D. UDRESCU \/' GLOSAR REGIONAL ARGEŞ m EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA Bucureşti, 1967 y-lo te GLOSAR REGIONAL ARGEŞ Redactor responsabil : VERONICA GANA Tehnoredactor : CONSTANTIN STANCIU Dat la cules 13.04.67. Bun de tipar 02.11.67 Apărut 1967. TiraJ 1500 ex. Hirtle tipar înalt B de 63 g/ms. Coli editoriale 44,15. Coli de tipar 19,75. A. 3992167. C.Z. pentru bibliotecile mari şi mici 459.0(498.U)(03l)=59. întreprinderea Poligrafică „Informaţia" Str. Bre* zoianu nr. 23—25, Bucureşti, Republica Socialista România, comanda nr. 14fi REGIONAL ARGEŞ Coperta şi Bupracoporta de: ION PETIIESCU Lista de abrevieri absol. = absolut num. adj. = adjectiv ord. adv. = adverb şi adverbial p. anal. art. = articol şi arliculat p. e x t. bot. = botanică pl. card. = cardinal pop. cf. = confer pos. conj. = conjuncţie prep. e x p r. = expresie p. rest r. f. --- feminin pron. îig. = figuraL p r o v. impers. = impersonal refl. i n t r a n 2. = intranzitiv s. sau subst. invar. = invariabil sg. 1 o c. = locuţiune 1 r a n z. m. = masculin v a r. n. = neutru V. neliot. = nehotărlt vb. DA CADE numeral ordinal prin analogie prin extensiune plural popular posesiv prepoziţie prin restricţie pronume proverb reflexiv substantiv singular tranzitiv variantă vezi verb Academia Română, Dicţionarul limbii române, Bucureşti, 1913 — 1944. Dicţionarul enciclopedic ilustrat, de I.-A. Candrea şi Gh. Adamescu, Editura „Cartea Românească”, Bucureşti [f. a.]. PREFAŢĂ Culegerea de faţă este fructul unei munci de decenii, aş putea zice chiar al unei jumătăţi de veac, iar rădăcinile ei se împletesc cu cele mai îndepărtate impresii ale copilăriei. Pus deseori în faţa unor surprinzătoare formaţii lexicale, am început să notez, încă de tînăr, bogăţia de cuvinte noi, de situaţii speciale de folosire a altora, de expresii, frînturi de limbă care erau altfel decît limba românească pe care o putem găsi în cărţi. Făcute iniţial fără o finalitate anume,'îaceste notaţii au devenit nucleul glosarului de faţă, alcătuit cu trudă şi perseverenţă, pe de o parte din convingerea că fără studiul graiului popular nu se poate ajunge la conturarea fizionomiei complete a unei limbi, pe de altă parte din constatarea că graiul argeşean, deşi unul din participanţii la făurirea limbii literare, nu s-a bucurat pînă în prezent de o atenţie deose-. bită. Cele cîteva lucrări existente sînt departe de a epuiza bogăţia lexicala şi de a conduce la o imagine cît de cît integrală a vorbirii româneşti din aceste locuri1. Utilitatea şi necesitatea glosarelor este desigur simţită măi ales de institutele de specialitate în care se lucrează la elaborarea dicţionarului tezaur, tare va trebui să fie adevărată oglindă f idelă a limbii române, privită în desfăşurarea ei în timp şi spaţiu. JDe aceea ne-am dat osteneala ca glosarul de faţă să fie cît mai cuprinzător, şi dacă uneori am cuprins în glosar cuvinte şi expresii cu o circulaţie ce depăşeşte aria teritorială circumscrisă de titlu, este pentru că din verificări conştiincioase s-a constatat absenţa lor din lucrările lexicografice existente, ceea ce ar putea duce la omiterea lor şi din dicţionarul general. Printre împrejurările care au favorizat contactul direct cu vorbitorii au fost mai ales cariera de învăţător, cu peregrinările ei dintr-o localitate în alta şi cu toate activităţile la care ea obligă (cercuri culturale, serbări populare, contactul permanent cu sătenii), şi apoi numeroasele concentrări militare (între anii 1913—1918, 1939—1943), care m-au adus în contact cu ostaşi ţărani din toate colţurile regiunii şi de aiurea şi mi-au oferit prilejul multor verificări, confruntări şi completări. Metoda de culegere a fost, aşadar, notarea a iot ceea t ce mi se părea interesant în multele ocazii pe care traiul îndelungat printre săteni mi le-a oferit: conversaţii directe, participarea alături de ei la viaţa de toate zilele—la muncă sau petrecere, în care interveneam, împins de curiozitate, pentru a stimula discuţiile, povestirile, glumele etc. -Localităţile care mi-au servit ca surse de informaţie se pot grupa în două categorii: unele în care am trăit ani de-a rîndul şi deci m-am familiarizat 1 Cea dinţii culegere, după ştiinţa mea, a fost realizată de C. Rădulescu-Codin in 1907 : O scamă de cuvinte din judeţul Muscel. De atunci au mai apărut glosare locale pentru diverse părţi ale regiunii, realizate de I. Moise, M. Robea, C. Brodeală, N. Popescu-Optaşi, I. Nijlo-veanu, I. Cruceanu, Traian Cantemir şi alţii. Ar mai putea fi amintit studiul Etica şi lirica populară tn judeţul Argeş, de Alexandrina Istrătescu (Revista ,,Grai şi suflet" pe anii 1931 şi 1933), dar care, după cum arată şi titlul, nu se ocupă in mod special de limbă. VI cu mediul respectiv (Săpata ăe Sus, 23 de ani;Lăunele de Sus, 7 ani; Gepariy 5 ani; Curtea de Argeş, 14 ani; Piteşti 23 de ani) şi altele cu care am avut contingenţe incidentale. înregistrările s-au făcui, în general la locul unde am întîlnit prima oară şi mai frecvent fenomenul înregistrat. Locul de înregistrare nu indică însă nici originea, care de multe ori se pierde în negurile drecutului^ nici aria de circulaţie, care poate depăşi nu mimai periferia locului sau a raionului respectiv, dar chiar a regiunii. Notez mai jos, pe raioane, tabloul general cti numele localităţilor întreg şi—în paranteză — siglat, aşa cum vor apărea în corpul glosarului. Raionul Costeşti: Bîrlog (Big.), Broştem (Brşt.), Cornăţel(Crnţ.), Costeşti (Cst.), Deagurile (Dgrl.), Fîlfani (Flfn.), Leşile (Lşî.), Miroşi (Mrş.), Mîrghia (Mrgh.), Mozacu (Mzc.), Mozăceni (Mz.), Mozăceni-Vale (Mzc.-Vl.), Negraşi (Ngrş.), Pădureţi (Pdrţ.), Săpata ăe Sus (Spt. S.), Săpata de Jos (Spt. J.), Silişteni (Slşt.), Slobozia-Trăsnitu (Slbz.-Trsn.), Stolnici (Stln.), Ungheni (Ugîm.), Urluieni (TJrln.). Raionul Curtea ele Argeş : Albeşti (Alb.1), Aref (Arf), Curtea ăe Argeş (C. Arg.), Băiculeşti (Bel.), Bîrseşti (Brst.), Brăduleţ (Brdţ.), Căpăţîneni .(Cpţn.), Cepari (Cpr.), Ciofrăngeni (Cfrg.), Corbeni (Crbn.), Corbi (Crb.1), Domneşti (Dmnş.), Muşeteşti (Mştş.), Nucşoara (Ncşr.), Oeşti (Ost.), Sălătrucu (Site.), Stăneşti (Stnş.), Şuici-Rudeni (Şc.-Rdn.), Tigveni (Tgv.), Tutana (Ttn.), TJrlueşti (TJrlş.), Valea-Banului (Yl.-Dn.), Valea laşului (Vl.-Iş.), Yîlcelele (Vicii), Zărneşti (Zrn.). Raionul Drăgăneşti-Olt : Balta-Sărată (Blt.-Srt.), Crîngeni (Crgn.), Drăgăneşti-Olt (Drg.), Gostavăţu (Cvţ.), Tufeni din Vale (Tfn.-Vl.). Raionul Drăgăşani: Bîrsoiu (Brs.), Ciomăgeşti (Cmgş.), Brăgăşani (Drgş.), Lăunelc de Sus (Lnl. S.), Lăunele de Jos (Lnl. J.), Mirceşti (Mcşt.), Strejeşti (Strj.), Topana şi Valea Ungureni (Tpn.-Vl. Ugr.). Raionul Găeşti : Beleţi-Negreşti (BU. -Ngrş.), Bogaţi (Bgţ.), Găeşti (Gşt.), Glîmbocata (Glbc.), Priboeni (Prbn.), Răscăeţi (Rscţ.), Slobozia (Slbz.), Topoloveni (Tplv.). Raionul Horezu, : Dăieşti (Dşt.), Lădeşti (Ldş.). Raionul Muscel: Albeşti (Alb. 2), Berevoeşti (Brvş.), Boteni (Btn.), Bughea (Bgh.), Cetăţeni (Ctţ.), Cîmpulumg (Cplg.), Dîmbovicioara (Dbvc'), Dragoslavele (JDrgsl.), Lereşti (Lrş.), Mioarele (Mrl.), Poenari (Pnr.), Poeniţa (Pnţ.). Rucăr (Rcr.), Schitu Goleşti (Sch.-Glşt.), Slănic (Sin.), Stîlpeni (Stlpn.), Valea Mare - Bratia (VI. - Mr.2). Raionul Piteşti : Albota (Abt.), Bascov (Bscv.), Bascovele (Bsvl.), Băbana (Bbn.), Bradu (Brd.), Budeasa (Bds.), Căteasca (Ctsc.), Cerbu (Cb.), Ciîimeşti (Cmşt.), Cocu (Cc. ), Colibaşi (Clbş.), Coşeşti (Cşt.), Costeşti-Vîlsan (Cst-Vis.), Gotmeana (Ctmn.), Cuca (Ga. ), Beduleşti (Bdlş.), Găvana Piteşti (Gvn.-Ptş.). Geamăna-Piteşti (Ghnn.-Ptş.), Hinţeşti-Smeura (Hţ.-Sm.), Mareş (Mr.), Mărăcineni (Mrcn.), Moşoaia (Mş.), Oarja (Orj.), Păduroi (Pdr.), Piteşti (Ptş.), Poiana Lacului (Pn. L.),Prundu(Prd.-Ptş.), Richiţele (Rchţ.), Rîncăciov (Rcv.), Sămara (Smr.), Slătioarele (Sltr.), Smeura (Sm.), Ştefăneşti (Ştfn.), Uda (Uda), Valea-Mare (VI.- Mr.1), Valea Rea (VI. R.-Ptş.), Vaţa (Vţ.), Raionul Slatina : Bălteni (Bltn.), Bărăşti Cepturi (Brşt.-Gpt.), Bă-răşti de Vede (Brşt. Vdt), Corbu (Crb. 2), Icoana (Icn.), Mogoşeşti (Mgş.), VII Potcoava (Ptcv.), Slatina (Slin•), Scorniceşti (Scrnc.), Valea Mare (VL Mr.), Vlaici (Vlc.). Baionul Vîlcea : Berislăveşti (Brsl.), Blidari (Blăr.), Boişoara (Bşr.), Brezoi (Brz.), Budeşti (Bdş.), Călimăneşti (Glmn.), Cîineni (Cn.), Dănicei (Dnc.),Racoviţa(Rcvţ.), Rîmnicu Vîlcea (Rm. V.). Cîteva observaţii asupra graiului argeşean Consider interesant să atrag atenţia asupra cîtorva di/n particularităţile caracteristice graiului argeşean, fără a stărui totuşi astipra lor, lăsînd analiza mai amănunţită pe seama cercetătorilor ăe specialitate. După cum reiese şi din conţinutul glosarului, bogăţia lexicală a graiului argeşean este una din trăsăturile ce se impun la prima vedere, aducînd în patrimoniul general multe elemente specifice, pe care nu le-am mai întîlnit notate pentru nici o alta^arte a ţării, cum ar fi : alibzi, andolie, azîr, bădădău, blatog, biedel, caibăr, chisom, cotîu, giurea, gîb, hârişte, hurie, meriu, merintic, molii, mong, murseca, năot, păuji, porobot, potîi;nog, săget, suiau, tîngă, teretin, toroapă, usca, veţichie, volna, zbeng, zberenghi etc. Afară ăe acest capital strict local, în corpul volumului apar, aşa cum am mai sptis şi elemente de circulaţie mai întinsă, ca : armăsari, bocşă, bonţ, cipilig, gleng, tasma etc. Acestea, nefiind încă atestate în dicţionarele curente, le-am cuprins în cadrul prezentei culegeri, considerînd că şi ele an — cu atît mai mult—dreptul să fie scoase din anonimat şi incluseînpatrimoniul general. De altfel o graniţă între strict local şi de circulaţie mai largă e greu de stabilit. Contactele permanente ale locuitorilor regiunii Argeş cu cei din regiunile a-propiate sau, uneori, cu vorbitorii de alte limbi explică existenţa în grai a unor u-nităţi lexicale ăe certă provenienţă străină ăe regiune. La răsfoirea glosarului se vor observa desigur multe cuvinte considerate pînă acum de specialişti ca specifice regiunii Oltenia (ca: bia, abi, aştemăt, boşcă, crumpănă, mîneştergură, samo-divă, zdrambea, pucăr etc. sau forme ca: beşică, creacă, căţa, losese, detese etc), sau Transilvaniei (cum ar fi: cujbă, haznă, catană, peană, tău etc-, tot aşa cum în graiul studiat apar forme fonetice ca: hie, hier, hierbe, ghierme, ghiespe etc.) (multe din ele transcrise ca atare în dicţionarul lui Candrea şi Adamescu). Considerăm că era de datoria noastră să păstrăm aceste cuvinte pentru a informa astfel pe specialişti că aria lor de circulaţie este mai largă. Pe de altă parte elemente aparent strict locale sau regionale apar pe neaşteptate în regiunile vecine sau mai îndepărtate, cum nu o dată am avut surpriza să întîlnesc în cursul investigaţiilor mele. Citez : noajă, d6set, zdroabă, (reg. Baia-Mare); cioşmoli, năsîlnic, maglă, moalfă (reg. Oradea), cu sau fără sensuri comune; iar cu regiunea Oltenia, vecină, avem comun un considerabil fond de regionalisme. Cuvinte atestate în DA pentru alte regiuni, şi considerate specifice acestora, apar îmbogăţite cu sensuri diferite, glosarul completîndu-le şi lărgin-ău-le astfel sfera semantică şi aria de circulaţie, ca în cazurile : aiepta, ceamur, clăţău, clapie, hălăciugă, helci, hudă, iufă, împăivana etc. Unele din acestea, care circulă frecvent şi azi în graiul argeşean, le-am găsit în DA puse sub semnul îndoielii sau considerate rare, de pildă: bălură (în DA dat ca „nesigur”; la Argeş, bine cunoscut în nordul regiunii); cadalîc (în DA = VIII district, jude” şi considerat ca greşit glosat de G. Teoăorescu „cirezi de oi”; illa Argeş, circulă frecvent cu sensurile: 1. Cîrd de vite răzleţite ăe turmă, clăţău, ciopor. 2. Sat răzleţ.)) carabă (Za DA atestat într-o singură expresie: „babă carabă” •, la Argeş, frecvent şi încărcat ăe sens%iri, în sudul regiunii); chelşug (considerat ăe DA mimai la Românii ăin Bulgaria; la Argeş frecvent în sud)} cinstelnic (la DA „ieşit din uz”; la Argeş întîlnit pe alocuri); coptoroşi (la DA, împrumutat ăin Cihac; la Argeş, frecvent şi cu forme şi sensuri variate); gherăni (la DA mimai în vrăji; la Argeş, frecvent şi cu forme variate); gliizdav (la DA atestat pentru literatura veche; la Argeş, răspînăit mai ales în sudul regiunii şi cu derivatele ghizdăveţ, gliizdăvior etc.); hurdui (în DA considerat învechit, stins*, la Argeş destul de frecvent) ; dosădit (în CADE, considerat învechit şi arhaic); gălbcnare (în DA atestat ăe la Aromâni); purtăreţ (frecvent în toate laturile regiunii; la CADE, considerat „dispărut” şi citat din Dosoftei); volnic (iarăşi frecvent; în CADE, cu sens diferit, considerat rar şi învechit); veacă (frecvent în Argeş; atestat, în CADE o singură dată, în Oaş) etc. Alte elemente, precum cămăşui,-ială, ciocîrti,-eală, flecărâ, fleanţă etc. se găsesc înregistrate în dicţionare ca „învechite”, probabil din lipsă de informaţii suficiente. Şi aici apare concludentă necesitatea şi importanţa glosarelor regionale pentru cunoaşterea reală şi amănunţită a limbii noastre generale. Am inclus în glosar şi unele din formaţiile onomatopeice pe care nu le-am găsit trecute în dicţionare şi care în graiul cercetat de noi sînt de o bogăţie impresionantă. Despre unele putem spune cu certitudine că sînt creaţii locale (cu o foarte mare capacitate derivativă) : forfoni, hordorosi, şuşni, yîlcîi, fofîlcii, şondromăni, domăi etc. Credem că şi asemenea cuvinte au dreptul ăe a fi cuprinse într-un dicţionar tezaur al limbii române. Sînt de evidenţiat şi numeroasele variante formale, reziiltat al unor modificări fonetice sau morfologice atît ăe active în- graiul popular, care duc la coexistarea mai multor forme ale aceluiaşi cuvînt: săpăligă-sipiligă, ne-gură-anegură, năzui-anuzui, alega-lega, chirnog-scliirnog, plimba-împlimba, scoroabă-scoroambă, vicleşug-icleşug, pahar-paar, zestre-1viestre, şosea-susea, dopuri-doape, siropuri-siroape etc. Pe căile culturii au pătruns în- limba satelor neologismele, ăar, intrate în vorbirea ăe toate zilele, au căpătat forme sau sensuri deosebite de acele ţie care le au în limba literară. Deşi prin procesul de contin uă ridicare a nivelului cultural al satelor este sigur că ele vor dispărea, merită să fie menţionate într-un glosar regional pentru a caracteriza un anume moment şi proces al răspînăirii şi cultivării limbii. Glosarul cuprinăe o seamă ăe cuvinte rare, întîlnitc mai ales în cîntece, ghicitori, descîntece sau strigături, legate ăe anumite ăatine populare, cum ar fi: oştelelea, bîrlobreaz, dostat, dezgardos, liondrobos, * sarvat, nărău, stnpai etc. Alteori cuvinte ale limbii comune au dezvoltat sensuri cu totul neaşteptate şi inexplicabile pentru cine nu le poate lega de viaţa şi obiceiurile populare. De pildă cuvîntul primit are aici sensul special ăe „(om) atins de boli mintale, nebun”. Fenomenul îşi are explicaţia în obiceiul locului ăe a-i interna pe bolnavii mintali în bolniţa mănăstirii Argeş, unde erau primiţi pentru a fi tămăduiţi prin slujbe religioase. Sau : calic = „1. (ăespre copii) neastîmpărat) 2. (ăespre bărbaţi) afemeiat; 3. (ăespre femei) rea ăe gură, IX colţoasă” ; iscoadă = ,,om sau copilpizărit, pocit, sluţenie, arătare” ; lăţui = „(despre maşina ăe cusut) a coase cu laţuri” ; spovedi = „1. a certa, a cicăli ; 2. a cerceta, a descoasetinicliea = „lăturoaie” ete. O inventivitate deosebită se vădeşte în găsirea calificativelor depreciative, folosite glumeţ sau ca ocări, rezultat al unor sugestive metafore sau creaţii lexicale noi, puternic caracter satiric, dintre care multe sînt întîlnite şi ca porecle : chiorbaliu, mîzgavn, flnieră-n tigvă, ţîşti-bîşti, zgripcea e/r. Pe de altă parte se dezvoltă o largă gamă de eufemisme create pentru a evita pronunţarea numelor considerate tabu prin superstiţii sau a cuvintelor considerate ruşinoase. Cele mai multe sînt numele create pentru dracul: ăla, altă bîzdî-ganie, ăl cu coarne, ăl după coş, ăl din mărăcine, ăl bălţat, benga, cio-prea, neprea şi multe altele. Adevărată comoară se dezvăluie, însă, după părerea noastră, în mulţimea de expresii şi locuţiuni, care, presărate în vorbirea oamenilor, u dau accZ colorit, plasticitate şi savoare specifică limbii populare, dintre care cităm numai cîteva : a călca cil sterpul = a. ; a tăia la cuie = a se lăuda; a lua la zdraviţe = a certa, a repezi; a se face miere de găleată = a linguşi {pe cineva) etc. în plan morfologie foarte numeroase sînt fluctuaţiile verbelor de la o conjugare la alta, prezenţa unor forme iotacizate la persoan a I şi forme multiple de plural la substantive. în ce priveşte tehnica redactării glosarului, am fost călăuzit de normele adoptate de dicţionarele curente şi de instrucţiunile Institutului de lingvistică din Cluj, precum şi de sugestiile Editurii Academiei, sub egida căreia s-a; tipărit lucrarea. Cuvintele titlu s-au înregistrat în ordine alfabetică, păstrîn-du-se forma, structura şi accentul local. După titlu urmează caracteristicile gramaticale şi, cînd a fost cazul, indicaţiile stilistice corespunzătoare (depreciativ, învechit, concret, rar, etc.). La substantivele cu două plurale, ca şi la verbele cu două forme la indicativ prezent, au fost trecute ambele. în tratarea fiecărui articol am dat definiţiile şi explicaţiile necesare, reminţînd la ele cînd cuvîntul are un echivalent literar; urmează exemplele ilustrative, expresiile si locuţiunile, apoi indieîndu-se şiglat numele localităţii din care a fost cules. La sfîrşitul articolului am trecut, în paranteze drepte, variantele fonetice şi morfologice. Cînd cuvîntul sau expresia are mai multe sensuri. acestea au fost marcate prin numere sau prin litere mici. Fără pretenţia de a fi complet sau fără pricină în alcătuirea lui, glosarul va fi, după părerea noastră, un izvor util pentru cercetătorii de specialitate şi, în acelaşi timp, un îndemn pentru tinerii profesori sau învăţători din satele ţării, care, avînd avantajul traiului permanent între vorbitorii limbii populare, pot contribui substanţial la cunoaşterea integrală a limbii române şi am putea spune şi la cunoaşterea siib alte aspecte a vieţii sociale : etnografie, istorie, folclor, toponimie, onomastică etc. Ga încheiere, ţin să exprim aici mulţumirile mele pline ăe recunoştinţă atît Institutului ăe lingvistică din Cluj, cît şi Editurii Academiei, înăco&ebi profesorului academician Al. Graur, pentru contribuţia la realizarea şi îmbunătăţirea acestei modeste lucrări închinate limbii române. D. Udrescu A A prep. 1. (în e x p r.) A da p-a mină = a împărţi, a da la fiecare în mină porţia cuvenită. Bucăţile le dai p-a mină, să nu se mai cerle. Spt. S şi J., Pn. L. 2. (Cu valoare de art. adjectival; in e‘& p r.) Nu-i a scofală (de ceva sau de cincva) = nu-i cine ştie ce, nu-i mare lucru, nu-i vreo grozăvie. Nu-i a scofală (de marfă), am văzul-o şi cu. Ibid. A lume = lumea toată. Unde ai plecai? — în a lume. (Si* zice cind cineva nu vrea să precizeze locul, ţinta, încotro merge.) Ibid. ABATE, abat, vb. III i n t r a n z. (In i» x p r.) A abate de mina morţii = a da zor, a iuţi, a înteţi (lucrul). Toţi abat de mina morţii să termine lotul. Spt. S. ABIA adv. (în loc. a d v.) Abia eă = tocmai că, taman că. M-am apucat să dreg un butoi şi abia că l-am stricat de-a binele. Cpr., Smr. ABOA interj. Strigăt cu care se abat vitele. Spt. S. şi J., Pn. L. ABŢIGUI, abţigui şi abţiguesc, vb. IV refl. A se îmbăta. Te abţiguiseşi şi tu bine aseară! C. Arg. [Var. : ABŢUGUI, abţugui, vb. IV ref 1. Bnşt., C. Arg.] ABŢIGUIT, -Ă, abţiguiţi, -te, adj. Beat, chefuit. Al meu mi-a venit acasă abliguit ţeapăn de la voi. C. Arg., PLş. [V a r. : ABŢUGUIT, -Ă adj. Bnşt., C. Arg.] ABŢUGUI, vb. IV v. ABŢIGUI. ABŢUGUIT, -A adj. v. ABŢIGUIT. ABUREALĂ, abureli, s.f. (în e x p r.) O abureală de căldură = puţină căldură, oleacă de căldură. Nu e aşa frig, dar o aburcată de căldură nu strică. Spt. S. şi J., Slşl. ABURf, aburesc, vb. IV tranz. A încălzi puţin, a încălzi uşor. Am aburit camera, că se cam lasă frig spre seară. Spt. S., Csl. ABtiZNA adv. Pe neaşteptate, repede, buzna. M-am pomenit cu el abuzna peste mine. Spt. S. şi J., Cst. ACĂBĂRI vb. IV v. CÂBĂnl. ACÂTÂHE s.f. Asemănare, potrivă. Lia lui Moş Alb sin Soare, Mlndră ce-i nu-i chip a scrie Şi d-ai bate o tmpărăţie, N-afli acătare. Ibid. ACHITA, achit, vb. I tranz. A isprăvi definitiv o lucrare. Spt. S., Pn. L., Cpr. ACIUPĂnA, aciăpăr, vb. I tranz, = ACIUPI. Aciupără şi el ce poate, pe unde poate. Spt. S., Cst. ACIUPf, aciăp, vb. IV t r a n z. A apuca, a obţine. Viră-te şi tu, poate aciupi ceva ctt de cit! Spt. S. ACRE, s.f. pl. Haine orăşeneşti; liaine nemţeşti ; bălţătură. S-a îmbrăcat în acre, nu-i mai dai cu prăjina de nas! Spt. S., Pn. L., Mş., Sm., ACIUTIÎRĂ, acrituri, s.f. (Ieşit din uz, mai ales la pl.) 1. Persoană îmbrăcată în haine orăşeneşti; tirgoveţ. Au sosit nişle acrituri cu maşina; ce-or fi căutlnd? Spt. S., Pn. L., Smr., Cc. 2. Persoană care făcea parte din organele administrative ale satului. Au plecat acriturile clapic pin sat. Ibid. ACSURI s.n. pl. (Familiar, depreciativ) Acte ; documente (îndeosebi vechi, bătrîneşti). Unde ai pus acsurile alea de la bătrlnul că nu dau de ele? Spt. S. Prbn. ADAPĂ, ADAP şi adăpâz, vb. 1.1. Refl. (Despre oameni) A se îmbăta; a se afuma. Mă adăpasem binişor aseară, pă la cazanele alea ; ăla ia, ăla na! Cp., C. de Arg. 2. Tranz.: A amesteca cu apă (vinul, ţuica, laptele etc.). Mă, neică, da l-ai adăpat (ptnă la dracu); l-ai făcut apă chioară! Ptş. ADĂPAT, -Ă, adăpaţi, -te, adj. Fig. (Despre băuturi, lapte etc.) Amestecat cu apă, falsificat Vin adăpat, Ţuică adăpată. Laple adăpaL Ptş. ADEVĂR, adevăruri, s.n. 1. (în expr.) A (nu)-şi da (cincva) adevărul = a (nu)-şi spune secretul cuiva, a (nu) se încrede in oricine, a (nu) fi prea sincer. Spt. S. AD/B adv. încet, pe furiş, pe nesimţite. Vin adib şi mai tlrziu, Cind vecinii beau rachiu (Pop.). Trecea adib pe la stobori. Expr. A sta .adib = a sta la pîndă. Spt. S. şi J, Smr., Cst. A o lua adiba = a o lua din loc pe nesimţite, a se furişa. Cind ti vine lui o pandalie, numai ce-l vezi c-o ia adiba la pădure. [V a r. : ADfBA adv. Ibid.] ADIBA adv. v. ADIB. ADIBUf, adlbui şi adibuesc, vb. IV t r a n z. A căula, a cerceta, a prinde; a dibui. Las-pe ADMINISTRAŢIE mine că ţi-l adibui eu şi-n gaură de şarpe. Spt. S. şi J. ADIMISTRAŢIE s.f. Administraţie. Cpr., Ln. L.w AFAnA, a fanez, vb. I tranz. şi r e f 1. Afina. Ptş. AFIOXA, afionez, vb. I tranz. şi refl. A (se) chercheli, a (se) îmbăta. C. Arg. AFIROTISEALA, s.f. (Mai ales la ceremonii; fam., ironic) Urare lunga, plictisitoare; toast (uneori) linguşitor. Ce atita afiroiiseală p-usta; ce l-o fi găsit? Spt. S. şi J. AFIROTISf, afirolisesc, vb. IV t r a n z. 1. (Familiar, ironic) A face cuiva o urare; a-i da binecuvlnlarea: r i g. a cicăli. Ştiu că l-ai afirotisit să-i ajungă cit o fi! Spt. S. 2. . A lăuda (pe cineva) in mod exagerat, a linguşi. L-am afirotisit cu şi pe dos şi pe faţă: nu s-a prins. Ibid. [Va r. : ad. 1. FIROTISf, firolisesc, vb. IV tranz. Ibid.] AFIROTISIEs.f. = AFIROTISEALA. Ba şi pipa, dacă ştie legea din bătrtni, să vie! Xumai nu se puie poară, Să ne ţie pină-n scară Cu-afirotisie. Expr. A umbla (cineva) eu afirolisia = a linguşi. Cpţn. AFURIMA, afurimez, vb. I tranz. A blestema. Ctnd le-oi aftirima eu, praful s-alcgef. Spt. S. şi J., Mş.^ Vţ., Cst. AFURIMAT, -Ă, afurimaţi, -le, adj. AfurisiL, blestemat. Afurimat copil, iar a şters-o! (Substantivat) Afurimalulc, intri tu-n miinile mele! Spt. S. şi J., Pn. L., Brşt., Cpr. AFURISACIIE s.rn. (Familiar) Calificativ peiorativ adresat mai ales copiilor neascultători sau bărbaţilor uşuratici; afurisit. Afurisache, pui eu gheara pe tine/... Unde mi-ai fost, afurisache? SpL. S. şi J. Pn. L. Pdr. Cpr. AGÂVÂRf vb. IV v. CABARl. AGIXA, agili şi aginez, vb. I i n t r a n z. 1/ A se da cu binişortil pe lingă cineva, a se linguşi, a acira. Agină pe lingă moşul, poate i-o lăsa şi lui ceva avere. Agină pe la uşile altora. Spl. S., Pn. L. 2. A inlirzia dimineaţa in pat, a lenevi, a atlrna. Nu-ş ce are că-n toată dimineaţa agină la somn! Ibid., Mş. AGINATj, -A, aginaţi, -te, adj. Care se mişcă încet; moale, anevoios ; inLirziat, amlnat. (Adverbial) Mi-a răspuns aginat. Vine aginat. Spt. S. şi J.. Mrgli. AGUHI'dA, AGURIDE, s.r. (In expr.) A avea cineva aguridă sub (sau pe) limbă = a vorbi înţepat, răutăcios; a fi ironic. Mş., Sm.. AGUSTRU s.m. August. Spt. S., Mrgli., Pdr. Aia pron. dem. (Substantivat) Năzbitie, gafă, prostie. Am făcut o aia să mori de ris! Spt. S. şi J., Pn. L., Smr. AlAIA interj, (cu a final prelungit) Vai, olaila I Exclamaţie de mirare, durere, surprindere etc. C. Arg. ALbinUţ AICIŞA adv. Aici, acolea. Ia-l d-aicişa/ Lasă sacul icişa! Cpr., Mş. [V a r. : ICIŞA. Accentuat şi: aicişâ]. AIEPTA, aieptez vb. II. Tranz. A pune in ordine, a aranja. Aieptează casa că ne vin musafiri. Crb., Stnş. 2. Refl. (Despre lucruri) A se potrivi unul cu altul j a se armoniza. Ţi se aeptează bine cravata asta cu hainele cele noi. Ibid., SLlp. 3. Refl. (Despre oameni) A se acomoda, a se Împăca bine, a se împogodi, a se indogăţi. Se aieptează tinerii aşlia, parcă-s făcuţi unul pentru altul. Ibid. Mştş. AlXÂ, aine, s.f. Haină. Ia-ţi aina cu tine, poate se strică vremea! SpL. S. şi J., Uglin. Cst. AIUREALA, aiureli s.f. Lucrare Încurcată, incllcită, greşiLă; căşcăleală, năcărcăleală. Ce aiureli mi-ai făcutaici? Ce sint aiurelile astea? Cpr., C. Arg., Urlş. AIURfLĂ s.m. sg. Poreclă dată unui om zăpăcit, repezit, zănatic. Vino-ţi tn fire, măi, aiurilă! C. Arg. Ptş. AIURISTIG, -A, aiuristici, -ce, adj. (Fam.) Aiurit, zăpăcit, curios, excentric. N-am văzut fată aiurislică ca tine; uiţi de la mină pin-la gură! (Substantivat) Vine şi aiuristicut ăla cu pălăria' in virful capului şi cu moţul stuf pe frunte. C. Arg. Ptş. AJUTORÎE s.f. Ajutor, sprijin. Dar cum vine cătănia, Ţi s-a luat ajuloria (Pop). C. Arg. ALALTERI adv. Alaltăieri. Mai alalleri venii şi eu. Spt. S., Ulsc. ALAŞ s.n. (în poezia populară, cu sens neprccizat, probabil) Prun. Foaie verde foi d-alaş, Prin pădure ducc-m-aş, Fără popi, fără nănaş. Spt.^ S. ALB, -Ă, albi, -e, adj. (Substantivat; in e x p r.) A se învăţa (sau a trn(jc) eincva e;i alba ln mălai = a se învăţa cu nărav, a se obişnui cu ceva ; a se nărăvi. Mş., Spt. S. Unt alb = unt proaspăt (netopit, nesărat). Ibid. A o ţine allia împiedicată = a încurca lucrurile; a Împiedica, a Lergiversa o problemă. Glbc. A da poliţă-n alb = (ieşit din uz) a se păcăli. Pis. ALBASTRfŢÂ, albăstriţe, adj. f. Albăstrie. Şi-o leliţă-n poieniţă, Cu rochiţa albăstriţă (Pop.). Mş., Sm. , ALBiAT, -Â, albiaţi, -le, adj. 1. (Despre văi) Scobit ca o albie, adineiL. Pe vălceaua albiată, Vine-o mtndră legănată (Pop.) Spt. S. 2. (Despre obraz) Scofilcit. Cu obrajii albiaţi, cu pielea pe os, gălbejit şi obosit, unchiaşul părea (ca o) stafie. Ibid. Cpr. ALBICf, albicesc, vb. IV refl. 1. (Despre rufe) A se înălbi. C. Arg. 2. A începe să se lumineze ; a se albi. S-a albirii bine (cerul) la soure-răsarc. Spt. S. ALBINIJŢ, -A albinufi, -le, adj. Diminutiv al lui a 1 b ; albişor, albui. Cu dunguţe albinuţe (Pop.). Crb., C. Arg. al£g 3 ANcOA AL£G interj. Exclama ţie repetată pe care ciobanii o rostesc cind aleg oile din turmă : aleg, aleg! Spt. S., Smr., Cst. AL£GE , alege, vb. III ref 1. (în exp r.) A se alege cineva eu praful de pe loba (sau cu ce nu curge po apa) = a nu se alege cu nimic; a ieşi rău, a-i merge (cuiva) prost. Spt. S„ Pn.L. ALERGAU fi Ţ, atergăreţi, adj. (Fam., ironic; în loc. a d v.) (în) pus alergureţ = zorit, iute. Cum mergea aşa mergea, numa-n pas aler-găreţ. Ptş., C. Arg. Hai du-le; da ştii; pas alergă-reţ! Ibid. Spt. S., Cst. ALERGATOR, -OARE, alergători, -oare s.m. şi f. (Mai ales la pl.) Persoană care aduce anumite servicii benevole la o petrecere sau Inlr-o Împrejurare oarecare, Pe la noi nici nu se poate nuntă (sau pomană, cumetrie, bal, petrecere etc.) fără qlejgători şi alergătoare. La urmă are loc masă mergătorilor. Cpr., Pn. L., Brşt. ALIBZf, alibzesc, vb. IV tranz. şi refl. (Despre două piese sau două obiecte) A (se) fixa, a (se) Îmbuca perfect unul într-altul; a (se) alipi. S-a alibzit uşa pe toc, parc-ar fi fost crescute împreună. Să alibzeşti bine ferestrele, auzi? Cpr., Spt. S., Pn..L. ALICf, alicesc, vb. IV. 1. Tranz. A observa, a pindi, a urinări. Nu-ţi dă ln gind de ce nevasta Umblă-n duşi şi zorzonată? Stai adib pe und-se duce şi aliceşlc-o cam ce cală! 2. Refl. (Despre boli) A se declara, a se pronunţa. Nu s-a alicit pin-acuma ce e : pojar, scarlatină ori lingoare. Mş., Sm., Pn. L., Mrgli. ALIFANT s.m. v. ELEFANT. Sm., Sltr. ALIMONfT, -Ă, alimoniţi, -te, adj. 1. (In imprecaţii, cu sensul aLenuat) Afurisit, alimănit. Fir-ar alimonit de copil, m-a speriat! Fie-i-ar neamu-ulimonit, Prea-mi fu drag şi l-am iubit! (Pop.). (SubstanLivat) Alimonilule, unde mi-ai stat ptn-acum, ai? Spt. S., Pn. L. 2. (în forma : limonit) Frumos, atrăgător, fermecăLor. Dragi-mi-s ochii căprui, Limonifi, ai nu ştiu cui! (Pop.). Ibid. [Var.: LIMONfT, -Ă adj.] ALION s.m. sg. (Bot.) Laptele cucului, alior. Foaie verde de-alion, in grădina lui Ion, Toate păsările dorm (Pop.). Cpr., Smr. ALIVÂNf, alivănesc, vb. IV re TI. A se pripăşi, a se aciua. A venit, nu ştiu de unde, şi s-a alivănit în sat la noi, a prins rădăcini aici. SpL. S., Pn. L., Smr. ALTOAlE, altoaie şi altoi, s.f. 1. AILoi. Spt. S. 2. Semn, cicatrice de vaccin. Am două altoaie la mina dreaptă. Ibid. Slşl., Smr. ALTUI, altuiesc, vb. IV tranz. A pălnnii pe cineva, a-1 clrpi. Mi se pare că l-a altuit zdravăn, c-a ieşit cu obrajii flacără. Spt. S., Pn. L. ALTUIT, -Â, alluiţi, -te, adj. 1. Lovit, pălmuit. Smr. 2. Vaccinat. Spt. S. şi J., Pn. L., Mş. AMAR, amaruri, s.n. (în c x p r.) A împărţi amarul cu cincva = a duce viaţă comună, a trăi împreună (cu cineva). Patruzeci de ani am împărţit amarul cu răposata şi nu ne-am certat o dată. Spt. S., Mş. (Pro v.) Tot omul are şl-un dur şl un umur = fiecare om are şi părţi bune şi părţi rele, şi calităţi şi defecte. Ibid., VI. Mr. _ • AMARĂ, amări, adj. (în construcţia) Cireşi nmărl = cireşe amare. Cpr. AMÂNAR s.n. v. AMNAR. AMĂNAT, -Ă adj. şi adv. Amlnat, tlrziu. Spt., S. Dragostea de la părinţi Amănat de tot o uiţi (Pop.). Smr., Pdr. AMĂRAL s.f. 1. Lucrare de mlntuială. Ce amărală e asta? Asta e arătură? Cpr., Brs., C. Arg. 2. Om de nevoie, om de nimic. Ce amăreală de om şi-ăsta! Ibid. AMENINŢA, ameninţ, vb. I t r a n z. A şchiopăta. Ameninţă d-un picior, s-a tnţăpat ln cui. Spt. S. [Prezentul indicativului accentuat şi : ameninţ. Ibid.] AMESTECUŞ, amestecuşuri, s.n. Mincare făcută din mai multe alimente amestecate laolallă; amestec. Smr., Sltr. AMINf, aminesc, vb. IV tranz. 1. (în expr.) L-a amintit Dumnezeu ueolo se spune despre o persoană care uită să mai vie de unde a plecaL. Urlş, Brsl, Spt. S. 2. A lichida ceva, a-i pune capăt; a ucide. Bietul cocoş, l-am aminit c-o zburătură, fără să vreau! Ibid. AMlNTEIlLEA adv. Altminteri. Apăr cu ştiu să-nlorc foaia şi aminterlea. Spt. S. Pn. L. AMIRUf, amirui şi amintesc, vb. IV tranz. şi refl. A (se) mirui. Pn. L., Spt. S. AMIŞUNA, amişun, vb. I tranz. şi intrând. (Despre animale) A adulmeca, a mirosi; a muşina. Copoaica amişună vinatul. (Fig.) L-a amişunat miliţia. Spt. S. AMNAR, amnare, s.n. (în expr.) A-i fuoe (cuiva) sulă pentru amnar = a. face rău pentru răiK a se răzbuna. Spt. S. şi J. Pdr. [Var. : AMÂNAR, amănare, s.n. Lnl. S., Cngş.] AMZ1E, amzii, s.f. Hamsie. Ptş., C. Arg. Cst. AN, ani, s.m. (în exp r.) A intra (sau a du) în anul morţii = a) a fi pe moarte : b) (despre bătrini, ironic) a se apuca de nebunii, a face năzbltii; a fi curios, ciudat. Cpr., Spt. S, Brşt. Loc. adv. De ani uitaţi (sau de un car de uni) = de multă vreme. Ne ştim de ani uitaţi şi tot nu ne cunoaştem. Sm., Brst. Aru ne-am mai văzut de un car de ani, asa e ? Ibid., Csl. AXAXGIIÎE s.f. (în* exp r.) A-i (sau a i-o) faee cuiva (ceva) in annii{jliic=a-i face in ciudă, în necaz. Mi-ai făcut-o în ananghie, Dar ţi-o-nlorc eu şi cu ţie (Pop.) Spt. S., Pn. L., Sînr. [Accentuat şi : ananghie]. ANCOA adv. = Adă încoace I Ancoa securea aia! Ancoace coasa t Pn L., Sînr., ANCOiCE 4 Spt. S. [Var.: ANCOACE adv. Ibid. Accentuat şi: âncoa, ăncoace. Ibid.] ANCOACE interj, v. ANCOA. ANDOLIE s.f. Adăpost. Mi-am făcui (o) andolie. E mai andolie pe vale. Dnc., Lnl. S. Băgaţi căruţa andolie, că vine ploaia. Ibid. ANEGURARE s.f. 1. Legămint, învoiala. Au făcut anegurare să rămiie fraţi de cruce (Pop.). Crb. Mştş. 2. Negură. Sus ta munte, jos pe vale, S-a făcut anegurare (Pop.). Ibid. ANGĂRI s.f. pl. 1. Animale de pădure, lighioane. G. Arg. 2. Păsări de curie, orătănii. Ibid. 3. (Depreciativ) Copii mulţi; poşidic, oşîştii. Ce-ai să faci tu, singură, cu toate angările astea pe cap? Ibid. ANGLAZ s.n. (In poezia populară, cu sens neprecizat) Foicica fir anglaz, De cind sint şi ptnă azi, Numai ciudă şi necaz! Spt. S. ANOSTfE s.f. v. ANOSTRIE. ANOSTRfE, anostrii, s.f. (Mai ales la pl.) 1. Snoave, fleacuri, glume ; păcăleli, farse. Ştie cile anostrii toate. E bun de anostrii. Slşt., Spt. S., Pdrţ. 2. Lucruri mărunte, de mică valoare, amestecate claie peste grămadă. S-a umplut cămara cu cite anostrii. Ibid. [V a r. : (in nord-estul regiunii) ANOSTfE, anostii, s.f.] ANUZUf, anăzui şi anuzuiesc, vb. IV in tranz. A se grăbi, a se repezi. Slanca-n casă cum intra, La leagăn anuzuia (Pop.). Cpţn. AOLfT s.n. Ţipăt, vaiet, jalel. Iar te-a apucat aolitul? Ce atita aolit? Grbn. APĂ, ape, s.f. (In expr.) A-i veni (cuiva) apă-n (jură = a pofti la ceva (sau la cineva), a dori; a-i lăsa gura apă. Spt. S. A îi (sau a trăi) ln apele (ţliccnii = a suferi, a se chinui; a se bălăci în ticăloşii, a se dezmăţa. Ibid. A (se) «la in apele somnului = a-1 fura somnul, a aţipi. Ibid. Apă de zăpadă = vorbe goale, minciuni, palavre. Mi-a făgăduit cite in lună, şi-n stele, dar pină la urmă... apă de zăpadă, nimic serios. C. Arg. (în credinţele mistice) Apele mortului = apă care se cară pentru suflelul mortului, timp de 40 zile de la inmor-mîntare. Spt. S. A da apă Ia pisici = a sta degeaba. Ibid. A duce apă la izvor = a face ceva de prisos. Ibid. A aştepta tulburarea apelor = a aştepta momentul poLrivit. Ibid., Smr., P. L. Terci cu apă (rcce)I (depreciativ) se zice despre ceva sau despre cineva care nu prezintă interes, e lipsit de imporLanţă. C. Arg. Apa nu o bună nici In opinci (sau în cizine), se spune —glumeţ— de cei care preferă băuturile alcoolice. Cpr., Spt. S., Ptş. A băjja picioarele la apă = a se apuca serios de muncă, a se Înfige. Slşt., Ptş. APĂTAT, -Ă, apătaţi, -te adj. Umezit, apos. Spt. S. APAILEA adv. Apoi, după aceea. Apăilea să te ţii chef, nu glumă! Spt. S., Pn. L. APĂTA, apătez, vb. I r e f 1. A trage umezeală, a se umezi. Luaţi rufele de afară, că se apălează; s-a lăsat ceaţă. Spt. S. APATOŞA, vb. I v. APATOŞI. APĂTOŞf, apătoşesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. (Despre lapte, ţuică, vin etc.) A (se) face apos, a (se) amesteca cu apă. L-ai apătoşit; nu vezi că e apă chioară? S-a apătoşit zăpada, şi-a luat valea. Ptş. 2. Refl. (Despre singe) A-şi pierde vlaga, a se subţia. S-a apătoşit singele-n mine, nu mai am putere. Spt. S. 3. Refl. (Despre vreme) A se umezi, a se moina. S-a apătoşit vremea; burniţează mărunt; _nu mai e de plecat la drum. Ibid. [V a r. : APĂTOŞA, apătoşez, vb% I. Ibid.; Pn. L. Ptş.] APĂTOŞIT, -A, apătoşiţi, -tc, adj. 1. (Despre ţuică, vin, lapte etc.) Amestecat cu apă; apos. Lapte apătoşit. Ţuică apăloşită. Zăpadă apătoşită. Spt. S. şi J. 2. (Despre vreme) Moinat, umed. 3. Umezit. Dimineaţa am găsit rufele apătoşite (sau apătate), se moinase peste noapte. Ibid. A APIR interj. Exclamaţie cu care se opresc caii. Aptrr, ho, mai răsuflaţi oleacă şi voi! Spt. S., Pn. L., Smr. APLECA, aplec, vb.-I tranz. (în e x p r.) A-1 apleca (o |ira) = (despre oameni) a se culca (oleacă), a se da intr-o rină, a trage un somn. Mă dau niţel să-l aplec, că nu mai pot (de somn), pic d-a-n picioarele. Spl. S., Mrgli. APRAVĂŢ s.n. (Cu sens ncprccizat; în imprecaţii) Apravăţul lui de copil, m-a speriat! Pn. L., Spt. S. şi J. APRINSIBIL, aprinsibile, s.n. 1. Chibrit. Dă-mi un aprinsibil, dacă ai. Mş., Pn. L., Ptş. 2. (Adjectival) F i g. (Despre oameni, ironic) Supărăcios, susceptibil, sensibil, nervos. Da aprinsibilă mai ieşti, dragă! G. Arg. APROPIA, pers. 3 sg. apropie, vb. I refl. (în expr.) A i se apropia (cuiva) = a fi gata să moară, a i se apropia ceasul morţii. Ce fi-e, măi, omule; tc doare capul, nu ţi-e bine, ori ţi s-a apropiat? Spt. S., Smr. APŞORfGĂ s.f. Apşoară. Mereu la izvor să vină, să bnm apşorică lină (Pop.). C. Arg. AI'LJG s.n. sg. Aptitudine, înclinare, apucătură. Are un apuc bun la învăţătură băiatul ăsta. Spt. S. APUCA, apuc, vb. I tranz. A necinsti^ a viola (o femeie). A upucul-o tn pădure. Cpr. C. Arg., Mş., Pdr. APUCAT, -Ă, apucaţi, -tc, adj. (Mai ales despre copii) Răcit. E apucat bietul copil, are spinarea plină de gilciI Spt. S. ARA vb. I intranz. (în expr.) Ară* dracc se zice cind s-au încăierat două persoane, cînd s-au luat la harţă. Prb., Spt. S. Parcă a arat dracii cu el, se spune despre cineva care e slab, uscat, cocoşat, dărăpănat, bătrln, hodorogit. Spt. S. şi J., Pn. L. ARAIMĂN 5 ARUNCĂTURĂ ARAIMĂN s.n. Haraiman. ARAZNA adv. Razna. Umblă arazna. Expr. A o lua cineva arazua = a încurca ideile, a pierde şirul, a ieşi din subiect. Bsc., Ptş. ARĂNf, arănesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) hrăni. 2. R e f 1. A agonisi avere, a se înstări; a^ trăi pe cont propriu. Pn. L. ARĂNlT, -Ă, arăniţi, -tc, adj. Bine hrănii, îngrijit. Boi arăniţi, frumoşi, imi plac! Pn. L., SpU S. ARĂTÂRE s.f. (In c o n s t r.) Altă arătare •= a) (eufemistic) dracul. Spt. S.t Pn. L.; b) fig. om sau copil deosebit de isteţ, neîntrecut, excepţional. Copilul ăsta c altăi-arătare, ştie mai multe decît un om mare. Ibid.; c) om bicisnic. Piş. ARDICĂTURĂ s.f.v* ARIDICATURA. ARESTAxT, areslariţi. s.m. Arestat, deţinut. Pn. L., Sm. [V a r. : ARISTANT, arislanţi, s.m. Ibid.] ARfCI interj. Cuvlnt folosit de copii in unele jocuri, pentru a indica greşelile. Arici o dată! Arici de două ori! PLş., Mş., Spt. S. ARICf, aricesc, vb. IV refl. A slăbi, a se jigări, a se pipernici; a se ofili. S-a aricii copilu-ăla, s-a făcut sfirloagă. Spt. S. şi J. S-a aricit porumbul de secetă. Pn. L. ARICfT, - ariciţi, -te, adj. (Despre animale şi plante) Slab dezvoltat, pipernicit, jigărit; ofilit. Griu aricit. Purcel aricit. Ibid., Cst. AIUDICĂTIÎRĂ, aridicăluri, s.f. Ridicătură. S-a surpat bietul om din aridicătură. Spt. S. ARIE, arii, s.f. (în expr.) A intra (sau a băga) in arie = a porni, a începe treicrişul. Am intrat de . ieri in arie. Spt. S., Pn. L. A ieşi din arie = a isprăvi de treierat. Ibid. A da (pe cineva) la arie = a băga (pe cineva) la frecuş. Spt. S. şi J. ARINDÂŞ, arindaşi, s.m. Arendaş. Dindăi-ratul carului, Arindaşul satului (Pop.). Spt. S., Smr. Aripă, aripi şi aripe, s.f. 1. Fiecare dintre doagele de la marginea unui fund de butoi, putină, zăcătoare, lin etc., avind forma unui segment de cerc. Spt. S.. Pn. L., Mş. 2. Fiecare dinlre spetczele care se fixează oblic pe capetele braţelor unei cruci mari sau al altui obiect asemănător, pentru a le întări şi a le feri de ploaie. Ibid. [Accentuat şi: aripă. VI. Dn.] ARISTANT s.nu v ARESTANT. ARAIĂSĂKEALĂ, armâsâreli, s.t. Faplul de a se qrmăsări. I s-a făcut dc armâ-săreală. SpL S., Pn. L., Cst., C. Arg. AR MAS AR f, pers. 3 armăsăreşte, vb. IV refl. (Despre iapă) A se împreuna cu armăsarul ; a Jua^ plod. Spt. S., Pn. L., Mş., Pdrţ. ARMĂSĂRlTĂ, armăsărite, adj. (Despre iapă) Care ajfost dată la armăsar: care a luat plod. Spt. S., Pdr., Smr., Mş. ARNIC, -Ă adj. Harnic. Spt. S., Pn. L., Smr. ARBAGfC s.n. Arpagic. Spt. S., Slşt., Mrgh. ARSfiNE interj. (Exclamativ) Minţi, vorbă să fie 1 Am fost la preşedinte, am aranjat tot. — Arsene! întoarce-o că s-a fript! Cpr., C. Arg., Ptş. ARŞ interj. 1. Strigăt de durere al cuiva care s-a ars cu ceva. Arş! m-am opării! Spt. 5., Pn. L., Mş. 2. Exclamaţie cu care se opresc copiii de la foc sau de la ceva interzis. Ar.y, nu pune mina! (Ironic) Arş, nu te-atinge că tc frige! [Va r. : ĂRŞ interj. Ibid.; IIĂRŞ interj. Lnl. S., Dnc. Cea.] . ARŞTI interj. Hirşlit Arşti o palmă! Arşii cu cuţitul! Spt. S., Pn. L., Smr. A făcut harşti! pc lingă mine. Lnl., S., Cmgs., Dng. [V a r. : HARŞTI interj. Ibid.] ARŞTf, arştesc, vb. IV tranz. 1. A tăia, a reteza ceva brusc. Am arştit vîrful rădăcinilor Spt. S. 2. (în expr.) A-i arşti una (sau eîtcva) = a plesni pe cineva ; a-i arde o palmă. I-am arştit cttcva, dc mă ustură palmele. Ibid. [V a r. : UÂRŞTf, harştcsc, vb. IV tranz. Lnl. S., ’ Drg.] ARŞTIjVA, arşlinc, s.f. Bucată de carne (mai mică). Dă-mi şi mic o arştină dc friptură. Spt. S. [V a r. : HARŞTINĂ, harştine, s.f. Lnl. 5., Cmgş., Cea.] ARTfC, artice, s.n. Picior de pui. Mic să-mi dai arlicul cela, Spt. S., Sm. Lasă-i şi copilului un hârtie. Lnl. S., Dnc. [V a r. : IIARTfC, hartice, s.n. Ibid.] ARTICULA, articulez, vb. I tranz. 1. A trage cuiva o palmă ; a pălmui, a bate. L-articulez eu; lasă-l pe mina mea! C. Arg., Ptş. 2. A-i face cuiva un rău ; a-1 aranja, a-1 turna. L-am articulat eu pe chir Dică. Ibid. ARUNCA, arunc, vb. I. 1. Refl. (în expr.) A sc arunca la etştlg (sau la chilipir, la noroc) = a profita de o ocazie pentru a obţine un ciştig; a-şi încerca norocul (la loterie, în afaceri ctc.). Dacă are loc de joc, se şi aruncă la noroc. Aruncă-le, mă, şi tu, la ctştig: la ţuicăric nu se pierde niciodată. Spt. S., Smr. A se arunca (sau a se da) de coadă in sus (sau In lături) = a) (despre cai) a smuci în ham, a nu voi să tragă; b) (ironic, despre oameni) a se codi la muncă, a se sustrage de la datorie. Ibid., VI. M. 2. Intran z. A face aluzie (la ceva sau cineva). Nu te temcf că n-a aruncat la tine. Ibid. . ARUNCĂTURĂ, aruncături, s.f. 1. (La pl.) Terenuri neproductive sau îndepărtate. El şi-a ales icra pămintului şi mie mi-a lăsat aruncăturile, ţigările, lepădăturile, Spt. S., Pn. L., Mş. 2. (Muzică) înfloritură intercalată în cursul unei melodii. Arc ctnlccu-ăsla nişte aruncături de tţi merg la inimă, te ung. Ibid. PLş. 3. Ase- ARZlNTE 6 arănAtic mănare. Copilu-ăsta arc aruncătură mai mutt tn partea bunicului. Ibid. ARZINTE adj. 1. Fierbinte. Vezi că ciorba e cam arzinte; sd /iu te frigi! Copilul e arzintc rău, trebuie căutat! Spt. S., Bit.- Ngrş. 2. Fig. Iute, vioi, focos. E arzinte fata moşului! Ibid. ARZULÎU, -IE, arzulii, adj. 1. Dogorii or. De la prtnz încolo soarele se face tot mai arzuliu. Spt. S., Smr., Mş. 2. (Fam., ironic) Plin de temperament, focos, aprins, iute. Prea eşti arzuliu, tinere; te treci cu firea. Ibid. ASCULTĂ, ascult, vb. I tranz. şi refl. A (se) ajuta. Mai viu şi eu din cind ln cînd pe la bătrina s-o mai ascult, că n-are cine. Mă mai ascult cu fetiţa asta, numai cu ea am avut parte, mititica! Cpr., Brşt. AŞCIIIÂ, aşchicz, vb. I tranz. A ciopli coaja de deasupra a unui lemn; a cioclrti. Ciopleşti tu virghinele, da numai le aşchiezi cu toporul. Pn. L., Spt. S. AŞCIIIÂT, -Ă, aşchiaţi, -te şi aşchicte, adj. (Despre lemne) CiopliL, curăţal de coaja. Am inseilat un şopru din ostreţc aşchiete, că nu mi-a dat meşii să le muchiez ca lumea. Spt. S., Smr. AŞEZĂ vb. I refl. (în expr.) A se aştizu pe vrcnie = a se pune pe ploi, a se strica vremea. Spt.^S., Smr., Mrgli. AŞTEAMĂT adv. (în expr.) A se lua (sau n o lua) aştenmăt (după cineva sau după ceva) = a urmări de aproape, a nu slăbi din ochi; a adulmeca. Spt. S., Pdrţ., Smr. j, AŞTEZAU interj. (Fam., cu sens neprecizal) — Aştezău surată, zău, în braţele cui ştiu eu! -Aşlc..., nu mi-l spui şi mie?Punc-ţi pofla-n pălărie! Bit.-Ngrş. ATfNGE, ating, vb. III tranz. 1. (în expr.) A atinge (pe cineva) Iu Imtuluru = a-i aminti de ceea ce-1 doare ; a supăra (pe cineva). Cpr., C. Arg. 2. (Argotic) A mitui. îl atingi cu ceva şi merge. Ptş., Mş. ATlRNĂ, altrn, vb. I intranz. 1. A sta in cumpănă, a nu se hotărî, a pregeta. Atila lucru l-am rugat.şi eu; dar cind l-am văzut că alirnă, m-am lăsat păgubaş! Spt. S. Nu mai alîrna, măi omule; înjugă boii şi pleacă. Ibid. Pn. L., Smr., Mş. ATÎRNĂT, -Ă, atîrnaţi, -te, adj. (în exp r.) A sta atirnut = a sta la glnduri; a fi neho-tărit. Spt. S., Pn. L. A ţine aliniat pc cineva = a amina, a amăgi. Mă ţine (aşa) atirnut nu face la un fel. Ibid., Mş.. Sm. ATRACŢI0S, -O AS A, alracţioşi, -oase, adj. Atrăgător. E o fată atracţioasă. Piş. AŢĂ, aţe, s.f. 1. (La năvădilul plnzei) Grup de fire de urzeală, cuprinzind 1—2 păpuşi (circa 10—20 vierbe sau 30 — 60 fire). Uglin., Cpr. Am pus nişte dimii in două aţe. Pn. L., Mrş., Spt. S. 2. (în exp r.) A zlmru puiul cu nja = a scăpa din mină o ocazie favorabilă. Ibid. A se scurta u(a (cuiva) = a fi pe ducă, a fi bătrln. Ibid. îl. Membrană dc legătură Intre organe sau elemente organice. Aţa limbii. Aţa prcpuţiului. Spt. S., Prbn., C. Arg. AŢINĂ, aţin, vb. I. 1. Tranz. A aşeza ceva lntr-o poziţie nesigură, a sprijini slab ; a In-ţina. Vezi că uşa tinzii nu e prinsă, am aţinat-o doar in toc. Spt. S. 2. R e f 1. A se agăţa, a se prinde. Mi s-a aţinat cămaşa intr-un cui. Ibid. AŢINĂT, -Ă, aţinaţi, -le, adj. 1. (Despre lucruri) Care nu e bine fixat, bine sprijinit; înţinat. Pune ferestrele la locul lor şi lasă-le aşa, aţinate pe tocuri deocamdată. Spt. S. 2. F i g. (Despre oameni) Care nu are o situaţie sigură, stabilă. Stă şi el aţinat tn slujba aia, ştii, ca cucul pe cracă. Sm., Ptş. AULf, aulesc, vb. IV i n t r a n z. A răsuna prelung ; a hăuli, Aulesc pădurile dc vifor, aulesc văile. Lnl. S., Cc., Spt. S. AUZf, aud, auz, vb. IV i n t r a n z. (în e x p r .) A auzi ciinii in Giurgiu=a-i ţiui urechile cuiva ; a rămîne surd. Cind ţi-oi da una, auzi cîinii în Giurgiu! Spt. S., Cst., Ptş., C. Arg. AVUCĂT, avueaţi, s.m. Avocat. A mlncat averea toată cu avueafii. Spt. S., Mş., Cpr. AZDRUNCA, azdrunc, vb. I tranz. A arunca. Azdruncă cocenii într-un copac, că vine ploaia. Pn. L., Smr., Cst., Glbc. A AZIIl adv. (în e x p r.) A sta azîr = a sta la plndă, a plndi. Cind cotcodăcesc, găinile, ea stă azîr, sa le ia ouăle calde. Ptş. ĂĂLfCĂ interj. Aolică, Aălică, măre! nu mai trăiesc eu s-o văd şi p-asta! Spt. S., Smr., Slşt. Cf. e 1 i c ă. ĂINtlŢĂ, ăinuţe s.f. Hăinuţă. Şi ăinuţele mi-ai rupt şi porcii mi i-ai pierdut. (Pop.) Spt. S. şi J., Smr., Pn.L. j. ALA pron. dem. (mai ales la genetiv, în imprecaţii) Dracu Fir-ar al ăluia dc om, că nu mai vine o dală, după unde s-a dus! Cpr., C. Arg., Pn. L., Spt. S. ĂLĂLAUs.n. Gălăgie, hărmălae, zarvă. Cc ă-lălăueăsta,mă, împeliţaţilor ? Spt. S.,Slşt., Uglin. ĂL-CU-COARNE s.m. Dracul. Ăl-cu-coarne (şi face meştcşugcle se zice cind cineva se ţine de A boroboaţe, de răuLăţi. Spt. S. ĂL-DIN-MĂRĂCINE s.m. Dracul. Ăl-din-mărăcine cu ochii pe line! Spt. S. ĂL-DUPĂ-COŞ s.m. Dracul. Prd., Pn. L., Mrgh. ĂRĂNĂTIC, -ă, ărănatici, -e adj. 1. (Despre oameni) Care se pot Întreţine singuri; harnic, muncitor. 2. (Despre animale) Care mănincă de toate, mîncăcios. Purcel ărănatic. Spt. S., Smr. [V a r. : IIĂRĂNĂTIC -Ă, Lnl. S., Cmgş., Cpr., Site.] ĂRNICtiT 7 BAN ĂRNICIÎŢ, -Ă, ărnicuţi, -ţe, adj. Hărnicuţ. ĂRŞUf, ărşui şi ărşuiesc, vb. IV. in tranz. Ărnicuţ băiat, n-am ce zice! Smr., Pdrţ. A zice „ărş" I Nu mai ărşui degeaba; copilul ĂRŞ interj, v. ARŞ. nu ştie d-aia, mai bine trage-l in sus! Spt. S. B BA adv. (în construcţiile) Ba-c-al, ba-cu-l--ai, lm-cu-mi-tc = că bine zici, ai dreptate, aşa c I Eu, spui drept, n-aş vrea să fiu tn pielea lui! — Ba-că-l-ai (sau ba-că-mi-te, ba-c-ai) zice; şi cu tot aşa mă gindeam! Spt. S., Pn. L. BABIŢE s.f. plţ*.l. (La animale) Mamele. I-au crescut babiţele *scroafei, sini pline de lapte; curlnd-curind va să fele. Spt. S. 2. F i g. Nălucire, spaimă; năbădăi. Cind vezi femeia neţăsălată, mozolită şi plină de moleţi, tc-apucă babiţe-le! (în imprecaţii) Lua-l-ar babiţele de jurat (= copil)/ Ibid. Expr. A ila-n babiţe = (în superstiţii) a intra in spaime, a avea vedenii, năluciri. Bietul copil, a dai in babiţe, l-a speriat nebuna! Ibid. BABOl, baboaie, s.n. Umflătură (de obicei la vintre); babon, buboi. S-a umplut dc baboaie. Spt. S. BACNIŢ s.f.sg. Guturai, gripă ; troahnă. S-a inlins o bacniţă dc-a cuprins tot satul. Spt. S. BADAHÎRCĂ, badahirci, s.f. Femeie grasă, mălăhăloasă; femeie urîcioasă, rea de gură, nesuferită; cotoroanţă. S-a făcut o badahircă nesuferită cumnată-ta aia! Spt. S., Pn. L. BAFNIŢĂ s.f.v. BAHNIŢ (2). BAFTOS, -OASĂ, bafloşi,.-oase, adj. (Despre oameni) Norocos. C. Arg. bAiiniţâ, balmiţe, s.f. 1. Lac unde se topeşte cinepa ; mlaşLină rău mirositoare. Spt. S. 2. P. e x t. (Depreciativ) Femeie grasă, lăbărţată; femeie leneşă, murdară. Cu bafniţa aia ţi-ai găsit tu să-fi bagi in ctrd? Spt. S. şi J., Mrgli. [Var. : BAFNIŢĂ, bafniţe s.f.] BAIBARAC s.m Pilc, grămadă. (Adverbial) Stau ciorchinele baibarac pc joarde. Stau florile baibarac pc crăci. Mş., Spt. S. BALAMUCEAlA, balamuceli, s.f. 1. Gălăgie (mai ales făcută de copii); balamuc, tărăboi. Ce balamuccală e asta, mă! Mai frumos nu ştiţi să vă jucaţi? Sm., Smr., Mrgh. 2. Fig. Zăpăceală, buimăceală, dezordine. Mi-e capul (tot o) balamuceală de la cheful ăla. Ibid. BALAMUCf, balamucesc, vb. IV intranz. A lua cimpii, a Înnebuni; a face pe nebunul. Ce ţi-e omule; ce-ţi veni? Ori ai balamucit? Spt. S. şi J., C. Arg., Cst. BALAMUCfT, -Â, balamuciţi, -te, adj. (Şi substantivaL) Care vorbeşte ce nu trebuie, care se leagă de alţii fără rost; zăpăcit, aiurit, ţicnit. Spt. S. şi J., Pn. L., C. Arg. BALANC interj. Onomatopee care imită sunetul clopotului sau al tălăngii. S-aud talan-gele: balanc-balanc! [Var. : BALANCA interj.] B AL ANCA interj, v. BALANC. BALAUR, balauri, s.m. 1. (Familiar) Om oacheş. Hai, balaure, la coasă, că îţi dau şnapţ şi pui la masă! Spt. S., Smr. 2. Fig. Om care are avere multă, bogătaş. Ibid. BALA s.f.sg. (în construcţia) Baiu nceurn-(ului = a) dracu ; b) om rău la suflet, periculos, ticălos. Spt.jS. şi J., Smr. BALDfRĂ, baldire, s.f. 1. Femeie mare, grasă, mălăhăloasă. Cpr., C. Arg. 2. Femeie neserioasă, frivolă, uşuratică. Ibid. BALE s.f.pl. Materie vîscoasă de dovleac (pepene galben, castraveţi etc.), în care sînt învelite seminţele. Curăţă bine miezul dovleacului de bale, ca să-lbăgăm să figrbă. Spt. S., Mş. BALGIEREALĂ s.f.sg. Acţiunea de a bal-gieri. M-am apucai şi cu dc niţică balgiereală. Spt. S., Pn. L., Mş. BALGIERl, balgicresc, vb. IV intranz. A fabrica ţuică. Iarna asta am să balgicresc toată iarna. Ca., Pdrţ., Ptş., Cpr. BALGIERfE, balgierii, s.f. Loc unde sînt instalate cazanele de fabricat ţuică; povarnă. Ca., Spt. S., Csl. BALGIERlT s.n. = BALGIEREALĂ. O să mă ţiu de balgierii, ptnă oi termina lot. Punc-l la balgierii dacă nu-i place să înveţe! Cpr., Smr., Ca., Brşt. BALG1U, balgii, s.m. Om care conduce o balgierie ; povarnagiu. Auliu, balgiu-balgiu, îmi luaşi ochii c-un rachiu! (Pop.) Cpr., Ca., SpL. S., Sm., Cst. BALTĂ s.f. (în exp r.) A lăsa (pe cineva) iu baltă = a părăsi (pe cineva) în mijlocul nevoii. Spt. S., Mrgh. BALTtiN, baltoane, s.n. Palton. Sm., Pn. L. BAN, bani, s.m. (în e x p r.) A II Iii banii lui = a) a lucra cu bani proprii; a-şi recupera sumele învestite, a-şi reface capitalul; b) fi g. a fi bine dispus, a fi în apele lui, a fi la largul lui. SpL. S., Smr. A trai ea bunul ln punga baragladină 8 BAZDRACHlNĂ săracului = a fi menajat, a trăi bi ne. Ibid., Smr. A nu (mai) faco (ceva sau cinev a) doi bani uscaţi (sau a nu pluti banii) = a nu mai fi dc nici-o treabă, a nu mai fi bun dc nimic. A rlni (sau 11 vinturu) bonii cu lopata = a avea bani mulţi ; a cheltui mult, a risipi. Ibid. A nu noji bun pe ban = a nu se putea ajunge, a fi strimtorat. Ibid. A îi plin de bani (cu elinele de purcei) = a avea bani mulţi; (ironic) a nu avea de loc. Ptş. A lupta în bani = a face faţă dind bani mulţi, a se bizui în bani. Ibid., Pn. L. Buni eu la turei = bani mulţi; (ironic) dc loc Ibid. Alţi bani, altă distracţie se zice cind cineva e nevoit să cheltuiască mereu pentru a celaşi lucru. G. Arg., PLş. BARAGLADINĂ, baragladine, s.f. 1. Fiinţă rea, inspăimlnlăLoare, monstru, fiară. Mi-a ieşit baragladina înainte şi am rămas in mijlocul drumului. Pn. L., Slşt., Sm. 2. (Fam., ironic sau glumeţ) Om negricios; (argotic) şuşter. Ibid. BARBĂ, bărbi, s.f. 1. (în expr.) A pune . cuiva cioc in burbă = a) a ponegri pe cineva ; b) a păcăli. PLş. 2. Compuse : Barbu-fctii = plantă dc cimp, cu smoc de flori in virf şi frunze subţiri. Ibid^ BAROI, -OAlCĂ, baroi, -oaice, s.m'. şi f. v. BOROI. BAROSANCĂ, barosance, s.f. Barosană. Spt. S. BASMODIE, basmodii, s.f. 1 . Anecdotă; păcăleală. Să vă spui o basmodie, să vă topiţi de ris. Spt. S., Vrlş. 2. Năzbîtie, poznă. Iar ăi fi făcut vreo basmodie pe acolo. Ibid. [V a r. : imsmodîe, nasmodii, s.f. Spt. S.] BAŞ, başuri, s.n. (Ieşit din uz) Parte din moştenire rezervată de părinţi pentru întreţinerea lor la bătrineţe. După moartea părinţilor başul rămine o vreme în devălmăşie (mai ales pădurile). Eu vreau să-mi trag partea mea din baş. Spt. S. şi J., Slşt., Smr. BAŞAIDfE, başaidii, s.f. Femeie care umblă cil vorbe, inlrigării, bîrfe; femeie uşuraLică. Cpr., C. Arg. BAŞCA adv. (în expr.) A fi (cineva sau ceva) afară din buşea = a fi exageraL, a înlrecc măsura. Lasă, mă, că şi tu eşti prea afar’ din başca! Ei. vezi, asta e afar’ din başca! Spt. S., Pn. L., Mş. BAŞCHIAUR, -Ă , başchiauri, -cf adj. Negru la faţă; urlcios. (SubstantivaL) Başchiaurul-ăla numa tc încurcă; nu-ţi face treabă. Spt. S. BAŞCHIĂlinĂ s.f. sg. (In exp r.) A lua pc cineva in başchiauru (sau buşcliiauru) == a lua pe cineva ln bătaie de joc ; a cerLa, a repezi. Nu se făcea, măi omule; prea l-ai luat in baş-chiaură, săracul! Spt. S. BAŞOALDĂ, başoalde, s.f. (Peiorativ) Femeie grasă, mare ; femeie bătrînă; femeie care are purtări rele. Cu başoalda aia n-o scoţi la căpălii spui cu! C. Arg. BAŞOLDIU, başoldii, s.m. (Depreciativ) Om mare, greoi; bătrin, hodorogit. Spl. S., Pn. L. BAŞTEA adv. Başca. S-a tras d-a başlea, nu mai stă cu tat-său la un loc. Pnr. BATAC, batace, s.n. Limbă de clopot; bălăiaş. Brşt., Cst. BATAL s.m. (în expr.) A sta batal pe (sau de) (ceva sau cineva) = a se ţine de un lucru pină la lerminare; a stărui pe lingă cineva. Spt. S. Tinc-te batal de el, nu-l slăbi9 nu te lăsa, pină nu-ţi vezi treaba făcută. Pn. L. BATE, bal, vb. III. 1. Intranz. (Despre vite) A trage din greu, a trudi. La ţelini la loc ierbat, Boii mei ca zmeii bal. Spl. S. 2. (în expr.) A bale din eulcîie = a se bucura, a fi satisfăcut. (Ironic) Bate „minziil” din călctie că ia fata lui Ilie (Pop.). Ibid. A se bute cu cnpul pe nouă căpătile (sau dc euuunul morţii) = a trage să moară. Ibid. A nu se prea bate eu (sau după) ecvu = a nu duce dorul (dc ceva), a nu jindui. Nu prea mă bat cu cu băutura; dacă e, e; dacă nu, nu-i duc dorul. Ibid. BATiC s.n. = BATICHI. Spt. S. şi J. BATlCHI s.n. sg. Arendă. Mi-am luai baţi-chiul înainte. Am dat toate locurile in batichi. Pn. L., Slşt., Pdrţ. BATISCIOArA, batiscioare, s.f. Balistuţă. Seceră Gheorghc la grlii, Cu batiscioara la briu (Pop.). Spl. S. BAU, bauri, s.n. (Eufemistic) Şezut, fund. Expr. (Ironic, familiar) A se scula eu bau-n sus = a fi bosumflat, Îmbufnat (fără moLiv aparent). Spt. S., Smr. A li (a umbla sau u sin) eu Imunul umflut = a fi supărat. Nu ştiu cc-u avut pe ziua dc azi că toată ziua mi-a stal cu baunul umflat. Ibid. [Va r.: BAUN, baune, s.n. Pronunţat: monosilabic] BAUN s.n. v. BAU. BAZABUZDtJC, bazabuzduci, s.m. Om mare, mătăhălos ; om cu apucături grosolane, violente ; zăpăcit, nebun. Cu bazabuzducul ăla să nu le pui, e nebun. Spt. S. BAZACONIE, bazaconii, s.f. 1. (La pl.) Lucruri lipsite de însemnătate, mărunţişuri, fleacuri; lulioc, golgoaze. Spt. S., Pn. L., Cpr. 2. (în conslr.) Bazaconia pămiJitului (sau bazaconie afurisită) = epileL care se dă unei persoane nesuferite, rea. Ibid. BAZAFLfiŞNIŢĂ, bazafleşniţe, s.f. 1. Termen de ocară dat (mai ales) unei femei grase, leneşe, murdare; carafleşniţă. Spt. S., Pdr., Mş. 2. Femeie de moravuri uşoare; başoalda, şLioalfă, paţachină. Ibid. BAZDRACIIINĂ, bazdrachine, s.f. Femeie rea, arţăgoasă, clevelitoare. C. Arg. BAZON 9 BĂLĂNCĂNl BAZONA, bazonez, vb. I. Tranz. A aplica un bazon la pantalon. Mi-am dat pantalonii să-i bazoncze. Ptş. BAZONAT s.n. Faptul di* a b a z o n a. Dă-i la bazonat pantalonii ăia, că nu-i mai poţi îmbrăca aşa. Piş. BAZONAT, bazonaţi, adj. (Despre pantaloni) Care are petec la fund, căruia i s-a pus un bazon. Piş. I1ĂCĂL1E, s.f. v. BACAXIE. UĂCÂNEAlA, băcuncli, s.f. Acţiunea dc a b â c ii n i şi rezultatul ei; bocănit. Spt. S. BĂCĂNf, băcăn şi băcănesc, vb. IV. i n-tranz. 1. A lovi ceva cu-n obiect tare ; a bocăni. Cine o fi băcănind aşa? Pesemne repară buţile. Spt. S. 2. A răsuna. Băcăne pădurea, s-aude de la o poşlie.xJbid. Pn. L., Mş. BĂCĂNIE, băcănii s.f. (In expr.) A o (sau a se) face dc băcănic (sau dc băculic) = a o face de oaie, a greşi, a se face de ocară. C. Arg. JV a r. : BĂCĂL1E s.f. Ibid.] BACĂNfT s.n. Bocănit. A început băcănilul (= reparatul) buţilor, Spt. S. BĂCIUf, băciui şi băciuesc vb. IV. 1. Tra nz. A frăminla cu picioarele (Iul sau noroi). Mai băciue-l niţel, că nu e gata. 2. T r a n z. A bate drumurile, a umbla mult. Am băciuit trei zile noroaiele. Pn. L. , Smr., Mrgh. 3. I n t r a n z. A vorbi mult şi Incîlcit, a bate apa-n piuă, a trăncăni verzi şi uscate. C. Arg. BĂCIUlALĂ, băciueli, s.f. 1. Mers greoi prin noroi; mişcare anevoioasă, umblet mult. Mi-ajunge cită băciuială am făcui: 20 km pe jos, pe ciorboaca asta. Spt. S. 2. Fi g. Trăncăneală, pisălogeală. Ce atila băciuială şi p-ăsla, ce l-a găsit? Ibid. w - J, BADADAU, bădădaie, s.n. Lăstar parazitar care creşte pe lulpinele sau la rădăcina pomilor ; copil. Orj., Spt. S. E x p r. A creşte (sau a ramîne) cincva bâdnduu = a creşte la voia inlimplării; a rămlne prost, a rămlne fără situaţie. Ibid. bădălAn, -ă, -că, bădălani, -e, -cc, adj. Voinic, trupeş, dolofan. Copil bădălan. Femeie bădălancă. Găină bădălancă. (Substantival) Lipseşte bădălanca, ce-o fi cu ea? Smr., Pdrţ., Spt. S., JVIş^ BĂDĂIlĂNlSŞTE adv. Ca un bădăran. Vorbeşte bădărăneşte şi se poartă mojiceşle (Pop.). C. Arg., Spt. S. BĂGA, bag, vb. I i n t r a n z. şi tranz. (în expr.) A-i băga cuiva o rajă-n traistă (sau un şarpe-n sîn) = a speria, a Înfricoşa pe cineva. Spt. S., Pn. L. A băga Iu plug cu dracu = a avea de-a face cu un om rău, circotos. Ibid. Refl. A sc băga (sau a Intra) pc fir = a se amesteca, a interveni In favoarea sau in defavoarea cuiva. Ibid. Sm. BĂGĂCltiS, -OASĂ, băgăcoişi, -oase, adj. Care se bagă fără rost unde nu-i fierbe oala ; îndrăzneţ, obraznic. C. Arg., Ptş. BĂI interj. Bă; mă, măi. Băi, ce de lume era azi la adunare! Spt. S. BAIETIJŞ, băeţuşi, s.m. Băieţel. Spt. S. bAjANIE, băjănii, s.f. Dislrugere mare ; jaf, prăpăd (făcut de vite, de grindină, de furtuni ele.). SpL. S. şi J., Cst. [V a r. : BEJENIE, bejenii s.f„ Mzc.j BĂJĂNEAlA, băjăneli, s.f. 1. Stricăciune mare (făcută in semănături sau ogrăzi). Spl. S., Pn. L., Smr. 2. Dezordine, debandadă (făcută, mai ales, de copii); vraşoleală. Ce băjeneală aţi făcut aici, mă, scaloilor? Ibid. BĂJĂNf, băjănesc, vb. IV l r a n z, 1. A distruge, a prăpădi, a zotoni, a jăfăni (holde, ogrăzi, păduri). A băjănit grindina toate ogrăzile. Au scăpat porcii in grădină şi au băjănil-o. Pn. L., Pdr., Ca., Mş. 2. A prăda, a jefui. Au băjănit hoţii casa vecinului azi-noaple. Ibid. 3. A răscoli, a vraşoli. Cc-aţi băjenit casa aşa, neastimpăra-ţilor?JV ar.: BEJEN1 vb. IV. Mzc.] BĂJĂNlfT, -Ă, băjăniţi, -ie, adj. (Despre plante, holde eLc.) Culcat la pămînt, dărimal, prăpădit; (despre lucruri) răsturnat, vraşoliL. Au rămas pomii şi holdele băjănite dc grindină. Am găsit casa băjănilă dc copii. E toată pădurea băjăinUă. Spl.^ S., Mrgh., Smr. BĂLAŞ, -Ă, bălaşi, -e, adj. (Mai ales despre femei) Blond, bălai. Elelei, fată bălaşă, N-ai nici mîneci la cămaşă! (Pop.). (SubstanLivat) Cheam-o pe bălaşa, că ca se pricepe la d-alde astea.J-nJ. S., Ca. w BĂLĂCĂREALĂ, bălăcăreli, s.f. 1. Acţiunea de a (se) bălăcări; spălăceală, bălăceală. Ai adunai laptele ce-a rămas dc la alelallc şi mi-ai adus mie bălăcărelile lor? Piş., Spt. S., Smr. 2. Fig. Dojană aspră, ofensă. I-am tras o bălăcăreală,j)ai de mama lui . Ibid. BĂLĂCĂRf, bălăcăresc, vb. IV Refl. (în expr.) A-şi bălăcări limba-ii gură dc pomauă = a vorbi fără să fie ascultat; a pălă-vrăgiL a ^trăncăni. Spt. S., Pn. L. BĂLĂLĂ1, bălălăiesc, vb. IV tranz. (în exp r.) A bălălăi limba-n gură (dc pomană) = trăncăni, a pălăvrăgi, a îndruga moşi pe groşi. C. Arg., Spl. S. ~ w BALALAU s.m. (Ironic) Om molîu, nătăfleţ, bleg. N-am ajuns să-mi dau eu fala după-un bălălău ca el^ C. Arg. BĂLĂNCĂNEAlA, bătlăncăneli, s.f. 1. Bălăngănii. S-aud bălăncăneli, vin vitele dc la păşune. Spt. S. 2. Mişcare legănată (a unui obiect suspendat); bălăbăncală. E o bălăncăneală la roată, a căzut sina de pe obadă. Ibid. Cc. BĂLĂNCĂNf, bălăncăn şi bălăncănesc, vb. IV refl. (Despre obiecte) Ase legăna, a se bălăbăni; a se flencăni. Bălăncăne o roată; BĂlANCaNIT 10 BALtutĂ ia vezi ce-areî Ibid. Stai frumos cînd stai pc scaun; nu mai bălăncăni picioarele. Cpr., G. Arg. Expr. A bulăueăni limbu-n flură = a îndruga vrule şi nevrutc, a pălăvrăgi. Toată ziua bălăncăneşte limba-n gură de surda şi-ncolo nimic^nu face. Ibid., SpL. S. BĂLĂNCĂNfT s.n. Bălăngănit. SpL. S. şi J. BĂLANCĂXITtfRĂ, bălăncănilitri, s.f. Bălăngănit^ Spt. S. şi J. BĂLĂOĂIE adj. Bălăioară. Mindruliţă băi-lăoaie, Cum o scot la clmp, se moaie Şi bobeşte-a somn şi ploaie (Pop.). (Substantivat) N-ai văzut-o pe undeva pe bălăoaia? Lnl. S. BĂLĂŞCAN s.m. 1. EpiLet dai unui om cu părul bălan, l-am cerut fata lui bălăşcan. Lnl. S. 2. Nume cc se dă unui bou cu părul sein. Hăis, bălăşcan! Ibid., Spt. S. BĂLĂŞfiL, -iCA adj. Bălăior. Bălăşico la obraz, Vin cu oile pe islaz (Pop.). Lnl., Cmgş. (SubslanLivat) M-am intilnil cu bălăşel. Ibid. [V a r. : BĂLĂUŞfiL, -ICA, adj. Ln. S.] BĂLĂŞOI, -OAIE adj. Bălăior. (Substantivat) Văzutu-l-ai pe bălăşoiu cum se poartă? Lnl. S şi J. BĂLĂUŞEL, -1CĂ, adj. v. BĂLĂŞEL. BĂLIGĂIlî, băiligăresc, vl). IV Iran z. A îngrăşa pămlntul cu băligar; a gunoi. Am băligărit grădina peste tot, am băgat vre-o zece căruţe dc băligar. Spt. S. BĂLIGĂIUŞTE, băligărişli, s.f. 1. Grămadă de băligar ; loc acoperit sau Îngrăşat cu băligar. în băligărişte am făcut nişte porumb de spaimă, pădure nu altceva. Spt. S. şi J. 2. Loc unde au sLat ţarcurije sau sUncle de oi. Mzc. BĂLIGĂIlfT, -Ă, băligăriţi, -te adj. 1. Care e Îngrăşat cu bălegar. în vatra satului sini ţoale locurile băligările bine. Spt. S., Pn. L. 2. Care a intrat in putrefacţie; stricai, putrezii. La o butură băligărită, am qăsit o căciulă de bureţi. Ibid. B ALIN GA s.f. (Ironic) Poreclă dală unui om moale, greoi; llriie-briu ; tărăblău, zăllngă. Căutăm pc balingă si bălingă zace la umbră. Spt. S. BĂLMĂJĂ s.f. (Ironic) Om care bălmăjeşte într-una, palavragiu. Auliu, ce bălmajă de om; să-l ocoleşti, cind îl vezi. Spt. S. şi J., Cst. BĂLMĂJEALĂ, bălmăjeli, s.f. Acţiunea de a bălmăji; trăncăneală, palavrageală, boscorodeală. Ce atita bălmăjeală pe voi, nu mai isprăviţi ? Spt. S. şi J. BĂLMĂJf, bălmăjesc, vb. IV i n l r a n z. 1. A pălăvrăgi, a trăncăni. Bălmăjeşte de cîte-n lună şi-n stele; rămii cu gura căscată la el .şi te miri de unde le scoate! Spt. S. 2. A vorbi încet, a dondăni, a bombăni, a boscorodi. Ce tot bălmăjeşte ăla acolo? Ibid., Pn. L., Mş. BĂLMĂJfLĂ s.m. = BĂLMAJĂ. Spt. S. şi J. BĂLMĂJfT, -Ă, bălmăjiţi, -Ir, adj., s.m. şi f. Palavragiu, neserios, zăpăcit,, aiurit, Bălmă-jitu-ăla s-a apucat să mă blrfească la toată lumea. Spt. S. BĂLMĂJIT s.n. = BĂLMĂJEALĂ. De băl-măjitul lui îmi arde mie acum! Spt. S. şi J. BĂL OS, -OĂSĂ, băloşi, -oase, adj. (Despre frucle) Care are miezul moale, terciuit, cofleşit. Pepene bălos. Prune băţoase. Spt. S. şi J.f Pn. L. BĂLTĂCI, băltăcesc, vb. IV refl. A se juca In apă, bălind-o cu mlinile şi picioarele ; a se băllăcări, a se bălăci. Nc-am băllăcit azi la girlă pe săturatele! Spt. S. şi J. BĂLTĂCÎT_ s.n. Bălăceală. Spt. S. şi J. BĂLTEALĂ s.f. Faptul de a sc bălti. Arc băltcală căruia, nu stă dreaptă. Spt. S. BĂLTf, băltesc vb. IV refl. A se porni inlr-o parte, a sta să cadă. S-a băltit claia. Căruţa e băltită mult la dreapta, o să sc răstoarne. Cpr., wSpL. S., Pn. L. BĂLTfŞTE s.f. Loc apos, mocirlos, J\Ii s-a infun'lat căruţa jntr-o băltişte. Spt. S. BĂLTIT, -Ă, băltite, adj. 1. (Despre o plasă de sîrmă, despre gard, stofă, pînză etc.) Care are o parte ieşită, îndoită sau lăsată în jos, moale. Pînză băltită. Gard băltit. Spt. S., Cpr., C. Arg. 2. (Despre o căruţă încărcată, despre stog, claie, cocenar etc.) Lăsat Inlr-o parte, înclinat, aplecat, povîrniL. Vezi că finul e băltit spre dreapta şi sc răstoarnă căruţa. Pn. L., Spt. S., Cpr. BĂLTfT s.n. sg. = BALTlTUIlA. S-a opăcit pinza din băltit. BĂLTITtfHĂ, bălliluri, s.f. îndoilură, culă la pînză in timpul ţesutului. Cpr., Brst., Spl. S. BĂLŢĂ bălţcz, vb. I. 1. Refl. A se îmbrăca in haine cu culori ţipătoare; (ironic) a se îmbrăca pretenţios, excentric. Spt. S.,Mş.,Sinr. 2. Tra n z. A păta, a murdări hainele, rufele. Cin-te-a bălţal aşa? Vai, cum ţi-ai bălţa hainele, ca la cazan. Ibid. BĂLŢAT, -Ă, bălţaţi, -te, adj. 1. îmbrăcat excentric. Spt. S. 2. Cu semne de vărsai, cu zglrieturi, cu cicatrice sau cu pete din naştere. Ibid.w BĂLŢATUL s.m. 1. (Eufemism) Dracul. Vezi tu pe bălţatul! Spl. S., Pn. L. 2. Poreclă dală unui om care are semne de vărsat, sau ai ie pete pe faţă. Mşlş., C. Arg. BALŢAtUIIĂ, bălţăluri, s.f. (Ironic) 1. Haină orăşenească. Te-ai dat la bălţături, mă ? Sp. S., Mrş. 2. (Ironic) Persoană îmbrăcată în costum de oraş; tlrgoveţ, oră^ean; ţăran care şi-a schimbat porlul strămoşesc cu straie de tîrg. Jbid., Brd. BĂLtlRĂ s.f. StraL de noroi alunecos, care sc formează in urma unei bure de ploaie sau a unei ninsori uşoare. S-a făcut o bălură că nu poţi merge nici călare, nici pc jos. Cpr., VIc., Brşt. BAnANAIE 11 BAţ BĂnAnAIE s.f. v. bAnAnău. IlANĂNĂf, bănânăi şi bănunăiesc, vb. IV înlranz. A căuta ceva, a se învîrli fără rost, a umbla degeaba ; a bodicăi. Am bănănăit o zi-ntreagă prin pădure şi n-am văzut nici urmă dc iepure. Am bănănăit prin tirg dc pomană. Spt. S., Smr., Mş. Unchiaşul e-n grădină, bănă-năie p-acolo^ Ibid^ BĂXĂXĂIĂLĂ, bănănăieli, s.f. Faptul de a bănănăi : alergătură, căutare, umblet, osteneală zadarnică. Atita bănănăială pentru o coadă de iepure, păcat de osteneală! Spt. S., Mş. U VNĂNAfT s.n. = BÂNĂNĂIALĂ. Spl. S. şi .1. BANANAU s.m. (In expr.) A umbla bu-nănuu = a umbla fără rost, a pierde vremea. Spt. S., Pn. L., Smtf A sta Înmânau = a) a sta degeaba ; b) a sta poplndău In calea altora, a încurca locul. VI. Mr., C. Arg. [V a r. : IIĂXĂ-XĂIE s.f. Spl. Ş. şi J.] BĂXCUŞOĂRĂ, băncuşoare, s.f. Diminutiv al lui bancă, băncuţă, bănculiţă. Stai aici pc băncujoară, că viu şi eu numaidecit. Piş. BAXICI OR, bănicioare,' s.n. Bănicioară. -L/;i făcut ca un bănicior dc fasole. Mş., Cpr., C. Arg. BĂXIClJŢs.n. v. BĂNICUŢĂ. BĂXICtÎŢĂ, bănicufe, s.f. Diminutiv al lui baniţă; bănicior. Spl. S. [Var.: BÂXICIjŢ, bănicuţe, s.n.]^ BĂRBĂTUŞ, bărbăluşi, s.m. (Familiar; depreciativ) 1. Om mic de statură şi lipsii de însemnătate. 2. Om uşuratic. Pn. L., Mş., Spt. S., C. Arg. BĂRBĂŢfiL, -fCĂ, bărbuţei, -c/c, adj. Diminutiv al lui b ă r b a L; harnic, vrednic. E bărbăţică femeia, n-am ce zice! E bărbuţei drăguţii de el, măcar că c mititel. Spt. S. şi J., Smr., Prdţ.w BĂRBĂŢOIs.m. (Ironic) Femeie cu apucături dc bărbat, aprigă, straşnică, curajoasă, voinică. Arc nenea un bărbăţoi dc muiere, care invlrteşle casa c-un deget; harnică nevoie mare. Cpr., Urlş. BÂRBÎE, bărbii, s.f. 1. (La bardă şi la alte unelte asemănătoare) Partea de jos a tăişului. Bărbia berdei e puţin adusă şi mai lungă decil a securii. Spt. S. şi J., Slşt. 2. (La frîu) Cureluşa prinsă sub bărbia calului. Ibid. Expr. îi atîrnu bărbiile (sau pieile) = e foarte slab. Spt. S., Mşlş., Bds. BĂRBfŢA, bărbiţe, s.f. (La frlu) Bărbie (2), cureluşă. Sm., Mş. BARD O Al CĂ, bărdoaice, sf. Bardă mare, bărdoi. I)ă-mi puţin bărdoaica ta, să cioplesc nişte Jaţi. Spt. JJm., Mş. BĂSĂLĂRGĂ adj. f. (Despre femei) Mare, grasă, diformă; însărcinată. (Substantivat) Băsălarga lui Crăciun a căzut biata din prun şi şi-a rupt piciorul. Spt. S., Pn. L. BASCĂCĂRA, băscăcăr şi băscăcărcz, vb. I ref 1 ^ A rîdezgomotos, prosteşte, a rînji. Spt. S. BĂSCĂCĂRAT, -Ă, băscăcăraţi, -te, adj. 1. (Despre oameni) Răscrăcărat 2. (Despre pomi) Cu crengile înlinse in lături. Spt. S. . w w w BASCACARAU, băscăcăraie, s.n. 1. Crăcan cu mai multe ramuri îndreptate în afară, între care se pune un bulgăre de sare pentru a o linge vitele ; sărar. Spt. S. 2. Şezut. Ibid. BĂSMĂNGEALĂ, băsmăngeli, s.f. şi m. 1. s.f. Vorbă lungă, vorbărie, pălăvrăgeală. Ce atita băsmăngeală de pomană! Spt. S., Cst. 2. S.m. (Ironic) Palavragiu, vorbă-lungă. Ia mai lasă-l încolo pe băsmăngeală; cu el n-o scoţi niciodată la căpătii. Ibid. [V a r. : PĂSMĂN-GEĂLĂ, păsmăngeli, s.f. Mzc.] BĂSMĂNGf, busmăngesc, vb. IV i n t r a n z. A flecări, a trăncăni, a bălmăji. Spt. S. [Var. : PĂSMĂGf vb. IV.] BĂSMĂNGfLĂ s.m. Om vorbăreţ, palavragiu; aiurit, zăpăcit. Nu-ţi prinde mintea cu băsmăngilă; cind il vezi, dă-i ocol. Spt. S., Cst. BĂSMĂXGfT, -A, băsmăngiţi, -te, adj. (Şi substantival) Zăpăcii, aiurit; palavragiu ; neserios. j5pt. S. BĂSXKAlA, busncli, s.f. Zvon, palavră, trăsnaie, aiureală. Ce băsneală mai c şi asta? Cine-a scos-o? Pn. L., Cst., Spt. S. BĂTAIE, bătăi, s.f. Loc. a d v. Cu bălaie = mai mult. Vile ţi-am dat cu bălaie. Spt. S., Piş., C. Arg. BĂTĂlAŞ, bătăiaşe, s.n. 1. Limbă de clopot. A pierdut cornuta bătăiosul de la clopot. Spt. S., Csl.ji. Bătător. Jbid. bATĂTARNIC, -Ă, bălătarnici, -ce, adj. (Şi substantival) întreprinzător., descurcăreţ, stăruitor, răzbălăior; priceput, harnic. Bătătar-nică muiere, mai ceva ca un bărbat! Eu n-am fost ăl bălălarnic! Un bătătarnic ca el, mi-ar fi trebuii^ mie! Spl. S., Csl. BĂTĂTtiR, bătătoare, s.m. şi f. Persoană care scutură pomii ca să cadă frucLele; sculu-rălor. SpL. S., Cst. BĂTIUX, -Ă, bătrini, -e, adj. 1. (în e x p r.) A se arde eu-a bălrina = a se păcăli. Spt. S., Piş. (Familiar) Ccnsu-ul băl rin (sau să fii butrin) = formulă de salut- Ibid. A trufje un somn d-ul bătrin= a dormi zdravăn. Smr. 2. Mare. O ploscă bălrlnă. O oală bătrină. Pn. L. 3. Fig. Vulpe bălrină (sau vulpoi bătrln) = om cu experienţă ; om viclean, şiret, chiţibuşar. Ibid. 4. (învechit; substantivat) Monedă de 1000 Iei; bumaşcă. Mai trebuie să fac rost de-o bătrină, ca să-ncă-putez suma la o pereche de boi. Spt. S., Mrş. BĂŢ, beţe, s.n. (în expr.) A fi (sau a se ţiue) (tare) băţ. = a fi (sau a se ţine) bine, sănătos, voinic. Ce mai faci, moşule? *— Tare băf, voinicule! Hţ., Sm., Spt. S., Mş. A d» BATĂGtfl 12 bes£die pc cineva pc două beţe = a da pc cincva afara din serviciu, a-1 concedia. L-a dat pe două beţe săracul; a pierdut slujba! Ibid., Ptş. A intra (sau a da, a cădea, a sc-ncurca) in beţe =a) a se băga unde nu-i fierbe oala ; 1)) a intra in belea ; a-şi complica situaţia. Ibid. Tinereţe (sau bătri-neţo) In două beţe, se spune cind cineva abia-şi mai Urşejte picioarele de bătrin. Ibid., Cpr. BĂŢAGIÎI, -IE, adj, 1. Care arc barbă sau cioc. Hai căpriţă băţăguie, să-ţi dau frunză, că drob nu e. (Substantivat, depreciativ) Mă-niilnii c-un băţăgui dc popă. Spt. S. 2. Fi g. (Despre oameni) Aiurit, zănatic. Cc femeie băţăguic, s-amestecă aşa, unde nu-i fierbe oala! (SubstanLivat) Nu mai face pe băţăguiul, că nu te^prinde! Ibid. BĂŢOŞfiNIE s.f. Tărie, dîrzenie. îmi place buţoşenia asin la el! Straşnică muiere, arc o băţoşenie ca de bărbat! SpL. S., Hţ., Sm. BĂUf, băuiy şi bănesc, vb. IV intra n z. 1. (Despre copii Ia joacă) A face „bau, bau". Spt. S., Mrş. 2. (Despre vase goale) A răsuna (cînd se bat cercurile, cînd se toarnă ceva sau se dă chiot in interiorul vasului. De obicei, cind se toarnă in butie cea dinLli baniţă de prune, o dată cu huruitul prunelor, se trage şi un chiot puternic, în senin de belşug). Ibid. 3. (Despre vite) A zbiera, a rage. Vin vacile băuind de la pădure. Ibid. A. (Despre păduri) A vui, a liăui. Băuie pădurea dc bumbetul (trosnetul) topoarelor. Ibid. îî. T r a n z. A Lrînti cu zgomot, a face să răsune. Nu mai băniţi uşile aşa! — VtntuJ Ic băuie. Spl. S., Smr., Pdr. BĂUIALĂ, băuieli, s.f. Faptul de a băui; răsunet, zgomoL puternic de lovituri, răget de vite ; izbiLură ; băcăneală. S-aud băuieli ln pădure; băuie pădurea dc băcănilul topoarelor. Spt. S. [Var.: BĂUNEĂLĂ, băuncli, s.f. Ibid.] BĂUfT s.n. = BĂUIALĂ. S-aude băuitul vacilor. Spt. S. [Var.: BĂUNfT s.n. Ibid.] BĂUNEĂLĂ s.f.v. BĂUIALĂ. Spt. S. BĂUNf vb. IV = IIĂUI. BĂUNfT s.n. v. BĂUIT. BĂUTURĂ, băuturi, s.f. (Ironic) Nu-i prea place băutura ca pisicilor untura, se zice cind cineva bea mult sau cînd face nazuri. Spt. S. w w îf BAZALĂU, băzălăi, adj. 1. Nătăfleţ, nărod, zănatic. Cap (de) băzălău. (SubstantivaL) Bă-zălău-ăla dc băiat a tulit-o. Spt. S. 2. Adv. (în expr.) A umbla băzălău = a pierde vremea, a umbla fără rost. Ibid. Cap de muscă băzălău = cap sec. Ibid. Mrş., Smr. BĂZĂtJI, -IE, băzăui, adj. Aiurit; gură-cască. (SubstantivaL). Unde-o fi băzăuiu-ăla dc băiat? SpL. S. BĂZDRAGĂLĂIE s.f. v. BĂZDRĂGĂLĂU. BAZDRAGALAU, băzdrăgălăi şi băzdrăgălcli, s.n. Ciot dc mină sau de picior; (la pl‘) picioare. Umblă toată vara cu băzdrăgălaiele goale, ca copiii, om in toată firea. Expr. A rămlne (cineva) i*u băzdrăflălacle (/oale = a sărăci. Ibid. 2. (La pl.) Fig. MîzgăliLuri. Cc băzdrăgălaic sint astea pe pereţi? Ia uite, numai drujini, numai virgi şi nişte lăscăbăi de flori, curat băzdrăgălcli! Ibid. [Var.: BĂZDRĂGĂLĂIE s.f., Cpr.] BEHĂIĂLĂ, bchăieli, s.f. (Despre oi) Faptul de a behăi. S-aud bchăieli; vin oile de la minecătoarc, işi strigă micii. Spt. S. şi J. BEJEN1 vb. IV v. BÂJÂNI. BEJfiMEs.f. v. BĂJANIE. BlÎLCHIŢĂ, belchiţe, s.f. 1. Cuiul mobil al cataramei care se introduce în găurile curelei ; cioc, zîmboc. Mai dă-i drumul la bclchiţă dacă te stringe cureaua! Spt. S. 2. Cîrlig încovoiat ca un ,,S” cu care se încheie pe dedesupt hainele lungi. Mş., Pt. Expr. A-i strinrje euiva bel-chiţa = a tine pe cineva in frîu, a-1 line de scurt. Spt. S., Mş. A-1 strîiifle bclchiţă pc cincva= a fi încolţit, strimtorat, a nu fi la largul lui. Ibid. BELlAN s.n. (în expr.) A fi (sau a sc fiice) cit bcliunul = a creşte lung şi deşirat, înalt. Spl. So Cst. BELIT, -Ă, beliţi,- te, adj. (în expr.) A împleti lu tei belit = a nu avea ce face ; a pierde timpul cu nimicuri. Spt. S. şi J., Mrgh. (Ironic) A fi (cineva) ochi beliţi, j/ură căscată, pălărie blcgoşută = a fi bleg, nerod, prosL. Ibid. IIEXT, s.n. 1. Scobitură de ape; scochină. rîpfi. Am căzut az-noapte intr-un benl, mai mai să-mi rup piciorul. Spt. S., Pn. L. 2. Groapă adîncă, săpată anume pentru apă, de obicei In apropierea unui lac sau a unui izvor şi (rar) căptuşită cu „budurloaie”. Ibid., Mş. Expr. A da-n bent (ceva sau pe cineva) = a îndepărta ceva (sau pe cineva) nesuferit. Dă-l in bent, nici nu mai vreau s-aud dc el. Ibid. BEBBfiC, berbeci, s.m. F i g. (Depreciativ) Om dc nimic, nătăfleţ, nărod. Cu bcrbecu-ăla vrei să mă măriţi? Cpr., C. Arg. BfiRBEXIŢĂ, berbeniţe, s.f. v. BREBEXIŢĂ. BEREGĂŢ1, beregăţcsc, vb. IV Lranz. A strîngc de beregală, a gllui, a sugruma. Mi-a beregăţit lupul două oi, in Urlă, az-noapte. Spt. S., Mş., Pdr. BEREGĂŢIT, -Ă, beregăţiţiy -Ic, adj. (Despre animale etc.) Care a fost sLrîns de gîL, sugrumat. Am găsit vaca beregăţită. Spl. S. BEREGLEAZĂ s.f. 1. (Familiar, glumeţ) Beregată, gîllej. Spt. S. şi J., Pn. L. 2. Poreclă dată unui om care are glLul lung şi subţire. Ibid. beriAx, berianc şi berianurif s.n. Chef mare (cu lăutari), petrecere zgomotoasă, tum-bălău. Trei zilc-ncheiale a ţinut berianul, ca la nuntă. Spt. S., Smr., Pn. L. BESfiDIE, besediiy s.f. 1. Boroboaţă, năzbi-tie, poznă; farsă. Copii-ăşlia sc ţin numai de BE3TEGALA 13 besedii. SpL. S., Pdr., C. Arg. 2. AnecdoLă, gluma. A, să vă spun o besedie, să vă topiţi de ris! Ibid. BESTEGALA s.f. (în loc. adv.) Dc-tt l»csfef|»Isi = de-a roslogolul, dc-a dura. Dracu cind n-are ce face Şi nu-i vine-n loc să şadă, Ori sc dă dc-a bestegala Ori se spinzură de coadă. Cind ţi-oi da una, tc duci un an d-a bestegala, auzitu-m-ai tu? SpL. S., Pn. L., Pdr. BESTEGÂLf, bestegălcsc, vb. IV L r a n z. şi refl. A (se) da (ceva sau cincva) de-a dura, a (se) duce de-a roslogolul, a (se) da d-a bestegala. A scăpat un dovleac pe coastă la vale şi s-a bestegălit pină s-a făcui făndări. Spl. S., Smr.. BEŞAURA adv. Fără rost, aiurea. Umblă beşaura. Spt. S. ‘ BEŞOAXDRA s.f, (Ironic) Epitel dat unei femei trecute care hice pe tinerica. Piş. BEŞONDREA s.m. Poreclă dată unui om îoarte bătrln şi slab. Spt. S., C. Arg. BEŢEGĂRI, befegăresc, vb. IV tra n t. A toca, a rupe ramurile; a sparge o ţandăra în bucăţele ; a mărunţi, a ciocîrti. Spt. S. BEŢEGARfE, beţegării, s.f. Mulţime de ramuri, adunătură de coji sau crengi. Sint nişte beţegării la tocător, bune de aţiţat focul. Spt. S. ' BEŢEGÂRLŞ s.n. = BEŢEGÂIUE. Pn. L., Spt. S. BEŢIV1T, -Ă, beţiviţi, -tc, adj. Beat, chefuit. A venit beţivii de pc unde o fi fost. G. Arg. BfiUCĂ, bcuci, s.f. Văgăună adlncă, ripă, prăpastie. Pe beuca asta o să ne rupem gilul. [Pronunţat : beu-că. Spt. S., Pn. L., Mş.) Bl interj, v. BIA. BlA interj. Termen de chemare, obişnuit mai ales intre femei; fă. Ascultă, bia! Ai auzit, bia? Nu-i a glumă, bia! Lnl., Spt. S. şi J. Cingş., Dnc. [Var.: Bl interj. Dnc., Lnl.] BIBĂ, bibc, s.f. 1. Gropiţă săpată In pămlnL (de obicei pentru a sprijini ceva să nu cadă, sau pcnLru a servi Ia jocul ,,d-a purceaua'’). Fă o bibă la piciorul scării, ca să nu aluneci. Spt. S., Pn. L. 2. Mustăreaţă. Ibid. BICI, bice, s.n. (în expr.) A lua pe (cincva) în sfircul (sau in pleasna) biciului = a) a zori, a iuţi pe cineva; b) a lua peste picior, a-1 lua In bătaie de joc. Spt. S. şi J., C. Arg. (Pro v.) Bici de curele din maţe (sau din crinjeţi) dt* porc n-am văzut, se spune cind cineva Încearcă ceva cu mijloace nepotrivite. Cpr. BIDIDIU, -fE, bididii, adj. (Cu privire la om) Mititel; vioi; drăgălaş, simpaLic. E-o fetică bididic, tăman cum tmi place mie. Lnl. (Substantivat) Mă, bididiule, hai la plug, că te-apucă foflengherul neinjugat. Spt. S. BIDIGAlE, bidigâi, s.r. v. BIDIIIANIE. BIDIHAiVIE, bidihănii s.f. 1. Fiară, jivină, jiganie; arătare, monstru. VI., Dn., Spt. S., Smr. 2. Termen de dispreţ dat unei persoane nesuferite. Bidihania (dracului), s-a dus să jure strimb. Ibid. [Var.: (ad. 1) BIDIGAlE s.f.; BUDIGAlE s.f. Uli, gaie. Ibid., (ad. 1, 2) BUJDIGANIE, BUJDIGĂNII, s.f. Ibid.] BtâDEL s.m.sg. (Despre animale) Sărmanul, săracul, bietul. Biedelul, şi-a rupt piciorul; auzi-l cum schelălăic! Cpr. [Pronunţat: bi-e-] BIG s.n. 1. Obicei rău, nărav; încăpăţinare ; bic. Scot cu bigul din tine, tmpeliţatule! Spt. S. E x p r. A lua (sau a avea) big = (despre animale, mai rar despre oameni) a prinde (sau a avea) un nărav urîL, a lua melic. Ibid. 2. Om nărăvaş, Încăpăţînat; greoi, moale, nesimţitor, bleg. N-ai văzul de cind eşti aşa (un) big de om ca ăsta! Ibid. BILEAM adv. Măcar, barem, cel puţin. Bilcam, de-ar fi ajuns acasă! Spt. S. şi J., Pn. L. [V a r. : BILEĂMĂ adv. Mzc.] BILEAmA adv. v. BILEAM. BÎXE s.n.sg. Pro v. Tot răul spre bine se zice cind o situaţie neplăcută, rea are urmări favorabile. Piş. Loc. a d v. I*e lîiijjă bine = binişor, aproape bine. Ce mai faci? — Pc lingă bine. Ptş. Cu. BIŞCIIIlUU, bişcliirii, adj. (Mai ales despre tineri) Neserios, NuşturaLic; sclivisil, afectat, excentric; aiurit, candriu, filfizon. (Substantivat) Ţe-ai cam făcut de baftă cu bişchiriu-ăla. Cpr. BIŢĂ, biţe, s.f. Defect de ţesătură, gol de fire rupte ; cărare, diră. Ardc-v-ar focul de iţe, Mi-afi făcut pinza cu biţe (Pop.). Cpţn., Crbn. BÎ interj. (Familiar) Mă, bă. Bii, ce te-ai viril acolo? Ieşi afară! Bi, chiorulc, nu vezi că dai peste mine? Spt. S., Cpr., Ptş. BÎC l, bicuri, s.n. Nărav, melic ; big, blhă. Ăl de hăisa are (un) bic (al naibii); pune poară la coastă. Expr. A prinde bîeă = a) a prinde nărav. Muierea, cind prinde bică, Mai fă-i hucă să se ducă (Pop.); b) a prinde pică, ură, necaz. Nu ştiu din ce s-o fi luat, că-l văd c-a prins bică pe mine. Spt. S. [V a r. : ZBÎC, zbicuri, s.n. Ibid.; BÎCÂ, bici, s.f. Ibid.] BiC2 interj. Cuvînt onomatopeic care redă bălăile inimii. Uche (= uite) aşa biciie inimioa-ra-n el: bic, bic, bic, bic! S-a speriat bietul copil! Pn. L., Smr. BÎCÂ1 s.f. v. BÎC. BÎCĂ2, bici, s.f. (Familiar) Bunică; p. e x t. bătrină. Hai la blca, puiule, să-ţi dea bica ceva bun. Spt. S. BÎCXIŢĂ, bicniţc, s.f. 1. Negură deasă, buş-nigai. S-a lăsal bicniţă. Spt. S. 2. Guturai, răceală, gripă, boleşniţă ; bacniţă, Lroacnă. Ibid. BIHA s.f.sg. 1. Vină; năpastă, belea. A căzut bijm pc Ion. A dat biha pe el, cică el ar fi ucis. Spt. S. şi J., Mş. 2. Ură, pică, necaz. Are blhă pc mine, d-aia nu mă vede bine. Ibid. 3. Nărav, melic. A luat blhă vita. Ibid. BlHil 14 bîştI bihii, vb. FV intranz. 1. Arăsufla repede sau greu (de oboseală, de căldură etc.). Bihtie boii-n jug. Bihic oile de zăduf. Bîhlic unchiaşul. 2. Fig. A geme ; a fi plin, încărcat peste măsură. Bthiie păminiul de copii. Spt. S. Biliiie şutul (sau lumea, pumintul) = s-a dus vestea, toţi ştiu, toţi vorbesc. Ibid. BIHNIŢĂ s.f. = BÎCNIŢÂ. BIJĂ, bije, s.f. Foc mare, vllvătaie puternică. Am făcui o bijă de foc, trosnesc vreascurile. Spt. S., Smr., Pn. L. BÎJBÎClf, bijbîcii şi bljbicticsc, vb. IV i n-tranz. = BÎJBÎf. Mş.f Sm, Sltr., Pdr. Bl JBlCÎfT, -Ă, bijbiciiţi -te, adj. = BÎ JBÎIT. Smr., Sltr. BÎ JBÎI, bijbti şi bijbiiesc, vb. IV intranz. A lucra încet, a se mocoşi, a roboLi. Bijbiie şi el prin grădină. Ptş., Spt. S. BÎJBIiALĂ, bijbiieli, s.f. Mocoşeală, ro-boată. Ce atila bijbiială pe voi! Pn. L., Smr., Ptş. BlJBllT, -Ă, btjbliţi, -te, adj. Moale, Ince-tinel, greoi, mocoşit. e el, btjblit, dc cind l-am pomenit. Smr., Ptş. (Substantivat) Hai, bijbtito, hai, mai iute! Ibid., Spt. S. BILCĂ, bilei, s.f. 1. Oală de lut, mai mică, servind la gătit, dar mai ales la luat apă din găleată; ulcică. Am pus o btlcă de fasole să fiarbă. Bea cu bîlca,n-am cană. Spt. S., Pn. L. 2. Fi g. Fetiţă. Cc faci lu aci, bilco? Mrş., Smr. BÎLCI, bilciuri, s.n. 1. (în e x p r.) A sparge bileiul (cu cineva) = a rupe relaţiile cu cineva. Mi s-a luai pînâ-n git; trebuia să spargem bileiul odată şi odată. Ptş., G. Arg., Cst. 2. Fig. Lucrare plictisitoare, afacere încllcită. Nu se mai termină odată (cu) bllciul-ăsla? Ibid. • BÎLCOĂCE, bllcoci, s.f. Augmentativ al lui b 11 c ă ; oală. Am tras vro două btlcoace ţepene de vin. Spt. S., PLş. BÎLCtJŢĂ, bilcuţe, s.f. Diminutiv al lui bîlcă; ulcică. Am luat nişte Micuţe de moşi. Pn. L., Smr., Slşt. BÎLDAN s.n. v. GÎLDAÎV. BÎLTllllC interj. Bîldîbîc, bîltîc. Spt. S., Cst. BILTIC interj. Bîldîbîc. Spt. S., Smr., Pdr. [Var. : BÎRTIC interj. Ibid.; IJÎLTIC interj. Ibid.] BÎLTlCÎf, billicii şi blltlcăiesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. (Despre lichide; p. e x t. despre vase care conţin lichide) A (se) clăLina, a (se) mişca In interiorul unui vas. Ia biltlclic puţin butoiul, vezi mai e ceva? Ţi se btllictie apa-n vadră. Spt. S., Mrgh. 2. Refl. (Despre oameni) A se bălăci, a se băltăcări. Toată ziulica te-ai billiciil in apă, haidăulc! Ibid. [Var.: BlRTlCîf, btrllcti şi btrtlctiesc, vb. IV. Ibid.] BILTÎCÎIAXĂ, biUiciieli, s.f. Faptul dc a (se) b i 111 c i i. Iar la billiciială; nu v-ajunge un conac? Spt. S., Mrgh.' BÎLTlCÎlT s.n. = BÎLTlCÎIALĂ. Atita bilti-ciit pe copii-ăştia, m-au speriat. S-a tulburat vinul din btlticiilul căruţii. SpL. S. şi J. BIRFĂ, bîrfc, s.f. Bîrfeală ; pălăvrăgeală, fie- ’ căreală. S-au dat la bir fă. Cpr., C. Arg., PLş. BÎRFĂRfE, birfurii, s.f. Bîrfeală, bîrfire; pălăvrăgeală, taifas. Ce atita birfărie pe voi? N-am mai inlilnit atita birfărie ca aici. Cpr., C. Arg. BÎRlf, blrii şi biriiesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate toba (des şi repede). S-aude biriind, trec pionierii. Ptş. 2. Refl. A se certa, a se sfădi, a se ciondăni, a (se) clrii. A.ya se biriic ei, de cind ii ştiu. Ibid. Spt. S. bîrîiAla; biriieli, s.f. I. ZgomoL ritmic, produs cînd se bat tobele; răpăit mărunt de ploaie. PLş. Spt. S. 2. Fig. Ceartă. Sc ţin dc biriieli, ca copiii. Ibid., C. Arg. îl. Cicăleală, pisălogeală, drojdeală, boscorodeală. Ibid. BlRÎfT s.n. Bîrîială. Ptş. BÎRLOBREAZ adj. Pătat; Lărcal. Boubrcaz, birlobreaz, in vacile birlobrezenilor. Rcr., Pdr., Spt. S. x BÎRTIC interj, v. BlLTÎC. BÎRTÎCÎ1 vb. IV v. BÎLTÎCÎI. BÎSTÎBOC interj. Exclamaţie care redă zgomotul produs de un corp greu în cădere. Cf. b u f. Mă-mpiedicui d-un tirş şi... bistiboc, mă prăbuşii la pumint! Spt. S., Pn. L. BÎSTÎClf, bistîcii, vb. IV i n L r a n z. 1. (Despre copiii mici) A da din mlini şi din picioare. Ce face copilul? Bisticiie-n troacă, mititelul! Spt. S., Pn. L., Cpr. 2. (Despre oameni) A deretica pe lingă casă; a bodcăi, a brichisi. Bisticiic şi moşul p-acolo, prin grădină. Ibid. BÎSTÎCÎIAlA, bistîciieli, s.f. 1. Acţiunea de a b ist ici i (1). Spt. S., Smr., Mrgh. 2. Mişcare fără rost, alergătură, flrţîială, neastîni-păr. Bisttciială ca la nunta asta, mai rar. Ibid. BÎSTÎCÎfT, -ă , bisticliţi, -te, adj. 1. (Despre copii) Neastîmpărat, zurbagiu. N-am văzut copil bisticiit ca line! (SubstanLivat) Mai stai locului, mă, bistictitule! Spl. S. şi J. 2. (Despre oameni) Nervos, iute, repezit, duduit, smicil. (SubstanLivat) Undc-o fi apucai bisticiila aia de fată? BÎŞAG s.n. Belşug, mulţime, berechet. Btşag dc struguri şi poame, ca estimp, dc mult nu s-a pomenit! S-au făcut btşag ierburile prin porumbi. Spt. S. şi J., Pdrţ., Mş. BÎŞTI, btştesc, vb. IV intranz. 1. A izbucni brusc, a sări pe neaşteptate; (despre un lichid) a ţîşni. A blştit un iepurc.din leasă. Spt. S. şi J. Cum i-a scos dopul la sticlă, vinul a btşlit pină-n tavan. Ibid. 2. (Despre ape) A năvăli furioase, a se rostogoli, a buşni peste BÎŢ 15 BLATOf/lT maluri. Cum adie primăvara, apele btştesc pră-valnice de la munte. Ibid. BlŢ interj. 1. Exclamaţie care arată o mişcare scurtă. Bl{ din coadă! 2. Expr. Biţ-coceuu = expresie dc dezaprobare sau dispreţ, faţă de o afirmaţie greşită, o vorbă nepotrivită, o gafă ctc.JSpt. S. BÎŢlfLA s.m. Poreclă dată (mai ales) copiilor neastâmpăraţi. Spt. S. BÎŢÎfT, -A, bifaţi, -tc, adj. Care sc mişcă mult, repede; neastimpărat, fîţiit. Btţiit mai eşti, mă copile: ai lăsat toate uşile dcschise! (SubstantivaL) Unde-or fi apucat bifîilelc alea dc fele? Mşlş., Mş., Mrş. BlŢllTOAUE, biţlilori, s.f. 1. Morişcă, in chip de pasăre, aşezată pe coama caselor, în bătaia vinlului sau prin cireşi sau la cînepă, ca să sperie păsările»- Ibid. 2. (Ironic) Coadă* (de pasăre, de cline ele.). Spt. S. Expr. A-i cădea (cuiva) biţîitoarca = a pierde inglm-farea, a se mai poLoli. Mş., Mştş., PLş. BÎZ1 interj. Cuvlnl care imită zgomotul făcut de copiii mici cind plîng. Spl. S., Smr., Mrş. (SubstantivaL) Lasă bizui, mă, să nu care cumva să-ţi dea prin piele. Ibid. BÎZ2 s.n. v. BÎZÂ. BÎZ s.f. 1. (în e x p r.) A intra in biză = a intensifica lucrul, a se iuţi, a se zori. Ptş. A intra (sau a fi) In biză (cu cineva) = a intra In tratative (de afaceri, de dragoste etc.). Ibid. A lua In biză (pe cincva) = a lua peste picior, a certa cil asprime, a repezi. Ibid. 2. Numele unui joc de copii. [Var.: (ad. 2) BÎZ s.n.] BIZARA vb. I refl. (Despre gulerul sau marginea unei haine) A se îndoi, a se ridica. Ţi s-a bizărat gulerul de la haină. S-a blzărat cojocul la poale. wSpt. S., Pn. L. BIZĂRAT, -Â, bizăraţi, -Ic, adj. Care are tiv cu creţ, care are o margine îndoită; care e desfăcut; care e întors pe dos. Guler blzărat. Cămaşă bizărală. Cojoc btzăral. Spt. S. şi J., Smr., Cpr. BÎZDÎClfL s.m. Poreclă dată unuia care nu are astimpăr, nu poate sta locului. Spl. S. BÎZDiCOS, -OASĂ, bizdlcoşi, -oase, adj. Ţîfnos, mofturos, capricios. (Subslanlivat) S-a făcut un btzdlcos copilul-ăla! Spt. S., Mş., Mştş. bîzdîgAnie, bizdîgănii, s.f. 1. (în construcţia) Altă blzdifjanic = dracul. Spt. S. şi J., Mş. 2. (DepreciaLiv) Copil rău, neastimpărat sau pipernicitj om nesuferit. Ibid. BlZDOACĂ, btzdoacc, s.f. 1. Epitet dat unui om arţăgos, zurbagiu, scandalagiu. 2. (în expr.) A umbla eu liizdoaca po sus (sau de brlu) = a fi pus pe ceartă, a căuta pricină. Spt. S., Cpr. ^ BlZGAN, -Â, bizgani, -c, s.m. şi f. 1. Şobolan. Spt. S. 2. Calificativ dat unui om cu apucături grosolane; bădăran, mîrlan. Orj., Uglin. A w BIZGA, bîzgi, s.f. 1. Specie de muscă mare ; muscoi, muscă albastră; blzălău. Spt. S. şi J., Ughn. 2. (Ironic) Femeie nesuferită, arţăgoasă, cicălitoare, rea. Ibid., Ptş. bîzîiAlă, biziieli, s.f. Plins de copil răsfăţat, scîncit, rlzgîiat. Ia mai lasă bizliala, că mă scoţi din sărite, auzi tu? Spt. S. şi J. BÎZÎfLĂ s.m. Poreclă dată copiilor care plîng mereu, fără pricină ; blzu. Spt. S. şi J. BÎZlfT, -Â, blziiţi, -te, adj. (Despre copii) Care blzlie, care plinge mereu. N-am văzut copil biziil ca ăsta! SpL. S. şi J. (Substantivat) Mu, biztitule, mai taci odată, că m-ai lăuzit. Ibid. BÎZOI1 adj. Care slă in sus; ţăpur, bîrzoi. Vezi că ai gulerul bizoi. Mşlş., Spt. S. Expr. A fi (sau a umbla) cu coada bizoi. F i g. (Despre persoane) A se ţine cu nasul pe sus, a se ţine mare, a se fuduli. Spl. S., Pn. L. Smr. (Adverbial) P r o v. Coada caprci pică do riic, dar tot bizoi stă, se spune despre cineva care e fudul şi băţos în siluaţie nepolrivilă. Ibid., Smr. BÎZGl2, bizoaic, s.n. 1. Tilincă (mai ales din paie de grîu sau din fire dc ţipirig etc.); ţipă. Spt. S., Pn. L., Smr. 2. (Depreciativ) Cimpoi; (la pl.) fluierele cimpoiului. Ş-aşa-zice dinblzoaie, Inimioara că-ţi înmoaie (Pop.). Ibid* BÎZOlA, bizoiez, pers. 3 bîzoiază, vb. I refl. 1. ^(Despre guler) A se ridica în sus, a sta ţeapăn, infoiat. Vezi că ţi s-a bizoiat gulerul dc la haină. Spt. S. şi J., Slşt. 2. Fig. (Despre oameni) A se răsti la cineva. Şi ce Ic blzoiezi la mine? Ibid. BÎZOlAT, -Â, bizoiaţi, -te, adj. Care stă ridicat, drept în sus ; care stă desfăcut, deschis. De ce umbli cu haina (sau cămaşa) bîzoiată? SpL. S. şi J., Pn. L., Smr. Expr. A sta (sau a fi) cu coada bizoiată = a sla sau a fi bosumflat, supăral, lnţifnal. Ibid. A BIZU s.m. Calificativ familiar dai unui copil răsfăţat, pllngăreţ; biziilă. Mş. BLiAMNICĂ, blamnici, s.f. Glamnică. Spl. S. ^i J. E x p r. A se pune soarele blainnieă la iuiină = a i se face cuiva foame. Ibid. (Familiar) A pune blamnică la burtă (un coleovau de turtă) = a mînca, a se sătura. Ibid. BLANA, blăni, s.f. 1. Bucală de pămînl întinsă, mare, netedă, (de obicei), arabilă. Am arat o fcşteică bună din blana de la Negară. Spt. S., Pdrţ., Smr. 2. (în expr.) A fi cu burta blană = a fi leşinai de foame. Ibid. BLATtiG adj. (Şi adverbial) Tare, bătucit, Îndesat. Glbc. BLATOGI, blatogesc, vb. IV tranz. şi re TI. A (se) îndesa, a (se) Întări, a (sc) bale; a (sc) bătuci. Glbc. BLATOGfT, -Ă, blatogiţi, -te, adj. Întărit, Îndesat; ţeapăn, tare. Saltelele dc paie sînt bia-togile de tot, trebuiesc refăcute. Am dormit rău, blAnăţ^ie 16 BLEONCOS pe nişte scinduri şi m-am sculat cu carnea blato-gită. GJbc^ BLĂNĂŢtflE, blănăţui, s.f. Blană mică, scurtă, îngustă ; scîndurică. Pune citeva blănăţui şi astupă gaura aia de la coteţ. Spt. S., j\Iş., Mştş., Cpr. BLĂXEAŢĂ, blăneţe, s.f. = BLĂXĂŢUIE. Scoate o blăneaţă d-acolo şi fă-ţi loc să intri. PLş., C. Arg^ BLEĂNDĂ s.f. (In exp r.) A sta blcandă = a sla piedică (in calea altora), a sla popindău. a sla degeaba. Feciorii, care-s feciori, Nu stau bleandă-n şezători (Pop.). Mştş., Cpr., SpL. S. BLlîASCA adj. f. (Despre obiecle de imbră-căminLe, mai ales femeieşti) Plin, Împănat. Arc o fotă blească de fluturi. Şi-a făcut o ic blească de flori. Spt. S. şi J., Mrgh. BLEAU, blcauri, s.n. (în expr.) A face (cuiva) un pui U1.| CĂŢĂl'V, căjăuni, s.m. t. Om lacotn, hru-păreţ, apucător, caţaon. Spt. S., Brlg., BL, Ngrş. 2. Om care pălăvrăgeşte, strigă, căţăne ţoală ziua fără rost, care e mereu nemulţumii. Mă, căţăune, mai pololrrfe-tc odată! Ibid. CĂŢEĂ, căţcle, s.f. I. E x p r. A-1 da căţeaua (pe cineva) = a) a-1 răsturna ; b) a-1 lua la rosl. Cpr., Alb. Lcaţjfi căţeaua, se zice cind CaUTA 35 celIu cineva căţăne mereu din gură, cicăle fără rost, devine nesuferiL. Uglin., Bscv. CAUTĂ, caul şi cat, vb. 1 refl. (în expr.) (Mai ales despre bălrlni) A-şl căula-n pungă = a sc cocoşa, a merge anevoie, tîrşit; a se dă-răpăna, a fi ,,pe duca". îşi caută-n pungă un-chiaşul; nu mai arc mult! Slşt., Pn.'L., Mş. CĂUTAT Oii, căutători, s.m. (In construcţia) Căutător de casa = persoana care merge în peţil; peţitor. I-au venit căujători dc casă. Slşt., Mzc., Cpr. [Var.: CĂTĂTUR, cătătoriy s.m. Ibid.]. CE pron. (în expr.) Ce şi cc = cil de cil, cît de puţin. Două, trei prune dc-aş avea, mi-aş mai astimpăra foamea, cc şi ce! Spt., SlşL., Brşt., Cst. Ce, neec = indiferent ce ; se zice cind cineva ascunde, ocoleşte, nu vrea sa spună despre ce e vorba. — Cc e frate, ce s-a-n-timplal? — Ce, necdf s-a dus! Ibid. CEA interj. (Substantivat, in expr.) A ţine jiu eea (sau pa eenln) = a) a ţine pe dreapta ; b) (f i g.) a nu se abate cineva din linia dreaptă, a fi corect. SpL. S. şi J., Mş., SIL. A fi şi dc liâis si de cea = a duce toi greul de unul singur; a fi siciiL de toţi, ln loaLe părţile. A da lot în ăl de cea = a bate tot pe ci*l care trage, a sili la eforL LoL pe cel care munceşte. Ibid., C. Arg. [V a r. : CEALA interj.]. CEACĂ adv. V. CEAXCĂ. CEACll, -IE, ceaciiy adj. (Despre lucruri) Bont, ciont, LociL, ştirb. Coasă ceaciie. Sapă ecaciie. SpL. S., Nrgş., Cst. GEAF inLerj. (Repetat) Onomatopee care imită zgomotul pe care-1 fac porcii cind mă-nîncă ; (p. e x L.) clelăilul oamenilor care mă-nîncă zgomotos. SpL. S., P11. L. CEAFĂ, cefcy s.f. 1. (în expr.) A o lua la ceaîă (sau a-i lua ceafa foc) = (despre copii) a minca bătaie. Spl. S. şi J., Smr. Xu mă iiiănlitcă-u ccaiă. se zice cind cineva nu are încredere în cineva sau In spusele cuiva. Mi-a promis cilc-n lună şi-n soare, dar . . . nu mă mănincă in ceafă; e lăudăros, il ştiu cu. Ptş., Cst. 2. (La joagărul de apă) Piesă de lemn care inLră in consLrucţia jugului. Cpr., SlLc. CEĂICĂ adv. v. CEAXCĂ. CEALA interj, v. CEA. CEAMtiR s.n. = CIUMl II. CEAMIjR, -A, ceamuri, -c, adj. Amarii, supărat, îmbufnai, posomorii, indispus. Am fost pc la ei, erau ceamuri amîndoi, se certaseră. Spt. S., Lnl. S. CfîAXCĂ adv. (Cu funcţie de verb personal) Cuvint care exprimă (la pers. 1) o intenţie, o dorinţă. Ceancă să merg şi eu cu ocazia voastră. Ceancă le duci tu, imi luai şi mie drumul din picioare. Spt. S. şi J., Brşt., Bţ., Ngrş. [Var. : CEACĂw adv. (cu valoare de verb, la pers. 3; CEAlCĂ adv. cu val. de verb, la pers. 2); CEĂCĂ adv. (cu val. de verb unipersonal), cf. cică. Ibid.]. CEAPRAZ, ccaprazc şi ceaprazuri, s.n. 1. Deschidere a dinţilor ferăslrăului, făculă prin „ceaprazare”. Ferăstrăul nou, aşa cum iese el din fabrică, n-are ceapraz. Ctmn., Sllr., Cst. 2. Unealtă de cerprazuil, dintar. Ibid. [Var.: (ad. 2), CEOPHAZ, ccopraze şi ceaprazuri, s.n. Sllr., Mş.]. CEAPRAZĂHE s.f. Acţiunea de a c e a -prazi. Deschizătura zimţilor la fierăstrău se face prin ceaprazare numai dc un meşter. SpL. S., Sltr., Bsvl. CEAPRAZI, ccaprazescy vb. IV tranz. A deschide puţin în afară dinţii ferăsLrăului cu ce a prazul, a-i da ceapraz. Am luat un ferăstrău nou şi vreau să-l ccaprazesc. Slşt., Cmgş., Cst. [Var.: CEAPRAZU/, ceapra- zuiesc, vb. IV. Ibid.]. CEAPRAZ 1T s.n. = CEAPRAZARE. Dă-l la ceaprazily că nu mai taie. Spt. S. şi J., Mzc. CEAPRAZ UI vb. IV v. CEAPRAZ1. CEARĂP, cearapi, s.m. Ciorap. Expr. A ţine banii la cearap = a economisi, a păstra. Sm., Ptş.L Chr., C. Arg. CEARĂ s.f. (în expr.) A fi cu nasul de ceară = a fi susceptibil, a se supăra din nimic; a fi nervos, supărăcios, seitsibil. Cpr., C. Arg., Brlg. CEAS, ceasuri, s.n. (Familiar, in construcţia) Ceasu-ăl băliîn (sau ăl hun) = formulă amicală de salul înLre persoane apropiate. Ptş., Rm. V. (în expr.) A da (cuiva) la eeas cite o linguriţa = a sicii. Ibid. CEATĂ s.f. (Ironic, în exp r.) A fi (sau pnre-ar fi) din ceata lui ISalioi = a fi neserios, neispră\ML, zăpăcit. Spt. S. CEIJĂLUl, cebăluiesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. (Despre rufe, haine etc.) A izini, a mozoli, a murdări. Mi-au cebăluit casa. Cpr., Site. 2. Tranz. A silui (o femeie). Ibid. 3. R e f 1. ^(Despre fructe) A se terciui. Ibid. CfiCĂ adv. (Familiar) Cică. A venit (gon~9 gonea), cecă să-i dai nişte parale. Slşt., Brlg CEFĂR, cefarc, s.n. Parlea de sus a jugului, care stampe ceafa boilor; ceafă. Spt. S. CEFĂI, cefăi, sv. IV intranz. I. (Despre porci) A face ceaf-ceaf cînd mănîncă. Smr., Spl. S., Lnl. S. 2. (Despre oameni) a minca urlt, zgomotos. Ibid. CEFĂIÂLĂ, cefăieli, s.f. Acţiunea de a c e f ă icefăit. Lnl. S.,^Gmgş., Spl. S. CEFĂÎT s.n. = CEFĂIALĂ. D-aici s-aude ccfăitul porcilor. Spt. S. şi J. Cpr., Cmgş. CELl, celcscy vb. IV tranz. A căli, a prăji. Cpr., Spt. S. şi J., Pn. L. / CELill, -IE, ccliiy adj. Frumos, plăcut, atrăgător, Baba mea frumoasă nu c, Dar cu vorba ci celiiey Ca un ctntcc le mingiie (Pop.). Dragi CENT 36 CHEBB ĂLĂTIÎHĂ mi-au fost ochii celti, Culeuşiţi pe câpâtii (Pop.). C. Arg. CENT s.m. 1. Instrument cu care se măsoară procentul de alcool pur al ţuicii. Să vii cu centul tău, să vedem ctţi cenţi are ţuica mea. Spt. S. şi J., Cmgş., Cst. 2. Fiecare din semnele care indică pe aparat procentul de alcool. Ţuica mea are 36 de cenţi. Ibid, CENTUl, cintui şi ccntuiesc, vb. IV tranz. A stabili, cu ajutorul centului, procentul de alcool pur dintr-o băutură alcoolică, in special ţuică. Mi-au cenluit ţuica, au găsit-o de 38 de cenţi. Spt. S. şi J., Mş., Cpr., Sc. CEOPRAZ, ceopraze şi ceoprazuri, s.n. v. CEAPRAZ. Sltr., Mş. CER, ceruri, s.n. (In expr.) A so uita în cer şi-n pamint = a) a sta degeaba; b) I i g. a rămlne dezorientat; a rămlne dezamăgit, descurajat. Mă uitam tn cer şi-n pămînt şi nu ştiam tncotro s-o iau, de ce să mă apuc; aşa eram de amărtt. Spt. S. şi J., Mgli., Cst. A aven păr (sau ţepi) în cerul gurii = a fi rău de gură, a fi nesuferit. Ptş. A avea (sau a îi) negru, in cerul nurii = a fi nesuferit. PLş. CERBÂN s.m. Bou de culoare neagră sau care bate în culoarea cerbului. Na, Cerban! Hăis, Cerbanî Cpr., Brst., Tgv. CERCEL, cercei, s.m. 1. Belciug ce se pune Ia ritul porcului ca să nu rime. Spt. S. 2. (în expr.) A-i pune (sau n-i a tiran) (cuiva) cercelul (sau belciugul) de nas = a ţine de scurt pe cincva, a stăpîni, a înfrina. Spt. S. şi J.,' Smr. CERCELÂT, -Ă, adj. v. INCERCELAT. CERCUI, cercuiesc, vb. IV tranz. 1. A pune sau „a bate” cercuială pe pereţii caselor sau pc tavane, pentru a ţine tencuiala, Spt. S. şi J., Mgh., Cpr., Ddl. CERCUIALĂ, cercuieli, s.f. (Cu sens colectiv) Sipei dc brad sau nuiele despicate (mai ales de plop), care se bat în curmeziş, peste ostrcţele unei binale sau pe tavane, pentru a fixa tencuiala. Spt. S., Slşt., Ddl., Cpr. CERŞEĂLĂ s.f. = CERŞIT. A umbla cu cerşeala. A trăi din ccrşealâ. Spt. S. şi J. CETAŢIE, cetăţii, s.f. Citaţie. Cpr., Slşt., Smr. CHEF, chcfuri, s.n. 1. (în expr.) A-i suri (sau a-i treco) cheful *= a) (despre plante) a se trece din copt, a se scutura; b) (despre culturi) a nu se dezvolta la timp, a rămîne ln urmă, a întirzia ; c) (despre tineri) a rămlne necăsătorit. Spt. S. şi J., Pn. L. 2. (Exclamativ) Chef ! Se zice cind strănută cineva sau cind răstoarnă paharul cu vin pe masă, înmoaie degetul şi se unge pe frunte, ca să piară necazul. Cpr., C.^Arg. CnEFNEALĂ, chef ni, s.f. 1. Strigăt caracteristic clinilor de vlnătoare; chefnltură, chefnet. Pn. L., Cpr., Brlg. 2. (Ironic) Strigăt ascuţit de femeie sau de copil; cicăleală. A găsit-o chefneala, pe nimiezi, tn toiul căldurilor. Ibid. CHEFNET, chefncte, s.n. = CHEFNEALA. Ce chefnete v-a găsit, mă? Spt. S. şi J„ Mzc* CHEFNITIÎRA, chefuituri, s.f. Chefneala, clicfnet. Lăsaţi chefuiturile şi culcaţi-vă, haida! M-am săturat de chefuiturile tale; plec să nu te mai aud! Spt. S. şi J., Cpr., Cmgş. CHEIE, chei, s.f. 1. (în expr.) A-i lăsa cuiva cheia ln mină = a-i da mină liberă, a-i acorda toată încrederea. Spt. S. A suci cheia == a schimba vorba, a lua altă atitudine ; a-şi lua vorba îndărăt. Ibid., Cpr. 2. (La construcţii) Colţ unde sc îmbucă temeile, grinzile, ostreţele. Vezi merge linia la cheie? Ibid. 3. Legătura pereţilor cu grinzile pe care se aşază grinzile pe care se aşază cosoroabele şi căprioiii. Am ajuns cu casa la cheie. Ibid. 4. Grinda din coama unei binale, pe care se fixează căpriorii, coama. Ibid. CHEL s.m. (în exp r.) A rămîne (sau a so alege) cu tichia chelului = a nu se alege cu nimica, a rămîne mofluz, a-şi bate capul degeaba. C. Arg. CIIELCITjG s.n. v. CIIELŞUG. CIIELfE, chelii, s.f. (în expr.) (Ironic) A-i vcui pc chelio = a-i veni cuiva o trăsnaie, o toană, un capriciu; a i se năzări ceva; a-i sări ţandăra din senin. Ce ţi-c, omule; ce n-ai? Ţi-a venit aşa pe chelie? Aşa-mi vine mic pe chelie cite una. Ptş., Ughn., C. Arg., Ptş. CHELŞtlG s.n. 1. Abundenţă, belşug. Chel-şug de struguri ca estimp, nici c-a mai fost de multă vreme. S-a născut in chelşug. (Adverbial) Are bani chelşug. Spt. S. şi J. 2. L o c. a d v. De chelşug = de ajuns. Aş pleca la Ctmpulung, N-am parale de chelşug (Pop.). Ibid., Bţ.