMPURILE.
Piatra din ştiurţuri se cară la şteampuri unde o macină şi scot aurul din ea. Părţile constitutive ale şteampurilor sunt:
  1. Ceterna s. ji lipul, scoc de lemn, în formă de ladă, pe care vine apa, ca să întoarcă roata.
 2. Boata şteampurilor, ca roata morii, cu cupe, în cari cade apa.
 3. Fusul, un trunchiu de lemn, care fiind învârtit de roată pune în mişcare săgeţile cu ajutorul unor limbi numite bolchie. Săgeţile sunt stâlpi mari, în 4
 155
 GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.
 97
 feţe, cari, fiind puşi în mişcare de fus, sdrobesc piatra. In capătul din jos săgeţile au înţepenite bucăţi de cremene sau sunt încălţate cu fier, şi partea aceasta (cu fier) se numeşte păpuc. Piua este acea troacă, în care cad săgeţile şi unde este pusă piatra, ca să se macine. Piua pe margini şi pe fund este blănită cu scânduri de fag. Unele piue au fier pe fund. Piua este împărţită în mai multe părţi, ca într’un loc să nu cază numai trei săgeţi. La şteampurile cu nouă să-
 lăuil (fig. 17.) După ce bagă săpătura 'din şteampuri în vălău, conduc pre un scoc mic apă din ceternă şi doi oameni limpezesc săpătura. Unul trage cu un dârg de fier în sus, cătră locul pe unde vine apa; altul, cu un dârg mic, făcut dintr’o şindilă, trage numai pe deasupra în jos. Dârgul cel mic se numeşte crisnă. Prin limpezirea aceasta hapurile se scurg pe hertiu, care este o tablă de lemn a-şezată pieziş din jos de vălău şi pe care sunt bătute mai multe leţe. Peste scân-
  geţi, piua este împărţită în 3 părţi; la cele cu 12 în patru, înaintea săgeţilor în piuă sunt ochiurile, adecă o scândură găurită.
  Prin „ochiuri“ în timpul măcinatului stropeşte apa mestecată cu pietriş şi a-junge dincolo de ochiuri în un loc care se numeşte hălăştău. Stropiturile a-ceste, pe cari băieşii le numesc pişoăie, le spală cu hurca. Aceasta e o tablă de lemn, aşezată pieziş şi acoperită cu o pânză. Pietrişul îl pun pe hurcă şi cu un vas tot toarnă apă pe el, până ce se duce tot cu apa, iar aurul fiind mai greu se aşează pe pânză. Apoi spală pânza şi din nămolul ce se iea de pre pânză aleg aurul cu „şaitrocul“. Hurca o folosesc şi la spălarea aurului de pre râuri: Sapă în albia râului şi din săpătura a-ceasta aleg aurul ca din pişoaie. Măci-nătura din şteampuri, după ce s’a dat pe „vălău“, se numeşte hap, pl. hapuri. Hapurile se bagă în o ladă lătăreaţă numai cu 3 laturi, care se numeşte vă-
  Analeie A. R. — Tom. XXIX.—Memoriile Secţ.
17.
          dură este aşezată o pânză. Hapurile se opresc printre leţe pe pânza aceasta; iar în vălău rămâne nisip mai slab, care se numeşte rom, pl. roame. Pânza cu hapurile o spală într’o bute numită jomp (fig. 18). Din hapuri se alege aurul cu
          şaitrocul. Nisipul ce rămâne din hapuri după alegerea aurului, împreună cu roa-mele se numeşte: şlic. Şlicul se trimite la cohuri, unde topindu-se scot din el diferite metale (aur, argint, fier, sul-fur). Abrud. cruce şi scaun, se numeşte locul unde se împreună două sau mai multe vine Literare.                                           q
 98
ALEXIU VICIU
156
   de aur: „am dat de o cruce şi de un scaun; aici trebue să fie aur“. Săcă-râmb.
