Η. TIKTIN ··· RUMÄNISCH-DEUTSCHES WÖRTERBUCH H. TTKTIN RUMÄNISCH-DEUTSCHES WÖRTERBUCH 3., neubearbeitete Auflage von PAUL MIRON und ELSA LÜDER BAND III P-Z Benutzung nur Im Romanischen Seminar 2005 HARRASSOWITZ VERLAG · WIESBADEN 3. Auflage Gesamtredaktion PAUL MIRON und ELSA LÜDER (Freiburg) 2. Auflage Gesamtredaktion Elsa Lüder (Freiburg) und Paul Miron (Freiburg) unter Mitwirkung von Vasile Arvinte (Iaşi). Weitere Mitarbeiter (zeitweise): Angelika Folbcrt, Ofelia Rassner, Mircea Roşian, Nicolae Saramandu, Hans-Jürgen Speck, Anna Spinner, Erika Stamp (alle Freiburg) Sichtung des Tiktin-Archivs in Cluj Felicia Şerban, Ileana Câmpean Verifizierung der Exzerpte Vasile Arvinte (Iaşi), Vlad Cojocaru (Iaşi), Cristina Florescu (Iaşi), Constantin Frâncu (Iaşi), Cristina Ghennan (Bucureşti), Coman Lupu (Bucureşti), Radu Constantin Miron (Bonn), Maria Muntean (Bucureşti), Ion B. Mureşianu (Timişoara), Eugen Munteanu (Iaşi), Ion Nicola (Timişoara), Ion Oprea (Iaşi), Gertrud Sauer (Iaşi), Octavian Tcaciuc (Iaşi), Stela Toma (Bucureşti), Adrian Turculeţ (Iaşi), Aurelia Ulici (Bucureşti) Dokumentation zu Erstbclegen Vasile Arvinte (Iaşi), Ileana Cîmpean (Cluj), Nistor Ciocan (Iaşi), Constantin Frâncu (Iaşi), Alin Mihai Ghcrman (Cluj), Ion Oprea (Iaşi), Felicia Şerban (Cluj), Leon Şimanschi (Iaşi), Stela Toma (Bucureşti), Despina Ursu (laşi), N. A. Ursu (Iaşi) Sprachgeographische Erhebungen Vasile Arvinte, Vlad Cojocaru, Cristina Florescu, Constantin Frâncu, Ion Oprea, Adrian Turculeţ (alle Iaşi) Revision der Etymologien Vasile Arvinte (laşi) Wissenschaftliche Hilfskräfte (zeitweise) Gerhild Anhalt, Friederike Baumer, Hartmut Ehrle, Marie-Anne Fischer, Ewald Hall, Almut Kohleick, Artur Landt, Uwe Ludwig, Hubert Matt-Willmatt, Oda Staudte, Günter Tränkle, Mirjam Vallas, Edith Zaverski (alle Freiburg) CIP-Kurztitelaufnahme der Deutschen Bibliothek Tiktin, Hariton: Rumänisch-deutsches Wörterbuch / H. Tiktin. - Wiesbaden : Harrassowitz NE: HST Bd. 3. P - Z. - 3., Aufl. / von Paul Miron und Elsa Lüder. - 2005. ISBN 3 - 447 - 04385 - 7 NE: Miron, Paul [Bcarb.] (C) Otto Harrassowitz, Wiesbaden 2005. Alle Rechte Vorbehalten. Photographische und photomechanischc Wiedergabe jeder Art nur mit ausdrücklicher Genehmigung des Verlages NACHTRAG ZUM LITERATURVERZEICHNIS I. NEC. = loan Neculce, Buletinul Muzeului de Istorie din Iaşi. Iaşi 1921/1933 (cf. Band II, S. VI). MICU L. = Samuil Micu-Klein, Loghica, 1781, manuscris BAR Cluj (cf. Band II, S. VI). PRODAN URBARII = David Prodan (ed.), Urbariile Ţării Făgăraşului, voi. I, II, Bucureşti, 1970-1976. RUMÄNISCH-DEUTSCHES WÖRTERBUCH P p S. m. (Konsonant und Buchstabe): un P mare, doip mici ein großes P, zwei kleine p. pac1 PI. pacuri S. n. (1884 GHICA 72) (de tutun etc.) Paket, Päckchen N. (Tabak etc.), (de sfoară) Bindfadenknäuel N. ET. dt. Pack. SG. ALR II/I, MN 3928, 148. pac2! Interj. (1885 CARAGIALE, DLR) klatsch! Biciul, pac! mângâie pe (căţeaua) Davie (ZAMF. NUV. 65). ET. onomatopoet. pace S. f. (16. Jh. CV2 63b; Jak3, 18) 1. Friede(n) M. A face, încheia pace Frieden machen, schließen. Şi voi da pace în pământul vostru (BIBLIA 1688 Lv 26, 6). La Carloviţa, unde s-au legatpăcile între împărăţia turcului şi între împărăţia neamţului (NEC. COSTIN, LET.2 II, 73) wo der Frieden geschlossen wurde. Vgl. nepace. Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit (EMIN. 0.1,146) solange wir noch in Frieden miteinander sind. S-au făcut pace Cernat căpitanul de greşala ce au făcut (NECULCE, LET.2 II, 258) verschaffte sich Hauptmann C. Verzeihung. Pace vouă! Friede mit euch! Doamne, pace ţie! (BOLINT.21, 152). Heil dir, o Herr! Venind în scaun, a domnit cu bună pace (NEC. COSTIN, LET.2 II, 5) in Frieden, ungestört. (Tătarii) au găsit un vad de au trecut în not cu pace (NEC. COSTIN, LET.2 II, 262) unbehelligt. Fii pe pace! sei unbesorgt, getrost! Dă-mi (bună) pace! lasă-mă în pace! laß mich in Frieden, in Ruhe! Mi-e frică şi pace yd, ich fürchte mich nun einmal. Vor să-mi vie dambla şi pace! (CL V, 91) sie wollen, daß ich partout den Schlag kriege. Zi-ißpturä sucită şi pace bună (DEL. S. 31) sie ist nun einmal ein sonderbarer Kauz. 2. fam.: kein Gedanke, keine Spur, nichts davon, in Verbindungen wie: A doua zi pace să se mai poată scula din pal (RĂDUL. RUST. II, 39). Ginerică însă, pace, n-are gânduri de dormit (SPER. AN. 1892 I, 132). Petreceri, primblări: pace (NĂD. NUV. I, 52) gab es keine. Caută ... hârtia pace (VLAH. GV. 181) ich suchte überall, das Papier war verschwunden. 3. ugs. epace de mine es ist aus mit mir, es ist um mich geschehen. Socoteam că m-oi îneca, că va fi pace de mine (SBIERA POV. 18). 4. Ruhe, Stille F. Viaţăjarăpace (MOXA, HC 1,371). Eterna pace ewige Ruhe. Umbra celor neföcute nu-ncepuse-a se desface Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace (EMIN. O. I, 132). 5. Lada păcii Bundeslade F. Şi să deschise besearica lui D-zău în ceriu şi să văzu lada păciei lui în besearica lui (NT 1648 Apk II, 19). 6. Sicherheit F. (VARL. CAZ.2 1, 264). GR. PI. selten păci\ LV. (16. Jh.) häufig PI. pace in singulärer Bdtg.: Pacele mele (CORESI PS. 40, 9). ET. lat. pax, -cis. pacea PL -cèle S. f. (1669 Ş. INFL.) 1. veralt. : Pelz M. von den Füßen des Zobels, Marders etc. Scurteică îmblănită cu pacea de samur, singeap sau cacom (GHICA 501). 2. Sülze F. aus Lammfüßen, Eiern, Knoblauch u. Essig. Ghiveci, sarmale ... pacele cu usturoi (CL XI, 89). ET. türk, paça „Tierfuß vom Knie abwärts”. paccaüra PI. -ûri S. f. (1839 VAIL.) 1. Wisch-(lappen) M. 2. depreziativ von Menschen: Drecldappen M., Schlampe F. Păceaurei celeia nu-i place feciorul bacalului (BOGD. V. 16). GR. -ceavură (COST.). ET. türk, paçavra, ngr. TcatÇa(P)ovpa. paefön S. (1840 BUL., DLR) Neusilber N. Sfeşnicele, de la cele de aur până la cele de paefon (CARAG. SCH. N. 105). GR.pafhon (PRAV. BIS. Sf. Cuminec. 2). ET. dt. Packfong. SG. ALR SN II, K. 577. 3 pachebot pachebot S. n. (1832 GOL. CONDICA) Passagierschiff N. ET. frz. paquebot < engl. packet-bocit. pacheşti S. f. PI. (1840 POEN. I, 183) Hosenträger M. îmbrăcămintea. îmi era uşoară. Pantalonaşii cu pacheşti, un surtucas si atâta lot (GHIB. BV. 61). GR. pateşi (POEN.), pacheştă (CODR.). ET. russ. podtjazki. pachet PI. pachete S. n. (1788 MOLNAR SPRACPIL.3 52) Paket N. ET. frz.paquet, dt. Paket. pacient PI. -cienţi S. m. (1826 ALEXI G. 288) Patient M. GR. paţient. ET. mittelb. n. lat. paciens, -tem. pacienţă S. f. (1781 MICU MS., G. LEX.) Geduld F. ET. mittelb. n. lat. patientia. pacific Adj. (1793 I. VĂCAR. 1.1. O. 282) friedlich. ET. mittelb. n. lat. pacificus. pâcinic siehe paşnic. pâcişă PI. pâcişe S. f. (1834 DRĂGH. IC.) Mittelwerg N. (siehefuior lb). Perietul (inului răvilat) se face totdeauna la răcoare şi de la dânsul iesă pacisile (ION. CAL. 156). GR. Dim. păcişele, -dusele (DRĂGH. IC. 20). ET.pohi.paczesi, russ.pacesi, ulcr. pacosy< asl. cesati „kämmen”. pacoste S. f. (1620 MOXA, HC I, 352) Schädigung, Heimsuchung F. Nu faci pacoste numai ţie unuia, ce şi fratelui tău eşti povaţă cătră păcat (EV. INV. 1644, GCR1,113). Până când va fi noao adastă pacoste? (oxttXov; BIBLIA 1688 Ex 10, 7). Eu să mă pun la masă boierească, ca să pat vro pacoste (AL. OP. 1,669; der Bauer, der zur Tafel geladen wird) daß ich Unglimpf erleide? - Daher von Personen, die Schlimmes zufügen: Geißel, PestF., Krebsschaden M. Nişte nemulţumiţi, care pentru ţară nu mai sunt buni ...şi la oraş sunt o pacoste, căci înmulţesc numai numărul proletarilor intelectuali (LIT.; von in der Stadt erzogenen Bauemkindern). ET. ksl. pakosti pâcostnic (t) Adj. (1814 ŢICH.) schädlich, unheilvoll. Omul ar trebui să-şi curăţească inima de aceastăpacostnică răolate (ŢICH. 403). ET. ksl. pakostîniku. padină PI. padini S. f. (um 1374 DERS) (natürliche) Wiese F. Am pus pomi pe marginea paghi-nei săteşti (SLAV. CL V, 4). GR. paghi- (SLAV. 1. c.), MOLD. pagi-. - Dim. pădioâră (PP. MF I, 33\), pădinuţă. ET. vgl. bulg. padina. SG. ALR SN III, K. 815. padişâh S. m. (1728 RADU POP., CM I, 230) ehem.: orient. Monarchentitel M. Padişahul vostru, nu mă îndoiesc, va să facă ţara un pământ turcesc (BOLINT. Mircea). ET. türk, padişah. padnoşcă PI. padnoşte S. f. (1879 CIH.) vcralt.: 1. Hosensteg M., wofür später supieu (< frz. sous-pied). 2. Befestigungsband N. für Sporen am Schuh. ET. russ. podnozlia. paf! Interj. (1853 BAR. MUNT. II, 615) einen Schlag etc. nachahmend: baff! bautz! Unii (trăiesc) câmpul să muncească, Alţii (să facă) poclpaf! din ciocan (RADUL. RUST. I, 248). A strigat odată: „Na, mizerabile!” şi paf! (face gestul) (CARAG. CL XIX, 122; von einer, die jdm. cin Fläschchen Vitriol ins Gesicht geschleudert hatte). ET. onomatopoet. pafir siche spahiu. pafta PI. -tale S. f. (1734 BUL. COM. IST. IV, 68) Schnalle F. zum Schließen eines Gürtels etc.; gew. PI. (zweiteilige) Schnalle, Schloß N. Te-oi lua Eu când oi vedea Racul cu cealma, Broasca cu pafta (TEOD. PP. 334). Un colan foarte scump Care sub piept se-ncheia Cu două paftale mari De aur curat (STĂM. M.108). GR. pâftă: Două pafte de-aur (BOLINT.2 I, 214), pahtâ. - Dim. păftăliiţă, PI. -ţe. ET. türk, pafta. pag Adj. (1688 BIBLIA) von Pferden, bisw. auch von anderen Tieren: scheckig. Caipegi (ποικίλοι) şi suri (BIBLIA 1688 Sach 6,3). Bivolul de Cina la trup este negru, la cap alb, la picioare pag (CANT. IST. 318). - Auch substantiv. GR. PI. pagi, LV. pegi, peagi. ET. asl. pegu. SG. ALR SN II, K. 277. pagină PI. pagini S. f. (1783 ŞINCAIP. 144) (Buch-) Seite F. ET. n. lat. pagina. pâgişte siehe pajişte. pagubă PI. pagube S. f. (um 1431 LDSR 328) Schaden M.: a face pagubă Sch. anrichten. Atâtea pagube ce-i făcusă în câteva rânduri Ştefan Vodă (MS. 4 paie 17. Jh., GCR I, 191). Judecata ... ori spre moarte ori spre certare ori la paguba avuţiei (BIBLIA 1688 Esr 7, 25). Reîntors în patrie, a mai dat de pagubă pe câte-un unchiu, pe câte-o mătuşă (VLAH. GV. 98) schädigte mal einen Onkel, mal eine Tante. In paguba ta m-ai lăsat să mă duc (MS. 1764, GCR II, 77) zu deinem Schaden. Setea d-a să-nstări cu paguba altuia (JIP. OP. 73) auf Kosten. Tot n-a rămas de pagubă cu osteneala (LIT.) sie kam doch auf ihre Kosten. Vgl. dobândă. 1. (zu atâta pagubă), a fluiera II. - TR. MOLD, schade ... Pagubă de el, căci era un suflet de om bun (RETEG. POV. IV, 53). Pagubă că-i iarba mare Şi nu poci mere horind (I.-B. 253). ET. asl. paguba. SG. ALR SN IV, K. 992. pagübnic Adj. (1683 DOS.) schädlich, verderblich. Şi-l vedem, că-i pagubnic şi-necredincios (DOS. VS. Oct. 18; 72b). ET. ksl. pagubîn u. pahar PI. pahare S. n. (16. Jh. PS. H. 10, 6) Glas N., LV. Becher, Kelch M. Un pahar de apă ein Wasserglas u. ein Glas Wasser, LM. für letzteres auch un pahar cu apă. Vgl .fund 1. Pahar dulce, pahar de dar mit Wein gefülltes Glas, in das die Hochzeitsgäste Geldstücke für das Brautpaar werfen. Curat ca un pahar spiegelblank. Nici unul (din chiriaşi) ... n-a fost în stare să-i ţie căsuţa pahar (BASS. V. 114). - Fig. Leid N. Am luat din mâna tapăharul căderii, cupa mâniei meale (BIBLIA 1688 Js 51,22) ich nehme den Taumelkelch von deiner Hand, samt den Hafen des Kelchs meines Grimms. De este cu putinţă, treacă de la mine paharul acesta (EV. 1894 Mt 26,39). A bea, a da.paharul den bitteren Kelch trinken od. leeren, zu trinken geben. El, aşa de bun ... să-i dea asemeneapăhar? (NĂD. NUV. i, 26). GR. păhar. - Dim. păhăruţ, păhărel, PI. -ţe, -le. ET. ahd. behhări, vgl. altmagy. pahăr, şerb. pehar. paharnic PI. -harnici S. m. (1415 DERS) Mundschenk M. Cel mai mare peste păharnicii împăratului (BIBLIA 1688 Gn 40,1; ö dpxioivoxöog). Paharnic mare Obermundschenk, ehem. einer der sieben Großbojaren, kredenzte dem Fürsten bei Festlichkeiten den ersten Becher (wog. dessen privater Mundschenk nach CANT. DESCR. P. II, Cap. VI cupar hieß); unter ihm standen die übrigen Mundschenke, păhărnicei (Sg. -cel). GR. păh-; S. f. păhărniceasă. ET. ksl. peharmikă, pah-. pahonţ S. m. (1878 CREANGĂ) 1. Soldat M. 2. fam.: Schmähwort für einen Grobian. Dar ce-aipăţit, mă pohontule, de ... faci asa larmă? (CREANGĂ, CL XII, 24). ’ GR. pohonţ. ET. russ. pehotinec „Infanterist”. // SCRIB AN: ukr. pogoncî,,Melder”. pai PI. paie S. n. (1581/2 PO2 228; Ex 15, 7) HalmM. (einer Pflanze), (dünnes) Hölzchen (z. B. des Streichholzes); PI. Stroh N. De unde să face spicul şi paiul şi rodul? (MĂRG.2 139a). Un (fir de) pai. ein Strohhalm. Acoperiş, pălărie, om de paie Strohdach, -hut, -mann; flori de paie Strohblumen, Immortellen. Tot paiul îşi are umbra u. ä. (Sprw.) auch der geringste Mensch kann schaden und nützen. Arde focu-n paie ude er ärgert sich im Stillen, grollt. Vgl. a aprinde I. a, bârnă, a îmbătrâni II, a împărţi I. GR. Dim. păişor, PL -şoâre, păiuş, PI. -se, păiuţ, PI. -ţe. ET. paie < lat. palea „Spreu”; pai ist aus paie erschlossener Sg. SG. ALR SN I, K. 96. paiâ PI. -iele S. f. (um 1780 EN. COGĂLN.) 1. ehem.: Titel M. eines Bojaren. Şi l-au îmbrăcat cu caftan dăndu-i paia de comisia cea mare (EN. COGĂLN., LET.2 III, 242) den Titel eines Oberstallmeisters. (Grecii) căzând la boierii, căci erau paielele ieftine (EN. COGĂLN., LET.2 III, 206). Farmachi îl lăuda (pe paşa), Măgulituri şi paiele încât se putea îi da (BELD. ET. 90). Boier paia Titularbojar (ohne Amt, vgl. halea). 2. MOLD. ugs. a da paiele cuiva. jdn. durch freundliche Worte aufmuntem. încă te uiţi la ei, bărbate, zicea mama, şi le dai paiele (CREANGĂ OP. V, 28; von den ungezogenen Kindern). ET. türk. paye. paiantă PI. paiante S. f. (1817 POTRA I, 719) schräg stehendes Holz, das zwei Balken einer Fachwand verbindet: Strebe F.; PI. Fachwark N. Zid în paiantă, în paiante Fachwand. O pereche case ... construcţie de zid înpaientă (MON. OF. 1877, 5123). Intre două săgeţi se pun şi câte 4 paianturi cruciş (ION. CAL. 167)! GR. PI. auchpaiente; S. n.paianl, PI. -türi; puiandru. ET. türk, payanda, vgl. şerb.pajanla, ngr. TcayiavTÖs;. SG. ALR IVI, UN 6839, 5. paiaţă PI. paiaţe S. f. (1830 CR 108) Hanswurst, Bajazzo M. Paiaţa, îmbrăcat în costum strâmt şi format din petice patrate de diferite colori (TEOD. ÎNC. 52). GR. S .m. paiâţ. ET. vgl. frz. paillasse, it. bajazzo, sp. payaso. paie PI. -ici S.m. (um 1640 URECHE LET.P 122) ehem.: einer der Läufer, die den Sultan oder Fürsten bei Ausfahrten etc. begleiteten. Paicii şi ciohodarii se află zvorilori la divan înaintea domnului (GHEOR- 5 paidos GACHT, LET.2 EI, 328). (Sultanul) i-au dat (domnului) sipeici împărăteşti, cum da numai hanului (I. VĂCĂR., TEZ. II, 255). GR. peic, păic. ET. türk, peyk (ZENKER 237, REDH.). paidos (t) S. n. (DOC. 1741) Ruhe F. von der Arbeit, Siesta F., Feierabend M. (CIH.) Să nu le oprească serdariul (salahorilor) ... nici bani de paidos (DOC. 1741, URIC. IV, 402). ET. türk, paydos. paie siehe/?«/. paiele siehe paia. painjen etc. siehe păianjen. painjeni etc. siehe păienjeni. painjină siehe păianjen. paisprezece siehe patru. paivân PI. -vane S. n. (1825 B.) BAN. TR. OLT. Strick, mit dem ein weidendes Pferd an einen Pflock gebunden wird. Sunt între noi nişte tineri bolnăvicioşi şi ar trebui legaţi cu nişte lanţuri poivane (SEV. NUNTA 234). GR.poi- (SEV. l.c.,IS.). ET. şerb. bulg. pajvan, ukr. pojvan < türk, payvant (S. INFL.). paj PI. paji S. m. (1787 CANTACUZ. M. 290) Page M. GR. (t) pâgiu, pag, PI. pagi (ŞINCAI). ET. it. paggio, frz. page. pajişte PI. pajişti S. f. (1513 DRHB II, 209) Gras N., Rasen M., Wiese F. Răsărişipajişte (ksl. travii) vitelor şi iarba în slujba oamenilor (CORESI PS. 103, 15). Pe unde le-a fost calea (leşilor) ... tot au mâncat, de au rămas pajişte (NEC. COSTIN, LET.2 II, 90) so daß auf den Feldern nur Gras zurückblieb. Pajiştea ca buraticul a poienii (SAD. P. 68). Sub a (cosaşi)lor coasă Câmpul ras rămâne verde ca o pajişte frumoasă (AL. CL III, 75). GR. pagişte. ET. ksl. pasiste „Weide” (von paşti „weiden”) mit Dissimilation des s od. Anlehnung an pazitfid. (von ziti „leben”). SG. ALR SNI, K. 125. pâjoră etc. siehe pajură. pajură PI. pajuri S. f. (1705 CANT. IST. 108) 1. Adler, bes. Königsadler M. (Aquila melanaetus). So bes.: im Märchen: Sesh-ănserăla glasul ei (a împărătesei pasărilor)pajuri urieşe, vulturi si şoimi ca norul (POMP. CL VI, 28). 2. Adler M. als heraldisches Zeichen, dann überh. Wappenschild) N. Toate consulatele italiane din Venezuela au datjos pajurele (LIT.). Pajură sau număr Kopf oder Schrift (Spiel mit Münzen). 3. MUNT, farbiger Fleck. Iarbă deasă, presărată cu pajuri galbene de păpădie (DEL. P. 329). GR. -joră, -jeră; MUNT, auch -jere; PI. auch pajure. ET. vgl. ukr. pazera „Haifisch”, pazerystyj, pazerlyvyj „gefräßig”. palâdieS. f. (1890 MAR.) Versammlung F. Toată paladia câtă se ajlă aicea (MAR. NUNTA 796; Hochzeitsrede). ET. unbek. palamidă PI. -mide S. f. (um 1900 TIKTIN1) Bonito M. (Pelamys sarda), Thunfischart (ANTIPA). GR. pălă-. ET. ngr. παλαμύδα. palanca PI. pălănci S. f. (1630 DRHB XXII, 18) 1. Verhau M., Bollwerk N., Schutzwehr F. Palancă de copaci clădiţi unul pe altul (DION., TEZ. II, 232). Făcând pălănci şi părcane de apărare (MUŞTE, LET.2 III, 86). Daher MOLD. ugs. a face palancă ganz niederlegen, -schlagen, -treten. A venit o furtună şi a făcut orzul pălancă (PAMF.). Şi eu fuga şi ea fuga (prin cânepă), până ce dăm cânepa toată palancă la pământ (CREANGĂ, CL XV, 7). 2. S.n. pălânt TR. Bretterzaun M., Planken (PI.) Pe colea p-îngăpălan Mă-ntâlnii c-un bogătan (I.-B .435). Ajungând la portiţa ştiută, i se arăta peste pălant un om (FLOR., CL III, 182). GR. -ne, -ng (B.), -ngă (RADU GREC., MAG. IST. II, 225; ALEXANDRIA 98). ET. vgl. poln. türk, palanka, türk, -nga (REDH.) < it. palanca; zu 2. vgl. dt. Planke; vgl. auch magy. palänk, das wohl nicht auf lat. planca „Brett”, sondern auf it. palanca „Pfahlwerk” beruht; zum gesamten Komplex siehe REW 6455. SG. ALR Μ, K. 267,268; MN 3827,123; 3836,124; 3838, 125. palâşcă PI. pălăşti S. f. (1769 Ş. INFL.) Patronentasche F. (Soldaţii) aruncându-şi după dânşii puştile şipălăştile (DUM. Ş. INFL.). ET. vgl. türk, palaska, ngr. παλάσκα, serb. palacke (PL), urspr. „Pulverflasche” < magy. palack „Flasche”, das seinerseits mit ahd. flasca, it. fiasco, ksl. pios leva (rum. ploscă) zusammenhängt. palat PI. palate S. n. (1581 CORESI OMIL. 524) Schloß N., Palast M. Palatul Sirsii era zidit cu pietri foarte jrumoase (MS. 18. Jh., GCR II, 84). Gătatu-ţi-am, o împărate, polateJoarteghizdave (DOS. VS. Oct. 6; 48 b). Palatul regal, administrativ, justiţiei etc. das königliche Schloß, das Gebäude der Verwaltungsbehörden, der Justizpalast etc. GR. LV. (16./17. Jh.)poiată, paleaţ (DOS. VS. Fcbr. 5, 56 b); palută (MAR. NAŞT. 128). 6 pâliţă ET. mittclb. lat. palatiunr, zu palat, poiată vgl. bulg. polat, ngr. παλάτι, niss. ukr. tschech. palata, serb. polota, bulg. russ. polali; palută ist magy. palota, paleaţ, poln. palac (< it. palazzo). palavragiu PI. -gii S. m. (1840 POEN.) fam.: Aufschneider, Flunkerer, Schwätzer M. Unii-mi zic ritor hazliu, Allii-mi zic palavragiu! (AL. OP. I, 34). ET. türk, palavraci. SG. ALR II/I, K. 30. palavră PI. palavre S. f. (1839 VAIL.) fam.: Aufschneiderei, Flunkerei, Schwätzerei F. Care vrea să zică egalitaoa e o palavră deşartă! (AL. CL IV, 317). Când începi a tăia la palavre vânătoreşti (OD. PS. 46) wenn du anfängst, Jagdgeschichten aufzutischen. - Auch lavre şi palavre (wohl nach lafuri şi talafuri): Era şi bun de gură: tăia la lavre şi palavre de gândeai că-i iese din gură mărgăritare (ISP. LEG.1 I, 50). ET. vgl. serb. türk, palavra, ngr. παλάβρα id. < sp. palabra „Wort”; offenbar durch spanische Juden nach der Balkanhalbinsel gebracht. pală1 PI. pale S. f. (1581 DERS) dünne Lage, Schicht. Girezi (de cartofe) acoperite cu o pală de pământ ca de o palmă ... de groasă (ION. CAL. 216). Ceaţa se rupe-n pale argintii (VLAH. RP. 16). Coasa în mâinile lui rădea ca briciul: fânul cădea pale-pale si din Jitece pală făceai un snop (DEL. S. 18). ET. vgl. alb. pale „Falte, Reihe”. SG. ALR SN I, K. 131; III, K. 791. pală2 PI. pale S. f. (1847 PANN) veralt.: Hitze F., heißes Blut N. Până mi-o veni şi mie palele nebune (PANN PV. Μ. II, 76) bis auch ich in tolle Hitze gerate. Am ... din natură Un arţag, o pală, de cam cert din gură (PANN PV. Μ. II, 75). Premaru ... crezându-mă cu pale, mă leagă cot la cot şi mă ţine în lanţuri (JIP. R. 271). ET. vgl. tschech./?«/« „Glut” < slav.păliţi „brennen”. pală3 PI. pale S. f. (1844 HELIADE I, 223) ehern.: Alt Schwert N., wahrsch. mit dem Pallasch (paloş) identisch oder ihm ähnlich. Pe la 1823-1824 cuconaşii nu lăsau să le scape nici un prilej de ... a-şi încărca „sileahul ” de la brâu cu pistoale şi... a-şi atârna pala de gât (GHICA 45). Din aramă j'aceţi zale Şi din fier viteze pale (I. NGR., CL I, 314). - LV. u. PP. nicht belegt. Vermutl. erst seit der Hetärie bekannt. ET. vgl. bulg. serb. türk, pala, ngr. πάλα. pâlcă PI. pâlce S. f. (1878 CREANGĂ) Rutenzweig zu Stockschlägen, zunächst bei den Russen: Stock M. Porunceşte să-mi aducă nişte palce, că am să-i bat la stroi (CREANGĂ, CL XII, 25). Căpitanul ... porunceşte să-i deie 100 de palce (SEV. POV. 166) 100 Stockschläge. ET. russ. palka. paleaţ siehe palat. palestră PI. palestre S. f. (1705 CANT. IST. 165) 1. Tumschule F. in der Antike. 2. Armbrust F. ET. n. lat. palaestra. pâlhă PI. pâlhe S. f. (1806 KLEIN) Zwickel M. ET. magy. pâlha. SG. ALR SN IV, K. 1168. palici PI. paliciuri S. n. (1879 CIH.) MOLD. BUCOV. (de vin) Gläschen N. (Wein). (Ţăranul) vine doar la crâşmă un palici să fragă (SEV. AN. 48). Boierul... dădu de duşcă un palici de vin (SAD. POV. 140). ET. serbokroat. /?o/z'«„halbc Maß Wein etc.”, zu slav. polii „halb”; /?«- deutet auf Entlehnung aus dem Russ. hin, doch fehlt das Wort in den russ. WB. palid Adj. (1836 C. NGR. 32) bleich, fahl. ET. it. pallido. SG. ALR II/I, MN 6939, 20. palie (t) S. f. (1564 CORESI CAZ. I, 180 b) Altes Testament. GR. palie. ET. ngr. παλαιά. paligorie siehe parigorie. palincă PI. -linei S. f. (1767 AHA XXII, 217) TR. Schnaps M. O grămadă de flăcăi ce se strânsese la crâşmă şi se aşezase pe palincă (IARNIK, CL XV, 105).’ GR. pal-, - Dim. -linciiţă, PI. -ţe. ET. magy. pâlinka < slovak. palenka. SG. ALR SN I, K. 250; IV, K. 1130. palinodie PI. -nodii S. f. (1705 CANT. IST. 11) Palinodie F. ET. ngr. παλινωδία. palirie (t) PI. palirii S. f. (1779 CHESARIE, DLR) Gezeiten (PI.) Poliriile, adică tragerile mărilor pe alocuri şi iarăşi întoarcerile (CONACHI 286). ET. ngr. παλίρροια. pâliţă PI. pâliţe S. f. (um 1640 URECHE, LET.11,58) LV. u. PP. Stock M. Fu bătut cu paliţe de 16 voinici (DOS. VS. Ian. 8; 7 b). Penfru maică-sa Nici o urmă n-aş călca, Că-mi deschide portiţa Şi mă ia cu paliţa (BIBIC. PP. 391) verprügelt mich. ET. asl. palica. 1 palniâc palmâc PI. -mâce S. n. (1781 CAT. MAN. II, 231) MOLD. Zoll M. = 1/8palmă(s. d. 2) od. = 3,484 cm.; wird in 12 linii geteilt. Un abecedar cu slove de-un palmac de mari! (C. NGR. 6). N-am nici un palmac de moşie (AL. OP. I, 1660). ET. türk, parmak, an palmă angelehnt. palmă PI. palme S. f. (16. Jh. PS. SCH. 38, 7) 1. palma (mâinii) die Handfläche, (flache) Hand (Ggs. podul mâinii der Handrücken). Zâlele cu număr mi-s la tine-n palmă (DOS. PS. V. 38, 15) in deiner Hand. Şi-ngivp în palme capul Şi-mi cânt amarul toi (COŞB. 25). leşul e departe, nii-i colea în palmă (BOGD. V. 40) nicht gleich um die nächste Ecke. Mull m-aipurtat ...de nas, da ... de-acu te am şi eu în palmă (BOGD. B. 60) nun habe ich dich in der Hand. Las’pe mine, mi-a cădea-npalmă (Mărioara) (NĂD. NUV. 1,112). Socotesc ei ce socotesc, boierul cu vechilul, şi-l socot dator (pe ţăran) cu două fölci de arat, una de praşilă şi treizeci de zile cu palma (VLAH. IC. 16) 30 Tage Handarbeit. A ţine pc. (ca) pe palmă jdn. auf Händen tragen (fig.). A căuta cuiva în palmă jdm. aus der Hand lesen, wahrsagen; vgl. a căuta 1.2, a bate II. 1 .-Neted, tuns etc. ca în palmă glatt, ratzekahl geschoren etc. (Drumul cel scurt e cu ponoară, iar) cel pe-nconjur e ca-npalmă (SERV. AN. 100). îţi citeşte ca în palmă (PANN PV. M. 1,133) wie geschmiert. (Călăuza) cunoştea ca în palmă toate cotiturile munţilor (OD. PS. 204) wie seine eigene Westentasche. Au rămas preoteasa. pe cap ca-n palmă (SEV. P. 154) kahl wie ein Rattenschwanz. Să ne punem pofta-n cui! Banii noştri nu-s ca-n palmă (DULFU PAC. 154) unser Geld ist fort, flitsch. Dar ce văzură? Fârtatul lor era fiert în căldare ... iară urieşii ca-n palmă!! (CAT. POV. I, 53) von den Riesen aber keine Spur. - Palma Jurată (FR.-C. MOŢII 174) Art Gesellschaftsspiel. 2. (große) Spanne (Distanz zwischen Daumen u. kleinem Finger der gespreizten Hand, wog. şchioapă Distanz zwischen Zeigefinger u. letzterem. Palma domnească (PAMF.) ist um die Länge des Daumens größer. Als Längenmaß = 1/8 Klafter (stânjen), also MUNT. = 24,58, MOLD. = 27,875 cm; wurde MUNT, in 10 degete, MOLD, in 8 palmace geteilt. Cu palme măsurate ai pus zilele mele (PS. RÂMN. 38, 7). Aceia e femeie; mai-naltă cu două palme decât mine (C. NGR. 53). 3. Ohrfeige, Maulschelle F., Backenstreich M. A da, trage palme cuiva jdm. Ohrfeigen geben, versetzen. Şi-l bătură preste obraz, iară alţii i-au dat palme (BIBLIA 1688 Mt 26, 67). 4. palmă de bătut covoare Teppichklopfer M. 5. Maurerkelle F. ET. lat. palma. SG. ALR II/I, K. 241; MN 2171, 27. paloş PI. paloşe S. n. (um 1577 DERS) ehern.: Pallasch M. Sabie dintr-îmbepărţile ascuţită, paloş lat şi drept (CANT. IST. 12; als Definition von romphaea). Turcii ... Iute paloşul trăgea ... Capul Marcului să-l ia (PP. GCR II, 292). GR. LV. u. PP. häufig -luş (NECULCE, LET.2 II, 190). - Dim. păloşel, păluşel (AL. PP. öfters). ET. vgl. şerb. paloş, magy. pallos nb. nslov. etc. pa las. paltin PI. paltini S. m. (1411 DLRV 133) Bergahom M. (Acer pseudoplatanus). Şi luo Iacov toiag ...de nuc şi de paltin (BIBLIA 1688 Gn 30, 37). GR. Dim. păltinăş, -tiör. ET. lat. plalănus; -in nach carp mus, fraxinus. SG. ALR SN II, K. 601. palton PI. -toane S. n. (1848 BUL. COM. IST. X, 144) Wintermantel M. GR. Dim. -tonâş, PI. -şe. ET. frz. paletot. palţau PI. -ţăie S. n. (1825 B.) TR. 1. Stock, Stab M. Doamne, rău m-ai putut bate, Fără biciu,fărăpalţău (PP. MÂNDR. EU. 95). 2. Stange F. im Bienenstock, an die die Bienen die Wabe bauen. ET. vgl. magy. pălea. SG. ALRM II/I, K. 403; ALRM SN I, K. 229; ALR II/I, MN 2712, 89; ALR SN II, K. 346; IV, K. 1203. pambriu PI. -briuri S. n. (1818 RI XI, 50) veralt. 1. Stoff M. aus Merinowolle. Giubeaua de pambriu albastru (C. NGR 16). 2. MUNT. Kopftuch N. Pă nevastă aş vrea s-o-nbrac cu scurteică şi să-i cumpăr si dă un pambriu (JIP.OP. 143). ET. unbek. // evtl, nach dem frz. Städtenamen Cambrai, vgl. dt. Kambrik „feinfâdiges Zellwoll- oder Makogewebe”. pâmente PI. pâmenţi S. f. (16. Jh. PS. SCH. 134, 13) LV. 1. Gedächtnis, Andenken N. Conteni-voiu de oameni pamentea lor (CORESI PS. Dt 32,26, GCR I, 16). Ca nemica să nu rămâie de în pametea (idoli)lor (ÎNDR. 568). Noiembrie în 14 zile, cându-ipamentea lui sfânt Filip apostol (Ş. TAINE 308) wo das Andenken des Hl. Apostel Philippus gefeiert wird. 2. Seelenmesse F., Requiem N. De vor muri acei prunci într-acel botez nu deplin ... pre acestea ... să-iprovo-dească şi să le facă toate pamenţile după obiceiul creştinesc (Ş. TAINE 23). GR. paminte, pamete, parnite. ET. ksl. pampli, şerb. bulg. pamet. pâmet S. n. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. OLT. Verstand M., Weisheit F. GR. pamăt. ET. şerb. pamet. 8 pandişpân pan PI. pani S. m. (1392 DRHA I, 3) MOLD. HeiT M., Titel in Urkunden. Pan-Manolache Brâncovanu vel ban, pan Cost. Chica vel log(ofăt) (DOC. 1804, TEZ. 11,335). ET. poln. pan. panachidă PI. -chide S. f. (1563 CORESI PRAXIU, DENS. IST. II, 348) veralt.: Schreibtafel F. Şi cerând elpanachida a scris (EV. 1894 Lk 1,63). GR. pănăchidă. ET. ngr. πινακΐς, -κίδος. panaghiâr PI. -ghiârc S. η. (1588 DIR) Artophorion N., kunstvolles Metallkästchcn, in dem Teile des Opferbrotes (siehepanaghie 3) aufbewahrt werden. Un panaghiiar de argintii (DIR LXXII). ET. panaghie. panaghie S. f. (1645 Ş. TAINE) 1. Gottesmutter F. - Daher: 2. Ikone F. der Gottesmutter. 3. Panagia F., Stück Opferbrot (prescură s.d.), das dem Gedenken der Mutter Gottes geweiht ist; wird bei gewissen Gelegenheiten (so bes. bei der Seelenmesse, die für einen Verstorbenen am 40. Tag nach der Beerdigung gelesen wird) unter Gebeten in die Höhe gehoben u. dann verzehrt. După acea să cânte sfânta liturghie şi să rădicepanaghia (Ş. TAINE 220). Carii sunt opriţi de sfânta priceaştenie, oare cade-li-se a mânca panaghie sau anaforà? (INDR. 692). ET. nrg. Παναγία „Mutter Gottes”. panahidă PI. -hide S. f. (1683 DOS. VS. Oct. 1; 39 b) 1. Seelenmesse F., Requiem N. 2. Opferspeisen, die zur Seelenmesse gebracht werden. Panahide şi colive Nu mai. faceţi azi de loc (IANOV CL V, 132; Klage des Priesters). Pune coasa-n buruiene Şi se duce la pomene Ori o pune-nlr-o răchită Şi fuge la panahidă (PP. ŞEZ. IV, 232). ET. ksl. panihida, -nahida < gr. παννυχίς, -ίδος. până PI. pêne S. f. (16. Jh. PS. SCH. 148, 10) 1. Feder F. Perişorul lui Pana corbului (AL. PP. 3) ist schwarz wie die Feder des Raben. A zmulge de pene rupfen; auch fig.: Viteji din gură, care s-au întors acasă zmulşi de pene de nu ş-au mai venit în Jire (CL XIX, 207) zerzaust, übel zugerichtet. A se umfla în pene sich aufblasen; fig.: Trecând pe lângă ... meterezurile părăsite de duşmani, mă umflam în pene ca şi când prin vitejia mea s-ar fi j'ost isprăvii această izbândă (CL XVII, 111) blähte ich mich auf. Ţiganul uşor în pene (PANN PV. Μ. I, 90) der dürftig bekleidete, abgerissene Zigeuner. Doi băieţandri zvârleau şi trăgeau undiţele şi urmăreau cu ochii, încordaţi, fuga pe unde a penei (SAD. CR. 223) des - aus einem Federkiel hergestellten - Schwimmers. A scăpa caprin(tre) pene mit knapper Not davonkommen (CĂT. POV. I, 68). - De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi? (EMIN. O. I, 137) meine Schreibfeder. 2. Deckblatt N. des Maiskolbens. După ce se disfac po-puşoii de pene (ION. CAL. 164), siehe auch pănuşă 1. 3. (de gâscă etc.) abgeschnittencr, zum Fegen dienender Fügel der Gans etc.: Federwisch M. 4. a) TR. megl.-rum. Federstrauß M., österr. Buschen M. La cuşmă îi coase (flata) o pană frumoasă, făcută din pene de păun şi la mijloc cu ... bani de argint (MAR. NUNTA 174). Badiu care-mi place mie N-are casă nici moşie, Numaipeană-n pălărie (I.-B. 39). -b) Ährenkranz M. 5. Keil M. zum Spalten etc. A bate pene Keile ein-schlagen. (Femeile) fac 9pene de lemn de carpen, din care una. le ia şi lot bate câte o pană într-un copac (LUP. MB. 50). Daher MOLD, vom Setzmeisel des Böttchers (WEIG. JB. IX, 228). 6. Speckstreifen, -faden M. zum Spicken. 7. pana zburătorului a) Mondviole F. (Lunaria; PA.); b) MOLD, fruchttragendes Blatt des Straußfarns (Struthiopteris); wird als Heilmittel verwendet; pana soarelui Sonnenblume F. (Helianthus annuus); pana cucului Nelke F. (Dianthus caryophyllus); pana vâzgoiului Löwenzahn M. (Taraxacum off.). GR. TR. arom. peană, megl.-rum. penă, istrorum. pene. Dim. peniţă, PI. -ţe. ET. lat. pinna (nicht penna, das wohl plană ergeben hätte). SG. ALRM II/I, K. 246, 254, 375, 376,410; SN I, K. 50,72, 75,77,109,163,172; SN HI, K. 841; ALR SN IV, K. 921, 922, 1160; ALR II/I, MN 2802. pâncovă PI. pâncove S. f. (1788 MOLNAR SPRACHL. 379) TR. BAN. Pfannkuchen M. Un lemnus cu patru crengi ...pe care se înşiră de jos până sus pancove (MAR. NUNTA 661). ’ ET. mittelb. aus dem Deutschen, vgl. magy. pänkö. SG. ALR H/I, MN 2692, 82; SN IV, K. 1074, 1077, 1078. pancreas S.n. (um 1790 UT) Pankreas M., Bauchspeicheldrüse F. ET. gr./lat. pancreas. pandalii S. f. PI. (1868 BARC.) Wutanfall M., Raserei F. I-a venitpandaliile, era să-şi. taie gâtul cu briciul (CARAG., CL XIX, 110). GR. pandolii, PI. auch pandalăle. ET. unbek. pandişpân PI. -pânuri S. n. (1825 MUM. C. 147) Bisquitkuchcn M. (La nuntă) au fost berechet pandişpanuri cu inscripţia: „ Trăiască Napoleon cu soţia”, turnate în zahăr (BASS. V. 256). ET. it. pan di Spagna, auch mittelb. 9 pandolii pandolii siehe pandalii. pandur PI. -düri S. m. (1607 BGL 84) ehern. 1. TR. BAN. BUCOV. OLT. Gendarm M. Jiamd ...fugea de potiră şi de panduri câl putea; dar când îl încolţea, apoi se apăra (GHICA 289) J., der Räuber-hauptmann, floh vor den Häschern und Gendarmen so gut es ging. Vin pandurii samă ducă Infr-un mijloc de oraş, Să-mi fac slujba-n călăraşi (PP. BUCOV. SEZ. 1,110). 2. Pandur M., Infanterist im Habsburgischen Heer. -Spez.: Soldaten in der Armee von Tudor Vladimirescu (1821). 3. Straßenräuber M. Un hol de căpitan Care îmblăprin păduri Cu doisprezece panduri (AL. PP. 159). ET. magy. pandur, serbokroat. pandur. panér PL -nére S. n. (1773 ILIODOR, GCR II, 89) Korb M. Toate mearsără prunce tinere La fragi, vesele, cu-a lor pin ere (BUDAI-DELEANU IX, 45). GR .pâniră, pînăr (BUDAI-DELEANU IX, 50 Glosse), paneră. - Dim. panerâş. ET. vgl. ngr. navaipi, it. paniera. SG. ALR II/I, K. 266; MN 3835, 124. panevghenie (t) S. f. (1862 FIL. CIOC.) Panevghenia Ta Ew. Gnaden. Alta mai am să spui Panevgheniei tale (FIL. CIOC. 105). ET. ngr. Tiaveuyeia. panganét siehe baionetă. pangeâ PI. -gèle S. f. (1868 BARC.) sfecle pangele rote Rüben (CIH.), Runkelrübe F. (BARC.). ET. türk, pancar. panglicar PI. -cari S. m. (1868 BARC.) Zauberkünstler, Gaukler M. N-avem ... Panglicari în ale ţării care joacă ca pe funii? (EMIN. O. I, 150). -Vgl. boscar u. scamator. ET. panglică, als Hauptrequisit der Zauberkünstler. panglică PL panglici S. f. (1747 IORGA S. D. XII, 45) 1. Band N. Brazi înfipţi în pământ şi împodobiţi cu panglice şi beteală de fir (FIL. CIOC. 344). 2. ugs.: Bandwurm M. (Taenia). Scoaterea în vânzare a cărnii ... în care s-arji aflând trihine, panglice etc. (GAZ. SĂT. XIV, 371). - MOLD, auch cordea. GR. TR. panii-, OLT. TR.plantică; TR. BAN. plăntică; pantlică (B.), BAN. păntlîcă, MUNT. bândlică (CL XI, 306). - Dim. pangliciiţă, PI. -ţe. ET. magy.pântlika, şerb. pantljika, zu dt. dial. Bantl, Dim. von Band. SG. ALR II/I, K. 128; MN 2680, 80;SNIV,K. 1191, 1204. panglicărie PI. -rii S. f. (1868 BARC.) Gaukelei F. Un ghiem depanglicăriepolitică, aruncat cu dibăcie în soţietate (JIP. R. 87). ET. panglicar. pangliciiţă PI. -oiţe S. f. (1868 BARC.) 1. Bändchen N. 2. Bandgras N. (Phalaris; PANŢU). GR. Varianten wie bei panglică. ET. panglică. SG. ALR SN IV, K. 1204. pânic (1793 I. VĂCAR. 1.1. O. 268) I. Adj. panisch. II. S. f. pânică Panik F. ET. ngr. πανικός, frz. panique. panihidă siehe panahidă. panoramă PI. -râme S. f. (1834 KOGĂLN., DLR) 1. Panorama N. 2. ugs.: Spektakel N. ET. frz. panorama, dt. Panorama. SG. ALR SN V, 1505. pansea PL -sele S. f. (1844 AL. OP. I, 1008) Stiefmütterchen N. (Viola trie.). GR. Dim. panseluţă. ET. frz. pensee. pantahuză PL -hiize S. f. (1820 GÂLDI) ehern.: Sammelliste F. zu Kirchenbauten etc. Ministerul cultelor a încuviinţat pantahuza care va circula în România pentru construirea unei biserici creştine ortodoxe în comuna Euriş (LIT.). ET. ngr. πανταχούσα „Rundschreiben”, wird als Kürzung von πανταχοΰ παρούσα επιστολή erklärt. pantalon meist PL -Ioni S. m. (1793 PREDETICIIII, 432) Hose F. von städtischem Schnitt (wog. die von bäuerlichem Schnitt je nach der Form cioareci, iţari, nădragi, berneveci, şalvari etc. hießen). Am două j'race, trei surtuce şi patru părechi pantaloni (C. NGR. Scris. II). GR. Dim. pantalonaş. ET. frz. pantalon. SG. ALR SN IV, 1176, 1177. pantalonâr PI. -nari S. m. (1883 CREANGĂ0· 92) 1. verächtl. für Anhänger westeurop. Ideen nach 1848. 2. Spottnamen, den die Bauern Städtern gaben. Dofto-roaia nu-si arată instrumentele de hirurgie la fiecine şi mai alespantalonarilor (ŞEZ. I, 256). ET. pantalon. pantazie S. f. (iun 1900 TIKTIN) MOLD. Pelargonie F. (Pelargonium). ET. unbek. 10 papainôg panteism S. n. (1819 ARHIVA IV, 5) Pantheismus M. ET. frz. panthéisme. panteist (1832 GOL. CONDICA) I. S. m. Pantheist M. II. Adj. pantheistisch. GR. (t) -istic (MURGU 89 a). ET. frz. panthéiste. Panteleimon m. (1570 CORESI LIT. 5 b/6 a) mucenicul Panteleimon der Märtyrer Panteleemon od. Pantaleon, Heiliger des 27. Jul. Wird als Nothelfer bei Krankheiten angerufen. întru cinstea sfântului marelui mucenic şi tămăduitor fără de argint Pandeleimon (1750 IORGA INSCR. I, 70). De veneau Floriile, Pastele cu hainele noi, Sf Ilie cu pepenii de Pantilimon (DEL. S. 218). - Volkstümlich Pintilie călătorul: De la Pintilie călătorul „ vara călătoreşte spre toamnă” (FAMILIA XIII, 483). GR. Gew. -telim-, -tilim-. -Als Rufname Pintile, -li, Pontică, Pan, TR. Pîntea. ET. ksl. Panteleimon û < gr. navTeÂef|jia>v bsw. navTÖdeov. SG. ALR II/I, K. 214. pantelir siehe bandulieră. panteon S. n. (1799 OXENSTIERNI, 103 a) Pantheon N. ET. frz. panthéon. pantérâ PL -tére S. f. (1823 BOBB) Panther M. ET. it. pantera. pantlică etc. siehe panglică. Pantocrator S. m. (1588 DIR) Pantokrator, Bild Christi, als König der Welt dargestellt, auf der Wölbung der über der Mitte der orthodoxen Kirchen befindlichen Kuppel; dann die Kuppel selbst. în mijlocul bisericii, sub Pantocrator, stete mitropolitul Cozma (URECHE LEG. 152). ET. ngr. navToxpâxcop. pantof PL -töfi S. m. (1783 IORGA S. D. VIII, 8) Halbschuh M. ET. it. pantofi)la, dt. Pantoffel. SG. ALR SN IV, K. 1196. panţarolă PL -rôle S. f. (1807 BRV II, 519) Kartenspiel N. Facem un otuz-bir ... ? „Mai bine o panţarolă ...” (FIL. CIOC. 145). ET. it. panzeruola, auch mittelb. panţir PI. -ţiri S. m. (um 1670 ANON. CAR.) ehern.: gepanzerter Soldat, Kürassier M. Călăreţi ce le zic panţiri înzăoaţi (MIR. COSTIN, LET.1 I, 238). Depreziativ: D-l Timur e un viclean ca şi panţirul lui (I. NGR., CL XIII, 37; vom Leibdiener des T., er war früher bei der Kavallerie gewesen). GR. -tur (PP. MF I, 58), -ţâr. ET. Geht auf mhd.panzier „Panzer” zurück, vgl. serb. pancir, russ. pancyrj etc., magy. pancer. panzehr (t) (x) PL panzehruri S. n. (1705 CANT.) Bezoar M., steinartige Verhärtung, die sich in den Ein-geweiden von Wiederkäuern findet; diente ehern, als Heilmittel u. wurde teuer bezahlt. O mie de ani la oprea-lă de-arji (inorogul), un dram de panzehr n-aş putea găsi (CANT. IST. 261; ein Elefant spricht). Un ceasornic de aur, panzehruri şi ten huzuri (AXINTE, LET.2 II, 130) Bezoarsteine. GR. -hri (CANT. IST. 259). ET. türk, badzehr, pandzehir. päos PL pâose S. n. (1683 DOS.) 1. geweihter Wein, der vom Geistlichen in Form eines Kreuzes über den ins Grab hinabgelassenen Toten gegossen wird; wird neben anderen Gaben von den Leidtragenden gespendet. Die dem Begräbnis Beiwohnenden kosten von colivă (s. d.) u. paos (ANDR. LIT. 110), wobei sie ausrufen: să-i fie paos! (MAR. ÎNM. 316). Auch beim Requiem (parastas) kommt paos zur Verwendung. Sfârşind ectenia ... (preotul) îi face (mortului) paosul (MAR. INM. 323). Dracul venind în buiguială cătră sfânta muceniţă încă fiind pre cruce, îi da un paos plin de miere şi de lapte îmbiindu-o să-l bea (DOS. VS. Mai 3; 107 b). Daher: 2. Trankopfer N. Şi va lăsa blagoslovenie după sine, jărtvăşipaos Domnului D-zeului vostru (DOS. Joel 2, 14, CCR 239). GR.paus, apaos. ET. wahrsch. zu lat. pauso, -äre „ruhen”, vgl. zur Form răpaos. pap S. (1854 BAR. MUNT. II, 616) Papp, Kleister M. der Schuster etc. Nu ne trebuiesc (penfru ghete) ... fată, căptuşeală, ată, pap, cuie, scule? (CARAG. SCH. N. 232). ’ ET. dt. Papp(e). papagal PI. -gali S. m. (um 1680 FL. DAR. 84 b) 1. Papagei M. Ziditoriul au scos ... spre veselie ... maimuţe ... mierle şi papagali (DESC. PR. CR. 118). 2. MUNT. papagal ţigănesc Dohle F. (Corvus mone-dula; MAR.). GR. S. f. -gâie (CANT. IST. 49). ET. gemeineurop. Wort w. afrik. Ursprungs. Zur Form vgl. it. pappagallo, sp. port. papagayo, dt. Papagei etc. papainög PI. -noâge S. n. (1868 BARC.) MUNT. OLT. Stelze F. Umbla de parcă era pus în pa-painoage (ISP. BSG. 92). A merge (în) papainoage (Z. III, 273). ET. wahrsch. serbokroat. panoga „Nebenfuß”. 11 papalău papalău S. (1822 HMST.) TR. Judenkirsche F. (Physalis Alkekengi). GR.papelou (FUSS),pappel (HMST.);papalei, papa-lâu (D.),papală, papele (POL., nb. papalău),pupele. ET. vgl. magy. pâponya, sieb.-sächs. Pappeheokt (PR.-J.), vicii, mitmlat. boberella, boborella zusammenhängend. papaliigă siehe paparudă. papanaş PI. -naşi S. m. (1868 BARC.) 1. Käseklößchen N. Cuconaş hrănit cu papanaşii (CL XIX, 199). 2. PI. MOLD. Ackerklee M. (Trifolium arvense; BR.). ET. vgl. papă2. SG. ALR SN III, K. 658. papară PI. păpări S. f. (1640 PRODAN URBARIII, 703) 1. Gericht aus gerösteten Weißbrotschnitten, die mit Käse bedeckt und in Butter gedünstet werden. 2. fam. a mânca, papară Prügel bekommen. Fără Ciupa-gea al nostru mâncau muscalii o păpară de n-o mai uitau niciodată (GHICA 24). Se vede că n-ai mâncat demult papara lui moş Nistor (BOGD. POV. 21). Săracul Sf. Niculae! îi ştii tu păpara lui (CARAG., CL ΧΠΙ, 251). 3. A face papară in Stücke reißen. Văzând biet Nastralin Hogea că (lupii) i-o făcură (capra) papară (PANN NASTR. 48). Ne-a. făcut pe toţi papară, suntem pieriţi (PANN PV.1 III, 56). 4. Bezeichnung für vcrsch. Speisen: a) BAN. Omelette N. (H. XVIII, 146), b) TR. Spcckfladcn M. - c) OLT. Maisauflauf M. mit Nuß- oder Kürbiskemcn. GR. păpară, zu 2. pop- (DION., TEZ. II, 178). ET. vgl. scrbokroat. bulg.popara „Brotbrei”, von po-pariti „blühen”, ngr. παπάρα. SG. ALR SN IV, K. 1101. paparoână PI. -roâne S. f. (1832 GOL. CONDICA) Klatschrose F., Blüte des Feldmohns (Papaver Rhoeas). Florile (macu)lui, numitepaparoane (NAN. IST. NAT. 68). GR. -rână(GOL.; C. NGR., CL I, 94), TR.păpăruie. ET. vgl. ngr. παπαρούνα, zu lat. papaver. papariidă PI. -rude S. f. (1714 CANT.) 1. Gestalt F. in magischen Praktiken, Beschreibung bereits bei CANT. DESCRIPTIO, PARS III, Cap. 1. Daher: 2. Schreckgestalt: Popanz M. Papaluga sunt ca să o spariiu? (AL. CL IV, 311). GR. MUNT, paparudă, auch păpăr-; MOLD. papaliigă, auch păpăl-, ET. vgl. serb.prporusa, ngr. πεπεροϋδα (SCRIBAN), bulg. peperuda. SG. ALR II/I, K. 83; MN 2689, 81. paparugă PI. -mge S. f. (1885 H. XVIII, 42) TR. BAN. Marienkäfer M. (Coceinclla Septempunctata; MAR. INS.). GR. paparuie, păpărugă, păpăluză, păpăruză, păpăruie. ET. scheint Mischung aus buburuză, păpăruie (siche paparoană, wegen der Farbe) u. paparudă zu sein. SG. ALR SN III, 752. papă1 S. m. (1564 CORESI CAZ. 82b) Papst M. Disputaţia preafericitului papei lui Silvestru cu Zamvri (MS. 17. Jh., GCR I, 146). GR. (t) (x) pâpij (DOS. VS. Dech. 31; 248 b). ET. lat. papa, gr. nânuac,; zupapij: poln. papiez. papă2 S. f. (uni 1670 ANON. CAR.) 1. (Kindcrspr.:) Essen N., Pappe F., spez. Milchbrei M. Cobori iute, căţi-am adus papă (AL. OP. I, 896). 2. Bezeichnung für versch. Speisen: a) MOLD. Rühreier (PI.) (ŞEZ. VII, 117). - b) SÜDTR. Maisbrei mit Speck. - c) OLT. Maisbrei mit Sahne und Butter. ET. lat. pappa. SG. ALRM I/I, K. 24; IM, K. 17; SN IV, K. 1101. pâpă-lâpte etc. siehe päpa. pâpij siehe papă'. papir S. n. (um 1670 ANON. CAR.) 1. TR. BAN. MARAM. BUCOV. Papier N. 2. Schriftstück N. 3. (t) Papyrus M. GR. păpir, popiroş. ET. dt. Papier, magy. papiros. SG. ALR SN IV, K. 918,919. papistäs (1564 CORESI CAZ. I, 83 b) I. adj. päpstlich, römisch-katholisch. II. s. m. Katholik M. Războiul acesta s-au tâmplat în ziua. Sfântului Martin ce-l sărbeazăpapistaşii (NEC. COSTIN, LET.11. App. 63). Jetzt nur noch verächtl. Iată frumoasele isprăvi a învăţăturii papis iaşilor! (C. NGR. 11). ET. magy. păpista. SG. ALR II/I, MN 2775, 103; 2777, 104. papistăşi Präs, mă -şese V. refl. (um 1700 SPÄT. MIL.) katholisch machen, werden. Alţii (din elini) acolo rămânând (în Ţara frâncească) se papistăşesc (SPÄT. MIL., LET.21, 104). ET. papistaş. papistăşie S. f. (1699 GCR I, 328) Katholizismus M. ET. papistaş. pâplomă siehe plapumă. pap oră siehe papură. 12 pară paporniţă PI. papömite S. f. (1814 10RGA S. D. X, 23) 1. Weidenkorb M. 2. Korbflasche F. Paporniţele cu anason de Chio (FIL. CIOC. 155). ET. papură. papricaş S. n. (1844 CODRU-D., DLR) 1. Gulasch M. Pusepâne, o cratiţă cu papricaş şi mai multe cane cu vin (CL XVII, 157). 2. MOLD. Paprikapulver N. ET. zu paprică. SG. ALR SN IV, K. 1095, 1107. paprică S. f. (1825 B.) TR. 1. spanischer Pfeffer, Paprika M. (Capsicum). 2. Paprikapulver N. ET. magy. paprika. SG. ALR SN IV, K. 1107. papiic PI. -püci S. m. (1509 DERS) Pantoffel, Hausschuh M. Ne-aii venit apoi ... având ...în schimb pe-averea toată vrun papuc de curtezană (EMIN. O. I, 151; zu den von Paris heimkehrenden Studenten). Cum o luat baba paluşul, o luat-o la. papuc (ŞEZ. IV, 202)... ist sie geschwind weggclaufen. Siehe a lua 1.11. b. Ugs. von einem Juden: Şi-a lăsat, pierdut papucii der Teufel hat ihn geholt (nach dem Volksglauben läßt der Teufel, wenn er einen Juden holt, dessen Pantoffel zurück): Dacă n-aiß venit aici să-ţi pierzi papucii ca. pdanii (AL. OP. I, 1183). D-ta eşti un nătărău, o gură-cască ...pe care o ţine sub papuc (CL XI, 137, zu einem Ehemann; Germanismus). Vgl. doamnă 3 b, geaba 2. GR.păp- (B.; POL.). - Dim. -pucâş, -cât. (B.), -cel, PI. -cei (TEOD. PP. 329). ET. türk, ραριις; Sg. aus PI. erschlossen. SG. ALR SN III, K. 644; IV, K. 1190, 1196. papucâr PI. -cari S. m. (1814 ŢICH. 115) TR. BAN. Pantoffelmacher M. ET. papuc. SG. ALRM SN I, K. 328. papiică S. m. (1832 GOL. CONDICA) veralt.: (Kinderspr.) Großpapa M. Nepoţi şi nepoţele ... care.. să-ţi zică cu glasul lor de îngeraşi: moşu ... papucii (AL. OP. I, 1209). ET. ngr. παππούς. papugiu PI. -gii S. m. (1710 IORGA S. D. IV, 74) 1. (t) Pantoffelmacher M. Pentru bresla papugiilor din Bucureşti (DOC. 1781, Ş. INFL.). 2. fam.: Spitzbube, Schwindler M. Iaca, niştepapugii ... Mănâncă pe datorie, bea pe veresie, trag lumea pe sfoară cu pişicherlicuri (CARAG. CL XIII, 247; von Beamten). ET. türk, papuci „Pantoffelmacher” u. „Diener, der die von den Besuchern im Vorzimmer zurückgelassenen Pantoffeln hütet”. papură S. f. (1592 DIR) 1. Rohr-, Lieschkolben M. (Typha). Aus seinen Blättern werden Matten (rogojini) etc. geflochten. Totbăhnişul trestiei şi alpaporei (BIBLIA 1688 Js 19, 7). Papura se mişcă-n freamăt de al undelor cu freier (EMIN. O. 1. 152). Vgl. nod. 2. Binsenmatte F. Rezămându-şi picioarele pe o papură împletită în cununi (UR. LEG. 366). 3. Papură-Vodă, Spitzname des mold. Fürsten Stephan XI. (Ştefaniţă-Vodă, 1659-60), unter dessen Regierung so große Hungersnot herrschte, daß das Volk Rohrkolbenblätter essen mußte (MIR. COSTIN, LET.21,369). Daher wie Ciubăr- Vodă, als Vertreter längst vergangener Zeit: Un bătrân serios, morocănos, de pe vremea lui Papură-Vodă (AL. OP. I, 758) aus Olims Zeiten. GR. -poră (BIBLIA 1688 häufig). ET. gr. πάπυρος „Papierstaude”; ausführlich diskutiert REW 6218 u. CIORANESCU 6103. SG. ALR SN III, K. 636, 637. par PI. pari S. m. (1533 DERS) Pfahl Μ. A bäte pari Pfähle einschlagen. Fam. a. pune cuiva parul la uşă sequestrieren. Cât cioara. în par (şi apa în ciur, şi vinul în pahar) u. ä. (nur) kurze Zeit, (kaum) einen Augenblick. Boala de om se leagă ca viţa. de par (GOL. Z. II, 497). Cine sare pari mulţi., odată se înţeapă. într-unul u. ä. Übermut tut selten gut. Vgl. a apropia. II, cioară 1, funie \, gard 4. GR. Dim.păruşteân, PI. -teni, păruleţ, păruşteţ, păru-şor, păriiţ, părcior, păruceân, PI. -ceni (WB.). ET. lat. palus. SG. ALRM IM, K. 299; SN I, K. 93, 116; ALR IM, K. 293. para PI. parale S. f. (um 1743 NECULCE OP. 850) 1. Para F. ehem. = 1/40 leu vechi (siehe leu 3 a). Fam. N-am para în pungă, n-am para frântă, chioară, ich habe keinen (roten) Heller. Nu face două parale es ist keinen Pfifferling wert. Leagă paraua cu zece noduri er dreht den Groschen dreimal um, che er ihn ausgibt. Se dă dator să plătească până la para (CARAG. SCFI. N. 84) auf Heller und Pfennig. Paraua e mică, dar loc mare prinde (Sprw.) Geld regiert die Welt. Fam, a lua pc. la (în) trei parale sich über jdn. (mit dem man spricht) lustig machen, ihn verhöhnen: O bătuse (el pe nevastă) de multe ori... când ea-l lua la trei parale pentru băutură (RĂDUL. RUST. II, 217). Vgl. milă1 1. - Dem Toten wird ein Geldstück (o para) an den Mittelfinger gebunden, damit er dr üben die neun Zollstationen (siehe vamă) zahlen kann. 2. ugs.: Groschen M., GeldstückN. Intimând în întune-rec pumnul în care strângea gologanul (primit), ea suspină: „Numai... cinci parale! ” (VLAH. NUV. 114). para- 3. PI. fam.: Geld N. N-am parale ich habe kein Geld. Maranda, încărcată cu malai, legumă şi c-un leu de parale (RĂDUL. RUST. II, 6) an Geld. A face parale Geld machen (= verdienen). Nu face parale es hat keinen Wert, ist nichts wert. GR. Dim. părăliiţă, PI. -te. ET. türk. para. SG. ALRII/I, MN 2801, 110; SN IV, K. 1017. pâra- Präfix unzählig, endlos, in Verbindungen wie: Diferite cheltuielifăcute pentru slugi, rude şi para-rude (ROS. TROT. 114). (Boierii) ne ameţiesc mintea cu legi, paralegi (JIP. OP. 158) Gesetze ohne Ende. ET. wahrsch. ngr. πάρα, παρά „weiter, mehr”. parabolă PI, parabole S. f. (1823 BOBB) Parabel F. ET. n. lat. parabola. paraciocoi S. m. (1874 AL.) Unterlakai M. Am ajuns ... din hop-ciocoiparaciocoi (AL., CL VII, 366). ET. ngr. παρα- + ciocoi. paraclis PI. -clise S. η. (1581 PRL 209 b) 1. Andacht F., bei der ein bestimmter Heiliger angerufen wird. Să cheme preoţii să cânte paraclisul Preceslei (Ş. TAINE 220). Un mic paraclis se făcu în câmp (GANE, CL XI, 371) wurde ... abgehalten. (Preoţii) îi punea să deie gros la acaftiste şi la paraclise (IANOV, CL V, 134). Daher: Buch N., das die Andachtstexte enthält. Paraclis Preceslei pre limba rumănească (PARACLIS 1639). GR. PI. auch -clisuri (I. NGR., CL III, 42). 2. Kapelle F. neben einer Hauptkirche bzw. innerhalb eines Klosters. Intru slava Sfintei... Treimi... s-au zidit acest paraclis (INSCHRIFT 1850, CL IV, 248). (El) urcă scările palatului ... întră în paraclisul domnesc (GANE, CL VII, 99). ET. zu 1: ksl.paraclisu < gr. παράκλησις „Bitte”; zu 2: mgr. παρεκκλήσισν, παρακ-. SG. ALRM II/I, K. 248; ALR II/I MN 2773, 103. paraclisier PI. -sieri S. m. (1680 DOS. LIT. 101 b) Küster M. (vgl. eclisiarh). Avedic, paracliserul de la biserica armenească (CARAG. SCH. N. 47). GR. paracliser; (t) paraeclisiarh (STAM. BAR.), paraclisiarh; (CIFL). ET. zu paraclis; ältere Formen zu eclisiarh. SG. ALR II/I, K. 179; MN 2735, 93. paradâisă PI. -dâisc S. f. (1883 BR.) TR. BAN. Tomate F., Frucht von Solanum Lycoper-sicum (BR.). ET. österr. Paradeis = Paradiesapfel. paradă PI. -râde S. f. (1784 BUL. COM. IST. XII, 98) Parade F. Soldaţi treceau făcând paradă (COŞB. 86). Facem datorii grămadă Şi ne-mbrăcăm de paradă (PANN PV. M. II, 121). Ş-o fost nunta aceia straşnică, încât aşaparadie n-o mai văzut sfântul soare (POMP. CLIX,’ 191). GR. ugs. -die. ET. mittelb. u. unmittelb. frz. parade; -die wohl < rass. paradé, Lokativ von par ad. SG. ALR SN IV, K. 959. paradigmă S. f. (1705 CANT. IST. 11) Paradigma, Beispiel, Modell N. ET. gr./lat. paradigma. paradis PI. -disuri S. n. (1642 AGY 31) Paradies N. GR. (t) -disom. ANTHROPON. Paradis Saula (1633 BGL 183). ET. mittelb. n. lat. paradisum. paradosi Präs, -sésc (1715 GÂLDI 219) veralt. I. V. tv.pc., cuiva c. jdn. (in etw.) unterrichten. Oarecare însemnări... avându-le de la dascălii noştri, când ne-am paradosit (DESCR. PR. CR. Von*. II, 2). Pentru a-şi paradosi limba românească după toată rănduiala (C. NGR. 7). II. a se paradosi sich ergeben. Prinţipul Ghica ...fără arme, s-a paradosit de nevoie (I. VĂCĂR., TEZ. II, 280). ET. ngr. Tiapaôiôü), Fut. -ôdaux parâdosis (t) S. (1705 CANT. IST. 11) 1. Überlieferung F. 2. Kapitulation F. 3. Unterricht M. ET. ngr. Ttapàooiç. paraférnâ PI. -lerne S. f. (1851 STAM. D.) Paraphernalgüter (PI.) der Ehefrau. Toată averea femeii care nu este dotală, esteparafernăsau avere extrado-tală (COD. CIV. Art. 1283). ET. ngr. Tiapdcpepva. parafină PI. -fine S. f. (1794 POTRA I, 533) Paraffin N. ET. frz. paraffine, dt. Paraffin. paragină PI. paragini S. f. (um 1601 DIRB XVII/1, 503) 1. Verwilderung, Verwahrlosung F., Verfall, Ruin M. Grădina întinsă, căzută în paragină (SAD. CR. 246). Risipa, păragină averilor (IIP. OP. 93). 2. Ruine F. In apropiere ...se văd părăginile unei zidiri îndrăzneţe (VLAH. RP. 133). - Auch adjektiv.: în fr-o vie paragină îşi făcuse culcuşul o vulpe (GCRII, 367). GR .pâra-, ET. vgl. magy .parrag, parlag (< şerb. parlog)\ weitere Vermutungen CIORANESCU 6199. 14 parasol paragraf PI. -grâfe S. n. (1748IORGA S. D. XII, 50) Paragraph M. ET. gr./lat. paragraphus. paragrafie S. f. (1782 GÂLDI 219) veralt.: Verjährung F. Orice pornire de judecată pentru poliţă... au paragrafie de cinci ani (COD. COM. 1840 Art.’184). ET. ngr. παραγραφή. paralaghie S. f. (1843 GÂLDI 220) veralt.: Solfeggio N. Iar să cânt pe parlaghie Am uitat acum de tot (SPER. AN. 1892 I, 293). ET. ngr. παραλλαγή. paralaghisi Präs, -sesc V. intr. (1895 GHIB.) solfeggieren. Cunoşteam acum notele ... paralaghiseam la fugă (GHIB. BV. 83). ET. zu paralaghie. paralâc S. n. (1857 POL.) veralt.: Kleingeld N. A mai şi vândut (din pastramă), cu paralâcul şi cu bucata ...la alţi călători (CARAG. SCH. N. 81) in kleinen Mengen. ET. para. paralel (um 1780 UT) I. Adj. parallel. II. S. f. paralelă Parallele F. ET. gr./lat. parallelus, auch mittelb. paraleu S. m. (1705 CANT. IST. 166) (löwenstarker) Held, Löwe M. Un viteaz ... care să ştie ...să călărească ca un zmeu paraleu (ISP. LEG.2 12). Eu, de felul meu Zdravăn cât un paraleu (SPER. AN. 1892 I, 209). Dada ...A luat la socoteală ...Pe toţi feţii săi Ai mai paralei (MAR. SAT. 265). Siehe auch leu 2. ET .para-+ leu. paralizie S. f. (1733 CAL. 24) Lähmung F. GR. (t) paralij. ET. gr./lat. paralysis, auch mittelb. paramân S. (1877 GHEN.) Paramandyas M., viereckiges Tuch, das den Mönchen bei der Einkleidung in das kleine Schima (schimă mică) um die Schulter gelegt wird; das daraufgestickte Kreuz symbolisiert das loch Christi, das die Mönche nach dem Gelübde auf sich nehmen wollen. I se dă cingătoare de curea ... mantie ... şiparaman (GHEN. LIT. 202). ET. ngr. παραμανδΰας (CLUGNET). paranteză PI. -teze S. f. (1651 BRV) Paranthese F. GR.parintijiş (BRV I, l%9),parantesie (CANT. IST. 6), parantes (ŞINCAI A. 73). ET. gr./lat. parenthesis, auch mittelb. parapânghelos! (t) Interj. (1844 AL.) MOLD. Schluß jetzt, aus! Am vrut să-ţi fac bine, dar dacă eşti aşa de îndărătnic: parapanghelos (XEN. BR. 40). Parapanghelos ... De-acum zisă-mi fragă clopotele ... Am murit! (Se face că-şi dă sufletul) (AL. OP. I, 1062). GR. -pândită (MAR. SAT. 358). ET. unbck. parapon PI. -pone, -porniri S. n. (1774 GÂLDI 220) veralt.: Verdruß, Ärger, Groll M. De vreme ce ai parapon asupră-i, sunt gata să-l pedepsesc (AL., CL VII, 411). Ciuda şi paraponul că n-a căpătat-o (medalia Bene-Merenti) (CARAG. SCH. 38). Când începe să-şi spuie parapon ele, nu mai isprăveşte o zi întreagă (ROS. TROT. 6). ET. ngr. παράπονον. paraponisi Präs, mă -sesc V. refl. (MS. 1779, DLR) veralt.: verdrießlich werden (pe cn. über jdn.). ET. gr. παραπονώ, Aor. παραπόνησα. paraponisit Adj. (1810 GÂLDI 220) unzufrieden. Toată lumea în slujbă afară de m ine! Apoi să nu fiu paraponisit? (AL. OP. I, 89). - Auch substantiv. ET. a paraponisi. Paraschiva f. (1491 DRHA III, 96) ParaskevaF. Sfânta Paraschiva, Heilige des 14. Okt., Schutzheilige der Moldau. Ihre Reliquien werden in Iaşi aufbewahrt. Vgl. preapodobna. GR. LV. -cheva; Kosefonnen Chiva, Chivuţa, Pachica, -chiţa, -ciiţa, Pâica, Parâsca (ŞEZ. III, 84). ET. ksl. Paraskeva < gr. Παρασκευή. parascovenie PI. -venii S. f. (1844 C. NGR.) 1. Wunder-, Räubergeschichte F., Ammenmärchen N. Dacă nu voiţi a-mi spune, încetaţi cu astfel deparascovenii fără seamăn (ISP. LEG.2 138). Jurându-mi amor, credinţă şi tot felul de ... parascovenii sentimentale (AL. OP. I, 1724). Daher: 2. Kuriosität F. Multe parascovenii ... are limba noastră, mai ales în zicerile luate din slavona (C. NGR. 303). ET. wahrsch. zu serbokroat. izkovali „ausschmieden”, fig. „ausbrüten, ersinnen”; das Präf. kann pre-, pri- od. pro- sein. //CIORANESCU 6135: *paraxovenie< ngr. παραξενιά. parasimă (t) S. f. (16. Jh. CV2 50 a; Apg 28, 11) Wappen N. ET. ngr. παράσημα. parasol S. n. (1778 IORGA S. N., DLR) veralt.: SonnenschirmM. ET. frz. parasol, dt. Parasol. 15 parastas parastas PI. -stâse S. n. (1632 EUSTR. PRAV. 338) Seelenmesse F., Requiem N. Daher: die dazu dargebrachten Gaben (PI.). Solche Gottesdienste werden gew. am 3., 9., 21. u. 40. Tag nach dem Ableben, dann bis zum 7. Jahr alljährlich abgehalten. N-a avut parte nici de parastasul de trei zile (DEL. S. 56). Lângă fiecare urcior se pune un parastas cu pom în el (SEV. NUNTA 343). - Dafür offiziell auch panahidă. GR.paras- (COŞB. 154; B.). ET. ks\. parastas f< gr. παράστασις. SG. ALRM Μ, K. 224; ALRII/I, K. 172; MN 2720, 88. parastisi (t) Präs, -sésc V. tr. (1787 GÂLDI 220) 1. vorlegen, vorstellen. 2. o piesă de teatru ein Theaterstück aufführen, geben, spielen. Zilele astea o săparastisească „Italiana în Algir”, bucată cu cântec (FIL. CIOC. 213). GR.parastui (AL. OP. I, 443), auch refl. (AL. OP. I, 1398). 7. ' ET. ngr. παρασταίνω, Fut. -στήσω. paratâxis S. f. (1715 GÂLDI 221) Prunk M., Zeremonie F. ET. ngr. παράταξις. paravalisi (t) (x) Präs, -sésc V. tr. (1791 GÂLDI 221) kollationieren. Săparavalisim mai întâi condeiele (FIL. CIOC. 238) die Posten. ET. ngr. παραβάλλω. paravan PI. -vane S. n. (1838 AN. P. 367) 1. spanische Wand. Mândre paravane de matasă diafană (AL. P. III, 87). 2. von Personen, die etwas Vortäuschen sollen: Tu cu inima si mintea poate eşti un paravan După care ea atrage vreun june curtezan (EMIN. O. I, 162). Te-am ales pe tine de cavaler. „Zi mai bine că m-ai ales de paravan ” (AL. OP. 1,1305) ich habe dich zu meinem Begleiter auserkoren. „Sag lieber zum Elefanten”. 3. MOLD. Anbau M. an Bauernhäusern. ET. frz. paravent. SG. ALR II/I, MN 3827, 123. paraxin Adv. (1779 GÂLDI 221) veralt. : sonderbar, seltsam. Sä nu-ti fie paraxin unde ne vezi că am venit numai amândoi (ISP. LEG.2 291). Să argăţesc! La mulţi, în locu meu, le-ar veni cam paracsin (AL. OP. 1,613). - Auch substantiv.: Aşa mi-o venit un paraxin, că am ieşit din lozniţâ (AL. OP. I, 454). ET. ngr. παράξενος (vgl. parascovenie). parazit PI. -ziţi S. m. (1823 BOBB) Parasit M. - Auch adjektiv. ET. n. lat. parasitas, auch mittelb. pâră1 PI. père S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Birne F. Pica ca per ele turcii şi tătarii (NECULCE, LET.2 II, 404) sie fielen wie die Fliegen. Pică, pară, pică; Dacă vei pica, Eu te voi mânca er möchte, daß ihm die gebratenen Tauben in den Mund fliegen. Vgl. Nătăfleaţă. Unter den vcrsch. Sorten sind am bekanntesten: pere arăpeşti, boiereşti, busuioace, crăieşti, harbuzeşti, mălăieţe, margi, oarzăne, popeşti, tămâioase, tomnatice, văratice, vieşti, pădureţe. 2. TR. pară galbenă, pară de pământ Kartoffel F. 3. pară de brad Tannenzapfen M. 4. TR. Knödel, Kloß M. GR. TR. bisw. peâră (WEIGAND JB. VI, 19). - Dim. perişoâră, PI. -re. ET. lat. pîrum, PI. -ra; Bdtg. 2 nach dt. Grundbirne. SG. ALR SN I, K. 196; IV, K. 1078, 1102. pâră2S. f. (16. Jh. PS.H. 28,7) 1. Flamme F. (vgl .flacără). Cela ce face îngerii lui duhuri şi pre slugile lui pară de joc (BIBLIA 1688 Ps 103, 5). De vei trecepren foc ... para nu te va arde (BIBLIA 1688 Js 43, 2). Atâta de mare era jocul... cât cu vârvul parăi norii ceriului pătrundea (CANT. IST. 251). A arde cu pară flammen. 2. Dampf, Rauch M. ET. ksl. para „Dampf’. parâmă PI. -râme S. f. (1893 D.) Schiffstau N. O coloană ...de care se leagă parâmele (UT.). ET. vgl. türk, parima „Fangleine” (REDH.). parcân PI. -câne S. n. (um 1710 NEC. COSTIN) 1. LV. Pfahlwerk N., Palisade F. Sinan Paşa ... o întărise (Târgoviştea) cu şanţuri şi cu părcane şi cu spini îngrădită (NEC. COSTIN. LET.21,484). Moscalii n-au vrut să le deschidă (moldovenilor) părcanele ca să între înlăuntru în obuz (NECULCE, LET.2 II, 323). - Daher: 2. PI. Bretterwand F., Verschlag M. (Divanul) judecă pricin ile jeluitorilor, la care ascultă şi împăratul în dosul unorparcane sau cafas aurit (CANT. SCRIS. MOLD. 146). 3. (Tür-, Fenster-, Bilder- etc.) Rahmen M. Anghira s-a încolţit în părcan (FLOR. CL IV, 158). GR.părcan, păream, PI. -muri (FR.-C. MOŢII 104). ET. poln. parkan; magy. pârkâny. SG. ALR II/I, K. 267, 268; MN 3913, 143. parcă siehe părea. parcea (t) PI. -cele S. f. (1761 TARIF) 1. Gesamtheit von Dingen, die in einer bestimmten Anzahl gehandelt zu werden pflegen: Satz M., Partie F. Bräe deRumeli... câte 4 la o parcea, de 14 parcele 1 leu vechi (TARIF 1761, ARH. ROM. II, 243). 2. (kleines) Stück N. Urechile mele, Vedea-v-aşparcele (BUR. CĂL. 63). ET. türk, parşa. 16 parimiâr parchet PI. -chete S. n. (1821 LEON ASACHIB. 29) 1. Parkett N. 2. gerodete Waldparzelle F. 3. ehern.: Staatsanwaltschaft F. ET. frz. parquet. SG. ALR SN III, K. 611. pardesiu PI. -siuri S. n. (1868 BARC.) (Sommer-) Mantel M. GR. PI. auch paradesie. ET. frz. pardessus. pardon (1797 INSTR., DLR) I. Interj. Verzeihung! II. S. n. Entschuldigung, Verzeihung F. ET. frz. pardon. pârdos1 PI. pardosi S. m. (1480 DERS) veralt.: Panther M. Pardosi, tigri, şerpi gigantici (AL., CL II, 36). (Husarii) cei mai de fire cu pardosi peste platoşe (MIR. COSTIN, LET.21, 257). ET. ks\. parădosă < gr. πάρδος. pârdos2 S. (1683 DOS.) Mosaik N. Giosul vârtos unde dzăcea (cuconul), pardosul (DOS. VS. Dech. 25; 237 b, Glosse). ET. vgl. ngr. πάτος unter Anlehnung an pârdos1 (wegen der verschiedenfarbigen Beschaffenheit). pardoseâlă PI. -scli S. f. (MS. um 1660) Belag M., Pflasterung mit Fliesen etc., Dielung F. Pardoseala curţii plină fiind de împistrituri şi de zugrăvituri (MĂRG.2 26 b). Atunci auzii deodată nişte loviri ... în pardosala camerei (I. NGR., CL II, 85). GR. părtăseală (MS. um 1660, GCRI, 176). ET. a pardosi. SG. ALR II/I, K. 237. pardosi Präs, -sesc V. tr. (MS. um 1660) o sală, cameră etc. einen Saal, ein Zimmer etc. mit Fliesen, Ziegeln, Brettern etc. belegen, pflastern, dielen. Pejos, odaia este pardosită cu cărămizi reci şi nor oiţe (DEL. P. 170). GR. (t) părtăsi(MS. um 1660, GCR I, 176). ET. vgl. pârdos2. pareâtcă (t) S. f. (1868 IANOV) 1. von Beamten: pedantisches Festhalten am Hergebrachten, Schema N., Routine F. Prin pareatcă, căciu-lire Guvernul ...La director m-a urcat (IANOV, CL 1, 23). Daher: 2. fam.: pedantischer Bürokrat, Routinier M. (îmi zic) că-s pareatcă fără haz (LANOV, CL I, 22). Vgl. paretcar. ET. wahrsch. russ. porjadok „Ordnung”. paremie siehe parimie. parctcâr (t) (x) S. m. (1896 UR.) Bürokrat M. Un sameş paretcari (UR. LEG. 414). ET. pareatcă. paretis (t) S. (um 1710 ANTIM PR. XXVII) Amtsniederlegung, Demission F. Dând mitropolitul sau episcopulparetisis în scris la mâna lui treti logojat (GHEORGACHI, LET.2 III, 326). Să facă paretis eparhiei şi să vie la Moldova, ca să-l facă mitropolit Moldovei (EN. COGĂLN, LET.2 IIŢ 232). GR. -sis. ET. ngr. παραίτησις. paretisi (t) (x) Präs, -sesc V. intr. (1811 BRVIIL 34) demissionieren. Episcopul Gheorghie ...a paretisit de la scaunul episcopiei (MELH. CH. 116). ET. ngr. παραιτούμαι, Fut. -τηϋώ. parfum PI. -fumuri S. n. (1829 AR 176) Parfüm N. GR. (t) profium. ET. frz. parfum, it. profumo. parfumă Präs, -mez V. tr. (1831 HELIADE 359) parfümieren. - Auch refl. GR. (t) profuma. ET. frz. parfumer, it. profumare. parhâiţă siehe prahaiţă. pariâ Präs, pariez V. intr. (1848 ANUL II, 560) wetten. ET. frz. parier. paricid (1831 HELIADE) I. S. n. Vatermord M. Acest mareparucid (HELIADE Fanatismul). II. s. m. Vatermörder M. GR. parucid (in Angleichung an a ucide). ET. frz. parricide. parigorie S. f. (1705 CANT. IST. 11) veralt.: Trost, Zuspruch M. Bun e D-zeu!... Răbdare şi filozofie. „Parigorie de om bolnav” (CL XVI, 114) Selbsttäuschung. Să-i mai dea cu cărţile, ca barim şi dacă nu i-o spune vreun adevăr, cel puţin, ştii, să le mai facă (fetelor ei) o parigorie oarecare (TEL. SCH. 68) etwas Trost verschaffe. Paligoria Frăsânii o au mai mângâiet-o oarisce (pe Aritusa) (MS. um 1800, GCR, II, 182) die Trostrede. GR. bisw. palig-, ET. ngr. παρηγοριά. parigorisi Präs, -sesc V. tr. (um 1780 EN. COGĂLN, LET.1 III, 201) veralt.: trösten. (Ostaşii) totdeauna să-lparigorisească şi să-l veselească cu tot j'eliul de musice şi mustrele ostăşeşti (DION., TEZ. Π, 169; von einem abgesetzten Sultan). ET. ngr. παρηγορώ, Fut. -ρήσω. parimiâr PI. -miâre S. n. (1823 BOBB) LektionariumN., Kirchenbuch, das dieparimii für die Vesper enthält. ET .parimie. 17 parimic parimic PL -mii S. f. (1645 HERODOT 351) Spmch M., Sprichwort N.: a) parimiile lui Solomon die Sprüche Salomos. - b) parimii Lektion bei der Vesper aus ersteren u. anderen Schriften des Alten Testaments. Auzise ea spuind la biserică în Parimei că omul învăţat înţelept va fi şi pe cel neînvăţat slugă-l va avea (CREANGĂ, CL XIV, 369). - c) veralt. Capul plecat, după parimie, de sabie nu va fi tăiat (I. VĂCĂR., TEZ. II, 255) laut Sprichwort. Una din părem iile arătate la jocul de-a ascunsele (ISP. JUC. 23) einer von den Abzählsprüchen. GR. -rem-, ET. gr. παροιμία. pârin S. n. (1688 BIBLIA Est 1,6) Parosmarmor M. - ET. ngr^apivov. parip PI. -dpi S. m. (um 1670 ANON. CAR.) TR. BAN. (Reit-) Pferd N. GR. pârip. ET. magy. paripa. parisie (t) S. f. (1705 CANT. IST. 11) 1. Teilnahme, Anwesenheit F. Să cinstească (Domnul) prăznuirea sfintei mănăstiri cu ... parisia cea domnească (GHEORGACHI, LET.2 III, 318). 2. Zeremonie F. GR. parusie. ET. ngr. παρουσία. paritate S. f. (1799 IORGOVICI O. 79) Parität F. ET. n. lat. parilas, -tatis. parlagiu PI. -gii S. m. (1868 BARC.) MUNT. Schlachter M. in einem Schlachthaus. Parlagiii de la abatorul din capitală au declarat că nu vor tăia vite în ziua de Sfi Gheorghe (LIT.). Plin (de sânge), ca un parlagiu de la zalhana (ISP. LEG.2 343). ET. türk, parlaci. parlament PI. -mente S. n. (um 1780 GHEOGR., DLR) Parlament N. GR. PI. (t) parlamânturi. ET. frz. parlement. parmâc PI. -maci S. m. (MS. 1715) 1. LV. Geländer N. 2. Balken M., Säule F. Ş-au făcut tărie împregiur de parmaci groşi (DION., TEZ II, 185). Afară că mi-l scotea (murgul din gf'ajd), Deparmac că mi-l lega (PP. BUR. CĂL. 55). GR. PI. auchparmăce (MS. 1715 ARH. ROM. Π, 41). ET. türk, par mat SG. ALRII/I, K. 268; MN 3838,125; ALRM SN I, K. 42. parmaclâcPl. -clacuri S. n. (1793 PREDETICII, 304 b) Geländer N. Străinii... aruncară bani... pesteparma-clăculpodului (SAD. CR. 223). GR. LM. parmalâc. ET. türk, parmakl ik. SG. ALR II/I, K. 268,293. parmezan S. n. (1754 IORGA S. D. XII, 67) Parmesankäse M. GR. (t) parmazan. ET. dt. Parmesan, frz. parmesan. parodie PI. -dii S. f. (1825 VÂRNAV, DLR) Parodie F. ET. ngr. παρωδία, frz. parodie. paroh PI. -rohi S. m. (1702 BRV I, 440) Pfarrer M. GR. (t) paroc, paroch. ET. n. lat. parochus, auch mittelb. parohie PI. -hii S. f. (1631 DRHB 412) Pfarrei F. ET. n. lat. parochia, auch mittelb. paroi PI. -roiuri S. n. (1866 ION. AGRIC. D. 249) 1. Schwarm, der aus einem Bienenstock in demselben Sommer nach dem ersten auszieht: Nachschwarm M. (H. 744); vgl. pârvac, roi. 2. Wachs N. des Nachschwarms. Eine Kerze aus diesem Wachs hilft im Volksglauben bein Ausgraben verborgener Schätze (ŞEZ. V, 108). ET. vgl. nslov.paroj, serb. parojak, ukr. pari], parojok, paroik, russ. paroj. paroi V. intr. (1868 ION. AGRIC. M. 380) von Bienen: nachschwärmen (H. 744). GR. 3. Pers. Sg. Präs, paroieşte. ET. paroi. parolă PI. -role S. f. (1705 CANT. IST. 11) 1. Ehrenwort, förmliches Versprechen N. (împăratul Moscului) au trimis şi la împăratul nemţesc de au cerşut pre fiiu-său (care fugise la nemţi) cu parola. Deci, neamţul l-au dat pre parolă ca să nu-i facă nemică (NECULCE, LET.2 II, 357). (Moscalul şi şvedul) au dat parola, precum este tocmeala oştilor temeinice de-şi pun zi de bătaie, iar nu fără de veste şi cu înşelăciune (MUŞTE, LET.2 III, 38). Veralt.: parolă de onoare Ehrenwort. 2. LM. Parole F., Losungswort N. - 3. (t) Name eines Tanzes. Boieriu ... giucaparola (AL. OP. I, 82). ET. it. parola, frz. parole, auch mittelbar. parolist Adj. (1839 VAIL.) fam.: worthaltend. Odată ...nu se poate ţinea de vorbă ... Dar acum ... e omul cel mai parolist (TEL. SCH. 6). - Auch substantiv. ET. parolă. paroxism PI. -xisme S. n. (1793 PREDETICI I, 52 a) Paroxysmus M. 18 parte GR. (t) parosism. ET. frz. paroxysme, dt. Paroxysmus, it. parosismo. parpalâc siehe pârpalac. parpalec PI. -leci S. m. (1825 B.) 1. fliegender Händlier M. 2. Brezel-, und Gebäckverkäufer M. - Daher: 3. Spottname für Griechen. Pe când domnii greci... Mii deparpaleci ... Aici alergau (AL. OP. I, 138). 4. (t) Grillbrater M. GR. parpalete, parpaleţ, parpareţ (B.). ET. unbek. parpiân S. m. (1825 B.) Ruhrkraut N. (Antennaria dioica Gaertn.). GR.parpiahn (FUSS). ET. unbek. parsechi S. n. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. TR. Glas-, Wandschrank M. ET. magy. pohârszek. SG. ALRM II/I, K. 350. parşiv Adj. (1860 AL.) depreziativ von Menschen: schmutzig, gemein. Te-ai închis cu parşiva cea de ţigancă (AL. OP. 1,1559) mit dem Mistvieh von Zigeunerin? ET. russ. parsivyj, poln. parszywy „grindig”. part! siehe şart! partal PI. -tale S.n. (1904 PUŞC.) Viertel N., dann überh. größeres Stück. MOLD. Un partal de miel ein Lammviertel. Partale de slănini afumate (MOROIANU, SAM. IV, 221, PUŞC. EW.). ET. wahrsch. mittelb. dt. Viertel, vgl. serb.frtalj, magy. fertäly (vgl. rum. fârtai, färtal); auf die Form könnte parte oder partam eingewirkt haben // weitere Vorschläge: lat. quartarius (PUŞC. EW. 1273), bulg. partalavü (C ANDREA). SG. ALR SN IV, K. 1126. partam PI. -tâmuri S. n. (1868 BARC.) Fleischfetzen M. Dihania de urs ... acum şedea nepăsător deasupra (boului rupt de el) pe partamuri (LAMBRIOR, CL Di, 4). ET. gehört, wie das gleichbedeutende hartam, -tan (s. d.) zu der lautmalenden Gmppe hartä-parta, harcea-par-cea (s. d.), harştil, a hărşni, hărşti, hărtăni, hărtăpăli etc., vgl. auch partal pârtă siehe bartă. parte PI. părţi S. f. (16. Jh. CV2 5a; Apg. 19, 27) 1. Teil M. Numai parte din corăbieri au scăpat nur ein Teil der Schiffer rettete sich. A treia, a patra parte etc. ein Drittel, Viertel etc. Minih ...au tocmit cetatea Vozia şi Comburul cu zece părţi mai bune şi mai frumoase de cum au fost întâi (NECULCE, LET.2 II, 394) zehnmal besser und schöner als sie vorher waren. In parte zum Teil, teilweise; în cea mai mare parte zum größten Teil, größten-, meistenteils. Parle ...parte teils ... teils. O parte de cuvânt, a vorbirii ein Redeteil. Partea vie, moartă a unui vas des lebendige, tote Werk eines Schiffes. 2. Teil, Anteil M. A face parte cuiva, a-şi face parte din c. jdm. einen Teil von etw., seinen Anteil an etw. geben, sich ihn nehmen (vgl. drept I., 4, a împărţi I. 1). Lor nu va maştiha lor să le facă parte (din moştenire) (NECULCE, LET.2 II, 226). Puneam lumea la cale împreună şi făceam parte bună şi României (GHICA 370) ließen auch Rumänien sein gut Teil zukommen. A fila parte am Gewinn teilnehmen: Tudose ... a ajuns, după zece ani, la parte, după alţi cinci, tovarăş cu stăpânul său (DEL. P. 104). (Bumbacul) ia o mare parte în îmbrăcămintea ţăranului nostru (MANOL. IG. ŢĂR. 79) ist in hohem Maße an ... beteiligt. A lua parte la o serbare, la durerea cuiva an einer Feier teilnehmen, an jds. Schmerz Anteil nehmen. 3. was einem vom Schicksal zuteil wird, bestimmt, beschieden ist: Glück N., Chance F. Dulgheria-i partea ta pe lume, că la dânsa te trage inima (SEV. POV. 45) du bist für das Zimmerhandwerk bestimmt. îi făcuse D-zeu parte de un băiat şi bun şi frumos şi deştept (VLAH. IC. 56) Gott hatte ihr einen ... Knaben beschert. Nepartea lui (ISP. LEG.2175) er hatte Pech. Vgl. noroc 2. N-avuse parte de o creştere mai aleasă (IARNIK, CL XV, 97) ihm war keine bessere Erziehung zuteil geworden. Bine trebuie săfi petrecut câţi au avut parte să se aflep-atunci acolo (CARAG. SCH. N. 288) denen es beschieden war. Degeaba v-aţi gătit! Nu mai mergem ... „Niciodată n-avem parte” (LECCA CD. 110) wir haben doch immer Pech. Fără parte de mângâiere (VLAH. NUV. 146) jedes tröstlichen Zuspruchs entbehrend. Din cele trei împărătese ce mi-au slujit de soţii, n-am avut parte de parte bărbătească (DEL. S. 86) war es mir nicht beschieden, ein männliches Kind zu bekommen. (Copilul vostru) o să fie Făt-frumos şi drăgostos şi parte n-o să aveţi de el (ISP. LEG.1 I, 2) ihr werdet ihn verlieren. - Bes. in Schwüren: Să n-am parte de viaţa mea, de copiii mei, dacă mint! ich will des Todes sein, meine Kinder verlieren, wenn ich lüge! - Spez.: beschiedener Gatte, Zukünftige (r). De vrei să visezi cine ţi-e partea, nu bea apă toată ziua (în ajunul Crăciunului) (SEV. NUNTA 6). Să aibă Leana-n frunte stea, Nu-i partea ei ce-ipartea mea (COŞB. 126). 4. Seite F. Se uită în toate părţile er sah sich nach allen Seiten um. în partea dreaptă, stângă auf der rechten, linken Seite. (Pe) de o parte, (pe) de cealaltă parte auf der einen, anderen Seite; fig.: pe de o parte ... pe de alta einerseits ... andererseits. De o parte şi de alta 19 parter a drumului auf beiden Seiten des Weges. De partea aceasta, de ceea parte a râului dies-, jenseits des Flusses. De, la o parte seitwärts, auf die Seite, abseits. La o parte! (treten Sie) zurück! Vgl. a dal. 11 u. III. 7. Mai la o parte-nspre pădure-i mănăstirea Cheia (VLAH. RP. 188) weiter abseits ... liegt. Pentru un moment, lăsa puţin la o parte interesele şcoalei (ADAM. BIOGR. 55) vernachlässigte er. Să-i cauţi vreo slujbuşoară ... bunăoară un post de procuror la Bacău, ştii aşa mai de o parte (XEN. BR. 27) wo er weniger bemerkt wird. O cârpă din gunoi este o muncă de om peste care te faci stăpân dacă o pui de-o parte (DEL. PAR. 163) beiseite legst, aufhebst. (A vorbi) în parte (teatru:) (auf der Bühne) beiseite (sprechen). Dreptatea e pe partea ta (ZAMF. LN. 179) das Recht ist auf deiner Seite. Trebuie să priviţi societatea în care aţi intrat, pe partea ei comică (XEN. BR. 42) Sie müssen... von der komischen Seite betrachten. Nu ştiu în partea cui te-ai dat: poate într-a mâne-ta. (GHIB. BV. 33) wem du nachgeraten bist. Din partea mea, din parte-mi auch despre partea mea von meiner Seite, meinerseits: Deci şi Dimitraşco Vodă, despre partea lui, au ales boieri de cinste (NECULCE, LET.2 II, 227) wählte Fürst D. auch seinerseits. Du Oltului din partea mea O caldă salutare (COŞB. 56). Atunce m-aii trimis şipre mine cu solia despre partea domniei (NECULCE, LET.2 II, 287) vom Fürsten. Despre, auch din partea mea meinerseits, was mich betrifft: Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi (EMIN. O. I, 146). Cât despre partea inorogului (CANT. IST. 290) was das Einhorn betrifft. Din partea lor mi-am luat toată nădejdea (CREANGĂ, CL XI, 175) in Bezug auf sie. Fam. e (cam) înlr-o parte er ist (etwas) schußlig. 5. Ort M., Gegend F. în vreo parte (de loc) irgendwohin); în altă parte anderswo(hin). Din ce parte (de loc) eşti? woher bist du? Tu te duci, bade, departe, Să n-ai bine-n nici o parte (I.-B. 264) nirgends. De gândeşti în altă parte, Să-ţi deie (D-zeu) ... Sănătate cu luna (I.-B. 279) wenn du an eine andere denkst. Corăbiile genoveze pătrunseră în toate acele părţi unde se mai păstra stăpânirea... constantinopolitană(IORGA NEG. 86) in all jene Gegenden. Firea cerului şi pusoarea vreunei părţi de loc (NEC. COSTIN, LET.21,71) Klima und Lage einer Gegend. 6. Seite, Partei F. (El) avea de partea sa binecuvântările celor slabi (DEMETR. NUV. 90) auf seiner Seite. (Solid) ...pre vizirul şi pre alle capete ... în partea sa i-au tras (NEC. COSTIN, LET.1 I, App. 43) brachte ... auf seine Seite. Venind la Roma, se declară cu totul de partea lui Octavian (OLL. HOR. 43). A lua partea cuiva jds. Partei ergreifen; a ţine partea cuiva auf jds. Seite stehen, zu ihm halten. Intărindu-separtea ce ţinea cu Olbrecht (NEC. COSTIN, LET.21,168) die Partei. Partea adversă, civilă die Gegen-, Zivilpartei. Părţile contractante, beligeran te die vertragschließenden Teile, kriegführenden Parteien. 7. ugs.: Partie F. (= zu heiratende Person). Parcă tot m-aş însura când aş da peste o parte bună (CREANGĂ, CL XI, 28). 8. Kategorie lebender Wesen: Geschlecht N. Partea bisericească şi boierească Klerus und Adel (GHEOR-GACHI, LET.2 III, 317). Furnicile ... dzicândprecum partea zburătoarelor sint (CANT. IST. 156) da sie zu den fliegenden Tieren gehören. - Bes. partea bărbătească, femeiască männliches, weibliches Geschlecht; ' (copil de) parte bărbătească, femeiască Knabe Μ., Mädchen N. Nu-i bănuiesc (copilului) nici partea, nici chipul, nici soarta (DEL. S. 169). Nu e slobod să între nici o parte bărbătească (BAR. HAL. VI, 116) kein Mann. GR. Dim. părticeâ, -cică, părceâ (DION., TEZ. Π, 221). ET. lat. pars, -tis. SG. ALRII/I, K. 150, 168, MN 2716, 90. parter S. n. (1820 BRV III, 365) Erdgeschoß, Parterre N. ET. frz. parterre. participiu PI. -cipii S. n. (17871. VĂCĂR. OBSERV. 17) Partizipium N. GR. (t) partiüpiu, S. f.participie. ET. n.lat. participium. particular Adj. (1712 AA ist. III/6, 186) privat. - Auch substantiv. GR. (t) particolar, particuler, particularnic. ET. n.lat. particularius, auch mittelb. particulă PI. -ticule S. f. (1785 ŞINCAIARITH. 3) Partikel F. ET. n.lat. particula. partid PI. -tide S. n. (1823 FURNICĂ D. 289) Partei F. GR. (t) partit. ET. it. partito, ngr. παρτΐδον. partidă PI. partide S. f. (1829 C. NGR. O. I, 14) 1. Partie F. 2. Interessengruppe, Partei F. GR. (t) partită. ET. it. partita, ngr. παρτίδα. partizan PI. -zâni S. m. (1780 OXENSTIERNII, 32) Partisan M. ET. frz. partisan. pârtnic Adj. (1564 CORESI CAZ. I, 43b) veralt.: 1. teilhaftig, teilnehmend. Säfiim partnici veci-nicelor Tale bunuri (DOS. LIT. Vas. 21b). Partnic sunt 20 pascalie cu tot ce-t au de teamă (DOS. PS. V. 118, 139; Ps 118,63). 2. partiell. Ploipartnice (SUŢU NOT. 18). — Auch substantiv. GR.parnic (CANT. HR. 221). ET. parle. parţial Adj. (1690 IORGA) partiell, Teil-, Având noi parţial iş săbor (IORGA S. D. XII, 233). GR. (t) parţialiş, pârtiei, parţial. ET. n.lat.partialis, auch mittelb. parücic siche porucic. parusie siehe parisie. parveni Präs, parvin V. intr. (1857 ROM., DLR) 1. arrivieren, emporkommen. 2. erreichen. GR. (t) perveni. ET. frz. parvenir. parvenit (1829 AN. P. 1/2, 46) I. Adj. emporgekommen. II. s. m. Emporkömmling M. ET. a parveni. pas1 PI. paşi S. m. (1521 DERS) 1. a) Schritt M. Săvârşaşte paşii miei întru cărările tale, ca să nu să clătească paşii miei (PS. RAMN. 16, 5). Un paj ce poartă pas cu pas A-mpărătesii rochii (EMIN. 0.1,173) Schritt für Schritt. Maică-sa n-o lăsa pas din casă (SEV. P. 18) ließ sie keinen Schritt außer Hauses tun. La tot pasul bei jedem Schritt. In, la pas im Schritt: Doi tineri mergeau alăturea la pas (C. NGR. 27). Sade la doi paşi de-aici er wohnt wenige Schritte, in nächster Nähe von hier. Aşa e lumea, aşa e viaţa: ori să renunţi la ele ori trebuie, să joci în pas cu ceilalţi (DEL. S. 113) im Gleichschritt, -b) Maßeinheit F. L-au aruncat preste 375 de paşi (BARAC, GCR II, 240). PL auch păsuri: Nu mearsă doară păsuri 300 Umbra (BUDAI-DELEANU VIII, 112). 2. a da pas cuiva să facă ceva jdm. Zeit, die Möglichkeit lassen, es dazu kommen lassen, daß er etw. tut. (Solul) le-au zis să se închine, iar ei ş-au cerut soroc, ce mai mult pas de o jumătate de ceas nu le-au dat (NEC. COSTIN, LET.2 II, 60). Voi daţi pas unui duşman îngrozit şi în risipă a-şi aduna puterile (BĂLC. 372). Ar fi vrut săraca să-l încredinţeze, Dar cine-i da pas ei ca să se-ndrepteze? (PANN PV.1 59) wer erlaubte ihr, sich zu rechtfertigen. Nu ţ-oi da niciodată pas de bănuială (BOGD. POV. 154) ich werde dir nie Veranlassung zum Argwohn geben. Neavând nici pas nici vreme de gătire Ieremia Vodă (MIR. COSTIN, LET.1 I, 222). GR. veralt. PI. auch păsuri, siche l.b: fig.: Sluga ... era bine plătită de dânsul ca să-i spuie toate păsurile Duduiei (NĂD. NUV. II, 51). - TR. paş. ET. lat. passus; pas scheint aus dem PI. erschlossen. pas2 PI. păsuri S. n. (1645 HERODOT 121) Zirkel M. der Handwerker. Pasul cu care a îndreptat piatra morii ca să fie rotundă (MAR. INM. 39). GR.pâşnic (B,),pâsnic (DT., ŞEZ. V, 116). ET. zu it. compasso, evtl, mit Anlehnung an şerb. pas „Gürtel”, wonach dann paşnic „das, was Gürtelförmiges bildet”. pas3 PI. păsuri S. n. (1851 STAM.) Gebirgspaß M. ET. dt. Paß, frz. pas. pasachinä siehe paţachină. pasămite siehe păsa2 3. pasăre PI. păsări S. f. (16. Jh. CV2 62b; Jak 3, 7) 1. Vogel M. (Omul) să stăpânească peştilor mării şi pasărilor ceriului (BIBLIA 1688 Gn 1,28). Intr-acea curte, dintr-ai curţii nu se vedea nici pasere (I. VĂCAR. 1.1.0., TEZ. II, 290). Cârciumile păsărilor (UR. BUC. 101) die Blattachseln der Distel, in denen sich Wassser sammelt. Vgl. gard 4, limbă 1, măiestru I. 2. 2. Arten: MARAM. Spatz M.; TR. BAN. pasăre ţigănească Sperling M.; BAN. TR. MARAM. pasărea morţilor (MAR. ORN., MAR. ÎNM. 4; Strix noctua) Käuzchen N.; BUCOV. pasăre tătărească (MAR. ORN., Vanellus cristatus) Kiebitz M., BUCOV. pasăre deghiaţă (MAR. ORN., Cinclus) Wasserstar M.; pasăre domnească (CIH. Pyrrhula) Gimpel, Dompfaff M.; BUCOV. pasăre ţigănească (MAR. ORN., Motacilla alba) Bachstelze F.;pasărea omătului (CRĂIN., Frin-gilla nivalis). 3. euphem.: Geschlechtsorgan N. GR. MUNT. OLT. TR. (auch LV.) pasere, PI. bisw. LV. păşiri. - Dim. păsăreâ, -rică, -mică, -riţă, -rioâră, -rucă, -rüie (MOXA, HC I, 390), -rută (CANT. IST. 123). - Augm. păsăroi. ET. lat. passăr, -ris, Nbf. von passer. SG. ALR SN II, K. 361; III, K. 711. pascalie PI. -Iii S. f. (1643 VARL. CAZ.21, 194a) Ostertafel F., Tabelle, mit deren Hilfe man das Osterfest u. die sich nach diesem richtenden beweglichen Feste etc. des Jahres bestimmen kann. Bildet, für ein ganzes indiction (s. d.) berechnet, als ein sog. immerwährender Kalender, einen Anhang zu Kirchenbüchern. Wurde auch als Orakel benutzt. (Mirii) îndătinează a-şi căuta ... norocul şi soarta la pascalii (MAR. NUNTA 163). Şi-a pierdutpascaliile (WB.) er weiß weder ein noch aus. GR. (t)pashâlie, pashalion; păscăl- (I.-B. 81). ET. mgr. naoxaXia. 21 pască pască PI. păşti S. f. (1551/3 ES 106b; Mt 26, 19) 1. Passah, Osterlamm N. der Juden. Şi au fript pasca la foc în ce chip să cade (BIBLIA 1688 3 Esr 1, 11). 2. geweihter Osterkuchen M. Ouă roşii, cozonaci, paşte, babe şi altele penfru sărbători (I. NGR., CL V, 106). 3. Osterbrot N., Mazze F. der Juden. GR. In Bdtg. 1 pâshă (BIBLIA 1688 öfters). ET. lat. pascha < gr. πάσχα. Vgl. Paşti. pasfir, -fiu siehe spahiu. pâshă siehe pască. pasiune PL -siùni S. f. (1794 CALEND. 37) Passion, Leidenschaft F. GR. (t) pas ion, pâsie. ET. n.lat. passio, -onis, frz. passion, it. passione, dt. Passion. pasiv (1797 TEMPEA, DLR) 1. Adj. passiv. II. S.η. 1. Passiv N. 2. Schulden (PI.). ET. n.lat.passivus, -a, -um. paşnic (t) S. m. (1825 B.) 1. Landvermesser M., zugleich Steuereinnehmer des Dorfes. Vornicul Nic-aPetricăi, cu paşnicul, vătămanul şi câţiva ... mazili (CREANGĂ, CL XIV, 367). Nicht mit paznic zu verwechseln. 2. Zirkel M., siehe pas1. GR. paşnic, pajnic. ET. zu pas2. SG. ALR SN II, K. 564. pastă PI. paste S. f. (1816 MAIOR. INV. 80) Paste F. ET. it. pasta, auch mittelb. pastét PI. -téturi S. n. (1788 MOLNAR SPRACHL.3 379) Pastete F. Un paştet din cele ce se chiamă „pâté de grives" (OD. PS. 20). GR. veralt. paştet, paştetă (STAHL), pastetă (POL. STĂM.),pastiţă(REŢ 9\),paştetom (KLEIN). ET. dt. Pastete durch versch. Vermittlung, vgl. magy. pâstétom, it. pasticcio, poln. pasztet. pastiţă siehe pastet. pastor PI. pastori S. m. (um 1710 NEC. COSTIN, LET.1 II, 73) Pastor M. ET. dt. Pastor. pastramagiu PI. -gii S. m. (1887 DEL.) Salzfleischmacher, -händler M. (El) se duce la pastramagiul din colţ ... Ia o feliuţă (depastramă), îi face de petrecanie (DEL. P. 156). - Heute nur fig. deprez. ET. pastramă. pastramă S. f. (1719 SCL XXXI, 612) gesalzenes und an der Luft getrocknetes Fleisch: Salzfleisch N., österr. luftgeselchtes Fleisch; PL păstrămuri Salzfleischsorten (PL). Cu câteva bucăţi de pastramă, covrigi şi trei patru păpuşi de smochine ţinea băcănie (GHICA 264). A face pc. pastramă jdn. in Stücke hauen: Lasă! Lasă! Am să fac din voi păs-tramă (SPER. AN. 18921,195) ich werde euch krumm und lahm schlagen. GR. MOLD. bisw. păstr-; pastramă (DION. TEZ. II, 222), păstrămâ (TARIF 1792, Ş. INFL.). - Dim. păstrămioâră, PL -re. ET. mittelb. türk, pastirma, vgl. ngr. naoxpapcte,; in allen Balkansprachen. paşalâc PL -lâcuri S. n. (um 1675 MIR. COSTIN, DLR) Paschalik N. a) Amtsbezirk M. eines Paschas, b) Würde F. eines Paschas. Să-i trimiţă tuia şi ferman de paşalâc (DION., TEZ. II, 188). Un firman prin care-i conferă paşalâcul Moreii (GHICA 128). ET. türk, paşal ik. paşaliu (t) (x) S. m. (1815 DION.) Diener, Untergebener des Paschas. Paşa ... ieşind din saraiu să se primble ...cu paşaliii lui (DION., TEZ. II, 185). ET. türk, paşah. paşaport PI. -poarte S. n. (1761 PROTOCOL III, 3a) Reisepaß M. (1777 A. J. 341). Lascarache ... îi dete paşport şi o azvârli iarăşpe uliţi (BOGD. V. 149). GR. paşaport, pasport, paşport. ET. it. passaporto durch versch. Vermittlung. paşă1 S. m. (um 1580 DERS) Pascha M. Un paşă mare cu trei tuiuri (EN. COGĂLN., LET.2 EI, 206). Stăpânirea paşilor de pe lângă Dunăre (DION., TEZ. II, 166). Se măritaseră cu douăpaşale, vestite în toată împărăţia (DEL. I. V. ş. V. 81). Ibraim-Pâşa I.-Pascha. GR./7U51 (MOXA, HC 1,406). - PI. paşi, paşale, paşali. ET. türk. paşa. pâşă2S. f. (1901 SĂM. 1,11) MUNT. 1. Weide F. 2. Strandbinse F. (Scirpus maritimus; PANŢU). ET. wahrsch. bulg. pasa „Weide”. pască S. f. (1881 CREANGĂ) ordinärster Rauchtabak. Pentru puţină mâncare şi câte-oleacă de paşcă de cea de trei ocă la para, (moşneagul) slujea toată casa (CREANGĂ, CL XV, 449). GR. pâcică. ET. vermutl. ukr. paâca, poln. paczka „Päckchen” (Tabak). 22 pat paşii Präs, paşlesc V. tr. (1877 CREANGĂ) MOLD, ugs.: 1. stibitzen. Moş Bodrângă paşlise o grămadă de buci pentru aţâţatfocul (CREANGĂ, CL XV, 455). 2. a o paşii auskneifen. Dacă nu te vedeam când ai paşlit-o (CREANGĂ, CL XI, 193; zu der geflohenen Prinzessin) wenn ich dich nicht gesehen hätte. ET. unbek.; Bdtg. 2 verhält sich zu 1 wie a o lua la fugă, a o şterge zu a lua, fam. a şterge c. etw. nehmen // ukr. posljati sja (CANDREA). paşmâgi (t) (x) S. m. PL (1508 DERS) (türk.) Schuhe (PL). Paşmaţii şi mestii (MOXA, HC I, 370). Şi-l dăruipre acela cu paşmaţii lui (MOXA, HC I, 389). GR. paşmaţi. ET. türk. paşmak, ţ deutet auf eine slav. Quelle des Verfassers hin. paşnic Adj. (1645 HERODOT 404) friedlich. Stăpânia lor va fi pacinică şi neclătită (DOC. 1734 MELH. CH. 204; von den Fürsten). GR. veralt. pâcmic. ET. pace. Paşte1 siehe Paşti. paşte2 siehe pască. paşte3 Präs, pasc (16. Jh. CV211a; Apg 20, 28) I. V. tr. 1. von Tieren: iarbă etc. Gras etc. weiden, abweiden, fressen; absol.: weiden, grasen. Vgl. a aştepta 1. 1, iţ. - Fig.: vânt kopflos handeln, ein Windbeutel sein. (Nerozii) pasc vântul, surda şi-ndeşert umblând (PANN PV. M. II, 68), nach Hos 12,1: Ephraim pascit ventum. 2. oi etc. Schafe etc. weiden. Paşte mieluşeii miei (CORESI TE4 234 b; Jo 21, 15). Se vede căpaşteţi bobocii de nu vă pricepeţi al cui fapt e acesta (CREANGĂ, Z. 1,325) man sieht, daß ihr ubedarft seid. 3. fig.:pc. jdm. (beobachtend, unmittelbar) folgen, wie der Hirt der Herde: jdm. auf den Fersen, hinter ihm her sein. Am un ... înger de mă foarte paşte şi-m păzeaşte trupul (DOS. VS. Noe. 22; 139a). De când îi pasc eu ca doar i-oiprinde cu oca mică (AL. OP. I, 452) seit langem lauere ich ihnen auf. (Boierii) cunoştea pre bine cum că-i paşte un pacat (BELD. ET. 23) daß ihnen ein Unglück droht. Boierii ... au socotit vreme şi au păscut prilejul, şi când au ieşit împăratul la geamie, ei... au dat arz la împărat (NECULCE, LET.2 II, 303) paßten die Gelegenheit ab. (El) vremea păştea ca, când va putea, atuncea să isprăvască (CANT. IST. 204) er paßte den rechten Zeitpunkt ab, um ... die Sache auszuführen. II. a se paşte sich nähren. Hameleonului cu aer a sä paşte şi cu vânt a să hrăni jirea fiindu-i (CANT. IST. 212). GR. Imperat. pâşte, Perf. păsciii, Part. păscut, Ger. păscând, Verbaladj. păscător. ET. lat. pasco, -ère. paştât siehe pastet. Paşti S. f. PI. (1551/3 ES 104a; Mt 26, 2) 1. Ostern (PL). Sfintele Paşti, Sfântul Paşte die heiligen Ostern, das heilige Osterfest. Duminica Paştilor, -telui Ostersonntag. Se potriveşte ca fasolea (braga) în ziua de Paşti es paßt nicht. Trei zile după Paşti post festum. Nu-s în toate zilele Paştile (bzw. Nu e ... Paştele) es ist nicht alle Tage Sonntag. Crăciunul sătulului, Paştele fudulului Weihnachten ißt man gut, Ostern kleidet man sich schön. Mojicul tot mojic (od. ţiganul tot ţigan), şi în ziua de Paşti u. ä. Bauer bleibt Bauer. Vgl. cal 8 Joi. - Paştile cailor = Ispas (s. d.) so benannt, weil nach dem Volksglauben die weidenden Pferde an diesem Tag sich am Gras satt fressen. Vgl. jedoch la Paştele cailor am St. Nimmerleinstag. Paştele blajinilor erster Sonntag nach Ostern. 2. in Pflanzennamen (vgl. cal 1 d): Paştile calului Wiesenschaumkraut N. (Cardemine pratensis; BR.), floarea Paştilor, -telui Windröschen N., Osterblume F. (Anemone); Gänseblümchen N. (Bellis perennis; DATC. HORT. 138), ersteres wohl nach dem Deutschen, letzteres nach frz. pâquerette. 3. geweihtes Brot u. geweihter Wein, wird nach dem Ostergottesdienst an die Gläubigen verteilt. GR. LV. MOLD. S. f. PL Paşte: SJintele Paşte (DOS. VS. Martie 14; 34a). ET. lat. Paschae, PL v. Pascha; vgl. pască. SG. ALR II/I, MN 2813, 110; 2850, 113; SN III, K. 752. patPl. paturi S. n. (16. Jh. PS. SCH. 131, 3) 1. BettN., spez.: Bettgestell N. (wog. aşternut Bettzeug). Paturi de lemn, defier hölzerne, eiserne Betten. Lasă-mă în casă, lasă-mă sub pat, lasă-mă în pat (Sprw.) gibst du dem Räuber einen Finger, nimmt er die ganze Hand. E pe patul morţii er liegt auf dem Sterbebett. Intărindu-se Israil şezu pre pat (BIBLIA 1688 Gn 48,2). A face patul (= aşternutul) cuiva jdm das Bett machen. GR. Dim .pătuceân, păticeân (BIBLIA 1688 Lie 5,19), pătceân (DOS. VS. Ian. 21; 23a), PL -cène; pătişor, PL -şoâre; pâtucél (CL XIX, 475), MUNT. TR. pâtcél, PL -le; pătăţ (PP. ŞEZ. IV, 237). 2. (depuşcă Gewehr-) Kolben M. Să-ntorc puşca cu patul Şi să-i zdrobesc lui capul (BIBIC. 154). 3. Schicht F. 4. Beet N. 5. Flußbett N. ET. wahrsch. gr. πάτος „betretener Weg”, ngr. „Boden, Grund”; vgl. pätul. 23 patâcă SG. ALR M, K. 171, 223, 238; SN I, K. 134; II, K. 455,457; HI, K. 723; ALRM SN I, K. 125,126, 225; ALR II/I,MN 3894, 137. patâcă siehe pilac. patalama PI. -mâle S. f. (1845 BĂLĂCESCU) fam. ugs.: (bestätigendes) Schriftstück, Diplom N. Dădu examen şi obţinu patalamaua de spiţer (DEMETR. NUV. 79) er legte die Prüfung ab und erlangte das Apothekerdiplom. Ca să-ţi predau foaia de zestre ... şi sipeturile de bani şi să-mi dai şi d-ta batarama pentru dânsele, după orânduială (BĂLĂCESCU O bună educaţie III, 3). Mi-a dat o patalama la mână er hat mir einen Verpflichtungsschein ausgehändigt. GR. batalama, batarama. ET. türk, batalama. patarâmă PI. pătărămi S. f. (1838 GOR. HAL. IV, 102) MUNT. fam.: böses Erlebnis. Păţi şi el de la Tartacot patarama lui Strâmbă-Lemne (CL XIX, 394) ihm widerfuhr dieselbe unangenehme Geschichte wie S. (Zicea) că n-o să cază el, căprarul, în patarama d-lui sublocotenent (DEL. S. 39) er meinte, ihm werde es nicht so wie dem Unterleutnant ergehen. GR. pătăr-, patarama. ET. zu a păţi, evtl, an patimă angelehnt. pataränie PI. pătărănii S. f. (1877 CREANGĂ C' 103) fam. ugs.: Erlebnis, Abenteuer N., Vorfall M. Atunci băietul istorisi tată-său toatăpatarania petrecută între el şi fata jitarului (ŞEZ. I, 101). Din când în când îi trecea prin mintepătrănii cu lupii (NĂD. NUV. 1,199; er war auf einem einsamen Feld). GR. pătăr-. ET. zu a păţi. patâşcă PI. pătăşti S. f. (um 1730 MUSTE) MOLD. BUCOV. TR. 1. Trag-, Totenbahre F. Craiul şvezesc, în fruntea pedestrimii sale, în pataşcă, că era rănit... într-unpicior (MUSTE, LET.2 HI, 39). Boierii ...au făcut pătăşti şi au fugit pe potică în Ţara Ungurească (NECULCE, LET.2 II, 218). Mortul... se duce la groapă ...pe năsălii... iar în oraşe cei avuţi se duc cu pataşca (BUR., CL XVI, 6). 2. Vorrichtung (Plattform) F., die zur Vergrößerung der Ladefläche eines Wagens dient. ET. viell. verw. mit ffz.patache, it. (nach SCHELER) patascia, sp. patache, holl, petas. pată PI. pete S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Fleck(en), fig.: Makel M. Pete de grăsime, sânge, cerneală Fett-, Blut-, Tintenflecke. (Temerea) de a nu intra în gura lumii, care găseşte pete chiar în soare (GHICA 293). ET. Geht mit it. (valtell.) port. peta, sizil. pitta, alb. pete vermutl. auf ein viat. pitta zurück, das viell. mit gr. πίττα (πίσσα) „Pech” identisch ist. SG. ALR Μ, K. 83; MN 6943, 21; SN IV, K. 1221, 1222. paténtâ S. f. (um 1730 AXINTE, LET.1 II, 183) Patent N. GR.patént. ET. dt. Patent, frz. patente. pater PI. pateri S. m. (1702 BRV I, 440) 1. katholischer Geistlicher. 2. TR. Geist M. în puterea, nopţii poporul zice că umblă paterii - năluci ... în haine albe ...de bun augur (FR.-C. MOŢII 18). ET. n.lat. pater. pateric PI. -rice S. n. (um 1650 CAT. MAN. ROM. 29) Paterikum, Kirchenväterbuch N. ET. ksl. paterikă, mgr. πατερικόν. pateriţă PI. -riţe S. f. (1762 GHEORGACHI) PaterissaF., Bischofsstab M. (auch cârja). Mitropolitul, îmbrăcat în mantie, cu pateriţa amână (GHEORGACHI, LET.2 III, 307). ET. ngr. πατερίτσα. paternitate S. f. (1846 AL. OP. I, 384) Vaterschaft F. ET. ffz. paternité. patétic Adj. (1831 HELIADE GR. P. 11) pathetisch. ET. frz. pathétique. patimă PI. pâtimi S. f. (1602 DIRB XVII/1,65) 1. Leiden N. Temându-se ...sănu rămâiecu vreo patimă la picioare (TEL. SCH. 23). Patima nemţilor de şăugăi (MIR. COSTIN, LET.2 1, 332) die Schlappe, welche die Deutschen von den Ş. erlitten hatten. - Bes. von den Leiden Christi: Cununa cea de spini car ea puseră lui Hs. la înfricoşatele patime ale lui (INDR. 44). Săptămâna patimilor die Kar-, Passionswoche. 2. Leidenschaft F. Cel preoţit să cade ... să fie curat de toate patimile (MĂRG.1 175a). Patimă pe nemţi de moarte eteriştii dobândesc (BELD. ETER. 37) einen tödlichen Haß auf die Österreicher. Vorbea frumos şi cu patimă, dacă începea să se laude (DEL. P. 162). NoiJarăpatimă vom arăta aceia ce am văzut cu ochii noştri (BĂLC. 356). Patima jocului, beţiei, aurului die Spielwut, Trunksucht, Goldgier. GR. LV. PI. bisw. -me. ET. gr. πάθημα. patlageniu siehepătlăginiu. patnôg siehe potnog. 24 patrulatér patos1 (t) S. n. (1632 EUSTR. PRAV. 343) steinerner Fußboden. De să va prileji să cază (sfintele daruri) pe vreun mărmure ce este jos pre patos (S. TAINE 94). ET. ngr. πάτος, vgl. pardos2. patos2 S. n. (1782 AA ist. Π/10, 433) 1. (t) Feindschaft F., Haß M. 2. Pathos N. (BUL. COM. IST. II, 147) ET. ngr. πάθος, frz. pathos, dt. Pathos. patrafir PI. -fire S. n. (1570 CORESI LIT. 26) Epitrachilion N., Teil des Priesteromats, mit Kreuzen bestickte Schärpe, die über das stihar (s. d.) um den Hals gelegt wird u. über die Brust herabhängt, entspricht der Stola der kath. Kirche. Popa Costa ... îşi pune pafrahirul de gât (GHICA 365). Nouă ne trebe doctor, Leacuri sfinte din potir Şi popă cu patrafir Şi cununi de trandafir (PP. CL IV, 267; von Liebenden in Hinblick auf die Trauung). GR. pair ah ir, patrahil, pătrahil, petrahil, epatrahir, epetrafil, epetrafir, epetrahir, patrachir, petrachir, epitrachil. ET. gr. έπιτραχήλιον, ngr. πετραχήλι. patriarh PI. -ârhi S. m. (1563 CORESI PRAXIU 25) Patriarch M. Paisiepatriarhul Ierusalimului (ÎNDR., GCR1,158). Sfinţiipatriarşi de Alexandria (Ş. TAINE 108). Ca şi în dzâlele lui Stipiepatriarhul cercară (PRL 271a). GR. PI. LV. patriarşi, -erşi. ET. ksl.patrijarhă, ngr. πατριάρχης. patriarhie PL -lui S. f. (1559 DERS) 1 Patriarchat N. Elu-l goni (pre Ghermanpatriarhul) de în patrierşie (MOXA, GCR I, 60). 2. Patriarchalkirche F. Patriarhia Antiohiei, unde este hramul sfântului Nicolai (MS. 1769, GCR H, 82). GR. LV. auch -iarşie, -ierşie. ET. ksl. patrijarhia, ngr. πατριαρχία. patriarşesc (t) Adj. (1632 EUSTR. PRAV. 469) LV. Patriarchal-. îmbrăcatfiind în podoabelepatriar-şeşti (DOS. VS. Noe, 24; 160b). GR. patrierşesc. ET. patriarh. patrician PI. -déni S. m. (1620 MOXA, HC I, 368) 1. Patrizier M. (Fior) s-au suit în rândulpatrichiilor (DOS. VS. Dech, 18; 226b). GR .patriciu, patrichiu, patriţiu, patrichie. 2. ugs.: Bratwurst F. Patricieni la grătar (CARAG. SCH. N. 221). ET. n.lat.patricius, ngr. πατρικός, frz. patricien. patrie PI. patrii S. f. (1680 DOS. LIT. VIb) Vaterland N. Să cunoască cineva a sa rudenie şi patrie (MĂRG.2123a). GR.patrie (MS. 18. Jh., GCR H, 82), patridă, PI. -de (EN. COGĂLN., LET.2 III, 242). ET. n.lat. patria, auch mittelb.; ngr. πατρίδα. patrimoniu S. n. (1823 BOBB) Patrimonium N. ET. n.lat. patrimonium. patriot PI. patrioţi S. m. (1773 GCR) 1. Patriot M. Unul din cei adevăraţipatn'oţi (LOGHICA 1826, GCR II, 252). 2. (t) Landsmann, Mitbürger M. Patrioţii mei (1773, GCR II, 86). GR. Dim. -otâş (JIP. R. 88). ET. ngr. πατριώτης, ffz. patriot. patriotic Adj. (1816 URIC.) patriotisch. GR. (t)patriotisc, patrioticesc (URIC. II, 235). ET .patriot; vgl. frz. patriotique. patriotism S. n. (1787 GÂLDI) Patriotismus M. ET. ngr. πατριωτισμός, frz. patriotisme. patrolă siehe patrulă. patron PI. patroni S. m. (1695 URIC. V, 140) 1. Schutzherr, Schutzheiliger Μ. 2. Arbeitgeber Μ. ET. n.lat. patronus, auch mittelb. SG. ALR II/I, K. 217, 218; SN III, K. 902. patrontâş PI. -tâşe S. n. (1825 B.) veralt. u. TR.: Patronentasche F., LM. cartuşieră. Cu puşca-n spinare Şi ... pătrontaşu dinapoi (Ι.-Β. 317). GR.pătr- (I.-B. 303, 317),pătrântaş (PP. MÂNDR. 72), S. f.pafrontâscă(RETEG. POV. III, 13),patâscă (B.). ET. dt. Patron(en)tasche, auch mittelb.; -Iască in Anlehnung an taşcă. patru Num. (16. Jh. CV2 13b; Apg 21, 9) vier; pâtrusprezece, gewöhnl. pâisprezece vierzehn; patruzeci vierzig; al patrulea, LV. (16./17. Jh.) patrul, veralt.: pâmălea, pâlrusprezecelea, gewöhnl.: päispr-, patruzâcelea, f. a pâtra, pâtrusprezecea, gewöhnl.: päispr-, patruzecea, der, die, das vierte, vierzehnte, vierzigste. Spune lui nen-tu Chiriac ...săfie cu ochii în patru (CARAG., CL ΧΙΠ, 252). Vgl. ochi I. 2, De când o lăsase Pătru Muşat, Măriucase jacuse-n patru (RĂDUL. RUST. II, 154) hatte M. rastlos gearbeitet. Vgl. drac 6. c, mucenic. ET. lat. quattuor; pai- nach şaisprezece. SG. ALR SN IV, K. 938; VI, K. 1783. patrulater PI. -tere S. n. (1814/8 UT) Viereck N. 25 patrulă GR. patrulătnic. - Vgl. cadrilater. ET. mm. Bildung nach lat. quadrilaterus. patrulă PI. -trule S. f. (1789 SCL IX, 240) Patrouille, Streife F. S-a încins o sfântă de bătaie care nu s-a sfârşit decât atunci când a năvălit un domn epistat, cu patrula (ROS. TROT. 11). GR.patruilă (STĂM. D fpatrolă (CĂT. POV. I, 50), patrol (B.). ET. frz. patrouille, auch mittelb. patrusprezece etc. siehe patru. paţachină PI. -chine S. f. (1824 DOC. EC. 326) 1. Faulbaum M. (Rhamnus; CIH.). 2. depreziative Bezeichnung für aufgetakeltes Weib. GR. zu 1. pasach- (BR.). ET. unbek. päuca PI. pâuce S. f. (1857 ODOB.) veralt.: Pauke F. începură a suna din tobe, din pauce, din trâmbiţe (ODOB. MV. 1894, 14). ET. dt. Pauke. paucenie etc. siehe poucenie. paus siehe paos. pauză PI. pauze S. f. (1818 BUDAI-DEL.) 1. Ruhe F. 2. Pause F. GR. paus. ET. n.lat. pausa, auch mittelb. pavă PI. pâve S. f. (1806 KLEIN) Einsatz unter der Achsel eines Hemdes: Zwickel M. (Cămaşa) e croită cu clini atârnaţi supţioară de pave sau păviţe (FR.-C. MOŢII 12). Vgl. cheiţă 2. GR. pal hă. - Dim. păviţă, PI. -ţe. ET. vgl. poln. pacha, ukr. paha, pahva, russ. pahă, magy. pâlha „Achselhöhle”. SG. ALRSN IV, K. 1168. pâvăţă siehe pavăză. pavăză PI. paveze S. f. (1578 DERS) 1. Schild M. Apucă armă şi pavăză şi te scoală întru ajutoriul mieu (PS. RAMN. 34, 2). Să punem pre steaguri paveze, să să ştie la cine slujim (ALEXANDRIA 27). -Fig.: Domnii şi curtenii ...au scăpat sub pavăza codrului (VLAH. RP. 212). GR. LV. (16./17. Jh.) auchpavăţă, PI. -veţe, plav- (MOXA HC, 1, 375). - Dim. pevecioără, PI. -re (BIBLIA 1688 Ex 28, 14). 2. Ziest M. (Stachys; D., PANŢU). ET. it. pavese, palvese, wahrsch. durch poln. pawpz(a) vermittelt. pavecerniţă PI. -cemiţe S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 151) Komplet F., Kompletorium N., zweites Abendgebet, letzte der sieben Tagzeiten (laude), folgt auf die Vesper. A şesea (laudă este) vecernia, a şepteapavecerniţa (Ş. TAINE 124). Man unterscheidet die pavecerniţă mică, die das ganze Jahr hindurch, u. die pavecerniţă mare, die nur in den großen Fasten gebetet wird. ET. ksl. pavecermica. pavezär (t) S. m. (1794 ALEXANDRIA) Schildträger M. Să se strângă meşterii toţi: faorii, croitorii, păvăzarii si sulitarii (ALEXANDRIA, CPLR I, 23). ET. pavăză. paximât siehe pesmet. pazarghideän etc. siehe bazarghidean etc. pazarlâc siehe bazarlâc. pazarnic S. m. (1847 C. CARAG.) russ. Marktpolizeikommissar M. in Bukarest um 1830. Era oprit de a se vorbi de năpraznica boală ... sub pedeapsa pazarnicului (GHICA 277). Dar acu, când cu ruşii, cine era tare şi mare? ... pazarnic, cvărtalnic, tot (C. CARAG. O soare la mahala II, 2). ET. zu basar, vgl. russ. bazamik „Markthändler”. pază PI. paze S. f. (um 1560 BRATU, SCL XXV, 163) 1. Hut, Obhut, Aufsicht, Wache F. Să ne dăm şi noi (păstorii duhovniceşti) viiaţapentru paza turmei noastre (ANTIM, GCR II, 28). Această pecete minunată ce stă supt paza mea (MS. 1783, GCR II, 131). Paza bună trece primejdia rea (Sprw.) Vorsicht ist die Mutter der Weisheit. Vaporul merge mai încet, mai cu pază (VLAH. RP. 3) behutsamer, vorsichtiger. Din nepaza împăraţilor (NEC. COSTIN, LET.21, 76) infolge von Unachtsamkeit. Au rămas numai doamna singură la Drăgăneşti în pază (NECULCE, LET.2 II, 236) in Gewahrsam. Tocmiţi tulbele, rădicaţi păzi (BIBLIA 1688 Jer 51, 12) stellt Wachen auf. 2. veralt.: Diät F. eines Kranken, (wofür LM. regim, dietă). Paza e ca şi cea de sus (ŞEZ. IV, 184; Beschreibung einer Kur). GR. BIBLIA 1688 bisw. PI. păzi. ET. postverbal von a păzi. pazie PI. -zii S. f. (um 1900 TIKTIN) MOLD. BUCOV. breite Latte. ET. unbek. päzie siehe topaz. paznic PI. paznici S. m. (1560 DERS) Hüter, Wächter M. Au paznic fratelui mieu sunt eu? (BIBLIA 1688 Gn 4, 9). Paznicul cimitirului mătură 26 păcătos de pe morminte stratul de frunze scuturate peste noapte (VLAH. IC. 86). ET. pază. SG. ALR SN III, K. 903. pazvangiu PI. -gii S. m. (1815 DION.) 1. Soldat M. von Pazvantoglu. Altă sumă de cărjalii cu pazvanzi amestecaţi (DION. TEZ. II, 201). GR.pazvand (DIQN.),pazvant (BĂLC. 636),pazvan-tlâu (FIL. CIOC. 123),pazvantogliu (ZIL., Ş. INFL.). 2. ugs.: Clown M. ET. zu Pazvant(oglu). Pazvantoglu m. (um 1800) türk. Rebellenführer um 1800. Daher depreziativ von einem gewalttätigen Menschen: Iaca ascult, Pazvantoglu ce ... eşti! (AL. OP. I, 834). GR. -văndu (DION., TEZ. II, 175), OLT. -vânte (Z. VI, 256). ET. türk. Pasvant-Oglu, wörtl. „Wächtersohn”, păcală (1577 DERS) I. S. f. Schabernack M. Nu e ghiceală şi păcală ca să ne dea ...de ocară (DEL. S. 258) es gibt weder Rätsel noch Streich, mit denen wir nicht fertig würden. II. Păcală m., bäuerlicher Schalk, von dem, wie von Till Eulenspiegel, allerlei lose Streiche erzählt werden (eine dichterisch freie Darstellung derselben gibt P. DULFU in seinem Epos Isprăvile lui Păcală, 1894). Ähnliche Figuren sind Tândală, P.s Freund, u. Pepelea. GR. MOLD. Päc-, ebenso die Ableitungen. ET. a păcăli. păcat PI. păcate S. n. (16. Jh. CV2 56b; Jak 1,15) 1. Sünde F. Fac păcate, cad în păcate ich begehe Sünden, verfalle in Sünden. Din păcatele lor i-au dat D-zeu pre mâna lui Grigorie Vodă (AMIRAS, LET.2 III. 15) um ihrer Sünden willen. E (lucru cu) păcat es ist eine Sünde, sündhaft, sträflich. Nu vorbi cu păcat (DEL. P. 165) rede nicht so sündhaft, so gottlos. Amin-teri te mănânc fără leac de păcat (MAR. ORN. I, 149) ohne die geringsten Gewissensbisse. Dau pc. într-un păcat ich bringe jemanden zum Äußersten. Taci că intru într-un păcat cu tine schweig oder es gibt ein Unglück. - Sprw. (vgl. drept 14): Nu epăcat ceia ce intră în gură, ci ce iese din gură u. ä. (nach Mt 15, 11) nicht was in den Mund kommt, ist Sünde, sondern was aus ihm kommt. De pupat, de sărutat popa nu ne dă păcat einen Kuß in Ehren kann niemand verwehren. Sufletul bucuros este să între în rai, numai păcatele nu-l lasă (NEC. COSTIN, LET.2 II, 32) man kann nicht alles, was man möchte. 2. Sg. u. PL Unglück N. (als Strafe für Sünden). Când păcatul paşte pe om, cu anevoie scapi (NĂD. NUV. 1,88) wenn man vom Unglück verfolgt wird. Ce păcate ne goniră să cumpărăm casa ta! (PANN NASTR. 70) welche Torheit war es doch. M-a împins păcatul să ... ich beging die Torheit, ließ mich verleiten zu ... A voit păcatul pe altul să iubească (I. NEGR., CL IV, 87). Cine are păcate de a intra în daravere cu dânşii (IANOV, CL XIII, 70) wer das Unglück hat. Ei!păcate cu omul ăsta (UR. LEG. 102) nein! mit diesem Menschen ist nicht auszukommen. Du-te la păcatele! geh zum Kuckuck! Du-le-n păcate cu glumele tale (RETEG. POV. 1,21) hör auf! Lasă Elveţia la păcatele ei şi mai bine repede-te aici (UR. BUC. 232) laß die Schweiz Schweiz sein! Nu vezi că nu mi-e bine? „Da cum să nu văd, păcatele mele” (XEN. BR. 38) du lieber Gott! Ce sunt ei de vină, păcatele lor, dacă le-a căzut pe sat o aşa grozavă nenorocire (VLAH. GV. 78) die Ärmsten. Ce păcatul v-aţi făcut (SPER. AN. 1893 II, 134) wo zum Kuckuck seid ihr hingekommen? Din păcate leider. 3. schade: e păcat de D-zeu es ist jammerschade; păcat de parale schade ums Geld; ce păcat! wie schade! Păcatul mare că nu stau în mahalaua asta (NAD. NUV. 1,107) es ist wirklich schade. Păcat că te-a făcut D-zeu român cu căciulă schade um die Mütze, die du trägst, du hast ja doch keinen Kopf darunter. 4. fam. un păcat, de om von einem körperlich od. geistig unansehnlichen Menschen: Knirps, Jämmerling M. GR. Dim. păcăţel, PI. -le. ET. lat. peccätum. SG. ALR II/I, K. 145; ALRMII/I, K. 254. păcăleală PI. -leii S. f. (1870 COST.) Streich M., Posse F. E păcăleală de întâi aprilie (CARAG. SCH. 48) es ist ein Aprilscherz. ET. a păcăli. păcăli Präs, -lese (1683 DOS.) I. V. intr. (t) intrigieren. Acela amăgeu păcăli de cădzu la-nchisoare Leon (DOS. VS. Dech. 16; 223a). II. V. tr. zum Narren halten, anführen, foppen. Pune-l să stea să-ţi vorbească, De vrei să te păcălească (PANN PV. 1880* II, 14). III. a se păcăli reinfallen. ET. unbek. păcălici PI. -lici S. m. (1857 POL.) Schalk, Spaßvogel M. Moşul... e tipul satirului român, păcălici bătrân cu inimă tânără (TEOD. INC. 52). ET. a păcăli. păcălitură PI. -turi S. f. (1825 B.) Streich M., Posse F. Povestind, glumind şi râzând de păcăliturile ce-şi adresau (AL., CL III, 60). ET. a păcăli. păcătos (16. Jh. CV2 65a; Jak 4, 8) I. Adj. 1. sündig, sündhaft. (Părintele) nici nu cutează a rădica ochii săi păcătoşi (I. NGR., CL III, 42) seine sündhaften Augen. 27 păcătoşi 2. fam.: unglücklich, elend, arm. 3. fam.: armselig, erbärmlich. Căsuţa lui epăcătoasă, mititică, rău îngiijilă (RĂDUL. RUST. II, 286). Hainele lor erau înlr-o stare de tot păcătoasă, numai ruptură şi cusutură (CL XVII, 70). II. S. m. 1. Sünder M. Mai binre e nişchitu dereptului, decâtu multă bogăţie păcătoşilor (PS. SCH. 36, 16). 2. Unglücklicher, Elender M. Tu n-ai nici un pi-pic de milă de-itn pă-păcătos care se usucă pentru tine (AL. OP. I, 903). Ce ţi-am greşit ca să ne urgiseşti astfel, păcătoşii de noi! (GHICA 82). GR. f. păcătoăsă. ET. păcat. SG. ALR II/I, K. 142; MN 2272, 50. păcătoşi Präs, mă -şese (um 1900 TIKTIN1) fam.: elend, armselig werden. ET. păcătos. păcătoşie S. f. (1868 BARC.) Sündhaftigkeit F., Elend N. ET. păcătos. păcătoşit Adj. (1878 JIP.) heruntergekommen. Auch substantiv.: (Nobilul) lasă ... să să ciuruiască zdrentile Iacei păcătoşit (JIP. OP. 5). ET. a păcătoşi. păcătui Präs, -tuiesc V. intr. (1688 BIBLIA) sündigen. Păcătuit-am, nelegiuit-am,facut-am strâm-bătate (BIBLIA 1688 Dn 9, 15). ET. păcat. păciui Präs, -ciuiesc V. tr. (um 1650 IORGA D. B. 1,91) veralt. pc. jdm. den Frieden geben, ihn versöhnen, beruhigen. Cu ceia ce urăsc pacea eram păciuit (MĂRG.2 218b; nach Ps 120, 6 u. 7) lebte ich in Frieden. ET. pace. păciuilirc (t) S. f. (1705 CANT.) Friedensstiftung F. Voroava spre începătura păciuilirii am întors (CANT. IST. 300). ET. Mischform aus păciuire u. păceluire. păciuire S. f. (1698 CANT. DIV. 100a) veralt.: Ruhe F., Frieden M. Albinele cer căldură, timp lin şi păciuire (FILIP. AGR. 167) ungestörte Ruhe. - Neg. nepăciuire (s. d.). ET. a păciui. păciuit Adj. (1679 DOS. LIT. Prosc. 17b) veralt.: friedlich. Vine zioa păciuită, De direpţi de mult dorită (AARON, GCR II, 193). — Neg. nepăciuit (s. d.). ET. a păciui. păclic PI. -clii S. f. (1885 H. XVIII, 145) BAN. ärmelloser Lodenmantel, der im Winter über den Pelz gezogen wird. Câte miţe-n păclie, atâtea sate o să ştie (Z. VI, 299; von jdm., der kein Geheimnis bewahren kann). ET. serb. opakli opaklija (CANDREA). SG. ALR SN IV, K. 1185. păcorniţă PI. păcomiţe S. f. (1877 CREANGĂ) (Wagen-) Schmierbüchse F. De inima căruţei atârnau păcornita cu felestiocul si posteuca (CREĂNGĂ, CL X, 374)’. GR .poc- (CIH.). ET. păcură. păcosteâlă S. f. (1890 MAR. NUNTA 299) BUCOV. păcosteâlă galbenă, albă Gold-, Silberpapier N. ET. a pocosti. păcosti Präs, -tesc V. intr. (1642 CAZ. GOV. 120) LV. sündigen. ET. pacoste. păcuină PI. -ini S. f. (1846 CODR., DIAL. 52) Milchschaf N. (ŞEZ. III, 84). ET. lat. pecorlnus „Kleinvieh” < pecus, -öris „Vieh” // pecuma (CANDREA). păcurar1 PI. -rari S. m. (1505 DERS) 1. TR. MARAM. Schafhirt M. Tu oaie, pentru ce judeci pe păstoriu, adecă pe păcurariu? (MĂRG.2 231a). Jalnicul sunet al fluierului păcurarului (FR.-C. MOŢE 29). 2. arom.: Lerche F. (Alauda; MAR. ORN.). 3. Rundtanz. GR. S. f. păcurăreăsă, păcurăriţă, păcurăroâie. Arom. megl. -rum. pic-. - Dim. păcurăraş, păcurărel, Augm. păcurăroi. ET. viat. pecorarius für pecurarius. SG. ALR II/I, K. 209; SN II, K. 394; V, K. 1298; ALRM SN I, K. 257, 262. păcurar2 PI. -rari S. m. (1847 PANN) 1. Erdölhändler M. Cu păcurarul când trăieşti, Trebuie să te mânjeşti (PANN PV. M. I, 55). 2. Erdölarbeiter M. ET. păcură. păcură S. f. (1440 BGL. 183) 1. ErdharzN., spez. (rohes) Erdöl; (aus diesen, dann auch aus anderen Materialien hergestellte) Wagenschmiere F. Dzămi iuţ amestecate cu oţăt şi păcură (DOS. VS. Noe. 15; 128a). Pletele (ţiganu) lui sclipeau ca păcura, în bătaia focului (SAD. CR. 185). 2. (t) Hölle F. Iezus Cristus ... muri, îngropă-se, pogori prepăcură (CATEFI. 1648 13). Domnul... omoară şi iarăşi înviază, jos până la păcură aruncă şi iarăşi scoate (CATEH. 1648 20; 1 Sm 2, 6). ET. lat. pic ăla, Dim. von pix „Pech”; Bdtg. 2 nach ksl. peklo, magy. pokol. păcurăresc Adj. (um 1670 ANON. CAR) Hirten-. Cojoc păcurăresc Hirtenmantel. Câine păcurăresc Flirtenhund. 28 pădureân ET. păcurar1. SG. ALR SN III, K. 662; IV, K. 1185. ■ păcurăreşte Adv. (1825 B.) Hirten-. ET. păcurar1. păcurări Präs, -resc V. intr. (1825 B.) Schafe weiden. ET. păcurar1. păducel PI. -cei S. m. (1436 DERS.) 1. Weiß-, Hagedorn M. (Crataegus). Ca păduceii să sece (păcătoşii) De pojar şi de vânt rece (DOS. PS. V. 57, 37). 2. Krankheit an der Fußsohle, die sich durch heftiges Jucken äußert. Păducelul să face în talpa piciorului la cei ce umblă desculţi (ŞEZ. I, 121). GR. peducel. ET. wahrsch, lat. *peducellus fürpedücülus „Laus”. Die begriffliche Entwicklung ist bei 1 dunkel, bei 2 ist das Tertium comparationis das Jucken. SG. ALR E/I, K. 77,122; ALRM VI, K. 185,188; SN III, K. 629, 630. păduche PI. -düchi S. m. (1581/2 PO2 203; Ex 8,18) 1. Laus F.: de cap Kopflaus, de cămaşă, de rufe Kleiderlaus (Pediculus); lat Filzlaus (Phtirius); de bou, de câine, de porc Ochsen-, Hunde-, Schweinelaus (Haematopinus). Păduchele când se satură, iese în frunte (Sprw.) Überfluß macht übermütig. 2. păduche de lemn (Bett-) Wanze V.,păduche de găină Vogel-, Hühnermilbe F. 'S. păduchele calului, elefantului Burzeldom M. (Tri-bulus terrestris; BR. PANŢU). 4. TR. păduchi de ţigan Priesterläuse (PI), Früchte von Bidens tripartita (PANŢU). So benannt, weil sie sich an die Kleidung hängen. GR. OLT. ugs. -düiche. - Dim. -duchel, -ducel, PI. -cei; -duchiäs. ET. lat. pedücülus, Nbf. von pediculus. păduchea Präs, -duchez (1688 BIBLIA) I. V. tr. lausen. în ce chip păduchepăstoriul haina lui (BIBLIA 1688 Jr 43, 12). II. a se păduchea sich lausen. Două babe păduchindu-se pe prispă (SBIERA POV. 290). GR. păduchi, Präs, -düchi. ET. păduche. păducherniţă S. f. (1806 KLEIN) 1. MOLD. Burzeldom M. (Tribulus terrestris). 2. Schuttkresse F. (Lepidium mderale; PANŢU). Scheint als Mittel gegen Wanzen (păduchi de lemn) gebraucht zu werden, wie der Name moartea stelniţelor (PANŢU) zeigt. 3. BAN. Weißdorn M. 4. schmutzige Behausung. 5. verlaustes Weib (MAR. INS. 468). GR. păduchelniţă. ET. păduche. SG.ALRMI/I, K. 185. păduchios Adj. (um 1670 ANON. CAR.) lausig, verlaust. O slugă care ş-ar pune dulămile lui cealepăduchioase în hainele slăpânu-său (MĂRG.1 35b). ET. păduche. SG. ALR II/I, MN 6810, 2. pădurar PI. -rari S. m. (1806 KLEIN) 1. Waldhüter, -heger M. 2. in der Volksmythologie: Waldgeist M. ET. pădure. SG. ALR SN II, K. 583; ALRM SN I, K. 395. pădurât Adj. (1856 SBIERA) bewaldet. Peste dealulpădurat Fuge-un iepure bălţat (SBIERA POV. 322). Vgl. pădurii. ET. zu pădure. păduratic Adj. (1846 BOLINT., DLR) bewaldet. Un lanţ de dealuri păduratice (POP. NUV. 182). ET. zu pădure. pădurărie S. f. (1852 STĂM. W.) 1. Stand M. des Waldhüters. 2. Forstwirtschaft F. (JIP. OP. 105). ET. pădurar. pădure PI. -duri S. f. (1515 DERS) Wald M. Străluci şi a treia zi, atunce tocmi (D-zeu) ... codrii, pădurile, dumbrăvile (MOXA, HC I, 345). Arză-te focul, pădure, Şi toate lemnele-n tine (I.-B. 199). - Sprw. De l-ai bate cu toată pădurea, tot nu faci om dintr-însul Prügel nützen bei ihm nichts, er ist unverbesserlich. Nu e pădure firă uscături (Z. I, 232) kein Mensch ist ohne Fehler. Pădurea e cu urechi (Z. 1,232) die Wände haben Ohren. Vgl. câmp 5, a căra I. 1, coadă 5. GR. Dim. pădurice, -riţă (CANT. IST. 56). ET. lat.palüs, -lüdis „Sumpf’, zu *padule umgestellt, wie it. padule, sard. paule, altsp. port. paul. SG. ALR SN III, K. 682. pădureân PI. -reni S. m. (um 1514 SUCIUII, 28) 1. Waldbewohner M., spez.: in den Haţeg-Bergen wohnende Rumänen. 2. S. f. Pädureana böse Waldfee. Ca nu cumva să vie Pădureana şi să-l schimbe (pe copil) cu al ei (MAR. NAŞT. 129). GR. S. f. pădureâncă, PI. -rence. ET. zu pădure. 29 padurésc păduresc Adj. (1702 IORGA S. D. I, 87) veralt.: Wald-. ET. pădure. pădureţ Adj. (1498 DRHB I, 465) 1. im Wald, wild wachsend; wild, nicht veredelt. (Pom) pădureţ Wildling; măr, păr pădureţ Holzapfel-, Holzbirnbaum; (poame) pădureţe Waldfrüchte. Rădăcina, (viţei) fiindpădureaţă, şi mlădiţele vor rodi asemenea acrime de strepezit dinţii (DOC. 1815, MELH. CH. 412). Substantiv.: (măr)pădureţ Holzapfel. Pădureţul carele nu va fi prisădit sau altuit, acela nu se ch iarnă pom (INDR. 300). Fig. Târgovăţul nu ştie ce-ipădureţul (Sprw.) der Städter versteht das Leben in der Natur nicht. 2üg. von Menschen: roh, ungesittet. Spăimântătoare furtuni ameninţă p-acesl popor pădureţ (JIP. SUF. 58). KT. pădure; zur Bedeutungsentwicklung vgl. die von lat. silvaticus im Roman, sowie deutsch wild, wenn es mit Wald zusammenhängt. SG. ALR SN I, K. 209, 220; ALRM SN I, K. 400. pădurice siehe pădure. păduridă (t) S. f. (1835 GOR. HAL. II, 174) böse Waldfee F. ET. zu pădure. pădurii (um 1840 BARIŢIU, DLR) I. Adj. bewaldet. Spinareapădurită a unei culmi (LIT.). II. S. n. Aufforsten N. ET. zu pădure. păduriţă siehe pădure. păduroi PI. -roi S. m. (1900 MF) 1. Waldgeist M., f. păduroâică -fee F. Muma pădurii cu păduroi (MF I, 549). Cu păduroaica, Cu moroaica (MF I, 563, in Besprechungen). 2. BAN. Wachtelweizen M. (Melampymm; PANŢU). GR. BAN. -röiiu. ET. pădure. păduros Adj. (1645 HERODOT) waldreich, waldig. In apropierea acestui sat, între doi munţi păduroşi... stă singuratică ... „Cetatea lui Vlad Ţepeş”(yLAU. RP. 140). ET. pădure // evtl. lat. pälüdösus (REW 6179). păgân (1496 IORGA S. D. XXIV, 44) I. S. m. Heide, Ungläubiger, Gottloser M. în calea păgânilor să nu meargeţi (BIBLIA 1688 Mt 10, 5). II. Adj. heidnisch, gottlos. închinătorii de idoli rău şi amar au pefrecut, în robie şi în pedeapsă luaţ de limbi păgâne (MS. um 1650, GCRI, 146) von heidnischen Völkern in Knechtschaft und Strafe geführt. GR.pog- (PRAV. GOV. 138). ET. lat. pagänus; pog- nach ksl. pogan ü. SG. ALRI/II, K. 215. păgânâtic Adj. (1683 DOS. VS. Dech. 29; 244a) veralt.: gottlos. ET. păgân. păgânătâte PI. -taţi S. f. (1625 SLLF II, 405) 1. Heidenvolk N. Peste-un ceas păgânătatea e ca pleava vânturată(EMIN. 0.1,148; Schilderung eines Sieges über die Türken). 2. Heidentum N., Gottlosigkeit F. Schimbându-se (indienii) de în păgânalate, înpreunară-se lu Hs. cu botezul (NĂSTUREL, GCR 1,131). Roman Vodă... neputănd răbda păgânătatea unchiului său Ştefan Vodă (URECHE, LET.2 I, 145) die Grausamkeit seines Onkels. A vrut... D-zeu să pedepsească pre Ahav ... pentru multele păgânătăţi şi nedreptăţi (ANT. DID. 103) für die unzähligen Freveltaten. ET. păgân. păgânăţie S. f. (1673 DOS. PS. V. 31, 15) veralt.: Freveltat, Infamie F. ET. păgân. păgâneân (t) S. m. (1683 DOS. VS. Dech. 13; 212a) Heide M. ET. păgân. păgânesc Adj. (1581 CORESI OMIL. 91) veralt.: heidnisch. D-dzăipăgâneşti (NEC. COSTIN, GCR II, 10). Ţări păgâneşti si fără de lege (SLAV., CL VIII, 429). ET. păgân. păgâneşte Adv. (1563 CORESI) heidnisch. Tu încă eşti ovrei şi vii păgâneşte (CORESI PRAXIU, GCR I, *18; Gal 2, 14) und lebst wie ein Heide. ET. păgân. păgâni Präs, -nesc (um 1670 ANON. CAR) veralt. I. V. tr. zum Heiden, gottlos machen. II. V. intr. wie ein Heide leben. III. a se păgâni zum Heiden, gottlos werden. Norodul jidovesc când s-au păgânit (MĂRG.2 94a). ET. păgân. păgânicios (t) Adj. (1683 DOS. VS. Dech. 29; 244a) sündhaft. ET. păgân. păgânie S. f. (um 1680 FI. DAR. 55b) Gottlosigkeit F. (DOS. VS. iunie3; 141b) Spun că-n vremea păgâniei ar fi fost un împărat (PANN PV. M. II, 26). Alta nu iubea (ei)Ţară numai răutatea, păgânia, räsßtäciunile trupului (ANT. DID. 53). ET. păgân. păgânime S. f. (1703 GCD) Heidenvolk N. (BUDAI-DELEANUI, 18) ET. păgân. 30 păienjeniş păgubaş PI. -bâşi S. m. (1555 DERS) Beschädigter, Bestohlener, Betrogener. Să-i întoarcă toate pagubele ce au avut în pribegie ...să nu rămâie păgubaş (NECULCE, LET.2 II, 356) damit er nicht zu Schaden komme. Zicând că au murit Despot şi de cheltuiala ce au făcut ...pentru Despot Vodă rămâne păgubaş (NEC. COSTIN, LET.11, App. 62) er käme um sein Geld. A lăsa păgubaş Einbuße erleiden lassen. Altfel cum te-ar despăgubi decât doar să-ţi deie un altul (un alt copil) în loc ...? „Ba mai bine m-oi lăsa păgubaş” (SEV. POV. 95; er hatte durch die Schuld eines anderen sein Kind verloren) besser verzichte ich darauf. ET. pagubă. păgubi Präs, -besc (1564 CORESI CAZ. I, 31a) 1. V. tr. \.pc. jdm. Schaden zufügen, ihn schädigen, benachteiligen; de c. um etwas bringen, kürzen. Ca să câştige el... păgubeşte pre altul (ANT. DID. 213). Nu te păgubi de sfânta liturghie pentru nesaţiul pântecelui la bucătărie zăbovindu-te (MARG.2199b). 2. c. um etw. kommen. întru acel oraş să giuca un orăşan în cărţi şi... păgubi tot ce avu (MS. 1692, GCR I. 296). II. V. intr. Schaden (er)leiden, haben. Obrajii îi erau încă roşii de plâns, dar suavitatea figurii sale, în loc de a păgubi ceva, câştigase (ZAMF. LN. 38). Vgl. a alerga I. III. a se păgubi Schaden erleiden. Ne vom păgubi de cea negrăită şi minunată dezmierdăciune (DOS. VS. Oct. 8; 52a). ET. pagubă. păgubirc PI. -biri S. f. (1743 NECULCE, DLR) Schaden M. ET. a păgubi. păgubit Adj. (1564 CORESI CAZ. I, 119a) geschädigt. ET. a păgubi. SG. ALR II/I, MN 2681, 79. păgubitor Adj. (um 1600, HC II, 49) schädigend. - Auch substantiv. ET. a păgubi. păgubitură (t) S. f. (1564 CORESI MOLIT. 7a) Schaden, Verlust M., Verderben N. (NT 1648 2 Petr 2, 2). ET. a păgubi. păgubos Adj. (1806 ŞINCAI E. 91) 1. schädigend. 2. Schaden erleidend. ET. pagubă. păhărniceâsă siehe paharnic. păhărnicel siehe paharnic. păhărnicie S. f. (1581/2 PO2 139; Gn 40, 21) 1. Stand M., Amt N. des Mundschenks. 2. ehern.: Weinsteuer F. (BUL. COM. IST. V, 135). ET. paharnic. păhăruţ S. n. (1581 CORESI OMIL., DLR) 1. kleiner Becher M. 2. PI. păhăruţe BAN. Maiglöckchen PL (Convallaria majalis; VICIU). ET. pahar. păi Präs, paiésc V. intr. (1845 ION.) veralt.: das ausgedroschene Stroh von der Tenne nehmen. Se vâră caii de trieră până ce ies alte paie şi apoi se păleşte (ION. CAL. 186). ET. pai. SG. ALR SN I, K. 80. păi siehe apoi. păianjen PL -iânjeni S. m. (16. Jh. PS. SCH. 89, 9) 1. Spinne F. Aţă de păianjen Spinnenfaden. Pânză, ţesătură de păianjen, gew. kurz păiânjeni, EN.painjină Spinngewebe. Se zbate ca musca-n pânza paingănului (AL. OP. 1,1541). Toate meşteşugurile lui cele hiclene ca nişte păianjeni să strica (MS. 1654, GCR I, 171) wie Spinngewebe. Punga i-e mare, dar gură n-are; au făcut painjini (PANN, CL V, 378) sie hat sich mit Spinngewebe überzogen. 2. păienjenel Zaunlilie F. (Anthericum; POL. BR.), vgl. dt. „Spinnenkraut”, frz. herbe à l’araignée. GR. MUNT, păianjen; OLT. TR. paiâ-; MOLD, painjen, -jin(ă), paingăn, palng; bisw. păiângen, -gin (pa-iâng-, paîng-), paien- u. -ne; BAN. pânjen(e); pâunşin (CLEM fipoiânjen, poiéjine; spaiéjine. - Dim. păienje-nél, painjenél etc., PI. -néi. ET. ksl. pa(j)gkü; -jen aus ksl. pa(j)çâna (rum. pain-jina) „Spinngewebe” übernommen. SG. ALR SN I, K. 137; ALRM SN I, K. 94. păienjeni Präs. -nésc (16. Jh. CV2 52b; Apg 28, 27) I. V. tr. verhüllen, vernetzen. II. a se păienjeni sich verhüllen, benebeln. Ochii lor păinjiniră-se, să nu cândva vază cu ochii lor (CORESI TE4 Mt 13, 15). De a treia zi înainte începe faţa (mor-tu)lui ... a să strica si a să topi si să painiineşte (Ş. TAINE 84). GR. Varianten vgl. păianjen. ET. păianjen. păienjeniş PI. -nişuri S. n. (1876 EMIN. O. I, 87) Spinngewebe N. în odaie, prin unghere, S-a ţesut păinjeniş (EMIN. O. I, 105). Pe fereastră se vedeau, în fund, departe, munţii ...ca într-un păinjeniş uşor (SAD. POV. 26). 31 paiér GR. painjeniş, -jiniş. ET. păianjen. păier PI. -iere S. n. (1892 MAR.) Strohsack M. In leagăn se aşterne ...un păieri mic umplut ... cu fân sau cu paie (MAR. NAŞT. 313). ET. pai. SG. ALR SN I, K. 130. păioâră S. f. (1683 DOS.) Flor, Krepp M. Un nemeteţ de păioră scump femeiesc (DOS. VS. Oct. 23; 82b). Nouă fete bete, Cu cămăşi de păioară îmbrăcate (PP. LUP. MB. 21, Besprechung). (Fata moartă) pe deasupra se acopere cu o păioară (MAR. ÎNM. 65). GR. peioară (BIBIC. 239 flg.). ET. Stimmt laut!, zu lat .pallidum, Mantel, Capuchon”. SG. ALRM I/II, K. 415; ALR I/II, K. 296. păios (1703 GCD) I. Adj. strohig (BOBB). II. S. f. păioasă Halmfrucht F. Treieratulpăioaselor se continuă cu activitate (LIT.). ET. pai. păiş PI. păişuri S. n. (1793 PREDETICII, 386) 1. Stroh N. Când încep plantele a ieşi, trebuie ferite de soare punându-se păiş ...pe geamuri (DATC. HORT. 12). 2. Schmiele F. (Aira). ET. pai. păişor PI. -soare S. n. (1850 AL. OP. I, 412) 1. Strohhalm M. 2. veralt.: Stäbchen N. zum Schminken der Augenbrauen (AL.). ET. pai. päiüs PI. păiuşe S. n. (1533 BGL 183) 1. Strohhalm M. 2. TR. Schmiele F. (Aira; BR.), FUSS: poisch. 3. Schwingel M. (Festuca; BR.). 4. Pfriemengras N. (Stipa capillata; BR.). ET. pai. SG. ALR SN III, K. 638. păiuşcă S. f. (1898 GREC., DLR) Schafschwingel M. (Festuca pseudovina Hack.; PANŢU). ET. zu pai. păiuţ siehe pai. päjurit Adj. (1885 DEL.) (mit farbigen Stellen) verziert, gesprenkelt. Un deal ... veşmântat cu fân ... moale şi pajurii cu flori (DEL. 5. 245). ET.pajură 3., Eigenbildung DEL. pălân(t) siehe palancă. pălăi Präs, pălăiesc (1680 DOS. PS. SLAV. R. 17,10) 1. V. intr. 1. flackern. Foculpălăieşte în vatră (SEV. NUNTA 25). 2. flattern. Ca un caier de fuior pălăind de vânt (DOS. VS. Noe. 9; 214 a). II. a se pălăi LV. glühen (DOS.). ET. zu pală, vgl. ksl. păliţi, -laţi „brennen”. pălăitiiră PI. -turi S. f. (1869 BODN.) Flackern N. Câtevapălăituri în aer deşteaptă întăi fum, apoi pară (BODN., CL III, 143). ET. a pălăi. pălălâie PI. -lăi S. f. (1840 DONICI, DLR) lodernde Flamme, Lohe F. încălzit la un foc cu pălălâie mare, însă fără multă căldură (INV. COP. 1889 II, 105). ET. zu pală2, a pălălăi; zu Form vgl. mch flăcăraie, vâlvătaie, glodăraie etc. pălălăi Präs, -lăiesc V. intr. (1852 STĂM. W.) 1. lodern, lohen. 2. flattern. Popa ...la joc de-a valma cu noi, de-i pălălăiau pletele (CREANGĂ, CL XV, 453). ET. zu pală; vgl. auch a pălăi, pălălâie. pălămăr1 PI. -mari S. m. (1827 URIC. VII, 106) MOLD. Küster M. Palamarul bisericii Sf. Ilie (AL., CLXIV, 168). Odă(cordicademălasă)pălimariidui ca acesta s-o puie sub cămeşa mesei celei sfinte din altar (MAR. NAŞT. 5). GR.pălimarfi) (POTRA1,718), ponom- (MELH. CH. 220). ET.ngr. παραμονάριος, vgl. ksl. paramonari, pana-mon-, ponomari, ukr. ponamar, palamar. pălămăr2 PI. -mare S. n. (1825 B.) MUNT. TR. (dickes) Seil, Tau N. Argaţii sloboziră butoaiele pe pălămări groase în pivniţă (SLAV., CL XII, 429). GR. pălimar; PI. auch -mări. ET. vgl. ngr. παλαμάρι, türk. şerb. alb. palamar, die ihrerseits auf lcatal. palomera, prov. pouloumar, afrz. poulemart etc. beruhen (siehe ZRPh 30,311 u. 32,46). Vgl. auch parâmă. Anderen Ursprungs dürfte pälimaP (s. d.) sein. pălămidă1 PI. -mide S. f. (1870 COST.) DOBR. pălămidă de baltă, sălbatică Stichling M. (Gasterosteus; ANT. IHT.). ET. zu pălăm idă2 „Distel”, so benannt wegen seiner Stacheln. pălămidă2 PI. -mide S. f. (1781 A.J. 946) MOLD. Schubfach N. în pălămidă lăzii este o bucăţică de zahar ş-un covrig (NĂD. NUV. I, 7). ET. unbek. 32 pălămidă3 PI. -mide S. f. (1564 CORESIMOLIT. 14a) Kratzdistel F. (Cirsium arvense Scop.), dann iiberh. Distel. Palmele acestea ţărăneşti... străpunse de pălămidă şi pline de bătături... (CR., CL XVII, 115). Avem ambiţia de a săpa şi a. dezrădăcina pălămidă. din pământul nostru (AL., CL VII, 369; flg. von sozialen Schädlingen). GR.polam- (MAR. NAŞT. 282). ET. vgl. şerb. palamida, -muda; bulg. palamida. pălăngi Präs, -gesc V. tr. (1896 ŞEZ. IV, 100) niederstrecken. Când o slobozesc (flinta) Toţi îipălăn-gesc Şi-i hărtăpănesc (PP. MF I, 835). ET. palancă. pălăriât Adj. (1823 BOBB) mit einem Hut versehen. - Neg. Trei comaţi nepălărieţi (FLOR., CL III, 21). ET. pălărie. pălărie PI. -rii S. f. (um 1700 LEX. MARS.) 1. Hut M.: a-şipune, lua pălăria den Hut aufsetzen, abnehmen. Fam. a lovi (plesni, pocni) pc. în pălărie jdm. (mit Worten) einen Hieb versetzen: Dar ştii că m-aiplesnit în pălărie, măi Chirică? (CREANGĂ, CL XI, 24). 2. in Pflanzennamen: pălăria cucului TR. Storchschnabel M. (Geranium; PANŢU); pălăria şarpelui MOLD. Fliegenpilz M. (Amanita muscaria), Schirmpilz (Lepiota procera Scop.) u. Mistpilz (Coprinus picaceus FR.; PANŢU). GR. Dim. -riuţă, -rioără, PI. -te, -re. ET. Könnte aus păr „Haar” + ărie gebildet u. / aus r dissimiliert sein. // it. cappelleria. SG. ALR SN IV, K. 1159; VI, K. 1635, 1638. pălărier PI. -rieri S. m. (1779 FURNICĂ 56) Hutmacher M. (IORGA S. D. XII, 116) GR. (t)pălărear. - S.f. veralt. pălăriereâsă, pălărieriţă. ET. pălărie. SG. ALRM SN I, K. 331. pălărierie PI. -rii S. f. (1840 POEN. I, 251) Hutmacherei F., -gcschäft N. ET. pălărier. pălărioară etc. siehe pălărie. pălătui Präs, -tuiesc V. intr. (1900 MF) residieren. Acolo să lăcuieşti, Acolo săpălătuieşti (MF 1. 1595, in einer Besprechung). ET. zu palat. pălăvâtic Adj. (1868 BARC.) MUNT, ugs.: 1. hinterlistig, nichtsnutzig. Atuncea ne răpirăpălăvaticu dă neamţ şi dă muscalpămânlu cu sufletepă el (JIP. OP. 25). 2. wiir. 3. geschwätzig. păli2 GR.palav- (ISP. LEG.2 227). ET. unbek. // vgl. russ. pulevatik „Gcifermaul” (CANDREA). pălciănă S. f. (1868 BARC.) Ruchgras N. (Anthoxanthum odoratum; BR.). ET. unbek. păli1 Präs, -lèse (16. Jh. CV) 1. V. tr. 1. in Brand setzen. Limba ... păleaşte (ksl. palç) înpregiurul născutului nostru, pălită {ksl. palçç-sç) de ghieenu (CV2 62b; Jale 3, 6). Absol.: Soarele pălea ...de tefrigea (SBIERA POV. 208). 2. von Wind u. Wetter, sofern sie auf Farbe u. Wachstum der Pflanzen schädigend einwirken: verwelken, verdorren lassen, verderben. Nu cuteza să păleşti cu suflarea ta cea înveninată acel crin ... (FIL. CIOC. 21). 3. a) pc. jdm. einen Stoß, Schlag versetzen, ihn stoßen, schlagen. Voinicul ... aducând toroipanul... păli pe unul la dreapta, pe altul la stânga (ISP. LEG.2 122). (Ele) ştiu să-l pălească unde-l doare mai tare (MAR. NUNTA 237) sie verstehen es, ihn zu treffen, wo es am schmerzlichsten ist. - b) mă păleşte somnul, plânsul mila etc. der Schlaf, das Weinen, das Mitleid ctc. über-lcommt, befällt mich. O păli boala de lingoare (NĂD. NUV. 1,44). Ne-a pălit norocul (BODN., CL IV, 62). Când îi păleşte gustul săfacă vânătoare (IANOV, CL XIII, 72). Tocmai de Sf. Andrei o păli de copil (ŞEZ. 1. 247) bekam sie Geburtswehen. M-au pălit de-a însuratul (SBIERA POV. 189) mir ist die Lust zum Heiraten gekommen. II. a se păli 1. versengen. (Sfântul) flerbânteala soarelui pălindu-săşi în frigul nopţâi îngheţând (DOS. VS. Ian. 19; 19a). Răsărind soarele (seminţele) să păliră şi, pentru că nu avea pământ, să uscară (BIBLIA 1688 Mt 13, 6). Un cireş văratic care se cocea-pălea de Duminica Mare (CREANGĂ, CL XV, 6) in der Sonne überreif wurde. 2. verwelken. Pe povârnişul unei păduri a cărei verdeaţă începe a se păli de suflările toamnei (OD. PS. 190). 3. sich anstoßen. Mama ... băteapământul sau păretele ...de care mă păleam la cap, la mână sau la picior (CREANGĂ, CL XV, 1). ET. ksl. păliţi „brennen”. SG. ALRM I/II, K. 408. păli2 Präs, -lèse V. intr. (1843 HELIADE I, 189) erblassen, -bleichen. Ea ... nici n-a pălit... când spada fioroasă De-asupră-i a zărit (OLL. HOR. 115). Câteodată vâlvoarea pălea, apoi deodată creştea mai mare, umplând cerul (SAD. POV. 44) die Lohe nahm ab. ET. frz. pâlir. 33 palici inie păliciune S. f. (1688 BIBLIA) 1. LV. Mehltau, Rost M. Şi cieadepăliciunii (έρυίβη, cienigo) roadele lor şi ostenealele lor, lăcustei (BIBLIA 1688 Ps 77,51). 2. Hitze, Glut F. Coroanele cad depăliciunea şi arşiţa culturii (HP. R. 255). ET. a păli1. Palie siehe Ilie. pălimar1 siehe pălămar1 u.2. pălimâr2 PI. -mare S. n. (1688 BIBLIA) Galerie F. Şi au datpre zidul caseipolemare (BIBLIA 1688, 1 Kg 6, 5; μέλαΟρα). (Ştefan Vodă) ieşind în polimari la curţile domneşti (NECULCE, LET.2 Π, 181). (împăratul) se urcă ... în pălimarul unui turn (ISP. LEG.2 211). Unele case au pe marginea prispei un pălimar de scânduri, înalt de 50-70 cm. (AP. SĂN. I, 125). GR. LV. pol-. ET. unbek. // vgl. ngr. πολυμερής (CIORANESCU 6049). pălit Adj. (1673 DOS. PS. V. 86 Prolog) 1. (von der Sonne) versengt, gebräunt. Un tânăr cu obrajii păliţi de soare şi înfăţişarea energică (SLAV., CL X, 306) mit sonnengebräimten Wangen. Nutreţ verde, pălit sau uscat (GAZ. SAT. XIV, 466) Grün-, Braun- oder Dürrfutter. 2. (von Wind u. Wetter) verwelkt, verdorrt. Tot ce sä seamănăpren râu, usca-se-va pălită de vânt (BIBLIA 1688 Js 19, 7; άνεμάφϋορον). 3. fig.: verrückt. ET. a păli1. SG. ALRII/I, K. 84; SN I, K. 44. pălitură PI. -türi S. f. (1688 BIBLIA) 1. Mehltau, Rost M. Rodurilepământului tău le va topi pălitură (BIBLIA 1688 Dt 28, 42; ή έρυσίβη). 2. Stoß, Schlag M. Nicola simte o pălitură tare, cu latul (iataganului), în cap (SAD. POV. 254). ET. a păli1. SG. ALR SN I, K. 45. pălmaş PI. -mâşi S. m. (1866 ION. AGRIC. D. 422) ehern.: Feldarbeiter, der, weil er keine Ochsen hatte, Handarbeit leistete, die per Tag berechnet wurde: Handlanger, Tagelöhner M. ET. palmă'. pălmită S. f. (1800 BUDAI-DELEANU VIII, 94) 1. Ohrfeige F. 2. de-a pălmitele Klatschspiel N. ET. a pălmi (pălmui). pălmui Präs, -muiesc V. tr. (1823 BOBB) ohrfeigen. Unii ţeapa i-o gătesc Şi alţii îlpălmuiesc (PP. GCRII, 303). Pe vânătă lor faţă Necontenit sunt pălmuiţi De-un crivăţ plin de ghiată (AL. POEZII III Leg. 75). GR. TR.pălmăli, pălmălui, pălmăzui, pălmi (BOBB). KT. palmă 3. SG. ALRMII/I, K. 100; ALR II/I, MN 2173,29; MN 2174, 29. pălmuirc PI. -iri S. f. (1776 MINEIUL 123 b) Ohrfeigen N. GR. pălmire (BOBB). ET. a pălmui. păltinelS.n. (1855 AL. PP. 51) 1. kleiner Bergahom M. 2. Johannisbeerstrauch M. ET. paltin. păltinele S. f. PI. (1892 ŞEZ.) Johannisbeeren PI. (Ribes rubrum; PANŢU). Mănânc mugur păltinele Şi cânt codrului cu jele (PP. ŞEZ. I, 140). Vgl. păltior 2. ET. păltinel. păltinet S. n. (1574 DERS) Bergahomwald M. ET. paltin. păltiniş S. n. (1583 BGL 170) Ahomwald M. ET. paltin. SG. ALR SN II, K. 601; ALRM SN I, K. 408. păltior S. m. (1868 BARC.) 1. kleiner Ahorn M. 2. Johannisbeerstrauch M. (Ribes petraeum; BR.). ET. paltin. pălui Präs, -luiesc V. tr. (1845 ION.) schichten. Stogul clădit şipăluit bine (ION. CAL. 115). ET. pală1. pălută siehe palat. pămătuf PI. -tufuri S. n. (um 1660 STAICU 212) Pinsel, Wedel M. Trăsăturile pămătujelului de ristic care au ajutat îmbinarea sprâncenelor (UR. LEG. 344). Urechile-i ţuguiele cu pămătufuri de peri negrii la vârf (OD. PS. 222; vom Luchs). Să iei de la fierar prav din jghiabul unde moaiepămătuvul (LUP. MB. 61) den Sprengwedel. GR.pămătuc, -tug, -tuh, -tuş (B.), -tuv, -tuz, pământuş, pom-, Dim. pămătujel, -şei. ET. slav. *pometuhă< porneşti, -metq„kehren, fegen”, worauf auch magy. pemet „Ofenwisch” beruhen dürfte. SG. ALR II/I, K. 291; MN 2771, 102; ALR SN IV, K. 1060; ALRM II/I, K. 246; 405. pământ PI. -mânturi S. n. (1517 DERS) 1. Erde F.: a) Erdreich N.; de pământ irden, tönern. Pământul de pădure sau de frunze ... este pământul 34 pământesc cel mai bun al plantelor cu rădăcinile fibroase şi numeroase (DATC. HORT. 3). L-ai lăsat Neîngropat, Cu pământ neînvălit (I.-B. 498). A se face (ca) pământul erdfahl werden. Un taler de pământ (DKL. P. 175) ein Tonteller. Un fluieraş de pământ (FIL. CIOC. 108) ein Tonpfeifchen. - b) (Erd-)Boden M. A sta, cădea, da la pământ am Boden liegen, zu Boden fallen, werfen. Ea pune capu-n pământ (I.-B. 242) sie senkt das Haupt zu Boden. Mă mir cum îl mai rabdă pământul ich begreife nicht, wie ihn die Erde noch trägt; wird von einem bösen Menschen gesagt. Nu vreau să ştie nimeni. „Nicipământul” (VLAH. DAN I, 138) keine Seele. Vgl. căţel 3. A tăcea ca pământul keinen Laut von sich geben, stumm sein wie das Grab. A face una cu pământul, a face pământ niederlegen, -strecken: Vânturile ... făcând una cu pământul copacii neclintiţi de veacuri (DEL. S. 102). Ii era frică să nu dea peste dânsa zmeii, căci o jacea una cu pământul (ISP. BSG. 56) sie würden sie umbringen. Sângios cum ... sunt, Sar la el să-l fac pământ (SPER. AN. 18921,233) um ihn totzuschlagen. Cum veniră, se făcură toţi o apă ş-unpământ (EMJN. 0.1,147) kamen sie allesamt um. Nu ştiu nici de unde nici pe unde veni (vulpoiul). Pare că ieşi din pământ (ISP. LEG.2 299) er war plötzlich da. Ca din pământ ieşiră trei lăutari (GANE, CL XIH, 48) urplötzlich erschienen. De unde să-ţi aduc eu herghelia ce-mi porunceşti? „Nu ştiu eu. Din pământ din iarbă verde” (ISP. LEG.2 27), vgl. Schillers: „Kann ich Armeen aus der Erde stampfen?” Nu se ştiu ce se făcu (cotoşmanul). Pare că intrase în pământ (ISP. LEG.2 293) er war spurlos verschwunden. A intra în pământ de ruşine vor Scham in die Erde sinken wollen. A lăsa toate la pământ alles stehen und liegen lassen: Dv. toate în pământ să lăsaţi şi floarea să ne-o daţi (PP. SEV. NUNTA 110, Hochzeitsrede). Fac (şi eu) umbră pământului ich bin (auch) auf der Welt, lebe (auch); gew. iron., um zu sagen, daß man sonst nichts Besseres tue. Vgl. a mânca I. 2. - c) als Weltkörper: Erde F., Erdteil M. Cerul şi pământul Himmel und Erde. (Turcii) două părţi de pământ cuprind, adecă Asia şi Africa (SIM., LET.2 I, 408). Parcă nici nu ne mai simţeam pepământ (GAZ. SAT. XIV, 368) wir waren im siebenten Himmel, überglücklich. Fudul e A., dar B. sfârşeşte pământul A. ist eingebildet, doch B.s Einbildung ist grenzenlos. Vgl. cer 1, lume 3, mânie. - d) (bearbeiteter, bewohnter) Boden, Grund (und Boden) M., Land N. Cultura pământului die Bodenkultur. Pământul ce s-a dat clăcaşilor... are o întindere de 602fălci (ION. AGRIC. P. 416). Ore-cine den plugari de va întră în pământul altuia de-l va ara (PRAV. IAŞI, GCR I, 120). TR. domn de pământ Grundherr, Gutsbesitzer (nach magy. ßldesür), MOLD. MUNT, autochthoner Landesfürst. Cine au locuit mai înainte de noi pre acest pământ (MIR. COSTIN, LET.21, 3, von der Moldau). - e) Festland N. Şi aşa fu a se toţi mântui sprepământu ... din corabie (CV2 48a; Apg 27, 43). 2. LV. Grundstück N. eines Bauern. întru acest un bătrân şi jumătate s-au aflat 60 de pământuri, şi pământul câte de 60 de paşi în fi-unte (DOC. 1706, MELH. CH. 164), vgl. bătrân 4. 3. LV. politisch begrenztes Gebiet (wofür sonst ţară): Land N. V-am scos pre voi den pământul Eghipetidui să vă dau voao pământul Hanaan (BIBLIA 1688 Lv 25, 38). Daher noch jetzt pământul jagăduinţei das gelobte Land. 4. in Tier- u. Pflanzennamen (vgl. căţel, ţine): rodul pământului Aronsstab M. (Arum maculatum; BR.); vârtejul pământului Läusekraut N. (Pedicularis verticillata; BR.). GR.pom- (PRAV. GOV. 24b fig.), vgl. păgân; arom. pimintu, megl. -rum.pimint, istrorum. pemint. - Vok. pământule (INDR. 385), LV. auchpeminte (DOS. VS. Noe. 4, 105b),păminte (BIBLIA 1688 Jb 16, 18); so auch noch PP. MOLD. (CL XIII, 75). - Dim. -mâncior (POL.), pămânţel. ET. lat. pavmentum, wahrsch. über *pavementu, vgl. vecin < vlcmus etc. SG. ALRM II/I, K. 236; ALR SN III, 821. pământean (um 1633 GCR I, 83) 1. Adj. PI. -teni, f. -teănă, -teâncă, PI. -tene, -tence 1. auf der Erde lebend, heimisch: irdisch. S-au gândit ficioara că-i spune (isihastrul) de ompemintean (DOS. VS. Noe. 25; 162a; er meinte aber Christus). Cât e Ţara Ungurească, Cât e Ţara Românească, Nu e floare pământeancă Ca fetiţa ardeleancă (AL. PP. 301). - So bes. im Märchen zum Unterschied von den Bewohnern des Feenreichs. Pe acele locuri nu se auzea să calce picior de om pământean (SBIERA POV. 132). 2. im Land geboren, heimisch: einheimisch, -geboren. Domn pământean autochthoner Landesfürst, siehe pământ 1. d. II. s. m. 1. Erdenbürger M. Pământeanul ce e născut den muiere (BIBLIA 1688 Ib 11, 12; ßpoTÖg). 2. Einheimischer, -geborener. Tot sufletul care va mânca mortăciune ... dentru pământeni au den nemernici (BIBLIA 1688 Lv 17,15). Au pierit şi Ştefan Murguleţ la Cernăuţi, pământean vestit între curte (MIR. COSTIN, LET.2 1, 320). GR. LV. auch pemint-, pămint-. KT. pământ. pământesc Adj. (16. Jh. CV2 63b; Jak 3, 15) 1. der Erde, irdisch. Nu (fagăduieşti) la împărat pământesc ... cela sângur împăratul împăraţilor (MĂRG.1 132a). Voi să o priimiţi (învăţătura) nu ca un lucru pământesc, ce ca un odor ceresc (VARL. CAZ., CCR 205). Nu vădzum nice om nice vilă nicepasări nice altă gânganiepemintească (DOS. VS. Oct. 5; 54b). Domnul ... să-ţi adaogă lângă puterea această 35 pământeşte pământească să te îndulceşti si întru împărăţia ceriu-rilor (ÎNDR. 503). 2. veralt.: einheimisch. Flori, asemenea pământeşti şi streine (GOLESCU CĂL. 9). 3. Landes-. Obiceiurilor celor pământeşti (GCRII, 184) nach den ungeschriebenen) Landesgesetzen, nach der Tradition. 4. (t) weltlich. Judecătoriile pământeşti (LTRJC. 1,190) die weltlichen Gerichte (im Unterschied zu den kirchlichen). GR. LV. auchpemint-; -ment- (VARL. CAZ.),pämint~. ET. pământ. pământeşte Adv. veralt. (1643 VARL. CAZ.) irdisch, weltlich. Omul... nemicăpementeaşte să nu gândească (VARL. CAZ.21, 113a). ET. pământ. pământiu Adj. (1838 GOR. HAL. IV, 79) erdfarben, -fahl. Obrajii i se făcurăpământii (SAD. POV. 146). Cu ochii morţi, pământiu la fată (SAD. CR. 135). ET. pământ. pământos (1703 GCD) I. Adj. erdig. II. (t) S. m. Erdenbürger M. ET. pământ. pămânzâlcă S. f. (1885 DEL.) 1. Kleienbrei M. (zur Appretur von Webfäden). 2. Hülle F. des Spinnwickels. Fusul Chirei... suge de sub pămânzâlcă caierulplăvan (DEL. S. 166). ET. zu asl. pomazati „schmieren”, vgl. a mânji u. mânjală. pănâţ (t) S. n. (16. Jh. PS. SCH.) Gaumen M. Se lepească-se limba mea depăratul mieu (PS. SCH. 136, 6). GR. păraţ. ET. lat.palatium „Palast”, wie frz.palais an die Stelle von palätum „Gaumen” (woraus împărătuş, s. d.) getreten. pănă siehe până. pănătâ V. intr. (16. Jh. PS. SCH.) 1. (t) leiden. Pănătai (PS. SCH.: părătaiu; ksl. postradahü) şi zgârcii-măpână in cumplit (CORESI PS. 37, 6). Şi urul iaste Hs. cel cepărătă dereptu noi şi dereptu spăsenia noastră (PS. SCH. 527, aus dem Athanasianischen Glaubensbekenntnis). 2. TR. wehklagen. ET. anscheinend lat. poenleo, -ere „Unlust empfinden”. pănătâre (t) S. f. (16. Jh. CV2 82b; 1 Petr 5, 9) Leiden N. ET. a pănăta. pănătăte (+) S. f. (1577 CORESI PS.) Leiden N. Imputare aşteaptă sufletul mieu şi pănătăte (CORESI PS. 68,21). ET. a pănăta. pănură PI. pănuri S. n. (1805 CRIŞAN 220) (handgewebter, dicker) Wollstoff M., Tuch Ν. (ŞINCAI Ε. 168); allgemeine Benennung (wog. spez. suman, plocadă, lăicer etc.). La Humidesti ...se fac multe giguri de sumani ... care se vând şi pănură şi cusute (CREANGĂ, CL XV, 6) sowohl als Tuch als auch genäht. - Fig.: Se hotărî dară şi Toader să facă ca şi alţii de pănură lui (FR.-C. MOŢE 267) wie Leute seines Schlages; vgl. cumaş. ET. wahrsch. lat. *pannäa, vonpannus „Stück Tuch”. SG. ALR SN II, K. 496; IV, K. 1159; ALRM SN I, K. 321. pănuşă PL -nüsi S. f. (1805 CRIŞAN 216) 1. Deckblatt K des Maiskolbens (ŞINCAI E. 82). Ciocălăii culeşi... nu trebuie să steie multă vreme în pănuşi (ION. CAL. 163). Vgl. pană 2. Daher: 2. TR. Bauchfell N. Maţele ... splina, ficatul... sunt învălite în pănuşă (VASICI 35). GR. In Bedtg. 2 -ş (ZRPh 28, 684). ET. Dim. von pană. SG. ALR II/I, K. 61·; SN I, K. 97,109. pănuşiţă PI. -şiţe S. f. (1857 POL.) Pfriemgras N. (Stipa capillata; BR.). ET. pănuşă. SG. ALR SN III, K. 636. păpâ Präs, pap (1805 CRIŞAN 216) 1. V. tr. 1. (Kinderspr.) essen (BUDΑΙ-DEL.). 2. fam. ugs.: auf(fr)essen, verspeisen. O cloşcă cu pui mai rămăsese şi mi-a păpat-o şip-aia (DEL. S. 231). De-aveţi gând vro zestrisoară Pe sub mână săpăpati (IANOV, CL V, 273). ’ II. Substantiv, fam. in Ausdrücken wie: papă-tot Vielfraß, gieriger Mensch; papă-lapte Einfaltspinsel M. Papă-lapte cela care, de câte ori vorbeşte cu mine, tremură ca varga? (CL V, 71). ET. lat. pappo, -ăre. păpâră siehe papară. păpădie S. f. (1688 BIBLIA) Löwenzahn M. (Taraxacum off. Wigg.). Die jungen Blätter werden als Salat gegessen. Iarbă deasă, presărată cu pajuri galbene de păpădie (DEL. S. 329). Azime cu păpădie (έπι πικρΐδων) vor mânca (BIBLIA 1688 Ex 12, 8). Păpădie cu zeamă de amec (REŢ. 59). GR.păpădie (BIBLIA 1688 Nm 9, 11),păpădie (1. c. u. CLEM.), papadeâ (PANŢU), TR. papaUmgă (PANŢU). ET. ngr. παπαδιά „Frau eines Priesters”, vgl. zur Bdtg. türk, papadia „römische Hundskamille (Anthemis nobilis)”. 36 păr1 păpăludăS. f. (1868 BARC.) Ziegenmelker M. (Caprimulgus; CELL). ET. vgl. paparudă. păpesc Adj. (1722 CANT. HR. 116) päpstlich. ET. papă1. păpieS. f. (1857 POL.) selten: Papsttum N. ET. papă'. păprişte PI. păprişti S. f. (um 1640 URECHE) LV. Stadium N. (Wegemaß). Merseră wo 30 de păprişti (DOS. VS. Apr. 16; 85b). Păpriştea iaste WOdestänjini (VARL. CAZ.21, 92b) 100 Klafter. GR. popr- (URECHE, LET.R 107). ET. ksl.püpriste, popr-. päpuri Präs, -resc V. tr. (1902 SĂGH., DLR) un vas ein Faß verrohren (= Rohrkolbenblätter zwischen seine Dauben legen) (PAMF.). ET. papură. păpuricăS. f. (1868 BARC.) Wasserliesch M. (Butomus umbellatus; PANŢU). ET. papură. păpuşar PI. -sari S. m. (1525 DERS) 1. Puppen-, Marionettenspieler M., vgl. păpuşă \. (La teatru) un aftor schimbat în păpuşer spunea că în ţara păpuşilor, adică la noi, tâlharii poartă mănuşi (AL., CL VII, 408). Daher: 2. fig.: Gaukler, Schwindler M. Alegătorimea ... ascultă la gura unor păpuşari (JIP. R. 27). GR. MOLD. -ser. ’ ET. păpuşă. păpuşă PI. -puşi S. f. (1578 DERS) 1. Puppe F. A se juca. cu cn. ca cu o păpuşă mit jdm. spielen, sein Spiel treiben. S-a gătit ca o păpuşă sic hat sich herausgeputzt. - Allg.: Spiel(-zeug) N. Gândeşti că e măritişulpăpuşei! (PANN PV. II, 108) du glaubst wohl, heiraten sei ein Kinderspiel. Câţi să-nşelară a să-nchina a păpuş ca aceastea (DOS. VS. Noe. 25; 163b; von Götzenbildern). -Jocul păpuşilor, gew. kurz păpuşile (profanes) Puppen-, Marionettenspiel, das ehern, um Weihnachten nach dem (geistlichen) Krippenspicl aufgeführt wurde u. großenteils obszönen Inhalts war; Näheres siche TEOD. ÎNC. 50. In der Moldau zogen die Puppenspieler (păpuşari) mit oft obszönen Ausrufen durch die Straßen. 2. von vcrsch. Waren, die gebunden gehandelt werden: păpuşă de tutun Bund M., Rolle F. Tabak, de smochine Kranz M. Feigen, de sfoară Knäuel M. Bindfaden. 3. Maiskolben M. La fitecare cocean (de porumb) mimărai două şi trei păpuşi... (RĂDUL. RUST. II, 22). 4. ugs.: Muster auf (farbigen) Geweben. O scoarţă sau foiţă în păpuşi (SEV. NUNTA 46). 5. Sctzmcißel M. zum Antreiben der Faßreifen (DT., PAMF.). GR. OLT. MUNT, păpuşe. - Dim. -puşică, PL -şele; Augm. S. m. -puşoi. ET. unbek. SG. ALR SN I, K. 46, 105, 262; II, K. 459. păpuşăric PL -rii S. f. (1841 POEN. II, 72) Puppen-, Gaukelspiel N. Hai şi voi la coşciug, că ne-am săturat depăpuşării (CL I, 297; der Puppenspieler zu den Marionetten). ET. zu păpuşă. păpuşi Präs, -şese V. tr. (1847 PANN) 1. wie eine Puppe herausputzen. S-o gătească, s-o păpuşască (PANN PV. M. II, 121). 2. in Bündel, Rollen etc. binden. ET. păpuşă. păpuşică etc. siehe păpuşă. păpuşoi S. m. (1783 BENKÖ 428) 1. männl. Puppe F. 2. MOLD. Mais M. (ZeaMais). Die bekanntesten Sorten sind: păpuşoi american, cincanlin, hăngan, huţănesc, măselat, mocănesc, moldovenesc, nemţesc, roşu, olog. -PI. -soaie Maisfelder (PL). A da în cn. ca în păpuşoi, a bate pc. bătaia păpuşoiului jdn. windelweich prügeln. Vgl. mort I. ET. păpuşă. SG. ALRM, MN 3933,150; ALR SN I, K. 39,108; ALRM SN I, K. 67. păpuşoişte S. fi (1845 ION. CAL. 65) Maisfeld N. ET. păpuşoi. SG. ALRSNI, K. 119; ALRM SN I, K. 84. păr1 PI. peri S. m. (16. Jh. CV2 46b; Apg 27, 34) 1. Haar N., Haare (PL). Un (fir de) păr cin Haar. îmi cade părul die Haare fallen mir aus. A tunde părul cuiva jdm. die Haare scheren. Păr de cal, de porc Roßhaar, Schweinsborsten. Părul porcului borstige Haare, die Säuglingen auf dem Rücken wachsen u. schmerzen (MAR. NAŞT. 392). Mai înmulţiră-să (fărădelegile mele) decât perii capului mieu (BIBLIA 1688 Ps 39, 17). Să lucrăm ... pălării dăpăruri şi dăpâzlă (JIP. OP. 70). Mi se ridică părul în cap mir stehen die Haare zu Berge; vgl. măciucă 1, vâlvoi, a se zbârli. - Fig.: a trage de păr an den Flaaren herbeiziehen. Pe părul calului auf ungesatteltem Pferd. Acel popă să nu-i dea (femeii lui) den zestrele ei nice un păr (PRAV. GOV. 112) nicht das Geringste. Cât ai rumpe un păr din cap de n-au luat (catanele) pre Mihai Vodă de grumaz (NECULCE, LET.2 II, 352) um ein Haar hätten sie Fräst M. gefangen genommen. Sunt fete cât păr în cap (SEV. 37 păr2 POV. 201) Mädchen wie Sand am Meer. S-o pricopsi când mi-o creşte păr în palmă (PANN Z. II, 398) er wird es sein Lebtag zu nichts bringen. Cât păr în palmă keine Spur; vgl. palmă 1. Am muncii până mi-a ieşit părul prin căciulă die Arbeit wollte kein Ende nehmen. Lasă-l să-şi împartă părul cu furca mag er sich nur Schläge holen. îţi ia părul foc es ergeht dir schlecht. Nu are peri pe limbă er hat eine lose Zunge. A ţine pc. de păr jdn. in seiner Hand, Gewalt haben. în sfârşit toţi trebuiră să se dea după păr şi să facă pe placul bătrânei (IARNIK, CL XV, 103) alle mußten klein beigeben. A da păr pe păr einen Gegenstand gegen einen ähnlichen eintauschen (z. B. einen Scheffel Gerste gegen einen Scheffel Hafer). în păr vollzählig: Conţilii, notar, primar erau adunaţi în păr la primărie (RĂDUL. RUST. II, 72). în doi peri zwischen zwei entgegengesetzten Eigenschaften schwankend, z. B. weder schwarz noch weiß, weder jung noch alt etc.: Te ştiam flăcău în doi peri, că de-abia ţi s-o dus lipul de după ureche (GHIB. BV. 26) ich hatte dich noch als halbwüchsigen Burschen in Erinnemng. Ciocoi în doi peri, jumătate acăţat de protipenda prin măritişul unei mătuşi a lui cu un boier mare şi jumătate atârnat în jos de rudele sale de mâna a doua (AL., CL VE, 370). începu a-l cam lua peste picior cu vorbe în doi peri (ISP. LEG.2 36) mit doppelsinnigen, zweideutigen Reden. Fată-n păr (MAR. NUNTA 15) alte Jungfer. Vgl. alb I. 5. g, căciidă, fir 1, a lua I. 1, lup 1. 2. in Pflanzennamen (vgl. ciută 2 b): părul Maicii Domnului, Maicii Precistei (PANŢU), Sfintei Măriei (POL.), TR .fetei (PANŢU) Milzfam M. (Asplenium Adiantum); părul porcului Schachtelhalm M. (Equisetum); părul Sfintei Marii Flachsseide F. (Cuscuta; BR.); BAN. părul zânelor Federgras N. (Stipa pennata; PANŢU). GR. Dim. perişor. ET. lat. pîlus. SG. ALRI/I, K. 8; ALRM M, K. 12; ALR SN I, K. 106; II, K. 435; ALRM SN I, K. 178. păr2 PI. peri S. m. (1534 DERS) Birnbaum M. (Pirus communis). Am un păr cu pere moi, Şi le-om mânca, amândoi (I.-B. 48). GR. Dim. perişor. ET. lat. pirus. SG. ALR SN I, K. 207. părângină S. f. (1825 B.) Ruchras N. (Anthoxanthum). ET. wahrsch. paragină bzw. pătlagină. paradau PI. -claie S. n. (1806 KLEIN) TR. Hammer M. zum Zerschlagen der Steine (FR.-C. MOŢII 43). ET. unbek. 2. zugrunde richten, vergeuden. Vreau să scot un om din line, iar nu un flecar care să părăduiască în câţiva ani moştenirea ce-ţi voi lăsa (XEN. BR. 36) der sein Erbe durchbringt. Era o adevărată jiirie de a părădui vremea cât mai iute (VLAH. IC. 48) die Zeit totzuschlagen. II. a se părădui verfallen. Frumoasele clădiri ale portului s-au părăduit (VLAH. RP. 68). ET. unbek. părăduire S. f. (DOC. 1804) Verfall M. Cişmelele ... le-am adus din părăduire la dregerea şi fiinţa lor cea dintâi (DOC. 1804, TEZ. II, 333). ET. a părădui. părăgini Präs, -nesc (1683 GHIB. I. Z. IV/53, 70) 1. V. tr. verwildern lassen, verwahrlosen. Grăsani... îi sunt (ţăranului) fraţi vitrigi, ce aupărăginitpământul ... mamei sale (JIP. SUF. 23). II. a se părăgini 1. verwildern, -wahrlosen. 2. in Verfall geraten, verfallen. Culele-micile castele ale vâlcenilor - s-au părăginit (VLAH. RP. 119). ET. paragină. părăginire S. f. (1868 BARC.) Verfall M. Curtea ...în mijlocul căreia o biserică informă adauge o culoare mai mult la acel tabel de jalnică părăginire (GION. PORTR. 178). ET. a părăgini. părăginit Adj. (1720 DRA 11/63, 139) verwahrlost, verfallen. Patru vii lucrătoare, două vii părăginite (FIL. CIOC. 241) brachliegende Weingärten. O grădinăpărăginită (ISP. LEG.1 I, 94). Aleele sale întunecoase şi paraginite ne vorbesc de pustiul codrului (GANE, CL IV, 110; von einem Park). ET. a părăgini. SG. ALRM SN I, 104. părăginos Adj. (1484 DRHB I, 310) verwildert, -fallen. Ori cărările-s spinoase Ori drumuri părăginoase (PP. MOLD. CL XII, 415; in einer Totenklage). ET. paragină. părăleâlă PI. -leii S. f. (1888 JIP.) fam.: Ausbeuterei F. Urmându-se ... cupărăleala, cu apăsarea ca pân-acum (JIP. SUF. 22). ET. a părăli. părăleşte Adv. (1892 SPER.) fam. a face, preface părăleşte in Geld umsetzen, -rechnen. Partea mea (din curcă) cătaţi Şi mi-o faceţi părăleşte, Ca să-mi cumpăr nişte peste (SPER. AN. 1892 1,101). ET .para, Pl. -rale. pärädui Präs, -duiesc (1703 GCD) I. V. tr. l.o clädire etc. ein Gebäude etc. ruinieren, zerstören. 38 părea părăli Präs, -lèse V. tr. (1878 EP.) pc. jdm. das Geld abnehmen. Toţi te ciupesc şi te părălesc! (JIP. OP. 61). ET. para, Pl. -raie. părăluţă siehe para. părăoâş siehe pârâu. părăscuţă Pl. -cuţe S. f. (1903 MAR. INS. 430) 1. TR. Wanze F. (Cimex lectularius). 2. MARAM. Mücke F. (Culex). ET. unbek. părăsi Präs, -sésc (16. Jh. CV2 57b; Jak 1, 21) I. V. tr. verlassen. Mă tem că mă-i iubi Ş-apoi mă vei părăsi (I.-B. 53). Deodată puterile m-au părăsit şi am căzut jos leşinat (GANE, CL XI, 373). Părăsii lopata din mână, căci mă atârna în jos (BOGD. V. 120) ich ließ das Ruder los. De la o vreme părăsise oamen ii a mai veni la divan (NECULCE, LET.2 II, 374). - Vgl. găină 6, ocnă. II. a se părăsi de c. veralt.: von etw. ablassen, absehen, es aufgeben. Nu se părăseşte de păcate, socotind că-l va ierta (ANT. DID. 73). Să se părăsească de a mai călca. în Moldova cu ostile lor (MIR. COSTIN, LET.2 I, 267) sie sollten es unterlassen. ET. wahrsch. mittelb. gr. rcapedco, Fut. -doco „(vomber)gehen lassen, aufgeben”, woraus wohl auch şerb. parasiti „stehen lassen”. părăsiciune S. f. (1643 VARL. CAZ.21, 11a) veralt.: Verlassenheit F. ET. a părăsi. părăsire S. f. (16. Jh. CV2 83a; 1 Petr Prolog) Verlassenheit F. Fan tasme albe, de iubire Care dispar în vânt, lăsându-ne în părăsire Plecaţi pe un mormânt! (AL. POEZII III, 183) vereinsamt. ’ ET. a părăsi. părăsişte S. f. (1631 DRHB XXIII, 414) veralt.: Verlassenheit F. ET. a părăsi. părăsit Adj. (1495 LDSR 322) 1. verlassen. Un ritor părăsit (ŢICH. 278). 2. Neg. nepărăsit LV. unaufhörlich. Că nemică în lume ase de cu greu între muritori nu să află căruia nepărăsita nevoinţă mijlocul şi modul lesnirii vreodată să nu-i nemerească (CANT. IST. 62) das beharrliche Streben. Auch adverbiell: Puştile nepărăsit dau în moldoveni (MIR. COSTIN, LET.2 1, 336). ET. a părăsi. SG. ALR SN I, IC. 150; ALRM SN I, K. 104. părăsitură Pl. -türi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Verlassenheit F. 2. (ou de) părăsitură das letzte Ei, das ein Vogel legt, ehe er ganz zu legen aufhört (ŞEZ. I, 157; IV, 181). - Daher: 3. mißratenes Kind N. ET. a părăsi. părăşin S. m. (1825 B.) Zittergras N. (Briza media; B. POL.). ET. evtl, zu bulg. perusina „Gefieder”. părătuş siehe împărătuş. părău etc. siehe pârâu. părândâ siehe perinda. părâng S. m. (um 1600 GLOSS.) Hirse F. (Panicum miliaceum). Păringu-şi toarce din pământul umed Tulpini supţiri şi-nalte (VLAH., GAZ. SĂT. XIV, 383). Moha de California (părângul totdeauna verde) (VLAH., GAZ. SĂT. XIV, 334). GR. -ring, -rine, parinc (B.), pâinichiu (GLOSS. um 1600, HC I, 296), S. f. părângă, parincă (WEIG. JB. IX, 228). ET. lat. panicum. părângă Pl. părângi S. f. (1470 DERS) Stange, die, auf die Schultern zweier Personen gelegt, zum Tragen dient: Tragstange F. Şi luară fiii leviţilor siciriul lui D-zeu ... întru părângi preste dânşii (BIBLIA 1688, 1 Chr 15, 15) und die Kinder Levi trugen die Lade Gottes auf ihren Achseln mit den Stangen daran. în unele ţări, căpiţele să cară pe ţoluri în părângă (ION. CAL. 122). ET. lat. pălanga (gr. (pdXay^)· SG. ALR II/I, K. 293; SN II, K. 167; III, K. 853. părâu siehe pârâu. părcân siehe parcan. pârcălab etc. siehq pârcălab etc. părcin siehe porcin. părea (16. Jh. PS. SCH. 72, 16) I. V. intr. 1. scheinen, erscheinen. Pare că e cinstit er scheint ehrlich zu sein. Pare să fie un hoţ er scheint ein Dieb zu sein. Pân-aveam şi eu drăguţă, îmi părea noaptea micuţă, Dar de când drăguţă n-am, Paru-mi nopţile un an (I.-B. 163). La lumina felinarelor oamenii îi par ca nişte umbre nehotărâte în conturul lor (DEL. P. 2). Binele lui, ce ne pare că iaste binele nostru (CORESI, GCR I, 27). Cum vă pare lucrarea? was halten Sie von der Arbeit? - LV. steht das Verb bisw. in Sg., obwohl das Subjekt ein Pl. ist: Preastäpnicii păru-mi toţi păcătoşii pământului (CORESI PS.5 241b; Ps 118,119). In 1. u. 2. Pers. erst LM. belegt: Te cunoşti că eşti mic, însă simţi că pai a hi rupt dân trupu nemărginirii (JIP. OP. 38). Lumea te socoteşte după ce pari, nu după ce eşti (VLAH. NUV. 22). - Unpersönl: (îmi) pare es scheint (mii*), daß ... îmi pare că eşti greşii mir scheint, du irrst dich. Ceia ce, necum să dea, ce 39 păreche încă iau, ce giudeţ vă pare că vor avea? (VARL. CAZ.2 1, 27b) dünkt euch wohl. îmi părea că visez ich glaubte zu träumen. Aşa-mi pare so kommt es mir vor. -Adverb.: pare că, kurz parcă (es ist) als ob. Parcă doarme er scheint zu schlafen; er schläft wohl. Parcă nu ştiu eu că i-o luat minţile o franţuşcă (XEN. BR. 14) als ob ich nicht wüßte, ich weiß ja wohl. Toate îmi mergeau după plac ...de parcă era toată lumea a mea! (CREANGĂ, CL XV, 1). Şi Goethe s-a dus, a murit. Parcă cine mai ţine seamă de viaţa unui om (ZAMF. NUV. 45) wer legt noch Wert auf das Leben eines Menschen. Parcă nu-i adevărat? ist es etwa nicht wahr? Parcă-i un Jacut es ist wie verhext. Par’ nici nu i-am lucrat (BIBIC. PP. 117). Toată lumea-mi strigă: hoţ! Par’am furat caii toţi (BIBIC. PP. 162). 2. îmi pare bine, rău de c. etw. freut mich, tut mir leid, ich freue mich über etw., es tut mir leid um etw., ich bedaure es, es ärgert mich. Lui Filip bine-i păru de cocon (ALEXANDRIA 10) Ph. freute sich über die Geburt des Kindes. Ne-a părut foarte bine de succesul vosfru (GLOS. AC.). Ce bine-mi pare că te mai văd odată! (GLOS. AC.) wie ich mich freue! Poate să jelească şi el greşala ce-au greşit şi să-i paie rău de ce au Jacut (Ş. TAINE 170). Nu mi-i ciudă de tine ... dar îmi pare rău de mă-ta, că-i bătrână şi ar trebui să aibă minte (I. NGR., CL VII, 54) über deine Mutter bin ich ärgerlich. Ciudă mi-i şi rău îmi pare C-arn iubită şi nu-i mare (I.-B. 431). îmi pare rău, domnule! etwa: wie können Sie so etwas sagen!, das ist nicht schön von Ilmen. - îmi. pare rău după c. es tut mir leid um etw. (das ich verloren habe). Spune-mi, bade, spune-mi zău, Pare-ţi după mine rău? (l.-B. 155). II. a se părea scheinen, erscheinen: cn. (mi) se pare că ... jd. scheint (mir), erscheint mir ... (Boierii) se liniştiră ... sau cel puţin se părură liniştiţi (UR. LEG. 201). Şi să păru înaintea lor cuvintele acelora ca neşte menciuni (MS. 17. Jh. Lk 24, 11, GCR I, 231). -Unpersönl. (mi) se pare că ... cs scheint mir, daß ... Sunt unii carii să pare că fac milostenie, iară mânie mai multpre D-zeu (MĂRG.1 167A). Ti se pare das scheint dir nur so. GR. 1. Pers. Sg. Präs, par, 2. pari, veralt:.pai, 3. pare, Konj. să pară, veralt.: paie, LV. (16./17. Jh.) häufig pare, z. B.: Să se plece şi să-i pare rău de neştiinţa lui (PRAV. GOV. 70b); Perf. pănii; Part. părut;'Ger. părând, -rund (ÎNDR. 530),păind (VARL. CAZ.21, 127b). ET. lat. pareo, -ere. SG. ALRI/I, K. 98; SN VII, K. 2123. păreche siehe pereche. părelnic Adj. (1840 C. NGR., DL 40) scheinbar. Indulcitoarea nădejde de un bine ce-i părelnic (CONACHI 241). ET. a părea. părere PI. -reri S. f. (16. Ei. PS. SCH. 100, 4) 1. Schein M., Einbildung, Täuschung F. Chiar moartea însăşi e-o părere (EMTN. 0.1,204). Cu leacurile gătite ... L-au adormit tare foarte Cu o părere de moarte (BAR., GCR II, 177) so daß er tot zu sein schien. 2. Meinung, Ansicht F. A-şi spune, da părerea seine Meinung sagen, abgeben. După umila mea părere nach meiner unmaßgeblichen Meinung. Câte capete, atâtea păreri (Sprw.) quod capita tot sensus. Eu dau cu părerea că cinste împărătească să se dea lui Ţugulea (ISP. LEG.2 327) ich meine, bin der Meinung; vgl. socoteală. 3. Adverbiell: într-o părere allen Ernstes, ernstlich, eifrig. Iţi spun într-o părere şi tu crezi că-i şagă (NĂD. NUV. II, 127). M-am şi uitat eu într-o părere, doar l-oi zări (AL. OP. I, 1006). 4. părere de bine, părere bună (MUŞTE, LET.2 III, 11) Freude (die man über etw. hat), Befriedigung F.; părere de rău Bedauern N., Verdruß M. Mare părere de bine avea craiul şvezesc înţelegând că au venit împărăţia la Udriu (AXINTE, LET.2 II, 140). Cu mare părere de rău am aflat de pierderea acestui strălucit bărbat (GLOS. AC.). Nu puţină părere de rău au avut (el) pre Duca Vodă (AMERAS, LET.2 III, 151) keinen geringen Verdruß. ET. a părea. părernic(t) Adj. (1581 CORESIOMIL,DENS. IST. II, 356) zweifelnd. - Auch substantiv. ET. părere. Păresemi S. f. PI. (um 1560 CORESI PRAV. 2a) 1. sechswöchige Fasten (PI), beginnen mit Duminica lăsatului de brânză (siche a lăsa I. 10) u. enden mit Sâmbăta lui Lazăr (s. d.), bilden zusammen mit der darauffolgenden Karwoche (săptămânapatimilor) die großen Fasten (Postul mare), daher dann iiberh. große Fasten. Odată să mănânci peşte în Păresemi, numai la praznicul Blagoveşteniilor (MĂRG.2 222b). Până în prima duminică a Păresemilor (Postul mare) se contractează o mulţime de căsătorii (FR.-C. MOŢII 54). Vgl. miez. 2. arom. Preâsiride carne Sonntag M. nach der Flcisch-woche, Preasin mări Sonntag nach der Butterwoche (ALM. MAC.-ROM. 1903, 3). ET. lat. quadragesima. păretâr PI. -tare S. n. (1588 DIR) 1. Wandteppich M. Un car cu covoare, cu păretare (NEC. COSTIN, LET.2 1, 436). 2. Brett N., das zum Schutz der Wand über einer Bank angebracht ist (FR.-C. MOŢII 104). ET. părete (perele) oder lat. parietarius. SG. ALRM II/I, IC. 365; II/I, MN 3901, 38. părete siehe perete. păring siehe părâng. 40 părteân părinte PI. -rinţi S. m. (16. Jh. PS. SCH. 21, 5) 1. Vater M. Atunce ...să vor despărţi părinte de fecior şi înmă de fată (VARL. CAZ.21, 27 b). Părinţii vitregi şi mumânile maştehă (CĂR. PRE SC., GCR 1, 277). Mulţămescu-ţi ţie, părinte, că mă ascultaşi (MS. 17. Jh., GCR I, 140, Christus zu Gott). Dumitraşco Vodă ... ş-au plătit şi el datoria acestei lumi cea strămoşască şi s-au dus către părinţii săi (NECULCE, LET.“ II, 360) und ging zu seinen Vätern ein. Au doară eşti tu mai mare decât părintele nostim lacov? (VARL. CAZ.2 1. 