-Ngrş. Din chelşug = din moştenire, din berechet, din cheag vechi. A făcui din chelşug tot ce-a făcut. Ibid. [Var.: CHEL-CltÎG s.n. Spt. S. şi J., Sînr.] CHELTElAŞ, chelteiaşc, s.n. Diminuliv al lui chel teu. Dacă vrei să-mi dai şi mic cu-mprumut un cheile iaş-două dc porumbi. Cpr., Sltr., Cn. CHELTUIT, chelteie, s.n. 1. Coş mare, cu două urechi, în loc de toarte, făcut din nuiele dc alun, despicate şi Irase la cuţitoaie; paner, coş. Cpr., Tgv., Sltr. 2. Conţinutul unui chelteu. Dă-mi un chclleu de porumbi. Ibid. [V a r.: TELTfSU, telteic, s.n. Ibid.l CIIEPENEÂG s.f. v. CĂPENEAG. CHERBĂLA, cherbâlez, vb. I tranz. A alcătui ceva din bucăţi, a înjgheba. Mi-am cherbălat o căruţă din nou. Şi-a-ncherbălat bine gospodăria, băiatulJ Spt. S. şi J., Mrgh. Cst. [Var.: CHERBELA, chcrbelez, vb. I. Mzc.; ÎNCHERBEJjA, tncherbclez, vb. I. Cpr., Mzc.j CHERBALĂTtÎRĂ, cherbălături, s.f. Legătură bine strinsă cu sfoară, de jur lmprc- cheubAeeAtă 37 CHIÂUN jurul unui obiect. Cc-attta cherbălălură la pa-chetu-ăsta? Slşt., Spt. S„ Cst. CHERBĂREĂŢĂ s.m. Poreclă dată cuiva (mai ales unui copil) lipsit de energic, molîu, firav; papă-Iapte. Puiul momii cherbăreaţă, S-a sculat de dimineaţă; Toată ziua-i vine greaţă (Pop.). Spt. S. şi J.‘, Cst. CHERBELĂ vb. I v. CHERBĂLA. CHERCHELIŢĂ s.f. Expr. A îi (sau a so lac o) chercheliţă = a fi beat (sau a. se Îmbăta) criţă. Mş., Smr., Spt. S. [V a r. : CIlfiR-CHER1ŢA s.f. Cpr.]. CHERGIIERIŢA s.fvV. CHERCHELIŢĂ CHERESTEA, cherestele, s.f. (In expr.) A sc uita (cineva) la (sau a se lua după) clieres-tcaua obrazului = a sc uita cineva la cinstea sau la obrazul persoanei cu care are de-a face, a ţine cont. Cpr., Alhf, C. Arg. A rămlne la cliercsteaua obrazului = a rămlne, a lăsa la apreciere. Ibid. A so prinde pe cheresteaua obrazului = a face prinsoare, fără precizarea obiectului, la aprecierea partenerului. Hai să facem un iadeş pe cheresteaua obrazului. Ibid. GHERLA"!.! interj. (Rcpelat) Cuvint care redă strigătul de durere pe care îl scoate clinele clnd cjîte lovit. Spt. S. şi J. CUERLĂI, cherlăi şi cherlăiesc., vb. IV intra n z. (Despre copii) A se juca zgomotos, a face gălăgie mare. Ce cherlăi fi aşa, măi, c-aţi speriat lumea! Mş. Sm., Pn. L. 2. T r a n z. A bale rău un copil, a-1 face să tipe. Mi ţi l-am cherlăit cu, să-i dea hoinărilul prin piele. Spt. S. şi J., Cst. [Var.: CHERLĂLĂI, cherlălăiesc,^\b. IV. Ibid,] CHERLĂIALĂ, cherlăieli, s.f. 1. Sclielă-lăială. Mş., Spt. S., Pn. L. 2. Ţipăt de copil mic; joc zgomotos de copii; hărmălaie, bătaie. Ce cherlălăială e aia pe voi, mă? Ibid. [Var. : CIIERLAlAtAlA cherlălăicli, s.f. Ibid.] CHERLĂIT1, s.n. = CHERLĂIALĂ. M-au asurzii copiii ăştia cu attta cherlăit. Spt. S. şi J., Smr., Pdr. [Var. : CnERLĂLĂlT s.n. Ibid.] CHERLÂfT2, -Ă, cherlăiţi, -te, adj. (Despre copii) Care pllnge într-una ; seri vi t. Ce copil cherlăit; s-a învăţat aşa! (Substantivat) Cc n-ai, mă, cherlăitule; de ce pltngi? Spt. S., Mş., Brlg. CHERLĂITlJRĂ, chcrlăituri, s.f. = CHERLĂIALĂ. Pn. L. CHERLĂLĂI vb. IV v. CHERLĂI. CHERLĂLĂIĂLĂ s.f. v. CHERLĂIALĂ. CHERLĂLĂÎT s.n. v. CHERLĂIT. CHERŢĂI, chdrţăi şi cherţăiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre şoareci) A chiţ ăi. Mş., Smr., Brşt. 2, Refl. (Despre copii) A chicoti, a se juca. Ia culcafi-vă, mă, nu vă mai cherlăiţi acolo. Ibid. 3. Tranz. A bate un copil făcindu-1 să ţipe. Mi se pare că vrei să ic cherţăi eu, nu te-am mai cherlăit de mult, Ibid., Pn. L., Spt. S. CHERŢAiALĂ, cherţăieli, s.f. Chitit, cher-ţăitură.; p. ext. strigăt de copil, ţipăt; chicot. Mă ce cherlăieli sînt alea; nu vă mai as-ttmpăraţi o dată? Mş., Pn. L. CHERŢĂfT s.n. = CHERŢĂIALĂ. Spt. S. şi J., Pn. L. CHERŢĂITtÎRĂ, chcrţăilurU s.f. = CHER-ŢAlALA Smr., Mgh.. Ugbn. CHESTIE, chestii şi chestiuni, s.f. 1. Loc. a d v. Ca clicstic = de formă, din curiozitate. Am zis şi eu aşa, ca chestie; nu ca interes, nu că doară. Cpr., Tgv., Urlş. (Interogativ) Ca ce chestic? = ca cc interes? cc zor am eu? Să mă duc cu la . . . Ca cc chestie, ce, am văzut pe mama? Ibid. C. Arg. 2. (Familiar) Chestiuni şi daravcli == afaceri mărunte. Ce-ai la oraş? Hea, chestiuni şi daravcli. Ibid. CHEUNA, pers. 3 sg. cheiiună, vb. I intranz. (Despre copoi) A face cheau, cheau (la vînătoare). Cheaună copoaica de hăue pădurea ; a dat de urmele vinatului. Slşt., Spt. S. şi J. CHEUNĂT s.n. Acţiunea de a chcuna. I-am auzit cu cheunaluL Pn. L., Cpr. CHIABUREĂLĂ s.f. = CHIABURIE. CHIABURÎE s.f. (Ieşit din uz) SLarea de chiabur; bogăţie, avere. E x p r. A da ile chlaburie = a * se procopsi; (ironic) a o păţi, a da de dracu. Cpj., C. Arg., Piş. CHIABURfr, -Ă, chiaburiţi, -te, adj. (Ieşit din uz) Care a devenit chiabur; închiaburit. Mş., Ptş. CHIAF interj. Onomatopee care redă strir gătul pe care-1 scoate clinele de vînătoare clnd aleargă chefnind după vinat. Mş.j Smr. CniANT, -Ă, chianţi, -te, adj. Care umblă handra, zănatic, fără capă Iii; capiu, zăpăcit, nebun, cant. (Substantivat) Chiantu-ăla de băiat iar a tulit-o. Spt. S., Pn. L. [Pronunţat monosilabic.] CHIANTALÎU, -IE, chiantalii, adj. Zurliu, aiurit, nebun; chiantaur. Spt. S. CHIANTAtJR, -Ă, adj. = CHIANT. CHIANŢ, chianţuri, s.n. Rlpă, şanţ; colţ de stlncă. Spt. S., Dmn., Smr. Din pichet ptnă tn pichet, Eu iau chianjurile-n piept (Pop.). Ibid. Expr. A da din chianţ In chianţ şi din colţ in colţ = a se zbate fel şi chip, a sc frămlnta. Ibid. A umbla-n chianţuri = a umbla aiurea, a pierde vremea. Ibid., Pn. L. CIHARLAU interj. Cherlau. Spt. S. CIUAUN, -Ă, chiauni, -c, adj. 1. Ameţit de băutură; cherchelit; buimac, nedormit. Spt. S., Bdş., Sm. Cst. 2. Aiurit, zăpăcit; capiu, cant, tulnic. (Substantivat) Mă, chiau-nule, ori iţi bagi minţile-n cap, ori te duci de la casa mea! Ibid. Expr. A-1 lăsa chcaun (din palme) (pe cineva) = a-1 bate. rău; a-I zăpăci In bătaie. Ibid. C HlCHIltEZ 38 CniONDOIiAT CHICHIREZ s.n. (In e x p r.) Cc mal clii-clilrcz jjîlccavn? = cc mai tura-vura ; ce atita tărăboi, ce atita gălăgie (sau vorbărie de pomană)? Pn. L. PLş. CUfCIRĂ s.f. Chiciură. C. Arg., Cpr. CIIICIUR Os, -OASĂ, chiciuroşi,-oase, ailj. 1. Plin de chiciură ; rece, aspru. E o vreme chi-ciuroasă, nici nu-ţi vine să ieşi afară. Spt. S., Pn. L., Cst. 2. F i g . (Despre oameni) Care e sucii, sgîrcit, avar. (SubstantivaL) La chiciu-rosu-ăla degeaba te duci; nu le lipeşti dc el să moară naiba! Ibid. CIIIFNf vb. I v. CÎFM CHILABA s.f. 1. (Şi in construcţia) cliihibuun ţiţjăUL'uscă. Horă vioaie, sprinLenă, caracteristică pentru iuţeala cu care e jucată. S-a încins o chilaba îndrăcită, numai de flăcăi. Spt. S., Slşt., Brşt. 2. Pelrecere mare cu lăuLari; chef. Trei zile încheiate nu s-a spart chilabaua dc ta Jiănănăi. Ibid. 3. Ceartă, tărăboi. Cc chilaba a mai fost, mă, ieri scară, în mahalaua voastră? Ibid. 4. Dezordine, harababură. Ce chilaba c asta, răilor. aţi întors casa pe dos. Ibid. CHILIPIR, chilipiruri, s.n. (în expr.) A se arunca In* chilipir = a profita. Ptş. Cn ce chilipir? = ce interes, ce zor am? Ca ce chilipir s-o fac cu şi nu el? E treaba lui. Ibid. (Ironic) A da (cineva) dc chilipir = a da de necaz, a căpăla o boală neprevăzută ; a intra în bucluc. A dat dc chilipir cu nebuna. Ibid. Chilipir dc om p» jos = afacere proastă, necaz, belea. Pn. L. CIIILOPASTE s.f. Năpastă. Expr. A cădca chilapuste pc cupul cuiva = a veni pe neaşteptate, a incomoda; a cădea vrind-ne-vrind în sarcina cuiva. Mş., Cst., Slbz. CIILAIBRICĂ s.f. = Chcnibrieă. Spt. S. CIllNĂ, chine, s.f. Chinină. Am luat nişte chină de friguri. Sm., Mş., Spt. S. CHIOARDA s.f. art. (în expr.) A face cu cliionrdn = a face semn cu coada ochiului. VI. R., PLş. A umbla cu cliioarda = a umbla cu vicleşuguri, a umbla cu şoalda, a trage chiulul. Ibid. Spt. S. CIIIOFTEA, chioflcle, s.f. 1. Chiftea. C. Arg. 2. (Ironic) Femeie grasă sau dezmăţată. Ibid. CIIIOAIBALlU, -IE, adj. Care nu vede bine, chiomb. Spt. S„ Pdr. [Var.: CIIIORBALftJ, -ÎE, adj. Ibid.]. CIIIOMBĂI, chiombăi şi chiombăicsc, vb. IV refl. şi i n L r :ui z. A se sili, a se căzni, a se trudi; a migăli. Cile un ccas (se) chiomlrăie pînă să bage un fir pe urechile acului. CHIOMBĂIĂLĂ s.f. Faptul de a (se) cliio m-b ă i; vedere slabă, mişcare greoaie, lucrare migăloasă. Atita chiombăială ca pe ia asta, de speriat! Spl. S., Smr., Pdr. CIIIO AIBĂ fT, -Ă, chiombăiţi, -tc, adj. (Şi siibslanLivaL) 1. Care nu vede bine. Mş., Spt. S., Brşt. Vd. 2. Care nu e atent; nătăfleţ, bleot. Ibid. 3. Care se mişcă anevoie sau lucrează încet: mocoşil. Ibid. CHIOMBEA s.m. art. Poreclă dată unei persoane mioape, saşii sau care se mişcă anevoie. Spt. S., Vţ., Mş. CniONC1 interj. (Adesea repetat) Onomatopee care imită chioncăiLul curcilor. Pn, L., Smr., CsL. [Pronunţat: monosilabic. Var.: GHIORC, PIONC şi PIORC interj. Cpr., C. Arg.] CIHONC2, -OANCĂ, chionci, -uance, adj. si s.m. şi f. = CIIIOMBALIU. Spt. S., Vţ., Pn. L. Chioanca, săraca, era să cadă tn groapa cu apă. Chioncule, păzea maşina! C. Arg., PLş. CIIlOXCA inlerj. GuvlnL care redă o mişcare ticăita.^.Abia vine : chionca, chionca. Spt. S. CHIOXCĂNEALĂ, chioncăneli, s.f. Acţiunea de a c li i o n c ă n i. Cc atita cliioncăneală la o cămaşă? Spl. S. si J., Smr., Bţ., Ngrş. CIIIONCĂXf, chioncăn şi chioncăncsc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre curci) A face : chionc-chionc. Spt. S., Vţ., Pn. L. 2. Refl. (Despre oameni) A se trudi să facă ceva ini-găliL, greu, anevoios; a migăli, a mocoşi. Degeaba mă chioncăn cn, nu-i pot da de rosl. Se chioncănc de două zile la o hulie, altul inlr-uti ccas n-avea cc. Ibid. 3. R e f 1. A pierde vremea cu lucruri fără însemnătate, a bănănăi. S-a-n-curcat cu nişte zgame dc oi şi toată vara s-a chioncănit cu ele prin livezi, om in toată firea. Ibid. [Var.: ad 1. CIIIOIlCĂNf, chiorcăn şi chiorcănesc, vb. IV. Ibid.] CIIIONCĂNfT, -Ă, chioncănifi, -le, adj. 1. Care lucrează încet, anevoie, mocoşil. Spl. S. şi J„ Smr. 2. Nealent, nătăfleţ, moale, moLinloc. (SubsLantivat) Chioncănila aia, să ştii, a spart vadra, de nu mai vine de la fînllnă. Ibid., Pn. L. CIIIOXCĂN1T s.n. = CHIOXCĂNEALĂ. Spt. S. şi J.f Pdr. [Var.: ad 1. CUIORCĂfT s.n. Ibid.; ad 1. CHIORCĂNfT s.n. Ibid.]. CIIIONCĂNITIJRĂ, chioncănituri, s.f. = CIIIONCĂNEALĂ. S-aud nişte chioncănituri prin porumbi; să ştii c-au scăpat curcile. Spt. S. [Var.: ad. 1. CUIOIlCĂNITl'H.\, chiorcăni- turi, s.f. Ibid.] CIIIOXDORA, chiondor şi chiondorez, vb. I refl. 1. (Despre berbeci, lauri, boi, vaci) A pune capul în pămînL şi a se uiLa chiondorîş. gata de luptă, a ameninţa ; a se îmboroşcăi. Spt. S., Pn. L. 2. (Despre curcani) A se umfla în pene, lirind. aripile pe jos, ţepene şi privind chiondorîş. Ibid., Pdr. 3. (Despre oameni) A se uita pe sub sprlncene, posomorit, încruntat, mînios, gata de ceartă; a se infiţora. Ce le chiondori, bă, la mine? Cc ţi-am făcui? Ibid. 4. Fig. (Despre vreme) A se mohori. Ibid. [Var.: CHIONDORI, chiondor, chiondorcsc, vb. IV refl. Ibid.]w CmONDORĂT, -Ă, chiondoraţi, -te, adj. 1. (Despre curcani) Umflat în pene. Ai naibii tHIONDOUlLA 39 CHIRKOGl curcani; se uită chiondorall unul la altul, parc-ar vrea să se ia-n pene. Spt. S., Pn. L., Cst. 2. (Despre tauri, boi, vaci, berbeci etc.) Care se uita chiondorlş, ameninţător, provocator ; f i g. (despre oameni) posomorit, mohorlt, întunecat, trist; (ironic) ameţit, beat. (Substantivat) Ce n-ai, chiondorato, ce ţi s-a intlmplaUl Ibid. 3. (Despre vreme) întunecat, Înnorat, bomborat. Ibid. [Var.: CHIONDORlT, -Ă, adj. Ibid.]. CIIIONDORfL s.m. Poreclă dată unui om care esle de obicei crunt, posomorit ; care are o indispoziţie permanentă nemolivată. Spt. S. CinONDORl vb. IV v. GHIONDORA. CHIONDORlT, -A, adj. v. CIIIONDORAT. CHIOR, chioară, adj. Z i c. Vine chioara In imlhii, se zice *111 ironie, despre o persoană care mereu cere de \a. alţii clte ceva. Spt. S., Pn. L., Brşt. 1 CHIORBAL1U, -IE, adj. v. CIIIOMBALIU. CUI ORBEA s.m. Poreclă dată unui 0111 care nu vede bine, cliiomb. Spt. S. CHIORBOROSEALĂ, cliiorboroseli, s.f. Zgomot (provocat uneori de gaze) în interiorul intestinelor; bolboroseală, chiorăiluru. SpL. S. şi J., Pn. L., Sltr! CHIORBOROSf, chiorboroscsc, vb. IV i 11 -Iran z. 1. A bolborosi, a chiorăi. îmi chior-boroseşte burta! Pn. L., Spt. S. şi J. 2. (Despre oameni) A vorbi cuvinte neînţelese, a şopăcăi. Nu ştiu cc-or fi chiorborosind intre ei, n-am putut desluşi nimic ori nu inţeleg cu. Ibid. CIIIORBOROSlTtRA, chiorborosituri, s.f. = CHIORBOROSEALĂ. CHIORC inLerj. v. CHIONC. CHIORCĂ1T s.n. v. CHIONCĂXIT. CHIORCÂXI vb. IV v. CHIOXCĂM. CIIIORCĂMT s.11. v. CIIIONCĂNIT. CHIORCĂMTIJRĂ s.f. v. CHIOXCĂMTURA. CIIIORD1 1, chiordesc, vb. IV. tranz. A şterpeli; a ciordi. Spt. S., PLş. CIIIORDÎ2, chiordesc, vb. IV. 1. Refl. A se uita urlt. Şi clnd s-a chiordit o dată la nevastă-sa, ea, sărmana, s-a sculat şi-a plecat. Lnl. S., Ptş. 2. Inlranz. Expr. A oblonii «lin (sau dintr-un) oclii = a) a face semn din ochi, a face cu ochiul; b) a se uita chiorlş, urlt. SpL. S. CHIOSTtflE, chiostei, s.f. Piedică de funie, care se pune mlnjilor şi cîrlanilor între picioare, ca să-i înveţe de mici a merge in buiestru ; chiostec. SpL. S., Cc., Brlg., SIbz. Expr. A striiujc (cuiva) chiostcilc sau a stringe în eliiostei (pe cineva) = a-I ţine de scurt, a-1 Infrlna. Ibid. CHIOTOARE, chiotori, s.f. (în e x p r.) A fucc clăbuci la chiotorilc gurii = a vorbi pe nerăsuflate, a bate limba-n gură; a pălăvrăgi, a cicăli. Pn. L., Lnl. S., Slbz. CHIOTORĂ vb. I v. A încheia 111 nasturi. CHIOTOREĂ, -1CĂ, chiotorele, s.f. Diminutiv al lui chiotoare; butonieră. Pune-i o chiolorea la cămaşă. Mireasa o zmeurică, S-o porţi la chiotorică (Pop.). Spt. S. şi J., Cst. [Pronunţat: chi-o-] CHIR inLerj. (Repetat şi cu „r" prelungit) Onomatopee care redă sunetul caracteristic al greierilor, puilor etc. SpL. S. şi J., C. Arg. CHIRÂIAlA, chirăieli, s.f. Joc zgomotos dc copii, lilrjoană. Ce attta chirăială, mormolocilor; nu n-aţi mai săturat? Mş., Spt. S. CHIRÂnT’RĂ, chirăiluri, s.f. Faptul de a ch ir ăi; clurăiL. SpL. S. CHIRC interj. Onomatopee care redă ciripitul rlndunelelor. Sm., Mş., Pn. L. CIIIRCĂf, pers. 3 chircăie, chircăieşte. 1. (Despre păsări) A clrîi. Chircăie găinile, cer de mincare. Spt. S., Brlg. 2. (Despre greieri) A ţirîi, a chirai. Chircăie un greiere după sobă.Ibid. CHIRCAiALĂ, chircăieli, s.f. Faptul de a c li i r c ă i. Chircăieli de rindunici. Spt. S. şi Cst. CHIRCĂlT s.n. - CIIIRCĂIALĂ. Chircăit de găină. Spt. S. şi J., Cst. CJ11RCAITURĂ, chircăituri, s.f. = CHIRCĂ-IALĂ. S-aud chircăituri de greiere. Spt. S., Cst. CIIIRCHIRICIOS, -OASĂ, chircliiricioşi, -oase, adj. Clrcotaş, suciL; zglrciL, hain. Cpr., C. Arg. (Substantivat) Cu chirchiriciosu-ăla ţi-ai băgat in plug? Ibid. CHIRFOSEAlA, cliirfoseli, s.f. Fandoseală, rlzglială; smiorcăială. SpL. S., Cst. CIIIRFOSf, chirfosesc, vb. IV refl. 1. A face mofturi, a se fandosi, a sc margliioli. Spt. S. 2. (Despre copii) A se smiorcăl, a se sclifosi, a seinei. Ibid. CIIIRFOSfT, -Ă, chirfosiţi, -le, adj. (Despre oameni) Care face fasoane ; răsfăţat, fandosit, marghiolit, sucit ; (despre copii) smiorcălt, scîncit, mofturos.. Spt. S. CHIRFOS1T s.n. = CHIRFOSEALĂ. Iar v-a găsit chirfositul măi, naqode? Spt. S. CIIIRIPfCI s.n. pl. = CHIRPICI. Casă de chiripici. Cpr. CHlRNtiG, -OAgA, chirnogi, -oage, adj., s.m. şi f. (Cel) care a pierdut o mină sau un picior; ciung, ciont, slut. Spt. S., Mzc., Piş. CHIRXOGEA s.m. art. Poreclă dală unui om chirnog; ciont, ciung. Cpr., Pn. L., Bţ., Ngrş. CHIRNOGEALA, chirnogeli, s.f. Faptul de a (se) chirnogi; schilodire, sluţirc. Urttă chirnogeală l-a nimerii, săracul, taman tn toiul muncii. SpL. S., Pn. L. CHIIlNOGf, chirnogesc, vb. IV tranz. şi refl. A(-şi) rupe o mină sau un picior; a (se) CHIRTOC 40 cicAlă schilodi, a (se) sluţi, a (se) ciungi. S-a chirnogit de picioare, cind a fost la pădure. Spt. S. şi J., Pn. L., Vţ. CHIHTtiC, -OĂCĂ, chirtocî, -oace, adj., s.m. şi f. v. CHIŞTOC. CHISNOVAT, -Ă, chisnovaţi, -te, adj., s.m. şi f. 1. (Cel) care e înzestrat cu o aptitudine rară ; indeminatec, isteţ, ingenios, năzdrăvan. E un chisnovat de copil care, la 5 ani, ctntă la vioară ca unul mare. Spt. S., Pn. L. 2. (Cel) care are un defect din naştere, pocit; opăcit. Fc-reşte-tc dc omul chisnovat; e însemnat! Ibid. CHIStiM, CIIISOAMĂ, chisomi, chisoame, adj. 1. închis la fire; posac, morocănos, dugos. Spt. S. 2. (Mai ales despre copii) Scurt şi îndesat ; voinic, gras, rotofei, dolofan. (Substantivat) Ilai, chisomulc; hai mai iute, mă! Ibid. CHISOM&TE, chisomeţi, s.m. Om scurt şi îndesat, Înnodat bine; voinic, spătos, zdravăn. Cind s-a pus chisometcle, singur a răsturnat căruţa plină cu umărul. Spt. S., Pn. L. [Var.: CHITOlllETE s.m. Ibid.] CHISOIllOC, -OACĂ, chisomoci, -oace, adj., s.m, şi f. Augmentativ al lui chisom. Păi, declt o cliisomoacă Recc şi sanchie, Tot mai bine-o sărăntoacă Veselă, zglobie. Spt. S., Pn. L. CIIISOMOI s.m. Poreclă dată unui om închis, tăcut, posomorit, sanchiu, posac. Ce chi-somoi de om; abia-i scoţi vorba din gură, ca cu cleştele! Spt. S., Smr. CniŞĂV, -Ă, chişavi, -e, adj. 1. Fără vlagă, palid, stins, firav, bolnăvicios, şubred ; fără chef, indispus, plictisit. Ce femeie chişavă, parcă arc bragă-n singc. Sini cam chişav pe ziua de azi; nu mă duc nicăieri. Spt. S. şi J. 2. F i g. Moale, influenţabil. Prea eşti chişav la inimă şi tu! Prea te laşi dus! Ibid. CHIŞÂlOS, -O AS A, chişăioşi, -oase, adj. (Despre terenuri) Nisipos. E un pămtnl chi-şăios tn luncă, bun numai de cartofi. Pdr., Pdţ., Pn. L. CHIŞCAV, -A, chişcavi, -e, adj. = ŞIŞCAV şi CHIŞAV. CHIŞTOC, -OÂCĂ, chiştoci, -oace, adj., s.m. şi f. Scund, bondoc; îndesat; fundăreţ. Bună fală, la ce să zic, dar prea chişloacă. Cpr., G. Arg. Nălăruza lui chişloacă Tot ea cinlă, tot ea joacă (Pop.). Ptş., Ştfn., Mş. [Var.: CIHRiOC, -OACĂ, adj., s.m. şi f.] CHITĂ, chite, s.f. (în expr.) A avea (ceva) chitu = a avea ceva pregătit, citit, gata, gră.-madă, teanc. Cind oi veni, să ai banii chită pentru boi. Arc zestrea chilă. Am toate cărţile chită. Cmgş., Spt. S., Ngrş. A face (sau a ţine) deştele chitii = a face sau ţine degetele lipite la cap; a le face „puică”. Ibid. CHITfT, -Ă, chitiţi, -te, adj. (în expr.) Chitii p-aşa = înclinat, pornit, hotărît spre ceva. E chitit p-aşa, n-ai ce-i face! Spt. S. CHITOMfiTE s.m. v. CniSOMETE. CHITOM15Ţ, chitomcţe, s.n. 1. Bucală de lemn scurtă şi groasă ; scurtătură ; bltă, par.Put eu chitomeţul pe tine, vezi iu.../ Spt. S., Mzc. 2. (Ironic) Om scurt şi Îndesat; chituc, bondoc, chirtoc. Măi, ce se făcu chitomeţu-ăla? [Var.: (ad. 1.) CHITOVliŢ, chitoveţe, s.n. Mzc., Cst.] CHITONGG, -OAGĂ, chitonogi, -oage, adj. şi s.n. 1. adj. Care are o mină sau un picior rupt; chirnog; cotonog. A rămas chilonoagă, săraca! (Substantival) Chitonogu-ăla mi-a tras clapa, ca să vezi! Spt. S., Mş., Pn. L. 2. s.n. Partea rămasă dintr-un braţ sau picior rupt ori tăiat. Umblă cu chiotonogul gol. a. P. e x t. Picior. Mai stringe-ţi chilonoagele, omule! Ibid. \. Chilomeţ (1). Spt. S. şi j., Slbz. [Var.: (ad. 2 şi 3) COTOXOG, colonoage, s.n. Ibid.] CHITONOGEA s.m. Epitet dat unui om chitonog; chirnogea^ Pn. L., Smr. CH1TONOGEĂLĂ, chitonogcli, s.f. Bătaie; sluţeală. Pn. L., Spl. S. CHITOVfiŢ s.n. v. CI1ITOMEŢ. CHITnf, chitrcsc, vb. IV refl. A se ameţi de băutură ; a se, chercheli. Unde v-aţi chilrit aseară, că eraţi Jfăcuţi) bine? Cpr., C. Arg. CIUTRfT, -Ă, chitriţi, -tc, adj. Ameţit de băutură ; cherclielit, Lasă, lasă, erai chilrit şi tu cind ai venit la noi. C. Arg. CIIITIjC, chituci, chituce, s.m. Fig. (Familiar) Om scurt şi gros, îndesat, fundăreţ, bine legat; chitomeţ, chisomete. Act eşti, mă, chitucule? Ibid. CHIŢĂIĂLĂ, chiţăicli, s.f. = CHIŢĂITUnĂ. Spt. S., Piş. CHIŢĂITtJRĂ, chiţăituri, s.f. Sunet caracteristic şoarecilor. S-aud chiţăituri dc .şoareci. Ptş., Mş., Sltr. CHIUPULEŢ, chiupuleţe, s.n. Diminutiv al lui chiup. Mi-am umplut chiupulcţul cu ulei. Lnl. S. şi J., Cmgş. CHÎURCHIUI.1T, -Ă, chiurchiuliţi, -te adj. Cherclielit. Vcnia bleoanta chiurchiulilă. Cmgş., Dnc. CHITJItCIIlULlU, -IE, chiurchiulii, adj. 1. Cherchelit; aiurit, candriu. Dnc. 2. (Despre vin) Ghiurghiuliu. Ibid. CHIUf, chiui, vb. IV tranz. A risipi. Şi-a chiuit banii tn petreceri şi-acum toacă pc vătrai. Ptş., Cst., Pdrţ. CHIUREÂ, chiurclc şi chiurele, s.f. (La pl.) Fructele părului numiL c h i u r e u. Cpr., C. Arg., Ptş. CHIURfiU s.m. Specie de păr iernatic, ate cărui fructe devin moi, zemoase şi gustoase iarna, după ce s-au răscopt stînd. Cpr., C. Arg. CIAF interj. Onomatopee careimilă zgomotul paşilor prin apă şi noroaie. Abia venea: ciaf, ciaf, prin noroiul ptnă la glesne. Spt. S. şi J. CICALĂ s.f. Cicăleală. Cc atita cicală, frate; mai isprăviţi odată! Cpr., C. Arg. CICCEĂ 41 CIOCHIE CICCEĂ interj. Exclamaţie cu care se clicamă porcii la mlncarc. Ciccea, ciccea ; na la mama, na! Spt. S. şi J. [Var.: ciecl interj. Ibid.] ClCCf interj, v. cicccn. CICÎC, -Ă, adj. (Familiar) Frumos, elegant. (Ironic) S-a făcut mtndra cicică, Cu făină din ulcică. Şi-apoi nu ştiu cum s-a uns, Că pe nas nu i-a ajuns (Pop.). Cimn., Ptş. CIMBIREA, cimbircle, s.f. Basma ; cimbir. Eu n-am briu, tu n-ai murea, Nici ilic nici cim-birea, Grea e viaţa, tare-i grea! (Pop.). Cpr., C. Arg. CIMBIREALĂ, cimbircli, s.f. 1. Acţiunea de a (se) c i m b i r i şi rezultatul ei: a) (la saci, pachete etc.) legătura slrinsă. Aşa cimbircală, mai zic şi eu; b) (la femei) găteală minuţioasă, dichiseală multă. 2. (La pl.) Obiecte din îmbrăcămintea intimă a femeii. CIMBIRI, cimbir&c, vb. IV refl. (Mai ales despre femei) A se îmbrăca încet, a se găti pe-ndelete, a se dichisi; a se înfofoli. (Ironic) Da cit te mai cimbireşti, cocoană? A trecut un conac! Cpr., Cpţn., C. Arg. CIMBIlliCĂ s.m. Poreclă dată unui tinăr îmbrăcat pretenţios, excentric; filfizon, firţău. Cpr., C. Arg. CIMBIRlT s.n. = CIMBIREALĂ. Ce atita cimbirit pe voi, fetelor, mai zor nu se poitc? Cpr., C. Arg. CIMBIRfT, -Ă, cimbirifi, -te, adj. îmbrăcat bine, înfofolit. Cpr., Şc., C. Arg. CINCE s.f. (Cu sens. neprecizat) Cincea-n curţi la boieri mari Şi boierii n-au habar. Dorm culcaţi pe căpătti, Pin-la ceasul cel dinţii (Pop.). Arf. ^ CINCI s.m. sg. (în construcţia) Cinciul mare = Carul (sau Ursa) mare. Cineiul mic = Carul (sau Ursa) mică. SpL. S. CINGĂTtJRĂ, cingăluri, s.f. 1. Brîu, cingătoare. Bţ., Ngrş. 2. Locul dc peste mijloc, pe unde sc încinge brlul. La retezatul părului, în cingălura briului (Pop.). Ibid. CfNSPCE num. Cincisprezece. Spt. S. şi J., Mş. [Var.: CINŞPE num. card. Ibid.] CINSTlSLNIC, -Ă, adj. (Rar) Care e dispus să facă cinste, care are chef de băutură ; chefliu. E o femeie cinstelnică, voioasă, plină dc viaţă. Spt. S. CINSTlSŢ, -EĂŢĂ, cinsteţi, -c, adj. (Rar cu o nuanţă ironică)=CINSTELNIC. Da cinsteţ te-ai mai făcut, mă, nene! De pe etnd aşa cinsteţ? Spt. S. CfNŞPE num. card. v. CINSPCE. CIOÂCĂ, cioci şi cioace, s.f. 1. Vacă cu cornul rupt; vacă mică, slabă, de obicei stearpă. O cioacă de vacă. Mrgh., Spt. S. 2. Unealtă veche, ruptă, stricată, cioabă. O cioacă de sapă. O cioacă de coasă. Ibid., Mş. 3. (Mai ales la pl.) Stăncuţă. Ce de cioci au venit; au umplut Tri- valea! Ibid. PLş. 4. Arac. Hai să punem cioace (sau cioci) la fasole! Spt. S. şi J. CIOANCĂ, cioance, s.m. şi f. 1. (Familiar) Soţ, soţie. Nu l-ai văzul pc cioanc-al meu? Ptş., C. Arg. 2. (Afectiv) Copil. Cioanc-al mamii! Cioancele mamii! Ibid. CIOARECI s.m. pl. (în expr.) A-i arunca (cuiva) purcei In cioareci = a întărită, a aţlţa, a învrăjbi, a instiga. Smr., Spt. S., Mş., Sm: CIOB, CIOABĂ, ciobi, cioabe, cioburi, adj., s.f. şi n. 1. Adj. (Despre obiecte) Căruia ii lipseşte o bucată, ciobit. Săcurc cioabă la gură. Borcan ciob. Spt. S. şi J., Pn. L. 2. S.n. (Depreciativ; la pl.) Obiecte ieşite din uz, catra-fusc, cioveie. Ibid., Ptş. tf. Expr. A fi (cineva) sănătos ca tueiu-ăl ciob = a fi dărăpănat, prăpădit, hodorogiL. Ibid., Smr. [Var.: CIOMB, CIOAMBĂ, adj. Ibid.] CIOBĂRAlE s.f. (Cu sens colectiv) Grămadă (amesLecăLură) de obiecte casnice, de obicei scoase din uz şi aruncate in dezordine. S-a umplut magazia dc ciobăraie; incurcă locul degeaba. Spt. S.,_PLş. CIOBITtÎRĂ, ciobituri, s.f. 1. Ştirbitură. Coasa asta are numai ciobituri. Spt. S. 2. Ciob. Adună ciobiturile alea. Ibid., Mş., Ptş. CIOBUREL, cioburele, s.n. Diminutiv al lui ciob; ciobuleţ. Mi-a căzut paharul din mină si s-a făcut cioburi-cioburele. Spt. S., Mş., Sltr. CIOC, ciocuri, s.n. 1. (în expr.) A(-i) pune cioc (cuiva) = a) a păcăli; b) a ponegri cu scopul de a face lin rău cuiva. Piş. A umfla ciocul = a striga, a vorbi răsLiL; a se îngimfa. Ptş. (Ironic) A muia eiocul = a o lăsa mai moale, a se potoli, a pierde îngimfarea. Ibid. 2. Fig. Sărut. Dă-mi un cioc! Ptş. (Afectiv) Copil. Ciocul mamii, cioculeţ. Ptş. CI OCA interj, şi-subst. 1. InLerj. Exclamaţie cu care se cheamă porcii. Cioca, ciocas cicciii! Cimn., PLş. 2. Subst. (Familiar) Porc. Hai să vezi pe cioca-al meu cit a crescut de mare. Ibid. CIOCĂXEALĂ, ciocăneli, s.f. 1. A lucra cile ceva, pe apucate. Ai mai găsit ceva de cio-căneală? SpL. S., Csl., Brşt. Expr. A faeo de ciocăneulă = a găsi dc lucru. Ibid. 2. Băutură. Nc-am dat la ciocăneală şi am inlins-o, hei, pină după miezul nopţii. Ibid. CIOCĂNI, cidcăn şi ciocănesc, vb. IV intranz. 1. A găsi de lucru ici-colo, a lucra pe apucaLe. Mş., Brşt., Ughn. 2. A bea pe Îndelete (cu ciocanul), tăifăsuind, pălăvrăgind; a sc cinsti, a se ţuicui. Ne-am inttlnit mai mulţi la povarnă şi am mai ciocănit aşa, ca să treacă vremea. Lnl. S. şi J., Spt. S. şi J., Cpr. CIOCĂNIT s.n. Acţiunea dc a ciocăni; ciocăneală. CIOClrfE, ciochii, s.f. 1. (Depreciativ) Obiect uzat (mai ales din cele tăioase). O ciochie dc briceag. O ciochie de coasă. Mş., Spt. S., CIOCHINA 42 ciolfAiAlA Slbz. 2. Fig. (Ironic) Femeie cicăliloare, flecăreala. A, c o ciochie de muiere; nu i-o tăcea ci gura, cil ii ziua.de marc, Ibicl. CIOCIlfNĂ, ciochine, s.f. (în expr.) A pune (pe cineva) I» ciochina = n avea pe cineva la mină ; a-1 aranja, a-1 pune bine. Spl. S., Pn. L. [Accentuai şi: ciâchină. Ibid., VI. Dn.j CIOCIIIXEA, ciochinele, s.f. Curea (sau curmei) cu care se leagă hamul calului de hulube ; opritoare. Ciochinele de curea. Sin., Sltr. [Var.: CI0GIIIX£TE, ciochinefi, s.m. Ibid.] CIOCIIIXfiTE s. in. v. GIOCIIIXEA. Sm. GIOCIUMjŢĂ, ciochinufe, sf. Diminutiv al lui c i o c h i n e a. Sm. CIOCIIIIjŢA, ciochiufe, s.T. Diminutiv al lui ciochie (1). Clţi cartofi n-a mizării ciochiufa asta (de cusLură) in viaţa ei. SpL. S., Piş. CIOCI s.m. pl. 1. Araci care se pun la fasole sau la roşii; cioace (S). Spt. S. şi J. 2. Papuci de casă ; cipici. Cpr.,C. Arg. [Pronunţat: monosilabic: cioci 1 CIOCiLTEl s.n. pl. 1. BucaLă de lemn scurtă; scurtătură, retevei. Spl. S. 2. (La pl.) Scule, unelte (mai ales de llmplărie sau de diflgherie). Cine a umblat pin cioclrteiele mele? Expr. A umlila eu eiocîltelele In spinare = a căuta de lucru. Spt. S., Brşt., Cst. [Var.: GIOGÎLTfilE, CIOGÎIITEIE, s.n. pl. Ibid.] CIOCÎLTEIE s.n. pl. v. GIOCÎLTEI. GIOCÎHTEALA, ciocirleli, s.f. Acţiunea de a ci o cir ti; a) cioplitură grosolană. Ce ceo-cirleli sini astea? Spt. S., Mş., Brlg.; b) lun-soare urltă, cu scări. Ibid. CIOCÎIlTfilE s.n. pl. v. GIOCÎLTEI. GIOCÎHTf, cioclrtesc, vb. IV. 1. Inlranz. A lucra ceva pe lingă casă, a meşteri. Ciocir-teşte p-afară al meu; de n-o fi la bufi, e. la povarnă. Spt. S. şi J., Cst., Mş., Cpr. 2. Tra nz.‘ A tăia rău, a strica ceva, a scurta. Mi-ai cio-cirtil creionul, prostule! Mi-a ciocirlil rochia, nebuna! Piş. A ciocirtit pomii, i-a ciungărit ca naiba. Cpr., Pn. L., Spt. S. Abia m-am cio-cirlit cu briciu-ăsta, c bleau. Ibid., Mş. GIOCÎRTlT s.n. = CIOClllTEALA. Spt. S. şi J., Cpr., Bş. GIOCtllTITLHA, cioclrtituri, s.f. 1. (Mai ales la pl.) Coji mărunte, rezulta Le din ciocir leală ; petice mici subţiri, tocătură (din foarfecă); tunsoare nepricepută; tăietură de brici. Slşt., Pdr., Slbz: 2. Tăietură făcută cu briceagul, scobitură. Am găsit nişte ciocirtituri prin pu-iefi; cine le-o fi făcut? Ibid. CIOCOT s.n. (Numai în e x p r.) A Iun (sau a mă doare capul! Brsl., Bds., Cpr. \. Refl. A se învirti fără rost, a-şi da acre. Sc ciciie de colo-colo, ca să-şi arăte vrednicia. C. Arg. 5. Refl. A lucra incet, anevoie ; a se mocosi. O zi s-a ciciit la o problemă. Ibid. cîcIiAla, ciciieli, s.f. Acţiunea de a (se) c 1 c i i; chicoteală, răzglială, sclifoseală. Cc atita ciciială? Lăsaţi ciciiclilc, haida! Cpr., Bdş. CÎCÎ1T, -Ă, ciciiţi, -le, adj. 1. (Despre oameni) Care umblă fără rost, care îşi face de lucru, care se mişcă încet, moale C. Arg. (Substantival) Cictila aia a uitat să vie. Ibid. 2. Glglit. Ibid. GÎ'cHT s.n. = CÎCÎIALÂ. C. Arg. CÎF interj. Onomatopee care imită zgomotul produs de o uşoara explozie de aer. A face cif (pc nas). Spt. S. CÎFNEALĂ, ctfncli, s.f. Faptul de a c î f n i ; cîfnet, buşnet. Spt. S. . CÎFNET, cifnctc, s.n. 1. Zgomot Înfundat, produs prin cădere, izbire, explozie etc. Ce atita cifnct pc uşile alea? Smr., Mş. 2. Aer suflat brusc pe nări (mai ales în semn de nemulţumire); pufnitură. Şi ce înseamnă, mă rogtcifnetcle-qstea? Ibid. 3. Ris înfundat. Ia lăsaţi cîfnetelc, copii şi culcaţi-vă odată! Pn. L., SpL. S. ClFNf, clfnesc, vb. IV i n t r a n z. 1. (Despre sobă) A da fumu-ndărăt; a buşni. Cifncştc soba, se strică vremea. Spt. S. şi J., Pn. L. 2. A pufni dc ris. Ibid. 3. A pufni pe nas sau din buze, In semn de nemulţumire ; a răsufla, a răbufni. în sfîrşit a cif nit-o, i-a dat drumul. Ibid. [Va r. : (ad. 2) CHIFNI, chifnesc, vb. IV. Ibid.] CÎFNÎT1 s.n. = CÎFNET. ClFNfT 2, -Ă, ctfniţi, -te, adj. (Despre oameni) Care e supărăcios, care îşi arată nemulţumirea clfnind pe nări; bosumflat, nervos, posac. Cifnită muiere; toată ziua pufăie pc nări! (Substantivat) La cifnilu-ăla nu mă duc, sa mă tai. Spt. S., Cpr., Bdş. ClFNITllRĂ, cifnUuri, s.f. = CÎFNET. Spt. S., Mş. CÎII interj. Exclamaţie cu care mamele opresc copiii de la ceva. Cih, mamă, nu pune mina! Cih, mamă : aia nu se papă! Piş. / CÎINE, cîini, s.m. (în expr.) A umbla ciine siinl «lupii vina! = a umbla fără rost, cirnic ; a bate drumurile de pomană : a pierde vremea. Umblă- toată ziua, ciine surd după vinat, n-are ce face la ca acasă. Crb., Glbc. (P.r o,v.) Ciinele lovit găseşte singur uşn, se spune cind cineva a fost primit cu duşmănie. Ibid. CÎINOŞIE s.f. Ciinoşenie. Spt. S., Ptş. CÎLC interj. Exclamaţie care exprimă ţlş-netul unui lichid vlscos (puroi, singe). M-am înţepat intr-un mărăcine şi cind l-am tras afară : clic, singelc! Spt. S., Smr. CÎLCÎI, pers. 3 sg. cilciie şi cilcîieştc, vb. IV intranz. 1. (Despre lichide) A ţlşni. Cilclia singelc (din rană) ca un izvor. Spl. S. şi J., Pn. L. 2. (Despre o mulţime) A colcăi. Cilcîie viermii in rană. Cilcîie lirgul dc lume. Ibid. Cpr., Mrş. CÎLCÎIALĂ s.f. Acţiunea de a clicii. Spt. S., Mş., Pn. L. Cilciială dc lume. Piş. CÎLCÎÎT s.n. Ţişnire abundentă a unui lichid. Spt. S., Mş. ClLCÎITCllÂ, cilciituri, s.f. = CÎLCÎIT. CU-ciituri mari de sînge ţişneau din rană. Piş. ClLŢOS, -OASÂ, cîlţoşi, -oase, adj. (Despre oameni) îndărătnic, sucit, cărpănos, zglrcit. (Substantivat) S-a făcut şi-ăstq un cilţos, de nu tc mai poţi lipi dc cl. Cpr., Mş. 2. Aţos, tare. Lemn cilţos. Carne cîlţoasă. Ibid., Spt. S. CÎNTEC, ctnlcce, s.n. Birfă. (în expr.)A pune (pe cineva) în (sau n-i scoate) ciutcc = a defăima, a ponegri, a-i scoate vorbe. Cpr. CÎNTULfiŢ, cintulcţc, s.n. Clntecel. Are ea un ctntulcl, că le unge la inimă. Ptş. CÎII interj. (în expr.) A nu zice (nici) cir = a tăcea chitic. Ptş., Sin., Mş. Cit ni zice cir = repede. Ibid. [Var.: CÎRC interj. Ilţ., Sm., Piş.]. CÎRC interj, v. CfR. CÎRCALA s.f. v. CĂRCALĂ. CÎRCALEALA s.f. v. CARCĂLEALĂ. ClRCĂLlT, -Ă, adj. = CÂŞCĂLIT. CÎRCAL1TURĂ s.f. = CAŞCALITURĂ. G'IRCEAG 48 cIrpojeAlA CiRCEĂG, clrccaguri, s.n. Urcior la ochi, buburuz. J-a ieşit copilului un ctrceag la ochi. Cpr., C. Arg. CÎRCEIA vb. I = IjVCÎIlCEIA. CfRCIOG()S, -GASĂ, cîrciogoşi, -oase, adj. Care cauLă cearta, circotos; rău la inimă, acru, zgîrcit. Mş.. Sltr., Spt. S. ClRCÎf, pers. 3 circîie şi cîrciieşle, vb. IV intranz. 1. (Despre mulţime) A mişuna, a colcăi; a fojgăi. Cîrciie omizile. Circtic viermii-n rană, la piciorul boului. Circiie muşuroiul de furnici. SILr., Spt. S. Circiie oraşul dc lume. Circiie slrada dc copii. Ibid., Ptş. ClRCÎlAC, circlieciy s.m. (în expr.) A sc fnflfjo ca clrcîiacul = a căuta profit, a se Înfige, a se virl. Mrş., Cst. A sc aduna ca clr-ciiccll = a se Înhăita. Ibid., Spt. S., Pn. L. CÎRCÎJALÂ, circiicli, s.f. Faptul de a circii; cîrcîitură; mişcare multă, aglomeraţie, forfotă. Circiială dc viermi. Circiială de furnici. Circiială de lume. Mrş., Pn. L., Spt. S. CÎRIiALĂ, ciriicli, s.f. (în expr.) A da pc cirîlalu = a da pe datorie. Smr... Cst. ClRJOAlA s.f. ari. Poreclă dată unei femei cocoşate; bătrînă, babă. A venit cirjoaia să tc dcsclnlc. Spt. S. CÎRJOlA vb. I v. ÎXCÎRJOIA. ClRJOlAT, -A, adj. v. IXCÎIIJOIAT. CÎRLfG, drligCj s.n. 1. Numele unui dans popular. Spt. S. 2. Piedică pusă cu piciorul prin surprindere in timpul trlntei. Aruncă-i cirligul şi dă-l de-a bcslegala. Spt. S. 3. (în expr.) A avea (sau a prinde) cirllg (la ceva sau la cineva) = a-i plăcea, a avea drag, a avea interes; a dori, a îndrăgi. Ai clrlig la Nana, mi sc pare! Ai prins cirlifj la maşina aia. Ibid. A avea (un) cirlig Ia inimă = a; avea o taină, un dor; b) a fi zgircit. Ibid., Pn. L., Orj. ClRMACI, cirmaci, s.m. Taur sau berbec care merge înaintea turmevi; călăuză, ghid. Spt. S. CÎRMEALĂ s.f. (în expr.) A nu fi (sau a nu avea) loc dc cirincala = a se afla cineva Intr-o situaţie dificilă, a fi strîmtorat, a nu fi In largul lui, a nu avea ieşire; a fi ţinut din scurt, supravegheat, constrîns, înfrînat. Spt. S., Pn. L. CÎRMOAJĂ s.f. v. CÎRMOJIE. CÎRMOJEALĂ, cirmojcli, s.f. v. CÎIUIOJIE. ClRMOJf, cirmojcsc, vb. IV. 1. Tranz. A repara ceva sumar; a drege, a cirpi. Maicir-mojeşte a cărufă că c pe brlnci. Spt. S. 2. Refl. A duce o viaţă grea, a trăi de pe o zi pe alta. Mă clrmojesc şi cu cum pot, ce să fac! Ibid. CÎRMOJTE, cirmojii, s.f. 1. Sfoară de cîlţi. SpL. S., Mrş. 2. Fig. încurcătură bănească, datorie, cîrşenie. Slşt. 3. (în expr.) A umbla cu cîrmojia = a umbla cu cîrpeala, a merge din datorie-n datorie; a o duce greu. Ibid. A umbla dupu (sau a face, a so ţine do) cirmojii =a a umbla după nimicuri; a se ţine de încurcături, a face cîrşenii; a se înglota în datorii; a înşela, a păcăli. Cine umblă cu ctrmojia mai rău se rupe. Ibid. A rupe cîrmojia (sau cirmojiile) = a) a lichida (o datorie, o încurcăLură, o cîrşenie), a-i pune capăt; b) a rupe relaţiile cu cineva ; a ieşi dintr-o tovărăşie. Ibid. A da (ceva) pe clr-mojie = a da pe datorie. Ibid. (La pl.) Lucruri lipsite de însemnătate ; rămăşiţă, vechitură. Am făcut o magazioară numai din cirmojii. Ibid. 5. (La sg.; fig.) Om de nimic. O cîrmoajă dc om. Pn. L., Spt. S. [V a r. : (ad. 5) CÎR-MOÂJĂ s.f.]. CIRNIC, -A, ctrniciy -cc, adj. 1. Care umblă, din casă în casă, care aciră pe Ia mesele altora ; care n-are nici un căpătîi; pierde-vară, fluieră-vînt, uşiernic. hoinar, haimana ; (despre vite) care umblă razna. Mi-am pus gtndca să mălnsor. Dar fetele nu mă vort Cică-s cirnic şi dator (Pop.). Spt. S. şi J., Mş., Mzc. (Substantivat) Pe unde a mai apucat cirnicu-ăla? S-a făcut un cirnic şi jumătate. Ibid. ClRNOTfilE, cirnolci, s.f. 1. Vegetaţie ce apare uneori la nas, la gît, la ochi etc.; fibrom. I-a ieşit o cirnoleie la ochi. Au apărut nişte cirnolei pe nas (sau in git). Ptş., Spt. S. şi J., Pn. L. 2. (La pl.) Zbircituri careatirnă oamenilor slabi sub bărbie sau pe obraji, pielotei. I-atirnă cirnoteilef dc slab ce c! Ibid. 3. (La oamenii graşi) Grăsimi ieşite in afară, la ceafă sau la burtă; rînze. Curg cirnotcile (de) pe el! Ibid. C1RPĂ, drpCy s.f. 1. Maramă. Spt. S., Brşt., Bst. 2. Expr. A purla (cineva) cîrpu-n cap = a fi lipsit de voinţă, moale, a fi dus de nas, a sc lăsa păcălit. Ibid. CÎRPEALĂ s.f. (în expr.) A umbla eu cirpcala = a se ţine de încurcături, a face împrumuturi, cîrşenii, a umbla cu vicleşuguri; a umbla cu cîrmojia. Spt. S., Slst., Cst. A o duce cu cîrpeala = a o duce greu, a trăi de azi pe mîine. Ibid. [Var.: CÎRPEAUA s.f. art. Ibid.]. CÎRPEAlIA s.f. art. v. CÎRPEALA. CÎRPITtiRĂ, cirpiluriy s.f. (Mai ales la pl.) Seminţe (de porumb, fasole, dovleac ele.) puse înlocui celor nerăsărite ; p. ext. plante răsărite din aceste boabe. Am terminat cu cirpiturile. Au răsărit şi cirp ilari Ic; sint mai frumoase ele ca piliturile dinţii. Spt. S., Mş. CÎRPOCfT, -Ă, cirpocitiy -le, adj. 1. (Despre lucruri) CirpiL. reparat, pe licit. Casă cirpocită. Bocanci clrpociţi. Spt. S. şi J. 2. (Despre oameni) îmbrăcat prost, zdrenţăros, peticit. Ibid. CÎRPOCfT s.n. Cîrpeala. Nu tc-ai ma i săturat de cirpocit, măi, omule? Spt. S. şi J. CÎRPOJEĂLĂ, cîrpojeli, s.f. Cirpeală. Spt. S. ClItPOJl 49 CLĂDIS ClRPOJf, cirpojesc, vb. IV. 1. Tranz. A clrpoci, a repara. 2. Refl. (In expr.) A so clrpoji = a) a o duce greu, a-şi tlrl zilele ; b) (reciproc) a se ajuta, a se Împrumuta, a se clrpi (unul cu altul). Spt. S., Pn. L. CÎRPOJfT, -Ă, clrpoijte, adj. = ClRPOCIT. CIRSTOV subst. (în construcţia) Cirslovul viilor = ziua crucii (14 septembrie), cind se inaugurează culesul viilor şi al roadelor de toamnă, sărbătoarea belşugului de Loamnă. Spt. S., Pn. L., Cc., Pdrţ. _ CÎRŞENltiS, -OASÂ, cirşenioşi, -oase, adj. Care e de rea credinţă; care se ţine de clrşenii; clrcotaş, buclucaş. E om clrşenios. (Substantivat) La un cirşcnios, să dai şi să fugi. Spt. S. şi J., Slşt. CÎS interj. Exclamaţie cu care sc alungă ori se mină gîştelc din urmă. Spt. S. şi J., Cpr. CÎSÎf, cisii, vb. IV tranz. A alunga de undeva sau a conduce din urmă glştcle, ziclnd : cis! Cisiic iu gişlelc din grădină, că sirică tot. CÎSIiALĂ, ctsticli, s.f. 1. Faptul de a cî-s îi; slsiială. S-aud cisticlilc giştelor, vine cincva! Spt. S. 2. Acţiunea de a cîsli gîştelc, alungindu-le sau conducîndu-Ie : cls, cts! Ja-le la cisiială d-acolo, vor să iasă afară, nu vezi? Ibid. ClSÎfT s.n. Slsiit. S-audc cistitul gtscanului; cistie la cineva. Spt. S. CÎŞ1 interj. 1. Onomatopee care imită su-nelul ce-1 scot puişorii de pasăre cind vine mama lor cu demlncare. Spt. S. 2. Exclamaţie cu care se îndeamnă puişorii să caşte ciocurile, cind li se dă mlncare. Ibid. CÎŞ 2 interj. Exclamaţie care exprimă mersul Încet, domol al bătrinilor sau al copiilor mici, cind încep a păşi. Ciş, ciş; abia vine, abia se Urăşte. Spt. S. şi J., Mrş. Cfşa, cfja şi mătuşa = Încet, Încet ;hai, hai. Ibid. [Var.: CIŞA interj.]. CÎŞ3 adv. Expr. A sc uita c*îs =a se uita ponciş. Pn. L., Slbz. A călca ciş = a călca strlinb. Ibid., PLş. A sta (în) ei} = a sta-ntr-o rină. Ibid., Ughn., Mzc. CÎŞA in Ier j. v. CÎŞ2. CÎŞCALEAlA s.f. v. CAŞCÂLEALA. CÎŞCĂLf vb. IV, v. CAŞCALI. CÎŞCALfT, -A, adj. v. CÂŞCALIT. CÎŞCALITtiRA, c iscălituri f s.f. = CAŞCA-LEALÂ, căşcăliLuni. Ce cişcăliluri sint astea, copile? Spt. S. şi J. CÎŞÎ1, vb. IV intranz. 1. (Despre puişori) A face :şşş! 2. (Despre oameni) A îndemna puişorii să caşte ciocul cind le dă min-care pe git, zicînd : cişş! Ibid. 3. A lucra Încet; a merge anevoie, tîrşit; a sufla greu. Abia mai cişiie unchiaşul! Spt. S. şi J. CÎŞÎIALĂ, ctştieli, s.f. = CÎŞÎIT 1. A lual-o pc ctştială: ctşa; ctşa; ptş; piş! Spt. S. şi J. S-aud ciştieli tn scorbură; e plină dc puişori. Ibid. ClŞîfT s.n. 1. Acţiunea de a ciş ii. Spt. S., Pn. L. 2. Cuvlnt care redă mersul domol, încet, anevoios al bătrinilor. Ibid. *.). Loc. adv. Pc cîşîit (-c) = încet; moale. Ibid., Mş. CÎŞÎfT, -Â, cişiiţi. -te, adj. Care merge încet, se tlrăşte, se mişcă greu. Om clşlit! E o femeie ctşlită, moale, să-i toci varză pe spinare. (Substantivat) Tot pe clştitu-ăla l-ai găsit? Spt. S. CÎŞLA, clşley s.f. (Depreciativ) Casă mică sărăcăcioasă, bordei; coşmelie, coteţ, coştro-melniţă. Expr. (Ironic) A umblu ilin cişlă-n cîşla şi {. (Tranz.) (In e x p r.) A lua (sau a intra) lu durucculă = a) a pune la punct. Ia mai ia la dărăccală compunerea aia, că nu-mi place cum a ieşit; e incilcilă; b) a lua la rost (pe cineva), a-1 scărmăna ; a cerla, 41 cicăli; a bate. Mai ia-l şi lu la dărăccală, că s-a cam hainit derbedeul! Ibid. (Refl.) A sc lua Iu durucculu = a se apuca de joacă, a sc lilrjoni, a sc smotoci, a se părui. Ibid. DARĂCf, dărăcesc, vb. IV. 1. Tranz. Fig. A certa, a mustra ; a-1 părui, a bate. Lasă că-l dărăcesc eu! Spt. S., Pn. L., Pdr. 2. R e fl. (Despre copii) a A se juca, a se întinde, striclnd hainele, a sc părui, a se smotoci, a se hîrjoni, a se zgrebpni. Toată ziua s-au dărăcit ca diavolii. Ibid. DArATNA, dărătnez, vb. I inlranz. şi r e fi. A se lăsa pe tinjală, a amina din zi In z\y a tărăgăna ; a da-ndărăt de la o treabă, a se retrage, a renunţa. Am iot dat să viu pe la voi $i (m-) am dărălnat dc vrcmef s-au pus ploile. Spt. S. şi J., Pn. L. [Var.: ÎNDARATNA, indărătnez, vb. I. Ibid., Cst.] DArATXATIC, -A, dărătnaliciy -ce, adj. Care se lasă pe tinjală, care dă Îndărăt se codeşte de la ceva; lăsător, moale; nehoLărlt, nevolnic, Îndărătnic. Avsa e el dărătnatic, de etnd il ştiu; dărătnatic l-am pomenit. Spt. S., Pn. L., Smr. IV ar.: ÎX DARATXATIC, -A, adj. Ibid., Mş.] DARImA, dărim, vb. I tranz. A tăia crăcile unui copac (cu scopul de a le face frunzar). Am dărlmat pădurea din capul piscului; mi-au ieşit două frunzare bune. Spt. S., Pn. L., Smr. DASÂGEi s.m.pl. Diminutiv al lui d ă s a g i. Murgulcţul priponea, Mina-n dăsăgei băga (Pop.). C. Arg. DASFACE, dăsfac, vb. III refl. 1. (în expr.) A sc desface din somn = A se trezi. Nici nu mă des făcusem bine (din somn), cind m-ai strigat. Pn. L., Smr., Spt. S. 2. A se dez-volLa, a se Împlini, a creşLe. Vai cc repede s-a desfăcut fata asta! Ibid. DASPIEDICA, dăspicdic, vb. I tranz. (în expr.) A dnspiedieu caii = a) a da frlu liber cuiva, a lăsa în voia lui; b) a o rupe din loc, a pleca, a rupe rădăcinile. Mş., Sînr., Ptş. DASTRÂmAT,-A, dăstrămaţi, -te, adj. Obosit, distrat, Împrăştiat. Ptş. DAŞCIIIDE, dăşchiz, dăşchid, vb. III. I. Refl. (Despre tineri) A creşte mare, frumos, voinic; a se schimba, a se dezvolta. Apa s-a dăşchis fata asta, că mai să n-o mai cunosc. S-a dăşchis tirgul nostru, zici că e altul. Ibid. 2. T r a n z. A-i sta bine ceva cuiva, a-1 prinde bine, a-1 aranja. N-ai idee cit le dăşchidc haina asta! Ptş. 3. (Despre vaci, capre, oi etc.) A fi gata ■să fete; a sc desclieia. Ibid., Mş. DAŞIRAT, -A, dăşiraţi, -le, adj. (Adverbial, in e x p r.) A se uita lung şi duşirut = a rămine cu gura căscată, a sc mira. Ibid., Pn. L. (A creşte) lung şi diişiral = (a creşte) mare şi prost. Ibid. DAZBAR s.n. Dezvăţ. S-a învăţat rău; a prins nărav. — Şi cc, dăzbăr nu e? Spt. S. şi J., Smr. DAZMUVŢf, dăzminţesc, vb. IV tranz. şi r e f 1. A înnebuni; a (se) zăpăci, a scoate din minţi. S-a dăzminţit bietul băiat; l-au dus la balamuc. Spt. S., Smr. L-a dăzminţit muierea, că nu era aşa. Ibid. DAZiUIXŢfT, -A, dăzminţiţi, -tc, adj. Care nu e cu mintea întreagă; zăpăcit, nebun. (Substantivat) Ascultă, mă, dăzminţitule, mult mă mai freci tu? Dăzminţita din vale mi-a zăpăcit băiatul. Spt. S. şi J. DE prep. (în expr.) Dc cc, do nece = oricare ar fi motivul. De ce, dc nece, am plecat, plecat sint. Spt. S. şi J., Pn. L. DEA interj. Exclamaţie dc neîncredere. M-a asigurat el că mi-aducc banii. — Dea! Să ai să ici. [Pronunţat: monosilabic.] DEBREŢIN, debreţini, s.m. Clrnat mic, clr-năcior. Atit aş vrea nişte debreţini pe varză! Ptş., C. Arg. DEHĂINA, dehăinez, vb. I tranz. şi refl. A (se) leşui dc foame, a sc lihoti, a se lihni. M-am dchăinal lucrind toată ziua ne-mincat. Spt. S. şi J., Ptş. DEHAIXARE s.f. Stare generală proastă; leşuială, ^deprimare. Ptş. DEHĂINAT, -Ă, dehăinaţi, -le, adj. Leşinat de foame; lihnit, lihotit. Sint dehăinat dc ne-mincare.JPlş., Sm. DEIIAmAT, -A, dehămaţi, -le, adj. 1. (Despre cai) Dcshămat. Lasă caii nedehămaţi şi du-te repede! Spt. S. şi J., Pn. L. 2. Fi g. (Despre oameni) Cu îmbrăcămintea in dezordine, îngălat. Ce umbli aşa dehămat? Cpr. DEIREA s.f. = DAIREA. Pn. L. DEJGIlfiŢ s.n. Dezgheţ.. DEJGIIEŢA vb. I Dezgheţa. DEJGIIEŢAT, -Â, adj. Dezgheţat. DEREA s.f. = DAIREA. Pn. L. DfiREŞ, -Â, dereşi, -c, adj. Care merge repede, băţos, înfipt, ţanţoş. S-a dus nana-n tirg la moş, Călare p-un purcc roş, Apoi cind s-a-ntors napoi, Venia dereşă pe doi (Pop.). (Adverbial) A merge dereş. Pn. L., Spt. S. şi J. DEIlfiTEC s.n. Acţiunea de a dercteca; derctecătură. Ce, iar v-aţi apucat de derelec? V-a găsit dcretecul? Spt. S., Mrş., C. Arg. DERETECATURA, rferclccături, s.f. Faptul de a dereteca; curăţenie, deretec. Ce atlta derctecătură pc voi; doar nu v-or fi venind azi peţitorii? Spt. S., Mş. DERMEA, dcrmelc, s.f. Basma neagră pe care femeile o poartă, mai ales pe dedesubt; descAibAhă 71 DESFOFOLlT testcmel. Glbc. [Var.: DIRMEA, dirmele, s.f. Hţ., Sm.] DESCAIBĂR vb. I v. DESCĂIERA. UESCĂIERA, descaier, vb. I. 1. Tranz.' A desface, a descolăci, a descurca, a descilci. Am descăierat fasolea dc pe araci. Spl. S. şi J., Mrş., Smr. Abia am descăierat ciulinii din Una oilor. Ibid. 2. Tranz. (Despre oameni şi animale) A despărţi, a pololi, a Împăca. Nişte zgame de copii sc gherăneau ca pisicile, abia i-am putut descăiera. Ibid. 3. Refl. Fig. A scăpa, a sc descotorosi de cineva nesuferit. M-am des-căierat^de nebună. Ibid., Cpr., C. Arg. [Var.: DESCĂIDÂllA, desedibăr şi descăibărez, vb. I. Spt. S. şi J., Pn. L.] DESCĂIERAT, -Ă, descăieraţu -te, adj. Des-cllcit, descurcat. Au încolţit cartofii, trebuie des-câierafi şi aleşi. Pn. E., Smr., Spt. S. Greu de descăierat attţia ciulini din lină, mai bine la darac cu ea. Ibid. Fig. (Despre oameni) Eu i-am lăsat descăieraţi (= împăcaţi); da cine şlie ce-or fi mai făcut? Ibid. DESCIIERBĂLA, descherbălez, vb. X tranz. 1. A desface; a dezlega, a deznoda. Abia am descherbălat pachetu-ăla; era numai noduri. Des-cherbălează sacii la gură, să fie gata! Descher-bălează-mă la git, că mi s-au înnodat chiotorile! Spt. S. şi J., Pn. L. 2. A demonta. Am deschcr-băiat căruţa, am făcut-o bucăţi. Ibid. DESCHERBĂLAT, -Ă, deschcrbălaţi, -le, adj. (Despre obiecte) Desfăcut, stricat, demontat. Căruţa e dcscherbălată, n-ai ce face cu ea. M-a lăsat cu plugul descherbălat. Spt. S. şi J., Slşt. DESCHIABURÎT, -Ă, deschiaburiţi, -te, adj. Ieşit (sau scos) din chiaburic. Mş., Spt. S., Cpr. DESCIMBIREĂLĂ, descimbireli, s.f. Acţiunea dc a sc descimbiri; descimbirit. Cpr., Sc.-Rd. DESCIMBIRI, dcscimbiresc, vb. IV tranz. şi refl. A (se) descheia, a (se) dezbrăca. Des-cimbircază-te o dată, femeie; prea tc mocoşeşti cn conacul. Cpr., Brşt. DESCIMBIRIT, -Ă, descimbiriţi, -te, adj. (şi adverbial) Cu nasturii descheiaţi; cu hainele In dezordine. A umbla dcscimbirit. De ce stai descimbirită? Cpr. DESCtâR, -OARĂ, desciori, -oare, adj. (şi adverbial) Diminutiv al lui des; desuţ. Dă-l ceva mai dcscior griul la semănat, că prea e rar de tot. Spt. S., Cpr. DESCIOREL adj. (şi adverbial) Diminutiv al lui des; descior. Bate mai desciorel (pinza). Coase florile mai desciorel, mai strlns, mai bătut. Pn. L., Spt. DESCÎLClA, dcscilciez, vb. I refl. (Despre lucruri) A sări din încheieturi, a se desface; a se strîmba, a se scllceia. S-au descllciat doagele, au sărit din gardin. S-au descllciat dulapurile, s-au dcscleial. Spt. S. DESCÎLCIÂT, -Ă, descilciaţi, -tc, adj. (Despre doage, furnire, mobilă etc.) Desfăcut de la încheieturi, dezgărdin at, strîmbat, scllciat. Arc două doage descllciatc. Spt. S., Smr. DESClRCElA, dcsdrcii şi desetreeiez vb. I tranz. şi refl. 1. (Despre plante) A se desface din circei, a (se) desfăşura. Abia am des-clrceiat fasolea dc pe porumbi. Spt. S. şi J., Pn. L. 2. (Despre oameni) A face să înceteze clrcelul de la un muşchi, a (se) potoli. Abia mi s-au descircciat pulpele picioarelor. Cc am păţit pină am descircciat un deget. Ibid., Cpr. 3. (Despre fire) A descurca, a desuci. Ibid. 4. (în expr.) A-şi deseireein cineva oasele = a se odihni, a sc dezmorţi. M-aş da puţin p-o rină, să-mi mai descircei ale oase. Ibid. A-1 deseîreia dracu dc iiiimă (pe cineva) = a se mai îmbuna, a-şi veni în toane; a deveni mai darnic, mai mărinimos. Ibid. [Var.: DESCÎRClA, des- cîrcicz, vb. I. Ibid.] DESCÎRCElAT, -Ă, descirceiaţi, -te, adj. 1. (Despre muşchii care au făcut „circei”) Destins, dezmorţit. Ce bine e acum, cu picioarele descircciate. Spt. S. şi J., Cpr. 2. (Despre fire) Descurcate. Ibid. Cpr. 3. F i g. (Despre oameni) îmbunat, milos, darnic, mărinimos. Mi s-a părut mai desclrciat (de inimă) unchiaşul; ce-o fi păţit? [Var.: DESCÎRClAT, -Ă, adj. Ibid.] DESCÎRClA vb. I v. DESCÎRCEIA. DESCÎRClAT, -Ă, adj. v. DESCÎRCElAT. DESCLEŞTA, descleştez, vb. I tranz. F i g. A slăbi pc cineva junghiurile, durerile din corp. M-a mai dcscleştat spatele după Irasu-ăsta, mă simt mai uşor. Smr., Mrgh., Mş. DESCOIlTOROSf, descortoroscsc, vb. IV refl. Descotorosi. Mă descotorosesc eu de el, scap eu dc dracu! Spt. S., Mş., Lnl. S. DESCIÎLŢ, s.n. Loc. adv. Pc desculţe = cu picioarele goale; neîncălţat. Am luat-o pe desculţe prin mirişte şi am venit acasă cu picioarele juvinUe. Spt. S. şi J., Pn. L. DESFĂŞEŢ^L, -fCĂ, desfăşeţei, -ele, adj. Diminutiv al lui d c s f ă ş a t. Să mi-l pui tn leagăncl, Să^ mi-l ţii desfăşeţei (Pop.). Af. DESFETI, desfetesc, vb. IV tranz. şi refl. (Despre fete) A ieşi dintre fete, a se mărita, a pierde fecioria. Spl. S. şt J., Mrş., Pn. L., Cpr. DESFETfTĂ, desfelitc, adj. (Despre fele) Care a ieşit din fetie, care nu mai e fecioară; care e măritată. Spt. S., Pdr., Cpr. DESFOFOLf, dcsfofolcsc, vb. IV tranz. şi refl. A (se) desface din blănuri, ţoale, pleduri; a (se) desfăşura ; a se dezbrăca ; (despre copii) a se desfăşa. Pln-l-oi desfofoii cu, tu fă-i baia, stl fie gata. Spt. S. şi J., Mş. DESFOFOLlT, -Â, dcsfofoliţi, -tc, adj. (Despre copii) Desfăşat; (despre oameni) desfăşurat din ţoale, pleduri; dezbrăcat de blănuri, paltoane etc. Spt. S. şi J., Mş. DESHĂIMtmA 72 DESCĂ DESIIĂIMURA, deshâimurez, vb. I refl. Desfofoli. Deshăimurează-tc mai iute şi hai la căldură. Cpr., Spt. S. DESHĂIMURĂT, -Ă, deshâimuraţi, -te, adj. Desfofolit. Abia-i văzui deshăimuraţi. Cpr., Sc. DESHĂIMUREĂLĂ, s.f. Dezbrăcare. Ce atila dcshăimurcală pe voi? Cpr., Sc. DESPĂINJINA vb. I v. DESPĂINJINI. DESPĂINJINf, pers. 3 sg. despăinjinează, vb. IV refl. 1. (Despre cer) A se Însenina. S-a despăinjinit cerul. Spt. S. şi J., Pdr., Cpr. 2. Fig. (Despre oameni) A i se limpezi mintea cuiva, a se lumina, a pricepe desluşit, a inţelege uşor. Cind explică el, parcă ţi se despăinjinează mintea. Ibid. Cum a plecat nebunul mi s-a des-păinjinat înaintea ochitor. Ibid. [Var.: DES-PĂINJINÂf pers. 3 sg. despăinjinează, vb. I. Ibid.] DESPĂIENJENIT, -A, despăienjeniţi, -te, adj. 1. (Despre cer) Fără nori, înseninat, senin. Despăicnjenit, cerul e ca sticla de curat. Spt. S. şi J., Smr. 2. Fig. (Despre oameni) Trezit (din beţie, somn etc.), cu mintea limpede, luminat, treaz. Abia acum mi-i capul despăien-jenit după chcful de alaltăieri. Ibid. DESPIEDICAT, -Ă, despiedicaţi, -te, adj. 1. (Despre animale) Scos din piedică, liber. Le-am dat drumul despicdicaţi şi la cai şi la boi; n-au unde se duce. Spt. S. şi J., Pn. L. Expr. A lusa caii despiedicaţi = a-i da cuiva frlu liber, să facă ce-o vrea. Ibid. 2. (Despre arme, vehicule) Cu piedica nepusă. Am uitat puşca despiedicată. Să nu laşi căruţa despicdicată pe coastă la vale! Ibid. 3. (Despre coasă, fierăstrău) Care e cu piedica scoasă. E despiedicată coasa? Să laşi fierăstrăul despiedicat, cind îl pui sus (= la locul lui). Ibid., Smr. DESPILA, despilez, vb. I tranz. şi refl. = DESPOFILA. S-a despilat iapa, vezi să nu fugă. Spt. S., Mrgh. DESPILAT, -Ă, despilafi, -te, adj, = DES-POFILAT. DESPOFILA, despofilez, vb. I tranz. şi refl. (©espre cai, boi, vaci, capre) A desface p o f i 1 a de Ia picior, a scoate din pofilă, a (sc) dezlega. Despofilează caii, lasă-i slobozi, nu mai fug ci d-aci. S-a despofilal calul. Spt. S. şi J., Pn. L. [V a r. : DESPOMILA, despo-milcz, vb. I. Spt. S. şi J.r Slşt., C. Arg.] DESPOFILAT, -Ă, despofilaţi, -te, adj. (Despre boi, vaci) Căruia i s-a scos pofila ; despiedicat (de pomilă); despilat. Nu-i lăsa despo-milaţi tn ogradă, că rup crăcile si măntncă prunele. Spt._S. şi J., Pn. L. [Var.: DESPO- MILAT, -Â, adj. Spt. S., Smr., Mrgh.] DESPOMILA, despomilez, vb. I tranz. v. DESPOFILA. DESPOMILĂT, -Ă, despomilaţi, -te, adj. v. DESPOFILAT. DESPREMENf, desprcmcnesc, vb. IV refl. A-şi scoate cineva hainele bune de pe el şi a se schimba cu cele dc rlnd; a se dezgăti. Sm., Mş., Spt. S. DESPREMENÎT, -Ă, despremeniţi, -tc, adj. Care şi-a schimbat îmbrăcămintea de lume cu cea de rlnd; dezgătit. Nu c încă despremenit; acum se schimbă. Să vii despremenită, cind îi veni la prune (= la cules). Pn. L.. Smr., Lnl. S. DESPRIPONf, despriponesc, vii. IV tranz. şi refl. (Despre cai etc.) A scoate sau a scăpa din pripon. Spt. S. şi J., Mrş,, Cpr. DESPRIPON1T, -Ă, despriponiţi, -tc, adj. (Mai ales despre cai) Care nu e legat în pripon. Am găsit catul despriponit. Iapa s-o laşi des-priponită, că nu se duce nicăiri. Spt. S., Cst. DESPROSTf, desproslesc, vb. IV tranz. şi refl. (învechit) A-şi veni în minţi, a (se) deştepta, a (se) lumina. C. Arg. DESŞUMENf, desşumencsc, vb. IV refl. A-şi veni în fire, a se dumiri, a se lămuri. Abia acum sc desşumeni băiatul! Bit., Ngrş. [Var.: DEŞUMENI, deşumenesc, vb. IV. Tplv., Gşt.] DESTOCMI, destocmesc, .vb. IV tranz. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A dezdoi, a desface, a despături, a întinde. Spt. S. şi J.> Pn. L., Cpr. DESTOCMÎT, -Ă, dcslocmite, adj. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Dezdoit, despăturit, Întins. Mai scoate hainele şi lasă-le destocmite pe culme afară, să se mai aerisească. Cpr., Spt. S. şi J. DESTRĂBĂLĂCltfNE, s.f. Destrăbălare, des-trăbălătură. Mare destrăbălăciune s-a făcut tn casa aia. Ptş., C. Arg. DESTRĂBĂLAT!}RĂ, destrăbălături, s.f. 1. Destrăbălare, dezmăţ. Destrăbălătura asta nu-bună. Ptş. 2. (Concret) Femeie destrăbălată. A ajuns o dcstrăbâlătură. Ibid. DESUCfT, -Ă, desucite, adj. Dezdoit, deşirat. Am găsit foaia dcsucită, de unda o tn-doisem eu ca semn. Am găsit ghemele desucite şi incurcălite. Spt. S., Pn. L., Mş. DESUCITtiRĂ, desucituri, s.f. Amestecătură de fire deşirate. Ia şi clucuieşte desuciturile alea! Mş., Pn. L. DESUPĂRĂ, desupăr, vb. I refl. A-i trece cuiva supărarea, a se împăca. Ia lâsaţi-o-n pace, că se desiipără ea! (P r o v.) în ec cămaşă s-n supurat, In nccca se va şi desupura (= so împacă şi singur). Spt. S., Pn. L.\ DESURA, desor, vb. I refl. (Despre bărbaţi) A divorţa. S-a desural băiatul; acum trăieşte singur. Spt. S. DESURAT, desuraţi, adj. m., şi s. m. Divorţat. E^mai bine desurat, mă? Spt. S. DtiŞCĂ s.m. (Familiar) Calificativ peiorativ dat unui tlnăr lipsit dc experienţă, nepriceput, TESCHEIĂ 73 DEZlîHINA prost. Elică, deşcă, degeaba ne candosim; nu mai facem noi brinză din iapie de cuc. Mş., Ptş., Pn. L. DEŞCIIElA, deschei, vb. I tranz. şi refl. Descheia; descuia. Spt. S., Mş., Cpr. [V a r. : DESCHlA, deşchii, vb. I. Deşchie lacătul mai iute.] DEŞCIIEIAT, -a, adj. v. DEŞCHIAT. DEŞCHEIERA, deşcheierez, vb. I tranz. şi refl. A (sc) desclieia. Spt. S. DEŞCHEIERATj -Â, deşchcieraţi, -te, adj. Deschciat, desfăcut. Nu mai umbla deşcheierat la git (sau cu gulerul deşcheierat)! Spt. S., Cst. DESCUIA vb. I. v. DEŞCIIElA. DESCUIAT, -a, deschiaţi, -te, adj. (Despre 01, vaci etc.) Cu fătăciunea umfla la, gata sa fete; dăpusă. E dăschiată bine Joiana, noaptea asta trebuie să fete. Spt. S. şi J., Mş., Pn. L. [Var.: DEŞCIIEIAT, -A, adj.] DEŞCIIIOLA, deşchiolez, vb. I. 1. Refl. (Despre lucruri) A se slăbi la încheieturi, a se desface. Mi s-a deşchiolat căruţa de tot: sc mişcă, hodtctie, scirfiie. Spt. S. şi J. Csl. 2. Tranz. şi refl. (Despre oameni) A slăbi din toate încheieturile, a se muia ; a se dărăpăna ; a obosi. Coasa şi săpatul m-au deşchiolat. S-a deşchiolat unchiaşul. Ibid. DEŞCHIOLAT, -Ă, dcşchiolaţi, -te, adj. 1. (Despre lucruri) Slăbit de la încheieturi; învechit, stricat. Dulap deşchiolat. Căruţa mea edeşchiolată toată, n-ai ce face cu ea. Spt. S. şi J. 2. (Despre oameni) Obosit, frînt, istovit; (despre bălrîni) dărăpănat, prăpădit. Sint deşchiolat de oase, m-a deşchiolat coasa. Ibid. deşciiiotorA, deşchiolorez, vb. I tranz. şi refl. A (se) descheia. Ţi s-a dcşchio-iorat cămaşa la git. Spl. S. şi J., Pdr. Cc.1 DEŞTltJŢ, deştiuţe, s.n. Degeţel. S-a lovit la deştiuf. Mince-i mama deştiuţele lui! Ineluţul cum i-am dat, Pe destiuţ i-a fost turnat (Pop.). Mş., Pn. L. [Var.:’ DEŞTIJŢ, deşluţe, s.n. Ibid.] DEŞTtJŢ s.n. v^ DEŞTIUŢ. DEŞUCnETlJRĂ s.m. Termen de ocară dat (mai ales) unui tlnăr cu apucături rele; dezmăţat ; derbedeu, puşlama, lichea. O deşuche-tură ca el, un dezmăţat, auzi, să mă vorbească el pă mine! Cpr. DEŞUGUBXjVĂ, deşugubini, s.f. 1. încurcătură, belea, bucluc, şugubină. Urită deşugubină şi asta, nu ştiu cum are să iasă! BllNgrş. 2. Despăgubire, compensaţie, răsplată. .Şi-a luat deşugubină. Ibid. DEŞUMEIVf, desumenesc, vb. IV refl. v. DESŞUMENI. DEVEGIIEA, deveghez, vb. I tranz. şi refl. A (se) da pe faţă, a ieşi la iveală, a se afla ; a (se) face dc ris. Fir-ai fi, lună, jurată, La lumina-ţi fermecată, Ne-a devegheat lumea toată! (Pop.). Hai, mindro, să trecem Oltul, Că ne-am devegheat cu fotul! (Pop.). Spt. S. DEVlNT adv. (în expr.) A lua in (levint (pe cineva) = a răci. A umblat p-afară şi l-a luat in devint, mititelul! Spt. S. DEVREMIŞOR adv. Diminuliv a Iui devreme; (mai) dc dimineaţă, (mai) dc timpuriu . .li venit mai devremişor astăzi. Spt. S. DEZBAIEnA, dezbdier şi dezbăierez, vb. I r efl. A se descotorosi, a se dezbăra. Tc dez-baier eu dc ca, n-ai tu grijă! Cpr.. Lnl. S. DEZBAiERAT, -A, dezbăieraţi, -ie, adj. 1. Care e cu băicrile dezlegate. Lasă sacii dez-băierati, că vine să-i controleze. Cpr., C. Arg. 2. Care umblă cu cămaşa deşchiotorată, des-chiaLă sau cu hainele desfăcuta ; f i g. dezmăţat. Ibid. DEZBAR s.n. Dezvăţ. învăţul mai are şi dezbar. Spt. S. DEZBAT s.n. Faplul de a se d e z b ă t a ; dezbălare; dezvăţ. îmbătatul are şi dezbăt. Spt. S. DEZBAtARE s.f. Faptul de a se dez-b ăla; trezire (din beţie), dezbăt. îmbălarea e un melic uritt dar mai e şi dezbătarea la om. Cauiă-l după dezbătare, că acuma nu le inţelegi cu el. Pn. L. DEZBAtAT, -A, dezbătuţi, -tc, adj. Care s-a trezit din beţie, s-a limpezit la minte, s-a dezmeticit. Nici acum nu-i dezbătat bine. Pn. L. DEZBLEVIJI, dczblevui şi dezblcvuiesc, vb. IV refl. şi tranz. A(-şi) răvăşi părul sau hainele; a (se) zburli, a răvăşi. Ce te-ai dezble-vuit aşa, băiete? Dmnş. DEZBLEVUfT, -A, dezblevuiţi, -ie, adj. Care e cu părul zburlit, cu hainele în dezordine; dezmăţat, răvăşit. A plecat dezblevuit, nu ştiu unde, n-a vrut să spuie. Dmnş. DEZBRÂCINA, dczbrăcinez, vb. I refl. F i g. A se destrăbăla, a umbla rău. Spt. S. DEZBRAcINAT, -A, desbrăcinaţi, -tc, adj. Cu brăcinarul nestrîns, slăbit, dezlegat; fig. destrăbălat. Hău le sade la femei Cind umblă cu doi şi trei, Dar mai rău stă ia bărbaţi, Cind umblă dczbrăcinaţi (Pop.). Spt. S. DEZDOlT, -Â, dezdoiţi, -te, adj. Care c dc-sucit, destocmit, despăturit. Am găsit semnut dc la carte dezdoitt Ţi-am lăsat prosopul dezdoit. Spt. S. DEZGATI, dezgătcsc, vb. IV refl. A-şi schimba hainele dc sărbătoare cu cele de purtat. Cum a venit de la horă, s-a dezgătit şi s-a apucat dc treburi._ Spt. S., Cst. DEZGÂTlT s.n. Acţiunea de a se d e z -găti. Mai uşor gătitul decit dezgătitul. Spt. S~ DEZGIIINA, dezghinez şi dezghin, vb. I tranz. şi r e f 1. (Despre lucruri) A (se) desface, a (se) slăbi; a se dezgărdina. Mi s-a dezghi-nat o măsea şi se mişcă. S-a dezghinat din gardin DEZGHINAT 74 DlDA fundul butoiului. Spt. S., Pn. L. [V a r. : DEJ-GIIIXA, dcjghin şi dejghincz, vb. I Ptş.] DEZGIIINAT, -Ă, dezghinaţi, -tc, adj. Desfăcut de la locul lui; mişcat, slăbit; dezgăr-dinat. Am găsit un zid dczghinat la colţ, Măru-ăl marc arc un comănac dezghinat. [Var.: DEJ-GHINAT, -Ă, adj. Pt.] DEZGLGTA, dezglolcz, vb. I refl. A mai împuţina din munca, a se uşura, a scâpa de greu. M-am mai dezglotat cu ale clmpului. Spt. S şi J., Smr. DEZGLOTAT, -Ă, dczglotaţi, -Ic, adj. Uşurat de treburi, slăbit; despovărat, liber. Sini mai dezglotat acum, pot să viu. Spt. S. şi J., Smr. DEZLEGĂmInT, dezlcgămintc, s.n. Con-simţămînţ, învoire, dezlegare. Fă o scară printre nori, Fulgere-mpletind în sfori Şi-om sui la Domnul sfinl Să ne dea dezlcgămtnl. Spt. S. ’ DEZMÂRDĂG1, dezmărdăgesc, vb. IV refl. 1. A se desmorţi, a se Înviora. Mai ies şi cu să mă mai dcsmărdăgcsc, că mi-au înţepenit oasele de alita şezut. Spt. S. 2. A-şi reveni din starea de beţie, a se trezi, a se dezmetici. Abia acum m-am dczmărdăgit după chefu ăla dc alaltăieri. Ibid. DEZ^IÂRDÂGfT, Ă, dezmărdăgiţi, -te, adj. Care şi-a reveniL în fire; dezmorţit, trezit, refăcut, înviorat. Uite, acum dczmărdăgit, parcă sini altul! Spt. S., Pn. L. DEZMARGINf, dczmărginesc, vb. IV tranz. A despărţi, a îndepărta. Fig. a uita. L-am dat la casa lui, l-am dezmărginit dc la mine. F i g. Am dezmărginit-o de la inima mea, ducă-sc! Spt. S. DEZMĂRGINfT, -Ă, dezmărginiţi, -tc, adj. Care a fost îndepărtat (dintr-un colectiv, asociaţie, familie etc.); izoial. Spt. S. DEZMĂRITA, dezmărit, vb. I refl. (Despre femei) A divorţa. S-a dezmăritat bălanca. PLş., Cpr., Mş., J5pt. S. w DEZMĂRITATĂ, dăzmăritalc, adj. T. Divorţată; văduvă. Ptş., Cpr. DEZMINŢf, dczminţesc, vb. IV tranz. şi refl. A-şi sări din minţi, a (se) zăpăci, a înnebuni. Te dczminţesc clnd ti-oi la una, auzi tu? Spt. S. DEZMINŢIT, -Ă, dezminţiţi, -te, adj. (Şi subslanLival) Care nu mai c In minţile lui* sărit din minţi; zăpăcii, ţicnii, nebun, ii/d, dez-minţitule, ce faci? Vrei să dai foc casei? Spt. S. DEZNABUŞf, deznăbuşcsc, vb. IV tranz. şi refl. 1. (Despre oameni) A da la o parLe ceea cc înăbuşea respiraţia cuiva, a-i (sau a-şi) elibera respiraţia. Sc învelise copilul cu plapuma peste ochi şi abia mai sufla, cind am nemcril cu si l-am deznăbuşit. Plş. 2. (Despre pădure) A curăţa o pădure (mai ales tînără) de toate stu- fărişurile care o îinbîcscsc, împiedieîndu-i creşterea ; a livezi. SptL S., Cst. DEZNĂBUŞfT, -Â, deznăbuşiţi, -te, adj. 1.(Despre oameni) Scos din starea de sufocare, salvat de la înăbuşire; p. ext. care şi-a revenit în fire, înviorat.. Ptş. 2. (Despre plante) Care a fost plivit de buruieni; (despre pomi, pădure) care a fost curăţit de uscăLuri şi mără-cinişuri; livezit. Spt. S., Pn. L., Smr. DEZNEMEŢf, dezncmeţcsc, vb. IV tranz. şi refl. A se topi sau a se înlătura troienele. Abia am deznemeţit coşarca vitelor. Spt. S., Pn. L. DEZNODA, deznod, vb. I tranz. şi refl. 1. (Despre căruţe) A (se) îndrepta cu roţile în direcţia normală. Dcznoadă căruţa, că-i rupi osia ori inima. Spt. S., Smr., Mş. 2. (Despre oameni) A scoate cuiva junghiurile din corp; a se dezmorţi, a sc desţepeni. M-a tras aşa de bine, mi-a (sau mi s-au) deznodat toate oasele. Ibid. DEZNODAT, -Ă, deznodaţi, -te, adj. 1. (Despre car) Dezpiedicat,prin îndreptarea inimii şi a roţilor. îndreptează niţel oiştea şi gala, e ca şi deznodat. Spt. S. şi J. 2. (Despre oameni) Uşurat de dureri, desţepenit, desmorţit. Ibid. 3. Bătut rău. A venit deznodat dc pe unde o fi umblat. Ibid. 4. Obosit, frînt, prăpădit. A venit deznodat de la arie\ Ibid. DEZVĂRA, pers. 3 sg. dezvărează, vb. I refl. im pers. A înccpe căldurile, a veni toiul primăverii. S-a dezvărat d-a binele: soarele pripeşte, clmpul a înverzit, ogrăzile sint albe dc floare. Spt. S., Mrş., Urln. DEZVOCA, pers. 3 sg. dezvoacă, vb. I refl* 1. (Despre fenomene) A se porni, a se dez-lănţui. S-au dezvocal ploile, parcă s-au rupt porţile ccrului. Lnl. S., Cc., Dnc. 2. (Despre plante) A se dezvolta, a creşte, a se desface. S-au dczvocat florile, parcă a nins. Ibid. 3. (Despre drumuri) A se desfunda. Ibid., Dnc. DEZVOCAT, -Ă, dezvocaţi, -te, adj. 1. (Despre plante) Dezvoltat, umflat, deschis, desfăcut. Mugurii sint dezvocaţi; gata să spargă. Toate florile sint dezvocate. Lnl. S. şi Cc., Dnc. 2. (Despre drumuri) Desfundat. E şoseaua dez-vocală, spartă; nu poţi pleca. Ibid. 3. (Despre ape) Pornit, dezlănţuit, Înfuriat. Sint zăpezile şi gheţurile dezvocate la munte; vin apele năbădăioase. Ibid. DEZVOLBA, dezvolb, vb. I refl. A se dezvolta repede, a creşte bine, a se forma, a se Împlini. Se dczvoalbă florile, se sârg mugurii. S-a dezvolbal fetiţa asta. parc-a crescut din apă; e ca pepenele. Spt. S., Prbn., (ist. DEZVOLBAT, -A, deztmlbaţi.'-te, adj. Dezvoltat, Împlinit; rotund, umflat. Conil dez-volbat. Sini dezvolbali. Prunc dezvolbate. Prbn. D1BA adv. (Şi repetat) încet, uşor; pe nesimţite, tiptil; adib. O leliţă de nevastă Vine DIBISl 75 d{nga2 diba pc sub coastă (Pop.). Diba-diba, am ajuns acasă o dală cu-ntunericul. Spl. S., Pn. L. DIBISf, dibiscsc, vb. IV l r a n z. 1. A dibaci, a lucrn cu iscusinţa; a lucra pc îndelete ; a o ncmeri bine, a o brodi. Dc cind se omoară el să incocleţczc o maşină şi inccl-tncet a dibisit-o. Spl. S., Pdr., Pn. L. 2. A urmări ceva (sau pe cincva); a cerce Ln cu atenţie, cu răbdare ; a descoperi, a aria, a surprinde. Ibid. DIBISIT, -Ă, adj. Făcui bine, reuşii, dibăcii. Spl. S. şi J., Mrş. [V a r. : D1BUŞIT, -A, adj. Uglin.J DIBUŞi, dibuiesc, vb. IV Iranz. şi i n -Iranz. A căula, a scoloci, a dibisi. Mi-a dibuşit toată casa, toate le-a întors pe dos, ho-ţoaica! Ughn. DIBTJŞfT, -A, dibusiţi, -le, adj. v. DIBISIT. DICÎRAB adv. v. fii GRABA. DIGRAbA adv. Degrabă. Mai digrabă nu pofi? C. Arg. [Var.: DIGRAB adv. Ibid.] DIIIOME, dihonii, s.f. (în expr.) A băga-n dihonii (pe cineva) = a) a iuţi, a înLări; b) a lua la rosl, a certa cu asprime. Spl. S. DILACUE s.m. (în expr.) A fi eu (sau a avea pe) dilaelic la eap = a fi ţicnit, zăpăciL, aiurii, nebun. Ptş. UILflJ, -IE, dilii, adj. (Şi subslanlival) Care e fără o doagă ; aiurii, lont, ţicnit, nebun. E cam diliu, arc trăsnăi; ia uite ce-a făcut! (Substantivat) Hei, diliulc, ce-ai făcut aici; te joci, ori ţi baţi joc? PLş. DIMINEAŢĂ, dimineţi, s.f. (în expr.) A fi (sau a unihlu cineva) cu două dimineţi = a fi cu două feţe, a umbla cu şoalda ; a fi pre- făcut, ipocrit, făţarnic. Mic, să ştii, nu-mi plac dc-ăia (de umblă) cu două dimineţi. SpL. S., PLş., Cpr. (Prov.) însurătoarea devreme e ea minciirca dc dimineaţa — durează, merge bine. Spt. S. DIMINECI Or adv. Mai de dimineaţă, mai devreme. Miinc ne sculăm mai diminecior. Spl. S., Pn. L. DfNTE, dinţi, s.m. 1. (La spala de ţesul) Fiecare din „spiţele” printre care se petrec firele de urzeală. Dinţii de spată cei mai buni stnt cei de lemn de corn sau de os, nu zqirie şi nu rup firele. Spt. S., Mrş. 2. (în e k p r.) A-i şti (sau a-i eunouşte) (cuiva) şi dinţii din j/ură = a-1 cunoaşte de aproape. Ibid. A uduee in dinţi (ccva sau pe cineva) = a aduce negreşit, sigur, in dinţi l-aduc, fir-ar cl jurai! Ibid. A trage cu dinţii = a se lacomi, a apuca (cît mai mulL), a năsli. Ibid. A mirii printre dinţi = a cir Li, a mormăi, a pro tesla. Ibid. A-şi lirl pătura eu dinţii = a fi bolnav, slăbănogii ; bătrîn, dărăpănat. Ibid., Pn. L. A ţine cu dinţii = a ţine strlns, a fi econom, zgircit. Ibid. DIRIJOltfE s.f. Acţiunea de a dirija un cor sau o orchestră. A intrat la dirijorie. Face dirijorie la sfat. Ptş. DIRMEA s.f. v. DERMEA. DÎgA s.f. = GÎGĂ şi nene. (Se spune şi la femei şi la bărbaţi). Ughn. dIldoră s.f. v. DOLDORA. DlLNÎf, ritlnti, vb. IV refl. A se da in leagăn ; a sc legăna (pc crăci sau pe virful copacilor) ; a sc legăna cu capul pc pernă; a se. dăinăi, a se ţuţui. Spt. S. DlLNÎlALĂ, dilniieli, s.f. = DÎLNÎIT. DÎLNlfT s.n. Acţiunea de a (se) d î 1 n î i şi rezultalul ei; legănare, ţuţuială (in legăn, in ţuţui, cu capul pe pernă, pe crăci ele.). Ajungă-ţi aitta dilniit, că ai să ameţeşti şi te doare capul! SpL. S. DÎLVĂREAlA, dilvăreli, s.f. 1. Muncă grea, corvoadă. M-au luat ta dilvăreală. A fi de dil-văreală. Spl. S. 2. Aclivitate intensă, vie; iuţeală, toi; vilvoreală. I-am tras o dilvăreală la arie, de ieşeau nori din toţi. Ibid. ÎL Dojană aspră, ceartă; bătaie. A luat o dilvăreală straşnică de la tat-său. Ibid. [Var.: DÎRVĂLEAlA, dlrvăleli, s.f. Ibid. ; DlRVĂREĂLĂ, dirvăreli, s.f. Ibid.] DÎLVĂRf, dilvăresc, vb. IV tranz. A pune la muncă grea ; a iuţi, a zori; a-1 Irimilc pe cineva la orice, a-l sîcli. L-am dilvărit două zile la coasă. A$a am fost eu dilvărit de cind m-am pomenit. Spt. S. M-au dilvărit toţi in toate părţile, care cum i-a plăcut. Mş. Expr. A-i dllvări (sau a-i lua foc) ecula (cuiva) = a ndnea bătaie, a chelfăni. Ibid. [Var. : DlRVĂLf, dirvălesc, vb. IV. Ibid. DÎRVĂIlf, dirvăiresc, vb. IV. Ibid.] DlLVAIU s.f. pl. (în expr.) A lua la (sau u băga In) dilvări (pe cineva) = a lua la rost, a cerla ; a înteţi, a iuţi; a lua la suceală, a dllvăriSpt. S., Pn. L., Mrş. DlLVĂllfT s.n. Aclivitale intensă ; iuţeală, iufăt toi; oboseală, istov. Expr. A hiu (pe cineva) Ia dilvărit (sau la dilvăreală) = a) a Înteţi, a zori, a iuţi; a istovi; 1>) a dojeni, a certa. Spt. S. [Var.: DÎRVĂL1T s.n. Ibid.; DlRYÂRfT s.n. Ibid.] DILVĂRIT. -Ă, dtlvăriţi, -le, adj. Obosi»., isloviL; dojenii; bătut, chelfănil. Mi-au adus caii dilvărifi, frinţi, de la plug. Bietul copil a venit cu ceafa dilvărită. Spl. S. DÎMBOMNIC s.n. v. DÎMBOVNIC. DÎMBOYNIG s.n. Dumbravnic. Spt. S. şi J., Mrs. [Var.: DÎMBOMXIC s.n., I)RlM- BOMMC s.n., DRÎMBOVNIC s.n. Ibid.]. DINGĂ1 s.m. Poreclă dală unui om moale. A lui dingă n-a venit. Spl. S. A DINGA2 interj. (Repetai) Onomatopee care i-mi tă sune Iul cobzei. Dingă, dtngă, dingă-da! Spt. S. DÎNQAf 76 DOGĂIIOAICA DÎNGÂf, dlngăi şi dlnyăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A zdrăncăni cobza. Spt. S. 2. Tranz. şi refl. A îngina pe cineva. Ce mă dingti, mă? Ibid. Mult tc mai dingli, mă, acolo? Spt. J. 3. Inlranz. A lucra incet. Ibid. [Var.: (ad. 2) DÎNGÎf, dingti şi din-giicsc, vb. IV] UlNGl t, vb. IV v. DÎIVGÂI (2). DÎRĂ, dtre, s.f. Expr. A (o) da-n dini (sau a-1 lua dîrn) = a afla Tirul, a descoperi cauza,; a găsi soluţia ; a-i afla cocleţul, a fi pe drumu-ăl bun. în sfîrşit i-am dat in dtră la problema asta. Spt. S. DiRDÎITtfRÂ, dlrdlituri, s.f. 1. Zguduitură puternică, dlrdlil. M-am trezii tn dirdiiturilc geamurilor, bălcau lunurile. Plş. 2. Tremur (de frig, de frică *sau de boală). II apucase o dir-diitură dc-i clănţăneau din(i-n gură. L-a apucai iar dirdiitura (sau dirdlitul) şi dirdiie ca apucat dc alte-alea. Ibid. DIRDORĂ s.f. v. DOLDORA. DlRG, dtrguriy s.n. Uneltă de tras jarul sau cenuşa din cuptor; cociorvă. Cpr., Tgv. DÎRJ, -A, dirji, -e, adj. Ameţit de băutură ; clierchelit, cu clief; chiaun, afumat. Erai numai dirj, cînd le-am văzul eu. Cpr., C. Arg., Vnşt. Expr. A fi (sau a umbla cineva) dîrj = a fi supărat, aţltal, Înverşunat; a fi gata de ceartă. Ibid. Spt. S. DIRLA inLerj. Onomatopee care imită zdrăn-gănilul viorii. (Ironic) Şi-apoi dirla, dlrlay Sc mărită cirna. . . (Pop.). (Cu rol de subsLanLiv) Auzi dirla, bă! SpL. S. DÎRLĂU, dirlăi, s.m. (DepreciaLiv) Haimana, derbedeu ; corlău, pucăr, lencher. Măf dirlăulet mai bagă-ţi minţilc-n cap că-ntorc foaia pe partea ailaltăy auzi tu? Cpr., Spl. S. DÎRLÎI, dirlii, vb. IV intranz. A zdrăngăni din vioară ; a face dirla-dirla! Spt. S. DÎRLilALA s.f. v. IXDÎRLÎIALA. DÎRLÎfT s.n. Acţiunea de a dîrlii (din fluier sau din vioară). Şi ia mai lasă dirliitu-ăla că mi-ai impuiat urechile. SpL. S. DÎRLOG, dirlogi, s.m. (Mai ales la pl.) I. (In e x p r.) A-1 pune (cuiva) dirlogii de nas = a lnfrlna, a ţine de scurt; a duce de nas (pe cineva). Spt. S. 2. Sfoară cu care se leagă iţele de culmea războiului. Dirlogii iţelor. Glbc., Nş. DÎRSĂ, dtrsc, s.f. Piuă; dirstă. Expr. A da (pe cineva) la dîrsă = a pune (pe cineva) la muncă serioasă, a-1 băga la frecuş, a-1 freca. SpL. S. A se da la dîrsă = a se obişnui cu munca, a se da pe brazdă. Ibid. DÎllSf, dtrscsc.y vb. IV. 1. Tranz. A da dimiile la dîrsă. Spt. S., Mrş. 2. Fig. Refl. A se obişnui; a se adapta. Ibid. [Va r. : DÎR-SÎNf, dirsincscy vb. IV. Ibid.] DlRSfT, -Ă, dirsiţiy -tc, adj. Care e învăţat cu greutăţile, obişnuit cu asprimile, şLie şi binele şi răul, are experienlă multă. Spt. S., Mş., Smr. DÎRSÎNl vb. IV v. DÎRSI. DÎRVÂLĂ s.f. Muncă grea ; corvoadă. A lua in dirvală. A băga ia dirvală. Mş., Spt. S. 2. Iuţeală, toi. I-am dat o dirvală la arict de işa fum. Ibid. DlRVALEÂLĂ s.f. v. DÎLVĂREALĂ. DÎRVĂLI vb. IV v. DÎLVARI. RÎRVĂLfT s.n. v. DÎLVĂRIT. dIrvăreAlă s.f. v. DÎLVĂREALĂ. DÎRVAIlf vb. IV V. DÎLVARI. DlRVÂRlT s.n. v. DÎLVĂRIT. DOAGÂ, doage, s.f. (în expr.) A nu fi (cineva) In tonic doagele (sau a nu fi In dougelc Iul, a-şi suri din doage) = a) a nu fi in toate minţile, a fi cam zăpăcit, ţignil, nebun.Ce-ai, băiete, ori nu eşti in toate doagele? Copilul asta are el ce are, nu e in doagele lui. Spt. S., Cpr. b) a fi bolnav, şubred, indispus ; a tiromi, a govi. Ibid., Mş., Plş. A fi gros în doaga = a fi bine dezvoltat, zdravăn, solid, gros, mare, voinic. Spt. S. A da-n doaga copiilor = (mai ales despre bătrîni) a^se prosti. Ibid., Mrş., Ptş. DOAPĂ, doapcy s.f. (Ironic) Femeie scundă, îndesată; Lerteleacă, bondoacă. Uite-le la eaf doapa! Cpr. DOAR adv. (In expr.) Doar eă = poate cil, barirn. Doar că n-oi fi înnebunii! Doar că oi mai aveji dnnă minţi! Cpr. DOARĂ s.f. (în expr.) A se ţine (sau a Irăi) (cineva) eu doara = a spera, a se lăsa pe llnjeală. Dar cu „poale” şi cu ,,rfoard’\ Nu se ţesc3 nu sc ară, Nu se bagă-n coş la moară, Nu sc face primăvară. Sp S., Pil. L. A ţine (pe cineva) cu doara =* a amina, a păcăli. Nu mă mai ţine cu doarat Mi-i (de ajuns) dc cind aştept. Vreau s-ascult chiar cu la piept; ce şopteşte inimioara? Ibid. DODĂ s.f. Termen de respect cu care cineva se adresează femeilor mai in virstă; p. e x t. femeie. Dodă Maricf dă-mi un ciur dc mălai împrumut. Mă dusei cu plugu-n vale, Mi-a ieşit o dodă-n calc (Pop.). Lnl. S. şi J., Ca., Dnc. DODl, dodescy vb. IV Lranz. A nimeri, a brodi. Ştii c-ai dodit-o cu băiatul; halal să-i fie! Expr. A-i dodi loava (la ceva) = a nimeri la timp, la ţanc. Am dodit loava la grtu. SpL. S. RODIE, dodiiy s.f. 1. Nărav, melic, obicei. Aşa-i e dodia lui. Lnl., Cmgş. 2. (în expr.) A nu fi-n dodii = a fi indispus, bolnav. Spt. S. DOFTOROAlCĂ, doftoloaice, s.f. Doftoroaie. Spt. S., _Cpr., Cst. DOGÂREAsA, dogăresc, s.f. Soţie dc dogar. Mă-ntilmi cu dogărcasa la piaţă. Ptş. DOGĂROAlCĂ, dogăroaice, s.f. = DOGÂREASA. Ptş. dogăroAie 77 d6pEş DOGĂROĂIE, dogăroaic, s.f. = DOGĂREA-SĂ. Ptş. DOGf, dogesc, vb. IV Lranz. (In expr.) A-i dogi capul (cuiva) = a bate la cap, a ameţi, a plictisi. Spt. S., Cpr., Ptş. DOI, două, num. card. (Loc. adv.) Pe două, pe nouă = In oricc caz, cu orice preţ, negreşit. Pe două, pc nouă, trebuie să mă duc, n-am ce face! Cpr., PLş. Scurt pe doi = fără vorbă, imediat. Ibid., Mş., Sm. (Pro v.) Dcclt vai de doi, mai bine vai de unul, se spune cind cineva nu acceptă o căsălorie sau o tovărăşie nefavorabilă. SpL. S. Ducă doi îţi spun că eşti beat, du-te şi le culcă 1 = lasă-te convins, cedează. Ibid. (Exclamativ) Doi din mine n-o să facă = ce-o fi să fie; spune cineva care nu se lasă intimidat, care vrea să-şi facă curaj. Ibid. DOICĂ s.f. Naniî»*; mlndră, lele, ţaţă. Hai Ia doica, puiule! Uile-l neică, trece dealul, li cunoaşte doica calul (Pop.). Na, la doica, măr sălciu, Că mi-eşli drag de cind tc ştiu (Pop.). Spt. S. DOICULlŢĂ s.f. Diminutiv al lui d o i c ă. Cit ii fi şi-i fi pe lume, Poariă-tc frumos şi bine, Doică, doiculiţa mea! (Pop.) SpL. S. DGlSPCE, douăspee, num. card. Doisprezece (douăsprezece). Am numai doispee lei. Spt. S. DOISPCELEA, douăspeea, num. ord. Doisprezecelea (douăsprezecea). As/a e a douăspeea oaie cu miel; al doişpclea miel. SpL. S., Pn. L. DOIŞPE, douăspe, num. card. = DOISPCE. SpL. S. DOLDOĂŞĂ, doldoaşc, s.f. 1. Legătură cu boarfe sau diferite mărunţişuri; boccea. (Ironic) Vine baba dc la moşi C-o doldoaşă de gogoşi (Pop.). Mş., Pn. L. 2. (La pl. familiar sau ironic) Tlţe mari (pline cu lapte); babiţe. îi cură doi-doaşcle căpriţii, a venit sătulă. SpL. S. 3. (La pl.) Scutece. Schimbă-i doldoaşcle copilului, că s-a udat. Ibid. 4^ (La pl.) Boaşe. Ibid. DOLDORĂ s.f. Iuţeală, toi, iureş. A intrat A tot satul in doldora arici. Spt. S. [V a r. : DIL- DORĂ s.f. Ibid.; DIRDORĂ s.f. Ibid] DOLUlACI, dolmaci, s.m. (Azi ieşit din uz) Translator, tîlmaci. Cpr. DOLMECfill, dolmcceri, s.m. = DOLMACI. Spt. S. DOLOFĂNCĂ, dolofancc, adj. f. (Despre femei) Care e bine dezvoltată ; împlinită, rotundă, voinică; rotofeică. (SubstantivaL) S-a făcut o dolofan" că de fală de sparge piatra-n pumni. SpL. S., Mş- D()MA interj. (Repetat) Cuvint care redă o mişcare domoală, o vorbire Înceată, şopăcăiLă. Doma-doma, vorba-vorba, nc-am pomenit dincolo dc capul salului. Spt. S., Lnl. S. D0MĂ s.f. Vorbă domoală, taifas, flecăreală, sfat. în poiana Spinului, S-ascult doina pinului Şi doma voinicilor, La crucea colnicilor (Pop.). Spt. S., Pn. L. DOMĂf, domăicsc şi dâmăi, vb. IV intranz. A vorbi încet, domol, şopăcăit; a tăinui, a dondăni. Şi-am mers amindoi domăind aşa, cale de un conac, fără să ştim c-a trecut vremea. Spt. S., Lnl. S. [Var.: DOMĂNf, do-mănesc, vb. IV. Spt. S., Mş.] DOMĂIĂLĂ, domăieli, s.f. Vorbire tăinuită, potoliLă, domoală, dondănit, taifas. Cc attta domăială pe ci, nu ştiu; de azi dimineaţă stau tnchişi in odaie si dondănesc singuri. Spt. S., Lnl. S. [Var. : DOMĂNEAlA, domăneli, s.f.] DOMĂfT s.n. = DOMĂIALĂ. Spt. S. DOMĂNEĂLĂ s.f. v. DOMĂIALĂ. DOMĂNf, domănesc, vb. IV v. DOMĂI. DOMĂNfT s.n. = DOMĂIT. S-au dat la do-măit, să le mai treacă de urii. Lnl. S., Mş. DOMN, domni, s.m. (în expr.) A fi (cincva) domn şi Împărat (sau a fi domnul domnilor şi impurului împărţiţilor) = a fi liber şi neatirnat, a fi nepăsător, a nu duce grijă de nimic, a fi „crai pe plai”. CU eşti tlnăr ne-nsurat, Eşti şi domn eşti şi-mpărat, Iar apoi de cind te-nsori, Rămti slugă pină mori (Pop.). Uda A fi (mai) do donmne-ajută = a) (despre lucruri) a fi solid, trainic, bun; b) (despre oameni) a fi dc Înţeles, cumsecade, serios. O fi ca mai de doamne ajută, mă! Spl. S. şi J., Mş. A sc încărca de doamne ajută (sau de doamne fereşte) = a-şi găsi beleaua cu cincva. Am vrut să-i dau ajutor şi m-am încărcat de ăoamne-ajută. Ibid. Mila Domnului = adio, ducă-se. Mai avea să-mi dea o mic de lei; de acum, mila Domnului! Ibid. DOM6L, -OALĂ, domoi, -oale, adj. (Substantivat, în loc. a d v.) Cu domolul = cu bini-şorul, încet, potolit. Ia-l mai cu domolul. Spt. S. DONDA interj. (Repetat) Onomatopee care redă o convorbire liniştită, potolită, domoală. Donda-donda, donda-donda, vremea zboară, in-cit nici nu bagi dc seamă! Spt. S. DONDĂNEAlA, dondăneli, s.f. Sporovăială, şopocăială. Cc-allta dondăneală pc voi? Nu v-aţi mai săturat? Pdr. DONDĂNfT s.n. Faptul de a dondăni; şopîclială; flecăreală, taifas. Cc, atita dondănit pc voi, fa? Pn. L., Spt. S., Cst. [Va r. : DON-DONl'T s.n. Ibid.] DONDONf, dândon şi dondănesc, vb. IV intranz. A dondăni. Spt. S. şi J., Mş. DONDON1T s.n. v. DONDĂNIT. Brst. DOP, doăpă, s.m. şi f. 1. (Ironic) Om mic de statură, îndesat, scund, fundăreţ; (familiar) copil. Cpr., Ptş., C. Arg. 2. (în expr.) (Ironic) A-şi |jăsi tigva dopul (şi lelea bărbatul) = a se căsători sau a se Întovărăşi persoane cu aceleaşi cusururi, a se nemeri să fie deopotrivă de nevoiaşe ; a-şi găs£ sacul petecul. Ibid. Glbc. D 6PEŞ, -Ă, dopeşi, -c, adj. (Despre oameni) Care e scurt şi gros; fundăreţ, îndesat; (despre copii) bine dezvoltat; rotofei gras, dolofan (Substantivat) E un dopeş dc băiat pietros, ca DOR 78 bolovanul. Ce s-o fi făcut dopeşa aia de fată, de nu mai vino? Spl. S., Plş., Cpr. DOR s.n. (In expr.) Dorul lui şi cinci parale (= pu lin ii pasă, habar n-are), sc zice cind cineva stă nepăsător sau pierde vremea degeaba. Spt. S. DORMI, dorm, vb. IV intranz. (în expr.) A dormi d-ul huijj = (niai ales in imprecaţii) a muri. Durrni-r-ar d-ăl lung. Spl. S., Pn. L., Cst.w ^ DOROVĂ1, dorovăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A sporovăi, a flecari. C. Arg. 2. Tranz. şi re f 1. A (sc) obosi. Mi-a (sau mi s-au) dorovăit oasele, (dc) coasajasta. Ibid., Spl. S. DOROVAiALA, dorovăieli, s.f. Faptul de a(se) d o r o v ă i; Laifas ; oboseală. C. Arg., Spt. S. DOROVĂfT s.n. = DOROVĂIALĂ. Ce atlta dorovăit? C^Ar^g.^Spl. S. DOROVĂfT, -Ă, dorovăiţi, -Ic, adj. Obosit, frlnt, rupi. Acum a picat de la pădure, dorovăit dc oase. Spl. S. DOS, dosuri, s.n. (în expr.) A so întoarce pe dos = (despre vreme) a se pune vremea rea, a vremui. Spt. S., Pn. L., Smr. A intource po dos (pe cincva) = a) a bate, a palmui; b) fig. a convinge pe cineva să ia altă atitudine, a-i schimba părerile. Ibid. A-i Inloarco maţele pe dos (cuiva) = a) a scîrbi, a supăra; b) a zdruncina, a zăticni, Ibid. A Întoarce pu-mlntul pe dosj= fig. a trudi. Ibid. DtiSNIC, -Ă, dosnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care înţelege sau face lucrurile pe de-a-n-doaselea, le ia anapoda ; aiurit, zăpăcit, trăsnit. (Substantivat) Mă, dosnicule, ce mi-ai făcut aici? Spl. S. şi J. [Var.: PIDGSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj. Ibid.] DOSTAT, -Ă, doslaţi, -le, adj. (în poezia populară, cu sens neprecizaL) Foaie verde, măr dostal, Mă culcai să dorm p-un hal, Vai de mine ce-am visat! (Pop.). Lnl. S. DRACUL s.m. art. 1. (In expr. şi p r o v.) Slavă domnului şi chiot drucului, se spune clnd cineva a scăpat de. ceva nesuferil. Spl. S., Plş., C. Arg. I-aruţi pe Dumnezeu şi el zico că e dracul, se zice cînd cineva nu primeşte sfaturile de bine care i se dau, rămlne refractar, Încăpăţînat. Ibid. A-şi sparge dracul opincile = a se isca ceartă. Ibid. A ara dracul cu cineva = a fi slab mori. Ibid. A speria (cineva) şi pe dracul = a) a fi şirei, intrigant; b) a fi isteţ, dibaci, Indemlnatic. Ibid. Stă dracul călare po el, sc zice despre cineva care e rău, zgircit, hapsîn, periculos. Ibid. Şlie şi pe dracul se zice despre cineva care e foarte priceput, Indemlnatic, isteţ, iscoditor. Ibid. Nu tc juca cu dracul, se zice clnd cineva face glume care pot avea urmări rele. Te joci cu dracu? Ibid. A imhătrini (cincva) şi po dracul = a avea comportări necorespunzătoare, a întrece răbdarea, a deveni nesuferit. Ibid. A mincu (cineva) şi pe dracul = a fi foarte mîncăcios, a mînca orice, a nu face nazuri. Ibid. A scăpăra draci (din cineva) = a) a fi iute, vioi, isteţ, harnic, neîntrecul; b) a iuti, a zori pe cineva. Ibid. A avea (sau u-ţi îi) milă de dracul = a avea milă dc cineva care nu merită. Ibid. A so duce la dracul cu cărţi de pace = a pleca, a-şi pierde urma ; a dispărea. Ibid. A fi cineva in dracii lui = a fi In putere, sănătos, viguros, voinic; activ, energic; chefliu. Acum e el in dracii lui. Ibid. Drac sa fii şi pe toate nu Ie ştii, se zice cînd cineva nu poale să-i dea de căpălli la ceva, s-a împotmoliL şi se dă bălut. Ibid. A-l fuce ca pe dracul = a) a murdări rău ; b) fig. a bălăcări, a beşteli. Ibid. A sc fuce cu dracul = a se murdări, Ibid. A scoate pe dracul din cineva = a-1 face să se cuminţească. Am scos un drac, am eu grijă şi d-ăilalţi. EJie, scot eu pe dracu din tine, las-pe mine! Ibid. A intra dracu-ntre ci = a se certa. Ibid. (E) beleaua dracului = (e) necaz mare, e scandal. Ungli. A nu fi bun nici dc dracu = a nu fi bun de nimic. S-a hodorogii butia asia; nu mai e bună nici de dracu. SpL. S., Muş. A nu lua pe dracul po seumu = a nu garanta, a nu răspunde pentru cineva de care nu eşli sigur. Ibid. C. Arg. A face pe drucu ghem = a nu realiza nimic; a nu izbuti, a nu reuşi, a încurca. Am făcut pc dracu ghem! M-am ales cu vremea pierdută şi cu munca de pomană. Spt. S., Pdr., Mrgh. A fi cineva dracul pe uscat (sau dracul gol) = a fi foarte ager, isteţ, Indemlnatic* descurcăreţ, dibaci; a fi bun de pozne şi de cîte (drăcovenii) loate. Ibid. A umbla cu cruoca-n. sin şi eu drneu-n inimă = a fi ipocrit, făţarnic, prefăcut, viclean. Ptş. A fi cu drueu-n cinepâ = a fi mozolit rău, a fi murdar peste tot. Spl. S. şi J., Smr. A sta ca drucu-n cinepa = a sla pitit; ferit, ciuşdil, a sta cu frica-n sin. Ibid., Mş. A învăţa pe drucul să dea eu puşca = a da lecţii cuiva mai priceput ca tine. Ibid., Pn. L, A scăpu de dracul şi-a da peste tut-său = a scăpa de un rău şi a da peste altul mai mare. Ibid. A bugu-n draci pe cineva = a) a zori, a iuţi; b) a-1 istovi, a înnebuni; a speria. Ibid. Ce-şt face omul singur, nici dracul nu-i face, se zice cînd cineva îşi face singur rău, intră singur în gura primejdiei. Ibid. Dracul nu face biserici,, se zice clnd un om incorupLibil, serios, cinstit* recunoscui ca atare, comilc pe neaşteptate ceva rău. Ibid. Dă dracul tircoalc, se zice cînd cineva e in primejdie de a face sau a i se inlimpla un rău. Ptş., Spl. S. S-au dus boii dracului, se zice cînd cineva a intrat Ia încurcătură, a păţit-o rău. Ibid., Cpr. Po dracul l-a căutat peste el a dat, se zice clnd cincva şi-a făcut singur belea pe cap. Ibid. Joacă dracul po (urlouie, se zice cind cineva pune la cale ceva rău, unelteşte contra cuiva, sc bucură de răul cuiva. In casa aia joacă dracul pe ţurloaic. Ibid. 2. Loc. adv. (Cu valoare de superlativ, Însoţind ad- DRAGOSTE 79 dkojAlA jcctive ca : frumos, deştept, harnic etc.) Dat dracului = foarle, grozav. Ibid., Mş. DllAGOSTE s.f. (în expr.) A întări (sau a înteţi, a omori) cu dragostea (pe cincva) = a cere mereu; a vizita des; a sicii, a plictisi. Spt. S., Pn. L. A mai slăbi eu dragostea (pe cineva) = a lăsa-n pace. Mai slăbească-mă cu dragostea, că mi s-a luai. Ibid. Dragoste eu nă-hădăi (sau eu draci) = cearta (Intre soţi, prieteni etc.). Ibid. DRAM, dramuri, s.n. (Odinioară) Parte din-tr-un munte rămas moştenire In devălmăşie şi împărat în părţi egale şi pc care o primeşte fiecare din moştenitori, proporţional cu drepturile stabilite de obşte. Am avut 10 dramuri tn obştea Ciincnilor şi 20 dramuri tn Moldoveanul , başca dramurile din obştea Argeşenilor, neslatornicjtafîncă de tribunal. C. Arg. DRÂcArAIE, drăcării şi drăcărăi, s.f. 1. Afacere încllciLă ; dandana, belea, încurcătură ; glumă, ’poaznă, farsă. Ce drăcăraie mai fu şi asta? C. Arg., Pn. L., Ptş. 2. (Mai ales la pl.) Lucruri mărunte, fleacuri, mărunţişuri. Cite drăcării (sau drăcărăi) ţoale in cămara asta s-au adunat. Ibid. îl. Lucrare de mîntuială, mlzgă-litură, nărcăcălilură. Cc drăcărăi sint astea, copile? A uliu, mi-a umplut pereţii dc cile drăcărăi, de cttc bazaconii! Ibid. DRaCEA s.m. art. (Familiar, fără răulate) Termen peiorativ dai unui copil neaslimpărat, nebunatic; vioi, isteţ, şmecher. Drăceo, lu ai umblat jaici; aşa e? Spt. S., Mş. DRĂCrtiŢĂ, drăciuţe, s.f. Diminutiv al lui drăcie; ceva micuţ, gingaş, interesant; drăgălaş, simpatic. O drăciufă de maşină. O dră-ciuţă dc fată. Spl. S. DRĂCIJCI, drăcuci, s.m. 1. Diminutiv al lui drac, drăcuşor. Spt. S. 2. (Familiar, glumei) Copil neastimpărat, vioi, sprinten, isteţ- E un drăcuci de fată, uile-aşa ii scapără ochii-n cap. Ibid.. Cpr. DRAGAlCA s.f. art. (în expr.) A so încinge (sau a se Întărită) drăgaica = a se lua la ceartă, a se iuţi; a se aprinde dragostea ; a se încinge lăriţa. Bdş., Piş., Cpr. DRÂGÂNEI, -ELE ad]. pl. 1. Drăgăstos, frumos, plăcui. Mindrulucă draga mea, Min-caţi-ar ochii ncica, Că sint dulci şi drug anei, Moare ncica după ci (Pop.). Cpr. 2. (Substantivat, în c o m p u s u l) Drăgănele de Piteşti = cireşe pietroase. PLş. DRĂNGÂLÎÎU, drăngălăi, s.m. (DepreciaLiv) Tinăr afemeiat; flăcău care umblă luindra ; derbedeu, dirlău, hăndrălău. [Var.: DRÎNGĂ- LAIJ, drtngălăi, s.m.]. DRĂSTUL s.m. art. (Eufemistic) Dracu. (In imprecaţii) Hir-ar al drăstului! Lua-l-ar drăstul! Cpr. DREGE, dreg, vb. 111 tranz. şi r e fi. 1. A (se) împăca. Ne-am dres noi acuma, dar o stricasem rău. Drcge-i tu, că de tine ascultă! Pn. L., Spt. S., Pl. 2. A bea din nou (după ce s-a dezbălal). Iar la băutură? — Ca să ne dregem, dc! Ibid. ÎJ. (în expr.) A-şi drege gura = (ironic) a bea. Cpr., Pn. L. DRES, -EASA adj. (în superstiţii) Fermecat.. 7i dres, fa, nu sc lipeşte nimic dc cl. Spt. S. DREStJRĂ s.f. (ironic) 1. Acţiunea de a drege; preparare. I-a mai făcut o dresură. Spt. S., Cc. 2. Găteală, fardare. Ptş. DRfiYÂ, dreve, s.f. 1. Vergea de fier, care se fixează în tocul ferestrelor în lungiş şi-n curmeziş, ca să nu pătrundă cineva din afară ; gratie. Lnl. S. şi J., Dnc., Ca. 2. Fiecare din cele două pir-gliii cu care se ia la mină hirdăul plin (de către două persoane), sprijinite sau legale de „crucea hlrdăului”. Cpr. DRIMB, drimbe, s.n. = DRÎMBĂ; drîng, drimboi. Spl. S. Expr. A se alege (sau a rămîne) eu drimbul = a nu se alege cu nimic, a rămîne cu buzele umflate, mofluz. Ibid. DRfMBA, drtmbe, s.f. (Depreciativ) Obiect vechi sau de mică însemnatate; fleac, rablă. Şi-a pus şi el o drimbă de difuzor. Are o drimbă dc maşină şi i sc parc nu ştiu cc. Spt. S., Piş., Mş., Cimn. DRlMIltil, drtmboic, s.n. Augmentativ al Iui d r î m b ; obiect grosolan, bădăran, bocciu. Un drimboi de cobză. Pn. L., Spt. S. 2. Epitet dat unui copil plingăreţ, biziit. Ce n-ai, drimboi,. dc cc ai umflat buzele? Ibid. DRÎMBGMNIC s.n. v. DÎMBOVN1C. DRÎMBOVNIC s.n. v. DlMBOVNIC. DRÎMBUf, drimbui, vb. IV i n l r a n z. şi refl. 1. A clnta cu drimbul, a zbîrnîi drimbul; p. ext. (despre copii) a blzîi, a plinge. Ce (le) drimbui, mă, băiete; ce n-ai? Ibid. 2. (în expr.) (Ironic) A rămîne drimbuind pe buze = a ieşi în pagubă, a pierde, a rămîne cu buzele umflate, a rămîne mofluz. A pierdut boii şi-a venit acasă drimbuind pc buze. I-a fugit nevasta, a rămas drimbuind pc buze. Ibid. DRÎXGALAU s.m. V. DHĂNGÂLAU. DROAGĂ, droage. s.f. 1. (Depreciativ) Căruţă mică, uneori cu două roate, veche, hodorogi lă, dărăpănată ; cărucioară, cotigă. Am mai rămas c-o droagă dc cărufă. 2. (La pl.) Obiecte (mai ales vase) scoase din uz, stricate* aruncate; vechituri, troace. Cc mai faci cu droagele aleajic putini (buţi etc.). Ibid. DROAŞCĂ, droaslc, s.f. (Deprecialiv) Şaretă, gabrioletă ; cărucior (de un cal) mic, vechi, hodorogit ; droagă. Spt. S. DROBULEŢ, drobulefe, s.n. Diminuliv al lui drob; drobuşor. Am făcut un drobuleţ dc mici, să tc lingi pc buze. Piş., Cpr., Cimn. DROJAlA, drojeli, s.f. 1. Vorbărie lungă, pălăvrăgeală, trăncăneală; pisălogeală; cică- DBâJDlE 80 DUDUf leală. Ţi se ia de atita drojeală, ca şi dc mere pădureţe. Pn. L., Spt. S. 2. Porecla dată unei persoane care flecăreşte multe; palavragiu, flecar, pisălog. Urilă drojală de om! Cpr. DROJDIE, drojdii, s.f. (în expr.) A (sc) fnro drojdie (sau drojdii) = a) a (se) sparge, a (se) fărlma, a (se) distruge. Mi-a căzut lampa din mtnă şi s-a făcut drojdii; b) a obosi pe cineva de muncă grea, a istovi; a bate rău, a face măr. Mi ţi l-au apucat pe nebun la strimtul lui şi drojdie l-au făcut haidamacii. Pn. L. A fi ciiicva pe drojdie = a fi pe ducă. Mş. DROJEALĂ, drojcli, s.f. = DROJENEALA. DROJENEAlA, drojencli, s.f. Faptul de a d r o j e n i; pălăvrăgeală, cicăleală, pisălogeală. Ce allta drojeneală? Spt. S. DIlOJENf, drâjen şi drojcnesc, vb. IV tranz. şiv intranz. A Îndruga vrute şi nevrute, a sporoji (verzi şi uscate), a pălăvrăgi; a cicăli, a certa ; a bate la cap, a tocăni, a plictisi. Lasă-l să drojene cit o vrea; pe el il doare gura! Dc clnd mă tot drojăne să-i iau fustă şi cercei. Nu-l mai droji şi tu, că e destul de amărlt. Spt. S. [Var.: DllOJf, drojesc, vb. IV. Ibid.] DROJf vb. IV v. DROJENI. DROŞCHfŢĂ s.f. Droşculiţă. DRUG, drugi, s.m. 1. Ştiulete de porumb. Spt. S., Pn. L. 2. (Adjectival) F i g. (Ironic) Leliţa cu nasul drug (lung) Duce mlncare la plug. Cind să saie pe plrlcazy Buft s-a-mpiedicat de nas (Pop.). Ibid. 3. (în construcţia) Drugul hîrduului = par cu care se ia hîrdăul ia spinare. Ibid. DRUGAN, drugani, s.m. drugane s.n. 1. Ştiulete mare de porumb ; drug (1), ciocălău. Mi-a ieşit o căruţă ţapănă de drugane (sau drugani) din pomostul casci. Lnl. S., Spt. S. 2. Poreclă dată unui om Înalt, gros, voinic Mă, n-ai văzul p-aci pe drugan ori pe drugănoaia? Cpr. DRUGAlAN, drugălani, s.m., drugălanc, s.n. = DRUGAN. Spt. S. DRUGĂNOAIA s.f. art. Nume dat unei femei care se îndeletniceşte cu torsul (mai ales) cu druga. N-a venit drugănoaia cu tortul? Lnl. S., Dnc. DRUGAtUrA s.f. Fire groase, toarse cu druga pentru a servi ca băteală (= bătătură), la ţesăturile groase. Am un coş mare, numai drugătură dejclnepă şi Itnă. Spt. S., Mrş., Cst. DRUJINĂ, drujini, s.f. 1. Dlră, dungă.Ai o drujină dc slnge pe obraz. SpL. S. Mi-a făcut pereţii numai drujini. Ibid. mş. 2. Vlnătaie făcută pe piele cu nuiaua ; vargă. I-a făcut pielea drujini, mititelul, Ibid. DRUM, drumuri, s.n. (în expr.) A-şi lua drumul = a) (despre plante) a creşte frumos, a se dezvolta bine; b) (despre oameni şi animale) a se deprinde, a se deda, a (se) învăţa, a merge bine; a o lua bine din loc. L-am dat la carte (sau la meserie), nu-i plăcea la tnceput, da acuma şi-a luat drumul. Spt. S. şi J., Mş., Cst. A lua drumul bisericii = a îmbătrlni. Ibid., Pn. L. A 1 se deschide (cuiva) drumurile = a-i merge In plin, a-şi lua avlnt. Ibid. A i se închide (cuiva) drumurile = a întlmpina piedici, a avea greutăţi, a (se) lupta-n greu. Ibid. A sta cu parul la drum = a face crime. Doamne, atitea nenorociri pe capul meu, parc-aş fi stal numai cu parul la drum. Cpr., Brşt. (Imperativ) Nici tu nici drumul = cit se poate de repede, Intr-o clipă, acum. Spt. S., Ptş. A-i lua (cuiva) drumul din picioarc = a) a scuti pe cineva dc a mai face un drum, mergind în locul lui, a-i face un serviciu. Tot mă duc eu la oraş, iţi iau şi ţie; te scutesc de un drum, iţi iau irumul din picioare; b) a lua Înaintea cuiva, a ajunge la el Înainte dc a pleca. Vile c-am venit eu înainte; (i-am luat drumul din picioare. Ibid., Cpr. A lua drumul Ia spinare = a pleca pe jos. Ibid. (Ironic) Sa fie drumul cu oameni sc zice clnd cineva a făcut drumul degeaba, nu s-a ales cu nimic, a pierdut vremea. Mzc. 2. Transport. I-am făcut două drumuri cu căruţa. Ibid. DUBACI, -CE, adj. Dibaci. Dubacc femeie, arc arcuş! E dubaci la carte fii-tău/ Spt. S., Cst. DU interj. (Repetat des) Cuvint care redă zgomotul produs de un motor in mişcare, vl-jlitul unui foc puternic în sobă etc. A început soba să facă du-du-du ; merge bine, duduie. Spt. S. DUBĂCf, dubăcesc, vb. IV tranz. A dibaci, a reuşi; a născoci. Că bine- ai mai du-băcit-o! Spt. S., Cst. DUCA s.f. (în expr.) A Iusa pe cincva în duca Iui = a-1 lăsa pe cineva In toanele, 1 n apele lui; a-1 lăsa-n voie. La ţelini, la loc ierbat, Boii mei ca zmeii bat. Şi de-i las tn duca lor, Răstorn brazdele şopor (Pop.). Spt. S. A fi po picior de ducă = a fi gata de plecare, a se grăbi. Ibid. A-şi lua ducu = a) a porni la drum ; b) a r,e apuca de ceva cu nădejde, a merge bine, c) a pleca fără rost, arazna, a sc tot duce. Ibid., Mş. DUCĂREŢ, -EAţA, ducărcţi, -e, adj. Căruia nu-i vine să sLea locului, care umblă mereu; hoinar, baimana. Ducăreaţă muiere; niciodată n-o găseşti acasă. Puiul meu e ducăreţ, Dar la lucru n-are preţ (Pop.). Spt. S. DtiCĂT s.n. Ducă. Cind l-apucă (lucălul, dus e! Spt. S. DUCIÎŢA s.f. art. (Ironic, In expr.) A so duce ducuţa = a o lua iule din loc; a merge repede. SpL. S. DUDOAlCĂ, dudoaicc, s.f. Dud care face dude multe şi mari. Ungh. DUDOl, dudoi, s.m. Dud care face dude mici. SpL. S., Ughn. DUDUI, dădui, vb. IV intranz. (în expr.) A umbla (sau a veni etc.) cincva du-duiud = a umbla înfuriat., a fi In toane rele. A venit duduind de la arie, că s-au stricat maşinile şi stau oamenii degeaba. Spt. S., Pn. L. duduiAla. 81 DUMNEZfiU DUDUIALA, diiduieli, s.f. Faptul de a dudui; zgomot (de motor, dc fabrici, dc care ctc.); bubuială, zguduitură, duduit. S-aud nişte duduieli, trec tractoarele. Spt. S. E x p r. A lua la dudulalu (sau la duduieli, Ia duduit (pe cineva) = a certa cu asprime; a lua la goană, a alunga ; a dudui. Ibid. DUDUlT, -Ă, duduiţi, -te, adj. Iute (la fire); repezit, smicit, impulsiv ; neascultător, zăpăcit: aiurit, uituc. Duduii eşti mă, băiete; ai spart oglinda! Ţi-am spus să nu mai umbli duduit, ai uitat ceasul. Ibid. (Substantivat; familiar) Duduitele-a-lea de fele iar au uitat de ele. Spt. S. DUDIJRTJZ, -Ă, iuduruzi, -e, adj., s.m. şi f. (Om) marc, gros, roitoman, zdravăn. Ce s-a făcut duduruza? Mştş. DUGtiS, -OASĂ, cfugoşi, -oase, adj. Ursuz, morocănos, tăcut; sanfchiu, posac. N-am văzut aşa copil dugos de cind stnt. (Substantivat) Dugoasa aia a speriat cloşca de pe ouă. Spt. S. DtfHNET, duhncle, s.n. Miros nesuferit, greţos; duhoare. Din ropină ieşea un duluiet de hoit împuţit. Cind s-a apropiat de mine, m-a trăsnit a duhnet de ţuică. Pn. L., Spt. S. DUIINf, duhnesc, vb. IV intranz. 1. A-şi da sufletul, a muri, A duhnit az-noaple, săracu! 2. (în expr.) A duhni şi sufletul (din cineva) = a vomita tot. Spt. S. A duhni fierea (in cineva) = a spune tot, a-şi vărsa focul, a răbufni. Ibid.^ DUndLNIŢĂ, duholniţe, s.f. Vas (doniţă, oală) cu păcură, pentru uns osiile la căruţă; pocorniţă. Pnr., Spt, S. DUL, duluri, s.n. 1. Ridicătură de pămînt făcută de oameni pe marginea unui iaz sau Iu calea unei gîrle, pentru a opri sau conduce cursul apei; mal, dig. Slam vara pe dulul lacului şi ne coceam la soare. S-a spart dulul iazului. Spt. S. 2. Răzor rămas prinLre brazde nespart de plug; dîlmă. A ara cu duluri. Ibid. F i g. Aproape pe toate străzile tnlilneşti acum, pe trotuare, duluri de flori. Ptş. 3. (In expr.) A (sc) face (cineva) burta dul = a se sătura, a-şi umfla burta. Ibid. A se face dul = (mai ales despre aluat) = a creşte, a sc umfla. Ibid. DULaU, dulăi, s.m. Epitet de ocară dat unui om leneş sau afemeiat; haimana; rorlău. ScoaV, iulăule, c-a venit soarele-n prinzi A plecat dulăul iar la fartir, in vale. Spt. S. DIJLCE, dulci, adj. 1. (în expr.) A face (sau a lăsa) un preţ mai dulce = (în opoziţie cu „sărat’*) a face (sau a lăsa) mai ieftin. Spt. S. 2. Fig. (Despre relaţii sociale) împăciuitoare, paşnice, bune. Acuma parcă ar fi mai dulci relaţiile dintre eij se împacă mai bine. Ibid. DULCItfC, -Ă, dulciuci, -ce, adj. Diminutiv al lui dulce; drăgălaş, drăguţ, simpatic. Ce copil dulciăc! Ptş. DIjLIE, dulii, s.f. 1. Dungă vinătă, puţin umflată, rămasă pc piele In urma unei lovituri de nuia ; vlrgă, drujină. I-a făcut spinarea dulii, sărmanul! Spt. S. 2. Cută de grăsime formată la ceafa sau pc burta unui om obez. Are ceafa (sau burta) dulii-dulii. Ibid. 3. Urmă sau dungă apăsată pe ceva moale. A face dulii (pe nisip, pe mîl, în lut etc.). Ibid. DULfGE s.f. pl. (Peiorativ) Fluierile picioarelor ; p. e x t. picioare. Expr. A fi (sau a rumînc, a umbla) (cineva) cu duligele goale = a fi (sau a rămlne ori a umbla) gol puşcă ; fig. a fi sărac de tot. Spt. S. DULAlAN, dulmane şi dulmanuri, s.n. Haină pentru bărbaţi, scurtă, groasă, căptuşită cu blană; dolman. Ia-ţi dulmanul pe tine că s-a pus pe viscol! Mai bine ţi-ai face un dulman din pieile astea! VI. Dn., Cpr., Spt. S. DULUGEA s.f. v. DULUGEAC. DULUGEAC s. (în loc. a dv.) Cu dulu-flcncul (sau cu dulugcaua) = incet, pe-ndelete, mocoşit, moale. A lucra cu dulugeacuL A se găti cu dulugeacuL Spt. S. [Var.: DULUGEA (-UA) s.f. Ibid.]. DUMAN s.m. Epitet depreciativ dat unui om mare, voinic, puternic; grosolan, pilos. Spt. S. DIÎMBA s.f. art. (în expr.) A da dumba (ceva sau pe cineva) = a t.rînli, a da peste cap, a răsturna : f i g. a scoale din servici, a face să-şi piardă situaţia. Spt. S. (Ironic) Dumbai-flcaşcai, sc zice despre un joc ţopăit, un cîntec cinLat prost sau cind cineva face o gafă, spune o prostie. Ibid. [Var.: DtJMBAI. Ibid.]. DTjMBAI s.m. art. v. DUMBA. DUMNEZtSIT, -Â, dumnezeiţi, -le, adj. (Despre oameni) Drept, sincer, cinstit, cumsecade; (despre acţiuni) temeinic, conştiincios, bun ; adevărat. Oricum tot mai dumnezeită e ca ca el. Asta e lucru dumnezeii, sănătos, bun. Spt. S., Smr., Pn. L. DUMNEZEOAlCĂ, dumnczeoaice, s.f. (Numai în imprecaţii) Dumnczeoaica preccslei lui de ttlhar! SpL.'S. DUMNEZEU, dumnezei, s.m. Expr. şi p r o v. Să nu minii po Dumnezeu = la drept vorbind. Să nu mlnii pc Dumnezeu, am de toate; la ce să clrtcsc? Ibid., Mş. Dumnezeu cu mila (sau mila domnului) = se zice, ironic, cind cineva rămlne sau se lasă păgubaş de ceva. Bani dc la el? Dumnezeu cu mila (= adio)/ Ibid. Să nu dea Dumuczeu omului cit poate răbda, sc zice cînd cincva rabdă mult, nu se dă bătut, e pilos. Ibid. A nu (mai) fi de nici un dumnezeu (ceva, ori cincva) = (despre animale şi lucruri) a fi uzat, sLricat, dărăpănat, a nu mai fi de folos. Haina aia nu mai e de nici un dumnezeu, degeaba o mai ţii acolo; A tmbătr! nit şi iapa, numai e de nici un dumnezeu, nu mai e de rană. Ibid., Lnl. S. Să tc creadă DUNGĂ 82 DttTlNA Dumnezeu = credc-mă (dacă vrei); crecle ce vrei I Am fost, am alergat peste tot, nimic; dacă mă crezi bine, dacă nu, să le creadă Dumnezeu! Ibid. Cînd du Dumnezeu, du; eind nu, Iu şi cenuşii din vutră, se zice cînd e ori belşug mare ori sărăcie lucie. Ibid., Sm. (Exclamativ) Să ne ierte Dumnezeu = să (ne) fie cu iertare; formulă de scuzare (adeseori ironică). Să ne ierte Dumnezeu, dar şi el e prea-prea (prea e dc tot)! Ibid. L-a uitat Dumnezeu ueolo, se zice cind cineva a înllrziat prea mult, a uitat să mai vie. Ibid. De ln noi puţin, dc ln Dumnezeu mult (sau spor şi berechet), formulă cu care se însoţeşte darul, la „masa cu dar” (la nunţi, botez etc.). Ibid. Dc unde aţi dat, Dumnezeu su izvoruscu = formulă de mulţumire la primirea darului. Ibid. Dumuczcu să primească = formulă de închinare pentru răposat, cind sc bea şi se mănincă la pomeni. Ibid. A-i pune dumnezeu (cuiva) miinile-n eap = a da norocul peste cineva; a se procopsi pe neaşteptate. Spt. S., Pn. L. Dumnezeu dă, dn-n traistă nu-ţi buflă = nu aştepta s fi -ţi vie dc-a gata ; dă din mlini, munceşte. Ibid. 2. Loc. adv. In credinţa lui Dumnezeu = conştiincios, cinstit. A muncii in credinţa (sau in frica) lui Dumnezeu. Ibid. (în construcţiile) Drept-dumnczcu = unul din cei trei colaci ai căpeţelului, in formă de trifoi, închipuind slinta treime. Ibid. Bnrhu Iui Dumnezeu = Împletitură din spice de griu, în. formă de barbă ; sc face la sfirşitul secerişului, din ultimile spice şi se păstrează Ia icoane pînă la recolta viitoare, pentru belşug. Spt. S. 3. (La pl.) Gunoaie (amestecate, mai ales cu alimente lichide). în laptele ăsta a plouat nuniai sfinţi şi dumnezei. Ibid. DIjNGA, dungi, s.f. 1. Loc. adv. In dunfll =: rău dc tot, de-a binele. (A fi) prost tn dungi. (A fi) nebun tn dungi. Cpr., C. Arg. (în compusul) Mere ln duiijji = varietate de mere indigene, dc calitate inferioară. 