                                                             şut, timpul de când intră băieşii în baie si până ies; adecă dela 5 mat. până la
   11      a. m. „Pe câte e azi?— Pe un şut!u Iar când e pe 2 şuturi (în săptămână de două ori) înţeleg aşâ, că lucră dela 5 mat., până la 6 seara. Băieşii zic totdeauna numai scurtat: „azi îi pe douău (şuturi). Săcărămb. legier, e şorţul de piele, care-1 pun băieşii îndărăt, ca să nu se rupă cioarecii şi să nu se umezască. plotog numesc o bucată de piele argăsită cu care cârpesc cioarecii, ori cizmele, şurf, este locul săpat, ca să cerce, nu cumva află aur; (40 m. lung, 10 m. înalt şi 10 m. lat): am fost la Zlagna, să cumpăr un şurf. holdină se numeşte „rămlaşul“ dela baia
   veche, părăsită: „Englezii au cumpărat holdina de pe poiană. “ Săcărămb. gozari numesc, în toţi munţii apuseni, pe acei oameni, cari se negustoresc cu producte de şteampuri: cumpără „bo-gata“ ş. a. holoangări sunt băieşi cari cunosc foarte bine toate ştioalnele şi orturile băii (mai ales ale celor părăsite). Ei nu lucră cu ceilalţi. Noaptea se străcoară cu 2—3 soţi, „holoangări“ şi aceştia, percurgând adesea căi de chilometri pe sub pământ. Trăesc din furt, sunt risipitori şi cu capul a mână. Să nu fie numele lor o etimologie poporană din Hollănder, de cari adese au venit pentru exploatarea minelor; oameni pricepuţi şi cu experienţă? chiz, pirit. Săcărămb.
Vâlva este geniul băii; „Pe N. N. l-a dus Vâlva la aur!“
IV. OFICIALII BĂILOR.
1. Curatorul.
2. Gazda băii.
3. Oberul.
ADAUS.
  4. Hochmanul.
  Afară de aceştia sunt:
  1. Straja. 2. Ţiganul (faurul), care ascute sfredelele.
In Boşia numesc criyală un lemn aplicat orizontal, ca să ţină stâlpii şteampurilor; iar dârgul mic, ce la Abrud se
numeşte crisnă (v. m. s.) în Boşia îi zic: cliijnă.
                   TERMINOLOGIA PLUTAŞILOR.
            Brazii tăiaţi în munţi sunt foarte grei de transportat din cauza drumurilor nepracticabile iarna, vara. De aceea oamenii închid apa (câte un pârâu, ce este printre munţi), anume fac aşâ numitele dugdşuri, cari îs late de 20—25 m. şi afunde de câte 7—10 m. Cam aşâ-i dugaşul: (v. fig. 1.)
            Acolo se adună bârnele la olaltă şi compun plute, cari sunt încheiate numai cu gânjuri. Piute de acestea se leagă câte 5—6 de olaltă. Cârme sunt două numai în partea dinainte. In câsulie este un sirof (şurub), cu ajutorul
                                                                                                                           Fi g. 1.
             căruia se ridică poarta, c, care se deschide în două părţi şi se sloboade apa. De două laturi sunt jilipurile, a, b, pe cari se sloboade apa superfluă. Prin mijloc, c, trec plutele către Mureş, unde le încheie şi merg cu ele în jos.
             Este de însemnat, că brazii tăiaţi vara şi toamna se lasă în locul acela până în anul viitor, când se despoaie de coaje şi aşâ-i slobod la vale din vârful coastei. De se opreşte bârna, merg oamenii cu ciocanele de plută şi le mişcă,
100
ALEXIU VICIU
158
să lunece la vale. Unde coasta e mai mică, bârna se pune pe sanceu (sanie mică) şi sanceul se împiedică cu lanţul cel de care, şi aşâ cu vitele trag bârnele la vale. Tot pe sanceu le duc până în Mureş şi acolo le încheie şi se formează pluta.
   Plutele, după formă şi după modul cum sunt compuse, sunt de două feluri: anume este plută toloşă şi plută cu diilab.
   1.    Pluta ţoloşă (fig’. 2) constă din 16 — 18 bârne aşâ puse lângă olaltă, încât şi fruntea plutei şi coada plutei să fie într’o formă (egale) de late. Spre ajungerea acestui scop se aşează bârnele unele lângă altele, aşâ că una se pune cu capul cel gros şi lângă ea a doua cu capul cel subţire şi aşâ mai departe, cum arată şi fig. 2.