158a; Jo 4, 12) unser Stammvater. - Ungew.: ein Eltemteil. Trebuiaşte fieslecare părinte, au tată au maică, să aibă nevoinţa copiilor (MĂRG.2 5a). - Im Sg. gewöhnl. in förmlicher Rede u. in stehenden Verbindungen: Ce mai face părintele dv. ? wie geht es Ihrem Herrn Vater? Doamne sfinte şi părinte! (I.-B. 125). Părinte defamilie Familienvater. Părintele patriei der Vater des Vaterlands. Vgl. tată. 2. von geistlichen Personen: Vater M.; als Titel von Geistlichen u. Mönchen: hoch-, ehrwürdiger Vater, Hoch-, Erwürden. Duminica Sfinţilor Părinţi Sonntag der Kirchenväter (sechster Sonntag nach Ostern, zum Gedächtnis des 1. Ökumenischen Konzils von Nizäa 325). într-aceastaş zi pomenim precuvios părintele nostru Simeon stâlpnicul (DOS. VS. Sept. 1; lb). Las-arhimandritului Toată grija schitului, Lasă grija sjinţilor în seama părinţilor (EMIN. O. I, 183) der Mönche. Stăi, părinte, nu toca (I.-B. 426) zum Pfarrer. - Auch die Pfarrersfrau redet ihren Mann mit părinte an. GR. Dim. părinţel, Vok. -le. 3. PI. Eltern (PI.). Părinţii aceia carii să lenevesc de certarea copiilor lor ... sunt ucigaşi fiilor lor (MĂRG.2 4). GR. Dim. PP. părinciori. ET. lat. parens, -tis. SG. ALR I/II, K. 151. părintesc Adj. (1581 PRL 235) väterlich, elterlich, Vater-, Väter-, Eltern-. El... fiind silit ca să-şi părăsească moşiile părinteşti (CANT. SCRIS. 246). Buna mamă, iubind pe fetiţa sa cu tot jocul dragosteipărinţeşti (C. NGR. 65). V-aţi lepădat de dumnedzăiipărinţeşti (DOS. VS. Noe, 25; 179 a) die Götter eurer Väter. GR. veralt. părinţesc. ET. părinte. părinteşte Adv. (um 1705 CORB EA PS. 91b) väterlich, elterlich. GR. părinteşte. ET .părinte. SG. ALRSN V, K. 1413. părinţie S. f. (1581 PRL 252 b) 1. Vaterschaft F. - Adverbiell: cu părinţie (CARAGIALE, CL XIII, 292) väterlich. 2. veralt.: Erbgrund, -boden M. ET. părinte. părlău siehepârlău. părlui siehe pâr lui. părmăcuit (t) Adj. (1688 BIBLIA) (aus Balken) gezimmert. Toate uşăle ... în 4 cornuri părmăcuite (BIBLIA 1688 1 Kg 7, 5). ET. zu parmac. păros Adj. (1509 DERS) haarig, behaart. Mânile lui mari şi păroase (VLAFI. DAN II, 59). (Leşii) au fost umblând pre acea vreme păroşi, ca şi nemţii (URECHE, LET.21, 173) trugen ... langes Haar. Spuind despre moşi păroşi (PANN PV. M. I, 11), siehe moş 1. TOPON. Păroşi (1509 DERS). ET. păr1. SG. ALR II/I, MN 2284, 51. părpăli siehe pârpăli. părpăr siehe perper. părtaş PI. -tâşi S. m. (1564 CORESI CAZ. I, 140a) Komplize M .Afi.a. (se) face părtaş la c., unui lucru an etw. teilnehmen. Să vorface părtaşi vieţii cei de veci (ANTIM, GCR II, 29). De să vor cunoaşte (părinţii) că şi ei au fost părtaşi cu copiii lor fa faptele lor) (PRAV. EPS., GCR II, 125) wenn sich herausstellt, daß auch die Eltern beteiligt waren. Fiecare părtaş este volnic să ceară ... împărţirea câştigului (COD. CAL. § 1109). Să silească pre arhierei şi cu bine şi cu dat să(-i) facă. părtaşi (CANTA, LET.2 III, 188). ET. parte. părtăseâlă siehe pardoseală. părtăşi (1654 NEAGOE) veralt. I. V. tr. kommunizieren. II. a se părtăşi teilhaftig werden. Şi s-au dăpărtat de toate frumuseţile şi dideeţile pământeşti şi s-au părtăşit numai unor obiiale reale (NEAGOE INV.2 86a). ET. părtaş. părtăşie S. f. (1652 ÎNDR.) veralt.: Teilhaftigkeit, -nähme F. Cela ce slujaste sfintele şi să cuminecă nevreadnic, nemica de aceaia n-are părtăşie (MĂRG.1 175a) hat gar keinen Anteil daran. împărţeala lucrului de părtăşie ce se face după dezlegarea părtăşiei (COD. CAL. § 1122) die Teilung des gemeinschaftlichen Eigentums nach Auflösung der Gemeinschaft. Părtăşie cu necredinciosul (INDR., CADE). ET. părtaş. părteân PI. -teni S. m. (um 1812 ŞINCAI) Anhänger, Gefolgsmann M. împotriva lui Constantin alşeptelea s-au sculat unii dintrăpărtenii lacapenilor (ŞINCAI HR. I, 262). ET. parte. 41 parti părţi V. intr. (1673 DOS. PS. V.) veralt. cuiva auf jds. Seite stehen. De nu mi-arpărţi Domnul (DOS. PS. V. 56, 17 u. 93, 63). ET. parte. părticea, părticică siehe parle. părtini Präs. -nesc (um 1640 URECHE, LET.11,102) I. V. ix.pc. für jdn. Partei ergreifen, ihn begünstigen. Să în Webe pe profesor, care, ca străin, nu putea, să părtinească pe nimeni (ZAMF. LN. 51).- Älter mit Dat.: Satură pântecele celora ce vor să-ţi părtinească (la înfricoşata judecată) (MĂRG.2175a; von den Armen). II. V. intr. veralt.: beitragen. Haine ... lucii purta, părându-i că si acelea la mărie părtinesc (SPÄT. MIL., LET.21, 125). GR. veralt. părtina, părteni. ET. părlean. părtinire S. f. (1703 GCD) Parteilichkeit F. In ehern. Schwurformeln: Fără ură şi fără părtinire sine ira et studio. ET. a părtini. părtinitor Adj. (1625 SLLF II, 405) 1. parteiisch. - Neg. nepărtinitor unparteiisch. 2. (be)schützend. - Auch substantiv. (MIN. 1776,14b). GR. părlenitor. ET. a părtini. părtnicesc Adj. (1705 CANT. IST. 9) veralt.: abseitig. ET .partinic. părtnicie S. f. (1680 DOS. PS. SLAV.-R. 121, 3) veralt.: Teilhaftigkeit F. ET. partnic. părţi (t) V. tr. (1563 CORESIPRAXIU, DENS. IST. II, 226) teilen, verteilen. Vgl. a împărţi. ET. lat. partire. părui1 Präs, -ruiesc (1805 CRIŞAN 217) 1. V. tr. 1. fam.: (die Haare) zausen, raufen. Nu ne supăraţi, că apoi văpăruim (GLOS. AC.). 2. depilieren, enthaaren. II. a se părui fam.: sich raufen. ET. păr1. SG. ALRII/I, K. 8. părui2 V. tr. (1806 ŞINCAIE. 153) veralt.: abstecken (mit Pflöcken). ET. par. păruială PL -ieli S. f. (1857 POL.) fam.: Gezause, Geraufe N. îl luară la trei parale şi-i dădură o păruială straşnică (ISP. LEG.1 I, 145) verprügelten ihn fürchterlich. Până la păruiala de la Plevna, noi socoteam că ţăranul e un zid mort (JIP. SUF. 22). ET. a părui1. părumb siehe porumb. păruş etc. siehe par etc. părut (1698 CANT. DIV. 79a) I. Adj. scheinbar. Ea voia ...să pedepsească pe Lache pentru părută lui răceală (DEM. NUV. 55). II. S. n. Aussehen N., Erscheinung F. Că de-o fală cui îi pasă, Nu se ia după părut! (COŞBUC 13) nach dem Schein, Anschein. ET. a părea. păs PI. păsuri S. n. (1581 CORESI OMIL. 410) 1. Gewicht N. 2. Kummer M., Sorge F. Aşa sta.fiirăpăs de primejdie, coliba haiducului (DEL. S. 165) unbekümmert um Gefahr. N-avea păs în sine de porunci înalte (PANN PV. M. 1,100) kümmerte sich nicht um ... (Ciobanul) cu nepăs în sine, Ca pe nişte oi streine, Le lăsa ... Să pască-n voile sale (PANN PV. M. II, 31) sorglos. Domnul ...o întrebă care-i este păsul (IARNIK, CLXV, 108) was für einen Kummer sie habe, was sie bedrücke. Poarta, dorind să cunoască păsurile ţării (GHICA 118) die Beschwerden. (Ţăranul) îmi povestea păsurile şi plăcerile oamenilor de la munte (ODOB., CLIX, 22). ET. postverbal von a păsa1 od. lat. pensum. SG. ALR SN V, K. 1392; ALRM LI, K. 159. păsa1 V. intr. (16. Jh. PS. SCH.) 1. (t) spre cn. auf jdm. lasten. Dzua şi noaptea păsă spre mere măra ta (PS. SCH. 31,4) denn deine Hand war Tag und Nacht schwer auf mir. Bezaconiile meale ...ca taru greu păsară spre mine (CORESI PS. 37, 5) denn meine Sünden ... wie eine schwere Last sind sie mir zu schwer geworden. 2. Unpersönl.: îmi pasă de c. es liegt mir an etw., ist mir daran gelegen; nu-mi pasă ich mache mir nichts daraus, es macht mir nichts aus; ce-mi pasă? was kümmert es mich?, was geht es mich an? Că de-o fată cui îi pasă, Nu se ia dupăpărut! (COŞBUC 13). Şi tu, bade, crezi că eu Mă topesc de dorul tău? „Mândră, de nu ţi-arpăsa, Acum. nu m-ai întreba” (I.-B. 229). Veri-ce va păsa cuiva la cele sufleteşti, alerge la mine ca la un părinte (ANTEM. DID. 30) was immer einem Sorge macht. O să-ţi pese odată du wirst es einmal bereuen. GR. 3. Pers. Sg. Präs, pasă; Konj. să pese, pasă. Cu el sănu-ţipasă (AL. BP. Mihu Copilul 1,64; im Reim), Să nu ne pasă (TEOD. PP. 179; im Reim). - Part. păsât, bisw. păsul. I-a păsut tare împărătesei de aşa vorbe (CARAGIALE SCH. N. 275). ET. lat.penso, -äre „wägen”. Zur Bdtg. vgl. it. pesare etc. „schwer wiegen, lasten”; zu 2. vgl. lat. nihilpensi habeo aliquid „ich lege kein Gewicht auf etw., frage nicht danach”. SG. ALR SN VII, K. 2003. păsa2 V. intr. def. (16. Jh. CV2 22a; Apg 22, 21) 1. veralt.pas(ä)l gehe!, geht!, LV. u. ¥?.păsaţi!g Căi, trş, vreţi, vrş. SG. ALR SN IV, K. 988, 990. pârâi Präs pârâi V. intr. (1805 CRIŞAN 216) krachen, knattern, prasseln. Corabia pârâia. în toate încheieturile ei (CL XIX, 200). Dascălul ...a început să caşte de-ipârâiau fălcile (SAD. PS. 97). Mergea 56 1 de-i pârâiau călcâiele (CREANGĂ, CL XI, 218) sie lief, was sie laufen konnte. O ploaie care răpăia pe acoperişele de şindrilă şi pârâia pe cele de tinichea (DEL. S. 117). In curând scurtăturile de fag vor pârâi în vatră (UR. BUC. 24). GR. Präs, auch pârâiesc. ET. pâr. SG. ALRSN V,K. 1469. i pârâiaş siehe pârâu. | pârâit S. n. (1825 B.) Krachen, Prasseln N. • ET. a pârâi. 1 pârâitoâre S. f. (1857 POL.) r I. PI. -toâre Scharrheuschrccke F. (Psophus stridulus ; Fieb.:MAR. INS. 516). I II. PI. -töri. 1. Vorrichtung am Kinderdrachen {zmeu), bestehend aus einem zwischen den beiden oberen Ecken befestigten, gespannten Faden u. einem um diesen lose geklebten, fast dessen ganze Länge einnehmenden Papierstreifen: Brummer M. Făcea nişte pârâitori de gândeai că bate toba în cer, aşa urla de tare zmeul 1 nostru (GPIICA 301). - Dafür auch vâjâitoare, zbâr- nâitoare. 2. Vogelscheuche F., Klapperrad N. (D.). ET. a pârâi. SG. ALR SN I, K. 47; ALRM SN I, K. 34. pârâitură PI.-turi S. f. (1825 B.) Krachen, Knattern, Prasseln N. în curând auzirăm părâiturilepuştilor (LIT., D.). ET. a pârâi. pârâre PI. -râri S. f. (1649 MARD. 77) (An-)Klage F. Sultan Mahomet ...Nu dete la toate cre-i zământ, Dar vinindpârâre (BUDAI-DELEANU III, 102). ET. a pârî. pârâş PI. -râşi S. m. (1503 DERS) Kläger, Ankläger M. Juecătorii hotărârea ...să o arate de faţă acolo atât pârâşului cât şi pârâtului (PRAV. IPS., GCR II, 125). Fii împăcându-te cu pârâşul tău ... până eşti pe cale cu dânsul (EV. 1984 Mt 5, 25) mit f deinem Widersacher. - S. f. pârâşău. -şe, PI. -se. Mitris- > ton văzând că pârâşe-i vor fi faptele la împăratul , (DION.,TEZ. II, 217). I ET. a pârî. SG. ALR SN IV, K. 990. [ pârâşeşte Adj. (1673 DOS.) ■ veralt.: feindlich, gegnerisch. Sămetii să nu-m stea pârâ- şeşte (DOS. PS. V. 118, 284). ET. pârâş. pârjol pârât (1581 CORESI OMIL. 137) I. Adj. angeklagt. - Substantiv.: Citaţia ...va cuprinde ... numele ... reclamantului şi al pârâtului (PROC. CIV. Art. 72) des Beklagten. II. S. n. Denunziation F. ET. a pârî. SG. ALR SN IV, K. 990. pârâtor Adj. (1680 DOS. PS. SLAV. R. 8, 3) anklagend, fam.: petzend. Ne deprinsese a fi laşi, mincinoşi, pârâtori, leneşi (DEL. P. 327). - Substantiv.: Greaca o să întrebuinţeze toate mijloacele ca să afle pe părătorul ei (FIL. CIOC. 62). ET. a pârî. SG. ALR SN IV, K. 990. pârâtură PI. -turi S. f. (1703 GCD) veralt.: Anklage F. Să mărturisească de acele pârâturi (EN. COGĂLN., LET.2 III, 288). ET. a pârî. pârâu PI. -râie S. n. (1337 DRĂGANU 265) Bach M. Trecui valea ş-unpârău, Mă-ntâlnii cu dragul meu (I.-B. 401). Tu ai rupt izvoară şipâraie, tu uscaşi râurile cele de-nceput (BIBLIA 1688 Ps 73, 16) du läßt quellen Brunnen und Bäche; du läßt versiegen starke Ströme. Iartă-mă de nu spăl sângele rănilor tali ai pâraie de lacrămi (MS. 1802, GCR II, 196). - Adver-biell: (Pedestrimea) au tăiat pe turcii din Brăila ...şi curgea sângelepărău în Dunăre (NEC. COSTIN, LET.1 I, App. 89) floß in Strömen. GR. -rău, părău. PI. auch -râie, -râuri, MOLD. LV. -râo; MOLD. -râie. - Dim. -râiâş, -râuăş (MOLD. -râoâş), -râuţ, PI. -şe, -ţe. ET. vgl. alb. perrua, bulg. poroj; spätere Anlehnung an râu, siehe auch CIORANESCU 6419. SG. ALR SN III, K. 812, 816, 822. pârj siehe pârv. pârjoâlă PI. -joâle S. f. (1841 C. NGR.) MUNT, auf dem Rost gebratenes Stück Fleisch od. Fisch: Rostgebratenes N.; MOLD, geröstete Fleischklößchen (PI.) Zi să-mi facă degrabă nişte pârjoale (C. NGR. 242). Chifteluţe marinate cu tarhon; pârjoâlă de nisetru; patricieni la grătar (CARAGLALE SCH. N. 221). ET. zu asl.prüziti „rösten”, vgl. nslov. prazola, brzola, şerb. przolica. pârjol PI. -joluri S. n. (1652 INDR.) Brand M., durch den dürres Gras, Schilf, Stoppeln etc. auf weiter Fläche abgesengt werden, im weit. Sinne: ausgedehnter, verheerender Brand. De va lăsa neştine pârjol în pometul lui ca să-l curăţească (INDR. 300) wenn einer seinen Obstgarten in Brand steckt. Cum o văd că în crâng intră, îl iau împrejur ocol Şi... pun 57 pârjoli foc şi îi dau pârjol (PANN PV. M. II, 47) setzen ihn in Brand. Eu ... stau privind în vale cum fac pârjol tatarii (AL., CL VIII, 379) wie die Tataren sengen und brennen. Luminai de flăcările acestui pârjol ce prejacu în cenuşă tot oraşul (BĂLC. 159). Când cădea câte un pârjol asupra ţărei sale, el se făcea luntre şi punte şi-şi scăpa ţara de nevoie (ISP. LEG.2 11) wenn ein verheerender Brand über sein Land hereinbrach. Prin-prejur, pe lanuri, pârjol! (SAD. POV. 57) ringsum Verheerungen. Faci pârjol în societate (L. NGR., CL II, 288; von einem Frauenheld). ET. postverbal von a pârjoli. pârjoli Präs, -lèse V. tr. (um 1640 URECHE) auf weiter Fläche befindliches dürres Gras etc. abbrennen, (ab-, vermengen. De-au fost pârjolit iarba peste tot locul de-au slăbit caii turcilor cei gingaşi (URECHE, LET.1 I, 126). Urloaiele ...ar pârjoli plantele ce ar fi aşezate mai aproape de ele (DATC. HORT. 41) die Heizrohre ... würden die Pflanzen versengen. Sfântul înger ...au răsprăştiat focul şi pre mulţi au pârjolit (DOS. VS. Sept. 4; 7 b). - Fig.: Ai pârjolit mai dăunăzi la cărţi pe sărdarul Cuculeţ (AL. OP. I, 429). ET. zu asl. prüziti „rösten”, vgl. magy. perzsel „versengen”. SG. ALR SN IV, K. 1120. pârjolire S. f. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) (Ver-)Sengen N. ET. a pârjoli. pârjolit Adj. (1705 CANT. IST. 224) verbrannt, versengt. ET. a pârjoli. pârlau PI. -laie S. n. (1806 KLEIN) TR. Laugbottich M. (FR.-C. MOŢII 63; 104) GR. părlău. ET. magy. pârlô. SG. ALR SN II, K. 414. pârlea S. m. (1486 DRHB I, 198) 1. fam. in Verbindungen wie: Ţine-te (să le ţii), pârleol, du-te pârlea (pârle, pârlii)! mach, daß du weiter kommst! Atunci să te ţii pârleol Unde o luă, nene, la fugă de le sfârâia călcâiele (ISP., CL XE, 205) da nahmen sic Reißaus. Ş-atunci haide, tunde-opârleo Peste gard (SPER. AN. 1892 I, 192) da nahm er flugs Reißaus. Atunci iapa să. te cam mai duci pârlea şi s-au ascuns (SBIERA POV. 60) da nahm die Stute Reißaus. Du-te pârlii, că de acum nu mai catadixesc să mai stau de vorbă cu tine (XEN. BR. 40). 2. Pârlea-Vodă(Z. VI, 261) Spitzname, den man dem Fürsten Alexandru Mavrocordat gab, unter welchem 1783 eine Feuersbrunst Iaşi zerstörte. Daher von einem Fürsten aus sagenhafter Zeit: Petrecuse toată juneţa sa la curtea lui Lăcustă, a lui. Papură şi a lui Pârle-odă (C. NGR. 293). ET. a pârli. In Bdtg. 1. wohl, urspr. jd., der vor einer Feuersbrunst flieht. pârleâlă PI. -leii S. f. (1857 POL.) 1. Versengen, -brennen N. Laptele acru e bun pentru obrinteală, pârleâlă (de soare) (LEON ZOOL. 30) Verbrennung der Haut durch die Sonne. 2. veralt.: Pellagra N. (Hautkrankheit). 3. fam. Prellen, Beschummeln N. Repede te lasă lefter; la el e treaba pe pârleâlă (RĂDUL. RUST. I, 92). -Fam. a-şi scoalepârleala etwas wettmachen. ET. a pârli; Bdtg. 2 aus pelagră volksetym. umgedeutet. SG. ALRM IEI, K. 175. pârleaz PI. -leâzuri S. n. (16. Jli. PS. SCH. 143, 14) Hecken-, Zauntritt, -Steg M. In halber Höhe waagerecht durchgestecktes, auf beiden Seiten abgestütztes Brett, das dem daraufhinübersteigenden Menschen den Eintritt in den umfriedeten Raum ermöglicht, ohne daß auch Tiere eindringen können. Cine nu va merge pre uşe în curtea oilor, ce pre prilaz (asl. po prelazp) şi pre aiurea, fur iaste şi lălhari (CORESI TE4 207 a; Jo 10, 1). Fala babei sărea iute peste părlaz şi zicea fetei moşneagului să-i deie ciurul ...ca să-l ţie până va sări şi ea (CREANGĂ, CL XI, 213). GR. MUNT. pârleaz, MOLD. -laz; LV. u. TR. prilaz. ET. slav. *prăazu (bulg. preleaz, şerb. prelaz, nslov. prilaz etc.), von prâaziti „hinübersteigen”. pârli Präs, -lese (1642 CAZ. GOV. 311) 1. V. tr. 1. (an der Oberfläche) verbrennen, -sengen (1648 NT Mk 4, 6). Cărbune stins te mânjeşte, aprins te pârleşte (PANN, CL V, 378). Vgl. a îmbătrâni II. 2. fam.: prellen, beschummeln. (Banca) a fost pârlită cu o aşa de frumoasă sumă rotundă (CARAGIALE SCH. N. 182). 3. a o pârli la fugă Reißaus nehmen. Noi atunci am pârlit-o la fugă. Iar el zvârr! cu o scurtătură în urma noastră (CREANGĂ, CL XV, 4). Vgl. pârlea, II. a se pârli sich verbrennen. Părul capului lor nu s-au pârlit (BIBLIA 1688 Dn 3,28) ihr Haupthaar war nicht versengt. ET. vgl. şerb. prljiti, tschech. priiţi, bulg. opärljam. SG. ALR SN IV, K. 1120. pârlit (1478 DERS) 1. Adj. 1. versengt. O câmpie frumoasă, pe de o parte cu iarba înflorită, iar pe de altă parte pârlită (ISP. LEG.11, 7) von der Sonne verbrannt. La capătul plaiului, colo, ştii, drept bradul cel pârlit (CL IX, 3). 2. fam.: arm wie eine Kirchenmaus. D-ta nu trebuia să tefi-nsurat, dacă te ştiai pârlit (CARAGIALE SCH. N. 28). - Substantiv.: armer Teufel, Schlucker M. II. S. n. (Ver-)Sengen N. 58 pârpâi ANTHROPON. Pârlitul (1478 DERS). ET .a pârli. SG. ALR SN I, K. 44. pârlitor Adj. (1703 GCD) versengend. ET. a pârli. pârlitură PI. -türi S. f. (1837 PANN EROT. III, 6) Sengen N., sengender Brand. Valurile de iarbă, când înviate de-o spornică verdeaţă, când ofilite sub pârlitură soarelui (OD. PS. 9). A da pc. pe pârlitură (eig. wohl jdn. Sengendem Feuer aussetzen, daher:) jdn. peinigen, jdm. hart zusetzen, die Hölle heiß machen. Am slujit la hătmănie şi m-a scos, fiindcă am dat pe pârlitură o mulţime de hoţi ce se încuibaseră în acea dregătorie (FIL. CIOC. 124). Dar este oare vreo idee pe care spiritul glumeţ al francezului să n-o fi dat - cum am zice noi -pepârlitură? (OD. PS. 111) gibt es wohl einen Gedanken, den ... nicht zu Tode gehetzt hätte? ET. a pârli. pârloagă PI. -loâge S. f. (1623 DRHB XVII, 357) Acker, den man mehrere Jahre ruhen läßt: Brache F., Brachacker M., -feld N. De s-ar prileji să cumpere neştine un loc sau un prilog sau laz (INDR. 69). Toloaca, pârloaga, bătătura sunt mijloacele prin care (moldoveanul) înnoieşte învechitele lui ogoare (ION. CAL. 218). Şi-ţi ia calul de zălog Şi mi-l paşte pe prilog (PP. MAR. NUNTA 383). - Fam. a se face iepure de pârloagă das Hasenpanier ergreifen. Dumitale nu ţi-e fiică? He! cum o să-mi înfunzi pârloagele, Doamnei (ZAMF. NUV. 72) wie wirst du Reißaus nehmen. GR. pârlog, LV. u. TR. prii-, OLT. pârlog, priloagă (DRĂGH. IC. 10). ET. asl. präogü. SG. ALR SN I, K. 7, 125; ALRM SN I, K. 20. pärlui Präs, -iese V. tr. (1806 KLEIN) TR. rufele die Wäsche einweichen (FR.-C. MOŢE 104). GR. pärlui. ET. pârlău, magy. pärlo. pârnâie PI. -năi S. f. (1879 ISP. POV. U. SF. 113) 1. MUNT.: ugs. großer (meist irdener) Topf M. Pämaia ... serveşte numai pentru jierturi în mare cantitate (MANOL. IG. ŢĂR. 66). Că-i bună carnea de oaie, Mămăliga din pârnaie Şi picior de oaie laie (TEOD. PP. 510). 2. Argot: Gefängnis N. ET. unbek. pârpălâc PL -läce S. n. (1855 RUSSO S. 103) ugs.: Rostbraten M. GR. parpalac, păr-. ET. a pârpăli. pârpălcâlă PI. -léli S. f. (1885 TEOD.) Kurzbraten N. Voi să-i daţi pentru mâncare O mioară de frigare, Păs tramă de perpeleală (TEOD. PP. 513). ET. a pârpăli. pârpăli Präs, -lèse (1825 B.) I. V. tr. (auf den Kohlen, dann auch am Spieß ein wenig, leicht, oberflächlich) anbraten. Părpălind nişte pui tineri la frigare şi apoi tăvălindu-i prin unt (CREANGĂ, CL XV, 10). Unii la berbeci cojea, Alţii lemne grămădea, Alţii carne perpelea (TEOD. PP. 515). Se pomenea cu grija că-l sângera ca un bold şi-lpărpălea ca pejeratic (DEL. S. 82) bereitete ihm Höllenqualen. II. a se pârpăli brennen. Cioclovina se pârpolea pe jăratic s-o vadă (GAZ. SĂT. XIV, 346) brannte vor Begier. Leana, cu picioarele goale până la genunchi, sepărpăleşte în gura sobei (DEL. P. 185) wärmt sich. GR. MUNT.părpăli, perpeli, MOLD.pârpăli, pârpoli, pârpăli; pârpări (B.). ET. slav. (şerb. nslov. bulg. etc.) pripaliti. pârpălit Adj. (1825 B.) 1. (oberflächlich) gebraten, geröstet. 2. MOLD. fam.: armselig, dürftig, schäbig. (Popa) să întâlneşte cu un neamţ perpelit şi rufos (BOGD. POV. 242). Un grecuşor ... rupt, sărmanii, şi perpelit de ţi se jacea milă (AL. OP. I, 47). GR. Varianten wie bei a pârpăli. ET. a pârpăli. pârpără S. f. (1622 DRHB XVII/4, 81) 1. de vânt, de ploaie Windstoß, Regenschauer M. Câte opâlpără de vânt zburătăcea fi'unzele cât colo (NĂD. NUV. 1,29). Din când în când câte o pârpără de ploaie măşcată izbea geamurile (NĂD. NUV. II, 93). 2. fig.: Schauer M. Dăduse şi el în pârpără însuratului (CREANGĂ, CL XI, 30) auch ihn hatte das Heiratsfieber ergriffen. GR. -pară, -pâr(ă), -por(ă), pâlpără. ET. wahrsch. zu a pârpăli. SG. ALRM I/I, K. 160. pârpăriţă PL pârpăriţe S. f. (1688 BIBLIA Dt 24, 6) Haue F., Eisen im oberen Mühlstein (Läufer, alergătoare), auf dem dieser ruht u. in welches die ihn drehende Spindel (Mühleisen, fus) greift. Ş-o pus mâna la pârpăriţă Şi curgea numai tărâţă (PP. MAR. NUNTA 770). GR. -pălită, MUNT, auch prâpeliţă, perpelită (DT.). ET. vgl. asl. prüprica, bulg. păprică, altruss.juorplica (MIKL.), şerb. paprica, russ. paraplica. SG. ALRSNI, K. 170, 171, 172, 177. pârpâi Präs, pârpâi V. intr. (1868 BARC.) MUNT, prasseln, knistern. GR. Präs, auch -pâiésc. 59 pârpâit ET. onomatopoet., wahrsch. Kreuzung von a pâlpâi u. a pâr ăi. pârpâit S. n. (1868 BARC.) Prasseln N. Asculta ... ţăcănitul orologiului cu cuc, pârpâitul surcelelor din plită (DEMETR. NUV. 15). ET. a. pârpâi. pârpâli, pârpoli siehe pârpăli. pârsiială (t) S. f. (1680 DOS. PS. SLAV. R. 78, 4) Hohn M. ET. a pârsni (prâsni). pârslea siehe prâslea. pârsni siehe prâsni. pârş PI. pârşi S. m. (DOC. um 1625 DOR) Haselmaus F. (Myoxus). Cine va mânca ... pisică sau arici, sau pâlş ... să se pocăiască (PRAV. GOV. 54 a). GR. pâlş, păs (H. 947), MUNT. pâlh. ET. asl. plühü, bulg. plăh etc. pârtie PI. pârtii S. f. (1415 BGL) durch Gehen od. Fahren im Schnee gebildete Spur, Fährte, Bahn (vgl. dâra). Nici o pârtie nu se făcuse încă şi nu avea de gând nimeni ca săfacă, deoarece tot mai ningea (TEL. SCFI. 20). Vara, când era uscat, şi iama pe pârtie, caii de poştie ... zburau ... cu o iuţeală de douăzeci şi douăzeci şi cinci de chilometri pe oră (GHICA XVII). - Überhaupt: Weg M. Mare frica primejdii ne iaste ca nu cumva pârtea rătăcind şi cărarea ... pierzând (CANT., CADE). - Fig.: Ursan năval s-aruncă în neagra tătărime, Croind opârte largă prin deasa ei mulţime (AL. POEZII III Leg. 96) eine breite Bahn ... brechend. în zadar mă gândesc şi iar mă răzgândesc, nu potsă-i dau în pârte (AL. OP. I, 1728) ich kann der Sache nicht auf die Spur kommen. Berbant neruşinat ce eşti! Ţi-am dat eu în pârte! Ţi-am aflat eu blăstămăţiile (AL., CL IV, 335; zum Schwiegersohn) ich bin dir auf die Schliche gekommen. GR. MOLD. -te. ET. vgl. serb. nslov. prt, tschech. prtj, ukr. pertj etc. SG. ALR SN III, K. 802; ALRM SN I, K. 266. pârţ (1531 BGL) I. Interj, ugs. ahmt das Geräusch des Furzes nach: pumps! Copiii în urma ei încep a face din gură: pârţ, pârţ, ca şi cum ar scăpa câte ceva (ISP. JUC. 20). II. S. n. PI. pârţuri Furz M. ET. onomatopoet. pârţâg S. n. (1847 PANN) ugs.: Rauflust F. In dem Sprw.: arţagul îşi găseşte pârţagul (siehe arţag) u. in der Anekdote dazu (PANN PV.’ M. II, 71 flg.’). ET. unbek. pârţotină PI. -tine S. f. (1835 GOR. HAL. II, 177) fam.: Schlampe F. ET. unbek. pârţuică S. f. (1895 ŞEZ. IV, 24) ugs.: Durchfall M., Diarrhöe F. ET. pârţ. pârv Adj. (1857 POL.) 1. von Schafen: mit kurzer, spärlicher Wolle (DT.). GR. MOLD. pârj. 2. veralt. : klein, kurz. ET. unbek. pârvâc S. m. (1868 ION. AGRIC. M. 380) erster der in einem Sommer aus einem Bienenstock ausziehenden Schwärme: Vorschwarm M. (DT.; H. 744, wo jedoch als Bcdtg. „Mutterstock” angegeben wird). Vgl. paroi. GR. par-, păr-. ET. zu asl. prüvü „erster”, vgl. nslov. prvec, serb. prvenac. pärvo- (t) (1683 DOS. VS. Pr. 2 b) Haupt-, Ober-, Erz- in Zusammensetzungen, wiepärvo-diâcon, pârvomucenic; pârvoseadânie, pärvozvän etc. ET. asl. prüvü-. pâslâr PI. -lâri S. m. (1628 DRHB) 1. Filzmacher M. 2. Filzschuh M. ANTHROPON. Pâslariul (DRHB XXII, 62). ET. pâslă. pâslă PI. pâsle S. f. (um 1690 MIR. COSTIN, LET.1 I, 28) Filz M. Capul şi-l acopere cu o pălărie de pâslă cu margini largi (Î. NGR., CL V, 335). GR. pâzlă (JIP. OP. 70). ET. asl./?/uV/(verw. mit dt. Filz), über *pâlstă, *pâstlă. pâslărie S. f. (1871 GLOS. AC.) veralt.: Filzwaren (PI.). ET. pâslar. pâsli Präs, -lèse V. tr. (1850 IS.) filzen. ET. pâslă. pâslit Adj. (1784 PSALT. RÂMN.) filzig, wollig. Ethiopii ... sunt negri la faţă şi au păr pâslit (PSALT. RÂMN. 238 b). Alunecau pe un pământ pâslit de muşchi (UR. BUC. 20). GR. împâslit (ISP., CL XVIII, 203). ET. a pâsli. pâslos Adj. (1852 STĂM. W. 293) filzig, wollig. Le e părul îmbâcsit, pâslos şi des, nevoie mare! (ISP. LEG.2 398). ET. pâslă. 60 pc pâş! Interj. (1868 BARC.) fam., ahmt leises Auftreten nach: leise! Fata împăratului s-a sculat peste noapte ...şi pâş-pâş, în vârful degetelor, intră în cămara zmeului (ISP. LEG.2 20). Eu, pâş, pâş, binişor, mă feream să nu stric a frumuseţe de iarbă şiflori (ISP. LEG.2 244) ich schritt ganz leise und sachte dahin. Bătrânele, păşia-păşia, ţineau drumul casei mestecând anafura sfinţită (DEL. S. 51). Ce faci, nea Fănică? ,, Ca valahii, pâşa-pâşaprin istorie” (LIT.). ET. onomatopoet. pâşcăiâlă (t) S. f. (1673 DOS. PS. V.) Hohn M. Pâşcăiala-m ştii şi de ocară, De pizmaşii ce-m supără-n ţară (DOS. PS. V. 68, 63). ET. a pâşcâi. pâşcâi Präs, -căiesc V. tr. (1673 DOS. PS. V.) veralt.: Verhöhnen. Să să-ntoarcă de sârg cu ocară Ceia ce mă'pâşcăiesc în ţară (DOS. PS. V. 69, 6). Să nu ne păgânii pâşcăiască: Unde-i Domnul să vă folosască? (DOS. PS. V. 78; 43; vgl. 113, 27). GR. pâşcăi. ET. unbek. pâşen siehe pâşin. pâşenie PI. -senii S. f. (16. Jh. CV) LV. Hochmut M., Hoffart F. Acmu lăudaţi-vă întru pâşeniile voastre (CV2 66 a; Jak 4,16) nun aber rühmet ihr euch in eurem Übermut. ET .pâşen (pâşin). pâşi siehe păşi. pâşin Adj. (16. Jh. PS. SCH.) 1. LV. hochmütig, hoffärtig. - Substantiv.: Rădică-te cegiudecipământului, dă dareapăşeniloru (PS. SCH. 93, 2) erhebe dich, du Richter der Welt; vergilt den Hoffârtigen. Păşenii leagea călcătoriifoarte (PS. SCH. 118,51) die Stolzen haben ihren Spott an mir. Ocărire păşeniloru (PS. SCH. 122,4) der Hoffârtigen Verachtung. 2. MOLD, ugs.: schüchtern, verschämt, bescheiden. O vezi cât e de pâşină, dar şi asta are două coaste de drac într-însa (CREANGĂ^ CL XI, 29). - Adverbiell. Plai, cumătre, să ciocnim amândoi. Ce stai aşa pâşin? (NĂD. NUV. 1,154). Dag. verzeichnet WEIG. JB. IX für SÜDMOLD, die Bdtg. „stolz, eingebildet”. GR. LV. pâşen. ET. slav. pysan ü, Part, von pysati sp „sich aufblasen, stolz sein”, vgl. poln. pyszny id.; der begriffliche Weg von 1 zu 2 geht wohl über „zurückhaltend, spröde”. pe Präp. (1514 DERS) 1. auf a) (Ort:) Pe masă, câmp, mare, pămân t auf dem Tisch, Feld, Meer, auf der Erde. Fericit omul carele ... pre scaunul ucigaşilor n-au şezut (BIBLIA 1688 Ps 1, 1). Vgl. loc 2. e.u.f- b) (Richtung:) Pe masă, câmp, mare, pământ auf den Tisch, das Feld, Meer, auf die Erde. Luo ... Moisi muiarea sa şi ficiorii săi şi puse pre ei pre asin (PO2 190; Ex 4, 20). - c) (zeitliches Ziel:) Amân-o pe altă dată verschiebe es auf ein anderes Mal. - d) (fig.:) A se pune pe lucru sich an die Arbeit machen, an die Arbeit gehen; vgl. a aşeza II. 3. El ... îşi sleia toate puterile minţii pe certuri (VLAH. DAN n, 163) erschöpfte ... in, verschwendete ... auf ... Panicu n-a muncit pe paralele lui ... A moştenit (DEL. P. 95) P. hat sein Geld nicht erarbeitet. Vgl. gâscă 1. Acel păcat iaste pre preotul (PRAV. GOV. 65a) jene Sünde fällt auf den Priester zurück. Mă supăr, sunt mânios pc. ich werde, bin auf jdn. böse. Ti-ai luat urât pe-o zi Şi ţi-o fi până-i trăi; Ţi-ai luat urât pe-o noapte Şi ţi-o fi până la moarte (I.-B. 247). Pe vecie auf, fur immer. Asigurare pe viaţă Lebensversicherung. Arfi bine să te laşi pe azi de lucru (AL. OP. I, 1558) fur heute. Cât face pe an? wieviel beträgt es pro Jahr, jährlich? O dată, de trei ori pe zi, lună etc. ein-, dreimal täglich, monatlich etc. Cât să-ţi dau pe an ca să te tocmeşti la mine? (CREANGA 1902, 233). Epe moarte, pe sfârşite er liegt im Sterben, es geht zu Ende mit ihm. Aici e pe treabă hier heißt es arbeiten. C-acum epe vitejie, Pe vinceală sau robie! (AL. PP. 197) jetzt heißt es tapfer sein, siegen oder in die Knechtschaft geraten. Când era pe adormire (mama) le cânta (copiilor) (AL. POEZII II, 182) wenn sie einschlafen sollten. Dacă-i pe aceia (CARAG. SCH. N. 179) wenn es sich darum handelt. Voi cu toţii ... pe-apărare! (AL. OP. I, 1483) an die Verteidigung; vgl. zu diesem u. den folgd. Beisp. 3. c. Bursierii din clasele superioare ale cărora palme erau gata pe bătaie (DEL. P. 202) zum Schlagen. O mândră fată mare, Gătită pe măritare (AL. POEZII II, 51) zum Heiraten bereit. Eu n-am venit pre bătaie, ce pre pace (NECULCE, LET.2 II, 324) nicht um des Kampfes, sondern um des Friedens willen. Bucurie pe toată lumea (CARAG. SCH. N. 281) alle waren hocherfreut. Dacă ar fi trăit, ce bucurie ar fi fost pe ea acum! (BASS. V. 51) wie selig wäre sie jetzt. Ce veselie mare fu pe Costin în zilele culesului! (OD.-SL. 190) wie vergnügt war C. Vlădica ... l-o trântit la butuc trei zile şi trei nopţi, numai pe apuşoară şi pe o mână de hrişcă (BOGD. POV. 147) bei Wasser und einer Handvoll Buchweizen. Nu ţi-a merge tot aşa, pe somn, pe mâncare şi pe bere (AL. OP. I, 611) daß du mit Schlafen, Essen und Trinken dein Leben zubringst. Nicolai Vodă ... scria la dânsul şi de-acolo iar scrisori pe scrisori veneau (NEC. COSTIN, LET.2 II, 84) kamen unzählige Briefe. Seară pe seară o aştepta (POP. NUV. 176) Abend für Abend. Zi pe zi am muncit, părăluţă am pus lângă părăluţă (CL XV, 425). - In Verbindung mit best. Subst., Verben etc. siehe die betr. Art. 61 pe 2. (Nähe von Flüssen etc.:) an. Pe râu, lac, mare am Fluß, Sec, Meer. Pe malul Rinului am Ufer des Rheins. Pe Argeş în gios, Pe un mal frumos, Negru Vodă trece (AL. PP. 186). L-au închis în cetatea Siregiului... pre apa ce se chiamă Varta (NEC. COSTIN, LET.21,142). Frankfurt pe Oder Fr. an der Oder. 3. LV. a) vgl. peste: über. Să domnească pre peştii măriei (PO2 14; Gn 1, 26) die da herrschen über die Fische im Meer. Cum ai dat lui putere pre tot trupul (NT 1648 Jo 17, 2) wie du ihm Macht gegeben hast über alles Fleisch. Şi pre călărime era Martin Farcas (NEC. COSTIN, LET.2 I, 422) M. F. stand der Reiterschaft vor. So bisw. noch jetzt: Sunt stăpân pe faptele mele ich bin Herr über meine Handlungen. -b) vgl. asupra, împotriva: gegen. S-au râdicat boierii şi ţara.pre Alexandru Vodă (MIR. COSTIN, LET.21, 293). - c) vgl. spre: zu. Rândul aceştii cărări mici povăţuitoare pre fapte bune (CĂR. PRE SC., CCR127). Numai atunci să cheltuieşti cându-i lipsă pre slava şi pre cinstea lui D-zeu (CĂR. PRE SC., CCR 131). Vgl. 1. d. - d) vgl. prin: durch. I-a trimis (D-zeu lui Ahav) cuvânt pre proorocul Ilie cumcă va să-i rădice împărăţia (ANTIM DID. 103). Iară capul lui Bator Andrieş l-au trimis (Mihai Vodă) pre solii săi la împăratul nemţesc (MIR. COSTIN, LET.21,254). Pre mijlocul săborului celui mare fu chemat (PRAV. GOV. 90a). - So TR. PP. noch jetzt: Poruncilu-mi-a mândra Pe un pui de rândunea Să mă duc până la ea; Ş-am răspuns pe-un pui de cuc Că zău nu poci să mă duc (I.-B. 132). - e) an. D-zeu ...plătind păcatul părinţilor pe feciori (SPÄT. MIL., LET.21, 96). - f) wegen, um. Bătându-se pe domnia acelei ţări (NEC. COSTIN, LET.'I, App. 52). 4. (Weg, den etw. nimmt:) pe uşă, fereastră etc. zur Tür, zum Fenster etc. hinein, herein, hinaus, heraus. Sari pe fereastră! springe zum Fenster hinaus! L-am dal pe scări ich habe ihn die Treppe hinabgeworfen. Nu încape pe uşă er geht nicht durch die Tür. Convoiul a trecut pe Strada Mare der Leichenzug ist über die Hauptstraße gezogen. El mă ia de cârpuşoară Şi mă dă pe uşă-afară (I.-B. 462). Bătu vântul pe fereastră (I.-B. 216). Dragostele nevesteşti Mi te bagă pefereşti Şi te scot pe unde pot, Pe sub straşină, prin pod! (I.-B. 393). Apoi l-a podidit sângele pe nas şi pe gură ş-a murit (CARAG. T. I, 49). După aceia s-au dus pe-aiurea acasă (SBIERA POV. 172) auf einem anderen Weg. Un bălaur ... care vărsa jer atee pe gură (CREANGĂ 1902, 136) feuerspeiender Drache. îi mergeau sarmalele întregi pe gât (CREANGĂ 1902, 168) die Kehle hinab. Pe mii de ţevii iese uciderea-nmiită'(AL. POEZII n, 158; Schilderung einer Schlacht) aus Tausenden von Rohren. 5. (begleitender Umstand, bes. meteorologischer Natur): bei. Pe soare, lună, ploaie, vânt, vreme frumoasă, răcoare bei Sonnen-, Mondschein, Regen(-wetter), Wind, schönem, kühlem Wetter. Pe vremea aceea zu jener Zeit. Se procedează ...la semănat pe un timp când nu bate vântul (DATC. HORT. 158). Pe sară, corabia ... îşi întindea pânzele şi ridica ancora (GFIICA, CL XVIII, 20) zur Abendzeit, am Abend. Pe toamnă murise Michelson (GHICA 19) zur Herbstzeit, im Herbst. Pe minut îs gata (SPER. AN.11, 33) im Nu. Încet-încet, pe-nserate, s-au împuţinat drumeţii (CARAG. SCH. N, 254) bei Einbruch der Nacht. 6. (Tausch, Preis:) um, gegen, für. (Grigorie Vodă) da moldovenilor carnepe orz (NECULCE, LET.2 II, 394). Să nu-şi deie viaţă fără grijă pe viaţă cu grijă şi cu cumpănă (MIR. COSTIN, LET.21,295). „ Ti-l duc eu! ” (sacul). „ Cum? ” „ Pe plată” (COŞBUC 33). Să-i duc o poştie sacul P-un singur sărutat! (COŞBUC 34). Atunci craiul... au strâns oaste pe bani (URECHE, LET.21, 177). Pe un preţ de nimic für einen Spottpreis. Atâta rămase de sărac într-o mică de ceas, cât o picătură de apă n-avea pre ce să cumpere (VARL. CAZ? I, 329a). Lucrează pe mult şi pe puţin (PANN, CL V, 366). Pun rămăşag pe ce voieşti (XEN. BR. 157). V gl. frate 1. 7. (Veranlassung:) auf (... hin). Un profesor ... era destituit pe spusa unui călugăr muscal ...că auzise pe acest profesor enunţând idei liberale (GHICA 253). Pe un singur ordin al lui Gavanazoglu a zburat capul boierului moldovean Hasanache (GHICAV). Nevrând soră-sa ... să vie pre scrisorile tătâne-său (MIR. COSTIN, LET.1 I, 339). Pre sfatul boierilor ... au purces (Mihai) din Bucureşti (MIR. COSTIN, LET.2 I, 258). Numai el singur rămăsese, pre rugămintea lui Ştefan Vodă, în Iaşi (MIR. COSTIN, LET.2 1, 330). 8. (Beteuerung:) bei. Pre viaţă şi pre credinţă m-am giurat (CANT. IST. 181). Eu, pre dzeu, sântu jidovinu (CV219a; Apg 22,3). Pe cinstea mea! bei meiner Ehre! Mă leg pe cinste şi în cuget curat (PROC. CIV. Art. 196) ich verpflichte mich auf Ehre und Gewissen. 9. (Zutat zu Speisen:) mit. Raţă pe varză Ente mit Kohl. Cofeturi pe cuişoare şi pe anison (UR. LEG. 386) Nelken- und Aniskonfekt. Acadele pe orz, acadele pe vanilie ori pe mintă (DRĂGH. REŢ. 304). 10. (Maß:) zu. Dă-mi banii pe jumătate (PANN N. 70) zur Hälfte. Dă-mi dar numai pe un sfert (PANN N. 70) zum vierten Teil. Ii trebuie pe puţin o fată de-mpărat (CARAG. SCH. N. 73) mindestens. încă o datăpe atâta doppelt so viel. Vgl. atât II. 1 u. A.,precum. 11. (Gemäßheit:) nach, gemäß a) LV., vgl. după: Să facem omul pre chipul ce săfie aseamine noo (PO214; Gn 1, 26) lasset uns Menschen machen, ein Bild, das uns gleich sei. Şi D-zeu făcu pre om lui pre obraz (PO2 14; Gn 1, 27). La noiembrie în 7, pe călindarul lor (MIR. COSTIN, LET.21, 184). Bivolii, pre firea lor ... cum au văzut apa, cum au năvălit în apă (MIR. 62 pe COSTIN, LET.21, 350). Să dea ajutor craiului leşesc, pre obiceiul vechi a domnilor trecuţi (NEG COSTIN, LET.21, 150). Alexandru Vodă, făcând pre cuvântul împăratului (URECHE, LET.21, 221). Pe cale le-au făcut (Constantin Vodă boierinaşilor) (NECULCE, LET.2 II, 247) nach Gebühr. Acel rezident pe dreptate au perit (NECULCE, LET.2 II, 249) mit Recht. I-a pus nume Catinca Pe numele măne-sa, Pe porecla moaşă-sa (PP. ŞEZ. I, 76). - b) veralt. pe nemţie, jranţuzie etc. nach deutscher, französischer etc. Art. auf deutsch, französisch etc. Eu Teodor monahul... care pe mirenie m-am chemat Tudor (DOC. 1765, BĂLC. 626) als Laie. (Cartea) iaste tălmăcită de pe slovenie pre limba rumânească (NĂSTUREL 1648, GCR1,130) aus dem Slavischen. - c) pe româneşte, nemţeşte etc. auf rumänisch, deutsch etc. - d) pe voia, placul, gustul, cheful, gândul cuiva nach jds. Willen, Gefallen, Belieben, Wunsch. La alţi le-ai făcut pe voie, Ţie ţi-ai făcut nevoie; La alţi le-ai făcut pe plac, Ţie ţi-ai făcut de cap (I.-B. 223). Dare-ar bade, D-zeu Săfie pe gândul meu! (I.-B. 265). 12. pe tăcute, sărite, apucate etc. schweigend, sprungweise, gelegentlich. Bisw. mit enklit. Artikel: Le vâră (hârtiile de bancă) pe ne-ndoilele în portofelul lui larg (CARAG. SCH. N. 180) ungefaltet. Şi întinde-te la vorbă şi la şagă cu Făt-frumos ...pe întrecutele, care mai de care (CARAG. SCH. N. 281) so gab cs ein langes Plaudern und Scherzen ... um die Wette. 13. (de) pe (Kennzeichen:) an. O cunosc numai pe mers, Pe mersul picioarelor, Pe-ncreţilulpoalelor (I.-B. 34). Te cunoşti pe ochişori ...Că eşti loatră de feciori (I.-B. 249) man sieht es dir an den Augen an. De pe unghie se cunoaşte leul (Sprw.) ex ungue leonem. 14. vor adv. Bestimmung: a) vor Ortsbestimmung, um auszudrücken, daß die Handlung an mehreren Orten, wiederholt an demselben Ort, an verschiedenen Stellen desselben Ortes, an irgendeiner Stelle des Ortes geschieht: Cât a fost vara. de mare, El au mas pe la coşare (AL. PP. 129) bald bei dem einen, bald bei dem anderen Speicher. Aşa-mi vine uneori Să mă sui la munţi cu flori, Să mă uit pe la surori (I.-B. 201) die Schwestern, die an verschiedenen Orten wohnen, aufzusuchen. Ca sä nu ... vă învăţ pre voi şi în nărod şi pren case (BIBLIA 1688 Apg 20, 20) in den Häusern. Catihetul ... rar venea pe la şcoală (CREANGĂ 1902, 64). N-ar avea cine să vă mai cărăbănească aşa de des pe la târg (CREANGĂ 1902, 128). Caut pe sub masă ich suche unter dem Tisch. Neste mormente carele nu să arată, şi oameni ce îmblăpre desupra nu le ştiu (NT 1648 Lk 11,44) ihr seid wie die verdeckten Gräber, darüber die Leute laufen und wissen es nicht. Bate vântul pe sub fagi (I.-B. 112). Ori pe unde am umblat Odihnă n-am căpătat (I.-B. 191). - Bes. zur Bezeichnung des genommenen Weges: Trec pe la poartă, pe lângă cn. ich gehe am Tor, an jdm. vorbei. Aşa mi-a fost calea Pe la uşa maică-ta (I.-B. 172) an der Tür ... vorüber. Vin pe colo, pe sub coastă Până la căsuţa noastîă (I.-B. 77) dorthemm, unter dem Abhang hin. - b) drückt aus, daß der Ort, der Zeitpunkt, nur ungefähr zu verstehen ist: Câţifrăgaripe la Arad, Atâtea gânduri mă bat (I.-B. 139) in der Gegend von A. Pe la noi in unserer Gegend, bei uns zu Hause. Hâdele ... Strigă ...De pe-aicea să-mă duc (I.-B. 188) daß ich aus dieser Gegend fortgehe. Cu banii câţi s-au dat pe ici pe colea, îşi prindea tata altă nevoie (CREANGĂ 1902, 89). Ochii prinseseră a i se înfunda şi a i se înegri de pe marginea pleoapelor (RĂDUL. RUST. II, 20) am Rande. Moldova pe care ostile streine oprădarăşi o arserăpe de toate laturile (ISP., CL XII, 169) auf allen Seiten. Cucoşul... de pe la poartă începe a cânta: cucurigu! cucurigu! (CREANGĂ 1902, 192) schon vom Tor an. Ugs.pe la trei gegen drei (Uhr), wog. la trei um drei (Uhr.) Nimerit-au haiducii Cam pe la miezul nopţii (AL. BP. Şalga I, 73). Ei se sfătuim, Pe l-apus de soare Ca să mi-l omoare (AL. PP. 1). Pe atunci, pe vremea aceea zu jener Zeit, vgl. dag. în vremea aceea währenddessen. 15. tritt vor den Objektsakkusativ in folgenden Fällen: a) stets bei Eigennamen u. als solchen geltenden Gattungsnamen: Pe Petru (den) Peter,pe (banul) D-zeu (den lieben) Gott, pe dracul den Teufel. - b) in der Regel bei Personen-, häufig auch bei Tiernamen, wenn von einem bekannten Wesen die Rede ist: pe popa den PfaiTcr, pe om(ul muritor) den (sterblichen) Menschen, pe (mândrul) cocoş den (stolzen) Halm; aber (un) popă, (un) om, (un) cocoş einen Pfarrer, Menschen, Hahn. A alege pc. domn jdn. zum Fürsten wählen. Ebenso bei Adj., Pron. od. Num., das ein Subst. vertritt, hier auch dann, wenn letzteres ein Sachname ist: O găsii c-o sumă rea, Pe cea bună şi-o cârpea (I.-B. 442). Pe câte (fele) le-oi doftori, Prea frumos mi-or mulţumi (I.-B. 374). Săruta-le-aşpe-amândouă (felele) (I.-B. 384). Ştii, bădiţă, cum jurai... Că pe alta n-o s-o iai? (I.-B. 258). De l-ar fi pus pe-al meu (cap sub bicior) (I.-B. 216). Dragele mele nepoate, Nu vă pol juca pe toate (I.-B. 362). - Ist das Verbum von einem das Possessivpron. vertretenden Dativ des Personalpron. begleitet, so wird pe nicht gesetzt: îşi cunoştea fixitele prea bine (BASS. V. 27). Cănuţă îşi vesti părinţii că are de gând să se-nsoare (BASS. V. 44). - c) häufig bei durch un bestimmtem od. vertretenem Personcn-u. Tiemamen: îşi alese mire pe un fiu de împărat (ISP. LEG.2 151). Chemând Pavel pre unul den şutaşi (BIBLIA 1688 Apg 23, 17) Paulus aber rief zu sich einen von den Hauptleuten. - d) stets bei bet. Personalpron., bei eine, care u. den damit zusammengesetzten Pron., bei nimeni: Pe tine, pe d-ta dich. Pe cine aştepţi? wen erwartest du? Prietenul, 63 peana cerbul, arcul pe care-l caut (ober prietenul etc. ce-1 caut) der Freund, Hirsch, Bogen, den ich suche. întreabă pe cineva, pe careva dintre ei frage jemanden, irgendeinen von ihnen. Nu iubeşte pe nimeni er liebt niemanden. - e) stets nach ca u. decât, um den Akk. vom Nom. zu unterscheiden: Nu mă lăsa ici străină Ca pe-o floare-nfr-o grădină (I.-B. 110). Te iubesc mai mult decât pe oricine altul ich liebe dich mehr als jeden anderen (wog. decât oricine altul als jeder andere). -ß häufig auch sonst, um den Akk. als solchen zu kennzeichnen: Dacăpre iarba câmpului... D-zeu aşa o îmbracă, nu cu mult mai vârtos pre voi...? (EV. 1894 Mt 6, 30). Pe ochi i-aş da, dar pe tine ba (SBIERA POV. 43). O numeşte David „pâine cerească şi îngerească”, căci înmulţeşte pre süßet ca pâinea pre trup (ANTIM DID. 240). îmbracă ...pe cal cu o piele de urs şi pe frâu cu una de şarpe (SBIERA POV. 41). Şcoala face pe omul om Ş-altoiul pe pomul pom (PANN PV. M. 1,133 mitungew. enklit. Art.) die Schule macht den Menschen zum Menschen. - Von den vor 1600 geschriebenen Denkmälern kennen die meisten die Anwendung von pe als Akkusativzeichen noch nicht. Dem Arom., Megl. -rum. u. Istro-rum. ist sie völlig fremd. GR. LV. u. TR. istro-rum. pre, noch allgemein erhalten in precum, împreună, pretutindeni, premelege (siehe lege 2) etc.; arom., megl.-rum.pri\ MUNT. ugs.pä(vgl. de2, GR.); MOLD. ugs./?z; BAN.pră (WEIG. JB. VII, 44). ET. lat. per, vgl. zur Form spre, între < super, inter. SG. ALRM LE, K. 225; ALR SN V, K. 1381, 1806; VI, K. 1837. peäna siehe pană. peâning (t) S. m. (16. Jh. DENS. IST. II, 331) kleine Münze: Pfennig, Groschen M. Cât bine dobândesc de la D-zeu ... oamenii pentru peningii ce dau în mâna preotului (Ş. TAINE 79). Pentru ce nu fu vândut acesta mir în trei sute depeanigi şi să-l dea mişeilor (VARL. CAZ.21., 87b, nach Mk 14, 5). GR.peanig(MS. 1661, GCR1,180; VARL. l.c., vgl. CAZ.21, 90b),pening. ET. ksl. penegii, vgl. ahd. pfenning, mhd. pfenni(n)c, nhd. -nig (KLUGE). pcâsnă (t) PI. pesne S. f. (1581/2 PO) Gesang M., Lied N. Glava 2, peasn(a) a treia (DOS., GCR 1,249). Pesne şi cuvinte a muzălor (DOC. 1803, URIC. I, 119). Peasnele lui Moisi (PO2 227 Glosse; Ex 15). ET. ksl. pesni. pecerpeâlă siehe pocerpeală. pecetâr (1689 IORGA S. D. X, 96) I. S. m. PI. -ţâri Siegelstecher, Graveur M. Pecetari, potcovari, săpători în piatră (JIP. OP. 68). II. S. n. PI. -tare Siegelring, Stempel M. ET. pecete. pecete PI. -ceţi S. f. (1530 BGL 225) 1. Siegel, Petschaft N. Şi am pus pecetea oraşului ca să-ifie de credinţă (DOC. 1591, GCR 1,3 8). (Vizirului) i se luăpecetea şi peste puţine zile şi capul (I. VĂCAR., TEZ. II, 293). Dragonii cei din Moldova adunaţi, care şi pecetea Moldovei avea pe coifuri (DION., TEZ. II, 209) das Wappen der Moldau. 2LV. mit dem Amtssiegel versehener Steuerzettel mit der Angabe, wieviel der Betreffende zu zahlen hat. Cerca pe oameni de peceţi (NECULCE, LET.2 II, 416). De se vor găsi într-un pecet a se scuti câte doi (DOC. 1814, TEZ. II, 377). Vgl. a pecetlui. 3.pecetea lui Solomon Weißwurz F., Salomonssiegel N. (Convallaria polygonatum; FUSS). GR. -tie, -ţie (TEOD. PP. 175, im Reim, vgl. MAR. NUNTA 468), veralt. peceată; in Bdtg. 2. S. n. -cet, PI. -turi (DOC. 1814, TEZ. II, 377 flg.). ET. asl. pecatf. SG. ALR SN E, K. 322; m, K. 875; IV, K. 987,1222; ALR II/I, MN 6943, 21. pecetlârPl. -lari S. m. (um 1812 ŞINCAIHR. III, 277) veralt.: Siegel N. ET. a pecetlui. SG. ALR SN IV, K. 987. pecetlui Präs, -luiesc (16. Jh. PS. SCH. Dt 32, 34) I. V. tr. versiegeln, fig.: besiegeln. Apoi (popa) pecetluieşte groapa, adecăface cruce cu hârleţul în tuspatru păreţigroapei (MAR. INM. 325). (Părintele Tărăboiu) într-una avea gusturi pe care şi le pecetluia cu sângele Domnului (SAD. CR. 129). II. selten a se pecetlui sich einprägen. Căpitanul ... ne spuse următoarele cuvinte care se pecetluiră în mintea mea (GANE, CL XI, 371) die sich mir tief ins Gedächtnis prägten. GR. pecetli. ET. vgl. ksl. pecatHeti, magy. pecsetel. SG. ALR SN IV, K. 1221. pccetluinţă PI. -luinţe S. f. (1743 NECULCE) veralt.: Wertpapier N. Pecetluinţele cele câte de un leu (NECULCE, LET.2 II, 295). ET. a pecetlui. pecetluire PI. -iri S. f. (1654 NEAGOE ÎNV.2 213b) 1. Besiegelung F. 2. veralt.: Bestätigung, Bekräftigung F. Şi să le dea şi pecetluirile cele de sare (GPIEORGACHI, LET.2 III. 317). ET. a pecetlui. 64 pedeâ pecetluit (1603 BGL 86) 1. Adj. versiegelt; fig.: besiegelt. Carte ... pecetluită cu peceţi şapte (BIBLIA 1688 Apk 5,1) versiegelt mit sieben Siegeln. II. S. n. PI. -ituri LV. Anordnung, Verfügung F. Atunce au scos Mihai Vodă ruptă pe ţară, pecetluituri roşii, prefaţă, tot omul (NECULCE, LET.2 II, 281). ET. a pecetlui. pecetluitör PI. -töri S. m. (1703 GCD) veralt.: Siegelverwahrer M. ET. a pecetlui. pecetluitură PI. -turi S. f. (1591 DIR) veralt.: Anordnung, Verfügung F. ET. a pecetlui. pecetnic PI. -cetnice S. n. (1806 KLEIN) Petschaft N. Să vedea tipariulpeceatnicului (pre vas) (BAR. HAL. I, 102). GR.pecealnic (B.), pecelnic (POL.). ET. pecete; wohl nach p(r)istornic gebildet. peci PI. peciuri S. n. (1719 URIC. VI, 351) veralt.. 1. Urkunde F. 2. ehem. (de cununie) kirchl. Trau-, Erlaubnisschein M. Să meargă moş Vântură-ţară ca să scoată un peci pe numele lui Niţu şipe-al meu? (AL. OP. 1,1583; die Braut zur Mutter). ET. anscheinend Kürzung von pecete. pecie PI. pecii S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Fleisch von der Keule des Rindes: Keule, Rose, Blume F. Nu-t cei pecie de vacă Nice de viţăl, să-m placă (DOS. PS. V. 49, 57; Ps 49,14). Un trandafir umplut cu tocătură rumenă de pecie şi de muşchi (DEL. S. 182). GR. -ce (PANN PV. M. I, 72; wg. Versmaß). ET. zu slav. peşti, petş „braten”. SG. ALR SN IV, K. 1034,1088,1761; ALRM SN HI, K. 902, 909. pecine PI. pecini S. f. (1815 DION.) (Fleisch-) Stück N. Taie pecini de carne din armurii dinapoi (ai calului) (DION., TEZ. II, 222). GR.pecinie (ŢIPLEA), pecenie (CIH.). ET. vgl. poln. pieczen bzw. slav. pecenije (magy. pecsenye). pecinginâ Präs, -nez V. intr. (1683 DOS.) veralt.: von Flechte befallen sein. (Uceniculsfântului) au pecinginat cu rapură de ceia ce-i dzâc elefantia (DOS. VS. Ian. 19; 18b). ET. pecingine. pecinginat Adj. (1683 DOS.) veralt. 1. mit Flechten bedeckt. 2. fleckenartig. Preste tot trupul cu bube pecinginate scârnave (DOS. VS. Noe. 10; 116b). ET. a pecinginâ. pecingine PI. pecingini S. f. (1639 AHN I, 256) Flechte F. Suferim de precingine, de râie şi de lepră (JIP. R. 65). A se întinde ca pecinginea (von Übeln) immer weiter um sich greifen: Epidemia începuse a scădea în capitală, şi a se întinde ca o pecingenepe celelalte oraşe şi sate (C. NGR., Z. II, 669). GR.pecigire (MARD.); -nă; -gene. ET. lat. impétigo, -Ms, spätlat. pet-. pecinginôs Adj. (1688 BIBLIA) mit Flechten behaftet. Au ghebos au pecinginôs (ëippÀoç; BIBLIA 1688 Lv 21, 19). ET. pecingine. pecméz PI. -mézuri S. n. (1792 Ş. INFL. II, 158) TR. BAN. Marmelade F. GR. petmez. ET. türk. serb. bulg. pekmez, petmez. SG. ALR SN III, K. 891; IV, K. 1082. pecüm siehe precum. pedagog PI. -gôgi S. m. (1780 OXENSTIERNII, 22) Pädagoge M., veralt. spez.: Heimerzieher M. ET. gr./lat. paedagogus. pedagogic Adj. (1813 ŢICH. ST. 5) pädagogisch. GR. veralt. pedagog(h)icesc (ŢICH. ST.). ET. frz. pédagogique. pedagogie PI. -gii S. f. (1813 ŢICH. ST. 11) Erziehungswissenschaft F. GR. veralt. pedagoghie. ET. gr./lat. paedagogia. pedant (um 1832 GOL.) I. Adj. pedantisch. GR. veralt. pedantesc (GOL. CONDICA), pedantic (C. NGR. 10). IL S. m. Pedant M. ET. frz. pédant. pedanterie PI. -rii S. f. (1828 HEL. GR. ROM. XVI) Pedanterie F. ET. frz. pédanterie. pedantism S. n. (1828 HEL. GR. ROM. XVI) Pedantismus M. ET. frz. pédantisme. pedeâ PI. -déle S. f. (1821 BELD.) MOLD. Fladenbrot N. Le-au pus ... pâine frumoasă ... şipedele foarte albe (BELD. ETER. 128). GR. pidea. ET. türk, pide (ZENKER 233a; REDH.2 462b). SG. ALR SN IV, K. 1075. 65 pedeapsă pedeapsă PL -depse S. f. (um 1507 DERS) 1. LV. Erziehung F. Depedepsăşi de bunătate ce avea, (voinicul) vrednicise de la împărăţie şi se jacu hoiariu polatei (INDR. 718). Acela carele nici din fire vreun dar, nici din pedeapsă şi învăţătură vreo vrednicie are (CANT. IST. 76). 2. Strafe F. Pedeapsa cu moartea (capitală) Todesstrafe; pedeapsa cu bătaia (corporală) Prügelstrafe. A condamna (veralt. osândit) la o pedeapsă zu einer Strafe verurteilen, a-şi lua pedeapsa seine, die verdiente Strafe erhalten; a ispăşi o pedeapsă eine Strafe verbüßen. Cei ce strică prieteşugul ...de pedeapsa lui D-zeu nu vor scăpa (MS. 1812, GCR Π, 211). în locul lui (loan Vodă) au venit iar Nicolai Vodă, pedeapsa (muntenilor (NECULCE, LET.2 II, 358) ihre Geißel. (Boierii acestea) multă pedeapsă au făcut lui Petru Vodă (URECHE, LET.2 I, 203) taten Fürst Peter viel Ungemach an. La drum era o pedeapsă de mers cu dânsul (GANE, D.). GR. LV. -depsä. ET. ngr. παίδευσις, -δεψις: zur Bdtg. vgl. dt. Zucht = Erziehung u. Strafe. pedepseälä PI. -seli S. f. (1564 CORESI CAZ. 20a) LV. Erziehung F. ET. a pedepsi. pedepsi Präs, -sesc (um 1500 LDSR 355/6) 1. V. tr. 1. LV. erziehen. Şi deaca au murit părinţii ei, o au pedepsitpre ea (έπαίδευσεν αύτήν) ca să-ifie lui femeie (BIBLIA 1688 Est 2,7) nahm ... sie auf zur Tochter. 2. (be)strafen. Când lasă D-zeu dracii pre noi pentru păcatele noastre să ne pedepsească (COR., GCR I, 26). Mulţi de multe ori să pedepsesc fără dreptate, căce nu cautăjudecătoriul vina (INDR., GCR I, 159). II. a se pedepsi sich (ab)quälen, (ab)martem. Le tăia mânile şi picioarele şi aşa îi lăsa de se pedepseau până ce mureau (NEC. COSTIN, LET.2 Π, 36). Cui va cădea acea norocire ... cu gândul ...să pedepsiia şi să chi-nuiia (CANT. IST. 88). De gust să aibă (baba) cozonaci de Paşti eu nu m-oipedepsi şepte săptămâni (mâncând numai fasole şi cartofe) (NĂD. NUV. II, 197). ET. ngr. παιδεύω, -δεύσω, -δεψω; auf die Bdtg. könnte lcsl. nokazati „instituere etc.” u. „castigare” eingewirkt haben; vgl. umgekehrt afrz. chastiier „erziehen”. SG. ALR SN IV, K. 997. pedepsie S. f. (1881 CREANGĂ) ugs,: Epilepsie F. Le umblau buzele parcă erau cuprinşi de pedepsie (CREANGĂ, CL XV, 450). ET. epilepsie + pedeapsă. pedepsire PI. -siri S. f. (1652 ÎNDR.) Bestrafung F. Atunce nu l-au putut sudui, temându-se dă pedepsire (ÎNDR. 258). ET. a pedepsi. pedepsit Adj. (1563 CORESI PRAXIU 458) 1. veralt.: gebildet. A noştri oameni ai locului, nu numai pedepsiţi întru a noastră limbă, ce şi de limba elinească având ştiinţă (BIBLIA 1688, Vorwort). - Substantiv.: Cei învăţaţi şi pedepsiţi întru bunătăţi (ANTIM DID. 12). - Neg. nepedepsit ungebildet (COR.). Vizita ... unuia nepedepsit Este mare greutate-n casa celui procopsit (PANN PV.1 III, 6). 2. bestraft. ET. a pedepsi. pedepsitor Adj. (1563 CORESI PRAXIU 266) (be)strafend. - Auch substantiv. ET. a pedepsi. pedepsitură S. f. (1570 FRAG. TOD. 3b, TRS XVI, 340) LV. Bestrafung F. ET. a pedepsi. pedestraş PI. -traşi S. m. (1600 DIR) veralt. 1. Fußgänger M. Copacii întru dânsul... stau foarte deşi unul de altul, încât nici pedestraş nu poate să străbatăprintr-însul (CANT. SCRIS. 89). 2. Fußsoldat, Infanterist M. La fugă ce spor să fie pedestraşului înaintea călăreţului (MIR. COSTIN, LET.21, 351). Trei sute de pedestraşi cu foc (MIR. COSTIN, LET.1 I, 240) 300 Fußsoldaten mit Feuerwaffen. ET. pedestru. pedestri Präs, -trese (um 1640 URECHE) LV. I. V. tr. absitzen lassen. Timus au pedestră pe că-zaci jos la năvală asupra siimenilor (MIR. COSTIN, LET.11,310). II. a sepedestfi absitzen. (Călăreţii moldoveni)pedes-trindu-se, le-au săgetat caii sub nemţi (URECHE, LET.2 I, 140). ET. pedestru. pedestrime S. f. (um 1640 URECHE, LET.1 I, 127) veralt.: Fußvolk N., Infanterie F. Toată oastea cea cu leafa, atât călărimea cât şipedestrimea (CANT. SCRIS. 188). ET. pedestru. pedestru (16. Jh. CV2 9a; Apg 20, 13) veralt. I. Adj. Fußgänger-. Tocmind oastea pedestră cu focul şi cu puştile (MIR. COSTIN, LET.2 1, 307) das Fußvolk. (Strutocamila) nu zburătoare, cepedeasfră este (CANT. IST. 38). - Adverbiell: Domnul Hs. cât au umblat pre pământ, tot pedesfru a umblat (VARL. 66 peletic CAZ.2 I, 92b). Şi aşa purtat, pedestri ... şi tras prin gunoaie şi prin baligi... să ţânură vârtos în credinţa Domnului Hs. (DOS. VS. Dech. 23, 234b). Decât aşa cal, mai bine pedestru (CREANGĂ, CL XI, 175). II. s. m. Fußgänger, Infanterist M. Fiii lui Israil ...la 600 de mii pedestri (BIBLIA 1688 Ex 12, 37) 600.000 Mann zu Fuß. GR. f. pede(a)stră. ET. lat.pedester, -slris; offenbar Lelmwort, wie d (nicht z) zeigt. // Erbwort (PUŞC. EW. 1295, MEYER, CANDREA). SG. ALR II/I, K. 115; ALRMI/I, K. 97; M, K. 127. pefugä Präs, -fug V. tr. (1806 KLEIN) TR. in die Flucht schlagen. Acest şoimel... Urma le-a luat (leşilor) Şi i-a pefugat (MAR. ORN. I, 107). GR.päf- (KLEIN; B.),pefugi. ET. a pune pe fugă. peh! Interj. (1886 CL) (geringschätzig): pah! Nişte minuni, Nae dragă! „Peh!” (CL XIX, 493; von den Reizen einer Frau). ET. onomatopoet. pehlivan PI. -vani S. m. (1683 DOS.) 1. veralt.: Akrobat, Seiltänzer M. Palivanii ceia ce să suie şi săpugoarăpre fiuni (MĂRG.1 69a). (Poporul) căsca gura la învârtelile şi strâmbăturile pehlivanilor şi ale măscăricilor domneşti (FIL. CIOC. 29). 2. ugs.: Gaukler, Schwindler, Scharlatan M. Un pehlivan cucuiat tocmai sus, sus pe scaunul prezidentiei divanului domnesc (AL., CL VII, 442). Câte-unpehlivan de băiat se alătură pe la spate şi zmac! pe mânile nunului cu nişte tărâţe (SEV. NUNTA 257) Schalk, Schelm. GR. pel-, pelv- (DOS. VS. Apr. 14; 84a), paliv-(MĂRG.1 l.c.f peiliv- (NECULCE, LET.2 II, 215). ET. türk, pehlivan. pehlivănesc Adj. (1889 CL) Akrobaten-, Gaukler- etc. Aici e curat crailic pehlivănesc (CL XXII, 595). ET. pehlivan. pehlivănie PI. -nii S. f. (1683 DOS.) 1. veralt.: Akrobatenkunst, Seiltänzerei F. Privitorii, cumuşi era strânşi la prăviriştea pelivăniei, băteau din palme (DOS. VS. Apr. 14; 84a). Ciocoi grecesc ... făcând „pehlivănii” pentru ca să râdă boierii (AL. OP. I, 1344). 2. ugs.: Gaukelei, Scharlatanerie F., Schwindel M. GR. pel-. ET. pehlivan. pehnâlă (t) S. f. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. Not, Entbehrung F. ET. a pehni. pehni (t) Präs, -nésc V. tr. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. entbehren. ET. unbek. peic siehe paie. peire siehe pieire. peisaj PI. -sâje S. n. (1829 CR 269) Landschaft F. GR. peisagiu. ET. frz. paysage, it. paesaggio. péjmâ S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Bisamblume F. (Centaurea moschata Willd.; B.). ET. magy. pézsma (< slav. pizma, -mo). pélag (+) S. n. (1700 GCR I, 343) Meer N., fig.: Unermeßlichkeit F. ET. ngr. πέλαγος. peleâg Adj. (1814 ŢICH.) ratzekahl. Văzându-i capul lot fără păr, peleg (ŢICH. 355). - Fig. Birăul epeleag, plin de datorii (SLAV., CL V, 26) ohne einen Heller in der Tasche. GR. peleg. ET. wohl zu slav. *plëhû(vgl. tschech. plech), vieil, an magy. pele „Ratte” angelehnt. SG. ALRM I/I, K. 16. pelerin PI. -rini S. m. (1832 GOL. CONDICA) Pilger M. ET. frz. pèlerin. pelerinaj PI. -näje S. n. (1832 GOL. CONDICA) Pilgerfahrt, Wallfahrt F. GR. PI. auch -näjuri. ET. frz. pèlerinage. pelerină PI. -rine S. f. (1832 GOL. CONDICA) Pelerine F. ET. frz. pèlerine. peleş PI. pélesuri S. n. (16. Jh. PS. SCH.) veralt. 1. Franse, Troddel F. Cu peleş de auru învestită şi prea împistrită (PS. SCH. 44, 14). Cu peleşi de aur (CORESI PS.5 84b; Ps 44, 15). 2. Öffnung F. im Bund der Bauemhosen, durch welche die Zugschnur (brăcinarul) eingeführt wird (D. T.). GR. pelâş. ET. vgl. serb. peles „Zopf’, ukr. peleh „Haarlocke”. peleséi S. m. PL (1885 H. IX, 142) MUNT. Knotenblume F., (großes) Schneeglöckchen (Leucojum; PANŢU). ET. peleş. peletic PL -tice S. n. (1898 D. T.) Pinsel M. zum Verzieren von Töpferwaren. ET. unbek. 67 pelican pelican PI. -câni S. m. (1642 CAZ. GOV. 348) Pelikan M. Asemănaiu-mă cu pelecanul pustinic (BIBLIA 1688 Ps 101, 7) ich bin gleich wie eine Rohrdommel in der Wüste. - Vgl. băbiţă. GR. LV. peleccm. ET. gr. πελεκάν, frz. pélican. pelin PI. -linuri S. η. (1579 DERS) 1. Beifuß M. (Artemisia): piper negru gemeiner Beifuß (A. vulgaris), pelin mic Gartenbeifuß (A. pontica: FUSS), pelin (alb, bun) Wermut M. (A. absinthium). (Profesorul) scotea cămaşa şi trimetea pe unul mai mic să i-o usuce la soare. Trebuia să-i întindem cămaşa numai pe pelin (DEL. P. 322). - Der bittere Wermut ist Symbol des Kummers: Pelin beau, pelin mănânc, Pe pelin seara mă culc; Dimineaţa când mă scol, Cu pelin pe ochi mă spăl (PP. Z. I, 246). 2. Wermutwein M. Căutăm ... tărie şi amărâme în acele (vinaţe) ce le fac moldovenii pelinuri (ION. CAL. 196). Vgl. arminden 1. ET. as\. pelyn ü, bulg. şerb. pelin etc. pelinât Adj. (1620 MOXA) mit Wermut versetzt. (El) beu păhar amar şi pelinat (MOXA, HC I, 382). Vinul belinat... este o băutură sănătoasă (APĂR. SĂN. I, 19). ET. zu pelin. pelincă PI. -linei S. f. (1827 CHIRIACOPUL 49) MOLD. TR. 1. Windel F. Copiii... după ce au ieşit acuma din pelinci şi au început a se târâi dintr-un loc într-altul (MAR. NAŞT. 331). Vgl .faşă. 2. pelincile Domnului aus Teig, Nüssen u. Honig hergestellter Kuchen, der zu Weihnachten und vor Epiphanias gegessen wird. Ciupiră din „pelincile Domnului” ţSAD. CR. 145). GR. PI. auch pelinje. ET. vgl. ukr. pelinka, magy. pelenka < asl. peleno. SG. ALRII/I, K. 147. peliniţă S. f. (1827 CHIRIACOPUL 98) Beifuß, Wermut M. (Artemisia); mit Wermut (A. absinthium) versetzter Branntwein: Wermutschnaps M. (dient als Hausmittel zu verschiedenen Zwecken). (Hagiul) bea peliniţă. O adună vara de prin vii, o usucă (DEL. P. 157). ET .pelin. pâliţă siehe pieliţă. peliţâsc siehe pielilesc. pelivân siehe pehlivan. pelm siche pielm. peltea PL -télé S. f. (1844 A. O. VII, 136) Fruchtgelee N., durch Kochen eingedickter Fruchtsaft. Ştiu să fac ... Vutcă, dulceţuri ... Şi beltele de gutăi (AL. OP. I, 13). GR. beltea. ET. türk, pelte. peltic Adj. (1839 VAIL.) lispelnd. Henrieta ... prinse a vorbi cu ea limba peltică a copiilor (ZAMF. LN. 126). - Auch adverbiell. -MOLD, dafür cepeleag. ET. türk, peltek. SG. ALRII/I, K. 33. pelticărie S. f. (1839 VAIL.) selten: Gelispel N. (Fu de ajuns ca să vie o mână de greci) pentru ca în biserică, în divan ...să nu mai auzi decât pelticărie grecească (A. DENS. IST. 10). GR. pelticăire (VAIL.). ET. peltic. peltici V. refl. (1839 VAIL.) selten: lispeln. Inima lui era acum cât un purice şi limba i se pelticise de tot (TEL. SCH. 65). GR. pelticăi (VAIL.). ET. peltic. pelticiüne S. f. (1862 PTB.) Lispeln N. ET. peltic. pelungoâsă PI. -goâse S. f. (1868 BARC.) Gundermann M. (Nepeta glechoma; BR.). GR. prel- (PANŢU). ET. wahrsch. zu prelung; das Kraut kriecht am Boden entlang u. erreicht oft eine große Länge. pembé Adj. invar., auch substantiv. (1839 KOGĂLN., CIL 1,81) veralt.: blaßrot, rosa. (Sămânţa de trifoi) bună este ... gălbie, bătând în pembe (ION. CAL. 36). In rochia-i pembea cu care a fost mireasă (NĂD. NUV. II, 135). Gust pembe (Ş. INFL. EI, 289) sonderbarer, barocker Geschmack. Vgl .fistichiu 2. GR. -bea; MOLD. pembi, pimbi; pempe. ET. türk, penbe, pembe (REDH.2 53b). peminte etc. siehe pământ etc. penal Adj. (1832 GOL. CONDICA) strafrechtlich, Straf-. ET. n.lat. poenalis, frz. pénal. pénehiu siehepinchiu. pendul S. n. (1795 UT) 1. Pendeluhr, Pendüle F. 2. Pendel N., Perpendikel M. 68 pentru GR. (t) apendolo (UT); S. f. pendulă. ET. frz. pendule; apendolo < it. (orologio) apendolo. SG. ALRM II/I, K. 376. penél PI. -néluri S. n. (1831 HELIADE GR. P. 39) Pinsel M. GR. PI. auch -néle. ET. it. pennello. penibil Adj. (1847 HEL. D. J. 177) 1. peinlich, unangenehm. 2. beschwerlich, mühselig. - Auch adverbiell. ET. frz. pénible. péning siehe peâning. peninsulă PI. -insule S. f. (1776 COSMOGR. 16, DLR) Halbinsel F. ET. n.lat. peninsula, frz.. péninsule. pcnişoâră PI. -soare S. f. (1631 GCR I, 75) 1. kleine Feder. 2. Zimtschwamm M. (Agaricus cinnamomeus; CIEL). ANTHROPON. Penişoară (GCR). ET. pană. penitenciar Adj./S. m. (1848 ANUL II, 216) Straf-. GR. -ţiar. ET. Nach frz. pénitentiaire. penitenţă S. f. (1794 CAL. 30) 1. Buße, Reue F. 2. Strafe F. ET. n.lat. poenitentia, it. penitenza. peniţă PI. -niţe S. f. (1862 PTB.) 1. kleine Feder. 2. Schreibfeder F. 3. Federkraut N. (Myriophyllum; BR.; PANŢU). 4. Federgras N. (Stipa pennata; CIH.). ET. pană. penôs Adj. (16. Jh. PS. H. 148, 10) veralt.: federig. GR. pănos. Wf.pană. pénsie PL pénsii S. f. (1741 IORGA S. D. XII, 39) 1. Pension, Rente F. 2. Ruhestand M. A ieşi la pensie in den Ruhestand treten. GR. (t)pinsiôn (IORGA); veralt. pension (RUMPF 14). ET. n.lat. pensio, auch mittelbar. pensionar PL -nări S. m. (um 1812 SINCAI HR. II, 265) Pensionär, Rentner M. ET. frz. pensionnaire, dt. Pensionär. pensulă PL pénsule S. f. (1825 B.) Pinsel M. GR. pesmel (B.), penzăl. ET. dt. Pinsel. SG. ALR II/I, MN 3932, 149; ALRM II/I, K. 405. pentamétru PL -métri S. m. (1757 GR. RUM.) Pentameter M. Aşijderea se află penlamelron acatalecton (GR. RUM.2137). GR. veralt. pendametru, (t) pentametron. ET. ngr. πεντάμετρον, frz. pentamètre. penticostâr PL -tare S. n. (1588 DIR) Pentelcostarion N., Meßritual für die 50-tägige Periode zwischen Ostern u. Pfingsten. Aceastăsvântă carte ce să chiamăpenticostâr (MS. 1694, GCR I, 313; wog. -rion im Titel des MS., GCR I, 312). ET. gr. πεντηκοστάρισν. penticostă S. f. (1722 CANT. HR. 246) Pfingsten (PL). ET. ngr. πεντηκοστή. péntre siehe printre. pentru (16. Jh. CV2 36a; Apg 25, 24) 1. Präp. 1. für: lucrez pentru cn., pentru bani ich arbeite für jdn. (zu seinem Nutzen od. an seiner Stelle), für, um Geld; ugs. leac pentru durere de măsele Mittel gegen Zahnschmerz; otravăpentru şoareci Mäusegift. Ochiu pentru ochiu, dinte pentru dinte (BIBLIA 1688 Ex 21, 24) Auge um Auge, Zahn um Zahn. 2. wegen, um (... willen), halber. Pentru ochi ca murele Ocolesc pădurile (I.-B. 18). Măi bădiţă, pentru tine Multă supărare-mi vine (I.-B. 269). Pentru aceea, aceasta deshalb, -wegen. Pentru numele lui D-zeul um Lümmels willen! Pentru mine fa ce vrei meinetwegen, -halben, tu was du willst. Pentru ce? warum?, weshalb?, -wegen? Pentru care pricină, cuvânt? aus welchem Grund? Pentru ce au pus stâlpi de piatră (NEC. COSTIN, LET.21, 42). - Nach pentru steht LV. das Subst. mit dem best. Art.: Cum este aruncată sămânţa în pământ pentru roada şi pentru sporiul, aşa şi cuvântul lui D-zeu are a fi semănat întru inimile oamenilor (VARL. CAZ.21, 322a). O mâţă sălbatecă pentru hrana prin spini şorecând (CANT. IST. 164). II. Konj. 1. pentru că weil. Tu ... ai gândit Că eu, pentru că-s negruţă, Mă bucur să-ţi fiu drăguţă (I.-B. 234). - Dafür: pentru ce că (PRAV. GOV. 30b). Inchinu-mă lemnului cinstitei cruci, pentru ce că fu legal trupul lui D-zeu spre dânsul (PRAV. GOV. 157); pentru ce: Fariseul, pentru ce se făli, căzu din toată cinstea (VARL. CAZ.21,7b). Andere Konstruktionen siehe căci I. 2. 2.pentru ca să ... damit...,pentru a ... um zu ... Să giuruiră toţi boiarii să-ş giunghe câte un fecior ... 69 Pepélea pentru ca să întărească cuvântul şi pohta împărătească (MS. 17. Jh., GCR1,67). Eu, pentru a scăpa, răspunsei „da ” (CL XIX, 562). Bes. LV. pentru să ... Şi pentru să împiedece pe tătari în calea lor şi într-acolo, au făcut şi cetate pre numele său Neoptolim (MIR. COSTIN, LET.21, 24). GR. LV. (16./17. Jh.) häufig pren-, OLT. (17. Jh.) häufig păn-, TR. (17. Jh.) häufig/?/«-, ferner prin- (MS. um 1600, GCR 1,9); LM. ugs. MUNT. TR. păn-, pân-, MUNT. bisw. pun-, OLT. TR. pin-, BAN. prănt(r)u, prânt(r)u, MUNT. TR. bisw.: pentu, OLT. TR. bisw. pintu, TR. bisw. păntu, pântu. - LV. öfters pentru (prentru etc.). - Wird häufig mit dem unbest. Art. verbunden: pentr-un pic, pentr-o ţâră (I.-B. 367), pentr-aceia (Ş. TAINE 54),pentr-alte (VARL. CAZ.2 I, 31b). ET. pre-(î)ntru, also dem Ursprung nach mit printru (siehe în u. prin) identisch. Pepelea m. (1851 T. STAMATI, GCR II, 368) MOLD. Schelm M., entspricht dem Păcală (s. d.). Seine Streiche behandelt z. B. E. SEVASTOS, PEPELEA. ALECSANDRIs Vaudeville ARVINTE ŞI PEPELEA (OP. I, 821 flg.) hat die Anekdote zum Gegenstand, nach der Pepelea sein Haus verkauft, sich aber die Benutzung eines Nagels in der Wand vorbehält. -Daher: Cuiul lui Pepelea die empfindliche, schwache Stelle. Pepelea ... nu putuse să ajungă la început(ul nunţii), pentru că se zăpăcise prin ţară cu poznele şi şodeniile lui (POMP., CL IX, 191). - Als Anthroponym seit dem 16. Jh. belegt (DOR). ET. unbek. pepene PI. pepeni S. m. (1538 BGL 235) 1. MUNT. pepene (galben Zucker-)Melone F. (Cucumis melo), pepene (verde) Wassermelone F. (Citrullus lanatus); dafür MOLD, zămos bzw. harbuz. Crastaveţii şipeapenii (τούς πεπονας) (BIBLIA 1688 Nm 11, 5). Doi pepeni înlr-o mână nu-i poţi ţine u. â. (Sprw.) man kann nicht zweierlei auf einmal tun. Vgl .frică. Gras ca un pepene fett wie eine Stopfgans. A scoate pc. din pepeni jdn. rasend machen; a-şi ieşi din pepeni die Geduld verlieren, aus dem Häuschen geraten, aus der Haut fahren. 2. MOLD. TR. pepene (răios) Gurke F. (Cucumis sativus). Când pepenii (crastaveţii) au floare multă şi nu rodesc (ŞEZ. I, 191). GR. Dim. pepenaş. ET. lat. pepo, -mis (das uniat, -onis < gr. πέπων, -ονος); vgl. alb. pjepen, -per. Schwierlig ist-e-, wofür -ιέ- zu erwarten war. SG. ALR SN I,K. 138, 199. pepeneä S. f. (1906 PANŢU) BUCOV. Geißbart M. (Spiraea ulmaria). ET. pepene. pepenéi S. m. PI. (1885 H. IV, 284) 1. BUCOV. Ackerklee M. (Trifolium arvense). 2. MUNT. d-a pepeneii (H.) Kinderspiel N. ET. pepene. pepenös Adj. (1868 BARC.) dick, rundlich. Copiii lor cresc ca dolofanii, vânjoşi, sprinteni şipepenoşi (DEL. S. 31). ET. pepene. pept siehe piept. percăi (+) Präs, mă -iésc V. refl. (um 1670 ANON. CAR.) sich gerichtlich auseinandersetzen. ET. unbek. percépe Präs, -cép V. tr. (1742 MOLDOVANI, 153) 1. wahrnehmen, vernehmen. 2. (Steuern, Taxen) erheben, einnehmen. ET. n.lat. percipio, -ere. perceptor PI. -tôri S. m. (1742 MOLDOVAN 1,147) ehern.: Steuereinnehmer, Finanzbeamter M. GR. percéptor, (+) perţeptor. ET. n.lat. perceptor, durch versch. Vermittlung. percéptfe PI. -céprii S. f. (1799IOROGOVICIO. 50) 1. Wahrnehmung, Auffassung F. 2. ehern.: Steueramt N. GR. -ţiune (1845 ARHIVA III, 550). ET. n.lat. percep tio, durch versch. Vermittlung. SG. ALR SN III, K. 896. percica PI. -cèle S. f. (1795 IST. AM. 8) 1. MOLD. (Haar-)Schopf M. Zulufi, plete şipercele la muieri să cere (GOL., Z. II, 469). Zmulge 3 fire de păr din percica ta (SEV. POV. 34; zu einem Mädchen). 2. percica-feţei Frauenhaar N. (Adiantum capillus Veneris; CIH. I, 200). ET. vgl. türk. piirçek. SG. ALR II/I, K. 7. perciunat Adj. (1868 BARC.) Schläfenlocken tragend, bes. von Juden. ET. perciune. perciune PI. -ciûni S. m. (1805 CRIŞAN 221) Locke F. Mândrele din Galaţi Cu perciunii rătezaţi (MAR. SAT. 17). - Gew. von den Locken, die die Juden an den Schläfen tragen: Schläfenlocke F. Ca un jidov c-un perciune (AL. OP. I, 878). GR. perciun. ET. vgl. türk, perçem, bulg. serb. -an. SG. ALR M, K. 9; MN 6932, 18; ALRMII/I, K. 78. 70 pcréte pcrciunös Adj. (1870 AL.) mit Schläfenlocken. - Auch substantiv. -Te puno la frigare, perţunosole! (AL., CL IV, 315; ein Grieche zu einem Juden). ET. perciune. perdaf PI. -dâfuri S. n. (1839 VAIL.) letzte, glättende Rasur. Nea Ghiţă să rădea cu perdaf (ROS. TROT. 9) er rasierte sich sorgfältig. A da, trage cuiva un perdaf glatt rasieren, fig.: gehörig herunterputzen: Brice lungi de dat perdaf Celor cu pricini de jaf(AL. OP. I, 20). ET. türk, perdah, vgl. serb. perdaf {CIH.). perdea PI. -dele S. f. (1594 DIR) 1. Vorhang M. (veralt. auch vom Bühnenvorhang, wofür jetzt cortină), Gardine F. A trage perdeaua den Vorhang auf-, zuziehen. Iară Grigorie Vodă de dupăperdeaoa vezirului asculta toate (NECULCE, LET.2 II, 194). Perdelele-s lăsate şi lampele aprinse (AL. POEZII III, 3) die Gardinen sind heruntergelassen. Ploaia vine perdea spre noi (VLAFI. R. P. 217) „ un rideau depluie accourt vers nous”. - Veralt. a sta la perdea im Vorzimmer Dienst tun: Vel aga ... bate în palme, şi-slujitorul de la perdea intră (UR. LEG. 355). (Lăutarii sunt) la prefectul, îi cântă toată ziulica la perdea (AL. OP. I, 881) im Vorzimmer. Cu, fărăperdea verschleiert, -bliimt, bzw. unverschleiert, unverblümt: Mă stăpânesc, adică-i vorbesc cu perdea ... ca să n-o ruşinez (CARAGIALE, CL XIII, 288). Se încinse o discuţie despre cancanurile oraşului şi vorbeau oamenii fără perdea, cum erau deprinşi de mult (NĂD. NUV. II, 15). Era cel mai vestit ghitarist fără perdea (LIT.) er sang obszöne Lieder. - A pune cuiva perdele la ochi jdm. blauen Dunst vormachen. Născut cu perdea pe cap (wofür sonst cămaşa) (BUR., CL XVI, 14) mit dem Helm, der Haube geboren. 2. ugs.: (grauer, schwarzer) Star (Augenkrankheit). Li se acopere ochii cu o perdea (cataractă) care-i împiedecă de a vedea (APĂR. SĂN. 1,53). Atunci parcă deodată mi s-a luat o perdea de pe minte (VLAH., GAZ. SĂT. XIV, 346) fiel es mir ... wie Schuppen von den Augen. 3. Wand aus Schilf etc., hinter der die Schafe im Winter Schutz finden: Windfang M. Feciorul lui Negoiţă Ce-mi umblă din stână-n stână... Din perdea până-n perdea (TEOD. PP. 591). Gerul naibei mă sfrijeşte! N-am nici ţâră de perde Or o şandrama sade, Că tot dos mi-ar ţine (BOGD. POV.’49). GR. Dim. -Iută, PI. -Iute; -liişă, PI. -liişe. ET. türk, perde. SG. ALR II/ŢMN 3819, 122; 3827, 123; 3903, 139; ALRM II/I, K. 291; SN I, K. 259; SN II, K. 392. perdegî-başâ (t) S. m. (DOC. 1783 Ş. INFL.) Oberster M.’der Türsteher (DOC., Ş. INFL. 1, 291). ET. türk, perdecibaşi. perdegiu (t) S. m. (1722 CIH. II, 605) chem.: Türsteher M. im Vorzimmer des Fürsten etc. Alecsandru Moruz ... zise perdegiului care intră: Venit-a aga? (UR. LEG. 363). GR. perdelegiu, perdagiu. ET. türk, perdeci. pereche PI. -rechi S. f. (1588 DIR) 1. PaarN.: von Zugtieren: Gespann, Joch N. O pereche de mănuşi ein Paar Handschuhe. O păreche de măgari înşelaţi (BIBLIA 1688 Ri 19,10) ein Paar Esel beladen. Iată vin pe rând, păreche ... Bujorelul vioi, rumen, cu năltuţa odoleană (AL. POEZII III, 55) paaiweise. Apoi se pun pe trai, cerând vinul cu perechia (FR.-C. MOŢII 36) je ein Maß Wein und Mineralwasser. - Un număr nepăreche (LM. impar) (LEON ZOOL. 18) eine ungerade Zahl. - Vgl. terchea-berchea. 2. bei einem Plurale tan tum, zur Bcz. eines einzelnen Stücks, wie: o pereche de pantaloni, ochelari, foarfece, călimări etc. ein Paar Hosen, eine Brille, Schere, ein Tintenfaß etc.; vgl. casă1 1. Doă perechi de curţi frumoase (NECULCE, LET.2 II, 337) zwei schöne Schlösser. O pereche de cărţi (de joc) ein Spiel Karten. 3. (Ehe-, Tanz-, Spann- etc.) Genosse M. O pasăre pluteşte cu aripi ostenite, Pe când a ei păreche nainte tot s-a dus (EMIN. O. I, 114). Ascultând instrucţiile perechei lui de joc (VLAH. DAN 1,19) seiner Tänzerin. Eu şipărechia mea om muri acum (SBEERA POV. 191; der Ochse von seinem Spanngenossen). 4. n-are pereche ohnegleichen. Santa, a căreifrumuseţe păreche nu avea (GANE, CL VIII, 456). Se făcuse ... hărţăgos de n-avea păreche (CL XVI, 263) wie es keinen Zweiten gab. -Forăscu ... trecea ... drept... un legist fără pereche (XEN. BR. 21). GR. păreche. - Dim. perechiuşă, -chitise, PI. -chitişi. ET. viat. parîculus, Dim. von par. SG. ALR SN IV, K. 935, 1176. perete PI. -reţi S. m. (16. Jh. PS. SCH. 17, 30) 1. Wand F. împărăteasa ... încremeneşte şi se face cum e părelele (CL XVII, 165) wird blaß wie die Wand. A da, deschide, lăsa uşa de perete die Tür sperrangelweit aufmachen: Uşile erau date de perete (SAD. POV. 216) die Türen standen weit offen. A se da cu capul de toţi pereţii (Z. II, 57) (vor Schmerz, Verzweiflung) mit dem Kopf an die Wand rennen. împăratul şi oamenii din cetate se păreau a fi scrişi pe părete, atât îi înmărmurise frica (ISP. LEG.2 319) schienen zu Bildsäulen erstarrt, wörtl. an die Wand 71 pereviză gemalt. Mila ... dacă n-o are copilul de la maică-sa, geaba, orice le dăm (copiilor), pui în părete (NĂD. NUV. II, 78; von in einer Anstalt aufgezogenen Säuglingen) alles ist vergebene Mühe. Şi pereţii au urechi die Wände haben Ohren (vgl. gard 4). - Vgl. cal 9. g, nucă. 2. fig.: Schutzwall M., -wehrF. (NEC. COSTUM, LET.2 1,167). De vreme ce Ardealul estepăretele Ţării Leşeşti (näml. gegen die Walachei), penfru aceia au socotit şi el (craiul leşesc) şi senatul ca, aprinzându-se Ardealul, să nu arză Ţara Leşască (NEC. COSTIN, LET.21, 494). 3. ugs.: Hutkrempe F. Pălăriile sunt late în păreţi (FR.-C. MOŢII 132). GR. părete. ET. lat. paries, -ăis. Bdtg. 2 nach poln. sciana. SG. ALRM IM, K. 228; ALR SN I, K. 71; SN IV, K. 1195. pereviză (t) PI. -vize S. f. (1860 MON. OF., CIH.) ein schräg über die Brust getragener Riemen der Patronentasche. Perevize de piele cu alămurile lor (MON. OF. 1860). GR. S. n. pereviz. ET. russ. perevjaz. perfect (1814 ŢICH. 24) 1. Adj. 1. tadellos. 2. vollkommen. - Auch adverbiell. II. S. n. Perfekt N. ET. n.lat. perfectus. perfid Adj. (1794 CAL. 36) treulos, heimtückisch. Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii (EMIN. O. I, 150). ET. n.lat. perfidus, frz. perfide. pergament PI. -mente S. n. (1703 GCD) Pergament N. ET. n.lat. pergamentum. pergamüt Adj. (1831 CR 148) (pară) pergamută Bergamotte(nbime) F. GR. -moţă (BARONZI93), bergamut. ET. mittelb. it. bergamotta < türk, beg armud „Herren-bime”, vgl. poln. tschech. pergamotka, nslov. perga-motica. perghel PI. -gheluri S. n. (1705 CANT.) 1. veralt.: Zirkel M. (Copacii erau) unul de altul (deopotrivă) de departe, ca cum cu pirghelul ar fi fost puşi (CANT. IST. 105). Uşi cu tocuri de piatră ... aduse sus în îndoit perghel (OD. MV. 1986, 72). 2. Kreis M. am Boden, in den beim Knöchelspiel die zu treffenden Knöchel gelegt werden (PAMF.). GR. pirghel. ET. türk, pergel. peri etc. siehe pieri etc. peria Präs, perii V. tr. (um 1670 ANON. CAR.) 1. (ab-, aus)bürsten. Femeile apoi te-au răgilat, te-au perlet şi te-au făcut fuior (ÎNV. COP. 1892 I, 95; zum Flachs). 2. BAN. bisw.: kämmen. ET. perie. SG. ALR MI, K. 235; SN VII, K. 1875. periat (um 1670 ANON. CAR.) 1. Adj. 1. gebürstet. 2. BAN. gekämmt. îmbrăcată ... periată ... încălţată (WEIG. JB. III, 289). II. S. n. Bürsten N. ET. a peria. pericol PI. -ricole S. n. (1790 GÂLDI) Gefahr F. GR. pericul, (+) pericolon. ET. n.lat. periculum, itpericolo, ngr. περίπολον. periculos Adj. (1799 IORGOVICI 0.58) gefährlich. ET. it. pericoloso. perie PI. perii S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Bürste F. Perie de cap, de dinţi Kopf-, Zahnbürste; Haarbürstchen am Fuß der Biene; kurzgestieltc Bürste aus Schweinsborsten, mit der der gehechelte Flachs od. Hanf bearbeitet wird, wobei die pacişe (s. d.) ausgeschieden werden. Des ca peria überaus dicht: Tufişuri dese ca peria (SAD. POV. 229). în iunie (mixandrele) se îndesau ca peria la un loc cu rozetele şi verbinele (BASS. V. 258). GR. Dim. periuţă, PI. -ţe. ET. asl. perije „Fedem”. SG. ALR IM, K. 291; MN 3929, 149; 3932, 149; ALRM IM, K. 405. perier PI. -eri S. m. (1852 STĂM. W. 187) Bürstenbinder, -macher, -händler M. ET. perie. perierghie (t) S. f. (1776 A. J. 170) 1. Wißbegierde F., Interesse N. Perierghia ce are (cititorul) la orice (MS. 1782, GCR II, 126). 2. Erkundung F. ET. ngr. περιέργεια. periergos (+) Adj. (1793 I. VĂCĂR. 1.1. O.) wißbegierig, neugierig. Osman-efendi, ce era om periergos şi vea să aibă din toate părţile înştiinţări (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 283). ET. ngr. περίεργος. perierie PI. -rii S. f. (1840 POEN. I, 188. 1. Bürstenbinderei F. 72 pcrişoâră 2. Bürstengeschäft N. ET. perier. perifân (t) Adj. (um 1743 NECULCE) berühmt. Ilie Canlacuzino cel tare şi mare, perifan (NECULCE, LET.2 II, 288). ET. ngr. περιφανής. periferie PI. -rii S. f. (1788 MOLNAR SPRACHE3 415) Peripherie F. ET. n.lat. peripheria, auch mittelbar. perifrastic Adj. (1798 MOLNAR R. 187) umschreibend, periphrastisch. GR. (t) -ticèsc. ET. ngr. περιφραστικός, dt. periphrastisch, frz. périphrastique. perifrază PI. -fraze S. f. (1789 MOLNAR R. 187) Umschreibung, Periphrase F. ET. ngr. περΐφρασις, dt. Periphrase, ffz. périphrase. perigrapsi (t) V. tr. (1705 CANT. IST. 11) schreiben. ET. ngr. περιγράφω, Aor. έπεριγράψα. perilavi (t) S. (1801 GÂLDI) Habe F., Gut, Eigentum N. ET. ngr. περιλαβή. perilipsis (t) S. n. (1782 RADU POP., MAG. IST. IV, 156) summarische Übersicht, Resümee N., Auszug M. Coprin der ea Cur anului în perilipsis este aceasta (I. VĂCĂR., TEZ. II, 248). Orice carte de judecată ... va frebui să stea lipită în perilipsis două luni la judecătoria locului (COD. COM. 1840 Art. 67). ET. ngr. περίληψις. perimétru S. n. (um 1800 UT) Umfang M., Perimeter N. ET. ngr. περίμετρος, dt. Perimeter, frz. périmètre. périnâ siehe pernă. perinda Präs, -rind (1800 BUDAI-DELEANU X, 75) I. V. tr. der Reihe nach vornehmen, durchziehen. (Mireasa) îşi ia iertăciune de la toţi ... începând de la tatăl său, şi părândându-i pre toţi, sfârşeşte cu cel mai mic (MAR. NUNTA 393). Grămada Perândă-n zgomot toată strada Tăcutului Ierusalim (COŞBUC 32). Ne perindarăm prin minte viaţa la liceu, colegii, profesorii (BASS. V. 148) wir ließen ... im Geiste an uns vorüberziehen. II. a se perinda der Reihe nach, (aufeinander) folgen, vorüberziehen, defilieren. La aceste academii de ştiinţi a zânei Vineri Tot mai des se perindează şi din tineri în mai tineri (EMIN. O. I, 140). Privind la cerul albastru ori la norii ce se perândau pe deasupra lui (SLAV., CL XIV, 138). GR. părânda, perânda. - Präs, veralt. -dèz. ET. pe rând. perinöc PI. -noâce S. n. (1836 AN. P. VI/2, 859) 1. Achs-, Sandschemel M. des Bauemwagens. (Din lemnul de carpen se fac) osii, perinoace, gemănări (ÎNV. COP. 1889 11,37). 2. Balken M., auf dem das Lager des Mühlrads ruht (D. T. 150). ET. zu perină //russ. perenoga. SG. ALRM SN I, K. 225; ALR SN I, K. 161. perinuţă siehe pernă. perioadă PI. -rioâde S. f. (1705 CANT. IST. 70) Periode F. ET. gr./lat. periodus, frz. période. periodic Adj. (um 1790 UT) periodisch, regelmäßig. ET. gr./lat. periodicus, it. periodico. peripatétic Adj. (1819 ÎNTĂRIRE 4) peripatetisch. ET. gr./lat. peripateticus. peripeţie PI. -ţii S. f. (1868 HELIADE II, 387) Peripetie F.; Abenteuer N. ET. frz. péripétie. peripiisis (t) S. f. (1712 AA ist. III/16, 186) Zuvorkommenheit F. Au fostpriimiţi cu multăperipiisis şi cinste de toţi cei mari (I. VĂCĂR, TEZ. II, 297). Spre semn de bună cugetare a noastră şi deperipiis către tine (DOC. um 1812, TEZ. II, 353). ET. ngr. Tiepucoirioiç. peristâs S. f. (1705 CANT. IST. 11) veralt. bisw.: Umstand M. Pe cât ştiuteleperistasis şi iuţelele vremii ne-au slobozit (DOC. 1809, TEZ. II, 340). GR. peristasis. ET. ngr. Tuepicnraoiç. péris S. n. (1579 DERS) OLT. MUNT. Bimbaumgarten M. ET. păr2. perişoâră PI. -soare S. f. (1814 ŢICH. 446) 1. kleine Bime. 2. Fleischklößchen N. Cozmin ... ceru o ciorbă de perişoare (DEL. P. 4). 3. BAN. Krapfen M. 73 perişor1 ET. pară. SG. ALR SN IV, K. 1098; ALRM SN III, K. 885. perişor1 S. m. (1837 PANN EROT. IV, 26) 1. poet. (Dim.) fur Haar N. 2. Haargras N. (Elymus crinitus; CIH.). ET. păr1. perişor2 S. m. (1783 COTEANU PLANTE) 1. kleiner Birnbaum. 2. Wintergrün N. (Pirola; BR.). Vgl. dazu dt. Bimbäum-chen(h'aut). ET. păr2. periusie (t) S. f. (1715 GĂLDI) Vermögen N. Pravila ... îi dă (mamei) putere a fi epi-Iroapă copiilor pe periusia tatălui lor (PRAV. IPS., Pentru epitropi 1). ET. ngr. περιουσία. perj PI. perji S. m. (1607 DIRA XVII/2, 79) MOLD. Pflaumenbaum M. (Prunus domestica). Iconiţa cea săpată în lemn de perj în iatacul ei (LIT.). GK.părj (ŞEZ. V. 116). ANTHROPON. Perjul (BGL). ET. poln. perz „Flocken”, „Wolle an Pflanzen” liegt begrifflich zu fern; viell. mittelb. lat. (malum) persicum „Pfirsich”//sieb, -sächs.piarsch „Pfirsich”(KRAUSS TR. 370). perjâr PI. -jâri S. m. (1857 AL. OP. I, 271) MOLD. Besitzer M. einer Pflaumenbaumpflanzung. Ai ajuns a fi perjar (AL., CL V, 143). ET. perj. perjă PI. perje S. f. (um 1750 DOR) MOLD. Pflaume F. îi pământ mult şi bun, numai pe perje prind sume ten ce de bani (AL., CL V, 138). GR. parjă (ŞEZ. V, 116). ET. vgl. perj. perjerie S. f. (1857 AL. OP. I, 270) MOLD. Pflaumenbaumpflanzung F. Moşioara mea de baştină cu perjerie (AL., CL V, 143). GR. perjărie. ET.perj. perlă PI. perle S. f. (1831 HELIADE I, 363) Perle F. ET. it. perla. permismne PI. -siimi S. f. (1799 IORGOVICI O. 53) 1. Erlaubnis, Genehmigung F. 2. Urlaub M. für Soldaten. GR. permisie. ET. n.lat. permisio, frz. permission. SG. ALR SN IV, K. 960. permite Präs, -mit V. tr. (1794 CAL. 27) gestatten, erlauben, genehmigen. ET. n.lat. permittere, it. permettere. pernă PI. perne S. f. (1509 BGL) 1. Kissen, Polster N. Iată aşternutul său; perna cusută de mine tot o are (C. NGR. 26). Pofteşti ... să dormi pre aşternuturi moi şi pre perine cusute cu sârmă (MĂRG.2 76b). 2. floare de perină. Färberkamille F. (Anthemis tincto-ria; FUSS). 3. Volkstanz M., auch periniţă. GR. MOLD. TR. -rină, PI. -ni, auch (LV. nur) -ne. -Dim. permită, perniţă, vcralt. perinuţă, PI. -te; pemişoâ-ră, PI. -re (PP. GCR II, 300), z, B. de ace, de bolduri Nadelkissen. ET. vgl. bulg. şerb. perina. SG. ALRM II/I, K. 336, 362; ALR SN I, K. 161. perpeleâc siehe prepeleac. perpeleâlă siehe pârpăleală. perpelit siehe pârpălit. perpendicular Adj. (um 1790 UT) perpendikulär, senkrecht. ET. n.lat. perpendicularis, auch mittelbar. perperS. m. (1374 DERS) 1. Hyperpyron N., byzantinische Goldmünze. Mawichie ... cerea numai câte unperperpre unul (MOXA, HC 1, 374). 2. ehern.: Wein- und Weinbergsteuer F. Vinăriciu câte parale cinci de vadră i părpârul după obicei (DOC. 1813, TEZ. II, 365). Bani 27 de vodră. ... ipărpârul după obicei (DOC. 1815, TEZ. II, 394). GR. părpăr, părpâr. ET. ksl. perperu, şerb. perper, gr. imepTiupov. perpetă PI. -pete S. f. (1888 FR.-C. MOŢII) TR. bisw.: Schürze F. Perpeta (şurţ) e de creton sau de mătase (FR.-C. MOŢII 12).’ ET. unbelc. SG. ALR SN IV, K. 1180. persan Adj. u. S. (um 1635 EFTIMIE L. 336) persisch, Perser M. Pe-un covor persan frumos şi moale (EMIN. O. IV, 215). - LV. S. m .pers, S. f. persoâică (HERODOT 325). împăraţii perşilor (GCR I, 146). GR. persian, pers. ET. ngr. Tieparig, frz. persan, it. persiano. persesc (t) Adj. (um 1635 EFTIMIE L. 336) persisch. GR.persicesc (ILIODOR 32\persienesc (RADU POP., CM I, 526\persiesc (CANT. IST. 191). ET. pers (persan). 74 pescări perseşte (t) Adv. (1793 I. VĂCAR., TEZ. II, 258) persisch. ET. pers (persan). persoană PI. -soâne S. f. (1681 DOS., AA lit. 11/36) Person F. (IORGA S. D. XII, 82). în persoană persönlich. ET. n.lat. persona. personaj PI. -nâje S. n. (1832 GOL. CONDICA) 1. Persönlichkeit F. 2. Protagonist M. GR. personagiu. ET. frz. personnage, it. personaggio. personal (1780 ELEM. LING. 36) I. Adj. persönlich, Personen-. Pronume personal Personalpronomen. Tren personal Personenzug. - Advcrbiell: Eu personale nu am nici o pricină (GOLESCU CĂL. 38). GR. (t) personale, personalicâsc (PRAV. 1814, 18), personâlnic (AR 1829, 189). II. S. n. Personal N., Belegschaft F. ET. n.lat. personalis, it. personale, auch mittelbar. personifica Präs, -nific V. tr. (1832 GOL. CONDICA) verkörpern, personifizieren. ET. frz. personnifier. personisi (t) V. tr. (1800 BUDAI-DELEANU I, 9 N.) verkörpern, personifizieren. ET. persoană. perucă PI. -mei S. f. (1715 DIICFIITI 57) Perücke F. ET. it. perrucca. peruşcă PI. -rüste S. f. (1888 FR.-C. MOŢII 104) TR. Kartoffel F*. (VICIU), meist PI. ET. Dim. von pere (pară) „Birne”, vgl. dt. Grundbime (mm. crumpena). peruzea PI. -zélé S. f. (1594 DIR) Türkis M. Brăţări de aur, cu peruzele (VLAH. GV. 166). Cerul albastru ca peruzeaua (IORGA AM, 140). GR. MOLD. -zică; piruzea, pirăsină (DIR). ET. türk, pintze. perv Adj. (um 1890 BOGD. VECHI) (făină) pei'va feinstes, Kemmehl, Mehl 00. S-or face şi cozonaci din faină pervă aleasă (BOGD. VECHI 7). ET. russ. penyj „erster”. pervaneâ PI. -néle S. f. (um 1799 I. VĂCĂR.) veralt.: Motte F., Nachtfalter M. Capervaneaua am ajuns ... Singur alerg de voie In foc fără nevoie (I. VĂCĂR., Ş. INFL. II, 158). ET. türk. pen>ane. pervaz PI. -vâzuri S. n. (1778 AHN IV, 440) 1. Rahmen M. Figura, de măcelar a lui Coslachi vătaful se arată în pervazul uşii (VLAH. IC. 18). Ea sta nemişcată ... în pervazul feresfrelor (DEL. P. 221). Păretele era ... murdar şi icoana n-avea privaz (SLAV., CL IX, 97). 2. MUNT, ugs.: Hosenschlitz M. Nădragii dinainte auprevazşi în lături... buzunare (APĂR. SĂN. I, 65). GR. MOLD./nv-/ MUNT. TR. bisw. prevaz (HMST.). ET. türlc. pei'vaz. SG. ALRM II/I, K. 389; ALR II/I, MN 3919, 143. pervăzuit Adj. (1906 UR. BUC.) selten: eingcrahmt. (Coastele dealurilor) pei'văzuite de frunzişul... vreunei zade (UR. BUC. 229). ET. zu pemaz. pervers Adj. (1799 IORGOVICI O. 68) entartet, pervers. ET. it. perverso. perversitate PI. -tăţi S. f. (1799 IORGOVICI O. 44) Perversität F. ET. it. perversită. pescar PI. -cari S. m. (1551/3 ES 3a; Mt 4, 18) 1. Fischer M. Precum pescarul undiţa-şi întinde Şi cu râmă-nşalăpeştele de-l prinde (PANN PV.1 I, 54). Aruncând mrejea în mare (că era păscari) (BIBLIA 1688 Mt 4, 18) denn sie waren Fischer. GR. S. f. pescăreâsă, PI. -râse, pescărlţă, PI. -rite, Fischerin, Frau des Fischers, Fischhändlerin. 2. Name verschiedener Wasservögel: pescar, pescăraş, -rel, -rus, (vânăt, verde) Eisvogel M. (Alcedo ispida); pescar, pescărel (negru, de pâraie, de pădure, de gheaţă) Wasserstar, -Schwätzer M. (Cinclus); pescar Möwe F. (Larus); pescărel Eistaucher M. (Colymbus glacialis; CIH.); pescar weißer, Silberreiher (Ardea garzetta, alba; CIH.). Nagâţi, păscari, răţe, cufundări cântau, se scăldau, se jucau pe apă (GANE, CL XIII, 44); entsprechend auch S. f. pescărită. GR. LV. u. MOLD. BAN. păs- (auch MUNT.,z. B. MĂRG.1 146b). - Dim. -cărâş, -cărei (PI. -reî), -căniş (CIH.). ET. lat. piscarius; pe- statt pă- in Anlehnung an peşte (so auch inpescos, a pescui); daß dieses Wort u. nicht, wie sonst,/»iscator beibehalten wurde, dürfte unter dem Einfluß von slav. ryüfl/Vgeschehen sein. SG. ALR SN III, K. 702; 716. pescăresc Adj. (um 1640 URECHE LET.1 I, 162) Fischer-. ET. pescar. pescări Präs, -resc V. intr. (1703 GCD) fischen. ET. pescar. 75 pescărie pescărie PI. -rii S. f. (1581 CORESI OMIL. 331) 1. Fischerei F. 2. Fischhandel M. în pescărie mergând Şi la un loc crap mare ... văzând (PANN PV. M. I, 58) auf dem Fischmarkt. ET. pescar. pescărime S. f. (um 1830 CONACHI) 1. Fischervolk N., Fischer (PI.). 2. ungewöhnl.: Fischgeschlecht N. Pescărimea (e) mai slabă decât zburătoarele (CONACHI 284). ET. pescar. pescărit S. n. (1649 MARD.) Fischerhandwerk N. La coliba pescarului a trăit copilul ... s-a învăţat si el meşteşugulpescăritului (RETEG. POV. V, 45). ’ ET. a pescări. pescăruş siehe pescar 2. pescös Adj. (um 1640 URECHE) veralt.: fischreich. Şi ape multe să află şi bălţi nu numai păscoase şi cu agonisită (URECHE, LET.P 117). GR. LV. u. MOLD. BAN. păscos. ET. lat. pescösus; wegen e siehe pescar. pescui Präs, -iese (1564 CORESI CAZ. lila) I. V. tr. fischen. (El) s-a gătit ...Să mănânce crap prăjit, Chiar de telea pescuit (SPER. AN. 1889 I. 11). Vei căuta săpescuieştipe oamenii căzuţi în mare (GHICA 405) aufzufischen. II. V. intr. fischen. Poţi pescui aici în toate zilele (BAR. HAL. III, 45). A pescui în apă tulbure im Trüben fischen. GR. păscui. ET. peşte, wie pescar, pescos gebildet. pescuină PI. -ine S. f. (1856 SBIERA) veralt.: Fischteich M. (POL.). Acest împărat avea o pescuină, adecă un heleşteu de peşte foarte mare şi frumos (SBIERA POV. 117).’ ET. wahrsch. gelehrte Nachbildung von lat. piscina mit Hilfe von a pescui u. in Anlehnung an vizuină. pescuire S. f. (1703 GCD) Fischen N. ET. a pescui. pescuit (um 1700 LEX. MARS.) I. Adj. gefischt, gefangen. II. S. n. Fischen N. ET. a pescui. pescuitor (1632 IORGA S. D. XI, 258) I. Adj. veralt.: fischreich. II. s. m. Fischer M. GR. veralt.: päseuitor. ET. a pescui. pesemne Adv. (um 1710 NEC. COSTTN, LET.11,42) anscheinend, wahrscheinlich, wie es scheint. Pesemne că nu ştii că pe noi femeile ... moartea nici cum nu ne îngrozeşte (C. NGR. 21). Pesemne i-a fost scris de tâlhari să-i fie moartea (RADUL. RUST. II, 70). GR. preş em ne. ET. pe + semne. pesimist Adj. u. S. (1832 GOL. CONDICA) pessimistisch, Pessimist M. ET. ffz. pessimiste. pesmet PI. -meţi S. m. (1691 MĂRG.) 1. Zwieback M. (wofür MOLD, posmag). Şi-şi scoase chipcelul lui şi-l umplu cu apă şi puse într-însul un pesmet să-l moaie (MĂRG.2 236b). (Locotenentul) s-a însurat de când era elev pesmet şi acum are cinci copii (BASS. V. 238a) als er noch ein dürrer Kadett war. Vgl. pişcot. 2. Paniermehl N., Semmelbrösel (PL). GK.pezm-, paximat (DOC. 1792, Ş. INFL. II, 94), PI. peximedii (MĂRG.2 238a). ET. mgr. 7Tod;i|idTiav, ngr. -pdöt < türk, peksimet etc.; vgl. magy peszmet. peste Präp. (16. Jh. PS. SCH. 8, 2) 1. über (... hin, hinweg, hinaus): a sări peste gard über den Zaun steigen, a fugi peste graniţă über die Grenze fliehen, venit de peste mare übers Meer (herüber)ge-kommen. Bate vântul peste paie (I.-B. 299). (Omul tăcut) Pune-o buză peste alta (I.-B. 80); vgl. mână 3. g. A da cuiva peste mână, nas jdm. auf die Finger klopfen, jdn. zurechtweisen; vgl. nas 2. d, a da II. 9. Unui simplu ţăran i se dădea facultatea de a schimba femeie peste femeie (HASDEUI. V. 20) ein Weib nach dem andern. Eu eclisiastul am fost împărat prestelsrail (BIBLIA 1688 Prd 1,12) ich, der Prediger, war König über Israel. Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vreo limbă (EMIN. O. I, 142) über irgendein Volk herrschen. Sade peste drum (de primărie), peste pod er wohnt gegenüber (dem Rathaus), jenseits der Brücke. In tindă-i vatra cu cuptor Şi peste tindă e celarul (RĂDUL. RUST. I, 85). 2. zeitlich: a) nach, in. In vremea aceia merse Is. în Capemaum prespre câteva zile (CORESI TE4 70b; Mk 2,1) nach einigen Tagen (Luther: über etliche Tage). Peste un ceas trecu şi militarul la postavul verde (XEN. BR. 28) nach einer Stunde ging auch der Offizier an den Spieltisch. Voi scrie lucrarea peste trei luni ich werde den Aufsatz in drei Monaten schreiben (wog. în trei luni im Zeitraum von drei Monaten). - b) über, während, im Laufe von. N-a avut grije să o (groapa) acopere peste noapte cu ceva (ISP. LEG.2176). Peste 76 pestriciune zi începuse un vânt rece (GHICA 243). Datoriu este (duhovnicul) a posti miercurea şi vinerea prespre tot anul (PRAV. GOV., CCR 142). Sărbătorile de peste an die Festtage des Jahres. 3. fig.: über (hinausgehend). Nu e ucenicul prespre das-cal, nece robul prespre stăpânul său (CORESI TE4 19b; Mt 10, 24) der Jünger ist nicht über dem, steht nicht höher als der Lehrer. Au trecut peste două săptămâni de la acestea (CARAGIALE SCH. N. 134). Focul vecinie, viermele neadormit, tartarul, întunerecul şi prespre toate acestea groaza cea ne-ncălzită (DOS. VS. Apr. 28; 101b). Cofiţele erau acum pline şi peste pline (CL XVII, 334). La streini, două slugi sunt prea piste (JIP. OP. 46) mehr als genug. Peste măsură, LV. u. PP. peste s(e)amă, LV. peste fire über die Maßen, übermäßig; peste putinţă, peste poate unmöglich. 4. LV. peste voia, porunca etc. cuiva gegen jds. Willen, Befehl etc. Ştefan Potoţchi ...cu puterea sa şi peste voia şi prounca lui craiu ... au strâns oaste (MIR. COSTIN, LET.21,261) eigenmächtig. Nime să nu aibă a opri prespre zisa dumni-meale (DOC. 1601, HC I, 109). Intr-alt chip să nu fie preste cuvântul domnii meale (DOC. 1621, HC I, 226). - Ungew.: Cine nu e cu mine, prespre mine e (CORESI TE4 24a; Mt 12, 30) ist gegen mich. 5. peste ştirea cuiva ohne jds. Wissen. La curţile împăraţilor multe răutăţi pot să se facă peste ştirea celor mai mari (MIR. COSTIN, LET.1, 263). l-au ţinut prin ieşitori închişi, peste ştirea vizirului (MIR. COSTIN, LET.11, 263). 6. durch. D-zeu ...să strângă pre toţi pre voi, pespe pacea duhului sfânt (INDR. 444). Tatălui, pespe carele toate se-au făcut (INDR. 586). 1. peste tot alles in aliem. Peste tot se făcea un venit de vro opt mii de franci pe an (VLAH. NUV. 49). 8. BAN. peste tot, peste tot locul: überall. GR. LV. pespre, preste, bisw. pespre, pespe, pestre; TR .preste; MOLD. ugs.: piste, bisw. pişte. ET. pre + spre. SG. ALRII/I, MN 3774, 115; ALRSN V, K. 1367, 1410; VI, K. 1819, 1837. pesteâlă PI. -tele S. f. (16. Jh. CV2 35a; Apg 25, 17) LV. 1. Zögern N. Să nu se teamă de pesteâlă (COD. STU., HC II, 79). 2. Schwierigkeit F. Nu ieste apesteală la moartea lor (BIBLIA 1688 Ps 72,4). Fără pesteâlă ohne Verzug, unverzüglich: Şi-i. va face sfinţia sa judecată curând şi jară pesteâlă (INDR. 701). Şi fără pesteâlăfu prins Iustinian (MOXA, HC I, 378). GR. bisw. ap-. ET. a peşti. pestelcă PI. -teici S. f. (1814 IORGA S. D. X, 22) MOLD. Schürze F. Gian-Batiista (Name eines Lakaien), cu mânicile suflecate, cu o pestelcă dinainte (L. NGR., CL I, 20). GR.jPraV- (STĂM. W.). - Dim. -telcuţă, PI. -ţe. ET. vgl. bulg. prestilka id,, şerb. pro ştirka „Fußteppich”, tschech. predsterlai „Vorhemd” < slav. presăraţi, prestilati, prostreti, prostirăţi „ausbreiten”. SG. ALR SN II, K. 541; IV, K. 1180; ALRM SN I, K. 358. peşti Präs, -tesc (16. Jh. CV2 9b; Apg 20, 16) veralt. I. V. tr. ver-, aufschieben (B.). II. V. intr. 1. zögern, säumen, verweilen. Când iară vădzu nărodul cum Moisipeşti în munte (PO2 286; Ex 32,1) da aber das Volk sah, daß Mose verzog, von dem Berg zu kommen. Câţi şi până la al unsprezecelea ceas aţipestit şi ajunsei, să nu vă temeţi căce-aţipestit (EV. 1580, CCR 37). (D-zeu) dreptatea a răsplăti nici s-a lenevi, nici va peşti (CANT. IST. 263). Cât pesteşte apa pe streaşină şi cât pesteşte apa în ciur, atâta să pestească şi băiatul sau fata (MAR. NAŞT. 37; Spruch zur Beschleunigung der Geburt). 2. (ein)schlummem (B.). GR. LV. ap-. ET. unbek. pestire S. f. (um 1600 HC I, 296) LV. Verzögerung F. Nemţii jară apestire vor să între în ţară (DION., TEZ. II, ’l77). GR. ap-. ET. a peşti. pestit (um 1563 CORESI PRAXIU 145) LV. I. Adj. verzögert, aufgeschoben. - Neg. Neapestită vreme sosi den fugă şi Alexandru Costin (MIR. COSTIN, LET.2 1, 325) unverzüglich. II. S. n. Leiden N. GR. ap-. ET. a peşti. pestitură (t) S. f. (um 1563 CORESI PRAXIU 364) Wunsch M. (DENS. IST. II, 220). ET. a peşti. pestref (+) PI. -trefuri S. n. (1762 GHEORGACHI) (in der türk. Musik) Präludium N., Ouvertüre F. Sä poroncească lui mehterbaş, să zică un pestref (GHEORGACHI, LET.2 II, 333). GR. pesr- (GHICA CONV. EC. 321). ET. türk, peşrev. pestrieiör siehe pestriţ. pestriciune S. f. (1705 CANT.) veralt.: Buntheit F. Nici corbul negreaţă nicipardosul pestriciunea a-şi muta poate (CANT. IST. 86). 77 GR. pi.-. ET. pestriţ. SG. ALR I/I, K. 26. pestriţ Adj. (1497 DERS) 1. bunt(scheckig). Şi-ifăcu lui haină pestriţă (BIBLIA 1688 Gn 37, 3) und machte ihm einen bunten Rock. Călarepre un catârpistrif cu negru şi cu alb (BARAC HAL. VTI, 199) auf einem schwarz und weiß gefleckten Maultier. 2. tückisch, falsch. Veninul ce-i răscolea inima pestriţă (EMIR, CLIV, 299). - Adverbiell: Cât de pestriţ şi de vărgat grăieşte! (CANT. IST. 190). Vgl. maţ. GR. TR. BAN. pis-. — Dini. -tricior. ET. asl. pLstrü. SG. ALR IEI, K. 4,45; MN 2781,105; SN II, K. 277; III, K. 744. pestriţie S. f. (1683 DOS.) vcralt.: Buntheit F. Pestriţia şi bună-cuviinţa cuvintelor şi înfloritura, graiurilor (DOS. VS. Ian. 30; 46a). ET. pestriţ. pestriţitură S. f. (1657 CAT. CALV. 18a) veralt.: Buntheit F. ET. pestriţ. peşS. n.(1884 GHICA) MUNT. ugs. in der Verbindung într-un peş seitwärts geneigt, schief. Se aşeza într-un peş, pe un scaun; punea picior peste picior (LIT.). Pluta izbeşte într-un peş dunga şuvoiului (VLAH. RP. 248). Acolo ... m-ampomenit cu trăsura într-un peş, se rupsese osia şi rămăsese în trei roate (GHICA 243). ET. türk. peş. peşcheş PI. -cheşuri S. n. (uni 1710 NEC. COSTIN, Ş. INFL. II, 293) veralt.: GeschenkN. an eine hochstehende Persönlichkeit. Auzind Grigorie Vodă de ce s-au tâmp lat lui Antonie, nu putem arăta câtă grijă avea domnul, tri-miţându-i multe peşcheşuri şi bani (EN. COGĂLN., LET.2 III, 202). - Bes. von seiten der um ihre Gunst Buhlenden. Leiba Lipţcanul era s-aducă peşcheş 40 de căpăţini de zăhar şi 50 de ocă de cafea (AL. OP. 1,1356; der Diener des Ministers spricht). - Der Tribut an die Pforte (haraci) trug urspr. den Charakter eines peşcheş (ENC. ROM. siehe haraci). - Nur noch fanx, meist ironisch: a da, ducepc. peşcheş jdn. gefesselt ausliefem. Poliţaiul de oraş... hărţuise revoltanţii, îi legase butuc şi-i dase peşcheş procurorului (AL. OP. I, 115) hatte sie dem Staatsanwalt übergeben. Când (copiii puşi amanet) să puie piciorul pe pământ liber, iată că-i ajung oamen ii lui Tebedeleu şi-i duc peşcheş îndărăt la Ian in a (GHICA 264) führen sie in Ketten nach I. Aista îi mai rea letină decât turcii pe care i-am trimes peşcheş lui moş Scaraoschi (NĂD. NUV. 1,151) die wir zum Teufel geschickt haben. GR. bisw. -chiş (AL., CL VII, 374). ET. türk, peşkeş. pcşchir PI. -chire S. n. (1588 DIR) Handtuch N., auch Serviette F. Gafio! ai duspeşchire în odaia voiajorilor (CL XV, 298). Le-au pus masa, sofra turcească poleită cu aur, peşchire la fieştecare cusute cu fir (BELD. ETER. 128). Acsinia ... întinse peşchir curat pe măsuţa cea rotundă şi aşeză trei tacâmuri (UR. LEG. 36). - Auch von dem Kopftuch der Bäuerinnen. GR. pi-. ET. türk, peşkir. SG. ALR SN II, K. 491. peşchirgiu PI. -gii S. m. (uni 1775 DUM.) ehern.: Diener M., verantwortl. für Handtücher und Tischwäsche. Trase un pistol în vizirul şi nimeri în peşchirgiu (DUM., Ş. INFL. I, 294). Peşchirgi-başă chem.: Oberster M. derpeşchirgii. Măria sa Vodă ... îşi usca mânile albe cu peşchirul luat de pe umărul lui peşchergi-başa. (UR. LEG. 362). GR. -eher-. ET. türk, peşkirci. peşin Adv. (1775 A. J. 19) 1. bar. Mie-mi place să plătesc peşin ... Iaca 500 de lei (AL. OP. 1,284). Bem şi mâncăm ...Pe parale peşin date (PANN PV.1 I, 17). - Adjektivisch: bani peşin Bargeld N. Tăierea cherestelelor să. fie plătite cu bani peşin (DOC. 1804, Ş. INFL. I, 294). 2. veralt.: auf der Stelle. împăratul... îi zise: „Lasă-mă, că n-am vreme ”. Văduva peşin împotrivă îi zise: „ Dacă n-ai vreme, nu mai fi împărat” (ISP. BSG. 136). GR. MUNT, auch -şim. ET. türk, peşin, wegen -m vgl. caimacam, ibrişim, indrişaim nb. -can etc.; zur Erklärung von Bdtg. 2 bedarf es des tatsächlich nicht vorhandenen, von Ş. aus türk, sirndi konstruierten *şim nicht. SG. ALR SN IV, K. 1003. peşingeâ siehe netegea. peşte PI. peşti S. m. (16. Jh. CV2 62b; Jak 3, 7) l. Fisch M., Fische (PI.). Pasările ceriului şi peştii mării (BIBLIA 1688 Ps 8, 8) die Vögel unter dem Himmel und die Fische im Meer. A mânca, cumpăra, vinde, prinde peşte Fisch(e) essen, kaufen, verkaufen, fangen: Avraam ...au ieşit să vâneaze peaşle (MĂRG.2 22b). Tace ca peştele er ist stumm wie ein Fisch. Vgl. a bate m. 5. u. a zbate II. Cu peştele cel mic se prinde cel mare (Sprw.) von kleinen Fischen werden Hechte groß, viele kleine Summen machen eine große aus. Peştele cel mare înghite pe cel mic (Sprw.) große Fische fressen die 78 Kleinen. Vgl. cap 1.20.1. Cât ai zice peşte im Handumdrehen. - Li der orthodoxen Kirche wird Fisch an Mariä Verkündigung (Buna Vestire) und am Palmsonntag (Florii), den einzigen Tagen in der großen Fastenzeit, an denen dies gestattet ist, gegessen. 2. Peştii Fische PI. (Sternbild). GR. arom. pescu. - Veralt. PI. n. pesliuri Fische (als Ware). Grâu, orz ...peştiuriDOC. 1809, TEZ. II, 342). - Dim. peştişor, TR. pesciiţ; peştic (JIP. OP. 67),peştior (D.T.), pesculeţ (D.). - Păscoi Fischmännchen, Milchner, peştioâcă (CL XLIV, 268) Fischweibchen, Rogener. ET. it. plscis, -is; pescu, pescuţ, păscoi sind Neubildungen aus dem PL, nach ceresc, PI. -resli etc., im Anschluß an pescar etc.; vgl. auch das ähnlich entstandene alb. peshk. SG. ALR II/I, K. 49; ALRM SN II, K. 554. peşteră PI. peşteri S. f. (1532 DERS) Höhle F. Şi ajunseră la o peşteră mare, şi era într-însa întunerec mare (MS. 1799, GCRII, 168). Şi-l îngi'opară pre dânsul în peştera cea îndoită (BIBLIA 1688 Gn 50, 12) und begruben ihn in der zweifachen Höhle. GR. LV. bisw. -re. ET. ksl. peştera. SG. ALR SN III, K. 679; 813. peştimân PI. -mâne S. n. (1792 Ş. INFL. I, 295) MOLD. DOBR. OSTMUNT. BAN. veralt.: schürzenartiger Rock der Bäuerinnen, weiter als die fotă u. nicht, wie diese, aus von ihnen selbst gewebtem Stoff angefertigt, in der Regel blau mit rotem Rand. Aniţa d-tale ... în loc de rochii cu falbalale va avea un peştimân curat şi o cămeşă de burangic (C. NGR. 338). (Copiliţa) îşi umplu cu aur poala pestimanului (UR. LEG. 268).’ GR.peV-, -temal (DOC. 1817, REV. TOC. III, 240), BAN. S. f. -mală (WEIG. JB. III, 323). ET. türk, peş tim al, in allen Balkansprachen. peştişoâră PI. -şoâre S. f. (1898 GREC., DLR) Schwimmblatt N. (Salvina natans; PANŢU). ET. peşte. peştişor siehe peşte. peştit Adj. (1705 CANT. IST. 132) zum Fisch gemacht, geworden. ET .peşte, Eigenbildung CANT. petâc siche pitac'. peteä PI. -tele S. f. (um 1812 ŞINCAIHR. I, 150) TR. Band N. als Kopfschmuck der Bauernmächen etc. Peteaua-i haină uşoară, Suflă, vântul ş-o doboară (PP. MAR. NUNTA 707; Hochzeitslied). Pe lângăpeteaua aceasta (cu monele) mai înşiră încă şi alte petele de mărgele (MAR. NUNTA 290). ET. vgl. beteală. peteâlă PI. -télé S. f. (1581/2 PO2 274; Ex 28, 36) 1. Silber-, Goldbändchen N., Maisfädenbüschel N. siehe beteală. 2. Kontusion F. Ochiul cel direptpuţânel trist de o peteală de lovitură ce să strângea la coada ochiului (DOS. VS. Ian. 30; 47a). ET. 1 siehe beteală, 2 evtl, zu pată. SG. ALR SN IV, K. 1204. pétec siehe petic. petéica S. f. (1884 H. IV, 11) ugs.: Ring M. aus einem gewundenen Zweig (gânj), mit dem die Runge (leucă) am oberen Leiterbaum (carâmb) des Bauemwagens befestigt wird. GR. -tâucă, -tiocă. ET. wahrsch. zu asl. potülmçti „stecken”. pétic PI. pétice S. n. (1451 DLRV) 1. Stückchen Stoff, Leder, Papier etc.: Fleck, Flicken, Lappen, Fetzen M. Nimeni nu va cârpi vestmântul vechiu cu.peatec nou (BIBLIA 1688 Mt 9,16) niemand flickt ein altes Kleid mit einem Lappen von neuem Tuch. Leana ... l-a găsit numai în cămaşe, în cămaşa sa petec de petec (DEL. P. 190) in seinem über und über geflickten Hemd. Totdeauna când se iveşte (pe scenă) câte un incident neprevăzut, Milo „ ştie să-ipue petecul” (BOGD. VECHI 229) weiß M. Hilfe, näml. indem er improvisiert. Deasupra noastră se zăreşte un petecuţ de cer (VLAH. RP. 152). Murise mama şi îmi lăsase peticul ăsta de pământ (GHICA 25). Vgl. moşie 1. a. Zâna ...juca de-i mergea petecele (SBIERA POV. 37) daß die Fetzen flogen. După sac, şi petic, cum e sacul, şi peticul, ş-a găsit sacul peticul u. a. (Sprw.) sie passen zueinander (bes. von Ehegatten). 2. fig.: Makel, Fehler M. Eu sunt fecior sărac ...şi nu mă potrivesc cu un cal împărătesc! îmi cunosc eu petecul (CĂT. POV. I, 11; 55). 3. fam. a-şi da în petic wieder in seine alten Fehler, Sünden verfallen. Tot vine o zi când lupşorii crescuţi în casele oamenilor îşi dau în petic (OD.-SL. 157). GR. -tec, ebenso die Ableitungen; VLAH. öfters PI. m. -tici: Printre peticii de nori (VLAH. NUV. 135). - Dim. peteciiţ, PI. -ţe. ET. dürfte denselben Stamm enthalten wie pată, pătură u. irgendwie mit it. pezzo, port, peça, frz. pièce od. den auf gr./lat. pktacium beruhenden it. petazza, sp. port. pedazo, prov. pedas Zusammenhängen. SG. ALR SNI, K. 9, 29; IV, K. 1165, 1189, 1222. 79 peticâr peticâr (1823 BOBB) selten: I. S. m., PI. -câri 1. Lumpensammler M. 2. Schuhflicker M. IL S. n., PL -cäre Fleckerlteppich M. GR. -la-. ET. petic. petică PL pétici S. f. (1709 IORGA S. D. XI, 55) Lappen, Fetzen M. Cu fum de petecă te va afuma (PP. REV. TOC. III, 383; Besprechung). Cât îişede de rău cu petecă asta de tulpan (NAD. NUV. I, 7). GR. -te-. - Dim. peleciiţă. ET. petic. peticări siehe petici. peticărie S. f. (1857 POL.) Menge F. Flecken (PL) Oghialurilor şi pernelor ...le curg zdrenţele cu toatăpetecăria cu care sunt cârpite (RADUL. RUST. II, 199). GR. -te-. ET. petic. peticér PL -cére S. n. (1879 CIH. II, 248) Dorn M. an der Flinte etc., auf den die Zündkapsel aufgesetzt wird (PAMF. IND. 153). GR. -ţar. ET. petiţă. petici Präs, -césc V. tr. (1823 BOBB) 1. (an vielen Stellen) flicken. Tot sä i-o maipetecesc, Că cu el am să trăiesc (I.-B. 277). 2. fig.: (an vielen Stellen) mit Flecken, Fetzen bedecken. Zăpezile carepeticăresc („ tachent”) livezile Predealului (UR. BUC. 159). 3. zerfetzen, -lumpen. Popoarele îşipeticesc cărnurile cu tiinu (JIP. OP. 4). GR. -te-, peticări. ET. petic. peticit (1862 PTB.) 1. Adj. 1. geflickt. 2. mit Flecken bedeckt. O pajişte frumoasă... peticită („ tacheté”) cu tăblii de zăpadă (UR. BUC. 189). Sub cerul sur şi peticit de nouri (VLAH. NUV. 178). 3. zerfetzt, zerlumpt. - Auch substantiv. Astăzi? tot peticitul ar trage să ia tot doamne (RETEG. POV. I, 56) jeder Lumpenkerl möchte sich heutzutage mit einer Dame verheiraten. GR. -te-, peticat. II. S. n. Flicken N. ET. a petici. peticös Adj. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) zerlumpt. O roche ... Veche, ruptăpeticoasăşi cârpită peste tot (PANN PV. 1888 II, 71). GR. -te-. ET. petic. petimbroâsă PL -broâse S. f. (1883 BR. 288) Kreuzkraut N. (Senecio). ET. unbek. petiţă PI. -tiţe S. f. (1851 STĂM. D.) veralt.: Zündhütchen N., -lcapscl F. (wofür LM. capsă). Dacă dracu pune (în puşcă) praf Şi alice şi petiţă Şi deodată face: paf!? (SPER. AN. î 893 III, 29). ’ ET. anscheinend russ. ptica „Vogel” od. şerb. petica „Türangel, -zapfen” etc. petiţie PI. -tiţii S. f. (1830 CR 23) Gesuch N. GR. veralt. -ţiîine. ET. frz. pétition. SG. ALR SN IV, K. 985. petliţă PL -liţe S. f. (um 1660 STAICU 114) farbiger Tuchbesatz an der Vorderseite des Rockkragens von Uniformen: Patte F., Riegel M. am Kragen od. Rücken. Vgl. gaicä. ET. russ. petlica. petrecanie PL -cânii S. f. (1624 DRFIB XVII/4, 455) 1. veralt. u. ugs.: Leichenbegängnis N. Să-i faceţi mortului o petrecanie frumoasă, cu muzică (SEV. POV. 50). 2. fam. a face de petrecanie cuiva jdm. den Garaus machen, jdn. um die Ecke bringen, ins Jenseits befördern. (împăratul) îşi frământa cugetul, ca ce ar face să puie mâna pe hoţ spre a-i face de pefrecanie (ISP. LEG.2 375). Chimiţă n-a moştenit decât vro cincizeci de mii de franci, cărora le-a văzut iute-iute de petrecanie (VLAH. GV. 98). Două şunci dolofane, aşteptând să le fac de petrecanie (UR. BUC. 137). 3. veralt.: Lebensweise, Lebensart F. Să fie volnic a se face călugăr şi a se dăspărţi de nuntă ... pentru că mai la bine merge, adecă întru petrecania şi viaţa ce e tocma îngerilor (INDR. 211). 4. veralt.: Unterhaltung, Belustigung, Kurzweil F. Şi să-mbia năroadele la ospăţ şipetrecanie nemeşterşugu-ită (DOS. VS. Noe. 30; 178b). Şi au trăgănat acea nuntă până a doua săptămână, cu mari petrecănii şi bişuguri (MIR. COSTIN, LET.11, 258). Era veselie şi petrecanie ca-n zioa de Paşti (CL VI, 24). 5. LV. Vorfall M., Ereignis N. A doua zi după aceia petrecanie dintr-aceiaşi noapte au chemat împăratul ...pre vizirul (MIR. COSTIN, LET.21, 282). GR. PL auch -cănii. ET. a petrece, gebildet wie rătăcanie von a rătăci. SG. ALR I/II, K. 295, 298. petrecâre PI. -cari S. f. (1683 DOS. VS.) 1. veralt.: Lebensweise F. Pentru care vină te laşi... negrijit cu ascuţâtepetrecării? (DOS. VS. Dech. 10; 80 pctrécc 209a) in harter, qualvoller Lebensweise. Şi să străstuia pre sine mai vârtos cu mai grealepetrecărijDOS. VS. Dech. 10; 210a). 2. MARAM. Begräbnis N. ET. a petrece, zur Bildung vgl. vânzare, născare, păscare, jacare, zăcare. SG. ALR I/II, K. 298. petrecător Adj. (1625 SLLF II, 404) veralt.: 1. begleitend. - Auch substantiv. 2. (cr)lebend. Pre şerbul Tău ... împreună petrecători fă-l înlr-a Tale vecinice bunuri (DOS. LIT. M. mare 45b). 3. lebenslustig. 4. unterhaltsam. ET. a petrece. petrecătură S. f. (1564 CORESIMOLIT. 250b) LV. petrecătură morţilor Leichenbegängnis N. ET. a petrece. petrece Präs, -trec (16. Jh. CV212b; Apg 20, 38) 1. V. tr. 1 .prin, pe după c., pe dedesuptul unui lucru etc. durch, hinter, unter etw. etc. (hindurch)führen, -ziehen. Şi petrecea pre fiii lor şi pre fetele lor pren foc (BIBLIA 1688 2 Kg 17,17) und ließen ihre Söhne und Töchter durchs Feuer gehen. Apoi să le petreci (perjele) toate prin ciur într-un vas deosebit (DRAGH. IC. 72) dann schlage sie alle durch das Sieb. Apoi doamnele îl punea ...să le petreacăfirul în ace (TEL. SCH. 96) ließen ihn ... den Faden in die Nadeln einfädeln. Iară pre tătari i-au petrecut (moscalii) pre supt săbiile a doi moscali şi i-au slobozit (NECULCE, LET.2 II, 390). Singur lângă foc, Petrec în minte Viaţa-mi lipsită de noroc (EMIN. O. I, 107) lasse ich im Geist... vorüberziehen. Şi zăvorul cel den mijloc, pren mijlocul stâlpilor să să petreacă de o parte până de ceia parte (BIBLIA 1688 Ex 26,28) und sollst den mittleren Riegel mitten an den Brettern hindurchstoßen. 2. verkaufen, -treiben, -schleißen, absetzen. Ţăranii stau binişor de pe urma vinului pe care-l petrec în judeţele Argeş şi Muscel (DEL. I. V. ş. V. 262). Cum petreceţi icrele? „Atât”. Scump (DEL. P. 156). 3. veralt.: petrec c. ich erfahre, erleide etw., mir widerfährt etw. (vgl.: etw. durchmachen). Sä nu se teamă ...că n-ar petrece nici un rău (AXINTE, LET.2 II, 151). Cad la robie şi petrec multe şi grele necazuri şi chinuri (AXINTE, LET.2 II, 158). Că eu, Doamne ... Petrec pizmă si mustrare deasă (DOS. PS. V. 68, 30). 4. zu-, ver-, hinbringen. Unde, cum ai petrecut vacanţa?, wo, wie hast du die Ferien zugebracht? Un vecin bun, cu care am petrecut multe şi lungi seri de iarnă (GHICA 13). Cine au ţinut poroncile lui D-dzău şi obiceele nesmintite, acela cu bine şi cu cinste s-au petrecut viaţa (MS. um 1650, GCR1,145). Tinereţele mele ... le trec Şi le petrec Tot cu dor şi cu năcaz şi cu lacrămi pe obraz (I.-B. 101). A-şipetrece timpul citind sich die Zeit mit Lesen vertreiben. 5.pc. jdm. das Geleit geben, jdn. geleiten, (eine Strecke) begleiten (wog. a însoţi, a întovărăşi als Reisegenosse begleiten). Domnul... merge la gazda ce este rânduită şi gătită, petrecându-l şi boierii (GHEORGACHI, LET.2 III, 299). Vin ’, maică, de mă petreci Batăr ... pân-la Beci (I.-B. 295). Dar stau în drum şi o petrec Cu ochii (COŞBUC 110) ich folge ihr. Mărioara ... îl petrecu până-lpierdu din ochi (NĂD. NUV. I, 108) sah ihm nach. II. V. intr. 1. sein Leben zubringen, leben, sich aufhalten. Iară svânta în casa părinţilor săi petrecea (VARL. CAZ.2 II, 12a). Cela ce face voia lui D-zeu, petreace în veaci (MĂRG.1 134B) lebt ewig. Cu megieşii ... bine petrecea, cât la toţi avea nume bun şi dragoste (NEC. COSTIN, LET.21,472) mit... lebte er in gutem Einvernehmen. Oriunde veţi întră în casă, acolo petreceţi până ce veţi ieşi de acolo (EV. 1894 Mk 6, 10) haltet euch da auf. 2. IN.petrec bine, rău etc. es (er)geht mir gut, schlecht etc. Doao boale întru sine zavistnicul are: Una când petrece rău, a doao mai mare, Când priveşte pre altul că petrece bine (MIR. COSTIN, GCR I, 206). Aşa petrec domnii cu sfatul şi cu apropierea străinilor la sine (NEC. COSTIN, LET.21, 396). 3. a petrece, LV. u. TR. a-şi petrece sich unterhalten, belustigen, Kurzweil treiben. Petrecem jucând, săllând, vorbind şi râzând (GLOS. AC.). Mai mult îi plăcea să-şi petreacă cu caii (FR.-C. MOŢII 249). 4. (s)pre cn. auf jdn. übergehen. Duhul sfânt ce iase de la părintele şi spre fiiul petreace (PRAV. GOV. 84b). De la părintele iase duhul sfânt şi petreace pre fiiul (PRAV. GOV. 84b). ni. a se petrece 1. (nacheinander) dahin-, vorüberzic-hen. Pe drumul mare trec şi se petrec Stoluri de voinici (TEOD. PP. 91/92). Să se poarte demn cu beii care se petreceau ca la moară pe tronul Munteniei (GION PORTR. 53) die aufeinander folgten, einander ablösten. 2. hin-, vergehen. Cu aceste împrejurări se petrecuse câtăva vreme (ODOB. DC. 52). Lumea mea cea frumuşică Se petrece-nlr-o nimică (I.-B. 218) mein ... Leben vergeht im Nu. Orice iasle muritoriu, cu vreme să petrece (MIR. COSTIN, GCR 1,205). Petrecându-se Duca Vodă l-au astrucat în biserica lui Alexie Balaban (NEC. COSTIN, LET.2 II, 33) als Fürst D. verschied. 3. bisw.: (physisch) herunterkommen, hinfällig werden. 4. vor sich gehen, Vorgehen, sich zutragen, sich ereignen, Vorfällen. Te îmbeţi de feeria unui mândru vis de vară, Care-n tine se petrece (EMIN. O. I, 159). Acel Filip ... scria turcului cele ce se petreceau la domnie (GHICA X). Cine poate şti ce se petrece în inima 81 petrécere omului (GLOS. AC.). Ce s-a petrecut aici, în lipsa mea? (GLOS. AC.). GR. Konj. să -treacă; Imperat. -treci; Pcrf. -trecui; Part. -trecut; Ger. -trecând; Verbaladj. -trecător. ET. lat. *pertraïcio, -ère über *pretrece (vgl. aprecepe, a preveghia < percipëre, *pei'vïgïlâre u. a trece < traïcëre), dessen erstes r dann durch Dissimilation schwand. SG. ALRII/I, MN 2669, 77; ALR SN V, K. 1143. petrecere PI. -treceri S. f. (um 1580 GLOS. BOGD. 394b) 1. Durchziehen N. 2. Verbringen N. (der Zeit). 3. LV. Begleitung F., Geleiten N. Nicolai Vodă nice petrecerea lui n-au vrut să primească (NEC. COSTIN. LET.2 II, 86). 4. Aufenthalt M. (Goţii) în lunga petrecere a lor în Dacia, lăsară multe urme (BĂLC. 9) während ihres ... Aufenthalts. 5. LV. Ergehen N. Din aceiaşi îngrijire ce avem pentru folosul şi buna petrecere a lăcuitorilor (DOC. 1817, TEZ. II, 361) das Wohlergehen. 6. Unterhaltung, Belustigung, Kurzweil F., Zeitvertreib M. Petrecerea fărăfemei e ca nunta fără lăutari (FIL., Z. IV, 548). (Tinerii) defăimau ... petrecerile holteiei (C. NGR. 68). Boierul Andrei, cu toată vârsta, era frumos şi om de petrecere (SAD. POV. 224) lebenslustig. 7. LV. Tod M., Sterben N. (BIBLIA 1688 Vorwort). -Vgl. DOS.: VIAŢA ŞI PETRECEREA SVINŢILOR. ET. a petrece. petrecut Adj. (1650 BRV I, 177) 1. (hindurch)gezogen. Cu braţele petrecute molatec pe după gâtul lui (DEL. P. 37) die Arme ... um seinen Hals geschlungen. 2. LV. überschritten, veraltet. Acest paşă era petrecut cu bătrâneţele (AMIRAS, LET.2 IU, 173) altersschwach. GR. pestrecut (B.). ET. a petrece. SG. ALR II/I, K. 84, 108. petrol S. n. (1703 GCD) Petroleum N. GR.petroléu, petroléiu (ŞINCAIN, 37). ET. frz. pétrole, dt. Petroleum. peţe siehe beţe. peţi Präs, désc V. tr. (1593 DIR) o fată um ein Mädchen (für sich od. einen andern) werben, anhalten, freien. N-am venit să prânzim, Ci pe Chira s-o peţim (I.-B. 493). Şi dac-a fost peţită des, E lucru tare cu-nţeles (COŞB. 16). ET. lat. pëto, -tivi, -tltum, -tëre. SG. ALR II/I, MN 2674, 78. peţit (1581 PRL 224a) I. Adj. umworben. II. S. n. Freien, Werben N. Ce are neică de nu i-a primit (Sultănica) peţitul? (DEL. S. 15) warum sie seine Werbung nicht angenommen hat? - Adverbiell: A merge, a se duce, a umbla în peţit(e), împeţit, la (îm)peţit(e) u. ä. auf Brautschau, auf Freiersfüßen gehen: VIad, flăcău, vrea să se-nsoare Şi se duse în peţit La un om ce-avea o fată (BOGD. POV. 76). Bogdan-Vodă, plecând împeţit în Polonia, ceruse o prinţesă de la Curte să-ifie Doamnă (SAD. POV. 1). Te-ai apucai de împeţit lumea? (ZAMF. LN. 108). ET. a peţi. peţitor PI. -tori S. m. (um 1670 ANON. CAR.) Brautwerber M. Un june-ntr-o vreme rugă pe oarecine Peţitor să meargă-n satele vecine (PANN PV. M. I, 129). - S. f. peţitoare. ET. a peţi. SG. ALR II/I, MN 2672, 77; ALRM II/I, K. 205. peţitorie S. f. (1827 AR 54.) Brautwerberamt N. Mi-am isprăvit petitoria (AL. OP. I, 775). ET. peţitor. pevecioără siehe pavăză. peveţPl. peveţi S. m. (1632 EUSTR. PRAV. 100) LV. (Tempel-, Kirchen-)Sänger M. Şi David şi tot Israilul jucând naintea lui D-zeu ... cupeaveţi şi cu cobuze (BIBLIA 1688 1 Chr 13, 8). Protopsaltul cu al doilea cân tăreţ şi cu alţi peveţi încep a slavoslovi pre D-zeu cu obicinuitele cântări (GHEORGACHI, LET.2 III, 312). ET. ksl. pevfcl. peveţi (+) Präs, -ţese (1688 BIBLIA) LV. I. V. tr. (be)singen. Cânta-vom şi vom peveţi puterniciile tale (BIBLIA 1688 Ps 20, 14) so wollen wir singen und loben deine Macht. II. V. intr. singen. Cânta-voi şi voi peveţi Domnului (BIBLIA 1688 Ps 26,11). Peveţuiţi Domnului cu alăută (BIBLIA 1688 Ps 97, 7). GR. peveţui, Präs, -ţuiesc. ET. peveţ. peveţie (+) S. f. (1683 DOS.) LV. (Kirchen-) Gesang M. Cântând cu acel glas de peveţie meşteşuguită (DOS. VS. Dech. 4; 196a). ET. a peveţi. peximedii siehe pesmet. pezevenchi PI. -venchi S. m. (uni 1710 NEC. COSTIN) Kuppler, Zuhälter M.; fig. schlauer Betrüger: Gauner, Spitzbube M. Un galion ce avea înlăuntru 150 de copii tineri, luaţi din Chefea pentru spurcata sodomie a 82 piază preacurvarului turc ...au dus (turcii) la Sultan Mehmet, fiind ispravnic pre acel galion un grec (iaţă şi peze-'venchi greci!) (NEC. COSTIN, LET.21,164). Un pezevenchi care ştia că baba are la gălbănaşi hăt multişori (SBIERA POV. 280). GR. S. f. pezevénche, PI. -che; MUNT, -nghi, S. f. -nghe, -ne, S. f. -ncă (CIH.), -ng (POL.). ET. türk, pezevenk; -ghi nach ngr. TteCeßeyxriç. pezevenclâc PL -clâcuri S. n. (1825 CANT. SCRIS.) veralt. : Kuppelei F. ; fig. : Gaunerei, Spitzbüberei F. Pentru că de le vei culca cu cineva, nu ai să porţi frică de pieire, numai să plăteşti banii pezevenclicului (CANT. SCRIS. 289). GR. -clic; MUNT. -nglâc. ET. türk, pezevenklik; -gl- nach ngr. TreCeßeyXfjxi. pezişâ siehepiezişea. pfund siehe funt. pi! Interj. (1839 C. NGR. Scris. VIII) 1. Ausruf der Abscheu: pfui! Nevestele ... începură ...a să uita la el cu mirare. „Pi! da slutu-i! Pil da negrn-i! (GPIIB. BV. 57). Pi! lume mincinoasă!... Un fecior în casa mea ca ginere! (CL XVI, 119). 2. Lockruf für Enten. (Zmeoaica) să pune a ocoli lacul strigând: pi!pi! pi! dar răţoiul nu-şi scoate capul din apă (RETEG. POV. I, 41). ET. onomatopoet. SG. ALR SN II, K. 365. piâstru PI. piaştri S. m. (uni 1812 ŞINCAI HR. III, 360) Piaster M. ET. dt. Piaster. piatră PI. piètre S. f. (um 1408 BGL) 1. Stein M.; de piatră steinern. Piatră de moară Mühlstein (vgl. alergătoare 1 u. casă11); piatră scumpă Edelstein; piatră de scandal, veralt.: piatra scandalei der Stein des Anstoßes; a arunca, da cu pietre în cn. mit Steinen nach jdm. werfen; a ucide cu pietre steinigen; a scoate apă, lapte din piatră (seacă) Wunderdinge verrichten, Unglaubliches leisten. Muntenii... în ţara noastră să nu rămâie piatră pre piatră se nevoiau (MUŞTE, LET.2 III, 86) daß ... kein Stein auf dem anderen bliebe. Mi-ai luat, ridicat o piatră de pe inimă du hast mir einen Stein vom Pierzen genommen. Când are cineva o piatră la inimă, cică i se duce veselia (I. NGR., CL XIII, 28) eine drückende Sorge auf dem Herzen. Inorogul... sau vreodată pe piatră, sau vreodată supt piatră a fi socotia (CANT. IST. 306) daß er einmal entweder auf der höchsten Stufe des Glücks oder auf der tiefsten des Unglücks stehen werde. Băietul cel mare ... nu avea noroc de fel şi toate-i mergeau ca din piatră (BOGD. POV. 194) alles kam ihm schwer an; Ggs. ca din apă, vgl. apă 10. c.- Fam ugs.: piatră seacă Steinwüste, in Wendungen wie: (Ei erau) buni la inimă de puteai tiăi cu ei în piatră seacă (CAT. POV. I, 63). Când zici d-ta, Merg şi-n piatra seacă (SPER. AN. 1892 I, 37) etwa: ins Feuer. Când păcatul paşte pe om, cu anevoie scapi, chiar de te-ai vârî in piatra seacă (PP. NĂD. NUV. I, 88). - Ugs.: scaunul de piatră der Richterstuhl (beim Jüngsten Gericht): La scaunul cel de piatră Unde merge lumea toată, Vom merge şi noi odată (PP. MAR. ÎNM. 525; Totenklage). Nu gândeşti vrodată Că-i merge la judecată La divanul cel de chiatră? (MAR. ÎNM. 482). — Jocul în cinci pietre (ISP. JUC. 34) Spiel mit fünf Steinen, die in die Höhe geworfen u. mit dem Handrücken aufgefangen werden. - Sprw. (vgl. cap I. 20, muşchitare 3, nebun 1. a crăpa I. 2.a); Apa trece, pietrele rămân auch das schwerste Gewitter geht vorüber. Picătura (mică) găureşte piatra u. ä. steter Tropfen höhlt den Stein. 2. im Namen von Mineralien etc.: piatră acră Alaun M., vânătă Kupfervitriol N., roşie (JIP. OP. 74) Rot(eisen)stein M., de fier (CL XIV, 721) Eisenstein M., -erz ΊΑ., piatra iadului Höllenstein Μ. 3. piatră (în, la. băşică, rinichi, fiere Blasen-, Nieren-, Gallen-) Stein Μ. 4. Hagel M. Voi ploa în ceasul acesta mâine piatră (χάλαζαν) foarte multă (BIBLIA 1688 Ex 9,18) ich will morgen um diese Zeit einen sehr großen Hagel regnen lassen. Şi piatră pre multe locuri au căzut (NEC. COSTIN, LET.1 I, App. 100). GR. veralt. YX.pietri. - Dim. pietriceâ, -cică, PI. -cèle; pietrüta (CANT. IST. 92). - Augm. pietroi S. n., PI. -troâie. ET. lat. pëtra. SG. ALR SN I, K. 227; II, K. 514, 580; III, 789; V, K. 1289, 1431; ALRM SN I, K. 394; II, K. 830. piaţă PI. piéÇe S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Platz M. Piaţa Teatrului, Sfi Gheorghe Theater-, St. Georgsplatz. 2. Marktplatz, Markt M. Cursul schimbului pe pieţele sfrăine der Wechselkurs auf den ausländischen Märkten. Vgl. gardă. Mă duc la piaţă ich gehe auf den Markt. Un ovrei cumpărător Carele de chilipituri era-n piaţ precupitor (PANN NASTR. 10). Ehem. Comandantura pieţei die Ortskommandantur. GR. MUNT, veralt. piaţ, TR. BAN. p'iaţ, PI. -âţuri 5. n. ET. it.piazza, auch mittelb., ngr. πιάτσα, magy. piac, şerb. pijaca. SG. ALR SN III, K. 904. piază PI. piéze S. f. (1649 MARD.) piază bună, rea gutes, böses (od. übles) Vorzeichen; Vorbedeutung F., jd., der Glück, Unglück bringt, Glücks-, Unglücksvogel M. Ca să conjur piaza rea ... aruncam în mare, din timp în timp, câte trei gologani 83 pic (GHICA 383). Marţea să nu se pună porumb în pământ, căci e zi cu pieze rele (ION. SUP. 60) ein Unglückstag. Ţiganul... are pieze bune, căci când te-i întâlni cu el în drum, îţi merge bine (ŞEZ. I, 215) bringt Glück. împăratul... văzând că logodnica fiidui său epiază rea, fiindcă, de când a venit ea, n-a avut parte de nici un lucru ce i-a fost lui drag (ISP. LEG.2 363). - MOLD. dafür PI. m. piezi (chezi, cheji) buni, răi: Struţocămila ... pasăre a fii vrednică este şi încă nu jietece pasăre, ce aşeşi slăvită, lăudată şi în buni chedzi luată (CANT. IST. 31) nicht nur ein gewöhnlicher Vogel, sondern ... auch glückbringend. Norodul jurând pre chezii cei buni sau pentru norocirea împăratului (MIR. COSTIN, LET.21, 28). (Pierderea steagului) la oştenii acestei părţi şi în loc de necinste şi în loc de piezi răi ... să socoteşte (MIR. COSTIN, LET.11,248). Acu s-a tăiat chejii răi, s-a curmat Jacului (UR. LEG. 116) der Zauber ist gebrochen. ET. piază u. piez dürften dess. Ursprungs sein, pic (1681 DOS. TR.) 1. S. n. PI. picuri 1. Tropfen M. Vântul zvârle-n geamuri grele picuri (EMIN. 0.1,119). Picurii cu strop de strop Fac al mărilor potop (COŞB. 163). Alţii lua picuri de sfântul lor sânge, alţii din giolgiuri (DOS. VS. Martie 11; 28b). Nu s-ascund de cătră tine ... Doamne sfinte, Nice picul cel de lacrămi, nice de suspin vro parte (DOS. TR., CCR 227). Ai streşinilor ciucuri plâng Şi lacrimile lor, cu picul, In lăculeţe jos se strâng (RĂDUL. RUST. I, 184) die Eiszapfen am Dach ... tropfenweise ... - Pic de apă von Wasser triefend, pudelnaß: (Ţiganul) de-abia cu suflet scapă Asudat şi pic de apă (SPER. AN. 1893 III, 42). 2. un pic ein wenig, ein bißchen. Am fost trimis la pansion ...ca să-nvăţ ...un pic de nemţească, un pic de grecească (GHICA 73). Ne întrerupem aci un pic pen tru a face o observaţiune (HASDEU I. V. 110). Bes. mit Neg.: Pic de nour nu se vedea (ISP. LEG.2 246) kein Wölkchen war zu sehen. Nu găsiră nici pic de urmă (ISP. LEG.2162) nicht die geringste Spur. Eu încă n-am amijit nici pic (BOGD. BURS. 44) keinen Augenblick. N-am bani nici chic (AL. OP. 1,456) ich habe keinen Heller. Era om iute. Nu sta locului cât e picul (LIT.) er stand keinen Augenblick still. Fără pic de boală, aşa sănătos fiind, s-au dus (EN. COGĂLN., LET.2 III, 230). GR. in Bdtg. 1 auch, bes. TR., S. m. picur. - Dim. picuş, picuntş, PI. -râsuri, in Bdtg. 2 picuţ, piculeţ, PI. -leţe. II. Interj., ahmt das Tropfen nach: tropf! Două lacrămi mari îi pică (împărătesei) din amândoi ochii, pic, pic (DEL. I. V. ş. V. 196). Moara se-nvârtea; faina curgea pic, pic (RĂDUL. RUST. II, 159). Ţârâitul ploii, pic-piculstreşinilor (NĂD. NUV. 1,135) das Tropfen. ET. ahmt, wie das gleichbedeutende alb. pike, den Schall des fallenden Tropfens nach, wog. in lat. picus „Specht” u. den damit zusammenhängenden roman. Wörtern (it. piccare, frz. piquer etc., vgl. dt. picken, engl. Io pick) die gleiche Lautfolge den durch den aufschlagenden spitzen Schnabel etc. hervorgebrachten Schall wiedergibt; ob zwischen beiden Stämmen ein Zshg. besteht, muß dahingestellt bleiben. SG. ALRSN V, K. 1488. pica Präs, pic (16. Jh. PS. SCH. 71, 6) 1. V. intr. 1. tropfen, triefen, tröpfeln, träufeln. Capul lui Ioan Botezătoriul tăiat, din carele încă tot pică sânge fierbinte (MĂRG.2104b). Picând, picând baltă se face (PANN PV. M. II, 129) viele kleine Summen bilden eine große. Ca o picătură ce pică pre pământ (PSALT. RÂMN. 71,6). Şi văzu unde pica dintr-o ramură acelui copaciu câte o picătură de miere (MS. 1654, GCR I, 165). Dacă nu curge, tot pică (Sprw.) regnet’s nicht, so tröpfelt’s doch. Norocul... unora varsă, iar altora nici pică (CANT. IST. 88) das Glück ... gibt’s dem einen mit Scheffeln, dem andern nicht einmal mit Löffeln. - MUNT, ugs.fi'umos de pică wunderschön: Ea frumoasă de pica, elfrumos ca un bujor (ISP. LEG.2 387). 2. häufig, bes. MOLD, a) fallen. Picăfrunza de pe nuc (I.-B. 159). Şi-l trasăprestepietri ascuţâte de să tăie şi pică bucăţi (DOS. VS. Sept. 29; 37b) bis er in Stücken auf den Boden fiel. (Pasărea) lăsă să-i pice din cioc pe oblâncul şelei voinicelului o piatră de zamfir (OD. PS. 213). Picat-au mulţi boieri la acea năvală förä socoteală (NEC. COSTIN, LET.2 II, 4). Ţiganul ... nebun de bucurie că-ntr-un loc aşa picase, zice: Hai să şed aice! (SPER. AN. 18921,188). Vgl. bot 2, muc I, nătăfleţ, oboseală, pară1, picior 1, tronc, -b) fallen (zu bestimmter Zeit eintreten). De luni care pică Până dumenică (AL. PP. 9) vom kommenden Montag an. Logodită sunt de mică Şi azi, mâne, nunta-mi pică (TEOD. PP. 83). -c) eintreffen. Aştept din ceas în ceas să pice curierul de la Ţarigrad (GHICA, CL XV, 340). După vro câteva minute, iată că pică şi bărbatul ei (SBIERA POV. 53). -d) cuiva jdm. zufallen. Norocul când pică omului, atunci să ştie să-l apuce şi să-l păstreze (ISP. LEG.2 292). Poate tot ne-a pica ceva mai bine (BOGD. POV. 19) vielleicht wird es uns etwas besser gehen. II. V. tr.: ceară etc. pe c. Wachs etc. auf etw. tropfen lassen, tröpfeln; c. cu ceară etc. etw. mit Wachs etc. betröpfeln. In zioa aceia pica-vor munţii dulceaţă (BIBLIA 1688 Joel 3, 18) werden ... von Süßigkeit triefen. Aduci meşteri de direg (casa) să nu te pice ploaia (MĂRG.2 75 a). - Refl. a se pica: Mai lesne este cineva ... în fântânele cătranului să lucredze şi cu cătran să nu să pice (CANT. IST. 41). Vgl. ceară 2. 84 picioică GR. MOLD. chica, so auch die Ableitungen. In Bdtg. I. 1 u. II LM. auch a picura. ET. zu pic. SG. ALR I/I, K. 148; SN II, K. 427; IV, K. 972, 980; ALRM Eli, K. 206; SN II, K. 787. picant Adj. (1832 GOL. CONDICA) 1. pikant, scharf gewürzt. 2. prickelnd. 3. anzüglich. ET. frz. piquant. picarisi (t) Präs, mă -sesc (1814 DOC. T. V. I, 87) sich pikiert fühlen. Chiar de te-aipichirisi tu, trebuie să-ţi spun că are dreptate (XEN. BR. 39). GR. pichirisi. ET. ngr. πικρίζω, Aor. έκίκρισα, frz. se piquer. picat (1703 GCD) 1. Adj. 1. gefallen. - Picat din soare wunderschön. 2. getupft, -tüpfelt. Precum piielea (pardosului) cu multe picături este picată, încă mai cu multe vicleşuguri inima îi este vărgată (CANT. IST. 79). Pardosid vărgat şi Râsul cu negru picat (CANT. IST. 100). Surioara a mai mică Cu rochia picăţică (TEOD. PP. 282). O scurteică ... pătată de untdelemn şi picată cu ceară (DEL. P. 151). II. S. n. Fallen N. GR. Dim. picăţel, -ţică. ET. a pica, doch dürfte bei picat „getupft” auch slav. pikati „tupfen” beteiligt sein, wog. it. picchiettare id. wohl nur zufällig an picat enklingt. pică1 PI. pici S. f. (um 1805 ŞINCAIN. 64) Perlhuhn N. Pichea africană şi cel fazan grecesc (OLL. HOR. 346). GR. piche. ET. onomatopoet. SG. ALR SN II, K. 383. pică2 PI. pici S. f. (1826 ALEXI G. 274) Pik N. (Farbe im Kartenspiel). Nu-i minune ca simţirea-i să se poată înşela, Să confiunde-un crai de pică cu un crai de mahala. (EMIN. O. I, 162). ET. frz. pique, dt. Pilc. pică3S. f. (1839 VAIL.) ugs.: Pik M., Pike F., Groll M. Lordul Redclif... mai avea şi o veche pică pe împăratul Niculaie (GHICA 370). Aşa creştea pica împotriva Sultănichei ca iarba rea (DEL. S. 16). ET. frz. pique. picătoare PI. -tori S. f. (1703 GCD) Pfanne, die unter den Bratspieß gestellt wird, um die Fettropfen aufzufangen: Tropfpfanne F. ET. a pica. picatüra PI. -türi S. f. (16. Jh. PS. SCH. 71,6) 1. Tropfen, Fallen N., Fall M. Să se depărteze (cu zidul) pentru picătură cât iese afară din zid învăliloarea. (COD. CAR., pentru vecinătate § 28). Cu chicătura mi se pare că m-am mai încălzit (BOGD. BURS. 87; der Redende war auf dem Eis hingefallen). 2. Tropfen M.: o picătură de apă ein Wassertropfen. Ca o picătură ce pică pre pământ (BIBLIA 1688 Ps 71,6). Are numai „ o chicăturică de ficior” şi nici de acela n-are parte (LIT.). Vgl. apă 10. c, lac 1, piatră 1. Printre picături dann und wann. A semăna cu cn. ca două picături de apă jdm. sehr ähneln. GR. Dim. -turică, PI. -rele. ET. a pica. SG. ALRSN IV, K. 1222. picăţea PI. -ţelc S. f. (1831 BUL. G. 263) Tupf, Tüpfel M., Tüpfelchen N. O căinase albă cu picăţele roşii (ROS. TROT. 9). GR. -ţică, S. m. -ţel, PI. -iei. ET. picat. picer siehe picior. piceucă siehe picioică. piche siehe pică1. pichere PI. picheri S. f. (1852 STĂM. W. 557) Perlhuhn N. Vgl. bibilică, pică1. ET. vgl. pică1', laut CIORANESCU 6346: zu ngr. ποικίλος. SG. ALR SN II, K. 383. picheucă siehe picioică. pichirisi siehe picarisi. pici PI. pici S. m. (1793 PREDETICI III, 618) fam.: kleiner Kerl, Knirps M. Ce te uiţi aşa, piciule? Vezi-ţi de treabă (VLAH. IC. 79). Doru dă ţară face din rumânul pici uriaş falnic (JIP. OP. 125). ET. Gehört zu der den „klein” bedeutenden Stamm pit, pet, pik, pek enthaltenden Wortfamilie, deren Vertreter z. B. mm. piţ, a piti, a pitula, pitic, puţin, altit. pitetto, petitto, frz. prov. kat. petit, it. piccolo (piccino etc.), sp.pequeho, port. pequeno sind. Der Zshg. dieser Wörter mit den unter pic angefürten ist fraglich // türk. ρίς (CIORANESCU 6348). picioârcă siehe picioică. picioică PL -doici S. f. (1774IORGA S. D. ΧΙΠ, 75) TR. MARAM. CRIŞ. NORDMUNT. 1. Kartoffel F. (Solanum tuberosum). 2. Topinambur M. (Knolle von Helianthus tuberosus; POL.). 85 picior GR. piceucă, picioca, pitiâcă, picioâcă, picheucă, picioârcă, piciorcă (HMST.; CLEM.; B.). PI. auch -ciâice. ET. magy.pityoka, csicsoka, csucsorka „Kartoffel”, die auf amerik. (it. sp. port.) pa tata beruhen. SG. ALR SN I, K. 194,196; IV,K. 1102,1103; ALRM SNI, K. 139. picior PI. -cioârc S. n. (1410 DLRV) 1. Fuß M. (auch als Längenmaß), Bein N. Picioarele de dinainte die Vorderfüße, -beine. Eu îs bătrână acu, cu un picior în groapă şi unu afară (BOGD. POV. 111) ich stehe schon mit einem Bein im Grab Din cap până în picioare von Kopf bis Fuß. A sta, juca, se învârti înlr-un picior auf einem Bein stehen, tanzen, sich drehen. Calul se ridică în două picioare das Pferd bäumt sich auf. A bate din picior mit dem Fuß stampfen. A călca în picioare mit Füßen treten (eigtl. u. fig.). A da cuiva un picior jdm. einen Fußtritt geben, versetzen. A da cu piciorul (hinten) ausschlagen: Vaca rea dă cu piciorul când umple ciubărul u. ä. (Sprw.) was hilft’s, daß die Kuh viel Milch gibt, wenn sie den Kübel umstößt? Fig.: a da cuiva cu piciorul jdm. von sich stoßen, weisen: Fata proastă şi ţâfhoasă dă norocului cu piciorul (DEL. S. 15). Vede-te-aş cu picioarele înainte! (BUR., CL XVI, 3; der Tote wird mit den Füßen zur Tür gelegt) ich wollte, du wärest tot! în picioare, MUNT. d(e)-a-npicioare(le), d(e)-a-m-picioa-rele (aufrecht) stehend: Elefantul... doanne în picioare, răzimat de ceva (ÎNV. COP. 1878, 60). Vizitiul., mâna caii d-a-npicioarele (CL XIX, 463). Ovăzul ... dacă rămâne prea multă vreme în picioare (ION. CAL. 131) wenn der Hafer zu lange stehen bleibt. A sta, ß în picioare (aufrecht) stehen: Domnul stă în picioare drept domnescul său scaun (GHEORGACHI, LET.2in, 301). Prea puţine ziduri mai erau în picioare (ISP. LEG.2 100). A se scula., ridica în picioare aufstehen, sich erheben: Toată, lumea se sculă în picioare (XEN. BR. 32). Apoi se ridică ea în picioare, se apropie încet de scaunul lui (GANE, CL XIII, 453). A pune, ridica. în picioare aufstellen, -richten, auf die Beine bringen: Ca să vâneze lei şi tigri ...faraonii Egiptului ... rădicau în picioare ordiişipopoare înfregi (OD. PS. 89) boten ... auf. In picioare leibhaftig: Ce bujorel de copilă! Pare că-iprimăvara în picioare (AL., CL VIII, 414). A (d)oborîdin picioare um-, zu Boden werfen: într-acea zi s-au scornii vânt mare, cât oborâia pre om de în picioare (NEC. COSTIN, LET.21, 455). A cădea, pica din, de pe picioare Umfallen, -sinken. A se topi, a se usca, a se pierde, a pieri din, (de) pe picioare, MUNT. d(e)-a-n picioarele, d(e)-a-m-picioarele (zusehends) sich abzehren, dahinsiechen: Fiid lor se topea d-a-n picioarele şi nimeni nu ştia din ce pricină (ISP. LEG.1 I, 75). Nu veneai, Iorgide! Măriuca pierea din picioare (CL XVII, 337). Abia se ţine pe picioare er kann sich kaum noch auf den Füßen halten. Dorul părinţilor care-l usca pe picioare (ISP. LEG.11, 11) die Sehnsucht... verzehrte ihn. De frică şi de griji, bolea pe picioare (DEL. P. 164) vor Angst und Sorgen kränkelte er. Mi se taie picioarele die Füße versagen mir. Era sănătoasă, a murit pe picioare (NĂD. NUV. I, 27) sie starb ohne vorherige Krankheit, plötzlich. Ceva mai încolo, la 10 minute cu. piciond, sunt binefăcătoarele izvoare ...de la Căciulata (VLAH. RP. 130) 10 Minuten zu Fuß. Bucătariul îşi luă. picioarele pe umere şi se depărtă (SLAV., CL VI, 229) nahm die Beine in die Hand. Corpul lui Kiel Hassan Paşa trecuse Dunărea ... şi prinsese picior pe ţărmul stâng al Dunării (GLIICA 374) hatte ... Fuß gefaßt. Măghemuiam în limitele tichetului meu, căutând să apuc de picior sommd ce fugea. (GHICA 2) den fliehenden Schlaf zu erhaschen: vgl. apuca I. 2. Fam. a pune piciond în prag sich auf die Hinterbeine stellen, sich widersetzen: Fie-sapusese piciond în prag şi nu voia nici în ruptul capului să ia pe altul de bărbat (ISP. LEG.2 388). I-a. tăiat craca, creanga sub picioare (Z. I, 150 fig.) er hat ihm einen Strich durch die Rechnung gemacht. Am măturat, câţi turci mai rămăsese la Cireş şi la Cerneţi, de n-am lăsat picior de turc în Mehedinţi şi în Dolj (GHICA 24) keinen einzigen Türken. Chiar la timp venit-ai, zău, N-am picior de-argat în curte (DULFU PĂC. 169). Vgl. armă 1, cal 10. c, cap 20. d, coadă 1, Dumnezeu 3, găină 2, lega I. 1, lua I. 6 u. 11. b. 2Fußähnlichcs: a) Fuß M., Bein N. des Stuhls, Tischs, Webstuhls etc. Picioarele de sprijin (ale podului) zidite-n piatră (VLAH. RP. 40) die Stützpfeiler. - b) Stiel M. Un ... bulb ... care produce pe un picior o mulţime de micißoricele (DATC. HORT. 162). - c) Ausläufer M. eines Berges. Vârfu muntelui ...se rămurează în mai multe cidmuliţe, numite „picior” (JIP. R. 256). - d) MUNT. Garbenhaufe M. (aus sieben Garben gebildet). (Secerătorii) înălţau ici colo, din snopi peste snopi, picioare si din picioare, clăi (RADUL. RUST. II, 29). 3. in Pflanzennamen (vgl. capră 3. b, cocoş 9. f): piciorul viţelului. Aronsstab M. (Arum maculatum). GR. MOLD, chicior, arom. (bisw. TR. WEIG. JB. VI, 18) cicior. - PI. MUNT. fam. picere. — Dim. -cioniş, PI. -ruse; -niţ, PI. -rute; MARAM. -nie, PI. -n'tce. -Augm. picioroi, PI. -roăie. ET. lat. petiăus; wegen i < vort. e vgl. viţel, cireaşă. SG. ALR I/I, K. 55, 58, 150; II/I, K. 70; MN 2229, 43; 3888,134; 3889, 135; 4169, 54; SN I, K. 50, 58; II, K. 357; III, K. 664; IV, K. 1094, K. 1303: V, K. 1300, K. 1307; ALRM SN I, K. 40; K. 245. picioröng PI. -roânge S. n. (1446 DRHA I, 260) MUNT. OLT. TR. 1. Stelze F. (wofür MOLD, calaliga). A umbla în picioroange auf Stelzen gehen. - Daher stelzenartig langes Bein: Stelzbein N. Pinţele cu labe 86 picura scurticele la piept, iar la spate cu picioroange, care, când îmblă, se saltă ca locustele (OD. PS. 219). 2. OLT. dicker Fuß an Geräten. 3. Tritt M. am Webstuhl (PAMF. IND. 276). 4. MOLD. Storch M. GR. -rog, -rag, -rang, S. f. -gă, -ranţă. (PETRI), -roabă (fIMST.). ET. picior. SG. ALR SN V, K. 1307. picioruş etc. siehe picior. piclă S. f. (um 1900 TIKTIN) MARAM MOLD. BUCOV. 1. Mühlsieb N. 2. (faină.) piclă feines, gebeuteltes Mehl. ET. magy. pitle, pitii. piclui Präs, -cluicsc v. tr. (1852 STĂM. W. 149) MARAM. MOLD. BUCOV.\ßinä Mehl beuteln. O bocănitură asemenea celei ce produce moara când picluieşte (PAMF. JOC. III, 20). GR.pitlui, chiclui (STĂM. W.). ET. vgl. poln. tschech. pytel „Mehlbeutel”, poln. pytlovac, tschech. pytlovati „beuteln”, magy. pili el. picluit Adj. (1833 AN. P. III/2, 206) MARAM. MOLD. BAACÖV .fâinăpicluită feines, Sieb-, Mundmehl. Punejumătate ocă defaină picluită, bună pe o masă de aluaturi (DRĂGH. REŢ. 226). GR. pitluit (SPIERA POV. 17). ET. a piciul picni Präs, -nesc (1619 DIRB XVII/3, 336) 1. V. tr. l.pc. jdm. einen kurzen, schnellenden Schlag versetzen, jdn. damit treffen. De la baltăpân-la munte Săpicnirn ciocoiu-n frunte! (TEOD. PP. 296). Hoţul ... îlpigneşte şi-l rădică dintre ghii, făcându-i la cap dreptatea, măciucii şi a iataganului (JIP. OP. 96). — Fig.: jdm. einen Hieb versetzen. O anonimă... în care o veche prietină ... mă picneşte, vorba de pe vremuri, la coada işlicidid (CARAG. SCH. N. 144). 2. LV. anvisieren. Toţi boiarii-şi picnia locurile de lăcuit unde vedea besearici frumoase (MOXA, HC I, 403). II. V. intr. hcrvorbrechen. Când le picneşte (copiilor) dinţii (LEON ZOOL. 14). GR.pigni (JIP. 1. c.). ET. zu slav. pikü„Stich”, vgl. nslov. pilmiti „stechen”, şerb. pilamti „einen Punkt machen”. picnic PI. -nicuri S. n. (1851 STĂM.) Picknick N. GR. pic-. ET. frz. pique-nique. picotâ siehe picoti. picoteală PI. -teii S. f. (1857 POL.) Schlummern N. ET. apicoli. picoti Präs, -tesc V. intr. (1857 POL.) cinnicken, dösen. Pe lângă movilăpicotau pe bănci câţiva inşi (TEL. SCH. 93). GR. picotâ, Präs. -tez. ET. wohl zu a pica, vgl. picura. picta Präs, -tez V. tr. (1822 BOBB) malen. GR. vcralt. pictura (BOBB). ET. zu pictor, pictură. pictor PI. pictori S. m. (1795 IORGA S. D. XIII, 78) Maler M. GR. pilor (STĂM.). ET. n. lat. pictor, it. pittore. pictură PI. -turi S. f. (um 1812 ŞINCAI HR. I, 231) 1. Malerei, Malkunst F. 2. Malerei F., Gemälde N. ET. n. lat. pictura.. piculină PI. -line S. f. (1836 C. NGR., DL 312) Pikkoloflöte F. Domitian le cânta romanţe dinpicidină (BASS. V. 11). ET. zu it. piccolino „klein”, vgl. poln. pikkidina. picur PI. picuri S. m. (1823 BOBB) 1. Tropfen M. 2. Tonfolge F. Un preot murmura ... rugăciuni... aşa de încete încât de-abia se auzeapicurul lor (SAD. POV. 13). ET. postverbal von a picura. picură Präs, picur V. intr. (1680 DOS. PS. SLAV.-R. 61,9) 1. tropfen, tröpfeln. Din când în când auzi câte-un. strop (de apă) picurând din tavanul scund (VLAH. RP. 152). Noaptea la stele, din ochi îi. picura (feciorului de împărat) izvor deplânsoare (ODOB., CL IX, 33). Sub straiul picurând de ploi (COŞB. 148) unter dem vom Regen triefenden Gewand. Peste farmecul naturii dul-ce-ipicură ghitara (EMIN. O. I, 152) erklingt lieblich in leisem Tonfall das Spiel der Gitarre. In şes picurau tălăngi mâhnite (SAD. POV. 54) klangen leise. 2. de somn schläfrig werden, einschlummem, cinnicken. Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată, Să stai visând la foc, de somn să picuri (EMIN. 0.1,119). Svinţii. picurând de somn, prăvindu-i toţi cum dormitară, iarăş răpăosară cătră. D-dzău (DOS. VS. Oct. 22; 77b). ET. vgl. a pica. SG. ALR EI, K. 93; IEI, K. 104; SN I, K. 242; III, K. 790. 87 picurătură picurătură PI. -turi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) selten: Tropfen Μ. ET. a picura. picuriş S. n. (1885 DEL.) selten: Tröpfeln N. La picurişul izvoarelor (DEL. S. 97). ET .picur 1. picuş PI. -cüsuri S. n. (1868 BARC.) 1. Tropfen M. 2. Tröpfeln, Getröpfel N. Ascultam picuşurile streşinii în bălţile de apă regulate şi dulci (SAD. POV. 162). 3. Abgetröpfeltes N. Degetele (babei) ... aşezară capătul de lumânare într-un picuş de ceară (SAD. POV. 101). 4. ugs. îi place picuşul er liebt den Trunk. (Femeile) toarnă-ncetinel şi cu picătura (rachiul): parcă ... l-e teamă să nu le iasă nume-n sat că le place picuşu (JIP. OP. 44). Vgl.: er liebt einen guten Tropfen. 5. fam.: kleinerer Betrag, der einem Beamten als Geschenk etc. gelegentlich zukommt: Akzidens N., Nebeneinkünfte (PI.). Bieţii slujbaşi... nu se foloseau decât din ceva havaeturi legiuite şi mai multe chicuşuri, ciupituri şi jăcmănii (UR. LEG. 348). ET. pic. SG. ALRII/I, K. 233; SN V, K. 1488. pidepsie siehe epilepsie. pidosnic (1868 BARC.) I. Adj. MOLD, ugs.: querköpfig. Am văzut-o că este pidosnică şi voieşte cu orice preţ să se adăpe de la un (ul şi acelaşi) izvor (CREANGĂ, CL X, 378). II. S. m. Wachsblume F. (Cerinthe; BR.). ET. pe dos. piedică PI. piedici S. f. (16. Jh. PS. H. 40, 10) 1. hemmende Vorrichtung, hemmendes Gerät: a) Spannstrick M., -kette F. Damit werden einem weidenden Pferd die Vorderfüße so aneinander gebunden, daß es sich nur hüpfend von der Stelle bewegen kann, -b) der letzteren ähnliche Vorrichtung für Sträflinge etc.: Fußfessel F. Uleul arăta.precum lui nu numaipiiedecele în picioare, ce şi gârliţa în grumadzi i s-au pus (CANT. IST. 320). - c) Sperrholz N. beim Webstuhl, mit Löchern versehenes Brettchen, wird durch den Schlitz des am Brustbaum befindlichen Spannholzes (întinzător) gesteckt u. durch einen in eines der Löcher gesteckten Stift festgehalten, wodurch dauernde Spannung der Kette erzielt wird. - d) Hemmschuh M., Hemm-, Sperrkette F. (opritoare) am Wagenrad. - e) Hemmstrick M., drückt eine zangenartige Vorrichtung (cleşte) gegen das Rad der Windmühle, wodurch diese zum Stehen gebracht wird. - f) Drücker M. an Hand- feuerwaffen, hält den Hahn (cocoş) fest. Răzăimă ţeava (pistolului) de inima mea, îl ţiu eu, n-ai decât să tragi piedica (C. NGR. 21) du brauchst nur abzudrücken. -g) Knieriemen M. des Schusters. Muşchea, piedecă, hască şi clin (CREANGĂ, CL XV, 449). 2. a pune piedică cuiva jdm. ein Bein stellen. Ilinca şi Marghioala căzuseră amândouă jos. Un muştereu le pusese piedecă (NĂD. NUV. II, 64). 3. Hemmnis, Hindernis N. Este sărăcia piedecă şi opreşte bisericii (MĂRG.2 82 b) hindert am Besuch der Kirche. In secolul trecut, pe când se punea piedici cugetării şi dezvoltării (GHICA 204) im vorigen Jahrhundert, als ... Hindernisse in den Weg gelegt wurden. 4. MOLD. BUCOV. piedică, piedicuţă Bärlapp M. (Lycopodium; BR., PANŢU). GR. veralt. -decă. - Dim. piedicuţă, PI. -cuţe. ET. lat. pedica. SG. ALR SN I, K. 52; ALRM SN I, K. 42. piedin PI. piedine S. n. (1821 CLEM.) OLT. TR. arom. megl.-rum.: letztes Stück der Kette, das nicht mehr gewebt werden kann. GR. piedin (RC.), OLT. TR. chedin, arom. chiadin (MF II, 250), chedin (MIH.); megl.-rum. chpdin (PAP. MEGL. I, 105). ET. vgl. it. dial. pedano, -na, -dene etc., schriftit. penero, penerata (die von einigen WB. für letztere beiden gegebene Bdtg. „Kamm des Webstuhls” dürfte falsch sein, vgl. FANF., RIG.-FANF. u. die CANDREA EL. LAT. 1,12 flg. angeführten Quellen), friaul.pinie. Wird von CANDREA 1. c. auf ein lat. *pedihiis von pes, pedis „Fuß” zurückgeführt. pieire S. f. (16. Jh. PS. SCH. 9,16) Verderben N., Untergang M. Aproape este zioiapeirii lor (PS. RÂMN. Dt 32, 35). Fiulpieirii der Sohn des Verderbens, der Verdammnis (= Judas), nach Jo 17, 12. Fiecine iaste volnic ... să se bată pentru să izbândească nu numaipre sine dă nevoie şi de peire, ce încă şi pe rudele lui (INDR. 245). Şi hagiul îşi föcea cruce, încredinţat că lumea merge la peire (DEL. P. 180) überzeugt, daß die Welt dem Untergang nahe sei. Un bătlan, păşind încet, zice: „Nu-ipeirea lumii ... vânătorul epoet!” (AL. POEZII III, 63) die Sache ist nicht so schlimm; vgl. lume 2. GR. LV. u. TR. perire. ET. a pieri. picji siehe piază u. piez. pielâr PI. -lari S. m. (1649 MARD.) Lederarbeiter, -händler M. ET. piele. SG. ALRM SN I, K. 341. 88 pielm pielărie PI. -rii S. f. (1823 BOBB) 1. Leder(waren)handel M., -geschäft N., -Werkstatt F. 2. Lederwaren (PL). ET. 1. pielar, 2. piele. pielcăluţă siehe piele. piele PI. piei S. f. (16. Jh. PS. SCH. 103, 2) 1. Haut F., (von stark behaarten Tieren:) Fell N.: piei de bou, de samur Rindshäute, Zobelfelle. N-avu cum să nu mă-nşele, C-o văzui albă la piele (I.-B. 242) sie mußte mich ja verführen. Avea acum părul alb ca lâna, pielea însă tot roşie îi era (GHIB. BV. 74). N-aş vrea să fiu în pielea lui ich möchte nicht in seiner Haut stecken. Lupul în pielea oii der Wolf im Schafspelz. Cum apucă domniia, îndată să dezbrăcă lupul de pielea oii (MS. 1654, GCR1,171) da zeigte er sich auch schon in seiner wahren Gestalt. Cum te-oiprinde, te dezbrac Şi-ţi Nag pielea după cap (I.-B. 466) ich ziehe dir das Fell über die Ohren. - LM. piele roşie Rothaut (Indianer). E numai piele şi oase er ist nichts als Haut und Knochen. In, cu pielea (goală) (Splitter-) nackt: Pre muieri pre cele ce iau doi bărbaţi, le poartă cu pieile goale pre măgari (PRAV. 1646, CCR 222). Dimitraşco Beizadea ... au lovit Focşenii ...de i-au prădat, de au rămas oamenii cu pieile (NECULCE, LET.2 II, 409). A lua pielea cuiva, stärker a lua şapte, nouă piei de pe cn. jdn. schinden, ihm die Haut abziehen. Vrea să ia două piei de pe o oaie u. ä. er schindet die Leute, ist ein Blutsauger. Ştiu cât îi plăteşte, face, poate pielea ich weiß, wie weit seine Fähigkeiten gehen, was an ihm ist. Cu şosele şi cu momele îi intră sub piele (ISP. LEG.2 270) machte er sich lieb Kind bei ihr. Bietul om răbdă în piele şi mai purtă în cârcă pe şarpe ce-l mai purtă (ISP. BSG. 93) er ließ es stillschweigend über sich ergehen. Când îl vede norocul (pe om) ... mai zdrenţăros decât în celelalte zile ... sta să-şi iasă din piele (RETEG. POV. IV, 25; Germanismus) vor Verdruß aus der Haut fahren. Ţi-o fac eu ţie pe piele, femeie fără inimă ce mi-ai fost (ISP. LEG.2 281) ich werde es dir heimzahlen. Fam. scherzh. a dat pielea popii er hat das Zeitliche gesegnet; soll daher stammen, daß man ehern, zum Leichenschmaus ein Tier schlachtete, dessen Haut der Geistliche erhielt. Vgl. a încăpea I. 1 u. II. 1. - Sprw. (vgl. a întinde I. 1, lup 1): Mai multe piei de miei decât de oi u. ä. es sterben mehr Junge als Alte. Vulpea (ursul) în pădure şi el îi vinde pielea în târg u. ä. er verkauft die Bärenhaut und hat den Bären noch nicht. Pielea rea şi răpănoasă ori o bate, ori o lasă bei bösen Menschen helfen auch Prügel nicht. Nu-i îndemână bălaiei, că vine tata cu pielea ei în spinare u. ä., wird von jdm. gesagt, der zu Umschreibungen greift. 2. Leder N., de piele ledern: mănuşi de piele Lederhandschuhe; a lega în piele in Leder binden. Felini încăl-ţămintelor rumânilor iaste cu piiale crudă (NEC. COSTIN, LET.' I, 77) Rohleder. GR. Gen./Dat. LM. meist pielii (statt pieii). - Dim. pielceâ, MOLD. -cică (pielicică POL.), PL -cèle, pielcelâşă, PI. -se (PO2191; Ex 4,25) Fellchen; pièlita, -liţă, MOLD.pielcăluţă,pielciiţă, PI. -te (ANON. CAR.; SLAV., CL XV, 426) dünne, zarte Haut, Häutchen. Vgl. pieliţă 2. ET. lat. pălis. SG. ALR VI, K. 3; ALRM I/I, K. 188; Π/I, K. 401 ; ALR SN I, K. 88,206, 213; II, K. 530. piélka PI. piélfte S. f. (16. Jh. PS. SCH. 77, 39) 1. LV. (16./17. Jh.) Fleisch N., Leib M. Pomeneaşte căpeliţă(ksl.plot!) sunt (CORESI PS.5149 b; Ps 77, 44) . Iată oasele tale şipeliţele tale (σάρκες σου) noi (BIBLIA 1688 1 Chr 11,1). Dintre tine născutu-se-au Is. Hs. şi au priimitpeliţă (COD. STU, HC II, 320; zur Jungfrau Maria). Să luăm cuminecătura, peliţă lui D-zeu (CORESI, CCR 21). 2. Häutchen N., dünne Schale. Miedzul, simburileşipeliţă tot într-o formă îi sunt (CANT. IST. 314). Curăţi-le (cartoflele) de peliţă şi le pisază (DRĂGH. REŢ. 13). 3. Haut, Hautfarbe F., Teint M. Precum arşiţa soarelui peliţă mută din albă în neagt'ă (CANT. IST. 31). Rumă-năşi moale la peliţă obrazului (SAD. PS. 94). Peliţă ei semăna cu batista subţire, fără pic de viată (C. NGR. 45) . GR. LN.pél- (CORESI PS.5 21 b; 15,9;BIBLIA 1688); peliţă {PS. SCH.; CORESI PS.; B.). GR. Dim. pelicioâră, PI. -cioâre (CANT. IST. 244). ET. Der Herleitung von piele steht die Form entgegen (es war pieliţă zu erwarten); ebenso dem Zshg. mit ksl. plută (nslov. polt, pelt, serb. put, tschech. pltj, pletj etc.),das jedoch sicherlich auf die Bdtg. eingewirkt hat, vgl. z. B. nslov. serb. „Fleisch, Leib, Haut, Hautfarbe”. pieliţesc Adj. (16. Jh. CV) LV. fleischlich. Se feriţi-vă depeliţeştilepohtiri (CV2 74 a; 1 Petr 2,11) enthaltet euch von den fleischlichen Lüsten. ET. pieliţă. pielm S. n. (1688 BIBLIA) Weizenmehl N., das dem Teig zum Maisbrot (mălai) beigemengt wird, um ihm die genügende Festigkeit zu geben. Şi luoănorodulpielmul lor (τό σταΐς αυτών) mai înainte de a săfi'ământa aluaturile lor (BIBLIA 1688 Ex 12, 34) und das Volk trug den rohen Teig, ehe denn er versäuert war. (Femeia) nu Nebuie să uite niciodată că-i trebuie chelm ... căci altfel... când dă să prindă aluatul, prinde-l dacă ai cu ce (SEV. NUNTA 337). 89 pielmui GR. MUNT, piemn. ET. gi-.πέλμα „Sohle”, daher dann wohl zunächst „unter den Teig, damit er nicht anklebt, gestreutes Mehl”; von demselben Wort u. nicht von πήγμα „Gefüge” dürften wohl auch stammen rät. pelma „flaches Backwerk”, berg. pelma „Honigwabe”, andal. pelma „Klumpen”, sp. pelmazo „fest zusammengepreßt”. // lat. pegma (REW 6364). SG. ALRM SNI, K. 124. pielmui Präs, -muiesc V. tr. (1864 DRĂGH. REŢ.) cufăină, sare mit Mehl, Salz bestreuen. Chelmuieste masa cu Jaină, lăţăşte boţul de aluat cu sucitoriul (DRĂGH. REŢ. 227). Chelmuieste o strachină mare de lut, pune-l (aluatul) în un tru (DRĂGH. REŢ. 230). Chelmuieşte-o (stiuca) cu sare şi pune să fiarbă (DRĂGH! REŢ.’l82). GR. pielm. ET.pielm. piept (1561 CORESITE4 161 a; Lk 18, 13) 1. S. n., PI. piepturi 1. Brust F., Busen M. De-arfi apa până-n piept, La mândra caută să trec (I.-B. 15). Popa ... din piept amar ofta (I.-B. 494). Hie ...se sculă oftând şi porni, cu capu-n piept (SAD. POV. 55). Cu mâinile la piept unteiwiirfig, demütig. Vgl. mână. 2. Cum ajunge în târg, se duce cu pieptul deschis drept la palatul împăratului (CREANGĂ, Z. II, 421) ohne Scheu. A lua de piept an der Brust packen. Hai sidţi, că m-apuc cu voi de piept (SAD. CR. 121) sonst fange ich zu raufen an. Aleşii naţii... s-au pus cu chieptu să nu mai hiţi clăcaşi (JIP. OP. 140) sind dafür eingetreten. La pepturi se luptă, se strâng, se lovesc (BOL.21, 174) Brust an Brust kämpfen sie. Măcelul se-nfierbântă. Luptătorii sunt piept la piept (VLAH. RP. 33). A da piept, a sta în piept cu cn. jdm. die Ştim bieten, sich mit ihm messen: (Zmeul) văzu ...că nu poate da pept cu un asemenea viteaz (ISP. LEG.2 123). C-o putere aşa mare a sla-n piept unde putem? (BELD. ETER. 46). A ţine piept cuiva es mit jdm. aufnehmen: Un vin ce poate ţine piept... Falem ului cel mult vestit (OLL. HOR. 134). Vgl. a strânge I. 3. 2. (de deal) Berglehne F., -hang M. Poteca, ce ... se agăţa de piepturi foarte repezi, era anevoioasă la umblet (UR. BUC. 209). O luă razna p-un pept de muscel, fără să ştie încotro (DEL. S. 27). 3. Landzunge F. De această parte ... este ieşită apa Prutului pept la câmp (MIR. COSTIN, LET.2 1, 263) tritt der Pruth in einer Zunge gegen die Ebene vor. ll.piepţi S. m. PI. Brust F. des Hemdes; Leibchen N., Taille F. des Frauenkleides. Făcând colţişori şi bibiluri de mătase la piepţii şi mânecile unei cămăşi (FIL. CIOC. 286). (Mireasa) gătită cu rochie creaţă jur împrejur, cu piepţii scurţi întredeschişi înainte (SEV. NUNTA 229). Hlamida cea albă era închietă la piepţi cu nasturi de aur (MS. 1773, GCR II, 90). GR. pept, istrorum. cl ’ept. - Dim. -işor, pieptul. ET. lat. peclus, -ăis. SG. ALRI/I, K. 39; ALRM EI, K. 55; ALR SN I, K. 22; III, K. 840. pieptar PI. -tare S. n. (1581/2 PO2 270; Ex 28, 4) 1. bäuerliche, kurze, anliegende, ärmellose Pelzjacke, an der linken Seite zu schließen, wodurch sie sich u. a. von der vorn offenen bundă unterscheidet. în zile de duminici şi sărbători îmbrăcam cămaşa albă, peptarul strâmt (CL XV, 430). E îmbrăcat cu cojoc şi sub el cu peptar de blană (APĂR. SĂN. I, 75). Zis-a maica că mi-a face Un pieptar ş-un lăibărac Şi m-a da după diac (I.-B. 74). 2. a) Vorhemd N. (aus Brustteil u. Kragen bestehender Ersatz für das Oberhemd). - b) pieptăraş Miederleibchcn N. (wird über dem Mieder getragen. - c) pieptăraş Lätzchen N. für Säuglinge. 3. Brustpanzer, Harnisch M. Nişte coame castanii undoioase se resfirară peste umerii şi peptarul lui înfirat (C. NGR. 20). GR. pept-, Dim. -tărăş, TR. auch -tăruţ, PI. -şe, -ţe; arom. chiptâş. ET. piept. SG. ALR SN IV, K. 1181, 1183, 1184. pieptăna (1645 HERODOT) I. V. tr. părul, inul, lâna etc. das Haar kämmen, den Flachs, die Wolle etc. kämmen, krempeln. Cela ce-şi piaptănă părul şi-şi netezeaşte barba (MĂRG.2 120 b). Fuiorul ...se trage în darac ... apoi se pieptenă cu piepteni (D.T. 139). Vgl. babă 1. II. a se pieptăna sich kämmen. GR. 1. Pers. Sg. Präs, pieptăn u. piăptăm, 2. piepteni u.piâpteni, 3. piaptănă, veralt. pieptănă, Konj. Să pieptene u. piăptăne. Inf. auch pieptenă, pieptina, TR. piectăna. ET. lat. pectmo, -are. SG. ALR SN II, K. 434; III, K. 874; IV, K. 1233; VII, K. 1891. pieptănar PI. -nari S. m. (1608 DIRA XVII/2, 150) 1. Kammmacher M. 2. veralt.: Hechler M. ET. pieptene. SG. ALR II/I, IC. 260. pieptănat (1642 ÎNV.2 46 a) 1. Adj. 1. gekämmt. Unde iaste părul cel frumos şi pieptănat? (NEAGOE ÎNV.2 95 a). Neg. Femeia alintată, De bărbat nepieptănată, îi ca moara neferecată (SEV. AN. 90) nicht gezaust. 2. gehechelt. II. S. n. 1. Kämmen N. 2. Hecheln N. ET. a pieptăna. 90 pierdere pieptănătură PI. -türi S. f. (1868 BARC.) Frisur F. Să întoarce când pe-o parte, când pe alta, nemulţumită de cum îşi potriveşte peptănătura (DEL. S. 109). Glum esc pe socoteala hainelor lui cam vechi, a umbletului, a pieptănălurei (VLAH. DAN I, 62). GR. piepten ătiiră. ET. a pieptăna. pieptănuş siehe pieptene. piepten siehe pieptene. pieptenă siche pieptăna. pieptene PI. piepteni S. m. (um 1660 STAICU 179) 1. Kamm M.: pieptene rar, des weiter, dichter (od. Staub-) Kamm. II spândzurară şi-l drăpănară preş te coaste cu cheapteni (DOS. VS. Sept. 1; 2 a). 2. Kamm, Krempel M. Zum Kämmen von Flachs, Wolle etc. dienen teils zwei piepteni, gestielte Brettchen, die an einem Ende mehrere Reihen Zähne tragen, teils zwei pieptănuşi od. pieplenei (Sg. -nel), Brettchen, deren ganze Fläche mit Zähnen bedeckt ist. Chieptini, darace, chieptinei (JIP. OP. 69). Pieptănuşii în laiţă n-avea cine-i ţinea, de coadă (CREANGĂ, CL XV, 11). Baţi din piepteni, mătuşă (NĂD. NUV. II, 227; scherzh. zu einer zähneklappernden Alten). 3. pieptenüs, -tămiş, TR. piepturăş Gartenrotschwänzchen N. (Ruticilla phoenicurus; MAR. ORN. I, 259). GR. -ten, -tin(e), piaptän; istrorum. cioaptir. - Dim. zu 1. -tenâş. ET. lat. pecten, -Ms. SG. ALR SN I, K. 260; U, IC. 433; IV, K. 1162; ALRM SN I, K. 170, 201. pieptiş Adv. (1843 AL. POEZII I, 38) die Brust dem Feind entgegenstellend, furchtlos, kühn. Voi nu aveţi. îndrăzneala de a vă. lupta, făţiş şi. peptiş cu puterile asupritoare (AL., CL VII, 369) frei und offen. Numai astfel... vom putea să ne împotrivim făţiş şi pieptiş năvălirii modei (ISP., CL XVI, 357). ET. piept. pieptos Adj. (um 1670 ANON. CAR.) mit breiter, starker Brust. Un bătrân înalt, pieptos, greunatic (SLAV., CL XV, 429). ET. piept.. pierde (16. Jh. PS. SCH.) I. V. tr. 1. verlieren; a-şipierde inelul din deget, banii la cărţi, capul, simţirile, timpul, cinstea, etc. den Ring vom Finger, das Geld im Kartenspiel, den Kopf, das Bewußtsein, seine Zeit, seine Ehre etc. verlieren. Mi-cim pierdut căţelul mir ist mein Hund verloren gegangen, abhanden gekommen. Cid i-e milă de cui, pierde şi potcoava u. ä. (Sprw.) wegen eines fehlenden Nagels geht das ganze Hufeisen verloren. Fam. ce-am avut. şi ce-am pierdui? was liegt daran? wenn’s weiter nichts ist! Se vede că. D-zeu îi pierduse socoteala zilelor (VLAH. NUV. 128) dem lieben Gott war das Nachrechnen der Tage entfallen. Cât e ziua de mare, ea nu-l pierde din ochi (XEN. BR. 13) den ganzen Tag läßt sic ihn nicht aus den Augen. - A pierde pc. din ochi jdn. sehr lieben. Coana Luxiţa îi pierduse de ştire fostului chiriaş (BASS. V. 266) sie hatte nichts mehr von ihm erfahren. Vgl. cămilă, vedere 1. 2. pruncul das Kind (durch Fehlgeburt) verlieren, abortieren. Mi-a. pierdut nevasta copilul (SEV. POV. 92). Am zvârlit sâmburii pe foc şi din mirozna ceea i-ciu pierdut cucoana (SEV. POV. 94). 3. faktitiv zu a pieri: verderben, ins Verderben stürzen, zugrunde richten. Pierzi toţi cei. ce dodeiră sufletului mieu. (PS. SCH. 142, 12). Dreptatea ... pierde toate păcatele şi îndreptează viaţa omului la bine (ANTIM DID. 184) macht... zunichte. II. a se pierde 1. (physisch) herunterkommen. Ce pui de flăcău era şi cum s-a pierdut! (NĂD. NUV. 1,181). 2. die Besinnung, Fassung, den Kopf verlieren. Când auzi ea de la tată-său voinţa lui cea necuviincioasă, se pierdu de ruşine (ISP. BSG. 4). (împăratul) p-aci, p-aci era să se piarză de bucurie (ISP. LEG.2 197). Vgl. cumpăt 1. b,fire 5, minte. 3. sich zugrunde richten. Cine va îndrăzni priimi cugetele şi ispovedaniile fără învăţătura episcopului ... acela ... nu numaipre sine se-aupierdut, ce şi câţi se-au ispovedit la el (PRAV. GOV., GCR I, 89). 4. ent-, verschwmden. (Plutele) se pierdeau în dealurile dinspre răsărit (XEN. BR. 6). - Vgl. a prăpădi. GR. In Bdtg. I. 3 despierde: Despierde-vei, Doamne, buze-nşelătoare (DOS. PSV. 11, 9); vgl. a despieri (pieri). - 1. Pers. Sg. Präs, pierd, veralt. pierz; Konj. săpiârdă, veralt. piarză; Imperat. pierde; Perf. pierdui; Part. pierdui; Ger. pierzând; Verbaladj. pierzător. ET. lat. p&do, -&e. SG. ALR II/I, IC. 144; MN 2702, 84; SN III, K. 775, 776; V,IC. 1405. pierdere PI. pierderi S. f. (1563 CORESIPRAXIU 252) 1. Verlieren N. 2. Verlust M. Nu e negoţfără pierdere (GLOS. AC.). După câtăva pierdere de vreme ... am dat peste un hronic bulgăresc (CANT., GCR I, 360) Zeitverlust. In pierdere mit Verlust. 3. Untergang, Verfall M., Verderben N. 4. Aufhebung F. Piardereapăcatelor meale (LIT. 1702; GCR I, 346). ET. a pierde. SG. ALR II/I, K. 145; SN III, K. 776. 91 pierde-vară pierde-vară S. m. (1825 B.) Tagedieb, Müßiggänger M. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu şezi în cămară! (MAR. SAT. 46). S-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară (EMIN. 0.1, 157). ET. a pierde + vară. SG. ALR SN III, K. 776. pierdut Adj. (16. .Th. PS. SCH.) verloren. Rătăciiu ca o oaie pierdută (PS. SCH. 118, 176) wie ein verlorenes Schaf. De ai cumva iluzii, eşti pierdut şi eşti ridicul (EMIN. 0.1,141) dem Verderben anheimgegeben. Paris ...cu femeile-i pierdute (EMIN. 0. I, 151). ET. a pierde. pieri V. intr. (16. Jh. PS. SCH. 72, 26) 1. (ver)schwinden. în câteva rânduri au perii soarele, de au zăbovit multă vreme până s-au ivit iară (EN. COGĂLN., LET.2 HI, 274). Atuncea dinaintea lui Arald zidul piere: El vede toatăfirea amestecat-afară (EMIN. O. I, 94). Să intre numaidecât! zise el copilului de casă care se închină şi pieri ca o nălucă (DEMETR. NUV. 104). Piei din ochii mei! aus meinen Augen! Hai, piei acasă! (RADUL. RUST. I, 119) marsch nachhause! Vgl. drac 5.1-a pierii laptele ihr ist die Milch versiegt. La toţi neperise glasul (VLAH. IC. 86) wir waren alle verstummt. Uitându-se în faţa Domnului îi peri vorba pe limbă (CL XVI, 264) erstarb ihm. Dorul de casă ... îl întristase în aşa grad că-iperise gustul de vorbă (DEMETR. NUV. 12) daß ihm die Lust zum Reden vergangen war. 2. umkommen, verderben, zu Grunde gehen, vergehen (entsprechend a pierde)·, spez. von Tieren; sterben, fallen, eingchen. Mulţi nobili periră atunci (BĂLC. 399). Atunci toată împărăţia să va trezi, te va prinde şi vei fi de perit (ŞEZ. IV, 172/173) du wirst des Todes sein. A pieri de foame Hungers, vor Hunger sterben, darben. Vgl. a cere I. 2, lume 2, pieire. laste iertatu să bage (iarna) dobitocul în beserică să mâie, ca să nu mâie afară să piară (INDR. 117). Vgl. limbă 1. GR. veralt. peri, ferner desperi. Toţi pizmătarii de-a luijâţăsvâmtă... sădespieie (DOS. PS. V. 67, 8); vgl. a pierde. 