2. Expr. A lua pe cineva la dunrjă = a pune la frecuş, a-1 snopi, a-1 osteni. C. Arg. DtfllA s.f. art. Joc popular. Dura-i jocul dracului, La casa săracului (Pop.). Trageţi dura pe bătaie, Pară (sau dracii) din călcii să saie (Pop.). Spt. S. DUUItULfiŢ, -fŢĂ, (lurdulcfi, -i[e, adj. Di-minuliv al lui d n r d. Copil diirdulcţ. (Substantivat) O durduliţă de fată. (P. anal.) O ploş-chiţă durduliţă. Spt. S. DURLAC, durlaci, s.m. Copil (de circa 10- 12 ani); copilandru, băieţandru. Ai un durlac de băiat, să-ţi trăiască! Păi, cănd mă făcui durlac, Jucam sirba ca un drac^ (Pop.). Spt. S. DURLÂlOll, -OARĂ, durlăiori, -oare, adj. Diminutiv al lui durlac; măricel, răsărit, voinicuţ, format. (Substantivat) S-a făcut un durlăior de băiat, de ţi-e mai mare dragul. Spt. S. DlT:RLU interj. (Repetat) Cuvint care imită sunetul scos din caval sau din fluier; p. e x t. cin tec (de fluier sau de caval) executat fără pricepere. S-auria de undeva: durlu-durlti, din caval. Spt. S. DUIILUI, durlui, vb. intranz. A clnLa (fără pricepere)wdin caval sau din fluier. Pn. L. DURLUIAlA, durluicliy s.f. Acţiunea de a duri u i. M-a topit cu durluiclile lui! Spt. S. DUR OI, duroaie, s.n. 1. AugmenlaLiv al lui dură. S-a spart duroiul dc la roabă. 2. (în expr.) A-1 da duroiul (pe cineva) = a-1 da de-a dura. SpL. S. DURUBLKAC, -Â, durubleciy -ccf adj. 1. Adj. Care e mărginit la minte, prostănac, nă-vleg. Nu te credeam aşa durubleacă, fa! 2. (SubstanLivat m., ironic) Epitet depreciativ dat unui om slab la minLc, năvlegos, pipernicit, moale. Lnl. S. DURUf, durui, vb. IV tranz. F i g. A pisălogi; a bate la cap pe cineva. M-a duruit un ceas, ca să-i dau căruţa la moară. Mrş., SpL. S. DURUIALĂ, duruieli, s.f. Zgomot pulernic, făcuL de un corp roslogolil; huruială. M-a ameţit asta cu duruiala sucul ii. Duruială de tancuri. Smr. Pts. Cpr. DURUfr s.n. = DURUIALA. S-aude durui-tul briştei. Spt. S. DUS1 s.n. = DUSOARE (2). DUS2 adv. (în expr,) A se duec dus = a se duce ln lume, deparlc; a uita să se mai înloarcă ; a muri. Spl. S. A 11 dus de pc lume = a) a fi in comă; b) a fi distraL, împrăşliaL, absent. Vorbeşti cu cl şi cl parcă e dus dc pe lume, visează. Ibid. DUSOARE, dusoriy s.f. 1. Faptul de a (se) duce. Aşa-i dusoarea lui; etnd se duce, dus e; uită să mai vie. Spt. S. 2. Transport. Am o dusoare,mai fac două şi m-achit dc datorie. Ibid. 3. Plimbare. A re dusurile (sau dusorilc) lui, n-ai' ce-i face! Ibid. 4. (La cusături, şabace etc.) Şir de găurele, sir de flori etc. Cpr. |Var. : (aii. 1.) DUSIjRA, dusuri.) DUS URA, dusuri, s.f. v. DUSOARE. DUŞI subst. pl. (în expr.) A (nu) fi in duşii lui (cineva) = a (nu) fi bine dispus, a (nu) fi in toane bune. Cpr.. C. Arg. A-şl veni în duşi (cineva) = a reveni (la sentimente mai bune) ; a-şi veni ln toane, a fi bine dispus. Ibid. A vorbi 'eu duşii dc pe lume = a) a nu fi ascultat; b) a adormi; c) a vorbi singur. Ibid. DtJTINA s.f. art. Aiurea, anapoda. Expr. A vorbi-n dutina = a bale cîmpii. Mzc. A lucru-n (lutina = a lucra prost, neatent. Ibid. A sc duec (sau u umblu în) dutina = a pierde vremea degeaba. Ibid. EL 83 fatifaeAtic E EL, EA, ci, ele, pron. pers. 1. Loc, adv. Ca pc cl (ca, ci, cle) = fără mila, râu, tare. Uite cum ii joacă dracii, Ca pc ci, in fundul cloacii (Pop.). Spt. S. şi J. 2. (Eufemism), Dracu. Ibid. 3. Şezut, spate. S-a sculat cu cl in sus (= umblă bosumflat). Ibid. Spt. S. 4. (E x p r.) Fie la cl (ca, cl) acolo, se zice despre ceva rău. Odată a dat -oeiiii peste cap — fie la cl acolo — şi-a murit. Cpr. tâLEA pron. dcm. = ALEA. Ce-ai acolo? — Nişte dea. Lnl. S., Dnc., Ga. ELEFAXT, elefanţi, s.m. F i g. (Familiar, ironic) Persoană care se^oTeră să plătească consumaţia pentru toii, lîT un restaurant. Ia să vedem acum, cinc rămlne elefant? Care e elefantul (sau elefanţii) ? Pis., C. Arg. Cpr. [V a r. : ALIFANT s.m. Ibid.] EL1CĂ inLerj. (Gu prelungirea lui c) Exclamaţie care exprimă mirare, îndoială, regret ctc.; elieil; aolică, ălică. Eclică, măre! Ce-am gindit şi cc-a ieşit! Eelică-lică! Să fi văzut ce era acolo, nu te mai indurai să pleci! Pn. L., Lşl. ESI’ER&VŢĂ s.f. Experienţă. N-are espe-renfă, e crud! Sm. £TĂ interj. 1. (Exclamaţie prin care sc atrage atenţia asupra unui obiect, fiinţă, fenomen) Elă, ce am cu! Etă, ce frumos e afară! Etă^ cum fulgeră! Spt. S., Pn. L. [Var.: fiTĂTĂ interj. (Ironic) Etătăă, da ştii că eşti bine? Ibid.; £TE interj. Ibid.; fiTETE interj. ... Etetc la ea! Etete cum se fandoseşte! Ibid.] fcTĂTĂ interj, v. ETA. fiTE interj, v. ETĂ. Etete interj, v. ETĂ. EVLĂVIE s.f. (în e x p r.) N-arc (nici o) evlavie = n-are cap ; e slab de minte, prost, mărginit. Ptş^, Spt. S., Vel. EZĂCT, -Ă, ezacţi, -te, adj. Exact. Sm. [Var.: IZĂCT, -Ă, izacli, -te, adj. Mş.] F FACE, fac, vb. III tranz. şi refl. 1. (în c x p r.) A sc îacc (cineva) — a) a se preface. Ia nu le mai facc; b) a se chefui. Te făcuseşi bine. Spt. S., Pn. L. A-i facc cuiva un pui dc blcau (sau un pustiu (lc bine) = a păcăli. A face colţul = a) a da pe după colţ; b) a se fofila, a se eschiva, a o şLerge. Ptş. A-i facc •cuivn un dos = a rupe relaţiile cu cineva, a-i întoarce spatele. Ibid., Cpr. Refl. A se facc ruploarca tinjului = a se începe vînzările, a se aşeza preţurile. Ibid. 2. Refl. (Despre alimente) A se acri. S-a făcut zama de varză. infeapă la limbă. S-a făcut şi oţetul. Ibid. 3. Tran z. A pirl, a spune. Tc fac cu la mama, uriciosule! Ibid., Lnl. S. 4. Inlranz. (Despre fructe, cereale etc.) A se coace, a fi gata de cules. S-uu făcut prunele, sint tocmai bune dc culcs. Am fost la gri ne; s-au făcut de secere, Ibid. Cine facc la finlinâ, tot fata bfitrinu se z ce cind vina cade pe nevinovat. Cpr. A-I face ca pc el = a certa, a beşteli. Ibid., Spt. S. şi J., Mrgh. A face po cl = a tremura de frică. Plş., Smr. Mş. FĂIER, faiere, s.n. Chef, petrecere. Spt. S. FĂINA adj. invar. Bun, foarte bun,; fain. Ai hwit-o bine cu ţuica; ai luat un preţ faina! Mş., Sm., Pn. L. FĂLĂ s.f. (P r o v.) Fală fjoală, traistă uşoară, se zice despre o persoană lăudăroasă; farfara, fanfaron. Spt. S., Smr. FALCĂ, fălci, s.f. Fiecare din cele două foi lalerale care alcătuiesc gura meliţci; fofeazu. Spt. S. FAMILION s.n. (Familiar) Familie. A plecat la plimbare (cu) tot familionul, cu toată cemetia. Cpr., G. Arg., Pis. FAMILII l?NE s.f. = FAMILIOX. (Familiar) Unde ţi-i familiunea? VI. Mr., Ptş. FAPT s.n. Loc. adv. Îd fapt = asupra faptului, in flagrant delict. L-a prins in fapt. Cpr., C. Arg. FARAON, -OANĂ, faraoni, -oanc, s.m. şi f. Om oacheş la faţă. Faraoane, hai la cules! Mş., Ptş. IvVRFARACIIE s.m. Poreclă dată unui om lăudăros, uşuratic, neserios, palavragiu ; farfara. Spl. S. FARFARATIC, -Ă, farfaratici, -cc, adj. Care e prea slobod la gură : palavragiu ; lăudăros, flecar, neserios, fi o femeie cumsecade, dacă n-ar fi prea farfaraticiv, prea flecărcaţă. (Substantivat) C-un farfaratic ca el nu bag eu in plug. Spt. S. [V a r. : FĂLFArATIC, -Ă, fălfă-ratici, -cc, adj. Glbc.] FAllFAItISf 84 FAT^CltÎNE FARFARISf, farfariscsc, vb. IV refl. (Zeflcinistic) A se fandosi, a se sclifosi, a-şi da aere. Se farfariseşte aci cu noi, cic-ct venit cu fasoane de oraş şi e cucoană marc. SpL. S., Pn, L., Smr.^ FARFIjZĂ, farfuze, s.f. (Peiorativ) Femeie frivolă, uşoara ; şulfă. Să nu mai prind farfuza p-aci. Lnl. S., Dnc. FARTÎR, farlire, s.n. 1. Loc de Inlilnire şi de petrecere pentru cheflii. Iar a şters-o la farlir; nu e seară să nu se ducă! Spt. S. 2. Dezmăţ. FASOLf, fasolesc, vb. IV refl. A i sc coji cuiva pielea obrazului (din cauza vlntului, a soarelui); a se in aspri, a se păli. Te-ai cam fasolit la faţă dc cind cu secerea, ţi s-au fasolit obrajii. Spt. S., Vl.-Iş. FASOLÎT, -A, fasoliţi, -ie, adj. Care are faţa pălită, cojită, arsă de soare, bătută de vlnt. An venii fasolifi de la cimp; i-a ars soarele. Vl.-Iş. FASONfSL s.m. (Zeflemislic) Tlnăr uşuraLic, sclivisit, afectat, ridicul; filfizon, muţunache. Cpr. FAŞĂ, feşit s.f. Bucată de loc lungă şi îngustă. Pc faşa din luncă am scos un pătul de porumbi. Spt. S., Pn. L. FATĂ, fete, s.f. (în e x p r. şi p r o v .) A nu ii nlei eu felele ulei eu nevestele = a) a fi între două vîrstcjb) a fi intr-o situaţie nesigură, neconvenabilă; c) a fi nehotărîi, a o scălda, Spt. S. şi J. A fi (sau a ieşi) fală marc = a fi corect, a ieşi basma curată. Ibid. (Interogativ, familiar) Cc-n Ieşit, fată ori băiat? = Cum a mers treaba, bine ori rău7 Care e rezultatul? Ibid., Zrn., C. Arg. (Familiar) Astu-i fata, cui (sau dacă) ii place; alta telea nu mai fuee = asta e situaţia. Ibid. A se grăbi ca fata mare la măritat = a face ceva nechibzuit; a greşi-o. Ibid. (Ironic) La o fată mure, zbiară şi un măgar, se zice cind cincva doreşte ceva cc nu merită, nu-i dc nasul lui; ridică nasul prea sus. Ibid., Mrş., Lnl. A ieşi din feto = a se mărita, a se desfeti. Arf., Spt. S., C. Arg. (Familiar) Gata fata, sc zice cind s-a terminat o lucrare. Spt. S., Smr. Gata, mă, băiete? — (Glumeţ) Gata fata, gala! Cpr. FAŢĂ, feţe, s.f. (în expr.) A mergo (sau a sta) la faţa feţii (sau faţă lu faţă) = a merge (a sta) faţă la o confruntare. Eu vreau (să merg) la faţa feţii, să s-aleagă mincinosul. C.Arg. Faţa făţuleştc, sc zice : a) cind mărfurile cele bune se pun la vedere, la faţă, pcnLru a atrage atenţia, a face reclamă ; b) (ironic) despre femeile care amăgesc, prin dresuri, prin farduri, cosmetice. Ptş. Uită-te în faţă şi întreabă de viaţă, se zice cind i se poate ghici situaţia sau dispoziţia cuiva, după înfăţişare. C. Arg. FACALEAţĂ, făcăleţe, sf. 1. (Peiorativ) Moară de apă ; faeău. Arc şi el o făcăleaţă pe Topolog. Cpr., C. Arg. 2. Poreclă dată unui om de nimic; secătură, lichea. Ibid., Pn. L. FÂCALftŢ s.m. Fig. (Ironic) 1. Om înalt şi subţire, slab, uscat. Mş., Cpr.. 2. Om sărac lipit, gol puşcă; golan, sărnean. (Adverbial) A venit făcălef in averea muierii si acum cine mai c ca el? Spt. S., Vlc. FĂcAlEŢOAIA s.f. art. 1. Epitet deprecia-tiv dat unei femei uscăţive, slabe Cpr. 2. Femeie îmbrăcată sărăcăcios şi care umbla după căpătai. Spt. S. FACĂTIjRĂ s.f. Făptură, fire ; croială (mai ales îndărătnică). N-ai cc-i face, aşa c făcătura lui. Spt.^ S. FĂGĂDUI, făgădui şi făgăduicsc, vb. IV refl. A se angaja, a se obliga, a se lega. Nu mă făgădui. Spt. S. FALFARATIC, -a, adj. v. FARFARATIC. FĂLMĂTtfC, fălmăluce şi fălmăluci, s.m. şi n. 1. Mototol de cirpe (sau frunze, paie, foi etc.); ghemoloc. Fă un fălmătuc de foi dc porumb şi şterge cazanul bine de boască pe funiL Spt. S. 2. Bucată de cojoc rupt; petec. Ibid. 3. Smoc dc păr sau de lină. Curg fălmătucile de pc jigodia aia de ciine, năpirleşte. Cad fălmă-tuce mari de lină de pe oaia a bătrină. Ibid. 4. Fulg mare de zupadă moinoasă; fleoaşcă. Ibid. [Var.: FOLMOT()C, folmotoace, s.n. Ibid.; ŞOLMOTOC, şolmotoace, s.n. Cimn.] FĂLMĂTUCf, fălmălucesc, vb. IV tranz. şi refl. A face fălmătuc, a mototoli. Ţi s-a fălmătuc it ^cămaşa (rochia, haina etc.). Spt. S. FĂLMĂTUCÎT, -ă, fălmătuciţi, -tc, adj. Care e făcut ghemotoc; ghemotocit, mototolit; ghe-moşit. Spt. S. FĂRĂMITURlCĂ, fărămiturici, s.n. Diminutiv al lui fărămitur ă. Dă-i şi lui numai o fărămiturică, de gust. Spt. S., Crb. Aşteptam la ei să pice citc-o fărămiluricc (Pop.). Ibid. [Var.: FIRIMITURICĂ, firimiturelc, s.f. Ibid.; FĂRĂMITURfCE, fărămiturici, s.f. Ibid.] FĂRĂMITURfCE s.f. v. FĂRÎMITURICĂ. FĂRĂMIŢIT1ÎRĂ, fărămiţituri, s.f. Fărl-mătură, zobitură măruntă, tocătură. Fărămiţituri de hirlie. (Cu sens colectiv) Ce atita fărămifilură, atita zobărie de mămăligă! Cst., Pn. L. FĂŞTfilCĂ, făşteici, s.f. Bucată de păinînt, flşie. Am arat o făşteică bună de loc pină la prtnz. Spt. S. [V a r. : FEŞTtâlCĂ, feşteici% s.f. Mzc. i FlŞTfilCĂ, fişteici, s.f. Slbz.] FĂŞTEIClJŢĂ, făşteicufe, s.f. Diminutiv al Iui făşteică. Am luat o făştcicuţă de piele, vreau să-mi fac o pereche de opinci. Spi. S., Bldr. FĂTĂCltJNE, fătăciuni, s.f. Pui dc animal fătat de curînd (şi mai ales) nedezvoltat, pipernicit, lepădat; lepădălură. Fătăciune de mtnz moleşit ca ăsta, n-am văzut! Spt. S. fXt6i 85 FIEItOTÂNIE FĂT dl s. (Peiorativ) Augmentativ al lui falii; fată bătrînă. A rămas fătoi la mă-sa pe vatră. Spt. S. şi J. FĂŢUIALĂ, făţuieli, s.f. Loc. adv. Dc (sau ca) făţuială = a) de probă. Alegeţi fruntea merelor şi-o puneţi ca făţuială deasupra ; b) de mîntuială, de ochii lumii. Dumneala faci ce faci, numai aşa de făţuială. Pn. L. (Pt.). FEL, feluriy s.n. (în expr.) A umbla (sau a Încerca) in tot felul felului = a umbla (sau a încerca) în ţoale chipurile, a epuiza toate posibilităţile. Mş., Mrgh. De fel dc loc = (prin laulo-logie, cu rol de superlativ) absolut de loc. N-am găsit de fel de loc. Nu văd dc fel de loc. Spt. S., Cpr. FELEDtiŞCA s.m. Poreclă dată unui om prăpădit, nevoiaş, zdrenţăros. Săracul, bietul feleduşcă; pe unde-l Wezi, tot cu flenţele ttriş. Spt. S. şi J. FELETfC, feletice, s.n. Zdreanţă, ruptură. Curg feleticele de pe cl, amărîtul! Spt. S., Cst. Mai am un fcletic de cămaşă. Ibid. [V a r. : FLENTfC, flentice, s.n. Cpr., C. Arg.] FELETICI, feleticesc, vb. IV L r a n z. şi refl. (Despre obiectc de îmbrăcăminte) A (sc) zdrenţui. Unde (ti-)ai felelicit, omule, cămaşa? Spt. S. şi J. FELETICfT, -A, fclcticiţi, -te, adj. 1. (Despre obiecte dc îmbrăcăminte) Rupt, făcut zdrenţe ; zdrenţuit, cîrpăcit. Smr., Mş. 2. (Despre persoane) Feleticos. Spt. S. şi J. FELETICdS, -OASĂ, fcleticoşi, -oase, adj. (Despre oameni) Care umblă cu hainele zdrenţuite sau cîrpăcite; zdrenţăros, flcnţuil, pete-cărit. (Substantivat) Ce-i cu tine mă, feleticosule, cum ai ajuns aşa? Spt. S. şi J., Mş., PL. FERECĂTOARE, ferecători şi ferecătoarc, s.f. 1. încuietoare, lacăt. Zace Manea la-nchisoa-re, Cu cinci fiare la picioare Şi nouă ferecătoarc (Pop.). Cpţn. 2. Fig. Gură; (ironic) gură-rca. Ia vezi să nu-ţi mut ferecătoarea. Ibid., Lnl. S. FERECĂTIjRĂ s.f. 1. (La pietrele dc moară sau de rîşniţă, la pl.) Scobituri săpate cu ciocanul pe feţele pieLrelor care macină; zimţuitură. S-a şters ferecătura. Cpr. Spl. S. 2. Şină pentru legat roţi, căruţe etc. Am luat fier de ferccă-tură. Spt. S. şi .J., Mrş. îl. Fig. Dinţi, falcă, gură. Vezi să nu-ţi sară ferecătura. Aşa-i turuia gura. Gura şi ferecătura (Pop.). Ibid. FERESTRfCA, fercstrici, s.f. Diminutiv al lui fereastră: feresLruică, fercslruţă. Avea la bordei o ferestrică, dc nici capul nu-ncăpea pe ea. Mă uitai p-o ferestrică, Văzui munţii cum ridică Ziduri mari pc cer de sticlă, Ţara-n două o despică (Pop.). VI. Dn., Spt. S. FEREŞTRIOArA, ferestrioare, s.f. = FERESTRICĂ. Şi-apoi iarăşi se lăsară (porumbeii) tncet, pe-o fereslrioară (Pop.). Alb1. VI. Dn., Arf. FERESTRL'f, ferestruiesc, vb. IV tranz. A deschide o fereastră în perete (la pod etc).; p. ext. a găuri. Spt. S. _ FERESTRVŢĂ, ferestruţe, s.f.= FERESTRICĂ. L-am văzut eu pc ferestruţa podului. Peria şi ţesala sint pe ferestruta grajdului. Spt. S., Cpr. F^RFERIŢĂ, s.f.' Ferfeniţă. Mştş. Pn. L. FARMECE s.n. pl. Farmece. A umbla cu fermece. Spt. S., Cpr., Pn. L. FEST adv. Tare, strins Stringe fest încheie-turile (unei mobile) 1 Leagă fest dopurile de la sticle! Stringe. fest pachetul! Leagă' nodul fest! VI. Is., C. Arg., Ptş., Cpr. FEŞTEICĂ s.f. v. FĂŞTEICĂ. FEŞTELÎ, feştelcsc, vb. IV tranz. (în expr.) A-i fcşteli cuiva obrazul = a da pe cineva dc ruşine, a face de ocară. Cpr., C. Arg. FETETEU s.m. (Mai ales adverbial; în expr.) A rămine (cineva) feteteu = a rămlne de unul singur: a rămlne necăsătorit. Dintr-o ceată de voinici, am rămas eu... feteteu! Spt. S. şi J. A-1 lăsa feteteu po cincva = a-1 lăsa gol-goluţ, a-i lua tot din casă. A fugit nevasta cu copilul si i-a luat iot; l-a lăsat feteteu. Ibid., Pn. L. FI, sint, vb. IV tranz., intranz. şi refl. Expr. Ce ml-ar fi = ce zor am ? Ce interes aşi avea ? Cpr., Ptş. (Ironic) A fi (cincva) de la Brusa = a fi lăudăros peste măsură. Spt. S., Pn. L. A fi (cineva) dc la Chiajna = a fi considerat simplu, naiv, prost, mojic. Crede că noi sintem de la Chiajna, nu vedem unde bate el! Ibid. I-o (sau mi-o, ţi-o) ca fi = e destul, ajunge 1 l-o ca fi, cit a luat (a furat etc.). Mi-o ca fi, dc clnd aştept! Ibid. FIER, fiare, s.n. 1. (în expr.) A face (cineva ceva) eu fierul de la el = a) a face ceva pe proprie răspundere ; b) a face ceva pe gratis, a face în dar. Las-că asta o fac eu cu fierul de la mine. Spt. S. şi Mrgh. A-i băga-n sin (cuiva) un fler rece (sau roşu) = a-1 speria, a-1 băga la idei; a-1 necăji. Ibid. A-i pune (cuiva) fiare dc picioare = a-i facc greutăţi. Ibid. A-i tăia (cuiva) gura-n fier = a vorbi repede şi mult; a turna vrute şi nevrute, a trăncăni. Ibid. A fi (cineva) dc unde sc taie fierul = a fi zgircit, cărpănos, rău. Ibid., Cpr., Vrn. (P r o v.) Fierul rău iui se prăpădeşte sau Dc fierul rău nici rugina nu se prinde, sc spune cînd cineva iese cu faţa curată, scapă teafăr şi nevălămal dintr-o împrejurare nefavorabilă. Ibid. 2. Beschie ( = pinza de joagăr). Fier de gater. Fier de joagăr. Ibid. FlfiRBET, fierbete, s.n. Fierbere, clocoleală; f i g. amestcc de lume, freamăt, forfot; vi crin e t. Spt. S. FIEROTĂNIE, ficrotanii s.f. 1. (Mai ales la pl.) Bucăţi de fier (mai ales nefolositoare)* aruncate grămadă la un loc; amestecătură (de tot felul de fiare); grămadă. Ctte fierotanii a fiertiîra 80 fiţarâie adunai acolo, n-au loc tntr-o căruţă. Spt. S. J. 2. (La coşul vetrii) Lanţ lung şi gros atîrnal pe coşul cel mare dc la vatra tinzii. Fierota-niile coşului. Ibid. 3. Ferecaturi!, pusă pe o căruţă legată-n fier; legătură, îmbrâcătură. Cc dc ficrotanii ai pus pc căruţă, vere; asta mai zic şi eu legătură. Mrş., Spt. S.. Pn. L. FIERTtJRĂ, fierturi, s.f. (In exp r.) A lua fiertură = a) (despre două fiare) a sc lipi, a se suda ; b) a avea succes, a reuşi, a se termina cu bine şi definitiv. în sflrşit, a luat fiertură si numirea ta. Sm., Spt. S. şi J., Mrgli. A fi (sau a intra) la fiertură = a fi (sau a intra) cineva în mare zor, a fi în toi, a intra la frecuş, la greu, a fi în fierbere. Ibid. FIGtlRÂ, figuri, s.f. (în muzică) Fragment s.n. (în e x p r.) A da cu oeliii pe foc = a) a da norocul peste cineva, a se procopsi pc neaşLeptate, a da mina cu norocul; b) (ironic) a se căsători în condamni favorabile. Spt. S. A-i lua ceafa foc (cuiva) = a-1 chelfăni. Pn. L., Spt. S. A-şi băga suflelu-n foc (pentru cincva) = a se sacrifica, a-1 ajuta. Ibid., Cpr. A-şi baga sufletu-n foc (cu cineva) = a-i pune gind rău, a-şi facc păcat. Spt. S. (Ironic) Arde focu-n paie ude = a se Îndrăgosti la bătrlneţe. •Cpr., C. Arg., Ptş. A turna gaz peste foc = a interveni cineva să împace lucrurile cu mijloace nepotrivite, a întărită lucrurile şi mai rău. Ibid. Am băgat un pietroi in foc, sc zice glumeţ, cind cineva are musafiri mulţi. Ibid. FOCAT, -Ă, focaţi, -te, adj. 1. (Despre animale) Prăpădit, jigării; bolnav, istovit. (Substantival) Focalul de el, abia se mai ţine pc picioare! Cpr. 2. (Despre oameni, mai rar) Amărit, supărat, necăjit. (Substantivat) Focalul de Ion, i-a murit vaca; a rămas un cird de oşlştii muritori dc foame. Ah, focatul de bărbat, Vine seara pe-nserat Şi se culcă beat sub pat (Pop.). Ibid. FOCArAIE s.f. = BÎJĂ. Fig. necaz, supărare. Ce focăraie e pe mine, numai inima mea ştie! (Pop.) Cpr. FOCHfŞTE s.f. Loc pîrjolit de foc, arsură ; urma unui foc, vatră. Pc fochiştc n-a rămas (nici) fir dejarbă. Spt. S. Cst. FOFEAzA, fofeze, s.f.l. Bucată lungă din-tr-o ţesăLură ; foaie. Am cusut o velinţă din două fofeze. Am făcut un covor lat, intr-o singură fofează. Spt. S., Cpr. 2. (La vlrtelniţă) Fiecare din cele două scîndurele culcate (Înfipte) cruce pe piciorul vîrtelniţei şi la capetele cărora se înfig fusele care destind cucla. Cpr. FOFÎC interj. Cuvlnt care redă o mişcare vioaie, scurtă. Vine lelea : foflc, fofic! Spt. S. FOFÎCEA s.m. = FlCEA. Mş., Cpr. FOFlCÎf, fofidi şi foflciiesc, vb. IV inlranz. şi refl. A (se) ficii; a face : fofic, fofic. Spl. S. FOFlCÎIĂLĂ, fofictieli, s.f. Acţiunea de a f o-f î c li; ficiială, alergătură ; fllflilură ; frecuş. După foftctiala rochiei, am recunoscut-o că e ea. Spt S. FOFlCllT s.n. = FOFÎCÎIALĂ. Mai avem de fofictit, oho! Şpt. S. FOFÎCÎfT, -Ă, fofteiiţi, -tc, adj. Care n-are astlmpăr; fiţlit, bîstîclit, sficlit. Fofictit copil, n-o sta el o clipă locului! Spt. S. (Substantivat) Unde-o fi apucai fofictita aia dc fală; pleacă aşa, cind n-ai gindi. Ibid. FOFlLC interj. Onomatopee care redă fllfii-tul unui obiect (mişcat de vlnt). Venia popa cu poalele anteriului: fofllc fofilc, in bătaia vintului. Vine lelea pe cărare cu fota fofilc, foftlc. Spl. S. Expr. A merge fofilc-fofllc = a) a merge repede ; b) a merge şchiopătlnd dc un picior. Ibid. Mrgli. A se găti (cincva) fofilc = a sc îmbrăca bine, a se pune la puncl. Ibid. FOFlLCÎf, fofilcli, vb. IV intranz. 1. A merge cu hainele fllflind in vlnt; a juca ţopăit, săriL. Spt. S. 2. A merge cu un picior ţeapăn, aruncat,^cosit (In afară). Ibid. FOFÎLCÎIAlA, fofllclicli, s.f. Acţiunea de a (se) f of 11 ci i; fllflială, şovilclială. Spt. S. FOFLfSNGIIER s.m. (Glumeţ) Luceafăr. Am ieşit la plug odată cu foflengherul. (în imprecaţii) Foflengherul mă-si, mi-a pierdut ceasul! Spt. S. FOFOLf, fofolcsc, vb. IV t r a n z şi r e f 1. A (se) înfofoli. Prea tc-ai fofolit şi tu, doar nu te duci la polul nord! Smr. FOFOLIT, -A, fofoliţi, -te, adj. înfofolit. Fig. menajat; corcolii, corcomenit, corcojit. Fofolit mai eşti, m-ai speriat! Spt. S. FOFOLOÂNCÂ, fofoloance, s.f. 1. (Familmr) Nume de alint dat unui copil mic. Hai, fofo-loancă; hai, mai iute! Fofoloancelc mamii! Plş. 2. Nume dat unei raţe sau unei găini, care abia merge dc mare şi grasă ce e. Fofoloanca face ou in fiecare zi. Ibid., Cpr., Smr. FOI 93 FEÂTE FOI s.f. pl. (ln sintagma) Cămaşă ln foi = (la costumul naţional) cămaşă cu fusta largă, făcută din latul plnzci; foile cusute cu găurele la cusături, cu flori şi şabace la poale, încreţită la spate şi dreaptă In faţa. Se poartă numai ni cămăşi tn foi, dacă ii dă mina. Spt. S., Smr., Mzc. FOLMOT(f)C s.n. v. FĂLMĂTUC. FOLMOTOCEALĂ, folmotoceli, s.f. Acţiunea de a (se)folmotoci; mototoleală, înfofo-leală. Spt. S. FOLMOTOCf, folmotocesc, vb.IV. 1. T r a n z. A face folmotoc; a mototoli; p. e x t. a boţi, a şifona. Ţi-ai folmocit cămaşa la spate. Ai folmolocit rochia. Spt. S., PLş. Cpr. 2. Tranz. şi refl. (Despre oameni) A (se) înfofoli. S-a folmotocit într-un maldăr de ţoale, 5-a făcut mototol. Ibid. ^ FOLMOTOCfT, -Ă,’ folmolociţi, -te, adj. 1. (Despre obiecte dc îmbrăcăminte) Mototolit, boţit. Dc unde vii, fa, cu ia folmotocită, ai? Spt. S. 2. Fig. (Despre oameni) înfofolit. Ibid. FOLOŞTINĂ, foloştinc şi foloştini, s.f. F i g. Persoană care se mişcă încet, moale; moleşi-tură, flcaşcă. E o foloştină dc muiere, o fleaşcă; abia se mişcă. Mş., Spt. S., Smr. FOMfCĂ s.f. = FOMIŢĂ. Ţi-e fomică, puiule? Ptş^ FOMlŢĂ s.f. Diminutiv al lui f o a m e. Mititelul, lui i-e fomiţă de nu mai poate. Ptş. FONDAMlSNT, fondamenturi, s.n. Fundament. Sm. Pt. FONFĂNEĂLĂ s.f. FapLuî de a f onfăni. Arc o fonfăneală, că abia îl înţelegi• ce spune. Spt. S., Mrş.*, Cst. [Var. : FONFONEĂLĂ s.f. Ibid.] FONFĂNf, fonfăn şi fonfănesc, vb. IV i n-tranz. A vorbi pe nas, a fonfăni. Asa fonfăne el. Spt. S. şi J., Mrgh. [Var: FONFONI, vb. IV intranz. J5pt. S.] FONFĂNIT, -Ă, fonfăniţi, -tc, adj. Care vorbeşte înfundat,’ care fonfăne pe nas; fonf. (SubstantivaL) Cu fonfonita am vorbit şi eu% Spt. S., Pn. L. FONFEA s.m. art. Poreclă dată unui om carc vorbeşte pe nas, fonfănit. Spt. S. FONFGNEA s.m. art. Poreclă dată unui om fonfănit; fonfea. Spt. S., Cst. FONFONEĂLĂ s.f. v. FONFĂNEĂLĂ. FONFONf, fon fon şi fonfonesct vb. IV i n-tranz. v. FONFĂNI. SpL. S. FONFONfT, -Ă, fonfoniţi, -tc, adj. = FOX-FĂXIT. (SubsLanlivat) A venit fonfonita după mălai. Spt. S. FOR interj. (Repetat şi cu r prelungit) Onomatopee care imită zgomoLul produs de un lichid cind fierbe in clocot sau de mişcarea .gazelor în intestine. Mămăliga face for, for, orr; trebuie luată la mestecat. Spt. S., Pn. L. FORF0NEA s.m. art. Poreclă dată unei persoane (de obicei bătrin sau copil) căruia ii chiorăie maţele. Spt. S. şi J. FORFONEÂLĂ, forfoneli, s.f. Acţiunea de a forfoni şi rezultatul ei; zgomotul produs de un lichid în fierbere sau de mişcarea gazelor în intestine; forfot. Ai forfoneli; îţi merge burta, forfone; ai mtncal făsui. Spt. S., Pn. L. FORFONf, forfonescşi fârfon, vb. IV intranz. 1. A fierbe in clocot, a clocoti, Forfone căldarea cu mămăligă. Forfone oala cu fasole. Spt. S., Mrs., Smr. 2. (Despre prune) A fermenta (in bulie), a fierbe. Ibid. 3. (Despre intestine) A cliiorăi. îi forfone burta copilului; s-a stricat la burtă. Ibid. FORFONIT s.n. Mişcare zgomotoasă a unui lichid în interiorul unui vas; forfoneală, chioră-ială, huruit, clocot, forfot. Aud forfonitul mămăligii. Spt. S.f Mrş. FORFONITtJRĂ, forfoniluri, s.f. = FORFONIT. S-aud forfonituri in bulie; au început prunele să fiarbă. Spt. S. FORFOT s.n. 1. Clocot, fierbere. Expr. A fi (sau a dn) ln forfot = a) (despre lichide) a fi (sau a da) în clocot; b) (despre prune, în vase) a începe să fermenteze. Dă oala-n forfot. A dat butia în forfot. Spt. S., Pn. L., Mş. 2. Chiorăit (de maţe). Ce mai forfot e-n burticică lui, mititelul. Ibid. FORFOTEĂLĂ s.f. = FORFOT. FOTOGRAFIOĂRĂ, folografioare, s.f. Diminutiv al lui fotografie; fotografiuţă. Trimite-i şi lui o folografioară dc-a ta, o să-i facă plăcere. Cpr. FOTOGRAFI tJŢĂ, fotografiuţe, s.f. = FO-TO GRAFI OARĂ. Mi-am făcut şi eu nişte fotografiuţe de buletin. Ptş. FRAI s.m. (Argotic) Persoană care poate fi uşor păcălită: naiv, fraier. Mă, fraiule! Te-ai ars, ca un frai! C. Arg., Cpr., Ptş. FRĂIER, -A, fraieri, -e adj., s.m. şi f. (ArgoLic) Persoană care se lasă păcăliLă, trasă pc sfoară; credul, naiv, prost. Nu fi fraier, mă; rîde de tine, tu nu vezi? (Substantivat) A plătit ca fraierul, tot. Ptş., C. Arg. FRAILf, frailcsc, vb. IV tranz. (Argotic) A înşela pe cincva, a păcăli; a trage pc sfoară ; a fraieri. M-a frailil c-uti sutar, licheaua! Ptş., C. Arg. FRANCIG1TĂ s.f. (Argotic, ieşit din uz) Criză de bani. Suferă dc francigită. E bolnav dc francigită. Ptş., C. Arg. FRANŞ adv. Deschis, sincer, franc. Ţi-o spui franş. Cpr., Mş.. Pn L. FRĂTE, fraţi, s.m. 1. (îi\ expr.) (Familiar, glumeţ) Dui'ii iei., mi-esli ea un frate î dacii nu, mi-eşti ca doi = daca primeşti îmi pare bine ; dacă nu, şi mai bine. Spt. S., Ptş., Smr. 2. Frate de ginere = flăcău care însoţeşte pe ginere la mireasă, duce bradul şi pantofii miresei, feâstilA 94 FRtiNZA lncalţă mireasa şi aduce cu ea apă de la izvor. Cpr. FRĂŞT1LĂ, frăşlilc, s.f. (în poezia populară) Şindrilă. Voi să dăruiţi Aripi de frâştilâ Şi zburaţi^cu cle Peste zidurclc (Pop.). Cpţn. FRĂŢfiLNIC, -Ă, fruf cinici, -ce, adj. 1. (Despre persoane) Familiar, popular, prietenos, apropiat; amabil. Românul e din firea lui fră-ţelnie cu oricine. Om marc, invăţat şi incă aşa dc frăţelnic cu toată lumea. Spl. S., Ughn. 2. (Despre planle) Care dă pui de la rădăcină, care infrăţeşle. Griu frăţelnic. Ceapă frăţclnică. Ibid. FRĂŢENIE, frăţenii, s.f. 1. (Cu sens colectiv) Totalitatea copiilor născuţi intr-o familie. La noi a fost frăţenic mare : 18 copii, toţi tn via/ă. Ughn., Urln. 2. Legătură de rudenie între fraţi; iubire frăţească: p. e x t. prietenie slrlnsă, frăţie. ibJd. FRECĂ, frec, vb. I tranz. A scoate boabele de pe coceanul de porumb cu mina, a smicura. Am fost aseară la frecat dc porumbi şi am frecat, pină mi s-au băşicat palmele, ia uite ici! Spt. S. E x p r. A so freca cu lumea = a avea experienţa vieţii. Asta c om adine, mă, s-a frecat cu lumea in tot chipul. Ibid. FRECÂT s.n. Acliunea de a freca porumbii, curăţindu-i de boabe (cu mina sau cu maşina). Ilai la frecat dc porumbi! Spt. S., Cpr. FRECIJŞ, frecuşuri, s.n. 1. Mişcare mullă; forfotă, Înghesuială ; alergătură, dezordine ; fri-chiniş. Ce atlta frecuş pe uşilc-alea, mă, neasttm-păraţilor. Spt. S. E un frecuş la alimentară, de nu-ţi poţi trage sufletul! Ptş. 2. (în expr.) A băga (sau a lua) (pe cineva) la frceuş = a-i cerc socoteală, a-1 lua la cercetări. C. Arg., Ptş. A inlra la (sau a da de) frecuş = a da de greu, a inlra la apă. Ibid. FREŞUItAT, -A, freşuraţi, -te, adj. (în poezia populară) înfăşurat Scoate-mi, maică, mina mea, Fresurală-ntr-o bezmea (Pop.). Mşlş. FRfC s.f. (în expr.) A dormi fără frică = a fi cu conştiinţa curată, a fi liniştit, a nil avea dc ce se teme. Despre parte aia, pot să dorm fără frică. Ptş. A dirdii (sau a (iţii) de fricii — a fi îngrijorat.Spt. S. Frică la frică = a sc teme unul de altul. Ibid. FRICIIINEALĂ, fr ic hindi * sJ. 1. Mişcare multă şi mai ales fără rosl : umblet, alergătură, înghesuială, forfol. Cr.-i atita frichincală pe uşilc-alea? Spt. S., Pn. L. 2. Scărpineală. (Ironic) Ce frichincală le-a găsii, fine? — Pielea, nasule, trage-a ploaie. Ibid. :l. Zbenguială. Ajungă-vu atita frichineală. copii! Ibid. (în e x p r.) A-i trage (cuiva) o friehinoaiă (bună) = a-i trage o bătaie bună sau a dojeni cu asprime. Ibid. FRICIHN1, frichin şi frichincsc, vb. IV refl. 1. A se scărpina. Ce te frichini aşa, femeie? — Dc zăduf, omule! Spl. S. şi J., Pn. L. 2. T r a n z. Fig. (Cu privire la lucruri) A suci, a Invirti; a examina, a studia. Mult ai să mai frichini cartea aia, nu tc-ai săturat ? Ibid. FRICHINfŞ s.n. = FIUCHINEALĂ. Spt. S. (în expr.) A dn dc fricliiniş = a intra la frecuş. Ibid. (Ironic) A prăsi sămînţă dc fricliiniş *= a avea paraziţi. Ibid. FRICHINfT s.n. = FRICHINEALĂ. Spt. S. Cc-i atita frichinit pe uşile alea? Spt. S. FRIG s.n. (în expr.) A lua eu frig (pe cineva) = a tremura ; a răci. M-a cam luat cu frig dc ier/rfe la rtii, am stat mult in apă. Spt. S. FRIGĂRI, frigăresc, vb. IV Iran z. (Familiar) A frige. Am frigării nişte minătărci, 0 bunătate. Mş. FRIGĂRIT, -Ă, frigăriţi, -le, adj. Fripl. Fig. Inimioara-ţi piriie, Frigărilă pc tăciuni (Pop.)% Mş. FRIGE, frig, vb. III refl. (în c x p r.) A frige urzici = a) a o duce greu ; b) a pierde vremea. Cpr. (P r o v.) Cine s-a fripl eu ciorba, suflă şi-n iaurt, se zice cind cineva care s-a păcălit o dată se teme şi cînd nu trebuie. Ibid. Pis., Mş. FIllGURĂ, frigure, s.f. (La prunele verzi) Simburele crud, neformal, zemos, învelit înlr-o pieliţă subţire (in loc de coajă). Să nu măninci gurlupi şi frigure, că tc-mbolnăveşli de friguri, Spl. S., VI. Dn. FRIJ1T, -Â, frijiţi, -ie, adj. Sfrijit. Pn. L., Spt. S. FRIPT s.m. Om nevoiaş, pirlil; f i g. zgircit. Ferească-le Dumnezeu să ai nevoie de friptu-ăla, că nici c-un fir de aţă nu te lipeşti de el! Cpr. FIlfŞCA s.f. art. Poreclă dată unei femei micule, vioaie, veselă, îndeinlnalecă, făşneaţă. Ptş. FllÎNGUf, fringui şi frînguicsc, vb. IV 1 r a n z. şi refl. (Rar) A (se) îndoi, a (se) suci, a (se) fringe; f i g. a se legăna, a se fandosi. Vine leica alin pe vale, Fringuindu-se din sale (Pop.). Spl. S. FRINTUREA, frlnturelc, s.f. = FRlNTUIU-CA. Spt. S. FRÎNTURlCĂ, frinlurici. s.T. Diminutiv al lui rr In tur ă. Spl. S. FRIICTARIE s.f. (Cu sens colectiv) Mulţime de fructe ; belşug de fructe. E o fruclăric ce nu s-a pomenit. Cpr., Spl. S. FRUMOS, -OASĂ, frumoşi, -oase, adj. Şi frumoasă şi lăptoasă şi devreme aeasă (nu se poale), se zice cind cineva este excesiv de pretenţios. Spl. S. FRUNZAR, frunzare, s.n. Stog de crăci, grămădite cu frunză cu lot, pentru a servi ca nutreţ de iarnă la vile. Spl. S. şi J. FRUNZĂ, frunze, s.f. (In expr.) A facc frunză = a tăia crăcile cu frunză cu lot şi a le aşeza in stog, pentru a servi de nutreţ la vite, iarna. Spl. S. şi J., Pn. L. A veni (sau a merge) (cineva) frunza-friinza = a merge FEUNZĂKEAlA 95 FUND iule prin pădure, frunzărind crăcile cu pieptul şi frunza aşternută pe jos, cu picioarele. Ilai, lelifo, frunza-frunza, C-au trecut oile strunga (Pop.). Il>id. FRUXZĂREĂLĂ, frunzărcli, s.f. Acţiunea dc a frunzări; frunzărit. S-auclc (o) frun-zărcală prin pădure; acu ie pomeneşti cu lupul! Spt. S. FRUNZĂRI, pers. 3 sg. frunzărc şi frunzăreşte, vb. IV i n L r a n z. A (se) produce un suneL caracteristic atingerii sau călcării frunzelor. Frunzărc pădurea. Frunzărc vinlul. S-audc frunzărind ccva prin pădure. N-o fi lupul? Spt. S. şi J., Cpr. FRUNZĂRÎŞ, frunzărişuri, s.n. 1. Mulţime de copaci tineri, deşi, stufoşi; tufăriş, desiş. S-a-nfundal in frunzăriş (= s-a pierdut). Spt. S. 2. Mulţime de frunze (pe ramuri sau pe jos); frunziş. S-audc (ccva) mişcind prin frunzăriş: frunzărc cincva. Ibid. FRUNZĂRIT s.n. Acţiunea de a fru n-zări; frunzăreală. S-aude un frunzărit pe coastă; cinc-o fi, ce-o fi? Spl. S., Cpr., Mşlş. FRUXZArITCRĂ, frunzărituri, s.f. Zgomot produs de răscolirea frunzelor. S-aud frunzărituri pc colnic. E o frunzărilură pe sus, prin pom: frunzărc o păsărică. Spl. S., Cpr. FUDUL1CE, fuduliei, s.f. 1. Diminutiv al lui fudulă. 2. (Ironic) Femeie uşuratică, neserioasă, fandosită, Înfumurată ; caţaveică, le-leleică. Spt. S., C. Arg. FUDULIT, -Ă, fuduli fi, -le, adj. Fudul. Umblă lelea fudulită, Cu zăvclca lăfuită (Pop.). Arf. FUGĂ, s.f. (In expr.) A nu-şl hale joe de fujjâ = a fugi rupind brazde. Polcraşii cum fugia, Joc de fugă nu-şi butea. Haiducii, cind ii vedea, De ris că sc prăpădea. BIţ., Ngrş. FUGĂREĂLĂ s.f. (în expr.) A lua la (sau a pune pe) fugarealu (pe cineva) = a lua la goană, a fugări, a alunga. Spt. S., Cpr. FUGf, fug, vb. IV i n l r a n z. (în expr.) A fugi de liine (sau de noroi*) = a scăpa din mină o ocazie favorabilă. Ptş., C. Arg. FUIOR, fuioare, s.n. (în expr.) A-I băga (cuiva) fuioarcle in gură (sau in dinţi) = a-1 Împiedica să vorbească, a-i astupa gura. Arf. Loc. adv. (hi fuiorul popii = pe deasupra. Asta treacă, fie de la mine, ca fuiorul popii. Ibid. FULAU, fulăi, s.m. (Peiorativ) Tlnăr fără căpălii; hăndrălău, haidău, fleoandăr. Cpr., C. Arg. FULFI/C adv. (In exp r.) A se gali fulfuc = (mai ales despre femei) a se îmbrăca pretenţios ; a se spilcui. Mş., Cpr. FULFUCA vb. I v. ÎXFULFUCA. FULFUCAT, -Ă, adj. v. ÎXFULFUCAT. FIjLGER, fulgere, s.n. (Adverbial) Repede, iute (ca fulgerul). A trecut fulger pc Ungă mine, nici bună ziua nu mi-a dat. Mş. FULGERAT, -Ă, fulgerafi, -te, adj. F i g. Repezit, ţicnit, nebun. Ca un diavol fulgerat, Al-a plesnit şi-n lung şi-n lat. (Substantivat) Cc fi-c, mă fulgeratulc, cc n-ai? Unde alergi aşa? C. Arg., Spt. S. FULGERĂTURĂ, fulgerături, s.f. Durere musculară ascuţită, scurtă, vie, ca un licăr de fulger; junghi. M-a luat cu fulgerături prin coaste. Am simţit o fulgerătură in inimă, ca o săgeată. Spt. S. FULGERfŞ, fulgerişuri, s.n. Teren nisipos, care se usucă repede, impropriu pentru cultură. Pe fulgerişurile din coastă, n-am ales nimic. Spt. S. şi J. FULGURĂ, pers. 3 sg. fulgură şi fulgurează, vb. I i n L r a n z. A ninge rar, a da cile un fulg. A început a fulgură; arc de gind să ningă. SpL. S. FULGUREĂLĂ s.f. Ninsoare uşoară şi de scurtă durată ; fulguială. A venit o fulgurcală dc 1 aprilie, parcă s-ar scutura cerul dc floare. Spt. S., Pn. L., Cpr. FULGURfŞ s.n. 1. Stropi tură de ninsoare măruntă, zburată de vini, spic de ninsoare; f i g. spulberiş de pelale scuturate de vini. Vine un fulguriş de zăpadă. F i g. Mă topesc, mă pierd în zare, Ca un fulguriş dc floare. (Pop.). Spt. S. FULGUŞOR, fulguşori, s.m. Fulguleţ. Ah dat clfiva fulguşori azi-noapte; parcă ar avea dc gind să s-aştearnă pe ninsoare. SpL. S., Cpr. FULTUC, fultuce, s.n. Perniţă umplută cu fulgi de pasăre şi cu faţa Înflorată cil cusături alese. Cpr. FUMĂRĂI s.n. Nor des de fum ; fumărie, fu mârâie. S-a făcut un fumărai acolo să-fi dai cu deşlele-n ochi. Lnl. S. FUMĂIUU, -IE, fumării, adj. Fumiiriii. Căciulă fumărie. Cer fumăriu. Spl. S. Csl. FUMIGAl s.n. 1. Fumărie. S-a umplut casa de futnigai. Spl. S., Cpr. 2. Ceaţă, negură. S-a lăsat un fumigai afară, de nu vezi inaintea ochilor. Ibid. 3. Pulbere de puLregai (sau de mucegai). Ibid. Piş. 4. (în expr.) A laee să iasă (sau sâ dea) fumigai (din cineva) = a-1 pune la greu, a-1 freca ; a bate. Ibid. FUN, FO adj. nchol., pron. nehol. Vreun, vreo. Barim de-ar fi fo brinză de el. Ascultă, n-o fi şi-ăsta funul d-ăia.. . cu gărgăuni lu cap? Spt. S., Pn. L., Cpr. F UX CŢIOXĂR E A SĂ,. /ij nef i onărese, s.f. Funcţionară. Cpr. FUND, funduri, s.n. (în expr). A fi pe (sau la) fund = a fi pe isprăvile. E pe fund pătulul, dacă o mai fi d-un măciniş. Spl. S., Pn. L. A-i da dc fundul pungii = a nu mai avea nici o lălcaie, nici un ban. Ibid. A se da la fund = a trăi retras, a se izola, a nu maj FUNDĂC 96 FUBtfIGtfTĂ apărea, a sta de-o parte. Ce te-ai dat la fund aşa, omule, unde te-ai înfundat; ţi-a zis cineva ceva? Ibid. A merge pln-la fundul fundului = a merge plnă>n plnzelc albe, a nu sc lăsa. Ibid. A-1 punc-n fund (pe cineva) = a-1 înfunda, a-i lua piuitul, a-1 da gata. Ibid. (Ironic). A umbla cu fundu-n sus = a fi bosumflat. Ibid. A-i pune (cuiva) palma-n fund = a-i lua apărarea, a părtini; p. e x t. a alinta, a răsfăţa exagerat. Ibid. Cpr. A întoarce (ceva) cu fundu-n sus = n facc dezordine, a răsLurna, a răvăşi. Am găsit casa (sau grădina etc.) cu fundu-n sus. Ibid. (Ironic) A-1 mlnca-n fund şl după ureche {pe cincva) = a nu-i păsa, a nu se sinchisi (de cincva sau de ceva). A lua fundul foc = a mînca bătaie. Ibid. FUNDĂC, fundace, s.n. = FUNDEI (1). Mş. FUNDÂnfiŢ, -E.4ŢĂ, fundăreli, -c/e, adj. (Şi substantivat). (Despre oameni, ironic) mic şi îndesat; ghindoc, bondoc, chiluc; bursuc. Ce-o fi căutind fundăreaţa aia de fată pin coteţele noastre? Spt. S., Cpr. 2. Scund. Sobă fundăreaţă. Dulap fundăreţ. Ibid., Ptş., VI.—Mr. FUNDĂTURĂ, fundături, s.f. 1. Vale îngustă, înţ.csată dc tufişuri dese, greu de răzbătut; vale care e astupată la un capăt de coasta unui deal, înfundată. în fundătura Găinuşii, aci e cloaca lupilor. Spt. S., Cpr. 2. Depresiune; loc cu depresiuni, adeseori pline de tufişuri. Am trecut pe la fundături şi mi-a ieşit înainte un viezure. Ibid. [V a r. : ÎNFUNDĂTURĂ, înfundături, s.f. Ibid.] FUNDAI, fundeie, s.n. 1. Capac de lemn care se pune deasupra unui ulei de albine (uneori şi dedesubt ca aşternut). Au căzut fundeiele de la uleie. Spt. S. 2. Partea de jos (de la fund) a unei clăi de fin (stog etc.); reteacăn; p. e x t. urma unei clăi. Am găsit fundeiele, clăile au zburat. Ibid. 3. (La porc) Maţul gros (Înfundat), carc se întrebuinţează la tobă, la caltaboşi, „traista popii“. Glbc., Cpr. 4. Cîrpător. Mş. FUNDfcŢ, fundeţe, s.n. = FUNDEI (1). FUNDlC, fundicuri, s.n. Funduleţ. FIÎNIE, funii, s.f. 1. Pripon; p. ext. timpul cît durează sucitul sau desucitul pripo-nului pe steajăr. Mai dă-le 2—3 funii (cailor), să zdrobească bine spicele! Spt. S. şi J., Pn. L. 2. (în expr.) A merge fuui« = a) a merge bine, întins, fără popas ; b) f i g. a merge strună, a se desfăşura fără piedici (o acţiune, o afacere etc.) Ibid. A (sc) ara funie = a (se) ara bine, răsturnînd complet brazdele şi mărunţind bine pămlntul. Ibid. FUNTĂ, funte. s. f. Fundă. Ptş. FURA, fur, vb. I tranz. (In p r o v. şi expr.) (Ironic) Fură de la cl şi duce la •ultul, se zice despre un om naiv, nerod, bleot. Spt. S. Fura şi (se) cură (sau se jură) = a) (despre hoţ) se leapădă, jură că e nevinovat; b) fig. (despre un om viclean, făţarnic) face pe cinstitul, se preface. Ibid. A-1 fura păcatul (pc cineva) = a) a-şi da-n petec; b) a cădea-n cursă. Mrcn. FURĂT s.n. (In construcţiile) Horă pe furate = joc popular în care partenerii se prind şi se desprind, schimbîndu-şi perechile, din clnd In clnd, prin surprindere. Lnl. S. înot pe furate = Înot în care cineva bate apa cînd pe burtă, clnd pe spate, cînd pe-o rină, clnd pe alta ; dar mai ales în picioarc. Trecui Oltul pe furate, Pin-la calea jumătate (Pop.). Spt. S. Copil dc furat = copil din flori; tufean, fo-chiu. Ibid. Cpr. FtJRCĂ, furci, s.f. (în e x p r.) A o (sau a se) ţine furcă = a nu ceda, a nu se lăsa. Spt. S., Lnl. S., Cpr. A-şi împărţi părul cu furca = a se certa ; a trăi rău. Ibid. A rămine in furcă = a nu mai avea de nici unele, a sărăci. Ibid., Pn. L. A toarcc-n furou = a trudi, a se chinui. Ibid. FURCfiL s.n. v. FUIICER. FURCfiR, furcere, s.n. Furcă cu coadă lungă şi cu dinţii drepţi servind (mai ales) la ridicatul cocenilor in copaci şi la aruncatul finului pe virful clăilor înalte; ţăpoi, furcoi. Spt. S., Pdr. [Var.: FURCfiL, furcele, s.n. Ibid.] FURGĂSI, furgăscsc, vb. IV tranz. (Ironic) A ascunde cineva un lucru găsit; a fura. Şi pe unde l-ai furgăsit, ai putea să ne spui-şi nouă? Pn. L. FURNICĂ!, pers. 3 sg. furnicăie, vb. IV intranz. = FURNIGĂI. FURNICĂIĂLĂ s.f. v. FURNIGĂIALĂ. FURNICĂRĂIE s.f. Furnicărie. FURNIGĂI s.n. Muşuroi de furnici; p. e x t. mulţime de lume, forfotă. Era piaţa furnigai de lume. N-am mai văzut dc dc mult aşa furnigai ca la tirgu-ăsta! Spt. S. FURNIGĂR, furnigare, s.n. = furnigai. Smr., Spt. S. FURNIGĂI, pers. 3 sg. furnigăie şi furni-găieşte, vb. IV. 1. Intranz. (Despre insecte) A furnica, a fojgăi; Furnigăie muşuroiul, parcă l-ar fi intăritat cineva. Spt. S. 2. Intranz. A forfoti, a mişuna. Ibid. 3. Tranz. i m-pers . (Despre piele) A avea mîncărime. Mă furnigăie toată pielea, parc-ar fi un muşuroi de furnigi pe mine. Ibid. [Var.: FURNICĂf; pers. 3 sg. furnicăie şi furnicăiesc, vb. IV i ii t r a n z. Spt. S.] FURNIGĂIĂLĂ s.f. 1. Mişcare vie, forfotă. Spt. S. 2. Senzaţie de mîncărime (pe piele sau pe corp). Mă ia aşa o furnigăială prin tot corpul, nu-ş ce să fie! Ibid. [V a r. : FURNICĂ-IALA s.f. Spt. S.] FURNIGĂRĂIE s.f. = Furnicărie. Mş., Pt. FURNIGTÎŢĂ, furniguţe, s.f. Diminutiv al lui f u r n i g ă ; furnicuţă. Spt. S., Pn. L. GA 97 gAităneAlâ G GA1, s.f. v. GÎGĂ. GA3 interj. Onomatopee care redă strigătul caracteristic al ciorilor. S-aud ciorile: ga, ga, ga; au simţit de hoit. Spt. S. GAdină, gadine şi gădini, s.f. 1. Fig. Om rău la suflet, urîcios, nesuferit. M-am intllnit cu gadina, taman in poarta casei, cind să plec la drum, semn rău. Lnl. S., Cc3. 2. Fiinţă închipuită, monstru. Vine gadina şi le ia; taci, nu mai plinge! Ibid. GAGfC, -Ă, gagici, -ce, s.m. şi f., adj. I. S.m. şi f. 1. Iubit (-ă); amant (-ă). (Ironic) Şi-a găsit lelea gagicul1 C. Arg., Ptş. 2. Soţ (-ie) Gagica mea nu \e pe la voi? II. Adj. Drăguţ, simpatic, frumos. Mi-am găsit gagic băiat Şi-alta, mamă, mi l-a luat (Pop.). Ibid., Cst. GAGICĂREALĂ s.f. (Familiar) Faptul de a se g a g i c ă r i. Am făcut şi noi un pic de gagi-căreală şi mama, foc! C. Arg., Ptş. GAGICĂRI, gagicărcsc, vb. IV refl. A se da-n dragoste ; a se distra, a flirta. Şi dacă m-am gagicărit oleacă, ce crimă e? Ptş. GAGICĂR1E s.f. = GAGICĂREALĂ. C. Arg. Ptş. GĂIBĂItĂ adv. Plin, Încărcat. Am două joarde dc vie gaibără de struguri; stau ciorchinii gaibără pe ele. Spt. S. GĂIE, găi, s.f. 1. Fig. (Ironic) Persoană Înaltă şi subţire, cu faţa ascuţită, cu nasul coroiat. Spt. S. 2. (Ironic) Expr. A se ţine gaia-maţul (de cineva) = a) a se ţine scai dc cineva ; b) (despre mai multe persoane) a se ţine şir. Ibid. A o ţine gaia-muţu = a nu ceda. Ibid. A lua gaia (pe cineva) = a fi pe ducă, a muri. Mş., Sm., Pn. L. GĂRA interj. Onomatopee care imită zgomotul produs de un amestec de glasuri nedesluşite, nelămurite. De departe sc auzea un larmăt, un vuiet surd: gara, gara! veneau ursarii! Spt. S., Cpr. GARDIL OP s.n. Garderob. GAllDIN, gardine, s.n. Unealtă dogărească care serveşte la scobitul gardinii, unde se fixează fundul la vasele de lemn, gărdinar. Spt. S., Mrş., Pn. L. Expr. A da la gardin pe cineva = a-i impune ascultare. Ibid. GARGARISEÂLĂ, gargariseli, s.f. 1. Fig. (Ironic) vorbărie goală, pălăvrăgeală. Ce garga-riseală mai fu şi asta? C. Arg. Mş., PLş. 2. {Glumeţ) Băutură. S-au dus iar la ganjariseală. Ibid. GARGARISI, gargarisesc, vb. II. refl. 1. (Ironic) A îndruga verzi şi uscate, a spune gogoşi, a pălăvrăgi, a se lăuda. Prea se gargari- seşte şi-ăsta! Mş., C. Arg. Ptş. 2. (Glumeţ) A bea. Hai să ne gargarisim oleacă; mi s-a uscat gltlejul. Ibid. garOi, -oAică, garoi, -oaice, s.m. şi f. (Familiar) Epitet dat unei persoane oacheşe. Spt. S., Ptş., Pdr. ZGAR()l, OĂICĂ [ s.m. şi f. Mş., Sm.] GĂURĂ, găuri, s.f. F i g. Datorie. E plin de găuri săracul! Expr. A astupa găurile = a lichida datoriile. Spt. S. GĂ s.f. v. GÎGĂ. GĂGEĂLĂ s.f. Faptul de a se g ă g i; tăn-dăleală ; trlndăveală ; plictiseală ; oboseală. M-a apucat o găgeală de-mi vine să casc. Spt. S., Cst. GAGf, găgesc, vb. IV refl. A se sătura (de cineva sau de ceva), a se plictisi; a i sc acri. Mi s-a găgit de atita fasole. Aii s-a găgit de omu-ăsta, ca dc mere pădureţe. M-am găgit tot stind degeaba. Spt. S. şi J., Smr. GĂGfT s.n. = GĂGEALĂ. Ia lasă găgitul şi-apucă-te de pune răzoarclc, că le trece vremea. Pn. L., Spt.S., Mş. GĂICULfŢĂ s.f. Diminutiv al lui g a i c ă (nume de alint adresat de femei copiilor). Ce-ai păţit, găiculiţă? Hai, găiculiţă, hai la gaica încoace! Spt. S. GĂIMĂCf, găimăcesc, vb. IV refl. A se zăpăci, a se buimăci, a sc rătuti. Nu ştiu cum de m-oi fi găimăcit aşa, că parcă mi-a luat cineva minţile. Spt. S., Cpr. GĂIMĂCÎT, -Ă, găimăciţi, -le, adj. Buimăcit, zăpăcit, uluit, ameţit. M-am sculat găimăcit din somn şi n-am avut chcf de lucru toată ziua, parcă aş fi fost beat. Spt. S. GĂINĂ, găinez, vb. I intranz. A moţăi de somn, a picoti. Tu ce tot găinezi, mă, la gura sobei? Du-te şi te culcă! Spt. S., Cpr. GĂINĂ, găini, s.f. (Pro v.) A murit găina eare făcea două ouă (sau care făcea oul mare), se zice cind a încetat cuiva favorul de carc sc bucura mai înainte; cf. a Înţărcat murgana. Spt. S., Cpr., Mştş. Umbla ea găina beata, se spune despre cineva carc umblă fără rost, capiu, năuc. Ibid. GĂINEĂLĂ s.f. Faptul de a găina; indispoziţie, lîncezeală, gogeală. Al-a găsit o găincală, că-mi tot vine să dorm. Spt. S. GĂINOS, -OĂSĂ, găinoşi, -oase, adj. Care stă posomorit; mahmur, posac, bleg, indispus. Nu-mi placc cind te văd aşa găinoasă Cpr. gAiTĂNEALĂ s.f. = INGĂITĂNEALĂ. gAlbeAzA 98 gAkgahita GĂLBEAZĂ, gălbezc, s.f. 1. Om slab, palid, sfrijit, pierit. E o gălbcază de om, îl suflă vinlul. 2. Om răutăcios, înveninat, nesuferit. (Ironic; cu ciudă) Gălbeaza aia mi-a băgat mie copilul in pămintî Spl. S., Mş. GÂLBEJf, gălbejesc, vb. IV refl. (Despre plante) A se Îngălbeni, a sc ofili. S-au gălbejit porumbii de secetă. S-au gălbejii florile in tim-nic. Lnl. S., Cpr., Spt. S. GĂLBEJILĂ, s.m. Poreclă dată unui om de nimic, sfrijiL, prăpădit sau unui om răutăcios, invidios. Spt. S. GĂLBEJIT, -A, gălbejiţi, -te, adj. (Despre plante) Ofilit. Am scos din pivniţă toate florile gălbejite. Spt. S., Cst. GĂLBEJITLTRĂ, gălbejituri, s.f. (Depreciativ) Om fără vlagă, palid, slab, stins; gălbejii, gălbează; fig. (ironic) om rău la inimă; incocleţtfi, intrigant. Gălbejitura focului cit p-aci să mă dea afară din serviciu. Plş., Spl. S., Cpr. GALBENARE. gălbcnări, s.f. Gălbenuş. Spt. S. Loc. adj. Cu nălbcnarvu iie-ii(jhi)ilă = (despre tineri; ironic) care e necopt la minle, care nu are experienţă; naiv, neserios; crudac. Auzi dumneatfi, un lirţău cu gălbcnarea nc-nghi-ţilăi să dea lecţii la nişte oameni in toată firea! Spl. S., Mrgh., LTglin.^ Plş. GĂLBEOR, -OĂRĂ, gălbeori, -nare, adj. Gălbior. O copilă gălbeoră are părul gălbeor (gălbui, gălbiu). Spl. S. GĂLBEOIIU s.m. ari. Calificativ dai unui om cu par blond sau cu faţa palidă, slab, gălbejit. Spt. S. GĂLBINIŢA, gălbiniţe, adj. f. 1. Diminutiv al lui ga 1 b e n. O funtiţă gălbiniţă (Pop.). C. Arg. 2. (Bol.) Gălbenea. Ibid. GĂLBINÎU, -IE, gălbinii, adj. Gălburiu, gălbui, gălbeniu. O mantie gălbinic (Pop.). C. Arg. _ GĂLBINTŢ, -Ă, gălbiniţi, -tc, adj. Gălbui, gălbiniu. Pn. L. GĂLBURIU, -IE, gălburii, adj. gălbui, gălbiu, gălbior. Un macat gălburiu. O rochie gălburie. Spl. S., C. Arg. GĂLMĂTIE, gălmătii, s.f. 1. Gămălie. C. Arg. 2. Umflătură care se formează sub piele (îndeosebi la ceafă); gllcă; scurtă. J-a ieşit o gălmătie la vintre. A făcut o gălmătie la ceafă. Ibid., Spt. S. 3. (Adverbial) Grămadă, mănunchi, pilc. Stau florile glămălic. Cpr. [V a r. : GLĂMĂ-TIE, gtămătii, s.f.] GĂOAZĂ, găoaze, s.f. 1. Scobitură ; vizuină, văgăună; ascunzăloare, loc secrel. (Familiar) Ai mai pus ceva bani la găoază? C. Arg. 2. F i g. închisoare. L-a băgat la găoază; u dat de dracu! Ibid. 3. Fig. (Peiorativ) Om de nimic; om neatent; nălăflcţ, nerod, cliiomb. Cc-ai făcut aici, mă, găoază? Ibid. GĂOCEĂLĂ, găoceli, s.f. I. Acţiunea de a se g ă o c i şi rezultatul ei; dejghiocare, desco-jeală ; scobire ; coşcoveală, scorboroşeală. Spt. S., Pn. L.,C. Arg. 2. (Mai ales la pl. : concret) Coji, găoci, coşcoveli etc. Ibid. [V a r. : GHIO-CEĂLĂ, ghioceii, s.f. Ibid.] GĂOCI, găoceşc, vb. IV. 1. Tranz. A scobi ceva pc dinăuntru (in formă de găoace). Nu mai găociţi mămăliga cu lingurile. Tăiaţi-o felii cu aţa! Spt. S. şi J., Cpr., Ughn., Clmn. 2. Tranz. A curăţa (ouăle, nucile etc.) de coajă, a descoji. Ibid. 3. Refl. (Despre copaci) A se găunoşi, a face scorbură; a se scorboroşi. S-a găocit fagu-ăl mare, intri-n cl ca-ntr-un butoi. Refl. 4. (Despre Leneuieli. furnire etc.) A se coşcovi. S-au găocit tencuielilc. Ibid. 5. Refl. (Despre persoane) A se scofllci. I s-au găocit obrajii, faţa, ochii; parcă e mori! Ibid. [V a r. : GHIOCI vb. IV. Ibid.; GHIOŞĂ vb. IV. Ibid.] GĂOCfT s.n. = GĂOCEĂLĂ. S-au dus toţi la găocitul nucilor. Cpr., SpL. S. [V a r. : GIIIO-CfT s.n. Ibid.] GĂOCIT, -Ă, găociţi, -tc, adj. 1. (Despre ouă, nuci etc.) Cojit. Cpr., Spt. S. 2. (Despre copacii bătrîni; despre fructe etc.) Găurii, scobit pe dinăuntru, gol. Am găsit cartofii găociţi. Dc ce aţi lăsat mămăliga găocilă? Ibid., Clmn. 3. (Despre furnire, tencuieli elc.)_Cojil, coşcovii. Ibid., Ptş. [V a r. : GIIIOCfT, -A, ghiocile, adj. Ibid., Cpr., Pn.L.] GĂOCITIjRĂ, găocituri, s.f. Mulţime de coji, găoci ele. Spt. S. GĂRĂf, gărăi, vb. IV. I. Tranz. şi i n t r a n z. (Despre ciori) A face : gar-gar !; p. e x t. (despre copii) a-i striga in ciudă unui om rcgricios gar, gar! a necăji. Gărăie ciorile, au găsit hoit; Spt. S. 2. Tranz. şi refl. Fig. (Despre persoane) A (se) certa, a (se) hîrii; a se ciondăni; a-şi arunca cuvinte triviale, a se insul la. Fraţi buni şi s-au gărăit ca la uşa cortului. Ibid., Pn. L., Smr. M-a gărăit nevusta un conac pentru tine, băiete; usa-mi trebuia! Ibid. GĂRĂIAlA, gărăiieli, s.f. 1. Amestec, de glasuri de ciori (sau alte păsări); cirîială ; p. e x l. gălăgie, ciorovăială, cearlâ ; zbenguială, haraiman. S-au luat la gărăială ca nebunii. Mă, copii, ce gărăială c asta pc voi; jucaţi-vă frumos! E o gărăială dc ciori, parcă au înnebunit. Spt. S. şi Plş., Clmn. G lRAITl RĂ, gărăituri, s.f. = GĂRĂIALĂ. S-aud gărăituri de ciori, au găsit hoit. Spl. S. GĂRGĂRIŢA, pers. 3 sg. gărgăriţează, vb. I refl. (Despre cereale) A face gărgăriţe. S-a gărgăriţat griul in magazie, nu mai e bun dc semănat; trebuie dat la vinlurătoare. Spl. S., Pn. L., Cpr. gAiigAIUţAt 99 GHEMOTOClT gARGĂRIŢAT adj. (Despre cereale) Care a fucul gărgăriţe. E lot griul gărgăriţat; ce ne faccm? Spt. S. şi J. GĂRGĂUXAlUŢĂ, gărgăunariţe, s.f. 1. Cuib de gărgăuni. E o gurgăunariţă in scorbura lufânului; cum te-apropii, tc-ncaicră. Spl. S. şi J., Mrş. 2. Fig. Adunătură de derbedei; gaşcă, clică, bandă. Să nu le bagi in gărgăunari(a lor, n-ai cc căula! Ibid. 3. Ascunzătoare pentru bandiţi. Sus, in creierii munţilor, îşi arc gărgăunariţa banda lui Ilccşa. Cpr., Lnl. S. GĂŞCĂRIE, găşcării, s.f. Clică, bandă, gaşcă. A face găşcăric. A sparge găscăria. C. Arg., Piş. GATE Al A s.f. Gătit, preparare a mîncării. M-am apucai dc găteală, nu pot veni; lasă-le pe miinc. Cpr., Spl. S. GĂ1LEA s.m. arti (Ironic) Om lacom la înfocare; mincăii, găman; liîlpău. înghite găulca, ca nimic, o mămăligă întreagă. Spl. S. şi J., Cpr. GĂUNOŞI, găunoşesc, vb. IV tranz. şi refl. Refl. F i g. A se umple de boli, a se măcina ; a îmbătrini: a se copLoroşi. 1 s-au găunoşii plăminii de oftică. S-au găunoşit ficaţii inel de atita băut. Spt. S., Pn. L. GĂUNOŞIT, -A, găunoşiţi, -le, adj. Găunos, scorboros. Copac găunoşit. Fi g. Un om găunoşit = pulred de bolnav. Spl. S., Pn. L. GĂVAN, găvane, s.n. (P r o v.) Vine el Ivan In fjăvan, sc zice despre cineva care o ia razna, face pe nebunul, se ţine încăpăţînat, nu cedează. Lasă-l in pace, nu-ţi mai bale capul cu nebunul, căci curind-curind vine cl Ivan la găvan. Cpr., Spl. S. GĂVLEĂJĂ s.f. = GLĂVEAJĂ. GĂZfiRNIŢĂ, găzerniţc, s.f. Lănipiţă de petrol, cu sau fără globuleţ, care se ţine aprinsă în nopţile de iarnă, mai ales dacă e copil mic In casă ; gazorniţă. Lasă aprinsă gaz finita toată noaptea că copitul nu suferă la întuneric. Spt. S. şi J. Pn. L. GĂZOAlCĂ, găzoaicc, s.f. = GĂZERXIŢĂ. Spl. S. GAZ OI, găzoaie, s.n.= GĂZERXIŢĂ. Spl. S. GEALAP s.m. Om voinic ; fig. om rău la suflel, hapsln, hrăpăreţ. Nu te pune cu gcalapu, nu tc lua rău cu el! MşLş., SpL. S. GELfiŢ, -EAŢĂ, geleţi-, ţc, adj. (Rar) Frumos, elegant, falnic, mindru. Foicică izmă creaţă, Mlndra-i mindră şi geleaţă (Pop.). Calul meu c cal geleţ, Cit e lirgul n-are preţ (Pop.). Spt. S., Cpr. GEMEXtâL, gemenei, adj. Diminuliv al lui g e m e n e. Amindoi sint gemenei, d-aia seamănă ca două picături. Spl. S. GEMIjT, -Ă, gemuţi, -te, adj. (Despre persoane) Care geme înlr-una, văieăros, scrivil. N-ai văzul om gemut ca unchiaşu-ăsta. Pn. L., Spl. S. GENULÎŢĂ, genuleţc şi genuliţe, s.f. Diminutiv al lui g e a n ă. Mi-a intrat in ochi o genuliţă. Ptş. GEOXOATĂ, geonoale, s.f. (Ironic) Genunchi ; p. ext. picior. I-aa ieşit geonoatele prin nădragi. Mai slringc-ţi geonoatele, că mi-ai găurit spatele. Spt. S. şi J., Mş. [Pronunţat : geo-noă-lă] GER, geruri, s.n. (In expr.) A sc lăsa (sau a fi) o vipie de fler = a se lăsa ger puternic. Spl. S. Ger trăsnit (sau ulir <1° scapără, jjer de ustură, taie, friţ|e, arde Ia ficaţi) = ger straşnic. Ger uscat — ger fără ninsoare ; ger tare, iute aspru. Ibid., Smr. GIIEAOŞ, -Ă, gheaoşi, -şc, adj. 1. (Despre lichide) Clocii, slricat, sărbezit; slab, apos. Apă gheaoşă. Ţuică gheaoşă. Lapte gheaoş. Oţet gheaoş. Spt. S., Mrş., Pdr. 2. (Despre pămînt) Slab, sărac, sterp. Pămînt gheaoş. Ibid. ÎJ. (Despre porL) împestriţai cu elemente orăşeneşti. Port gheaoş. Ibicl. \. (Despre persoane) NăscuL din încrucişarea a (louă naţii; corcitură. (Ironic) E roman gheaoş; sc vede după pieliţă, bate-n tuciuriu. Ibid. 5. NăscuL din moşi-stră-moşi, de baştină, gct-begel, aulenlic, sadea, neaoş. (Ironic) Eu sint piieşlean gheaoş, bă; nu venetic ca tine. PLş. ti. (în expr.) A fi ijhcaoş la faţă = a) a fi palid, slab, gălbejii; b) a fi blond, bălan. Ibid. A avea sinfjclc j)lic*aoş = a fi anemic. Ibid. (A fi) prieten j|licaoş = (a fi) prieten nesincer, fals. Ibid. (A avea) origină jjheaosn = (a avea) origine nesigură. Ibid. (A fi) fraţi jilienoţi = (a fi) fraţi vi-Iregi. Ibid. GHEĂŢĂ s.f. (în expr.) A da boii pe ţllicaţă = a pierde vremea degeaba. Ptş., Brlg. GIIELHEŢ, -A, ghelbeţi, -ţe, adj. (Despre cireş şi fructele lui) Pădureţ. Cireş ghelbeţ. Cireşe ghelbeţe. Cpr. GIIELMOTUC, ghelmoloacc, s.n. GhemoLoc. Lnl. S. GIIELMOTOCf, (fhelmotocesc, vi». IV Iran z. şi refl. v. GIIEMOTOC1. GIIELMOTOCIT, -A, ghelmotociţi, -te, adj. v. GIIEMOTOCIT. GIIEMOTOCEAlA s.f. Faptul de a (se) ghemotoci: ghemuială. încovrigeală, în- ghesuială. Ce ghemoloceală v-a găsit măi, vă c frig? Ce v-aţi qhcmolocil aşa? Spl. S. [Var.: GIIEMOTOŞEĂLĂ s.f. Ibid ] GIIEMOTOCf, glicmolocesc, vb. IV Iran z. şi refl. A( se) face ghemoloc ; a (se) ghemui, a (se) cocoloşi. S-au ghcnwtocit toţi in pătură de frig. Ohimoloceşlc 2 — 3 foi dc porumb şi fă-ţi qlamnică. Spl. S. şi J. [Var.: GHEMOTOŞ1, ghemotoşesc, vb. IV. Ibid. ; GIIELMOTOCf, ghelmotocesc, vb. IV. Lnl. S., Cc-.] GIIEMOTOCIT. -Ă, ghemoloc iţi, -te. adj. ghemuit, strlns, moloLolit. Spt. S.. Pn. L. GHEMOTOSl 100 ghidAnAceA [Var.: GIIEMOTOŞfT, -Ă adj. Ibid.; GIIEL-MOTOCfT, -Ă adj. Ibid.] GHEMOTOŞl vb. IV. v. GHEMOTOCI. GHEMOTOŞfT, -Ă adj. v. GIIEMOTOCIT. GHEMS s.n. şi adj. (Ieşit din uz) Piele de capră pentru fasonat încălţăminte; încălţăminte de ghems. Ghete ghcms. (Subsl.) Ghcms cu scîrţ. Spt. S. [Var. : GHEMŢ, s. Ibid.] GHENĂR, ghenarc, s.n. Şir de flori cusute pe guler sau la poale (la ii, cămăşi etc.); chenar. Hţ.-Sm. GHEORGII1N, gheorghini, s.m. = GIIEOR-GHINAR. Spt. S. [Pronunţat: gheor-ghin]. GHEORGHINĂR, gheorghinari, s.m. Arbust gliimpos, cu frunza crestată, cu flori albe şi fructe roşii; păducel. Spt. S. [Var.: GHER-GHINĂR s.m. Pn. L., Pt.] GHEORGHÎNĂ, ghcorghinc, s.f. Fructul gheorghinarului. Spt. S. GHEOŞA, pers. 3 sg. gheoşează, vb. I refl. 1. (Despre lapte) A se strica, a se serbezi. Spt. S., Pn. L. 2. (Despre singe) A deveni sărac în substanţe producînd anemierea organismului. Mi s-a gheoşit singele în vine. Ibid. 3. Tranz. (Despre ţuică, vin etc.) A subţia cu apă, a adăpa. Ibidem. [Var. : (ad. 2) GHEOŞI, gheoşesc, vb. IV refl.] GHEOŞf vb. IV. v. GHEOŞA. GHERAN, gherane, s.n. 1. Cirlig gros, mare. S-a rupt un gheran de la macara. Ptş. 2. (La pl., la păsările răpitoare) Gheare încovoiate, lungi, groase. Mş., Spt. S. 3. (Ironic) Unghii mari. Cind ai să dai jos gherancle alea? Ibid. GIIERĂI vb. IV v. GHERĂNI. GHEHĂIAlA s.r.v. GHERĂNEALĂ. GHERĂIT s.n. v. GHERÂNIT. GHERĂITtÎRĂ, gherăituri, s. f. v. GHERA- niturA. _ GHERĂNEALĂ, ghcrăneli, s.f. Acţiunea de a (se) g h e r ă n i şi rezultatul ei; zgîrietură, rîclială; fig. ceartă, încăiereală. A venit plin de gherăneli pc faţă. A fost o gherăneală între ei, să se mănînce nu altceva. Spt. S., Pdr., Mrgh. Cpr. [Var.: GHERĂIAlA, ghcrăieli, s.f. Ibid.] GHERĂNf, gherănesc, vb. IV t r a n z. şi refl. 1. A (se) zglria cu ghearele, cu unghiile.. S-au gherăit pisicile să sc omoare. L-a gherăit muierea pe Ion; l-a făcut ojdii pe faţă. Mş., Spt. S. 2. Tranz. P. anal. A rîcîi. Cîinii au gherănit (sau au gherăit) pămtntul, au simţit ei ceva. Ibid. 3. Tranz. (Ironic) A ara la suprafaţă, superficial. Abia a gherănit locul pe d-asupra, l-a zgîriat numa. Ibid. [V a r. : GHE-RĂI, ghdrăi şi gherăicsc, vb. IV tranz. şi refl. Ibid.l GHERĂNfT s.n. Rîcîitură, gherăneală, Aici e gherănit dc cîini. Spt. S. [V a r. : GHE-RAlT s.n. Ibid.]. GHERĂNITIjRĂ, gherănituri, s.f. = GHERĂNIT. Spt. S. IV a r. : GHERĂITURĂ s.f. Ibid.]. GnERGHINĂR, gherghinari, s.m. v. GH ORGHINAR. GHERLĂN, ghcrlani, s.m. (învechit) Term de batjocură dat de către boieri ţăranilo ţoplrlan, bădăran, ritan, mojic. (Familiar, gl meţ) Mă, ghcrlanc, ai tu obraz să stai dc vor cu mine, mă? Spt. S. GHERLĂNIE s.f. Atitudine de gherla necuviincioasă; îngîmfare, mojicie, mitocani bădărănie. S-a îngroşat ghertănia în cl, dc n mai încape. Ptş. GHERUŞfCĂ, -EA, ghcruşcle, s.f. Diminuti al lui g li e a r ă. (Porumbeii) Sc lăsară, Luai apşoară-n gurişoară. Petricele-n gheruşele i. suiră-n nori cu ele (Pop.) Arf. F i g. Nu-i cădi tu-n gheruşica mea! Pui cu gheruşica pc tini Spt. S. GHETREU, ghetreuri, s.n. Ghetră. G. Arj GHIBĂCf, ghibăcesc, vb. IV t r a n a A dibăci.^Cpr. Lnl. S. GHIBĂClT, -Ă, ghibăciţi, -te, adj. v. dibăcii Lnl. S. Cpr. GIlfBER, -Ă, ghiberi, -re, adj. Pădureţ ghelbeţ. Cireş ghiber. Cireşe ghibere. Arf. GHIBERDElCĂ s.f. Poreclă dată une femei micuţe, sprintenă, Infigăreaţă; fîşneaţă frişcă. Bşr. GHIBERD£L s.m. Plantă erbacee can creşte prin pădure ; se pune in baia copiiloi mici, pentru întărire. Cpr. GIIIBERESC, -EASCĂ, ghibereşti, adj. = GHIBER. Arf. GHIBUJEĂLĂ s.f. FapLul de a fi (sau a sta) g li i b u j i t; girboveală, cocoaşă. îl cunosc după ghibujeală. Spt. S. GHIBUJI, ghibujesc, vb. IV refl. 1. A se aduce din spate ; a sc încovoia, a sc cocoşa ; a se gheboşi. S-a ghibujit unchiaşul, duce 82 de ani in circă. Spt. S. 2. A se ghemui; a se stîrci. Ibid. GHIBUJfT, -Ă, ghibujiţi, -ie, adj. 1. Cocoşat, ghebos. Spt. S. 2. Fi g. Timid, retras, ciuşdit. Ibid. GHfBUlU s.n. pl. Resturi de la darac; gunoaie, ştim. Au ieşit o groază de ghiburi la darac, nici nu credeam. Cpr. GHICITOREASĂ, ghicitoresc, s.f. Ghicitoare. Au venit la poartă două ghicilorese, bobăreser meşteriţe. Spt. S. GIIIDĂNĂC, ghidănacc, s.n. Bîtă scurtă şi groasă; ciot noduros, retevei. Spt. S. Expr. A pune (sau a se pune cu) flhidunacul pc cincva = a) a pune la frecuş; b) a ţine de scurt; c) a bate. Pui eu ghidănacul pe tine, diavole! Puii-tc cu ghidănacul pe el, vere, dacă cu bine nu merge! Ibid. GHIDĂNĂCEĂLĂ, ghidănăccli, s.f. Acţiunea de a g h i d ă n ă c i; cicăleală, dojană, pisălogeală. A lua la ghidănăccală. A da de ghidă- GHirANAcl 101 GHIOLDOItOSl năsealâ. Spt. S., Cst. [Var.: GHIDĂNĂ- SEALĂ s.f. Pl.l GHIDĂNĂCI, ghidăinăcesc, vb. IV tranz. 1. A cerceta, a dojeni, a cicăli; a bate la cap, a plictisi. L-am ghidănăcit eu, i-ajunge! Spt. S., Pn. L. 2. (în superstiţii) A ciocăni cărbunii cu vătraiul cînd ţiuie (ca săjistupe gura duşmanilor). Ibid. [Var.: GHIDĂNĂSI, gliidănăscsc, vb. IV tranz.] GHIDĂNĂCIT, -TĂ adj. Dojenit, cicălit, certat. Spt. S., Pn. L. GHIDĂNĂCIT s.n. = GHIDĂNĂCEALĂ. Are chef dc ghidănăcit. Pn. L., Pt. [Var.: GHI-DĂNĂSÎT s.n. Ibid.] GIIIDĂNĂSEĂLĂ s.f.v. GniDĂNĂCEALĂ. GHIDĂNĂSl vb. IV v. GHIDĂNĂCI. GniDĂNĂSlT s.n. = GHIDĂNĂCIT. GHIDILEĂLĂ s.f^ = GÎDILEALĂ. GHIDILITURĂ s.f. Gidllitură GHIDULtJŞ, -Ă, ghiduluşi, -şc, adj. Poznaş, glumeţ; mucalit, ghiduş. Un copil ghiduluş, tc prăpădeşti de dragul lui! Lnl. S. GH1GIIEL, -Ă, ghighcli, -le, adj. (Familiar; mai ales despre bărbaţi) Dichisit, aranjat, fercheş; drăguţ. Ghighel băiat,' n-ai ce zice! Spt. S., Pn. L. GIIIMDlŞ s.n. = GIMBIŞ. GIIIMOTOŞEĂLĂ s.f.v.-GHEMOTOCEALĂ. GHIMOTOŞI vb. IV = GHEM OT O CI. GIIIMPULEŢ, ghimpulcfi, s.m. Diminutiv al lui ghimpe. Am vrut să rup un trandafir şi m-au înţepat nişte ghimpuleţi. Spt. S. GIlfNĂ, ghinc, s.f. întlmplare defavorabilă, ceas rău, nenoroc, ghinion. Astăzi am avut numai ghine. Cpr., C. Arg. GHIND, ghinduri, s.n. Ştiulete de porumb rămas crud şi mic, nedezvoltat; cocoloş, glojdar, gîgîlice. Cc vrei să faci cu ghindurile astea? Doar la porci să Ic dai! Spt. S. GHIND AR, ghindari, s.m. Stejar (lăsat de *ămînţă). Am lăsat in tăietură vreo patruzeci de ghindari (dc sămînţă). Spt. S. GniNDtiCEA s.m. art. (Familiar) Epitet daL unui copil sau unui om mic dc statură. Spt. S. GHINDOClÎŢ, -Ă, ghindocuţi, -ţe, adj. Diminutiv al lui ghindoc; pitic. (Ironic) Ghin-docufă ctt un pui, Mai tc pierzi tn umbra lui. Spt. S. GHIOĂCĂ, ghioace şi ghioci, s.f. Găurice făcută în pămînt la jocul ,,de-a purceaua”; bibă. Spt. S., Pn. L. [Pronunţat : ghi-oa-că. Var.: GHIOACE, ghioci, s.f. Ibid.] GHIOACEji.f.v. GHIOACĂ. GHIOĂLCĂ adj. (în construcţia) Apă glii-oalcă = apă clocită, stătută la soare, care nu este bună de băut. Ţuică gliioaleu = ţuică proastă; zămîrcă, otcă, poşlete. Spt. S., Cpr. [Pronunţat: ghioal-că. Var.: în nord-estul regiunii: GHlOLCĂ adj.] GHIOC, ghiocuri, s.n.Căruţă mică, purtată de un singur cal, servind la transporturi mai mici. Cpr. [Pronunţat: ghi-oc] GHIOCEĂLĂ s.f.v. GĂOCEĂLĂ. GHIOCEL, ghiocei, s.m. Expr. A-i du (sau a-i ieşi) (cuiva) ghioceii pe lu ureelii (sau pc lu Umple) = a încărunţi. A început a-i da ghioceii de tinăr. Spt. S. [Pronunţat: ghi-o-cel] GHIOCI, ghioc şi ghioccsc, vb. IV tranz. v. GĂOCI. GHIOCfT s.n.v. GĂOCIT. GIIIOC1T, -Ă adj. v. GĂOCIT. GHldLC inLerj. Onomatopee care redă sunetul produs de un lichid care se clatină in interiorul unui vas. Butoiul face ghiolc-ghiolc, tn căruţă. Face burta: ghiolc! Spt. S., Cpr* [Pronunţat: monosilabic] GHlfrLCĂ adj. f.v. GIIIOALCĂ. GHIOLCĂI, pers. 3 sg. ghiolcăie şi (rar) ghiol-căieşte, vb. IV intranz. (Despre lichide) A face ghiolc-ghiolc; a sc clătina; a se hîltîcîi. Ghiolcăie butoiul în căruţă. îmi ghiolcăie burta. Ghiolcăic apa-n oţnnci. Spt. S., Cpr. GHIOLCĂIĂLĂ, ghiolcăieli, s.f. Faptul de a (se) g h i o 1 c ă i; hîltîcîială, clăLire, bolcăială. Am nişte ghiolcăieli prin burtă, parcă se plimbă şerpii -n baltă. Spt. S. [Pronunţat: ghiol-că-ia-lăJ GHIOLCĂfT s.n. = GHIOLCĂIĂLĂ. _ GHIOLCĂITIJRĂ, ghiolcuiluri, s.f. = GHIOL-CĂIALĂ. S-aud ghiolcăituri în cazan, fierbe. Spt. S., Mş. GHIOLDĂN, ghioldanc, s.n. = GÎLDAN. C. Arg. GHIOLDfŞ adv. (în e x p r.) A sta (sau a se pune) gliioldiş in culca cuiva=a se înţepeni lntr-un loc, a sta nemişcat; a împiedica, trecerea. Spt. S. A lua (sau a vorbi) gliioldiş = a vorbi în răspăr; a împunge cu vorba, a împildi, a ironiza ; a vorbi răstit, a ocări, a repezi. Ibid. A privi gliioldiş la cincva = a se uita la cineva cu ochi duşmănoşi; gata de ceartă ; a se uita chiorlş. Ibid. GffldLDORA1 interj, v. GHIOLDORO. GHltiLDORA2 adv. Plin pînă la refuz; înţesat, doldora. Era cu sinul ghioldora de cireşe. Spt. S. [Var. : GHiOLDURA adv. Ibid.] GHIOLDORO interj. (Repetat) Cu vlnt care redă o vorbire zgomotoasă, amestecată, neînţeleasă, bolborosită (de o mulţime de lume) sau de oameni străini; h o d o r o. Spt. S. [V a r. : GHlGLDORA^ interj. Ibid.] GHILDOROSEĂLĂ, ghioldoroseli, s.f. Faptul de a ghioldorosi; vorbire amestecată, bolborosită, neînţeleasă. Spt. S. GHiOLDURA adv. v. GHIOLDORA2. GIIIONTfŞ adv. = GIIIOLDIŞ. GHIOLDOROSI, ghioldoroscsc, vb. IV i n-tranz. A vorbi repede, neînţeles, încurcat; a bolborosi. Spt. S. Ghioldoroseau ţiganii pe GHIONOŞEAlA 102 GlB limba lor şi strigau, parcă se certau, parcă nu; nu era chip dc a-i infclege. Spt. S. GHIONOŞEALĂ, ghionoşcli, s.f. Acţiunea de a g h i o n o ş i ; scormoneală. Cc atita ghio-noşcală acolo? Spl. S. [Pronunţat; ghi-o-. Ibid.] GIIIONOŞÎ, ghionoşesc, vb. IV 1. Tranz. A face găunos, a găuri, a scobi; a găoci, a găunoşi; p. exl. a săpa. Copii, nu mai ghiono-şiţi piinea! Ghioiwşcşte şi cl pc coasta nişte găuri dc pomi. Au ghionoşit ( = săpal) mirtanii toate ripile. Spt. S., Pn. L. 2. T r a n z. şi a b s o I. (Despre păsări şi animale) A ricii cu ghiarele, a găuri, scormoni ; a dezghioca. Nişte ghioroi au ghionoşit porumbii. Cine a ghionoşit cartofii? .‘ln ghionoşit ciinii la colţul magaziei după guzgani. Ibid. [Pronunţat : ghi-o-. Ibid.] GIIIf)NOŞIT, -Ă, ghionoşiţi, -tc. adj. Rîciit, găurit, scobit, scormonii; zgimiit. Sint o groază dc cartofi ghionoşiţi dc vicrnwşi. Porumbii i-am găsit ghionoşiţi de ciori, s-au învăţat la boabe. Cite cuiburi de cartofi cran ghionoşite (umblate, căutate); cine Ic-a ghionoşit? Au rămas coastele ghioşite (= cu găuri de pomi): trebuie sădiţi prunii că vine uscătura. Spl. S. [Pronunţai : ghi-o-no-şil] GHIONOŞIT s.n. Ghionoşeală. S-au pornit pc ghionoşit păminlul; au făcut o mic dc găuri. Spt. S. [Pronunţai £ ghi-o-] GIIIONOŞITIjRĂ, ghunioşituri, s.f. Scobi- . lură, riciilură, zgimlitură (la şliuleţi); ghionoşeală. Spl. S. GIIIORDĂN, ghiordanc, s.n. = GfLDAN. Spl. S. GHIOROI, -OAIE, ghioroi, -oaie, s.m. şi f. 1. S.m. şi f. Specie de ciori care g h i o r o- i e s c cuiburile de porumbi în timpul incol-ţirii. Au tăbărit ghioroii (sau ghioroaiele) pe ogoare. 2. S.f. Ciocănitoare, ghionoaie. Ibid. [Pronunţat : ghi-o-] GIIIOROl, gliiâroi şi ghioroiesc, vb. IV. 1. T r a n z. A scobi cu g h i o r o i u 1; p. exl. a face găuri in pămlnl, a săpa, a scormoni. Am gjuoroit dc pomană toate coastele. Spt. S., Cpr. 2. Intranz. A scormoni, a răscoli, a scoale ceva afară din pămînt. Am ghioroit la nişte buturi. Ibid. îl. Tran z. (Despre păsări) A ricii păminlul cu ghearele, a scormoni ; a scorbeli. Ibid. [Pronunţat : ghio-ro-i; la prez. ind. : ghio-roi-] GHIOROIALĂ, ghioroieli, s.T. 1. Acţiunea de a ghioroi şi rezultatul ei; scormoneală, riclială. Ghioroială dc ciori. Ghioroieli de copii. Spt. S., Cpr. Arătură c asta, mă, ori ghioroială dc orbeţi? 2. (La pl.) Gropi dc sădit pomi. [Pronunţai : ghio-ro-] GHIOROfT, -A, ghioroiţi, -tc, adj. Scormonit, răscolit, riciiL; arat, săpat. Cuiburi ghiontite. Porumbi ghioroiţi. Spl. S., Cpr. GHIOROITLRĂ, ghioroituri, s.f. = GHIOROIALĂ. Ghioroituri dc ciori. Spt. S., Cpr. [Pronunţat: ghio-ro-] GHIOŞA, ghiosez, vb. I. tra n z. şi refl. v. GĂOCI. Spt._S. GIIIOŞITI^RĂ, ghioşituri, s.f. Scobitură, gaură. Am găsit cileva ghioşituri la porumbi, la cartofi. Spl. S., Pn. L. GIIIZDĂ, ghizde, s.f. I. (La strimlari, la cioareci) Buzunar, de obicei fără căptuşală, lăsat aparent pe cusătura din afara cracului şi uneori ornat cu găilane. (Ironic) Scoate, mă, miinilc din ghizdelc nădragilor, că n-ai fi vătaf la porci. Spl. S. 2. Deschizătură care se lasă în părţi, spre şolduri, la fuste: şliţ. Să-mi laşi qhizdă la fustă, că-i pui fermuar. Ibid. Ptş. GIIIZDĂVfiL, -EA, ghizdăvei, -ele, adj. Diminutiv al lui g li i z d a v ; drăgălaş, simpatic. Mindra cu ochi ghizdăvei îţi dai viaţa pentru ci (Pop.). Spl. S. GIIIZDĂ \£Ţ. -EAŢĂ, ghizdăveţi, -c, adj. = GHIZDĂYEL. Şi mi-i calul ghizdăveţ, Citu-i lumea n-arc preţ (Pop.). li-un voinic de călăreţ, Mindru , ager, ghizdăveţ (Pop.). Spt. S. (Substantivat : ironic) Ghizdăveaţa aia de soru-ta, n-am mai răzut-o p-aici de cind a luat banii. Ibid. GIIIZDĂVI OR, -OARĂ, ghizdăviori, -oare, adj. = GHIZDĂYEL. Am o mindru gliizdă-vioură, S-o pui Icac la inimioară (Pop.). Mrş. GIMIUŞ, gimbişuri, s.n. Glumă uşoară; poznă, năzdrăvănie; caraghioslic. Ia, te rog, nu mai face gimbişuri cu mine, că n-am chef. Spt. S. GINERI, ginercsc, vb. IV refl. A se logodi. Am auzit că te-ai ginerii; cind ai nunta? Spt. S. GINGIE, gingii, s.f. (La porumb). Boabe cu lapte, crude, fragede. Au început porumbii a face qingii: le-au dat qingiilc. SpL. S. GlXf, ginesc, vb. IV tranz. A ochi, a observa, a urmări. L-am ginii cu taman cind sc furişa să plece. Mş., Ptş. GIOARSĂ s.f. Gioarsa. GIRICĂ1 vb. IV v. CIRIGAI. GIRICAiALĂ s.f.v. CIRIGĂlALĂ. GIRICĂI'T s.n.v. CIRIGĂ1T. GIUGILC, -Ă, giugiuci, -cc, adj. (Familiar) (Mai ales despre bărbaţi) Dichisii, bărbierii proaspăl , îmbrăcat îngrijit, pus la punct; ghighel, fercheş. Tc-ai făcut giugiuc. Ptş. GITJREA, giurcle, s.f. Secătură, lichea, puş-Iama ; giurumea. Cpr. GIURUMEĂ, giurumclc, s.f. = GIUREA. Sărăcuţ de maica mea, Toţi mă ţin dc oiitrumea. (Pop.). Cpr. Gl1, interj. (Repetai) SuneL pe care-1 scot din gll persoanele glglile, cind se împiedică in articularea cuvintelor. Cpr., C. Arg., Ptş. Gl- s.f. = GĂ. GÎR, gîburi, s.n. Gheb, cocoaşă. Arc un gib in spate, mai cît un muşuroi. Spl. S. A GIBĂ 103 GÎJllT GIBĂ, gtbc, s.f. 1. Gheb, cocoaşa. Ctta-mai gîba a făcut tn spate, săracul! Spt. S. şi J. 2. S.m. Poreclă dată unui om ghebos, cocoşat.' Mă, al lui Gibă, să-i spui lui tat-tău să vie la clacă, auzi! Ibid. 3. (Eufemism) Dracu. GlB OS, -OASĂ, gîboşi, -oase, adj. Ghebos, •cocoşat; fig. caraghios. (Substantivat) Hai, gibosule, lasă-mă in pace, pleacă! Spt. S. GlBUI1, gibui, vb. IV refl. A se cocoşa* S-a gtbuit nea Niculaie de tot. Spt. S. GlBUf2, gibui, vb. IV tranz. 1. A surprinde; găbui. Am gtbuit o coţofană-n scorbură. Spt. S. 2. Fig. A bate pe cineva. L-a gtbuit de i-au trosnit oasele. Ibid. GÎBUÎ3, gibui şi gtbuiesc, vb. IV tranz. A adresa unui om cocoşat calificativul injurios : gibă; a porecli (cu răutate). Ce mă gibui mă, păcătosule; ce ţi-amt făcut eu? Spt. S. GIBUIALĂ, s.f. Faptul de a porecli un om ghebos, zicîndu-i : gtbă. Iţi dau eu ţie gibuială, cind te-oi apuca, afurisache? Spt. S. 2. Fig. Bătaie. Ibid. A GIDEA s.m. art. 1. Personaj închipuit care inspiră teamă, groază, mai ales copiilor. Vine gidea şi te ia! Vezi tu pe gtdea! Vrei să te dau Ia gidea? Spt. S. şi J., Ms., Cpr. Mş. 2. Persoană cu autoritate care inspiră oarecare teamă. Vine gidea! Ibid. 3. P. restr . Om care crede despre sine că poate să inspire teamă, să intimideze, să sperie. Dai tu de gtdea! Vii tu la gidea! Ibid. \. F i g. Bici, nuia, bătaie. Cauţi pe gîdea mi se pare. Tot gidea, săracu! Ibid. GIDILEAL s.f. (Glumeţ) Chelfăneală, bălaie. Spt. S., C. Arg. Ai chef dc gidilcală? Cpr. GIDILfCI, gidilici, s.m. şi gidiliciuri s.n. 1. Gidileală. Nu sufer gidiliciurile. Mor de gidilici. Spt. S., Pn. L. 2. Fig. Nervi, ne-astîmpăr. Cc te-a apucat gldiliciul? Hai să te scarpin eu! Ibid. 3. (In exp r.) A uven (jîdiliei = (mai ales despre copii) a fi neastîmpărat, a nu sta locului. C. Arg. A nven jfldilici In sin = (mai ales despre femei) a avea nervi, toane ; a fi cu năbădăi. Ibid. GIGA s.f. Termen dc respecl cu care tinerii şi copiii se adresează femeilor mai în virstă (rude sau străine) însoţind şi numele persoanei. Gigă Ioană, dă-mi un ciur de mălai. Gigă, ia-mă şi pe mine cu tine! Spt. S. şi J., Pn. L. Ga Rada toarce tirsini. Ibid. Gă Mario, dă-mi un ciur de mălai împrumut! Ibid. [Var.: (prin prescurtare) GA s.f.; GA s.f. Ibid.] GÎGlf1, gtgii, vb. IV tranz. (Ironic) A zice „gigă” unei fele cam de aceeaşi vlrslă. Ce mă gîgii, mă; ce nu sintem d-o samă? Zi-mi pe nume, cum mă chiamă, nu mrî gîgii ca prostul. Spt. S. GlGlf2, gîgîi, vb. IV refl. şi intranz. A vorbi înnodindu-se din git; a se cîcli, a se Ingitui. Rău se mai gîgtie, săracu. Urit face cînd gîgîie! Ptş. GÎGÎIALĂ, gigiieli, s.f. Vorbire sacadată, Întreruptă ;_îngltuire. Cpr., C. Arg. GlGîfLĂ s.m. Poreclă dată unui om care gîglie cind vorbeşte, clcîie. Cpr., C. Arg. Mştş. GÎGÎÎT s.n. = GÎGÎIALĂ. Are un gigîit femeia asta, fie la ea! Cpr. GÎGÎfT, -Ă, gîgîiţi, -te, adj. Care se gîglie. (Substantivat) Du-te la gigiita şi-i dă banii ăştia! Cpr., Ptş. GlJ interj. 1. Onomatopee care imită respiraţia grea a astmaticilor; gîflit. Spt. S. 2. (Cu funcţie de substantiv) Are un gîj (= o hlrlitură) tn piept, de abia mai suflă cind merge. Ibid. GlJGANIE, gijgănii, s.f. 1. Glnganie, goangă. Cc, le-ai speriat d-o gljganie? Spt. S. 2. P. c x t. Fiară (lup, vulpe). A ieşit gijgania la oi. Am prins gijgania în coteţ. Ibid. 3. Fig. (Depreciativ) O gîjganie dc copil a băgat porcii-n porumbi, bată-l vina lui! Afurisită gîjganie de om, mi-a^omorît doi porci! Cpr. GlJGÂf, pers. 3 sg. gîjgăic şi gijgăieşle, vb. IV intranz. v. GÎJGÎI. GÎJGĂIĂLĂ, gîjgăieli, s.f.v. GÎJGÎIALĂ. GlJGAfT s.n. = GÎJGAIALĂ. GÎJGĂRĂIE s.f. 1. (Cu sens colectiv) Mulţime de insecLe ; p. c x t. mulţime de lume ; îmbulzeală, înghesuială, forfotă. E gtjgăraie mare de oameni, vin colindeţarii. Ptş. 2. Amestecătură de glasuri; gălăgie, haraiman, ceartă. Ce gtjgăraie c acolo? S-a înlărîtat lărtţa? Cpr. GlJGĂlrfE s.f. = GÎJGĂnAIE. Spt. S. GlJGÎf, pers. 3 sg. gijgiie, vb. IV intranz. 1. (Despre insecte) A umbla forfota de colo-colo ; a fojgăi, a colcăi. Ii gîjgîie păduchii pc cămaşă, săracul! Gljgîie viermii-n rană, bietul cal. Pn. L., Cpr. 2. (Despre o mulţime) A forfoti. Gîjgtie lumea pe luncă (la secere, la sapă), aleargă toţi in toate părţile; numai noi stăm si nc uităm, omule! Ibid., Spt. S. [V a r. : GÎJGAf vb. IV. Spt. S., Mş.] GÎJGllĂLĂ s.f. Acţiunea de a gîj pil; forfotă. Spt. S. [V a r. : GÎJGĂIĂLĂ s.f. Ibid.] GÎJGÎ1T s.n. = GlJGÎIALĂ. GlJÎf, gîjii, vb. IV intranz. A hîrîi (din gltlej),a răsufla greu (din cauza unei boli de plămîni). Abia mai gijiie bietul unchiaş; arc năduf, suflă greu. Spt. S., C. Arg. GlJÎIĂLĂ, gijîicli, s.f. Faptul de a g i j î i. Arc o gljiială in piept, o duce greu; sună a groapă. SpL. S. GlJlfT s.n. = GÎJÎIALĂ. Ce gijîit e ăsta la line? dc cind îl ai? Spt. S. GÎJÎfT, -Ă, gijiiţi, -te, adj. Care gljlie din piept cînd răsuflă, care respiră greu. (Substantivat) Gijiitu-ăla dc unchiaş n-arc de lucru, umblă cu şoalda pe la uecini. Spl. S. GlJlITffflA 104 Ginit GiJÎITtRĂ, gijiiturU s.f. = GÎJÎIALĂ. Am nişlc gijiiluri nesuferite pc piept. Spt. S. GIJU s.m. Epitet dat unui bătrin care gijîie din piept. Spt. S. GÎJULEÂSA s.f. art. Calificativ dat unei femei care vorbeşte gijîit (gros), sau care e soţia unui om gljiit. Spl. S. GILCĂ, gliei, s.f. (în expr.) A Irujjc ile (jilei (pe cineva) = a-i face mizerii; a-1 surchidi. Mşlş., Cpr. A GILCEA s.m. art. Poreclă dată unui om care poartă la glt semnele unor bube sau ale unei operaţii de scrofule, gilci etc. Spt. S. GlLCUROS, -OASĂ, gilcuroşi, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Care are gilci sau scrofule la git; scrofultâ ; care arc la glt cicalrici, in urma extirpării ganglionilor. (Substanlivat) Gilcurosul lui Rujan mi-a rupt roata la şaretă. Gilcuroasa din vale mi-a prăpădit o sumă dc lină. Spt. S., Cst. 2. (Despre firele de tort) Care are noduri din loc In loc; care e cu gilci. Tort gilcuros. Fire gilcuroasc. A toarce gilcuros. Ibid. , Pn. L. GlLDAN, gildane, s.n. Groapă săpată lingă casă, penlru slrins apă ; gropan, lac mai mic ; adincitură plină cu apă pe marginea unui riu ; groapă cu apă de ploaie sau noroi. Spt. S. Şi-am să răscol vinlurilc. Din toate pămintu-rilcy Să scurme ghcordancle, Să bală cotloanele, Să secc gildanclc (Pop.). Ibid. [V a r. : GlLDĂU, gildaic, s.n. Pdr., Pt. BÎLDAN, bildanc, s.n. Mş., Pd.] , GlLDĂU s.n.v. GlLDAX. GÎLMĂ, gilmCy s.f. Guşă. Expr. (Ironic) Gilină neoprnilă = om prost, năvleg. C. Arg. GlLTOFAX, -Ă, giltofuni, -c, adj., s.m. şi f. 1. (Persoană) cu ceafa groasă, 'git scurt şi gros, burtă mare ; roiloman ; girlan, girloman. Spl. S., Pn. L. 2. Poreclă dală unui asemenea om. Ibid. GÎMB, -Ă, gimbt, -e, adj. Mic şi urlt la înfăţişare, cu gitul slrimb, pocit, scălămbăiat; nătlng, zbanghiu. Spt. S. (Substantival; familiar) Unde se ducc gimba? Ibid. (Adverbial; in expr.) A se uita fjîmb = a se uita Intr-o parte, a se uita slrimb, ponciş. A merge <|iml) = a merge slrimb, a merge implelicit. Ibid. GÎNDAC, gindaciy s.m. 1. (Familiar) Copil. Măi, gindacuky o să mă dai dc potcă! Ptş. 2. (Ironic, in construcţia) Cavaler (jîndae = om care face pe cavalerul, fără să-l prindă (e nepotrivit sau exagerat). Ibid. GUDURAT, -Ă, ginduraţi, -tCy adj. Gindilor, îngîndural. Viney pleacă, treaz ori beat, cum îl veziy tot gindurat. Spt. S. GÎXEAŢ s.m. Găinaţ. Spt. S., Cpr. Ptş., Mşlş. GlXEŢA, pers. 3 sg. ginefează, vb. I refl. (Despre păsări) A se găinăţa. SpL. S., Cpr., Clmn GlNEŢÂRlE s.f. Grămadă de gineaţ. Spt’ S., C. Arg. GlNGĂXIE, gingănii, s.f. (Familiar, depreciativ) Copil; snamenie, loază ; p. e x t. om de nimic; jigodie, tigoare. Ginganic uricioasă (sau afurisită) mai ieşi şi afară. Gingania dracului mi-a furaj un putui dc coceni. Spt. S., Cpr. GÎNGĂNEALĂ, gingăneliy s.f. Faptul de a g i n g ă n i; gingăveală, ingînare ; dondăneală ; gongoneală, gingureală (de copii mici). Spt. S. [V a r. : GONGONEALĂ, gongoncliy s.f. Ibid., Mş., Pn. L.]^ GlNGĂNI, gingăncsc şi glngăn, vb. IV Iranz. (Mai ales despre copii) A ingina pe cineva care vorbeşte. Cc mă gingăni, măi; nu ţi-c ruşine? Ibid. GÎNGĂX1T, -A, gingănifi, -tc, adj. Care vorbeşte pe nas ; gîngav. Spt. S. (Substantivat; ironic ) Iar a venit gingănita aia după bani? Dă-i o dată şi scapă-tc dc ca! Ibid. (adverbial) A vorbi gingănit. Ibid. [V a r. : GONGOXIT, gongoni(iy^-te , adj. Ibid.] GlNGĂNfT s.n. Vorbire nedesluşită; şopă-căit, dondănit; glngurit (de copil mic); gon-gonil. D-abia s-aude un gingănity nu-nţdcgi cc spune. S-audc gongonilul copilului; s-a trezit! Spt. S. [V a r. : GONGOXIT s.n. Ibid.] GINGUREALĂ, gingurdiy s.f. Faptul de a g 1 n g u r i; glngurit, gongonit. Sfd-n troacă şi doar gingurclile i sc aud, ca la un copil cuminţcl. SpL. S., Cpr. GlXJOS, -OASĂ, ginjoşiy -oasCy adj. (Despre funii) Gros, puternic, tare. Mrş., Smr. 2. (Despre lemne) Care se despică greu ; al os , cîllos, şliros, tare. Ibid., Spt. S. îl. Fig. (Despre oameni) Pulernic, sănătos, vînjos, vinos, pilos, voinic, tare. Ibid., C. Arg. [V a r. : GlXJUROS, -OASÂ, ginjuroşi, -oase, adj. Ibid.] GÎXJUR Os] -OASÂ, adj. v. GÎXJOS. GlR interj. (Repetat) Cu vini cu care se mină gişlele. Gir, gir, gir! Gir, mamii, r/iri, giri! Spt. S. [V a r. : GÎRI inLerj. Ibid.] GÎHUIŢAHUL s.m. ari. Poreclă dată unui om cu ceafa groasă, gras; bogaL, inglmfal. Pn. L., Spt. S., Lnl. S. GÎRBIŢA, girbiţc, s.f. (Ironic) (în expr.) a i’aec (sau a se umfla) in girhiţă = a se îmbogăţi, a prinde seu ; a se îngîmfa. Spl. S. gIrI interj, v. GlR. GlRll, girii, vb. IV. I. Intranz. (Despre gisle) A face gir, gir, gir! Giriie gişlele, e ceva! Spl. S. 2. Tranz. A alunga gişlele. Giriie gişlele alea, c-au intrat in grădină. Ibid. II. Intranz. (Despre femei; ironic) A vorbi multe deodală, fără să se înţeleagă ce spun. Ibid. \. Refl. A se certa. Cc se iot giriie ăia acolo; cc-au de impăr(il? Ibid. gIrIiAlâ 105 ULĂVIE GIRÎIALĂ, giriieli, s.f. Amestec de glasuri de gişte; (fig.) de femei, de copii, de lume; (ironic) gălăgie, ceartă. E o giriială acolo, ca la clacă! Ibid. GÎRllTlRA, giriiluri, s.f. = GÎRÎIALA. S-aud giriiturU vin giştcle. Spt. S. GIRJAV, -Â, girjavi, -e, adj. Carc vorbeşte hîrîit, răguşit; care are vocea îngroşată, alterată. (Substantivat) Am fost pe la girjavu; i-am dat vorbă să coboare la vale. Spt. S. GIRJĂVEALĂ s.f. Faptul de a fi g i r j a v. S-a îmbolnăvit de girjăveală. Are girjăveată la git. Spl. S. GÎRJĂVf, girjăvesc, vb. IV refl. A vorbi gros, a fi cu vocea îngroşată ; a răguşi. (Familiar, glumeţ) Cc te-ai girjăvit aşa, mă, ori ai văzut lupul! Spt.^ S. GÎRJÂVfT, -Â, girjăviţi, -le, adj. Care vorbeşte girjav; care e bolnav de girjăveală; girjav. (Adverbial) L-am găsit girjăvit in pal! A vorbi girjăvit (= răguşit) .Spt .S. (Substan livat) Gfr/u-vitul drăstului, a pus ciinii pe mine cind m-a văzut, ca să nu-mi mai dea săcurea. Ibid. Cpr. GIRLAX s.m. v. GlRTAX. GIRLĂ, girle, s.f. (în construcţia) Deştept (jîrlit = prost de dă-n gropi. Ptş., Mş. GlRLfCI, girliciuri, s.n. 1. Jghiab pe care se scurge apa. Girliciul fintinii. A căzut girliciul dc la izvor. C. Arg. 2. Gurguiul urciorului prin care se bea apă ; ţiţă, ciuciur. Girliciul ulciorului. Spt. S. GÎRTAX, girtani, s.m. 1. (în nord-estul regiunii) Om înalt, mare, gros, spătos, voinic; girtoman. VI. Mr. 2. P. e x L. Bogătan. Spt. S. [V a r. : GiRLAX, gîrlani, s.m.] GiRTOMAX, girlomani, s.m. (Mai ales in sudul regiunii) = GÎRTAX. Girtomane, bogătane, Cc te lauzi cu rădvane. Cu pătute încărcate, Cu averi nenumărate? (Pop.). Spt. S., Pn. L. GISCA, gisli şi gişte, s.f. (La lampa de petrol) Capsulă de metal care se pune deasupra fitilului ; căciulă. S-a mişcai gisca de la lampă, n-ai pus-o bine, scoate fum. SpL. S. GlSCARlE s.f. Fig. (Ironic) Adunare de femei; amestecătură de glasuri femeieşti, vorbărie gilceavă. Spt. S., Piş. GlT, giluri, s.n. 1. Expr. A o liui-ii (jit = a face ceva pe răspundere proprie, la curaj ; a o lua-n piept, a risca. Spt. S., Cpr., Ptş. A-i băjja (cuiva) pe ţjîf (ceva sau pe cineva) = a sili pe cineva să accepte o situaţie neconvenabilă sau să înghită pe cineva nesuferit. Ptş. A liă]ju pe jjil (sau pp sub nas) = a minca. Spt. S., Mrş. Cpr., Cst. A-i veni pe ţjit = a) a vomita ; b) fig. a nu suferi (ceva sau pe cineva) Ibid. A da-n fjît (pe cineva) = a piri, a denunţa, a-i pune piedici, a-i compromite situaţia, a răsturna. Piş. A-şi pune iinţjhia-n fjît = a) a fi zgircit ; b) a se căi că a scăpat o ocazie favorabilă. Cpr., C. Arg. A-i ila-n (jit (cuiva) = (ln medicină empirică) a sparge „gUrile" din fundul gitului, cu degeLul plin de sare, în caz de inflamaţie a amigdalelor. I-a dat în git ga Rada, a spart gilcile şi... a scăpat copilul pe sterp. Spt. S. A nu putea (cineva) să-şi friiifju flitul (le necaz = a fi amărît că a pierdut ceva sau a făcut ceva de care ii pare rău, a se căi. Ibid. 2. Loc unde se îngustează ori coteştc o apă curgătoare. La gilul Colmenii, dinspre Lunca Corbului, mă aştepţi. Ibid. GITICIOArA, giticioarc, s.f. Diminutiv al lui git, g î t i ţ ă. Expr. A-i da vînt pe gilicioară = a bea. Mş., Sltr., Pn. I. GÎTIŢĂ, gitiţe, s.T. (Mai ales la păsări) Beregată, gîtlej ; p. ext. (la oameni) I s-a oprit puicii un bob în gitiţă. Spt. S., Pn. L., Mrş. GÎTIŢOAlE, gitiţoaie, s.f. 1. AugmenlaLivul lui gitiţă. Spt. S., Pn. L. 2. Poreclă dată unei femei care are gîlul lung şi subţire sau că-reia-i place să bea. Gitiţoaia vrea bani, auzi! Ibid. GÎTLAX, -A adj. (Şi substantivat) 1. (în compusele) Prun jfilhiii = specie indigenă de prun văraLic. Prună (jitlună = fructul acestui prun. Spt. S., Pn. L., Smr. 2. F i g. (Despre persoane) Cu gîlul lung şi subţire. Ibid. îî. Gîl-leajă. Ibid. GITLEAjA s.m. Poreclă dală unui om care are gîlul lung şi subţire; glllan, glllejan. Pn. L., Spt. S. GiTLEJAX, -A, gîtlcjani, -e, adj., s.m. şi f. = GlTLAX (2, îl)._Pn. L., Spl. S. GÎTLEJÂT, -Ă, gillejaţi, -te, adj. (Despre păsări) Cu gîlul golaş, fără fulgi. Găină gillejată. Cocoş gitlejal. (Substantival) Gitlejata arc ou. Ptş., Mş., Cpr. GlTUf, gilui şi gituiesc, vb. IV r ef 1. (Despre apele curgătoare) A se îngusta ; a coti inlr-o parte. Unde sc gituic riul, să nu tc scalzi, face sorb şi incacă. Spt. S. GÎŢI in Ier j. Strigăt cu care se alungă porcii; hiidea. Na, c-a intrat porcu-n grădină: giţi! Dă, mă-,n el, nu vezi că mănincă boabele păsărilor: giţi! Spl. S. [Accentuai şi : gîţt] GlŢlf, giţiiy vb. IV tranz. A alunga porcii. Gîţiie porcii d-acolo; nu vezi că au lăbăril pe grădină? Spt. S. şi J., Pn. L., Mş. GLADA s.f. = GLAD1ŢA. Mş. GLAGOMA s.f. Amestec de glasuri multe ; gălăgie, hărmălaie. Glagomă-i şi gloată multă. Turcii sint? Ba nu! Ascultă!... Prin nălnuga dc troiene, Mai pc coate, mai pc brinci, Vin incct dar vin mâi nene, Un popor înlrcg dc ţinci (= colindătorii). Spl. S. GLAjA s.f.v. GLEAflA. GLAYIE, (jlavii, s.f. Glamnică. Lnl. S., Dnc., Cc. GLaDITa 106 GLOJDlT GLĂDfŢĂ, gludiţCj s.f. Arbore decorativ cu ghimpi şi cu frunze dese şi ascuţite ; se plantează in parcuri şi pe marginea şoselelor; gladă, glă-dice, glădici, Mş., Pn. L., Ptş. GLĂMĂTfE s.f.v. GĂLMĂTIE. GLĂVEĂJĂ, glăveje şi glăveji, s.f. 1. Coajă de dovleac curăţată bine de miez şi uscată; găvleajă, gleajă, glajă, troacă; 2. Fig. cap sec ; dovleac, bostan. Ce vrei să iasăy bâf tontulc, dintr-o glăveajă (ca a la)? Ibid. GLEĂJĂ, glejcy s.f. = GLĂVEAJĂ; fig. cap sec. Cpr. Albt., C. Arg. [V a r. : GLĂJĂ, glăji şi gleje, s.f. Ibid,] GLEAVĂ, glcvct s.f. Hircă; fig. (depreciativ; ironic) cap sec. Spt. S., Cpr., Mştş., PLş. GLENG, glengurij s.n. (La încălţăminte) Porţiunea dertalpă, cuprinsă Intre toc şi pingea. S-a desfăcut pantoful la gleng; a ieşit glengul din cuie. Ptş. GLOBf, globcsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre cai) A se răni prin frecarea hamului. S-a globit iapa la spinare. 2. Tranz. Fig. A hlrţui, a sîcîi, a străgăni, a istovi. L-a globit la curte, la boierf pină i-a rămas oasele insiralc. Ibid. GLOD, gloduriy s.n. 1. Bulgăre, grunz; bulz, boţ. Am luat un glod dc sare de 20 kg. Am scos un glod dc unt. Spt. S., Pdrţ., Mş. Expr. A sc face burln fllod = a sc întări. Ibid. A sc pune foamea n*0(l lu inima = a avea leşin de foame la burtă. Ibid. A avea un (jloălogi. Ibid. SpL. S. A-şi face moară in cap = a-şi face de lucru fără să aibă nevoie, a-şi lua pe cap pe cincva care nu meriLă, a-şi complica singur existenţa. Ibid. A iiemeri (ea) la o moară Irintu = a nimeri la un moment nepotriviL, a nimeri rău, a fi fără noroc. Ibid., PLş. A pleca ca de Ia (o) moară frîntă = a) a pleca fără succes; b) (ironic) a pleca fără a-şi lua rămas bun. Ibid. A-i merge (cuiva) moara-n see = a nu avea succes, a^i merge prost. Spt. S., Pn. L. A măeina Ia două mori = a-i merge bine, a avea profit din două părţi. Ibid., Cpr. MOĂRTE, morii, s.f. Expr. A da in anul morţii = (despre bătrlni) a se prosLi; a se opăci. Cpr. A li (cineva) moarlea goală = a fi uriL foc. Ibid. Sm., Spt. S., Mş. Incercurca (sau întrebarea) moarte n-are = Încearcă, Întreabă nu pierzi nimic; sc zice — ca îndemn — cind cineva n-are curaj să încerce să facă ceva. Ibid. (ExclamaLiv) Moarlea ţi s-a tras = ai păţit-o ; se zice — ironic sau glumeţ — cind cineva a făcut (sau a e gata să facă) o greşeală. Ibid. A-i muri moartea (cuiva) = a ieşi zvon c-a murii cineva care e sănătos perfect; a crede mort, dărîmat, dislrus pe cineva care e încă lare şi mare. Ptş. A-şi căuta moartea cu luminarea = a merge în gura primejdiei. După moarte şi pocăinţă, se zice cînd cincva are sau manifestă o părere de rău, pentru fapte de demult, uita Le. După moarte şl cal dc ginere = as La mai Irebuia ; se zice cînd după o nenorocire, vine—in Împrejurări nepotrivite —o Intim-plare neaşleptată, o surpriză incomodă. Spt. S. MO AŢĂ, moafe, s.f. 1. Panglică (sau fir roşu) cu care fetele îşi leagă sfircul cozii; giţă, moţ. Mş., Sm., Pn. L. 2. Fig. Calificativ dat unei fete codane sau cu părul vllvoi; zburdalnică, vioaie, veselă. (Familiar) Cc s-au făcut moalele alea dc fete? PLş. MOCÂf, mocăi şi mocăiesc, vb. IV intra n z. şi r e f 1. A moţăi de somn, a picoti. A mocăil toată vremea la furcăric. Spt. S. F i g. Mocăie focu-n sobă; voi nu vedefi? Ibid. MOCIOACĂ s.m. Poreclă dală unui om care umblă cu capul pe sus, încăpăţlnal; increzul, infumuraL. Spl. S. şi J. MOCIOREĂLĂ s.f. Vreme închisă, molio-rită, umedă, ploioasă ; apăraie, noroi, mocirlă; murdărie; fig. indispoziţie. E o mociorcală afară, că nu te paji mişca, nu poţi ptcca la drum. F i g. Ce mociorcală e asta pc tine, dra-. gule, ce fi s-a mai Intlmplal? SpL. S., Pn. L. MOCIOHÎ, mociorăsc, vb. IV refl. 1- (Despre cer) A se innora di pi.iaie, a se lnLuncca, a se posomori. S-a mocioril afară, stă să pice. Spl. S. 2. (Despre oameni) A (se) umple de murdărie. Ţi-ai mocioril hainele cu poşircă. Ia uite cum te-ai mocioril de noroi! Ibid. MOCIOIUT, -A, mocioriţi, -le, adj. 1. (Despre cer) înnorai, inlunecal, mohorit, închis. Spt. MOClOItLXl 171 MOGlNDfiT S. 2. (Despre oameni) Plin dc apă sau noroi; leorcăit, murdar; fig. posomorit. Nu ştiu ce-a avut că a stat toată ziua mociorlt, întunecat, negru. Ibid. MOCIORLĂI, mociârlăişi mociorlăiesc, vb. IV. 1. T r a n z. A frăininla cu picioarele lut amestecat cu paie, balegă şi apă ; a cirmoci. Mai mociorlăiţi-l niţel şi gata! Spt. S. şi J. 2. Refl. A se leorcăi, a se murdări. Vai, cum tc-ai mociorlăit, eşti leoarcă! Ibid. 3. Tranz. (Despre rufe) A muia ; a spăla rău, a izini. Mi-a mociorlăit niţele nebuna. Ibid. [V a r. : (ad. 1, 2) MOCIRLĂI, mocirlăiesc, vb. IV. Spl. S., Mş.] MOCIORLĂIALĂ, mociorlăicli, s.f. 1. LuL amestecai cu balegă, pleavă şi apă, întrebuinţat la lipit; cirmoacă. Fă-mi niţică mociorlăială să lipesc Urla oilor. Spt. S. 2. Acţiunea de a (se) mociorlăi şi rezultatul ei; apâraie, fleş-căială, mocirlă, noroi. S-a făcut o mociorlăială aţară, dc nu răzbeşti nici cu picioarele goale. Ibid. MOCIORLĂIT s.n. = MOCIORLĂIALĂ. MOCIORLĂIT, -Ă, mociorlăiţi, -tc, adj. Lîd, leorcăit, murdar. Mi-a venit mociorlăită fala aia, ca naiba. Spt. S. şi J. MOCIORLĂRfE, mociorlării, s.f. Apăraie, mocirlă; fig. promiscuilalc, mizerie. Ce mo-ciorlărie c acolo, să închizi ochii şi să nu vezi! Spt. S. MOCKÎRLEA s.in. Poreclă dală unui om murdar. Spt. S. MOCIORNIŢĂ, mociorniţe, s.f. 1. Vreme ploioasă; S-a ţăcut o mociorniţă aţară, dc speriat. Lnl. S., Spt. S. 2. Mocirlă, apăraie, cirmoacă; p. e x t. mlaştină. Am nemerit intr-o mociorniţă. Ibid. MOCIRLĂ!, mocirlăiesc, vb. IV v. MOCIORLĂI. MOCIRLĂIĂLĂ, mocirlăicli, s.f. a MOCIORLĂI AL A. Vţ, cc mocirlăială s-a făcut la vitcle-aîea! Mş. MOCIRLĂ1T, -A, mocirlăiţi, -tc, adj. Leorcăi l, murdar. Mş. MOCIRLEĂLĂ s.f. Pluinte, apăraie, mocirlă. Sm., Mş., E o mocirleulă pc-aţară de nu-ţi vine să mai ieşi din casă. Spl. S., Pn. L. MOCIRLI, mocirlesc, vb. IV l r a n z. şi refl. = MOCIORLĂI (2). Unde tc-ai mocirlil aşa, băiatule? Cpr., Pn. L., Spt. S. MOCIRL1T, -A, mocirliţi, -le, adj. Mocirlăil. Mi-a venit mocirlil dc noroi. (SubstantivaL) Mo-cirlitule, fugi şi tc spală, să nu tc mai văd aşa! Pn. L., Spt. S. MOCITICLETĂ s.f. Motocicletă. Pnr. MOCOŞfLĂ s.m. Poreclă dală unui om care lucrează moale, încet; migălit, mocoşil. Ţi-ai găsit să faci treabă cu mocuşilă. Spt. S. MOCOŞIT, -Ă, mocoşiţi, -tc, adj; Care lucrează Încet, moale ; migălit. Cc muiere mocoşită! (Substantival) Unde Dumnezeu l-ai mai găsit şi pc mocoşitu-ăsla? Spt. S. MODĂ, mode, s.f. (în expr.) A-i arăta (sau a-i trage cuiva) o modă dc bătaie = (a-i da) o mamă de bălaie, o bătaie slraşnică. Lasă că i-arăt cu lui modă de bătaie, să ţie minte cît o fi. Spt. S. MODORAN, modorani, s.m. 1. Om mare, voinic, înalt, gros. SILc. 2. Om posac, sanchiu. Ibid. MODOROG, -OĂGĂ, modorogi, -oage, adj.’ Moale, bleg. (Substantivat) Unde s-o fi înfundat modoroaga aia, dc nu mai vine? Spt. S. MODORtiGEA s.m. art. Poreclă dată unui om care se tnişcăjncel, moale ; măcălău. Spt. S. MODRIGĂLĂ s.m. Poreclă dată unui om vorbăreţ, flecar, palavragiu. Pn. L., Cpr. MODRIGĂLf, modrigălesc, vb. IV tranz., intranz, şi refl. A face cite ceva, a face lucruri mărunte, de mică importantă; a lucra pc îndelete, încet, moale; a bodicăi, a bodrigăli, a mocoşi. Ce-o fi tot modrigălind acolo? Modrigăleşle la nişte garduri. Aşa (sc) modrigăleşte el, nu-i dă brînci, o ia cu dulugcacuy da facc lucru^bun. Cpr. MODRIGĂLÎT, -A, modrigăliţi, -tc, adj. (Adeseori substantivat) (Cel) care se mişcă Încet, anevoie; moliu, mocoşil, leneş. Modri-gălitu-ăla dc uncheaş a lăsat răzoarclc neplivile; abia s-apucasc de clc şi s-a lihăit. Cpr. MODRIGĂLÎT s.n. = MODIIIGĂLEALĂ. Ce atita modrigălil pe fasolea aia, daţi zor că nc-apucă noaptea. Cpr. MOGÎLDĂN. mogildanc, s.n. Ridicătură mică de pămint; maidan, boldan, ţurţ-udan,. deluţ. Sui-tc pc mogîldanu-ălay poatc-l vezi viind. Spt. S. 2. Sm. Poreclă dală unui om voinic, inalL ca malul. Ibid. A MOGlLDEA s.m. art. Poreclă dală unuî om înalt, voinic, spăloh ; incet, moale, greoi mo-gildan (2). Spt. S. MOGÎLDAlî s.m. v. MOC.ÎNDĂU. J.IOGÎNDAU, mogindâi, s.m. 1. Om voinic, mare, Iun;/, i.timm ; moale, leneş ; nătărău. Hai. mogtndăule, scnală-lc odată, că te-a apucat prlnzu-n aşternut. Spl. S. 2. (în e :c p r.) A .sta niogîiidăii (sau mo(fin'lenţă) = a sta in calea altora, a sta imnrotăiiit ; a sta degeaba. Ibid. Pn. L. fV a r. : MOGÎLDAU, mogildăi, s.m. Ibid.; MOtilMDEŢ, -EAţA, mojtiulelL -cţe, s.m. şi T. î. Arătare, momlie. Mi s-a nurul că văd un mngindel in potccă. Spl. S. 2; (Copil sau) om de statură ijiîică, scurt şi îndesat, gi os, bondoc;' chiluc, ghem, mototol, ghcmuloc. O nwgindcaţă de fată. Hai. mogîndeţule, sni-lc sas. Ibid.,Pn. L. mohohăla. 172 mondOc MOHORAlA s.f. 1. Vreme ploioasă, poso-morllă, întunecoasă. S-a lăsat o mohorâtă, a învăluit tot satul. S-a făcut o mohorâtă, de nu vezi nici la doi paşi. Spt. S. 2. Fi g. Stare sufletească apăsătoare indispoziţie, plictiseală, tristeţe, melancolie. M-a cuprins (asa) o moho-rală, parcă tot tmi ninge şi-mi plouă, nu ştiu nici eu din ce. Ibid. MOICEAN, moiceni, s.m. Cioban venit din Transilvania şi stabilit în satele din zona muntoasă ; mocan. Moicenii de la Corbi. Moiceni de la Rucăr. C. Arg., Mştş. [Pronunţat: mo-i-cean,] MOITIjRĂ s.f. 1. Mlncare mocănească con-stlnd dintr-un amestec de unt, brlnză, ouă şi mălai copt. Crb.2. 2. Acţiunea de a 1 n m u i a (rufele); muietură. Dmnş. w MOJICĂREAlA, mojicărcli, s.f. = MOJI-CĂRIE; obrăznicie, bădărănie. Ce mojicăreli i-au ieşit din gură, să nu-ţi audă urechile! Ptş. MOJICARf, mojicăresc, vb. IV. 1. Refl. A se obrăznici, a fi mojic. A inceput a se mojicări băiatul; crede că i se cuvine, că-l tmprinde. Cpr. 2. Tranz. A certa pe cineva, a bălăcări.Ibid. MOJICĂRfE, mojicării, s.f. Vorbă, gest sau faptă de mojic; mojicie. Lasă-l ln pace, că e ln stare să-ţi facă o mojicărie, să ţi plesnească obrazul dc ruşine! Cpr. Să nu-ţi ţii cuvintul, asta e curată mojicărie, mă!^ Ptş. MOJICĂROS, -OAsA, mojicăroşi, -oase, adj. Care spune sau face mojicii; bădăran, mojic. Cam mojicăroasă la gură fata asta; păcat dc ea, că incolo e frumoasă, bat-o vina! Cpr. C. Arg. MOJICI, mojicesc, vb. IV refl. A-şi lua nasul la purtare, a sc obrăznici, a fi mojic. Prea tc-ui mojicii, vezi să nu-ţi dea mojicia pe nas. C. Arg. MOLAN, -A, molani, -e, adj. Moale, apaLic; mollu. Lnl. S. MOLCĂLAU, molcălăi, s.m. şi adj. = MOL-CĂLÎU. Molcălău-ăla de frati-tău a uitat să-mi mai aducă căruţa. Spt. S. MOLCALIU, -UE, molcălii, -c, adj. Fără vlagă, apatic, moale, moloşit, mollu. Frumuşică, dar cam molcălîie fata. Mă simt cam molcăliu azi, n-am chef de^ ni7mr. Spt. S. MOLEŞITIIRA, moleşituri, s.f. (Depreciativ) Persoană care se mişcă anevoie, vorbeşte Îngălat. merge lirşlit; corieşilură. Ce moleşitură de om, n-a îngrădit cl toată ziua cîl a face unul într-un ceas! Spt. S. MOLfSTE, moleţi, s.m. Om moale ; bleg, moleşitură. E un molelc (dc om), nici mincarea n-o plăteşte. Spt. S. MOLF1 interj. Cuvînt carc redă mişcarea molfăită a buzelor. Cind mănincă, abia mişcă buzele; molf, molf! Spt. S. MOLF2, moalfă, mol fi, moalfc, adj. Carc abia se mişcă, abia vorbeşte, abia mănincă; moale, bleg. (Substantivat) O moalfă de muiere ca ea, abia-şi molfole vorbele. Spt. S., Csl. MOLFĂfT, -A, molfăiţi, -te, adj. Care mănincă Încet; care se mişcă anevoie; care lucrează moale. Molfăit eşti, mă băiete, m-ai speriat! (Substantivat) Cu molfăilu-ăla, nu mai termini nici la anul! Spt. S. MOLFEA s.m. art. Poreclă dată unui om moale, care abia molfăie cind vorbeşte sau cînd mănîncă. Spt. S.^ MOLFOTEALA, molfoteli, s.f. Acţiunea de a m o I f o t i şi rezultatul ei; molfăială. Spt. S. MOLFOT1, molfot şi molfolesc, vb. IV t r a n z. A molfăi. Abia molfote mincarea. Cînd vorbeşte molfole vorbele, parcă le rumegă. A$a molfote el luleaua, toată ziulica n-o lapădă din gură. Spt.S. MOLFOTfT s.n. = MOLFOTEALA. Spt. S. _ MOLFOTfT, -A, molfotiţi, -le, adj. 1. = MOLFĂIT. (Substantivat) Molfolita aia nu mai vine, parc-a prins rădăcini acolo. Spt. S. 1 MOLOŞf, moloşesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lucruri) A se muia ; a se cofleşi, a se storci, a se fleşcăi. S-au moloşit merele in magazie, s-au făcut cofleaşă. S-a moloşit zăpada de căldură, c ca vata. Spt. S. 2. Tran z. (Despre oameni) A se moleşi. M-a moloşit zăduful; m-a făcut flcaşcă. M-a moloşit zăcerea asta lungă. M-a moloşit boala. Ibid. MOLOŞIT, -A, moloşiţi, -te, adj. 1. (Despre Tructe) Cofleşit, muiat. Mere moloşite. Prune moloşilc. 