                       ÎW
                      Fig 2.                                   Fig. 3.
   Când se apucă de încheierea plutei, atunci în bârna cea dintâi se bate un cuiu de lemn numit boinog. De acesta se leagă o funie şi ţin© pluta îa loc, până ce-i gata de tot; iar după oe o pornesc, se poate lua jos acel cuiu. Peste bârnele cari formează pluta se pun trei chingi (pronunţă cingi), cari sunt bucăţi de lemne cioplite la partea de jos şi aşâ puse peste bârne la capete, cum arată fig. 3, a—a'. Prin cingi se bat cuie de lemn, cari trec prin fiecare bârnă. Atunci «cingile» sunt icuite. Dindărătul cingei mai este un cuiu numit purice, care este bătut pieziş pe cingă ; în figură îl arată
159
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.
 101
litera b. Acest purece ţine cingile mai tare lipite de bârne şi nu lasă ca cinga să sară din locul ei.
   Pe trei bârne, cari sunt la mijloc lângă cingi, se face jugul plutei (fig. 3). Acesta constă din trei răsteie, c, cari sunt perpendiculare pe bârne. Prin capătul de sus se bagă două fălcele, (v. în fig. 3, d) cari se numesc: fleaşcă, condu, cingă şi fălceă, la o anumită distanţă. Prin râsteul cel din mijloc se bagă cârma.
   In fig. 3 cârma se indică prin a1 &, dintre oari a se numeşte pana cârmii, b cotorul s. coada. Plutele pot avea mai multe cârme: 2—4. In punctul f este un gânj, aplicat în bârna din mijloc a plutei, numit scoabă şi cântar. De aceasta se agaţă cârma, când trece pluta prin dugaş ori peste vreun iaz. Partea dinainte a plutei se numeşte fană, are trei cingi; iar cea dinapoi, coada plutei, se zice: hină (doar din german, vome şi Mnten = de dinainte, de dinapoi). Hina este tot aşâ făcută ca şi fana, şi are tot atâtea cârme. Laturile s. coastele hinei se numesc urechi.
   Pluta «ţoloşă», numită şi murăşană pluteşte totdeauna singură. Din locul de unde le pun în apă, pleacă numai un fârtaiu (de plută) şi merge pe Murăş în jos, până unde apa e mai lină şi mai adâncă. Aici apoi agaţă de olaltă mai multe plute de aceste numite «fărtaie».
   In fig. 2 la mijlocul plutei este furcoaia, un lemn cu 2 coarne, de care se agaţă străiţile şi veşmintele, ca să fie scutite de apă.
   Tălpălaş se numeşte crestătura ce se taie la partea din jos a bârnei, când se face pluta.
   2. Pluta cu dulab. Acest fel de plută se construeşte
 aşâ, că toate bârnele sunt cu capetele mai subţiri                     Fig. 4.
 dinainte, iar cele groase dindărăt (v. fig. 4). Ea nu
 pluteşte singură, ci mai multe legate de olaltă cu gânjuri (de carpin)-Fana acestui fel de plută este ca şi a plutei «ţoloşe» s. «murăşane», iar hina nu are cingi, ci bârnele sunt legate între sine cu gânjuri numite ţeguri. Pluta cu dulab poate să constea din 5—12 fărtaie, iar într’un fărtaiu pot fi 6—16 bârne. Pluta care constă din 4 fărtaie se numeşte tar. Plutele compuse din mai multe fărtaie au mai multe cârme.
   3.    Găhiilă, pe la Varviz: Găulă, se numeşte o plută mai mică, cu care trec peste Mureş, unde nu este pod; aşâ dar serveşte ca pod umblător.
102
ALEXIU VICIU
 160
 Căhula se face din bârne mai subţiri şi mai mici cari de comun se folosesc la făcutul caselor şi al grajdurilor.