1. Pers. Sg. Präs, pier, veralt. piei, 2. pieri (BIBLIA 1688 Gn 19,15), veralt.piei, 2.piere, 3. Pers. PI. pier; Konj. să piâră, auch pieie; Imperat. piei (TEOD. PP. 378:piere),pieri; Ger.pierind; Verbaladj. pieritör, LV. häufig pieilor (PRAV. GOV. 17 b). - Vgl. pieire. ET. lat. pereo, -Ire. SG. ALR I/II, K. 286, 287; SN III, K. 805; VII, K. 2067; MN 2744, 95; ALRM SN I, K. 207. piericios Adj. (1703 GCD) veralt.: verderblich. Numai de sus stârpeşte în pustnic toate patimile pericioase (CONACHI 287). ET. a pieri, gelehrte Nachbildung von lat. perniciosus. piericiünc S. f. (1601 DIRB XVII/1, 19) veralt.: Verderben N., Untergang M. îndestul este atâta periciune de oameni nevinovaţi şi atâta vărsare de sânge (DION., TEZ. II, 214). Gândirile ... sufletului său poetic nu le destina el periciunei (OLL. HOR. 174). GR. periciune. ET. a pieri. pierit (16. Jh. PS. H. 118,176) 1. Adj. 1. tot. 2. vom Gesicht: verfallen, welk. Zoe se primbla palidă şi perită pe faţă prin odaia lui Iancu (C. NGR. 26). De-a morţii gălbeneală pieriţi ei sunt la faţă (EMIN. 0. 1.97..’ 3. veralt.: verloren. II. cel pierit S. veralt. ugs.: Lustseuche, Syphilis F. ET. a pieri. SG. ALR II/I, K. 82; ALRM EI, K. 96; II/I, K. 141. pieritör Adj. (1551/3 ES 27 a; Mt 10, 6) 1. vergänglich. (Moldovenii) au dat inimă celorlalţi, ce eraupeitori (URECHE, LET.21,148) die schon dem Tod verfallen schienen, nahe daran waren, aufgerieben zu werden. - Neg. nepieritor unvergänglich. 2. sterblich. 3. veralt.: angreifbar. - Neg. O vacă sau o capră ... numite neperitoare, adică nici legea, nici creditori să n-o poată vinde (JIP. SUF. 55) eisernes Vieh. Bani peritori (FR.-C. MOŢII 14) Geld, das durch Amortisation getilgt wird. GR. peritor, pieitor. ET. a pieri. pieritüra PL -turi S. f. (um 1700 LEX. MARS.) 1. verächtl: Krüppel M. Dă-o, omule, peritura ceia, că batjocureşte toate vitele (SEV. POV. 232; von einem mageren Ochsen). 2. selten: Todesgefahr F. (LEX. MARS.; MAR. ORN. II, 57). GR. periturä. ET. a pieri. SG. ALR SN I, K. 94. piersic PI. piersici S. f (1683 DOS.) Pfirsichbaum M. (Prunus persica). Un corcoduş, doi zarzari şi câţivapersici (FEL. CIOC. 284). Şi fură aduse cinstitele lui moştii... în secrii depiiarsec (DOS. VS. Dech. 27; 241 a) Pfirsichholz. GR. veralt. piersec, OLT. piarsăc, BAN. părsăc. ET. lat. (malum) persîcum „persischer Apfel”. SG. ALR SN I, K. 204,210. piersica Präs, piersic V. tr. (1857 POL.) MUNT. fam. pc. jdn. verprügeln. Rumânii care nu-şi piersică ... copiii dă mici, mult păcătuieşte (JIP. OP. 118). Epigramele ... sale ... făceau să râdă chiar pe 92 pietriş aceia cari erau piersicaţi de verva caustică a doctorului nostru (GION 117). ET. piersic, vgl. a bate măr „windelweich prügeln”. // REW 6425 a: lat. persecăre. piersică PI. piersici S. f. (um 1595 DERS) Pfirsich M. Şerbet de chersice sălbatice (DRĂGH. IC. 66). TOPON. Piiarseca (um 1595 DERS). GR. piersecă; PI. veralt. -ce. ET. lat. (mala) persica „persische Äpfel”. SG. ALRM SN I, K. 144; ALR SN I, K. 205. piersicel PI. -cei S. m. (1884 H. XVIII, 267) Balsamine F. (Impatiens balsamina; PANŢU). ET. piersic. piersiciu Adj. (1808 IORGA S. D. XIII, 63) pfirsichfarben. ET. piersică. pierzanie PI. -zânii S. f. (1840 COD. COM.) 1. veralt.: Verlust M. Perzania otgoanelor, a ancorelor, a pânzelor... pricinuită din furtună (COD. COM. 1840 Art. 562). 2. bisw.: Fehlgeburt F., Abort M. 3. Verderben N., Untergang M. Lăcomia duce la pierzanie pe antilopa Bucegilor (UR. BUC. 275) führt ... ins Verderben. Cârciumarul care otrăveşte ca să trăiască, luând banii munciţi ai altuia ca să-i dea în schimb boala şi pierzania ruşinoasă (GAZ. SĂT. XIV, 474). ET. a pierde. pierzare PI. -zări S. f. (1581 CORESI OMIL. 363) 1. veralt.: Verlust M. După atâtea isprăvi măreţe şi strălucite, românii cercară şi o pierzare (BĂLC. 75). Au aflat pierzare (ducoA-cav) şi va minţi pentru ea (BIBLIA 1688 Lv 6, 3) einen verlorenen Gegenstand. 2. Verderben N., Untergang M'. Dumnezeieştile cuvinte ...ne arată şi ceia ce ne duce spre pierzare (CORESI, GCRI, 31). Că mâne-n prânzul mare Mă scot turcii laperzare (PP. FR.-C. MOŢII 210). ET. a pierde; zur Bildung siehe petrecare. SG. ALR SN II, K. 323. pierzăciune S. f. (1680 DOS. PS. SLAV. R. 87, 12) LV. Untergang M. ET. a pierde. pierzător Adj. (16. Jh. PS. SCH. 1, 1) veralt. I. tödlich. 2. verderblich, unheilbringend. ET. a pierde. pierzătură S. f. (1581 CORESI OMIL 25) LV. Verderbnis F. (DENS. IST. II, 220) ET. a pierde. piösä PL piése S. f. (1800 MOLNAR IST. 396) Stück N. GR. Dim. piesetă, piesuţă, piescioâră. ET. frz. pièce. pietate S. f. (1794 CAL. 34) 1. Frömmigkeit F. Ehem. Mun tele de pietate Pfandleihanstalt F. 2. Ehrerbietung F. ET. n. lat. pietas, -tis, frz. piété, it. pielà. pietrar PL -trâri S. m. (1498 DERS) 1. Steinbrecher, -klopfer, -hauer, -metz M. Şi năimiia pietrari (Xoîtôjliouç) şi teslari (BIBLIA 1688, 2 dir 24, 12). 2. Pflasterer M. Pietrarii cari dregeaupavajul (BASS. V. 123). 3. Maurer M. Calfe de pietrari („contre-maîtres en mâçonneries”), ciubotari, croitori (SUŢU NOT. 53). 4. Bezeichnung für versch. Vögel, z. B. Hänfling M. TOPON. Pitrarii (1498 DERS). ET. piatră. SG. ALR II/I, K. 220; SN II, IC. 517; SN III, IC. 702. pieträrie PL -rii S. f. (1703 GCD) 1. Menge F. Steine, Gestein, Steingeröll N. împăratul ... rezemat pe toiagul cu scumpeturi de pietrărie (DEL. 5. 100) den mit Edeltstein bedeckten Stab. 2. Steinbruch M. Un şuier din frunză se auzi dinspre pietrărie. (Maria) oftă! Aşa şuiera şi băiatul ei, când venea seara ostenit de la cărat piatră (NĂD. NUV. II, 153). 3. Stand M., Tätigkeit F. des pietrar (s. d. 1-3); lucrări de pietrărie Steinmetz-, Pflaster-, Maurerarbeit, Maurerei. ET. 1. u. 2. piatră, 3. pietrar. SG. ALR SN III, K. 811. pietricea PL -cèle S. f. (1519 DERS) 1. Steinchen N. 2. Steinnelke F. GR. pietricică. TOPON. Petriceana (1393/4 DRHB I, 18). ET. piatră. SG. ALR SN V, K. 1289. pietriş PL -trişuri S. n. (1528 DERS) (kleine) Steine, Geröll N., Kies, Schotter M. Iară altele căzurăpre pietriş unde nu avea pămân t mult (BIBLIA 1688 Mt 13, 5) auf steinigen Grund. (Ei) călcau pe un pietriş („ cailloutis ”) răzleţit de viiturile apelor (UR. BUC. 20). Drumurile şi aleele trebuie acoperite cu „pietriş” cât de mărunt (DATC. HORT. 31). ET. piatră. SG. ALR SN III, K. 811. 93 pietroi pietroi siehe piatră. pietros Adj. (1503 DERS) 1. steinig. Pătraşco Vodă ... au intrat cu ostile sale în munţi ... în loc tare, petros (NEC. COSTIN, LET.2, 481). 2. drall, fest, derb. Sânul plin şi pietros (DEL. S. 167). Armăsar dă sămânţă, pietros, vânos (JIP. OP. 49). Cireaşă pietroasă, pietroşică Herzkirsche: în mai... avea norocul să mănânce întâiele pietroase, mari cât merişoarele (BASS. V. 87). 3. fîg.: steinhart, steinern. (Iov) cu cuvinte blânde ... muind inimile pietroase a priiatinilor săi (SICR. DE AUR 25 a). GR. Dim. -troşel, PI. -şei, f. -sică, PI. -şele. ET. piatră. SG. ALR SN I, K. 209; III, K. 811. pietroşel (1841 POEN. II, 108) 1. Adj. steinig, steinhart. II. S. m., PI. -şei 1. Bezeichnung für versch. Vögel, z. B. (Blut-)Hänfling M. (Cannabina linota). Cintiza şi petruşelul făceau să răsune colnicele prin vocea lor ascuţită (FIL. CIOC. 329). 2. Bezeichnung für versch. kleine Fische, z. B. Stichling M. (Gasterosteus) u. Hundsfisch M. (Umbra Krameri; ANT. IHT.). GR. In Bdtg. II. auch -truş-. ET. pietros. pictrui Präs, -iese V. tr. (1852 STĂM. W. 560) pflastern. ET. piatră. pietruit Adj. (1894 D.) gepflastert. Troloarele înguste şi rău piefruite (IORGA AM. 210). ET. a pietrui. piez S. (1652 ÎNDR.) în piez schief, schräg: a tăia c. în piez etw. schief schneiden, a se uita în piez schielen. Pân-oi trece Oltu-n piez (PP. MF I, 177). Mai ieri mi s-a făcut: Trei semne în piez, Oi să mă prăpădesc, crez! (PP. PĂSC. 219) drei widrige, ungünstige Zeichen. Cela ce va grăi omului cuvinte bune şi le va grăi cu hiclenşug de-l ca batjocori, adecă va grăi peste piezi (ÎNDR. 80) heimtückische, verhöhnende Redensarten. ET. siehe piază; wird mit dem dunklen sard. biasciu, ffz. biais etc. in Zshg. gebracht, doch lautlich schwierig. // zu lat. pes, pede (REW 6439). pieziş (1592 DIR) I. Adj. schief, schräg. Dealul... era foarte înalt şi pieziş (MAR. ORN. I, 160) abschüssig. II. Adv. schief, schräg. Chiclul zodiacului să mişcă pieziş (DESC. PR. CR. 105) der Tierkreis. Frumoasă nor dobândişi, Dar se uită cam pieziş (PANN PV. M. I, 7) sie schielt ein wenig. ET. piez. SG. ALR SN III, K. 810. piezişa Präs, -şez V. tr. (1839 VAIL.) schief, schräg schneiden. GR. împ-. ET. pieziş. piezişeâ S. f. (1906 UR.) selten MOLD. Abhang M. Păşeau pe o pezişea („pente”) ierboasă (UR. BUC. 254). ET. pieziş. piftie S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Sülze F., Gelee N. Strecoară zeama pintr-o sită ... şi o pune la răceală ca să săprinzăpiftie (MS. 1749, GCR Π, 43). Vgl. răcituri. Cu nodul biciului îi făceau pielea piftii (PP. ŞEZ. IV, 133) sie prügelten ihn windelweich. - In manchen Legenden ist die Erde gegen ihr Ende hin wie Sülze: Să meargă ...până vor da de locurile acelea unde pământul este ca piftia (ISP. LEG.2 381). GR.pihtire (DOS. VS. Sept. 23; 25 b),piftire (VICIU), PI. piştiri (B.). ET. ngr. πηκτή (woraus auch bulg.pihtija) id., f. von πηκτός „geronnen”. piguli Präs, -lese V. tr. (um 1670 ANON. CAR.) (nach und nach) rupfen. Blăstămatul o pigulise (pe femeie) de şi cămaşa i-arfî luat-o (POP. NUV. 157). ET. unbek. SG. ALR II/IMN 2228, 42; ALR SN I, K. 230. pigulitor Adj. (um 1670 ANON. CAR.) veralt.: rupfend. ET. a piguli. pigulitură S. f. (um 1670 ANON. CAR.) veralt.: Rupfen N. ET. a piguli. pihotă PI. pihote S. f. (um 1710 NEC. COSTIN, LET.1 I, App. 19) veralt.: Fußvolk N., Infanterie F. Piota cu lunurile ... călărime cazaci, husari, dragoni (DION., TEZ. Π, 209). Am străbătut mai multe sotnii de cazaci, apoipiotăşi un regiment de ulani (UR. BUC. 176). Fac parte din piolă, nu e vorbă, dar nu mă dau nici pe o sulă de moş-teci d-ăia (BASS. V. 237). GR. pihotă, piotă. ET. poln. piechota, russ. pehota, ulcr. pichota. pil (t) (1649 MARD.) I. S. m. PI. pili Elefant M. Pili 32 învăţaţi la război (BIBLIA 1688 1 Makk 6, 30) 32 Kriegselefanten. Trecurn ... prin ciredzi de ciute şi de pili (DOS. VS. Oct. 23; 79 a). 94 pilit1 II. S. n. ?\. pliuri Elfenbein N. Turnuri de pil (BIBLIA 1688 Ps 44,10). Palaturi depiluri (PS. RAMN. 44,10). ET. vgl .fii; zur Form vgl. (nach MIKL. TÜRK. EL.) altind. pliu, osset. pil, nordtürk. pel. pilaf PI. -laturi S. n. (1719 AMELIO) Pilaw M., orientalisches Reisgericht. Amporoncitsă-i facă un pilaf de-o baniţă de orez (AL. OP. I, 1408). Ce pilafuri ne gătea la masă meşterul bucătar! (OD. SC. III, 22). (Sultanul trimise ienicerii) de făcu într-o clipă pilaf şi harcea-parcea pe toţi cei ce erau adunaţi acasă la hogea (BOGD. POV. 120) zu Brei schlugen. A făgădui cuiva munţi de pilaf ]ăm. goldene Berge versprechen. GR. pilav. ET. türk, pilav. pilafgiu PI. -gii S. m. (1850 AL. P.) chem. verächtl. von Türken: Pilawfresser M. Sânu-ţi ... Cât e el de hrănitor ...la câni flămânzi nemţeşti Şi la pilafgii turceşti (AL. PP. 346; zum Vaterland). ET. türk, pilafci (REDH.2 452 a). pilă PI. pile S. f. (1654 CUGETĂRI, HC II, 452) Feile F. Idoli ciopliţ cu dălţ, cu pile (DOS. PS. V. 77, 176). Umbli după el cu mila, El după tine cu pila (PANN, CL V, 383); vgl. milă 1. ET. asl. pila. SG. ALR SN II, K. 540, 544. pildă PI. pilde S. f. (16. Jh. PS. H. 77, 2) 1. Gleichnis N. Deşchide-voi în pilde rostul mieu (BIBLIA 1688 Ps 77,2) ich will meinen Mund auftun zu Sprüchen. Pentru ce în pilde grăieşti lor? (EV. 1894 Mt 13,10) warum redest du zu ihnen in Gleichnissen? - Daher: a vorbi în pilde in Bildern, (versteckten) Andeutungen, durch die Blume reden. îşi trimisese Stefan logofătul jupâneasa la ţară, în pildă că o trimite pentru trebile casei (MIR. COSTIN, LET.2 I, 323) indem er ... angedeutet hatte. Asta nu-i în pilda mea (AL. OP. 1,1134) das spielt nicht auf mich an, ist nicht auf mich gemünzt. 2. LV. Spruch M.: pildele lui Solomon die Sprüche Salomons. Cazaniile ... lui Ilie Miniat ... care sunt împodobite cu cuvinte dumnezeieşti ... şi cu pilde filosofeşli (MINIAT CAZ. 1742, GCR II,’ 30). 3. Vorbild, Muster, Beispiel N. în (LV. auch pe) pilda cuiva nach jds. Vorbild: Mulţimea lefeciilor ce ţinea Ştefan Vodă, prepilda lui Matei Vodă (MIR. COSTIN, LET.21, 348). Cânta-vom ... în pilda părintească ... virtutea căpitanilor trecuţi (OLL. HOR. 332) nach der Väter Weise. A lua pildă de la cn. sich an jdm. ein Beispiel nehmen. De ce oare Duduca să nu facă din mine un om puternic, fericit? Pildele nu ne lipsesc (FIL. CIOC. 56; von der Mätresse seines Gönners) an Beispielen fehlt es nicht. Dacă nu faci curând vreo pildă cu câţiva ticăloşi din sat, mâine poimâine o să ne jefuiască, ziua în amiaza mare, la curte (XEN. BR. 159). De pildă, ugs. de-o pildă zum Beispiel (wofür LM. de, spre exemplu). ET. mhdt. bilde, über magy. pelda. SG. ALRM SN III, K. 1239. pildi Präs, -dese V. tr. (1632 EUSTR. PRAV. 167) veralt.: (versteckte) Anspielungen auf jdn. machen. încă mă childeşti, sfrijito (NĂD. NUV. II, 63). GR. childi. ET. zu pildă. pildui Präs, -duiesc (1564 CORESI CAZ. I, 216 a) veralt. I. V. tr. zur Warnung fur andere, exemplarisch bestrafen. Episcopul Romanului a mai fost pilduit de Sf. Sinod ... pentru fapta sa semeaţă (LIT.). II. V. intr. 1. in Gleichnissen sprechen. 2. als Vorbild, Muster, Beispiel dienen. III. a sepildui de cn. veralt.: sich an jdm. ein Beispeil nehmen. Am dori ca unii din oamenii de stat europeni ... să se pilduiască de la ei (de la miniştrii turci) (RAL. SUV. 73). ET. pildă. pilduire PI. -iri S. f. (1642 CAT. CALV. 127) veralt.: 1. Beispiel, Vorbild, Muster N. Vorbind ... despre „mânie”, spune că ea pune piedică liniştei şi sănătăţii, apoi aduce câteva pilduiri ispitite de alţii cât şi de sine (CL VII, 328). 2. Bestrafung F. Pilduirea ce voi face în vileag neruşi natului (DEMETR. NUV. 96). ET. a pildui. pilduitor Adj. (1654 NEAGOEINV.2 61 a) 1. weise. Pentru aceia zicea un înţelept pilduitoriu: cel neispitit de carte văzând, nu vede (MARG.2 7 a). 2. beispielhaft. Femei ce stau pururea pilduitoare şi multora bărbaţi (JIP. OP. 47) als Vorbild dastehen. ET. a pildui. pilcäla siehe chilealä. pili1 Präs, pilesc V. tr. (um 1670 ANON. CAR.) (ab-)feilen. Câte puţin pilind, cel mai frumos ac vei scoate din cel mai urât fier (GOL., Z. V, 495). - Fig.: Cât îmi bat eu capul să-l mai cioplesc (pe bărbatul meu), să-l mai chilesc, pace! (AL. OP. I, 508). ET. şerb. russ. tschech. piliţi od. von pilă. pili2 siehe chili. pilire S. f. (1823 BOBB) Feilen N. ET. a pili. pilit1 Adj. (um 1700 LEX. MARS.) gefeilt. ET. a pili1. 95 pilit2 pilit2 Adj. (1868 BARC.) fam.: beduselt, beschwipst. GR. chilii. ET. a pili2 (chili). pilitură PI. -tiiri S. f. (1703 GCD) 1. Feilen N. 2. Feilspäne (PL). Pilituri de fier cu prund amestecate (CANT. IST. 148). ET. a pili1. pilos Adj. (1857 POL.) ugs.: ausdauernd, resistent. Vitele de acest soi... sunt mai piloase, rabdă la frig şi la ploaie (GHICA, CL XIX, 712). Traiul cel aspru ... i-a făcut chiloşi şi tari (BURADA, CL XVII, 285). Trăsnea fiind mai chilos şi mai tare de cap, rabdă el cât rabdă (CREANGĂ, CL XV, 456). GR. chilos. ET. zu pilă. SG. ALRI/I, K. 125, 136, 147. piloşie S. f. (um 1900 TIKTIN) selten: Ausdauer, Resistenz F. Încrederea în vitejia şi piloşia lui de ostaş (LIT.). ET. pilos. pilot S. m. (1830 MONTESQUIEU 23) Pilot M. ET. Frz. pilote. pilotă PI. pilote S. f. (1588 DIR) 1. Federbett N. Eu afundat în pilotă, el îngropat în gropniţă ...eu învălit cu obial, el în patru scrânduri a săcriiului (CANT. DIV. 38 b). Un pat cu pilote şi perini de mătasă (SBIERA POV. 109). Fără a se mişca dintre pilotele lui de p«/(ISP. BSG. 110). 2. Gepäck N. A fi având chilotă multă (CREANGĂ*2- 100). GR. Dim. pilotuţă, -ţică, PI. -tute, -ţele (MAR. NAŞT. 90). ET. vermutl. zu gr. πιλωτός „gefilzt”, also urspr. wohl „Wolldecke”. SG. ALR II/I, MN 3898, 138. piliig PI. piliige S. n. (1683 DOS. VS.) 1. MOLD. Stößel M., Keule F. des Mörsers (piuliţă), der Stampfe (piuă). In pivă aruncaţi şi zdrobiţi în piluge (DOS. VS. IAN. 31; 48 b). De vei da lapăhară... ochii tăi, apoi vei umbla mai gol decât un pilug (ύπερου; BIBLIA 1688 Spr 23,31). A tundepc. pilug jdm. den Kopf ratzekahl scheren (so daß er dem Kopf des Stößels ähnlich wird). Cu capetele chilug (RAL. SUV. 77) mit ratzekahl geschorenen Häuptern. 2. TR. Löwenzahn M. (Leontodon; VICIU). Der Stengel mit der von den Früchten gebildeten Kugel an der Spitze sieht einem Stößel ähnlich. ET. Ableitung von lat. pila (mm.piua) „Mörser”, wie frz. pilon, port. pilao. Die Ähnlichkeit von chilug (ugs. für pilug) mit türk, külug „Keule” ist sicherlich nur zufällig. Vgl. pisălog. SG. ALR SN II, 498. pilulă PI. -Iule S. f. (1703 GCD) Pille F. (CANT. IST. 12) ET. n. lat. pilula, frz. pilule. pimniccr siehe pivnicer. pimpinélâ S. f. (1783 COTEANU PL. 18) Pimpinelle F. (BENKÖ 410) ET. n. lat. pimpinella, dt. Pimpinelle. pin PI. pini S. m. (1625 DIRB XVII/4, 531) Kiefer, Föhre F. (Pinus silvestris). Şi era Hirarn dând lui Solomon chiedri şi pini (Tieuxaç; BIBLIA 1688 1 Kg 5,10) also gab Hiram Salomo Zedern und Tannenholz. TOPON. Pinoasa (1587 DERS). ET. lat. pmus. SG. ALR SN III, K. 626. pinchiu PI. pinchi S. m. (um 1670 ANON. CAR.) Buchfink M. (Fringilla coelebs; B.). GR.fiinchiu, pinc(iu). ET. magy. pinty; finchiu unter Einfluß von dt. Fink. pingeâ PL -gèle S. f. (MS. 1824 CL II, 7) Halbsohle F. Această a doua talpă sau „pingea ” se fixează de cea generală prin cuie de lemn sau de fier (MANOL. IG. ŢAR. 239). Fam.: a pune cuiva pingeaua jdn. über den Löffel barbieren: Ca cârpaciul cu cureaoa de gât, Ii pune pingeaua numaidecât (PANN PV.1 II, 30). GR. pingică. - Dim. pingehîţă, PI. -Iute. ET. türk, pence. SG. ALR SN IV, K. 1192. pingeli Präs, -lèse V. tr. (1845 BĂLĂC. ED. II) mit einer Halbsohle versehen; fig. : über den Löffel barbieren. Toţi negustoriipengelescpe muşterii (LIT., Ş. INFL. I, 296). GR. pingelui. ET. pingea. SG. ALR SN IV, K. 1192. pingelit Adj. (1862 PTB.) besohlt. Talpa botinului este pingelită (MANOL. IG. ŢÂR. 239). GR. pingeluit. ET. a pingeli. pinin (t) (x) S. (1688 BIBLIA Est 1, 7) Perlmutt N. ET. ngr. mvva. 96 pipăit pinos Adj. (1587 DERS) reich an Kiefern. Cât Cernegurapinoasă va luci de-a nopţei stele (DONICI 139) solange der pinienbewachsene Berg Cemegura strahlen wird. ET. pin. pintă S. f. (1581 PO2 282; Ex 30, 24) veralt.: TR. Pinte F., PintN. GR. pi nt. ET. m. lat. pinta, magy. pint. pinten PL pinteni S. m. (1509 DERS) 1. Sporn M. (PL Sporen) des Reiters, Hahns. Văzui calul numai spume şi coastele lui sângerate de pinteni (C. NGR. 59). A da pinteni calului dem Pferd die Sporen geben. Acasă l-au trimes într-o trăsură cu roatele numa-n pinteni (ŞEZ. IV, 18) mit felgenlosen, wie Sporen hervorstehenden Speichen. Vgl. iapă1. 2. TR. Brautschleier M. (MAR. NUNTA 619 u. 683; SEV. NUNTA 204). GR. pintene, pintin, penten. - Dim. pintenâş, -nel, PL -nei. ET. asl. pptmo; Bdtg. 2 ist geschichtlich dunkel. SG. ALR II/I, K. 76; MN 2690, 82; SN II, K. 284; V, K. 1311. pintenât Adj. (1818 BUDAI-DEL.) gespornt. Cucoşii ... îşi piaptănă bărbia cu ghiara pintenată (ZAMF. NUV. 68). ET. zu pinten. pintene siehe pinten. pintenög Adj. (1573 DERS) von Pferden, Hunden etc.: mit (unterhalb des Knies) weißen, weißgefleckten Beinen, weißfüßig. Călare pe bidiviul său cel roib şi pintenqg (FIL. CIOC. 330). GR. TR. păntănog, pantanog (PP. BUD), pintănog (DT.). ET. vgl. şerb. putonog, von asl .pştlno „Mal” u. no ga „Fuß”. pinţă PI. pinţe S. f. (1868 BARC.) Bezeichnung für versch. Nagetiere, z. B. Pferdespringer M. (Scirtetes acontion; BRANDT). Pinţele cu labe scurticele la piept, iar la spate cu picioroange, care, când îmblă, se saltă ca locustele (OD. PS. 219). ET. unbek. pică siehe piuă. piotă siehe pihotă. pipa Präs, pip u. pipez V. intr. (1818 BUDAI-DEL.) TR. rauchen. ET. pipă. pipărcă PI. -părci S. f. (uni 1670 ANON. CAR.) TR. BAN. spanischer Pfeffer, Paprika, Frucht von Capsicum annuum. Pune (în zeamă) sare, piparcă, oţăţ (CĂT. POV. I, 93). ET. vgl. piper u. magy. şerb. tschech. paprika. SG. ALR SN IV, K. 1099, 1107. pipă PI. pipe S. f. (1795 IST. AM. 90 a) 1. (Tabaks-) Pfeife F. Intr-o zi cu pipa-n gură cam pe gânduri el şezând (PANN PV. M. II, 78). în vreme ce eu stau de vorbă la o pipă de tutun (SLAV., CL XV, 430). 2. TR. MARAM. Zapfen M. der Türangel (ţâţână). ET. magy. pipa. SG. ALR II/I, K. 104, 290; MN 3809/121; SN IV, K. 1146; ALRM II/I, K. 347. pipăi Präs, pipăi (16. Jh. PS. H. 113, 15) I. V. tr. (be)tasten, (be)fühlen, LV. auch berühren. Cândai să nu mă pipăie tatăl mieu (BIBLIA 1688 Gn 27, 12). Nathan ...nu pipăi rana de multe ori, ci jară veste sparse umflătura (MĂRG.2 152 a). Posluşnicii să nu pipăie vasele cinstite (INDR. 494) sollen ... nicht berühren. Spre a pipăi gândurile arhiducelui (BĂLC. 287) um den Erzherzog zu sondieren. Iute prinzi cheag dacă chipăi lucrul cu hărnicie (JIP. OP. 105) wenn du ... anpackst. II. V. intr. tasten. Ochiul că-l veri strica şi veri orbi, tot trupul tău va pipăi în untunearec (CORESI, GCR I, 23) wird ... tasten, tappen. HI. a se pipăi de c. etw. berühren. Câţi se pipăiră dins, mântuiţi Jură (CORESI TE4 31 b; Mt 14, 36). GR. LV. auch ap-. - Präs. LV. auch pipăiesc. ET. ksl. pipaţi. SG. ALR M, K. 91; II/I MN 2179,30; ALRM M, K. 105. pipăiâlă PI. -păieli S. f. (1652 ÎNDR.) Tasten, Betasten N. Pipăiala ş-a stricat-o (omul) cu luarea mâncării dinpom(ul cunoştinţei) (ANTIM DID. 147). De multe ori pipăi un lucru ... şi de în pipăiâlă nu-l cunoşti (INDR. 722). GR. PL auch -păiele. ET. a pipăi. pipăire PI. -iri S. f. (um 1560 BRATU, LR 29, 41) 1. Be-, Vortasten N. 2. Berühren N. ET. a pipăi. pipăit (1642 ÎNV.2 37 b) I. Adj. betastet. El se teme ...să se despartă de bănişorii lui siguri pipăiţi (VLAH. IC. 104) von seinem ... greifbaren Geld. - Neg. nepipăit. II. S. n. Tasten N. ET. a pipăi. 97 pipăra pipăra siehe pipera. pipăruş PI. -ruşi S. m. (1832 GOL. CONDICA) 1. MOLD, spanischer Pfeffer, Paprika (Capsicum annuum); Frucht desselben: Pfeffer-, Paprikaschote F. A semăna pipăruş spanischen Pfeffer säen. Am mâneai doi pipăraşi ich habe zwei Pfefferschoten gegessen. (Deger) i se făcuse nasul pipăruş şi obrazul pătlăgea vânătă (CL I, 329) die Nase rot wie eine Pfefferschote. 2. MUNT. Haselwurz F. (Asarum; BR.). GR. chipăruş. ET. piper. SG. ALR SN III, K. 545; IV, K. 1099. piper S. m. (1466 DERS) 1. Pfeffer M. (Piper). Iute ca piperul hitzig, aufbrausend. Mi-e drag ca piperul în nas ich kann ihn nicht ausstehen. Cine arepiper mult, pune şi în terci (chisăliţă, mămăligă, cir, mălai, povidlă, lapte acru) u. ä. (Sprw.) Überfluß schafft Verdruß. 2. Piperul lupului a) Haselwurz F. (Asarum; CIH.); b) Seidelbast M. (Daphne mezereum; CRĂIN.). 3. Volkstanz; TR. Polterabend M. (an dem piper getanzt wird od. wurde). Alţi (când te vor bea, săprinză) cu neruşine a se dezbrăca Şi golaşi piperu-ntr-aUii a juca (PANN PV. M. I, 106; zur Weintraube). ET. mittelb. lat. pipă’, asl. piperi, ngr. TtiTcep. SG. ALR SN IV, K. 1099, 1107, 1108. pipera Präs, -rez V. tr. (um 1670 ANON. CAR.) bucatele etc. die Speisen etc. pfeffern. GR. MOLD. TR. pipăra. ET. piper. SG. ALRM SN III, K. 918, 920. piperat Adj. (1623 BGL) gepfeffert. Io-i fac zeamă pipărată (I.-B. 173). - Fig. a) gewaltig teuer. Preţuri piperate gepfefferte Preise. - b) schlüpfrig. Domnul ştie dacă acele aventuri erau sărate şi pipărate (GHICA 422) jene Abenteuer waren doch wahrlich gepfeffert genug. GR. pipărat. ET. a pipera. pipernici Präs, mă -cesc V. refl. (1839 VAIL.) ldcin u. unansehnlich werden: verkümmern, -krüppeln. (Vitele) se pipernicesc ... după o asemenea hrănire uscată, nehrănitoare (GAZ. SAT. XIV, 378). Puişorii şezândprin răceală se pirnicesc (ŞEZ. VI, 83). GR. pirnici (POEN. II, 477; ŞEZ. 1. c.). ET. anscheinend zu asl. pyro (mm. pir), nslov. pimica „Quecke” (die Quecke sieht wie verkümmerter Weizen aus); dann an piper angelehnt (das Pfefferkorn ist klein u. verschrumpft). Eine Nebenform dürfte auch a chirci (s. d.) sein. pipernicit Adj. (1841 POEN. 11,478) kümmerlich, unansehnlich, schwächlich. El era slab, pipernicit, ea avea o musculatură perfectă (BOGD. VECHI 199). Priveliştea pipernicitelor dealuri împodobite cu numele de munţi (UR. BUC. 10). GR.pirnicit (POEN.). ET. a pipernici. SG. ALR IM, K. 81. piperniţă PI. pipemiţe S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Pfefferbüchse F. 2. Pfeffermühle F. 3. TR. de grădină Bohnen-, Pfefferkraut N. (Satureja hortensis; CRĂIN., PANŢU). ET. piper. pipirig S. m. (1455 DERS) 1. Binse, Simse F. (Scirpus, Juncus), Schmiele F. (Aira). Colo jos în vale ...nu cresc numai sălci şi răchite, pe ici pe colea este şi şovar, pipirig, papură, ba chiar şi câte un fir de trestie (SLAV., CL IX, 95). 2. fig.: Schwächling M. Să mă tem eu de un piperig ca acesta, eu, un voinic aşa de mare? (SBIERA POV. 82). GR. ţip ir-, ţiper-, cipir-, peperig, ferner in Bdtg. 2 -ric (SBIERA POV. 178; 260). 3. TR. Marienkäfer M. (Coccinella; VICIU). ET. scheint auf gr. πάπυρος „Papierstaude” zurückzugehen: ţ- fürp- wohl nach tipirig 2 (s. d.). -Vgl. papură. SG. ALR SN III, K. 537. pipotă PI. pipote S. f. (1703 GCD) 1. Magen M. der Vögel, bes. der Hausvögel (MOLD. rânză, TR. bătucă): (Copilului) celui mare îi dete (bucătăreasa) capul găinii, celui mijlociu pipota şi celui mai mic inima (ISP. LEG.2 272). - Fam.: a-şi umple, îneca pipota sich vollsaufen. Inece-şi nemţii mintea şipipotele-n bere (DEPAR. D. I, 101). GR. SÜDTR. hip-,picotă (BAR.-MUNT.),pzpo.ro (IS.), OLT. pipoaşcă (ZRPh 28,441), SÜDMOLD. pipuşcă, OLT. pipuş z. T. in der Bdtg. „Leber”, „Kropf’. 2. Vulva F. der Kuh (DT.). ET. erinnert an russ. pupok, poln. pempek < asl. pqpuJcü, Dim. von pqpü „Nabel”; die Varianten sind viell. von gr. ήπαρ, -ατος u. viat. ficätum (mm.ficat) „Leber” beeinflußt. SG. ALR SN II, K. 364. pirS. m. (1703 GCD) 1. Quecke F. (Triticum repens), lästiges Unkraut. Un vânt mântuitor ... menit ...a stârpi chirul ce înţeleneşte pământul Moldovei (AL. OP. I, 1815; die Bauern verhöhnen den Gutspächter). 2. pir gros Hundszahn M. (cynodon; BR.). 3. pir roşu Riedgras N., Segge F. (Carex; PANŢU). 98 pirpiriu ET. şerb. bulg. pir (< asl. pyro < gr. πυρός). SG. ALR SN III, K. 638. piramidă PI. -mide S. f. (1688 BIBLIA) Pyramide F. Ceale de la Memfes piramide (BIBLIA 1688 Vorwort). ET. ngr. πυραμίς, -ίδος, lat. pyramis, frz. pyramide. pirandă PI. -rânde S. f. (1881 CREANGĂ) ugs.: kosend von Zigeunerinnen: Weibchen, Dimchen N. (Ţiganii) cât pe ce să mă înghită, de nu era o chirandă mai tânără între dânşii să-mi ţie de parte (CREANGĂ, CL XV, 8). GR. chirandă. - Dim. -randică PI. -dele (SEV. AN. 63). ET. zig. pirando, pirano; pirani „Geliebte”, piri! Interj. (1900 MF) Lockruf für Hühner, beim Futterstreuen. Piri, na, na, na (MF I, 1108). ET. onomatopoet., vgl. magy. piri. SG. ALR SN II, K. 380. pirnici etc. siehe pipernici. piron PI. piroane S. n. (1508 DERS) großer, langer Nagel (wog. cui Nagel iiberh.). împăratul ... învăţapre alte slugi să-i bată în talpepiroane (DOS. VS. Sept. 4; 7a). Mulţi... dintru creştini sunt... ca cu nişte piroane prinşi, cuprinşi... în patimile aceştii lumi (MĂRG.2 37 b). De nu voi vede la mânile lui ranele piroaielor (CORESI TE4 233 a; Jo 20, 25). GR. TR. OLT. -roi, PI. -roaie; S. f. -roână (B.; FLOR., CL III, 163). ET. vgl. ngr. πηροΰνι „Gabel”, alb. perone „Nagel” < gr. περόνη „Spange”. SG. ALR II/I, K. 295. pironi Präs, -nesc V. tr. (1649 MARD.) (an-, fest)nageln. Ca un cui înfipt adânc, o gândire dureroasă îi pironise creierii (XEN. BR. 67) hielt... sein Hirn fest. Lucrarea care l-a pironit mai mult în cursul vieţii a fost colecţia de care vorbirăm mai sus (CL VIII, 66) die ihn ... in Bann hielt, fesselte. GR. veralt. împ-, împiroia, Präs, -roiez (MARD.; NEAGOE ÎNV.2 55 a). ET .piron. pironit Adj. (1776 MINEIUL 201 b) 1. an-, festgenagelt. 2. gefesselt. Mişcarea modelului său ... expresiunea figurii... vieţii, în fine a ochilor, a mâinilor şi a gurii, care te a frag şi te ţin pironit (STĂNC. FR. 20) gebannt halten. Cu ochiul pironit către partea unde s-aude lătratul (OD. PS. 42) das Auge unverwandt auf ... gerichtet. 3. ans Kreuz genagelt. ET. a pironi. pirostrie PI. -trii S. f. (1508 DLRV) 1. Dreifuß M., Küchengerät, bestehend aus einem flachen, mit Füßen versehenen Ring, dient, auf das Herdfeuer gestellt, als Träger von Kochgeschirr. O căldare mare pe nişte pirostrii mari, puse deasupra unui foc mare (SLAV., CL XV, 466). 2. fam. (wegen der Ähnlichkeit mit einem Dreifuß): Traukrone F.; a pune cuiva pirostriile în cap fin. trauen; a-şi pune pirostriile în cap getraut werden, heiraten. Popa ...le puse „pirostriile ” pe cap şi le ceti moliftele obicinuite la cununie (DEMETR. NUV. 79). Când moare câte vrun fiecău sau vro fată mare care n-au puspirostiile în cap încă (ISP., CL XVI, 349). GR. -ştie, PI. auch -ştii, -st(r)ei, -st(r)eie; cliiro-, ET. ngr. TtupmoTid (woraus auch bulg. pirostija). SG. ALR SN IV, K. 1033. piroşcă PI. -röste S. f. (1789 SCLIX, 231) schiffchenförmiger, mit Mus, Früchten od. Käse gefüllter Teig, gebacken od. gekocht (piroşcăcaldă): Pirogge F. Gazda masa le-a gătit Şi le-a dat chiroşte calde Ce-notau în unt topit (PP. SEV. NUNTA 58). GR. PI. auch -roşti(i). ET. poln. pirozek, Gen. -zka, mss.pirozok, gen. -Ma. SG. ALRM SN m, K. 883; ALR SN IV, K. 1043,1098. piroteâlă PI. -teii S. f. (1,841 POEN. II, 653) Schlaftrunkenheit, Schläfrigkeit F. Ei... nu se pot ţine pe picioare de piroteala ce-i apucă şi cad înlr-un somn adânc (ISP. LEG.2 73). O piroteâlă plăcută o făcea nici s-adoarmă, nici deşteaptă să fie (DEL. S. 27). ET. a piroti. piroti Präs, -tesc v. intr. (um 1830 CONACHI) schlaftrunken, schläfrig sein. Pentru ce chedrii ... Privesc chirotind supt dânşii nişte slabe tufişoare? (CONACHI 243). Doar nu-s babe să chirotească din picioare (CREANGĂ, CL XV, 3; der Vater zu der die tollenden Kinder scheltenden Mutter) daß sie im Stehen duseln sollten. GR. pirota (POL.); chir-, so auch die Ableitungen. ET. viell. zu gr. Tcppon) „lähmen”, Tiripoipc; Zähmung”. SG. ALR II/I, K. 104. pirpiriu Adj. (1742 IORGA S. D. VI, 304) fam. von Menschen u. Tieren: armselig, dürftig, kümmerlich. Un găligan de şcolar, cât un bivol de mare, tăbărăse pe un băiat slab şi pirpiriu (GHICA 676) war über einen mageren und schwächlichen Knaben hergefallen. Parcă e un piţigoi de pirpilie ce e şi eu ţi-am dat-o grasă şi frumoasă (LIT., Ş. INFL. 1,296). - Durch Zusätze verstärkt: Pirpiri-cosac, saxana briceag (ISP., Ş. INFL. 1,296) wörtl.: dürftig wie eine Elritze, nackt wie ein Federmesser. Când se dezmetici el şi ne văzu pirpiri-cosac, golănel şi gonit (ISP. LEG.2 279). GR. -piliu. ET. türk, pirpiri. 99 pirui pirui Präs, pirui V. intr. (1825 B.) 1. trillern. Pe d-asupra acestei zarve piruie naiul lui Dinicu (DEL. P. 2). 2. bisw.: zirpen. ET. wohl kaum serb. pirovati, russ. pirovatj, bulg. piruvam „schmausen, schwelgen”; onomatopoet. SG. ALR SN V, K. 1462. piruitS. n. (1825 B.) 1. Trillern N. 2. bisw.: Zirpen N. S-aude când şi când ... târâitul greierilor şi piruitul unei privighetori (LIT.). ET. a pirui. pis! Interj, (um 1832 CORNELLI 504 b) 1. Lockruf fur Katzen: miez! 2. fam. a nu zice (nici) pis nicht „mucks” sagen, keinen Mucks tun, nicht mucksen. Ar fii putut să-l taie un superior şi n-ar fi zis „pis ” (BAC. MT. 10; von einem Soldaten). Apucă cocoşul de gât şi i-l răsuci de nu mai zise nici pis! (ISP. LEG.2 255). GR. păs. ET. onomatopoet; zu 2 vgl. serb.piskac „Mucks”, poln. (ani) pisnanc „(auch nicht) mucksen”, tschech. pisknouti „mucksen”. SG. ALR SN III, K. 671. pisa Präs, pisez V. tr. (16. Jh. PS. H. 73, 14) (zer) stoßen, stampfen. Opăreşte, curăţă de coajă şi pisază bine 130 dramuri de migdale dulci (DRĂGH. REŢ. 251). în pivă Clipuri trei a viteji să pisară (DOS. VS. 31 Ian.; 48 b). Să nu-mi mai calci în casă, că mă pui să te pisez (PAN PV.1 III, 114) sonst schlage ich dir die Knochen entzwei. ET. lat. pl(n)sc, -äre. SG. ALR SN I, K. 232; II, K. 497; IV, K. 1108; V, K. 1465. pisanie PI. -sânii S. f. (1698 IORGA INSCR.) Inschrift F. (Pisa)nia s-au pus în domniia lui Constandin Voivod Brâncoveanul ... l(eat) 7207 (1698 IORGA INSCR. 1,141). O chilioară părăsită, cu icoane şterse, cu pereţii afumaţi, acoperiţi de vechi pisanii (VLAH. RP. 125). GR. PI. auch -sânii. ET. ksl. pisanije. pisar PI. -sari S. m. (1660 BUL. COM. IST. IV, 18) ehern.: Schreiber, Kanzlist M. învăţând şi pe un pisar de au scris o carte despre partea domnului ...la solul franţuzului (EN. COGĂLN., LET.1 IE, 256). Hmil, care era atunci pisar oştilor (MIR. COSTIN, LET.11,288) Feldnotar. Pe atunci, scriitorii cancelariilor se ziceau piseri (GHICA XVIII). GR.pisar (EN. COGĂLN., LET.2 III, 247),piser. ET. asl. pisari. pisat (1581/2 PO) 1. Adj. (zer-) stoßen. O a dzeacea parte de măsură de janină dejimble şi cu a patra parte de hin de oloiu pisat să jie mestecată (PO2 278; Ex 29, 40) ein Zehntel Semmelmehl, gemengt mit einem Viertel von einem Hin gestoßenen Öls. II. S. n. Zerstoßen, Zerstampfen N. ET. a pisa. pisăgeală PL -geli S. f. (1868 BARC.) fam.: Prügeln N., Keile F. Deunăzi, după atâta pisăgeală, se culcase fără să se plângă şi dormise ca o buturugă (CARAGIALE, GAZ. SĂT. XIV, 480). ET. a pisăgi. pisăgi Präs, -gesc V. tr. (1868 BARC.) fam.: verhauen, -prügeln, -keilen. Moldovenii îi urmăreau şi-i chisăgeau de nu mai ştiau pe unde se afă (ISP.,’CLXII, 180). GR. pisogi, chisăgi. ET. zu a pisa. pisălog (1788 MOLNAR SPRACHL.3 377) I. 1. S. n., PI. -loâge Stößel M., Keule F. des Mörsers. Dă-mi, vecină, pe bărbatul tău şi tu ţine pisălogul meu (GOL., Z. IV, 260; wird von jdm. gesagt, der einen unvorteilhaften Tausch vorschlägt); ähnl. PANN PV.1 II, 134. 2. S. m., PI. -lögi Plagegeist M. II. Adj. lästig. GR. OLT. -sol-; -lug. ET. a pisa + -ălog; vgl. pilug. SG. ALRMII/I, K. 412. pisărie S. f. (1675 MIR. COSTIN) ehern.: Schreiber-, Kanzlistenamt N. Craiul... dând cu uric ... lui Hmilpisăria de oaste (MIR. COSTIN, LET.11, 288) das Feldnotariat. ET. pisar. pisc PI. piscuri S. n. (1425 DERS) 1. Schnabel M., siehe plisc. 2. (de munte Berg-) Spitze F. Şi s-au suit (Ion Vodă) într-un pisc de deal să poată cunoaşte câtă samă de oaste va fi la turci (URECHE, LET.2 I, 227). Căţăraţi-văpe piscurile trufaşe ale Bucegilor (UR. BUC. 13). 3. (de corabie Schiffs-) Schnabel M. Du-te la curabia aceaia şi-i caută la rât (Glossepisc; DOS. VS. Oct. 26; 87 a). Părţile (luntrei) sunt: ...piscul ...fundul... usna (DT.). 4. MUNT. MOLD. BUCOV. nach vom schnabelförmig zugespitztes Holz am Bauemwagen od. -schlitten, an dem die Deichsel mittels eines durchgesteckten Nagels befestigt wird: Gabelholz N. Dă să strică câte o roată 100 pistörnic or inima orpiscu or proţapu carului (JIP. OP. 154). Vgl. furcă 2. GR. zu 2: Dim. piscotei (RC.); Augm.piscân (PP. MF 1,279; 1076). ET. vgl. slav. pisku, poln. tschech. pysk „Schnabel”. SG. ALR SN I, K. 170; II, K. 359; ALRM SN I, K. 241,242. piscoâic PI. piscoi S. f. (1794 ALEXANDRIA, CPLR I, 79) 1. an der Zarge des Mahlganges angebrachter hölzerner, spitz zulaufender Kanal, durch den das Mehl in den Beutel fällt: Mehlloch N., -rinne F. Din piscoaie na curgea făină, Ci curgea aur si mărgăritar (PP., CL XIV, 346). 2. Pfeife F. der Orgel. Organele cu şapte sute depiscoi, unele groase, altele supări (ALEXANDRIA 170). 3. kleine Flöte (BUDAI-DELEANU V, 76). GR. S. n. -coi, PI. -coâie. ET. zu pisc, wegen der schnabelförmigen Form. SG. ALR SN I, K. 170,171,175; ALRM SN I,K. 117, 118. piscop siehe episcop. piscui Präs, -iese V. tr. (1793 PREDETICIII, 155 b) MOLD. TR. 1. zwitschern. Mare mândru îi mai umblă limba-n gură, parcă chiscuiesc grangurii (BOGD. POV. 241). Pasările-orpiscui, Tu atunci îi adormi (BTBIC. PP. 280). 2. flöten. GR. piscoia, chiscui. ET. zu pisc, bzw. piscoi (piscoaie). SG. ALR SN II, K. 373; III, K. 698, 733. piscuire PI. -iri S. f. (1697 CACA VELA 191 a) 1. Zwitschern N. 2. Flöten N. ET. a piscui. pisic PI. pisici S. m. (1814 ŢICI4. 147) (männliches) Kätzchen, Katerchen N. Pisicul se făcu mârtan (RETEG. POV. V, 5). Cotoşmanul era un pisic cu minte (ISP. LEG.2 285). GR. Dim. -sicuţ. ET. zu pis! pisicâr PI. -cari S. m. (1906 UR. BUC.) selten: Steigeisen N. der Bergsteiger. Aceste două perechi de „pisicari” ...ne vor împiedica să alunecăm pepripoarele ierbate (UR. BUC. 236). ET. pisică. pisică PI. -sici S. f. (1640 PRA V. GOV.) Katze F. (wofür MOLD. mâţa). Cine va mânca lup sau vulpe sau câine sau pisică (PRAV. GOV., CCR 147). Pisica unde nu ajunge, zice că pute u. ä. dem Fuchs sind die Trauben zu sauer. Când pisica nu-i acasă, şoarecii joacă pe masă wenn die Katze nicht zu Hause ist, tanzen die Mäuse. Vgl. câine 8, mâţă 1, a naşte 2. GR. Dim. -sicuţă, PI. -ţe. ET. zu pis! SG. ALR SN III, K. 870; ALRM SN II, K. 573. pisiceşte Adv. (1885 CARAGIALE) nach Katzenart, wie eine Katze. Miţa a scos din buzunar sticluţa (cu pretinsul vitriol) şi pândeşte pisiceste (CARAGIALE, CL XIX, 121). ET. pisică. pisogcâlă etc. siehe pisăgeală etc. pisoi1 PI. pisoi S. m. (1847 PANN PV.1 III, 54) Kater M. Dete peste un pisoi, jigărit, jigărit şi urduros (ISP. LEG.2 285). - Vgl. auch cotoi, motan. GR. Dim. pisoiâş (D.). ET. zu pis! pisoi2 PI. -soaie S. n. (1910 PAMF. IND.) hölzerner Stößel zum Zerstoßen von Knoblauch (PAMF. IND. 195). GR. BAN. -soll. ET. a pisa. pistil1 S. n. (1842 AP XI/1, 162.) Früchteschnitten (PL), hergestellt aus in feine Scheiben zerschnittenen u. getrockneten Pflaumen, Aprikosen ctc. Pastă de orice fi'ucte (pistil şi sugiucuri) (MON. OF. 1875, 2258). ET. türk, peştii (REDH.2 448 a). pistil2 PL -tiluri S. n. (um 1805 ŞINCAIN. 6) Pistill N., Blütenstempel M. ET. n. lat. pistillus, frz. pistil. pistol PL -ţoale S. n. (1693 CONDICA 111) Pistole F. Acolo voi fi culcai... Cu puşca plină la cap, Cu pistoale la picioare (I.-B. 308). Băiatul... era gol pistol (ISP. LEG.2 289) splitternackt; vgl. puşcă. Cum e turcul şi pistolul (Sprw.) wie der Herr, so’s Gcscherr. GR. Dim. -lolâş, PI. -se. ET. ffz. pislole, auch mittelbar. pistörnic PL -tömice S. n. (1825 B.) Siegel N. auf dem Messbrot (prescură)\ Stempel M., mit dem man es aufdrückt. Das Siegel hat folgende Gestalt: 'V' IC XC NI KA Der unter dem Siegel befindliche Teil des Messbrotes dient als Hostie (agneţ). (Prescurea) trebuie să se facă cât un taler de mare, având în mijloc un singur sigil sau pistörnic pentru sfântul agneţ (GHEN. LIT. 125). Prescurăriţa ... căreia preotul îi încredinţeazăpristol-nicul spre a face prescuri (FR.-C. MOŢII 112). GR. prist-, pistolnic, pristolnic. 101 pistreală ET. nicht zu ksl. prestolü (rum. prestol), sondern vermutl. zu slav. pesta (serb. pjesta, poln. piesla etc.) „Stampfe, Stempel”, woher auch wahrsch. russ. pestov-nik „Schachtelhalm”; zur Form vgl. „ceasornic”. pistreală PI. -trele S. f. (1517 DERS) LV. 1. Schußweite F. Alunce au scos mocalii afară din obuz vro patru mii de moscali mai jos pre lângă balta Pruteţului, ca trei patru pistrele de săgeată (NECULCE, LET.2 II, 221) drei bis vier Pfeilschüsse weit. Dacă s-au depărtat (Ion Vodă) ca trii pistrele de la cazaci (NEC. COSTEN, LET.21,464). întru oraş de departe era ca şasezeci de pistrele de în Ierusalim (CORESI TE4178 a; Lk 24, 12) die ... entfernt war. Daher: 2. Stadion N. (Rennbahn). (Sfântul) alergă la locul cel de nevoinţă la pistreală (DOS. VS. Dech. 5; 199 a). ET. ksl. prestrău. pistrelä Präs, -lez V. intr. (1673 DOS.) LV. schießen, sprühen. De la cruce săriia pistrelănd scântei (DOS. VS. Dech. 29; 243 b). Faţa ta cea svântă cu foc pistrelează (DOS. PS. V. 17, 23; Ps 17, 9). GR.popistrela (DOS. VS. Fevr. 5; 69 a). ET. pistreală. pistrelătură PI. -türi S. f. (1683 DOS.) LV. Schießen, Sprühen N. Şi-l bătu cu ştranguri atâta de cumplit, cât s-au roşit pământul gios de pistrelăturile sângelui (DOS. VS. Oct. 17; 70 a) von dem herumschießenden Blut. ET. a pistrelä. pistrui (1580 DERS) 1. Adj. 1. gesprenkelt. Şi despărţi Iacov miei şi ceia ce despărţi duse la oile pistrui şi neagre (PO2103; Gn 30, 40). Un izvor ... şerpuia printre straturipistruie deßori (BODN., CL II, 13). 2. sommersprossig. Spală-te degrabă cu apă de soc, ca să nu te faci chistrui (AL. OP. I, 603). GR.pistruieţ (JIP. OP. A%), pistruiat (DATC. HORT. 182; VLAH.’DANI, 45). II. S. m., PI. pistrui 1. Sprenkel M. Unii (din pui)poartă pinteni şi creste ... Alţii au pistrui (LIT.). 2. Sommersprosse F. Avea ochi negri vioi şipestrui pe obraz (BASS. V. 211). GR .pestrui, chistrui; veralt.: S. f. pistruie. ET. zu asl./?/Vrz7„bunt”, wovon auch păstrăv u.pestriţ. SG. ALR I/I, K. 26. pistruiălă PI. -truieli S. f. (1703 GCD) Sprenkelung F., Gesprenkeltsein N. Subvarietăţi de calceolarii, căutate ... pentrupistruiala lor (DATC. HORT. 231). ET. zu pistrui. pistruiat, pistruieţ siehe pistrui. pişă Präs, piş (1620 MOXA) ugs. I. V. tr. bepissen. M-apişat copilul (GLOS. AC.). II. a se pişa pissen. De toţi oamenii şi de muieri şi de copii şi de toţi câţi se scârnăvesc şi se pişe (MOXA, HC I, 370). Nu ştie pe unde se pişă găina er ist noch ganz grün. ET. viat. plssio, -äre, vgl. it.pisciare, afrz. pissier ctc. SG. ALR I/I, K. 97; II/I, Supl. MN 4854, 2. pişat PI. -saturi S. n. (1654 HERODOT) 1. Pissen N. 2. fam.: Pisse F., Ham M. Pen tru ca să mănânce baligă şi să bea pişat cu voi împreună (BIBLIA 1688 Is 36, 12) daß sie samt euch ihren eigenen Mist fressen und Ham saufen. ET. a pişa. SG. ALR II/I, Supl. K. 3. pişăcios Adj. (1841 POEN. II, 366) bettnässend. Aceste ouă se dau la. băiatul pişecios de la mănâncă (MF. I, 701). GR. pişecios. ET. a pişa. SG. ALR II/I, Supl. K. 4. pişălau S. n. (1806 ŞINCAI E. 12) Jauche F. Pardoseala (săivanului de vite) e făcută cu piatră ...pentru ca pişălăul să nu străbată în pământ (GAZ. SĂT. XV, 299). ET. a pişa. pişcă Präs, pişe (1645 HERODOT 33) 1. V. tr. 1. zwicken, kneifen (von Flöhen etc.:), beißen, fig.: sticheln. Muierea ca viţa, cum o pişti, lăcrămează (GOL., Z. II, 298). Pişcă-mă, Frăsino! (Z. II, 671) der Scherz ist dir schlecht bekommen. Chitaristul... pişcă, patetic şi cadenţat, coardele chitarei (DEL. P. 10) zupfte ... die Saiten der Gitarre. Furnica cât e de mică şi tot, dacă o calci pe picior, capul îşi ridică şi te pişcă (PANN PV.11, 25). (El) pişcă calul cu vărguţa (UR. LEG. 207) er schmitzte das Pferd. Piperul pişcă limba der Pfeffer beißt auf der Zunge. 2. abzwicken, -kneifen. Se pişcă vârfurile plantelor pentru a se întârzia înflorirea (DATC. FIORT. 83). 3. fig.: (für sich) abzwacken, abbekommen. Vgl. a mişca II. 4. fam.: mausen, (be)stehlen. Allu-ţi amăgeşte fata, allu te pişcă din ochi (JIP. OP. 78) der andere bestiehlt dich, wenn du nur die Augen abwendest. n. V. intr. (von Wind, Kälte) beißen. Frigid pişcă uşurel de vârful nasului (ZAMF. NUV. 57). III. fig. ugs.: a se pişcă abnehmen, untergehen. După ce se va pişcă lumina (DRĂGH. IC. 99) nachdem der Mond abzunehmen begonnen hat. ET. scheint auf cin vlat. plccico, -äre zurückzugehen (vgl. it. pizzicare id. u. zur Form a muşca, älter mucica). 102 pistă SG. ALR I/I, K. 93; SN I, K. 242; III, K. 806; V, K. 1453; ALRM II/I, K. 128; SN I, K. 162.. pişcanfloâre siehe pişcănfloare. pişcăr PI. -cari S. m. (1825 B.) Schlammbeißer M. (Cobitis fossilis). GR. MOLD, chişcar. ET. vgl. russ. piskarj, serb.piskor, m\ov. piskor, piskur, poln. tschech. piskorz etc., woraus dt. Peilzker etc. pişcat (1788 MOLNAR SPRACHL.3 117) 1. Adj. gezwickt, gestochen. O iapă ... pişcată la urechia dreaptă (MON. OF. 1877, 4944) mit einer Kerbe am rechten Ohr. II. S. n. 1. Zwicken, Kneifen N. 2. (v. Mond etc.) Abnehmen N. Totdeauna când epe la pişcatul luminii, îi vin hachiţe de pofteşte musafiri 1a. masă (BOGD. POV. 40). ET. a pişcă. pişcănfloare S. m. (1883 MAR. ORN. II, 132) Pirol M., Goldamsel F. (Oriolus galbula). GR. -flori, pişcănfloare (VÂRC.). ET. anscheinend pişcă în floare. pişcător Adj. (1703 GCD) 1. diebisch. Copilit ... să nu fie băutor, trândav, mincinos, pişcător (JIP. OP. 122). 2. beißend, spottend. Censura observa ...ca nu cumva frazepişcătoare să alunece la adresa nobilimei (BOGD. V. 245). 3. scharf, prickelnd. ET. a pişcă. pişcătură PI. -turi S. f. (1703 GCD) 1. Zwicken, Kneifen N.; Biß M. (eines Insekts); Stichelei F. Alţii furişau câte o pişcătură sau un sărut drăguţelor lor (BOGD. V. 133). N-a simţit mai multă durere decât de la o pişcătură de purice (SBIERA POV. 168). 2. abgezwicktes Stück, abgezwickte Stelle. Dă-mi şi mie o pişcătură (din peşte), Căci de foame-s leşinai (SPER. AN. 1893 m, 105) ein Stückchen. (Un cal cu) o pişcătură şi furculiţă la urechea dreaptă (MON. OF. 1877,4944). 3. fam. ugs.: Diebstahl M., Gestohlenes N. ET. a pişcă. SG. ALR SN II, K. 403; ALRM SN I, K. 267. pişcot PI. -cöturi S. n. (1754 IORGA S. D. XII, 67) weicher Zuckerzwieback: Biskuit N. Intră Clara, cu un pişcot în mână, înmuindu-l în paharul cu şampanie (LECCA JUC. 66). GR. pisc-, MOLD, bişc-, bisc-, S. f. biscotă, PI. -te (STĂM. POL.). ET. mittelb. it. biscotto, vgl. tschech. piskol, serb. piskota, magy. piskota, poln. (nach rekonstruiertem lat. *biscoctum) biszkokt, biskokt. pisichér PI. -chéri S. m. (1857 POL.) fam.: raffinierter, verschmitzter Kerl, Spitzbube, Gauner, Schwindler M. (Asociaţia lor) n-a durat decât vro trei luni şi s-a desfiinţat, din cauza unui tovarăş pişicher care-i trăgea regulat pe sfoară (VLAH. GV. 144). Bătrâni şi tineri, buni şi răi, învăţaţi sau numai „pişicheri” (GION PORTR. 105; von Ärzten). GR. peşecher. ET. türk, peşekăr. pişicherlâc PI. -lâcuri S. n. (1879 CARAGLALE) fam.: Spitzbüberei, Gaunerei, Schwindelei F. Niştepa-pugii ... trag lumea pe sfoară cu pişicherlicuri (CARAGLALE, CL XIII, 247). GR. pişicherlic. ET. türk, peşekărlik. pişleâc, -şleâg siehe chişleag. pişoâlcă PI. pişoâlce S. f. (um 1670 ANON. CAR.) ugs.: 1. Fusel M. 2. MUNT. Nebelsuppc F. 3. Bettnässer M. GR. -şorcă, -şolcă, -şolcă (ANON. CAR.), -şoarcă, S. m. -şolcea. ET. a pişa. SG. ALRII/I, Supl. K. 4. pişolcos Adj. (1806 KLEIN) bettnässend. GR. -şorcos. ET. zu a pişa, vgl. pişoâlcă. SG. ALR II/I, Supl. K. 4. pişorcos siehe pişolcos. pişotcă siehe pişoâlcă. pişpăi Präs, -pâiésc V. intr. (um 1845 GOL.) zu-, ins Ohr raunen. Cine la toţi pişpăieşte, bucele i să topeşte (GOL., Z. II, 671). GR.pâşp- (D.). ET. onomatopoet. pistă (t) S. f. (16. Jh. PS. SCH. 144, 15) Speise F. Tu dai pistă lor în dulce vrearne (CORESI PS.5 216 b; Ps 144, 15) du gibst ihnen ihre Speise zu seinerzeit. Feacejudeţ obidiţilor, dă pişteflămânzilor (CORESI PS.5 278 a; Ps 145, 7). GR. pişte. ET. ksl. pista. 103 piştelniţă piştelniţă PI. -telniţe S. f. (1722 CANT. HR.) veralt.: Sumpfloch N., Pfuhl M. Limpede apa izvorului din curgerea sa, în piştealniţă şi în bălţi stătătoare oprindu-să, să strică (CANT. HR. 139). GR. piştealniţă. ET. zu a pişti. pişti Präs, piştesc V. intr. (1688 BIBLIA) veralt. 1. von Wasser etc., in kleinen Mengen hervordringen: (hervor-, durch)sickern, (hervor) sprudeln. Şipiştiia sângele de la rană în sânul carului (BIBLIA 1688 1 Kg 22,35) und das Blut floß von den Wunden mitten in den Wagen. Cât despre apă, găsim ceva negru, cald şi puturos, care chifteşte în urmele copitelor (AL., CL VIII, 42). Prin văile Cerbului şi Prahovei, apa pişteşte de pretutindeni (UR. BUC. 152). 2. Wasser durchsickern lassen: lecken. Corăbiieriul carile ... găuricea careapişteaşte, cu vreame nu călăja-tuieşte (CANT. IST. 133). GR. MOLD. pifli, chifti, pişti (POEN., CODR.), ghisti (POEN.), gisti (CODR.). ET. onomatopoet., as\. pistati (CIORANESCU 6447). piştitor Adj. (1705 CANT. IST. 101) versickernd. ET. a pişti. pitâc1 PI. pitâci S. m. (1700 IORGA BR. 45) 1. a) ehern.: österr. Kupfermünze, Siebenkreuzerstück N. (B.) Moneta banilor nemţeşti era: groşiţa de 2 parale, petaci în 5parale (DION., TEZ. II, 166). -b) ehern.: Vierkreuzerstück N. Iară ceri? Nici un petac mai mult (SLAV., CL V, 7). 2. MOLD, veralt.: große Kupfermünze, spez. kupfernes Zehnbanistück N. Un pitac vechi nemţesc, care nu-i bun decât la cârpit tingirile (IANOV, CL V, 133). Am o bucală de franc, trei pitaci bariera, mai rămân doi (NĂD. NUV. I, 199). 3. patacă MUNT. Fünfleistück N. La plată scoate din buzunar o „patacă” de cinci lei (LIT.). „Poftim încă cincisprezece franci ...” Bimbirică lunecă o privire ... peste cele treipatace aruncate pe masă (VLAH. DAN II, 20). 4. fam.: Kleingeld N. GR. petac(ă), patac(ă). ET. vgl. bulg. şerb. nslov. petak, russ. pjatak ,Ţunfer”. - Patacă < levant, pataca „Mariatheresientaler”. pitâc2 PI. pitâce S. n. (1652 INDR.) ehern.: Reskript N., Erlaß M. des Fürsten, Paschas, Großbojaren; de boierie Adelsbrief M. După luminată porunca Mării Tale ce prin pitac ni s-au dat (DOC. 1804, TEZ. II, 394). Paşa ... au scris pitac la Pazvandul: Bre, ce este această zurba ce o faci tu? (DION., TEZ. II, 186). Caimacamul ... începe a da pitace cu cinuri de boieri (BELD. ETER. 80). Pitacul domnesc prin care îl numea vel cămăraş (FIL. CIOC. 20). Pe-aici se întorceau domnii noştri cu pitacul împărătesc de la Ţarigrad (VLAH. RP. 51) mit dem kaiserlichen Ernennungsreskript. GR. PI. auch -curi (PRAV. IPS., Pentru judecătoria veliţilor boieri VI), -cure (ÎNDR. 407). ET. asl. pitakü< gr. πιττάκιον. SG. ALRSNIV, K. 1017. pitâlmiţă (t) S. f. (1683 DOS. VS. Noe. 12; 121 a) Altamische F. ET. zu pită. pitân PI. -tâne S. n. (um 1670 ANON. CAR.) großes, schweres Bauernbrot, daher überh.: schlecht aufgegangenes, teigiges Brot. Fânul cel muced ... cu gustul acru ca depitan muced (ION. CAL. 111). Mânca chitan ianicerii, nu zâce macar cuvânt (BELD. ETER. 61). ET. pită. pitar PI. -tari S. m. (1476 DERS) 1. veralt.: MOLD. BUCOV. BAN. Bäcker M. Au sunt eu miliare de morari sau de pitari să-tifrământ eu pită? (MĂRG.2 67 b). 2. ehem,: Pitar M., einer der boieri de divan, urspr. Aufseher über die fürstliche Bäckerei, zuletzt bloßer Titel. Pitariulcel mare este asupra pitarilor (CANT. SCRIS. 192). - Pitărel Boiarentitel, rangniedriger als Pitar, - S. f. pităreâsă, PI. -rese, auch -riţă, PI. -riţe 1. Bäckersfrau, Bäckerin F. - 2. Frau F. des Pitar. ET. pită. SG. ALR SN II, K. 504. pitârcă PI. -tărci S. f. (1868 BARC.) MOLD. Bezeichnung für versch. eßbare Pilze, z. B. Birken-, Kapuzinerpilz M. (Boletus scaber^ Fr.; PANŢU). Zbârciogi, hribi... chitărci, râscovite(\NV. COP. 18921, 90). ET. zu pită, zum Ausgang vgl. auch mânătarcă; siehe auch pitoancă u. pitoaşcă. pită PI. pite S. f. (1551/3 ES 35 b; Mt 12, 4) 1. TR. MOLD, veralt.: Brot N. Pita noastrăsăţioasă dă-o noao în toate zile (CORESI TE4142 b; Lk 11, 3) gib uns unser täglich Brot immerdar. De zäher ea încă era chivernisit Grigorie Vodă: pită, carne avea deagiuns (AMIRAS, LET.2 ΠΙ, 165). N-am aicea mai mult de cinci pite şi cinci peşti (VARL. CAZ21, 250 b). (Săracul) nu-ţi ceare vreo masă bogată ... ci numai pită seacă şi uscată (MĂRG.2 81 a). După şase ani de pită neagră de cazarmă (VLAH. GV. 69). 2. in Pflanzennamen: Pita lui D-zeu TR. Blutrcizker M. (Lactarius deliciosus Fr.; PANŢU); pita vacii Kuhpilz M. (Boletus bovinus; BOL.). GR. Dini. pitişoâră, pituşcă, pituţă, PI. -re, -şte, -ţe. - Augm. S. n.pitoi, PI. -toâie; vgl. pitan. ET. vgl. bulg. şerb. magy pita, ngr. πίττα „Kuchen”, das viell. zu asl. pitati „nähren” gehört. SG. ALR II/I, K. 56; SN IV, K. 1066; ALRM I/I, K. 58; SN III, K. 961. 104 pitonog pităcit Adj. (1877 CL XI) geadelt. - Substantiv.: în gloata aceia de 2242pităciţi figurează ca boieri si persoanele următoare (CL XI, 74). ET. zu pitac2. pităreâsă siehe pitar. pitărel siehe pitar. pităric PI. -rii S. f. (1703 GCD) 1. veralt.: MOLD. TR. Bäckerei F. 2. ehern.: Pitarsamt N., -würde F. ET. pitar. pitcoâce siehe pitic 1. piti Präs, -tesc (1561 CORESI TE4 68 b; Mk 1, 13) ugs. I. V. tr.:pc. jdn. (der sich dabei klein macht, dann überh.) verstecken, -bergen. Mai întâi cercase ea să-l pitească în pod într-o ladă veche (IARNIK, CL XV, 104; die Mutter, deren Sohn eingezogen werden sollte). Nu piteşti ce-ai găsit şi tii mult la dreptate (JIP. OP. 81). II. a se piti (urspr.: sich klein machen, sich ducken, daher:) sich verstecken, -bergen. Frica îiföcea să se pitească între bolovanii drumului şi să-şi oprească suflarea până-i vedeau depărtaţi (pe ostasi) (ODOB. MV. 1896, 34). ET. unbelc., vgl. a pitula. SG. ALRM II/I, K. 26. pitic (1414 DERS) I. 1. S. m. Zwerg M. Mai sunt pitici, oameni ca copilaşii de mari, dar sunt bătrâni (ŞEZ. III, 31). 2. MOLD. Fischchen N. Peştii mării, piticii {τα ψαράκια)păreaelor (CANT. DIV. 18 a). (Vidra)prin adâncurile apelor orbăcăind, cu piticei foamea a-şi potoli ş-au ales (CANT. IST. 26). Cu un rac tot sărac, cu un pitic tot calic mit so wenigem ist mir nicht geholfen, das ist so gut wie gar nichts. Tac (ca) chitic(ul) ich schweige mäuschenstill: O bucată de loc tăcusem cu toţii ca piticii (BOGD. POV. 260). II. Adj. zwerghaft, klein, niedrig. Foaie verde măr pitic, Nu mai zi, flăcău, nimic (TEOD. PP. 280). Nişte case lungi, pitici şi dărăpănate (DEL. P. 299) niedrige ... Häuser. Tavanul este atât de pitic de-l ajungi cu mâna (ISP. CL XVIII, 204) niedrig. Omule, ce mi te-aifăcut aşa pitcoâce de pasăre (ISP. LEG.2 46; zu einem in einen Raben verwandelten Menschen). ANTHROPON. To ader Pitic (1414 DRHA I, 52). GR. Dirn. -tieüf f. piticiiţă, PI. -ţe; pitcoâce. ET. zu a piti\ vgl. auch asl. pitiku, ngr. πίθηκος. SG. ALR II/I, K. 79. piticenie PI. -cenii S. f. (1888 JIP. SUF.) selten: Zwerggestalt F. Stärpituri, piticenii (JIP. SUF. 131). ET. pitic. piticesc Adj. (1818 BUDAI-DEL.) veralt.: zwerghaft. ET. pitic. pitici Präs, -cesc V. tr. (1875 HASDEU I. C. I, 170) selten: zusammenschrumpfen lassen. Risipa ... te piticeşte, te uscăşi... te bagă în groapă (JIP. OP. 109). ET. pitic. piticös Adj. (1881 JIP. OP.) selten: zwcrghaft. Piticos, hirav, neputincios (JIP. OP. 24). ET. pitic. pitinet (t) S. (DOC. 1821) veralt.: Petinet M., Art Gaze. 1 bucatăpitinet nuoă (DOC. 1821, REV. TOC. III, 334). ET. engl. petty net, frz. petinet. pitiocă siehe picioică. pitiş Adv. (1868 BARC.) ugs.: heimlich, verstohlen. Până colea pe înserate să ascunse (motanul) în nişte paie, apoi să luă chitiş ... cătră uşa curţilor (RETEG. POV. V, 14). ET. a se piti. pitit Adj. (um 1700, CM I, 215) 1. versteckt. Ale păsărilor neamuri Ciripesc pitite-n ramuri (EMIN. O. I, 121). l.pititel klein. Culcă-te tu pititel Şi te scoalăplugărel (PP. MAR. NAŞT. 324; Wiegenlied). GR. Dim. MARAM. pititelîic, pititeluţ, pititiâc. ET. a se piti; für pititel siehe mititel. SG. ALR I/I, K. 61; ALR II/I MN 2261, 49. pititel siehe pitit. pitliv (t) (x) Adj. (1563 CORESI PRAXIU 75) prophetisch. ET. ksl. pitlivu. pitoâncă PI. -toânce S. f. (1825 B.) Steinpilz M. (Boletus edulis). ET. zu pită, vgl. pitarcă. pitoâşcă PI. -toâşte S. f. (1906 PANŢU) MOLD. BUCOV. Schmerling M. (Boletus granulatus). ET. zu pită, vgl. pitarcă. pitöi siehe pită. pitonog PI. -noâge S. n. (1845 ION. CAL.) MOLD. Pflanz-, Steckholz N. Pitonogul, prin ajutorul căruia se înfig haragii în pământ (INV. COP. 1893 I, 74). Puind răsadurile de o palmă depărtate una de alta în borte jacute cu un chitonag (ION. CAL. 87). GR. chito-, -nâg, PI. -noâge, -nâge. ET. unbek. 105 pitpalac pitpalac (1632 DRHB XXIII, 550) 1. Interj. Schlag der Wachtel. Când îi striga (prepeliţa pe pui): pitpalac! repede veneau lângă ea (BRÄT. LD. 89). Daher: II. 1. S. m. Wachtel F. (Perdrix cotumix); f. pitpalăcă (weibliche) Wachtel. Prinfre copitele zglobiilor mânji ... se strecoară pitpalacul limbareţ (ODOB. PS. 188). 2. S. f. pitpalăcă Schwätzerin F. O cotoroanţă ş-o pitpalacă (DEL. S. 39). GR. -păi-, BUCOV. BAN. pip- (MAR..), TR. parpalac, S. f. taptalacă, -lagă (MAR.), MOLD. pitpediche (MAR.), megl.-rum. pătpălog, S. f. -luşcă (PAP. MEGL.). ET. der Ruf der Wachtel wird von MAR. als pitpidic u. pitpalac wiedergegeben, vgl. auch magy. pittypalatty. Der Ausgang von pitpediche ist von potämiche entlehnt. SG. ALR SN III, K. 708, 709. pitroci siehe pritoci. pitula Präs, -lez (1563 CORESIPRAXIU 167) I. V. tr. verstecken, -bergen. Oarecine ascunde tâlhariu şi-l va pilula să nu se judece el de leage (PRAV. GOV. 113). II. a se pitula sich ducken (um sich zu verbergen). (Prepeliţa) le-a. poruncit (puilor) să se pitulească jos, lipiţi cu pământul şi cu nici un preţ să nu se mişte (BRĂT.-VOIN. LD. 91). — Fig.: Pre cât el să tupila în smerenie, pre-atâta îl cunoştea toţi (DOS. VS. Dech. 10; 208 b). GR. MOLD. tupila;pituli, tupili (SLAV., CLIX, 302). - Präs. LV. u. TR. pitul bzw. tüpil. ET. vgl. russ. pritulitj, -Ijatj, poln. przytulic, -lac, tschech. prit(o)uliti; pi- für pri- nach a piti; die Umstellung zu tupila bedarf der Erklärung. SG. ALR SN V, K. 1335. pitulâre S. f. (1703 GCD) Verbergen, Ducken N. GR. tupilare. ET. a se pitula. pitulat Adj. (1483 DERS) 1. versteckt. (Lumina) nu e amu ascunsă ce să nu fie ivită, necepitulată ce să nu se cunoască (CORESI TE4 132 b; Llc 8,17) denn es ist nichts verborgen, was nicht offenbar werde, auch nichts Heimliches, was nicht kund werde. Stefan Vodă ... cerca în toate părţile avere de a lui Vasilie Vodă; şi aemu unele, apoi altele tupilate, ori odoare, ori bani, din zi în zi se vădeau (MIR. COSTIN, LET.2 1, 347). Feciorul de împărat cătă a se urni din scorbura unde stătuse pitulat (ODOB., CL IX, 25). 2. geduckt. Aşteptând ei aşa pitulaţi (SBIERA POV. 68). GR. tupilat, tupilit (SLAV., CL IX, 302). TOPON. Pitulaţii (1483 DERS). ET. a pitula. pitulice PI. -lici S. f. (1632 PRODAN URBARHI, 529) 1. Grasmücke F. (Sylvia curmca, hortensis). Mieriile şi privighetorile, pitulicile şi stigleţii... îl întâmpinau peste tot locul cu dulcile lor cântări (OD. PS. 214). 2. fig.: Kleiner M. Dacăahăia lucrează în aii negoţului ş-ali meseriii, da noi, pitulicili, săşădem? (JIP. OP. 111; vgl. JIP. R. 114). ANTHROPON. Dragomir Pitulice (PRODAN). ET. zu a pitula. SG. ALR SN III, K. 699. pitulici PI. -lici S. m. (1822 HMST) Zaunkönig M. (Troglodytes parvulus; NAN. IST. NAT. 94). — Vgl. împărat 3. GR. pituluş (HMST),piturhiş, chiturluş (CIH fipitulic. ET. zu a pitula. SG. ALR SN III, K. 699. pitulicică S. f. (1885 H. XVIII, 262) BAN. Versteckspiel N. ET. zu a pitula. pituliş (um 1600 COD. STU.) I. Adv. verstohlen, heimlich. Şi întră dracul pituliş ca o grăunţe de meiu supţii copita calului (COD. STU., HC II, 286). (Ţiganul), vânatul să nu-l simtă, Merge tupiluş, plecat (SPER. AN. 1892 I, 196). Dos la faţă şi tupiluş prin năgăruş ... vorba ţiganului (AL. OP. I, 216). II. S. n. pituluş Schlupfwinkel M., pe de-a pitulişul (SLAV., CL V, 17) Versteckspiel N. GR. MOLD. tupiluş, TR. pituluş. ET. zu a pitula. SG. ALR SNV, K. 1287. pituşcă, pituţă siehe pită. piţ PI. piţi S. m. (um 1800 DOR) Zaunkönig M., vgl. împărat 3. ET. siehe pici. piţigâ Präs, piţig V. tr. (1651 BGL) zwicken, beißen. GR. veralt. pitica. ET. unbelc. SG. ALR I/I, K. 93; SN I, K. 242; ALRMI/I, K. 134; SN I, K. 162. piţigăiâ Präz. -iez V. tr. (1870 COST.) glasul die Stimme schrill werden lassen. Şi-şi făcea (preoteasa) ochii dulci ... şi-şi piţigăiâ glasul şi se mlădia ca o pisică (VLAH. NUV. 18) sie wollte sich einschmeicheln. GR. -găi (COST.), OLT. -gărni. ET. „spitz wie die Stimme der Meise (piţigoi)”. piţigăiat Adj. (1857 POL.) dünn, zart, schmächtig, (von der Stimme:) spitz, schrill. Glas piţigăiat Diskant-, Fistelstimme. Slabi, jigăriţi 106 piuscül ... cu trupurile uscate ca nişte moaşte, cu picioare şi mâni supţiratice şi piţigăiate (ISP., CL XVIII, 203; von Zigeunern). - Adverbiell: (Profesorul) ţipă piţigăiat, parc-arji o femeie: „ Treci la loc, găgăuţă! ” (DEL. P. 200). GR. -goit (PTB.). ET. a piţigăiâ. piţigoi PI. -göi S. m. (1626 DRHA XIX, 120) 1. Meise F. (Parus). Când, deşteptat de ţipătul vreunui piţigoi, mă dezmeticesc (UR. BUC. 212). Piţigoiul... îşi pierde vara glasul (RĂDUL. RUST. I, 214). GR. -gan, -guş, ţiţi-; S. f. -guşă, -gană (ANON. CAR.). Vgl. auch das weitverbreitete Kindervcrslein, das mit den Worten beginnt: Piţigaie, gaie, Ce duci în tigaie? od. Piţigară, gară, Macină săracă u. â. 2. fam. fig.: zarter, schmächtiger Mensch. ANTHROPON. Piţigoiul (1626 DRHA XIX, 120). ET. entweder nach dem Gesang der Meise, vgl. dt. Pinlaneise, frz. pinsonniere, od. nach ihrer Kleinheit (siehe pici) od. nach beidem. SG. ALR SN III, K. 700. piţingau S. m. (1903 MAR INS.) piţingăul dracului Seejungfer F. (Calopteryx splendens Harr.). ET. wohl Nbf. von piţigoi. piţulă PL -ţule S. f. (1888 ALEXICS 90) Argot: Heller M., PI. Zaster M. Ce plată cătana are? Pe cinci zile trei piţule (BIBIC. PP. 136). ET. vgl. siebb.-magy. picula, pecula (TAMAS). piu! Interj. (1895 D.) Ruf junger Vögel: piep! Din lăstar i-a răspuns (prepeliţei) un glas stâns: „piu!piu!” (BRĂT.-VOIN. LD. 92.’ ET. onomatopoet. piuâr PI. piuâri S. m. (um 1700IORGA S. D. X, 324) Walker M. GR. pioar, pivar, chiuar. ET. piuă. piuă S. f. (1491 DRĂGANU 287) 1. Stampfe F., Mörser M. aus Stein od. Holz. Norodul ... culegea (mana) şi măcina pre dânsa în moară şi o pisa în pio (BIBLIA 1688 Nm 11,8) das Volk ... sammelte und zerrieb es mit Mühlen und stieß es in Mörsern. Piua-i în căsoaia de alăturea ... Până mâni dimineaţă să găteşti... malaiul de pisat (CREANGĂ OP. I, 37). - A se pune piuă sich Bock stellen. Ştefan cel Mare ...fusese aşa de pitic încât aprodul Purice s-a pus piuă pentru ca el, Ştefan cel Mare, să poată încăleca pe cal (DEL. P. 297). Wohl nach der Stellung, die der um einen Zapfen drehbare Hammer einer Stampfe einnimmt, ehe er aufschlägt. 2. LV. Mörser M. zum Schießen. Avea Ion Vodă şi pive 80 de aruncat cumbarele (NEC. COSTIN, LET.2 I, 462). 3. Walkmühle, Walke f. zum Verfilzen von Tuch. Con-drenii cu morile de pe Nemţişor şi piuăle de făcut sumani (CREANGĂ, CL XV, 445). E soare şi linişte ... Numai drâstele şi pivele toacă pe pârău (VLAII. RP. 209). Vgl. apă 10. b. 4. Pfanne F. (Lager). O cruce de piatră, strâmbată din piva ei (OD. PS. 10). GR. PI. pive, piue, piuă, piie. Sg. u. PI. älterpioă, LV. pio, Sg. mit Art. pioa. ET. wahrsch. lat. *pilla (für * pilula), Dim. von pila, vgl. it. dial. pilla (PUSC.). SG. ALR SN I, K. 165, 170, 171; II, K. 330, 507; ALRM SN I, K. 344. piui Präs, -iese V. intr. (1703 GCD) von jungen Vögeln: piepen. Când văzu argintarul cloşca cloncănind şi puii piuind (ISP. LEG.2 92). (Copiii) cei cu praştia îşi ascultau piatra cum piuia ca un glonţ scăpai din carabină. (DEL. S. 266) der Stein pfiff. ET. onomatopoet. SG. ALR II/I, K. 22; SN II, K. 373. piuire S. f. (1825 B.) Piep(s)en N. ET. a piui. piuit S. n. (1705 CANT. IST. 37) Piep(s)en N. Fam. a lua cuiva piuitul jdn. zum Schweigen bringen, jdm. das Maul stopfen. Cum năpustiră muscalii peste noi ... parcă ne luă piuitul (DEL. S. 228) da erstarb uns das Wort auf den Lippen. Să-i iai cu repedea, că le piere piuitu (VLAH. NUV. 196; der Direktor von den revoltierenden Sträflingen). ET. a piui. piuitör Adj. (1703 GCD) piepsend. ET. a piui. piuitură PI. -turi S. f. (1857 POL.) 1. Piep(s)en N. 2. fig.: heller, schriller Klang. Paharele ciocănite între ele răsună ...a piuitură limpede de cristal (DEL. S. 140). ET. a piui. piuliţă PI. -liţc S. f. (1646 PRAV. MOLD.3110) 1 Mörser M. Pisează-le toate în piuliţe, puind zahar alb (MS. 1749, GCRII, 45; Kochrezept). 2. Schraubenmutter F. GR. MOLD. piuliţă. ET. piuă. piuscül (t) PI. -cüluri S. n. (MS. 1715) Quaste, Troddel F. Piusculuri de sârmă (MS. 1715, ARH. ROM. II, 15). Teacă... Cupioschioluriatârnate (MS. 1818, Ş. INFL. II, 158). GR. piuşchiul, pioschiol. ET. türk, püskül. 107 piuşchiul piuşchiul siehe piuscul. pivă etc. siehe piuă. pivnicer PI. -ceri S. m. (1441 DRHA) Kellermeister M. Domnul ... chiemăprepivnicer şi zise să le dea vin să bea (MS. 1654, GCR I, 171). ANTHROPON. Cozma Pivniciariul (1441 DRHA 1,213). GR. -niţar (MS. 1654, GCR I, 171, neben -nicer), -nicear. ET. pivniţă. pivnicerit S. n. (1741 IORGA S. D. VI, 211) chem.: Wein-, Kellersteuer F. GR. -niţărit. ET. pivnicer. pivniţă PI. pivniţe S. f. (1412 DERS) Keller M. (vgl. beci). Deca văzu pre nedreptul domn că întră în pivniţă, el... întră într-o bule seacă de să ascunsă (MS. 1654, GCR I, 171). GR. pimn-, pign- (CANDREA ŢO.). - Dini. pivnicioâră, PI. -cioâre. ET. asl. pivfnica. SG. ALRII/I, MN 3847, 127. pizdă PI. pizde S. f. (1703 GCD) 1. vulg.: Fotze F., Loch N., für Vagina F., häufig in Flüchen. 2. pizda ţigăncei purpurrote Taubnessel (Lamium purpureum; PANŢU). TOPON. Pizdeni (1588 DIR). ET. slav.pizda (nslov. poln.pizda, tschech.pizda, serb. pizda). SG. ALR II/I, Supl. K. 12, 13; MN 4885-4893, 5. pizmaş (1581 CORESI OMIL. 15) 1. Adj. 1. veralt. u. ugs.: gehässig, feindselig. Vânzătorul deArmaş, Fiară crudă, om pismaş (AL. PP. 205). 2. neidisch, mißgünstig. II. S. m. 1. veralt.: Hasser, Feind M. Tatarii sunt mari pismaşi Moldovei (AM1RAS, LET.2 III, 162). Ceia ce mă supără şi pizmaşii, aceia slăbiră şi căzură (DOS. PS. 26,2; GCR 1,247) die Bösen, meine Widersacher und Feinde ... müssen anlaufen und fallen. Nime nu m-o auzit, Numaipismaşele Şi cu vrăşmaşele (PÂRV. 65). 2. Neider M. S. f. pizmăşă, PI. -se. ET. pizmă. SG. ALR SNV, K. 1250. pizmă PI. pizme S. f. (16. Jh. PS. SCFI. 108, 3) I. veralt.: Haß, GrollM. Jidovii... avândpururepizmă pentru lege asupra creştinilor (MS. uni 1750, GCR II, 55). Cunoscând că despre frate-său i se trage aceasta, îndată au luat pismă asupra hanului (AMIRAS, LET.2 III, 160) begann er ... den Khan zu hassen. Cadiul au priceput că-l pârăsc. (boierii) pre pizmă pre Constantin Vodă (NECULCE, LET.2 Π, 378) aus Haß. 2. a face cuiva în pizmă es jdm. zum Trotz tun. Ce-n pizma lor pre cap mă vei unge Cu oloi scump (DOS. PS. V. 22, 15). 3. Neid M., Mißgunst F. „Nu te teme când îmbogăţeşte omul” ... Când inti'ăpizma la om, cuvântul acesta omoară patima pizmei ca o sabie (MĂRG.219 b). Plini de pizme (φθόνου), ucideri, vrajbe (PRAXIUL Röm 1., 29, GCR I, 12*). ET. Ksl. pizma „Iiaß”, mgr. ngr. πεΐμα „Trotz”. pizmălui etc. siehe pizmui etc. pizmăşesc Adj. (um 1650 GCR) veralt. Feindes-, feindlich. Depărtează... toatăvicleniia pizmăsască ...de la casa aceasta (MS. uni 1650, GCR 1, 228). ET. pizmaş. pizmătâr (1632 EUSTR. PRAV. 9) veralt. I. Adj. neidisch. Din firea lui era rău şi pizmătâr (NEC. COSTIN, LET.2 II, 18). II. S. m. NeiderM. Pizmătarul... trufaşul... clevetnicul (ANT. DID. 94). ET. ngr. πεισματάρης, slav. pizmatoră SG. ALR SNV, K. 1250. pizmătâreţ (1632 EUSTR. PRAV. 13 a) veralt.: I. Adj. 1. gehässig, feindselig. Ne-ai dat pre noi în mâinile ... protivnicilor celorpizmătareli (PS. RÂMN. Dn 3, 32). 2. neidisch, mißgünstig. Unul (din cei doi robi) era scump mai vârtos decât toţi oamenii lumii, iar altul era foarte pizmătâreţ (FL. DAR., GCR I, 341). II. s. m. 1. Hasser, Feind Μ. 2. Neider Μ. ET. vgl. ngr. πεισμτάρης „trotzig”. pizmătăresc (t) Adj. (1786 VARLAAM si IOASAF 9 b) 1. gehässig. 2. neidisch. ET. pizmătâr. pizmi1 siehe pizmui. pizmi2 (t) V. tr. (um 1640 URECHE, LET.11, 95) niederschreiben, redigieren. GR. pizmui, chizmi. ET. unbelc. pizmitor S. m. (16. Jh. PS. SCH. 17, 18) LV. Hasser, Feind M. GR. -muitor (EFTIMIE L. 369). ET. a pizmi1 (pizmui). pizmos Adj. (1705 CANT.) veralt.: neiderfüllt. Cuvânt pizmos din gură-i sä nu-i iasă (zavistnicului) (CANT. IST. 41). ET. pizmă. 108 plaivaz pizmui Präs, -muiesc (1577 CORESI PS.3 62 b; Ps 35, 2) I. V. tr. i.pc. einen Haß, Groll gegen jdn. hegen, jdn. hassen. Cine au jacut stiicäciune lui Icicov? Isavfi'atele lui pizmindu-l (MĂRG.1 39 a). Acea dreaptă judecată care /acea hanul asupra lor, ei o luau în chip de strâmb ătate şi o pizmuiau (AMIRAS, LET.2 III, 160). 1. pc. auf jdn. neidisch sein, jdn. beneiden. D-zeu ... M-a duşmănit trăind mereu Şi-ci pizmuit norocul meu (COŞBUC 153) hat mir mein Glück mißgönnt. II. V. intr. 1. cuiva jdm. grollen. Irodiada pizmuia lui şi vrea să-l omoare (EV. 1894 Mk 6,19) Herodias aber stellte ihm nach und wollte ihn töten. Toţ carii mi-au pizmil mi sä vor pleca (DOS. PS. V. 59, 23). 2. cuiva jdm. etwas mißgönnen. Nu râvni celor ce viclenesc nici pizmui celor ce fac jară-de-lege (PSALT. RÂMN. 1784 36,1) erzürne dich nicht über die Bösen; sei nicht neidisch auf die Übeltäter. GR. LV. pizmi, inBdtg. 1 -mălui, împizmi (CĂR. PRE SC., GCR I, 275). ET. pizmă; zu -mi vgl. serb. pizmiti se. pizmuire S. f. (1703 GCD) veralt.: Neid M. GR. pizmäluire (CANT. IST. 36). ET. a pizmui. plac S. n. (1805 CRIŞAN 224) Gefallen M., in Wendungen wie: a face,fipe (bisw. auch după)placul cuiva nach jds. Wunsch tun, sein. Iscusitul lăutar schimba cântecul dintr-o întorsătură de degete, ca să facă pe placul strălucitului Ban (DEMETR. NUV. 103) um dem Wunsch ... nachzukommen, es ihm recht zu machen. Nimic nu-i era pe plac, nimeni nu ştia să-i vorbească după dorinţă (SLAV., CL XII, 434). S-a hotărât ca să se-nsoare, numai dacăş-a găsi nevastă după placul său (SBIERA POV. 216) wie er sie wünschte, die ihm recht wäre. Sper că-ţi voi fi brodit gustul, îţi voi fi intrat cu totul în plac (OD. PS. 182); vgl. voie. LM. bunul plac Belieben N., Willkür F. (nach frz. bon plaisir). A guverna după bunul său plac (GLOS. AC.). ET. postverbal von a plăcea. placă PI. plăci S. f. (1839 VAIL.) 1. Platte F., veralt. placă de patefon, gramofon Schallplatte. 2. Schreibtafel F. GR. Dim. plăcuţă. ET. frz. plaque. SG. ALR SN IV, K. 914. plachie PI. -chii S. f. (1845 ION. CAL.) 1. Gericht N. aus Fisch, Öl und Zwiebeln. Aduseră mai multe vase pline cu iahnii, cu plachii, cu morun gătit în măsline (FIL. CIOC. 157). 2. MOLD. plâchie Gericht aus Reis oder Getreideschrot, ähnlich dem pilaf. (Mălaiul) să mănâncă şi fiert cu lapte şi plachie (ION. CAL. 78). ET. vgl. ngr. rcXaxfj (BYZ.). plafon PI. plafoane S. n. (1832 GOL. CONDICA) Plafond M. ET. frz. plafond. plagă PI. plăgi S. f. (1642 CAZ. GOV. 84) 1. Wunde F. (BIANU DICŢ. SÂN.). Plaga veche sângeră iute (Z. II, 672). 2. Plage F. A dat D-zeu plagă peste noi! (VICIU; von einer Dürre). 3. Pech N. Venire-aş veni, dragă, Dar mă tem că dau de plagă {PP. VICIU). ET. lat .plaga (PUŞC. EW. 1331). plai PI. plaiuri S. n. (1478 DRĂGANU 369) 1. Hochland N., im Titel eines der ehemaligen zwei Metropoliten der Walachei. Ştefan, mitropolit al Târgoviştii, exarhul Plaiului şi a toată Ungrovlahia (INDR., GCR 1,156). Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai (AL. PP. 1). 2. unbewaldete Landstrecke im Hochland: Flur, Matte, Alm F. Doi slugitori de judeţ străbăteau plaiul ce duce la ocna Telega (FIL. CIOC. 328). La spatele casei, pădurea Dihamului, care, mai sus, se rărea, apoi se contenea, lăsând loc plaiurilor ierbate (UR. BUC. 28). Coloana de foc lumina în depărtare stâncile semănate pe plaiuri (GANE, CL I, 259). Daher: 3. LM. poet.: Flur F., Gefilde N. (Cocoarele) revin cu j'ericirepe-al ţării dulce plai (AL., CL II, 36). (Vapond) taie-o brazdă pe-al mării plai senin (AL., CL V, 297). Doresc de aci să mă îndrumezspreplaiurile cereşti (UR. BUC. 55). Era rai, nu viaţă, până se pripăşi ...pe plaiurile noastre Iuda de caţaon (DEL. S. 19). 4. ehern.: Kreis M., Unterabteilung eines Regierungebezirks (judeţ). Moşia Sănduleşti... ţinea, mai bine de-o jumătate de plai (BRĂT.-VOIN. LD. 219). GR. S. m. plaii măgurilor (DOS. VS. Dech. 10; 208 b). - Dim. plăiiiţ (BUD 34). ET. zu asl. planü „eben”, vgl. tschech. planj, nslov. planja „Ebene”. // REW 6564: plagius (gr.) „Seite, Küste”. SG. ALR SN II, K. 408, 564; III, K. 808. plaivaz PI. -vaze S. n. (1766 IORGA S. D. XII, 80) veralt.: Bleistift M. (wofür LM. creion). Un tânăr palid, cu părul mare ... îşi depune cu plaivasulprinosul lui de admiraţie (LIT.). GR. PI. auch -vazuri; TR. - vas, plăibas (B.), plev-(MÂNDR. EU.). ET. mittelb. dt. Bleiweiß, vgl. serb. ^/fl/'vaz „Bleistift”, poln. blajwas „Bleiweiß”, magy. blajbăsz. SG. ALR SN IV, K. 915. 109 plajă plajă PI. plaje S. f. (1847 HEL. D. J. 164) Ştrand M. ET. frz. plage. plan (1785 RI VII, 1) 1. S. n., PI. plâmiri 1. Plan M. (Grundriß); fig.: Plan, Entwurf M. zu einem Vorhaben. A ridica planul unei moşii den Plan eines Gutes aufhehmen. Cantemir croind la planuri din cuţite şi pahară (EMIN. O. I, 31) Schlachtpläne. Grecii... Planurifac, dau hotărârefară de veste a lovi Părţile Turciei toate (BELD. ET. 2). Văzând Nastratin Hogea că el uşa o-ncuia, Plan făcu pe coş să între noaptea (PANN, GCRII, 364) da faßte er den Plan. 2. Ebene F. a) Stockwerk N. Palat vechi cu patru planuri (FIL., DLR). - h) planul întâi, al doilea Vorder-, Hintergrund M. Şcoli existau pe atunci în Ţara Românească, dar limba română era lăsată pe al doilea plan (ADAM. BIOGR. 38) spielte eine Nebenrolle. II. Adj. eben, flach. Trecu a ei icoană Din faţa apei plană în fundul diafan (EMIN. O. IV, 317). ET. n. lat. planus, frz. plan, dt. Plan. SG. ALRSNI.K. 148. planetar Adj. (um 1790 UT) planetarisch. ET. it. planetario, frz. planétaire. planetă PI. -néte S. f. (1642 CAZ. GOV. 203) Planet M. (1651 PSALT. 195 a) Acestea sunt stele şi se numesc planite (I. VĂCĂR., TEZ. II, 258). GR. LV. -nită. ET. mittelb. lai. planeta bzw. mgr. ngr. πλανήτης. planisi Präs, -sésc (1710 DR I, 46) I. V. tr. veralt: gefügig, zu Willen, willfährig machen. Această voastră bună au cercat ...a planisi pre duşmana odihnii meale ...la voia mea (BAR. HAL. VI, 177). II. a se planisi zu Willen sein, willfahren. Procletul de zmeu ... umbla să o dea în cap să seplanisească lui (ISP. LEG.2 125). ET. wahrsch. ngr. πλανώ „verleiten”. planta Präs, -téz V. tr. (1551/3 ES 82 a; Mt 21, 33) pflanzen. Nescare om era casator; elplănta viia (ES 82 a; Mt 21, 33). Neofit plănta o viţă de vie la fereastra chilioarei sale (C. NGR. Scris. XXVIII). Vgl. împlânta. GR. (t)plănta, plănta, plăntălui (ANON. CAR., GCD). ET. lat. plantare (auch mittelbar, vgl. magy. plantât), frz. planter. plantator (1705 CANT. IST. 69) 1. S. m., PI. -ţâri 1. Pflanzer M. 2. Plantagebesitzer M. IL S. n., PI. -toâre Pflanzstock M. GR. (t) plăntător (CANT.). ET. a planta, vgl. n. lat. plantator. plantă PI. plante S. f. (1806 ŞINCAI) Pflanze F. Plantele, legumele şi ierburile încă nu pot creaşte (ŞINCAI E. 5). GR. (t) plântă (B.). ET. n. lat. planta, frz. plante. plapumă PI. plapumi S. f. (um 1462 DERS) Steppdecke F. întinde-te cât ţi-eplapuma u. â. (Sprw.) strecke dich nach der Decke. Pen tru un purice îşi arde plapoma (Z. I, 628; Sprw.) er schüttet das Kind mit dem Bade aus. GR. -pomă, PI. -pome, -pămă,paplomä. - D\m. pläpu-mioâră, -pomioârăetc., PI. -re;plăpumeâ, plăpomeâ; PI. -mêle (PP. MF I, 580). ET. mgr. πάπλωμα. SG. ALR II/I, MN 3897, 137. plasă S. f. (1550 BGL) 1. Netz, Gam N. bes. zum Fangen von Tieren. Tânăra se ruga să-i dea plasa săprinzăşi ea peşte (CL VIII, 76). Atunci argaţii dase cu plasa şi prinsese un crap (ISP., CL XVIII, 196) hatten das Netz ausgeworfen. Ori vriin mistreţ să scape din plasa sfâşiată (OLL. HOR. 26). Purtând ... o plasă pe care o aruncau deasupra capului adversarului, pentru a-l încurca în mişcările lui (OLL. HOR. 253). Se simţi în aer, lungit şi legănat într-o plasă (DEL. S. 128) Hängematte. împrejmuirea, de la uliţă (a grădinii) e de plasă de sârmă (BRĂT.-VOIN. LD. 18) Drahtgeflecht. - Spez. : Zugnetz N. der Fischer. 2. ehern.: Kreis M. (Unterabteilung eines Regierungsbezirks) im Flachland (vgl. plai 4). Stăpânirea să-nda-toreze salu, plasa, plaiu şi judeţu a-şi căpui şi căpăta prăsitori pântru ghitili satilor (JIP. OP. 49). 3. a) Klinge F. Ii legară deasupra focului pre plase de her înfocate (DOS. VS. Oct. 28; 90 b). De grea moarte am murit, De plasa cuţitului, De puşca-mpăra-tuliii (PP. TR. MAR. ÎNM. 354; ein Soldat spricht). — b) Heft N., Griff M. Cuţite cu plase de cerb (TARIF 1761, ARH. ROM. II, 247). Vgl. plăsea. 4. OLT. (de sanie Schlitten-) Kufe F. (DT. 21). 5. veralt. TR. Klasse, Sorte, Rasse F. Străngându-şi de toată plasa de pene, s-au împestiit (ŢICH., GCR II, 213). El avea mai mult spirt (spirit) şi isteţii decât alţii de plasa lui (BAR. HAL. VII, 197). GR. PI. in Bdtg. 1,2 u. 4 plase, bisw. plăşi, in Bdtg. 3 u. 5 plase. ET. asl. plasa „Sreifen etc.”. SG. ALR SN I, K. 21; III, K. 741, 895; ALRM SN I, K. 16. plasmă PI. plasme S. f. (1679 DOS. LIT.2 123) 1. (t) Schöpfung f. Că nu Te-ai întors de plazma Ta (DOS. LIT. Vas. 9 a). Tu eşti plasma şi zidirea a vecini-cului împărat (CANT. DIV. 32 b). D-dzău ... cătră asaplazmă... întorcându-să(CANT. DIV. 49 b). Vgl. plăsmuire. 110 platină 2. Plasma N. ET. gr./lat. plasma. plăstă PI. plaste S. f. (1779 A.J. 701) OLT. spitzer Heuhaufen. Vârful laplastă că-mifacea (MF 1,170). Astă-vară am cosit, Nouăplaste c-am făcut (PASC. LP. 287). ET. şerb. nslov. plast. SG. ALR SNI, K. 131, 133; ALRM SN I, K. 91. plastic Adj. (1823 BOBB) 1. plastisch. Arte plastice bildende Künste. 2. flexibel, formbar. ET. n. lat. plasticus, frz. plastique. plastograf PI. -grafi S. m. (1738 GÄLDI230) Urkundenfälscher M. ET. ngr. πλαστογράφος. plastografie PI. -fii S. f. (1776 A. J. 122) Urkundenfälschung F. ET. ngr. πλαστογραφία. plasture PI. plasturi S. m. (1688 BIBLIA) Pflaster N. Ia păpuşă de smochine şifreacă şifa blastru deasupra şi sănătos vei fi (BIBLIA 1688 Js 38, 21). îl obloji cu un plastur ce luase de la Iele (ISP. LEG.1 I, 110). Un ochi i-a sărit şi în locul lui (se vede) un rotocol de plastore roşietic (DEL. P. 114). GR. S. n.plastur, PI. -re; blastur(e), -tor(e), -tru; veralt. S. f. -ră (B.: plaşt-), PI. -re u. -ri (MĂRG.1 178 a); MOLD, bleast-, pleaster (C. NGR. 260), emblastru (BAR. MUNT.Xflastrum (UMST.),flaştrom (ŞINCAI E. 136). ET. mittelb. gr. έμπλαστρον, n. lat. plastrum, vgl. poln. plastr, ngr. μπλάστρι, dt. Pflaster etc. plâşcă1 PI. plăşti S. f. (16. Jh. PS. SCH. 21, 19) 1. (t) Obergewand N., Mantel M. împărţiră cămăşile meale loruş şi deplaşca mea lepădară sorţi (CORESI PS.5 36 b; Ps 21,20) sie teilen meine Kleider unter sich und werfen das Los um mein Gewand. Plaşca cu carea purlarăpe Hs. la groaznecele patime ale lui (INDR. 42). Plaşca lui Selevchie împăratul, făcută cu ochi de şarpe şi cu mărgăritariu şi cu pietri nestemate (ALEXANDRIA 69). Avea şi o plâşcă de stofö vânătă deschisă cu fir de aur, care o purta pe deasupra altor veştminte (BAR. HAL. VII, 216). GR. PI. auch plăşci (DOS. VS. Oct. 7; 50 a),plâşce (B .),plâşte. 2. TR. Sinau, Frauenmantel M. (Alchemilla vulg.). 3. TR. OLT. Fischnetz N. ET. ksl. plastî. SG. ALR SN III, K. 741. plâşcă2 PI plăşci u. plâşce S. f. (1645 HERODOT 461) LV. Belohnung F. ET. asl. plasta. platâgină siehe pătlagină. platan PI. -tâni S. m. (1703 GCD) Platane F. (Platanus). ET. gr./lat. platanos. plată PI. plăţi S. f. (16. Jh. PS. H. 54, 21) 1. Zahlung, Bezahlung F. Cambia trebuie să fie înfăţişată pentru plată ... Dacă ziua scadenţei e o sărbătoare legală, ziua plăţii e cea dintâi zi de lucru următoare (COD. COM. Art. 316). N-apucai să-mbuc o dată, Ciocoiul îşi face plată Şi mă ia la schingiuit (AL. PP. 259) so läßt er sich schon entschädigen. Cu plată gegen Bezahlung^ra plată unentgeltlich, gratis. Plata! zahlen! (Ruf des Gastes im Restaurant etc.). Tocmeală duşmănească (ţigănească) şi plată omenească (Sprw.) feilsche was du kannst, aber zahle anständig. Vgl. leac 1. 2. Lohn M., Belohnung, Vergeltung F. Plata voastră multă e la ceriure (PRAXIUL Lk 6, 23, GCR I, 9*) euer Lohn ist groß im Himmel. De-adevăr grăiesc voao: că lua-ş-vor plata lor (CORESI TE4 10 b; Mt 6, 16) sie haben ihren Lohn bereits. Şi ase, şi ea plata vicleşugului prăpădenie şi peire de năprasnă a fi cunoscu (CANT. IST. 149). Şi aşa ş-au luat plata după fapta lui (NECULCE, LET.2 II, 211) so empfing er. Vgl .faptă 1. A lăsa pc. în plata lui D-zeu, Domnului jdn. seinem Schicksal überlassen: împăratul ...a lăsat-o în plata lui D-zeu şi s-o pornit cu hăitaşii lui la vânat (BOGD. POV. 12) ließ sie stehen. îl duce până lângă un pod, îl lasă acolo, şi el să duce-n plata lui D-zeu (SEV. POV. 187) geht seines Weges. GR. PI. LV. (16./17. Jh.) plate. N-au luat platele (ÎNDR., 728). Dat. platei (CORESI TE4140 a; Lk 10, 7). ET. slav. (bulg. şerb. poln. russ.) plata. SG. ALR SN IV, K. 1022. plâtcă1 PI. platei S. f. (1868 BARC.) Sattel M. (Schulterteil des Hemdes). ET. vgl. russ.platka, poln.platek, Gen. -tka etc., Dim. von slav. platu „Stück Stoff, Fleck”. SG. ALR SN IV, K. 1165. plâtcă2 PI. plătei S. f. (1845 AL. OP. I, 1102) veralt. (Kartenspiel:) Matsch M., Bete F. A pune pc. plâtcă jdn. matsch machen; a fi, intra plâtcă matsch sein, werden. - Fig.: Dacă s-ar întâmpla să mă pălmuiască el dinaintea duducăi, atunce eu rămân plâtcă (AL., CL VII, 413) dann habe ich das Spiel verloren. ET. vgl. serb. platka, -ko, poln. platka. plâtină S. f. (1805 ŞINCAI N. 41) Platin N. GR. (t) platin. ET. it. platino, dt. Platin. 111 platnic platnic (1570 FRAG. TOD.) 1. Adj. 1. veralt.: zahlungspflichtig. (Tovarăşii) sunt între dânşii fiecare răspunzător şi platnic (solidar) de toate legăturile şi datoriile tovărăşiei (COD. COM. 1840 Art. 21). Nicolai Vodă ... pre unii cam rar îi da platnici turcilor (NECULCE, LET.2 II, 341) verurteilte ... zur Zahlung an die Türken. - Im weit. Sinne: verantwortlich. Să veifiplatnic după vina noastră, nu va rămâne nime înnainte la (FRAG. TOD. 3 b, TRS XVI, 340). Nici feciorul penăm fapta tătâne-său, nici tatăl pentru fapta feciorului de vârstă nu-i platnic (MIR. COSTIN, LET.2 1,276). 2. zahlbar. înscris platnic către înfaţişător (COD. COM. 1840 Art. 34). II. s. m. Zahler M. Veniţi, mângâietorii bolnavilor, veniţi, platnicii celor datori (MĂRG.2 166 a). De la un rău platnic şi cu cenuşa de pe vatră să te mulţumeşti (PANN PV. 1883, 95). Corăbierii, văzând că-iplatnic bun, i-au făgăduit că or abate pe-aici (SBIERA POV. 244). ET. zu plată. platonic Adj. (1705 CANT. IST. 316) platonisch. - Auch substantiv. (POTECA F. 16). GR. (t) platonicesc. ET. gr./lat. platonicus, frz. platonique. platonism S. n. (1829 POTECA F. 31) Platonismus M. ET. frz. platonisme. platoşă PI. platoşe S. f. (1563 CORESIPRAXIU 432, DLR) (Brust-)Harnisch, Panzer M. Paveţele, coifurele, săgeatele, suliţele, platoşele şi toate armele lui (MOXA, HC 1,395). (Cu crucea) ca cu o platoşă îmbrăcându-se ostaşii şi mucenicii lui Hs (MĂRG.2 200 a). ET. vgl. mhdt. plat(te), blat(te) „Plattenpanzer” (KLUGE). plâvă PI. plâveS. f. (1901DT) Zugnetz N. der Fischer. GR. plăvâlă (DT 123). ET. bulg.plava, zu slav. plaviti „schwemmen, flößen”. plâvcă S. f. (1909 ANT. IHT.) Trockenplatz M. für Fischemetze. ET. zu plavă. plävie PI. plâvii S. f. (1646 PRAV. MOLD.3 130) (eine kompakte Masse bildendes) Treibholz, (von Treibholz, Schlamm u. Steinen gebildete) schwimmende Insel. Prutul pusese Nicolai Vodă ... de-l curăţea cu multe sute de oameni de copaci şi deplavii (NECULCE, LET.2 II, 347). Carele va găsi pre marginea unii ape mari fiece lucru ... carele-l va fi aruncat apa ca o plavie (INDR. 340). Oltule! câne spurcat, Ce vii mare tulburat Şi cu sânge-amestecat?Aduciplăghii şi butuci ... şi chiar trupuri de haiduci (AL. PP. 291). (Raţele) nu-mi dau pace ... Noaptea asta aş sta la pândă pe o „plagie Poate mi-a cădea ceva bun (SAD. POV. 183). GR.julaghie; PI. auchplăvii. - Dim. plăvioără, PI. -re (PASC. LP. 18). ET. vgl. asl. plavi, nslov. kroat.p/avetc. „Schwimmendes” (vom Treibholz, Floß der Schiffsbrücke etc.), slav. etc. plaviti „schwemmen, flößen”. plaz1 PI. plâzuri S. n. (1805 CRIŞAN 225) Schlitten M., Sohle F. des Pfluges, dient zur geradlinigen Führung des Pfluges in der Furche. GR. plas (ŞINCAIE. 20). ET. slav. plaz. SG. ALR SN I, K. 21,22,36; II, K. 356,471; ALRM SN I, K. 15, 16. plaz2 PI. plâzuri S. n. (1620 MOXA) LV. Verkündigung, Offenbamng F. Şi luară acest plaz (MOXA, HC I, 354). Plazurile şi făgăduinţele ce s-au dat prin îngerul lui D-zău (DOS. VS. Dech. 9; 204 b). Acestea ce săfecerăplazuri era şi chipuri celor de-apoi (DOS. VS. Mai 2; 106 b). ET. unbek. plăcea (1551/3 ES 49 a; Mt 14, 6) 1. V. tr.:placpc. ich finde Gefallen an jdm., jd. gefällt mir. O peţitoare l-a adus la vedere. A plăcut-o şi a cerul-o (BASS. VULT. 8) eine Heiratsvermittlerin hat ihn auf Brautschau geführt. Deşi sunt sărac, Bogaţii mă cat şi mă plac (OLL. HOR. 166). Eu, racule, nu te plac, Că n-ai picior de nădrag (BIBIC. PP. 230; der Frosch spricht). II. V. intr. 1. gefallen. Vai de mine, ce săfac? Care-mi place, eu nu-i plac; Vai de mine, ce să fie? Cui plac eu, nu-mi place mie (I.-B. 391). Oare plăcea-ţ-ar cu zmăul a lăcui înprăpaste? (DOS. VS. Mai 17; 134 a). Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face (Sprw.) was du nicht willst, daß man dir tu, das füg auch keinem andern zu. Nu e frumos ce e frumos ci e frumos ce-mi place mie (Sprw.) was lieb ist, das ist schön. Ce e frumos la toţi place (Sprw.) das Schöne gefällt allen. Aici nu-miplace hier gefällt es mir nicht. Supa asta nu-mi place diese Suppe schmeckt mir nicht. îmi place a crede că... ich will hoffen, daß ... Vă place muzica? lieben Sie die Musik? Veralt. Placă-ţi să mă asculţi gemhst du, mich anzuhören. Ştii că-mi placi (place)! na, das ist aber stark! - Als Interj. TR. placă să şedeţi! nehmen Sie bitte Platz! Placă şi astupă o leacă cu degetul şi gaura asta! (RETEG. POV. III, 87) sei so gut! 2. îmi place de c., de cn. etw., jd. gefällt mir. Fetei îi plăcu de băiat (RETEG. POV. IV, 74). Ian trage-mi o horicea ... Numai să-mi placă de ea (BIBIC. PP. 320). GR. Präs, plac, placi etc.; Pcrf. plăcui; Part. plăcut; Ger. plăcând. ET. lat. placeo, -ère. SG. ALR I/II, K. 246; SN VII, K. 2122. 112 plămădi plăcere PI. -ceri S. f. (1563 CORESI PRAXIU 456) 1. Gefallen, Belieben N. Poftim, alege singur pe plăcere (PANN, D.) nach Gefallen. 2. Gefallen M. Fă-mi plăcerea să ... tu mir den Gefallen, sei so gut und ... 3. Vergnügen N., Genuß M., Freude, Lust F. - Ncg. neplăcere Mißvergnügen N., Unlust F. Fugiţi de plăcerile lumii, plăcerile aduc dureri (GLOS. AC.). De-atunci am plăcere a fi văduvă (AL. OP. I, 574) das Vergnügen. Găseşte plăcere în aceste adunări (C. NGR. 63) er hat Spaß an ... Cu cine am plăcerea? mit wem habe ich das Vergnügen? El a şezut la masăßräplăcere (GLOS. AC.) widerwillig. Cu plăcere geme, mit Vergnügen. ET. a plăcea. plăcintâr (1705 GCRI, 352) I. S. m., PI. -ţâri Kuchenbäcker M. II. S. n., PI. -ţâre Teigrolle F., Nudelholz N. ET. plăcintă. SG. ALR SN IV, K. 1054. plăcintă PI. -einte S. f. (1545 DERS2) 1. Kuchen M. Plăcinte (Xăyava) nedospite, unse cu untdelemn (BIBLIA 1688 Ex 29,2) ungesäuerte Fladen, mit Öl gesalbt. Cum văzu ce plăcin tă i se pregăteşte ... rămase neclintit (ISP. LEG.2138) was ihm drohte. La plăcinte înainte, la război înapoi beim Essen der erste, bei der Arbeit der letzte. E lesne a zice: plăcinte! dar e mult până se fac u. ä. das ist leichter gesagt als getan. Cine numără foile, nu mai mănâncă plăcinta u. ä. wer immerfort rechnet, was cs kostet, ißt nie etwas Gutes. Vgl. alivanla, brâu 4, drac 7. 2. plăcinta-vacii Aurilcel F. (Primula auricula). GR. Dim. plăcinlioâră, -tücä, -tuţă, -ţîcă. ET. lat. placenta. SG. ALR SN IV, K. 1075, 1077, 1078, 1081; VI, K. 1630. plăcintărie PI. -rii S. f. (1761 POTRA I, 450) Kuchenbäckerei F. ET. plăcintă. plăcut Adj. (1654 NEAGOE ÎNV.2 146 a) gefällig, angenehm. Diaconul ... au petrecut viaţă plăcută lui D-zău (MS. 1692, GCR 1,301). Cât de dulce e la vorbă şi cât de plăcută îi este toată înfăţişarea (SLAV., CL XII, 428). Vizitele cele mai plăcute Sunt cele mai rar făcute (PANN, Z. IV, 242). ET. a plăcea. plăiâş siehe plăieş. plăieş PI. -ieşi S. m. (1632 DRFIB XXIII, 622) 1. Bewohner des Hochlandes: Hochländer M. Că-i bogat plăieşulşi... e cel mai temut om din munţi (XEN. BR. 69; von einem Bauern). 2. ehern, zur Bewachung des Hochlandes u. bes. der Grenzen dienender Soldat: Grenzjäger, Grenzer M. Prinzândplăieşii în munte ... pre Ilie şi ducându-l ... legat (AMIRAS, LET.2 III, 150). Hatmanul scriind la plaiuri, au adus câţiva plăieşi Ca să-i întrebuinţeze pentru paza cea din Ieşi (BELD. ET. 27). GR. plăiaş. ET. plai. SG. ALR SN III, K. 902. plăieşesc Adj. (1792 IORGA S. D. V, 371) Hochland-. ET. plăieş. plămadă PI. -mezi S. f. (1829 PISC. O. 239) 1. Sauerteig M. 2. Gärstoff M., fig.: Nachkommenschaft F. ET. postverbal von a plămădi. plămădeală PI. -deli S. f. (1805 CRIŞAN 224) 1. Sauerteig M. După aceea adaoge plămădeala, de va fi crescută (DRĂGH. REŢ. 230). Din gf'âu tuns mai bună să face pânea cu plămădeală de popuşqi (DRĂGH. IC. 5). 2. (Branntwein-)Maische F. Plămădeala acea mai potrivită este 2 părţipopuşoi şi una săcară, din care aceasta una să fie o a patra parte slad de orz (DRĂGH. IC. 86). ET. a plămădi. plămădeţ PI. -deţi S. m. (1719 AMELIO 76 b) MOLD. Sauerteig M. GR. plomădeţ. ET. plămadă. plămădi Präs, -dese (1636 LR XXIII, 35) 1. V. tr. 1. aluatul Teig (die Backzutaten) anrühren. M-au plămădit şi m-aii frământat şi m-aii pus la dospit (SEV. POV. 234; das Mehl spricht). Pâinea să plămădeşte din grâul acesta, ca şi din arnăut (DRĂGH. IC. 4). - Auch absolut. 2. fig.: (mischend, zusammensetzend) bilden. Tu m-ai plămădit în maţe De m-ai dat maică-mea-n braţe (DOS. PS. V. 138,43). Curios, ca tot omu, pune şi el urechea 1a. borta cheei ca să asculte cam ce se vorbeşte, ce se plămădeştepe-acolo (BOGD. POV. 119) was ... ins Werk gesetzt werde. II. V. intr. (ein-)maischen. De vei plămădi numai cu săcară, atunce să pui 4 dimerlii săcară şi o dimerlie slad cu una de ovăs la un loc (DRĂGH. IC. 87). III. a se plămădi entstehen. GR. MOLD. plom-. ET. wahrsch. slav. pomladiti in der (nicht bezeugten) Bdtg. „weich machen”, vgl. nslov. mladiti „(Obst) abliegen lassen”, serb. „(die Erde) lockern”, nslov. mladina „Bierwürze” (MIKI. ET. WB.). SG. ALRII/I, K. 101. 113 plămădire plămădire S. f. (1683 DOS. VS. Dech. 10: 209 a) 1. Säuern N. 2. Schaffen, (Er-)Zeugen N. ET. a plămădi. plămădit (1793 PREDETICII, 209) 1. Adj. 1. gesäuert. 2. gebildet, erzeugt. Norii, plămădiţi de atâta timp în poalele Ceahlăului, se spărgeau (XEN. BR. 162) zusammengebraut. II. S. n. Säuern N. ET. a plămădi. plămăditiiră S. f. (1681 DOS. TR. 95 b) veralt. 1. Sauerteig M. 2. (Er-)Zeugung F. 3. Weiselfutter N. (ŞINCAIE. 193). ET. a plămădi. plămân PI. -mâni S. m. (um 1600 HC I, 297) 1. Lungenflügel M., Lunge F.: plămânul drept, stâng der rechte, linke Lungenflügel, amândoi plămânii beide Lungenflügel. Gewöhnl. aber: 2. Lunge F. (beide Flügel zusammen). In ce chip doreşte cerbul de fântână, Cându-l strânge setea de-l arde-n plămână (DOS. PS. V. 41, 2). Voi (zefiri) ce umpleţi plămânul de-o dulce respirare (CL VII, 77). - Meist PI.: două gloanţe l-au lovit în inimă; unul i-a străbătut plămânii (LIT.). Furtunile turbate Ce răscolesc în luptă ai mărilor plămâni (OLL. HOR. 47). 3. in Pflanzennamen: plămână albă weiße Seerose (Nymphaea alba; FUSS); iarba plămânii, plămânărică Lungenkraut N. (Pulmonaria). GR.plum-; LV. u. MOLD. TR. S. f. -nă, plum- (INDR. 714), PI. -ni; MOLD. Sg. -mâi, PI. f. häufig, m. selten -mâi (plom- PĂSC.); arom. S. tplimiine (DAL.), -nă (PAP.), S. m. -η (MIH.; PAP.), S. f. pălmună(KAV.). ET. lat. pulmo, -onis; arom. nach ngr. πλεμόνι, alb. plemon. SG. ALRI/I, K. 45; SN IU, K. 832; IV, K. 1122; ALRM I/I, K. 68. plăntălui siehe planta. plănui Präs, -nuiesc (um 1832 CORNELLI435 b) I. V. tr. planen, Pläne machen. Rigas ... plănuia înfiinţarea unei confederaţii de staturi creştine pe ruinele Turciei (CL VIII, 66). - Absol.: Prâslea ...da ocol mărului şi tot plănuia (ISP. LEG.1 I, 34). II. a se plănui ugs.: überlegen. Tot gândesc şi mă plănuiesc încotro să-ncap (TEOD. PP. 59). ET .plan. plănuiâlă PI. -nuicli S. f. (1870 COST.) veralt.: Planung F. Cugetări, plănuieli, socoteli (JIP. OP. 149). ET. a plănui. plăpând Adj. (1829 PISC. O. 255) zart, (gegen äußere Einflüsse) empfindlich. Ghirlanda ... defloriplăpânde, june(EMTN. 0.1,17). Omul, care are pielea timpului mai plăpândă decât toate celelalte vieţuitoare, a născocit ... îmbrăcăminte pentru trup şi încălţăminte pentru picioare (OD.-SL. 87). Turcii, plăpânzi de felul lor cum sunt ei, începură a amorţi şi a degera (ISP., CL XII, 206). GR. poplând (CONACHI 244). ET. nicht *palpabundus, wog. căscăund, păun, tăun etc. sprechen, sondern palpandus < lat. palpo, -äre „streicheln”. SG. ALR II/I, K. 82. plăpumâr PI. -mari S. m. (1630 IORGA O. E. 186) Polsterer M. GR. plăpomar. ET. plapumă. plăsă (t) Präs, -sez V. intr. (16. Jh. PS. SCH. 46, 2) cu mâinile mit den Händen, in die Hände klatschen. Toate limbile săplăseaze cu mâinile (CORESI PS,5 86 b; 46, 1). ET. slav. (şerb. nslov. tschech.) plesati < asl. plasaţi. „tanzenjubeln”, vgl. zurBdtg. poln. plşsac rpkami, tschech. plesati rukama „mit den Händen klatschen”. plăseâ PI. -sele S. f. (um 1520 DOR) meist PI.: Griff, Stiel M., Heft N. eines Messers etc. Dacă se prăpădea fetica, eu - uite, vezi hangerul ăsta? -până-n prăsele mi-l băgăm în piept! (CARAGLALE SCH. N. 63). Mânile-i... netezesc inconştient penele de struţ ale unui evantaliu cu plăselele de baga şi de sidef (fl LAU. DAN 1,12). Pistoale cu plăsele de argint şi de sidef (DEL. S. 165). C-un braţ în şold şi pe prăsea Cu celălalt (COŞBUC 19) auf dem Schwertgriff. GR. prăs-. ET. wahrsch. Dim. von plasă 3. SG. ALR SN IV, K. 949,1051; ALRM II/I, K. 343; MN 3888, 134; SN I, K. 304. plăselâ V. tr. (1900 MF) von Messern: mit einem Griff versehen, stielen. Cuţit, cuţitaşule, De când te-am alămat Şi te-am plăsălat (PP. MF I, 691; Besprechung). GR. plăsăla. ET. plăsea. plăsmui Präs, -muiesc V. tr. (DOS. LIT.216) 1. bilden, gestalten, (er)schaffen. Cela ce-au plăzmuil din lutpre omul (DOS. VS. Noe. 16; 129 a). Prepusurile ... de nu din singurăgrijea sunt, ce altul cineva din scrieri le-au plăzmuit (CANT. IST. 249 b)... wenn sie nicht bloßer Besorgnis entstammen, hat jemand anders sie in seinem Hirn ersonnen, gebildet. 114 plătitor 2. fälschen. Calitatea mărfurilor s-a plăzmuit prin cărţulia de încărcare (COD. COM. 1840 Art 577) ist die Qualität der Waren im Frachtbrief fälschlich angegeben. GR. plăzmui. ET. plasmă. plăsmuiâlă PI. -ieli S. f. (1697 CACAVELA 161b) veralt.: Gestalt, Schöpfung F. ET. a plăsmui. plăsmuire PI. -muiri S. f. (1681 DOS. TR. 96 b) 1. Gebilde N., Schöpfung F. O bogăţie uimitoare de stalactite şi stalagmite ... plăzmuirea minunată a picăturii de apă care ... topeşte piatra şi face din ea ce vrea (VLAH. RP. 115; Beschreibung einer Tropfsteinhöhle) die wunderbare Schöpfung. Cetirea istoriei ţării sau a altor plăzmuiri literare (CL VH, 325). 2. Erdichtung F. 3. Fälschung F. Plăzmuire de monetăCOD. PEN., Alt. 112, Titel). Plăzmuiri de sigilie ale Statului ...de bileturi de bancă, de efecte publice (COD. PEN. Art. 117, Titel). GR. plăzmuire (CANT. DIV. 102 b). ET. a plăsmui. plăsmuit Adj. (1705 CANT. IST. 296) 1. gestaltet, erzeugt. 2. erdichtet, ersonnen. 3. gefälscht. ET. a plăsmui. plăsmuitor (1683 DOS. PAR. 7 a) 1. Adj. schöpferisch. Omului cu mintea plăsmuitoare îi efelul d-aşa (JIP. OP. 79) mit schöpferischem Geist. II. S. m. 1. Schöpfer M. 2. Erdichter M. 3. Fälscher M. GR. plăz- (CANT. DIV. 75 a). ET. a plăsmui. plăti Präs, -tesc (16. Jh. PS. SCH. 30, 24) 1. V. tr. 1. (be)zahlen, fig. a) cuiva jdm. etw. heimzahlen, vergelten. - b) c. etw. büßen, sühnen. De va fura neştine viţel sau oaie ... cinci viţei să plătească pentru viţel şi patru oi pentru oaie (BIBLIA 1688 Ex 22, 1). Vgl. datorie 1. Eu asupra nepriietinului voi izbândi şi preţul îndzăcil şi însutit îmi voi plăti (CANT. IST. 242) werde ich mir ... bezahlt machen. (Lumea) tuturor cu moarte Plăteşte osteneala (MIR. COSTIN, GCR. I, 204) lohnt, vergilt... mit dem Tod. 2. de c. (durch Zahlung) von etw. frei machen. Să-şi plătească turcii boii de comăril (NEC. COSTIN. LET.2 II, 78). 3. c. etw. wert sein, den Wert von etw. haben. Elu-i ia 20 de veadre de vin, carele plătesc 15 galbeni (INV.2 1642 10 b). Măcar de n-ar plăti furtişagul nice doi galbeni (INDR. 244). O piatră nestimată De plăteşte lumea toată (PP. BUR. CĂL. 185). Fig.: Nu plătiţi, vorba ce opierz cu voi (ODOB. D. CFI. 8). Om vedea noi mai târziu ce plătesc laudele tale (SBIERA POV. 97). II. V. intr. 1. abfmdcn, vergelten. Pentru slujbe ce au făcut ei i-au plătit cu mazilia (NECULCE, LET.2 II, 269) die geleisteten Dienste vergalten sie ihm mit der Absetzung. Plăteşte cu pielea ca lupul (PANN PV. M. II, 24) er büßt. 2. wert sein. Ticălosul... nu plăteşte să strice cineva un glonţ într-însul (C. NGR. 28). Cum să nu se piardă (procesul)? Ce vrei să plătească ispisocicele lui moş Gavrilpe lângă minciunile boierului? (XEN. BR. 211) welchen Wert können ... haben, was können ... gelten? Vgl .piele 1. III. veralt. a se plăti de o datorie etc. sich von einer Schuld frei machen, diese begleichen, einer Verpflichtung nachkommen. Şi punea pe boieri dăjdi şi împrumute peste putinţa lor, cât nu se mai puteau plăti (NECULCE, LET.2 II, 216). Să se plătească la împărăţie deponoslu (MIR. COSTIN, LET.2 1, 300) um sich ... von der Beschuldigung reinzuwaschen. Cu jertfa dar ce-i datoresti, de Jos te plăteşte (OLL. HÖR. 136). ET. asl. platiti. SG. ALR SN IV, K. 1004. plătică1 PI. -tici S. f. (1532 G. LEX.) Brassen, Brachsen, Blei M. (Abramis brama); plătică răpănoasă Stein-, Dombrachsen (mit warzenförmigen Gebilden bedecktes Männchen; ANT. IHT. 141). (Peşti) cu solzi ca crapii sunt la noi ... mrenele, pläticele, păstrăvii (OD.-SL. 199). GR. plut- (ANT. IHT. 138). Dim. -ticuţă, PI. -ţe. ET. vgl. bulg. platika, russ. ukr. ploticka. plătică2 S. f. (1904 ENC. ROM.) Gleditschie F. (Gleditschia triacanthos; PANŢU). ET. unbek. plătirc S. f. (16. Jh. PS. SCH. 139, 13) 1. Zahlen N., Zahlung F. 2. LV. Vergeltung F. ET. a plăti. plătit Adj. (1628 DRHB XXII, 138) 1. bezahlt. 2. gebüßt. - Neg. neplătit. Pentru nespuse păcate şi neplătite încă ale creştinilor (SPAT. MIL., LET.21, 115) wegen noch ungebiißter Sünden. ET. a plăti. plătitor (16. Jh. CV2 77 a; 1 Petr 3, 8) 1. Adj. 1. zahlend. 2. LV. nachsichtig. 115 plătiţă II. S. m. Zahler M. ET. a plăti. plătiţă S. f. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. TR. schmales Stück. GR. plătită. ET. unbelc. plătnicie S. f. (1893 RADUL. RUST.) vcralt.: Zahlungsfähigkeit F. Mai multe procese de rea plătnicie avea. ... proprietarii cu puţurile de păcură (RĂDUL. RUST. II, 60; wegen rückständiger Pacht). ET. platnic. plăvan Adj. (1683 DOS. VS. Martie 18; 45a).) von Rindern etc.: weißgrau. Boi plăvani în câte sase trag (plugurile), se opintesc în juguri (Al. POEZII III, 41). Boi ...Pe pânteci balani Pe spate plăvani (AL. PP. 102). ET. zu asl. plavü. plăvâi Adj. (1683 DOS. VS.) LV. von der Haut: hellfarbig. Acea limbăplăvâie au roşie a slovacilor (DOS. VS. Oct. 26; 88 a). Şi era sfinţia sa ... plăvâi la faţă (DOS. VS. Noc. 11; 120 a). Şi era ...puţinei plăvâi şi vesel (DOS. VS. Ian. 25; 33 b). - Vom Fell: Oiţa cea plăvaie (GANE, CLI, 34). ET. zu asl. plavü. plăviţ Adj. (1561 CORESI TE4) hell-, strohgelb, blond. Rădicaţi ochii voştri şi vedeţi pămân turele că sun tu plâviţe, spre secerişi suntu (CORESI TE4189 b; Jo 4,35) die Getreidefelder sind reif. Cerbul ... cu părul plăviţ (OD. PS. 160). Părul plăviţ şi cărunt (DOS. VS. Noe. 11; 120 a). Ancuţa cu cosiţele-iplăviţe răsfirate (ODOB. MV. 1896, 86). Oiţăplăviţă, oiţă bălană (TEOD. PP. 435). ET. zu asl. plavü. plăviu Adj. (1642 DRHA XXV) veralt.: blaß. Ea desface vălul, faţă-i eplăvie (BOLINT.1 I, 181). ET. zu asl. plavü. plăvos Adj. (16. Jh. COD. TOD., DENS. IST. II, 231) veralt.: hellfarbig. ET. zu as\. plavü. plăzui V. tr. (1683 DOS. VS. Dccli. 9; 206 b) veralt.: verkündigen, offenbaren. ET. plaz2. plăzuit (1620 MOXA) veralt. I. Adj. verkündet, offenbart. II. S. n. Offenbarung, Weissagung F. Enea cu câţi. notase cununsul feaceră vraje şi luară plăzuit (MOXA, HC 1,354). ET. a plăzui. plăzuitură PI. -tun S. f. (1620 MOXA) veralt.: Offenbarung, Weissagung F. La acesta Tulie aduse o muiare 9 cărţi de avea plăzuiturile Seviliei (MOXA, HC 1,356) die die Weissagungen der Sibylle enthielten. Careplăzuituri şi nainte veşti aducându-le la cap (DOS. VS. Dech. 9; 204 b) in Erfüllung bringend. ET. a plăzui. plângăcios Adj. (1703 GCD) weinerlich. ET. a plânge. plângăreţ Adj. (1894 SLAVICI, DLR) weinerlich. ET. a plânge. plângător (1581 CORESI OMIL. 8, TRS XVI, 565) 1. Adj. 1. weinend. - Veralt. auch substantiv. 2. weinerlich. II. S. f.plângătoâre, PL -toare Klageweib N. Plângătoarele ... se îmbracă în negru (MAR. INM. 117). ET. a plânge. plângătui Präs, mă -tuiesc V. refl. (1888 RETEG. POV.) sich beklagen. (D-zeu) mere la sfântul soare să se plângătuiascăpuţin (RETEG. POV. III, 25). ET. a plânge. plânge Präs, plâng (16. Jh. PS. SCH. 34, 14) I. V. tr. beweinen, -klagen. Cine plânge pe altul, ochii lui îşi scurge u. ä. (Sprw.) wer zuviel für andere tut, vernachlässigt seine eigenen Interessen. Plânge râsul de astă-vară (Sprw.) die Reue kommt zu spät. II. V. intr. weinen. Eu plănşu şi dzişu cătrî îngeru (COD. TOD. 211). Copilul până nu plânge, mă-sa nu-i dă ţâţă u. ä. (Sprw.) wer nichts verlangt, bekommt nichts. Şi nime-n urma mea Nu-mi plângă la creştet (EMIR O. I, 221). - Vgl. milă1 1. III. a se plânge (cuiva de c.) sich (bei jdm. über etw.) beklagen, beschweren. Acmu bogaţii, plângeţi-vă (CV2 66 a; Jale 5, 1). De la Nistru pân-la Tisa Tot românul plânsu-mi-s-a Că nu mai poate străbate De-atâta străinătate (EMIN. O. I, 182). GR. Imperat. plângi, aber plânge-mă, -te etc.; Perf. plânsei; Part. plâns; Ger. plângând. ET. lat. plango, -&e. SG. ALREII, K. 231, 294; IUI, K. 14; MN 6829, 4. plângere PI. plângeri S. f. (16. Jh. PS. SCH. 29, 6) 1. (Be-)Weinen N. Iarăpre Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna (URECHE, LET.p’lll). 2. Klage, Beschwerde F. Am o plângere în contra ministrului (GLOS. AC.). ET. a plânge. 116 pleâtă plângeros Adj. (1829 HEL. O. I, 102) veralt. 1. wehmütig. Vocea sa era frântă, plâingeroasă (EMIN. Geniu pustiu). 2. kläglich. ET. a plânge. plânget S. n. (1643 VARL. CAZ.2 II, 77 b) veralt.: (Be-)Weinen N. ET. a plânge. plânguros Adj. (um 1680 BRV I, 234) veralt.: bedauerlich. ET. a plânge. plâns (1551/3 ES 18 b; Mt 8, 12) 1. Adj. 1. verweint. O femeie cu ochii plânşi, cu faţa mâhnită (C. NGR. 50). Olga ... e ...pururea tristă, pururea plânsă (C. NGR. 43). 2. klagend. Vulturii... învăţau de la el ţipetul cel plâns al jelii (EMIN. PL 5) den klagenden Schrei. - Neg. neplâns. Dar n-am pus doară jurământ Să merg neplânsă în mormânt (COŞBUC 122) unbeweint. II. S. n., V\. plânsuri 1. Weinen N. Iar mireasa abia-şi ţinea plânsul la povestirea ceastă duioasă (BUDAI-DELEANU IX, 56). Râs cu plâns (ugs. scherzh. baligă de mânz) mit Weinen abwechselndes Lachen (wie es bes. bei Kindern vorkommt). După râs vine plâns (Sprw.) auf Lachen folgt Weinen. - Spez. plâns rău (MAR. NAŞT. 357; 371) Weinkrämpfe der Säuglinge. 2. Klage, Beschwerde F. Să arăte Măriei Sale ce le este plânsul (EN. COGĂLN., LET.2 III, 222). ET. a plânge. plânsâre (t) S. f. (1799 GCRII, 169) Weinen N. ET. plâns. plânsătură S. f. (um 1670 ANON. CAR.) veralt.: Weinen N. ET. plâns. plânsei PI. planşete S. n. (1821 CONACHI2 122) Weinen N. Dorinii ... ascunse ... şi care se manifestă printr-un soi de plânsei melodic (AL. PP. 223; Charakteristik der Doina). ET. plâns. plânsoârc PI. -sori S. f. (1613 IORGA S. D. X, 286) 1. Weinen N. N-aud ei... vaietele femeilor, plânsorile copiilor? (BĂLC. 568). Din ochi îi picura izvor de plânsoare (ODOB., CL IX, 33) cin Tränenfluß. 2. Weinkrampf M. bei Kindern. Dacă are vrun copil plânsoare, adecă dacă plânge necontenit (MAR. NAŞT. 361). ET. plâns. ' plantă PI. plânte S. f. (1683 DOS. VS.) LV. (Fuß-)Sohle F. In loc ce stătusă au rămas tipărite plântele lui (DOS. VS. Dech. 26; 239 b; Glosse: palmele). GR. plantă. ET. n. lat. planta; wahrsch. von DOS. entlehnt. pleâmă S. f. (1683 DOS. PAR. 7 a) veralt.: Fleck M. auf der Haut, Mal N. Pleama pe partea stângă a gurii (STRILBIŢCHI, GCR II, 144). ET. poln. plama. plean PI. pleânuri S. n. (16. Jh. PS. H. 52, 7) LV. u. PP. (Kriegs-)Beute F. Tatarii... lovindfără veste şi de sigur, mult plean au luat şi mare robie în oameni au jacul (MIR. COSTIN, LET.1 I, 231). De câte ori loveau tătarii în ţara lui... lot cupleanurise întorceau (NEC. COSTIN, LET.21,398). Turcii ...pleanpe babă mi-o lua (TEOD. PP. 565). ET. ksi. plënü. pleasc! Interj. (1893 DEL. P.) ahmt das Schmatzen eines Essenden nach: schmatz! Rupe o bucăţică, îi face vânt. Pleasc, pleasc (DEL. P. 156). ET. onomatopoet. pleâsnă PL plésne S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. TR. SchmitzeF. der Peitsche. (Sfântul Ilie) ...pocnea din pleasna biciului său tunete şi trăsnete (FR.-C. MOŢII 68). Şi ja. pleasnă de mătasă Şi pocneşte-n boi tusşasă (I.-B. 82). 2. PI. MOLD. Bläschen (PI.) auf der Zunge von Kindern. Plesnele ... le capătă copiii atunci când mamele lor le dau ţâţăfiind despletite (MAR. NAŞT. 395). GR. pleaznă. ET. postverbal von a plesni. SG. ALR W, K. 11 ; H/I, K. 121 ; ALRM SN B, K. 573. pleâşă siehe pies. pleâşcă S. f. (1821 DOC. TV. 89) 1. veralt.: (gute) Beute, (guter) Fang. 2. fam.: (unverhofftes) Glück. O babă hodorogită ... ţinând în mână scrisoarea mea... şi crucindu-se negreşit de pleaşca ce dăduse peste dânsa (ROS. TROT. 18). Tu nu ştii că-s în stare sămă-mpuşc? „Ha! ha! unde-i aşapleaşcă! ” (NĂD. NUV. TT, 116) das wäre cin Glück! Cei care au băut pe pleaşcă de la mine (SAD. POV. 173) auf meine Kosten. GR. PI. selten plăşci u. plaşce; arom. auch pleacîcă. ET. vgl. bulg. pleackă, sereb. pljacka „Beute”. pleâtă PL piété S. f. (um 1660 STAICU 89) (Haar-)Flechte F. Pletele Verenicăi să săpleşuvască, Corona jrumoasă nu lepodobască (CANT. IST. 261). 117 pleavă Cu creştetele albe preoţi cu picata rară Trezeau din codri ... Mii roiuri vorbitoare (EMTN. O. I, 91) mit gelichteten Haaren. - Gew. PL: Mähne F. Artistul dramatic mare ... poartă plete lungi, e ras la faţă (I. NGR., CL V, 335). Cătu-i moşul dalb la plete, Totu-i stă firea la fete (I.-B. 467) so alt er auch ist, der Sinn steht ihm nach Mädchen. Vgl. minte. ET. postverbal von asl. plesti, pletş (mm. a împleti) „flechten”. SG. ALRMI/I, K. 14. pleavă S. f. (1561 CORESI) 1. Spreu F. A alege pleava din grâu die Spreu vom Weizen sondern. (Acelepravile) toate le dârmoniră şi le aleaseră dă neghină şi de pleavă (INDR., GCR 1. 163). Peste-un ceas păgănătatea e ca pleava vânturată (EMIN. O. I, 148). - LV. auch PL: Şi aduna-va grâul lui în jitnile, eplevele (ksi. plévy) va arde de în focul nestins (CORESI TE4 4 b; Mt 3, 12) aber die Spreu wird er verbrennen mit unauslöschlichem Feuer. - Vgl. plevilä. 2. fig.: Ausschuß, -wurf M. (Lumea îţi zice) răul răilor Şi pleava oamenilor (I.-B. 66). La ţară ne trimiteţi (slujbaşi) mai mima pleava (JIP. R. 286). 3. Fischbrut F. (ANT. IHT. 170). GR. PI. veralt. -D\m. plevuică (PTB.), plevuşcă. ET. asl. pléva. SG. ALR SN I, K. 88, 107, 132; V, K. 1477. pleâvniţă PI. plcâvniţe S. f. (1620 MOXA, HC 1,363) LV. Spreubehälter, -boden M. Ascunzând moştiile sfântului într-o pleâvniţă (DOS. VS. Fevr. 25; 77 a). GR. plevniţă. ET. asl. plévïnica. plebeian (1796 CANTACUZINO N. P. 152 a, DLR) I. Adj. plebejisch. TI. s. m. Plebejer M. ET. frz. plébéien. plebeu (1819 NICOLAU P., DLR) I. Adj. plebejisch. Nu cutezam a mă coborî în grădinuţa mea, unde nu sunt decâtflori plebee (C. NGR. Flora r.). II. S. m. Plebejer M. ET . n. lat. plebeius. pleca Präs, plec (16. Jh. PS. SCH. 17, 28) I. V. tr. 1. von senkrecht Stehendem: neigen, beugen, biegen, bücken, senken. Umerele sale le plecă de-a purtarea tovară (PO2174; Gn 49, 15) da hat er seine Schultern geneigt. Şi sub a lui povară îl pleacă-ncetinel firul de iarbă) (AL. POEZII III, 25). (Baba) mă aplecă spre ea, şi simţii pe obraz sărutarea uscată a buzelor ei (VLAH. NUV. 126). Fi iul omului n-are unde să-ş pleace capul (BIBLIA 1688 Mt 8, 20) hat nicht, da er sein Haupt hinlege. Pleacă urechia ta la rugăciunea mea (BIBLIA 1688 Ps 87, 2) neige dein Ohr. Murgul capu-n jos pleca Şi cu jale necheza (I.-B. 498) ließ den Kopf hängen. Adam ...plecă capul său şi-ş deade sufletul său lui Dumnezău (MS. 17. Jh., GCR I, 65) neigte das Haupt, ließ das Flaupt sinken. Sä pleace supt picioarele luipre totpidzmaşul (DOS. LIT. Ioan 2 b). Unde-i chip să-l plec pe îndărătnicul ascultării mele? (RĂDUL. RUST. II, 166) zum Gehorsam zu bringen. 2. bisw.: zum Nachgeben bewegen, überreden, Vezirul ... silindu-se ...să aplece pe valede-sultana pentru ca să îndemneze pe împăratul la aceasta (I. VĂCAR., TEZ. II, 267). In zadar să muncea ei să mă aplece, că eu mt vream nici într-un chip să mă duc cu ei (BARAC I-IAL. I, 82). Iacă ce-i lot toca unu şi-i tot cânta cellalt, mereu, mereu, până ce-l plecară pe Moş Trohin (RĂDUL. RUST. II, 161). 3. faktitiv zu II (vgl. a porni in beiden Bdtg.): fortschaffen, befördern. Harabalele-ncărca şi la moară le pleca (TEOD. PP. 146). Turcii cum îl legară, La temniţă că-lplecară (PP. FR.-C. MOŢII 208). 4. LV. a o pleca aufbrechen, sich aufmachen. Se răcoşise şi oastea Litvei, numai să o plece den tabără (MIR. COSTIN, LET.21,280). Mă iau şi eu după glas ş-o plec într-acolo (ISP. LEG.2 244). îşi pune şpanga la brâu şi o pleacă să facă vizită oficială locotenentului de domn (GHICA XI). Vgl. a o porni. II. V. intr. weg-, fortgehen, -fahren, -reiten, -ziehen, abfahren, ab-, verreisen. Nu pleca cu mânie de la şerbul tău (DOS. PS. 26, 9, GCR I, 248). Amjilog împărat ... au gătit oştile şi au plecat la Ierusalim (MS. um 1750, GCR n, 55) brach auf, zog nach Jerusalem. Când i se urăşte aici, pleacă în ţări străine (I. NGR., CL XIII, 27). III. a se pleca 1. sich neigen, beugen, biegen, bücken, senken. Floricelele câmpului se îndoaie şi se apleacă unele spre altele în o dulce dezmierdare (CL XVII, 335) neigen sich ... einander zu. M-apropiai de odaia mamei, mă aplecai şi privii prin broasca uşei (VLAH. NUV. 173) bückte mich. Nu mă mai cunoşti, Ioane? întrebă popa tare, aplecându-se pe faţa. bolnavului (VLAH. IC. 53) indem er sich über den Kranken beugte. Capul ce se pleacă, paloşul nu-l taie (BOLINT.11,163). Soarele se pleca tot mai mult după munţi (XEN. BR. 6) die Sonne sank. De la Vârciorova, malurile se pleacă şi se netezesc (VLAH. RP. 4) senken sich. Rămâi cu noi, căci cătră seară este şi s-au plecat zioa (BIBLIA 1688 Lk 24, 29) der Tag hat sich geneigt. S-a aplecat în dreapta şi în stânga la toţi cei din biserică (ISP. LEG.2167) verneigte, verbeugte sich ... vor. Iliaş Vodă ... au poftit ajutor să-l ducă la domnie şi să i se plece toată ţara (URECHE, LET.21, 143) und verlangte, daß das ganze Land sich ihm unterwerfe. Cârduri de fete ...se pleacă muncii şi-şi mişcă braţele-n tactul unei doine (VLAH. RP. 82; von Schnitterinnen). 118 plenipotenţiar 2. veralt.: nachgeben, weichen. Silit fiind ca să aducă jărtvă idolilor, după ce nu s-au plecat, multe rane şi munci au luatpentni Hs. domnul său (VS. 1809, GCR II, 204). Ei se luptară până seara, când începură a se pleca (GLOS. AC.). 3. fig.: veralt. spre, pentru c. zu etw. neigen. Noi se plecăm a crede ... că fiară dreptate a fost el azvârlit de pe tron în temniţă (BĂLC. 91) wir sind nicht geneigt. 4. mă plec, mi se (a)pleacă es wird mir übel. GR. LM. in Bdtg. I. 1 u. 2 u. III. 1 (jedoch nicht im Sinne von „sich unterwerfen”) u. 3 auch apl-, ET. lat. plico, -äre „falten”; apleca dürfte junge Anlehnung an a apleca „säugen etc.” sein. Für Bdtg. II ist, wie für sp. llegar, port. chegar „ankommen”, etwa von „nach etw. hin neigen” auszugehen. // Vgl. auch PUŞC. EW, 1334: lat. plicare im Sinne von „das Zelt zusammenbiegen” in der Soldatensprache u. COROMINAS III, 161: lat. applicare „dirigirse”'. SG. ALR SN V, K. 1368, 1479. plecare PL -cari S. f. (16. Jh. PS. SCFI. 24, 18) 1. Weggehen N., Abfahrt, -reise F., -marsch M. 2. veralt.: Neigung F., Hang M. Mi-am simţit o aplecare spre tine (BARAC HAL. VI, 86). Zamfiriţa ... n-are multă plecare pentru gospodărie (I. NGR., CL III, 41). Această crudă, dar bărbătească aplecare a firii omeneşti (OD. PS. 55; von der Jagd). Giupâneasa Măndica era în plecare să se deie în dragoste cu ... Pepelea (AL. OP. I, 826) war geneigt. 3. Beugen, Neigen N. 4. veralt.: Demut F., Gehorsam M. Vin la pocăinţă cu plecare şi cu fapte bune şi dumedzăieşti (VARL. CAZ.2 I, 378 a). GR. in Bdtg. 2., 3. u. 4. auch apl-. ET. a pleca. plecat (16. Jh. PS. SCH. 61,4) 1. Adj. 1. (hin)weg-, fortgegangen; (ab)gefahren, ab-gercist, verreist. 2. gebeugt, gebückt. Cu genucheplecate aducu (această carte) ... cătră ochiul Măriei Tale (ÎNV. 1700, GCR 1, 337). Plecat mă strecuraiprintre mulţime şipe-aici ţi-i drumul (CL XVII, 5) gebückt. Plecat pe cărţi să afilu că nu pot şti nimic (BOLINT.21, 188) über Bücher gebeugt. Capu-i stătea aplecai pe piept (BOGD. VULT. 203) das Haupt war ihm auf die Brust gesunken. (El) şede ca o fată mare cu ochii plecaţi (C. NGR. 57) mit niedergeschlagenen Augen. 3. unterwürfig. Ţi-oi da zile fericite, şi-oi fi roaba ta plecată (AL. POEZII I, 191) deine ergebene, unterwürfige Sklavin. Slugă plecatăl ergebenster Diener! 4. fig.: geneigt. Om plecat cu toată firea, spre zbur-dăciune (MIR. COSTIN, LET.1 I, 284). II. S. n. 1. Abfahrt F., Weggehen N. 2. veralt.: Demut F. 3. veralt. u. ugs. PL plecate Verdauungsbeschwerden (PL). ET. a pleca. plecăciune PL -ciüni S. f. (um 1560 BRATU, SCL 25, 153) 1. LV. Verneigung, Verbeugung F., veralt.: Gruß beim Gehen und Kommen an Flöherstehende. „ Plecăciune ”, zice baba, „Sărut dreapta” (SPER. AN. 1892 I, 34; zu dem ihr begegnenden Pfarrer). „De nu mi-i aduce răspuns bun, peste-o săptămână te pornesc de-aici... Multă plecăciune” ... învăţătorul porni mâhnit (RĂDUL. RUST. II, 223; der Bojar iron. zum Schulmeister) ich empfehle mich. 2. veralt.: Ergebenheit, Demut F. II întâmpinară ... boiarii cetăţii cu plecăciune şi cu cucerie (MS. 1691, GCR 1,287). Cu toată plecăciunea rog pe damele care nu vor avea o talie frumoasă, să mă ierte dacă le prefer pe cele nalte şi subţiri (C. NGR. 36). ET. a pleca. plecător (1563 CORESI) veralt. I. Adj. 1. gehorsam, unterwürfig, demütig. 2. geneigt. Plecători spre pace (CANT. IST. 180). 3. beugbar, flektierbar. II. S. f. plecăloare (B.) ein seines Lämmchens beraubtes Melkschaf. GR. neplecător (CORESI PRAXIU 223). ET. a pleca. SG. ALR SN II, K. 395. plecătură PL -turi S. f. (1800 BUDAI-DELEANU VIII, 4) 1. Beugung F. 2. Neigung F. ET. a pleca. pledà Präs, -déz V. intr. (1847 FIEL. D. J. 179) plädieren. ET. frz. plaider. pleiadă S. f. (1795 IST. AM. 45 a) Plejade F. ET. frz. pléiade. plenipot6nţă S. f. (1742 MOLDOVAN I, 156) Vollmacht, Bevollmächtigung F. ET. it. plenipolenza. plenipotenţiar (um 1714 RADU GREC., CM II, 186) l. Adj. plenipotent, bevollmächtigt. ILS. m. Bevollmächtigter M. GR. (t) -tial. ET. n. lat. plenipotentiarius, it. plenipotenziario. 119 plcnui plcnui Präs, -nuiesc V. tr. (16. Jh. PS. H. 105, 46) LV. von Kriegern: (aus-)plündem. Şi vor prăda pre ceia ca au prădat pre ei şi vor plemii (BIBLIA 1688 Ez 39, 10). (Românii) arseră oraşul şiplenuiră tara împrejur (BĂLC. 290). ET. plean. pleoapă PI. pleoape S. f. (1654 NEAGOE ÎNV.2 81 b) 1. (Augcn-)Lid N. Cu barba albă până la genunchi, ridicându-şipleoapele ochilor cu mâinile (ISP. LEG.1 1,12, von einem uralten Greis). - Simţeam că pleoapele mele se coboară peste ochi şi că încep a mă cufunda în visuri (I. NGR., CL III, 33). Pleoapele se-ngi*eunează, simt că somnul le cuprinde (CL XIII, 183). Se zvârcolea ... în pat şi ca să-i dea pleoapele în gene nici cât (ISP. BSG. 84). 2. MUNT. {de coşciug Sarg-)Deckel M. Unii purtând p-ale lor umeri sicriul luminatului mort, alţii ţiindpe mâniplioapa (OD. D. CH. 3). GR. MUNT. pleopă, bisw. plopă (WEIG. JB. VIII, 317), veralt. plehupă (NEAGOE ÎNV.). ET. Trotz erheblicher lautlicher Schwierigkeiten (die zu beseitigen TUTTLE, THE ROMANIC REVIEW 1,439 sich vergeblich bemüht) doch wohl lat.palpehra II zu 2. vgl. bulg. pohlupka. SG. ALR IT, K. 17; SN II, K. 298. pleosc! Interj. (1840 POEN. I, 393) klatsch! platsch! Iar cu oasele: pliosc! (da) la zmeu în frunte (RETEG. POV. V, 30). într-o vineri... trosc, pleosc, intră in curte opt cai cu doi surugii (GHICA 240, vom Klatschen der Peitschen). Hi, pliosca, trosca, Hi, trosca, pliosca! (AL. OP. 1,397; Schilderung einer Fahrt mit der Postkutsche). GR. pleosca, pliosc, plosc (Z. V, 168). ET. onomatopoet., vgl. serb. pljosk id., serb. nslov. pljusha „Ohrfeige” ctc. SG. ALR SN V, K. 1468. pleoscăi Präs, pleoscăi u. -căiesc (1806 KEL1N) V. intr. Klatschen, platschen, plätschern. Glodulpleos-căia cât colo de pe picioare (NĂD. NUV. I, 36). De-a-farăse auzeaupleoscăindpicături mai mărişi mai dese (VLAH. NUV. 116). Vgl. plescăi. ET .pleosc, vgl. serb. pljuscati. pleoscăirc S. f. (1825 B.) Plätschern N. ET. a pleoscăi. pleoscăit (1825 B.) I. Adj. geklatscht. II. S. n. Plätschern N. De abia dacă s-aude pleoscăitul uşurel, Când de maluri se loveşte apa Bistriţei (RADUL. RUST. I, 190). ET. a pleoscăi. pleoscăitură PI. -turi S. f. (1825 B.) Klatschen N. ET. a pleoscăi. pleoscăniţă S. f. (1885 H. XVIII, 151) 1. MOLD. BUCOV. Schöllkraut N. (Chclidonium; PANŢU). 2. BAN. Volkstanz, bei dem die Tänzer in die Hände klatschen. GR. plosc-. ET. zu a pleoscăi. pleoşti Präs, -tesc (um 1670 ANON. CAR.) I. V. tr. ein-, nieder-, zusammendrücken. II. a se pleoşti fam.: verfallen, erschlaffen, zusammenbrechen. GR.plo-, piu- (BUDAI-DELEANU XII, 70). ET. vgl. serb. pljostiti, nslov. plosäti, pljusäti, russ. ploscitj, pljuscitj. pleoştit Adj. (um 1670 ANON. CAR.) eingedrückt. Pe cap un fes roş mare grecesc, pleoştit într-o parte (GHICA 385). Cu urechea plioştită, cu coadci-ntre picioare, Câinele, trist şi jalnic, mergea pe o cărare (GR. ALEX. 367) mit herabhängenden Ohren. Două dealuri pleoştite, acoperite de pădure (VLAH. GV. 201). Ion fugi plioştit ca cânele cărui în loc de un os i se aruncă o piatră (GANE, CL XIII, 334) geduckt. ET. a pleoşti. SG.ALRII/I, K. 18. plescâviţă PI. -câviţc S. f. (1857 POL.) 1. ugs.: Hautausschlag M., Hautflechte F. (Ekthyma, Rupia). Plescaiţa se face de obicei la fluierele picioarelor, la locuri acoperite (ŞEZ. III, 12). întâi i-a ieşit aşa ca o plescaghiţă, era cât un pitac, şi de ce-o scărpina, de ce se lăţea (VLAH. IC. 53). 2. MOLD. Heilkräuter als Mittel gegen plescâviţă: Weichmiere F. (Malachium aquaticum), Hühnerbiß, Taubenkropf M. (Cucubalus baccifcr), roşie Hundszunge F. (Cynoglossum off.; PANŢU). GR. -câiţă, -câghiţă. ET. vgl. serb. pljuskavice (PL) id., -ca „Hypericum perforatum”, bulg. „Colutea arborescens”. SG. ALR IT, K. 11. plescăi Präs, plescăi u. plescăiesc (1832 CORNELLI 437 b) V. intr. 1. schmatzen. (Părintele) gusta, plescăia din limbă {SND. POV. 149). 2. klatschen, platschen, plätschern. (Domnilor ţării) le plăcea ... când palma lor plescăia, strângând p-a săteanului aspră (JIP. OP. 3). Lopata plescăia uşor, cu un zgomot dulce (SAD. POV. 185) das Ruder plätscherte. 120 pleşcuit ET. piese, vgl. auch serb. pljeskali, russ. pleskatj. SG. ALR II/I, K. 37. plescăit S. n.(1862 PTB.) 1. Schnalzen N. Plescăitul lacom a optzeci de tovarăşi (DEL. P. 196). 2. Plätschern N. Ascult plescăitul somnoros al valurilor (VLAH. RP. 59). GR. veralt. plescăit. ET. a plescăi. plesnet PL plesnete S. n. (1640 PRAV. GOV. 71 a) Klatsch, Knall, Knack M. Ca plesnetul de ploaie (EMIN. O. I, 148) Regengeprassel. Auzii trosnete şi plesnete (GHICA, CL XIV, 4) Peitschengeknall. GR. pleosn- (GHICA 8). ET. a plesni. plesni Präs, -ncsc (16. Jh., WEIG. JB. III, 176) 1. V. tr. 1. klatschend etc. schlagen: klatschen, knallen, schnalzen. Plesneaşte mânapresle mână (BIBLIA 1688 Ez 21, 14) schlage deine Flände zusammen. (El) mi-l plesnea peste spinare (calul cu biciul), Sărea două, trei hotare (PP., GCRII, 295). De multă poftă îşi plesni limba de ceru gurii (RADUL. RUST. II, 214) schnalzte er mit er Zunge. 2. sprengen, platzen, bersten lassen. Gruia ... Tare ca un leu răcnea, Legăturile îşi plesnea (PP., GCR II, 302). II. V. intr. 1. klatschen, knallen, schnalzen. în mâini plesnind şi în masă bătând, cântă (MS. um 1750, GCR II, 51). Şi cât plesneşti în palmi au fost carul iarăşi la un loc cum au fost (SBIERA POV. 11) im Nu; vgl. a bate II. 1. c. Toate neamurile, plesniţi cu mâinile (PS. RÂMN. 41,1) klatscht in die Hände. (Făt Frumos) plesni de patru părţi ale curţilor cu un bici (ISP. LEG.2 197). începu a plesni din degete chemând pe cânele cel uriaş (SAD. PS. 37). 2. (mit Geräusch, dann überh.) springen, platzen, bersten. Paharul rece plesneşte când turnăm în el ceva fierbinte (LIT.). Strânşi să plesnească în redingota lor încheiată la şase nasturi (VLAH. DAN II, 127) zum Platzen. Iama era foarte grea şi geroasă cât şi lemnele plesniau de ger (NEC. COSTIN, LET.2 II, 59). 3. ugs. prin cap durch den Kopf, Sinn schießen, fahren; einfallen. De florile mărului föcea satana toate câte-i plesnea prin cap (BOGD. POV. 104) vergebens setzte der Teufel alle seine Einfälle in die Tat um. Dacă auzi Deli aşa lucru ... îi plesni o năzbutie în cap (BOGD. POV. 120). GR. veralt. plezni, (t) plesnevi (ANON. CAR.). ET. asl. plesnqti. SG. ALR II/I, K. 51; ALRM II/I, K. 282. plesnire PI. -niri S. f. (1649 MARD.) veralt. 1. Klatschen N. 2. Bersten N. ET. a plesni. plesnit (1703 GCD) I. Adj. geplatzt, geborsten. II. S. n. Klatschen N. Plesnitul picăturilor de ploaie pe poclit (IORGA AM. 186) das Klatschen der Regentropfen. GR. veralt. pleznit, (t) plesnevit. ET. a plesni. SG. ALRM II/I, K. 256. plesnitör (1703 GCD) 1. Adj. klatschend, knallend. II.plesnitoâre S. f. 1. Peitschenhieb M. 2. Spritzgurke F. (Ecballium elaterium). 3. veralt.: Achsteller M., Achsscheibe F. ET. a plesni. plesnitură PI. -turi S. f. (1825 B.) 1. Klatschen, Knallen, Schnalzen N. Nici gură de surugiu, nici plesnitură de bici (GHICA 10) Peitschenknall. Vorbele astea, care-l usturaseră ca o plesnitură de gârbaci în obraz (BRĂT.-VOIN. LD. 71). Ce-o fi-nsemnândplesnitura aceia de degete (SAD. PS. 37) jenes Fingerschnalzen. 2. Riß, Sprung M. GR. veralt. pleznitură. ET. a plesni. SG. ALRM II/I, K. 282. plcs (1427 DERS) 1. Adj. 1. kahl. Erapleş la cap ca un genunche (GANE, CL XVII, 121). De departe, din sânul munţilor pleşi curge-n vale pârăul (NĂD. NUV. II, 69). 2. von Rindern: mit asymmetrich gewachsenen Hörnern. II. S. f. pleâşă, PI. piese LV. kahle Stelle, Glatze. Şi pleaşă să nu vă radeţi capul pentru mort (BIBLIA 1688 Lv 21,5) sie sollen auch keine Platte machen auf ihrem Haupt. Politica în pleaşea muntelui prea cu lesne închi-dzindu-să (CANT. IST. 170). ET. asl. plesî. SG. ALRI/I, K. 12; II/I, MN 6815, 3; ALRM IT, K. 16. pleşcui Präs, -cuiesc V. intr. (1821 BELD. ET. 46) 1. veralt.: Beute machen, plündern. 2. fam.: einen guten Fang machen. ET. pleaşcă. pleşcuit S. n. (1821 BELD. ET.) Beute F. La război nu gândea unul, ochiul lor (era) la pleşcuit (BELD. ET. 84). - Fig.: Vezi... câtu-i de-a dracului lumea asta? Numai după pleşcuit umblă (CREANGĂ, CL X, 381) wie schlecht, verdorben die Welt ist. ET. a pleşcui. 121 pleşuv pleşuv Adj. (um 1615 DOR) kahl(köpfig). Moşneagul a rămas pleşuv ...de mult ce-l netezise baba pe cap (CREANGĂ OP. II, 42; iron: vom vielen Zausen). Muntele Găina are două piscuri, unul ...pleşuv, iar altul... înconjurat de păduri (FR.-C. MOŢII 67). Vultur pleşuv Steinadler, Geier M. (Vultur fnlvus, cinereus etc.). - Auch substantiv. Suie-te, pleşu-vule (BIBLIA 1688 2 Kg 2, 23) Kahlkopf. GR. -siv (BIBLIA 1688 Lv 13,40; DOS. VS. Ian., 18; 17 b), -sug. ET. asl. plesivü. SG. ALR I/I, K. 12; II/I, MN 6815, 3; ALRM I/I, K. 16. pleşuvi Präs, -vesc (1703 GCD) I. V. intr. kahl werden, eine Glatze bekommen. Ce? ai pleşuvit? (C. NGR. 60). II. a se pleşuvi kahl werden. Pletele Verenicăi să se pleşuvascăiCANT. IST. 261). ET. pleşuv. pleşuvie S. f. (1814 ŢICH . 399) Kahlheit, Kahlköpfigkeit F. GR. pleşugie. ET. pleşuv. pleşuvit Adj. (1703 GCD) kahl(köpfig). Timpul acela ... poate să le descreţească fruntea pleşuvită (C. NGR. Scris. XXXII). ET. a pleşuvi. pleşuvitură S. f. (1688 BIBLIA Dt 14, 1) kahle Stelle. ET. a pleşuvi. plete siehe pleată. pleteâncă PL -tence S. f. (1887, DLR) TR. BUCOV. Zopfband N. (ŞEZ. Bl, 85; CANDREA ŢO. 6). GR. pliteancă. ET. zu asl. plesti, pletş „flechten”. pleter PI. pletere S. n. (1774 A.J. 88) MUNT. OLT. BAN. FlechtwerkN. aus Ruten. Vărşele s-aşază de obicei în bălţi pe lângă pleter (gardul de închidere a bălţii) (ANT. IHT. 98). GR. pletur, S. f. pleteră. ET. şerb. nslov. pleter. SG. ALRII/I, MN 3838, 125. pleti etc. siehe împleti etc. pletos Adj. (1645 HERODOT 262) langhaarig, (von Pflanzen:) mit lang herabhängenden Zweigen. Ursan, pletos ca zimbrul (AL. POEZII III, LEG. 90). Vino ...cu iederă pletoasă Să-ţi împodobeşti cosiţa (OLL. FIOR. 317). Salcie pletoasă Trauerweide (Salix babylonica). ET. pleată. SG. ALR II/I, K. 260. pleu PI. pleuri S. n. (um 1670 ANON. CAR.) TR. BAN. Blech N. Un turn acoperii cu pleu (RETEG. POV. I, 16). Lingură de bleu (MAR. NUNTA 666). GR. plef{B.), plec (VICIU), bleu, blef, blec, plec (WEIG. JB. 111,313). ET. sieb.-sächs. blech, plech (ARVINTE 140, 197); zur Form vgl. bleau, BAN. prau, vrau = praf, vraf, asl. prahü, vrah ü. SG. ALR II/I, K. 232, 233; SN II, K. 575; SN IV, K. 1030, 1042. plevâiţă PI. -vâiţe S. f. (1868 BARC.) Papier-, Stroh-, Spreublume F. (Xeranthemum annuum; BR.). GR. pleviţă, plevăiţă. ET. pleavă. plevilă1 PI. plevilc S. f. (1551/3 ES 46 a; Mt 13, 38) Unkraut N. Să nu cumva smulgândpleavila să rupeţi împreună cu ea şi grâul (CORESI TE4 28 a; Mt 13, 29) daß ihr nicht zugleich den Weizen mit ausraufet, wenn ihr das Unkraut ausjätet. GR.pleavilä. PI. mit best. Artplevele „das Unkraut” (CORESI TE4 27 b; Mt 13, 25). ET. asl. plevelü (bsw. PI. -ly), -lije; das nachtonige / stammt aus plevilă2. SG. ALR SN I, K. 40; ALRM SN I, K. 31. plevilă2 PI. plcvile S. f. (1688 BIBLIA) Beschneiden der Reben: Schneitein N. Florile se iviră prepământ, vreameapleavilii au sosit (BIBLIA 1688 Hl 2,12). Să mergeţi azi la praşilăşi mâine la pleghilă (JIP. OP. 38). GR. pleavilă, pleghilă. ET. slav. *plevilo; von pleti, plevş (mm. a plivi) „jäten”; zur Bildung vgl. bes. praşilă. pleviţă1 PI. pleviţe S. f. (1825 B.) ugs.: Band N. aus Eisenblech, z. B. zwischen Achs-schemel (scaun) und Achse (osie) beim Baucmwagen. GR. prev- (PAMF. IND. 134). ET. plev, pleu. SG. ALR SN I, K. 20. pleviţă2 siehe plevâiţă. plevniţă siehepleavniţă. plevös Adj. (1703 GCD) spreuhaltig, spreuig. - Neg. Sămânţă ... neamestecată cu alte ierburi şi neplevoasă (GAZ. SĂT. XIV, 436). ET. pleavă. 122 plimbător plevuşcă PI. -viişti S. f. (1805 CRIŞAN 226) 1. junge od. ihrer Art nach kleine Fische; Fischbrut F., Fischchen (PL). Daher auch von bestimmten kleinen Fischarten, so von Cyprinus gobio, von Leucaspius delineatus Sieb. (ANT. BIT. 172). 2. Koll. fig.: bedeutungslose Menschen, Sachen (PL). Aghiuţă ... sta pitit pântre plevuşcă, măcar că era un drac şi jumătate (CARAGIALE SCH. N. 12) unter den kleinen Teufeln. GR. plăvuşcă. ET. pleavă. plic PI. plicuri S. n. (1694 FN) (de scrisoare Brief-)Umschlag M., Kuvert N. Cu multă pripă mergu ceale plicuri de cărţi (FN 27). Nekulaki ... îndată au deschis plicul de au citit acele cărţi (EN. COGĂLN., LET.2 III, 246). GR. Dim. pliculeţ, -şor. ET. ngr. πλίκος < it. plico. plici! Interj. (1847 PANN PV.1 III, 29) klatsch! Era ... tuns ca-η palmă, „când s-o izbi musca, să facă: plici!" (BACALB. MT. 113). ET. onomatopoet. plicsis S. (1821 IORGA S. D. VIII, 136) veralt.: Langeweile F. GR. plixis. ET. ngr. πλήξις. plicticos Adj. (1832 GOL. CONDICA) 1. langweilig. O carte plicticoasă ein langweiliges Buch. 2. verdrießlich, unangenehm. Mi-e groază de bărbaţii cei buni, căci au totdeauna calităţi plicticoase (CL XV, 193). ET. ngr. πληκτικός. plictiseală PL -seli S. f. (1857 POL.) 1. Langeweile F. 2. Verdruß, Ärger M., Verstimmung F. Neputând de plictiseală Să adoarmă (DULFU PĂC. 159). Ascunzân-du-şi rău plictiseala (LECCA CD. 37). ET. a plictisi. SG. ALR SN V, K. 1246. plictisi Präs, -sesc (1832 GOL. CONDICA) I. V. tr. pc. jdm. Verdruß bereiten, unangenehm sein, jdn. ärgern. II. a se plictisi sich langweilen, Langeweile haben. GR. veralt. pliht- (CL XIX, 485). ET. ngr. πλήκτω. plictisit Adj. (1871 GLOS. AC.) 1. gelangweilt. 2. de überdrüssig. ET. a plictisi. plictisitor Adj. (1871 GLOS. AC.) 1. langweilig. 2. verdrießlich, unangenehm. ET. a plictisi. plicui Präs, -cuiesc V. tr. (1833 CR 97) veralt.: in einen Umschlag tun, kuvertieren. După ce plicui şi pecetlui această scrisoare (FIL. CIOC. 58). ET. plic. pliftură siehe praftură. plimb siehe plimbă. plimba Präs, plimb (16. Jh. CV2 7 b; Apg 20, 2) 1. V. tr. 1. LV. durchwandern. 2. umherfuhren, spazieren führen. Prietenul la care am tras în gazdă m-a primblat prin tot oraşul (ISP., CL XVIE, 198). A-şi plimba privirea, ochii den Blick auf etwas od. jdn. richten. îşi preumbla ochii privind frumuseţea stelelor (DRĂGH. R. 52). II. a se plimba umhergehen, -fahren, -reiten, -spazieren, lustwandeln. Şi ieşi Isaac ca să seprimble la câmpu (BIBLIA 1688 Gn 24, 63). încăleca, de seprembla puţinei (NOXA, HC I, 363). Vgl. lobodă. GR. veralt. prim-, preum-, Präs, preumblu, prium-(BIBLIA 1688 Am 2, 10),preîm- (ŢIPLEA), prem-(BIBLLA 1688 Ez 42, 10); arom. primmare. Vgl. a umbla. ET. wohl nicht lat.perambülo, -are „durchwandeln”, sondern mm. Neubildung aus pre u. a îmbla, umbla. II \dX. perambüläre (PUŞC. EW. 1336). SG. ALR I/I, K. 96; IIli, K. 74; ALRM I/I, K. 136. plimbare PI. -bări S. f. (1642 CAZ. GOV. 502) 1. Spaziergang, -ritt M., -fahrt F. A ieşi la plimbare spazieren gehen; a face o plimbare einen Spaziergang machen. 2. veralt.: Spazierweg M., Promenade F. GR. Varianten wie bei a plimba. ET. a plimba. SG. ALR II/I, K. 74. plimbă S. f. (1893 DEL.) OLT. TR. MUNT. 1. Geländer N. O femeie scoboară scările ...O mână îi alunecă pe plimbul scării (DEL. P. 30). 2. Sitzstange F. im Hühnerstall (RC.). GR.primblă, S. n. plimb, primblu. ET. postverbal von a plimba. SG. ALRM SN I, K. 302. plimbăreţ Adj. (um 1830 CONACHI) umherwandelnd, unstet. Apeleprimblăreţe (CONACHI 136). O umbrăprimblăreaţă (CONACHI 150). GR. veralt. plimblăreţ, preumblăreţ. ET. a se plimba. plimbător (1703 GCD) veralt. I. S. m. Spaziergänger M. II. S. f. plimbătoâre, PI. -tori 1. Promenade F. 123 plin 2. Latrine F. GR. preîmblătoriu (B.), preumblător. ET. a plimba. plin (16. Jh. PS. SCH. 97,7) 1. Adj. 1. (de, cu c.) voll (von etw.), (mit etw.) gefüllt (Ggs. gol). O pungă plină (de bani) eine volle, gefüllte Börse, eine Börse voll Geld. Lună plină Vollmond. Butea goală mai mult sunet face decât cea plină u. ă. je leerer der Kopf, desto geschwätziger die Zunge. Leagă sacul până, cât e plin spare beizeiten. O faţă plină cin volles Gesicht; un sân plin ein voller Busen. (Văduva) ... era plină la trup (SAD. POV. 176) hatte eine volle Figur. Acolo voi fi culcat... Cu puşca plină la cap (I.-B. 308) das geladene Gewehr. Plin până astăzi este Ţarigradulpentru un cal al lui Barnovschi Vodă (MIR. COSTIN, LET.21, 297) bis heute spricht ganz Konstantinopel von einem Pferd. Satu-i plin Că amândoi ne iubim (I.-B. 69) alle Welt spricht davon. LM. în plin carnaval etc. mitten im Fasching etc. (Gallizismus). Afi plin de sine, de el eingebildet sein. Plin ochi übervoll. 2. fam. ugs.: beschmutzt {de c. mit etw.). Rareori ajungeam nefeşteliţi la biserică, aşa că mai dădeam alt chin mamei să ne mai şteargă puţin, ca să nu fim plini de ceva (GF1IB. BV. 61). Moşneagul... îl bagă (pepurcel) în traistă, aşa plin cum era (CREANGĂ, CL X, 106; das Ferkel hatte sich im Kot gewälzt). 3. fig.: de c. reichlich versehen mit etw., voll von etw., reich an etw. Plin de bani steinreich; plin de datorii (tief) verschuldet. întreg era acest domn la toate, plin de minte, învăţat (EN. COGĂLN., LET.2 III, 252) mit viel Verstand. (Tătarii) s-au întors plini de robi în Bugeag (NECULCE, LET.2 II, 354) mit reicher Beute an Sklaven. Aceia erau bătrâni şi plini de copii (RETEG. POV. III, 55) hatten ein Haus voll Kinder. Mihalache spătarul era plin de neam (NECULCE, LET.2 II, 274) hatte eine zahlreiche Verwandtschaft. GR. Dim. plinicel (D.),pliniiţ (RĂD, RUST. I, 11). II. S. n. 1. Volles N., in best. Wendungen. A ieşi cu plin înaintea cuiva jdm. mit einem mit Wasser, Wein etc. gefüllten Gefäß entgegenkommen; gilt als glückbringendes Zeichen: De întâlneşte un om cu plinul, îi de bun augur (SEV. NUNTA 50). Arendaşul ne ieşi cu plin înainte. Intr-o mână ţinea o botă cu păstrăvi vii (OD., CL IX, 34). Trebuie însă să ies cu plin înaintea miresei, să o primesc cu o poezie improvizată ad-hoc (AL., CL V, 137) ich will aber die Braut nicht mit leeren Händen empfangen. C. îmi merge în, din plin etw. fällt für mich gut aus, ist für mich von Erfolg, ich habe Erfolg darin: Toate cele-i merg în plin ...Şi de-a gata toate-i vin (VLAH. GV. 21). Ziua ne merse în plin ... doi cerbi, patru lupi şi un porc (GANE, CL VIII, 98; nach der Jagd zu den übrigen Jägern). LM (Gallizismus) a trage etc. în plin mitten ins Schwarze schießen etc.: Acolo stăm la meterez şi împuşcăm tot în plin (AL., CL HI, 59) jeder Schuß trifft. Luna bâea în plin pe locul unde ne pusese jupânul (AL., CL III, 63) mit voller Kraft. 2. Fülle F. Să se rădice marea şi plinul (BIBLIA 1688: plinirea) ei (CORESI PS.5189 b; Ps 97, 9) das Meer brause und was darinnen ist. Clătească-se marea şi plinul ei (DOS. PS. SLAV. R. 97, 7, GCRI, 249). ET. lat. plenus. SG. ALRM Μ, K. 168; ALRII/I, K. 283; SN II, K. 328. plinăciune S. f. (1581/2 PO2 254; Ex 22, 29) veralt.: Fülle F. ET. plin. plinătate S. f. (1841 POEN. II, 377) Fülle, Reichhaltigkeit F. ET. plin, nach lat. plenitas. plineâlă S. f. (1683 DOS. VS. Mai 12; 124 b) Erfüllung F. - Siehe auch împlineală. ET. a plini (împlini). plini etc. siehe împlini etc. plininţă S. f. (1679 DOS. LIT.2 50) veralt. 1. Erfüllung F. 2. Fülle F. ET. a plini (împlini). pliroforie (t) S. f. (1756 URIC. X, 210) Auskunft F., Aufschluß M., -klärang F. A da, lua pliroforie, pliroforii Auskunft erteilen, Erkundigungen einziehen. Spre mai bună pliroforie a Măriei Tale însemnarăm la vale şi socoteala ce am jacut (DOC. 1815, TEX. II, 392). ET. ngr. πληροφορία. pliroforisi (+) Präs, -sesc (1713 GÂLDI231) I. V. tr. pc. jdm. Auskunft, Aufschluß geben, jdn. informieren, aufklären. Pliroforisindpe împăratul că dajdea văcăritului este oprită (DION., TEZ. II, 194). Hârtiile acestea te vor pliroforisi mai bine decât mine (FIL. CIOC. 314). II. a se pliroforisi sich Auskunft etc. verschaffen, Erkundigungen einziehen, Auskunft etc. erhalten, (infolge von Erkundigung) erfahren. Ne-am pliroforisit că toată suma familiilor birnici abia se adună până la 91400 (DOC. 1814, TEZ. II, 371). ET. ngr. πληροφορώ. plisăS. f. (1789 SCL IX, 240) veralt.: Baumwollsamt, Velvet, Manchester M. Bătrânii îşi ridică pulpanele giubelelor în cingătoarea de plisă roşie (DEL. P. 149). GR. PI. plîse u. plisuri. ET. vgl. poln. plis(ia), rass. plis. 124 ploconi plisc PI. pliscuri S. n. (1700 FL. DAR.) 1. Schnabel M. des Vogels. Vezi ce are cucoşul cela în plisc (CREANGĂ, CL IX, 402). 2. in Pflanzcnnamen: a) pliscul cucoarei Storchschnabel M. (Geranium) u. Reiherschnabel M. (Erodium; BR.). —b) plisc păsăresc V ogelmilch F. (Omithogalum; BR.). GR. pisc (FL. DAR. 1700, GCR I, 341). - Dim. pliscuşor, PI. -soare. ET. anscheinend slav. (şerb. poln. etc.) pysk, viell. an pliskati (mm. a plescăî) „klatschen, plätschern” angelehnt. SG. ALR SN II, K. 375; ALRM SN I, K. 252. pliscul V. intr. (1840 DONICI) den Schnabel auf- und zumachen, piepsen. (Puii) casc din pliscuşoare, cer milăpliscuind (DONICI 105). ET. plisc. plist! Interj. (1893 MAR. SAT. 330) vom Schlag der Peitsche: klatsch! Hi, şargo!Plist, plist! (UR. LEG. 77). Vgl. pleasc, pleosc. GR. plisc, plischi. ET. onomatopoet. plitS. n. (1888 FR.-C. MOŢII) Rüssel M. des Schweines. De-arfi un porc întreg ... cu plitul tot în vânt ne-ar arunca (FR.-C. MOŢII 144). GR.fiit (DA). ET. unbek. plită PI. plite S f. (1868 BARC.) (Herd-)Plattc F. Lache ... asculta ... ţăcănitul orologiului cu cuc, pârpâilul surcelelor din plită (DEMETR. NUV. 15). GR. Dim. plitişoâră, PI. -şoăre. ET. slav. plita. plivi Präs, -vcsc V. tr. (1551/3 ES 44 b; Mt 13, 30) (aus-)jâten. De n-ar plivi grădinarul stratul de buruiană rea (UR. LEG. 283) wenn der Gärtner nicht das Beet ausjätete. Toate de în rădăcină să se zmulgă şi să se rumpă şi să se plivească (INDR. 597). GR. LV. (16717. Jh.) u. TR. plevi. ET. ksl. pled, plevq. plivire S. f. (1649 MARD.) (Aus-)Jäten N. (ŞTNCAI E. 46). ET. a plivi. plivit (1632 EUSTR. PRAV. 392) I. Adj. (aus-)gejâtet. II. S. n. (Aus-)Jäten N. GR. LV. plev- (VARL. CAZ.2 1, 280 b). ET. a plivi. SG. ALRM SN I, K. 46. plivitör S. m. (um 1670 ANON. CAR.) (Aus-)Jäter M. ET. a plivi. plivitură S. f. (um 1670 ANON. CAR.) veralt. 1. (Aus-)Jäten N. 2. ausgejätetes Unkraut. ET. a plivi. plixis siehe plicsis. ploa siehe ploua. ploaie PI. ploi S. f. (16. Jh. PS. SCH. 67, 10) 1. Rcgcn M. (PI. Regengüsse). Apa cea de ploaie ce să pogoară din nuări pre pământ (VARL. CAZ.21, 157 a). De le-ar bate ploile, Să-ţi omoare turmele (I.-B. 279). Ploi putrede, ploi mocăneşti, ploi vechi (MAR. ORN. II, 307) anhaltender Regen. A face a ploaie dösen. După ploaie, căciulă de oaie, chepeneag (Sprw.) es ist zu spät, wenn die Kuh aus dem Stall ist, jetzt ist cs zu spät dazu. O ploaie de săgeţi, de gloanţe ein Pfeil-, Kugelregen. Ploi mari de frunze cădeau în drumul său (XEN. BR. 7). Apă de ploaie Regenwasser, fig. : Unfug. Pe ploaie während des Regens, în, sub ploaie im Regen. GR. Dim. ploiţă, PI. -ţe; ploicică, PI. -cèle; ploişoâră PI. -şoăre. 2. veralt.: kleines Schrot der Jäger: Vogeldunst M. ET. lat. *plovia (it. pioggia etc.) für plüvia. SG. ALR SN III, K. 724. plocât siehe pocladä. plocău siche pocläu. plocön PI. -coâne S. n. (um 1557 DERS) 1. LV. Opfergabe F. 2. veralt.: Geschenk N., das in ehrerbietiger od. feierlicher Weise, bes. einem Höherstehenden, dargebracht wird. Un săpătoriu an cules smochine de cele bune şi le dusepoclon la stăpânu-său (MS. um 1705, GCR I, 351). Căci ocărăşti pre D-zeu şi-i aduci lui daruri necurate şi pocloane? (MĂRG.2 28 b). Şi pe la icoane Oi duce plocoane (AL. PP. 9). - Daher TR. von den Geschenken, die einer Wöchnerin gemacht werden (MAR. NAŞT. 135). GR. veralt. u. MOLD, poclon. - Dim. -conâş PI. -se. ET. ksl. poclonü „Verbeugung”. SG. ALR II/I, MN 2766, 101. ploconeală PI. -néli S. f. (1857 POL.) fam.: (tiefe) Verbeugung, Reverenz, Bückling M. Milogirea, ploconealapăn-lapământ (JIP. OP. 124). ET. a ploconi. ploconi Präs, -nésc (um 1563 CORESI PRAXIU 443) I. V. tr. LV. opfern. II. a se ploconi 1. sich (vor jdm. tief) verbeugen, (jdm.) seine Reverenz erweisen, Bücklinge machen. Medelnice-rul... intimă respectuos în odaie la boieri, ploconindu-se în dreapta şi în stânga cu mâna la piept pe inimă (GHICA 511). Să vezi ... cu ce semeţie am să mă ploconesc la gavotă sau menuet (ROS. TROT. 112). 125 plod 2. fig.: sich demütigen, sich unterwerfen. Să te rogi, să te ploconeşti la toate secăturile de alegători (JÎP. R. 202; zum Wahlkandidaten). GR .poc Ioni. ET. ksl. pokloniti. SG. ALR1I/I, K. 3. plod PI. ploduri S. n. (16. Jh. PS. SCH. 106, 37) 1. LV. Frucht F. Nu poate pomul pădureţ plod bun face (INDR. 97). Căldura soarelui are lucrare firească a dărui... plodurilorpământului... putere spre creştere (ANTIM DID. 50). Că mainte de Hristos (biserica) au fost fără plod, n-au născut sventi (VARL. CAZ.2 1. 210 a). 2. Brut F. von Insekten. Se întâmplă să piară matca (albinelor), când plodul tânăr se află în stup (FILIP, DASC. AGR. 165). Pe spinare (a vitelor) se fac nişte umflături în care se încuibează plodul strechiilor (FILIP. DASC. AGR. 120). 3. MOLD. fam. mit dem Nebenbegriff des Lästigen: Kind N., Junge M., Mädel N. Nu mi-o fost dat să fac multe ploduri, ca răposata bunica tatî-to, care să zice c-a făcut vreo 16 copii (GHIB. BV. 21). O ştiam un plod. Ce naiba repede mai cresc felele (NĂD. NUV. 1, 106). Am fost la Paris de mi-am aşezat plodul la şcoală (AL., CLII, 141; von einem Knaben). Dar unde ţ-ai lăsat băbuşca şi plozii (BOGD. VECHI 225). GR. In Bdtg. 3 auch S. m., PI. plozi. Augm. plodân (UR. LEG. 44), f. plodoâică. ET. ksl.plodü. SG. ALR SN I, K. 244; ALRMI/II, K. 289. plodi Präs, -dese (16. Jh. PS. H. 143, 13) veralt. I. V. tr. bisw. copii ele. Kinder etc. (er)zeugcn, hervorbringen. Fie dânşii născuţi sub o stea bună, fie plodiţi în ceas rău (UR. LEG. 113). II. V. intr. Früchte tragen. Şi (seminţele) crescură şi plodiră la treizeci şi la şasezeci şi la o sută (CORESI TE4 74 b; Mk 4, 8) und etliches wuchs und brachte Frucht und trug dreißigfaltig und sechzigfältig und hundertfältig. III. a se plodi sich (stark) fortpflanzen, vermehren. Şi au luat Noe în corabie de toate dobitoacele ...pentru să se plodească pre pâmânt după potop (NEC. COSTIN. LET.11, 46). ET. ksl. plodiţi. plodicios Adj. (1673 DOS. PS. V.) veralt.: fruchtbar. Oile lor le suntplodicioase (DOS. PS. V. 143,47). ET. a plodi. plodiciünc S. f. (1645 HERODOT 233) veralt.: Fruchtbarkeit F. ET. a plodi. plodit Adj. (16. Jh. PS. SCH. 143, 13) veralt. 1. fruchtbar. 2. ge-, erzeugt. ET. a plodi. ploditör Adj. (1581/2 PO2 55; Gn 17, 20) LV. fruchtbar. ET. a plodi. plödnic Adj. (1561 CORESI TE4) LV. von Lebewesen: fruchtbar. Neg. neplodnic: Ferecaţi neplodnicii şi maţele ce nu născură (CORESI TE4176 a; Lk 23,29) selig sind die Unfruchtbaren und die Leiber, die nicht geboren haben. - Auch substantiv. ET. ksl. plodin ü. plodnicie S. f. (um 1710 NEC. COSTIN) LV. Fruchtbarkeit F. Feciorii ... după moartea părinţilor lor cu aceiaşi, plodnicie în locul (lor) urma (NEC. COSTIN, LET.21, 45). ET .plodnic. ploicică siehe ploaie. ploios Adj. (1639 PARACLIS 30) regnerisch. Ziua cea rece şi ploioasă de vară acoperise toate de-o ceaţă sură şi tulbure (GANE, CL XIII, 456). în verile plooase se poate teme cineva că trifoiul ... să nu crească prea tare (ION. CAL. 35). GR. veralt. ploos. ET. zu ploaie bzw. zu a ploua. ploiţă siehe ploaie. plop PI. plopi S. m. (1468 DRĂGANU 287) Pappel F. (Populus). Lado, lado, nu mai plânge ...Că acasă te-i întoarce ... Când a face plopul mere Şi răchita vişinele (AL. PP. 383; Hochzeitslied). Pe lângă plopii fără soţ Adesea am trecut (EMIN. O. I, 191). ANTHROPON. Plopescul (1436 DERS). TOPON. Plopeşti (1429 BGL). GR.pleop. - Dim. plop(u)şor, plopîiţ (PP. ŞEZ. IV, 223). Augm. plopân. ET. lat. pöpülus, über *poplu, *plopu. SG. ALR SN II, K. 605. plopâr PI. -pâri S. m. (1883 MAR. ORN.) Pappelbock(lcäfer) M. (Saperda carcharias L.; MAR. ORN.; ENC. ROM.). ET .plop. plopiş S. n. (1583 SUCIU II, 46) Pappelhain M. ET. plop. ploscâr PI. -cari S. m. (1443 DRHA I, 225) 1. Verfertiger M. von Feld-, Pulverflaschen. 2. ehern.: Mundschenk M. 3. Argot: Taschendieb M. ET. ploscă. ploscâş PI. -câşi S. m. (1838 HEL. I, 135) MUNT. Zuträger M., Klatsch-, Lügenmaul N. - S. f. ploscaşă, -se. ET. ploscă. 126 plug ploscă PI. ploşti S. f. (1489 DERS) (an einem Riemen zu tragende) Feld-, Pulverflasche. Sic ist in der Regel flach, aus Holz u. mit Schnitzerei etc. verziert. Mi-am luat apă în ploască şi puţânele finice (DOS. VS. Apr. 5; 74 b). Puşca ... torba, cornul şi plosca vânătorească (GANE, CL XIII, 42). Fam. a umbla cu plosca (minciunilor) Klatsch, Lügen verbreiten: Cine poartă plosca cu minciunile, nu o duce mult (PANN PV. 1880 I, 60) Lügen haben kurze Beine. GR./?//o- (MF I, \()69), pleo-. - Dim. ploscăţă, -culiţă, -chită, -cită (PP., GCR II, 303). ET. asl. ploslcwi, bulg. ploskci, şerb. ploska. SG. ALR II/I, MN 2673, 78; SN IV, K. 1038. ploscărieS. f. (1881 JIP. OP.) Feldflaschen (PI.) aller Art. Să lucrăm ... ploscărie, iască, ciubucărie (JIP. OP. 70). ET. ploscă. ploschiţă etc. siehe ploscă. plosconiţă siehe posconiţă. ploşnicâr PI. -cari S. m. (1883 BR.) Homköpfchen N. (Ranunculus orthoceras). ET. zu ploşniţă. ploşniţâre S. f. (1879 CIH. II, 266) Christophskraut N. (Actaea cimicifuga). ET. zu ploşniţă. ploşniţă PI. ploşniţe S. f. (um 1660 STAICU 89) Wanze F. Ploşniţa ceea-i bătrână, cuvios în mers păşeşte (EMIN. O. I, 46). Ploşniţă de casă (vgl. păduche de lemn) Bettwanze (Cimex lectularius), de pom Baum-, Blattwanze (Pentatoma rufipes) etc. Să piară puricii... Si ploşniţele de casă Afară să iasă (PP. MAR. INS. 409). GR.plojn- (DATC. HORT. 25). - Dim.ploşnicioâră. ET. vgl. tschech. plostice, poln. ploszczyca, rass. ploscica. ploşteâncă (t) S. f. (um 1636 DRHA XXIII) 1. feuchtes Wicscnland. 2. Flächenmaß N. GR. ploşteacă (IORGA S. D. XVI, 160). ET. vgl. ploştină. ploştină PI. ploştine S. f. (1868 BARC.) MOLD. BUCOV. TR. feuchtes Wicsenland. ET. vgl. şerb. ploştină „Moorgrund”, nslov. pios cina „Fläche”, zu asl. ploskiî „flach”. plotög etc. siehe potlog etc. ploton siehe pluton. plotun S. m. (1484 BGL) BockhirschM. (Fabeltier). Inorogul... cătrăPlotunul ...ce vinisă, răspuns ca acesta dede (CANT. IST. 311). Opinci deplotun (PP. PÂRV. 66; Besprechung). ET. asl. plotun ü. plouă (16. Jh. PS. SCIT 77,24) 1. V. tr. 1. beregnen. Cât o ninge, cât o plouă, Ea e lot mândră şi nouă (I.-B. 21). Peste capul blond al fetei sboară florile ş-o plouă (EMIN. O. I, 154) Blumen regnen auf sie herab. - Von jdm., der den Kopf hängen läßt, sagt man: parcă l-a plouat; vgl. a ninge I. Ce eşti, fiică, supărată? Ori te-a nins, ori te-a plouai? (I.-B. 231). 2. regnen lassen. Iată eu voiu plooa voaoăpâini den ceriu (BIBLIA 1688 Ex 16, 3) ich will euch Brot vom Himmel regnen lassen. De s-or porni (miorii) a ploa, vor ploua tot foc (DOS. VS. Noe. 6; 110 a). De sus, din colivie, sticleteleplouă mereu la coji (BASS. VULT. 200) läßt... einen Regen von Schalen herabricscln. II. V. intr. unipers. 1. regnen. Plouă cu găleata, cu cofa, de varsă etc. es regnet, gießt in Strömen. Plouă cu băşici (bulbuci), cu pietre, cu nisip etc. es regnet große Tropfen, Steine, Sand etc. Câtă ploaie-a tot plouat, Tot din ochi-mi a picat (I.-B. 218) wieviel Regen auch gefallen ist. 2. regnen lassen. D-zeu într-un chip ploaă celor mari ca şi celor mici (ANTIM DID. 180). 3. wie Regen herabfallen. De când ploua cu cărnaţi, auch 3. Pers. PI. de când plouau cârnaţi als einem noch die gebratenen Tauben in den Mund flogen. GR. veralt.ploa, plooa (BIBLIA 1688 1. c,),plua DOS. VS. Oct. 18; 75 b; SBIERA POV. 173); BAN. CRIŞ. OLT. ploia. - 3. Pers. Sg./Pl. Präs. Ind./Konj. plouă (MOLD, să ploaie), LV. ploao, ploaă, BAN. ploaie; Perf. plod; Ger. LV. ploiind. ET. lat. *plovo, -äre für kllat. plüo, -&e, vlat.plovo, -ère; a ploia ist. aus ploaie „Regen” neu gebildet. SG. ALR III, K. 787; VII, K. 2245, 2246. plouareS. f. (1776 MIN. 36 a) veralt.: Regen M. ET. a ploua. plouat (1683 DOS. VS. Martie 27; 55 b) 1. Adj. 1. (vom Regen) durchnäßt. 2. fam.: kleinlaut, in gedrückter Stimmung. Toţi se ridicară de la masă: unii galeşi, plouaţi şi trişti, alţii nepăsători, veseli, glumeţi (DEL. S. 136; von Spielern). Stă ca o găină plouată wie ein begossener Pudel. II. S. n. Regen M. ET. a ploua. plourös Adj. (1639 PARACLIS 255) veralt.: regnerisch. ET. a ploua. plug PI. pluguri S. n. (1561 CORESI TE4 139 b; Lk 9, 62) 1. Pflug M. Câlu-i drumul de-a lungul, Ară badea cu plugul (I.-B. 270). Voi Muşatini ... Ce cu plugul şi cu spada aţi întins moşia voastră De la munte pân-la mare (EMIN. 0.1,149). Vgl. a băga I. 1. Până nu bagi (pui) cu omul în plug, nu-l cunoşti u. ä. erst bei gemeinsamer Arbeit lernt man sich kennen. Cu mai marele tău în 127 plugar plug să nu bagi (pui) u. ä. mit großen Herren ist nicht gut Kirschen essen. - Pflugteile: fier(ul) lat Schar, cuţit, fierul lung Sech, grindei Grindel, corn Sterz, bârsă Griessäule, cormanä, cucurä Streichbrett, plaz Sohle, cotigă, teleagă Vordergcstell, Karre, perinoc Grindcl-lager. 2. plug, häufiger Dim. pluguşor: am Abend vor Neujahr (în ajunul Sfântului Vasile) pflegen junge Leute unter Läuten von Handglocken, Peitschenknallen u. Nachahmen des Ochsengebrülls mittels des buhai (s. d. 2), bisw. auch einen Miniaturpflug (pluguşor), selten einen wirklichen mit sich führend, vor die Häuser des Ortes zu ziehen u. ein Lied, plugusorul, bisw. pluguleiul genannt, zu singen, in dem die Sänger als Pflüger erscheinen u. welches mit Glückwünschen für die Hausbewohner schließt, wofür sie beschenkt werden. Eine Anzahl solcher Lieder siehe MAR. SĂRB. I, 25 flg. GR. Dim. pluguşor, PL -soare; plugulet, TR. plugüt (D.), PI. -te. ET. asl. plugü. SG. ALR n/I, IC. 198; SN I, K. 99; ALRM M, K. 256. plugar PI. -gări S. m. (1563 CORESIPRAXIU 309) 1. Pflüger, Landmann M. Cade-să a totplugariul să-şi are şi să-şi lucreadzepământul cu direptate (PRAV. mold.-M). 2. Sänger M. von Neujahrswünschen (siehe plug 2). Orăşelul vuia de zgomotele plugarilor (SAD. POV. 177). GR. Dim. plugărâş, plugărel. ET. plug. SG. ALR SN I, IC. 14. plugăresc Adj. (um 1670 ANON. CAR.) Pflüger-. ET. plugar. plugari Präs, -resc V. intr. (1563 CORESI PRAXIU 309) das Feld bebauen, das Pflügerhandwerk betreiben, Landmann sein. Toată ziua plugăresc, Brazdă neagră prăvălesc (MAR. SAT. 78). ET. plugar. plugărieS. f. (1703 GCD) Pflügerhandwerk N., Feldbau M. Să m-apuc de plugărie Ori s-apuc în haiducie? (AL. PP. 254). ET. plugar. ET. ALRM SN I, K. 7. plugarii S. n. (1818 BUDAI-DEL.) Feld-, Ackerbau M. ET. a plugări. SG. ALRM SN I, K. 7. pluguleţ, pluguşor, pluguţ siehe plug. plumân etc. siehe plămân. plumb (16. Jh. PS. SCH. Ex 15, 10) 1. S. n., PI. plümburi 1. Blei N. (Metall). Să afundară ca plumbul în apă mare (BIBLIA 1688 Ex 15, 10) sie sanken unter wie Blei im mächtigen Wasser. 2. Bleistück N., -Verschluß M. Unul din cele douăplum-buri cu cari vin pecetluite de la vamă bucăţile de postav (ISP. JUC. 8). 3. (auch S. m.) MOLD. Bleistift, de placă Schieferstift M. II. S. m., PI. plumbi (Blei-) Kugel F., Blei N. (Căpitanul) le-mpărţa praf şi plumbi (AL. OP. 1,1497). ET. lat. plumbum. SG. ALR SN IV, K. 915; ALRM SN II, K. 830. plumbui Präs, -buiesc V. tr. (1703 GCD) verbleien. GR. plumbi. ET .plumb. plumbuit Adj. (1629 DRHB XXII, 200) 1. verbleit. Aruncarea lanceiplumbuielă la capete ce se numea djerid (AL. PP. 110). 2. plombiert. TOPON. Plumbuita (1629 DRHB XXII, 200). ET. a plumbui. plumburiu Adj. (1868 BARC.) bleifarben, -grau. Cerul se căptusa cu nouri plumburii (SAD. POV. 214). ET. plumb. plural (1800 BUDAI-DELEANU II, 42 N.) I. Adj. pluralisch. Număr plural Mehrzahl. II. S. n. Plural M. Nu l-am întrebuinţa decât ca să deosebim pluralul din singular (C. NGR. Scris. XXXII). ET. n. lat. pluralis. pluralitate PI. -tăţi S. f. (1832 GOL. CONDICA) Pluralität F. ET. n. lat. pluralitas. plus (1785 Ş INC AI ARITH. 69) 1. S. n., PI. plusuri 1. Pluszeichen N. 2. Mehrbetrag, Überschuß M. 3. Vorteil, Gewinn M. II. Adv. mehr, dazu, zuzüglich. ET. n. lat. plus, dt. Plus, frz. plus. pluş PI. pluşuri S. n. (1832 GOL. CONDICA) Plüsch M. ET. frz. peluche, auch mittelbar. SG. ALR SN IV, K. 1207. plutâr PI. -tari S. m. (1703 GCD) Flößer M. ET .plută. plutaş PI. -tâşi S. m. (1703 GCD) 1. Flößer M. De ele s-atârnă plutaşii şi scapă când li se sparg plutele de stânci (VLAH. RP. 244). 128 po- 2. Flößereibetreiber M. 3. MOLD. Pappel F. (Populus pyramidalis). ET. plută. SG. ALR SN II, K. 605. plută PI. plute S. f. (1638 DRHA XXIV) 1. Kork M.: dop de plută Kork(pfropfen); tălpi de plută Korksohlen. 2. Floß N. Vom tăia lemne de la Livan ... şi le vom aducepre ialeplute pre marea Iopii (BIBLIA 1688 2 Chr 2, 16) so wollen wir das Holz hauen auf dem Libanon ... und wollen’s auf Flößen bringen. Pluta, mânată de unde pintre strâmtorile Carpaţilor, făcea cotituri multe şi mergea încet (GANE, CL I, 267). 3. Schwimmer M. an der Angelschnur. Pe sub ramurile verzi ... stăteau cinchiţipescari cu undiţele, cu ochii aţintiţi asupra plutelor de pe apă (SAD. CR. 31). 4. flaches Hanf-, Flachsgebinde, das zum Rotten ins Wasser gelegt wird. Se cearcă starea topitului scoţând din plută câte un smoc subţire de in sau de cânepă (ION. CAL. 154). 5. MUNT. Silberpappel, italienische Pappel F. (Populus alba u. pyramidalis). 6. MUNT. Seerose F. (Nuphar, Nymphaea; BR., PANŢU). GR. pliută (MF 1226). ET. zu asl. pluti „schwimmen”, vgl. nslov.pluta, serb. plut(a) „Kork”. SG. ALR SN II, K. 605. plutari Präs, -resc V. intr. (1877 GANE) Floß fahren. Să vânăm, săpescuim, săplutărim (GANE, CL X, 18). ET. plută. plutărit S. n. (1852 STĂM. W. 303) Flößen N., Flößerei F., Floßwesen N. ET. a plutări. pluti Präs, -tcsc (1688 BIBLIA Gn 7, 18) 1. V. tr. (lemne Holz) schwimmen, treiben lassen. Pur-taţi-mă prin lume Ca frunza fără nume Ce o plutiţi uşor (AL. POEZII 1,179; zu den Mcereswellen) das ihr leicht dahin treibt. II. V. intr. 1. schwimmen (vom Wasser getragen werden, vgl. a înota 1). Dreptatea pluteşte deasupra apei ca untdelemnul u. ä. das Recht siegt am Ende doch. 2. (în aer in der Luft) schweben. Urmărind pe ceruri limpezi cum pluleşte-o ciocârlie (EMIN. O.I, 82). Blestemul parcă plutea în aer (DEL. P. 203) lag gewissermaßen in der Luft. ET. asl. pluti „schwimmen”. plutica PI. -tici S. f. (1906 PANŢU) Seekanne F. (Limnanthemum nymphaeoides Link.). ET. Dim. von plută. plutire PI. -tiri S. f. (1825 B.) 1. Schwimmen, Treiben N. 2. Schweben N. ET. a pluti. plutit (1683 DOS. VS. Noe. 16; 130 a) 1. Adj. veralt.: auf dem Wasser treibend. II. S. n. 1. Schwimmen, Treiben N. 2. Schweben N. 3. Flößen, Floßwesen N., Flößerei F. Ocupaţiu^ea principală a moţilor e ... plutitul, cercuitul şi dulgheritul (FR.-C. MOŢII 61). ET. a pluti. plutitor (um 1670 MIR. COSTIN) 1. Adj. 1. schwimmend. 2. schwebend. Ca o spumă plutitoare rămâi jară nume (MIR. COSTIN, GCR I, 205; zum Menschen). 3. veralt.: schiffbar. A regula cursul gârlelor şi a le face plutitoare (GHICA 635). II. S. m. (t) Matrose M. ITL.plutitoâre S. f. (t) Floß N. Făcui o plutitoare foarte ţeapănă (GOR. HAL. II, 73). ET. a pluti. plutniţă PI. plutniţe S. f. (1906 PANŢU) MUNT, weiße Seerose (Nymphaea alba). ET. zu asl. pluti (rum. a pluti) „schwimmen”, vgl. plută 6. pluton PI. -toane S. n. (1830 CR 109) Kompaniezug M. Ofiţerii... trecând în revizie fiecare batalionul, compania, plutonul sau căprăria lui (BOGD. VECHI 67). GR. plot-, ET. frz. peloton, it. plotone. pneumatic Adj. (um 1790 UT) pneumatisch, Luft-, GR. (+) pnevmatic. ET. gr./lat. pneumaticus, it. pneumatico. po' (t) Prâp. (DOC. 1814) (Kanzleispr.) zu, je. Peste aceşti bani să răspundeţi şi răsură po parale 8 la leu (DOC. 1814, TEZ. II, 381). Oieritul de oaie po parale zece (DOC. 1814, TEZ. II, 374). ET. vgl. serb. po. po2! Interj. (1894 DULFU PĂC.) Şi deodată poooî trosniră puştile îngrozitor (DULFU PĂC. 223). ET. onomatopoet. po3- (t) Präfix (1705 CANT.) diente zur Verstärkung. Această pasăre ... precum pre din afară neagră din hereghie, încă maiponeagrăpe 129 poală dinlăuntru era (CANT. IST. 30); häufig in Besprechungen: negru-ponegru, roş-poroş. Ho! vacă neagră, Poneagră (MAR. NAŞT. 46). A venit omul roş, Poros (MAR. NAŞT. 388). Pân-la lacul roş, Roş, poros (BUR. CĂL. 100). ET. wahrsch. die slav. Präp.po, die bulg. zur Bildung des Komparativs dient: pobogatü „reicher”. poală PI. poale S. f. (16. Jli. PS. SCIT 128, 7) 1. Schoß M. Şi-l duseră îngerii la poala lui Avram (CORESI TE4’ 157 b; Lk 16, 22; wog. BIBLIA 1688: în sânul lui A.) ward getragen von den Engeln in Abrahams Schoß. Un vultur mare trecu preş le Filip şi oă în poală-i (MS. 1799, GCRII, 166). Cu capul în poala bunichii niciodată n-am putut asculta un basm întreg (DEL. I. V. ş. V.; er schlief immer ein). Am plecat capul la poala dumnelui să fiu iar rumân cum am fost la părentele dumnelui (DOC. 1650, GCR I, 134) ich habe mich in seinen Schutz begeben. Se duce femeia înspre seară să culeagă în poală nişte fragi (BOGD. POV. 98) um in der Schürze Erdbeeren zu sammeln. Aleargă ... Şi-mi adă năsip în poală (I.-B. 107). Vgl. ou 1. -Selten V\. \ Jupănul cu căciula (galbenii) mi-i strângea Şi jupânesei gazda în poale mi-i turna (PP. MOLD., GCR II, 333). 2. meist PI. a) unterer Teil des Mantels, Frauenrocks etc. (wog. pulpană einer der beiden Schöße eines Männerschlafrocks, Talars ist etc.): Schoß, Saum M. Hlamida ...la poale era încunjurată cu şireturi vişinii (MS. 1773, GCR II, 90). Coroana sa antică ... l-a ei poale-arfi depus (EMIN. O. I, 52) hätte ... ihr zu Füßen gelegt. A-si da poalele peste cap alle Scham ablegen, sich über alles hinwegsetzen. N-a ajuns la râu şi şi-a ridicat poalele u. ä., wird von einem Voreiligen gesagt. Taie poala (poalele) şi fugi! rette sich, wer kann! Vgl. brâu 4, minte. - b) übertragen: Fuß M. (des Berges etc.), (unterer) Saum, Rand (des Waldes), unteres, bis nahe an den Boden reichendes Astwerk, Gezweig (des Baumes). Dealul pe la poalele căruia curge Bisdiţa (XEN. BR. 12). El te va trage la poalile scaunului celui Vecinie ca să dai seamă de două morii (C. NGR. 26). Clădire ... cu ziduri late în poale (ODOB. D. CH. 24). La poalele pădurii, Arnulf pe lângă foc Stă singur (COŞB. 132). Mă dau iute pe o creangă (de copac) mai spre poale şi odată jac zupl în nişte cânepă (CREANGĂ, CL XV, 6). 3. ugs. den Unterkörper der Frau bedeckendes Kleidungsstück: Rock M. Fata de gazdă mare Vinde-o vacă şi-şi ia poale (PP. MAR. NUNTA 36). Am să-i dau drumul numai în poale prin mijlocul satului (NĂD. NUV. I, 165). 4. poală de icoană Stück kostbaren Stoffes, mit dem ein Heiligenbild drapiert wird u. das dessen Rückenseite bedeckt, etwa: Umhang M. Să veri măhramă sau vreo poală de icoană (Ş. TAINE 161). 5. veralt. poală albă weißer Fluß der Frauen. Poala albă se obsen>ă înainte şi după regule (BIANU DICŢ. SĂN. 419). 6. arom. pola li Stă-Marie Zeisig M. (Chrysoniitris spinus; MAR. ORN.). 7. in Pflanzennamen: a) poală Braunwurz F. (Scrophu-ria nodosa; CIH.). - b) poala Maicii Domnului, rândunica Ackerwinde F. (Convolvulus arvensis; PANŢU). - c)poala Maicii Domnului Heiligenkraut N. (Santolina; PANŢU). - d) poala Săntămăriei Katzenminze F. (Nepeta; CIH.), Mutterkraut N. (Chrysanthemum Parthenium; B., POL.). In Aufzählungen wohlriechender Kräuter bei CREANGĂ, CL XI, 186 u. MAR. NAŞT. 278. TOPON. Poala Viei (1592 BGL 188). ET. asl. pola. SG. ALR SN I, K. 70, 71, 135, 136; IV, K. 1206. poamă PI. poame S. f. (16. Jh. PS. SCH. 78, 1) 1. (Obst-)Frucht F., PI. Obst N. (wofür LM. fruct). Poame uscate Dörrobst, Rosinen. Câte poame sunt de vară, Nice una nu-i amară Ca maica de-a doua oară (I.-B. 209; die zweite Mutter). Von der Schwiegermutter sagt die Schwiegertochter: Soacră, soacră, Poamă acră, De te-i coace cât te-i coace, Poamă dulce nu te-i face (sprichwörtlich gewordener Vers). Să cheme fetiţele în grădină la el şi să le împartă poame (BRĂT.-VOIN. LD. 249). Poama nu cade departe de tulpină der Apfel fällt nicht weit vom Stamm. Poama bună o mănâncă porcii das Gute fällt meist denen zu, die es nicht zu schätzen wissen. 2. fig. fam. von Menschen: (nettes) Früchtchen. Te cunosc ce poamă eşti (FIL. CIOC. 132). Aşa poamă de cumnat, să le ferească D-zeu (BASS. VULT. 27). Tache ieşea poamă rea, după zisa tuturor (ZAMF. LN. 6). 3. MOLD. (Wein-) Trauben (PL). Poamă păsărească Traubenart mit ganz kleinen Beeren. Vgl. busuioc II, coroană 2. 4. in Pflanzennamen: poama câinelui Wegdorn M., Hundsbeere F. (Rhamnus cathartica; PAMF. HMD. 249); poamamiomitei Krähenbecre F. (Empetrum nigrum; BR.); poama, vulpii Wolfs-, Einbeere F. (Paris quadrifolia; PANŢU); poame de pământ Kartoffeln PI. (BR.). GR. Dim. TR. pornită, pomuţă (PP. MAR. NUNTA 777), PI. -ţe. Vgl. pomuşoără. ET. lat. pöma, PI. von pömum. SG. ALR PI, K. 37; SN I, K. 152; IV, K. 1138; ALRM SNI, K. 152. poară S. f. (1683 DOS. VS.) MOLD. TR. Opposition F., in best. Wendungen: 1. a se pune în poară cu cn. jdm. Widerstand leisten, Trotz bieten, sich widersetzen. Nu-i bine să te pui în 130 pocăire poară cu domnitorul (UR. LEG. 372). Ea-mi. sare-n drum, că doară-doară M-apuc să-i spui o vorbă-n poară (COŞB. 124) langsam könnte ich beginnen, ihr mit einem Wort zu widersprechen. 2. a pune poară sich anstrengen. Mult m-arn silit s-am pus poară, să o fac aceasta (DOS. VS. Oct. 23; 81 a). ET. wahrsch. zu asl. pred „contenderc”, vgl. nslov. bulg. opora, şerb.podpor(a) „Stütze”, şerb. odpor, upor „Widersetzung, Widerstand” etc. poarcă PI. poarce S. f. (um 1500 DOR) 1. Sau F., auch arom., megl.-rum., istrorum. 2. Kinderspiel N„ besteht im Wesentlichen darin, daß einer der Spieler, der „Sauhirt” (porcarul), die „Sau” (poarca), nämlich einen rundlichen Knochen od. einen Ball, „zur Bucheckerweide führt” (o duce la jir), indem er sie durch Schlagen mit einem Stab in eine Grube (jir) zu bringen sucht, woran ihn die andern Spieler zu hindern suchen, indem sie mit ihren Stäben die „Sau” in die entgegengesetzte Richtung schleudern. O tuleam la poarcă, la arşice şi la zmeu (DEL. P. 315). Te ştiu că nu eşti om bătrân, că ne jucam acu câţiva ani poarca amândoi (BOGD. POV. 141). 