2. Fig. (Despre oameni) Moleşit. (Substantival) Hai, moloşitule, hai. mai iute că te-apucă maşina! Ce s-o fi făcut moloşitu-ăla de unchiaş? Ibid. MOLOŞITURA, moloşituri, s.f. (Depreciativ) Om neputincios, slab, prăpădit, moale, leneş; molete, moleşitură, coNeşiLură. Spt. S. MOLUZ s.n. Moloz. Ptş., C. Arg. MOMIRLAN', momirlani, s.m. (Mai ales). Tinăr mare, voinic, inalt, spătos, zdravăn, zaplan ; măgădan, moglldan, mîrlan. Mş., Pn. L. MOMOLOACĂ s.f. Poreclă dată unui om moale, încet, greoi; molofleaţă, inolofei. Spt. S., Pn. L. MOMOXDfiŢ, -EAţA, momondeţi, -c, s.m. şi f. 1. Pline mică, făcută din ultima rămăşiţă de cocă; colăcel, mărturie. Spt. S. 2. Momîie. Ibid. îl. F i g. (Familiar, ironic) Copil sau om scund. Ibid. 4. (în exp r.) A sta momondeţ (sau momondeuţă) = a) a sla ciuciulit, ghemuit, pitit; b) a sta sfiit, a nu scoate o vorbă; c) a sla proţăpit ln calea altora, a Împiedica; d) a sta degeaba, a lenevi. Spt. S. MONCEA s.m. art. = MONGEA. C. Arg. MOXDdC, -OAcA, mondoci, -oace, s.m. şi f. Om mic de statură, bondoc; nătăfleţ, moale. Cete faci cu mondocu-ăla, aici nu e de el. Spt. S. MONG 173 mosm6ndea MONG, moangă, mongi, moange, adj. Mocoşit, moale; mongăit. (Substantivat) Ce-o fi cu moanga aia de fată de nu mai vine? Spt. S. MONGĂf, mângâi şi mongăiesc, vb. IV intranz. şi refl. A lucra incet, cu răbdare ; a se trudi, a stărui, a migăli, a lucra moale, a mocoşi. (Se) mongăie la o ie de dieva luni de zile; da şi ieseI Sc mongăie d-un ceas la o problemă şi degeaba, nu-i poate da de căpătii. Spt. S., Pji. L. MONGĂIÂLĂ s.f. Acţiunea şi faptul de a (se) mongăi. Ce atita mongăiată pe rufele *alea. Spt. S. MONGĂIT, -Ă, mongăiţi, -le, adj. Care lucrează migălit, atent; încet, mocoşit, moale; migoroşit. (Substantivat) Hai; mongăitule, mai ias-o-ncolo de treabă, că s-a răcit şi mincarea. Spt. S., Pn. L. MtiNGEA s.m. art. Poreclă dată unui om mocoşit, mongăit,jnoale. Spt. S. MORFOLEĂLĂ s.f. Acţiunea de a morfoli; a) (despre rufe) a muia, a spăla prost, a mozoli; b) lucrare de mîntuială; rasoleală. Spt. S. MORFOLI, mârfol şi morfolesc, vb. IV tranz. (Despre rufe) A le muia în apă; a spăla rău, a mozoli. Spt. S. MORFOLIT, -Ă, morfoliţi, -te, adj. 1. (Despre acţiuni) Dat peste cap; mozolit, molfotit; rasolit. Spt. S. 2. (Despre oameni) Moale, molfăit, bleg. Ibid. MORlNGLAV, -A, morînglavi, -e, adj. Indispus, şubred; mlăciu, mîzgav, mîrşav. De citeva zile stau aşa moringlav, nici în fire, nici bolnav; mă iirăsc pe picioarc. Spt. S., Smr, MORM<5i\EA s.m. art. Poreclă daLă unui om bombănit. Spt. S. MORMONEAlA, mormoneli, s.f. Boinbă-neală. Spt. S., Pn. L. MOItMONlT, -Ă, mormoniţi, -tc, adj. Care bombăneşte mereu ; cicălitor, bombănit. (Substantivat) Mormonita aia din vale s-a supărat cu nu i-am dat mălaiul degeaba. Spt. S. MOROf, moroiesc, vb. IV. 1. Refl. A se umple de apă sau de mocirlă; a se leorcăi, a se murdări, a se noroi. Unde te-ai moroii aşa, omule? Spt. S. 2. Tran z. A fierbe firele •dc tort in moroială. Cpr. MOROlALĂ s.f. 1. Acţiunea de a (se) moroi. Spt. S. 2. Terci de tărîţe (sau de cenuşă) in care se fierb firele de tort, pentru a se albi şi a se muia. Cpr. MOROlT s.n. = MOROIALĂ. Am băgat firele la moroii. Cpr., Spt. S. MOROlT, -Ă, moroiţi, -le, adj. 1. Plin dc apă sau de noroi; leorcăit, noroit; mociorlăit. Spt. S. 2. (Despre tort) Fiert in moroială, nălbit. Firele din pod au rămas nemoroiie. Cpr. MOROM£TE, moromeţi, s.m. 1. Om scurt şi gros, îndesat bine, înspiţat, zdravăn, voinic. Ia morometele două rînduri de porumbi la sapă şi tot el iese înaintea tuturor (la capul rîndului). Spt. S. 2. Poreclă dată unui astfel de om. Ibid. MORT, moârlă, morţi, moarte, adj. (Şi substantivat) (în expr.) A fi (cineva) mort ilc viu (sau mort intre vii) = a) a fi slab mort, dărăpănat, a fi pe ducă; b) a-şi fi ratat viaţa, a nu mai fi bun de nimic, a Ii pierdut. Ibid., Ptş. A dezgropa morţii = a aminti lucruri uitate (uneori neplăcute); a cerceta amintirile trecutului. Ibid., C. Arg. A spuuc şi morţilor = a păţi ccva rău, care nu se ponte uita (nici pe ceea lume). Prin ctte am trecut şi ce-am păţit eu acolo, oi spune şi morţilor. A mincat o bătaie de-o spune şi morţilor. Spt. S., Smr. Morţii eu morţii, viii eu viii, se zice cind cineva răscoleşte (înviază) amintiri neplăcute, cu privire (mai ales) la^ morţi. C. Arg. MOSTOCIllNĂ, mostochine, s.f. Femeie voinică, vînjoasă; aprigă, certăreaţă. Cu mosto-china să nu-ţi prea bagi tn ctrd, ţi-am măi spus-o. Spt. S. MOSTOGIlfU, -IE, mostoghii, adj., s.m. şi f. (Om) voinic, mare, vlnjos, butucănos; (om) nccioplit, bădărănos, bleoncos. Spt. S. şi J. (Substantivat) Cu mostoghiu am aranjat eu. Ibid. MOŞ, moşi, s.m. Cirligul de la copcă. Am doi moşi, dar am pierdut babele. Cimn., Ptş. MOŞI, moşcsc, vb. IV refl. A se mocoşi. Mult vă mai moşiţi voi acolo, măi? Spt. S., Cpr. MOŞMOANDĂ, moşmoande, s.f. 1. Femeie care se mişcă anevoie, moale; care lucrează încet, migălit. Spt. S., Cpr. 2. Lucrare făcută cu greutate, cu migală, cu atenţie; migălitură. Ea, tot cum o ştii, cu moşmondclile ei! Ibid. î). Femeie care umblă cu farmece; vrăjitoare. Ibid. 4. Fig. (La pl.) Intrigi. Umblă nebuna cu moşmoande de colo-colo. Ibid. MOŞMOLEALĂj moşmoleli, s.f. Lucrare fără însemnătate; lucrare de mintuială. Spt. S., Pn. L. MOŞMOLl, moşmolesc, vb. IV. 1. Tranz* (Despre rufe) A muia, a spăla rău, a izini; a mozoli. Spt. S., Pn. L., Cpr. 2. A moşmondi (a lucra înceL). Ibid. MOŞMOL1T, -A, moşmoliţi, -te, adj. (Despre oameni) Care se mişcă încet, mocoşit; (despre lucruri) făcut rău, dat peste ochi. (Substantivat) Moşmolitu-ăla de creştin al meu n-a mai venit nici pină acum. Spt. S., Pn. L. MOŞMONDEA s.m. art. Poreclă dată unu* om (mai ales bătrln) lipsit de vlagă, neputincios, istovit; care se mişcă anevoie, lucrează încet, ticăit, moale. Cc tot năfîcîie moşmondea ălă acolo dc nu mai termină? Spt. S., Pn. L. MOSMONDEĂLĂ 174 MOTOĂCA MOŞMONDEAlA, moşmondeli, s.f. 1. Lucrare înceată, mocoşită, domoală; lucrare cle mică valoare, uşoară, bojdicăială, mocoşeală; migală. Atîta moşmondcală la nişte prune, dă-tc-ncolo! Ce atita moşmondcală la o ie, măi, femeie; isprăveşte-o o dată! Spt. S. 2. Convorbire domoală, molcomă, lăinuilă ; p. e x t. uneltire. Ce moşmondeală o fi fost acolo, intre ei, mimai ei ştiu. Ibid. 3. (Mai ales la pl.) Farmcce, vrăjitorii ; moşmoande (4). Face la moşmondeli. Umblă cu moşmondeli. Ibid. MOŞMONDI, moşmondesc, vb. IV. 1. Refl, (Despre femei, ironic) A se găti pe îndelete, a se dichisi încet, fără grabă. Da cil te mai moşmondeşti femeie? Spt. S. şi J. Pn. L. 2. Tran z. A duce cu vorba, a amăgi. L-au moşmondit pe unchiaş ptnă i-au apucai toată averea. Ibid. 3. Refl. şi i;i ntranz. A sta dc vorbă în taină, a tăinui; a pune ceva la cale. S-au tnchis umtndoi singuri in odaie şi dc un conac (se) moşmondesc acolo. Ibid. 4. Intranz. A umbla cu farmcce. Ibid. MOŞMONDIT s.n. = MOŞMONDEALĂ. Ce altta moşmondit; nu mai isprăviţi o dată? Mş.. MOŞMONDIT, -Â, moşmondiţi, -le, adj. Moale, greoi; grijuliu, ticăit, migălit. (Substantivat) Moşmonditu-ăla bătrinu a uitat sculele prin grădină şi caută de sc omoară. Spl. S. MOŞTROFLEANC, -Ă, moştroflenci, -cc, s.m. şi f. Epitet dat unui bătrîn care se mişcă anevoie, moale. Moştroflcanca abia mocăie şi tot mai invîrtcşte igliţa şi ctrligele. Pn. L. MOTOAŞCĂ, moloaşte, s.f. I. Molîlcă ;p. e xt. guşă, gîlcă. C. Arg. 2. Fig. (familiar) fetiţă ; p. cxt. femeie tînără, scundă, grăsulă ; gîiin-doacă. Unde ai plecat, moloaşco? Ibid. MOTOFEI s.n. Epitet dat unui copil gros îmbrăcat sau unui om mic de statură, îndesat, moale; motoflete, moromete. Flei, molofei, mai iute nu vrei? Spt. S. [Var.: MOTOFLftl s.m. Ibid.]^ MOTOFILCA, motoftlci, s.f. I. Gliemotoc. Molofllciî de purcea, C-o fi ici, c-o fi colea, Toată ziua-ntrebi dc ea (Peria) (Pop.). Lnl. S. 2. Fi g. (Familiar) Fetiţă înfofolită. 3. (Ironic) Femeie scundă, îndesată, îngălată, şlcampătă; moto-fleală, moloaşcă. Ibid. MOTOFLfcl s.m. v. MOTOFEI. MOTOFLtSŢ, -EAţA, molofleţi, -ele, s.m-şi f. Om mic, îndesat, scund; om lăcut, posac; moale, bleg, nat â Neţ. (Ironic) Motoflete, brtnză-n bele, Cere ţuc şi flori la fele. Dar sc scoală moto-flcaţu Şi ia tot dc dimineaţă. SpL. S. O motofleaţă de muiere, abia sc scoală! Ibid. MOTOFOI, -OAICA, motofoi, -oaice, adj. (Şi substantivat) Mic, scund; moale, greoi; leneş. N-ai văzut aşa (un) motofoi de copil! Hai, molofoaico, hai mai iute, rupe piedicile şi ia-tc după mine! Spt. S. MOTOR IŞCA, motoriste, s.f. (Tronic) Motoretă. Şi-a luat şi cl o motorişcă şi toată ziua o turuie. Ptş. MOTOR6G, -OAGĂ, motorogi, -oage, adj. (Despre persoane) Moale., moliu ; (despre bătrîni) hodorog, prăpădit. (Substantivat) încotro o fi mai apucat motorogu-ula de unchiaş? C. Arg. MOTOROGEA s.m. art. Poreclă dată unui om moliu, greoi, |eneş. Spt. S., Pn. L. MOTOTOALCĂ, molotoalce, s.f. 1. (Glumeţ) Fetiţă îmbrăcată gros. 2. (Ironic) Femeie mare, greoaie, moale; Îmbrăcată gros, şleampăLă. Mşt. MOTOTtil, -OAIE, -OAICĂ, motoloi, -oaice, adj., s.m. şi f. (Om) Greoi, moale; înfofolit, mic. Spt. S., Cst. Mototoaica aia a fugit din cules. Pn. L., Plş. Hai, mototoiule, hai! Ptş. MOTRdC, -OAcA, motroci, -oace, s.m. şi F. (Familiar) 1. Copil îmbrăcat gros. Hai, motroacoy iuţeşte pasul, că ne-apucă lirziul. C. Arg. 2. (Ironic) Femeie îmbrăcată neîngrijit, îngălată ; molîie; nălăntoacă. Motroaca aia mi-a adus Una nctoarsă. Ibid. MOTROAŞĂ, moiroaşCy s,f. (La pl. eufemistic) TesLicule, boaşe. / .s-au umflat motroa-şele de atita plins, bietul copil! Cpr., C. Arg. 2. Boccea; (la pl.) boarfe. Ibid. 3. Fi g. FeLiţă ; p. e x t. femeie scundă ; motoască, motofilcă. Ibid. MOTROcALEALĂ s.f. Acţiunea dc a m o-trocul i; moşmondcală, robotcală. Pn. L.* Spt. S. MOTROCALI, motrocălcsc, vb. IV tran z* A. lucra clte ceva, a roboti; a lucra încet; a bodicăi; a-i da peste cap, a rasoli. Spt. S.> Pn. L. MOTROCALlT, -Ă, motrocăliţi, -te, adj. Care sc mişcă încet, greoi, moale. Motrocâlită muiere> iţi iese sufletul cu ea la lucru! Pn. L. MOTRGCEA s.m. Epitet dat unui om îndesat ; moale, leneş. Pn. L. MOTRTjN, -A, molruni, -c, adj. (Rar, în construcţia) Păr motrun = varietate indigenă de păr; Truclul acestui păr. Pară motrunâ; pere motrune. Spt. S. MOŢ, moiiţă, moaţe şi moţuri, s.n. şi f. 1. F i g. Copil, fetiţa. Unde s-a dus moaţa aia? 2. E x p r. A ieşi (cineva) moţ înainlc = a apărea pe neaşteptate, la un moment nepotrivit. A facc botul moţ = a ţuguia buzele ; f i g. a sebosuniHa. Ibid. MOŢIŞâlt, mofişoare, s.n. 1. Diminutiv al lui moţ. Mş. 2. P. e x t. Epitet afectiv dat unei fetiţe care poartă molul ridicat în sus sau unui om care are păr mult, marc şi des. Ptş. MOŢOACA s.f. art. Epitet familiar dat unei femei micuţe, cu părul vllvoiat în sus; soţie a cuiva care e poreclit „Moţoc** sau „Moţoacă”. Cpr. MOTOAcX. 175 muieiUr. MOŢOACĂ s.m. Porecla dală unui om scurt, gras, Îndesat. Mă, al. lui Mofoacă, să vii şi lu la clacă; auzi? Cpr., Spl. S. MOZĂC, mozaci, s.m. 1. Om închis, lacul, posac, dugos. E un mozac dc băiat, cu nici cu deştele nu-i scoţi vorba din (jură. Spl. S. 2. Om carc duce la tăvăleală; răbduriu, pilos; mlrtan, mîrzac, inîrlan. Cu mozacii ăia, faci păminlul harta-parla; sint grozavi la muncă! Ibid. MOZOACA s.f. art. Epilet glumeţ dat unei fetiţe; (ironic) unei femei carc umblă fără rosl, cîrnică. Spt. S. MOZ(!)C, mozoci, s.m. 1. Căţeluş. Na, ici, mozoc! Cufu, mozoc! Spt. S. 2. P. ext. (Familiar) Copil, băietan. Ţin-lc bine, mozoc, să nu 'ia ceafa foc. Ibid. îl. Om fără căpătîi, care umblă (cn un căi el) pq la uşile altora; cîrnic, lingău, papă-laple. Pe unde o fi tntirziind mozoc pînă acuma ? Ibid. MOZOL, mozoluri, s.n. Moloz; grămadă de ogrinji, gunoi, trcanc. S-a umpluf coşarea vacilor de mozoL E plină curtea de mozoL Spt. S. MOZOLEĂLĂ, mozoleli, s.f. Faptul de a (se) mozoli şi rezultatul ei; lucrare de mlntuială ; minjeală, murdărie. Asta e mozoleală dc rufe, nu ^spălat. Spt. S. MREĂJĂ, mreje şi mreji, s.f. 1. Mrejuială. Spt. S. 2. Gard provizoriu, iacul din rpărăcini înşiraţi. O mreajă dc gard. Ibid. 3. închisoare de vite (acioală, ţarc, tirlă, poiată etc.); construcţie improvizată din sdnduri din gard, de nuiele, reţele de sîrmă ele. Am făcut o mreajă de mayazioară, să sprijin cile ceva, pină mi-oi incropi una ca lumea. Spr. S., Smr. MREJUI, mrejui şi mrcjuicsc, vb. IV tranz. 1. A împrejmui cu un gard provizoriu (de mărăcini sau dc nuiele); a îngrădi. Am mrejuit porumbii din vale, că erau lăsaţi aşa ln pleasna vitelor. Spt. S. (F i g.) L-au imrejuit, l-au îmbrobodit, l-au Îmbulmojil cu fel dc fel dc aocleţe şi vicleşuguri pină i-au apucai averea. Ibid. 2. A coase rar, iinpungind ici colo ; a cîrpi prost. îmbrejuic sacu ăla, să mă ţină ptnă la moară. Ibid. [var.: ÎMIîEJUi, imnjuicsc, vb. IV Ibid. ; iMllllEJUÎ, imbrejuiesc, vb. IV Ibid.] MREJUIALĂ, mrrjnieli, s.f. 1. Acţiunea dc a mrejui; gard mic de nuiele sau de mărăcini înşiraţi; închisoare provizorie; apărătoare. Am făcut o mrcjuiulu (sau o imbre-juialu) acolo, ca să se vadă v.ă c cpril. Spl. S. 2. Cusătură înseilată, rară. Ibid. [Var.: ÎM-RREJUlALĂ, tmbrejuicli, s.f. Ibid.; ÎMREJU-iALĂ, imprejuieli, s.f.] MREJUlT,.-Ă, mrejuiţi, -te, adj. 1. Care e închis cu un gard provizoriu. Gard mrejuit. Grădină mrejuilă. 2. Care e cusut la iuţcaJă, rar, InşiraL. Un săcoici mrejuit. Spl. S. MUC, muci, s.m. I. (în expr.) A-i pica mucii-n strachina cuiva = a acira la masa cuiva ; a plicLisi pe cineva (cu vizite fără rost). Spt. S. şi J., Pn. L. A-i pieii mucul după ceva. (sau după cineva) = a) a fi pasionat (de ceva) îi pică mucu-n cărţi, b) a li Îndrăgostit (de cineva). îi pică mucu după fata popii. Ibid. A iiu-.«i iln nici mucii (pe cincva) = (ln semn de dispreţ) a lipsi pe cineva de orice consideraţie, atenţie, a-1 dispreţui. Spt. S. 2. Fig. ParLea cea mai dc frunLe a griului; lamură. AKta e grin nins, numai mucul lui, griu cu de colivă. Ibid. îl. (La plante) Virful. Mucul florii. Mucurile /amu-rilor. Hai să^ rupem mucurile ba roşii. Ibid. MUCALIT, -Ă, mucaliţi, -tc, adj. Zgircit; cupit, pomisit. (Substantivat) Degeaba incerci; pc mucalitu-ăsta nici pasărea nu-l atinge, nici musca nu-l ciupe. Cpr. MIJCĂ s.f. (Familiar) Bunică; p. ext. femeie bătrină; bătrinică. Hai la muca, puiulet Du-te pi n-la muca să ţi dea pirostriile. Spt. S. MtCEA s.m. I. (Familiar) Termen de ocară dat unui copil căruia ii curg mucii; mucos. SpL. S. 2. (Deprecialiv) Om de nimic, om care aciră pe la uşile allora ; lingău, papă-lapU\ mozuc. Ibid. MUCIUA, muchicz, vb. I tranz. A ciopli in patru muchii. Muchiază lu grinzile frumos, la linie, ca pc aţă, să nu rlză lumea dc noi. Spt. S., Pn. L. [Pronunţat: mu-chi-a.] MtJCLEA s.m. art. Poreclă dată unui om de nimic, care aciră la masa cuiva; lingărea,. nnicea, mozac. Parcă-l văd pe muclea, cu buţu subţuoară, pietnd la masă, ca musca-n strachină. Spt. S. MUCLI, muclesc, vb. IV tranz. (în expr.) A o mucii = a o face de oaie, a o feşteli; a tăcea chitic, a nu zice circ. Spt. S. MUCOĂRE, mucori, s.f. Termen de dispreţ adresat mai ales unei tinere sau unui tinăr ÎnfumuraL, încrezut, necopt la minte, crudac; lingău, fulău, fleoandăr. O mucoarc de fală [şi bagă şi ca nasul unde nu-i fierbe oala. Spl. S. MUGUR s.m. Epitet dat unui om tăcut, închis, ascuns, căruia abia-i scoţi vorba din gură. Spt. S. MUGURIŞ s.n. (Cu sens colectiv) Pădure cu muguri; mulţime de muguri. Au intrat caprele in muguriş, au dat dc muguriş; să le vezi cum rod! A spart mugurişul, e semn de primăvară, Spt. S. MtJIA s.f. art. (Numai în expr.) A duce (pe cineva) cu muia = a duce cu vorba, a-1 duce cu şoşele şi momele; a amăgi, a păcăli, a prosli, a înşela. L-a dus cu muia pc unchiaş > pină i-a apucat casa. Cpr., C. Arg. MUIIîRAR, muicrari, adj. m. (Despre bărbaţi) Muieratic, afemeiat; stricat. Un zăpăcit> MUIERCl 176 musc&rEsc un derbedeu, un muierar fură căpăiti; nu e nimic de capul lui! Pn. L., Spt. S. MUIERCf, muiercesc, vb. IV refl. 1. {Ironic) A se amesteca în treburi femeieşti (mai ales la bucătărie). Cpr. 2. A fi afemeiat, muierar. Băieţii s-au muiercit, Felele s-au lolnăvil (Pop.). Ibid. A MUIERL1C, muierltcuri, s.n. 1. Muieret. E atita muierile prin magazine, n-ai loc să tc mişti. Cpr. 2. (La pl.; ironic) Afaceri puse la cale de femei, interese femeieşti; intrigi, clr-cote. Vezi-ţi de treabă, nu te băga In muierltcuri d-astea! Ibid. MUIETtÎRĂ s.f. 1. Acţiunea de a pune rufele (de cu seară) la muiat (lăslndu-le In apă pină a doua zi, cind se iau la frecat). A da o muielură. iprb.1, Smr. Expr. Muicturu de oase = muncă grea. Ibid. MULT num. nehotărit. (In expr.) A nu şti multe (cineva) =a nu ţine seamă de nimic, a fi repezit, trăsnit. Vezi că ăla e cam nebun, nu ştie multe. Ptş, Spt. S. Unde s-a dus ăl mult, ducu-se (sau merge) şi-ăl puţin, se zice cînd cineva mai trebuie să cheltuie ceva, să facă un efort, ca să termine o lucrare Începută. Ibid. Co e mult nu e bun (sau strica), se zice cind e vorba de exces (la băutură, la mlncare, la muncă etc.). Ibid. MUMURLtJC, mumurlucuri, s.n. (Numai In expr.) A seoate mumurlueul dUi cineva = a potoli, a astimpăra. Pui eu mina pe tine, scot 4tu mumurlueul din tine, diavol neastlmpărat. Spt. S., Cst. MtlNTE, munţi, s.m. Expr. (Livresc; ironic) Dacă Maliomct nu vino lu munte, vine muntele lu Muhomet, sc zice clnd o persoană superioară vizitează pe cineva care e inferior. Ptş. A da cineva munţii Coziei şi Oltul cu totul = a făgădui marea cu sarea (ca să-şi facă interesul); a minţi, a amăgi, a păcăli. Cpr., C. Arg. A urni munţii din ioc = a) a fi voinic, a fi năzdrăvan. Ăsta urneşte şi munţii, mă, cind sc apucă. Ibid.; b) a facc eforturi mari, a se apuca de ceva foarte greu. Nu zice nimeni să urneşti munţii; dar ce poţi ţace, ţă! Spt. S. Muntele dc c munte şi tot sc mută, se zice clnd •cineva c nevoit să schimbe locul sau să ia altă atitudine. Cpr. MURA$CĂs.m. Poreclă dată unui oin nevoiaş, prăpădit, nevolnic, coclit, moale. Spt. S* MIJRĂ s.f. Partea moale şi grasă de la guşa porcului; guşă. Mie să-mi dai mura. Ptş. MURAT OR, murături, s.m. Murătură. Scoate clţiva murălori la friptură. Mic mi-ajunge un murător. Spt. S., Ptş. MURDALIC s.n. (învechit) Grămadă de gunoi, murdărie. în ccair s-adună tot murdalicul din oraş. Ptş. MUREÂ, murele, s.f. (învechit; azi aproape dispărut) Haină fcmeiască; vestă (dc catifea). N-ai ilic, n-ai cimbirca, N-ai nici ie, nici murea. Grea e viaţa, tare-i grea! (Pop.). Lnl. S., Mzc. MURGANA s.f. art. (In expr.) A înţărca murgana = a i se opri cuiva veniturile (de care s-a bucurat); a-i Înceta avantajele avute pină la un moment dat. Spt. S. (Familiar, ironic) A veni murgana (sau bălana) lu iesle (sau lu mălai) = a veni cineva să se roage, să ceară; a veni des, a plictisi. Ibid. MURSECA, milrsec, vb. I. 1. Tranz. (Despre lucruri) A desface In bucăţele, a demonta. A mursccat ceasul in toate măruntaiele lui şi cit ai fuma o ţigară l-a şi făcut la loc. Ibid. 2. Tranz. A sparge In bucăţi, a despica. Am dai jos un fag mare şi pină seara abia l-am mursecat doi inşi. Ibid. 3. Tranz. şi refl. A (se) sflşia in bucăţi, a (sc) rupe în fîşii. Mi-a mursecat cămaşa mărăcinii şi clenciu-rilc la pădure. Ţi s-a mursecat cojocul dc tot; ii curg fclcticele. Ibid. MURI, mor, vb. IV. intranz. (în expr.) A murit dc înghesuială iu pomana, sc zice despre un om de nimic, pomanagiu, neam prost. Ibid. (Exclamativ) Aşa moare = aşa rămine 1 JDespre partea lui, nici-o grijă, aşa moare1 Ibid. Ehei, n-o mai iau eu de la cap; aşa moare! Ptş. Su moara mincinosul? se întreabă, ironic, cînd cineva spune minciuni gogonate ori sc laudă exagerat. Ibid. A muri de dor dc dor = a fi Îndrăgostit foc. Ibid. MUSC s.m. Muscă. Ca p-un musc il strivesc dacă vreau! C. Arg. MUSCA, muşte, s.f. 1. Fig. Capriciu. Care şi cu musca lui. Ptş. 2. (în expr.) A sc invirti (cineva) ca museu-n oală (sau cu cuiu-n culdure) = a se invirti fără rost, a bănănăi. Spt. S. A-i lua musca (cuiva) = a-1 pune la respect. Ibid. A se juca d-u musca in gaura = a) joc de copii; b) a umbla handra. Ibid. A prinde nwşlc = a sta degeaba. Ibid. A sc pune musca = a) (despre vile) a da strechea ; b) (despre oameni) a fugi de muncă, a se da la umbră. Cpr. MUSCALESC, -EASCĂ, muscăleşti, adj. (în .construcţia) Solia intiscălcusca = sobă ţărănească, făcută din cărămidă, otova, fără olane, (uneori) fără „comănacr* (răspindită mai ales în părţile de şes ale regiunii, unde combuslibilul de bază îl formează cocenii, paiele, floarea soarelui etc.); cf. sobă oarbă. SpL. S. MUSCARAlE s.f. Muscărie. S-a făcut (sau e) o muscăraic la bucătărie, dc nu c chip să stai. De tinde muscăraia asta? Plş. MUSCÂRtfSC, -EASCA, adj. Care ţine de muşte. Neam muscărcsc; naţie muscărească. Spt. S., Mş. MtiSCUR 177 NA MtiSCUR, -Ă, adj. = MUZGUn. JUUSCUHf vb. IV v. MUZGUHI. MUSCUIlfT, -Ă, adj. v. MUZGUIUT. MUSCUIl/U, -IE, (nuscurii, adj.= MUZGUIt. Miel muscuriu. Oaie muscurie. (Substantivat,) Muscuria a ţălat doi miei muscurii. Pn. L., Spt. S. MUSTAŢĂ, mustăţi, s.f. 1. (La pl.) Firişoare subţiri care cresc pe rădăcinile plantelor; xădăcioare. Dacă are mustăţi, pomişorul se prinde la sigur; numai apă să aibă. 2. (în expr.) CU s-a şterge la (o) mustaţă = numai-decît. Cit te-a şterge la mustaţă, gata! Ibid. MUSTĂCf, mustăcesc, vb. IV inlranz. şi tranz. 1. A aştepta (cineva) să fie invitat Ia masă, a trage cu coada ochiului (la mîncări, la băuturi); a face zimbre; a dori, a pofti, a -acira; a bea sau a mînca cu poftă, a suge, a trage pe sub mustaţă (despre copii) a coteli prin oale pe furiş. Mustăceşte şi el pe la oalele *cu smintină mititelul. Mustăceşte unchiaşul pc Ia uşile cazonelor, poate pică ceva. Spt. S., Pn. L., Cpr. 2. (Despre plante) A face mustăţi a rădăcină. Au mustăcit rădăcinile, se prind pomii noşb'i. Ibid. MUSTĂCÎLĂ s.m. 1. Om cu mustăţile mari. Cpr. 2. Poreclă dată unui om beţiv. Spt. S. MUSTĂREAţA, mustăreţe, s.f. 1. Scobitură pe care (de obicei) copiii o fac in tulpina jugaştrilor, pentru a colecta seva şi a o sorbi cu paiul. Spt. S. 2. Presă cu care se storc strugurii. Ptş. 3. Loc unde se storc strugurii; cramă. Mergem la mustăreaţă să nc saturăm (de must). Ibid. Prăvălie de must. Ibid., Ştfn. MUSTĂŢEA s.m. art. Poreclă dală unui •om care are mustăţi lungi , groase şi zburlite Spt. S. MUSTEĂLĂ, mustcli, s.f. I. Zeamă ieşită la stoarcere dintr-o bubă. Spt. S. 2. Zeamă ce ^e scurge din băligar; urină. Ibid. 3. Sevă, mizgă. Ibid. \. Umezeala pămlnlului, reveneală. Ibid. 5. (La vasele cu doage) Lichid care se sire-: coarăpe trăsuri (= printre doage) ori pegardin ; pişteală. Are niţică musteală, că e nou (butoiul); dar asta pină s-or umfla bine doagele. Ibid. MUŞTRU s.n. (în expr.) A fuee muştru {cu cineva) (sau u-I du lu muştru) = a muşlrului, a instrui, a certa. Ptş., Pn. L. MUŞTtiC, muştucuri, s.n. Cleşle pe care potcovarii îl atîrnă de nasul cailor, cind ii NA interj. Expr. Nn-ţi-o drace = exclamaţie de supărare, surpriză, mirare, necaz etc. Spt. S. şi J. Na-ţl-o bună = na-ţi-o frlntă că ţi-am dres-o ; se zice clnd cineva face o boro- potcovesc, ca să nu dea cu picioarele. Ptş., Spt. S. Expr. A-1 pune (cuiva) muşlucul la nas = a-1 slruni, a-1 ţine de scurt. Ibid. A-i dn (cuiva) (saii a-1 atinge pe cineva) la muştuc = a-1 lovi peste bot; (f i g.) a-i tăia nasul, a-1 obrăznici. Ibid. MIRTUL s.m. art. 1. Nume care sc dă uneori lacătului. Am pus pe mutul la magazie. Ptş. 2. (în exp r.). Mutul de la manutanţă = nume dat odinioară măgarului 'care era nelipsit de pe lingă orice manutanţă. Ptş. A lai*e (cineva) pe mutul = a sc face a n-auzi; a facc pe prostul. Ibid. MUTĂTtJRĂ, muiaturi, s.f. Mutare. Dă-i o mutătură la dreapta şi numaideclt o ia căruţa din loc. Spt. S., Mş. MUZGOĂRE, muzgori, s.f. 1. Pată (mai ales de mincare) pe haine, pe faţă, pe miini etc. ; minjeală, murdărîe. C. Arg. 2. Epitet depreciativ dat unui copil murdar. Ibid. 3. Urdoare. Ibid., Mş. MtJZGUR, -Ă, muzguri, -e, adj. (Mai ales despre oi) Care are pete negre (picuri, pistrui) pc la bot. Oaie muzgură. Bcrbec muzgur. (Substantivat) Muzgura, vin aici! Spt. S. • MUZGUREĂLĂ, muzgureli, s.f. Stropitură de murdărie, pe le. Ce muzgureli sini astea pe tine; unde te-ai muzgurit aşa? Spl. S., Cst. MUZGURfiL s.m. Epitet daL unui copil care se pătează des pe ochi, pe miini, pe haine; murdar. Spt. S. MUZGURf, măzgur şi muzguresc, vb. IV tranz. şi refl. (Ironic; mai ales despre copii) A (sc) stropi, a (se) păLa la gură, pe faţă, pc miini, cu diferite alimente (şi mai ales cu fructe moi); a (se) mînji. Mă, da cin-te~a muzgurit aşa pe la bot şi pe cămăşi; ori ai mincat dude? [Var.: MUSCURf, muscuresc, vb. IV refl. Ibid.] MUZGURfCL s.m. = MUZGUREL. MUZGURlLĂ s.m. = MUZGUREL. MUZGURIT, -Ă, muzguriţi, -te, adj. (Mai ales despre copii) Pătat, mlnjit, murdar. Umblă muzgurit dc cerneală. IIii, cămaşa nouă muzgurită cu păcură! (Substantivat) Hai, muzgurito, treci şi tc spală la lighean! Sj)l. S. Csl. MUZGUROS, -OĂSĂ, muzguroşi, -oase, adj. = MUZGURIT. Ia uite cc muzguros mi-ai venit; unde te-uu muzgurit aşa? (Substantivat). Fugi din ochii mei, muzgurosule! Du-tc .şi te spală! Spt. S. N . hoaţă sau are o surpriză neplăcută : Na-ţi-o bună; asia mai lipsea! Ibid. A pleca (sau a se duce) na-ţi-o nu == a pleca Înţepat, a o lua repede din loc; a o lua razna. Lnl. S., Ca. Ei, na! NACAFALa 178 NASULlU = exclamaţie care exprimă surpriză (= ce vorbeşti?) sau îndoială, neîncredere (= o brodişi 1). Cpr., Spt. S. (Exclamativ) (Ca întărire a unei afirmaţii). Gata, poftim. Am fost eu, capul meu, na! B'u-tc tu, na! Ibid, Na-ţi-o-na (sau na-o-na) pe iae-aşa (sau pe du-o-aş dracului) se zice cind cineva o face de oaie, o scrinteşte, o păţeşte* Ibid. (Ironic) Na-fi-o na, pe iac-aşa! Ibid. NACAFALĂ, nacaţale, s.f. 1. Om de nimic, lepădătură. Fosl-am fost cu om dc fală Şi-am ajuns o nacafală (Pop.). Spt. S. 2. (Mai ales la pl., ironic)Podoabă femeiască,zorzoană. Ea curo-chi şi nacafale, Bărbăfclulcoate-goale(Pop.). Ibid. NADĂ, nade, s.f. 1. (La plug) Piesă de fier (sau de lemn) care uneşte rotilele cu tinjala; circeie. Spt. S. 2. Atelaj aşezat înaintea rotaşilor (la coastă, la plug, la greutăţi). Punc-i şi p-ai tăi nadă, că altfel n-arc să meargă. Ibid. 3. (Pro v.) Nada c hună (numai) la plug, sc zice, ironic, cind cineva devine îndrăzneţ, se obrăzniceşte, se întinde la caşcaval, îşi ia nasul la purtare, cere mereu. Spt. S. NADEJIHE s.f. v. NĂDEJDIE. NAGODA, nagode, s.f. (Depreciativ) Copil; izgolie, snamenie, oşlştie. Ia vezi de cc fipă nagoda aia! Spt. S. şi J. NAlBU s.m. art. Naiba, dracul. Il-nr (= fire-ar) al nailiului! Răutatea n ui bui ui! ( = copil neascultător). Spt. S. [Var. : NAMBU s.m. art. Ibid.] NAMBU s.m. art. v. NAIBU. NAXA interj. Nani. Ilai (să facem) nana: nana, nana! Cpr., Ptş., Mştş. NANAMUC s.m. (Exclamaţie exprimînd supărare, ciudă, indignare ; însoţită şi de cuvinte ca : tu, bă, mă, fă, mi, bi, fi etc., cu sufixul -xina ; (în exp r.) Tuxina naiuimuc, făxina nanamuc, bixina nanamuc etc.; i se spune unei persoane care îşi permite a tutui sau a fi intim cu cineva mai mare declt el sau superior lui (lulndu-1 cu : bă, mă, bi, fi etc.). Făxina nanamuc, mucosulc; ce, eu stnt fu cu tine, ai păzit porcii cu mine; nu {i-e ruşine? Spt. S., Lnl. S., Cpr. NANA, nane, s.f. 1. (In compusul) Nană de cal — burete şerpesc. Spt. S. şi J., Pn. L. 2. (La cai, eufemistic) Organ genital. Ibid. NAX1E, nanii, s.f. Ceva de proporţii neobişnuite, fantastice ; arătare, fanLomă, fiară ; naulă etc. Mi-a ieşit o nanic in mijlocul drumului, am încremenit de frică. Spt. S. şi J. (Exclamativ) Ei, nania (= comedia) dracului! Ce nanie( = belea) mai fu şi-asta? Ibid., Mrgh. NAP, napi s.m. (în expr.) A îaee nap (pe cineva) = a pricopsi; a ferici. (Ironic) O să Ic facă nap copiii ctnd s-or face mari, n-ai grijă; cil ii avea, lot tu să Ic dai! Spt. S. şi J. (Ironic) Xap-coeean = nimic. A veni nap-coccnu = a veni cu mina goală, a nu realiza nimic. Ibid. NART s.n. Loc. a d v. Cu nart = cu economic, măsurat. Spt. S. Expr. A fi cu nart = a fi chibzuit, econom, măsurat ; (Ia exces) zgircit. Prea c cu nart la toate; nici pasărea să n-atingă de el cu un strop. SpL. S. A da cu nart = a da cite puţin, a da cu porţia ; a da pe sponci. Dă cu nart la fiecare şi la păsări, porţia cuvenită, să nu se risipească un bob. Spt. S. şi J., Cpr. NAS, nasuri, s.n. (în exp r.) A-i pune (cuiva) plotogul «le nas = a face de ocară pe cineva, a face de rlsul lumii. I-a pus muierea plologul de nas, săracul! Lnl. S. şi J. A i se muia (sau a-i cădea) nasul (cuiva) = a pierde inglmfarea, a se ruşina, a se umili. Mă duc şi cu la gaz; ce, îmi cade nasul? Spt. S. şi J. A fi eu nasul umflat (sau bobotit) = a fi supărat, a fi bosumflat. Ibid. A înmuia nasul = a bea, a acira la băutură. Ibid., Cpr. A-i piea nasul (sau inuciil) in straeliina cuiva = n acira la cincva să-i dea ceva (mlncare, băutură). Ibid. A-i pune (cuiva) belciugul de nas = a-i restrlnge liberLatea cuiva, a ţine de scurt, a infrlna. Ibid. A înfige nasul = a) a se amesteca unde nu-i fierbe oala; a se obrăznici; b) a adormi; c) a se da la băutură. Ibid. A da-n nas = a) (despre cai, oameni) a merge cu capu-n jos, cocoşat; b) (despre plug) a ara adine. Ibid. A scoate (sau a da) fumul pe nas = (despre sobă) a da fumul pe gură (fiind Înfundată sau aLmosfcra încărcată). Ibid., Ptş. NASMODIE, nasmodii, s.f. Boroboaţă, drăcie, năzbltic; încurcătură, belea, dandana. Am dat d-o nasmodie, să le iei cu miinile dc păr! Mă, diavole, iar ii fi făcut vr-o nasmodie pe la şcoală! Dmnş. NASOALCĂ, nasoalce, s.f. Epitet peiorativ dat unei femei cu nasul lung ; (ironic) nătăfleaţă. Nasoalcele alea au lăsat finul neslrins şi au tulit-o la girlă. Cc-ai văzut, mă, tu la nasoalca aia dc mori după ca? Cpr. NASUL, -OALA, nasoli, -oale, adj. 1. (Despre lucruri) De proastă calitate, nereuşit, bocciu. Mi-a făcui nişte cisme nasoale, uf! Un bufei nasol ca usla... phu! Cam nasol romanul ăla, nu mi-a plăcut! Ptş., C. Arg., Cpr. 2. (Despre oameni; depreciativ) Cu nasul mare ; (ironic) nepriceput, naiv, fraier, nătăfleţ, prost. Nu fii nasoală, fa; ride dc tine, nu vezi? C. Arg. (Substantivat) Nusoala tui Ion a venit să mai ceară cărufa cu boii; crede că la mine c dc clacă ( = e de pomană). Ibid. NASOLEA s.m. art. Poreclă dată unui om care are nasul lung ; care e bleontorog, năvlegos, prost. C. Arg., Ptş. NASULlU, fE, nasulii, adj. Rău, suspect, încurcat, necorect. Bă, s-aude a fi nasuliu de tot, ne dă-n git pe toţi! Băiatule, c cam nasulie afacerea, nu miroase a bine! C. Arg. 179 NĂCRÎT NAŞ, naşi, s.m. (în exp r.) O dată vede naşul nia a finii, se zice — ironic — cînd cineva pierde încrederea, nu merită cinstea ce i s-a acordat mai Înainte. Crede cl că mai vede ceva de la mine? Ehe, o dată vede naşul aia a finii, s-a spălat pc bot! Mş., Spt. S., Cpr. NĂTA-PLATA s. şi adj. invar. art. Derbedeu, haimana, lichea, pierdc-vară, zăpăcit; care se facc că nu pricepe, care face pe niznai. Spt. S. (Adverbial) A umblu nutu-plnlu = a umbla fără rost, aiurea. Ibid. A lucra nutu-plulu = a -lucra alandala, intr-o doară, anapoda. Ibid. NATARA, natarale, s.f. DefecL, nărav, melic. A.ja e nataraua ei; n-ai ce-i face! Sm. NATIMA s.f. art. (Eufemistic) Dracu. (în imprecaţii) R-ar al natimii să fie! Am jurat pe cer, Marine, Natima şi iacacine (să-l ia pe) Cinc-o mai vorbi cu tinel (Pop.). Spt. S., Smr. NATRAPAZÎLC, natrapazltcuri, s.n. Ma-trapazllc. N-am nici in clin, nici in mtnecă eu cu nalrapazlicurile lui! Spt. S., Pn. L. NAULĂ, naule, s.f. Om mare, uriaş; namilă; snamenie, arătare. Nici c-am mai văzul de cind sini aşa naulă de om! Spt. S., CsL. Cc naulă dc copil! Te sperie! Ibid. NAZGODIE, nazgodii, s.f. 1. Arătare, snamenie. (Fig.) O nazgodie dc copil. Spt. S. şi J. 2. Fiară, lup; dihanie. A ieşit nazgodia la vile. Ibid. :i. (DepreciaLiv) Obiect stricat, ciobit, ciont, rupi. O nazgodie dc sapă (secere, coasă, topor etc.). Ibid. 4. (La pl.) Bazaconii, închipuiri, năzbitii. înşiră cile nazgodii; are capulj-oi^ dc nazgodii. Ibid. NĂDĂDĂIE, năbădăi, s.f.' p. (In expr.) A Jmija Iu nubudui (ceva sau pe cineva) = a iuţi, a întări; a lua la zor, a băga-n draci. Am băgat In năbădăi soba, duduie de le sperii. I-am băgat in năbădăi, pe lofi la secere, curgeau nădu-selilc de pc ei. Spt. S., Mrş. Cpr., Pn. L. NĂBĂDĂI, năbădăi şi nubădăiesc, vb. IV tranz. şi intranz. A umbla inult, a căuta, a scotoci; a bănănăi. Un conac am năbădăil prin pădure ca să găsesc nişte zgame de oi. 'Toată ziua a năbădăil dup-uti iepure, degeaba! Nu mai năbădăi de pomană, că n-ai să-l mai năşeşti in utila gunoi, un fleac de cerceluş. Spl. S., Mş. NĂBĂDĂfT, -Ă, năbădăiţi, -le, adj. Care şi-a ieşit din fire; cu arţag, năbădăios, furios, repezit, zăpăciL, nebun. (Advcibial) Caulă năbădăil peste tot şi nu găseşte, ce-o fi pierdut, nu ştiu. A umbla năbădăil. Spl. S. _ A N AHA IU, năbăr şi năbărăsc, vb. IV tranz. şi intranz. A da năvală, a se năpusti, a veni iureş; a tăbărî; a năgllvi. Au năbărit vitele peste porumbi. Au năbărit omizile. Fig. Mă năbăr toate odată, clnd le vine lor (nevoile, interesele, muncile etc.). Pdrţ., Pnv. NÂDÎDlOs, -OASĂ, năbidioşi, -oase, adj. Năbădăios. (Subtantivat) Vezi că s-a făcut o năbidioasă de iapă, nici nu te pofi atinge de ea. Pn. L., Mş., Spt. S. NACĂFĂ1, năcâfăi şi năcăfăiesc, vb. IV intranz. A merge încet, anevoie, greu; a obosi; a roboti. Abia vine unchiaşul, năcăfăind pc coastă la deal. Sltr. [Var. : NĂFÎCÎÎ, năfîcii şi (mai rar) năficiiesc, vb. IV i n t r a n z. Năftciic, sărmanul, cu sacul la spinare, d-abia-l duceSpt. J5.] NĂCĂFĂ1T, -Ă, năcăţăiţi, -tc, adj. Mocoşil, greoi, moale; obosit, istovit. Năcăfăită muiere, abia se mişcă! (Substantival) Hai, mă, năcă-făitulc, motololulc; dă mai iute, că pierd trenul cu tine. Spl. S. NĂCĂFĂL1, năcă/ălcsc, vb. IV intranz. A lucra încet, moale; a se mişca anevoie; a Irebălui, a mocoşinăcăfăi. Glbc. NĂCĂFĂLIT, -Ă, năcăfăliţi, -te, adj., s.in. şi f. Care se mişcă anevoie ; greoi, moale ; obosit; năcăfăit. Aşa e el năcăfălit, n-ai ce-i face! Glbc._ (Adverbial) A merge năcăfălit. Ibid. NĂCĂFĂLOS, -OASĂ, năcăfăloşi, -oase, adj. Moale, greoi. E năcăfăloasă rău, mă, nu-i de (nici o) rană. (SubsLantivat) Năcăfălosu-ăla abia-şi tiriie nădragii, neniite să urce el atita grămada-n pătul. Spt. S^ NĂCĂJICIOS, -OASĂ, năcăjicioşi, -oase, adj. Supărăcios, nervos, iute. N-am văzut aşa om năcăjicios ca tine ; iţi sare ţandăra din stnin! (Substantival; familiar) Năcăjiciosule, mai eşti supărat? Spl. S., Mş., Smr. NĂCĂRCĂLIîALĂ, năcârcăleli, s.f. Lucrare de mîntuială ; mlzgăleală, cărcăleală. Ce năcăr-călcli ai făcut p-aici, mă băiete? Parcă s-au jucat muştelejl-a baba oarba! Spt. S.‘ şi J. • NĂCĂRCĂLI, năcărcăl şi năcărcălesc, vb. IV l r a n z. A face o lucrare de mînluială, a da peste cap; a mînji; a cărcăli. Ai năcăr-călit caietele, copile! Nebuna a năcărcălit pereţii şi-a spălat putina. Spt. S. Ptş. NĂCĂRCĂLIT, -Ă, năcărcăliţi, -te, adj. Lucrai in grabă, fără interes, dat peste cap; miz-gâlit; murdar, urîl. Arătură năcărcălilă. Scriere năcărcălilă. Desen năcărcălit. Mş., PLş., Cpr. NĂCĂRCĂLITCRA, năcărcăliturit s.f. Acţiunea de a n ă c ă rc ă 1 i; mizgăUlură, nă-cărcăleală. Plş., Cpr., Spl. S. N\COV \LNĂ s.f.v. NICOVALNĂ. NĂCREĂLĂ s.f. 1. Acreală. îmi vine un fel de năcreală pc gil, de la stomac. Spt. S. 2. F i g. Supărare, mahmureală. M-a găsit• aşa o năcreală dcjini vine să iau cimpii. Ibid. NĂCR1T, -Ă, năcrifi, -te, adj. 1. Amărlt, supăral, Înfuriat. A venit năcrit nu şliu de unde; lună şi fulgeră! Pn. L., Mş. 2. Ameţii de băutura, clierchelit, afumat, făcut. Erai năcrit asară, mă; nu sc mai înţelegea nimeni cu tine. Ibid., Spt. S. MĂDfilDE 180 MaSaDI NĂDEJDIE s.f. (în exp r.) A nu (mai) li de ulei o nădejde (ceva sau cineva) = a nu (mai) fi bun de nimic, a fi stricai, prăpădit. Maşinuţa mea, care m-a slujit o viaţa, m-a lăsat, nu mai e de nici o nădejdie; Grialeţul din vale l-au inecat apele, nu mai e dc nici o nădejdie; Băiatul ăsta, degeaba-l mai candoşeşti cu şcoala, nu e de nici o nădejdie (nu e bun de nimic). A imbălrinit calul, săgetut, nu mai e de nici o nădejdie! [Var. : NAUfilDIE s.f. Ibid.] NĂFlClf vb. IV v. NĂCĂFĂI. NĂGÎLVi vb. IV v. ÎNGĂLVI. XĂGRAB adv. (Cu) grămada, buluc, repede. Au dat toţi năgrab peste mine. Au intrat năgrab inlăuntru. Spt. S., Pdrţ. Expr. A-i fi (cuiva) (de) năjjrul) = a sc grăbi, a fi zorit. Dă-mi să-mbuc ceva, că mi-i (dc) năgrab. Ibid. [V a r. : NĂGRĂBĂ tfdv. M-am pomenii cu toţi copiii năgrabă la uşă. Ibid.] NĂGRĂBĂ adv. v. NĂGRAB. NĂGRĂBf, năgrăbesc, vb. IV Iran z., i n-Iranz. şi refl. A veni In grămadă, a se îngrămădi, a da buzna, a năvăli; a se repezi; a se năpusti; a (se) năgllvi. De ce (vă) năgrăbiţi aşa ca oile? Nu (mu) năgrăbiţi toţi o dată1 Spt. S., Mrgh., Pdrţ. NĂIER, năieri,s.m. Clntăreţ cu naiul. Halam năier, ăsta-l taie şi pe Luca. Mş., Ptş. NĂMĂT s.n. 1. Sedimente rămase după revărsarea apelor curgătoare. Lnl. S. 2. întări-tură făcută pe malul apelor curgătoare pentru a împiedica revărsarea. Ibid. îl. (Adverbial) Mulţime. E nămât mare de fructe. Ca., Dnc. NĂMdLs.n. Fig. Cantitate mare, mulţime, prăpăd. E nămol de fructe. Nămol de lume ca la tirgu-ăsta, n-ai văzut. Biata femeie e nămol dc grăsimet parc-a pus-o cu lopata. Spt. S., Cpr., pt?- . . / NANDRALĂU, năndrălăi, s.m. Tlnăr care umblă handra ; derbedeu, haimana, hăndrălău. Pn., L., Spt. S„ Smr. XĂNfCĂ s.f. (în exp r.) A laee nănică = a dorini, a se culca. Ai făcut nănică? Hai (su facem) nănică! Cpr., Mştş. Ptş. NĂ6T s.n. Mulţime, grămadă; porobot, postomol, năloagă. Năot de fructe ca estimp, dc mult n-a mai fost. A venit lumea năot la filmu-ăsta, ca la lirg. Mzc., Vid., Urln. NĂOTEALĂ s.f. = NĂOTIRE. Pdr., Spt. S. NĂOTf, năotescy vb. IV. 1. Intranz., tranz; şi refl. A (se) aduna, a (se) stringe laolaltă, a (se) Îngrămădi, a sc Înghesui; p. ext. a da năvală, a năpădi, a copleşi. (S-)au năotit, ca naiba, toate o dată; şi sapă, şi secere, şi coasă şi arie; nu ştii pc care s-o iei mai înainte. Au năotit oile-n grădină, fuga la ele. (M)-au năolit copiii. (L)-au năotit nevoile, săracu!, Spt. S., Mrş., Pdrţ. NĂOTiRE s.f. Grămădeală, mulţime ; potop, năot. E năotire dc lume. Năotire dc fructe* Năotire dc ape, vin buluc de la munte. Spt. S. NĂOTIT, -A, năoliţi, -tc, adj. îmbulzii, înghesuit, grămădit, năpădit. E năotilă dc treburi, sărmana, că nu-şi mai vede capul. Stă lumea năotilă la bilete şi bilete nu mai sint. Spt. S.„ Ptş., Mş. ± NAPAD s.n. Mulţime, grămadă, prăpăd. După ploi şi orbii văd, Ies ciupercitc năpăit (Pop.). Spt. S., Cst. NĂPÎRSTEA s.m. art. 1. Epitet (adesea ironic) dat unui om mic la statură, iute la fire* vioi, isteţ ; năplrstocea. Nu te prinde cu năplrstea că nu ştii ce-i poate capul. Spt. S. 2. (Eufemism) Dracu. Nici năplrstea nu-l intrece. Ibid. NĂPÎRSTOCEA s.m. art. Poreclă dată unui copil Îndesat sau unui om de statură mică ; sprinten,, indemlnatic ; ghindocea. Pn. L., Spt. S- NĂPlRŞĂ s.f.v. PlRŞĂ. w A NAPlRŢA, năpirţe, s.f. Epitet injurios dat unei femei uşuratice ; pirşă, năplrşă. Ptş. w A NAPÎRŢU s.m. art. Poreclă dată (mai ales) unui om bătrln, prăpădit, hodorogit, teşmegit sau unui om moale, blegos, nătăvălos, tîrîie-brîu.JSpt. S. NĂPLĂI s.n. 1. Căldură mare, zăduf, zăpuşeală; dogor, crăpăt. S-a 'lăsat un năplai de-arde păminlul. Spt. S. 2. Astm, năduf. Am un năplai in piept; mă-neacă citeodală de cred că mor. Ibid., Mş. NĂPUROJNIE, năpurojnii, s.f. Colac mare„ făcut de obicei în casă, ornat pe deasupra cu patru lipiuţe, dispuse in formă de pătrat, despărţite prin două linii perpendiculare, toate închise de jur Împrejur într-un cerc; este unul din cei trei colaci de bază care — in ritualul religios de înmormlntare — formează „căpeţălul”. Mzc.* Spl. S. , NĂRĂU s.m. (în poezia populară; cu sens neprecizat) Foaie verde bob nărău, Dar-ar bunuf Dumnezeu Să ţie pe gindul meu (Pop.). Cpţn., Spt. S. NĂSĂDĂ, năsăzi, s.f. 1. Grămadă. Era o* năsadă dc lume tn salăt dc nu sc putea răzbii (Adverbial) Stau femeile năsadă la coadă. Stăteau nusa fă lăzile pe rampă. Spt. S. şi J., Mrgh-2. Zăgaz făcut din capre de lemn, umplute cu bolovani, ca să abată apa la lazul unei mori. A venit apa mare az-noapte şi a spart năsada. Cpr., Brşt. îi. Leasă înţesată de mărăcini şi tufe ; desiş, hăţiş. S-a făcut pe hotar o năsadă de porumbari, deasă ca peria. Spt. S., Pn. L. 4. Gard' viu, făcut pe malul iazurilor, din sălcii, arini ele. Cpr. 5. Cusătură de maşină cu laţuri pe dedesubt; lăţuială. Spt. S. NĂSADf, năsudesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi, a se înghesui. S-au năsădit măru- năbadIt 181 nebehEz cinii pc leasă. Cc v-afi năsădit aşa, măi oameni buni ? Spt. S., Mş. 2. Tranz. (Despre maşina de cusut) A aduna, a ghemotoci, a îngrămădi firul. De ce-o fi năsădind firul maşina asta? — Nu-i^suveica bună, d-aia! Ibid. NĂSĂDlT, -Ă, năsădiţi, -tc, adj. 1. îngrămădit, înţesat» înghesuit, plin. Mi-s tălpile năsădite de mărăcini. Stau lăzile năsădite pc rampă. Stan oile năsădite in tlrlă. Stau toate alea năsădite-n magazie, claie peste grămadă. F i g. Dc-i redea nor năsădit, Să ştii, mtndro, c-am murit (Pop.). Spt. S. 2. (Despre maşina de cusut) Care nu stringe cusătura, face laţuri; p. e x t. (despre cusătură) nestrlnsă, lăţuită. Cusătură nusădilă. Tbid. (Adverbial) Coase năsădit maşina asta. Ibid. NĂSÎLNIC. -A, năsilnici, -e, adj. (în construcţia) Pămînt năsiluic = pămint greu, tare, care se ară şi se munceşte anevoie ; pămint „d-al mare’J. Spt. S. NĂSLÎ, năslesc, vb. IV refl. şi intrau ?., A (se) lăcomi la ceva ; a sc înfige, a sc întinde. M-am năslit la rişte unt cu mămăligujă şi mi-a făcut rău. F i g. Că de nu năsleam la somn% Nu ne afla pui de om! (Pop.). M-am năslit la coasă, cean-că (= ziceam că) să fac ce-oi face mai dăgrabă si-acuma, uite, zac de friguri. Spt. S. NĂSLfC s.m. (Ironic) Poreclă dată mai ales copiilor care se lăcomesc Ja mlncare sau unei persoane care agină la somn. Nu te-ai săturat la masă, năslică? Hei, nuslică, a venit soarcle-n amia:J; ce-ai de gind? Spl. S. NĂSLiT, -Ă, năslifi, -te, adj. înfipt, lacom. Năslită la treburi ca ea, nu e alta. Năslit la somn. Spt. S. NÂSTIMfRE, năstimiri, s.f. 1. Născocire, bazaconie, basmodie, belea, pacoste, răutate. Spt. S. 2. Fiară. Ibid. 3. Fig. închipuire, nălucă, arătare, monstru ; nămestenie. O năs-timire^ dc copil. Arc năstimiri. Ibid., Pn. L. NĂŞfT s.n. Faptul de a năşi. M-am pus pe năşit; am 50 de fini, merg ta sulă. Cn., Cpr., Ptş. w NĂTĂRUZ, -A, nătăruzi, -e, adj. (Şi substantivat) Mărginit, la minte, neghiob, nătîng, prost. Nu fi nătăruz, mă, ia-o! Spt. S., Cpr. |V a r. : NETERfiZ, -EAZĂ, adj. Ibid.; NE-BER£Z,-EAzA, adj. Ibjd.] NĂTĂVĂLGS, -OAsA, nălăvăloşi, -oase, adj. 1. (Despre pămint, zăpadă etc.) Moale; clisos, lipicios. Zăpadă nătăvăloasă. Pămint nă-tăvălos. Cpţn., Dmnş. 2. Fig. (Despre om) Moale, bleg. Om nătăvălus ca ăsta, mai rar găseşti. Ibjd. NĂTRĂPAZ, nătrăpazi, s.m. Gcambaş; p. ext. mijlocitor, peţitor. Nu te-i face nătrăpaz? Spt. Ş., Mş.,wPtş. NĂTRĂPAZi, nătrăpăzesc, vb. IV tranz. A face pe geambaşul; a mijloci o afacere ; p. ext. a găsi, a peţi. Cine ţi-a nătrăpăzit (afacerea?) Spt.S., Mş. NĂTRĂPĂZIT s.n. Meseria 3c nătrăpaz. El e cu nătny>ăzitul ; nu-l ştii? Spt. S. NĂVfRCĂ s.m. Termen depreciativ dat unui om iute, repezit, năvirlios, zănatic, extravagant. Spt. S. NĂVlltLfE, năvîrlii, s.f. (Mai ales la pl.) Năbădăi, toane, pandalii. Expr. A-1 veni (cuiva) (sau a l găsi, a-1 npuea) năvirliile = a se înfuria. Spt. S., Mş. NĂVLfiG, -EĂGĂ, năvlegi, -e, s.m. si f. Om redus Ia minte, prostănac, cretin. Mu, năvlegule, unde ţi-ai pierdut căciula! Lnl. S., Cpr. NĂVLEGf, năvlegcsc, vb. IV refl. A se muia, a sc blegi; p. ext. a sc lăsa nevoii, n sc prosti. Cc te-ai năvtegit aşa, omule, tc ştiam mai vjoi, mai ager. Cpr. NĂVLEGÎT, -Ă, năvlegiţi, -tc, adj. Moale, bleg; morocănos, trist, uitit; năvlegos. Stă năvlegil la gura sobei; ori e băut ori nu e tn toţi porcii. Cpr. NĂVLEGOS, -OĂSĂ, năvlegoşi, -oase, adj. Care are înfăţişare de năvleg, arată ca un năvleg; prostănac, blegos, bleg. Cpr., C. Arg. NĂVLEGtŢ, năvlcguţi, -te, adj. (Şi substantivat). Diminutiv al lui năvleg; prostuţ. Cpr. NĂZBITIGS, -OASĂ, năzbllioşi, -oase, adj. Repezit, iute; nebunatic, zburdalnic; aiurit, trăsnit, zăpăcit, zurliu ; glumeţ, poznaş. (Substantivat) Fugi, că nu faci treabă cu năzbi-tiosu-ăla. Spt. S. Năzbitioasa ceea de fată mi-a incurcat tortul şi-a spălat putina. Cpr. NĂZDRIYIB, -Ă, năzdrtmbi, -e, adj., s.m. şi f. (Om) grosolan, bădăran; bleot, prost: şantaliu, zdrlmb. A venit nuzdrimba să tc colă-cească ( = a venit in peţit). Spt. S. NĂZGlMB, -Ă, adj. v. ZGÎMB. NEA adv. Dec ; nici gind 1 Nu I Ceancă dormi — Nea! Ţi-a adus vări-tău banii? — Nea! Atita rău! Spt. S. NEAM, neamuri, s.n. 1. Generaţie. Păcatc de la nouă neamuri (= din moşi slrămoşi). C. Arg., Spt. S. 2. (La vocativ, chemare) Ce mai faci, neamule? C. Arg. 3. Speţă, soi. (Glumeţ) (Ba-)iă-vă focul dughenari, Vă legaţi de fete mari Cu tot neamul dc căncli, Dresuri şi snlemcneli! (Pop.). Ibid. 4. (în expr.) Neam prost = om de nimic. Neamul prost, lot prost. Ibid. NEBEREAgA, nebertugi, -gc, s.m. şi f. Om cu mintea slabă, mărginii, redus, nerod; (regional) năvleg, nătăfleţ, nătăntol, bleot. Ne-bereaga a pierdut oile. Ncbcrcază si-a uitat căciula. Lnl. S., Spt. S. [V a r. : NEBEIIEAzA, neberezi, -c s.m. si f. (art.). Cpt.. Spt. S.] NEBERtiZ, -EĂZĂ, adj. v. NĂTĂRUZ şi NEBEREAGĂ. NECEntfT 182 NEMTt NECERIjT s.n. (adverbial) Din proprie iniţiativă, spontan. A fâcut-o nccerut, dc la el, din cheful liii. Mi-a dat necerat. Mş., Cpr. 2. (în expr.) Pe neeerutc = nerugat. Pe nece-rute? Cum o să-ji dea? Spt. S. NfiDER, nederi, s.m. (Familiar ; ironic) Tinăr necăsătorit, fără căpătîi, Tără grijă: crai pe plai, lencher, pucăr, fleoawlăr ; p. r e s t r. nevleg. Lnl. S., Dnc., Ca. NEFĂTATĂ, nefătate, adj. şi s.f. (Despre oaie, capră, vacă, iapă etc.) Care n-a fătat niciodată (o tinără, crudă); care e gata să fete. Ţi-o dau nefătată, dar nu mai arc mult. (Substantivat) Nefălalele le-am dat la izlaz, am oprii p-ălc cu lapte. Cpr., C. Arg. XEFltiRT, -IARTĂ, ne fierţi, -ierte, adj. (în exp r.) A o li)cc (cineva) (p-a) nofiarln = a o face (p-a) boac&nă, a o face dc oaie ; a o scrinti. sPt. s. , NEGRIJlT. -A, negrijiţi, -te adj. Neîmpărtăşit. A murit negrijit(-ă). Ptş. NEGRU, neagră, negri, negref adj. 1. (în construcţia) Prun negru = specie de prun indigen, foarte răspîndit In centrul regiunii. Prunc negre = fructele prunului negru ; dau o zeamă închisă, aproape neagră, foarte bună pentru fabricarea ţuicii. Spl. S. 2. (In expr.) Alliu-neugru = binc-rău, cum o fi. Albă-ncagră, trebuie să mă duc; am promis, n-o mai pol cirmi. Alhă-neagră o fac; nu mă las. Ibid. A îl -cineva negru-n cerul gurii = a fi rău sau nesuferit. Ibid.^ NEGRIJŞ, -Â, negruşi, -e, adj. Diminutiv al lui negru; negrişor, negrul. (Substantivat) Hrr, negruşa! Spt. S. NEGUREA s.f. Negureaţă, negură. Spt. S. (F i g.) Ridică-te negurea, Dc pc par, de pe nuia, Dc pe inimioara mea! (Pop.). Ibid. NEGUREiŢ s.f. 1. Ceaţă, negură; ne-guren, piclă ; inlunecimc. S-a lăsat ie cu scară ■o negiircafă, s-o tai cu cuţitul. (F i g.) Doamne, la inima mea, Bate-o negureaţă grea! (Pop.). Spt. S., Pn. L.t 2. (Concrtl) Moglldeală, arătare. Am văzul o negureaţă, sta înfiptă drept in mijlocul potecii şi nici nu puteam să ţip de frică. Jhid. XEGUSTAT. -A, negustaţi, -te, adj. (Şi substantival) 1. Xemîncal şi nebăut. Sini negustatâ de ieri dc la prin:. Spl. Expr. A Iun (pe cineva) pe negii'ilale = a-1 Jua din somn, dis-'-Ic-dimi 'eală : a-1 lua prin surprindere. Ibid.. Mş. 2. Loc. adv. IV negustnti» - pe nemlncilc, pe stomacul gol. A bea pc negustate. Ibid., Pn. f.. NEGUSTOREŞTE adv. (în expr.) A pluti negustorite = a plăti pe loc, imediat, a plăli cu bani gheaţă, peşin ; a plăti tot, pînă-n-tr-o prr?. Spl. S., Plş. A iln mina negustoreşte = a încheia o afacere, a se lega ambele părţi contractante că vor respecta cuvintul dat. Ibid. A sc tocmi ţigăneşte şi a pluti negustoreşte (sau tocmeală ţigănească şi pluta liole-reu^eă) = a se tocmi (a sc cîrii, a se ţigăni) înainle şi a plăti cinstit (fără cirlială) la urmă. ibid* NELĂCĂTU1T, -Â, nelăcătuite, adj. Neîncuiate (cu lacăt), nezăvorit bine. A rămas banta prăvăliei nelăcătuiiă. E magazia nclăcă-tuită. Ptş. NELCOŞf, nelcoşcsc. vb. IV r e f 1. (Mai ales în poezia populară) A suferi de n e 1 c o ş i e ; a se topi de dor. Ca. NELCOŞfE s.f. Alean, jale, melancolie. Cinc-mi cîntă d-alior, De nelcoşic si dor? (Pop.). Ca. NELEAPCĂ, nclcpci şi nelepcc, s.f. Fată care se mărită nevirslnică ; p. e x t. fată crudă, neformată. S-fl umplut satul dc nelepci, batu-le norocul! A sc mărita (de) nelcapcă. Spt. S. NEMĂTUnAT. -Ă. adj. (Pro v.) Cosa no-inuturulă musafiri aşteaptă, se zice — ca o scuză glumeaţă — cînd vine cineva pe neaşteptate şi găseşLe casa în dezordine. Plş., Cpr., C. Arg. NEMERf, nâmer şi ncmcresc, vb. IV tranz (în exp r.) Su-1 hali (sau să-l pisezi) în pio şi nu-l iiemeri, se zice despre o persoană In-demînatică, iute, vioaie, ageră, isteaţă, vicleană. Spt. S. A nu nemeri su vie = a veni repede, imediat: a veni ,,ln răpi”. Ibid., Cpr. NEMERÎT, -A, nemeriţi, -te, adj. Sfiit, sllngaci, neîmlemînatec ; stingher; ciuşdit. Cc stai, mă, nemiril aşa, parc-ai fi picat din lună? Spl. S. şi ,1. NliMIXCINOS adv. = pe neminţile, pe puţin, sigur. Ncmincinos, imi ies o mic dc vedre dc vin estimp. Spl. S. NftMINŢIT s.n. Loc. a d v. Pe nemin-ţiti» = pe puţin, fără exagerare, fără laudă Pe neminţite, fac anu-ăsta 2000 dc duble dc griu. Pe neminţite, fac opt km. pe ceas cu piciorul. Spl. S. şi J.t Mrş. NEMINŢOS, -OASĂ, neminţoşi, -oase, adj. Cure e prea Lînăr. cu mintea necoaptă; fără experienţă; crud, Tinăr neminţos, cc să-i faci; e la vlrsla cind crede că tot ce zboară sc măninră. Copilă ncminţoasă, m'ii crcdc-i şi lu, nu-i lua-n seamă lot. Spl. S. Nfi.lIITE conj. Darmite, cu alît mai puţin. Dorul de şale nu mi-a dat pas nici să mă dau jos din pat, ncmite să merg la pluq. Spl. S. NEMŢf, nemţesc, vb. IV r e f 1. A se Îmbrăca în haine de oraş, „nemţeşti'’; a-şi schimba portul. S-a nemţit flăcăul de cind s-a dus la oraş. Spl. S. nemtoAicX 183 NIMlC NEMŢOAICĂ s.f. Specie de ceapă care face pui la rădăcină, care creşte pilc, in clădărie; vraşniţă. Pn. L.f C. Arg., Ptş. NEMUf, nâmui şi nemuiesc, vb. IV tranz. (Familiar) A zice cuiva „neamule”; a fi intim (cu cineva); a tutui. Ce mă tot ncmiii, ce, eşti d-o samă tu cu mine, ptciule! C. Arg. NEMURIRE s.f. Loc. adv. Ln nemurire = mult, ştraşnic, grozav. A bea (a dormi, a cheltui etc.) la nemurire. C. Arg., Ptş. NENlC, nenici, s.m. 1. Termen de respect, adresat unui om în vlrstă. Nenicule, ia-mă şi pe mine! Cpr., Ughn., C. Arg. 2. Unchi. Tu ai nenic? Ptş. NENIMlC pron. neg. (Aşezat pc lingă un alt cuvint, singur sau asociat cu „nimic”, atribuie acestora o valoare de superlativ) Absolut nimic, de loc. Ctnd s-a întors, kn-a mai găsit nici casă nici masă, nici căţel, nici purcel, nimic — ne-nimic. Spt. S„ Smr., Ptş., Cpr. Nf2N-SĂU s.m. (Eufemism) Dracu. Expr. A veden pc nen-suu= a o păţi. A văzut pe nen-său, l-a apucat iarna la drum. Spt. S. A dn de ncn-suu = a da de belea. Ibid. NfiNTULE s.m. art. (Familiar) Chemare adresată unei persocne intime; neică. Noroc, nen-iule! Ce mai faci, nentule? Ehei, nentule, s-a dus pomana lui Buică! C. Arg. NEOŞENIT, -Ă, neoşeniţi, -tc, adj. Neobosit, neostenit. Copil neoşenit. Asculţi ceasuri întregi cirigăilut neoşenit al păsăreturilor. (Adverbial) Lucrez neoşenit de trei luni şi abia am ajuns la jumătate. Mştş., Mrl. [Accentuat şi : neoşenit, -<3.] NfiPIPIIT, -Ă, nepipiiţi, -te, adj. Nou-nouţ, nepurtal ; neatins, nepipăil. Haina asta acum am scos-o, e nepipiilă. Am o percche de pantofi nepipiiţi, stau la cutie. Mrş., Bgţ. [Accentuat şi: nepipiiL) NfiPREA s.m. art. (Eufemistic) Dracu. (în imprecaţii) R-ar al neprii de om, mi-a mincat zilele! Spt. S., Pn. L. . NfiPREVESTIT s.n. (în expr.) Pc nc-prcvestit(-e) = neanunţat, neprcvcnil, prin surprindere. A lua pe cincva pe ncprevestile (sau neprevestil). Spt. S., Ptş. [Accentuat şi: neprevestit.) NEPRISTINIT, -Ă. nepristiniţi, -te, adj. Neostoit, neobosit. Am lucrat nepristinit. Şase ani l-am slugărit Şi nici azi nu mi-a plătit (Pop.). Spt. S. NEPREGUSTAT s.n. (în exp r.) Pc no-prerjustnte = pc nemincate. Spt. S. NESĂRAT, -Ă, nesăraţi, -te, adj. (în exp r.) A o faco nesărată = a o face de oaie, a o feş-teli, a o scrinti, a o face ncfiarlă. Pn. L. A fnec o (sau una) nesărată = a face o gafă, o boroboaţă, o prostie. SpL. S. NESIMŢ£NIE s.f. Nesimţire. Ptş. NEŞTERS, -EĂRSĂ adj. (în expr.) A o lua neştearsă = a o lua repede din loc, a o rupe la fuga, a o tuli. Ibid. NEŞTlNE adv. Aiurea ; fără rost. Iaca eu, cum vezi prea bine, Nu-mi beau banii aşa ne-ştine, Cum fac mulţi ca d-alde tine! Spt. S., Pn. L. Ce-mi tot umbli aşa neşline, mă, der-bedeule? Ibid., Mş. [Accentuat şi : neştine.) NETRĂI s.n. Trai rău. Mi-a făcut netrai tn casă, scorpia! Spt. S. NETERtfZ, -EÂZĂ adj. v. NĂTĂRUZ. NEVĂZ1JT, -A, nevăzuţi, -te, adj. (Şi substantivat ; în expr.) A o face nevăzută = (despre greşeli) a trece cu vederea, a ierta. Astăzi o fac nevăzută, dar A-aci încolo, să ştii, sini zbir. Cpr. A lace nevăzut (pe cineva) = a-i da drumul cuiva pe furiş; a sc face că nu vede pe cincva. L-am găsit tn vie la struguri, dar l-am făcut nevăzut. Spt. S. A şti (sau a Învăţa) pc nevăzute = a şti (sau a învăţa ceva) pe dinafară, pe de rost. Ştiu lecţia pe nevăzute; ascultă. Ibid. A crede (pe cineva) pc nevăzute = a crede pe cuvint. Lasă, lasă; nu-mi mai arăta, ic cred (şi) pe nevăzute. Ibid. NEVOIEŞf, nevoieşesc, vb. IV refl. A slăbi rău, a se prăpădi, a se dărăpăna. S-a nevoieşit unchiaşul, nu mai face două parale. Spt. S., Cst. NEVOIEŞfT, -Ă, nevoieşiţi, -tc, adj. Neputincios, slab, prăpădit, nevoiaş, sărac. Ctnd tl vezi aşa nevoieşit, ţi-e mai mare mila. Spt. S. NEZÎS adv. De la sine, fără a fi îndemnat de cineva. Nezis şi-a făcut lecţiile; nezis mi-a adus lemne, apă; ce copil cuminte! Cpr., SpL. S. NIA interj. Strigăt de abatere a vitelor. Nia, boală! Nia, mai încolo! Spt. S. NIC pron. neg. = NIMIC. Nic n-am văzul; zău, nic.! Spt. S. NlCĂ s.m. (Familiar; afectiv, stilistic sau retoric, cu scopul de a atrage atenţia) Neică. Vin la nica incoa! Şi ctnd văzui şi văzui că rost de maşină nu-i, imi luai, nică, picioarele d-a spinare şi drumul peste răzoare (= de-a dreptul). Spt. S. NICHIP£RCEA s.m. Poreclă dată unui copil ncastîmpărat sau unui om indemînatic, Infi-găreţ, isteţ, vioi. Nichiperceo, mai stai loculuit că dai de zbirlea! Spt. S. N1COVĂLNĂ, nicovalne, s.f. Nicovală. Înfige nicovalna-n pămint şi bate uşurel coasa ptnă-i faci gura ca briciul. Spt. S. [Var.: NĂCOVĂLNĂ, năcovalne, s.f. Ibid.] NIMfG pron. neg. (în expr.) (Familiar, ironic) Du-mi ceva să-ţi spui nimic, se zice cînd cincva vorbeşte aiurea, fără şir, bate apa-n piuă. Spt. S., Cpr. Mai mult nimic (dcclt cova) = puţin, foarte puţin. Ţi-a ieşit ceva? — Mai muli nimic (dectt ccva). Ibid., Pn. L. Loc. adv NIMlCURĂ 184 NORtic Ca nimic == repede. Trece timpul, ca nimic. Plş., C. Arg. w NIMICURĂ s.f. Diminutiv al lui nimic; fleac. O nimicură de proces mi-a mîncat şi bani şi timp. O nimicură de copil. O nimicură de om. F i g. Om de nimic, lepădătură. Spt. S., Pn. L. NIMICURfCĂ s.f. Diminutiv al lui nimic; nimicură. O nimicurică mică, Suie şuie; uite-o, nu e (Scinteia) (Pop.). Spt. S., Cpr. NfMINEA pron. neg. v. NIJIINI. NfMINI pron. neg. Nimeni. Nimini nu tc mai ia, falo, aşa mongăilă/ Spt. S., Smr. [Var.: NfMINEA pron. neg. Ibid.; (genitiv-dativ) nimuhii, nimuniii, pron. neg. Ibid.] NfNGE vb. III intranz. (în expr.) Nu mi-a (sau n-n) nins cu su nu-mi dcflere = nu-i nimic, nu-mi pasă ; se zice de către cincva carc nu se speriq de greu, nu se lasă intimidat, nu cedează, e liolărit să lupte. Spt. S. şi J.j Pn. L. Loc. adv. Dc când a nins pc flnrd = de demult. Asta e dc cînd a nins pc gard. (Ironic) A ajuns şi cl nu ştiu ce, de cind a nins pc gard. Cpr. NININf subst. (în expr. A Iun (pe cincva) cu ninini = a-I lua pc departe ; a linguşi. L-a luat cu ninini, pină l-a băgat în pungă şi i-a luat tot. Spt. S., Pn. L., Smr. A umbla cu ninini = a umbla cu şoşele, cu minciuni; a Înşela, a păcăli. Ibid. NINlf, ninicsc, vb. IV. Tranz. A lua pe cineva cu ninini, a-1 lua cu binişorul, a-1 lua cu vorbă dulce; a linguşi, a peria, a Înşela, a-1 „duce". L-a niniit pină i-a apucat acte. pe casă şi pc pămînt; d-aci încolo i-a făcut paidosul (= i-a dat paşaportul). Spt. S. NITUf, nîtui şi niîuiesc vb. IV tranz. F i g. (Despre animale) A ţine priponit, legat, închis ; p. e x t. (despre oameni) a ţine-n frlu, a ţine din scurt. Ibid. NIŢICtJŞ, - adj.-Puţintel, oleacă, niţeluş, o idee. O felie dc mămăligă cu niţicuşă brînză mi-ajunge! (Adverbial) Alai dă-i drumul niţicuş la curea. Spt. S. NOAJĂ, noaje, s.f. 1. Obiect vechi, uzat, stricat, dărăpănat; vechitură, ruptură, lepădătură. Am mai găsit in pod nişte noaje de opinci. Ce-ai făcut cu noajele-alea de bocanci? Spt. S. 2. (în expr.) A nu (mai) fi de nici-o nonju (ceva sau cineva) = a nu mai fi bun de nimic, a nu (mai) fi de nici o ispravă. Nu-i dc nici-o noajă băieţaşu-ăsla; geaba s-au canunit părinţii cu cil Nu mai e dc nici-o noajă maşina aia; s-a zis cu ea, alta nouă. Ibid., Smr. A nu mai aven (nici-o) nonju = a nu mai avea nimic; a fi sărac lipit. Nu mai am noajă de ban la sufletul meu. Ibid., Mş. A-i dn dc nonju (cuiva sau la ceva) = a-i afla rostul, a-i da-n dîră; a nemeri, a reuşi. Ibid. A dn-n nonju cuivn = a o păţi la fel cu cineva. Ibid. NOAPTE, nopţi, s.f. (în expr.) Bunft ziun, noapte, se zice cind cineva trece fără a da „bună ziua”. Ibid. Prost ca nonplen = foarte prost. Cpr., C. Arg. Din miez dc miez dc nonplc = din noapte. A sc scula din miez de miez dc noapte. Ibid. A fuce nonptc mare = a nu dormi toată noaptea, a lucra toată noaptea. Ibid. Din spic •şi pinii in miez do nonptc = dis-de-dimineaţă şi pînă In miezul nopţii. Ibid. NOD, noduri, s.n. 1. (în expr.) A da dc nod = a da de greu, a o păţi; a i se înfunda, â se împotmoli. Ptş. A-i flăsi nudul (sau n-î dn dc nod) = a-i da-n diră, a-i afla rostul, a lămuri. Ibid. 2. (La pl.) Porumbi mici, cruzi ; nedezvollaţi; ghinduri, cocoloaşe, glojdări. Spt. S. _ NODĂŢfCĂ s.f. 1. (Şi cu sens colectiv) Plantă ierboasă, cu tulpina şi ramificaţiile alcătuite din fragmente mici, care se desprind uşor la noduri (de unde probabil şi numele) şi carc creşte prin grine şi porumbarii. Spt. S. 2. Fig. (Familiar) Fetiţă. Nodăţica mamii; nici nu-ţi vine-să crezi cc şlie nodăţica asta să facă. Ibid. NODIŞdR, nodişoarc, s.n. 1. Noduleţ. Fă-i şi lui un nodişor cu laţ, la chiotori. 2. Fig. (Familiar, ironic) Motiv, pricină, cusur. Şi cum s-ar zice ai găsit nodişorul; ai pe ce tc certa! Cpr., Ptş. 3. (F i g.) Copilaş. Un nodişor de copil şi serie şi citeşte pc fuga. Ibid. NODURĂT, -Ă, noduratc, adj. Noduros^ Tors nodurat. Fir nodurat. Mgş., Stic. NOJEĂLĂ, nojeli, s.f. Vechitură, ruptură, lepădătură, cîrpeala. Din nojeală, procopscală n-am văzut Spt. S. Expr. A umbla cu no-Jcnln (sau cu nojclilc) = a umbla cu cîrpeala,. a face datorii, a se încurca, a se tine de cirmojii. Ibid. NOJÎŢĂ. nojiţe, s.f. (în exp r.) A-1 strlnfie (sau u-1 roade) nojiţn (pc cincva) = a se afla într-o situaţie supărătoare, grea, a sc simţi, stingherit de ceva sau de cineva. Spt. S. A. culcn pc nojiţu (pc cincva) = a) a aţlţa, a supăra, a înfuria ; b) a înşela. Veri, maică, să jui tc calce muierea pe nojiţăl Blţ., C. Arg. A (i) sc rupe nojiţn (sau nojiţclc) (cuiva) = a da de necaz. Spt. S., Ptş. A 1 sc slăbi (sau subţin) nojiţclc (cuiva) = a sc dărăpăna ; a i se muia curelele (sau balamalele). Ibid., Mş. NOR, nori, s.m. (în expr.) A mima nori (sau a merflo ni în cînd nori) = a merge foarle iute, a merge inineînd pămintul sau ruplnd brazde. Am luat o iapă, mânîncu nori cînd ii dau drumul. Spt. S. NOROC, noroace, s.n. Expr. şi prov. Nici noroc, nici dobitoc, se zice clnd cineva s-a păcălit din toate părţile; (in căsătorie) clnd cineva n-a luat nici avere nici soţie bună. Spt. S. şi J., Mş., Cpr. Prost su fii, noro» su ai,. notăheAsa 185 OĂRCX sc zice cind norocul clă peste cineva carc nu-l merită. Ibid., Ptş. A cădea (sau a da norocul (plen şea) peste cineva = a avea cincva un succes neaşteptat, a sc procopsi pesle noapte, a cîştiga la loterie. Piş. A sc ţine norocul flirlă (sau — ironic — ea pulberea după eiinc) = a) a avea mare noroc; b) (ironic) a fi lipsit dc noroc. Ibid., Spt. S. (Exclamativ) Ce-o da tfrfliil şi norocul = la noioc, ce-o fi o fi I Ibid. NOTAREASĂ, nolăresc, s.f. Soţie de notar. Cpr., Mş. NOU, nouă, noi. nouă, adj. (In expr.) (Ironic) A faee nou (un lucru) = a-1 sparge, a-1 nimici (aşa Incit trebuie înnoit, cumpărat). Ai spart oglinda, ai? O făcuşi nouă, vezi? Oliu, ai zobit bicicleta; o făcuşi nouă! Spt. S. NOUĂ num. card. (în imprecaţii) Ducă-sc (sau duce-s-ar) nouă ani pe nouă cai = ducă-se (sau duce-s-ar) sa nu se mai înLoarcă; ducă-sc noua cu-a brînzii. Spt. S. Ducă-se nouă ani de duminici = ducă-se dracului! Ibid. NŢ interj. (Repetat) Exclamaţie care exprimă o mirare, o admiraţie ele. ; m ă i 1 Nţ, nţ9 n/; n-am mai văzut aşa ceva! Spt. S. NŢU1 interj. Exclamaţie care exprima n negaţie; nul Ştii ceva? — Nţu! Ti-ar plăcea fala aia? — N(u! Spt. S., Mş. NŢU 2 interj. 1. (Repetat des) Onomatopee cu care se îndeamnă copiii mici la mincare. Hai cu mama, ia ; nţu-nţu-nţu! Spt. S. 2. Slrigăt cu care se cheamă porcii la mincare. Cicci, cicci : nţu-nţu-nţu! Ibid. NU adv. (în expr.) Nu şi nu şi mai multe nu = negreşit. Nu şi nu şi mai multe nu, să ne ducem joi la ci la masă. Spt. S., Mrş., Smr. Da do 1111 = ba nu zău, ce spui? Exprimă mirare, surpriză. A picat nebunu-n leasă. — Da de nu! Ptş. (Interogativ, ironic) Păi dar nu? = fireşte, sigur; n-a fost vorba aşa? Nu ne-am Înţeles aşa? Vrei sâ pui lemnele aici? — Păi dar nu? Şi-l mai şi compătimeşte? — Păi dar nu? Cpr. NI*CARIE s.f. Mulţime mare dc nuci (= fructe). Nucuric ca estimp, n-am văzut de cind sini! Cpr., Spt. S. NUCARIŞ s.n. Livadie de nuci; nucet. Spt. S., Lnl. S. NTjME, nu/m», s.n. Expr. (Familiar, ironic) A zice la ceva pc numele mare sau pe numele mic = (despre lin lucru ,,ruşinos”) a-1 spune pe şleau sau pe ocolite, eufemistic. Spt. S., Pn. L. NUN, nuni, s.m. (în exp r.) A sc pune nun (sau nună) = a acceptă să asiste la efecluarea căsătoriei religioase a mirilor, îndeplinind formele cerule de ritualul bisericesc. Ptş. NUNI, nunesc, vb. IV intranz. A fi n u n, a se pune nun. Am nunit şi eu odată. N-ai vrea să nuneşti şi la tinerii ăştia! Piş. NUN1E, nunii, s.f. 1. Faptul de a fi nun, îndeplinind obligaţiunile corespunzătoare. Am fost şi eu la nunia lui. Spt. S., Ptş. 2. Timpul cit durează nunta. Ibid. NIjNTA, nunte şi nunţi, s.f. (Ironic) împerecherea animalelor; p. ext. Incîrduirea animalelor, în timpul împerecheatului; tăuroaie, goniţă. S-a umplut grădina de dulăi, are nuntă Braica. Ughn., Spt. S., Cpr. NIjŞCUI pron. nehot. genitiv. (Cu rol dc substantiv in., eufemistic) Dracu. R-ar al nuş-cui de băiat, m-a lăsat in vipia lucrului şi a tulit-o la scăldat. Spt. S., Pn. L. NUZUI, nurlii şi nuzuiesc, vb.1V intranz. Năzui, (Mai ales în poezia populară) Şi pe prunc cum l-a zărit, El spre prunc a nuzuit (Pop.). Cpţn, o OACĂIt, -A, oacări, -re, s.m. şi f. Tlnăr fluşluralic; derbedeu; hăndrălău, fleoan-dăr, neder, pucăr. Mă, oacăre, că nu eşti tu pc mtna mea; ştiu cu ce ţi-ar trebui! Cpr., LnJ. S. OAFĂ, oaţe, s.f. Femeie îngălată, molo-toală; blonloroagă, lăliie, moafă. Cpr. OAlE, oi, s.f. (în expr.) A răzni oile = a-şi pierde cumpătul, a rămlne dezorientat; a fi abătut, indispus; distrat, împrăştiat. Piş., Spt. S. Oaia care nu-şi păzeşte lina, s-o munîncc lupii, se zice despre un om neglijent, nepăsător, tonlălău ; care nu-şi apără interesele proprii, care se lasă jumulit. Spt. S., Pnl. L. OAR conj. Ori. Aia o ştii, oar ba? Ai inţelcs, oar ba? Pn. L., Smr. OARDA s.f. ari. Cuvinl care — Însoţit de gestul ciupirii unui dinte, cu unghia degetului mare — exprimă un dispreţ profund sau o plăcere răutăcioasă penlru răul şi paguba cuiva, sporindu-i suferinţa; sic 1 Na, oarba! Sîc, oarba! Bine ţi-a jucut! Oarba! Expr. A-i da cu oiirim (cuiva) = a-i face in necaz, a-1 insulta ; a-i da cu „sic” t Mi-a dat cu oarba cind i-am cerut banii. Ibid. Oarba după voi! = (imprecaţie) să vă ia moartea; naiba să vă ia 1 Ptş. OArcA conj. Ori. OĂRZĂN 186 ocheânA oArzăn, -A, oarzăni, -e, adj. (In expr.) A fi (urni) ourzun (ceva sau cineva) = a fi mai bun ; (ironic) mai cu moţ, mai breaz, mai grozav. Adică dc ce ar fi mai oarzănă lucrarea lui? De cc ele, tocmai ele mai oarzăne ca toate? Mrş., Spt. S. OATÂF, oatafi, s.m. 1. (La ţigani) Vătaf (de şatră). Unde e, mă, oataful vostru? Pn. L. 2. P. e x t. (Familiar) Şef. Noroc, oatafe! Unde c oataful? Ce facc oataful? Ibid., Mş. [ V a r. : OTAF, olafi, s.m. Ibid.] OBAdA, obezi, s.f. (în expr.) Calcă roata po obadu (= fereşte-te, păzea l E de rău I), se spune cuiva care e ameninţat de primejdie. Spt. SL OBĂDAT, -Ă, obădaţi, -te, adj. (Despre picioare) Strimbc, Încovoiate, aduse (ca obezile). Aha, ăla cu picioarele obădale, il cunosc! Spt. S. (Adverbial; In expr.) A merge obădul = a merge cu picioarele aruncate, a merge cosind cu picioarele. Ibid. OB£jDIE, obejdii, s.f. 1. Om mare, greoi, nătăvălos; namilă; primejdie, naulă. S-a făcut o obejdic dc om, cit malul. Spt. S., Cst. 2. Belea. Mare obejdic mai fu şi asta pe capul lui! Ibid. 3. Diavolul. Ducă-te obejdia să scapi vro vorbă, c-ai scrintit-o cu mine! Ibid. OBIALĂ, obiele, s.f. Epitet injurios dat unui om Îmbrăcat zdrenţuros, murdar sau unui oin de nimic; cirpă, zdreanţă, lepădătură. Da ce, am ajuns obiala lui, să rtdă cl de mine? Spt. S. OBINZEA, obinzele, s.f. Al doilea şir dc găurele, cusut pe marginea unui tiv. Cămaşă cu obinzele. Cpr., Spt. S. OBINZlCĂ s.f. Diminutiv al lui o b i n z e a. Să faci inlii obinzica şi după ea şabacu-ăl mare ; ai înţeles cum?^ Cpr., Spt. S. OBLAMNICĂ, oblamnici şi oblamnice, s.f. Glainnică; blamnică, glavie. Uitai vadra pe fintlnă Şi oblamnica pe mină (Pop.). Spl. S. [Var.: OBLANICA, oblanici, -ce, s.f. Pn. L.] OBLANICA s.f.v. OBLAMNICA. OBLEAGĂ s.f. (In poezia populară; cu sens neprecizat) Foaie verde şi-o obleagă, Aleargă, dorule, aleargă, Ziua-ntreagă, noaptea întreagă, Pin-la mindra nechii dragă (Pop.). Mgşl. OBLICĂREALĂ, oblicăreli, s.f. Lucrare gospodărească făcută In casă ori primprejur (in curte, In grădină); roboteală. Ce dc oblicăreală mai c şi la casa omului; numai cine-o face ştie! Pn. L., Smr., Spt. S. OBLICĂR1, oblicăr şi oblicăresc, vb. IV intranz. A roboti. Am oblicărit toată ziulica, ba-n casă, ba-n grădină; sint frintă! Oblicărc şi cl prin curie, nu ştiu la ce. Spt. S., Smr., Pn. L. OBLOJf, oblojesc, vb. IV tranz. Fig. A repara sumar; a clrpoci. Am mai oblojit căruţa, că se dărăpănase săraca. Mi-am mai oblojii nişte plotoage de opinci, că nu mai aveam ce lua-n picioare. Spt. S. OBOR!, oborăsc, vb. IV intranz. 1» (Despre vite) A cobori de la munte la şes, in iernatic. Cn., Prşn. 2. (Despre ape) A se umfla; a se revărsa, a năboi. Oborăsc apele de la munte, trebuiesc tntărite iazurile şi năsăzile, altfel le ia cu mori cu tot. Bşr., Brsl. OBRAZ, obraji, s.m. Expr. A-i fcşteli obrazul culvu = a da de ruşine pe cineva, a facc dc ocară; cf. a-i pune plotogul de nas. J\Ii-ai jeştelil obrazul, fata mamii, m-ai făcut de risul lumii! Spt. S., Lnl. S. (Exclamativ, Su-Ji (sau su-i) fle-n obraz 1 = să-ţi (sau să-i)fie ruşine I Ibid. OBRAZNIC OS, -OASĂ, obrăznicoşi, -oase, adj. (Şi substantivat) Neruşinat, obraznic. (Familiar). 7'e-ai cam făcut (un) obrăznicos, dragul mamii. Ptş. OBRICEAlA, obriceli, s.f. Acţiunea dc a (se) o b r i c i sau a fi obricit; deochetură ; fermecătură; ormoteală. E apucat (luat) din obriceală. Spt. S. Nu dau nimic din casă lunea, miercurea şi vinerea, că e rău de obriceală ( = opăceală, sminteală, nebuneală, pagubă in păsări, vi Le etc.). Cpr. OBIUCf, obricesc, vb. IV tranz. şi refl. 1. (în superstiţii) A (se) deochia. S-a obricit copilul. L-a obricit caţaveica aia, că are nişte, ochi dc şarpe, sfredelesc omul pină la ficaţi. Spt. S. 2. A fermeca pc cineva (cu desclntece) ; a-1 opaci; a-1 ormoti. L-a obricit baborniţa. Ibid. 3. A-i aduce pagubă In casă sau In vite, prin vrăji şi desclntece. Cpr. OBIUClT s.n. Sminteală, opăceală. A-i des-clnla (cuiva) de obricit (sau de obriceală) = (In superstiţii) a-1 face sănătos (prin desclntece). Spl. S. OBRICÎT, -A, obriciţi, -le, adj. 1. (în superstiţii) Atins de obriceală; fermecat, zăpăcit. Spt. S. 2. (în superstiţii) Oprit (prin farmece) să facă anumite lucruri. Eu nu dau nimic din casă, nu vlnd nimic lunea, miercurea şi vinerea, că sint obricit (păgubos). Cpr. OCArALĂ, ocărăli, s.f. Mustrare, dojană, ceartă. Ajungă atita ocărală! A-i trage cuiva o ocărală bună ( = a certa zdravăn, a dojeni cu asprime)- Spt. S. O CILE A, ochez, vb. II tranz. A pune ochii (pe ceva sau pe cineva), a privi cu interes; a fixa, a studia, a dori. A/n ocheat-o şi cu; tmi place, o iau! Spt. S. 2. A observa, a urmări, a surprinde : a gini. L-am ocheai taman clnd voia să puie mina. Ibid., Mş. OCHEAnA, (jchcne, s.f. Luminiş intr-o pădure ; poiană. Săraca fată, săraca; Ţoală vara păscu vaca, Pin livezi şi pe ochenc, Cu dorul lipit de. gene! (Pop.). Cpr. OCHENAT 187 6get CCHENAT, -A, ochcnttţi, -ic, adj. Fig» (Ironic) Care s-amestecă unde nu-i fierbe oaia, care face pe deşteptul, grozav; firoscos, teribilos. Mă, da ochenat mai eşti! A, păi, ochenală ca ea, cine dracu mai c? Spt. S., Cst. Ptş., Brlg. OCll£Ţ, ocheţe, s.n. şi ccheţi, s.m. 1. (La iţe) Coclete, cloclet. Ctnd pui urzala-n iţe, vezi să nu sai vreun ochef, că face pinza „pisc”. Spt. S. 2. Laţ făcut cu cîrligul (la ciorapi, jer-seie etc.) sau cu igliţa (la dantele). Ibid. 3. Laţ la nod; ochi. Fă nod cn ochef. Ibid. [Var.: OICHfiŢ, oichefe, s.n. M.-Dn.] OCIII, uchi, s.m. 1. Expr. şi prov. Ocliii care sc văd mul rar sc văd mai bine = vizitele rare sint cele mai plăcute. C. Arg., Cpr. A-i scoate (sau u-i lua) (cuiva) ochii cu nimic = a-i arunca un preţ derizoriu ; a păcăli; a înşela. Ibid. A-i scoate (cuiva) ocliii dc(jcaba (sau pentru nimic) = a-i băga vină (pentru lucruri de nimic); a învinui degeaba. Ibid. A totfâlbi ochii = a) a face ochii inari, a se mira ; b) a se uita cliiondărîş; c) a muri. Ibid. A-i suri ochii = a) (despre plante) a se trece din copt. I-a sărit ochii la grlu, se scutură, cind intri-n el. Ibid.; b) (despre oameni) a se trece ( a Încărunţi, a se ofili, a se zblrci); a-i trece vremea, a rămlne necăsătorit. Ălică mare, i-a ieşit laba gtştii şi cocărăii i-a sărit ochii, a rămas fată bătrină. Ibid. A lucra pină u-i ieşi ochii din eup = a lucra intens, a obosi. Ibid., Pn. L., Ochii care nu sc văd se uilă, sc zice cind s-au rărit vizitele şi s-au cam răcit relaţiile Intre persoane. Ptş., C. Arg. (Ironic) A iubi pc cincva cu saren-n ochi = a nu suferi. Ibid. Să nu-ţi crezi ochilor = să nu-ţi vină a crede, să vezi şi să nu crezi; sc zice cu ocazia unui eveniment neobişnuit, rar, excepţional. Am fost şi eu şi cite minunăţii erau acolo, să nu-ţi crezi ochilor. Mş., Pn. L. A aştepta (ceva sau pe cineva) piua i-a suri ochii = a aştepta mult, a pierde răbdarea. Ibid. Incliidc ochii şi ia == se zice cind cineva nu se poate hotărî in a alege (ceva sau pe cineva). închide ochii, fa, şi ia-l p-ăsta; ce-o fi o fi! Ibid., Ptş. A închide un ochi = a aţipi, a sc odihni. Pin-a pune tu masa, inchid şi eu un ochi. Spt. S. şi J. Ochii au văzut, ochii să sale, se zice — cu nuanţă de ironie — cind cineva s-a păcălit (la resturi, la marfă etc.) şi nu i se mai ia-n scamă, dacă e nemulţumit; înghite-o, rabdă! Ptş., Spt. S. şi J. Ce văd ochii creile inima, sc zice cind cineva s-a păcălit luind marfa pe nevăzute. Pădurea are ochi şl zidul urechi, se zice pentru a-i atrage atenţia cuiva să nu vorbească sau să nu facă ceva ce nu trebuie văzut ori auzit de alţii. Spt. S., Pn. L., Lnl. S. A-i face cuiva un ochi (ca să te cunoască) = a-i face cuiva un rău mic, un semn, o floare, numai aşa ca să ştie că-i cunoşti vicleşugurile, că i-ai aflat intenţiile, că-1 ştii cîtc parale face. Lnl. S., Drg. Prost cine se uită în ochii lui, se zice cind cineva ascultă de un om care nu merită, sc ia după el. Ibid. Cine nu cască ochii, deschide punţja, i se spune cuiva care s-a păcălit, nefiind atent la cumpărături, la rest sau pentru a-1 preveni să nu se înşele (la cumpăiături, la luare In primire etc.). Ibid. Loc. adv. Cu ocliiirnchişi = fără cîrîială, fără tocmeală, fără (multă) vorbă. Mă, asta s-o ici cu ochii-nchişi, face banii! Ibid. GCIIltiS, -OASĂ, ochioşi, -oase, adj. Fig. Care o vigilent, atent; care urmăreşte, isco-deşLc, observă, vede. Jurată femeie, ochioasă cc n-ai văzui; nimic nu-i scapă! Spt. S., Pn. L. OCOLNIC* -A, ocolnice, s.n. şi f. = OCOLMŢĂ. Mş. OCtiLNIŢĂ, ocolnife, s.f. (învechii) Act vcchi, scris adesea pe piele dc căprioară şi întărit cu pecete-domnească, privitor mai ales la hotărnicirea (delimitarea) unui sat; hrisov domnesc; document. Ocolnifa Săpefii, scrisă in cirilice, s-a păstrat din moşi strămoşi de ptrcă-labut salului. Spt. S. ODÂIE, odăi, s.f. (Ironic în exp r.) Casă cu odnie-n tindă = casă care n-are decll o singură cameră, fără tindă ; casă sărăcăcioasă, chiţimie. Spt. S. ODINlT, -Ă, odinifi, -te, adj. Odihnit. Expr. A lua pe cineva de odinil = a lua pe cineva, fără veste, la o muncă nouă, ca şi cum ar fi odihnit (deşi poate e frlnt de oboseală), a-1 lua de bun. Spt. -S. O D OII ALA s.f. Faptul de a o d o r î; ispră-venie. Odată cu odorala, vin şi berzele. Spt. S. ODORANIE s.f. v. ODORALA. A fi la (sau pe) odorunie. SpL. S. ODOR I, odorăsc, vb. IV intranz. A isprăvi de arat; p. ext. a termina ceva. Am odorit dc plug pe anu-ăsta. N-ai mai odortt (cu) lucrarea aia? Spt. S. OF, of uri, s.n. (în expr.) A-i liiu olul cuiva = a) a obosi pe cineva Ia muncă, a-1 sili peste puteri, a-1 istovi. I-am luat oful dc tot, săracu; l-am ţinut un conac şi mai bine cu coasa-n mină. Spt. S. b) a întrece (pe cineva). Smr.; c) (despre acţiuni) a fi pe gata, a fi pe isprăvanie. I-am luat oful la secere. Ibid. OFTAT s.n. (în exp r.) A rămine (sau a se ale(jc) (cineva) cu oftatul = a rămîne mofluz, a rămîne păgubaş, a se resemna. Pn. L. OGEALA, ogcli, s.f. Faptul de a o g i ; chiot, strigăt, ţipăt, zbieret; jalet, bocet. Cc-i atita ogeală in casă, dragă; ia vezi cc au făciU diavolii ăia de copii! Spt. S. OGET, ogete s.n. Ogeală; joc zgomotos; jelanie. Ce ogete sint astea pe voi, copii; jucaţi-vă frumos! Vai ce ogete erau la cimitir jeleau femeile de ziua morţilor. Spt. S., Ca., Cst. OGl 188 OLIOUO OGţ, vb. IV v. HOGI. OG1LĂ s.m. Poreclă dată unui om care vorbeşte cu voce lare, răstit. Spt. S. OG<3D, ogoduri, s.n. 1. (La războiul de ţesut) Rostul firelor pc natră. Spt. S. 2. (în expr.) A cătu (sau a-i purta) oyodul (cuiva) — a-i da cuiva respectul şi atenţia cuvenită (ca mai In virstă, mai marc etc.); a avea grijă (de ceva sau dc cineva). I-am purtat ogodul de mamă. Cată-i ogodul femeii; nu tc lua rău cu ea. I-am purtat ogodul că e om bătrln. Ibid. OGORĂLĂ, ogoreli, s.f. Acţiunea deaogo-r î şi rezultatul ei; arătură făcută pentru a Im-bunăLăţi locul (nu pentru a fi insăminţat); ogor, Intorsură. I-am tras o ogorală adincă, să-şi mai vie in fire pirloaga., Spt. S. OGORÎŞTE, ogorişti, s.f. Loc întors (arat vara sau toamna şi lăsat aşa pînă primăvara, clnd se ară din nou şi se seamănă); ogorală, ogor. Daţi vitele pe (la) ogorişti, că s-au inierbat, au cc prinde. Spt. S. OICIJUGŢ s.n. v. OCIIEŢ. Cpr. OJĂJEĂLĂ s.f. Acliunea de a (se) o j ă j i; (despre lemne) a se zvînta ; ojăjit. Spt. S. A pune surcele la ojăjeală. Pn. L., Sînr., Ptş. O JĂJf, ojăjesc, vb. IV tranz. şi r e f 1. (Despre lemnele verzi sau pline de apă) A (se) zvinta, a (sc) usca. Pune-le pc plită (sau pe Ungă sobă) lemnele acelea ude (sau verzi), ca să se ojăjască bine, altfel clocesc in sobă, flsiie; nu ard. Spt. S. [Var. OJlJf, ojijesc, vb. IV Ibid.; OJlJlf, ojîjti, vb. IV. Ibid.] OJĂJIT s.n. = OJĂJEALĂ. Pune la ojăjit pe sobă, un braf bun dc surcele, ca să avem cu ce aflfa focul dimineaţă. Spt. S., Mş. [Var.: OJÎJÎT s.n. Ibid.] OJĂJfT, -Ă, ojăjile, adj. (Despre lemne verzi) Zvintat la căldură, uscat. Lemn ojăjit. Surcele ojijitc . Spt. S. [V a r. : OJlJIT, -Ă adj. Ibid.] OJDIE, ojdii, s.f. 1. BucaLă, coajă, rlclitură, zgaibă, zglrielură. I-a putrezit piciorul; cade carnea ojdii după el. Mi s-a rupt o ojdie din zgaibă. Am o pilă nouă, clnd trag cu ea sar ojdii din gura săcurii. Pn. L., Smr., Spt. S. 2. Fîşie; şofilă ; rupi ură, zdreanţă. Am venit cu cămaşa ojdii de la pădure. Ibid. OJlJf vb. IV v. OJĂJI. OJlJlf vb. IV v. OJĂJÎ. OJÎJIT, -Ă, adj. v. OJĂJIT. OL, oluri, s.n. 1. Val, undă, vlrtej. Cind curge apa facc oluri-oluri, mai ales pc la bulboane. (F i g.) Spicele se leagănă tn oluri, la bătaia vintului. Zăpada zboară in oluri mari, cînd o ia vintul. Spt. S. şi J. Pn. L. 2. Polog. Iarba se aşterne oluri, oluri, pe urmele cosaşilor Ibid. OL-ACs.n. Loc. adj. şi adv. Dc olac = de corvadă; de alergătură, de tăvăleală, de şlrapat. Muncă de olac. Parcă am ajuns de olac! Ce, mă, m-aţi luat voi de olac? Spt. S. şi J. OLAILA interj. SlrigăL de mirare, surpriză, durere, necaz. Olaila, s-a dărimat şandramaua! Olaila, a înecat grădina! Olaila, mă ustură. C. Arg. OLĂLĂf, olălăi şi olălăicsc, vb. IV. 1. I n-tranz. A vorbi amestecat; a face gălăgie. Vin colindătorii olălăind. Spt. S. 2. Intranz. şi refl. A(se) jeli In gura mare, a (se) boci; a se văicări, a sc Llngui, a se olecăi. (Se) olălâie una pc vale; cine-o fi murit ? Degeaba (te) olălăi, măi omule, n-am nici-o putere. Ibid. 3. Tranz. A bate la cap, a plictisi. Nu mai mă olălăi şi lu, ştiu povestea! Ibid. OLĂLĂIĂLĂ, olălăieli, s.f. Gălăgie, hărmălaie ; văicăreală, bocet. Ce olălăială e asta copii, aşa vă jucaţi voi ? Spt._ S._ şi OLAlAÎT s.n. OLĂLĂIALĂ. Cc atita olă-lăit? Spt. S. OLEĂB, oleaburi, s.n. (Mai ales la pl.).Obiecte de gospodărie (car, plug, rariţă; buţi, butoaie, cazane, putini etc.). Să fie toate oleaburile aşezate frumos la locul lor, la acioală. Ce dc oleaburi ai, mă, nene! Spt. S. OLEĂJĂ, oleji, s.f. I. Obiect de gospodărie vechi, stricat, dărăpănat; vechitură. Am rămas c-o oleajă dc căruţă, trebuie s-o înnoiesc. Am găsii o oleajă de maşină, stau la gînduri: s-o iau, să n-o iau! Pn. L„ Smr., Spt. S. 2. Calificativ peiorativ dat unui om bătrln, prăpădit, dărăpănat sau unui om lipsit dc Însemnătate ; olejitură. Mă intîlnii c-o oleajă de babă, abia-şi mai Ursea picioarele, sărmana! Pn. L. OLECUŢlCĂ adv. Olecuţă. Dă-i şi copilului numai olecuţică de alva, dc gust, că rtmneştc! Sm. OLfil interj. Strigăt de mirare (cu nuanţă de ironie) Olei, ce spui, frate! C. Arg. [V a r. : 6 LE LEI interj. Ibid. Accentuat şi: âlei; olclei. Ibid.] OLEJf, olcjesc, vb. IV Iranz. A repara sumar; a drege, a cîrpoji. Am mai olejit-o eu şi singur căruţa, da trebuia dusă la meşter. Spt. S. OLEJITtJRĂ, olejituri, s.f. Obiect vechi, dărăpănat, stricat. Am o olejitură de dulap; nu mai e de reparat. Olejitură aia de butie s-a vărsat; trebuie dată jos şi ţăculă din nou. Spt. S. OLELfil interj, v. OLEI. OLfiRCĂ s.f. Ţuică de calitate inferioară; poşlete, otcă, holercă. Spt. S. şi J., Smr. [V a r. : DULfiRCĂ s.f. Cpr.] OLICĂ interj. Exclamaţie de mirare, regret, neîncredere, îndoială etc.: aolică, elică. Olică-măre, nu mai ajung cu s-o văd şi p-asta! Spt. S. OLIOLlti interj. (Cu funcţie dc substantiv, în e x p r.) A da de olioîio = a da de dracu, a păţit-o. (Adjectival) Mai ollolio = mai grozav. OLltt 189 OPlNCÂ. Am luat un cal mai oliolio ca al iau. Spt. S., Mş. [Accentuat, mai ales ironic, şi: olio!] OU ti interj. Oleo. OLOGlLĂ s.m. Epitet dat unui om olog sau şchiop. PLş. OM, oameni, s.m. (în expr.) Sirmă de om = om de frunte, om ales, isteţ, cinstit, liarnic. Spt. S., Pn. L. Ce-şi face omul (cu miuu Iui) nici dracu nu-i face, se zice cînd cineva îşi face singur un rău îşi complica singur situaţia. Ibid. OAIENĂŞ, omenaşi, s.m. Gospodar, chivernisit, harnic; om serios, dc ispravă; om de încredere. Tinăru-ăsla pare a fi un omenaş, nu un ierchca-berchea d-ăia. A, c omenaş la casa lui, băiatul; are o gospodărie de laudă! Spt. S. şi J., Mrş. OAIEN1, omenesc, vb. IV r e f 1. A-şi face (cineva) nevoile fiziologice. Cpr. OMOAlE s.f. (Familiar; ironic) Femeie, soţie. Au ieşit şi ei la plimbare (sau la lume); ca omul cu omoaia lui! Spt. S. OAI OR, omoruri, s.n. (in exp r.) Omor do lume = Înghesuială marc, Îmbulzeală, prăpăd. Omor de lume la filmu-usta! PLş. OAI Olt 1, omor, vb. IV. 1. Tranz. (Ironic, In exp r.) (Glumeţ) Iu-1 după mino că-I omor, se spune cind cineva nu se poate cotorosi de ceva sau de cineva, dar se laudă că nu vrea, face pe grozavul, îşi dă aere de pomană. Spt. S. şi J. (Exclamativ) AI-u (sau m-ui) omorlt = m-a (sau m-ai) speriat; exclamaţie de uimire, admiraţie, spaimă, oboseală eLc. Cpr. 2. Refl. A se căi. Acu nu tc mai omori degeaba; ce-a fost, s-a dus! Ibid. 3. Tranz. A plictisi. M-a omorit cu aiurelile lui. PLş. OAlOIllT, s.n. (în expr.) Pe omorlte = pe viaţă şi pe moarLe, din răsputeri. Se luptau ca leii pe omorlte. Pn. L., SpL. S. ONĂNIE, onanii, s.f. (Eufemistic) Dracu. Am văzut eu cu ochii mei onam’a ieşind din casa u pustie. Lnl. S. ONĂNĂf, onanăi şi onănăiesc, vb. IV i n-tranz. A umbla fără rost, a bănănăi. Onănăie ca prostul, caută ziua dc ieri. Spt. S. ONĂNaU, -AlE, onănăi, s.m. şi f. 1. Om lung şi deşirat; lungan. Cită onănaia de om s-a mai făcut şi-ăla! A crescut onănău. Spt. S., Smr. 2. Momîie. (F i g.) L-am pus pe unchiaş onănău la cinepă, sd mai uşuie vrăbiile. Ibid. Expr. A stu onănău (sau onănule) = a .sla degeaba, a sta-n calea altora. Stă onănaie la gura sobei şi păfăne. Ibid. A umblu onănău = a umbla fără rost, a liăndrăli. Ibid. ONDRĂNEALĂ, ondrăneli, s.f. Acţiunea de a ondrăni şi rezultatul ei; pălăvrăgeală, cicăleală. Ce atita ondrăneală degeaba? Spt. S. {pi J. ONDRĂNI, ondrăn şi ondrănesc, vb. IV intranz. A pălăvrăgi, a cicăli, a bombăni. Ce tot ondrăni acolo, ce spui? Toată ziua ondrăne, parc-ar fi făcut^la melifă. Spt. S. şi J., Mrş. ONDRĂNlT s.n. = ONDRĂNEALĂ. Mai lasă ondrănituU că-mi ţiuie capul. Spt. S. OPĂCEĂLĂ, opăceli, s.f. Farmec, vrăjitorie, vrajă. A rămas cu mintea sărită din opăccală. Ibid. OPĂCf, opăccsc, vb. IV. 1. Refl. A apuca cineva pe căi greşi Le, a o lua razna ; a se nărăvi, a se sLrica. S-a apucat de beţie, s-a opăcit băiatul. Ibid. 2. Refl. A face fiţăraie, mofturi, nazuri; a face pe nebunul. Ia nu te mai opăci; ştii, mi-c silă! Cpr. 3. Refl. (Despre femei) A se îmbrăca excentric ; a sc impopoţona, a se fandosi. Nu te mai opăci, fa, aşa, că te ride lumea. Ibid. 4. Refl. (Despre copii) A se răsfăţa. Ia şezi locului, nu te mai opăci, că-fi ia foc căciula! Ibid. 5. Tranz. A-i lua cuiva minţile, prin vrăji şi descintece; a fermeca; a vrăji. L-a opăcit bahnifa iadului; i-a luat minţile băiatului. Lnl. S. şi J. 6. (Cu privire la pomi) A ciunti ramurile, stricînd coroana şi lăsind crăci puţine; a ciumpăvi. Mi-a opăcit grădina opăcitu-ăla de băiat. Cpr. 7. Tranz. şi refl. (Cu privire la oameni) A (se) tunde rău, scărit; a (se) poci . Te-a opăcit rău de tot pe la spate; te-a ciungărit. Ibid. Spt. S., Mş., Cst. 8. (Cu privire la obiecte dc Îmbrăcăminte) A croi greşit, strlmL, scurt; a scurta, a poci. Ţi-a opăcit rochia, draga mea; n-ai ce-i mai face. MJ-a opăcit bunătate de palton! PLş. OPĂClT, -Ă, opăciţi, -te, adj. 1. Răsfăţat. (Subslantivat) Mă, opăcitule, ia vezi tu! Nu mă scoate din sărite! Ibid. 2. (Despre copii) înzestrat, excepţional, ieşit din comun, precoce. Copilu-ăsta e opăcit; cintă la vioară ca un om mare. Ibid. 3. (Despre haine) Care e prea mică; strimtă, scurtă, pocită, stricată. M-a lăsat cu rochia opăcită, ce să-i mai fac? Ptş. 4. (Despre pomi) Cu ramurile tăiate prea din scurt sau prea rărite. Au rămas pomii opăciţi, toată grădina e opăcită; anevoie şi-o mai veni in fire! Cpr. 5. (Despre tunsoare) Făcută fără pricepere; pocit, scărat, ciungărit. Tunsoare opăcită. Spt. S. OPĂCITtlRĂ, opăcituri, s.f. Lucrare rău executată; fiinţă opăcită; pocitură, snamenie; (la pl.) fandoseli, mofturi, rîzglieli etc. Ce opăcituri sint astea, copile, mai stai locului! Spt. S., Mş., Pn. L. OPfNCĂ, opinci, s.f. (în expr.) A fi (cineva) opincă nerasă = a fi prost crescut, a fi ţoapă, mojic, ţopîrlan. Spt. S., Mş., Cst. A se ducc (cineva) unde «jl-n spart dracu opincii© = a-şi lua lumea-n cap. Ibid. (învechit) A ţinea opinca la scară = a nu da voie ţăranului să se ridice, a nu-l nădi la caşcaval, a-1 ţine-n OPINTEi. 190 OEJOVENlT Ioc. Plş. A întinde de (sau pe) (cineva) ea de (sau ca pc) o opinca scurta = a trage toţi de cineva, a-1 sîcli toţi, în toate părţile. Ibid. OPINTEA, opintele, s.f. 1. Plrghie, servind la mutarea unui obiect greu, la mişcarea din loc a unei greutăţi. Spt. S. şi J., 2. Proptea. S-a urnit zidul din spate; pune-i o opintea la colţ. S-a lăsat gardul Intr-o parte; pune-i citeva opintele şi mai ţine. Ibid. OPtiR, opoare, s.n. (în expr.) Joacă roata lu opor, se zice cînd cineva o ia razna, îşi face de cap. Spt. S. OPRISEAlA s.f. (în expr.) A pune (sau a ţine) Ia oprlseală = a) a pune bine, a păstra ; b) a pune la opreaiă ; c) a ţine Închis, deoparte ; d) a obijdui. Mş. OPRISf, oprisesc, vb. IV tranz. 1. A asupri, a năpăstui, a obijdui. Degeaba ai oprisit copilul, era nevinovat. 2. (Despre miei) A-i separa de oi, a alege. Opriseşti mieii şi dai drumul oilor. Mş. 3. (Despre lucruri) A ţine la păstrare; a păstra, a Îngriji. Ibid. 4. Refl. Fig. A se trudi, a se chinui. Attta m-am oprisit, ca să ridic casa asta, numai eu ştiu! Ibid. OPRISfr, -Ă, oprisiţi, -te, adj. 1. Pus deoparte, păstrat^ menajat; 2. Chinuit, trudit. Mş. OPRITIjRĂ s.f. Dig construit în cursul unui riu, pentru a abate apa la iaz, sau la gura iazului, pentru a-i lua apa. Cpr., ORACILĂ, oracile s.f. Copil care plînge într-una, orăcăie, ţipă, zbiară. Mai leagănă oracilă-aia, că mi-a tmpuiat urechile! Pn. L., Spt. S.j Cpr. ^ ORĂCĂfT, -Ă, orăcăiţi, -le, adj. (Despre copii) Care ţipă Într-una ; plîngărcţ. N-am văzut copil orăcăit ca ăsta! (Substantivat) Ia vezi ce-are orăcăitu-ăla dc copil! Spt. S., Pn. L. ORB, OÂRBĂ, orbi, oarbe, s.m. şi f.; adj. (în expr.) A se împrăştia ca lăina orbilor = a o lua care încotro, a se îndepărta ; p. e x t. a se certa, a se despărţi, a desface o asociaţie; Din toţi ai lui, n-a rămas barim unul sleajăr casei şi făclie neamului; toţi s-au împrăştiat ca făina orbilor. S-au certat pe cişlig şi s-au împrăştiat ca făina orbilor . Spt. S. A avea cineva orbul găinilor = a fi neatent, distrat, aiurit, zăpăcit. Ce dai aşa peste oameni, ori ai orbul găinilor? Ibid. Fereasca-te Dumnezeu dc miiiia nebunului şl de bila orbului, sc zice cind cineva are de-a face cu un om nelntreg, ţicnit, trăsnit, nebun. Ibid. Oarbă-şchîoupu = bună, rea ; cum o fi, la noroc. Oarbă-şchioapă, eu o fac! Ibid. . ORBENIE s.f. 1. Orbie. Tc-a găsit orbenia, de ţi-ai pus ochelari dc acuma? Spt. S., Pn. L., Cpr. 2. întuneric; lumină slabă. Cc orbenie e asta aici? De cc n-aprindeţi lampa? Ibid. 3. F i g. Neatenţie, prostie; om prost. Mare orbenie! Să nu numeri tu banii! Ibid. Ce orbenie pe mine, căzui in nţlaştină! Plş. ORBITE, orbeţi, s.m. Fig. (Depreciativ) Om de nimic, prăpădit, care aciră pe la uşile altora ; pomanagiu. Smr., Mş. Expr. A (nu) fl orbetcle cuiva = a (nu) acira ia mila cuiva ; a (nu) fi pomanagiu. Da cc crede el că am ajuns orbetcle lui? Spt. S. A duce-n spinare (pe cineva) cu pe lin orbetc = a-1 ţine pe seama lui, ca p-un trintor. Ibid., Pn. L. ORBÎClf, orbîcii şi orbiciiesc, vb. IV. I n-tranz. şi refl. Fig. A face cineva o lucrare la care nu se pricepe, anevoioasă, încil-cită, grea ; a lucra incet, pe dibuite, pe încercate ; a dibui, a bîjbii, a şovăi. Orbtciie şi el la un ţel dc bilanţ; dar se descurcă greu, nu se pricepe. Ptş.JSpl. S. ORBÎCÎlALĂ, orbtcîieli, s.f. Acţiunea de a o r b i c 1 i; dibuială, bijblială, încercare. Cu orbtctiala nu facem brinză, băiete; trebuie să aducem unul de meserie. Pn. L., Ptş. ORBÎCÎfr s.n. = ORBlCllALĂ. L o c. a d v. Pe orbîciite = pe încercate, la înlimplare, la noroc. A merge pe orbîciite. A o lua pe orbîciite. Pe orbîciite degeaba ne omorîm; mai bine s-adu-cem un tehnician, ori ne-apucăm dc carte. Mş.,. Pn. L. ORBtiC, -OACĂ, orboci, -oace, s.m. şi f. Persoană care nu vede bine ; fig. care nu esle atent, merge orbeşte ; orbete, orbeţ , chiorbaliu, chior. Ce-ai făcut acolo orboaco? Orbocu-ăla a lăsat poarta deschisă şi-au intrat porcii-n grădină. Spt. S. 6RCĂCUM adv. Oricum, îmi place omul dichisit, dejgheţat; nu aşa, orcăcum! Pn.L. ()RDEN s.n. Ordin. Orden de la procorol. Spt. S. ORET£NIE, oretenii, s.f. Orătanie. Spt. S., Ptş. ORJOÂVĂ, orjoave, s.f. Obiect vechi, stricat, dărăpănat; ruptură, vechitură, reformătură. Nişte orjoave de cizme, bune de aruncat la gunoi. la-ncearcă de mai poţi face ceva din orjoava aia de căruţă. Am înseilat o orjoavă de coşare, mai cu blăni, mai cu nuiele, să ţie acolo acioală. Spt. S., Pn. L. OR JOYENEALĂ s.f. Reparaţie sumară, cîrpeală. Ar mai fi de dat o orjoveneală pe la garduri, că s-au paradit de lot. Nici la coperişul casii n-ar strica o mică orjoveneală; s-a găurit şiţa şi plouă-n casă. Pn. L., Spt. S., Smr. ORJOVENf, orjoven, şi orjovenesc, vb. IV tranz. A face o reparaţie provizorie a cîrpoji. Am mai orjovenil cizmoacelc, că nu mai aveam cc tncălţa. Mai orjovene şi tu vechitura aia de căruţă, ie mai arăneşti cu ea. Spt. S., Pn. L. ORJOVENfT, -Ă, orjovenite, adj. (Despre oameni) Oblojit, îngrijit; corcomenit,: cîrpit. Umblă cu piciorul orjovenit; ce să facă Vieţui OEMOTEÂLX 191 OSTETELE om! Fi g. Bătrineţi orjovenitc, moşule; greu de dus! Spt. S. şi J., Pn. L. ORMOTEALĂ, ormotcli, s.I. 1. Faplul de a ormoti (pe cineva); fig. a-1 duce de nas, a-1 imbolmoji, a-1 prosti. Pn. L., Spt. S., Mş. 2. (în superstiţii, la pl.); Descînlecc, farmece, vrăjitorii. Umblă cu ormoteli maşlima! Ibid. 3. Stare de beţie, ameţeală; stare de somn, somnie, moleşealâ. M-a apucat aşa o ormoteală, de-mi vine să pic jos. Ibid. ORMOTf, ormolesc, vb. IV tranz. A fcrmeca pc cineva, a zăpăci; f i g. a imbolmoji, a Îmbrobodi, a duce de nas. L-a ormolit muierea, il duce de căpăstru. Spt. S., Cpr. ORMOTlT, -Â, ormotiţi, -te, adj. Ameţit (dc băutură sau de somn); rălutit, zăpăcit; fermecat, bolmojit. S-a sculat ormotit, nu e bun de nimic. Cpr., Spt. S. OROŞAN, -A, oroşeni, -e, s.m. şi f. Orăşean. Ce, {a, te-ai făcut oroşană, ai? Nu mai stai de vorbă cu ţoapele? Crb.2, Arf. OROŞANCA, oroşance, s.f. Orăşeancă. Crb.2, Arf. ORZ ATIC, -A, orzatici, -ce, adj. (în construcţia) Păr orzatic = specie dc păr indigen; fructul părului orzatic. (Substantivat) S-au scuturat orzalicele, ca frunzele. Le-a dat vtntul jos. Spt. S. OS, oase, s.n. 1. (La prune) Sîmbure. Alegeţi oasele de la prune. Cpr. 2. Partea lemnoasă din tulpina pomilor. Ai mizdrit pomii cu plugul pină la os. Ibid. 3. (în exp r.) A băga boală-u oase = a strica organismul prin ceva neprielnic (băuturi alcoolice, mincări alterate, fumat etc.). Ibid., Spt. S., Ptş. A avea oase-n burtă = a) despre femei) a fi însărcinată ; b) (despre oameni, ironic) a se mişca încet, moale, greoi; a se apleca Încet. Mişcă, mă, că n-ăi ţi avtnd oasc-n burtă! Apleacă-te mai cu inimă, băiete, că n-ăi fi avind oase-n burtă! Ibid., Mştş. A-şi rupo oasele = a trudi, a obosi. N-am dc gind să-mi rup oasele degeaba la el! Ibid. (Ironic) Os fără măduvă = afacere slabă, slujbă neplătită, muncă degeaba. Unde e os dc ros, ia el; unde e os fără măduvă, mă bagă pc mine, — deşteptul! Ibid., PLş. (Ironic) Ln oase, lu CliUiln, i se spune, în bătaie de joc, unui oni dc nimic. Ibid. OŞCĂf, âşcăi şi oşcăiesc, vb. IV refl. 1. (Despre lucruri) A se usca, a se scoroji; a se scovîrda, a se coşcovi. S-a oşcăit casa, cură tencuiclile de pe ea. S-a oşcăit şiţa dc pc casă, o zboară vintul, e zob. S-a oşcăit butia de tot, i s-au scovtrdat doagele. Spt. S. 2. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se scofîlci, a se zbîrci, a se dărăpăna, a se coşcovi. S-a oşcăit baba mai rău dectt unchiaşul, a ajuns scovergă. S-a oşQăit şi soru-la, parc-a mincat numai scoruşe fierte. Ibid. OŞCAiALĂ, oşcăieli, s.f. (La oameni) Stare generală dc dărăpănare (scofllceală, coşcovealu, zblrceală); (la lucruri) scorojeală, cojeală, sco-vîrdătură. Pereţii sint numai oşcăieli. Oşcăială de ţurnile. Spl.^S., Smr. OŞCĂÎT, -Ă, oşcăiţi, -tc, adj. 1. (Despre vase, tencuieli etc.) Scorojit, coşcovit, uscat, scovîrdat.. Doage oşcăite. Dulapuri oşcăitc. Casă oşcăită. l'avan oşcăit. Spt. S., Pn. L. 2. (Despre oameni) Slab, uscat; bătrln, dărăpănat, zbircil, coşcovit. (Substantivat) O oşcăită de babă. Ibid. OŞCĂITtnĂ, oşcăiluri, s.f. = OŞCĂIALĂ; dărăpănătură, scovlrdătură, scorojeală, Nişte oşcăituri dc doage. F i g. O oşcăitură de om. Spt. S. OŞCOTf, oşcotesc, vb. IV refl. v. IIOS-COTI. Pn. L._ OŞCOTInA, oşcoiine şi oşcotini, s.f. Hoşco-tină. O oşcotină de butie, stă să cadă. O oşcotină de căruţă, abia scirţiie. O oşcotină de unchiaş, abia-şi mai tiriie picioarele. O oşcotină de vacă, li numeri coastele. Pn. L., Spt. S., Smr. OŞCOTlT, -Ă, oşcotiţi, -le, adj. v. HOŞCOTIT. Pn. L. OŞENf, oşenesc, vb. IV refl. 1. (Despre acţiuni) A se potoli, a se muia, a se ostoi. S-au. oşenit ale ctmpului, mai c aria. S-a oşenit ploaia. Lrş., Brvş. 2. (Despre oameni) A se odihni. Ne-om oşeni destul la iarnă (sau pe lumea ailaltă). Ibid. OŞtâNIE, oşenii, s.f. (Depreciativ) Copil nedezvoltat, pipernicit, izinit, prizărit, mic; arătare; izgolie, snamenie, oşîştie; pacoste, belea. Mzc. OŞENlT, -Ă, oşeniţi, -te, adj. (Despre fenomene şi acţiuni) Care a început a se trece; muiat, potolit, ostoit, obosit. O căldură tot mai oşenită se lasă către seară. Bgli., Pnt. 2. (Despre oameni) Obosit, istovit, moleşit. A venit oşenit dc la coasă. Ibid. 3. (Despre plante, copii, pui etc.) Care e nedezvoltal; prizărit, izinit. Nişte fire de griu oşenite. Un copil oşenit. Un minz oşenit.' Ibid. O.SIŞTIE, oşişlii, s.f. (Depreciativ) Copil. I-a mai dat Dumnezeu o oşîştie. Arc un cird de oşişlii, săraca! Spt. S. A OŞ1ŞTIXA, oşiştinc, s.f. (Depreciativ) Copil mic sau om neputincios; beteag, bălrin' (carc cade povară în sarcina al tuia); oşîştie. Mş., Smr. OŞTETELEA s.f. Obicei la lăsata secului de păresimi, cînd tinerii ies pe dealuri, aprind focuri, fac mototoalc de paie şi le dau de-a dura pe coaste aprinse, trag cu armele şi fac strigări satirice (şi chiuituri) la adresa femeilor deochiate. — Aoleo-aoleo (strigă unul dintr-o parte). — Ce e băă? (Întreabă altul din altă parte). — Leana băă, i-a crescut o floare. — Şi cine i-o poartă? — Radu lui Cicioare. Gvn.* Ptş., Sm. OşTOllOG 192 PAP OŞTOR(3g, -OAGĂ, oştorogi, -oage, adj. = IIOŞTOROG. Spl. S., Pn. L., Smr. OŞTOROGEĂLA s.f. = HOŞTOROGEALĂ. Pn. L. OŞTOROGI, oslorogesc, vb. IV r e f 1. = HOŞTOROGI. OŞTOROGfT, -A, oştorogiţi, -te, adj. = HOŞTOROGIT. QTAF s.m. v. OATAF. OTCA s.f. 1. Dijmă care se ia din ţuică; otaştină. Lnl. S. 2. Ţuică de calitate inferioară care se lasă să curgă după ce s-a tras bota (cu ţuică de calitate bună); olercă, poşlete. Cpr. OTICIVEAlA, olicneli, s.f. Efort pe care 11 face cincva clnd vomită; opintire, icnet. M-a apucat o oticncală să vărs şi maţele din mine. Spt. S., Smr., Mş. A OTINC s.n. Mijlbc prin care se otinceştc unul dintre cei doi boi Înjugaţi, fie prin mutarea cuiului din jug spre boul care trebuie otincit, fie prin stringerea jugului de proţap cu un laţ In aceeaşi parte. I-am pus otincul la ăl din cea; că-l spetise p-ălălalt. Spt. S. OTlNCEA, olincele, s.f. 1. Otlnc. Pn. L. 2.(La car) Piedică ce se pune la roată, clnd -căruţa coboară Încărcată, pe coastă la vale. Orj., Ptş. 3. Fig. Piedică. I-am pus cu şi eu otinceaiia lui, să nu-i mai meargă! Ptş. OTINCEAlA s.f. Acţiunea de a o t î n c i prăpădi. Mi s-a făcut cămaşa pardaf. Mi-au făcut grădina pardaf afurisiţii ăia de porci. Vijelia asta, cum a venit, toate le-a făcut pardaf. Spt. S. şi J., Mrgh. PARDALE, s.f. pl. (în exp r.; A fac© (ceva) purdule = a prăpădi, a distruge, a nimici. -Iii intrat vacile-n clăilc de griu şi mi le-a făcut pardale. Spt. S., Mş., Cpr. PARDONISEAlA, pardoniseli, s.f. (Argou, ironic, cu nuanţă de protest; In expr.) Purdon dc pnrdoniseulu = să avem iertare» scuzaţi. Pardon de pardoniseală, aţi greşit, dacă nu vă supăraţi! C. Arg., Sm., Ptş., Cpr. PARIGORIE s.f. (în expr.) A fuco (cineva ceva) in (sau de) purigoric = a o face de (sau In) hallrul cuiva ; a o face de plăcere, din distracţie, a o face de formă. Ţi-am ţăcut-o> eu asia, aşa de (sau in) parigorie (de la mine). Spt. S. A zico in (sau dc) parigorie = a vorbi Intr-o doară, neserios. O zice şi el aşa de (sau In) parigorie; dar nu că doară! Ibid. PAItLAGEA, parlagele, s.f. Pătlăgea. Sm.* Gmn. PARŞIVĂRlE, parşivării, s.f. Parşivenie. Asta e curată parşivăric. C. Arg., Plş., Pn. L. PARŞIVfiNIE, parşivenii, s.f. Murdărie; ticăloşie, mirşăvie, neruşinare, dezmăţ. (Familiar) Mă, parşivule, mi-ai promis nişte mere şi mere s-au făcut; asta, ce sici, nu e parşivenie? Cpr., C. Arg., Ptş. PARPALfiTE s.m.v. PAPALETE. PARTE, părţi, s.f. (Pro v.) (Ironic) Noroc ui, dur purte nu-i, se zice cînd cuiva îi merge totul pe dos, n-o nimereşte bine niciodată, n-are succes. Cpr., Spt. S. (Familiar) Ce c-al tău (ui Iul ele.) e pus deopurte, se zice (adeseori ironic) cind cincva are impresia că e tras pe sfoară, e înşelat. Ibid. C-o fi c-o păţi, c-uşu ţi pe dincolo şi po d-uilaltu purte = (in naraţiuni) formulă stereotipică servind a scurta vorba şi a arăta că povestirea e lungă şi Întortocheată; restul se subînţelege. Ibid. PAS, paşi, s.m. (In expr.) A-şi luu pusul = a) (despre cai)'a merge strună, a o lua Înaintea cuiva, a depăşi; b) (despre planLe şi animale) a se dezvolta in condiţii favorabile, a creşte repede, ca din apă. Porumbii şi-au luat pasul, nu mai au zor dc ploaie. Şi-a luat pasul purce-luşul meu, a scăpat dc jeg şi creşte văzlnd cu ochii. Ibid.; c) (despre oameni) a se apuca serios de treabă, a se înfige la muncă; a progresa. Şi-a-mpomat omul locurile şi-l saltă: PAşOĂLa 105 PĂlşt ogrăzile; acuma şi-a luai pasul, merge strună. Ibid. A bate pasul po loc = a nu progresa, a bale apa-n piuă. Ibid. A-i du drumul (sau vînt, J>rincl) pusului (sau la pas) = a iuţi pasul, a sc zori. IbidJ PAŞOĂLĂ s.f. ari. Calificativ dat unei femei care merge cu paşi mari, greoî, apăsaţi, tîrşiţi; matahală. Spt. S., Pn. L. PAŞdLEA s.m. art. Epitet glumeţ sau peiorativ, dat uilui om care merge cu paşi mari, apăsaţi, grei, tlrşiţi. Spt. S., Pn. L. PAŞTE, paşti, s.m. (Pro v.) Paştelc nu vine cu măciuci, se zice cind cineva face pregă-iri exagerate pentru ziua de fiaşti. Spl. S. ATu e Iu toate zilele ftuştl, se zifce cind cineva vrea să fie mereu gării, să aibă de toate, fără să muncească în toate zilele. Ibid. Puştcle săracului e cind are pe masă oua şi îmbracă cămaşă nouă, se zice cînd cineva nu se poate pregăti, ca toată lumea, pentru ziua de paşti, ci se bucură cînd are posibilităţi. Ibid. PÂŞTE-VÎNT s.m. Calificativ de dispreţ dat unui om netrebnic, lenevos; fără apuc, fluşturatic; pierde-vară. Spt. S., Pn. L. PATARAMA, pataramalc, s.f. (In expr.) A da (sau a ajunge) In pataramuuu cuiva = a o păţi la fel cu cineva. Am dat şi eu in patara-maua tal Bă, ţin-te bine să nu dai şi tu-n pata-ramaua ăluia! Dar şi eu te-oi blestema S-ajungi patarama mea! (Pop.) Pn. L., Spt. S. şi J. {Pronunţat şi : patarâmă]. PATRAFIR, patrafire, s.n. P. ext. Venit pe care preotul îl primeşte de la credincioşi, pentru servicii religioase particulare (in afară, de leafă). Patrafirul aduce cit o moşie (Pop.). Spt. wSJ, Cst. PĂĂR15Ţ, păărufc, s.n. (Mai mull în sudul regiunii) Păhăruţ. PĂCAT1 interj. (Repetat) Onomatopee care redă glasul caracteristic al bibilicilor. Şi noaptea le-auzi strigind in colef; păcat—păcat! Ptş. PĂCAT2, păcate, s.n. (în expr.) A-1 căra (sau a-1 paşte) păcatul (pe cineva) = a-1 trage aţa pe cineva (să facă ceva rău). Crb. (Dc-o li râu), să fie păcatul meu = pe răspunderea mea : se zice cînd cineva şovăie, n-are curaj să întreprindă ceva. Spt. S. şi J., Pn. L. PĂCĂNEALĂ, păcăneli, s.f. Păcănit1, ţăcănit. Ii cunosc cărufa după păcăneală. Spt. S. PÂCĂNfiL, păcănei, s.m. Răcănel, brotac. Clntă păcăneii. Bdş. PĂCĂIVfT1 s.n. ZgomoLritmic, scurt, sacadat, produs prin ciocăniluri ritmice; ţăcănit. S-aud păcănilurile cărnfii, vine tata de la clmp. Cunosc puiul pejubit Şi carul pc pucu/i/7. (Pop.) Spt. S. PĂCĂ\lT,a -Â, păcăniţi, -te, adj. Ţăcănit, aiurit, ţjenit, trăsnit. Pn. L., Smr., Spt. S. pACĂNITOARE, păcănitori, s.f. Morişcă pentru speriat păsările stricătoare; sperietoare care se pune la clnepă, in vlrful cireşilor şi — decorativ — pe coama caselor. Spt. S. pAcaNITIÎRĂ, păcănituri, s.f. Ţăcănitură; păcănit. S-aud păcănituri; vin căruţele. De departe răsună păcănilurile dogarilor. Spt. S. şi J., Mş. PĂDUCHE, păduchi, s.n. (în expr.) A ieşi (cincva) ca păduchele-n frunte = a apărea la timp nepotrivit, a se vîrî, a incomoda; a stingheri; a supăra, a plictisi. Spt. S., Cpr. Păduclic leşinul = om lacom, apucător. Ferescâ cerul de păduche leşinat: unde pişcă, băşică! îkid._ PĂFĂNf, păţăn, vb. IV intranz. 1. A fuma cu luleaua; a face; paf—paf! Toată iarna a păfănit la gura sobei. Spt. S., Cpr. 2. (Despre sobă) A da fumul îndărăt pe gură. Păfăne soba, miroase a vreme rea (se strică vremea) Ibid. PĂHÂR, pahare, s.n. (în expr.) A du pălmrul pe dinafară = a pierde răbdarea Lnl. S., Cmgş., Spt. S. A bea dintr-un păhar (cu cineva) = a fi dc-o teapă (cu cineva), a fi intim. Ce mă tutuieşti, mă; ce, am băut amindoi dintr-un păhar? Ibid. PÂH1JI, -IE, păhui, -ie, adj. Aiurit, zăpăcit, zănatic. Fată păJiuie ca tine, mai nu mai e (alia)! Rnc. PĂU1ÎIE, păhui, s.f. 1. (La pl.) Prăjini lungi care, legate la vîrfuri, se aşează peste virful clăilor de fîn sau peste coama şirelor de paie, pentru a le întări, ca să reziste împotriva vlntu-rilor. Spt. S. şi J., Smr. 2. Fig. (Ironic) Persoană lungă, subţire, şuiaţă; neîndeinînalică, momîie. E o păhuie de om. Cc păliuie de muiere! Ibid. PĂI, păiesc, vb. IV tranz. A întoarce cu furca paiele treierate pe-o parte şi a ie scutura de boabe, spărgînd şi risipind speg-mele (= palele) nerăzbite la treierat. Spt. S., şi J., Pn. L., Cst. PĂIAlA, păicli, s.f. Acţiunea de a păi. La păială, copii! Două, trei păicli bune şi gala, dăm caii afară. SpL. S. şi J., Mrş. PĂIŞ, s.n. (Cu sens colectiv) 1. Fire de in sau dc cinepă subţiri, gălbenicioase, firave, care rămîn după culesul clnepei sau al inului şi care, amestecate cu mohor, buruieni etc., nu mai sint bune de nimic. Spt. S., Pdr. 2. Fire de fin subţiri, Irecute din copt, lipsite de vlagă; fin rar, pierduL, nedezvoltat, crescut pe loc sărac. A ieşit numai nişte păiş, că nici n-ai ce prinde cu coasa, in pietrişurile alea. Ibid. PĂfşA, păişe, s.f. Diminutiv al lui pai; păiş; pai de fin uscat. (Ironic) Dac-o ia pe cositură, ii dau păişclc-n gură (Pop.). Spt. S. şi J.,_Mrgh. FĂIŞf, pers. 3 sg. păişeşte, vb. IV ref 1. (Despre fin) A sc trece (din copt), a sc usca, PAlşlT 196 PaPUşOĂIB a rămlne numai paiele goale. S-a păişit finul din coastă, n-aj ce mai cosi. SpL S., Mrş. FĂIŞIT, -Ă, adj. (Despre fin, iarbă) Care s-a pălit de arşiţă, rămînind numai paiul uscat, fără foi. Fin păişil. Iarbă păişilă. Spl.S. şi J. PĂIŞTE, păişti, s.f. 1. Loc acoperit cu păiş. Dafi drumul vilelor in păişle. Spt. S. 2. Păiş. Nimic nu s-a mai ales din păiştile — alea. Ibid. PĂlT s.n. Acţiunea de a p ă i. Hai, la puii; zor, cil bale căldura! La al doilea păit, scoalefi afară paiele tocate. Spt. S. şi J., Slşt., Flîn.w PĂLĂDUI, pălădui şi pălăduiesc, vb. IV intranz. A locui, a trăi. Am pălăduil şi cu cindva pe meleagurile astea. Spt. S., Mrş. PĂLĂIOR s.n. Diminutiv al lui palan. Un pălăior de ştachefi, ar trebui la grădiniţa din faţă. C. Ajţ’g. PĂLĂNtJŢ, pălănuţe, s.n. = PĂLĂIOR. PĂLĂVĂCĂI, pălăvăcăiescy vb; IV i n-tranz. A bate clmpii, a pălăvrăgi. Pn. L., Spt. S. PĂLĂVĂCĂIĂLĂ s.f. Pălăvrăgeală. Spt. S. PĂLĂVRĂTIC, -Ă, pălăvratici, -cc, adj. Palavragiu ; clefăil. (Substantivat) O pălăvra-tică dc muiere; pc toţi ii meliţă, pc toţi ii dără-ccşle, dar ca pe ea nu sc caută! V-aţi găsit voi, doi pălăvratici. Spt. S. şi J., Pn. L. PĂLĂVRĂGIT, -Ă, pălăvrăgiţi, -te, adj. (şi s.m. şi f.). (Om) fiecărei, palavragiu ; pălăvralic, zăpăcit. A.ya c cl pălăvrăgit, n-ai cc-i facc! (Substantivat) Ho, pălăvrăgiio, că nu (i-am zis ţie! Spt. S. PĂLĂVRĂGITURĂ, pălăvrăgi tur i, s.f. i. Pălavrageală, flecăreală. Cc i-a găsit atita pălă-vrăgilură! Spt. S., Pn. L. 2. Persoană căreia îi place să pălăvrăgească; palavragiu, flecar. Urită pălăvrăgilurădc om şi ăsta! Cpr., Şc.