 4.    Multe plute sunt încărcate cu laţuri, s. cu scânduri şi se numesc: plute cu încărcătură.
 5.    Pluta lungă s. pl. nemţească se deosebeşte de cele de până aici, căci nu are «jug». De aceea se numeşte şi plută fără jug. La acest fel de plută în locul cârmei
 este înţepenit un par mare, cu care îndreaptă fărtaiul prim după care se acomodează celelalte fărtaie. La «hină» este un fel de boltitură, făcută din un brad mai gros scobit anume şi înţepenit de hină (v. fig. 5).
 Pluta este foarte lungă, din câte 16—32 fărtaie. Spre oprirea unei plute lungi se folosesc de un aparat aşâ numit zar.
 Zarul plutelor lungi este cam astfel: Două bârne lungi, af 6, (v. fig. 6) sunt aşezate pieziş şi sunt înţepenite cu două lemne mai groase, d.
       a              b
          c~
 b fig. 7.
 Pe partea cealaltă mai sunt două bârne, e şi /, cari servesc spre răzimarea bârnei g, care se lasă în apă prin o spărtură făcuta în o bârnă groasă. Pârna g la nn capăt se poate desface şi atunci pică jos pe pluta. Această bârnă se numeşte opritor. Pe o plută mai lungă sunt 3—4 zaruri.
 6.  Plutele de scânduri sunt făcute tot ca pluta «ţoloşă», numai cât sunt mai multe părechi de scânduri legate s. «imite» peste olaltă.
 Spre completarea terminologiei plutaşilor însemnăm următoarele:
161
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.
  Taină numesc ei locul, unde apa râului merge lin şi este afundă; dim contră:
  Şugău, unde apa este repede şi nu-i afundă. Când ajunge pluta în şugău, se opreşte pe pietrile râului şi se încâlceşte, adecă plutele se duc una peste alta. Plutele astfel încâlcite se numesc mâgâzin.
  Ţapină se numeşte un fel de sapoiu, cum îl arată fig. 7. Ţapina serveşte la tragerea sau scoaterea bârnelor, cari se desfac (se desleagă) dela plută.
  Mâţă numesc plutaşii nişte aparate de fier, ca nişte patine legate la picioare, cari la capătul din jos sunt ascuţite, iar deasupra late. Plutaşii le leagă la picioare, ca să nu lunece pe bârne.
  Scrise în Jăbenita (1. Reghin), în Deda şi în Var vis.
                                    Chibrituri.
\i* NUMIREA                                LOCALITĂŢILE                            
1 c                                                                                
1   aprinjoare  Maramurăş, Supădure, şi jur (Târn.-mică), Crişcior, Şesuri (Brad). 
1                                                                                  
  1                                                                                
2l aşchiuţă     Năsăud.                                                            
  3 i           Jod (Maramureş.)                                                   
    bâţuri                                                                         
  4 cândile     Bărgău.                                                            
  5 catrăniţă   Târn.-mică, Râuşor (Făgăr.)                                        
  6 j chinderci Ciunga, Vereşmort, M.-Uioara (Murăş.)                              
  7 feştili     Torontal (Bănat).                                                  
  8 fitile      Toracu M. „                                                        
  9 foacăle     Boziaş, Boian şi jur, Jidveiu, (Târn-mică).                        
10  focăriţe    Albac, Arada.                                                      
11  fulminanţe  Luşcal 1. Năsăud.                                                  
12  ghiufe      D. S. Martin, Get. de baltă, Şonfalău (Târn.-mică).                
13  haşleiţe    Şpring 1. Sebeş.                                                   
14  lemnuşe     Blaj şi jur.                                                       
15  măcăuţe     Năsăud. şi jur.                                                    
16  moşini        Câmpie, Cacova (Aiud), Valea Alm., Deda (Topliţa), Cerghizăl,    
  » mărşini     Ceanu deş. (Câmp.).                                                
    măşini      Băişoara (Iara).                                                   
17  pacle                                 Calan.-mic. *                            
104
ALEXIU VICIU
162
0    £      NUMIREA                      LOCALITĂŢILE                      
1    o                                                                     
18     păiuţe       Pintic (Teaca).                                        
19     piruclii,-ci Mogoş (munţ. ap.).                                     
20     pucioasă     Făgăraş şi jur, Abrud, Buciumam, Lupşa, Bistra, Roşia. 
21     preslugi     Varmâga 1. Săcărâmb.                                   