3. OLT. Spundloch N. (DT.). ET. lat. porca. SG. ALR SN V, IC. 1302; ALRM SN II, K. 496. poamă PI. poame S. f. (1673 DOS. PS. V.) veralt.: Anlauf, -drang M., Ungestüm N. Cu poamele apei, Domnul veseleşte Svânta sa cetate (VULG.: Fluminis impetus laetificat civitatem Dei) (DOS. PS. V. 45, 9; Ps 45, 5). Păcătoşii i-am oprit de poame (VULG: Dixi iniquis: Nolite inique agere) (DOS. PS. V. 74, 11; Ps 74, 5). ET. postverebal von a porni. poartă PI. porţi S. f. (1470 DERS) 1. Tor N. închiză-seporţile şi zăvorască-se (BIBLIA 1688 Neh 7, 3) soll man die Türen zuschlagen und verriegeln. Majoritatea a rămas ca viţelul la poarta nouă (UR. LEG. 413) stand da wie die Kuh vor dem neuen Tor. Porţile de Fier das Eiserne Tor (Donauenge). MOLD, poarta verde Zuchthaus (das Gefängnis in Iaşi hatte ehern, ein grün angestrichenes Tor). - Dim. portiţă kleiner Eingang, Pforte. Am ieşit pe portiţă gata ca o păuniţă (I.-B. 231). A-şi lăsa, păstra o portiţă (de scăpare) sich eine Hintertür offen halten. 2. LV. Regierung F., Hofstaat M. eines Paschas. Când vrea ca să trimită peşcheş la vro Poartă mare turcească (EN. COGĂLN., LET.2lîl, 252). Trimisu-i-au (luilusuf Paşa) şi 2 pungi de bani ...fără ce i-au dat şi pe la poarta lui (NEC. COSTIN, LET.2 II, 71). 3. Poarta (otomană), sublima Poartă die (osmanische), hohe Pforte. Cu nădejde că-şi vor tocmi debile domniei de la Poarta împărăţiei (MUŞTE, LET.2 III, 89). ET. lat. porta. SG. ALR SN I, K. 152; ALRM SN I, K. 261. pobedi (t) Präs, -dese V. tr. (16. Jh. PS. SCH. 88, 24) LV. bisw.: besiegen, überwinden. Gaie ... pobedifâră de număr multe limbi şi ţări (MOXA, HC I, 357). (Domnul Hrislos) ca un D-zeu pobedi şi oborî vrăjmaşii săi (VARL. CAZ.21, 102 b). ET. asl. pobediti. pobrăzi, pobrozi siehe probozi. poc! Interj. (1835 DRĂGFI. R. 74) ahmt den Schall eines Schlages, Schusses etc. nach: bumni, paff. Zmeii... cu un topor:poc! una în capul lemnului (ISP. LEG.11,136). în „poiana cu bolovani”, tust! un iepure dintr-un lăstăriş, poc, poc, este al meu (UR. BUC. 146) piff, paff. Poc, poc, poc - se auzi la uşă. „Intraţi”, zise Leonardo (L. NGR., CL I, 186) poch, poch, poch. ET. onomatopoet. SG. ALR SNV, K. 1468. pocaiânie S. f. (16. Jh. CV2 10 a; Apg 20, 21) LV. Buße F. Iarăfără de voie de va ucide (călugărul, să facă) pocaianie 10 ai (PRAV. GOV. 132). Am dat lorpocaanie şi nu săpocăiră (MS. 1691, GCR 1,289). GR. meist nach ksl. Orthographie pocaanie geschrieben. ET. ksl. pokajanie. pocal PI. -cale S. n. (1806 KLEIN) Trinkgefäß N. mit Fuß, Pokal M. Femeile ieşind la poartă cu câte un bocal de vin ... cheamă băieţii şi le dau ... câte un pahar de vin (ŞEZ. I, 91). Vine cu o bacală într-o mână, cu o sticlă-n cealaltă (SLAVICI, CL V, 8). Pocalele multe de-ţi plac, Te face om sărac (Z. IV, 94). GR. bocal, bocai, bacală; PI. auch -căluri. ET. it. boccale, dt. Pokal, auch mittelbar. pocăi Präs, -iese (16. Jh. CV2 40 a; Apg 26, 20) I. V. tr.: pc. jd. büßen lassen. Arză-te focul urât! Pe toate le-ai norocit, Pe mine m-aipocăit (BIBIC. PP. 202). Lasă-l, că nu se sfinţeşte el cu mine, jupâne, îl pocăiesc eu (CARAGIALE, CL XIII, 250) etwa: ich werde ihm schon einen Dämpfer aufsetzen. II. a se pocăi Buße tun, seine Sünden bereuen, in sich gehen. Pocăiţi-vă, căs-au apropiat împărăţia ceriurilor (BIBLIA 1688 Mt 3,2) tut Buße, denn das Himmelreich ist nahe herbeigekommen. ET. ksl. pokajati sp. pocăinţă PI. -inţe S. f. (um 1550, HC II, 456) Buße F. De ce deabă va fi (această carte) celor rătăciţi ce nu să vor putea îndirepta spre calea pocăinţei şi a direptăţii? (MS. 1632, GCR I, 79). ET. a se pocăi. pocăire S. f. (um 1560 BRATU, SCL XXV, 153) Buße F. Ca diavolul pentru pocăire Şi el să să bage în mănăstire (BUDAI-DELEANU VIII, 86). ET. a se pocăi. 131 pocăit pocăit (1563 CORESI PRAXIU 224) 1. Adj. 1. reuig. 2. bekehrt. II. S. m. PI. pocăiţi LM. Büßer M. (Sektenmitglied). - Neg. nepocăit (s. d.). ET. a se pocăi. SG. ALR II/I, K. 192. pocăncă S. f. (1898 DT.) MUNT. Säule F. des Sägerahmens in der Sägemühle. ET. unbek. pocăni siehe pocni. pocâlteâlă PI. -teii S. f. (1884 JIP. R.) MUNT. Entkräftung., Abzehrung F. Pocâlteala, adică puţin imea sângelui şi puterilor provenite din traiu prost şi din lipsa de hrană îndestulată (JIP. R. 159). ET. a pocăiţi. pocâlti Präs, -tesc (1868 BARC.) MUNT, veralt. I. V. intr. entkräftet werden. II. a se pocâlti auszehren. GR. coc-. ET. unbek. pocâltirc PI. -tiri S. f. (1840 POEN. I, 654) veralt.: Entkräftung, Auszehrung F. Dehăinarea. ghitilor, pocâltirea păsărilor (JIP. OP. 124). GR. coc-. ET. a pocâlti. pocâltit Adj. (1728 RADU POP., CM 1,480) veralt.: entkräftet, ausgezehrt. Suntem rupţi de osteneală şi pocâltiţi. de foame (ISP. GSG. 25). ET. a pocâlti. pocânzcu PI. -zei S. m. (1868 BARC.) MUNT. OLT. Ehrenbegleiter M. der Braut, Brautführer M. Părinţiifetei trimit căfre tineri daruri cu ... pocănzei (SEV. NUNTA 336). Spune la cei pocănzei Să vie, vadă şi ei (PP. MUNT., CL XIV, 308; Totenklage über ein Mädchen). GR. povăn- (RC.); PI. auch pochinzeri (PP. OLT., PĂSC. LP. 207). ET. viell zu asl. pokazati „zeigen” // vgl. mgr. duoxpiaidpio<; „Bote” (CIORANESCU 6554). poceâlă PI. -celi S. f. (1870 COST.) Verunstaltung F. Domniţa, gândindu-se bine la statornicia tânărului ...nu i-amai luat seama la poceala trupului şi la sluţenia chipului (CARAGLALE SCH. N. 287) die Mißgestalt. ET. a poci. SG. ALR II/I, K. 127. pocerpeâlă (t) PI. -peleS. f. (1561 CORESI TE4188; Jo 4, 11) Schöpfgefäß N. 27 depecerpele de lut (DOC. 1588, HC I, 206). GR. pecerpeală. ET. ksl. pocrupalo. pocerpi (t) Präs, -pèse V. tr. (1561 CORESI) schöpfen. Pocerpiţi aemu şi aduceţi nunilor (CORESI TE4 184 b; Jo 2, 8) schöpfet nun und bringet’s dem Speisemeister. ET. ksl.poăupati. pochihéci PI. -héciuri S. n. (1898 DT.) MOLD. BUCOV. Spannholz N. am Brustbaum des Webstuhls. ET. vgl. ukr. popyhaty „weiterschieben”, -hac „was man hin u. herschiebt”. SG. ALRM SN I, K. 305; ALR SN II, K. 478. pochilnic, pochivnic siehe popilnic. poci Präs, -césc (um 1670 ANON. CAR.) 1. V. tr. verunstalten, entstellen, verhunzen. So bes. in Besprechungen gegen durch einen Schlaganfall, der im Volksglauben dem bösen Blick zugeschricben wird, verursachte Entstellung: Potca l-aupoteit Şi cu răhnele l-au răhnit, Cu dedeochi l-au deochiat (LUP. MB. 44). II. a se poci mißgestaltet, entstellt, häßlich werden. Grozav a slăbit. „Şi s-a pocit” (LECCA CD. 68) ist abscheulich häßlich geworden. GR. potci. ET. zu potcă. SG. ALR II/I, K. 123, 127; MN 2273, 50. pöcie PI. pocii S. f. (1885 H. XVII, 437) Bohnenstange F. ET. unbek. SG. ALR SN I, K. 46. pocinog PI. -nöguri S. n. (1645 HERODOT 413) fam. 1. Anfang M. (den man mit etw. macht): a face pocinog cuiva mit jdm. den Anfang machen. Ia poftim de încalecă pe Balan, jupâneasă ...săfacem pocinog sfântului Nicolai cel din cui (CREANGĂ, CL XIV, 366; der Lehrer zur Schülerin) leg dich auf die Prügelbank, damit wir die neue Peitsche einweihen. Să-i fac eu pocinocu închisorii? (AL. OP. 1,1547; der Sprecher soll als erster in das neue Gefängnis gesperrt werden) soll ich es einweihen? Dar bun pocinog a mai fost ş-aista, zicem noi (CREANGĂ, CL XV, 5; die Neujahrslieder singenden Knaben hatten im ersten Hause, das sie besuchten, Flüche statt Geschenke erhalten) schöner Anfang, das. 2. böser Streich, den man jdm. spielt. îi fac eu pocinogul ich werde es ihm schon heimzahlen. Vezi să nu-mi uiţi prosopul şi vesta albă. Pantofii cu mărgele i-ai pus în geamantan? Să nu-mi faci vreun pocinog (BASS. VULT. 48; der Mann zur Frau bei den Vorbereitungen zur gemeinsamen Reise) daß du mir nicht etwas anrichtest. 132 pocnet GR. -noc; PI. auch pocinoäge. ET. vgl. altrass. pocinoku, ukr. -nok < asl. -nükü „Anfang”. SG. ALR SN V, K. 1402. pocire S. f. (1840 POEN. I, 437) 1. Entstellung F. 2. Verunstaltung F. ET. a poci. pocit Adj. (1821 BELD. ET. 6) 1. häßlich, entstellt, verunstaltet. Voifi bătut rău ... şi nu voi ieşi decât cu dinţii rupţi, poate cu un ochi plesnit sau pocit pentru toată viaţa (GAZ. SĂT. XIV, 467) verunstaltet. (Baba) îşi arătă colţii cei pociţi din gură (PANN PV.1 I, 54) die scheußlichen Zähne in ihrem Mund. Vorbi o limbă pocită (PANN PV.1 III, 58). 2. unheilverkündend. Cum unele zile de toamnă pocite şi urâte îţi înnegresc sufletul (NĂD. NUV. I, 20). -Neg. nepocil. ET. ALR II/I, K. 81. pocitanie PI. -tânii S. f. (1680 DOS. PS. SLAV.-R. 118, 85) 1. (von Menschen:) Mißgestalt F., Scheusal, Monstrum N., (von Dingen u. Vorgängen:) Scheußlichkeit, Abscheulichkeit F. Chipul domnesc şi mândru al omului schimonosit de stricăciunea beţiei într-o pocitanie hâdă şi dezgustătoare (GAZ. SĂT. XIV, 473). Diavolul de Mateiaş ... zugrăvind fel de fel de încovrigături şi de pocitanii (IARNIK, CL XV, 146) scheußliche Figuren. (împărăteasa) spuse împăratului pocitania de vis (ISP. LEG.2 133) den gräßlichen Traum. 2. LV. Anekdote F. 3. Unken N. (Hameleonul) alergă şi toatăpocitaniia cea ascunsă de-afir-a-păr le povesti (CANT. IST. 186) die ganze unglückselige Geschichte. ET. a poci. pocitor (um 1670 ANON. CAR.) I. Adj. verunstaltend. II. S. m. im Volksglauben: böser Geist, der Menschen verunstaltet. Ciumaşi, pocitori cu pocitoraşi, moroi cu moroaie, Strigoi cu strigoaie (TEOD. PP. 386; Aufzählung von Krankheitsgeistem). GR. Dim. pocitorăş, Augm. pocitorâi, f.pocitoroâie. ET. a poci. pocitură PI. -turi S. f. (1825 B.) 1. Verunstaltung, Entstellung F. Să piară pocitura din pocit: până într-o clipă să fie lecuit (TEOD. PP. 386; Besprechung) gegen den bösen Blick. Dar ce ai păţit, bărbate? Ochiul cine ţi l-a scos? Uite pocitură, frate! Ţi-ai sluţit ochiul frumos! (PANN PV. M.II, 95). 2. In den Besprechungen erscheint das dämonische Wesen, das nach dem Volksglauben Verunstaltung hervorruft, als pocitură, pocitoroâie, pociloroi: A ieşit ... Samca cu samcoaia, Răul copiilor cu răutăoaia, Pocitura cu pocituroaia (LUP. MB. 18). O întâlnit-o pocitura cu pocituroiul, rana cu rănoiul, diochioaia cu diochioiul (MAR. ÎNM. 13). 3. Mißgestalt F., Scheusal, Monstrum N. Mirându-se de această pocitură de om ce nu a mai văzut (CL XVII, 163; vom Gnomenkönig Statu-palmă-barbă-cot). Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască, îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască (EMIN. 0.1,150; von einem mißgestalteten Demagogen). ET. a poci. SG. ALR II/I, K. 123. pociumb PI. -ciümbi S. m. (um 1670 ANON. CAR.) MOLD. TR. BAN. (kurzer) Pfahl, Pflock. Iapa. lui Ciprian era legată mai de multişor de un pociumb (CĂT. POV. I, 38). Toader, desprinzând gânjul din pociumb ... înfige si el lopata-n valuri (VLAH. RP. 240). GR. TR. auch -mp. - Dim. -ciumpuţ, -ciumpăş (B.). ET. wahrsch. verw. mit ciump. SG. ALRM II/I, K. 299; ALR SN I, K. 53. pociumpös Adj. (1885 I.-B.) ugs.: klobig, klotzig. Bradu mi-e pociumpos, Nu-i ca badiu subţirel (I.-B. 29). ET .pociumb. poclădă PI. -clâde, -clăzi S. f. (um 1660 STAICU 207) langhaarige Wolldecke, dient den Bauern als Unterlage unter dem Sattel u. als Matratze oder Strohsack. Au şaua ori zaua ori dalbeplocate ... ori trupşorul meu şi se pare greu? (TEOD. PP. 496; zum Roß). O ladă ...pe care era aşternut un prea frumos plocat lăţos de Braşov (TEL. SCH. 54). GR. plocadă; S. n. plocat, -cad, poclad (POL fplotad (FR.-C. MOŢII 104fpoglad (KLEIN). ET. asl. pokladü „was untergelegt wird”. poclău PI. -claie S. n. (1885 FI. X, 107) Fischfanggerät N., an zwei Stangen befestigter Sack (ANT. IHT. 131). GR. plocău. ET. unbek. poclit PI. -clituri S. n. (1868 BARC.) MOLD. (Wagen-) Verdeck, Dach N. în fundul poclitului (trăsurii), rezemaţi unul de altul (BOGD. VECHI 141). Un poclit de rogojini oprea şi soarele şi ploaia de a răzbate în căruţa lui Mos Nichifor (CREANGĂ, CL X, 374). ET. wahrsch. asl.pohytu, Part. von polayti „bedecken”, poclön siehe plocon. pocnet PI. pocnete S. n. (1795 RI XX, 62) Knall, Klatsch M. A cailor rânchezare, pocnetul cel de săneţi (C. NGR. OP. I, 73). Pocnete de bici Peitschengeknall. GR. pocnit, pomet. ET. a pocni. 133 pocni pocni Präs, -nesc (um 1670 ANON. CAR.) 1. V. tr. 1. knallend, klatschend schlagen. Turcul ... sta gata să-mi deie o lovitura, dar ... îi luai apa de la moară, pocnindu-l cu stratul puştii (GANE, CL XI, 373) indem ich ihm ... einen wuchtigen Schlag versetzte. 2. knallen, klatschen, schnalzen lassen. Cine a văzut-o şi nu şi-a pocnit buzele în gând sărutând cuvântul? (ZAMF. NUV. 63) und wer hat nicht in Gedanken ... geschmatzt? 3. knallend etc. ertönen lassen. (Sfântul Ilie) pognea din pleasna biciului său tunete si trăsnete (FR.-C. MOŢII 68). II. V. intr. 1. knallen, klatschen, schnalzen. Pocnind din bici pe lângă boi... el a trecut Cu plugul pe la noi (COŞB. 74). Făpleasnă de mătasă Şipocneşte-n boi tusşasă (I.-B. 83). 2. hämmern. Hadaragul (morii) toată ziua pocănea în teică (SAD. CR. 158). GR. pogni, pomni, pocăni. ET. poc, vgl. nslov. polmiti, şerb. puhmti, bulg. puhmvam, russ. puknutj. SG.ALR SN V, K. 1468. pocnirc PI. -niri S. f. (1703 GCD) selten: Knallen, Klatschen N. ET. a pocni. pocnit (1805 CRIŞAN 226) 1. Adj. 1. geschlagen. - Substantiv, euphem. fur: Teufel M. 2. TR. gesprungen, geplatzt. II. S. n. Knall M., Knallen N. ET. a pocni. pocnitor (um 1670 ANON. CAR.) 1. Adj. knallend, klatschend. II. S. f. pocnitoare 1. Peitschenschmitze F. 2. Knallkörper M. 3. DOBR. Spritzgurke F. (Ecballium elaterium). GR. pognitor, pocănitoare, pomnitoare. ET. a pocni. SG. ALR SN V, K. 1305. pocnitură PI. -turi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Knall, Klatsch M. ET. a pocni. pocorniţă siehepăcorniţă. pocöst S. (um 1790 DLR) veralt.: Firnis M. ET. poln. pokost. pocosti Präs, -tesc V. tr. (um 1790 DLR) veralt. 1. firnissen. 2. vergolden. Vgl. păcosteală. ET. pocost. pocostit Adj. (1889 SEV. NUNTA) veralt. 1. gefirnißt. 2. vergoldet. Linguriţepocostite (MAR. NUNTA 500; 655). Linguri pocostite (SEV. NUNTA 395). 3. ouă pocostite (SCRIB AN) bemalte Ostereier. ET. a pocosti. pocriş PI. -crişe S. n. (1630 BGL) MOLD. BUCOV. (gewölbter) Deckel M., Stürze F. für Kochtöpfe etc. Se umple oala cu ctpă neîncepută, iar pe deasupra ei se pune un pocriş (capac) nou (ŞEZ. IV, 183). Fetele ... iaupatni străchinute ... şi le acoper cu pocrişe (SEV. NUNTA 8). GR. PI. auch -crîşuri. TOPON. Pârâul Pocrişului (1630 BGL). ET. zu asl. polayti „bedecken”, vgl. ukr. pokriska „Deckel”. SG. ALR SN II, K. 304; IV, K. 1045. pocröv PI. -croâve S. n. (1570 CORESI LIT. 7 b) 1. LV. zum Zudecken dienendes Tuch, Decke F. Niscare lucrure sfinte, vas au sfiită, pocroave sfinţite (ÎNDR. 441). Cinstita sărbătoare apocrovului tău (DOS. VS. Oct. 1, 40 a; zur Jungfrau Maria) das Fest deines Brusttuches. - Noch jetzt TR. procov vom Brautschleier (H. 2402; MAR. NUNTA 248). 2. Kelim M. GR. procov. ET. ksl. pokrovü. SG. ALR II/I, IC. 207; ALRM I/II, K. 415; SN I, K. 320. pocrovăţ PI. -veţe S. n. (1588 DIR) 1. eines der beiden Tücher, mit denen Kelch u. Patene einzeln bedeckt werden: Kelch-, Patenentuch N. (Popa) apucă, cu amândoao mâinile şi cu pocroveţul sfântul potir şi să cuminecă de trei ori (LIT. 1702 84 a). 2. Pferdedecke F., Sattelpolster N. 3. Leichentuch N. GR. procovăţ, -vet, pocroveţ. ET. ksl. pokrovfci. pocroviţă PI. -viţe S. f. (um 1700 LEX. MARS.) grobe (Schlaf-, Pferde-, Woll-) Decke F., Kotzen M. Bidivii arăpeşti ... cuprocovite sau (oluri de mătase (ALEXANDRIA 68). GR. procoviţă, procovîlă, pocroviţă, pro(s)covit.ă (CIH.). ET. zu pocrov. SG. ALR II/I, K. 287. pod PI. poduri S. n. (1352 DRHC X, 109) 1. Brücke F. Podul de peste Dunăre die Donaubrücke. Grecii... cum se zice cuvântul, pod de argint, pentru ca maipre lesne în corăbii săsaie, le aşternea (CANT., Z. VI, 264) bauten ihnen goldene Brücken. Inginer de poduri şi şosele Straßenbauingenieur. Vgl. mereu I. A cere la pod, la capra podului betteln. El, dacă-i copilul mieu, sângele mieu, cum l-aş trimite la pod (NĂD. NUV. I, 92) wie sollte ich ihn betteln gehen 134 podbâl lassen? - SYN.pod Brücke größeren Umfangs, podeţ, podişcă kurze Brücke über einen Bach, Graben etc., beides auch für Fahrzeuge; punte Steg für Fußgänger. GR. Dim. podişor, PI. -soare; podurel, PI. -rele; poduleţ, podîiţ, PL. -ţe. Vgl. auch podeţ, podişcă, podişor. 2. bei Begräbnissen werden an den Stationen (stâlpi), an denen Halt gemacht wird, Leinwandstücke, poduri genannt, auf den Boden gebreitet. Sie sollten nach dem Volksglauben dem Toten als Brücken über die Flüsse dienen, die er auf dem Weg ins Jenseits zu überschreiten hat. 3. pod (umblător, plutitor) Fähre F. Trecem de partea ceialaltă a Oltului pe un pod plutitor (VLAH. RP. 137). 4. ehern.: Straßcnpflaster N. aus Bohlen, wie es noch im 19. Jh. hergestellt zu werden pflegte. Cu banii aceştia plătea podelele şi făcea poduri pe toate uliţele (EN. COGĂLN., LET.2 III, 251). în uliţele toate şi podul arde cu foc (BELD. ET. 120; Schilderung einer Feuersbrunst). Daher: 5. veralt.: gepflasterte Straße. Pe jos iar cum o sä meargă Cu haina podul să şteargă? (PANN PV.1II, 155). în loc să te sileşti a ieşi la obraze, îmbli haimana pe poduri cu derbedeii (FIL. CIOC. 56). Treci la pod în fată şi aşteaptă-le (CARAGIALE, CL XIX, 129). Vgl. a bate I. 12. In alten Straßennamen, z. B. Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei) in Bukarest. 6. (hölzerne Zimmer-) Decke F. Jetzt fast nur noch in Redensarten: Când ai şti cât de mult te adorează acel suflet... ai sări în pod (AL. OP. I, 1128) würdest du vor Freude an die Decke springen. Directorul ... uitându-se ca din pod spre funcţionarul său (DEL. S. 128) von oben herab. Cum o să-şi răsucească mustaţa grozav printre tineret; o să calce din pod (DEL. S. 38) er wird stolz einherschreiten. Parcă a căzui din pod (Z. IE, 306) er ist wie aus allen Wolken gefallen. Casa i-e în trei pereţi şi cu uşa prin pod er lebt in jämmerlichen Verhältnissen. Vgl. moaşă 2. Zum Teil vicll. zu 7 zu stellen. 7. Raum unter dem Dach: (Dach-) Boden M. Mă urc, sui în pod ich steige auf den Boden. (La line în casă) Puteare-aş să umblu ... prin pod fără lumină, Nu m-oi lovi de slănină (I.-B. 461; Verspottung eines armen Bauern). Vgl. curechi 1, ladă 1. 8. veralt.: Stockwerk N. Cädzu ... dinr-al treilepodu giosu (CV2 8 b; Apg 20, 9) fiel hinunter vom dritten Stockwerk. 9. podul mâinii Handrücken M.; podul palmei Handfläche F. Unul ţine mânile cu podul palmei în sus ... celalalt ţine mânile cu dosul palmei în jos (ISP. JUC. 32). Cu capul rezemat de podul palmei (DEMETR. NUV. 83) den Kopf in die Hand gestützt. ET. asl. podü. SG. ALR II/I, K. 50, 237, 238; MN 2181, 31; 2712, 89; SN I, K. 134, 152, 155; SN II, K. 343; SN III, K. 838; SN IV, K. 1234; ALRM SN I, K. 225, 241. podâgră PI. -dâgre S. f. (um 1640 URECHE, LET.1 I, 144) Podagra N., Gicht F. Om boleac ... şi de mâni şi de picioare, care boalăpodagra şi heragra se zice (MIR. COSTIN, LET.11,259). GR. -dâgrie (CAL. 1733, GCR Π, 26), -dâlghie (NEC. COSTIN, LET.11, App. 20), als Pluraletantum -dägrii (MĂRG.2 44 a), -dâlghii (MĂRG.2 149 a). ET. ngr. ποδάγρα, ποδαλγία; Buchwort. podâgric Adj. (um 1780 M. DOFT. II, 105 a) veralt.: gichtig, Gicht-. Radul XI era podagtic cu leptica au mers la Zbaravie (ŞINCAI HR. III, 20). GR. podagricesc. ET. gr./lat. podagricus. podagros Adj. (um 1730 MUŞTE) gichtig. O arătare de grec anume Spandoni, un om urât podăgrios (MUŞTE, LET.2 III, 42). GR. (t) podăgrios. ET. podagră. podan PI. -dani S. m. (1614 DIRA XVII/3, 160) MOLD. LV. Untertan M., spez. Fronbauer, Leibeigener M. Ştefan Vodă ...au întrat (în Ţara Leşască) de i-au ars târgurile şi i-au lovit podanii (URECHE, LET.1 1,141). Ţara Moldovei nu pot să o dea (turcii) să fie (leşilor) podană, că este volnică ...nu este luată cu sabia (NECULCE, LET.2 Π, 262). Carele din boieri ... nu va veni la oaste asupra păgânilor, ş-a pierde şi moşiile şi va fi şi podan (NEC. COSTIN LET.2 Π, 101). Ţi-om da toate câte avem ... şi ţi-om fi podani (SBIERA POV. 222). GR. Vok. -nule (AL. OP. I, 1674). ET. pol. poddany. podar PI. -dâri S. m. (1566 DERS) 1. ehern.: Brückenzolleinnehmer M. 2. Fährmann M. Măi române, Măi podar, Trage podiş-ca de car, Să mă treci la cela mal (AL. PP. 159). 3. MOLD, veralt.: Straßenkehrer M. Te-aifi minunat cu ce răbdare un podariu roşcovan ... căra cu hârleţul dintr-o movilă de gunoi (NĂD. NUV. I, 83). 4. ehern.: Sappeur, Pionier M. Podari pedeştri cu topoarele pe umeri (FIL. CIOC. 344). - S. f. podăreâsă, PI. mese; podărîţă, PI. -rite Frau des podar. ET. pod. podarii S. n. (1813 POTRA I, 680) Brückengeld N. ET. podar. podbâl S. m. (um 1700 LR XXX, 14) 1. Fluflattich M. (Tussilago farfara). Nu mă da, maică, pe deal, Că se face grâul rar Si iarba numai podbeal (I.-B. 273). 2. de apă Froschlöffel M. (Alisma plantago; FUSS). 3. MUNT, de munte Wohlverleih M. (Amica montana). 135 podcomor GR .poci beai, podbeî, podbăl, polbal, polbag, porbal, potmal, polval. ET. bulg. podbel, vgl. şerb. podbiel, poln. -biol. SG. ALR SN III,K. 651. podcomor (t) (x) S. m. (um 1640 URECHE, LET.1 I, 140) polnischer Kammerherr. Gnevoş Daleveci, podcomori a Cracăului (NEC. COSTIN, LET.21, 382). Ficiorul lui Zbigne\>, apodcomorului Cracăului (NEC. COSTIN, LET.2 1, 395). ET. po\w. podkomorz)). poddiäcon (t) S. m. (1640 PRAV. GOV.) LV. Subdiakon M. (LM. subdiacon, vgl. diacon). De va blăstema diaconulpre preotul sau poddiaconul sau ceteţul(PRAV. GOV. 114). ET. ksl. podüdijakon ü. podea PI. -dele S. f. (1648 NT Lk 5, 19) 1. Fußboden M., Diele F. Şi podeaua (podului) rădica Şi sub pod îl arunca (timpul grecului) (AL. PP. 138). Mâna-n coamă că-i punea Si-n podele-l azvârlea (AL. PP. 79). 2. veralt.: (Zimmer-)Decke F. Spaţiul cuprins între podeală şi acoperiş (MANOL. IG. ŢĂR. 34). Pentru ce ... Ghiţă ... ridică ochii visători spre podele? (I. NGR.,CL IV, 343). 3. MOLD. TR. einzelnes Brett eines Fußbodens, Bohle, Diele F. Fata ... să duse până la. podul de aramă şi păşind pe-o podea, pe două şi până la nouă, iată că i să arătă o babă (RETEG. POV. III, 12). 4. veralt.: Beschlagen N. einer waagerechten Fläche mit Brettern, Dielung F. GR. podeălă. ET. aus podele, PI. von podeală, neu erschlossener Sg.; podeală < a podi. SG. ALR II/I, K. 237. podeag PI. -deâguri S. n. (1906 UR. BUC.) 1. kleine Brücke. 2. veralt.: horizontale Stelle auf einem Abhang: Absatz M. Intr-o vâlcea lăturalnică, pe unpodeag („palier”) (UR. BUC. 245). Zăresc la vreo 20 de metri în sus un podeag („plateau”) mititeluţ (UR. BUC. 247). ET. pod. podeală siehe podea. poderei PI. -reie S. n. (1755 STEFANELLI 57) BUCOV. TR. kleine Hochebene, Plateau N. GR .podereu. ET. pod. SG. ALR SN III, K. 815. podeţ PI. -deţe S. n. (1662 BALAN D. P. III, 3) kurze, kleine Brücke (vgl. pod 1). Pre părăul Hintei (era) numai un podeţ (MIR. COSTIN, LET.2 1, 335). Părăsind partea nemţească, trăsura sa trecu peste un mic podeţ care unea amândouă ţările (I. NGR., CL VII, 41). ’ GR. -deci (RC.). ET. pod. podghiäz siehe poghiaz. podgorcân (1868 BARC.) 1. Adj. 1. am Fuße der Berge gelegen. Expunerea caselor ţărăneşti în satele polgorene şi câmpene este cu uşile şi ferestrele spre miazăzi (MANOL. IG. ŢĂR. 11. 2. Wein-. II. s. m., PI. -reni Weinbauer, Winzer M. Orăşanu bea ghinu p-alese şi tu, în veci lucrător la ghiili podgorenilor, să n-ai un butoiaş acasă pentru sufletul tău? (JIP. OP. 52; zum Bauern). S. f. podgoreancă, PI. -ren ce. GR .pot-. ET. podgorie. podgoriei siehe podgorie 2. podgorie PI. -görii S. f. (1464 DERS) 1. veralt.: Gegend F. am Fuße eines Berges. (Maria) dusese supt podgorie, de d-zeiescul duh îndemnată (CORESI EV. 1580, CCR 42). Să ne aştepţi la podgorie, că vom ieşi la. voi cu război (ALEXANDRIA 134). 2. Gegend, wo Wein in zahlreichen Weinbergen (vii) angebaut wird: Weinhügel M., -gegend, -landschaft F. Părintele Gavril are două viişoare într-o podgorie (I. NGR., CL EI, 42). Moldova produce vin de calitate bună. Podgoriile („Ies vignobles”) Odobeştilor, a Cotnarului şi Huşilor suntfaimoase (SUŢU NOT. 20). GR. podgoriei (PP. BUR. CĂL. 72; im Reim). ET. ksl. podăgorije. podhorniţă PI. -homiţe S. f. (1885 H. VIII, 78) MOLD. BUCOV. MARAM. unteres horizontales Holz am Joch: Unterholz N. GR.poh-. Dim. pohodnicioâră (DT.),pohornicioâră, PI. -oâre. ET. ukr. *podhorlica (SCRIBAN). SG. ALR SN II, K. 335. podi Präs, -dese V. tr. (1645 FIERODOT 372) mit einem Bretterboden versehen, dielen, veralt.: pflastern (vgl. pod 4). Fiind mai scundă chilia decât sine şi nice cu scânduri podită (DOS. VS. Fevr. 22, 73 bj. ET. slav. (şerb. nslov. etc.) podiţi. podidi Präs, -dese (um 1705 CORB EA PS. 77 b) I. V. tr. c. mă podideşte etw. übermannt, -kommt mich. Somnul îl podidise (pe neamţ) (OD. PS. 227). Pustnicul ... când se gândi că n-are cu ce să-l hrănească (pe prunc), îl podidi un plâns de nu se mai putea sfârşi (ISP. LEG.11, 15). IIpodidiră lacrimile er brach in Tränen 136 podnojie aus. Apoi l-a podidit sângele pe nas şi pe gură ş-a murit (CARAGLALE T. I, 49) stürzte, brach ihm hervor. II. V. intr. hervorstürzen, -brechen. A început ... a-i podidi sângele pe gură şi pe nas (PISC. O. 67). ET. wahrsch. slav. pod udaţi „unterwerfen” (vgl. şerb. paddatise, bulg. poddavam se)\ zurForm vgl. a prididi < asl. predaţi. podinăr PI. -nare S. n. (uni 1900 TIKTIN) MOLD. BAN. kurze Heugabel zum Aufbau des Schobergrundes. GR. Dim. -nărâş, PI. -nărâşe. ET .podină. podină PL podini S. f. (1561 CORESI) 1. MUNT. TR. a) Bohle F., Brett N. eines Fußbodens etc. (Leneşul) umblă drumurile-η rând, Podinile numărând (PANN PV.1 I, 106) die Bohlen des Straßenpflasters. Dem lăuntrul podinelor lăsară el cu patul în mijloc naintea lui Isus (CORESI TE4123b; Lk 5, 19) ließen ihn durch die Bretter der Decke hernieder mit dem Bett mitten unter sie vor Jesus. - b) Sg. u. PL a) (bretterner) Fußboden. Covorul ce l-au fost tins pre toată podină geamiei (BARAC HAL. VI, 140). Nişte palaturi mari, cu ...podinile acoperite ... cu stoja de la Mecca (BARAC HAL. VI, 58). - ß) (bretteme Zimmer-)Decke. N-adăsta să-ţi pice răspunsuri... nici dân cer, nici dân podină casei (JIP. OP. 34). (Apa) sărea în sus ...de ajungea mai la podinile de sus (BARAC HAL. III, 59). 2. MOLD. Grund M., unterer Teil eines Heuschobers (stog de fân), Rapshaufens (căpiţă de rapiţă), im Ggs. zu tulpină u. vârf{s. d.). Mijlocul căpiţii totdeauna este mai nalt decât marginile şi atât în tulpină cât şi în podină (ION. CAL. 121).’ GR. LV. PI. podine. ET. vgl. şerb. podină, von slav. podu „Boden”. SG. ALR II/I, K. 237; SN I, K. 134, 135, 136, 167; IV, K. 1234. podiri (t) S. PI. (1683 DOS.) selten: priestcrliche Gewänder (PL). Popi... îmbrăcaţi în podiri (DOS. VS. Sept. 8; 12a). ET. ngr. ποδήρης. podiş PI. -dişuri S. n. (1659 BOGA D. D. B. II, 17) 1. Plateau N., Hocheb munţilor pe unul din cele mai înalte podişuri din marginea ene, Terrasse F. Sat mare, aşezat în curmătura ţării (VLAH. RP. 173). Antioh Vodă cu toată oastea sa ... au mers la Tighinea şi din sus de Tighinea pe podiş (NEC. COSTIN, LET.2 II, 53). In locul unde brâul se lărgea, făcându-se podiş destul de întins ca să pască pe el câteva oi (UR. BUC. 228). 2. kleine, kurze Brücke. ET. pod. podişcă PI. -dişti S. f. (1826 DOC. EC. 366) 1. kleine, kurze Brücke. Dacă de-a curmezişul uliţei curge vreun pârâu, se pune peste el punte, se aşază o podişcă ori se clădeşte un pod (OD.-SL. 18). 2. Fähre F. Trage podişcă de car, Să mă treci la cela mal (AL. PP. 159). 3. Plattform F. GR. PL auch -dişte. ET. pod. SG. ALR SN III, K. 815. podişor PI. -soare S. n. (1521 DERS) 1. kleine Brücke. 2. TR. MARAM. Tellerbord M., -Schränkchen N. ET. pod. SG. ALR II/I, K. 273; MN 3891, 136. podit (1703 GCD) 1. Adj. gedielt. II. S. n. Dielen N. ET. a podi. poditură PL -türi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) veralt. 1. Fußboden M., Diele F. 2. Pflaster N. ET. a podi. podlânc siehe oblânc. podmet PI. podmeturi S. n. (um 1560 CORESI PRAV. 4b, TRS XVI, 222) 1. Quaste, Franse F. 2. MUNT. TR. Köder M., Lockspeise F. GR.pot-. PP. LV. auchpodmete (CORESI). ET. wahrsch. asl. podümeti1 podmölPl. -moale S. n. (1788 MOLNAR SPRACHL.3 45) TR. 1. Terasse F. aus Lehm um das Bauernhaus. Mândra ... Şedepepolmod şi coasă (I.-B. 339). Sä nu te culci pe pomnol (PP. MLAR. NUNTA 415). 2. Ofenbank F. Pătru ... îşi puse pălăria pe vârful cuptorului şi se aşeză pe pomnol (SLAV., CL VI, 102). GR. pomnol, polmod, -mân. ET. vgl. bulg. nslov. tschech. podmol „vom Fluß unterwaschene Stelle” u. potmol. SG. ALR II/I, K. 235. podnojie PL -nojii S. f. (16. Jh. PS. SCH. 98, 5) 1. LV. (Fuß-)Schemel M. Inchinaţi-vă suptpodnojiia picioarelor lui (CORESI PS.5190b) betet an zu seinem Fußschemel. Până voiu pune dracii tăi podnojie picioarelor tale (CORESI PS.5 220a; Ps 109, 1). Pentru-aceia şedzgios pre podnojie (DOS. VS. Noe. 24; 167b). 2. kleine runde Matte als Unterlage für die Füße in der Kirche, als Türvorleger. GR. potnoj, podnojă, potnojă (SĂGH. VOC. 64). ET. ksl. podünozije. 137 podnoşcă podnoşcă siehe padnoşcă. podoabă PI. -doâbe S. f. (16, Jh. PS. SCH. 105, 20) 1. LV. Gleichheit, Ähnlichkeit F. Şi alte în podoaba acelora (ksl. in a podobna takova) multe făcea (CORESI TE4 83a; Mk 7, 8) anderes dergleichen. Şi schimbară slava lui în podoabă de viţel (ksl. o podobie teica, LUTHER: in ein Gleichnis eines Ochsen) ce mănâncă iarbă (CORESI PS.5 208a; Ps 105, 20). Podoabă este împărăţia ceriului (ksl. podobno eşti carîstvie nebesmoe) grăunţului de muştariu (CORESI TE4 28a; Mt 13, 31) das Himmelreich ist gleich. 2. IN. podoabă vreme geeignete, passende Zeit. Socotea cum el în podoabă vreme (ksl. vüudobno vremp) să-l vânză (CORESI TE4 101b; Mk 14, 11). 3. Zierde F., Schmuck M. Fetele lui Israil, pre Saul plângeţi ...pre cela ce aducea podoaba de aur pr este îmbrăcămintele voastre (BIBLIA 1688, 2 Sm 1, 24) ihr Töchter Israels, weinet über Saul ... der euch schmückte mit goldenen Kleinoden an euren Kleidern. Podoaba la tineri e înţelepciunea (BIBLIA 1688 Spr 20, 29). Aici suntem în mijlocul judeţului Vâlcea, podoaba mândrei Oltenii (VLAH. RP. 118). Cum se prăpădi, podoabă de om! (VLAH. IC. 55) so ein prächtiger Mensch! Uite-o cum stă podoabă pe dealuri hrana noastră, din belşug (VLAH. RP. 79; von den Maisfeldcm) wie prächtig. 4. euphem. für Haut- u. Geschlechtskrankheiten. Multe boale se moştenesc de la părinţi la fii şi mai ales ... cele ce numeşte poporul „podoabe ” (CL III, 242). 5. euphem. für Ungeziefer N. an Menschen. Dacă e nespălat (când aude cucul întâiaşi dată cântând), şi preş te an nu va fi spălat, ci va fii încărcat de câte podoabe de toate (MAR. ORN. î, 18). ET. ksl. podoba „decor”, das von COR., wie schon z. T. ksl., im Sinne vonpodobije „similitudo”,podobmü „similis, conveniens” gebraucht wird. Zu 3 vgl. bes. lat. decus u. decor u. deren Ableitungen. podobi1 ctc. siehe împodobi etc. podobi2 (t) Präs, mă -besc V. refl. (16. Jh. PS. SCH. 142, 7) 1. gleich werden, sein, gleichen. Podobi-mä-voiu celora ce desting în groapă (CORESI PS.5 272a; Ps 142, 7) daß ich nicht gleich werde denen, die in die Grube fahren. Doamne, cinepodobeaste-setie? (CORESI PS.5 159b; Ps 82, 1). 2. unipers.: sich ziemen, gebühren. Ilie podobeşte-se (ksl. podobaetü) a veni ainte (CORESI TE4 36b, Mt 17,10) zuvor müsse Elia kommen. Podobescu-se (ksl. podobaetufimu toate acestea săfie (CORESI TE4 52a; Mt 24, 6) denn das muß so geschehen. ET. ksl. podobiti, -bati. podöbie PI. podobii S. f. (16. Jh. PS. SCH. 143, 12) 1. LV. Gleichheit, Ähnlichkeit F. Fiele lor... prea înfiru-mseţate, ca podobiia beseareciei (ksl.jako podobie hrama) (CORESI PS.5 274b; Ps 143, 12) gleichwie der Tempel. 2. Mustergesang LM., nach dessen Melodie andere liturgische Stücke gesungen werden. (Spre a putea, să fii dascăl, trebuie) să cunoşti cele opt glasuri şi podobiile (SLAV., CL XIV, 98).’ GR. in Bdtg. 2 auch -dobie. ET. ksl. podobije. podobitură (t) PI. -turi S. f. (1683 DOS. VS. Oct. 8; 52a) Zierde F., Schmuck M. ET. a podobi1. podobnic (t) Adj. (16. Jh. PS. SCH. 49, 21) gleich, ähnlich. Podobnic iaste omului ce-şi zideşte casa lui la pământu fiară de temei (CORESI TE4 128a; Lk 6,49) der ist gleich einem Menschen, der ein Haus baute auf die Erde ohne Grund. Cugetaş fără-leage că voiu fii ţie podobnic (CORESI PS5 93b; Ps 49,22) da meinst du, ich werde sein gleich wie du. ET. ksl. podobln ü. podorojnă (t) PI. -röjne S. f. (1789 SCL 9, 239) Postfahrschein M. Acolo mi s-a dat ... an surugiu cu şase cai în loc de optscrişi în podorojnă (GHICA, CL XV, 340). ET. russ. podoromaja. podpolcovnic (t) (x) PL -covnici S. m. (um 1710 NEC. COSTIN, LET.1 II, 74) (russischer) Oberstleutnant. Trimis de un podpolcovnic Nazarie Carazin (MS. 1782, GCR II, 126). GR.polp- (I. VĂCAR., TEZ. II, 279). ET. russ. podpolkovnik. podponişnic (t) (x) PI. -ruşnici S. m. (um 1710 NEC. COSTIN,’LET.' 11,74) (Unter-)Leutnant M. ET. poln. podporucznik. podpri (t) Präs, -prese V. tr. (1673 DOS.) zum Stehen bringen. Când aupotprit marea ca-ntr-un fi'oale, De i-au trecutpreste-arinămoale (DOS. PS. V. 77, 41; MS.: podprit). GR. polpri. ET. asl.podăpreti. podium PI. -drumuri S. n. (1818 BUDAI-DEL.) TR. BAN. Keller M. GR. -drom (B.). ET. şerb. podrum. podscârb (t) PI. -scârbi S. m. (um 1640 URECHE, LET.1’ 200) polnischer Adelstitel. ET. poln. podskarbi. poduleţ, -rel siehe pod. podiişcă PI. -düsti S. f. (1612 DIRA XVII/3, 106) veralt. 1. unterirdischer Gang. 138 pofâlă 2. Rinne F. ET. pod. poduţ siehe pod. podvâdă PI. -vezi S. f. (1592 DERS) 1. Spannführe F. Să ducă şi câte o podvoadă de pâne la mănăstire (URIC. X, 191). 2. veralt. iiberh.: mit Ware über Land gehende Fuhre, über Land gehender Transport. Iese preotul cu preoteasa să vadă de unde le vin podhoadele (SEV. POV. 173; von mit Heu beladenen Fuhren). Cară ... Câte-n patru boi cu toate, Cu podvoadă încărcate (PP. MOLD., CL XIII, 278). 3. ehern.: Spannfron F. -dienst M. Şi multă vreme răzeşii Vrancii bir n-au plătit, podvadă n-au făcut, singuri ş-au fost stăpâni (VLAH. RP. 207). Birurile, podvoa-dele, zăhărelele nu mai înceta de pe lăcuitorii ţerii (DION. TEZ. II, 174). GR. PI. auch -vede;podvoâdă, PI. -voăde, bisw. -vözi, -voăze (DION. TEZ. II, 231); podhoâdă. ET. asl. poduvoda; -vadă nach corvadă. podvâl PI. -valuri u. -vale S. n. (1825 B.) 1. Unterlage für Fässer: Faß-, Weinlager N. (B.). 2. OLT. TR. Kopfstück N. des Sägeschlittens (DT.). GR. S. f. podvâlă, PI. -vale. ET. serb. nslov. etc. podval, podvala. SG. ALR SN III, K. 645. podvig PI. -viguri S. n. (1626 DRHA XIX, 121) LV. Kasteiung F. (Sfântul) să-nchise într’-o chilie mică petrecând viaţă cu nevoinţă depodviguri greale (DOS. VS. Oct. 29; 92b). (Călugărul) aveagrijea milostenia, de osăbi de podvigul şi postul ce făcea (DOS. VS. Noe. 17; 132b). (Diavolul) uneori şearpe să jacea, alteori hiară grozlivă să arăta, ca să sparie svânta să părăsascăpodvigul său (VARL. CAZ.2 II, 13b). ET. ksl. podvigü „certamen”. podvigul (t) Präs, mă -iese V. refl. (1683 DOS. VS.) sich kasteien. Zidindu-şi ...o căscioară, săpodviguia întru dânsă călugăreşte (DOS. VS. Fevr. 9; 63a). ET. podvig. podvoâdă siehe podvadă. podvodâr PI. -dâri S. m. (1616 DRHA XVII/4, 40) 1. veralt.: Fuhrmann M. im Spanndienst. 2. (t) Schiffer M. Neafilând curabia, careapodvodarii o afiiindară şi fugiră (DOS. VS. Ian. 14; 13b). ET. podvod. podvodări (t) Präs, -resc V. tr. (1622 DIRA XVII/5, 120) Spanndienst leisten lassen. Care te va podvodări (ccYYpeuaei) o milă de loc, pasă cu el doao (BIBLIA 1688 Mt 5,41) und wenn dich jemand nötigt eine Meile, so gehe mit ihm zwei. ET. podvodar. podvödnic siehe povodnic. poedinoc (t) S. (1705 CANT. IST. 11) Zweikampf M. Un crăişor nemţesc au chemai pre leh la poedinoc cu vierşun, să se lovească numai amândoi din arme (NEC. COSTIN, LET.21, 82). GR. poidinoc. ET. russ. poedinok, poln. pojedinek. poém PI. poème S. n. (urn 1660 STAICU 231a) 1. veralt.: Dichtung F. 2. Poem, Gedicht N. Acel soi ciudat de barzi, Care-ncearcăprin poeme să devină cumularzi (EMIN. 0. I, 137). GR. bisw. S. f. poemă, veralt. pâimă. ET. gr./lat. poema. poemât (t) PL poemâte S. n. (1683 DOS. VS. Dech. 4; 193a) (Helden-) Gedicht N. GR. poimat. ET. gr./lat. poemation. poét PI. poéfi S. m. (um 1660 STAICU 231a) Dichter M. GR. veralt. poeta. ET. n.lat. poeta, it. poeta, frz. poète. poétic (1683 DOS. Dech. 4; 193a) 1. Adj. dichterisch, poetisch. GR. (t) poeticèsc. n.(t)S. m., PI. poetici Dichter M. Poeticul Menandru (MĂRG.2 3b). Bine au zis un poetic: Când nebunesc împăraţii, piere norodul (NEC. COSTIN, LET.21,155). III. S. f. poétied, PI. poetici Dichtkunst, Poetik F. ET. gr./lat. poeticus, dt. Poetik. poeticéste Adv. (1703 GCD) veralt.: poetisch, dichterisch (BUDAI-DELEANU I, 14 N.). ET .poet. poezie PL poezii S. f. (um 1792 I. C.) 1. Gedicht N. Poezii noo alcătuite dă I(oan) C(anta-cuzino) Titel des 1. rumänisch gedruckten Gedichtbandes. GR. Dim. poezioâră, poezeâ. 2. Dichtung F. Ş-acel rege-alpoeziei, vecinie tânăr şi ferice ... veselul Alecsandri (EMIN. O. I, 32). Ce e poezia? înger palid cu priviri curate, Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri fremurate, Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea (EMIN. O. I, 36). ET. n. lat. poesis, frz. poésie, it. poesia. pof! Interj. (1856 SBIERA POV.) bumm! Vine buzduganul: pof în poartă şi în uşă de le descuie (SBIERA POV. 133). ET. onomatopoet. pofâlă siehe pohfală. 139 pofidă pofidă PI. -fidc S. f. (1780 BRV II, 259) ugs. 1. TrotzM., in bestimmten Wendungen. Caţavencu: „Stimabile domn ... un om politic”. — Tipătescu (cu pofidă): „Adicăd-ta ” (CARAGIALE, CL XVIII, 440) provozierend. în pofida cuiva jdm. zum Hohn: Glume scornite de poporul român în pofida altora (CORNI-CEA SATELOR 1870, GCR II,' 365). Laptele că-mi vărsau ... în pofida fetelor, în ciuda nevestelor (TEOD. PP. 206). In pofida fragilor mănâncăfninzele (Sprw.) zum Trotz. 2. veralt.: Vorwand M. GR.pohibă, pohidă. ET. unbek. // vgl. poln. pochyba. polii siehe povilă. poftâlnic Adj. (um 1670 ANON. CAR.) TR. gierig. Ş-o fi slâmpăral gândurile cele preste fire de poftaInie e (RETEG. POV. V, 52). GR. BAN. pofiarnic. ET. poftă. poftă PI. pofte S. f. (16. Jh. CV2 56b; Jak 1,14) 1. Begierde, LustF., Gelüste (PL), LV. Verlangen N., Wunsch M. Poftele tnipeşti die fleischlichen Begierden, Lüste. Nu de în sânge, nece de în pohta trupului, nece de în pohta bărbătească, ce de la D-zeu se născu (CORESI TE4 181b; Jo 1, 12) welche nicht von dem Geblüt, noch von dem Willen des Fleisches, noch von dem Willen eines Mannes, sondern von Gott geboren sind. închinăciunea ce să face cătră D-zeu, omoară poftele cele rele (PILDE 1713, GCR II, 4). A aţâţa şi pohta cea de multe ştiinţe a celor mai lăudaţi (I. VĂCAR., TEZ. TI, 245) die Wißbegierde. Având poftă împăratul ca să-l înveţe pre fiiul său cu tot felin de învăţătură (S1NDLPA1802, GCR II, 188) da der Kaiser den Wunsch hegte. Alexandru Vodă ...pepofta luiSvi-drigel... au prădat... Sn ia linul (NEC. COSTAM, LET.2 1. 141) dem Verlangen S.s entsprechend. N-am poftă să o fac ich habe keine Lust, es zu tun. îmi vine poftă de c., săfac c. ich bekomme Lust zu etw., etw. zu tun. Mi-a trecut pofta mir ist die Lust dazu vergangen. I-am tăiat pofta ich habe ihm die Lust dazu genommen. A râde cu poftă herzlich lachen. Vgl. cui. 2. poftă (de mâncare) Eßlust F., Appetit M. A mânca cu, fără poftă mit, ohne Appetit essen. Poftă bună! guten Appetit! 3. LV. Einladung, Aufforderung F. (URECHE, LET.1 U14). GR. LV. pohtă; poplă (FR.-C. MOŢII 241). ET. vgl. ksl. pohotî, şerb. pohot(a), bulg. pofta etc. poftăreţ Adj. (1888 RETEG. POV.) TR. begierig. Cumnatele, poftăreţe, ca toate femeile, să audă cântece şi maifrumoase (RETEG. POV. V, 63). ET. a pofti. pofteâlă PI. -teii S. f. (um 1700 LEX. MARS.) veralt. 1. Begehren N. 2. Aufforderung, Einladung F. Mircea nu aşteptăpofteli ca să ia din merindele tovarăşului (UR. BUC. 255). ET. a pofti. pofti Präs, -tesc (16. Jh. PS. SCH. 36, 1) I. V. tr. 1. c. etw. begehren, danach verlangen, es wünschen. Să nu pohteşti muierea aproapelui tău, să nu pohteşti casa vecinului tău (BIBLIA 1688 Ex 20, 16) laß dich nicht gelüsten deines Nächsten Hauses, laß dich nicht gelüsten deines Nächsten Weibes. Când ... nu are avea neştine nice cu gândul a gândi, nice cu inima a pofti să facă ucidere (PRAV. IAŞI, GCR 1. 121). Unii pofteau să fie craiu feciorul lui Cazimir, alţii vreau pre Ölbrecht (NEC. COSTAM, LET.21,168). Ce poftiţi? was wünschen Sie? 2. LY. pc. jdn. bitten, c. de la cn. etw. von jdm. erbitten. Rogu-vă şi văpohtesc ... multă osârdie şi nevoinţă să faceţi la copiii voştri (MĂRG.2 la). Au venit la craiul soli cu daruri, poftindu-l de pace (URECHE, LET.2 1, 143) die Boten ... haben ihn um Frieden gebeten. Jupan Şărban Cantacuzino ... tuturor adevăraţilor creştini pravoslavnici... sănătate trupească şi spăsenie sufletească de la Domnul D-zeu pofteşte şi roagă (LIT. 1702, GCR 1,343). 3. (einladend) bitten, (ein)laden. Când eşti poftit la vreo masă, pleacă sătul de acasă (Sprw.) wenn du zu einer Mahlzeit geladen bist, iß dich zu Hause satt. Pe măgar la nuntă când îl pofteşte, Acolo ori lemne ori apă lipseşte (PANN, Z. I, 533) man ruft den Esel nicht zu Hofe, es sei denn als Packesel. Poftindu-l pe un scaun, îi zise (ŞEZ. IV, 185) er bat ihn Platz zu nehmen. Poftim (höflicherpoftiţi) bitte! Poftim şezi, intră; sus, la masă etc. bitte, nimm Platz, tritt ein, komm’ herauf, zu Tisch etc. od. nimm bitte Platz etc. Poftim pungă la masă, dacă ţi-ai adus de acasă (CREANGĂ, Z. III, 647). Mă-sa ... ştii cât ţâne la dânsul. Ei!poftim acum şi-i mai du în casă şi noră (GHAB. BV. 34) wie durfte man es da wagen, ihr eine Schwiegertochter ins Haus zu bringen? Ei, poftim na bitte, da haben Sie es! 4. belieben, geruhen. Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare, şi pe nună, mândra lună (EMIN. O. I, 85). II. V. intr. 1.poftesc la c., bisw. de c. (SPER. AN. 1892 1,45) ich bekomme, habe Lust, es gelüstet mich nach etw. La fân mai mult decât la aur pofteşte măgarul (GOL., Z. I, 531).Nu o lăsa (moşia ) în prada hrăpi-torilor care de toate părţile pohtesc la dânsa (ODOB. MV. 1896,10). Bes. von Schwangeren: Frosa ...poftise rău (la cataif de la Rusciuc) şi era în mare primejdie să-l piardăpe Cănuţă (BASS. VULT. 46). A poftit ardei prăjit Şi negustând s-a stârpit (PANN, Z. III, 449; scherzh. von einem Mädchen, das unbedingt heiraten will). 2. belieben, geruhen. Cine vra să ia cuvântul, să poftească la tribună (I. NGR., CL IV, 389) wolle auf die Rednerbühne kommen. Tânărul gospodar, care ne ruga 140 poghibălă cu stăruinţă să poftim înăuntru (VLAH. RP. 122). Dacă vei binevoi să faci bunătate să pofteşti la această nuntă, ne vei îndatora foarte tare (BAR. HAL. IV, 179). III. a se pofti sich (gegenseitig) einladen. Vgl. grec II. GR. veralt.: pohti. ET. poftă, doch vgl. asl. poholeti, şerb. pohotjeti, prohtjeti. pofticios Adj. (1703 GCD) 1. gierig, lüstern. Picioruşele cele mici parc-ar vroi ... să s-ascundă de ochii pofticioşi (CL XIII, 333). 2. appetitanregend. ET. a pofti. poftire PI. -tiri S. f. (16. Jh. PS. SCH. 9, 24) 1. veralt.: Begehren, Wünschen N. 2. Einladung, Aufforderung F. GR. veralt. pohtire. ET. a pofti. poftişi (t) Präs, -sesc V. tr. (1683 DOS. VS. Oct. 23; 83a) begehren. ET. poftă. poftit (1577 CORESI PS.5 253a; Ps 126, 5) 1. Adj. 1. begehrt. 2. eingeladen, aufgefordert. - Neg. nepoftit. - Auch substantiv. II. LV. S. n. 1. Begehren N. 2. Begierde, Lust F. ET. a pofti. poftitor Adj. (1581 CORESI OMIL. 526) veralt. 1. begierig, lüstern. 2. einladend. 3. verführerisch. ET. a pofti. poftitură (t) PI. -türi S. f. (1563 CORESI PRAXIU 271) Begierde, Lust F. ET. a pofti. poftori Präs, -resc V. tr. (um 1640 URECHE, LET.P 101) veralt.: wiederholen. înţelegând Stefan Vodă că se apropie craiul cu oastea de margine, au mai poftorit solia (NEC. COSTIN, LET.11, App. 19). GR. poh-, ET. asl. povutoriti. poftorit Adj. (1694 FN 26) wiederholt. Pentru cel Mare ... cu mare vitejie ... au stătut împotriva celor de multe oripoftorite năvăliri ale turcilor (CANT. SCRIS. 57). ET. a poftori. pogâce PI. -găci S. f. (1581/2 PO2 275; Ex 29, 2) 1. MOLD. Fladen M. aus Mais- oder Weizenmehl (ŞEZ. IV, 232). 2. Brötchen mit Grieben aus Weizenmehl: Pogatsche F. Pentru (nota) „bine” jaceai bogaciul, simitul şi plăcinta. pe din două. (DEL. P. 308). GR. bogace, pohace, pohacie, pohoace, boace, arom. pugace; S. n. bogaci, bohaci, pohaci, pogaci. ET. mittelb. it.focacia, vgl. slav. pogacfa), magy.pogâ-csa, bogâcsa, dt. di al. Pogatsche. SG. ALR SN IV, K. 1073, 1075. pogan Adj. (1640 PRAV. GOV. 134b) 1. MOLD. BUCOV. TR. abscheulich. O ştiu ... că sunt pogan că mi-i silă de mine singur (NĂD. NUV. 1,208). —Adverbiell: Vorbim pogan şi rău de tot, nu româneşte ci ţărăneşte (CREANGĂ, CL XV, 452). 2. BUCOV. TR. BAN. a) schrecklich. Se duce el zmeul c-o falcă-n cer, cu alta-n pământ, de gândeai că are să se prăpădească lumea, atât era de pogan (CL XVII, 275). - h) gewaltig, mächtig, stark. (Lumina) parcă le lua vederile, aşa strălucea de pogan (CĂT. POV. I, 19). Când veselia era mai pogană (RETEG. POV. 1, 58). 3. veralt.: gottlos, heidnisch. O fatăpogănă, ce au botezat îngerii (CAT. MAN. I, 160). GR. pogan. ET. ksl. pogană. SG. ALR M, K. 86; MN 2266,49; 2744, 95; SN V, K. 1384, 1386, 1444. poghiâz PI. -ghiâzuri S. n. (1718 URIC. IV, 317) veralt.: Streif-, Raubzug M. Atuncea veneaupodghiazuri din Ţara Leşască la drumul Cameniţei de loveau pe turci şi pe neguţătorii cari mergeau la Cameniţă şi le jaceau multe pagube şi stricăciuni (NECULCE, LET.2 II, 214). Să iasă şi nemţii de prin cetăţi din Moldova şi podghiazuri în Moldova să nu mai facă (NECULCE, LET.2II, 209). -A umbla în pogh iazuri herumstrolchen: După ce-ai purtat ciubotele atâta amar de vreme, umblând toată ziua în poghiazuri (CREANGĂ, CL XV, 457) indem du den ganzen Tag herumstrolchtest. GR. podghiaz. ET. vgl. poln. podjazd id., magy podgyâsz, poggyâsz „Gerät, Gepäck”. poghibălă PI. -bale S. f. (um 1730 MUŞTE) MOLD. 1. schlechter Kerl, Bösewicht. Acea poghibălă spurcată. Spandoni, sfetnicul lui Nicolai Vodă (MUŞTE, LET.2 III, 43). Bine v-au maißcut, poghibale spurcate ce sunteţi! (CREANGĂ, OP. V, 38; zu den Knaben, die die Katzen mißhandelt hatten u. von ihnen zerkratzt worden waren). 2. Spreu F. GR.pugh- (CL XV, 2). ET. vgl. bulg.pog/fre//„Verderben”, serb.pogibel, -beo „Gefährlichkeit”. SG. ALR SN I, K. 254. 141 poghircă poghircă PI. -ghirci S. f. (1852 STĂM. W. 462) 1. Nachlese, Nachstoppclung F. 2. MOLD. Knirps M. GR. poghirc, porbici, pobârci, bo-. ET. asl. pobirükü, vgl. şerb. pabirak. SG. ALR SN I, K. 254. poghirci Präs, -cesc V. tr. (1806 KLEIN) veralt.: nachlesen, nachstoppeln. GR .pob-, pogărci. ET. vgl. bulg. pogirkam, şerb. pobirăti. pogodi Präs, mă -dese V. refl. (1890 FAMILIA, DLR) ugs.: verabreden, Übereinkommen. Sfetnicii împăratului ... Intre ei sepogodeau Si din gură toti grăiau (PP. MF. I, 97). GR. BAN. pogădi. ET. şerb. pogodili. pogon PI. -goane S. n. (1502 DLRV) Pogon M., Feldmaß, entsprechend dem Morgen, Joch; vgl. falce. Der muntenischepogon ist 24 Ruten (prăjini) â 3 Klafter (stânjeni Şerban Vodă) lang u. 6 Ruten breit, enthält also 1296 Quadratklaftcr = ca. ‘A ha, genau 5011, 79 qm. Der moldauische pogon (ßlcesc) wird nur zum Messen von Weinbergen gebraucht u. ist = !/2 falce, nämlich 40 Ruten lang u. 4 breit, enthält also 1440 Quadratklaftcr (stânjeni moldoveneşti) = ca. 3A ha. In einem moldauischen Dokument (1766 URIC. II, 221) wird der pogon zu 48 Ruten gerechnet. ET. asl. pogon ü„Treiben”, also wohl Stück Land, das in einem „Treiben” der Ochsen, d.h. an einem Tag, gepflügt werden kann, vgl. dt. Joch „Gespann Ochsen” u. Feldmaß. pogonäci siehe pogonici. pogonär PI. -nari S. m. (1832 GOL. CONDICA) ehern.: Tagelöhner M. ET. pogon. pogonărit S. n. (1713 CAT. MAN. I, 1) MOLD. MUNT, ehern.: WeinbergsteuerF. Nicolai Vodă ... rădicase şi pogonăritul viilor, care era câte 20 bani de pogon (AXINTE, LET.2 II, 166). ET. pogon. pogonesc Adj. (1831 AN. P. 1/1, 182) MUNT. prăjinăpogoneciscă Rechteck von 6 Ruten Länge u. 1 Rute Breite, also = 54 Quadratklafter. ET. pogon. pogoni (t) Präs, -nesc V. tr. (1683 DOS. VS.) treiben. Legându-le svintelepicioare la cai sireapi şi slujitorii muncilorpogonind, îi trasăm preste spini şi ciuline (DOS. VS. Noe. 9; 113b). Svântul Evstratie, pironit cu încălţări de her, fu pogonil ...de la oraşul Sevastianonilor până la Nicopoli (DOS. VS. Dech. 13; 215a). ET. asl. pogoniti. pogonici PI. -nici S. m. (1683 DOS. VS.) LV. u. MUNT. OLT. TR. Knecht, der die Spannochsen etc. antreibt: Treiber M. Si-ntr-acela locstătură măşcoii neclătiţi, săvai că-i bătea pogoniciişi-i împungea (DOS. VS. Dech. 31; 247b). Caru-i negru boii-s negri, Pogonicii şi mai negri (PP. TR. MAR. ÎNM. 531; Toten-klage). Un plug negru cu doi boi, Cu gonaci, cu pogonaci (TEOD. PP. 88; Weihnachtslied MUNT.). Vgl. cornaci. GR. TR. -găn-, OLT. TR. auch -gan-, MUNT, auch pogonaci (nur im Reim belegt). ET. vgl. serb. pogonic, tschech. pohonic. pogor S. n. (1673 DOS. PS. V.) LV. Abstieg M. A ce, Doamne ... mă laş cu greaţă ... Suişul, pogorul să mă concenească? (DOS. PS. V. 87, 40; Ps 87, 16). Cu neguri este Thavorul, Ermonul i-i nalt pogorul (DOS. PS. V. 88, 52; Ps 88, 13). TOPON. Pogorâş (1543 DERS2). ET. zu a pogorî (coborî). pogori etc. siehe coborî etc. pogrăz(n)i (t) Präs, -nesc (16. Jh. PS. SCH.) 1. V. intr. hinabsinken. Pogrăziră întru adâncat ca piatra (CORESI PS.5 285b; Ex 15, 5) sie fielen zu Grund wie die Steine. Pogrăzniră ca plumbul întru apă foarte (PS. SCH. Ex 15, 10) sie sanken unter wie Blei im mächtigen Wasser. II. a sepogrăzni untergehen, sinken. Progrăzni-se capul mieu în propastile codrilor (PS. SCH. Jon 2, 6). ET. lcsl. pogrşziti, -grpznqti. pogrebânie PI. -banii S. f. (1551/3 ES) veralt.: feierliches Leichenbegängnis. Şi-i făcură lui pogrebânie mare foarte (BIBLIA 1688 2 Chr 16,15). L-au îngropat cu preoţi,ßeändu-i pogrebania (DION., TEZ. II, 197. Acesta mir pre trupul mieu spre pogrebânie mie face (ES 105b; Mt 26, 12). GR. pogribanie, PI. -banii. ET. ksl. pogreb anije. pogreşi siehe spogreşi. pohâce siehe pogace. pohăiâlă siehe pohoială. pohfâlă PI. -fale u. -făli S. f. (1619 DIRAXVn/4,361) LV. 1. Lob N., Ruhm M. Săfacem o obştească îndreptare cu mulţămita tuturor, prin care ... să dobândim pohj'ală (DOC. 1814, TEZ. II, 382). Şi multe laude şi pohfalejacea (împărăteasa Savila) împăratului (MS. 1760, GCR II, 72). Toată fala şi pofala veveriţa în coada cea lungă ce purta stăruia. (CANT. IST. 87). 2. Gepränge N., Pracht F., Pomp M. Boierimea a două ţări nuntiră trei săptămâni, cu maripohvăli şi podoabe (NECULCE, LET.2 II, 248). Au murit lordache Spătarul, care cu multă pohfală ... în mănăstirea 142 poivân Bamovschi l-au îngropat (NECULCE, LET.2 II, 193). Fugi de-a curţilor pohfală (CONACHI 241). GR. pohvâlă, pofală. ET. asl. pohvala, serb. pofala. pohfalénie (t) PI. -lénii S. f. (1683 DOS. VS.) Lobgesang M. Podobindu-i (pre aceşti sfinţi) cu canoane şi cu tropare şi cu pohfalenii cum să cade (DOS. VS. Ian. 30; 46b). GR. pohvalenie. ET. ksl. pohvaljenije. pohlali (t) Präs, -lèse V. tr. (1673 DOS. PS. V.) loben, rühmen. Pohvaleşte, Ierusalime, Pre Domnul şi-l laudă-n desime, Sionule (DOS. PS. V. 147, 1). GR. pohvăli, pofălui. ET. ksl. pohvaliti. pohfălos (t) Adj. (1795 IST. AM. 59b) prächtig. GR. pohvălos. ET. pohjâlă. pohlibui (t) Präs, -buiésc V. tr. (um 1669 SIM. DASC, DLR) schmeicheln. ET. ukr. pohlibuvati, po\n. pochlebic „schmeicheln, speichellccken”. pohlibuitör (t) S. m. (um 1640 URECHE) Schmeichler, Speichellecker M. Tinerii... cred cuvintele cele rele apohlibuitorilor (îmbunătorilor) (URECHE, LET.21, 187). ET. a pohlibui. pohlibuitură (t) PI. -tûri S. f. (1701 FN 93) Schmeichelei F. ET. a pohlibui. pohoâră siehe povară. pohoâţă siehe pohoţ. pohöd etc. siehe povod etc. pohodnicioâră siehe podhorniţă. pohöi siehe puhoi. pohoială siehe povăială. pohonţ siehe pahonţ. pohör S. n. (1880 CL XIII) MOLD. BUCOV. TR. MARAM. Decke F. Această cinstită masă, pe care se aflăpohor mândru de mătasă (MAR. NUNTA 370; Hochzeitsrede). Un car acoperit, Cu pohor negru cernit (CL XIII, 278; Totenklage). ET. wahrsch. zu asl. vrăi „schließen”, vgl. mss. povora „Flechtzaun”, povoryi, povorcyj „auf ein Strohdach aufgelegtes Reisig”. pohornicioâră siche podhorniţă. pohoţ PI. -hoţi S. m. (1876 CL) MOLD, schlechter Kerl, Bösewicht M. Pohoata de babă (CREANGĂ, CL X, 113). - S. f. pohoâţă, PI. -hoâţe. ET. wahrsch. zu hoţ, vgl. po-, pohreb PI. -hreburi S. n. (1612 DIRA XVII/3, 102) MOLD. BUCOV. Kellergeschoß N. Descălecând la Azot, mearsă în gazdă înpohrebul unii azoteance (DOS. VS. Noe. 14; 125b). GR. pogreb. ET. vgl. altruss. pogreb ă pohvâlă siehe pohfală. pohvăli siehe pohfăli. poi siehe apoi. poiană PI. poieni S. f. (1400 DERS) Waldwiese, Waldlichtung F. Pentru tine, tu Ileană, Mi-a pierit iarba-n poiană (I.-B. 369; der Sprecher mähte es nicht rechtzeitig ab). A face crângu poiană Hals über Kopf davonlaufen. A ieşi la poiană (AP. SĂN. I, 64) austreten. GR. PI. auch poiene. - Dim. poieniţă, PI. -nüe. ET. asl. poljana. SG. ALR SN II, K. 587. poiâs S. n. (1652 ÎNDR.) LV. Zonarion N., Gürtel des zelebrierenden Priesters, mit dem das Epitrachilion (stihar) gegürtet wird. Apoi luândpoiasul să încinge zicând ... (LIT. 1702 3b). GR. poas (ÎNDR. 42). ET. ksl. pojasu. poiată PI. poieţi S. f. (1581/2 PO2 115; Gn 33, 17) 1. MOLD. Stall M. für kleinere Tiere, bes. Geflügel. Când vulpea se duce la păsări în poiată (ÎNV. COP. 1878,27). 2. TR. Kuhstall M. N-ar avea noroc de boi, Nici de ocolul de oi, Nici de poiata cu vaci (PP., CL XV, 231). ET. asl. pojata. SG. ALR SN n, K. 393; ALRM M, K. 349; ALR SN I,K. 260,263. poiede PI. poiede S. f. (1675 MIR. COSTIN, LET.' 1, 324) veralt. 1. Haufen M., Menge F. 2. Einfall M. GR. poiadă; PI. auch poiezi. ET. unbek. poimâine Adv. (1643 VARL. CAZ.2 1, 335a) übermorgen. De v-am şi învăţat ieri şi alaltăieri pentru această poveste, iară nici astăzi nu ne vom depărta învăţăm du-vă, încă nici mâine nici poimâine (MARG.2 105a). ET. lat. post + mane, siehe apoi. poivân siehe paivan. 143 pojar pojar PI. -jaruri S. n. (1443 DERS) 1. Feuersbrunst F. (wofür LM incendiu). Moldovenii au aprins iarba uscată asupra taberei; bătea. vântul şi s-au Jacul pojar mare (NEC. COSTIN, LET.11, App. 21). Pojarul ... prefăcuse în cenuşă mai mult de jumătate a oraşului (C. NGR. 15). Ferestrele ... erau luminate ca de un pojar izbucnit dinlăuntru (XEN. BR. 6; Schilderung eines Sonnenuntergangs). 2. Masern (PL). Vărsatul cel mic (şi pătat, ce-i zice) pojar sau ilăr (PISC. PRACT. 233). ET. asl. pozară. SG. ALRMI/I, K. 160. pojarnic PI. -jâraici S. m. (1789 SCL IX, 239) veralt.: Feuerwehrmann M. ET. russ. pozarnic. pojârniţă PI. pojârniţe S. f. (1793 PRED. I, 455b) MOLD. Johanniskraut N. (Hypericum perforatum). Unt de pojârniţă Johanniskrautöl, Heilmittel gegen Schnittwunden etc. Rachiu, ceai de pojârniţă Johannisgeist, -krauttee. ET. pojar. SG. ALR SN III, K. 649. pojări Präs, -rase (16. Jh. PS. H. 9, 23) veralt. I. V. tr. versengen, niederbrennen. II. a se pojări TR. die Masern bekommen. GR. pojeri. ET. pojar. pojărnicie PI. -cii S. f. (1852 STĂM. W. 291) veralt.: Feuerwache F. Unde îmi începe deodată cu guriţa cea ca trâmbiţa de la pojărnicie (BOGD. POV. 226). ET. pojarnic. pojghiţă PI. pojghiţe S. f. (1829 PISC. O, 102) hautartige Schicht, die etw. bedeckt: dünne Haut, Häutchen N., Membran F. Aprinderea pojghiţei maţelor (peritonită) (AP. SAN. I, 173). S-a prins pojghiţă de gheaţă (pe apa din coß) (SAD. CR. 138). Mulţi începeau să prindă pe suflet pojghiţa bănuielii că Sandu i-arfli pus capăt lui Băngău (RADUL. RUST. II, 83) viele begannen zu argwöhnen. GR. pojghiţă. ET. unbek. pojijie PI. pojijii S. f. (1627 DRFIA XIX, 219) veralt. MOLD. Hausrat M., -gerät N. Casa bătrânească cu toatăpojijia ei (CREANGĂ, CLIX, 283). Măgarii merg printre oi, cu pojijâia stânii în spate (ÎNV. COP. 1892,31). GR. podvijie, povijie. ET. anscheinend zu slav. poziviti „ernähren”, mit dunkler Bedeutungsentwicklung. pojivăi (t) Präs, -iese V. tr. (um 1670 SIM. DASC.) verzehren. Si avutiia stăpânu-nostni noi o vom pojivăi (SIM. DASC., LET.1 I, App. 59). ET. vgl. russ. pozivatj. pol1 PI. poli S. m. (1788 MOLNAR SPRACHE.3 423) GoldmünzeF.,fam. ehern.:ZwanzigleistückN. Te-atac c-un pol (VLAH. DAN I, 46) ich mache bei dir eine Anleihe von zwanzig Franken. ET. wahrsch. russ. poluimperial „ein halber Imperial”, auf den die Lautgruppe pol enthaltenden Napoleon (d’or) übertragen. // Weitere Vorschläge bei CIORANESCU 6602. pol2 (t) Adj. invar. (1627 DRHA XIX, 216) cinhalb, in Verbindungen wie: Să scoată văcăritul câte pol leu de vită (EN. COGĂLN., LET.2 III, 219). Doi pol ani (EN. COGĂLN, LET.2 III, 229). Doi ani pol (NECULCE, LET.2 II, 380) zweieinhalb Jahre. Două mirţe şi pol (NEC. COSTIN, LET.2 Π, 34) zweieinhalb Metzen. Unul şi pol veac (CONACHI182) anderthalb Jahrhunderte. Un tânăr de 25 de ani ibovnicul unui pol veac (AL. OP. I, 1672) der Liebhaber einer Frau, die ein halbes Jahrhundert alt ist. ET. asl. pold. pol3 PI. poli S. m. (1698 CANT.) Pol M. GR. (t)polo (FN 13),polus (CANT. DIV. Ia). ET. n.lat. polus, ngr. πόλος, it. polo. polar adj. (um 1790 UT) polar, Polar-. ET. n.lat. polaris. poiată PL -late S. f. (1581 CORESI OMIL. 523) 1. Schloß N., Palast M. Vgl. palat. 2. kleiner Anbau am Bauernhaus. GR. MUNT, -läträi. PL auch -lâtă, -lăţi. ET. zu 2. vgl. russ. paiaţa, poiata, palatka. SG. ALRMII/I, K. 293; ALR II/I, MN 3825,122; SN I, K. 263. polatuh S. m. (1874 ANAN. ZOOL. 45) fliegendes Eichhörnchen (Pteromys). GR. -tuşă (CRĂIN.). ET. poln. polatuch(a), russ. poletuha. pole PL polcuri S. n. (1640 URECHE, LET.11, 157) veralt.: Regiment N. Au sosit şi un maior cu un polc de oaste (DION., TEZ. II, 164). ET. russ. ukr. polk. polcă1 PI. polci S. f. (1884 Η. I, 4) veralt.: (Frauen-) Jacke F. Coloarea fustei nu se mai cunoştea, tot aşa şi a polcei (NĂD. NUV. II, 70). GR. PL auch polce. - Dim. polcîiţă, PI. -câte. ET. vgl. russ. poljka, poln. ukr.polka „Polin”, ulm auch „langer Kaftan der Klcinbürgerfrauen”. polcă2 PL polci S. f. (1845 AL.) PolkaF. Mazurca ... valţul ...polca ... hora!(AL. Iaşii în carnaval III, 2). ET. poln .polka. 144 polieleu polcovnic PL -cövnici S. m. (1675 MIR. COSTIN, LET.1 1,248) ehern.: OberstM. Cazacii, 2000pedestrimeşicălărime, sub un polcovnic (BĂLC. 592). - Früher gab es in jedem Distrikt einen polcovnic, der etwa die Befugnisse eines Bezirkshauptmanns gehabt haben dürfte (vgl. căpitan 1. bf. Năstase arnăutul, care devenise acum polcovnic de judeţ (F1L. CIOC. 325). - S. f. polcovniceâsă, PL -cese Frau F. des Obersten. ET. russ. polkovnik. polcovnicesc Adj. (1830 CR 274) veralt.: des Obersten. Brasla agiei alcătuită din călăreţi polcovniceşti, călări şi armaţi (FIL. CIOC. 344). ET .polcovnic. polcovnicie PL -nicii S. f. (1810 DOC. T. V. I, 52) ehern.: 1. Stand M. des Obersten. 2. polcovnicie de judeţ Bezirkshauptmannschaft F. Se întocmi şi câte o polcovnicie de fiecare judeţ (BĂLC. 629). ET. polcovnic. polcuţă siehe polcă1. poleac (1550 PASCA N. 303) veralt. I. Adj. polnisch. II. S. m. Pole M. Vrăşmaşii dă ungur ...dă poleac, dă neamţ (JIP. OP. 25). GR. -lac (B.). ET. zu poln. polak. SG. ALR SN III, K. 878; ALRM II/I, K. 249. poleccsc Adj. (1814 ŢICH. 57) veralt.: polnisch. Să te poarte ...Pe uliţa polecească (I.-B. 260). ET. poleac. polegniţă PI. polegniţe S. f. (um 1600, HC I, 297) veralt.: Glatteis N. Als Übersetzung von ksl. inef„Reif’: Ca ploaia pre troscot şi ca polegniţă pre iarbă (PSALT. RÂMN. 167a, Dt 32, 2). Bine cuvântaţi roaoa şi polegniţă, gheaţa şi gerul pre Domnul (PSALT. RÂMN. 176b, Cant. 3 puer. 45). GR. BAN.polejn- (WEIG. JB. III), -leviţă (STĂM. W.),poliviţă(VICIU), TR. -lighiţă(H. 3060),polediţă. ET. vgl. bulg.poledică, şerb. nslov. -ca, von asl.pole-dili sp „sich mit Eis bedecken”; -niţă nach den vielen mit diesem Suff, gebildeten Subst; zu -gn- für -dn-vgl .jicnită für jilniţă. polei1 PL -leiuri S. n. (1839 VAIL.) 1. Glatteis N. Poleiul, odraslă-a. frigului scăzut, Dă lustru pânzei de zăpadă (RĂDUL. RUST. I, 193). 2. Gold-, Silberschimmer M. Mormanul de jeratic dogoreşte şi aruncă un polei, cald şi rumen, asupra peretelui din faţă (DEL. P. 185). ET. a polei. polei2 S. m. (MS. um 1705) Polei M. (Mentha pulegium; CIH.; PANŢU). GR. poleai (MS. um 1705, GCRI, 356),/;o/rä(BARC.), polai (Teucrium polium; B.) „Bergpolei”. ET. mittelb. lat. pulejum, -legiuni, vgl. bes. poln. tschech. russ. polej. Dagegen istpölai deutsch. polei Präs, -iese V. tr. (1581/2 PO2 303; Ex 36, 34) 1. (cu aur, cu argint) vergolden, -silbern. Şi-l vei polei pre dânsul cu aur curat (BIBLIA 1688 Ex 25, 11) du sollst sie mit feinem Gold überziehen. O lună plină poleia valurile Bistriţei (AL., CL III, 60). 2. zum Glänzen bringen. ET. asl. polijati, -lejq „übergießen”. SG. ALR SN II, K. 572. poleială PL -ieli S. f. (1645 IORGA S.D.X, 93) Vergoldung, -silberung F. Lumina sa uşoară, Poleială argintie, Dăpădurei altă viaţă (RĂDUL. RUST. I, 238). GR. veralt. polială. ET. a polei. poleire PL -leiri S. f. (1809 BRV III, 13) Vergoldung, -silberung F. ET. a polei. poleit1 (1588 DIR) 1. Adj. 1. vergoldet, versilbert. E un joc fermecător de scântei pe netezişul alb, poleit de soare (VLAH. IC. 94; von einer Schneelandschaft). 2. poliert, geschliffen. II. S. n. Vergoldung, -silberung F. ET. a polei. poleit2 siehe leit. polemic (1813 MAIOR IBR 86) I. Adj. polemisch, Streit-. II. polemică S. f. Polemik F. (ANUL I, 61) ET. it. polemico, polemica. policândru PI. -cândre S. n. (DOC. 1588) Kronleuchter M. Zic călugării să fi fost făcut (Ştefan Vodă la mănăstirea Putna) şi sfeşnicele cele mari şi cele mici şi policândru (NECULCE, LET.2 II, 179). GR. bisw. -cândel, PI. -cândele, polecândru (NEC. COSTIN, LET.11, App. 65),poligăndru (DOC. 1588, HC I, 205 u. 195). ET. mgr. TtoA.uxdvöriA.ov. policer PI. -cere S. n. (1910 PAMF. IND. 443) Wandgestell N. ET. poliţă1. policioară siehe poliţă1. polieleu PL -leie S. n. (1640 PRAV. GOV.) Polyeleos M., Name des 134. u, 135. Psalms, die an Feiertagen vor der Liturgie gesungen werden. De se va tâmpla vreun sfânt marţi, joi şi va. avea polieleu, 145 poligamie să mănânce peaşfe (PRAV. GOV. 167) das Fest irgendeines Heiligen. (Sfântul Ioan Gură de aur) are slujbă mare şi cu polieleu (SPER. AN. 1892 I, 154) GR. polieleu. ET. gr. πολυέλεος, so genannt nach den Worten ότι εις τον αί&να το έλεος αύτοΰ, mit denen jeder Vers des 135. Psalms schließt. poligamie PI. -mii S. f. (1736 STINGHE I, 28) Polygamie F. ET. gr./lat. polygamia. poliglot Adj. (1829 AR 191) polyglott. - Auch substantiv.: Precum văd, doamna Olga e o poliglotă (C. NGR. OP. I, 33). ET. frz. polyglotte. poligni Präs, -gnesc (1800 BUDAI-DELEANU) veralt. I. V. tr. niederlegen, -strecken. Lovind viteaza ostişoară In lurcime, trupuri poligneşte (BUDAI-DELEANU IV, 35). II. a se poligni umknicken (bes. von Getreide). Să nu se întârzie (cu culesul inului) ca să se treacă prea tare coptul, fiindcă atunce inul se poligneşte (ION. CAL. 145). GR. -licni (ŞEZ. III, 85). ET. slav. polegnşli, vgl. lcsl. legnşti, bulg. polegna. polignit Adj. (1673 DOS. PS. V.) umgeknickt, niedergestreckt. Săgeţăle tale sunt bine călite, Că zac denainte-t trupuri polignite (DOS. PS. V. 44, 18). ET. a poligni. poligon PI. -goâne S. n. (um 1801 UT) 1. Vieleck N. 2. (Schieß-)Übungsplatz M. ET. gr./lat. polygonum. polihroniu S. n. (um 1780 ΕΝ. COGĂLN.) Glückwunschformel, die ehern, mit den Worten πολυχρόνιον ποιήοαι Κύριος ό θεός bzw. deren Übersetzung begann. l-au cetit, (domnului) mitropolitul molifta de domnie, cântând şi polihronion (EN. COGĂLN., LET.2 III, 244). Heute nur noch zu gegebenem Anlaß im Gottesdienst. GR. polihronion. ET. ngr. πολυχρόνιον. poliloghie PI. -ghii S. f. (1776 A. J. 124) fam.: Wortschwall M. Vodă ... văzând că hârtia lui moş Roată cuprinde multă polologhie (CREANGĂ, CL XVII, 116). Fire-ar ca polologhia mea să nu-ţipară anostă (UR. BUC. 152). GR. polologhie. ET. ngr. πολυλογία; bei polologhie Angleichung des ersten / an die beiden o. polimăr siehe pălimar2. polip PI. polipi S. m. (um 1805 ŞINCAIN. 83) Polyp M. GR. polip. ET. n.lat. polypus, it. polipo. polipichilie (t) PI. -Iii S. f. (1705 CANT. IST. 12) 1. Polychromie F. 2. fig.: Heuchelei, Falschheit F. ET. ngr. πολυποίκιλα. poliric siehe palirie. politeism S. n. (1829 PISC. O. 253) Vielgötterei F. GR. (t) politiism. ET. frz. polythéisme. polit6ţe S. f. (1813 ARHIVA III, 404) Höflichkeit F. Gazda ... dându-se cu politeţă în laturi ca să lasăpe oaspeţi să privească ...pe tânăra nevastă (C. NGR. OP. I, 52). ET. frz. politesse. politevsi (t) (1793 I. VĂCĂR.) I. V. tr. fam.: hinhalten, an der Nase herumführen. Evropeii îlpolitevsea cu mâglisiri (I. VĂCĂR., TEZ. II, 259). II. a sepolitifsi, politefsi üblich sein, gelten. Când vor cumpăra neguţătorii zăhărele, să se plătească cu bani gata, cu preţul ce sepolitifseşte (DOC. 1802, TEZ. Π, 312) . ET. ngr. πολιτεύομαι, Fut. -τευύώ. politic (1682 BRVI, 247) I. Adj. politisch. II. s. m. Politiker M. A celor înţelepţi politici chivernisală ieste ca nici în frica fricosului să cadză (CANT. IST. 178). - IM. politician. ET. gr./lat. politicus. politica PI. -cale S. f. (1683 DOS. VS. Apr. 21; 93a) veralt. : politische Dinge, Politik F. Ce să scriu ? Politi-calele nu ne plac la amândoi (C. NGR., CL III, 98). ET. ngr. πολιτικά, PI. n. von -κός. politică S. f. (1693 FN 14) 1. veralt. : Höflichkeit F. Măria Ta să le scriipohtindu-i cu politică Ici scaunul domniei (ODOB. MV. 1896,25) höflich. Frumoasă politică ...vă duceţi şi mă lăsaţi în mijlocul drumului (AL. OP. I, 1047). 2. LV. Zeremoniell N., Etikette F. La Sfântul Vasile ...tot asemenea se păzea rânduiala meselor domneşti, si tot cu această politică (GHEORGACHI, LET.2 ΠΙ, 313) . 3. LM. Politik F. ET. 1 u. 2 ngr. πολιτικόν, 3. ffz. politique. politicésc Adj. (1683 DOS. VS. Ian. 10; 9b) 1. LV. bürgerlich. Pravilile celepoliticeşti (ÎNV. 1773, GCRII, 87) die bürgerlichen Gesetze. - Bes. im Ggs. 146 poliţmâistru zu geistlich: Să-l îndestuleze (patriarhul pe Nicolai Vodă) de învăţături duhovniceşti şi politiceşti {ΑΧΓΝΤΕ, LET.2 II, 162). Un odor purtători de folos părţii politiceşti şi propoveduitorilor cuvântului lui D-zeu (RETORICĂ 1798, GCR II, 162) dem Bürgertum, Laienstand. 2. (t) zeremoniell, die Etikette betreffend. Dupăpoli-ticescul obiceiu închinându-să (CANT. IST. 190) der Etikette gemäß. 3. veralt.: politisch. Dacă idei politiceşti mă turbură, un andante grazioso mă linişteşte (C. NGR. 68). LM. politic. ET. ngr. πολιτικός. politici Präs, -cesc (1683 DOS. VS. Dech. 13; 216b) veralt. I. V. tr. 1. regieren. 2. bilden, zivilisieren. II. V. intr. politisieren, Politik treiben. III. a se politici 1. sich durchsetzen. Crucea să politiceşte, căria i să închină toate marginile pământului (MĂRG.2 199b). 2. einililiren, -bürgern. Cuvintele acele care s-au politicii în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioţilor (CL VIII, 83). GR. politica. ET. zu politic(esc), vgl. frz. politiquer. politicit Adj. (1785 CARTE TREB., DLR) veralt.: zivilisiert, gebildet. ET. a politici. politicos Adj. (1780 OXENSTIERN II, 58a) 1. (t) staatsmänniseh. (Sultanul Mehmed II) era ... foarte viteaz şi politicos (I. VĂCĂR., TEZ. II, 258). 2. höflich. - Adverbiell: Fii, poartă-te mai politicos cu oamenii sei, benimm dich höflicher den Leuten gegenüber. - Neg. nepoliticos. Se vede că bărbatu-tău îi cam ... nepoliticos câteodată (AL., CL IV, 313). ET. ngr. πολιτικός, Adv. -κώς. politie S. f. (1688 BIBLIA 2 Makk 4, 11) veralt.: 1. Staat M., Staatswesen N. De atunci (papa) au primit ... şi în biserică şi în politia mirenească monarh să fie (SPÄT. MIL., LET.21, 116). Cei ce să află în vredniciile cele lumeşti şi ale politiei şi ostaşilor (ANTIM, GCR II, 29). 2. veralt.: Stadt F. în Epir, Macedonia ...se găsesc multe politii şi sate în care locuiesc români (AL. PP. 52). Bahluiul... trece pr intr-o suburbie a politiei Iaşilor (SUŢUNOT. 15). 3. (t) Benehmen N. Vrând Domnia mea ...a se îndrepta această necuviinţă şi a face să-şi schimbe politia atât preoţii cât şi norodul de obştie (DOC. 1765, MELH. CH.j. 4. veralt: Politik F. (BUDAI-DELEANU XI, 67). 5. (t) Zeremoniell N., Etikette F. (GHEORGACHI, LET.' 111,303). 6. (t) Strafe F. (MIN. 1776, 57a). GR. politie. ET. ngr. πολιτεία. politifsi siehe politevsi. politrică S. f. (1857 POL.) Haarmoos N. (Polytrichum). Să fierbi politrică şi să bei în loc de apă (LUP. MB. 56). GR. -trichie (BARC.), -trihie (CIH.). ET. mittelb. gr. πολύτριχον. poliţai PI. poliţai S. m. (1821 B. ROM. 10) chem.: Vorsteher des Sicherheitsdienstes in Provinzstädten: Polizeimeister, -hauptmann M. (wog.prefect de poliţie in den Hauptstädten). GR. -ţâr (GOL., GCR Π, 256; CRI),poliţean (AP Π/1, 84). ’ ET. dt. Polizei-. poliţă1 PI. poliţe S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Wand-, Fachbrett N., Bord M. Au fost cutremur mare de pământ, cât au căzut... vase şi poliţe de prin casele oamenilor (NEC. COSTIN, LET.2II, 21). Icoana Maicei Domnului, c-un smoc de busuioc pe policioara candelei (VLAH. DAN II, 96). 2. poliţă, gew. policioară unteres waagerechtes Holz am Joch: Unterholz N. GR. PI. auch politi. - Dim. policioâră. ET. asl. polica. SG. ALRMII/I, K. 377; ALR SN I, K. 18; II, K. 335; IV, K. 1008; ALR II/I MN 3902, 139. poliţă2 PI. poliţe S. f. (um 1710 NEC. COSTIN) a) Wechsel M. Trimiţând Nicolai Vodă ... fermanuri împărăteşti şi poliţe mai-nainte la Tarigrad (NEC. COSTIN, LET.2 Π, 87). Posesorul unei poliţe acceptate va avea dreptul a cere o cauţiune la giranţi ... dacă acceptantul este în faliment (COD. COM. Art. 340). - b) poliţă {de asigurare Versicherungs-) Police F. Poliţa de asigurare va fi datată (COD. COM. Art. 445). - c) poliţă de încărcare Konossement N. (Schiffsla-deschein). Căpitanul este dator a avea pe vas ...poliţele de încărcare şi contractul de navlu (COD. COM. Alt. 315). ET. it. polizza. poliţie S. f. (1788 PRAVILA 121) Polizei F. Ehem.: agent, comisar, prefect de poliţie Polizeiagent, -kommissar, -präfekt; poliţia rurală, sanitară, judiciară Land-, Sanitäts-, Gerichtspolizei. ET. n.lat. politia, vgl. russ.policija, poln.policya ctc. poliţienesc Adj. (1829 DLR) polizeilich, Polizei-. ET. poliţie. poliţmâistru PI. -maiştri S. m. (1789 SCLIX, 240) chem.: Polizeimeister M. în momentul acela văzui pe poliţmâistru că veni de afară (C. NGR. 48). 147 polmod ET. dt. Polizeimeister, durch russ. Vermittlung (policij-mejster). polmod siehe podmol. poloboc PI. -boâce S. n. (1608 DIRA XVII/2, 184) mittelgroßes Faß (von 70-100 Eimern; COST.). în postul Sfintei Marie, Cândfierbe vinul în poloboc (PP. PASC. LP. 31). A luat un ciocănaş ... Şi-a dai cioc! boc! într-un fund de poloboc (PP. MOLD., GCR II, 334). Se aduse un boloboc mare, puse de-l smoli (ISP. LEG.2 353). GR. MUNT. boloboc. - Dim. polobocel, f. -cică. ET. vgl. russ. poluboâm „halbes Faß”, Dim. -bogonok; bulg. polobok. SG. ALR SNI, K. 190. polog PI. -loâge S. n. (1490 DRHB I, 222) 1. {de pat Bett-) Himmel, Vorhang M. Un mic covor înaintea canapelei, un pat simplu fărăpolog (CL XV, 192). Şi era Olofiernu odihnind pe paiul lui în polog (ev rep xcovioneio); BIBLIA 1688 Jdt 10, 23). 2. Schwad(cn) M. (Reihe von der Sense niedergemähten Grases, Getreides). Din polog snop, din snop claie jacea (TEOD. PP. 142). Tulpinele se strâng în micipoloage şi se lasă astfel expuse la soare 3 sau 4 zile (ALEX. AGRIC. 93). A sta (în) polog in Schwaden, auf dem Schwad liegen: Mălaiul ... după secere să cuvine să steie în polog până să va usca şi apoi să va lega în snopi (ION. CAL. 79). - Fig. Un vânt uşor aşternu un alt polog de frunze peste cele căzute de mai înainte (NĂD, NUV. II, 216). Trupurile (simenilor ucişi) pe şleav zăceau polog (MIR. COSTIN, LET.2 I, 351). Pre pizmaşii vei lovi din frunte, Di-or sta ca pologii capete căzute (DOS. PS. V. 67, 98). GR. bisw. PI. polöguri; PI. m.pologi (DOS.). TOPON. Polog (1490 DRHB I, 222). ET. asl. pologü, bulg. şerb. russ. etc. polog. SG. ALR SN I, K. 54, 55, 126; II, 494. pologi Präs, -gesc (16. Jh. PS. H.) 1. V. tr. 1. mähen. Cu dreapta trăgea (secerea), Cu stânga pologeci (TEOD. PP. 142). 2. niedeiiegen, niederstrecken. Cea mai mică ...pierdere de vreme lasă holdele în voia vânturilor ce le pologeşte sau le scutură {ION. CAL. 123). II. LV. a sepoloji sich niederlassen (PS. H. 148, 6). GR. poloji. ET. polog. polojenie PI. -jenii S. f. (1564 CORES1MOLIT. 249b, TRS XVI, 559) 1. LV. Vorwort N. 2. LV. Beleidigung F. Cela ce va face polojenii ca acealea, cu ocări si cu sudălmi asupra altuia (ÎNDR. 94). 3. Scherzrede F., Witz M. ET. lcsl. polozenije „Hinlegen” etc. SG. ALR II/I, MN2689, 81. polologhic siehe poliloghie. polomeâc PI. polomece S. n. (1766 FURNICĂ B. XXVI) veralt.: (Kupfer-, Holz-) Kessel M. (von 10-12 Litern). GR. poloveăc. ET. şerb. polovnjak, bulg. polovjak. polomidă siehe pălămidă. polon (um 1812 Ş1NCAI) I. Adj. polnisch. II. s. m. Pole M. Câştigându-şi iarăş domnia părintească prin ajutoriul polonilor (ŞINCAI HR. II, 29). Hat leş, leşesc, poleac, polecesc ersetzt, heute allg. üblich polonez. ET. n.lat. polonus. SG. ALR SN III, K. 878. polonez (1836 C. NGR.) I. Adj. polnisch. II. s. m., f. poloneză Pole M., Polin F. în scurt, aceea ce se aflase mai sigur pen tru dânsa era că se numea Olga şi era poloneză (C. NGR. OP. I, 31). ET. frz. polonais. SG. ALR SN III, K. 878. polonic PL -nice S. n. (um 1670 ANON. CAR.) großer hölzerner Schöpf-, Suppenlöffel, Kelle F. De pripăpănă a găsîpolonicul, sucea mâneca şi băga mâna în căldare de potolea undele (DOS. VS. Sept. 24; 27a.) bis er in der Eile den Schöpflöffel fand, streifte er den Ännel hoch Puindu-să într-însul un polonic sau şi mai multe de lapte acru (DRĂGH. IC. 28). GR. polovnic, polomnic. ET. vgl. poln. polonik, ukr. -nyk, şerb. polovnik. SG. ALR SN IV, K. 1047. polonoşniţă PI. -noşniţe S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 148) Mittemachtsmettc F., die dritte (bzw. erste) der sieben Tagzeiten (laude), zwischen pavecerniţă u. utrenie, entspricht dem Matutinum der kathol. Kirche. Slujba bisericii ce să zice vecernia, itrosul, ceasurile polonoştniţa (Ş. TAINE 122). Rânduiala. Polunoşniţei duminica şi depreste toate zâlele (DOS. LIT.2 287). GR. polunoştniţăi, polonoştn-, poluneşn-. ET. lcsl. polunostmica. poloş Adj. (1897 GAZ. SĂT.) oaie poloşă polnisches Schaf (Schafrasse). Oi ... poloneze sau poloşe (GAZ. SĂT. XIV, 446). ET. vgl. dt. dial. polisch. polpolcövnic siehe podpolcovnic. polspânc Adj. (1897 GAZ. SĂT.) oaie polspancă halbspanisches Schaf (Schafrasse). Oi numite polspance, spance (GAZ. SĂT. XIV, 446). ET. zu spâne. 148 pomană poltron Adj. (1832 GOL. CONDICA) feige. - Auch substantiv. ET. it. poltrone, frz. poltron. polunoştniţă ctc. siehe polonoşniţă. poluşcă PI. poluşte S. f. (1903 MAR. INS. 430) Wanze F. Vgl. ploşniţă. ET. magy. poloska. polză (t) S. f. (1626 DRHA XIX, 121) Nutzen, Gewinn M. Iacov într-acel cescuţ luă multă polză, învăţându-sămăsura cuvântului (DOS. VS. Oct. 8; 54a). ET. lcsl. poliza. polzui Präs, -iese (1643 VARL. CAZ.2 II, 25a) LV. I. V. tr. pe cn. jdm. nützen. Spune-ne (taina) ... şi nu te scumpi a ne polzui (DOS. VS. Oct. 5; 45b). II. a se polzui Nutzen ziehen, profitieren. Şi tot să polzuiră dintr-aceasta minune de săpocăiră (DOS. VS. Oct. 26; 89a). ET. lcsl. pollzevati, -zujş. polzuinţă S. f. (1683 DOS. VS.) LV. Nutzen, Gewinn M. Că-t vei lua de la dânsul multă polzuinţă (DOS. VS. Oct. 8; 54a). ET. a polzui. polzuire S. f. (1683 DOS. VS. Oct. 5; 44b) LV. Nutzen M. ET. a polzui. pom PI. pomi S. m. (1528 DERS) (Obst-)Baum M. (Wog. copac Baumüberh.). Tot pomul bun poame bune face (BIBLIA 1688 Mt 7, 17) also ein jeglicher guter Baum bringt gute Früchte. Den roade să cunoaşte pomul (BIBLIA 1688 Mt 12, 33) denn an der Frucht erkennt man den Baum. Pom de Crăciun Weihnachtsbaum. Pomul mortului (raiului) mit Früchten, Lichtem u. Zuckerwerk behangener Baumast, der der Leiche vorangetragen u. nach dem Zuschütten des Grabes aufgestellt wird. Pomul vieţii der Lebensbaum. GR. Dim .pomisor, pom(u)sör, pomideţ, pomiiţ (BUD). ET. lat. pömus. SG. ALR SN I, K. 220; II/I, MN 2692, 82; 2713, 86; ALRM II/I, K. 210. pomăda PI. pomezi S. f. (1801IORGA S. D. XII, 143) Salbe, Pomade F. Ne-aţi venit apoi, drept minte, o sticluţă depomadă (EMIN. O. I, 151). ET. dt. Pomade, frz. pommade. pomană PI. -meni S. f. (16. Jh. PS. SCH. 33, 17) 1. LV. Gedächtnis N. Piară de tot den pământ.pomeana lor (BIBLIA 1688 Ps 108, 14) ihr Gedächtnis müsse ausgerottet werden auf Erden. Să aibă numele măriei tale pomană neuitată în veci (NT 1648 Worwort). 2. Gedenken N., das einem Lebenden od. Verstorbenen im Himmel zuteil wird u. wodurch sein Wohlergehen in diesem bzw. jenem Leben gefördert wird, in best. Verbindungen. C. mi-epomană ctw. (z. B. Almosen, das ich gebe) erwirbt mir Gotteslohn, ist ein verdienstliches Werk (eig.: bewirkt, daß meiner im Himmel gedacht wird). N-are cui să fie pomană dacă or veni şi muieri (la praznic) (Z. VI, 603). Cu ţiganul nu e pomană (Sprw.) einem Zigeuner Gutes tun, ist keine verdienstliche Tat. A-şi face pomană cu cn. sich an jdm. einen Gotteslohn erwerben, ein gutes Werk an ihm tun, sich seiner erbarmen, annehmen: Dacă vrei să-ţi faci o pomană cu mine, ia-mă în spinare şi mă du (SLAV., CL XV, 464). Mare pomană şi-a făcut Alecu Balş cu şcoala ceia. a lui (CREANGĂ, CL XIV, 371) ein großes Verdienst hat sich A. B. mit der Errichtung jener Schule erworben. Vgl. milă1. A face pomană ein gutes Werk tun, bes. Almosen geben, a da c. de pomană (auch c. pomană) cuiva etw. schenken, spenden (damit des Gebers od. eines Verwandten von ihm im Himmel gedacht werde; der Empfänger braucht nicht bedürftig zu sein): Această sfântăps(altire) ... datăpomeană besericei (MS. 1571, HC I, 18). Vgl. a da I. 3. Du-te dracului pomană! geh zum Teufel, zum Kuckuck! A trimite pc. dracului pomană jdn. zum Teufel, zum Kuckuck schicken, fortjagen. A cere de pomană betteln. -Fam. de pomană umsonst (unentgeltlich, vergebens, ohne Grund). Nici mama tatei n-a dat de pomană (GOL., Z. IV, 465) niemand tut etwas ohne Interesse. Cu dânsul vulpile îşi cheltuiau de pomană şi viclenia minţii şi iuţeala piciorului (OD. PS. 220; von einem Jäger). Dacă ei n-ar fi venit în oraş, n-ar fi ieşit de pomană vorba (TEL. SCH. 14). - Daher: 3. für das Seelenheil Gespendetes, Almosen N. Face hatârul bogatului şi mănâncă pomana săracului (Z. V, 86). - Bes. von den Eßwaren etc., die bei einem Begräbnis verteilt werden; daher spez. Art längliches geflochtenes Weizengebäck (wofür auch pupăza), das zu diesem Zweck gebacken wird. 4. siche praznic: Schmaus M., der zum Gedenken eines Verstorbenen nach dem Begräbnis („Leichenschmaus”) od. nach einem Requiem (parastas) gegeben wird. După ce s-au întors toţi petrecătorii de la ţintirim ...se face comândarea, numită altmintrelea şi comând, praznic sau pomană (MAR. INM. 361). Grăsimea jărtfelor lor mâncaţi şi beţi vinulpomenelor (των σπονδών) lor (PSALT. RÂMN. Dt 32,38). Am pus pomana după bărbatul meu, fie iertat, care a murit sunt acum şase săptămâni (RETEG. POV. ΠΙ, 58) ich habe für... die Seelenmesse lesen lassen. A mâncat din od. la pomana dracului, wird scherzh. von einem Bartlosen gesagt; die Anekdote dazu siehe Z. VI, 602. 5. Gebet N. für einen Verstorbenen, Seelenmesse F. (Formel: Pomeneşte, Doamne, pe cutare ...). Să facă liturghii şipomene a noa zi (după moarte) (INDR. 134). Ajungă-vă voao numai plata liturghii şi a pomeanelor (MĂRG.1 170b; zu den Geistlichen). 149 pomazânic GR. LV. pomeână, PI. -mâne. ET. ksl. pomenu. SG. ALR II/I, K. 172, 176. pomazânic PI. -zânici S. m. (1632 EUSTR. PRAV. 256) LV. Gesalbter M. Domnul agiută Al său pomazanic cu putere multă (DOS. PS. V. 19, 18). GR. pomăzanic. ET. ksl. pomazaniku. pomazânie PI. -zânii S. f. (1632 EUSTR. PRAV.) LV. Salbung F. Din pomazanie suntem creştini, că şi Is. clin pomazanie să chiarnă Hs. (Ş. TAINE 35). GR. pomozanie, pomezanie (EUSTR. PRAV. 248). ET. ksl. pomazanije. pomănui Präs, -nuiesc V. tr. (1892 MAR. ÎNM.) selten: Almosen geben. (Cei din rai) petrec mâncând şi bând ... ceia ce li s-a pomănuit de mumă, soră, rude (MAR. ÎNM. 474). ET. pomană. pomărie S. f. (1868 BARC.) ObstN. aller Art. Pomărie, legume (JIP. OP. 70). ET. zu pom. SG. ALR SN I, K. 201. pomărit S. n. (1868 BARC.) Obstbaumzucht F. Să fie în fiecare comună câte o şcoală de pomărit (GAZ. SAT. XIV, 418). ET .pom. SG. ALR SN I,K. 201. pomăt siehe pomet. pomăzui Präs. -zuiesc V. tr. (1561 CORESITE4101b; Mk 14, 8) veralt.: salben. L-au rădicat domn şi l-aupomăzuit de domnie Teoctist mitropolitul (URECHE, LET.21,152). ET. ksl. pomazovati, -zujş. pomăzuirc S. f. (1680 DOS. PS. SLAV. R. Ps 26 Titel) veralt.: Salbung F. ET. a pomăzui. pomăzuitor (t) PI. -töri S. m. (1563 CORESIPRAXIU 412) Salbender M. ET. a pomăzui. pomăzuitiiră PI. -turi S. f. (um 1710 NEC. COSTIN) Baumwolltupfer M. zum Abwischen des Salböls. Episcopii, liindpre-amănăpomăzuituri de bumbac, şterg umerele cele unse a craiului (NEC. COSTIN, LET.2 1, 402). ET. a pomăzui. pomciş siehe ponciş. pomeână siehe pomană. pomelnic PI. pomelnice S. n. (1600 DIR) Verzeichnis der Verstorbenen u. Lebenden, für deren Seelenheil gebetet wird: Seelenmessenrcgister, Diptychon N. Şi pusă numele sfântului Flavian în pomen icul cel mare (DOS. VS. Iulie 3; 2a). De pe faţa pământului i-au şters şi din pomelnicul vieţii i-au stins (SPÄT. MIL., LET.21, 105) aus dem Gedenkbuch. -Daher fam. von einer langen Aufzählung, Liste etc.: Litanei F. Iar o să înceapă cu pomelnicul (AL., CL V, 138). GR. LV. pomen ic. ET. ksl. pomen Ucu. pomeneâlă PI. -neli S. f. (1740 DRA I, 385) fam.: Erwähnung F., in Wendungen wie: Pe la noi de pomul Crăciunului nici pomeneală nu era (ISP., CL XVI, 349) bei uns war nie die Rede von einem Weihnachtsbaum. Orice născocea, zadarnic! De scăpat (de Păcală), nici pomeneală! (DULFU PĂC. 109) Păcală loszuwerden, daran war nicht zu denken. ET. a pomeni. pomenetă PI. -nete S. f. (um 1780IORGA S. D. XIV, 311) MUNT. 1. längliches, geflochtenes Weizengebäck, das bei Begräbnissen verteilt wird. în unele localităţi, pomenetele ce se împart pentru un mort se fac în formă deseară (ION. SUP. 45). Vgl. pomană 3, pupăză. 2. Stück weiße Leinwand, das an der Tür eines Verstorbenen aufgehängt wird: Astern asupra acelui uşor (de la uşă) o „pominetă”, adică o bucată de pânză albă (BUR., CL XVI, 13), bzw. Tuch, in das ausgegrabene Gebeine getan werden (MAR. ÎNM. 416). GR .pomin-, pomn-, pomneâtă, PI. -neţi (RC.). ET. vermutl. ksl. pampti, serb. pamet „Gedächtnis”, mit Anlehnung an a pomeni. SG. ALR II/I, MN 2713, 86. pomeni Präs, -nesc (16. Jh. PS. SCFI.) I. V. tr. 1. pc. jds. gedenken, an jdn. denken. Şi pomeni Petni cuvântul Domnului ce zisese lui (CORESI TE4 173b; Lk 22,61) und Petrus dachte an des Herrn Wort. Pomeneaşte, Doamne, pre nevreadnica roaba ta şi mă dăruiaşte cu făt (MS. um 1750, GCRII, 67). Nu pomeni ale noastrefărădelegi (PS. SCH. 78, 8) gedenke nicht unserer vorigen Missetaten. - Jetzt nur noch im Sinne von „im Gedächtnis etc. bleiben”. Ţi-oi face eu una să mă pomeneşti (ZAMF. NUV. 73) ich werde dir etwas antun, damit du an mich denken wirst. l.pc. jds. gedenken, jdn. erwähnen, nennen. în învârtirea valţului am pomenit numele tău (C. NGR. 58). Pass.: Acest Ştefan Vodă au avut doi feciori, cum s-au pomenit mai sus (URECHE, LET.1 I, 100). 3 .pc. für jdn. beten, eine Messe lesen (lassen). 4. c. (von) ctw. hören, in Wendungen wie: Uite, băiat mare şi cere ţâţă, aţi mai pomenit una ca asta? (DEL. 5. 264) habt ihr je so etwas gehört? Dar unde ai mai 150 pomină pomenit mata casă mai mare decât a conului Niculachi Roznovanu? (GHICA 152) gibt es denn ein größeres Haus? 5. TR. auf-, erwecken. Când la fală ajungea, Adormită o găsea, Dar Gruia o pomenea (BIBIC. PP. 305). -Intr.: de, despre cn. De vreme ce am pomenit de crijaci, am socotit a fi cu cale să scriem ce neam au fost (NEC. COSTIN, LET.21,141). Za şezători s-a dus o singură dată ... dar de atunci să nu-i mai pomeneşti (DEL. S. 10) will sie nichts mehr davon hören. II. a se pomeni 1. im Gedächtnis etc. bleiben. Astă întrare triumfală se pomeneşte şi se va pomeni multă vreme în capitala Basarabiei (C. NGR. 39). 2. von etw. hören. Văzând (turcii) că muscalii nici se pomenesc, nici se arată (I. VĂCĂR., TEZ. II, 296) daß von den Moskowitern weder zu hören noch zu sehen war. In ţara Daciei răsar şi cresc turnuri pe unde din moşi, strămoşi nu s-a pomenit picior de zid (CL III, 25) es ... keine Spur von einem Bau gab. M-arn uitat la cumpăna fântânii, crezând că poate bale vântul; da unde se pomeneşte? (VLAH. IC. 80) davon war keine Spur zu merken. 3. sich seit eh und je an einem Ort befinden. Nici urâtul n-o apuca, nici dor de-acasă, nimic, pare că-n mănăstire se pomenise de când a deschis ochii (VLAH. NUV. 142; von einer jungen Noime). Mull ne-am bătut capul să aflăm originea acestui târg, dar ori pe cine am întrebai ... ne-a răspuns: Aşa ne-am pomenit! (FR.-C. MOŢII56) so ist es immer gewesen. 4. sich unvermuteteiweise, plötzlich an einem Ort befinden, ctw. erleben. Mă pomenii la vapor (I. NGR., CL IV, 266). Nu cred să fi trecut o jumătate de ceas şi mă pomenesc cu o depeşă (VLAH. IC. 10) da erhielt ich plötzlich eine Depesche. Când s-a făcut pace ... ne-am pomenit cu o bucată bună din ţărişoara noastră şterpelită (GHICA 20) da ergab, zeigte es sich, daß uns ein gutes Stück ... gestibitzt war. Mare comedie! te pomeneşti că moare! (SAD. POV. 149; von einem plötzlich Erkrankten) verdammte Geschichte! Am Ende stirbt er uns gar! 5. TR. auf-, erwachen. Iar când el jos că cădea, Trei zile nu se pomenea (BIBIC. PP. 305). ET. ksl. pomîneti, pomen şti. SG. ALR M, MN 4181, 56; ALRMI/II, K. 311; M, K. 225. pomenic siehe pomelnic. pomenire PI. -niri S. f. (16. Jh. CV2 85b; 2 Petr 1,12) 1. Gedächtnis, Andenken N. Fericitul întru pomenire N. N. N. N. seligen Andenkens. Veşn ica pomen ire Gebet aus dem Begräbnisritus bzw. in Totenmessen. Fig. împăratul Alexandru îi da de ştire ...că îndată le va cânta (zmeilor) „vecinicapomenire” (CĂT. POV. I, 56) daß er ... den Unholden den Garaus machen werde. 2. Erwähnung F. Pomenire despre Neer a mai face Horaţiu în oda XXI (OLL. HOR. 379). ET. a pomeni. pomenit Adj. (1593 DIR) erwähnt, genannt. Pe acea vreme pomenitul Serbau voivod, sângur el a vânduţii salul Halmăjul (1628 DRHB XXII, 138). - Neg. Ne(mai)pomenii. O întâmplare nemaipomenită ein unerhörter, noch nie dagewesener Vorfall; nemaipomenit de ieftin unerhört billig. ET. a pomeni. pomenitör PI. -tori S. m. (1581 CORESI OMIL. 285) 1. veralt.: Berichterstatter M. 2. pomenitor de rău LV. Verleumder M. ET. a pomeni. pomenitură (t) PI. -turi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Gedenken N., Erinnerung F. ET. a pomeni. pomerânţă PI. -rânţe S. f. (1825 B.) veralt.: Apfelsine F. GR. pomoroancă, pomoranţă, moroanţă (B.). ET. dt. Pomeranze. SG. ALR SN IV, K. 1140. pomeselnic PI. -selnice S. n. (1561 CORESI TE4) 1. (t) Tuch N., als Übersetzung von ksl. ubrusü, sudări, lentionü. Argintul tău ce-am avutpusu-l întru unpomi-selnic (CORESI TE4 164a; Lk 19, 20) dein Pfund, welches ich im Schweißtuch behalten habe. Şi puse veşmintele şi luo pomiselnicul, încinse-se (CORESI TE4 216a; Jo 13,4) er legte seine Kleider ab und nahm einen Schurz und umgiirtete sich. Şi faţa lui legată cu un pomeselnic (MS. 1669 Jo 11,44, GCR 1,188) sein Angesicht verhüllt mit einem Schweißtuch. 2. veralt. TR. weißlcinenes Kopftuch der Frauen (VICIU). GR. veralt. pomise(a)lnic (MARD.). ET. unbek. pomet PI. pometuri S. n. (1585 BGL 89) 1. Obstgarten M. Când va năiemi oarecine un pomet pentru să culeagă poamele (ÎNDR. 70). Mergi ... la livezi şi la pometuri de ascultă pre greieri cari cântă toată zioa (MĂRG.2 8b). 2. PI. Obstarten, -Sorten (PL), ObstN. Pometuri, dulceţuri si alte mâncări (PANN PV. M. I, 108). GR. zu 1. PI. auchpomete; MOLD. -mat, PL. -maturi (NEC. COSTIN, LET.' I, App. 11; VARL. CAZ.21, 157a). ET. poamă (nicht lat. pometum, wegen e, nicht a) II DLR: lat. pömetum. SG. ALR SN I, K. 201. pomină S. f. (1683 DOS. VS. Sept. 1; 1b) (weithinreichende) Kunde F., Ruf M. in Wendungen wie: Ca pe-un lup să te jupoi, Să se ducă pomina Din Cemeţi în Slatina (TEOD. PP. 295) daß sich die Kunde davon verbreiten möge. Mama preoteasa ... a trântit o cumetrie de s-a dus pomina peste nouă sate (VLAH. GV. 67). în starea de apelipsie în care mă aflu, dau foc bisericii de a se duce pomina (FIL. CIOC. 264). Avea 151 poininoc o mândreţe de grădină de era pomină (BRĂT.-VOIN. LD. 213) daß man weit und breit davon sprach. Starea o risipise tată-său în cărţi şi în petreceri care au rămas de pomină (BRĂT.-VOIN. LD. 166) die sprichwörtlich geworden waren. GR. bisw. pomilă. ET. viell. postvcrbal von a pomeni. Gegen ks\. pom en u (vgl. russ. nslov. pomin etc.), woraus schon pomană, spricht die Betonung. SG. ALR SN V, K. 1403. pominöc PI. -noâce S. n. (1643 VARL. CAZ.2 II, 53a) LV. Geschenk N., Gabe F. an euren Höheren. Mai apoi îi tăiară şi svântul cap şi-l dusă pominoc cinstit şi luminăţia iubitul ei mire Tis. (DOS. VS. Oct. 29; 92a). Veniţi cu pominoace pregiur Domnul, Boierime şi prostime cu lot omul (DOS. PS. V. 75, 29). Iatăpominocul jirtfii mele (CANT. IST. 113) meine Opfergabe. ET. ksl. pominülcü, -nokü. pominoci (t) Präs, mă -cesc V. refl. (1683 DOS. VS.) sich widmen, weihen. (Svântul) s-aupominocitşi s-au svinţit lui D-dzäu (DOS. VS. Dech. 20; 232a). ET. pominoc. pomise(a)lnic siehe pomeselnic. pomisör siehe pom. pomiţă PI. -miţe S. f. (1825 B.) 1. kleine Frucht, kleines Obst. 2. eßbare Flucht eines Strauchs, wie Erdbeere, Brombeere etc. (POL.), spez. Erdbeere F. (CANDREA ŢO). ET. poamă. SG. ALRM SNI, K. 150. pomne(â)tă siehe pomenetä. pomojnic PI. -möjnici S. m. (um 1710 NEC. COSTIN, LET.2 II, 73) ehern.: 1. Bureauchef M. der Unterpräfektur, Gehilfe des Unterpräfekten. Popia ... a ajuns un fei de slujbă ca orice altă slujbă, cum ai fi, de pildă, d-ta învăţător, suprefectu suprefect, pomojnicii pomojnic, primaru primar (RĂDUL. RUST. II, 11). Nu puţine din ajutoarele de suprefecţi, numiţi pomojnici şi ţigăneşte ciomolnici, calcă pe urmele mai marilor lor (JIP. SUF. 130). 2. Unteroffizier M. der Artillerie (NEC. COSTIN). GR. -moşn-, -moşln-. ET. russ. pomosnik. SG. ARL SN III, K. 894. pomoroăge S. f. PI. (1818 PETROVICI P. 330) BAN. Obstfrüchte (PI.) Felurite pomoroage, precum mere, pere, cireşe etc. (MAR. NAŞT. 424). ET. poamă. pomös Adj. (1703 GCD) Fruchtfleisch-. Pomii ... pomoşi-cărnosi (SINCAI E. 142). ET. pom. pomost PI. -mosturi S. n. (um 1670 ANON. CAR.) Estrich M. GR. PI. auch pomoäste. ET. şerb. pomost. pomosteălă PI. -teii S. f. (1652 SMIM III, 377) Estrich M. ET. a pomosti. pomosti Präs, -ţese V. tr. (1805 GRECU P. 284) mit einem Fußbodenbelag etc. versehen. Camerilesunt pomastite cu pământ pe jos (MON. OF. 1877, 5121). GR. pămosti (COST.). ET. pomost. pomostină PI. pomostine S. f. (1683 DOS. VS.) 1. Estrich M. Deaca-ntrai în cetate pre pomostină de aur (DOS. VS. Oct. 5; 46b). 2. MOLD. Bretterbclag, -boden M. des Bauemwagcns, -Schlittens. Moş Nichifor ... dă de secure ... pe pomostină căruţei (CREANGĂ, CL X, 383). GR. pomoştină. ET. zu asl. pomostiti, -mostq „ mit Brettern belegen”. pomoşnic siehe pomojnic. pompă1 PI. pompe S. f. (1835 DRĂGH. R. 10) Pumpe F. GR. veralt. pumpă. ET. it. pompa, frz. pompe, dt. Pumpe. SG. ALR SN I, K. 228; III, K. 873, 909. pompă2 PI. pompe S. f. (1688 BIBLIA Vorwort) Pomp, Prunk M. Au întrat Nicolai Vodă în Iaşi cu alaiu şi cu pompă domnească (AXINTE, LET.2 II, 131). Mergând înainte la îngropare cu pompă bogaţi şi săraci (MARG.2121b). GR. veralt. pombă. ET. mittelb. lat. pompa, ngr. πομπή. pompon PI. pompoâne S. n. (1832 GOL. CONDICA) Troddel, Quaste F. ET. frz. pompon. pompos Adj. (1703 GCD) 1. pomphaft. 2. fig.: hochtrabend. ET. n.lat. pomposus. pomuşel PI. -şei S. m. (1857 POL.) Knotenmoos N. (Bryum). ET. pom. pomuşoâră PI. -soare S. f. (1703 GCD) 1. kleine Frucht. 2. MOLD. Johannisbeere F. (Ribes rubrum). Unfir de pomuşoâră eine Johannisbeere. Tuß de pomuşoâră Johannisbeerstrauch. In livadă se găsesc ... pomişori, numiţi agrişi şi pomuşoâră (INV. COP. 1893 I, 5). Deasupra o împodobeşti cu crenguţe întregi de pomuşoâră şi dai la masă (K.-N. REŢ. 94). 152 ponorâtură ET. poamă. SG. ALR SN II, K. 635. ponciş Adv. (1643 VARL. CAZ.2 1, 228a) 1. im Winkel auf etw. gerichtet: schief, schräg, LV. u. ugs.: senkrecht, quer. Din pridvor la dreapta şi la stânga porneau ponciş două meterezuri prin zid (GHICA 264) schräg. Cându-l va călca cu picioarele saii-l va ucide cu pumnii ponciş în inimăpână-l va omorî (INDR. 224). - Fig.: A se uita ponciş la cineva jdn. scheel ansehen. Nu veţi lăsa (lumea) ...să caute totdeauna ponciş la casa voastră. (BOGD. BURS. 128). Toată vorba (soacrei) era ponciş: îi căuta (nurorii) curat nod în papură (NĂD. NUV. I, 21) was sie sagte, war anzüglich, bissig. Adjektivisch: A se acăţăra ... pe un deal ponciş (MAR. ORN. I, 151) auf einem abschüssigen, steilen Berg. 2. LV. a se pune, a sta (în) ponciş sich widersetzen, widerstehen. Toţi jărtvind, numai trei săpusărăpomciş (DOS. VS. Mai 17; 133a). Stând. în pomciş tuturor zloslavielor şi ereselor (DOS. VS. Mai 16; 131b) wider-setzte sich allem Irrglauben u. Ketzereien. GR. MOLD. LV.pomciş (VARL, DOS.; CANT. DIV. 134b). ET. unbek. SG. ALR SN III, K. 810. pondşâ siehe împoncişa. poneâvă PI. -nevi S. f. (1814 ŢICH. 277) BAN. CRIS. Bettuch N. întinde-te cât ti-iponeava (Z. 111,313). GR. ponivă. ET. şerb. ponjava, magy. ponyva. SG. ALR II/I, K. 287; SN II, K. 494; V, K. 1447; ALRM II/I, K. 402. ponegreâlă PI. -greii S. f. (um 1660 STAICU 89) 1. LV. Schwärzen N. 2. Verleumdung F. ET. a ponegri. ponegrcâţă (t) S. f. (1698 CANT. DIV.) Schwärze, Düsternis F. (înţelepţii) lumina, ta ponegriaţă socotind (CANT. DIV. 5aj. (Poftele lumeşti) o ponegreaţăşi minţii o întunecare îţi aduc (CANT. DIV. 72b). ET. zu negreaţă, mit dem intensiv. Prăf. po-. ponegri Präs, -gresc V. tr. (1703 GCD) 1. LV. schwärzen. Au nu i-au stătut ţărna pre piept, ochii i-au astupat, faţa i-au ponegrit, graiul i-au amuţit? (MS. 1773, GCR II, 95; von einem Verstorbenen). 2. fig.: jdn. anschwärzen, verunglimpfen, verleumden. Vârât în intrigi, ici dulce măguleşti, Colojar-de ruşine pe-amic îl ponegreşti (I. NGR, CL VIII, 339). (Ei) căutau să mă supere cu vorbe răutăcioase ponegrind pe români şi dându-leporecle urâte (UR. BUC. 77). ET. negru + intensiv. Präf.po-, vgl. auch ksl.po&uniti. ponegrit Adj. (1643 VARL. CAZ.21, 117a) 1. LV. verdüstert. Atâta-i de grozavă şi. ponegrită cât. nu o poci vedea (DOS. VS. Noe. 25; 162b). 2. verleumdet. ET. a. ponegri. ponivös Adj. (1652 INDR.) veralt. u. ugs. 1. kurz-, schwachsichtig. Cine iaste cu un ochiu sau ponivos (INDR. 74). Le-aş ceti pe faţă. (cărţile), Dar îs cu albeaţă, Le-aş ceti pe dos, Dar îs ponihos (PP. TR. MAR. NUNTA 419). Morariu-icam ponihos Şi dă untura, pe jos (MAR. SAT. 51). 2. tölpelhaft. Buta cel cu minte ponivă (BUDAI-DELEANU XII, 86). Nu trânti obloanele, ponivosule, că nu sunt de fier (DEL, P. 168). GR. ponevos; ponihos, poniv. ET. evtl, zu poneavă. SG. ALR EI, K. 68; II/I MN 2266, 49. ponög etc. siehe podnog. ponojnui (t) Präs, -nuiesc V. tr. (MS. 1807) tadeln, verunglimpfen. Cei ce vor ceti, unde vor găsi vreo greşeală ... să nu mă ponojnuiască, ci să îndrepleze cu duhul blândetei lor (MS. 1807, CL VII, 326). ET. vgl. a ponoslui. ponomâr siehe pălămar'. ponor PI. ponoare S. n. (1447 DRHD 394) durch ein Rinnsal, eine Erdrutschung etc. gebildete vertiefte od. abschüssige Stelle im Gelände: Schlucht, Kluft F, Riß M. La stânga noastră se înălţa dealul Ulmului plin. de ponoară (SAD. POV. 229). Cale de-o zi, peste dealuri şi prin ponoare, pe care nu le poţi străbate decât cu piciorul sau călare (VLAH. GV. 194). Scobora văi, trecu peste răpi şi peste ponoare şi ajunse în fine în vârful celui de pe urmă pisc (GANE, CL I, 267). GR. PI. auch ponoâră. ET. asl. ponoru. SG. ALR SN III, K. 679, 820. ponorât Adj. (um 1710 NEC. COSTIN, LET.11, App. 64) abschüssig. Romanul, unde (Roman Voievod) auJacut si cetateponorită în apa Moldovei (LET.11, 100, Anm. KOGĂLN.). GR. ponorit. ET. a ponorî. SG. ALR SN III, K. 820. ponorâtor Adj. (1683 DOS.) veralt.: abstürzend. Pământ muiat ... siponorâtoriu (DOS. VS. Noe. 17; 132b). ET. a ponorî. ponorâtură PI. -turi S. f. (1668 BULAT D.M.V. 24) veralt.: abschüssige Stelle, Schlucht F. Văi, ponorâituri, prăpăstii (BELD. ET. 1). ET. a ponorî. 153 ροηοπ ponori Präs, -rase (1632 EUSTR. PRAV. 484) LV. I. V. tr. über eine abschüssige Stelle (hin)abstürzen. Şi-lponorâră în râpă de sus înlr-adânc (DOS. VS. Fevr. 25; 77a). II. a se ponori (hin)abstürzen. Ca nu cumva să te surupe, să te ponorăşti şi să cazi (Ş. TAINE 317). GR. ponori. ET. ponor. ponoros Adj. (1683 DOS.) MOLD, schluchtenreich, zerklüftet. Iapa a făta să nu se ... lase pe toloace băhnoase sau ponoroase (FILIP. DASC. AGR. 149). Puindu-să (ei) ales la locuri strâmte şi ponoroase (DOS. VS. Fevr. 25; 77a). ET. ponor. ponos PI. ponoase S. n. (16. Jh. PS. H.) 1. Schimpf M., Verleumdung F. Tu cunoştiponcelul mieu (Τον όνειδισμόν μου) şi ruşinea mea şi înfruntarea mea (BIBLIA 1688 Ps 68, 23) Du weißt meine Schmach, Schande und Scham. Aceia nu este nuntă, ce este o batjocură şi o ocară şi ... este de râs şi de graiurile oamenilor şi de mustrarea şi pomoslu în tot ceas (Ş. TAINE 240; von der Ehe zwischen Personen sehr verschiedenen Alters). 2. Beschuldigung F., Vorwurf M. De vreme ce iaste bine să faci păcatul, căci fugi de ponosul păcatului? (MĂRG.1 70a) warum flüchtest du vor dem Vorwurf? Venia de la turci ponoslu pentru prăzile ce făceau căzacii în ţările lor (MIR. COSTIN, LET.21, 314) eine Vorhaltung, Rüge. Noi de abia scăparăm de un ponos şi vrem să ne atârnăm altul de coadă (ISP., CL XVI, 355) wir sind kaum diesen Vorwurf losgeworden, närnl. daß wir im eigenen Land Fremdlinge wären. Iertaţi ... greşeala făcută, Ponos nu ne faceţi (PANN P V. M. 1,111). — A scoate cuiva ponos jdm. Übles nachsagen: (Eu) nu fac alta decât a scoale mereu la mărunte ponoase cărţii tale (OD. SC. I, 38) ich tue nichts anderes, als lauter Kleinigkeiten an deinem Buch zu kritisieren. N-avea să scoată capul în lume Sultănica ...că începeau şuşuitul şi ponoasele (DEL. S. 14) die Schmäh-, Lästerreden. Port ponos man sagt mir Übles nach. Mă-sa, care o făcuse să poarte ponosul satului (ISP. LEG.11,127) ihre Mutter, die die Schuld an ihrem üblen Leumund trug. Ce efi-umos, poartă ponos (Sprw.) das Schöne erzeugt Neid (vgl. Schillers: Es liebt die Welt, das Strahlende zu schwärzen Und das Erhabene in den Staub zu ziehen). 3. Unannehmlichkeit F., Ärgernis N. A trage ponoasele die Folgen tragen. Dacă critica mea va fi... nedemnă şi nepotrivităpentni scrierea ce a provocat-o, ruşinea va rămânea numai pe seama mea, căci este drept ca fiecare să poarte ponosul faptelor şi ziselor sale (OD. PS. 3) jeder muß die Folgen seiner Taten und Worte in Kauf nehmen. Eu săfiu argalu vitelor şi la socoteală, el să tragă tot folosu, iar eu să rămâi cu ponosu, vorba aia! (RADUL. RUST. II, 81). 4. BAN. TR. MOLD. Beschwerde F. GR. ponoslu (PS. H. 56, 4). ET. ksl. ponosu; ponoslu ist an aponoslui angelehnt, nach dem Muster von maslu, a mäsliii ctc. ponosi Präs, -sesc V. tr. (1703 GCD) 1. abnutzen (von Kleidungsstücken:) abtragen. Demjenigen, der ein neues Kleidungsstück anlegt, wünscht man: Să n-ajungi s-o ponoseşti şi cu alta să te-ndoieşti! 2. veralt.: anschwärzen, verleumden. ET. ponos. ponosit Adj. (16. Jh. COD. TOD. 241) abgeschabt, abgetragen. Când cofa eponosită, sefreacă (ŞEZ. VIII, 88). Un simplu mindir de paie ... acoperit cu un macat ponosit şi plin de pete (UR. LEG. 368). Era îmbrăcat cu un pardesiu rupt şi ponosit (SAD. CR. 170). Si ca haina ponosâtă ...Li s-a destrăma făptura (DOS! PS. V. 101,95). GR. ponosât. ET. a ponosi. ponoslu siehe ponos. ponoslui Präs, -luiesc (16. Jh. CV2 55b; Jak 1, 5) LV. u. PP. I. V. tr. pc. jdn. schmähen, schelten, jdm. Vorwürfe machen. Merse şi la patriarhul Anastasie ereticul... de-lponoslui şi-lfece vrăjmaş besericii lui Hs. (DOS. VS. Mai 18; 136a). Asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Şi cum m-aponosluit (I.-B. 272). LV. bisw. mit Dativ: l-au ponosluit pentru feciorii lui că sunt răi şi vicleni (AMIRAS, LET.2 III, 147). U. a se ponoslui sich erniedrigen. Veniţi ceia ce ... v-aţi ponosluit şi v-aţi urât pen tru numele mieu (MĂRG.2 165b) die ihr ... geschmäht und gehaßt worden seid. ET. vgl. magy. panaszol, in der Bdtg. an ponos angelehnt. ponosluire S. f. (16. Jh. PS. H. 38, 9) 1. LV. Verleumdung F. 2. veralt.: Klagen N., Beschwerde F. ET. a ponoslui. ponosluitör S. m. (16. Jh. PS. H. 118, 41) 1. LV. Verleumder M. 2. veralt.: TR. Beschwerdeführer M. ET. aponoslui. ponoscnie (+) S. f. (16. Jh. PS. H. 78, 12) Verleumdung F. ET. ksl. ponosenije. pontif PI. -tifi S. m. (1821 LEON ASACHIP. 124) hoher Priester. Pontiful Romei, suveranul pontif der Papst. ET. frz. pontif. pop1 PI. popi S. m. (1825 B.) 1. hölzerne Säule, so bes. von den (oft reich geschnitzten) Säulen, die das Vordach (streaşină) des Bauernhauses tragen; von der den Druck übertragenden losen Säule der Wein- u. Ölpresse; von der Säule der 154 popac! Garnwinde (DT. 140). Stâlpii din faţa casei sau popii se razimăpe o talpă (APAR. SĂN. I, 125). Copilul stă pop, popuşor (P AMF. JOC. II, 161) das Kind steht fest auf den Beinen, aufrecht. Vgl. poponeţe. 2. hölzernes Quemstiick, Querholz, Riegel M. Românul îşi cârpeşte sănătatea struncinată tot cu acea înlesnire cu care îsi cârpeşte şi carul cu zbanturi, osia c-un pop (RAL. SUV. 6). 3. zum Trocknen aufgehängte oder zu Garben aufgestellte Stengel. Snopii (de coceni) se strâng în glugi sau popuri (DT. 62). 4. Spitze F. eines Garbenhaufens. GR. mcgl. -rum. poip (PAP. MEGL.). In Bdtg. 3. PI. auch popuri, in Bdtg. 3. u. 4. Sg. auch popă. ET. bulg. pop (DLR). SG. ALRH/I, K. 71; MN 2836, 107; 3937, 151; SN I, K. 60, 118; II, K. 455; ALRM II/I, K. 17; SN I, K. 116,305. pop2 siehe popă. popas PI. -păsuri S. n. (1638 IORGA S. D. IV, 25) Halt M., Rast, Station F. A face popas Halt machen, rasten. Aceaslea-spopasurile (oi σταθμοί)fiilor Israil, după ce ieşiră den pământul Eghipetului (BIBLIA 1688 Nm 33,1) das sind die Stationen der Kinder Israel. La crucea amiază, când stă soarele la popas (SEV. POV. 32; nach dem Volksglauben bleibt die Sonne um Mittag eine Weile stehen) die Sonne rastet. în livadă, vro patruzeci de gâşte coseau fără popas iarba verde ca broatecul (NAD. NUV. I, 13) ohne Halt zu machen, stehen zu bleiben. - Bei Begräbnissen werden an Kreuzungen etc. Stationen (popasuri, stări, stâlpi, prohoade) gemacht, wobei gewisse Gebete gesungen werden; sie sollen die Zollstationen (vămi) darstellen, die der Tote im Jenseits zu passieren hat. Până la mormânt se fac şeptepopasuri (FR.-C. MOŢII 177). GR. PI. bisw. popase. ET. ksl. popas ϋ. popâz S. m. (1906 PANŢU) Läusesamen M., Frucht von Veratrum Sabadilla (PANŢU). ET. unbek. // türk, papaz, ngr. παπάς (SCRIBAN). popă PI. popi S. m. (1435 DERS) 1. Priester, Geistlicher (verächtl. Pfaffe), Pope, Pfarrer M. Popa săspuie cuvântul lu D-zeu, sfânta evanghelie, în limba pre carea grăiesc oamenii (CORESI, GCR I, 24). Merseră cătră el mai marii popilor (οι αρχιερείς) şi bătrânii oamenilor (BIBLIA 1688 Mt 21, 23) traten zu ihm die Hohenpriester. Are popa şese boi, Preoteasa buze moi (I.-B. 469). Nu iei tu pe Ilinca cum nu-s eu popă (VLAH. NUV. 131) ich will Hans heißen, wenn du I. heiratest. El luă, măncă din toate, până când s-a săturat Ca un popă (DULFU PĂC. 240) er hat kräftig zugelangt. Se vede că-mi ieşise un popă înainte (CL XIII, 68; einem Geistlichen, gleich welcher Religion, zu begegnen, hielt man in der Phanariotenzeit für unheilbringend; um das Übel abzuwenden, pflegte man etw. vom Boden aufzuheben u. ihm nachzuwerfen). Die Frau des Geistlichen heißt preoteasă. 2. Redensarten (vgl. a călca II. 6, drac 6. b, fuior 2, ort, piele 1): Plăteşte ca popa! zahle anständig! I-a cântat popa er ist gestorben. Ci mai zi, zice-ţi-ar popa de capi (PANN PV. Μ. II, 126) hol dich der Henker! I s-a dus vestea ca de popă tuns er, es hat das größte Aufsehen erregt (wie ein exkommunizierter Geistlicher). Când l-ai auzi odată, nu ţi-a. mai trebui nici popă tuns (SEV. POV. 153) dann würde man vor Erstaunen außer sich geraten. Eu îi sunt popă ich bin sein Meister, ich werde mit ihm fertig, er muß nach meiner Pfeife tanzen: Cu Ivan dracii ş-au găsit popa (CREANGĂ, CL XII, 25). A călca a popă bereits in jungen Jahren Neigung zum Priesterberuf zeigen. Uite popa, nu e popa ein Quidproquo. 3. Sprw. (vgl. babă 1, iapă 1, păcat 1): Unuia îi place popa, altuia preoteasa şi altuia fata. popei über Geschmack läßt sich streiten, de gustibus non est dispu-tandum. Fă ce-ţi zice popa, dar nu face ce face el richtet euch nach meinen Worten und nicht nach meinen Taten. 4. in Tier- u. Pflanzennamen (vgl. barbă 4. d, vacă): popa ţiganilor Feldgrille F. (VICIU); TR. BUCOV. barba popii (Daucus sylvestris; BR.; COL. L. TR. IX, 157 u. 387) wilde Möhre; călţuneiipopii (RCM. SARB. 36) od. călţunaşulpopii (Tropaeolum majus; PANŢU) Kapuzinerkresse F. 5. König M. im Karten- u. Kegelspiel. Popa de treflă, de ghindă Treff-, Eichelkönig. Dă-mi un zece ochi, un popă, o preoteasă (FIL. CIOC. 146). 6. MOLD. (zi de) popă Fastentag M. Când turta, (pentru tocmagi) se face numai cu apă, tocmagii sunt de ,,sec ”, de „popă” (depost) (ŞEZ. VII, 75). GR. LV. (Kanzleispr.) vor Eigennamen oft in slav. Form pop, z. B. s-au tâmplal între ei pop Onciul ot Bălteşti (DOC. 1609, GCR I, 43); - Gen. Dat. popii, veralt. popei, Nok.popo u.popă. -Dim. ugs. MUNT. popoiâc von jungen Geistlichen (JIP. OP. 123). ET. ksl. pop μ vgl. agr. πάπας; die rum. Form deutet auf ein asl., nicht erhaltenes popa. SG. ALR SN V, K. 1289, 1293; ALR II/I, K. 199. popärieS. f. (1881 JIP. OP.) selten: Geistlichkeit F. (JIP. SUF. 121). Logofatu bisericesc şi al şcoalilor, mai mare piste popărie, şcolăret şi învăţălorime (JIP. OP. 102). ET. popă. popăsi siehe poposi. popâc! Interj. (1865 AL.) fam., drückt plötzliches, unerwartetes u. unerwünschtes Erscheinen eines Menschen aus: hoppla! Tocmai când se pun la masă, Popâc şi el înlră-n casă (SEV. AN. 92). Piei, drace! da de unde ai ieşit deodată popâc, chir Manole? (AL., CL III, 248). ’ ET. siehe popic. 155 popândău popândău PI. -dăi S. m. (1868 BARC.) 1. Ziesel M. (Citellus citellus). A sta popândău wie eine Bildsäule, herausfordernd dastehen; vgl .poponeţ 2. 2. Vogelscheuche F. ET. siche popic. popândi Präs, -dese (um 1670 ANON. CAR.) OLT. BAN. puffen, stoßen. ET. unbek. popenchi PI. popenchi S. m. (1726 PASCA N. 304). MOLD. BUCOV. Tintenpilz M. (Coprinus atramenta-rius). Mănătărcile, ciobănaşii, popenchiisau opinlicii (ÎNV. COP. 18921,90). ET. unbek. popesc Adj. (1652 ÎNDR, CADE) 1. priesterlich, Priester-, Pfarrers-. 2. zur Steigerung: außerordentlich groß, lang etc. Nemai-fiind supărat de nimenea, trage Ivan an somn de cele popeşti (CREANGĂ, CL XII, 24) einen langen Schlaf. TOPON. Popeşti (1425 DERS). ET. popă. SG. ALR SN IV, K. 924. popeşte Adv. (1683 DOS. VS. Fevr. 12; 66a) nach Priesterart. Vgl. a călca II. 6. ET. popă. popi Präs, popesc (1564 CORESI CAZ. I, 54b) I. V. tr. zum Priester weihen. De să va scula (Alexandru Vodă Lăpuşneanul) va popi şi elpre unii (URECHE, LET.11, 189). -Fig.: (El) au popit pre Grigorie Vodă şi iarăşi el îl va despopi (AMIRAS, LET.2 III, 146) zum Fürsten gemacht, auf den Thron gehoben. II. V. intr. das Amt eines Priesters versehen. III. a se popi Priester werden. Dracu s-a popit! (JIP., GCR II, 261). ET. popă. popic PI. popice S. n. (1726 PASCA N. 304) 1. Kegel M. A juca popice, veralt. a se juca în popice kegeln. 2. Holzstütze F. 3. popiei OLT. Fuß M. der Garnwinde (DT). GR. S. f. popică, PI. popiei. ET. vgl. serb. popik „Stolper (Art Ballspiel)”, wahrsch. zu popă „Pfaffe”; ebenso popâc, popândău, popondoc, poponeţe. Vgl. pop. SG. ALR IM, K. 254; MN 3812, 121; 3937,151; SN V, K. 1274, 1296; ALRM SN I, K. 40, 383. popicar PI. -cari S. m. (1853 BAR. MUNT. I, 494) Kegelspieler M. ET. popic. popică siehe popic. popicărie S. f. (1868 BARC.) selten: Kegelspiel N., -bahn F. ET. popic. popicarii S. n. (1853 BAR.-MLJNT. I, 495) selten: Kegelspiel N. ET. popic. popiei siehe popic. popic S. f. (1564 CORESI CAZ. I, 54b) Stand M. des Geistlichen. Să se lase de popie (PRL 207a). Ce s-au lăsat de popie ...De s-au dat în haiducie (AL. PP. 97). ET. popă. popilnic PI. popilnici S. m. (um 1670 ANON. CAR.) 1. MOLD. TR. Haselwurz F. (Asarum). 2. popilnic iepuresc Leberblümchen N. (Anemone hepatica; B.). GR. MOLD, pochivnic; propivnic (FR.-C. MOŢE 128); popivnic, popâlnic (TEOD. PP. 340; MF 1,373; MAN. IST. NAT. II, 59). ET. unbek. popimc S. f. (1825 B.) fam.: Geistlichkeit, Priesterschaft F. ET. popă. popirös siehe papir. popistrela siehe pistrela. popistri Präs, popistresc V. tr. (1645 HERODOT 272) veralt.: sprenkeln. ET. zu asl. plstrü. popivnic siehe popilnic. popoiac siehe popă. popondoc PI. -döci S. m. (1910 PAMF. IND.) MOLD. DOBR. Stützpfahl M. an Bauernhäusern. ET. siehe popic. poponeţ (um 1582 BGL) 1. S. m. 1. scherzh. Pfarrer, Pope, Pfaffe M. Lasä-te-n conta Sfinţiei sale, că te scoate poponeţ ca din cutie (CREANGĂ, CL XV, 448; zu einem Schüler des Priesterseminars). 2. Strohpuppe F. Proprietarii de turme socotesc că e destul să pună poponeţe, un chip omenesc cu ciomag în mână în capul turmei, pen tru ca treaba să meargă minunat (GAZ. SĂT. XIV, 504). 3. Feldmaus F. A sta poponeţ (PAMF.), popinteu, popânzac, OLT. popânzoi (Z. II, 746) wie eine Bildsäule, herausfordernd dastehen; vgl. popândău. GR. poponeţe. II. S. n. Unschlittlampe F., nach PAMF. noch primitiver als der opaiţ (s. d.). Doar nu-s un poponeţ să m-aprind şi să mă sting pe mică pe ceas (AL. OP. I, 814). ET. wahrsch. zu popă, vgl. pop, popic. popor PI. popoare S. n. (1525 BGL) 1. veralt.: Gesamtheit der in einer Kirche Versammelten: (Kirchen-, Pfarr-) Gemeinde F. (Preotul:) Cu pace 156 pöpriste Domnului să ne rugăm. Poporul: Doamne miluieşte (DOS. LIT.2 37). Toţi preoţii... câţi botează în popoa-răle lor (Ş. TAINE 2G).Episc6pilor li se cade să înveţe poporul în toate zile (INDR. 612). 2. Volle N. Şi s-au astrucat (Iisus Navi) cu cinste de poporul său (DOS. VS. Sept. 1; 2a; Glosse: de oamenii). S-au închis în sabie pre poporul său şi ocina sa o părăsi (DOS. PS. SLAV. R. 78, 62) und übergab sein Volk ins Schwert und entbrannte über sein Erbe. Până ce s-au întors Ieremia şi poporul din Vavilon (DOS. VS. Sept. 28; 34a). Izrail pe mine nu m-aii cunoscut şi-poporul mieu n-au înţeles (CANT. DIV. 76a; Is 1, 3) Israel kennt mich nicht, und mein Volle vernimmt mich nicht. Tânărul prinţ Carol I, chemat să ia în mâna lui ageră şi norocoasă destinele acestui popor (VLAH. RP. 8). Popoarele Europei die Völker Europas; poporul român das rumänische Volle; un om din popor ein Mann aus dem Volk. In dieser Bdtg. seit DOS. 3. Völkerschaft F. Pânza, iazului Zadoinei, plin de papură si stuh, în care foiau popoare de sălbătăciuni aripatei SAD. CR. 13). GR. PI. veralt. popoără. ET. lat.păpăus, vgl. zur Bdtg. it.popolo „Kirchengemeinde, Kirchspiel”, span, pueblo „Gemeinde in der Kirche”; anscheinend dem It. entlehnt // zu dem gesamten Komplex vgl. IVĂNESCU ILR 245. popora Präs, -rez (1698 IORGA S. D. XVII, 2) veralt. I. V. tr. bevölkern. II. V. intr. Seelsorger sein. ET. popor. poporan (1631 BGL) 1. S. m. PI. -răni, MOLD, -răni, bisw. -reni (Besucher einer Kirche:) Gläubiger M., (Angehöriger einer Kirchengemeinde:) Pfarrkind N. Noi ce-ţ suntem turm-aleasă Şipoporeni de svânta. ta casă (DOS. PS. V. 78, 64). Popii carii nu să nevoiescu cu rumânie, ce tot cu sărbie ... facu-şi de cătrăD-zeu pedepsăşi de căEăpoporani urâciune (MS. 1675, GCR I, 220). La fiecare botez, căsătorie sau înmormântare era o adevărată tocmeală între preot şi poporenii săi (XEN. BR. 149). II. Adj. veralt. 1. Volles-. 2. populär. ET. zu popor. poposi Präs. -sesc V. intr. (16. Jh. PS. H. 4, 9) Halt, Station machen, rasten. Şi să mută de acolo Isaac şi poposi la râpa Gherarilor şi tăbărî acolo (BIBLIA 1688 Gn 26, 17). Ieşind de acolo să duseră a doa zi si poposiră într-alt sat la casa unui creştin (MĂRG.2 238a). GR. veralt. popăsi (BOGD. POV. 134). ET. popas. popoţâ Präs, -ţese (um 1900 TIKTIN) fam. I. V. tr. auf einen hohen Platz, hoch hinaufstellen. II. a sepopoţa sich in Positur setzen. ET. wahrsch. a cocoţa mit Anlehnung an pop, poponeţ, popoţât Adj. (1881 JIP. OP.) fam. 1. auf einen hohen Platz, hoch hinauf-, aufgestellt. Un han ... mai-nalt, popoţal pe o pivniţă (UR. LEG. 312). Hai cu gândurilipopoţatepăpiscu minţii (HP. OP. 57). 2. fig.: aufgeblasen, überheblich. ET. a popoţa, poprea siehe proptea, popreâlă PI. popreli S. f. (1683 DOS. VS. Apr. 3; 70b) 1. Zurückhalten N. Un car ...pe care îl trăgea (omul) cu mâinile, la vale cu propele şi la deal cu opintele (CREANGĂ, CL IX, 454). 2. veralt.: HaftF., Gewahrsam, (Haus-)ArrestM. (Boierii) s-au rugat lui craiu să-l sloboazăpre Iliaş Vodă de lapoprecilă (NEC. COSTIN, LET.21, 143). 3. veralt.: Verbot N., Sperre F. Atunci se dă recreaţiuni şi vacanţii vânatului, iar vânătorilor li se impune pedeapsa poprelei (OD. PS. 37) in der Schonzeit gilt das Jagdverbot. GR. pro-. ET. a popri. poprelişte PI. -lişti S. f. (1811 IORGA S. D. XII, 167) veralt.: Verbot N. ET. a popri. popri Präs, -prese (1642 CAZ. GOV. 150) 1. V. tr. 1. veralt. a) (an einem Ort) zurückbehalten. Pe carii va domnul din boieri, îi popreşte la masa dinlăuntru (GHEORG., LET.2 EI, 318) die Bojaren, die ihm genehm sind, hält der Fürst zur privaten Mahlzeit zurück. - b) verwehren, verhindern, verbieten. Nimărui nu-i era. poprită uşa (domnului) (MUŞTE, LET.2 III, 30) niemandem war der Eintritt verwehrt. Fiecare tovarăş volnic este să poprească orice prefacere a tovarăşului său (COD. CÂR., p. tovărăşie 9) zu verhindern, verbieten. Poprea unul pe un împărat să nu intre prin casele proaste ca să nu se întine (ISP. BSG. 132) einer hielt... davon ab. - c) aufheben. Săpropesc (tatei) o bucăţică de peşte (NĂD. NUV. I, 160) ein Stückchen Fisch soll ich für Vater aufheben. 2. c. la. cn. etw. beschlagnahmen. 3. verhaften. II. a se popri, veralt: (an)halten. Când soseşte paşa drept domn ...se popreşte (GHEORG., LET.2 III, 329) hält er an. GR. propi, propri, potpri, podpri (DOS. PS. V. 77, 41). ET. ksl.popreti, podăprăi „stützen”, mit von a opri beeinflußtem Bedeutungswandel. Vgl. a propti. poprire PI. -priri S. f. (1772 ILIODOR 55a) veralt. 1. Beschlagnahme F. 2. Sperre F., Hindernis N. ET. a popri. pöpriste siehe păprişte. 157 poprit poprit Adj. (um 1743 NECULCE, LET.1 II, 377) 1. verhaftet. 2. beschlagnahmt. 3. verboten. ET. a popri. popular Adj. (1837 SĂUL. HR. I, 129) 1. Volks-. Arta, muzică etc. populară Volkskunst, Volksmusik etc. 2. popular, volkstümlich. ET. nach frz. populaire. popularitate S. f. (1829 CR 238) Popularität F. ET. nach frz. popularité. populaţie PI. -laţii S. f. (1817 URIC. IV, 303) Bevölkerung F. GR. veralt. -ţii'ine. ET. frz. population. popusöi siche păpuşoi. popuştină S. f. (1774 IORGA S. D. XII, 267) MARAM. Kirchenabgabe, Kirchensteuer F. ET. wohl zu popă. por1 siehe pur1. Por2 m. (1620 ALEXANDRIA, CREST. 167) Poros, von Alexander dem Großen besiegter asiatischer König, durch das Alexanderbuch (Alexandria, s. d.) als mächtiger u. reicher Herrscher sprichwörtlich geworden. N-ai merge să mă anunţi (la boierul)? „ Doar nu eşti Pori împărat. Hai să intrăm de-a dreptul, că boierul nu-i fudul ca alţii. ” (AL., CL VII, 378). Şi-ipărea că toate bogăţiile lui. Por împărat nu sunt nimica toată pe lângă atâta spuză de avere (CL XVI, 262; er hatte einen Schatz gefunden). ET. Poros. por3 PI. pori S. m. (1705 CANT. IST. 12) Pore F. ET. gr./lat. por us. porâmniţă (+) PI. -râmniţe S. f. (1683 DOS.) Schulterkleid N. Poramniţa svântului ce purta preste umăr (DOS. VS. Oct. 26; 86b). ET. asl. poraminica. porav Adj. (1656 CAT. CALV. 63a) BAN. TR. 1. streitsüchtig. 2. mutig. 3. wild. GR. purav. ET. zu poară. porănici siehe poroinic. porâncă etc. siehe poruncă etc. porc PI. porci S. m. (1421 DERS) 1. Schwein N. Porc mistreţ, sălbatic Wildschwein. Ţăranul mai nu taie porc decât la Crăciun (MANOL. IG. TĂR. 261). Cine se bagă în lărâţe, îl mănâncă porcii (Sprw.) wer sich unter die Kleie mengt, den fressen die Schweine. A mâna porcii (la jir) (laut schnarchen): Soţul său ... adormise şi-i da nişte sforăieli de părea că mână porcii (ISP. LEG.2 369). Vgl. albie 1. câine 3, a îngrăşa I, a păzi I. 1. 2. in Tier- u. Pflanzennamen: porcuşor Morineil M. (Charadrius morinellus; MAR. ORN. II, 297); MUNT. porcoi, MOLD. porcuşor, porculel, porcoiâş, porcăn Gründling M. (Gobio); iarba porcului Glasschmalz N. (Salicomia; BR.); LM. porc ghimpos Stachelschwein N. (I-Iystrix). 3. fam. ugs. porc, porcăn frecher Kerl, Frechling, Frechdachs M. 4. fam. porc, purcel (Tinten-)Klecks M. Rândurile (scrisorii) jură împestriţate cu vreo câţiva purcelaşi numai buni de tăiat (IARNIK, CL XV, 146). 5. steaua porcului Morgenstern M. Trebuie să mă şi întorc acasăpână a ieşi luceafărul porcilor (ISP. LEG.1 1,150). 6. porcoi, porcăn, porcănâş, TR. porc(u)şor (de fân) kleiner (Heu-)Haufen, unmittelbar aus den Schwaden (brazde) gebildet; aus den porcoi werden dann weiterhin căpiţe, clăi u. stoguri gemacht (siehe die betr. Art.). A lăsa trifoiul în porcani numai o zi sau cel mult două, după aceia îndată a-lpune în căpiţi (ION. CAL. 107). Ardeau porcanele şi căpiţile de fân, clăile şi girezile de grâu (GHICA, CL XIV, 59). Cei patru boi... rumegau împrejurulporşorului de fân (SLAV., CL XII, 450). Sătenii se îngtijesc să-i adune în porcoaie, după ridicarea sămănăturilor (MANOL. IG. ŢĂR. 61). - Daher: MUNT, porcoi de galbeni etc. Haufen M. Dukaten etc. Ca-mpăratu ăla care ... avea ... porcoaie de galbeni nenumărate (HP. OP. 136). Starostele (isnafului) venea la curte cu un porcoi de mahmudiele (GHICA, CL XIV, 85). GR. Dim. porcuşor, -culeţ, porşor, porcuţ; Augm. porcoi (in Bdtg. 6 auch purcoi), porcăn, PI. in Bdtg. 6 gew .porcoaie, -câne (-coiâşe, -cănâşe). Vgl .purcel. ET. lat. pörcus; daß in Bdtg. 6 nicht dieses, sondern pörca „Furchenrücken, -kämm” zu Grunde liege (PUŞC.), wird durch Form u. Bdtg. widerlegt. SG. ALR II/I, K. 258; SN I, K. 59, 128, 131; III, K. 684; ALRM SN II, K. 554, 573. porcar PI. -cari S. m. (1473 BGL) 1. Schweinehirt M. Deaca crescură (Rom şi Romii), lor le era viaţa cu porcarii de păştea turme (MOXA, HC I, 355). - S. f. porcăreâsă, PI. -rese. 2. Ballspieler M., vgl. poarcă. GR. purcar. ET. lat. porcarius; zü 2. vgl. auch poarcă. SG. ALR SN V, K. 1292, 1293. 158 poreclire porcăiPrâs. -iese (1788 MOLNAR SPRACHL.3 282) fam. I. V. tr. beschimpfen. II. a se porcăi sich schweinisch benehmen. GR. porci (MOLNAR, HMST.). ET. porc. porcărâş PI. -râşi S. m. (1883 MAR. ORN. II, 295) MUNT. Regenpfeifer M. (Charadrius pluvialis; MAR. ORN.). GR. pure-, ET. porcar. porcăreâţă PI. -reţe S. f. (1628 DRHB XXII, 342) ugs.: Schweinestall M. ET. porc; vgl. lat. porcar Ria. porcărie PI. -rii S. f. (1823 BOBB) 1. Schweineherde F. 2. Schweinefleischprodukte (PL). 3. Schweinestall M. (B.). 4. Schweinerei, Gemeinheit F. 5. Zote F. ET. porc. SG. ALR IEI, K. 263. porcesc Adj. (1581 CORESI OMIL. 378) Schweine-, schweinisch. Are noroc porcesc (Z. 1,649) er hat ein Schweinsglück. Viaţă îngerească, trai porcesc (Z. II, 81) er lebt wie ein Schwein und fühlt sich sehr wohl dabei. Slujbaş de patrusprezece ani, să m-arunce afară în douăzeci şi patru de ore. Asta nu se face! Asta e ceva porcesc (TEL. SCH. 94) eine Gemeinheit. Viaţă porcească (VARL. CAZ.21,17a; MOXA, HCI, 359). ET. porc. SG. ALRSNI, K. 194. porceşte Adv. (1643 VARL. CAZ.2 1, 238a) schweinisch. ET. porc. porci siehe porcăi. porcie S. f. (um 1670 ANON. CAR.) veralt.: Schweinerei F. KT. porc. porcin1 S. m. (1783 BENKÖ) 1. TR. MUNT. Vogelknöterich M. (Polygonum avicu-lare). 2. MOLD. Portulak M. (Portulaca); auch iarbă grasă. GR.părcin (B.; FUSS: pörtschin), porcrină (CIH.), porcină (BR.). ET. magy. porcin, poresin, das wahrsch. über ahdt. purcelan, purzilla, burcela etc. auf portulaca zurückgeht. SG. ALRM SN II, K. 457. porcin2 (1698 CANT.) I. Adj. Schweine-. II. porcină S. f. 1. MOLD. Schweinefleisch N. (ŞEZ. V, 117). Cei 7fraţiMaccavei... pre tiran nu ascultară şi porcină a mânca legea nu călcară (CANT. DIV. 89a). 2. Schweine (PL). ET. lat. poremus. porcit Adj. (1705 CANT.) zum Schwein gemacht, geworden. Bre, hei, porc peştii şi peşte porcit, Dulfe! (CANT. IST. 132; zu einem Delphin). ET. zu porc. porcoi etc. siehe porc. porcos Adj. (1793 PREDETICIII, 210a) 1. schweinisch. 2. zotig. ET. porc. porculeţ, porcuşor, porcuţ siehe porc. poreclă PI. porecle S. f. (1581 CORESI OMIL. 155) Beiname M. Iară Potcoavă îi era poreclă, pentru că frângea în mâni potcoave de cal (NEC. COSTIN, LET.1 1, App. 96; von einem Ioan Potcoavă). Grigorie ... facătoriul minunilor ... pentru mărirea şi mulţâmea minunilor ce facea, dobândi şi poreclă numelui (DOS. VS. Noe, 17; 131a). Ne dase nume de curcani Un hâtru bun de glume. Noi am schimbat lângă Balcani Porecla în renume (AL. POEZII III, LEG. N. 93), vgl. curcan 2. - Veralt.: numele şi porecla Vor- und Zuname. Ca să se supuie modei polone, mai adăugi un „schi” la porecla sa şi din Scavin se făcu Scavinski (C. NGR. 259). - LM. nur Spitzname. De poreclele ce-şi pun ... trebuie să te ţii cu mâna de inimă cât râzi (ŞEZ. III, 182). GR. bisw. poriclă, polecră, policră, poriglă (RETEG. POV. III, 18). ET. asl. poreklo. porecli Präs, -clesc V. tr. (1561 CORESI TE4 126b; Lk 6, 22) 1. pc. jdm. einen Beinamen etc. geben, jdn. ... nennen. Iuda cel ce săporecliia Maccavei (BIBLIA 1688, 1 Maklc 2, 4). Moldovenii nepolocresc pe noi muntenii şi oltenii „ limbă neagră” (adică ţigani) (JIP. SUF. 91). 2. LV. beschuldigen. Auzî că o poreclesc de un păcat adecă o năpăstuiră (DOS. VS. Sept. 11; 14a). GR. MUNT, (schon LV.) porocli, MUNT. TR. bisw. poricli, policri; polocri (JIP. SUF.). ET. poreclă. poreclire PI. -cliri S. f. (um 1660 STAICU 117) selten: Beiname, Spottname M. Şi câte porecliri pe-as-cuns îmi pune (COŞB. 124; das Mädchen von seiner Feindin). ET. a porecli. 159 poreclit poreclit Adj. (um 1660 STAICU 103) benannt, mit einem Spitznamen versehen. ET. a porecli. poreclitură PI. -turi S. f. (1705 CANT.) verall: Beiname M. Nu atâta pentru strâmbă poreclilu-ra mea cât pentru fără cale doseditura lui m-as pedepsi (CANT. IST. 241). ET. a porecli. porfir PI. -fire S. n. (uni 1650 CPLRII, 257) PorphyrM. Vase ... deporfiră(BAR. HAL. VII, 207). GR. S. f. porfiră (CANT. IST. 12). ET. gr./lat. porphyrit.es, it. porfiro. porfiră PI. -fire S. f. (1635 EFTIMIE L. 343) LV. Purpur M. Astăzi cu stemă, iară mâine în mormânt; astăzi îmbrăcat în porfiră, mâine în pufrejune (MĂRG.2 34b). - Adjektivisch: vin profir hellroter Wein. GR. porfir, profir, profir, prohir (JIP. OP. 53). ET. ksl. porfiră; ngr. πορφύρα. poricâle S. f. PI. (1813 DOC. EC. 158) MOLD. Früchte, Obst N. Cumpăra-ne el ... cofe de zmeură si fel de fel de poricâle de ni le da să mâncăm (CREANGĂ OP. V, 73). GR. puricate (CREANGĂ, CL XV, 447). ET. ngr. όπωρικά. poriclă etc. siehe poreclă etc. porneâlă PI. -neli S. f. (1649 VARLAAM ŞI IOASAF2 83 a) 1. Trachten, Vorhaben N. 2. Antrieb, Eifer M. Arhanghelii (să numesc astfel)pentru căci cu bună pornială vestesc îngerilor acele dumnedzăiesti străluciri (IOAN DIN VINŢI, GCR I, 244). 3. Austreiben N. (von Schafen). A duce oile în pomeală u. ä. die Schafe austrciben. Oaiei trebuie să i să deie pomeală, cum va ieşi sara din strungă pân-aproape de miezul nopţii (DRĂGH. IC. 33). De a doua zi se duce cu oile-n pomeală (SEV. POV. 152). 4. Aufbruch M. ET. a porni. porni Präs. -nesc (16. Jh. CV2 5b; Apg 19, 29) Ϊ. V. ti*. 1. in Bewegung, in Gang setzen, o maşină eine Maschine laufen lassen, anlassen; oile die Schafe aus-treibcn; proces einen Prozeß anstrengen. Pornind a lui aripe, S-a dus pe veci norocul meu (EMIN. O. I, 212) seine Schwingen lüftend. Curând vă siliţi Lucrul de-l porniţi (AL. PP. 187) beeilt euch, das Werk in Angriff zu nehmen. Am pornit azi cutreieratul târgului vecinie (IORGA AM. 175) ich habe heute mit der Wanderung durch die ewige Stadt begonnen. Când sunt seceţi mari, se întrebuinţează multe mijloace pentru a porni ploaia (ŞEZ. 1,154) um Regen hervorzurufen. 2.pc. jdn. aufbrechen, ziehen lassen, schicken. A doua zi... Mihaiporni în deosebite direcţii numeroase cete spre a lua în goană pe duşman (BĂLC. 377). Vrut-au atunce împărăţia turcului să deie galioane şvedului să-l pornească şi pre dânsul pre Marea Albă (NECULCE, LET.2 II, 347). Au pornit Vodă şi pre doamna la Celăţuie (NECULCE, LET.2 II, 308). De acolo au pomii pre ceauşul împărătesc, iară el au venit în scaun (MIR. COSTIN, LET.1 I, 278). 3. jdn. in Zorn versetzen, aufbringen. Te duci de vinzi pre Hs. cu faptele tale cele rele ... şi porneşti pre D-zea cu mare urgie asupra ta (ANTIM DID. 143). 4. pc. jdn. (an)treiben, anspomen. Simţea un avânt neîn-strunat ce-l pornea să meargă ...la chemarea porumbiţei (OD.,CL IX, 30). ^ 5. a o porni aufbrechen. îşi luă ziua bună de la părinţi ... şi o pomi în pribegie (ISP. LEG.2 214). Vântul dădu pe bulevarde şi deodată o porni chiuind în lungul lor (SAD. CR. 169) und plötzlich fuhr er dahin. II. V. intr. 1. sich in Bewegung setzen, losgehen, -fahren, sich aufmachen, aufbrechen, abreisen. Rândurile noasfre ca valurile apei porniră înspre Griviţa (GANE, CL XI, 372; von Soldaten). Când mă pui să odihnesc, Do-ba-mi bate să pornesc (I.-B. 302; der Soldat spricht) die Trommel ruft zum Aufbruch. Părinte ... porneşte ... printre ei şi sfătuieşte-i să iasă (la muncă) (RĂDUL. RUST. II, 15) begib dich. Alinătoare lacrimi din ochii săi porniră (I. NGR., CL IV, 86) frostende Tränen brachen aus seinen Augen. 2. de la, din c. von etw. ausgehen, daraus entspringen. Aceste idei autoritare ... pornind de la principiu fals, caută să înlocuiască libertatea prin silă (GHICA 205). Clădirea bisericilor ...porninddintr-un simţimântcurat de evlavie (CL IX, 11). 3. a face c. (einem Impuls folgend) beginnen, etw. zu tun. Miron ...de jale gt'ămădit, Grozav pomi a plânge cu pieptul năduşit (I. NGR., CL IV, 90). Atunci lumea toată ... a pornit să răpăie din palme (CARAGIALE SCH. N. 245). HI. a se pomi 1. sich (pötzlich, ungestüm) in Bewegung setzen, losgehen, -brechen. Un clocot de ... glasuri se porni în mulţime (VLAH. NUV. 189) ein Stimmengewirr brach ... los. Şi au suflat vânturile şi s-au pornit spre casa aceea (EV. 1894 Mt 7,25) stürzten sich auf jenes Haus. Pornindu-se groaznic şi înfricoşat război despre amândouă părţile (DION., TEZ. II, 163) ein fürchterlicher Krieg brach aus. I s-au pornit calul de au cădzut gios (URECHE, LET.21,169) sein Pferd ging durch. Pe tema asta se porneau mereu aceleaşi discuţii interminabile (VLAH. IC. 73) begannen endlose Debatten. Şi Gheorghe se pornea pe vorbă, îşi lăuda prietenul (VLAH. NUV. 52) legte los. Vremea se pornise pe ploaie (XEN. BR. 162) die Regenzeit begann. - Daher bisw.: 2. sich aufmachen. Şi au trecut râul şi să porni (ö3pjir|G8v) spre muntele Galaad (BIBLIA 1688 Gn 31,21) und ftihr über den Strom und brach nach dem Berg Gilead auf. Oastea lui Petru Vodă s-au pornit după dânşii (URECHE, LET.2 1, 233) das Heer ... 160 I port1 machte sich zu ihrer Verfolgung auf. M-am pornit din Paris ca să petrec vacanţa Paştelui prinfre ai mei (UR. BUC. 158). 3. in Hitze, Eifer geraten, aufbrausen, sich ereifern. ET. vermutl. asl. porinqti „stoßen”. pornire PI. -niri S. f. (um 1560 BRATU, SCL XXV, 158) 1. Trieb, Impuls, Drang M., Neigung F. (CORESI PRAXIU 65) A voluptăţii îndemnări ce-i dă (copilei) porniri stricate (OLL. HOR. 199). Pornirea de a-şi s frânge avere nu-i veni niciodată-n cap (NĂD. NUV. 1. 52). Avu pornirea de a-şi lua pălăria şi a pleca (ZAMF. LN. 92) es trieb ihn, er fühlte sich angetrieben. Ca G., într-o pornire de drăgăstos necaz, aş sfârşi şi eu zicând: Dracul să vă. ia, câmpiilor, că mult sunteţi frumoasei (OD. PS. 15) in einer Anwandlung. 2. Aufwallung F., Ungestüm N. de mânie, de gelozie etc. leidenschaftlicher Ausbruch des Zornes, der Eifersucht etc. Te iubesc, te iubesc! „Lasăpornirea la ... a venit vremea să vorbim ca nişte oameni” (DEMETR. NUV. 86). Cu pornire leidenschaftlich. Costin: (cupornire) „Eupar nemulţămit!... Dar vezi, în pieptul meu Simţiri midi mai profunde ... S-adună şi m-oboară” (I. NGR., CL III, 360). 3. Aufbruch M. 4. Ingangsetzen N. ET. a porni. pornit (1683 DOS. LIT.2 293) 1. Adj. 1. împotriva cuiva erbittert, böse auf jdn. El este mult mai viu, Mai iute, mai pornit (I. NGR., CL III, 364) von impulsiver Natur. 2. geneigt. Gândul lui era tot pornit spre bine (AMIRAS, LET.2 III, 158) neigte ... dem Guten zu. Victor n-are inimă neagră, nu e pornit spre rău (LECCA JUC. 30). 3. spre c. auf etw. gerichtet. Bărbia subţiată şi pomită-n sus (VLAFI. NUV. 126). - Neg. nepornit (s. d.). II. S. n. Aufbruch M. ET. a porni. pornitör (um 1670 ANON. CAR.) 1. Adj. 1. veralt.: entfesselt. 2. antreibend. II. S.n., PI. -toâre Anlasser M. ET. a porni. pornitură PI. -türi S. f. (1642 AGY 9) veralt. 1. Ausgang, Fuß M. Catanele ... dând dosul lor către mănăstire despre pornitură zidului (AMIRAS, LET.2 III, 128). 2. Heftigkeit F. Domnul... strigând asupra lor cu mare pornitură (EN. COGĂLN. LET.2 III, 217). ET. a porni. poroböc PI. -boci S. m. (1564 CORESI MOLIT. 12) TR. BAN. LV. (kleines) Kind. Şi chemă Is. un poroboc şi-l puse în mijlocul lor (NT 1648 Mt 18, 2) Jesus rief ein Kind zu sich und stellte es mitten unter sie. Muiarea şiporobocii ai domnu-său fie (PO2 246; Ex 21,4) so soll das Weib und die Kinder seines Herrn sein. Să dea D-zeu noroc Şi viaţă la poroboc (PP. MAR. NAŞT. 304). - S. f. poroboâcă, PI. -boâce. GR. Dim. -cél (CORESI MOLIT. 11). ET. ksl. parobükü. porobociePl. porobocii S. f. (1581/2 PO2165; Gn46, 34) TR. BAN. LV. Kindheit F. Şi tu din porobocie ai ştiut scripturile sfinte (SICR. DE AUR2 3’b; 2 Tim 3, 15) und weil du von Kind auf die heilige Schrift kennst. ET. poroboc. porodiţă PI. -diţe S. f. (um 1812 ŞINCAI) TR. Geschlecht N., Stamm M. Şi acum, tot de o viţă şi porodiţă sunt, adecă romani de sânge (SINCAIHR. L 43). ET. şerb. porodica. porogânic PI. -ganii S. f. (1856 SBIERA) MOLD. BUCOV. Erzählung F. Se spun mai întâi poveşti şi porogănii (SBIERA POV. III). (Feciorul) începe a-i spune toatăporogania (SBIERA POV. III, 49). ET. vicii, zu şerb. poruganje, russ. -ganije „Verhöhnung, Beschimpfung”, also urspr. „verspottende Erzählung”. poröinic S. m. (1783 BENKÖ) Knabenkraut N. (Orchis). Copiii... culegpuroinicişi vineţele ... făcânddin ele coroane (RCM. SĂRB. 63). GR.porănici (B.),poranic (POL.),puroinic (RCM. SĂRB. l.c.). ET. unbck. poroncă etc. siehe poruncă etc. poros Adj. (um 1790 UT) porig, porös. ET. n.lat. porosus, vgl. it. poroso, frz. poreux. porozitâte PI. -taţi S. f. (um 1790 UT) Porosität F. ET. n.lat. porositas, vgl. it. porosità, frz. porosité. porştină S. f. (1713 CAT. MAN. I, 510) ehern.: Steuer, Abgabe F. ET. porşor (porc). port1 PI. porturi S. n. (1632 EUSTR. PRAV. 221) 1. Tracht F. Ai gândit Că, dacă mă vei urî, Eu portul mi-l voi cerni (I.-B. 235) du glaubtest, ich würde Trauerkleider anziehen, falls du mich haßt. Iau neam de la neam porturile cu vremi (NEC. COSTIN, GCR H, 3). Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port (EMIN. O. I, 146). 2. Aussehen N. 3. Benehmen, Verhalten N. Ori vorbeşte cum ţi-eportul, ori te poartă cum ţi-e vorba (Sprw.), wird zu jdm. gesagt, der anders redet, als er denkt. ET. postverbal von a purta. 161 port2 port2 PL porturi S. n. (1788 CĂLĂTORIE TV, 27a, DLR) 1. Hafen M. 2. Hafenstadt F. ET. it. porto, auch mittelbar. portar PL -tari S. m. (1436 DLRV) 1. Pförtner, Portier M. O împărăteasă când va să între în oîatele împărăteşti, nici un portar nu cutează să întrebe cine este (MĂRG.2 70a). 2. ehem. als Titel von Staatsbeamten: a) MUNT, portarul cel mare, der die türkischen Gäste des Hofes ein-zuföhren u. zu verpflegen hatte (FOT. III, 295). - b) MOLD, vel portar de Suceava nach GHEORGACHI, LET.2 III, 301 Oberhaupt der Heeresleitung (wofür später hatman). Au rădicat domn pre un Alexandru Vodă... carele fusese aluncea portar la cetatea Sucevei (URECHE, LET.21,201). - S. f.portăreâsă, PL -rése; portăriţă, PL -rite. - Ungewohnt. MOLD, albine portare das Flugloch bewachende Bienen. ET. poartă. portarél PL portaréi S. m. (1775 A. J. 14) ehern. 1. Unterbeamter des portar (s. d. 2). (Portarul cel mare) are sub dânsul ... portărei mai mici vreo cincizeci (FOT. III, 295). 2. Gerichtsvollzieher M. ET. portar. SG. ALRSNIV, K. 1014. portărie PI. portarii S. f. (1832 AN. P. II/1, 371) veralt.: Pförtneramt N. O chiliuţă de lângă poartă, de bună seamă chilia, portăriei (UR. LEG. 254). ET. portar. portăriţă siehe portar. portiţă siehe poartă. portocal PL -caii S. m. (1791 AA lit. 11/29, 11) Apfelsinen-, Orangenbaum M. (Citrus aurantium). Rodiul, măslinul, portocalul (SUŢUNOT. 19). Floare de portocal Orangenbliime. ET. portocală. portocală PI. -cale S. f. (1750 IORGA S. D. XII, 55) Apfelsine, Orange F., vgl. naramză 1. GR. por tocă (PANN, D.), vgl. curmă fur curmală; potro- (PP. ŞEZ. 1,15),proto- (IORGA S. D.). ET. ngr. TuopToxd/lXi, eig. „Frucht aus Portugal”. SG. ALR SN IV, K. 1140; ALRM SN III, K. 956. portocaliu Adj. (1806 IORGA ARCE 294) orangenfarben. Cu şal verde de pambriu şi bénis portocaliu (AL. OP. I, 81). ET. portocală. portofel PL -fêle S. n. (1793 PREDETICIII, 245 a) Brieftasche F. ET. nach frz. portefeuille. portret PL -trete S. n. (1789 SCL IX, 240) 1. Porträt N. 2. Schilderung F., Charakterbild N. Aţi făcut nişte fi'umoaseportreturi despre soliile dv. (C. NGR. OP. I, 52). GR. PL veralt. portreturi. ET. frz. portrait. Portugalia f. (um 1690 MIR. COSTIN, LET.1 I, 13) Portugal N. ET. n.lat. Portugalia (ARV. ROM. 111). portughez (1693 FN 11) I. Adj. portugiesisch. II. s. m. Portugiese M. GR. (t) portugal; PL -ghezi, bisw. -gheji. ET. it. portoghese, portogallo. porţelan PL -lânuri S. n. (1766 IORGA S. D. XII, 81) Porzellan N. GR. veralt. -plan. ET. mittelb. it. porcellana. porţiâş S. m. (1784 IORGA S. D. XIII, 15) TR. MARAM. veralt.: Steuerzahler M. GR. porţieş. ET. porţie 2. SG. ALR SN III, K. 883. porţie PL porţii S. f. (1643 IORGA S. D. IV, 25) 1. Portion F. 2. TR. veralt.: Steuer, Abgabe F. 3. TR. altes Hohlmaß. 4. S. f. porţiune, PL -uni Teil M. GR. veralt. porţie, (t) poräön. ET. n.lat. portio, durch versch. Vermittlung, vgl. frz. portion, dt. Portion, magy. poreiö. SG. ALR SN III, K. 896; IV, K. 951, 1030. porţolăn siehe porţelan. porücic PL porücici S. m. (um 1669 SIM. DASC.) 1. LV. russischer Offizier M. Laski... au chemat pre totiporusnicii săi şi au cetit cartea lui Despot înaintea tuturor (SIM. DASC., LET.21, 214). 2. (t) Leutnant M. 18 căpitani... 59porucinici (NEC. COSTIN, LET.2 II, 63). Gheneral porucinic Mihail Miloradovici (um 1810 IORGA INSCR. I, 244) Generalleutnant. A stat mult de m ine căpitan Ciupagea; vroia să mă primească porucic (GHICA, CL XIV, 59). GR. LV. meist porucinic, poruşnic (so auch PP. SEV. NUNTA 395); parucic. ET. russ. porucik, poln. porueznik. porumb (um 1514 DERS) I. S. m. PI. porumbi 1. (Gattung:) Taube F., (Männchen:) Täuberich M. Veni un porumb de-i şezu în cap şi-ipuse cunună (DOS. VS. Sept. 21; 24b). Oamenii fac pe lângă casa lor ... coteţe pentru găini, gâşte, raţe, porumbiei 162 porunceâlă şi curcani (OD.-SL. 67). (Patul) este destul de încăpător de a se culca oamenii în el de-a porumbeii., adică de-a curmezişul patului. (ISP., CL XVIII, 204). GR. LM. gew.porumbel, PI. -bei, bisw. -biel, PI. -biei; arom.păr-, - Dim.porumbâş, -biîţ(B.). - S. f.porumbă, PL -be, LM. gew .porumbiţă, PI. -te; bisw. -beâ u. -bîcă, PI. -bele; -bioără(PP. TR., GCRII, 307) Taubenweibchen. 2. Mais M. (Zea Mais, wofür MOLD, păpuşoi, TR. cucuruz); PL porümburi Maisfelder, -saaten. în ţară ...se cultivă mai multe speţe de porumb: tomnatic, scontmnic şi cincantin (MANOL. IG. ŢĂR. 273). Tarlalele de porumburi se făcuseră ţihlă. de pădure (RĂDUL. RUST. II, 23). GR. OLT .păr- (WEIG. JB. VII, 86). - Dim. porumbel (RĂDUL. RUST. I, 126). II. Adj. tauben-, bläulichgrau, bes. von Tieren. După coloarea părului, boii sunt: „porumb ” sau vineţiu; „gălbâu”; „balan” sau alb (INV. COP. 1892 I, 22). Opăreche de boi ... porumbi la. păr, tineri, nalţi de trup (CREANGĂ, CL IX, 453). Să-mi aleg un cal porumb, Scurt. în gât şi lung în trup (TEOD. PP. 299). GR. auch porumbăc, -bât (PP. BUR. CĂL. 161), -bâtec (UR. LEG. 246), -biel (BIBIC. PP. 59), -beân, -bel (MAR. ORN. I, 257). TOPON. Porumbul (DERS). ET. lat. palumbes; zwischen dem Maiskolben, wie er aussieht, wenn Hüllblätter und Seide noch auf ihm sind, u. der Taube fand man eine gewisse Ähnlichkeit, daher auch bulg. gälabi „Mais”, von gälab „Taube”. SG. ALR II/I, K. 265; SN I, K. 92, 108. porumbăc (1473 DRHB I, 238) I. Adj. tauben-, bläulichgrau. Vgl. porumb II. n.s. m. Wolfsmilchschwärmer M. (Sphinx euphorbiae; MAR. INS.). ET. porumb. porumbar (1703 GCD) 1. S. m., PL -bări 1. Taubenzüchter M. Porumbarul se duce la coteţ cu toţi ceilalţi copii, care se zic că sunt porumbei (ISP. JUC. 14; Beschreibung des „Tauben-u. Habichtspiels”). 2. BUCOV. Habicht M. (Astur palumbarius; MAR. ORN. I, 122; sicherlich gelehrt). II. S. n., PI. -bâre 1. Taubenschlag M. GR. porumbăriţă (HMST.). 2. bisw.: Maisspeicher M. în interiorul oborului se găsesc ... porumbare (coşare) saupătule (MANOL. IG. ŢĂR. 16). In şelar, în porumbar Ascunde-mă (PP. BUR. CĂL. 57). ET. porumb. SG. ALR II/I, K. 265; ALRM II/I, K. 353. porumbâş siehe porumb I. 1. porumbă siehe porumb I. 1. u. porumb ea. porumbărie PI. -rii S. f. (1703 GCD) TaubcnschlagM. Ii. trimitea doi trei (porumbei) şopiitori care-l lua între dânşii şi-l aducea. ... drept în porumbărie la noi (GHICA 301). ET. porumb. SG. ALR II/I, K. 265. porumbeâ PL -bêle S. f. (1703 GCD) 1. Tauben Weibchen N. (siehe porumb I. 1). 2Schlehe F. Atunci oi fi noru-sa Când o face ... răchite porumbele (I.-B. 272). Vgl. drac 7. GR. -breâ, MOLD. -brică, PL -bréle; MUNT, auch porumbă, PL -nimbe. ET. porumb. SG. ALR SN III, K. 632. porumbél PL -béi S. m. (1657 CAT. CALV. 27a) 1. Taube F. 2. Mais M. (siehe porumb I. 1 u. 2). 3. Schlehdorn M. (Prunus spinosa). Un stol de potâr-nichi se ridica zbâmâind de prin tufişuri de porumbrei (SAD. POV. 133). GR. MOLD. -brél, -bréritt (CANT. IST. 164), -băir (POEN. II, 457), -bărel (COST.). 4. TI. porumbei Traubenhyazinthe F. (Muscari; BR.). ET. porumb. SG. ALR SN III, K. 632. porumbişte PL -bişti S. f. (1862 PTB.) Maisfeld, Maisstoppelfeld N. Cât cuprindeai cu ochii se întindea pânza verde a porumbiştilor (SAD. CR. 222). Semene ogoarele, Toate porumbiştile, Ca să crească meiele (PP. OLT. PĂSC. LP. 197). ET. porumb. SG. ALR SNI, K. 6, 119. porumbiţă siehe porumb I. 1. poruncă PL porünci S. f. (1564 CORESIMOLIT. 7) Befehl M., Gebot N. Eu mă duc, că n-am ce face, Că-i poruncă-mpărătească, Trebuie să se-mplinească (I.-B. 322; der Rekrut spricht). A da poruncă Befehl geben, erteilen. Din (DOS. VS. Sept. 4; 6a:pre)porunca cuiva auf jds. Befehl, Geheiß. Nu l-aş purta (şorţul) nici de poruncă! (COŞB. 123) nicht einmal auf Befehl. Nu-i puţin lucru să ai la porunca ta o sută de oameni (B AC ALB. MT. 49). La poruncă! zu Befehl! Poruncile mele să păziţi şi să umblaţi întru ele (BIBLIA 1688 Lv 18,4) meine Satzungen sollt ihr halten, daß ihr darin wandelt. Cele zece porunci die Zehn Gebote, a cincea poruncă das fünfte Gebot. GR. LV. TR. (16./17. Jli.) u. noch jetzt BAN. porâncă; MOLD, poroncă. ET. postverbal von a porunci. porunceâlă PL -céli S. f. (1559 CORESI IC. 4a) 1. Gebot N. Să ... veţi fi socotindu şi Hindu porăncealele meale (MS. um 1560 Lv 26, 3; HC I, 6) werdet ihr in meinen Satzungen wandeln und meine Gebote halten. 163 porunci Veralt. noch in Verbindungen wie: Lucru deponinceală gebotene, unfreiwillige (u. daher ungern u. ohne Sorgfalt getane) Arbeit. Socotelile de măsurătoare ... ale inginerilor străini cari făceau treaba de porunceală şi plecaup-aci încolo (GION 243) nur um die Arbeit getan zu haben. Pot să le întreb, tată, cine este acel soţ de porunceală (FIL. CIOC. 25) wer jener mir aufoktroyierte Gemahl ist? 2. veralt.: Bestellung F. (wofür LM. comandă). Marfă de porunceală bestellte Ware. ET. a porunci. porunci Präs, -cesc V. tr. (16. Jli. PS. SCH. 118, 4) 1. befehlen, gebieten, heißen. Şi voi lăsa via mea ... şi norilor voi porunci ca să nu ploao la ea ploaie (BIBLIA 1688 Js 5,6) ich ... will den Wolken gebieten, daß sie nicht darauf regnen. împăratul ... au poruncit cânelui săpăzască casa (MS. 1802, GCR II, 189). -Veralt. suni poruncit (wofür LM. mi s-a poruncit) mir ist anbefohlen. Doftorii de pe atunci... erau porunciţi să nu cumva să spuie ...că boala era ciumă (GHICA 278). 2. TR. BAN. MARAM. BUCOV. jdm. etw. sagen lassen. Poruncitu-mi-a mândra Pe un pui de rândunea Să mă duc până la ea (I.-B. 132). 3. veralt. o haină la croitorie etc. cin Kleid beim Schneider etc. bestellen. Am primit fotografia băieţelului tău. Numaidecât i-am poruncit la un tâmplar o ramă (BRĂT.-VOIN. LD. 15). GR. LV. (16./17. Jh.) u. noch jetzt dial.: porânci (BIBLIA 1688 Ex 39, 25, JIP. OP. 15); MOLD. poronci', ferner purunci (INDR. öfters.). ET. ksl. porşăti „anvertrauen, beauftragen”. SG. ALR SN V, K. 1483. poruncire PI. -ciri S. f. (1649 MARD.) veralt.: Befehlen N. ET. a porunci. poruncit (16. Jh. PS. SCH. 118, 4) 1. Adj. 1. befohlen. 2. veralt.: bestellt. II. S. f. poruncită PI. -cite LV. 1. Befehl M. 2. Gebot N., 16. Jh. häufig. Aceasta e întâia şi mai mareporâncilă (CORESI TE4 48b; Mt 22, 38); dies ist das vornehmste und größte Gebot. GR. Varianten wie bei a porunci. ET. a porunci. poruncitor Adj. (um 1580 GLOS. BOGD. 181a, TRS XVI, 427) befehlend, gebieterisch. GR. Varianten wie bei a porunci. ET. a porunci. poruncitüra PI. -türi S. f. (1683 DOS. PAR. 70b) LV. Befehl M., Gebot N. ET. a porunci. porüsnic siehe porucic. pos PL pôsuri S. n. (1703 GCD) veralt.: Pflanze F., Setzling M. Totfealiul deposuri şi de pomi (BAR. HAL. V, 121). ET. unbelc., vgl. pus. posac Adj. (1839 VAIL.) verdrießlich, griesgrämig, sauertöpfisch. (Copiii) râd şi fac un chiloman de haz de ar înveseli şi pe cel mai posac om care i-ar vedea astfeljucăndu-se (ISP. JUC. 21). Ţăranii erau foarte posaci şi le scoteai vorba cu cleştele din gură (TEL. SCH. 98). ET. unbek. posadă PI. posade S. f. (1561 CORESI TE4 37a; Mt 17,24) 1 Hebel M. zum Einstellen des Läufers (piatră alergătoare) an der Mühle. 2. LV. Grcnzwachthaus, Zollhaus N. 3. (Berg-) Paß M. GR. PI. auch posăzi. ET. as\. posadă. SG. ALR SN I, K. 151, 164. posâdnic (t) PI. posâdnici S. m. (1476 DERS) ehem.: hoher Beamter. TOPON. Posâdnici (1476 DERS). ET. asl. posadnikă. posâdnică PI. posâdnice S. f. (1654 NEAGOEINV.2 66b)· veralt.: Konkubine F. Cadâna lui era posâdnică împăratului, adecă curvea cu dânsa (DION., TEZ. II, 185). Posâdnice să nu ţie niminea în casa lui (INDR. 197). împăratul şiposadnica (f) nod/laxf)) ce şedea alăturea cu el (BIBLIA 1688 Neh 2, 6). ET. ksl.posadmica, mit auffälliger Suffixvertauschung. posade S. f. (1835 GOR. HAL. II, 183) Verdrießlichkeit, GriesgrämigkeitF. Cântarea lungeşte, posăcia scurtează zilili rumânului (JIP. OP. 91). ET. posac. posădi (t) Präs, -désc V. tr. (1680 DOS., GCR 1,250) jdn. einsetzen. ET. asl. posaditi. posconiţă PI. posconiţe S. f. (1885 H. IX, 88) OLT. TR. Blütenteile, die den Hanfsamen einhüllen u. durch Worfeln entfernt werden: Planfspreu F. (Femeia îngreunată) iaplosconiţăde cânepă (floarea de cânepă de vară) (MAR. NAŞT. 38). GR. plosc- (MAR.). ET. vgl. tschech.poskonice, -nek, -nâ, ploskunley (PI.), poln. ploskon, -fam, -kunka, şerb. poskon, russ. poskonj in gleicher od. verwandter Btdg. posedă Präs, poséd (1823 BOBB) 1. besitzen, innehaben. 2. beherrschen, völlig bewandert sein in. ET. nach frz. posséder. 164 poslüsnic posesiune PL -siüni S. f. (1754 PROT. AARON II, 151a) 1. Besitz M. 2. posesie MOLD, ehem.: (Guts-) Pacht M. De va lua cineva în posesie o moşie având si case şi alte zidiri (COD. CAL. § 1468). ’ GR. posesie. ET. n.lat. possessio, auch mittelbar. SG. ALRM SN I, K. 102. posesor PL -söri S. m. (1801 MICU IST. IV, 252a) 1. Besitzer, Inhaber M. 2. MOLD, ehem.: (Guts-) Pächter M. Se cuvine dătătorului moşiei în posesie dritul amanetului asupra vitelor posesorului (COD. CAL. § 1480). GR. posesor. - Dim. posesorâş. ET. n.lat. possessor, auch mittelbar. poslânic (t) PI. poslânici S. m. (1654 HERODOT 31) Abgesandter, Bote M. Şi Uimise Saul la casa lui David poslânici ca să-l păzască pre el (BIBLIA 1688 1 Sm 19, 11) Saul sandte aber Boten zu Davids Haus, daß sie ihn verwahrten. ET. lcsl. posülanikü. poslanie (t) PL poslânii S. f. (1564 CORESI CAZ. 25a) Sendschreiben N., Epistel F. Cum arată într-oposlanie a acelui Claudie (SPAT. MIL., LET.2 I, 119). Şi pomeneaştepre acesta ap(osto)lul Pavel la poslaniia cea. cătră râmleani scrisă (DOS. VS. Sept. 10; 13b). ET. ksl. posulanije. poslaz siche posleţ. poslădui siehe posledui. poslede (t) S. (1683 DOS.) nur adjektivisch: de poslede gering, niedrig. De n-ar hi fost voia lui D-zău ... n-aş hi spodobitu-mă eu, un om deposleade, a vedea taine ca aceastea (DOS. VS. Noc. 17; 133b). ET. ksl. posledi „nachher”. posledui (t) Präs, -duiesc V. tr. (1563 CORESI PRAXIU 165) LV. 1. (cine Übersetzung auf ihre Richtigkeit) prüfen. Am început dintăiu a-l posledui şi unde n-au fost bine am isprăvit şi am împlut (NT 1648 Va, Vorwort). 2. (eine Abschrift auf ihre Übereinstimmung mit dem Original) prüfen, kollationieren. - Pass. Posleduindu-se şi fiind întocma cu orighinalul s-au încredinţat (URIC. III, 222 am Schluß von Urkunden um 1800). GR. -slăd- (URIC. IV, 87 flg.). ET. asl.posledovati „verfolgen, nachspüren”. posleţ S. n. (1834 DRĂGH. IC.) schlechter Schnaps (Vor- u. Nachlauf bei der Destillation) (LUP. MB. 86). întâi iesăposlazu ca şi la rachiu şi apoi de al doilea fruntea care să păstrează (DRĂGH. IC. 76; Beschreibung der Bereitung von Kräuterwässern). GR. poslaz (DRĂGH. IC. 76; 86),pos/ete (PAMF. IND.). ET. urspr. wohl nur „Nachlauf’, zu asl .posledi „nachher”, posledovati „nachfolgen”. posluji etc. siehe poslusi etc. posluşânie PL -sânii S. f. (1610 DIRB XVII/1, 441) LV. 1. Dienst M., Bedienung F. Şi-ţ voi da şi pre aceasta pentru posluşânie ceposluşăşti la mine încă alţi şapte ani (BIBLIA 1688 Gn 29,27) so will ich dir diese auch geben um den Dienst, den du bei mir noch weitere sieben Jahre dienen sollst. Neavând acea sfântă mănăstire pre nime oameni lângă dânsa de slujbă şi de posluşânie (DOC. 1686, URIC. II, 91). Poslujnicii ce-i avem aici în Bucureşti pentru posluşania casilor noasti'e (DOC. 1817, TEZ. II, 363) die Dienstboten. 2. Gehorsam M. 3. Erlaubnis F. GR. MOLD. -şenie, -jenie, poz-. ET. ksl. poslusanije „Gehorsam”, begrifflich an posluzenije „Dienst”, -ziti „dienen” etc. angelehnt. poslusi Präs, -şese V. intr. (1612 DIRB XVII/2, 96) veralt. cuiva )<\m. dienen, jdn. bedienen. Vei pune pre ei înaintea lui Aaron preotul şi vor poslusi lui (BIBLIA 1688 Nm 3, 7) stelle sie vor den Priester Aaron, daß sie ihm dienen. (Filosoful) neavând să-i slujască vreun fecior sau argat, Puse ca să-i poslujască feciorul de împărat (PANN PV. M. II, 7). Sfânta liturghie, nime nu este harnic săposluşască aceştia taine, numai singuri vlădicii şi preoţii (Ş. TAINE 129) den Dienst dieses Sakraments zu verrichten, es zu zelebrieren. GR. posluji. ET. ksl. poslusiti „gehorchen”, vgl. posluşânie. posluşire (t) S. f. (1688 BIBLIA Ib 1, 3) Gesinde N., Dienerschaft F. GR. a poslusi. posluşitor (t) (1688 BIBLIA Vorwort) 1. Adj. Diener-. II. S. m. Diener M. ET. a posluşi. poslüsnic PL -slüjnici S. m. (1581 CORESI OMIL. 335) ’ veralt. 1. Diener, Bediener, Dienstbote M. Posluşnicul mieii mă va moşteni (BIBLIA 1688 Gn 15,3) einer von meinem Gesinde soll mein Erbe sein. In fiecare casă boierească se creşteau copiii de mazili, de boieri de neam şi de posluşnici (GHICA 295). Poslujnicii împărătesei băgară de seamă că lipsesc din poame (ISP. BSG. 7). 2. bisw.: (Kranken-) Wärter M. im Hospital (wofür LM. infirmier). De se găsea căte-un jidan sau neamţ ce în ţara lui poate fusese poslüsnic, iar aici trecea de doctor (NĂD. NUV. I, 23). 165 posluşnicie GR. poslujnic. ET. ksl. poslusmiku, vgl. posluşanie. posluşnicie (t) S. f. (DOC. 1817) Stand M. des Dienstboten. Poslujnicii... când se aşeza în orânduiala aceasta aposlujniciei (DOC. 1817, TEZ. II, 363). GR. poslujnicie. ET. posluşnic. posmag PI. -magi S. m. (1620 DIRB XVII/3, 497) MOLD. 1. Zwieback M. Dar muieţi-s posmagii? (CREANGĂ OP. III, 66). 2. Semmelbrösel (PI.). Unge bucăţile ce ai săprăjăşti, bati-le în posmag (DRĂGH. REŢ. 32). ET. vgl. asl.posmagü, vgl. pesmet, posmagi Präs, -gesc (1857 POL.) I. V. tr. MOLD, panieren. II. a seposmăgi MUNT, eintrocknen, -schrumpfen. GR. posmogi (POL.). ET. posmag. posmagii (1846 DRĂGH. REŢ. 32) I. Adj. trocken, zusammengeschrumpft. Niscaiva pastrama, posmăgită şi uscată de să-ţi rupi dinţii în ea (ISP.,CL XVIII, 203). II. S. n. Panieren N. GR. posmogit. ET. a posmăgi. posmol S. (1886 CONT. V, 291) MOLD. Haufen, Klumpen M. in Wendungen wie: a se strânge posmol sich zu einem dichten Haufen zusammendrängen. Găsesc toate vitele posmol la ocolul prostului (SEV. POV. 146) auf einem Haufen zusammengedrängt. De cad şi eu aice, Colea turtă, bof, posmol {SPER. AN. 1893 III, 140). ET. unbek. pösnic siehe postnic. posoâcă S. f. (1683 DOS.) Bluteiter M. Multăposoacăcruntă ... dintr-acelsfânt ... deaca cursă{DOS. VS. Ian. 12; 12a). Venimaică-sa la dânsul de-i ştergea posoaca cea cu sânge de pre ranele fiiului ei (DOS. VS. Apr. 7; 79a). GR. posocă. ET. poln. posoka. SG. ALRM II/I, K. 56. posomânt PI. -mânturi S. n. (1806 KLEIN) TR. Tresse, Borte F. Haine împărăteşti... toate numai posomanturi şi pietre scumpe (RETEG. POV. II, 4; MÂNDR.). GR. pasmant. ET. vgl. frz. passement, dt. Posament, magy. paszo-mânt. posomorâre PI. -rari S. f. (1773 GCR IT, 90) Verdüsterung F. Fără posomorâre Arată-te cu simţire (CONACHI2 27). ET. a posomorî. posomorât Adj. (1649 MARD.) finster, düster. Obrazul tău nici prea râzătoriu, nice posomorât (CĂR. PRE SC., CCR 130). ET. a posomori. posomori Präs. -răsc (1561 CORESI TE4 34a; Mt 16, 3) I. V. tr. verfinstern, -düstem. Nişte cămăşi bărbăteşti de stambă văpsităposomorăsc locul (BASS. VULT. 35). Dacă cândva vrun normâhnicios mă posomoraşte, un allegro vivace mă înveseleşte (C. NGR. 68) mich eine Trauerwolke verstimmt. Că-şi posomorăsc făţarnicii feţele sale ca să arate oamenilorpostindu-se (VARL. CAZ21, 29a) machen cin düsteres Gesicht. II. a se posomori sich verfinstern, -düstem, finster, düster werden, (von Menschen:) ein finsteres, düsteres Gesicht machen. Cât ne-a prins (marea) în larg, a şi-n cepul a se posomori (VLAH. RP. 64). Să ruşaşte ceriulposomorându-să (otdyv(x(g)v; BIBLIA 1688 Mt 16, 3) der Himmel ist rot und trübe. De nu poţi să-lăcrămezi ... în cai le posomoraşte şi te întiistează (MĂRG.2 227b). ET. vgl. russ. posmurelj, nslov. nasamuriti se, şerb. nasumoritise etc. (weiteres siehe MIKL. ET. WB. unter smuru). pospai PI. -paie S. n. (um 1560 DOR) leichte, dünne, oberflächliche Schicht, Anflug M. în timpul nopţii căzuse un pospai de zăpadă (UR. BUC. 197). Bes.: Flugmehl N., Mehlstaub M. (der sich an alle Gegenstände in der Mühle anlegt). GR. pospoi (PAMF. IND),puspai (KLEIN). ET. vgl. gr. 7iaao7id/\.ri, serb. paspalj, bulg. paspal. SG. ALR SN I,K. 183. pospai Präs, -päiesc (16. Jh. PS. SCH. 147, 6) V. tr. mit einer leichten, dünnen, oberflächlichen Schicht losen Stoffes bedecken, bestreuen. Cel cedeade zăpada sa ca lâna; negura ca cenuşapospăie (ksl.posypajus-tago; CORESI PS.5 280a; Ps 147,5) er läßt den Schnee wie Wollfloclcen fallen, er streut den Reif wie Asche aus. - Fig.: (leicht, oberflächlich) übertünchen (bes. mit Bildung, Gesittung, vgl. Seumes: Europens übertünchte Höflichkeit). Limba aţi stricat-o şi aţi împospăiat-o cu vorbe necurate dă la oraş (JIP. OP. 32; zu den Bauern). GR.pospăia (CORESI l.c.), împospăia (JIP. l.c.), pospoi (PP. GCR II, 302); megl.-rum. păspăl’a, Präs. -păi ’ă (PAP AH AGI); arom. pispiliri (DAL.). ET. ksl.posypati, -paj q mit Anlehnung an gr. TiaoTzăXr} (serb. paspalj, bulg. -pal) „Mehlstaub”. SG. ALR SN I, K. 183. 166 postă văi ie pospăiâlă PI. -păicli S. f. (um 1650 BGL 189) leichte, dünne oberflächliche Bedeckung mit losem Stoff. - Fig.: Anstrich, Anschein M. Pe-atunci nu se căuta lustrul şipospăiala ci să geamă (dugheana.) de marfa (NĂD. NUV. II, 202) die Tünche, den oberflächlichen Schein, den glänzenden Anstrich. Omni cel lipsit de oricepospoială literară (FLASDEU, COL. 1883, 371) derjenige, dem jeder Anstrich literarischer Bildung fehlt. GR. pospoială, pospală. ET. a pospäi. pospăit Adj. (1827 PRALE 89b) oberflächlich. - Substantiv.: Pospăiţii şcolilor primare (VLAH. GV. 64) diejenigen, die in den Grundschulen ein wenig Bildung erworben haben. ET. a pospäi. pospolită (t) PI. -lite S. f. (1675 MIR. COSTIN) ehern.: Landsturm M. der Polen. Singur craiul cu toată pospolită să încalece (MIR. COSTIN, LET.2 1, 276). ET. poln. pospolită. post1 PI. posturi S. n. (16. Jh. CV2 43a; Apg 27, 9) Fasten N., Fastenzeit F. Intoarceţi-vă cătră mine den toată inema voastră şi cu post şi cu sac şi cu plângere (BIBLIA 1688 Joel 2, 12) bekehret euch zu mir von ganzem Herzen mit Fasten, mit Weinen, mit Klagen! Săpelreceţi în post şi în rugă (MS. 17. Jh., GCR I, 45) fastet und betet! Mâncare de post Fastenspeise; als solche sind in der orthodoxen Kirche Vegetabilien gestattet, wogegen Fleisch, Fisch, Milch u. Eier im allgemeinen verboten sind. Mama la icoane Mătănii bate, ţine post (COŞB. 111). Aşa zice popa nost: Să nu mergi la fete-n post! (I.-B. 468). Zile de post Fasttage; solche sind namentlich mit wenigen Ausnahmen, die Mittwoche u. Freitage des ganzen Jahres. - Fastenzeiten (posturi) sind: Postul (cel) mare große, Osterfasten, dauern sieben Wochen, vom 7. Montag vor Ostern bis Karsonnabend. Postul Sâmpietrului, auch Postul Apostolilor Petersfasten, beginnen acht Wochen nach Ostern mit Montag nach Allerheiligen (Duminica tuturor Sfinţilor) u. dauern bis ausschl. St. Peter und Paul (29. Juni); Postul Sântămăriei, auch Postul Născătoarei de D-zeu, vom 1. Aug. bis ausschl. Mariä Himmelfahrt (15. Aug.); Postul Crăciunului Adventsfasten, vom 15. Nov. bis ausschl. Weihnachten (25. Dez.). - Post negru absolut. Fasten. Redewendungen: Ca nunta în post (Z. IV, 523) unpassend, unschicklich. Cât o zi de post superlativ, für etw. sehr Langes, Großes etc. ET. ksl. postă. SG. ALR II/I, MN 2785, 106. post2 PI. posturi S. n. (1789 SCL IX, 240) 1. Posten M., (Dienst-)Stelle F., Amt N. 2. Wachposten M. ET. frz. poste, dt. Posten. SG. ALR SN IV, K. 961. postai PI. -tâli S. m. (1792 Ş. INFL. II, 96) veralt.: Schuh M. ET. türk, postai, bulg. postai. postament PI. -mente S. n. (1832 GOL. CONDICA) Postament N. ET. dt. Postament. SG. ALR SN I,K. 166, 173. postată PI. -täte S. f. (1805 CRIŞAN 229) TR. MOLD. Strecke, die von einer Reihe nebeneinander arbeitender Schnitter gemäht wird: Breite, Mahd F. Când nu mai este decât o postate de secerat (FR.-C. MOŢII 138). - Daher ugs. als Wegemaß: Mai mergând ei o postată (CREANGĂ, CL XI, 187) eine kurze Strecke. GR. PI. auch postăţi; Sg. auch postate, postâţă. ET. asl. postatî, serb. nslov. postat. postav PI. postavuri S. n. (1431 LDSR 327) 1. wollenes Gewebe zu Kleidern etc.: Tuch N., PI. postavuri Tuchsorten. Mulţi... cari nu pentru jele îmblă prost, ce penfru să nu cumpere mai scump postav mai bun (NEC. COSTIN, GCR II, 11). 2. LV. postav, PI. poslâve u. postaji Stück, Streifen Tuch. Să-ntindză postave albe de la curte până la capiştea idolilor (DOS. VS. Mai 9; 118b). Tuturor acestora li se dau postaji groase, şi la fieştecare steag se da postav tot de o floare (GHEORGACHI, LET.2 III, 322). GR. Dim. postăviâr (PĂSC. LP. 45),postăvâş (B.). ET. asl. postavă. SG. ALR SN II, K. 496; ALRM SN I, K. 321. postavă PI. postăvi S. f. (1688 BIBLIA) Mulde F. Albie este o postavă mai mare pen tru cămeşi (H.21, 521). Plin iaste jghiabul, să varsăpostăvile (ia uiioXfjvia; BIBLIA 1688 Joel3,13) die Kelter ist voll, und die Kufen laufen über. - Spez. Gefäß, in das das zermalmte Getreide aus dem Mahlgang fällt: Mehlkasten M. GR. Dim. postăviţă, PI. -viţe. ET. asl. podüstava, serb. nslov. postava etc. „was untergestellt wird”. SG. ALR SN I, K. 171, 176. postăţi Präs, -ţese V. tr. (1681 DOS. TR. 85) veralt.: einordnen. ET. postată. postăvar PI. -vâri S. m. (1642 DRHA XXVI) Tuchweber, -händler M. ET. postav. postăvărie PL -rii S. f. (um 1780 EN. COGĂLN.) 1. Tuchweberei F. I-au trimis vro doi meşteri ...săfacă chirhana, adecă postăvărie (EN. COGĂLN., LET.2 III, 252). 2. Tuchhandel, -laden M. 167 postâmpi 3. Tuchwaren (PL). Să lucraţi cu femeili pânzeturi, postăvar ia (JIP. OP. 68). ET. postav. postâmpi Präs, -pèse V. intr. (16. Jh. PS. SCH.) LV. 1. hinzutreten. Şăzând fsus în pădurea Eicon ului, postâmpiră cătr-însul ucenicii (CORES1 TE4 52a; Mt 24,3) und als er auf dem Ölberg saß, traten zu ihm seine Jünger. Pos tâmpiţicătr-ănsu şi. luminaţi-vă(PS. SCH. 33,6). 2. sich entfremden. GR. postâmpi. ET. ksl. poslqpiti. postâmpire (t) S. f. (16. Jh. CV) Abfall M., Abtrünnigkeit F. Căpo(s)tâmpire înveţi de Moisi toţi iudeii ceia ce sântu întru limbi (CV2 15b; Apg 21,21) daß du alle Juden ... lehrest, von Mose abzufallen. GR. geschr. potämbire. ET. a postâmpi. postelnic PI. postelnici S. m. (1448 BGL 90) 1. urspr.: Hofbeamter, der die Aufsicht über das Bett des Fürsten hatte: Bettmeister M. Unul fiind de ceia ce era de păzăia aşternutul lui Alexandru împărat... si au fost mai ales dintr-alti postealnici (DOS. VS. Oct. 5; 45b). 2. chem. :a)( 16./17. Jh.) Hofmarschall M.; postelnicul cel mare Oberhofmarschall, einer der sieben Staatsräte (siehe boier 1 ). Postelnicul cel mare orânduieşte toate în curtea domnească. (CANT. SCRIS. 188). - h) ( 18./19. Jir.) Minister M. des Äußeren. Domnii aveau fiecare un postelnic pentru relaţiunile cu consulii (GHICA X). - S. f. post ein iceâsăi, PI. -cése (1578 DERS) Frau des Hofmarschalls. GR. EV. meist posteâlnic. ET. asl. poşteiinikiî, von postelja „Bett”. postelnicél PI. -céi S. m. (1626 DRHA XIX, 46) ehern.: UnterbcamterM. des Hofmarschalls. (Postelnicul cel mare) are sub dânsul un al doilea şi un al treilea postelnic şi doisprezece postelnicei (FOT. III, 282). ET. postelnic. postelnicie PI. -di S. f. (1703 GCD) ehern.: a) HofmarschallamtN., b) MinisteriumN. des Äußeren. Citindu-seîn postelnicia Mării Tale luminatul pitac al înălţimii Tale (DOC. 1847, TEZ. II, 358). ET. po stei nie. postéuca PI. postéuci S. f. (1703 GCD) MOLD. BUCOV. Holz, das unter die Wagenachse gestellt wird, um das Rad schmieren od. herausnehmen zu können, etwa: Achsenstütze F. De inima căruţei atârnau păcornita cu felestiocul şi posteuca (CREANGĂ OP. 11, 4). GR. poslidcă (PAMF. IND. 140); PI. auch posteuce. ET. wahrsch. slav. (russ. etc.) podstavka „Unterlage, Stütze”. posti Präs, -tesc (16. Jh. CV) I. V. intr. fasten. Ce e căci am postit şi n-ai văzut? (BIBLIA 1688 Js 58,3). Daloriu este (creştinul) a posti miercurea şi vinerea prespre tot anul (PRAV. GOV., GCR I, 88). Vgl. Dumnezeu 3. II. LV. 16. Jh. häufig a se posti fasten, sich enthalten. E cândit vă. postiţi, nu fiţi ca acoperiţii (CORESIOMIL. Mt 6, 16). Me-arnupostitu întru băsearecă(CV2 3 la; Apg 24, 18) wie ich mich gereinigt hatte. ET. ksl. postiti sp. postire PI. postiri S. f. (um 1580 GLOS. BOGD. 390a; TRS XVI, 434) Fasten N. ET. a posti. postitor Adj. (1564 CORESI CAZ. I, 176a) fastend. ET. a posti. postitüra S. f. (1581 CORESI OMIL. 83) veralt.: Fasten N. ET. a. posti. pöstnic PL postnici S. m. (um 1550, HC II, 457) veralt.: Fastender M. O, fericatii de posnicii şi agiunătorii cu curăţie (COD. STU., HC II, 467). Svintele 40 de femei muceniţe, fecite ficioare şi postnice (DOS. VS. Sept. 1; 2a). - S. f. postnică, PI .postnice. GR. posn ic. ET. ksl. postiniku. postnicesc etc. siehe pustnicesc ctc. postoroncă PL -rönci S. f. (1881 CREANGĂ) MOLD. Strick M. od. Eisenstange F., mit dem bzw. der der Baum einer Gabeldeichsel (hlobă) an das Ende der Achse befestigt wird. - Fig. pejorativ von einem Menschen, etwa: Galgenstrick M. Postoronca de dascălul Simeon Fosa ... cere câte trei husăşipe lună (CREANGĂ, CL XIV, 370). GR. -roâncă, -runcă (DT.), -râncă (PAMF. IND. 134). ET. vgl. ukr. postoronok, poln. postronek, russ. pos-Iromkci etc. „Strang”, eig. „was an der Seite ist”, zu ksl. strana „Seite”. SG. ALR II/I, K. 182; SN II, K. 287. postrig S. m. (1634 DRHB XXIV, 423) LV. Mönchsweihe F. S-au călugărit şi la posfrig i-au fost nănaş împăratul (DOS. VS. Oct. 13; 63a). (Călugărul) să nu iasă de la postrigul lui Jară de-o nevoie mare (PRAV. GOV. 104a). - Daher iiberh.: Stand M. Şi-i sărăciră (pe boiernaşii rădicaţi din neamuri proaste) de rămaseră precum le-au fost postrigul, mojici (NECULCE, LET.2 II, 247). ET. ksl. postrigü, im Sinne von „Tonsur”. postrigâş (t) S. m. (1640 PRAV. GOV. 154a) Angehöriger M. des Mönchstands. ET. postrig. 