-Rdn. PĂLĂVRI, pălăvrcsc, vb. IV. 1. Inlranz. A trăncăni, a flecări; a pălăvrăgi. Pn. L. 2. Tranz. A bate la cap, a cicăli, a zăpăci (cu vorba). M-a pălăvrit nebuna de-mi venia să urlu! Ibid. Spt. S. PĂLĂVRIT s.n. Acţiunea dc a p ă 1 ă v r i; pălăvrăgeală. M-am săturat de pălăvrit la ăla; a bun de litii, nici nu simţi cind trece vremea. Spt. S., Smr. PĂLĂVIlfT, -Ă, pălăvriţi, -le, s.m. şi f. = PĂLĂVRĂGIT. (Substantivat) Cu pălă-vrilul ăla n-o mai isprăveşti, mult pln-dc-apucă. Cpr. PĂLÎŞ, pălişuri, s.n. 1. Vlnt amestecat cu spic de ninsoare sau dc ploaie, care Le izbeşte pieziş. E un păliş de-ţi scoatc ochii. Ilţ.-Sm. 2. (In exp r.) A lua (-n) puliş (pe cineva) = a-i vorbi răslit; a lua-n răspăr; a certa, a dojeni, a lua peste picior, a lua-n rls. Spt. S., Smr. (Ironic) A se uita păllş (la cineva) = aj a se uita cu coada ochiului, fcjase uita chiondorîş, urit, înţepat, ironic. Ibid. A sc întinde (sau a sc du, u so îusu cineva) in pulişul soarelui = a se prăji la soare, a se expune, a se prigori, a se plrjoli (in dogorul soarelui); a se moleşi, a lenevi. Spt. S. A o lua (In) păllş = a o lua pieptiş, de-a dreptul. Ibid. PĂLIT, -Ă, păliţi, -tc, adj. (Despre oameni) Cam p-o parte; atins, ţicnit. E cam pălit de ţelul lui. A rămas pălit din spăimi. Pn. L., Ptş. PĂLIŞTE, pălişli, s.f.= PĂLIT URĂ. Spt. S. PĂLITIjRĂ, pălituri, s.f. 1. Cimp ars de arşiţa soarelui, pirlit, pălit; pirlitură, pălişle. E iot izlazul o pălitură; mor vilele dc foame, n-au ce mai ciocoii. Spt. S. 2. Spaimă. (In superstiţii) A rămas şoflltoc din pălitură, bietul copil. Ibid. Pn. L. a PĂMINT s.n. (în exp r.) A pune In pămint = a semăna, a însăminţa, a răsădi, a planta. Toată lumea a pus iii pămint, numai noi nu. Să puneţi voi arbagicu-n pămint, că eu n-am timp. Spt. S. Nu o peste pămint = nue departe de aici. Hai, mă, du-te, că n-o ţi peste pămint! Ibid. (Exclamativ) Nu so dărimă pămintul, se zice clnd cineva se arată îngrijorat sau zorit de ceva. Şi dacă mai pun un sac ce, sc dărimă pămintul? Du-tc mai repede omule, că te-apucă prinzut nepleeat. — Ho, ho, că nu sc dărimă pămintul, plec indală! Pămiut viu = pămint nemuncit, ţelină. Ibid. [Forme gramaticale: la vocativ : pămlnte! Pămlntc, cum nu tc-ngrasi, Cu cit tinerel mtncaşi! (Pop.). Ibid.] PĂNCĂNEĂLĂ, păncăneli, s.f. Faptul de a p ă n c ă n i, umbllnd fără rost; pierdere de vreme, plimbăl, vintureală. Ce păncăneli l-o ţi mai găsit şi p-ăsla, taman acum tn toiul arici? Arc păncănelile lui! Spt. S. rĂNCĂNf, pancăn şi păncăncsc, vb. intranz. 1. (Familiar). A face clte ceva, a nu sta degeaba ; a face lucruri mărunte, neînsemnate ; a bisticii, a oblicări, a bodrigăli. Păncănc şi-ăl unchiaş ba-n casă, ba p-afară, ba prin grădină; numa să nu stea degeaba. Spt. S. Pn. L. 2. A umbla fără rost; a umbla tăind frunză clinilor, a bate drumurile de pomană. Am păncănit toată ziua prin pădure, doar d-oi prinde un^ iepuraş; nimic! Ibid. PĂNCĂNIT, -Ă, păncăniţi, -te, adj. Zăpăcit, aiurii, zănatic. (Substantivat) Unde-o fi apucat păncănilu-ăja dc băiat? Spl. S. şi J. PĂPUŞĂ, păpuşi, s.f. (La năvădilul pinzei) Grup de zece vierbe (30 de fire) (Ughn.) sau de dousprezece vierbe (36 fire) (Cpr.). PĂPUŞOĂICĂ, păpuşoaice, s.f. = PĂPU-ŞOAIE. Fă-i şi lui o păpuşoaică din nişte clrpc ^ (Ironic) Da cc credea el, că sint păpuşoaica lui? Spt. S. PĂPUŞOĂIE, păpuşoi şi păpuşoaic, s.f. Augmentativ al lui păpuşă; minuşă dc in ; PĂPUşOl 197 PaTaCBIE glugă de mînuşi de in sau de cinepă ; păpuşoi, păpuşoaică. Slrtnge minuşilc alea (de cinepă) şi fă-Je păpuşoaic (= glugi). Spt. S. PĂPUŞOI s.m. Augmentativ al lui păpuşă (jucărie de copii). Spt. S., Mş. PĂR, peri, s.m. (în expr.) A avea (cincva) păr de lup = a fi nesuferit. Spt. S. A sc fine în păr (cineva) = a se menţine. Ibid. A li cu păru>ii mina altuia = a fi sub autoritatea cuiva, a depinde, a asculta de cineva. Ibid. A i se face (cuiva) părul puică = a i sc zburli cuiva părul de frică, a Îngheţa de spaimă. Ibid. A-i lua părul foc (cuiva) = a mînca bătaie. Ba că ai avui noroc. Că nu ţi-a luai părul foc (Pop.). Ibid. (Ironic) A băga (pe cineva) dc păr In sin (de draţj cc-i e) = a-1 iubi ca sarca-n ochi; a urî, a nu-l suferi. Ibid., Pn. L. A so lăsu (cineva) tras de păr = a se lăsa pe tînjală. Ibid. A-1 trage de păr (pc cineva) = a-1 sili să facă cc nu-i place; a-1 ridica, a-1 ţine ln proptele, a-1 duce tîrîş. Ibid., Mş. A nu atiuge (pe cineva) nici cu un lir de păr = a-i menaja susceptibilităţile. Ibid. Păr întrulocat = păr tras pc frunte ; breton. Ibid. Ptş. PĂRINTE, părinţi, s.m. (în expr.) Dc cînd te-au lăcut doi părinţi = niciodată. N-ai văzut (sau n-ai auzit, n-ai păţit aşa ccva), dc cind tc-au ţăcut doi părinţi. Cpr. Ultimul la părinţi = (despre bani) ultima rezervă. Ibid. G. Arg. W W £ PARADAU, părădaieşi părădăuri, s.n. 1. Prăpăd, praf şi pulbere ; nimicire. S-a ales părădăul de ogrăzile şi holdele oamenilor; le-a paradit grindina tncitevaclipe. Spt. S. 2. Fig. Mulţime, grozăvenie, prăpăd. Satu-i mare cit un hău Şi-n el ţele părădău (Pop.). .Are părădău de avere. Ibid. PĂRĂDUlALĂ, părăduieli, s.f. Nimicire, prăpăd, părădău. Marc părăduială la casa moşului, s-a ales părădăul de strinsura lui. Spt. S. PĂRĂSlŞTE, părăsişli, s.f. 1. Loc ne cultivat; paragină. A prididit buruiana-n grădină parc-ar fi părăsişte. Pe părăsiştilc din plrloage, s-au tncăierat ciulinii şi scaieţii. Spt. S. 2. Casă nelocuită, mare, pustie, dărăpănată. In pără-siştea^aia vrei să mă bagi pe mine? Ibid. PĂRfiRE, păreri, s.f. (In exp r.) A-şl icîji (cincva) din păreri = a sc convinge, a se lumina. Acum mi-am ieşit din păreri, am văzut cu ochii, n-am ce zice! Spt. S. şi J., Pn. L. A. avea (sau a-şi face) (cineva) păreri = a judeca, a judeca greşitj a avea idei false, a i sc năzări. Cpr., Ptş. PĂRPAlATIC, -Ă, părpălatici, -ce, adj. 1. Care vorbeşte iute, pripit şi ln vîrful limbii; perpelit (Ia gură). SpL. S., Pn. L., Prbn. 2. Care s e dă în \ înt după treburi, dă zor ; care sc zbate, se perpeleşte ca zvlrluga; care dă-n răpi. N-ai văzul aşa om părpălatic ca ăsta! Spt. S., Cst. [Var.: PIRPĂLATIC, -Ă, adj. Ibid.] PĂRPĂLfT, -Ă, părpăliţi, -te, adj. v. PERPELIT. PĂRTIXEAlA s.f. Părtinire. Eu te-am bănuit de părlincală, aşa mi s-a părut. Spt. S. PARUGEAN, părugeni, s.m. Pai* de mijloc (nici prea mare, nici prea mic). Fă-i un gurduleţ cu părugeni de salcie pc marginea iazului, ca să> nu mai buşnească apa. Spt. S. FĂSĂRfiL adv. Pe inserat. Cită mai păsăirel mă las şi eu pe la voi, să şlii! Spt. S. PĂSĂRICĂ, păsărici, s.f. Fetiţă. Păsărică mamii! C. Arg., Ptş., Cpr. PĂSĂROI, păsăroi, s.m. Fig. (Familiar) CopiU băiat. C. Arg., PLş. PĂSĂRtJIE, păsărui, s.f. DiminuLiv al lui pasăre; păsăruică. Păsăruie albăstruie, Pin-lu soare mi te suie (Pop.). Spt. S. păsmăxgeAlă s.f. v. bâsiuAxgealâ. PĂSMĂNGI vb. IV. v. BĂSMĂNGI. PĂSMĂNGfT, -Ă, păsmăngiţi, -le, adj. K Amărit, chinuit, candosit. Păsmăngit şi dosădit Mi-a fost traiul, cc-am trăit (Pop.) Mzc. 2. Zăpăcit, aiurit. (Substantivat) Pusmăngitu-ăla de băiat a lăsat boii nelcgaţi şi-au scăpat in grădina cu lucernă.^Spt. S. şi J. PĂSTRĂMf, păstrămesc, vb. IV. 1. Tranz. A face (o vită) pastrama. PLş., Cpr., C. Arg. 2. Refl. Fig. (Despre oameni şi animale) A slăbi rău, a sc usca dc-a-n picioarele, a ră-minc pielea pe os. Vai, cum s-a păstrămit femeia asta, parc-ar fi ţinut-o cineva numai la fum! Mş. SpL. S., Cpj. PĂSTRĂMIOĂRĂ, s.f. Diminutiv al lui pastrama. O bucăţică dc păstrămioară cu mămăliguţă caldă, gala masa. Ptş., C. Arg. PĂSTRĂMiT, -Ă, păstrămiţi, -te, adj. Slab* uscat, zbircit, scofllcit. (Substantivat) Păstră-mita aia, de rea ce e, nu se lipeşte nici carnea pe eaz Spt. S. şi J. PĂŞiT, -Ă, -te, adj. Rărit mai mult decît trebuie, sărit; înseilat. Cusătură păşită. Scris. păşit.^Rtnduri păşite. Spt. S. şi J. PĂŞITtJRĂ, păşiluri, s.f. Săritură peste rînd, răritură. Cusut cu păşitură. Spt. S. Model cu păşiluri. Spt. S. FĂŞT£RE s.f. Acţiunea de a paşte; păscut. SpL. S. şi J. Expr. A lua în păştcrc = (despre vile) a le scoate la păscut, a le lăsa să pască domol, in voie. Ibid., Smr. PĂŞTlŢĂ, păştiţe, s.f. DiminuLiv al lui p a ş-L e. Ai lua păştiţe? Spt. S. şi J. PĂŞTOAlCĂ, păşloaice, s.f. (Depreciativ) Paşti. (în imprecaţii) Puştoaicele lui dc nărodr mi-a paccasiril qrădina! Spt. S. şi J., Mrş. TĂŞTUf, păştuicsc, vb. IV. 1. Refl. (în practica religiei ortodoxe) A lua paşLi, a sc împărtăşi. Tu te-ai păşluit, mă, păcătosule? Spt. S. şi J. 2. Tra n z. A înjura de paşti. Ia nu mai păştui, mă, aşa copilul! Ibid. PĂTĂCHlE, pălăchii s.f. BItă, ciomag; Bcurlătură, jălăveaţă. Cu pătăchia să-l iei la PATĂRISGX 198 perin£l iioană ctnd o mai veni! Su te pui cu pătăchia pe eZ/Spt. de S., Csl. PĂTĂRliVGĂ, pălăringi, s.f. Bită marc, noduroasă, pătăchie ; mătărlngă. Ctndţi-oi da o păta-rtngăo ţii minte şi pc lumea ailaltă. Spt. S., Smr. PĂTtC, pălicuri, s.n. Diminutiv al lui pat ; pătuţ. Ţi-am făcut păticul, poţi să te culci. Smr., Cpr., Ptş. PĂTUlAC, pătuiece, s.n. Pat dc o persoană, alcătuit dintr-o singură sclndură mai groasă, pusă pe pari sau improvizat dintr-o gratie, pusă pe nişte scăunaşe; laviţă. Mi-am făcut un pătuiac pe sala jigniţii. Culcă-te tn pătuiacul de sub părul tămlios. Spt. S. şi J. PAŢaU, păţăuri, s.n. întlmplare neplăcută, păţanie, pătăranie; belea, necaz. Ştii că am dat şi eu de păţăul tău? Spt. S. Din păţăuri, prinde minle^omul. Ibid. PĂUJf, păujesc, vb. IV tranz. şi refl. A (se) îngriji, a (se) cruţa, a (se) menaja, a (se) păstra ; a (se) cocoloşi. L-am păujit ca pc ochii din cap, cit a trăit. Prea se păujcşte, prea se fereşte să nu dea tn greu! Spt. S. şi J., Smr. PĂUJfT, -Ă, păujiţi, -te, adj. îngrijit, păstrat, menajat; corcomenit, cocoloşit. E păujit la mine (calul) cum nu sc poate mai bine; n-ai nici-o grijă! A fost tare păujită de mă-sa, cit a fost mică, fata asta. Spt. S., Mş. PĂTJŞĂ, păuşi, s.f. (Mai ales la pl.) Prăjini lungi carc legate una de alta, se aşază peste clăilc de fin sau peste şirele de paie, ca să nu zboare vlntul coama; păhuie. Spt. S. PĂZ1JI s.m. Deal, pisc, culme. La mlndruţa din păzui, geaba vii, geaba tc sui, Nu-i acasă, nu-i! Lnl. S. PEAG, -Ă, pegiy -ge, adj. (Despre păsări şi animale) Cu pete; pestriţ, pătat, Lărcal. Cuculeţ pasăre peagă, Ocoleşte lumca-ntreagă Şi le du la mlndra-mi dragă (Pop.). Crbn. PEARCĂ adj. f. (Despre pălărie) Veche, deformată, murdară, pleoştită; pleaşcă. (Substantivat) A umblat toată vara c-o pearcă de pălărie, s-o arunci la gunoi. Spt. S. PECIA, peciez, vb. I tranz. A tăia carnea in făşii, pentru a fi pusă la vinL sau la afumat. Cpr., C. Ag. PECIOAICĂ, pccioaicc şi pecioci, s.f. Cartof. Să scoatem pecioicilc că s-au făcui. Spt. S. PEfŞTE, s.f. 1. Loc. adj. Dc peişte = (despre oameni) de nevoie, dc pierzanie, prăpădit. Aşa om dc pcişle ca ăsta nici c-ai mai văzut vreodată! Spt. S., Pn. L. 2. Loc sărac neproductiv. O peiste de toc, nici iarba nu-i prieşte. Ibid. PELEACĂ, peleci, s.f. = PELELEACA. Bit. PELELEAcA, pelelcci şi pelelece, s.r. Nuia groasă (ca de Împletit la gard); jălaveaţă, vleştie, dlrjală, peleacă. Rupe o peleleaca din gard, ca să te aperi de clini, altfel de mîntncă, sint ca lupii. Nu m-oi pune cu cu peleleaca pe tine? Pn. L., Smr., Spt. S. PELlŢĂ, peliţe s.f. (Mai ales la pl.) Foiţă dc porumb subţire, vlrltă printre şirele de boabe de pe ştiulete. Curăţaţi ştiuleţii bine să nu rămlnie peliţe printre boabe, că le strtng şoarecii şi-şi fac cuib cu ele. Spt. S. şi J., Flfn. PENfŢĂ, peniţe, s.f. Ţandără mică de lemn ; ţăndăruşă, aşchiuţă; lespenderiţă. Mi-a dat tn ochi o peniţă de brad de la tocător. Spt. S., Pn. L. PENSIONAiuGŞTE adv. Ca un pensionar; fără grijă, liniştit. Ptş. PENSIONĂRÎE s.f. Calitatea de pensionar; situaţia celui care a ieşit Ia pensie. Mai ai mult pină la pensionărie? Ptş. PEPENARIŢĂ s.f. Plantă erbacee ale cărei frunze se usucă şi servesc la scăpărat in loc de iască. Mzc. PEPENOAlCĂ, pepenoaice, s.f. Pepene verde de formă lunguiaţă şi cu coaja vărgată. Alege-mi o pepenoaică d-alea încondeiate, să plriic ta miez. Ptş.,, C. Arg., Spt. S. PERCEA, percez, vb. II. 1. Tranz. şi refl. A (sc) stropi cu ceva care pătează; a (se) păta, a (se) murdări, a (se) mînji. Ia uite cum le-ai perceat cu cerneală pe haine! Cine le-a perceat aşa pe la bot? Spt. S., Pn. L. Mi-a perceat pereţii, i-a făcut numai drujini, numai pete. Ibid. 2. Refl. (Despre femei; ironic) A se farda exagerat; a se bălţa. S-a perceat ca o mască pe faţă. Ibid. 3. Tranz. A-i face cuiva vinătăi pe piele prin lovire, alovi. Cin-te-a perceat aşa la ochi, nevastă? Ibid. PERCEAT, -Ă, pcrccaţi, -tc, adj. 1. (Despre vite) Care are pete mari pe spinare; bălţat. Bou perceat. Vacă pcrceală. Spt. S. şi J. 2. (Despre oameni) Pătat (din naştere) sau stropit, murdărit. Aşa s-a născut, perceat la nas. Mrgh., Mrş., Spt. S. PERCITOR, percilori, s.m. Perceptor. Sm., Mş., Cpr. PEIU&TE, pereţi, s.m. (în expr.) A avea doi pereţi = a avea cineva cămin Întemeiat, gospodărie. Spt. S. De-aia arc omul doi pereţi, se spune cind cincva îşi manifestă bucuria dc a primi oaspete pe cineva (un călător). Ibid., Cpr. PERIAlĂ, perieli, s.f. Acţiunea de a pe" r i a ; perietură. Trage-i o perială la paltonu-ăla că e plin dc scame. Ptş., C. Arg. Expr. A umbla eu perlaia (sau eu peria) = a linguşi. Ibid. PERIETLIRĂ, peneluri, s.f. Periere. I-am dat vr-o trei pcricturi; abia la a treia (perietură) s-a curăţat bine. Ptş. Fig. (Ironic) Linguşeală. Asta umblă cu perietură. Ibid. PERINtâL s.n. Periniţă. Cine joacă periniţat Ala sărută guriţa. Cine joacă perinclult Sărută FERITttRA 199 PICAT şi băieţelul (Pop.)- Fi-g. Perinei cu dor umplut, Dc minuţa mea cusut (Pop.)- Cpr. PERITlJRĂ s.f. 1. Recolta slaba. A ieşit tn vale o peritură dc grlu mic, rar, galben, sfrijit; parcă l-ar ţi opărit cincva, cu apă fiartă. Spt. S. şi J., Smr. 2. Loc sărac. O peritură de loc, pc unde nici iarba nu creste. Ibid. Mrş. [V a r. : i*ieiuturA,-i, s.f.] PEIU’ELEALĂ s.f. Faplul dc a (sc) per-p e 1 i; activitate inLensu, vie ; iuţeală, toi, zor. Mş., Mrş., Spt. J. Expr. A-i da (sau a-i trafic) o perpclcnlu (bună) = a intensifica, a întări, a-i da zor, a face la repezeală; a-i trage un stupai zdravăn. Pn. L., Spt. S. şi J. L o c. adv. Lu perpclcală = de-a-n fuga, iute, la repezeală. Ibid. PERPELI, pcrpel şi perpelesc, vb. IV tranz. A lucra superficial, a da peste ochi; a rasoli, a căşcăli, a mermeli. Ai cam perpelit-o, nu-mi place cum a ieşit. SpL_S. şi J., Mrş. PERPELIT, -A, perpeliţi, -tc, adj. şi s.m. şi f. 1. Care vorbeşte iuLe, pripii; care vorbeşle-n vlrful limbii; părpălatic ; 1 i g. care Îşi dă drumul gurii, care e repezit, nesocotit. Aşa e el, cam perpelii la gură; dar n-arc inimă rea. Spl. S., Pn. L. 2. Care se zbate, munceşte-n fugă; care e vioi, zorit, grăbit; uiluc, neglijent. Perpelit om, nici n-ai văzul ca el; se perpeleşte ca zvirluga pe uscat. (Substantival) Perpelită aia de fală a uitat să-mi aducă sila. Mă, perpelilule, ţi-ai uitat pachetul pe masă. Spt. S.. Pis. [Var.: PAUPĂLIT, -A, adj. Lnl. S., Cings.J PEM'ELlTt'HĂ, perpcliluri s.f.l. = PEHPE-LEALA; iuţeală, toi. 2. Lucrare de mintuială. Mş., Sm. PfiRPELIŢĂ, perpeliţc, s.f. 1. (La fusul morii) Bucată de fier sau de lemn, fixată in piatra alergătoare (de de-asupra), penlru a se îmbuca cu capătul fusului care o învirteşle. Mş., Cpr. 2. (La rişniţă) Gaura din mijlocul piclrii alergătoare, pe unde se toarnă boabele cu mina. Spt. S. Fig. Are o perpcliţă dc gură, dumic cind ti dă drumul. Ibid. PfiSTE prep. (Adverbial, in exp r.) A li (sau a du) (ceva) (si mui) peste = a fi (sau a da) ceva mai mult decil trebuia ; a trece de la cl. I-am dat eu tul, ba şi mai peste (= cu trecere, cu bătaie). Spt. S. Peste poale = imposibil, de necrezut. A, asta e peste poate! Ibid. PESTRlOR, -IOArA, pestriori, -ioare, adj. Diminutiv al lui pestriţ; pesLrişor, pesLri-cior. Cu căciula pestrioaru, Triipulcţul trestioară, Ochişor ca de vioară, A dormit la maica-n poală (I’cp.). Arf. PETECARAIE s.f. = PETECĂRIE. Spt. S. PETECARI, petccăresc, vb. IV tranz. A clrpi ceva cu petice multe, a pune petic de pelic. Am pelecăril cojocclu-ăsta plotog de plotog, petic de petic. SpL. S. PETECĂRIE, pelecării, s.f. (Cu sens colectiv şi la sing.; in opoziţie cu „blană”) Locuri (terenuri) mici, suprafeţe Înguste, aruncăluri. Arc el ce are, dar tot pelecării, aruncate ca vai de lume. SpL. S. PETECĂIUT, -A, petecăriţi, -te, adj. PcLicil. Un cojoc pelecării. Mş. PETECI, peteccsc, vb. IV r e f 1. Fig. (Despre zăpadă) A se topi, rămînind bucăţi ici-colo. Soarele cum a sosit, Zăpada s-a petecit (Pop.). Spt. S. PETllfiC s.n. Pe l rece re ; petrecanie. S-au strins la petrec, astăseară au zbenghi mare Exp r. A-i (sau a-şij lacc capului petrec = a), a-şi face de lucru cu ceva sau cu cineva, fără să aibă nevoie, a-şi face singur belea ; b) a-i face cuiva de petrecanie, a ucide. Nu-mi fă capului petrec, Dacă-mi fuse prui şi sec (Pop.). Spt. S. PETRECE, petrec, vb. III. 1. Tranz. (Despre cusături) A aplica o margine de stofă peste alta ; a refeca. Petrece-le mai mult, să am de unde da drumul, la nevoie. Ptş. 2. Refl. (Despre mărfuri, bani etc.) A prisosi. ]\Ii-ajunge leafa, ba sc mai şi petrece dc la o luna la alta. Unele mărfuri se petrec dc la zi la zi, altele n-ajung. Ibid. PEŢ1, peţesc, vb. IV iranz. Fig. A înlesni cuiva o afacere, a mijloci; a nătrăpăzi, a samsari. Bună afacere, cine ţi-a peţit-o? Spt.. S. PEŢITOR, peţitori, s.m. Fig. Mijlocitor, nătrăpaz, samsar ; cumpărălor. Marfa bună peţitori aşteaptă. Spt. S. PEZEVEXTLIC, pezeventlicuri, s.n. Şmecherie, viclenie, şiretlic. Mi s-a luai dc peze-vcntlicurilc ei, m-am săturat! Ptş. PFU inlerj. 1. Onomatopee carc redă zgomotul produs de cineva cînd suflă greu. Aşa face la coastă : pfu, pfu! SpL. S., Piş. 2. Exclamaţie care exprimă dezgust, scirbă, dispreţ; pliu 1 Pfu, potaia dracului, nu-i c ruşine! Ibid. PIATRĂ, pietre, s.f. (în exp r.) (A sc alege) piatra şi uscata (de ceva sau de cineva) = (a se alege) praf şi pulbere; nimic. Piatra şi uscata s-a ales din toată strinsuru lui. Cpr. (Prov.) Două pietre tari nu marină bine (sau nu fac mălaiul bun), se zice cind două persoane la fel de IncăpăţinaLe, dlrze nu se pot acomoda, nu sc împacă, nu se * împogodesc. Ibid. PICA, pic, vb. I intranz. 1. (Despre cazan) A InceLa din curs ; a „cădea”. Mai aştept să pice cazanul, acuş pică. Spl. S., Pn. L. 2. T r a n z. şi ref 1. A (se) stropi, a (se) păta. Te-ai picat cu cerncală pe cămaşă! — El m-a picat! Ibid. îl. (în expr.) A-i pica mucul in Htrueliinu cuiva = a acira pe la uşile altora. Ibid. (Argotic) Cu ec piei la dar (sau cc pică)? == cc iese, ce dai? Ptş., Mş. PICAT, .-Ă, picaţi, -te, adj. Pătat; picuriu. Trandafir roşu picai, Rău, mamă, m-ai bles- PlCHIRI 200 picuhIt temat, Să colind din sal in sat, Nebăut şi nemincatl (Pop.). Mş., Spt. S. PlCHIRI interj. 1. (Repetat) Strigăt dc chemare a puilor mici; pichiri—pichiri, pui! Brvş., Pn. L. 2. (Substantivat, repetat, ironic) Cuvint care imită o vorbire pretenţioasă ori neînţeleasă. A o ţine; picheri, -pichiri = a vorbi păsăreşte. Cind se inttlncsc amindoi, toată ziua pichirisesc intre ei: pichiri-pichiri! Ibid. PICHIRfCĂ s.f. = PICHIRIN. PICHIRfN, -A, pichirini, -c, s.m. şi f. Puişor de găină pitică (turcească). Plş. PICHIRISEALĂ, pichiriseli, s.f. 1. Acţiunea de a pichirisi; (la pl.) cuvinte neînţelese. Ce pichiriseli or mai fi şi-astea? Spt. S., Smr. 2. Vorbire amestecată cu vorbe neînţelese sau numai în vorbe "neînţelese; limbă păsărească. Au venii nişte cioclovine şi unde s-a încins intre ele o pichiriscală de nici naiba n-avea cc alege. Ibid. PICIIIRISI, pichirisesc, vb. IV intranz. li. A chema puii la mîncare, striglndu-i repede : pdchiri, piri-piri! Spt. S. 2. A vorbi o limbă n nţeleasă sau împestriţată cu barbarisme; a vorbi păsăreşte; p. ext. a vorbi repede, bolborosit. Au venit cu maşina, s-au dat jos şi au început a pichirisi pe limba lor. 3. A pălăvrăgi, a sporovăi. Cc-or fi tot pichirisind muierile alea, că d-un conac stau cu vadra-n cap, in mijlocul drumului. Ibid. PICHIRISfT s.n. = PICHIRISEALĂ. Smr. PICIOR, picioare şi picere, s.n. 1. Grămadă dc 13 snopi, aşezaţi in formă de cruce, cu spicele în mijloc, jDouă picioare fac o „claie” de griu. Spt. S. şi J., Sltr. 2. (In exp r.) A-i lua cuiva drumul din picioare = a scuti pe cineva de un drum, venind la el sau murgind undeva, în locul lui. Ibid. A juca cu picioarele (ceva sau pe cineva) = a) a frămînta cu picioarele, a bate, sărind asupra cuiva (cu picioarele). Spt. S. şi J., Ughn. A sta cu picioarele po pereţi = a sta degeaba. Ibid., Mrş., C.Arg. A minca de-nn picioarele = a lua ceva la repezeală, a mînca în fugă. Ibid., Pn. L. Nu-i du cu piciorul, e-o să-i duci dorul = a nu desconsidera (ceva sau pe cineva), că nu se ştie, cînd îţi va prinde bine. Ibid. Nu stă lumca-iilr-un picior, se zice cind cineva face pe greoiul, se crede indispensabil, grozav, refuză ceva sau pe cineva. Ei şi ce; de num-o lua, nu stă lumea intr-un picior! Ibid. Puriecle a văzut cum sc potcoveşte calul şi-n ridicat şi ci piciorul, se zice cînd cineva ridică nasul prea sus, doreşte ceva ce nu i se cade, nu i se potriveşte. Ibid. A se duce (cineva) uudc-1 duc picioarele = a pleca aiurea, fără ţintă, fără interes. Ibid. (Ironic) A sta picior peste p'cior = a sta degeaba ; a fi fără griji. Ibid. Loc. adv. Cit Ii ţin picionrelo = cit se poate de repede. Ibid. PICIORONGĂ, picioronghcz, vb. I refl. A se pune pe picioare, a sc scula de jos; a se Întrema. S-a piciorongat viţelul, se scoală singur, umblă neţinut. S-a piciorongat unchiaşul, şi-a venit In fire; credeam că dă ortul. Spt. S. şi J., Smr., C. Arg. PICIORONGĂT, -Ă, adj. v. IMPICIORON-GAT. PICNEĂLĂ, picncli, s.f. I. început de boală ; boală. Arc o picneală la piept, de clnd a fost în război. Spt. S., Mrş. 2. (La obiectele de îmbrăcăminte sau Încălţăminte) Ruptură, gaură, defect. Pantoful sting are o picneală la gleng. Haina are citeva picneli pc la coate. Ibid., Pn. L. [V a r. : PICNEALĂ s.f. Ibid.] l'ICNf, picnesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. (Despre haine) A (se) toci, a (se) găuri; a (se) ciupi, a (se) roade. Haine nou-nouţe, mi le-au picnit moliile peste tot. Cpr. Spl. S. şi J., Pn. L. 2. Tranz. Fig. A apuca, a înţepa, a supăra. M-a picnit un dor dc măsele. M-a picnit un somn, cadd-a-n picioarele. F i g. L-a picnit dorulde-acasă. Ibid. 3. A nimcrirău,la un moment nepotrivit. Sint aşa dc obosit şi taman acum (m-)au picnit şi ăştia cu haraimanul şi cu chefurile lor! Ibid. Ptş. [Var.: PIGNf, pignesc, vb. IV. Ibid.] PICNfT, -Ă, picniţi, -tc, adj. 1. (Despre haine, pături, ţoale, etc.) Care e puţin găurit (de molie), atins. Am găsit cojocul picnit, in mai multe locuri. Spt. S. şi J., Smr. 2. (Despre oameni) Atins, pălit, bolnav. Sint cam picnit la o măsea. L-am găsit picnit de gripă. Ibid. Ptş. 3. Fig. Izbit de ceva pe neaşteptate, surprins. Cind mă mai văzui picnit şi cu amenda aia, îmi venia să iau clmpii. Ibid. [Var.: PIGNlT, -Ă, adj. Mş., Sm.] PICNITljRĂ, picnituri, s.f. = PICNEALĂ; ruptură; început de boală. Cojocul arc citcva picnituri de molie. Am simţit nişte picnituri prin şale. Spt. S. şi J. PfCUR, -Ă, picuri, -e, adj. (Despre oi, miei) Care arc pete mici, ca nişte stropi negri, pe la bot; picuriu. Oaie picură. Mieluţ picur. Am cumpărat nişte nasturi picuri (= picurii, picuriţi). Spt. S. şi J., Pn. L. PICUREĂLĂ, picureli, s.f. = Burniţă. Spt. S. şi J. PICURf, picur, vb. IV tranz., intranz. şi refl. A picura ; a (se) stropi. Toată noaptea a picurit. M-am picurii pe cămaşă (cu) nişte bozii. Cine te-a picurit aşa pe la bol? Spt. S. şi J., Pn. L. PICURfT s.n; = BURNIŢAT. S-a pas pe picurii, un picurit des şi mărunt, iţi scoale ochii. Spt. S. şi J., Pn. L. PICURfT, -Ă, picuriţi, -te, adj. Cu stropi, cu picuri; picuriu. Desen picurit. (Adverbial), Plouă picurit. Spt. S. şi J. (substantivat Picu- PICURIU 201 PIGĂLl rila (sau picuria) a fătat doi miei picuriţi (sau picurii). Ibid. I’ICURIU, -ÎE, picuriiy adj. Care arc pe la bot pete mici, ca nişte picaturi, ca şi cum ar fi stropiL; p. e x t. care e ornat cu picăţele. Am o mia picuric, arc bolul picuriu. Am găsit un cuib dc pasăre, cu şapte ouşoare picurii. Floare picurie. Cămaşă picurie. Fală picurie. Spt. S. şi J., Smr. Brş. PIDOSNIC, -A, adj. v. DOSMC. PIEDICA, piedici, s.f. 1. Grebluţă fixată la coasă, pentru a culca păioasele în brazde; hreapcă. Spt. S. şi J,, Cst., Smr. 2. (La fierăstrăul de mină) Pană de lemn, cu ajulorul căreia se încordează şi descordează fierăstrăul; cordar (3). Ibid. A slabi piedica = (despre oameni) a acorda libertate mai multă. Ibid. Tpn. PIEITOR adj. (Cu rol de adverb) Pentru totdeauna, pe veci. Am cumpărat pieitor două pogoane, in lunca Sămării. Spt. S. PIELE, piei, s.f. Expr. 1. (La copacii tineri) Coajă crudă. Ai jupuit pielea cu plugul la cîţiva pruni. Spt. S., Cpr. 2. Coaja fructelor. Pieile şi oasele prunelor sc aleg cu siia, la facerea magiunului. Ibid. 3. (în exp r.) A pune (sau u veni) eu pielen pe ciumuy = a) (despre vite) a muri, a-i lua pielea ; b) fig. (despre oameni) a muri. Moş gibă a pus pielea pe ciumag. Nu-i c bine Joicnii, vine tetea cu pielea pc ciumag. Mş., Ptş. A pluti cu pielea = (in referire la copii) a mlnca bătaie. Ibid. Spt. S. A’nu-şi du picleu pc niinu altuia = a nu se lăsa exploatat. Ibid. A rubdu-n pielo = a tăcea chitic, a nu cirli; a fierbe-n zama lui. Ibid. A Irul pe pieleu cuiva = a minca din munca altuia, a nu munci, a Lrindăvi. Ibid. A nu-şi dn pieleu pe-u cuiva = a nu schimba situaţia cu a cuiva, mai rea. Ibid. (La hală sau la măcelărie) Alai multe piei dc miel (deeit dc oi butrlnc), sc spune — ironic — cind cineva se laudă că nu-i pasă nici de boală nici dc moarte, fiind tlnăr şi voinic. Ibid. A-şi face pe piele (sau u nu-şi păzi pieleu) = a face ceva contra intereselor proprii. Ibid. A rămine (sau u njunjje) (cineva) în pieleu jjoală = a rămîne sărac, a ajunge la ananghie. Ibid. A umblu după piei de cloşcă = a pierde vremea, cf. a face pui de pupăză. Ibid. Mş. Piele dc drac = a) (ironic) femeie rea sau necredincioasă ; b) copil neascultător rău ; c) om pilos. Ibid. (Ironic) Neţjustor de piei dc cloşcă = om de nimic. Ibid. PlfiLE-LUNGĂ s.m. Poreclă data unui om slab, căruia li alirnă pieile pe la giL şi pe la obraji; cf. zgăbircea. Bdş., Mştş. PIELOTfîIE, pielotei, s.f. Piele de vită (mai ales de oaie sau de miel). A strins o căruţă de pielotei de tot felul, pentru tăbăcărie. C. Arg. 2. Zblrcitură lungă ce atîrnă pe obrajii sau la gitul oamenilor bătrîni, slăbănogi ţi. (Ironic) I-atirnă pielotcile de gras ce-i! Ibid. 3. (La organele interne) Membrană, mucoasă; pieliţă, cămăşu-ială. Se curăţă piclolcilc din carnc şi se aruncă. Picloteile de pe maţe (la porc) se ridic şi se lapădă. Ibid. 4. (La fructe) Coaja din afară care acopere miezul. La fabricarea magiunului, pie-loleile şi simburii de la prune se aruncă. Cpr. 5. (La lichide) Pojghiţă subţire care se formează uneori pe suprafaţa lichidelor. Adună pieloleile alea dc la zama de varză şi dă-lc afară. Ibid. ii. Excrcsccnţă; vegelaţie parazitară; tumoare. J-a scos la operaţie o pieloteie, ca ghemul, din burtă. I-au crescut nişte pielotei la ochi. Parcă am o pidolcic-n git. Ibid. 7. Carne de calitate inferioară. Ce pielotei mi-ai pus aici? Ibid. PIEPT, piepturi, s.n. Loc. a d v. Cu pieptul = cu puterea ; cu japca. A luat cu pieptul. S-a pus hoţomanul şi i-a luat cu pieptul toată bruma de avere ce-o avea de la părinţi. Spt. S. şi J. PlfiPTEA s.m. art. Personaj închipuit, sim-bolizind forţa; om voinic, uriaş, viteaz; cf. mandea. Expr. Dai tu de piepten = vii tu la mine, vezi tu pe dracu. Spt. S., Pn. L. PlfiPTEXE, piepteni, s.m. Căpăcel mic de lemn cit podul pâlniei, cu care se astupă gura unei putinele înfundate, pentru castraveţi sau oţet. Ai uitat pieptenele (sau pieptenul) nepus la putină, Spt. S., Cpr. PIEnnijT, -A, pierduţi, -le, adj. (In e xp r.> A (o) fnee pierdut(-ă) = a se preface că nu ştie unde e ceva, că s-a pierdut; a ascunde. A dai drumul cailor noaptea-n livezi, ca să-i facă pierduţi (scăpaţi). A pitit punga cu bani şi-a făcut-o pierdută, ca să scape. Pn. L., Spt. S. şi J. PIERITtJRA, picrituri, s.f. v. PERITURĂ. Spt. S. şi J., Smr. PIERZARE s.f. Loc. adv. De pierznre = de lepădat; prăpădit, distrus. Lasă, că nu eşti de pierzare, tc ţii incă bine. Spt. S., Mrş. PIEZ s.n. (în exp r.) A o luu-n piez = a) a o lua de-a coasta, de-a curmezişul; b) (fi g.) a o lua razna. A vorbi In piez = a vorbi ironic, în răspăr. Spt. S. şi J., Pn. L. PIFTfE, piftii, s.f. (în expr.) A aveu enrnen piftie = a fi extrem de obosit; a fi zobit, a fi dăulat, a fi frlnt. Spt. S. şi J., Mş. PIGALĂ s.f. Acţiunea de a p i g ă 1 i; lucrare meticuloasă, minuţioasă, delicată ; migală. Mare răbdare pe fata astay cu cită pigală a lucrat ea vllnicile şi alesăturile alea! Spt. S. şi J., Mrş. PIGALEALA s.r. = PIGALA. PI GALI, pigăl şi pigălesct vb. IV tranz. şi intranz. 1. A lucra cu atenţie, minuţios ; a lucra încet, anevoios. Pigăle de două luni la o ie şi lot nu e gata. Spt. S. şi Mş. 2. Fig. A cerceta ceva cu atenţie. I-a pigălit punct cu PIGalIT 202 PIONCaNITCTKa punct, articol cu arlicol, filă, cu filă, toată gestiunea, pc zece ani in urmă. Ptş. PIGĂL1T, -A, pigăliţi, -le, adj. 1. (Despre oameni) Meticulos, migălos ; care lucrează Incet, atent. Spt. S., Ptş., Mş. 2. (Despre lucruri) Lucrat cu migală. O ie pigălită ca asta, rar se inlimplă^ să vezi. Ibid. PIGĂLlT s.n. Acţiunea de a pigăli; pigălealâ, pigală, pigulil; migală. Atita pigălil, cc-u pigălit fala asta, la o ie, tc cruceşti! Spt. S., Pn. L. PIGĂLITIJRÂ, pigălituri, s.f. = PIGĂLIT. Alitea pigălituri ccarc mocldu- ăsta, te dor şi ochii! Spt. S. PIGXEAlĂ, pigncli, s.f. v. PICXEALĂ. PIG.M vb. IV. v. PICXI. PIG\1T, -Aj adj. v. PICNIT. PIGULEALĂ. Acţiunea de a piguli (aduiiind unul cile unul lucruri mărunte). Hai la piguleală, la prune, copii! SpL. S., Smr. PIGULI, phjulşi pigulesc, vb. IV. 1. T r a n z. (Despre păsări) A ciuguli; p. e x t. (despre animale) a paşte, a ciupi. Dă drumul la oi să pigule şi ele niţică iarbă. Mrş., Smr., Cst. 2. Tra n z. A aduna lucruri mărunte, unul cite unul, bob cu bob, fir cu fir. Hai să pigulim prunele alea scuturate de vint. Să piguliţi bine spicele de pe mirişte; unul să nu rămiie. Ibid. Spt. S. şi J. îl. Fig. A agonisi Învăţătură; a culege date. Mi-a fost greu a piguli datele. Ptş. PIGULlT s.n. Acţiunea de a pigu li; piguleală. S-au dus toţi la pigulil dc prune. Mai avem de pigulil : noi straiele şi noi fasolea. Cst., Spl. S.^şi .1. PILA, pile, s.f. (Ironic ; in exp r.) A linfjc pila = a rămine de ruşine, a rămine mofluz, a o serinli. Cc făcuşi, nui, la examen? Ai lins pila! Cpr., C. Arg. PILDA, pilde şi pilduri, s.f. (In expr.) A lua (sau a ţine) in pilde (sau în pilduri) (pe cineva) = a lua (sau a duce) pe cineva pe departe, pe ocolite; a-i vorbi in lilcuri; a face aluzie (Ia ceva sau la cineva), a ironiza, a im-pildi, a înţepa, ajinpunge. Spt. S., Cpr. PILOS, -OASĂ, piloşi, -oase, adj. Care are tărie, vigoare, solid, puternic; zdravăn. Pilos om; i-a murii nevasta şi doi copii şi n-a dat o lacrima din ochii lui! Spt. S., Pdr. Csl. PILOSTIUiJ, pilaştrii, s.f. Pirostrie. (în expr.) X-nrc all> in căpistre şl-a pus tui‘iu-11 pilo.slrii, se zice despre cineva care se laudă că face ceva, înainle (le a-şi asigura mijloacele. Spt. S., Mş., Smr., Orj. PINTEN, pinteni, s.n. (In expr.) A da-n pinteni (de liueurie) = a se bucura. Dă-n pinteni de bucurie, c-a luat fata lui Ilie (Pop.). Mş., Spl. S. PI O inlerj. Sunet pe care il scot grangurii cind ciută. I-av.zi grangurul, cum zice; pio, pio. Spl. S. şi J. PIOCEAlA, pioceli, s.f. Stare generală de slăbiciune; moliciune , indispoziţie; pircoteală de somn, blegeală ; vorbire înceată; voce piţigăiată ; piui tură de pui. M-a găsit o pioceală să cad jos. S-aud nişte pioceli de pui. Spt. S., Mş. PIOCIT, -A, piocifi, -le, adj. (Despre oameni) Care vorbeşte piţigăiat, subţire, incet, stins; care e moale, bleg, indispus. (Substantival) Cu piocila aia, va să ascufi bine urechile, ca s-o infelcgi. Piş., Mş., Spt. S. PIOCIT s.n. Piuit (de pui); p. ext. glas subţire, voce piţigăiată, vorbire încetinită. Abia-i auzi piocitul. Spt. S. PIOXC interj, v. CIIIONC.1 PIOXCĂI vb. IV v. PIOXCAXI. PIOXCĂIAlA, pioncăieli, s.f. 1. Vedere slabă. L-a găsit pioncăiala şi p-ăl bălrin, abia mai vede! Spt. S., Piş. 2. Vorbire piţigăiată. Ce pioncăieli s-aud acolo? — A venit mătuşa Marinam. Ibid. îl. Lucrare de migală. Frumoase modele; dar şi pioncăieli pc ele! Ibid. i. (La pl.) Chiorcăiluri de curcă. Ibid. PIONCĂlT, -A, pioncăifi, -tc, adj. Cu vederea slabă; mocoşit, moale; galeş. Pn. L., Mrş. PIONCĂlT, s.n. = MOXCAlALA, Pn. L. PIOXCĂIT0ItA, /lioncuitari s.L= PIONCĂ-IALĂ. Smr. Cpr. PIOXCAXEAlA, pioncăneli, s.f. Pioncăială; mocoşeală; chiorcăncală. Ce alita piancuneală pe voi acolo? Dtiţi-i zor! Spl. S. [Va r. : PIOR-cAXEALĂ, piorcăneli, s.f. Ibid.] PIOXCĂXl, pioncăn şi pioncănesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre curci) A fac^ : pionc, pionc. Spl. S. şi .1. 2. Ini r a n z. şi refl. (Despre oameni) A slăbi, a se topi (de boală sau de bălrineţe); a se muia, a se fk scăi; a nu vedea bine; a lucra pe dibuite; a vorbi incel, slab, stins; a merge anevoie. Abia mai pioncănc băbuţa. Ibid. [Var.: PIOXCĂI, pioncăi şi pioncăicsc, vb. IV. Ibid. PIORCĂI, piorcăi şi pioreăiesc, vb. IV.; PIORCĂXl, piorcăn şi piorcăncsc, vb. IV. Ibid.} PIOXCÂXlT, -A, pioncăniţi, -le, adj. Slab, moleşit, prăpădit, mocoşit; caie se mişcă anevoie; care are vederea slăbită, orbăcăită. (Substantivat) Cc vrea pioncănita aia? Spl.S. şi J., Mş. [Var.: PIOXCAlT, -A, adj. Ibid.] PIOXCAXIT s. n. Acţiunea (le a p ioncăni. S-aude pioncănitul curcilor. Spl. S., Pn. L. [V a r. : PIOIUIĂXIT :,.n. Ibid.) PIOXCAXITURA,pi)'icănituri, s.f. = PI0Y-CĂXIT. S-aud nişte pioncănituri prin grădină ; au intrat curcile, să ştii! Mrş., Csl. [Var.: PIORCAXITLRĂ, piorcănituri, s.f. Ibid.] PIONERlE 203 PISOC PIONERIE s.f. Organizaţie di» pionieri. Tăticule, uni intrat şi cu in pioncrie! Ptş., C. Arg. PIOIlC interj., v. (IIIOXC1 Spt. S. PIORCĂf vb. IV. v. FIOîXCĂM. PIORCĂÎVEĂLĂ s.f.v. PIONCĂNEALĂ (de curci). PIOHCĂNÎ vb.' IV. v. PIOXCÂM. PIOIÎCĂMT s.n. v. P10XCĂNIT. PIOItCĂXITlItĂ s.f.v. PIOKCÂNITUHĂ. PIFIf, pipii şi pipicsc, vb. IV tranz, 1. A pip ă i. Spl. S. li. (Despre copii) A muşlru-lui, a atinge, a bate (uşor;. Ia dă-l pc mina mea să-l pipii oleacă cit sfinlulifa (= nuiaua)/ Jbid. PI PIL O ANCĂ, pipiloance, s.f. (Familiar) Copil de faşă ; copil mie. Unde eşti, pipilouncă? Plş. PIPOTĂ, pipote, s.f. (în expr.) A aven (a face, a fi eu) pipota (mare) = a be ingimfa, a se ţine mare. A făcut pipotă, băiatul; acum nu tc mai poţi atinge de el; c cu pipată (mare.) Cpr., C. Arg. A avea (sau a li eu) pipola plină (sau umflată) = a li înfuriat. Ibid. PIPOTOS, -OAsA, piputtişi, -oase, adj. înfumurat; ţifnos, arţăgos. Da pipotos ai mai fost, mă băiete; nu tc credeam aşa! (Substantivat) Pipoloasa aia nici bună ziua nu mai dă, e cu pipola umflată. Spl. S. şi J. Pili, interj, v. PIRI. Pilii interj. SlrigăL (repetat) cu care se cheamă găinile. Dimineaţa cum sc scoală, Iese cu boabelc-n poală şi strigă găinile, S-audă vccinilc; piri, piri, piri; fugurei, fugurci. (Pop.) Spl. S. şi J. [Var.: PIR interj. Ibid.] PIIICIT, -A, pircifi, -le, adj. 1. Acru la inimă, inchis, strins, sucit, zgircit. (Substantivat) La pircifi am fost eu. Spt. S. şi J. 2. Carc a rămas nedezvoltat, prizărit, chircit, mic. Copil pircil. Porumbi pircifi. Ibid. PIRCITL’iRĂ, pirciluri, s.f. Cel care a rămas nedezvoltal; prizării, chircit, mic; sllrpilură. O pircitură dc copil. Nişte pirciluri dc porumbi. Spt. S., Mş., Plş. PIRCOTEAlA, pircoleli, s.f. Moţăiala, picoteală, mocăială ; fig. moleşeală, blegeală, indispoziţie. Cc pircoleli sini alea, mă; treccfi la culcare! Mrş., Spl. S. PIRCOTĂ, pircotcz, vb. I. intranz. 1. (Despre păsări) A sta bleg; a tinji, a pioci, a boli. Dc citcva zile pircotcază porumbaca. Acum a început să pircotczc şi bădălanca. Spt. S., Smr., Mrş. 2. (Despre oameni) A dormita, a mocăi, a picota. Ibid. [V a r. : PIRCOTI, pirco-tesc, vb. IV. Ibid.] PIRCOTI vb. IV. v. PIRCOTA. PIRCOTfT s.n. PIRCOTEALĂ. M-a apucai pircolitul. M-a găsit un pircolit, cad d-an picioarele. Spl. S. w ' PIRUIĂLĂ, piruicli, s.f. Sunet caracteristic greierilor, puilor şi altor păsări. S-aud piruicli dc greier. Spt. P1RUITIJRĂ, piruiluri, s.f. = PIRLIALĂ; piuit, ciripit. Astea sint piruiluri dc pui; s-au răznil prin grădină, mititeii. S-aud, piruiluri dc păsărele! Spt. S. şi J. PISĂGEĂLĂ s.f. Oboseală. Pisăgcală dc oase ca la coasa asta, numai la arie am mai tras. Mrş., Smr., Plş. PISĂGl, pisăgcsc, vb. IV tranz. Fig. A bate la cap ; a pisălogi, a plictisi Spt. S. şi J., Pn. L. PISĂG1T, -Ă, pisăgifi, -le, adj. 1. (Despre lucruri) Fărimat, zobit, pisat. Spt. S., Smr,, Mrgh. 2. (Despre oameni) BăLut rău. L-au găsit pisăgil măr, in mijlocul pădurii. Ibid. Expr. A fi pisăţjit cle oase = a fi obosit, rupt de oase. Ibid. PISĂLTJG, pisăluge, s.n. Pisălog. Expr. A-i sla (cuiva) pisălug pe eap = a bale la cap, a.pisălogi. Spt. S. şi J. Să-l bufi in pio eu pisăluţitil şi nu-i neineri, se spune despre un om deştept, pe care nu-l poţi încurca cu vorba ; isLeţ, vioi, ager. Ibid., Pn. L. PISC1, piscuri, s.n. (La pinza de ţesut) Defect care se produce clnd se bate cu spala mai mult într-o parte decil In alta, răcind colţ. Ia pinză. Vezi că facc pisc. Arc pinza pisc. Spl. S. şi J., Mrş., Pil. L. PISC2, piscuri, s.n. 1. Compuse. Fruatea piscului = partea de sus a dealului. Spt. S. Cupul piscului = virful . Am pus aria in capul piscului. Ibid. Guşu (sau licule! Cui semeni? Spl. S., Mş. 1 PlRŢAL, piriăi, s.m. Calificativ tic ocara dat unui tinăr fluşturalic, carc umblă tăind clinilor frunză; fleoandăr, fîrţău, pierde-vară, fluieră-tinl. Ehef pirfăi d-ăşlia fandosiţi am văzut destui! Da eu ştiu una şi bună: cu pir [aii mor vacile de sete. Spt. S., Cst. PÎRŢOTInA, pirfotini şi pirţotinc, s.f. Calificativ dc ocară dat unei persoane leneşe sau uşuratice. Pirţotină butrină. Ptş. C. Arg. PlSĂT s.n. Mincare făcută din mălai marc, zgrunţuros, fieri cu lapte şi jumări de porc. Spl. S. şi J. FlŞGll, pişciiy \b. IV inlranz. A trage din lulea ; a picii , a păfăi. Cpr., C. Arg., VI. -Dn. PIşcIiALĂ, pişciitli, s.f. Zgomot produs de cineva carc trage din lulea. Numai pişciielilc is-aud. Cpr., C. Arg. plşclfr, -A, pişciiliy -le adj. Care pişciie ţoală ziua din lulea ; care se, mişcă anevoie ; moale, leneş, îngălai. (Substantival) Pişciilu-ăla a uitat poarta deschisă şi-au intrat vacile-n grădina. Cpr. C. Arg. rlşclir s.n. = Hşcîială. Cu pişciitul sc ocupă de cind deschide ochii şi pină clnd sc culcă. Cpr. VI. - Dn. PLAI, plaiuri, s.n. (In exp r.) A fi erai pe plai = a fi necăsătorit; a fi liber şi de capul Iui, a nu avea nici o grijă ; a nu-i păsa de nimeni. Spt. S". şi J., Mrgh., Mş. PLAN, planuri, s.n. (In expr.) A lua (pe cineva) eu (uu) plan subţire = a lua pe cineva pe deparle, cu binişorul, pu ocolite; a trage de limbă fără să bage de seamă, Mhiiy cu un plan subţire, m-ai adus la masă. Spt. S., Cst. PLAS, plaşiy s.m. 1. (La războiul de ţesul) Fiecare din cele două grindeie de lemn care susţin sulurile şi încadrează dispozitivul de ţesut; talpă. .Mrş., Spt. S., SIşl. 2. (La sanie) Talpă. P las ii săniei de boi sini mai groşi dccit plaşii sănjei dc cai. Ibid. PLAsA, pluşiy s.f. Porţiune de palan, atil cîL ţine lungimea unui lai sau spaţiul dinlre două babe; cleală, postaţii. Dacă nu c făcută poartă la intrare, scofi o plasă dc palan şi-ţi faci deschidercy să intri cu căruţa in voie. Plasă dc gard (= cleală). Spl. S. şi J., Pdr., Mş. PLĂSTORE s.m. Plasture, Spl. S., Smr. PLATAGEĂ, ptălăffclc, s.f. Pătlăgea. Sm. [V a r. : PLÂTĂGEA s.f. Cpr.] PLAVIE, plăvii, s.f. F i g. Mulţime de lume, cird; postomol, clapie. Vine lumea plăvii-plăvii de la bjlci. Smr., Spt. S. şi J. PLĂCINTĂ, plăeinţi, s.f. (In exp r.) A-i da (sau a-i arde) (cuiva) o plăcintă caldă (sau fierbinte) = a-i da o palmă (sau citcva pahne); a chelfăni. Spt. S. A aştepta să-i vie plăcinta lu nas = a aştepta să-i vie de-a gala, a aşlcpla (să-i pice) „pară mălăiaţă’1, chilipir. Ibid. [V a r. : PLĂCINTE, plăeinţi, s.f. Ibid]. PLĂCINTE s.f.v. PLĂCINTĂ. PLÂTĂGEA s.f.v. PLATAGEA. PLĂVlŢ, -A, plăviţi, -ţcy adj. (în expr.) A fi cineva de viţă-plăviţă = (ironic) a se pretinde de neam mare, de viţă subţire ; a se crede, a se înfumura. A, vezi bine, dumnealui e 'le viţă-plăviţă; cum ar puica cl să ţie secera de coadă? Spl. S. şi J., Mş., Pdr. PLEAFTURA, pleafturi, s.f. 1. Praflonţă; p. e x t. zdreanţă. O pleafluru dc cămaşă. Spt. S., Pn. L. 2. (In expr.) A-i da (cuiva) cu pleafturn pe Ia nas = a lua în ris, a lua pesle picior, a supăra, iî. F i g. (Ironic) Om de nimic, O pleaftură de babă. Ibid. PLEĂSNĂ, plcsne, s.f. 1 (în e x p r.) A merge în pleasna ploii = a merge cu ploaia în piept, a se lăsa izbit de plesnelul ploii. Spt. S. şi J., Cst. A sla-n pleasna viaturilor = a fi In bătaia vinlurilor: fig. a fi pus la o poziţie frecventată, a sla in treacătul, în frecuşul, în izbisul luluror. Ibid. A fi (sau a sla) în pleasna = a fi pus Ia loc nepotrivit, a sla rău, a sla-n treacăt. Părul orzatic e-n pleasna tuturor. Griul din vale e taman in pleasna vilelor. Ţi-ai pus casa-n pleasna, toţi ie izbesc aici. SpL. S. 2. (Mai ales ia pl.) Mătreaţă. IIai să te tăiez, că ţi-i capul (numai) plcsnc. îi cură plesnele din cap. Ibid. PLEĂŞCĂ s.r.v. FLEAŞCĂ. PLEĂTCĂ s.f.v. PREATCĂ. PLEĂUHĂ s.f. 1. Pleavă. Nu merg la arie că-mi dă plcaura-n ochi. Spt. S. 2. (în exp r.) A umbla pleaura = a umbla tăind dinilor frunză, a păncăni, a pierde vremea. Ibid. PLESNEĂLĂ, plcsncli, s.f. Acţiunea de a plesni; plesnitură; izbeală, lovire. Expr. A veni (sau a trece) (pe undeva) din plesneală = a veni in trecere, pe neaşteptate, din înlim-plare. Dragă, am picat şi noi din plesneală; am avut ocazie; nu stăm dccit două minute. ,Pdi\, Mrş., Mrgh. L o c. a d v. Din plesneală =» repede, din fugă, Ia repezeală, iute. Din plesneală, am secerai cu copiii tot griul din coastă. Am luat din plesneală şi prunele de pc just de la Drăghiceşliy scuturate de vint. Ibid. PLESX1CI, plesniciuriy s.n. Şfichi de cînepă care se pune la virful biciului; pleasnă, plesni-loare. Spl. S. PLOŞNIŢĂ, plcşniţe, s.f. 1. Obiect moale. O pleşniţă dc mămăligă. Sllpn. 2. F i g. Om dărăpănai, moale, leneş. O pleşniţă dc om; unde cadcy nu sc mai scoală. Ibid. 15. (în expr.) A sta pleşniţă = a sla degeaba. Ibid. PLfiTER, pletere, s.n. 1. Rind de două-trei nuiele, Împletite toate o dată; grădele. Mai trage două-trei pletere peste mărăciniy ca sâ-i întărească. Spt. S., Pn. L. 2. Porţiune de gard, pletere AiA 208 PLOşPĂNa eleată, postaţă. Am făcut un pleter bun dc la cuşarea vacilor pină la grajdul iepei; cc zici? Ibid. Expr. A se uita (cineva) prin pletere (sau prin pleter) = a cerceta, a spiona. Ibid. PLETEREALA s.f. = IMPLETEREALA. Mai, irage-i o pletcrcală-două, ca să iasă gardul mai năltuf. Spt. S., Pn. L. PLEURĂ s.f.v. PLEVURĂ. PL£VUIIĂ s.f. Pleavă măruntă; plevuşcă. Ca şi fala codrului, Trece viafa omului. Astăzi sttncă pe pămint, Mtine plcvurâ la vint. (Pop.) Spt. S. Fugi din bătaia vtntului, că-ţi intră pleura-n ochi! Ibid. [Var.: PLfiURĂs.f. Ibid.] PLEVtfŞCĂ s.f. Pleavă uşoară, mărunţică; plevură. Mi-a intrat o plevuşcă-n ochi şi-aşa mă glodore! Spt. S. . PLfCI, pliciuri, s.n. (în exp r.) Cit ai zice plici = intr-o .(clipă. A suflat toată mămăliga de pe cirpător, cu lapte bătut, cit ai zice plici! Spt. S., Cpr. PJLICUŞOR s.n. Pliculeţ. Piş. PLIMBARIS1, plimbarisesc, vb. IV ref 1. (Familiar; ironic) A se plimba. Pe unde v-aţi plimbarisit, mă rog? Ptş. PLhlBĂ, plimbef s.f. 1. Prăjinc carc se pune de obicei sub streaşina casei, pentru a se culca găinile pc ea, în timpul nopţii; culme. Spt. S., Pn. L. 2. Prăjină carc se pune in casă, la o margine a tavanului, servind pentru a se pune pe ea straiele cele mai bune („de lume”); culme. Ibid. 0. (La războiul de ţesut) Prăjină scurtă, de care se atirnă dîrlogii, iţele şi văta-lele; prăjină, culme. Ibid. 4. (La punte, peste apa unui rlu) Prăjină groasă care sc fixează la marginea unei punţi (sau podeţ), să se sprijine trecătorii cu mina, ca să nu cadă in rlu. (Ironic) Mtndro, de dragostea ia, îmi vinc-a mă spinzura, Cu ciucurii brlului, De plimba ptrlului (Pop.). Ibid. * PLIMBĂREALĂ, plimbăreţi, s.f. (Familiar; glumeţ) Plimbare scurtă. Iar a plecat la plimbă-reală? Fac o plimbăreală pină la Trivale. PtŞg PLIMBAT, plimbete, s.n. (Adeseori ironic) Plimbare. L-a găsit plimbătul acu-n toiul arici. C. Arg. 2. pl. Fig. Ciudăţenii, toane. Arc plimbetcle lui. N-ai ce-i face! Spt. S., Smr. PLLAIBULfŢĂ, plimbulifet s.f. = FLIMBU-ŢĂ. Spt. S. PLIMB UŞ, plimbuşuri, s.n. (Familiar; ironic) Plimbare scurtă; aeriseală, plimbăt, plim-băreală, ducă. Are plimbuşurile lui de fiecare zi; dacă nu sc duce undeua, şi le face prin casă. Ptş., C. Arg. _ PLIMBI]ŢA, plimbufey s.f. Diminutiv al lui plimbă; plimbuliţă. Cpr. PLISC interj. Onomatopee care imită zgomotul unei lovituri de palmă; plescăitul cu limba sau cu buzele ; plescăiLul apei cind e loviLă cu un corp tare. Plisc. cu dosul palmei! Plisc, cu limba! Plisc, din buze! Spt. S., Mş., Cpr. PLISCAiALĂ, pliscăieli, s.f. Faptul de a pliscăi; plesnel. Pliscăieli de palmă. S-aud pliscăieli de ploaie, toarnă cu găleata. Mrş., Pn L. PLISCĂlT, -Ă, pliscăiţij -le, adj. Bătut cu palma lipăit, clielfănit. A ieşit pliscăită şi fata. Spt. S., Mş. PLISCĂITtJRÂ, pliscăituri, s.f. = PLISCĂ-IAlA. Pliscăituri de ploaie. Pliscăitură din buze. Pliscăituri cu limba. I-a ars nişte pliscăituri de i-au trosnit fălcile. Mştş., Spt. S. PLIVfŢÂ, plivite, s.f.v. FRIVIŢĂ. PLOAIE, ploi, s.f. (în expr.) A-i aranja ploile (cuiva) = a pregăti terenul ln favoarea cuiva ; a-i face atmosfera favorabilă; a înlesni, a ajuta, a servi. Hai, mă, că ti s-au (sau /i-am aranjat) ploile; miine tc prezinţi la post. Ptş., Mş. A-1 lăsa (pe cincva) în ploile lui = a lăsa în voia lui,a lăsa-n pace. Ibid. C. Arg. PLOAPĂ, ploape, s.f. pl. (în expr.) A umblu după ploape = a umbla după cai verzi, a pierde vremea. Spt. S. PLOCAV, plocavuri şi plocave, s.n. Pocladă. Mş., C. Arg; PLOCON, plocoane, s.n. (în exp r.) A-i pica plocon = a-i veni cuiva pe neaşteptate (ceva sau cineva nesuferit). Ptş., C. Arg. PLOD OS, -OASĂ, plodoşi, -oasef adj. Prolific. Neam dc oameni plodoşi. Spt. S., Cpr. PLOlfiRNIŢĂ s.f. Bură subţire, ploaie măruntă ; plointe multă. S-a aşezat o ploicrnifă, dc te taie la oase. Spt. S. PLOfŢĂ, ploiţe, s.f. (La pl.) Cofeturi mici (ca ploaia măruntă) care servesc la ornarea colivelor. Ptş. rLOPAN, plopani, s.m. Plop marc, gros. E un plopan numa bun dc şiţă. Spt. S., Cpr. PLOPIIlfŞ, plop irisuri, s.n. Plopiş (mai ales Linăr). Spt. S., VI.-Dn. PLOPfŞTE, plopişli, s.f. Plopiş. Inplopişlc au imputat vulpile, şi-au făcui vizuini. Spt. S.şi J. PLOSCAR, ploscari, s.m. Om care face sau vinde ploşti. Era un ploscar in tirg, cu fel de fel dc plosti. Ptş. FLOSCA, ploşti, s.f. 1. Fig. Mamelă mare, lăblrţală, moale; p. c x t. uger. Cttămai plosca! Căpriţa a venit cu ploştilc pline; ai cc lua dc la ca. Spt. S. 2. (în expr.) Ai noştri de ia gura ploştii, formulă amicală de salut, mai ales InLrc cheflii. Cn., Cimn. PLOŞNIŢĂ, ploşnifc s.f. Termen de ocară dat unei persoane leneşe. Sllpn. Expr. A sta ploşniţă (sau ca ploşni(u) = a sta degeaba. Pnr., Mş. PLOŞFAnA, ploşpăni şi ploşpanc, s.L Poala unei haine lungi; pulpană. Spt. S. şi J., Mrş. Expr. A merge cu ploşpunile vllciind (în vint) = a merge iute. Ibid. A se ţine de ploşpunu ploşpAră 209 POCaITA cuiva = a sc ţine scai dc cineva. Ibid. A fi sub ploşpanu euivu = a fi ocrotit, protejat de cineva. Ibid. PLOŞPARÂ, ploşpări şi ploşpare, s.f. Pulpană, ploşpană. Expr. A tuia ploşpurilc şi-a cirpi sputuriie = a se clrpi de azi pe mline, a o duce greu, a trage sărăcia de coadă. Sm., Sltr. PLOTOÂGĂ, ploloage, s.f. 1. Obiect de Încălţăminte sau (p. e x t.) de îmbrăcăminte, vechi, stricat, rupt, dărăpănat; vechitură, ruptură. Mai cirpeşte-ţi plotoagele-alea de bocanci. Mai ia plotoaga aia de cojoc şi mai drege-o, că nu e aşa de lepădat. Spt. S. şi J. 2. Fi g. Om de nimic, lepădătură. Ibid. 3. Bătrln hodorogit, prăpădit. O plotoaga de unchiaş. Ibid. PLOTOGAR, plotogari, s.m. 1. Cizmar ne-califical, clrpaci; p. e x t. meseriaş prost. Asta nu e avocat, e plotogar. Mş., Spt. S. şi J. 2. (Ironic) Pungaş, escroc, potlogar. Plotogarule, am să te dau pe mina miliţiei! Ptş. PLOTOGĂREAlA, plotogăreli, s.f. Afacere măruntă, ocazională; cirpeală; învîrteală. Cu plotogăreli d-astea tşi mai duce şi el viaţa; o Urăşte aşa, de azi pe miine. Ptş., Cpr. PLOTOGĂRI, plotogăresc, vb. IV tranz. A lucra prost, a cirpăci; f i g. a înşela, a păcăli. Spt. S. Cpr., C. Arg. PLOTOGĂIlfE, plotogării, s.f. 1. (Depreciativ) Lucru făcut fără pricepere, cirpeală. Fac şi cu plotogărie dacă m-apuc. Spt. S., Ptş., C. Arg. 2. (Ironic) Pungăşie, ticăloşie. Asta e plotogărie goală, mă! D-astea tc-ai apucat? Ibid. PLOTOGĂR1T, -Â, plotogăriţi, -te, adj. 1. (Despre obiecte de Încălţăminte sau Îmbrăcăminte) Cirpit petec de petec; ferfeniţit, rupt. Cămaşă plotogărită. Cojoc plotogării. Opinci plotogărite. Ptş., C. Arg., Cst. 2. (Despre oameni) Care e îmbrăcaL şi încălţat cu rupturi, care umblă cu trenţele tîriş. De ce-i fi umblind aşa plotogărit, mă, ca doar ai cu ce, nu eşti nevoit ca alţii! Ibid. PLOTOGEA s.m. Calificativ depreciativ dat unui om care umblă cu plotoagele tiriş, zdrenţăros ; carc trăieşte din clrpeli; fig. om de nimic. Spt. S. PLOTOG1LA s.m. = PLOTOGEA. Mş., Pdr. PLOTOGITtJRÂ, plotogitnri, s.r. 1. încălţăminte sau îmbrăcăminte ruptă, cirpilă (petec de petec); zdreanţă, ruptură ; cf. p 1 o t o a g ă. O plologilnră de corlei. Spt. S. şi J. 2. (Ironic) Om care umblă plologiL, zdrenţăros; p. ext. om de nimic, cîrpă. Ibid. PLOTOJEALA, plotojeli, s.f. Acţiunea de a p 1 o t o j i; cirpeală. I-am mai făcut (sau tras) o plotojcală; să vedem cil m-o mai ţine. Spt. S., Pn. L. PLOTOJf, plotojesc, vb. IV. 1. Tranz. A petici, a clrpi. Am mai plolojit oleacă cizmele. Spt. S. şi J., Pn. L. 2. Tranz. şi refl. Fig. A cîrpi (sau a se clrpi), a o duce de azi pe mîine. A o ploloji. A se plotoji. Ptş. 3. Tranz. Fig. A-i face cuiva un rău mic; a atinge, a clrpi. L-a plotojit cu o amendă de o mie de lei. Ibid._ PLOTOJfT, -Ă, plolojiţij -te, adj. 1. (Despre obiecte de îmbrăcăminte sau Încălţăminte) Cirpit petec de petec ; p. ext. (despre lucruri) reparat (pină nu mai arc ce). O cămaşă plotojită. Un cojoc plotojit. Opinci plotojite. O căruţă plotojită. O coşare plotojită. Spt. S. şi J., Mş. 2. (Despre oameni) Care umblă îmbrăcat cu vechituri; zdrenţăros. Fie că plotojit om ca line, mai rar! (Substantivat) Plotojitu-ăla umblă asa, (numai) dc zgircit, de neam rău ce e! Ibid. PLUG, pluguri, s.n. (în expr.) A-i merge (cuiva) plugul = a avea succes. Spt. S. şi J. A-i merge plugul lu grădina altuia = a munci la jilţul, a slugări. Ibid. PLUGARfE s.f. (In expr.) A sparge plu-gurla = a) a termina dc arat; b) fig. a se certa cu cineva, a rupe relaţiile, a sparge prieteşugul. Spl. S. şi J. POACĂ s.f. v. POCA. POARĂ s.f. (în exp r.) A (sc) pune poara = (despre animale) a n-o mai lua diri loc, a nu mai trage, a sta nemişcat; a pune tagă. Au luat melic juncanii naibii, cum văd coasta pun (sau se pun) poară şi n-o mai iau din loc, pină nu-i nădesc. Spt. S. şi J., Pn. L. POATE s.n. (In expr.) (A fi) peste poate = (a fi) prea mull, prea greu, peste puteri; imposibil. Nu-mi vine să cred c-a ţăcut el una ca asia, e peslc poate! Spt. S. POBRIGAXIE s.f. Slujbă religioasă de în-mormînlarc, pogribanie. (In imprecaţii) Pobrigania cui l-a-nchinat, mi-a stricat o sumă dc griu cu vacile lui! SpL. S. POCANIE, pocanii, s.f. 1. (în practica religiei ortodoxe) Canon pe care 11 dă preotul la spovedanii pocăiţilor, pentru a obţine iertarea păcatelor. Cc pocanie ţi-a dat? Eu mi-am ţăcut pocania. Spl. S. şi J. 2. Muncă stăruiloare, intensă, făcută cu devotament şi pasiune. Asta-i e pocania lui: toată ziua la atelier. Aşa-şi ţacc el pocania! Ibid. POCĂ, poci, s.f. Arac de fasole. Puneţi pocite la fasolef c-a inceput să fugă pe^garduri. Spt. S. şi J., Pn. L. [Var.: POACĂ, poace, s.f.). POCĂITA s.f. art. Ac ti vi la le stăruitoare, inLensă, făcută de cineva cu pasiune; fel de a lucra, obişnuinţă; moangă, pocanie (2). Aşa-şi face pocăita, toată ziua la birou. Asta e pocăita lui. Ptş., Spt. S. I pocXneAlX 210 roLtoic POCÂXEAlA, pocăneli, s.f. Faplul de a p o c ă n i ; bocăneală, păcăneală. Spl. S. şi J., Smr. FOCAXÎT s.n. = pocâxeala. POCAXITtllA, pocăniluri, s.f. Pocănit, po-căneală, păcăniliiră. Ce pocăniluri s-aud acolo? — Dreg bujilc. Spl. S. şi J., Smr. POCIII vb. IV v. POCIIIA. POCIIIA, pochiez, vb. I Iranz. A lovi pe cineva (mai ales la cap); p. exl. a bate. L-a pochial nevasta la ochi, d-aia e negru. Spl. S. şi J., Pn. L. [Var.: POCIII, pochesc, vb. IV Iranz. Ibid.] POCIIlAT, -A, pochiaţi, -tc, adj. Lovii, bălul; p. ext. mort. A pochiat-o Ja cap şi pochiaiă a rămas, biata găină; abia a mai mişcat dintr-un picior. Mi-a venii copilul pochial dc ncbunu-ala,xxc-o ţi avui cu el nu ştiu. lJn. L., Smr., Spl. 3. [Va r. : POCil 1T, -A, adj. Iltirt.] FOCIIIT, -Ă, adj. v. POCIIlAT. POCI, pocesc, vb. IV Ir a n z. A puni» poci la fasole (roşii ele.); a arări. JIui să pocim fasolea, că s-au inlins vrejurile pe j<.s. Spt. S., Mrş., Pil. L. POCIGAXIE, pocigănii, s.f. 1. Fiară sălbatică : dihanie. M-am inlilnit cu pocigania necuratului in inima pădurii. Spt. S. 2. Pocitanie. O puciganie dc copil. Ibid. Mi s-a a rulai in vis o pocigania cu aripi şi gliearc de fier, şi cind su m-apucc, m am trezit. Ibid. POCîştAxIE, pocişlanii s.f. Pocitanie. VI. -Dn. POCÎXZfiU, pocinzei, s.m. (Mai ales la pl.) Persoană (rudă sau prii Un apropii: l) care înso-leşlo pe părinţii miresei la ginere acas.ă, după ce acesta a plecat cu mireasa şi după ce s-a luat masa. Masa pocinzeilor. Cpr. POCNET, pocnctc, s.n. (în expr. A-i lua pocnetul (cuiva) = a) a cădea (greu) bolnav, a li pe ducă, a muri; b) f i g. a reduce pe cineva la tăcere, a înfunda; a-i lua piuiLa. Piş. POI), poduri, s.n. (In exp r.) A călea din pod = a) a călca de sus ; b) a se crede, a se înglinfa. Mş. (Familiar, glumeţ) Cade omul din pod (sau din pom) .şi toi se hodină olcacă (== mai stai, ce atita grabă?), se zice cind cineva se arată grăbit să plece, stă ca pe ghimpi. Cpr. (Ironic) Că n-ăi i’i la capul podului, se zice cind cineva aruncă un preţ. derizoriu, nu vrea să dea cil se cuvine; caută chilipir, vrea pleaşcă, e zgircit. Ibid. A-i face (cuiva) Irealul pină-n pod = a păcăli. Ibid. 2. (La car) Piesă de lemn aşezată pe osie. Podul osiei. Cşl. 3. Blană (sau sclndură) aşezată pe fundul căruţii, pesle osii; pomoşlină. Podul cărufii. Orj., Mzc., Spt. S. PODAN, podani, s.m. Muncitor cu palmele, robotaş; p. e x t. clăcaş, slugă. Crb.1, Rcr„ Drgsl. PODVAL s.n. Podbal. Spl. S., Mş. PODVOLNIC, -A, podvolnici, -cc, adj. K Liber, disponibil. Azi sini podvolnic, pol să-ţi ajut şi cu. Spt. S., Pn. L. Expr. A rămine (sau a lăsa) (pe cineva) podvolnic = a rămine (sau a lăsa) pe cineva liber, pe dinafară ; a concedia, a pune in disponibilitate. Ibid. (Adverbial) Lcagă-l şi pc minzocu-ăsta să meargă podvolnic pe lingă oişte (sau după căruţă). Ibid. 2. (Adverbial) De bună voie, nesilit de nimeni. .4 ţa ce ceva pudvolnic. Ibid. POF1L s.n. v. FOFILA. FOFILA, pofile s.f. Funie cu care se leagă capul unui animal de picior, ca să nu fugă sau să nu poată ajunge cu gura la crăcile pomilor; pomilă. Expr. A-i pune (cuiva) poi'ila (sau poiilul) de nas = a ţine in frlu pe cineva * a-1 ţine de scurt, a Infrina. Spt. S., Pn. L. [Var.: FUFIL, poţile, s.n. Ibid.] POFTĂ, pofte, s.f. (în expr.) A-1 face pe poftă (sau a-i facc poftele cuiva) = a-i satisface voile, dorinţele, capriciile, toanele cuiva : a se lăsa dus, amăgii, păcălit. SpL. S. şi J. A-i tăia poliţa (cuiva) = a face pe cineva să nu mai îndrăznească (ceva), a-1 pune la punct. Loc. a d v. Niei de poftă = de loc, nimic. A nu da (ceva) niei de poftă — a fi zgircit. Ibid. POFTIM subst. (în expr.) S-a dus luna (sau vremea) lui poftim, se zice a) ciiut a trecut luna august sau anotimpul toamnei, cu belşugurile lor; b) ciiul a trecut copilăria, in care avea cineva toate (le-a gata ; c) cînd a pierdut cineva avantajele de care s-a bucurat mai înainte. Ilai omule, pune umărul la roată, că s-a dus vremea lui poftim. SpL. S., Pn. L., Smr. POGON, pogoane, s.n. Bucată de loc insă-minţală cu ceapă, usturoi, mărar, pătrunjel ele. ; strat, răzor. Spt. S., Pn. L., Mrş. POGONALT, pogonaci, s.m. Om angajat să are cu pogonul, căruia i se plăteşte aratul la pogon. L-am luat pogonaci, cu ţoale ale lui: boi, plug, mincare, nutreţ. Spl. S. POIANĂ, poieni, s.f. (In expr.) A ieşi (sau a se duce) in poiană (:,au afară) = a-si face nevoile liziologice. Spt. S., Mrş. FOJATIC s.n. .Mulţime dc lume ; grămadă de copii; pujdină, ciuşdină ; Lirlă, porobol. S-adunase pojalic dc lume să vadă ce-a ars şi dc unde a luat foc. Vlc. POLAtA, polăţi, s.f. 1. Porţiune de acoperiş. clL ţine o faţă întreagă (cu căpriori, cu laţi, cu tot). Mulăm şopronul foarte bine, aşa : pereţii bucată cu bucală, tnvălişul polală cu poiată. Spt. S. şi J., Mş. 2. Porţiune de palan ; eleată, clată, postaţă. Ibid. [Var.: POLATIIĂ polatrc, s.f.] FOLECItl, polccresc, vb. IV tranz. A porecli. Spt. S. şi J. [V a r. : FOLICKI, poli-cresc, vb. IV t rji n z. Ibid.] FOLfiŞNIC, -Ă, poleşnici, -ce, adj. Care e puţin înclinat; care urcă treptat, lin, uşor. polfa! 211 POMOSTlT Drum polcşnic. Acoperiş polcşnic. Coastă po-leşnică. Şosea puleşnieu, Spl. S. POLFĂI, pol f ăi şi polfăiesc, vb. IV intrau z. A minca In gingii; a vorbi incul; a molfăi. PLş., Pn. L., Mş. POLFAiALĂ, pulfăieli, s.f. Mişcări» înceată a buzelor; mlncare in gingii; vorbire domoală; molfoleală, inolfăiulă, polfâiL. L'rilă polfăială are şi-ăl unchiaş! Cpr., SpL. S. rOLFĂlT s.n. = I'OLFĂIALĂ. 1’OLl'AlT, -A, poljui/i, -Ic, adj. Care mănincă incel, meslecă in gingii, căi'ăne din lulea sau vorbeşte anevoie. Polfăil unchiaş! Fumai pol-jăit. Mincrfre poljăilă. C. Arg. POLFAITURA, polfuituri, s.f. = POLFĂIT. POLICRAItf, policrâresc, vb. IV. A porecli. Pn. L. POL1CRAROS, -OAsi, policrăroşi, -oase, adj. Care ştie să dea cuiva porecla potrivi Lă ; spiritual. ironic. Om policrăros. Spt. S. POLICREAlA. poticnii, s.f. Acţiunea de a p o 1 i c r i ; poreclă. E bun de policreală. Nimeni nu-l ini rece in policreli. Spt. S. POIJCRl vb. IV. v. A POLECRI. POLiCRIT, -A, policriţi, -let adj. Poreclit. Aşa-i policrită ca; ce stric eu dacu-i zice lumea : .\;i zdruina şi muslvyhia. Spl. S. POLIŢĂ, polife, s.f. 1. Stinghie in care se fixează crăcana de la jugul porcilor; aşezată sub guşa porcului. 11 stringe la git poliţa, e pusă prea in scurt, v strimta. Spt. S., Pn. L. 2. (La jugul boilor) Stinghie aşezată sub guşa boilor (în opoziţie cu: ,,cefar“, „ceală”). ibid. POLOGAT, -A, pologaţi, -te, adj. încărcai, plin; îmbelşugat. Îndestulat. Am un păr dulcc, pologal de pere. Am Just pc la pruni, sint pologaţi de prune. Puneţi masă pologată, Cu nănaş, Cu mindră fată (Pop.), I\nş., Pdr., Spt. S. POM, pomi, s.m. (în expr.) La pomul lăudat să nu le «îm i eu sacul marc = să uu te iei după laude, să nu te aştepţi la cine ştie ce. Spt. S. In pomul plin (sau încărcai) loji dau (sau aruncă) cu pietre = pe omul vrednic toţi 11 invidiază, il criLică, 11 hulesc, îl clusmănesc. Ibid. POMANĂ, pomeni, s.f. Expr. şi prov. La omul dracului nici dracu’ nu cerc» dc pomană = nimeni nu se duce la omul rău. hain, liapsin, avar. Spt. S. şi J„ Mrgh. (Ironic) \u mai e (sau s-a dus) pomana aia (s^u pomana lui Ruică), se zice cind s-a schimbai o situaţie favorabilă cu alia rea. Ibid. Pn. L. (Ironic) A dat prea mult de pomană, se zice cind cuiva (mai ales bălrin, zgircit) ii tremură miini le. Ibid. Pomană iară luminare (sau pomana lui Ruică) = chilipir, pleaşcă.. L-ai luat ieftin, băiete, pomană fără luminare, să zici şi bodaproste! Spl. S. şi J.. Pn. L., Mrş. Unde c (sau unde dă Dumnezeu) pomana aia = unde am eu norocu-ăla? Se zice clnd e vorba de o afacere rentabilă ; clştig, chilipir, noroc. Ibid. IVu te mai Intilneşti cu pomana asta, se zice cînd cineva a scăpat sau e pe punctul să scape o ocazie favorabilă. Ibid. Loc. adv. Ca la pomană = mulţi, cu grămada. S-au strins (sau vin) ca la pomană! Ibid. POMI, pornesc, vb. IV refl. A îmbălrini inainle de vreme, a slăbi, a păli, a se zblrci. S-a pomii aşa de rău femeia asia, nici nu-ţi vine să crczi că e ca, mai-mai să n-o mai cunoşti! Cpr« POMIERĂ, pomicre, s.f. Vas în care se servesc fructele. C. Arg. POMILĂ, pomile, s.f. = POFILĂ. Punc-le pomila şi du-le drumu-n ogradă şi la cai şi la boi. Spt. S. şi J. POM1SÎ, pomisesc, vb. IV refl. 1. A se zgirci. Te pomiseşti tu, băiete, dar miinc-poimiine cine ştie cine mănincă. Cpr. 2. A se po m i, a slăbi. Ibid. POMISÎT, -Ă, pomisiţi, -le, adj. I. Zgircit, avar; strins, cupiL. Pomisit om! Nici dracul nu se lipeşte de el! (Subslantival) De la pomi-silu-ăla nici moartea n-are ce lua. Cpr. 2. Pomii, slab. Ibid. POMJLT, -A, porniţi, -le, adj. 1. Slab, uscal (ca o poamă); zbîrcit, scofilcit, sLafidil. 2. Fig. Zgircil. Cpr. (SubslanLival) Pe pomi-tu-ăla l-am cunoscut si eu; i s-a lipit pielea dc os de zyircil cc e! VI.-Dn. POM IŢĂ, pomiţe, s.f. Calificaliv de ocară dai unei lemei uşuratice. E o pomiţă bună; cin-n-o şl ie! Cpr. . POMXET,1 pomnele, s.n. Pocnet. S-a auzit un pomnet de puşcă in pădure. Ca. POMXfiT,2 pomneţi, s.m. Pomneată. Spt. S., Pil. L. [Var.: POMX^TE, pomneţi, s.m. Ibid.] POMXKTE s.m. v. FOMXET2. PO.ll OST; pomoaste, s.n. Teren pentru construcţie. l-am dat zestre ţetii un hectar de rană si două pomoaste la linie, in vatra satului. Ar mai avea pojiă să intre şi-n pomostul casei, la mine. Spl. S., Mrş., Pn. L. POMOSTEAlA, pomosleli, s.f. Umplutură de pămint care se face in interiorul unei case noi; peste pomosteală vine pardoseala. Să-i facem pomosteala, băieţi, cit e timpul frumos. Spt. S. şi J., Mş. POMOSTf, pomoslesc, vb. IV traibz. A umple cu pămint o încăpere;'a nivela. Spt. S. şi J. POMOSTfRE, pomosliri, s.f. Acţiunea de a p o in o s t i; pomosleală. Pn. L., Mş. POMOSTfT, -Ă, pomostile, adj. (Despre case) Carc are camerele umplute cu pămint, pină la nivelul pragurilor. Ani două camere pomostile. Antreul e nepomostil. Sala am lăsat-o nepomos-tilă, ca să-i fac beci dedesubt. Spt. S. POMOSTlT 212 PORtfilB POMOSTlT s.n. Acţiunea de a p o m o s t i; pomosteală. Am incepul pomostilul. Am dc po-mostit patru camcrc. Spt. S. PONCĂf, poncăi şi poncăiesc, vb. IV i n -tranz. şi refl. A (sc) trudi, a (sc) mocoşi; a nu vedea bine, a lucra incet. (Sc) poncăie degeaba să bage un fir pc urechilc acului şi nu-l nemerc. (Se) poncăie d-un ccas la un petcc. Spl. S., PLş., Cpr. _ PONCAlALA, poncăicli, s.f. Lucrare anevoioasa, greoaie ; Înceată, moale ; mocoşeală, mon-găială. Ce alila poncăială la o scrisoare? Ce dc poncăială pe ia aia! Cu poncăieli d-alca adur-mite, nu mai ieşim noi din hălăciuga asta; mişcaţi mai iute! (Se zice la lucru migălit, la plivit la cules ele prune etc.). SpL. S. şi J. PONCĂIT, -Ă, poncăifi, -te, adj. 1. Care nu vede bine; care se mişcă anevoie, moale, inceL; f i g. care lucrează neaLent; mocoşit, mongăiL, migălii. Cite nopfi poncăitc la ia asia, numai eu ştiu. (SubsLantivaL) Poncăitu-ăla de băiat a plecat să nu mai vie şi-a uitat de el. Hai, poncăito, hai mai iute; parcă eşti dc cocă, aşa te mişti! Mrgh., Mrş., Spt. S. PONCĂfT s.n. = P ON CAI ALA. Cc atita poncăit pe voi acolo? Spt. S. PONCĂITIjRĂ, poncăituri, s.f. = PONCĂ-LALĂ. PONGjIE s.f. v. POTXOJIE. l’OPĂ, popi, c.n. (în expr.) Nici tonte ale popii, nici toate ale preotesii = nu te lua morţiş nici după unii nici după alţii, alege şi de la unii şi de la alţii ce e sănătos, convenabil, bun. Mş. POPfC, popiei, s.m. (Ironic) Popă mic, Linăr, dichisit, sclivisit şi cam prea „de lume”. Ne-a venit acuma un popic fără barbă şi fără muslăfi! Cpr. POPIŞTOC, popiştoci, s.m. (Deprecialiv) Popă (mai ales llnăr)^ popic. Cpr., C. Arg. POPÎNDtiC, -OACĂ, popindoci, -oace, s.m. Popindău ; fig. om scurt şi îndesat; bondoc, ghindoc, năpîrstoc, chituc. Spt. S. POPÎRŢAC, popirfaci, s.m. Termen depreciativ dai unui popă (mai ales tlnăr) care prin atitudinea şi purtările lui uşuratice nu inspiră Încrederea şi respectul cuvenit. Spt. S., Mrgh. POPULfiŢ, populcti, s.m. Diminuliv al lui, pop; stîlpuleţ, propteluţă (la gard, la coşare, la zid, etc.) Mai pune-i un populef sau doi polătii in partea asta, că parc-amcninfă să cadă. Smr., Spt. S. PORC, porci, s.m. (Prov.) Niei n-n avut popu porci, nici nu trebuie să ailiu, sc zice cind cineva nu poate realiza ceva şi se lasă păgubaş, renunţă. Spt. S. şi J., Pn. L. Nu (sc) mai lnva(ă porcul sâ bea apu din fedeleş, sc zice — ironic — cind orice ar face cineva, nu-şi poate schimba firea, rămine cu apucăturile şi caracterul lui primitiv, grosolan; nu se poale adapla; cf. „calul bălrin nu se mai învaţă în buiestru”. Ibid. Nu l-s porcii acasă (sau nu c In porcii lui,- nu c-ii toii porcii), se zice cind cineva e indispus, supărat, bolnav. Pn. L., Spt. S. PORCĂI, pârcui şi porcăicsc, vb. IV tranz. şi refl. A adresa cuiva cuvinte injurioase, a ocări, a insulta ; a porci. L-a porcăit cum i-a venit la gură; la făcut ca pc el! Spt. S. S-au porcăit unul pc altul. Ibid. PORÎNCEAlA, porlnccli, s.f. Acţiunea dc a p o r i n c i. Expr. A face (ceva) po porin-ccală = a face pe comandă. Mi-am făcut o pereche de pantofi pc porlnceală la Piteşti, Spt. S. şi J. VOIXÎNCI,portncesc, vb. IV tranz. Porunci. Cind toii porincesc, n-are cine mai trage cizmelc. Nu lua fată cu moşie, Să-fi portnccască ea fie! (Pop.). Spt. S., Mrş. PORÎNCIT s.n. = PORÎNCEALA. Dc po-rincil c lesne. La porincil c meşter; cred şi eu! Numai din portncitc nu sc face ciorba ciorbă. Spt. S. PORN£ALA s.f. 1. Ruptoare. S-a făcut porncală la preturi (la vinzări etc.). A face por-. neala (= a-i da drumul). Ibid. 2. Iuţeală, repezeală; înverşunare, mînie. Are cl o porneală; cind i se năzare de ccva, nimic nu-i mai intră-n voie. Ibid. C. Arg. 3. (Despre clădiri Înalte pomi, clăi etc.). înclinare Intr-o parte, cu tendinţa de a cădea ; povirneală. Acoperişul casei are o porneală spre spate ; i s-au slăbit cosoroabele. Coşarea vacilor a luai porneală spre stingă; i-au putrezit două furci. Ibid. Mş. PORNI, pornesc, vb. IV tranz. (în exp r.) A-i porni (cuiva) capul lu cevu = a-şi propune să facă ceva, a se hotărî, a fi neclintit (în hotărlrea luată). I-a pornit lui capu-aşa, n-ai ce-i facc; lasă-l tntr-ale lui! Spt. S. PORNIT s.n. = PORNEALĂ. La pornitul cazanului, hop^şi el. Spt. S. PORNfT, -A, pornifi, -tc, adj. Gata de harţă ; Învrăjbit, aţlţal, Înfuriat, minios. E pornit rău azi; nici să nu te arăfi că e foc! Spt. S. şi J., Mş. POIIOBOT, (rar) poroboturi, s.n. Mulţime, poroboteală, înghesuială ; hărmălaie. Cc v-afi făcut porobot tofi acolo? Aşezaţi-vă tn ordine! E atita porobot de copii! Slşt., Spt. S. POROBOTEĂLĂ, (rar) poroboleli, s.f. Acţiunea dc a (se) p o r o b o t i; ingilveală, înghesuială, porobot. Slşt. POROBOTf, porobotcsc, vb. IV. 1. Intranz. A da năvală, a năboi, a năpădi. Au porobotit oile in grădină. Slşt. 2. Refl. A se stringe grămadă, a se înghesui. De ce v-afi porobotit tofi la uşă? Nu vă mai porobotifi toţi odată! Ibid. Spt. S. PORtJMB, porumbi, s.m. Loc. adv. Dc la culcsul porumbilor pipă Ia tăiatul coconilor — POEUMBXHlE 213 POTKlVA puţin; (ironic) de joi pină mai apoi. A fost şi el şef de la culesul porumbului pină la lăialul cocenilor; mare scofală! Spt. S. PORUMBĂRÎE, porumbării, s.f. 1. (Cu sens colectiv) Mulţime de porumbi. Porumbărie ca estimp, mai rar. Mş. 2. Suprafaţa de pămint cultivată cu porumb. Mai dă şi tu cite o raită pe la porumbării, vezi ce mai e pe acolo f Ibid. Spt. S. POSÎNGEAC, -EACĂ s.m. şi f. v. ROSlN-GEAC. POSlNGf, poslngesc, vb. IV tranz. A inghemui, a îndesa ; a înghesui, a bate pe Înghesuite. Lnl. S. POSMOAGĂ s.m. Poreclă dată unui om zgircit sau unui bătrln hodorogii, prăpădii, scofîlcit, zblrcit, dărăpănai. Al posmoagă de unchiaş mi-a luat traista şi-a plecai. Spt. S., Flfn. POSMOGf, posmogesc, vb. IV refl. I. (Despre oameni) A slăbi rău, a se usca, a se sfriji, a se pomi, a se zbîrci, a se scofllci; a se istovi, a se toropi. Rău te-ai mai posmagii, măi fato, parc-ai fi la 60 de ani! Spt. S., Slbz. 2. (Despre frucle) A se usca, a se zbîrci, a se stafidi. S-au posmogit prunele (strugurii, poamele ctc.) pc crăci, neculese. Ibid. POSMOGiT, -Ă, posmogiţi, -te, adj. Slab, uscat, sfrijit, zblrcit, scofîlcit; cofleşit, prăpădit, moloşit; zgircil, pornit. (Substantivat) Ce s-o fi ales de posmugitu-ăla bătrinu? Hrst., Slbz. POSOACĂ s.m. şi f. Poreclă dată unui om (sau unei femei) posac, tăcut, morocănos; îndesat, gros. Posoaca n-a mai dat p-aici. Hrst., Spt. S. POSOMAN, -Ă, posomani, -e, -ce, adj. Care stă posomorii; închis, tăcut, morocănos, url-cios, acru. (Substantivat) N-ai văzut aşa po-somană dc fată. Mi, posomane, ce stai aşa in-chioroiat, parcă tfi ninge şi-fi plouă! C. Arg. POSTlRNAC, poslirnaci, s.m. Păslirnac. Spt. S. POSTRING s.f. Strungăreaţă (la dinţi). Aia cu postringă-n dinfi. Pn. L., Smr. POŞAlĂTATE, poşălălăţi, s.f. Om de nevoie ; leneş, tigoare, puşlă. E o poşălătate; ar durmi toată ziua. S-a făcut u poşălătate. (în imprecaţii) Poşălătate ce eşti, să piei din casa mea! Pn. L., Spt. S. POŞIRCAR, poşircari, s.m. Cel care cumpără poşircă; negustor de poşircă. Spt. S. şi J., Mş. POŞIRCĂRfE s.f. 1. Cantitate mare dc poşircă. A strins atita poşircărie că nici cu două cazane n-o poate fabrica. Spt. S., Ca. Lnl. S. 2. (Ieşit din uz) Afaceri cu poşircă ; negustorie (de poşircă). S-a apucat dc poşircărie. Se ţine de poşircărie, ii merge; e afacere bănoasă. Ibid. POŞL^TE s.n. Ţuică de calitate proastă; slabă, leşioasă, sălcie, amară; olercă, otcă. Cu poşlclele ăsta vrei să faci nuntă? Spt. S. POŞTAR, postări, s.m. (în nordul regiunii) Om care conduce buştenii pe apă, cu ţapinul, ca să nu se îngrămădească la un loc. Drgsl., Rcr. POTCĂ, polci, s.f. (Depreciativ) Copil ne-aslimpărat. Mă, potcă afurisită, stai la un loc; ori vrei să mă^dai de potcă? Spt. S. POTCOVÎŢ Şină de fier subţire din oare se pot confecţiona potcoavele. Ughn. POTEIlfME, polcrimi, s.f. Totalitatea elementelor care consliLuiau odinioară organizaţia de poteraşi. Nu mă tem de-o tnlreagăşleahtăy Nici de paterirnea toată (Pop.). Mş. POTIIVTfiU, -ElC, potinlei, -ce, s.m. şi f. Persoană (de obicei femeie) care Însoţeşte („păzeşte”) mireasa de acasă pină la mire, căruia i-o dă în primire dimineaţa ; in timpul horii stă în spatele miresei, ţinlnd în braţe o piine înfăşurată In prosop. Cpr., Arf., Spt. S. POT1JVG, -Ă, polingi, -ge, adj. Cocoşat, strîmb, pocit. Nu-l ştii mă, p-ăla din capul piscului, care arc o fată cam pottngă? (Ironic) l-ar sta bine-n rochie lungă, Dc n-ar fi la nas pottngă (Pop.). Lnl. S., Dnc. POTÎNGf, pottngcsc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) cocoşa de greutate sau de bătrlne^e; a (se) cujbi, a (se) gheboşa. Lnl. S., Spt. S. 2. Tranz. A snopi in bătaie pe cineva, a schilodi; fig. a împila. Ibid. [Var.: CO-TlNGf, colingcsc, vb. IV. Ibid.] POTÎNGlT, -Ă, pottngifi, -te, adj. 1. Cocoşat, ghebos, cujbil; potlng. Spl. S. 2. Fig. Asuprii, împilat; schilodit In bătaie. Ibid. [Var. : COTlNGIT, -Ă, adj. Dnc.] POTIRNOg, polirnogi (s.m.) şi polirnoage (s.n.). Pumn tare, ghiont puternic. Nu mă face că-ţi arunc in spate nişte polirnoage de nu le poţi duce. A-i umfla fălcile dc pottrnogi. Smr., Spt. S. POTAIOLITIJRA, polmolituri, s.f. Venitură, aluviune. Locul dc potmolitură c bun de curtofi. Spt. S. POTNOJIE, potnojii, s.f. 1. Sfoară de cil ţi împletilă gros, servind : a) la împiedicarea cailor ; b) ca lirşini, la legatul obidelor de picior; curmei; c) ca tălpigi la războiul dc ţesut. Mrş., Spt. S. şi J. [Var.: PONtiJIE, ponojii, s.f. Cc.] POTRIVĂ s.f. (în exp r.) A-şi năşi polrivu = a) (despre piese) a se lua, a se potrivi (una cu alta); b) (despre oameni; ironic) a-şi găsi naşul, a da de dracu. Spt. S. E x p r. Su nu fie de o potrivă, sc zice — băllnd cu degetul in lemn — POTRIVITUL 214 PRaşTINĂ cind vine vorba de o asemuire neplăcuta. Să nu fie dc o potrivă, aşa semeni cu răposata, ea două picături. Cpr. POTRIVIŢ^L, l'CĂ, potrivifei, -ele, adj. Diminutiv al lui potrivi t. (Cu nuanţa de ironic) Nu-i nici prea mare, nici prea mică; polri-viţică; taman cum ii şade bine. (Adverbial) In-carc-o potriviţcl, pe seama boilor. Nu-i tocmu pe măsură rochia asta; fă-o mai potrivificâ. Spt. S., Pn. L. POTROACĂ, potroace, s.f. (In expr.) A fi (ceva sau cineva) polroueă = a fi (cineva) supura L foc, a fi otrăviL, cătrănit, de supărare. Pn. L., Spt. S. POTROCI, potrocesc, vb. IV tranz. şi refl. 1. A săra peste măsură; a (se) amari (ceva) din prea multă sare. Ai polrocit murăturile! Fi(j. S-a potrocit fierea-n mine de cite supărări. SjJL. S., Mş. POVAllXAGERIE, povarnagerii, s.f. 1. Locul unde sint instalate (unul sau mai multe) cazane ; povarnă ; căzănărie ; balgierie. Te duci cu-cistea la povarnagerie de mile. Ca.? Spt. S., Lnl. S. 2. Ocupaţia povarnagiului. Ibid. POYARXAGIOAICĂ, povarnagioaiee, s.f. Soţie de povarnagiu ; balgiereasă. A venit povar-nagioaica cu demincare. S-au luat la ceartă pu-varnagioaicele. Ca^ POVÎRXEAlA s.f. (La încărcături înalLe ; la clăi, la stoguri, consLrucţii etc.). înclinare intr-o parte, aplecare cu Lendinţă de cădere, gata să cadă; porneală. Patului arc o povir-neală spre inainle, rnui-mai să vie in nas. Una din clăi arc o povirneală spre stingă. Cuşarcu arc porvirneală in spate. Spt. S. POZIŢIE, poziţii, s.f. Centrul satului; vatră, linie. Expr. A ieşi la poziţie = a aşeza casa in vatra satului, la centru, la ,,linie”. Spt. S., C. Arg. PRAF s.n. 1. (In construcţii şi expr.) Un praf de . . . (ceva) = puţin, loarLe puţin. Dă-i un praf de sure. A venit un praf de ploaie, taman cind legam la snopi. A ilut un praf subţire, de zăpadă, u/i prăşcăiaş. F i g. I-am tras un praf de ceartă cu nebunul. Spl. S., Pn. L. A-i lăia praful (cuiva) a i-o tăia, a i-o reteza scurt, a-1 pune cu botul pe labe; a-i lua maul. Ibid. Cpr. Praf (de floare) = polen. Se scutură praful de pe moţurile porumbilor. Vin albinele încărcate de praf (de floare) cules de pe cimp. Ibid., Piş., Spt. S. PRAFTORIŢĂ, praf tor iţe, s.f. (în expr.) A-i da (cuiva) eu prafioriţa pt* la nas = a-I supăra, a-1 lua „in pleasna**. A.sa s-a bosumflat de parcă i-ar fi dat cii.eva cu prafioriţa pe la nas. Spt. S. PRAJILA s.f. Mlncare făcută din lapte (acru sau dulce) amestecat cu mălai şi ouă (crude) inlr-un castron, peste care se toarnă apoi untură Încinsă şi se fierb laolaltă, pînă iese grăsimea deasupra. Cpr. PRAVAL1CIII, pravalichiuri, s.n. Dojană; sfadă, ceartă. I-am tras un pravalichi, d-o pomeni şi el. Spt. S. PRĂDVAL s.n. Rostogol. (Adverbial) A da prădval. A se duce prădual. Spt. S. PRĂDVALXIC, -A, prădvalnici, -ce, adj. Care se prăvăleşte. Zină albă lin răsare Din prădvalnica viitoare (Pop.). Spt. S. PRAFOŞA, prăfoşez, vb. I refl. A se umple de praf. Aşa ne prăfoşisem (sau prăfo-şasem) la arie, că ne răzbise pină la piele. Unde mi te-ai prăfoşat aşa, puiule? Spt. S. [Var.: PRAF O Şl, prăfoşesc, vb. IV refl., LUPRĂ-FOŞA, imprăfoşez, vb. I. Ibid.] PRĂFOŞAT, -A, prăţoşaţi, -tc, adj. Prăfuit, prăfos. Ai intrat in casă cu hainele prăfoşate dc la drum. A venit copilul prăfoşat de la şcoală. Am (jăsit toate lucrurile pruţoşalc. Spt. S. şi J. [Var.: ÎUFRĂFOŞAT, -A, adj. Ibid.] PRAFOŞf vb. IV v. PRĂFOŞA. PRĂJEALĂ, prăjăli, s.f. Fig. Păcăleală. A ieşil^cu prăjeală la socoteală. Ibid. PRĂJI, prăjesc, vb. IV tranz. şi refl. Fig. A (se) păcăli, a (se) arde. M-a prăjit la rest. S-a prăjii la socoteală. Ptş. PRĂJfXĂ, prăjini, s.f. (La războiul de ţesut) Băţ lung cu ajutorul căruia se fixează sulul cu urzeala; inlorcăloare. Prăjina sulului. Spt. S.. l*n. L., Şmr. PRAPĂDITIJRĂ, prăpădiluri, s.f. Epitet dat unui om de nevoie, mic, slab, prăpădit, jigării, nelrehnic; slirpilură. O prăpăditură, o izgolie, (• sname.nie de om şi are pretenţia să slca-n capul bucatelor. Spt. S., Pn. L. PRĂSAl), prăsaduri, s.n. Răsad. Brdt. PRĂSfiLXIC, -A, prăselnici, -ce, adj. Care se înmulţeşlc repede, care face pui mulţi; prolific, rodos. Găini prăselnice. Neam prăsclnic. Viţă prăselnică. Vite prăselnice. Spt. S. şi J. PRĂŞCĂIAŞ, prăşcăiaşe, s.n. Diminutiv al lui p r ă ş c ă u ; slral subţire de zăpadă. I-a mai trus şi az-iwupte un prăşcăiaş (dc zăpadă). Spt. S. w / PRĂŞCĂU, prăşcăuri, prăşcăi şi ^prăşea ie, s.n. Ninsoare uşoară, subţire, trecătoare, strat subţire de zăpadă ; pîrşcău. A venit un prăşcău de zăpadă. Cu două-trei prăşcăi, a trecut iarna. SpL. S. 1'IlĂŞITOAniî s.f. Praşilă. (Rar) Lăsai sapa-n prăsitoare Şi copilă ca o floare Şi plccai in lumea marc, C-a sunat mobilizare (Pop.). Spl.S# PRĂŞTlXĂ, (rar) prăştini, s.f. (în expr.)A-i cădea (cuiva) prăştina= a-i cădea nasul, a-i piiri fumurile. Spt. S., Pn. L., Smr. A-i lua pruşlina (cuiva) = (despre femei) a necinsti. Ibid. A-i PBXVĂLa 215 PBET da (cuiva'l cu prăştinu po lu nas = a lua-n rls, a supăra. Ibid. PRĂVALĂ s.f. 1. Povirniş, repeguş, rostogolire ; mulţime, grămadă. Expr. A se da (sau a se duce) prăvală (sau d-a prăvala) = a sc da de-a tumba, a sc da peste cap; a se prăbuşi, a sc nimici. S-a dus (ca sau .de-a) prâoală toată munculiţă lui. Sc ţinu cl cit se ţinu, dar o dală s-a dus prăval. Pn. L., Spt. S. 2. Ropot. A venit o prăvala de ploaie. Ibid. 3. Iureş. Hai, să-i dăm o prăvală la prunele alea de pe jos! Ibid. 4. Fig. Prăpăd, nenorocire; năpastă. Prăvală mare a căzut pc capul lui! Ibid. 5. Expr. A-1 du prăvala (sau prăval) pc cincva = a-1 da peste cap, a-1 doborî. Ibid. A veni prăval (sau pruvalu) = a veni postomol, grămadă, a veni cu repeziciune. A venit o grindină prăvală peste holde. Au venit apele prăvală. Au venit oile prăvală. Ibid. [Var.: PRĂVAL, s.n. Ibid.] PREAJMAt s.n. 1. Preajmă, împrejurime. Facc ce ţacc, dar lot prin preajniătul ei se ţine. Spt. S., Ptş. 2. împrejmuire, îngrăditură. Fă-i un preajmăt bun dc mărăcini, srt nu mai calce picior de vită pe acolo. Ibid. PREATCĂs.f.Platcă. [Var. : PLEATCĂs.f. Mzc.] PRECfiPŢIE s.f. Percepţie. Cpr. PRECESTUf, precestuicsc, vb. IV. 1. T r a n z. şi refl. (în practica religiei creştine) A (se) cumineca, a (se) impărlăşi. S-a precestuit, că era bătrină şi bolnavă pe moarte. Ptş. 2. In -tranz. A înjura de preceslanic. Ibid. PRECESTUIT, -Ă, preccsluiţi, -te, adj. (în practica religiei ortodoxe) Care a primit cuminecătura ; grijit. A murit precesluită. Ptş., Spt. S. PREFACE, prefac, vb. III tranz. (Despre ţuică) A o dislila a doua oară. Am s-o prefac ţuica asta, nu-mi place cum a ieşit; c slabă, acră şi cu miros dc prăjală. Cpr., Pn. L., Smr. PREFĂCUTĂ adj. f. sg. (Despre ţuică) Distilată dc două ori; tare, bună. Asta e ţuică prefăcută; are 40 dc cenţi. Cpr., Pn. L., Smr. PREFRfGE, prefrig, vb. III tranz. A păcăli, a înşela. M-au prefript ei pe mine, dar ie-o coc eu lor! Spt. S. PREFRÎPT, -Ă, prefripţi, -te, adj. înşelat, păcălit; prăjit. A ieşi prefript din afacere. Spt. S. PREGET OS, -OĂSĂ, pregetoşi, -oase, adj. Care pregetă, slă-n cumpănă (să facă ori să nu facă ceva); şovăielnic. Pregetos mai eşti, mă; pină să tc hotărăşti tu, ii trece toiul. (Substantivat) S-a făcut un pregetos, un leneş, un zt-bavnic! Nu mai e ăla care-l ştii. Cpr., A. Arg., Spt. S. PRELlJCĂ, preluci, s.f. Vale îngustă, vileea (înfundată). Să nu bagi vilele pe preluca asta, că s-a prăsit lupărie. Spt. S. PRELUMÎNAŞTEREA s.f. art. (în imprecaţii) Preluminaşterea lor de vite, m-au speriat! Spt. S. PREMETEĂ, premetele, s.f. 1. Mătură de nuiele de mcsteacăn, cu care se curăţă pleava de pe boabele de griu, la vîn tura tul cu lopata. Mş., Smr., Spt. S. 2. Prosop dc şters pe miini; otreapă de bucătărie; clrpă de spălat pe jos. Lnl. S., Pnr. 3. Bidinea. Dă-mi şi mie premeteaua să vărui. Pnr. PREMETEALĂ, premeteli, s.f. 1. Acţiunea dc a premeti; curăţire, primenire. Ţi-am adus (de) premeteală. Lnl. S. 2. (La pl.; concret) Rufărie de schimb; premeneli, schimburi. Astea stnt premetelele patului. Ibid. 3. Curăţenie în casă. Pnr. PREMETf, premctesc, vb. IV tranz. 1. A da la o parte pleava de pe boabele de griu, cu premeteaua, clnd se vlntură cu lopata. Spt. S., Pn. L. 2. A primeni rufăria (de corp sau de pat). Lnl. S. 3. A vărui, a cură^i. Pnr., Rcv. PREPELEAC, prepeleci, s.m. şi prepclece, s.n. (în expr.) A lăsa (sau u răminc) propc-lcuc (po) eiucvu = a) a-1 lăsa (sau a rămlne cineva) gol puşcă. L-au lăsat prepeleac; acum toacă pe vătrai. Spt. S.; b) (despre plante) a lăsa sau a rămlne fără crăci, fără frunze, dă-rimat, despuiat, gol, citireag. Au rămas porumbii prepelece din grindină. Ibid,, Pn. L. PREPlNGE, preping, vb. III tranz. A trece cineva ceva de la el (eventual ca o compensaţie); a da mai mult; a înlocui lipsa unui lucru cu un alt lucru ; a completa ; a repara, a despăgubi. Pentru stricăciunea aia ţi-am prepins un mertic de mălai de la moară. Spt. S. PRESEĂ, presele, s.f. = PRĂSEA. Mş., Spt. S. PRESUREA, presurcle, s.f. Diminutiv al lui J3 r e s u r ă. Şi Intr-o coadă de vălcea, Aşa-mi zice-o presurea (Pop.). Pnr. PRESURAT, -Ă, presuraţi, -te, adj. împresurat. Prcsurat c cuibul ei, De balauri şi de zmei (Pop.). Şi-n poiana ceea lată, De luceferi presurată, S-a-nlins masă-mbelşugală (Pop.). Spt. S. PREŞCHIMBA, preşchimb, vb. I tranz. (Ieşit din uz) A înnoi o poliţă expirată cu alta nouă, prelungind termenuj, dind ceva din capete şi dobinzile corespunzătoare. Am preschimbat poliţa pe şase luni. Ptş. PREŞCHIMBĂRE s.f. (Ieşit din uz) Acţiunea de a preschimba (o poliţă). Vin eu ta preschimbare. Plş. PREŞCHIMBAT, -A, preşchimbaţi, -le, adj. (Ieşit din uz). (Despre poliţe) înnoit. Poliţă preschimbată. împrumut preşchimbal. Spt. S. PREŢ, preţuri, s.n. (în expr.) A so luji prejurile = a se ridica. Pn. L. prEucă 216 piiivItă PIlfiUCĂ, prcuci, s.f. Cîrd de cai, herghelie (mică). Lrşv [Pronunţat: prea-că]. PRICĂJIT, -Ă, pricăjiţi, -te, adj. 1. Cu conştiinţa întinată, pingărit. (Ironic) Eşti pricăjit, hoţule, d-aia ai uitat căciula. Pn. L. 2. Supărat, mihnit. Pricăjit am fost şi sini Dc cind mă ştiu pe pămint.' (Pop.)^ Ibid. PRICOPSIT, -Ă, pricopsiţi, -te, adj. Bolnav de boli lumeşti. A venit pricopsit dc la vale. Ibid. PRIGtiR s.n. 1. Căldură mare; arşiţă, dogor. Ce prigor s-a pus pe lume, fierbe apa-n lac! Spt. S. 2.FÎ g. Necaz, belea. Mare prigor pe inima mea, ştie numai Dumnezeu! Şi de cazi la vrun prigor, Eu ţi-oi_ fi de ajutor (Pop.). Ibid. PftIGOREÂLĂ, prigoreli, s.f. Acţiunea de a se p r i g o r i; încălzire, dogoreală, prăjire. Expr. A sta (sau a se da) la prigoreală = a face plajă; a sta cu burta la soare. Spt. S. PRIGORIE, prigorii, s.f. (în expr. A se uscu (cincva) ea prigoria = a slăbi, a se topi d-a-npicioarele; a trăi rău. M-am uscat ca prigoria şi nimeni nu-mi crede; mă leagănă vintul, mă cheamă pămintul! Spt. S. A mînca (cincva) ea prigoria = a mînca puţin, a gusta, a nu avea poftă dc miiicare. Ibid. Pn. L. PRIGOIUT, -Ă, prigoriţi, -te, adj. 1. încălzit, dogorit; p. ext. roşu la faţă, rumen, aprins; cu temperatură. Ce eşti aşa prigorilă la faţă, ţa ; unde ai fost? Spt. S. 2. Fig. Zorit, pripit; iute, repezit, aprins. Prigorilă la treburi, lucru mare! Prigorii la minie, ferească cerul! Ibid. PRIJIN s.n. 1. Sprijin. L-am crescut, l-am făcut mare, ceancă să am şi eu un prijin la bă-irineţe. Smr. 2. Proptea. Pune-lc prijin la crăci, că se rup. Ibid. Spt. S. PRIJINf, prîjin şi prijinesc, vb. IV tranz. A lăsa (sau a primi) cineva ceva în păstrare (in chip provizoriu). Prijin bagajele-aslea la tine, pănă mă-ntorc. Prijinc-mi prunele astea in vasele laie, că n-am unde să le mai pui. — Hai, că le-oi prijini! Cpr., Spt. S. PR1JIN1T, -Ă, prijiniţi, -le, adj. Sprijinit, întărit; asigurat. Cpr. PRIMEJDIE, primejdii, s.f. 1. (în construcţia) Primejdie de om = namilă, naulă. Aşa primejdie dc om nici n-am mai văzut! Pn. L. 2. (în exp r.) A da de primejdie eu cincva = a) a da de necaz, a ucide; b) (familiar) a bate. Mu, diavole, mă dai de primejdie; nu mai stai locului? Spt. S. 3. Berechet, mulţime, prăpăd. Primejdie de porumb ca estimp, n-a mai fost! E primejdie dc prune. Primejdie mare de lume la tlrg. Ibid. PRIMI, primesc, vb. IV intranz. A Înnebuni; p. e x t. a se obrăznici. Ce, ai primit, mă omule? Cc ţi-a veniţi Cpr. PRIMÎT, -A, pimiţi, -te, adj. Zăpăcit, aiurit, ţicnit, nebun. Zău că eşti primit de-abinelea! (Substantivat) Mă, primilulc, bagă-ţi minţile-n cap, că tc spui la mama! Mă-ntilnii cu primitu-ăla de Nicu, nu şi nu, să mă duc la el! Cpr., C. Arg., Vl.-Iş. PRfNDE, prind şi prinz, vb. III r e f 1. (în expr.) A-şi prinde mintea eu cincva = a-şi băga-n cîrd cu cine nu trebuie. (Ironic) Nu le prinde, Stane, că c noaptea mure, se zice cînd cineva se crede mare şi tare, se grozăveşte, se laudă. Mştş., Pnr. Nu-ţi prinde mintea cu nebunul! Ibid. Ptş. PRIORdC, prioroci, s.m. Prooroc. Sm., Pn. L. PRI6t, prioturi, s.n. (La vaci) Organ genital ; fă tăciune. A dăpus vaca la priot; e gata să fete. Spt. S. [Pronunţat: pri-ot.] PRIPELNIC, -Ă, pripelnici, -cc, adj. I. (Despre pămint) Care pierde uşor umezeala, care se zvintă iute şi pripeşte (usucă) plantele la rădăcină. Chişaiul c un loc pripelnic, iute, care nu ţine la secetă. Spt. S. 2. (Despre soare) Arzător, dogoritor, iute. E un soare pripelnic, ic arde; are să plouă negreşit. Spt. S. PRIPf, pers. 3 sg. pripeşte, vb. IV. Tranz. şi intranz. (Despre terenuri) A sc usca repede, a pierde umezeala ; a arde plantele la rădăcină, a le usca. Chişaiul e un loc iute, pripeşte {creşterea) şi (la secetă) usucă. Ibid. PRIPON, pripoane, s.n. (La arie) Durata de timp pină a se înfăşură şi desfăşura priponul, In toată lungimea lui, de jur împrejurul stea-jărului. Mai daţi-i două-trei pripoane şi gata! Pn. L., Lnl. S., Spt. S. PIUSTINEALĂ s.f. 1. Păsuire. O zi, două dc pristineală de mi-ar da, aş încropi suma. 2. Răsfăţ. Nu-l învăţa cu pristineală de acuma, căci — mare — nu te mai înţelegi cu cl, ţi se suie tn cap. Spt. S. PRISTINI, pristinesc, vb. IV tranz. 1. A pune parte cuiva, a-i ţine partea; a părtini. Vezi bine, ii pristineşte şi el p-ai lui! Spt. S. 2. A păsui pe cineva, a îngădui. Te-oi mai pristini eu aşa o ri\ două; mai mult nu poci. Ibid. PRISTINfT, -Ă, pristiniţi, -te, adj. Care e părtinit dc cincva ; care e păsuit, îngăduit, aşteptat. Lasă c-a fost de două ori prislinit şi... de! Spt. S. PRISTOSI, prislosesc, vb. IV intranz. A prisosi, a trece peste. Bea voinicul şi tot bea, C-o ulcică mititea, Două vedre şi-o oca Şi mai pristosea ceva (Pop.). Spt. S., Pn. L. PRfU, pric, prii adj. (Despre animale) Cu pete albe sau negre; floriu, breaz, bălţat, pric, prian. Vacă prie. Bou priu (sau pric). (Substantivat) Hei, pria! Hai, priule, hai! Spt. S. PRIVfŢĂ, priviţc, s.f. 1. (La coteţ) Plimbă pe care se suie găinile, noaptea, clnd dorm. Tplv. 2. Mică etajeră, raft. Ibid. [Var.: ' (ad. 1) PLIVfŢĂ pliviţe, s.f. Ptş.] PIUZaRATIC 217 PUDRĂLlT PRIZĂRATIC, -Ă, prizăratic i, -ce, adj. Nedezvoltat, chircii, prizărit, sfrijit. A ieşit nişte griu prizăratic, d-abia-l năzăreşti printre bulgări. E un biet dc copil mic, prizăratic, stins, ca un pisoiaş. Spt. S. PRIZĂRITURĂ, prizărituri, s.f. 1. Plantă nedezvoltată, plăpindă, ofilită, firavă. A ic$rt o prizăritură de griu. Spt. S. 2. Copil sau om rămas nedezvoltat, pipernicit, mic, slab, plă-pind. O prizăritură de copil, su-Z su//z. O prizăritură dc om. Ibid. PRÎNZCEAN, prinzeene, s.n. Prinzul mic. Pc su!; prinr, pc /a prinzeean, Să m-aşlepţi, puicuţo-n deal Cu friptură şi tain, Cu guriţă şi cu vin (Pop.). Pdr. PRÎNZUf, prinzui şi prinzuiesc, vb. IV intranz. (Mai ales in poezia populară) A lua masa dc prlnz; a prinzi. (Ironic) Piei, mojicule, d-aici, Vodă nu-i penlru mojici; Vodă acuma prlnzuieşte Şi cu sfetnici sfătuieşte (Pop.)* Pn. L. PRISXEA s.m. Prislea. Spl. S. PROAPTĂ s.f. 1. Proptea, proptă; fig. sprijin. Să-mi fie proaptă la bătrineţe, d-aia l-am crescut, d-aia m-am candosit cu el. Pn. L. 2. împotrivire. Nu te pune proaplăt că faci rău. Mş. Pn6bĂ, probe, s.f. Expr. Probă (sau inodu) dc butuic = bătaie straşnică, mamă de bătaie. I-am tras o probă de bălaie să mă pomenească! SpL. S., Mrş. PROBOZEXIE, probozenii, s.f. Cicăleală, pălăvrăgeală, probozeală. Tot n-am scăpat de pro-bozeniilc lui. Spt. S. PROCITAXIE s.f. Dojană, cicăleală, ceartă. Ce atita procilanie; ajunge o măciucă! Spl. S. PROCITlT, -Ă, prociliţi, -te, adj. Cicălit, drojit, plictisit. Am plecat procitit şi răspro-citit; mă doare capul. Spt. S., Pn. L, PROCLIXTEALĂ, proclinleli, s.T. Acţiunea şi faptul de a (se) proclinti (ceva); zălic-neală, scrlnleală. Cc ai, omule, dc ce schioapeţi? — Uite, o proclinteală la picior, am călcat strlmb şi mă doare de-mi vine să ţip. Spl. S., Pn. L. PROCLINTI, proclintesc, vb. IV refl. şi tranz. A (se) scrinti, a (se) zăticni, a se strivi. Mi s-a proclintit stîngul de la gleznă. S-a pro-clintil o vină de la picior. Spt. S., Pn. L. rilOCLINTlRE s.f. Faplul dc a (se) pro-clinti; vătămare. E o proclintire a vaselor; nu e nimic, trece. Spt. S. PROCLINTfT, -A, proclinliţi, -te, adj. Care e puţin „clintit” (mişcat) de la locul lui; sărit, zăticnit, scrintit, strivit. Os proclintit Vină proclintită. Picior proclintit Spt. S. PROCOROl, procoroli, s.m. Procuror. Sm. l’ROMIŢf, promit, vb. IV tranz. A promite. Numai el promiţa şi uita. Ptş. PROPTITtJRĂ, proptituri, s.f. întărilură, sprijin; opinteală, li trebuie o proptitură sănă- toasă morii, altfel cade pc brinci. Încă o proptitură ţapănă, băieţi, toţi o dală şi-l dăm jos. L-am răsturnat dintr-o proptitură. Spt. S. PROSTEALĂ s.f. 1. Lucrare de minluială. Asta e treabă, ori prosteală toată ziua? Ptş. 2. Sclifoseală, fandoseală, răsfăţ. Cc prosteli sint astea? Fii serioasă! Ibid. PROSTf, prostesc, vb. IV refl. A se alinta, a se fandosi, a se răsfăţa; a face pe nebunul, a se preface. Ia nu le mai prosti aşa, că-ţi şade rău! Cpr., C. Arg. PROSTIE, prostii, s.f. Loc. adv. în prostie = mult, fără măsură, fără socoteală; ln neştire. M-am ingrăşat in prostie, ia uite-mă! Cheltuieşle-n prostie, ca nebunul, pină o da de fund. Sc laudă in prostie. Ptş. Din prostie = din neatenţie, fără a-şi da seama. A zis şi el aşa din prostie. Ibid. PROŢAP, profapi, s.m. (în construcţia) Projupul soacrei = masă care se face luni, după nuntă, cind soacra îşi primeşte darurile hărăzite ; cf. „lululuşul soacrei”. Cpr., Spt. S. PRUD, -Ă, pruzi, -de, adj. Greu dc cap; nerod, bleont, prost. Prud eşti, mă ! Cpr. PRTJI, pruie, prui, adj. Năvleg, tărănluc, bleot, fleţ, prost, năprui. Pruie mai eşti, măi fată; nici nu m-aştepkim la una ca asta! Spt. S. PRUXĂRIE s.f. Mulţime de prune, rod bogat. Prunăric ca estimp, de mult n-a mai fost Spt. S. PRUXfiT s.n. Recoltă bogaLă (de prune), rod mare; primărie. Spt. S. PST inlerj. Strigăt cu care se alungă pisicile. Pst, d-acolo! Pst, afară; pst, pst! Cpr., Spt. S. PŢU inLerj. Onomatopee care imită plescăitul zgomotos al buzelor, cind se dă un sărut tare, cu buzele ţuguiate. Ptş. PtJCĂR, picări, s.m. (Familiar) Calificativ depreciativ care se dă unui tinăr nccăsăLoril. hăndrălatic, haimana ; fleoandăr, tencher, teler. Pucăre, unde ai fost aseară? Lnl. S., Dnc., Cpr. PUCIIIXEAlA s.f. Lucrare meticuloasă, migală. Atita puchineală cc e la rochia asta, să tot ai răbdare. Ptş. PUCHIXI, puchinesc, vb. IV tranz. şi refl. A lucra încet, stăruitor, a (se) migăli; a (se) bunghini. Cpr. PUCIIIN1T s.n. = PUCHINEALĂ. Ce atita puchinil! Ptş. PUCHIXÎT, -Ă, puchiniţi, -te, adj. Care lucrează încet, moale, migălit, stăruitor. Ptş. PUCI OS, -OASĂ, pucioşi, -oase, adj., s.m. şi f. (Om) trindav, leneş, murdar, nesuferit; puturos, pîcios, tută; ştrengar. (Substantivat)Pu-ciosu-ăla bătrinu a plecai şi-a lăsat uşa deschisă, să mănincc dinii tot Spt. S., Mrş., Cpr. PUDRĂLI vb. IV v. ÎMPUDRĂLI. PUDRĂLlT, -Ă adj. v. ÎMPUDRĂLIT. PUF 216 PUNGlT PUF, pufuri, s.n. Fig. înţepătură (de ac); p. ext. injecţie. Hai să-ţi fac un puf! Ptş., Bdşt., 2. (Eufemism) Băşină. Ibid. P1ÎFNET, puf nete, s.n. 1. Zgomot produs de izbire, trlntire, explozie etc.; pufnitură. Puf-netul uşii. Pufnctelc maşinii. Spt. S. şi J. 2. Zgomot produs de aerul suflat cu putere pe nări; (ironic) răsuflet sacadat pe nări, mani-festînd îmbufnare, supărare, nemulţumire, provocare; cifnet. Şi ce puf nete sint astea, mă rog? Ibid. 3. Ris înfundat. Lăsaţi puţnctele, măi, şi culcaţi-vă! Cpr. PtfFNIŢĂ, pufhiţe, s.f. Calificativ injurios dat unei femei leneşe, murdare, moale; tăculă, posacă; cu hainele In dezordine, cu părul ne-pieplănal; capovenie, chisoamă, ciufniţă. E o puţniţă de muiere; n-a dat o dată cu mătura sau cu var pin casă, dc cind s-a măritat. Spt. S. Pl5l, pui, s.m. 1. Bucată de pinză de formă triunghiulară, care se coase la un obiect de îmbrăcăminte (fustă, bluză, cămaşă etc.); clin. Spt. S. 2. (în expr.) A sla (sau a trăi) ea puiu-n găoace = a sla retras, izolat, singuraLic; resemnat, tăcut. Ibid. A zbura pulul cu aţa = a scăpa momentul potrivit, a pierde o ocazie favorabilă. Spt. S. (Lapl.) Pui do pupăza = a) ■ rezultate negative; b) lapte rele, năzbltii. Pc unde se duce, lot pui de pupăză aduce. Ibid. PtJICA, puici, s.f. 1. (în expr.) A i sc facb părul puică cuiva = a îngheţa de frică ; a i se face părul măciucă. 2. (La porumbi) Rod, păpuşă. -Au dat puicile la porumbi. Ibid. PUIEZITURĂ, puiezituri, s.f. Mulţime de pui; spuzenie, puzderie ; p. e x L. mulţime de copii; pujdină, pojalic, ciurdă, ciuşdinu. Cc dc puiezitură am văzut la gostat! Era curtea rapănă ; piuia pămintul. Duduia curtea şcolii dc puiezi-tura salului. Spt. S. PtfJDINĂ, pujdini şi pujdinc, s.f. Mulţime, puzderie, grămadă; ciuşdinu. Are o pujdină• dc copii. E tirgul pujdină dc lume. Spt. S. PULPA, pulpcz, vb. I tranz. (Despre prunc) A sparge sco|înd sîmburii, a despica. Ptş. PULPAT s.n. Acţiunea de a pulpa; despicare. Hai la pulpat (de prunc). Ptş. PtiLPEŞ, -Ă pulpeşi, -e, adj. Carc arc pulpe încarnate,rotunde, pline; pulpos. Fată pulpcşă. (Fig.) (Ghicitoare) Două mere gurguiele, Pul-peşe şi cucuiele; Hai, ghiceşte-lc băiete, Dc n-or fi tn sin la fele (Pop.). Spt. S. PULPOS, -OASĂ, pulpoşi, -oase, adj. 1. (Despre uger, sîni) Bine dezvoltat, mare, cărnos, pietios; cu lapte puţin. Femeie pulpoasă. Vacă pulpoasă. Uger pulpos. Mgşt. 2. (în compuse) Prună pulpoasă = prună mare, cărnoasă, cu miezul gras. Prun pulpos = prun carc facc prunele pulpoase, grase. Pdr., Spt. S. PUMN, pumni, s.m. (în expr.) A-i pune (cuiva) pumnu-n gură = a nu lăsa să vorbească, a împiedica. Spt. S. şi J., Cpr. PIjNE, pun şi pui, vb. III tranz. şi refl. (în expr.) A o (sau a-1) pune jos=a) (despre acţiuni) a o lăsa baltă, a abandona, a renunţa ; b) (despre oameni) a răzbi pc cincva ; a-1 întrece, a-î rămine, a-1 lua. Ehc, la matematică l-am pus jos : eu 10 şi cl 5. Ptş. A sc pun© pe vreme = a se schimba vremea, a vremui, a se aşterne pe ploaie,-pe ninsoare etc. Ibid., Spt. S. A pune pe liber (pe cineva) = a concedia din serviciu. Ptş. PtFNGĂ, pungi, s.f. (în expr.) A-l avea. (sau băga) In pungă (pe cineva) = a-1 avea la mină, a dispune de cincva după voie. Spt. S. A-1 băga (popa) în pungă (pe cineva) = a muri. Ibid. A-şi căuta-n pungă = a îmbălrlni, a fi pe ducă, a se încovriga. Ibid. A stu cu rnîna în pungă = a cumpăra de toate, a cumpăra mereu, a nu avea venituri in natură, a trăi din bani. La oraş trebuie să stai numai cu mina in pungă. Ibid. A-1 minca (sau a-1 ustura) In pungă (pc cineva) = a face cheltuieli (de prisos); a da de pagubă, a pierde. Nu umbla acolo; ori le mănincă-n pungă fun sutar? Plş. PUNGIIILEAlA, punghilcli, s.f. Mocoşeală; migală. Cită punghilcală la fetelc-astea! Spt. S. PUNGfflLl vb. IV v. PUNGIIINI. PUNGIIILIT, -A, adj. v. PUNGHINIT. PUNGIIINEAlA, punghineli, s.f. Acţiunea de a p u n g li i n i; migală, trudă. Spl. S. PUNGIIINf, punghin şi punghinesc, vb. IV inlran z. şi refl. A lucra încet, migălit; a mocoşi, a migăli. (-Se) punghineşte biata fală din păresimi la o'ie şi nu-i dă de cap. Smr. [Var, : PUNGIIILl, punghil şi punghilesc, vb. IV. Mş. PUNGIIISf, punghisesc, vb. IV. Ibid.] PUNGIIINIT, -Ă, punghin iţi, -le, adj. Care lucrează atent, migălos, meticulos, migălit; carc lucrcază incet, moale, mocoşit. Punghinilă fată, arc o răbdare de fier. Spt. S. [V a r. : PUNGIIILIT, -Ă, adj. Ibid.] PUNGIIINfT s.n. = PUNGHINEALĂ. Atita punghinil la o maramă, m-a speriatî Spt. S. PUNGIIISI vb. IV v. PUNGIIINI. PUNGI, pungesc, vb. IV refl. 1. A slăbi rău, a sc închirci, a se zblrci; a sc pomi. S-a pungii baba, a rămas mititică, o cocirleaţă plină dc zbircituri şi pielotei. Cpr. 2. A sc stringe cineva la bani, a face economii severe, a se zgirci (mai ales unde nu trebuie). Te pungeşti la nimica şi clnd c la gros nu le mai uiţi, dai cu ochii închişi. Toată viaţa le pungeşti (= tc candoseşli) şi tot pungii (= pîrlit) isprăveşti. Ibid. PUNGlT, -Ă, pungiţi, -tc, adj. 1. Cu obrazul încreţit de zbircituri; zbircit, scofilcit, cocoşai, uscat ; f i g. amărlt, chinuit. Arc obrajii pungiţi, buzele pungile; s-a pungii, s-a covrigii. Cpr. 2. Zgircit, avar, cupit. (Substantivat) Un pungii, mama focului! Ibid. PUNGUl 219 PUEOINJCa PUNGUf, păngui şi punguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i lua cuiva banii, cu sau fără voie ; a buzunări, a lefteri. Dragă, m-ai punguil de toţi banii; nici dc ţigări nu mi-ai lăsat. C. Arg. 2. Refl. A se căuta cineva de bani; a se scotoci prin buzunare, peste tot. 'Trei băieţaşi s-au punguil ln ţaţa cinematografului, ca să încropească suma d-un film. Ibid.; Piş. 3. A sc pungi (1)._ Ibid. PUNGUlÂLĂ, punguieli, s.f. Acţiunea dc a se p u n g u i; căutare atentă a banilor (mărunţiş, resturi etc.) prin toate buzunarele, din toate colţurile, sertarele etc.; scotoceală, buzună-reală; p. ext. furt. Ce de punguială pină să incropim bănuţii d-un adălmaşl Piş. PUNTIŞOAllĂ, puntişoarc, s.f. Diminutiv al lui punte. Cpr. PUP, pupi, s.m. Sărut. Hai şi dă un pup ia mama! Hai, pupi Ptş. PUPĂZA, pupezez, vb. I refl. (Despre copii) A se cocoţa pe sus. Cc te-ai pupăzat acolo, mă diavolc; dă-tc jos, că mă pui cu jălă-veaţa pe tind Spt. S. 2. (Despre femei) A se impopoţona, a sc zorzona. S-a pupăzat marghioala să meargă zorzonată la nuntă! Ibid. 3. (în expr.) A 1 sc pupăza (cuiva) văzul = a i se slăbi, a i sc scurta vederea. A începui a mi se pupăza văzul. (Ironic) Ce-ai băiatule, nu poţi să dai „bună ziua”? Ori ţi s-a pupăzat văzul? Ibid. 4. A scurta ceva prea mult, a strica. Mi-a pupăzat rochia, dcşteapla! Ptş. 5. A sta ridicat in sus ; a sta ţăpur. Ţi s-a pupăzat gulerul la cămaşă, uite-l cum stă bizoi. Ibid. PUPĂZĂT, -Ă, pupăzaţi, -le, adj. şi adv. 1. Adj. (în expr.) A ii (sau a umblu) ea nasul pupăzat = a) fi cu nasul strlmb, Inlr-o parte sau clrn ; b) a fi (sau a umbla) cu nasul pe sus, a se fuduli, a se Ingimfa. Prea e şi ea cu nasul pupăzat; c) a fi (sau a umbla) bosumflat, supărat. Cc-o fi avind de umblă cu nasul pupăzat ? Spt. S. şi J., Smr., Pn. L. 2. A d v. Adus in chip de sabie; pieziş, oblic, strîmb. A tăia pupăzat. A ţese pupăzat. A sc uita pupăzat (= ponciş). Ibid., Cpr., C. Arg. PUPĂZĂ, pupeze, s.f. (în expr.) A-1 spurea pupăza (pe cineva) = a) a auzi pupăza cintlnd pe „inima goală”, nemincat; b) (ironic) a vedea o femeie goală. Mi se pare că le-a spurcat pupăza de dimineaţă, d-aia ţi s-a rupt turpiţa! Spt. S. PUPEJOAllĂ, pupejoare, s.f. 1. Diminutiv al lui pupăză. Am apucat o pupejoară-n scorbură şi am prins-o. 2. Fig. Fată impopo-ţonată. Ce e cu pupejoara aia? Ce vrea? Spt. S., Pn. L. 3. (La pl.) Pupezele. Am cules o chită de pupejoare. Ibid. FUPEZOAlCĂ, pupezoaicc, s.f. Fig. Epitet depreciativ dat unei fete (sau unei femei tinere) cu purtări zvinturatice. încotro au luat-o pupezoaicelc-alea? Mş., Pdr., Pn. L. PUPEZOl, pupezoi, s.m. Fig. Termen depreciativ dat unui tlnăr uşuratic; fleoandăr. Ascultă, (alo, să nu le-apuci să-mi pripăşeşti pupezoiul ăla p-aici, inţelesu-m-ai ? Spt. S., Smr. PUPUf, pupui şi pupuiesc, vb. I refl. 1. (Despre tineri) A se giugiuli, a se drăgosti. Pn. L., Spt. S. şi J. 2. A şoşoli, a vorbi în taină; a pune ceva la cale, a urzi. Ce lot vă pupuiţi, mă, ori aveţi dc gind să puneţi ţara la cale? Ibid., Mş., Cpr. PUPUIALĂ, pupuieli, s.f. Acţiunea de a se pupui; tăineală, uneltire. Cc pupuieli i-o fi mai găsit? Cc atita pupuială? Smr., Spt. S. şi J. PUl'UfT s.n. = PUPUIALĂ. S-au dat la pupuit singuri tn odaie. Spt. S. PURADfCHIUL s.m. art. (în exp r.) A sc aleţje puradichiul (de ceva sau dc cineva) = a se alege praful, a se distruge, a se nimici. (în imprecaţii) Alege-s-ar pulberea şi puradichiul de ei; uche-aşa! Spt. S., Brşt. PURCEA, purcele, s.f. (Familiar; ironic; in exp r.) A se juca d-a purceuua în eeufn (sau pe spinarea) cuiva = a trage cuiva o chelfăneală; a buşi. Ibid. Purceaua e moartă-n cocină, sc zice cînd cineva e preocupat, îngrijorat, supărat, necăjit de ceva grav. Noi ridem şi glumim aci, dar purceaua e moartă tn cocină, vai de păcatele noastreI Ibid., Mrgh., Mş. PURCOIĂ purcoiez, vb. IV tranz. A stringe finul în purcoaie, a-1 grămădi; a bogli, a copiţi, a căcărezi. Să purcoiem finul, să nu-l apuce ploaia aşa. Spt. S. PURECĂTlJRĂ, purccăluri, s.f. FapLul de a (se) pureca (ceva sau cineva); fig. verificare amănunţită ; control; cercetare, examen. A intrat la purccălură. Spt. S. Pl]RECE, pureci, s.m. (în expr.) A-1 arunca (cuiva) purcei in eioareei = a) a zori, a iuţi pe cineva ; b) a băga zîzănii, a unelti. Spt. S. (Ironic) A-şi scutura (cineva) purecii = a scăpa dc sărăcie. Ibid. Cît u pişcă un purcce = puţin. Ibid., Sm. PURECfil s.in.pl. 1. Turtă mărunţită, prăjită cu jumări; scornici. Spt. S. şi J., Flfn. 2. Primul şir dc găurele cusute pe marginea unui tiv. Cpr. PUROlNIC, -Ă, puroi nici, -ce, adj. Carc arc culoarea puroinicii; turchez, liliachiu. Mi-am făcut o vestă puroinică. Mi-ar mai trebui vro două jurubiţe puroinice ca să termin. Spt. S. şi J., Cpr. PURdlNICĂ, puroinici, s.f. Plantă erbacee mică, cu frunze lungi, lucitoare şi florile turcheze, adunate măciulie in virful tulpinii; creşte prin PUS 220 rAza poienile din pădure şi prin păşuni. Spt. S., Ptş., VI.