22     raipeîţ      Lăţunaş, Verşeţ (Bănat).                               
23! scăpăruşe       Cetea (Aiud).                                          
24     şvebele      Monor (Năsăud), Ilva M. (Rodna); şveble în Zarand.     
25!    tindelturi                                                        i 
   Observare. Din aceste 25 numiri numai 12 sunt româneşti, anume:
   1. aprinjoare, 2. aşchiuţe, 3. bâţuri, 4. cândile, 5. cătrăniţe, 6. focăriţe,
7.  feştili, 8. lemnuşe, 9. măcăute, 10. pucioase, 11. păiuţe, 12. scăpăruşe.
                                        Cartofi.
No.    NUMIREA                               LOCALITĂŢILE                             
curent                                                                                
j      alnne     Mica, Cerghizăl(Târn.-mică), Chirileu (Murăş), TirimiaM. (Niraşteu). 
     1                                                                                
     2 ! baraboi Vale (Sălişte), Câmpie (passim), Năsăud.                             
       i                                                                              
     3 i         Niraşteu 1. Niragiu.                                                 
       biguri                                                                         
     4 bicioici  Sohodol 1. Câmpeni.                                                  
     5 boabe     Lupşa, Abrud.                                                        
     6 boambe    Sălişte, Galeş, Tilişca (Sibiu).                                     
     7 boboaşe   Bistriţa.                                                            
     8 cartofi   Sălişte, Maramurăş, Dragomireşti: cartofi şi cartofii.               
     9 colompire Bădăcin, Şimleu, Girocuta (Sălagiu).                                 
10     coroabe   Fildul miji.                                                         
11     crumpene  Blaj şi jur.                                                         
12     crumpi    Bouţariu (Haţeg), Obreja (Car-Sever).                                
13     crumpiri  Brad, Valea dos., Caransebeş.                                        
14     cucuie    / M. Gheja (Murăş), Luna (Arieş), Cacova (Aiud), Cicudiu             
                 \ (Câmp.), Băgău, Uioara de sus (Murăş).                             
 163
GLOSAR DE CUVINTE DIALECTALE.
 105
No.    NUMIRE A                                LOCALITĂŢILE                          
curent                                                                               
15     erdăpane       (?)                                                            
L6     fidireie       M. S. Ana (Murăş).                                             
17     grampiri       Bărgău.                                                        
18     gogoaşe        Râuşor, Vad, Beclean etc., Făgăraş.                            
19     grumbe         S. Uifalău, Cetea Meşcreac (Aiud).                             
20     grumpe         Brad şi jur.                                                   
21     grumpene       Târn.-mică, Târn. M., Sibiiu, S. Iacob, (Murăş).               
22     grumpiri       Rusca (Bănat), Caransebeş şi jur.                              
23     goaţă          Bozna 1. Zălau.                                                
24     hiribe, hilibe Valcău-rom., Şimleu (Sălagiu).                                 
25     măgheruşte     Niraşteu şi jur.                                               
26     mere de pământ Coj ocna, Abrud, Valea Almaş., Borgo Tiha, Gherla şi jur.      
27     pere de pământ Petea, Gădălin, Năoiu, Cistelec (Câmp.).                       
28     napi           Ilva M. (Rodna); napii se numesc n. de vite.                   
29     pichioci       Târn -mică. Câmpie. Deda ş. a., jurul Roşiei, Gy. Vaslâb, etc. 
30     picioici         Murăş, Săcărâmb, Târn.-M., Huiedin, Vestem, Şinca v., etc.   
31     piroşte        Berchiş 1. Turda.                                              
32     picioage       Pintic 1. Teaca.                                               
33     peruşte        Băişoara 1. lara.                                              
   Observare. Din aceste 33 numiri numai următoarele 12 sunt româneşti, sau cel puţin formţiune din cuvânt românit:
   1) alune, 2) baraboi, 3) boabe, 4) boambe 5) boboaşe, 6) cucuie, 7) gogoaşe, 8) hilibe s. hiribe, 9) mere de pământ (trad. d. germ. Erdapfel), 10) pere -de pământ, 11) napi şi 12) peruşte (demin. d. pere).