168 potâng postrigi (t) Präs, mă -gesc V. refl. (1640 PRAV. GOV. 72b) Mönch werden. ET. postrig. postru(n)gă siehe păstrugă u. strungă. poş PI. poşuri S. n. (1670 RI XII, 107) veralt.: (Kopf-, Hals-)Tuch N. Poşul cel din cap (PP. BUR. CĂL. 177). Pânzele să se cernească, Ştii, ca poşul de la gât (MF I, 80; 84 Variante). ET. bulg. pos. poşidic S. m. (1806 KLEIN) ugs. von mehreren kleinen Kindern: Klein-, Kroppzeug N. Du-le încolo de ado poşidicului ba apă, ba alte alea (ISP. BSG. 76). Câteva fetişcane, mai poşidic, ce nu s-au prins în horă (DEL. S. 40) fast noch Kinder. GR.poşodic, poşindic, poşindoc (B.),poşondic (POL.). ET. magy. posodek, posa-, fosa- (TAMAS). poşircă S. f. (1862 PTB.) 1. Pflaumentreber (PL), die nach dem Ausziehen des Pflaumenschnapses {ţuică) Zurückbleiben (MANOL. IG. ŢĂR. 289; vgl. CIH.). Daher: 2. schlechter Schnaps od. Wein, Krätzer. Năravul d-a tot gâlgâi pă gât la vale poşircă trezită şi drojdi-ili-năcrite (JIP. OP. 30). Vinu-ipoşircă, oţet; te oţăreşti când îl bei (RADUL. RUST. II, 201). ’ GR. poş(o)ârcă. ET. unbek. SG. ALR SN I, K. 241,251. poşlinâr S. m. (1879 CIH. II, 281) ehern.: Zolleinnehmer M. Cu călămările în brâu ca poşlinarii noştri cei vechi (RAL. SUV. 68). ET .poşlină. poşlină PI. poşline S. f. (1826 BOGA D. B. III, 63) ehern.: Ausfuhrzoll M. (MON. OF. 1860, CIH.) ET. russ. poslina. poşodic siehe poşidic. poştalion (1789 SCL IX, 240) 1. S. m., PI poştalioni 1. Reisekutschpferd N. Un cupet înhămat cu optpoştalioni (AL., CL III, 65). în cursa nebună a postalionilor care fugeau mâncând pământul (XEN. BR. 51). 2. Postillion, Postkutscher M. II. S. n., PI. poştalioâne Reiselcutsche F. I-arda căleşti cu telegari, poştalioane cu opt cai bidivii (DEL. S. 36). Boierii noştri pe atunci... aveau poştalioane de câte şase şi opt cai româneşti iusti ca. zmeii (GHICA, CL XIX, 464). ET. mittelb. frz. postillon. poştâr PI. -tari S. m. (1789 SCL IX, 240) 1. Postmeister M. Voina duse hârtiile la poştă şi rugă pe slujbaş să aibă grijă de ele ca nu cumva să se piarză. Poştarul îi fâgădui că aşa. va face (IARNIK, CL XV, 147). - S. f. poştăriţă, PI. -riţe. 2. Briefträger M. Vgl. veralt. poştameşter (IORGA SD. XIII, 264). ET. zu poştă. SG. ALR SN III, K. 874. poştaş PI. -tâşi S. m. (1793 PREDETICIII, 144b) 1. Postbote, Briefträger M. Poştaşul mi-a adus o scrisoare (UR. BUC. 54). 2. ehern.: Postillion M. Poştaşul pocneşte, trăsura nebună. S-alungă pe dealuri. (AL., CL II, 251). GR. post-. ET. poştă. SG. ALR SN III, K. 874. poştă PI. poşte S. f. (1593 DIR) 1. Post F. Direcţia, poştelor Postdircktion. A pune o scrisoare la poştă einen Brief aufgeben. Ceilalţi, au mas la poşta de la Onceşti (BELD. ET. 123) auf der Poststation. O cam bănuiau ...că umblă cu „poşta” de la o casă la alta (SAD. CR. 59) mit Zuträgereien, Klatschereien. Fam. e cal de poştă er wird zu allen Laufereien benutzt, muß immer auf den Beinen sein. Fam. a pune cuiva poştă (lapicior) (CREANGĂ0. 67) jdm. ein Stück Papier zwischen die Zehen stecken und dann anzünden, so daß er wie rasend davonrennt. 2. veralt.: Postmeile F. (ungef. 10 km). Dacă-i omul viţă de boier mare ...se cunoaşte cale de-o poştă (AL. OP. I, 606). GR .posta (DIR), PI. posti (FN 152); pocită; MUNT. poştie, LV. poşte. ET. multipl., vgl. it. posta, russ. pocta, poln. poczta, poszta, şerb. posta, magy. posta, frz. poşte. SG. ALR II/I, K. 29. potaie PI. potăi S. f. (1840 POEN. I, 284) 1. de lupi, câini etc. Rudel N. Wölfe, Hunde etc. O potaie de câni sta pe împrejurul parilor şi privea cu poftă la acele capete sângeroase (AL., CL VIII, 110). 2. fam. verächtl. von einem Hund: Köter M. Dacă câinele o fi vreo potaie bă frână, (fata) va lua bărbat bătrân (RCM. SĂRB. 9). ET. unbek. SG. ALR SN III, K. 676. potâsă S. f. (um 1680 IORGA O. E. 267) Pottasche F. Potaşu şi calcea ce conţine cenuşa activează mult vegetaţia (DATC. HORT. 7). GR. veralt. polăş, botăş. ET. n.lat. potassa, frz. potasse, dt. Pottasche etc. potâmpire siche postâmpire. potâng (1805 CRIŞAN) I. Adj. MUNT, mißgestaltet. II. S. n., PI. potânguri Art Ring M., mit dem das Vordergestell (cotigă) amPflugbaum (grindei) befestigt wird. ET. slav. potpgü, vgl. şerb. poteg, magy. pating. SG. ALRII/I, K. 182. 169 potârniche potârniche PI. -nichi S. f. (1597 DIRA XVI/4, 154) Rebhuhn N. (Perdix cinerea). A se împrăştia ca puii de potârniche sich nach allen Windrichtungen zerstreuen, nach a. W. fliehen: Când le da (arnăutilor) turcii năvală ... Ca puii de pătrănichi vedei că să-mprăştia (BELD. ET. 57). Şi s-au strâns toată boierimea la. dânsul şi oaste ca puii de pătârniche (NECULCE, LET.2 Ii’ 206). - Irrtümlich (wohl nach lat. coturnix) bisw. auch: Wachtel F. (Perdix cotumix). Şi s-au făcut seară şi s-au suit potărnichi (6pTuyo|if|Tpa; BIBLIA 1819 Ex 16,13; wog. BIBLIA 1688 richtig prepeliţe). - Für das Männchen S. m., potârnic, potroinic (ANON. CAR.), poturnic (CIH.), păturnel (MAR. ORN. II, 218). GR. MUNT. potârniche, MOLD. păt-; po-, pătăm-, -trăn-, -turn-, -trun-; arom. piturnicVe, auch -turi-, -truni-. ANTHROPON: Păturnicher „Rebhuhnjäger” (1445 DERS). ET. lat. * coturn Tc ăla, Dim. von coturnix, -Icis „Wachtel”; pă- (woraus po-) ist offenbar von lat. coacula (ffz. ca iile, prov. calha, it. dial. cjuaglia etc.) entlehnt, wie auch in aspan. cuaderniz, guadarniz. SG. ALR SN III, K. 708,710. potcap PI. -câpuri S. n. (1646 PRAV. MOLD. 130) 1. Kopfbedeckung der orthod. Geistlichen (vgl. camilafcă, comänac, culion). Să vârăpopa-n iazpână nu i s-au mai văzut decât potcapiul care plutea pe apă (SEV. POV. 30). 2. Teil der Beerdigungsgebete, wobei der Geistliche die Kopfbedeckung abnimmt. Voi ruga Pe popa şi dascălul Să-i cetească potcapul (MAR. SAT. 22). 3. in Pflanzennamen: potcapiculpopei Judenkirsche F. (Physalis Alkekengi; PIRU ENC. I, 47); potcapul călugărului Löwenzahn M. (Leontodon; Ş.). GR. auch potcâpic, PI. -căpice; potcâpiu, PI. -capii; potcâpoc (ÎNDR. 104), potcâpit (ŞEZ. III, 85). ET. lcsl. podiikap(ok) ü. SG. ALR SN IV, K. 1161; ALRM SN II, K. 761. potcâş Adj. (1805 CRIŞAN) TR. streitsüchtig. In sfârşit din Niculiţă Niculaie s-a făcut; Darpotcaşa-i mintulită Nici de-un ban n-a mai crescut (OD.-SL. 8). El e un mincinos şi unpotcaş de nu-i găseştipăreche (POP. NUV. 81). ET. pot că 2. potcă PI. potci S. f. (1645 HERODOT 261) 1. böser Blick, plötzlich cintretendes Unwohlsein (ŞEZ. I, 253: heftiges Kopfweh u. Nasenbluten), das nach dem Volksglauben durch Zauber hervorgerufen wird. Dagegen werden Besprechungen (descântece de potcă) angewendet. Cum se stâng cărbunii iştia, Aşa să se stângăpotca şi diochitura Din inimă, De sub inimă (MF I, 1517; Besprechung). - Der Krankheitsgeist erscheint in den Besprechungen als potcă, potcoi: Când a fost la mijloc de cale, L-a întâlnit potca cu potcoii, Striga cu strigoii (MF I, 1515; Besprechung). 2. MUNT. TR. Verdruß M. Bunica ... trăgea de mânecă pe nepotul său ca să-şi iuţească paşii şi să scape odată de potcă (IARNIK, CL XV, 106; sie wurde verspottet). Să nu dai de potcă zăbovind cu mine (PANN, D.) es könnte dir schlimm ergehen. Să nu-i mai văd faţa, că dau de potcă, îi scot ochii (POP. NUV. 85). 3. frunză de potcă Mauer-Gänsefuß M. (Chenopodium murale; BR.); wahrsch. so genannt, weil gegen potcă 1. gebraucht. GR. PI. auch potce. ET. asl. potulca „Begegnung”. Vgl. a poci. SG. ALR M, IC. 123; MN 2744, 95; ALR SN V, K. 1247, 1403. potcoavă PL -coäve S. f. (1573 DERS) Hufeisen N. Din fierul cel mai lung Să fac potcoave la murg (PP., GCRII, 306). Fam. scherzh. a-şi lepăda potcoavele ins Gras beißen, krepieren; toten Pferden werden die Hufeisen abgenommen. Vgl. cal. 9.f. ET. slav. (serb. bulg. nslov.) podkova. SG. ALR SN IV, K. 924. potcovar (1587 DERS) I. S. m., PI. -vâri Hufschmied M. Potcovarii... să fie în stare de a potcovi caii bine (FILIP. DASC. AGR. 142). Nu e vina calului, Nici a potcovarului, Ci e vina mândrei mele (PP.). - S. f. potcovăreâsă, PI. -rese. II. S. n., PI. -vâre lederne Huftasche am Sattel. ET. potcoavă. SG. ALR SN II, K. 538; ALRM SN I, K. 353. potcovărie PI. -rii S. f. (1804 AN. P. IX/1, 857) Hufschmiede F. Jandarmul scotea în potcovărie pe fugar (SAD. PS. 84). ET. potcovar. potcoveâlă PI. -veli S. f. (MS. 1824; AL., CL II, 7) 1. Beschlagen N. (des Pferdes). 2. fig.: Reinfall M. ET. a potcovi. potcovi Präs, -vesc V. tr. (um 1640 URECHE, LET.1 I, 160) 1. un cal etc. ein Pferd etc. behufen, -schlagen. Calul ţi-lpotcoveşte Cu potcoave de aramă (I.-B. 266). 2. fam. pc. jdn. übers Ohr hauen, einseifen. L-am potcovit bine (CREANGĂ, CL IX, 454; der Einfältige spricht, der seine Ochsen einem Bauern gegen dessen Karren verkauft hat). Der Ausdruck stammt wohl daher, daß Pferde sich bes. das erste Mal meist nur unter Anwendung von List beschlagen lassen. ET. potcoavă. potcovire S. f. (1825 B.) Beschlagen N. (des Pferdes). ET. a potcovi. 170 poticni potcovit (1696 COND. 190) I. Adj. (mit Eisen) beschlagen. A alerga ca un purice potcovit (Z. II, 473) sehr langsam gehen. II. S. n. (mit Eisen) Beschlagen N. ET. a potcovi. potecâş PI. -câşi S. m. (1776 A. J. 213) ehern.: Grenzschutzsoldat M. Cordonasii şipotecaşii s-au întocmit la 1834 spre a strejui ... picheturile şi potecile (BĂLC. 633). ET. potecă. potecă PI. poteci S. f. (1498 LDSR 363) Bergpfad M. Apucând pe o potecă care îl scoase într-o poiană (ISP. LEG.1 I, 106). Pe polica dinspre codri cine oare se coboară (EMIN. O. I, 83). Făcătorul de rele ... în cursă o să cază, Şi aluncea ... potecile-i scurtează (PANN PV. M. II, 24) legt man ihm das I-Iandwerk. GR. MOLD, -tica, PI. -tice u. -tici; BAN. -teâcă, S. n. -tec (B.). - Dim. -teciiţă, MOLD, -ticütä, PI. -cüt.e; -teceâ (BIBIC. PP. 165), S. n. -tecâş (B.’). ET. vgl. bulg. päteka id., zu lcsl. tekq „fließen, rinnen”, also eigtl. „Rinnsal”. SG. ALR SN II, IC. 408; III, IC. 802; V, K. 1376. potecărâş siehe poticârăş. potentat PI. -taţi S. m. (um 1710 NEC. COSTIN, LET.1 II, 103) Potentat, Machthaber, Flerrscher M. ET. n.lat. polentatus. potenţă PI. -tente S. f. (1765 IORGA S. D. XIII, 255) 1. veralt.: Gewalt F., Zwang M. 2. selten: Kraft, Stärke, Macht F. 3. Potenz, Zeugungsfähigkeit F. GR. (t) potende. ET. n.lat. potentia, it. potenza. poterâş PI. -râşi S. m. (1781-A. J. 943) l.a) Häscher M. Potir aşii (loviţi de gloanţele hoţului) gios cădea, In sânge se vârcolea (AL. BP. Codreanul 1, 15). - b) Jagdtreiber M. 2. MOLD. Stumpf M., Stoppel F. des abgemähten Grashalms, des abgeschnittenen Maisstengels (SEZ. VII, 184). GR.potirâş, potireş, MOLD, poterej (ŞEZ.). ET. poteră. SG. ALR SN III, K. 727. poteră PI. pötere S. f. (1775 AA ist. 11/12, 164) Häscherschar F. Mai multepotere înarmate ... străbat comunele Sculeni, Ungheni etc. căutând pe celebrul criminal (LIT.). Domnulpotiră-aduna După hoţ el o mâna (AL. PP. 159). GR. MOLD. BAN. potiră, potere (B.). ET. vgl. bulg. poteră. SG. ALR SN III, IC. 676. poticâlă PI. -cale S. f. (um 1640 URECHE, LET.1 I, 102) veralt. 1. Anfechtung F. Nu voi mânca dentru iede pentru ca să nu săfacă podeală (oxavôakov; BIBLIA 1688 Jdt 12, 2). (Călătorul) dintru acea ... meşterşu-guire cu amăgeală scăpând, fără podeală (spnôôiov) hălăduicişte (CANT. DIV. 20a). L-au tâlnitpodeală de la vrăjmaşul (DOS. VS. Dech. 27; 240b). 2. LV. Niederlage F. Podeala denlâi ce au păţit căzacii (NEC. COSTIN, LET.11, App. 98). După această podeală, Alexandru Vodă... den voie rea au murit (NEC. COSTIN, LET.21, 141). ET. zu ksl. potykad „stoßen”, vgl. a poticni. poticârăş PI. -cârăşi S. m. (1815 UT) Apotheker M. Potecăraşul mi-a. spus Că leacuri de urât nu-s (PP. OLT., MF I, 313). Vgl. apotecar. GR. potecărâş, policărâş (MF I, 966), podcâreş, păticâr, poticăr. ET. dt. Apotheker, magy. padkârius; vgl. potică2. SG. ALR II/I, IC. 112. potică1 siehe potecă. potică2 PL potici S. f. (1703 GCD) TR. BAN. Apotheke F. Draga badii frumuşică Cu roşele din potică (MÂNDR.). - Siehe apotecă. GR. padearie. ET. dt. Apotheke, magy. padka. SG. ALR M.MN4197, 59. poticăli Präs, -lèse V. tr. (1683 DOS.) verleiten, korrumpieren. (Diavolul) ... pre alţii laprăvi-rişti de mânieci şi la giocuri şi la săltăturipolicăleaşte (DOS. VS. Apr. 3; 71a). ET. podeală. poticălit Adj. (1683 DOS.) verleitet. - Auch substantiv. De în crezământ adeverit podcăliţilor (DOS. VS. Dech. 11; 212b). ET. a poticăli. poticnă PI. poticnc S. f. (um 1670 ANON. CAR.) veralt.: Straucheln, Stolpern N. ET. postverbal von a se poticni. poticneală PI. -néli S. f. (1563 CORESIPRAXIU 307) Straucheln, Stolpern N., Fehltritt M. Asupra finului maicii tale puneai podcneale (oxdvôaÀov; BIBLIA 1688 Ps 49, 21) den Sohn ... verleumdest du. ET. a se poticni. poticni Präs, poticnésc (16. Jh. PS. SCH. 90, 12) 1. V. tr. 1. stoßen. Să nu cumva poticneşti de piatră piciorul tău (CORESI TE4 120b; Lk 4, 11). 2. LV. bisw.: straucheln lassen, zu Fall bringen. Socoteşte să nu te răzvrătească lumea aceasta să te poticnească {MĂRG.2 197b). 171 poticnire 3. LV. beweisen. Nece a mepoticni me potu de cealea ce aemu spre minrepreemescu (CV2 30b; Apg 24, 13) sie können dir auch nicht beweisen, dessen sie mich verklagen. II. a se poticni 1. straucheln, stolpern. Ceia ce sunt în tunecaţi si ameţiţi, de beţie, umblând să poticnesc (MĂRG.249a). VgÎ. cal 10. c. (Când n-auziţi bine sufleorul,) să nu vă pierdeţi sărita, nu vă poticniţi (TEL. SCH. 44; zu den Schauspielern) kommt nicht aus dem Kontext. - MOLD. V. intr. Caii poticnesc urcându-se (AL., CL VIII, 43). 2. bisw. la pământ sich zu Boden werfen. Lunecând în mâzga de sânge, s-a poticnii si batalionul nostru la pământ (SAD. PS. 137). GR. veralt. potigni. ET. ksl. po tăiai şti, potykali. SG. ALR II/I, K. 75. poticnire PI. -niri S. f. (16. Jh. CV) Straucheln, Stolpern N. Piatra poticniriei (CV2 73b; 1 Petr 2, 8) der Stein des Anstoßes. ET. a se poticni. poticnit Adj. (1703 GCD) gestolpert. ET. a se poticni. potienitor Adj. (1703 GCD) stolpernd. ET. a se poticni. poticnitură PI. -turi S. f. (1563 CORESIPRAXIU 253) Straucheln, Stolpern N., Fehltritt M. ET. a se poticni. potilât PI. -late S. n. (1581/2 PO2 275; Ex 29, 9) TR. BAN. MARAM. Schleier M. Cosiţe ... îmbrobodite cu o năframă mare peste care atârnă un potilat alb ca lebăda (FR.-C. MOŢII 13). GR. PI. m.potilaţi (MAR. NAŞT. 304). ET. magy. patyolat. SG. ALRII/I, K. 160. potir PI. -tire S. n. (1563 CORESI PRAXIU 319) 1. (Abendmahl-)Kelch M. Sângele să deşartă în potiriu din prea curata coastă pentru curăţenia ta (MĂRG.2 108a). Cine ca dânsa a mai atins sfântul potir cu toată smerenia vrednică? (DEL. S. 30). Daher als Übers, von φιάλη: Potirile si cătiile (BIBLIA 1688 2 Kg 24, 34). 2. LM. (Blüten-)Kclch M. Să iei bine seama La cea mândră floare, Câ-n potir ascunde Rouă-otrăvitoare (GANE, CL VIII, 104). ET. ksl. potir!, ngr. ποτήριον. potirăş1 siehe poleraş. potirâş2 PI. -râse S. n. (1868 BARC.) Drottelblume F. (Soldanella alpina; PANŢU). GR. PI. m. -râşi. ET. Dim. von potir. potiră siehe poteră. potlog PI. potloâge S. n. (1623 BGL) Stück altes Leder, alter Lcdcrflcck, TR. iiberh. Lederfleck. De la o vreme ... să face pielea groasă şi tare ca unpotlog (ŞEZ. I, 158). O cămeşă numai zdrenţe şi capotlogul de neagră (BOGD. VECHI 14). Peartă, plologulpe care se înşiră monetele si se acatăpe ... chică (VICIU). GR. TR.plotog, S. f. plotoâgă (Z. IV, 604); TR. PI. m. -lôgi. TOPON. Potlojiani (1573 BGL 190). ET. asl. podălogu, şerb. nslov. podlog, nslov. bulg. podloga „Unterlage”. Wegen t für d vgl. potmet, potmol, potnog. SG. ALR SN IV, K. 1162, 1189. potlogar PI. -gâri S. m. (1793 PREDETICII, 186) 1. TR. Schuhflicker, Flickschuster M. Nu-s fată de potlogar Să dau gură pe creiţari (I.-B. 404). Daher: 2. fam.: Spitzbube, Gauner M. GR. TR. plolo-, porlogar. ET .potlog. potlogari Präs, -résc V. intr. (1852 STĂM W. 333) begaunern, stibitzen. GR. plo-. ET. potlogar. potlogărie PI. -rii S. f. (1850 AL.) fam.: Gaunerei, Spitzbüberei F. De-ai umbla înfreaga lume ... N-ai găsi, chiar într-o mie, Aşa târg vestit să fie Pentru boscărie ... Pentru coţcărie ...Şi potlogărie (AL. OP. I, 402; über Bukarest). ET. potlogar. potlogării S. n. (1852 STĂM. W. 333) fam.: Gaunerei, Spitzbüberei F. Era meşter de jrunte Stan al meu în de-alepotlogăritului (CL XVII, 69). ET. a potlogări. potlogi Präs, -gésc V. tr. (1825 B.) Schuhe flicken. GR. plo-. ET. potlog. potmét siehe podmel. potmol S. n. (1818 BUDAI-DEL.) Schwemmsand M. La trecerea trenului ...prin săpăturile föcute în potmol... pământul de pe ambele laturi ale liniei s-a desjacut, acoperind şinele (LIT.). Turcii-n droaie se plimba Pe potmolul Dunării (TEOD. PP. 562) auf dem unterhalb des hohen Ufers befindlichen Strand. ET. siehe podmol; wegen t für d vgl. potlog. SG. ALR SN II, IC. 648; III, K. 827. potmoli Präs, -lèse (1895 ZAMF.) I. V. tr. versanden, -schlämmen. Nesiguranţa în care simţeam că mă aflu potmolise ca o gârlă ieşită din 172 potopi matcă toate iz\>oarele curate ale sufletului (ZAMF. NUV. 54). II. a se potmoli im Sand, Schlamm steckcnbleibcn. Cala mi s-a potmolit (PP. MF I, 66). Vgl. a (se) împotmoli. ET .potmol. potmolit Adj. (1900 VLAH.) 1. (im Sand, Schlamm) steckengeblieben. 2. verschlammt, -sandet. Jiul ... părăsindu-şi vechea albie potmolită de nisip (VLAH. RP. 16). ET. a potmoli. potnog PI. -nôgi S. m. (1884 H. III, 153) meist PL: Tritt M. des Webstuhls. GR. podnog, ponog, ponoj, PI. -noji. ET. vgl. bulg. mss. podnoga; wegen t für d vgl. potlog. SG. ALR II/I, MN 3852, 127; SN II, K. 481. potnöj siehe podnojie. potoli Präs, -lèse (16. Jh. PS. FI. 64, 8) I. V. tr.:,focul etc. das Feuer etc. dämpfen, beschwichtigen, foam ea, setea., durerea etc. den Hunger, Durst, Schmerz ctc. stillen. Glasul Domnului ... potoale şi marea şi vântul cel iute (DOS. PS. V. 28, 14). Tu, Doamne svinte, ruga îmi-ascultăŞi tu-m potoleşte grijea mea cea multă (DOS. PS. V. 38,41 ). Fierbe lapte-ntr-o căldare De-mi găteşte-o scăldătoare ... Doar mi-ar potoli cel foc (AL. PP. 113). Mărirea ce se oglindea dinaintea ochilor lui, în loc să potoale, aprindea şi mai mult dragostea ce simţea pentru Elena (GANE, CL XI, 302) statt zu beruhigen. Să trimită oştire ca să potolească cât mai în grabă răscoala (GHICA 109). II. a se potoli nachlassen, stiller, sanfter werden. Afară se potolise viscolul (VLAH. IC. 52). Jelea mea şi tânga nu să mai potoale (DOS. PS. V. 38, 8). Când vezi muia-rea frumoasă ... socoteşte că pământ iaste şi cenuşă, şi să va potoli turburarea pohtei (MARG., GCRI, 292). GR. potola (PP. MF I, 1342; im Reim). - Präs, auch 1. Pers. Sg. u. 3. PL -toi, 2. Sg. potoli, 3. Sg. potoale; Konj. auch să potoale; Imperat. auch poloâle, potoli (DOS. PS. V. 16,30). ET. ksl. şerb. poluliti (nb. toliti, utoliti), tschech. po-louliti. SG. ALR II/I, K. 244. potolire PI. -liri S. f. (1705 CANT. IST. 174) 1. Beschwichtigung F. 2. Nachlassen N. ET. a potoli. potolit (um 1670 ANON. CAR.) 1. Adj. 1. beruhigt. 2. gedämpft. 3. sanft. Un suiş mai potolit (UR. BUC. 200) cin sanfterer Aufstieg. - Adverbiell: A spus potolit, rar şi lămurit: Domnul a dat, Domnul a luat (BRĂT.-VOIN. LD. 236) mit gedämpfter Stimme. Când mergea, parcă nici nu s-atingea de pământ, aşa de uşor şi potolit călca (VLAH. IC. 25) sanft. II. S. n. veralt.: Beschwichtigung F. Aceasta a fost potolitul zarvii (MIR. COSTIN, LET.1 I, 327). ET. a potoli. potolitör Adj. (1722 CANT. HR. 207) beruhigend, besänftigend. ET. a potoli. potolitură S. f. (uni 1670 ANON. CAR.) veralt.: Beschwichtigung F. ET. a potoli. potop PI. potopuri S. n. (16. Jh. PS. SCH. 28, 10) 1. Sintflut F., im weit. Sinne: verheerende, endlose, gewaltige Flut. Si fu după cele 7 zile şi apa potopului săföcu asupra pământului (BIBLIA 1688 Gn 7, 10) und da die sieben Tage vergangen waren, kam das Gewässer der Sintflut auf Erden. Picurii cu strop de strop Fac al mărilor potop (COŞB. 163). Norii ...se spărgeau revărsând adevărate potopuri în drumul lor (XEN. BR. 162). - Adverbiell: Fulgerele s-aprindeau, Ploile potop cădeau (AL. POEZII 1,112). Peste domnul cel cu gulerul curgeau laudele potop (IARNIK, CL XV, 108) eine Flut von Lob ergoß sich über den Hemi. 2. Verheerung, -nichtung F. Mai bine să-i faci potop (Ierusalimului) sfinţiia ta sângur (MS. um 1650, GCR 1,147; Jeremias zu Gott). Marcu biet o auzit De potopul cel cumplit Ce casa i-a pustiii (I.-B. 485; die Türken hatten sein Haus geplündert u. die Insassen teils getötet, teils fortgeschleppt). Când clămpăneam ceaslovul, câte zece, douăzeci de suflete prăpădeam deodată; potop era pe capul muştelor! (CREANGĂ OP. V, 8) ich richtete eine wahre Verheerung unter den Fliegen an. GR. veralt. PI. potoäpe. ET. ksl. potapü. potopi Präs, potopesc (16. Jh. PS. SCH. 54, 10) 1. V. tr. 1. mit einer Sintflut, im weit. Sinne: mit großer Flut überschwemmen. Cât fu vremea rea de credeai că o să potopească D-zeu pământul (ISP. BSG. 34). Cum o să vază cel vecinie o limbuliţă de foc când soarele va potopi lumea cu lumina sa? (DEL. P. 175). 2. verheeren, -nichten, -derben, zugrunde richten. Vorba asta care-am zis, Doamne, rău m-a potopit (BIBIC. PP. 97) hat mich zugrunde gerichtet. Se laudă că el au potopit pe Gheorghie Ghica Vodă (ŞINCAI, HR. UI, 130) dem ... den Hals gebrochen habe. Să nu vadă sămânţă de călugăr pe la biserica lui, că-i potopeşte (CREANGĂ, CL XV, 448) er würde sie massakrieren. II. a se potopi untergehen. în pregiur nu era nici un spine Să să împungă, nici apă sau groapă, Sărind într-însa să săpotoapă (BUDAI-DELEANU II, 90). ET. ksl. potopiţi. 173 potopire potopire PI. -pin S. f. (1581 CORESI OMIL. 335) veralt: Überschwemmung F. ET. a potopi. potopit Adj. (um 1560 BRATU, SCL XXV, 153) 1. überschwemmt. 2. vernichtet. ET. a potopi. pötor PI. pôtori S. m. (1707 IORGA S. D. XIII, 4) verall. u. PP. ehern.: Kupfermünze F., wahrsch. polnisches Anderthalbgroschenstück od. österr. Anderthalbkreuzerstück. S-au găsit 160 000 de galbeni, fâră de bani de argint, fâră taleri,fârăpotori şifâră copeice (NEC. COSTIN, LET.2 II, 70). Vin de cel ales ... care tragepicurulpolorul Si felita talerul (PP. FR.-C. MOŢE 202). GR. joo tur. ET. ksl. polă(vu)tora „anderthalb”, worauf auch potoroancă. u. potronic zurückgehen dürften, vgl. poln. poltorak, nslov. poltora, -tura, magy.polt(o)ra, -tura. potori siehe poturi. potoroancă PI. -roânce S. f. (1888 FR.-C. MOŢII 280) TR. Vierkreuzerstück N. (VICRJ). ET. siehe potor. potrebi Präs, -bésc (16. Jh. PS. SCH.) LV. I. V. tr. 1. vernichten. Hrăneaşte Domnul toţi ce iubesc el şi toţi păcătoşii potrebeaste (CORESI PS.5 277a; Ps 144, 20). 2. sfintele daruri das heilige Sakrament einnehmen. De va cânta popa leturghie şi va uita săpotrebească sfintele daruri (PRAV. GOV. 153b). De să va mucezi sfântul agneţ sau să va usca de nu va putea preotul să-lpotribească (Ş. TAINE 97). II. a se potrebi ausrotten. Semănţa necuraţilor potrebeaşte-se (PS. SCH. 36, 28). GR. potribi. ET. ksl. potrébiti. potrébnic siehe nepotrebnic. potricălă PI. -cale S. f. (um 1610 DOR) Locheisen N. zum Ausschlagen von größeren Löchern in Leder, im Ohr des Schafes (wog.priboi Durchschlag). Când se face cu polricala o gaură în sfârcul urechei (de la oaie) (DT 29). l-au pătruns şi picioarele cu o potricălă de her (DOS. VS. Oct. 31; 97b). GR. petrecală (STĂM.), potrical. ET. zu slav. protykati, vgl. russ. protykalo. SG. ALR SN II, K. 404. potricăli Präs, -lèse V. tr. (1673 DOS. PS. V.) durchlöchcrn. Cete de vicleani mă ocoliră, Mâni, picioare îm polricăliră (DOS. PS. V. 24, 56). ET. potricălă. potricălit Adj. (1683 DOS. VS. Sept. 29; 37b) durchlöchert. Toată coasta munţilor acelora ca buretele potricălită şi găunoasă este (CANT. IST. 117). ET. a potricăli. potrivă S. f. (um 1560 CORESI PRAV. la; TRS XVI, 219) 1. Teil eines Paares. Unde să-i găsesc eu pofrivă (fiicei mele)? zicea împăratul toată ziulica (DEL. î. V. ş. V. 9). Mie timpul mi-a sosit, Timpul de căsătorit, Şi potrivă n-am găsit Ca soră-mea Ileana (AL. PP. 28) die passende Gattin habe ich noch nicht gefunden. 2jui-i găseşti, nu-şi găseşte potrivă man findet, er hat nicht seinesgleichen. Nevastă tânără şi mândră cum nu-i găseai potrivă în zece sate din jur (LIT.). A fost odată o femeie frumoasă de nu-şi mai găsea potrivă sub soare (SEV. POV. 76). 3. Entsprechung F. Pe, bisw. de, după potriva cuiva zujdm. passend, jdm. entsprechend, ebenbürtig, jds. würdig. De nu va fi (muierea) de potriva lui, să caute să-şi ia altă muiere (Ş. TAINE 255). M-am împrietenit cu mulţi de potriva mea (BARAC HAL. VI, 79) meines Alters. El n-avea cu ce să-şi înzestreze fetele pe potriva lor şi a numelui părintesc (LIT.). Nu iaste de potriva ta D-zeu în ceriu şiprepământ (BIBLIA 1688 2 Chr 6, 14) kein Gott ist dir gleich. Ce iasie de potrivă bucuriei şi veseliei aceştiia? (MĂRG., GCR I, 292) was gleicht dieser Freude? 4. adverbiell u. adjektivisch: deopotrivă, veralt. bisw. potiivă, într-o potrivă {cu cn. jdm.) gleich (wofür LM. egal). Primăvara şi toamna, zilele şi nopţile sunt mai de o potrivă (OD.-SL. 60). Sunt deopotrivă de mari sie sind gleich groß. De vei acoperi (fapta lui), potrivă ai şi tu păcatul împreună cu acela (MĂRG.2 15b) so teilst du die Sünde mit jenen. Poartă-te cu cei deopotrivă (CANT. DIV. 139a) gehe, verkehre mit deinesgleichen. 5. Gegnerschaft F. Veralt. adverbiell: Măcară toată lumea să-mi fie potrivă, nu mă tem (MĂRG. 133a) auch wenn die ganze Welt gegen mich wäre, ich fürchte mich nicht. 6. în potrivă siehe împotrivă. GR. LV. bisw. protivă; ebenso die Ableitungen. ET. asl. prolivü. SG. ALR SN III, K. 815, 817. potriveală PI. -veli S. f. (1805 CRIŞAN 230) Übereinstimmung, Ähnlichkeit F. Nevastă mai la potriveală decât Lenea nu i-am putea găsi (POP. NUV. 150) eine passendere Frau. Cine ştie când se va mai pomeni o asemenea potriveală (SLAV., CL. XII, 434) eine so passende Partie. Asemăna, iubirea ce-i arătase bărbatii-su de la început... cu dragostea colonelului: nu găsea nici o potriveală (NĂD. NUV. I, 66) sie fand keine Ähnlichkeit. ET. a potrivi. 174 potrivi Präs, -vcsc (16. Jh. PS. SCH. 117, 12) 1. V. tr. 1. c. cu c. etw. mit etw. a) in Übereinstimmung, Einklang bringen, z.B. cheltuielile cu venitul die Ausgaben mit dem Einkommen. - b) veralt.: vergleichen. Stătut-au acei boieri ... în vislerie, luând seama lui Gheorghiţă Visternicul, fiind izvoadele dinlăuntru scoase, să potrivească cu izvoadele din vis teri e (NEC. COSTIN, LET.2 II, 84). Fost-am ... De părinţii mei iubită Şi de dânşii, potrivită Cu luna, cu stelele (AL. PP. 230). Potriveşte mirosul trandafirului cu putoarea porcului (Z. II, 609; Sprw. über einen Pessimisten). 2. in das richtige Verhältnis bringen, herrichten, in Ordnung bringen. A potrivi ceasul die Uhr stellen; a-şi potrivi părul, cravata sein Haar, seine Krawatte in Ordnung bringen, ordnen; a potrivi cafeaua din zahăr, supa din sare im richtigen Verhältnis den Kaffee mit Zucker, die Suppe mit Salz versetzen; a potrivi o haină ein Kleid anpassen. Ea ... netezi, fitilul cu chibritul aprins, potrivi lumina (VLAH. DAN II, 49) stellte die Flamme ein. Potrivindu-l ca să nu fie nici gros tare, dar nici limpede (DRĂGH. REŢ. 39) die Soße so anrichten. Dedesupt se pune pietriş mai mare şi apoi cel mărunt, ce sepotiiveşte cu. o gi'eblă (DATC. HORT. 31) das mit einer Harke geebnet wird. Surdul n-aude, dar o (le) potriveşte (Sprw.) der Schwerhörige hört nicht, aber er legt es sich zurecht. Trebuie să vă spun cum i-am liniştit, ca să ştiţi şi voi ce să spuneţi, cum s-opotiiviţi (CARAGIALE, CL XIX, 128) wie ihr die Sache Vorbringen sollt. Spune-mi drept ceştii, n-o mai potrivi, că tot. degeaba este (DEL. î. V. ş. V. 165) beschönige es nicht. L-a potrivit cum se cade (PANN PV. M. I, 131) er hat ihn schön eingeseift. II. V. intr. einrichten. Din ce puneau pe masă, ginerică potrivea Că nimic nu rămânea (SPER. AN. 1892 I, 132) richtete es so ein, sorgte dafür. III. a sepotiivi 1. cu c. \ a) mit etw. übereinstimmen, im Einklang sein. Gustul (bărbaţilor) nu se potrivea deloc cu al cucoanelor, ei din contm o găseau frumoasă (NĂD. NUV. I, 70; die Damen hatten sie nicht schön gefunden). Nu se potriveşte socoteala de acasă cu cea din târg u. ä. (Sprw.) es fällt nicht immer so aus, wie man denkt, mancher macht die Rechnung ohne den Wirt. Nu nepotiivim în gusturi (XEN. BR. 40). Erau bune prietene şi din pricină că se potriveau la. gând şi la vorbă. (TEL. SCH. 67). S-au potrivit, amândoi domnii la un gând, fâcându-se şi ei una cu moscalii (AMBRAS, LET.2 m, 119) faßten denselben Gedanken. -b) veralt.: einer Sache gleichen, gleich sein. Alţii iarăş cetesc scripturile, iară nu înţeleg ce zic şi se potrivesc cu cela ce ţine miiarea în mână, iară dulceaţa mierii nu-lprecep (EV. INV. 1644, GCR 1,110). Cinci degete sunt la mână şi unul cu altul nu se potriveşte (PANN, CL V, 384). Mied aşa de bun cât se potriveşte marma-ziului (SIM. DASC., LET.21, 412). 2. passen, am Platz sein. Se potiiveşte ca nuca. în perete, ca sarea în ochi es paßt wie die Faust aufs Auge. Toader se scărpină după ceafa. Oare se potrivea, să meargă la curte? (RĂDUL. RUST. II, 210). Nu-i frumos cin-se găteşte, Ci e cui se potriveşte (I.-B. 375) für wen es paßt. Fam. ce se potriveşte! (drückt höfliches, bescheidenes Ablehnen aus) warum nicht gar! wo denken Sie hin? Ce se potiiveşte! Sunt birje alăturea cu casa ... oi umbla cu birja (AL., CL IV, 309; zujdm., der sich weigert, sich des ihm vom Redenden angebotenen Wagens zu bedienen). 3. cuiva auf jdn. hören, sich nach ihm richten. Craiul, fiind tânăr, n-au ascultat (pe domnul unguresc), ce s-au potrivit celor ce erau pre lângă dânsul (NEC. COSTIN, LET.2 I, 390). Eva. ...se potrivit sfatului şarpelui (MOXA, HC I, 347). Te potrivişi ...La o vorbă de om bat! (SPER. AN. 18921,242). Nu te potrivi lui, vorbelor lui kümmere dich nicht um das, was er sagt, mach dir nichts daraus. Tu eşti D-zeu milostiv şi îndelung răbdătorii! şi nu te potriveşti răotăţilor oamenilor (MĂRG.2 153b) du kümmerst dich nicht um die Schlechtigkeit der Menschen, läßt dich nicht durch sie beirren. 4. sich widersetzen, sich sträuben. D-dzeu trufasiloru protiveaşte-se (CV2 64b; Jak 4, 6). GR. LV. pro tivi. ET. potrivă. potrivire PI. -viri S. f. (16. Jh. CV2 29b; Apg 24, 5) 1. veralt.: Widerstand M. 2. Ähnlichkeit F. 3. Übereinstimmung F., Einklang M. Neg. Recompensarea faptelor bune ... era adesea în nepotrivire cu pildele pe cari însăşi familia imperatorelui le dedea lumii (OLL. HOR. VII) war ... im Widerspruch mit. 4. An-, Zusammenpassen N.; 5. Richten, Zurechtsetzen N. GR. veralt. protivire. ET. a potrivi, zu 1. vgl. potrivă u. potrivnic. potrivit (1679 DOS. LIT.2 40) 1. Adj. 1. {cu c. mit etw.) übereinstimmend, (dazu) passend, (pentru c. zu etw.) passend, geeignet. O clipă nu m-aşfi îndoit că nu mă va. iubi, eram aşa de potiiviţi! (DEL. P. 222) wir paßten so gut zueinander, lliescul aflase chip a se dezlega ... dintr-un lanţ ce nu erapotii-vit cu uşurătatea inimii sale (C. NGR. 23) die nicht zu ... paßte. îmi trebuie ... cineva să-l fac mitropolit aici... tu ai să fii foarte potrivit (BOGD. POV. 121). Un mic tratat despre friguri, potrivit pe înţelegerea poporului român (GION 120) dem Verständnis ... angepaßt. Puind asupra fiecărui sătean o dare potrivită cu starea şi cu puterea sa (GPIICA XV). — Adverbiell: {cu c., LM. unui lucru einer Sache) gemäß, entsprechend. Alţii (erau de părere) că, potrivit poruncilor cezarului, trebuie a. merge în ajutor lui Mihai (BĂLC. 477). 2. mäßig, ausgeglichen. în ţările noastre, unde căldura şi frigul este potrivit (ÎNV. COP. 1878, 32). Cum beţi ceaiul, tare sau slab? „Potrivit” wie trinken Sie den 175 potrivitör Tee, stark oder schwach? „Mittel”. -Adverbicll: Bătân-du-să (făina) cu chibzuinţă de a fi cam călduţă şi potrivită de groasă (DRĂGH. DOCT. 195). - Neg. nepotrivit. II. S. n. Angleichung F. ET. a potrivi. SG. ALR SN III, K. 815. potrivitör Adj. (16. Jli. CV2 73b; 1 Pctr 2, 7) gegnerisch, feindlich. - Auch substantiv.: Gegner M. GR. veralt. protivitor. ET. a potrivi. potrivnic1 (16. Jh. CV) I. Adj. gegnerisch, feindlich, widrig. Fiecare cetaş bate mingea hălită de baciul ceteiprotivnice numai o dată (CLIX, 7). Mai suflăprotivnicu vântu (CV2 43b; Apg 27, 14). Socotiţi că n-alergase Vlad într-un suflet cu tot timpu protivnic? (RĂDUL. RUST. II, 163). II. s. m., PI. potrivnici Gegner, Widersacher, Feind M. Evangheliia iaste sabiia carea biruieşte toate armele protivnicului (NT 1703, GCR I, 348). GR.protivnic, împotrivnic, împrotivnic (RETEG. POV. 16). ET. ksl. protivmikü. potrivnic2 Adj. (um 1640 URECHE, LET.11, 190) veralt. cuiva zujdm. passend, jdm. entsprechend, jds. würdig, seinesgleichen. Auch substantiv.: O pre fericite Solomoane! ... în veci nu va mai naşte nime dintru oameni potrivnic ţie (MS. 1760, GCR.' II, 72) deinesgleichen. Potrivnică n-am găsit Nici 1a. stat, nici la purtat (PP. GCR II, 294) eine passende Gefährtin, Gattin. GR. protivnic. ET. potrivă. potrivnicie PI. -di S. f. (1563 CORESI PRAXIU, DENS. IST. II, 209) veralt.: Widerwärtigkeit F., Hindernis N. GR. protivnicie. ET. Ubers, v. ksl. protivljenije, vgl. potrivnic'. potroacă PI. -troace S. f. (1783 BENKÖ) 1. Tausendgüldenkraut N. (Erythraea Centaurium); wird bes. als Mittel gegen Fieber angewendet. Altora li se da să beie zeamă de potroacă (ŞEZ. I, 81). 2. MUNT. Gnadenkraut N. (Gratiola; PANŢU). 3. PL Gericht aus Eingeweiden von Geflügel: Hühnerklein N. Potroace de curcan, borşuri (UR. LEG. 318). - Die Schläge, die der Verlierende im Knöchelspiel erhält, heißen je nach ihrer Stärke dulci, sărate od. potroace (ISP., CL XVII, 477 u. JUC. 86). GR. in Bdtg. 3 polröc: Am tăiat un boboc Şi am să-l facpotroc (SEV. AN. 152). - Dini. potroceă, potrocuţă. ET. 1. u. 2. unbek; zu 3. vgl. po\n.potroch, mss.potroh „Eingeweide etc.”. potrönicPl. potrönici S. m. (1608 DR A XVÖ/2,150) ehern.: polnische Silbermünze, wahrsch. Anderthalbgroschenstück N. Si-i da nafaca. luipre zi de cheltuială câte zecepotronici (NECULCE, LET.2 ü, 194). Als Wert wird angegeben: 10 bani (NECULCE, LET.2 II, 225), 6 bani (NECULCE, LET.2 II, 370), 6 aspri (PRAV. MOLD., CCR 219), 15parale (XJRIC. 1,235). Vgl. auch costanda. GR .potronic. ET. wahrsch. slav. *poltoronikü, siehe potor. potropöp siche protopop. poturi S. m. PI. (1821 Ş. INFL. I, 297) Hosen F., die an der Innenseite einen von unten his nahe an die Knie reichenden, mit Hefteln od. Knöpfen zum eventuellen Schließen versehenen Schlitz haben u. meist reich mit Schnüren etc. verziert sind. Wurden von bäuerlichen Postillionen, Wachsoldaten und Räubern getragen. Intra pe scenă surugiul cu poturi de aha, ilic de postav (AL., CL I, 328). Catane spătăreşti îmbrăcate cu minlene, poturi (nădragi) şi ghebe scurte (FIL. CIOC. 344). GR. poturi, potöri (PP. MF 1,197; APĂR. SĂN. I, 65). - Dim. -turei (PP. MF I, 385). ET. türk. şerb. bulg. potur. poucenie (t) PI. poucenii S. f. (1675 MIR. COSTIN) 1 .geistliche Belehrung. Luând învăţătură şi poucenie de la dânsul (DOS. VS. Sept. 4; 7a). 2. paucenie Predigt F. Pauceniilepărintelui Varlaam mitropolitul (MIR. COSTIN, LET.21, 137 N.). 3. păucenie Urkunde F. über die Erteilung der geistlichen Weihen (SĂGH. VOC. 63; ŞEZ. V, 116). ET. ksl. poucenije. povară PI. -veri S. f. (1551/3 ES 78a; Mt 21,7) 1. Last, Bürde, Ladung F. Slab trupul păsăresc sarcina dobitoceascăşi a pohoarâi greuime a suferi şi a purta nu poate (CANT. IST. 75). Care cu poveri de muncă Vin încet şi scârţâind (COŞBUC 5). Povară de 40 de cămile (BIBLIA 1688 2 Kg 8,9) eine Last für vierzig Kamele. Viaţa acum este pentru mine o povară grea (COST.). Furtună mare să făcu atâta cât au lepădat (corăbierii) toată povara şi uneltele lor în mare (MĂRG.2 46b). 2. altes Gewichtsmaß, urspr. wohl Saumtierlast. Şi deschiseră vistieria lui Darie împăratul şi scoaseră doao sute depovări de galbeni (ALEXANDRIA 68). (Aron Vodă) urcă datoriile unei ţări sleite cu totul, la suma peste măsură de mare, de zecepovoare de aur (BĂLC. 27); vgl. dazu: E parlilo questo novo principe di Bogdania. (Aron Vodă) lasciando qui debito di un million di oro (XEN. IST. ROM. III, 145; in einem Bericht des venezianischen Gesandten v. J. 1591). Sä se pocăiască 5 ai şi metanii 2 povăr să facă la an (PRAV. GOV. 133). 176 povăţuire GR. PI. LV. -var, TR. -vâri; MOLD. Sg. povoără, pohoâră, PI. -hoâră, -hoăre. ET. ancheinend ksl. tovarü, trotz des ani. p-. // asl. podüvora „Tragbahre”. povarnagiu PI. -gii S. m. (1813 CAT. MAN. I, 593) MUNT. Branntweinbrenner M. (wofür MOLD, velni-cer). Satili... sunt... împănate de jidani, singuri cârciu-mari şi povarnagii (JIP. R. 276). ET. povarnă. povarnă PL poveme S. f. (1588 DIR) MUNT. Branntweinbrennerei F. (wofür MOLD, meist velnita). (Tovarăşul) acel cu capitalul... Pe la dealuri şi poverne vin, rachiuri cumpărând (PANN PV. M. II, 56). GR. Povaame DOC. 1588, TIC 1,210);podv- (PAMF. IND. 227). ET. asl. povarmja „Küche”. SG. ALR SN I, K. 247. povârnic Adj. (1806 KLEIN) Last-. Cal povârnic Lastpferd N. (B.). Stoluri de voinici Cu caipovarnici (PP. FR.-C. MOŢII 192). GR. povârnic (TEOD. PP. 92). ET. povară. povăiâlă PI. -iele S. f. (1683 DOS. VS. Noe 9; 115a) ugs. l.bes. MOLD., meist PL Star M. (Augenkrankheit). Turba cailor, malic, nărav rău, albeaţă neagră fără de leac, pohăială (COD. CAL. § 1242; Aufzählung von Pferdekrankheiten). Pohoielelese fac la ochi; ochii celui cuprins depohoiele sunt curaţi (ŞEZ. I, 118).-Daher fam. fig.: Trebuie să aipuhăielepe ochi şi lapte în loc de creieri pentru ca să nu vezi şi să nu înţelegi ce se petrece (GANE, CL VEI, 449) du mußt mit Blindheit geschlagen sein. După ce s-au dezmeticit creştinii de cap şi li s-au luat pohăielele de pe ochi (SEV. POV. 53) und ihnen die Schuppen von den Augen gefallen waren. 2. Bauchfell N. GR. povăiâlă (COST., POL.), împ- (POL.); -voiâlă (COST.); MOLD, poho-, pohă-, bisw. puh-. ET. viell. zu puhoi. H asl. povol „Leichentuch” (SCRIBAN). SG. ALR I/I, K. 43, 111; II/I, K. 61; II/IMN4188, 58; ALRMI/I, K. 150. povâţă PL poveţe S. f. (1551/3 ES 54a; Mt 15, 14) 1. veralt.: Führer, Anführer M. Nici orbul celui cu ochi să să facă povaţă (CANT. IST. 53). Şi zua le-au pus nuor povaţă Prin pustie de-au mărs fără greaţă (DOS. PS. V. 77, 43). Eu suntpovaţa în lume către drumul fericirii (PANN PV. M. II, 20; die Tugend spricht). Cazacii ... având povaţă pre un Berila, au întrat de au prădat în ţara Moscului (NEC. COSTIN, LET.21, 447). 2. veralt.: Führung, Leitung F. Săpun la cârmă ...şi la povaţa corăbii (MS. um 1800, GCR II, 181). Expe- diţie organizată sub povaţa lui Anton Sekeli (AL., D.). Din pravili (am ales) cele ce sunt mai tribuincioase spre povaţa judecăţilor (PRAV. IPS., GCR II, 124). 3. Anleitung, Unterweisung F., Rat M. Vecinul lor care îi ajuta cu sfaturile şi poveţele lui cele de mult folos (ISP. LEG.1 I, 71). Altora le dă povaţă, Dar pe sine nu se-nvaţă (PANN PV.1 I, 107). ET. vgl. poln. powodca, russ. povodec „Führer”; auf Laut u. Begriff hat viell. a învăţa, 3. Pers. Sg. Präs. învaţă eingewirkt. povăros Adj. (1703 GCD) veralt.: belastend, überwältigend. Ostăneli şi greutăţi povăroase (BUDAI-DELEANU XI, 105). ET. povară. povăţâ siehe povăţui. povăţâr PI. -ţâri S. m. (1683 DOS.) LV. Führer, Lenker M. (Uriaşul) săpricia cu povăţariul mieii (DOS. VS. Martie 1; 3a; vom Erzengel Michael, der die Sprecherin ins Paradies geleitet). GR. mit andrem Suff, povăţaş (DOS. PAR. 1 la). ET. povaţă. povăţât Adj. (1683 DOS. VS. Noe. 30; 178a) LV. aufgeklärt. ET. a povăţa (povăţui). povăţător siehe povăţuitor. povăţie PI. -ţii S. f. (1649 MARD.) LV. Führung, Unterweisung F. ET. a povăţi (povăţui). povăţui Präs, -iese V. tr. (1644 CAZ. DEALU, GCR Ull) 1. veralt.: führen, leiten, anführen. Orbul de va povăţui pre orb, amândoi vor cădea în groapă (BIBLIA 1688 Mt 15, 14) wenn aber ein Blinder den andern leitet, so fallen sie beide in die Grube. D-zeu ... poate ...să facă... lună mai iscusită decât aceasta ce nepovăţuieşte noaptea (ANTIM DID. 16). D-zeu m-a povăţuit de-am nimerit la casa d-tale (CREANGĂ, CL XI, 214). 2. pc. jdn. anleiten, unterweisen, jdm. raten. Ce-ai zice tu ... dacă te-aşpovăţui în limba nemţască? (AL. OP. I, 722). Bărbatul său ... o apucă de scurteică, lot povătuind-o să nu se ducă, căci nu se va mai întoarce (ISP.’lEG.1 I, 104). GR. LV. 17. Jh .povăţa, povăţi, poveţi. KT. povaţă. povăţuiâlă PI. -ţuieli S. f. (1805 CRIŞAN 230) veralt.: Unterweisung F., Rat(schlag) M. Zicând lui Dan ce-n treacăt îi dăpovăţuiele: Moş Dane, tu cu-a tale şi eu cu ale mele (AL., CL VIII, 379). ET. a povăţui. povăţuire PI. povăţuiri S. f. (1649 MARD.) 1. veralt.: Führung, Leitung F. 1 se dă oaste împărătească 5 sau 6 mii supt a lui povăţuire (DION., TEZ. 177 povăţuitor II, 189). Povăţuirea cea pre din afară a bisericii este mimai a domniei (CANT. SCRIS. 321). 2. Rat(schlag) M. GR. povâţire. ET. a povăţui. povăţuitor PL -tori S. m. (1642 ÎNV.2 39b) 1. veralt.: Führer, Leiter, Anführer M. Dintru tine va ieşi povăţuitor, care va paste pre poporul meu Israel (EV. 1894 Mt 2, 6). 2. Ratgeber M. El era avocatul, povăţuitorul ... familiilor mai de seamă din Piatra (XEN. BR. 21). GR./?ov<7fafc>r(DOS. VS. Oct. 30; 96b), poveţitor (NT 1648 Mt 15, 14),povăţitor (SICR. DE AUR2 143a). ET. a povăţui. povăţuitură PI. -türi S. f. (um 1716 CM I, 7) veralt.: Rat M. ET. a povăţui. povârni Präs, -nesc (1649 MARD.) 1. V. tr. (auf die Seite) neigen. Cine ...a dzice va îndrăzni că mai mult o mână decât o mie a sprijeni sau a pohârni poate? (CANT. IST. 66). II. V. intr. 1. neigen. Un călăraş, Cu suliţapovârnind, Cu paloşul crucifăcând (PP. FR.-C. MOŢII 192) die Lanze schwingend. 2. pe c. an etw. (tief Liegendes) kommen. Când povărnea (puica) pe fund(ulpungii mele), Mă luă cu prăjina-n lung (PP. MF 1,398). Să m-aştepţi Nouă cmi şi jumătate, Dac-o povârni pe zece, Tu să nu mai fragi nădejde (MF I, 1234). III. a se povârni 1. sich auf die Seite neigen. La 1572, turnul de la Oradea-mare sepovârnise (BĂLC. 40). împins fiind, m-am povârnit (dveipd7ir|v) să caz, şi Domnul m-au sprijinit (PSALT. RAMN. 117, 13). Se povârneşte şi cade peste dânsul leşinată (CONACHI 10) sie schwankt. 2. bisw. asupra cuiva sich auf jdn. stürzen. Dealurile mărişi... munţii înalţi... asupra holmurilor celor de la cetatea Deliii vrăjmaş războiu rădicară şi fără veste ... asupră-lepohârnindu-să, să răsturnară (CANT. IST. 144). Când ei sosiră, La secerai sepovâmiră (PP. BUR. CĂL. 32). GR. pohârni (CANT.). ET. vgl. şerb. nslov. povrniti, -nuli, russ. povernutj „drehen etc.”. povârniş PI. -nişuri S. n. (1841 POEN. II, 332) geneigte Fläche, Abhang M. Ne coborâm ... cu mare greutate pe nişte povârnişuri primejdioase (CREANGĂ, CL XIV, 375). Ambele povârnişuri ale Balconului (CL XV, 60). Spre a-l îndupleca ... mai lesne a aluneca pe povârnişul ambiţiunii (CL XVI, 85) auf der abschüssigen Bahn. ET. a povârni. povârnit Adj. (um 1660 STAICU 83) 1. abschüssig. Alaiul colindă uliţilepovâmile ale micului orăşel (ODOB. DC. 5) die abschüssigen Gassen. 2. eingestürzt. Ca la un păreatepovârnit (BIBLIA 1688 PS 61, 3). GR. pohârnit (CANT.), povortit (DOS. PS. SLAV. R. 61,4). ET. a povârni. povârnitiiră PI. -turi S. f. (1705 CANT.) Neigung F., Abhang M. Din toate părţile prăpăşti, hărtoape şi păhârnituri groaznice era (CANT. IST. 215). GR. păh-, poh-. ET. a povârni. povedi Präs, povedesc (1680 DOS. PS. SLAV. R. 117, 13) I. V. tr. {lacrimi, sânge etc. Tränen, Blut etc.) fließen lassen, auspressen. Iubita mea, Trecând cu o repejune ce lacrimi îmipovedea (CONACFII121). Oh! moarte ... Uită-te de vezi ce lacrimi în lume ai povedit (CONACFII 203). II. a se povedi veralt.: schwanken, wanken. ET. viell. ksl.podvesti, -vedq „ducere”. povedit (+) Adj. (1681 DOS. TR. 85) zögernd. - Auch substantiv. ET. a povedi. povelenie (t) PI. -lenii S. f. (16. Jir. PS. SCH. 80, 5) Anordnung F., Befehl M. Căpoveleania lu Izrail iaste şi judeţul Zeului lu Iacov (CORESI PS.5 157b; Ps 80’ 4). GR. povolenie (URIC. VIII, 132). ET. ksl. povelenije. povcli(t) Präs, povelesc V. tr. (16. Jh. PS. SCH. 148, 5) anordnen, befehlen. Că el zise şi fu, elpoveli şi zidiră-se (CORESI PS.5 55b; Ps 32, 9). El poveli şi feaceră-se (CORESI PS.5 281a; Ps 148, 5). ET. ksl. poveleti. povclire (t) PI. -liri S. f. (16. Jh. PS. SCH. 148, 6) 1. Befehl M. 2. Investitur F. (GHEORG. LET.2 III, 327). ET. a poveli. povelit (t) S. n. (16. Jh. PS. H. 148, 6) Gebot N. ET. a poveli. povestâr PI. -târî S. m. (um 1670 ANON. CAR.) veralt.: Erzähler M. ET. poveste. povestaş PI. -tâşi S. m. (1839 C. NGR. OP. I, 235) veralt.: Märchenerzähler M. Recunoscui pe moş Toma grădinarul, povestaşul de la gura sobei (GANE, CL XIII, 43). ET. poveste. 178 povidlă poveste PI. povesti S. f. (1561 CORESI TE4110a; Lk M) 1. Erzählung, Geschichte F. La ce au ieşit mai apoi acel sfat, vei ceti povestea maijos la rândul său (MIR. COSTIN, LET.11, 285). Mulţi scriitori s-au nevoit de au scris rândul şi povestea ţărilor (URECHE, LET.2 1,129) die Geschichte der Länder. Simeon Vodă, precum au rămas din om în om în ţară poveste, au murit otrăvit de cumnată-sa (MIR. COSTIN, LET.21, 260) wie die Sage berichtet. Ceialaltă oaste leşască toată au căzut în robie la tătari ... cât abia de au scăpat cineva de poveste (MIR. COSTIN, LET.21, 262) um die Kunde davon zu überbringen. Unul de poveste nu s-au aflat lângă domn să-l răluiască (MUŞTE, LET.2 III, 60) auch nicht einer fand sich. Vgl. de leac (siehe leac 3). Când cunoşti adevărul în ce chip este povestea şi te vor înfreba, să o spui (MĂRG.2 215a) wie die Sache sich verhält. înţelegând împărăţia de povestea aceasta, n-au crezut-o (NECULCE, LET.2 II, 196) als der Kaiser die Sache erfuhr. Ce vrai să-şi scoată (soacra şi nora) ochii ca mâţele? Doar nu ştiu povestea soacrei şi a nurorilor (GHIB. BV. 34) als ob ich nicht wüßte, wie es zwischen Schwiegermutter und Schwiegertöchtern zugeht. Nu poate fi în lume alta mai frumoasă ca ea, de întrecut nici poveste (RETEG. POV. IV, 3) keine Rede. Vgl. vorbă 2. - Sonst nur noch fam. in best. Wendungen: Ce mai veste poveste? was gibt es Neues? Râzi? Aşa ţi-ipovestea? Eil lasă că te-oi face eu să râzi pân ‘vei plânge (AL., CL III, 246) kommst du mir so? Onorul! ... Să-ţi arăt eu onor, măi badeo, dacă-i aşa povestea (AL., CL IV, 320). A fi de poveste in aller Mund sein, von aller Welt gerühmt bzw. verspottet werden. Curăţenia şi buna îngrijire ce da găinilor ... ajunsese de poveste (ISP. LEG.1 I, 73) war zum Stadtgespräch, sprichwörtlich geworden. A sta de poveşti plaudern. Povestea vorbei die Vorgeschichte des Sprichworts (PANN PV. häufig). 2. povestea (vorbei, ăluia, celuia), IN. poveste Sprichwort N. Ştii povestea vorbii: „ bani albi de zile negre ” (FIL. CIOC. 288). Precum este în poveste: bişugul aduce desfi'ânare (NEC. COSTIN, LET.11, App. 11) wie es im Sprichwort heißt. Că avea în poveste râmlenii pre acest împărat: mai fericit decât August, mai bun decât Traian (NEC. COSTIN, LET.21,72) dieser Kaiser war bei den Römern sprichwörtlich. 3. Märchen N. A fost odată ca-n poveşti A fost ca niciodată (EMIN. 0.1,167). Poveste bună de adonnit copiii de ţâţă (C. NGR. OP. I, 241). - De, din poveste märchenhaft. Am călătorii ... toată ziua străbătând o ţară ca din poveste (GANE, CL XIX, 224) ein märchenhaft schönes Land. Şi creştea Aflatul ca din poveste de iute (RETEG. POV. I, 14) fabelhaft, wunderbar schnell. 4. Lügengeschichte F. (VARL. CAZ.2 1, 330b). ET. asl. povesti. SG. ALR SN III, K. 783; V, K. 1390, 1397. povesti Präs, -tesc (1563 CORESI PRAXIU 436) 1. V. tr. 1. cuiva c. jdm. etw. erzählen. Şi povesti cel mai mare peste păhamici visul lui cătră /oV/'(BIBLLA 1688 Gn 40,9) da erzählte der oberste Schenke Joseph seinen Traum. Neamurile minunile tale vor povesti (PSALT. RÂMN. 144, 5). Ebn Tair ... povestiră la ai săi toate ceale ce au petrecut în palatul Şemselniharei (BARAC HAL. VIII, 24). 2. ugs. pc. jdn. bloßstellen. Bărbaţii sunt haini înşelători. Azi fac curte şi mâne te râd povestindu-te (POP. NUV. 184). II. V. intr. sich unterhalten, plaudern. ET. poveste. SG. ALR I/H, K. 272; II/I, K. 188; MN 2762, 94; SN V, K. 1390. povestic Adj. (1875 AL.) fabelhaft. Acele fiare povestice, de pradă (AL. LEG. 104). ET. poveste. Neubildung AL. povestire PI. -tiri S. f. (1692 GCR I, 302) Erzählung F. Mireasa abia-şi ţinea plânsul La povestirea ceastă duioasă (BUDAI-DELEANU IX, 56). ET. a povesti. SG. ALRII/I, K. 188. povestit (1679 DOS. LIT.2 40) I. Adj. erzählt. - Neg. nepovestit unsagbar (s. d.). II. S. n. Erzählen N. ET. a povesti. povestitor (1564 CORESI CAZ. 137 a) 1. Adj. 1. erzählend. 2. TR. gesprächig. II. S. m. Erzähler M. (MARD.). ET. a povesti. SG. ALR SN V, K. 1391. povestitură PI. -turi S. f. (1648 FOG. 54) veralt.: Erzählung F. ET. a povesti. povestui Präs, -tuiesc V. tr. (1564 CORESI CAZ. I, DENS. IST. II, 333) LV. 1. andeuten. 2. predigen (PO2 206; Ex 9, 16). ET. ksl. povestvovati. povestuitör PL -tori S. m. (1564 CORESI CAZ. 1,137a) LV. Prediger, Mahner M. ET. a povestui. povidlă PI. -vidle S. f. (1818 BUDAI-DEL.) MOLD. BUCOV. Obstmus N., bes. Pflaumenmus. Scrob cu povidlă de poame (DRĂGH. REŢ. 203). Din perje şi goldane se face povidlă (INV. COP. 1878, 8). GR. povilă, povirlă, -verlă (ŞEZ. III, 85), pohârlă, povodeâ (PAMF. IND. 233). 179 povilă ET. vgl. po\n. powidlo, tschech. povidlo. SG. ALR SN IV, K. 1082. povilă PI. pövile S. f. (1642 CAZ. GOV. 125) Schwanzriemen M. (Teil des Pferdegeschirrs). Pofilasu (cahi)lui Două năpârci negre, Din guri încleştate, Din coade-nodate, La el pofil date (PP. MF I, 1230). E învăţat ca calul cu pofilul (PANN PV. 1888,4; Sprw.) er ist an Not, Kummer gewöhnt. GR. S. n. pâfil; pofilă, pohilă (MARD. B. POL.); als Plurale tantum TR. pofii (D.), pohi (B.), pogi, poji, pövili. - Dim. pofilâş (PP. MF I, 1230 fig.). ET. vgl. poln. pochwa, şerb. povi, nslov. pohvine (MIKL.), tschech. pochvy (CIH.). SG. ALR SN II, K. 290. povinui (t) Präs, mă -iese V. refl. (1563 CORESI PRAXIU, DENS. IST. II, 333) gehorchen, Folge leisten. Aceştia svinţipovinuindu-să şiplecându-săpatriarhului ce i-au trimis (DOS. VS. Dech. 18; 227a). ET. ksl. povinovati sp. povoără siehe povară. povod S.n. (1683 DOS. VS.) veralt. 1. înpovod von Pferden etc.: am Seil, Riemen (geführt). Era călare pe un cal şi cu alt cal în pohod (DOS. VS. Apr. 22; 94b). Duceau câţiva cai în povod a Saraschierului oştii (NEC. COSTIN, LET.21, 453). Vine ciofiilde la baltă Cuplătica-mbăirată, Cu suducul în pohod Şi carasul în năvod (AL. PP. 384; Hochzeitslied). 2. fig. MOLD. Zusammenhang M. GR. MOLD. pohod. ET. vgl. şerb .povod, russ .povod, poln .powod „Leit-seil”. povödnic PI. povodnici S. m. (um 1600 DIR) veralt. 1. am Seil, Riemen geführtes Pferd: Handpferd N. Ehern, wurden bei Aufzügen unberittene Reserve-pferdc od. von hohen Persönlichkeiten gerittene Pferde von Knappen geführt: Comisii mare, ispravnic pre povodnici şi pre toţi caii domneşti, şi merge înaintea Domnului cu tipsiele (URECHE, LET.21, 138). Atât pe povodnici cât şi pe armăsari încalecă totfeciori de boieri (GHEORG., LET.2 III, 317). Când mândrul pohodnic ... primeşte zăbala de înfrânare (CONACHI 243). 2. Vorspannpferd N. Unpodvodnic ... într-unpârău mic au căzut si s-au înecat (NEC. COSTIN, LET/ I, 392). GR. MOLD. pohodnic, podvodnic, povolnic. ET. şerb. povodnik, vgl. povod, podvoadă. povodnicâr (t) PI. -cari S. m. (1495 DERS) ehern.: Frondienstaufseher M. ET. podvadă. povöi etc. siche puhoi etc. povornitoâre (t) PI. -töri S. f. (1645 HERODOT) Wasserfall M. ET. a povârni. povortit siehe povârnit. pöxie S. f. (1885 H. XVI, 267) MOLD. BUCOV. Pik, Groll M. O fetişcană ce cam avea poxie pe babă (NĂD. NUV. I, 42). GR. pocsie, poză. ET. ngr. tmoqna. poza Präs, -zez (1870 COST.) 1. V. tr. fotografieren. II. V. intr. 1. auftrcten, sich aufspielen als. 2. (Modell) sitzen. III. a se poza sich fotografieren lassen. îl hotărâi să ne pozăm tustrei în grupă (BOGD. POV. 265). ET. it. posare, frz. poser „(einem Maler etc.) sitzen”. poză PI. poze S. f. (1841 POEN. II, 404) LM. 1. Fotografie F. einer Person. Albumul... geme de poze (BASS. VULT. 200). Vă rog să mă norociţi cu poza Dv. (CL XV, 399). 2. Pose, Haltung F. ET. it. posa, frz. pose. pozdărăiâ etc. siehe pozderi. pozderi Präs, -resc V. tr. (1649 MARD.) LV. zerschlagen, zerfleischen. Păgânul... învăţă ... să-ipozderiiască timpul cu vine uscate de bou (DOS. VS. Oct. 10; 59a). Cu unghi de fier lot trupul îi pozdărăiară (DOS. VS. Ian. 8; 7b). GR. pozdărăiâ. ET. zu pozderie (puzderie). pozderie siehe puzderie. pozitiv Adj. (um 1818 ASACHI, UT) 1. positiv. 2. wirklich, tatsächlich. ET. n.lat. positivus, auch mittelbar. poziţie PI. -ziţii S. f. (1814 ÎNTÂMPLĂRILE 37) 1. Position F. 2. Standpunkt M., Einstellung, Haltung F. A lua poziţie zu etw. Stellung nehmen. 3. Stelle, Würde F., Amt N. 4. Zustand M. - Ugs. în poziţie schwanger sein. GR. veralt. -ţiiine. ET. n.lat. positio, auch mittelbar. SG. ALRM IŢI, K. 288; ALRI/H, K. 206; M, K. 143. poznaş Adj. (1836 C. NGR.) 1. schelmisch, schalkhaft. - Auch substantiv.: Da şedeţi, poznaşilor! ... Da nu mă trageţi aşa, că mi-ţi rupe straiele (BOGD. POV. 31) ihr Schlimmen. 2. seltsam, sonderbar, eigenartig. Poznaşele isprăvi a timpului (C. NGR. 60) die fatalen Wirkungen der Zeit. ET. poznă. SG. ALR II/I, MN 2689,81. 180 praf poznät Adj. (1822 TIMST) BAN. TR. schelmisch. ET. poznă. poznätcc Adj. (1805 CRIŞAN 229) schelmisch. ET. poznă. poznă PI. pozne S. f. (um 1640 URECHE, LET.1 I, 206) 1. veralt.: Schlimmes, Unheil N., Schaden M. Am făcut, o poznă da habe ich was Schönes angerichtet! Iaca pozna! da haben wir die Bescherung! Cunoscând sfântul că (dracul) va face o poznă, le-au dat veste (fraţilor) să săpăzască cu ruga (DOS. VS. Martie 14; 35a; der Teufel wollte ihnen beim Bauen helfen). Turcii ... făceau mare stricăciune oamenilor şi pozne pe unde loviau (NECULCE, LET.2 II, 402). Scoate-ţi asta din cap, că ai să dai într-o poznă (I. NGR., CL VII, 53) du stürzt dich ins Unglück. De pădurea cea bătrână să nu te-atingi, că-ipoznă! (CREANGĂ, CL XII, 28) sonst ergeht es dir schlimm. 2. Posse F., Streich M. GR. posnă, pozmă. ET. unbek., zu 2. vgl. dt. Possen. SG. ALR SN V,K. 1403. poznit Adj. (1795 CPLP I, 119) sonderbar, eigentümlich. - Auch substantiv. ET. zu poznă. pozunâr siehe buzunar. pozvolenie S. f. (1675 MIR. COSTIN, LET.1 I, 284) veralt.: Erlaubnis F. Domnii ş-au luat (de la vezir) poz\>olenie să se întoarcă la ţările lor (AMIRAS, LET.2 III, 106). GR. pozvol (URIC. XIV, 217). ET. poln. pozwolenie. pozvoli Präs, -lese V. tr. (1645 HERODOT 341) veralt. cuiva c. jdm. etw. erlauben, gestatten. Jigmond ... siliapre Ieşi... săpozvolească săfacă oşti împotiiva lui Gustav (NEC. COSTIN, LET.21,491). Ştefan Bator, craiul leşesc ... i-aupozvolil hatmanului căzacilor şi i-au întărit să facă şi vase de Marea Neagră (MIR. COSTIN, LET.11,287). Văpozvoliţi de un timp încoace o mulţime de des frânări care supără pe guvern (AL., CL VII, 409). ET. russ.pozvolitj, -Ijatj, bulg. -Ijavarn, poln.pozwolic. pozvolire (t) S. f. (um 1710 NEC. COSTIN, LET.' II, 107) Erlaubnis F. ET. a pozvoli. practic Adj. (1683 DOS.) 1. praktisch, erfahren. Un comandantpracticos va avea o biruinţă, mai mult pentru înţelepciunea lui... decât pentru a sa puteare (FN160). 2. zweckmäßig, -dienlich, -entsprechend. GR. (t)practicesc (DOS. VS. Ian. 1, lb; CANT. DIV. 104b), practicos (FN). ET. gr./lat. practicus, auch mittelbar. practică Präs, practic (1786 POTRA I, 544) I. v. tr. ausüben, praktizieren. II. a se practica üblich sein. GR. (t) practisi, practici. ET. nach frz. praliquer. practică PI. practici S. f. (1698 MINEIUL Ian. 161b) 1. veralt.: Geschicklichkeit, GewandtheitF. (NECULCE, LET.1 II, 254) 2. Praxis, Erfahrung F. 3. Praxis, Berufsausübung F. Vgl. auch praxis. ET. practic. practicos siehe practic. pradă PI. prăzi S. f. (16. Jh. PS. SCH. 95 Titel) 1. Beute F., Raub M. A face pradă Beute machen; a împărţi prada den Raub, die Beute teilen. A lua în pradă LV. gefangennehmen. Pasăre de pradă Raubvogel. S-au făcut oile mele spre pradă (BIBLIA 1688 Ez 34, 8) weil ihr meine Schafe lasset zum Raub. După aceia căzură zidurile (Ierihonului) şi în mâinile războinicilor era toate prăzile cetăţii (MĂRG.2 47a). 2Raubzug M., Plünderung, Verheerung F. După această pradă ... iarăşi au intrat tătarii în Ţara de Jos, de au prădat şi au ars Vasluiul (URECHE, LET.11, 110). 3. TR. Verschwendung F. Ţiganii ...nu putea să creadă Să fie în bucate atâta pradă (BUDAI-DELEANU VI, 82). 4. veralt.: Gefangenschaft, Knechtschaft F., LM. nur fig.: Se lăsă pradă unei visări line (UR. BUC. 195) er gab sich einer sanften Träumerei hin. Agripinapărea a fi în prada unui mare neastâmpăr (XEN. BR. 46) sie schien von großer Unruhe ergriffen zu sein. ET. lat. praeda. pradnic (t) Adj. (1673 DOS. PS. V.) räuberisch, raubgierig. Tu, Doamne, mă ştii de sunt pradnic (DOS. PS. V. 68, 16; Ps 68, 6). ET. pradă. praf PI. prafuri S. n. (16. Jh. PS. H. 34, 5) 1. Staub M. (wofür MOLD, auch colb). Ca praful ce-l spulberă vântul de pre faţa pământului (PSALT. RÂMN. 1,4). Scuturaţiprahul de în picioarele voastre (CORESI TE4 19a; Mt 10, 14). Somnul începea să-i arunce praf în ochi (DEMETR. NUV. 18) begann ... einzuschläfem. A arunca praf în ochii cuiva jdm. Sand in die Augen streuen. Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumină - Toate-s /?ra/(EMIN. O. I, 36) alles ist hinfällig. A (se) face praf (şi pulbere) zu Staub und Asche, zunichte machen bzw. werden. Trebuie să treci 181 praftură cu băgare de seamă. De-i călca greşit, praf te faci (LECCA CÂINII 51) beim ersten Fehltritt bist du hin. Când taie el (cărţile), „praf- praf’ să alege de bancher (DEL. P. 85) geht der Bankhalter zugrunde. De când cu loteria asta, s-a ales praful de toată casa lui (VLAH. GV. 186) ist sein ganzes Anwesen draufgegangen. 2. Pulver N.: de molii etc. Mottenpulver etc., praf (de puşcă Schieß-) Pulver (wofür auch iarbă de puşca). Ugs. bcs. PI. prafuri Heilmittel. GR. LV. (16./17. Hi.)prah; MOLD. TR. prav, BAN. prau. - Dim. zu Bdtg. 2 prăfurâl, PI. -râie. ET. asl. prahü. SG. ALR SN I, K. 107, 183; ΙΠ, K. 864; IV, IC. 948. praftură PI. prafturi S. f. (1847 PANN PV.) Lösch-, Sprengwedel M. Când vezi că nu te ascultă ... Cu praftoriţa udă mai adesea să-l loveşti (PANN PV. 1883,86; der Vater des Lehrlings zum Schmied). Dacă n-ar fi fost focul, foile, pleaftura şi omul care să văfacă ... aţi fi rămas ... în fundul pământului (INV. COP. 1878, 140; der Hammer zu den Nadeln). GR. MUNT, praftură, meistprâftoriţă, PL -te\ MOLD. pleaftură, pleftură (D.), pliftură (PP. MF I, 1470). ET. unbek. SG. ALR SN IV, K. 1060. prag PI. praguri S. n. (1563 CORESI PRAXIU 106) 1. (Tür-)Schwelle F., pragul de sus die Oberschwelle (oberes horizontales Holz des Türrahmens). Inprag(ul uşii) auf der (Tür-) Schwelle. Sä nu-i mai calce pragul, că-i rupe picioarele (CARAGIALE SCH. N. 27) er solle seine Schwelle nicht mehr betreten. Sta aşa încremenit între praguri (SBIERA POV. 187) im Türrahmen. Până nu dai (te loveşti) de pragul de sus, nu vezi pe cel de jos u.ä. (Sprw.) durch Schadenwird man klug. Săptămâna de praguri die Fleischwoche (siehe carne 3), Sâmbăta în praguri Sonnabend der Fleischwoche (RCM. SÂRB. 26). Vgl. picior 1. 2. Stromschnelle F. La pragul cel dintâi a Niprului (MIR. COSTIN, LET.2 1, 303). Ameţitoarea iuţeală cu care trecem colţii şi pragurile strămtorii (VLAH. RP. 249). 3. ugs.: Scham-, Venusberg Μ. 4. Webstreifen. GR. Dim. prăguşor, PI. -şoâre. ET. ksl. pragü. SG. ALR M, K. 61,225; MN 2782, 105; SN I, K. 30. pragmatic Adj. (1800 BUDAI-DELEANU) pragmatisch. După pragmatece ... canoane (BUDAI-DELEANU X, 63). ET. gr./lat. pragmaticus. pragmatie (t) S. f. (1722 CANT. HR.2 178) Werk N. ET. ngr. πραγματεία, prah siche praf. prahâiţă PI. -hâiţc S. f. (1852 STĂM. W. 166) MOLD. Staubpilz, Bovist M. (Lycoperdon; PANŢU BR.). GR.parhâiţă, prohâbiţă, PI. -ţe. (STĂM,), prohâviţă, prahâghilă (LUP. MB. 64 u. ŞEZ. III, 89),prăhâbiţă (DOCT. SĂT. 115), şparhâiţă (ŞEZ. III, 89). ET. zu asl./?ra/?z7 „Staub”, vgl. bulg. prahavica, poln. purchawka, ukr. porhavka, şerb. porhava id. praj siehe praz. pramatie PI. -mâţii S. f. (1879 CARAGIALE) MUNT. Sorte F. (von einem Menschen), in Wendungen wie (pejorativ): Ştiu eu ce pramatie de călător primesc noaptea-n gazdă? (CARAGIALE SCH. N. 257). N-aş mai avea parte de aşa pramatie de naşi (CARAGIALE, CL XIII, 253). Când îşi văzu împăratul prămatia de împărăteasă, neagră tăciune, spaima copiilor (TEL. S. 258). ET. ngr. πραγματεία siehe auch pragmatie. prapadoâmnă etc. siche preapodobnă. prapur PI. prapuri S. m. (1649 MARD.) 1. LV. Lanzenfahne F., Banner N. Suliţele (husarilor) sunt câte de opt coţi de lungi, cu prapure până în pământ (MIR. COSTIN, LET.21,257). Un prapor mare de coade albe de cai, iscusit tocmit (NEC. COSTIN, LET.2 1, 453). 2. Kirchenfahne F. Părintele Vasile, un dascăl şi băieţii cuprapurele ... mergeau înainte (NĂD. NUV. I, 42; bei Begräbnissen werden Kirchenfahnen vorangetragen). 3. BAN. mit bunten Schmuck behangener Baum. (MAR. ÎNM. 94; 107). Vgl. brad 2.b. 4. Bauchfell N. Şi vei lua toată grăsimea ce iaste spre pântece şi praporul ficatului (BIBLIA 1688 Ex 29,13; VULG.: reticulum) und sollst alles Fett nehmen am Eingeweide und das Netz über der Leber. Prapurul de porc încălzii să pune pe piept când cade tusa la piept (LEON ZOOL. MED. 29). Se-ncinge luptă ... în măruntaie ... până. se face încurcătură-n maţe de se sparge prapurul (CARAGIALE SCH N. 18). GE. prapor, prapure, prapore; PI. n. prapure. - Dim. prăpurâş. ET. asl. praporü. SG. ALRM I/II, K. 289. prapurcic (t) PI. -pürcici S. m. (1775 IORGA S. D. VII, 41) (russischer) Fähnrich. Ofiţerimea în fireturi, polcovnici şi prapurcici (DEL. S. 226). GR. praporcic, praporcic, prâpurcic. ET. russ. praporscik. prâşă PI. prâşe S. f. (1772 URIC. XXI, 363) Hacken N. (Oamenii) o porneau la câmp cu coasa, cu secer ea ori pentru praşă (RĂDUL. RUST. II, 200). ET. postverbal von a prăşi. 182 pravilnicesc praşcau PI. praşcăi S. m. (1883 MAR. ORN. I, 229) MOLD. TR. BAN. junger Bursche, bes, mit dem Nebenbegriff des Ausgelassenseins. Lelea ... Mâne-n podu grajdiiilui Cupraşcăii salului (MAR. SAT. 16). GR. prăşcău, prăscău (RETEG. POV. V, 82 flg.), prăşeau (RETEG. POV. V, 84). ET. unbek. prâşilă PI. prâşile S. f. (1775 AA ist. 11/12, 881) Hacken N. Man unterscheidet praşila dintâi, a doua etc. erstes, zweiten Hacken etc.; beim zweiten werden die Pflanzen auch behäufelt. La praşila dintâi ... amărunţim pământul şi stârpim buruienele (ION. CAL. 99). Popa aveapopuşoi depraşilă (CL XI, 101) Mais zum Behacken. ET. slav. *prasilo. SG. ALR SN I, K. 101. praştie PI. praştii S. f. (1649 MARD.) 1. Schleuder F. Voinicelul învârti repede praştia ca s-o izbească în fiară (OD., CL IX, 27). Bărbeştii sunt ca de-o praştie din Roman (UR., D.) etwa einen Schleuderwurf entfernt. MUNT, a da cu praştia în c. einen Angriff auf etw. machen: Nici pomeneală nu era ...să dea (cotoşmanul) cu praştia prin bucăţelele de fiiptură de pe grătar (ISP. LEG.2 286). MUNT. a face c. cu praştia etw. ohne rechte Lust tun. Păzeşti casa cu praştia (PANN PV. M. II, 80) du bist fast nie zu Hause. 2Strick M. für das Nebenpferd. Cal de praştie Nebenpferd. MUNT. A-şi lua hamul şi praştia mit Eifer an die Arbeit gehen. 3. Leine F., Leitseil N. zum Abrichten von Pferden. A da un cal la praştie ein Pferd dressieren. Un geambas da la praştie un cal neînvăţat (DEL. P. 311). GR. Dim. prăstiută, PI. -iüte; prăstioâră, PI. -ioäre (D·). ET. asl. prasta. SG. ALR n/I, K. 225; SN III, K. 739. prästina siehe prăştină2. prav siehe praf. prâvăţPl. prâvăţe S. n. (1673 GHIB. I. Z. III/2, 93) 1. veralt.: Ziel, Endziel N. Prutul (turcii îl) iau mai de vale, pravăţul având în sus (BELD. ET. 53). Toţi prin munţi luasă drumul, praveţMoldova având (BELD. ET. 74). Amândouă (politica şi religia) avândpravăţ de-a ţinea întru unire Dragostea d-zeiască cu acea de omenire (CONACHI 281). 2. gerader Weg, Richtung F. 3. Leitfaden M. (Popa) au dat ... termin sau pravăţ de hotar scris ... să oboară şi înfrunte eresa monotheliţilor (DOS. VS. Apr. 13; 83a). GR. praviţ, praveţ; PI. auchprâvăţuri. ET. asl. pravfcf „gerader Weg”, şerb. pravac, nslov. pravec „Richtschnur, Richtung”. pravednic (t) Adj. (1 6. Ih. PS. FI. 1,6) gerecht. O, finde, a pravednic om ficior eşti (DOS. VS. Noe. 4; 106b). - Auch substantiv.: Atunce învisără toţ pravednicii carii au fost de la Adam până la răstignirea lui Hs. (MS. 1661, GCR I, 182). ET. ksl. pravîdînikă. pravilă PI. pravile S. f. (16. Jli. COD. TOD. 219) 1. veralt. pravilă {de lege gesetzliche) Bestimmung, Vorschrift, Gesetz N.; Gesetzbuch N. (wofür LM. cod, codice). Aşijderea şi de mitropolit şi patriarh aceasta şi pravilă săfie (PRAV. GOV. 90b; die für den Bischof geltende Bestimmung). în vremile vechi, poftele stăpânilor pravile de lege supuşilor era (CANT. IST. 30). Altă mai multă defăimare nu poate fi la un norod ... decât a vieţui fără de pravili (PRAV. IPS., GCR II, 124). Şi zi, te însori, tătucă. „Dupăpravilă, fătu meu, şi cu tot rostu” (RĂDUL. RUST. II, 189) gesetzlich, in aller Form. Pravilele împărăteşti die Basiliken, pravila lui Matei Basarab, lui Vasile Lupu, lui Ipsilant das Gesetzbuch des M. B. etc., pravila bisericească das Kirchengesetz. 2. (kirchliche) Buße. De nu va şti bărbatul ce au făcut acea miliare şi cu neştire o au luat, aceluia puţinea pravilă i să cade lui (PRAV. GOV. 78a). 3. LV. (Richt-)Kom N. am Gewehr. Doi siimeni cu seneţele în pravilă (MIR. COSTIN, LET.2 1, 365) im Anschlag. (Grigorie Vodă) zăbovindu-se ... şi cu săgetatul, şi sineţul bătând la pravilă prea bine (AMIRAS, LET.2 III, 160) sehr gut zielend. GR. PL auch pravili. ET. ksl. pravilo. SG. ALR SN IV, K. 995. pravilicesc (t) Adj. (1794 URIC. IV, 46) gesetzlich, legal. ET. pravilă. praviliceşte (t) Adv. (1851 AL.) gesetzlich. Te-ai măritat? Praviliceşte? (AL. OP. I, 584). ET. pravilă. pravilist (t) PI. -lişti S. m. (1792 IORGA S. D. VII, 249) Gesetzgeber M. ET. pravilă. pravilnic (t) Adj. (1811 DOC. EC. 109) gesetzlich, legal. înscris pravilnic (COD. COM. 1840, Art. 303) legale, rechtskräftige Urkunde. ET. zu pravilă. pravilnicesc (t) Adj. (1785 DRA I, 721) gesetzlich, legal. Au poruncit măria sa de au dat în tipar ... condicăpravilnicească(DION., TEZ. II, 167) ein Gesetzbuch. GR. -veln-. ET. pravilnic. 183 pravoslavic pravoslavie S. f. (1620 MOXA, HC I, 381) veralt.: rechter Glaube, Orthodoxie F. Iancu Vodă ... au fost luteran de lege; pravoslavia nu iubea (NEC. COSTIN, LET.2 1, 470). De ... vafi eretic de nu va crede în pravoslavie (Ş. TAINE 286). GR. pravoslävie. ET. lcsl. pravoslavije. pravoslavnic Adj. (1620 MOXA, HC I, 370) veralt.: rechtgläubig, orthodox. (La botez trebuieşte) nănaş pravoslavnic, ca să ia pruncul din mâna preotului (Ş. TAINE 9). Varlaam ... tuturor pravoslavnicilor creştini carii sunt născuţi întru limba noasfră rumâneas-că, sănătate, spăsenie roagă si prieşte cu toată inema (CHEIA ÎNŢ, OCR I, 236). ET. ksl. pravoslavîn Q. prâxeu siehe praxiu. praxis S. n. (1675 MIR. COSTIN, LET.' I, 288) veralt.: 1. praktische Erfahrung, Routine F. Sameşii după la judeţe ...să fie oameni de cinste, cu ştiinţă de socoteli şi cu praxis de ale judeţului (DOC. 1813, TEZ. II, 364).’ 2. Akt M., Urkunde F. In arhiva nntropoliei se păstrează praxisul, adică decretul de episcopat dat lui Iacov de mitropolitul Gavriil Calimah (MELH. CH. 345). GR. praxim, praxin. ET. ngr. πράξις. praxiu PI. prâxiuri S. n. (1564 CORESI CAZ. 124 a) Apostelbuch N. 1 praxeu (DOC. 1588, HC 1,196). Am scris cum am putut Treteevanghelul şi Praxiul rumâneaşte (CORESI OMIL. 247a, TRS XVI, 557). ET. gr. (Βίβλίον των) πράξεων (των αποστόλων) wofür auch πραξαπόστολος. praz PI. prăji S. m. (um 1670 ANON. CAR.) 1. gemeiner Lauch, Porree M. (Allium pornim). Castraveţii şi peapenii şi prazul (τά πράσα) şi ceapa şi usturoiul (BIBLIA 1688 Nm 11,5) wir gedenken ... der Kürbisse, der Melonen, des Lauchs, der Zwiebeln und des Knoblauchs. Unghiul despre apus era viarde a ceriului, ca prăjii (DOS. VS. Oct. 23; 80b). Prăjii, usturoiul, arpagica (ION. CAL. 14). Şi mazărea şi macul ... Şi lungulpraj (CL VII, 247). 2. prazul iepurelui Schlangenlauch M. (Allium scorodoprasum; PANŢU). GR. MOLD. bisw. praj; pras. ET. asl. prazu\ zu pras vgl. ngr. πράσον. prazdnic etc. siehe praznic etc. praznic PI. praznice S. n. (16. Jh. CV2 lb; Apg 18, 21) 1. Fest N. La acea zi de praznicul naşterii coconului strănseră-se la împăratul bărbaţi aleşi (MS. 1648, GCR I, 133). Coleada, d-zăulpraznicelor (MS. um 1750, GCR II, 52). Spez.: 2. kirchliches Fest, Fest-, Feiertag M. Praznicele svinte ale tale şi ... svânta Duminecă ei nu o păzescu (MS. 16. Jh., GCR I, 2; zum heil. Geist). Praznicul înălţării cinstitei cruci (ANTHOLOGHION 1705, GCR 1,358). 3. ugs.: Mahl N. zum Gedächtnis eines Verstorbenen (das an bestimmten Tagen nach dem Tod od. an einem Feiertag genossen wird), Leichenschmaus M. Dacă nu sefcicepraznic a treia zi (după moarte), nu poate să treacă sufletul în cealaltă lume (MAR. INM. 368). Dracului praznic l-au dat (pe sfânt), Văzând că i-au înşelat (MAR. SAT. 280). Vgl. drac 6. d., obraznic. GR. LV. häufig prazdnic. ET. ksl. praz(d)mikü. SG. ALR IVI, K. 218. prăbuşcâlă PI. -şeii S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Sturz M. ET. a prăbuşi. SG. ALR SN III, K. 813. prăbuşi Präs, -şese (um 1670 ANON. CAR.) I. V. tr. einsinken, -stürzen lassen, versenken. Când hopurile îi săltau (pe vizitii) şi şanţurile îi prăbuşeau (UR. LEG. 166; Schilderung einer Fahrt auf schlechter Straße). Armăsariul ... asupra lupului cu picioarele denainte, ca să-l stropşascăşi cu copitele osul capului în crieri să-iprăbuşască (CANT. IST. 62). Sfântul Uie ... răpezi asupra mea o stâncă uriaşă care mă prăbuşi în pământ (GANE, CL XV, 204). II. a se prăbuşi einsinken, -stürzen, versinken. Mare noroc încă că ne treziră soldaţii înainte de a se prăbuşi acoperişul peste noi! (CL XVII, 107). Soarele se prăbuşise de tot după deal (NĂD. NUV. I, 144) war versunken. Părăsiţi ...de putere se prăbuşau la pământ (CL XVII, 5) kraftlos sanken sie zur Erde. ET. vgl. serb.probusiti, nslov.preb-, bulg. probusam „durchschlagen”. SG. ALR SN III, K. 859. prăbuşire PI. -şiri S. f. (1825 B.) Einstürzen N., Einsturz M. ET. a se prăbuşi. prăbuşit Adj. (1683 DOS. VS. Apr. 28; 102b) eingestürzt, eingefallen. Pre dealurile de prin prejur să găsesc prăbuşite în pietri urme de cai, de câini şi de pasări (CANT. SCRIS. 78). Galben, cu ochii prăbuşiţi (NĂD. NUV. II, 37) mit eingefallenen Augen. ET. a prăbuşi. prăbuşitură PI. -turi S. f. (1871 GLOS. AC.) Ein-, Versenkung F., Einsturz M. Trecem anevoie peste prăbuşituri de stânci (VLAH. RP. 163) wir gelangen mit Mühe über das Felsgeröll. ET. a prăbuşi. prăci siehe deprăci. 184 prăji prăda V. tr. (16. Jh. PS. SCH. 105, 46) 1. rauben, plündernde·, jdn. berauben. De va hi viaţa bărbatului să tâlhărească, adecă să fure şi să prade (ÎNDR. 212). Vasele cele de aur şi de argint care le prădase tată-său (SICR. DE AUR2 46b) die sein Vater erbeutet hatte. Dat-au Ştefan Vodă voie oştii sale să prade în trei zile cât vor putea în Ţara Românească (URECHE, LET.11, 28) zu plündern. Iar la. masă şede, Gata să te prade, Ianuş Ungurean, Vechiul hoţoman (AL. PP. 63). 2. TR. verschwenden. GR. 1. Pers. Sg. Präs .prad, 2. prazi, 3. pradă, 3. PI. prâdă; Konj. să prâde. ET. lat. praedo, -are. SG. ALR SN V, K. 1259; VII, K. 1864. prădalnic Adj. (1870 Al.) räuberisch, raub-, beutegierig. Vulturi mari, prădalnici, cu gheare înarmaţi (AL., CL IV, 65). Norocul cel prădalnic ...De ici smulge o coroană ce colo, apoi râzând, Pe o altă frunte-o pune (OLL. HOR. 107). ET. zu pradă. prădare PI. -dări S. f. (16. Jh. PS. SCH. 13, 7) 1. Plündern, Rauben N. 2. LV. Unterjochen N. 3. TR. Verschwendung F. ET. a prăda. prădâş PI. -dâşi S. m. (1683 DOS.) Räuber, Plünderer M. Deaca s-au frânt curabia, nemeriră nişteprădaşi cu un vas şi ne luară (DOS. VS. Noe. 24; 153a) Piraten kamen mit einem Boot und nahmen uns gefangen. ET. a prăda. prădat Adj. (16. Jh. PS. SCH. Dt 32, 42) geplündert, ausgeraubt. - Auch substantiv. ET. a prăda. prădăciune PL -ciüni S. f. (1761 ST. DT. II, 51) Raub M., Plünderung F. ET. a prăda. prădător Adj. (16. Jh. PS. SCH. 136, 3) 1. plündernd, raubend. 2. TR. MARAM. vergeudend. - Auch substantiv. ET. a prăda. prăfarie PI. -rii S. f. (um 1812 ŞINCAI) 1. veralt.: a) Pulvermühle, -fabrik F. b) Pulvermagazin N., -Vorrat M. Au aruncat în cetate câteva cumbarale ... dar n-au putut nimeri barutana, adecăprăfăria (DION., TEZ. II, 220). S-au aprinsprăvăria cetăţei, carea mii de oameni au omorit (ŞINCAI HR. EI, 332). GR. prăvărie. 2. Staubmasse F., Menge Staub. Soarele ... schimba în praj de aur prăfăria răspândită pe smocurile de ierburi (DEMETR. NUV. 21). ET. praf. prăfos Adj. (1688 BIBLIA) staubig, pulverig. Şi tu, turnul turmei cel prăhos (aux|id)ör|<;),yata Sionuluipreste tine va veni (BIBLIA 1688 Mich 4, 8) und du, Turm Eder, du Feste der Tochter Zion. GR. prăhos, prăvos. ET. praj'. prăfui Präs, -iese (um 1670 ANON. CAR.) 1. V. tr. 1. bestäuben. 2. entstäuben, abstauben. Ea grâul cernea ... Şi mi-l prăvuia (PP. FR.-C. MOŢII 194). - Ungewöhnl. desprăfui: Pălămarul ... desprăfui iconostasul (UR. LEG. 134). 3. zerstäuben. II. a se prăfui selten 1. zu Staub werden. 2. wie Staub fallen. GR. prăvui, prăhui. ET. praf. SG. ALR IM, K. 253. prăfuială PI. -ieli S. f. (1683 DOS.) Verstaubung F. GR.prăvuială (DOS. VS. Noe. 25; 166 b). ET. a prăfui. prăfuire PI. -iri S. f. (1825 B.) Bestäuben N. ET. a prăjiţi. prăfuit Adj. (1681 DOS.) 1. staubig, verstaubt. Cărţi prăfuite staubige Bücher. - Fig. De laprăvuite buze, de la inemăspurcată ... priimeaşte-mi ruga (DOS. OP. I, 343). 2. zerstäubt. Ca o pală de fum prăfuită de vânt (DEL. P. 218). 3. bestäubt. GR. prăvuit, prăhuit. ET. a prăfui. prăfuitor Adj. (1871 GLOS. AC.) staubbildend. Amestecul de pământ cu baligă este dintre cele mai prăfuitoare dacă s-a uscat (MANOL. IG. ŢAR. 19). ET. a prăfui. prăhos siehe prăfos. prăjeală PI. -jeli S. f. (1805 CRIŞAN 230) 1. Rösten, Backen N. 2. Einbrenne F. ET. a prăji. prăji Präs, -jesc (1581 CORESI OMIL. 367) I. V. tr. 1. in der Pfanne backen; ceapă în grăsime etc. Zwiebel in Fett etc. braten; cafea, alune etc. Kaffee, Haselnüsse rösten, brennen. Le fa plăcintă şi leprăjaşte (MS. 1749, GCR II, 43). 185 prăjină 2. durch Feuer umkommen lassen. Sä tefacäDomnul, cum auföcutpre Sedechie, şi ca pre Ahav, pre cari-i prăji ((XTC8TT|Y(xviG8) împăratul Vavilonului cufoc (BIBLIA 1688 Jr 29,17) der Herr tue dir wie Zedekia und Ahab, welche der König zu Babel auf Feuer braten ließ. 3. burta etc. faulenzen, müßig sein. Ucenicul ... era harnic, harnic grozav, de toată ziua îsiprăja burta la soare (BOGD. POV. 85). 4. Schmerz verursachen. I-a dat în cap cocoanei ... să-l prăjască şi pe altă parte (CARAGIALE SCH. N. 25) ihn noch auf andere Weise zu quälen. II. a se prăji 1. sich (an der Sonne) bräunen. 2. fam.: reinfallen. ET. asl. praziti. prăjină PL -jini S. f. (1579 DERS) 1. lange Stange. Badea-nalt cât o prăjină, Mândruţa-i toată-n ţărână (I.-B. 429) er eine lange Latte, sie drei Käse hoch. N-avea 17 ani împliniţi şi era coşcogemite prăjină (VLAH. GV. 69) war schon so lang wie eine Hopfenstange. Când lăsă lemnul prăjină (PANN PV. M. 1,78; er hatte die Äste abgehauen) so glatt wie eine Stange. Nu-i (nu-l) ajungi cu prăjina la nas er trägt die Nase (gewaltig) hoch, ist hochmütig. Apucă prăjina, ca curva (Z. I, 268) u. ä., wird von jdm. gesagt, der, obwohl selbst der Schuldige, andere der Tat bezichtigt, etwa: er spielt noch den Entrüsteten. Vgl. călare. 2. Rute F., lange Stange als Feldmaß = 3 Klafter {stânjeni), also MUNT. = 5,8995 Meter, MOLD. = 6,69 Meter. 3. Bezeichnung für stangenähnliche Gegenstände, z.B. Angelrute F., Bootsmast M., Hochsprungstab M. etc. GR. Dim. -jiniţă, PL -jiniţe; -jioâră, PL -jioäre. ET. vgl. bulg. präzina, tschech. pruzina. SG. ALR M, K. 83; M, MN 2255,47; SN IE, K. 739; 849; ALRM SN I, K. 93; II, K. 668. prăjire PL -jiri S. f. (1805 CRIŞAN 230) Rösten, Backen, Braten N. ET. a prăji. prăjit (1626 DRHA XIX, 108) I. Adj. geröstet, gebacken, gebraten. Măruntaie de porc ... prăjite în tigaie cu ceapă şi sare (MANOL. IG. ŢAR. 263). Mănâncă (se hrăneşte cu) răbdări prăjite (Redensart:) man speist ihn mit leeren Versprechungen ab. II. S. n. Rösten, Backen, Braten N. ET. a prăji. SG. ALR SN IV, K. 1096. prăjitură PL -türi S. f. (1649 MARD.) 1. Backwerk N., Kuchen M. Scoţindprăjitura din calup, pune-o în cuptior sângură să se mai prăjască (DRĂGH. REŢ. 233). 2. veralt.: Einbrenne F. ET. a prăji. SG. ALR SN IV, K. 1101, 1081. prămândi Präs, -dese (16. Jh. PS. SCH.) 1. V. tr. 1. LV ergießen. Premândeaşte mila ta celor ce ştiu tinre (PS. H. 35, 11). 2. veralt.: verschieben, verzögern, unterlassen. 3. veralt.: schonen. Omul ăsta prămândeşte boii (VICIU). II. V. intr. sich aufhalten, (ver)weilen, bleiben. Prămân-deaşle (ksl .privitaetu) prin codri ca pasărea (PS. SCH. 10, 2). In (PS. SCH.: Intr-) aceaiapasările ceriului prămândesc (CORESI PS.5199 b; Ps 103,13). Urzişi pământul şiprămândeaşte (ksl .prebyvaetu) (CORESI PS.5 233 b; Ps 118, 90). GR. prămăndi, premânda, premândi. ET. wahrsch. ksl. premuditi „tardare”. prămrâc (t) S. (16. Jh. PS. H. 17, 12) Finsternis F. ET. ksl. primrakă. prăpâste siehe prăpastie. prăpastie PI. -paştii S. f. (16. Jh. PS. SCH. Jon 2, 7) 1. Abgrund, Schlund M., Kluft, Schlucht F. Cei 2 oameni... era naintea sa la gura aceiiprăpăşti căscate îngroziţi (DOS. VS. Oct. 3; 41b). Marea s-au desfăcut ... şi s-au föcut o prăpastie încât s-au văzutfiindul mării (MS. 1783, GCR II, 129). 2. fam. PI. prăpăstii Schauergeschichten (PL). N-auzi tu ce prăpăstii spun fraţii tăi? Aici trebuie să fie ceva vrăji (ISP. LEG.11, 34). Proştilor! aşa prăpăstii cum îmi spuneţi mie oare? Bou pe alt bou să mănânce s-a mai pomenit sub soare? (DULFU PAC. 210). GR. LV. prăpâste, PI. -păşii; propaste (CORESI TE4 158a; Lk 16, 26). ET. ksl. propastî. prăpăd PI. -păduri S. n. (1563 CORESI PRAXIU 134) ugs.: Untergang M., Vernichtung F., Verderben N. După ce ...a văzut el prăpădul şi risipa norodului lui (VLAH. RP. 116). Mult prăpădfăcură atunci tătarii în ţară (ISP. BSG. 44) großen Schaden richteten ... an. Lasă,fö, că nu-i mare prăpăd (RĂDUL. RUST. II, 273) der Schaden ist nicht groß. Unii doreau jeratic de bogăţie, alţii slavă prăpădul pământului (DEL. S. 97). ET. postverbal von a prăpădi. SG. ALR SN V, K. 1422. prăpădenie S. f. (1583 BGL) ugs.: Untergang M., Vernichtung F., Verderben N. (Iona) au mărs la Ninevia cetatea mare de-au strigat prăpădenie (DOS. VS. Sept. 21; 23b). Mânia grădinarului trecu orice hotare când ... văzu acea mare prăpădenie (ISP. LEG.1 I, 23) den (im Garten angerichteten) großen Schaden. - Adverbiell: Zaharia urla deprăpădenia pământului şi-şi zmulgeapărul din cap (SAD. CR. 23) Z. brüllte entsetzlich. Flăcău or fata, când ţin de prăpădenie unu la altu (JIP. SUF. 206) wenn sie mächtig aneinander hängen. 186 prăpăstuire TOPON. Prăpădenia (1583 BGL 190). ET. a prăpădi. prăpădi Präs, -dese (16. Jh. PS. SCH. 140, 7) 1. V. tr. 1. zugrunde richten, verderben, minieren, vernichten. încă 3 zile şi Ninevi să va prăpădi (BIBLIA 1688 Jon 3, 4) so wird Ninive untergehen. Avuţia lui (Iov) o strică şi o prăpădi (diavolul) (MĂRG.2 33b) der Teufel vernichtete Hiobs Gut. Mihai aşează două tunuri în aşa bună poziţie încât prăpădeşte toată aripa dreaptă a armatei turceşti (BĂLC. 619) daß er ... aufteibt. Frigurile îl prăpădeau (GION 36) das Fieber verzehrte ihn. Ieşi afară, ticălosule; ne-aiprăpădit casa cu labele (BASS. VULT. 13; zu einem Hündchen) du hast uns das Zimmer ... ganz schmutzig gemacht. 2. MOLD, verlieren. Mi-am prăpădit punga pe drum ich habe meinen Geldbeutel auf dem Weg verloren. A duşmanului mulţime nimica nu-i înjrica, Nu prăpădesc bărbăţia (BELD., LET.2 III, 378) sie verlieren den Mut nicht. 3. ugs.: verschwenden, vergeuden. II. a se prăpădi 1. zugrunde gehen, verderben, umkommen. I-a pus pe toţi la închisoare de li se prăpădesc bucatele pe câmp (FIL. CIOC. 110). Cetăţi şi oraşe din temeie s-au pustiit şi limbi de tot s-au prăpădit (MARG.2 30b) Städte ... und Völker sind völlig untergegangen. Doamne fereşte, puteai să te prăpădeşti pe viforniţa asta (VLAH. IC. 50) du hättest... ums Leben kommen können. Se prăpădeşte lumea die Welt geht unter. Fugea lumea de se prăpădea (GHICA 518) die Leute flohen Hals über Kopf. Râd de mă prăpădesc, mă prăpădesc (de râs) ich berste (od. schüttle mich) vor Lachen, ich lache mich (halb) tot; să te prăpădeşti de râs es ist zum Totlachen, zum Schreien. Mă prăpădesc după cn. ich vergehe vor Liebe zu jdm.: împărăteasa îşi iubea fata ca. luminile ochilor, dar împăratul se prăpădea după ea (DEL. I. V. ş. V. 7). Vgl .fire 5. 2.MOLD. verloren gehen. Ieri mi s-a prăpădit căţelul gestern ist mir mein Hund abhanden gekommen. Unde te-ai prăpădit? Wo hast du gesteckt? ET. asl. propasti, -padq „scindi”. SG. ALR H/I, K. 145; SN V, K. 1376, 1405; ALRM SN III, K. 1242. prăpădirc S. f. (1703 GCD) Vernichtung F., Verderben N. Cu a noastră răsturnare a mândrilor şi trufaşilor cea desăvârşitprăpădire ... să aducem (CANT.’ IST. 144). ET. a prăpădi. prăpădit Adj. (1703 GCD) 1. vernichtet, ruiniert. Pierit şi prăpădit sunt (CANT. IST. 215). 2. zerrüttet, schwach, schwächlich. Prăpădit în sănătate (GHICA 623) mit zerrütteter Gesundheit. Prăpădit de şale (GHICA 401) kreuz-, lendenlahm. Un trup prăpădit, un suflet dezolat (CL I, 285) ein zerrütteter Körper. 3. dürftig, elend. 4. nichtsnutzig, nichtswürdig. Un om prăpădit ein heruntergekommener Mensch. - Auch substantiv. ET. a prăpădi. SG. ALR II/I, K. 256. prăpăditor Adj. (1703 GCD) veralt. 1. vernichtend. 2. verschwenderisch. ET. a prăpădi. prăpăditură PI. -turi S. f. (1683 DOS.) 1. LV. Gemetzel N. La răsâpitura şi prăpăditură Sodo-milor (DOS. VS. Noe. 8; 113a). 2. Scheusal N. ET. a prăpădi. prăpăstenie PI. -tenii S. f. (1642 CAZ. GOV.) veralt. 1. Abgrund M., Schlucht F. Trufia ... şi pre îngerii carii nu păziră a sa începătură ... în propăstenie suptpământu-i încuie (CAZ. GOV., CCR 152). 2. Vernichtung F. GR. propăstenie. ET. zu ksl. propasti prăpăstiâş siehe prăpăstios. prăpăstios Adj. (1703 GCD) 1. von Felswänden etc.: schroff (abfallend). Şoimoaiele ... pitulate în scorburi de pereţi prăpăstioşi (UR. BUC. 88). Intrăm în sălbatica, prăpăstioasa spintecătură a Tarcăului (VLAH. RP. 216). 2 fam.: schaurig, schauerlich. Fiori te coprindeau gân-dindu-te că ai putea rătăci noaptea în desişurile prăpăstioase! (NĂD. NUV. II, 152). Şi ce plăcere avea ea să ne spuie tot lucruri prăpăstioase (VLAH. IC. 86; von einer alten Frau). Tresărea ca dintr-un vis prăpăstios (VLAH. DAN II, 84). GR. ungewohnt, prăpăstiâş (UR. BUC. 230). ET. prăpastie. prăpăstui Präs, -tuiesc (1825 B.) 1. V. tr. über einen steilen Abhang in die Tiefe stürzen. Stânci urieşe, pe cari (pârâul) într-o vreme în furia sa le-aprăpăstuit din înălţimile Caraimanului (NAD. NUV. II, 69). II. a se prăpăstui 1. schroff abfallcn. 2. in die Tiefe stürzen. Urcă ...la deal ca o capră, de se prăpăstuia, stârniţi de picioarele lui, bolovanii şi prundul, ca la vreme de şivoil (UR. LEG. 21). 3. asupra cuiva sich auf jdn. stürzen. Sări pârleazul, se prăpăstui asupra casei, începu a bate cu pumnu-n uşă (SAD. PS. 111). Ş-odată seprăpăstuiră (unul asupra altuia), se izbiră (SAD. CR.163). ET. prăpastie. prăpăstuire PI. -iri S. f. (1703 GCD) Hinabstürzen N. Prăpăştuirea vieţii (CRITIL 2). 187 prăpăstuit GR. (t) prăpăstiiire. ET. a prăpăslui. prăpăstuit Adj. (1825 B.) schroff (abfallend). Alpii ... albi toţi şi prăpăstii iţi (IORGAAM. 156). ET. a prăpăstui. prăplăzmui (t) Präs, -iese V. tr. (1683 DOS.) umbilden, -gestalten. (Hs. prin botez) pre vechiul om de păcate înnoind şiprăplăzmuind (DOS. VS. Ian. 6; 6a). ET. Neubildung des Verfassers zu a plăsmui. prăpurel PI. -rei S. m. (1882 BUR.) TR. Kirchenfahnenträger M. în loc de vornicei Ţi-aducemprăpurei (PP. BUR., GCR II, 345; Toten-klage über ein Mädchen). KT. prapur 2. prăsâd (1673 DOS.) I. Adj. gepfropft. Pereprăsade de Moldova edle Bimen-sorte (LIT.). II. S. n. PI. prăsăde (Baum-)Setzling M. (Direptul) ...la D-zău să să prindză ’N casă şi floare să-ş tindză, Cu prăsade nituite Preste curtâle lui svinte (DOS. PS. V. 91,53; Ps 91, 14). GR. presad. ET. vgl. şerb. nslov. presad „Setzen”, rass. prisada „Baumsetzling”, bu\g. prisad „gepfropfter Baum”. Vgl. auch a presădi. prăsădi siehe presădi. prăsea siehe plăsea. prăseâlă S. f. (1688 BIBLIA) 1. Brut F. 2. Unmenge F., Gewimmel N. Iatăprăseâlă (eTriyovf)) de lăcuste viind (BIBLIA 1688 Am 7,1) Heuschreckenschwarm. ET. a prăsi. prăsi Präs, -sesc (1640 PRAV. GOV. 50a) 1. V. tr. 1. (auf)ziehen, züchten. Hine, prăseşte soiuri bune (de vite) (JIP. OP. 48). Explicând fetei ... cum se altoiesc trandafirii... cum se prăsesc fi'agile (BRĂT.-VOIN. LD. 215). - Fig. Nu ţi-ai prăsit un ban să-ţi poli cârpi o nevoie la o vreme grea (VLAH. NUV. 131) du hast dir keinen Groschen erarbeitet, beiseite gelegt. 2. erzeugen, fortpflanzen. Pofta, după ce să începe, prăseşte păcat (CANT. DIV. 114a). Locurile în care vreai a prăsi buciumi noi (ŞINCAI E. 159). H. a se prăsi erzeugt werden, sich fortpflanzen, vermehren. Dragostele ... dacă ar fi lipsit, cum s-ar mai fi prăsit fiinţele una dintr-alta? (CONACHI288). Înlr-însul (în satul Bisoca) trăiesc şi se prăsesc, din neam în neam, cei mai frumoşi bărbaţi din tot plaiul împrejurimilor (ODOB., CLIX, 21). Păduchi care ...să prăsesc aşa de repede că întră prin ochi, prin urechi şi prin nas până moare omul (LEON ZOOL. 12). ET. vgl. şerb. nslov. prăsiţi se, bulg. prasjă se (von der Sau:) „ferkeln” < asl. prasp „Ferkel”. SG. ALR II/I, K. 115; MN 4181, 56; 2648, 70; 2649, 71; ALRM II/I, K. 197. prăsită PI. -sile S. f. (1618 BGL) 1. Nachkommenschaft, Brut F., Junge (PL). Oile lor le suntplodicioase Cu prăsilă ieşind şi lănoase (DOS. PS. V. 143, 48). Râmătoarele care le aduc acolo din alte părţi ...fată prăsilă ... cu copitele înfregi (CANT. SCRIS. 93). - LV. auch von Menschen: Afară den prăsilă celor de parte bărbătească den trei ani în sus (BIBLIA 1688 2 Chr 31,16) ausgenommen, die aufgezeichnet waren als Mannsbilder drei Jahre alt und darüber. 2. Fortpflanzung, Vermehrung, Zucht F. Arătura ... sporeşte prăsilă acestor buruieni răle (ION. CAL. 158) das Wachstum. Bun de prăsilă zur Zucht geeignet. Iapă, vite de prăsilă Zuchtstute, -vieh. Naşul ... îi dă (copilului) ...de obicei o vită de o deosebită prăsilă (MAR. NAŞT. 414) Vieh von besonderer Rasse. ET. slav. *prasila (nslov. „Urkraft”) < prăsiţi (rum. a prăsi). prăsire PI. -siri S. f. (1703 GCD) 1. Fortpflanzen N. Despre prăsirea (cailor) (ŞINCAI E. 75). 2. Zucht f. 3. veralt.: Rasse F. ET. a prăsi. prăsit (um 1670 ANON. CAR.) I. Adj. Zucht-, gezüchtet. II. S. n. Züchten N. ET. a prăsi. SG. ALR II/I, K. 124. prăsitor (1703 GCD) 1. Adj. fruchtbar, zeugungsfähig (COD. CARAGEA2 134). Iepurii sunt foarte prăsitori (OD.-SL. 141). II. S. m. 1. Zuchttier N. Prăsitori şi sămânţa pântru ghitili şi holdili satelor (JIP. OP. 50) die Zuchtstiere. 2. Züchter M. ET. a prăsi. SG. ALRM SN I, K. 173; ALR SN I, K. 266. prăsitură PI. -türi S. f. (um 1600 GLOS.) veralt. 1. Stute F.; Weibchen N. Şiprăsturile asinilor păştea aproape de dânse (cd OrjAeiai övoi; DOS. PAR. Ib 1, 14; FIC Suppl. Xc) die Eselinnen gingen neben ihnen auf der Weide. Lakimie, prăstură (GLOS, um 1600, HC I, 297). 2. Zuchttier N. GR. prăstură (HC). ET. a prăsi. prăstură siehe prăsitură. 188 prăvăli prăşcăr PI. -cari S. m. (1870 FLOR.) TR. Schleuderer M. Tudor, prăşcariul, îşi înfăşurase praştia împrejurul brăului (FLOR., CL IV, 175; vgl. 171). ET. bulg. prăsim (DLR). prăşcău1 siehe praşcău. prăşeau2 S. n. (1884 H. IV, 151) MUNT. OLT. de zăpadă Schnceschauer M. Te pomeneşti cu câte un prăşcău de zăpadă, însoţită de lapoviţă ori de vifore (RCM. SĂRB. 36). GR. prăşcău (RC.), prăşeai (H. IV, 151). ET. unbelc. prăşi Präs, -şese V. tr. (1703 GCD) die Erde um die Pflanzen mit der Hacke (sapă) auflok-kem, wobei auch das Unkraut vernichtet wird: behacken. Gospodarii cei buni prăşesc popuşoii când sunt în trei frunze (ION. CAL. 97). Vgl. prăsilă. GR. prăşui. ET. slav. (şerb.) prăsiţi. SG. ALR SN I, K. 28, 100,101. prăşit (1765 GIPO 52, 293) I. Adj. behackt. II. S. n. Hacken N. ET. a prăşi. SG. ALR SN I, K. 101. prăşitor (1768 GIPO 49, 292) I. Adj. hackend, Hack-. - Auch substantiv. II. S. f. prăşitoâre, PI. -töri Hackpflug M., Hackmaschine, Hacke F. GR .prăsitor S. n. ET. a prăşi. prăsitură PI. -tini S. f. (1840 POEN. I, 149) 1. Hacken N. 2. behacktes Feld. ET. a prăşi. SG. ALRSNI,K. 101. prăştiâ siehe împrăştia. prăştiâş PI. -tiâşi S. m. (1654 HERODOT 407) veralt. 1. Schleuderer M. Prăşlias cu pietri şi cu arce (BIBLIA 1688 1 Chr 12,2).’ 2. Nebenpferd N. Prăştiaşii lui cari sforăiau şi ninche-zau (DEL. I. V. s. V. 164). Vgl. praştie 2. GR. MOLD, auch prăştier. ET. praştie. prăştiiă PL -tile S. f. (um 1700 LEX. MARS.) TR. Schindel F. ET. unbek. SG. ALR II/I, K. 229; MN 3843, 126. prăştină1 PI. -tini S. f. (1792 DRA I, 796) MOLD. Stange, Rute F., die auf einem Strohdach, Heuschober etc. als Schutz gegen Wind angebracht wird. Paiele ... sunt sprijinite în contra vântului prin prăjini sau prăştini (MÀNOL. IG. ŢĂR. 30). GR. PI. auch prăştine. ET. unbek. SG. ALR SN I, K. 137; III, K. 739. prăştină2 PI. -tini S. f. (1884 H. VII, 121) Treber (PI.). Boştinasau prăştină ... din care ... se face rachiul de tescovină (OD.-SL. 191). Rachiu de tescovină sau boştină sau prăştină (APAR. SAN. I, 114). GR. prăştină; arom. pruşlină. ET. vgl. bulg. prăştină. SG. ALR SN I, K. 237. prăvâl PI. prăvâluri S. n. (DOC. 1579) 1. kanalartiger Ausläufer eines Sees, Teichs etc. O luncă mare, scrijălată de privaturi şi spartă de bălţi (VLAH. RP. 44). PrivalulManev (DOC. 1579, HC I, 253). 2. Stoß M. Să-i mai tragem (vasului) un prăval (SPER. AN. I, 114). GR. privai. ET. 1. bulg. preval, 2. postverbal von a prăvăli. prăvălâc PI. -lâce S. n. (1667 SAVA DL. 100) veralt. 1. Abhang M. 2. Walze F. ET. a prăvăli, vgl. prăval. prăvălâtic Adj. (1876 EMIN.) MOLD, steil abfallend, abschüssig. Căruţa ...nu mai putea răzbate pe coastele prăvălatice (GANE, CL X, 18). Oamenii ... suiau după noi cărarea prăvălatică (SAD. PS. 114). Când coboară-n ropot dulce din tăpşanul prăvălâtic (EMIN. O. I, 85). GR. prăvălatec. ET. a prăvăli. prăvăli Präs, -lèse (um 1550 HC II, 465) 1. V. tr. 1. wälzen. Şi prăvălind o piatră mare la uşa mormântului să duse (BIBLIA 1688 Mt 27, 60) und wälzte einen großen Stein vor die Tür des Grabes und ging davon. 2. wälzend, rollend (um)stürzen, dann iiberh. : (Umstürzen, -werfen. Peste piuă prăvăli o bucată de stâncă (EMIN. PL. 7). Cum a aruncat scăldătoarea, moaşa prăvale covăţica, adecă o întoarce cu gura în jos (MAR. NAŞT. 265). Rădăcina mică sprăvale carul mare (PANN, CL V, 382; Sprw.). Te rog să mâi cu băgare de seamă, ca să nu-mi prăvăli nora (CREANGA, CL X, 377); zum Fuhrmann). Domnişoara se lovi de masă, sprăvăli ceainicul (BOGD. VECHI 83). - Fig.: Potolo-mei să lovi cu Laomedus şi prăvăli pre Laomedus (ALEXANDRIA 19) P. stürzte L. II. a se prăvăli 1. (um)stürzen (intr.). Mi se părea că se prevale biserica pe mine (GHIB. BV. 65). Visând ...că se prăvăleşte înlr-o râpăfără fund (ZAMF. NUV. 90). Iute şi neastâmpărat ca şi Trotuşul ce se prăvale de la munţi (GANE, CL XV, 419). Deodată sania mea se sprăvăli (GANE, CL XIII, 330). 189 prăvăliaş 2. sich verwandeln. S-au prăvălit de s-a.it făcut în chip de oştean (DOS. VS. Sept. 26; 29a). Nepriiatinul. ... prăvălindu-să în chip de om (DOS. VS. Oct. 3; 42b). GR. auch sprăvăli, bisw. prevăli; 1. Pers. Sg. Präs, bisw. prăvăl, MOLD. prăvăl, 2. prăvăli, MOLD. prăvăli, 3. prăvăle, 3. PI. prăvăl, MOLD. prăvăl. ET. asl. pri-, provaliti. SG. ALR SN V, K. 1448. prăvăliaş PI. -liâşi S. m. (1751 POTRA I, 408) veralt.: Krämer M. Ion deveni domn din prăvăliaş (HASDEU I. V. 29). ET. prăvălie. SG. ALR SN IV, K. 1016. prăvălie PI. -Iii S. f. (1563 DERS) (Kauf-)Laden M., Geschäft N. Feţişoara Ini Spuma laptelui, Coala de hârtie De la prăvălie (PP. GCRII, 298). Tu faci inima ia prăvălie diavolului (MĂRG.2 12a). GR. Dim. prăvăl iută, PI. -liuţe, prăvălioară, PI. -lioăre. ET. pflegt zu a prăvăli gestellt zu werden; zur Erklärung des begrifflichen Verhältnisses wird dabei auf boltă < roman, volta „Gewölbe” von lat. volvere „wälzen” hingewiesen, was jedoch den Hergang bei prăvălie keineswegs verständlich macht // mgr. TrpißiXfjyiov (lat. privilegium), siehe MIHĂESCU GR. 157. prăvălire PI. -liri S. f. (1703 GCD) 1. Hinabstürzen N., Absturz M. (BUDAI-DEL). 2. Zusammenfall, -brach M. ET. a prăvăli. prăvălfş PI. -lişuri S. n. (1865 AL.) abschüssige Stelle. De-mi vine rândul Să duc vro capră sau vrun jidan, Laprăvălişuri îi culc de-a rândul (AL., CL1,328; der Postillion spricht) wenn ich einen Griechen oder einen Juden befördere. ET. a prăvăli. SG. ALR SN III, K. 810. prăvălit Adj. (um 1675 MIR. COSTIN, GCR I, 202) 1. hinabgestürzt. 2. umgestürzt. GR. veralt. prăvălat. ET. a prăvăli. SG. ALR Il/I, K. 98; MN 2247, 46; SN III, K. 810. prăvălitură PI. -türi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. veralt.: Absturz M. 2. BUCOV. abschüssige Stelle. ET. a prăvăli. prăvăluiâlă (t) PI. -ieli S. f. (1719 AMELIO) Würde F. ET. asl. prehvaliti. prăvărie siehe prăfărie. prăvi siehe privi. prăvilâş (t) S. m. (1829 PISC. O. 75) Gesetzgeber M. ET. pravilă. prăvirişte siehe privelişte. prăvui siehe prăfui. prăvuiălă siehe prăfuială. prăznicâr PI. -care S. n. (1738 CAT. MAN.) TR. Bildtafel F. mit Darstellungen der Festtage bzw. der geschichtlichen Vorgänge, die durch die Feste gefeiert werden. Această carte se chiamă Prăznicariu (CAT. MAN. I, 43). GR. veralt. prăznicer. ET. praznic. prăzniceăn (t) PI. -ceâni S. m. (1683 DOS. VS. Dech. 4; 197a) Gottesdiensttcilnehmer M. ET. praznic. prăznicesc Adj. (1683 DOS. VS. Dech. 4; 193a) Feiertags-. ET. praznic. prăznui Präs, -iese V. tr. (um 1560 BRATU, SLLF II, 335) feiern. Prăznuindu-se ziua naşterei lui Irod (EV. 1894 Mt 14, 6). (Polieleul) să cântă ...la sfinţi mari ce să prăznuiesc (PSALT. RÂMN. 179a). După ce s-a sfârşii cununia, preotul ... îi întreabă (pe miri) că ce hram ar vrea săprăzmdască (SEV. NUNTA 253; jedes junge Ehepaar pflegt einen Hauspatron zu wählen, dessen Tag gefeiert wird). Ampräznuit... norocoasa întoarcere din cătănie a lui Ion Isteţul (VLAH. GV. 199). GR. LV. häufig prăzdnui. ET. ksl. praz(d)movati, -nujq. prăznuire PI. -nuiri S. f. (1581 CORESIOMIL. 199) Feier F., Fest N. Să facem lucruri sufleteşti şi dumne-dzăieşti, ca să să veselească D-dzău ... şi svenţii să-să bucure întruprăznuirea noastră (VARL. CAZ.2 II, 20b). GR. (t) prăzdnuire. ET. a prăznui. prăznuitor Adj. (1589 ŞERB AN CORESI, PS.5 77b; Ps 41, 5) veralt.: gefeiert. - Auch substantiv. ET. a prăznui. prăzuliu Adj. (1857 POL.) lauchgrün. Coana Zamfiriţa îşi ţinea sculele într-o basmaprăzulie cu vărgi roşii (BASS. VULT. 227). ET. praz. prânz PI. prânzuri S. n. (1551/3 ES) 1. Mittagmahl, -essen N. Iaca prăndzul miu (ES 84a; Mt 22, 4). A mânca de prânz zu Mittag essen. Să-şi facă casa în linia uliţii ca să nu poată dormi după prânz 190 prea de huruitul trăsurilor? (C. NGR. 64) nach Tisch. înainte de prânz vormittags, după prânz nachmittags. 2. prânzişor ehern.: erste Tagesmahlzeit F., laprânzişor um die Zeit der ersten Mahlzeit. In Iaşi, oamenii ... dorm până la prânzişor (C. NGR. 335) in I. schlafen die Menschen lang. 3. prânzul cel mare ehern.: Hauptmahlzeit F. - MOLD. pe-a prânzul cel mare am frühen Nachmittag. Când au fost sâmbătă pe-a prânzul cel mare, iată că au şi sosit Bechir Aga (NEC. COSTIN, LET.2 II, 112). GR. MOLD. prândz, arom. -dzu, ebenso die Ableitungen. - Dim. prânzişor, prânzeior (JIP. OP. 113), prânzuleţ (PANN PV. M. I, 27), PI. -oăre bzw. -lele. ET. lat. prandium. SG. ALR II/I, K. 176; SN IV, K. 1083; V, K. 1267; VI, K. 1841. prânzâre PI. -zări S. f. (um 1700 SPÄT. MIL.) LV. u. PP. bisw. Mittagmahl, -essen N. La prânzâre rar şedea (Atila), iar la cină mult mânca. (SPÄT. MIL., LET.21,125). Seceră orz de prânzâre Şi-l usucă-ntr-o căldare (AL. PP. 353). ET. a prânzi; zur Bildung siehe crezare. prânzeior siehe prânz. prânzi Präs, -zise V. intr. (um 1560 CORESI PRAV. 3 a, TRS XVI, 220) zu Mittag essen. Noi de masă-ţi mulţumim, Că n-am venit să prânzim, Ci pe Chir a s-o peţim (I.-B. 493). GR. Präs. arom. prândzu etc.; Konj. veralt. săprânză (NT 1648 Lk 11, 37). ET. prânz. SG. ALR SN IV, K. 1083, 1084. prânzişor etc. siehe prânz. prânzit (um 1560 CORESI PRAV.) I. Adj. TR. postprandial. - Neg. neprânzit nüchtern. Iară popa ce va cânta liturghie şi va prânzi ... post 6 luni; iară neprânzit, 40 zile (CORESI PRAV. 3a; TRS XVI, 220). II. S. n. Essen N. ET. a prânzi. prâslea S. m. (1857 POL.) fam. Name des jüngsten Kindes: Nesthäkchen N. Tata ...ne împarte supă la fiecare pe rând ... iar „ Pârslea ” zice, după îndemnul mamei, o poezie nemţească (BRĂT. LD. 205). - Auch appellativ: îşi pusese în gând să-şi deiepe prâslea de Vlad în şcolile din Piatră (RĂDUL. RUST. II, 160). Bunicele şi. numele îşi luau nepoţii şi copiii cei mai mici, prâslele, de, în poală (DEL. S. 217). GR. MUNT. pârslea, prâsnea (D.). ET. unbek., vgl. prâsnel. prâsnel PI. -nele S. n. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Scheibe an der Spindel: Spinnwirtel M. 2. MUNT. TR. an der Mühle: Laterne F., Drilling M. (wofür MOLD, crâng). Roata cu măsele (a morii) învârteprisnelul (FI2. I, 586). 3. Kreisel M. (wofür auch sfărlează, titirez). S-a învârtit ca un pristin de mai multe ori prin casă (FR.-C. MOŢII, 293). 4. MOLD. Messingscheibe F. am Ledergurt des Bauern, mit Löchern, zum Aufhängen des Geldbeutels, Feuerzeugs etc. 5. MOLD. Tausendblatt N. (Myriophyllum; POL. BR.) GR. prisnel, prizn-, pristn- (B.), TR. pristen, -ne (VICIU), -tin, PI. -ne; veralt.prisllăn (ANON. CAR.); in Bdtg. 2 plesnél (LEON ZOOL. 27), MUNT. prâstélnic (D.), in Bdtg. 3 MOLD, spârnèl (ICR. IV, 186), TR. priznär (PP., CL V, 115). ET. Die Form leitet auf bulg. pärsten, serb. nslov. tschech. prsten, ukr. perstenj, -tinj etc. „Ring”, wovon prâsnel etc. eine Diminutivbildung sein dürfte, in die sich vieil, auch nslov. preslen (magy. pereszlen), serb. presljen, bulg. présien „Spinnwirtel” eingemischt hat. SG. ALR SNI, K. 162, 165; II, K. 351. prâsni Präs, -nésc (1683 DOS.) 1. V. tr. anprusten, anschnauben. Pre Domnul Hs. mărturisind şi idolii părsnind (DOS. VS. Ian. 26; 36a; Glosse: ocărând). II. V. intr. 1. prusten, schnauben. Mustecioara ca. de rac De ş-o-noadă după cap, Face noduri cât pumnul Şiprâsneşle ca ursul (PP. ŞEZ. I, 108). 2. prasseln (STĂM.). GR. pârsni. ET. vgl. serb. prsnuti, bulg.pûrsna (MIKL. ET. WB.: persk-), ukr. porsnuty, pyrsnuiy etc. pre1 siehe prea1. pre2 siehe pe. pre- Präfix von Verben: (immer) wieder, in Verbindungen wie: După ce fata a cernut şiprecernut faina (SEV. NUNTA 54). Zi şi noapte ... (băiatul) îi cetea, şi-i precetea (mortului molilfele) (SEV. POV. 196). ’ ET. wahrsch. lat. per-, z. B. in perago „fort und fort bewegen”; weniger wahrsch. slav. (bulg. serb. nslov.) pre- < asl. pré-, z. B. precitati „über-, durchlesen”. prea1 Adv. (16. Jh. PS. SCH. 150, 2) 1. sehr, überaus, ungemein: a) vor Adj. u. Adv.: Şi vădzu D-dzeu toate ce făcuse şi era prea bune (PO2 15; Gn 1, 31). (Cetatea scaunului, unguresc) au fost o cetate prea tare (CANT. HR. 150). Prea bine (zustimmend:) sehr wohl. Pe câte (copile) le-oi. doftori, Prea frumos mi-or mulţumi (I.-B. 374). Prea multm-oi bucura, Cu mine de-ţi ospăta (I.-B. 493) ich werde mich sehr freuen. Gurile (păcătoşilor) grăiesc prea cu mândrie (MS. um 1618, GCR 1,50) überaus hoffärtig. Bes. vor ehrenden Attributen: Prea stimate domnule sehr geehrter Herr, prea înălţate Doamne durchlauchtigster Fürst, prea bunul D-zeu der allgütige Gott; vgl. curai 1, cuvios 3, sfinţit etc. De n-am mătăsuri, am ce pot, Nici bun prea-prea, nici rău de tot (COŞBUC 125). Eprea de 191 prea2- tot, prea din cale afară! das ist aber zii stark! Vgl .foarte c. - b) vor Verben: a) LV. in Wiedergabe von ksl. Zusammensetzungen mit pré-: Blagoslovit eşti., Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi preacăntatu şipreaînrălţat (ksl. prepëtyï iprevoznosimyi) numele tău în veacu (PS. SCH. Cant. 3 puer. 28). Prea se va înălţa (VULG.: superextolletur) mai vârtos decât Livanul ... semenţiia lui (MS. 1710 Ps 71, 16, OCR 1. 367). - ß) Te cunoşti, le prea cunoşti, Te cunoşti de pe cosiţă Că eşti de-a mciică-ta viţă (I.-B. 249) man sieht es an dir deutlich. Nu se poale. „Ba se prea poate” Es ist nicht möglich. „Doch, es ist sehr gut möglich”. 2. nu prea vor Verben: nicht besonders, nicht eben. Mândră eşti, frumoasă eşti, Numai nu mă. prea iubeşti (I.-B. 380). Astea, iarna le lucrăm, când nu prea avem ce face (VLAH. RP. 122) wenn wir nur wenig zu tun haben. Au început moscalii ...a căuta în toate mănăstirile bani şi odoare şi n-au prea găsit (NECULCE, LET.2 II, 411) doch fanden sie nur wenig. Marcu bea şi nu prea bea, Căci amar grija-l rodea (I.-B. 489) er trank nur wenig. Tinerii simţeau şi nu prea, dar unche-şilor li se părea că-s şi mai bătrâni, văzând că firea însăşi îmbătrâneşte (NĂD. NUV. I, 30) die Jungen empfanden es nicht so sehr. Hodinit-ai astă noapte? „Hodinit şi nicipre” (ŞEZ. I, 248) nicht besonders. Aşa este? ,, Cam aşa, dar iar nu prea” (OD. PS. 234) und doch eigentlich nicht so. 3. zu. Imhrăcămintele nice prea jaloase, nice prea proaste să nu fie (CĂR. PRE SC., OCR I, 276). Bine nu-i nici gazdă mare, Nici săfii sărac prea tare (I.-B. 414) gar zu arm. Mă iubeşte prea mult er liebt mich zu sehr. Prea e prost er ist gar zu dumm. GR. MOLD. pre. ET. asl. pré. prea2- Präfix (16. Jh. CV2 59b; Jak 2, 11) 1. als Element der Gradation, wie z. B. mpreaadänc (CM I, 56) tiefgründig, preab lagos lovit (COD. TOD. 205) hochgelobt,preabun (BIBLIA 1688 Pr.) gütigst, preadulce (CORESIOMIL. 13 6) barmherzig, preafericit (MS. 1650, GCRI, 146) selig, preaînvăţat (NECULCE, LET.1 II, 189) hochgelehrt, preavileaz (HERODOT 201) tollkühn etc. - Vgl. auch prea1 1. b. ß. 2. Ur-, in preaslrabun, prearăstrănepot Ururargroß-vater, -enlcel etc. Petru Rares, care eraprerăslrăbunul răstrăbunului său (I. NGR., CL VII, 113). GR. MOLD. pre-. ET. in Bdtg. 2 asl. pra- inpradëdû, prababa etc., an prea1 angelchnt. preacurvär (MS um 1618, GCR I, 46) LV. I. Adj. ehebrecherisch. Ruda aceastapreacurvare şi păcătoasă (BIBLIA 1688 Mk 8,38) unter diesem abtrünnigen und sündigen Geschlecht. IL S. m. Ehebrecher M. GR. precurvar. ET. Nachbildung von ksl. prèljubodëj. preacurvă PI. preacurvc S. f. (1646 PRAV. MOLD.3 553) LV. Ehebrecherin F. Cu moarte să să omoară, prea curvariul şi prea curva (BIBLIA 1688 Lv 20, 10) der soll des Todes sterben, beide, Ehebrecher und Ehebrecherin. ET. Nachbildung von ksl. preljubodejca. preacurvi Präs, -vesc V. intr. (1563 CORESI PRAXTU 298) veralt.: ehebrechen. Oricine îşi va lăsa muierea sa şi va lua alta, preacwvesle cu dânsa. (EV. 1894 Mk 10, 11). ET. Nachbildung von ksl. preljubodejti. preacurvie S. f. (16. Jh. CV2 64a; Jak 4, 4) veralt.: Ehebruch M. Curvii şipreacurvii şi ucideri... le ficea (MS. 1747, GCR II, 39). GR. precwvie. ET. Nachbildung von ksl. prăjubodejstvo. preacuviinţă PI. preacuviinţc S. f. (16. Jh. PS. SCH.) veralt.: Frömmigkeit F. A sluji lui Cu preacuviinţă (ksl. prepodobiemă) şi cu dereptate (PS. SCH. Lk 1, 75). ET. Nachbildung von ksl. prepodobije. preagreşi Präs, -şese V. intr. (16. Jh. PS. SCH.) LV. sündigen. Preagreşimu înfru tocite (PS. SCH. Cant. 3 puer. 6; CORESI PS.5 303b). ET. ksl. pregresiti. preaiubire PI. -biri S. f. (16. Jh. CV2 59b; Jak 2, 11) LV. Ehebruch M. Nu ucide, nu. preaiubire face, nece Jura (CORESI TE4 41a; Mt 19, 18). ET. nach ksl. prăjubiti gebildet. preajmă S. f. (1645 HERODOT 280) 1. în preajma cuiva sau a ceva: a) veralt.: vor jdm., jdm. gegenüber. Mergeţi în cel sal ce e în preajma voastră (κατέναντι υμών; BIBLIA 1688 Mk 11,2) gehet hin in das Dorf, das vor euch liegt. Având ochii tot ţintiţi în preajmă-i (AL. OP. I, 616) die Blicke immer vor sich hin gerichtet. Eu îţi slăvesc puterea., mă-nchin în prejma, ta. (AL. OP. I, 1060). (La masă) şezând el în preajma ei (BARAC HAL. VII, 37) da er ihr gegenüber saß. împărăţia Turcului ... au pornit câţiva paşi în prejma (Noimilor) (MIR. COSTIN, LET.2 1, 303) ließ ... gegen sie ausrücken. România ... stă în prejma Turciei nu ca o ţară supusă, ce ca o ţară legată prin tractate (RAL. SUV. 75) verhält sich ... der Türkei gegenüber. Având grije să nu vă arăt puţin în prejma lucrurilor voastre cele mari (NEC. COSTIN, LET.2 1,459) angesichts eurer großen Leistungen, im Verhältnis zu ihnen. - b) im Umkreis, in der Umgebung, Nachbarschaft, Nähe von jdm. Afară dormeau soldaţii în preajma unui foc (CL XVII, 70) um ein Feuer. Câte o fetică şi un băieţel... luaţi să stea în preajma boilor, când i-or dăjuga la păscut (JIP. OP. 149) in der Nähe der Ochsen. Unul din toţi copiii este „ leapşa ”. Ea stă 192 precâdére în mijloc şi ceilalţi copii prin preajmă o hărţuiesc cu vorbe (ISP. JUC. 21) um sie herum. Cugetul lui Ştefan era acum să-şi facă prieteni pe toţi domnii şi craii creştini din preajma Moldovei. (ISP., CL XII, 172). Daher: 2. LM. Umkreis M., Umgebung, Gegend F. Casele bătrâneşti... stăpânind din culmea din malulIlfoveţului toată preajma (BRĂT.-VOIN. LD. 174). Cât ţine prejma casei, nu se găsea nimeni mai presus de Marta (SLAV., CL XII, 425) so weit das Haus reicht. Plină de viaţă era preajma lui (POP. NUV. 75) alles um ihn herum. GR .prejmă, S. n .prejm (DEL. S. 107), bisw. prijmă. ET. nicht asl.preMmü„früher” (WEIG. JB. XIV, 111), sondern nach asl. sü prezda „vor”; m für d scheint durch p- oder durch Kreuzung mit asl. preno id. hervorgerufen zu sein; zu prej-, prij- vgl. MOLD, mrejă, painjin gegenüber MUNT, mreajă, păianjin. preamări Präs, -resc (1570 CORESI LIT. 9a) 1. V. tr. 1. verherrlichen, -klären. A venit ceasul ca să se preamărească finul omului (EV. 1894 Jo 12, 23). 2. hochpreisen. Un oarecare creştin pravoslavnic îl preamărise astfel pe părintele Tărăboi. (SAD. CR. 40). II. a se preamări LV. sich rühmen (CORESI OMIL. 49). ET. nach ksl. proslăviţi gebildet. preamândrie PI. -mândrii S. f. (16. Jh. PS. SCH.) LV. Weisheit F. Rostul dereptului învaţă-sepreamândrie (PS. SCH. 36, 30; auch CORESI PS.). ET. preamândru. preamândru Adj. (16. Jh. PS. SCH. 106, 43) LV. weise. Ai ascuns aceste de în preamândri şi înţelepţi si descoperişi aceasta tinerilor (CORESI TE4 141a; Lk 10,21). ET. ksl. pranşdrii. preapodöbie (t) PI. -döbii S. f. (1577 CORESI PS.) I-Ieiligkeit, Frömmigkeit F. Să slujască lui cupreapo-dobie şi cu dereptate (CORESI PS.5 31 lb; Lk 1, 75). ET. ksl. prepodobije. preapodobnă Adj. f. (1564 CORESI CAZ. I, 180a) veralt.: fromm, heilig. Attribut der Hl. Paraskeva. Aflară trupul preapodobnei Paraschive neputred şi plin de mirezmă (VARL. CAZ2 II, 14b). Şi au luat pe Mihai Vodă den scaunul său în ziua prapadoamnei Paraschive octombrie în 14 (AMIRAS, LET.2 III, 116). GR. prapadoamna, preapodomna, preapadomna, prapadobna, prepodobna. ET. ksl. prepodobîna, f. von. -bmă. preapodöbnic (t) Adj. (16. Jh. PS. SCH. 17, 26) LV. heilig, fromm. Cupreapodobniciipreapodomnic veri fi (CORESI PS.5 27a; Ps 17, 28). Prepodobnicii, călugării şi călugăriţele (VARL. CAZ.21, 210a). GR. preapodomnic, prepodobnic. ET. ksl.prepodobînă. preaslăvi Präs, -vésc V. tr. (16. Jh. PS. SCH. 85, 12) LV. hochpreisen, rühmen. Cesta e D-zeul mieu şiprea-slăvi-voiu el (CORESI PS.5 285a; Ex 15, 2). ET. nach ksl. proslăviţi gebildet. preaslăvire PI. -viri S. f. (1776 MIN. la) Verherrlichung F. ET. a preaslăvi. preaslăvit Adj. (16. Jh. PS. SCH. Ex 15, 11) gepriesen. - Auch substantiv. ET. a preaslăvi. preastavlcnie siehe prestavlenie. preastăvi siehe pristăvi. preastâpnic S. u. Adj. (16. Jh. PS. SCH. 118, 119) LV. Abtrünniger M. Jirtfci lor de ce treabă va. fi când ei suntpreastăpnici? (Ş. TAINE 133). Daherprestâp-niculIulian (DOS. VS. Oct. 9; 57b) Julianus Apostata. GR. prest-, prist- (PS. SCH., DENS. IST. II, 334). ET. ksl. prestşpînikă preastol siehe pristol. preatrufă (t) S. f. (1563 CORESI PRAXIU) Hoffart F. Gura lor grăiaştepreatnija (ksl. pregordaç; CORESI PRAXIU Ep. Judae 16, GCR I, 12*). ET. prea + trufa. preavesti Präs, -tcsc V. tr. (16. Jh. CV) überreden, aufwiegeln. Cel ce ... preavestişişi scoseşi întru pustie patru mie de bărbaţi sicarei? (CV2 18a; Apg 21, 38). ET. ksl. prévéstati. prebândi (t) Präs, -désc V. intr. (16. Jir. CV) (ver)weilen, zubringen. Insuş prebândi un anu întru Asiia. (CV2 4a; Apg 19, 22).’ ET. ksl. prëbyti, -bqdq. precar Adj. (1832 GOL. CONDICA) prekär, unsicher. ET. frz. précaire, n.lat. precarius. precauţie PI. precaûüi S. f. (1816 MAIOR INV. 107) Vorsicht F. GR. veralt. -ţiiine. ET. n.lat. praecautio, -onis. precădere S. f. (1836 AN. P. VI/6, 319) LM. Vorrang, -zug M., Priorität F. Comisionarul are precădere de a lu a din preţul vânzării ... suma ce va fi înaintat (COD. COM. 1840 Art. 90). Acordându-mi mie o aşa amicală şi linguşitoare precădere (OD. PS. 1). ET. gelehrte Bildung aus lat. prae- „vor” u. a se cădea „gebühren”. 193 precât precât Adv. (1675 MIR. COSTIN, LET.1 I, 296) soweit, -viel. Dacă nu eşti în stare s-o iubeşti precât te iubeşte, pentru ce nu te destăinuieşti ei, pentru ce o îmbrânceşti? (C. NGR. OP. I, 34). ET. pre + cât. preceda Präs, precéd V. tr. (1832 GOL. CONDICA) vorher-, voraus-, vorangehen. ET. n.lat. praecedere, frz. précéder. precépe siehe pricepe. preceptor PI. -tôri S. m. (1800 IORGA ARCG 173) ehern.: Hauslehrer, Erzieher M. GR. precéptor. ET. n.lat. praeceptor, frz. précepteur. précesta siehe precistă. prcceştânie etc. siehe pricestanie. precipitaţie PL -taţii S. f. (1832 GOL. CONDICA) 1. Hast F.’ 2. Niederschlag M., meist PI. precipitaţii atmosferice. GR. veralt. -ţiiine. ET. n.lat. praecipitatio, frz. précipitation. précista Adj. f. (1573 DIR) allrein, unbefleckt, nur als: (Maica) Precista die Mutter Gottes. Cele 4 posturi: al naşterii lui Hs., al Paştilor, al sfinţilor apostoli şi al Maicăi Precistii (ANTIM, GCR II, 28). Care veştmânt făcuse-l Pr(eci)sta însăşi cu mânurile sale (MS. 17. Jh., GCR 1,141 ). Precista Maică (DOC. 1620, GCR 1,63). Icoana Preacistii (1642INV.2 20b). GR. precesta, LV. prea-. ET. ksi. prédsta „die Allreine”. SG. ALRII/I, MN 2740, 94. precizie S. f. (1818 LEON ASACHIP. 124) Präzision, Genauigkeit F. GR. -siüine. ET. n.lat. praecisio, frz. précision. precovârşi Präs, -sésc V. tr. (1589 ŞERB AN CORESI, PS.5 68b;Ps 37, 4) LV. übersteigen, übertreffen. Numai răbdarea şi bunătatea lui D-zeu cea fără de margini poate să precovâr-şascăfărădelegile şi îndărătnicia ta (CREANGĂ, CL XII, 31). GR. prea-, ET. pre(a) 4- a covârşi. precüget PI. -cügcte S. n. (1844 HELIADE) (vorhergehende) Überlegung, Vorbedacht M. Câte nu le pierde ... omul, când se face sclav patimilor inimii Jară deprecugel? (BODN., CL IV, 93). A priveghea în spaimă ...în infernal precuget (HELIADE I, 212). ET. postverbal von a preeugeta. preeugetâ Präs, -cuget V. tr. (1839 MARCOVICID. 290) überlegen, bedenken. Nu era el un caracter săprecugete vreo faptă înainte de-a o împlini (BODN., CL IV, 91). ET. n.lat. praecogitare. precugetâre PI. -tari S. f. (1843 DOC. EC. 784) Überlegung F., Vorbedacht M. Marea năzdrăvană acoperea şi le descoperea cu o vinovată precugetâre pentru cei de pe punte (ZAMF. NUV. 9; über badende Frauen). ET. a preeugeta. precüm Konj. (1592 DIR) 1. wie, auch adverbiell: a) in der Weise, wie: Noi precum credem, aşa să cade să şi vieţuim (CAZ. 1742, GCR II, 31). Fie voia ta, precum în ceri şi pre pământ (EV. 1746 Lk 11, 2, GCR II, 36). Pentru aceia sunt aşa frumoasă şi împodobită precum mă vezi (MS. 1773, GCR II, 94). - b) nach dem, was: Precum zici, precum se vede, precum se aude, vom avea război wie man sagt, wie es scheint, wie verlautet, werden wir Krieg haben. Du-te ... d-ta de scoate (vin din pivniţă), că, precum bag seamă, copila nu poate (PANN PV. M. II, 106). 2. LV. daß. Laslău ... cunoscând precum soră-sa în tot chipul sileşte să apere pe Busurman (CANT., GCR I, 362). Le-au venit veste precum vin nişte tătari de la oaste (NEC. COSTIN, LET.2 II, 29). - Ûgs. mit folgd. că vor direkter Rede (vgl. că I): S-a pogorât Maica Domnului la mine şi zice precum că, Ioane, când îi ajunge la fântână ...o să-ţi iasă înainte cine o să te aducă la mine (CARAGIALE T. I, 46). GR. veralt. u. ugs. auch pecum. ET. pre + cum. precumpăni Präs, -nésc (1850 ASACHI SL. II, 33) I. V. tr. aufwiegen, überwiegen, vorwiegen. Ce-i drept, câteodată nu e treabă mare de ea ... dar cu puţină răbdare se precumpăneşte (ZAMF. LN. 106). II. V. intr.: asupra unui lucru über etw. das Obergewicht erlangen. Părerea lui Aliuţă de a ne opune cu arma la năvălirile hoţilor ... precumpăni asupra ideii de supunere (GANE, CL XIV, 203). III. a se precumpăni veralt.: sich die Waage halten. După şese ani de luptă crâncenă, în care victoriile se precumpăneau (GHICA, CL XIV, 81 ). ET. pre + a. cumpăni, nach lat. praeponderare (it. pre-ponderare, frz. prépondérant) gebildet. precupâţ PL -péti S. m. (1636 DRHB XXV, 222) 1. Markt-, Gemüsehändler M. Se auzea din mahalalele vecine glasul oltenilor precupeţi (ZAMF. LN. 78). O precupeaţă trecând pe lângă dânsa o întrebă dacă nu cumpără, mere (POP. NUV. 97). 2. (t) (Geld-) Wechsler M. Şi measele precupeţilor şi scaunele vânzătorilor de porumbi le-au răsturnat (BIBLIA 1688 Mt 21, 12) und stieß um der Wechsler 194 predestina Tische und die Stühle der Taubenkrämer, - S.f. precu-peâţă, PI. -pâţe. ET. vgl. bulg. prelcupec, nslov. prekupec, şerb. -pac. SG. ALR SN IV, K. 1015, 1016. precupeţi Präs. -fésc (1836 AN. P. VI/1,344) 1. V. tr. 1. veralt.: Kleinhandel treiben. Posturilese precupeţesc, se harecihdesc în piaţă (AL., CL VII, 369) die Ämter werden feilgeboten. 2. fam.: verschachern. Bărbatu-tău n-are altă avere decât frumuseţa femeii lui? N-are altă meserie decât să le precupeţească? (AL. OP. 1,1739). Nu le precupeţeam (ciobanilor) sfaturile când era la pregătirea brânzeturilor (UR. BUC. 86) ich kargte nicht mit meinen Ratschlägen. A nu precupeţi nici un efort keine Mühe scheuen. II. a se precupeţi pentru c. fam.: um etw. schachern, feilschen. Greaţa nevoii ... de a se precupeţi pentru onorariu (BRAT.-VOIN. LD. 55; von einem Rechtsanwalt). ET. precupeţ. precupeţie PI. -ţii S. f. (1828 POTRA II, 306) Markt-, Gemüsehandel M. ET. precupeţ. SG. ALR SN IV, K. 1015. precupiPräs. -pèse V. tr. (1581 CORESI OMIL. 401) veralt.: Kleinhandel treiben. Vameşii se chema ceia ce cumpăra veniturile domnilor şi leprecupia (VARL. CAZ.21, 3b). Toată hrana tuturor luase el şi doamna de precupia toate câte erau (NEC. COSTIN, LET.2 II, 19). Ticălosul! ... Să-şiprecupească soţia pentru ca să aibă cu ce-şi îndestula patimile! (AL. OP. I, 1718). GR.pricopi (DOS. VS. Fevr. 24; 81 b). ET. vgl. şerb. prekupiti. precupie PL -pii S. f. (1581 CORESI OMIL. 327) veralt.: Kleinhandel, Schacher M. Că de şifacem cândva vreun bine, şi acela îl facem ... cu multă neguţătorie şi precupie, pentru că cercetăm cu deadinsul ce plată şi ce dobândă vom să avem (MĂRG.2 74a). ET. a precupi. precupitör PI. -tôri S. m. (1703 GCD) veralt.: (Markt-)Händler M. ET. a precupi. precurma Präs, -cürm V. tr. (1784 BUL. COM. IST. V,280) 1. durchschneiden, einschneiden. 2. unterbrechen. (Sub domnia lor,) intrigile grecilor se precurmară şi boierii stăpâniră ţările în pace de dânşii (BĂLC. 23) erfuhren ... eine Unterbrechung. ET .pre- + a curma. precurmat Adj. (1829 C. NGR.) veralt.: 1. eingeschnitten. (Un bou) cu coamele ... cam precurmate de frânghie (MON. OF. 1878, 4745). 2. unterbrochen. Cu un glas precurmat de suspinuri (C. NGR. 21) mit von Seufzern unterbrochener, erstickter Stimme. ET. a precurma. precuvântare PI. -ţări S. f. (1838 GR. ALEX.) veralt.: Vorrede F. într-o frumoasă precuvântare (GR. ALEX. Ursul şi lupul). ET .pre+ cuvântare. preda Präs, predau (1814 ŢICH. 408) 1. V. tr. 1. übergeben. 2. abgeben, ausliefcm. 3. unterrichten, lehren. Ce (materie) predaţi? welches ist Ihr Lehrfach?, was lesen Sie? Mai mulţi, tineri erau tiimişi să studieze în Franţa ... destinaţi ca, la întoarcerea lor în. tară, să predea ştiinţele înalte (GHICA IV). II. a se preda (inamicului) sich (dem Feind) ergeben. Osman Paşa, fiind rănit, capitulă şi s-a predat românilor (LIT.). GR. konjugiert wie a da. ET. zu asl.predaţi, evtl, auch mittelbar. predänie PI. -danii S. f. (1643 VARL. CAZ.21, 54b) 1. LV. Überantwortung, Auslieferung F. (Apostolul Ioan) au fost cu sfinţia sa si la predanie şi la răstignire (DOS. VS. Sept. 26; 28a). 2. Überlieferung, Tradition F. Acestea noi le primim ... nemutând hotară vecinice nici trecând preste d-zeiasca predanie (DESC. PR. CR. 3). Despreţuind limba poporului, obiceiurile şipredaniile din vechi (CL VIII, 81). ET. ksl. predanije. predare PI. -dări S. f. (1822 HMST 137) 1. Übergeben N. 2. Auslieferung F. 3. Unterricht M. Limba de predare die Unterrichtssprache. ET. a preda. predeâlă (t) S. f. (1683 DOS. VS. Noe, 23; 148a) Strafverfolgung F. ET. zu a preda. predecesor PI. -sori S. m. (1762 PROT. AARON III, 117) Vorgänger M. GR. (t) -ţesor. ET. n.lat. praedecessor, auch mittelbar. predelojenie siehepredlojenie. predestina Präs, -nez V. tr. (1774 URIC. I, 173) prädestinieren. Acel pe care ursita neblândă l-au predestinat ca să slujească. (BUDAI-DELEANU X, 54 bis). GR. (t) predestina. ET. n.lat. praedestinare, auch mittelbar. 195 -stâteli S. m. (1683 DOS.) Chirii patriarhul de Alexandria) au ? sfântul săbor de Efes (DOS. VS. teii. 3 S. f. (1885 H. XI, 276) sen (potricală) gestanztes Loch am DT.). im Stanzen von Löchern im Bund-C.). m nslov. preduh (mm. preduj) „Luft-peam „durchbohren” paßt lautlich C. 404; ALRM SN I, IC. 268. luh. |Z. iS Sjäc (1652 GCRI, 158) dten, -ändern, -wandeln; vinul etc. ,ien; c. (în c.) etw. (in ctw.) verwan-*7, zdrobitul vas, l-au de iznoavă 5. Martie 1; la). Să-l înveţi si încă ’.sie copilul tinerel (MĂRG.2 2b). ;pme etc. verstellen. Nu sunt Vladu? ti tu vorba? „ Vorba-i a lui dar poli să ţi-o prefaci”. (COŞB. ._jen. sich verstellen, că ... sich stellen, Ş 'hipreface! verstelle dich doch nicht! Hezană şi cu ochi bisericoşi S-ar »(EMIN. O. I, 162). Radu seprejacu . NUV. 36) R. stellte sich schlafend, ideln. In lut şi în cenuşă te prefaci, STIN, GCR 1,205). Dă-mi tu bună I preface Azimioară-n vatră (AL. e a face. ■^bildet nach ksi. prëtvoriti „umar-sç (nb. tvoriti sç (= mm. a se face lien”. .246, 258; IV, K. 1056. "eri S. f. (1649 MARD.) uchelei F. .f. (1788 AA lit. III/2, 203) /gl. cuvânt 5. ich frz. préface. ans. préget prefăcătorie PI. -rii S. f. (1835 MARCOVICI C. 44) Verstellung, Heuchelei F. Prefăcătorii de vulpe bătrână (DEL. S. 52). Toate le-am făcut pentru d-tâ numai din prefăcătorie, totdeauna alta şi-am spus şi alta am gândit (CARAGIALE, CL XIII, 257) deiner Meinung nach hätte ich alles nur aus Heuchelei getan. ET. zu a preface IL prefăciit Adj. (1705 CANT.) 1. verwandelt. Acel din fantazie născut şi din crier prefăcut aur (CANT. IST. 35). 2. gefälscht. Ce vin rău şi prefăcut (DEL. P. 43). 3. heuchlerisch, falsch. Tu râzi de-a mea durere, fiinţă preßcutä!{CL XIII, 315). - Auch substantiv.: Cei mari vor Să aibă-n casele lor Prefăcuţi ce le vorbesc Tot cele ce ei voiesc (MUMUL.,' GCR II, 247). ET. a preface. SG. ALR SN I, IC. 252. prefect PI. -fécü S. m. (1700 IORGA S. D. I, 84) Präfekt M. GR. veralt. prefectâş. ET. n.lat. praefectus, dt. Präfekt, frz. préfet; prefectuş zu magy. prefektus. SG. ALR SN III, K. 893. preféctor PI. -féctori S. m. (1777 URIC. V, 425) veralt.: hoher kathol. Geistlicher, Präfekt Μ. ET. n.lat. praefector. prefectură PL -turi S. f. (um 1812 ŞINCAI HR. Π, 253) ehern.: Behörde F., Amtsitz M. des Präfekten. ET. n.lat. praefeclura, frz. préfecture. preferă Präs, -fér V. tr. (1830 MONTESQUIEU 81) vorziehen. GR. (t) preferi. ET. frz. préférer. preferâns PI. -rânsuri S. n. (1789 SCL IX, 240) Preference N. (Kartenspiel). Mă trageţi pe sfoară. Eu vă dau dracului, cu prefă voastră cu tot (ZAMF. NUV. 70). GR. fam. préfa, PL préfe. ET. frz. préférence; zu preß vgl. bulg. preß, ngr. πρέφα. preferinţă PI. -rinţe S. f. (1800 BUDAI-DELEANU XI, 58 N.) Vorzug M., Vorliebe F. - Adverbiell: de preferinţă eher, lieber, vorzugsweise. GR. preferinţie. ET. n.lat. praeferentia, it. preferenza. prefiinţă PI. -fiinţe S. f. (1681 DOS., AA lit. Π/36, 63) veralt.: Anwesenheit F. ET. pre + fiinţă. prefiră Präs, prefir (1814 DION.) MUNT. I. V. tr. 1. aus-, verbreiten. în câteva momente se prefira pe dinaintea, cochetei toate borfele şi falsele diamante ale ingeniosului bogasier (FIL. CIOC. 91). Acea limbăßrä rost ale cărui sunete modulate prefiră în inima omului ... şi dorul şi veselia (OD. PS. 107). 2. einzeln (nacheinander) durchgehen, durchnehmen. (Ursul) cartea în mână luând, Prefira foaie cu foaie şi mormăia fleici, cătând (PANN PV. M. II, 11). Multe a văzut, multe a prefirat el prin ăl Bucureşti (DEL. S. 39) vieles ist ihm durch die Finger gegangen. II. a se prefira. 1. sich verstreuen. Au fugit toţi în toate părţile ...de s-au presfirat. în tară (DION., TEZ. II, 233). 2. durchsickem. ET .fir; vgl. a răsfira. SG. ALR SN I, K. 246. pregăti Präs, -tésc (1800 BUDAI-DELEANU) I. V. tr. vorbereiten,rüsten. Eram vecini ...pregăteam lecţiile no asm e împreună (GHICA 658) wir bereiteten die Hausaufgaben gemeinsam vor. Călră apusul de soare, Când copacii umbre lungi aruncă Pregătind murgitului răcoare (BUDAI-DELEANU VII, 65). II. a se pregăti de c. sich auf etw. vorbereiten, rüsten. Zurba se pregăteşte de plecare, cu sucmanul pe umeri şi căciula în mână (IANOV, CL XIII, 67). ET. pre + găti, nach lat. praeparare (frz. préparer), dt. vorbereiten, nb. parare, bereiten (a găti). pregătire PI. -tiri S. f. (1837 C. NGR.) Vorbereitung F. Pregătirile de bacalaureat începură (VLAH. NUV. 65). Aceste pregătiri m-au ocupai până seara când m-am cidcat (C. NGR. OP. I, 9). ET. a pregăti. pregătit Adj. (um 1550 FIC II, 461) 1. vorbereitet. 2. ausgerüstet. - Auch substantiv. ET. a pregăti. pregătitor Adj. (1836 ASACHI, DLR) vorbereitend, Vorbereitungs-, ET. a. pregăti. préget S. n. Sg. tant. (1620 MOXA, HC I, 345) Nach-, Ablassen N., Unterlaß M., in best. Verbindungen, meist mit Negation: Ca şi salienii ageri nu daţi preget la picioare! (OLL. HOR. 112) gönnt den Füßen keine Ruhe. - Neg. Toată lumea îl lăuda pentru bărbăţia, vrednicia, şi nepregetul lui (ISP. LEG.1 1,52) wegen ... seines unablässigen, rastlosen Fleißes. Nicolai Vodă ... nu obosea când. i se înglotea. nevoile şi trebile, nici avea preget (AXINTE, LET.2 II, 138) noch ließ er in seinem Eifer nach. Pentru învăţătura şi a cărţii şi a vitejiei nu li-i preget (leşilor) nici de osteneală nici de cheltuială (NEC. COSTIN, LET.2 1,405) für Bildung ... scheuen die Polen weder Mühe noch Kosten. Bătrâna ... grijeaßrä.preget de toate trebile casnice (IARNIIC, CL XV, 97) unabhängig, unausgesetzt, ohne Unterlaß. Am tălmăcit această carte cu multă osteneală şißr-depreget sârguială (SIMEON 1765, GCR II, 79) mit... unausgesetztem, rastlosem Fleiß. 197 pregeta GR.preged(NEC. COSTIN, LET.2 II, 88\prejet. (B.). ET. postverbal von a pregeta. pregeta Präs, preget (16. Jh. CV2 84a; Prolog 2 Petr) 1. V. tr. veralt. c. etw. unterlassen, versäumen. Nimic nu prejetam cum s-ar putea face ca mai în grab să să facă sănătoasă (BARAC HAL. V, 155). Nu trebuie a pregeta binele sufletului (DOS. VS. Apr. 1; 67b) man darf das Seelenheil nicht vernachlässigen. Nu am pregetat osteneala (DESC. PR. CR. Vorwort n, 3) ich habe die Mühe nicht gescheut. II. V. intr. 1. LV. unui lucru, de c. schonen, aufsparen, ersparen. Fiiul certat înţelept va fi, şi iară carele pregetă toiagului urăşteprefiiul lui (MĂRG.2 3b; Spr 13,24). Nu pregetaţi (pp (peiopoös) cu ochii de vasele voastre (BIBLIA 1688 Gn 45,20) kümmert euch nicht um euren Hausrat. 2. nach-, ablassen, säumen. El... se aprinse de această idee a regenerării naţionale şi... hotărî a nu pregeta până la moarte întru îndeplinirea ei (BALC. 251). Ei pregetă şi n-au grijă de spăseniia oamenilor cărora le sunt sufletele în mânile lor (EV. ÎNV. 1644, GCR 1, 111; von Geistlichen) sie sind säumig, nachlässig. Iară-mpăratul nepregetândpurceasă a mearge cu Zotic (DOS. VS. Dech. 31; 247b) unverzüglich. - Bes. mit Inf.: Nu preget a lupta cu muntele şi el se dă învins (UR. BUC. 228; ein Bergsteiger spricht) ich lasse nicht nach, mit dem Berg zu kämpfen. Vasile Vodă ... era aşa de sigur de izbândă că nu pregeta de a se numi domn al amânduror ţărilor (MELH. CLI. 273) daß er nicht säumte. GR.prejeta (B., BARAC 1. c.), (t)pregedui. ET. zu lat. pigritare (REW 6492). pregetâre S. f. (1683 DOS. PAR. 45b) Verzögerung, Versäumnis F. ET. a pregeta. pregetător siehe nepregetător. pregiür etc. siehe jur. pregusta Präs, pregust V. tr. (1829 PISC. O. 173) veralt.: kosten, versuchen. Codänacili numa-lpun pe limbă, abia-lpregustă (JIP. OP. 44). ET. pre + a gusta. prei siehe prii. prcînnoi Präs, -iese (1648 NT) veralt. I. V. tr. 1. erneuern. Bucur atu-m-am în Domnul foarte ... când v-aţi prinoit grijea voastră de mine (NT 1648 Phil 4,10) es war für mich eine große Freude im Herrn, als ich wieder einmal ein Zeichen eures Gedenkens erhielt. Fiind dărăpănată biserica acestui sfint schit ...s-a prenoit de Preaosfintiia Sa (1855 IORGA INSCR. I, 177). 2. restaurieren, renovieren. II. a sepreînnoi sich erneuern, wiederholen. Le veni la auz o uşoară cârâitură ascuţită, care se preînnoia des şi mereu (OD.-SL. 241). GR. prenoi, prinoi. ET. pre + a (în)noi. preînnoiâlă PI. -noiéli S. f. (1881 JIP. OP.) veralt.: Erneuerung F. Ni s-a-nnoit. naţia; trebuie o prenoială şi-n noi (JIP. OP. 137). GR. prenoială. ET. a preînnoi. preînnoit Adj. (1767 IORGA S. D. XIII, 266) veralt.: 1. emeu(er)t. Dragostele prenoite ca bucateie-ncălzite (PANN PV. M. II, 70). 2. restauriert. GR. prenoit. ET. a preînnoi. preînnoitor S. m. (um 1820 ZIL. DOM. 333) veralt.: Erneuerer M. GR. prenoitor. ET. a preînnoi. preîntâmpina Präs, -tâmpin V. tr. (1846 BARIŢ C. Ï, 109) un rău etc. einem Übel etc. begegnen, Vorbeugen. înaintarea noastră se făcea sub luarea tuturor măsurilor de precauţiune, spre a se preîn tâmpina o surprindere vrăjmăşască (CL XVII, 105). Vgl. a întâmpina 3. GR. -timp-. ET. pre + a întâmpina, nach frz. prévenir. prejmă siehe preajmă. préjmet PI. préjmete S. n. (1829 AR 59) veralt.: Umgebung F. Pe urmaşii acestor unguri îi găsim până astăzi în prejmetele Romanului (MELH. CH. 5). GR. prejmăt; PI. auch prejmeturi. ET. preajmă. prejos siehe jos III. 5. prejudecâ Präs, prejüdec V. tr. (1814 ŢICH. 21) veralt.: etw., jdn. im Voraus beurteilen. ET. pre + a judeca. prejudecâre PI. -cari S. f. (1809 MAIOR P. 144) veralt.: Vorurteil N. (Filosofia epicuriană) căuta de apune pe credincioşii săi mai presus de prejudecările vulgare (OLL. HOR. 108). ET. a prejudecâ. prejudecată PI. -căţi S. f. (1781 MICU L. 62 a) Vorurteil N. Ştiu că duelul este un prejudeţ ramas din timpurile barbare (C. NGR. OP. I, 226). GR. (t) prejudeţ (C. NGR.). ET. judecată, nach lat. opinio praeiudicata, frz. préjugé; prejudeţ nach n.lat. praeiudicium. prejudiciu PI. -dlcii S. n. (1736 STINGHE I, 26) 1. veralt.: Vorurteil N. 2. Naheteil, Schaden M. GR. (t) -iudiţiu, -diţia, -judiţiu. ET. n.lat. praeiudicium, frz. préjudice. 198 prelungire prejür siehe jur. prelârg S. n. (1850 IS.) Weite F., weite Fläche. Prelargul câmpiei das weite, offene Feld. Trecui bariera ... şi mă văzui în prelargul câmpiei (GANE, CL XIX, 194). Vgl. larg. ET. pre + larg. prelat PI. -laţi S. m. (1801 MICU IST. I, 203) Prälat M. ET. n.lat. praelalus. prelegere PI. -legeri S. f. (1852 STĂM W. 721) Vorlesung F. In prelegeri populare idealele le apăr (EMIN. O. I, 48). ET. gelehrte Nachbildung des deutschen Wortes mit Hilfe von lat. praeleg&e. prelesne siehe lesne. prelesti siehe prilesti. prelinge Präs, preling (1823 BOBB) 1. V. tr. 1. lecken. Vezi tu ... trupul acesta? sămi-l lingi prelingi, ca să nu se cunoască, că au fost bucăţi (SBIERA POV. 32). Marea ... prelingând licărişul zarei (DEL. S. 63). 2. gleiten lassen. Sofi îi vâră (mânile) prin favoritele roşcate ... apoi si le prelinge delicat pe luminişul bărbiei (DEL. S. 145).’ II. a se prelinge (entlang-, dahin)rinnen, -fließen, -gleiten. îl auzea (sângele)neîntrerupt cum gâlgâie, prelingându-se-n jos pe marginea patului (VLAH. NUV. 136). Raza cea mai târzie (a soarelui) se prelingea sfiaţă pe foiţele ierbii (OD. PS. 238). Trupuri pitice ... se prelingeau pe sub umbra palatelor monumentale (ZAMF. NUV. 39). GR. konjugiert wie a linge. ET. pre + a linge. prelins Adj. (16. Jh. PS. H. 57, 7) 1. (mit)glatt (anliegenden Haaren, Federn). Purcel lins prelins (SBIERA POV. 26). Porumbul este o pasăre ...cu aripi prelinse (OD.-SL. 122). 2. geronnen. ET. a prelinge. prelipit (t) Adj. (1654 HERODOT 135) veralt.: angeheftet. ET. pre + lipit. preliubodei (t) PI. -dei S. m. (1683 DOS.) Ehebrecher M. Nu-l voi numi nice dânăoarăPatriarh, cepreliubodeai (DOS. VS. Oct. 11; 63a). ET. ksl. prăjubodej. prelua Präs, preiau V. tr. (1645 HERODOT 491) 1. übernehmen. 2. LV. erringen. ET. pre + a lua. prelucă PI. -luci S. f. (1607 DRA XVII/2, 117) TR. BUCOV. kleine Waldwiese. Cocoşul acesta petrece ... prin lucini, preluci, căţuni şi pe şeşline (MAR. ORN. II, 213). Luncilişî... preluncili (PP. VAS. CÂNT. 20). GR. preluncă. ET. ukr. preluka. SG. ALR SN II, K. 587; ALRM SN I, K. 398. prelucra Präs, -crez V. tr. (1837 CIH. IST. NAT. 51) be-, ver-, umarbeiten. ET. pre + a lucra, vgl. dt. verarbeiten. preludiu PI. -lüdii S. n. (1820 AA ist. III/21,451) Präludium N. ET. it. preludio. prelung Adj. (1632 EUSTR. PRAV. 90) lang(gezogen), länglich. Coman ... îşi scutură pletele şi-şi întoarse obrazu-iprelung spre noi (SAD. PS. 29). Ochii, ei, destul de mari din jire, păreau mai prelungi decât sprâncenele (DEL. S. 59). Un alt soi de greieri, mai prelungi la trup, ca un bob de coarnă (OD.-SL. 242). - Zeitlich: lang(gezogen), anhaltend. Câteodată un chiot prelung izbucnea din freamătul înserării (SAD. POV. 144). Vreme prelungă îmi va fi a cheltui ca acelea înşirând (SPÄT. MIL., LET.21, 100) viel Zeit werde ich auf die Aufzählung solcher Dinge verwenden müssen. - Adverbiell: Clopotele sună prelung din turnurile în patru colţuri (IORGA AM. 227). S-a întors pe partea, cealaltă, a căscat prelung şi a închis ochii iarăşi (BASS. VULT. 39). ET. lat. perlongus; vreme prelungă (SPÄT. MIL.) evtl. als vreme prea lungă gemeint. prelungi Präs, -gesc (1564 CORESI CAZ. I, 184b) I. V. tr. lang, länger machen, verlängern, hin-, in die Länge ziehen, ausdehnen. Cineprealungează trebile sale, pe urmă puţin folos veade (FN 1703, 140). O deschisă galerie ... Prelungeşte colonada-i pe-o fantastică grădină (AL. POEZII III, 84) erstreckt ihre Säulenhalle bis in einen ... Garten. Pogheazul a lor lovire mult n-au putut prelungi (BELD. LET.2 III, 378) der Streifzug konnte nicht lange anhalten. în scurt, ce să-ţi mai prelungesc (vorba). Tu eşti uitat (C. NGR. 58) was soll ich da lange reden? II. a se prelungi sich verlängern, hinausziehen. Alergarea de cai, ce se prelungise până-n luna lui septemvrie (C. NGR. 33) das Pferderennen, das sich bis in den September hingezogen hatte. GR. veralt. prelunga (FN; CANT. DIV. 77b). ET. prelung. prelungire PI. -giri S. f. (1773 GCR II, 87) 1. Verlängerung F. 2. Aufschub M. La pedeapsa acestor fei de oameni se va face toată silinţa, făr-de cea mai mică prelungire (DOC. 1802, TE’z. II, 310) ohne den geringsten Aufschub. ET. a prelungi. 199 prelungit prelungit Adj. (1825 B.) 1. verlängert. 2. aufgeschoben. GR. veralt. prelungcit. ET. a prelungi. prelungitor (1813 BUL. COM. IST. IV, 93) veralt. I. Adj. 1. verlängernd. 2. aufschiebend. II. S. n., PI. -toâre Verlängerungesstück N. ET. a prelungi. premândă S. f. (1806 KLEIN) TR. Entlohnung F. in Nahrungsmitteln. De la noi eu o colindă, De la domnul cu premândă (PP. FR.-C. MOŢII 193; Weihnachtslied). GR. prămândă. ET. lat. praebenda, m für b wie spământ (jetzt spăimânt) < *expavento; vgl. magy.prémonda. premeneâlă etc. siehe primeneală etc. premiezâ siehe împremieza. premiezâre (t) S. f. (16. Jh. PS. SCH. 101, 25) Hälfte F. Nu rădica mine în premiezâre zilelor meale (CORESIPS.5 195a; Ps 101,25). ET. vgl. a împremieza. prémiu PI. prémii S. f. (1742 TÂRN., G. LEX.) Prämie F., Preis M., Belohnung F. GR. veralt. prémie, premiüm, premiôn. ET. n.lat. praemium, dt. Prämie. prenâşte Präs, mă prenâsc V. refl. (1683 DOS.) veralt.: wiedergeboren werden. Când fu de trei ai, să prenăscu luând svântul botez {DOS. VS. Oct. 10; 58b). ET. pre + a naşte. prenesénie (t) PI. -sénii S. f. (1683 DOS.) Überführung F. Prineseniia svintelor moaştii a svântului ... Lazar (DOS. VS. Oct. 17; 70a). Preneseniia moaştelor a dintru svinţipărintele nostim Grigorie Bogoslov (DOS. VS. Ian. 19; 20a). ET. ksi. prënesenije. prenoi etc. siehe preînnoi etc. prenumăra Präs, mă prenmnăr V. refl. (1829 AR 4) veralt.: sich dazu zählen. GR. konjugiert wie a număra. ET. n.lat. praenumerare. prenûme PI. prenûme S. n. (1832 GOL. CONDICA) Vorname Μ. ET. frz. prénom. preobrajenie PI. -jénii S. f. (1551/3 ES 61a; Mt 17, 2) veralt.: Verklärung, Verwandlung F. Ciudesa ce jacu Hristos la preobrajenia sa (VARL. CAZ.2 210). Berbecele, preobrajenie ca aceasta luând (CANT. IST. 197; er hatte sich in einen Wolf verwandelt) eine solche Verwandlung eingehend. LV. Preobrajenie Christi Verklärung (6. Aug.), wer an diesem Tag gescholten wird (se probozeşte, was volksetymologisch mit preobrajenie in Verbindung gebracht wurde), wird nach dem Volksglauben das ganze Jahr hindurch gescholten werden. GR. Der Feiertag wurde auch Obrajenie genannt; der volkstümliche Name war Probâjeni, Probâjini, Pobrä-jenie, Pobrejeni (RĂDUL. RUST. E, 131), TR. Probäje (FAMILIA XIII, 507), Probâjine; Probajinele sau Schimbarea la faţă pică la 6 august (ŞEZ. I, 128). ET. ksl. preobrazenije. SG. ALRII/I, K. 205. preobrăzi (t) Präs, -zesc (1561 CORESI) I. V. tr. tadeln (VARL. CAZ.2 1, 299b). II. a se preobrăzi verklärt werden, sich verwandeln. Şi se preobrăzi între ei (CORESI TE4 36a; Mt 17, 2). Şi se preobrăzi naintea lor (CORESI TE4 87b; Mk 9, 2). (Hameleonul) al căruia fire de-a pururea faţa a-şi schimba fiind şi dintr-o văpsală într-alta a să preobrăji mare vrednicie ţiind (CANT. IST. 87). GR.preobrăji, preobrăzui (DOS.). ET. ksl. preobraziti, Präs, -brazş. preobrăzitură (t) PI. -turi S. f. (1643 VARL. CAZ} I, 303a) Rüge F., Tadel M. ET. a preobrăzi. preot PI. preoţi S. m. (16. Jh. CV2 24a; Apg 23, 4) Priester, Geistlicher, Pfarrer M. Să faci după toată legea carea vor spune voao preoţii leviţii (BIBLIA 1688 Dt 24, 8) daß du ... alles tust, was dich die Priester, die Leviten, lehren. Preotul cel mare der Hohepriester. Preotul carele va blagoslovi nunta jarălege ... aceluia să i să ia darul (ÎNDR. 74). Preot de mir Weltgeistlicher. GR. LV. preut\ BAN. preot; arom. preftu; istro-rum. prewt; ebenso die Ableitungen. - Dim. preoţel, PI. -ţei. TOPON. Preuteşti (1502 BGL). ET. gr./lat.presbyter, über *prebute od. *prebele, vgl. alb. prift, it. dial. prevete etc. SG. ALR II/I, K. 190, 199; MN 2760, 2761, 100. preoteasă PI. -ţese S. f. (um 1560 CORESI PRAV. 5a; TRS XVI, 222) 1. veralt.: Priesterin F. Preotesele Vestei die Priesterin-nen der Vesta. 2. Pfarrersfrau F. Popa ... luând un lemn loveaşte pre preoteasa şi o ucide (MĂRG.1 169b). Vgl. popă 1. u. 3. 3. veralt. fam.: Dame F. im Kartenspiel. Vgl. popă 5. GR. Dim. preoteşică. ET. preot. SG. ALRM SN I, K. 306; ALR SN II, K. 478. preoţel siehe preot. 200 prepûne preoţesc Adj. (1502 BGL) Priester-, Pfarrer-. VeşMintepreoţeştiVnestQrgew'ânâQY. O ... deregăloriepreoţească(MĂRG.2117b) ein geistliches Amt. TOPON. Preuteşti (1502 BGL). ET. preot. preoţeşte Adv. (1784 PSALT. RÂMN.) nach Art des Priesters. De este preot, zice otpustul preoţeşte (PSALT. RÂMN. 178b). ET. preot. preoţi Präs, preoţesc (um 1560 CORESI) I. V. tr. zum Priester weihen. II. V. intr. das Amt eines Priesters versehen, Priester sein. Iară, de vapreuţi, el spurcă veştmintele (CORESI PRAV. 8b; TRS XVI, 226). ET. preot. preoţie PI. preoţii S. f. (um 1560 CORESI PRAV. 3a, TRS.’XVI, 220) Stand M., des Priesters, Priestertum N. Popa ce nu-ş va mătura sfânta biserică ... unii ca aceia să se lase de preoţie (PRAV. GOV., GCRI, 91). ET. preot. preoţime PI. preoţimi S. f. (1679 DOS.) Gesamtheitder Priester etc.: Priesterschaft, Geistlichkeit F., Priester (PL). Pentru ... cinstitapreuţâme, în Hs. diaconime, a tot clirul si poporul, Domnului să ne rugăm (DOS. LIT.2 37).’ ET. preot. preoţit Adj. (1691 MĂRG.) zum Priester geweiht. Oamenii cei preoţiţi (MĂRG.2 102b). ET. a preoţi. prepeleac PI. -leci S. m. (um 1743 NECULCE) 1. aus einem Ast mit darangelassenen Zweigenden hergestellte Stange, dient, aufgepflanzt, den Bauern zum Aufhängen von Töpfen, die trocknen sollen, den Schafhirten, um darauf das Steinsalz zum Lecken für die Schafe zu legen etc. Măriuca aţâţă jocul afară, luă o oală din prepeleag, o suflă şi puse borş din putină (NĂD. NUV. I, 145). Brâncoveanul Vodă ... trimisu-i-au capul la Bucureşti de l-au pus într-un prepeleac în mijlocul ogrăzii lui (NECULCE, LET.2 II, 238). 2. Stangenleiter F. (Cătanele) căutau loitreşiprepelece ca să deie năvală la cetătuie să saie preste zid (NECULCE, LET.2 II, 353).’ GR.prepeleag, OLT. perpeleac (MF I, 52),prepelici, prepeliţ (VICIU); auch PI. n. -lece. ET. vgl. ukr. piypyljaka. (CIH.). Vermutl. slav. *pre-peljakü „Gerät zum Aufhängen von Wachteln”, von * prepel ü (tschech. prepel, russ. perepel etc.) „Wachtel”. // unbek. SG. ALR SN I, K. 118; II, K. 302; ALRM SN I, K. 93. prepelicar PI. -cari S. m. (1852 STĂM. W. 429) Hühnerhund M. Slujbaşii... îşi aveau prepelicarii lor cari căutau vânatul şi-l aduceau înaintea vânătorului ca să-l jumulească (FIL. CIOC. 121). GR. prepel iţar. ET. zu prepeliţă1. prepeliţă1 PI. prepeliţe S. f. (1581/2 PO) Wachtel F. (Cotumix). Şi seara vineră prepeliţe şi acoperim tabăra (PO2 232; Ex 16, 13). Ne pierdem vremea aici aşteptând să ne cadă prepeliţele de-a. gata în gură (XEN. BR. 191) wir warten darauf, daß uns die gebratenen Tauben ins Maul fliegen. Fam. a prinde prepeliţa de coadă sich einen Rausch antrinken. MOLD, fam. Prepeliţă în stuh! wird verhüllend gesagt, um jdn. darauf aufmerksam zu machen, daß ihm etw. in den Bart gefallen ist: Sie haben etwas im Bart. - S. m. pre-pelitoi Wachtelmännchcn N., -hahn M. GR.prepeliţă (HMST.); BAN. perpelită (D.). - Dim. prepelicioâră, PI. -doare. ET. vgl. ksl.plepelica, serb. nslov.prepelica, tschech. prepelice etc. SG. ALR SN III, K. 708. prepeliţă2 siehe pârpăriţă. prepodobic etc. siehepreapodobie etc. prepözit PI. prepoziţi S. m. (1683 DOS. VS. Dech. 28; 242b) veralt. 1. Leiter M. 2. hoher Kleriker. GR. propozit. ET. n.lat. praepo situs. prepoziţie PI. -zitii S. f. (17871. VĂCAR. OBSERV. 98) Präposition F. ET. n.lat. praepositio. prepree siehe pripec. prepuielnic Adj. (1821 BELD. ET.) veralt.: argwöhnisch, mißtrauisch. Beldiman, omprepuielnic şi de umbra lui ferit (BELD. ET. 110). ET. a prepune. prepuitör (1657 BUL. COM. IST. II, 220) veralt. I. Adj. argwöhnisch, mißtrauisch. II. s. m. DenunziantM. Prepuitorii... nu sunt slobozi să mărturisească (COD. CAR. p. dovezi 38). GR. prepunător. ET. a prepune. prepune Präs, prepün (16. Jh. PS. SCH. Dt 32, 19) I. V. tr. 1. LV. bisw. vorsetzen, -legen. (Vrăjitorii) la grumadzii Cămilei cel cohâiat, capul boului cel buârat prepusese (CANT. IST. 147) hatten dem ... Hals des Kamels den ... Kopf des Ochsen vorn angesetzt. Şi le vei prepune pre iale înain tea fiilor tăi (BIBLIA 1688 Dt 6, 7) du wirst sie deinen Söhnen vorlegen. Eu am 201 prepûnere răspuns La ce mi-aţiprepus (PP. MAR. NUNTA 606) auf die Frage, die ihr mir vorgelegt habt. 2. veralt.: a (-si) prep une: a) c. etw. annehmen, vermuten (wofür LM. a presupune)·, spez. argwöhnen, befürchten, că ... den Verdacht hegen, daß . ..\ Nu se poate prepune să fie originalul, căci nu e isprăvit (CL VII, 326) es ist nicht anzunehmen. De vreme ce jude-cătoriulu-şi prepune cum să fie şi el (stăpânul casei unde s-au făcut banii cei răi) ştiind oarece (INDR. 67). Maicele ... ori defietece mică a orânduielii sănătăţii mutare grele şi primejdioase boale cuconilor săi prepun (CANT. IST. 221). Euriloc ... prepuind ca să nu fie la mijloc vreun vicleşug, au stătut afară (MS. 18. Jli., GCRII, 85). Charles - Quint se prepune că ar fi ucis pe solul lui François I (RAL. S. 111).—/?) pc. jdn. beargwöhnen, verdächtigen, im Verdacht haben. Despot Vodă, prepuindu-şi pe Petru Devan polcovnicu-i de vicleşug, vrea să-l omoare (NEC. COSTIN, LET.21, 445)! 3. LV. übertragen, -setzen. Depre ovreieşte o au prepus (evanghelia lui Matei) Iocin greceşte (INDR. 742). 4. abschreiben, kopieren. Am pus de l-au prepus (leato-pisetul lui Ureche vornicul) şi l-am adus aici (SPÄT. MIL., LET.21, 108). II. a se prepune la c. an etw. zweifeln. De văprepuneţi la aceasta, socotiţi... aceia ce a făcut Hs. când a înviat pre cei trei morţi si veţi înţelege adevărul (ANTIM DID. 90). GR. pripune (DOS. VS. Sept. 7; 6b). - Konjugiert wie a pune; Ger. auch prepuind. ET. lat. praepôno, -ère; zu Bdtg. 2. vgl. dt. „voraussetzen”; Bdtg. 2 u. 3 beruhen auf slav. prăozili. prepûnere PI. prepüneri S. f. (1642 CAZ. GOV. 547) veralt. 1. Vorsatz M. 2. Annahme, Vermutung F. (PRAV. MOLD.3 237) 3. Argwohn, Verdacht M. Privindu-ipe toţi cuprepu-nere (CL XIX, 510) argwöhnisch. ET. a prepune. prepüs (1561 CORESI TE4 110b; Lk 1, 6) veralt. I. Adj. 1. vorgelegt, vorgegeben. 2. vermutet, angenommen. 3. übersetzt. Tuturor creştinilor prepuse de pre limba greciascăpre limba rumânească (1642 ÎNV.2 Titel). IL S. n., PI. prepusuri 1. Verdacht, Argwohn M. Doamna. lui Şerban Vodă căzuse în mare prepus, văzând că au rămas gin er e-său ...la Sibiu (NECULCE, LET.2 II, 236) war in schweren Verdacht geraten. Domni... pre care-i ţinea împărăţia la prepus de hainie (MIR. COSTIN, LET.21,356) die der Sultan im Verdacht der Untreue hatte. îndrăzneala, lui Mihai miră ...pe sultanul, fără însă a-i da mari prepusuri (BĂLC. 57) ohne ihm jedoch großen Verdacht einzuflößen. 2. LV. bisw. Zweifel M. Cuvintele mele în prepus nu le aduce (CANT. IST. 137) ziehe meine Worte nicht in Zweifel. Făr-de prepus este ...că Petru a stătut în biserică ca alt luminătoriu mare (ANTIM DID. 57) es ist zweifellos. GJl.pripus (DOS. VS. Noe. 16; 130b). ANTHROPON. Prepusa (1613 BGL 190). ET. a prepune. prerecui (t) Präs, -cuicsc V. intr. (1683 DOS.) widersprechen. Pen mu să nu prerecuiesc cu neascultare (DOS. VS. Noe. 24; 156a). ET. asl. prereeovati. prerogativă PI. -tive S. f. (1801 MICU IST. IV, 195 b) Prärogative F. (1802 CIL III, 117). Orice slobozenie, prerogativă şi cădinţă ...le primim şi întărim (ŞINCAI HR. II, 36).’ ET. n.lat. praerogativa. prerüpe Präs, prerup V. tr. (1847 PANN) veralt. cuiva cuvântul jdm. ins Wort fallen. Prerupând cuvântul (craiului) zise cu mirare (PANN PV. M. 1,10). GR. prerumpe. ET. n.lat.praerumpere. presă PI. prese S. f. (1851 AA ist. 11/30) 1. Druckpresse F. 2. Presse F. Când presa este-n jug Se formă conspiraţii (BOLINT. O. 135). ET. frz. presse. presădi Präs, -dese V. tr. (1563 CORESI PRAXIU 260) 1. copaci Bäume verpflanzen, -setzen. E vina ... ăluia Care te-a sădit Şi te-aprăsăditŞi nu te-a-ngrădit (PP. MF I, 834). 2. veralt.: pfropfen. GR. prisădi, prăsădi. ET. ksl. presaditi. presădire PI. -diri S. f. (1652 INDR. 88) Verpflanzen N. GR. prisădire. ET. a presădi. presără Präs, presâr V. tr. (um 1560 BRATU SLLF n, 330) sare, nisip etc. (pe, în c. etc.) Salz, Sand etc. (auf, in etw. etc.) streuen, c. cu sare, nisip etc. etw. mit Salz, Sand etc. bestreuen (PO2 288; Ex 32, 20). încinge-te cu sac şi presară, cenuşă (BIBLIA 1688 Jr 6, 26) zieh Säcke an und lege dich in die Asche. Pepatu-i şi la capu-ipresuraţi-s trandafiri (EMIN. O. I, 79). (Sufletul românului) ...a presurat note miste chiar şi în cântecele menite pentru veselie (CL IX, 5). De agiutoriu se lăţisă. voroavă între oşteni, Grecii toţi opresărasăcămămulţi din pământeni (BELD. ET. 90) die Griechen hatten die Kunde ... verbreitet. După ce răsare curechiul, semănătorul face bine dacă îl preseră cu sămânţă pisată (ÎNV. COP. 1878,10). Convorbirea lui e nesfârşitpre-surată cu sentenţe (I. NGR., CL IV, 221) gespickt. GR. 1. Pers. Sg. Präs, presâr, auch presâr, 2. presări, auch presari, 3. presără, Konj. să presâre, auch pre-săre; MOLD. presura, 1. Pers. Sg. Präs, presâr, auch 202 presimţire presur, 2. presări, auch presuri, 3. presoâră, Konj. să presoâre; TR. auch presera, 1. Pers. Sg. Präs, presăr, preser. ET. zu a săra, also eig. „mit Salz bestreuen”, vgl. dieselbe Verallgemeinerung der Bdtg. in frz. saupou-drer; presura nach a împresura. presărare PI. -rări S. f. (1610-40 LR XXV, 625) Bestreuen N. ET. a presăra. presărat Adj. (1823 BOBB) bestreut. Stelele presărate pe spaţiul ei nemărginit (FIL. CIOC. 72). ET. a presăra. preschimbă Präs, preschimb V. tr. (1854 ASACHI S. L. I, 221) 1. austauschen, wechseln. Şi cerul şi pământul preschimbă sărutări (AL. POEZII III, 27). 2. ver-, umwandeln. Luna ...se coboară Şi s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară (EMIN. 0.1,142). ET. pre + a schimba, gelehrte Bildung nach n.lat. permutare bzw. rum. a preface. preschimbâre PI. -bări S. f. (um 1830 I. VĂCĂR. P. 54) 1. Wechseln N. 2. Verwandlung F. ET. a preschimba. SG. ALR SN III, K. 873. prescrie Präs, prescriu (1802 MICU ST. 81a) 1. V. tr. 1. abschreiben, kopieren (BRV III, 49). Nu ieşea ... nici o carte bisericească care să n-o cumpere (tatăl meu), nici o tradiţie care să nu puie să i-o prescrie (C. NGR. 3). 2. vorschreiben. 3. verschreiben. II. a se prescrie verjähren. Acţiunea pentru nulitatea ... unei conventiuni se prescrie prin zece ani (COD. CIV. Art. 1900). GR. konjugiert wie a scrie. ET. n.lat. praescribere. prescură PI. -cüri S. f. (um 1560 CORESI PRAV. 3b; TRS XVI, 221) Meß-, Opferbrot N. Zur Liturgie sind fünf solcher Brote nötig. Aus dem einen derselben wird der mittlere, gestempelte Teil (siehe pistomic) ganz herausgeschnitten u. bildet die Hostie (agneţ) für das Abendmahl; aus der Mitte der anderen vier werden dreieckge Stücke geschnitten, von denen eines (panaghia) dem Gedächtnis der Mutter Gottes, neun (cetele) dem ebensovieler Gruppen von Heiligen, endlich eine größere Anzahl dem von Lebenden u. Toten (vii şi morţi) geweiht wird. Was übrig bleibt, wird am Schluß der Liturgie als anaforä an die Gläubigen verteilt. Din mâna popei, multă vreme, n-a luat nici colac nici prescură nici artos (DEL. S. 191). La celelalt se umflase ochii cât două prescuri., din pricină că lot cetea bugetele statului (IANOV, CL V, 132). GR. prescure. ET. ksl. proskura < gr. προσφορά. prescurăreâsă PI. -rese S. f. (um 1900 TIKTIN) Frau, die das Meßbrot zubereitet. GR. prescurăriţă, PI. -riţe. ET. zu prescură. prescürt S. n. (1722 CANT. HR.2 57) veralt.: Zusammenfassung F. ET. pre + scurt. prescurtă Präs, -tez V. tr. (1839 VAIL.) abkürzen. ET. pre + a scurta. prescurtăre PI. -tari S. f. (1830 CR 47) Abkürzung F. ET. a prescurta. prescără PI. -seri S. f. (1888 FR.-C. MOŢII) veralt. bisw.: Vorabend M. Pentru a şti care lună va fii ploioasă şi care secetoasă, muntenii fac în preseara anului nou călindare de ceapă (FR.-C. MOŢII 121). ET. pre + seară. presenă PI. presene S. f. (1825 B.) Brustriemen M. des Sattels. Şaua fără desagi, fără presen nici oblânc (LIT.). GR. presină (B.), preâsănă (POL.), preseră (D.), presură (STĂM. W.). S. n. presen, presin (COST.). ET. vgl. şerb. prsina, tschech. prsiny, nslov. prsnik < asl. prăsi „Brust”. presfirä siehe prefira. presi (t) Präs, presesc V. intr. (1600 DIR) aushalten, ausharren. ET. unbek. presimţ PI. presimţuri S. n. (1856 SBIERA POV.) veralt.: Vorgefühl N., Ahnung F. Copila ... avea. un presimţ rău (SBIERA POV. 170). ET. postverbal von a presimţi. presimţământ PI. -minte S. n. (1854 BAR-MUNT. II, 831) veralt.: Vorgefühl N., Ahnung F. ET. zu a presimţi. presimţi Präs, presimt V. tr. (1823 BOBB) c. ein Vorgefühl von etw. haben, etw. ahnen. Tu nu-ntelegi... Puterea asta pururi creatoare, Şi totuşi o presimţi (VLAH., GAZ. SĂT. XIV, 436). GR. konjugiert wie a simţi. ET. pre + a simţi, gebildet nach frz. pressen tir, lat. praesentire. presimţire PI. -ţiri S. f. (1836 C. NGR. OP. I, 36) Vorgefühl N., Ahnung F. ET. a presimţi. 203 prcslugă preslugă siche prisluga. presluşnic (t) Adj. (1683 DOS. VS.) ungehorsam. - Auch substantiv.: Stareţul nu vru să säpotoale ce-l goni ca pre un preslusnic (DOS. VS. Dech. 4; 194b). ET. ksl. preslusmikil prespre siehe peste. prcstavlenie PL -vlenii S. f. (1621 DIRB XVII/5,56) LV. bisw.: Entschlafung F., Tod M. Prestavlenia lui Ioan Bogoslov (Ş. TAINE 301; LM. Adormirea Sf. Ioan Evanghelistul, 26. Sept.). (Sfânta Paraschiva) a sa prestavlenieprindzând veaste, lăsăpustiia şi veni la Ţarigrad (DOS. VS. Oct. 14; 65a) ihren Tod ahnend. ET. ksl. preslavljenije. prestăvi siehe pristävi. preste siehe peste. prestoi (t) Präs, -toiesc V. intr. (1577 CORESI PS.) gegenwärtig sein. Prestoirä(ksl.predstoptu) gotovintele voastre (CORESI PS.5 292b; Dt 32, 35). ET. ksl. predüstojati. prestoi siehe pristol. prestrănepot PI. -poţi S. m. (1628 DRHA XIX, 443) veralt.: Nachfahre M.: Ururenkel, Urameffe M. GR. preastränepot. ET. pre + strănepot. presuci Präs, -cesc V. tr. (um 1910 TIKTIN) 1. stark winden, drehen. 2. BAN. Teig kneten. 3. TR. heften. ET. pre + a suci. SG. ALR SN II, K. 525. presudt Adj. (1910 PASC. LP.) stark gedreht. Berbecei ... Cu corniţe ... presucite (PASC. LP. 41). Mascuri ... Cu colti ... presuciti (PĂSC. LP. 41). ET. a presuci. presüdstvie siehe presustvie. presupune Präs, -pün V. tr. (1823 BOBB) voraussetzen, annehmen, vermuten. El, bietul, nu presupunea nimică rău (SBIERA POV. 29). - Meist mit Objektsatz: Presupunând că... vorausgesetzt, angenommen, daß ... Este dar de presupus că în secolii de înainte buciumul nu era numai o ţevie de cireş ... ci un instrument de metal (AL. PP. 61). Autorii acelei scrisori se presupun a fi nişte locuitori din cătunul P. (LIT.) man vermutet, daß die Urheber jenes Briefes ... sind. GR. konjugiert wie a. pune. ET. pre + a supune, nach lat. praesupponere, frz. presupposer. presura siehe presăra. presură PI. presuri S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Ammer (Emberiza), bes. Goldammer F. (E. citrinclla). Stigleţi, presuri, măcălendri ce prin tufe se alungă (AL., CL II, 366). ET. vieil, zu ksl. prăsi „Brust”, wegen der goldgelben Unterseite. SG. ALRM SN II, K. 517. presüs siche sus. presustvie (t) PI. -süstvii S. f. (1789 SCL IX, 239) Gericht(slokal) N. Mulţumirea mea ... e să mă tăvălesc prinpresudstvii (Iribunaluri) (C. NGR. 56). (Hotărârile) să se lipească... în odaia de presusdvie (COD. CAR., Pentru risipitori, B, Art. 9). Strigările fiecărui mezat se vor face în presusdvia judecătoriei (COD. CAR., Regul. p. mezaturi, Art. 4). GR. presüdstvie (C. NGR.), presusvie (IANOV, CL I, 24). ET. russ. prisuslvie. preş PL présuri S. n. (1832 GOL. CONDICA) Laufteppich, Läufer M. A intrat cu galoşi în sală, mi-a murdărit preşul (BASS. VULT. 190). GR. S. f. presură (UR. LEG. 66). ET. unbek. preşedeâ Präs, preséd (1852 STĂM. W. 569) V. tr. veralt.: vorstehen, präsidieren. GR. konjugiert wie a şedea. ET. pre + a şedea. preşedinte PI. -dinţi S. m. (1774 RI XII, 25) Vorsitzender, Präsident M. GR. veralt. prezident, (t) preşedente. ET. n.lat. praesidens, frz. président mit Hilfe von a şedea. preşedinţie PI. -ţii S. f. (1679 DOS. LIT.) 1. Vorsitz M., Präsidium N., Präsidentschaft F. Scaunele apostolilor, presidenţiileprorocilor, steagurilepalriar-şilor (DOS. LIT., H.2 III, 626). 2. preşedinţia consiliului de miniştri Amtssitz M. des Ministerpräsidenten, des Ministerrats. GR. prezidenţie. ET. zu preşedinte; prezidenţie zu prezident. pretcârPl. -care S. n. (1881 JIP. OP. 69) bisw.: Holzbohrer M. Din poloboc, vinul se scoate pe cep, o gaurăföcutä cu pretcarul (PAMF. IND. 223). Fluiere săpate-n lemn, sfredelite cu pretcare lungi (PAMF. JOC. I, 340). ET. Zshg. mit pretcă ist fraglich // zu pretcă (SCRIBAN, DLR). SG. ALR SN II, K. 561. prétca PI. prétee S. f. (1868 ION. AGRIC. M. 379) 1. Stange F. im Bienenstock, an die die Bienen die Wabe bauen. 204 preţ 2. BAN. (Leiter-)Sprossc F. S-au adus scara cupritche şi fără pritche (WEIG. JB. III, 275). GR. trepcă. ET. vgl. şerb. bulg. tschcch. pritka. SG. ALR SN I, K. 269. préten siehe prieten. pretendent PI. -dénti S. m. (1742 MOLDOVAN1,153) 1. Prätendent, Bewerber M. 2. Freier M. ET. frz. prétendant, dt. Prätendent. pretendérima (t) PL -dérime S. f. (1779 A. J. 783) Anspruch M. ET. ngr. •rcpe'uevôépoû. pretérrtie PL -téntii S. f. (1694 FN 24) Anspruch M. O, cât de bine ai face, de ai sădea în pace, şi să laşi pretensiile celor ce le pohtesc (FN 92). GR. (t) pretândă (B.). ET. n.lat. praetentio. pretenţios Adj. (1848 NEGUL.) anspruchsvoll. ET. frz. prétentieux. pretéxt PL -téxte S. n. (1701 FN) Scheingrund, Vorwand M. Otomanul, îmblânzit cu nişte pohlibuituri a unor marghioli cărei, supt pretextul bunei slujiri, că isprăvesc trebile, va da porunci de mare strângere de bani (FN 93). ET. n.lat. praetextum, auch mittelbar. pretexta Präs, -téz (1836 C. NGR.) V. tr. vorgeben, vorschützen. Cerându-mi iertare şi pretextând o pricină însămnătoare (C. NGR. OP. I, 39). ET. pretext, nach frz. prétexter. pretinde Präs, pretind V. tr. (1722 CANT. HR.2 300) 1. beanspruchen, verlangen. 2. behaupten, versichern. GR. (f) pretendui, pretenda, pretândă (B.fpretendelui (CANT.\pretenderisi (URIC. IV, 23). ET. n.lat. praetendere, auch mittelbar. prêtée etc. siehe pritoc etc. prétor PL prétori S. m. (1648 NT Mk 15, 16) 1. Prätor, Justizbeamter M. 2. hoher Beamter. GR .pretor (ŞINCAI HR. I, 204). ET. n.lat. praetor, auch mittelbar. SG. ALR SN III, K. 894. pretoriu S. n. (1561 CORESI) LV. PrâtoriumN. (Filat) întră în pretor iară (CORESI TE4 229a; Jo 19,9). GR. pretor (CORESI). ET. n.lat. praetorium, ksl. pretoră preturnâ Präs, -tom V. tr. (1852 TORGA INSCR.) veralt.: umgießen. După arderea Bucureştilor din 1847 ... s-apreturnal acest clopot (1852 IORGA INSCR. I, 262). ET. pre + a turna. pretutindeni adv. (16. Jh. PS. SCH. 48, 2) überall, allenthalben, de pretutindeni von überall her. Şipretutindenea să se vestească şi să se propoveduiască cuvântul şi cunoştinţa lui D-zeu (BIBLIA 1795, GCR II, 156). ’ GR. LV. pretutindenea (-din-, -ne), prelutinderea (-dir-, -re), pretutindenelea (-din-, -nil-, -le), pretutinderelea (-dir-, -ril-, -le), pretutindeni: Măpărăsiiu depetutindi-nilea (BIBLIA 1688 Jr 20, 9), pretiulindinea (PRAV. GOV. 68); (17. Jh.) öfters tutinderea (-dir-, -re); LM. pretutindeni, pretutindenea (MOLD. -ne),petutindeni (PP. OLT., MF I, 572),pretunderete (VICIU),pestetun-derete (FR.-C. MOŢII 104); für de pretutindeni: dupătii-tindeni (BIBLIA 1688 2 Kg 3, 19), dupretutindenilea (CM I, 48), dupetutindenea (CM I, 274). ET.preţul-< lat. per totum, vgl. frz. partout, it. per lutto, dappertutto; -indem ist dunkel, da lat. înde od. unde begrifflich nicht recht paßt; pestet- nach dem gleichbedeutenden peste tot locul. preţ PL preţuri S. n. (16. Jh. PS. SCH. 61, 5) 1. Preis M. Preţurile scad, se urcă die Preise fallen, steigen; Cupreţ(ul) de ... zum Preis von ...; cu orice preţ um jeden Preis. Veralt. cu preţ zu hohem Preis, teuer,förä (de) preţ zu niedrigem Preis, billig: Prin-tr-alte părţi de loc şi mai cu preţ s-au fost vânzând bucatele (NECULCE, LET.2 n, 414) wurde das Getreide noch teurer verkauft. Târgurile erau slabe şi negoţul se vindea fără preţ (POP. NUV. 110) die Ware wurde billig verkauft. Un ichi bun n-are preţ (ISP. JUC. 75) unbezahlbar, unschätzbar. Stâlpii cei fără preţ, marmurile cele scumpe (CANT. IST. 107) die unschätzbaren Säulen. 2. Wert M. (wofür LM. valoare). în ochii mei acuma nimic nu are preţ Ca taina ce ascunde a tale frumuseţi (EMIN. O. I, 232). Doi miei, fiecare preţ de-o împărăţie! (SLAV., CL VRI, 290) jedes cin Königreich wert! A fi, rămâne förä preţ wert-, gegenstandslos sein, bleiben. Formele de dinafară pe care în lumea cea mare se pune atâta preţ (CL XIII, 452) auf welche ... so viel Wert gelegt wird. Poezia mai ales era la mare preţ (OLL. HOR. 287) wurde sehr geschätzt, stand in hohem Ansehen. De preţ wertvoll, de nici un preţ wertlos: Turcii ... i-au făcut coroană de aur de midi preţ cu diamanturi (NECULCE, LET.2 II, 401) eine kostbare Goldkrone. întru unele (bălţi) se află atâta mărgăritar de mult de nu-i de nici un preţ (NEC. COSTIN, LET.2 I, 407). 3. ugs.: (ungefähre) Zeit, in Verbindungen wie: După preţ de jumătate de oară începu baba să vorbească căfră împăratul (SBIERA POV. 119). A mere aşa (cu 205 prcţălui înşelăciunea) preţ de vreo zece luni de zile (CARAGIALE, CL XIX, 98). ET. lat. prëlium. preţălui siehe preţui. preţios Adj. (1794 CAL. 35) 1. wertvoll, kostbar. 2. geziert, preziös. - Auch substantiv. GR.preţuos (ASACHI SL. I, 101). ET. n. lat. pretiosus, frz. précieux, it. prezioso. preţui Präs, preüiiésc (1561 CORESI TE4 20a; Mt 10,29) 1. V. tr. 1. (ab)schätzen. Să preţuiască casa câl va face, şi să plătească ...el acel preţ... den bucatele lui (INDR. 67) man möge den Wert des Hauses schätzen. 2. LM. schätzen, würdigen. Când omul e tânăr, el nu ştie să preţuiască bunurile cu care pronia cerească ... l-a înzestrat (ODOB., CL IX, 34). II. V. intr. wert sein. Mai mult îmi preţuieşte decât întreaga fire! (I. NGR., CL IV, 86). GR. MOLD. TR. preţălui. ET. preţ. preţuială PI. -hiiéli S. f. (1734 IORGA S. D. I, 232) veralt. 1. Schätzung, Abschätzung F. Pogonul s-au prifacut aice în falce ... pendu asemănareapreţuielelor („pour la similitude des évaluations”) (SUŢU NOT. 42). 2. fig. : Schätzung, Würdigung f. Preţuiala oamenilor ce să ost in esc pântru ţară (JIP. OP. 137). ET. a preţui. preţuire PI. -fri S. f. (1698 CANT. DIV. lila) 1. Preisbestimmung, Schätzung F. Fiecare familie se socoate din cinci inşi deşi aceastăpreţăluire s-ar părea cam încărcată (SUŢU NOT. 55). 2. Würdigung, Achtung F. Muzeele ...fac ... instrucţiunea minţii şi educaţiunea ochiului pentru preţuirea operelor de artă (STANC. FR. 12). GR. veralt. preţăluire. ET. a preţui. preţuit Adj. (1648 NT Mt 27, 9) 1. geschätzt. Un vas de argint preţuit 1500 ruble (C. NGR. 34) ein auf 1500 Rubel geschätztes Silbergefäß. 2. bisw.: kostbar, wertvoll. O cunună preţuită A ta frunte încingea (I. NGR., CL I, 270). - Neg.: Haină de aur foarte scumpă nepreţuită (DOS. VS. Oct. 23; 83 a) von unschätzbarem Wert. ET. a preţui. preumbla siehe plimba. preursi siehe ursi GR. préut etc. siehe preot etc. prevâz siehe pervaz. prevăli siehe prăvăli. prevăzător Adj. (1642 ÎNV.2 33a) 1. vorsichtig, behutsam, vorsorglich. Bogăţia aceasta ... strânsă aici, ca de-o mână prevăzătoare, în tăinuitele cisterne ale adâncului (VLAH. RP. 161 ; von Ölquellen). Când vin seara acasă, ceva îmi spune: fii prevăzător! (SAD. PS. 122; der Sprecher fürchtet sich vor einem Überfall) sieh dich vor! 2. durchsichtig. GR. (t) previditor, privăzător, priveduilor. ET. a prevedea. prevăziu (t) Adj. (1832 AR 271) durchsichtig, transparent. Fără geam la fereastră, numai cu hârtie şi cu burduhan neprevăzii (UR. LEG. 113). GR. preveziu. ET. a prevedea. prevedea Präs, -văd (16. Jli. PS. H. 138, 4) 1. V. tr. 1. voraus-, vorhersehen. Adam ...prevăzându-şi ... sfârşitul său, chematu-ş-au muierea (NEC. COSTIN, LET.2 I, 42). 2. LM. vorsehen. Legea nu prevede acest caz das Gesetz sieht diesen Fall nicht vor. 3. LM. cu c. mit etw. versehen. II. V. intr, prin c. veralt.: durch etw. hindurchsehen. Linxul care prevede prin trupuri oricât de groase (CON. 251). HI. a se prevedea veralt. : durchsichtig, transparent sein, durchscheinen. Musca ...se loveşte de păreţii ce se prevăd (BODN., CL. IV, 21; die Fensterscheiben). Soarele rotund şi palid se prevede pintre nori (AL. POEZII III, 9). ’ GR.provedea; konjugiert wie a vedea. ET. pre + a vedea; I. 2. nach frz .prévoir, zu I. 3. vgl. dt. mit etw. versehen. prevedere PI. -déri S. f. (1642 BRVI, 126) 1. Voraussicht F. El avea darul prevederei şi ghicea viitorul (OLL. HOR. 155). 2. LM. Verfügung F. 3. Vorsicht, Behutsamkeit F. 4. veralt.: Durchsichtigkeit f. GR. veralt. privedere. ET. a prevedea. prevegheâ etc. siehe priveghea etc. preveghéu (t) PI. -ghéi S. m. (16. Jh. PS. H. 30, 22) Aufseher M. ET. a prevegheâ (priveghea). prevénee (t) V. tr. (16. Jh. PS. H.) besiegen. Luptară-se cu meure den tinereaţele mele şi amu nu prevăncură meure (PS. H. 128, 2). ET. lat. previncere. preveni Präs, -vin (1785 GR. MAIOR., G. LEX.) 1. warnen. 