-R. PUS s.n. (în expr.) La (sau în) pusul lunii = a) clnd începe o lună nouă, la prima zi a unei luni; b) la răsăritul lunii. La pusul lunii, înjugăm şi plecăm. Spt. S. şi J. Pusul dc oale = (în superstiţii) datină care constă în căutarea ^ursitei, in ajun de an nou. Ibid. PUŞCĂRIE, puşcării, s.f. (In expr). Puşcărie de lum = fum mult, negură. E ţoală casa puşcărie (de fum). Cpr., Spt. S. PUŞCOCI, puşcoace, s.n. (Familiar) Om (mai ales copil) mic de slatură; Îndesat, fundăreţ. Lnl. S., Dnc. il/d, pişcociule, dau cu tine de pămint, cînd tc-oi mai auzi injurind! Spt. S. [Var.: PIŞCOCI, pişcoace, s.n.] PlJŞLĂ, puşle, s.f. 1. Cline leneş, jigodie, cotarlă, javră-^Vz, puşlă! Spt. S., Mş., Pn. L. 2. P. e x p. Termen injurios daL unui oin leneş; uneori copiilor neascultători ori leneşi. Unde ai fost, puşlă? Ibid. PUTERE, puteri, s.f. (în construcţiile) Puterea ursului = (soi de) vin negru. Ptş. Puterea pămintului = locul cel mai gras, cel mai bun; icra pămintului. Mrş., Pn. L., Spt. S. Puterea apei = locul adine din mijlocul unei ape curgătoare ; curentul, „viul apei”. Ibid. PUTRIGÂIE, pulrigăi şi pulrigaiuri, s.f. (Cu sens colectiv şi la sg.) Putregai. Nişte putri-gaie (sau pulrigăi) dc fag ardeau la tntuncrec. Astăzi mindru ca un munte, Mtine putrigăi mărunte (Pop.). Spt. S. PUTUROŞÎ, paluroşescy vb. IV refl. A deveni puturos, a se da lenii. Nu ştiu ce e cu băiatu-ăsla, că de la o vremc-ncoa s-a puturoşit dc tot. Spt. S. şi J., Pn. L., Pdrţ. R RACA interj. (Repetat) Onomatopee care imită cîntecul răcăneilor, frecvent in serile de primăvară.^ Raca — raca! Ptş., Spt. S., C. Arg. RACILĂ, racile, s.f. (Peiorativ) Copil. IIo, că n-am venit să-ţi văd racila. Avea si ea o pujdină de racile. Ptş., Spl. S. RAMAT s.n.v. IlEAiMĂT. RĂNĂ s.f. Hrană. Expr. (A îi) om de rană = ( a fi) om harnic, isteţ, descurcăreţ. Mş., Smr., Ptş. Loe de rană = loc productiv. Ibid., Spt. S., Pn. L. A nu mai fi de nici o rană = (despre oameni, animale, lucruri) a fi uzat, slricaj., prăpădit, dărăpănat. Ibid. RANIŢĂ, raniţe, s.f. (In expr.) A-şi luu (cineva) concediu dc la raniţă = a-şi acorda cineva un răgaz de odihnă. Ptş. RAI* interj. (Repetat) Zgomot ritmic produs de izbirea măruntă a ploii, a grindinii etc., pe o suprafaţă tare sau de mersul in trap al cailor pe caldarlm. Spt. S. şi J., Pn. L. RĂPĂN, -Ă, rapeni, -c, adj. încărcat (zdravăn), plin, înţesat. E ograda rapănă de prune.' E via rapănă dc struguri. Spt. S., Cpr. RAS s.m. (în expr.) Ras pe ras = a) măsură pentru măsură; fig. rău pentru rău, una pentru alta ; b) distrus, nimicit. Spt. S. A ieşi ras pe ras = a) a ieşi exact; b) fig. (ironic) a ieşi lefter, curăţat, distrus. Spt. S., Mş. Loc. adv. La ras = total, complet. Au păscut vitele iazul la rast nici fir de iarbă n-a rămas. Ibid. C. Arg. A toca (pe cineva) la ras = a nu-i mai lăsa nimic, a-1 lăsa toacă. Ibid. A tăia la rus = a tăia tot. Am tăiat o pădure la ras. Ibid. Loc. adv. în rus = (la vase) pină in gură, la nivelul gurii. Să laşi să curgă cazanul pină in rasul boţii. Ibid. RAS, -Ă, raşi, -sef adj. (In expr.) Ras şi afinat = (la măsuraL de cereale) încărcai uşor (neidesat) şi cu vlrful dat jos (ras cu linia) la nivelul gurii (în opoziţie cu : „cu vîrf şi îndesat”). Au ieşit in vale o sută de merlice de ozăVy rase şi aţinale. Spt. S., Mş. RASTAPALĂ, rastapale şi (rar) răslăpcliy s.f. Vini puternic cu ploaie multă şi repezită; vijelie, viforniţă ; hală. A venit o raslapală de ploaie, taman cind eram în toiul secerii. Spt. S. şi J.» Smr. Au venit nişte rastapale de ninsoare dc s-au împotmolit drumurile. Ibid. RATfiU, rateuri, s.n. (Argou ; în expr.) A da (cineva) nişte rateuri (dc prostie) = a spune lucruri neserioase, absurde, a spune prostii; a se face de rls. Dă nişte rateuri dc prostie (din cl), de-ţi stă mintea-n loc ; te năuceştc. Cpr. C. Arg. RĂŢĂ, raţe, s.f. (în expr.) A-i băga (cuiva) o raţă in traistă (sau un şurpe-n sin) = a-1 speria, a-1 înfricoşa ; a-1 păcăli. Aşa e că ţi-am băgat o raţă în traistă? Spt. S. şi J., Pn. L., Mş. RAŢ£ţĂ, raţele, s.f. Reţetă. Sm.-IIţ. RĂVLĂ s.f. 1. Grămadă ; nălog, rapănă. Stau pruncie ravlă pc jos. Ravlă de ninsoare. Spt. S. şi J., Smr., Cst. 2, Belşug. E ravlă de struguri. Ravlă mare la masa lui, ca la un praznic împărătesc. Ibid. RAZĂ, raze, s.f. (în construcţia) Raza şoselei = flşie de pămint — circa 2 m — de la şanţul şoselei in afară, lăsal liber ; rezerva şoselei. Sai bă, c-au scăpat porcii in raza şoselei şi dai de potcă cu cantonierul. Cpr., C. Arg., Spt. S., Mş. R A.B0L1 221 RAPĂritTNK RĂDOLf, râbolesc, vb. IV refl. A-şi descărca nervii pe cineva; a ţipa a se răsti, a se răţoi; a-şi vărsa focul Te-ai răbolit degeaba pe cl, săracii; ce slrică el? Spt. S. şi J. RĂBDĂT, s.n.l. Răbdare. Şi răbdatul are o margine. Expr. (A se alene) ei cu luatul, noi cu răbdatul, se zice cînd cineva este nedreptăţit la împărţirea unor avantaje, bunuri etc. Spt. S. RĂBDUROS, -OASA, răbduroşi, -oase adj. Rezistent, tare, răbduriu ; pilos. Neam de oameni răbdiiroşi, piloşi. Spt. S., Pn. L. răboleAlă, răboleli, s.f. Răsteală, răbuf-ncală, răţoială. Cc răboleli sini astea pe tine mă, omule; mai incet nu poţi vorbi? Ibid., Pn. L. nĂCĂNf, pers. 3 pl. rdcăn, răcăne şi răcăndsc, vb. IV. intran z. (Despre răcănei) A face : raca, raca, producind un larmăt ritmic, in serile de vară. Răcăn răcăneii: raca, raca, raca! Spt. S. şi J., Ptş. RĂCĂNÎT s.n. Larmăt sacadat, ritmic, produs de glasurile sincronizate ale răcăneilor, în serile dc vară. S-audc răcănit de brotăcei; am scăpai dc iarnă/ Spt. S. şi J., Ptş. RĂCOREAlA s.f. (Familiar; uneori ironic) Plimbare; aeriseală ; scaldă. A lăsat sapa şi a şlcrs-o la răcorcală. Spt. S. şi J. Exp r. (Ironic) RACtJT, răcuţi, s.m. Recrut. Spt. S., Ptş., Cst. RĂDĂCfNĂ, rădăcini, s.f. (în expr.) A rupe (cineva) rădăcinile = a sc hotărî să plece, a pleca. Cpr., G. Arg., PLş. A li dc la rădăcina prunului = a) (despre oameni) a fi din regiune pomicolă; a şti să aprecieze o ţuică de calitate; b) (despre ţuică) a fi curată, a fi de calitate, superioară, gustoasă, tare, nefalsificaLă. Ibid. A merjjc la rădăcină = a cerceta amănunţit (ceva sau pe cineva), a lua din fir a păr, a lua pe vrej, a cerceta spiţa, neamul, obîrşia, tot. Ibid. RĂdAgeALĂ s.f. Răceală Expr. A lua cu rădăncnhl (pe cineva) = a lua cu frig, a răci. Spt. S. şi J., Pn. L. RĂDĂGI, rădăgcsc, vb. IV tranz. şi intranz. A-1 răzbate frigul pe cineva, a-1 pătrunde; a răci. L-a rădăgil (frigul) bietul copil; dirdlie de-i clănţănesc dinfii-n gură. Spt. S. şi wJ.,^Pdr., Mş. RĂDĂGfT, -Ă, rădăgiţi, -te, adj. Răcit. Am venit rădăgit; trei zile de drum, cu viforu-n piept. Spt. S., Smr., Cst. RĂGĂDUf, răgădui şi răgăduiesc, vb. IV tranz. 1. A. strînge, a agonisi. Ce-am răgăduit eu o vară, a cheltuit ea intr-o scară. Mş., Pn. L., Prb. 2. A păsui, a amina, a îngădui; a aştepta. Te-oi mai răgădui o zi, două; mai mult nu poci, să ştii. Ibid. RĂGĂDUIALĂ s.f. 1. Amînare, păsuire. De mi-ar da puţină răgăduială, sd răsuflu, că tare stnt încolţit acuma. Spt. S., VI. Mr., Cst. 2. Strlnsură, agoniseală. Asta e toată răgăduiala mea 'ie estimp. Glbc., Prbn. RĂf, răiesc, vb. IV r e f 1. A se Înfuria, a se iuţi, a se aprinde, a se răţoi; a sc răboli. Nu le mai răi omule; te omori degeaba. Spt. S. şi J., Pn. L. RĂIALĂ s.f. Răutate, minie, iuţeală ; ceartă gălăgie, haraiman. Ce răială s-a încins acolo la voiy mă, ce s-a Intimplat? Spt. S. şi J. RĂJGIIINĂTtÎRĂ, răjghinături, s.f. Răjghi-neală. Ai văzul ce răjghinătură s-a făcut la fundul buţii? Spt^ S. RĂJGIIINEAlA, răjghineli, s.f. Acţiunea de a se r ă j g h i n a ; scorojeală, scilcietură, despăcătură; crăvăleală. S-a făcut o răjghineală în zid, la colţul casei. S-a pornit răjghineala de la gardinul buţii şi cură. Spt. S., Mrş. Ce răjghi-nealăc asta, băiete? Ibid. RĂMĂŞfTURI s.f. pl. Lucruri mărunte, neînsemnate ; resturi; gunoaie ; tuhoc; restanţe băneşti, rămăşiţe. (învechit) Mai aveam nişte rămăşituri de anţărţ şi mi-a venit urmărirea. Spt. S. şi J. Mrgli. RĂ.UUL1ŢĂ, rămuliţc, s.f. I. Diminutiv al lui r a in ură; rămurică. Am ales nişte rămu-liţe de altoit; toate, s-au prins. SpL. S. şi J. II. DiminuLiv al lui ramă; rămiţă. Ibid. RĂMURfŢĂ, rămuriţe, s.f. = RĂMULIŢA (I) rămurică. îţi dau eu cîteva rămuriţe dc altoi. Sm., Smrv., Mrgh. RĂNCOT, răncotc, s.n. Strigăt (de copii), ţipăt, gălăgie, larmă. Mă, ce aîtltea răncote pe voi; mai ţrumos nu vă puteţi juca? Spt. S. şi J., Smr., Ca. RĂNCOTEALĂ, răncoleli, s.f. Gălăgie, larmă, ţipăL, răncot; joc zgomotos. Cc răncoteli sint aslca? Mai lăsaţi răncoteala şi treceţi la lecţii. SpL. S. şi J., Pn. L. RĂXCOTI, răncot şi răncotesc, vb. IV i n-tranz. (Despre copii) A se juca sgomotos; a face gălăgie ; a ţipa, a striga, a răcni. Măi, ce răncoliţi aşa, c-aţi speriat lumeal Pn. L., Smr., Spt. S. RĂNCOTlT s.n. = RĂNCOTEALĂ. Mş., Pn. L. RĂNCUREĂ, răncurele, s.f. Creangă mică, crenguţă, rămurea. Ce de răncurele au rămas în urma crăcilor/ Pe un spic de răncurea, cintă cîntă o presurea (Pop.). Drgsl., Rcv., Pur. RĂNTUf vb. IV. v. HRĂNTUI. RĂPĂCIllGĂ s.m. Epitet dat unui om suciL, zgircit, zăcaş. Cpr., C. Arg. RĂPĂCrtfNE s.m. EpiLet dat unui om răpă-nos, apucător, lacom; jăcman. O răpăciune afurisilă ca ăsta, nu s-a văzut cît lumea. Cpr. [V a r. : ItAFCnJNE s.m. Tplv.] EaPĂNEALa 222 kXbcGpt RĂPĂNEĂLĂ, răpăncli, s.f. Răpăială, răpăit, A venii o răpânealâ de ploaie şi cum a venii, aşa a trecut. Spt. S., Pn. L. RĂPĂNf, pers. 3 sg. rapăne, vb. IV A răpăi. Spt. S. şi J., Pn. L., Mş. RAPANlTs.n. = RApANEALA Spt. S. RAPĂNITtiRĂ, răpănituri, s.f. Răpăitură. Spt. w RAPĂN OS, -OĂSĂ, răpănoşi, -oase, adj. (Adeseori substantivat) Hrăpăreţ lacom, cîrpă-nos, hapsîn, zgircit. Mzc., Slbz., Spt. S. RĂPĂRfiŢ, -EAŢĂ, răpăreţi, -e/e, adj. Hrăpăreţ. Spt. S., Pn. L., Smr. RĂPARI s.f. pl. (Numai în expr.) A lua In răpări (pe cineva) = a certa; a lua la trei păzeşte, a lua Ia rapangliel. Cum m-a văzut, m-a şi luat în răpări; nu mi-a dat pas să scot o vorbuliţăr Spt. S., Pn. L. [V a r. : RĂS- PĂRI_s.f. pl. Ibid.] RĂPI, răpesc, vb. IV intranz. A aiura prin somn sau în delir; a striga, a fi agitat, a delira. Toată noaptea a avut fierbinţeli mari şi a răpit bietul copil, că nu ştiam ce să-i mai jac. Spt. S. şi J., Pn. L. RĂPI s.f. pl. Loc adv. în răpi = repede. Harnică femeie; numai in răpi o vezi alergînd şi lucrind toată ziua. Pn. L., Smr., Spt. S. [Pronunţat; monosilabic] RĂPtJNE, răpun vb. III Lranz. şi refl. A (se) pierde, a (se) rătăci. Unde-ai răpus oile, aţurisache? Spune, că te toc! Mi s-a răpus o hîrtie de o sută ; n-ai dat cumva de ea pe undeva ? Spr. S., Pn. L., Smr. RĂI*IJS, -Ă, răpuşi, -se, a*dj. (Şi adverbial) Rătăcit, răznit, pierdut. Mi s-a răpus un miel şi răpus e şi-n ziua dc azi, parcă l-au înghiţit lupii. Spt. S., Pdr., Pn. L. RĂRIŢĂTtJRĂ, răriţături, s.f. 1. Şanţ rămas printre rîndurile de porumbi in urma rariţei. Spt. S. şi J., Smr. 2. P. e x t. Loc răriţat. Am dat şi pe la răriţături, rîd porumbii de veseli ce sînl! Ibid. RĂRtîI, -IE, rărui, adj. (Adeseori adverbial) Diminutiv al lui rar; rărişor. Veri că ţeşi (cam) rărui; trage spala mai tare. Ti-a ieşit pinza răruie. Prea rărui florile astea. Spt. S. şi J. RĂSALNIţA, răsalniţe, s.f. Răsadniţă. Mi-am ţăcut singur răsalniţă. Vl.R.-Ptş., Spt. S. [Var.: RĂSTĂLNIŢĂ, răstalniţe, s.f. Ibid., Pn. L.] w RĂSĂRf, răsar, şi răsăi, vb. IV intranz. 1. (Despre fire, la ţesut) A trece unele prin altele, clnd se calcă iepele; a rosti. Bagă de seamă că firele, clnd răsar pe natră, se şi încurcă. Spt. S., Smr. 2. A i se năzări, a avea toane. Aşa-i răsare lui cile una, din senin. Ce ţi-a răsărit, băiete? Ibid. RĂSĂRfRI s.f. pl. Tresăriri, aiurări. Are răsăriri. Spt. S., Pn. L., Mş. RĂSCĂRĂIE s.f.v. LĂSCABAIE. RĂSCĂBĂlA vb. I v. LĂSCĂBĂIA. RĂSCĂBĂIAT, -Ă, adj. v. LĂSCĂRĂIAT. RĂSCĂCĂRA, răscăcăr şi răscăcărdz, vb. I r e f 1. 1. (Ironic) A vorbi tare, răstit; a ţipa ; a rlde cu gura pln-la urechi, a rîde tare, zgomotos a rîde-n bătaie de joc, ironic. Ce le răscaceri aşa, mă, crezi că sperii lumea? Spt. S., Mmr., Ptş. Ei şi iu ce tc ruscaceri aşa, ca prostul; nu ţi-c silă? Ibid. 2. (Despre obiecLc) A se desface, a se scilcia. S-a răscăcărat fundul, a ieşit din gardin. S'-au răscăcărat uşile din locuri şi pervazuri. Ibid. 5. Fig. A se crăpa de ziuă. S-a răscăcărat de rio._Ibid„ Mzc. RĂSCĂCĂRAT, -Ă, răscăcăraţi, -tc, adj. 1. (Despre obiecte) Care e desfăcut de la încheieturi, răjghinat. Stau uşile şi ferestrele răscăcă-rate, au ieşit din tocuri. Spt. S., Mş. 2. (Despre pomi) Care are comănacii (= crăcii) desfăcuţi mult în afară. La părul răscăcărat, facem un pătul dc coceni. Ibid. 3. Tare, strident. F i g. Are un rts răscăcărat ăsta, ţi-e silă! Ibid. RĂSCĂCĂRĂTtîRĂ, răscăcărături, s.f. 1. (La obiecte) Deschizătură, scllcietură (din cauza uscării, a vechimii, a uzurii etc.). Butoiul are o răscăcărătură la fund, curge. Spt. S. 2. (La pomi). Deschizătură între comănaci. Părul sintilesc are o răscăcărătură, numai bună de clădit un pătul de coceni. Ibid. 3. Fig. (Ironic) Rîs lăbărţat, prostesc. Ibid. RĂSCOĂCE, răscoc, vb. III tranz. şi refl. 1. (Despre obiecte) A sc învechi, a se uza, a se rupe uşor, a-şi pierde rezistenţa. Ţi s-au răscopt cămăşile toate; altele noi dc-acuma. S-au răscopt buţile. 2. Fig. (Despre oameni) M-a răscopt o aţurisită dc tuse. Ibid. 3. Tranz. (Despre fire, rufe etc.) A le pune la copt, a le fierbe cu leşie, a le inălbi. Cpr., C. Arg. RĂSCOL s.n. 1. Joc zgomotos de copii; hărmălaie, zarvă; răvăşeală, dezordine. Ce răscol e ăsta, mă ncatîmpăraţilor; aţi întors casa pe dos! Ibid. 2. Viscol mare; vifor. Toi văzduhul c un răscol, un roi alb şi plin de floare. Ibid.JAccentuat şi: răscâl (1).] RĂSCtiLNIŢĂ, răscolniţe, s.f. 1. Dezordine, răvăşeală jvraişte ; tulburare, invierşunare, amestec. E toată casa o răscolniţă, un talmeş-balmeş. Spt. S. 2. (învechit) Răzmiriţă, răscoală. E răscolniţă mare-n ţară, s-a iţit răscolniţă pălmaşilor. Ibid. 3. Viespar înfuriat. Fig. Să nu te viri in răscolniţă gărgăunilor (= să nu tc amesteci unde nu-ţi fierbe oala)/ Ibid. 4. Vijelie. A venit az-noapte o răscolniţă de vifor, a răvăşit toate lanurile, toate ogrăzile. Ibid. [V a r. : RĂSCORNIŢĂ, răscorniţe, s.f. Spt. S.] RĂSCOPT, RĂSCOAPTĂ, răscopţi, -oapte, adj. 1. (Despre obiecte) învechit, uzat, slab, e£sc6b 223 EĂSUCEA nerezislent; ros de cari; măcinat, dărăpănat. E răscopt paltonul, trebuie tnnoit. Şi cizmele stnt răscoapte. Spt. S. şi J., Cpr. Doage răscoapte. Butie răscoaptă. Căruţă răscoaptă. Ibid., Pn. L. 2. Fi g. (Despre oameni) îmbătrlnit rău, dărăpănat; coptoroşit de boale, ramolit. E răscopt unchiaşul; are plăminii răscopţi. Ibid., Ptş., G. Arg. RĂSCtill, răscoarc şi răscori, s.n. Izvor; izvoare; confluenţii de izvoare ; răspîntie. Şi-nir-un amurgit de vară, Nc-ntilnirăm ta răs-coară (Pop.). Cind sc varsă zorile, Eu mă-ngtn cu fiorile Şi privighetorile, La toate răscorile (Pop.). Spt. S., AIş. RĂSCGRNIŢĂ, răscorniţc, s.f.v. RĂSCOL-NIŢĂ. RĂSCRACEALĂ, răscrăceli, s.f. Poziţie necuviincioasă (cu picioarele răscrăcărate); fig. ris lăbărţaL Ce răscrăceală e aia, mă! Ptş., Mş. RÂSCIlACf, răscrăcesc, vb. IV refl. 1. (Despre oameni) A sta cu picioarele răscrăcărate, a se întinde, a se crăci, a se crăvăli. 2. F i g._ A ride zgomotos. Ptş., Mş. RĂSCRĂCiT, -Ă, răscrăciţi, -ic, adj. Crăcit, crăvălit, răscrăcărat. PLş. RĂSGROi, răscroiuri, s.n. (La obiectele de îmbrăcăminte) Răscroiala, răscroitură. Aici trebuie un răscroi. îi mai trebuie două răscroiuri la umeri şi e gata; vine bine. Spt. S., Ptş. RĂSCURMA, răscărm, vb. I tranz. A scurma, a răscoli. Am răscurmat pămintu-ăsta pină-n măruntaiele lui. (Ironic) Tu-l răscurmi cu ghearele (focul, jarul), Să mai piguli fiarele (Pop.]. Spt. J5. RĂSFADĂ s.f. Gălăgie, ceartă, zarvă, gla-gomă. Ce răsfadă era acolo? — Căzuse podul moriiJn apă cu saci cu tot. Sltrc. rASFLOCEALA, răsfloccli, s.f. Răsfăţ, rlz-giială. Scoate ea şcoala răsfloceala din tine! Ptş., C. Arg. RĂSFLOCf, răsflocesc, vb. IV. 1.- Tranz. (Cu privire la lină) A scărniăna. Răsflocifi-o bine, fa, să nu rămtic spegmă nespartă. Spt. S. 2. Tranz. şi refl. Fig. (Despre tineri) A (sc) smotoci, a (se) ciufuli, a (se) jumuli, a se liîrjoni. Da ştiu că le-aţi răsflocit ca pc ele. Ibid., Mş., Pn. L. 3. Refl. (Despre persoane) A se fandosi; a-şi face de cap, a-şi da aere; a se opăci. Se răsfloceştc in toate, că-i dă mina. Ibid., Ptş. RĂSFLOCfT, -Ă, răsflocifi, -te, adj. 1. (Mai ales despre femei) Zburlit, slroflocit. 2. (Despre copii) Dezmierdat, alintat, rîzgiit; p. ext. (despre tineri) fandosit, sclifosit, aiurit, izmenit, opăcit. Răsflocit copil! Răsflocitelc alea nici gind n-au să mai vină. Spt. S., Ptş., Cpr. RASPARI s.f. pl. v. RĂPĂRI. RĂSPtJNS, -Ă, răspunşi, -se, adj. (Cu privire la obiecte de îmbrăcăminte sau de încăl- ţăminte) Găurit, pătruns. Mi-i haina răspunsă-n coate; opincile răspunse-n tălpi, n-am ce mai lua pe mine. (Ironic) Oi de mine cc-am ajuns, Mi-i sumanul tot răspuns (Pop.). Spt. S., Cst. HĂSTALNIŢĂ s.f.v. nĂSALNIŢĂ. . BĂSTĂPĂLEALĂ s.f. 1. Vraşoleală, de-zordine, vraişte. A făcut o răslăpăleală vijelia asta, să te iei cu miinile de păr. Spt. S. şi J., Pn. L. 2. Viforniţă. Ibid. 3. Fig. Activitate intensă, vipie, zor, toi. Hai (să-i dăm) o răstă-păleală la^ane. Ibid. RĂSTĂPĂLf, răstăpălesc, vb. IV tranz. şi intranz. 1. A răscoli, a vraşoli. Vijelia asia a răstăpălil griul de nu mai ştii cum să-l iei. Spt. S., Pn. L., Smr. Au intrat porcii-n grădină şi'au răstăpălit toate straiele, cuiburilc, florile, tot. Copiii au răstăpălit casa cu fundu-n sus. Ibid. 2. (Despre oameni) A dărîma, a tăia ; p. e x t. a da zor; a vraşoli. Au intrat 20 de haidamaci şi-au răstăpălit pădurea. Ibid. RĂSTĂPĂLfT, -Ă, răslăpăliţi, -te, adj. şi part. 1. Dărlmat, răsturnat, scurmat, răscolit, vraşolit, răvăşit; nimicit, distrus. Spt. S. şi J., Smr. 2. Fig. (Despre oameni) Cu părul vilvoi, cu hainele în dezordine; fig. speriat. De unde vii aşa răstăpălit, băiete Parcă te-ar fi luat heriilc la goană. Ibid. RĂSTEA, răstclc, s.f. Vorbă aspră, spusă răstit .Bietul băiat, numai in răstele-l ţine! Expr. A lua cu restcaim (pe cineva) = a sc răsti la cincva, a certa cu asprime. Spt. S. CsL. [V a r. : RESTEA, rcstele, s.f. Ibid.] RĂSTfT s.n. RăsLeală; răţoială. Cu răslitul nu merge; lot cu binişorul dacă n-ăi face ccva. Spt. Ş., Mş„ Sm., Smr. RĂSTITtiRĂ, răstituri, s.f. RăsLeală ; răsLit; fig. dojana aspră, ceartă. Cu răstiturilc astea ai speriat copilul. Mş. RAStGC,răstoace, s.n. 1. Locul unde se despart două ape curgătoare. Fă-mă doamne cc m-ăi face; Fă-mă pui de răgăoace Şi m-aruncă intre răstoace, Mă găsească cin-mă place. (Pop.). Mş., Ptş. 2. Virtej de apă curgăloare. Să nu te scalzi în răsloc, că tc fură şi te bagă la fund. Ibid. RĂSTURNfCA s.f. art. Calificativ ironic daL unei femei uşuratice. Răsturnica lui Pistol Face hora rostopoL SpL. de S., Cst.* RĂSUCEA răsucele, s.f. 1. Unealtă de lemn, cu clrlig la virf şi două ramuri laterale ; serveşte la răsucit fire din. cînepă sau din păr de capră (pentru preşuri, dăsagi etc.); răsuc. Spt. S., Mş. Expr. A-1 lua (pe cineva) în răsuceu (sau cu râsuccaua) = a-1 lua la zor, a-1 iuţi, a-1 repezi. L-am cam luat cu răsuceaua (sau in răsucea) şi s-a dus p-aci-ncolo. Ibid. 2. Par cu care se strlnge lanţul ce leagă o căruţă Încărcată cu lemne; tarbacă. Pune-i răsuceaua. Spt. S. şi J., Smr. (în exp r. A-i pune răsuceaua EÂSUClCA 224 BXZLOG (cuiva) = a-i astupa gura, a-1 înfunda ; a ţine de scurt, a înfrîna. Ibid. RĂSUC1CA s.f. art. 1. (Familiar) Epitet dat unei femei micuţe, slabă, subţire; vioaie, sprintenă, bună dc gură, adeseori uşuratică. Spt. S. 2. Joc popular (în doi), cu figuri invirtite; invirti ta. Ibid. Dnc., Lnl. S., Rm. V. RĂSUFLĂ, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. (Despre boli sau dureri organice) A ieşi din nou la iveală, a scoate cap; a se muta. Se inchiscse şi iar a răsuflat oftica lui. Reumatismul te-nţapu azi in genunchi, miine răsuflă tn umăr. Mş., Cpr. 2. T r a n z. A bea fără oprire, a bea pîn-la fund, tot. Cum a pus plosca la gură, la fund a răsuflat-o. Ibid., Spt. S. 3. Intranz. şi refl. (Despre alimentele fierbinţi) A se răcori. Nu începeţi piinea (sau mămăliga) pină nu (se) răsuflă, Nu băgaţi lingura în ciorbă pină jiu se răs'âflăjbine. Spt. S. RĂSUFLĂT, -Ă, răsuflaţi, -le, adj. 1. (Despre alimentele fierbinţi) Care s-au răcit cit trebuie ; călduţe. Nu tăia mămăliga nerăsuflată. Nu mînca ciorbă pină nu e răsuflată bine. Spt. S. şi J., Pdr., Smr. 2. Fig. (Despre oameni) Care a pierdut vigoarea; slăbit, stins, ramolit. Ptş., Spt. S. (Substantivat) Cu răsuflatu-ăla n-am făcut nimic; m-a păcălit. Ibid. RĂStÎR, -Ă, răsuri, -c, adj. Sur, vinăt. Am doi juncani răsuri, gata de pus la jug. Dragi mi-s boii răsuri, Să mi-i pasc pe la-ntorsuri. Spt. S. RĂTĂCAI s.f. pl. (Numai in expr.) A liăya-n rătăcăi (pe cincva) = a Întări, a iuţi, a zori, a certa; a băga-n năvlrlii. Mi-ţi-l-am băgat eu in nişte rălăcăi, la arie, dc ieşea fum din eL Spt. S. RĂTUXJf, rătunjescy vb. IV tranz. (în exp r.) A i-o rătunjl (cuiva) = a i-o spune verde în faţă ; a i-o tăia scurt, a-i vorbi deschis, fără ocoluri, pc şleau. I-am rătunjit-o din două vorbe, i-am tăiat pofta să mai dea p-aci! Spt. S., Smr. RĂTUTEĂLĂ s.f. Zăpăceală, fisticială, spaimă, uluială, năuceală. Ce rătuteală e aia? Ce, eşti copil mic să le fistîceşti? Spt. S., Tgv. RĂŢOĂICĂ, răţoaice, s.f. Raţă. Cpr. C. Argş. Am luat două răţoaice. Ibid. RĂU, rcu, răi, rele, adj. (în expr.) A ţine de rău (pe cineva) = a ţine de scurt. îl ţine de rău şi dc la mîncare, bietul copil. Spt. S. şi J. Spr. A umbla rău = a-şi face de cap, a se des-măţa. Spt. S., Ptş. (Ironic) Tot era mul bine cind era mai rau, se zice clnd cincva regretă o situaţie trecută, care i se părea rea, dar care, prin comparaţie, nu era aşa de rea. Ptş., C. Arg. _ RĂU2, rele, s.n. Expr. 1. Tot răul spre bine, se zice clnd dintr-o situaţie neplăcută decurge una favorabilă. Ptş., C. Arg. E de rău, se zice pentru a preveni pe cineva de urmările neplăcute ale unei acţiuni. Ibid. (Exclamativ) Atita rău = puţin Îmi pasă I Ibid. CIte rele şi belele, toutc-n capul babei melc, se zice despre cineva care e foarte plăpînd, şubred, bolnăvicios ; supărăcios, arţăgos. Spt. S., Cst. 2. S.m. Dracul. (Fi-)R-ar al răului de diavol; mi s-a ars bunătate de friptură, cit am stat aici de vorbă. Ibid. RĂVĂCEĂLĂ, răvăceli, s.f. Răvăşeală. Ră-văceală in casă, răvăceală in ogradă, sâ tc ici cu mîinile de păr! Spt. S., Cst. [Var.: RĂ-VOCEĂLĂ s.f.] RĂVĂCf, răvăcescy vb. IV tranz. A răvăşi." Aţi răvăcit casa, năbădăioşilor! Au intrat porcii în grădină şi au răvăcit toţi castraveţii. Plugul c-a veni Cuibu-a răvoci (Pop.). Pn. L., Mrş., Spt. S. [Var. : RĂVOCf, ră-vocesc, vb. IV tranz.] RĂVĂCIT, -Ă, răvăciţi, -te, adj. Răvăşit, vra-şolit, jăfănit, distrus. Casa răvăcită. Holde răvăr cite (de grindină). Ia nu mai umbla aşa cu părul răvăcit! Spt. S., Pn. L. [Var. : RĂVOCIT, -Ă adj. DstJ RĂVĂŞI, răvăşesc, vb. IV tranz. şi refl. A alege oile după semnele de la urechi şi a împărţi produsele lactate. Miine se răvăşesc oile la munte. Arf., C. Arg., Cplg., Rcr. RĂVĂŞIT s.n. Acţiunea de a (se) r ă v ă ş i Peste trei zile avem răvăşitul (oilor). Arf., C. Arg., Cplg. RĂVOCEALĂ s.f.v. RĂVĂCEALĂ. RĂVOCf vb. IV. v. RĂVĂCI. IlĂVOCfT, -Ă adj. v. RĂVĂCIT. RĂZBOI, războaie, s.n. 1. (La construcţii) Schelet dc grinzi care susţine şi întăreşte acoperişul unei clădiri. Spt. S. şi J., Smr., CsL. 2. (în construcţia) Război rotărcsc = unealtă întrebuinţată de rotar la inspitalul şi obădatul roţii. Ibid. RĂZBUZĂ, răzbuzez, vb. I refl. (Despre oameni) A lăsa buzele-n jos (de plîns sau de supărare); a fi gata de a se porni pe pllns; a se bosumfla. Ce tc-ai răzbuzat aşa, fata mamii? Spt. S-. şi J., Pn. L^ RĂZBUZĂT, -Ă, răzbuzaţi, -te, adj. (Despre oameni) Cu buzele groase, mari şi răsfrlnte; p. ext. supărat, bosumflat. Spt. S. şi J. (Substantivat) Aoleu, răzbuzatule, cc ţi-aş mai ţace eu să fiu in locul mă-lii! Ibid. 2. (P. a n a 1.; despre lucruri) Cu marginile întoarse in afară, răsfrlnte. Vezi unde e căldarea de aramăt aia răzbuzată! Ibid.' Umblă cu cămaşa răzbuzată. Vezi că ai gulerul răzbuzat. Spl. S., Smr. RĂZDAJVlE s.f. (Rar) Danie, dărnicie. (Şi In imprecaţii) Răzdania lui de copil, mi-a ars claia. Spt. S. RĂZLOG, răzlogi, s.m. Prăjină groasă sau laţ care se pune ca despărţitoare intre cai, in grajd (stănoagă), sau cu care se construiesc KiZSĂTIC 225 EISTGv ţarcuri, tirle ctc. închisoare de răzlogi. Sst., Rm. V. RĂZNATIC, -A, răznalici, -ce, adj. 1. Care umblă razna; izolat, stingher; rătăcit. Un pui răznatic fuge d-ăilalţi, ca nebunul. Spt. S. şi J. Cc copil răznatic, fuge de ctrd, parcă-i e frică. Ibid. (Adverbial) Umblă răznatic. Ibid. răzneAlă, răzneli, s.f. Răznire, rătăcire; f i g. ţicneală, aiureală. Are aşa cite o răzneală, o ia nizna, anapoda, da-şi revine. Mş., Pn. L. RÂZ.\f, răznesc, vb. IV tranz. (In e x-p r.) A răzni vorba = a pierde şirul ideilor, a uila unde a rămas, a nu-şi putea aduce aminte un cu vlnt; a se zăhăi. Şi cum vă spuneam ... ori ce vă spuneam, că răznii vorba! Ibid. RĂZNfT, -A, răzniţi, -te, adj. (Despre oameni şi animale) Care iese din cîrd şi o ia anapoda, singur, izolat, stingher, rătăcit. Am găsit un copil răznit. Spt. S. şi J., Pn. L., Smr. reAr, reaburi, s.n. Cracă uscată; crăcărie, uscături, rascole. Am adunat nişte reaburi din pădure, de pc jos. Spt. S. şi J., Mş. REĂAI, rcamuri, s.n. Scoarţă, covor. Cpr. REAmAT, (rar) reamăte, s.n. Forfotă; foş-nel; freamăt. S-a rătăcii copilul in reamătul lirgului. Am adormit in reamălul pădurii. Busuioc in stuf cum sta, Durduliţa-şi sloboza,Prin reamălul frunzelor, Prin desişul fagilor (Pop.). Spt. S., Yl.-Mr., C. Arg. [Var: RAmAt s.n. ] REBEAGĂs.f. 1. Vechitură, ruptură, rablă. E o rebeagă de maşină, n-ai ce face cu ea. Am rămas c-o rebleagă dc căruţă. Spt. S. şi J., Pn. L. 2. (Despre animale) Căzătură, slăbiciune. Am luat o rebeagă de vacă. O rebleagă dc iapă. Ibid. [Var.: REPEiGĂ s.f. Ibid.; REBLEAGĂ s.f. Ibid., Smr., Sin.] REBLEAGĂ s.f.v. REBEAGĂ. REBLEGITURĂ, reblcgituri, s.f. 1. Obiect vechi, stricat, dărăpănat; vechitură. O reble-gitură dc maşină. Toate vasele au ajuns reble-gituri, dc cînd nu s-au mai reparai. Spt. S. şi J., Mrgh. 2. Om (sau animal) bătrln, prăpădit ; dărăpănătură. Fig. O rcblcgitură de unchiaş, şi nu se lasă de besedii. Ibid.. RfSDE, redii, s.f. Pădure tlnără ; lăstăriş, tufăriş, hăgiş; rediş. Ochii tăi mătase verde, Parcă i-ai găsit pc rede! (Pop.). Sm.-Hţ., Sltr. [Var. : IlfiDIE s.f. Ibid.] RfcDIE s.f.v. REDE. RADINĂ, redini şi redine, s.f. (La pl.) Amestec dc rădăcini şi crengi aduse de o apă curgătoare sau împleticite pe sub mal in vreo scochină; răgălii. Prin redini se ascund de obicei racii, peştii şi uneori şerpii. Spt. S. REGRET s.n. Expr. (Argou ; ironic) îmi parc (eu) regret = n-am ce-ţi face, îmi pare rău. Ptş., C. Arg., Cpr. REPEGtîŞ, repeguşuri, s.n. Ropotă. A venit un repeguş de ploaie şi ne-a scos din arie. Spt. S., Smr., Vţ. REPETEĂLĂ s.f. (în expr.) A lua (pe cineva) la repeteală = a lua la zor, a-i cere socoteală; a lua la zdraviţe, a repezi. Şi unde mi ţi-l-a luat la repeteală, de n-a nemerit pc unde să iasă. Pn. L., Smr. REPEĂGĂ s.f.v. REREAGĂ. REPEZEA s.f. art. (In expr.) A.lua In repezea (sau cu repezeaun) (pe cineva) = a lua Ia rost, a repezi; a iuţi, a zori; a lua la zdraviţe sau la reprezeală. Las-o mai domol, tinere, n-o lua aşa cu repezeaua, că nu ţine. Pn. L., Spt. S. I REPEZEALĂ, repezeli, s.f. Mlnie, furie. Are el aşa cite o repezeală, da-i trece iute. Spt. S., Mş. RESTfil s.n.v. RESTEU. RESTfiU, resteie şi resteuri, s.n. 1. (în e x-p r.) A umblu eu resteiul la brîu = a căuta ceartă cu luminarea, a fi pornit pe gllceavă. 2. (Articulat) Joc popular cu mişcări iuţi, vii, sprintene. Zi-i resteul, lăutare! Spt. S. şi J., Smr. [V a r. : (ad. 1) RESTJ^I, resteie, s.n. Ibid.j RESTIŞOR, restişoare, s.n. Diminutiv al lui rest; restuleţ. Mai aveam un restişor de primit ori restişoarele trec nebăgate-n seamă? Ptş., C. Arg., Mz. RESTULEŢ, restuleţuri, s.n. = RESTIŞOR. Parcă mai aveam un restuleţ de luai? Ptş., C. Arg., Spt. S. RETEĂCĂN, releacăne, s.n. 1. Partea de la fund a unei clăi de fin (sau a unui stog de coceni), rămasă după ce i s-a luat virrul şi mijlocul; fundei, fundac. Am vindut claia a mare de fin, mi-a mai rămas relcacănul. Mai am un reteacăn de coceni. Spt. S., Cpr. 2. Aşternutul unei clăi ; podină, urmă. Mi-au furat az-noapte toate clăile din Negară; am mai găsit reteacănele. Ibid. 3. Fig. Cearcănul lunii. Reteacăn de lumină. Ibid. IlEVOLVfiL, revorvele, s.n. Revolver. Uită-ie, codre, la mine. Să vezi dacă-mi şade bine, Cu cinci revolvele pline (Pop.). Spt. S., Pn. L. [Var. : LIVORVfiR, livorvere, s.n. Ibid.] RIM1G, rimiguri, s.n. (Mai ales la pl.) 1. Ramură mică, crăchiţă, rîncurea ; zob de crăci, zobitură. Adunaţi rimigurile alea de prin curte. 2. (Resturi dc la diverse lucruri). S-a umplut casa de rimiguri (coji de ouă, coji de nuci; hîrtii, strame, tocături etc.) Spt. S. şi J., Mş., Pn. L. RISTOV, risloave, s.n. Act vechi, scris de obicei pe pergament, cu litere chirilice; hrisov; p. ext. hirţoagă, terfeloaga. A găsit nişte ris-toave vechi, rămase de la bunicii bunicilor. Expr. (Ironic) A sta cu nasu-n ristoave (sau în hirtoage) = a lucra la birou; a scrie, a citi, a studia. Spt. S. şi J., Smr. .BISCHlTGlt 226 ittTOa RIŞCHITOR, rişchitoare, s.n. Răşchitor. Spt. S., Pn. L. RÎCÎfŞ s.n. Rîciială, rlclit (mai ales de vase) Iar te-ai apucat de riciiş? Mi-ai spart urechile! Spt. S., Ptş. RîlA, rtiez, vb. I tranz. şi refl. A se îmbolnăvi de rlie. (JU-)am riiat... nu ştiu de unde! Cjne tc-a riiat? Spt. S. şi J., Pn. L. R ÎI Ala s.f. Faptul de a (se) r 1 i a ; rîie. Este riială peste tot. Spt. S. RÎIÂT, -Ă, riiaţi, -te, adj. Bolnav de rîie. A venit copilul riiat dc la şcoală. Sint riiaţi toţi ai casei. Mş., Spt. S. RÎDE, rid şi riz, vb. III intranz. (Pro v.) Unde ride viaţa, moartea rinjeşte pc la spate (sau in umbră)! Spt. S. A RIIE s.f. 1. (în expr.) A faec (cineva) (sau u-i fucc) (cuiva) rlie po inima =a) a nu mai avea. cineva răbdare, a se stăpîni greu; a fi inlăritat, a fierbe de minie; b) a-i face cuiva in ciudă, a necăji. Spt. S., Ptş. RÎJGHIXA vb. I. Răjghina. Mş. RÎJGIIIi\AT,-Â, adj. Răjghinat. RlJNEA, rijnclc, s.f. 1. (La cai) Lanţ scurt, prevăzut la un cap cu un mîneraş, carc se petrece printr-unul din inelele aflate pe lanţ, cind se leagă calul ; iar la celălalt capăt, cu un cirlig cu clamă, care se prinde de belciugul de la căpiţul friului sau al căpăstrului; serveşte drept coadă (la frlu, căpăstru). Legaţi caii cu rijneaua de răzlogii ieslei. Spt. S., Smr. 2. (La cai) Piedică de fier. Pnr., Brşt. RÎJNEALĂ s.f. 1. Acţiunea de a rljni; rîjnit. Spt. S., Pn. L. 2. (Concret) Mălai rljnit. Mai c niştc^rijneală veche, o dau la porc. Ibid. RÎJXIŢÂ, rijniţc, s.f. Fi g. (Ironic) Gură-rea. Toată ziua-i merge rijniţa. Mş., Smr., Spt. S. IIÎMROACÂ, s.m. Poreclă dată unui om grosolan, necioplit; greoi la minte, bleoncos. Cpr., C. Arg. RÎMNĂ, rimne, s.f. (în e x p r.) A fucc rlmno = a poUi, a rîmni a jindui. Spt. S. şi J., Pn. L. RIXĂ s.f. (în exp r.) A sta p-o rină = a trindăvi. (Ironic) Nu mai sta buştean p-o rină, Că nu-ţi vine de la mină (= de la moşie) (Pop.). Spt. S. şi J., Mş., Cpr. A 1UIVDA, rinde, s.f. Rind. Am cules două rinde de pruni. La sapă işi ia fiecare rinda (lui). Urlş., Vl.-Dn., C. Arg. RÎNDUlALĂ s.f. Soartă, destin. Aşa i-a fost rinduiala. Care şi cu rinduiala lui . Spt, S. şi J., Mrş. ItlXDURfXE s.n. pl. (Mai ales în clntece şi in scrisori) Diminutiv al lui rin duri. Şi fi-am scris trei rindurcle, Să le culci noaptea cu ele. (Pop.). C. Arg., Ptş., Cplg. A RINZA, rlnze, s.f. Osînză, A avui rinză bună porcu-ăsta. Spt. S. şi J., Mş. Ia uite, ce mai rinză ai făcut. Ptş., C. Arg. 2. Expr. A avea (sau a face) rinză = a face avere, a se îmbogăţi. Ibid. A fi ln rinzu părinţilor = a) a trăi pe seama părinţilor; b) a moşteni avere de la părinţi. Hea, ce-i pasă lui, e-n rtnza părinţilor, are de unde, n-are zor! Ibid. A-i slăbi rliţza (cuiva) = a sărăci. I-a slăbit rtnza şi lui, nu mai arc dc unde; o cirpcşte greu. Ibid* RÎPŞOArA, ripşoare, s.f. Diminutiv al lui r î p ă, ripuliţă, rlpişoara. Un căţălandru de iepure a apucat p-aci, pă rtpşoara asta. Pn. L., Spt. S. I1ÎS, risete, s.n. (în expr.) A-i ila (cuiva) rlsul (sau bizui) prin piele = a minca bătaie; a da de necaz, a o păţi; a-i sări ,,rlsu-n călclie”. Mă, diavolilor, ia vedeţi să nu vă dea risul prin piele! Spt. S. şi J., Cpr. Cst. A(-şi) pliii[je (cineva) rlsul de asta-varft = a avea necaz de pe urma unei bucurii nesocotite. Mtnca-lc-ar lupii de vacă, Eu cu lapte şi tu stearpă, Tu te-ncuri şi zbieri p-afară, Eu-mi pling risul d-astu vară (Pop.). Ibid. A ride eu rlsul lueut de allul (sau dc alţii) = a ride provocat de' glumele cuiva; a ride prin molipsire (fără a şti de ce); a ride influenţat de o veselie generală. Ibid. A li sau a ajunge (ceva sau cineva) de rlsul dracului = a) (despre lucruri) a * nu mai fi bun de nimic. Nu mai lua hainele-alea, c-au ajuns dc risul dracului; b) (despre cineva) a se compromite. Femeie dc oameni cumsecade, a ajuns de risul dracului. Ibid. Mai maro rlsul = ruşine/ Auzi, să faci tu aşa ceva, mai marc risul! Ibid., Ptş. Rlsul pumintului = om de nimic, netrebnic. Ibid. Ris de lume = a) faptă de ocară; b) lucrare de mintuială. Ibid. Loc adv. I*e ris = pe gratis. Lasă că nu-ţi face el pe ris. Ibid. RÎŞC interj. Onomatopee care redă zgomotul produs de un obiect frecat cu ceva tare. Tlişc, cu cuţitul! Rtşc, cu pila. Rişc, cu saplai-cul, pe ţundul cazanului! Spt. S. şi J., Cst. nlşcinA vb. i. v. nlşcîi. RlŞClf, rîşcii, vb. IV tranz. 1. A Ireca aspru, tare, cu zgomot; a hîrşcîi. Nu mai rtşcii cratiţclc cu cuţitul! Rişclie pila pe gura săcurii, dar mai tare rtşciic pc dinţii fierăstrăului. Spt. S., Pn. L. 2. A zgîrlia. A rişclit pisica picioarele mesei cu ghearele. Care din voi o ţi rişclit banca cu briceagul? Ibid. [Var. : RÎŞCIIlA rtşchicz, vb.. I tranz. Ibid.] RÎT, rituri, s.n. (în expr.) A lueo rit = a scoate colţii, a se obrăznicii; a face nazuri. Cam face ea rit, dar o inmoi eu! Spt. S., Cpr., Cst. A avea (sau a li eu) rit = a fi obraznic. (Ironic) A-i da peste rit (cuiva) = a pune la respect, a-i tăia nasul, a-1 obrăznici. Ibid., RÎT OS, -OASĂ, ritoşi, -oase ,.adj. Care se vlră (ca porcul), dă năvală; botos, neruşinat, rITa 227 eobtopGl obraznic. N-ai văzui aşa riios ca tipul ăsta. Mş., Ptş., Cpr. A w RIŢA, rtţe, s.f. (Familiar) Literă, slovă, buche; p. ext. (ironic) învăţătură de carte, spoială de învăţătură. A învăţat şi cl două rlţc şi umblă numai cu nasul pe sus, par-ar fi dat cu miinilc dc toartele cerului. Spt. S. şi J., Mrgli. RlZGÎfLĂ s.m. (Familiar) Epitet dat unui copil răsfăţat sau unei persoane căreia li place să se alinte; om mofturos, fandosit, sclifosit. Mai stai locului, rizgiilu, că mi-ai mîncat sufletul. Cpr., C. Arg., Ptş., Smr. ROADE, rod, vb. III refl. (Despre vin, ţuică) A căpăta tărie şi aromă, Invechindu-se. Am o ţuică de 20 de ani, s-a rost s-a aşezat; e ca untdelemnul. După 2 —3 ani şi vinul Începe a se roade. Ptş., C. Arg. ROÂGA s.f. art. (Numai in exp r.) Vine ca rouga = te vei ruga Lu iar, dai Lu dc mine ; se zice cind cineva refuză să facă un bine sau uiLă binele făcut de altul. Aşa faci? Bine, bine; vine ca roagu ; o să ai tu şi tu nevoie de mine şi dc, sd nu-ţi paie rău! Spt. S., Pn. L., Cst.- ROĂTĂ, roate şi roţi, s.f. (In expr.) Sc intoarce(sau vine ca) roata la ştirbină = dai tu de mine; vine ea roaga, se zice cînd cineva rămine surd la rugămintea cuiva, refuză să-i dea ajutor, nu vrea să ştie de nimic, nu-i pasă. Spt. S. şi J., Mrgh. Calea roata pe obadă, se zice clnd cineva ajunge intr-o situaţie nesigură, se claLină, cînd suferă consecinţele propriilor greşeli. Ibid., Pn. L. A fi leul (sau sfanţul, rubla) fit roata carului = a fi (banul) scump, a avea valoarea mare. Mai lasă şi tu ceva, că doar n-o ţi leul cit roata carului. Spt. S., PLş. A rămine la roată = a rămlne cineva la greu, a duce LoL greul unei gospodării, a fi străgănit, sicîit, a rămine de dirvală. Dintre toţi copiii cu am rămas la roată, cu duc hamul. Ibid. ROBAG1U, robagii, s.m. 1. Om care lucrează cu roaba; conduce o roabă cu miinilc. Ptş. 2. Om care munceşte in corvoadă; corva-giu ; p. ext. muncitor cu palmele, slugă de pomană; robot. Spt. S. ROBOTITOR, -OARE, robotitori, -oare, adj. Robaci; harnic. Cc., Plş. ROCĂIXĂ, rocaine, s.f. Plantă ierboasă răsplndilă mai ales la munte ; are Lulpina Liritoa-re şi frunzele grase. Bgh., Rcr. [Accenlual: ro-cai-nă]. ROB1, roade, s.n. (In expr.) A da pe rod = a) (despre pomi), a rodi penlru prima oară. Cum a dat via pc rod, a şi'izbit-o grindina; b) a îngriji, a cultiva pomii pină ajung in stare de rodire, a-i ridica. Am dat ogrăzile pe rod, nu-mi mai pasă. Spt. S. ROD2 s.n. Mici zgrunţuri care ies In relief pc o suprafaţă netedă; p. ext. găuri sau scobituri, de pe o asemenea suprafaţă; rosătură, pori. Coaja oului arc rodul mic. Faţa zidului arc (un) rod zgrunţuros. Spt. S., Mş., Cpr. RODOS, -OASĂ, rodoşi, -oase, adj. 1. (Despre obiecle) Aspru la pipăit, zgrunţuros. Pereţii au ieşit cam rodoşi. Oul are coaja rodoasă. Cpr. Mălai rodos. Nisip rodos. Ibid. RGINIŢĂ, roiniţe, s.f. Fig. Adunătură de copii, hărmălaie. Ce roiniţă e asta la mine? Duccţi-vă, mă, copii, şi jucaţi-vă-ncolo, pc poiană. Cind sună recreaţia, curtea şcoalei c roiniţă dc copii. Ptş. ROIT OM AX, -Â, -CĂ, roitomani, -e, -ce, adj. Care e bine dezvoltat; trupeş , voinic, dolofan, rotofei. E o femeie roitomană (sau roitomancă), ridică sacul plin c-o mină. (Substantivat) S-a făcut un roiloman de băiat! Spt. S. şi jJ. ROPINĂ, ropini şi ropine, s.f. Rîpă; surpă-tură; p. ext. scobitură făcută de ploi, de torente; şanţ, scocliină. S-a făcut o ropină-n coastă, s-a surpat pămintul şi fuge la vale. Drumul din pirloage c numai ropini; l-au mincat apele.^Spt. S., Pn. L. ROP1NIŢĂ, ropiniţe, s.f. Diminutiv al lui r o p i n ă. A căzut intr-o ropiniţă şi şi-a scrinlit piciorul. Spt. S. ROS roasă, adj. sg. (Despre vin şi ţuică) Care prin vechime capătă limpezime, culoare, tărie şi aromă specială. Vin ros. Ţuică roasă. Spt. S., Pn. L., Ptş. C. Arg. ROS s.n. = IlOSURĂ. Ros de şoareci. Expr. A veni (iar) la ros = a se invirti, a ajunge in situaţie favorabilă, a se căpătui, a pune mina pe ciolan. Ptş. A se pune pc ros = a se apuca de afaceri, a se Invirti; a cheltui, a toca ; a înşela. Ibid. C. Arg. ROSTEĂLĂ, rosteli, s.f. 1. Chiverniseală gospodărească. Mi-am ţăcut rosteala pentru miine, am toate gata; dimineaţă doar înjug boii si drumul! N-are nici o rosteală omul ăsta la casa lui. Spt. S., Mş. 2. Căsătorie. Pină i-a face rosteala, mai va. Ibid. ROSTf, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A da pe cineva la casa lui, a (se) căpătui, a (se) căsători. L-am rostit şi pă prtslca. Sc rosteşte cl şi singur care e om. Sm., Mş., Cpr., Sllnc. 2. Refl. A-şi găsi un rost, o ocupaţie. Tu te-ai rostit undeva? Ibid. ROSTOPĂLĂ, rostopale şi rostopeli, s.f. 1. Ropot. A venit o rostopală de ploaie taman cind eram în toiul ariei. Spt. S. şi J., Smr. 2. Iuţeală, avint, iufă. Hai să-i dăm o rostopală la secere, să scaperc seîntei. Ibid. ROSTOPtiL, rostopoluri, s.n. Vlrlcj; val-virlej. Soarele cind o vedea (luna), Rostopol din C08T0PELEĂL* 228 EUSTEM cer cădea (Pop.). (Adverbial) Răslurnica lui Pistol Face hora rostopol (Pop.). Spt. S. şi J. R O STOFELE ALĂ, rostopeleli, s.f. Acţiunea de a rostopoli şi rezultatul ei; vraişte. Spt. S. şi J., Pn. L. ROSTOPOLf, rostopolesc, vb. IV iranz. A amesteca lucrurile, aruncindu-lc unele peste altele; a răsturna, a rostogoli; a răvăşi. Spt. 5., Smr. IlOSTOPOLfT, -Ă, rostopolifi, -le, adj. A-mestecat, aruncat unul peste altul; răsturnat, rostogolit, răvăşit. Cind am venit am găsit casa rostopolită vraişte peste lot. Spt. S., Smr. < ROSTULfiŢ, roslulefe, s.n. Diminutiv al lui ros t. Eu, cind eram tn anii lui, ehe, mi-aveam rostuleţu’ făcut! Spt. S. ROSURĂ, rosuri, s.f. 1. Zgomot ce sc aude cind rozătoarele rod ceva; rozătură. S-aud rosuri de şoareci. Pn. L., Mş., Spt. S. 2. Toci-tură, mizdritură, gaură. Rosură dc molii (la liaine). Rosură de iepuri (la pomi). Rosură de cari (la doage). Ibid. 3. Răzătură de cocă (de pc căpisterc). Fă-i şi-ălui copil o pupăză din rosuri. Ibid_. UOŞALĂ, roşăli, s.f. Fard. Tinc-fi hora-n loc, flăcăi, C-asudează mlndrelc şi le curg roşă-lilc (Pop.). Arf., G. Arg., Crbn. ROŞÎT s.n. Acţiunea de a înroşi (ouăle in ajunul Paştilor). Am băgat ouăle la roşit. La rositul ouălor vii şi lu să (Ic) incondciem. Spt. 5., Pn. L„ Mş. _ HOTELAT, -A, rotelafi, -tc, adj. Rotund ca roaLa rotilat. De m-aş mai vedea odată, La o masă rotelală, Lingă mumă, lingă iată (Pop.). Crb. IlOTlLE s.f. pl. (In expr.) A sta (sau a so pune) vremea Intre roţile = a fi gata de ploaie; a sta ln cumpănă. Spt. S., Pn. L. A sta (cineva) intre rotile = a sta la îndoială, a sta pe ginduri, a fi neliotăriL, a şovăi. Ibid. ROVIIVLŞ s.n. Loc mincat de ape, rîpos, mlăştinos; rovină, mlacă. A intrat cărufa-n nişte roviniş; dracu o mai scoalc-o d-acolo! Cpr. ROVIMŞTE, rovinişti, s.f. = HOVIXIŞ. Cpr. IIIjBLĂ, ruble, s.f. 1. (învechit) Monedă de argint de 5 lei. Rubla, ehe, era cit roata plugului; c-o rublă încărcai cărufa (de marfă). Spt. S. şi J., Smr. 2. Fig. (La porc) Rit. 2. (în expr.) A îi (cineva) cu rubla Ia nas = a fi neruşinat, obraznic. Ibid. A lua (cineva) rubla (sau ruşinea) ln nas = a-şi lua inima în dinţi, a Îndrăzni. Ce-o fi o fi, iau eu rubla-n nas pentru voi şi mă duc la cl acasă. Ibid. RUDĂREASĂ, rudăresc, s.f. Femeie din familia ţiganilor rudari; soţie de rudar. Ptş., C. Arg., Cpr. RUFTURtiS, -OASĂ, rufluroşi, -oase, adj. Zdrenţăros, murdar. Und-tc duci aşa rufturos, te ride lumea. Spt. S. RUGINEALĂ s.f. Rugină. A prins rugincală. Pn. L., Smr., Cpr., Mş. RUGINITlJRĂ, ruginiluri, s.f. F i g. Om bătrin, vlăguit, dărăpănat, care nu mai e bun de nimic; lepădătură. Ce tot agină p-aci rugini-tura aia? Nu cumva o vrea să-mi cadă iar pc cap? Cpr., Spt. S., Mş. RUJAN s.m. Poreclă dată unui om cu părul roşu. Spt. S. RUJUf, rujuiesc, vb. IV r e f 1. (Ironic) A da cu ruj, a se ruja exagerat. Şi atil s-a rujiiit, Buzele şi-a juvinil (Pop.). C. Arg. RUMÂN^ŞTE adv. (în expr.) A vorbi rumflneşte = a vorbi deschis, a spune-n faţă, fără ocoluri. Vorbeşte rumăneşte, omule! Nu mai mă duce pe mine cu gogoşi. Spt; S., Pn. L., Fifn. RUMÂN OS, -OASÂ, rumănoşi, -oase, adj. Plin de omenie; bllnd, bun, cumsccade, ales. Rumdnos, tare rumânos mi s-a părut omul ăsta; nu te mai poţi dezlipi dc el. Spt. S., Cst. IltJPE, rup, vb. III tranz., intranz. şi r e f I. (în expr.) A rupe căruţa = a) a da de belea ; b) a rupe relaţiile cu cineva ; c) (despre copii) a se porni pe plins. Spt. S. şi J., Pn. L. A o rupe de pllns = a se pune pe plins, a plinge, cu hohote. Ibid. A o rupe din loe = a) (despre animale) a porni, a urni, a merge; b) (despre copii) a începe să sloinnească, să articuleze vorbele ; a se deda cu învăţătura sau cu meseria, a o porni bine; c) (despre oameni) a porni o lucrare, a începe. S-a apucat de casă, a rupt-o din loc; d) a o rupe la fugă, a fugi, a o şterge. Ibid., Mrş. în loe să te eîrpeşli, inai rău te rupi, se zice cînd cineva, vrlnd să facă economie, cheltuieşte mai mult. Ibid. RUPT, -Ă, rupfit -le, adj. Expr. A fi rupt de oase (dc şale cLc.) = a fi obosi L tare, a fi frint. Spt. S. şi J., Cpr., Rcvţ. R1ÎPTĂ, rupte, s.f. Calificativ injurios dat unei femei dispreţuite; ruptură. Cc tot cată ruptele alea p-aci şi nu-şi văd de treabă? C. Arg., Ptş., Cplg. RUPTOARE, ruplori, s.f. Rupere. (în sintagma) Ruptoare de oase (sau dc şale) = muncă grea, zdroabă, extenuare. Coasa asta c curată ruptoare dc oase, nu altceva. Am o ruptoare de şale dc cind am fost la pădure. Spt. S. şi J. într-o ruptoare = intens, cu toată energia, pe întrecere, pc rupte. Seceră tofi intr-o ruptoare. Munceau echipele inlr-o ruptoare. Pn. L., Spt. S. şi J., Pdr. RUSALII s.f. pl. (în expr.) A lua (pe cineva) din rusalii = a-i lua minţile cuiva, a-1 zăpăci : a se ţicni. Cc fi-i bă, neică, cc n-ai? Ori te-a luat din rusalii? Mş., Cst., Flfn. RUSTfiM, rustemuri, s.n. (în sud-estul regiunii) Joc popular asemenea „brîului” sau „resteului". Ptş. EU$lNE 229 SADlS RUŞfNE s.f. 1. Compuse. Ruşinea pu-mintului = om de nimic, lepădătură, sclrbă. Spt. S. şi J., Mş. 2. (In expr.) A Iun (cineva) ruşinen-n nas = a risca să fie refuzat, Înfundat, certat; a Înfrunta o situare neplăcută; a Îndrăzni. Cred că-ţi convine să mă duc eu; da eu iau ruşinca-n nas, nu iu! Ibid. A împăca ruşinea = a face faţă (unei situaţii delicate). Vm oamenii-ăia la noi şi nici nu şliu cum o să-mpăcăm ruşinea. Ibid., Ptş. A spăla obrazul de ruşine = a ieşi cu faţa curată. Ibid. s S interj. Onomatopee care redă sunetul caracteristic giscanilor. Spt. S., Pn. L. SABĂŞ s.n. Origine, soi, viţă. Dc unde ţi-i sabaşul, vere? Spt. S.,’Pn. L., Mş. SAC, saci, s.m. (In exp r.) A fi (9au n sta) (cineva) eu capu-n sac = a) a fi prost; p. restr. a trăi retras, izolat, smerii, închis.Mş., Ptş., Cst. A so vedea (cineva) cu sacii-n cap = a se vedea asigurat; a nu-i mai păsa. C. Arg. SAD, saduri, s.n. 1. Fig. Sămînţă, neam, soi. Are sad bun (in el) băialu-ăsta, se cunoaşte. Sărăcie, sărăcie, Fiţi-ar sadu-n puşcărie! Te-ai avut cu tata bine şi nu te-nduri nici de mine (Pop.). Pn. L., Spt. S., Pdr. 2. (în expr.) A avea (cineva) sad (bun) la vorbă = a avea talent, a vorbi cu rost; a avea săminţă multă dc vorbă, a avea chef de vorbă. Spt. S. şi J., Brşt. [V a r. : SADĂ s.f. Ibid.] SAITOACE s.n. pl. Saitocuri. Cc mai sailoace fac lăcustele-alea mari! Spt. S. SALĂ, săli, s.f. (La casele ţărăneşti) Prispă. Şi cit a fost vara vară, M-am culcat pe sală afară, In-vclilă-n ţolişoară (Pop.). Spt. S. şi J., Cst., Cpr. SALCIE, sălcii şi sălcii, s.f. (în expr.) Frate de salcie = frate vitreg. Copil dc salcie = copil de suflet. Iludă de salcie = amant. Spt. S., Cpr. A w SALCIMA, salcime, s.f. Fructul salcimului; teacă de salcim. Spt. S., Pdr., BrşL. SALCÎMĂRlE, salcimării, s.f. Pădure de salclmi; p. restr. pepinieră ; pui deşi, mulţi. S-a prăsit o salcimărie pe Valea Găinuşii, dc nu mai poţi răzbi cu plugul. Spt. S., Csl. SALClMlŞ s.n. Mulţime de salcimi tineri; desiş, hăjiş. Spl. de S., Cst. SAMĂ s.f. (în exp r.) A lua pc dracu po sumă = a lua pe Încredere pe cineva care nu merită, a garanta pentru o persoană deocliiată. E femeie cinstită, o ştie loată lumea! — Da, da; amu nu lua pc dracu pe samă! Ibid. A nu-şi Iun sama = a uita. Nu mi-am luat sama să-ţi las bani pentru piaţă. Ptş. A (nu-)şi lua sama la vorbă = a (nu) vorbi cuviincios. Spt. S., Mrş., Cpr. Loc. adv. Fără chip şi samă = neobişnuit, grozav, straşnic, fără asemănare. Dar ce fată! Numai s-o vezi, e ceva fără chip şi samă. Ibid. Fără rost şi samă = inulL, fără socoteală. Umblă fără rost şi samă. Bea fără rost şi samă. Cheltuieşte aşa, fără rost şi samă. Vorbeşte ţoală ziua, fără rost şi samă. Ibid. SAMODIVĂ, samodive, s.f. 1. Moar Lea. Lnl. S., Dnc., Cmgş. 2. Fig. Femeie grasă, mată-liăloasă; urîtă (ca moarlea). Aşa o samodivă d-alea iţi trebuia ţie! Ibid. SAMSARf, samsaresc, vb. IV tranz. A mijloci o afacere intre două persoane; (ironic) a trage pe sfoară pe cineva, a păcăli. L-a samsarii şi pe Ion cu o mic dc lei. Plş. SANTIHIj5.il. v. SANTIMĂ. SANTIMĂ, santime, s.f. Loc. adv. La santimă=exact, pină-nLr-o para ; pină la ultima centimă. Ne-am socotit la santimă ; n~am să-i dau, n-arc să-mi dea. Nici un sanlim mai mult nu dau. Cpr., Spt. S., Mş. [V a r. : SANTfM s.n. Ibid.J SARE s.f. (în expr.) (Ironic) Tigvă fără sare (sau goală) = om fără spirit, fără farmec, fără haz; cap sec. Spt. S. SARSANA s.f. v. SAXANA. SARVAT, s.n. (Cu sens ncprecizal). Foicică şi-un sarvat, Cite mindre-am sărutat, De le-aş stringe, aş ţacc-un sat (Pop.). Spt. S. SAŢ s.n. (în e x p r.) A avea saţ do (sau Ia) vorbă=a) a vorbi mult; b) a vorbi cu miez.Spt. S. SAXANA s.f. (în expr.) A-şi găsi saxa-nnuu eu cineva = a-şi găsi beleaua. Uda S. (A fi) snxana dc bani = (a fi) plin de bani; Uite, bă, chimirul: saxana dc bani, se zice, ironic, bătînd chimirul a plin, iar el sună a gol. Ibid. Spt. S., Pdr. Saxana briceug, sc zice in bătaie de joc despre un om nevoiaş, sărac, gol puşcă. Ibid.w[V a r. : SARSANA s.f. Ibid.] SABLAT, -Â, săbiaţi, -te, adj. Strlmb, oblic. Ca să nu iasă ţesătura săbiati2, trage vălala drep t. (Adverbial) Ca să nu tai săbiat, taie pc fir. Spt. JS. şi J., Cpr., Prbn. SĂCEAS interj. Cuvînt exclamativ cu carc se Încearcă a domoli vacile la muls; ceas. Sin. SÂDIŞ, sădişuri, s.n. Loc plantat de curlnd cu puieţi; plantaţie. Să nu băgaţi vitelc-n sădiş! Crb., C. Arş. SĂGfiT 230 SCARP^T SĂG£t adj. (Adesea substantivat, exprimă compătimire faţă de ceva sau de cineva) Biet, sărman, sărac, nenorocit. Săgeta, auzi cum cher-lăie, l-a lovit rău! Săgetu de el, viorean a căzut mugind pe brazdă! Cpr., Sc.-Rdn. SĂLCĂRlE, sălcării, s.f. (Cu sens colectiv) Desiş de sălcii; sălcăriş. Ce sălcărie s-a făcut pe zăvoi, să te măntnce lupii! Cpr., Ptş., Spt. S. SĂLCĂRlŞ s.n. Sălcărie. De furia muştelor, toate vitele s-au băgat in sălcăriş. Spt. S.* Pdr. SĂMĂLUI, sămălui şi sămăluiesc, vb. IV tranz. A asemui, a confunda. L-am sămăluit cu nen-său. Spt. S. şi J. SĂMĂNA, sâmăn, vb. I, i n t r a n z. Expr. (Glumeţ) Samănă, dar nu răsare = parcă ar fi, aduce; dar nu e; se zice cînd cineva face o asemuire greşită, o confuzie; sau riscă o afirmaţie necorespunzătoare. Aşa samănă una cu alta, ca doua picături. — Samănă, dar nu răsare. Spt. S., Mş. SĂMINŢĂ, seminţe, s.f. (în expr.). Să-mînţă slabă (sau proastă, rea) = neam prost. Sămlnţa rea (sau slabă), să-i sai urma-n ciumag. Cpr.,JStln., Pnr. SĂMÎNŢOS, -OASĂ, sămlnţoşi, -oase, adj. (Despre oameni) Care face copii mulţi; prolific, rodos. Sâmînţoasă muiere ; 16 copii a turnat ' şi totjvoinică e. Spt. S. şi J., Pn. L., Ptş. SĂNĂTOS, -OASĂ, sănătoşi, -oase, adj. 1. (în expr., ironic) Nu-i e boala sănătoasă = e bolnav rău, e pe ducă. Spt. S. SĂNfN s.n. Senin. Expr. A face (cineva) tun pă sănin = a nu face nimic. Cpr., Tgv. SĂNINA, săninez, vb. I intranz. şi tranz. A se cocoţa pe vîrfuri; a ajunge departe, a se procopsi repede. Ptiu, unde te-a săninat nichipercea! Dacă nu eram eu, nu mai săninai tu în virful teleleului. A săninat nebunul unde nici în vis nu s-a visat. SĂRÂR, sărare, s.n. Crăcan în care se pune un bolovan de sare, pentru vite. Spt. S. SĂRĂCĂTtfRĂ s.f. v. SĂRĂCITURĂ. SĂRĂCI, sărăcesc, vb. IV tranz. A văita, a căina pe cineva care nu trebuie. Ia nu-l mai sărăci tu p-ăsta; cu ce-are el ar putea trăi un sat. Spt. S. SĂRĂCfE, sărăcii, s.f; 1. (în expr.) A trage sărăcia de coadă = a o duce greu, a trăi în mizerie; a trage mîţa de coadă. A face cumetrie cu sărăcia = a nu mai scăpa de mizerie, a se ţine sărăcia scai de cineva. Spt. S. şi J. (Imprecaţie) Ducă-se-n sărăcie = ducă-se la mama dracului. Mrgh., Mş. A înnoda sărăcia == a se ctrpi; a o duce greu. Ibid. (Ironic) A se întîlni sărăcia cu neaverea — a nu avea de nici unele, a fi sărac lipit. Ibid. SĂRĂCITtJRĂ, sărăcituri, s.f. Om sărac lipit pămîntului. I-auzi la el, sărăcitura, să se puie el cu mine! Ia vezi, mă, de ce au venit sără-citurile alea? Spt. S., Mzc., Cpr. [Var.: SĂRĂ-CĂTtJRĂ, sărăcături, s.f. Ptş.] SĂRĂCUŢ, -Ă, sărăcuţi, -ţe, adj. (în e x p r.) Sărăcuţ de maica mea = vai de mine şi de mine ; vai de capul meu 1 Sărăcuţ de maica mea, ce mai mă fac eu acuma, încotro o mai iau? Spt. şi J., Mrgh. SĂRANTIJC, -Ă, sărăntuci, -ce, adj. Sărăntoc. Spt. S., Pn. L., Pdrţ. SĂRI, sar, sai, săr, vb. IV. 1. Intranz. A trece peste, a fi mai mult decît trebuie. E o mie de kg. acolo, dacă nu şi mai sare. Spt. S., Mrş. 2. Tranz. A adăuga. Mai sai ceva (peste preţul dat) şi hai să facem tîrgul! Ibid. 3. (în expr.) A-i sări chelul (cuiva sau la ceva) = a) a-i trece timpul. I-a sărit cheful la grîu. Nu se mai mărită ea la 30 de ani, i-a sărit cheful. Ibid., Pn. L.; b) a se supăra, a se lipsi. Nu mai vrea să meargă, doamne fereşte; i-a sărit cheful. Ibid. A-şi sări din urmă (cineva) = a-şi pierde minţile, a o lua razna, a devia. Ibid. A sări de pe ţăncnş = a-şi pierde cumpătul, a se înfuria. Ibid. SĂTtJL, -Ă, sătui, sătule, adj. (Substantivat; în expr.) A da (cineva) de sătul = a) a se sătura bine; b) a da de bine. A dat şi el o dată de sătul şi acuma, na, i-a ieşit pe nas. Mş., Spt. S. Loc. adv. Pe sătule = a) după masă, pe nemîncate. Nu mă lua pe sătule, că nu sînt bun de nimic; b) pe săturate. Spt. S., Pn. L. SCAFOALCĂ, scafoalce, s.f. 1. Termen de ocară dat unei femei neserioase, uşuratice; flecare, intrigante. Ia te uită la ea, scafoalca, ce i-a dat dracu-n gînd! Spt. S. 2. Scatoalcă. I-a tras citevajscafoalce. Ibid. SCALOAlCĂ, scaloaice, s.f. Calificativ dat unei fete (sau unei femei) micuţă, sprintenă, plină de viaţă. Spt. S. şi J. SCALtiţ1, scaloi, s.m. Copil neastimpărat, sprinten, vioi, ştrengar. Mă, scaloiule, mai astîmpăr-te o dată! Scaloi împeliţat (= copil neastimpărat, diavol). Spt. S., Pn. L., Mzc. SCALdl2, scaloi s.m. Căpăţînă de usturoi, fără vcăţei. A rămas scaloi tot usturoiul, a ieşit numai scaloi. Mş., Mrş., Mrgh. SCAM, scame, scămi, scămuri, s.n. Scamă. Ai un scam pe guler. S-a umplut covorul de scămi, trebuie scuturat. Numai scămuri aici. C. Arg. SCARABĂ, scarabe, s.f. (în expr.) A se face scarabă (sau scarabe) = a se întări, a se usca. S-au uscat pieile din pod, s-au făcut scarabe. Opincile le-am găsit scarabe. S-au făcut rufele scarabă de îngheţ. Spt. S. şi J., Pdrţ. [Var.: SCRĂBĂ, scrabe, s.f. Ibid.] SCARPfiT, scarpeţi, s.m. (Mai ales la pl.) Papuci de casă, făcuţi din stofă, pîslă sau împletiţi din lînă. Cpr., C. Arg. [V a r. : SCAR-PlSTE, scarpeţi, s.m. Ibid.] soaupiSte 231 SCHEFNIt2 SCARPfiTE s.m. v. SCARPET. SCAUN, scaune, s.n. (La car) Dispozitiv de lemn care, aşezat deasupra fiecărei osii, susţine dricul căruţei; pod. Ttn., Spt. S. SCĂFĂL1E, scăfâlii, s.f. 1. Chelie. Ca., PL. 2. Scafă. Ibid., Slşt. SCĂLĂMRAIE, scălămbăi, s.f. = SCĂLĂM-BĂITURĂ. Spt. S. şi J. SCĂLĂMBĂITlJHĂ, scălămbăituri, s.f. 1. Lucru strimbat, scilciat, deformat. Cu scălăm-haiturile astea de bocanci — vezi? ~ cu ele o să-mi petrec eu toată iernicica. Spt. S., Pn. L. 2. Fiinţă schimonosită, pocită; pocitanie, sna-menie. O scălămbăitură (dc om, copil etc.) Ibid. 3. Strlmbătură, grimasă. Ce inseamnă, puiule, scălămbăiturile astea? Stai cuminte! Ibid. SCĂLIMB, -A, scălimbi, -e, adj. Deformat, scilciat, strlmb. Doage. scălimbe. (Substantivat. Fig.) Scălimba aia de fată a fugit din secere. Pn. L.j Spt. S. SCĂMOŞEĂLĂ, scămoşeli, s.f. Acţiunea de a (se) s c ă m o ş i şi rezultatul ei; (concret) mulţime de scame, material scămos, pufos. Scămoşcală de vată. Scămoşcală de mătase. Ptş., C. Arg. SCĂMOŞf, scămoşesc, vb. IV tranz. şi r e f 1. A (se) scămoşa ; (uneori) a scărmăna. S-a scămoşit pătura de lot. G. Arg. Scămoşiţi şi voi zgrebenii-ăia, tot staţi degeaba. Spt. S., Pn. L. SCĂMOŞiT, -Â, scămoşiţi, -te, adj. Scăinoşat. E scămoşiiă rău cuvertura; nu mai ţine. E o stofă scămoşită pe-o parte. C. Arg. SCĂMOŞIT s.n.; = SCĂMOŞARE. Ia-lc la scămoşit. wSpt. S. SCĂPĂRĂ, scapăr, vb. I intranz. (în exp r.) A scupuru (cineva) dc bani = a fi In lipsă de bani, a fi la ananghie, a căuta. Spt. S., Mrş. A-i scăpăra (cuiva) călcîiclc = a fugi mincind pămintul. Ibid. Scnperi in el se zice : a) despre cineva care e sărac luciu; b) despre un teren nisipos, pietros, neproductiv, sărac. Ibid. - * SCĂPAU s.n. 1. Alunecuş. scăpău de gheaţă. Pn. L. 2. Fi g. Scăpare din vedere; greşeală. Scăpăuri d-astea se tniimplă; n-ai ce le face! Ibid. F i g. (Glumeţ) Cu scăpău dc fată marc, iţi trece de dor de şale. Pn. L., Spt. S., Ptş. SCĂRĂJĂ, scăraje, s.f. = SCOROABĂ. S-a jăcut scărajă pielea aia din magazie. Lnl. S., Spt. S. SCĂRĂT, -Ă, scărale, adj. Cu trepte (ca scara). Alee scărată. F i g. l'uns scărat. Tun-soare scărată. Spt. S., C. Arg. SCĂllĂJl, scărăjesc, vb. IV refl. A sc Scoroji. Strj.^ Ughn.^ Lnl. S. SCĂRĂJlT, -Ă, scărăjiţi, -tc, adj. v. SCOROJIT. SCĂRĂJITtRĂ, scărăjituri, s.f. SCOROJI-TURĂ. SCĂRÎNDĂV, -Ă, scărindavi, -e, adj. Şubred, llnced, indispus ; mlăciu ; scrivit; sclrciomit; ligav, scarandiu. E un copil scărindav, mamă doamne! S-a făcut un scărindav şi unchiaşu-ăsta, toată ziua geme! Spt. S., Smr. scărmeneală, scărmeneli, s.f. 1. Acţiunea de a scărmăna; fig. dojană; smotoceală, păruială. I-am tras o scărmeneală să mă pomenească. Spt. S. 3. F i g. Cercetare minuţioasă, frecuş.^ Ţi l-am luat cu la scărmăneală. Ibid. SCĂRMENIŞ, scărmenişuri, s.n. 1. = SCĂRMENEALĂ. Spt. S. şi J., Pn. L. 2. Joc de copii; neastîmpăr, frichincală, zgrebeniş. Ce scărmenişuri sint astea pe voi, mă, neastimpăraţilor? Ibid. 3. F i g. Mustrare; anchetă. L-am luat cu la scărmcniş. Ibid., Cpr., C. Arg. SCĂRPINĂTOÂRE s.f. F i g. (Ironic) Bătaie, frecuş ; nuia de bătut; om aspru. Bucură-te, soacră marc, Ţi-am adus scărpinătoare (= noră) (Pop.). Pn. L. SCĂRPINĂTlÎRĂ, scărpinăluri, s.f. = SCĂR-PINEALĂ, p. ext. frecuş, dojană, păruială; bătaie. O scărpinătură bună nu i-ar strica derbedeului. Ibid. SCĂRPINEĂLĂ, scărpineli, s.f. Acţiunea de a (se) scărpina; scărpinătură. Spt. S. şi J., Mrş. Ţi s-a ţăcut de scărpineală? Ibid., Cpr. SCĂRPINICI s.m. pl. 1. Paraziţi; p. ext. mîncărime de piele; fig. neastîmpăr ; bătaie. Ce, aveţi scărpinici, mă, de nu vă mai vine a sta? V-a găsit scărpiniciul? Spt. S. şi J., Mrş., Pn. L. 2. (In expr.) A avea (sau a prinde) scărpinici la limbă = a vorbi vrute şi nevrute, a avea chef de vorbă, a trăncăni. Ia mai tacă-ţi fleanca^ ori ai prins scărpinici la limbă? Ibid. SCĂRPIN1Ş s.n. Scărpinici, scărpineală; bătaie. Ori ţi s-a făcut de scărpiniş? Nu-ţi mai vine a^sta? Spt. S., Pn. L., Cpr., Mştş. SCĂVODĂR, scăvodari, s.m. (învechit; in sudul regiunii; mai ales in poezia populară) Luntraş. Venia Vidrosu ingăibărat, Cu nisip amestecat, Pe scăvodari i-a-necat (Pop.). SCIlflFNET, schefnete, s.n. 1. Sclielălăială. Auzii schefnete in fundul ropinii; erau patru căţeluşi aruncaţi acolo. 2. Sclncet. 3. (Ironic) Cicăleală. Da mai ajungă-ţi, femeie, atitea schef-nete, c-ai impuiat urechile oamenilor. Ibid. SCIIEFNI, schefnesc, vb. IV intranz. 1. (Despre cîini) A schelălăi, a chefni. De ce-o fi schefnind căţeaua? Pesemne c-a lovit-o cincva. Spt. S. şi J., Mrş. 2. (Mai ales despre copii) A seinei. [V a r. : (ad 1) SCIIIFNI, schifnesc, vb. IV]. SCHEFNlT1 s.n. 1. Schelălăi t, schefnet. Schefnit de căţea. Spt. S., Pn. L. 2. Sclncet. Schcţnit de copil. Ibid. [V a r. : SCHIFXIT s.n. îbid.] SCHEFNIT3, -Ă, schefniţi, -te, adj. 1. (Despre copii) Scincit; rizgiiat, scrivit. Ce copil schefnit! schefnitOkA 232 SCHINDtfFA Spl. S., Cst. (SubstantivaL) Mă, schefnitule, tc dau afară, auzi tu? Ibid. 2. Cicălitoare. Ibid. Schcfnită femeie! [Var.: SCHIFNfT, -Ă, adj. Ibid.] SCIIEFNITtJRÂ, schef nituri, s.f. 1. Scheunat de cline, chelălăitură; p. ext. sclncet (mai ales de copil răsfăţat). Ce schcfnituri sint astea pc tine, mă, scrivitule! Spt. S. 2. (Ironic) Cică-Iitură../a mai lasă schef niturile, soro, că m-ai speriat. Ibid., Pn. L. SCIIERLÂf, pers. 3 sg. scherlăie şi schcrlă-ieşte, vb. IV intranz. 1. (Despre clini) A scheuna (de durere), a schelălăi; p. e x L. (despre copii) a plinge, a ţipa, a urla ; a cherlăi. Mş., Sm., Pn. L. 2. Tranz. A batc. Nu-l mai schcrlăi şi tu! Ibid. [V a r. : SCIIERLALĂf vb. IV. SpL.' S. şi J., Pn. L.] SCHERLĂIAlA, schcrlăicli, s.f. 1. Vaiet (de cline); p. e x L. sclncel; ţipai, urlet (de copil). Spt.^S., Mş., Mştş., Cpr. [Var.: SCHERLĂLÂ-IÂLĂ s.f. Spt. S., şi J., Mrgh.] SCHERLĂIT s.n. Sclicunat de cline; p. ext. ţipăt de copil. Spt. S. şi J. [Var.: SCHERLĂLĂfT s.n. Spt. S. şi J., Slşt.] SCIIERLÂfT, -Ă, scherlăifi, -Ic, adj. (Despre copii) Pllngăreţ, bîziit, scrivit. Mă, că scherlăit te-ai mai făcut! (SubsLanlivat) Ia vezi cc arc scherlăitu-ăla de copil! Spt. S.,şi J., Pn. L. SCIIERLÂITlJRĂ, scherlăituri, s.f. 1. Scher-lăială, scherlăit; joc zgomotos. Cc scherlăituri sint alea, mă, că viu la voi cu jălăveafa! Jucafi^vă mai frumos! Mş., Pn. L. [V a r. : SCHERLALAI-TIjRĂ s.f., ŞpU S. şi J., Pn. L.] SCIIERLALĂf, scherlălăij scherlălăicsc, vb. IV i n L r a n z. v. SCIIERLĂI. sciiehlălăiAlă, scherlălăieli, s.f. v. SCIIERLĂIALĂ. SCHERLĂLĂfT s.n. v. SCHERLĂIT. SCHERLĂLĂITIjRĂ, schcrlălăituri, s.f. v. SCHERLĂLĂITURĂ. SCHIAU interj. Onomatopee care redă lătratul clinilor de vlnătoarc ; cau. Schiau, schiau, răsună prin pădure; a început vinatul. Pnr., Pn. L. SCHIDOALĂ, schidoalc, s.f. Femeie slutită, pocită, infirmă ; schiloadă ; schilodenie, sluţenie. Am iubit un trandafir, Luai schidoala lui Zamfir (Pop.). Spt. S. şi J., Pn. L. SCIIIDOLfT, -Ă, scliidolifi, -te, adj. Schilodit. Spt. S. SCIIIFNf vb. IV v. SCIIEFNI. SCHIFNfT s.n. v. SCHEFNIT. SCHIFNfT, Ă-, adj. v. SCHEFNIT. SCHlLĂ s.f. Şosea principală, vatra satului; linie. Şi-a făcut casă la schiţă. Spt. S. şiJ., Ms., Pdr. SCHILODENIE, schilodenii, s.f. 1. Copil nedezvollat, chircit, izinit, rahitic; pocitură, snamenie, arătare. Spt. S., Pn. L. 2. Om atins de infirmităţi grave; nenorocii; pocitură. S-a dus voinic ca bradul la război şi a venit o schilo-denic de om. PLş. SCHILOMONEĂLĂ, schilomoncli, s.f. Grimasă urllă, slrlmbălură, schimonoseală; atitudine ridicolă; afectare; izmeneală, fandoseală, sclifosealăv Spt. S. şi J. SCIIILOMONI, schilomoncsc, vb. IV refl. 1. (Despre copii) A se strimba, a se schimonosi, a se sclămbăia. Nu tc mai schilomoni aşa, că-fi rup gitul, auzi lu? Spt. S., Smr. 2. (Despre femei) A se farda exagerat, a sc îmbrăca excentric; a se izmeni, a se opăci. Cc te-ai schilo-monit aşa, dragă, parc-ai fi de la circ. Mş., Ptş. SCHILOMONfT, -Ă, schilomoniţi, -te, adj. = SCIIIHIONOSIT. Spt. s. SCHINCEAlA, schinceli, s.f. Acţiunea de a (se) scliinci; scinceală. Hai, lasă schin-ccala şi culcă-lc, c-arc să-fi treacă. Spt. S., Cst., Smr., Ptş. SCIlfNCET, schincetc, s.n. Sclncet. Ce schin-celc s-aud? Spt. Ş. SCIIINC1, schinccsc, vb. IV intranz. şi refl. A (se) scînci. Ce tc schinccşti, mă, dc pomană? Spt. S. şi J., Mş. 2. (Despre ciini, căţei etc.) A sclieuna (de durere, de foame, de bucurie etc.), a se gudura. Ce tc tot schinccşti, mă, jigodie; ifi pare bine c-am venit ori tc doare ceva? Ibid., Pn. L., Mşlş. SCIIINCfT s.n. Seineit. Mai lasă schincitul şi du-te dc ie culcă! Spt. S. şi J., Mrş., Mrgh. SCIIINCfT, -Ă, schincifi, -tc, adj. (Despre copii) Care plînge-ntr-una ; răzgîit, scriviL. (Substantival) Mă, schincitulc, ia spune lu drept: cinc-a dat şi n-a dat bine? Spt. S. şi J., Smr., Cpr., Mştş. SCHINCITlJ'nĂ, schincituri, s.f. Sclncet. S-aud schincituri dc căfci in poiată. Pn. L., Pdr., Spt. S. SCHINDISEĂLĂ s.f. Acţiunea şi faptul de a (se) schindisi. Glbc. SCHINDISf, schindiscsc, vb. IV intranz. (Mai mult în poezia populară) A trudi; a zori; a seinei. Ţese Jana, schindiseşte Şi dc nuntă sc găteşte (Pop.). Glbc. ,Cpţn. SCIIINDfSIT, -A, schindisifi, -le, adj. Obosit, indispus; mlhnit. Glbc. SCHINDtJF, -Ă, schindufi, -e, s.m. şi f. Om mic de statură (sau copil) Înfofolit, ciufulit* zburlit, Îngălat; fig. mollu, sanchiu. Hai, schinduf (sau schindufulc, schindufo) hai mai iule! Spt. S., Smr. SCHINDlJFA s.f. art. Calificativ depreciativ dat unei femei ciufulite, zburlite, cu hainele în dezordine; posacă, ursuză, sanchie, chiso-moacă, năvleagă. Schinduf a lui Durubleac nici bună ziua nu ştie să dea. Spt. S. şi J., Smr. SCHIRNĂV 233 BCÎRMld SCHIRNAV, -Ă, schirnavi, -e, adj. (Adeseori substantival) Care nu se simte bine ; bolnăvicios, plăpind, şubred; indispus, moale; prefăcut, rîzgîit; scirciomil, scrivit. Mă simt cam schirnav azi, nu merg. (Substantivat) Mă, schirnavulc, mult tc mai schirnăveşti iu p-aci? Spt. S. şi J., Smr., Pn. L. [Var.: SClRNAV, -Ă, adj. Ibid., MrghJ SCHIRNĂVEAlA s.f. Stare generală proastă, indispoziţie, moliciune, şubrezcală ; llncezeală ; sclrciomeală^ scriveală. Spt. S., Pn. L. SCIIIRNĂVf, schirnăvesc, vb. IV refl. (Mai ales despre copii şi bătrîni) A (se) plinge mereu, a geme; a se smiorcăi, a se scrivi, a se scirciomi. Se schirnăvcşte el aşa, dar n-arc nici pc dracu. Spt. S. şi J.f Smr. SCIIIRNĂVlE s.f. Şcliirnăveală, scriveală. Alila schirnăwie ca pe omu-ăsta n-ai văzut; se vaită şi cind nu-l doare. Spt. S. SCHIRNAV IT, -Ă, schirnăviţi, -le, adj. (Mai ales despre copii) Smiorcăit, scrivit (adeseori), prefăcut), rizgiiat; (despre bătrini) şubred, gemut, bolnăvicios, schirnav. Spt. S. şi J. SCIIIRN6G, -OAgA, schirnogi, -oage, adj. Beteag de o mină sau de un picior; cotonog, chirnog. A rămas schirnog de clnd a fost la pădure. A venit schirnog din război. Mş., Spt. S. (Substantivat) Schirnoaga mi-a furat doi pui! Ibid., Sm. SCIIIRN O GEALĂ, schirnogcli, s.f. Acţiunea de a (se) s chirnogi; faptul de a rămine schirnog. Mş., Pn. L. SCIIIRN O Gf, schirnogcsc, vb. IV tranz. şi refl. A-şi beteji (cineva) o mină sau un picior, a (se) cotonogi; a (se) chirnogi. La schirnogil în bătaie. Mş., Pn. L., Spt. S. SCIIIRNOGfT, -Ă, schirnog iii, -le, adj. = CIIIRNOG; chirnogit, slut. SpL. S. şi J., Mş. SCH1TONCUŢ, -Ă, schitoncuţi, -ţe, adj. (Mai ales despre copii şi femei) Mititel, sprinten, vioi, jucăuş. (Ironic) Fata dodii schitoncuţă Sarc-n joc ca o broscuţă. Iar de-i cei o sărutare, Apoi drept in braţe-ţi sare! (Pop.). Dnc., Lnl. S. SClLCElA, scilcci şi scilceiez3 vb. I refl. 1. (Despre lucruri) A ieşi de la locul lor, a se strlmba ; a sc deschiola, a se scălămbăia. S-au scilceiat doagele şi fundul dc la butie. S-a scil-ceiat dulapul dc la încheieturi. Spt. S. şi J., Mştş., Cpr. 2. R e f 1. (Construit cu dativul; despre oameni) A i se strlmba ; a se deforma. Vai, ce-o fi păţit biata femeie de i s-au scilceiat fălcile! Ibid. SClLCElAT, -Ă, scilceiaţi, -tc, adj. Scilciat, strlmb, zlinbat, scălămbăiat. Are doi dinţi scilceiaţi. Mş., Spt. S. SCfLCEIETtJRĂ, scllceicturi, s.f. Scllcie-tură. Spt. S. SCÎLCIITL'RĂ scilciituri, s.f. Scîlcietură. Smr., PL. SClRBfiLNIŢĂ, s.f. = SCÎRDOVENIE (2). Cpr. SCÎRBOVfiNIE, scirbovenii, s.f1. Sclrnăvie, scirboşenie. 2. Spermă. Ibid. SCiRClOB s.n. Scrinciob, leagăn, Cpr. SCIRCIOMEAlA, scirciomeli, s.f. Faptul dc a se scirciomi; plins gemut, prefăcut, silii, sclifoseală, scriveală, rizgiială. Ia mai lasă scirciomeala, diavoliţă mică, că pui mina pc nuia! Spt. S. £i J., Mrgh. SCIRCIOMI, scirciomesc, vb. IV refl. 1. (Mai ales despre copii) A plinge fără rost; a se sclifosi; a se scrivi, a se schinci; (despre bătrini) a se văi ta, a geme; a se scrivi; (despre femei) a face nazuri. Sc scirciomcşle el aşa, dar n-are nici pe dracu! IbidL Smr., Mş., Spt. S. SClRClOMfT, -A, scirciomiţi, -te, adj. *1. (Mai ales despre copii) Care se preface că plinge ; care plinge rlzgiit (amestecai cu rls), sclifosit; smiorcăit, scrivit, schincit. (Subslantivat) Sclr-ciomita aia dc ţie-ta se smiorcăia rizind; c o vicleană dc n-arc zalbă. Pn. L., SpL. S. 2. (Despre oameni) Mofturos, capricios, suciL; zgirciL. Scirciomilă muiere! (Substantivat) Scircio-mitu-ăla de unchiaş te bagă-n sperieţi, nu altceva. Ibid., Cpr. SClRJ interj. = IIÎRJ. Ptş. SCÎRJlf, scirjii şi scirjiiesc, vb. IV i n -tran z. A zgiria ; a ricii apăsal, a hirjii. Nu mai scirjii căldarea cu cuţitul. Spl. S., Plş. SCIRJIiALA, scirjiieli, s.f. Hirjiială. Spt. S., Ptş. SClRJÎfT s.n. = SCÎRJÎIALA. Ce sclrjtit e acolo, mă? Plş., Spt. S. SCÎItJÎITURÂ, scirjiiluri, s.f. Faptul de a scirjii. Cc scirjiituri s-aud acolo? Spt. S., Mş., Ptş. SClRL^TEs.m. (Familiar, glumeţ) Calificativ dat unui copil sau unui om mic de statură, vioi, iute, neaslimpăral. Scirletcle naibii, nu-i ajunge locul, n-ai loc dc el. E iute ca scirletele. Spt. S. şi J., Pn. L. scIrmA, scirm, vb. I. 1. Tranz. şi intranz. A ricii, a scociori, a zgindăra ; a scărpina. Mai scirmă-n ţocu-ăla, că se stinge. Mă scirmă un purice. Nu mai scirma buboiul, că mai rău 11 otrăveşti. Spt. S. şi J. 2. Tran z. Fig. A irita, a supăra. Nu-l mai scirma şi lu pe nen-tău, că şi-aşa c Dunăre. Ibid. 3. Refl. şi tranz. Expr. A (se) scirmu-n pungă = a se căuta de bani, a se scotoci. Ibid. A-I seirma şerpii la burtă (pe cincva) = a-i fi foame. Ibid. SClRMACI, -CE, scirmaci, -ce, adj., s.m. şi f. (Persoană) care caută, cotrobăieşte, scotoceşte, coleleşle, sclrmoceşte; neastlmpărat, co-lelitor; cotelici. Copil scirmaci. Fată sctrmace. N-ai văzul scirmaci afurimal ca tmpeliţatu-ăsta. Spt. S., Cst. SCtRMOCEiLĂ 234 SCOBBELl SCIRMOCEALĂ, scirmoceli, s.f. Acţiunea de a sclrmoci şi rezultatul ei; vraşoleală, răscoleală, zgîndăreală. _ Spt. S. şi J., Smr. [V a r. : SCORMOCEAlA, scormoccli, s.f. Ibid.] SCÎRMOCf, scfr/nocesc (pers. 3 sg. şi: scirmoce), vb. IV. 1. Tranz. A răscoli, a scotoci, a scociorî, a scîrma ; p. ext. a zgindăra, a aţiţa, a înteţi, a întărită. Cine a scirmocit cuiburile dc cartofi ? Mai scirmoce ăl foc, c-a adormit. Mai scormoce prin traistă că mă cam scirmocc la burtă. Nu-mi mai scormoci amintirile, că-mi vine acru! Mi-ai scirmocit copilul şi abia adormise. Mă scirmoce la burtă. Spt. S. şi J., Smr. 2. Refl. (Despre copii şi tineri) A se liîrjoni, a se smotoci. Ibid. [V a r. : SCORMOCI (pers. 2 şi 3 sg. şi:) scormoci, scormoce, vb. IV]. SClRMOCfL s.m. Epitet dat unui copil său om car#* îşi vîră nasul peste tot; care scotoceşte, întoarce totul pe dos ; scotocilă. Spt. S. SClRMOCfT, -Ă, scirmocifi, -te, adj. 1. Răscolit, scurmat, scotocit. 2. (Despre pămint) Arat (superficial), săpat. Spt. S. şi J., Pn. L., Smr. 3. Fig. (Despre oameni) Neastimpărat (SubstantivaL) Scirmocitclc alea de fete s-au dus la zbinţ şi duse sint! Ibid. SCÎRX, -Ă, setrni, -e, adj. Cîrn. (Substantivat, familiar) Hai, setrno, să-fi dau ceva! Ibid. SCÎRNAV, -A, adj. v. SCIIIRNAV. SCÎRIVtâCI s.m. (Familiar) Epitet glumeţ dat unui copil care are nasul mic; clrn. Hai, scir-neciule, să le iau pe bicictclă. Spt. S. SClRNEfs .in. (Familiar) Epitet glumei ce se dă în general unui copil vioi, neastimpărat sau unui băieLan şmecher. Scirnciul tatii, scirnci! SpL. S. şi J., Pn. L. SCÎRŢlfŞ, setrfiişuri, s.n. Sclrţîil. Ce atita scirfiiş pe uşile-alea? Copila bogatului şade-n fundul patului. Vrea papuci cu scirfiiş Şi dă gura pc furiş (Pop.). Cpr., Arf. SCLINTEAlA s.f. (In exp r.) A avea (o) scllnteala la cap = a fi ţicnit, a nu fi in toate minţile. Are el o sclinlcală, nu vezi? Zdravăn nu c! Sm., Mş., Sltr., Spt. S. SCLINTIT, -A, sclintifi, -tc, adj. Scrîntit. SCLfFÂT s.n. Licăriş, sclipit. Pc sclipătul stelelor am ajuns şi noi acasă. Luna tremura tn sclipătul (= treinurul) undelor. Spt. S. şi J. SCLIPfCI s.n. Luciu ; lustru. (în loc. adj.) Cu sclipici. Ie cu sclipici (= ie cu fluturi, cu fir). Pantofi cu sclipici (= pantofi cu lustru). Nasturi cu sclipici (= nasLuri de nţetal, lustruiţi). Spt. S. şi J. SCLIPfŞ s.n. = SCLIPICI; sclipăt. în scli-pişul undelor, luna parcă e fărtmală. Spt. S. SCOB, scoburi, s.n. 1. Scobitură, adlncitură, şanţ, gaură; slai (ln care se fixează de obicei o piesă). Scobul doagelor (= gardin). Scobul uşii. Scoburile geamurilor. Spt. S. şi J. 2. Unealtă de dogărie, dinţată, cu ajutorul căreia se trage gardinul la fundurile vaselor; gardin. Ibid. SCOBELf vb. IV v. SCORBELI. SCOC, scocuri, s.n. (în poezia populară) Groapă, gaură, rîpă, scochină. Şi c vina mtndrii melc C-a pus casa-n scocuri grele (Pop.). Cc. SCOCIOREAlA, scocioreli, s.f. Acţiunea de a scociorî şi rezultatul ei. Atita scocioreală şi tot n-ai mai găsit-o? Pn. L. SCOFELEALA s.f. Acţiunea de a (se) s c o -f c 1 i şi rezultaLul ei; scotocire. Spt. S. SCOFELf, scofcl şi scofelcsc, vb. IV. Refl. A se scobi cu degetu-n nas; a se căula-n pungă sau în buzunare. Nu tc mai scofeli-n nas, puiule; e urlt! SpL. S. şi J., Pn. L., Smr. SCOFELfCI s.m. Porecla dată (mai ales) unui copil carc se viră, scotoceşte tot, peste tot; scofelitor. Pn. L., Mrgh. SCOFELIT s.n. = SCOFELEALA. (Ironic) Mai lasă scofelitul, mă, că-fi cade nasul şi rămii cirn! Spt. S. SCOFELIT, -A, scofelifi, -le, adj. Răscolit, scormonit, scotocit, căutat. Am găsit cltevii cuiburi dc cartofi scofelite» Toate buzunarele le-am găsii scofdite. Spt. S. şi J. SCOFELlTOnĂ, scofelituri s.f. = SCOTO-.ŞEALA. Aici e scofelitură dc-a lui; cunosc eu la marfă. Spt. S. SCOFLEAJĂ, scofleje şi scofleji, s.f. (Ironic) Scăfirlie; fig. cap sec; p. ext. om bătrln, slab, scofllcit, zbîrcit. O scoflcajă de unchiaş (sau dc babă). (Depreciativ) Asta-i cap? Scof-leajă, bă, dc pus boabe-n ea! Spt. S. şi J. SCOLOPfSN’DIUŢÂ, scolopcndriţc, s.f. Sco-lopendră ; fig. (ironic) femeie şupureaţă, înfig ăr ea ţă, vicleană. Spt. S., Pn. L. SCOjVAT, -Â, sconafi, -le, adj. (Ironic) Care se crede isLeţ; care face pe grozavul, care s-amestecă şi unde nu-i fierbe oala. Da sconat ai mai fost, zău aşa! Ce sc crede el, sconatul, C-amă-geşte-aşa tot satul? Că un clmp întreg de oameni Este orb şi plin de snameni? Spt. S. şi J., Pn. L., Smr. SCORBELEALĂj scorbelcli, s.f. Acţiunea de a (sc) scorbcli. Mai lasă scorbeleala (sau scorbclitul) din nas, că şade rău! Spt. S. şi J. SCORBELI, scorbcl şi scorbclesc, vb. IV. 1. Tranz. A răscoli, a scormoni; a cotrobăi, a coteli, a scotoci. Scorbelc şi lu un cuib-două de cartofi. Cine a scorbelit borcanele cu dulceafă? Nişte afurisite de ciori au scorbelit cuiburile şi au dat afară porumbii răsărifi. Spt. S. şi J., Pdr.T Stloc. 2. Tranz. şi intranz. A săpa, a ara; a face scoburi, a scobi. Am scorbelit toate coastele şi toamna, nimica toată. Scorbcle toată ziua la nişte găuri de pruni. Ibid. Nu te mai scobeli-n nas. Ibid. [V a r. : SCOBELf, scobelesc, vb. IV tranz. Ibid.] scohbklIt 235 SCOTOŞI SCOUBELfT s.n. = SCORBELEALĂ. Aici e scorbelit de ciori (sau de dini). Spt. S., Cst. SCORBELfT, -Ă, scorbeliţi, -te, adj. 1. (Despre lucruri) Scormonit, scotocit, scobit. Am găsit dulapul scorbclil. Trei muşuroaie de cartofi erau scorbelile; de cine? Spt. S. şi J., Pn. L., 2. (P. ext.; despre terenuri) Săpat, arat, riclit (de ciori, ciini etc.). Toate coastele stnt scorbelite, pomii mai lipsesc. Ibid., Mştş. SCORBELITIÎRĂ, scorbeliluri, s.f. 1. Gaură, scobitură. Am găsit nişte scobelituri făcute cu briceagul în coaja pomilor. Spt. S. şi J., Mrş. 2. Rlclitură. Scorbclilură de cline. Ibid. S CORB OU O ŞE ALĂ s.f. Gaură, scorbură. Spt. S., Pn. L. Are o scorboroşeală măseaua aia. Ibid., Mş. SCORBOROSf, scorboroşesc, vb. IV refl. 1. (Despre dinţi) A se caria. Mi s-au scorboroşit două măsele. Ptş. SCORBOROŞfT, -Â, scorboroşiţi, -le, adj. (Despre dinţi) Cariat. Am un dinte scorboroşit la rădăcină. PLş., C. Arg. SCOIIMOCEÂLĂ s.f. v. SCÎRMOCEALĂ. SCOI1.UOCÎ, scormocesc, pers. 3 sg. şi scâ'r-moce, vb. IV tranz. şi refl. A se mişca încet, a lucra moale ; a (se) căuta, a (se) scotoci; a se îmbrăca indeleLe. Hai, moleşitule, că pin-a te scormoci tu, vine soarele-nprinz. Spt. S. şi J. SCORMOC1LĂ s.m. Poreclă ce se dă unui copil neasLîmpărat sau unui om care îşi bagă nasul pesLe tot; scotocilă. Spt. S. şi J. SC O UM O CIT, -Ă, scormociţi, -te, adj. Răscolit, vraşolit. im găsit toată casa scormocită. Grădina c scormocită de porci. Spt. S., Mrş. SCOIlMOCITtiHĂ, scormocituri, s.f. = SCOH-IVIONEALĂ. SCOHMOLf vb. IV. v. = SCORMOCI. SCOIlMOLfCI s.m. = SCORMOXICI. Spt. S., Pn. L. SCORMONEAlA, scormoneli, s.f. Scormonire ; fig- scornitură. Ce scormondi sint astea; cine le-a mai scormonit? Spt. S., Mştş., Cpr. SCORMONICI s.m. Calificativ dat unei persoane care se viră, răscoleşte, caută, scotoceşte. N-ai văzut scormonici ca băieţaşu-ăsta; n-o fi ceva săjiu ştie el. Spt. S. şi J. SC OU O Aba, scoroabe, s.f. 1. Piele (sau Încălţăminte de piele) scorojită, uscată, ţeapănă (de uscătură), scilciată. Am nişte scoroabe de bocanci nici nu mai încap în picioare. Scoroabde alea dc cizme s-au scălămbăiaL in pod. Am mai găsit o scroabu de piele prin podul grajdului. Spt. S. 2. Fig. Om (mai ales bătrln) uscat, scofîlcit, zblrcit, prăpădit. A ajuns o scoroabă (sau sco-roajă), biata femeie. Ibid. [Var.: (ad. 1.) SCOUOAMBĂ, scoroambe s.f.; SCIIOAMBĂ, scroambe, s.f. Ibid.] SCOBOAMBA, scoroambe, s.f.v. SCOUOABA. SCOUOjfT, -A, scorojiţi, -te, adj. (Despre oameni) Slab, uscat, scofîlcit, sbîrcit. Am văzut şi pc unchiaş şi pe babă, amindoi, scorojiţi ca nişte scofleje dc dovleac. Spt. S. şi J., Pn. L. [Var.: SCĂRĂJIT, -A, adj. Strj., Ughn., Lnl. S.] SCOROJITtÎRĂ, scorojiliiri, s.f. 1. Obiect uscat, scorojit, deformat. Nişte scorojituri de bocanci. O scorojitură de dulap. Sint pereţii rapeni (= plini) de scorojituri. Spt. S. şi J., Smr. 2. Om slăbit, scofîlcit, zblrcit, uscat de boală sau de bătrlneţe. Scorojitură aia de unchiaş nu mai vinejpe la noi, s-a supărat. Ibid. [Var.: SCĂRAJITIÎRĂ, s.f. Strj. Unghn.] SCORŢIŞOARĂ, scorţişoare, s.f. Diminutiv al lui scoarţă; a) copertă. Cine ţi-a rupt scorţişoarele de la caiete, copile? b) cuvertură, pătură. Aşterne şi tu o scorţişoară pc pat; sd nu fie patul gol. Spt. S. şi J. SCORŢOS, -OASĂ, scorţoşi, -oase, adj. (în construcţia) Dovleac scorţos = dovleac cu miezul tare, consistent şi dulce. Spt. S. SCOUŢOŞĂ, scorţoşez, vb, I refl. A deveni scorţos. Mi s-a scorţoşat mlinile de coada sapei. Mi s-au scorţoşat tălpile de atita umblet pc desculţe. S-au inscorţoşat bocancii de uscătură. Spt. S. şi J., Smr. SCOUŢOŞĂT, -Ă, scorţoşaţi, -te, adj. Scorţos. Mi stnt palmele şi tălpile scorţoşatc, ca coaja de gorun. Spt. S. şi J. SCORlJMNTIC, -A, scorunuiici, -ce, adj. 1. (Despre fructe) Care se coace dc timpuriu; văratic. Pere scorumnice. Porumb scorumnic. Smr., Spt. S., Pn. L. 2. (Despre oameni) Care se trece iute; căruia li albeşte părul de tinăr. Femeie scorumnică. iVeam scorumnic. Ibid. SCORUŞĂ, scoruşe, s.f. (în expr.) A înghiţi scoruşe = a) (mai ales despre fete) a rămine însărcinată, a da de ocară; b) a muri. Spt. S. şi J., Mş., Smr. SCOTELf, scâtd şi scotelesc, vb. IV tranz. şi intranz. A scotoci; a scofeli, a coteli. Ce tot scolclcşli pe-acolo? Nu mai stai locului? Spt. S. şi J., £n. L. SCOTELICI, s.m. Calificativ peiorativ dat mai ales unul copil care cotrobăieşle, scotoceşte, umblă peste tot. Scoteliciule, te-am prins; tu erai hoţu-ăl mare, ai? Sm., Mş., Mrgh. SCOTOCfLĂ s.m. Poreclă dată unui copil sau om care are obiceiul a scotoci; scotelici. Spt. S., Cpr., Mştş. SCOTOŞEĂLĂ, scotoşeli, s.f. Acţiunea de a s coloşi; scotoceală, scotocire. Ce scotoşeli sint astea? [Var.: SCOTUOŞEĂLĂ, scolroşcli, s.f. Ibid.; SCOTUOCEAliĂ, scotrocdi, s.f. Ibid.] SCOTOŞf, scotoşesc, vb. IV intranz. A scotoci. Sp. S., Pn. L., Pdr. [Var.: SCOTUOŞf, SCOTOSlLĂ. 236 SCItOBlT scotroşesc, vb. IV Ibid.; SCOTIlOCf, scotroccsc, vb. IV. Ibid.] SCOTOŞfLĂ s.m. = SCOTOCILÂ, Spt. S. şi J., Pn. L. SCOTOŞIT, -Ă, scoloşiţi, -te, adj. Scotocit. Am găsit dulapurile scotoşite, cclarul scotoşit; a umblat cincva. Spt. S. şi J., Flf. [Var.: SCOTROCÎT, -A, adj. Ibid.; SCOTROŞfT, -A, adj. Ibid., Pn. L.] SCOTOŞfT s.n. = SCOTOŞEALĂ. O să vă dea scoloşitul prin piele, odată şi odată, auziţi voi? Spt. S. [Var.: SCOTROCIT s.n. Ibid.] SCOTROCEALĂ s.f. v. SCOTOŞEALA. SCOTIlOCf vb. IV v. SCOTOŞI şi COTROCI. SCOTROCIT, -A, adj. v. SCOTOŞIT. SCOTROCfr s.n. v. SCOTOŞIT. SCOTROŞEAL s.f. v. SCOTOŞEALA. SCOTROŞf vb. IV v. SCOTOŞI. SCOTIlOŞllĂ s.m. SCOTOŞILĂ. SCOTROŞIT s.n. = SCOTROŞEALÂ. SCOVÂRDĂ, scovcrzi, s.f. F i g. (Ironic) Om slab, scofilcit, pornit, sfrijit. E o scovurdă de muiere, scindură. S-a făcut scovardă unchiaşul. Spt. S., Mrş. [V a r. : SCOVÂRGĂ s.f. Ibid.] SCOVÂRGĂ s.f. v. SCOVARDĂ. SCOVÎRDÂ, scovirdcz, vb. I refl. 1. (Despre oameni) A se cocoşa. S-a scovirdat baba. Spt. S., Mş., Pn. L. 2. (Despre teren) A se lăsa în jos, a se scufunda ; a aluneca. 3. (Despre faţă, obraji, ochi) A se adinei, a se scofîlci. Ibid. SCOVÎRDÂT, -Ă, scovirdaţi, -Ic, adj. 1. (Despre teren) Lăsat in jos, scufundat. Loc scovirdat. Pn. L., Spt. S., Mrş. 2. (Despre oameni) Cocoşat. Ibid. î). (Despre obraji, ochi etc.) Scofilcit, adîncit, dus in fundul capului. Cu ochii scovirdaţi._ Ibid. SCOVlRDĂTtfRÂ, scovirdături, s.f. Loc din-tr-o suprafaţă, lăsat in jos; scobitură, adinci-tură; depresiune, vale; îndoitură, scllcieLură etc. Spt. S. SCRÂBĂ s.f. v. SCARABÂ. Spt. S. SCRÂDĂ s.f. Obiect foarte uscat, tare. E scradă griul; trebuie culcs că sc scutură. Stau pieile scradă in pod; ce ai dc gind cu ele? Spt. S. şi J., Ughn. SCRĂDI, pers. 3 sg. scrădcştc, vb. IV ref 1. A se face scradă; a se usca tare. S-a scrădit pielea de vacă. S-a scrădit griul. Mzc., Big., Pdr. SCRĂDlT, -A, scrădiţi, -te, adj. 1. Uscat, întărit, scorojii (dc uscăLură); scrobit. E aşa de scădit griul pc arie, că sc face praf in picioarele căilor. Spt. S. şi J., Dgrl. SCREME, scrcm, vb. III refl. 1. Fig. 1. A sc sili din toate puterile să facă ceva, a se opinti. Ne scremcm toţi să rezolvăm o problemă şi nu-i putem veni dc hac. Cc le mai scremi, mă, degeaba; nu vezi că nu c de nasul tău? Cpr., C. Arg., Ptş. 2. Fig. (Despre vreme) De cind se screme să plouă şi degeaba! Ibid. Spt. S. il. (Familiar, ironic) A lucra încet, moale, a se mişca anevoie ; a fi greoi. De ieri de cind sc screme să facă un strat dc usturoi şi tot nu e gata! 4. E x p r. S-a scremut un niuntc şi-n ieşit un şourcee, se zice cînd cineva s-apucă să facă lucruri peste puterile lui. Cpr. SCREMlJŞ, scremuşuri, s.n. Efort, opintire, scremet. Expr. A intra ia (sau a da de) scremuş = a da în greu ; a intra la frecuş ; a da de belea. Spt. S^ şi J., Mrgh. SCREMIJT, -Ă, scremuţi, -te, adj. Care geme într-una, pllngăcios, sclrcioinit, scrivit; sucit, Scremut copil! SpL. S., Pdr. SCREMUT s.n. = SCREMUŞ ; scremet, opintire ; p. e x l. osteneala, efort. Barim dc nu i-ar fi scremutul degeaba! Spt. S., Sltr. SCRIVEÂLÂ, scriveli, s.f. Acţiunea de a se s c r i v i; scînceală. Cc scrivcală e asta, mă ; ori taci ori plingi ca lumea, nu tc mai scrivi! Spt. S., Urln. SCRIVf, scrivcsc, vb. IV refl. 1. (Despre oameni) A se văila, a geme ; a se scîrciomi, ase seinei, a blzîi; a se sclifosi. Nu tc mai scrivi aci de pomană, lighioană (cc eşli), că pui varga pe tine şi numaidecit iţi trece! Spt. S. şi J., Mş., Stln. SCRIVfT, -Ă, ser iviţi, -Ic, adj. Piingăreţ, biziit, sclncit, sclrciomit, gemut, scremut; sclifosit, liîrîit. N-ai văzut om scrivit, văicăros, gemut ca ăsta (dc cind eşti)) (Substantivat) Mă, scrivitule, mai taci răului, că mă dai de chilipir! Urln., Spt. S. SCIUVITURĂ, scrivituri, s.f. 1. Scrivealu, scîncitură. Ce scrivituri te-a mai găsit, copile; mai ţinc-ţi gura. Spt. S., Mş., Pn. L. 2. Scrivi-tura iadului (sau a focului) = copil nesuferit. Ibid. SCROÂMBĂ, s.f. v. SCOIIOABĂ. SCROB s.n. (In expr.) A se face scrob = a) a se usca tare, a se face ,,scradă” ; b) (despre zâpadă) a prinde pe deasupra o pojghiţă tare de gheaţă; c) (despre rufele ude) a îngheţa Lun, a se intări. Spt. S., Mş., Stln. SCIlOBf, scrobesc, vb. IV. 1. Refl. şi tranz. A sc usca, a sc zvînta de soare. Pe nimezi, cind e soarelc-n loi, sc scrobeşte griul numaidecit, il ia soarele şi sc treieră uşor. A scrobi, soarele arătura, c numai bună dc grăpal. Spt. Sc şi J., Cst. 2. Refl. (Despre zăpadă) A prinde la suprafaţă o pojghiţă de polei. S-a scrobit zăpada, poţi merge ca pe gheaţă. Ibid. \. Refl. (Despre rufe) A se întări (de ger). Ibid. SCROBIT, -Ă, scrobiţi, -tc, adj. 1. Uscat, scradă. Ia vezi, stnt scrobite bine paicle-n arie? Spt. S., Rscţ. 2. (Despre zăpadă) întărită cu polei, îngheţată. E scrobită zăpada, nu sc poalo SCROMBĂI 237 SCUTU liEÂL A. pleca la drum. Ibid. 3. (Despre rufe) îngheţate de ger. Ibid.^ SCROMBĂI, pers. 3 sg. scrombăieşle, vb. IV iranz. şi refl. (Despre zăpadă) A se în-lări dc ger, a se scrobi, a Îngheţa. Spt. S. şi J. 2. rtefl. (Despre piei) A se usca, a se scoroji. J^id. SCROMBĂIAlA, scrombăieli, s.f. (Despre piei) Faptul de a se scrombăi; scorojeală. Spt., Dgrl. SCROMBĂ1T, -Ă, scrombăiţi, -tc, adj. 1. (Despre piele şi încălţăminte) Uscat, tare, ţea-j)ăn, scorojit. O piele scrombăită. Cizme scrom-băite. Spt. S., Sm. 2. (Despre zăpadă sau despre rufele ude) întărit de ger, îngheţat, scrobit. E zăpada (sau rufele) scrombăită tun. Ibid. SCROMBĂITtfRĂ, scrombăituri, s.f. (Concret) Lucru scrombăi L deformat, uscat; sco-rojilură. Nişte scrombăituri de cizme. Pn. L. SCUIPA, scuip, vb. I. 1. Intranz. şi tranz. Expr. A scuipa-n ochi (pe cineva) = a insulta. Mş., Ptş., Pn. L. A linfje unde a scuipat = a şterge „cu buretele” (trecutul), a trece cu vederea, a da uitării, a uita (supărările din trecut, certurile, ocările etc.); a reveni la normal. Ibid. Ptş. 2. Tranz., intranz. şi refl. (Despre pisici) A (se) ameninţa, sco-ţînd sunete caracteristice, a se hîrîi, a se înfuria ; a se gherăni, a se bate; Am vrut să sgorncsc pisica şi a inceput să scuipe. Ibid. 3. Tran z. A face : ptiu-ptiu, zicînd : să Jiu-i fie de deochi, la adresa unui copil frumos, drăgălaş sau la adresa unei persoane care a apărut prin surprindere. Cpr., Pn. L. SCUIPfCI s.n. 1. Scuipat. Expr. A-şi si*inluri scuipiciul (sau seulpitul) = a pierde vremea, a sta degeaba, a nu avea ce face. Belferii tirgului stau fanfoşi la uşa cafenclii şi pun ţara la cale, cintăriiulu-şi scuipiciul printre deşte. Cpr., C. Arg. 2. (în consLrucţia) Scuipiciul (sau scuipatul) cucului = lichid apos, viscos (asemenea scuipatului), care se formează pe tulpina unei plante de clmp numită laptele cucului. Ibid. 3. Lipici.' Dă-i cu scuipici că merge. Ibid. SCUIP1Ş, scuipişurij s.n. Pămint uşor, nisipos, sterp, neproductiv. Pc scuipişurile din vălceaua Găinuşei nu s-a ales nici cit laptele cucului. SpL. S. SCUIPfT s.n. Scuipat, scuipici. Clinn. SCULA, scol, vb. I. refl. şi tranz. Expr. Care cum (1) sc şcoala, tot Volnea îl rlicaiuă se zice cind ridică pretenţii cineva care nu meriLă, care îşi dă aere, care face pe grozavul, care se crede. Cpr., C. Arg. Tc scoală dc pe boală = e foarte bun, excelent. Aşa o clntarc (un pin etc.) te scoală dc pc boală. Ibid. Ptş., Cst. A i sc scula (cuiva) = a se hotărî, a-i veni chef, a fi bine dispus. Dac-oi sta eu pînă i s-o scula lui, îmi iese sufletul. Ibid. A aştepta pînă i s-o scula cuiva = a aştepta mult şi (adeseori) degeaba.Ibid. SCIjLĂ, scule, s.f. 1. Termen depreciativ dat unei persoane cu purtări neserioase; poamă. Şi-asta e o sculă; o ştiu eu! Expr. A pune sculelc In cui. (cineva) = a nu mai fi bun de nimic; a slăbi, a îmbătrîni. Cpr., C. Arg., Ptş. 2. Sculă dc văduvă = lucru vechi, stricat, rupt, cioarsă. Ibid. SCULARAlE s.f. (Cu sens colectiv) Mulţime de scule, amestec ; sculărie. N-am văzut atita sculăraic ca la omu-ăsta; arc o pimnifă plină. Spt. S. SCULĂRfiŢ, -EAŢĂ, sculărefi, -le, adj. 1. Care joacă cu putere; vioi, sprinten, săltăreţ; jucăuş. Sculărcaţă mai e şi-asta, arz-o focul; parcă-i pusă pc grătar. Spt. S., Dgrl. 2. Care aţiţă pofta. Sirbă sculăreafă (= săltăreaţă). Ibid. SCURA, scur, vb. I tran z. şi r e f 1. A (se) scurge. Scură caşu-ăla şi dă-l incoa. Expr. A i sc scura ochii (după ceva sau după cineva) = a dori cu pasiune. Mi sc parc că i se scură ochii băiatului după fata noastră. Spt. S. SCURT, -A, scurfi, -te, adj. (în expr.) Scurt pe doi = fără multă vorbă, fără discuţie. Scurt pc doi; te duci ori ba? Cpr., C. Arg. SCURTĂ, scurte, s.f. (în exp r.) A lacc scurtă la limbă = a lungi vorba, a pălăvrăgi inull şi fără rost; a trăncăni; a cicăli. Mai ho, cu atita melifă, că faci scurtă la limbă. Spt. S., Pn. L., C. Arg. SCURTAC, -CĂ, scurtaci, -ce, adj. Scurl. Aici trebuie nişte pari mai scurtaci. Cam scurtacă haina asta pentru line, nu-ţi vine bine. Spt. S., Pn. L. SCUTÂR, sculări, s.m. Om care supraveghează şi consemnează activitatea „buşLena-rilor” şi a „poştarilor”, la tăiatul şi transportatul buştenilor. Drgsl., Rcr. SCUTURA, scutur, vb. I refl. F i g. A se lepăda cineva de faptele (cuvintele, ideile etc.), care i se impută; a sc apăra, a se dezvinovăţi. Şi de cc tc scuturi aşa, omule, că nici n-a aruncat la tine! SpL. S., Pn. L., Mş. SCUTUItĂTOR, -OĂRE, scuturălori, -oare, s.m. şi f. Om (sau femeie) care scutură fructele din pom, cu prăjina. Am avut la cules de prune cinci scuturători şi 20 de culegători. Sculurătorii şi-au luat repede pasul, i-au lăsat pe culegători, ehe, departe. Pn. L., Smr., Cpr. SCUTU RĂT tî RĂ, sculurături, s.f. 1. (în e x p r.) Scuturătură de fri|juri = acces. Spt. S., Pn. L. 2. Fig. Dojana; urecheală. I-am tras cu o scuturătură (zdravănă). Ibid. SCUTUREALĂ s.f. 1. Deretecălură, curăţenie. Să facem o scutureală bună, pe la toate camerele. Ptş., Cpr., C. Arg., Cst. 2. Ploaie •SCUTURlS 238 SFlcU uşoară, trecătoare. E o scutureală de nori, acum Irecc. Ibid. 3. Scuturarea fructelor, prin hlţl-neală ; (concret) fructele scuturate (de vînt sau prin hîţînare), scuturătură. Ibid. 4. Ninsoare uşoară, fulguială. O sculureală de ninsoare. Ibid. SCUTUIliş, sculurişuri, s.n. Scuturat, scuturare. Te-ai grăbit la măritiş, Ca floarea la sculuriş (Pop.). Lnl. J., Spt. S., Plş., Cts. Zor la scuturiş, flăcăi, că vă prind culegătoarele! Ibid. SEC, SEACĂ, seci, sece, adj. (Substantivat, n.) (în exp r.) A fulgera în sec = a fulgera pe senin. Spt. S. şi J. A-i morge (cuiva) in sec = a-i merge rău. Ibid. Adj. A aven gura seneu = a meni^de rău. Ibid. SECÂnfŞ, secărişuri, s.n. Lan de secară. S-au pierdut In nişte secărişuri, mai mari ca omul. Spt. S. SECĂIUŞTE, secărişti, s.f. Lan de secară; mirişte de secară. Am fost cu vitele pe secărişte. Spt. S. şi J., Mş. SECĂTUIlfCĂ s.m. Diminutiv al lui s e-cătură; lichea. Ce mai secăturică e şi ăsta! Spt. S., Ptş. SECERlŞTE, secerişti, s.f. Loc rămas după secerarea păioaselor; secerătură, mirişte. Spt. S. şi J. SJ&CSIE, secsii, s.f. Secţie L-a chemat la secsie. Spt. S. şi J. SECmMBIUE s.f. Septembrie. Mş., Spt. S., Ptş. SECTORIST, seclorişti, s.m. (Recent) Miliţian care supraveghează un sector din oraş. A venit sectoristul sd vadă buletinele. Ptş. SECURlST, -Ă, securişti, -ste, s.m. şi f. (Recent) Persoană în serviciul securităţii. Ptş. SEMEN1Ş1, semenişuri, s.n. Semănătură. !Toate semenişurile au tnviat după sftntuliţa de ploaie dc alaltăieri. Spt. S., Cst. SEMENlŞ2 s.n. Asemănare. N-am văzut aşa semeniş ca la copiii ăştia, parc-ar fi gemeni. Spl. S. SEMINŢfŞURI s.n. pl. = SEAIINŢ1URI. Ne vin seminţişuri noi dc la stat. Cpr., C. Arg. SEMINŢfUIH s.n. pl. Diferite soiuri de seminţe. E piaţa plină de seminţiuri. Cpr., Ptş. C. Arg. SEMN, semne, s.m. (în expr.) A lăsa semn = (in superstiţii) datină după care cineva, cind merge la un copil nou născut, trebuie să-i lase pe piept sau pe căpătii, un semn dc la el (un fir roşu, o străină etc.)., ca să nu-i ia somnul. Ptş., Brz. / SfiMPLU, -Ă, sempli, -e, adj. Simplu. Noi stnlem oameni sempli; dar la atita lucru ne taie capul, să judecăm şi noi, cu mintea noastră semplă, proastă. Spt. S. şi J., Pn. L., Smr. SENSIBIL 6S, -OASÂ, sensibiloşi, -oase, adj. 1. (Ironic) Supărăcios, nervos, iute. Prea e sensibiloasă şi ca, ti sare ţandăra din nimic. C. Arg., Ptş., Cpr. 2. (Despre obiecte) Care se strică uşor. Poarlă-le frumos cu motoru-ăsta că e foarte sensibilos. Am o lampă de gătit tare sensibiloasă; cum simte de curent, fumegă ca un coş de fabrică. Ibid. SE 6 interj, v. SO. (Pronunţat: monosilabic). SERECtJSTĂ s.f. Sărăcustă, sărindar. SERGENŢdl, sergenţoi, s.m. (Familiar) Augmentativ al lui sergent. Mă, sergenţoiu-ăla, vii diseară, că te aştept, auzi? Spt. S. şi J., Pn L. StâRSEA s.m. (Eufemistic) Dracu. Vezi tu pc sersea! Dai tu de sersea (intr-o zi)! Spt. S. şi J., Pn. L. SfiU s.n. Fig. Belşug (în expr.) A trăi în seul cuiva = a trăi din munca altuia; a trindăvi. Huzureşte in seul lui tat-său; dar să-l vedem clnd o rămine pe conta lui cite parale-i face pielea! Spt. S. şi J. SFANŢ, sfanţi, s.m. (în expr.) A vedea elto parale fuee sfanţul = a aprecia (ceva sau pe cineva) după ce nu-l mai are, a-i simţi lipsa, a-1 regreta. O să vază el cite parale facc sfanţu, cind n-oi mai fi cu la roată! Spt. S. şi J. A nu şti (cineva) cite parale fueo sfanţul = a nu şti să aprecieze ceva (sau pe cineva) clnd trebuie. Ibid. A-i urătu (cuiva) cllo puralo face sfanţul = a-1 face să sufere, a-1 învăţa minte. Ibid. SFĂROGf, sfărogesc, vb. IV refl. 1. A se scoroji, a se usca. Ptş. 2. F i g. (Despre oameni) A se zbîrci, a se scofllci. Ibid. [Var.: SFlIlOGf, sfirogesc, vb. IV r e f 1. Spt. S., Cst.] SFĂROGfT -Ă, sfărogiţi, -tc, adj. 1. Sfarogit. 2. (Despre oameni) Bătrln, zblrcit, scofîlcit. Ptş. [Var.: SFÎROGlT, -A, adj. Spt. S., Cst.] SFETi, sfctcsc, vb. IV refl. A spune la toţi, a se destăinui; a se lăuda. Te-ai sfetit la toţi din sat Că pc mine m-ai şi luat (Pop.). Spt. S. şi J., Smr., Flfn. SFÎC1 interj. Exclamaţie carc exprimă o mişcare scurtă, vioaie, sprintenă, Ctnd ti veni bine sfic, in circiumă! Sfic şi ea după el! Iepurele sfte, in stufuri. (Substantivat n., in imprecaţii). Sflcul lui dc copil! Spt. S. şi J., Smr., Flfn. SFÎC2 subst. 1. Ceva mic, neînsemnat. Un sfic dc creion. Sm., Cpr., Pdr. 2. Epitet peiorativ daL unui om mic de statură sau (mai ales) unui copil neastimpărat, vioi, sprinten. Iar un sfic dc băietan Călăreşte p-un bostan. (Pop.) Spt. S. SFÎCA s.f. Calificativ glumeţ dat unei fetiţe sau unei femei de statură mică, vioaie, lndcmă-natecă, sprintenă. E o sftcă dc fată, ca argintul viu. (Peiorativ) A venit sfîca să ne cheme la nuntă. Lnl. S., Dnc., Cmgş. SFÎClf, sflcii, vb. IV i n t r a n z. şi refl. 1. A umbla repede, a umbla de colo-colo, a da BFlcIlT 239 SICNl zor, a (se) zori; a sc flţii'; 2. P. ext. A lucra mult, intens, fără preget. Toată ziua se sficiie femeia asta dc colo-colo, n-arc răgaz, n-are preget. Lnl. S., Spt. S., Cpr. SFÎClfT, -Ă, sficiiţi, -tc, adj. Carc umblă iute, care lucrează intens, care n-are preget; neastimpărat, neobosit, bizdiclit. (Substantivat) Sftclito, mai stai locului! Sftciita, vai de ca, Sficiic-n virf de nuia (Aluna), Lnl. S., Spt. S., Cpr. SFÎNT, sfinfi, s.m. 1. (în expr.) A lua sfinţii (ceva) sau pc cineva) = a) (despre lucruri) a se distruge. Haina asta a luat-o sfinţii, s-a dus; nu mai face două parale. S-a bulfuit dc tot zăpada, a mai luat-o sfinţii; ptnă miinc s-alege de ca! b) (despre oameni; a da de belea, a da in greu; a adormi repede; a se Îmbolnăvi; a muri. A băut pină l-a luat sfinţii (= a băut mult). Cum a pus capul jos, l-aa luat sfinţii (= a şi adormit) L-a mai luat sţinţii, zace dus! Spt. S. şi J., Pn. L., AIrş., Cst. (Exclamativ) Fie Înaintea sfinlului = treacă de la mine, ducă-se 1 Se zice cind cineva renunţă la ceva, face o concesie (vrlnd-nevrind). Ibid. 2. Fig. (Ironic, la pl.) Gunoaie mici amestecate In alimente. Ce de mai sfinţi in laptele ăsta! Ibid. SF1i\TUL£Ţ, -Iţă, sfintuleţi, -liţc, adj. 1 Fig. Ceva binevenit. (Substantivat) A ieşit un sfinluleţ de nor, arc de gind să plouă. A venit o sţintuliţă dc ploaie, toate au inviat. Mş., Spt. S. şi J., Smr. 2. Fig. Luna. Cind o ieşi sţtn-tuliţa, plecăm. Ibid. 3. Nuia, bătaie. Ai uitat pc sfIntui iţa? Ibid. SFÎ11C, sfircuri, s.n. (în expr.) A lua In sfirc (pe cineva) = a lua peste picior; a lua la zor. Mş., Cpr. SFlRLÂ1, sfirle, s.f. (La porc) Rit. Expr. A-i (la peste sfirlă cuiva = a-i da peste nas, a-1 obrăznici. Spt. S. SFÎRLĂ2, sfirle, s.f. 1. Om (şi mai ales femeie) slab, uscat, piele pc os. E o sftrlă de muiere; dar scapără. Pn. L. 2. Ceva mic, neînsemnat ; sflc. O sfirlă dc nas. O sftrlă dc creion. Ibid. . SFÎRLEAZ s.f. art. Numele unui joc popular local şi melodia după carc se execută. Ptş. SFlRLOAGA s.f.v. SFlROAGA. SFlRLOG s.m.v. SFlRLOAGÂ. SFIIILGGEA s.m. Epitet dat unui copil sau unui om mic de stat, slab, uscat. Lnl., Cmgş. SFlRLOGI vb. IV. v. SFlROJI. SFlROÂGĂ, sfiroage, s.f. 1. Piele (sau opinci din piele) de porc subţire, uscată, răsucită. O sfiroagâ dc piele. Nişte sfirloage de opinci. Spt. S. şi J., Smr. 2. Fig. Om (sau femeie) slab, uscat, sfrijit. O sftroagă (sau sfirloagă) de muiere. Ibid. [V a r. : SFlRLOAGA, sfirloage, s.f. Ibid.; SFlRLOG, sftrlogi, s.m.] SFlROGl vb. IV. v. SFĂROGI. SFÎROGlT, -Ă, adj. v. SFĂROGIT. SFÎROJf, sftrojesc, vb. IV refl. 1. A se sfarogi. S-a sflrogit porumbul, s-a ingălbenit şi s-au răsucit foile de secetă. Spt. S., Mrş., Stln. 2. (Despre oameni) A slăbi, a se scofilci, a se zbirci (de boală sau de bătrîneţe). S-a sfirojit baba. Ibid. [Var.: SFÎRLOGf, sfirlogesc, vb. IV refl. Ibid.] - SFlROJfr, -A, sftrojiţi, -tc, adj. 1. Sfarogit. Au ieşit nişte fire de griu sfirojite, pălite, subţiri, pierite. Opinci sfirojite. Piele sftrojităMş., Spt. S., şi J. 2. (Despre oameni) Slab, scofilcit, zblrcit. E sfirojit unchiaşul; a rămas piele şi os. Copil sfirojit. Ibid. [Var.: SFÎRLOGIT, -A, adj. Ibid.] SFlRTOC, sţirloace, s.n. Bucată (circa un sfert) luată din ceva mai mare; crîmpei. Am arat pină-n prtnz un sfirtoc bun din blana de la Lipia. Dă-i şi lui un sfirtoc dc piine. Spt. S. şi J., Smr% SFÎŞTOC, -OACĂ, sfişioci, -oace, s.m. şi f. 1. (Familiar) Copil mic, vioi, neastimpărat. E un sfiştoc de fată, n-ai ce prinde-n mină. Ce se făcu sjiştocu-ăla de băiat? 2. P. e x t. Ceva mic. Un sfiştoc dc creion. Printre fire sprinte-ioară, Ca sctnleia vine, zboară, Un sfiştoc de suveicuţă (Pop.). Mş., Mrgh., Spt. S. şi J. SFOARĂ, sfori, s.f. (în exp r.) A merge (ea pe) sfoară = a merge bine, drept, lin, neted, fără piedici. Ptş., C. Arg., Cst. SFREDELICI s.m. (Familiar) Poreclă dată unui copil neastimpărat, jucăuş, zburdalnic; p. ext. om care se vira oriunde; virlcios, Îndrăzneţ, descurcăreţ. Da mai aslimpăr-te odată, mă, sfrcdeliciule! Spt. S. SFREDELIÎŞ, sfredcluşi, s.m. (Familiar) Copil neastimpărat; om isteţ, virlcios, descurcăreţ. Spt. S. şi J., Smr. SIClIEIlJm s.n. v. SICHERM. SICllfîRM, sichermuri, s.n. Unealtă meşteşugărească. Şi-a luat sichemurile-n traistă şi-a plecat după lucru. Mzc. [V ar.: SICHERfîM, sichcrcmuri, s.n. Drgsl., Rcr.] SICNEAlA, sicncli, s.f. Faptul de a s i c n i; secare, golire; fig. suferinţă. Am aşa o sicncală la inimă dc ctnd mi-a murit copilul, că nu-mi mai viu tn fire nici moarlă. Spt. S. şi J. SICNf, sicncsc, vb. IV tranz. şi intranz. A seca; a goli. A sicnit o sticlă de rachiu la fund pe nerăsuflate. A sicnit fÎntina; i-au sicnit izvoarele. Spt. S. şi J., Pn. L. Expr. A-l sieni la Inimă pe cincvu (sau a-i sleni Inima) = a suferi o durere mare grea, o pierdere ireparabilă. Moartea băiatului l-a sicnit la inimă, săracu; i-a sicnit inima! Ibid. A-1 SICNlT 240 SISELlCA2 sieni burla (sau maţele) (cuiva) = a fi ncmlncal, a fi cu burta goală. Ibid. SICNIT, -Ă, sicniţi, -te, adj. Secat, sec. gol. Am găsit ftntina sicnită, pină la fund. A pus la gură plosca plină şi cind a lual-o era sicnită măi mult de jumătate. Fig. Mi-e inima sicnită şi nimeni pc lume nu ştie dorul care-mi este mie. Pn. L., Spt. S. SICTIR interj. (în expr.) Vremea lui sictir = iarna. Vine vremea lui sictir. Cere piine, bani şi bir. Tu n-ai lăscaie-n chimir (Pop.). Spt. S. şi J., Mş., A lua (pe cineva) Ia (sau eu) sictir = a lua la goană, a ocări, a insulta. Ibid. Sietir-paşa = a) (ironic) sărăcie. A da mina cu siclir-paşa b) (ironic) a fi despotic, grosolan. Că n-ăi fi lu sictir-paşa. Ibid. Pn. L., Smr. [Var. SITÎR interj. Ibid.] SICTIREALĂ, sictireli, s.f. Acţiunea de a sictiri (pe cineva); ocară, înjurături. S-a ales c-o siclireală şi pe uşă afară. Expr. A lua la sietireală (sau la sictircli) (pe cincva) = a dojeni, a ocări, a bălăcări; a lua la zdraviţe. Spt. S. şi J., Mrş. [Var.: SITIREALĂ s.f. Ibid.] SICTIRIT, -A, sictiriţi, -tc, adj. Repezit, ocărit, bălăcăriL. A ieşit sictirit şi a plecat cu coada-ntre picioare. Spt. S. şi J., Slşt. SICTIRIT s.n. Dojană, ocară, sietireală. Expr. A lua la sictirit = a repezi. Spt. S. şi J., Pn. L. S1&IIRE, sierb, vb. III tranz. Fierbe. Sierbe luciul. Spt. S. şi J., Pn. L. SIEIlTtiRĂ, sierluri, s.f. Fiertură. E gata siertura? Pn. L., Smr., Spt. S. şi J. SIFON, sifoane, s.n. (în expr.) A-i veni (cuiva) eu sifon = a nu-i conveni, a nu-i plăcea, a se supăra, a se simţi jenat, stingherit. I-a cam venit cu sifon, etnd nc-a văzut. Ptş., Cpr. SIFONA, sifonez, vb. I tranz. 1. A amesteca vinul cu sifon. 