2. Vorbeugen, zuvorkommen. ET. n.lat. praevenire, auch mittelbar. 206 preziuă prevenire PI. -niri S. f. (1823 BOBB) 1. Warnen N., Warnung F. 2. Vorbeugung F. ET. a preveni. prevéntie PI. -véntii S. f. (1794 CAL. 38) 1. selten: Vorurteil N. 2. Untersuchungshaft F. 3. bisw.: Vorbeugung F. GR. prevenciüne. ET. n.lat. praevenlia, frz. prévention. prevesti Präs, -tésc V. tr. (1563 CORESI PRAX1U 175) 1. verkündigen. 2. Vorhersagen, weissagen, prophezeien. Ploaia cădea mereu si desimea norilor prevestea multe zile urâte (XEN. BR. 31). 3. pc. jdn. warnen. Prevestit de tală-so ...a fugit la Braşov (GHICA 17). ET. pre + a vesti. prez (t) Prâp. (1780 COD. IPS.) jenseits von. Cercetările ... şi frecerea zapiselor şi altor asemenea cărţi în condici şi întăririle să se facă. aici la scaunul domnesc, iar ceale de la judeţile otprez Olt ... să se facă la Craiova (COD. IPS.2136). Slawismus in Urkunden, immer in Verbindung mit ot. ET. asl. prëzu. prezbiter PL -biteri S. m. (1372 MIFIĂESCU GR. 141) veralt.: Kleriker M., meist als Ehrentitel. Prezviterul sau preotul şi diaconul şi oricare din clirici să se hirotonisească de către episcopi (PRAV. BIS. P. I, Cap. I, § 1). Dan prz., Păuna prezvitera (1813 IORGA INSCR. I, 289). S. f. prezbiteră. GR. prezviter. ET. ngr. TTpeapÜTepoç, -ßuxepa. prezént1 PI. -zénturi S. n. (1822 HMST. 57) veralt.: Geschenk N. N-ai avut galantomie să-mi faci un present cât de mic (AL. OP. I, 751). GR. PI. auch prezente. ET. frz. présent. prezént2 (1801 MICU IST. I, 252) 1. Adj. 1. anwesend, gegenwärtig. 2. zeitgenössisch. II. S. n. Gegenwart F., Präsens N. ET. n.lat. praesens, frz. présent, it. presente. prezenta Präs, prezint (1705 CANT.) 1. V. tr. 1. überreichen, vorlegen. 2. vorstellcn, einführen. 3. zeigen. 4. (arma das Gewehr) präsentieren. II. a se prezenta 1. sich einfinden. 2. sich vorstellen. GR. veralt. prezentui (CANT. IST. 12). ET. n.lat. praesentare, it. presentare, frz. présenter. prezentin PI. -tinuri S. n. (1787 IORGA S. D. VIII, 14) MOLD, veralt.: Hartkäse M. Fă o focătură în care să pui... caşcaval sau prezăntin ras (DRĂGH. REŢ. 14). GR. S. f -nă. ET. ARV1NTE: wahrsch. brânză, über eine Balkansprache rückentlehnt, vgl. RUSSU ER. 271. prez6nţă PI. -zénfe S. f. (1705 CANT.) Anwesenheit, Gegenwart F. GR. veralt. prezenţie (CANT. IST. 12). ET. n.lat. praesentia. prézes (t) PI. prézesi S. m. (DOC. 1731) Vorsitzender M. Prealuminate Mări ia. Ta prizăş şi dv. pricinstiţi consilieri (DOC. 1731, FR. OLT. 215). ET. n.lat. praeses, dt. Präses. prezicător PI. -tôri S. m. (1823 BOBB) Weissager M. ET. a prezice. prezice Präs, prezic V. tr. (1810 NICOARĂ 146) voraus-, Vorhersagen. GR. konjugiert wie a zice. ET. nach frz. prédire. prezicere PI. preziceri S. f. (1823 BOBB) 1. Voraussage, Vorhersage F. Aşa e ... că s-a îndeplinit vorba mea? ... Acum rămâne să se îndeplinească şi cealaltă prezicere (XEN. BR. 132). 2. Weissagung F. ET. a prezice. prezida Präs, -déz V. tr. (1801 MICU IST. IV, 110) präsidieren, den Vorsitz fuhren. Presidăluind mai nainte numitul prealuminatul domnul episcop (ŞINCAI FIR. III, 383). GR. veralt. prezidui (URIC. II, 212), prezidălui, prezidirui (ŢICH. 455),prezidenţi (C. NGR. OP. 1,244). ET. lat. praesidere, frz. présider. prezidént etc. siehe preşedinte etc. prezidiu PI. prezidii S. n. (1699 FN 70) 1. (t) Festung F. 2. Präsidium N., Vorsitz M. ET. n.lat. praesidium, it. presidio, dt. Präsidium. prezis (um 1812 ŞINCAI HR. I, 59) 1. Adj. 1. veralt.: obengenannt, -erwähnt. 2. vorausgesagt. II. prezisă S. f. (GOR. HAL. II, 228) Vorhersage F. ET. a prezice. preziuă PI. prezile S. f. (1868 BARC.) Vortag M. Taraful lăutarilor împodobise din preziuă un cap mare de porc cu tibet conabiu şi albastru (DEL. S. 182). în preziua zilei de Sânjorz (FR.-C. MOŢII 129) am Tag vor St. Georg. ET. pre + ziuă; vgl. preseară. 207 prezvitcr prezviter siche prezbiter. priän Adj. (1856 SBIERA) ugs. von Tieren, meist von Rindern: mit einem od. mehreren weißen Flecken, weißscheckig. Acesta a legal repede boul de-a curmezişul (cu izmenele popei) aşa că de departe se părea că este prian (SBIERA POV. 140). - Daher als Ruihamc für Rinder: „ Ţa, măi Prian, hăis, Tălăşman!” strigă bietul ţăran (AL., CL ΠΙ, 270). GR. PI. priâni, prieni; OLT. priu, f. prle (DT. 28; GR), pr inel, PI. -nei: Boi ...La ii prinei (PP., CL XVII, 287; in einem Weihnachtslied aus Cherson, Rußland). ET. priu vermutl. < lat. privus „eigentümlich”, woraus dann prian; prinei dürfte auf *prienel, Dim. von prian, zurückgehen. SG. ALR SN II, K. 277; ALRM SN I, K. 179. pribeag Adj. (1460 DLRV) flüchtig, unstet (umherschweifcnd). Prin câteva spărturi de nori de abia se zărea câte o stea pribeagă (XEN. BR. 227) erblickte man kaum hier und da einen einsam dahinziehenden Stern. - Auch substantiv.: Lăcui-vor lângă tinepribeagii (οί φυγάδες) lui Μοαν (BIBLIA 1688 Js 16,4). Io an Zapolie, pribeag în Ţara Leşască, au năzuit la un domn leav, anume Ieronim Laşco (NEC. COSTIN, LET.11, App. 43) nahm bei einem polnischen Fürsten Zuflucht. El cu Domnul se-nvrăjbea Şi călare pribegea Pe drumul Bugeacului, Scăparea, pribeagului (AL. PP. 179) die Rettung des Flüchtlings. GR. Sg. f. pribeâgă, PI. m. pribegi, f.pribege; MOLD. pribâg;priblâg (SEZ. ΙΠ, 86),(CORESI PS.5 204a; Ps 104, 22). ET. ksl. prebegă. pribegi Präs, -gesc V. intr. (1584 BGL.) 1. in die Fremde fliehen, aus wandern. Episcopul caicele e dat săfie sol... celora ce au pribegit pentru niscare nevoi şi vrăjbi (ÎNDR. 566). Elu-ş ucise un filate şi pribegi în Spart (MOXA, HC I, 352). Acesta Despot ... viind Alexandru Vodă la domnie, de frica lui cu toată averea lui au pribegit den ţară şi au tras spre Râm (SIM. DASC., LET.' I, Âpp. 56). Că el va să pribegească, în lume să rătăcească (B ARAC, GCR Π, 175). Haide, mândro, săfugim, Amândoi să pribegim (I.-B. 57). 2. unstet umherziehen, -schweifen. Raza ei pribegeşte printre păreţii părăsiţi, prin ferestrele uitate deschise (CL III, 32) irrt umher. ET. pribeag. pribegie PI. -gii S. f. (1596 BGL) Hcrumziehen N. in der Fremde, (freiwilliges) Exil. Sufletul înveninat de amărăciunile celor doi ani de pribegie (UR. BUC. 87). Ducă-s-ar (ciuma) în pribegie! Ducă-s-ar în cea pustie, îndărăt să nu mai vie! (AL. PP. 36). Cetăţile pribegiei (των φυγαδευτερίων; BIBLIA 1688, 1 Chr 6, 67) die Asylstädte. ET. pribeag. pribegire PI. -giri S. f. (1691 MĂRG.) 1. Auswandem N., Auswanderung F., Exil N. David ... fugiia şi să rătăciia în pustiiu şi să pedepsita la izgonire şi la alte răutăţi a pribegim (MĂRG.2 6a) des Exils. 2. Umherziehen N. ET. a pribegi. pribegit Adj. (1703 GCD) 1. heimatlos, geflüchtet. 2. umherziehend. 3. unstet. Pe lângă mese lunge, stătea ... o ceată pribegită (EMIN. O. I, 56). ET. a pribegi. priboi (1515 DERS) I. S. n., PI. priboâie Werkzeug der Sattler, Böttcher, Schmiede zum Lochen von Leder, Eisen etc.: Durchschlag M., Durchschlageisen N. Priboaie de găurit curelele (MON. OF. 1880, 1421). II. S. m., PI. priboi dickwurzeligcr Storchschnabel (Geranium macrorrhizon; MANGIUCA CAL. 1883, Apr.). TOPON. Priboiani (1565 BGL). ET. vgl. nslov. preboj, poln. przeboj „Durchschlagen”, nslov. prebojec, russ. probojnik „Durchschlageisen”. SG. ALR SN II, K. 545; ALRM SN I, K. 365. priboli Präs, mă -lèse V. refl. (1866 ION. AGRIC. D. 403) MOLD. BUCOV. genesen. Vita boleşte cât boleşte ş-apoi sepriboleşte (ŞEZ. IV, 128). ET. vgl. asl.prebolăi, nslov. preboleti, şerb.preboliti, bulg. prëboljanam. SG. ALR M, K. 125; ALRM IT, K. 196; ALR EI, K. 138. pribölnic siehe bobôrnic. pricâj siehe pricaz. pricaz PI. -cazuri S. n. (1698 CANT.) MOLD. Ungemach, Unheil N. Slruţocamila din odihnă în năcaz, din fericire în pricaz ...va trece (CANT. IST. 76). Vai aceluia prin carele să tâmplăpricazul (to oxdvôodov; CANT. DIV. 126a; nach Mt 18, 7) weh dem Menschen, durch welchen Ärgernis kommt. La stână nu e în voit a se înfrupta nimeni în zi de post, căci apoi se întâmplă ... pricaz ... adică pagubă între oi (PAMF. IND. 37). A umbla (cuiva) cu pricaz (gegen jdn.) Böses im Schilde führen. ET. zu a pricăji, vgl. auch poln. przekaz „Hindernis”, tschech. prekaziti „hindern”. pricâză S. f. (1683 DOS. VS.) veralt.: Aussatz M. De la dânsul s-au îniescat boala aceaia, lepra, adecăpricaza (DOS. VS. Dcch. 31; 247a). ET. vgl. ksl. prokaza. 208 pricépc pricâznîc Adj. (1705 CANT.) veralt.: unheilvoll. O, pricaz de năcaz şi pacoste pricaznică, Hameleoane! (CANT. IST. 263). ET. pricaz. pricăji Präs, -jesc (1683 DOS.) 1. V. tr. fig.: beflecken, -sudeln, schänden. II. a se pricăji 1. unrein werden. 2. aussätzig werden. Au făcut svântul de s-au pricăjit (asupritoriul) ca şi Ghiezie preste tot trupul cu bube pecinginate scârnave (DOS. VS. Noe. 10; 116b). 3. sich beflecken. Dacă s-ar încuscri (românul) cu unul de altă lege, crede că se pângăreşte, se pricăjeşte, îşi spurcă legea (MAR. NUNTA 55). ET. vgl. ksl. prokazili, -kazş „verderben”, -kazati „aussätzig machen”. pricăjiciune PI. -ciüini S. f. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. II, 204) veralt.: Schändung F. ET. a pricăji. pricăjire PI. -jiri S. f. (1688 BIBLIA) veralt.: Greuel M. Hamos, pricăjirea luiMoav (BIBLIA 1688 2 Kg 23, 13) der schändliche Götze. ET. a pricăji. pricăjit adj. (1654 FIERODOT 69) 1. (t) aussätzig. - Auch substantiv.: Curăţândpricăjâţii, izgonind dracii, luminând orbii (DOS. VS. Oct. 16; 68b). 2. verkümmert. 3. verdammt. 4. veralt.: unzüchtig. Femeile şi bărbaţii pricăjiţi (ŞEZ. IV, 181) die Unzucht treibenden Weiber und Männer. ET. a pricăji. pricăjitură (t) PI. -turi S. f. (1688 BIBLIA) Schändlichkeit F. Şi rădică pricăjiturile de pre pământ (BIBLIA 1688 1 Kg 15,12; von imzüchtigem Treiben) (Asa) tat die Hurer aus dem Lande. ET. a pricăji. price PI. prici S. f. (16. Jh. PS. SCH. 68, 12) 1. LV. u. ugs.: Streit, Disput M. Au price saşii cu nemţii carii sunt mai vechi de dânşi (NEC. COSTIN, LET.2 1,55). Şi vor sta acei doi oameni, cărora este lor pricea, înaintea Domnului (BIBLIA 1688 Dt 19, 17) die Streit miteinander haben. în zadar îmbiaţi pe-aici Şi faceţi între noi prici (PP. MAR. NUNTA 420) stiftet Händel zwischen uns. Am avut cu omul esta o price (SBIERA POV. 224) einen Rechtshandel. - Fam. ugs. a se pune de price, LV. u. ugs. în price cu cn. sich jdm. widersetzen. (Pizmaşul) poruncilor tale să pune cu price (DOS. PS. V. 9, 108). Părinţii d-tale ... s-au pus de price Ca să strice (nunta) (PP. MAR. NUNTA 335). Se puse în price Nunta ca să strice (SEV. NUNTA 138). Nici un boier n-am văzut procopsit din acei ce se pun în price cu Domnul (NECULCE, LET.2 II, 351). 2. Widerstand M. (Moisi) mânie pre D-zeu cu pricea (DOS. VS. Sept. 4; 6b). Daher: Să prindă ...pe mulţi alţi boierini de price (ODOB. DC. 62) aufständische Bojaren. 3. LV. Gleichnis N. Deşchidzu în price rostul mieu (PS. SCH. 77, 2). 4. LV. Spruch Μ., z. B. „Sprüche Salomons” (PO2 200, Glosse). ET. ksl. prituca. „parabola” stimmt begrifflich nicht, wohl aber kroat. (MIKL. LEX. PAL.) prica „impedimentum”, tschech. na pric\,quer”, sowie die Verba bulg. precü, nslov. preäti „hindern”, nslov. pricati se, tschech. priäti, poln. przeczyc „streiten, widerstreiten”, die wahrsch. zu ksl. präcü „transversus, contrarius” zu stellen sind. Vgl. jedoch DENS. IST. II, 335 u. CIORANESCU 6814. priceâsnă PI. pricesne S. f. (1679 DOS. LIT.2 94) Kinonikon N. (gr. τροπάριο v κοινωνικόν), Gesang, der während der Kommunion des Zelebranten gesungen wird. La priceâsnă ... mitropolitul ... blagosloveşte pre domn (GHEORGACPH, LET.2 ΠΙ, 307). Lapriceas-Ină merge întâi mitropolitul şi sărută icoanele (CANT. SCRIS. 219). GR. priceastnă. ET. slav., vgl. russ. pricasten, Gen. -castna. priceaştcnie siehe pricestanie. priceâv Adj. (1642 CAZ. GOV. 511) veralt.: trunksüchtig (HERODOT 160). ET. price. pricelnic Adj. (1688 BIBLIA) LV. streitsüchtig. Nărod neascultătoriu şipricealnic (BIBLIA 1688 Js 65, 2). - Auch substantiv.: De vei avea o slugă, să nu fie nici fur, nici ocărâtoriu, nici pricealnic (MĂRG.2 103a). ET. a se prici. pricepător Adj. (1581 CORESI OMIL. 369) 1. veralt.: sachkundig. 2. gewandt, geschickt. GR. precepător. ET. a pricepe. pricepătură PI. -furi S. f. (1581 CORESI OMIL. 301) veralt. 1. Verständnis N. 2. Sachkunde F. 3. Gewandtheit F. GR. precepătură. ET. a pricepe. pricepe Präs, -cep (16. Jh. CV2 35b; Apg 25, 20) I. V. tr. 1. LV. u. ugs.: wahmehmen, gewahr werden, erkennen. Negura nu-i lăsa să priceapă turcii de unde li-orfi a da război lui Ştefan Vodă (MS. 17. Jh., GCR 1,192). Cine vredniciia capului nu pricepe, acela lungimea codzii la mare cinste ţine (CANT. IST. 87). 209 pricepere Mazili (-au Nicolai Vodăpre hatmanul AntiohieJoara. ... că-l pricepuse foarte slab în slujba hătmănească (NEC. COSTIN, LET.2 II, 80) er hatte ihn ... befunden. 2. begreifen, fassen, verstehen. N-aţi pricepui Cum căMogos a glumit Când de mine v-a grăit? (AL. PP. 155). Vgl. a bate I. 1. II. a se pricepe 1. die Sachlage erkennen. IordacheAga ... s-au pricepui mai curând şi au fugit la urdie (NEC. COSTIN, LET.2 II, 116). (Ucigaşul) să mira ... cum va. face să-l ascunză (pe mort), să nu se priceapă (MS. 1675, OCR I, 222). 2. în, la c. sich auf etw. verstehen. Nu se prea pricepea într-ale dragostei (NĂD. NUV. I, 18). Se pricepe să cânte din vioară, că e absolvent al conservatorului (BRĂT.-VOIN. LD. 1). Vgl. a împărţi I. 1. GR. LV. precepe; konjugiert wie a începe. ET. lat. percjpio, -Ne. SG. ALR SN IV, K. 910; VI, K. 1581. pricepere PI. priceperi S. f. (16. Jh. PS. H. 31, 8) 1. Verständnis N. 2. Sachkunde f. (Ţăranul vâlcean) caută în tot ce face să puie ceva din sufletul lui, din gustul şi priceperea lui (VLAH. RP. 121). - Neg. nepricepere Unverstand M. ET. a pricepe. SG. ALR II/I, MN 2312, 54. priceput Adj. (1600 DIR) 1. sachkundig. Era priceput la trierat şi la lucrul pământului (ŞEZ. 1,147) er verstand sich auf... - Neg. nepriceput: Prin rugămintea ta nepricepută i-ai răpit toate aceste bunătăţi (CL XVI, 265; Gott zu Petrus). 2. verständnisvoll. - Neg.: Mariţa se uită la ei, nepricepută (CL XIX, 514) verständnislos, ohne zu begreifen. ET. a pricepe. SG. ALR SN V,K. 1239. pricepuţie S. f. (1856 SBIERA) selten: Sachkenntnis F. Pe lângă hărnicia şipricepuţia lor, avea însă câteva cusururi (SBIERA POV. 252). ET. priceput. priccstânie PI. -tânii S. f. (1581 CORESIOMIL. 421) veralt.: (heiliges) Abendmahl, Kommunion F. Mântuitoriul nostru ... ne-au învăţat ... înfricoşata priceaşlenie a trupului şi sângelui său (SYMEON 1765, GCRII, 80). Pricestania nu strică; câţi nu se îndreaptă după dânsa! (NĂD. NUV. 1,35; zu jdm., der den Pfarrer zu einem Schwerkranken holen soll). GR. LV. -ceaştenie, -ceştânie, bisw. prec-, precis-; PI. auch -tanii. ET. ksl. priegstenije, -cast-. SG. ALR II/I, K. 196. pricestui Präs, -iese (1581 CORESI OMIL. 320) I. V. tr. veralt. pc. (cu sfintele taine, LV. sfintelor taine etc.) jdm. das heilige Abendmahl reichen, jdn. mit den (Sterbe-)Sakramcnten versehen (lassen). II. a sepricestui das heilige Abendmahl nehmen. De nu se vaprecestuisfintelor taini de în mănilepreotului (ÎNDR. 57). ’ GR. LV. pricestui; bisw. prec-, -cis-, LV. -ciş-. ET. ksl. pricpstvovati, -cast-, -tvujq. SG. ALR II/I, K. 196; ALRM I/II, K. 393. pricestuinţă S. f. (1679 DOS. LIT.2 173) veralt.: Kommunion F. ET. a pricestui. pricestuire PI. -iri S. f. (1681 DOS. TR. 89a) veralt.: Kommunion F. ET. a pricestui. pricestuit Adj. (um 1710 NEC. COSTIN) veralt.: mit den (Sterbe-)Sakramenten versehen. - Neg. Muriau oamenii nepricestuiti, neprohoditi (NEC. COSTIN, LET.2 II, 37). ET. a pricestui. prichici PI. -chiciuri S. n. (1861 ION., CADE) ugs.: Absatz M., (vorspringendes) Brett, Sims M., bes. am Bauemofen. Aşezându-şi caietele pe prichiciul ferestrei (SAD. PS. 141) auf das Fensterbrett. Prichiciul vetrei cel hurnuit de care mă ţineam când începusem a merge copăcel (CREANGA, CL XV, 1). Lumina ... unui opaiţ de la prichici arunca ...pe păreţi... umbra ... cuviosului Simion (VLAH. GV. 75). GR. MOLD. prichici (CIH.: pripici, was aber Rekonstruktion sein dürfte), TR. prepici, MARAM. priptici; PI. auch -ce. ET. zu asl. pesti, pekq „braten”, vgl. nslov. pec, serb. pec„ Ofen”, serb. pripecak „Vorherd”, tschech. pripecek „gemauerte Ofenbank”; vkr.piytydka (CADE),pripiook (DLR). prichindel PI. -dei S. m. (1868 BARC.) ugs.: kleines Kerlchen, Knirps, Däumling M. Se pomeneşte fata că-i iese înainte un prichindel de om, şchiop şi cam ghebos, o pocitură (CARAGIALE SCH. N. 277). ET. unbek. prici Präs, mă -cesc V. refl. (uni 1618, GCR I, 49) veralt.: streiten, hadern. Nu te pune cu mai marele tău, nici te prici cu cel mai mare decât tine (MS. 1779, GASTER LP. 209). (Feciorii lui Ştejan Vodă) după moartea tătâne-său pricindu-să pentru domnie (URECHE, LET.2I, 134). ET. price. pricină PI. pricini S. f. (1645 HERODOT 284) 1. Ursache F., Grund, Anlaß M. Acea cetate ...au fost a risipei casei lui Vasilie Vodă pricină (MIR. COSTIN, LET.21, 328). Pentru care pricină ţii jameaie limbută şi nu o goneşti? (MĂRG.2 9a) aus welchem Grund? Intre sărutul însoţirii voastre se va punefantomul acelei ce s-a ucis din pricina voasfră (C. NGR. 48) euretwegen. Din pricină că weil. Bătrâna dete pricină şi mai 210 pricolici mare de râs şi de bătaie de joc (IARNIK, CL XV, 106) Anlaß zu ... Auch prägnant, ohne Attribut: Stefan Vodă silia să nu deie ceva pricină leşilor (MIR. COSTIN, LET.21, 284) Grund, Anlaß zur Klage. Pescarul... se uită şi el la dânsa cu o căutătură mângâioasă, fiindcă înţelesese că-i dă pricină (ISP. LEG.1 I, 58) daß sie von ihm angesprochen werden wollte. A căuta (cuiva) pricină de ceartă, de gâlceavă (s. d.) od. kurz pricină (cu lumânarea) mit jdm. (um jeden Preis) Streit, Händel suchen: Cum întră în biserică, încep a căuta pricină părintelui Oşlobanu (CREANGĂ, CL XV, 4476). Ugs. nu-i pricină es macht mir nichts aus: Şi venea el, nu-i pricină, şi pe ploaie şi pe tunet (SPER. AN. 1892 I, 163) es machte ihm nichts aus. 2. Schuld F., in Wendungen wie: Ion arfi zis că-i pricina locului celui necurat (GANE, CL XIII, 330) daß der unheimliche Ort daran schuld sei. Craiul leşesc ... dând pricina toată pe tătari (MIR. COSTIN, LET.2 I, 267) indem er alle Schuld auf die Tataren schob. Dän-du-i pricină că este ajuns cu moscalii (NECULCE, LET.2 II, 395) indem er ihn beschuldigte. Stăpânii zice că-s (slugile) de vină, Ei la toate strică, ei sunt de pricină (PANN PV. M. II, 37) daß ... sie schuld daran wären. Numai tu singur eşti de pricină la atâtea întâmplări (BAR. HAL. IV, 88). 3. veralt.: Vorwand M., Ausflucht F. îndată au aflat pricină ... zicând că are împărăţia multe trebi şi-i cere de la ţară mulţi bani (NEC. COSTIN, LET.2 II, 18). Ei cu poveşti şi cu pricini au tot delungat vreme până s-au ßcLilprimăvară (AXINTE, LET.2 II, 135). A pune pricină N orwände machen: Şvedul tot punea pricini şi nu vrea să purceadă la Tighinea (NECULCE, LET.2 II, 342). S-au mutat JusufPaşa ...la Tighinea, puind pricinăzurbalâcul tătarilor (NECULCE, LET.2 II, 272). El punea pricină că se haineste tara si n-cire cu cine merge la oaste (NEC. COSTIR LET.2 II, 100). 4. (Rechts-)Streit, Handel, Prozeß M. Domnul ...se temea să meargă la Diiu, având pricină cu paşa (I. VĂCĂR., TEZ. II, 282). Pricinele ce se vor întâmpla înfre orăşeni şi între ostaşi să se judece la judecata ce se numeşte poliţie (DION., TEZ. II, 218). Tribunalele judecă în apel pricinile venite de la judecătorii de ocoale (PROC. CIV. Art. 55). A se pune de pricină (BAR. HAL. I, 16), a se pune în pricină (BAR. HAL. VII, 90), a sta de pricină, LV. a sta pricină sich widersetzen, Widerstand leisten: Nu te mai pune de pricină şi dă cârlanii (C. NGR. 202). Dacă (mirele) se pune de pricină şi nu voieşte de fel să plătească feciorilor de sat „ vulpea ” (MAR. NUNTA 604). N-a stat dihania de pricină, ci a rupt-o de fugă (CL IX, 4). Au stat el pricină şi altora să nu fugă (NECULCE, LET.2 II, 385). 5. veralt. u. ugs.: Angelegenheit F. Sjatuindu-se cu agalele, au scris la împăratul toată curgerea pricinei (DION., TEZ. II, 186). Casa cu pricina od. cu pricină das fragliche, betreffende Haus: împăratul cum auzi că a venit păstorul cu pricina, îl chemă înaintea lui (ISP. LEG.11, 84). GR. LV. meist, in Bdtg. 1 u. 2 bisw. auch jetzt pricină; PI. auchpricine. ET. vgl. bulg. serb. nslov. rass. pricina. SG. ALR SN IV, K. 988; V, K. 1403. pricinui Präs, -iese (1691 BRV I, 320) 1. V. tr. 1. verursachen. Răutatea şi păcatul unuia pri-cinuieşle la. mulţi mare pacoste (ANTIM DID. 74). 2. veralt.: vorwenden, -geben, -schützen; absol. Vorwände machen. S-auföcut mare lurhurare de către turcii din cetatea. Osfrovului ... pricinuind că nu li se dă şi cetăţii lor zeherele (DIOR, TEZ. II, 233). - Absol. Căpitan-paşa dacă au văzut aşa că pricinuieşte Leu-paşa (DIOR, TEZ. II, 194). II. a se pricinui veralt. u. ugs.: miteinander streiten, prozessieren. Am aflat pe vărul Culiţă şi pe cumătrul Palton pricinuindu-se la birt şi am voit să-i despart (RETEG. POV. IV, 24). Cei ce să pricinuiesc, pol a să judeca amândoi prin vechili (COD. IPS.2 66). GIR. pricini, Präs, -nesc (CANT. IST. 21). ET. pricină. pricinuire PI. -iri S. f. (um 1690 MIR. COSTIN) 1. Veranlassung F., Verursachen N. 2. veralt.: Vorwand M. (Ostaşii) nu mai voiau a merge la. război sub pricinuire că nu li se plătesc lejile (BALC. 77) unter dem Vorwand. 3. veralt.: Streit M. Acestepricinuiri le lăsăm la dânşii (MIR. COSTIN, LET.21, 16) Streitigkeiten. 4. veralt.: Opposition F., Protest M. ET. a pricinui. pricinuitor Adj. (1705 CANT. IST. 40) erzeugend, verursachend. - Auch substantiv.: Tatăl estepricinuitoriu alfiiuluifireşte (DESC. PR. CR. 33) der physische Urheber des Sohnes. GR. pricinitor (CANT.). ET. a pricinui. pricire PI. -ciri S. f. (1649 MARD.) veralt.: Streit M. ET. a prici. pricitor Adj. (1642 CAZ. GOV. 7) veralt.: zänkisch, streitsüchtig. ET. a prici. pricolici PI. -lici S. m. (1481 DLRV) 1. in einen Wolf verwandelter Mensch: Werwolf M. Au în cale ţi-a ieşit Pricolici ajurisit, Lup de sânge însetat? (TEOD. PP. 685). Oft zusammen mit vârcolac u. strigoi: Morţii despre care se crede că. sunt stiigoi sau pricolici şi cari se cunosc mai cu seamă pe aceia că... au coadă, se îngroapă cu faţa în jos (MAR. INM. 419). GR. MUNT. TR.pricolici, -cui- (PP. MAR. NUNTA 415; SEV. NUNTA 370), -corici (MAR. NUNTA 415), prec- (B.), -lic (TEOD. PP. 1. c.); MOLD. trie-. 2. OLT. Plaselmaus F. (Myoxus avellanarius; H. 657). 211 pricopseală ET. Zshg. mit ksl. vlükodlak£ (ram. vârcolac) wahrsch.; die Formen sind viell. an ksl. proklptü, triklptu (mm. proclet, treclet) angelehnt. SG.ALRM SN III, K. 1314. pricopseală etc. siehe procopsealä etc. prididi Präs, -dese V. tr. (16. Jh. PS. SCH. 30, 6) 1. LV. (16./17. Jh.) überliefern. în mâinile talepridădesc sufletul mieu (CORESI PS.5 50a; Ps 30, 5) übergebe, befehle ich. - Bes. als Gefangenen: überantworten, ausliefern. Pridădit are a fii finul omenesc în mânile oamenilor (CORESI TE4 37a; Mt 17, 22). Legându sipridădindu în temnită bărbaţi si muieri (CV2 19b; Apg 22, 4). 2. unterwerfen, erobern. Potolomei Epure ... pridădi supt mâna lui ţări multe (MOXA, HC 1,351). In zilele lu Tarchiniepridădi Alexandru Machedon toată lumea (MOXA, HC I, 356). Mulţimea răutăţilor care ne-au predădit (MĂRG.1 34a) die über uns hereingebrochen sind. GR. prăd- (CV2 11b; Apg 20, 32); pred- (MĂRG. 1. c.). 3. LM. überwinden, überwältigen, o lucrare eine Arbeit bewältigen. Tinerii (pescari) spun ce furtuni au prididit, ce fete din Triest au înduplecat (DEL. S. 65). Pescarul ... când simţea că-lpridideşte cu rugăciunile, fugea ca un sălbatic de dinaintea ei (ISP. LEG.11, 61). Dorul când mă pridideşte, Nici un timp nu mă opreşte (TEOD. PP. 278). Femeile-l cară (grâul) cu sacii la movilă, unde de-abia îl pot prididi în patru maşini de vânturat (VLAH. IC. 66). 4. absol.: die Oberhand gewinnen, behalten, siegen. Oricât de mult se silea dânsul să-i apuce înainte, iazma iadului prididea cu fuga (ODOB., CL IX, 27). GR. IM. prididi, pridedi (GHICA, CL XIV, 85), LV. -dădi. ET. ksl. predaţi, Imperf. -dadeahu. prididire PL -diri S. f. (1561 CORESI) 1. LV. Überlieferung F. Derept ce ucenicii tăi calcă pridădirile bătrânilor? (CORESI TE4 31b; Mt 15, 2). 2. veralt.: Hast, Eile F. GR. pridădire. ET. a prididi. prididit Adj. (um 1550 HC II, 466) 1. LV. ausgeliefert. 2. überwältigt. GR. pridădit. ET. a prididi. prididitör PI. -tori S. m. (1563 CORESI PRAXIU 31) LV. Verräter M. GR. pridădilor. ET. a prididi. pridvor PI. -voâre S. n. (1561 CORESI TE4 208b; Jo 10,23) 1. LV. Halle, Galerie F. Şi umbla Hsus în biserică în pridvorul lui Solomon (EV. 1894 Jo 10, 23). 2. Vorhalle F. einer Kirche, Altarul, pridvorul, clopotniţa fură cercetate (GANE, CL VII, 90). 3. MUNT, quadratischer Vorbau mit auf Säulen ruhendem Dach vor der Eingangstür des mm. Hauses: Altane, Laube, Veranda F. (Păcală) îşi dărâmă casa veche Şi-şi clădeşte alta nouă ...: Cu pridvor, cu stâlpi în faţă (DULFU PĂC. 245). Casele bătrâneşti, cu streşină ieşită, cu pridvor de jur împrejur (BRĂT.-VOIN. LD. 174). GR. LV. bisw. pritv-; privdor, privor (GHICA, CL XVI, 327). pridvan (I.-B. 409; im Reim). - PI. LV. meist -voară. -Dim. -vorâş, PI. -se. ET. ksl. pritvorü, pridvorija, nslov. tschech .pridvor etc. SG. ALR II/I, K. 234. prielnic Adj. (1868 BARC.) gedeihlich, förderlich, zuträglich, günstig. întocmai ca o mlădiţă de stejar răsădită în pământ prielnic, el se facea văzând cu ochii tot mai faimos şi mai voinic (GANE, CL XI, 293). Apa lacului Avernus era considerată ca foarte prielnicăpentru vrăji (OLL. HOR. 359). Repede-n corăbii dară, cât prielnici sorţii sunt (OLL. HOR. 381). - Neg. neprielnic ungünstig. ET. a prii. prier siehe aprilie. prieten PI. prieteni S. m. (1551/3 ES 94b; Mt 24, 10) Freund M. Pre aur focul, iară pre priietin primejdiia ispiteşte (CANT. IST. 266). Astfel vorbea Zoe cătră Sanda, dadaca şi singura sa prietenă (C. NGR. 25). Mi-eprieten es ist mein Freund. - Neg. neprieten Feind M. Fericirea nepriiatenului ascuţită sabie iaste inimii cei mâhnite (NEC. COSTIN, GCR II, 14). Că era Betlem Gabor mare neprieten leşilor (MIR. COSTIN, LET.21, 267). - S. f. prietenă Freundin F. GR. bes. MOLD. prietin; preţ- (gilt als ungebildet), prietel (PRAV. MOLD, häufig); YN .prielnic (CORESI u. PO öfters). ET. ksl. prijaleii; -n- für -/- wie in ieftin, asemenea. SG.ALRML0I,K. 305; ALRSNI,K. 15;V,K. 1375. prietenesc Adj. (1640 URECHE, LET.P' 108) freundschaftlich. Sjâturi prieteneşti freundschaftliche Ratschläge. - Neg. neprietenesc. ET. prieten. prieteneşte Adv. (um 1660 STAICU 137) freundschaftlich. Femeia asta ... se purtă cu mine prieteneşte şi, un an mai târziu, prinse dragoste de mine ca de un fiu (UR. BUC. 96). ET. prieten. prieteni Präs, mă -nesc V. refl. (1640 URECHE) veralt.: Freundschaft schließen. Bogdan Vodă ... s-au prietenit cu leşii (URECHE, LET.21, 223). Vgl. a se împrieteni. ET. prieten. SG. ALR SN V,K. 1375. 212 prigoreân prietenie PI. -nii S. f. (1581/2 PO) Freundschaft F. Căci nu câştigipriialeni şi prietenie? (MĂRG.2 63a). Caută cum prietnicie să nu faci cu lăcuitorii acelui pământ (PO2 294; Ex 34, 12). GR. LV. prietnicie. ET. prieten. prietenos Adj. (1822 FIMST. 47) freundlich. (Pustnicul) mă privea cu ochi prietenoşi (UR. BUC. 83). ET .prieten. prieteşug PI. -şuguri S. n. (1581 PRL 275a) veralt.: Freundschaft F. Creştinilor cu oamenii cei necredincioşi ... nu să cade a avea prieteşug (CHEIA INŢ., GCR I, 239). GR. -tenş- (ÎNDR. 91). ET. prieten. prietnic ctc. siehe prieten etc. prifönt PI. -fonturi S. n. (1825 B.) TR. Kommißbrot N. Catana ... îmblă din lară-n ţară Cu prifontu supsuoară (PP. ŞEZ. I, 76). GR. prefont (B.), prefund (BIBIC. PP. 137), profunt (BUD). ET. dt. Proviant, magy. pröfont, profunt (TAMÂS). prigitoâre PI. -töri S. f. (1846 CODR. DIAL.) TR. BUCOV. OLT. Schurz M. der Bäuerinnen, wird nach VICIU aus schwarzem Stoff hergestellt u. rückwärts mit farbigen Bändern gebunden. Femeile cele bătrâne ...se încing cu catrinţe şi prigitori ... simple (MAR. ÎNM. 63). GR.prijit- (SBIERA POV. 199; VICIU), prâgitoare (SEV. AN. \ \l\pregiutoare (CODR. DIAL. 51). ET. wahrsch. gekürzt auspregiurătoare, vgl. a împrejura 1. prigoâdă S. f. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. Vorfall M. ET. şerb. prigoda. prigoană PI. -goane S. f. (1628 DRFIB XXII, 87) 1. LV. (Wort-)Streit, Zank, Hader M. Pen Eu care, papa cu luteranii şi cu calvinii... au mari prigoane şi întrebări (SPÄT. MIL., LET.21,166). Izbăvişi-mă de prigoanele (VULG.: de contradictionibus) oamenilor (PSALT. 1651 Ps 17,44, CCR 105). 2. Verfolgung F. Şi de-aici, prigoană! Umbla părintele după Costicăşi... într-una îl ardea cu şfichiul limbii ... (SAD. CR. 149). ET. postverbal von a prigoni. prigoâre PI. -göri S. f. (1616 BGL) 1. Hitze, Glut F. (H.2 II, 421). 2. MUNT. MOLD. Bienenffesser M. (Mcrops apiaster). Prigorii cu pene albastre îl însoţeau pretutindeni (OD. PS. 214). GR. zu 2. auch prigorie, S. m. prigoreân, PI. -reni (ÎNV. COP. 1893 1, 59). Vgl. prihor. TOPON. Prigoriia (1616 BGL 190). ET. zu ksl. prigoreti (mm. aprigori) „sengen’5, vgl. nslov. prigor „brennende Sonnenhitze”. Der Bicnenffcs-ser ist auf Kehle u. Rücken gelb. SG. ALRM SN 11,517. prigön PI. -goane S. n. (1743 BUL. COM. IST. 1,278) MOLD, boii din prigon die mittleren Ochsen (von drei vorgespannten Paaren). (Boii) cei din prigon Ii mâna Scridon (PP. VAS. CÂNT. 173). Scoate boul cel din prigon ... om ara şi-n patru (SEV. POV. 99). ET. vgl. nslov. mss .prigon „Herantreiben (des Viehs)”. prigoneâlă PI. -neli S. f. (um 1714 RADU GREC.) veralt.: Streit M. Fiind şi Tucheli acolea, cu care multă prigoneâlă şi ceartă domnul ...a avut (RADU GREC., CM II, 50).’ ET. a se prigoni. prigoni Präs. -nesc (1581/2 PO2 162; Gn 45, 24) I. V. tr. (quälend) verfolgen, bedrängen, hetzen. Ea-i spune cum o prigoneşte ş-o haineşte soacră-sa şi cum lot la munci grele şi fără spor o mână (VLAH. RP. 75). Din acea dimineaţă fatală, ideea căsătoriei mă prigoneşte necontenit (I. NGR., CL III, 32). Nu izbuti să scape de imaginile triste cari-lprigoneau (DEL. P. 33). II. a se prigoni cu cn. veralt.: mit jdm. (mit Worten) streiten. Să prigonise pre cale unul cu altul (BIBLIA 1688 Mk 9, 34) sie hatten miteinander auf dem Weg verhandelt. ET. asl. prigoniţi „adigere”. prigonire PL -niri S. f. (um 1705 CORBEA PS. 226a) 1. Verfolgen N., Verfolgung F. 2. (t) (Rechts-)Streit M. Prigonire să zice judecata (COD. IPS.2126). Prigonirea hăfrânului cu cel tânăr au îndemnat pre vezirul ...că să-i ducă pre amândoi înaintea califului (BAR. HAL. V, 151). Tribunalele de judeţ judecă toate prigonirile dintre orice împricinaţi (PROC. CIV. Art. 54). ET. a prigoni. prigonit Adj. (1825 B.) verfolgt, unterdrückt. Aceste ţări de rău pline Le părăsesc şi mă duc, Nu mai pot trăi aice De om, câne prigonit (DONICI 5; der Wolf spricht). ET. a prigoni. prigonitor (1683 SICR. DE AUR2 85a) I. Adj. veralt.: streitend. Prigonitoarele părţi (COD. COM. 1840, Art. 51) die prozeßführenden Parteien. II. s. m. Verfolger, Unterdrücker M. ET. a prigoni. prigoreân siehe prigoare. 213 prigori prigori Präs, -resc (1654 NEAGOE ÎNV.2 84) I. V. tr. MUNT, von der Sonne etc. (ver)sengen, (verbrennen, rösten, braten. II. a se prigori schmoren. Toata noaptea (Hagiul) visează că se prigoreşte la un foc mare (DEL. P. 184). ET. ksl. prigoreli. prigorie siehe prigoare. prigorişte S. f. (1691 MĂRG.) veralt.: Glut F., Brand M. Avraam ... sădea lângă drum în prigoriştea soarelui (MARG.2 67a). ET. a prigori. prigorii Adj. (um 1670 ANON. CAR.) 1. glühend heiß, sengend. (Cocorii) se duc peste ţări şi mări, ca să ierneze în clime calde, tocmai prin ţări prigorite de soare (OD.-SL. 35). 2. (von der Sonne) gebräunt. Cu genunchii prigoriţi (PP. MF 1,432) mit von der Sonne gebräunten Knien. ET. a prigori. prihană PL -hâne S. f. (1645 HERODOT 58) 1. LV. Beschuldigung F., Tadel M. Deaca nici faptă bună nici răutate nu am fi avut, nici de laude şi de cununi, nici de prihane si de munci nu am fi fost vrednici (DESC. PR. CR. 100). Daher: 2. veralt.: tadelnswerte Handlung: Verbrechen N. Grozave prihăni, curvii, preacurvii, carnete, ucideri (MĂRG.2 221b). Untul şi unsorile şi toate din a cărora pricină am căzut înfr-o prihană ca aceasta (BAR. HAL. VI, 58; ein Mörder spricht). 3. tadelnswerte Eigenschaft: Fehler, Makel M. Oricare om ... întru carele va fi prihană (VULG.: <Ţri haberuit maculam) (BIBLIA 1819, Lv 21,17). Miel fără prihană (BIBLIA 1688, 1 Petr 1, 19; von Christus). Jetzt nur noch im moral. Sinne: Makel, Fleck M. Fără prihană mâni (DOS. LIT.2 78) makellos, rein. GR. PI. veralt. prihăni. ET. vgl. poln. przygana, ukr. prigana, tschech. prihana „Tadel”. prihăni Präs, -nesc V. tr. (1823 AN. P. III/2, 128) 1. veralt.: tadeln. Văzând (fariseii) pe oarecare din ucenicii lui cu mânile necurate ... mâncândpâne, i-au prihănit{EV. 1894 Mk 7, 2). 2. bisw. pc. jdm. einen Makel anheften. ET. prihană. prihănie (+) PI. -nii S. f. (1814 ŢICH., D.) Makelhaftigkeit F. Aşa m-au deprins Ştefan, uşoară ţărna-i fiel La trai fără mustrare şi fără prihănie (AL., CL VIII, 381) an eine ... untadelige Lebensführung. GR. prihănie (ŢICIL). ET. prihană. prihănire PI. -niri S. f. (um 1780 CAT. MAN. I, 347) 1. Tadel M. 2. Makel M. Nimic nu-i adevărat din toateprihănirile ce aţi pus duhovnicescului vostru păstor? (C. NGR. 279) von allen schimpflichen Handlungen, die ihr ... zugeschrieben habt? - Neg. neprihănire Reinheit, Unbeflecktheit F. ET. a prihăni. prihănit Adj. (1817 COD. CAL.) mit einem Makel behaftet. - Neg. neprihănit makel-, fleckenlos, untadelig. Rămas-a ceva neprihănit în ţară? ... dreptatea ...mai există? (AL., CL VII, 3 69). Drăgălaşele ... povestiri ale ... neprihănitului cu minciunoasa lustmire a condeiului, Ion Creangă (BOGD. POV. 272) des von dem trügerischen Firnis ... frei gebliebenen I. Cr. Stăpânire (ne)prihănită, stăpânilor (ne)prihănit (COD. CAL. § 449 flg.) unrechtmäßiger bzw. rechtmäßiger Besitz, Besitzer. ET. a prihăni. prihör PI. -höri S. m. (um 1600 DOR) MUNT. Rotkehlchen N. (Erithacus rubeculus). N-auziţi cum mai cântă acelprihoriu? (DEMETR. NUV. 47). GR.prigor (COST.). WB. auch -goäre, -görie, was aber auf Verwechslung beruhen dürfte. ET. anscheinend ähnlichen Ursprungs wie prigoare. prii Präs, priese (16. Jh. PS. SCH. 39, 18) 1. V. tr. LV. Glückwünsche aussprechen. II. V. intr. 1. LV. u. MOLD, cuiva jdm. freundlich gesinnt, gewogen sein, Wohlwollen. Domnulpriiaste-mi (CORESI PS5 75a; Ps 39, 23). Cine priieşte nepri-ietenului, acela nu priieşte priietenului (CANT. IST. 232). 2. zuträglich, bekömmlich, gedeihlich sein, bekommen. Bieţii popi! cea ştiucă grasă deloc nu le-a mai priit (BOGD. POV. 17) der fette Hecht ist ihnen gar nicht bekommen. Nu ştiu nici doctorii ce să-i mai dea, că nimic nu-i prieşte (VLAH. IC. 74) nichts ist ihm bekömmlich. ET. ksl. prijati. priimi siehe primi. priiminţă PI. -minţe S. f. (1691 MĂRG.) veralt.: An-, Aufnahme F., Empfang M. Priiminţă carea jacea (Iov) la streini (MĂRG.2 22b) der Empfang, den Hiob den Fremden bereitete. învierea ... lui Lazăr a dat pricină norodului să facă către Hristos o priiminţă neobicinuită ca aceasta (ANTIM DID. 84) einen ungewöhnlichen Empfang zu bereiten. ET. a priimi (primi). priineiös Adj. (1831 HELIADE I, 441) 1. MOLD, veralt.: freundlich, wohlwollend. Legea, zâna priincioasă, singură pe om ajută, De când iubirea din lume făcutu-s-a nevăzută (CL VII, 416). 2. günstig, gedeihlich, förderlich. Noaptea se-nlinde şi timpu-ipriincios (AL., D.). De avea (cineva) vreun sfat de cerut, (la dânsul) găsea vorbe înţelepte şi priincioase (GANE, CL VIII, 160). ET. priinţă. 214 prilej priinţă PI. -inţe S. f. (DOC. 1587, DLR) 1. veralt.: freundliche Gesinnung, Freundlichkeit F., Wohlwollen N. Câtă nepriinţă şi vrăjmăşie asupra Inorogului de la Şoim nedejduiam, atâta şi încă şi mai multă priinţă şifi'ăţie înfre dânşii am cunoscut (CANT. IST. 231). Mâni se va alege, Din omeiazii mândri şi mârşavii aliţi Mai cu priinţă carii deAlah sunt priviţi! (I. NGR., CL II, 266) wer ... mit größerem Wohlwollen angesehen wird. 2. MOLD, veralt.: Treue F.; cu priinţă treu. Priinţă şi credinţa lui cătră domnul său ...se va vedea, că întâi el va da război turcilor (NEC. COSTIN, LET.21,463). - Neg.: Astfeli s-au vădit nepriinţă lor cătră Teiu-legănat (SBIERA POV. 89) so hat sich ihre Untreue T. gegenüber erwiesen. Petru Vodă au giurat înaintea solilor leşeşti împreună cu boierii săi cum vor fi cu priinţă lui craiul (NEC. COSTIN. LET.21,146). 3. Zuträglichkeit F. Unde au fugit prilejurile cele cu priinţă pentru dăzmierdările vieţii (MS. 1750, GCR II, 48) die günstigen Gelegenheiten. Cine cu priinţă ştie Darurile de zei date a le întrebuinţa (OLL. HOR. 312) wer die Geschenke der Götter zu seinen Vorteil zu nutzen weiß. ET. a prii. priitör Adj. (16. Jh. CV2 39b; Apg 26, 18) veralt. 1. wohlwollend, freundlich gesinnt, gewogen. Dogele m ergea să zvârle in elul de logodnă în valurile ... Adriaticii, priitoarea lui nevastă (IORGA AM. 110). 2. zuträglich. - Neg. nepriitor (CV). ET. a prii. priji siche prijini. prijiniPrâs. -nesc (1581 CORESI) I. V. tr. 1. veralt.: stützen, unterstützen. Ascultă cuvântul meu ... Crâşmele nu le priji (FR.-C. MOŢII 211). 2 .auffangen. Dară Radu ce-mi făcea? Gloanţele-n palmă prijinea Şi-ndărăt că le-arunca (MF I, 177). Supt tocitoare era supl-jărtăvnic ce. întru el sângelejărtveei prijeniia-l (CORESI OMIL., DENS. IST. II, 334). II. a se prijini sich stützen. GR. veralt.:prijeni, prijăni, TR. MUNT. OLT. priji. ET. vgl. a sprijini. prijinit Adj. (um 1560 CORESI) 1. gestützt. 2. aufgefangen, gesammelt. Iară acela ce mănâncă sânge prijenit să se leapede de besearecă şi de blagoslovenie să se lase (CORESI PRAV. 6a; TRS XVI, 223). GR. veralt. prijenit. ET. a prijini. prijinitör PI. -tori S. m. (16. Jh. PS. FI. 113, 19) veralt.: Beschützer M. GR. prijenitor. ET. a prijini. prijitoâre siehe prigitoare. prijmă siehe preajmă. prilâz siehe pârleaz. prilăsteţ (t) (16. Jh. PS. H. 5, 8) 1. Adj. betrügerisch, täuschend. II. S. m. Verführer M., S. f. prilăsteaţă Verführerin F. Mareprilestiaţăce eşti! (CANT. DIV. 24b; der Weise zur Welt). GR. prilesteţ. ET. a prilăsti. prilăsti Präs, -tesc (16. Jh. PS. SCH. 76, 3) LV. u. ugs.: I. V. tr. 1. verfuhren. Mulţi proroci mincinoşi scula-se-vor şiprilăsti-vor mulţi (CORESI TE4 52b; Mt 24, 11) und es werden sich viele falsche Propheten erheben und werden viele verführen. Muierea Eva de şarpe fu prilăstită (VARL. CAZ.21, 107a). Că e lumea-nşelătoare Şi foarte amăgitoare, De-nşală şi amăgeşte Şipre toţi îiprilosteşte (TEOD. PP. 101). 2. verleumden. II. a se prilăsti 1. betrügen. Să am zice că păcat n-avem, singuri neprilestim (NT 1648 1 Jo 1, 8) wir betrügen uns selbst. 2. sich abmühen. GR.prilesti, prilosti, prelesti (DOS.). ET. ksl. prăîstiti. prilăstire PI. -tiri S. f. (16. Jh. PS. H. 9, 28) LV. u. ugs. 1. Verführung F. 2. Täuschung F. GR. prilestire, prilostire. ET. a prilăsti. prilăstit Adj. (1563 CORESI PRAXIU 145) LV. u. ugs. 1. verführt, betrogen. 2. verwirrt, verstört. GR. prilestit, prelestit (DOS. VS. Sept. 26; 30 b), prilostit. ET. a prilăsti. prilästitör (+) Adj. (16. Jh. PS. H. 108, 2) 1. verführerisch. 2. betrügerisch. GR. prilostitor. ET. a prilăsti. prilăstitură (t) PI. -türi S. f. (1564 CORESI CAZ. 68 a) 1. Verführung F. 2. Betrug M. ET. a prilăsti. prilej PL -lejuri S. n. (1551/3 ES 106a: Mt 26, 16) 1. Gelegenheit F. Prilejul face pe ... hoţi (PANN PV. M. II, 24) Gelegenheit macht Diebe. De câte ori prindea prilej, îţi spunea cu ifos că mănuşile lui vin şi unei dame (NÄD. NUV. I, 105) sooft er eine Gelegenheit erhaschte. Mulţumit că i-ai adus prilej să facă şi el un bine (VLAH. RP. 121) erfreut über die Gelegenheit. 215 prilejui Cu prilejul vizitei mele anläßlich meines Besuches. Şi-căuta cum cu prileju să-l vânză (BIBLIA 1688 Mk 14, 11 ) bei günstiger Gelegenheit. - Veralt. A căuta, găsi, aştepta vreme cu prilej (eine) Gelegenheit suchen, finden, abwarten: Cumălrul caprei, care demult pândea vreme cu prilej ca să pape iezii (CREANGA, CL IX, 339). 2. Veranlassung F., Anlaß M. {de c. zu etw.). Am fost vină şi prilej a mult de mearsără în iad (DOS. VS. Oct. 8; 53a). Nu le întrista când este vreme să te bucuri, nice râde când ai înaintea ta prilej de plâns (CĂR. PRE SC., CCR 131). (Bătrânii îţi) ies înainte, îţi caută prilej de vorbă (DEL. P. 149) die Alten ... versuchen, ein Gespräch mit dir anzuknüpfen. 3. MOLD. LV. u. ugs.: Vorwand M. (Boierii) şi-au jacul prilej ...că merg să sfinţească mănăstirea Suceviţa (NEC. CÖS™, LET.21,470) gaben vor. Caută prilej şi ieşi din casă (NĂD. NUV. I, 69). 4. MOLD. LV. Vermögen N., Habe F. Iordachi vister-nicul... slăbise tare din prilej (cu dăjdile) mănăstirile şi breslaşii (NECULCE, LET.2 II, 259). Tot prilejul lorsăarză în foc (DOC. 1709, MELH. CH. 178). Cari ar fi mai cu prilej, să dea mai mult (DOC. 1711, MELH. CH. 80) wer vermögender ist... GR.prilegiu (MUŞTE, LET.2 III, 61; ISP. LEG.1 I, 74), pâr legi (DOC. 1803, TEZ. II, 322 flg.). ET. postverbal von a se prileji. Die Entstehung von Bdtg. 4 ist dunkel. prilejui Präs, -jcsc (1572 DIRA XVI/3, 5) 1. V. tr. 1. c. Gelegenheit, Anlaß zu etw. geben, etw. veranlassen. Un concurs de împrejurări fatale îl făcuse (pe Mihai) să piardă mult timp şi prilejise scăparea lui Sinan (BALC. 162). Rezbelurile între Rusia şi Turcia prilejiră („occasionnèrent”) emigraţia în Moldova a unui înseninători număr de familii bulgare (SUŢU NOT. 50). 2. Anlaß, Grund sein. II. ase prilejui LV. u. PP. sich (zufälligerweise, gerade) treffen, ereignen; măprilejesc înfr-un loc etc. es trifft sich, daß ich an einem Ort etc. bin, ich bin zufälligerweise, gerade an einem Ort etc. S-au prilejit atunce în bejeniile acelea şi moartea lui Toderaş logofătul (MIR. COSTIN, LET.' I, 295). Când să va prileji să nu fie scăldătoare, să n-aibă (preutul) în ce afunda pruncul (Ş. TAINE 12). Azamet-Mârza ... neprilejin-du-se la acel ospăţ ... au scăpat din Crâm în Ţara Leşască (MIR. COSTIN, LET.11,276). A doua zi, vineri se prilejise (MIR. COSTIN, LET.21,365) am nächsten Tag war gerade Freitag gewesen. Când tu le-ai născut, Eu m-amprilejit De ... te-am botezat {TEOD. PP. 24; Johannes zu Jesus). GR. prileji, preleji, präleji. ET. asl. prilezati „anliegen, -grenzen”; zur Bdtg, vgl. tschech. prilezitë „gelegentlich”, -lostj „Gelegenheit” (was nahe liegt, sich bequem darbietet). prilejuire PI. -iri S. f. (16. Jh. CV2 42a; Apg 27, 4) veralt. 1. Gelegenheit F. 2. Veranlassung F. 3. LV. Pflege F. (CV). GR. prilejire. ET. a prilejui. prilesti etc. sieheprilästi etc. priloâgă etc. siehe pârloagă. prilosti siehe prilästi. prim1 (um 1670 ANON. CAR.) I. S. n., PI. primuri MOLD. TR. BAN. streifenförmiger Besatz aus feinerem Pelz an den äußeren Rändern des Bauempelzes: Bräme F. Pe margini (pieptarul) avea prim negru (ŞEZ. VIII, 21). II. S. f.primă, PI. prime TR. (Seiden-, Samt- etc.) Band N. Nunele luându-l (hohotul) îl tivesc cu primă mierie (MAR. NUNTA 251). Nici nii-s garduri streşinite, Numai prime slobozite (PP., CL XVII, 354; Beschreibung des Hutes eines Bauemburschen) hängende, flatternde Bänder. GR.primură (FR.-C. MOŢII 104; VICIU), primbiiră (VICIU). - Dim. primuţă (CL XX, 1015). ET. vgl. nslov. prem „Franse”,„Tresse, Borte”, magy. tschech. prem etc. < mhd. brem; sieb.-sächs. brem (KRAUSS 160). SG. ALR SN IV, K. 1184, 1204; ALRM SN III, K. 981. prim2 Num. (1581/2 PO) 1. LV. in der Form den primă, de-a prima erster, adverbiell: zuerst. Den hrana şi poama ta să dai pârga den primă (PO2 254; Ex 22, 29). Tot oarece den primă au deschis zgăul mâni-sa (PO2 295; Ex 34, 19). Omorâ-voi născutul tău de-a prima (PO2 191; Ex 4, 23). Cartea de prima lu Moisi proroc (PO2 12; Gn Titel). - Noch erhalten CRIŞ. în primă (CL XX, 1015) zeitig, TR. din primă (WEIG. JB. IV, 330) zuerst; megl.-rum .puni-la tu prima (WEIG. VL.-MEGL. 73) lege du ihn zuerst, prima zuă (WEIG. VL.-MEGL. 67) am ersten Tag. 2. LM. (der, die, das) erste. în primul rând erstens. Pentru prima oară zum ersten Mal. ET. lat. primus, prUna, Bdtg. 2 n.lat. SG. ALR SN I, K. 84. primar (16. Jh. PS. SCH.) 1. Adj. 1. LV. vorig, erst-. Nu pomeni ale noastre fărădelegi primari (PS. SCH. 78, 8) gedenke nicht unsrer vorigen Missetaten. 2. a) cale primară erster Besuch der Brautleute bei den Eltern, b) văr primar Vetter ersten Grades, vară primară Cousine ersten Grades. Copiii cari se nasc de într-acei doi ficaţi, se chiamă veri premari (INDR. 160). Iar ţi-a venit ipocondria? „Acum e moartea, a ei vară primare” (C. NGR. 261). GR. LV. m. u. f. premâre, PI. -mări; veralt. u. ugs. primäre, PI. -mări; LM. m. primar, f. primară, PI. f. -re. 216 primejduit 3. primär, wesentlich. 4. ursprünglich, anfänglich. 5. Grund-. Şcoală primară Grund-, Volksschule F. II. S. m. LM. Bürgermeister M. (COST.). - S. f. primăreâsă, PI. -rese; primăriţă, PI. -riţe. ET. lat.prmarius, I. 3-5 u. II. mittelbar; zu II. vgl. frz. maire. SG. ALR II/I, K. 173-176. primät PL -mâţi S. m. (1782 AA ist. 11/10, 383) LM. Primas M. Pre tine încă te punem primai în împărăţiia bulgarilor şi a vlahilor (ŞINCAI HR. 1,356; der Papst 1203 an den Erzbischof von Tamowo). ET. n.lat. primas. primâţie S. f. (um 1812 ŞINCAI HR. I, 356) veralt.: Amt N., Würde F. des Primas. ET. n.lat. primatia. primărie PI. -rii S. f. (1870 COST.) 1. Bürgermeisteramt N., Magistrat M. 2. Rat-, Gemeindehaus N. 3. ugs. scherzh.: Bürgermeister M. Suge, primărie, suge, că doar nu le-a îmbătrânit calea bisericii (DEL. S. 7). ET. primar. SG. ALR SN III, K. 901; SN V, K. 1481. primăriu Adj. (1881 SLAV.) bisw.: Früh-, Pere primării (SLAV., CL XIV, 105; PAMF. CIH. 50) Frühbimen. ET. primar. primăvară PI. primăveri S. f. (16. Jh. PS. SCH. 73,17) Frühling, Lenz M., Frühjahr N. Cumu-i primăvara începătură tuturor fiorilor şi a ierbilor (MS. 1661, GCR 1,179). Cu o floare (rândunică) nu se face primăvară u. ähnl. eine Schwalbe macht noch keinen Sommer. A bătut un vânt de primăvară peste averea lui (Z. I, 90) sein Vermögen ist in alle Winde zerstoben. ET. viat. prima vera (< kllat, ver). SG. ALR SN II, K. 589; VI, K. 1835. primăvărâtic Adj. (1703 GCD) friihlingshaft. Această zăpadă ce se topeşte acum sub adierea încropită a zefirului primăvărâtic (OD. PS. 42). ET. primăvară. primăvărel Adj. (1861 AL.) 1. Frühlings-. Un vânt primăvărel (AL. POEZII U, 127; im Reim). 2. MARAM. văr primăvărel, vară primăvărea Vetter, Cousine ersten Grades. Merg trei veri primăvărei, îs tustrei păcurărei (DLR). ET. primăvară; zu 2: prim2 + văr. primăvăriţă PI. -riţe S. f. (1857 POL.) Schneeglöckchen N. (Galanthus nivalis; BR.). ET. primăvară. primăvăriu Adj. (1 870 I. NGR.) veralt. bisw.: frühlingsartig. O tară în veciprimăivărie (I. NGR., CL IV, 71). ET. primăvară. primăvăros Adj. (1831 HELIADE I, 155) veralt.: friihlingshaft. ET. primăvară. primbla etc. siehe plimba etc. primeâlă PI. -meii S. f. (1683 DOS. VS. Apr. 6; 78a) veralt. 1. Empfang M. 2. Gabe F. ET. a primi. primejdie PI. -mejdii S. f. (1640 URECHE, LET.11, 135) Gefahr F. A fi, cădea în (LV. la) primejdie (de moarte) in (Lebens-)Gefahr sein, geraten; a pune în primejdie in Gefahr bringen, gefährden. Vgl .pază 1. Oamenii la care primejdie nu rădică nici îndrăzneala nici dreapta socoteală, însuşi moartea să sfieşte de dânşii (CRITIL, GCR II, 152) wo die Gefahr weder Mut noch Überlegung hervorruft. Sunt toţi de părere că-i sade (copilului costumul) de primejdie (BRAT.-VOIN. LD. 107) großartig. ET. asl. premezdije. primejdii siehe primejdui. primejdios Adj. (1713 ANTIM) gefährlich. Nu iaste boală mai primejdioasă decât lipsa minţii (ANTIM, GCR II, 6). GR. MOLD, auch -duios, -dui(n)cios (CRITIL, GCR II, 150 flg.). ET. primejdie. primejdui Präs, -iese (um 1700 SPÄT. MIL.) I. V. tr. gefährden, in Gefahr bringen. Urechile a le primejdui socotiia (CANT. IST. 120). II. V. intr. Gefahr laufen. O parte mare de acea monarhie supt jugul Turcului supusă este, şi cealaltă parte încă aşa a ajunge primejdieşte (SPÄT. MIL., LET.21,115). Că precum din aprinderea unii case toată cetatea primejduieşte, ase o politie răscolindu-să, toată megieşiia să clăteşte (CANT. IST. 140). III. a se primejdui in Gefahr geraten. Preste puţin ai să le primejduieşti, şi de vei scăpa de această primejdie, vei săfii vezir încât vei trăi (I. VĂCĂR., TEZ. II, 277). GR. veralt. primejdii. ET. primejdie. primejdui(n)ciös siehe primejdios. primejduire PI. -duiri S. f. (1729 CAT. MAN. 1,324) Gefährdung F. ET. a primejdui. primejduit Adj. (1825 B.) gefährdet. ET. a primejdui. 217 primejduitör primcjduitör Adj. (1722 CANT. HR. 229) veralt.: gefährlich. GR. primejdiilor. ET. a primejdui. primeneâlă PI. -ncli S. f. (1639 AIIN I, 268) 1. veralt.: Wechsel M., Veränderung, Erneuerung F. Acesteprimenele, adecă mazilia hanului şi a lui Ismail Paşa (AXINTE, LET.2 II, 154). Aşea de grea premenială aceştii domniei (MIR. COSTIN, LET.1 I, 323). - Daher noch ugs. haine de primeneâlă Kleider zum Wechseln. Am straie de priminială C-aş putea-mbrăca o ţară (PP., GCR II, 294). 2. PI. Wäsche F. zum Wechseln. în geamantanaşul lui de mână, câteva cărţi, câtevaprimeneli (BASS. VULT. 31). 3. (t) Heimgang, Tod M. De pripăpremeneala la (DOS. VS. Sept. 8; 12a). Vgl. a primeni II. 2. GR. PI. veralt. primenele. Veralt. auch premeneală, primineală. ET. a primeni. SG. ALR SN IV, K. 1156. primeni Präs, -nesc (1563 CORESIPRAXIU 9) 1. V. tr. 1. wechseln, verändern; LM. erneuern, auffrischen. De va premeni arapulpiialea lui (BIBLIA 1688 Jr 13, 23) kann auch ein Mohr seine Haut wandeln? Măcar căci s-au premenil împărăţia lui David şi o au luatfiiul lui cu sila, iar el (prietenul lui David, Huşi) nu ş-au premenitprieteşugul carele avea cătră David (MĂRG.2 6a). Casa ... era bine tencuită şi văruiala ... totdeauna primenită (XEN. BR. 146). Aerul curat... primeneşte sângele (BRĂT.-VOEN. LD. 69). A primeni cuiva patul jdm. das Bett frisch beziehen. A primenipc. jdm. frische Kleider, Wäsche anziehen. 2. LV. din viaţă ums Leben bringen. Ii spintecară pântecele cu ostie si cu aceasta-lpremeniră din viată (DOS. VS. Sept. 1; 2b). 3. veralt.: übersetzen. Canoane ... carile cu nevoie iaste ...ale primeni de pre elineaşte pre sârbie sau pre jiece limbă (DOS. VS. Dech. 4;’l93a). 4. a primeni un cal ein Pferd beschlagen. II. a se primeni 1. die Kleider, Wäsche wechseln, sich umkleiden, -ziehen. Trenul pentru Focşani pleca la 9 şi 30. Nu mai aveam vreme nici să măpriminesc (VLAH. IC. 73). 2. LV. din viaţă u. ähnl. aus dem Leben scheiden. Mi-au sosit vremea să mă premenesc den lumea aceasta (MĂRG.2182a). 3. LV. din minte etc. seine Gesinnung, Gewohnheiten etc. ändern. (Copilul) s-au primenit din mintea lui cea rea întru carea să afla (MĂRG.2 4b). (Lupul) din obiceiurile lui a să primeni nedejde fără nedejde ieste (CANT. IST. 141). 4. frisch werden, erfrischen. Uşile şi ferestrele salonului erau veşnic deschise ...ca să se mai primenească puţin aerul dinăuntru (TEL. SCH. 9). GR. LV. premeni; primini. ET. ksl. premeniti. SG. ALR SN III, K. 806; IV, K. 1152. primenire PI. -niri S. f. (1581 CORESI OMIL. 266) 1. Wechsel, Tausch M., Erneuerung F. 2. LV. Verklärung F. (CORESI). 3. LV. Umsiedlung F. Pământul primenirii lor (BIBLIA 1688, 1 Kg 8, 47). GR. LV. premenire. ET. a primeni. primenit (1679 DOS. LIT.2 119) 1. Adj. 1. erneuert, gewechselt. 2. MOLD. Stief-. Fratepriminil Stiefbruder. II. S. n. Wechseln N., Erneuerung F. - Neg. neprimenit (DOS.). GR. priminit. ET. a primeni. SG. ALRII/I, K. 133, 134. primeti Präs, -tesc V. tr. (1880 CL) MUNT. OLT. MOLD. DOBR. abfegen, -kehren (um die Spreu zu entfernen). (Caii) C-urechile vânturau (grâul), Cu coada îlprimeteau (PP. DOBR., CL XIV, 30; Neujahrslied). Variante MOLD.: Cu nările vântura, Cu coadaprimitea (MF I, 1489). GR. primiţi (PAMF. IND. 246). ET. bulg. premetati, şerb. premetati. primez PI. -mezuri S. n. (1868 BARC.) BAN. OLT. TR. 1. zwischen zwei Pferden im Stall waagerecht angebrachte Stange: Streitbaum M. (VICIU). 2. Nasenscheidewand F. GR. primes, primiez, primej; PI. auch primeze. ET .pre+ miez. SG. ALRM II/I, K. 17; ALR II/I, MN 6839, 5. primeziu Adj. (1878 MON. OF.) veralt. zidprimeziu Brandmauer F. (MON. OF. 1878, 5653). ET. primez. primi Präs, -mese (16. Jh. PS. SCH. 115, 4) 1. V. tr. 1. bani, o scrisoare, o ştire etc. Geld, einen Brief, eine Nachricht etc. empfangen, erhalten, bekommen. 2. an-, hinnehmen. Priimeşte acest dar mic (ÎNDR., GCR 1,157). De la un rău plătitor, primeşte şi un sac de paie (Z. V, 502). Ce ne trimite D-zeu, trebuie să primim, ori bun ori rău (Z. VI, 658). 3. c. zu etw. zustimmen, einwilligen. Cine tace, primeşte (Z. H, 759). Antioh Vodă ... n-au primit să o întoarcă (turcilor zahereaua) (NECULCE, LET.2 II, 270). 4. pc. în casă etc. jdn. bei sich etc. aufhehmen, musafiri Gäste empfangen. Care arpriimipre un copil ca acesta în numele mieu, pre minepriimeaşte (BIBLIA 1688 Mt 18,5) und wer ein solches Kind aufnimmt in meinem Namen, der nimmt mich auf. Cine calcă jurământul, Nu-lprimeşte nici pământul (I.-B. 258). 218 prinde II. a se primi MOLD. veralt.: zustimmen, sich verpflichten. La aceastădregătorie a lui Grit, câţiva boieri ungureşti n-au vrut să se primească (NEC. COSTIN, LET.2 I, 414). Sucnă - Murgă s-a primit bucuros (SBIERA POV. 102). GR. veralt. priimi (in metrischer Dichtung bisw.primi, z. B. DOS. PS. V. 27, 30), fernerpreemi (CV häufig), preimi (PS. SCH. häufig, CV2 49a; Apg 28, 7). ET. ksl. prijpli, priimş. SG. ALRM IIT, K. 222; ALR II/I, MN 2716, 90. primicer PI. -ceri S. m. (1683 DOS. VS. Oct. 7; 50a) veralt. 1. oberster Kirchensänger. Eu dascălul Dumitra-chiprimichir a mitropoliei Brăilei (MS. 1814 MELH. CH. App. 162). 2. Helfer M. des zelebrierenden Bischofs. Primichirul stă cu făclia aprinsă înaintea (arhiereului) (GHEN. LIT. 85). 3. Anführer M. einer Volkstanzgruppe. GR. zu 1. u. 2. primichir. ET. primicer < lat. prlnfcerius; primichir < mgr. Tipipixfjpioc;. primichir siehe primicer. primire PI. -miri S. f. (1581 CORESI OMIL. 319) 1. Erhalt, Empfang M. Adeverinţă de primire Empfangsbestätigung. A da c. în primirea cuiva jdm. etw. übergeben, aushändigen; a lua c. în primire etw. in Empfang nehmen, übernehmen. 2. Annahme F. Primire (a scrisorilor, telegramelor etc. Brief-, Telegramm- etc.) Annahme: refuz primirea ich verweigere die Annahme. 3. Aufnahme F., Empfang M. In capitala Basarabiei ...am găsit cea mai bună priimire (C. NGR. 60). Is-a făcut o primire strălucită man bereitete ihm einen glänzenden Empfang. A lua pe cineva în primire jdn. überwachen, fam.: jdn. ins Gebet nehmen. 4. Zulassen N. GR. veralt. priimire, preimire, premire. ET. a primi. primit Adj. (1581 CORESI OMIL. 457) 1. empfangen, erhalten. 2. LV. versprochen. - Auch substantiv. GR. priimit. ET. a primi. primiţi siehe primeti. primitor Adj. (16. Jh. CV2 52a; Apg 28, 23) 1. empfänglich, zugänglich. 2. gastfreundlich, wirtlich. Ca toţi bătrânii din vremea aceea, era bun la inimă, primitor şi totdeauna glumeţ (GANE, CL XIII, 47). Auch substantiv. GR. veralt. priimitor, preimitor. ET. a primi. primitură PI. -turi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) veralt.: Empfang M. ET. a primi. primprejur siehe jur1. prin Prâp. (16. Jh. PS. SCH. 10, 1) 1. in. Prin iulie im Juli, an irgendeinem Tag im Juli, prin veacul alXIX-lea. im 19. Jahrhundert, in irgendeinem Jahr des 19. Jhs. Mă plimb prin casă, grădină ich spaziere im Haus, Garten herum. 2. durch a) örtlich: Nici oaste nu va frece pre în ţara voastră (MS. 17. Jh. Lv 26, 6, GCR 1,4). (Dragostele) Trec prin apă, nuse-neacă(l.-B. 17). Glasul arhanghe-licesc Prin pământ în jos pătrunde Pân-la limb (AARON, GCR II, 192). - b) Mittel: Proniia au despărţit neamurile prin munţi şi prin mări (CRITEL, GCR II, 152). Legea prin Moisi au fost dată (EV. 1746 Jo 1,17, GCR II, 36). - LM. bisw. auch vor Infi: Ipo-condrul sfârşeşte prin a-şi îngropa el tot neamul (ROS. TROT. 105). - c) zeitlich:· 57 prin somn auzi-vom bucium De la stânele de oi (EMIN. O. I, 101). GR. LV. (16./17. Ih.)pre în, bisw. pri în, (17./18. Jh.) pren, pen; MOLD. TR. pin, MUNT. BAN. pân. Entsprechend pre într(u), pri într(u) etc. fur printr(u). - Wegenprintru, printr- (pre întru, pre într- etc.) für prin (spre în etc.) siehe în. ET. pre în. principal Adj. (1722 CANT. HR. 75) wesentlich, hauptsächlich, Haupt-. - Auch substantiv. GR. veralt. prinüpal. ET. n.lat. principalis, auch mittelbar. principat PI. -pate S. n. (1773 IORGA S. D. VII, 40) Fürstentum N. GR. veralt. prinţipat. ET. n.lat. principatus, auch mittelbar. principe PI. principi S. m. (1675 MIR. COSTIN) Fürst M. (Pe Mihai-Vodă) l-au făcut prin ţipe, adecă din domnii împărăţiei unul (MIR. COSTIN, LET.11, 221). S. f. principesă. Să găteaşte ...o armadă de-o slăvităprinţipeasă, de a apăsa pre cel vrăjmaş de opşte al sfintei credinţe (FN 29). GR. (t) prinţipe, princip, prinţeps. ET. n.lat. princeps, it. principe, principessa. principiu PI. -cipii S. n. (1684 MIHĂESCU ST.) 1. Prinzip N., Grundsatz M. 2. Grundlehre F. GR. (t) prinţip. ET. n.lat. principium, auch mittelbar. prinde Präs, prind (16. Jh. PS. SCH. 39, 13) I. V. tr. 1. (er)greifen, (er)fassen. A prinde în braţe in die Arme schließen. - Veralt. ugs. a prinde locul (degeaba) den Platz ein-, wegnehmen, verlegen. Au venit alţii 219 prinde mai înainte şi au prins toate locurile bune ale diligenţei (GLOS. AC.) sic haben ... mit Beschlag belegt. - Ugs. a prinde vorbă cu cn. mit jdm. ein Gespräch anknüpfen. Vorba lui a prins loc sein Wort hat Anklang gefunden. Să prinză câmpul un genii toate poticele, să nu scape nici unul (din boieri) (NECULCE, LET.2 II, 363) die Langcnauer sollten alle Bergpfade rasch besetzen. Au dus acea pâne în Cameniţă de le-au mai prins foamea de odată cu acea pâne (NECULCE, LET.2 II, 259) und halfen ihnen ... über den Hunger hinweg. O coasă ruginită, o secere şi alte mărunţişuri ce omul strânge cu gând să-iprindă vreodată o nevoie (NĂD. NUV. 1. 30) aus der Not heraushelfen. Mă prind figuri, fiori etc. Fieber, Schauer etc. egreift, erfaßt mich. De luceaß-rul din cer M-a prins un dor de moarte (EMIN. O. I, 174). Ce-i cu tine? Ce te-aprins? (COŞBUC 194) was hast du? Was ist dir? Vgl. seamă, veste. 2. PP. (verpflichtend) nehmen. Hai să prindem şese boi, Să mai scoatem din gunoi (I.-B. 441) nehmen, mieten wir. Să cân ţi, cuce, când m-oi duce, Să te prind frate de cruce (I.-B. 301). A(-şi) prinde ibovnic(ă), drăguţ(ă) (sich) einen Schatz nehmen. Vgl. III. 9. 3. păsări, şoareci etc. Vögel, Mäuse etc. fangen. Vgl. clopot 1, iepure 2. L-a prins în cursă er ist in die Falle gegangen. Nu mă mai prinzi a doua oară noch einmal kriegst du mich nicht dran, gehe ich dir nicht auf den Leim. 4. pc. jdn. ergreifen, fangen, gefangennehmen. Auzind Usus că Ioan s-a prins, s-a dus în Galilea (EV. 1894 Mt4, 12). Vgl. ochii. 3. 5. mingea etc. den Ball etc. (auf)fangen; fig.: auffangen, erhaschen, erwischen, er-, aufschnappen. Prindea ca din zbor, dus pe gânduri, vorbele lor rare şi potolite (SAD. POV. 7). Această veste din cărţi ce prindea ... o aflase hanul (AXINTE, LET.2 II, 146) aus abgefangenen Briefen. Ştiam ...că şi eu trebuie să mă fac odată ca Huţu şi pentru aceea îi prindeam apucăturile (SLAV., CL XIV, 94) guckte ich ihm seine Allüren ab. Mi-e frică să nu mă prinză bărbatu-meu (CARAGIALE, CL XIX, 121) mein Mann könnte mich erwischen, überraschen. A prinde pc. asupra faptului, cu minciuni, furând etc. jdn. auf frischer Tat, mit Lügen, beim Stehlen etc. ertappen; vgl. mâţă 1, oca. Ne va prinde noaptea în pădure die Nacht wird uns im Wald üben'aschen, überfallen. Tu la gura sobei Stai ca somnul să te prindă (EMIN. O. I, 77) damit der Schlaf dich überkomme. 6. coajă, miros greu, milă de cn., gust de carte etc. eine Kruste, einen schlechten Geruch, Mitleid mit jdm., Geschmack am Lernen etc. bekommen. A prinde ură, ciudă pc. einen Haß, Groll auf jdn. bekommen; rădăcini, curaj Wurzel schlagen, Mut fassen; carne, grăsime pe dânsul Fleisch, Fett ansetzen; un guturai sich einen Schnupfen holen; aripi, nas flügge, keck werden; (ja) minte, inimă, putere, limbă etc. Vernunft annehmen, Mut fassen, zu Kräften kommen, vernünftig, mutig, kräftig, gesprächig ctc. werden. - Veralt.: a prinde bani pe c. Geld für etw. bekommen, cinnehmen: Fu am prins pe sumani as-loamnă vreo leacă de parale (VLAH. GV. 180). Eu ştiu că n-am săprind nimic (nici o levată) (ZAMF. NUV. 69) ich weiß, daß ich keinen Stich bekommen werde. (Cercând aceste soiuri de cânepă) gospodarii noştri... vor prinde la o sămânţă mult mai folositoare (ION. CAL. 76) werden ... einen weit ersprießlicheren Samen erhalten. 7. fest machen, befestigen, în cui etc. an den Nagel etc. hängen, aluatul cu uni etc. dem Teig durch Mengen mit Butter etc. Konsistenz geben. Vizitiul... prinse caii la caretă (UR. LEG. 178). Tot ce ... a putut fi prins pe pânză de mâna maeştrilor (TEL. SCH. 88) auf der Leinwand ... festgehalten werden konnte. Un ... cal ... iute ca focul, Denu-l prinde locul (TEOD. PP. 146) daß es keinen Augenblick still hält. Vgl. loc 1. 8. pc. gut zu Gesicht stehen. Toată fiinţa ei. avea un aer ştrengăresc, care-o prindea de minune (VLAH. DANI, 60). Căciula-iţurcănească, trântităp-o ureche, în dorul lelei, îl prindea ca p-un haiduc (DEL. S. 25). Ea cată ades în oglindă ca să vadă dacă o prinde titlul de princesă (AL., CL IV, 307). Tot ce făcea îl prindea ş-avea haz (CARAGIALE SCH. N. 274). De-acum fusul doară, caierele te mai prind (OLL. HOR. 227; zu einer gealterten Schönen). 9. veralt. u. ugs. a prinde să... anfangen, beginnen zu ...Şi doamnele grăbit au prins Să se gătească dinadins Ca niciodat’ (COŞBUC 17). Măria Ta cum ai văzut oastea mea, cum ei prins a bate şi nu stai să vorbim (NECULCE, LET.2 II, 324). Ea prinse a se giura: „Să măbată-anaftema” (AL. PP. 313). II. V. intr. 1. verfangen, wirken. Dacă văzu spurcatul Simon că meşteşugurile lui nu pot prinde înaintea apostolului (VARL. CAZ.2 II, 93a) als der vermaledeite Simon sah, daß seine Machenschaften ihre Wirkung beim Apostel verfehlen. Stratagema mea a prins (CARAGIALE SCH. N. 172) meine Kriegslist wirkte, hatte Erfolg. 2. einen Vorschlag annehmen. Jigania ...prinsăbucuroasă (CANT. IST. 274). 3. cuiva (bine) jdm. zustatten kommen, gute Dienste leisten. Făt-Frumos, zise ţânţarul, ia-mă de mă du până-n pădure, că ţi-oiprinde şi eu bine (EMIN. PL 15). Acel Cerchez Mehmet Paşa fiindu-leprieten, le-au prins mai bine decât mii de pungi de bani (NECULCE, LET.2 II, 245). Dacă aş fi învăţat bine, cum mi-ar prinde acum! (I. NGR., CL VII, 59). Era deştept şi-iprindea mâna la toate (GHICA 297). III. a se prinde 1. de piept cu cn. mit jdm. (zu) ringen (anfangen). Pentru calul meu Mă prind de piept cu D-zeu (COŞBUC 102) 2. la ceartă, la vorbă cu cn. mit jdm. einen Streit anfangen, ein Gespräch anknüpfen. Auzi tu! Să se prindă ea Cu mine! (COŞBUC 123). 3. a) în joc zum Spiel, Tanz zusammen treten, în horă in den Reigen eintreten. Se prind în joc doi, trei şi chiar patru băieţi (ISP. JUC. 29). Când se prinde (Sultănica) 220 prins în horă, fură toate privirile (DEL. S. 10). Vgl. horă1 l.-b) (de c.) sich (an etw.) befestigen, heften, hängen, (an etw.) haften, hängen bleiben, Wurzel, Fuß fassen. O humă sură şi jilavă pe care nu se prinde, Doamne fereşte! nici troscot, nici ciulini (OD. PS. 222). Deşi obosit de drum, somnul nu i. se prindea de ochi (POP. NUV. 37) obwohl erschöpft, fand er doch keinen Schlaf. Ea se prinde de grumazu-i cu mânuţele-amândouă (EMIN. O. I, 154) sie hängt sich an seinen Hals. Voinicul ... i-a pus (moşneagului) ochii la locul lor şi i-a uns ...cu apă moartă şi s-au prins (SBIERA POV. 40) sie wuchsen an. Trei garoafe-n poartă-am pus: Câte trele mi s-au prins (TEOD. PP. 279) sie schlugen Wurzel. A fost greu ...să se prindă şi să se întemeieze la noi o mişcare literară sănătoasă şi trainică (VLAFI. GV. 79). Mitru stă şi stă gândind, De el multe nu se prind (COŞBUC 57) er begreift manches nicht. I se prinse inima la loc (POP. NUV. 46) er beleam wieder Mut. Vgl. inimă 1. a. Mai sus numita stăpână s-au prins de dragoste asupra lui (I. VĂCĂR., TEZ. II, 247). 4. fest, konsistent werden, gerinnen, erstarren. începe a se prinde apa râurilor (GLOS. AC.). 5. verfangen, Wirkung haben, Anklang, günstige Aufnahme finden. Cârpeli nu se mai prind. Trebuie o refacere de la. temelie (VLAH. GV. 59). La noi nu se prind intrigile şi minciunile ca p-aiurea (CL XV, 302). Nu umbla cu mofturi, că nu se prinde (VLAH. IC. 41). Victima în perspectivă (a păcălelii) îţi taie tot gustul zicându-ţi: „Nu se prinde, nene, cu mine. Azi e 1 aprilie’’ (ROS. TROT. 108) bei mir sind Sie an den Falschen geraten. 6. ugs. de un lucru an eine Arbeit gehen, sie beginnen. Sta ca o toantă cu mânile supuse; nu se prindea de nimica (NĂD. NUV. II, 151). Văzându-se iar încărcată cu lucruri care înzecea, puterile ei, nu ştia de ce să se prindă biata nenorocită (SBIERA POV. 213). 7. auf sich nehmen, sich verpflichten, engagieren. Nu cumva s-au prins (el) cătră tine ca să-ţi aducă şi luna pe tipsie? (AL., CL IV, 307). Acum, când te-aiprins faţă cu ispravnicul, nu mai poţi da îndărăt (GHEB. BV. 26). - Daher: (de c. auf etw., pe c. um etw.) eine Wette eingehen, wetten. M-aş prinde cu tine p-o vadră de vin că, să-l vezi acum, nu l-ai mai cunoaşte (FEL. CIOC. 330). 8. ugs.: sich geneigt zeigen, wollen. Nime nu s-a prins să-i cumpere berbecii aşa cum spusese boierul (SBIERA POV. 217). Nu te prinzi a-m.i vinde vreun ou şi mie? Ţi-aşplăti (SPER. AN. 18921, 108) möchtest du nicht ... verkaufen? 9. cumătră, chezaş, frate de cruce cu cn. die Patenschaft, Bürgschaft übernehmen, mit jdm. Wahlbruderschaft schließen etc. Nu te prinde lor tovarăş (EMIN. O. I, 196) schließe dich ihnen nicht an. 10. passen, stimmen. Voroava nu în vremea şi la locul său, ca rafturile de aur în capul măgariului să prind (CANT. IST. 199). Mă tem că se va prinde la voi cuvântul Isaiei ce zice ... (ANTIM DID. 95). Acest trai de pofte şi plăceri sensuale se prindea. încă destul de bine cu curajul în lupte, cu energia îndurătoare a ... ostenelelor vieţei militare pe care romanii ... le desfăşurau la trebuinţă (OLL. HOR. 278). Nu se prinde cum zic acei istorici (MIR. COST1N, LET.21, 20) es stimmt nicht. - Fam. ugs. cum s-ar prinde sozusagen. N-avea nici cai? Care cum s-ar prinde ... te-ademenise numai cu vorbe didei (AL. OP. I, 574). GR. veralt. prende; konjugiert wie a aprinde. ET. lat.prehendo, -ere. SG. ALR Μ, K. 193; MN 2813,110; SN I,K. 16, K. 48, K. 244; IV, K. 974; V, K. 1246,1375; ALRMII/I, K. 163; SN I, K. 162, 387; III, K. 1248. prindere PI. prinderi S. f. (1683 SICR. DE AUR2148a) 1. Fangen, Ergreifen N., Fang, Griff M. Numai aemu înteleasăm, precum de prinderea la de ştire luând (CANT. IST. 259). 2. Ertappen, Erwischen N. 3. Anbringen, Festmachen N., Befestigung F. 4. veralt.: Vermögen N. ET. a prinde. p rinei siehe prian. prinos PI.-nosuri S. n. (16. Jh. PS. SCH. Cant. 3 puer. 14) Opfer-, Huldigungs-) Gabe, Spende F. Nu iaste în vremea aceasta ... nici ardere de tot, nicijărtvă, nici prinos (προσφορά), nici tămâie (PS. RÂMN. 174b, Cant. 3 puer. 14). Prinoasele aduse pentru uşurarea sufletului răposatului, precum: colaci, alămăi, smochine, colivă i altele (IANOV, CL V, 131). Cânturile şi tămâia şi juncanul ce-am jertfit, Fie-le prinos, din parte-mi, zeilor ce-au ocrotit Pe Numida (OLL. HOR. 112). Prinosul de lacrimi ce se aduc mormintelor (VLAH. IC. 88) das Tränenopfer, der Tränenzoll. Marele vistier e dus la Vodă cu prinosul obişnuit (AL., CL VII, 405). GR. PI. auch prinoâse. ET. lcsl. prinos ă. SG. ALR II/I, K. 172, 176; MN 2712, 89. prinosi Präs, -sesc V. tr. (1632 EUSTR. PRAV. 304) veralt. 1. Opfergaben darbringen. 2. huldigen. ET. prinos. prins (16. Jh. CV) 1. Adj. 1. gefangen. Bărbatu acesta prinsu de iudei şi vrea ucisu se fie de ei (CV2 27b; Apg 23, 27). - Auch substantiv. în temniţă-l aruncă, acolo într-acela loc, iuo prinşii lu craiu ţinea (PO2 136; Gn 39, 20). 2. befestigt. îndată ce puseră (câinii) gura pe ea, rămaseră împietriţi şi cu gurile prinse de lâna mioarei (ŞEZ. I, 208). Şi cu poala prinsă-n brâu ... Vin fete de la grâu (COŞBUC 6). Şi să-i fie graiul prins (AL. POEZII I, 7) er möge die Sprache verlieren. 3. dickflüssig, geronnen. Aitura-i prinsă bine, O poate bea orişicine (PP. MAR. NUNTA 669). 221 prinsoare 4. veralt.: besetzt. Toate scaunele sunt prinse alle Säihle sind vergriffen, besetzt. 5. fig.: beschäftigt, vertieft, gefesselt. II. S. n. Fangen N., Fang M. ET. a prinde. SG. ALR SN II, K. 303,415; V, K. 1292; ALRM SN III, K. 883. prinsoare PI. -söri S. f. (16. Jh. COD. TOD., DENS. IST. II, 298) 1. veralt.: Gefangennahme, -Schaft F. Miercurea s-au tocmit post pentru prinsoarea lui Hs. când s-au dat în mâinile ucigaşilor (PRAV. GOV. 1640,134). Singur paşa, să nu fie aflat îndămână o luntre mică cu care au scăpat peste Dunăre, ar fi căzut la prinsoare (MIR. COSTIN, LET.21,253) wäre in Gefangenschaft geraten. 2. ugs.: Wette F. Aş pune prinsoare că ai avut o neînţelegere cu Petru (GANE, CL IV, 112). 3. veralt.: Habe F., GutN. încărcaţi tot ce aveţi în car şi veniţi toţi cu toată prinsoarea voastră la biserică (UR. LEG. 285). Fata unui răzeş cu prinsoare (UR. LEG. 115) eines begüterten, wohlhabenden Freisassen. 4. Querholz N., Querleiste F. ET. prins; zu 3 vgl. cuprins I. 1. u. II. 3. SG. ALR II/I, K. 225,226, MN 6839, 5; SN I, K. 20; II, K. 346, 474. prinsüra PI. -süri S. f. (1563 CORESIPRAXIU 423) veralt.: Gefangennahme, -schaft F. ET. prins. printr- siehe prin. printre Präp. (1646 PRAV. MOLD.3 812) zwischen, unter. A se scurge printre degete zwischen den Fingern zerrinnen, durch die Finger gleiten. Printre aceste dealure multe sunt sate dese şi frumoase (MS. 17. Jh., GCRI, 178). Să şed printre floricele S-ascult vers de păserele (PP. GCR II, 306). Nicht mit printr-, printru zu verwechseln. GR. pintre, pântre; Formen analog zu prin, also LV. pre între, pri între. ET. pre + între. printru siehe prin. prinţ PI. prinţi S. m. (1787 RÂND. JUD., DLR) Prinz M. - S. f. prinţesă. ET. dt. Prinz. prinzător (1649 MARD.) 1. Adj. fangend. II. S. m. Fänger M. III. S. f. prinzătoâre 1. Schlinge, (Vogel)Falle F. 2. LV. Gefängnis N. De va auzi vreun lucru nou ... o va slobozi din prinzătoâre (VARLAAM-IOASAF 41a). 3. Querholz N., Querleiste F. ET. a prinde. SG. ALRM SN I, K. 302; ALR SN II, K. 310, 474. pripas PI. -păsuri S. n. (1459 DERS) 1. (vită de) pripas zugelaufenes, herrenloses Tier. Până la un an deplin să nu aibă volnicie vornicelul să vânză pripasul (COD. IPS.2 92). A cădea, a se prinde de pripas (von verirrten Tieren:) zulaufen, eingefangen werden. Din însurătoare s-a ales cu trei copii, din cari unul sigur de pripas (NĂD. NUV. II, 52) fremder Herkunft, nicht sein eigenes. 2. ugs.: Junges N. eines Haustiers. Maria ... şi-a luat Văcuţa ei, Pripasurile ei (TEOD. PP. 375). Am de la iapa asta două pripasuri (LIT.). GR. zu Bdtg. 2 S. m. -pas (B.), PI. -paşi. ET. ksl. pripăşii „feäis”, eig. wohl „Zugefallenes, Zuwachs”, zu pripasti „zufallen”. SG. ALR SN II, K. 323; ALRM LII, K. 259. pripă S. f. (1561 CORESI) 1. LV. Geschwindigkeit, Eile F. De s-ar hi deschis porţăle ceriului săpugoare îngerii lui D-dzău ... încă n-ar hi sosind aşea-n pripă într-o mică de vreme (DOS., GCR I, 256) so geschwind, rasch. Nu iaste alt lucru ca să poată (omul) lua mai în pripă iertăciune decât pocăinţa (ANTIM, GCR II, 6) geschwinder. -Depripă plötzlich. Veni-va spre voi de pripă (ksl. vnezapu) zioa aceaia (CORESI TE4170a; Lk 21, 34). 2. (übermäßige) Eile, Hast, Übereilung, -säirzung F. în pripă in der Eile. Pripa şi lăcomia (poeţilor) de a cânta orice simţimânt (VLAH. GV. 83). Căţeaua de pripă îşi naşte căţeiißr-de ochi (Sprw.) eilte die Hündin nicht, so würfe sie nicht blinde Junge. ET. postverbal von a pripi. pripăc siehe pripec. pripăşâr (t) PI. -sari S. m. (1438 DLRV) ehern.: Finanzbeamter M., der Strafgelder für entlaufene Tiere erhob. ET. pripas. pripăşi Präs, -şese (1776 A. J. 234) I. V. ä. selten verächtl. pc. jdn. bei sich aufnehmen, jdm. Asyl gewähren. De unde l-ai mai pripăşit şi pe stricatul ăsta? (BASS. VULT. 190; die Mutter zum Sohn, der einen Freund nach Hause mitbringt). Crezi că plodul cela îi al d-talel Cine ştie de unde l-a pripăşit şi prin ce tufe (NĂD. NUV. I, 163; von der Frau des Angeredeten, die der Sprechende der Untreue bezichtigt) wo sie es hergenommen hat. II. von verirrten Vieh, verächtl. von Menschen: a se pripăşi zulaufen, sich einfmden, sich einnisten. Pozderia de vagabonzi şi de cerşitori ce se pripăşesc, îndeobşte, pe lângă asemenea bazaruri (OLL., CL XVI, 81). Nu se ştie pe ce vreme se vor fi pripăşit Novăceştii şi Voi-neştiiprin locurile acestea (IARNIK, CL XV, 96) man weiß nicht, wann ... in diese Gegend gekommen sein mögen. ET. pripas. SG. ALR SN II, K. 323. 222 pripon pripăşire PI. -şiri S. f. (1857 POL.) Einnisten, Einschleichen N. ET. a se pripăşi. pripăşit Adj. (1776 A. J. 234) hergelaufen. (Hagiul) n-are decât o nepoată, pripăşită pe lângă el de când a plecat (el) la agialâc (DEL. P. 155). ET. a se pripăşi. SG. ALR SN II, K. 323. pripeală1 PI. -péli S. f. (1750 GCR II, 64) 1. Brand M. (Norii) fiind înfierbântaţi de aburul pământului si depripala soarelui (MS. um 1750, GCR II, 64). 2. Hast, Eile F. ET. a (se) pripi. pripeală2 PI. -pèle S. f. (1639 PARACLIS 244) Vers, der nach einem Psalm gesungen wird, etwa: Nachgesang M. Se cântă un psalm mare cu pripelele: Aleluia, Miluieştepre robul tău, Aleluia (GHEN. LIT. 302). ET. ksl. pripăo. pripec S. n. (16. Jh. PS. SCH.) LV. pripeciid soarelui Sonnen-) Glut F., Brand M. (Omul) pohti să descalece să să odihnească, căci era pripec (MĂRG.2 236b). Că aşa este liubovul, toate pre lesne le rabdă. Şi foamea şi goliciunea şi pripăcul şi gerul (VARL. CAZ.2 1, 253a). GR. MOLD. pripăc, prepec (PS. SCH. Dan 3, 67), prepec (MARD.). ET. vgl. bulg. pripek, russ. pripjok, şerb. pripeka. pripélnic Adj. (1645 HERODOT 159) veralt.: eilig. ET. pripă. pripi Präs, -pèse (um 1550 AHN III, 547) 1. V. tr. 1. veralt.: drängen, treiben. Avram ... au luat viţel moale şi bun şi-l dete slugii şi-l pripia să-l facă (BIBLIA 1688 Gn 18,7). Abraham... holte ein zartes, gutes Kalb und gab es dem Knecht; der eilte und bereitete es zu. - Daher noch jetzt: übermäßig treiben, übereilen, vorzeitig zur Entwicklung bringen. Rujulină din grădină, Ce-ai grăbit de-ai înflorit? Doar soarele te-a pripit? (PP. SEV. NUNTA 234). Frige-mi-i (puii), nu mi-ipripi (MAR. SAT. 136). 2. ugs.: überraschen. (împărăteasa) se temea ca să n-o pripească cineva lângă patul împăratului (SBIERA POV. 46). II. V. intr. 1. veralt.: eilen. Până a alege ei domn, grecii la Ţarigrad au pripit (DION., TEZ. II, 165). Mihai Vodă cu un trup de oaste ...pripeşte de la iese înainte (tătarilor) (BĂLC. 97). 2MUNT. von der Sonne: brennen. Soarele pripeşte, iarăşi o să plouă (Z. I, 77). III. a se pripi 1. sich beeilen. Vino, nevastă, la vini „Hai, dragă, să ne pripim!” (I.-B. 455). 2. sich übermäßig beeilen, hasten. Stă, îmbucă lăcomeşte Ca un lup când se pripeşte (PANN, Z. III, 579). 3. sich übereilen, -stürzen. Nu te grăbi, că te-i pripi (PANN, CL V, 366). Ai vorbii de te-aiprichit (AL. OP. I, 504) du hast unüberlegt gesprochen. ET. slav. *'pripreti od. ähnlich, vgl. bulg. pripirăm ü „drängen”, pripren ü „drängend”, priprennosti „drängen”, pohi. przeprzec„ durchdringen”, przepierac, Eindringen” u. das Simplex russ. peretj, ukr. perty etc.: „drängen”. SG. ALR SN I, K. 44; HI, K. 785; IV, K. 1062; V, K. 1345. pripirc PL -piri S. f. (1703 GCD) 1. Eile, Hast F. 2. Übereilung, -stürzung F. ET. a pripi. pripit Adj. (1703 GCD) 1. eilig, hastig. (Zăpada) sare ca praful sub picioarele ei pripite (DEL. S. 34) unter ihren hastig dahineilenden Füßen. - Adverbiell: Grecul vorbea pripit şi cepeleag (VLAH. DAN I, 25). 2. rasch gebraten, gekocht. ET. a pripi. SG. ALR SN I, K. 44. pripitor (1703 GCD) veralt. I. Adj. 1. eilig, hastig. 2. versengend. 3. vorzeitig gereift. II. S. f. pripitoäre böser Geist, der den Tod verkündet (CANT. IST. 89). ET. a pripi. SG. ALR SN I, K. 44. pripöi PI. -poâie S. n. (1705 CANT.) veralt.: Lötmittel N. Mare necinste şi ocară de numele tuturor decât pripoiul de aramă mai tare să va lipi (CANT. IST. 251). ET. vgl. şerb. russ. pripoj. pripoit (1688 BIBLIA) I. Adj. gelötet. II. S. n. LV. Filigranarbeit F. Şi ciopli dentr-însul fimi-curi şipripoile (BIBLIA 1688 2 Chr 3, 5) und machte darauf Palmen und Kettenwerk. ET. zu pripoi. pripon PI. -poâne S. n. (1632 PRODAN URB ARII I, 223) 1. längeres Seil, mit dem ein Tier an einem Pflock (ţăruş) etc. gebunden wird. Vgl. piedică 1 a. Wird häufig auch von dem Pflock selbst gesagt. A legatpriponul calului de-un târş (LIT.). (Calul) mi-e priponit Cu pripon de-argint (TEOD. PP. 45). 2. MUNT. Legeangel F. La Dunăre (crapul) se prinde mult cu pripoane de fund sau de faţă (ANT. IHT. 114). ET. asl. prepon u, şerb. pripon. SG. ALR SN II, K. 294. 223 priponi priponi Präs, -nesc V. tr. (um 1670 ANON. CAR.) un cal etc. cin Pferd etc. mit einem längeren Seil an einen Pflock binden, dann überh.: befestigen. Lnhobo-tândfaţa miresei cu o pânzăsupţire ... priponindu-o cu doao săgeţi (CANT. SCRIS. 301). Dupăce-şipriponi ochelarii pe nas (ZAMF. LN. 90). (Corabia) cu jiinea car ea vom dzice că-i mai tare ... acolo ... să să lege şi să să priponească (CANT. IST. 320) dort soll es festgemacht werden. ET. pripon. SG. ALR SN II, 294. priponire PI. -niri S. f. (1825 B.) Anpflocken, Festbinden N. ET. a priponi. priponit Adj. (1803 LEON ASACHIP. 454) angepflockt, festgebunden. La marginea întunericului ... doisprezece cai priponiţi păşteau printre copaci (GANE, CL VIII, 449). - Neg. Câteodată cerca să citească, dar mintea-i nepriponită pribegea pe-aiurea (VLAFI. NUV. 67) sein ungezügelter Geist. ET. a priponi. SG. ALR SN II, K. 294. pripor PI. -poare S. n. (1517 DERS) steiler Abhang eines Berges. Urcăm pe cărări piezişe pripoarele descoperite (VLAH. RP. 201). Ne-am povâmitp-unpripor, p-un repeziş strajnic şi dinpripor o să cădem în prăpastie (JIP. R. 136). TOPON. Pripor (BGL 191). GR. PI. veralt. -poâră. ET. vgl. bulg. russ, pripor, ukr.ptypir, zu asl. priporin ü (CIORANESCU 6852). SG. ALR SN II, K. 587. priporös Adj. (1883 MAR. ORN. II, 213) steil, abschüssig. Muntele Babelor ... nu-i aşa nalt, da-i priporos grozav (VLAH. RP. 75). Luai pe o potecuţă priporoasă ce se încolăcea pe după un clin al muntelui (UR. BUC. 80). ET. pripor. priröd (t) PL -röduri S. n. (1722 CANT. FIR. 100) Geschlecht N. ET. asl. prirodü. prisâcă PI. -saci S. f. (1464 DRHA II, 177) Ort im Freien, wo Bienenstöcke stehen: Bienenstand, -garten M. Vedeai moară, prisacă şi livadă (I. NGR., CL VIII, 340). Tribunalele şi curţile seamănă curat o prisacă unde împricinaţii sunt sucul florilor, judecătorii albinele şi hotărârile lor faguri de miere (IANOV, CL V, 272). ET. slav. *prese!ta, von asl. prăşeşti, -sekş „durch-schnciden”, vgl. nslo v.preseka „Durchhau (im Wald)”, serb. presjeka „Quertal”. Zur Bdtg. vgl. russ. poseka. „Schlag (im Wald)” u. „Bienenstock”, poln. pasieka „Verhau” u. „Bienengarten”; also zunächst „ausgehauene Stelle im Wald, wo man Bienenstöcke aufstellt”. SG. ALR SN I, K. 36, 265; II/I MN 3838, 125. prisăcar PI. -câri S. m. (1634 DRHA XXII, 48) Bienczüchtcr, -vater, Imker, Zeidler M. Când este şi timpul duprepoftaprisăcarilor, atuncea jieştecare stup dăpre an câte şapte roi (CANT. SCRIS. 278). ET. prisacă. SG. ALR SN I, K. 266; ALRM SN I, K. 173. prisăcări Präs, -resc V. intr. (um 1669 SIM. DASC., LET.P· 64) veralt.: imkem. ET. prisăcar. prisăcărie PI. -rii S. f. (1866 ION. AGRIC. D. 246) Bienenzucht, Imkerei F. ET. prisăcar. SG. ALR SN I, K. 263; ALRM SN I, K. 171. prisăcărit PI. -rituri S. n. (um 1730 AMIRAS) 1. MOLD, ehern.: Steuer F. auf Bienenstände. Scos-au (acest domn) şi prisăcărit de prisacă doi ung. într-un an (AMIRAS, LET.2 III, 140). 2. Bienenzucht, Imkerei F. ET. zu prisăcar. prisăci Präs, -cesc V. tr. (16. Jh. PS. H. 28, 7) 1. veralt.: (durch)schneiden. 2. zerschlagen. GR. priseci, preseci. ET. asl. presekati. prisădi Präs, -dese V. tr. (1551/3 ES 53b; Mt 15, 13) aufpropfen, veredeln. Pădureţul carele nu va fi prisădit sau altiiit, acela nu se chiarnăpom (INDR. 300). - Vgl. a presădi. ET. asl. prisaditi. prislop PI. -sloâpe S. n. (1415 DERS) Bergpaß M. GR. auch S. m. PI. prislopi; veralt. preslop. ET. asl. *praslopu, bulg. preslop. prislugă PI. -slugi S. f. (1825 B.) TR. (Bergbau:) Zünder M. GR. preslugă (FR.-C. MOŢII 43 u. 104). ET. vgl. russ. prislugă „Bedienung”, serb. prisluăti kandilo „die Lampe am Heiligenbild anzünden”. prismă PI. prisme S. f. (um 1780 UT) Prisma N. ET. gr./lat. prisma, auch mittelbar. prisnă PL prisne S. f. (1681 DOS. TR. 100b) veralt.: ewige Lampe. Prisne de fier şi de sârmă ... Sfinte hărăziri de ctitori ci de râvna lor arde (BELD. ET. 93). ET. ksl. prisîno (svetlî) „ewig (leuchtend)”. 224 pristanda prisne (1581/2 PO2 263; Ex 25, 31) MOLD. LV. u. ugs. I. Adj. rein (ohne Beimischung, unverfälscht), lauter. Vin prisne şi plin de diresuri (DOS. PS. V. 74, 29). l-am hrănit cu mugur ca cuconii miei prisne (DOS. VS. Oct. 23,82b) meine leiblichen Kinder. II. Adv. ganz, gänzlich. Zic călugării să fi fost şi sfeşnicele ...şi policandru şi hora lot prisne de argint (NECULCE, LET.1 I, 197). Cât îţ părea prisne că-l lumina duhul cel sfânt (DOS. VS. Oct. 8; 51b) geradezu, nicht anders als. Nici jidancă, nici armeancă, Numai prisne moldoveancă (PP. MAR. NUNTA 58). ET. asl. prisîn ü. prisnel sieheprâsnel. prisos PI. -sosuri S. n. (um 1660 STAICU 82) Überschuß, -fluß M., -maß N. Din vreme veche nu se pomenise atâta prisos de bucate (DEL. S. 54) ein solcher Getreidesegen. Bani, argintării, mătăsuri erau cu prisos în mânile fiecăruia (ISP., CL XII, 180; von der Kriegsbeute) im Überfluß. El îmi răspunse că-i plătisem cu prisos (ISP., CL XVIII, 197) weit mehr als ihm gebühre. De prisos überflüssig, unnötig. GR. ugs. öfters pristos; PI. veralt. prisoäse. ET. ngr. περισσός. prisoseâlă PI. -seli S. f. (1642 CAZ. GOV. 454) veralt.: Überschuß M. (NEAGOE ÎNV.2 215b). Şi strânseră prisoseala fărămiturilor 12 coşniţe pline (BIBLIA 1688 Mt 14, 20) und sie ... hoben auf, was übrigblieb von Brocken, zwölf Körbe voll. GR. PI. veralt. -sele. ET. a prisosi. prisosi Präs, -sesc V. intr. (1626 DRHA XIX, 186) 1. überschüssig sein, als Überschuß übrig bleiben. Şi va socoti (vânzătoriul locului) anii vânzării lui şi va da ce prisoseşte omului căruia au vândut pre dânsul lui şi se va învârteji la moşia lui (BIBLIA 1688 Lv 25, 27) so soll er rechnen von dem Jahr, da er’s verkauft hat, und was noch übrig ist, dem Käufer wiedergeben und also wieder zu seiner Flabe kommen. De nu va prisosi (περισσεΰοη) direptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor (BIBLIA 1688 Mt 5, 20) es sei denn eure Gerechtigkeit besser als die der Schrift-gelehrten. (Celor ce vieţuiesc în lume) le prisoseşte puţinică weme şi pentru spăseniia lor (INV. 1700, GCR 1, 337) erübrigt auch noch ein wenig Zeit. Fiindcă-i lipsiia jrumsăţa chipului, îiprisosiia ascuţirea minţii şi a isteciunii (MS. 1779, GCR II, 118). 2. im Übermaß, -fluß vorhanden sein. Războaiele să înmulţesc şi zavistiile prisosesc (MĂRG.2 35a). Să fie toate de prisosit şi nimic să nu lipsească (GHEORGACHI, LET.2 III, 332) im Überfluß. GR. ugs. pristosi. ET. prisos. prisosinţă PI. -sinţe S. f. (1642. CAZ. GOV. 107) veralt.: Überschuß, -fluß M. Capetele slobode (ale şerpilor) ... ca o prisosinţă a legăturii, spânzura într-o parte şi într-alta (MS. 1773, GCR Π, 91; Beschreibung eines aus goldenen Schlangen hergestellten Gürtels). Din prisosinţa inimei grăieşte gura (EV. 1894 Mt 12, 34). Vgl. a prisosi 2. - Daher: cu prisosinţă im Überfluß; Natura le dădea (locuitorilor Domei) cu prisosinţă mijloacele de vieţuire (GANE, CL I, 257). ET. a prisosi. prisosire PI. -siri S. f. (1645 HERODOT) Überschuß, -fluß M. Den prisosirea (εκ του περισσεύματος) inimii gura grăieşte (BIBLIA 1688 Mt 12, 34) wes das Herz voll ist, des geht der Mund über. ET. a prisosi. prisosit (1642 CAZ. GOV. 95) veralt. I. Adj. überschüssig. II. S. n. Überschuß, -fluß M. ET. a prisosi. prisositor Adj. (1648 NT Phil 4, 17) veralt.: überschüssig, überflüssig. ET. a prisosi. prisositürä PL -turi S. f. (1643 VARL. CAZ.2 II, 45b) veralt.: Überschuß M. ET. a prisosi. prisosnic Adj. (1800 BUDAI-DELEANU II, 14 n.) veralt.: überflüssig. Lucruşoare scumpe, dar de modă, prisosnice, dar aduse de departe (RAL. S. 3). GR. prisoselnic (C. NGR. OP. I, 261). ET. zu prisos. prispă PL prispe S. f. (um 1620 BGL) Lehmterrasse F. am Bauernhaus. Aj'ară, văruiala se coboară până aproape de prispă (MANOL. IG. ŢAR. 31). - Übetrtr.: în locul unde brâul se lărgea ... nu. mai găsesc decât o prispişoară, de abia să-ţi alături picioarele (UR. BUC. 228; Schilderung einer Bergbesteigung) einen schmalen Vorsprung, Absatz, Iulius era aplecat de-o parte pe prispa vagonului (CL XV, 113) auf der Plattform. GR. Dim. prispişoâră, PL -re. ET. slav. *prisüpa „Aufgeschüttetes”, von asl. şuti, săpş „schütten”, vgl. bulg. prespa „Lawine”, poln. przyspa „Sandwehe”, russ. prispa „Erdaufschüttung” ctc. SG. ALR II/I, K. 235. pristanda PL -dale S. f. (1877 DJPR 142) Volkstanz M., vgl. hora de brâu. ANTHROPON. Pristanda (CARAGIALE T. I, 97). ET. unbek. 225 pristănişte pristănişte PI. -tânişti S. f. (16. Jli. PS. SCPI. 106, 30) LV. Hafen M. Troianii ieşiră şi văzură pristaniştea pustie (MOXA, HC I, 353). ET. asl. pristaniste. pristăv (1630 IORGA S. D. I, 274) 1. S. m., PI. -tăvi 1. Ausrufer, Herold M. Pristaviistriga cu glas mare să pornească halaiu (DION., TEZ. II, 207). Tunurile saraiului şi pristavii în pieţe vestiră moartea lui Murat III (BALC. 79). 2. Aufseher, Verwalter M. Pristavul casii ei (DOS. VS. Oct. 29; 93b). II. S. n., PI. pristăvuri Verordnung F., Befehl M. GR. pristav. ET. asl. pristavü. pristavlisi (t) Präs, -scsc V. tr. (1817 DOC. T. V. I, 65) (Kanzleispr.:) zustellen, einhändigen, übergeben. Aş avea să-ipristavlisesc (ministrului) o jalbă (AL., CL VII, 374). ET. mss. pristavlivatj, -vljatj. pristâvnic (t) PI. -tâvnici S. m. (1563 CORESI PRAXIU 494) Aufseher M. ET. ksl. pristavînikă. pristăni Präs, -nesc V. intr. (16. Jh. PS. SCH. 35, 5) LV. 1. bisw. dabeistehen. Pristăni (ksl.predsta) în toată calea rea (CORESI PS.5 63a; Ps 35, 4). Să nu pristă-nească (eyxaOfÎGOvtai) în pământul tău (BIBLIA 1688 Ex 23, 33) sie sollen nicht bei dir wohnen. Să nu pristăneşti cu cel strâmb (BIBLIA 1688 Ex 23, 1) du sollst dem Falschen nicht beistehen. 2. la, către c., unui lucru einer Sache bei-, zustimmen. împăratul, de nevoia turcilor ... pristănise la toate capelele legii (URECHE, LET.21, 139). Căpitanul de Lipcani, de lege turc ... pristănise a ţinea cu creştinii (NEC. COSTIN, LET.2 II, 106). ET. ksl. pristati, -stanq. pristănire (t) PI. -niri S. f. (1563 CORESI PRAXIU 427) Sache F., Sachverhalt M. ET. a pristăni. pristănitor (t) PI. -ton S. m. (1563 CORESI PRAXIU 315) Nachahmer M. ET. a pristăni. pristăvi Präs, mă -vesc V. refl. (16. Jh. PS. V.2 2, 35) LV. sterben, ver-, dahinschciden. în anul 6985, noiem-vrie 8, pristăvitu-s-au Theoctist, mitropolitul Sucevii (URECFIE, LET.1 I, 132). S-au prestăvit în domnul dumialuiDumitraşcu Caramanlăul, biv velpostealnic (1709 IORGA INSCR. I, 122). GR. prestăvi, 17. Jh. preastăvi. ET. ksl. prestaviti sg. pristăvie PI. -vii S. f. (1705 CANT. IST. 249) LV. Führung F. ET. pristav. pristăvire PI. -viri S. f. (1623 DIRB XVII/4, 270) veralt: Verscheiden, Sterben N. ET. a pristăvi. pristăvit Adj. (um 1600 DIR) veralt.: verstorben, verschieden. Şi außcut9 sărăcuste, cu putere lui, acestor pristăvit de lume (DIR 151). — Auch substantiv. ET. a pristăvi. pristâmpi (t) Präs, -pèse V. intr. (1563 CORESI PRAXIU, DENS. IST. II, 335) sündigen, ein Gesetz brechen. ET. ksl. préstqpiti. pristâpnic siehe preastâpnic. pristen etc. siehe präsnel. pristeniör PI. -niori S. m. (1825 B.) Gundelrebe F., Gundermann M. (Glechoma hedera-ceum). GR.pristinior (B.),pristinioâră (PANŢU). ET. pristen (präsnel). pristoi1 (t) Präs, -toiésc V. intr. (16. Jh. CV) landen. Deaci pristoi (ksl. pristd) întru Efesu (CV2 1 b; Apg 18, 19). Şipristoimu (ksl. pristahomü) întru Tirea{CV2 13a; Apg 21, 3). ET. ksl. pristojali. pristoi2 (t) Präs, -iésc V. tr. (16. Jh. PS. SCH.) aufhören. Şi nu pristoiră (ksl. prestasa)... slugile lu împăratu, arzându cuptoriul (PS. SCH. Dan 3, 46). ET. ksl. préstajati. pristol PI. -töluri S. n. (um 1550 HC II, 466) Hochaltar, Altartisch M., vgl .jertfelnic 2 u. proscomidie. Wird außerhalb der Kirche Messe gelesen, so heißt der dabei verwendete Tisch ebenfalls pristol. Popa Matei blagoslovi din mijlocii dverei şi trecu lângă sfântu prestol să miruiască (RĂDUL. RUST. II, 191). Am jurat ca ... Din pristolul de la Roma să dau calului ovăz (EMIN. O. I, 147; Sultan Bajazid I. zu Fürst Mircea). - Daher LV. bisw. iiberh.: Altar, Altartisch M. Au pristol ce svănţeaşte darure (ES 90b; Mt 23,19). Când Aaron vădzu acesta clădi un preastol dinainte-i (PO2 286; Ex 32, 5) einen Altar. Ieremiiaproroc ... au întral în Sion şi au luat ... sfântul prestol cel de mult preţ şi sfântul sfeştnic (MS. um 1650, GCR I, 148) den Schaubrottisch. GR. LV. preastol, prestol. ET. ksl. prëslolù. pristölnic PI. -toIniei S. m. (1906 PANŢU) 1. Siegel N. auf dem Meßbrot. 2. Samtpappel F. (Abutilon avicennae Gaertn.). ET. prislornic, mit Anlehnung an pristol. 226 priveghea pristös etc. siehe prisos etc. prişleşi (t) Präs, -şese (1688 BIBLIA) 1. V. tr. übersiedeln. Ful, împăratul asirienilor, şi ... Thegla Falasar, împăratul asirienilor ... prişleşirăpre Ruvin şi pre Gad (BIBLIA 1688 1 Chr 5,26) der fühlte weg die Rubeniter, Gaditer. II. V. intr. (sich) ansiedeln. Dan, pentru căciprişleşis la vase? Asir au preşleşit lângă marginea mării (BIBLIA 1688 Ri 5, 17) und warum wohnt Dan unter den Schiffen? Asser saß an der Anfurt des Meers und blieb an seinen zerrissenen Ufern. ET. zu ksl. priiţi „kommen”, part. prisilü, vgl. prişleţ. prişleţ (t) (16. Jh. PS. SCH. 119, 6) LV. Adj. Fremd. - Auch substantiv. Prişleţu-s eu în pământ (CORESI PS.5 232b; Ps 118, 19) ich bin ein Gast auf Erden. Cătră cel prişleţ să purta cu strâmbătăţi (BIBLIA 1688 Ez 22, 7) den Fremdlingen tun sie Gewalt und Unrecht. Noaă lumea nemernicie ne iaste şi într-însa prişleţi sintern (CANT. DIV. 43b). ET. ksl. prisîlicî. pritcă siehe pretcă. pritee siehe price. priti Präs, -tesc V. tr. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. TR. 1. warnen. 2. befehlen. ET. şerb. pretiti. pritoâcă PI. -toace S. f. (1898 DT.) kleinere Bütte, in der die Trauben zum Tretbottich (cadă) getragen werden (PAMF. IND. 218). ET. a pritoci. pritöc PI. -tocuri S. n. (um 1580 GLOS. BOGD. 427b) Umgießen N. (einer Flüssigkeit in ein anderes Faß etc.). Pretocul vinului nou (LIT.). - Auch adjektiv.: vinpritoc. GR. pretoc, pristoc. ET. a pritoci. SG. ALR SN I, K. 246. pritoci Präs, -cesc V. tr. (1703 GCD) vin, varză etc. Wein, Sauerkraut etc. (in ein anderes Faß etc.) umgießen, abziehen. La 7-8 zile după ce s-a pus (curechiul) la murat, se pritoceşte (ŞEZ. VIII, 9). Izvoarâle Nilului prin grosimea atâţea munţi ... pătrunzind, materiia cea groasă ...ca dintr-un vas într-alt vasprităcindu-să, să curăteste (CANT. IST. 118). GR. pretoci, pitroci, pristoci (PTB.). ET. şerb. nslov. pretoăti. SG. ALR SN I, K. 238, 246, 252; IV, K. 1106. pritvör siehe pridvor. priu siehe prian. priva Präs, privez (1794 CAL. 37) I. V. \x.pc. de c. jdn. einer Sache berauben, jdm. etw. entziehen. II. a se priva auf etw. verzichten. ET. n.lat. privare, auch mittelbar. privai sieheprăval. privat (1698 MIN. Sept. 112) 1. Adj. privat. II. S. f.privâtă, PI. -vaţi (B.) ugs.: Klosett N., Toilette F. GR. privâdă. ET. n.lat. privatus, frz. prive. SG. ALR SN IV, K. 1235; II/I, MN 2798, 110. privaţiiine PI. -ţmni S. f. (1825 VÂRN. L. 141b) Entbehrung F., Mangel M. GR. (t) privâţie. ET. n.lat. privatio. privaz siehe pervaz. privătâr PI. -tari S. m. (1683 DOS. VS. Sept. 26; 28b) veralt. 1. Händler M. 2. Wucherer M. ET. n.lat. privatarius, auch mittelbar, privdor siehe pridvor. priveäla PI. -veli S. f. (1645 HERODOT 333) veralt.: Schau F., Anblick M., Aussicht F. O, iubitori deprivealăcreştini (MĂRG.2 88a) oh, ihr schaulustigen Christen. Să-şi dea (floarea) rodul la iveală Şi tuturor la priveală (TEOD. PP. 171). Şi jucau cu toatele la curte, şi domnul şi doamna făcea priveală (EN. COGăLn., LET.2 III, 227) schauten zu. Te va bucura priveala unui loc ce-i lăcuit De dragoste (CONACHI 120). De sus ai o privală măreaţă asupra unei mare părţi a Alpilor elveţiei (I. NGR., CL II, 133). GR. MOLD. -vâlă. ET. a privi. privedere siehe prevedere. priveghea Präs, -ghez (16. Jh. PS. SCH. 101,8) 1. V. tr. bisw. pc. jdn. bewachen. (Tândală) rămase ... lângă el să-l priveghezeln biserica pustie, noaptea cât o fi de mare (DULFU PĂC 149). Spăsând te spăşeşte şi sufletul tău tî-lpriveaghe cu drag (DOS. VS. Sept. 8; 12b). Π. V. intr. 1. nicht schlafen: wachen. Privegheaţi amu, că nu ştiţi în ce ceas Domnul vostru va veni (CORESI TE4 54a; Mt 24,42) darum wachet; denn ihr wisset nicht, welchen Tag euer Herr kommen wird. Nu culcându-ne şi dormind, ci priveghind şi deşteptaţi spre lucrarea poruncilor tale să ne aflăm (PSALT. RAMN. 7a). 2. lângă un bolnav, mort bei einem Kranken, Toten wachen, Wache halten. Venii Ca să priveghez aice noaptea lâng-al tău sicriiu (DULFU PAC. 152). 3. fig.: wachen, wachsam sein, asupra cuiva, LV. pentru cn. über jdn. wachen, jdn. über-, bewachen. Pururea să ne frudim şi să priveghem şi niciodată să nu fim fără de grijă (MĂRG.2 52a). Dă-nepăstori buni şi sufleteşti, 227 priveghere să poată preveghea ... pentru sufletele noastre (SICR. DE AUR2 35a; zu Gott). Să se privigheze ca şi orzul să nu aibă într-însul vreo pană (DRĂGH. IC. 46). III. a se priveghea LV. wach sein. Toţi oamenii... (în biserică) să. sepriveghe rugându-se (PRAV. GOV. 6a). GR. LV. (16./17. Jh.) prev-; vcralt. privighea. - Präs. LV. (16./17. Jh.) 1 .priveghiu, 2.priveghi?).priveghe. ET. lat. pervTgîlo, -are. SG. ALR II/I, K. 169. priveghere PI. -gheri S. f. (16. Jh. PS. H. 59, 11) 1. Nachtwache F., die im Gebet zugebracht wird, Vigilie F. La monastiri, când se face priveghere de toată noaptea (GHEN. LIT. 56). întreabă pe un arnăut ... ce sărbătoare e a doua zi de se face privighere mare (CARAGIALE SCH. N. 49). Vgl. denie. 2. Schlaflosigkeit F. Acestea ce le-ai strâns cu ostenele, cu griji, cu privigheri ...la cine le laşi si le orâmduiesti? (ANTIM DID. 204). 3. Totenwache F. 4. Wachsamkeit F. ET. a priveghea. SG. ALR I/II, K. 295. priveghetör (um 1560 BRATU, SCL XXV, 153) 1. Adj. wachsam. Mare şi bun lucru este rugăciunea ... când să face ... cu gând priveghitoriu şi deşteptat (MĂRG.2 155a) mit wachsamen ... Sinne. II. S. m. 1. Totenwächter M. 2. Aufseher M. - S. f. priveghetoâre. III. priveghetoâre S. f. TR. MUNT. Totenlicht N. GR. veralt. privighetor, privighitor. ET. a priveghea. priveghetură PI. -türi S. f. (1564 CORESIMOLIT. 250b) LV. Wachsamkeit F. ET. a priveghea. priveghi PI. -veghiuri S. n. (16. Jh. PS. H. 89, 4) 1. Totenwache F. Cât stă mortul în casă, noaptea se face priveghi (CL XVI, 5). 2. Nachtwache, Vigilie F. Cine spre ziuă de Bobotează stă de priveghiu, vede cerurile deschizându-se (ŞEZ. I, 126) wer in der Epiphaniasnacht wach bleibt, sieht wie der Himmel sich öffnet. 3. Wache, Aufsicht F. (PS. H.). La podvoadă şi la preveghiu şi la munci (BGL 92). ET. lat. peivigîlium, mit Akzentverschiebung in Anlehnung an a priveghea (vgl. varză < lat. vîrîdia, nach verde). SG. ALR I/II, K. 295; II/I, K. 169. privelişte PI. -velişti S. f. (1683 DOS.) 1. Anblick M. Valea se deschide, codrii se trag la o parte, o privelişte neaşteptată, negrăit de mândră, se înjăţişează ochilor (VLAH. RP. 124). Tristă şi duioasă privelişte a vedea unele ca acestea în patria noastră (MUMUL., GCR II, 246). 2. Schauspiel N. Din mică vârstă în mimuri ... şi la prăvirişti crescut (DOS. VS. Noe. 4; 103b). în mijlocul teatrului adecăprăvirişlii (DOS. VS. Sept. 16; 19a) mitten auf der Schaubühne. (Bălaurul) l-au zămorât, de-acia sta oprăvirişte miloasă (DOS. VS. Oct. 7; 50b) lag er da, ein jammervolles Schauspiel darbietend. GR. veralt. prăvirişte. ET. zu privealä bzw, privire, vgl. russ. zräiste. priveşti Präs, -tesc (1834 DRĂGH. IC.) MOLD. BUCOV. TR. I. V. tr. c. etw. überragen. (Dragostea) Uscatul tot îl cuprinde si mărileprivesteste (CONACHI 7). II. V. intr. peste c. über etw. hinausreichen, -ragen. Mustul săprivisteascăpiste morcovi ca un lăţişor de mână (DRĂGH. DOCT. 253). Boţul de caşcaval puindu-să în calup, să se chibzuiască ca săpriveştească ceva decât calupul (DRĂGH. IC. 30) über die Form. GR. priveşti, privişti. ET.unbek. //DLR: lat. *peivestire, CADE: *perviescre < vi esc ere. privi Präs, -vesc (16. Jh. PS. SCFI. 36, 12) 1. V. tr. 1. ansehen, betrachten. Cu-o falnică uimire stăm, te privim în faţă (AL. POEZII UI, Leg. 57) sehen wir dir ins Antlitz. Vgl. a căuta II. 1. 2. c. mă priveşte etw. geht mich an, betrifft mich. însă ce mă priveşte? Mai bine să ne căutăm de ale noastre (CREANGX, CL XIV, 374) was geht mich das an, kümmert mich das? In (ceea) ce od. cât (veralt. încât) mă priveşte (pe mine) was mich anbetrifft, meinerseits. Ce să fac? „Asta te priveşte” was soll ich tun? „Das ist deine Sache”. II. V. intr. 1. sehen, blicken, la c. etw. ansehen, betrachten, absol.: Zusehen, -schauen. Şi au ieşit, la margine la uscatpre pământ şipriviia pre mare (MS. 1675, GCR 1,223) sah auf das Meer hin. Nu suntem vrednici să râdicăm ochii noştri şi să privim la înălţimea ceriului (MS. 1715, GCR U, 16). (Soarele) la tine când priveşte, Stă şi nu mai asfinţeşte (I.-B. 15). De va merge (muierea) la vederea jocurilor să privească jară de voia bărbatului ei (INDR. 205). 2. veralt. la, către c. sich auf etw. beziehen. (Acestea) sunt socotele creştineşti carele privesc numai cătră adevărul cel evanghelicesc si cătră credinţa lui Hs. (ÎNV. 1700, GCR 1,337). III. a se privi sich ansehen. N-ar fi mijloc să te priveşti (în oglindă) Asemene după cum eşti Şi idolatrie Să nu-ţi aduci tu ţie (I. VĂCAR., GCR II, 160; zur Geliebten). GR. LV. (16. u. Anf. 17. Jh.) previ (z. B. CORESI, MOXA); PS. SCFI., CV, sowie MOLD. LV. u. ugs. prăvi. ET. anscheinend asl. previti, şerb. nslov. bulg. priviţi „winden”, daher wohl „den Blick nach etw. wenden”; 228 privör weniger wahrsch. wäre asl. praviti „richten, lenken” // asl. praviti (CADE), pri-javiti „zeigen” (SCRIB AN). SG. ALR II/I, MN 3905, 140; 6828, 4. privighetoare PI. -töri S. f. (1640 PRAV. GOV.) Nachtigall F. (Lusciola). Cine va mânca ... coruiu sau vâltur saupriveghitoare (PRAV. GOV. 54a). Privighetoarea dulce care spune cu uimire Tainele inimii sale (AL. POEZII III, 57). GR. veralt. privighitoare, privigătoare, priveghitoare. - S. m. privighetor Nachtigallmännchen N. Dornicul privighietor Aşa îşi cântă dorul (RĂDUL. RUST. I, 230). Mierla ... mai are un frăţior, Pe negru privighetor (MF I, 762); privighitoröi (MAR. ORN. I, 244). ET. a priveghea. SG. ALR SN III, K. 703. privilegiat (1763 PROT. AARON IV, 16b) 1. Adj. 1. bevorzugt. - Auch substantiv. 2. veralt.: bevollmächtigt. II. (t)privilighet S. m. MOLD. Vizepräfekt M. (URIC. VII, 197). GR. (t) privileghiat. ET. n.lat. privilegiatus, auch mittelbar. privilegiu PI. -legii S. n. (1703 GCD) Privileg N. Celor ce slujesc lui cu credinţă împarte privileghii... Făcându-i nobili prin o hârtie (BUDAI-DELEANU X, 120). Privileghiili daţi lor de la domnii Moldaviei să vor păzi întocma (AŞEZ. 1818, GCR U, 222). GR. (t) privileghion (ŞINCAI HR. I, 351), veralt. priviieghiu(m), S. f. privileghie (CANT. IST. 12). ET. n.lat. privilegium. privinţă PI. -vinţe S. f. (1846 CR 185) Hinsicht F., Bezug M. in Verbindungen wie: în toate privinţele in jeder Hinsicht; în această privinţă in dieser Hinsicht. Ciomagul era în privinţa arcului ceea ce baioneta este în privinţa puştii (HASDEU I. V. 88) in Bezug auf den Bogen. ET. a privi. privire PI. -viri S. f. (16. Jh. CV) 1. Blick M. Arunc o privire spre cn., asupra cuiva ich werfe einen Blick auf jdn. Privirile noasfre se întâlniră unsere Blicke begegneten sich. 2. Anblick M., Betrachtung F. Aerul curat, privirea naturii deşteptară în inima mea suvenirea Doamnei B. (C. NGR. 54). 3. veralt.: Hinsicht F., Bezug M. (wofür LM.privinţă), in Verbindungen wie: în toate privirile in jeder Hinsicht, în privirea unui lucru, LM. cu privire la in Bezug auf. 4. Erwägung F. Se adaoge încă şi această privire importantă, că noi suntem ... osteniţi si slăbiţi de drum (BĂLC. 149). 5. înti--o privire nach Kräften. Se şi opintea el înlr-o privire să răspundă bine, dar degeaba (CREANGĂ OP. V, 86). 6. (t) Schauspiel N. Porniră-se într-un sufletu întru prăvire, în zborişte (CV2 5b; Apg 19, 29) sie stürmten aber einmütig zum Theater. GR. (t) prăvire. ET. a privi. privistului (t) (x) Präs, -iese V. tr. (MS. 1757) begrüßen. Monarhul ... spre toţi ... priviia, ca când îiprivistuluia (MS. 1757, GCR II, 53). ET. russ. privetstvovatj. privişti siehe priveşti. privit S. n. (um 1580 GLOS. BOGD. 170a) 1. Schauen N. 2. veralt.: Schauspiel N. GR. (t)pră- (DOS. VS. Sept. 2; 3b). ET. a privi. privită PI. -vite S. f. (1728 RADU POP., CM I, 406) 1. Stäbchen N., die (z. B.) das Kreuz des Keschers (crâsnic) bilden. 2. Vogelfalle F. GR. privită, PI. auch -viţi. ET. unbek. SG. ALR II/I, K. 273; SN I, K. 24, 25, 158. priviţi (t) Präs, -tesc V. tr. (1683 DOS.) begrüßen, feierlich willkommen heißen. Deşchizându-le uşea şiprivitindu-i ca neşte cunoscut. (DOS. VS. Oct. 26; 88a). Vornicul Lupul, dacă s-au apropiat (Bechir Aga) de tabără, i-au ieşit înainte de l-au privitat cu căzută închinăciune (NEC. COSTIN, LET.2 II, 112). ET. poln. przywitac. privitiş (t) PI. -tişuri S. n. (1683 DOS.) (feierliche) Abschiedszeremonie F. Luându-ş privitişuri (Glosse: iertăciune) unul de cătră alalt (DOS. VS. Noe. 23; 147a). ET. a priviţi. privitor (1645 HERODOT 414) 1. Adj. schauend, betrachtend. Dzic unii că cei cu socoteală denainte au ochi privitori (CANT. IST. 60). -Privitor la ... betreffend. II. S. m. 1. Zuschauer M. Privitor ca la teatru Tu în lume să te-nchipui (EMIN. O. I, 196). 2. (t) Späher, Wächter M. GR. (t) prăvilor. ET. a privi. privitură PI. -türi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) veralt.: Blick M. GR. prăvitură. ET. a privi. priviţă siehe privită. privör siehe pridvor. 229 priza priza Präs, -zez V. tr. (1836 C. NGR.) tabac Tabak schnupfen. Bătrâna ... purta ochelari şi priza tabac (C. NGR. 60). ET. frz. priser. priză PI. prize S. f. (1823 MUM. C. 125) 1. (Tabak-)Prise F. 2. fam.: Anklang M. 3. Steckdose F. GR. veralt. preză. ET. frz. prise; preză < it. presa. prizări (1856 SBIERA POV. 244) I. V. tr. TR. BAN. verwunden. II. V. intr. fam.: schuften. III. a se prizări MOLD, von Halmfrüchten etc.: verkümmern, ein kümmerliches, dürftiges, unansehnliches Aussehen bekommen. Nu le prieşte (copiilor) aerul de-aice: cum îi aduce ... slăbesc, seprizeresc ca-n socote (NĂD. NUV. II, 78). GR. prizeri. ET. wahrsch. asl .prezrăi „negligere etc.”, şerb. nslov. prezreti „nicht beachten”, vgl. a zări < asl. zreti. prizărit Adj. (1845 ION. CAL. 177) dürftig, unansehnlich. Eram şi eu, un băiet prizărit, ruşinos şi fricos şi de umbra mea (CREANGA, CL XIV, 365) ein unansehnlicher ... Knabe. Poate vrunpedant ... te-o strânge-n două şiruri, aşezându-te la coadă In vro notă prizărită sub o pagină neroadă (EMIN. 0. 1.135; Schilderung des Schicksals, das den Dichter bei der Nachwelt erwartet) in einer dürftigen Anmerkung. ET. a prizări. prizonier PI. -nieri S. m. (1787 CANTACUZ. M. 392) Gefangener M. ET. frz. prisonnier. proaspăt Adj. (1640 URECHE, LET.1 I, 131) fii sch: unt, peşte proaspăt, ouă proaspete, apă proaspătă frische Butter, Fische, Eier, frisches Wasser. Numai trii lucruri pe lume sunt bune: ... Pânea cât de proaspătă, vinu cât de vechi şi nevasta cât de tânără (AL. OP. 1, 843). Ioil sărmanul era proaspăt încă (SPER. AN. 1889 I, 204; von einem jungen Mönch) I. war noch grün. - Adverbiell: Un miros de fân cosit proaspăt (NĂD. NUV. Π, 169) von frisch gemähtem Heu. (Unul) care venise în gazdă la noi din proaspăt (CREANGĂ, CL XV, 456) der erst kürzlich bei uns eingekehrt war. GR. Dirn, prospetel (I. NGR., CL IV, 391). ET. gr. πρόσφατος. SG. ALR SN IV, K. 1066; VI, K. 1839. proâşcă PI. -şte S. f. (1620 MOXA) 1. LV. Zielscheibe F. Turcii ca într-oproaşcăsăgetau într-înşii de-i împlură de săgeţi (NEC. COSTIN, LET.1 1. App. 72). A punepc. (în) proaşcă jdn. als Zielscheibe hinstellen. 2. LV. Schußweite F. Sfânta ... ieşi din cetate ca la treiproaşce (DOS. VS. Sept. 3; 5a). 3. a face proaşcă în c. in etw. Verheerung anrichten. Năvălesc după ei turcii ... Dar Balaş şi Condoguni făcea proaşcă între ei (BELD. LET.2 III, 378). O ghioagă... Care când o învârteam, Proaşcă prin duşmanifăceam (AL. PP. 169). Prea faci proaşcă în averea mea (AL., CL IV, 320). 4. MOLD. BUCOV. TR. Handspritze F. O proaşcă de apă, care se întrebuinţează când roiul se urcă în sus (FILIP. DASC. AGR. 168). GR. procică (MOXA, HC I, 315), proşcă (BIBLIA 1688 Gn 21, 16). ET. zu a împroşca. SG. ALR SN I, K. 228; EI, K. 909; IV, K. 1041; ALRM SN I,K. 156. proba Präs, -béz V. tr. (um 1670 ANON. CAR.) 1. (an)probieren, prüfen, erproben. Drăguţu cu alta-mi şedel Şează şiprubuluiască, Numai să nu-şi bănuiască (I.-B. 248). O să dai tot în sec dacă nu prubuluieşti că banu e multpână-l înmulţeşti (JIP. OP. 30) wenn du nicht die Erfahrung machst. 2. beweisen. 3. (hemm)raten, (ab)schätzen. Prubuluiesteel cam unde era casa lui (ICR. III, 12). GR. veralt. Präs, prob (C. NGR. öfters); probălui, pro-băi,prubiii, probui (DOS. PS. SLAV. R. 94,9\prubu-lui, prubălui, prăbălui. ET. probă bzw. n.lat. probare, auch mittelbar, vgl. magy. probai, dt. probieren, poln. pröbowac. probabil (1781 MICU L. 79a) I. Adj. möglich. II. Adv. möglicherweise, wahrscheinlich. ET. n.lat. probabilis, it. probabile. probâjeni siehe preobrajenie. probar PI. -bâri S. m. (1811 BRVIII, 51) veralt.: Setzer M. ET. probă. probat Adj. (1705 CANT.) erprobt. Din vremea apatrudzăci de ani ispitiţi şipro- băiţi vă aveam (CANT. IST. 278). GR. Varianten wie bei a proba. ET. a proba. probă PI. probe S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Probe F., Versuch M. A face proba probieren: Facem o probă dacă nodul aţelor de sus ajunge drept la mijlocul zmeului (ISP. JUC. 68). Nişte copii ...făceau probă de urăturăpentru sfântul Vasile (SAD. PS. 97). 2. Probe F., Muster N. Probe de mărfuri Warenproben. Am avut ocazie de a vidé prea frumoase prube de măta- 230 procedură să produsă de aimenii din Focşani (SUŢU NOT. 106). Dregători tineri, cinstiţi, luminaţi, aia suntprubă dă rumân (JIP. OP. 86) Muster, Vorbilder. Cârtiţa să-ţi deiepruba aratului în câmpie Şi viermele de mătasă dascal la ţesut să-ţi fie (CONACHI277) diene dir als Vorbild. 3. bisw. (wofür auch dovadă): Probe F., Beweis M. Dându-i atâtea prube de mintea sa. cea coaptă (CANT. SCRIS. 3). Probă cu martori Zeugenbeweis. A face probă în justiţie vor Gericht beweisen. GR. MOLD., bes. in Bdtg. 2, prubă, prublă (ŞEZ. III, 86). ET. n.lat. proba, auch mittelbar, vgl. poln. magy. proba. probăi etc. siehe proba etc. probălui etc. siehe proba. probăzitură (t) PI. -tiiri S. f. (1705 CANT.) Scheltwort N. Probăziturile carile în obraz mi le arunca (CANT. IST. 235). Cu grele probăzături şi de cap clătinături (CANT. IST. 270). GR. probăzătură. ET. a probozi. problematic Adj. (1821 LEON ASACHIB. 98) problematisch. ET. dt. problematisch, frz. problématique, it. proble-matico. problénm PI. -blême S. f. (1705 CANT. IST. 12) 1. veralt.: Vorschlag M. SpătarulPâivul... au adunat o împreunare de boierii acei mai mari ...la cari s-au făcutprovlimă ca să meargă doi boieri mari la feld-mareşalu (I. VĂCAR., TEZ. II, 280). 2. Sache F., Prozeß M. Pârâşul nu poate să silească prepârât să dovedească provlimă (COD. CARAGEA2 164). 3. Problem N. Dacă tu ştiai problema astei vieţi (EMIN. O. I, 137). 4. Rätsel N. GR. (t) provlemă, provlimă, problemă (GOR. HAL. IV, 43). ET. n.lat. problema, frz. problème, dt. Problem; provlimă < ngr, πρόβλημα (in Bdtg. 1 für πρόβαλμα). probozeâlă PI. -zéli S. f. (1680 DOS. PS. SLAV. R. 68,11) veralt.: MOLD. Schelten, Auszanken N. Neputând răbda păgânul îndrăznirea si probăzala svântului Theofil (DOS. VS. Oct. 10; 59a). GR. probo-. ET. a probozi. probozi Präs, -zésc V. tr. (1680 DOS. PS. SLAV. R.) veralt. u. ugs. scheltend Vorwürfe machen: schelten, auszanken. Şi astătură (sfinţii) naintea împăratului de-l înfruntară şi-lprobozâră şi-lfeacerăpăgân (DOS. VS. Dech. 10; 207b). El, săracu ...nu mă bate şi nu mă probozeşte pentru nimica toată ... nu-mi face trupul numai vânătaie cum mi-lfăceai tu (BOGD. POV. 100). GR. LV. pobrăzi, probrăzi, pobrozi, probrăzui (DOS. PS. SLAV. R. 34, 7). ET. wahrsch. slav. poobrazati bzw. proobr- „darstellen”, daher , jdm. Vorhalten, wie er ist”. SG. ALR SN V,K. 1414. probozire PI. -ziri S. f. (1680 DOS. PS. SLAV. R. 68, 20) veralt.: Schelten N. GR. probrăzare. ET. a probozi. probrăzeâlă etc. siehe probozeâlă etc. probui siehe proba. procâjen (t) Adj. (1632 EUSTR. PRAV. 501) aussätzig. ET. asl. prokazenî. procajénie (t) S. f. (1683 DOS. VS. Dech. 31; 247 a Glosse) Aussatz M. ET. asl. prokazenije. proeâtoh (t) PI. -câtohi S. m. (1819 URIC. IV, 209) Vorgänger M. eines Regenten. ET. ngr. TtpoxaTOxoç. proeâtor PI. -câtori S. m. (1593/4 DIR) TR. Rechtsanwalt M. Era procatăr, adecă încurcător de trebi, sporitor de pricini (RETEG. POV. III, 82). GR. protâcăr (FR.-C.-MOŢII 104), procâtăr. ET. n.lat. procurator, durch magy. Vermittlung (prô-kâtor). SG. ALR SN IV, K. 989. procatori Präs, -résc V. intr. (1806 KLEIN) veralt.: TR. den Beruf eines Rechtsanwalts ausüben. GR. procătări, protăcări. ET. procator. procatorie S. f. (um 1670 ANON. CAR.) veralt.: TR. Rechtsanwaltschaft, Advokatur F. GR. procătărie (B.). ET. procator. procedă Präs, -déz V. intr. (1742 MOLDOVAN I, 156) Vorgehen, verfahren. ET. n.lat. procedere, it. procedere, frz. procéder. procedură PI. -duri S. f. (1805 CIL III, 124) Prozedur F., Verfahren N. GR. (t) proţedură. ET. n.lat. procedura. 231 DOS. VS. Dech. 1; 187b) ederholt gelesen. Acea carte, acea slovă iri procetite, de mii de ori sărutate .6). eF. .-clamV.tr. (1829 AR 237) lusrufen. mez (AR 1830,369). lamare, frz. proclamer. 1. -mâţii S. f. (1821 BELD.) . Proclamaţii fac îndată, prin respântii A, LET.2 III, 357). ine. lamatio, frz. proclamalion. )S. f. (1612DIRB XVII/3, 102) 551/3 ES 103b; Mt25,41) -dämmt. Proclet cela ce face lucrul egrijă (PRAV. GOV. 4a). Vgl. treclet. theton von Teufeln, bösen Geistern, ăpăosând marele Constantin împărat, ieşi eresa procletului Arie şi a turbura .. VS. Oct. 7; 51a). So fam. ugs. noch de cioară, cum văzu fata, îi puse gând 163) die gottverdammte, niederträchtige 1 proclet şerpe Chiar în drum îmi şede L. 146). - Auch substantiv.: Proclete, vai de sufletul tău! Că-nvătăturile scrise işa rău (PANN PV. M. I, 68). LV. häufig mit -ea-, nach ksl. -ţenii S. f. (1617 DIRB XVII/3, 178) Lfluch M. (ŢICH. 292). iese V. tr. (1564 CORESI CAZ. 1,183a) Bannfluch belegen, verdammen. Pre cleţim, pre jidovi să-i ocărăm (VARL. Acestea sfinţi fecerăsăbor în Râm ... mesa lui Consta împărat de Tarigrad pt. 20; 23a). ţii S. f. (1563 CORESI PRAXI, 376) lfluch M. -ţiri S. f. (1642 CAZ. GOV. 76) Ah ar cel ce au tulburat pre Israil carele 'ire la procleţire (BIBLIA 1688, 1 Chr procopsit 2,7) Achan, welcher Israel betrübte, da er sich am Verbannten vergriff. ET. a procleţi. procleţii Adj. (1642 CAZ. GOV. 76) 1. LV. mit dem Bannfluch belegt. 2. verflucht. ET. a procleţi. procopseâlă PI. -seli S. f. (1683 DOS. VS. Martie 1; 5) Empor-, Vorwärtskommen N. in Bezug auf Vermögen, Stellung, Kenntnisse. A face procopseâlă es zu etwas bringen. Averile lor şi ostenelele lor săfie blestemate şi spre pierzare. Procopsală să nu vază în toată viaţa lor (DOC. 1786, MELH. CH. 278; Bannfluch) sie sollen es nie in ihrem Leben zu etwas bringen. îţi dau şi ţie voie (să mergi), să vedem ce procopseâlă a să-mi faci (ISP.215; der König zur Tochter, die in den Dienst eines anderen Königs treten will) welchen Erfolg du haben wirst. Nu-iprocopseâlă de aşa bani. Unii se smintesc, alţii mor (NĂD. NUV. II, 87; von einem gefundenen Schatz) es ruht kein Segen auf solchem Geld. Ei, şi dacă te-ai ales deputat - mare pricopseală! (XEN. BR. 62) das große Glück!, was hast du auch damit erreicht? Iată ce pricopseală îţi jacu nevasta ce ţi-ai ales (ISP. LEG.2 64; die Hebamme, die der Frau junge Hunde an Stelle der Kinder untergeschoben hatte, zu deren Gatten) sieh nur, was dir da die Gemahlin ... Schönes beschert hat. Procopseala na se cumpără cu bani, ci se câştigă cu ani (PANN PV. M. II, 3) Wissen, Bildung. (Grigorie Vodă) jacând un engomion turcesc către Vizirul... cât s-au mirat singur Vizirul de procopseala şi turceasca lui (EN. COGĂLN., LET.2 III, 211) über seine Gelehrsamkeit und sein Türkisch. -A lua un băiat pe procop-seală einen Knaben als Diener, Lehrling mit der Verplichtung aufnehmen, daß man ihn erziehen u. später versorgen wird. Şi-a făcut pomană căpitanul de m-a luat pe procopseâlă - întâi slugă, pe urmă ajutor, mai apoi tovarăş (CARAGIALE SCH. N. 18). Când un boier îşi căsătorea copiii, se da cuconaşului un băiat crescut în casă, ca să-l slujască pe procopseâlă (GHICA 296) daß er ihm gegen die Verpflichtung späterer Versorgung diene. GR. auch pric-. ET. a procopsi. procopsi Präs, -sesc (1652 ÎNDR.) 1. V. tr. 1.pc. veranlassen, daß jd. Vermögen, Stellung, Kenntnisse erlangt, jdm. zu Wohlstand, Rang und Ehren, Bildung verhelfen. (Proprietarul moşiei), un neromân, care vrea să-şi procopsească pe toţi veneticii lui (ISP., CL XVIII, 206). Ce mai păţesc cu el (cu dascălul) de când mi l-a pus pe cap tatăl meu ca să mă procopsească (AL. OP. I, 366) um mich zu bilden. 2. fam.: zugrunde richten. Mă procopsişi! Curat urgie! Dă şase lei şi ne-nvoim (RADUL. RUST. I, 126; der Bauer zum Gutsbesitzer, der ihm einen sehr niedrigen Preis für seinen Acker bietet). (Dracul) îl mai suceşte (firul de păr), îl mai cârneşte şi la urmă-l pricopseşte ca şi pe celelalte (SEV. POV. 165). II. V. intr. LV. aufsteigen. - (Vasile Vodă) cunoştea că nu va procopsi fiiul său în domnie (NECULCE, LET.2 II, 190). (Preoţii) ce se vor însura după hirotonie, aceia săfie lipsiţi în câtăva vreme să nu procopsească întru rânduielele lor (ÎNDR. 607) sollen ... zur Beförderung zu höheren Würden nicht zugelassen werden. (Sfântul Evtihie) cugetând în sfintele cuvinte şi-procopsind într-adâncui cunoştinţa (DOS. VS. Apr. 6; 78a) die Erkenntnis vertiefend. III. a se procopsi 1. zu Wohlstand, Rang und Ehren, Bildung gelangen, es zu etwas, es weit bringen, empor-, auf einen grünen Zweig kommen. Am să-ţi dau un dar să te pricopseşti... Să te faci doftor, să vindeci lumea (RCM. SÂRB. 88). (Zavistnicul) deaca vede pre cineva procopsindu-se, el crapă de pizmă (ANTIM DID. 114). Văz că şi cu acestea nu pot să mă procopsesc, Nu pricep ce o să jie, pentru ce nu izbutesc (PANN PV. M. 1,114). Fiind tiimes de mic copil în străinătate, s-a procopsit într-atâta că s-a întors un gură-cască perfect (BOGD. VECHI, 164) ist er dermaßen gelehrt geworden. 2. fam.: in einen elenden Zustand geraten, herunterkommen, zugrunde gehen. Atât ar mai trebui ... să iasă şi femeile la duel! c-apoi s-au pricopsât de tot biata Moldovă! (AL. OP. 1,995) dann ist es aus mit der armen Moldau! De cumva, măzăpseşte baba, m-ampricopsit (NĂD. NUV. 1,122) dann bin ich verloren. Calul ăsta bun e oare, Nu cumva m-am procopsit (SPER. AN. 18921,13; der Pferdedieb spricht) habe ich mich nicht etwa selbst angeschmiert? GR. pric-. ET. ngr. TTpoxÖTiTG), Fut. -xöcpco. SG. ALR SNI, K. 147. procopsire PI. -siri S. f. (1652 MURNU GR. 48) 1. Gewinn, Nutzen M. 2. Wissen N., Bildung F. GR. pricopsire. ET. a pricopsi. procopsit Adj. (1643 VARL. CAZ? I, 192a) 1. bereichert. Ea a ajuns procopsită, doamnă mare, primită pe la curţi împărăteşti (CARAGIALE SCH. N. 242) ist zu hohen Ehren gelangt. 2. gelehrt. Care din preoţi va fi mai procopsit, face oraţii (GHEORGACHI, LET.2 III, 309) wer ... am gelehrtesten ist. - Neg. neprocopsit: Copilul nepedepsit rămâne neprocopsit (PANN PV. M. II, 4) unwissend. 3. nichtsnutzig. Când să frec pe maidan, mă pomenesc cu ... pricopsitul de Ţârcădău că-mi taie drumul (CARAGIALE, CL XIII, 255) tritt mir plötzlich der nichsnutzige Ţ. in den Weg. GR. pricopsit. ET. a procopsi. 233 procôv procov etc. siehe pocrov etc. procura Präs, procür V. tr. (1816 NICOARĂ 209) besorgen. GR. (t) -rirui, -corarisi. ET. n.lat. procurare, auch mittelbar. procurator PI. -tori S. m. (um 1640 URECHE) veralt.: Anwalt, Advokat M. De va avea şi de crai ceva asupreală ... are voie să-l tragă la judecată, unde procuratorii vor răspunde pen tru crai (URECHE, LET.P' 113). GR. procurâtor. - Vgl. procator. ET. n.lat. procurator, auch mittelbar. procürä PL -cüre S. f. (1827 AR 94) Vollmacht F. ET. n.lat. procura, auch mittelbar. procuror PI. -rori S. m. (1815 RUMPF 39) Staatsanwalt M.; prim procuror erster Staatsanwalt; procuror general Oberstaatsanwalt. ET. nach frz. procureur. procuvântârePl. -ţări S. f. (1825 MUM., GCR Π, 246) veralt.: Vorrede F., Vorwort N. (GRIGORIE LOGHICĂ 1826, GCR II, 251). ET .pro + cuvântare; Nachbildung von gr. πρόλογος. prodit Adj. (1680 CIP. PR. 55) veralt.: 1. flüchtig, unstet. 2. arm. ET. unbek.; vgl. ngr. προ - όδίτης, n.lat. proditum. proditor Adj. (1788 PRAV. 27) veralt.: verräterisch. Să ştii că dragostea este proditoare carea te vinde (BAR. HAL. VII, 218) daß die Liebe eine Verräterin ist. - Auch substantiv. ET. n.lat. proditor. prodiţie PI. -diţii S. f. (1788 PRAV. 27) veralt.: Verrat M. GR. (t) -tiüne. ET. n.lat. proditio. prodosi (t) Präs, -sesc V. tr. (1821IORGA S. N. 165) verraten. Panii Trotuşanu şiMihul... l-auprodosit (pe Petru Rares) în domnia dintâi (MELH. CH. 20). ET. ngr. προδίδω, Fut. -δώσω. prodosie (t) PI. -sii S. f. (1722 CANT. HR. 94) Verrat M. Besarabia ... supuindu-să turcilor ... prin prodosia lui Aaron Voievod (CANT. SCRIS. 50). ET. ngr. προδοσία. prodot PI. -doţi S. m. (DOC. 1808) veralt.: Verräter M. Brancovanul, pre care ai săi îl pârăsc de prodot (ARH. ROM. II, 217). GR.prodotis (URIC. IX, 113). ET. ngr. προδότης. prodrom (1705 CANT.) veralt. I. S. m. 1. bisw.: Vorläufer, -bote M. Prodromul aceştii urâcioase veşti încă de demult Liliacul era (CANT. IST. 167). 2. Sf Ioan Prodromul Johannes der Täufer. II. S. n. Einführung F. ET. ngr. πρόδρομος, frz. prodrome. produce Präs, -düc (1805 CIL) 1. V. tr. herstellen, produzieren. II. a se produce 1. sich ergeben. 2. sich zur Schau stellen, sich aufspielen. GR. producălui (CIL III, 126). ET. n.lat. producere, auch mittelbar. product PI. -dücte S. n. (1777 UT) veralt.: Produkt, Erzeugnis N., LM. durch produs ersetzt. ET. n.lat. productus, dt. Produkt. prodiicţie PL -diicţii S. f. (1829 CR 227) Produktion, Herstellung F. GR. (t) -tiüne. ET. frz. production. prodüh PL -dühuri S. n. (1649 MARD.) 1. ins Eis geschlagenes Loch; Eisloch N., Wuhne F. Văzând sttigoiul că gheaţa de pe lac e destul de groasă, au tăiat într-însa un prodüh (SBIERA POV. 312). 2. (kleines) Luftloch, des neben dem Spundloch (vrană) des Weinfasses gebohrt wird. GR.produf, MOLD, -duv, BAN. -duc; preduf (DT), preduc (D.); MOLD, auch S. f. -düscä, PL -düste. ET. asl. prodüh u, vgl. nslov. preduh. proegümen PL -gümeni S. m. (INSCHRIFT 1593) veralt.: Unterprior, -abtM. Daniil ieromonah şiproegu-men (1593, IORGA INSCR. I, 167). GR. proigumen. ET. ngr. προηγούμενος. proen siehe proin. proeres(is) (t) S. (1728 RADU POP., CM I, 575) bisw.: guter, freier Wille. Mai adaog la această foaie (de zestre) de bun proeresul meu: zece suflete de ţigani (AL. OP. 1,433). ET. ngr. προαίρεσις. proerisi (t) mă -sesc V. refl. (1794 GÂLDI) sich erbarmen. ET. ngr. προαίρεσω. procstos PL -toşi S. m. (1745 IORGA S. D. XIII, 3) veralt.: Proestos M., Rangältester der Priester einer Kirche, der Mönche eines Klosters. Multe de aceste (glume) înghiţeau tovarăşii (părintelui), dar n-aveau ce-iface, doar era mai bătrân şi încăproistos (NĂD. NUV. II, 161). - S. f. proestoâsă, PI. -se: (Călugării şi călugă- 234 progâdie ritele care vor să iasă afară din mănăstire, trebuie să fie) însoţiţi cu vreun bătrân sau bătrână proestoâsă (PRAV. BIS. P. I, Cap. I, § 4). GR. proistos. ET. ngr. προεστώς. profan (1783 AA ist. III/4, 382) Adj. 1. profan, weltlich. 2. ungeweiht. 3. unwissend, unerfahren. - Auch substantiv.: Ei îl numesc profan, adecă nesfinţit, om lumesc (ŢICFI. 387). GR. (t) -fanicésc. ET. n.lat. profanus, frz. profane. prôfasis (t) S. (1705 CANT.) Vorwand, Prätext Μ. GR. profasin (CANT. IST. 149). ET. ngr. πρόφασις. profesa Präs. -sézV. tr. (1705 CANT.) 1. öffentlich bekennen. 2. ausüben, betreiben. GR. veralt. profesui (CANT. IST. 12),profesi. ET. n.lat. professare, frz. professer, it. professare. profesionist PL -nişti S. m. (1808 FUND., DLR) Gewerbetreibender, Fachmann, Professionist M. Liber profesionist Freischaffender M. - Auch adjektiv. ET. it. profession ista. profesiune PL -simii S. f. (1801 MICU IST. I, 428) 1. Beruf M. In profesia mea de hirurg, am făcut şi am văzut grele şi dureroase operaţii (C. NGR. OP. 1,288). 2. profesiune de credinţă Glaubensbekenntnis N. GR. profésie. ET. frz. profession, it. professione. profésor PL -fésori S. m. (1794 CAL. 27) 1. Professor M. 2. Lehrer M. Profesorul român avea un nas cu totul antiromân (C. NGR. OP. I, 8). S. f.profesoâră, veralt. profesoreâsă, profesoriţă. GR. profesor. ET. n.lat. pr of essor, auch mittelbar. SG. ALR SN IV, K. 912. profét PL -fériS. m. (1825 B.) prophet M. - S. f. profetésd. ET. it. profeta, frz. prophète. profeţi Präs, -ţese V. h. (1825 B.) prophezeien, weissagen. GR. veralt. profeta (B.). ET. profet. profeţie PI. -ţii S. f. (1705 CANT.) Prophezeiung F. GR. (t) profiţie (CANT. IST. 233). ET. frz. prophétie; profiţie < ngr. προφητεία. profil PI. -fîluri S. n. (1806 IORGA ARCG. 296) Profil N. O fată trece c-un profil Rotund şi dulce de copil (EMIN. O. IV, 195). ET. frz. profil, dt. Profil. profilaxie PL -xii S. f. (1788 URIC. III, 176) Prophylaxe, Vorsorge F. GR. (t) profilaxis. ET. frz. prophylaxie, gr./lat. prophylaxis. profir1 PI. -fîruri S. n. (1763 IORGA S. D. XI, 7l) veralt.: VerbrämungF. Giubeadeghennesit ...profiru-rile de cotopur samur de Beci întregi (DOC. 19. Jh., REV. TOC. III, 333). Cabaniţa, care era un fel de contăş cu ceaprazuri de fir şi cu profiruri de samur (CL XIX, 294). GR.plofir, profil (POEN. I, 245). ET. vgl. it.profilo „Randverzierung”, span. port. perjii „Umriß”, port. perfilar „verbrämen”. profir2 siehe porfiră. profont siehe prifont. proforâ S. f. (1728 RADU POP., CM I, 530) veralt.: Aussprache F. Dăscălii d-tale ... ţ-au stricat proforaua (C. NGR. OP. I, 10). ET. ngr. προφορά. proforisi (t) Präs, -sesc V. tr. (1817 ASACHI, DLR) aussprechen. Făr-aceste slove nu se poate alcătui nici o frasis, nu se poate proforisi nici o silavi (C. NGR. OP. I, 10). ET. profora. proftaxi (t) Präs, -xesc (1777 A. J. 760) 1. V. tr. 1. anordnen, anschaffen. Te-ai silit a proftaxi în vreme toate cele trebuincioasepenfru zidirile cetăţilor Achermanului şi Chiliei (DOC. 1781, URIC. III, 147). Săproftaxască oşti şi tunuri şi cele trebuincioase ale războiului (DOC. 1822, URIC. III, 234). 2. etw. vorantreiben. 3. senden. 4. ergreifen. II. V. intr. ankommen, eintreffen. ET. ngr. προστάσσω, Fut. -τάξω. profiind Adj. (1780 ELEM. LING. 88) 1. tief. Desrânduiala cea mai profundă a tristetei (CAL. 1794,32). 2. gründlich. GR. veralt. profond. ET. n.lat. profundus, frz. profond. progadie PL -gädii S. f. (1800 IORGA S. D. XV, 312) TR. BAN. OLT. Kirch-, Friedhof M. Floricică înflorită, In progadie răsădită, Din inimuia me ruptă (PP. CL XIV, 312; Totenklage). 235 prognitic GR. pogradie (PTB.), pograde (B.). ET. wahrsch. zu ksl. gradă „was umfriedet ist”. SG. ALR I/II, K. 301; II/I, K. 178. prognitic siche pronostic. prognostic etc. siehe pronostic etc. progon (t) PI. -goane S. n. (1780 URIC. V, 395) 1. Fuhrwerk N. La boii de la progon Coamele de odgon (PP. GUB. CHERSON, CL XVII, 287), Vgl.prigon. 2. Transportsteuer, -abgabe F. ET. slav. progon ă „Treiben”, russ. progon. program PI. -grame S. n. (1829 AR) Programm N. Programa ţeremoniei (AR 1829, 6) GR. (t) programa. ET. gr./lat. programma, auch mittelbar, vgl. it. programma, dt. Programm, frz. programme. progres PI. -grese S. n. (1699 FN) Fortschritt M. Credinţa fericitelor sale progresuri (FN 87). GR. PI. veralt. -greşuri. ET. it. progresso. prohäb PL -hâburi S. n. (1852 STĂM. W. 616) 1. Schlitz M. an Frauenröcken etc. Acest prohab va fi acoperit cu pestelca (PAMF. IND. 361). 2. (Hosen-)Latz M. Nişte pantaloni largi cu prohab (GANE, CL XVII, 122). GR. PI. auch -habe. ET. unbek. // bulg. prohab (DLR). SG. ALR SN IV, K. 1179. prohäz S. (1722 CANT. HR. 21) veralt.: (Hunde-) Halsband N. ET. unbek. prohibiţie PI. -biţii S. f. (1823 BOBB) Verbot N., Prohibition F. GR. veralt. -Hüne, proibüie, proibitiüne. ET. n.lat. prohibitio. prohimen siehe prochimen. prohită S. f. (1673 DOS. PS. V.) veralt.: Hohn, Spott M. A lua în prohită verhöhnen, verspotten. „ Unde-ţ este Domnul? ” mă iau în prohită (DOS. PS. V. 41,45). Ceia ce beau la crâşme mă cântă Şi pre la porţi mă iau în prohită (DOS. PS. V. 68,36). BAN.: Nu-m vorbirets înproita (WEIG. JB. II, 325) verspottet mich nicht. ET. unbek.; vgl. pofidă. prohiti siehe împrohita. prohod PI. -hoâde S. n. (1673 DOS. PS. V. 77, 195) 1. Gesamtheit der Gesänge bei einem Begräbnis: Leichenfeier F., Totenamt N.; a zice, citi, cânta, face, sluji (cuiva) prohodul (jdm.) das Totenamt abhalten. (Toiagul) se pune pe sicriu la capul mortului, unde arde tot timpul cât durează prohodul (MAR. INM. 153). Spez.prohodul domnului Abendgottesdienst am Karfreitag (Enkomia). 2. Gebete an den Stationen eines Beerdigungszuges, siehe popas. GR.provod (DOS. VS. Oct. 4; 43b u. Apr. 5; 72 b). ET. ksl. prohodă, provodü „Geleit”. SG. ALRM I/II, K. 417; II/I, K. 219; ALR II/I, MN 2708, 2709, 87. prohodi Präs, -dese (1627 CAN. DOS. 2a) 1. V. tr, 1. (pe. jdm.) das Totenamt abhalten. Ducând mortul la ţintirim se prohodeşte la fiecare răspintene (BUR., CL XVI, 7). 2. beweinen. II. V. intr. das Totenamt abhaltcn. Convoiul s-apropie de groapă ... Preoţii prohodesc, făcliile ard liniştit (VLAH. IC. 90). GR. provodi (VARL. CAZ.2 II, 24a; Ş. TAINE 23; 223\profodi (NECULCE, LET.2 II, 278). ET. ksl. provoditi „geleiten”. SG. ALRM II/I, K. 219; ALR II/I, MN 2708, 2709, 87. prohodire PI. -diri S. f. (1825 B.) Totenamt N. ET. a prohodi. prohodit (um 1710 NEC. COSTIN) I. Adj. christlich begraben. - Neg. Muriau oamenii nepricestuiţi şi neprohodiţi (NEC. COSTIN, LET.2 Π, 37). II. S. n. Totenamt N. ET. a prohodi. prohorisi Präs, -sesc V. intr. (1782 URIC. VI, 461) veralt.: vorwärtskommen, Fortschritte machen. Hei! când m-aş însura şi eu cu o nevăstuicăfrumuşică, bine aş mai prohorisi în lume! (AL., CL VII, 374). ET. ngr. προχωρώ, Fut. -ρήσω. prohorisire PI. -siri S. f. (1795 IST. AM. 76a) veralt.: Fortschritt M. Prohorisirile ucenicilor mei în istorie, cetire, scriere, aritmetică (C. NGR. OP. I, 8). ET. a prohorisi. proidi (t) Präs, -dese (16. Jh. PS. SCH.) I. V. tr. durchdringen. Fieru proidi (ksl pro ide) sufletul lui (PS. SCH. 104, 18). II. V. intr. hin durch ziehen. Pus-ai întunearecu şi fu noapte, în ea proidescu (ksl. proidutu) toate gadinele lunciloru (PS. SCH. 103, 20). ET. ksl. proiziti, -idş. proidit (t) PI. -diţi S. m. (16. Jh. PS. H. 104, 12) Fremdling M. ET. a proidi. 236 pronie proiect PI. -iccte S. n. (1788 MOLNAR SPRACHL.3 442) Projekt N., Plan, Entwurf M. Apucândii-l poftă de domnie ... Dar ... proiectările nu i-s coapte (BUDAI-DELEANU XI, 7). ET. n.lat. proiectus, auch mittelbar. proigûmen siehe proegumen. proimion (t) S. n. (1705 CANT. IST. 12) Einführung F. GR.proimiu, proimie, proimios. ET. ngr. προοίμιον. prôin Adj. (um 1675 MIR. COSTIN, GCRI, 205) veralt.: weiland. Mitrofan proin episcop Huşskii (MĂRG.1178b). Popa Gligorieproin protopop ot Popa Rusu (1813 IORGA INSCR. I, 289). Chir Sava proin-mifropolitul (AXINTE, LET.2II, 168). Dumnealor proeni epistaţi ai poştelor (DOC. 1817, TEZ. II, 362). GR.proin (MĂRG.1 \!%b),proén. ET. ngr. πρώην. proistôs siehe proestos. proizvolénie (t) PL -lénii S. f. (1683 DOS.) freier Wille. Ceia ce să uniră cu D-zeu de pre proiz-volenie (DOS. VS. II b, Vorwort) aus freien Stücken. ET. ksl. proizvoljenije. prolegomene S. f. PL (1722 CANT. HR. 57) Einführung F. GR. prolegomena. ET. ngr. προλεγόμενα, frz. prolégomènes. prôlipsis PL prôlipsisuri S. n. (1777 BRV II, 109) veralt.: Vorurteil N. GR. prôlips. ET. ngr. πρόληψις. prolog1 PL -loâge S. n. (um 1670 LR 27, 54) veralt.: Heiligenleben N. Proloagele tuturor sfinţilor (DOS. VS. Sept. 1; la). Prologul adecă Vieţile Sfinţilor (MS. 1675, GCR I, 221). ET. ksi. prologü. prolog2 PL -lôguri S. n. (1679 DOS. LIT.2 29) Prolog M., Einleitung F. (CANT. 1ST. 319). GR. PL auch -lodge. ET. gr./lat. prologus. prologâr S. n. (1724 IORGA S. D. XV2, 121) veralt.: Hagiologion N. ET. prolog1. promenadă PL -nâde S. f. (1832 GOL. CONDICA) 1. Spaziergang Μ. 2. Promenade F. De la 7 şi până la 9 oare vezi trecând pe promenadăfeluri de figuri care de care mai ţanţoşe (C. NGR. OP. I, 308). ET. frz .promenade, dt. Promenade. promisiune PL -simii S. f. (1841 ASACHI SL11, 27) Versprechen N. GR. (t) promisie. ET. frz. promission. promişlenie (t) PI. -şlenii S. f. (1683 DOS.) Vorsorge, -sehung F. Nice iaste D-zeu, nicepromişlenie, adecă de înainte purtare de gând, ce numai nărocul fiecăruia om (DOS. VS. Noe, 24; 153b). ET. ksl. promysljenije. promite Präs, -mit V. tr. (1794 CAL. 12) versprechen, Zusagen. ET. n.lat. promptere. promitic (t) PI. -mitii S. f. (1691 MĂRG.) Vorsehung F. Pentru pronia şi promithia lui D-zeu (MĂRG.2, GÂLDI). ET. ngr. προμήθεια. promontoriu PL -torii S. n. (1823 BOBB) 1. Berggipfel M. 2. Riff N. ET. n.lat. promontorium, it. promontorio. promorär S. m. (1866 AL. PP. 36) MOLD. November M. ET. zu promoroacă. promoroâcă S. f. (1852 STĂM. 587) (Rauh-)Reif, Rauhfrost M. Soarele era cu dinţi, pădurea încărcată cu promoroacă (GANE, CL IX 51). Când venea tata noaptea de la pădure din Dumesnicu, îngheţat de frig şi plin de promoroacă (CREANGĂ, CL XV, 2). - Daher: Dulceţuri bune şi apă în pahare cu promoroacă (LIT.) in bereiften, angelaufenen Gläsern. ET. asl. primrakü(CADE); vgl. auch ukr. primorozok. SG. ALR SN III, IC. 795. promova Präs, -vez V. tr. (1740 AA ist. III/l, 81) (be)fördem. GR. (t) -vălui. ET. n.lat. promovere, auch mittelbar. pronaos PL -naosuri S. n. (1889 Ş.) Vorhalle F. (der Kirche). Mormânt în mijlocul pronaosului (IORGA INSCR. I, 99). GR. veralt. pronaos. ET. ngr. πρόναος. pronie S. f. (1691 MĂRT. ORT. I, 30) Vorsehung F. Stăpânitorii cărora de la d-zeiasca pronie li se încredinţează oblăduiri de ţări şi de noroade (DOC. 1815, TEZ. II, 337). Epicuros - deşi zidirea şi mai denainte cunoaştere, adecă proniia, necurăteşte făgăduia (CANT. DIV. 104a). ET. ngr. πρόνοια. 237 pronomion pronomion PI. -nomionuri S. n. (1773 COND., GCR II, 86) veralt.: Privileg, Vorrecht N. Mazilii... îşi vor păzi în veci ... pronomiile ce le suni dăruite de la domnii Moldavii (AŞEZ. 1818, GCR II, 220). GR. PL auchpronömii, pronomionii; auch pronomie, pronomiu, pronom. ET. ngr. προνόμιον. pronostic PI. -ticuri S. n. (1693 FN 5) Prognose, Voraussage F. GR. veralt. prognostic (FN; CANT. IST. 12), prognos-ticon, (t)prognitic (NEC. COSTIN, LET.' II, 23). ET. gr./lat. prognosticus, it. pronostico. pronostica Präs, -chcz V. tr. (1701 FN 90) Voraussagen. GR. veralt. prognostica, prognostici (CANT. IST. 141). ET. n.lat. prognosticare, it. pronosticare. pronume PI. -niâme S. n. (1703 GCD) 1. Pronomen, Fürwort N. 2. veralt.: Zuname, Spitzname Μ. ET. n.lat. pronomen. pronunţă Präs, -minţ (1703 GCD) 1. V. tr. 1. aussprechen. 2. o sentinţă ein Urteil fällen. II. a se pronunţa sich äußern. GR. veralt. pronunţia. ET. n.lat. pronuntiare, frz. prononcer. pronunţare PI. -ţări S. f. (1785 CARTE TREB. Π, 56) 1. Aussprache F. 2. Urteilsverkündung F. GR. veralt. pronuntiare. ET. a pronunţa. pronunţie PI. -mintii S. f. (1788 MOLNAR SPRACHL.3 68) Aussprache F. Astă slovă din alfabetul cirilian ...se vârî vicleana în limba noastră, unde nicicum nu-şi avea loc, şi cu o machiavelică nătângie izbuti a prinde locul tuturor vocalelor româneşti, dându-neaceapronunţie guturală şi groasă (C. NGR. OP. I, 261). ET. n.lat. pronuntio, it. pronunzia. proor siehe amproor. proorâtic Adj. (1722 CANT. HR. 409) veralt.: prophetisch. ET. ngr. προορατικός. prooroc etc. siehe proroc etc. propagandă S. f. (1801 MICU IST. IV, 244a) Propaganda F. GR. (t) PI.propagânţii (ZIL. DOM. 354). ET. it. propaganda. propäste siehe prăpastie. propâtor (t) PI. -pâtori S. m. (1683 DOS.) Vorfahr M. (Avraam) fu propâtor şi strămoş Domnului Hs. (DOS. VS. Dech. 13; 212b).’ ET. ngr.TipoTtdTcop. propăstenie siehe prăpăstenie. propăşi Präs, -şese (1834 URIC. VIII, 192) I. V. tr. veralt.: voraus-, vorangehen, n. V. intr. fortschreiten. Cultura begoniilor este simplă şi toatepropăşesc în sere calde umede (DATC. HORT. 229) gedeihen. ET. Nachbildung von lat. progredi, progressus etc. propăşire PI. -şiri S. f. (1836 VEISA, DLR) Fortschritt M. ET. a propăşi. propeä siehe proptea. propeâlă siehe popreală. propice Adj. invar. (1847 HEL. D. J. 97) günstig. GR. proptim (HEL.). ET. it. propizio, frz. propice. proporţie PI. -porţii S. f. (1736 STINGHE I, 36) 1. Proportion F., Verhältnis N. Ca în cetăţi, oraşe şi comunităţi, după proporţie, să se pună deregători dintre catholici (ŞINCAI HR’. III, 246). 2. Ausmaß N. A lua proporţii a) größer werden -b) fam.: zunehmen. GR. (t) -ţiune. ET. n.lat. proportio, it. proporzione. proporţional Adj. (1805 UT) proportional. - Auch adverbiell. GR. (t)proporţionalnic (UT). ET. n.lat. proportionalis, auch mittelbar. proporţionât Adj. (1816 MAIOR ÎNV. 65) 1. proportioniert, ebenmäßig. 2. wohlgestaltet. ET. n.lat. proportionatus. propovădui Präs, -duiesc (16. CV210b; Apg 20, 25) I. V. tr. verktind(ig)en, predigen. Toată domnia îngerească va propovedui slava ta (CAZ. GOV., CCR. 157). Alţii îl slăvesc (pre Is. Hs.) ca pre un fiiu al lui David ...şi alţii îl propoveduiesc împăratul lui Israil (ANT. DID. 83). Propoveduind în toată Ţeara turcească că el plăteşte câte 10 lei la un călăreţ pe lună (I. VĂCĂR., TEZ. IÎ, 294). II. V. intr. predigen. Acesta fiind vechiu şi mult învăţat om, au propoveduit strigând cuvântul lui D-zeu (DOS. VS. Sept. 21; 24a). In zilele acelea veni Ioan Botezăto-riulpropoveduind în pustiiul Iudei (BIBLIA 1688 Mt 3,1) zu der Zeit kam Johannes der Täufer und predigte in der Wüste des jüdischen Landes. 238 propünc GR. veralt. propovedui, -vedi (CV; ES 2b; Mt 4, 17). ET. ksl. propovedovati, -dujq. propovăduire PI. -iri S. f. (1563 CORESIPRAXIU 159) Verkünden N. GR. Varianten wie bei a propovădui. ET. a propovădui. propovăduit Adj. (1563 CORESIPRAXIU 60) verkündet, verbreitet. GR. Varianten wie bei a propovădui. ET. a propovădui. propovăduitor PI. -toii S. m. (1563 CORESIPRAXIU, DENS. IST. 11,215) Prediger, Verkünder M. GR. Varianten wie bei a propovădui. ET. a propovădui. propovăduitură PI. -tini S. f. (1564 CORESI CAZ. 186b) Verkündigung F. GR. propove-. ET. a propovădui. propovedâniePI. -danii S. f. (1563 CORESIPRAXIU 271) veralt. 1. Verkündigung, Predigt F. Petru apostol în propovedaniia lui dintâi carea făcu în Ierusalim în dzua de Rusalii cătră mulţimea jidovilor (PS ALT. 1651, GCR 1, 153). 2. Grabrede F. ET. ksl. propovedanije. propovednic PI. -vednici S. m. (1563 CORESI PRAXIU, DENS. IST. II, 335) veralt.: Verkündiger, Prediger M. Acest a lui D-zeu propovednic şi marele a toată lumea învăţătoriu (Ş. TAINE 105; vom Apostel Paulus). ET. ksl. propovedînikă. propovedui etc. siehe propovădui etc. propözit S. n. (1705 CANT. IST. 40) veralt.: Vorschlag M. ET. n.lat. propositum. propoziţie PI. -ziţii S. f. (1694 FN) 1. veralt.: Vorschlag M. Ghiulusurile întăresc propoziţiile confederaţilor (FN 36). 2. Satz M. GR. veralt. -ţiune. ET. n.lat. propositio, it. proposizione. propozui Präs, -iese V. tr. (1683 DOS. VS. Dech. 18; 227a) veralt.: vorschlagen. ET. zu propozit. propreä siehe proptea. propreâlă siehe popreală. proprietär PI. -tari S. m. (1816 MAIOR INV. 32) Besitzer, Eigentümer, Inhaber M. Trebuia să-şi plătească rata chiriei. Atunci proprietarii îl pofteau pe un scaun (BASS. VULT. 87). S. f. Proprietăreâsă, PI. -rese. ET. n.lat. proprietarius, it. proprietario. SG. ALR SN I, K. 14; III, K. 886, 887. proprietate PI. -tăţi S. f. (1683 DOS. VS. Dech. 9; 204b) 1. Eigenschaft, Eigentümlichkeit F. Proprietate este cuvânt strămoşesc (BUDAI-DELEANU X, 81 N.). 2. Eigentum N., Besitz M. ET. n.lat. proprietas, it. proprietă. propriu Adj. (1683 DOS. VS. Ian. 17; Glosse 16b) 1. eigen. 2. eigentümlich, charakteristisch. 3. geeignet. 4. angemessen, entsprechend; propriu-zis eigentlich; nume propriu Eigenname. GR. veralt. proprium, ugs. propiu. ET. n.lat. proprius, it. proprio. proptea PI. -tele S. f. (1649 MARD.) StützeF., StützholzN., -pfähl, -pfeiler, -balkenM. Gardul cel fără popreale ... de-l loveaşte vântul, îl oboară (DOS. VS. Apr. 3; 70b). Copii de la ... propteaua gardului (MAR. NAŞT. 60) uneheliche Kinder. Gardul cu proptele nu cade de vânturi (la vremuri) rele (Sprw.) wer Protektion genießt, hat ausgesorgt. Feciorul boierului îşi trecea clasele cu propteli (BRAT.-VOIN. LD. 7) mit Hilfe von Protektion. GR. auch, bes. IN. poprea (DOS. VS. Apr. 1. c., nb. podprea)', propea, proprea; TR. proptă, PI. -te. ET. a propti. SG. ALR II/I, K. 226. propti Präs, -tesc (16. Jli. PS. H. 36, 24) I. V. tr. un gard, zid etc. einen Zaun, eine Mauer etc. stützen. II. a se propti sich stützen, lehnen. înfipse sabia în pământ, se propti într-însa şi rămase neclintit (ISP. LEG.2138). Şi se proptea de slab sărmanul Cu mâna de păreţi (COŞBUC 85). GR. propi (FLOR, CL III, 159). ET. ksl. podüpreti, woraus zunächst potpri u. mit Umstellung propti. Vgl. popri. proptiş PI. -tişuri S. n. (1877 CL) selten: Geländer N. (Copiii) se urcau pe proptiş urile scărilor (CL X, 302). ET. a propti. propune Präs, -pün V. tr. (1741 AA ist. III/l, 107) 1. vorschlagen. Să se priimească călugări şi cei dintâiu trei ...se ni se propună noao (ŞINCAI HR. III, 379). 239 propunere 2. a-şipropune c. sich etw. vornehmen, etw. beabsichtigen. GR. konjugiert wie a pune. ET. n.lat. proponere. propunere PI. -puneri S. f. (17871. VĂCAR. OBSERV. 10) Vorschlag, Antrag M. ET. a propune. pror siehe amproor. proră PI. prore S. f. (1818 BUDAI-DEL.) Bug M. GR. provă. ET. it. prora. proroc PI. -roci S. m. (16. Jh. PS. SCH. 73, 9) Prophet M. Nu s-au mai sculat încăproroc întru Israil ca Moisi (BIBLIA 1688 Dt 34,10) und es stand hinfort kein Prophet in Israel auf wie Mose. As fl vrut să te văd s eh astru; poate te-ai fi fäcut şi prooroc (C. NGR. 28). - S. f. proroâcă, prorocită (CORESI CAZ. I, 188b). Mariani prorocită (BIBLIA 1688 Ex 15, 20). - Adjektiv.: O, ascultă numa-ncoace Cum la vorbă mii de valuri stau cu stelele proroace! (EMIN. O. I, 155) mit den weissagenden Sternen. GR. veralt. proor-, ebenso die Ableitungen. ET. ksl. prorokü. prorocesc Adj. (1581 CORESI OMIL. 177) prophetisch. Un zeu de lemn cu dar proorocesc (DONICI 54). ET. proroc. prorocestvie (t) PI. -cestvii S. f. (16. Jh. COD. TOD., DENS. IST. 11,335) Prophezeiung F. ET. ksl. proroclstvije. prorocestvui (t) Präs, -iesc (1673 DOS. PS. V.) I. V. tr. prophezeien. Le-au prorocestvuit urgie de la D-zeu (DOS. VS. Noe. 10; 116a). II. V. intr. Prophezeiungen machen. Cu acesta au prorocestvuit de Ierusalimul cel sufletesc (DOS. PS. V. 50 Tâlc.). ET. ksl. proroclslvovati, -vujş. proroceşte Adv. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. II, 175) ’ prophetisch. ET. proroc. proroci Präs, -cesc V. tr. (16. Jh. PS. SCH. 71 Titel) prophezeien, weissagen. Mult au plâns, prorocind cu plânsul realele ce vor să pată pă urmă (RADU POP., CM 1,438). Teribilul an 1840, despre care se prorocea fel de fel de grozăvii (GHICA 172). Absol.: Prorocii voştri ceia ceprorocia voao zicând că nu va veni împăratul Vavilonului la pământul acesta (BIBLIA 1688 Jr 37, 18) wo sind nun eure Propheten, die euch weissagten und sprachen: Der König zu Babel wird nicht über euch noch über dies Land kommen? ET. proroc. prorocie PI. -di S. f. (16. Jh. PS. SCH. 79 Titel) Prophezeiung, Weissagung F. Tot cela ce aude cuvintele prorociei cărţii aceştia (BIBLIA 1688 Apk 22, 18) allen, die da hören die Worte der Weissagung in diesem Buch. Ochii lui le era pravili, gura lui proorocie (CONACHI 179). ET. proroc. prorocire PI. -ciri S. f. (1642 ÎNV.2 39a) Prophezeiung, Weissagung F. Din a valurilor sfadă prorociri se aridic (EMIN. O.I, 45). ET. a proroci. prorocit (um 1560 BRATU, SCL XXV, 153) I. Adj. prophezeit. II. S. n. Weissagung F. ET. a proroci. prorocitor (1563 CORESI PRAXIU 330) 1. Adj. prophezeiend. II. S. m. Prophet M. ET. a proroci. prorocitură PI. -turi S. f. (1563 CORESI PRAXIU 287) veralt. 1. Prophezeiung, Weissagung F. 2. Prophezeiungsgabe F. ET. a proroci. prorociţă siehe proroc. proscalisi Präs, -sesc V. tr. (um 1714 RADU GREC., CM II, 160) veralt.: (ein)laden. Iţi cer... iertăciune că nu te-am pro-scalisit la masă (FIL. CIOC. 168). ET. ngr. προσκαλώ, Fut. -λήσω. proschinitâr PI. -tare S. n. (1760IOAN NECULCE) veralt.: Betstuhl M., -pult N. Mitropolitul... stă lângă icoanaproschinitariului (GFIEORG., LET.2 III, 307). Una (din cutiile pentru milostenie) să stea în biserică la proschinitariu (DOC. 1799 URIC. I, 90). GR. -mi- (IOAN NECULCE IX, 173). ET. ngr. προσκυνητάρι. proscomidi Präs, -dese V. tr. (1632 EUSTR. PRAV. 276) vorbereiten des Offertoriums. GR. -medi. ET. proscomidie. proscomidie PI. -midii S. f. (1570 CORESI LIT. 41b) 1. Teil der orthod. Liturgie, in dem Brot u. Wein zum Abendmahl vorbereitet werden: Offertorium N. Dă se 240 prost va tâmpla să mănânce d-zeiescul agneţ şoarece sau altă jiganie ... alunec (preotul) trebuie să.facă altă proscomidie (ÎNDR., GCR I, 161). 2. Nische an der Nordseite des Altars, wo beim Offertorium die Sakramente hergerichtet werden: Opfertisch M. în păretele despre miazănoapte al altarului este construităproscomidia adâncată în zid ca o peşteră (GHEN. LIT. 28). Acela sfântul jărtăvnec ce să zice proscomidie, n-au fost aşa dăn timelie (1731IORGA INSCR. I, 112). - Dafür auch jertfelnic. GR. LV. proscomidie. ET. ksl. prosfeomidija < gr. προσκομιδή. proscomidit Adj. (1652 ÎNDR.) (beim Offertorium) vorbereitet. Prescurile proscomidite dă le vor mânca câinii (INDR., GCR I, 160). ET. a proscomidi. prosfeti (t) Präs, -tesc V. tr. (16. Jh. PS. SCH.) leuchten lassen. Pros feteşte fata ta spre şerbul tău (PS. SCH. 30, 17). ET. ksl. prosvetiti. prosforä1 PI. -râie S. f. (1683 DOS. VS. Dech. 10; 211a) veralt.: Opfergabe F. ET. ngr. προσφορά. prosforä2 Präs, -rez V. tr. (1809 URIC.) veralt.: darbringen. Să urăm pe-un zeu născut, Ce în om s-a prefăcut, Prosforându-i tămâieri (TEOD. PP. 21; Weihnachtslied). GR. proşferisi (URIC. IX, 684), prosforisi. ET. zu ngr. προσφορώ. prosic PI. prösii S. f. (1703 GCD) MOLD. Acker M., der wieder neu bearbeitet wird (1771 IORGA S. D. VII, 95). Inul se face foarte bine în ţălină ...şi face o prosie j'oarte bună pentru grâul de toamnă (ION. CAL. 43). ET. vgl. nslov. prosje „Hirseacker”, zu asl. proso „Hirse”; in Neubruch pflegt man vornehmlich Hirse zu säen. prosläva (t) S. f. (1581/2 PO2 228; Ex 15, 11) Ruhm M., Glorie F. Vgl. slavă. ET. vgl. serb. proslava. proslăvi Präs, -vesc (16. Jh. PS. SCH. 49, 15) 1. V. tr. 1. veralt.: preisen, verherrlichen. Duşmanii tăi înşişi le proslăveau (BĂLC. 565). 2. verherrlichen, -klären. Proslăveşte fiul tău, ca şi fiiul să te proslăvească (CORESI TE4 224a; Jo 17,1). II. a se proslăvi 1. MOLD, der Ruhe pflegen. Gazda ...se proslăvea pe cuptor (CREANGĂ, CL XV, 449). Când mă gândesc că azi dimineaţă nici gând n-aveam unde are să mi se proslăvească trupuşorul la noapte (BOGD. BURS. 44). 2. sich verklären. Dupre cum soarele ... tot cu totul s-au proslăvit cu lumina (OMELIAI 1775, GCR II, 107). 3. veralt.: zurechtkommen. Cum te mai proslăveşti cu slujba dicanicească (AL. OP. 1,1089) wie geht es Urnen im Richteramt? ET. ksl. proslăviţi. proslăvire PI. -viri S. f. (1642 CAZ. GOV. 255) Verherrlichung F. (CORBEA PS. 301b). ET. a proslăvi. proslăvit (1563 CORESI PRAXIU 160) 1. Adj. 1. gepriesen, verherrlicht. A tot ţiitorulşi în troiţă m ărit, slăvit şi proslăvit D-zău (LIT. 1702, GCR I, 344). 2. verklärt. Din rugă îi era obrazul proslăvit ca de înger (DOS. VS. Sept. 8; 11b). II. S. n. Verherrlichung F. ET. a proslăvi. proslăvitură (t) PI. -turi S. f. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. II, 221) veralt.: 1. Verherrlichung F. 2. Wohltätigkeit F. ET. a proslăvi. prosop PI. -soâpe S. n. (1762 GHEORG., LET.1 III, 311) Handtuch N. Sculându-să domnul, îi aduce medelnicerul apă de spălat şi prosop de şters (CANT. SCRIS. 224). ET. ngr. Tcpöocoov „Gesicht”, woher Tüpooönjji „Handtuch”. SG. ALR SN II, K. 491; ALRM SN I, K. 317. prospătură PI. -turi S. f. (1893 SPER. AN.) fam.: frisch hergestelltes Genußmittel etc., frische Ware. Dulceaţă, prospătură De caise din ăst-an (SPER. AN. 1893,111, 73). ET. proaspăt. prospect PI. -specte S. n. (1816 CAL. 53) 1. Aussicht F. 2. Prospekt M. ET. n.lat. prospeclus, auch mittelbar. prospeţime S. f. (1840 DONICI) Frische F. Le place răceala, ce dăprospeţime (DONICI 144). ET. prospăt. prost Adj. (16. Jh. CV2 2b; Apg 19, 11) 1. LV. einfach, schlicht. (Pentru ce) a înviat Hristos ... pre cel dintăiu (mort) cu atingerea mâinei, pre al doilea cu un cuvânt prost şi pre al treilea cu lacrămi, cu rugăciune şi cu glas mare? (ANTIM DID. 91). Scriitorii noştri... de la lăcuitorii dentâiu n-au aflat scrisori, că n-au lăsat, ca neşte oameni ... mai mult proşti şi necărlurari (URECHE, LET.11, 95). 241 prostâc 2. von geringem Stand: gering, gemein. (Păcătoşii) vor vedea pre cei mai proşti ... îmbrăcaţi într-atâta podoabă (VARL. CAZ.21, 27b). La goştină ... sunt îndatoriţi ruptaşii a plăti întocma ca şi cei proşti ţărani (AŞEZ. 1818, GCRII, 221). Ciocârlan, de neam prost, făcut de Constantin Duca Vodămai-nainte vornic mare de Ţara de Sus (NEC. COST1N, LET.2 II, 70) von niedriger Herkunft. A prepune această „îndreptare de lege” dă pre limba elinească pre limbă proastă rumânească (ÎNDR., GCR I, 157) in rumänische Volkssprache zu übersetzen. 3. von geringer Qualität: schlecht, gewöhnlich. îmbră-cămintele nice prea făloase, nice prea proaste să nu jie (CĂR. PRE SC., GCR I, 276). Marfă proastă schlechte, grobe Ware. într-acestan 7232fosl-au săcetă mare, pânde proaste (MUŞTE, LET.1 III, 77). Vgl. leu 3. Te rog să laşi în pace muza, Că tu eşti cel mai prost poet In Siracuza (COŞBUC 61). O glumă proastă ein schlechter Scherz. Bucuria preotesei nu era proastă că scapă popa (de moarte); dar a popei era şi mai mare (ŞEZ. IV, 187). Nici o vorbă proastă n-a fost între noi (SPER. AN. 18921,220) kein grobes Wort ist zwischen uns gefallen. - Adverbiell: Iată o săptămână prost începută (VLAH. GV. 157). 4. LM. dumm. Băietul nu e aşa prost cât seamănă (C. NGR. 58). Sprw.: chip frumos la un cap prost schön, aber dumm. Vgl. groapă 1., odor 2. - Auch substantiv. GR. zu 4. prostolăn, prostovăn, prostomân. - Dim. prostuţ, prosticel, prostuleţ (AL., CL IV, 330). ET. asl. prostu. SG. ALR VI, K. 64; IEI, K. 30; SN III, K. 898; IV, K. 1087; V, K. 1240, 1241, 1250, 1257, 1477; ALRM II/I, K. 161. prostâc (1645 VARLAAM R. 187) I. Adj. einfach, schlicht. II. S. m., PI. prostăci einfacher, schlichter Mensch. Acesta, născut din ţăran i şi prostăci şi prostâc fiind, să pusă a sluji la mănăstire (DOS. VS. Sept. 11; 14b). ET. poln. ukr.prostak. prostân Adj. (1675 MIR. COSTIN) veralt. fam.: einfältig, beschränkt. Sultan Mustafa ... fiind la fire foarte prostan, l-au fost scos din împărăţie (MIR. COSTIN, LET.2 1, 255). Jupâneasa Mărica ... femeie ... frumoasă, dar camprostană (C. NGR. 294). Mă laşi pe mine cu pui micuţei şi prea prostănei (MAR. ÎNM. 123; die Witwe zum toten Gatten) mit... ganz unerfahrenen, hilflosen Kindern. GR .prostănac (ISP. LEG.2 229). Dim. prostănei, PI. -nei. ET. prost. SG. ALR SN V, K. 1240. prostâtic Adj. (1645 HERODOT 237) 1. veralt.: einfach, schlicht. Atunceîngenunchiarăamândoi şi să sărutară cu prostatecă sărutare şi să-mpăcară (DOS. VS. Sept. 8; 12a). (Românul) vrea să-l facă (pe sfrein) îndată părtaş mâncărei lui cei prostatice (RAL. S. 8). 2. einfältig, blöd. Un blănariu în meşterşug isteţ pre altul în conoştinţăprostatec au amăgit (CANT. IST. 41). Prostatecele nări Şi le umflă fiecare în savante adunări, Când de tine se vorbeşte (EMIN. O. I, 134). GR. prostatec. ET. prost. prostâv Adj. (1900 MF) ugs.: einfach, schlicht. Ştefan Vodă, Cela cam proslav de vorbă (MF I, 211). ET. prost. prostălău Adj. (1825 B.) fam.: einfältig, albern, blöd. D-l Teodorini e atât de bufon în întreita sa rolă, D-l P. Nicolau atât de prostălău în Stănică, încât şi nevrând te jac să bufneşti de râs (C. NGR. 244; in einer Theateraufführung). -Auch substantiv.: Fiul popei, un prostălău ce nu ştia paşte bobocii (CL XI, 100). ET. prost. SG. ALR SNV, K. 1240, 1243. prostănac siehe prostan. prosteală PI. -teii S. f. (1868 BARC.) 1. fam.: Vortäuschung F. Ii arăt eu prosteală. Crede că scapă defrecat? (BAC ALB. MT. 38; der Hauptmann von einem Soldaten). 2. ugs.: Betteln N. A doua zi (baba) plecă în prosteală ca totdeauna (ISP. LEG.2 364). ET. a prosti1 1. bzw. a prosti2 II. prostesc Adj. (um 1670 ANON. CAR.) 1. blöd, einfältig. Hal Ha! Hal răspunse cerşitorul cu un râs prostesc (GANE, CL VIII, 452). 2. veralt.: einfach. Un talger rudăresc, Cu două feţe, prostesc (PANN, CL V, 385). ET. prost. prosteşte Adj. (1563 CORESIPRAXIU 263) 1. LV. schlicht. La aceste cuvinte ... au suspinat loan Vodă răspunzând prosteşte (NEC. COSTIN, LET.2 1, 462). 2. blöd, einfältig: a râde prosteşte blöd lachen. ET. prost. prosti1 Präs, -tesc (1703 GCD) 1. V. tr. 1. dumm machen, verdummen. 2. fam.: zum Narren halten, hinters Licht führen. Ian auzii să mă prostească el pe mine - aşa cumplit (DULFU PĂC. 221). Da Cioara unde-i, măplalon? Mi să pare că s-a apucat de prostit miliţia (BACALB. MT. 38; der Plauptmann spricht). II. a se prosti dumm werden, verdummen. Maistre Rüben, te-ai prostit rău, de când nu ne-am mai văzut (EMIN. PL 61). ET. prost. 242 protejare prosti2 (t) Präs, -tesc (1626 DRHA) I. V. tr. pc. jdm. etw. erlauben. De-l vor prosti pre dânsul (părinţii cei sujleleşti), el să mănânce (peşte în postul cel mare) (PRAV. GOV. 133b). II. V. intr. betteln (PAMF. JOC. II, 162). III. a se prosti LV. de dregătorie ein Amt niederlegen, absol.: den Abschied nehmen, abdanken. (Sultanul) râvni ca să se odihnească şi se prosti de împărăţie (I. VĂCAR., TEZ. Π, 256). Egumeniia să o ţie (egumenul) un anu încheiat şi, deaca să va împlea anul, să să prostească dennaintea săborului (DRHA XIX, 121). ET. slav. prostiţi „verzeihen”, vgl. zu Π. bogdaproste, zu III. a ierta II. 2 u. iertăciune 1. prosticel siehe prost. prostichi (t) PI. -tichiuri S. n. (1794 GÂLDI) (Steuer-)Zuschlag M. A se mai face un prostichi la câte trele huzmeturile (la dijmărit, la oierii şi la vinărici) încă de câte două parale (DOC. 1815, TEZ. Π, 391). GR. prostichion (GÂLDI). ET. ngr. προσθήκη. prostie PI. -tii S. f. (1563 CORESI PRAXIU 366) 1. LV. Schlichtheit, Einfalt F. Acest mistru (al crijacilor) în prostie au slujit lui D-zeu (NEC. COSTIN, LET.2 1,386). 2. Dummheit F. Să-ţi bagi degetul în miere ş-apoi să nu vei să-l lingi, ar fi o prostie (Z. III, 665). Prostia din născare leac nu are (C. NGR. OP. I, 252; Sprw.). Vgl. leac 1. ET. prost. SG. ALR SN V, K. 1258, 1402, 1477. prostime S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 650) 1. (gemeines) Volk, Pöbel M. D-zeu ν-α dăruit cu minte, ca să ne povăţuiţi şi pe noi, prostimea (CREANGĂ.0, 88). împrejurul mesei împărăteşti, o mulţime de alte mese erau puse pentru boierime, pentru negustorime şi pentru prostime (ISP. LEG.2 39). 2. Geringheit, Niedrigkeit F. Nevrednicia prostimei mele (ÎNDR., GCR I, 157). 3. LV. Aufrichtigkeit F. (BIBLIA 1688,1 Chr 29,17). 4. veralt.: Dummheit F. ET. prost. prostire PI. -tiri S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 277) MOLD. BUCOV. Laken, Bettuch N. Aşternurăpieile la pământ şi prostirile deasupra (DOS. VS. Noe. 24; 159b). Am pus, precum mi-aţi zis, prostirea pe creval (CL II, 26). ET. vgl. ukr. prostyra, -tyralo id., zu asl. prostirăţi „ausbreiten”. SG. ALR SN V, K. 1447. prostit Adj. (1825 B.) 1. verdummt. 2. betrogen. Acele milioane ... supte din sudoarea prostitului popor (EMIN. O. I, 59). 3. verdutzt, verblüfft. Excelenţa Voasfră-se însoară? înti'ebă, prostii de mirare, seiMtorul (L. NGR., CL I, 210) starr vor Erstaunen. ET. a prosti. prostovol PI. -voâle S. n. (1872 ISP., CADE) Wurfnetz, -gam N., kreisförmiges Netztuch, das am Rand mit Bleiperlen beschwert ist; wird flach ausgewer-fen u. dann an der im Zentrum befestigten Leine wieder emporgezogen. GR. MUNT, prostovol (DT.), MOLD, prostogol, roslofol (CL XLIV, 1005); PI. auch -voluri. ET. vgl. serb. strovaliti „über den Haufen werfen” u. mm. a prăvăli, tăvăli „wälzen”. prostulâţ, prostuţ siehe prost. proşcă siehe proaşcă. prot siche protos. protâză PI. -tâze S. f. (1705 CANT. IST. 12) 1. Protasis F., Vordersatz M. 2. veralt.: Prämisse F. GR. veralt. protas, protasis. ET. gr./lat. protasis. protector (um 1661 LR XXII, 500) I. Adj. (be-)schützend, Schutz-, ILS. m. Beschützer, Gönner M. GR.proti- (DOS. VS. Sept. 26; 29b). ET. n.lat. protector, frz. protecteur. protéctie PI. -tecţii S. f. (1700 IORGA S. D. X, 326) 1. Schutz M., Obhut F. 2Begünstigung, Förderung, Protektion F. Prin protecţie defuste (EMIN. 0.1,137) Begünstigung durch Weiber. ET. n.lat. protectio, frz. protection. protegui siehe proteja. proteguitor (1835 URIC. VIII, 130) veralt. I. Adj. (be-)schützend, Schutz-, ILS. m. Beschützer, Gönner M. ET. a protegui (proteja). proteja Präs, -jéz V. tr. (1794 GCR II, 153) 1. (be-)schützen. 2. begünstigen, fördern. GR. veralt .protegui, (t) protégé. ET. n.lat. pro tegere, frz .protéger, it. proteggere. protejare PL -jari S. f. (1776 URIC. I, 180) 1. Schutz M., Obhut F. 2. Begünstigung, Protektion F. ET. a proteja. 243 protesmie protesmie (t) PL -mii S. f. (1792 URIC. IV, 428) Frist F., Termin M. GR. profezmie. ET. ngr. προθεσμία. protest PL -teste S. n. (1703 FN 155) Protest M. ET. n.lat. protestum, it. protesto. protesta Präs, -tez (1728 IORGA S. N. 110) 1. V. tr. (einen Wechsel) zurückweisen. II. V. intr. protestieren, Einspruch erheben. GR. veralt. TR. protestălui, proteştelui. ET. n.lat. protestări, it. protestare, frz. pro tester, magy. protestai. protestant PL -tânţi S. m. (1788 CĂLĂT., DLR) Protestant M. ET. dt. Protestant. protie S. f. (1722 CANT. HR. 88) veralt. 1. Vorrang, -tritt M. Ochii toţi având gâlceava. De protie şi de slavă Intre dânşi de-atâte ori (CONACHI 61). Eu nu eram aşa de nerăbdător ca să silesc săjung ... cel dintâi la duşman şi căutam să las protia la ceilalţi (CL XVII, 109). 2. Vorhand F. beim Kartenspiel. ET. ngr. πρωτεία. protimie S. f. (1705 CANT. IST. 12) veralt.: (Kanzleispr.) Eifer M., Bereitwilligkeit F., guter Wille. Profimia aceasta a ta care ai spre a putea face ... (DOC. 1798, URIC. III, 148). Cea după putinţă necontenită silinţă si desăvârşit prothimie (DOC. 1804, TEZ. 11,332). GR. profîmie. ET. ngr. προθυμία. protimisi Präs, -sesc V. tr. (1768 BRV II, 183) veralt. pc. (înaintea cuiva) jdn. (jdm.) vorziehen, jdn. bevorzugen. înălţimea taprotimisind mai mult uşurinţa obştei decât folosul şi înlesnirea împlinirii cheltuielelor domniei (DOC. 1804, TEZ. Π, 330). Când se vor vinde ţiganii, să seprotimisească la cumpărătoarea lor rudele stăpânului acelor ţigani (COD. IPS.2 148). ET. ngr. προτιμώ, Fut. -μήσω. protimisire (t) PL -siri S. f. (1772 IORGA S. D. XXI, 157) Vorzug M., -recht N., Bevorzugung F. Aşa în democraţie cei tari Frâng legile ... între sine jar’ contenire Să luptă pentru protimisire (BUDAI-DELEANU X, 66). ET. a protimisi. protimisis S. n. (1765 BUL. COM. IST. IV, 214) veralt.: Vorzug M., -recht N., Bevorzugung F. Când în urmă cei ce au protimisis se vor căi şi vor cere această protimisis (COD. IPS.2 132). ET. ngr. προτίμησις. prôtimos (t) Adj. (1728 RADU POP., CM I, 568) eilfertig. GR. protim. ET. ngr. πρόθυμος. protipendadă PI. -dade S. f. (1786 FURNICĂ B. 136) ehern.: oberste Adelsklasse; ihr gehörten höchstens 10-12 Würdenträger an, wie der Ban Mare, der Vomie de ţara de sus u. de ţara de jos etc. (GHICA XIV). Chiar şi ţiganii au ajuns azi la noi în protipendală (FIL. CIOC. 56). Adjektiv.: Să cate a lua o slujbă de boier protipenda (AL. OP. I, 1237). GR. -pendâ (AL.), -pendâlă (FURNICĂ). ET. ngr. ή πρώτη πεντάς, Gen. -τάδος „die oberste Fünfzahl”. protipendat PL -daţi S. m. (1862 PTB.) ehern. : Adliger M. der obersten Klasse. Noi boierii cei mari... protipendaţii, suntem lăsaţi la o parte ca nişte netrebnici (AL., CL VII, 369). GR. -dist (AL. OP. I, 1338), -dâr (PTB.). ET. zu protipenda(dă). protivă siehe împotrivă u. potrivă. protivi siehe împotrivi u. potrivi. protivnic siehe potrivnic. protocol PL -coaie S. n. (1593 AA ist. 11/20, 441) Protokoll N. (IORGA S. D. VI, 226). GR.pocrătol (AA ist.). ET. n.lat. protocollum, dt. Protokoll, frz. protocol. protocoli Präs, -lèse v. tr. (1775 IORGA S. D. XXII, 31) veralt.: zu Protokoll nehmen, amtlich beglaubigen, behördlich feststellen; Cu c. mit etw. amtlich kollationieren (und die Übereinstimmung bescheinigen). Sä li seprotocăleascăpatentile de către vistierie (DOC. 1814, TEZ. Π, 385). Adeverinţa starostii protocălită şi de logofâtul calemului (DOC. 1815, TEZ. II, 390). A protocoli sumele, zapisele, acţiile şi hârtiile (COD. COM. 1840, Art. 266) ein Inventar der Beträge ... aufzunehmen. Să se protocolească numele lor cu calastişele vistieriei (DOC. 1814, TEZ. II, 314). Protocolindu-se (copiile) de judecătorie din cuvânt în cuvânt cu originalele lor (COD. COM. 1840, Art. 235). GR. protocăli. ET. n.lat. protocollare, dt. protokollieren. protoieréu PL -réi S. m. (1779 DIRA XVII/2, 77) Propst, Erzpriester M. Feciorii deprotoierei şi de preoţi întră în rânduiala ruptaşilor (AŞEZ. 1818, GCR II, 220). Vgl. protopop. ET. gr. προτοϊερευς, slav. protoierej. SG. ALRII/I, K. 186. 244 provalisi protonotâr PI. -tari S. m. (1652 ÎNDR., CADE) veralt.: Protonotâr M. ET. gr./lat. protonotarius. protopop PI. -popi S. m. (1499 DLRV) Erzpriester, Propst M. Rânduiala săborului mare carele s-au făcut în Belgrad (supt) vlădica Sava cu toţi protopopii ţării (MS. 1678, GCR I, 219). GR. veralt. potropop (AL. OP. 1,1583),protă(SLAV., CL V, 3). ET. ksl. protopopu, gr. πρωτοπαπάς. SG. ALRII/I, K. 186. protopopesc Adj. (1763 IORGA S. D. IV, 93) Erzpriester-, Propst-. ET. protopop. protopopie PL -pii S. f. (1732 IORGA S. D. IV, 84) 1. Rang M. und Amt N. eines Propstes. 2. Sprengel Μ. 3. ehern.: kirchliches Gericht. Stănţiile ce alcătuiesc partea judecătorească a clerului ... sunt: a) Protopopule, b) Dicanicescul consistoriu, c) Mitropolitul sau Episcopii, d) înaltul consiliu alcătuit de Episcopi şi Mitropolit (PRAV. BIS. P. I, § 7). - Mit andrem Suff. -piat (MICU IST. I, 34b). ET. protopop. protoprezbiter PL -biteri S. m. (1754 IORGA S. D. XII, 68) Erzpriester M. Dacă vreun protoprezviter ... au dat voie weunuipreot să cunune rob cu roabă a doi stăpâni deosebiţi (COD. CAL. § 167). GR. -prezviter. ET. ngr. πρωτοπρεσβύτερος. protopsalt PI. -psâlţi S. m. (1758 POTRAI, 438) erster, oberster Kirchensänger. Protopsaltul cu al doilea cântăreţ şi cu alţi peveţi încep a slavoslovi pre D-zeu cu obicinuite cântări (GHEORG., LET.2 III, 312). GR. -tis (GHEORG., LET.2 III, 300). ET. ngr. πρωτοψάλτης. protos (1654 GCR I, 170) 1. Num. veralt.: der erste. II. s. m. 1. Vorsteher M. einer Gemeinschaft, spez. prot Leiter M. der Mönchsgemeinschaft auf Athos. 2. Vorhand F. (beim Kartenspiel). Eu sunt protos ich bin Vorhand. ET. ngr. πρώτος. protosinghel PL -singheli S. m. (1680 DOS. LIT. 2b) Protosynkellos M., Ehrentitel, der Mönchen erteilt wird, steht im Rang zwischen arhimandrit, als dem höchsten, u. singhel, als dem niedrigsten. Sfmţiia sa părintele protosinghelu chir Axintie (1826 IORGA INSCR. I, 211). GR. -nchel. ET. ngr. πρωτοσΰγκελλος. protospătâr PL -tari S. m. (1683 DOS. VS. Oct. 26; 88a) ehern.: Kommandant M. der Kavallerie in Byzanz. ET. gr./lat. protospatharius. proţap PL -ţâpuri S. n. (1645 HERODOT 228) 1. Deichsel F. für Ochsengespann (wog. oişte für Pferde etc.); trägt an ihrem vorderen Ende ein Holz (jampik1, cătuşă, hărmăsar, proţăpel), das mit diesem eine Gabel bildet u. unter welches das Joch geschoben wird. Toată lucrarea şi mişcarea carului este în proţap; ai luat proţapul, a rămas carul nemişcat şi de nici o treabă (ANT1M DID. 211). Vgl. jalbă 2. Die Zeit der häufigen Einfälle feindlicher Scharen wird im Volksmund als vremea pe când avea carul douăproţape bezeichnet, näml. eine Deichsel vom u. eine hinten, um nötigenfalls, ohne den Wagen wenden zu müssen, mit ihm nach der entgegengesetzten Richtung fliehen zu können. 2. kurzes Holz zum Spreizen, Sperren: Knebel M., Sperrholz N., Spreize F. Ciobănaşul ...le pune (armăsarilor) câte un proţap în gură, ca să stea cu dinţii rânjiţi (ISP. LEG.2 249). GR. PI. veralt. proţâpe (NĂD. NUV. I, 42). ET. vgl. şerb. prociap, -ejep „Kloben, Schraubstock” etc., bulg. procep „Deichsel”, zu asl. cepiti „spalten”. SG. ALR SN I, K. 257, 258. proţăpel siehe proţap 1. proţăpi Präs, -pese (1825 B.) I. V. tr. durch ein quergestelltes Holz auscinanderhalten: spreizen, gura den Mund knebeln. (împăratul) puse toţi sacii (cu galbeni în taler), cumpăna pare că era proţăpită acolo sus (ISP. LEG.2 400; der Arm der Waage stand senkrecht u. wollte nicht heruntergehen) war wie durch eine Spreize ... festgehalten. Altfel, mai bine mi-aş jiproţăpit gura decât să vorbesc (ISP., CL XVI, 350). II. a se proţăpi sich spreizen, sich in die Brust werfen. Când se înjaţişază (el) într-un salon ...se proţăpeşte grav şi solemn în vaza tuturora (VLAFI. GV. 106). ET. proţap. proţăpit Adj. (1825 B.) 1. steif. In casă la el când puneai piciorul... rămân eai cu gura proţăpită (RĂDUL. RUST. II, 271) blieb man mit weit aufgerissenem Mund stehen. 2. gespreizt. ET. a proţăpi. pröur siehe amproor. provalisi (t) Präs, -sesc V. tr. (1793 A. O. XII, 253) (Kanzleispr.) Vorbringen, jurământ einen Eid auf(er)le-gen. Orice cuvânt se provaliseşte la judecată de către părţile prigonitoare, acel cuvânt ori să fie vrednic de credinţă sau, nefiind, să-l dovedească cel ce-l prova- 245 proverb liseşte{COD. CARAGEA2162). Când'seprovaliseşte jurământ de către judecător (COD. CARAGEA2172). GR.provlisi (A.O.). ET. ngr. προβάλλω, Fut. -λήσω. proverb PI. -verbe S. n. (1800 BUDAI-DELEANU 11,21 N.) Sprichwort N. S-a dus Pann, finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb (EMIN. O. I, 31). ET. n.lat.proverbium, frz.proverbe. proviânt PI. -viânturi S. n. (um 1743 NECULCE) veralt.: Proviant, Mundvorrat M. Cneazul Galiţin ... era un om rău şi nici proviânt nici de cheltuială nu le da (lui Luca Visternicul şi Sandul Sturza Stolnicul (NECULCE, LET.2 Π, 334) Lebensmittel. Leşii oşteni ce erau la Bacău ... cereau multeprovianturi de la oameni (ΑΧΓΝΤΕ, LET.2 II, 146). A mai sosit vreun transport de provianturi? „Dară, au sosit nişte boi pentru scaun ” (ZAMF. NUV. 93). GR.profiant (DION., TEZ. II, 183). ET. multipl.: vgl. poln. prowiant, mss. ukr. proviânt, dt. Proviant. providenţă S. f. (1683 DOS. VS. Dech. 10; 210a) Vorsehung F. Aceia cefieştecăruiaprovidenţia şi bunătatea dumnezăiască i-au dăruit (LIT. 1702, GCR I, 344). îngerul păzitor pe care provedinţa l-a datjiecărui om nu este decât femeia (C. NGR. OP. I, 39). GR. veralt.:providenţie, provedinţă, providenţia (FN 89). ET. n.lat .providenţia, it. providenzia. provideţ (t) PI. -videţi S. m. (1683 DOS.) Weissager M. - S. f. provideţă. Eştiprovideţă de-mi ştii şi numele şi că suntpreut (DOS. VS. Apr. 1; 64a). - Adjektivisch: Şoimul în multe isteţ şi provideţ, iară într-aceasta ... prost şi lesne credzătoriu să arătă (CANT. IST. 249). ET. ksl. providîcl provincial (1801 MICU IST. IV, 266a) I. Adj. provinziell, kleinstädtisch. II. s. m. Provinzbewohner, Provinzler Μ. GR. (t) provinţia! (C. NGR. OP. I, 243). ET. n.lat. provincialis, it. provinciale. provincialism PI. -lisme S. n. (1818 BUDAI-DEL.) mundartlicher Ausdruck, Provinzialismus Μ. GR. (t)provinţialism (C. NGR. OP. I, 263). ET. it. provincialismo. provincialist (t) PI. -lişti S. m. (1784 IORGA S.D. XIII, 14) 1. Provinzler M. (STĂM. D.). 2. TR. Zivilist M. ET. provincial. provincie PI. -vincii S. f. (1722 CANT. HR.2 66) Provinz F. GR. provinţie (CANT.). ET. n.lat. provincia, auch mittelbar. provizie PI. -vizii S. f. (1734 GHIB. I. Z. IV/2, 63) Vorrat M. Gătindu-să cu îndestulă provizie, au purces (DRĂGFI. R. 61). GR. veralt. -ziôn (MOLNAR IST. 140), -ziîine. ET. frz. provision, auch mittelbar. provizorPl. -vizori S. m. (um 1733 BUL. COM. IST. II, 252) veralt.: Verwalter M. GR. provizôr, provizer (IORGA S. D. XII, 40). ET. n.lat. provisor, auch mittelbar. provizoriu Adj. (1820 ZIL. DOM. 350) provisorisch. - Auch adverbiell u. substantiv. GR. (t) provizor, provizornic (URIC. VII, 193). ET. it. prowizorio. provlimă siehe problemă. prozaic Adj. (1835 GENTILIE G. 189) 1. Prosa-. 2. prosaisch. Iţi place oare leafa ce s-a mărit cu totul? Prozaice-ntreprinderi în care să vâri botul? (BOLINT. 0. 134). ET. frz. prosaïque. prozator PI. -töri S. m. (1832 GOL. CONDICA) Prosaschriftsteller M. ET. nach frz. prosateur. proză S. f. (1827 MARGELA I, 38) 1. Prosa F. (CR 130). 2. Banausentum N. Mestecând veacul de aur în noroiul greu alprozii (EMIN. O. I, 149). ET. it. prosa, frz. prose. prozelit PI. -liţi S. m. (1697 LIT. 72) Proselyt M. ET. gr./lat. proselytus. prozodie S. f. (um 1660 STAICU 220a) Prosodie, Prosodik F. Ce este prosodia? Este partea a patra a gramaticii, ceea ce ... învaţă a încheia stihuri (GR. RUM.2 115a). GR. bisw. prosodie. ET. gr./lat. prosodia. prozorliv (t) Adj. (1643 VARL.) hellseherisch. Şi pănă astăzi oameniprozorlivi sunt în lume pre carii sângur D-dzău şti (VARL. CAZ.21, 366). ET. ksl. prozorHivă „perspicax”. prozorlivie (t) S. f. (1683 DOS.) Seherblick M., Hellsehen N. Fericitul cunoscând din darul cel de prozorlivie gândul ei (DOS. VS. Dech. 3; 190b). ET. prozorliv. 246 prundâr prubă siche probă. prubălui siehe proba. prubui siehe proba. prubului siehe proba. prudent Adj. (1799 IORGOVICI O. 41) vorsichtig. GR. (t) prudente. ET. n.lat. prudens, it. prudente. prudenţă S. f. (1799 IORGOVICI O. 41) Vorsicht F. ET. n.lat. prüdentia, it. prudenza. pruji Präs, -jesc V. intr. (1835 DRĂGH. R. 238) MOLD, scherzen, Possen treiben. Flecăii... cântă din gură, glumesc, prujesc şi chiuie (CL IX, 4). Chiar la masă, soro, undepruja omul meu cu dânsa, unde-i jacea cu ochiul (NĂD. NUV. 154). ET. vgl. ukr. pruzyty (CADE). prujitură PI. -türi S. f. (1852 STĂM. W. 567) MOLD. Scherzrede, Schnurre, Posse F. (Flăcăii) spun poveşti, cimilituri, prujituri şi fac fetele de râd (SEV. NUNTA 25). ET. a pruji. prun PI. pruni S. m. (1436 BGL 225) Pflaumenbaum M. (Prunus domestica). în giAdina cea cu pruni (I.-B. 449). GR. Dim. pruniiţ, prunîc, prunişor (PASCU S.). ET. lat. prunus. prunâr PI. -nari S. m. (1871 GLOS. AC.) 1. Obstbauer M. (BIBIC. PP. 224). 2. BUCOV. erzfarbener Blattschneider (Rhynchites cupreus; MAR. INS. 87). ET. prună. prună PI. prune S. f. (um 1660 STAICU 210) Pflaume F. Din prune se face ţuică şi rachiu (ÎNV. COP. 1878, 8). Fam.: a vorbi cu pruna în gură stammelnd, verlegen reden. ET. lat. prünum, PI. -na. SG. ALR SN IV, K. 1082. prunc PI. prunci S. m. (um 1523 DERS) kleines Kind, Kindlein N., Säugling M. Adunaţi pruncii ce sug la ţâţă (DOS. Joel 2, 16, GCR I, 264). Tot creştinul să-şi ducă pruncii la beserică (MS. 1675, GCR I, 220). Eu sunt prunc de nouă ai, Tu măsele-n gură n-ai (I.-B. 449). Şi aduseră pruncul viu şifu mângâiare nu puţină (CV2 9a; Apg 20, 12). GR.pruncâr, pruncater, pruncoieş, pruncoteăn. - Dim. pmneuşor, -culeţ, -cuţ, -coteân (CANDREA ŢO.). -Augm. pruncoi. ET. lat. *puerunculus (PUŞCARIU, DR 1,602); weitere Erklärungsversuche: CIORANESCU 6946. SG. ALR LII, K. 181; M, K. 132,138; SN V, K. 1238, 1476, 1492; VI, K. 1732, 1749; ALRJVII/II, K. 258, 263. pruncă PI. prunce S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 530) (junges) Mädchen, (junges) Kind. Haide, bade, de mă ia Pân ’ ce-spruncă tinerea, Că dac-oi îmbătrâni... Ţie nu ţ-oi trebui (I.-B. 45). GR. Dim. pruncuşoâră, prunculiţă, pruncuţă, pruncu-leână. ET. prunc. pruncesc Adj. (1643 VARL.) veralt.: kindhaft, kindlich. D-dzău ... ştiind neputinţa rodului omenesc şi slăbiciunea celor cu menteprun-cească VARL. CAZ.21, 10b). ET. prunc. prunci Präs, -cesc V. intr. (1788 MOLN. SPRACHE.3 283) die (früheste) Kindheit verbringen. ET. prunc. SG. ALRII/I, K. 154. pruncie S. f. (1625 SA VA IV, 65) (früheste) Kindheit, Säuglingsaltcr N. Sanda ... care o hrănise cu sânul său în pruncie şi o crescuse în copilărie (C. NGR. 24). ET. prunc. SG. ALR IUI, K. 153. pruncime S. f. (1775 OMILIAI) Kinder (PI.). Creşterea pruncimei (OMILIAI 1775, GCR II, 108). ET. prunc. pruncucidere PI. -cideri S. f. (1894 D.) Kindesmord M. ET. prunc + ucidere. pruncucigâş PI. -gâşi S. m. (1894 D.) Kindesmörder M. - S. f. pruncucigaşă. ET. prunc + ucigaş. prund PI. prunduri S. n. (1506 DERS) Kies, Schotter M. Mările seca-va de s-a vedea fundul, Apele fugi-vor de-a rămânea prundul (DOS. PS. V. 17,42). Vino-n codru la izvorul Care tremură pe prund (EMIN. O. I, 75). GR. -nt (POL.; PP., GCR II, 302). - Dim. prundiiţ (PAMF.); -duiâs (PASC. LP. 14), -dulet (PĂSC. Lp’. 17). ET. asl. prqdu. prundâr (1588 DERS) I. S. n., PI. -dâre Kies-, Sandufer N. 247 prundi II. s . m., PI. -dări Wasserschwätzer M. (Cinclus aqua-ticus). Mircea ... stete în loc să privească zbeguirile prund arului („ l ’aguassiere ”; UR. BUC. 168). - Audi Regenpfeifer M. (Charadrius) u. Bachstelze F. (Motacilla). GR. prundărâş, pruntărăş (VAIL.; STĂM. W. 585), pruntărel, prundurel, prundunel, MOLD. S. f. prundu-neâiŞEZ. IV, 136; V, 120). TOPON. Prundurel (DERS). ET. prund. SG. ALR SN III, K. 702. prundi sieheprundui. prundiş PI. -dişuri S. n. (1705 CANT.) (angehäufter) Kies, Schotter. Odânăoară, hameleonul prin prundişul apei aceiia îmblând (CANT. IST. 173). ET. prund. prundös Adj. (1648 NT Apg 27, 29) kiesig. Toloaca aceasta era prundoasă şi uscată şi iarbă mai că nu se afla (SBIERA POV. 161). ET. prund. SG. ALR SN I, K. 10. prundui Präs, -iese V. tr. (1861 AL. OP. I, 694) kieseln, schottern. GR. BUCOV. prundi (PP., CL XII, 362). ET. prund. prunduit Adj. (1868 BARC.) mit Schotter belegt. Vile frumoase, vesele, cu grădiniţi în faţă, cu drumuri prunduite (VLAH. RP. 161) mit Kieswegen. ET. a prundui. prundunel etc. siehe prundar. prunet PI. -neţuri S. n. (1823 BOBB) Pflaumenpflanzung F., -garten M. Dunga vânătă a drumului ce tăia în curmeziş dealul prunetului (VLAH. NUV. 11). ET .prun. prus PI. pruşi S. m. (um 1640 URECHE, LET.11,143) 1. LV. Preuße M. S-au aşezat deasupra Mării Prusilor (NEC. COSTIN, LET.21, 65). - LM. durch prusâc, prusian ersetzt. 2. BUCOV. deutsche Schabe, Russe, Preuße M. (Blatta germanica; MAR. INS. 490). ET. poln. ukr. prus. prusâc (1722 CANT. HR. 415) I. S. m. Preuße M. II. Adj. preußisch. GR. (t) prosac (CANT.). ET. poln. prusak. Prutm. (1409 DRHA I, 26) Pmt(h) M. (Fluß). Care cum era chemat în odaia unde era procurorul, zugrăvea pe popă de nu-l spăla tot Prutul (CL XXII, 251) malte den Priester in den schwärzesten Farben. Ce ruşine-ifaci tu, Doamne! Nici cu Prutul nu s-a şterge (SPER. AN. 1892 I, 85) die Schande wird ihm immer anhaften. Fam. slut la Prut die Sache steht nicht gut, steht schief, ist faul; aus den Gebieten östlich des Pruth brachen häufig feindliche Einfälle, Epidemien, Heuschrecken etc. über das Land herein. ET. vgl. agr. Πυρετός. psalm PI. psalmi S. m. (um 1560 CORESI PRAV. 10b; TRS XVI, 228) Psalm M. Că se cade să se sfârşască toate scripturile întru legea Iu Moysi şi aprorocilor şipsalomi de mine (CORESI TE4180a; Lk 24,44). Fără de molitvele celea ce sunt poruncite şi cărţile celea ce sunt rânduite nu se cade alte molitve sau psalmi streini a citi sau a cânta (ÎNDR. 494). O grămadă De sfinţi ce cânta psalmi ş-antifoane (BUDAI-DELEANU IV, 8). GR. (16./17. Jh.) auch psâlom, psalom. ET. ksl. psalm ă, psalumă, psalom ü. psalmist PI. -mişti S. m. (1625 SLLF II, 402) Psalmist M. Au ajuns la cea desăvârşit rătăcire şi tăgăduire, cea grăită de psalmislul: „ Zis-au cel nebun întru inima sa: nu iaste D-zeu ” (ÎNV. 1794, GCR II, 153). GR. -ta (CHEIA ÎNŢ., GCR I, 239). ET. n.lat. psalmista. psalmodia Präs, -diez (1836 HELIADE I, 120) I. v. tr. Psalmen singen, psalmodieren. II. V. intr. lobsingen. ET. frz. psalmodier. psalmodie PI. -dii S. f. (1683 DOS. VS. Dech. 4; 197a) Psalmodie F., Psalmengesang M. ET. ngr. ψαλμωδία, frz. psalmodie. psalt PI. psalţi S. m. (1694 SMIM V, 449) 1. Kirchensänger, Kantor M. Acu învăţpsaltichia ca să măfac psalt la biserică la sfântu Onofrei (AL. OP. 1, 904). împăratul... tot în picioare au stătut până ce au cântatpsalţii axion şi ectenia (NEC. COSTIN, LET.2 II, 102). In Huşi nu se numea psalt decât cel de la Episcopie; pe la celelalte biserici erau numai dascăli (GPIIB. BV. 62). 2. psâltic Psalmist M. GR.psâltic (CANT. DIV. 78b), -chiâs (ESOP, CPLR I, 185), psaltichieş (B.), psălticâş (BOBB), psaltist (VARLAAM-IOASAF 40a). ET. ngr. ψάλτης. psaltichie PI. -chii S. f. (1713 CAT. MAN. I, 144) Gesangskunst der orthod, Kirche: Kirchenmusik F. Această carte (irmologhiul) se află pusă pe note de psaltichie atât în sistemul vechi cât şi în cel nou (GHEN. LIT. 47). ET. ngr. ψαλτική. 248 publică psaltire PI. -tiri S. f. (16. Jh. PS. SCFI. 32, 2) 1. Psalter M., Psalmbuch N., Psalmen (PI.). (Sfântul) ş-au pus ... rânduială ... casă nu iasă din chilie până ce va sfârşi toată psaltirea de cetit (VIEŢILE SFINŢILOR 1809, GCR Π, 203). (Hs.) aduce mărturii nu numai de la Moisi şi de la proroci, ce şi din psaltire (PSALT. 1651, GCR I, 153). 2. veralt: Psalter M. (Saiteninstrument). Ispovedili-vă Domnului în ceteri, în psaltire cu zece maţi cântaţi lui (PS. SCH. 32, 2). GR. LV. bisw. psălt-, -riu (PS. SCH. 107, 3),psâltir (PSALT. 1651, GCR 1,152); ugs. salt- (JIP. OP. 123). ET. ngr. ψαλτήριον, ksl. psaltyrî. psaltist siehe psalt. psălmui Präs, -iese (1680 DOS.) I. V. tr. psalmodieren, besingen. II. V. intr. lobsingen. Psălmuiţi Domnului în ceteră (DOS. PS. SLAV. R. 97, 5, GCR I, 249). ET. psalm. psălţieS.f. (1893 SPER. AN.) selten: Kirchensänger-, Kantorstand M. încă nu s-a pomenit Potcovar să fie lupul Ori în cap să-i fi venit Ciobănie oripsălţie (SPER. AN, 1893 III, 109). ET. Eigenbildung SPER. zu psalt. pseudonim PI. -nime S. n. (1817 GĂLDI) Pseudonym N., Deckname M. GR. veralt. psevdonim. ET. ngr. ψευδώνυμος, frz. pseudonyme. psif (t) (x) PI. psifuri S. n. (1760 BUL. COM. IST. III. 10) Abstimmung, Wahl F. (eines Metropoliten). (Patriarhul Ţarigi-adului) s-au rugat să se desfacăpsiful şi aşăzarea aceasta a numitului mitropolit (DOC. 1781, URIC. III, 129). GR. psifos. ET. ψήφος. psitisi (t) Präs, -sesc V. tr. (1705 CANT. IST. 103) vorschlagen. ET. ngr. εψίφισα. psifoi (t) (x) S. f. PI. (1715 MS.) Mosaik N. Marmurile şi psifoile şi zugrăvelile cu psifoi (MS. 1715, ARH. ROM. II, 50). GR. psifii (GÂLDI). ET. ngr. ψηφί „Mosaikstein”, die Bildung ist dunkel. psiholog PI. -lögi S. m. (1832 GOL. CONDICA) Psychologe M. GR. (t) psicolog. ET. frz. psychologue. psihologie PI. -gii S. f. (1781 MICU L. 1 la) Psychologie F. GR. (t) psicologie. ET. gr./lat. psychologia. ptiu! Interj. (1847 PANN) Ausruf beim (wirklichen od. angedeuteten) Ausspeien: pfui! Ptiu! nu ţi-i ruşine obrazului, cal bătrân? (GHIB. BV. 38). Când colo iese un harap înainte zicându-i: Ce porunceşti, stăpâne? „Ptiu! piei, drace! ce-i asta, păcatele mele? ” (SEV. POV. 134); vgl. drac 5. Auch in den Exorzismuspraktiken der Magie. Să rămâie ... Ca soarele-n senin, Ptiu, amin! (GCR II, 343). GR.ptu, tpiu (PANN PV. M. I, 19),ptui. ET. onomatopoet. SG. ALRII/I, K. 128. ptru! Interj. (1853 PANN N.) Ausruf, um ein Pferd zum Stehen zu brigen: prr! Când îi vedea-o că vine, să strigi numai pe dânsa: „ptru! ptru! iapa. babei!” şi ea va sta (SBIERA POV. 58). Tpriu, tpriu, tpriu, nea, Boian, nea (PP. ŞEZ. I, 139). Tpru, tpru, tpru! din buze zise (Hogea) Către cei ce judeca (PANN N. 36; er glaubte seinen Esel vor sich zu haben). GR. tpru, tpriu, ptrui, ptriu. ET. onomatopoet. SG. ALR SN V,K. 1467. ptu! siehe ptiu! pu! Interj. (1881 CREANGĂ) Ruf des Wiedehopfs. Numai ce şi aud pupăza cântând: „Pu-pu-pup! pu-pu-pup! pu-pu-pup!” (CREANGĂc 43). GR. pup! ET. onomatopoet. public (1736 STINGHE I, 27) 1. Adj. 1. öffentlich, allgemein. A face public allgemein bekanntmachen. 2. Staats-, Gemein-. Sigler, carele au fost notoriu public în Sibiiu (Ş1NCAI HR. I, 372). II. S. n. 1. Publikum N. 2. Öffentlichkeit F. - Adverbiell: în public (ŞINCAI HR. III, 154) öffentlich. ET. n.lat. publicus, auch mittelbar. publica Präs, public V. tr. (1699 FN) 1. selten: bekanntgeben, -machen. Senatul acelui stat au publicat o proclamaţie (AR 1829,13). - Auch absol: Săpublicuieşti tuturor că împărăteştile mele mili sunt totdeauna hărăzite cu bivşug către toţi lăcuitorii ţării (DOC. 1802, TEZ. II, 308). 2. veröffentlichen, verlegen. GR. (t)publici, (I. VĂCAR., TEZ. n, 262),publicălui (FN 70), publicui (COD. EPS.2 52), publicarisi (GOLESCU CAL. 2). - Ebenso die Ableitungen. ET. n.lat. publicare, auch mittelbar. 249 publican publicân PI. -câni S. m. (1648 NT Mt Prolog) Steuereinnehmer M. im römischen Reich. GR. (t) poblican. ET. n.lat. publicanus. publicare PI. -cări S. f. (1809 RI VIII, 47) 1. Veröffentlichung F. 2. Herausgabe F. ET. a publica. publicarisi siehe publica. publicaţie PI. -câţii S. f. (1785 URIC. IV, 36) 1. veralt.: Bekanntmachung F. 2. Veröffentlichung, Publikation F., Schriftwerk N. Intre gazete, reviste şi publicaţiile nouă a Parisului (RUSSOS. 19). GR. veralt. publicaţiune. ET. frz. publication, auch mittelbar. publică PI. publici S. f. (1705 CANT.) veralt.: Republik F. Impărăţiia aceia nu monarhie, ce publică ieste (CANT. IST. 107). ET. mittelb. lat. res publica, vgl. poln. publika „Staats-sache”. publiceşte Adv. (1794 CAL. 36) veralt.: öffentlich. ET. public. puchi siehe puchină. puchină PI. -chini S. f. (1871 GLOS. AC.) MOLD. Augenbutter F. GR. puchină, S. m. puchi, PI .puchi. ET. unbek. SG. ALRI/I, K. 15; ALRMI/I, K. 24. puchinös Adj. (1705 CANT. IST. 89) bes. MOLD. 1. triefäugig; ochi puchinös triefendes Auge, Triefauge. Pleoapeßrägenesi puchinoase (UR. LEG. 94). 2. schmutzig. Călugărul celpuchios (BELD. ETER. 10). GR. puchios. ET. puchină; puchios < puchi. SG. ALR II/I, K. 11; MN 4188, 58. puchiţel PI. -ţei S. m. (1884 CL) Tupfen M. Pânză văpsită cu puchiţăi ori cu flori (ŞEZ. IX, 43). Ferestrele lor sunt... împodobite pe dinafară cu brâu de puchilei (CL XVII, 284). ET. puchi. pucingă S. f. (1868 BARC.) Glättholz N. der Schuster. ET. unbekannt. pucioasă siehe pucios. puciognă PI. -ciögne S. f. (1806 ŞINCAI E. 46) Hohlsame M. (Coriandrum testiculatum L.). GR. puciocnă (POL.). ET. zu pucios. pucios (16. Jh. PS. SCH. 10, 6) 1. Adj. 1. stinkend (B.). (Baba-l) preface, după cum o apuca-o toanele în buruiană pucioasă sau în floare mirositoare (DEL. I. V. ş. V. 243). Sonst nur in Verbindungen wie: 2. MUNT, cioarăpucioasă Dohle F. (Corvus monedula; MAR. ORN.). 3. burete pucios Gichtschwamm, Eichelpilz M. (Phallus impudicus). 4. TR. buruiană pucioasă Hohlsame M. (Coriandrum testiculatum L.; BR.). 5. TR. lemn pucios Eberesche F. (Sorbus aucuparia). 6. LV. MUNT. TR. piatră pucioasă, MOLD. iarbă pucioasă Schwefel M. (D-zeu) au ars de tot şapte cetăti cu acea împuţită piatră pucioasă (MĂRG.2 38b). (Vulpea) cu iarbă pucioasă focul vru să potolească (CANT. IST. 42). Daher: II. S. f. pucioasă, PI. -cioâse 1. Schwefel M.: aburi, floare de pucioasă Schwefeldämpfe, -blumen. 2. TR. Streichholz N. ET. zu a puţi; zur Bildung vgl. cuvios, sperios, von a cuveni, a speria. SG. ALR II/I, K. 281. pud PI. puduri S. n. (1827 MARGELA I, 145) veralt.: Pud N., altes russisches Gewicht von 16,38 kg. ET. russ. pud. pudră PI. püdre S. f. (1793 PREDETICII, 214a) Puder M. ET. frz. poudre. SG. ALR SN IV, K. 1198. puf1 PI. pufuri S. n. (1627 DRHA) 1. Daunen, Flaumfedern (PI.), Flaum M.; vgl .fulg 1. împărăteasa porunci ca puful de la gâşte ... să fie întrebuinţat la aşternutul ei (ISP. LEG.' I, 131). Eu cam ades vedeam Că tu pe botişor Aveai şi pufuşor (DONICI8; zum Fuchs, der den Unschuldigen spielt); daher fam. e cu pufuşor pe botişor er hat Butter auf dem Kopf. N-am avut pe nimeni să mă cocolească şi să mă ţie pe puf (XEN. BR. 14) der ... mich verweichlicht hätte. (Noul domn) Nu-i de acei ce în pufuri şi dizmerdări s-au născut (BELD. ETER. 118) in Flaumfederbetten. 2. Quaste F. Pufuri de pudră (ZAMF. LN. 37) Puderquasten. Evantaliul... împodobit cu pufuri şi dantele (BOGD. VECHI 181). GR. Dim. pufuşor, -fuleţ, PI. -şoâre, -lele. ANTHROPON. Erimiia Puful (DRHAXIX, 236). ET. asl. pahi1 SG. ALRM II/I, K. 362. 250 puhoi puf2 PI. pufiS. m. (1825 B.) Bovist M. (Lycoperdon bovista). GR.pufulete (PANŢU), pufulet (POEN. II, 806), pufăi (B.). ET. puf1, wahrsch. nach dt. Bovist, Bofist. puf3! Interj. (1814 ŢICH. 214) puff!, paff! Omu-n sennciu e jucărie, Frunză pe apă plutind uşor, Un puf în aer, pff— o nimică (AL. OP. I, 116). Vgl. a pufai. Puf. aşa ai deprins-o tu de când ai lual-o din curte? (C. NGR. 214; zu dem Mann, der seine Ehefrau ohrfeigt). Vgl. a bufni II. 1. ET. onomatopoet. SG. ALR SN V,K. 1468. pufăi siehe puf. pufăi Präs, -iese V. intr. (1703 GCD) 1. schnauben. Caii lor ... ronţăiau câte-o buruiană şi pujaiau cu nările în frunzele uscate de pe jos (VLAH. DAN I, 95). 2. paffen, schmauchen. Vladimir pufaieşte tacticos din lulea şi-şi mângâie barba (SAD. POV. 90). Eu încinsesem ochii, pifaind dâmtr-o ţigare stinsă (DEL. I. V. ş. V. 113). Fumul! ... ce-l puhuiau ...pe nările lor (DEL. S. 95). GR. Präs, auch pufai; pufni, puhui, pifăi; siehe auch a pufni. ET. puf. SG. ALR SN III, K. 675. pufăios Adj. (1825 B.) TR. aufgedunsen. ET. puf. SG. ALR II/I, K. 106. pufărie PI. -rii S. f. (1881 JIP.) Daunen (PL). Cocoana oraşului ...să culcă pă pufarie (JIP. OP. 155). ET. puf. püfnet PI. püfnete S. n. (1705 CANT.) Blasen, Schnauben N. Acestepufnete cui, lăudându-te, le arăţi? (CANT. IST. 132). Vgl. buhnel. ET. a pufni. pufni Präs, -nesc V. intr. (1705 CANT.) 1. a) schnauben, blasen. Dulful ... pre gaura ce deasupra capului are atâta pufniia cât stropii apii în corabie ... sănia (CANT. IST. 132). Jules ...nu zicea nimică, dar numai pufnea de nelinişte (NĂD. NUV. II, 23). - b) schmauchen, paffen. Pufnind simandicos din ciubuc (UR. LEG. 279). 2. în râs (de râs; auch tr.: m-a pufnit râsul) laut auflachen; de mânie etc. vor Wut ctc. bersten. Polonia pufni de mânie si - tăcu (HASDEU I. V. 205). ET. puf. ' SG. ALR SN III, K. 675. pufos Adj. (1840 POEN. I, 523) flaumig, flaumreich, mit Flaum bedeckt. Munlili cu ierbuţa lui pufoasă (JIP. OP. 92). Braţele gingaşe şi pufoase (BOGD. VECHI 21). ET. puf. pufui siehe pufai.. pufuleţ siehe puf u. puf. pufuliţă PI. -liţe S. f. (1898 GREC. FL. 224) Rauhhaariger Schotenweiderich (Epilobiumhirsutum; PANŢU). ET. puf. pufuşor S. m. (1840 DONICI 26) 1. S. m. 1. zarter Flaum. 2. MOLD. Ackerklee M. (Trifolium arvense; PANŢU). II. S. n. Quaste F. ET .puf. pughibâlă siehepoghibalä. piihab siehe puhav. puhâce PI. -hâce S. f. (1698 CANT.) Eule F. (Liliacul) dzua orbăcăieşte, iară noaptea, ca puhacea, purecele în prav ascuns zăreşte (CANT. IST. 123). Palaturile lui sălaşe boaghelor şipuhacelor (των μπούφων και κουκουβαϊών) le-ampremenit(CANT. DIV. 11a). ET. vgl. ukr. puhac, poln. puhacs. piihav Adj. (um 1670 ANON. CAR.) aufgedunsen. E gras, adecă pare gras, pentru că-i aşa buhab la faţă, şi voluminos (VLAH. DAN I, 35). Uşa se deschise de perete, şi buhavul torace a D-lui Veniamin Slroescu se propti de un uşor, ţinând cu braţul stâng de gâtpe Mimi (ZAMF. LN. 37). Carnea (vitelor degenerate) devenea buhavăşifără gust (GHICA 541). GR. MOLD, auch puhab, buhav, buhab. ET. bulg. puhkab. SG. ALR SN I, K. 12; IV, K. 1093. puhă1 PI. piihe S. f. (1683 DOS. VS. Martie 30; 59a) MOLD, große, lange Peitsche. (Mihai) punea pe călău de-i bătea cu puha (NECULCE, LET.2 Π, 362). Surugiu ager, alerg pământul, Din puha lungă mereu pocnind (AL. OP. 1,51). ET. vgl. poln .puha, ukr. puga. puhă2 siehe bufă. puhoi PI. puhoaie S. n. (um 1640 URECHE) Strom, Schwall M. Flut F. Peste vară au fost ploi grele şipovoaie de ape (URECHE, LET.21, 178). Chiotele a atâtea gloate deodată slobodzite să părea că ieste huietul a mari puhoaie după ploaie, din dealuri în văi răpedzite (CANT. IST. 97). Deacăse va întâmpla vrun povoi, carele să bătucească arătura, mai nainte de a 251 puhoi răsări mălaiul (ŞINCAIE. 43). Ploaia cădea în puhoaie (DEL. S. 151). -Eig.: Un erou ... Doritor numai de slava sângelui vărsatpohoaie (CONACHI 262) des in Strömen vergossenen Blutes. Aici, în întăriturile acestea zidite deD-zeu, au stal adăpostiţi... strămoşii noştri, când prin şesurile Dunării curgeau puhoaiele de barbari (VLAH. RP. 107; von den Karpaten). GR. povoi, pohoi, puvoi (COST.), BAN. povon \ ET. asl. povonl SG. ALR SN III, K. 787, 825; K. 1840. puhoi Präs, -iese V. tr. (1800 BUDAI-DELEANU) I. V. tr. überfluten. Tamerlan ... toată Asia au povoit cu oştile sale (BUDAI-DELEANU XI, 12 N.). II. V. intr. über die Ufer treten. GR. puhoia, puhăi, pohoi, (t) povoi. ET. puhoi. SG. ALR SN III, K. 820, 825. puhoiâlă siehepohoialä. puhoier PL -ieri S. m. (1868 BARC.) Königsweih M. (Milvus regalis; MAR. ORN. 1,164), gilt im Volksglauben als Vorbote von Überschwemmungen. ET. puhoi. puhoiös Adj. (1688 BIBLIA) strömend. Cine au gătit ploii cei buhoioase curgerea? (i)8Tco Xdßpq); BIBLIA 1688 Ib 38, 25). GR. buhoios. ET. zu puhoi. pui PI. pui (1453 DERS) 1. S. m. 1. Junges, {de găină etc.) Küchlein N. Ca puiul leului ce petrece în bârloage (DOS. PS. SLAV. R. Ps 16, 12) wie der junge Löwe. A creşte pui de şarpe Schlangen an seinem Busen nähren. Pui de năpârcă, de viperă Otterngezücht, Nattembrut. Pui de furnică Ameisenlarven (MAR. INS. 233). Vgl. bătrân, cloşcă, potârniche. - Fam. von Menschen: Pui de lele Huren-sohn, Bastard. Să nu socotească naş-Marin că sunt pui de bogdaproste (RĂDUL. RUST. II, 290) cin Bettlerkind. Ferner in Verbindungen wie: Tot meşteşugul (boţitului) este ...să buzunăreşti şi pe dracul jară să te vază nici pui de om sau de altă gadină (ISP. LEG.2 369) weder Mensch noch Tier. De unde (să-ţi vie) moştenire, omule? N-ai nici pui de rudă bogată (CL XVI, 114) du hast ja auch nicht einen einzigen reichen Verwandten. 2. fam. un pui de om etc. ein tüchtiger, kräftiger, tapferer, braver Mensch etc. Mavrogheni era pui de om., mă! Când punea ghiara pe câte unul ca d-alde dumnealui, îl juca în labe cum joacă pisica pe şoarece, măi (GHICA 503). Hiil să am un pui de puşcă, mare ispravă aş mai face! (NĂD. NUV. 1,175) so eine rechte, gute Flinte. Mai dându-mi şi părintele Isaia un pui de bătaie (CREANGĂ, CL XV, 448) eine tüchtige, gehörige Tracht Prügel. Era unpui de ger în dimineaţa aceea de crăpau lemnele (CREANGĂ, CL XIV, 373). (Ucenicul) trase un pui de somn de se răsuna pivniţa de horcăielile lui (BOGD. POV. 85). Vgl. giol. 3. fam.: Kosewort für Knaben u. jüngere Männer, so bes. in der Anrede: puiule, puişorule, puiul, puişorul mamei, latei etc.! Herz(chcn), Kindchen! Puişorul când m-atinge, Foc la inimă mă-ncinge (I.-B. 22; das Mädchen von seinem Liebsten). 4. (Seiten-) Schößling M. (vgl. zur Bdtg. copileţ). Planta e foarte viguroasă, dând o sumă depui şi fraţi supţiri (GAZ. SĂT. XIV, 466). 5 .pui, puişor Stickmuster auf Trachtenhemden etc. Fata gâzdacului ... pe puii de la mână A dat brânză şi slănină (PP. MAR. NUNTA 253). 6. MOLD. (Hirtenspr.)pui, puişor Sprenkel M. (andersgefärbter Tupfen) am Schaffell. 7. Zwickel M. (ŞEZ. IX, 37). GR. arom., istrorum. puV. - Dim. puişor, puiţ, puiuţ, puiliiţ, puiüc (PP. MAR. ORN. I, 19), MARAM. puiuhiţ, TR. puiurel. - Augm. puigân, puiandru, puioc. II. Interj. Lockruf fur Hühner: pui! pui! pui! put! putt! Oare unde-i cloşca cu puii? Puii mamei, pui, pui, pui (AL. OP. 1,719). ET. lat. p ül las, mit aus dem weit häufiger, namentlich als Lockruf (pui! II.) gebrauchten PI. erschlossenem Sg., wie auch (nach ML. ROM. GR. Π § 54) mail, püy, mirând, pui; nicht *pulleus, wogegen auch it. pollo etc. spricht; Beteiligung von agr. πωλίον (woraus ngr. πουλί) braucht daher nicht angenommen zu werden. SG. ALRM Μ, K. 293; ALR SN I, K. 98,103, 104, 105, 113,271; II, K. 365; ΙΠ, K. 731; IV, K. 1168; V, K. 1297-99. pui (um 1670 ANON. CAR.) 1. V. tr. 1. (v. Tieren) werfen. Căţeaua puiase încă de mult şase căţei (RETEG. POV. IV, 36). 2. (Pflanzen) die Schößlinge abbrechen (DT). GR. 1. Pers. Sg. Präs. puiesc. II. a sepui (v. Tieren) sich begatten, paaren, sich vermehren. GR .puia; 3. Pers. Sg. Präs, puieşte u. puiâză. ET. pui. SG. ALR SN I, K. 98, 104. piiia-gâia siehe gaie 3 u. puie. puiandru siehe pui. pitică PI. puici S. f. (1543 DERS) 1. weibliches Küchlein, Hühnchen N. Dacă o găină începe să clocească de joi, atunci scoate numai puice (GAZ. SĂT. XIV, 505). A face mâna, degetele puică die Fingerspitzen Zusammenlegen, die Finger spitzen. Michel... încălţă nişte cipici de-i jacea piciorul puică (ISP., CL XVII, 159) die ihm den Fuß ganz zusammendrückten. 252 pulberos 2. fam.: Kosewort N. für Mädchen u. jüngere Frauen. Dragă, hai de mă sărută, Că-ţi dau boii de la rudă; Puică, hai ş-a doua oară, Că-ţi dau şi cei din tânjală (I.-B. 78) Schatz, küß mich auch zum zweiten Mal. 3. MUNT. OLT. Maiskolben M.; MOLD. PI .puici od. puiciiţe (ŞEZ. VUI, 38) geröstete und nicht aufgesprungene Maiskörner. GR. PI. auch puice; Dim. puicuţă, puiculiţă, puiculeână, puicideâ, puichiţă. - Aug. puiână, puiâncă, puicână, puiândră. ET. pui. SG. ALR SN I, K. 105; II, K. 383; III, K. 644, 645; IV, K. 1115; ALRM SN I, K. 75. puie S. f. (1726 PASCA N. 308) nur in: de-apuia-gaia Kinderspiel Kücke-Wih (Küchlein u. Weih), Habicht u. Henne. Vgl. gaie 3. ET. pui. SG. ALR SN V, K. 1297. puiet PI. -ieţi S. m. (um 1660 STAICU 212) 1. Brut F. 2. Schößling M. înainte de sădire se vor mida rădăcinile pideţilor într-o pastă ...făcută de humă şi cenuşe de lemn putrezită (LIT.). GR. pidete, puieţ. ET .pui. SG. ALR SN I, IC. 271; ALRM SN I, K. 176. puietură S. f. (1694 FN) veralt.: Konstellation F. Chesarul, în pidtură de folos (FN 40). GR. pilitură. ET. a pune. puiezi Präs, -zesc (1776 MINEIUL 62) I. V. intr. hereinbrechen. II. a se puiezi sich außerordentlich stark vermehren. Ruşii din această lavrăromânească (mănăstirea Neam-ţului) s-au puiezit ca şi holera adusă în Moldova pe cozile cailor ruseşti la 1828 (CREANGĂ, CL XV, 314). GR.poiezi (DION., TEZ. II, 182),puizi. ET.pid, mit dunklem Suffix. puigrös PI. -groşi S. m. (1883 MAR. ORN. I, 416) TR. Kernbeißer M. (Coccothraustes vulgaris). GR. pidngros. ET. pui + gros. puiös Adj. (1888 JIP.) fruchtbar. Viitorii e puios, are-n pântece azi mulţi pui! (JIP. SUF. 225). ET. a pui. puişor PI. -şori S. m. (1573 DERS) 1. Dim. von pui Junges, Kleines N. 2. MOLD, ehern österreichisches silbernes Sechskreuzerstück, galt 15 alte Para, BUCOV. TR. Zehnkreuzerstück N. Pentni orice păcat mai mare să-i plătească-un irmilic, Iar leita, puişorul câte-un păcătel mai mic (SPER. AN. 1892,1,77). 3. kleines Kopfkissen N. ET. pui. SG. ALR SN II, K. 365; IV, K. 1168; V, K. 1297. puiţă PI. puiţe S. f. (um 1890 Z.) MOLD. Rudel N. Hunde, die einer Hündin nachlaufen. Umblă ca căţeaua cu puiţa după ea (Z. I, 401) sie ist immer von einem Flaufen Verehrer umgeben. ET. a se pui. pulär S. n. (1726 PASCA N. 308) 1. Melkschemel M. 2. Schäferhund M. GR. pulău, pidan, paliei. ET.pulă; zu 2. vgl. auch TAMÂS 648. SG. ALR SN III, K. 662. pulă PI. pule S. f. (1629 DRHB) 1. (männliches) Glied, Rute F., Schwanz M. 2. puia ciobanului Zingel M. (Aspro Zingel), Grundel F. (Gobius Kessleri Gü.; ANT. IHT.). 3. puia calului Mistschwamm M. (Agaricus fimetarius; CRĂIN.). TOPON. Pulaţi (1570 BGL 191), Pulenii (1599 BGL 191). ANTHROPON. Stan Pulăroşie (1629 DRHB XXII, 342). ET. zu lat. pulla, F. v. pulliis. SG. ALR M, Supl. K. 10; MN 4872,3; 4876,4879-82, 4; 4883-84, 5; 4911, 8. puiberâ Präs, -rez V. tr. (1837 PANN EROT. IV, 58) veralt.: einstauben (STĂM. W. 661). ET. pulbere. pulberărie PI. -rii S. f. (1871 GLOS. AC.) Pulverfabrik F., -magazin N. In stânga o fabrică mare - pulberăria statului. (VLAH. RP. 161). ET. pulbere. pulbere PI. pulberi S. f. (16. Jh. PS. SCH. 1, 4) lngs.: Staub M. Şi cădzură toţi idolii de să sfărâmară şi să feaceră pulbere (DOS. VS. Sept. 4; 7b). (Călătorul) merge prin pulbere până-n glezne (C. NGR. 63). Se ţine sărăcia de el ca pulberea de câne (PANN, CL V, 366) er kommt auf keinen grünen Zweig. Vgl. praf 1. 2. LM. bisw. (Schieß-)Pulver N. ET. lat. pulvis, -ms. SG. ALR SN I, K. 107, 183; III, IC. 864; IV, K. 948. pulberos Adj. (1823 BOBB) veralt.: staubig. GR. pulveros. ET. pulbere. 253 pulpană pulpană PI. -pane S. f. (1832 GOL.) (Rock-)Schoß M.; vgl. poală 2. Plopana anteriilor jubelei, binişului (GOL., BOGREA 275). Fierarii negri ...se apropiară plecaţi şi sărutară... pulpana anteriului boieresc (SAD. POV. 51). Las-o pe mâne ... îi şopti Hristea, trăgându-l de pulpana gherocului (XEN. BR. 226). GR.plopană; S. n.pulpân (SLAVICI, CL XV, 440). ET. anscheinend zu pulpă 1. // frz. pourpoint (BOGREA). pulpâr PI. -pâre S. n. (1683 DOS. PAR. 63a) Wadcnstrumpf, Stutzen M. ET. pulpă. pulpă PI. pulpe S. f. (1495 BGL.) 1. Wade F. Nu întru puterea calului va voi nici în pulpele bărbatului bine-i va plăcea (PSALT. RAMN. 146; 11; vgl. PS. SCH. 146,10). Perin uţele ...în pulpile picioarelor denapoi (ale strupcămilei) (CANT. IST. 73). Zidul se suia Şi o cuprindea Pân-la gleznişoare, Pân-la pulpişoare (AL. PP. 190). 2. MOLE). BAN. Euter N. Vacilor tinere, când fată pentru prima oară, li se umflă pulpa (SEZ. IV, 128). ANTHROPON. Pulpe (1495 BGL). ’ TOPON. Pulpeştii (1495 BGL). GR. PI. veralt. pulpi. - Dini. pulpişoâră. ET. lat. pulpa „dickes Fleisch”. SG. ALR n/I, K. 49; ALRM H/I, K. 94; ALR M, MN 2251, 47; SN II, K. 430; IV, K. 1094. pulpös Adj. (1823 BOBB) 1. dickwadig. Vaca bună de lapte ... are ...picioarele pulpoase sus şi supţiri jos (DT 31). 2. (v. Kühen etc.) mit großen Eutern etc. ET. pulpă. SG. ALR II/I, K. 86; SN II, K. 301; VI, K. 1757. puls PI. pulsuri S. n. (1703 GCD) Puls M. GR. (t) pols, pulsus. ET. n.lat. pulsus, auch mittelbar. pumn PI. pumni S. m. (1563 CORESIPRAXIU 382) 1. Faust F. Un pumn de orez etc. eine Handvoll Reis etc. Numai noi românii, un pumn de oameni, am ţinut până a venit generalul Pangration cu oştire (GHICA 19). La unii (norocul) Dă nerozeşte cu pumnii (PANN PV. M. II, 103) mit vollen Händen. A plânge în pumni (vor Reue) bitter weinen. A bate în pumni die geballten Fäuste senkrecht aufeinander schlagen, drückt Schadenfreude aus, wie bei den Deutschen das Rübchenschaben: Au nu cumva crezi că lumea întreagă stă să-ţ bată în pumni şi să-ţ facă în ciudă? (BOGD. VECHI 139). A râde în pumni sich ins Fäustchen lachen. A-şi da cu pumnii în cap sich (verzweifelt) die Haare raufen. Vgl. a bate II. 1. 2. Faustschlag M. A da (a trage) un pumn cuiva jdm. einen Schlag versetzen. GR. arom. pulmu, megl.-rum. pulm. - Dim. pumnicel (PANN PV. M. II, 51) pumnisör. ET. lat. pügnus. SG. ALR SN IV, K. 1167; II/I, MN 2169, 2170, 27; ALRM EI, K. 81; II/I, K. 95. pumnal PL -nâlc S. n. (1841 POEN. II, 386) Dolch M. GR. veralt. pumnar. ET. pumn, nach it. pugnale. pumnäs PL -naşi S. m. (1788 MOLNAR 368) TR. Bündchen N. am Ärmel. Pumnecei depângă mână (îs făcuţi). Pentru trei cofe de jarină (PP. WEIG., JB. Vi, 43)’. GR. PI. auch pumnăşe, pumnâşuri. - Dim. pumnisör (FR.-C. MOŢII 12), pumnicel, PI. -cei (WEIG. 1. c.), pumnusel, PI. -şei (VICIU). SG. ALR SN IV, K. 1167, 1197. pumneâlă PL -neli S. f. (1857 POL.) Prügelei F. Pumnuiala ce „pro ” ar fi administrat lui „contra” (GION 110). GR. pumnuiâlă, PI. -ieli. ET. a pumni. pumni Präs, -nesc (1823 BOBB) I. V. tr.pc. jdn. mit Fäusten schlagen, jdm. Faustschläge versetzen. II. a se pumni sich prügeln. (Femeile) se pumnesc, ţipă, se zgârie (NĂD. NUV. II, 63). GR. pumnui. ET. pumn. SG. ALR II/I, MN 2170, 27. pumnicel etc. siehe pumnaş. punct PI. puncte S. n. (1675 MIR. COSTIN, LET.1 1,217) 1. Punkt M.; două puncte Doppelpunkt M.; punct şi virgulă Strichpunkt M. Punct de vedere Gesichts-, Standpunkt. Fam.: genauer Zeitpunkt, in adverbiellen Wendungen wie: La 9 punct cortina se ridică (TEL. SCH. 50) Punkt 9. Punct la anul (GANE, CL X, 336) genau ein Jahr später. A, bravo, mi-ai venit la pont (VLAH. DAN 1,44; nach frz. ăpoint) du kommst mir gerade recht. A pune pc. 1a. punct jdn. zurechtweisen. 2. Punkt, Artikel M., Bestimmung F. in einem Vertrag etc. So bes. LV.: (In aşezământul păcii) era pus şi acest pont: turci sau tătari în ţara Moldovei niciodată să nu se lăţească cu stăpânirea (NEC. COSTIN, LET.2 II, 73). S-au iscălit ponturile păcii cu două trei zile înainte (DION., TEZ. II, 165) die Friedensartikel. Daher: 3. pont veralt. u. ugs.: (behördliche) Verfügung, Vorschrift F. Zapciii ispravnicilor ... când se vor dovedi că ... n-au urmat poruncilor domneşti după ponturile care s-au dat (COD. IPS.2 88). Aceasta era pe vremea 254 püne boierescului; în urmă, când veni pontul, se schimbă şi regula (SEV. NUNTA 342; über die Abschaffung der Fron). 4. MOLD, pont ehern.: Polizeirevier N. Sergent de pont Wachtmeister M. 5. pont, PI. ponturi ugs.: böse Andeutung, Stichelei F. GR. veralt. u. ugs. pont, punt, LV. auch punct, PI. -turi. - Dim. punclisör, PI. -şoâre; punctuleţ, veralt. u. ugs. puntuleţ, PI. -leţe (DATC. HORT. 93, 167). ET. n.lat. punctum, auch mittelb. SG. ALR SN V, K. 1256, 1258, 1295, 1344. püne Präs, pun (16. Jh. PS. SCH. 17, 12) 1. V. tr. 1. c. undeva etw. irgendwohin stellen, setzen, legen: an scaun în grădină, farfiirii pe masă, oala la foc einen Stuhl in den Garten, Teller auf den Tisch, den Topf aufs Feuer stellen; pc. la închisoare, pălăria pe (în) cap, piciorul în pragfrn. ins Gefängnis, den Hut auf den Kopf, den Fuß auf die Schwelle setzen; pc. în pat, în fiare, mâna pe piept jdn. ins Bett, in Ketten, die Hand aufs Herz legen; zahăr în cajea, bani în pungă Zucker in den Kaffee, Geld in den Beutel tun; paltonul în cui den Überzieher an den Nagel hängen; caii la trăsură die Pferde an den Wagen spannen; mâinile în şolduri die Hände in die Seiten stemmen; capul în pământ das Haupt senken, hängen lassen; c. înaintea cuiva jdm. etw. (zum Essen) vorsetzen; şaua, frâul calului dem Pferd den Sattel auf-, den Zaum anlegen; coarne cuiva jdm. Hörner aufsetzen; o haină ein Kleid anlegen, -ziehen;pălăria den Hut aufsetzen; caii Pferde anspannen; masa den Tisch decken etc. 2. fig. in zahllosen Wendungen, wie: Pun pc. în fruntea unei întreprinderi ich stelle jdn. an die Spitze eines Unternehmens. Pune-te în locul meu versetze dich in meine Lage. A pune c. la socoteală etw. in Rechnung bringen, in Betracht ziehen. Am numărat douăzeci de case în totul, puindşi bordeiele (VLAH. GV. 195) die Erdhütten mit eingerechnet. Auzi acolol săpierz eu zece mii de lei într-o clipeală de ochi? Şi unde pui bătaia de piept şi de inimă (FIL. CIOC. 148) nicht zu vergessen, dazu noch. A pune capăt, sfârşit unei stări einem Zustand ein Ende machen. A pune nume unui copil einem Kind einen Namen geben. Lumea ... Ne-a şi pus urâte nume: Mie grâu, ţie tăciune (I.-B. 65) man hat uns schlimme Namen gegeben. Dar n-am pus doară jurământ, Să merg neplânsă în mormânt! (COŞBUC 122) habe ich doch keinen Eid abgelegt. In celelalte zile ale anului se pune liturghia Sf. Ioan Hrisostomul (GHEN. LIT. 77) auf die anderen Tage ... wird die Chrysostomos-Liturgie angesetzt. A pune un cuvânt bun pe lângă cn. ein gutes Wort bei jdm. einlegen. Un procuror care pusese puţină grabă în darea în judecată pentru furt a unui mare proprietar (XEN. BR. 53) der sich mit... nicht besonders beeilt hatte. A-şipune viaţa etc. pentru c. sein Leben etc. für etw. ein-, aufs Spiel setzen. Pentr-însa sfinţii ş-au pus nu numai avuţia, ce şi sănătatea şi viaţa (VARL. CAZ.21,28b). Alţii şi capetele ş-au pus pentru adevara (VARL. CAZ.21,346b). Veralt. a pune chezaş einen Bürger stellen. A pune pc. în slujbă, pc. judecător jdn. in ein Amt, zum Richter einsetzen. Vodă a prins pe boieri umblând cu mâţa-n sac şi i-a pus la pedeapsă (AL., CL III, 60) verhängte Strafe über sie. La mare bir te punea (BIBIC. PP. 276) große Steuer legte er dir auf. Când a fost de sărutat, Ea m-a pus la frământat (I.-B. 105) schickte sie mich zum Brotbacken. Câtu-i copila de mică, Batc-o ş-o pune la furcă (I.-B. 389) laß sie spinnen. A pune pc. pefiigä jdn. in die Flucht schlagen. Inorogul întrebarea între-acesta chip înainte puind (CANT. IST. 194) vorbringend. A pus înainte că are treburi (NĂD. NUV. II, 34) er schützte ... vor. Judecătorilor au pus el înainte, Să fie cu luare aminte (DONICI 21) empfahl er. A pune c. bine a) etw. beiseite legen, in Sicherheit bringen, (gut) aufbewahren, aufheben, b) beiseite, aus dem Weg schaffen, um die Ecke bringen (auch = meuchlings morden): Uite, aci ai 100 de galbeni, pune banii bine (RETEG. POV. I, 15). Pe ce punea mâna, punea bine (DEL. P. 162) was er in die Hände bekam, das hob er auf. Să porunceşti cuiva să-l otrăvească ori să-l puie bine (ISP. LEG.2 327). 3 .pc. să facă c. jdm. einen Auftrag erteilen. Voi pune sei'vitorii să-l bată! Şi voi pune Să-l târâie de-a lungul Bagdadului (COŞBUC 15). (Făt-frumos)puse să-ifacă un buzdugan de fier (EMIN., CL IV, 278) ließ sich ... machen. Pământ de mijloc de bun, amestecat ... cu pământ ce pui de-mi aduce de la pădure (DATC. HORT. 245) die ich mir aus dem Wald bringen lasse. A făcut nunta la biserică, a pus lăutari (BASS. VULT. 256) ließ Musikanten spielen. 4. cuiva c. jdm. etw. nehmen, rauben, jdn. um etw. bringen. Lele cu sprâncene-n sus, Sufletul badei l-ai pus (I.-B. 244). Vinul trage la beţie, Beţia trage la somn, Lesne e a pune-un cap de om (FR.-C. MOŢII 220). II. a se pune 1. undeva sich irgendwohin stellen, setzen, legen. O! tu nici visezi, bătrâne, câţi în cale mi s-au pus (EMIN. 0.1,146) du ahnst nicht, wieviele ... sich mir in den Weg gestellt haben. Cucul... S-ar pune pe o rămurea Aproape de casa mea {I.-B. 213) würde sich ... setzen. Moş Nichifor ... aşterne cojocul şi se pune într-o râlăjos lângăfoc (CREANGĂ, CL X, 382) legt sich ... nieder. 2. fig. în bestimmten Verbindungen u. Wendungen, wie: a) pe lucru etc. sich an die Arbeit etc. machen, an die Arbeit gehen. (Veteranii) se pun pe mers înfr-o aureolă de colb, la sunetul trâmbiţii zglobii (IORGA AM. 229) setzen sich in Bewegung. Copilul s-a pus pe un plâns de n-a putut nici un vraci să-l împace (ISP. LEG.11,2) begann dermaßen zu weinen. Tată-tău voia să te facă medic şi tu te puseseşi pe chimie (GHICA 153) und du hattest dich auf die Chemie verlegt. Când pe lapte toţi s-or pune, Mi-l sfinţesc (SPER. AN. 1892 255 punere T, 280) wenn sich alle über die Milch hermachen. S-a pus şi el pe-atâta să le împace (SAD. CR. 60) er unternahm es also. Viu îndată! mă pusesem la poveşti (BOGD. VECHI 147) ich hatte mich ans Erzählen gemacht. In duminica viitoare va să mă pun şi la topor (SLAV., CL XV, 440) werde ich mich an die Axt machen. Românii, crezând a-şi asigura libertatea ... se puneau de ucideau la aristocraţi (BĂLC. 397) begannen, die Adligen zu töten. Să nu se puie el a da ajutor lui Avgust Crai (NECULCE, LET.2 II, 345) er möge davon absehen. - b) cu cn. sich mit jdm. (auf einen Kampf, Disput) einlassen. Nu mai cuteză nici unul să se puie cu el (RĂDUL. RUST. II, 137). - c) pe lângă cn. in jdn. dringen. Femeia se pune pe lângă bărbat fel şi chipuri, că doar ar afla taina. (SEV. POV. 14). - d) pentru cn. sich für jdn. verwenden. Iordachi Spătarul ...se punea tare pentru pământeni la domnie (NECULCE, LET.2 II, 193) trat beim Fürsten sehr für ... ein. - e) bine, rău cu cn. sich mit jdn. gut, schlecht stellen. Hagiul, vesel că s-a pus bine cu D-zeu (DEL. P. 180; er war nach Jerusalem gepilgert). GR. 1. Pers. Sg. Präs, ugs. pui, 2. pui, 3. pune, 3. PI. pun; Konj. să până, ugs. să puie; LV. (16. Jh.) l.püniu (PS. SCH. häufig), 2. puni (CORESI PS.5 33b; Ps 20, 9 bzw. 34a Ps 20, 13),puri (PS. SCH. 20, 13); Konj. sä punie (PO2 247; Ex 21,6); Imperat. pune; Perf. puséi, LV. (16./17. Jh.)p«.ç, TR.punséi(FR.-C. MOŢII 77); Part .pus, TR. puns (FR.-C. MOŢII 77); Ger. punând, ugs.puind; Verbaladj. puilor (MĂRG.2 141a). ET. lat. pôno, -ère. SG. ALR IEI, K. 128, 189, 270; SN I, K. 13, 16, 68, 73, 95, 154; H, K. 528; III, K. 854; IV, K. 933, 1104, 1192, 1193; V, K. 1330, 1347; VI, K. 1647; VII, K. 2097. punere PI. puneri S. f. (1563 CORESI PRAXIU 249) 1. Stellen, Setzen, Legen N. 2. Vorlegen, Darbieten N. Ruga după punerea sfintelor darure (CORESI LIT. 27b) das Gebet nach der Darbietung der heiligen Gaben. 3. punerea înainte veralt.: Vorschlag M. 4. punerea capului Totschlag M. ET. a pune. pungaş PI. -gâşi S. m. (1830 PANN, GCR II, 323) Gauner, Beutelschneider, Spitzbube M. în fundul curţii se vedeau diferite grupe de masalagii si pungaşi (FIL. CIOC. 29). ET. pungă. pungă PI. pungi S. f. (1463 DERS) 1. (Geld-)Beutel M., Börse F. Să nu ia pre cale ... nici traistă, nici pâine, nici bani în pungă (BIBLIA 1688 Mk 6, 8). Vinul acru îţi face gura pungă saurer Wein zieht dir den Mund zusammen. Cu ochii adânciţi în pungi de piele zbârcită (UR. LEG. 368). Ugs. a zice ba că-i teacă, ba că-i pungă allerlei Vorwände gebrauchen: Naşul, naşa ... Se suciră, se-nvâriiră, Ba că- teacă, ba că- pungă (DULFU LEG. 44). E cald, gros la pungă er hat Geld im Beutel, Geld wie Heu. TR. OLT. umblă cu doi bani în trei. pungi, wird von jdm. gesagt, der seine Armut zu verbergen sucht. Punga-i e mare şi gură n-are u. ä. er hält die Tasche zugeknöpft. Mie nici nu-mi intră în pungă nici nu-mi iese (PANN PV. M. II, 117) mich geht die Sache nichts an. Poftim, pungă, la masă, dacă ţi-ai adus de-acasă u. ä., wird zu einem ungebetenen Gast gesagt. Cine e cu (cine are) mâna. lungă, pierde şi ce are-n pungă Diebstahl lohnt sich nicht. Vgl. baier 2, bot 2, gol 1.2, nădejde 2, ochi 1.3, tufă, vorbă. 2. verhüllend für Geschlechtsorgane. Toţi banii în punga Stanii (Z. V, 59) all sein Geld geht für die Weiber drauf. 3. ehern, (de bani) Beutel M. (= 500 Piaster). Am dat Domnia mea la Sfântul Mormânt trei pungi de bani, adecă taleri 1500 (DOC. 1754, H. 2419). 4. in Pflanzennamen:punga babei Eberwurz F. (Carlina acaulis) u. Ruhr-Flohkraut N. (Pulicaria dysenterica; BR.); punga popii Hirtentäschel N. (Capsei la bursa pastoris; FUSS). GR. Dim.punguliţă, -gută, PI. -te; Augm. S. n.pungoci, PI. -goâce; pungoi, PI. -goăie. ET. vgl. mgr. TtonYyr), daher bei den südit. Griechen punga (ARCH. GLOTOLL. IV, 68), mlat. punga, ven. ponga (ZRPh 28, 447), got. pugg(s), asl. pşgva. pungăşeâlă PI. -şeii S. f. (1884 JEP.) Gaunerei, Dieberei F. Oameni pe care uneori-i vezi noaptea la pândă gata la pungăşeli (JIP. R. 60). ET. a pungăşi. pungaşi Präs, -şese V. tr. (1862 PTB.) fam.: bestehlen, -gaunem. Ăsta e vrunpungaş: a ajlat că nu-i dumnealui acasă şi. umblă să ne pungăsească (CARAGIALE, CL XIII, 286). GR. pungăci. ET. pungaş. pungăşie PI. -şii S. f. (1868 BARC.) Gaunerei, Beutelschneiderei, Spitzbüberei F. ET. pungaş. püngc siehe împunge GR. pungi Präs, -gcsc V. tr. (1844 C. NGR. OP. I, 57) veralt.: bestehlen, -gaunem. ET. pungă. pungoci, pungoi siehe pungă. punguliţă PI. -liţeS.f. (1683 DOS. VS.Noe. 11; 118b) 1. Beutelchen N. 2. Pfennigkraut N. (Thlaspi arvense; PANŢU). ET. pungă. 256 pupăză punguţă siehe pungă. punoiâ etc. siehe puroia etc. punt siehe punct. punte PI. punţi S. f. (1645 HERODOT 279) 1. Steg M. für Fußgänger über einen Bach, einen Hof etc. (vgl. pod 1). Nici. îi. luntre Şi nici punte Să trec (peste Murăş) la mândruţa-n curte (I.-B. 309). A se face, pune luntre (auch a se face munte) şi punte alle Hebel in Bewegung setzen. Vgl. drac 1. 2. VI punţi Leinwandstücke, die auf dem Begräbnisweg ausgebreitet werden, siehe pod. 2. 3. StegM., Querholz N. an verschiedenen Geräten, z.B. an der Örtersäge, am Faßboden etc. 4. Schwimmer M. der Öllampe (SĂGPI. VOC. 102). 5. arom. Brücke F. Di pre punte să-l aruncaţ (PP. WEIG. AROM. II, 106) werft ihn von der Brücke hinab. ET. lat. pöns, -lis. SG. ALR IM, K. 172; MN 2802,110; SN I, K. 20,164; IV, K. 1165; ALRM I/II, K. 415; II/I, K. 17, 92; SN 1. K. 29, 111,217, 227. puntürä siehe împunsătură. pup1 siehe pu. pup2 PI. pupi S. m. (1806 KLEIN) BAN. TR. MARAM. Knospe F. (Fiul buşlegei) era ... frumos ca. un pup de trandafir (CĂT. POV. 1,115). GR. auch PI. n. pupuri (B.). ET. vgl. serb. pup. SG. ALR SN I, K. 219, 221; SN in, K. 660. pup3 PI. pupi S. m. (1873 SLAVICI, DLR) BAN. TR. 1. Buckel, Auswuchs M. 2. Strohgarbe F., -schober M. 3. Gebäck N. Vgl. pupăză 2. 4. BUCOV. Morchel F. (Morchella; PANŢU). ET. vgl. magy. pup. SG. ALR SN I, IC. 67, 117, 118; III, K. 688; IV, K. 1063,1065, 1161; V, K. 1487; ALRM M, K. 58; SN I, K. 50, 81. pupă Präs, pup V. tr. (1640 PRAV. GOV.) 1. fam. (bes. ICinderspr.): küssen, abschmatzen. Ii sări ca un titirez în. gât şi unde începu a mi-lpupa şi a mi-l guguli. (BOGD. POV. 36). (Părintele) pupă de sule de ori marginea cea mai de jos a poalei (mitropolitului) (I. NGR., CL III, 42). Vgl.' bot 2, frumos 1. - LV. nur PRAV. GOV. Cine va zăcea cu muiarea lui ... acela într-acea zi să nu se apropie ... cătră trupul oarecărui sfânt... nice să-l sărute, nice să-l pupe (PRAV. GOV. 65b; der Gebrauch des Wortes nb. a săruta fällt auf). 2. ugs. fig.: c. mit etw. (nähere) Bekanntschaft machen. Şi-ntreabă-te la urmă cine pupă mai des grosu (JIP. OP. 134) wer häufiger eingesperrt wird. Da’ nici cuvinţel să nu sufli cuiva, că nu pupi ăle două sute de lei (RĂDUL. RUST. II, 99) sonst kriegst du die zweihundert Lei nicht. ET. Schallwort der Kindersprache, auf ähnlichem Weg entstanden wie roman. *puppa „Brustwarze”, il. poppare „saugen”. SG. ALR I/I, IC. 79; II/I MN 6893, 12; ALRM M, K. 118; II/I, K. 49. pupâre PI. -pari S. f. (1703 GCD) Küssen N. ET. a pupa. pupat PI. -paturi S. n. (1825 B.) Küssen N. ET. a pupa. pupă PL püpe S. f. (1818 MAIOR TEL. 18) Schiffsdeck N. ET. it. poppa, frz. poupe. pupăi Präs, -iésc V. intr. (1788 MOLNAR SPRACHE3 284) 1. vom Wiedehopf: pu! pu! rufen. (Pupăza) pupăind toată ziua ca o nebună (MAR. ORN. II, 171). 2. ugs.: schwätzen. ET. pu. SG. ALR SN III, IC. 730. pupăire PI. -iri S. f. (1822 HMST.) ugs.: Plaudern, Schwätzen N. ET. a pupăi. pupăjoâră siehe pupăză. pupătură PL -tûri S. f. (1870 COST.) fam.: Küssen N., Kuß M. Urmă o serie de pupături de mâni şi de ochi între cucoanele venite şi între gazdă (TEL. SCH. 68). ET. a pupa. pupăză PI. pûpeze S. f. (1633 DRHB XXIV, 91) 1. Wiedehopf M. (Upupa epops). Şi erodion şi haradion ...şi pupăza (eTiOTia)^/ liliacul (BIBLIA 1688 Lv 11, 19) den Wiedehopf und die Fledermaus. 2. MUNT. OLT. TR. pupăza, PI. pupuzéle, S. m. pupezôi, PI. -zôi; pipigiôi, pipijoi Frühlingsplatterbse F. (Orobus vemus E). Colo-n luncă, la privită, Găsii pupăza-nflorită (PP. OLT., CL X, 210). 3. längliches, geflochtenes Gebäck, das zu Taufen, Hochzeiten, Begräbnissen etc. gebacken wird. Doi oameni ... duc un colac numit, „pupăză” şi care are o formă împletită lungă ca de-o jumătate de metru (FR.-C. MOŢII 151). Vgl. colac 1. GR. zu 1. MOLD. pupăidză\ arom. pâpuză (DAL.), pupăză(fARA.),pâpă (PUŞC. EW. 1403); megl.-rum. pupcă, pupqză (PAP. MEGE). - Dim. pupezeâ, -zică, PL -zélé; pupăjoâră (-gioâră),pupejoâ.ră (-pegioâră), PI. -re. - S. m.pupăzoi, PI. -zôi (MAR. ORN. II, 157). TOPON. Pupezeni (um 1577 DERS). 257 pupöi ET. So genannt nach seinem Rufpupiipu!, wie ähnl. in den meisten alten u. neueren Spr. (lat. upupa, gr. eiroij;, frz. huppe etc.); pupăză ist entweder mit alb. Suffix versehen od., was wahrscheinlicher, unmittelbar aus dem Alb. entlehnt. // zur kontroversen Literatur vgl. CIORANESCU 6973. SG. ALR II/I, K. 30, 172; MN 2712, 89; SN III, K. 644; ALRM SN II, K. 454. pupöi PI. -poâie S. n. (1881 CREANGĂ) Schmatz, Kuß M. Unde nu-i dă (crâşmăriţei) şi Trăsnea ... un pupoijară veste (CREANGĂ, CL XV, 455). ET. zu a pupa. pupüi PI. -puie S. n. (1876 CL) 1. Buckel, Höcker M. O babă carabă, şchioapă, cu pupui în spate (POMP., CL IX, 190). 2. TR. BAN. Haarbüschel N. ET. pup3. SG. ALR SN III, K. 688. pupuică PI. -püice S. f. (1850 AL.) MOLD. fam.: hübsches, nettes Mädchen, - Auch adjektiv. Parcă-i scoasă din cutie, Zău, aşa-i de pupuică (C. NGR. 224). Du-te de-ţi pune straiele cele de anul nou şi te fa pupuică (AL. OP. I, 426). - Adverbiell: Uite ce pupuia e gătită (NĂD. NUV. II, 139). Daţi braţul şi mergeţi pupuică ...tot pe vârful scarpilor (AL. OP. I, 406; zu den Töchtern). GR. pupuică (AL. OP. I, 465), pupuia. ET. zu păpuşă, mit Einwirkung von a pupa u. puică. pur1 PI. puri S. m. (1688 PASCA N. 308) 1. Lauch, Porree M., als Bezeichnung verschiedener Allium-Arten. Există asemenea pur, cu florile albastre azurii, albe, galbene sau roşii, destul de plăcut (DATC. HORT. 161), Fă un sos cu ... o litră de faină, o bucată de unt, petrinjel, pur (DRĂGH. REŢ. 181). 2. Königskerze F. (Verbascum thapsus; B.). GR .por, por iu, pore (B.). ET. lat. porrum. Auffallend ist u, das sich sonst nirgends findet. pur2 Adj. (1825 B.) 1. rein, unvermischt. 2. unbefleckt, makellos. 3. bloß, einfach; pur şi simplu (ganz) einfach. ET. it. puro. puradel PI. -dei S. m. (1806 KLEIN) ugs.: (Zigeuner-) Kind N. Ţiganul... avea ş-o muiere cu care căpătase vreo şase puradei (RETEG. POV. I, 60). Purdelasii I-am lăsat flămânzi (DULFU LEG. 25). GR. purde (KLEIN), purde (B.),purdel, purdelăş. ET. dürfte zig. sein, vgl. magy. purde. purcar etc. siehe porcar etc. purcea siehe purcel. purcéde Präs, -céd (16. Jh. PS. H. 21, 12) I. V. tr. jdn. auf die Reise schicken. Dacă au purces Nicolai Vodă prefrate-său ...la Ţarigrad (AXINTE, LET.2 II, 131). Şi au începui a se găti Nicolai Vodă de drum, că-l grăbia şi aga care venise ca să-l purceadă (AXINTE, LET.2 II, 171). II. V. intr. 1. sich in Bewegung setzen, aufbrechen, abreisen. Şi când au vrut săpurcează (Dimitraşco) de acolo din Chiov, mulţi moldoveni au vrut să rămâie acolo (NECULCE, LET.2 II, 334). Solul deaca ...nu va purcede, ce se va zăbovi într-acel loc (INDR. 40). Şi stând episcop şi besearici făcând, cu pace cătră Domnul au purces (DOS. VS. Sept. 30; 38b) ging er ... ins ewige Leben ein. Jona nu vrea să meargă (la Ninevi) ...cipurceasesăfugă(MĂRG.2153a)machte sich auf die Flucht. Dacă s-au aşezat Alexandru Vodă la scaun ... totpre acea cale ca şi la domnia întâi au purces lucrurile (MIR. COSTIN, LET.21,292) nahmen die Dinge ihren Gang. (Mihai) lasă săpurcează corpu-i de soldaţi Şi rămân e-n urmă cu şase bărbaţi (BOLINT.1 1. 191). Doisprezece concurenţipurceseseră şi numai cinci se-nturnau (C. NGR. 38; Schilderung eines Wettrennens) zwölf waren gestartet. 2. veralt.: hervorgehen, entspringen, (her)stammen. Eva din coasta lui Adam purceasă fiind (DESC. PR. CR. 31). Socotinţele cele mincinoase care purced şi curg din neştiinţe (ŢICH. 348). 3. gi'ea, îngi'eunată, gi'oasă schwanger werden. Şipur-cezând grea Aglais, născu făt (DOS. VS. Martie 17; 40b). Vgl. dazu: Bietul om purcede desfrânat şi începe lucruri peste puterea sa (MIR. COSTIN, LET.11, 220) wird zügellos. GR. 1. Pers. Sg. Präs, purcèd, veralt. -céz, LV. auch -cég, 2. -cézi, 3. -cède, 3. PI. -céd; Konj. săpurceâdă, veralt. să -ceâză, LV. auch să -ceâgă; Imperat. -cède; Perf. -ceséi etc., LV. 3. -ceăse, -să, 3. PI. -ceâseră, -sără; Ger. -cezând, LV. auch -cegând; Verbaladj. -cezător, LV. auch -cegător (DESC. PR. CR. 24). ET. lat. procëdo, -ere. purcédere PI. -céderi S. f. (1642 CAZ. GOV. 561) veralt.: 1. Aufbrechen N., Aufbruch M. (1688 BIBLIA Ex 40,35). 2. Anfang, Beginn M. 3. Abstammung F. ET. a purcede. purcél PI. -céi S. m. (1479 BGL) I. Ferkel N. Purceii dupăßtare să se aplece la scroafă ca să sugă (FÏÏJP. DASC. AGR. 160). Scroafa noastră a fătat doi purcei şi trei purcele (GLOS. AC.). Vgl. căţel 1. Ugs. a luat purceaua de coadă er hat sich betrunken. Râzi, râzi, şi purceaua moartă în coşar (Z. II, 693) u.ä., wird von jdm. gesagt, der sich, nichtsahnend od. ohne Rücksicht darauf, daß ihm Schlimmes widerfahren ist, sorgloser Heiterkeit hingibt. 258 piiröime 2. (Tinten-)Klecks M. GR. Dim. purcelüs, -luţ, TR. -lâş; S. f. purceä, MOLD. purcicä, PI. -cèle weibliches Ferkel; Dim. purceluşă, -hişe, PI. -se; -luţă, PI. -luţe. ANTHROPON. Purcelescul (1429 BGL 192). TOPON. Purceleşti (1429 BGL 192). ET. lat. pörcellus, -lia. SG. ALR SN V., K. 1302; ALRM SN II, K. 496. purceii Präs. 3. Pers. Sg. se -leste V. refl. (1703 GCD) von Schweinen: sich paaren. Purcica a creşte mare şi s-a purceii ş-a face purcei (1856 SBIERA POV. 251). ET. purcel. purcelüs (1703 GCD) 1. S. m. kleines Ferkel. Purceluşi cu coada sfredel (EMIN. O. I, 84). II. S. f. purceliişă, PI. -luşe 1. BAN. Grasmücke F. (Sylvia hortensis; MAR.). 2. Fieberbläschen N. SG. ALR II/I, K. 39. purcés S. n. (1581/2 PO) veralt.: 1. Aufbruch M. 2. Aufbrausen N. Blăstematăsăfie mâniia lorprince că-i aşa reapede şi purcesul lor, prince-i aşa vârtos (PO2 173; Gn 49,7). 3. Herkunft F. (DOS. VS. Noe. 7; 112a). ET. a purcede. purcezător Adj. (1644 GCRI, 109) veralt.: abstammend. ET. a purcede. purcoi siehe porc. purdâlnic siehe pârdalnic. purdél siehe puradel. purec siehe purice. purecă etc. siehe purica etc. purgatoriu PI. -tôrii S. n. (1684 MIHĂESCU ST.) 1. Purgatorium N. 2. vorübergehende Leidenszeit. Holteiia, purgatoriul acest mârşav, unde îşi riscă cineva punga, cinstea şi viaţa (C. NGR. OP. I, 50). ET. n.lat. purgatorium. purică Präs, puric (um 1670 ANON. CAR.) 1. V. tr. 1. flöhen. Celălalt frate e în colniţa vitelor, purică, să iertaţi, cojocul (ŞEZ. I, 100). Eu - ce-mi pasă mie - bietul „ îns ” la ce să-l purec (EMIN. O. I, 48; von einem Floh) wozu soll ich ... fangen, packen. 2. ugs.: genau, eingehend, sorgfältig untersuchen, prüfen. Dă cumperi lucrul, îl purici s-apoi togmiesti (JIP. OP. 80). II. a se purica sich flöhen. GR. älter pureca. ET. lat. pülico, -ăre (REW 6817), vgl. port. prov. expulgar. puricâle siehe poricale. puricâriţă PI. -câriţe S. f. (1857 POL.) Flöhkraut N. (Pulicaria). GR. auch puriceâsă, puricică (BR.). ET. purice. puricăt PI. -caturi S. n. (1825 B.) Flöhen N. ET. a purica. purice PI. purici S. m. (1439 DRHA I, 195) Floh M. Wird sowohl für die auf Menschen u. Tieren lebenden Pulex-Arten als auch für verwandte und ähnliche Insekten gebraucht. Şi voi întoarce de voi da voaă în locul anilor ce-au mâncat lăcusta şi cărăbuşii şi purecii şi omida (DOS. Joel 2, 25, CCR 240). Vgl. inimă 1 a. Dar purici mulţi nu făcea el într-un loc; căci era duh neîmpăcat chiar cu sine însuşi (CREANGĂ, CL XV, 313) er blieb nicht lange an einem Ort. GR. älter purece; arom., megl, -rum., bisw. auch MOLD, puric. - Dim. puricei, PI. -cei, -câş (MAR. INS. 419). - Augm. -cän (MAR. INS. 419). ET. lat. pülex, -icis. SG. ALR SN V, K. 1296. puricös Adj. (um 1670 ANON. CAR.) voller Flöhe. ET. purice. puroi PI. -roâie S. n. (um 1550, HC II, 470) Eiter M. Curgerea punoiului din rana făcută cu lancea (FĂTU 96). Un bubos cu lepră ... zăcând ca Iov în gunoi şi izvorând din bube punoaie împuţâle (DOS. VS. Noe 30; 182b). Puroaia cea bună este albă galbenă la faţă (PISC. PRACT. 459). GR. MOLD, punöi, S. f. punoâie (STĂM.), PI. pun oi; puroăie, PI .puroi', LV. PL meist puroi, MOLD. punoi\ arom. pron ’iu (PAPAHAGI). ET. zu lat. păs, -ris. SG. ALRM I/I, K. 183; ALR LT, K. 130; UZI, MN 4186, 57. puroiă 3. Pers. Sg. Präs, -iâză V. intr. (1703 GCD) eitern. (Rofiile putrede) nu prindpeliţă defel, ci neîncetat punoiază (MAR. NAŞT. 387). GR. puroi (B.),punoi, punoiă. ET .puroi, wahrsch. gelehrt, nach dt. eitern, frz. suppu-rer etc. SG. ALR II/I, MN 4186, 57. puröinic siehe poroinic. 259 puroiös puroiös Adj. (1703 GCD) eitrig. ET. puroi. purpură PI. pürpuri S. f. (1698 CANT.) 1. Purpur M. Ca în haina cea de purpură mohorâtă îmbrăcaţi (CANT. DIV. 9b). 2. veralt.: Scharlach M. GR. PI. auch purpure. ET. n.lat. purpura, it. porpora. SG. ALRM 1/1, K. 160. purpuriu Adj. (1832 GOL. CONDICA) purpurrot. ET. purpură. purtă Präs, port (16. Jh. PS. SCH. Dt 32, 12) 1. V. 1. tr. în spinare, în braţe etc. auf dem Rücken, auf dem Arm etc. tragen, (vgl. a duce sich fortbewegend tragen); haine, un inel, arme, barbă etc. Kleider, einen Ring, Waffen, einen Bart etc. tragen. - Zu jdm., der ein neues Kleid etc. trägt, sagt man: poartă-l (-o etc.) sănătos! Daher iron.: Poate că-ţiplace (femeia), poart-o sănătos (NĂD. NUV. 1,68) wohl bekomm’s!, ich gönne sie Dir von Herzen! 2. längere Zeit gebrauchen, abtragen, abnutzen. Cal de purtat ein Pferd zum täglichen Gebrauch. 3. hin- und herführen, umherführen. (Tamerlan) l-au băgat (pre Sultan Baiazit) în cuşcă de fier de-l purta cu sine (NEC. COSTIN, LET.2 Î, 383). Popa le cântă (mirilor) „Isaia dănţuieşte” şi-i purtă pe la icoane (RETEG. POV. III, 33). (Cârlanii) nu trebuie să stea mult la un loc ... să-ipoarte neîncetat şi să-i împrăştie (DRĂGH. IC. 31). Vgl. Ana I, nas 2. d. Ceasornicul ... bătea clipele, tic-tac, rar, şi-şi purta limba în lungul peretelui (SAD. POV. 101) ließ ihren Pendel... hin-und hergehen. Maria trebuia purtată prin lume (XEN. BR. 17) M. mußte in Gesellschaft geführt werden. (Craiul Svezesc) juruise, precum se purta voroava, să dea Cameniţa (AXINTE, LET.2 II, 158) wie das Gerücht ging. Ucigă-te crucea, drace! Ce nu dai babelor pace Să maifacă rugăciuni, Să nu tot poarte minciuni? (I.-B. 466) daß sie nicht immerfort Lügen unter die Leute bringen, verbreiten? 4. pc. cu vorba (vorbe) etc. jdn. mit leeren Versprechungen etc. hinhalten. Crăiasa ... dacă văzu că numai ce o poartă (Ferdinand) cu cuvinte deşarte, amăgind-o (NEC. COSTIN, LET.1 I, App. 51). Turcii şi tătarii tot cu minciuni l-au purtat pre Craiul Svedului (NECULCE, LET.2 II, 290). 5. pc. bine etc. jdn. gut etc. kleiden. Om sprinten, cu za îmbrăcat şi cu cojoc de sobolipreste za, că-lpurta Ştefan Vodă bine (MIR. COSTIN, LET.11, 330). (El) mă poartă bine Cum mi se cuvine: Ie nisipie, rochie de cutnie (TEOD. PP. 81). 6. fig.: führen, leiten. Rada ştie Şi-n ce fel se poartă sapa (COŞBUC 76). (Bogdan Vodă) fiind brudiu, purta mumă-sa ... trebile ţării (URECHE, LET.21,222). Uneori poartă danţul şi un om prost (MAXIM, GCRI, 330) manchmal führt auch ein einfacher Mann den Tanz an. Ea-mi zise: să jucăm o polcă ... eu să fiu cavalerul; eu să te port (DEL. P. 279). 7. mit bestimmtem Objekt, z. B.: a purta război (cu cn. mit jdm.) Krieg führen. De când m-am măritat... port frică de bărbat (I.-B. 177) habe ich vor dem Mann Furcht; vgl. a duce I. 2. O femeie ce a purtat dragoste cu Montano (BODN., CLIV, 92) die ... ein Verhältnis hatte. (N-are) nici copii! Cine să-i poarte slujbele? (NĂD. NUV. n, 207) wer soll die Messen für ihn lesen lassen? Vgl. sâmbătă 1. II. a se purta 1. hin- und her-, umhergehen, -ziehen. Şi cum ajung în iarmaroc, încep a mă purta ţanţoş printre oameni de colo până colo cu pupăza-n mână (CREANGĂ, CL XV, 9). Panduri ...Ce se port din crâng în crâng (AL. PP. 162). Şi duhul lui D-zeu să purta deasupra apei (DOS. PAR. 2a; Gn 1, 2). 2. sich kleiden. (Domnitorul) e chipeş ...şi să poartă în ostăşeşti (JIP. OP. 100) trägt Soldatenkleidung. Vgl. port'. 3. sich verhalten, benehmen, betragen, aufführen. Dacă ştii cum să te porţi, Bucăţica chiar din gura Lupului poţi să o scoţi (PANN PV. 1880 I, 32) wenn du es richtig anzufangen weißt. Domnul este să se poarte cum biruieşte venitul ţării (MIR. COSTIN, LET.21, 287) der Fürst soll sich (in seinen Ausgaben) nach den Einkünften des Landes richten. Lache ...se purta foarte rezervat cu dânsul (DEMETR, NUV. 42) benahm sich ... gegen ihn. Ai să-l îndupleci dacă te-ipurta bine (XEN. BR. 39) wenn du dich gut aufführst. Prägnant: Să mi te porţi, Dinicule dragă! (VLAH. DAN I, 137) führe dich gut auf. 4. a se purta bine, rău etc. cu cn. mit jdm. gut, übel etc. umgehen, ihn gut, schlecht etc. behandeln. Adică numai tu ştii să te porţi cu copiii? (AL., CL IV, 311). GR. 1. Pers. Sg. Präs, port, 2. porţi, 3. Sg. u. PI .poartă', Konj. să poarte. ET. lat. penăo, -ăre. SG. ALR II/I, K. 29; MN 2235, 44; SN IV, K. 969, 1155; V, K. 1251, 1345, 1475; ALRM LI, K. 136. purtare PI. -tari S. f. (um 1580 GLOS. BOGD. 96b; TRS XVI 422) 1. Verhalten, Benehmen, Betragen N. Certificat de bună purtare Führungszeugnis. Vgl. nas. 2. 2. Tragen N. 3. veralt. purtare de grijă Fürsorge F. 4. veralt.: Schwangerschaft F. Cu răsărirea cea din purtarea pântecelui, lumii blagoslovenie ai înflorit (MINEIUL 1776, 90a). ET. a purta. SG. ALR SN IV, K. 1155. 260 pustieşâg purtat (um 1560 BRATU, SLLF II, 321) 1. Adj. 1. getragen. Nenorocirea cea cu sujerealăpurtată (CANT. IST. 99). 2. abgenutzt. Haine purtate abgetragene Kleider. Cu cât locul va fi mai vechi şi mai purtat, cu atâta este mai bun pentru hrişcă (ION. CAL. 104). 3. purtat (prin lume) vielgereist, erfahren. Băiat purtat şi fercheş, Ştie traiul pe la băi (VLAH. GV. 10). H. S. n. 1. Tragen N. 2. Gebrauch M. 3. veralt.: Leitung, Führung F. 4. Benehmen N. ET. a purta. purtăreţ Adj. (1632 EUSTR. PRAV. 681) 1. ugs. über Kleider: a) zum Strapazieren geeignet, haltbar. Opărechi depapucei ... cu căputa de raţă, Ca să-ţ fii mai purtăreaţă (PP. MF I, 1497). - b) zum täglichen Gebrauch dienend, Alltags-. Scurteica asta e bună s-o ai şi pentru biserică şi la horă şi să hie şi purtăreaţă (JIP. OP. 146). Daher: Aceşti fericiţi dăscăli ... carii s-au nevoit de-au scos (cărţile) pre limbă mai purtăreaţă grecească (EVSTRATIE, GCR I, 78) in ein gebräuchlicheres Griechisch zu übertragen. 2. veralt.: beweglich. Am vândut lucruripurtăreaţe şi scule (DOS. VS. Dech. 3; 189b). ET. a purta. SG. ALR SN IV, K. 1155. purtător (16. Jh. PS. SCH.) I. Adj. tragend, bringend. Grădinile cele cu tot feliul de floare de miros purtătoare (CANT. DIV. 10b). II. s. m. 1. Träger M. Crainici, iepurii cei repezi Purtători îi sunt de veşti (EMIN. O. I, 120). - LM. Inhaber M.; titlu la purtător Inhaberpapier. 2. veralt. de grijă Fürsorger M. Tu veri fi derept aceaia purtătoriu de grije caseei meale (PO2143; Gn 41,40). 3. veralt.: Führer, Leiter M. Şi nu e în vreamea aceasta giudesi prorocu si purtătoriu (PS. SCH. Cant. 3 puer. VII, 38). ET. a purta. SG. ALR SN IV, K. 1155. purtătură PI. -tari S. f. (1642 AGY 13) veralt. 1. Tragen N. 2. Fürsorge F. Mai luminos să arată mila cea mare şi purtătură de grije a lui D-zău în căsătoriia oamenilor (SICR. DE AUR2, 73a). 3. Verhalten, Betragen N. ET. a purta. purunci siehe porunci. pururi Adv. (16. Jh. PS. SCH. 118, 109) veralt.: immer, stets. Dulci amu sunt pururea şi de folos dumnezeieştile cuvinte celora ce le socotesc (CORESI, GCR I, 31). A cm u şi pururea şi întru veci nesfârşiţi şi netrecuţ, amin (EVSTR., GCR I, 77). Tu ai şi-acum comoara-ntreagă Ce-n suflet pururi ai avut (EMIN. 0. I, 204). - De-a pururea: îndată ce neştine te-au pierdut odată, aceasta iaste pentru de-a pururea (CRITIL, GCR II, 151). GR. pururea, purure, pururilea (COD. STU., HC II, 107). ET. wahrsch. lat. pörro „fernerhin”; wegen -ü- < -6-vgl. mursec, culc, uşă< m&sico, cöllöco, östium etc., wegen des Ausgangs aiurea, pretutindenea, alminterea u. deren Nebenformen. pus (1572 DIRB XVL4, 83) 1. Adj. 1. gesetzt, -stellt, -legt. 2. beauftragt. II. S. n. 1. Setzen, Säen N. 2. (Um-)füllen N. ET. a pune. pusătură PI. -turi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. veralt.: Position F. 2. Zauberei F., hervorgerufen durch das Zustecken eines Zaubermittels. Tu ştii de toate adusăturile, De toate făcăturile, De toate pusăturile (PP. PÂRV. 72; Besprechung). ET. pus. püsnic etc. siehe pustnic etc. pusoäre PI. -sori S. f. (1646 PRAV. MOLD. 72) 1. Lage, Stellung, Haltung F. Firea cerului şipusoarea vreunei părţi de loc (NEC. COSTIN, LET.21,71) Klima und Lage. Când punea mării tare pusoarea ei (DOS. PAR. 33a; Spr 8, 29) seine feste Lage bestimmte. De pre pusoare eunuh ce-au fost la sfânta Theodora Avgusta împărăteasa (DOS. VS. Noe. 20; 138a) seiner Stellung nach. Vădzând a ei vitează pusoare (DOS. VS. Fevr. 5; 58b) Haltung. Marele Vasilie era în pusoarea timpului lung foarte (DOS. VS. Ian. 30; 47a) von hohem Körperbau. 2. Pflanzung F. Acela ce va tăia vie roditoare sau şi pusori (PRAV. MOLD. 21). ET. pus. pustă PI. puste S. f. (1800 BUDAI-DELEANU) Pußta F., Tiefland N. Despre pustele şi locurile de păşune ceale de pre şes (ŞINCAI E. 16). - Auch adjektiv.: La locuri sosind puste şi străine, Nedejdea-mi peri (BUDAI-DELEANU III, 36). ET. magy. puszta. SG. ALR II/I, K. 271; SN I, K. 26; III, K. 318. pustie siehe pustiu. pustieşâg PI. -şâguri S. n. (1692 DLRLV) TR. 1. Einöde F. Să se ducă-n pustieşaguri Unde nu e urmă de secure (MF I, 1593; Besprechung). 2. Zerstörung F. Pusluşagul Ierusalimidui (DLRLV 245). 261 pustietate GR. pustuşag. ET. zu pustiu, vgl. magy. pusztasäg. pustietate PI. -tăţi S. f. (1640 URECHE, LET.11,196) 1. Öde, Einsamkeit F. Ar fi cutreierat toată noaptea, dacă tăcerea şi pustietatea stradelor nu l-ar fi obosit (DEL. P. 55). 2. Einöde, Wüstenei, Wildnis F. Pustietate (ερημιάν) veacinică te voi face şi cetăţile tale nu să vor mai lăcui încă (BIBLIA 1688 Ez 35,9; Gott zum Heiligen Land) zu einer ewigen Wüste will ich dich machen, daß niemand in deinen Städten wohnen soll. După cinci ore de umblet prin pustietăţi (VLAH. RP. 215). ET. pustiu. SG.ALR SN V, K. 1422. pustietură PI. -turi S. f. (1683 DOS. VS. Dech. 3; 188b) veralt.: Verwüstung F. ET. a pustii. pustii Präs, -iese (16. Jli. PS. SCH. 78, 7) 1. V. tr. 1. verwüsten, -heeren. O, Doamne, pustiit-ai toată casa mea! (SICR. DE AUR2 80a). După ce să pustiisă tara de tătari si fugisă toţi lăcuitorii (MIR. COSTIN, LET.1 1,215).' 2. öde, menschenleer zurücklassen. Bieţii oameni stau săpustiască satul din lipsa apei (RETEG. POV. 1,25). II. a se pustii fliehen, flüchten. De când să pustii Măr (RETEG. POV. IV, 52). GR.pustini (PS. SCH. 72, 19; 78, 7). ET. pustiu. SG. ALR SN V, K. 1422. pustiiciune PI. -ciuni S. f. (1680 DOS. PS. SLAV. R. 72, 19) veralt.: Verwüstung F. ET. a pustii. pustiire PI. -iri S. f. (1561 CORESI TE4 52b; Mt 24,15) Verheerung F. Intr-o vremeßcuse ciuma atâta pustiire în oameni că unul nu era să mai rămâie (RCM. SĂRB. 25) hatte ... eine derartige Verheerung angerichtet. ET. a pustii. pustiit (16. Jh. PS. SCH.) I. Adj. verwüstet. Şi mă lasă pustiit, Veştejit şi amorţit (EMIN. O. I, 214). II. S. n. veralt.: Verheerung F. Cum fură în pustinitu de năprasnă? (PS. SCH. 72, 19). GR. LV. pustinil. ET. a pustii. pustiitor Adj. (1651 PSALT. 175b) verwüstend, verheerend. ET. a pustii. pustinic etc. siehe pustnic etc. pustiu (16. Jh. PS. SCH. 62, 3) I. Adj. 1. öde, verödet, wüst, menschenleer. O stradă pustie eine öde, menschenleere Straße. Orăşanii ...au murit de s-au stins, rămâindu-le casele pustii (DION., TEZ. II, 183). Şi voiu face săjiepustii oraşele voastre (MS. 17. Jh.Lv 26,31, GCR 1,5). 2. veralt. u. ugs. von Menschen: einsam, verlassen. Te-ai făcutpustiiu de ajutoriul lui Dzeu (MĂRG.1, GCR I, 291). Am rămas pustiiu şi gol de dragostea ta (PS. RAMN. 83a). Vremea mi-a sosit Să mă duc în haiducie, Să te las, dragă, pustie (TEOD. PP. 295). 3. ugs. von Dingen, die Verdruß bereiten: verdammt, elend. M-a săgetat pustiul de ghimpe încât am ţipat şi m-am deşteptat (ISP. LEG.2144). Mult mi-i foame, şi pustiii de ochi nu văd; cum să pui eu de mămăligă! (DEL. S. 255). Mândro, lasăcalu-n frâu Şi-noadă-mi pustiul brâu (PP. MAR. NUNTA 261). Ce pustia de vară ... nu vezi că plouă şi fulguieşte? (DEL. P. 161) was redest du vom Sommer. - Adverbiell: 4. a pustiu düster, unheimlich. Cânii ...La el se răped Şi latră-a pustiu Şi urlă-a morţiu (AL. PP. 187). Aud ... un glas femeiesc cântând a pustiu o doină (UR. BUC. 94). 5. în pustiu vergebens, zwecklos. Nu-nşela murgu-n pustiiu (I.-B. 276). II. S. n. pustiu, PI, -tiuri Wüste F. Şi se ridică Avram şi mergând tăbărî în pustiiu (BIBLIA 1688 Gn 12, 9) danach zog A. weiter und zog aus ins Mittagsland. (Zăpada) se aşază-n lung troian Ca năsipurile dese din pustiul african (AL., CL Π, 34). Moisi de în pustie trimise să caute ţara cea făgăduită (EV. INV. 1642, GCR 1,100). - Fam. ugs. a se duce pe pustii weit hinweg, zu allen Teufeln gehen. (Ion) s-au hotărât să se ducă pe pustii (SBIERA POV. 156). Numai bând se duce grija rozătoare pe pustii! (OLL. HOR. 69). Vgl. ducă-se-pe-pustii. GR. veralt. pustiiu, S. f. pustie, PI. pustii, -tie: pustie locuri (DEL. S. 103; 169); LV.pustiniu (PS. SCH. 62, 3),pustinie (PS. SCH. 77, 40; PO2 232; Ex 16, 10). ET. ksl. pustyni, bulg. pustinja. SG. ALR II/I, K. 108; MN 2744,95; SN I, K. 94,150; V, K. 1422; ALRM SN II, K. 592; III, K. 1179. pustnic PI. püstnici S. m. (16. Jh. COD. TOD. 216) Einsiedler, Klausner M. Cei drepţi... adecă sihastrii şi pustnicii (MĂRG.2 143a). - Adjektiv.: in der Einsamkeit lebend. Zburat-au ca nişte turtureale pustnice (MĂRG.2 176a). Pustnicile cântăreţe abia te ajung la glas (CON. 108). GR.pusnic; LV. bisw.pustinic (BIBLIA 1688 Ps 101, 7; DOS. VS. Sept. 2; 2b), ebenso die Ableitungen. ET. ksl. puslynmiku. pustnicesc Adj. (1683 DOS.) Einsiedler-. Cu cărbuni pustniceşti (συν τοΐς άνϋραξι τοις ερημιχοις; PSALT. RÂMN. 119, 4). A lui nevoinţăpostnicească (DOS. VS. Ian. 10; 10a). GR. postnicesc. ET. pustnic. 262 puscheä pustniceşte Adv. (1786 VARLA AM - TOAS AF 64a) asketisch. GR. post-. ET. pustnic. pustnici Präs, -cesc (1683 DOS.) I. V. intr. als Einsiedler leben. Acest adăpost liniştit, în carepusnicesc şapte călugări (VLAH. RP. 113). II. a se pustnici Einsiedler werden. (Ţiganul) hotărî să meargă la o mănăstire Să se pustnicească (SPER. AN. 1889 1,303). GR.pusnici, pustnicestvui (DOS. VS. Mai 10; 121b). ET. zu pustnic. pustnicie PI. -cii S. f. (1623 SLLF II, 406) 1. Einsiedlerstand M., -leben N. Suindu-să deasupra unui stâlp petrecu pre dânsul, cu multăpostnicie şi răbdare (DOS. VS. Dech. 10; 210b). 2. Einsiedelei, Klause F. GR. postnicie, puslenecie. ET. pustnic. puşca siehe împuşca. puşcâr PI. -cari S. m. (1487 LDSR 276) LV. Kanonier M. Ca acela prah se făcuse ... cât nice puşcării nu mai ştiau unde mai da (URECHE, LET.2 I, 228). ET. puşcă. puşcâre PI. -cări S. f. (1703 GCD) 1. Schießen N. 2. Erschießung F. GR. împuşcare. ET. a puşca (împuşca). puşcaş PI. -câşi S. m. (1633 PASCA N. 308) 1. Kanonier M. Nice mai ştiau puşcaşii în cine dau cu puştile (NEC. COSTIN, LET.21,’ 463). 2. (Büchsen-) Schütze M. Şeful vânătoarei împărţi la toţi puşcaşii ţărani prafşi plumbi îndeajuns (GANE, CL VIII, 97). ET. puşcă, vgl. magy. puskâs. SG. ALR SN III, K. 725. puşcă PI. puşti S. f. (1605 DIRB XVII/1, 175) 1. LV. Geschütz N., bes. Kanone F. La puşti au apucat căzacii de au stricat roatele şi straturile (MIR. COSTIN, LET.11, 248). Oaste turcească este multă, patru sute de mii, şi puste mari patru sute, tot tunuri mari (NECULCE, LET.2 II, 307). Vgl. praf 2. 2. veralt. de apă Feuerspritze F. Având puste de apă acei cazaci ...au stins focul (NECULCE, LET.2 II, 180). 3. Gewehr N., Flinte, Büchse F. Neamţul... mă duce ... Fără pită, fără sare, Numai cu puşca-n spinare (I.-B. 317; Klage des Soldaten). Nevastă-sa se duse ca din puşcă (POP. NUV. 52) schoß zur Tür hinaus. Daher: - Adverbiell: pfeilgeschwind, wie der Blitz (vgl. „die aus der Pistole geschossen”). îmi puneam pălăria pe ceafa şi mă duceam puşcă la moară (CL XVII, 123). Leul ... trecu puşcă înainte ca fulgerul (SEV. POV. 11) schoß wie der Blitz an ihm vorbei. - Gol puşcă splitternackt. 4. puşcă (de soc) Knallbüchse F. Vgl. puşcoci 1. GR. veralt. PI .puste, pusei, puşce, pusei. — Dim. puşculiţă, -cută, PI. -te. ET. slav. puska, in allen Nachbarsprachen. SG. ALR SN m, K. 909; IV, K. 948; V, K. 1305,1306, 1486; ALRM SN I, K. 223; III, K. 1210. puşcări Präs, -resc V. tr. (1852 BĂLC.) veralt. 1. schießen, beschießen. Tunurile ... puşcăriră cetatea (BĂLC. 173). 2. jagen. ET. puşcă. puşcăriaş PI. -riâşi S. m. (1868 BARC.) Zuchthäusler M. Pe mulţi îi crede lumea cinstiţi când ei întrec pe puşcăriaşii vestiţi (JTP. OP. 94). ET. puşcărie. SG. ALR SN IV, K. 1000. puşcărie PI. -rii S. f. (1631 DRHB XXIII, 408) 1. veralt.: Artillerie F. Artilerie, adecă puşcărie (NEC. COSTIN, LET.2 II, 65). 2. Gefängnis N. Aduceţi-vă aminte cum fură toţi drepţii încuiaţi în puşcăriile iadului (NEAGOE INV.2100a). Sâmbăta să se caute (de călră divanul gospod) princinile vinovăţeşti alepuşcăriii (COD. IPS.2 48). ET. zu puşcă, urspriingl. wohl „Arsenal”. SG. ALR SN IV, K. 998, 999; V, K. 1258. puşcărire PI. -riri S. f. (1852 BĂLC.) veralt.: Geschützfeuer N., Kanonade F. Când începu bătălia printr-o furioasă puşcărire din îmbele părţi (BĂLC. 507). ET. a puşcări. puşcătură siehe împuşcătură. puşcheâ PI. -chele S. f. (1806 KLEIN) schmerzhaftes Bläschen auf der Zunge. D-zeul Olimpului, pen tru ca să le pedepsească, föcea sä le iasă ...puşchelepe limbă (AL. PP. 236). Puşchelele se trec dacă le arzi cu piatră acră (PAMF. BOLI 56). Bolnav depuşchia (ŞEZ. II, 130). Puşchia, puşchele pe limbă-ţi! Fluch, der gegen jdn. ausgestoßen wird, der etwas Schlimmes gesagt hat: Adeluţa mea face manevre? Puşchepe limbă-ţi, cucoană! (AL., CL III, 271). Bubele cu udmele, Cu puşchele, Cu scurtele (TEOD. PP. 365). GR .puşche, puşchineâţă, PI. -neţe; puşchei; vgl. auch arom. pusei ’e „Pest”. ET. lat. püstülella bzw. püstuia. SG. ALR 11/1, K. 39. 263 puşchi puşchi siehe puşti. puşcoci PI. -coace S. n. (1857 POL.) 1. Knallbüchse F. (Spielzeug); besteht aus einem ausgehöhlten Stück Holunderzweig (ţeava), einem in das Rohr hineinpassenden Stäbchen (arbiu, huduleţ, räzbici elc.) u. zwei Pfropfen (gloanţe, alice). GR. OLT. S. f.pişcoâce, puşcoâce (PAMF.), MUNT. puşcâi (CL XLIV, 1005), TR. BAN. pişcoâne (CL XLIV, 1005). Ngi. puşcă 4. 2. puşcoci de apă Spritze F. (Spielzeug), wird ähnlich wie 1. hergestellt (ISP. JUC. 12). ET. zu puşcă. SG. ALRSN V,K. 1305. puşculiţă PI. -liţe S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Dim. von puşcă. 2. Sparbüchse F. L-am văzut (în gând) la 10 ani, când spărgea puşculiţa soru-si (LECCA JUC. 98). 3. TR. Knailbüchse F. ET. geht in Bdtg. 2 direkt auf slav. puslca „Büchse” zurück. SG. ALRSN V, K. 1305. puşcuţă siehe puşcă. puşlamâ PI. -mâlc S. f. (1868 BARC.) Nichtsnutz, Ganove, Müßiggänger M. ET. zu puşti. puşti PI. puşti S. m. (um 1743 NECULCE) 1. veralt.: Lustknabe, Zinäde M. împăratul cel mazil i-au fost puştu lui (NECULCE, LET.2 II, 278). 2. veralt.: junger Fant, Laffe, Schlingel M. Auzi, să vie un puşchi din lume ca săfure minţile copilei (AL., CL III, 272). Şi acum, la bătrâneţe, voi îngădui eu să-şi bată joc un puşchi de mine (XEN. BR. 15; der Vater vom Sohn). D-apoi căpitanul! Bată-l norocul, Că mare nostimior mai erapuşchiul! (AL., CL II, 142). Mi-a venit puşchiul beat Astă-searăpe-nserat (TEOD. PP. 641; vom Gatten). 3. Bub M. GR. veralt. puşchi, puşchi (ISP. LEG.2 287). ET. wahrsch. türk. puşt. pută (t) (x) S. f. (1581 CORESIOMIL., DENS. IST. II, 357) Quelle F. ET. unbek. putea (16. Jh. PS. SCH. 25,1) I. V. tr. 1. können, dürfen, vermögen. Nu te pot ajuta ich kann dir nicht helfen. Puteţi intra Sie können eintre-ten. Pot să vă întreb ceva? darf ich Sie etwas fragen? El avea ... probe de ceea ce poate ... o piatră scumpă asupra Porţii otomane (HASD. I. V. 30). Vgl. carne 1. Nu mai pot (de sete, oboseală etc.) ich halte es nicht mehr, länger aus, ich vergehe (vor Durst, Müdigkeit etc.): Părinţii lui nu mai puteau de bucurie că au un băiat aşa de bun (OD.-SL. 20) konnten nicht mehr vor Freude. Nu mai poţi după poveşti şi basme (DEL. S. 264) du brennst ja vor Verlangen. - Auf a putea folgt der Infinitiv ohne a, auch wenn Satzteile dazwischen treten: Ce spui tu, se poale foarte bine întâmpla das, was du sagst, kann sich sehr wohl ereignen. Poale preotulpomăzui cu mir împuţit? (Ş. TAINE 38). Poţi tu, mândră, zice, zău, Că nu te-am sărutat eu? (I.-B. 56). Selten auch Infinitiv mit a: Au nu poate mâna mea a mântui? (BIBLIA 1688 Js 50,2) ist meine Hand nun so kurz geworden, daß sie nicht erlösen kann? Voi putea a luarea (BIBLIA 1688 Tob 5, 2). Pol a mearge (BIBLIA 1688 Tob 5, 4). 2. poate (că), INI. poate fi (că) vielleicht. Fără voi poate aş fii pierit (ISP., GCRII 354). Poate că l-oi ji văzut, Dară nu l-am cunoscut (I.-B. 23). Poate fi săraci sunt (BIBLIA 1688 Jr 5,4). Numai poale fi n-au vrut D-zeu să-i mai lase să se verse atâta sânge (NECULCE, LET.2 II, 360). Poate hi că la praznicul culesului viilor s-au fost cântând acestapsalom (DOS. PS. V., Prolog zu Ps 80). 3. fam. epeste poale es ist nicht möglich, ist unmöglich, undenkbar. Dacă văzură (părinţii lui) ...că este peste poate de a-l opri din drum (ISP. BSG. 61). Dacă aducea la gură o bărdacă de apă, peste poate să nu se facă leoarcă de sus până jos (CARAGIALE SCH. N. 271; von einer ungeschickten Person). II. se poate es kann sein, ist möglich. Nu se poate cs geht nicht. (Cum) se poate? wär’s möglich? Se poate să nu ştie möglicherweise weiß er es nicht. Nici că se putea un timp mai potrivit pentru o păreche iubitoare (GANE, CL XIII, 49) eine passendere Zeit konnte es ... gar nicht geben. GR. 1. Pers. Sg. Präs, pol, veralt.poci, 2.poţi, 3.poâte, 3. PI. pot; Konj. să poată; Perf. putui; Part. putut; Ger. putând. ET. viat. *pötäAe für kllat. posse. SG. ALRII/I, MN 2243, 46; SN V, K. 1365, 1422; VI, K. 1840. putere PI. -teri S. f. (16. Jh. PS. SCIT 17, 39) I. Macht, Gewalt F., Vermögen N. A ajunge la putere zur Macht gelangen. Cu de la sine putere (in) eigenmächtiger Weise). N-ară avea putere neci unul spre mine de n-ară fi dată de sus (CORESI TE4 229b; Jo 19, 11). Puterea leşilor toată era cu craiul asupra Moscului (MIR. COSTIN, LET.2 I, 288) die ganze Heeresmacht. Marile pu teri die Großmächte. Afurisit telegraf! Cine l-a mai născocit să omoare lumea? Ah, că n-am eu o putere! (BASS. VULT. 10) wenn ich nur etwas zu sagen hätte! Numai o seamă de oameni cari mai avea putere se plătea (de văcărit) (DION., TEZ. II, 193) die noch Vermögen, Mittel besaßen. După (LV. pre) putere nach Vermögen. 264 putinei 2. Kraft, Stärke F. (wofür LV. vârlute). îmi slăbesc puterile meine Kräfte lassen nach. Vgl. a cere I. 3. Plantele acestea se încălzesc bine până ce iese toată puterea dinlr-însele (MAR. NAŞT. 278). Erau ... oameni în toată puterea, vârstei (SAD. CR. 220) im besten Alter. Buna lui, pe atunci femeie în putere (RĂDUL. RUST. Π, 286) in den besten Jahren. în toată puterea cuvântului im wahrsten Sinne des Wortes. In puterea nopţii, iernii etc. mitten in der Nacht, im Winter etc.; în puterea soarelui, gerului etc. im stärksten Sonnenschein, Frost etc. 3. TR. cu puterea mit Gewalt. Ferească-mă D-zeu să-l fac cu puterea să se ducă (RETEG. POV. I, 15). 4. Menge F. In urmă au sosit oşti muscăleştiputere (DION., TEZ. Π, 164) zahlreich. Inti'-o biserică bătrână lăcuia mare putere de vrăbeţi (ŢICH., D.). 5. LV. bisw.: Wundertat F. Cu numele tău multe puteri (δυνάμεις) am făcut (BIBLIA 1688 Mt 7, 22). ET. a putea. SG. ALR M, K. 85, 86; MN 2298,52; SN II, K. 312; III, K. 772; V, K. 1474, 1482. puteri siehe împuteri. puterinţă PI. -rinţe S. f. (1847 PANN PV11, 128) veralt.: Möglichkeit F. (STĂM.). (Oamenii acelei generaţii) începeau de toate şi, în limiteleputerinţelor de-atunci, făceau de toate (GION 217). Vgl. auch gălceavă 2. ET. putere. puternic Adj. (16. Jh. PS. V.2 83, 13) 1. mächtig, gewaltig. Prea puternica împărăţie a Ţari-gradului (GRIGORIE LOGH., GCR II,’ 254). -Substantiv.: Mächtiger, Machthaber M. închinând ale lor versuri la puternici, la cucoane (EMEN. 0.1,137). Puternicele (MAR. NAŞT. 127) die bösen Feen. Vgl. atotputernic. 2. kräftig, stark, vgl. vârtos: un curent puternic, o lovitură puternică ein kräftiger Strom, Schlag. Vgl. auch atotputernic. KT. putere. SG. ALR II/I, K. 85, 86. puternici Präs, -cesc (1581/2 PO) veralt. I. V. tr. stärken, verstärken. Cela ce pre toate putemiceaste (δυναστευων) D-zeu (BIBLIA 1688 Est 8, 12). Π. V. intr. mächtig sein. Celor ceputernicesc (δυναστε-υόνΐων) cu nevrednică omorâre (BIBLIA 1688 Est 8,12). înghiţi moarteapulernicind (ίσχύσας; BIBLIA 1688 Js 25, 8). III. a se puternici mächtig werden. (Ficiorii lu Israil) înmulţiră-se şi vârtos tare seputerniciră (PO2180; Ex L7). ET. puternic. puternicie PI. -cii S. f. (1564 CORESI CAZ. I, DENS. IST. II, 209) veralt.: 1. Macht F. Inţelepţiia şiputerniciia lui D-zeu aşăzând şi tocmind fiinţele şi lucrurile (LIT. 1702, GCR 1, 343). Să restalornicim dreptatea şi puternicia moşiei noastre (UR. LEG. 236). Vgl. atotputernicie. 2. Gewalttat F. Vreo câţiva din ţinutul nostru încep a face puternicii (FR.-C. MOŢII 300). KT. puternic. putină PI. putini S. f. (1571 DERS) Bottich M., Butte F. Am împărţit dinlr-acele bucate ... au rămas la mene ... nooputini de miiare (DRHA XIX, 108). S-a băgat brânza-n putină jene schöne Zeit ist vorüber. In putina cu argăseală se întâlnesc lupul şi vulpea u. ä. alle listigen Füchse kommen endlich beim Kürschner in der Beize zusammen, die Spitzbuben treffen sich im Zuchthaus, wie Wolf und Fuchs im Bcizbottich. Fam. a spăla, şterge, rade putina sich aus dem Staub machen: Când îi la plată, speli putina? (AL. OP. I, 588). GR. Dim. putinică, PI. -nele; putioâră (PASC.). ET. Vgl. ahd. butinna (nhd. Butte, Bütte), das seinerseits viell. auf gr. TiuTivr) „Korbflasche” zurückgeht. Vlat. Vermittlung (CANDREA EL. LAT. II, 9) ist lautlich weniger wahrscheinlich. Vgl. auch budäi. SG. ALR M, K. 289; MN 2732, 93; SN I, K. 190; II, K. 414, 423; ALRM II/I, K. 229. putineiös Adj. (16. Jh. PS. H. 6, 2) 1. LV. mächtig. Era pe atuncea Devlet Gherei Hanul mare şipulincios (AXINTE, LET.2 II, 132). 2. LV. fähig. Mai înainte era elputincios să amăgească pre alţii, iară nu alţii pre dânsul (NECULCE, LET.2 II, 388). Ţara nu este putincioasă să plătească datorii vechi ca aceste (AXINTE, LET.2 II, 164). 3. veralt.: möglich. Nu mai era nici o îndoială putincioasă (DEMETR. NUV. 49). El întrebuinţase toate mijloaceleputincioase (FIL. CIOC. 90). 4. neputincios a) seiner Glieder nicht mächtig, gelähmt. E mută sermana şi neputincioasă, i-a luat o mână s-un picior (NĂD. NUV. II, 71). -b) ohnmächtig, machtlos. Legile sunt neputincioase în faţa acestor uzurpatori (DEL. P. 44). - c) LV. unbemittelt. Carii au fost mai neputincioşi au şezut mult închişi (NECULCE, LET.2 II, 242). ET. putinţă. SG. ALr’h/I, K. 115; MN 2272, 50. putinei PI. -neie S. n. (1628 DRHB XXII, 98) MUNT. Butterfaß N. (wofür MOLD. TR. budăi). Ia şi putineiul ... II atârnă-n umăr cu o mână dând (PANN. PV. M. II, 49) butternd. - Auch von einem Butterfaß ähnlichen Gefäßen: Râşcovii ...se aşază într-un putinei, se tescuiesc (PAMF. IND. 247). 265 putinică TOPON. PutineiuJ (1631 BGL 192). ET. putină. SG. ALR SN II, K. 307. putinică siehe putină. putinţă PI. -tinţe S. f. (16. Jh. PS. SCH. 15, 4) 1. Können, Vermögen N., Macht F., in Verbindungen wie: L-am îndemnat după putinţa-mi spre osteneală (FL. DAR., OCR 1,340) so gut ich konnte. Cât putinţă i-afost afăcutbine tuturor (NĂD. NUV. I, 25) soweit cs in seiner Macht stand. Cât timpul nu-i dă (agricultorului) putinţa d-a. lucra 1a. câmp (GAZ. SAT. XIV, 417) ihm nicht die Möglichkeit bietet. Nefiindu putinţă să să hrănească (preuţii) fără de muncă (MS. 1675, GCR1,219) da es ihnen nicht möglich ist. Cari au avut putinţă şi prieteni, mai curând au dat (banii ceruţi) (NECULCE, LET.2 E, 242) Mittel. Daher: a) mi-e, îmi stă în (veralt. prin) putinţă ich vermag. Incâtu-iputinţă, mă voi nevoi şi eu Osânda ţării a scrie (BELD., LET.2 III, 337). (Sunt gata) a te sluji cu ce-mi va sta prin putinţă (FIL. CIOC. 122). - b) (mi-)epeste putinţă ist (mir) unmöglich. La oameni aceasta peste putinţă iasle, iară la D-zeu toate să pot (BIBLIA 1688 Mt 19, 26) bei den Menschen ist’s unmöglich; aber bei Gott sind alle Dinge möglich. - c) e cu (ne)putinţă es ist (unmöglich. De arfi fost cu putinţă ca să moară şi acolo ca şi aice (ÎNV. 1700, GCR I, 339). 2. Neg. neputinţă Ohnmacht, Kraftlosigkeit, Schwäche F.; (bărbătească) Impotenz F. Pe unii (boala) chiar îi muţeşte sau îi face de rămân cu neputinţă (ŞEZ. I, 90) gelähmt. Acesta neputinţele noastre a luat (VULG.: infirmitates nostras) (EV. 1894 Mt 8, 17). 3. LV. neputinţă Armut F. ET. lat. potenlia. putioâră siehe putină. putoare PI. -töri S. f. (1581 CORESI OMIL. 238) 1. Gestank M. Lăsatu-te-au şi muiarea ta ... pentru că o goneaşteputoarea, şi mulţimea viermilor (MĂRG.2 27 b; zum Toten). 2. fam.: Faulpelz M., faule Trine F., von einem liederlichen Weibstück: Luder N. O coseşte (cânepa) mai pe sus Să-mi rămâie de un fus, Să. mă. duc la şezătoare, Să nu zică că-s putoare (BIBIC. PP. 185). Putoare, mi-ai jacut staulul de râs (RCM. SĂRB. 96; zu einem Mädchen, das im Stall niedergekommen ist). ET. lat. pülor, -öris. SG. ALR IUI, MN 6846, 6. putös (t) Adj. (1722 CANT. HR. 139) stinkend. ET. zu a puţi. putred Adj. (1505 BGL 192) faul, verfault, morsch. In curţile (lacomilor) vei vedea. cămările pline depainjină... acoperemânturile de ploi putrede (NEC. COST1N, GCR II, 12). - Neg. Tu te încununezi cu cunună neputredă (ANTIM DID. 225) mit einem ewig frischen Kranz. Putred de bogat, de bani streinreich. ET. lat. pülridus. SG. ALR II/I, MN 2266, 49, K. 281. putredi siehe putrezi. putregai PI. -gâiuri S. n. (1683 DOS. PAR.) 1. faules, modriges Stück Holz, Pflanze. Ochii săi în fundul capului stecleau ca nişte putregaiuri în întuneric (GANE, CL Vin, 180). Putregaiuri de plante şi frunze pe care secolele le schimbase în pământ vegetal (UR. BUC. 20). Ce ai să spui, putregaiule? (I. NGR., CL XIII, 32; schmähend über einen Alten). 2. (Pflanzen-)ModerM. Putrigaiul vafi ... neamestecat cu pământ (MON. OF. 1878, 2123). GR. veralt. -trig-; S. f. -gäie (DOS. PAR. Joel 2.20, CCR 240); BAN. -gan ’ (WEIG. JB. III, 216). ET. putred, zur Form vgl. mucegai < muced. SG. ALR II/I, K. 281. putregăios Adj. (1722 CANT. HR. 169) voll Moder, modrig. Să ne ridicăm cu mintea din lumea aceasta pulrigăioasă la cea neperitoare şi eternă (GHEN. LIT. 203). GR. putri-. ET. putregai. SG. ALR II/I, K. 281. putrejüne PI. -juni S. f. (1581 CORESI OMIL 68a) veralt.: Fäulnis, Verwesung F., Moder M. Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură (EMIN. O. I, 150). Astăzi îmbrăcat în porfiră, mâine în putreiune (MĂRG.2 34 b). GR. MOLD. -tregiune. ET. putred. putrezi Präs, -zesc (16. Jh. CV2 66 a; Jale 5, 2) I. V. tr. verfaulen lassen. Intrând apa în ţevie, o putrezeşte (ŞEZ. IX, 141) in das Innere des Hanfstengels. II. V. intr. faulen, verfaulen, -wesen, -modem. Boii-n grajd că au murit Şi caru a putrezit (I.-B. 310). (Casa Banului) a putrezit din temelie până in vârf din pricina deselor înecări ale Dâmboviţei (GHICA 495). - PP. bisw. a se putrezi: Şaua ţi s-a putrezit (I.-B. 247). GR. LV. (16./17. Jh.) -tredi (Ş. TAINE 221; DOS. VS. Noe. 13; 123 a), so noch PP.’ßUCOV. (MAR. ÎNM. 130 flg.). ET. putred. putreziciune PI. -ciüni S. f. (1563 CORESI PRAXIU, DENS. IST. II, 72) 1. Fäulnis, Verwesung F. 266 puţin 2. Zersetzung F. Vezi cât iaste de rea mânia şi urgiia şi pizma? Că aceste 3 sunt putreziciune, şi stricare [sufletului (NEAGOE ÎNV.2 201 a). GR. putregiune. ET. a putrezi. putrezire PI. -ziri S. f. (16. Jh. PS. SCH. 15, 10) (Ver-)Faulen, Verwesen N., Verwesung F. Că nu lăsaşi sujletul mieii întru iad, şi nu decidepreapodobnicului său să vazăputredire (CORESI PS.5 22 a; Ps 15, 10). GR. (t) putredire. ET. a putrezi. putrezit Adj. (16. Jh. COD. TOD. 221) verfault, vermodert, verwest. GR. (t) putredit. ET. a putrezi. SG. ALR II/I, K. 281. putrezitör Adj. (1581 CORESI OMIL, DENS. IST. 11,215) modernd, faulend. - Neg. neputrezitor: Sufletele priiatenilor noştri să fie încorunate cu corune nepu-trezitoare (NEAGOE ÎNV.2 195 a). GR. (t) putreditor. ET. a putrezi. putrezitură PI. -türi S. f. (1564 CORESI CAZ. I, 16 b) veralt.: Verwesung F. ET. a putrezi. putrigăios etc. siehe putregăios. puturos (1483 BGL 192) 1. Adj. 1. stinkend. Din ce izvor s-au scurspiştealniţa aceştiiputuroase basne (CANT., GCR 1,359) stinkende, erstunkene Lüge. 2. fam. schmähend von Menschen: (stink)faul. - Auch substantiv. Faulpelz M. 3. TR. (iarbă) puturoasă Hohlsame M. (Coriandmm testiculatum L.; CRĂIN.; PANŢU). II. S. m. Stinktier N. (Mephitis). ET. putoare. SG. ALR SN III, K. 776. puturoşie PL -şii S. f. (1857 POL.) 1. Gestank M. 2. Faulheit, Liederlichkeit F. ET. puturos. puţ PI. puţuri S. n. (1497 DERS) 1. (Zieh-, Schöpf-) Brunnen M. Nici ciutură ai, şi puţul este adânc (BIBLIA 1688 Jo 4, 11) der Brunnen ist tief. A căra apă la puţ Eulen nach Athen tragen. Vgl. lac 1. a. 2. Schacht M.; de sare, de păcură Salz-, Erdölschacht. GR. Dim. puţulăţ (D.). ET. lat. püteus. SG. ALR SN III, K. 850. puţă PI. pdţe S. f. (1497 BGL 192) 1. fam.: von den Geschlechtsteilen der Kinder (Knaben od. Mädchen). I.puţa cocoşului Zweiblatt N. (Listera ovata; PANŢU). ET. zu lat. praeputium. SG. ALR I/I, K. 33; IUI, MN 6927, 17; Supl. MN 4872,3. puţi (1561 CORESI TE4 211 b; Jo 11,39) I. V. tr.: c. an etw. riechen. Amar celora ce le vor puţi (florile) sprepierirea lor (Ş. TAINE 314). Vgl. a apuţi. II. V. intr. stinken. Gura carea singurăpre sine să laudă, pute (CANT. IST. 190) Eigenlob stinkt. Miroase a pute (ZAMF. NUV. 83; von einem Leichnam) er riecht. GR. 1. Pers. Sg. Präs .put, veralt .puţ, 2. puţi, 3. pute, 3. PI. put, Konj. să pută, veralt. puţă. ET. lat. püteo, -ère, mit Konjugationswechsel. SG. ALR II/I, MN 6844, 6; SN VI, K. 1839. puţin Adj. (16. Jh. CV2 4 a; Apg 19, 23) 1. (auch adverbiell) wenig. După puţine zile nach wenigen Tagen. Mulţi sunt chemaţi, iară puţini aleşi (BIBLIA 1688 Mt 20, 16) viele sind berufen, aber wenige sind auserwählt. Mai puneţi puţină sare tun Sie noch ein wenig, etwas Salz hinzu. Mulţumesc. „Pentrupuţin ” Danke. „Keine Ursache”. Trebuie să. aşteptaţi puţin Sie müssen ein wenig, etwas warten. Peste puţin binnen kurzem. Cel puţin wenigstens, mindestens. Coşul (sobelor) va trebui să fie înconjurat de ...pe puţin 15 cm. zidărie (GAZ. SĂT. XIV, 326) mindestens 15 cm Mauerwerk. Dat judecăţii pentru a fi, cel mai puţin, trimis ...la Sibir (L. NGR., CL XV, 50) im besten Fall. (Puţin) câte puţin allmählich, nach und nach. Vgl. mult I. - LV. puţin nu beinahe, fast: Şi au domnit Cantemir Vodă puţin nu deplin opt ani (NECULCE, LET.2 II, 244) beinahe volle acht Jahre. Preutiil... află groapa săpată şi trupul sfântului puţin neluat(VAKL. CAZ.2II, 84 a). Turcii... lovindu-l (pre craiul leşesc) fără veste, puţin de nu l-au prins (NEC. COSTIN., LET.2 II, 26). 2. puţintel unansehnlich. Mare parte din oile noastre sunt mărunte la trup şi puţintele (GAZ. SĂT. XIV, 505). Froim era un om tânăr, mic şi puţintel (I. NGR., CL 11,318). GR. Dim. puţin tel, PI. -tei:, veralt. puţinii, PL -néi, f. -teci, -tică, PL -télé; -neâ, -nică, PI. -nele\ adverbiell bisw. puţinteluş (CANT. IST. 63; JIP. SUF. 37). Vgl. niţel. ET. vgl. piciu //lat. *putinus (DLR). SG. ALR SN II, K. 430. 267 puţină puţina etc. siehe împuţina etc. puţinătate PI. -tăţi S. f. (1643 BRV I, 134) geringe Menge, Geringfügigkeit F. Fie din pricina ploilor ...fie din a puţinătăţii recoltei (GAZ. SĂT. XIV, 377). Radu Vodă cum văzu puţinătatea moldovenilor, căzu cu tot greul asupra lor (ISP., CL XII, 181). ET. puţin. puţinei etc. siehe puţin. puţinime S. f. (um 1812 ŞINCAIHR. III, 15) veralt.: geringe Menge. Puţinimea sângelui şi puterilor (JIP. R. 159). ET. puţin. puţoâcă PI. -ţoâce S. f. (1783 BENKÖ 30) Topinambur M. (CRĂIN.). Vgl. picioică 2. ET. magy pucök(-repa). puţoi PI. -ţoi S. m. (1868 BARC.) 1. fam.: kleiner Kerl, Dreikäsehoch M. 2. Blutblümlein N. (Nigritella; PANŢU). ET. pută. puvöi sieh puhoi. puzderie PI. -derii S. f. (16. Jh. PS. SCH. Cant. puer. VII, 46) 1. beim Hanf- u. Flachsbrechen abfallende Stengelteilchen: Schäbe F., Schäben (PL). Şi va fii vârtutea lor capuzderiia căiţilor (BIBLIA 1688 Js 1, 31) ... wenn der Gewaltige wie Werg sein wird. Tu în cap nu ai grăunţe, numai pleavă şi puzderii (EMIN. O. I, 83). Turcii înaintară ca puzderia (ISP., CL XII, 184) in hellen Haufen. Nu te pune cu ctitorul, că te face puzderie (DEL. P. 154) lassen Sie sich mit dem Kirchenvorsteher in keinen Wortstreit ein, Sie ziehen schmählich den kürzeren. Übertr. von wie Schäben fliegenden Dingen: A dat D-zeu zăpadă nemiluită; şi cade, cade puzderie măruntă şi deasă ca ßina la cernut (DEL. S. 4). De puzderia de scântei ce ieşau prin coş se aprinsese bordeiul (CL XVII, 107). Daher: 2. fam. geringschätzig: zahllose Menge, Unmasse, Unzahl, Legion F. Gimnazii, licee, colegii... nimica nu ne lipseşte, şi cu toate acestea nu se văd răsărind luceferi pe orizontul literar, însăpozderie de avocaţi şi jurnalişti (GHICA, CL XVI, 329). Şosele sunt, nu sunt, dar conductori pozderie (I. NGR., CL I, 297). GR. bisw. MUNT. pâzderie, MOLD. pozd-; pozdărie (B.). ET. asl. pozderije. SG. ALRII/I, K. 275; SN I, K. 259. R r S. m. invar. Konsonant und Buchstabe: un R mare, doi r mici ein großes R, zwei kleine r. ra, ră siehe rău. rabin PI. rabini S. m. (1561 CORESI TE4) 1. Rabbiner M. Leiba Zibal... merge la Ieşi să spună rabinului că Leiba. Zibal nu-i jidan (CARAGIALE N. 20). 2. in den bibi. Texten rabbi, LV. ravvi Lehrer M. Ei ziseră lui „Ravvi-ce se grăieşte de se spune învăţătoarei - unde lăcuieşti? ” (CORESI TE4183 a; Jo 1,3 8) sie antworteten: „Wo wohnst du, Rabbi?”-Dieses Wort bedeutet Lehrer. GR. rabin, (t) ra(v)vi (CORESI, TE; B.), rävin. ET. hebr. rabb(uni) durch multipl. Vermittlung. rablă PL rable S. f. (1825 B.) fam. verächtl. von alten, abgenutzten Sachen: altes, schäbiges Ding. O rablă de pistol turcesc cu cremene (BOGD. V. 270) eine alte türkische Pistole. Nişte rable de mănuşi (MAR. NUNTA 502) ein Paar alte Handschuhe. După ce încărcă căruţa,. înhamă la dânsa rabla lui de cal (ISP.LEG.2 373) seine Schindmähre. ET. siehe drăglă; vgl. bulg. hrabla (DLR), sieb, -sächs. Rabd DR IV, 773). rac (1562 DERS) 1. S. m. 1. Krebs M. (auch Sternbild). Merge ca racul; îi merge, sporeşte ca la rac u.ä. er macht Rück- statt Fortschritte, es geht ihm schlecht. Vai de biet român săracul, înapoi lot dă ca racul (EMIN.O.I, 182). Am să fac toate chipurile şi am să pun racul (= mâna) pe ele (SEV. POV. 178) ich werde mich ihrer bemächtigen. Roşu ca racul krebsrot. 2. ugs.: Karzinom N. II. S. m. PI. -uri. 1. Korkenzieher M. 2. (t) Anker M. ET. asl. raldi SG. ALRM I/I, K. 173; ALR SN IV, K. 1099. racachici siehe răcănel. racatcţ etc. siehe răcănel. rachetă PI. -chete S. f. (1814 ÎNTÂMPLĂRILE 83) Rakete F. ET. dt. Rakete, it. racchetta. rachiaş etc. siehe rachiu. rachier PL -chieri S. m. (1630 DRHB XXIII, 221) veralt.: Branntweinbrenner, -händler M. Rachierii... să nu fie volnici a vinde prin dughenile lor marfă supţire (URIC. II, 43). El... îşi luase o fată a unei rachieriţe (NECULCE, LET.2 II, 225). SYN. Der rachier stellte den alkoholärmcren (Pflau-men-)Branntwein in kleinerem, derpovarn agiu, MOLD. verlnicer den alkoholreicheren, aus Getreide gewonnenen Spiritus in größerem Maßstab her. ANTHROPON. Rachier (1758 PASCA N. 309). GR. S. f. rachiereâsă, -iţă, PL -rese, -iţe. ET. rachiu. rachigiu (t) S. m. (1813 COND., Ş. INFL. I, 299) Branntweinbrenner, -händler M. Arendaşi de moşii, de cârciumi, rachigii, cojocari (DOC. 1814, TEZ. II, 385). ET. türk, rakici. rachiör siehe rachiu. rachiţă (t) S. f. (1815 DION., TEZ. II, 219) Branntwein M. Muscalii au cotelitpe turcii cei morţi şi au câştigat din destul pentru, rachiiţă. şi viniţă. ET. rachiu, wahrsch. nach viniţă (s.d.) gebildet. rachiţă siehe răpită. rachiu PI. -chiuri S. n. (1654 NEAGOE ÎNV.2152) 1. Branntwein, Schnaps M.; PL Schnapssorten. Vin şi rachiu nu vei bea (1688 BIBLIA Lv 10,8). 2. MUNT. rachiul miresei Fest in der Hochzeitswoche, wofür anderwärts uncrop (s.d.) (MAR. NUNTA 695). 269 racilă GR. TR. BAN. -chle S. f. — Dim. -chiâs, -chior (PP. Ş. INFL.). ET. vgl. türk, raki, alb. raid, ngr. ρακί; rachie ist şerb. nslav. rakije. SG. ALRÎI/I, K. 161; ALRM SN I,K. 163,164; ALR SN I, K. 250; IV, K. 1130. racilă PI. racile S. f. (1837 AN. P. VII/1, 538) (altes, chronisches) Leiden N (PISC. PR.220). Mai nici unu (din dojiori) nu putură afla ce rachilă să aibă (JIP. OP. 9). GR. rahilă, rafllă (CIH.). ET. unbelc. SG. ALRI/I, K. 173. raclă PI. racle S. f. (1581/2 PO2 28 Glosse; Gn 6,14) 1. veralt.: Kasten M. Să arate cum i-au spart cămara sau uşa sau racla (PRAV.MOLD.62). N-ai nici lăscaie chioară-η pungă ori în tron ori în lacră (JIP. OP. 66). Zestrea îi sade în lacră (PANN PV2 II, 126). 2. Sarg, (Heiligen-, Reliquien-) Schrein M. Rogu-te să fiu îngăduit măcar trei zile; în care ... să-mi lucrez racla (CREANGĂ, CL ΧΠ, 30; zum Tod). Deschizând racla (cu moştiile sfântului), îi feceră iertăciune (DOS. VS. Oct. 15; 67a). 3. selten: MOLD. Beet N. GR. lacră, Dim. lăcriţă; răcliţă, răchită. ET. vgl. ksl. raka, bulg. raklă. SG. ALR I/II, K.297; IUI, MN 3892/136. râdă1 (+)S. f. (1673 DOS.) Rat M., Ratsvcrsammlung F. Să mi-auzşi mie de Jagadă Când vei strânge tot omul la radă (DOS. PS. V. 64, 6). ET. poln. rada. râdă2 PI. râde S. f. (1841 POEN. II, 480) Reede F. ET. frz. rade. râde Präs, rad V. tr. (1581/2 PO2 140; Gn 41, 14) 1. schaben; (schabend entfernen, reinigen:) abschaben, -kratzen. Tu leapădă icoanele de în besearecă şi rade obrazele de pre ziduri (MOXA, FIC I, 379). - Fam. a o rade (näml. putina) sich aus dem Staub machen. Când vezi că le pofteşte, Rade-o, că te chicuiesle (SPER. AN. 1892,1, 176).’ 2. (aus)radiercn, (aus)strcichen. Năravul tău cel rău-l văzu ... şi-l rase de în hârtie (MOXA, HC I, 369/70). 3. o cetate eine Festung schleifen. (Kiraly) asedie Oraşul-de-Floci... şi-l rase din temelie (BĂLC. 56). 4. barba den Bart, jdn. rasieren. Singur împăratul i-au ras barba cu mâna lui (NECULCE, LET.1 II, 210), auch refl. (vgl. a la1 2): Multe-am tras şi nu m-am ras, nici de asta nu m-oi tunde man muß sich über manches hinwegsetzen - Fig. fam.: Tribunalul l-a ras das Gericht hat ihn abgewiesen, er hat den Prozeß verloren. Fără ajutorul lui suntem raşi (AL. OP. I, 1736) sind wir verloren. Şi unde nu mi-ţi începu a-l rade jarăsăpun, luându-l de scurt şi ocârăndu-l (JARNIK, CL XV, 107) ihn gehörig herunterzuputzen. O să mergem la bărbierie, Să ne rază pe datorie (COG. GCRII, 105). 5. o măsură ein (gefülltes) Maß (mit dem Streichbrett) abstreichen; vgl. a îndesa I. 6. {cu aripa etc. mit dem Flügel etc.) streifen. Rânduni-cile zburau, răzând pământul, de-a lungul ulilii (BRĂT.-VOIN. LD. 244). 7. o palmă eine Ohrfeige herunterhauen. împăratul... îi rade o palmă şi-l scoale afară (CL XVII, 162). GR. 1. Pers. Sg. Präs, rad (veralt.: raz), 2. razi, 3. rase. Part. ras, Ger. răzând, Vcrbaladj. râzător. ET. lat. rado, -ère. SG. ALR II/I, K. 79; MN 6933/18; SN II, K.512; IV, K.1186. rädere PI. raderi S. f. (1703 G CD) 1. Beseitigung, Entfernung F. 2. Vernichtung F. ET. a rade. radicâl (um 1818 UT) I. Adj. radikal. II. S. m. Wurzel F. ET. frz. radical. radicalism S. n. (1848 ANUL I, 95) Radikalismus M. ET. frz. radicalisme. radiérâ PI. -diére S. f. (1901 SĂGH. VOC. 65) 2Radiergummi M. GR. veralt.: radier. ET. dt. Radierer. râdină PI. radine S. f. (1909 ANT.) großmaschiger Seitenteil des Stellnetzes {setea), je einer auf jeder Seite (ANT. IHT. 78 u. 223). GR. PI. auch -ni. ET. unbek., vgl. rass. redina. radiös Adj. (1831 HELIADE I, 354) strahlend, entzückt. Au nu ai fost jună, n-ai fost tu frumoasă? Te-ai dus spre a stinge o stea radioasă? (EMIN. O. I, 37). ET. it. radioso. rai PI. raiuri S. n. (1888 RETEG. POV.) TR. BUCOV. MARAM. (Rad-) Reifen M., Schiene F. Atunci sare un raf... de pe roată (RETEG. POV. I, 33). ET. dt. dial. ;^/„Reif’, vgl. magy. raf SG. ALRM SN I, K. 221; ALR SN II, K. 339; SN III, K. 868. rafinâ Präs, -néz V. tr. (um 1832 GOL. CONDICA) raffinieren, läutern, verfeinern. Auch refl. ET. frz. raffiner. SG. ALR SN I, K. 252. 270 raia rafinament S. n. (1841 POEN. II, 482) 1. Feinheit F., Raffinement N. 2. Durchtriebenheit F. ET. frz. raffinement. rafinâre Pi. -nări S. f. (um 1805 ŞINCAI N. 21) 1. Raffinieren N., Raffination F., Läuterung F. 2. ausgesuchte Feinheit. ET. a rafina. rafinât Adj. (1829 BR I, 52) 1. gereinigt. 2. kultiviert, hochgebildet. 3. durchtrieben, abgefeimt. ET. a rafina. SG. ALR SN I, K. 252. rafinărie PI. -rii S. f. (um 1805 ŞINCAI N. 21) Raffinerie F. ET. frz. raffinerie, dt. Raffinerie. raft1 PI. rafturi S. n. (1788 MOLNAR SPRACHL.3 52) (Fach-)Brett N. eines Regals etc.; PI. Fachgestell für Waren, Bücher etc.: Regal N., Stellage F., Rcpositorium N. Aceste plante ...se lasă, în glastăre sau scoase afară pe rafturi, neudate (DATC. HORT. 164). ET. türk, rafft). SG. ALRM II/I, K. 377. raft2 PI. rafturi S. n. (1621 DIRA XVII/5, 20) 1. ehern, nach orient. Art reich geschmücktes Geschirr des Reitpferdes: Prachtgeschirr, Galazeug N. O şa şi un raft (DOC. 1693, Ş. INFL.). - Meist PI. I-am dăruit un cal bun armăsar împodobit cu rafturi de argint (DION. TEZ. II, 186). Cămăraş de rafturi ehem. Hofbe-amter, der das Galazeug verwaltete: Geschirrmeister. 2. Quaste, Franse F. (KLEIN; B.). GR. rächt- (MS. 1773, GCR II, 90), reht- (CON. 271). ET. türk. raht. râftă PI. râfte S. f. (1703 GCD) TR. BAN. Anteil, Beitrag M. In Ausdrücken wie: Ţi-am spus-o raftă în ochi (FR.-C.MOŢII 104) ausdrücklich. Mi-a spus rafia ca să ne lăsăm de astfel de gânduri (RETEG., Ş. INFL.) ET. unbek., vgl. türk, raht „Anteil”. raftivân siehe rahtivan. râge V. intr. (um 1550 HC) brüllen. Moarte Jară de veste vine, ca un leu răgându (HC 13,452). Când l-e foame ori sete, boii şi vacile rag (INV. COP. 1878, 14). Boul... au prins a rage şi au ras aşa de tare cât văile s-au turburat (SBIERA POV. 189). Vitele-n turmă Ridică colbul pe a lor uime Şi vin răgând (CL V, 332). - Übertr.: Ca marea când rage (DOS. PS. V. 41,31). GR. 1. Pers. Sg. Präs, rag; selten: Perf. răgii oder răsei; Part. ras’, Ger. răgind, răgând. -Bisw. a răgi (CANT. IST. 320), ci răgui. ET. viat. rago, -ere (CORP. GL. LAT. III, 432), vgl. auch frz. mire u. die Ableitungen it. ragghiare, ragliare, frz. railler (siehe ARCFI. GLOTT. II, 379). SG. ALR SN II, K. 287. răget siehe răget. râghilă, râgilă siehe ravilă. rahât PI. rahaturi S. n. (1793 Ş.INFL.) 1. (t) Ruhe, Bequemlichkeit F. Pe ceielaltj i-au poftit înfr-altă odaie, săşează cu tot rahatul lor (BELD. ET. 134). GR. reh- (STĂM., s.v. Muße). 2. RahatlokumN., Art orient. Naschwerk von harziger Konsistenz. 3. S. m. PI. rahâti Dreck M., verhüllend für Kot: a mânca rahat mit langer Nase abziehen; rahat cu apă rece Quark, dummes Zeug. GR. (t) rahcitlocum, PI. -muri. ET. türk, rahat, in Bdtg. 2 rahat-lokum. rahtivân (t) S. m. (1693 COND. 469, Ş. INFL.) ehern.: Geschirrmeister M. {= cămăraş de rafturi). După aceştia veneau comisii, rahtivanii şipostelnicei călări (FIL. CIOC. 346). ’ GR. raft- (DOC. 1693, Ş. INFL.). ET. türk, rahtevan. râhturi siehe raff. rai PI. raiuri S. n. (1561 CORESI TE4176b; Lk 23,43) 1. Paradies N. Raiul pământesc, ceresc das irdische, himmlische P. Femeia a scos pe om din rai (FEL. CIOC. 204). Trăia băietul ca în raiul lui D-zeu (SEV. POV. 10). Casa omului e şi iad şi rai (Sprw.) die Frau kann einem das Haus sowohl zur Hölle als auch zum Paradies machen. Vgl. bătaie 1. Dar din dar se face rai weiterschenken macht selig. 2. bei einem Begräbnis gespendete Eßwaren. Pomenele sau „naporojnele” care se numesc şi „rai” (BUR., CL XVI, 7). 3. iarba raiului Rainfarn M. (Tanacetum vulg.; BR.), wahrsch. vom Verf. nach dem dt. Namen gebildet. ET. ksl. raj. raiâ S. f. (1528 BUL. COM. IST. IV, 79) chem.: 1. nicht mohammedanische Untertanen der Pforte, die Kopfsteuer zahlten: Rajas (PI.), Schutzunter-tanen. Volintirii nemţeşti... au prădat oraşul Râmnicul ... luând buţile cu vin, silind pe raia de le-au dus cu carăle (DION. TEZ. II, 177). Vodă Han gerliu ...au prădat ţara ...şi au pus şi văcărit de au sărăcit de istov raiaoa (DION! TEZ. II,’ 194). Meist PI: (Moldovenii) raiele credicioase, cum au fost, vor fi în veci (BELD. ETER. 28). 2. unter türkischem Schutz, Verwaltung stehende Landschaft, deren Bewohner Rajas sind. (Turcii) au luat iarăşi ţinutul Ho linului în seama lor, săfie iarăşi raia 271 raielicesc (NECULCE, LET.2 II, 412). Acest pământ (Basarabia) este împărţit în patru ţinuturi sau raiele (CANT. SCRIS. 67). 3. arme Leute, Fußvolk N. Şi era acest demn milostiv şi bun asupra raielilor, iar asupra boierilor era cumplit (DION. TEZ. II, 168; die Bojaren zahlten keine Kopfsteuer, waren also keine Rajas). GR. PI. raiale und raiele. - Auch râie S. f. ET. türk. raya. raielicesc (t) Adj. (DOC. 1822) Raia. Dintru începutul raielicestii supuneri (DOC. 1822, URIC. VI, 124). ET. raia. raita! Interj. (1829 C. NGR.) 1. chem.: Ruf des die Runde machenden Nachtwächters etc., etwa: habt acht! Nici un pedestru nu era pe uliţi, afară de fanaragiii care striga regulat raita (C. NGR. 15). Un orologiu depărtai bate şepte ore, şi după ce încetează, culucciul strigă: Raita! (AL. OP. I, 1105). 2. vorwärts!, hinein! Alo raita la cămară Cu oglinda susuoară (PP. FR.-C. MOŢII 11). ET. magy. rajta „frisch auf!, vorwärts!”. raită PI. raite S. f. (1857 POL.) fam.: kurzer Besuch, Abstecher, Sprung, in Verbindungen wie a da o raită (CREANGĂ, CL, IX, 343): a da raita, (CREANGĂ, CL XIV, 370: a trage o raită, JIP. OP. 119: a o lua raita)pe la cn., la un loc eine Runde drehen. Voinicul din când în când mergea la vânătoare şi da şi câte o raită pe la zână (ISP. LEG.2128). (Sfânta Haralampie) îi dă (ciumei) drumul din lanţ, să mai dea o raită prin oameni (RCM. SĂRB. 15). ET. raita. raiz siehe reiz. râliţă siche rărită. ram siehe ramură. ramazan S. n. (1702 SMIM V, 438) Ramadan M. (der neunte Monat des mohammedanischen Jahres). InP-aceastăjoi seara fiind ...cu lăzile înaintea bairamului în ramazan, au aprins turcii multe lumânări pe la toate corturile (MS. ARH. ROM. II, 118). GR. ramadam, (+) răimăzan. ET. türk, ramazan; ramadan < frz. ramadan. ramazanlâc (t) (x) PI. -lacuri S. n. (1786 IORGA, S. D. VI, 193) Geschenk N. an den Aga (türkischen Kommandant) während des Ramadans. ET. türk, ramazianlik. ramă PI. râme S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Rahmen M., Einfassung F. Portretul lui Ghiţă Coşcodan în ramăpleită (AL. OP. I, 793). înaintea noastră se descopăr, luminoase-n rama lor de codru, băile Slănic (VLAH. RP. 213). ET. dt. Rahmen, auch mittelb. SG. ALRII/I, MN 3913, 143; SN I, K. 269. ramăt S. n. (um 1820 ZIL. CR., REV. TOC. V, 348) MUNT. Lärm M. Noaptea nu mă odihnesc De rcimătul broaştelor, de şuierul şerpilor (TEOD. PP. 528). GR. răngăt (MF. I, 147). ET. Nbf. von freamăt, hreamăt. rampă PI. rampe S. f. (1868 BARC.) 1. Geländer N. 2. (Bühnen-) Rampe F. 3. Rampe, Auffahrt, Laderampe F. ET. frz. rampe, dt. Rampe. SG. ALR SN III, K. 907. rams PI. râmsuri S. n. (1874 CL) selten: Ramsch M. (Kartenspiel). Ba joc rarnsul, ba concina (IANOV, CL VII, 315). ET. dt. Ramsch. ramură PI. ramuri S. f. (1646 PRAV. MOLD.3 21) 1. (Baum-) Zweig M. Precum oamenii ţin şi mişcă ramurile măslinilor înaintea împăratului (MĂRG.2 12b). - Când voi muri, iubito, la creştet să nu-mi plângi; Din teiul sfânt şi dulce o ramură săfrângi (EMIN. O. 1, 129). Tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este (EMIN. O. I, 147). - Obertr.: Ramurile unui corn de cerb die Enden, Sprossen einer Hirschstangc. Două feşnice cu trei ramuri (DEL. S. 109) zwei dreiarmige Leuchter. Deosebitele ramuri ale trebuinţelor naţionale trebuie să meargă mână în mână (GFIICA 145). 2. rămurele S. f. PI. eßbare Pilzart: Bärentatze F. (Clavaria botrytis; PANŢU). GR. ram S. n., PI. ramuri (MS. 1784, GCR II, 136; EMIN l.c.); megl.-rum. ramă (WEIG. VL.-MEGL. 24), wohl irrtüml. - Dim. rămurea; -rică, PI. -rele. ET. lat. rămus; Sg. ramură ist aus dem PI. erschlossen. SG. ALR II/I, MN 2643, 70. rână PI. răni S. f. (16.Jh.PS.SCH.90.10) 1. Wunde F. Acesta ranele noastre luvă (ES 19b; Mt 8, 17). Moartea vindec-orice rană, Dând la patime răpaos (EMIN. O. I, 126) der Tod heilt alle Wunden. Fiara, învinsă prin alergături, prin răni, prin loviri, cade (OD. PS. 85). E bun de pus la rană er ist herzensgut: Era de pus pe rană şi să te vindeci cu el (BRĂT.-VOIN. LD. 220). 2. in Pflanzennamen: iarbă de rane Betonie F. (Betonica off.; BR.); iarba ranei, iarbă-de-rane Wundkraut N. (Anthyllis Vulncraria, BR.) GR. PI. auch rănuri, veralt.: râne. - Dim. rănizoără, PI. -re (FILIP. AGR. 132). ET. asl. rana. SG. ALRMI/I, K. 152. 272 rar rang PI. ranguri S. n. (1793 I. VĂCAR, I.I.O.) Rang M. Pentru vrednicia sa ... ţânea rangul cel dintâi (I. VĂCAR, I.I.O., TEZ. II, 250). GTL.rângăS. f. (BUDAI-DELEANUVn, 13,imReim). ET. frz. rang, auch mittelb., vgl. dt. Rang, it. rango. rangă PI. răngi S. f. (1825 B.) Brecheisen N., Brech-, Eisenstange F. ET. unbelc. // wohl dt. dial., vgl. ARVINTE 167/8. SG. ALR SN II, K. 617. răngăt siehe ramăt. raniţă PI. raniţe S. f. (1789 SCL IX, 240) Ranzen,Tornister M. Soldaţii... îşi aşezau răniţilepe poliţi (BACALB. NT. 37). GR. rainiţă (PP., ŞEZ. I, 73); PI. auch răniţi, răniţi. ET. mittelb. dt. Ranzen, vgl. russ. ranec. SG. ALR SN IV, K. 946. rântie PI. rântii S. f. (1821 IORGA S.D. XVII, 78) 1. langer Mantei, Rock. Intr-o clipă anumită îşi leapădă rantiile şi trag săbiile de la cingătoare (SAD. CR. 90; von italienischen Briganten). Păcat de rantie şi de potcap (SAD. P. 157; ein Priester spricht). 2. veralt.: Fetzen M., altes Kleid. ET. unbek. SG. ALR II/I, K. 147; SN IV, K. 917. rapace Adj. (1800 BUDAI-DELEANU X, 49) raubsüchtig, gierig. Proprietarul, prea din cale-afară zgârcit, cârtitor şi răpaci (RĂDUL. RUST. II, 200). GR. (h)răpaci. ET. it. rapace; (h)răpaci nach a (h)răpi u. stângaci etc. umgebildet. rapalău siehe răpălău. rapânghelPl. rapânghele S. n. (1832 GOL. CONDICA) 1. Prügel (PI.) ugs. in der Redewendung: a lua (pe cineva) la rapanghel jdn. schelten, verprügeln. Mi-am luat ...pe leliţa Măranda la rapanghel ... până i-am pus minţile la loc (VLAH. GAZ. SĂT. XIV, 346). (Arapii) îl luară (pe stăpânul moşiei) din nou la rapanghele ...de credeai că se pierde prin mâinile lor (ISP. LEG.2 108). 2. Volkstanz (Η. V, 18). GR. auch rapanghel. ET. unbek. //ngr. παραγγελία. rapâreţ siehe răpareţ. rapăn S. n. (1793 PREDETICIII, 211b) 1. Räude F., Krätze der Pferde, Schweine u. Hunde (wogg. râie der Schafe). Rapănul şi alte răni ...se lecuiesc prin doftorii date cailor când se hrănesc cu verde (ION. CAL. 92). Pe (râmătorii) aceştia îi loveşte degrabă rapănul (FILIP. DASC. AGR.’158). 2. Schmutz M., Schmutzkruste F. GR. râp (B.), rapin, hrapăn. ET. unbek. // sicb.-sächs. Râpen, Răpen, Rceper „Schmutz ... der wie Glind aussieht” (SSW V, 40 a.Z.). SG. EI, K. 131; II/I, K. 121; ALRM EI, I. 184. rapatS. n. (1874 TEOD.) Getrampel N. Un răpăit din picioare (TEOD. INC. 49). ET. onomatopoet., vgl. a răpăi. rapid Adj. (1794 CAL. 29) rapid, reißend, schnell. ET. mittelb. n. lat. rapidus. râpiţă S. f. (1783 BENKÖ 423) 1. Raps M. (Brassica Napus cleifera), Reps, Rübsen (Br. Rapa cleifera; PANŢU). 2. Senfkohl M. (Brassica Sinapistrum; FUSS; Br. alba; BR.). 3. Ackersenf M. (Sinapsis arvensis; BARC.), Schwarzer Senf (Brassica Nigra; BARC.). ET. vgl. bulg. rapica nb. serb. etc. repica. rapor siehe rapurä. raport S. n. (um 1700 FN 126) 1. PI. rapoärte Rapport, Bericht M., Meldung F. GR. (t) report; PI. veralt. auch raporturi. 2. PI. raporturi Verhältnis N., Beziehung, Verbindung F. - Casă de raport Mietzinshaus. GR. PI. auch rapoärte. ET. frz. rapport, auch mittelb.: vgl. dt. Report, it. reporto. raporta Präs, -tez (1774 RI XII, 26) I. V. tr. berichten, melden. II. a se raporta (la c.) sich (auf etw.) beziehen. GR. raportai. ET. zu raport; nach frz. rapporter. rapsöd PI. -sözi S. m. (1827 BRV III, 533) Rhapsode M. ET. frz. rhapsode, it. rapsodo. rapsodie PI. -dii S. f. (1834/6 MURGU 73) Rhapsodie F. ET. frz. rhapsodie, it. rapsodia. râpură S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Ausschlag M. (Ucenicul sfântului) au pecinginat cu rapurä de ceea ce-i dzâc elefanlia (DOS. VS. Ian. 19; 18b). GR. S. m. rapiire, rampure. ET. zu der Familie von rapăn. SG. ALRM EI, K. 160,161,184; ALR EI, K. 25,129; ALR II/I, K. 121. rar (1581 CORESI OMIL. 56 a) I. Adj. 1. von Dingen, die oder deren Teile weit vonein-anderliegen, Ggs. des: dünn (gesät), (österr.) schütter, verstreut, spärlich (vom Haar etc.), locker (von Geweben etc.), weitmaschig (von Netzen etc.). Omul ...ce Peace 273 rara ca o umbră rară (DOS. PS. V. 38, 19). O mahala ce mult aducea a sat, aşa de rari erau casele (NĂD. NUV. 1, 103). Plopii rari vâjâie-n vânt (COŞBUC 35). Un sughiţ rar (NĂD. NUV. II, 79) ein nach längeren Pansen sich wiederholendes Schluchzen. (Sfântul Chirii era) rar şi galbăn la păr {DOS. VS. Ian. 18; 17b). Veniţi din părţile Indiei pre aceste locuri, când lumea încă era mai rară în oameni (MIR. COSTIN, LET.21, 16) als die Erde noch weniger bevölkert war. (El) începu a se preîmbla prin cameră cu paşi rari şi precipitaţi (FIL. CIOC. 55) mit großen, eiligen Schritten. 2. selten. (Eu) am fost sârguitor şi harnic cum rari sunt (NĂD. NUV. I, 88) wie kaum jemand. Tot oaspeţi rari, Tot crai şi tot crăiese mari (COŞBUC 21). Cine e nerod să ardă în cărbuni smarandul rar? (EMIN. O. I, 83). II. Adv. 1. locker, spärlich, verstreut. Lungi mantale albe, ţesute rar din fire de argint (EMIN. PL. 20). 2. selten. Veniţi foarte rar la biserică (MĂRG.2 836). Aşa om de ispravă şi vrednic ... mai rar trimite D-zeu (GAZ. SĂT. XIV, 345). Aşa femeie mai rar (se găseşte)1. (UR. BUC. 95). Vgl. arareori. 3. langsam. Prinţul... au mai cetit-o (scrisoarea) încă o dată mai rar (BAR. HAL. VIII, 43) GR. PL f. selten rari (NĂD. NUV. I, 103; AL. PP. 35 im Reim). - Adv. auch arar (DEL. P. 10). - Dim. rărişor, răruţ, răricel (D.). ET. lat. rarus. rara Adv. (1872 ISP. LEG.) langsam, gemächlichen Schrittes). (Radu) îşi lua o carte ş-o pornea rara pe dealuri (VLAH. N. 24). (Fiul de împărat) o luă rara, rara către o pădure (ISP. LEG.2 254). ET. rar. rarau PI. -rai S. m. (1705 CANT.) veralt.: Raubvogel, wahrsch. Fluß-, Fischadler M. (Pan-dion Haliaetus). Uleiul, coruiul, rârăul (CANT. IST. 151). GR. rârău. ET. vgl. magy. răro. rareori siehe arareori. râreş Adj. (um 1640 URECHE, LET.1 I, 156) veralt.: von spärlichem Bartwuchs. Era scund la stat, rares (DOS. VS. Martie 5; 20a). ANTHROPON. Petru Rares, Fürst der Moldau (1527-1538 u. 1541-1546). ET. rar. râriştc S. f. (1805 CRIŞAN 240) (Wald-) Lichtung F. (Castelul) Se înalţă în tăcere dinfre rariştea de brazi (EMIN. O. I, 152). GR. rărîşte, rărişte. PI. rarişti, rărişti. ET. rar. SG. ALRM SN I, K. 399; ALR SN II, K. 588. raritate PI. rarităţi S. f. (um 1812 ŞINCAIHRON. 1,13) Seltenheit, Rarität F. ET. n.lat. rarilas, durch versch. Vermittlung. râriţă PI. râriţe S. f. (1649 MARD.) 1. Hakenpflug M. Niminea nu-şi pune mâna pe raliţă (ksl. na ralo) şi să se întoarcă înapoi şi apoi să poată fi îndreptat la împărăţia ceriului (INDR. 621; nach Lk 9,62). După cum moşinoiesc bulgarii de pe la noi cu raniţa lor (ION. CAL. 102). 2. Teil des Sternbilds Orion. Cela ce face găinuşa şi luceafăr de sară şi raliţa despre miază-noapte (BIBLIA 1688 Ib 9, 9). - Gewöhnl. PI. Stelele după care se orientează e luceafărul ... găinuşa, raniţele (FR.-C. MOŢII 121). GR. LV. rahiţă, PI. -ţi; ar ar iţă (SUŢU NOT. 16). ET. vgl. şerb. bulg. ralica; -r- wohl, unter Einfluß von rar. SG. ALR SN I,K. 70,91. ras (1494 DLRV) 1. Adj. 1. geschabt, gereinigt. Dinlr-o ridiche patru feluri de mâncări: rasă si nerasă, cute si ßlii (PANN, CL, V, 365). 2. ausradiert. - Auch fig. Fără ajutorul lui suntem raşi (AL. OP. I, 1736) ohne seine Hilfe sind wir futsch. 3. rasiert. Eu zic tunsă şi el rasă, Nu ştiu la ce o să iasă (PANN PV. Μ. II, 125) ich sage „weiß”, er „schwarz”. Ba că-i rasă, ba că-i tunsă, ba aia, ba ailalte (RADUL. RUST. II, 275) sie redeten hin u. her. Vgl. barbă 1. - 4. (plin) ras bis an den Rand gefüllt, (gestrichen) voll. M-am dus pe la putina cu apă şi i-am trântit pe cămaşe două căni pline rase (DEL. P. 322). Dragu-mi-i paharul ras Şi bădiţa nu prea gras (PP. MAR. NAŞT. 240). II.S.U.P1. râsuri Rasur F. 12 rasuri 3 franci (CARAG., CL XIX, A 98) zwölf mal Rasieren für 3 Franken. ANTHROPON. Rasul (1494 DLRV 146). ET. a rade. rasă1 PI. râse S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 129) Kutte F. Noi... numai cu rasa şi cu camilafca şi cu man-dia şi cu barbele cele frumoase şi cu părul nădăjduim că ne vom spăsi (MĂRG.2 208b). ET. mgr. ράσον, ksl. rasa. rasă2 PI. râse S. f. (1830 AR 264) Rasse F. De rasă rassig. ET. frz. race, dt. Rasse. râscotă PI. râscote S. f. (1840 POEN. I, 178) meist PI. Reisig N. Ghizuina era încongiurată de buşteni şi de rascote (ISP. LEG.2 129). ET. zu vreasc. rasofor PI. -fori S. m. (1806 KLEIN) Novize M., der die Mönchskutte tragen darf. ET. ngr. ρασοφόρος. 274 ravâc rasöl PI. rasoluri S. n. (1770 AA ist. 11/20, 201) gekochtes Fleisch (Rind, Geflügel etc.); rasol de peşte, peşte rasol gesottener Fisch. Două farfurii lunguieţe cu mihalţi şi păstrăvi rasol (FIL. CIOC. 157) zwei längliche Platten mit ... Forelle blau. Fasolea verde în păstăi ...o consumă sătenii... dată rasol (MANOL. IG. ŢĂR. 277). A face un peşte etc. rasol einen Fisch etc. in Wasser kochen. Fam. a da rasol pfuschen, eine Arbeit nachlässig ausführen. GR. veralt.: räsol. Dim. rasoläs, PI. -se. ET. vgl. serb. nslov. bulg. russ. razsol „Salzbrühe” rasoleâlă PI. -léli S. f. (1825 B.) 1. Abkochen N. in Wasser. 2. MUNT, veralt.: grober (Mauer-) Verputz. 3. fam.: nachlässige Arbeit. ET. rasol. rasoli Präs, -lèse V. tr. (1832 GOL. CONDICA) 1. in Wasser abkochen. 2. grob verputzen. 3. fam. o lucrare eine Arbeit nachlässig ausführen. ET. rasol. rasolit Adj. (1868 BARC.) 1. gekocht. 2. nachlässig ausgeführt. ET. a rasoli. rast1 S. n. (1805 CRIŞAN 240) ugs. chronische Anschwellung der Milz, bei Fieberleidenden: geschwollene,Fiebermilz.Eu ... metahirisesc sărături de când pătimesc de rast (AL. OP. I, 71). T. asl. rastü, serb. rast, magy. (t) räszt. rast2 (t) S. (1892 MAR. ÎNM.) Rast F. Acolo ne-au suflat rast, Aşa vreme ca un ceas (MAR. ÎNM. 32; ein Soldat spricht) wurde uns Rast geblasen. ET. dt. Rast. rastagalie PI. -lii S. f. (1880 BUR.) Metallscheibe F. (als Verzierung). Frâu cu rastagalii (BUR. CAL. 79). ET. unbelc., vgl. rotocol, a rostogoli etc. râşpă PI. râşpe S. f. (1822 HMST. 102) Raspel F. GR. raşpel, MOLD, auch hraşpă\ MUNT. OLT. auch raşpil; CRIŞ. auch raşpol, raşpor; TR. MARAM. raşpău, răşpoi; TR. BAN. răşpălau. ET. dt. Raspel, auch mittelb., vgl. serb. raspa, poln. raszpla, -pil, magy. răspo, -poly. SG. ALR SN II, K. 540; ALRM SN I, K. 355. rată PI. râte S. f. (1812 MAIOR IST.2 260) Rate F., Teilbetrag M. ET. dt. Rate. râteş PI. râteşe S. n. (1722 PASCA N. 312) veralt.: MOLD. Rast-, Wirtshaus N. an der Landstraße. La rateşu de sub mal Bea Iorgovan Şi cu Drăgan (MF I, 1271). Hanu-i vechi, de mult, când turcii ... Rcitiş mare din vechime (SPER. AN. III, 257). GR. -tos, -tuş. ET. poln. ratusz (< dt. Rathaus). ratifica Präs, -tific V. tr. (1794 CAL. 30) ratifizieren. ET. n.lat. ratificare. râtoş siehe rateş. râtotă S. f. (um 1670 ANON. CAR.) TR. MARAM. BAN. Rührei N. GR. rantotă, ratută (KLEIN), S. n. ratot (ANON. CAR.). ET. magy. râ(n)totta.. SG. ALR SN IV, K. 1101. râtuş siehe rateş. raţă PI. râţe S. f. (1487 BGL) 1. Ente F. (Anas): răţoi. S. m. Enterich M. Ba e raţă, ba e răţoi, wird von hartnäckig Streitenden gesagt. Vara trecută o lişeţă ş-o raţă, ai lebedei de baltă consilieri privaţi (GR. ALEX. 403). GR. BAN. reâţă (MAR. ORN. H, 383; WEIG.), MUNT. năţă (HC II, 17). - Dim. răţuşcă, PI. -şte, răţucă (MAR. NAŞT. 347), răţuţă (PAMF. CIM. 28, im Reim); zu răţoi: răţoiâş. 2. raţa Volkstanz (Beschreibung und Lit. DJPR 143). 3. BUCOV. răţăşcuţă Wasserschwätzer M. (Cinclus aquaticus; MAR. ORN. I, 229). 4. DOBR. PI. răţişoare Zwerg-, Schwertlilie F. (Iris pumila; BR). GR. PL auch răţe, reţe, răţi. ANTHROPON. Popuţea Răţoi (BGL 194). ET. vgl. serb. raca, nslov. reca, magy. rece, alb. rose etc. An ein lat. *anatea < anas, -ătis ist nicht zu denken, trotz der (übrigens sehr fraglichen) Form naţă. SG. ALR SN II, K. 381; SN III, K. 718. raţie PI. raţii S. f. (1815 RUMPF 8) Ration F. ET. n. lat. ratio, auch mittelb. SG. ALR SN IV, K. 951. raţiune S. f. (1781 MICU LOGHICA 68 b.) 1. Vernunft F. 2. Grund M. GR. (t) răţie (B.). ET. n. lat. ratio. ravâc S. (DOC. 1792) 1. a) von selbst aus den zerquetschten Beeren ausgeflossener Traubensaft u. daraus gewonnener Wein: Vorlauf M. Vinul ieşit răvac nu cuprinde materia acea pietroasă 275 lâvăn ce iese din struguri (ION. CAL. 195). Lasă-măsă beau zevac, Că sunt voinicel burlac (TEOD. PP. 330). - b) durch Gefrierenlasscn und Abziehen des flüssig gebliebenen gewonnener starker Wein (D.). 2. miere ravac aus nicht gepreßten Waben geflossener Honig. 15 (parale) oca miere răvac (DOC. 1792, URIC. IV, 133). GR. răvac, revac. ET. türk, ravak (REDH.). SG. ALR SN I, K. 246. râvăn siehe reavăn. ravilă PI. râvilc S. f. (1719 AMELIO 77b) 1. Hechel F. zum Durchziehen von Hanf u. Flachs. Besteht aus einem Brett, in dessen Mitte scheibenförmig angeordnetc Eisenzähne stehen, wog. beim Krempel (darac) die Zähne einen quer über die Mitte gestellten Streifen bilden. Zur weiteren Bearbeitung dienen perie u. piepteni. Ravila pentru in este mai deasă decât acea pentru cânepă (ION. CAL. 156). (Ceahlăul) scărmănând norii în raghila de stânci, înfipte pe fruntea-ipleşuvă (VLAH. R. P. 254). 2. mit Eisenzacken versehenes Hundehalsband, dient zum Schutz gegen Wölfe. GR. rahilă, ragilä. ET. Scheint deutscher Herkunft zu sein, vgl. schwäbisch raffel, Schweiz, raffle (siehe GRIMM u. SCHWEIZ. IDIOTIKON), ferner ruffler (KARMARSCH u. HEEREN TECHN. WB.3 m, 527), ostfries, rafel-wel „Kammrad”, Dag. bezeichnet böhm. rafala, poln. rafia (CIH.) die zum Abstreichen der Samenkapseln dienende Riffel. Die Form deutet auf slav. Vermittlung: v vertritt das unslavischc/u. -ilä entspricht dem Suffix -(i)lo der Gerätenamen, wie in pravilo, vetrilo, tocilo (rum. pravilă, vetrilă, tocilă) etc. // mhdt. Ravel „Hechel”, *raveln „hecheln”, vgl. mhdt. ravelen „rasch zusammenraffen”, sieb, -sächs. Räbel, rab ein (KRAUSS TR. 759). SG. ALRM I/I, K. 188; SN I, K. 170; ALR SN I, K. 260. raz PI. razuri S. n. (1868 BARC.) 1. Brechstange F. der Steinbrecher etc. 2. Art Reibeisen N. Fetele cu ... razurile lor scoteau feliile de scoarţă de pe trunchiurile căzute (UR. BUC. 119). ET. slav. razü „Schlag, Hieb” etc. unter Einfluß von a rade. SG. ALR SN I, K. 23. razachie PI. -chii S. f. (1754 IORGA S.D. XII, 68) 1. Sorte weißer Weintrauben mit großen, ovalen, hart-schaligen Beeren. Coarnă albă şi coamă neagră, razachie şi corniţă (OD. - SL. 190). 2. rezâchie Stachelbeere F. (Ribes grossularia; BR.). GR. rezâchie (TARIF 1792, Ş. INFL. I, 300). ET. türk, razaki, in allen Balkansprachen. rază PI. raze S. f. (1563 HC I, 249) 1. a) {de lumină Licht-)Strahl M. (Finixul) de rasele soarelui să aprinde şi arde de tot (MS. 1777, GCRII, 109). Din Sion lăcaşul lui sloboade radză (DOS. PS. V. 75, 4). - b) fig.: Schimmer M. O rază de speranţă cin Hoffnungsschimmer, -strahl. - c) veralt. a da rază stammen, abstammen. Neamul Ţărăi Moldovei de unde dă rază Din ţara Italiei tot omul să crează (MIR. COSTIN, DOS. PS. V. 265a). 2. ugs. übertr. von verschiedenen Dingen, z.B. von den Enden des Flirschgeweihs: (Cerbul) au luat o căpiţă cu rezele şi au râdical-o în sus (SBIERA POV. 174); von den Zweigen eines Pflanzenstengels: Razele ţi s-o usca, Rădăcina ţi-o seca (MF I, 1598); von den senkrechten, gekerbten Gamträgem (gew. fofeze) der Garnwinde (vârtelniţă) u. des Scherkanters (urzitor); von den Streben, die einen Zaun stützen (MAR. ORN. II, 392). 3. Halbmesser M., Radius M. 4. Umkreis, Rayon M., Reichweite F. Pesirn ...face o revizie pe la toate cârciumile din raza judecătoriei (ROS. TROT. 3 8; von einem Klienten suchenden Advokaten). 5. raza soarelui Sonnenblume F. (Helianthus amiuus). GR. selten PI. reze (SBIERA l.c.). ET. viat. radia, PI. von radium, Nbf. des Kllat. radius. Bdtg. 3 u. 4 nach ffz. rayon. SG. ALR SN II, K. 452; 463; SN III, K. 784. razăm, räzem, răzim siehe reazem. razdreşenie (t) S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 655) Erlaubnis F., Dispens M. in Bezug auf in den Fasten verbotene Speisen. Săptămâna Paştilor ... tot o zică altă razdreaşenie la toate bucatele (Ş. TAINE 310). ET. ksl. razdresenije. razdruşi (t) V. intr. (1645 Ş. TAINE) Erlaubnis, Dispens haben. Cându să va tâmpla ziua sfinţilor miercuri sau vineri, vrem răzdruşi numai la peşte şi la vin (Ş. TAINE 305). ET. ksl. razdrusiti. razna Adv. (1825 B.) abgesondert, einsam (Flăcăul) a venit cam desişor în vara asta la horă la noi, da se ţinea tot razna (VLAH. IC. 28) er hielt sich immer fern von den andern. De-a stânga albiei în care se încolăceşte Râul Doamnei, razna de satul Domneşti, se vede o casă (DEL. S. 3) abseits des Dorfes D. Fata umbla mai adesea razna prin păduri şi prin livezi (ODOB. CL IX, 32). - A o lua razna pe câmp u.a. querfeldein gehen. Copilul coborându-se din copaci, o apucă razna pe câmp (ISP. LEG.2 391). Daher fig.: ziellos seines Weges gehen, handeln; irren. GR. arazna (GHICA SCRIS. 647, 656). ET. asl. razinü, Adv. -no. 276 răboj răbda Präs, rabd, rabzi etc. (16. Jh. PS. SCH. 39, 2) 1. V. tr. 1. ertragen, aushalten. Să nu dea D-zeu omului cât poate răbda (Sprw.) der Mensch kann viel ertragen. (Turcii) nu mai răbdau foamea şi setea (NEC. COSTIN, LET.2 1, 455). Sunt momente când sufletele ostenite nu mai pot răbda pe nimeni (DEL. P. 126) niemandes Gegenwart vertragen. (PreMazepa) nici după moartea lui nu l-au răbdat nicepământul (NEC. COSTIN, LET.2 II, 70; seine Gebeine wurden wiederholt ausgegraben) er fand auch im Grabe keine Ruhe. Să nu te rabde pământul! die Erde möge dich ausspeien! (Fluch). -Absol.: sich gedulden, Geduld haben. Unii beau şi mănâncă, alţii, rabdă şi se uită (JLP., Z. III, 452). 2. dulden, leiden, zulassen. Domnul, de şi ştia, răbda (NECULCE, LET.2 II, 230) duldete es. Salih Paşa ... Cu milă şi îndurare a vorovi l-au răbdat (BELD. ETER. 99) ließ ihn ... sprechen. (Băiatul) rabdă să-i dea atâtea pumni câţi au vorbit la începutul jocului (ISP. JUC. 40). Nu-l mai răbda puterile să-şi joace copila pe genunchi (DEL. I. V. ş. V. 9) seine Kräfte ließen es nicht mehr zu, daß er ... Nu mă rabdă inima ich kann dem Drang, der Verlockung nicht widerstehen. II. V. intr. veralt. bisw. cuiva mit jdm. Geduld haben, sein Tun geduldig hinnehmen. Doamne, rabdă mie (CORESI TE4 39a; Mt 18,26). La dânsulu mi-i să räbd, că mi-i Dumnezău (DOS. PS. V. 61, 17). El ... voia ca toţi să-i rabde lui (B ARAC HAL. VI, 2) daß seine Gesellen alles von ihm leiden sollten. III. a se răbda 1. de c. sich von etw. zurückhalten. Nu se răbda (Stefan Vodă) de femei cu bărbaţi (URECHE, LET.2 1, 207). 2. mit Negation: sich davon zurückhalten, sich enthalten, dem Drang, der Verlockung widerstehen zu ... Leşii ... nu se răbdau, ce adese înlrau în ţară de prădaţi (NEC. COSTIN, LET.21,193). Neputând atuncea gazda să se rabde, a grăit... (DULFU PĂC. 237) da konnte der Wirt sich nicht länger halten und sprach ... Ţi-am auzit de nume şi nu m-am putut răbda să nu ne cunoaştem (RETEG. POV. V, 39). GR. LV. (16. Jh.) TR. rebda. 1. Pers. Sg. Präs, rebd, 2. rebzi, 3. reabdă, Konj. să rgbde. MOLD. 1. Pers. Sg. Präs, răbd (DOS. PS. V. 129, 12), 2. rabzi (DOS. VS. Martie 7; 24a), Konj. să răbde. ET. unbek., obwohl, sicherlich Erbwort. // Zahlreiche Vermutungen (lat. *re-obduräre, rigidäre, regere, *răbîdăre, *rubîdăre, repedăre, *re-e(n)mendăre) siehe CIORANESCU 7000. SG. ALR SN VII, K. 1865; 2039. răbdare PI. -dări S. f. (16. Jh. PS. SCFI. 38, 8) 1. Geduld F. A avea răbdare cu cn. mit jdm. Geduld haben. Să sufere cu răbdare lipsa acelui lucru ce n-are (ANTIM, GCR II, 7). Cum contribuiau toate ca să mă chinuiască şi să mă scoată din răbdări (VLAH. IC. 73) mich die Geduld verlieren lassen. A pune la grea încercare răbdarea cuiva jds. Geduld auf eine harte Probe stellen. 2. îndelungă răbdare (CV: lungă rebdare) Langmut F. (Apg. 26, 3). 3. Ausdauer, Beharrlichkeit F. Cu răbdarea treci marea. nur mit Geduld gelangt man ans Ziel. 4. răbdări prăjite leere Versprechungen ET. a răbda. răbdător Adj. (16. Jh. PS. SCH. 102, 8) 1. geduldig, duldsam. 2. îndelung răbdător langmütig. Doamne îndurate şi milostive, lung răbdătoriule ... ascultă rugăciunea noastră (DOS. LIT. Grig. 26b). 3. beharrlich, ausdauernd. Suseni... cumpătaţi la vorbă şi răbdători la treabă (GANE, CL XI, 372). GR. (t) rebdător. ET. a răbda. răbduric (t) S. f. (1563 CORESI PRAXIU 167, DENS. IST. II, 209) Geduld F. ET. răbduriu. răbduriu Adj. (1563 CORESI PRAXIU 110, DENS. IST. II, 209) 1. geduldig. Era om bun ... răbduriu, nelacom (MOXA, HC 1, 383). 2. ausdauernd. Săfie răbduriu ca piatra (MAR. NAŞT. 84). GR. (t) -riv (MOXA, FIC I, 360), -liv. ET. zu a răbda. răbduros Adj. (1683 DOS. VS. Ian. 12; 12a) veralt.: 1. geduldig. 2. ausdauernd. ET. a răbda. răbegi etc. siehe rebegi. răblărit Adj. (1868 BARC.) fam.: schäbig, abgenutzt. E îmbrăcat în hainele cele mai răblărite (VLAH. DAN Π, 25). O pălărie pleoştită, răblărită.{NLAH. IC. 21). ET . zu rablă. răboj S.n. (1541 G. LEX.) 1. a) Kerbholz N. Beim Gebrauch machte der Schuldner in das Kerbholz u. ein daran gelegtes zweites Stäbchen {ţencuşă) gleichzeitig eine dem betreffenden Betrag entsprechende Kerbe u. übergab das letztere dem Gläubiger. A lor nume trecătoare le îndeamnă pe răboj (EMIN. 0.1,130) verzeichnet er mit peinlicher Sorgfalt. b) Rechnung F. Cu artileristul cinci la răboj (CL XIX, 505; von den Verehrern einer Dame) mit dem Kanonier sind es gerade fünf. Se vede că omul acesta ţine răboajele arhanghelului Mihail (DEL. P. 128; von einem, der das Geburtsjahr eines Verstorbenen nachzuweisen sucht) der Mami ist wohl Rechnungsführer beim Todesengel. El ucisese atâţia (urşi) în viaţa sa încât ...le pierduse, cum am zice, răbuşul (GANE, CL XIX, 277 răbojâr 286) daß er ... ihre Anzahl nicht mehr wußte. Mama, crezându-le toate lăptoase, după răbuş cum i le spusesem eu (CREANGĂ, CL XV, 11) ganz den Tatsachen entsprechend. Mi-i să nu mă scoţi din sărite şi să mă faci, câteodată, să-mi ies din răbuş afară (CREANGĂ, Z. V, 530) du könntest mich ... aus dem Häuschen bringen. 2. (i. d. Viehzucht:) a scoate răboj la ureche am Ohr einen Ausschnitt machen (als Merkmal). O vacă ... urechea dreaptă retezată şi stânga scos răboj (MON. OF. 1878,4592). GR. PI. răbojuri u. răboaje; MUNT, auch răboş; MOLD. răbuş, TR. răvaş (B., POL.). ET. vgl. şerb. rabos, -bus, bulg. rabos, tschech. rabuse, slovak. rabusa; răvaş ist. magy. rovâs (nslov. şerb. rovas, tschech. rovâs). H Nach TAMÂS 662 handelt es sich bei răbuş um eine innerrumän. Bildung, die dem Serb., Bulg. u. Sieb. -Sächs. vermittelt wurde. răbojâr (t) S. m. (1560 PANAITESCU, DLR) Steuereinnehmer M. ET. răboj. răbufneâlă PI. -neli S. f. (1825 B.) 1. (heftiger, schallender) Stoß, Schlag M. Din când în când, răbufnelile viforniţei aduceau ţipetele portiţei (SAD. CR. 132). 2. Gärung F. GR. rebuvneală, răbuneală. ET. a răbufni. răbufni Präs, -nesc (1825 B.) 1. V. tr. (heftig, schallend) stoßen, schlagen. înfigându-i cuţitulpân' la mâner, îl răbufni la pământ (DEL. S. 234). II. V.intr. 1. de c. an etw. (heftig, schallend) stoßen, schlagen, aufprallen. Slănina (căzând) răbufni de nişte străchini şi ceaoanepe care le sparse cu mare zgomot (DEL. I. V. ş. V. 156). 2. gären. GR. -buvni (B. POL.), -bubni (GLOS. AC.). ET. a bufni; das Präfix ist schwierig. răbui Präs, -iese V. tr. (1862 URIC. X, 406) 1. cizme etc. Stiefel etc. mit Teerschmiere schmieren. Răbuind ciubotele cu dohot de cel bun (CREANGĂ, CL XV, 5). 2. MOLD, ausstreichen. ET. evtl, zu dt. reiben (CANDREA). răbuiâlă PI. -ieli S. f. (1881 CREANGĂ, CL XV, 6) Stiefelschmiere F. (ehern, aus Birkenteer). Ciubotele grele, unse cu răbuiâlă (SAD. CR. 113). ET. a răbui. răbuş siehe răboj. răcan siehe râtan. răcâr PI. -cari S. m. (1863 FIL.) Krebsfanger M. Pescari, răcari, vânători şi dărvari (FIL. CIOC. 16). ET. rac. răcădui Präs, (mă) -duiesc (1878 CREANGĂ) 1. V. tr. MUNT. 1. zugreifen. Fiecare ...la încolţeală, da cu ce răgăduia (RC. LEG. 72). 2. MUNT. abwarten. II. V. intr. stürzen. III. a se răcădui 1. MOLD. TR. asupra cuiva sich drohend auf jdn. stürzen. Se răcăduieşte el cu puşca (CREANGĂ, CL XII, 27). 2. CRIŞ. (von Pferden) durchgehen. 3. BAN. (von Kindern) plärren. GR. răgădui. ET. magy. ragad, für III. 3. magy. reked. SG. ALRII/I, MN 6892, 12. răcăncl PI. -nei S. m. (um 1805 ŞINCAI N. 71) TR. 1. Laubfrosch M. Răcănelul de Mărţişor e bun de dragoste (MANGIUCA CAL. 1883, Martie). 2. Pestwurz F. (Petasites off.; B.). GR. racateţ (MAR. ORN. I, 89), răcăteţ, răcămete, racamete (B.), racachiciu (FR. - C. MOŢII 104), răchitei (CANDREA); racaleţ, racalici (BARC.). ET. wahrsch. so nach dem Schrei benannt, der nach Brehm wie „kräh, kräh, kräh” klingt. SG. ALR SN III, IC. 732. răceală PI. -celi S. f. (1563 CORESIPRAXIU 213) 1. Kälte F. De va ß îmbiat în soare sau în vânt la răceală (ÎNDR. 248). El ... privi cu răceală această tragedie (BĂLC. 44). 2. Erkältung F. ET. a răci. răchişoâră S. f. (um 1900 TIKTIN) BUCOV. Bocksdorn M. (Lycium; PANŢU). ET. Dim. v. răchită. răchitân S. m. (1868 BARC.) Weiderich M. (Lythrum Salicaria; BR.). ET. zu răchită. răchită PI. -chiţi S. f. (1420 DRHD, 216) 1. Korbweide F. (Salix viminalis), MOLD. Weide überh. (sonst salcie). Acasă te-i întoarce ... Când a face plopul pere şi răchita vişinele (PP. GCRII, 320; zur Braut). (Băiatul) făcu un coşuleţ de nuiele de richită (ISP. LEG.2 282). 2. răchiţi Zahnwurz F. (Dantaria; PANŢU). GR. richită; PI. bisw. -te. - Dim. răchiţică, PI. -ţele. ET. asl. ralcyta (serb. rakita etc.). SG. ALR SN I, IC. 411; SN III, IC. 627, 628. răchitiş PI. -tişuri S. n. (1452 DERS) Weidengebüsch N. 278 racoare TOPON. Răchitiş (1452 DERS). ET. răchită. răchiţică PI. -ţelc S. f. (1644 BGL) 1. junge Weide F. Răchiţică de ... gălbenele (CREANGĂ, CLXV, 12). 2. a) Purpurweide F. (Salix purp.), b) weichhaarige Korbweide F. (Salix caprea). 3. Ölweide F. (Elaeagnus; BR.). 4. MOLD. BUCOV. răchiţele Moosbeere F. (V accinium Occycoccos; PANŢU). 5. BUCOV. Weidenröschen N. (Epilobium; PANŢU). ET. răchită. SG. ALRM SN I, IC. 411; II, IC. 606. răchiţiş siehe răchitiş. răci Präs, -cesc (16 Jh. PS. SCH. 34, 15) 1. V.tr. kühlen. în ce chip răceaşte groapa apa (BIBLIA 1688 Jer 6, 7; ψύχει). Să-şi ude cel deget mai mic într-apă şi să răcească limba mea (CORESI TE4 158; Lk 16, 24). Vgl. gură 3 b. II. V.intr. sich erkälten. Nu sta numai în cămaşă, că răceşti (GLOS. AC.). HI. a se răci 1. kalt werden. Se răceşte baia, mâncarea das Bad, Essen wird kalt. Bate fierul până e cald, că de să va răci, în zadar vei munci (GOL., Z. I, 163). — Fig.: sich entfremden, abwenden. Cantacuzineştii, unchii acelui domn, s-au răcit şi s-au depărtat de dânsul (MUŞTE, LET.' III, 60). ’ 2. sich erkälten. 3. LV. sich schämen (PS. SCH., CORESI). GR. LV. reci (PS. SCH.). ET. rece. SG. ALR II/I, MN 4208, 62. răcire S. f. (16. Jh. PS. SCH. 43, 16) 1. Abkühlung F. 2. LV. Beschämung F. GR. LV. recire (PS. SCH., PS. H.). ET. a răci. răcit (1703 GCD) 1. Adj. 1. gekühlt. 2. erkältet. II. S. n. Kühlen N. ET. a răci. răcitor (1703 GCD) 1. Adj. kühlend. II. 1. S. n. ICiihlgerät N. 2. S. f. räcitoäre ICühlgeiaß N., -bottich, -eimer M. GR. veralt. re-. ET. a răci. räcitüri S. f. PI. (1805 CRIŞAN 241) MOLD. TR. SülzeF., GeleeN. Veiface ... nişterăcituri cu usturoi (AL. CL IV, 320; zum Koch). GR. TR. răci (BOBB, B., BARC.). ET. a răci. răcliţă S. f. (1561 CORESI TE4 98b; Mk 12, 41) Kassette F., LV. spez. Opferkasten M. GR. răchită. ET. raclă. răcnet PI. răcnete S. n. (1698 CANT.) (lauter) Schrei M., PI. Gebrüll N. O, ţara mea! unde sunt acum voinicii tăi? N-aud ei răcnetul primejdiei tale? (BĂLC. 568). Pururea în răcnetile leilor (CANT. DIV. 16). ET. a răcni. răcni Präs. -nesc. V.intr. (1640 CEASLOV 71a) schreien, brüllen, cuiva jdn. anschreien. Doi lei groaznici carii, îndată cum ne-au văzut, începură a răcni (MS. 1783, GCR II, 130). GR. MOLD. TR. răgni, TR. răhni. Ebenso die Ableitungen. ET. vgl. ksl. ryknqti. SG. ALR II/I, K. 27; MN 6392,12; ALRM II/I, K. 37; ALR SN II, 331, 332, 381; SN III, K. 677. răcnire PI. -niri S. f. (1642 CAZ. GOV. 78) Schreien, Brüllen N. ET. a răcni. răcnitor Adj. (1683 DOS.) brüllend, schreiend. Ca alt leu apucătoriu şi răcnitoriu (DOS. VS. Dech. 4; 193b). GR. rägnitor. ET. a răcni. răcnitură PI. -turi S. f. (1786 VARLAAM şi IOASAF, DLR) Schrei M., PI. Gebrüll N. Ia de la copilul meu ... Răcniturile, Durerile Şi toate chinurile (PP. MAR. NAŞT. 368; Besprechung). ET. a răcni. răcoare PI. răcori S. f. (16. Jb. PS. H. 108, 29) 1. Kühle, Frische F. La răcoare im Kühlen, Schatten. E răcoare es ist kühl, frisch. Cel din urmă fulger dezlegă începutul iernii; răcoarea se schimbă în frig (DEL. S. 169). Fam.: a pune pc. la răcoare jdn. einsperren. -Adjektiv.: kühl, frisch. Toate pline de un aer răcoare şi mirositor (EMAN. PL. 52). Să se scalde-o mândrulică, Să-ipari bună, răcorică (RADUL. RUST. I, 13). 2. PI. Schauer M. Voinicul ţipa Şi se văieta Din gură de şearpe Cu răcori de moarte (TEOD. PP. 447). A băga pc. în răcori jdn. in Angst, Schrecken versetzen. Te prindea răcori de fiică (ISP. BSG. 68) es überlief einem kalt vor Furcht. - Dafür Sg.: răcoarea bărbatului (POP. NUV. 160) die Angst vor dem Mann. GR. Dim. răcorică (RADUL. RUST. 1. c.), răcorel (CARAGIALE). ET. zu rece, wie dulcoare < dulce. 279 răcodelie răcodelie PI. -delii S. f. (1626 DRHA XIX, 146) verait.: Handarbeit F. Ia ... aceaste răcodealii şi le du în Damasc de le vinde (DOS. VS. Decli 4; 194a, von geflochtenen Körben). Odănăoar(ă) ducându-s să-ş vândză răcodelie lui (MS. 1692, GCR I, 304). Dacă mâna rânduită numai pentru rocodele Ar cere să aibă gândul ş-a capului socotele (CONACHI 253). GR. răcodeală (DOS. VS. l.c. u. Ian. 11; 11a); rocodeală(CONACHI l.c.). ET. ksl. rqkodelije. răcoină siehe răcovină. răcoreâlă PI. -reli S. f. (1683 DOS. VS. Noe. 16; 130a) 1. Kühlung, Abkühlung F. (Râmlenii) tundeapărul să fie capul tot slobod de suduri şi în răcoreâlă la ostenele (MIR. COSTIN, LET.11,28). (Zorile zilei) aducea răco-reală unui piept înăduşit (CONACHI 119). Puşcărieaşii ... dăpă ce scapă dă la răcorieală (JIP. OP. 94) aus dem Zuchthaus. 2. Erfrischung F. GR. recoreală (CANT. IST. 136). ET. a răcori. răcori Präs, -resc (1620 MOXA, HC I, 345) I. V.tr. kühlen, abkühlen, fig.: erfrischen, erquicken, laben. Trimitepre Lazăr să-mi răcorească limba cu puţintea apă (MĂRG.2 39a, nach Lk 16, 24). Am tras o fugă până la iaz să mă mai răcoresc (BOGD. POV. 47) ich eilte zum Weiher, um mich zu erfrischen. Slugile grăind şi cât le venea la gură zicând că cu acestea îşi răcoresc inimile (EN. COGĂLN., LET.2 III, 270) um sich ihre Gemüter zu beruhigen. II. a se răcori sich abkühlen, kühl werden, fig.: erfrischt, erquickt werden, erleichtert aufatman. Fă-mă lumină de seu Şi măpune-n sânul tău. De-i vedea că mă topesc, suflă să mă răcoresc (I.-B. 64). Ne mai răcorim şi noi când punem mâna pe câte-o litfa de păgân! (CL, XVII, 71) es ist ein Labsal für uns. ET. răcoare. răcorică siehe răcoare. răcorirc PI. -rin S. f. (um 1660 STAICU 136) Erfrischung, Erquickung F. ET. a răcori. răcoritor (1823 BOBB) I. Adj. erfrischend. Harbujii ...prin gustul lor... răcoritor, sunt atât de iubiţi moldovenilor (ION. CAL. 94). II. S. f. PI. răcoritoare Erfrischungsgetränke (PL). Et. a răcori. răcoros Adj. (1599 SMIM) kühl, frisch (EUSTR. PRAV. 96). Interiorul bogat şi răcoros al castelelor (VLAH. DAN I, 142). TOPON. Răcoroasele (SMIM VII, 298). ET. răcoare. răcoşân etc. siehe rocoşan etc. răcovină S. f. (1805 CRIŞAN 239) Gauchheil, rote Miere F. (Anagallis phoenicea). Vogel-miere F. (Alsine media). GR. roc-. ET. vgl. slav. (şerb. russ. etc.) rakovina „Krebs-, Muschelschale”. răcşor siehe rac. răculeţ PI. -leţi S. m. (1868 BARC.) 1. kleiner Krebs M. 2. MUNT. Natterwurz F. (Polygonum bistorta; BR.). ET. rac. răcuşcă S. f. (1897 LEON) kleine Krusten-, Schalentiere (PL). GR. rac- (LEON ZOOL. MED. 17). ET. rac. răcuşor PI. -sori S. m. (1864 AL. OP. I, 74) 1. kleiner Krebs M. 2. Wasserskorpion M. (Nepa cinerea; MAR. INS. 455). ET. rac. rădaşcă PI. -dâşte S. f. (um 1806 ŞINCAI V., DR V, 561) Hirschkäfer M. (Lucanus cervus). GR. rud-, MOLD, auch cărăd-, carad-, BUCOV. rod-, TR. rudeşcă, dărăd- (MAR. INS.), răgaşcă (PTB.); TR. MUNT, rägace, MUNT, răgoace, BUCOV. regoace (MAR. INS.), rugăcie (CAT. POV. 1,54), S. m. rugäciu (VICIU), rogaciu (CIH.), răgaciu (B.), rădaciu (PTB.); PI. auch -daşti, -dăşti, -dăşci, -daşci. ET. slav. rogaöHm bzw. rogacî „die” bzw. „der Gehörnte”, von rogü „Horn”, vgl. bes. serb. nslov. bulg. rogac „Hirschkäfer”. rădăcină PI. -cini S. f. (16. Jh. PS. SCH. 79, 10) 1. Wurzel F. Nu avea radicina şi se uscă (ES 42a; Mt 13, 6). Nu tăia pomul din rădăcină ca să cază şi să-i culegi rodul (GOLESCU, Z. I, 262). Rădăcina învăţăturii e amară, dar rodul ei e dulce (Z. V, 353 u.ä.) die Wurzel der Bildung ist bitter, doch süß ist ihre Frucht. 2. in Pflanzennamcn (siehe auch dulce I. 4, lângoare 3): rădăcină amară Bitterwurz F. (Gentiana lutea; PIRU ENC. I, 14); rădăcină dulce Süßwurz F. (Glycyrrhiza glabra; BARC.); TR. rădăcina şerpilor Natterwurz F. (Polygonum bistorta; BR.). GR. Dim. -cioară, PL -re, -ciniiţă, PL -ţe (B). ET. lat. rădăcina. rădăcinos (1703 GCD) I. Adj. reich an Wurzeln. Pelinu-i rădăcinos (BIBIC. 110). II. S. f. PL rădăcinoase Wurzelgemüse N. ET. rădăcină. SG. ALR SN III, K. 646. 280 răgulă rădăşcât Adj. (1898 D.T.) MOLD, von den Hörnern des Rindes: dem Horn des Hirschkäfers ähnlich. ET. rădaşcă. rădica etc. siehe ridica etc. rädiche etc. siehe ridiche etc. rădvân PL -vane S. n. (1678 IORGA S.D. VII, 179) ehern, großer, gedeckter, in Riemen hängender Luxuswagen: Staatskutsche, Karosse F. Domnul Hristos îmbla călare pe un biet măgăruş, iar nu în rădvan de mitropolit (UR. LEG. 97). împăratul vine ... cu mai midie rădvane Zugrăvite, poleite, în ele doamne gătite (TEOD. PP. 172). GR. răzvan (EN. COGĂLN., LET.2 III, 204), răzvan (PP. REV. TOC. III, 389), rădan. - Dim. rădvănăş (IORGA S.D. VI, 108). ET. dt. Reitwagen, durch versch. Vermittlung, vgl. russ. rydvan, poln. rydwan. răfecătură siehe refecătură. răfeneâ siehe refenea. răfet siehe refet. răfui Präs. -iese (1810 IORGA S.D. VII, 69) I. V.tr. verait.: pc. mit jdm. abrechnen; o datorie eine Schuld begleichen. Cum va răfui condeiul care-n catastih o scris De-atâţi ani şi nu-mi plăteşte (I. NGR., CL IV, 391). - Fig.: După ce-l răfuia (Ivanpe drăcu-şor), îi da drumul (CREANGĂ, CL XII, 25) nachdem er ihm eine tüchtige Tracht Prügel verabreicht hatte, ließ er ihn frei. II. a se răfui cu cn. mit jdm. abrechnen. Ne-am răfui mai târziu (AL. OP. I, 529). ET. viell. mittelb. dt. rechnen. răfuială PL -ich S. f. (1764.DRA II, 391) Abrechnung, Begleichung F. - Fig.: a trage cuiva o răfuială jdm. einen Denkzettel geben, heimleuchten. ET. a răfui. răgâce siehe rădaşcă. răgaz PL răgazuri S. n. (um 1670 ANON. CAR.) Frist, Muße, Rast F. Mai dă-mi, voinice, răgaz Până joi după Ispas (I.-B. 62). Intrigile politice mă cuprin-seseră într-atât, încât, neafiând minută de răgaz, am fugit la ţară (C. NGR. 54). Să ne vorbim în răgaz (VLAH. DAN I, 116). Sunt impiegat în veci mutat... Fără răgaz Intre români, Aice azi Ş-aiure mâni, Cerc în zadar Pe loc a sta (AL. OP. I, 111). ET. Wird mit lit. râkas „Frist” erklärt, aus dem es natürlich nur mittelb. entlehnt sein könnte; türk, rahat ist lautlich unmöglich. răgădui siehe răcădui. răgălic PL -Iii S. f. (1517 DERS) 1. knorrige Wurzel F. Sfântul ... adusă o răgălie de stejar grea de o purta în umere (DOS. VS. Fevr. 23; 81a). Semnul... atârnat de vro cracă sau răgălie din marginea gârlei (RCM. SĂRB. 56). 2. knotiger Wurzelstamm der Quecke (pm), als Heilmittel gebraucht: Graswurzel F. (WB.). 3. kleines Männlein, Wurzelsepp M. (DERS). ET. wahrsch. zu asl. rogü „Horn”, vgl. nslav. roglja „Gabelholz”, serb. rogalj, nslov. rogelj „Zinke”. răgăţână PL -ţâni S. f. (1870 COST.) knorrige Wurzel F. Ţăcănitu sapilor şi al târnăcoapilor şi busala lor înăbuşită dă scârţâieala rădăcinilor pă unde e ţelină şi răgăţâni (JIP. OP. 39). ET. wahrsch. zu asl. rogü „Horn”, vgl. weißmss. rohacina „knorriger Pfahl”, poln. rogacina „Wurfspieß”. răgea etc. siehe regea etc. raget PI. răgete S. n. (1683 DOS.) Brüllen, Gebrüll N. Să-mplură toate cetăţi şi oraşe (de) răgetele dobitoacelor celor de giungheat (DOS. VS. Noe. 25; 163a). GR. raget, raghet. ET. a rage. răgi siehe rage. răgitor Adj. (1800 BUDAI-DELEANUI, 83) brüllend. ET. a rage. răgloti (t) Präs, mă -tesc V.refl. (16. Jh. PS. H. 26, 6) sich befehden, streiten, kämpfen. ET. zu gloată. răgni siehe răcni. răgori Präs, -resc V.intr. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. heiser werden. ET. unbek. răgorit Adj. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. heiser. ET. a răgori. SG. ALR II/I, MN 6879, 10. răgoritură S. f. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. Heiserkeit F. ET. a răgori. răgoz siehe rogoz. răgulă (t) PL -güle S. f. (1673 DOS. PS. V.) (Volks-) Stamm M. Păgâni din toate răgule, Veniţi cu daruri destule (DOS. PS. V. 95, 31; Ps 95, 7). Şi nu era nime să să sâmţă în răgulă lor cu neputinţă (DOS. PS. V. 104,106; Ps 104,37). Acolo să ne suim cu gloate Din răgulele Domnului toate (DOS. PS. V. 121, 12; Ps 121, 12). ET. unbek. // poln. (< n. lat.) regula (SCRIBAN). 281 răguşeâlă răguşeâlă PI. -şeii S. f. (1822 HMST. 67) Heiserkeit F. ET. a răguşi. răguşi Präs, -şese V.intr. (1822 HMST. 67) heiser werden. A răguşi strigând sich heiser schreien. Mai anţărţ ... şi eu am răguşii strigând: să trăiască libertaoa şi egalitaoa! (AL. OP. I, 39). GR. răgoşi, rânguşi, ruguşi, răguşa, reguşa. ET. wahrsch. zu guşă. SG. ALRM II/I, K. 38. răguşit Adj. (um 1700 LEX. MARS.) heiser. N-auzi tu de departe cucoşul răguşit? (EMIN. 0. 1.98.. Adverb.: Doar vreun câine-n drum mai latră Răguşit (COŞBUC 6). ET. a răguşi. SG. ALRM II/I, K. 38; MN 6879, 10. răgută siehe recrut. răi siehe înrăi. râie (t) S. f. (1581/2 PO) Frevel M. Ce deaca Domnul vădzu cum oamenilor răiia multăprepământ (PO2 27; Gn 6, 5). ET. zu rău. răime S. f. (1563 CORESIPRAXIU) veralt.: Schlechtigkeit F. După răimea la, nepocăită inimă (CORESI PRAXIU, Röm 2, 5, GCR I, 13*). ET. rău. răire siehe înrăire. răitâr (t) S. m. (um 1675 MIR. COSTIN, LET.' 1,238) ehemals berittener Soldat eines ausländischen Heeres: Reiter M. Călărimea îmbrăcată cu fier ce se numesc răitari şi husari (DION., TEZ. II, 175; von österr. Kavallerie). GR. răiter (NEC. COSTIN. LET.' I, App. 62), raităr, reităr, râităr. ET. mittelb. dt. Reiter, vgl. poln. rajtar, russ. rejtar. răjudecâ siehe răzjudeca. rămas (16. Jh. PS. SCH. 21, 13) 1. Adj. 1. (zurück)geblicben, verlassen. Numai eu, rămas acelaşi, Bat mereu acelaşi drum (EMIN. O. I, 112). - Fam.: rămas de părinţi verwaist; rămasă de bărbat verwitwet. 2. LV. a da rămas pe cn. (din judecată) jdn. für besiegt, (unterlegen) erklären. Duca Vodă ... l-au dat rămas pre Ursachi să deie lui Balaban vro patru, cinci sute de pungi (NECULCE, LET.2 II, 222). A se da rămas sich geschlagen geben. Părintele Onofrei... nici mort nu vrea să se dea rămas din carte de un porcar (UR. LEG. 58) in Bezug auf Gelehrsamkeit, Wissen, wollte sich P. O. keinesfalls geschlagen geben. II. S. n., PL rămasuri 1. Rückstand M. Tot codinä se numeşte şi rămasurile de la ciur prin care grâul se ciuruieşle (D. T. 56). 2. veralt.: Nachlaß M., Hinterlassenschaft F. Meist PI. Făcând catastih de toate rămasurile celui mort. (DOC. 1804, TEZ. 11,324). 3. Rămas bun! lebe wohl! A-şi lua rămas bun de la cn. von jdm. Abschied nehmen. 4. Preis M. der Wette. Acela să dea rămasul cătră cela ce va priimi judecata (INDR. 572). ET. a rămâne. SG. ALRM I/II, K. 308, 386, 387; ALR II/I, K. 173; ALR SN I, K. 7. rămâş siehe rămăşag. rămăşag PI. -şâguri S. n. (1606 DIRA XVII/1, 36) Wette F. A pune, face, prinde rămăşag eine Wette ein-gehen. N-apuc în rămăşag (SBIERA POV. 191). - TR. BAN. auch rămâş (ANON. CAR.). Rămasul ce-am rămăşit (BIBIC. 308). ET. rămas. rămăşcală S. f. (1885 TEOD.) selten: Wetten N. Cin-s-opune c-un nun mare, la luptă de rămăşeală (TEOD. PP. 656; im Reim). ET. a rămăşi. rămăşi Präs, mă -şese V.refl. (um 1670 ANON. CAR.) veralt. u. ugs.: wetten. Treburile tale eu mă rămăsese Că într-un ceas toate ti le isprăvesc (PANN PV. M. 11,49). ET. rămas (rămăşag). rămăşiţă PI. -şiţe S. f. (16. Jh. PS. SCH. 36, 37) 1. Rest, Überrest M., Überbleibsel N., Rückstand M. Adună rămăşiţa norodului şi te tăbăraşte asupra cetăţii (BIBLIA 1688, 2 Sm 12, 28). Mihai Vodă ... le-au luat (birurile) din ţară ... şi la visteria împărătească nu le-au dat, şi au rămas rămăşiţă (NECULCE, LET.2 II, 283) er blieb im Rückstand. 2. veralt.: Nachlaß M. Deaca moare omul şi nu va avea ... rudă, iau rămăşiţa mortului judecătorii toată (SIM. DASC., LET.21, 429). 3. veralt.: Nachkomme M. Rămăşiţele necuraţilorpotro-bescu-se (PS. SCH. -36, 38). 4. Rămăşiţele pământeşti die irdischen Überreste. GR. PI. veralt.: -şiţuri (DION., TEZ. II, 178). ET. rămas. SG. ALR II/I, K. 173. rămâitor Adj. (1564 CORESI CAZ. I, 456) veralt.: bleibend, dauerhaft. ET. a rămâne. rămâne Präs, rămân (1551/3 ES 43 b; Mt 13, 22) I. V.tr. 1. LV. a rămâne pc. (de, din judecată) jdn. verurteilen. Şi au rămas Şerban Vodă pre Duca Vodă să plătească toţi banii la visteria împărătească 282 răni1 (NECULCE, LET.2II, 218). (Judecata) ne-au rămas pe noi de bani (DOC. 1596, FICI, 72) das Gericht hat uns zur Zahlung verurteilt. - Vgl. rămas I. 2. 2. bisw. pc. den Prozeß gegen jdn. gewinnen. Noi am mersu ... la divan şi am rămas pe Dan şi pe Micul (DOC. 1596, IICI, 72). Deci au rămas feciorul Radului Vodă pre Duca Vodă de la divanul împărătesc (NECULCE, LET.2 II, 215) beim ... Gericht. 3 .pc. in einem Wettkampf den Sieg über jdn. davontragen, jdm. den Sieg, die Wette abgewinnen, jdn. überwinden, jdn. den kürzeren ziehen lassen. Dacă ne-am lua la întrecere, eu m-aş prinde că am să te rămâi (OD.-SL. 235). lulia Hasdeu ... rămânând pe părintele său în glume şi-n săgeţi curtene (GION 177). II. V. intr. 1. bleiben. A rămâne acasă, în mină, singur, dator zu Hause, zurück-, allein, schuldig bleiben. Mai rămâne un lucru (defăcut) es bleibt noch eins (zu tun) übrig. Scăzând din patru doi, mai rămân doi (DA) vier weniger zwei bleibt (ist gleich) zwei. Rămâi sănătos (-loasă), rămâneţi sănătoşi (-toase), cu bine, cu D-zeul lebe (lebt) wohl, gehabe dich (gehabt euch) wohl, Gott befohlen! Rămâneţi cu toţii-n pace, Eu mă duc că n-am ce face (I.-B. 322). Eu rămân nestrămutat în ale mele (DA) ich bleibe unbeirrt bei meiner Meinung. Iţi rămâneau ochii la el de faimos ce era îmbrăcat (DEL. P. 306) man konnte die Augen nicht von ihm abwenden. Eu cum rămân?, cu mine cum rămâne? was soll mit mir geschehen? Cum rămâne (cu) ...? wie bleibt es mit.. .1 Mairămânevorbă! selbstrendend! Aşa rămâne! es bleibt dabei! Pre acest sfat au rămas (MUŞTE, LET.2 EI, 81) bei diesem Entschluß blieb es. Numai cu franţu-jii, nemţii nu s-au putut aşeza, şi au rămas tot să se bată (NECULCE, LET.2 II, 262) es blieb dabei. Şi dau tătarii duiumuri multe asupra moscalilor ...de rămăsese lucrul de se bateau de-a mână (NECULCE, LET.2 II, 393) so daß es so weit gekommen war. A rămâne gi'ea schwanger werden. A rămâne cu zile, în viaţă am Leben bleiben. Mult a fost, puţin a rămas es war viel, nur wenig ist (noch) geblieben. Să rămână între noi, (asta) rămâne între noi im Vertrauen. Unde am rămas? wo sind wir stehengeblieben? A rămâne pe drumuri, fără slujbă brotlos werden, die Stellung verlieren. A rămâne pe gânduri nachdenklich werden. A rămâne pe mâna cuiva jdm. auf Gnade oder Ungnade ausgeliefert sein. Nu îmi (mai) rămâne altceva (defăcut) decât să ... es bleibt mir nichts anderes übrig als ... 2. unterbleiben. Aceasta nu se putea, adică să rămâie nunta dinlr- un fleac de nimic (ISP. LEG.2 399). 3. a) de cn. hinter jdm. Zurückbleiben, ohne ihn bleiben, jdn. überleben. Vgl. rămas I. 1. Plânge, casă, plânge, masă, De tată sunteţi rămasă (PP. MAR. ÎNM. 507; Totenklage). Pravilele împărăteşti dau voie muierii să-şi ia al doilea bărbat, când va rămânea de bărbat o seamă de vreme (ÎNDR. 220). - b) de c. fern-, Zurückbleiben. Ion ... cum dete de-o cârciumă în cale, se pogorîşi rămase de chei'van (UR. LEG. 28). Călugărul ... deva rămânea de leturghie, să facă 70 de metanii (PRAV. GOV. 126b) der Mönch, der die Liturgie versäumt, muß ... 4. veralt.: de, din judecată abgewiesen werden, den Prozeß verlieren. Deci au rămas Stănilă de judecată denaintea pârcălabului (DOC. 1591, HC l, 57). GR. 1. Pers. Sg. Präs, -mân (veralt. -măi), 2. -măi (-mâni); 3. -mâne, 1. PI. -mânem (veralt. -mânem); 2. PI. -mâneţi (veralt. -mâneţi), 3. PI. -mân, Konj. -mână (auch -mâie); Imp. -mâi, 1. Pers. Sg. Perf. -măsei (LV. -mâş), 2. -măseşi, 3. -mase, Part. -mas, Ger. -mânând (veralt. -mâind). - TR. 1. Pers. Sg. Perf. -mânsei, 2. -mânseşi, 3. -mânse, Part. -mâns. Inf. veralt. a rămăneâ, a remâneâ. ET. lat. remaneo, -ere. SG. ALR SN VII, K. 2009, 2059, 2094, 2126. rămânere S. f. (1563 CORESI PRAXIU 228) Bleiben, Verbleiben N. ET. a rămâne. rămni siehe râvni. rămurâ siehe rămuri. rămurât Adj. (um 1670 ANON. CAR.) vorwiegend i. d. Volksdichtung: vielzweigig. Mi-o crescut Doi meri înalţi (MF I, 1474). ET. zu ramură. rămureâ siehe ramură. rămuri Präs, -rez V. refl. (1703 GCD) selten: sich verzweigen, -ästeln. Vărfu muntelui ...se rămurează în mai multe culmuliţe (JIP. R. 256). GR. rămura, înrămura (PANN D.u.CL V, 363). ET. ramură. rămuros Adj. (1788 MOLNAR SPRACHL.3 119) vielzweigig, ästig. O plantă cu tulpina rămuroasă (DATC. HORT. 73). ET. zu ramură. răncălui Präs, -luiesc V. intr. (1885 TEOD. PP.) brüllen. Ea (văcuţa) se ofilea Şi răncăluia Şi boncăluia (TEOD. PP. 376; Besprechung). Ho. juncă buncă, Nu răncălui, Nu boncălui (LUP. MB. 15; Besprechung). GR. răncălui. ET. wahrsch. verwandt mit a răcni. SG. ALR SN III, K. 677. rănciog S. n. (1881 CL) Deichsel F. des Pfluges. De la Câmpulung, Unde frag cânii în plug Şi mâţele la rănciog (PP. Pluguşorul, CL XIV, 348). ET. unbek. răni1 Präs, -nesc (16. Jh. PS. H. 11,4) I. V. tr. verwunden. (Craiul) au început a se bate cu turcii, şi l-au rănit un turc la o mână puţintel (AXINTE, GCR II, 19). - Fig.: beleidigen, kränken, verletzen. 283 răni2 Galerie chesariul, rănit fiind de ruşinea ... petrecută ...au mers asupra perşilor, pre carii aşa i-au bătut (ŞINCAI HRON. I, 53). II. a se răni sich verletzen. ET. ksl. răniţi. răni2 siehe răni. rănichi(u) siehe rinichi. rănit (16. Jh. PS. SCH.) I. Adj. verwundet, verletzt. II. S. m. Verwundeter M. Armele mele mânca-voru carne de sângele răniţilor şi prădaţilor (PS. SCH. Cânt II, 42; Dt 32, 42). ’ GR. rănit. ET. a răni. rănitură S. f. (1646 PRAV. MOLD.3 126) LV. Verletzung, Verwundung F. ET. a răni. răntunâ V. tr. (1643 VARL.) LV. (hinweg)wâlzcn. Omul... răntunapietrile de la peşteră (DOS. VS. Oct. 22; 76b). îngerul ... răntună piiatra de pre uşea gropiei (VARL. CAZ.21,127a; vor dem Grab Christi). - Auch refl. GR. rânt-, rent-, -turna (SCRIBAN). ET. ansch. re + înturna. ränünchi siehe rărunchi. rănunchioâră siehe rărunchioară. . răorâ siehe roura. răotâte siehe răutate. rapaci siehe rapace. răpâos siehe repaus. răpareţ Adj. (1852 STĂM. W.) veralt.: Raub-. Peşte răpareţ, pasăre răpareţă Raubfisch, -vogel. Pasările apatice precum şi acele rapariţe (SUŢU NOT. 19). GR. rapareţ. ET. a răpi. răpăi Präs, răpăi u. răpăiesc V. intr. (1868 BARC.) vom Regen, Hagel etc.: prasseln. Pe o ploaie care răpăiape acoperişele de şindrilă (DEL. S. 117). Măzărichea răpăia în fereastra mamei Stanchei (DEL. S. 16). Bagdadia se sparse, şi huruitul bulgărilor ce răpă-iau pe scânduri se amestecă într-un vuiet asurzitor de glasuri (VLAH. NUV. 203; die Soldaten schlagen die Decke eines Zimmers ein, in dem sich Sträflinge eingc-schlossen haben). GR. auch răpăni. Präs, răpăn (VÂRC.). ET. onomatopoet. răpăială PI. -păieli S. f. (1856 SBIERA POV. 243) Prasseln N. Răpăiala ploii de vară pe frunze (JIP. SUF. 225). O răpăială de aplauze dezlânate (ZAMF. LN. 162). ET. a răpăi. răpălău PI. -lăi S. m. (1910 PAMF.) MOLD, alter Stiefel, von dem man den Schaft abgeschnitten hat. GR. rapalău (PAMF. IND. 349). ET. unbek., vgl. a răpălui. răpălui Präs, -iese V. tr. (1823 BOBB) TR. BUCOV. MOLD, reparieren. ET. dt. reparieren, auch durch magy. Vermittlung. răpănos Adj. (1793 PREDETICIII, 211a) 1. räudig, krätzig. Unul (din purcei) care era mai ogârjit şi mai răpănos (CREANGĂ, CL X, 106). Să-ţi bagi şi tu ciuha ta cea răpănoasă şi hârsită acolo ca să ţi-o păduche (babele) (SBIERA. POV. 290; zu einem Zigeuner). 2. schmutzig. ET. rapăn. SG. ALRM II/I, IC. 169; ALR II/I, MN 4196, 59. răpăosâ siehe răposa. răpciugă S. f. (1857 POL.) 1. Rotz M. (Krankheit der Pferde etc.). Pentru răpciugă trebuie să se ieie floare de soc ... şi să se deie calului să bea (LUP. MB. 107). 