2. Fig. Ase supăra, a se imbufna. (Ironic) Ori te-ai sifonat, dacă /i-am zis? Ptş., C. Arg. SIFONAT, -Ă, adj. 1. (Despre vin şi bere) Amestecat cu sifon. Astai-i bere sifonată, cum te văd şi mă vezi. Are numai vin sifonat aici. Ptş., Cpr., Pn. L. 2. Fig. Supărat. A venit sifonat dc la şedinţă, l-au iărbăcit unii. Ibid. SILĂ s.f. (în exp r.) Milă de silă, dor de nevoie, se zice : a) despre un om de nimic, prăpădit, silnic, moliu; „lasă-ină, să le las”; b) despre o lucrare de mîntuială, făcuLă in silă, fără tragere de inimă; năcărcăleală, căşcăleală. A făcut el ce-a făcut, dar ştii: milă dc silă, dor de nevoie! Spt. S. A-i fi silă (cuiva) şi de cămaşa dc pe el = a fi indispus, plictisit, fără chef. Ibid. SILIŞTE, silişti, s.f. (în expr.) A fi mlncat (cineva) de silişti pustii = a fi sătul de belele şi nevoi; a fi păţii. Lasă, căsintmincat eu de silişti pustii! Spt. S., Smr. SIMŢ/, simţ, simt, vb. IV refl. (în expr.) A nu se simţi (cineva) Iu boii (sau in apele lui) = a fi indispus, şubred, bolnav. Ptş., Cpr., C. Arg. SfNCIIIŞ s.n. (în exp r.) A luu (pe cineva) lu sincliiş = a lua-n răspăr, a dojeni, a ocări, a sictiri. Spt. S., Smr. A-i du (cuiva) cu siucliiş = a) a-i da cu tifla ; a-i face-n ciudă; b) a lua la goană, a repezi. Ibid. SINGUIIIU, -IE, singurii, adj. Singuratic. Singurie şi pustie, N-a legat prietenie (Mierla). Smr., Spt. S. SINSIĂC, sinsiece, s.n. Hambar mare, cu acoperiş de şindrilă. Am umplut sinsiacul cu boabe pină-n gură. Spt. S., Smr., Pn. L. [V a r. : SÎNSÎlAC, sinsiiece, s.n. Ibid. SlSllĂC, sisiiece, s.n. Ibid.] SINTILfiSC, -EĂSCĂ, sintilcşti, adj. Compuse : I*ăr sintilcse = păr indigen. Pere sinti-leşti = fructele părului sintilesc, mici, galbene şi aromate; se coc în vară, pe la sintilie (în luna iulie). Am găsit cea dintti pară sintilcască coaptă, dulce şi mălăiaţă; mi-a umplut gura de miroasnă. Spt. S., Cst. SIPILlGĂ s.f. v. ŢIPILIGĂ. SIPILIGEĂLĂ, sipiligeli, s.f. Săpătură făcută cu s i p i 1 i g a. Dă-i o sipiligeală la straie şi le plivim noi. Pn. L., Spt. S. şi J. SIPILIGf, sipiligesc, vb. IV tran z. A slăbi buruianul la rădăcină cu sipiliga, pentru a-le plivi mai uşor; a scurma pămintul. Am sipiligit cu răzoarele; Voi luaţi-lc la plivit! Spt. S. şi J., Pin L. SIPILIGIT, -Ă, sipiligiţi, -tc, adj. (Despre straturi) Care a fost săpat cu sipiliga; (despre buruian) care e scurmat Ia rădăcină cu sipiliga, dezrădăcinat. Răzoarele stnt sipiligite gata, numai să smulgeţi buruianul. Pn. L., Spt. S. SIPILIGfT s.n. = SIPILIGEALĂ. Ia pogoanele la sipiligit, că le-a prididit buruianul. Pn. L., Spt. S. SIRIPf, siripesc, vb. IV tranz. şi refl. A (se) risipi; a (se) împrăştia. S-au siripit oile in pădure ; au văzut lupul şi s-au speriat. VJ.-Dn. SIRIPIT, -Atjsiripiţi, -le, adj. Risipit. VI.-Dn. SIRIPITLJRĂ, siripituri, s.f. Risipă, risipi tură. Ce-i atita siripitură la masă, că doar n-o ţi pomana lui Buică! VI.-Dn. SIRVICI s.n. Serviciu. Sm., Sltr. SIS interj. Strigăt (adeseori repetat) cu care se abaL caprele sau se mînă dinapoi. Sis, Mărgeluşa! Sis, caprele, sis, sis! Spt. S. şi J., Pil. L. SISILICA1 interj. Chemare adresată caprelor. Sisilica, vin la mama! Spt. S. SISILfCA2 s.f. art. Sifilis ; sfrinţie. Expr. A i se urca (cuiva) sisilica la cap = a-şi sări SITlR 241 SLOMONl din minţi, a lua cimpii, a aiura ; (ironic) a se ingîmfa. Spt. S., Mş., Cpr. SlTlR interj, v. SICTIR. Sînr., Mş. SITIREAlA s.f. v. SICTIREALÂ. Sm., Mş. SITIRf, sitiresc, vb. IV. tranz. A sictiri. Spt. S. şi J., Pn. L., Slşt. SllDEA interj. Strigat cu care se alunga porcii; hlidea. Siidea, d-acolo! Spt. S. şi J., Pdr., Mş. A w SILNIC, -A, silnici, -ce, adj. (In construcţia) Loc silnic = teren Lare, bolovănos, greu la muncă, rezistent la plug; greu de răzbit; pămint ,,dă-l mare”. Spt. S. şi J., Pn. L., Smr. SlMCEA, simcelc, s.f. Sulă subţire. Mi-a băgat o simcea ln nas şi a dat drumul la puroi. Spt. S. SÎMŢI, simt, şi si^iţ, vb. IV tran z. şi refl. Simţi. Nu te simţi? Simte-te şi tu, că eşti mare. Sm., Pdr., Cpr. SIMŢIRE, simţtri, s.f. Simţire. Expr. A hafjn simţiri (in cineva) = a face pe cineva să devie conştient, lucid, stăpin pe sine, a-i Lrezi conştiinţa. Bagă simţiri in tine, omule; nu vezi că calci in gropi? Pn. L., Mş., Spt. S. SÎN, sini şi sinuri, s.n. (In expr.) A ţine în (sau la) sîu pc cineva = a menaja. Spt. S., Cpr., SLln. Ibid. SlNCELÂ, sincelcz, vb. I tranz. şi refl. (Despre razele soarelui) A se răspindi în văzduh, ca nişte săgeţi vii, a săgeta cerul; p. ext. a se lumina de ziuă. S-a slncclat cerul la răsărit. Bazele au sincelat cerul. Dmnş. SlNGE s.n. Expr. Să lui şi nu dă siiiffe, se zice despre cineva care e foarte supărat. Spl. S.v Ptş. (Cu accent de milă) Cu n-o da silicele = că nu-i a pagubă; se zice cind cineva e aşa de zgircit că nu se Îndură să Lreacă nimic de la el. Ho, mă, că n-o da singelc, dacă apucă şi-ăl copil o guslătură. Spt. S., Mş., PLş. Loc. a d v. Lu singc = aprig, fără milă. L-a frecat ia singe. Ibid. SlNGERI, a-m^ercr, vb. IV intranz. (în poezia populară) A sîngera. Fo alice ie-o păli, Singelc ţi-a singeri. Maci din cl or inflori (Pop.). Spt. S. SÎNtlOR, sinjori, s.m. Ramură sau pui de fag care se pune pe Ia case, in ziua de Sf. Gheorghe, în cinstea primăverii; pe unele locuri se pun şi brazde de iarbă, la pragul caselor. Lnl. S. şi J., Dnc., C. Arg. SlNSllAC s.n. v. SIN SI AC. SIRBĂ, sirbe, s.f. (în expr.) A-1 juca (pe cineva) sirbu împletită = a-1 Întări, a-1 zori; a-1 btfga la apă. Spt. S. şi J. SlRBULfŢĂ, sirbuliţc, s.f. Diminutiv al lui sîrbă. Şi-am incins o sirbulifă, dc scăpărau scintci. Smr., Pn. L. A SIRMA, slrme, s.f. (In expr.) A jucn pe sirmu = a face ca toţi; a se acomoda cu împrejurările. Ptş., C. Arg. Sirmu de om — om de neam bun, om înzeslrat, distins, ales, priceput, harnic. Spt. S. şi J., Pn. L. SÎSÎlAC s.n.v. SINSIAC. SlV, -A, sivi, -c, adj. (Despre animale şi oameni) Care are părul cenuşiu, vlnăt, sein; cărunl. Am luat doi juncani cu părul siv, amin-doi sivi. Ai venit acasă siv, Gălbejit şi uscăţiv (Pop.). SpL. J>., Cpr. SLAB, -Ă, slabi, -c, adj. Expr. Slabă viaţă = nici-o nădejde Ehe, dacă e vorba să-ţi ţacă el, apoi slabă viaţă, băiete! Mai e vreo nădejde de scăpare? — Slabă viaţă! Spt. S. şi J., Mş. Minte slabă = a) 0111 de nimic, b) femeie uşuratică. Cpr. Sămînţă slabă = neam prost. Ibid. SLAl, slaiuri, s.n. Scobitură făcută penlru a se Îmbuca şi fixa două piese. Slaiul ţcreslrii. Slaiul uşii. (La vasele de lemn) Slaiul fundului (= gardinul). Spt. S. şi J., Pn. L. SLĂBĂCIIjNE, slăbăciuni, s.f. Om (sau animal) foarte slab, prăpădit, dărăpănat. Am luat o slăbăciunc de vacă, ii numeri coastele. A ajuns slăbăciunc, umbră , bietul om, il dă vinlul jos. Cpr., Şc.-Rdn., C. Arg. SLÎiBCEA s.m. Poreclă care se dă unui 0111 slab, uscat, scofilcit, sfrijit, prăpădii. Spl. S. SLAVI, slăvesc., vb. IV L r a 11 z. A inclnla, a fermeca, a înfiora. Cind vorbeşte te slăveşte (Pop.). Ca un trandafir bătut, 'Tc slăveşte c-un sărut (Pop.). PLş. SLEITURĂ, sleituri, s.f. Piflie. Cum ţi-au ieşit sleiturile? Sm., Cmgş. Lnl. S. SLOAMÂ, sloame, s.f. Slovă, buche, liLeră ; p. exl. Învăţătură de carte. (Ironic) A prins şi el două sloame şi i se pare c-a dai cu miinile de toartele cerului. Vl.-R., Spt. S., Smr. SL(3l, sloiuri, s.n. Carne (de porc, de oaie etc.) fiartă cu seu cu toi; se sleieşle şi sc pune la păslrare penlru iarnă. Cpr. SLOMNEAlA s.f. Acţiunea de a slomni; bucheriseaiă, cilire anevoioasă ; p. e x l. şopo-căială de unul singur; (despre copii) început de arLiculare a cuvinlelor; (în muzică) descifrarea unei melodii (în surdină). SpL. S., Ptş. SLOMNI, slomnesc, vb. IV. 1. Tranz. A afla, a descoperi, a dibui, a mirosi. Am cam slomnit cu şi eu ccva, nu prea miroase a lucru curat. Spl. S. şi J., Sînr., Mrş., 2. Refl. A se zvoni ceva. S-a slomnit că vin seminţiuri şi tractoare. Ibid. 3. 111 L r a n z. (Mai ales despre bătrlni) A vorbi singur, în şoaptă, mişcind uşor buzele, a şopăcăi. Merge slomnind din buze, cine ştie la cc se gindeşte. Ibid., Urln. 4. (Despre lăutari şi clntăreţi începători) A încerca să deprindă1 un clntec, a exersa. Ibid., PLş. 6L0N 242 SMIORCĂIT SLOX, slonuri, s.n. Şopru ; poiată, acioală (servind de adăpost pentru oleaburi, vite etc.). Lnl. S. şi J., Cmgş. SLONfiCI, sloneciuri, s.n. Slon mai mic ; slo-nişor. Lnl. S. şi J., Dnc., Ga. SLOXIŞOR, slonişoare, s.n. Diminutiv al lui slon; slonuleţ, sloneci. Cpr., Lnl. SLOXULfiŢ, slonulefe, s.n. = SLOXIŞOR. Lnl. SMAG s.n. (Mai ales despre copii) Poftă de glumit, clief dc joc; zburdălnicie, neastîmpăr. Scol cu smagul din line, diavole! Spt. S. SMĂGĂ s.f. v. SXAGĂ. S.AlETIE, smetii, s.f. Nuia (lungă, groasă); vleştie, peleacă, bîtă. Pun eu smetia pe line, afurimalule! Ptş., Clmn. SMÎCEĂLĂ, smiceli, s.f. Acţiunea de a (se) s in i c i; smucitură, svlcneală. Arc o smiceală păcătoasă, rea^ pirdalnicu-ăsla de cal; de cite ori nu m-a dat el dc sminlă! Spt. S. şi J., Mrş., Mş. Expr. A avea (cineva) o smicealu (Iu cap) = a avea o ţicneală, o sminteală, a fi cam scrlntit; a avea o vină de nebunie. Cam arc o smiceală (la cap) băialu-ăsla, nu e in toate ale lui! Ibid. SMICELUŞĂ, smiceluşi şi smiceluşe, s.f. Diminutiv al lui s mi cea; smiceluţă. Ia nişte smiceluşi de richită, că ne trebuie la legat cocenii. Ardc-i o smiceluşă, su vezi cum aude cind ii spui ceva! Spt. S. şi J. SMICELtJŢĂ, smiceluţc, s.f. = SMICELUŞĂ. Spt. s. SMICI, smicesc, vb. IV intranz. (Despre cai) A izbi (in ham), a sări (din loc); a zvlcni, a smuci. Aşa smiceşte el la începui, pină îşi ia drumul. SpL. S. şi J., Cal nărăvaş; cind a zbicit o dată, a rupt hulubele amindouă. Ibid., Ptş. [Var.: ZBICf, zbicesc, vb. IVin tranz.] SMICIT, -Ă, smicifi, -tey adj. Ţicnit, zăpăcit, aiurit, zvicnit. E cam smicită fata aia; ii spui una, ea face alta. (SubstantivaL) Mă, smicihtlc, stai la un loc, că le spui la mama! Spt. S., Prbn. SMIClT s.n. = SMICEALĂ, smicitură. Are un smicit al naibii calu-ăsla. Spt. S., Slşt. SMICITURĂ, smicituri, s.f. = SMICIT. Cal năbădăios; dinlr-o smicitură, rupe tot! Spt. S. SMICURĂ vb. I. v. SMICURl. SMICUItARE s.f. Acţiunea de a (se) s m i -cura; fig. tristeţe, amărăciune, tulburare (sufletească). Cst., Vlc., C. Arg. SMICURĂT, -Ă, smicurafi, -tc, adj. Amărlt, mihnit, tulburat. Cst., Clmn., C. Arg. SMICUREĂLĂ, smicureli, s.f. I. Sclncet. Ce smicurcli sînl astea pe tine, fetiţo? Spt. S. 2. Curăţat de boabe. Treci la smicureală! Cst., Vlc. SMICURf, smlcur şi smicuresc, vb. IV. !• Tranz. A desface boabele de pe ştiuleţii de porumb, frecînd un ştiulete de altul; a cura, a curăţa. Ne-am apucat a smicuri nişte boabe. Crb., Pnr., Blţ.-Ngrş. 2. Intranz. şi refl. (Despre copii) A plinge încet, potolit, înfundat; a suspina, a schinci. Ia nu (le) mai smicura acolo şi culcă-te! Spt. S., Pn. L. [Var.: (ad. 2.) SMICURĂ smlcur şi smicurez, vb. I. Ibid.] SMICUIUT s.n. = SMICUREALĂ. SMIERC interj. v. SMIORC. SMIERCĂI, smiercăi şi smiercăicsc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă) A facc : smierc, smierc! (cînd a intrat în încălţăminte sau clnd se storc rufele). Smiercăie apa-n opinci. Spt. S. 2. Intranz. A fi plin, a fi imbibat (de un lichid). Smiercăie pămintul dc apă. Ibid., Mş., Mrş. 3. T ranz. A face pisica să ţipe, trăglnd-o de coadă. Mamă, etă-l cum o smiercăie, săraca! Ibid. 4. Tranz. A face să plingă, a bate. L-am smiercăit eu, ii ajunge. Ibid. 5. Rcf 1. (Despre copii) A se juca, a se hlrii; a se bate, a plinge, a ţipa. Ce vă tot^smiercăiţi, mă, acolo? Ibid. [Var.: SMIERCĂXf, smiercăn şi smiercănesc, vb. IV. Ibid.] SMIERCĂIĂLĂ, smiercăieli, s.f. 1. Zgomot pe care-1 face apa, cind a intrat in Încălţăminte sau cind se freacă ori se storc rufele 2. Ţipat, joc, bălaie. Spt. S., Smr., Cst. [Var. : SMIORCĂ-XEĂLiY, smiorcăncli, s.f. Ibid. : SMIERCĂNEĂ-LĂ, smiercăneli, s.f. Ibid.] SMIERCĂfT s.n. = SMIERCĂLALĂ. Spt. S. SMIERCĂXEĂLĂ s.f. v. SMIERCĂIĂLĂ. SMIERCĂXI vb. IV. v. SMIERCĂI. SMIERCĂX1T s.n. = SMIERCĂXEALĂ. SMfXTĂ s.f. (în expr.) A da (pe cincva) do sminlă = a-i face un rău, a-1 supăra. De cile ori nu m-a dat cl de smintă calu-ăsta; dar mi-am scos t'u de pc pielea lui. Spt. S. SMINŢ£NIE s.f. Sminteală. O sminfenic de om (de copil etc.). Ce sminţenie c asta? Plş., C. Arg. SMIORC interj. Onomatopee care redă : a) zgomolul pe care apa îl face in opinci (In cizme, în bocanci etc.), cind merge cincva ; b) zgomolul pe care apa il face cind se storc rufele ; c) zgomotul pe care il fac rufele cind se spală şi se apasă pe ele; zgomotul pe carc il face cineva cind işi trage sau suflă nasul. I-auziam paşii-n tindă, cind venea cu opincile pline de apă: smiorc, smiorc! Spt. S. şi J. [V ar. : SMIERC interj. Ibid.] SMIORCĂI, smiorcăi şi smiorcăicsc, vb. I. 1. Intranz. (Despre apă) A face : smiorc! Spl. S., Pn. L., Mş. 2. T r a n z. A facc pisica să scuipe, să ţipe, să^ stropole, a o supăra. Ibid. [V a r. : SMIORCĂXf, smiorcăn şi smiorcăncsc, vb. IV. Ibid.] SMIORCĂIT, -Ă, smiorcăifi, -le, adj. (Despre copii) Pllngăreţ, bîziit; rizglit. Smiorcăită fală, loată ziua bizîic! (Substantivat) Aoleo, Smiorcăitulc, îfi dau eu (ie! Spt. S. şi J. 8MI0B0ĂNEÂLÂ. 243 BMtJTljX. SMIORCĂNEALĂ s.f. v. SMIERCĂIALĂ. SMIORCĂNfvb. IV. v. SMIORCĂI. SMIORCĂNÎTs.m = SMIORCANEALĂ. SMIORCĂNÎT, -Ă, smiorcăniţi, -le adj. = SMIO RCĂIT. _ SMÎCÎT, -Ă, smtcifij -tc, adj. Repezit, iute, nervos, năbădăios, smintit, zăpăcit, ţicnit. Dectt casă şiţuită Şi-o ncvastă-n ca smicitâ, Alai bine un bordei cu paie Şi-o mindruţă-n el bălaie (Pop.). Spt. S. şi J. SMlCITIÎRĂ s.f. = SMICITURĂ. SMÎNGALĂ, smingăli, s.f. 1. Lucrare de mlntuială; mizgăleală, năcărcăleala, mlnjeală; murdărie. Spt. S. şi J., Pn. L. 2. Calificativ depreciativ dat unui copil murdar sau unui om neglijent, leneş, murdar. Urită smingală de om! Cpr. SAI ÎS GĂLEÂLĂ, smingăleliy s.f. Acţiunea de a (se) smingăli şi rezultatul ci; mlzgă-leală, ininjeală, spoială ; lucrare de mintuială ; scriere proastă, desene urite. Cc smingăleli sint astea, mă, copile? Spt. S., Cpr. SMÎNGĂL1T, -Ă, adj. Mlzgălit. Eşti smin-gălil pe la bot. Ai venit cu caietele smingălite dc la şcoală. Cpr., Spt.^S. SMÎNGĂLITURĂ, smingălituri, s.f. Lucrare de mintuială; mlzgălitură. Ce smtnguliluru e asta, copile! Cpr. SMÎRCEAlA, smlrccli, s.f. = SMÎRCITURĂ. Urîtă smtrcealâ mai ai, copile! SMÎRC1, smlrccscy vb. IV intranz. şi refl. 1. (Despre copii) A (se) smiorcui. Nu mai (tc) smirci acolo, mă copile! Spt. S., Pn. L., Pdr. 2. (Despre oameni) A acira la băuLură, a bea. Ibid. îl. (în exp r.) A smirci din nas = a face mofturi; a se inglmfa. Ibid. SMÎRCfLĂ s.m. Epitet de batjocură dat unui nm care bea cu zgomol; care bea mult; care nciră Ia băutură. Spl.S. SMÎRCfT,-A, adj. v. SMÎRCIT. SMÎRCITURĂ, smircituriy s.f. 1. Faptul de a (se) smirci. SpL. S., Pn. L., Smr. 2. S.m. (Depreciativ) Copil smiorcăit, plingăreţ. Măy smircilură uricioasă cc eştiy nu taci? Ibid. îl. Om de nimic, lepădătură, beţivan. O smtrci-iură ca cl vrea să fie şef de brigadă! Ibid. [V a r. (ad. 1) SMÎRCÎITtiRÂ, smirciiturif s.f. Ibid.] SMlRCÎfLĂ s.m. SMlRCILĂ. Spt. S., Cst., Smr., Pt. SMÎRCÎIT, -Ă, smirciiţit -tc, adj. (Adesea substantivat) Care smlrclie. Smtrcîită fată, n-am mai văzut aşa! (Substantivat) Mă, smîrcti-tulcy mai tacă-fi ciocul! Spt. S., Pn. L. [Va r.: SMÎRCIT, -A, adj. Ibid.] SMÎRCÎITIJRĂ s.f. v. SMÎRCITURĂ. SAIOCĂf, smâcăi şi smocăiescf vb. IV tranz. 1. (Despre puii de animale) A suge cu lăcomie, izbind, ugerul cu capul, ca să lase laptele; a smocoti; (despre copii) a molfoti buzele (uneori In somn),_ ca şi cum ar suge. Ddlş., Spt.S. SMOCĂLĂLĂ s.f. Acţiunea de a s m o c ă i. Ddlş. SMOCĂfT s.n. v. SMOCOTIT. SMOCOT, smocole, s.n. Acţiunea de a smocoti; supt lacom, smocoteală. I-a tras nişte smocote (viţelul) de-o azvirlea-n sus pc mă-sa. Spt. S., Pn. L. SMOCOTEALĂ, smocoleliy s.f. = SMOCOT. Spt. s. SMOCOTf, smocot şi smocotescy vb. IV i n-tranz. = SMOCĂI. SMOCOTfT s.n. = SMOCOTEALĂ ; supt. Are un smocotit copilu-ăstat că s-aude d-afară, cind smocote. Spt. S., Pn. L., Cst. SMOCOTITĂ, smocotitcy adj. f. (Despre ţiţe) Suptă complet. Joiana a venit cu ţifele smocotite ; a supt-o viţelul. Spt. S. şi J., Pdr., Mş. SMOTOCIT s.n. Supt. A lua la smotocit. [V a r. : SMOTROC1T s.n.] SMOTOCÎT, -Ă, smotociţi, -te, adj. Ciufulit, sbirlit; zblencăit (= supt de tot). Spt. S. şi J., Mş. [V a r. : SMOTIIOCÎT, -Ă, adj. ] SMOTROĂCA s.f. art. Epitet peiorativ dat unei femei îngălate, cu părul ciufulit, zburlit, nepieptănat ; cu hainele în dezordine; uneori unei fete zburdalnjce. Spt. S. SMOTROCEAlA s.f. Smotoceală. Spt. S. şi J., Mrş., Pdr. SMOTROCf, smolrocescy vb. IV tranz. A smotoci. SMOTIlOCfT s.n. v. SMOTOCIT. SMOTROCÎT, -A , adj. v. SMOTOCIT. SMULTUREĂLĂ s.f. Acţiunea de a s m u 1-t u r i; sinulturire ; (concret) smultură. Am adunat două Urne de smullureală. Pn. L., Spt. S., Mş. SAIULTUR1 (rar) smăltur şi smulturesc, vb. IV t r a n z. A smulge părul (lina) unui animal cu mina, a aduna folmotoacele de pe corp (şi mai ales de pe burtă şi de pe picioare), a curăţa. Smultureşte niţel iapa, că-i cade părul cu grămada. Ai smulturit oile, mieii? Smultureşte tu dinele ăla că e plin de folmotoacc. Spt. S. SMULTURÎT, -Ă, smulturiţi, -/e, adj. 1. (Despre animale) Care e cu blana plină de folmo-toace; năpirlit, jumulit. Spt. S. 2. (Despre oameni) Ciufulit, smotocit, zburlit. Pe uliţa noroităy Stă mlndruţa smulturilă (Pop.). Ibid. SMIJTĂ, smute, s.f. Termen de batjocură dat unei femei îngălate; zburlită, ciufulită; Închisă, tăcută, ursuză, cliisomoacă, sanchie. Cu smuta aia să mă leg eu la cap? Lnl. S. şi J., Dnc., Ca. SMtÎTIŢĂ, smutiţe, s.f. Diminutiv al lui s m u t ă ; femeie îngălată, ursuză, sanchie. (Familiar, depreciativ) Smuliţa aia de fată pe unde-o fi hăndrăluind, de n-a mai venit nici pină acuma? Cmgş., Lnl. S. şi J., Dnc. SNĂGĂ 244 SOMN2 SNĂGĂ s.f. 1. (In expr.) A-i lua snaga cuiva = a-1 supune pe cincva la munci grele, a istovi, a secătui; a-i distruge sau a-i cliellui averea cuiva, a-1 lăsa in sapă de lemn, a sărăci. Spt. S. şi J. N-arc snagă-n cl, se zice despre un copil sau un om plin de vioiciune, indemlnatic, harnic, isteţ. N-are snagă-n el de vlrlav ce cl Ibid. 2. Fig. Nădejde, bază, Lemei. Nu mi-c snaga-n el. Nu-i stă snaga-n-lr-atita. Ibid. [V a r. : SMAGĂ s.J. Alb.2] SNĂMĂ, snamc, s.f. I. Snamenie. (Familiar ; depreciativ ) Snama aia de fală mă blztic s-o duc la film. Spt. S. şi J., Pn. L. Cu snama aia urci să mă candoscsc eu o viafă întreagă? Nişlc snamc dc oi. Pdr. SNĂMĂN, -Ă, snameni, -nc, adj. şi s.m. şi f. 1. Om mic, pipernicit, izinit, slab ; impotent, fainăn. 2. (Substantivat) Stîrpilură, izgolie, loază, snamenie. Din snameni lot snameni, nu oameni (se nasc). Spt. S., Pn. L. SNAMENIE, snamenii, s.f. 1. (Peiorativ) Om (sau copil) nedezvoltat, prizărit, slab, izinit; slăbăciune, stirpitură, izgolie, loază, snamă. (Familiar) Snamenia aia de fată m-a lăsat singură cu loale pe cap şi-a zbughit-o. Spt. S. şi J., Smr., Mş. 2. Fiinţă închipuită; monstru, arătare, dracul. Snamenia ucigaşului, ca un ied bărbosT s-a pus înaintea boilor şi mehăia, sărea, se da pesle cap; drac împcliţat, nu altceva. Ibid. Smr., Spt. S., Pn. L. SNOPII? Olt, snopişori, s.m. Diminutiv al lui snop; snopulel, snopşor. Mai trebuie vreo doi snopişori la claia aia din cap. Spt. S. SO inLerj. Strigăt cu care se asmut ciinii; şo. Ughn. [V a r. : SEO.] SOACRĂ, soacre, s.f. Expr. A-i sin (cuiva) soacră pc eap = a ba Le la cap, a cicăli; a ,,socri“. Spt. S., Cpr., Mşlş. (Familiar) A fi (ceva sau cineva) gala, ca ia dc soacră = a fi gata la timp, repede, a fi bine gătii. Ibid. A sc pune soacră = a căsători un copil. Cînd te pui soacră? Ibid. SOARE, sori, s.m. (In expr.) A lua soarele = a zvinla, a zbici. Spl. S., Ptş., Cpr. A-1 vedea soarele (pe cineva) = a da norocul peste cineva. Dacă sc ridică prefurilet apăi mă vede soarele; am două mii de vedre pe podval. Spt. S., Lnl. S., Ca. A (nu) sc vedea (sau — ironic — a sc intUni) ca luna cu soarele = a) (despre două persoane) a se vedea rar de tot; b) (ironic) a se evita, a nu se suferi una pe alta. Ibid. Nici sourclc dc c soare şi nu poate Încălzi toate dosurile, se zice cind cineva sc arată nemulţumii, clrLeşle că nu a fost satisfăcut. Loc. adj. şi a d v. Dc stă soarele (in loc) = grozav, slraşnic ; mull. E nişte vin dc stă soarele. Bea (sau minte) de stă soarelc-n loc. Ibid. SOBĂRfE s.f. 1. Mulţime de sobe; magazin de sobe. Plş. 2. Meşteşugul de a face sobe. Ducc-s-ar cu sobăria lui cu toi; ăsta e cirpaci» nu sobar. Ibid._ SOCOTEALĂ, socoteli şi socoteluri, s.f. (în expr.) A-şi inchcia socotelile cu viaţa = a muri. Pn. L., Plş. SOCREALĂ s.f. 1. = SOCRIE, nunlă. Mi se pare că e rost dc socreală, nea Vasilc! SpL. S. şi J., Mrş., Cpr. 2. (Ironic) Cicălcală, pisălogeală, dojană, muslrare. Ce atita socreală? Ajunge o măciucă la un car de oale! Ibid. Mşlş., Sile. SOCRI, socresc, vb. IV intranz. A se pune socru, a face nunlă (cu un copil), a căsă-lori. Am socrit la cinci copii, mai am fala. Cpr., Spt. S., Prbn. SOCRfE, socrii, s.f. 1. Faplul de a socri; socreală. Pn. L., Cpr., Plş. 2. (La pl.). Daruri pe care le primesc socrii mari, naşii şi rudele ginerelui de la părinţii miresei (socrii mici). Cpr. 3. (în construcţia) Hora socriilor = hora mare^ in timpul căreia se Împart darurile. Ibid. SOCRU, socri, s.m. (In expr.) A sc pune socru (sau soacră) = a căsălori un fiu sau o fiică. Cind te pui socru nene? — Ca miine! Spt. J. şi .S., PLş. SOFRA, sofralc, s.f. (Mai ales in trecut) Meşină colorată cu care cojocarii tivesc marginile cojoacelor şi aplică pe la piepţi diferite garnituri Pieptar împodobit cu sofrele. Spt. 5., Ptş., C. Arg. [V a r. : SOFREĂ, sofrclet s.f. Ibid.] SOFREĂ s.f. v. SOFRA. SOfT, -Ă, soiţi, -te, adj. Imblcsit de murdărie ; soios, slinos. Arc o pălărie soilă, parcă c scoasă din gunoi. Mi-a venit cu cămaşa soită ca naiba, de la arie. Spt. S. şi J., Smr. SOLOMONEAlA, solomoncli, s.f. Acţiunea de a s o 1 o m o n i; solomonie, vrăjitorie, farmece; fig. vicleşug, şiretenie. Umblă cu solomoneli; crede că poate s-or mai prinde. Spt. 5., Mş., Cpr. SOAIN1 s.n. (Cu sens colectiv) Ouă de omizi, depuse sub formă de inel, pe ramurile pomilor. Anu-ăsia prunii sini plini de somn. Spt. S. şi J., Mrş. SOMN2, somnuri, şi soumne, s.n. (In exp r.) A fi (sau a sc scula) (cineva) cu somuul ncfăciit = a fi dormit prost, a nu fi dormit deajuns. Spt. S. şi J. A trayc la somn =a nu se putea trezi, a dormi mull; a năsli la somn. Ibid. A-şi facc somnul = a dormi destul, a se scula odihnii, a se scula bine dispus. Ibid., Mş. A-I trage la somn (pc cineva) = a-1 predispune la somn (o vreme moinoasă, o căldură, o oboseală ele.). E o vreme care te trage la somn, ai toi dormi. Ibid., Cpr., Plş. A sc tlesfucc din somn = ase trezi. Pină să mă dcsţac cu din somn, mai va, mai atirn; al(ii, cum deschid ochii, cum se desfac şi sar din pat. Ibid. A se scula (sau a bomneAlă 245 SP.fcRGE umbla, a fi) cu somnu-n gene = a se scula cu somnul nefăcut; a fi, a umbla pc jumătate adormit. Ibid. Trage a somn, se zice clnd cincva cască. Casc de-mi trosnesc fălcile, trag a somn. Ibid. Somn furat (sau pc furate) = somn făcut pe apucate, printre picături, Întrerupt. Ibid. Somn fără vise (sau somn sănătos) = somn adine, liniştit, tihnii, odihnitor. Ibid. A-i trage Ia somnuri (sau la soamue) sor cu mourtca = a dormi buştean. Ibid. A se da somnului (sau la somn) = a dormi mult. Ibid. Somn uşor, vise plăcute = formulă obişnuită la despărţire de cineva, seara sau înainte de culcare. Ibid. SOMNEALĂ s.f. Somnoroşeală, toropeală, somnie; lene. Mă ia cu somneală, trag a vreme. Spt. S. SOMNf, somnesc, vb. IV intranz. 1. A pica de somn ; a mocăi; a dormi. Spt. S. şi J. 2. A şopocăi singur, mişclnd uşor buzele. Blţ.-Ngrş. SOMNOROŞEALĂ, s.f. Stare de toropeală înaintea somnului; trindăveală. M-a apucat o somnoroşeală să pic dc-a-n picioarele. Spt. S. şi J. SONAT, -Â, sonaţi, -le, adj. BăluL în cap, aiurit, ţicnii, zăpăcit, nebun. Ptş. SGPĂ, sopc, s.f. Bită, moacă. Spt. S., Pn. L. SORBĂCĂf, sorbdcăi şi sorbocăiesc, vb. IV intranz. A sorbi, a limpăi; a mînca cu lăcomie, cu zgomot, a clefăi. Ia vezi cine sorbă-căie In bucătărie; nu cumva a intrat dinele? Nu mai sorbăcăi aşa, puiule; şade rău! Ibid. [Var. SORBÎClI, sorbîcli, vb. IV. Ibid. SORBOCĂI, sorbdcăi şi sorbocăiesc, vb. IV. Ibid.] SORBĂCĂIALĂ, sorbăcăicli, s.f. Acţiunea de a sorbăcăi; sorbitură, cefăială, clefă-ială. Ptş., Mş. [Var.: SORBÎCÎIALĂ, sorbi-ciieli, s.f. Ibid.; SORBOCĂIĂLĂ, sorbocăieli, s.f. Ibid.] SORBĂCĂfT s.n. Sorbăcăială, sorbet. Urii sorbăcăit ai; nu-ţi şade bine! Plş. [Var.: SORBlCÎIT s.n., SORBOCĂfT s.n. Mş., Spt. S.] S ORBEŢ, sorbete, s.n. Acţiunea de a sorbi; sorbitură, sorbăcăială, sorbăcăil. Spt. S. şi J., Smr. SORBlClf vb. IV v. SORBĂCĂI. Spt. S. SORBÎCÎIALĂ s.f. v. SORBĂCĂIALĂ. Spt. S. SORBÎClIT s.n. v. SORBĂCĂIT. SOIlBOCĂf vb. IV. v. SORBĂCĂI. SORBOCĂIĂLĂ s.f. V. SORBĂCĂIALĂ. SORBOCĂfT s.n. v. SORBĂCĂIT. SORCOVIŞOĂRĂ, sorcovişoare, s.f. Diminutiv al lui sorcovă; sorcoviţă. Doi lei o sorcovişoară. Ptş. SOIlCOVfŢĂ, sorcoviţc, s.f. = SORCOVIŞOARĂ. Trei lei două sorcoviţe. Ptş. SORDf vb. IV. v. SORTI. SORDfD, -Ă, adj. v. SORTIT. SOREĂNCĂ s.f. 1. Floarea-soarelui. 2. Loc acoperit cu floarea-soarelui. Ughn. SOREĂŢĂ s.f. = SOREANCĂ. Mzc. SORfŞTE, sorişli, s.f. 1. Căldură mare; dogoare ; arşiţă. Nu mai sta cu capul gol in sorişte, că Ic bate la cap. Spl. S. şi J., Cst. 2. Loc aşezat in bătaia soarelui; solariu, plajă. Ne aşezăm pc nisip, la sorişte. Viile se coc mai bine la sorişte. Ibid. SORTI, sortesc, vb. IV tranz. şi refl. A (sc) uda cu apă ; a (se) leorcăi; (despre copii) a se uda, a se murdări. S-a sortit copilul in scutece. A sortit cămaşa. Te-ai sortit de poşircă la povarnă. SpL. S., Pn. L. [Var.: SORDf, sordcsc, vb. IV. Ibid.] SORTIT, -Ă, sortiţi, -te, Ud leoarcă ; leorcăit, murdar. Umblă cu cămaşa sortită pe el. Eşti sortit tot de poşircă. Spt. S., Pn. L. [V a r. : SORDfD, -A, adj. Ibid.] SORUCfCĂ s.f. Diminutiv al lui sor ă. (In cintece) Cum incălica, Calul şi pleca, La sorucica lui, Floarea cimpului (Pop.). Crb., Arf. SOSEA, sosele, s.f. Şosea. Spt. S., Pn. L., Cpr. SOTEA s.m. (Eufemism) Dracul. R-ar al solii. Fig. Fluturica lui Pistol Facc hora ros-topol. Baba-i solea gol. Spt. S. şi J. SPĂIMĂ, spaime, spăimi, spăimuri, s.f. (în expr.) Mai mare spaima se zice clnd apare ceva sau cineva pe neaşteptate. (Familiar) Ptiu, bată-tc (norocul) să te bată; mai mare spaima! Spt. S. şi J., Pn. L. Spaima uriguşului = epitet dat unei fiinţe care apare pc neaşteptate, provocind frică, spaimă, groază. Ptiu, spaima ucigaşului, mi-ai băgat un şarpe in sin cind te-am văzut! Ibid. SPĂRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. A Începe, a desface. Hai să spargem boşca de mere. Pină la paşti n-o sparg, nu umblu la ea. Auzi Lică, cică să-i dai niţel ţin. Nu sparg cu claia pentru cl. Lnl. S., Dnc., Cpr. 2. Tranz. (Despre arătură) A răspunde, a pătrunde brazda cu plugul, a nu lăsa între brazde fişii nelăiale, a ara bine. Sparge brazda, mu, să nu laşi duluri nerăspunse. Ibid. 3. .T ranz. şi refl. (învechit) A (se) desfiinţa, a (se) distruge. S-a spart satul Stănceşli, n-a mai rămas urmă. Mi-a spart hotarul, cu plugul. Spt. S., Cpr., Lnl. S., Plş. 4. Refl. şi tranz. Fig. S-a spart ploaia (sau norii) = a se împrăştia. Ibid. 5. Tranz. Expr. Să spargi eu limba, se zice despre ceva foarte subţire. E o pinză-n BPAET 246 SPILCUIT inişor s-o spargi cu limba. Pn. L., Mş. Şi-a spart dracu opincile, sc zicc cind a intrai ccarta între persoane intime, cînd s-a desfăcut o asociaţie, o căsnicie etc. Spt. S., Mrş. Loc. adj. De sparge gura = (despre băuturi alcoolice, oţet, zeamă dc varză etc.) e foarte tare. E o ţuică de-ţi sparge gura. Ibid. Loc. adv. De se spurge = mult, exagerat, tare. E gras de se sparge. Ride (ţipă etc.) de se sparge. Ibid. SPART, -Ă, sparţi, -te, adj. (în expr.) A fi (cineva) cu norocul spart in fund = a fi fără noroc. Cpr., Spt. S., Ptş. SPATĂ, speie, s.f. Loc. adv. între spete = în spate, la spate. Se plimbă cu puşca (sau bita) intre spete, Spt. S., Cst. SPĂTE, spate, s.n. (în expr.) A da (sau a pune) la spate = a da uitării, a uita (necazurile). SpL^S. şi J. Nu ştie faţa ce ştie spatele,se zice cind cineva e vorbit de rău, e bîrfit in lipsa lui. Ibid. A lua (sau a duce) în spate pe cineva = a lua pe seamă, a-şi asuma răspunderea pentru cineva, a-i asigura întreţinerea şi creşterea cuiva; fig. a-1 Urî. Ibid. A umbla cu miinile la spate = a se fuduli, a-şi da aere; a se .distra, a sta degeaba. Ibid. SPĂLĂ, spăl, vb. I. 1. Tranz. (Despre seînduri) A trage la rindea, a făţui. Spt. S., Pn. L., Cst. 2. Refl. Fig. (Despre cer) A se însenina. S-a spălat cerul de nori, acuma e ca oglinda. Ibid. SPĂLĂCEĂLĂ s.f. Acţiunea de a se s p ă-lăci; băltăceală. Asta nu-i baie ca lumea, o spălăceală. Spt. S. şi J. 2. Băutură (sau mincare) de proastă calitate, spălătură de vase. Ibid. SPĂLĂCf, spălăcesc, vb. IV refl. A se spăla cineva cu apă multă; a se linciuri, a se bălăci. Nu te mai spălăci, mă, alit; n-ăi vrea sd (tc) albeşti! Spt. S. şi J. SPĂLĂCIT s.n. Spălăceală. Cpr. Ce atita spălăcit? Ptş. SPĂRGUI, spărgui şi spărguiesc, vb. IV tranz. A sparge. Să-mi ascult tractoarele Spărguind răzoarele, întinzind hotarele Şi-n-rodind ponoarele, Să se mire soarele (Pop.). Spt. S. SPĂRTIGGS, -OĂSĂ, spărtigoşi, -oase, adj. 1. (Despre buşteni, bolovani etc.) Care se sparge uşor, care crapă lesne; fărîmicios. Fagul e un lemn spărtigos, crapă numaidecit. Piatra de var arsă e foarte spărtigoasă. 2. Fig. (Despre voce) Strident. Femeia asta are o voce spărli-goasă; iţi sparge urechile. Spt. S. şi J. SPĂTARE, spălări, s.f. 1. Spate. Expr. Arde cuiul la picioarc Că-n spătare nu-l mai doare = atingc-1 (pe cineva) unde e sensibil; se zice cind cineva a devenit nepăsător, s-a obişnuit cu răul, ca fierarul cu seînteia. Spt. S. 2. (La haine) Partea care acopere spatele; dos, spate. Expr. A tuia ploşpurlle şi a clrpi spătarele = a fi sărac tare, a nu avea nici strictul necesar, a o duce greu, a se cîrpi de azi pe mîine. Jbid., Vl.-Dn., Mştş. SPĂTÎC s.n. (Numai la sg.) Diminutiv al lui spate. Trage-l bine pc spătic; are spăticul totuna de gtlci, mititelul! Cpr., Spt. S. SPĂTOS, -OĂSĂ, spâtoşi, -oase, adj. Fig. (Despre lucruri) Mare, gros, lat. Ţine astă ploscă spătoasă, întocmai ca o broască ţăstoasă. Cpr., Arf. SPEGmA, spegme, s.f. Smoc de fire (lină, păr etc.) lipite la un loc; zvilţă. Scărmănaţi bine, să nu rumtie prin lină spegme nesparte. Mulgi o spegmă din fuior, o subţiezi intre degete şi o răsuceşti cu fusul, aşa e torsul firului. Spt. S., Pn. L., wMş. SPELB, -Ă, spelbi, -e, adj. Blond. (Substantivat) Te-a căutat spelba lui Căpuşă. Cpr., Spt. S. SPERE A, spai, spar, spei, sperii, vb. II refl. Expr. (Ironic) A se spcrca (cincva) ca calul do buşinu = a-şi face spaimă din nimic, a fi sperios, fricos. Spt. J5., Pn. L. SPEREGtiS, -OĂSĂ, speregoşi, -oase, adj. Sperios. Spercgoasă mai eşti, fa! (Substantivat) Ce ţi-e, mă, speregosulc! Cc ţi s-a părut? Spt. S. şi J., Smr, SPETEAZĂ, speteze, s.f. (La pl.) Expr. Lucrătură ln speteze = ţesătură în puncte, formate cu ajutorul unei speteze care se manevrează pe naLră, printre fire. Maramă (ie, cirpă, velinţă etc.) in speteze. Cpr., Glbc. SPET1E, spetii, s.f. Ciosvlrtă dc vită tăiată, cuprinzlnd spata împreună cu piciorul dinainte ; spată. Am luat o spetie de paslramă. Spt. S., Ptş., Cpr. SPIC, spice şi spicuri, s.n. (în expr.) Din (sau in, la) spicul nopţii = din (sau la, în) miezul nopţii. A sosit abia la spicul nopţii. S-a sculat din (sau fn, dc la) spicul nopţii şi a plecat. Spt. S. SPILCUf, spilcui şi spilcuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduna puţin cile puţin; a pune deoparte, a strlnge, a economisi. Numai eu ştiu cum am spilcuit untura de mi-a ajuns pină azi. Spt. S. şi J., Pn. L. 2. R e f 1. A se chivernisi. M-am spilcuit cum am putut ca să-mi cumpăr şi cu o văcuţă. Ibid., Mş. SPILCUIĂLĂs.f. 1. Acţiunea dc a s p i 1 c u i; economie. 2. Loc. a d v. Cu spilcuialu = cite puţin, cu economie, pe sponci. Cu mare spilcu-ialâ am ajuns să-mi ridic căsuţa ptnă la coperiş. Să le faci porţiile mai cu spilcuială, că nu mai avem de unde. Spt. S. şi J., Ptş. SPILCUIT, -Ă, spilcuiţi, -te, adj. Econom, strîngător, ţinui. Spilcuită femeie; nu-i scapă un ban fără rost! Spt. S., Pdr., Flfn. SPILCUIT s.n. (în loc a d v.) Po spilcuite = cîte puţin, cu economie, pe sponci. Să le faci porţiile pc spilcuite, că hambarul e mai dus. Spt. S. şi J., Smr. SPI LCDLlT 247 8PUM1 SPILCULÎŢĂ, spilculiţe, s.f. Plantă ierboasă, decorativă, cu flori bătute, variat colorate. Spt. S., Pn. L. SPINĂnE, spinări, s.f. 1. Grămadă de materiale, cit ar lua cineva la spinare; sarcină, crosnie, privită. Ia o spinare de mohor şi punc-l in ieslea calului. Am adus o spinare dc buturi. Spt. S. şi J., Mrş. li. Expr. A pune (cineva) coada pe spinare = a pleca repede; a pleca îmbufnat. Afurisit băiat, a pus coada pc spinare in toiul secerii şi m-a lăsat pe mine singură. Ibid. (Ironic) A lua drumul (sau picioarele) la spinare = a merge pe jos. A sc lâsu (sau a se uita) ln spinarea cuiva = a aşLepta ca cineva să facă tot, a lăsa toată grija, ţoală răspunderea pe seama alLuia. Se uită toţi in spinarea mea, parc-aş fi eu nu ştiu ce. Ughn., Spt. S., Mş. A-i sări în spinare cuiva = a-i cădea pe cap cuiva ; a se lega, a sc agăţa de cineva. Iloaţa i-a sărit in spinare si cl, prostul, n-a mai avut încotro cirmi. Ibid. A duce in spinure (pe cineva) = a-i purta de grijă cuiva care nu poale munci; a-1 avea în sarcină ; a Uri pe cineva care nu merită. Ibid. SPINTECA, spintec vb. I tranz. (Despre prunele tomnatice) A despica (penlru a fi apoi întinse şi zvinlale la soare, păslrindu-se penLru iarnă). Am spintecat două duble de tomnatice penlru iarna asta. Spt. S. SPINTECAT, -A, spintecaţi, -le adj. (Despre prunele tomnatice) Despicate şi zvinlale la soare. Am un ulei numai cu prunc spintecate. Spl. S., Pn. L., Pdr. SPlHC, spircuri, s.n. Ţişnilură de lichid; spirciilură, strop. Mulge citeva spircuri de la fiecare ţiţă si lasă-i şi viţelului partea- lui. Spt. S. şi J., Pn. L. SPÎRCĂCI s.m. v. SPURC ACI. SPlRCll, spireii şi spirciiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi (pe cineva) cu un lichid; a murdări. M-a spirciit cu cerneală. Am strins o prună intre deşte şi m-a spirciit drept in ochi. SpL. S. şi J., Smr. 2. Ini r a n z. (Despre lichide) A ţişni, a sLropi. Cum am apăsat buboiul, a spirciit afară din cl tot puroiul. Ibid. SPIRCÎIALĂ, spirciicli, s.f. Acţiunea de a (se) s p i r c 1 i; stropeală, murdărie ; mînjeală ; diaree. A trecut prin cl numai spirciială, mititelul! Spt. S., Piş. SPÎRCllT s.n. = SPlRCllALA. Spl. S., Piş. SPÎRCllT, -Ă, spirciiţi, -le, adj. Stropit, mînjil, murdărit. A venit cu cămaşa spirciilă de noroi. Am găsit caietele şi cărţile spirciilc dc ccrncală. Spl. S. şi J., Pn. L. SPÎRCÎITlfJRĂ, spircliluri, s.f. StropiLură, ţlsnitură, strop; spirciială, spirciit. Abia am mai luat citeva spirciiluri dc lapte; supsese viţelul. Spt. S. şi J., Mş. SPOR s.n. (în expr.) A avea (sau a prinde) spor la limbă = a vorbi mult, a flecari; a fi dispus. Are spor la limbă mătuşa. A prins spor la limbă din gura ciocanului. Spt. S., Mş. Spor şi berechet = formulă de urare intre prieteni. Ibid. SPOROĂJĂ s.f. = SPOROJEALĂ; sporoa-vă; p. e x t. poreclă dală unui om palavragiu, flecar. Spt. S. şi J., Flfn., Mş., Smr. SPOROAvA, sporoave, s.f. Vorbărie ; pălăvrăgeală, flecăreală. S-au apucat de sporoavă. S-au dat la sporoavă. Mrgh., Pn. L. SPORODEALA s.f. v. SPOROJEALA. SPORODI vb. IV v. SJPOROJI. SPOROJEALA, sporojeli, s.f. Acţiunea de a s p o r o j i; flecăreală. S-au dat la sporojeală. Spt. S. [Var.: SPORODEALA s.f. Crbn.] SPOROJfiNIE, sporojenii, s.f. = SPOROJEALĂ; palavră, taifas. Nu-mi arde mic acum dc sporojeniile lui. Spt. S., Cb., Brşt. SPOROJi, sporojesc, vb. IV intranz. A trăncăni, a flecări; a sporovăi. Sporojcste cu conacul, cind s-apucă şi tot nu mai isprăveşte. Spt. S. şi J., Mş. [Var.: SI'OROVÎ, sporo-vesc, vb. IV. Ibid. ; SPORODI, sporodesc, vb. I\. Piş.] SPOROJIT s.n. = SPOROJEXIE. S-au dat la sporojit. Spt. S. SPOROJITURĂ s.f. = SPOROJISNIE. De sporojilurl am cu timp acuma? Să mă lase-n pace! Spt. S. SPOROVf vb. IV v. SPOROJI. SPOROVIT s.n. = SPOROJIT. SPIUXTENIU, -ÎE, sprintenii,'ad}. (în poezia populară) Diminutiv al lui sprinten. O fetică sprintcnic, Taman cum îmi place mie (Pop.). Spt. S. SPRINCEANĂ, sprinccne, s.f. 1. Doagă care se pune la marginea unui fund de vas (putină, buLoi, bulie etc.), avind forma unui segment de cerc; aripă. Orj., Mrş. 2. Fig. Ceva mic. Sprinceană dc nor. Ibid., Spt. S. SPUJINĂ, spujini şi spujine, s.f. Mulţime, spuzenie, puzderie, pujdină. Spujină de furnici. Spujină de copii. Glbc., Rscţ. SPULBEIllŞ, spulberişuri, s.n. 1. Loc nisipos sau pielros, neproductiv. AIi-a dat socru-mcu de zestre nişte spulberişuri, scaperi în ele. Spl. S. şi J. 2. VinL amestecai cu zăpadă (sau cu praf, frunze, paie, pleavă etc.); spulbere. Spulbcriş de zăpadă. Spulberis dc nisip (de praf etc.). Ibid. SPCAII, spumesc, vb. IV refl. 1. (Despre rufe) A se răscoace, a se subţia, a se uza. Ţi s-au spumit loate cămăşile; pune gind la altele noi. Cpr., VI.-Dn. 2. (Despre oameni) A se trece, a se vesteji; a se păli,’a se ofili. Odată SFUMlT 248 STiLP s-a spumit femeia asia, parc-ar fi opărit-o cincva cu apă fiartă. Ibid., Spt. S. SPUMfT, -Â, spumiţi, -tc, adj. 1. (Despre rufe) învechit, uzat, răscopt. Cu hainele alea spumite, nu mai poţi ieşi în lume. Cpr., Spt. S. 2. (Despre oameni) Care s-a Lrecut iute, a imbătrînit înainte de vreme; ofilit, pălit. Cind am văzut-o aşa spumită, m-am crucit; parcă sc sculase după boală. Ibid. SPUMUf, spumui, spumuicsc, vb. IV tran z. 1. (Cu privire la rufe) A le freca cu spumă multă, a le albi. 2. Fig. A certa. L-am spumuil şi eu pe derbedeu; să-l vedem cc glnd arcJ Spt. S. SPUMUIĂLĂ s.f. 1. Spumă; spălare cu spumă multă, frecuş. Dă-le o spnmuială zdravănă, apoi la limpezeală cu cle şi gala'; Cpr. 2. Cantitate mică. Estimp, abia dac-avem o spu-muială de fructe, sint rare dc tot!'Ibid., Spt. S. şi J. il. Fi‘(jf. Dojană, frecuş, bătaie. I-am tras cu o spumuială bună, cred că m-a inţclcs. Ibid., Spt. S. SPUMUIT s.n. = SPUMUIALĂ. SPUMUIT, -Ă, spumuiţi, -Ic, adj. 1. (Despre rufe) Spălat bine, in spumă multă. Cpr. 2. F i g. Certat. A. ieşit spumuit zdravăn, era roşu ca para. Ibid., Smr. SPURCA, spurc, vb. I. 1. Tranz. (în superstiţii; despre bube) A le atinge (la ţîţînă, Ia virf) cu „spurc". Ţi-a ieşit un clrceag, spurcă-l şi dă-ndărăt. Ptş., Spt. S. 2. (în exp r.) A se spurca (cineva) la caşcaval = a se dedulci la ceva, a prinde gust. Ibid. SPURCĂCI, spurcaci, s.m. Burete lăpLos, cu miezul şi razele roşii, comestibil; creşte in pădure ; crăiţă. Spt. S., Pn. L. [V a r. : SPÎR-CĂCI, spircaci, s.m. Ibid.] SPUZĂ s.f. (In expr.) A da cu spuză (sau cu cenuşă) după cincva = a se bucura că a scăpat de o persoană nesuferită. Ptş., Spt. S., Mrgh. SPUZfiNIE, spuzenii, s.f. Mulţime, puzderie, spujină. Spuzenic de copii. Spuzenie dc lume. Spuzcnie dc fluturi, ca estimp, nu s-a pomenit! Cc spuzenic de pui era la gostat! Spt. S. şi J. STA, stau, vb. I intranz. (în exp r.) A sta ca pe ouă (coaptc) = a fi nerăbdător să plece, a se zori; a sla ca pe ghimpi. Spt. S. Nu stă ilriimul fără călători, se zice cînd cineva e mereu Ia drum, n-are timp de şedere. Glbc., Mzc., Csl. (Familiar, glumeţ) Alai stai, să ne stea peţitorii, se zice cind un musafir se arată grăbit să plece. Ibid., C. Arg. A sta moţ (cineva) = (mai ales despre copii) a sta înfipt, a se virî, a incomoda. N-apuc să inlru-n casă cu cineva şi... moţ şi ea; stă moţ, cu ochii-n gura oamenilor. Ibid., Ptş. A sta (sau a fi) eu dinţii rlnjiţi = a) a fi mort; b) fig. a rîde mereu, fără rost, a rinji (ironic) Ibid., Lnl. S. A sta (sau a fi) cu Jiuzelc umflate = a sta (a fi) bosumflat. Ibid. A sta (sau a fi) cu ochii stilpiţi = a fi atent, a se uita ţintă, a fixa, a urmări. Lnl. S. La ce-i stă capul, exclamaţie depreciativă la adresa unui om lipsii de seriozitale, care se ţine de fleacuri, netrebnic. Plş. (în imprecaţii) Sla-i-ar (sau steie-i) sttlpul la cap! Mş., Plş., Spl. S., Mrgh. [Imperativ, pers. 2 sg. şi : slăi. Stăi-mă-i lu!] STĂpIn, stăpini, s.m. (în expr.) A intra Ia (sau a da de) stăpln = a-şi găsi „naşul”; a da de cineva mai tare. A cam intrat la stăpin cu femeia de-al doilea : il ţreacă de-i iese untul. Ibid. STĂUlNĂ, slăuini, s.f. Loc retras, ferit, ascuns; ascunzătoare, sălaş. Slăuina lupilor (sau a vulpilor). Slăuina şobolanilor. Slăuina tllharilor. ^Slăuina banilor. Spt. S. STEJĂHÎ2T s.n. Pădure de stejar; slejăriş. Sn. L., Smr., Mş.^ STERBEZEĂLĂ, sterbczeli, s.f. Strepezeală. Spl. S. STERBEZf, sterbezesc, vb. IV refl. Strepezi. Spt. S. şi J. STERBEZlTlJHĂ, slerbezihiri, s.f. Strcpezi-lură ; fig. copil izinit, izinitură. Spt. S. STEREGIIEĂŢĂ s.f. Slirighie. Pn. L. STERP, slerpuri, s.n. (în expr.) A da (sau a călca, a aluneca, a cădea) pe sterp = a) a cădea (păşind greşii sau alunecind); fig. a da de belea, a păţi-o; p. ext. a muri; b) (despre fele sau femei) a rămîne însărcinată; a naşte. Spl. S. şi J., Mrgh., Mş. A călca (sau u nemeri) cu sterpul = a-i merge rău ; a păşi în gol; a porni cu slingul. Ibid. A fulgera pe sterp = a fulgera pe senin. Ibid. STICIII s.n. (în expr.) A pune sticlii (sau sticliliil) (la ceva sau la cineva) = a sc hotărî să facă ceva ; a pune gindul la cineva. Am pus sticlii ca să mă-nsor Şi fetele nu mă vor Cică-s cirnic şi dator (Pop.). Am pus stichiul la fata aia, n-o las nici mort. Am pus stichiul la nişte case; Ic iau, fie ce-o fi! [Pronunţat : monosilabic]. Spt. S., Mrş., Mrgh. STICLĂ, sticle, s.f. (în expr.) Senin sticlă = foarle senin. Ger sticlă = ger uscat, tăios, tare. Polei sticlă = polei alunecos. Spt. S. STICLĂRAlE s.f. Grămadă de sticle, sticlărie. Cc atita sticlăraie in cămara aia? Cc-ţi trebuie? Mş., Ptş., C. Arg. STICLOĂCE, sticloacc, s.f. = STICLOI. Spt. S. STICLOAlE, sticloaie, s.f. = STICLOI. Am adus o sticloaie de ulei, să-ţi ajungă, Hţ.-Sm. STICLEI, sticloaic, s.n. Augmentativ al lui sticlă. A băut singur sticloiu-ăla dc vin. Spt. S., Cst. STÎLP, slllpi, s.m. J. Doaga cea mai înaltă care sc pune la mijlocul fundului unui vas de btIlpAn 219 S TEICĂ T lemn (bulic, zăcăloare, putină etc.). Spt. S. şi J., Mş. 2. (La sobele ţărăneşti) Fiecare din cele două ramuri ale unei sobe de cărămidă, prin care trec fumurile, despărţite prin firidă; comănac, crac. SpL. S. şi J., VI.-Mr. STlLPĂN, stilpani, s.m. Augmentativ al lui s tllp. Am pus doi stilpani la poarta a mare, să nu mai aibă moarle. Spt. S. STlNJINl vb. IV = ÎNSTlNJENI. A STIRCEA s.m. Poreclă dală unui 0111 cu picioarele obădale, puţin cocoşai, dind impresia de „slircit”. Sllr.^ STIRFOCEALĂ, stirfoceli, s.f. 1. Acţiunea de a (se) s 11 r f o c i; pisăgeală, răvăşeală. Spl. S. şi J., Mrş. 2. (Goncrel) FrucLe zămuite, borşite, stricate. E numai sllrfoceală dc prune pc jos; n-ai cc mai alege; la butie cu cle! Ibid. Sn. L. STÎRFOCf, slirfocesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre fructe, murături ele.) A se muia, a se fleşcăi, a se strivi, borşi. stirjocit prunele de jos dc căldură, trebuie culese. Spt. S. şi J., Pn. L., Mş. 2. Refl. (Despre Oameni) A se muia (de oboseală, de căldură, de somn, de băutură etc.), a se blegi. ÎL (Despre lineri) A sc liirjoni, a se smotoci, a se zgrebeni; (despre copii) a se rîzgiia, a se seinei, a sc scrivi. Ibid. 4. (In expr.) A stirfoei-11 bătaie (pe cineva) = a pisăgi, a storci, a bate rău. Ibid. STiRFOCIT, -A, stirfociţi, -le, adj. 1. Terciul, moloşil, fleaşcă. Castraveţi stirfociţi. Mere stirfocite. Spt. S., Pn. L. 2. (Despre oameni) Cu părul şi hainele răvăşite; smolocit, stro-flocit, moale, bleg; fi g. (despre copii) rlzglit, sclncit, scrivit. Ibid. STOL, sloli, s.m. (învechii; sens neprecizat, probabil) Sol. Vine un sloi botezat Şi cu părul retezat Dc prunc s-a apropiat (Pop.). Arf. STOLOIPĂN, -Â, sloloipani, -e, adj. Mare, gras, voinic, năzdrăvan ; prostovan, bleot. (Sub-slanLival) O schidoală, o stoloipană Mi-o făcu maica pomană (Pop.). Tgv., Gşl. STOMAC, slomacc şi stomacuri, s.n. (în exp r.) A pune Iu stomac (ceva) = a-şi face inimă rea de ceva, a se supăra. Nu mai pune şi tu la stomac toate alea! Mş., G. Arg., Plş. STRACHINĂ, străchini, s.f. (în exp r.) A-i picu mucul iu străchinii cuiva = a acira (pe la mesele altora), a cerşi. Spl. S., Cpr. A eădeu cu miisca-n sirachină = a da de belea ; a nimeri la un moment nepotrivit; a nimeri rău; a pica „ca musca In lapte”. Ibid. A mînca dintr-o strachină (cu cineva) = a fi de-o seamă (de-o virslă sau de-o teapă) cu cineva. Ibid. STRAFIE, ştrafii, s.f. Stafie. A ieşit o strafie din casa pustie. Spt. S., Lnl. S. STRAGALfE, stragalii, s.r. = STHĂGĂLIE. Spt. S. STRAM s.n. STRAMÂ. STR.4MĂ, sirame, slrumi, strămuri, s.f. (în expr.) A nu nvcu strania (pc el) = a fi gol puşcă, a fi sărac luciu, a nu avea nimic. Spt. S., Pn. L. [Var. : STRAM s.n. Să nu rămîie (fir dc) stram (= să rămînă curat). Ibid.] STIIAMPIRĂ, strampir şi slrampircz, vb. I i n t r a 11 z.w A transpira. VI.-D11., Spl. S. STRANĂ s.f. (La războiul dc ţesut) Natră. (în expr.) Nu stă (sau 11-u rămas) struna intr-un fir = a) nu stă sau n-a rămas cineva pe drojdie, 11-a ajuns la fund, mai are rămăşiţe, rezerve (de bani, alimente ele.); b) (ironic) se zice cind cineva se lasă rugat, face nazuri, ridică pretenţii. Spt. S. şi J., Pn. L. STRAPdRT, strapoarte, s.n. Transport. I-am făcut alilca strapoarte cu căruţa şi boii şi nu mi le-a plătit. Spt. S., Cpr. STRAPORTĂ, slraporlez, vb. I L r a n z. A transporta. Ţi-am straportat ţuica in dator; ai dc plată două^strapoarle. Spt. S., Cpr. STRAşINĂ, straşini şi streşini, s.f. (La pălărie) Bor. S-au blegoşal struşinile pălăriei. Spl. S., Mzc. STRAT, straie, straturi, s.n. (Î11 expr.) A cădea pc strat = (despre femei) a naşte. Spt. S. şi J., Mrgh., Sm., Cpr. A-şi fuce strat = a-şi încropi gospodăria, a se gospodări. Ibid. A avea strat = a moşteni avere bună de la părinţi. Ibid. A-1 lua din strat (pe cineva) = a-1 scula de dimineaţă ; a-1 lua prin surprindere. Ibid. STRĂFÎG s.n. 1. Acţiunea de a s t r ă f i g a şi rezullaLul ei; strănut. Spt. S. şi J., Mşr. 2. (La cai) Boală de plămlni; astm. Calul tău are străfig, arală-l la doftor, că-l pierzi. Ibid. STHĂGĂLIE, străgălii, s.f. (La drugă, bă-lăiaş, bilă etc.) Măciulie. Dă-mă mamă lui Ilic, C-are vie şi moşie Şi-un batac cu străgălic (Pop.). Mrş., Pn. L. STREPETE, strepeţi, s.m. (în expr.) A inerjjc (sau a lucru) in strepete (sau In strepeţi) = a merge (sau a lucra) repede de tot, a-i da zor, a iuţi; a da (sau a umbla) în răpi. Pn. L., Spt. S. STRICA, stric,, vb. I tranz. (în expr.) A se strica eu ciucvu = a se certa. Spt. S. şi J. A strica o vorbă = a pune o vorbă bună la noroc, a interveni Inlr-o doară, fără speranţe; a încerca. Ibid. A-şi strica (sau răci) oura (de-fjcubu) = a nu fi ascultai. Ibid. Refl. A so strica la ccafă (cu cineva) = a chelfăni; a (se) părui, a sc certa. Ibid. STRICARE, s.f. (în superstiţii) Vătămare, boală etc., trimisă asupra cuiva prin desclntece. Desclntcc de stricare de oameni (de stricare de vile etc.). Arf. STRICAT, -Ă, stricaţi, -te, adj. (în superstiţii) (Despre oameni şi animale) Vătămat sau îmbolnăvit prin vrăji şi desclntece. Am fost 8T1HCAT0B 250 STBUI'InA de mi-a dcsdntal penlru intorsura vitelor stricate. Arf. STRICĂTOR, stricători, s.m. (în superstiţii, vrăji) Persoană care pune la cale răul cuiva, prin descinlecc sau vrăji, aduclnd boala in vite ori în casă; unelteşte moartea ori paguba cuiva. Am fost să-mi dcscinlc pc intorsură asupra stricătorului, care mi-a luat mana vacilor. Arf. STRICĂŢEĂSCA s.f. art. Epitet injurios dat unei femei uşoare. Ptş. STRICĂŢJfiSCU s.m. (Familiar) Epitet de ocară dat unei persoane (mai ales tlnăr) care se ţine de petreceri; chefliu, destrăbălat, stricai. Te-ai cam făcut un slricăjcscu, dragul mamii; ia mai dă-lc focului dc chefuri, că le-a luat lumea la ochi. C. Arg., Ptş. STRICĂŢl, slricăţesc, vb. IV refl. (Familiar) A prinde obiceiuri rele; a se sLrica, a se desfrina, a se deprava. G. Arg., Cpr., Mş. STRICORA, stricor, vb. I tranz. şi refl. A (se) slrecura. Stricoară-tc prin porumbi binişor şi vezi că dai dc el. Stricoară-tc pină la virf ui cracului ăla mare, că c plin dc pere. Sernc., Cpr., Spl. S. STR1COHĂT, -Ă, adj. Strecurat. Apă lină şi curată, Venită din piatră-n piatră, Ca lacrima stricorată (Pop.). Smr., Sin., SILr. STRÎMRUL s.m. arL. (In expr.) A se uita eu slrimliul (la cineva) = a se ui La chion-dorlş, a se uita cu ciudă, cu pică. C. Arg., PLş. A eăleu cu slrimliul = a avea ghinion; a-i merge rău. Ibid., Csl. STRlMTĂR, slrimtari, s.m. (La pl., in porlul ţărănesc) Nădragi de dimie albă, de obicei făcuţi pe picior, slrimţi. N-am dimie nici d-un strimtar. Pdr., Mzc., Spl. S. şi J. STRICTEŢE s.f. Loc slrlml, IngusLime, slrlmloare. E o slrimtefe la ci, de n-ai unde tc invirli. Smr., Spl. S. şi J. STRÎiVGĂRfcT, -EAŢĂ, strinyărefi, -fc, adj. (Familiar ; cu nuanţă ironică) Econom, apucător, zgirciL. Stringăref mititelul; cc găseşte pune bine. Cpr., C. Arg., Mş. STRÎNCJE, string, vb. III tran z. şi intranz. (în expr.) A strînj|e din dinţi = a scrişni; a răbda. Strlngc din dinfi cit ii putea, că n-ai încotro. Cpr., Mş., Smr. A-l sLrinţje (pe cineva) opinca (sau nojiţn, cureaua, cnrimlml) = a suferi, a răbda. Şi pc mine mă stringe opinca de-mi vine săjip, dar inghil, ce să fac? Ibid. STRÎIVS, -Ă, strinşi, -sc, adi. Bolnav, răcii. E~ strins rău, bietul copil, arc spinarea numai gilci. SpL. S. şi J., Pn. L. STROĂPĂ s.f. Strop. (în exp r.) A 1111 uvea (nici o) slronpă (de ceva) = a nu avea de loc, niinic. N-am o stroapă de mălai in toată casa, d-afurisenie. Scli.-GIşl., Smr. STROFLOCEĂLĂ, strofloccli, s.f. Acţiunea de a (se) s t r o f 1 o c i; scărmăneală ; hirjoană ; dojana, bătaie. I-am tras o strofloceală de i-au zburat tofi gărgăunii din cap. Spt. S. şi J., Mrş. STROFLOCI, slroflocesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu referire la fulgi, lină etc.) A descurca, a scărmăna, a resfira. Mrgh., Spt. S., Cst. 2. Tranz şi refl. A(-şi) răvăşi părul, hainele, a (se) ciufuli, a (se) smotoci, a se lilrjoni; a (se) părui, a (se) tirnui; a (se) baLe. Ibid. [Var.: ŞTROFLOCI, ştroflocesc, vb. IV. Big., Mzc., Csl.; ŞTOFLOCI, şlofloccsc, vb. IV. Ibid.] STROFLOCfT, -Ă, strof tociţi, -te, adj. Ciufulii, zburlit; cu hainele răvăşite ; care umblă neîngrijit, smotocit; dezmăţat. Unde tc duci aşa stroţlocită; ce vrei să tc rtză lumea? Spt. S. şi J. STROFLOCIT s.n. Acţiunea de a s l r o -f 1 o c i. (în expr.) A lua la *tr»Ilocil = (despre oameni) a dojeni, a certa; a bate. Mai ia-l şi tu la stroftocit, că şi-a cam făcut de cap! Spt. S. şi J., Mrgh. STROFLICITtîRĂ, s.f. Acţiunea dc a (se) s L r o f 1 o c i şi (mai ales) rezultatul ei; slro-lloceală. Spl. S. şi J. STROPI, stropesc, vb. IV Iranz. (Familiar) A sărbălori un eveniment deosebit cu o Lralaţie prietenească. Hai să stropim avansarea, şefule, şi la mai mare! \i stropit galoanele? Stropeşte pălăria, mă, altfel nu ţine! Mş., PLş., C. Arg. • STROPITtfRĂ, slropiluri, s.T. 1. Fig. Re-coltă slabă. O slropitură de flori (= puţine). Prune, numai stropituri: ici-colo, clic una. Spt. S. şi J., Mrş. 2. Loc. adj. In slrupUură = în stropi. Zugrăveală (sau tencuială) in stropi-tură. C. Arg., Piş. STROPOLEALĂ, stropoleli, s.f. Acţiunea de a (se) s L r o p o 1 i; slropitură ; dojană, ceartă ; bălăcăreală. I-am tras o stropoleală lui fi-tău. A venit o stropoleală dc ploaie (zăpadă etc.). Spt. S. şi J. STROPOLI, slropol şi stropolesc, vb. IV intranz şi refl. 1. A vorbi pe nerăsuflate; a vorbi tare ; a ţipa, a sLriga ; a se răţoi, a se răboli, a (se) bălăcări. Nu (tc) mai stropoli degeaba, femeie; ajunge o măciucă la un car de oale; te spargi degeaba. Spl. S. şi J. 2. (Despre pisici) A se hîrii la cineva (sau una la al La), cind sînt înlăritale, scoţînd sunele caracteristice ; a (se) scuipa. Se slropolcau pisicile, guta să se incaicre, dacă nu le despărţea ciinclc. Ibid# STROPOL1T, -Ă, stropoliţi, -le, adj. Dojenit, certai, bălăcăril. A ieşit slropolit rău; doar că nu plingea, sărmanul! Spt. S. STROPOLITURĂ, stropoliluri, s.f. = STROPOLEALĂ: slropilură. Stropolitură de prunc. Stropolilură dc ploaie (zăpadă ele.) Spl. S. STRUFINĂ, slrufine şi slrufini, s.f. Stufiş. Busuioc doarme-n strufină, in strufină de cătină (Pop.). Cpţn. STRtfNA. 251 SUFLET STRUNA vb. I v. ÎN STRUNA. STIttJNĂ, strune, s.f. 1. Cicatrice de la vaccinai. A77i două strune la o mină. Spl. S. şi J., Pn. I. 2. Ochi de sfoara, laţ ; fig. piedică. Stlpn. (în exp r.) A-i pune struna = a Infrina (pe cincva); a-i face greutăţi. Ibid. STRUNGĂREASĂ, strungărese, s.f. Femeie care lucrează la slrurig. Plş., Glbş. STRUNGUf, slrăngui .vi strunguiesc, vb. IV tranz. A da la strung, a slrunji. H dai la rindea şi dup-aia il slrungui niţel; iese o mln-dreţe. Spl. S., Mş., C. Arg. STRUNGUIAlA s.f. = STRUNGUIRE. A da la strunguială. Spl. S. STRUNGUfRE s.f. Acţiunea de a slrungui; strunguil, strunguială, strunjire. Ptş. STRUNG UIT, -Ă, slrunguiţi, -tc, adj. Care e dat la strung, şlefliit, lustruit, slrunjil. Ptş. STRUNGUfT s.n. = STRUNGUIRE. Mai dă-l niţel la strunguil. Pn. L. STRUŢ, struţi, s.m. şi struţuri, s.n. (Învechit; in poezia populară) Pistol turcesc. Drumul struţului cl da Struţul praţ mi se făcea, Mina toală-i sfărima (Pop.). Blţ.-Ngrş. STUFARAlE s.n. Stufăriş, slufărie. Ce de slufăraie s-a făcui pc rede; nici că mai poţi răzbi. Hţ.-Sm. STUP, stupi, s.m. (în expr.) Stup nere-te7.nt = avere, moştenire ; cheag. Ferice de cl, a găsit toate gata, stup ncretezat; aşa însurătoare mai zic şi eu! Spt. S. şi J. STUPAl, stupaiuri, s.n. 1. Lucrare făculă cu repeziciune, la iuţeală; toi, vipie, zor; ropot. I-am tras un slupai la secere, de scăpărau mii-nile. I-au tras ţlăcăii un stupai dc joc, dc scăpărau călclilc. A venit pc nimiez un stupai dc ploaie dc au pornit şuvoaiele. Spt. S. şi J., Pn. L. 2. Căldură marc, zăduf. S-a lăsat un stupai de căldură pc nimiez, dc giţiiau vitele la umbră. Ibid. 3. (învechit) Răscoală, iureş. Cind am văzut noi viind slupaiul cela de lume, tare nc-am mai bucurat. Cpţn. STUFARNIŢA, sluparniţc, s.f. Slupărie, stupină. Spt. S. STUPINfŢA, stupiniţe, s.f. Loc cu izvoare ; loc acoperit cu stupiniţe. Colea-n valc-n stupi-niţă, Ţine-mi calea o leliţă Cu tain şi cu guriţă (Pop.). Bbn., Ncşr. SUBUĂRRfE, subbărbii, s.f. (La frîu) Cureluşă care uneşte capetele zăbalei, Irecind pe sub bărbia calului; strună, bărbiţă. Sm. SURŢfRE adj. (Cu rol adverbial; In exp r.) A cintu pe subţire = a cinta cu pasiune, cu foc. Aolică, măi Zamfire, Trage-i una pe subţire, Roata horii să sc inşirc, Să-mi mai vin puţin din fire. Spt. S. şi J., Pn. L. A vorbi (pe) subţire = a vorbi pe radical, afectat. Cpr., Plş., Mrgh. SUBŢIIlfU, -fE, subţirii adj. Diminutiv al lui subţire; subţirel. Aşa mlndră subţirie Şi isteaţă, place-mi mic! (Pop.). (Luna) Ţese-o pinză subţirie, Argintoasă, străvezie (Pop.). Spt. S. SUCALA, sucale, s.f. (în exp r.) A-i merge sucala (cuiva) = a) a-i merge afacerile, a avea succes; b) (ironic) a-i merge gura, a cicăli. Spt. S. si J., Pn. L. A-i face (cuiva) capul sucală = a bate la cap, a birii. Ibid. sucaleAla, sucăleli, s.f. Acţiunea de a s u c ă 1 i. (în expr.) A lua la sucăleală (pe cineva) = a certa, a lua la rost; a mustra, a certa ; a cicăli. Spl. S. şi J., Mrş., Mrgh. SUCALfr s.n. = SUCALEALA. (în expr.) A lua la sucalil (pe cineva) = a lua la rost; a cicăli, a mustra. Spt. S., Mş. SUCEALĂ, suceli, s.f. (In exp r.) A lua la (sau a-i da) succală = a) a inlărt, a iuţi, a zori. Dă-i succală şi-nvirleală pină pici dc osteneală (Pop.). Spt. S.; b) a lua la refec (pe cineva) a-i cere socoteală, a cerceta; a mustra. Ibid», PLş. SUCfLĂ s.m. Epilel depreciativ dat unui om neserios, uşuralic, nestatornic, sucit. Spl. S., Cpr. SUCIT URA, sucituri, s.f. 1. Pacheţel de cinci cluci infăşurale laolaltă. Mai mi-ar trebui ţo două-lrei sucituri. Pn. L., Ptş., Smr. 2. F i g. Om neserios, nestatornic. N-ai văzul sucitură de om ca ăsla! Ibid., Cpr. SUDUlALA, suduieli, s.f. Ocară, dojană. Cpr., C. Arg. SUDUIT, s.n. (în exp r.) A lua lu suduit (pe cineva) = a ocări, a lua la goană (blestemlnd, ocărind etc.). Spt. S., Pn. L. SUFIRlJG, sufirugi, s.m. Agent sanitar; subehirurg. (Familiar) Cc mai ţaci, suţirugule? Uda, Pdr., Spt. S. SUFLA, suţlu, vb. I intranz. (în exp r.) (Familiar) A( i) sufla-n fund (cuiva) == a menaja, a alinta ; a-i pune parte, a părtini (cind n-are dreptate). Spt. S. şi J., Mrş. A(-i) sufla-n luminare (cuiva) = a-i Încurca afacerile; a-i pune piedici. Ibid. A nu-şi suflu nici mucii pe cineva = a dispreţul pe cineva la culme, a nu-i da nici o consideraţie. (Refl.) A-jji sufla in gură (două persoane) = a fi intimi, a-şi şopti ceva secret, a unelti; a se pupui. Ibid., C. Arg. SUFLENGIIER, suţlenglicrc, s.n. (Familiar; glumeţ) Suflet; sufleţel. Mi-a ieşit suţlcnghcrul alcrgtnd după nişte oi pe coastă la deal. (In imprecaţii) Mlnca-ţi-aş suţlcngherul; le-apuc cu! Spt. S. şi J., Pn. L., Mrş. SL'FLET, suflete, s.n. (In expr.) (Sufletul neicşit) şi-i dă zor eu Dumnezeu să-l ierte, sc zice — ironic — clnd cineva se laudă cu fapte şi lucruri nerealizate, urzeşte planuri fante- SUGÂHĂ 252 SUHDlCA ziste, visează cai verzi pe pereţi, umblă cu capul in nori. Spt. S., Pn. L. (A avea sau a ÎI) suîlet cu crăci = (a fi) om foarle rezistent; a avea „nouă suflete". Din cite a scăpat omul ăsta, oztcă a avut suflet cu crăci. Ibid. (A îi) suflet cu barbă = (despre copii) (a fi) copil foarte precoce. Diavolu-ăsta c suflet cu barbă, nici nu ştii cc ştie, nici nu crezi cile dă din el. Ibid. Partea sufletului = partea din avere pe care şi-o rezervă părinţii pentru întreţinerea lor, cind îşi Împart averea la copii; baş. Ibid. A-şl truge sufletul (cineva) = a fi pe ducă, a trage să moară. Ibid. A-i lua sufletul cuiva = (despre oameni sau animale) a) a-1 sili la muncă, a istovi; b) a omorî. Că n-ai vrea să le iei sufletul la boi-şorii ăia; mai lasă-i şi pc ei să răsufle, mai odih-neste-i. Ibid. A-i uiincu (sau a-l întoarce pe dos, a-1 scoale, a-i‘imiorî) sufletul cuiva = a chinui, a supăra, a necăji (pe cineva). Ibid. Suîlet călător = om care e cu sufletul la gură, bolnav, prăpădit, pe ducă. Ibid. Atîta am la suîletul meu = asta e lot, puţin. Ibid. SUGARA, sugare, adj. f. (Despre femele, despre mame) Care alăptează. E sugară, d-aia e slabă. (Substantivat) La sugare nu le dai drumul, înainte de a fi mulse. Spt. S. SUGARU, s.m. Poreclă dată unui om slab, cu faţa suptă; firav, scofilcit, bolnăvicios; beţiv. Spt. S. SUGAREŢ, -EAŢĂ, sugărefi, -efe, adj. (Despre pui) Care suge cu lăcomie, mull; (despre oameni, ironic) care bea mult, beţiv. (Ironic) Sugăref băialul! Pn. L., Spl. S. SUGÂROAlA s.f. art. 1. Termen depreciativ dat unei femei slabe, scofllcilc sau beţive. Spt. S. 2. Soţia cuiva care e poreclit „sugaru”. Sugăroaia a venit după bani. Ibid. SUGAROAICA s.f. art. = SUGAR OAIA. SUlAlV, suiane, s.n. Cărucioară care, în loc de dric, are patru ţepuşi la colţuri; ghioc. Brst., Cpt., Orj. [Var.: ŢUlAX, fuianc s.n. Ptş.] SULAC, sulace, s.n. l.(în trecut) Bici dc curele cu care se schingiuiau arestaţii. Ptş. 2. (La bou) Organ genital. Ibid. StiLĂ, sule, s.f. (In exp r.) Sula şi căciula = a) calificativ de dispreţ dat unui om leneş, nepăsăLor, fără griji, crai pe plai; hoinar, haimana. Ea duce hamul săraca; cl... sula şi căciula! b) sărăcie lucie, nimic, nici o avere. Cc are el?... Sula şi căciula! Spl. S. A-1 intra (cuiva) sula = a inLra la grijă, a da de nevoie, a o păţi. Ibid. Sulă pentru nnmur = una penLru alta (= rău pentru rău). Ibid. A nu şti (cineva) dc sula lui vodă = (învechii; despre tineri) a nu avea grijă de nimic, a nu şti de angarale (bir, şosea, col, corvoadă etc.); a fi crai pe plai, a trăi pe scaina părinţilor. Ibid. SULEA s.m. 1. Dracu. Spt. S. 2. Epitet depreciativ dat unui om fără căpătli, pierde-vară; săracmoliu ; nătîng. Ibid., Pn. L. SULEALĂ, sulcli, s.f. Acţiunea de a s u 1 i; cusătură rară, însăilătură; cirpeală. Cc suleală c cista, fa? Asta e cusătură? Ptş. SULFILA, sulfilcz, vb. I tranz. A «urflla. Ptş., C. Arg., Cpr. SULFILEALA s.f. Acţiunea de a s u 1 fi 1 a şi rezultatul ei. SULI, sulcsc, vb. IV tranz. A coase rar, a Inseila ; a coase repede, a cirpi. Suleşte ăl sac, c-o să mă reped la moară. Sulcştc-i şi lui o cA-măşufă să nu zică că nu s-a tnoil de puşti. Spt. S. SULIT s.n. Faptul de a s u 1 i; SULEALĂ. Ia-le şi tu la sulit. Ptş. SULfT, -A, sulifi, -te, adj. Cusut rar, Însăilat; cusut urlt, cirpit. Un sac sulit. Cănuişă suliţă. Iiochie suliţă. Ptş. SUL Ol, suloaie, s.n. Augmentativ al lui sulă; sulac. (1). Cc-ai de gind să faci cu suloiul ăsta dc lemn? — Virzoabe la opinci. Spt. S. SUIVIUŢl, sumut, vb. IV. 1. Tranz. A asmuţi ciini; fig. a băga vrajbă. Nu-l mai sumufi că şi-aşa c foc. Ca., Lnl. S. 2. Refl. A se întărită. Se sumut clinii, le miroase a lup. F i g. Sc sumute omul, că-i dă mina; are spate! Ibid. SUPfC s.r. Sipică. (In poezia populară). Foicică şi-o supică (Pop.). Mş. SUPRIXDE, suprind, vb. III tranz. A surprinde. Bate vintul iarba-ntinde, Dorul mindrii mă suprinde (Pop.). Sm. SUPTOARE, suptori, s.f. Supt, suplură. Copilul meu arc o suptoare la conăcel, cam cinci-şase suptori pc zi. PLş. SUPIÎS, -A, supuşi, -se, adj. Fig. Sumes, sumeasă. (în poezia populară) Să-mi vie mtndra pe vale Cu ia supusă-n şale (Pop.). Rchţ. SURCEL, surcele, s.n. (Ironic; în expr.) Pe unde ani tăiat eu lemne, tu aduni surcele se zice la adresa cuiva (mai ales Linăr), care e deparLe dc a avea experienţa necesară, e crudac, nepriceput; naiv (în comparaţie cu vorbitorul). Spt. S., Piş., Cpr. SURD, -Â, surzi, -de, adj., s.m. şi f. (în e x p r.) Ciine surd după vinul = om fără căpălîi. A umbla ciine surd după vîual = a tăia clinilor frunză. Glbc. A merge ca sunlu-ii oaste = a merge orbeşle, a se apuca de ceva nepregătit. Brşl. SURDAC, -A, surdaci, -ce, adj. Care nu prea aude bine. E cam surdac, vorbeşlc-i mai tare. Cpr., Spl. S., Mştş. SURDfCA s.f. art. Calificativ dat unei femei care n-aude bine. Numai surdica ştie rostul găinilor, ea c mama lor. Cpr. aUBDUiA 253 sAjtinA. SUnDlLĂ s.n. Poreclă dată unui om care e surd; (ironic) care face pe surdu. Sardilă n-a venii la adunare: facc pc surdu. Cpr., Spt. S. SURPÎŞ, surpişuri, s.n. Teren alunecos; coastă, repeguş. Pc surpişurilc astea mi-am amărit eu zilele o viaţă întreagă. Spt. S., Pn. L., Mş. (Var. : SURUPfŞ, surupişuri, s.f. VI.-Dn.j SURPITtJRÂ, surpituri, s.f. Surpătură. Am plantat cu salcimi toate surpiturilc din Valea (tăinuşii. E o surpitură de casă, n-ai ce mai alege din ea! Spt. S. şi J. SURUPÎŞ s.n. v. SURPIŞ. SUS adv. 1. Expr. A pune sus (ceva) = a pune bine, a păstra, a asigura; a pune un lucru Ia locul lui (anume fixat, bine cunoscut). Ia hainele astea şi pune-le sus. Lasă cerceii, că-i pui cu sus. Adu-alca dc sus, ştii tu! Sllpn., Spt. S. Loc. a d v. Dc-a-n susul (sau susclcu, susili) = in sus. Spt. S. şi J. Expr. A «In (cu cineva sau cu ceva) tlc-a-n susul (sau dc-a-n susclca, susili) = a arunca In sus, a da de-az-vlrlita. Măi, băiete, dau cu tine d-a-n susul cind tc-oi apuca. Ibid. Cind oi da cu tine d-a-n susclca nu te mai vezi. Ibid. Hai să dăm cu praştia d-a-n susili, să vedem cine dă mai sus. Ibid. A fi (sau a sc scula) (cineva) cu susul în jos = a fi bosumflat, îmbufnat, sanchiu. Ibid. Mş. A-i nicrifc (cuiva) cu susu-ii Ji»s = A-i merge rău, anapoda, a-i ieşi pe dos. Ibid. 2. (Cu funcţie de substantiv) Casa sau camera cea mai bună unde se păstrează ce e mai bun, unde nu se locuieşte şi nu intră! oricine. Du-l sus pe dumnealui. S-a culcat sus unchiaşul, su nu-l supăraţi. Ibid. SUSEA, susele, s.f. 1. Şosea. SpL. S. şi J., Mş. 2. (învechit) Lucru in natură, executat cu braţele ori cu căruţa, la facerea şoselelor; prestaţie. Mi-am făcut suseaua, pc estimp, la cărat de pietriş, opt grămezi. Ibid. SUSEÂN, suseni, a.m. Locuitor din părţile de sus ale regiunii (de la inunle sau de la deal). Săriţi moşi şi săriţi babe Că susenii ne suvoalbe (Pop.). Ptcv. SUTfC, sutici, s.m. (Familiar) Hirtie (monedă) de o suLă de lei; sută, sutar. N-ai să-mi dai ciţiva sutici? Nici barim un sulic? Ptş. SUTUAŢIE, sutuaţiiy s.f. Situaţie. Asia e sutuaţia, ncntulc, n-am ce-ţi face! VI.-Dn., Cpr. SL VEICAtA, suveicatc, adj. (Şi substantivat) (Femeie) subţirică, zvcliă, sprintenă, (ca o suveică) ; caţaveică. Suveicata din păzui, Fir-ar ca a nu ştiu cui, îţi dă gură, vin şi pui, şi-ţi infige-n piept un cui! (Pop.). Spt. S., Lnl. S. SUVEICĂ, suvcici, s.f. (Ironic) Om care umblă cu vorbe, bagă fitiluri; ţese intrigi; intrigant. Spt. S. (în expr.) A umbla cu suveica = a umbla cu vicleşuguri, a băga zizănii, a unelti. Ibid., Cpr., PLş. SUVOLDA, suvâlb, vb. I tranz. A da zor, a da năvală; a prididi, a năboi (asupra cuiva). (Ironic) Săriţi, moşi si săriţi babe. Că susenii ne suvoalbe! Blţ.-Ngrş. ş Ş interj. Exclamaţie (prelungită sau repetată şi lnlrerupLă) cu care se potolesc copiii mici sau se impune tăcere ; cf. cit, st! Sşş, cu mama, şt-şt-şi! Spt. S., Ptş. [Var.: Ş1T interj.; .ŞIT interj.] ŞA, şei, sete, s.f. (P r o v.) Umblă după şa şi cl călare pe ca, se zice cînd cineva e distrat, uiLuc, ajuril. Spt. S., Mş. ŞÂBĂŢ, s.n. (Argou) Petrecere; Întrunire intimă. Am avut un pui dc şabăţ; n-am putut veni. Ptş., C. Arg. ŞACĂR - MAcAR s.n. (Argou) Şahăr-mahăr. Spl. S., Ptş., Mştş. ŞADAU s.n. v. ŞODOU. Ş.4GA-MAGA s.ii. (Argou ; In exp r.) A umblu cu şagu-maga = a umbla cu şoalda ; a păcăli, a înşela^ Spt. S. şi J., Pn. L. ŞAMPAN&ZĂ, şampaneze, s.f. 1. (Familiar; ironic) Femeie excentrică. Lnl. S. 2. Poreclă dată unei femei neserioase. Ibid, şAXGAr, şangure, s.n. Şancru. E plin de sangăre, săracu! Spt. S., Smr., Mş. ŞANTA s.f. art. (La jocul de cărţi in 21) Figura şapte de cupă, reprezentlnd trei valori: 7 + 10 + 11. Am (sau am făcut) şanla. Bdş. ŞANTALÎU, -lE, şantalii, adj., s.m. şi f. 1. Care are un picior înţepenit, arunclndu-1 alăturea în mers. E şantaliu d-un picior. (Adverbial) Merge şantaliu. Spt. S. şi J., Pn. L. 2. Saşiu, paliu, şonchiu. (Substantivat) Vine şantalia să mai ceară ceva. Ibid. ŞARPE, şerpi, s.m. (In exp r.) A-i băya (cuiva) un şarpe in sîn = a înfricoşa ; cf. a-i băga o raţă în traistă. Spt. S., şi J., Pn. L. A-i frijjo (dracu) şerpi pc inimă (cuiva) = a) a fi nervos, a fi supărăcios, pandalios; b) a fi foarte zgircit. Ibid. ŞAŞTIiVĂ, şaştini, s.f. 1. Loc puţin lăsat, scovirdat, umed şi acoperit cil iarbă totdeauna verde sau, clnd plouă, cu apă; băltină, lopliţă SatbAn 254 SEItPULttT Priponeşte calul pc şaştină. Lasă oile pc şaşlină. Spt. S. 2. Scochină. Ibid. ŞATRAN, s.n. v. ŞATRANG. ŞATRĂNG, şatranguri şi şatrange, s.n. 1. (La costumul ţărănesc) Şir de flori în pătrăţele ; vărgi ţesute la război; şabac lat; flori mari, cusute revărsat, în şir lung ; şărămboi. Am făcut nişte marame cu şatrange. Are ia in şatrange. Spl. S. şi J. 2. L o c. ad v. în şutraiiyc = cu vărgi, în şărămboaie. CusaZuru (sau ţesătură) in şatrange. Ibid., Mzc. [V a r. : ŞATRĂN, şatrane. s.m. Cpr., G. Arg.] ŞĂBĂCEĂLĂ s.f. = ŞĂBĂCIT. Ia-o la şăbă-ceală. Cpr., Mş., Mzc. ŞĂBĂcfeL, şăbăcele, s.n. Diminutiv al lui şabac; şabac mic, mărunt, des. Am găsit un şăbăcel de toatăL frumuseţea. Spt. S. ŞĂBĂCI, şabăccsc, vb. IV tra n z. A coase şabacc (la o cămaşă, faţă de masă, prosop etc.). Am şăbăcit poalele şi piepţii, mai am dc şăbăcit minccilc şi încheieturile. Cpr., Spt. S., Mzc. ŞĂBĂCIT,s.n. Acţiunea de a ş ă b ă c i şi rezultatul ei. (Tc) pricepi la săbăcit ? Cpr., Mş., Mzc. ŞĂBĂCIT, -Ă, adj. Cusut cu şabace. Ie şăbă-cită. Cămaşe şăbăcită. Cpr., Mzc. ŞĂDfiRE s.f. (In exp r.) A sc dn la şedere = a tăifăsui. Spt. S. şi J., Mrş. (Familiar, ironic) A sc ocupu cu şădereu = a nu face nimic. Ibid. (A sc fucc) (ceva) in chip do şădorc = a-şi face (cineva) de lucru cu treburi mărunte, uşoare, ca să nu stea degeaba ; a Irebălui. Lucrez la nişte lingurelc înflorate, aşa in chip de şedere. Spt. S. şiw J., Mrş. ŞĂNGĂRl, şăngăresc, vb. IV r c f 1. A se îmbolnăvi de boale lumeşti, in special de şangăr. S-a şăngărit băiatul. Spt. S. ŞĂNGĂIUT, -A, şăngăriţi, -te, adj. Plin de boale lumeşti. (Substantivat) Să nu tc atingi de şăngărita aiacătc umple. Spt. S., Pn. L., Piş. ŞĂNGĂROS, -OĂSĂ, şăngăroşi, -oase, adj. Bolnav de şangăr, şăngărit. (Substantivat) $ăn-gărosule, să fugi de Ungă mine! Lnl. S., Mş., Brşt. ŞĂRĂMBtil, şărămboaiCy s.n. 1. Dîră care rămine pe jos, cînd sc scurge ccva (lichid, seminţe, nisip etc.). Au mers pe şărămboiul de singe pină la el acasă. Ai mers cu laptele tiriş, ai făcut numai şărămboaie prin casă. Spt. S. şi J., Sm., Mrş. 2. Şir de flori lung, lat, mare (cusut sau ţesut); şatrang, rîu. Un şărămboi de flori de mătase ocolea poalele cămăşii de jur împrejur; alte şărămboaie o încarcă pe la mincci, pc guler şi la gură. Ibid. 3. (Ironic) Desen (sau zugrăveală) cu linii mari, groase, neregulate, slrîmbe. Ce şărămboaie ai făcut aici? Ibid. 4. Flşie de loc care, din greşeală, rămlne nearată între brazde ; dul. Aoleo, ce şărămboaie mi-a lăsat desmeticu-ăla! Ibid. [Var.: ŞIRIMBOl, sirimboaie, s.n. Mzc.] ŞĂnrtil, şărpoi, s.m. Fig. Om isteţ, viclean, rău. M-am inlilnil cu şărpoiut-ăla de cumnati-tău. SpL.^S. ŞĂRTĂNEAţA, şărlăncţe, s.f. (La păsări) Tlrliţji, şcrleaţă. C. Arg., Piş. ŞĂZtJT s.n. 1. (învechii) Şăzut dc casă = cămin, pomost. Am cumpărat un şăzut dc casă la oraş. Mş., Ptş. 2. înlllnire de dragoste. Duminică mergem la şăzut (cu fetele) pc Lupoaia. Pn. L., Spt._S. şi J. ŞCHIMBĂTURĂ, şchimbături, s.f. Mutare, schimbare. La o şchimbătură de picior, calul a apucat friul şi l-a jucat. Ptş. Din (sau la) şchimbătură ai^pus o roată in locul alteia. Sm. ŞCHIOAPĂ, şchioape, s.f. (în construcţia) Şchioapă inijcminclicnlă = distanţa dintre extremităţile degetelor mare şi arătător, Inlinse bine, plus o lungime a degetului mare, de la virf pină la buricul degetului ; (in trecut) unitate de măsură. Două şchioape ingenunchiate =1/2 m. Spt. S., Smr. ŞCHIOPAT, -Ă, şchiopaţi, -le, adj. Şchiop. L-am* văzui era şchiopat. Smr., Spt. S., Pn. L. ŞCHlCPEA s.m. ari. Epilet dat unui om şchiop. Smr., PLş. ŞCHIOPÎRLĂN, -ă, -că, şchiopirlani, -e» -cc, adj. Şchiop, şchioapă. (SubstanLivat, peiorativ) Schiopirlana a uitat să mai aducă împrumutul. Schiopirlanul dracului mi-a rupt coasa. SpL. S., Mş. A ŞCIIIOPIRLEA s.m. Poreclă; şchiopea. Şchiopirlca mi-a rupt roata căruţii. Pn. L. ŞCOALĂ s.f. I. Fig. Plan ; intrigă, unelLire. Asta e o şcoală a lor, nu vezi? Cpr., C. Arg., PLş., 2. (în Expr.) A face şcoală = a urzi, a unelli, a conspira ; a aţila, a asmuţi. Ibid. ŞCOLĂRI, şcolăresc, vb. IV Iran z. şi refl. A da la şcoală pe cineva ; a învăţa carie (pe cineva); a (se) inslrui. Nici pă mine nu m-a şcolărit nimeni. Spl. S. şi J., Mrş., Piş. ŞCOLĂRIE s.f. Acţiunea de a (se) şcolări şi rezullalul ci ; învăţătură. (învccliil) Ce atita şcolărie pc bieţii copii, că nu s-or face toţi dascăli! Spt. S. şi J., Lnl. ŞCOLĂRIT s.n. Acţiunea de a (se) şcolări ; invăţăLură, şcolărie. Atita şcolărit ca azi nu s-a pomenit. Ptş., Cpr., C. Arg. ŞEFULEĂSĂ, şefulese, s.f. (Familiar; adeseori ironic) Soţia şefului (de post sau de gară). Cpr., C. Arg. ŞEPCĂRlE, şepcării, s.f. 1. Atelier unde se confecţionează sau sc repară şepci. Piş., C. Arg. 2. Magazin în care se vînd şepci. Ibid. 3. Mulţime de şepci, grămadă. Cc dc şăpcărie a intrat astăzi in magazin! Ibid. ŞERPUL£Ţ, şerpulcţe, şerpuliţe, s.n. (Mai ales la pl.) Şiruri de flori mărunte, cusuLe bălul (pc ii, fote, cămăşi ctc.); rîuri. Ce şerpuleţ serteâtă 255 tfOrERlE frumos! O cămaşă numai şerpuliţc. Spt. S., Cpr. ŞERTEAţA, şerteţc, s.f. 1 (La păsuri) Partea de dindărăt, unde sint Înfipte penele de la coadă ; llrliţă. Cpr., Spt. S., Lnl. S. ŞEST s.n. (Argou ; in loc. adv.) Pe şest = pe sub mină, pe nesimţite ; pe furiş. Să-i dai pe şest, să nu le vadă cincva. Să mi-l lucrezi pc şest, să se pomenească aşa, ca din senin, Ptş., C. Arg. ŞICOALĂ, şicoli, s.f. Şcoală. Lnl. S. ŞINfC, şinice, s.n. Măsură de capacitate : dubludecalitru. Flfn., Ughn., Smr., Cpr. ŞIP, şipci, s.m. Rădăcină de măsea. A naibUor măsea, a avut trei şipi lungi; d-abia a scos-o.wSpt. S., Pn. L. ŞIPCAIlfE, s.f. Grămadă mare de şipci. Attta şipcăric era in curtea fabricii, vagoane întregi! Cpr., C. Arg., Spt.. S. ŞIPT, şipturi, s.n. Nit. Expr. A nu avea toate şipturile (cineva) = a nu fi sănătos, a nu fi zdravăn, a-i lipsi ceva. A iubi cine nu poate, N-are şipturile toate (Pop.). Lnl., S. Spt. S. ŞiniiilBtil s.n.v. ŞÂRĂMIIOI. Mzc. ŞIRITLfC, şiritlicuri, s.n. Şiretlic. Umblă cu şiritlicuri. Ptş.. C. Arg. ŞIROI, şiroaie, s.n. Şir lung (de lucruri sau fiinţe). Se finea şiroiul de cărufe lanţ. Spt.. STT Bel., Cpr. ŞIŞCAV, -A, şişcaviy -e, adj. = ŞIŞTAV. Sclit.-GIşL. ŞIŞCÂNf, şişcăn şi şiscănesc, vb. IV (i n-tranz. (Despre animale) A mirosi, a căuta; a mişii. Şişcăne vulpea. Şişcăne dinele peste tot, simte ceva. Ctţ. ŞIŞCÂRf, vb. IV v. ŞIŞCAVI. ŞIŞCARfT, -A, adj. v. ŞIŞCĂVIT. ŞIŞCAVI, şişcăvesc, vb. IV refl. (Despre oameni) A se şubrezi, a îmbătrlni, a slăbi. Ctţ. [Var.: ŞIŞCARf, şişcăresc, vb. IV. Ibid.] ŞIŞCAVfT, -A, şişcăviţi, -le, adj. Slab, şubred, bătrln, neputincios. Sclil.-GlşL. [Var. : ŞIŞCARfT, -A, adj.] ŞIŞTAV, -Ă, şiştavi, adj. Şubred, bolnăvicios ; plăpînd ; indispus, mlăciu. Ari sini cam şiştav, nu mă simt tocmai bine. Spl. S., Cst. ŞIŞTÂVf, şiştăvesc, vb. IV refl. = ŞIŞCAVI. Pn. L., Spl. S. SIŞTÂVfŢ, -A, sişlăviţi, -te, adj. = ŞIŞCA-VIT. Pn. L., SpL. ŞIT inLerj. v. Ş. JŞl inLerj. = Ş. ŞÎŞÎf, şiş ii şi şişiiesc, vb. IV l r a n z. 1. A facc : şt, şi, şi, legănlnd un copil mic, pentru a-1 opri din pllns, a-1 linişli, a-1 adormi. Şişiie-l niţel, că numai declt adoarme! Spl. S. şi J., Pn. L. 2. A cinta uşor. Mult te mai şuşui acolo? Ibid. ŞÎŞIiAlA, şişiidi, s.f. Acţiunea de a şlşli. Spt. S. ŞÎŞÎfT s.n. = ŞÎŞÎIALA. Acu/na lasă şişiitul, nu vezi c-a adormit? Spt. S. ŞÎT interj, v. Ş. ŞLEAPCA, şlcpci şi şlepee, s.f. 1. Bandă, şleahlă. O şleapcă de tilhari s-a ascuns în pădurile Cotmenii. Sltr. 2. (Deprecialiv) Şapcă. Crb. ŞLEAU, şleauri, s.n. (In expr.) A ţine şleau! căruţ ii = a merge cu căruţa pe partea bătătorită a drumului. Mş., Spt. S. 3. (în con-slrucţii) Pădure de şleau = pădure tlnără de esenţă moale (plopi, arini, mesteceni, sălcii, etc.). Lemn de şleau = lemn de esenţă moale. Ibid. Ş.MIÎCIIEUKAlA, şmechereii, s.f. Şmecherie. (Argotic) A se ţine dc şmechercli. A umbla cu şmechercala. Ptş. ŞMECHERf, şmecheresc, vb. IV l r a n z. 1. A dibăci, a meşteri. (Argou) Mi-a şmecherit el motocicleta, a făcul-o ca (şi) nouă. Ptş. ŞNAP s.m. = ŞNEAP. A ŞNAPANLIC, şnapanlicuri, s.n. Faplul de a fi şnapan; abilitate de şnapan; şarlalanie, potlogărie, pungăşie. Plş. ŞNEAP s. m.v. JNEAP. ŞOAcAT, şoacăfi, s.m. Şobolan. C. Ai g., Mş.; spi._s. ŞOAnA, şoane, s.f. (Mai ales la pl.) Joc dislracliv, haz, glumă care distrează mai ales copiii mici; gimbiş, gimbuşluc; zgoandă. Alai fă-i şi tu şoane la copilu-ăla, să tacă; împacă-1 tu cu şoane. Bdş. Expr. A umbla eu şoane = a umbla cu vicleşuguri. Ibid. şoAprâ, şoapre, s.f. Şopru ; p. e x l. a-cioală (polaLă coşare, Urlă). Mi-am făcut mai intii o şoapră, să am unde adăposti una-alla. Lnl. S. ŞOCOMfSTE, şocomeţi, s.m. Bucală ruptă dintr-un aliment; codru, şneap ; dumicai, colco-vete, colcovan. Şocometc dc mămăligă. Şocomcte de brînză. înghite nevlcgul şocomeţii cil pumnul. Cpr., Mş. ŞODOLAN, şodolane, s.n. 1. (La vite) Osul de la şold; şold ; p. e x l. ciolan. Dă-mi şi niţel şodolan pentru supă. Sai c-a luat clinele şodolanul. Spt. S., Smr., Ptş. ŞOD0U, şodouri, s.n. PreparaL din lapte dulce fierbinle, amestecai cu gălbenuş de ou şi zahăr. Se dă copiilor ca Ionic şi la adulţi ca emolienl conlra răguşelii. Cpr., Plş. [Var.: ŞADAU s.n. Sm., Sllr., Plş.] ŞOFfiRA, şoferc, s.f. Femeie care conduce o maşină. S-a făcut lelea şoferii. Pn. L., Mş. ŞOFEREASĂ, şoferese, sf. 1. Soţie de şofer. C. Arg., Ptş. 2. Şoferiţă, Ibid. ŞOFERfE s.f. Meserie de şofer; şcoală de şoferi. Am urmat şoferia, am dreptul de şofer. A intrat la şofer ie şi ea. Ptş. I30FILĂ 256 SONTI ŞOFfLĂ, şofilef s.f, 1. Lăţimea obişnuită a unei ţesături (pînză, cerga, pătură etc.); lat, foaie. Am făcut o cergă din trei şofile, ca să fie mai tată. Am o pătură in două şofilc. Spt. S., Mrgh., Smr. 2. Zdreanţă, ruptură. A venit cu cămaşa şofite de la pădure. Ibid. ŞOFILI, şofilesc, vb. IV tranz. şi refl. A (se) face şofilc, a (sc) rupe în bucăţi (fişii), a (se) zdrenţui. S-a şofitit cearşeaful de tot. Ţi-ai şofilit cămaşa la lemne. Spl. S., Cpr. ŞOFILTGC, -OAGĂ, şoflltoci, -oace, adj., s.m. şi f. (Om) carc nu rosteşte corect anumite sunete (ş, în loc de s ele.); peltic. Mă-ntilnii cu şofiltoaca lui Gaie; s-a făgăduit că vine şi ea la cules. Spt. S. şi J. ŞOFIRXGG, -OAGĂ, şofirnogiy -oage, adj. 1. Care are o mină sau un picior amputat, retezai; ciont, sliii, schilod. E şofirnog de piciorul drept. E şofirnoagă de-o mtnă. (Substantivat) Şi-a pus şofirnogul picior de lemn. Pn. L., Smr., Spt. S. 2. (SubstanLivat, n.) Picior (mină, deget ele.) amputai; ciot. Umblă cu şofirnogul gol. Ibid. ŞOFÎRXOGEĂLĂ s.f. Faptul dc a se şo-f 1 r n o g i ; şchilodeală, sluţenie. Pn. L., Smr., Mrş. ŞOFÎRXOGI, şofirnogescy vb. IV tranz. şi refl. A(-şi) rupe o mină sau un picior, a (se) schilodi. S-a şofirnogit la pădure. M-a şoftrnogit o maşină. i\/d, te şoflrnogesc cînd ţi-oi da una cu sapa peste picioarc! Spt. S. şi J., Ughn. ŞOFlRXOGfT, -Ă, şofirnogiţiy -lct adj. Schilod, şofîrnog. A venit şofirnogit din război. SpL. S. şi J. ŞGGOR, şogori, s.m. Amant, priclen. Nevasta care-i frumoasă Prăseşte şogori la casă (pop.) Bdş., Lnl. S. [Accentuat şi : ŞOGGR.] ŞOIMĂXEAlA s.f. Acţiunea de a (se) ş o i-m ă n i şi rezultatul ei. Spt. S. ŞOIMĂXf, şoimănescy vb. IV. 1. Tranz. A şoimări. L-au şoimănit ielele (sau şoimancle) pe cind dormea la cimp. Spt. S., Smr. 2. R e f 1. (Mai ales despre copii) A* se strimba, a se schimonosi, a se opăci; a se răzgîi. Ia nu tc mai şoimăni p-aci, că nu-mi arde! Mş., Sllr. ŞOIMĂXiT, -Â, şoimănifi, -te, adj. 1. (în superstiţii) Opăcil de iele, luai din şoimane ; şofirnog, slut, schilod. E şoimănit din iele, e pocit; are gura strimbă, o mină moale. (Adverbial) Merge şoimănit ( = strîmb, şanlaliu). Spt. S. şi J. 2. Vrăjit; excepţional, precoce. E un copil şoimănit din naştere; la cinci ani scrie, citeşte, socoteşte şi etntă la pian, ca un om. Ibid. ŞOLD, şolduri, s.n. şi şolzi s.m. (în expr.) A ameninţa din şold = (mai ales despre vite) a merge şoldiu, a şchiopăta. Spt. S. şi J., Pn. L. (Ironic) A merge pe doi şolzi = a merge legănat; a sc fandosi; Ibid. ŞOLMOTdC s.n. v. FĂLMĂTUC. ŞOMEIlfE s.f. (Familiar : ironic) Starea de şomer; şomaj. (Ironic) Nemaiavind ce, mă ocup cu şomeria. Ptş., Pn. L. ŞOMOLTGC, -OACĂ, şon\olloci, -oace, adj., s.m. şi f. (Om) care se mişcă încel, moale, călîu ; om mic de statură, ghemoloc. SpL. S. şi J. ŞONC1, ŞOAXCĂ, şonci, şoance, adj. Şonl; şchiop. (Substantivat) Mă-nlilnii cu şoanca pe luncă, sc ducea cu vitele la apă. Spt. S. ŞOXC2 interj, v. ŞOXCA. ŞGXCA interj. CuvînL care redă un mers şonticăit, anevoios, şovăilor. Iar la coada tutulor, Şoncay şonca binişor Năzdrăvanul Barbă-Cot! (Pop). Spl. S., Pn. L. Vine baba şonc, şonc! Ibid. [Var.: şonc inler., Ibid.] ŞOXCĂf, şâncăi, vb. IV i n L r a n z. A şchiopăla^a şontăcăi. Spt. S., Pn. L. ŞOXCĂIAlA, şoncăieliy s.f. Faptul de a ş o n c ă i ; mers şchiopătai. SpL. S. [V a r. : ŞOXTĂGĂIAlA, sontăcăicli, s.f. Ibid., Pdrţ., Mzc.-VI.] ŞOXCĂfT s.n. = ŞOXCĂIALĂ. Are un şon-căil la piciorul din urmă. Pn. L., Spl. S. ŞOXCĂfT, -A, şoncăiţi, -te, adj. s.m. şi f. Şonticăit, şchiop. Are un picior şoncăit. (Adverbial) Merge şoncăit. (Substantival) A venit şoncăitu-ăla al dodii să-i dai şareta cu calul, vrea să meargă la Piteşti. Spl. S., Mş. ŞOXCIIIU, -IE, şonchiiy adj. Care se uită strîmb; paliu, zbanghiu. Arc un ochi şonchiu. Cată şonchiu. Ptş., C. Arg. ŞOXDRA interj. (Repelal) Cuvint care redă o convorbire scăzută, moale ; şopăcăială. Stnş. (Ironic) Şondra—mondr a, se zice cînd cineva vorbeşLe alandala ; tranca-fleanca. Alb2., Rcr. ŞOXDROLEĂLĂ, şondrolcliy s.f. Vorbire domoală, şopocăilă ; Lăifăsuială. Dc dimineaţă, o ţin aşa în şondroleală. Pn. L., Mrl. ŞOXDnOLf, şondrolcsc, vb. IV Iranz. şi intranz. A vorbi incet, domol; a lăifăsui; a droji. M-a şondrolit un conac văru-tău, cică să-i dau iapa. Aşa şondrolesc ci cînd sc văd. Mrl., Bgh., Pnr. ŞOXDROMĂXEAlA, şondromăneli, s.f. Conversaţie intimă, taifas ; ciondăneală. Pnr., Brş. ŞONDROMĂXf, şondromăncsc, vb. IV. 1. Intranz. A vorbi incet: şondra—şondra, şondra—şondra; a tăifăsui 2. Refl (Rar) A se sfădi, a se ciondăni. Pnr., Mrl., Bgh. w ŞOXDROMĂXfT s.n. = ŞOXDROMÂXEA-LĂ. Ce-o fi insemnind atita şondromănit pe ci, nu ştiu. Pnr., Brvş. şGXIEA s.m. art. Poreclă care se dă unui om beteag de picioare ; şontorog. Vine şontea pc cărare! şontic; parcă inoată. Spt. S. şi J. ŞOXTf, şontescy vb. IV intranz. şi r e f 1. A(-şi) rupe un picior ; a (se) şchiopăta ; SONTlT 257 x 60TOEI a merge şontlcăind. (S-) a şontit la lemne. Spt. S., Smr. ŞONTlT, -Â, şontiţi, -tc, adj. Cu piciorul rupi, şchiop, şont. A venit (cu piciorul) şontit de la pădure. Pn. L., Spt. S., Pdr. ŞONTÎCÎIAlA s.f.v. şoncAialA. ŞONTÎCÎIT, -A, şontictiţi, -te, adj. s.m. şi f. Şontîcăit. (Substantivat) Stontictitu-ăla mi-a şters o copită dc fin. Cpr., Spt. S., Flfn. ŞOP interj. Şopa. Mereu ii văd; şop, şop, intre ei; parc-ar pune ceva la cale. Spt. S., Cst. şopăcăiAlA s.f. = şopIcIialA. ŞOPACĂfT s.n. = ŞOPlCllT. ŞOPÎCÎI, şopîcli şi şoptctiesc, vb. IV i n~ tranz. A şopăi. S-au culcat, dar n-au dormit; au şopiciit pină i-a apucat llrziul. Spt. S. şi J. Mrş., Brşt. [V a r. : ŞOPOfAl, şopocăi şi şopocăiesc, vb. IV. Clbş., Stlpn.] ŞOPÎCÎIAlA s.f. Faptul de a (sc) ş o p t-cii (a vorbi In şoaptă); şoşol, sTal. Spt. S. şi J., Mrş. ŞOPÎCÎfT s.n. = .ŞOplClrALA. Vorbesc pc şopiciitc nu s-aude ce spun. Mrş. ,Spt. S., Flfn. ŞOPÎRLEAţA, şopirlctc, s.f. 1. Şopirlă. 2. F i g. Persoana vioaie, sprintena, şupureaţă, înfigăreaţă (ca o şopirlă). 3. (DepreciaLiv) Om fără însemnătate, persoană uşuratică. Spl. S. ŞOPÎRTOC, -OAcA, şopirtoci, -oace, adj. (Familiar, ironic despre copii, p. ext. despre oameni) Mic şi gros; bondoc, fundăreţ, ghe-moloc. (Substantival) Hai mai iute, mă, şopir-tocule! Nu l-ai văzut pe şopirtocu-ăla al Vetii pe undeva? Pn. L. ŞOPOCAf vb. IV. v. ŞOPÎCÎI. ŞOPOCAiAL s.f. = ŞOPÎCÎI ALA. ŞOPOCAlT s.n. = ŞOPlCllT. ŞOPtill, şopoare, sn. Izvor, glrlă, torent; puhoi. A venit un şopor de apă şi a rupt iazul. F i g. (Adverbial) La ţelini la loc ierbat, Boii mei ca zmeii bat, Şi de-i los tn duca lor, Răstorn brazdele şopor (Pop.). Spt. S. ŞORÎCI, şoriciuri, s.n. Scîndură de brad tăiată din marginea buşteanului; lăturoaie, margine, mărgioară. Am cumpărat o căruţă de şoriciuri, vreau să închid coşarea. SpL. S. şi J., Mş., Slşt. ŞORICltil, şoricioi, s.m. 1. Pui de şoarece. Am ţfăsil un cuib cu şoricioi sub porumbi. Fu-mă, doamne-un şoricioi Să mă plimb pc sub război, Să văd fir’ li cum se plimbă Şi pe mtndra cum le schimbă (Pop.). Spl. S. 2. Bărbătuşul şori-cioaicăi. Ibid. ŞtiROBORO interj. Cuvint care exprimă o vorbire în şoaptă, un amestec de glasuri fărâ înţeles, o limba neînţeleasă. Se-auziau şoşotind: şoroboro, şoroboro; dar nu se înţelegea nimic. Spt. S. ŞOROBâT s.n. Roboteală măruntă ; şoro-boteală. Spt. S. ŞOROBOTE.AlA, şoroboieli, s.f. Acţiunea de a şoroboti; roboteală; Spt. S. ŞOROBOTf, sorobotesc, vb. IV intranz. A Ircbălui, a roboti, a cîoroboti. Am şorobotit loată ziulica, ba in casă, ba afară şi acum mă cam dor oasele. Spt. S. ŞORŢ s.n. SORŢ. Spt. S., Pn. L., Plş. ŞORŢARj şorţari, s.m. (învechit) Sorţar. Au plecat şorţarii. Spt. S., Ptş. ŞOŞA s.f. Şosea. Vl.-Dn. ŞOŞOAlVE s.f. pl. Vorbe dulci, amăgitoare ; amăgeli, păcăleli, minciuni. Expr. A duce eu şoşounc = a păcăli. Spt. S. ŞOŞONEALĂ, şoşoncli şi şoşonele, s.f. Acţiunea de a şoşoni; vorbire şoptită ; p. e x l. uneltire, amăgeală. S-aud şoşoneli in odaie. Expr. A luu (sau a duee) t*u şoşonele (pe cineva) = a amăgi. A dus-o cu şoşonele şi ca l-a crezut, ca proasta. Spl. S. ŞOŞONI, .yo.jon şi şoşonesc. vb. IV. 1. Intra n z. şi r e f 1. A şopăi, a se sfătui. Soşon(-e) amlndoi In odaie. Aşa (sc) şoşonesc ele cind se inlilncsc. Spt. S. şi J. 2. Tranz. A amăgi pe cineva cu vorbe viclene, a-1 duce cu vorba ; a păcăli. L-a şoşonpină i-a luat casa. Ibid. ŞOŞOŞd inLerj. (Cu funcţie de substantiv) Soşot. Ce (mai) atita şoşoşo pe voi acolo? Releza-ţi-o odată! Expr. A umbla (sau a ilucc, n lua) cu şoşoşo (sau cu şoşolclc, cu şoşonnc) = a linguşi, a amăgi. L-a dus cu şoşoşo. Umblă pe lingă mine cu şoşoşo; crede că eu nu bag de seamă. Spt. S. şi J. ŞOŞOT, şoşote, s.n. 1. Vorbire în şoaptă; uneltire. Pc unde-i vezi numa-n şoşot umblă. Expr. A lua la şoşolc (pe cineva) = a pisălogi, a bate la cap. Iar mă ia la şoşote nebunul ăsta. Spt. S. 2. Zvon, cleveteală. Umblă prin sat şoşolul cum că ei au omorit şi au fugit. Ibid. îl. Zgomotul lin, produs de o apă curgătoare; murmur. Abia s-aude şoşotul apei. Ibid. Ş0TEA s.m. art. (Eufemistic) Dracul. R-ar al şotii de copil m-a băgat in sperieţi. F i g. Fluturica lui Pistol Facc hora roslopol, Baba asla-i şolea gol. Spt. S. şi J., Mrş., Cpr. ŞOTING, -A, şotingi, -c, adj. încovoiat, slrimb. Are nasul lung şi cam şoting. (Substantival) Vine şottnga să-mi ceară căruţa. (Adverbial) Calcă şotjng. A merge şollng. Spt. S., Cst. ŞOTORAlA s.f. Acţiunea de a şolorî; ciotorală. Cc şotorală o fi acolo? Spt. S. ŞOTOIIO inLerj. (Repelat) Cuvlnl onomatopeic care redă un amestec de glasuri, o hărmălaie de voci de toi felul din care nu se poate desluşi nimic clar ; vorbire neînţeleasă; şoroboro ; hondra. Cind m-apropiai dc zăvoi, auzii: şotoro-şotoro; lăbărise o laie de ursari. Cpr. X ŞOTORI, sotor şi solorăsc, vb. IV intranz. şi refl. = CIOTORÎ (1) Spt. S. şi J., Pn. L. fcO'J okoAxgjl 258 ST10LFA1 ŞOTOROAlVGĂ s.f.v. CIOTOROANGĂ. ŞOTORGXG, s.n.v. CIOTORONG. ŞOTIIOACÂ, şotroacc, s.f. Obiect stricat, reformat, vechi; rablă. Mai am o şo troacă dc cărufă, c hcrbelişte. Cc mai faci cu şotroacelc alea de opinci? Spt. S. ŞOVĂ, şove, s.f. 1. Uliu mare. Ciriiau găinile a spaimă, cind pe cer se văzu şovtlciind o şovă, cit loalc zilele. Spt. S. şi J., Mrgh. 2. F i g. (Ironic) Femeie corpolentă, grasă, mătăhăloasă femeie arţăgoasă, năbădăioasă. Mă-ntilnii cu şova aia a lui Durni, mai să mă ia-n pene, că nu i-am plătit ziuaf de! Spt. S. ŞOVlLCÎl, şovilcii, vb. IV intranz. A se legăna In vini, a fllfii. Şovilciiau drapelele, ca nişte cearşafuri, bătute dc vint. Ciriiau găinile de spaimă, iar pe sus sovilciia o şovă. Spt. S. ŞOVILCIiALĂ, şovirciicli, s.f. Filfiială; şchiopătare. Spt. S. ŞOVÎLClfT, -A, şovilciifi, -te, adj. Care merge cosit (c-un picior aruncat); p. e x t. care merge-n fuga, ca şi cum ar Innola. Aşa-i e mersura lui, sovilciită. Spt. S. ŞOVÎLCÎfT s.n. Şovîlciială ; filflit, vilciil. Trecu grăbit un şovilciit (de poale) pe la uşă ; era ca! Spt. S. ŞOVIRNEALĂ s.f. Aplecare intr-o parte; lăsătură, povirneală. Coşarea a veche are (o) şovirneală spre spate; vrea să cadă. Claia a marc arc (o) şovirneală spre vale, trebuie proptită. Spt. S. şi J., Pnl. L., Mrş. ŞOVlRNf, şovirnesc, vb. IV refl. (Despre Încărcături, clăi de fin etc.) A se lăsa Intr-o parle, a se înclina ; a se povirni. S-a şovtrnit o claie de fin, mai — mai să vie pc brinci. S-a şovirnit coşarea vacilor, trebuie proptită. Spt. S. ŞOVÎRNfT, -Â, şovirniţi, -te, adj. Aplecat Sntr-o parte, gata să cadă. Poiata c şovirnilă rău; dacă n-o proptim, vinc-n nas, cadc. SpL. S. ŞOZfSXIE, şozenii, s.f. Om (şi mai ales copil) pipernicit, gălbejit, izinit, zărnicit, stins; izgolie, snamenie, loază. E o şozenie de copil, o arătare. E o şozenie de om, o umbră, o slăbiciune. Spt. S., Mş., Brşt. ŞPIL, şpiluri, s.n. (ArgoLic ; in exp r.) A-i puiie un şpil (sau spilul) = a interveni in favoarea cuiva, a pune o pilă. Pune şi pentru mine un şpil, că ţi-c prieten şeful. Ptş. ŞPIŢ s.n. (în expr.) A (sc) pune lu şpij = a (se) îmbrăca elegant, a (se) pune la punct. Cpr., C. Arg., Ptş. ŞPÎRŢUl vb. IV. v. ŞPRIŢUI. ŞPRIŢUf, şpriţui şi şpriţuiesc, vb. IV tran z. A pune sifon (sau apă minerală) in vin, a-1 sub^ia. Ptş., Cpr., C. Arg. [V a r. : (familiar) ŞPÎRŢUI vb. IV. Sm., Mş.] ŞPRIŢUIALĂ s.f. Acţiunea de a ş p r i ţ u i. Cum vă place vinul, cu ori fără şpriţuială? Ptş. ŞPRIŢUfT, -Â, şpri(ui(i, -te, adj. (Despre vin sau bere) Amestecat cu sifon ; sifonat. Vin şpriţuit. Berc şpriţuită. Cpr., Ptş., C. Arg. ŞRAMNEA s.f.v. ŞRAIWEA. Cpr. ŞRAPNEA, şrapnclc, s.f. Şrapnel; p. r e s l r. schijă de şrapnel. Mi s-a infipl in piept o srapnea. Sm., VI.-R., Cpr. [V a r. : ŞnAMNEA, şramncle, s.f. Ibid.] ŞTEAF, stea furi, s.n. Ţeapă groasă (de porumb, pălămidă), nuia rămasă în pămint după tăiere; şteap; ştrofleag. Am dat cu piciorul intr-un şteaf dc porumb. Nu mai pleca desculţ pe mirişte, că sint numai şteafuri. Spt. S. şi J. ŞTEAmAtĂ s.f. (în expr.) A-şi face ştcamălă = a-şi face de lucru ; a se preface că are treabă. Numa cc se sculă de lingă noi şi plecă, făcindu-şi şleamătă prin grăiiină. Spt. S. ŞTEAP, şleapuri, s.n. 1. Bucată ruptă dintr-un aliment consistent; codru, grunj. Şteap dc unt. Şteap de turlă. Şteap de mămăligă (mălai etc.). Hţ.-Sm. 2. Şteaf. ŞTEP, ştepi şi ştipi, s.m. Rădăcină de măsea ; rest de rădăcină ; şip. Spt. S. şi J., Pn. L., Mrş. ŞTtfVIE, ştevii, s.f. Fig. (Deprecialiv) Carne de vită bătrînă, fără grăsime, fără gusl. Mi-a adus nişte şlcvie de carne, nici n-ai ce alege de ca. Ptş. ŞTI, ştiu vb. IV tran z. A nu şti do undo să ia po cincva = a nu-şi aminti bine de unde cunoaşte pe cineva. Parcă te-aş cunoaşte şi nu ştiu dc unde să te iau. Spt. S., Ptş. Loc. adv. Dc nu ştiu cind = de multă vreme. Nu ne-am mai văzut dc.. . jiu ştiu cind! Ibid. ŞTIMOCEAlĂ s.f. Acţiunea de a (se) s t i-m o c i şi rezultatul ei. Spt. S. şi J. ŞTIMOCf, ştimoccsc, vb. IV tranz. l.Ascărmăna (lînă, ştim etc.). N-ai ştimocit-o bine, au rămas folmotoacc întregi ncspartc. Spt. S. şi J. 2. A răvăşi (pe cineva); a smotoci; a bate, a părui. L-a ştimocit bine. Cine tc-a şlimo-cil aşa, fata mamii? / ŞTIMOCfT, -Ă, şfîmociţi, -le, adj. Scărmănat, răvăşii, bălul. Spt. S. şi J., Pn. L. ŞTIOLF 1 interj. Cuvint. care redă mersul anevoios cu paşii rari şi apăsaţi — prin noroaie; ciolf. Abia venii prin mocirlă; ştiolfştiolf! Spt. S. şi J. ŞTIOLF 2, -OALFA, şliolfi, -oalfe, s.m. şi f. 1. Obiect vechi, stricat, prăpădit, rablă. Unde-mi sint ştiolf ii (bocancii)? Nişte ştioalfe de cizme s-au răblăgit, nu mai sint de nici o doftă. Cc te mai faci tu cu ştioalfa aia dc pălărie? Spt. S. şi J. 2. S.f. Femeie destrăbălată ; femeie bătrină, ştirbă, prăpădită. O stioalfă (dc muiere). Ibid. [Var.: (ad. 1.) ŞTOLF, ştolfi; (ad. 2.) ŞTOALFÂ, şloalfe, s.m. şi f. Mzc.] ŞTIOLFĂf, ştiâlfăi şi şliolfăiesc, vb. IV. 1.Intranz. A merge greu, călcîndrar şi apăsat, şteolfAUlA 259 STREMELEÂG prin apă şi noroi. Spt. S. şi J., Smr. 2. Refl. şi Lranz. A (se) umple de apă sau noroi; a (se) leorcăi, a (se) murdări. Unde te-ai şliolfăit aşa? Cine tc-a şliolfăit? Ibid. îl. Intranz. şi refl. A rămlne ştirb, a ştirbi; a imbătrini, a se dărăpăna. (S-)a şMolfăit (de lot) băbuţa. Ibid. 4. A vorbi anevoie, Încurcat, neînţeles ; a molfăi in gingii; a flencăni limba 111 gură ; a trăncăni, a căţăi. Ibid. [Var.: ŞTOLFĂ1, slolfăi şi stol fă iese, vb. IV. Mzc.] ŞTIOLFĂIĂLĂ, şliolfăieli, s.f. Acţiunea şi faptul de a (s e) ş t i o 1 f ă i ; leorcăială, apăraie, mocirlă; vorbire sau mincare morfolită ; morfo-leulfu Spt. S. şi J., Mrş. [Var.; ŞTOLFĂ-iALĂ, slolfăicli, s.f. Mzc.] ŞTIOLFĂlT s.n. = ŞTIOLFĂIALA. [V a r. : STOLFĂ1T s.n.] ŞTIOLFĂlT, -Ă, stiolfăiţi, -te, adj. I. Ud, leorcăit, murdar. 2. Ştirb, bălrin. îl. Care abia molfole vorbele sau mincarea în gingii ; moale, şliolf. Spt. S. şi J., Mrgh. [Var.: ŞTOLFĂIT -A, adj. Mzc.] ŞTIR A V, -Ă, şliravi, -e, adj. Plăpliul, pîrpor, gingaş; pirpiriu, slab. Cum c ea cam şliravă dc soi, n-o să rabde la frig. Spt. S. şi J., Mrş., I3rş., Crb1. ŞTIRBEĂLĂ, ştirbcli, s.f. = Şlirbenie. A in ceput ştirbeala, hap şi ticăialâ. Spl. S. ŞTIRR1XĂ, ştirbi ni şi ştirbinc, s.f. 1. Locul rămas gol după ce s-a scos un dinte, o măsea ; şlirbitură. Spt. S. şi .1. 2. Ciobi tură la gura sau rundul unui vas, la nbnda roţii, ele. Oala asta arc o stirbină. Gura coasei e numai şlirbini. Ibid. ŞTIRB()C, -OACĂ, şiirboci, -oacc, adj. (Familiar, ironic) Ştirb. Ai rămas şlirboacă, fata mamii, ce mă mai fac cu cu tine! (Substantival) Ştirboaca ăluia a uitat să vie. Spt. S. ŞTIRBOCEĂLĂ, s.r. Faptul de a rămine ştirb; ştirbenie. Cc ştirboceală c asta pc line? Du-te şi ic repară, nu vezi cum iţi stă? Spt. S., Mş. ŞTIltBOCf, ştirbocesc, vb. IV refl. şi i 11 tran z. A deveni ştirb, a(se) ştirbi. (S-) a ştirbocil de lot, a rămas cu gura teacă. Biata femeie (s-)a ştirbocil de tinerică. Spl. S. şi J., Pn. L. ŞTIRBOGfr, -A. ştirbocifi, -ic, adj. Şlirb; ştirboc. Spt. S. şi J. ştiiicAv, -A, şlircavi, -e, adj. Indispus. Nu ştiu cc-am azi, sint cam ştircav; nu mă simt in apele mele. Sptr., Mş. ŞTIRICEA, ştiricele s.T. 1. Coţofană, Şi-mi zicea o ştiricea : Ia-o, bade, pe văleea Că şi mindra-i mai colea! (Pop.) Spt. S. 2. Vijiitoare care se pune pe coama casei; morişcă. Ibid. ŞTIROS, -OĂSĂ, şliroşi, -oase, adj. 1. (Despre carne) Slab, aţos, tare. E cam ştiroasă carnea asta. Spt. S. şi J., Mş., Ptş. 2. (Despre ţuică) Slab, fără gust. Nu facc s-o pui la masă, c prea ştiroasă ţuica asta. Lnl. S., Dnc. îl. (Despre oameni) Zgircit, cupit; greţos, scirbos; acru închis, sanchiu. Om ştiros.Femeie stirousu. Ibid, Mrş. ŞTIUBEU, şliubeie, s.n. Groapă adlncă, puţ; p. ext. ripă, văgăună, uştiubeu. Ptş. ŞTOFĂR YIE s.f. = ŞTOFĂRIE. ŞTOFĂllfE, ştofării, s.f. Mulţime de ştofe, Ce de mai ştofărie a sosit azi la cooperativă! Cpr., Spl. S., Mş. ŞTOFLEĂC s.n. = ŞTROFLEAG. ŞTOFLOCf, şlofloccsc, vb. IV t r a n z. (Despre Îmbrăcăminte, încălţăminte) A strica, a terfeli. Aşa ştofloceşte copilu-âsta hainele, c ceva de speriat; ieri le-a îmbrăcat noi şi uite cum le-a ştoflocil! Mzc., Slbz. STOLF, stoalfă, s.m. şi f.v. ŞTIOLF. ŞTOLFĂI Vi). IV. v. ŞTIOLFĂI. ŞTOLFAiALĂ s.f.v. ŞTIOLFĂIALA. STOLFĂ1T, -A, stiolfăiţi, -te, adj. v. STIOL- făit. ŞTOLFĂfT s.n.v. ŞTIOLFĂlT. ŞTOLOIPiX, -A. adj. v. TOROIPAN. ŞTRAPAŢ s.n. (In 1 o c. a d j. ) De şlrapuţ = a) (despre lucruri) care ţine la tăvăleală, bun de purtat; durabil, rezistent. Ilainc de ştrapaţ; b) (despre oameni) bun de trimis la corvoadă ; răbdător, tare, pilos. Am rămas numai cu de ştrapaţ in tot satul! Spl. S. şi J., Pn. L. [Va r. : ŞTRApAŢ s.n. Plş.] ŞTRĂPĂŢ s.n.v. ŞTRAPAŢ. ŞTRĂPĂŢUI, ştrăpăţuiesc, vb. IV tranz. A purta pe cineva în ţoale părţile ; a străgăni, a hărtui. L-au şlrăpăţuit toţi, care cum i-a venit la socoteală. Spl. S. ŞTRAPĂŢUIAlA, străpăţuieli, s.f. Sîciială, corvoadă, străgăneală. M-au năucii slrăpăţuie-lilc - astea; toată ziua du-te, vino! Spl. S. şi J., C. Argeş. ŞTIIĂPĂŢUIT s.n. - ŞTHĂI'ĂŢUIALĂ. Iar la şlrăpăţuit? Cpr., Spl. S. ŞTItĂPĂŢUfT, -A, ştrăpăfuifi, -tc, adj. Străgănit, sîciil; obosit, vlăguit, istovit. Mi-au adus calul şlrăpăţuit, ca vai dc cl şi mort dc foame. Cpr., Spt. S. ŞTIIEAF, ştreafuri, s.n. Obor comunal; loc anumit, unde se închid vitele găsite slobode prin semănături. Mi-a dus vitele la ştreaf\ că le-a găsit pe marginea şoselei. Spt. S. şi Smr., Cpr. ŞTREMELEAG, şlrcmelege şi ştremeleaguri, s.n. Bucală de lemn curăţată de crăci; bilă. Ia să nu mă faci că pui ştremclearful pe tine! Expr. A fi (sau a rămîne) şlremeleaii = a fi (sau a rămîne) gol puşcă ; a fi (sau a rămlne) sărac tufă, a pierde toată averea ; b) (despre pomi, planle ele.) a rămîne fără crăci, fără foi; •tbengăboAică 260 9UHLIQÂIE a rămine gol. Au rămas pomii (sau porumbii) slremelege după vijelie. Spl. S. şi J. ŞTREXGĂROAlCĂ, şlrengăroaice, s.f. (Familiar) Ştrengărită. Ptş. ŞTROFLEAC s.n. v. ŞTROFLEAG. ŞTROFLEĂG, şlroflegc şi ştroflcaguri, s.n. Ţeapă groasă (de porumb, pălămidă, nuia eLc.) rămasă in păminL după tăierea tulpinii; şteaf. M-am înţepat lntr~un ştroţlcag. Spt. S. şi J., Mş. [Var.: ŞTROFLEĂC, stroflecc, s.n.Mzc.] ŞTROFLOCEALĂ s.f. = STROFLOCEALĂ. ŞTROFLOCf vb. IV. v. STROFLOCI. ŞTROFOLÎ, ştropolcsc, vb. IV. 1. Tranz. A face o lucrare de mintuială ; a da zor (Ia ceva); a iuţi, a zori. C. Arg. 2. Tranz. şi refl. A vorbi aspru, a se Înfuria ; a (se) certa, a (se) beşLeli; a (se) stropoli. Spt. S. 3. Refl. (Despre pisici) A (se) scuipa. Ibid. ŞTURLUUATIC, -A, sturlubatici, -cc, adj. (Despre copii) Nebunatic, neastimpărat; (despre oameni) zănatic, zăpăcit, nebun, zurbagiu. F i g. Vreme şturlubalică = vreme nestatornică (cu nor, vint, ploaie); viforatică. Spl. S. ŞU interj. (Repetai) cuvint cu care se adorm copiii sau se potolesc din plins. Taci cu mama; şuf şu, şu.f Spl. S. ŞURIIAV, -A, şubravi, -e, adj. Şubred, bolnăvicios, şiştav. E cam şubrav unchiaşul, nu s-a dat jos din pat. Sint cam şubrav astăzi, nu mi-s porcii acasă. Spt. S., Smr., Mş., Ptş. ŞUBRAVf, şubrăvesc, vb. IV intranz. şi refl. 1. A-şi pierde energia, sănătatea; a slăbi, a se Îmbolnăvi, a imbălrini. S-a şubrăvit mătuşa, abia se Urăşte n-o mai duce mull. Spt. S. şi J. 2. P. ext. (Despre lucruri) A se Învechi, a se uza. Mi (s)-a şubrăvit cărufa, m-a mai lăsat. Ibid. ŞUBRAVfT, -A, şubrăviţi, -te, adj. Slab, bolnav, şubred; prăpădiL; şubrav. L-am găsii pe unchiaş şubrăvit dc toi, nici nu se mai dă jos din pal. Spt. S. ŞUBREZEAlA s.f. Starea generală dc slăbiciune, şubrezenie. Mi-a cuprins corpul o şubre-zcală (de) parcă aş fi bătui tn pio. Spt. S., Cst. ŞtfBRU, -Ă, şubri, -c, adj. (Rar) Şubred, plăpind, slab. Fig. Şubră-i viaţa omului, Ca şi fala codrul ului (Pop.). Spt. ŞUCÂREAlA, şucăreli, s.f. Acţiunea de a (se) ş u c ă r i; gilceavă ; joc, hîrjoană. Ce şucăreală c acolo la voi, mă; ce n-avefi? Ughn., Ptş. ŞUCĂItf, şticăr şi şucăresc, vb. IV. 1. Tranz. A sicii pe cineva, a irita, a aţita, a supăra. Mă mai şucări lu mult? Ptş., Ughn. 2. R e fi. A se gllcevi, a se hlrîi, a se certa ; a se hîrjoni. S-au şiicărit ei aşa ; dar tot ei s-au împăcat. Ibid. ŞUCARfT s.n. = ŞUCĂREALĂ. ŞUCIIEĂ, şuchcz, vb. I tranz. A şterpeli, a fura. Am un corn de porc, Clntă ctnd l-iniorc. Orbul l-a ocheai, Ciungul l-a şucheal, Ologul la fugă cu el a luai (Pop.). Spt. S., Pnţ., Mş. [V a r. : ŞUCHIvb. Mş.] ŞtJCHET, -Ă, şuchefi, -le, adj. Deşuchial, zăpăcit, aiurit, zănatic. (Substantivat) Şuchelu-ăla dc băiat, iar a tulii-o; să-i rupi urcchilc cind l-li vedea . Spt. S., Mş. ŞUCHI vb. IV. v. ŞUCIIEA. ŞUCHIRl, şuchiresc, vb. IV tran z. A şterpeli, a fura. Pn. L., Mş., Ptş. E xpr. A o şucliiri = a se sustrage de la ceva, a fugi. A şuchirit-o, tilharul! Mş., PLş. ŞUCIIIRfT, -Ă, şuchiriţi, -te, adj. Dispărui, ascuns. Ctnd il cawfi toi şuchiril, lot dus, tot lipsă. Unde? Piş. ŞUFLEĂXDURĂ, şuflendurc s.f. 1. Obiecl de îmbrăcăminte sau de încăltăminLe vechi, rupi, slrical; ruptură, zdreanţă; fleandură. Spt. S. 2. Femeie ordinară, dezmăţată. Ibid. ŞUFLEXDERIŢĂ, şuflendcriţc, s.f. Diminuliv al lui ş u f I e a n d u r ă. Spt. S. ŞUGUBĂŞ, -Ă, şugubuşi, -e, adj. Care n-are noroc; ghinionisl, păgubaş. SLlpn. ŞUGUBfXĂ, şugubine şi şugubini, s.f. I. Pocinog, belea. A dat de şugubină ; i-a murit vaca. Spt. S. şi J., Pn. L., Mş, Ptş. 2. Beleşug; defecl. Iţi dau iapa, da să ştii că are o şugubină la picior şi cam şchioapătă. Ibid. 3. Boroboaţă. Să nu-mi faci vreo şugubină p-acolo! Ibid. şuleAxdră1 s.f. Horă ţărănească, in care jucăLorii se tin cu miinile slrinse de după gîL sau pesle mijloc ; ciuleandra. Clsc., Cpr. ŞULEAXDRĂ2, şulcndre, s.f. 1. Zdreanţă; (la pl.) boarfe, trânte. Spt. S., Mşlş., Pnr. 2. (Depreciativ) Femeie îngălată. Ibid. 3. (în exp r.) A umbla şui puii dra = a) a umbla handra ; b) a umbla şleampăt. Ibid. ŞULEMtiXDRIŢĂ, şulcmentriţc, s.f. 1. Şo-plrlă. Spt. S. 2. Fi g. (Ironic) Femeie vioaie, înfigăreaţă; intrigantă; fluşturalică. Ibid. 3. Haină veche, zdrenţuiLă ; şuleandră. O şulcmen-driţă de corlei. Ibid. ŞIjLFĂ S.f.v. C1ULFĂ. ŞUPURfiŢ, -EĂŢĂ, şupureţi, -c, adj. Care se descurcă cu uşurinlă, carc se sLrecoară (ca arginlul viu), care se viră oriunde; virlcios, descurcăreţ, isleţ, îndrăzneţ, viclean. Şupu-reaţă femeie, se înfige ca căpuşa şi le pomeneşti cu ea unde n-ai gindi. C. Arg., Pn. L. ŞUR inlerj. (Cu r prelungii) OnomaLopee care redă zgomotul făcut de un şuvoi de apă în cădere. Spt. S. ŞURLIGĂIE, şurligăi, s.f. 1. Pasăre răpitoare ; f i g. închipuire fioroasă, arăLare, spaimă : (dcprecialiv) copil; oşîşlie. Arc o casă dc şurligăi, sărmana. Pn. L., Mş. 2. P. ext. (Deprecialiv) Nişlc şurligăi de găini m-au spcreal cu mincarea. Ibid. BUBUIT 261 tAman ŞUHUfT s.n. Zgomot produs de un şuvoi de apă in cădere ; ciuruit. S-aude şuruitul burlanelor. Spt. S., Ptş. ŞUIlUITtJRĂ, şuruituri, s.f. Ciuruitură, şuruit. S-aud şuruiturilc de la streşini. Ptş. ŞURUP, şurupuri s.n. (în expr.) A merge (ea) pcşurup=a) (despre treburi, afaceri, lucrări etc.) a merge strună; b) (despre persoane; ironic) a se fandosi. Spt. S. şi J. ŞURUPAR, şurupari, s.m. Şurubar. Unşuru-par ca ăsta, ti taie şi pe avocaţi. Spt. S., Smr. ŞtJSTĂ, şuste, s.f. (Argotic; in exp r.) A-i faee şusta (cuiva) = a interveni în favoarea cuiva, a-i aranja un interes, a-1 servi, a-1 „invirti”. 7"i-am făcut şusta cu... mă înţelegi! Ptş. ŞUŞA, şuşele s.f. Şosea. Lnl. S. ŞUŞOl, şuşoi, s.m. 1. (Familiar) Copil InfăşaL gros, înfofolit. Umblă cu şuşoiul tn braţe. PLş. il. Şuroi (de apă); şuvoi. Mş., PLş. ŞUŞTElt, şuşteri, s.ni. Epilel care se dă unui om negricios. Şuştcre, hai la coasă! M-a minţit şuştcrul. Lnl. S., Dnc. ŞUŞU1, şă şui şi şuşuiesc, vb. IV i n L ran z. A face: şu — şu—şu, din gură, adeseori legă-nind copilul , ca să Lacă din pllns ori ca să adoarmă. Mai şuşuie-l niţel, că acuş adoarme! SpL. S. şi J.,^Pn. L. ŞUŞUIALA, şuşuieli, s.f. FapLul de a ş u-ş u i (copiilor mici cind plîng ori se leagănă). în şuşuielile ei, numaidecit adoarme, parc-ar fi vrăjită. Mş., SpL. S. ŞUŞUfT s.n. = ŞUŞUIALA; şîşiil. Acum lasă şuşuitul,^a adormit. Piş., SpL. S. ŞUTEALĂ, şutei i, s.f. Acţiunea de a ş u Li; furL. E ager la şuteală, te arde la iuţeală, nici nu simţi. PLş. ŞUTf, şutesc, vb. IV i n L r a n z. A şlerpeli, a fura ; a şparli. Mi-a şutit o carte de pe masă. Cine mi-a şutit briceagul? Ptş. ŞUTULEAlA, şutuleliyS.ţ. Acţiunea de a ş u-tuli; amăgire, înşelătorie, păcăleală. Mş. ŞUTULf, şălul şi şutulesc, vb. IV tranz. A amăgi pe cineva cu vorbe viclene; a linguşi, a înşela.Azz aşa, miine aşa, l-a tot şutulily pină i-a luat minţile, l-a bolmojit şi l-a băgat in sac. Mş., Glbc., Spt. S. ŞUTULfCA s.m. Poreclă ce se dă unui copil care se gudură, se linguşeşte (penlru a obţine ceva) sau care are obiceiul de a şlerpeli. Spl. S. T TABLA-BAŞA1 adv. Din belşug; fără griji, în berechel. A trăi (sau a o duce) tabla-başa. (Ironic) Am ţoleturi tabla-başa, cc-i pc mine şi pe culme. Spl. S., Pn. L., Smr. TABLA-BAŞA3 s.m. Calificativ ironic dat unui om care aşLeaplă să-i vie totul de-a gata ; comod, nepăsător, îngîmfaL. Expr. A sta tabla-başa = a iiu face nimic. Spl. S., Bdş., Cpr. TABLANfiT, lablanctc, s.n. Joc dc cărţi cu caracter dislracliv. Hai să tc fac un tablanct! Cpr., C. Arg.,PLş. TABLAU, tablă uri, s.n. Tablou. Pi, cc tablău frumos! Sm. TAB(3n, tabonuri, s.n. Loc de păşune, izlaz. Ia ascultă, bă, grădina mea e tabonul lui tat-tău? Spt. S. şi J., Smr., Mrş. TAGĂ s.r. (în expr.) A pune tagă = a) (despre animale) a nu mai vrea să tragă. Afurisit cal; cum dă dc coastă, pune tagă; b) (despre oameni) a refuza să facă ceva, a sc împotrivi; a se Incăpăţina. Ce, puiule, nu mai vrei să mergi la şcoală? Ai pus tagă? Spt. S. şi J., Mrgli. TAITAl inter. (Familiar) Cuvînt cu care se îndeamnă copiii mici Ia plimbare. Fă-tc gigea şi taitai! Ptş. TALA-BALA s.m. (In expr.) A umbla tala-bulu = a umbla lela, hai-liui, Mş. TALA-TALA interj. Onomatopee care exprimă un amestec surd de glasuri ; o vorbire domoală. Auzii inlăuntru: tala-lala; era sala plină dc lume. Spt. S. şi J., Mş. Am plecat amtndoi la Piteşti şi: tala-tala, vorba-vorba, nc-am pomenit la ziuă tn marginea oraşului. Ibid. TALAP inlerj. Onomalopee care redă zgo-moLul produs de nişte paşi grei (pe uscat sau mai ales prin apă). Venia băciuind anevoie, cu paşi mari, prin noroiul pină la genunchi: talap-talap! Cpr., Spl. S. TALE pron . pers. 2. (Familiar ; afecliv) Tu ; malale. il/e/77 şi cu cu tale. Uşor, puiule, uşor, Nu-mi trimite atita dor: Trimite mai puţinei Şij)ino tale cu el! (Pop.). Cpr., VI.-D11. TALPĂ, tălpi, s.f. (în expr.) A o fine talpă = a o ţine una şi bună, a nu ceda nimic, nici în ruptul capului; a se încăpăţina; a o ţine luruiac, a o ţine vigă. Geaba-i spui, geaba-i arăţi: nu, cl o ţine talpă, c-aşa a pomenii de cind c şi aşa trebuie să fie. Spt. S., Mrgh. TALPĂ-LAtA s.m. Poreclă dată unui om marc, ciolănos, buLucănos, cu labele mari, cu mersul greoi şi apăsat, cu vorba moale şi greoaie ; tăpălagă. Pn. L., Spt. S. TÂMAN adv. (în expr.) Taman pe taman = ţanc pe ţanc, egal. Spt. S. şi J., Ptş. [Accentuat şi : /amân. Lnl. S., Dnc.] TAMAZLIC 262 taiat TAMAZLIC, lamazlicuri, s.n. 1. Turmă dc porci, adunaţi din diferite comunc şi daţi in pază la ghindă. Am dat şi eu porcii in lamazlic la munte, la Călugărul. Cpr., SILc. 2. Loc unde se duc porcii toamna la jir. Anul ăsta s-a mulat tamazlicul din Zănoaga la Călugărul. Ibid. tAhşA s.f. Obicei, nărav. îi ştiu eu tamşa lui; pină nu s-o aghezmui niţel nu vine. Mştş. TĂXDILI s. arL. (Argou, numai In corelaţie cu inandilii) Cc mi-e tandilii, ce mi-e mandilii = ori Tanda ori Manda, ori una ori alta, tot acelaşi lucru. Sc duce tandili la mandili. Cpr. TĂXGĂ s.f. Afacere, dandana, tărăşenie; încurcătură, belea ; Lamjă. Aici e lângă marc; ehe, nu sc termină cu una cu două. Bln. [Va r. : TĂXJĂ, tanje, s.f. Pnţ., Blbc.J TAXJ s.f.v. TAXGÂ. TAXTOI s.n. (în expr.) Tantoi pc tantoi = tocmai pc tocmai; ţanc, pe ţanc ; chit pe chil. (Ironic) Sintenl tantoi pe tantoi; dc la noi a rămas unul, de la voi a căzut unul. Spt. S., Pn. L, TARĂBĂ, tarabe, s.f. Capac de lemn sau do fier care se pune la gura podului (Lnl. S., Dnc.), a beciului (Cpr.) sau a cuptorului (Bdş.), ca să le închidă. Trage taraba la gura podului! Ai uitat nepusă taraba la beci! T Alt Alt A s.f. (în expr.) A o ţine tnrura = a o lungi, a tărăgăna. Ia n-o mai ţineţi şi voi larara şi-mpăcaţi-vă ca oamenii. Spt. S., Cst. TARĂŞ, taraşi, s.m. Butuc care se pune sub temelii, ca sprijin la colţurilc unei construcţii ; pilot. Am pus magazia pe taraşi. Ridicăm şopronul dc la pămint şi-l punem pc taraşi. Mş., Spt. S., Pn. L. TARBACA, tarbacale, s.f. art. (în expr.) A (sc) sparge turbataun = a (se) desfiinţa, a (se) lichida o afacere ; a rupe relaţiile, a strica prietenia, Hait copii, spargeţi tarbacaua (= joaca) d-aici; că mă pun cu toroipanul pe voi! S-a spart tarba-cauat s-au încăierat ca orbii. Spt. S. şi J., Smr. TĂRBACĂ, larbacc, s.f. Prăjină cu care se leagă şi se strîng lemnele IncărcaLe în căruţă. I-am pus larbaca; nu mai cad cil lumea. Spt. S., Mrş. Expr. A-i pune larbaca (cuiva) = a stringe în chingi pc cineva, a ţine din scurt, a constringe ; a IncoşLoroba. Ibid. TAROXIE, taronii, s.f. Toană; melic; defect. Vrcnică muiere, bărbată para focului; da arc şi ca o taronie; e rea dc muscă! Iţi dau iapa, da să ştii că arc o taronie; opreşte la toate circiu-milc. Spt. S. şi^ J. TARTORIŢÂ, larloriţe, s.f. Ţigancă, de obicei cea mai bătrînă, mai mare pesle ţoale femeile dintr-un sălaş ; p. e x L. femeie aprigă, dirză, impunătoare, cu trecere ; maştima. Spt. S., Mş., Pşt, TASMA, lasmale, s.f. 1. Petec de talpă care se aplică la pingele pentru a astupa o gaură. Spt. S., PLş. 2. (La consLrucţii) Pană de lemn, căpătîi care se pune ca adaus la colţul unei construcţii, pentru a aslupa golul rămas între Laraş şi temelie (cînd temeiul nu sc alibzeşte, nu se aşterne bine pe buLuc). Mrş. TASOX, lasoni, s.m. şi tasoane, s.n. Teanc dc bile sau de buşteni, clădiţi pe locul de colectare. Drgsl. TATA, taţi, s.m. (Peiorativ) Om careJnLru-pează o însuşire negativă ; cap, tartor. (Ăsta e) lala al dracilor ( = capul răută(ilor). Pn. L., Spt. S. TAVAX, tavane, s.n. (La copitele vitelor) Umflătură a copitei interioare, pină la nivelul unghiilor, fonnînd o unghie otova, plină (ca tavanul). Cpr., Mş., Tţ. TABIRCA s.m. CalificaLiv periocativ care se dă unui om lipsit de vlagă, moale, greoi şi mai ales unui bătrin neputincios. AIos Tubircă. Spt.S., Yl.-Dn. TABlRC^ALA s.f. Acţiunea de a (se) t ă-b 1 r ci şi rezultatul ei ; cocoşeală, gib*; Înghesuială, bălaie. Su fi văzut apoi tăbirceală ce s-a încins la urmă. Mş., Spt. S. TÂBlRCl, lăbircesc, vb. IV. 1. Refl. A se cocoşa cineva (de bătrineţe), a se cujbi. S-a lăbircit baba; s-a făcut cocirlă. Spt. S., VI.-Dn. 2. T r a n z. A pune jos, a înghemui, a tăbărî, a bate. A prins-o în porumbi şi a tăbircil-o ca pe ea^ Ibid. ^ TĂBlRCIT, -Ă, lăbirciţi, -tc, adj. 1. (Despre oameni) Bătrin, cocoşat, prăpădit. Spl. S., Mş. 2. (Despre obiccLe de îmbrăcăminle) Ghemuit; cocoloşit; motoLolit. Vezi că ţi-i haina (rochia, pantalonii etc.) lăbircită pc la spate. Ibid. 3. înghesuit; butiit. Stăteau umindoi tăbirciţi in plapumă. Ibid. TÂCIllXE, tăciuni, s.m. (în expr.) A sc întîlni doi proşli la un tăciune = a) a se căsători sau a se întovărăşi doi nevoiaşi să facă ceva peste puterile lor, ase potrivi (in rău); b) p. e x L. a trăi in mizerie, a o duce greu. Spt. S., Mş., Ptş. tâgîrţAr, tăgirţari, s.m. (Odinioară ; peiorativ) EpiteL dat : a) unui om care umblă cu tăgirţa la spinare după lucru ocazional sau după căpătat; sărăcan, nevoiaş; căpătător; b) p. c x t. unui om din regiunea de munte. Spt. S., ^ Pn. L. TĂGIRŢA, tăgîrţc, s.f. Poreclă dată unui bătrin, moale; Leşmegit, dăulat. Moş Tăgirţă d-abia vine, suflind parc-a tras la coasă. Spt. S. TĂII f BĂ s.f.v. TllIOABĂ. TĂIIUBf vb. IV. v. TllIOBI. TAIIUBÎT, -Ă, tăhubiţi, -ic, adj. v. TÎHOBIT. TĂIĂT, -Ă, tăiaţi, -tc, adj. 1 (în expr.) (E) tăiat capul lui (cutare), se zice cind un copil seamănă 1 eiL cu cineva. Uilă-le bine la el, (c) tăiat capul lui lat-său! Cpr., Mş. 2. (în construcţia) Vin lăiat = vin dulce, căruia i s-a oprit fermentaţia. Ibid. tAineAlA 263 tAkAntoc TĂINEAlĂ s.f. Sfat, taifas ; (rar) uneltire. A sta la tâincală. Spt. S. TĂlAbAN s.m. Poreclă dată unui om marc, greoi; care calcă rar şi apăsat; care duce la tăvăleală ; răbdător, pilos. Cpr. tALÂLÂIALĂ, lălălăieli, s.f. Acţiunea de a t ă 1 ă 1 ă i; pălăvrăgeală, tăifăsuială, flecăreală. S-au dat la tălălăială. Spt. S. TĂLĂLAU, tălălăi, s.m. Epitet depreciativ dat unui om căruia li place să tălălăiască mult, să Îndruge de toate; palavragiu. Mă-ntîlnii cu lulălău; abia scăpai dc el. Spt. S. TĂLĂPĂNEĂLĂ, tălăpăncli, s.f. = TĂLĂ-PĂNIT. Spt. S. TĂLÂPĂNI, tătăpăn şi tălupănesc, vb. IV intranz. 1. A face: talap-lalap; a merge greu prin noroi, apă, mocirlă ; a călca zgomotos, rar şi apăsat. Cpr., Spt. S. 2. A vorbi moale, incel; a vorbi alandala, a trăncăni. Aşa tălă-pănesle el toată ziua. Ibid. TĂLĂPĂNÎT s.n. Faptul de a tălăpăni; mers rar, greoi f i g. pălăvrăgeală. îl cunosc dc departe, jlupă tălănănit. Spt. S., Cpr. TĂLĂPĂN(3S, -OASĂ, tălăpănoşi, -oase,adj. (Uneori substantivaL) (Om) marc, greoi, cu mers rar şi apăsat; răbdiiriu, pilos, moale. Cpr., Spt. S. TĂLĂŞPĂN s.m. Epilet deprecialiv dat unui om tălăjpănos, greoi, pilos. Cpr., Tgv. TĂL1CĂ pron. pers. 2 sg. Malale. Hai şi lălică cu noi! Vin cu la tălică! Cpr. TĂLÎMB, -Â, lăllmbi, -c, adj. 1. Moale, bleg, nărod; p. ext. morocănos, tăcut. (Substantival) C-o lălimbă in sus in jos, lot ăl drac. Spt. S. 2. (Despre obiecte de Îmbrăcăminte) Croit sau făcut fără pricepere ; grosolan, bocciu. O hainii^ tăiimbă. Cjzmc tălimbe. Ptş. TĂMĂŞEĂLĂ s.f. Acţiunea de a (se) L ă m ă-şi şi^ rezultatul ei. E pus pc tămăşcală. Cpr. TĂMĂŞ1, lămăşcsc, vb. IV. 1. Tranz. şi r c f 1. A (se) prăpădi, a (se) distruge ; a (se) curăţi, a (sc) litrosi. S-a tămăşit rccolta. L-a tămăşit de bani. I-a tămăşit averea. Alb. 2, Ncşr. 2. Refl. (Despre oameni) A sc hodorogi, a sc dărăpăna. S-a tămăşit unchiaşul. Ibid. TĂMĂŞIT s.n. = TĂMĂŞEALĂ. TĂMĂŞfT, -Ă, tămăşifi, -te, adj. 1. (Despre lucruri) Prăpădit, distrus, dărăpănat. Ncşr., Cpr. 2. Fig. Unchiaşul, cum l-am văzul eu, e tămăşit, abia mai suflă. Ibid. TĂMBURf vb. IV. v. TÎMBURI. TĂMBURfT, -Ă, adj. v. TÎMBUIUT. a TAMIIE s.f. 1. (In e x p r.) A umbla cu tămlie pe lingă cineva = a linguşi. C. Arg. 2. (Exclamativ, adverbial, cu rol de propoziţie eliptică) Nimic. (în constructia) Ai făcut ceva ? — Tămiic! Ibid. 3. Loc. adv. Nici de taniiic = nimic, de joc. Ţi-au mai rămas bani? — Mai vedea,nici de tămtie. Ibid. (în imprecaţii) Să-i fie de tămiie (= să-i fie dc pomană, pe lumea ailalLă)/ Ibid. TĂNDĂLEALĂ, tăndălcli, s.f. Acţiunea de a tăndăli; leneveală, pălăvrăgeală, flecăreală. S-au dat la tăndăleală, îndrugă moşi pe groşi, snoave, litii şi anostrii, să mori de ris! Spt. S., Mş. TĂNDĂLf, iăndălesc, vb. IV intranz. A indruga la vorbe goale ; a pălăvrăgi, a tăifăsuita flccări. Spt. S. TĂNDĂLfT, -Ă, tăndălifi, -le, adj. Mocoşit, leneş; adormit, bleg; flecar. Tăndălilă fată, nu ştiu ce s-o face cind o fi la casa ei! (Substantivat) Mă, lăndălitulc, ai crescut cit crucea dc la Vlaşca şi-ai rămas tot ca oaia! Spt. S. TĂNDĂLOS, -OASĂ, tăndăloşi, -oase, adj. Moale, nevolnic, leneş, tăndălil, blegos. Spl. S., Mş. TĂNTAvAN, -Ă, lănlăvani, -e, adj. Greoi, moale, bleg, ursuz; tembel, tontălău. (Substantivat) Tănlăvanul nostru n-a mai sosit cu cărufa, ce-o fi păfit? Cpr. TĂpAlAGĂ s.m. Poreclă dată unui om mare, ciolănos, bulucănos, cu picioare lăboase, cu mersul greoi şi apăsat, cu vorba moale şi tărăgăna Lă. Pn. L. TĂPĂL OG, -OAgA, tăpălogi, -oage, adj. (Despre oameni) Care se mişcă încet; greoi, molîu ; lăfălog. (Substantival). Mă, lăpălogulc, mişcă-tc mai iule! Pn. L., Smr. TARABLAU, s.m. Poreclă dală unui om nevoiaş, prăpădit, leneş; tirîic-briu. Spt. S. TĂRĂBOĂNŢĂ, lărăboanfc, s.f. 1. Poreclă dată unui om care se învlrle Loală ziua de colo-colo, dîndu-şi aere că e ocupat, că are de rezolvat probleme serioase şi-n realitate nu face nimic; om lăudăros, palavragiu. C. Arg. 2. (La pl. ; ironic) Cizme butucănoase. A găsit nişte lărăboanfc (de cizmc), abia Ic duce. Cpr. 3. (La pl. depreciativ) Bagaje, catrafuse. Şi-a luat tărăboanfele şi-a plecat dup-aici. Ibid., C. Arg. TĂRĂBOţA, tărăbufe, s.f. Roabă; p. ext. (depreciativ) cărucioară pe două roate; droagă, teleagă, jîpl. S. TĂRĂGĂ1T, -Ă, lărăgăifi, -te, adj. 1. Lăsă tor, moale, leneş. Tărăgăit şi nevoiaş ai mai fi fost, tizule! Pn. L. 2. (Despre acţiuni) încet, mocoşit. Lucru tărăgăit miroase a neisprăvit. Spt. S. 3. F i g. (Despre vreme) Care e mereu Înnourată, mohoriLă, închisă, moinoasă. N-ai văzut aşa vreme tărăgăilă şi urlcioasă ca asta. Ibid._ TĂRĂMBOACĂ s.m. Poreclă dată unui om moale ; greoi; slab la minte, bleonlorog. (Ironic) Aşa om ca tărămboacă, Bleonlorog, tare dc boacă; Carc fată să nu-l placăj (Pop.). Cpr. TĂRĂNTtiC, -OACĂ, lărăntoci, -oace, adj. v. tărăxtui:. TAbANTOU 264 TELELtiXCA TĂRĂNTUC, -Ă, tărănluci, -te, adj. Zăpăcit, aiurit, zănatic; bleot, nerod. Cind nevasta ţi-i frumoasă, Toate grijile te-apasă; Dar şi etnd e lărăntacă, Babiţcle-n somn te-apucă! (Pop.). (Adverbial) Umblă tărănluc nebunul, bale cimpii, In loc să-şi vază de treburi. Spt. S. şi J., Mş., Mrş. (Substantivat) Tărănlucu-ăla de băiat a lăsat poarta deschisă şi-au intrat porcii-n grădină. Ibid. Unde ţi-s glndurile, mă, tărăntocule ? Ibid. [Va r. : TĂRĂNTOC, -OÂCĂ, adj. Ibid.] TĂRĂRAIE s.f. Vorbărie nesfirşită; pălăvrăgeală, flecărcală, taifas ; lucrare sau afacere tărăgănată, aminată din zi In zi. Ce attta tără-raie? Spt. S. şi J. Exp r. A o ţine lărurnic = a lungi fără rost (o discuţie, o lucrare, o afacere eLc.); a tărăgăna. Ia mai inchcic; ce vrei s-o ţii tărăraie pină miine? Ce facem, mă, cu daravela aia? Hai să-i tăiem capul o dată, că n-o s-o ţinem^ tărăraie to(Uă viaţa! Spt. S. şi J., Smr. TĂRBĂCEĂLĂ s.f. 1. Legatul căruţelor Încărcate cu „tarbaca”. Hai, băieţi la tărbăceală! Spt. S. şiwJ., Cpr. TĂRBACf, tărbăcesc, vb. IV tranz. A pune tarbaca la căruţă, legînd sLrins Încărcătura. Tărbăciţi bine căruţele, băieţi, că plecăm. Spr. S., Cpr. TĂRBĂCfT s.n. = TĂRBĂCEALĂ. Spt. S., Smr.w TĂRBĂCIT, -Ă, tăirbăciţi, -le, adj. 1. (Despre căruţe) Cu larbaca pusă, legată, strînsă. Pn. L., Spt. S. 2. Moroit, murdar; A venit tărbăcit dc la povarnă, ud fleaşcă dc poşircă. Ibid. TĂRfME, tărimuri, s.f. 1. (La băuturile spirtoase) Grad de alcool; tărie. Nu ştiu cc iărime arc, da-ţi sparge gura. 2. P. e x t. (La pl.) Băuturi alcoolice. A adus cile tărimuri toate, geme prăvălia. Cpr., Spt. S. TĂRÎŢĂ, tărtţe, s.f. 1. Fig. (Ironic) Minte slabă. Are capul plin dc tăriţă. C. Arg. 2. (în expr.) A so umesteen In tăriţe = a se înhăita cu oameni de nimic. Spt. S. (Ironic) A sc încinge luriţu = a se aprinde cineva, a se iuţi; a se îndrăgosLi. Bdş. A nu sc aiege faina din tăriţti = a nu ieşi la rezultat, a ieşi in pierdere (la socoteală); a nu se alege cîştigul din pagubă. Spt. S., Ptş. tAiităcuţă, lărtăcuţc, s.f. Fig. Ploscuţă (mică şi rotundă). Nu uita să-mi pui in baniţă şi tărlăcuţa cu rachiu. Spt. S. şi J., Mrgh., Cst. TĂURECI, tăureci, s.m. Diminutiv al lui taur; fig. (Ironic) tinăr afemeiat. Spt. S. şi J. [Var.: TĂURÎCI, tăurici, s.m. Ibid.] TĂURf, tăuresc, vb. IV tranz. şi refl. A (se) inotoLoli, a (se) boţi; a (se) tăvăli. Ţi-ai -tco, (ufurluiato ( = moţalo), cc-ai făcut aici? Spl.S. ŢUGURfil inlerj. Strigăl de chemare a puilor şi a păsărilor. Ţugurcii mamii, ţugurei! Ughn ; Piş., Cimn. ŢUGURÎ2L, fugurei, s.m. (Familiar) Purcel, purceluş (cca 7 — 8 luni). Hai să-ţi arăt şi pc ţuqurelul meu! Mş., Piş. ŢULiX, s.n. v. SUI AX. ŢUICĂR1E s.f. 1. Acţiunea de a fabrica ţuică. Apucă-te de ţuicărie. Spinu din ţaicărie s-a făcut om. Lnl. S., Dnc., Spl. S. 2. CantilaLe mare de ţuică. Ţuicăric ca in anul ăsta, de mult nu s-a pomenii. Ibid. ŢULTJC s.n. Cioc, barbişon, ţăcălie. Doar o dată să-t apuc, Să mi-l scutur de ţulur! (Pop.). Brlg., VI.-Dn., PLş. ŢUMBURtJC s.n. Ţimburuş. Mş. ŢUR inlerj. 1. Onomalopee care redă zgo-molul produs de un şiroi de apă cind curge de sus. Burlanele făceau : /urr! prididite de ploaie. PLş., Mş., Cpr., PLş. 2. SlrigăL (adesea repelat) cu care se cheamă păsările la mincare. Lnl. S., Cpr., Piş. ŢURLOl, ţurloaie, s.n. (în expr.) Joaeă dracu pe ţurloaie, sc zice cind se petrec undeva lucruri ciudate, suspccle. La crişmăriţa-n odaie, Joacă dracu pe ţurloaie (Pop.). Cpr., Spt. S. Ibid. 2. Şipol. Ibid. îl. Fluier; fluieraş. Ibid. ŢlJRLU interj. Onomatopee care redă sune Iul pe carc il scot începătorii din instrumente primitive (lilincă, diblă de cocean, fluier ele.). Spl. S. şi Mrş. ŢURŢUDAX, ţiirţudanc, s.n. Deluşor, dîlmă,. maidan. (Ironic) Şi-a pus casa-n ţurţudan, Să se vadă că-i golan (Pop.). Mrş., Spl. S. şi J. ŢURŢURCŞ, ţurţuruşi, s.m. Diminuliv al lui ţ u r ţ u r. Cpr. ŢURU1, ţărui, vb. IV. 1. Inlranz. A curge de sus un şuvoi de apă, făcîiul; ţurr; a ciiirui. Ţuruic burlanele. Ţuruie cişmeaua. Ţuruie robinetul. PLş., Spl. S., Cpr. 2. Tranz. A chema găinile, slrigîndu-le : ţurr. Cpr., C. Arg. ŢLîRUIALA, Iuruiţii, s.f. = ŢUIIUIT. S-aude ţuruială (sau furnicii) de la streşini. Smr., Ptş.. G. Arg. ŢUIIUIT, s.n. Zgomot liniştit, domol, pe carc îl produce un lichid în scurgere, şuruil. Abia sc mai aude ţuruitul cazanului, s-a potolit focul. Spt. S. ŢURUITURA, ţuruituri, s.f. = ŢURUIT. In furniturile streşinilor parcă lot ai dormi. Spt. S., Pn. L. T0ŞCĂ 281 uDtfr ŢUŞCĂ, ţuşle, s.f. F i g. (Familiar) Fetiţa ; femeie tinără, zveltă, sprinţară, iute, vioaie, harnica. E o ţuşcă de fată, numai inimă-n ea, scapără de inimoasă. Spr. Ptş. [V a r. : CIIjŞCÂ, ciuştc, s.f.wIbi(l.]_ ŢUŞCULEAX, -Ă, -fXÂ, fuşculcni, -c, -ine, s.m. şi f. = ŢUCULEAX, -A. Ptş. ŢUŞCUŢ, -A, s.m. şi f. = ŢUŞCULEAX. ŢUŢ adv. (In exp r.) A Insa ţuţ (pe cineva) = a-i lua tot, a-1 sărăci. Cpr., Tgv. A rămine ţu| = a) a rămine gol; b) a rămlne surprins. Ibid. C. Arg.; c) a rămlne singur cuc. VI.-Dn. ŢUŢfilCA, ţuţcici, s.f. Leagăn, scrinciob, ţi teică. Pn. L. ŢUŢOI, (ufoaie, s.n. = ŢUŢU (1). PLş. ŢUŢU1 s.n. Leagăn de copil (de obicei aliniat); ţ-uţui, ţiţeică, ţuţeică. Hai ta (ufa! Ptş. ŢtfŢU2 interj. Cuvint care însoţeşte, exclamativ, mişcările ritmice ale leagănului. Hai să te dau Jilţu ; ţii — ţu, (u — (u! Plş. ŢUŢUÎ, fufui, vb. IV refl. 1. (Despre copii). A se da in leagăn, a se dăinăi. Ptş., Spt. S., Cpr. 2. A se cocoţa. Se ţuţuie pc virfurilc copacilor, ca o păsărică, nagoda aia de copil. Ibid. ŢUŢUI1, ţuţuie şi ţuţuiuri, s.n. Leagăn alcătuiL dintr-o scindură,. atîrnată de o bară (sau cracă) cu două fringliii; scrinciob. Hai la fufui (să ne ţuţuim) Ptş., C. Arg. ŢUŢIJI2, ţuţuie şi ţuţuiuri, s.n. Vlrf de munte sau de deal; ţugui. Am ajuns pină la ţuţuie, tocmai sus de tot. A sta spinzurat (ca dracu) pe ţuţuie = a sla cocoţat pe vîrfuri; a sta rău. Mş. ŢUŢUIALĂ, ţuţuieli, s.f. 1. Legănare; coco-ţarc pe înălţimi. 2. Răsfăţ. Cc ţuţuieli sint alea? Cc atita ţuţuială? Plş., Smr. ŢUŢUfr s.n. Acţiunea dc a se ţ u ţ u i ; ţuţuială. Ajungă-vă atita ţuţuitî Spt. S., Cst. ŢUŢUlT, -Â, ţuţuiţi, -/tyadj. (Despre copii) Care se cocoaţă pe sus, pe virfuri; neastim-părat, biţîit, zbînţuit. Ţuţuit copil, n-ai văzut aşa! Spt. S., Cst. ŢUŢULOAXCĂ, ţuţuloancc, s.f. Nume de alint dat copiilor mici. Ţufuloanccle mamii, haideţi la mama-ncoa! Ptş. ŢUŢURA, pers. 3 sg. ţăţură, vb. I intranz. A picura, a ciurui. Spt. S. ŢllŢUR, ţtiţuri şi ţuţure, s.n. 1. Ţurţur. Cpr. 2. Loc pe unde ţirlie un şiroi subţire de apă : ţlţină, streaşină* izvor. Cpr., Spt. S. ŢUŢUROI, ţuţuroaie, s.n. Loc de scurgere a unui lichid; orificiu, jgheab, uluc, burlan ; ţuţur. Ţuţuroiul dc la izvor a căzut. Ţuţuroiul ulciorului. Ţuţuroiul cănii. Mş., Sm. u f'CIIE interj. Ia, iaca, uiLe ; vezi; a) (însoţit de : aşa) exprimă indignare, supărare, necaz sau o întărire. Dar-ar Dumnezeu să crapc ficrca-n ei, uchc-aşa! Spt. S., Pn. L., Mş. ; b) (insolit de : cc) exprimă o avertizare. Uclic ce, eu n-am vreme de pierdui! Ibid.; c) (In naraţii ; repetat) redă' o prescurtare. »S'i uchc-uche, uchc-uchc, i-am spus tot, tot; uchc-aşa! Ibid. LCIGAlE, ucigăi, s.f. 1. (EufemisLic) (Dracul. Vcidă-l ncigăile! Lua-l-ar ucigăile! Pn. L., Mrş., Spt. S. 2. CalificaLiv depreciqLiv dat unei fiinţe nesuferite; izgolie, pocitură, sluţenie, znamă. O ucigaic dc copil. TJcigăilc-alea de fete au uitat să mai vie acasă. Pn. L., Spt. S. UCIGAŞUL s.m. art. 1. (Eufemistic) Dracul. Lua-l-ar ucigaşu să-l ia, că mi-a mîncat sufletul, uchc-aşa! Spt. S., Mş. 2. (Depreciativ) Nume de ocară dai unei persoane urlcioasc, nesuferite. Ucigasu-ăla mi-a speriat copilul! Ibid. îl. Nume de ocară dat unei fiare (în special lupului). Ucigaşul mi-a sptretit două oi. Ibid. UI)A, ud, vb. I tranz. şi refl. 1. A face cinste (trataţie) cu ocazia unei împrejurări fericite. Hai să udăm hainele, ca să ţie! Ai ciştigal la loterie; eşti bun dc cinste, hai să tc udăm! PLş., C. Arg. 3 (în exp r.) A uda ]iămintul = a plinge mult, a jeli cu lacrimi de durere, a vărsa lacrimi de foc. Numai Dumnezeu mă ştie cil am udat cu pămintul pentru el! Spt. S., Smr. U1H interj. StrigăL (adeseori repetat) cu carc se alungă viţeii. Udi d-aci! Udi d-acolo! Udi, nebumiie, udi, udi! Cpr. \"(-i UDUBLEAJĂ s.f.v. HUDUBLEAJĂ. [?I UDUDAlE s.f.v. IIUDUDAIE. Ul)UI)6l, ududoaic, s.n. 1. SLup de albine făcut dinlr-un buştean găuriL; buduroi, Mş. 2. P. e x t. BuLoi in care se păstrează fasole, poame, prune usca Le etc. LTghn. 3. Mincătură de ape ; ripă, scochină. Drumul e plin de ududoaic Spt. S., Pn. L. Fi g. Om mare, buLucănos otova (dc gras). Un ududoi dc băiat. Cc ududoi de muiere! Ibid. UDT?P, udupi, iidupuri, s.n. 1. Văgăună, rîpă. La udupi sint lupi. Spt. S. 2. Poreclă dată unui om voinic, greoi, puternic. La Voi-chiţa lui Udup, Dorurile mi s-au rupt (Pop.). Ibid. UGILlT 282 UNSEiLĂ UGILlT, -Ă, ugiliţi, -tc, adj. Oropsit, dosădit, milinit, umilit, amarii. Geaba stai azi dosădit, Ugilit şi milgoşit (Pop.). Vţ., Spt. J. UGU1 vb. IV v. 1IUGUI. tJlD s.n. (în expr.) A fi in uibul locului (sau al cuiva) = a sc comporta cincva după firea şi obiceiurile locului sau ale cuiva ; a fi pe placul cuiva ; a se acomoda. Bgh., Alb.3, Blţ.-Ngrş. [Pronunţat : monosilabic]. UIDI, uidcsc, vb. IV intranz. (Rar, în poezia populară) A uita, a înlirzia, a rămlne. Doar dc-o mai uidi, Alta c-o veni (Pop.). C. Arg. U1DTJMĂ s.f.v. Huidumă. IÎIET s.n. v. HUIET. UITA, uit, vb. I r e T 1. 1. A aştepta să-i vie ceva de-a gata, „mură in gură’' de Ia cineva ; a acira. Se uită să-i fac tot cu. Totlaminc-sc uită să-i dau. Spt. S. şi J., Cpr. 2f„(în e x p r.) A sc uita la (sau a aştepta pe) cineva la 1a (sau capo) un cireş copt = a aştepta cu nerăbdare ceva sau pe cineva; a privi cu jind, a dori; a rimni. Ibid. UITARE, uitări, s.f. (în exp r.) A-şi face (cineva) de uitare = a da uitării, a neglija. Ai aranjat chestia aia carc am vorbit ori ţi-ai făcut de uitare? Spt. S. şi J., Smr. UITAT s.n. - UITARE. A (mai) lăsat Dumnezeu uitatul, c-alminteri ar fi rău dc lot (Pop.). Cpr., Spt. S., Mş. Bală-l crucea dc uitat, Sufletul mi l^a mincat! Ibid. UITAT, -Ă, uitaţi, -te, adj. 1. (în expr.) A face uitat (ceva) = a uita, a neglija ; a se preface c-a uitat. A făcut-o uitată coasa aia; da işi aduce el aminte, nu te teme! Spt. S., Pn. L. Dc ani uitaţi = de multă vreme. Nu m-am mai văzut dc ani uitaţi, aşa e? Ibid., Smr., Ptş. UITLfCEA s.m. art. = UITUCILA. UITUCfLA s.m. (Familiar) Calificativ dat unui om care uită repede (de Ia mină pînă la gură), care e distrai ; uilucea. Spt. S., Cpr. tTLĂ s.f. v. HULA2. ULPIT, -A, adj. v. HULPIT. ULUBfŢA, ulubife, s.f. Diminutiv al lui u 1 u b ă.Plş. tJMĂR, umere, s.n. şi umeri, s.m. (în expr.) A umblu cil conteşiil pi? umere = a umbla tăind clinilor frunză, a se codi dc muncă ; a se plimba. Spt. S. şi «T. UMBLA, umblu, vb. I intranz. (în expr.) A umbla cl-a-n cîtelea = a da zor; a da,,-n răpi". Spt. S. şi J. A-i umbla burta (cuiva) = a avea diaree. Ibid. XÎMBLET, umblete, s.n. (în exp r.) A se alego eu umbletul (sau cu umbletele) = a alerga degeaba, a pierde vremea, a nu se alege cu nimic. Spt. S. şi J., Mş. IJMBRĂ, umbre, s.f. Se împiedică în umbra lui, sc spune despre un om tare nevoiaş. Spt. S. UMBR1ÎŢA s.f. F i g. Ajutor ; protecţie, milă. Nici tătuţă nici miluţă, Nici dc nicăieri um-brufă (Pop.). Cpţn. UMFLA, umflu vb. I tranz. (în expr.) A-i umfla cuiva fălcile dc polîrnogi = a bate. Spt. S. şi J. A se umfla-n piele = a se îngimfa. Ibid. UMPLEA, umplu, vb. III tranz. şi refl. (în expr.) A umplea dc îllipeşti pe cineva = a) a pricopsi; b) (ironic) a nu-i faco nimic, a dezamăgi. O să tc umple de filipeşli ăi copii cind or fi mari; aşa crezi? SpL. S. IÎNA pron. nehot. şi art. 1. (în expr.) A nu avea de nici unele (sau nici de unele) = a fi sărac lipit, a nu avea nimic. Ptş., C. Arg. A se bate de una = a căuta gilceavă, rîcă, a se ţine de boroboaţe. De, de; cum văd cu, tc cam baţi tu dc una ; te mănincă chelea! Ibid. Asta una nu e bună = as La e de rău. Ibid. A-i dn una = a-i trage o palmă, o bălaie. Ibid. Spt. S. Una într-una = mereu. A merge una Intr-unu = a merge întins. Ibid. Smr. El una, eu una = cu una cu alta ; incet-incel. El una, eu una, gata să nc luăm dc păr. El una, eu una... nici n-am băgat dc scamă cind am ajuns la Piteşti. Ibid. Ptş. Una strigă şi p-ailaltă = (cu privire ln belele) după una şi alia ; (relele) se strigă. Ibid. A sări din una Intr-alfa = a schimba vorba. 2. Art. (în e x p r. ) Una (sau a) lume = o anumită lume, anumite persoane, unii oameni. (Ironic) Aşa c făcută una lume : in faţă le linge, pc la spalc tc spurcă! Ibid. UNDE adv. Loc. adv. Pe unde-locuri = prin anumite locuri, pe aiurea. Pc undc-locuri, vorba, portul, datinile siid mai altcum docil la noi. Pn. L., SpL. S. UNGHI, unghiuri, s.n. (La casele ţărăneşti) Loc amenajat in fundul tinzii penlru bucătărie ; vatră ; curlală, colţ, coş, ungher. Arf. UNGHIE, unghii, s.f. (în exp r.) A sc pune în unghii (pentru ceva sau pentru cineva) = a) a face orice sacrificiu ; a-şi da ţoale silinţele (pentru a reuşi), a nu se lăsa jb) a lua apărarea cuiva. Spl. S. UNGHIŞOArA, unghişoarc, s.f. (în expr.) A tăia de (sau din) ungliişonră = (propriu) a vindeca vitele de boala unghiilor prin curăţirea accslora. Spl. S. UNGUREICVTÂ, ungurcicute, s.f. = UNGU-IlENCUŢA. Pn. L.,w Spt. S. UNGURENCUŢĂ, ungurcncuţc, s.f. Diminuliv al lui u n fi u r e a n c ă (femeie din Transilvania). A luat o ungurcncuţă de dincolo si o duc larc bine, sc impogodesc. Spt. S. IÎNIE, unii, s.f. Pilnie mare, făcută din doage de lemn — ca o cadă — penlru a servi la turnat (vinul, ţuica) cu vadra, în zăcători. Mş. UNS, -A, unşi, -sc, adj. şi adv. (în expr.) A merge (ca) uns = a merge strună, a merge perfect. (Ironic) Cizmele noi trebuicsc unse; altfel le string, le rod, tc bal = (învechii) Irebuie să te pui bine cu şeful, ca să-i cîşligi favoarea. Sm., Ptj. UNSEALA, unscli, s.f. (Familiar) Grăsime ; unsoare. Mai avem ccva unscală în cămară? UNSORlCĂ 283 URLĂ Expr. A-i da cu unscalu = a mlnca bine, a sc pune pe trai. Mai dă-i cu unseală, vere, c-ai ajuns ţtr! Cpr., Brşt. A da dc unseală (cineva) = a da de belşug, de trai bun, a se procopsi. S-a însurat bine; a dat de unseală, nebunul! Ibid. UNSORlCĂ s.f. Diminutiv al lui unsoare. N-ăi avea să-mi dai şi mic un pic dc unsorică? PLş. UNT s.n. (In expr.) A face (ceva) să-i meargă untul == a face bine, a merge struna Spt. S. A-i zice (cuiva) să-i meargă untul = a-i zice d-ale bune, a-i zice de la obraz. Ibid. Cpr., Ptş. A-i ieşi (cuiva) untul prin piele = a da-n greu. _Ibid., Sm. UPEĂLĂ s.f. Faptul de a u pi. L-a ajuns upealan-o mai duce mull! Spt. S. UPI, upcscy vb. IV I ntranz. şi refl. 1. (Despre oameni şi animale) A fi leşinat de foame, a (se) lihni; a (se) lihoti, a (se) pociiLî; a slăbi. Am hupil şi cu şi boii muncind la cl, nemincafi toată ziua. Spt. S. şi J., Mrgh., Mrş. 2. (P. e x L.) A sărăci. A Iiupit dc tot, sărmanul, dc cind i-a murit nevasta; ca-i ţinea casa. Ibid. [Var.: 1IUPI, hupesc, vb. IV. Ibid.) UPIT, -Ă, upifi, -tc, adj. Lihnit de foame; slab, jigărit; prăpădit; p. e x t. sărac ; hupit; (despre griu) firav, rar, sec. (Substantivat) Hai, mă, upilulc la mine să-fi dau eu o piinc ca lumea! Spl.^S. şi J., Cpr. UPITURĂ, upituri, s.f. Vilă sau om slab. O upilură de vacă. Spt. S., Mş. URĂTOR, urători, s.m. Cel care zice oraţiile la nuntă sau care face urările naşilor, mirilor, socrilor etc. Asta-i bun dc urător, Ic toarnă ca pcscoc. Cpr., Arf. URĂTOII&ASĂ, urătorese, s.f. Femeie carc zice oraţiile Ia nuntă sau carc* face urării1' naşilor, mirilor. .socrilor etc. Harnică urătoreasă; ii merge (jura ca sucala. Arf. URCĂ, urc. vb. I refl. (Despre glndacii de mătase) A se urca de pe mese pe crăci, a începe „Învelitul”; a se „Înveli”. Glndacii mei s-au urcai mai toţi. Spt. S., Mş. URCAT s.n. Perioada de învelire a ghidărilor de mătase. A inccput urcatul. Spt. S. URDINĂT s.n. I. Mişcare grăbită ,umblet mult, alergătură, frichincala. Cc urdinat v-a (jăsit, ncaslimpâraţilor, aţi înnebunit uşile! Spt. S. şi J., Pn. L. 2. Diaree ; urdinare. L-a găsii urdinalul. Ibid. URDIXEAlA ur dineli, s.f. 1. L'mblel fără rost, mişcare, frichincală, alergăLură ; urdiniş, urdinat. Cc atita urdineală pc uşilc-alea? Spt. S., Pn. L. 2. Diaree. L-a găsit urdineala. A dat urdincala in el. Ibid., Smr., Mş. URDINfŞ s.n. I. Alergătură, mişcare, umblet ; urdineală fricliiniş. Mi s-a luat dc atita urdiniş pc la loţi. Cc atit urdiniş pe uşilc-alea, măy năbădăioşilor! Spt. S. şi J., Ptş., Cpr. 2. Mişcare, forfotă, furnicar. E un urdiniş de lume pe străzi si la magazincy de nu tc poţi cirmi. Ibid. urEciie, urechi, s.f. 1. S.f. E x p r. A (nu) pune Ia ureche (pe cineva) = a (nu) menaja. DCy că n-o să te puie la ureche, cind le-o vcdeay n-ai grijă! Spt. S. şi J., Pn. L., Smr. A-I ziec (cuiva ceva) să-i trosnească urechile = a-i zice de la obraz. Ibid. A bea să trosnească urechile = a bea zdravăn. Ibid. Tare de urechi = surd. Ibid. A (nu) se culca pc urechea aia = a (nu) se lăsa în nădejdea cuiva care nu merită ; a (nu) avea încredere oarbă, a (nu) se lăsa la voia inLimplării. Ibid. Sm. A i sc lungi (cuiva) urechile aştcplind = a aştepta mull, a aştepta degeaba. Ibid. A fi (sau a umbla) (cineva) cu capu-ntrc urechi = a fi (sau a umbla) distrat. Cam aşa c ely cu capu-ntrc urechi şi pe st radă, poate să-l calce o maşină in bună voie. Ibid. Ptş. A băga (pe cineva) iu urechile cuiva — a piri. Tc bag cu in urechile lui tat-lău, vezi lu pe sersea! Ibid. A-i intra (cuiva) în urechi* = a afla, a auzi, a prinde de veste. Cum a venit acasă, i-a şi intrat in urechi, ştie tot. Ibid. A sla (sau a cădea) pe urceliile cuiva = a trăi pe socoteala cuiva, a-i cădea pe cap. Ibid. A băga bine pe urechi = a băga bine de seamă, a fi foarte alenL. Bagă bine pe urcchi cc-ţi spun! Ibid., C. Arg. (Argotic) A mişca din urechi = a oferi sau a pretinde mită. Ptş. 2. (La unelte) Gaură in care se fixează . coada unei unelte. Urechea toporului. Urechea sapei (a lopeţii, a berdei, a teslei etc.). Spt. S. şi J., Mrş., Cpr. 3. (La pulul cu roaLă) Fiecare din piesele care susţin fusul roţii. Urechile puţului. VI.-Dn. 5. (Familiar; glumei) Calificativ dat cuiva care n-aude bine sau se l'ace a n-auzi. Ia ascultă, bă urechc, nu face pc niznai cu mine! C. Arg., Ptş. URECIlfLĂ s.m. (Eufemism) Nume dat măgarului ; (ironic) calificativ dat unui om care are urechile mari, care n-aude bine sau se face a n-auzi. Ce, urechilă, n-auzi clnd te chem? Ptş.. C. Arg. URÎT s.n. E x p r. A-şi facc de urii cu cineva = a sc purta rău cu cineva, a deveni nesuferit, a rupe relaţiile. Vrea pesemne să-şi facă dc urit cu mine. Cpr., C. Arg. A-i face de urit cuiva = (in superstiţii) a face ca — prin vrăji şi descinlece — să urască pe cincva, să se despartă, să rupă relaţiile, -lşa am scirbit-o, că parcă mi-a făcut cineva dc urit, să n-o mai văd! Ptş. URLA, urlu, vb. I tra n z. şi intrau z. 1. Intranz. Fig. (Despre sobă) A trage cil putere. Ţi-o fac cu să urle. VI. Mr1., Ptş. 2. (în exp r.) Stai cu lupii, urli ca ci = a se acomoda cineva, vrind-nevrlnd, unei situaţii neplăcute; a se obişnui. Ibid. A-1 urla (pe tfBLET 284 cineva) = a) a-1 bate Ia cap, a ruga insistent. Nu mai mă urla degeaba, că nu ţi-l dau. Mş., Ptş., b) a bate rău. L-a urlat degeaba, bietul copil, era nevinovat. Smr., Ptş. IÎRLET, urlete, s. n. (în expr.) A se alege eu urletul morii = a nu se alege cu nimic ; a se alege cu praful de pe Lobă ; a pierde vremea degeaba. Spt. S., Csl., Cpr., C. Arg. URLĂTOx\RE s. f. (Odinioară) Local (obişnui L cafenea) unde se adunau palavragiii tîr-gului, penLru a pune ţara la cale, a birfi pe unii şi pe alţii, a Lrage sforile, a unei Li ele. C. Arg. URLOI, urluaie, s.n. Buşlean găunoşiL pe dinăunLru ; ulei; p. e x L. ceva gol pe dinăuntru. Mi-a făcut soba fără fumuri, mi-a lăsat-o urloi, zăpăcitu-ăla! SpL. S., Cst. IjRMĂ, urme, sJ. (în expr.) A-i sări (cuiva) urnia-n ciuii'inij = a se feri din calea cuiva, a ocoli, a evita (un om nesuferit). Să ţii minte, băiete, vorba asta : neamul rău să-i sai urma-n ciumat/. Spl. S., Cst. A-i căleu (cuiva) din urma iij urmă = a imiLa de aproape (pe un om de merll). Ibid. A-i lua (cuiva) «lin urmă = (aluzie Ia farmecele de dragosLe) a-i lua cuiva ţarină din călcătură pentru a-1 fermeca, să nu se mai ducă la dragostea lui preferaLă ; a-1 face să-şi sară din minţi, să ia cîmpii. Stai locului, băiete, cu nu ţi-o fi luat cincva din urmă! Slîm-pără-te! SpL. S., Cst. A-i plinge urma (sau urmuliţelc) (cuiva) = a-i simţi lipsa, a dori, a regreta. Ibid. A-şl pierde urina (sau a-şi uita din urmă) = a se duce deparLe, a se înslrăina, a nu mai da semne de viaţă. Ibid. URSAT, -Ă, ursaţi, -tc, adj. Ursit. Aşa ai fost ursat să mori, in păduri, pc pat de flori (Pop.). Spt. S., CsL. URSATĂ, ursate, s.f. 1. Ursitoare. 2. Ursită. Dc-or fi scrise şi ursate Să intrăm l-aşa păcate, Amindoi, soră şi frate... (Pop.). Aşa-i fu ursata lui, cu ursata nu te pui. Mrgh., Cst., Pn. L., Ptş. 1?RSA s.f. (în concepţiile mistice) 1. Ursitoare. 2. Soartă, destin, rinduială. Aşa mi-a fost mie ursa, să colind păminlul Int. Are fiecare ursa lui, de la naştere. Spt. S., Cst. URSOAICA1 s.f. 1. LTrsă ; ursită. Carc şi cu ursoaica lui. 2. Ursitoare. Ah; ursoaică afurisită, Undc-i fi tu zgribulită? Să sug singelc din line, Cum m-ai minat tu pe mine! (Pop.). Spt. S., CsL. URSOĂICĂ2, ursoaice, s.f. (iură de coş acoperi Lă, in podul casei; cucă. Cpr., C. Arg. URUf, ănui şi uruiesc, vb. IV i n t r a n z.= urla. A-i unii enpul (cuiva)=a avea dureri de cap (cu senzaţie de vijiiL) a avea preocupări, a fi frămlntat de diferite probleme; a avea mintea încilciLă, Ingllvilă. îmi uruie capul ca o moară. SpL. S., Ptş. A-i urui burta (cuiva)=a avea dureri de burtă, crampe ; a avea diaree. Ibid., Bdş. URZI, urzesc, vb. IV tranz. 1. (Despre cusături) A trasa pe plnză marginile (conLurul) unui motiv, care urmează a fi umplut cu culori. Cpr. 2. (în exp r.) De eind a urzit Dumnezeu pămîutul = de cînd lumea, de totdeauna. Aşa a fost de cind a urzit Dumnezeu păminlul, aşa-i lumea! wSpt. S., Cpr. TjSCĂ s.f. Fitil făcut din fire de bumbac, dospit în urină ; uscaL, serveşte la scăpărătoare, în loc de iască. Mzc., Orj. USCĂCIOS, -OASĂ, uscăcioşi, ohsc, adj. (Despre fructe) Cu miezul uscat, tare ; scorţos. Pepenele uscăcios e mai bun la gust decit cel zemos. Să mi-alegi un dovleac uscăcios. Spt. S. şi J., Ptş., C. Arg. USCĂTtJRA, uscături, s.f. 1. Loc tare, uscat ca fierul. A ara in uscătură. Spt. S., Pdr. 2. F i g. Om sfrijii, slab, uscaL, piele şi os. O uscătură dc om, il dă vintul jos. Ibid. îi. SeeeLă. S-a aricii griul de uscătură; l-a apucat uscătura, a intrai in uscătură. Ibid. USCIIÎ, uschesc, vb. IV L r a n z. (în expr.) A o usohi = a se face nevăzuL, a dispărea, a o şlerge, a chiuli. Cum a văzul secerea birli-(jală că se dă ta cl, a uschit-o! Cimn., Ptş., Mrş. USCIIILĂ s.m. Poreclă daLă unui om care se eschivează de la daLorie; chiulangiu. Piş. USCIIIT s.n. Chiuleală. Nici nimeni nu-l întrece, cind c vorba de uschit. PLş. USTtfPĂ v. IIUSTUPA Uslupă dc arie. Us-lupă dc căldură. SpL. S., CsL. USTUPllVĂ, ustupine, s.f. Fiinţă (sau lucru) foarte mare, namilă. O ustupină dc cal. O us-tupină de ftmeief. SpL S., CsL. USTURAT, -A, usturaii, -te, adj. Care ustură. Fum usturat. Miros usturat. Ardei usturaţi. Mincare usturată. Fig. Vorbe usturate. Palme usturate. înţepături usturate. Piş. USTURAT s.n. Usturime. Ar fi mincarea asta cum ar fi, dar nu mă-mpac cu usturatul. SILr., PLş. USTUREALĂ s.f. Usturime. Pts. UŞ inlerj. v. IIUŞ. UŞĂ, uşi, s.f. Expr. A tine (pe cineva) (de) oilor Ia uşa ensei — a-1 ţine dc pomană, a-1 avea de povară, a nu aduce nici un folos. C. Arg. A-i pune (cuiva) pnrul în uşă = a-1 lăsa sărac, a-1 sărăci. Ibid. Cpr., C. Arg. Piş. A pune pnru-ii uşă şi mărăcini în fereustră = a părăsi (locul, casa), a pustii; a năpusti. Ibid. A eero eît n-are (cineva) In uşa casei = a fi exagerat, a cere prea mull. Ehei, măre; cil cei tu, n-am eu la uşa casei. Ibid. A acira (sau a sta pe) Ia uşile altora = a acira să-i dea alţii de-a gala, a sta povară la cineva, a trăi din munca cuiva. Ibid. (Ironic) N-nrc uşă la bordei, i se spune cuiva care uilă să Închidă uşa după el. Mă, ţică, lu n-ai uşă la bordei? Ibid. Ca la uşa cortului = a) trivial. Vorbeşte, ţipă, înjură ca la uşa cortului; b) numele unui joc popular. Ibid. A intra pc uşa din dos = a parveni pc căi ncpermisc. Ibid. Uşă tio (sau în) uşă = vecini. Stăm uşă-n uşă, uşă dc uşă. Ibid. UşltiltNIC 285 VARVAIil CIIE UŞlEllNIC, -A, adj., s.m. şi f. Uşarnic. N-ai văzut muiere uşicrnică ca asta! Un uşicr-nic, un prăpădit! Nu c nimic dc capul lui! Spt. S., şi J. Mrş., Ptş. [PronunţaL : u-şi-cr-nic.] UŞTIUIlfiU s.n. v. UŞTU11EU. UŞTUREU, uşlubeic, s.n. Groapă cu apa, puţ, fintină; lac părăsit; p. ext. rlpă, văgăună. Şi d-acolo, bietul zmeu Căzu intr-un uştulieu (Pop.). Spt. S. Casa dc la uşlubeu. Strada Uşlu-bcului. Pts. [Var.: UŞTIUBfiU, uştiubcic, s.n.] UŞUIÂLĂ, uşuieli, s.f. = UŞU1T, UŞUÎr s.n. Acţiunea cle a lua păsările la goană strigîndu-le : uş! Ia-lc la uşuit găinile alea din grădină', nu vezi că riciic straiele? Spt. S., Cst. UŞIJRE, adj. Loc. a ci v. Po uşure = uşurel, pe departe, pe ocolile, cu binişorul. A lua pc cincva pe uşurc. Spt. S., Mş. Expr. A lăsa (pc cineva) (mai) pc uşurc = a-i lăsa mai ieftin ; a-i acorda condiţiuni mai convenabile. Ibid. UŞURfîL s.n. (în expr.) A lua pe cincva cu uşurelul = a lua (pe cineva) cu încetul, cu binişorul. Spt. S., Mrş. Pc uşurel = pe puţin. (Pe) uşurel, dacă-i scăpa c-o mie dc lei. Ibid. IjTI interj. (Repetat) Strigăt^ de chemare a raţelor. Spt. S., Mş. [V a r. : L'TILI interj.] l'TILI interj, v. UTI. tîTURE s.m. v. IIUTl/RE. UTliTfl, -IE, ulutui, adj., s.n. 1. Adj. Aiurit, distrat, zăpăcit; duduit, repezit. Bun băiat, dar utului. Ce eşti aşa utuluie azi, [alo? Spt. S. 2. S.n. (Ironic) închisoare, balamuc. Şi-apăi cc t:ă vă mai spui? M-am trezit la utu-tui, Ca un iepure vătui Dc pomana nu stiu cui (Pop.) Ibid. LŢUPEALA s.f. v. IR ŢUPEALA. UŢUPf vb. IV v. Huţupi, opinti. UŢUPINA s.f. v: Hulupină. UZMf v.b. IV v. HUZMI. V VACĂ, vaci, s.f. 1. (în expr.) Cind H dai, îi fată vaca; clnd ii cei, ii moare viţelul = (cu privire la împrumuturi) clnd ii dai cuiva ceva, ii pare bine; cind îi ceri înapoi, se supără. Spl. S. A mulge (lapte de ia) două vaci = a avea două sau mai multe izvoare de venituri; „doi peşti în oala şi coadele afară”. Ibid. Mş. VAGS, interj. Exclamaţie de dezaprobare sau dispreţ, faţă de o afirmaţie neserioasă, neîntemeiată, greşiLă. Ptş., Smr. Expr. Vucs albina — nimic, laudă deşartă. Ce-a ieşit? — Vacs albina; s-a lăudat degeaba! Ibid. VAL, valuri, s.n. (La joagărul de apă) Dispozitiv alcătuit dintr-o osie de fier, avînd la capele cile un buluc de lemn, între care sint fixate nişte speleze ; apa izbeşte înspeteze, pune în mişcare acesL dispozitiv şi, prin el, joagârul. Cpr. VALE, văi, s.f. 1. (în expr.) Cc mai la deal lu vale = ce mai tura-vura, lungim vorba degeaba. Spt. S., Pn. L. A nu şti (cineva) ce-i calea pe vale = a fi novice, fără experienţă. Ibid. 2. Loc. a d v. La deal, Ia vale = mai mult ori mai puţin. O zi — la'deal, la vale — nu contează! Ibid. Pe de la vale = mai jos, Ibid.-H. (Adverbial) Mult, prididit. Curge singele vale din ca, s-a pornit vale (= are hemoragie). Ibid. VAL(3s s.n. (Familiar ş în expr.) A-şi da (sau ii-şi) arăta vatosul = a) (despre oameni) a nrăla ce poate (cineva), arşi pune toată puterea. Ei, acum să-ţi vedem vatosul SpL S.; b) (despre recolte, terenuri ele.) a da maximum de producţie. Am dat ogrăzile pe rod, stnt ciucurc; acum îşi dau cle vatosul. Ibid. Mş.; Am spart locul diiTiuncă, c hodinii dc 10 ani şi s-a făcut nişte griu de primejdie ; aqum işi dă el vatosul. Ibid., Pn. L. -' yAmA, vămi, s.f. (în e x p r.) A trecc (cineva sau ceva) prin toate vămile = a fi supus la toate probele, a fi controlat, verificai, cercetai. Ehc, prin cite vămi am trecut cu ca s-ajung aici! Spt. Ş., Ptş. VANGA s.f. Curmătura dintre cele două fese ale şezutului ; permeu. Mş., Spl. S., Pn. L. Expr. A lua pe cineva pe vanga = a inlra-n amănunte, a cerceta, a verifica, a descoase. Ibicl. VAXGAr, vangărc, s.n. I. Sul, val, vălătuc. Un vangăr marc dc sirmă. Spt. S.,‘Pn.' L. 2. Grămadă, teanc. Are un vangăr de ţoale pină-n tavan. Ibid. VAXTURA, vânturi, s.f. Scindură aşezată de-a latul pe muchea pălimarului din faţa prispei ţărăneşti. SLlp. VARDIE s.f. (Ieşit din uz) Serviciul de poliţie al unui oraş. A intrat şi-al meu in vardic, l-a făcut vardjst de stradă. SLp. S. VAhtA s.f. Iuţeală, toi, dîrdoră, vipie. Varia însurătorii. Varia arici. Varta tirguluL Varia ninsorii etc. Spt. S. Expr. A sc lua (sau a intra) in vartă (cu cineva) = a se lua la harţă, a se certa. Ibid. VARVARICIIE, varvarichi, s.f. Loc. adj. In varvarichi = (cu sens neprecizaL, probabil) ridicat in sus. Cu mustaţa-n varvarichi, Cum stă bine la voinic (Pop.). Mştş. VÂItZA 286 vAteAi VARZA, vcrzc. s.f. (în ex p r.) A face varza (ccva sau pe cincva) = a) (despre lucruri) a încurca, a strica, a face liartapale, a liartăpăli. Au scăpai vilele şi au făcui grădina varză. Ai umblat pc masă şi mi-ai făcut toate alea varză. S-au încurcat firele dii s-au făcut varză. Spl. S.. Cpt.; b) (cu privire la oameni) a reduce pe cineva la lacere, a înfunda. Ibid. A o da (dracului) dc Ia varza = a se încurca lucrurile din capul locului, a se certa, de la început; a părăsi o lucrare înainte de a o porni. Nc-am apucat să facem şi noi o serbare şi cu banii scoşi să facem o excursie, dar o dădurăm dracului de la varză. Ibid., Mş. VAS, vase, s.n. (în expr.) Vas pc vas = Împrumut (sau schimb dc* marfă) măsurat cu aceeaşi măsură. f(i dau un lilru de motorină pe unul de gaz, vas pe yas; vrei? Piş, VATRĂ, vetre, s.f. (în expr.) A cădea pc vatră (sau a surpa coşul) = (despre femei) a naşle. Spt. S. Vatra idelor = (in superstiţii) loc unde sc zice că au jucat sau au dormit ielele şi unde, din această pricină, a rămas iarba arsă. Ibid. Arf. VĂDUVĂ, văduve, s.f. 1. (Familiar; in cx-p r.) A cere la văduvă cc n-nre=a-şi răci gura degeaba ; a cere dc la cineva ceva care îi lipseşte şi lui. Spt. S. 2. Lucru dc văduvă = ccva dărăpănat. Garduri (casă, curte, scule etc.) de văduvă. Ibid._ VĂICĂRIT» -EĂŢĂ, văicăreţi, -e, adj. Plingăcios, văicăros. (Substantivat) Lasă, mă, că si tu eşti un văicăref, doamne fereşte! Cpr. VĂICĂROS, -OASĂ, văicăroşi, -oase, adj. Care plinge din nimic, care se tlnguieşle de orice. N-am văzut aşa om văicăros ca ăsta! Spl. S. (Substantivat) Las-că si ea c o văicăroasă, fc-reascăt-le sfintui! Cpr. VĂLĂTUCEAlA s.f. Acţiunea de a v ă 1 ă-tuci şi rezultatul ei; f i g. uluială, zăpăceală, vălmătăceaiă. Spl. S. VĂLĂTUCI, vălătucesc, vb. IV tranz. A face sul, a infăşura. Nu mai vălătuci jurnalul, că se mototoleşte. Trage pinza după sul şi vălătuceşte-o! Spt. S. 2. Refl. Fig. A se amesteca in mulţime, a sc pierde ; a se zăpăci, a se ului, a se vălmăLici. Ibid. VĂLĂTUCIT, -Ă, vălătuciţi, -te, adj. Făcut sul, înfăşurat. Hătrfile stau mai bine vălătucite dectl împăturite. Fi g. Mi-e capul totuna vălă-\tucit, ameţjt, uluit, parc-aş fi după beţie. Spt. S. VĂLCALTIE, vălcălui, s.f. Diminutiv al lui vale; văleea, vălcică. S-a dus pc vălcăluie-n sus. Hai să băgăm oile pc vălcăluia asta, e neumblată şi are iarbă bună. Spt. S. Ială-n fund, p-o vălcăluie, Lume multă-nccl se suie (Pop.). Ibid. VĂLM ĂTĂCEALĂ s.f. v. VĂLMĂTICEALĂ. VĂLMĂTĂCI vb. IV v. VĂLMĂTICI. VĂLMĂTICEALĂ, vălmăliccli, s.f. 1. învălmăşeală. A intrat şi s-a pierdut in vălmăti-ceala tirgului. Spt. S. 2. F i g._ Zăpăceală, aiureală, confuzie, Ibid. [Var.: VĂLMĂTĂCEALĂ, vălmătăceli, s.f. Ibid.] VĂLMĂTICI, vălmăticcsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lucruri şi fiinţe) A se amesteca unele cu altele în dezordine, a se învălmăşi. Nu şl iu cum ne-am vălmăticit prin mulţime şi nc-am pierdut urma. Mrş., Spl. S. 2. T r a n z. şi refl. Fig. A (se) zăpăci; a (sc) încurca, a uita.* Ştiam tol-tot, ca pc apă, şi acolo mi s-a vălmăticit capul. Dc unde pină unde, tot cl l-a luat cu gura şi l-a_ vălmăticit. Ibid. [V a r. : VĂLMĂTĂCI, vălmătăcesc, vb. IV. Ibid.] VĂLMĂTICfT, -A, vălmăliciţi. -te, adj. Ameţit; beat; fig. aiuriL, rătutit, zăpăcit. A venit vălmăticit de la nuntă. S-a sculat vălmăticit, n-are chef de nimic. Cpr., Spt. S. VĂLMCfiL, -1CĂ, s.m. şi f. (Sens neprccizal, probabil) Diminuliv al lui v i 1 n i c. Păsărică mititică, Pisc dc văl nici că. Face puii mititei, Pisc dă vălnicci (Pop.). Lnl. S., Dnc. VĂL1ÎG, văluge, şi văluguri s.n. Sul, val, vig. Vălug de sirmă. Yălug de pinze. Văluguri de hirlic. Spt. S. VĂLUG1. vălugesc. vb. IV ( r a n z. A face sul, a infăşura, a vălăluri. îatrimbelc (de pînză) dc pe gard şi vălugeşle-le! Vălugeştc sirma care a mai rămas şi pune-o sus. Ughn., Spt. S. VĂPĂIE, văpăi, s.f. (în expr.) A .scoale văpăi (din cineva) = a-1 pune pe cincva 1a muncă obositoare, trudnică, grea ; a istovi, a vlăguj ; a scoate unt (din cineva). Spt. S. VĂRGĂTtJRĂ, vărgături, s.f. 1. Ţesătură cu vărgi mulle. Spl. S., Pn. L., Smr. 2. (în trecui, cu sens peiorativ) Calificativ dat unui om îmbrăcat in haine de tirg; Lîrgoveţ, orăşean. Au venit Jn sal nişte vărgături cu maşina. Ibid. VĂRZĂRf, vărzăresc, vb. IV tranz. A face dezordine, a strica, a vraşoli, a răvăci, a vărzui. Mi-au vărzărit grădina, au făcut-o varză. Sm.,_SpL. S. VĂRZIJIAlĂ, vărzuieli, s.f. 1. Mulţime, forfotă, gîjgarie, viermăt, urdiniş. De mult n-a mai fost aşa vărzuială de lume. Spt. S. 2. Amestec de lucruri aruncate în dezordine ; vraişte; balamuc. Cc vărzuială e asta? Pis. VĂRZULfTĂ, vărzuliţe, s.f. Diminutiv al lui varză; verzişoară. Aş minca nişte debreţini cu vărzui iţă. Piş. VĂTĂLĂ, vă tale, s.f. (în exp r.) A intra In vătnlc = a se aşterne pe muncă serioasă, u pune umărul la tinjală; a Irudi. Spt. S. VĂTRAI, vătraie, s.n. (In expr.) Bate toaca pc vătrai (sau toacă pc vătrai, duce trai pc vătrai), sc zice despre cineva carc e foarte sărac, care trage miţa de coadă. Spl. S., Pn. L. (Ironic) (A fi) crai pc vătrai = a) Lînăr fără că- vaz 2S7 vid Anii păţii; b) sărac lipit, gol puşcă. Ibid. A-i luu (cuiva) vutruiiil ţestului = a nu avea ce, a nu-i putea facc nimic. Ibid. VĂZ s.n. (In expr.) A i sc scurţii (sau pupnz») văzui (cuiva) = a nu mai vedea bine. Spt. S., Cpr., Ptş. A-i iua văzul (cuiva) = a pierde vederea, l-a luat văzul babei, nu mai poate băga pe ac. Ibid. VECHITURA s.f. Economie, rezervă, rămăşiţă. Mai ai ceva vechitură la podval? Pn. L., Spt. S. VEDEA, văd şi văz, vb. II tranz. 1. (in exp r.) Vezi-mă (c-un oelil) ea su te văz (eu doi) = inii faci un bine, iţi fac altul şi mai marc : binele se răsplăteşte cu şi mai bine. Ibid. C Arg. A-1 vedea pe (sau a vedea de) elnevu = a îngriji, a menaja. Eu l-am văzut cil a fost bolnav. Pn. L., SpL. S. (Familiar) Nu ştiu, n-om văzut (nici p-neoîo n-ain trecut), se zice cind cineva nu vrea s-aibă amestec in circota cuiva, se spală pe miini. Ibid. A vedea moartea eu oelili (sau n da nuna eu moartea; a trece prin gura morţiij= a Lrece printr-un pericol de moarte : a fi scăpat de moarte, ca prin urechile acului. Cil am fost in război, iui o dală am dat mina cu moartea; nu ştiu de cite ori am văzut moartea cu ochii; de cile ori am scăpai din (sau am trccut prin) gura morţii. Spt. S., Cpr., Mştş. (Exclama Li v) (Exclamaţie cu sens negativ) Mai vedea = liaida dc; nici vorbă, nici pomeneală, nimic. Ţi-a adus datoria? — Mai vedea! Lnl. S. (Exclamaţie eliptică ; cu sens negaliv ironic) Vezi să nu î... — s-o crezi lu ! Auzi că m-a scris şi pe mine la avansare. — Vezi sănii !... Plş. 2. Loc. a d v. De nu te vezi = val-virtej, vrind-nevrlnd. Ehc, le-aruncă de nu tc vezi! Te duci de nu te vezi! Ibid. De nu le văz = rău, Larc. Mi-e. foame, de nu te văz! Ibid. VEDEAL s.f. întilnire de dragoste, vedere, peţil. Am fiist la vedeală. Spt. S. VEDEROS, -OASĂ, vederoşi, -oase, adj. Care arc o înfăţişare plăcută la vedere, dulce la privit, simpatic : care e rumen la faţă, împlinit; zăreţ. Alb.-, Bgh., Mş. VELl'GA s.f. v. VERIGA. . VENI, vin, viu, vb. IV i 11 t r a n z. (în e x -\J p r.) Cum a venit, aşa s-a dus = a) repede. A venit şt-n mai o fleoaşcă de zăpadă; da cum a venit, aşa s-a dus. Spl. S., CsL.; b) degeaba, fără succes. A venit ăla cu merele; dar cum a venitt aşa s-a dus. Ibid. A-i veni acru (cuiva) = a-i displace ceva, a se supăra. Nu mai spune; lasâ-mu, că-mi vine acru cind le aud! Slşt., Cst. (în naraţiuni, exclamativ) Cum venin, aşa venin î = foarte repede, 111 răpi. Şi pe cal un călăreţ, Cum venia, aşa venia, Brazdc-n drumu-i că rupea (Pop.). Cpr., C. Arg. S-a dus să nu mai vie, se zice cind cineva a inlîrziat prea nnilt, a uitat să mai vie sau cînd şi-a pierdut urma. Ibid. VERDE., verzi, adj. (în expr.) Făiuint verde = pămint proaspăt arat, umed, ravăn. Spt. S. (Substantivat) A ara iu verde = a ara un pămint care c încă jilav, umed, nu s-a uscat. Ibid. A semăna in verde = a semăna îndată după arat, cind arătura e încă proaspălă. Ibid. Pn. L. Smr. VERIGA, verigi, s.f. încuieloare primitivă, care constă dintr-o bară de fier, îndoită puţin, prinsă de uşă printr-un belciug şi agăţată prin-Lr-o „ureche” de alL belciugf'fiSat-in locul uşii, unde se pune apoi lacătul. Verijja uşii. Iar la mindra cirul m-am dus, Am găsit lacătul pus. Luai lacătul cu mina Şi veliga cu căciula. (Pop). Cpr., Spt. S. [V a r. : VELIGA, veligi, s.f. Ibid.]. VERIU, -ÎE, verii, adj. Loc. adv. Î11 veriu = în piez, pieziş, oblic, slrimb. A tăia in veriu. A scrie in veriu ( = a scrie de-a curmezişul, in diagonală). Cpr., Plş. VERZALĂ s.f. (Depreciativ; cu sens colectiv) 1. Mincare făculă mai ales din verdeţuri (salată, spanac, urzici, lobodă, şlir etc.). Mi s-a luat de atita verzală. Mş., Plş. 2. Diaree ; vărsălură._A icşij numai verzală. Spt. S. \7ERZÂTURÂ, verzături, s.f. (Cu sens colectiv şi la sg.) Legume, zarzavaturi, salată, varză ; verziluri, crudităţi. Ptş., Ms., C. Arg. VERZICfUNI s.f. pl. Zarzavaturi, fructe crude; crudităţi. Cum vine primăvara, inccp verziciunilc. Să nu care cumva să mîncaţi verzi-ciuni, că vă îmbolnăviţi de stomac. Cpr., Spt. S. VERZITIIRI s.f. pl. 1. Lemne verzi. Ai băgat numai verziluri in sobă şi s-a stins focul. 2. (Depreciativ)-Verdeţuri, verziciuni, verzeală. Mi s-a acrit cu atitea verziluri. Ibid. vEtrilă, velrite, s.f. Umbrelă (mai grosolană), cu vergele simple şi cu fus dejemn. Spt. S., Pn. L. [Accentuat şi : VETR1LÂ. Sm.] VEŢICHIE, vefichii, s.f. 1. Aşchie mică; ţandăra; ţăndărică, h^penderiţă. Mi-a intrat o veţichic pe sub ungl/ic şi înţeapă ca acul. Spl. S. 2. Membrană subţire cure înveleşte sau căptuşeşte un organ al corpului. Veţichia creierului. Veţichiile plăminilor. Ibid. VEVERIŢOI, veveriţoi, s.m. 1. Bărbatul veveriţei. 2. Fig. Om vioi, sprinten, ager; copil isteţ. E un veveriţoi de băiat, nimic nu-i scapă din ochi. Spl. S. VfiZETĂ s.f. Vizilă. A se ducc-n vezelă. Mi-au venit plotonercr.ek-n vezetă. Sm. VIARBĂ, viarbe, s.f. Yicrhă. Zece viarbe fac o păpuşe. Cpr., Ughn. VIDĂNII s.f. pl. (în expr.) A băga (pe cineva) in vidănii = a iuţi, a inlări; a speria, a uimi, a înnebuni. Afurisită femeie : m-a băgat in vidănii cc munceşte ca intr-o zi! SpL. S., Fn. L. VlPHA l 288 / VfDRA, vidre, s.f. F i g. Femeie hrăpăreaţă, arţăgoasă, rea; z^ripţuroaică. Vidra necuratului mi-a luai niana vacilor cu farmccclc ei! Cpr., Spt. S.^Pi^ L. VlfiRRURĂ, vierburi, s.f. 1. Iuţeală, toi. Expr. A băga în vierburi (pe cineva) = a lua la zor, a iuţi, a întări. Spt. S. 2. Toană. Expr. A (nu) fi (cineva) in vierburilc lui = a (nu) fi in toane bune, a fi indispus. Ibid. îl. Curent; vîrlej, sorb. Vicrburu apei. Nu intra in vierbura apei. Ibid. VIERI, pers. 3 sg. vicrăşte, vb. IV tran z. şi refl. 1. Tranz. (Despre vier) A se împreuna cu o scroafă. E bun vierul, mi-a vierii şi mie scroafa. Cpr., Spt. S. 2. Refl. (Despre scroafă) A se împreuna (cu un vier), a lua plod. Am o scroafă care s-a vierii de trei ori pină acum şi toi ncvierilă e. I,bid. VIERlTĂ,-t’ adj. (Despre scroafe) Care a fost dată la vier, care a luat plod. j\Ii-a rămas o scroafă nevierilă; alte două sint vierile, Cpr., Spt. S. VIESPARXIŢÂ, viesparniţe, s.f. 1. Viespa-riţă. 2. Fig. Ceartă, scandal; clică; uneltiri. E o viesparniţă a dracului in casa aia, să te-ferească Dumnezeu! Spt. S. VlfSSTRE s.f. Zestre.. I-am dat de vieslre un pomost, doi juncani, o viţea şi ce e pe ea. Spt. S., Cpr., Mştş. VIESTIUCÎCĂ s.f. Diminutival lui vie-s tr e ; viestrişoară. Are o viestricică bună fata; nu e de vise rele. Spt. S., Cpr. vigOxie, vigonii, s.f. Arătare, stafie, monstru. O vigonie de copil. Expr. A băga în vi-flonii (pe cineva) = a iuţi; a speria, a uimi, Iii-ai băgat in vigonii! Spt. S. VIG ORI s.f. pl. (In e x p r.) A băgu în vigori pe cineva = a iuţi, a zori, a băga in vidănii, a speria. L-am apucai o zi la secere; d-apăi ştiu că l-am băgat ln nişlc vigori, c-o pomeni şi morţilor. Spt. S. VIJ, vi juri, s.n. Şuvoi de apă ; girlă, vi joi. Şi venea o ploaie Dc curgea şiroaie, Vijuri şi ptraie (Pop.). Cpţn. VMOI, vijoaie, s. n. Girlă, şuvoi; diră. S-au pornii vijouiele (de apă). A rămas un vijoi subţire de singe. E un vijoi lung de boabe. Bclşt. VILŢĂ, vilţe, s.f. I. Şuviţă, zbilţă, smoc. Scărmănaţi lina bine, să nu rămiie vilţe nesparte. îl cunosc şi eu pe băiat; poartă o vilţă de păr pesle frunte. Ai nişlc vilţe cirlionţale pc la urechi. Spt. S. 2. Fire de urzeală, lăsale la că-pătîiul unei ţesături groase (preş, covor, pălură ele.), pentru a le înnoda, ca să nu se destrame ţesătura. Hai să impletim şi să-nnodăm vilţcle de la covor. Ibid., Şc.-Rdn. VILŢUL1ŢĂ, vilţulife, s.f. Diminutiv al lui vil ţă. O vilţuliţă de păr i se joacă ştrengăreşte pe la frunte. Smr. vIzdurA VINDECA, vindec, v. I tranz., refl. A dispărea ; (despre oameni) a întirzia ; a muri. S-a vindecat căluţul meu, s-a dus să nu mai vie; l-oi mai vedea pc lumea ailaltă. Spt. S. VILlT'GĂjî.m. Poreclă. Cpr. ArfRGULĂ, virguli, şi virgule, s.f. Fig. Pricină, neajuns, dandana ; figură. Asta e virgula! PLş. VIRtJGA, virugi, s.f. Yiroagă. A luat-o pc viruga aia. Spt. S., Cpr. VIS, vise, s.n. (în e x p r.) A nu îi dc vise rele (ceva sau cineva) = .a nu ii de lepădat. Fata asta nu-i de vise rele, spui cu! Afacerea aia — m-am gindit eu — nu-i de vise rele. Spt. S. VISTAVOI, vistavoi, s.m. 1. (Odinioară) Yălăşel (la primărie); (ironic) om de serviciu (la curLe boierească). Vine vislavoiul de la primărie, cheamă lumea la corvezi. Umblă vislavoiul boierului in răpi, după oameni de clacă. Spt. S., Stlnc., Cpr. 2. (Ironic) Om de nimic, linguşilor, slugarnic; secătură, lichea. Spt. S., Cpr., Mştş. VISTEţUE, visterii, s.f. Sursă de apă, izvor, debit. Finlina asta are o vislerie de apă cc nu s-a pomenit. Spt. S. 2. Groapă, lac, săpaL in sLraLuri de pielriş, ca să se filLreze apa ce alimentează un puţ. Mş. VIŞTEAlA s.f. Boală specifică buzelor; jupuială, jţirleală. Cpr. VITEJI, vitejesc, v. IV. refl. A face pe grozavul, a se grozăvi. S-a vitejii cl că duce sacii singur şi a dat de naiba, acum zace la spital. Spl. VITOS, -OASĂ, iutoşi, -oase, adj. Căruia ii plac vilele, care se ocupă cu creşlerea şi îngrijirea lor. Cpr. VlŢÂ, viţe, s.f. (în e x p r.) A fi (cineva) (dc) viţă plăviţă = a fi (de) neam subţire, de viţă nobilă. (Ironic) Lasăi-l, mă, că cl e (de) viţă plăviţă, nu c de la coada sapei; tată-său a fost negustor dc pălămidă şi mă-sa a murit de-nghesuială la pomană. Spt. S. A lucra (pe cineva) în foi dc vilă = a unelLi împotriva cuiva, a-1 aranja. Ibid., Ptş. A IU, vie, vii, adj. (în exp r.) Pămuil viu = pămint nearaL de mulLă vreme, hodinit; ţelină. Am pus nisle porumbi in pămint viu, s-au făcut pădure. Smr., Spt. S. VfUL s.n. art. (în construcţie) Viul codrului = adincul, inima codrului. Am urmă-ritu-l pină i-am pierdut urma in viul pădurii. Pn. L., Spt. S. Viul apei = locul din mijlocul apei, unde curentul este mai puternic. Nu tc băga la viul apei! Ibid. Viul tirgului = Locul din tîrg unde mulţimea e mai înghesuită. Ibid., C. Arg. VfZDURA, vizduri, s.f. Fiecare din bucăţile de lemn cu care se căptuşeşte interiorul unui puţ sau al unei fintlni,pentru a-şi luturi pereţii să V?GA 289 VlLVORl nu se surpe ; gliizd ; gliizdură, virgliină. Puţ cu vizduri. Vizdurilc flnlînii. SpL. S. VlGĂ s.f. (în expr.) a (o) ţine vîga = a (o) |ine una-ntr-una ; a nu ceda. Nebuna, cind s-apucu dc ceartă, apăi o fine vigă toată ziua! Ne-am ţinut vigă amindoi (cu procesul) : nici cl, nici cu. SpL. S. A merge vign = a merge întins, fără oprire. Am mers vigă SO de kilometri, drum întins. Ibid. A o Iun viga (lu fug») = a o rupe la fugă. Ibid. VlJ s.n. (în e x p r.) a faee un vij = a face o plimbare, o distracţie, un clieT etc. de scurtă durată, din repezeală, 111 Lreacăt. Am făcut un vij pe la Argeş. Ptş. YÎJ s.f. (în expr.) A se duee (sau a ieşi) vijii = a o rupe iute din loc ; a pleca vijiind: a se duce val-virtej. Cum m-a văzut că viu, a ieşit vijă pc uşă afară. Pts. VÎJÂT s.n. 1. Zgomot, vuiet, vijiil. Venea un vijal din pădure, parcă se mişcau copacii din rădăcină. Spt. S. 2. Zvon, vilvă. S-a făcut un vijal prin sat cică vine zavera. Ibid. îl. Plimbări-, chef. Ptş. [Var.: YOJOT s.n. Arf.]. YÎ.IÎ1, vij îi, vb. IV tranz. 1. (în e x - p r.) A vijii rinrnua = a o ciuta (apăsind cu degetul pe’ fund şi sunlndu-i zurgălăii). 2. Refl. A se plimba. Ne-am vîjiit duminică pină la Sinaia şi-ndărăt cu maşina. Ptş. • VlJ Ii Ala, vijUeli, s.f. 1. (Familiar) Petrecere zgomotoasă, cheT; plimbare ; vijiit, vîjăt. I-am tras o vij Hală la cumetria aia de s-a dus pomina. C. Arg., Plş. 2. (în expr.) A lua in vijîialu (pe cineva) = a dojeni, a certa, a repezi : a lua „la zdraviţe”. Ibid. YlJlîT, -A, vijiiţi, -te. adj. Zăpăcit, aiurit, nebun. E cam vîjiit, il ştiu cu. (Substantivat) Eu. cu vîjlilul ăla? Nici nu stau de vorbă! C. Arg., Ptş. YÎJOI, vijoaie, s.n. Fig. PeLrecere, chef, vijăt. C. Arg. VÎLC interj. Cuvinl care exprimă o mişcare de scurtă durată sau filflilul unei plnze eLc.; fie 1 fofic 1. Tresărea din depărtare citc o licărire : vile, vilc\ Fulgera. O veveriţă sărea sprintenă din cracă in cracă: vile, vile! Spt. S. în bătaia vintului, cearşafurile sc legănau alene : vile, vile! O şovă marc făcea : vile, vile, pe sus. Ibid. VÎLCA s.m. Poreclă dată unui oin repezit, zurbagiu, zănatic. Cpr. YlLCÎÎ, viţeii şi vilcîiesc, vb. IV i 11 1 r a 11 z. 1. (Despre un fulger, o flacără ele.) A licări, a face : vile! Spt. S. 2. (Despre fiinţe) A face o mişcare scurtă, bruscă ; (despre lucruri) a fll-fli* Vilciie drapelele pe stradă, luate de vini. Vine o şovă vîtciind din aripi. Trece in fugă o femeie cu şorţul şi poalele vilclind. Ibid., Pn. L., Smr. VlLClfT s.n. Acţiunea de a vllcli şi rezultatul ci. S-a zărit un vîlcîit pc deasupra plopilor; venea uliul. Spt. S. VfLCllTtinÂ, vilciituri, s.f. Vîlciit, filfli-tură. S-a văzul o vîlcîitură la uşa coteţului, un vilciit de coadă roşie, stufoasă, lungă : era vulpea. Spt. S. A. w VILVA s.f. 1. Căţeluşă vioaie, sprintenă, de obicei roşie la păr; (f i g.) femeie zăpăcită, nebunatică, ^zurlie. Spt. S. YJLYĂIALĂ, vilvăicşi, s.f. 1. Văpaie; iuţeală, zor, toi. Spt. S. O vilvăială dc scccre (arie, coasă etc.). Ibid. 2. Freamăt, zvon. E vilvăială mare. Ibid. VÎLVĂI, pers. 3 sg. vîlvăie şi vilvăieşte, vb. IY tranz. şi i n t r a n z. A filfii. Venea zorit, cu poalele vilvăind. Alerga mititica de-i vilvăia părul in vini. Spt. S., Smr. , YÎLVĂRAIE, vilvărăi, s.f. Vllvătaie; fig. zarvă, vîlvă, huiet. E vîlvăraic mare la adunare. A făcut nebuna o vîlvăraic in sat, dc parcă s-ar fi aprins ^pămintul. Spt. S. r YILVĂREALĂ s.f. Yllvoreală ; f i g. activitate intensă; iuţeală. I-am tras o vilvărcală ţapănă la secere, pc ziua de azi. Spt. S. YILVĂT s.n. Vllvătaie, vllvoare, flacără; f i g. veste, zvon, huiet, vilvă. Vilvăt marc trcce-n zare Peste sapte-opt hotare (Pop.). Pn. L. YÎLYOI, pers. 3. sg. vilvoie şi vîlvoicşte, vb. tran z. şi i 11 t rja n z. = VlLVĂI.. Mş. ViLVORAT, -A, vilvoraţi. -tc, adj. Iute; grăbit; aprins, înfuriat. A venit vilvorat dc la adunare, il scărmănascră rău. Spt. S. VILVORATIC, -Ă, vilvoratici, -ce, adj. = YÎLVDIIAT. Umblă vîlvoralic. Cc eşti aşa vtl-voralic, cc s-a intimplat? Spt. S. YILYOREAlA, s.f. 1. Flacără mare, vil-voare, bîjă, foc. Cu frunze, cu coceni, cu paie, cu vreascuri, am făcut o vilvorcală dc ziceai că s-a aprins satul. Spt. S., Mş., Pn. L. 2. Dogoare, arşiţă, zăduf. Pe la nimiezi s-a lăsat o vîlvorcală dc căldură de dogorea pămintul. Ibid. 3. F i g. ActivitaLe intensă ; iuţeală, zor, toi; dîrvăreală. I-am tras o vilvorcală la secere, de mama focului! începurăm o vîlvorcală la cules, de scăpărau miinilc. Ibid. *1. BăLaie. Ibid. VlLVORf, pers. 3 sg. vîlvorc şi vilvoreşle, vb. IV. 1. Intranz. A vllvora. A luat foc aria; loală no.aptca a vllvoril. Vllvore.au şirele dc griu dc te lua groaza. Spt. S. şi J. 2. I n-tranz. A arde, a vărsa căldură, a dogori. Vilvoarc cerut parc-a luat foc. Ibid. ÎJ. Refl. şi i 11 t r a n z. A se aprinde cineva la faţă. Ce ai, mă, dc cc le-aiK vilvorit aşa? Tc-a ars soarele. Copilul c aprins, vilvoreşte de nu poţi ţine mina pe cV, mititelul! Ibid. i Tranz. A da zor Ia ceva, a iuţi, a întări. I-am vilvorit azi la arie (sau la coasă, la secere) dc ieşeau flăcări din ei. Ibid. 5. (Î11 exp r.) A vilvori pc VtLVORlT 290 VIRLAV cineva (sau a-i vil vor! ccafa, obrajii) = a) a-i sili Ia muncă, a-1 iuţi, a întări; b) a-i arde (cuiva) citeva palme; a-1 chelfăni. Ibid. VÎLVORÎT, -Ă, vilvoriţi, -te, adj. Pripii la treburi, fără preget; harnic, sprinten, vioi, iute (ca vilvoarea). Spt. S. şi Pn. L., Mş. VINĂ, vine, s.f. (In exp r.) A fi iule de vînă = a fi iute de picior, a fi sprinten, vioi. Pn. L., Mrş. A avea vină (sau A fi tare «Ie vină) = a fi vinjos. rezistent, zdravăn, voinic. Ibid., Spt. S. A avea o vină dc (icneală (sau dc nebunie) = a nu prea fi in doagele lui, a fi cam clătit, zăpăcit, ţicnii, nebun, Cpr. A avea o vină dc prostie = a nu prea fi-n toate minţile, a bate cîmpii, a aiura. Ibid. VlXJ, vinjuri, s.n. Unealtă care serveşte la ridicarea unei greutăţi; mangealic. Pune vinjul sub osie (la car) s'i unge toate roţile. Mş. VlXT, vinluri, s.n. 1. (în expr.) A sc da după vint (sau după cum bate vînlul) = a se acomoda împrejurărilor, a se adapta. Spt. S. (Zicală) Aşa bale vlntul dc cind e păminlul = aşa e lumea. Ibid., Pn. I. A se minca viaturile = a bate din ţoale părţile, a se învrăjbi. "Cind se mănincă idaturile, e gata ploaia; se strică vremea. Ibid. A sc lua (sau a veni) din vint = (despre boli; in superstiţii) a se lua in contact cu anumite vinluri (rele de boală); a lua boala din aer, din praf, dc aiurea. Ibid. (Ironic) Culoarea vint ului lurbat = culoare incertă, imprecisă, ştearsă.- Are nişte ochi, culoarea vintului lurbat. E o slofă-n culoarea vint ului turbat. Piş. ll dă viului jos (sau îl suflă vîntul), se zice despre cineva care e slab mort. Ibid., Pn. L. A măcinu vint = a vorbi fără rost. a bate cîmpii. Ibid. A vorbi-n vini ■= a nu fi ascultat. Ibid. A le lua vîntul (rufele) = a (le) zbici. Ibid. Vint turbat = a) vint puternic, vijelie, taifun. S-a pornit, măre, un vint turbat care a dezrădăcinai pomii, a dezvelit casele, a întors pădurile pc dos, a spercal lumea. C. Arg. b) (Î11 superstiţii) curent de aer, presupus la mare înălţime, unde nu poate trăi nici o vietate. Spl. S. Vini invirtit (sau vini învirlejil) = vint care suflă din direcţii opuse; vinluri încrucişate. Spt. S, VIXTUREAlA s.f. 1. Curent. Lasă deschise toate uşile şi ferestrele să se facă vintureală peste tot. 2. Fig. Plimbare. Iar ai plecat in vinlu-reală? PLş. VfXTUHI, vinlur şi vinturesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre încăperi) A se aerisi. Lasă deschise uşile şi ferestrele, să sc vinture (sau să sl* vinturească) bine toate odăile. Ptş. 2. R e f 1. (Despre oameni) A se plimba, a se aerisi. M-aş vinturi puţin incotrova. Ce-ar fi să ne vinlurim cu toţii pină la Braşov şi-ndărăt? Ibid. VÎXZOĂLĂ, vinzoale, s.f. 1. Vint puternic, vifor, vijelie, furtună. A venit o vinzoală dc vint, a scuturai toate prunele, a vinzolil griul, a luat acoperişul caselor. Spl. S. 2. Joc nebunatic; horă repezită. Ibid. îl. Ameslcc dc lume, înghesuială. Vinzoală dc lume ca la tirgul ăsta, de mult n-a mai fost. Ibid. Muncă intensă ; iuţeală, toi, zor. Vinzoală dc secere. Vinzoală ca la arie, ce vrei? Ibid. VÎXZOL s.n. 1. Mişcare de lume; înghesuială. Il pierdusem in vinzolul ttrgului. N-am pomenit atita vinzol, atita freamăt, atita potop dc lume. Spt. S. 2. Furtună, viscol; freamăt. Şi răzbit dc-atil vinzolt sus, p-un stei, s-alină vinlul. Ibid. VÎNZOL1T, -Ă, vinzolili, -le, adj. 1. Repezii, frămîntat, puternic. Joc vinzolil. Furtună vin-zoliiă. Spt. S. 2. Istovit de muncă, sleit de puteri ; flccuit, topii. Vinzolil dc arie, cum a venit, a căzut lat; nici mincare n-a primit. Ibid. VÎRCĂ, virci, s.f. 1. Dungă, vargă ; virstă (Inlr-o ţesăLură). Spl. S. 2. VinăLaic rămasă pe piele, în urma unei lovituri de bici sau de nuia Ibid. [V a r. : VÎRGĂ, tdrgi, s.T. Ibid.]. VÎIIFĂR, virf are, s.n. Virf (de claie, sLog ele.); coamă (de şire). Hai să facem virfar stogului. Spt. S. VÎRFĂRĂIE s.f. (Cu sens colectiv) Mulţime de ramuri, rupte sau tăiate din virful crăcilor, resturi de crăci, fărămăluri. Adună virfăraicle-alea, sînt bune de uscături. Pn. L., Spl. S. VlRFOR, virfoare, s.n. Virful unui copac, al unei tufe sau al unei crăci. Dacă poli ajunge, sui la virforu-ăla de sus; c un cuib dc cioară acolo, dă-l jos. Ia, hai s-adunăm toate virfoarele, toate rimigurile astea de pc jos, toate crăcite. Spt. S. VÎIIFŞCIOR, virfşcioare. s.n. Diminutiv al lui virf; vîrfşor, virful, virfuleţ. Ia vezi că pe vrifşcioru-ăla a mai rămas cilcva prune. Spt. S. VIRGĂ s.f. V. VÎRCĂ. VIRGII1E, virghii, s.f. v. VÎRGHIXĂ. A VIRGIIIXA, virghini, s.f. Trunchi de copac, curăţat de coajă sau cioplit din secure; birnă, oslreţ. Am făcut un şopm de virghini. Spl. S. şi J. [Var. : VmGIIlIi, virghii, s.f. Ibid.] ViRlCIOS, -OĂSĂ, viricioşi, -oase, adj. înfigăreţ, îndrăzneţ, obraznic. N-ai văzut copil aşu viricins. Viricioasă femeie, răzbate unde niei cu gindul n-ai (jind! Ptş., Spr., Spt. S. VlRLAX, -Ă, virlani, -e, adj. (Despre oameni şi animale) Bine legat, înspiţat. voinic, puternic, vîrlos; sprinten, vioi; cf. virlav. Copil virlan. Am doi junei virhini, ar cu ci. Cpr. VÎRLĂV, -Ă, virlavi, adj. Zglobiu, sprinten, vioi, indeminalic, ţârilor. Ce fată virluvă, nu-i sta miinile cit e ziulica! Virlav copil, intr-o clipă s-a dus şi-a venit! Spt. S. şi J. YÎRLĂltilt 291 VOltB k VÎRLĂIOR, -OĂRĂ, virlăiori, -oare, adj. Diminutiv al lui vlrlan. Cpr. YlRLĂVfE s.f.'"Faptul diî a fi v 1 r 1 a v. N-ai văzui vlrlâvie ca la cl. Cpr. VlRLĂVIOR, -OĂRĂ, ,vîrlăviori, -oare, adj Diminuliv al lui v î r 1 av. Puişor de uădir vioară, Tinără şi virlăvioară (Pop.). Spl. S.“ VIRŞĂ1, vtrşc, s.f. 1. (în poezia populară, cu sens neprecizat; probabil) Vîrf, culme. Sus la virsa_ munţilor, Munţilor cărunţilor, Unde-i riuVfepede, Pe o mare lespede, Iese Lina cu ochi negri Ce inteţeşie dorurile Şi-albeşte cărările (Pop.). Arf. A VII?ŞA2, vtrşe ,s.f. 1. lngrădeală provizorie. Tragc-i o virşă de mărăcini la capul locului şi lot mai apără de vite. Spl. S. 2. Pleter cu tirşuri de mărăcini, de*:un singur rind, urzit pe deasupra unui gard de nuiele, pentru a împiedica să sară cineva peste el. La gardul curţii, de jur împrejur, i-am tras şi o virşă dc mărăcini de leasă. Ibid. VlRŞl. virxesc, vb. IV tranz. A face un gard cu tirşuri dc mărăcini sau a acoperi un gard de nuiele cu mărăcini. Spt. S. VlRTOŞfiME s.f. Tărie, vlagă, putere, vigoare, virtoşie. E o virtoşenie în zdrahonu-ăsla, că-ţi ia o claie la spinare. Spt. S. VlnZOABĂ s.f. v. YlHZOD. VlllZOB, virzoabc, virzoburi, s.n. şivirzobii, s.m. 1. Laţ făcut la gura cămăşii pentru a încheia nasturii. Mş. 2. Laţ făcut din curea, Ia nasul opincii, pentru a băga nojiţa şi a trage opinca peste picior. Spt. S. 3. Gaură, la opinci, pe unde sc bagă nojiţele pentru a stringe opincile pe picior. A mai rămas să le fac virzobi. [V a r. VlnZOABĂ. virzoabc, s. f. Ibid.] VLĂŞCA s.f. art. (în expr.) Pare-ui fi pe (sau dc pe) Vlaşco = a) ca inlr-iin loc pustiu. Fluieri ea (sau pare-ai fi) pe Vlaşcu); b) necioplit. Ibid. (Argou) Raşca Vlaşca = afară de... (subînţeles : bacşişul, ciubucul). Toată afacerea asta te costă vreo două miişoare, başca Vlaşca. Pnr. (în trecut) Plus Vlaşea şi Tilorniaiiul = afară de veniturile extraordinare (învîrteli, afaceri grase etc.). Arc slujbă bună, trecere marc... plus Vlaşca şi THormonul. Ptş. VLĂşSîIŢĂ s.r. 1. Ceapă cu bulbul compus (ca usturoiul); ceapă care împuiază Ia rădăcină ; vlaşiţă, glaşniţă. Mrgh.. Ttn., 2. Samulastră (de ceapă sau de usturoi). Mş. [V a r. : VRĂŞNIŢĂ s.r. Spt. S.]. VLĂGUI, vlăgui şi vlăguiesc, vb. IV l r a n z. şi refl. 1. A (sc) freca, a (se) netezi, a (se) lustrui. Mi s-au vlăguit cizmele; le-am luat dc cttcva ori şi s-au vlăguit pe dinăuntru, parc-ar fi unse. Vlăguie tu scaunul ăsta. Spt. S. 2. (în exp r.) A sc vlăfjui eu viaţa = a se freca de viaţă ; a se forma, a se căli. Ibid. VLAGIjLALA s.f. Acţiunea dc a sc vlăgui şi rezultatul ei; f i g. experienţă. Spt. S. VLĂGUfT, -Ă, vlăguiţi, -le, adj. 1. (Despre lucruri) Lustruit, lucios. Are ţava vlăguită puşca. Spt. S. 2. (Despre oameni) Care are experienţa vieţii, care e frecat, dîrşit, călit (cu viaţ.a). Om frecat, om umblat, vlăguit, călit in viaţă, ştie multe, ai cc învăţa de la cl. Ibid. VLĂŞCEĂN, vlăşceni, s.m. (în corelaţie cil ,,muntean”, „delurean”) Locuitor de la şes, din cîmpia dunăreană; tulvurar. Au sosit nişte vlăşceni cu carele cu porumbi şi vor să cumpere fin. Spt. S. şi J. YLtâŞTIE, vleştii, s.f. 1. Nuia (ca de gard); prăjină (ca de scuturat); p. ext. bltă. Pină m-oi pune cu cu vleştia pc line, năvirliosule! Ia arde-i citcva vleştii şi să vezi cum te ascultă. Spt. S., Pn. L., Smr. 2. F i g. Om înalt, subţire şi slab, prăjină. O vleşlic dc muiere. Ibid. VLEŞTIOARĂ, vleştioare, s.f. Diminutiv al lui v I e ş t i e. (Bate) Cu smiccle subţirele Şi cu vleştioare grele (Pop). Smr. YLOG s.n. Mulţime, grămadă; cantitate mare, belşug ; plin. Are o cămaşă vlog dc flori. Au venit oile cu lina vlog de ciulini. De la o vreme ploile se ţin vlog( lanţ, şir). E vlog de lume in obor. Spt. S. VOIE s.f. (în loc. adv.) Dc voie = pe nesimţite, uşor, nesilit (fără efort); sigur. Am făcut de voie 20 km pe jos. Uite, vezi casa asta? Pină-n toamnă o dau gata dc voie, cu toate ale ei. Spl. S., Smr. YOJOT s.n. v. YlJĂT. Dnc. YOLUURÂTIC, -Ă, volburalici, -cc, adj. 1. (Despre, riuri) Volburos. Vine Oltul volburatic, Eu bal malul singuratic. Spt. S. 2. F i g. (Despre oameni) Iute la fire, nestăpînit, repezit; (despre copii) zburdalnic. Aşa e el cam volburatic, dar nu-i rău la inima lui. Ibid. VOLNA s.f. (în expr.) De-a volna = din berechet, dc ajuns, mult. I-am dat de-a volna, lot, cc a vrut. Pc la arii, grine-nşire, Vin de-a volna să se-nşire (Pop.). Spt. S. VOLNIC, -Ă, volnici, -cc, adj. Cumsecade, bun, binevoitor, amabil, favorabil. Am fost la şef, s-a arătat volnic ca să te ajute. Spt. S. VOLOC, voloucc, s.n. GhemoLoc de cirpe; f i g. fulg mare dc zăpadă moinoasă, folmotoc; p. e x t. bulgăre dc zăpadă, nămete. Curgeau voloacelc de zăpadă mari şi moi şi dese, parcă erau smulse de vînl din ploşparcle norilor. Spt. S. VORBĂ, vorbe, s.f. (în expr.) A-si lua vorba-ndărăt =-a schimba atiLudinea, a reveni, a se InLoarce. Pis. A (lumica vorbele (in flură sau In j|îl) = a vorbi Încet, moale; a îngăima vorbele, a se îngitui. Spt. S., Cpr. Ptş. A da vorba cuiva —a da de veste, comunica ; a face o comandă. Am dat vorbă să vie. Am dat vorbă să-mi facă o putină. Ibid. Vorbă dreaptă = ce e drept. Vorbă dreaptă, ea e mai înţeleaptă ca VORBITA 292 VHaşCaUIT cl. Ibid. Vine vorba = adică ; expresie stereotipa, carc se repetă mecanic, în cursul convorbirii sau al unei naraţiuni. Vine vorba, eu aş da-o dacă... vine vorba, ar vrea şi el. Cc. Min-ca-Ji-ui vorbele (eu usturoi), se zice cind cineva îşi dă drumul gurii, vorbeşLe necuviincios, c murdar. Spl. S. A avea vorbă (cu cineva) = a avea înţelegere, a fi de acord. Ibid. A îi la o vorbă (cu cineva) = a fi gind Ia gind. Ibid. VORRlŢĂ, vorhiţe, s.f. (Mai ales in poezia populară) Vorbuliţă. O vorbifă doar să-i spui, Vine puiul liulului, Peste deal, la mindra lui (Pop.). Spt.w S. VOREĂSĂ, vorese, s.f. (învechii) Termen de respecL dat unei femei în vîrstă, cu vază, de frunle. S-au slrins zine şi crăicse, Prea slăvite-mpărălese, Jupiniţe şi prinţese, Codăncle şi vorese, Cari de carţ mai alese (Pop.). Spl. S. VORl, vorese, vb. IV. 1. Tranz. A plăcea, a dori; a accepta, a vrea. Fie cum o fi cl, dacă-l vorcşle fala,- n-ai ce-i face. Iubeşte, lele, iubeşte, Fă cc inima-ţi voreşte! (Pop.). Spt. S. 2. I n L r a n z. şi tran z. A prii. Asta nu-mi vorcşle ; mă arde la stomac, imi face rău. Nu mă voreşte stomacul. Ibid. VOTRU, votri, s.m. Codoş. Iloaşca dc babă c volru, să ştii; face moşmoande, umblă cu coclefe, bagă filtreCpr. VRAJA s.m. Poreclă dală unui flecar, palavragiu. Urită vrajă dc om; cind s-apucă să le toarne, ţi-mpuiază capul (urcchilc)! Spl.S. VRAŞC interj. 1. Onomatopee care redă zgomotul produs de frunze, cînd sini izbi le sau călcâie ln picioare. Auzirăm vraşc, vraşc, prin pădure ; cind nc uitarăm : ursul. SpL. S. 2. Onomatopee care redă zgomotul produs de un corp greu, aruncai sau căzut. Cum ajunse, vraşc! trinti buşteanul din spinare. Alunecai nifel şi... vraşc! căzui cu vadra plină, in mijlocul curţii. Ibid. VRAŞMTA s.r. v. YLAŞNIŢĂ. VRAŞOL s.n. = YRA.ŞOLEALĂ. Am găsit grădina vraşol; o vraşoliseră porcii. Era casa vraşol, o vraşoliseră copiii. Spl. S. VRAŞOLEALĂ, vruşoleli, s.f. Amestecă tură de lucruri aruncate ln dezordine ; vraişte, dezordine ; balamuc. Ce vraşoleală mi-afi • făcui aici, mă, năbădăioşilor? Am găsii o vraşoleală tn grădină, să tc ici cu miinile dc păr. Spl.* S. VRAŞOLI, vraşolesc, vb. IV l r a n z. 1. A răscoli, a scormoni, a arunca lucrurile claie pesle grămadă ; a răsturna. Au intrat nebunii şi au vraşolit tol-tol. Spl. S., Cpr. 2. A încurca, a încllci. Mi-au vraşolit cînepa nişte tihoabc de clini. Cine mi-aţi vraşolit, mă, cuierele şi boran-gicul din pod, ai? Ibid. îî. A slrica, a distrugi*. Au intrat vacilc-n clăi şi pe toate le-au vraşolit. Au vraşolit porcii grădina, cum le-a venit şi nimeni n-a sărit să-i scoată. Ibid. VRAŞOLIT, -Ă, vraşolit, -te, adj. 1. Răscolit, scormonii, învălmăşii. Cine-a umblat la dulapuri? Am găsit toate alea vraşolilc. Spt. S. 2. (Cu privire la oameni) Care e cu ţinuta ln dezordine, molotolit, răvăşit. A plecat cu părul vilvoi şi cu hainele vraşolilc pe el, parcă-l fugăreau turcii; intirziase dc la şedinţă. Ptş. VRAŞOLXIŢĂ s.L Vraşoleală, vraişte, dezordine ; cr. vraşol. Ce vraşolnifă c asta, mă, afurimafilor! Spt. S. VRĂFUI, vrăfui şi vrăfuiesc, vb. IV tranz. şi rell. (Despre plantele uscate) A (se) zobi, a (se) fărîma. S-a vrăfuit cocenii (strujenii), s-au făcut zob la legătură (cînd s-au răcul snopi). S-a vrăfuit bine griul in arie; l-a scrobii soarele, i-a luatjiful, il făcuse scarabă. Spl. S. YRĂFUIALĂ s.t. Acţiunea de a vrăfui şi rezultatul ei ; vraf. Ce vrufuială e asta? Pn. L„ Spt. S. YRAJEAlA, vrăjeli, s.f. Vorbă multă, fără rost şi seamă; trăncăneală, sporojeală. Ce atita vrăjeulă pe voi? M-a lăuzit ăla cu vrăjelile şi parascoyeniile lui. Spl. S., Pn, L. VRĂJI, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A vorbi intr-ai urca, a înşira cai verzi pe perei i ; a sporoji (verzi şi usca Le), a pălăvrăgi. 2. T ra uz. A bale la cap, a cicăli, a pisălogi. M-a vrăjii un conac cu cilc-n stele şi-n lună, apă dc zăpadă. Spt. S. Smr. vrăşcăxeAlă, vrăşcăneli, s.r. Acţiunea de a vrăşrăni. Ce vrăşcăncală o fi acolo? Parcă s-ar bale!. Smr., Cpr. [V a r. : VRĂŞ-CĂREAlA, vrăşcărcli, s.r. C. Arg.] VRĂŞCĂN I, vrăşcăn şi vrăşcăncsc, vb. IV. 1. Intranz. A face : vraşc, vraşc; a produce zgomote puternice trinlind, răslurnind, aruncind lucrurile unele peste altele. Vrăşcănc frunza, c ceva! Cpr. Cine o fi vrăşcănind aşa prin pod? Vrăşcănc cincva la magazie! Ibid. 2. Tranz. A învălmăşi, a slrica; a vraşoli. Au intrat vacilc-n clăi şi pc ţoale le-a vrăşcănil cu coarnele. Cpr. [V a r. : VRĂŞCĂRl, vri'işcăr şi vrăşcăresc. Ibid.] YRĂŞCĂXIT s.n. v. VRĂŞCĂXEALĂ. Spl. S., Cpr. [Var. : YRĂŞCĂR1T s.n. Cpr.] VRĂŞCĂN IT, -A, vruşcănifi, -le, adj. (Despre lurruri) Răsturnat de la locul lui, scormonii, răscolit, risipii, imprăşlial ; stricat, distins; vraşolit. Ia uiic-lrc! loji snopii vrăşcâniţi, rupţi, dezlegaţi. jucaţi cu picioarele! Ce înseamnă balamucu-ăsla? Am găsii casa vrăşcănită. Cpr., Spl. S.^ VRĂŞCĂISilTVRA, vruşcănituri, s.f. v. VRĂŞCĂXEALĂ. Cpr. Spl., S. S-aud vnlş-cănituri prin pod. Spt. S. [V ar.: VRĂŞ-CĂRITIjRĂ, vrăşcărituri, s.f. C. Ari».] VRĂŞCĂREAlA, s. f. v. VRĂŞCĂXEALĂ. VRĂŞCĂRl vb. II v. VRĂŞCĂNI. VRĂŞCĂRlT s.n. v. VRĂŞCĂNIT. VRaSCĂIUTORa 293 ZARZAN VRĂŞCÂRITtfRÂ, s.f. v. VRĂŞCĂNITURĂ. VREJ, vreji, s.m. şi vrejuri, s.n. (In expr.) A lua (sau a câta) pc vrej (pc cincva) = a-i cerceta cuiva cu dc-amănunlul originea, trecu Lui, viaţa ; a descoase, a scormoni, a urmări, Apăi mi ţi l-am luat şi eu pe vrej să vad cine e ăla care imi cere fata, ce poamă e, cc spiţă arc, cu cc sc ocupă şi multe altele* Spt. S. Pn. L. VREJU1, pers. sg. vrejuic, vb. IV refl. (Despre plante agăţătoare) A se ridica, a se învălătuci, a se încolăci, a se mrejui. S-a vrejuit fasolea pc porumbi, i-a strins, i-a făcut mătură. Spt. S. VIlfSHIE, vremi şi vremuri, s.f. (în expr.) La vremea vremii = la limpui potrivii, la soroc ; cind trebuie. La vremea vremii, şi-o da şi cl roadele, de bună scamă. Cpr., C. Arg. .'Manta «Ic vreme rea, se zice cind cineva (sau ceva) e căutat şi preţuil numai la nevoie. Plş. A se aşterne (sau a se aşeza, a sc pune) pn vreme (sau pe vremuit) =a se pune vreme rea, a vremui. Pn. L., Spt. S. Traj|e a vreme = trage a ploaie ; se zice cind sint semne care prevestesc schimbarea vremii (se hat vuiturile, se pun junghiurile, se întoarce fumul, i se face somn cuiva, cască etc.). Ibid. Ptş. I)e eu vreme = de timpuriu; Am sosit (sau am plecat) dc cu vreme. Pn. L., Smr. (Ironic) Marc şi devreme = lung şi prost.; epiLet daL unui om mărginii. Ibid. VREMUIT s.n. Vreme rea, vremuială. A se pune pc vremuit. Spl.wS. VRENIC OS, -OASĂ, vrenicoşi, -oase, adj. (Familiar, uneori ironic) Vrednic, grozav. A, păi vre-nicoasă ca ea, cine mai c! Spt. S. (Substantivat; ironic) Ce ai făcut aici, mă, vrenicosule? Ibid; VLJLPE, vulpi, s.f. (In expr .) Latră vulpea, sc zice cind se lasă ger aspru. Noaptea asta latră vulpea! Ibid. Prov. Vulpea, unde n-ajunge, zice eă nu-i place, se spune clnd cineva face pe năzurosul, dacă nu poale apuca ceva la care jindu$fştc ; cf. vulpea, cind n-ajunge la struguri, zice că sint acri. Ibid. YLJLPĂRfE, s.f. (Numai la sg.) Termen depreciativ dat unei fiinţe nesuferite. Yulpărie de muiere ca asta nu ţi-au văzut ochii, de cind eşti. Cpr. VUVUlALÂ, vuvuieţi, s.f. Acţiunea de a vu v uj şi rezultatul ei. Spt. S. YLYUrnJRÂ, vui'uituri, s.f. = VUVUlALÂ. Pn. L. z Z.VAlt s.n. Zahăr. Pn. I.. ZAnĂll s.n. Mulţime, ^rniiuulă; ingrăniă-(li'ali'i, învălmăşeai;!. E plaja zahăr dc lume. S-au făcut zahăr toate, s-au strins toate o dală : secere, coasă, arie. Spt. S., Pdr. ZACĂR s.n. Zahăr. Pn. L. ZADĂ s.f. Grămadă de lucruri mărunte (crăcărie, coji, ogrinji etc.); zob, praf, tocutură. Dc uscate cc sint, paiete s-au făcut zadă. Spt. S. ZAI, zaiuri, s.n. 1. (Cu sens colectiv) Sloiuri dc gheaţă care vin primăvara pe riu cînd se dezgheaţă. S-an pornit zaiurilc dc la munte. Site. 2. Polei. S-a prins oleacă de zai; nu c de plecat cu căruţa acuma. Cpr. ZALBA s.f. (în expr.) A nu avea zallm (cineva) = a fi excesiv dc harnic, săritor, inimos ; a fi deosebit de vioi, sprinten. N-arc zalbă dc vrcnică femeia asta; toată ziua ti sftrtie miinilc! Aşa copil inimos, n-arc zalbă-n el de iute ce-i! Spt. S. ZALTAT, -A, adj. v. IZALTAT. ZÂMĂ s.f. 1. (în expr.) A licrlie-n zama lui = a se frămlnla, a se amărl, a se necăji ; a răbda. Cpr. A luii(|i-o (sau a se lunjji) ea zama dc varză = a întinde, a lungi-o fără rost. Ibid. A lusa-n zama lui (pe cineva) — a-1 ăsa-n pace. Ptş. ZAXG inLerj. Onomatopee care imilă zgomotul produs de un obiect metalic lovit sau de un obiect de sticlă spart. Zang, s-a spart (jcamul! Ptş. ZAXGARA, zangaralc, s.f. 1. (Depreciativ, la pl.) Obiecte mici, lucruri lipsite de însemnătate; mărunţişuri. Ce de zangaralc s-au mai adunai! Ar trebui descurcat locul de cle. Spl. S. 2. (La pl.) Zorzoane. S-a impopoţonat cu cite zangaralc toate. Ibid. ÎJ. F i g. încurcătură, belea. A picat şi el tntr-o zangara (a naibii); nu ştiu cum o ieşi. Ibid. Z AX GAT, zangăte, s.n. Zgomot metalic produs.de un obiect lovii sau spart: zăngănit. Zangăl de geamuri. Ptş. ZAPISCĂ s.f. Recipisă de bani ; p. e x 1. fiţuică. Uite ici zapisca de la pcrcitor, vezi? Pn. L., Spt. S. ZAPLA1C, zaplaice, s.n. Căuş (cu ajutorul căruia se curăţă sîmburii şi poşircă pe fundul cazanului); saplaic. Ddlş. ZARVĂ!' s.n. Gălăgie mare; liaraiman, zarvă. Cc atit zarvăt acolo? Spt. S. ZARZAX, zarzăni, s.n. Zarzăr. Hai să scuturăm zarzănul din poartă. Spt. S. Z AllZ Ană 294 ZaPăcIlA ZARZĂRĂ, zarzăne, s.f. Zarzără. Spt. S. ZA ST AL s.n. v. Z ĂST AL. ZAVAIDOC, zavaidoace, s.n. (Mai ales la pl.) Ghiont, pumn; potlrnog. Lasă-l aşa, pină l-oi apuca bine şi mi ţi l-oi băga eu inlr-o serie de zavaidoacet Spt. S. ZAVAIDOCEA s.m. art. Poreclă dală unui om zurbagiii. Spt. S. ZAVfiRĂ s.f. F i g. Dezordine, vraişte ; gălăgie, zgomol; joc nebunatic; ceartă, bătaie ; balamuc. Ce zaveră s-a încins, mă, acolo, parcă se bat turcii! Spt. S. ZAVfSTIE, zavistii, s.f. (Mai ales la pl.) Poznă, glumă, şotie, farsă. E plin de zavistii diavolu-ăsla de copil; e numai' zavistii (in el). Spl. S. ZAVISTIOS, -OASĂ, zavistioşiy -oase, adj. Care spune lucruri curioase, minunaLe, de necrezut; care e bun de glume, isteţ, glumeţ, poznaş. PLş. Aşa e el, zavislios. Ibid. ZAVRĂC s*fn. Amestec de obiecte în dezordine, aruncate claie pesle grămadă; harababură ; balamuc, vraşol, vraişte. Spl. S. ZĂBRELĂT, -Ă, zăbrelate, adj. r. Zăbrelii. La mindruţa sprlncenată. Cu căsuţa zăbrelată, Cu uşiţa descuiată, Să mi-o văd cum stă culcată (Pop.). Ln . S. / ZĂLÎNG, -Ă, zălingiy -ge, adj., s.m. şi f. 1. A d j. (Despre oameni) îngălai; moale, mocoşit; lăllmb, lăliu. Ce om zăling! Ce muiere zăllngă; cură zoaiele de pe ea! Spt. S., Mrgh. 2. S.m. şi f. Poreclă dală unui om vorbăreţ, limbul, flecar şi leneş. Să faci cum ii şti şi pe zăltnga aia să nu mi-o mai aduci la lucru. Ibid. ZĂLL\tGEALĂ s.f. 1. Lucrare executată fără pricepere şi fără tragere de inimă; lucrare tărăgănată, moale ; dălăngeală, migoroşeală ; pălăvrăgeală ; căşcăleală. Ce atita zălingeală? Ibid. ZĂLÎNGf, zălingesc, vb. IV. 1. intranz. A lucra incet, moale ; a mocoşi, a tergiversa ; a dălăngi; f i g . a flecări, a pălăvrăgi. Spt. S. 2. Tra nz. (în exp r •.) A o zălingi =a o duce de azi pe mîine, a o amina, a o tiromi. Ibid. ZĂLÎNGfT, -A, zălingiţiy -le, adj. (Despre oameni) Mocoşit; care lucrează fără gust, ln silă, de mintuială. Spl. S. ZĂLTĂT, -Ă adj. v. IZALTAT. ZĂMÎRCĂs.f. Fig. Om moale, bleg, leneş. Ge zămircă de om! O zămircă de muiere. Pn.L., Spt. S. ZĂMÎRCEAs.m. ari. Poreclă dată unui om nevoiaş, bleg,leneş căruia îi pică mucul în strachina altuia ; care aciră pe la uşile altora ; ciorbagiu. Cum s-a pornit cazanul, ţac şi zămircea. Spt. S. zAmÎRCEALĂ, zămirceli, s.f. 1. Mincare sau băutură de proastă calitate, zeamă-chioară ; ză-mîrcă. SpL. S., Pn. L. 2. Fi g. (Ironic) Vorbărie goală, aiureală pălăvrăgeală, flecăreală. Ibid., Mş. ZĂMÎRC1, zămircesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre fructe) A se muia, a se terciui, a se zămui, a sc storci. S-au zămircil prunele de căldură, trebuie culese. Pn. L., Spt. S., Smr. 2. Intranz. (Despre oameni) A acira la băutură, a bea ; f i g . a pălăvrăgi. Zămirceşte pe la cazane, doaV de i-o da cineva ceva. Ibid. 3. T r a n z. (Despre băuturi alcoolice) A subţia cu apă, a adăpa ; a lăsa cazanul să curgă mult, a lungi-o. Ai zămircit-o de tot; asta nu mai e ţuică, măi; asta c poşletcy apă chioară. Ibid. ZĂMlRCIT, -Ă, zămirciţiy -te, adj. 1. (Despre băuturi) Amestecai cu apă, slab. Vin zămircit. Ţuică zămircilă. Pn. L., Spt. S. 2. (Despre fructe) Terciuit. Ibid. 3. (Despre oameni) Beţiv; moale; fig. palavragiu, zeamă-lungă. Ibid. (Substantivat) Cu zămlrcitu-ăla ţi-ai găsit să-ţi bagi in cird? Ibid. ZĂMOŞf pers. 3 sg. -zămoşeşle, vb. IV refl. 1. (Despre bube, buboaie etc.) A se umple de ser, a face puroi, a începe să curgă. Mş., Pdr. 2. (Despre frucle) A se Lerciui. Ibid. ZĂMOŞ1T, -Ă, zămoşiţi, -le, adj. (Despre bube) Din care se scurge o zeamă subţire; care e deschis, spart, rupt; zemos. Mş., Pdr. 2. (Despje fructe) Terciuit, zemos. Ibid. ZĂMUI, zămui şi zămuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce ceva (făcînd să iasă lichidul afară); a zgindăra. Nu mai zămui ăl buboi degeaba dacă nu e copt. 2, Intra nz. Fi g. A vorbi în dodii,- a bate cîmpii, a trăncăni. Cpr. Expr. A zămui Ia cap (pe cineva) = a batlî Ja cap, a pisălogi. Ibid. ZĂMUIĂLĂ, zămuicli, s.f. Acţiunea de a zămui; stoarcere; fig. pisălogeală. Cpr. Destul, ajunge atita zămuială! L-ai lăuzil. C. Arg. ZĂMUlT, -A, zămuiţi, -le, adj. 1. (Despre ouă, fructe ele.) Storcit, strivit, zdrobiL. Prune ză-muite. Ouă zămuile. Spt. S., Pn. L. Smr. 2. (Despre bube) Din care ţlşneşte puroi; zemos, zămoşit, spart. Jub zămuit. O bubuliţă zămuită. Ibid. 3. Limbut, palavragiu. Om zămuit. Vorbărie (sau vorbă) zămuită. Discurs zămuit. Cpr. ZĂNGAlA s.m. Calificativ depreciativ dat unui om care lucrează superficial; care pălăvrăgeşte, flecăreşte ; flecar. Ce zăngală de om ! llrită zăngală (de om)! Cpr. ZĂPADĂ, zăpezi, s.r. (în expr.) Apă de zăpadă, se spune cînd cineva se laudă, promite, minte ; spune lucruri neserioase ; pălăvrăgeşte. PLş. ZĂPĂCENIE. zăpăceniiy s.f. 1. (Familiar) Om cu minţile Imprăşliale, disLrat, uituc, zăpăcit; zăpăcilă. Am scăpat dc un zăpăcilă şi am dat de o zăpăcenie şi mai şi. E o zăpăcenie dc fată cc n-ai văzul, umblă aiurea. C. Arg. Ptş. 2. Lucrare de mînluială. Ce sint zăpăccniilc astea, mă copilei Piş. 3. Extravaganţă de om neserios; aiureală, prostie, nebunie. Ea, tot cu zăpăceniile ci, cum o ştii. Ibid. ZĂPĂCiLĂ s.m. Epitet depreciativ sau glumeţ dat unui om zăpăcit. Und-ţi-i capul, zăpăcilă, ce-ai făcut aici ? Spt. S. ZaPĂIILĂ 295 ZBICEALa ZAPĂf, zăpui şi zăj)ăiesc, vb. IV intranz. A produce zgomot, răscolind frunzele: a vrăş-căni; a tropăi S-audc zăpăind prin pădure, umblu jigania. Zăpâic ăla cu bocancii lui, cu s-aude de la o poştă. Ibid. ZÂPAiALĂ, zăpăieti, s.f. Acţiunea de a z ă p u i; zgomot de frunze răscolite, vrăşcă-neală ; tropăit de picioare: zăpăit. Spl. S. ZApAIt s.n. = ZApAIALA. Spt. s. ZApAITIÎRA, zăpăiluri, s.f. = ZAPAlT. Pn. L. ZĂP?RST£A s.m. arL. 1. (Familiar) Om mic de statură; (ironic) • om fără însemnătate. Spt. S. 2. (Eufemism) Dracu. Ibid. ZĂREAţA s.f. 1. Vlagă, vigoare ; rumeneală In obraji. Băieţaşul ăsta c aşa ofilit, veşted! N-are nici o zăreafă-n cl. Sc vede că e trăit rău, mititelul! Brşt. ZĂRtŢ, -EĂŢĂ, zăireţi, -ţe, adj. (Mai ales despre copii şi tineri) Rumen la faţă: voinic, sănătos. Am doblndit un copil zăreţ, ţi-i mai marc dragul să te uiţi la el! Brşt. ZĂRNICEÂLĂ s.f. Faptul de a se z ă r -nici; debilitate, slăbiciune, izincală. Smr. ZĂRNICf, zărniccsc, vb. IV refl. (Mai ales despre copii) A slăbi, a se ofili, a se veşleji: a tinji, a se izini. 5-a zărnicil bietul copil de cind i-a murit mama. Smr.. Pn. L. ZĂRNICÎT, -Ă, zurniciţi, -le, adj. (Mai ales despre copii) Slab, prăpădiL, stafidil, topit. N-am văzut copii zărniciţi ca la muierea asta, n-arc nici o grijă de ci, trăicsc aşa din mila Domnului^ Smr., Pn. L. ZĂRZAnEL, zărzănei, s.m. Diminutiv al lui z a r z ă n ; zarzărei.. Au tmpuiat zarzânii, au umplut coasta de zărzănei. Mş., Pn. L. ZĂRZĂNfcĂ, -EA, zărzăncle, -ici, s.r. Diminutiv al lui zarzănă; zărzărică. Am umplut putina dc zărzăncle. Pn. L. ZAstAL, zăstalc şi zăstaluri, s.n. Pălimar. Drag i-a fost voinicului Adincul colnicului Şi pe fruntea dealului Să dea apă calului, La poala zăslalului! (Pop.). Rscţ., Spt. S. [Var.: ZASTÂL, zaslalcLs.i\. Ibid.]. ZĂSTĂLNIŢĂ, zăstalniţe, s.f. Paravan de setnduri care se pune de jur Împrejur, in faţa prispei : pălimarj zăslal. Spt. S. ZĂTICNEĂLĂ, zăticneli, s.f. Ţicneaiă. Spt. S. [Va r. : ZĂTIGNEĂLĂ, zăligneli, s.f. Ibid.] ZĂTICNf, zăticnesc, vb. IV refl. A-şi sări din minţi, a se ţicni, a se zăpăci. Parcă s-a cam zătignit băiatu-ăsla ;^nu mai e in minţile lui. Spt. S. [Var.: ZĂTWîNf, zăticnesc, vb. IV refl. Ibid.] ZĂTICNIT, -Ă, zăticniţi, -te, adj. Ţicnit, aiuriL, zăpăcit. E cam zăticnii, nu e-ntr-alc Ini! Spt. S. [Var.: ZATIGNlT, -A, adj. Ibid.] ZĂTICNEALA s.f. v. ZĂTICNEALA. ZĂTIGNf vb. IV. v. ZĂTICNI. ZĂTIGNlT, -Ă, adj. v. ZĂTICNIT Ă. ZATOAm: sJ.pl. v. ZOTOANE. ZAUHDEAlA, zăurdcli, s.f. Lapte stricat, brlnzit; p. ext. mincare de proastă calitate ; zamă-lungă, zămlrcă. Mş. ZĂURD1. zăuirdesc, vb. IV refl. 1. (Despre lapte) A se brlnzi, a se strica. Ctnd l-am fiert, o dată s-a zăurdit tot laptele. Mş., Smr., Cpr. 2. 1J. e x l. (Despre ciorbă) A se tăia; a se brlnzi (cind se bate un ou şi e prea rier-bintej. Cpr. ZĂURDIT, -Ă, zăurdiţi, -te, adj. (Despre lapte) Brlnzit; p. e x L. (despre alimente, mai ales ciorbe) care s-a tăiat, s-a brlnziL, Am găsit laptele zăurdit. A ieşit ciorba zăurdită. C. Arg. ZĂVĂDĂ, zăvezi, s.f. Fotă ; p. ext. covoraş (de perete). Crb.-, Dmnş. ZĂVlRNEĂLĂ s.f. Povirneală inlr-o parte, înclinare. Ai incărcat căruţa ţapăn, dar cam are. o zăvirneulă spre dreapta; de nu s-ar răsturna! Dmnş. ZĂVlRNI, zăvirnesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lucruri) A se apleca Inlr-o parte, a se povirni. S-a zăvirnit o claie de fin, trebuie proptită, altfel cade. S-a zăvirnit coşarea vacilor, au putrezit furcile. Dmnş., Smr. 2. (Despre oameni) A se cocoşa de băLrineţe; a se cujbi, a se hodinii, a se hodorogi. Ibid. 3. I n t r a n z. A se apropia de ... (ani). Stnt opt ani şi jumătate; Zăvlrnea la nouă, frate (Pop.). Cpţn. ZĂYlRNIT, -Ă, zăvirniţi, -te, adj. Aplecat intr-o parLe, gala să cadă; povîrnit. E o claie zăvtrnită. Coşarea vacilor e zăvirnită mull spre inainte. mai-mai să vie-n nas, trebuie, proptită. ZBALŢ, zbalţuri, s.n. (La desagi) Despică-tură la mijloc, servind a reuni sforile de Iegă-Lură di* la gurile trăiştilor sau pentru a fixa desagii de şa. Cpr. ZRANG interj. Onomatopee care imilă zgomolul metalic produs de un obiect lovit sau spart; bang, zang. Ptş. ZBANGIII OS, -OĂSĂ, zbanqhioşi, -oase, adj . = ZRANG nil . Pn. L. ZBANGIlfU, -IE, zbanghii, adj. Aiurii, zăpăcit, zurlii!, zănatic, nebunalic; pălăvralic, trăsnii. Ori eşti cam zbanghiu, mă, băiete, ce ţi-a venit? (SubsLantival) A/a, zbanghiule, na Ic mai Jegajle mine că dai de şugubină. SpL. S. ZBĂNCĂXf, zbăncăn, vb. IV tranz. = ZBLENCĂNI. A zbăncănil viţelul vaca, nu mai are pic dc lapte. Mş., Sllr. _ ZBĂNCĂNl'TĂ, zbăncănite, adj. = ZBLEX-CĂNITĂ. Am găsit vaca zbăncănită, cu toate ţiţele zbăncănite. Sllr. ZBARCIOĂGĂ s.f. v. ZBÎRCIOAGĂ. ZBER£NG, zberenguri, s.n. Zbeng. ZBERfiNGIII, -uri s.n. Zbeng. ZBICEAlA sJ. Smucilură, smuceală. Dintr-o zbiceală, calul a rupt şleaurile amindouă. Pn. L., Sm. ZBICI 296 ZBLENCaNIT ZBICI vil. IV. V. SM1CI. ZBiCI, zbiciuri, s.n. I. Imbrlnceală; izbire. l-uni dat un zbici, s-a dus cil colo. Pn. L. 2. Melic ; toană ; blzdic. Arc un zbici urii. (Ironic) Ce, tui ţi-a venii zbicul? Ibid. [Var.: ZBlC, zbicuri, s.n.] ZBICIT s.n. = ZBICEALA, zbici, zbic, Ioana. Mş. ZBICIT, -Ă, zbiciţi, -te, adj. Fig. (Despre oameni) Repezii, aiurii, trăsnit. E cam zbicii la cap băiatu-ăsta; vorbeşti şi el parcă e dus tlupă lume. Mş., Sin. ZBIEllA, zbierj vb. I. intranz. Loc. adj. sau adv. De zbiară = foarte tare. S-n acrii varza de zbiară. Au îngheţai rufele le zbiară. Ibid. ZBILŢA s.f. v. ZVILŢA. ZII IC, zbtcuri^s.n. v. ZBICI. ZBlXŢ, zbtnţuri, s.n. (Ironic) Pelrecere, ciuf; horă. Am fost la (un) zbinj; am petrecut de minune. Iar a zbughit-o la zbinţ, hăjmăiulăul! Cind aude de zbinţ, il trec năduşelile. Spt. S., Pn. L. ZBlXŢlf, zbinţuiy şi zblnţuiese. vb. IV i n Ir a nz. şi r e t 1 : A zbinţui; a merge la zbinţ. Pn. L., Spt. S. ZBIXŢUIAlA, zbinţuieli, s.f. Acţiunea dea (se) z b in ţ ui ; zbinţ. S-au dus la zbinţuiulă. Pn. L. ZBIRCEA s.m. Porecla dala unui om urlcios, închis, lacul; zgircit, avar. Mş., Smr. ZBÎHCI1, zbirciuri, s.n. Zbirci tură. S-a făcut zbirci, hoaşca! E numai zbirciuri şi ştirbit uri. |Pronunţai : monosilabic.] ZBIRCI- inlerj. Exclamaţie cu care copiii marchează o greşeala, In limpui jocului numit ..şotron”. Expr. A face zbirci = a greşi. -1/ făcut zbirci, nu mai joci, gata! Slp. S., PLş. | Proniinţi*l : monosilabic.] ZBlllCi, zbircesc, vb. IV i n Ir a ti z. A greşi; a spurca. Ai zhircit, nu mai joci! Piş., Spl. S. ZBlKCloAtiĂ, zbirciouge, s.f. Femeie ba-Irlnă (baba) zblrciLâ, scofllcită ; răutăcioasă, zgircită ; papacioacă. Vine zbircioaga eu traista de minciuni; să le ţii! Spl. S. [Var. : ZBÂRCI O A Ci A, zbarcioage, s.f. Ibid.] ZBlRCI OG, -OAGĂ, zbirciogi, -oage, sm. şi f. Om rău la inimă, invidios, acrit, zgircit. Cu zbirciogu-ăta am vrut şi eu să facă o afacere; dar dracu s-a lipit de el! Spl. S. ZIllRCl OGEA s.m. Poreclă dată unui om zgircit, avar; pomisil, cupil, acru. Pn. L. ZBIRCIOGEAlA srf. 1. Zbirceală. A venit zbirciogeaht, adio tinereţe! Spt. S. 2. Fig. Zglrcenie. Ibid. ZBÎRCIOGf, zblTbiogesc, vb. IV refl. 1. (Despre piele) A se zbirci. S-a zbirciogit pielea pe mine cind am văzut-o plină de bubal d-ăl negru. Spt. S. 2. F i g. A se răsti la cincva, a ocări, a cerla ; a se zborşi. Nu te mai zbtreiogi degeaba la mine, că nici măcar cu gindul n-am dat p-acolo. Ibid. ZBÎHCI O (UT, -A, zbirciogiţi, -tc, adj. 1. (Despre oameni) Zbîrcit, Încovrigat, bătrin; fi g. urlcios, greţos, zgircit. Spt. S. 2. (Despre frucle) Care şi-a pierdut prospeţimea, care are pieliţa zbirci lă, veştedă ; stafidită. Nişle prune tomnatice stau incă zbirciogite pe virfuri, ptnă le-apucă zăpada. Ibid. ZBÎRCIOGOS, -OASA, zbirciog oşiy -oase, adj. Care e strlns, zgircil, avar, sucit, cupit. (SubstanLival) Cu zblrciogosu-ăla nici dracu nu bagă-n plug. Pn. L. ZBIRLEA s.m. 1. Om fioros. Vezi tu pe zbirlea! Mş., Pn. L. 2. (Eufemism) Dracu. Dai tu de zbirlea! Ibid. ZBlRLlC.OXŢ s.m. v. ZBÎRLIONŢ. ZBlRLldXŢ, zbirlionţiy s.m. şi zblrlioanţe s.n. (Ironic) Cîrlionţ. Ptş. [Var.: ZBlRLI-GOXŢ, zbirligonţiy s.m. şi zblrligoanţe s.n. Ibid.] ZBiRLIOXŢAT, -A, zblrlionţaţu -le, adj. Ciufulit sau cirlionţat. (Substantivat) Zbîrlion-ţaţa a uitat să-şi ia restul. Ptş. ZBlRLITljRA, zbirliluriy s.f. 1. Fig. Fior de spaimă; zblrlirc. Cind văzui namila de lup în mijlocul drumului, simţii zblrlituri prin toată carnea. Spt. S. 2. Păr ciufulit, ciuf. Umblă c-o zburlitură de ciuf pe virful capului. Ibid. [Var. : ZBURLIŢI. R s.f. Ibid.]. ZBLEAXCA s.f. şi adv. (In e x p r .) A lăsa (sau a rămîne ) ţiţele (sau ugerul) zblcaneă (ilr tot) = a le lăsa sau a rămlne (ugerul, ţiţele) goale de laple, moi, fleaşcă. Aţi uitat viţelul la vacă şi am găsil-o zbleancă (de tot). M-a lăsat zbleancă copilul-ăsta; era mort de foame. Spt. S. ZBLEXCÂf zblenvăi şi zblcncăiesc, vb. IV Iranz. Zblcncăni. Aţi lăsat viţelul cu mă-sa si a zblencuit-o ţoală noaptea. Spt. ZBLEXCAiALA s.f. = ZBLENCANEALĂ. ZBLEXCAfT s.n. = ZBLEXCAIALA, supt. Are un zblencăit lăcomos, i se umplk gura dc ctăbuci cind suge. Spt. S. ZBLEXCAfTA, zblencăite, adj. f. = ZBLEN-CAX1TĂ. ZIILEXCAITURA s.f. = ZBLENCĂN1TURA. ZBLEXCAXEAlA, zblencăneli, s.f. Acţiunea de a z b 1 e n c ă n i şi rezultatul ei; supt, suptoare, sugere totală. Spl. S. ZBLEXCÂX1, zblencăn şi zblencănesc, vb. IV t r a n z. şi i n l r a n z. (Despre copii şi puii fie animale) A suge cu. lăcomie, a suge tot laptele, pină la ultima picătură, lăslnd ţiţele şi ugerul llcaşcă. Toată ziua ar zblencăni copi-lu-ăsta. N-aţi avut grijă de viţel şi a zblencănit vaca dc lot; nu mai are nici pic de lapte ; SpL. S. ZBLEXCÂXfT s.n. Zblcncăneală. Trag lă-comoşii ăia dc purcei, de-aici le-auzi zblencăni-tul. Spt. S. ZBLENcaXITa znitiMii ZBLEXTĂXÎTĂ, zblcncunilc, adj. f. (Despre [iţe, uger) Supl de laple pină la ultima picătură. ZHLEXCĂMTlUlĂ s.I. = ZBLEX CAI AL A. ZBOltŞ, zborşuri, s.n. Terci, lerciuială ; p. e x l. mincare prosL preparată, zeamă chioară. Pn. L. ZBORŞEAlA, zborşeli, s.f. = ZBOBŞITl BA. ZB01LŞ1TIBÂ, zborşituri, s.f. 1. = ZBOB.Ş. Pn. L. 2. Vărsătură, diaree. Ibid. îl. F i g. EpiteL depreciativ dai unui om moale, fleşcăit sau unui bălrin dărăpănat.; cofleşilură. Ibid. Spt. S. şi J. ZBRANŢ, zbranţuri, s.n. Branţ. Smr., Mş., Spl. S. ZBUCXEAlA, zbucncli, s.f. Explozie; f i g. repezeală, iuţeală, porneală, zvîcneală. Are el cite o zhacncală care-l facc neyru; da-i trece repede. Mş. ZBUCXlTtJIlA, zbucnituri, s.f. Explozie. S-a auzii o zbucnilură, parc-ar fi Iras cu tunul. Mş. ZBUGHEA, zlnujhez, vb. I. 1. T r n n z. A o zbughi. Zbuyheaz-o repede, pină nu vine, că dacă dă cu ochii dc line, e foc. 2. Refl. A-şi pierde minţile, a se zăpăci, a o lua razna. Parcă s-a cam zbuyheat nifel ăl copil; nu mai e in minţile lui! Jbid. ZBUGIIEALĂ, zbuyheli, s.f. Acţiunea şi faptul de a (se) zbughea şi rezullatul ei; ţicneală. Cam are o zbuyheală. Spl. S. ZBUGHEA'^ -A, zbugheaţi, -te, adj. Zăpăcii, aiurii, zănatic, repezii, Irăznil, nebun. Ce ţi-e, mă băiete? Nu ţ'i-e bine, ori eşti cam zbuyheat? (Substantivul ; familiar) Zbuyheala aia dc fată a lăsat războiul^ şi a şters-o. Spt. S. ZBUGI11L s.m. Om repezit, smucii. Mş. Mştş. ZBURAT, -Â, zburaţi, -te, adj. (In e x p r .) Cii mintea zburată = zăpăcii, împrăştiat. Mş. Cu inima zburată = spăiminlal. Ibid., Plş. ZBUHÂTÂCIT, -A, zburătăciţi, -te, adj. F i g. Repezii, zurbagiu ; distrat, uituc ; nebunatic, zăpăcit. Zburătăcitu-ala de copil, cum a venit de la şcoală, a azvirlit ghiozdanul cit colo şi dus a fost! Spt. S. ZBURATURATIC, -A, zburăluratici, -ce, adj. (Mai ales despre copii) Zvinturalic. (Substantival) Zburăliiraticu-ala de copil n-a mai venit, unde-o fi apucat? Mş., Sm. ZBUBÂTURÂ, zburăluri, s.f. (In expr.) A si» pune (sau a lua eu (sau la) zburaturi (pe cineva) = a alunga, a izgoni. Cpr. Mş. ZBURÂTUREAlA, zburătureli,iiA. Acţiunea de a z b u r ă l u r i. (în expr.) A lua la zburâ-tureli = a arunca cu zburat uri; f i g. a speria, a alunga. Mai ia la zburălurcli vrăbiile-alca! Spl. S., Mş., Cpr. ZBURATURI, zburăluresc, vb. IV tranz. A lua Ia goană ; a alunga, a izgoni, a speria. A zburălurit tofî copiii din casă, nebuna! Spl. S. Zburăturiţi vrăbiile c-au lăbăril pe ctnepâ! Mş. ZBIRATURIT s.n. - ZBU BĂTU 11E AL A. Exp r. A lua la zburat urii = a alunga, a speria. îa-le la zburălurit păsările alea, ca ciugul ci ne pa! Spl. S. ZBURD s.n. Zburdălnicie’. (Codrul) Cit e tinăr şi voinic. Numai viaţă pe colnic, Numai zburd şi zbeny in el, (Ut e tlnăr, tinerel (Pop.). Spl'. S. zBiBLiirn s.r. v. zbIblituba. ZDÎHXÎf zdîrnii, vb. IV. I rn n z. şi inlranz. A zhirnii. ZDIHXÎIAlA, zdirniieli, s.f. Zbirniială. ZlIOAXcA zdoance, s.f. (Familiar, aficliv) Copil. Zdouncă al mamii! Zdouncele mamii! Plş., («Imn. ZUBA11OX. -OAXV, -OAXCA, zdrahoni, -oane, -oance, s.in. şi f. Om mare la trup, yoinic, gras; fig. persoană autoritară, aprigă. H o zdrahoană de muiere, bayă-n sperefi un sal intreq! Pn. L. ZDHAMBEA, zdrambele, s.f. (Mai ales Ia pl., in e x p r.) A-I lua /.dnimhclfle (pe cineva) — a da de belea, a păţi-o. A răcit rău, l-a (mai) luat zdrambelele. Plş. A-I lua iu zrirumljele (pe cineva) = a cerla, a repezi; cf, a lua la zdraviţe. Ibid. ZDRAXCAXA, zdrancanale, s.f. (Mai ales la 1)1.) 1. ObiccL casnic, fără Însemnătate; zanga-ra, trancana. S-a umplut cămara de cile zdrancanale : cioburi, sticle, cutii. Spt. S. 2. Clopoţel, zurgălău, zdrăngănel. Ibid. îţ. (Ironic, la pl.) Zorzoane. Ia mai lasă zdruncanalclc şi mai pune mina pe furcă şi pe vălalc, că d-aici iese imbrâ-cădura. Spl. S. (La pl.) Yălale. Ibid. ZDRAVIŢE s.f. pl. (Numai in expr.) A lua la zilravite (pe cineva) = a cerla cu asprime, a repezi, a lua Ia goană ; cf. a lua la ra pa tighel. Spt. S. A l)ă|ja-n zdraviţe (pe cineva) = a lua Ia zor, a iuţi, a întări, a zori; iT. a pune şaua, a băga-n draci. Şi-apucat d-o nebunie. D-o trăsnea de veselie, Bayă-n zdravifi o chindie Şi tot chiuie-a pustie : Fi-r-ar .el dc drac să fie! (Pop.). Ibid. zdrEle A s.m. Numele unui vestii haiduc care se bucura de multă faimă in regiune, odinioară ; p. ext. om mare, puternic, uriaş, fioros ; cf. mandea, pieplea, zdring. E x p r . A vedea (sau a