2. MOLD. BUCOV. o răpciugă de cal eine Schindmähre. GR. Auch S. n. -cig, (PETRI), -ciîig. ET. unbek. SG. ALR SN I, K. 282. răpciugos Adj. (1857 POL.) 1. rotzkrank. - Substantiv.: Răpciugoşii crunt tuşesc, Cu ghiulele-n noi stropesc (AL. POEZII III Leg. n. 113; scherzh. von den Kanonen der Türken; vgl. auch 157). 2. verlottert, abgerissen. GR. -cigös (JIP. OP. 58, PETRI). ET. răpciugă. răpciunc S. m. (1581 CORESI OMIL., DLR) volkstüml. Bez. f. 1. September M. 2. Dezember M. (VÂRC. 98, JIP. OP. 77). GR. răpciun (VARC.), -ni (CORESI; B.) râpeiune, răpi-ciune. ET. wird auf lat. raptio, -önis „Raub” zurückgeführt, das man hier als „Weinlese” auffaßt. Zur Bedtg. vgl. mm. vinicer, arom. ayizmäciüne „Weinlese” (DAL.), Yizmăciu ’nie „September” (ALM. MAC.-ROM. 1903), von ayizmäre „lesen” (DAL.), u. serb.jematva „Weinlese, September” < jemati „lesen”. Vgl. PUŞC. (LAT. 284 Rapotin TI 12), der das Wort irrtümlich für eine Schöpfung der siebenb. Latinisten hält. răpi Präs, -pèse V. tr. (16. Jh. PS. SCH.) 1. rauben, entreißen, an sich reißen; o fală ein Mädchen entführen. Nu cândva să răpească, (gonitorii miei) ca leulsufletu mieii (CORESI PS.5 8a; Ps 7, 2). Ei hrăpesc negoţul din mâna românilor (AL. CL VII, 406). După moartea arhiereului ...să nu răpească nimenile uneltele lui (ÎNDR. 48). 2. fig.: hinreißen, entzücken, (Ştefăniţă Vodă era) la mânie răpit (MIR. COSTIN, LET.2 1, 372) ließ sich leicht... hinreißen. GR. auch, bes. MOLD., hrăpi, (h)râpi; arom. aräläre, arapire (PAPAHAGI), 1. Pers. Sg. Präs, arăkescu, aràkiü, arâp (PAPAHAGI). Veralt. Konj. să râpe (COR. PS. 49,23; 108, 11), serapa (PS. SCH. 108, 11; 103, 21, CV Apg 23, 10). ET. lat. rapio, -ere, roman. -îre; hr- könnte auf slav. Einfluß beruhen, vgl. asl. etc. grăbiţi, ostserb. hrabac, ukr. hrabyty, od. h- ist lautmalend wie schon in gr. αρπάζω. SG. ALR SN I, K. 44. răpiciiine (t) S. f. (1561 CORESI TE4) Raub M. Deînlăuntru sunt pline de räpiciuni (CORESI TE4 50b; Mt 23, 25). Lăuntrul vostru plin iasle de răpiciiine (CORESI TE4 145a; Lk 11, 39). ET. a răpi. răpire S. f. (16. Jh. PS. SCH. 61, 11) 1. Entführen N., Entführung F., Raub M. Răpirea Sabinelor der Raub der Sabinerinnen. Boierii care, nevoind a fi instrumentele hrăpirii lui, îi făceau vreo împotrivire (GHICA, CL XIV, 86). 2. Entzücken N. Idol tu! răpire minţii! cu ochi mari şi părul des (EMIN. O. I, 80). GR. veralt. hrăpire. ET. a răpi. răpit (1563 CORESI PRAXIU 343) 1. Adj. 1. entführt. 2. entrückt, verzaubert, entzückt. 3. BAN. frühreifend (v. Getreide). II. S. n. veralt.: Raub M. GR. veralt.: ripit (ANON. CAR.), hrăpit. ET. a răpi. SG. ALR SN I,K. 44, 231. răpitor (16. Jh. PS. SCH. 34,10) 1. Adj. 1. raubgierig, Raub-. Păsări răpitoare Raubvögel. 2. entzückend, hinreißend. II. S. m. selten: Entführer, Räuber M. GR. veralt. : ripitor, hrăpitor. ET. a răpi. răpitiiră PI. -turi S. f. (1581/2 PO2 228; Ex 15, 9) veralt.: Beute F., Raub M. ET. a răpi. răposa Präs, -sez (16. Jh. PS. SCH. 5, 9) 1. V. tr. LV. (aus)ruhen, rasten lassen. Şi călătorii, făgăduiţi la casele voastre de-i răpausaţi (COD. STU, HC II, 50). (Roman) şedea acolea de bea şi mânca şi-şi răpousa bălrâneţele până la moarte (MOXA, HC I, 399). Cu dulce te roagă lui D-zeu să răpoase acum pre acest mort unde să veselesc sufletele celor direpţi. (MS. 1669, GCRI, 185). II. V. intr. 1. LV. (aus)ruhen. Răpausă, mănâncă şi bea şi te veseleşte (CORESI OMIL. Lk 12, 19, CCR 40). Cela om ca no-şi vă lăsa dobitocul să răpause sfânta domerecă(COD. STU, HC II, 52). -Bisw. refl.: Şi trupul mieu, mărgând la odihnă S-a răposa cu nedejdea plină (DOS. PS. V. 15, 32; Ps 15, 9). 2. verscheiden. E Is. lăsă glas mare, răposă (CORESI TE4107a; Mk 15,37). (Moisi) s-au suit în munte când era de 120 de ani de-au răposat, şi D-zeu l-au astrucat (DOS. VS. Sept. 4; 6b). GR. LV. răpăosa, auch răpăusa, răpoosa (Ş. TAINE 126), răpousa (MOXA, HC I, 391; 399). - L Pers. Sg. Präs. LV. răpaos, răpaus. ET. spătlat. repauso, -are. SG. ALRM II/I, K. 217; ALR II/I, MN 2702, 84. răposare S. f. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. II, 299) veralt.: 1. Ausruhen N. 2. Sterben N. GR. răpausare, răpăosare, reposare. ET. a răposa. răposat (16. Jh. PS. SCH.) 1. Adj. 1. (t) still. Apă răposată (PS. SCH. 22,2) stilles Wasser. 2. verstorben, verschieden. Răposatul meu floate mein verstorbener, seliger Bruder. II. s. m. Verstorbener, Seliger M. GR. veralt.: răpăusat, răpăosat, răpousat, reposat. ET. a răposa. răposătoâre (t) S. f. (1561 CORESI TE4 102a; Mk 14, 15) Ruheplatz M. ET. a răposa II. 1. Răpotin S. (1847 PANN) volkstümlicher Feiertag, am dritten Dienstag nach Ostern, an welchem von den Bäuerinnen die Backschüs-scln (teste) angefertigt werden (TEOD. INC. 126, RCM. SĂRB 56). (Sărbătorile) astea-s de ţinut, Şi nouă marţi şi nouă joi ... Măcar şi Foca, Ropotinu, Cum din bătrâni ţinurăm noi (RADUL. RUST. I, 140). Nouă marţi şi Rapotinii i-am păzit cum am putut (PANN PV. M. I, 114). GR. ropotiir, PI. m. -ni, f. -ne. ET. unbek. SG. ALR IVI MN 2850, 113. 285 răpşte rapşte S. f. (1643 VARL. CAZ.2 T, 365a) LV. Murren N. Cerşind iertăciune pentru răpste (DOS. VS.Dech. 19; 228b). ET. postverbal von a răpşti. răpşti Präs, -ţese (1561 CORESI TE4) I. V. intr. LV. asupra, împotriva cuiva, auchpre, spre cn., ferner de cn. (CORESI TE4196a; Jo 6, 41), la cn. (MĂRG.2 40b) über, gegen jdn. murren. Jidovii răpşlea asupra lui Moisi de zicea: Pentru ce ne scoseşi din Eghipet de nu ne lăsaşi să murim acolo? (VARL. CAZ} 1, 59b). (Boierii) răpştind asupra nemţilor că nu stau de război (cu turcii) (DION. TEZ. EL, 179). Unii îl suduia, alţii îi da palme ... şi nice dănăoară n-au răpştit nice le-au zis cuvânt de bănat (DOS. VS. Martie 17; 42a). II. veralt.: a se răpşti către cn. jdn. anfahren. Pepelea, mânios, se răpşti cătră dânsa zicându-i ... (SBIERA POV. 3). ET. ksl. rüpütati, rüpuslq. răpştire S. f. (1561 CORESI TE4 198b; Jo 7, 12) veralt.: 1. Murren N. 2. Raub M., Plünderung F. GR. auch răpşire. ET. a răpşti. răpştitor (t) Adj. (1581 CORESI OMDL, DENS. IST. 11,215) murrend, unzufrieden. - Auch substantiv. GR. răpşitor(iu). ET. a răpşti. räpüne (um 1670 ANON. CAR) 1. V. tr. 1. c. etw. einbüßen, verlieren. Acel neam ... dăscălia au pierdut, stăpânirea au răpus (SPÄT. MIL., LET.21,104). Craiulşvezesc ... s-au răpus oastea toată (NEC. COSTIN, LET.2 II, 68). Care au cheltuit şi au răpus la beţie toată averea tătâne-său (NEC. COSTIN, LET.21,395).-Bes. a-şi răpune capul, viaţa ums Leben kommen, umkommen. Poate să-şi fi răpus capetele, deoarece sunt duşi de atâta timp şi nu se mai întoarce nici unul (ISP. LEG.1 I, 81). Musca pentru puţină dulceaţă îşi răpune viaţa (PANN, CL V, 378). 2. cuiva c. jdn. um etw. bringen; cuiva capul, viaţa'fin. ums Leben bringen, umbringen. Un gând urât care-i răpusese veselia şi pacea (RĂDUL. RUST. II, 289). D-aia vream ca să-mi răzbun Şi capul să ţi-l răpun (TEOD. PP. 118). Ipsilant credea pe Tudor înţeles cu turcii şi căuta să-i răpuie viaţa (GHICA 111). 3. verderben, vernichten, umbringen, jdm. den Todesstoß versetzen. Te jur, Lydio, să-mi spui De ce cauţi cu iubirea pe Sybaris să-l răpui? (OLL. HOR. 45). Radu Vodă ...se răpusese de o groaznică şi cumplită boală (ODOB. MV. 1896,12). Joepoate tot să schimbe! Pe cel mic îl face mare, întunericul l-aprinde şi lumina o răpune (OLL. HOR. 107). Când din vreo întâmplare se vor răpune sineturile (PRAV. IPSIL. Pentru Judec./ Judeţe V). 4,pc. jdn. überwinden, besiegen, unterkriegen, jdm. den Sieg abgewinnen. Cu această tocmeală a oştilor sale, râmlenii au răpus toată lumea (MIR. COSTIN, LET.21, 17). Năluca ... văzând că hatmanul la toate întâmpinările ei o răpunea (GANE, CL VIII, 182) als das Phantom sah, daß er allen Einwänden zu begegen wußte. II. a se răpune 1. selten: sich umbringen. 2. unterlaiegen. Cei mai vânjoşi, care de care, se întreceau să se răpuie unii pe alţii (RĂDUL. RUST. II, 136). GR. Konjugiert wie a pune. ET. lat. repöno, -ere „wegstellen, -legen”. răpus Adj. (um 1670 ANON. CAR.) 1. veralt.: vernichtet, verloren. 2. besiegt, überwältigt. Un om cu sacu-n spate, Răpus de oboseală, la poartă colo bate (OLL., CL XIII, 460) todmüde. ET. a răpune. răpuşic S. f. (1888 FR.-C. MOŢII) TR. ehern, auf einen Pfahl vor dem Haus gesteckter Hut, zum Zeichen, daß der vom Dorfgericht verurteilte Besitzer Berufung einlegen wolle u. den, der ihn pfänden wollte, umbringen würde (FR.-C. MOŢE 114). ET. răpus. rări Präs, -resc (um 1670 ANON. CAR.) I. V. tr. a) den Abstand zwischen Dingen od. ihren Teilen vergrößern: lichten, dünn(cr), schütter(er) machen. Ziua scade, noaptea creşte Şi frunzişul mi-l răreşte (EMIN. O. I, 214; Herbstkîage das Waldes). - b) zeitlich: seltcn(er) werden lassen. Din a opta zi (băiatul) începu să rărească scrisul (BASS. V. 26) er begann seltener zu schreiben. De prin clasa a şasea (Tache) o rărise de pe la şcoală (ZAMF. LN. 6) nach der 6. Klasse war T. nur selten in die Schule gegangen. II. a se rări sich lichten, diinn(er) werden. Dărăbanii ...au răbdat până au început a se mai rări focul (MIR. COSTIN, LET.2 1, 366) bis das Schießen schwächer zu werden, nachzulassen begann. Ise răreşte părul sein Haar lichtet sich, ist schütterer. ET. rar. SG. ALRSNI, K. 104. rărime S. f. (1703 GCD) 1. veralt.: Spärlichkeit F. 2. BAN. TR. Waldlichtung F. ET. rar. SG. ALR SN II, K. 588; ALRM SN I, K. 399. rărire S. f. (1703 GCD) 1. Verlangsamung F. 2. Lichten N. 3. Seltenwerden N. ET. a rări. 286 răsădit răriş S. n. (um 1853 AL. PP.) Lichtung F. Tace cucul la răriş, La răriş, la cărpeniş (AL. PP. 129). GR. răriştiş. ET. rar. SG. ALR SN II, K. 588; ALRM SN I, K. 399. rărişor siehe rar. rărit Adj. (1823 BOBB) gelichtet, ausgedünnt, verdünnt. Lapte de vacă rărit cu puţină apă (MAR. NAŞT. 142). ET. a rări. răritură S. f. (1805 CRIŞAN 240) 1. Lichtung F. 2. Zahnlücke F. ET. a rări. SG. ALR I/I, K. 31; SN II, K. 588; ALRM SN I, K. 399. rărunchi PI. rărunchi S. m. (1581/2 PO2 276; Ex 29,13) veralt.: 1. Niere F. l-au venit boală de piatră în beşică şi-n rărunchi (DOS. VS. Martie 12; 29a). 2. PI. Innereien F. (PI.). - Fig.: Innerstes N., (tiefste) Tiefe F. Când auzi împăratul de unele ca acestea, se întristăpână în rărunchi (ISP. BSG. 14). M-am bucurat din rărunchi că te afli sănătos (FIL. CIOC. 57). Viaţa care se lasă de pe bolta cerească ce se urcă din rărunchii pământului (UR. BUC. 230). Se ruga lui D-zeu cu zdrobire de rărunchi ca să o scoată la liman bun (ISP. LEG.2121) betete mit zerknirschtem Herzen. -Vgl. auch rinichi. GR. rărunche, rerunchi, rănunchi, renunchi. ET. lat. *renmculus. SG. ALR I/I, K. 48; ALRM I/I, K. 71. rărunchioâră S. f. (1883 BR.) 1. Gundermann M. (Glechoma; BR.). 2. sellerieblättriger Hahnenfuß (Ranimculus sceleratus). GR. rărunchi (1825 B.), rărunchioâră. ET. zu rărunchi, bzw. nach lat. ranimculus. răs-, răz- Präfix (16. Jh. CV) 1. immer und immer wieder, unzählige Male; in Verbindungen wie: Şi de ein poţi noao însuţi răzgiudeca (CV2 30a; Apg 24, 8). Nu mă puteam opri de a o tot scoate (diploma de absolvire) din buciumul ei de tinichia şi de a-mi ceti şi răsceti numele (CL XIX, 202). Ruştei lui Valică şi Măriucăi lui Onofrei găseşti să le dai şi să le răzdai? (CL XIV, 370/71; zu einem Schürzenjäger). Şoimul ... mărimea farălegii ce isprăvia de a doa oară socotind şi răschitind (CANT. IST. 182). După patru oare de răcnete şi înjurături, cruci şi răscruci, sfinţi şi evanghelii (GHICA, CL XV, 339; der Postkutscher zu den Pferden) unzähliger Flüche, bei Kreuz, Ficiligen und Evangelium. Vgl .cruce 12. întinsori de iarbă cu nenumărate cute şi răscute (UR. BUC. 277). 2. verstärkend: ganz und gar, in Verbindungen wie: îţi cred şi-ţi răscred, draga mea (SBIERA POV. 237). Bes. in Besprechungen: Acolo (răul) săchiară, sărăs-chiară Ca rouă de soare şi spuma de mări (MF 1,1519). 3. bisw. für älteres des-, vgl. z.B. răsface, răspica, TR. răsfunda (POP. RD. 1,167). So durchwegs im Istrorum.: rescl’ide, rescoperi, rescuţ = deschide, descoperi, desculţ etc. Vgl. auch die einzelnen Artikel. GR. Vor stimmhaften Konsonanten răz-: răzbate, răzbuna, răzgândi. Vor stimmlosen Konsonanten răs-, dessen s mit anlautendem s zusammenfällt: răstorn, răsfrâng, răsar. ET. asl. raz-. răsad PI. -saduri S. n. (1651 PSALT. 265b) 1. junge Pflanze zum Versetzen: Setzling M. Verdeţurile acele, ce să răsădesc, să se sameneprin răsaduripâin-la 10 april (DRĂGH. IC. 11). - Meist kollektiv: Dacă ar dori cineva ca să aibă răsad frumos, îl va rări şi mai tare (ION. CAL. 70). 2. fig.: Volk, Geschlecht N. (CANT. FIR. 14). ET. vgl. bulg. şerb. razsad. SG. ALR SNI, K. 188, 192. răsadniţă PI. -sâdniţe S. f. (1793 PREDETICI1,109a) 1. Mistbeet N. (Mimosa pudica) se seamănă în răsadniţă sub geamuri (DATC. HORT. 219). 2. Baumschule, Pflanzschule F. Aguzii se înmulţesc prin răsadniţi (LIT.). Fig. (Starea boierinaşilor) este ca şi o răsadniţă a ocârmuirii, din carea obicinuieşte a să plini numărul boierilor celor mari (CANT. SCRIS. 266). ET. vgl. zur Form şerb. razsadnica „Setzpflanze”, russ. „Pflanzerin”, zur Bedtg. bulg. şerb. russ. razsadnik id. SG. ALR SNI, K. 188. răsădeâlă PI. -deli S. f. (1882 DATC. HORT.) selten: Versetzen N. von Pflanzen. Această răsădeâlă dă plantelor mare putere (DATC. HORT. 12). ET. a răsădi. răsădi Präs, -dese V. tr. (16. Jh. PS. SCH. 79, 16) (ver)setzen, (ver)pflanzen. Cela ce răsădeşte pomi pre pământul altuia (INDR. 302). ET. vgl. şerb. razsaditi, bulg. razsadam, russ. razsaclitj etc. răsădirc S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 679) 1. Verpflanzung F. 2. fig.: Verbreitung, Ausdehnung F. ET. a răsădi. răsădit Adj. (16. Jh. PS. SCH.) verpflanzt. Şifi-va ca lemnul răsădit lângă ieşitul apeei (PS. SCH. 1,3). ET. a răsădi. 287 răsăditor răsăditor S. m. (1643 VARL. CAZ.2 1, 283 a) veralt.: Pflanzer M. ET. a răsădi. răsăjdui (t) V. tr. (1645 Ş. TAINE) überlegen, erwägen, urteilen. După cum va răsăjdui el (Ş. TAINE 293) nach seinem Gutdünken. ET. ksl. rasqditi, -sqzdq, u. rasqdati, bulg. razsäzda-vam. răsăjduitor (t) Adj. (1640 PRAV. GOV.) umsichtig, überlegt. Se cade duhovnicului foarte să fie înţelegătoriu şi răsăjduitoriu (PRAV. GOV. 35a) mit Überlegung handelnd. ET. a răsăjdui. răsări (16. Jh. CV) 1. V. tr. 1. veralt.: aufgehen lassen. Ceriuldeadeploaie şi pământul răsări rodul său (CV2 68a; Jak 5, 18). Als Übersetzung von: ßA.ccaTccvü), avccxeA/Un. Răsară pământul buruiană de iarbă (BIBLIA 1688 Gn 1,11). D-zeu răsare pre soarele său spre buni şi spre răi (BIBLIA 1688 Mt 5, 45). 2. absprengen, -schlagen. Fătul-babei au luat băltagul ... şi au răsărit cu el o ţandură din pod, spre semn că au trecutpe-acolo (SBIERA POV. 142). II. V. intr. 1. a) (vom Haar etc.): sprießen, (von Pflanzen, Gestirnen): aufgehen. I-au răsărit musteţile (GANE, CL XIII, 41) er hat einen Schnurrbart bekommen. Iată perii albi în cap şi în barbă ţ-au răzsărit (CANT. DIV. 94b). Semănăturile de toamnă au răsărit die Herbstsaaten sind aufgegangen. Răsare unde nu-l semeni Hansdampf in allen Gassen. Soarele (luna) a răsărit die Sonne, (der Mond) ist aufgegangen (Ggs. a apus). Fam.: Seamănă dar nu răsare sieht ähnlich aus, ist aber grundverschieden. A răsări ca ciupercile (dupăploaie) wie die Pilze aus dem Boden Schießen. - b) erscheinen, auftauchen. Parc-aştept Ea din trestii să răsară Şi să-mi cadă lin pe piept (EMIN. O. I, 74) daß sie ... auftauchc. Turnul lui Leandru ... răsare din sânul Bosforului (RAL. S. 113). - c) (heran) wachsen. Când a mai răsărit fetita ş-o mână mama după viţei (SEV. NUNTA 2) wenn das Mädchen größer geworden ist. 2. abspringen, -prallen. Grindina răsare de pe acopere-mântul unde cade (GLOS. AC.). 3. auf-, zusammenfahren. S-a speriat copilul, căci răsare din somn (GLOS. AC.) Ghiftui: Vrei să împărţeşti cu mine? Ferchezanca (răsărind): Eu? Să împărlesc? (AL. OP. I, 577). III. a se răsări von Papieren etc.: abhanden kommen, verloren gehen. S-au tâmplat acel zapis de s-au răsărit; şi când au trebuit să-l scoată, nu l-au găsit (NECULCE, LET.2 II, 265). GR. konjugiert wie a sări. ET. lat. *resalire (PUŞC. EW. 1440) u. răz-sări. SG. ALR I/II, K. 233. răsărit (16. Jh. PS. SCH. 101, 12) 1. S. 1. n. PI. -rituri Aufgang M. (eines Gestirns); răsăritul soarelui, gew. kurz răsărit (Himmelsrichtung): Sonnenaufgang M.; Osten, Orient M. Şi foarte de demeneaţă ... veniră la mormânt, în răsăritul soarelui {MS. 17. Jh. Mk 16,2, GCR1,230). Cumu-ş luară unii dentrânşii a străbate hotarăle răsăritului, alţii ale apusului (NĂSTUREL, GCR I, 130). Biserica răsăritului die Ostkirche. 2. m. Răsăritul cel de sus (MINEIUL 1776, 108a) Christus. GR. PI. bisw. -te (DOS. VS. Oct. 23; 79a). II. Adj. 1. aufgesprossen, -gegangen. 2. hervorragend, auffallend. Oasele răsărite ale feţei lui Nea Sărăcilă (UR. LEG. 86) die hervorstehenden Backenknochen. Casa preotului era destul de răsărită pentru o casă de ţară (BASS. V. 206) das Haus des Priesters sprang ins Auge. 3. (v. Kindern) etwas größer, vernünftiger. Doi din cei mai răsăriţi... (din băieţi) se fac: unul cloşca cu pui şi altul baba gaia (ISP. JUC. 25). ET. a răsări. răsărită S. f. (1551/3 ES 96a; Mt 24, 27) 1. veralt.: răsărita soarelui Sonnenaufgang M. în răsărita soarelui (VARL. CAZ.21, 145b). 2. MOLD. Sonnenblume F. (Helianthus annuus). în sâmburele de bostan, de răsărita-soarelui ... este ascunsă mica plantă (ÎNV. COP. 1890 II, 9). ET. a răsări; zur Form vgl. lăsata secului nb. lăsatul secului. răsăritean (um 1812 ŞINCAI HR. III, 209) I. Adj. östlich, orientalisch. GR. PI. -teni, f. -teană, PI. -tene; (t) răsărit(en)esc (ŞINCAI). II. S. m. Ostländer, Orientale M. GR. PI. -teni, f. -teancă, PI. -tence. ET. răsărit. räsäritürä PI. -tari S. f. (1703 GCD) 1. (einmaliges) Aufsteigen, -tauchen N. 2. Zusammenfahren N. ET. a răsări. räsätürä PI. -tiiri S. f. (1703 GCD) 1. (einmaliges) Schaben, Abschaben, Rasieren N. Samsarii ... sunt datori a însemna ... (în catastih) förä răsă-turi ... toate condiţiile vânzărilor (COD. COM. Ari. 81) ohne Streichungen. Din două merţe de păpuşoi, morarul şi cu Măriuca scoteau ... din măsurătoare şi din răsătură două merţe (de făină) şi o jumătate pe deasupra (RADUL. RUST. II, 159) Abstreichen. De venea vrun bun de gură, Iară nu vrun berechet, îi turnam o răsătură (IANOV, CL I, 24; ein Richter spricht) ich ließ ihn über den Löffel halbieren. 288 i răscroiâlă 2. bisw.: Schabsei N. Luă cuţitul, rase sângele de pe podele si aruncă răsăturile în apropierea lemnelor (SLAV.’, CL XV, 443). GR. răsătură, răzituri. ET. a rade. SG. ALR SN IV, K. 1064. răsâpiciune siehe risipiciune. răscăcără siehe răscrăcăna. răscoâce V. tr. (1698 CANT. DIV. 93b) pâinea etc. das Brot etc. gut durchbacken; (von der Sonne): fructele etc. das Obst etc. durch und durch reif, überreif werden lassen: ouă Eier hart kochen. GR. konjugiert wie a coace. ET. răs + coace. SG. ALR SN I, K. 114. răscoăcere S. f. (1805 CRIŞAN 243) 1. Durchbacken N. 2. Gärung F. (ŞINCAI E. 11). ET. a răscoâce. răscoâge S. f. (1868 BARC.) Weidenröschen N. (Epilobium). ET. unbek. răscoală PI. -coaie S. f. (1619 DIRA XVIII/4, 304) 1. Erhebung F., Aufstand M. Evreii se scoalăInvierşu-naţi la răscoală (BAR. GCR II, 242). 2. (innerlicher) Aufruhr. Niciodată (Sultănica) n-avusese răscoală aşa de crâncenă în toată firea ei (DEL. S. 22). ET. wohl nicht ksl. raskola, -&o/u „secessio, schisma”, sondern postverbal von a răscula. răscol (1803 CONACHI Moartea) 1. S. n. 1. Holzstreifen mit einem Loch an jedem Ende, der, auf die Enden der oberen Leiterbäume eines Wagens gesteckt, die Leitern auseinanderhält: Sperrleiste F., Spannriegel M. Fam. a trece peste răscoale (ISP. B SG. 95) zu weit gehen, es zu arg treiben. 2. Trennung der Schafe einer Schafherde (im FIcrbst). II. Adj. cu părul răscol (im Reim) mit aufgelösten Haaren. Cu părul în lenevirepe grumazii lor răscol (CONACHI 121). Dezbrăcate şi cu zulufii răscol (CONACHI 194). GR. răscol, roscol; PI. răscoale, răscoluri. ET. asl. raskolü „Trennung”. SG. ALR SN I, K. 62. răscoli Präs, -lèse, -cöl (1675 MIR. COSTIN, LET.2 I, 259) I. V. tr. 1. auf-, durch-, zerwühlen, durchstöbem. Hoţii ... rescolind cu nişte pari un jăratec ... întropară într-însul pe toţi mieii (FIL. CIOC. 112). Altarul, pridvorul, clopotniţa fură cercetate; curtea bisericii, chiliile, pivniţele răscolite (GANE, CL VII, 90). 2. fig.: aufrühren, in Aufruhr bringen. Nu-ţipoţi închipui cât mi-a răscolit firea scrisoarea tatălui d-tale (UR. BUC. 14). 3. absondem (die Schafe). II. V. intr. Aufruhr betreiben. Nişte feciori de boieri ce erau închişi ... pentru pricina unor turci de când răscoleau cu moscalii (MUŞTE, LET.2 III, 61). III. a se răscoli 1. rebellieren. 2. fig.: in Aufruhr geraten. S-a dezlegat ... o vijelie cumplită şi s-au răscolit stihiile toate (VLAH. RP. 116). 3. absondern. După ce s-au răscolit oile (SEZ. VII, 76). ET. asl. raskolili „spalten, trennen”. SG. ALR SN I, K. 128; II, K. 399; ALRM SN I, K. 87. răscolitor Adj. (1703 GCD) 1. aufregend, erschütternd. 2. veralt.: aufführend, aufrührerisch (CANT. IST. 152). ET. a răscoli. răscopt Adj. (1805 CRIŞAN 243) 1. durchgebacken; ouă răscoapte harte Eier. 2. überreif. Spicele răscoapte şi ţepoase, încărcate cu bob mare şi greu (DEL. S. 195) die überreifen Ähren. 3. fig.: weise. ET. a răscoâce. răscrăcăna V. fr. (1703 GCD) ugs. a-şi răscrăcăna picioarele die Beine (auseinander) spreizen. - Auch refl. GR. 1. Pers. Sg. Präs, răscracăn, răscrăcăn, răscrăcă-nez. Auch răscăcără, răscăcăna (PANN PV. M. 1,96), răscrăia (POEN. I, 527, 546), -crăcăra. 3. Pers. Präs. răscaieră (ISP. JUC. 7). ET. răs + crăcăna. SG. ALR II/I, K. 67. răscrăcănât Adj. (1847 PANN PV.1 115) grätschbeinig, gespreizt. Când să apuce pe o ulicioară mai neumblată ... tocmai venea o birje cu caii răscăcăraţi de teama alunecuşului (CARAGIALE, GAZ. SAT. XIV, 479). (Prepelicarul) se întoarce ... cu broasca răscăcărată în bot (ODOB. PS. 185). GR. Varianten wie bei a răscrăcăna. ET. a răscrăcăna. SG. ALRM II/I, K. 132; ALR II/I, MN 2231, 43. răscroi Präs, -croiesc V. tr. (1868) BARC.) 1. anders zusehneiden, verschneiden. 2. o cămaşă, haină etc. ein Hemd, Kleid etc. ausschnei-den. ET. răs + croi. răscroiâlă PI. -ieli S. f. (1892 Ş.) Ausschnitt M. an einem Hemd etc. Răscroiala gâtului (de la cămaşă) se coasă cu gulerul (ŞEZ. IX, 36). ET. a răscroi. 289 răscroit răscroit Adj. (1824 MS.) 1. anders zugeschnitten, verschnitten. Patrachire, mănicariuri Şi faloane şi stiharuri Răscroite şi purtate De muieri neruşinate (MS. 1824, CL II, 9). 2. ausgeschnitten. O bundă de catifea neagră, cu colţuri răscroite cari lăsau să se vadă ... o cămăşuţă de borangic (CL XIX, 807. ET. a răscroi. răscruce meist PI. -cruci S. f. (1598 BGL 194) wird, bes. ugs., in vielen Bedeutungen von cruce gebraucht: KreuzN., Kreuzung F. Femeile ... iau tămâie şi usturoi ...le pisează şi mânjesc vacile-n piezi (răscruci) (RCM. SĂRB. 60) übers Kreuz, kreuzweise. Tocurile ferestrelor în rescruci cu 4 ochiuri (D. T. 98) gekreuzt, mit Leistenkreuzen. (Aceste cară) cu ... rescruci, de cari sunt prinse şleaurile (D. T. 13) Zug-, Sprengwagen. M-oiduce ...JJnde-idrumul în răscruce (AL. PP. 275) wo die Wege sich kreuzen. Oprindu-ne în răscrucile drumului din mijlocul satului (CREANGA, CL XV, 5) am Kreuzweg. ET. răs + cruce, vgl. şerb. razb-izica, -laizje „Kreuzweg”. SG. ALRM SN I, K. 230; ALR SN II, K. 347. răscucăi Präs, -cucăi V. tr. (1883 MAR. ORN.) oile die Schafe von dem Zauber, den der Kuckucksruf auf sie ausübt, befreien, was in der Weise geschieht, daß zwei Leute einen Kringel (colac) zerbrechen, wobei der eine cucl, der andere răscuc! ruft (MAR. ORN. I, 48). ET. răs + cuc. răsculâ (1833 HELIADE I, 159) I. V. tr. in Aufruhr versetzen, aufwiegeln, zum Aufstand, zur Empörung treiben. Traiul (tată)lui din casă ... chinurile lui mi se arătau în şir şi-mi răsculau amarnic înveninata mea inimă (VLAH. NUV. 169). El răscoală în popoare a distrugerei scânteie (EMIN. O. I, 51). II. a se răscula in Aufruhr geraten, sich empören. GR. 1. Pers. Sg. Präs, -col, 2. -coli, 3. -coală, Konj. să -coaie. ET. răs + scula. răscumpăra (1564 CORESI CAZ. I, 9) 1. V. tr. 1. zurückkaufen. 2. loskaufen, aus-, erlösen. Oricât loc de-a leşilor au dobândit muscalii, să-l răscumpere (Ştefan Bator) (NEC. COSTIN, LET.21,467). Bieţii oameni ...au dat toţi bani de s-au răscumpărat (de la tătari) ca den robie (MIR. COSTIN, LET.1 I, 348). Pentru ca greşala să ne îndreptăm şi păcatul să ne răscumpărăm (CANT. IST. 206) um ... unser Vergehen zu sühnen. Şi noi ne-dejduiam că acela va răscumpăra pre Israili (MS. 17. Jh. Lk 24, 21, GCRI, 231). 3. L\.pc. despre cn. jdn. an jdm. rächen. Te rog să mă răscumperi dăpre dânsul (INDR. 327). (Boierii) s-au sfătuit să rescumpere nevinovata, moarte a lui Ţibah despre Grit (NEC. COSTIN, LET.1 I, App. 41). 4. c. für etw. entschädigen. Limbile se dezmorţesc şi prin glume, prin răsuri cu hohote, ele rescumperă lungile ore de tăcere ale zilei (OD. PS. 13; Gallizismus). II. V. intr. 1. rächen. Ceia ce vor aprinde casa omului pentru să-ş răscumpere despre vreun vrăşmaş (PRAV. IAŞI 1646, CCR 220). Daher: 2. cuiva jdm. Genugtuung verschaffen. (El) poate să vie să pârască la giudeţ, şi să-i răscumpere giudeţul (PRAV. IAŞI 1646, HC I, 301). GR. scumpăra (CORESI OMIL., CCR 35 fig.); vgl. auch scumpăr; descumpăra (PO2 222; Ex 13, 15) (PP. TR. MAR. ÎNM. 297; Totenklage). GR. konjugiert wie a cumpăra. ET. s + cumpăra, woran dann răs-, des- trat. răscumpărare PI. -rari S. f. (1581 CORESI OMIL., CCR 35) 1. Rückkauf M. Contractul de vânzare se poate rezolvi şi prin facultatea de rescumpărare ce-şi poate rezerva vânzătorul (COD. CIV. Art. 1371). 2. Erlösung F. Fiiul omenesc n-au venit să i să slujască, ce să slujască şi să dea sufletul lui răscumpărare pentru mulţi (BIBLIA 1688 Mk 10, 45). 3. LV. Rache, Sühne F. 4. Entschädigung F. GR. descumpărare (PO2 247; Ex 21, 8); scumpărare (CORESI). ET. a răscumpăra. răscumpărat (1559 CORESI IC 7a) 1. Adj. 1. zurückgekauft. 2. LV. gerächt. 3. erlöst. II. S. n. Befreiung F. GR. Varianten wie bei a răscumpăra. ET. a răscumpăra. răscumpărător (1564 CORESI CAZ. I, 25) 1. Adj. veralt.: 1. loskaufbar. 2. zurückkaufbar. 3. rachsüchtig. II. S. m. Erlöser M. (VARL. CAZ.21, 154a). GR. Varianten wie bei a răscumpăra. ET. a răscumpăra. răsfâce (um 1710 NEC. COSTIN) veralt.: I. V. tr. wiederholt tun. II. a se răsface sich spalten. (Pământul) în două părţi să se răsfacă şi să mă înghită (NEC. COSTIN, LET.2 I, 419). ET. răs + face. 290 răsfirat răsfăciunc S. f. (um 1710 ANTIM DID.) veralt.: SchwelgereiF. (B.). Tăvălindu-neîn räsßciunile cele spurcate şi de nimica (ANTIM DID. 27). Vgl. răsfâtăciune. ET. a se răsfăţa. răsfâtăciune S. f. (um 1710 ANTIM. DID.) LV. Schwelgerei, Wollust F. Răutatea, păgânia, räsßtä-ciunile trupului, neruşinarea obiceiurilor (ANTIM DID. 53). Vgl. răsfăciune. ET. a răsfăţa, mit Anlehnung an a desfăta. răsfăţ PI. -faţuri S. n. (1822 HMST, 92) 1. Ergötzer N., Lust, Schwelgerei F. (El) s-au lăsat de cârciumărit. şi au început a trăi în răsfăţ (BAR. HAL. II, 68) in Überfluß und Vergnügen. Miercanele ...se aruncau pe răsfăţ; rupeau pământul în fugă (DEL. S. 17) geben sich ausgelassenem Treiben hin. 2. bisw.: Liebkosung, Zärtlichkeit F. Muma suspinând Pe pruncul mort resfaţă ... Resßturile sale sunt dulci şi graţioase (BOLINT.1 I, 66). ET. postverbal von a răsfăţa. răsfăţa (1581 CORESI OMIL., DLR) 1. V. tr. 1. ergötzen. Ceia ce mânca şi bea cu dânşii, ceia ce-l răsfăţa (MĂRG.2 27b). Ea nu mai era copila zburdalnică ce resfaţă lumea prin neastâmpărul veseliei (SLAV., CL XII, 446). 2. bisw.: liebkosen. 3. verwöhnen, -ziehen, -zärteln, -hätscheln. Dacă o vrea (bărbatul meu) să-şi răsfeţe copilul cum mă răsfaţă pe mine, îl iau de sub creşterea lui (BRAT.-VOIN. LD. 16). II. a se räsßta 1. sich ergötzen. Eu am aruncat vasul în mare numai ca să mă răsfăţ (BAR. HAL. III, 44) um mich zu ergötzen. Daher: 2. sich der Lust hingeben, iipping leben, schwelgen, sich gütlich tun. Se răsfaţă-n pene lungi Ca un ban în două pungi (PANN PV. 1888ΙΠ, 17). Când văz în puterea iernii că pe chieptu vostru desfăcut se răsfaţă ninsoarea, frigu şi ploaia (JIP. OP. 75). GR. 1. Pers. Sg. Präs, -făţ, 2. -feţi, 3. -faţă, Konj. să -feţe. ET. faţă. Ursprüngliche Bedtg. etwa „das Gesicht glätten, das Aussehen schön machen”. SG. ALR II/I, K. 150. răsfăţâre PI. -ţari S. f. (um 1660 STAICU 132) 1. Liebkosung F. Pe sânul fecioarei el capul înclină, Se-mbată de vise şi dulci räsßtäri (BOLINT.11, 271). 2. Lust, Schwelgerei F. (B.). 3. Verwöhnen N. ET. a răsfăţa. răsfăţat (um 1710 ANTIM) 1. Adj. 1. verwöhnt, verzogen. 2. ergötzlich. Eleganţa mai răsßţatăşi mai sumptuoasă a Renaşterei (OD. PS. 33) die üppigere Eleganz der Renaissance. II. S. n. Ergötzen N., Lust F. Ceia ce strâng avere numai pentru răsfăţatul lor (ANTIM DID. 170). ET. a răsfăţa. răsfili (t) (1870 BODN.) I. V. tr. durchblättem. După ce resfilise dama pachetul de scrisori (BODN., CL IV, 77). II. V. intr. blättern. O lampă, la lumina căreia resfilea dama într-un pachet de scrisori (BODN., CL IV, 77). ET. zu filă. răsfiră Präs, -fir (16. Jh. PS. H. 21, 15) 1. V. tr. 1. auseinander-, ausbreiten. Şi plecai pe poticele, Găsii maldăr de nuiele; Răschirai nuielele, Plecară dragostile (MF I, 404; der Sprecher suchte die davongeflogene Liebe). Păunul îşi resfiră cu mândrie coada (GLOS. AC.). Când aerul cel sănătos al câmpului juca în plămânii săi şi-i resfira părul capului (DEMETR. NUV. 27). 2. zerstreuen. Slobozi săgeţile sale şi-i răşchirăpre ei (PSALT. 1651 17,15, CCR 103). Pictorul măiestru, temându-se a reschira interesul (OD. PS. 159) zu zersplittern. Pre marginea prundişului încoace şi încolea, penfru ca meleanholiia să-mi răşchir primblân-du-mă (CANT. IST. 233). Şi nu răşchiră el avuţiia aceia întru lucruri rele şißrä de ispravă (CAZ. IAŞI 1643, CCR 210) er verschwendete den Reichtum nicht. 3. durchblättem. Matematica întreagă tot o răsfiră (el) de rând (PANN N. 63). II. a se răsfira auseinendergehen, sich ausbreiten; sich zerstreuen. Istorica vale a Bahluiului, pe ale cărui coaste se resfiră întinsele sate cu curţi şi biserici (CL I, 125). Deacă se mănâncă ...se schimbă acea pâine sfinţită ca o pară şi se răşchiră în tot trupul nostru (VARL. CAZ. 36). Când începură a se răsfira acele rele eresuri şi învăţături viclene întru mulţi oameni (ÎNDR. 590). Şi voiu aduna casa lui Israil dentru limbi unde s-au răşchirai acolo (BIBLIA 1688 Ez 28, 25). După o luptă învierşunată, armata tătară se zdrobeşte şi se reschiră (BĂLC. 67). în zorile zilei a doua, negura se resfira de tot (SLAV., CL VI, 97). GR. auch, bes. MOLD., răşchira; MUNT. răshira. ET. fir, also urspr. Bedtg. etwa „die Fäden eines Gewebes auseinanderziehen” (vgl. a desfirä) od. „die einzelnen Teilchen (vgl. fir I, 2 u. 3) voneinander trennen”; răşchira geht zunächst auf răshira zurück, zu ş für s vgl. a deşcheia, a deschide etc. SG. ALR SN II, K. 382. răsfirat (16. Jh. PS. H. 146, 2) 1. Adj. 1. auseinandergebreitet, -gespreizt, -gehalten. 77 le vâră sub nas cu cele zece degete răsfirate (DEL. P. 148). Păr răsfirat aufgelöstes Haar. 2. zerstreut. 3. (v. Wörtern) deutlich auseinandergehalten. Auch adverbiell: La Episcopie ...se cânta încet şi popa cetia răşchirat, căauziaişi înţelegeai totul (GHIB. BV. 78). 291 I răsflori S I r ,1 I II. S. n. vcralt.: Zerstreuen N. GR. Varianten wie bei a răsfira. ET. a răsfira. răsflori Präs, mă -resc V. refl. (1681 DOS.) verblühen. Ca floarea s-au răsflorit, ca fânul s-au tăiat. (DOS. TR. 149b). ET. răs + a (în) flori. răsfoi Präs, -foiesc. V. tr. (1840 POEN.) 1. o carte etc. ein Buch etc. durchblättem, darin blättern. Părea că răsfoieşte cu nepăsare niste note (XEN. BR. 43). 2. ausbreiten. GR. -foia (POEN. I, 678). ET .foaie. SG. ALR SN II, K. 382. răsfrânge (1788 MOLNAR SPRACHL.3 287) 1. V. tr. 1. Umschlagen, (auf)stülpen, (auf)schürzen, aufstreifen. Sobaida ... ş-au răsfrânt mânecile în sus (BAR. HAL. III, 129). îşi răsfrânse buzele cu greaţă şi scuipă într-o parte (SAD. CR. 113) schürzte ... die Lippen, warf... die Lippen auf. 2. lumina etc. das Licht etc. zurückwerfen, -strahlen. Artele şi poezia ... au izbutit să răsfrângă, în produc-ţiuni de merit, toate aceste felurite fapte şi simţiri (OD. PS. 54) all das widerzuspiegeln. II. a se răsfrânge asupra unui lucru auf etw. zurückfallen, -wirken. Inoirile ce se fac în obiceiuri, pornesc din oraşe şi apoi se resfrâng cu încetul asupra satelor (LAMBRIOR, CLIX, 1). O lumină purpurie juca pe coama, dealurilor şi se resfrângea spre sat (XEN. BR. 6)· GR. auch resfrânge; konjugiert wie a frânge. ET. răs + frânge. răsfrângere PI. -fringeri (1822 HMST, 137) 1. Aufschürzen, Aufstreifen N. 2. Rückstrahlung F. GR. auch resfrângere. ET. a răsfrânge. răsfrânsătură PI. -türi S. f. (1835 GOR.) selten, umgeschlagener Teil: Umschlag M. Curelele (opincilor) sunt... înfăşurate pe după glezne pe sub răsfrânsătură cioarecilor (FR.-C. MOŢII 132). GR. auch răsfrângătură, răsfrânlură (GOR. HAL. II, 22). ET. a răsfrânge. răsfrânt Adj. (1705 GCRI, 350) 1. aufgeschürzt, auf-, um-, zurückgeschlagen. Nişte ochi negrii ... umbriţi de nişte gene lungi şi răsfrânte (DEL. S. 109). 2. reflektiert. GR. reşfrânt. ET. a răsfrânge. răsfugS. (1814 CAL. 192) 1. Euterentzündiing F. der Schafe, Ziegen u. Kühe. Din umezeala aceia (oile) se obrintesc şi dobândesc răsfulg (LUP. MB. 101). 2. Krümling M. (Chondrilla juncea; BR.); Einbeere F, (Paris quadrifolia; PANŢU). Offenbar so genannt, weil sie gegen răsfug 1 gebraucht werden. GR. răsfulg, resfiug, räsug. ET. erinnert an arom. sfülg „Blitz”, vgl. it. sfolgorare „blitzen”. räsfugä v. tr. (1812 MAIOR ÎNV. POM. 42) veralt: 1. ausfließen, ausströmen. 2. beseitigen. ET. vgl. it. disfogare. răsfugâre S. f. (1813 MAIOR ÎNV. VIN. 56) veralt.: 1. Ausströmung F., Ausfließen N. 2. Beseitigung F. ET. a räsfuga. răsjudecător (t) S. m. (um 1710 NEC. COSTIN, LET.' II, 103) oberster Richter M. ET. răs + judecător. răslăbi (t) V. refl. (1581 CORESI OMIL. 466) sich entmutigen lassen, den Mut verlieren. ET. asl. raslabiti. răslăbire (t) S. f. (1581 CORESI OMIL. 245) Schwäche, Kraftlosigkeit F. ET. a răslăbi. răslăbit (t) Adj. (1563 CORESI PRAXIU, DENS. IST. II, 192) 1. Adj. 1. abgeschwächt, kraftlos. 2. niedergeschlagen. II. s. m. Lahmer M. ET. a răslăbi. răspăs S. n. (1825 B.) Zeit (die man jdm. läßt), Frist F. Fratele fetei începu să-l ţie de vorbă şi să nu-i dea răspas să mănânce (ISP. BSG. 79) ihm keine Zeit zu lassen. După această bătălie iară mai răsuflară moldovenii câtva, având o ţârică de respas (ISP., CL XII, 206) sie hatten ein wenig Ruhe. GR. -pâţ (DR IV, 465). ET. pas' 2, wovan auch a päsui; vgl. zur Bildung răstimp; weniger wahrsch. lat. spatium (siehe spas). răspăr (1814 ŢICH. 331) I. S. m., PL -periMUNT. OLT. Fischart: Schrätzer M. (Acerina Schraetser). II. S. n. în răspăr gegen, wider den Strich. Când cu mâna frecăm în răspăr blana unei pisici negre (OD.-S1. 108). Fam. a. lua.pc. în răspăr sich über jdn. hermachen, ihn unter die Hechel nehmen: Stând plecai pe carte, 292 răsplăti Neadormit, lua-n răspăr A sale-nvăţături deşarte -Doar o găsi vrun adevăr (VLAH. NUV. 63). Văzându-se luat în respăr de babele salului pentru izbânzile făcute cu puşca dimineaţa în bătătură (OD. PS. 1; er hatte eine Truthenne erschossen). ET. zu păr1. răspândi Präs, -désc (16. Jh. PS. SCH. 88, 11) 1. V. tr. 1. zerstreuen. Tremease săgeate şi-i răspândi (CORESI PS5 185a; Ps 17, 16). 2. verbreiten. Aceste flori... răspândesc un miros plăcut (POEN. II, 542). II. a se răspândi 1. sich zerstreuen. Se răspândesc ca potârnichile (PANN, Z. 616). 2. sich aus-, verbreiten. S-a răspândit zvonul că se mobilizează armata es hat sich das Gerücht verbreitet, daß die Armee mobil gemacht wird. GR. veralt.: 3. Pers. Sg. Präs, -pânde (AL. POEZII III, 5); 3. Pers. PI. Präs, -pănd (AL. POEZII III, 83). ET. ksl. raspqditi „dispergerc”; Bedtg. 2 nach dem ähnlich lautenden frz. répandre. răspândit Adj. (1812 MAIOR IST.2 209) 1. zerstreut. Când razele... cad prea răspândite pe ochii noştri (LIT.). 2. verbreitet. întristarea răspândită pe faţa lui (C. NGR. 22). ET. a răspândi. răspântiâş PI. -tiâşi (1896 UR.) ehern.: (an einer Straßenkreuzung postierter) Schutzmann M. Răspânteiaşii împărţeau berechet la bice pe spinarea ţăranilor (UR. LEG. 145). Respântiaşii ... cu biciul pe umăr, dau în lături carele ţărăneşti (UR. LEG. 323). ET. răspântie. răspântie PI. -pântii S. f. (um 1495 DLRV) Kreuzweg M., Straßenkreuzung F. Ieşiţi curând la răspântii şi în uliţele cetăţiei şi mişeii şi betegii... aduceţi-i încoace (CORESI TE4 153a; Lk 14, 21). Mergeţi la răspântiile căilor şi pre câţi veţi afla îi chiemaţi la nuntă (EV. 1894 Mt 22, 9). Dracul... nu face biserici ori puţuri pe la răspântii (ISP. LEG.2 205). Azi la o respintene, mâne la alta cerşi-vei milă (NĂD. NUV. 1, 101). - Cel din răspântie Bez. für Teufel M. (BUDAI-DELEANU V, 78). GR. MOLD, -pintene, -tine\ S. n. respinten (SPER. AN. 18921,108), răspintenele unui drum (CREANGĂ, CL XV, 13), -pintec(e), -pântec, -puntici (VÂRCOL.). ET. ksl. raspqtije. SG. ALR SN III, K. 873. râspétie S. f. (1778 DOC. IORGA NEG.) veralt.: 1. BildN. der Kreuzigung Christi. Să faci răpe-tie, au de nuc au de alun au de tei să fie (DOC. 1778, IORGA NEG. 235). 2. MUNT. TR. Leichentuch N. mit Kreuzen etc. GR. răspete (ARHIVA 1911 Nr. 7), respete (POL., Ş.), respeti (CL XVI, 4). ET. vgl. russ. bulg. raspjatie, nslov. -petje, şerb. -pece. răspica Präs, -pic V. tr. (1793 PREDETICII, 95) veralt.: 1. (entzwei) spalten. Privesc mândrul vultur ... Cum falnic respică a soarelui rază (DONICI137). 2. bisw.: ausprechen. Moşneagul ... nu ştia ... pe ce lume-i şi nu putu răspica un cuvânt (SEV. POV. 252). Mama ... trage degetul peste buza din jos şi astfel băiatul respică „ brumb ” (MAR. NAŞT. 346). ET. a despica mit Präfixwechsel (răs-); Bedtg. 2 dürfte gelehrte Entlehnung aus dem Italienischen (spiccato) sein. răspicâre PI. -cari S. f. (um 1580 GLOS. BOGD. 179b) Erklärung, Erläuterung, Aussprache F. De altă, şi limba moldovenească are ale sale răspicări sau rosturi ca şi toate alte limbi (CANT. SCRIS. 337). ET. a răspica. răspicat (1683 DOS. VS.) 1. Adj. 1. veralt.: gespalten. Sfântul mucenic Straton în doi chedri legat şi răspicat să săvârşeaşle (DOS. VS. Sept. 9; 13a). 2. klar, deutlich, betont. Papa ... i-a spus deodată vorbă răspicată: Mâne e sărbătoare (SPER. AN. 18921,153). II. Adv. klar, deutlich. Părinte, zise el răspicat, iartă-mă, că prea mi-i sufletul sfărâmat (SAD. P. 21). Huţu începu să citească cu glas tare, răspicat şi arătând fiecare comă, fiecare punct (SLAV., CL XIV, 101). ET. a răspica. răspierde (1673 DOS. PS. V.) I. V. tr. veralt.: gänzlich verderben, vernichten, ausrotten. Vei răspierde pre cine s-abale De la tine, Doamne, spre păcate (DOS. PS. V. 72, 85; Ps 72,26). II. a se răspierde sich vernichten. Nice aemu nu te vei răspiiarde nice va peri numele tău (DOS. PAR. Jes 47, 19, CCR 243). ET. răs + pierde. răspierzâre S. f. (1680 DOS. PS. SLAV. R. 108, 12) (t) Vernichtung F. ET. răs + pierzare. răsplată PI. -plaţi S. f. (1643 BRV I, 131) Belohnung F., Lohn M., Vergeltung F. Nici o faptăfără răsplată (PANN PV. M. II, 38). Spre răsplata tuturor acestor jertfe o azvârliţi cu despreţ (C. NGR. 44) zum Lohn für all diese Opfer. Şi ziua şi noaptea am visat ceasul răsplăţii (SAD. P. 41) der Vergeltung, Rache. ET. postverbal von a răsplăti, gebildet nach plată, a plăti. Stimmt also nur zufällig mit bulg. serb. russ. ras-plata überein. răsplăti Präs, -tesc (um 1640 URECHE) I. V. tr. 1. belohnen. îţi voi răsplăti slujba ta foarte bine (MS. 1783, GCR II, 131). Eram bine resplătitprin 293 răsplătire satisfacţiunea ce simţeam văzând (GHICA, CL XV, 343). 2. LV. rächen. Ştefan Vodă ...au prins pre Petru Vodă Aron şi i-au tăiat capul ... de-şi. răsplăti moartea tătâne-său (URECHE, LET.21, 151). II. V. intr. LV. a-şi răsplăti împotriva, asupra cuiva sich an jdm. rächen. Ianicerii... Asupra lui Chihaebei vor cu toţi a-şi răsplăti (BELD. ETER. 66). III. veralt.: a se răsplăti 1. vergelten. Acela ce nu ştie sau nu poate ca să se răsplătiască (MS. 1802, GCR II, 196). 2. sich rächen. ET. răs + plăti; doch vgl. bulg. rasplatam, şerb. raz-platiti, russ. răsplătit}. răsplătire PI. -tiri S. f. (1688 BIBLIA Gn 50, 15) 1. Belohnung F. 2. veralt.: Vergeltung, Rache F. Cela ce dă răsplătire celor ce n-au cunoscut pre D-zeu (INV. 1700, GCR I, 339) wer Vergeltung übt an denen, die Gott nicht erkannt haben. ET. a răsplăti. răspopă PI. -pöpi S. m. (1437 DERS) veralt.: abgesetzter Priester. TOPON. MOLD. Răspopii (1491 BGL 194). ET. răs + popă. răsprăştiâ (t) V. tr. (1683 DOS. VS.) ausbreiten, auseinandertreiben. Sfântul înger ... au răsprăştiat focul şi pre mulţi au pârjolit (DOS. VS. Sept. 4; 7b). ET. vgl. a împrăştia. răspunde (16. Jh. CV2 3a; Apg 19, 15) 1. V. tr. 1. antworten, erwidern. 2. veralt.: o sumă datorată einen geschuldeten Betrag zahlen. Un lăcuitor unde se află cu hălăduinţa, acolo să-şi răspunzăşi dajdia lui (DOC. 1814, TEZ. II, 385). II. V. intr. 1. unui lucru einer Sache entsprechen. Rar aceea ce-i pregătit respunde aşleptărei (RAL. S. 76). 2. de, pentru c. etw. verantworten, de, pentru cn. für jdn. die Verantwortung übernehmen, haften. Trage ... fără milă, că răspund eu de tine (XEN. BR. 152) schieße ... ich hafte für dich. 3. münden, führen. Uliţa. Catilina, în care respunde cherestegeria (CARAGIALE, CL XIII, 247). Aceste încăperi... răspundeau toate în horă prin nişte uşi cu tocuri de piatră (ODOB. D. CH. 26) diese Räume ... führten in die Säulenhalle. Dan ... simţea între tâmple o durere arzătoare ...cu zvâcnituri cari-i răspundeau în ceafâ (VLAH. DAN II, 167) Zuckungen ... die sich bis ins Genick fortpflanzten. III. a se răspunde veralt. 1. MOLD. fam. cu cn. mit jdm. verkehren. Jandarmul ocoleşte casa noastră şi nici nu vrea să se mai răspundă cu mine (GAZ. SAT. XIV, 406). 2. ugs. (auf einen Ruf): antworten, sich melden. De câte ori vă va striga cineva noaptea ...să nu vă răspundeţi! (CĂT. POV. I, 64). Are să se răspundă cândva (NĂD. NUV. II, 215; von einem Kind, das Zigeuner gestohlen hatten) es wird schon einmal von sich hören lassen. 3. MOLD. LV. mă răspund (că sunt) c. ich gebe an, daß ich etw. bin, bezeichne mich als etw., nenne mich etw. De azi înainte nici să te mai răspunzi că eşti fecio-rul meu, că nu vreu să-mi dogoreşti obrazul (SEV. POV. 45). Uncăzac ...fiicându-se ...frate lui Ion Vodă, răspunzându-se de la Mazovia (NEC. COSTIN, LET.2 I, 467) indem er angab, er sei aus M. Moldovenii se osebesc (de ceilalţi români) de se respund moldoveni (SPÄT. MIL. LET.21, 94). GR. 1. Pers. Sg. Präs, -pünd, veralt.: -pünz; Konj. sä răspundă veralt. -pânză; Imp. -pânde; Perf. -punséi, LV. -pânş; Ger. -punzând. ET. lat. respondeo, -ere, viat. -ëre. SG. ALRII/I, K. 26. răspundenţie siehe corespondenţă. răspundere PI. -pünderi S. f. (um 1580 GLOS. BOGD. 249a) 1. veralt.: Antwort F. 2. veralt.: Versprechen N. 3. veralt.: Bezahlung F. (Domnul ţării) să puie toată silinţa ... spre mai în grabă mântuirea ţării de oştiri si spre răspunderea lefilor lor (DOC. 1804, TEZ. II, 324). 4. Verantwortung F. A trage la răspundere zur Verantwortung ziehen. Pe răspunderea mea auf meine Verantwortung. ET. a răspunde. răspuns PI. -pünsuri S. n. (16. Jh. CV2 6b; Apg 19, 36) 1. Antwort F., Erwiderung {la c. auf etw.). Şi grăi lu Isus: „De unde eşti tu?” EIsus răspuns nu dede lui (CORESI TE4 229b; Jo 19, 9). Că avea ... Mihai Vodă pururea cu împăratul nemţesc răspunsuri (MIR. COSTIN, LET.21,253) stand mit dem deutschen Kaiser in steter Korrespondenz. Vesel Matei Vodă ...că au putut da răspuns focului căzăcesc (MIR. COSTIN, LET.2 I, 334) da er das Feuer der Kosaken hatte erwidern können. 2. Mitteilung F., in Verbindungen wie: Vă voi trimite răspuns când să veniţi ich werde Ihnen sagen lassen, wann Sie kommen sollen. A lăsat răspuns că ... er hinterließ die Nachricht, daß ... 3. LV. a da răspuns Rechenschaft ablegen. Să dai răspuns de ce-ai lucrat cu peliţa (COD. STU., GCR I, 54) mit deinem Leib. 4. veralt.: Urteil N., Entscheidung F. ET. lat. responsum. 294 răstimp răspunzător Adj. (1581 CORESI OMIL. 536) 1. verantwortlich, haftbar. - Auch substantiv. 2. veralt.: entsprechend. ET. a răspunde. SG. ALR SN IV, K. 1010. răsputea V. intr. (1856 SBIERA POV.) MOLD. BUCOV. ugs. cât răspot was ich nur kann. Au apucat repede o botă şi au trântit cu ea cât au răsputut în sac (SBIERA POV. 25). GR. konjugiert wie a putea. ET. răs + putea. răsputere PI. -teri S. f. (1856 SBIERA POV. 168) a stiiga etc. din răsputeri, auch -re aus Leibeskräften rufen etc. Ara Id ... vede-oraşul pe sub un arc de pară Si lumea nebunise gemând din răsputere (EMIN. O. I, 94). ET. răs + putere. răstâlniţă PI. -tainiţe S. f. (1825 B.) BAN. TR. Seitenbrett N. des Bettes (B., FR.-C. MOŢE 105). GR. răstaniţă, răstelniţă (BARC., ALEXI). ET. wahrsch. serbokroat. rastavnica „das, was auscinanderhält”. răstâv PI. -tâvuri S. n. (1841 POEN. II, 487) Steg M. (Buchdruckerei). Vinchelhace ... răstavuri pentru închis forme (LIT.). ET. unbek. // asl. rastavü < rastaviti „trennen” (SCRIBAN). răstăgol etc. siehe rostogol etc. răstălmăci Präs, -cesc V. tr. (1843 C. NGR. Sat. I) (in nicht beabsichtigter Weise, übel) auslegen, verdrehen. Fiecare lege se poate restâlmăci în mai multe chipuri (AL., CL V, 283). GR. răstălmăci. ET. răs + tălmăci. răstălmăcire PI. -ciri S. f. (1832 AN. P. III/2, 118) Umdeutung F., falsche Auslegung F. GR. răstălmăcire. ET. a răstălmăci. răstău, răstei, răsteu siehe resteu. răstălmăci siehe răstălmăci. răsteălă PI. -teii S. f. (um 1815 BUDAI-DELEANU T.V. 89) ugs. (barsches) Anfahren. Ia taci, muiere, cu răsleală îi strigă el (RADUL. RUST. I, 118). ET. a se răsti. răsti Präs, mă -tesc V. refl. (1551/3 ES 112b; Mt 26, 74) la cn., bisw. către cn., ferner cuiva (BIBLIA 1688 Mk 1, 43), asupra cuiva (BODN., CL IV, 92) jdn. barsch anfahren. Ce te răsteşti asa la mine, jupăneasă? (AL. OP. 1,329). ET. viell. zu rast1, vgl. „milzsüchtig” = mürrisch, răstic siehe ristic. răstigni Präs, -nesc V. tr. (1551/3 ES 114b; Mt 27,26) 1. kreuzigen, ans Kreuz schlagen; un liliac etc. eine Fledermaus etc. (mit ausgebreiteten Gliedmaßen) an die Wand nageln. Ovreii care au răstignit pre Hs. (MĂRG.215b). E foarte bine de-a împuşca un uliu şi a-l restigni pe poarta curţii (MAR. ORN. I, 133). 2. braţele die Arme (wie ein Gekreuzigter) ausbreiten. 3. veralt. fig.: unterdrücken. GR. răsticni (COD. STU. GCR I, 41), restigni. ET. ksl. rastqgnqti „distendere”. răstignire S. f. (1561 CORESI TE4 42b; Mt 20, 19) Kreuzigung F. GR. restinire, restenire. ' 1 ET. a. răstigni. SG. ALR SN III, K. 906. răstignit (1561 CORESI TE4 64b; Mt 27, 44) 1. Adj. 1. gekreuzigt. 2. (die Arme, Beine) auseinandergebreitet, -gespreizt. însă mai repede decât el, Mimi se pusese în dreptul uşii, cu braţele restignite (ZAMF. LN. 97; er wollte das Zimmer verlassen). 3. bisw.: unterjocht. II. S. n. (t) Kreuzigung F. (HC II, 455). ET. a răstigni. rästignitör (um 1670 ANON. CAR) veralt.: I. Adj. quälend. II. s. m. Kreuziger M. ET. a răstigni. răstignitură S. f. (1581 CORESI OMIL. 69) veralt.: Kreuzigung F. ET. a răstigni. răstimp PI. -timpuri S. n. (um 1812 ŞINCAI HR. III, 255) Zeitabschnitt, -raum M. Cineva poale avea restimpuri de tristeţă când de mult nu ş-a mai văzut ţara (I. NGR., CL Vn, 57) Perioden der Traurigkeit. Cerbul... mai boncăluieşte şi iar mai bea câte un restimp (CREANGĂ, CL XI, 183) eine Weile. Ilie luă o litră de rachiu ... îl bău în răstimpuri (NĂD. NUV. 1,172) in Abständen, mit Unterbrechungen. Un alt om îl udă (grâul) de mai multe ori tot în răstimpuri mici (ION. CAL. 176) in kurzen Abständen. îl cerca în răstimpuri un junghi în piept (VLAH. NUV. 16) zeitweilig. Răstimpuri îl apuca furia răzbunării (NĂD. NUV. I, 81) von Zeit zu Zeit. In restimpul acesta pot să se întâmple multe (SLAV., CL VIII, 424) in der Zwischenzeit. - LV. nicht belegt. 295 răstins GR. veralt: -tâmp; zăstâmp (COD. CAL. § 725; REŢ. 227), zestimp (AL. POEZII III, Leg. 89), zăstămpăr (POL.). ET. vgl. asl. rastqpü, russ. zastup mit Anlehnung an timp. răstins Adj. (1683 DOS. VS.) veralt.: langgestreckt. Stânga (uriaşului) era ...foarte răstinsâ cu care apuca pre cei osândiţi de-i arunca într-aceaprăpaste (DOS. VS. Oct. 5; 46a). ET. ras + lins. răstire S. f. (1800 BUDAI-DELEANU VI, 27) barsches Anfahren. Cu răstire barsch, schroff. ET. a se răsti. răstit Adj. (1581 CORESI OMIL. 244) barsch. Cu grai restit dojenindu-l (ISP. LEG.2122). Auch adverbiell: Cine-i acolo? întrebă el răstit (ZAMF. LN. 82), cu răstit (CORESI, DOS.). ET. a se răsti. SG. ALRII/I, K. 27. răstitură PI. -tiiri S. f. (1683 DOS. VS. Oct. 13; 62b) veralt.: barsches Anfahren. La mânia lui tot cu cinste grăia si cu îngăduială, nu cu răstituri proslatic (NECÜLCE, LET.2 II, 249). ET. a se răsti. răstoacă PI. -toace S. f. (1439 SUCIU II, 395) eine der (Wasser führenden od. ausgetrockneten bzw. trockengclegten) Abzweigungen im Laufe eines Baches od. Flüßchens: Wasserlauf M., Rinnsal N., Runse F. Seprimblăprin răstoace Iarna pe un urs călare (AL. POEZII III, 21). Izvoarele ... sar în bulgări fluizi peste prundul din răstoace (EMIN. O. I, 85). Să mă fi văzut frecând cu Balanul meu peste măguri şi răstoace, ai fi crezut că-s un al doilea Alexandru Machedon care merge în cucerirea lumii (CL XVII, 107; Balan ist Name eines Pferdes). GR. PI. auch răstoci. ET. vgl. russ. rastok, nslov. raztok(a), poln. roztoka, tschech. roztok. SG. ALR SN III, K. 823. răstoârce V. tr. (1683 DOS. PAR. 104a) veralt.: 1. a-şi răstoârce c. etw. wettmachen, sieh dafür rächen (STĂM.). Cu asta am vrut să-mi răslorc cele trei lovituri (ce mi-ai dat cu frâul) (CREANGĂ, CL XI, 176; das Roß zum Herrn). 2.losreißen. GR. Konjug. wie a toarce. ET. răs + (în)toarce. răstoc PI. -toace S. n. (1806 KLEIN) veralt.: TR. BAN. Ruhetag M. GR. rostoc, roş toc (KLEIN, B.). ET. dt. Rasttag (militär.). răstogoli siehe rostogoli. răstopiPrâs. -pèse (1673 DOS. PS. V.) I. V. tr. veralt.: auflösen, schmelzen. ÏI. a se răstopi sich auflösen, schmelzen. Ca o ceară când să răstopeşte (DOS. PS. V. 21, 50). ET. ksi. rastopiti. răstopit Adj. (1673 DOS. PS. V.) veralt.: ge-, zerschmolzen. Şi ca de foc ceară, răstopit să cază (vrăjmaşii noştri) (DOS. PS. V. Ps 67, 6). ET. a răstopi. răstrăbun PI. -büni S. m. (1844 HELIADE I, 203) Umrgroßvater M. Petru Rares ... eraprerestrăbunul restrăbunului său (I. NGR., CL VII, 113). ET. răs + străbun. răstrişte siehe restrişte. răstulburâ Präs, rästülbur V. tr. (1673 DOS. PS. V.) veralt.: gänzlich verwirren. ’Ngrozârile tale mă răslurburară (DOS. PS. V. Ps 87, 42). GR. răsturbura. ET. răs + tulbura. răsturnă Präs, -torn (1551/3 ES 78b; Mt 21, 12) I. V. tr. umwerfen, -stoßen, (um)stürzen. (Şarpele) su-flând în obrazul zmeului îl răsturnă la pământ fără simţire (MS. 1783, GCR II, 131). A arat cât a arat, Brazdă neagră-a răsturnat (PP., GCR II, 333) stürzte schwarze Schollen um. Iţi răslorni toate ţoalele în spinare şi tot ghiaţă rămâi (DEL. S. 182; es herrschte grimmige Kälte) man mag sich noch so viele Klamotten Überwerfen, dennoch bleibt man ein Eisklumpen. -Fig.: Petru ... îmbla să-l răstoarne (pe Mihai) din scaun (BĂLC. 54). De când Hrislos întreprinse a răsturna lumea veche (BĂLC. 1). Vgl. buturugă 1. II. a se răsturna Umfallen, (um)stürzen, -kippen. Caicul ... poate să să răstoarne cu fundul în sus (CANT. DIV. 129b). GR. Konj. wie a turna. ET. răs + turna. răsturnare PI. -nari S. f. (1703 GCD) 1. Umwerfen, -stoßen N.; Kentern N. 2. fig.: Umsturz M., Stürzen N. ET. a răsturna. răsturnat Adj. (1561 CORESI TE4) 1. umgestürzt, -fallen. Aflară piafra răsturnată de pre groapă (CORESI TE4 177b; Lk 24, 2). 2. auf dem Rücken liegend, ausgcstrcckt. O grămadă de mosafiri se şi aşezară la ghiordum cu clucerul în mijloc răsturnat pe sofa (GHICA 9). 3. veralt.: aufgeschürzt. ET. a răsturna. răsturnătură S. f. (um 1670 ANON. CAR.) veralt.: 1. Umstoßen N. 296 răsuflătără 2. Umsturz M. ET. a răsturna. răsturniş PI. -nişuri S. n. (um 1812 ŞINCAI HR. 1,144) unebene Gegend, wo man leicht stürzt. (Călăuza) ne-a dus pe calea ce n-a fost bună; prin gropiş, prin răsturniş (TEOD. PP. 180). ET. a răsturna. răsuci Präs, -cesc (1683 DOS. VS.) 1. V. tr. 1. drehen, winden. Deşănţată pretenţie! zicea coconaşul răsucindu-şi musteţile (C. NGR. 19). Boierul ... mai dădu de duşcă un palici de vin şi-şi mai răsuci o ţigară (SAD. P. 140) er drehte sich noch eine Zigarette. 2. verstauchen. Mi-am răsucit un picior venind cu carul de la pădure (GANE, CL VIII, 442) ich verstauchte mir den Fuß. - Fig.: Dracul... de-a vedea că te-ndoieşti, va răsuci inema ta să nu ieşi de la voia lui (DOS. VS. Martie 1; 2a) wird dir den Sinn verdrehen. II. a se răsuci sich (um)drehen. Părul de porc, arzând, sfârâie şi se răsuceşte (RCM. SÂRB. 7). Eu atunci iute mă răsucesc într-un picior, fac vro două sărituri mai potrivite (CREANGĂ, CL XV, 7) schnell drehe ich mich um. GR. MOLD. bisw. räciuci. ET. vgl. ksl. rasukati, -sueq, nslov. razsukati, -sucem, od. Neubildung aus răz + suci. răsucit Adj. (1581/2 PO2 264; Ex 26, 1) 1. gedreht, gewunden, gezwirnt. Mătase răsucită (BIBLIA 1688 Ex 25,4) gezwirnte Seide. (Vitele) cele mari, cu coarnele lungi şi răsucite (FR.-C. MOŢII 26) mit gewundenen Hörnern. 2. verstaucht. ET. a răsuci. răsuflă Präs, -suflu (um 1640 URECHE) 1. V. intr. 1. atmen, Atem holen, schöpfen. Văzând pre acel tineri ...că încă răsuflă, îl lăsară să învie (DOS, VS. Martie 9; 27b). Ce aerl Ce răcoare! Răsufli cu nesaţiu, te simţi voios, uşor (RĂDUL. RUST. I, 223). 2. fig.: aufatmen, sich erholen. într-aceşti trei ani a mai răsuflat ţara de greutăţile şi necazurile ... răsmi-riţilor (DION. TEZ. II, 183). A răsufla uşurat erleichtert aufatmen. 3. durchsickem, Luft lassen. - Fig. Nu mai putu un-chiaşul să ţie, trebui să resufle (ISP. LEG.2 98) der Alte konnte sich nicht mehr beherrschen, er mußte es los werden. 4. abstehen, schal werden. (Săfie) acoperită ulceaoa bine, să nu răsufle (ostropielul) până ce va scădea a freia parte (MS. 1749, GCR II, 45). II. a se răsufla 1. MOLD. Atem holen, atmen, aufatmen. Un tânăr ... frumos ca soarele, dar sgârcit de se răsuflă numai pe-o nară de economie (AL. OP. 1,760). Ion Vodă ... au dat puţinei ţării odihnă să se răsufle (URECHE, LET.2 1, 227). 2. {cuiva, la, către cn.) sich (jdm. gegenüber) Luft machen, sein Herz ausschütten, sich aussprechen. După un an ... moş Nichifor s-au răsuflat... cătră un prieten al său despre întâmplarea din cadrul Grumăzeştilor (CREANGĂ, CLX, 384). 3. von Gasen etc.: (durch eine Öffnung) ausströmen, entweichen, sich verflüchtigen. A umplea iarăşi comoara împărătească care se resuflase în zilele trecu tu lui împărat (I. VĂCĂR., TEZ. II, 265). Daher.: 4. durch Einwirkung der Luft die Frische, das Aroma, den Geschmack verlieren, abstehen, schal werden. Sä nu se oţetească vinul sedzând mult sau să nu se răsufle (NEC.COSTIN, GCR II, 11). ET. răs + sufla. SG. ALRMII/I, K. 52,116,153; ALR IVI, MN 6896, 12; 2202,36; 2294,51. răsuflâre PI. -ilari S. f. (1649 VARLAAM ŞI IOASAF 82a) 1. Atem M. A-şi ţine răsuflarea den Atem anhalten. A-şi da răsuflarea (de pe urmă) sterben, den letzten Atem aushauchen. Dintr-o răsuflare ohne Atem zu holen, in einem Atemzug. (Ganea) nu-i da răsuflare (mitropolitului) (EN. COGĂLN., LET.2 III, 241) ließ ihn nicht zu Atem kommen, ließ ihm keine Ruhe. 2. Entlüftung F. Fumului loc de răzsuflare dându-să (CANT. IST. 324). Flegmele şi umflăturile şi alte răsuflări de multe boale (MĂRG.2149a) Ausströmungen. ET. a răsufla. răsuflăt (um 1640 URECHE, LET.11, 96) 1. Adj. 1. verdunstet. 2. abgestanden, schal. Un nou subiect, ca o nadă neaşteptată, era aruncat în mijlocul temelor resuflate şi învechite (XEN. BR. 32). 3. veralt.: eingeflößt. II. S. n. veralt.: Atem M. - Adverbiell: Pe nerăsuflate rasch, in einem Atemzug. ET. a răsufla. răsuflător (um 1660 STAICU 214) 1. Adj. veralt: Atmungs- ... II. 1. S. m. Wesen N. (BIBLIA 1688 Jos 11, 11). 2. S. f. răsuflătoare PI. -töri Luftloch, -rohr N. eines Kellers etc. Daher im Märchen von dem Eingangsschacht der Unterwelt: Cu tustrele au sosit (el) la răsu-flătoarea Lumii Negre (SBIERA POV. 85). 3. răsuflătoareapământului Bovist M. (Lycoperdon Bovista; PANŢU). ET. a răsufla. SG. ALR SN I, K. 221. răsuflătură PI. -turi S. f. (1847 PANN) veralt.: Atmen N., Atemzug M. Scoase o răsuflătură, lung din inimă oftând (PANN PV. M. II, 78). ET. a răsufla. 297 răsuflet răsuflet S. n. (1683 SICR. DE AUR) Atem M. încă şi muierea mea să îngrozeaşte de răsufletul mieu (SICR. DE AUR2 25b). Era ostenit ... de atâta cale cât nu-şiputea lua răsuflet (BAR. HAL. VIII, 85) daß er nicht zu Atem kommen konnte. îmi ţineam răsufletul şi mă uitam (SAD. CR. 79) ich hielt den Atem an. ET. a răsufla. răsufleţi (t) Präs, -ţese V. intr. (um 1812 ŞINCAI HR. I, 365) zu Atem kommen, sich erholen. ET. răsuflet. răsuflu PI. -sufluri S. n. (um 1710 NEC. COSTIN) Atem M. De acolo le-au dat (tătarii moldovenilor) mai resuflu, văzând că nu i-au putut sparge (NEC. COSTIN, LET.2 II, 29) ließen sie sie etwas zu Atem kommen. De-ar fi durerea mea ca durerea cea trupească ...Aş avea ticnă un ceas, aş putea să-mi iau resuflu (CONACHI145) könnte ich Atem schöpfen. Pe când (lanul) era încă umed de resuflul aurorii (AL. POEZII III, 66) von dem Hauch. ET. postverbal von a răsufla. răsun S. n. (1620 MOXA) veralt.: Widerhall, Klang M. Sunetele armelor şi răsunul coardelor de arc mai iubiia decât glas de alăute (MOXA, HC I, 395). ET. postverbal von a răsuna. răsuna Präs, -sün (1581 CORESI OMIL. 338, DLR) 1. V. intr. 1. widerhallen, -schallen. N-auzişi tu buciumând Şi văile resunând? (AL. PP. 59). Pentru să răsune bine (feredeul), i-au învăţat dracul pre aceia pietrari ...de au zidit în temelie un voinic şi o fată (DOS. VS. Sept. 26; 31b) damit es eine gute Resonanz habe. Tot cela ce va auzi pre ele, vor răsuna amândoaoă urechile lui (BIBLIA 1688 1 Sm 3,11) dem werden seine beiden Ohren gellen. 2. (laut) hallen, (er)schallen, (er)klingen. Butia cea goală răsună mai tare decât cea plină (REV. TOC. I, 454; Sprw.). Clopotele răsună (AL. PP. 168). II. a se răsuna MOLD, widerhallen. Lăutarii cânta, Câmpii de se resuna (AL. PP. 97). Cântau muzicile de se răsunau dealurile şi văile (BOGD. POV. 209). GR. veralt.: resuna. ET. răs + suna. // lat. resono, -are (DLR). răsunâre PI. -nari S. f. (1683 DOS. PAR. 106a) veralt.: 1. Erschallen N.; Schall, Klang M. 2. LV. Erfolg M. ET. a răsuna. răsunător Adj. (1651 PS ALT. 164a) 1. ertönend, erschallend, widerhallend. (Mehterii) carii cu pauce mari si cu trâmbiţe fac musichie răsunătoare (CANT. SCRIS. 154). 2. fig.: erfolgreich. ET. a răsuna. răsunet PI. -sunete S. n. (1809 MAIOR P. 59) Widerhall M., Echo N.; (lauter) Schall. Klang. Mi se părea că resunetulpuştii mele trece Prutul şi merge de moare la uşa doamnei B. (C. NGR. 54). ET. răs + sunet. răsunoi PI. răsunoâie S. n. (1805 CRIŞAN 241) TR. BAN. MAR. aus den vom Backtrog abgeschabten Teigresten hergestelltes Brötchen, österr. Trogscherl, bayr. Schertröglein N. Tu, fetiţă ... n-ai vrun răsunoi? (RETEG. POV. III, 86; zu einem Mädchen, das einen Korb mit Brot trug). GR. rusunoi (B., VICIU), rusuroi (B., BARC., ALEXI), răşuroi (ALEXI). ET. răsură1. Zur Bildung vgl. lätunoaie. SG. ALRM II/I, K. 187; ALR SN IV, K. 1065. răsurât Adj. (1885 DEL. S.) bisw.: rosig angehaucht. Obrajii ei bălai, răsuraţi cu niştepajure roşietice ca măceaşea (DEL. S. 198). ET. răsură1. răsură1 PI. -suri S. f. (1635 DRHB XXV, 149) wilde Rose, Hundsrose (Rosa canina), Essigrose F. (Rosa gallica; BR.). Romanul este pe lângă novelă ca un stejar uriaş pe lângă o răsură altoită (CARAGIALE SCH. 90). Care răsură e mai învoaltă şi mai rumenă ca domniţa? (DEL. S. 83). Nu e răsursă n-aibă cusur (PANN PV11, 5) keine Rose ohne Dornen. GR. bisw. auch -sür, rusiir, rosură (sowohl für die ganze Pflanze als auch für die Blüte allein); PI. auch răsure. - Dim. -rel, PI. -rei. Cu răsurei la altită (MF I, 480). ET. unbek. SG. ALR SN III, K. 630. răsură2 PI. -süri S. f. (1696 IORGA S. D. XVI, 199) 1. Schaben N. 2. Brötchen N. (B., VICIU). 3. Nachwehen (Pf). Muierea care are răsură în trup după naştere (ŞEZ. X, 62). Durerilepăntecelui lehuzii ce se numesc răsuri (PISC. PRACT. 69). 4. MUNT. Uferaas N. (Larven von Palingenia-Arten; ANT. IHT.). 5. ehern.: Steuerzuschlag M., der zur Besoldung der Beamten diente. Peste aceşti bani să răspundeţi şi răsură po parola 8 la leu, pentru ca să se dea în socoteala lefilor (DOC. 1814, TEZ. II, 381). Casa răsurilor Amt, das den Steuerzuschlag einzog u. die Gehälter auszahlte. ET. ras (a rade). răsuriu Adj. (1838 GOR. HAL. IV, 234) rosenfarben. Acest trup fraged şi supţirel, acest chip cu unde răsurii (DEL. S. 101). ET. răsură1. 298 rătăci răsvări (t) V. tr. (16. Jh. PS. H. 101, 10) vermischen. GR. răzvărî. ET. ksl. rastvarjati. răşchiâ V. tr. (um 1660 STAICU 133) 1. (auf)haspeln, weifen. Să te pun în furcă să te torc, Să te răşchii pe răşchitor (LUP. MB. 36; PP. Besprechung). 2. abkratzen. GR. 1. Pers. Sg. Präs, răşchiez, răşchiu, răşchii. Auch raşchia, râschia, rişchia, reşchia. ET. Da sich kein *răsfîa findet (vgl. răşchira nb. răsfiră), ist die Herleitung von fir (vgl. a subţia von subţire) abzulehnen. Paßt lautlich, wenn auch nicht begrifflich zu it. raschiare, katal. rasclar, frz. racler etc. „abkratzen, harken”, die ein vlat. *rascläre postulieren (PUŞC. EW. 1441). // CIORANESCU 7082: bg. rassivam-, DENS., GS II, 320: zu lat. resticüla. SG. ALR SN I, K. 369; II, K. 446; ALRM SN 1,1. 248. răşchira siehe răsfira. răşchitor PI. -toâre S. n. (1703 GCD) (Gam-)Haspel, Weife F. Besteht aus einer langen Stange, die an einem Ende ein Querholz trägt u. am anderen gegabelt ist. Durch das Aufhaspeln des Gespinstes {tort) von der Spindel (fus) auf die Haspel wird jenes in die Form der Strähne {scul, caleap) gebracht. Ziua pleci pe la vecini, Furca ţipă-n mărăcini. Seara pleci pe la ogor, Cânepa stă-n răşchitor (TEOD. PP. 343). GR. MOLD. răşchitor; TR. răşchitoâre, PI. -tori S. f. ET. a răşchia. SG. ALR SN II, 447. răşina Präs, -nez V. tr. (1703 GCD) veralt.: harzen. ET. răşină. răşinar PI. -nari S. m. (1600 DIR) Harzgewinner Μ. TOPON. Răşinari (1600 DIR). ET. răşină. răşină PI. -sini S. f. (16. Jh. PS. SCH. Gesang der 3 Knaben 22) Harz N.; PI. răşinuri Harzsorten. Au răşină nu este în Galaad, au doftor nu este acolo? (BIBLIA 1688 Jr 8, 22). Codrii abureau. Un dulce miros de răşină îmbălsăma aerul căldicel (VLAH. RP. 117). GR. MOLD. râs-; (TEOD. PP. 32). ET. lat. reslna. SG. ALRM SN I, K. 330. răşinos Adj. (1703 GCD) harzig. Albinele lucrătoare ... astupă ... crăpăturile (din ştiubei) cu o materie râsinoasă (ÎNV. COP. 1893 I, 59). GR. reşinos, râşinos. ET. răşină. răşlui Präs, -iese (1631 T. PAPAHAGI, DLR) 1. V. tr. 1. MOLD. C. dintr-un lucru etw. von einer Sache los-, abtrennen, losreißen; (ver)kiirzen, schmälern. 2. fig. von unrechtmäßiger Aneignung: willkürlich abtrennen. Basarabia pe care ruşii au răşluit-o din trupul Moldovei (UR. BUC. 181). De când vechilul monăstirii mi-o răşluit bucăţica mea de răzăşie (AL. OP. I, 1535). Să nu-i fie (episcopului) ... cu putinţă a reşlui ceva din ele (MELH. CH. 338) sich von dem Kirchenbesitz etwas anzueignen. 3. enthülsen, schälen. 4. verheeren. II. (t) a se răşlui sich lostrennen, -reißen. Cu proastă si scurtă mintea lor răzluşindu-se den credinţa adevărată (EV. ÎNV. 1642, GCR I, 98). GR. răşui, ruşui, rusei, ruşii (DOC. 1757, MELH. CH. 249), răzbişi. ET. vgl. şerb. razlusiti, nslov. razlociti etc. răşluirc S. f. (1817 URIC. V, 26) Schmälerung F. Pentru ca nici proprietarul să sufere vreo răşluire din legiuitul său venit (ION. CAL. 250) damit auch der Besitzer keine Schmälerung seines ... Einkommens erleide. ET. a răşlui. răşluit Adj. (1665 T. PAPAHAGI, DLR) 1. vermindert. Ca să fie acea mănăstire a Episcopiei neclătită şi neruşuită în veci (DOC. 1713, MELH. CH. 184). Adevărul nerăşuit de cugetul rău (UR. LEG. 142). 2. enthülst, geschält. Sămânţa de hrişcă se păstrează nerăşluită în curgere de mai mulţi ani (ION. CAL. 170) ungeschält. GR. ruşiiî, ruşuit, răşiit, răşuit. ET. a răşlui. rătân siehe rătan. rătăcânie PI. -cânii S. f. (1852 AL.) MOLD. sich hin und her windender, verschlungener Irrweg, Schlucht F. Piciu (bricicariul) îi bălăbăneşte (pe giupinese şi logofiţei) hurduz, burduz, prin toate rătăcăniile (AL. OP. I, 530). GR. rătăcană. ET. a rătăci, zur Bildung vgl. petrecanie, păţanie, pierzanie etc. rătăceâlă PI. -celi S. f. (1857 POL.) ugs.: Verirrung F. Pentru a zări adevărul ...a descoperi rătăceala (JIP. OP. 97). ET. a rătăci. rătăci Präs, -cesc (16. Jh. PS. SCH. 118, 176) I. V. tr. 1. LV. irreführen. El l-au dus printr-o dumbravă, rătăcindu-lpână în ziuă (NECULCE, LET.2 II, 220). 299 rătăcire 2. drumul den Weg verfehlen. Se vede ...că moartea rătăcise drumul ... căci zece ani i-a stat sicriul gol (VLAH. NUV. 128; von einem Geist, der sich einen Sarg hatte machen lassen). II. V. intr. irregehen, umherirren. Drumul drept te duce la ţintă, cotiturile te fac să rătăceşti (Z. VI, 96). III. a se rătăci sich verirren, fig.: auf Abwege geraten. Păzeşte-ţi felinarul să nu cumva să se stingă, ca să nu te rătăceşti (GOL. Z. III, 148). ET. zu lat. erralîcus „umherirrend”. rătăcire PI. -ciri S. f. (16. Jh. CV2 68 b; Jak 5, 20) 1. Umher irren N. 2. Verirren N., Verirrung F. 3. Abweichung F. ET. a rătăci. rătăcit Adj. (16. Jh. CV 54b; Jak 1 Prolog) 1. verint. Ca o oaie rătăcită din turmă (PANN, Z. V, 574). 2. verwirrt, wirr, verstört. - Auch substantiv. - Calea rătăcită, drumul rătăciţilor Milchstraße. ET. a rătăci. SG. ALR SN III, K. 860. rătăcitor Adj. (um 1580 GLOS. BOGD. 334a) umherirrend, -wandernd, -ziehend (NT 1648 Jud 1, 13). ET. a rătăci. rätäcitürä S. f. (1563 CORESI PRAXIU 425) veralt.: Verirrung F., Fehltritt M. ET. a rătăci. rătări Präs, -resc V. intr. (1825/7 DLR) TR. MARAM. BAN. (Soldatenspr.) retirieren. Căpitane, căpitane, Lasă-ne să rătărim, Că vezi bine căperim (PP. MÂNDR. 77). GR. răteri, rătăli. ET. dt. retirieren. rătez PI. -teze S. n. (1643 VARL. CAZ.21, 120) 1. (Tür-)Riegel M., Vorlegekette F. Porţile tale cu răteze Le-au întării (D-zeu), nime să-ţi cuteze (DOS. PS. V. 147, 5; Ps 147,13, zu Jerusalem). Vom strica rătezele şi-l vom ucide acolo în odaie (NEC. COSTIN, LET.2 II, 83). (Nora) îi dă brânci (soacrei) afară, pe ghiaţă şi ninsoare, şi închide uşa după dânsa cu rătezu (BOGD. POV. 181). 2. MOLD. Vorrichtung in der Mühle, durch welche die Rumpfmulde (teică) gehoben od. gesenkt werden kann; dient dazu, den Kömerabfluß zu regulieren. GR. retez, răteadz (DOS. VS. Oct. 31; 97 b), TR. S. f. rătează, retează. ET. vgl. ukr. retjaz, magy. retesz, aruss. retjazü, tschech. retez etc. SG. ALRII/I, K. 250; MN 3811, 130. rätui Präs, -iese V. tr. (1722 CANT. HR. 312) LV. retten. Craiul lor puţin de n-au perit; ce l-au rătuit dărăbanţii lui, apărându-l câtva loc (MUŞTE, LET.2 III, 39). ’ ET. poln. ratowac. rătund etc. siehe rotund ele. rătăscută siehe rată 3. f * * > răţişoâre siehe raţă 4. răţoi Präs, mă -iese V. refl. (1840 POEN. I, 608) 1. fam.: sich breit machen, sich hinstrecken, spreizen. Câte una (din neveste) vine în mijlocul spectatorilor şi întorcându-se în loc, se răţoieşte, se şoldeşte, îşi frânge şelele (AL. CL VIII, 114; Schilderung eines Tanzes marokkanischer Jüdinnen). Cei cari trimiseseră fotelurile la teatru n-ar fi suferit odată cu capul ca să se răţoiască alţii pe scaunele lor (TEL. SCH. 11). (Gazetarul) răţoindu-se pe trei coloane şi forfecând în dreapta şi în stânga nopţile de ostenală ale vreunui nenorocit de scriitor (VLAH. GV. 126; von einem Kritiker). 2. fam.: einen gebieterischen, drohenden Ton anschlagen, la cn. (RC. LEG. 6; pe cn.) jdn. anherrschen. Păcală ...de mânia lui râdea Şi... zise: „ Ce te răţoieşti aşă? Să-ţi împing în râu băiatul dumneata mi-ai zis doar miel” (DULFU PAC. 122). Băgă doba în casă şi... se răţoi odată la dobăstrigând: „Să iasă trei din dobă” (ŞEZ. I, 206). ET. zu răţoi, „sich wie ein Enterich gehaben”. răţoiâlă PI. -ieli S. f. (1857 POL.) fam.: Aufgeblasenheit F.; Anfahren, Aufbrausen N. Răţoieli ridicule şi nesocotite de criticaştri ignoranţi (VLAH. GV. 65). ET. a se răţoi. răţoiâş etc. siehe raţă 1. rătuscă etc. siehe rată 1. t ♦ » rău (1490 DRHA III, 75) I. Adj. schlecht, böse, übel, schlimm, arg (vgl. auch bun). A călca pe loc rău auf eine verhexte Stelle treten (was Gefahr bringt). Vorbe rele üble Nachrede, Klatsch. E rea cu noi sie ist schlecht mit, gegen uns (behandelt uns schlecht). E rău la inimă, la suflet er hat kein Herz, ist ein böser Mensch. Fierul rău nu se prăpădeşte u. ä. Unkraut verdirbt nicht. După vreme rea şi senin auf Regen folgt Sonnenschein. De la un datornic rău se ia şi un sac de paie u. ä. von einem schlechten Schuldner nimmt man auch einen Sack Stroh. - Auch substantiv. Acolo, măi răule, omul stă liniştit (GPIIB. BV. 66) schlechter Kerl. îs vagabond că eu muncesc şi d-ta bei cu nişte rele? (NĂD. NUV. 1,149) mit schlechten Weibern? Şi nu ne ducepre noi întru ispită, ci ne izbăveşte pre noi de cel rău (EV. 1746, Lk 11,4, GCR II, 36) 300 răutăcios und führe uns nicht in Versuchung, sondern erlöse uns von dem Übel. Vgl. bubă 2., ceas 2., gură 1. b, inimă 1. b. - Rău de c. schlecht in bezug auf etw.: apă rea de băut schlechtes Trinkwasser, un câine rău de colţ ein bissiger Hund, o femeie rea de gură ein klatschhaftes Weib. So bes. von Volksfeiertagen: Sfântul Foca e rău de foc wer am St. Phokas arbeitet, erleidet Feuerschaden; Filipii sunt răi de lupi wer an den Philippstagen arbeitet, dem fügen die Wölfe Schaden zu, etc.; auch unpcrsönl.: Lunea nu se dă nimic din casă ... că ... e rău de pagubă (ROM. SĂRB. 106). Foc şi sare nu se dă ... când ai cloşcă pe ouă, că „e rău de luat uliul puii” (RCM. SĂRB. 106). II. Adv. 1. schlecht, böse, übel, schlimm, arg (vgl. auch bine I). Rău-i, Doamne, rău-i, zău, Când nu-i vin la făgădău (I.-B. 386). Trăieşte rău cu nevasta er lebt mit seiner Frau in Unfrieden. E rău de mine ich bin übel dran. Mi-e rău, îmi vine rău mir ist, wird übel. Cânta nu rău (GHIB. BV. 62) er sang nicht übel. N-ai face rău să ... du tätest gut daran zu ... Rău faci, rău tragi böse Tat hat böse Folgen. Rău cu rău, dar mai rău fără rău es ist ein notwendiges Übel. Greu la deal, rău la vale keine von beiden Alternativen ist gut. - In Verbindung mit bestimmten Verben, wie z. B. a avea III. , a călca II. 5, a face I. 1 ,a merge 2., a părea 2., a pune II. e, a şedea, a se uita etc. 2. in hohem Grade, von schädlichem Geschehen: arg, sehr. M-am lovit rău ich habe mich sehr gestoßen. Bărbatul rău mă teme (AL. PP. 234). Te înşeli rău du täuschst dich sehr. N-arunca în el cu piatră, Că atunci mai rău te latră (PANN, Z. I, 502). Vgl. blând. III. S. n. PI. rele 1. Böses,Übles, Schlimmes N.; Übel N.) vgl. auch bine II). Când e omului să-i vie vreun rău jară să-l ştie (PANN PV. 1888, II, 78). O ceată de 3000 de ianiceri ... începu a pune contribuţii pe ţărani şi a face tot felul de rele (BĂLC. 50). Vgl. atât 1. a, copil21. făcător, nume 5 u. 6. 2. cu răul, cu rău im Bösen, mit, durch Strenge, Gewalt. A-nţels el că cu răul n-o săfacă nici o treabă (DULFU PĂC. 79). Căpitanii... stau între slujitori să-ipo ţoale, pre unii cu rău, pre alţii cu rugăminte (NEC. COSTIN, LET.1 I, App. 72). Vgl. bine II. 6. b, a lua I. 6. 3. de răul cuiva wegen jds. (der schädigend, hindernd wirkt). De răul lui (Aron Vodă) ce era boieri de frunte fugise mai toţi în Ţara Leşască (MIR. COSTIN, LET., I, 215). Nu putea oastea turcească să se pogoare la vale să se apropie de Prut, de răul puştilor moschiceşti (NECULCE, LET. 2II, 324). Nici o lighioaie nu se poate aciua pe lângă casă de răul vostru (CREANGĂ, CL XV, 2; zu den die Katzen quälenden Kindern). 4. a ţine pc. de rău jdm. Vorwürfe machen, jdn. schelten, zurechtweisen. Pentru orice rea purtare nimeni nu-l ţinea de răii (PANN PV. M, II, 5). Când am ţinut de rău pe unii oameni de treabă, că de ce aduc în sânul naţiei noastre ... obiceiuri străine (ISP., CL XVI, 357). 5. a vorbi etc. pc. de rău jdm. Übles nachrcdcn, jdn. verleumden; vorbă de rău üble Nachrede. Lasă să te vorbească de rău; pe lună n-o latră câinii ” (Z. I, 501). Vgl. a grăi I. 3. GR. (r)reu, (r)rei (CV, PS. SCH.). - Ugs. vielfach f. Sg. ra, ră, PI. răle. - LV. (16./17. Jh.) irău, rrea (INDR. 87). - Arom. arău, arăi, f. arâo, arâle. - PI. zu III. râuri: Ce râuri nu-i făcu ţării ăşli trântori îngăimaţi ...! (JIP. OP. 95). De râuri m-am depărtat (PĂSC. LP. 114). ANTROPON. Dumitru Rău (1490 DRHA III, 75). TOPON. Valea Rrea (1510 DERS). ET. lat. reus „schuldig”. Zur Bedtg. vgl. it. reo, rio, SG. ALR IVI, K. 120, 256; MN 3915, 143; SN I, K. 11,241; m, K. 776,786,793; IV, K. 1155; VI, K. 1632; 1837. răufăcător PI. -töri S. m. (16. Jh. CV2 81a; 1 Petr 15) Übeltäter M. - Auch adjektiv. ET. rău + făcător. răui (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. II, 202) I. V. tr. OLT. (ver)fluchen. II. LV. a se răni boshaft werden. GR. rănii, răoia. ET. rău. răurâ siehe roura. răuruscă siehe lăuruscă. răutate PI. -tăţi S. f. (16. Jh. PS. H. 71, 14) 1. Schlechtigkeit, Bosheit, Boshaftigkeit F. (Ggs. bunătate). Eu ştiu mândria ta şi răutatea inemii tale (BIBLIA 1688 1 Sm 17,28). Ce râzi, domnule? îl apostrofa noul venit cu răutate (ZAMF. NUV. 72) boshaft. Cela ce va merge să ucigăpre cineva sau să facă altă răotate (ÎNDR. 36) eine andere Schlechtigkeit, Ruchlosigkeit zu begehen. 2. veralt.: böse Eigenschaft F., Laster N. Trufia şi iubirea de înpărechieri sunt 2 răotăţi carele cu nevoie să pot îndrepta (ANTIM PILDE, GCR II, 6). 3. veralt. u. ugs.: Schlimmes (das einem begegnet). Übel, Unheil N. De va lua cineva muiare săracă ... iastepuţină răutate (MĂRG., GCR 1,291). Nesăturarea şi lăcomia mii de răotăţi aduce asupra oamenilor (ŢICH., GCR II, 212). Mâncatu-s de răutate Ca iarba de vaci cu lapte Şi mâncatu-s de nevoi Ca iarba de cele oi (I.-B. 191). 4. răutatea copiilor Fallsucht F. (MAR. NAŞT. 27; 376). GR. LV. rreotate (PS. H.), răotate. ET. rău. Zur Bildung vgl. greutate, greotale. răutăcios Adj. (1703 GCD) boshaft. Trufia-i se ducea sub ochii răutăcioşi ai sergenţilor (BAC. MT. 120). ET. răutate. 301 răutăţi răutăţi V. tr. (1680 DOS. PS. SLAV.-R. 93, 5) veralt.: verschlechtern. Vgl. a înrăutăţi. ET. răutate. răutăţire S. f. (1683 DOS. PAR. 8a) veralt.: Ruchlosigkeit F. Vgl. înrăutăţire. ET. a răutăţi. răutăţii Adj. (1680 DOS. PS. SLAV.-R. 37, 9) 1. ruchlos. Un hoţ. răutăţii, în sânge încruntat (DONICI 130). 2. (t) elend(ig). Vgl. înrăutăţit. ET. a răutăţi. răuvoitor Adj. (1823 BOBB) schlechtgesinnt. ET. rău + voitor. răvâc siehe ravac. răvâr PI. -vâre S. n. (1800 BUDAI-DELEANU) 1. Tongefäß mit durchlöchertem Boden, zum Durchschlagen von Erbsen u. Bohnen, Abspülen von Fleisch etc.: Durchschlag M. 2. TR. Blumentopf M. Dragostea de fată mare Ca garoafa din răvare (I.-B. 17). 3. bei den Schafhirten: gekerbtes Holz, mit dem der fertige Schafkäse (brânză) zerrieben wird (JIP. OP. 49; R. 260). 4. Geschirrbord N. Meşter de covate, De scafe, cauce, linguri... răvare şi cuiere (BUDAI-DELEANU I, 89). GR. răvor. (D. T. 69). - Dim. -vărel, PI. -le. ET. viell. zu asl. rüvati, şerb. rovati, nslov. rvali „ausreißen, raufen”. // CANDREA: şerb. rovar. răvaş PI. -vase S. n. (1569 DERS) 1. Kerbholz N. 2. veralt.: Schrift F., Schriftstück, Schreiben N. Mănâncă răvaşul acesta. (BIBLIA 1688 Ez 3,1) diese Rolle. Ehern, răvaş (de jalbă) Bittschrift, Gesuch. Răvaş de primire Empfangsschein (COD. CAR. Pentru înscrisurile etc. 5), răvaş de drum Passierschein (zum Reisen im Inland). - Daher fam. a da cuiva răvaş de drum jdm. den Laufpaß geben, den Garaus machen: N-am vreme de pierdut. Poale mă mai aşteaptă şi alţii să le dau răvaş de drum (CREANGĂ, CL XII, 30; der Tod spricht). 3. fam.: Brief M. Zi că n-ai scris răvaşul acesta (C. NGR. 21). GR. Dim. -văşel, PI. -le. 4. Zettel M. mit scherzhaften Versen zum Einbacken in den Ncujahrskuchen. ET. siehe răboj; vgl. magy. roväs, rciväs. răvăci etc. siehe răvăşi etc. răvărs siehe revărsat. răvărsâ siehe revărsa. răvăşeală PI. -şeii S. f. (1868 BARC.) 1. unordentliches, wüstes Durcheinander(-werfen). Ţie-ţi trebuie ... o răvăşală dă ani în sânge, în năravuri, în lucru (JIP. OP. 86) ein Chaos, cine Umwälzung. 2. Trennung F. der Schafe im Herbst. ET. a răvăşi. răvăşi Präs, -şese V. tr. (1840 POEN. I, 170) 1. unordentlich, wüst durcheinanderwerfen. Biblioteca a fost răvăşită si aruncată în curte în aplauzele mulţimii (LIT.). 2. TR. MUNT, absondem, trennen (v. Schafen im Herbst). GR. răvăci (VLAH. GV. 117). ET. vgl. răvaş u. răvac. SG. ALR SN II, K. 399. răvăşit (1852 BĂLC.) 1. Adj. 1. durcheinander. Lumea răvăşită se întocmeşte iarăşi, dar cu încetul şi ca durere mare (Cânt. Rom., in: BĂLC. 563) die aus den Fugen geratene Welt. 2. verstört. Obrajii îi erau răvăşiţi ca de o spaimă mare (SAD. P. 114). II. S. n. Trennen, Absondem N. (der Schafe im Herbst). ET. a răvăşi. răvcneâlă siehe reveneală. răvilă Präs, râvil V. tr. (1845 ION. CAL.) hecheln. Mai întâi se ravilă (inul şi cânepa) (ION. CAL. 156). GR. răfgila, răghila. ET. ravilă. SG. ALR SN I,K. 261. răvilât Adj. (1828 IORGA S. D. XXI, 428) durchgehechelt (v. Leinen u. Flachs). ET. a răvila. răviue siehe revistă. răvni siehe râvni. răz- siehe răs-. răzâ V. intr. (1823 BOBB) PP. strahlen. Două raze unde-mi rază? Rază-n vârfu muntelui (BIBIC. 233). GR. 3. Pers. Sg. u. PI. Präs. rază. ET. lat. radio, -are. răzareS. f. (1823 BOB) StrahlenN. Ochişoride-şiarunca ... Sprerăzareasoarelui (TEOD. PP. 442). Copacii încărcaţi de sloi străluceau în răzarea dimineţii (SLAVICI, CL XV, 433). GR. răzire. ET. a răza. răzăş etc. siehe răzeş etc. 302 război1 răzălui siehe răzui. râzătoare PI. -töri S. f. (1683 DOS.) 1. Holz zum Abstreichen des überschüssigen Getreides beim Messen: Streichholz N. Suveica de Märiuca, numai cât ridica odată răzătoarea, o potrivea din fugă la mijlocul baniţei; da o dată în dreapta, o dată în stânga, şi baniţa ieşea rasă ochi (RĂDUL. RUST. II, 159). 2. Reibeisen N. Caşcaval ras pe râzătoare (DRĂGH. REŢ. 4). 3. Teig-, Trogscharre F. der Bäcker. Ceea ce rămâne lipit de covată se rade cu „ răzuitoarea ” numită şi „ râzătoare” (PAMF. IND. 197). 4. Schuhabtreter M. 5. (t) Folter instrument N. (DOS. VS. Oct. 1; 39 b). ET. a rade. SG. ALR SN IV, K. 1052,1064; ALRM SN I, K. 355. răzătură PI. -turi S. f. (1841 POEN. II, 480) Schabsei, Geschabsel N. Preste Olt mulţi ţărani acresc bucatele cu răzătură de drojdii uscate de pe buţi (MANOL. IG. ŢĂR. 293). Vgl. răsătură 2. ET. a rade. SG. ALR SN IV, K. 1064. răzbate (1683 DOS.) 1. V. tr. 1. durchschlagen (z. B. un cui cu răzbiciul einen Nagel mit dem Durchschlageisen). 2. durchdringen. 3. veralt.: überwältigen. U. V. intr. 1. hindurch-, Vordringen. Şi nărodfiind mult de nu putea răzbate, să ruga maica ... faceţi-mi cale (DOS. VS. Martie 17; 42 a). Topor aşi Ce răzbat prin jrunzi uscate şi s-arată drăgălaşi (AL. POEZII III, 32). în tăcere, deodată răzbătu ropotul unui umblet de cal (SAD. P. 159) in die Stille drang plötzlich der Hufschlag eines Pferdes. 2. TR. a răzbate din preţ den Preis herabsetzen. GR. konjugiert wie a bate. ET. răz+ bate, viell. unter dem Einfluß von slav. răzbiţi (mm. a răzbi) gebildet. răzbâtere S. f. (1823 BOBB) veralt.: Durchdringen, Durchschlagen N. ET. a răzbate. răzbătător Adj. (1823 BOBB) mit Durchsetzungsvermögen, zielbewußt. ET. a răzbate. răzbătut Adj. (1654 GCR) 1. veralt.: durchbrochen. Ferestrele bisericii... scobite şi răzbătute prin piatră cu mare meşteşug le făcu (Neagoe Vodă) (MS. 1654, GCR I, 172). 2. übermannt. Fiind fata babei răzbătută şi de foame şi de sete (SBIERA POV. 210). ET. a răzbate. răzbel S.n. (1806 KLEIN) veralt.: Krieg M. ET. război, nach lat. bellum. SG. ALR SN IV, K. 965. răzbi Präs, -besc (16. Jh. PS. H. 136, 9) 1. V. tr. 1. durchschlagen, -bohren, -dringen. Au răzbit tâmpla lui, au răzbit capul lui (cu ţăruşul) (BIBLIA 1688 Ri 5, 26). Nu vă ascundeţi vistiiariul în pământ, io viermii o răzbesc şi putredeşte (CORESI TE4 10 b; Mt 6, 19). Când pe timpul umed răceala te rezbeşte (CL VII, 61). îi veni tu acasă, coropcarule, dacă te-a răzbi foamea (CREANGĂ, CL XV, 13) wenn der Hunger dich übermannen wird. Tăcu Tlincuţa cât tăcu, de la o vreme însă o răzbi şi începu a cam răspunde (NĂD. NUV. 1,21) auf einmal übermannte es sie, hielt sie es nicht länger aus. Reteveiul... îi rezbice în bătăi (ISP. LEG.' I, 117). 2. (den Gegner) schlagen, besiegen. Şi au dat (Radu Vodă) război lui Băsărab Vodă... şi l-au răzbit cu toată oastea lui (URECHE, LET.21, 160). Astfel se bat (cei doi băieţi) ... până ce unul din ei trebuie să fie răzbit (ISP. JUC. 21). II. V. intr. hindurch-, vor-, cindringen. Nu putea om să răzbească pe uliţe de norod mult de oameni (NECULCE, LET.2 II, 295). Ştefan ... apucă calea munţilor şi răzbi tocmai la Cetatea Neamţului (ISP., CL XII, 185). Să răzbească (miroasele) şi la mine (I.-B. 94). ET. ksl. răzbiţi. răzbici S. n. (1857 POL.) 1. OLT. Durchschlag M. zum Herausschlagen von Nägeln. 2. Stäbchen N. der Knallbüchse {puşcoci) (PAMF.). 3. Setzpflock M. ET. a răzbi. SG. ALR SN V,K. 1306. răzbit Adj. (1581/2 PO2 288; Ex 32, 18) 1. durchbohrt, -drangen. 2. besiegt. - Auch substantiv. ET. a răzbi. răzbitor Adj. (1581/2 PO2 288; Ex 32, 18) 1. selten: durchdringend. 2. veralt.: siegreich. - Auch substantiv. ET. a răzbi. război1 PI. -boâie S. n. (16. Jh. PS. SCH. 17, 35) 1. LV. Schlacht F. Şi ieşiră fiii lui Ammon şi au rânduit războiu lângă uşa porţii (BIBLIA 1688 2 Sm 10, 8). Inicerii... n-au vrut să dea război şvezilor (AXINTE, LET.1II, 164) die Janitscharen wollten den Schweden keine Schlacht liefern, sich nicht mit ihnen schlagen. Alte bulucuri cu mare tocmeală stau de paza celor ce fac război (NEC. COSTIN, LET.21, 63) der Kämpfen- 303 război2 den. (Pelicanul) când aduce puii în lume, îş face cuibul prepiatră şi bate războiu cu şarpele (CAZ. GOV., GCR 1, 102) und liefert der Schlange eine Schlacht. 2. Krieg M. Războiul de treizeci de ani der dreißigjährige Krieg; a declara război cuiva jdm. den Krieg erklären. Cincizeci de ani de când împăratul purta război c-un vecin al lui (EMIN. PL 3) 50 Jahre, seitdem der Kaiser ... Krieg führte. După război, mulţi viteji se arată u. ä. nach dem Krieg gibt es viele Tapfere. Vgl. plăcintă. - LV. dafür oaste; doch bibi. război, entsprechend gr. πόλεμος, ksl. brani, sowohl „Schlacht” als „Krieg”, z. B. in letzterer Bedtg.: Când ni se va întâmpla noao războiu (BIBLIA 1688 Ex 1, 10). GR. PI. veralt. -boiuri (BOGD. P. 94). ET. ksl. razboj. SG. ALR SN IV, K. 965. război2 PI. -boâie S. n. (1703 GCD) 1. MUNT. TR. {de ţesut) Webstuhl M. (wofür MOLD. stative). Pe acest război a trebuit ...să leasă Florita ...o pânză ... (SLAVICI, CL VI, 343). - Die wichtigsten Bestandteile des război sind, nach den gebräuchlichsten Benennungen, sulul de dinainte der Brustbaum, sulul de dinapoi der Kettenbaum, iţele das Geschirr, scripeţii die Rollen, spata das Blatt, vatalele die Lade, iepele od. tälpigele die Tritte. 2. Steg M. der Örtersäge (D. T. 86). 3. MOLD. Lied, das bei der Hochzeitsfeier während des Transportes der Aussteuer zum Hause des Bräutigams gespielt wird. ET. vgl. serb. bulg. razboj „Webstuhl”. SG. ALR SN II, K. 470. război Präs, mă -iese V. refl. (um 1670 ANON. CAR.) 1. cu cn. mit jdm. kämpfen, jdn. bekriegen, -fehden; sich bekämpfen. De câte ori cântă el ... ele (apele râului) îl ascultă şi uită să se rezboiască cu malurile (BODN., CL fV, 322). Numele ... giganţilor cari s-au războit împotriva zeilor din Olimp (VLAH. RP. 109). Intr-însa mii de patimi cumplit se războiesc (SEHL. 44). 2. de dragostea etc. cuiva vor Liebe etc. zu jdm. vergehen. Iubita lui soţie, de dorul căreia să războia nu alta (SEV. POV. 219). Cucoana să războia de dragostea ei nu alta (SEV. POV. 247). ET. război]. războiâlă PI. -ieli S. f. (um 1670 ANON. CAR.) varalt.: Fehde F. ET. război. războiesc Adj. (1703 GCD) selten: kriegerisch. Şi la harţă vitejească Şi la gioacă războiască (AL. PP. 198). ET. război. războinic (1581 CORESI OMIL. 176, DLR) I. S. m. 1. LV. Räuber M. 2. Krieger, Kriegsmann, Streiter, Kämpe M. Meşterul şi războinicul şi lucrătoriul de pământ... ostenesc pentru folosinţa a multora (MĂRG.2 72 a). Cantemir Bei, vestit războinic pe acele vremi (MIR. COSTIN, LET.1 I, 238). Războinicii albiţi în furtunile bătăliilor (SAD. POV. 1). II. Adj. kämpfend, kriegführend, kriegerisch. Căzură toţi bărbaţii cei războinici (πολεμισταί, BIBLIA 1688 Dt 2,16). Zdrobeşte supt picioarele noastre pre nevăzuţii şi războinicii noştri vrăjmaşi (PSALT. RÂMN. 117 b). Timpurile acele de bărbăţie unde poporul nostru era dedat cu viaţa războinică (AL. CL ΠΙ, 60). Romanii, naţiune esenţialmente războinică (OLL. HOR. 158). GR. zu II. veralt.: războinicesc. ET. ksl. razbojnikü. războire PI. -iri S. f. (1703 GCD) veralt.: Kampf, Krieg Μ. ET. a se război. războitor Adj. (1703 GCD) veralt.: kriegerisch. - Auch substantiv. ET. a se război. războli Präs, mă -lèse V. refl. (16. Jh. PS. SCH. Hab 3,10) LV. u. PP. krank werden, erkranken. Vedea-te-vor şi războli-se-vor oamenii (CORESI PS. Hab 3,10). Radu Vodă ... s-au războlit la ochi (MIR. COSTIN, LET.2 1,270). La împărat ea gândeşte, De dor mi se rezboleste (PP. SEV. NUNTA 124). ’ ET. Ksl. razboléti. războlirc S. f. (1698 CANT. DIV. 91 b) veralt: Siechtum N. ET. a războli. războlit Adj. (1683 DOS. VS. Oct. 27; 90 a) veralt. u. PP.: siechend, krank. - Auch substantiv. ET. a se războli. războtezâ V. refl. (1683 DOS. VS. Dech. 7; 202 b) veralt.: wiedertaufen, umbenennen. GR. konjug. wie a boteza. ET. răz + boteza. răzbubui Präs, -bùbui V. intr. (1838 HELLADE1,197) (er)dröhnen, brausen. încă din octombrie 1848 Transilvania răzbubuia de tunuri şi de puşti (GION 80). (Furtuna) răsbubuia pân brazii ce şuieră ca şerpii (OD. PS. 101). ET. răz + bubui. răzbiinS.n. (1620 MOXA) 1. LV. u. ugs.: Ruhe, Frist F. De alunce (turcii) tot se sfădesc cu toate ţările şi nu au răzbun, ce tot lărgesc de toate părţile (MOXA, FIC I, 405). Duşmanii nu-i mai da răzbun niciodată (NECULCE, LET.2 Π, 258). Foamea, blăslămul tuturor vietăţilor, nu-i da răzbun, 304 razi nu cruţa nici pe moş Toader (NĂD. NUV. 1,92). Băietul ceru răzbun de trei zile (SEV. POV. 46). 2. heiteres Wetter (ŢIPLEA). ET. postverbal von a răzbuna. răzbuna Präs, -bün (1581/2 PO) 1. V. tr. 1. ugs.: aufheitcm, erfreuen. Calul bun şi mândra bună La inimă mă răzbună (I.-B. 15). 2. jdn. od. etw. rächen. Apolon şi Diana răzbunară pe mama lor ucizând copiii Niobeei (OLL. HOR. 301). II. V. intr. 1. LV. ausruhen; aufhören. în şase dzile lu-creadză în a şaptea dzi tu răzbună de-a ararea şi de-a secerarea (PO2 295 b; Ex 34,21; VULGATA: cessabis arare et metere). 2. veralt.: a-şi răzbuna Rache üben. Capra face stricăciuni scumpiei şi scumpia îşi răzbună cu pielea ei (PANN, Z. I, 395). III. a se răzbuna 1. (pe., asupra cuiva) sich (an jdm.) rächen. De câte ori se ciudea pe bărbatul său, trebuia să se răzbune pe copil (MELH. CH. 373). Noi înfulicăm cu lăcomie; ne răzbunăm pe cele şease săptămâni de post (VLAH. IC. 97). 2. (vom Wetter) sich aufklären, sich aufheitcm. De se răzbuna câte-o leacă vremea înspre amiază (NĂD. NUV. I, 30). ET. răz + bun. răzbunare PI. -nări s f. (1809 ŞA I, 820). 1. Rache F. Sângele nevinovat cere răzbunare (Z. II, 709). Dar Cantar Armaşul mare îşi făcuse răzbunare (AL. PP. 205) hatte schon Rache genommen. 2. TR. (v. Wetter) Aufheiterung F. ET. a răzbuna. răzbunat Adj. (1823 BOBB) gerächt. ET. a răzbuna. răzbunător (1841 POEN. II, 795) I. Adj. rachsüchtig; rächend. II. S. m. Rächer M. ET. a răzbuna. răzbuzât Adj. (1683 Dos.) aufgeworfen. Le era budzele ... îmflate şi răzbudzate în sus şi-n gios (DOS. VS. Oct. 5; 45 b). ET. răz+ buzat. răzdumicâ Präs, -mic V. tr. (1673 Dos. PS. V. 47, 6) veralt.: zerbröckeln, -stückeln. El cetăţile lor fărâmă şi le răzdumicâ. (CANT. DIV. 56 a). GR. răzdrumica. ET. răz + dumica. răzeş (1585 BGL) I. S. m. MOLD. Freibauer, -sasse M. Vgl. MUNT. moş-nean. Ştefan ... chemă ...pe toţi boierii, boierenaşii, curtenii, pe răzeşi şi pe popor în câmpul numit „ Direptatea ” (ISP., CL XII, 170). - S. f. răzeşiţă, răze-şoâică Frau F. des Freisassen. II. Adj. selten: 1. Freisassen-. 2. benachbart. Câţi vor avea moşii răzaşe cu bălţi sau cu lacuri (PRAV. IPSIL., Pentru moşii ... 1.). GR. LV. -zâş (DOC. 1642, GCR 1,93), -zeaş (CANT. SCR. 261 u. 273); rez-\ ebenso die Ableitungen. ET. wahrsch. magy. reszes „Teilhaber”, trotz z für s, vgl. zur Form chezaş. răzcşcsc Adj. (1757 URIC. IV, 14) Freisassen-, Humulestii... erau ... sat vechi, răzăşesc, întemeiat în toată puterea cuvântului (CREANGĂ OP. V, 5). ET. răzeş. răzeşie S. f. (1780 BUL. COM. IST. IV, 215) 1. Freibauern-, Freisassengut N. 2. Freibauern-, Freisassenstand M. Ard-o focul răzeşiei Eu chiteam că-i boierie, Şi-i numai o sărăcie (AL. PP. 227). ET. răzeş. răzesită, răzesoâică siehe răzeş. t f 7 f 9 răzgâiâ Präs, -gâi V. tr. (1816 IORGA S.D. VII/17) verzärteln, -hätscheln. Vinovată era şi mă-sa că prea l-a răzgâiat de mic (VLAH. GV. 67). GR. răzgăia, râzgâia. ET. vgl. bulg. razgaljam. SG. ALR I/II, K. 236; II/I, K. 150. răzgâiâlă PI. -gâieli S. f. (1805 CRIŞAN 245) Verzärtelung, -hätschelung F. Părinţii în räsßtaresi-n râzgâieli l-a crescut (PANN PV. M. II, 4). Numele Fănache ... era ... numai o râzgâială a numelui Ştefan (TEL. SCH. 53). GR. răzgăială, râzgâială. ET. a răzgâia. răzgâiat Adj. (1846 CR 96) verwöhnt. GR. răzgâiat, răzgâiat, răzgâit. ET. a răzgăia. SG. ALRII/I, K. 150. răzgândi Präs, mă -dese V. refl. (1683 DOS. PAR. 22 a) sich (anders) besinnen. Să nu te căleşti, bade Harţă, atâta-ţi zic. Rezgândeşte-te bine (AL. CL V, 139) überlegt es Euch wohl. De frică să nu se răzgândească Sf. Duminică să pornească după dânsa (CREANGĂ, CL XI, 218). Meist als Verstärkung von a gândi lange überlegen (AL. OP. I, 1365). ET. răz + gândi, vgl. dazu slav. razmisliti id. răzi (t) Präs, mă -zesc V. refl. (1703 GCD) benachbart sein. ET. vgl. răzof 1. 305 răzilet răzilet (t) (x) S. n. (1821 IORGA S. D. XXI, 368) Frevel M. ET. türk, rezilei. răzimâ siehe rezema. răzimâr S. n. (1825 B.) veralt.: X. Rückenlehne F. 2. Lehnstuhl M. ET. a răzima (rezema). răzimătoare siehe rezemătoare. răzimătură siehe rezemătură. răzjudecâ Präs, -judec V. tr. (16. Jli. CV) 1. wohl erwägen, bedenken. De ehi poli noao însuţi răzgiuca (CV2 30 a; Apg 24, 8). Nu răgiudicatu întru sinre (CV2 59 a; Jale 2, 4). 2. kritisieren. Nu răzgiudecareţi la inemănice vă-ndo-ireţi (DOS. VS. Iunie 6; 149 b). Cela ce va răzjudecâ şi se va împoncişa tuturor lucrurilor celora ce se-au făcut la săborul de la Efes (ÎNDR. 512). ET. răz + judeca, gebildet nach ksl. razsqditi. răzlăţa siehe răzleţi. răzleţ Adj. (1673 DOS. PS. V.) isoliert, vereinzelt, einzeln. De-ar hi vrut oamenii miei să m-asculte, I. răzleţ să nu-mble-n cărări multe (DOS. PS. V. 80, 32). Dumitraş ... căta s-adune nişte boi şi nişte cai răzleţi (NĂD. NUV. I, 204). Pe unele locuri se vedea câte un stâlp răzleţ, câte o şandrama veche (CL XI, 99; von den Überbleibseln eines Dorfes). Visez uneori un târg cum mi-arplăcea mie şi câtorva oameni răzleţi cari poate au gusturile mele (IORGA AM. 147). Gândiri răzleţe îi zbuciumau şi-i vânzoleau mintea (NĂD. NUV. 1,23) unzusammenhängende Gedanken. - Auch adverbiell. GR. PP. häufig răzneţ; râjneţ (SEV. NUNTA 361). ET. razna:, das / schemt aus a răzleţi (s.d.) eingedrungen zu sein. răzleţi Präs, -ţese (1715 DRA II, 132) 1. V. tr. 1. (einzeln) absondem, isolieren, trennen, entfernen. Baba ... pentru a nu răzleţi feciorii de pe lângă sine, mai dură încă două case alăturea (CREANGĂ, CL IX, 283). 2. weithin ausbreiten, verstreuen. La miazănoapte (Munţii Apuseni) îşi rezleţesc coama până în Curcubeta Mare (FR.-C. MOŢII 3). II. a se răzleţi 1. sich (einzeln) absondem, isolieren, trennen, entfernen. Oricarele (din ţigani) din ceata lui dacă se va rezleţi ori va fugi aiurea într-altă ceată sfre-ină(DOC. 1795, MELH. CH. 387). Bivolii... dacă-n depărtare se rezleţesc de turmă, Cumplita ghioagă zboară vârtej pe a lor urmă (AL. POEZII III, 37). 2. sich weithin ausbreiten, verstreuen. Jos în adâncime se răzlăţeau undele Arieşului (FR.-C. MOŢII 30). GR. rezleţi, rezlăţi, răzlăţi, răzlăţa. ET. teils răzneţ (siehe răzleţ) mit Anlehnung an lat, a lăţi, teils răz + lăţi. răzleţire S. f. (1722 CANT. HR. 86) Absonderung, Isolierung F. GR. răzlăţire. ET. a răzleţi. răzleţit Adj. (1635 BULAT D.M.V. 86) 1. abgesondert, isoliert, getrennt. Cu capul plecat... se primbla încet prin curtea castelului, răzleţit totdeauna de ceilalţi (VLAH. NUV. 160). Aci îi vedeai (pe boieri) sosind cârduri cârduri, aci răzlăţiţi unul câte unul (DEMETR. NUV. 97). 2. verstreut; auseinandergetrieben. Călcau pe un pietriş răsleţit de viiturile apelor (UR. BUC. 20). Turcii ... încep a fugi răzlăţaţi (BĂLC. 122). ET. a răzleţi. răzlog1 PI. -lögi S. m. (1821 BELD. ET. 75) MOLD. TR. langes Holzscheit, das dadurch gewonnen wird, daß ein Baumstamm mit der Axt der ganzen Länge nach in zwei od. mehrere Teile gespalten wird; dient zur Herstellung von Einfriedungen. Irinuca avea o cocioabă veche de bârne ... îngrădită cu răzlogi de brad (CREANGĂ, CL XIV, 374). GR. S. f. răzloagă. ET. ksl. razlogü „Überlegung, Grund”, urspr. „Zerlegung”, von razloziti „zerlegen”. SG. ALR II/I MN 3838, 125; ALRM SN I, K. 261. răzlog2 S. n. (1761 IORGA S. D. X, 391) veralt.: Rat M. ET. şerb. răzlog. răzlusi siehe răslui. 9 » răzmâ siehe rezema. răzmericios Adj. (1689 IORGA) aufrührerisch, unruhig. Această ... bisearecă... vremile, mai vârtos ceale răzmericioase, rău o au stricat (IORGA INSCR. I, 102). ET. zu răzmeriţă. răzmeriţă PI. răzmeriţe S. f. (1563 CORESIPRAXIU 313) Aufruhr, Aufstand M., Unruhe F. Traian ... cu mare putere au mers asupra lor ca să potolească acea răzmiriţă şi să-ipedepsească (SPÄT. MIL., LET.21, 95). Când veţi auzi oşti şi răzmiriţe, nu văspăimântareţi (N. T. 1648 Lk 21,9). Eu am jucat îsaia la 1821 când cu rezmiriţa (AL., CL III, 251) ich heiratete 1821 bei dem Aufstand (der Griechen). GR. răzmiriţă, răzmiriţă, răzmiriţă; PI. auch -ţi. ET. serb. razmirica. 306 räzuitoare răzmiriţi Präs, mă -ţese V. refl. (um 1670 ANON. CAR.) veralt.: sich erheben, empören. Impărăţind Adrian, oareceşi s-au mai ispitit (dacii) a se răzmiriţi (SPÄT. MIL. LET.2I, 112). ET. răzmeriţă. răznaşte V. intr. (1722 CANT. HR. 100) veralt.: wiedergeboren werden. ET. răz + naşte. răzneţ siehe răzleţ. răzni Präs, -nesc (1853 PANN N.) I. V. tr. vereinzeln, zerstreuen, auseinandersprengen. Dezunirea ne-a răznit ca pe ţigani şi ca pe jidovi pe toate potecile (JIP. R. 68). Lupii c-orveni, Turma mi-or răzni (PP. REV. TOC. III, 373). II. a se răzni sich (einzeln) absondem, trennen, isolieren, entfernen. Ne mai având mijloace cu minciuni a se hrăni, Hotărâm între dânşii unul de-alt a se răzni (PANN N. 75). ET. razna. răznit Adj. (16. Jh. CV2 68 b; 1 Petr. Prolog) abgesondert, isoliert, getrennt. întocmai cum lupii leşinaţi borşesc şi dărâmă taurul răznit de tamazlâc (DEL S. 234). ’ GR. răsinit (CV). ET. zu razna, a răzni. răzor1 PI. -zoäre S. n. (1537 DERS) 1. (Feld-) Rain M. Câte flori îs pe răzor, Toate-mi stiigă să mă-nsor(W. MAR. NUNTA 363). Săracele fetele, Multu-şi bat picioarele Pe toate răzoarele S-adune ceapă dorească, Faţa să şi-o rumenească (I.-B. 439). 2. Grenzfurche F. Şi căzuse hatmanul într-un răzor cu faţa în sus (NECULCE, LET.2 II, 208). 3. Erdstreifen, Gang M. zwischen zwei Reihen Wein-stöclcen. Viaţa se sădeşte în şiruri lungi şi drepte, cu răzoare printre ele (OD.-SL. 32). 4. (Garten-) Beet N. in Streifenform, Rabatte F. Nevăs-tuicele ... care se furişează printre răzoare, vânând cuiburi de păsărele (OD. PS. 219). Răzoare de flori îl încunjoară (castelul Peleş) (VLAH. RP. 179). GR. TR. roz-; BAN. u. MARD. răzvor (Weig. JB. II), rozol; S. f. răzoară. PI. -zoară (I.-B. 472; im Reim). - Dim. -zorâş, PI. -şe. ET. vgl. serb. bulg. răzor, tschech. rozor, rozora; zu răz\>or: poln. rozwor(a), serb. razvora. SG. ALR SN I, K. 8,30,31; ALRM SN I, K. 24,126. răzor2, rezör PI. -zoäre S. n. (1852 STĂM. W. 283) ehern.: (große, C-formige Kutschen-) Feder. O trăsură mare, grea, aşezată pe nişte rezoare monstruoase (I. NGR., CL V,' 107). ET. frz. ressort, an răzor1 angelehnt. răzorâş (1776 A. J. 249) 1. S. m. veralt.: Grenznachbar, Anrainer M. Când va vrea cinevaşi să vânză lucru nemişcător, să aibă datorie a da ştire mai întâi rudelor ce vor fi părtaşi la acea moşie cu dânsul sau răzoraşi (PRAV. IPSIL., Pentru protimisis 1). II. S. n. 1. Feldrain M. 2. Rabatte F. ET .răzor'. răzori Präs, -resc (1736 BUL. COM. IST. V, 243) veralt.: I. V. tr. begrenzen, einfassen. II. a se răzori aneinanderstoßen, grenzen. Unde se răzoresc hotarele noastre cu ale Ardealului (VLAH. R. P. 189). Ogoarele ce se răzoresc pe luncă (VLAH. R. P. 261). ET. răzoP. răzorit Adj. (1715 DIICHITI 99) begrenzt, eingefaßt. Cerculeţele Chir ei, răzorite cu amici şi cu beteală (DEL. S. 167). ET. a răzori. răzos Adj. (1703 GCD) MOLD, strahlend. ET. zu rază. răzui Präs, -zuicsc u. ugs.: răzui V. tr. (1806 KLEIN) 1. (reinigend, glättend) abschaben, -kratzen. Geamurile îi sunt îngheţate tun, cu frunze geruite, de nu le-ai răzui nici cu custura (DEL. S. 184). Boţul de caşcaval... să priveştească ceva decât calupul, pentru ca să se poată răzălui deasupra şi netezi (DRĂGH. IC. 30). 2. feilen. GR. MOLD. TR. răzălui, Präs, -luiesc. ET. raz 1, weniger wahrsch. a rade; răzălui ist. viell. an magy reszelni „feilen” angelehnt. răzuiâlă PI. -zuieli S. f. (1895 MANOL. IG. ŢAR.) Abschaben, -kratzen N. Neajunsul... lingurilor de lemn ... sătenii îl combat cu spălătura cu apă şi cu răzuiala cu cuţitul (MANOL. IG. ŢĂR. 67). GR. MOLD. TR. răzăluiălă. ET. a răzui. răzuircS. f. (1823 BOBB) Abschaben, -kratzen N. ET. a răzui. răzuit Adj. (1823 BOBB) abgeschabt, abgekratzt. ET. a răzui. räzuitoare PI. -töri S. f. (1703 GCD) 1. Reibeisen N., Raspel F. 2. Schaber M. ET. a răzui. SG. ALR SN I, K. 17, 23; IV, K. 1052. 307 răzuş răzuş PI. -zuşuri S. n. (1683 DOS. VS.) 1. Schabeisen N. L-au ras (pre sfânt) cu rădzuşuri (DOS. VS. Noe. 19; 136 a; vgl. auch Dcch. 30; 245 b). 2. Meißel M., Stemmeisen N. 3. Sperrholz N. des Webstuhls (D. T.), vgl. lopată 2, amnar 4. 4. Holz N. zum Reinigen der Pflugschar (VICIU). 5. zugespitztes Holz zum Ausgraben von Krokus (PAMF.). 6. MOLD, eiserne Hebestange der Müller. ET. raz 1\ unwahrsch. a rade, woher jedoch -dz- bei DOS. SG. ALR SN I, K. 23; ALRM SN I, K. 17, 364, 366. răzvâlăS. f. (1608 BGL 226) veralt.: Umwälzung F., Umsturz M. Nu vă-nspăimântaţi, Că nu e răzvală-n ţară (MF I, 56). Nu este răzvală-n ţară (PP. OLT. WEIG. JB. VII, 80). ET. vgl. asl. bulg. răzvala, nslov. razval. răzvân siehe rădvan. răzvesti Präs, -tesc V. tr. (1563 CORESIPRAXIU 85) LV. anstiften, hetzen. ET. ksl. razvestati. răzvod (t) S. n. (1830 CR 293) Truppenschau, Parade F. ET. russ. razvod. răzvor siehe răzor1. răzvrăti Präs, -tesc (16. Jh. PS. SCH. 17, 27) I. V. tr. aufwiegeln, zur Empörung, zum Aufstand reizen. Pre acesta l-am aflat răzvrătind neamul (EV. 1894, Lk 23,2). Socoteaşte să nu te răzvrătească lumea aceasta să te poticnească (MĂRG.2 197 b). II. a se răzvrăti sich empören, rebellieren. ET. ksl. razvratiti. răzvrătire PI. -tiri S. f. (16. Jh. PS. SCH. 124, 5) 1. Empörung F. Sufletul meu se află întru neodihnă şi întru răzvrătire (BAR. HAL. VII, 217). 2. Aufstand M. 3. Aufwiegelung F. ET. a răzvrăti. răzvrătit (16. Jh. PS. SCH. Dt 32, 20) 1. Adj. 1. aufrührerisch, rebellisch. Desele năvăliri ale oştirilor lui Pazvantoglu şi ale altor paşi răsvrătiţi în contra împărăţiei turceşti (FIL. CIOC. 318). 2. empört. II. s. m. Aufständischer, Meuterer M. ET. a răzvrăti. răzvrătitor Adj. (1642 CAZ. GOV. 294) aufrührerisch, aufwieglerisch (ŞINCAI HR. I, 364). - Auch substantiv. ET. a răzvrăti. râbăr PI. -bâri S. m. (1806 KLEIN) Meerschwalbe F. (Sterna hirundo). GR. răbar. ET. bulg. rybar. râbiţă PI. râbiţe S. f. (1825 B.) Grundel F. (Gobius). GR. ri-, ră-. ET. vgl. bulg. rybica, şerb. ribica. râcă S. f. (uni 1675 MIR. COSTIN) ugs.: Zwist M. (RC.) Că mai bună, din preună, viaţa cea frăţească, Decât râcă, carea strică oaste vitejască (MIR. COSTIN, GCR1,205). A purta cuiva râcă gegen jdn. Groll hegen; a se pune în râcă cu cn. mit jdm. hadem. GR. rică. ET. postverbal von a râcâi. râcăi (t) Präs, -iese V. intr. (16. Jh. PS. SCH.) briillen. Ca leul râpe şi ricăiaşte (PS. SCH. 21,14). Ca leul răpeaşte şi râcâiaşle (CORESI PS.5 35 b.; Ps 21,13). Schimenii ricăiia se râpă (PS. SCH. 103,21). Schimenii râcâiia să răpească (CORESI PS5 200 b; Ps 103, 22). Dracul ca un leu rricăindu îmblă (CV2 82 a; 1 Petr 5, 8). GR. ricăi, răcâi. ET. ksl. rykati. râcâi Präs, râcâi (1703 GCD) I. V. tr. (auf-, ab-, weg) scharren, -kratzen. Cânii mei râcăie ţărâna şi caută o urmă (OD. PS. 94). Se râcâie funinginea de pe coş, se amestecă în apă cu jaina descântată şi se dă de bea cel speriat (MF I, 598). II. V. intr. Cânii ... râcăind cu picioarele în pământ (RETEG. POV. IV, 46). Parcă-a mâncat picioare de găină şi-l tot râcâie la inimă (PANN PV. M. I, 16). GR. râcăi. ET. onomatopoet. SG. ALR n/I, K. 53; ALR SN E, K. 369; IV, K. 1186; V, K. 1331; ALRM SN I, K. 248. râcâitor (1703 GCD) I. Adj. scharrend. II. S. n. DOBR. Schürhaken M. ET. a râcâi. SG. ALR IEI, K. 285. râcâitură PI. -türi S. f. (1703 GCD) (einmaliges) Scharren, Kratzen N. O râcâitură de chibrit se auzi, şi scânteia ... umplu odaia c-o lumină gălbuie (DEL. S. 156). 308 râma GR. râcăitură. ET. a râcăi. SG. ALR SN IV, K. 1064. râde Präs, râd (16. Jh. PS. SCH. 2, 4) 1. V. tr. auslachen. O să ne râdă sluga care ne va deschide uşa (GANE, D.). II. V. intr. 1. (de c. über etw.) lachen; cuiva od. la cn. jdm. zulachen, jdn. anlachen. Râideţi voi, râdeţi, o să vă pară rău lacht nur, es wird euch noch leid tun. Râzi tu cât îţi place, prietene, eu ştiu ceea ce ştiu (BOGD. VECHI 140) lach’ du nur. Râde ca mirele cel surd er lacht, ohne zu wissen warum. Cine râde la urmă, râde mai bine wer zuletzt lacht, lacht am besten. Râde ca nebunul când îşi vede (bate) curul er lacht am Unrechten Platz. Faţa-i (a casei) era luminată toată, parcă râdea tăcerii şi singurătăţii (SAD. PS. 46). Ea a râs, el nu i-a râs, Inima-n ea s-a aprins (I.-B. 230). Pe nevastă-mea o apucase un râs cu istericale - şi râzi - şi râzi - râdea cu lacrămi (BRĂT.-VOIN. LD. 279) und sie lachte und lachte. Vgl. întinde I. 1. purcel 1. 2. a(-şi) râde de cn. jdn. auslachen, verspotten. Râde om de om şi dracul de toţi od. noi râdem de (unul), doi şi patruzeci râd de noi mancher lacht über andere, obwohl er selbst verlacht zu werden verdient. Cela ce vie în ceriu râde-ş de ei (CORESI PS.51 b; Ps 2,4) aber der im Himmel wohnet, lachet ihrer. (Despot Vodă) nu numai ţara pustieşte, ce şi bisericile dezbracă şi de lege îşi râde (URECHE, LET.21, 217). Vgl. drac I. , Manda. 3. veralt.: a-şi râde de o femeie, o fată eine Frau, ein Mädchen schänden. Leşii... omoară pe oameni şi îşi râd de femei si de fetele oamenilor (AXINTE, LET.2 II, 134). GR. veralt.: ride (PS. SCR.). Konj. să râdă, MUNT. OLT. râză; Imp. râzi, veralt.: râde (MĂRG.1 40 b), aber wohl nur râde-mă, râde-l etc.; Perf. râsei, LV. râs; Part. râs; Ger. râzând; Adj. râzător. ET. lat. rîdeo, -ere, viat. -ere. SG. ALR E/I, K. 34; ALRM EI, K. 119; ALR SN VII, K. 2089. rädere S. f. (1649 MARD.) selten: Lachen N. ET. a râde. râgăi (t) V. tr. (16. Jh. PS. SCH. 18, 3) LV. kundtun. Zi de zi râgâiaşte cuvânt (CORESI PS.5 30 a; Ps 18, 3). Voiu răgăi ascunsele din tocmeala lumiei (CORESI TE4 28 b; Mt 13, 35). GR. râgăi, răgăi, răgâi, rigăi. ET. ksl. otrygati, -gnqti. râgâi Präs, râgâi V. intr. (um 1670 ANON. CAR.) rülpsen. Cioara ...ca cum sau de duh îndesită, sau de năcaz dosedită ar fi fast, mult în grumadzi râgâi (CANT. IST. 98). ‘ ET. onomatopoet.; vgl. ksl. rygati, gr. epeuyeiv, lat. ructare etc. SG. ALR II/I, MN 6905, 14; ALRM IEI, K. 58. râgâitură PI. -furi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Aufstoßen, Rülpsen N. GR. râgăitură, răgăitură. ET. a râgâi. râhnă etc siehe râvnă etc. râiâ Präs, râiez V. intr. (1652 ÎNDR.) räudig, krätzig werden. Ca pentru să nu râieze şi ca să nu pată rău ...să taie ei în legea lor (INDR. 124) beschneiden sie sich. ET. râie. râiât Adj. (1868 BARC.) selten: räudig, krätzig. ET. a râia. râie S. f. (1537 PRODAN URBARE 1,441) Räude, Krätze F. (Scabies). Râia iaste cea mai primejdioasă boală la oi (ŞINCAI E. 96). - Es gibt eine mildere Art, râie bună, curată u. eine bösartigere, râie sălbatică, căprească. GR. veralt.: răie. - Arom. răn 'e (KAV., DAN., MIN.), arân ’e (PAPAHAGI); megl.-ram. răn ’e. ET. lat. aranea. râios Adj. (1588 DERS) räudig, krätzig. Într-acestaşi chip fac păstorii la oile cele râioase, le despart pre ele din oiele cele sănătoase (MĂRG.214 b). -Lemn râios warziger Spindelbaum (Evonymus verrucosus; BR.). GR. răios, rios. ET. râie. SG. ALRM IEI, K. 168,169; ALR FEI MN 4194, 58. räjni siehe rânji u. râşni. râjnică S. f. (1868 BARC.) Schaumkraut N. (Cardamine impatiens; BR.). ET. unbek. râjniţă siehe râşniţă. râlă siehe rână. Râm (16. Jh. CV2 50 a; Apg 28, 14) LV. Rom. în Rimul cel nou (adecă în Ţarigrad) împărăţia Teodosiecel Tânăr (INDR. 537). Traian împăratul Râmului (MIR. COSTIN, LET.11, 213). GR. Râm. ET. ksl. Rimă. râma Präs, râm (16. Jh. PS. SCH. 7, 16) I. V. tr. 1. (meist von Schweinen) graben, wühlen. Pârău rim si săpăsi căzu în groapă ce feace (CORESI PS5 9 b; Ps 7, 16)! 309 râmat 2. fig.: reizen. Pe mine mă râma la inimă să ştiu ceva despre istoria acelei biserici (ISP., CL XVIII, 200) es reizte mich. II. V. intr. von Schweinen: (mit dem Rüssel) wühlen. O rărită în jos cu botul, In umbră parcă-i porc, râmând (RADUL. RUST. I, 85). GR. veralt. rima; râmui (ANON. CAR). ET. lat. rimo, -ăre. SG. ALRM SN I, K. 214; ALR SN II, K. 334. râmat Adj. (1823 BOBB) durchwühlt. ET. a râma. ramă PI. râme S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Regenwurm M. (Lumbricus). Cu râma mică se prinde peştele mare (PANN PV. M. I, 25). In ce chip râmele să hrănesc din gunoaie, aşa şi zavistnicii aceştia cu primejdiile altor oameni să îngraşă (MARG.2 53 a). ET. postverbal von a râma. ramator (1573 DIR) I. S. m. Schwein N. De va afla neştine râmătoriu sau dulău sau şi alt dobitoc stricând şi făcândpagubă la locul lui (ÎNDR. 296). - Gew. als Fachausdruck der Viehzüchter u. -händler: Borstentier N., PI. -vieh. Târgul de râmători der Schweinemarkt. II. Adj. wühlend. GR. râmuitor (ANON. CAR). ET. a râma. râmăturăS. f. (1703 GCD) aufgewühlte Erde F. ET. a râma. râmf siehe remf. râmlcân PI. -leni (16. Jh. CV2 27 b; Apg. 23, 27) LV. I. S. m. Römer M. A sfântului lu Pavel fremeterea cătră rimleni (PRAXIUL, GCR I, 12*). La rämliani iaste rândul de-ncep anul din indiction (DOS. VS. Sept. 1; la)· II. Adj. römisch. GR. riml -, râmn-. ET. ksl. rimljaninü. rämlenesc(t) Adj. (1561 CORESITE4176 b; Lk23, 38) LV. römisch. Ise-au arătat ... chipul crucii cu stele pe ceriu şi slove împrejurul crucii râmleneşti (ANTHO-LOGHION 1705, GCR I, 357). ET. râmlean. râmleneşte (t) Adv. (1683 DOS. VS. Sept. 13; 17 a) römisch. ET. râmlean. râmnă etc. siehe râvnă ele. râmnic PI. râmnice S. n. (1519 DERS) Teich, Weiher M. Un râmnic mare, zidit cu piatră prin prejur (AMIRAS, LET.2 III, 169). Noaptea cucerise păduricea; râmnicul veghia, ca o oglindă lucie (SAD. POV. 55). GR. râvnic, remnic. Dim. râmnicel. ET. asl. rybîniku „piscarius”, nslov. ribnik, şerb. ribnjakü „Fischteich”, von asl. ryba „Fisch”. rânăS. f. (1703 GCD) Seite, Flanke F. - Adverbiell într-o od. pe-o rână (im Stehen, Sitzen, Liegen) seitwärts geneigt. Moşneagul tot strâmb sta, într-o rână, şi căta prin buzunarul paltonului (SAD. POV. 110) er stand immer noch schief, seitwärts geneigt da. (Ţiganii) cei mai bătrâni şi nevestele stau sub corturi: bătrânii tolăniţi sau într-o rână (ISP., CL XVIII, 203) lang ausgestreckt oder aufgestützt auf der Seite ruhend. (Căsuţa lui moş Neculcea) râsipită, nevăruită, lăsată într-o râlă, părea că nu mai şezuse oameni într-însa (NĂD. NUV. 1,27) das Haus, seitwärts gesenkt. Cu cât caii se zbuciumau ca să tragă namila din apă, cu atât ea se pleca mai mult într-o râlă (BOGD. VECHI 262; von einem großen Wagen) um so mehr neigte er sich zur Seite. GR. MOLD, râlă, râgă, TR. râmnă, râznă. ET. lat. *rêna für rênes,Nieren”, daher,Nierengegend, Lende” (PUŞC.). SG. ALR II/Ï, K. 98. râncâci Adj. (1722 PASCA N. 311) von schlecht kastrierten Rindern, Pferden etc. : einhodig. - Auch substantiv. GR. -cai, -caş (D.T.), -cău, TR. -călău, răncaci. ET. wahrsch. zu râncă. râncă PL rânci S. f. (1726 PASCA N. 311) Ochsenziemer M. Il bătu cu o râncă atât de tare încât si astăzi vânătăile stau neşterse de pe corpul bătrânului (LIT.). GR. rânc, runc. ET. anscheinend ksl. rqka. „Arm”. SG. ALRM SN I, K. 229. râncă! (1823 BOBB) I. V. intr. (von Ochsen) brüllen. IL a se râncoi (von Menschen) unruhig werden. GR. râncăi, râncoi. ET. râncău (râncaci). rânced Adj. (1703 GCD) ranzig. Unt rânced şi iute ... cu brânză iute ... se dă porcilor când sunt bolnavi de brâncă (ŞEZĂT. VII, 98). Aceasta ...au purces ... din vechia şi rânceda piz-măluire (CANT. IST. 36). GR. râncid. ET. lat. rancîdus. SG. ALRII/I, K. 19. 310 rând râncezeâlă PI. -zeii S. f. (1681 DOS. A A lit. n/36, 61) 1. Ranzigkeit F., ranziger Geschmack (MOLNAR SPRACHL.3 92). 2. ranziger Speck (BUDAI-DELEANU IX, 26). ET. a râncezi. SG. ALR II/I, MN 6848, 10. râncezi Präs, -zesc (1703 GCD) I. V. intr. ranzig werden (BOBB). II. a se râncezi ranzig werden. Untul prea vechi ...se „râncezeşte”, devine „ rânced”, capătă râncezeâlă (PAMF. IND. 24). ET. rânced. SG. ALR II/IMN6848, 10. râncezit Adj. (1788 MOLN. SPRACHL.3 119) ranzig. ET. a râncezi. rânchez etc. siehe nechez etc. rând PI. rânduri S. n. (16. Jh. CV2 81 b; 1 Petr 5, 3) 1. Reihe F.; Glied N. (Reihe nebeneinander stehender Soldaten, wog. şir = Reihe hintereinander stehender Soldaten). în Eiada, eie (Minerva şi Junona) se văd luptând în rândul grecilor (OLL. HOR. 63) in den Reihen, auf Seiten. Ne aşezam în două rânduri (CREANGA c 21).-A pune etc. (în) rând, la rând in einer Reihe, in Reih’ und Glied aufstellen ctc. Mai era şi alte scaune în rând aşezate, pre care era să şază boiarii (BERTOLDO, GCR II, 169). Merg cătcmele tot rând, Mai cântând şi mai plângând (I.-B. 313). Vasele de aramă puse la rând de-a lungul zidului (DEMETR. NUV. 33). La rând o pereche de ghete cu nasturi mulţi şi nişte pantofi femeieşti (BASS. V. 37) in Reih’ und Glied mit ihnen. - A ji în rând cu cn. mit jdm. auf gleicher Stufe stehen. (El) va avea slujbă mare, va fi în rând cu boierii (VLAH. NUV. 29). Să jie el teafăr ... s-ar fi pricopsit la carte, aş fi avut cu el cinste şi am fi în rând cu lumea (NĂD. NUV. I, 90) wir würden zur besseren Gesellschaft zählen, etwas darstcllen. Vădzându-se den afară din rândul altora (MIR. COSTIN, LET.1 I, 257) als er sich den anderen gegenüber zurückgesetzt sah. Adverbiell: Pe rând der Reihe nach, einer nach dem andern, nacheinander. Slugile veneau pe rând să sărute mâna boierilor (XEN. BR. 10). Tuturora li s-au întors banii, nu odată, cepe rând (NEC. COSTIN, LET.2 II, 76) nach und nach. (Rândunelele) se duc pe rând, pe rând (EMIN. O. I, 214). Stelele ochioase rând pe rând se sting de pe bolta albăstrie (GANE, CL XIII, 44). Vgl. moară!.-De-a rândul, bisw. de-a rând, veralt.: de rând nach-, hintereinander (in ununterbrochener Folge). Trei ani de-a rândul s-a prezentat la examen drei Jahre nacheinander hat er sich zur Prüfung gestellt. Pă toţi d-a rându îi. încearcă (copilul) şi la nici unul nu găsi scăpare (MS. 19. Jh., GCR II, 256) suchte sie alle nacheinander auf. Să iau târgu de-a rându, Să iau mândrei (cojocul) care-i gândul (I.-B. 399) um den ganzen Markt abzusuchen. Dragomanul au mers la împăratul de i-au citit-o (scrisoarea) de rând (DION., TEZ. II, 203) er hat den Brief von A bis Z gelesen. 2. Reihe F. (an der man ist). E rândul meu die Reihe ist an mir; sunt la rând, mi-a venit rândul ich bin an der Reihe, ich bin dran. Moşnegi şi oşteni invalizi cari îşi aşteptau rândul de a fi chemaţi înaintea banului (DEMETR. NUV. 89) die darauf walteten, an die Reihe zu kommen. Sunt de rând ich bin (im Dienst) an der Reihe, du jour, habe Dienst: Tocmai ea era de rând ca să ducă dimineaţa cafeaua cu lapte la tatăl său (ŞEZ. I, 227). Ca să nu li se întâmple vreun neajuns, ei îşi făcură şi rând: doi se duceau la vânătoare şi unul rămânea de îngrijea de adăpost (CL XIX, 393) teilten sie sich auch die Arbeit. - Ugs.: a-şi face rândul seine Schuldigkeit, das Seine tun. îi veni vremea de însurătoare şi ca tot creştinul îşi făcu şi el rândul (ISP. LEG.2, 205). Salcâmii îşi scuturaseră florile ... apoi teii îşi făcuseră rândul şi ei (RĂDUL. RUST. II, 22). - Veralt. a da rând cuiva jdn. (zu einer Handlung) zulassen. După ce mergeau boierii cei cu boierii... apoi au dat rând jupâneselor (ca să sărute crucea) (GHEORGACHI, LET.2 III, 316). La vremile cele bune nu da altora rând, ce el era domn şi fratele meu numai cu numele era domn (EN. COGĂLN., LET.2 III, 260). Cum s-au văzut... s-au sărutat fierbinte ş-apoi nu-şi mai da rând unul altuia cu întrebările (SBIERA POV. 52) ließen sie einander vor Fragen nicht zu Wort kommen, bestürmten sie einander mit Fragen. - Daher: ugs. a-şi da rând sich keine Zeit lassen, sich überstürzen. Holteii... nu-şi da rând ca s-o vadă (SBIERA POV. 139) sie drängten sich. De când D-zeu a prefacut-o în pasăre, ciocănitoarea nu-şi poate da rând alergând prin păduri, pădurele şipomete (MAR. ORN. I, 83. 3. LV. (in der Reihenfolge u. sonst zukommender) Platz M. Afla-vei... la leatopiseţul lui pre rândul său scrise domniile ţărâi (MIR. COSTIN, LET.21, 214). Şi îmblă nepărăsit... careaşi în rândul ei (MOXA, HC I, 346; von den Planeten). Şi aşa dovedind numele neamului acestor ţări ... din istorici mari ... ne trage rândul a pomeni de port (NEC. COSTIN, GCR II, 3) wir finden es angebracht, einiges über die Volkstracht zu sagen. 4. Zeile F. einer Schrift: pagina 3 rândul 8 Seite 3 Zeile 8; a citi printre rânduri zwischen den Zeilen lesen. Serie două, trei rânduri Şi-l ajung nişte gânduri ... Lasă, bade, gândurile Şi-ţi plineşte rândurile! (I.-B. 120). 5. Gesamtheit von Dingen, die ein Glied in einer Reihe bilden: Abteilung, Partie, Gruppe, Schicht, Lage F. in best. Verbindungen. Un rând de apă, de cărămizi cine Tracht Wasser, Ziegel; un rând de pui eine Brut; un rând de haine ein Anzug. Acolo (vulpea) jatase şi cres- 311 rândâş cuse mai multe rânduri de pui (ISP., GCR TI, 367). -Adverbiell: rănduri-rânduri. Grâul se va căra rânduri, rânduri la gară (Ggs.: într-un singur rând) der Weizen ist partienweise zur Bahn zu fahren (Ggs.: in einem einzigen Transport). în juru-mi ceaţa creşte rânduri-rănduri (EMIN. 0.1,119) nach und nach. Zilele trec rânduri - rânduri Şi eu nu mai poci de gânduri (I.-B. 214) einer nach dem andern. 6. MOLD. Stockwerk, Geschoß N., Stock M. în rândul de jos im Erdgeschoß, Parterre; în rândul al doilea im ersten Stock; în rândul al treilea im zweiten Stock. Sunt gala să-i închiriez rândul aista de sus (AL., CL IV, 320). Casele boiereşti erau cu un singur rând (XEN. BR. 5) das Herrenhaus hatte nur ein Geschoß. O casă cu două, trei rânduri ein cin-, zweistöckiges Haus. 7. veralt.: PI. Periode, Regel F. Oricărei femei care are rândurile (MAR. NAŞT. 125). O femeie care tocmai atunci este cu rândurile femeieşti (MAR. NAŞT, 126). 8. Mal N. Şi säföcu cuvântul Domnului cătră Ieremia al doilea rând (BIBLIA 1688 Jr 33, 1) zum zweiten Mal. Descălecatul ţării de al doilea rând (NEC. COSTIN, LET.21, 83) die zweite Kolonisation des Landes. Atâtea pagube ce-i făcuse în câteva rânduri Ştefan Vodă (lui Radul Vodă) (MS. 17. Jh., GCR 1,191) zu wiederholten Malen. într-un rând, vara, sub şopron la moş Precu, băutorii adunaţi vorbeau ba de una, ba de alta (SAD. CR. 15) eines Tages. Trimiţând rând după rând Vasilie Vodă la Timus să apropie tabăra (MIR. COSTIN, LET.21,335) ein um das andre Mal. Ea, ca şi de la rând, îl rugă să se dea niţel odihnei (ISP. LEG.2 127) wie das vorige Mal. Adjektiv.: 9. de rând gewöhnlich, ordinär. Timpul şi asprimea elementelor, departe de a o înegri (piatra din care e construită Curtea de Argeş) ca pe piatra de rând îi dă o nuanţă gălbie (CL IX, 13). Moşneagul ce priveşti Nu e om de rând! El este Domnul Ţării Româneşti (EMIN. O. I, 147). Izvodul aceştii cărticele ... tălmăcit după limba, cea de rând grecească (FĂLC. PRAV. INV., GCR II, 153) aus dem Neugriechischen übersetzt. 10. LV. Wesen N., Natur F., Beschaffenheit F.; im Deutschen oft kaum wiederzugeben. Nime toema nu-ţ este cu gândul Să te-agiungăşi să-ţ ştie rândul (DOS. PS. V. 39, 21; zu Gott). Mulţi scriitori s-au nevoit de au scris rândul şi povestea ţărâlor şi au lăsat izvod pre urmă (URECHE, LET.1 I, 93). D-aşa-i rândul fetelor Cumu-i rândul merelor; Până-s mere mititele, Stau în creangăjaloşele (I.-B. 428) mit den Mädchen verhält es sich, ist es wie mit den Äpfeln. Acolo au început întâi moldovenii, cum li-i rândul lor, a fugi (NEC. COSTIN, LET.2 II, 29) wie das so ihre Art ist. Pe mine m-a mânat... tată-său ... Casă văd de rândul tău (BEBIC. 289) daß ich sehe, wie es mit dir steht, daß ich nach dir sehe. Şi deca mari (el) şi stătu ginere-său Adrian şi oblici de rândul sfintei, trimisă de o aduseră naintea sa (DOS. VS. Sept. 4; 7a) und erfuhr, wie es sich mit der Heiligen verhielt. Despre rândul sărbătorilor, cum le-am da tu odată... aşa să să ţie (MS. 1675, GCR I, 220) was die Feiertage betrifft. Feciorii sunt buni de însurat când se pricep cum se cuvine la rândul gospodăriei (MAR. NUNTA 6) wenn sie sich ... auf die Landwirtschaft verstehen. Până acuma a mers cum a mai mers, căci... tot am mai avut câte una alta. de rândul gurii (MAR. ORN. I, 8) es gab immer noch einiges zu essen. Pe semne nu le agiungea atât din rândul mâncatului cât şi din rândul purtatului (EN. COGĂLN., LET.1 III, 282) wahrscheinlich hatten sie nicht genügend Nahrung und Kleidung. Ce außcut tătarii la unguri ...să scrie ei; iară noi ne întoarcem în rândul nostru (NEC. COSTIN, LET.2 1, 477) wir aber kehren zu unserem Gegenstand zurück. - A şti rândul unui lucru, la c. in etw. Bescheid wissen, sich darin auskennen, sich darauf, es verstehen. Cenusotca ştia rândul casei, intră în casa muierii şi se culcă în patul ei (FR.-MOŢII 247). (Antioh Vodă) îl ţinea în mare cinste şi milă (pe Panaiotachi); căci era om harnic la slujbe de ştia rândul turcilor (NECULCE, LET.2 II, 282). Şi vro trei babe bătrâne Care ştiu rândul la pâne (TEOD. PP. 146) drei erfahrene alte Frauen. Acesta Monomah la războiu nu ştia rândul, iară. la alalte la tot era bun şi înţelept (MOXA, HC I, 397) verstand das Kriegshandwerk nicht. 11. TR. bisw.: Regel, Ordnung F. Rândul bun ar fi când tot omul ...ar cinsti dreptatea (FR.-C. MOŢII 299). Ce rând e pe acest pământ de umblă viii cu morţii! (RETEG. POV. IV, 68). GR. rândă (BUDAI-DELEANU V, 3). ET. ksl. rqdü; Bdtg. 11 nach magy. rend. SG. ALR SN V, K. 1237, 1333, 1438. rândâş PI. -dâşi S. m. (1649 MARD.) ehern: Knecht fur niedrige Arbeiten: (de curte, de grajd) Haus-, Stallknecht, (de bucătărie) Küchenjunge M. Se înjaţişă înainte-i un rândâş de la bucătărie. La vederea acestui individ murdar, fanariotul se împlu de mânie (FIL. CIOC. 257). - S. f. rândăşîţă Magd für niedrige Arbeiten: Aufwaschfrau, Stall-, Küchenmagd F. ET. zu rând. rândui1 Präs, -duiesc (1564 CORESI CAZ. I, 235b) 1. V. tr. 1. in Ordnung bringen, aufstellen, ordnen. La urma urmei, în 24 de ore cât ai slujbă, tot poţi dormi 12, dacă ştii cum să rânduieşti treaba (BACALB. MT. 45) wenn du es nur richtig, geschickt anstellst. 2. anordnen, bestimmen, verfügen. Aşa, cinstite părinte, păcatu-mi mărturisesc, Şi, oricum ştii, rânduieşte-mi canon să mă mântuiesc (PANN PV. M. I, 113). Baba ... luă hotărâre ... a nu orândui nimic pentru împărţeală până aproape de moartea sa (CREANGĂ, CL IX, 283). 312 rândunel Acestea ce le-ai strâns cu ostenele, cu griji ...la cine le laşi şi le orânduieşti? (ANTIM DID. 204). 3. veralt. u. ugs. pc. săfacă c. bestimmen, daß jd. etw. tue, ihn anweisen, ihm Order, Befehl erteilen etw. zu tun. D-zeu a alungat-o (pe muierea păcătoasă) ... în pustie şi a rânduit-o ca până la moarte să nu roadă decât rădăcini (RCM. SÂRB. 56). împăratul... l-au rânduit (pe Dimitraşco Vodă) să meargă să ierneze la Harcov (NECULCE, LET.2 II, 332). A.pc. (c.) jdn. (zu etw.) bestellen, (als etw.) einsetzen. Orânduind (Ştefan Vodă) la scaunul Iaşilor caimacami (MIR. COSTIN, LET.2 I, 339). Pe toamnă murise Michelson şi în locul lui se orânduise Prosoroschi general mai mare peste toată oştirea (GHICA 19). II. V. intr. 1. aufräumen. Mare lucru i-aş da să ştiu cine mi-o orânduit în casă (FR.-C. MOŢII 161) wer aufgeräumt hat. 2. anordnen. Asta e clocitoarea. Când (copilaşii) sunt prea slabi, rânduieşte doftorul de-ipunem acolo (NAD. NUV. II, 77) ordnet der Arzt... an. D-zeu a rânduit Să ia mândruţa, urât, Să aibă trai necăjit (I.-B. 167) Gott hat es so bestimmt. III. a se rândui 1. miteinander abwechseln. El şi cu ţiganca amândoi cloceau (oul), Unul câte unul tot se rânduiau (SPER. AN. 1892 I, 109). 2. sich in einer Reihe aufstellen. Domniţele se plecară în faţa mumei lor ... apoi se rânduiră dinaintea ei în picioare cu capul plecat la ascultare (ODOB. DC. 30). 3. veralt.: Übereinkommen, sich verständigen. Vă rânduiţi, ori vă desfaceţi? (RADUL. RUST. 1,127; zu zwei geschäftlich Verhandelnden) kommt ihr überein? GR. or-, orândi (PO2 316; Ex 40, 23). ET. rând; o- von ksl. urqdü (mm. orândă, urqditi; orândi gibt letzteres direkt wieder). SG. ALR II/I MN 2653,74. rândui2 siehe rindui. rânduiâlă PI. -duieli S. f. (1642 CAZ. GOV. 490) 1. Ordnung F. Curăţenia şi rânduiala ce domnesc acolo sunt minunate (RAL. S. 113; von einem Krankenhaus). -Neg. nerânduială. Munţii ... rostogoliţi în neorânduială unii peste alţii (SAD. CR. 12) Berge ... unregelmäßig einer neben dem anderen. La divanul cel mare este obicei să se afle şi mitropolitul ţării şi boierii toţi pe rânduiâlă (GHEORGACHI, LET.1 III, 321) nach der Rangordnung sitzend. Cine iaste cel ce au pus la orânduialăpre ceale cereşti şi pământeşti? (DESC. PR. CR. 10) der ... angeordnet, eingerichtet hat? 2. Einrichtung F.; Sitte F., Brauch M. Zdrobiţi orân-duiala cea crudă şi nedreaptă Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi (EMIN. O. I, 60). Pentru ce ucenicii tăi calcă rânduiala bătrânilor? (BIBLIA 1688 Mt 15, 2). Ţarul Moscului... îşi schimbase atunceportul de luase orânduiala nemţească (NECULCE, LET.2 II, 273). 3. LV. Abgabe, Auflage F. (vgl. obicei 2). Orânduiala grâului şi a lemnelor isprăvniciei curţii gospod (DOC. 1817, TEZ. II, 358). Straşnice orânduieli de ialoviţi şi de oi (BELD. ETER. 71). 4. veralt. u. ugs.: Anordnung,Bestimmung, Verfügung, Order F., Befehl M. Tu teduci, bădiţă-n ţară, Nu-mi laşi nici o rânduiâlă? „Rânduiâlă ţ-am lăsat Să nu faci mult sărutat” (I.-B. 378). 5. ugs. vgl. ursit(ă): Schicksal, Geschick N. Când (fetele) nu-şi mai găsesc dimineaţa punţile ... vor avea rânduiâlă rea (RCM. SĂRB. 6). 6. kirchliches Zeremonial, Ritual. în loc de a lăsa să cânte pe dascălul din strana dreaptă şi a-i ţinea numai isonul după rânduiala slujbei (I. NGR., CL II, 43). Rânduiala cununiei după molitfelnic e aşa (SEV. NUNTA 245). Orânduiala care se face la casa ...ce se supără de farmeci (TEOD. PP. 383; Überschrift eines Gebets). Ea ... s-a angajai şi pe celălalt an: dar încaltea i-a purtat rânduiala (NĂD. NUV. I, 43) aber sie besorgte ihm doch ein anständiges Begräbnis. 7. veralt.: Ordnung, Klasse F., Orden M. Ficiorii de protoierei şi de preoţi întră în rânduiala ruptaşilor (AŞEZ. 1878, GCR II, 220) in die Steuerldasse. Oricare zapciu va. călca peste această pravilă ...să cază şi din orânduiala lui (PRAV. IPSIL. Pentru cei ce se chiamă la judecată 1) sollen aus seiner Rangklasse ausgeschlossen werden. Patru fiind orânduielile dervişilor: bectaşiii, mevleviii, cadrişiseiah (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 252) es gibt 4 Orden der Derwische. GR. orânduială. ET. a rândui1. rânduire PL -duiri S. f. (1649 MARD.) 1. Ordnen, Aufstellen N. 2. veralt.: Ernennung F. Pitacul de orânduire (FIL. CIOC. 128) das Bestellungsdekret. 3. Ordnung F., System N. GR. orânduire. ET. a rândui’. rânduit Adj. (1581/2 PO2 1; Vorwort) 1. geordnet, ordentlich. Mai dă-mi, voinice, răgaz Până joi după Ispas, Să-mi las lucru rânduit (I.-B. 62). Cărţi frumos rânduite în rafturi (VLAH. GV. 41). 2. veralt.: ernannt. 3. bestimmt. 4. vom Schicksal bestimmt. Auch substantiv. GR. orânduit, orândit (PO). ET. a rândui'. rânduneâ siehe rândunică. rândunel PI. -nei S. m. (1853 AL.) männl. Schwalbe F. - Adverbiell: flink wie eine Schwalbe. Calul rândunel zbura Şi în curte că erai 313 rândunesc (AL. PP. 176). Zboară calul rânduri el - Costea tot cu jalea-n el (COŞBUC 130). ET. rândunea (rândunică). rândunesc Adj. (1516 DERS) selten: Schwalben-. Odată neamul rândunesc având o mare ură Pe neamul şoricesc (DONICI 42). TOPON. Rândureşti (1516 DERS). ET. rândunea (rândunică). rândunică PI. -nici, -nele S. f. (1645 HERODOT 99) 1. Schwalbe F. (Hirundo). Poruncitu-mi-a mândra Pe un pui de rândunea Să mă duc până la ea (I.-B. 132). 2. de noapte Nachtschwalbe (Caprimulgus; MAR. ORN. I, 65). 3. rândunica Domnului Bachstelze F. (Motacilla; MAR. ORN. I, 327). 4. in Pflanzcnnamen: iarba rândunelei Schöllkraut (Ranunculus ficaria; BR.); rochiţa rândunelei Acker-winde F. (Convolvulus arvensis); rânduniţă Oberbram-raa F. (Stange, an der das oberste Segel eines Mastes hängt): rândunica mare Groß-O., micăFock-O., arlimo-nului Kreuz-O. GR. rânduneâ, PI. -nele; rândureâ, PL -rele; runduneâ, rundureă, rundurică, rânduniţă(C. NGR,, CL); arom. lândură, alândură, (a)rândură. ET. rândunea < lat. *hîrundînella von hirundo, -inis; arom. lândură kann auf letzterem beruhen od. Rückbildung sein. SG. ALR SN III, K. 702. râni Präs, -nesc V. tr. (um 1640 URECHE, LET.11, 209) grajdul etc. den Stall etc. (mit der Schaufel) reinigen, gunoiul etc. den Mist etc. (mit der Schaufel) wegräumen. Fata răneşte fântâna ş-o grijeşte foarte bine (CREANGĂ, CL XI, 214). Unde oamenii răneau zăpada, ninsoarea o punea iute la loc (TEL. SCH. 20). Şi răniră cenuşea în laturi şi aflară întreg trupul sfântului nestricat de foc (DOS. VS. Mai 26; 134 a bis). GR. răni. ET. vgl. bulg. rină id., zu asl. ryti „graben” etc. SG. ALR SN III, K. 803. rânjeâlă PI. -jeli S. f. (1563 CORESIPRAXIU, GCR I, *10) 1. Grinsen N. 2. veralt.: Hader M. GR. veralt.: rânjală. ET. a rânji. rânjet PI. rânjete S. n. (1843 BOLLIAC Ocna) Grinsen, Zähnefletschen N. Degeaba mai venim noi aici!... şopti Muta c-un fel de rânjet (SAD. PS. 8). El avea un rânjet dureros (SAD. PS. 132). ET. a rânji. rân ji Präs, -jesc (1561 CORESI TE4) 1. V. tr. 1. die Zähne fletschen. Prinţul ...a ridicat spiin-cenele ... şi-a rânjit cei doi dinţi negri din gingia de sus şi a strigat (DEL. P. 17). 2. verspotten. Rânjia-l el (ksl. rugahuse ze emu) şi voinicii (CORESI TE4 176a; Lk 23, 36).^ n.v. intr. 1. grinsen. Rădea otomanul, zămbia neamţul, se pregătia a rânji muscalul (HASDEU I. V. 171). 2. LV. in Wut geraten. Derept ce rânjiră limbile şi oamenii grăiră în deşert? (CORESI PS.5 la; Ps 2, 1). GR. OLT. râjni (CM.; WEIG. JB. VII), hârji (POMP., CL VI, 28). ET. vgl. ksl. rggnqti bzw. rqgali. rânjire S. f. (1652 INDR.) 1. Grinsen, Zähnefletschen N. 2. veralt.: Spott M., Gespött N. Se cade să li se dea (ajutor bisericilor), ca să nu cumva fie obidite de rânjirea netocmitorilor eretici (INDR. 571). Şi izbăvipre aceia de rânjirea netocmitorilor oameni (ÎNDR. 571). GR. rângire. ET. a rânji. rânjit (1654 NEAGOE ÎNV., GCR I, 165) I. Adj. zähnefletschend. Nişte dihănii cu ochii de steclă şi cu dinţii rânjiţi (GANE, CL VIII, 103). Ca leii ce apucă şi sbiară Cu gurile rânjite, pre hiară (DOS. PS. V. 21,46) mit aufgerissenem Rachen. Secerătoarea rânjită mă pândeşte şi pot pieri într-o clipită (UR. BUC. 44). II. S. n. PI. -jituri Grinsen N. ET. a rânji. rânjitor(1581 CORESI OMIL., DENS., IST. 11,215) I. Adj. grinsend. II. S. m. Spötter M. ET. a rânji. rânjitură PI. -tiiri S. f. (1581 CORESI OMIL. 44) 1. (einmaliges) Fletschen (der Zähne), Grinsen N. Ea clăti cu capul şi-ntre rânjitură îşi arătă colţii cei pociţi din gură (PANN PV. M. I, 50). 2. (t) Gespött N. ET. a rânji. rânsă S. f. (um 1758 PASCA N. 311) ugs.: Weidenkätzchen (PL). Contra ei (a gălbezei) se dă rânză ...de nuc scuturat în noaptea de Ispas (LEON ZOOL. 19). GR. OLT. TR. rânză. ET. ksl. rşsa; z für s nach rânză, pânză etc. rânsişoâră PI. -şoâre S. f. (1857 POL.) Bez. fürversch. Pflanzen: langer Pfeffer (Piper longum; MON. OF. 1875, 2259); BAN. Gifthahnenfuß M. 314 raşcov (Ranunculus sceleratus; PANŢU). Pentru limbrici se bea rânzişoară cu vin alb (LEON ZOOL. 18). ET. rânsă. rântâş PI. -tasuri S. n. (1806 KLEIN) Mehlschwitze, Einbrenne F. ET. magy. rântâs. SG. ALR SN IV, K. 1100, 1107. rânză PI. rânze S. f. (1648 VARLAAM ŞI IOASAF 41 b, DLR) 1. Magen M. der Vögel (wofür MUNT. BAN. pipota), veralt. u. ugs. auch der anderen Tiere u. der Menschen. Maiurile şi rânzăle de la hulubi (DRĂGH. REŢ. 168). Trupurile ... oamenilor carele ... de multe fieri şi peşti se-au mâncat ... şise-au mistuit în rânzele jierilor şi ale jigăniilor (ÎNDR. 709). (El) ş-au întins un picior preste rânza mea şi cu celalalt m-au bătut în coaste (BAR. HAL. V, 99). Decât să rămăie brânza, Mai bine să crape rânza (PĂSC. LP. 106; Sprw.) besser der Bauch geplatzt als die Kost verdorben. 2. ugs.: rânză, răsturnatul rânzei, întoarcerea rânzei Magenleiden. Bolnavul de rânză are greţuri, dureri prin stomac şi gura amară (GRIG.-RIGO 156). ET. unbek., vgl. alb. rrendes; ist aus dem Rum. in mehrere Spr. eingedrungen: ukr. tyndzja, slovak. rynska „Kälbermagen, Lab”. // Vieldiskutiertes Wort, vgl. RUSSU EL. 190/191. SG. ALRMI/I, K. 66; ALR IEI, K. 64,102, 116; MN 2211, 38; 2212, 39; 2303, 51; SN II, K. 364. rânzos Adj. (1719 AMELIO 77 b) ugs.: 1. streitsüchtig. 2. OLT. dickbäuchig. ET. rânză. SG. ALR II/I, K. 63; MN 2212, 39; SN V, K. 1247, 1253. räp siehe rapăn. râpă PL râpe S. f. (1428 DLRV) jäher Abhang, Abgrund M., Schlucht F. în ce chip ai vedea un cal ce aleargă la râpă să se surpe (MĂRG.2 4 b). Pre fratele tău îl vezi trăgându-l ... diavolul la râpa pierzării (MĂRG.2113 b). Prin răpi adânci omătul de soare se ascunde (AL., CL II, 35). A (se) da de râpă od. a se duce de râpă (sich) in den Abgrund, fig.: ins Verderben stürzen, zugrunde richten. Sunt cu mulţâi strâns, asupră-mi să mă dea de râpă (DOS. PS. V. 55, 5). GR. PL auch râpi. ET. lat. rîpa. râpcă PI. râpei S. f. (1685 DOS. VS.) (durch Beschneiden der Weinstöcke gewonnenes) düircs Rebcnholz. Aprindzänd cuptoriul cu smoală şi câlţi şi râpee de vie (DOS. VS. Mai 11; 122 b). GR. PI. râpee (DOS.). ET. unbek. râpcui Präs, -iese V. tr. (um 1900 TIKTIN) MOLD, das dürre Rebenholz abschneiden. ET. râpcă. râpi siehe răpi. râpos Adj. (1596 DERS) jäh, steil; voll abschüssiger Stellen, Schluchten, zerklüftet. Trecem prin vad şi urcăm pieziş malul înalt şi râpos din stânga (VLAH. RP. 113). Aflând într-un loc râpos ...o mică peşteră (MINEIUL 1776, 18). GR. râpuros. ET. râpă. râs1 PI. râşi S. m. (1619 DIRA XVII/4, 317) Luchs M. (Felix Lynx). Blănuri de jder, de râs şi de samur (ODOB. MV. 33). GR. veralt.: râsop (CM.), risopol (MON. OF. 1875, 2255). ET. asl. rysî. Die Nebenformen sind dunkel. râs2 PL râsuri S. n. (16. Jh. CV2 65 a; Jak 4, 9) 1. Lachen, Gelächter N. Vgl. a plânge l, plâns 1, a râde II, 1 ,A sestiica (tăvăli) de râs sich schief, krank lachen; să te strici de râs es ist zum Wälzen, Schreien. 2. (Hohn-) Gelächter N., Spott M. Vgl. a râde II, 2. D-zău numai un ceas săngurş-au ales (în săptămână), iară tu şi acesta îl cheltuieşti în lucrurile lumeşti şi în vorbe şi în râsuri (MĂRG., GCR I, 193; vom Kirchenbesuch). A (-şi) face râs de cn., a lua pc. în râs, a facepc. derăsjdn. verspotten. Şuieratul acesta luător în râs este al mierlei (UR. BUC. 155) dieses spöttische Pfeifen. (Turcii) tot stricăciuni face, cu fel de fel de răsuri şi batgiocuri a fete fecioare şi a j'emei înţelepte (NECÜLCE, LET.2 II, 347). ET. lat. rîsus. SG. ALRM EI, K. 119; ALR M, MN 2305, 52. râset PI. râsete S. n. (1856 SBIERA) Lachen, Gelächter N. între curteni se făcea un râset ca acela şi un chicot cât socoteai că se răstoarnă curtea (SBIERA POV. 41). ET. râs2. SG. ALR IEI, MN 2305, 52. râşchiâ etc. siehe răşchia etc. râşcov PI. râşcovi S. m. (1719 AMELIO 77 b) 1. TR. roşcov, roşcovan (PANŢU) Blutreizker M. (Aga-ricus deliciosus). Râşcovii se fac tocană, se frig şi se mureazăpe iarnă (ŞEZ. VIII, 5). 2. râşcov (BR.), râşcovel (PANŢU), S. f. râşcoviţă (ÎNV. COP. 18931,90) Brätling M. (Lactarius volumes; FR.). GR. râşcov, (h)rişcov. 315 răşină ET. vgl. russ. iyzik, tschech. lyzek, -zik, poln. lydz, zu asl. ryzdi, serb. ridj, poln. ryzy etc. „rötlich”. răşină ctc. siehe răşină etc. râşni Präs, -nesc V. tr. (1561 CORESI TE4 54 a; Mt 24^ 41) (mit der Hand-, Pferdemühle) mahlen (wog. a măcmomit der mechanisch betriebenen Mühle mahlen). -Absol. Şi l-au legatpre el (Sampson) cu obezi de aramă, şi râşniia în casa temniţei (BIBLIA 1688 Ri 16, 22). GR. răşni, râjni. ET. zu râşniţă. SG. ALR II/I, K. 101. râşnit (1814 CAL. 167) I. Adj. gemahlen. II. S. n. Mahlen N. ET. a râşni. SG. ALR SN IV, K. 1097. râşniţă PI. râşniţe S. f. (1561 CORESI TE4 54 a; Mt 24,41) 1. Handmühle F. für Getreide etc., Kaffee-, Pfeffer-; Pferdemühle (wog. moară mechanisch betriebene Mühle). Şi le legară pietri de răşniţe de-a picioare (DOS. VS. Ian. 23; 276 a). Armăsarul când îmbătrâneşte, ajunge 1a. râşniţă (PANN PV. M. II, 48). Vgl. moară 1. 2. Mahlgang M. Fusurile prindeau a se răsuci, râşniţele hârâiau - şi grăunţele de păpuşoi se răvărsau ca o apă pe gurile coşurilor (SAD. CR. 29; Schilderung einer Wassermühle). 3. fam. als Mahlinstmmente: a) Magen M. - b) Backenzahn M. GR. PL auch râşniţi; râjniţă, răşniţă. ET. wahrsch. zu asl. rqka „Hand” // zu asl. zrüny (DR V, 769): bulg. răsnica. SG. ALRMI/I, K. 66; ALR M, MN 2212, 39; 6922, 16. rât1 PI. râturi S. n. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Rüssel M. des Schweins. La Crăciun, când se taie porci, se bagă mai întâi căpăţâna în casă, cu râtul înainte (ION. SUP. 59). Vgl. belciug. 2. LV. Bug M. (DOS.). ET. asl. rută. SG. ALRM SN I, K. 213; ALR SN II, K. 333. rât2 PI. râturi S. n. (1456 DERS) 1. TR. BAN. MARAM. BUCOV. MOLD. Wiese F. Ca otava de pe rât, Cându-i bună de cosit (I.-B. 102). 2. Sumpf M. (ŢICH. 134). GR. Dim. riluţ (PP. MAR. INM. 501), râturel. ET. vgl. magy. ret. SG. ALR SN1, K. 9, 122. râtân PI. râtâni S. m. (1857 POL.) 1. Schwein N. 2. (Schmähwort) Grobian M. 3. rătan, răcan Bez. für Rekruten: Ţine pe loc, răcane! (BAC. MT. 108; vgl. 50: rătan). ’ ET. rât1. râu PI. râuri S. n. (1377 DRĂGANU 229) 1. Fluß, Strom M. (für letzteres LM. fluviu). Şi râu iase den Edem ca să adape grădina (BIBLIA 1688 Gn 2, 10). La râul Vavilonului aciia şezum şi plânsem (CORESIPS.5 262 a; Ps 136,1). Yglpoalăl. Ploaia cădea mereu ...Pe strade se formase mici râuleţe (XEN. BR. 31). Moscalii... până în copii de ţâţă lot sub sabie au pus, de cura sângele pe uliţe ca râurile (NEC. COSTIN, LET.2 II, 58) so daß Blut auf den Straßen in Strömen floß. - Adverbiell: Apusul îşi împinse toate neamurile-ncoace; Pentru-a crucii biruinţă se mişcară râuri-râuri (EMIN. 0.1,146) strömten sie in Scharen herbei. 2. PI. râuri (Stickereiomament in Form von) Schlangenlinien. OLT. râuri (WEIG. JB. VII), Sg. râură (ŞEZ. III, 87). GR. riu (PS. SCH.; PO; COD. STU., HC H, 50). - Dim. râuleţ, PI. -leţe; râuşor, PI. -şoâre; TR. râiiţ, PI. -Lite; râurel, PI. -rele (B.). ET. lat. rivus. râură (1688 BIBLIA Ib 26, 8) 1. V. tr. 1. selten: mit Schlangenlinien verzieren. 2. veralt.: durchfließen. II. V. intr. 1. fließen, strömen. Lacrimi n-or mai râuri (BELD. DOINE 18). 2. wallen. A zânelor crăiasă Venea cu părul râurând, Râu galben de mătasă (COŞBUC 38). GR. veralt.: răura, răora, râuri. ET. râu, râuri. râurât Adj. (1900 MF) (von Stickereien) mit Schlangenlinien verziert. Cu iile râurate, Cu rochile cărărate (MF I, 1528). ET. a râura. râuri siehe râura. râvnâci Adj. (1680 DOS. PS. SL. ROM. 138, 19) veralt. eifernd. Fiind creştin şi râvnaciu spre bine (DOS. VS. Oct. 13; 62a). Era svântul răhnaciu nevoitoriu învăţăturilor pravoslavnice (DOS. VS. Oct. 15; 66b). - Substantiv.: Luând (Elcana) bărbatul ei pre Fenana, răhnacea ei (DOS. VS. Dech. 9; 205a) ihre Nebenbuhlerin; nach 1 Sm 1, 6. GR. răvnaci, răhnaci. ET. a râvni. 316 rază râvnă PI. râvne S. f. (1564 CORESI CAZ. I, 191 a) 1. Eifer M. Leu papa ... carele avea ... multă nevoinţă. şi râmnăpenti'u blogocestie (ÎNDR. 514). Râvna acestui rădicatpăstoriu spre apărareapravoslaviei turmei sale (GRIG. LOGHICA, GCRII, 252; von einem Metropoliten). Svântul apostol Iiacov ... ars de dumnedză-iască râhnă, au stricai toate capiştile idolilor (DOS. VS. Oct. 9; 55b). Află turcii cum că podul Jijiei este stricat, Să îndeletnicesc cu râvnă, se apucă de lucrat (BELD., LET.2 III, 378). Poruncile le plinesc (acei lăcuitori) cu cea mai mare râvnă. (CANT. SCRIS. 291). 2. (heißes) Verlangen N., Wunsch M. Râvna noastră a ascultat-o D-zeu (ISP. LEG.2 96). Era un an cât cinci; săturase orice râvnă, că din vreme veche nu se pomenise atâta, prisos de bucate (DEL. S. 54). Ähnlich in den Besprechungen: Diochiu ...De râhnă Şi neodihnă (MAR. NAŞT. 50). Potca l-au potcit Şi cu râhnele l-au râhnit, Cu dediochi l-au deochiat (LUP. MB. 44). GR. -h- (PRL 245b; DOS.; PP.), râmnă (ÎNDR. 1. c. u. 547), răhnă, răpnă. ET. ksl. rîvînî. râvni Präs, -nesc (16. Jh. PS. SCH. 72, 3) 1. V. tr. 1. c. etw. (heftig) verlangen, begehren. Vezi, oame, cefiuimuseţe râvneşti şi săruţi? (MĂRG.2 8b). Iccius, râvneşti acuma ale-arabelor comori? (OLL. HOR. 97). 2. beneiden. Tot. munţâi aceştia vor râhni Sionul (DOS. PS. V. 67,63). BIBLIA 1688 auch in anderen Bedeutungen von (r)A,6to: M-au râvnit pre mine nu ca pre D-zău, m-au scârbit cu chipurile lor (BIBLIA 1688 Dt 32, 21) sie erzürnten mich. Şi-i va veni lui duh de răvnire, şi va. râvni pre muiarea lui (BIBLIA 1688 Nm 5, 14) er wird eifersüchtig sein auf sein Weib. n. V. intr. 1. LV. in Eifer geraten, eifern (cuiva für jdn.). Şi văzu D-zeu şi râvni (eCfjAmoe; BIBLIA 1688 Dt 32, 19). 2. la c. veralt. unui lucru, spre c. (MIR. COSTIN, GCR 1,206), asupra unui lucru (ALF. SUFL., GCR II, 148) nach etw. (heftig) verlangen, Verlangen haben, sich gelüsten lassen, cs begehren. Iară el nepriceputul· râvnind la avuţie şi la bani (MĂRG.1 168b). Să nu te aştepţi ca. un bărbat să-ţi fie cu desăvârşit credincios; cu ochii şi cu gândul tot va. râvni la. femeile cochete (NĂD. NUV. II, 178). Să mănânc şi. să dorm - la altceva nu mai râvneam pe lumea asta! (SAD. POV. 128; Worte eines Hungrigen, Müden). Colţul tău plin de venin ...Să muşte pre cineva pururea răhneşte (MOR.. COSTIN, GCR I, 206). Ştefan Vodă ... râvnind cu nevoinţă. a se zidire biserica (URECHE, LET.11, 208). O femeie grea nu se prea lasă a se duce într-o casă unde se mănâncă, ca nu cumva să râvnească şi ea (MAR. NAŞT. 12) damit es sie nicht etwa auch gelüste. 3. LV. cuiva jdm. nacheifem, sein Beispiel nachahmen. Să râvnim celui dintâi păcătosului fiiiii care cu pocăinţă au deschis uşea împărăţiei (IOAN DIN VINŢI, GCR 1,285). Vei să râvneşti lui Avraam, aşa-i, râvneşte şi fa precum au făcut el (MĂRG.2 23 a). 4. la cn., LV. cuiva jdn. beneiden. Puteţi să trăiţi o viaţă să râvnească şi împăraţii la dumneavoastră (BRĂT.-VOIN. LD. 219). Nu râvni celor ce viclenesc nici pizmui celor ce fac fărădelege (PSALT. RAMN. 36, 1). GR. răv-, LV. u. PP. bisw. răhni; rămni, râmni, revni (PS. SCH.; CV; MARD.). ET. slav. *rivîniti, vgl. ksl. rîvînovati. râvnic (t) S. f. (16. Jh. COD. TOD., DENS. IST. II, 209) Habsucht F. ET. râvnă. râvnire S. f. (16. Jh. PS. SCH. 68, 10) LV. 1. Zorn M., Wut F. încinde-se ca focul râvnirea. ta? (CORESI PS.5 154a; Ps 78, 5). 2. Neid M. 3. Eifersucht F. Şi-i va veni lui duh de răvnire (BIBLIA 1688 Nm 5, 14). 4. Streben N. GR. Varianten wie bei a râvni. ET. a râvni. râvnit (1563 CORESI PRAXIU, DENS. IST. II, 193) 1. Adj. 1. begehrt. 2. veralt.: beneidet. II. S. n. Begehren N. (CORESI). ET. a râvni. râvnitor (16. Jh. PS. SCH. 138, 20) 1. Adj. eifrig. Unii spun că însuşi el, râvnitoriu fiind legii, cu mâna lui l-au tăiat (DION., TEZ. II, 233; von dem Bruder eines Ehebrechers) aus frommem Eifer. II. S. m. 1. LV. Eiferer M. (URECHE, LET.11, 96). 2. PP. Zauberer M. GR. Varianten wie bei a râvni. ET. a râvni. râvnitură PL -tun S. f. (1563 CORESI PRAXIU 357) 1. LV. Streben N. 2. Zauber M. GR. Varianten wie bei a. râvni. ET. a râvni. râză PI. râze S. f. (um 1670 ANON. CAR.) TR. BAN. Lumpen, Lappen M. (B.). O râzăde adjektiv, v. etw. Minderwertigem: Am o râză de inel S-o drăgiiţă-n Ciuguzel ... Am o râză de verigă S-o drăguţă-n ŞeicaMică(I.-B. 363) einen annseligen Ring. ET. slav. (asl. etc.) riza „Gewand”. SG. ALR II/I, MN 2652, 72; SN IV, K. 1154. 317 râzător râzător Adj. (1561 CORESI TE4 126 b; Lk 6, 25) 1. lachend. 2. spottend. - Auch substantiv. (CORESI) u. adverb. (EMIN. O. IV, 33). ET. a râde. SG. ALR SN V, K. 1242. râzgâiă etc. siehe răzgâia etc. re- Verbalpräfix LM. Mit der Bdtg.: wieder, zurück. Wie in den anderen romanischen Sprachen dient es zum Ausdruck von: a) Wiederherstellung in den früheren Zustand, b) Übergang in einen entgegengesetzten Zustand, c) Wiederholung einer Handlung, d) Transfer zu einem angemessenen Ort, in einen adäquaten Zustand, z. B. reconstitui, reface, reeduca, reaminti, revedea, reaşeza, repune; vgl. frz. reconstituer, refaire, rééduquer, revoir, remettre. ET. n. lat. re- (frz. re-, it. ri-). reS. m. (1857 POL.) Musiknote: D N. Re major d - Dur; re minor d - Moll. ET. it. re, frz. ré. rca siehe rău. rca-credinţă S. f. (1776 MINEIUL 149) Böswilligkeit F. ET. rea + credinţă. realitate PL -taţi S. f. (1825 VÂRNAV L. 45) Realität, Wirklichkeit F. ET. n. lat. rééditas, frz. réalité. realiză (1834 AN. P. IV/2, 451) ausführen, verwirklichen. ET. frz. réaliser. reavăn Adj. (um 1670 ANON. CAR.) feucht (von der Erde). In pământuri mai reavene, tari, (timoftica) dă recolte excepţional de mari (GAZ. SAT. XIV, 434). GR. ravăn, raven (ALEXI), reven (VÂRC.). ET. paßt lautlich zu asl. ravinü „eben”. SG. ALR SN III, K. 846. reazem PI. reazeme S. n. (1631 DREIB XXIII, 510) Stütze, Leime F. Ceriul iaste scaunul mieii şi pământul razimul picioarelor meale (MĂRG.2 93 a; Js 66, 1). Scutură din cap, bătu cu mâna pe razămul scării (DEL. S. 119) auf das Treppengeländer. - Fig.: Am rămas fără de sprijin, Singuricăfar-de razim (PP.,GCR II, 345; Totenklage). A fost crudă-nvinuirea, A fost crudă şi nedreaptă, jără razem, fibrăfond (EMIN. O. I, 30) halt- und grundlos. GR. reazăm; LV. u. MOLD. radz-. S. f. razimă (PSALT. 1651 Ps 131, 7). PI. auch -muri (DATC. HORT. 284). ET. unbek.; dz zeugt für hohes Alter // postverbal von a rezema. rebedénie siehe rubedenie. rebegi Präs, -gésc (1835 BOLLIAC O. 183) 1. V. tr. erstarren lassen. II. V. intr. {de frig vor Kälte) starr werden, erstarren. Iarna chiar şi pe zăpadă Ar fi stat (ţiganii) să-ngheţe şi să ribegească Ca să poată numai oul să clocească (SPER. AN.21, 109; sie wollten aus einem Kürbis ein Füllen ausbrüten). GR. ribegi, ribigi, rcibigi (CREANGĂ, CL XV, 5). ET. kaum zu magy rebego „zitternd”, rebegni „zittern”, SG. ALR SN III, K. 800. rebegit Adj. (1857 POL.) fam.: 1. starr (vor Kälte). 2. erstarrt. Când acei ucigaşi ... puseră pe masă dinaintea lui (Mihai Viteazul) capul rebegit al tânărului cardinal (OD.-SL. 271). ET. a rebegi. rebel PI. rebéli S. m. (1694 FN) Aufständischer, Rebell M. Un rebel va plăti, cu capul lui, blestemăţiia (FN 29). — Auch adjektiv.: Cândviaţa-i o baltă de vise rebele (EMIN. O. I, 38). ET. n. lat. rebellis, dt. Rebeli, frz. rebelle. rebelie PI. -Iii S. f. (1693 FN 7) veralt.: Aufstand M., Rebellion F. ET. rebel. rebeliune PI. -liüni S. f. (1793 I. VĂCAR. 1.1. O., RTL 433) Aufstand M., Rebellion F. GR. (t) rebelione. ET. frz. rébellion, it. ribellione. réce (1493 DERS) I. Adj. kalt. Rece ca gheaţa eiskalt. Vânt, fiori, priviri reci kalter Wind, kalte Schauer, Blicke. O primire rece ein kühler Empfang. Pâine rece altbackenes Brot (vgl. cald I. 2.). Când m-oi întoarce eu de la biserică să le găsesc (bucatele) nici reci, nici jierbinţi, ci cum îs mai bune de mâncat (CREANGĂ, GCRII, 351). Am dus apă la feciori: Apă rece de gustat, Buze moi de sărutat (I.-B. 403) frisches Wasser. De te-ndeamnă, de te cheamă, Tu rămâi la toate rece (EMIN. 0.1,194). Măi nevastă ...dă astăzi gâscă ceia! că aşteaptă musafirii cu gura rece (BOGD. POV. 35) denn die Gäste sind hungrig. - Auch adverbiell. II. S. f, PI. reci TR. BUCOV. Sülze F. Vgl. räcituri. GR. MOLD. TR. răce; arom. arate, PI. arăţi; megl. -rum. raţi (PUŞC); istro-mm. rocice. ET. lat. *rëces, -is für rëcens, -ntis „frisch”. rechiptär siehe richiaptar. recipiént PI. -piénte S. n. (1790 UT) Gefäß N. 318 recunoscător GR. (t) recipiente. ET. n. lat. recipiens, it. recipiente, frz. récipient. recipisă PL -pise S. f. (1758 PROTOCOL 55) Empfangsbestätigung F. GR. (t) reţipisă, răţipisă. ET. frz. récépissé, dt. Rezepisse. SG. ALR II/I, K. 111 ; SN III, K. 876. recipospolită (t) (x) S. f. (um 1710 NEC. COSTIN) Reich N., Staat M. der Polen. Acolo (la Varşav) au mărs soli şi de la Ion Vodă, poftind pre recipospolită să-i dea pe Bogdan Vodă (NEC. COSTIN, LET.' I, App. 85). ET. poln. rzeczpospolita. reciproc Adj. (1832 UT) gegenseitig. - Auch adverbiell. GR. reţiproc. ET. n. lat. reciprocus, frz. réciproque, dt. reziprok. recită Präs, recit V. tr. (1818 MAN. ÎNV. 114) rezitieren. GR. 1. Pers. Sg. Präs, auch recitéz; (t) reţitălui. ET. n. lat. recitare, auch mittelbar. reclamă Präs, -clâm (1832 AN. P. II/I, 447) 1. V. tr. 1. fordern. 2. fig.: erfordern. pc. sich über jdn. beschweren, jdn. anzeigen. II. V. intr. contra cuiva sich über jdn. beschweren. ET. frz. réclamer. reclamănt PL -mânţi S. m. (1832 GOL. CONDICA) Reklamant Μ. ET. frz. réclamant. SG. ALR SN IV, K. 990. reclamâţie PL -mâţii S. f. (1826 URIC. V, 31) Reklamation F. GR. ugs. lăcrămaţie; veralt. reclamaüûne. ET. frz. réclamation. SG. ALR SN IV, K. 985. recoltă Präs, -téz V. tr. (1832 GOL. CONDICA) ernten. ET. frz. récolter. recoltă PL -coite S. f. (1832 GOL. CONDICA) Ernte F. ET. frz. récolte. recomandă Präs, -mând (1722 CANT. HR. 420) 1. V. tr. 1. empfehlen. 2. vorschlagen. 3. cuivapc. jdn. mit jdm. bekanntmachen. Iţi recomand pe d. Arsénié (C. NGR., DL 314). II. a se recomanda sich vorstellen. GR. (f)recomăndălui(CANT.). recomandarisi, recomandai. ET. n. lat. recommendare; frz. recommander, auch mittelb. recomandâre PI. -dări S. f. (um 1812 ŞINCAI FIR. I, 500) 1. Empfehlung F. 2. veralt.: Vorstellen N. GR. (t) recomândare (ŞINCAI). ET. a recomanda. recomandâţie PI. -daţii S. f. (1779 FURNICĂ D. 57) 1. Empfehlung F. 2. Rat M., Anweisung F. GR. (t) recomendaţie (ŞINCAI HR. III, 154), recomandatiûne. ET. zu a recomanda, frz. recommandation. recreâţie PL -aţii S. f. (1781 BUCVARI, DLR) 1. Erholung F. 2. Schulpause F. GR. (t) recreaţhîne, recraţie (B.). ET. n. lat. recreatio, frz. récréation, dt. Rekreation. recrut PL -cruţi S. m. (1793 PREDETICIII, 297 b) Rekrut M. N-are frică şi nevoie ca acel recrut (PANN PV.1 II, 116). Mie nu-mi prea plac răcuţii ăştia (BACALB. MT. 77). împărate ... nu te mai bate Cu răgute ne-nvăţate (MF I, 940). GR. răcrut, răcut, TR. S. f. recrută, regrută, regulă, răgută. ET. dt. Reh'ut, magy. regruta. SG. ALR SN IV, IC. 941,942. recrută Präs, -téz V. tr. (1831 AN. P. I, 497) 1. rekrutieren (GOL. CONDICA). 2. anwerben. ET. frz. recruter, dt. relcrutieren. réctor PL réctori S. m. (1801 MICU IST. I, 222b) Rektor M. (ŞINCAI HR. I, 254). ET. n. lat. rector. recunoăşte Präs, -nôse V. tr. (1794 CAL. 37) 1. wiedererkennen. 2. anerkennen, zugeben. ET. re T a cunoaşte, nach frz. reconnaître. recunoăştere PL -noâşteri S. f. (1834 CR 32) 1. Wiedererkennen N. 2. Anerkenntnis F. 3. Spähtrupp M. ET. a recunoaşte. recunoscător Adj. (1831 PLEŞOLANU T. I, 188) dankbar. A se arăta, a rămâne, a fi recunoscător sich erkenntlich zeigen, erweisen etc. ET. a recunoaşte. 319 recunoştinţă recunoştinţă PI. -ştinţe S. f. (1827 GOL. EL. 302) Anerkennung, Dankbarkeit F. ET. a recunoaşte, nach frz. reconnaissance. recurs PI. -cûrsuri S. n. (1781 MICU LOGHICA 87b) Rekurs M. (1794 CAL. 31). ET. n. lat, recursus, frz. recours, dt. Rekurs. reeviém PI. -émuri S. n. (1842 ASACHI L.) Requiem N. ET. n. lat. requiem. reevizitor (t) S. m. (um 1812 ŞINCAI HR. I, 502) Archivar M. ET. n. lat. requisilor. redacţie PL -dâcţii S. f. (1829 CR 309) Redaktion F. GR. (t) -tiüne. ET. frz. rédaction. rédiu PL rédiuri S. n. (1429 DERS) 1. Hain M. Culmile aste îmbrăcate cu rădiuri umbroase (C. NGR. 280). Eu ...nu mai sunt prin păduri, nu mai sunt prin dumbrăvi nici în rădiurile sfinte (CL VIII, 173). - In einem slav. DOC. erscheint wiederholt rédé (Dual) „zwei Haine” (DOC. MUNT. 1537, HC 1,240). 2. Busch M. (CANT. IST. 121). GR. rădiu. ET. wahrsch. ksi. rédükü, Adv. rëdy „dünn stehend”, daher „von verstreut stehenden Bäumen gebildetes Wäldchen” // zu mhdt. Riet. redüce Präs, -due V. tr. (1691 MĂRT. ORT. I, 30) 1. (t) zurückfuhren. 2. reduzieren. 3. begrenzen. GR. (t) răduce, reduţirui. ET. n. lat. reducere, vgl. frz. réduire, dt. reduzieren. reducere PL -düceri S. f. (um 1660 STAICU 197) 1. Rückführung F. (ŞINCAI HR. I, 222). 2. Ermäßigung F. 3. Begrenzung F. 4. Kürzen N. GR. (t) räducere. ET. a reduce. reducţie PL -ducţii S. f. (1777 TOTH 59) 1. Ermäßigung F. 2. Kürzen N. (ŞINCAI ARITH. 56). GR. (t) -tiüne. ET. frz. réduction, it. riduzione, dt. Reduktion. reduplicâ Präs, -duplic V. tr. (1794 CAL. 28) verdoppeln. ET. n. lat. reduplicare. redută PL -dute S. f. (1782 AA ist. 11/10, 368) 1. Redoute F. 2. (t) Tanzlokal N. ET. frz. redoute, dt. Redoute. rciec S. n. (um 1600 HC) mit Kappnaht genähter Saum (wog. tiv mit überwendlicher Naht genähter). Fam. : a luapc. la refec sich jdn. vornehmen, ihn unter die Hechel, Fuchtel nehmen. Furios se-nchide-n casă Şi-i ia cartea (poetului) la refec (VLAH. GV. 26; von einem Kritiker). Omul nostru îl ia la refec (pe Păcală) şi-i dete după ceafa vro câţiva pumni (ISP. LEG.11,146) kanzelt ihn gehörig ab. GR. răfrec (GLOSS, um 1600, HC I, 298; ANON. CAR.). ET. postverbal von a refeca. SG. ALR SN IV, K. 1175, 1206. refeca Präs, -fée V. tr. (um 1600 HC) (mit Kappnaht) säumen. Femeia ... coase, face nădragi ... şirefeacăobielili (J1P. OP. 35). Cămaşa de borangic subţire şi refecată cu bibiluri (F1L. CIOC. 143). -Daher: Umschlägen. Doctorul Grasset înveli hârtia cu totul în o foaie de staniol ... refecându-i marginile (GAZ. SAT. XIV, 143). GR. răfeca, refreca. ET. Die Lemmata rubü (d. i. serb. ruh „Saum”), răfre-cul; rubiste, tivënu (vgl. dazu rum. a tivi „säumen”), răfrecătură(GLOSS, um 1600, HC 1,298) zeigen schon die heutige Bedeutung (nicht„Flicken”, wie HASDEU u. nach ihm PUŞC. annimmt). Daher dürfte die Herleitung von lat. refrico, -äre „wieder reiben”, fig. „erneuern” abzulehnen sein. Besser passen würde *reficco, -äre (vgl. it. fiecare, prov. ficare etc. „festmachen”) von figo, -ère „heften”, trotz des J, das vor langem Konsonanten Kürzung erfahren haben könnte; das zweite r in răfrec(ătură) wäre dann eingeschoben. SG. ALR SN IV, K, 1206. refecătură PL -türi S. f. (um 1600 HC) Kappnaht F. Cusutura la astfel de cămeşă este de două feluri; cu răfecătură, când se răsuceşte pânza destrămată şi apoi se coase (ŞEZ. IX, 37). GR. răfrec-(GLOSS, um 1600, HC I, 298). ET. a refeca. refeneâ PL -néle S. f. (1652 ÎNDR.) MUNT. 1. veralt.: Beitrag M. zur Zahlung der gemeinschaftlichen Zehrung. Trimitea cu urcioarele în târg Antonie Vodă şi fie-său Neagul Vodă cu bani refenea dă cumpăra vin de bea (CĂP. CONST, MAG. IST. I, 361) mit von ihnem beiden zusammengelegtem Geld. Pentru mâncarea să nu facă răfenea nice mireanul nice cliricul (INDR. 500). Daher: 320 rcgcâl 2. ugs.: (gemeinschaftliche) Zeche. Drag mi-a fost la refenea Cu voinici de seama, mea (MF I, 3.80). GR. răf-. ET. türk, refene (REDH.2 982 a; vgl. 781 b, 1276 b). referendâr PL -dâri S. m. (1705 CANT. IST. 151) veralt. : Referent M. ET. n. lat. referendarius. referént PL -rénti S. m. (1794 CAL. 19) 1. Referent M. 2. Berater M. ET. n. lat. referens, dt. Referent. refet siehe rufet. refléctie PL -fléchi S. f. (1787 CANTACUZ. M. 245) Reflexion F. GR. (t) -flecsie (ŞINCAI HR. I, 184) reflectiüne. ET. n. lat. reflexio, frz. réflexion, dt. Reflexion. refléx PL -fléxe S. n. (1836 DESEN ARH., DLR) Reflex M. ET. n. lat. reflexus, frz. réfiex, dt. Reflex. reflux PL -fluxuri S. n. (1785 Reflux M. GR. (t) refliux, ref us, răflus. ET. n. lat. refluxus, frz. reflux, it. reflusso. reforma Präs, -méz V. tr. (um 1812 ŞINCAI) 1. reformieren, erneuern. 2. vom Wehrdienst befreien. 3. jdn. zur Reformierten Kirche übertreten lassen (ŞINCAI HR. 11,351). ET. n. lat. reformare, frz. réformer. reformât Adj. (1796 PAVLESCU M. 495) 1. reformiert. 2. für wehrdienstuntauglich erklärt. 3. der Reformierten Kirche zugehörig. - Auch substantiv. GR. TR. reformatoş. ET . n. lat. reformatas, frz. réformé, magy. reformätus. SG. ALRM II/I, K. 249; ALR II/I, MN 2776, 104. reformâţiePl. -mâţii S. f. (um 1812 ŞINCAI HR. III, 241) Reformation F. GR. (t) -tiüne. ET. n. lat. reformatio, dt. Reformation. reformă PL -forme S. f. (um 1780 RIL 180) Reform F. ET. frz. réforme, dt. Reform. refrén PL -frêne u. -frénuri S. n. (1832 GOL. CONDICA) Refrain M. ET. frz. refrain. refugiu PL -fugii S. n. (1793 I. VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 290) 1. Zuflucht F. 2. Zufluchtsort M. GR. (t) rifugiu. ET. frz. refuge, it. rifugio. refüz PL -fuzuri S. n. (1832 GOL. CONDICA) 1. Absage F. 2. Weigerung, Abweisung F. GR. (t) PL refuze (GOL.). ET. frz. refus. refuza Präs, -füz V. tr. (1831 CR 55) ablehnen, zurückweisen. ET. frz. refuser. regal Adj. (um 1812 ŞINCAI HR. III, 315) königlich. ET. it. regale, frz. régale, n. lat. regalis. regât PL -gâte S. n. (1829 CR 282) Königreich N. (Vechiul) regat Bez. für Altrumänien, d. h. ohne die Provinzen Transsylvanien, Banat, Bukowina, Crişana, Maramureş und Bessarabien, die nach dem 1. Weltkrieg angegliedert wurden. GR. (t) rigal. ET. zu rege bzw. rigă. rége PL regi S. m. (1841 ASACHI S. L. II, 23) König M. ET. n. lat. rex, regis. regeâ (t) PL -gèle S. f. (1715 DIICHITI4) 1. Fürbitte F. Ragub-Paşa îndată au socotit că acesta este care merge la sultana şi face răgea pentru patriarhul Calinica (EN. COGĂLN., LET.2 III, 247). 2. Fürsprecher M. (Lupul) au pus pe vulpe meşterită Rege’ cătră leiţă (DONICI 27). GR. răgea, rigea. ET. türk, reca, rica. regeâl (t) S. m. (1793 I. VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 277) hoher Staatsbeamter bei den Türken. Prin multă dare de sumă de pungi cu bani la vezir şi la rigeale s-au pus domn ... Ipsilant (DION., TEZ. II, 165). Copilărise cu unul din rigealii de astăzi ai Turciei (RAL. SUV. 131). Diavolii cei de eleii... aleargă pe capete ... în sus şi-n jos pe la toate regealele (GHIC A VIII). - Koll. : Dimiùie Cantemir era în mare socotinţă la tot răgealul Porţii (CANT. SCRIS. 4). GR. rig-, răg-, rag-, PI. -geâli, -geâle, -geâluri. ET. türk, rical. 321 regealâc regealâc (t) PI. -lâcuri S. n. (1825 CANT.) Fürsprache F. Vizirul ...prin rugămintea şi răgelâcul lui i-au dobândit la urmă înoirea domniei din mila împărătească (CANT. SCRIS. 168). ET. regea. regenera Präs, -réz (1844 UT) I. V. tr. regenerieren. II. a se regenera sich erneuern, regenerieren. ET. nach frz. régénérer. regént (1795 IST. AM. 6 a) I. S. m., PI. -genţi Regent M. II. Adj. bestimmend, übergeordnet. ET. n. lat. regens, -lis, dt. Regent, frz. régent. regésc Adj. (1848 CR 14) königlich. ET. rege. regie PI. -gii S. f. (1771 FURNICĂ 30) Regie F. GR. (t) reghie. ET. frz. régie, dt. Regie. regim PI. -gimuri S. n. (1842 UT) 1. Regierungssystem N. 2. Lebensweise F. 3. Diät F. GR. PI. (t) -gime. ET. frz. régime. regimént PI. -ménte S. n. (1701 FN 97) Regiment N. De-ar fi puşca de hămei, Regimentu de femei Şi tisturi de pătrânjei, Bucuros aş cătăni La compania mândrii! (I.-B. 299). GR. reghiment; PI. veralt.: regiménturi. ET. frz. régiment, dt. Regiment. SG. ALR SN IV, K. 953. regină PI. -gine S. f. (um 1700 LEX. MARS.) Königin F. - Floarea reginei Edelweiß N. (Gnaphalium Leontopodium Scop.). -Reginapăsărilor Zaunkönig M. (Troglodytes t.). - Regina nopţii Tabakblume F., Königin der Nacht (Nicotiana alata). ET. n. lat. regina. registru PI. -gistre S. n. (1660 TAMÂS) Register N. GR. (t) regestru (ŞINCAI HR. I, 531), reghistru, registrom (TAMÂS). ET. mlat. regestrum, n. lat. register, durch multiple Vermittlung. regiune PI. -giüni S. f. (1835 UT) Gebiet N., Zone F. GR. (t) régie. ET. n. lat. regio, -nis, frz. région, it. regione. reglemént PI. -ménte S. n. (1816 BRV III, 140) veralt.: Reglement N. GR. reglam ent. ET. frz. règlement, dt. Reglement, russ. reglament. regn PI. régnuri S. n. (1812 MAIOR INV. POM. 14) (Natur) Reich N. GR. (t) remn (MAIOR). ET. n. lat. regnum regrés PI. -grése S. n. (1805 AARON, DLR) Rückschritt M. ET. n. lat. regressus, dt. Regreß, frz. regrès. regulamént PI. -ménte S. n. (1779 AA ist. 11/12,984) Verordnung, Dienstvorschrift F. ET. n. lat. regulamentum. régula PI. réguli S. f. (1703 FN 117) Regel F. ET. n. lat. regula. rehéie S. f. (1843 FUSS) gelber Wau (Reseda lutea). FUSS: rechiaie. ET. unbek. reimentâr (t) PI. -tari S. m. (1728 RADU POP., CM I, 458) Regimentskommandeur M. bei den Polen. Hatmanii leşeşti... repeziră un reimentâr ai câtăva samă de oaste şi loviră zahareaoa lângă Nistru (NECULCE, LET.2 II, 249). ET. poln. regimentarz. reiz (t) PI. rcizi S. m. (1693 Ş. INFL.) (Schiffs) Kapitän M. bei den Türken. Reizii corăbiilor (DOC. 1802, TEZ. n, 310). - So noch PP. BUR. CĂL. 48: Raizul (din corabie) sărea. ET. türk, reis, ngr. poüÇr|<;. reiz-eféndi (t) (x) S. m. (1693 Ş. INFL.) ehern. Außenminister M. bei den Türken. Vezirul şi cu hanul... trimis-aupe reiz-efendi la craiul şvezesc de l-au chiemat (AXINTE, LET.2 II, 156). GR. reizul-chitab (I. VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 246). ET. türk. reis efendi. reîmblâ (t) Präs. -îmblu V. tr. (um 1812 ŞINCAI HR. I, 450) eine Grenze abstechen. ET. re + îmbla, nach mlat. reambulare. reîmblâre (t) PI. -blări S. f. (um 1812 ŞINCAI HR. I, 450) Grenzabstechung F. ET. a reîmbla. reîmblător (t) PI. -töri S. m. (um 1812 ŞINCAI HR. I, 500) Grenzabstecher M. ET. a reîmbla. 322 renunţă reînvia Präs, -viéz (1839 C. NGR. OP. I, 50) 1. V. tr. 1. wieder zum Leben erwecken. 2. in Erinnerung rufen. II. V. intr. wieder auferstehen. Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări ... Pot să mai renviu luminos din el ca Pasărea Phoenix? (EMIN. O. I, 199). ET. re + a învia. relativ Adj. (1787 I. VĂCAR. OBSERV.) relativ. Pronume relativii sau adunătoriu (I. VĂCĂR. OBSERV. 47). ET. n. lat. relativus, auch mittelb. relaţie PI. -laţii S. f. (1736 STINGHE I, 22) 1. Bericht M. (1798 ACTE Ş. 37). 2. Beziehung F., Verhältnis N. GR. (t) -ţiune. ET. n. lat. relatio, auch mittelb. relége siehe religie. relicvă PI. -lieve S. f. (1829 URIC. XIV, 296) Reliquie F. GR. (t) relicvie (C. NGR. 339). ET. n. lat. reliquiae. reliéf PI. -éfuri S. n. (1829 AR 144) Relief N. ET. frz. relief. religie PI. -ligii S. f. (1781 IORGA ARCG 62) Religion f. GR. (t) relege (AL. P. 82; nach lege), religiüne, reli-ghion (B.), relighie. ET. n. lat. religio,auch mittelb. religiös Adj. (1818 MAN. ÎNV. XVIII) 1. religiös. 2. (t) kirchlich. ET. n. lat. religiosus. remédiu PI. -médii S. n. (1816 MAIOR ÎNV. 113) Heilmittel N. GR. (t) remed, remedie. ET. n. lat. remedium, frz. remède. rempf S. m. (1783 BENKÖ 427) TR. Osterluzei F. (Aristolochia). Buruiană de rimpf (CRĂIN.). GR. rîmpf rimpf. ET. unbek.; vgl. sieb, -sächs. rämp, remp, rmfi remunera Präs, -réz V. tr. (1814 ŢICH. 252) entlohnen, vergüten. GR. remuneri, Präs, -résc (ŢICH.). ET. n. lat. remunerare, auch mittelb. remuneraţie PI. -raţii S. f. (1814 ŢICH. 153) Entgeld N., Vergütung F. GR. (t) -ţiiine. ET. n. lat. remuneratio, auch mittelb. remuşcârc PI. -cări S. f. (1847 HEL. D. J. 122) Gewissensbisse (PI). Vai de cel bogat Teama şi cu Re-muşcarea îl urmează ne-ncetat (OLL. HOR. 178). ET. Nachbildung von frz. remords, it. rimorso, mit Flilfe von a muşca. renaşte Präs, -nasc V. intr. (1683 DOS. PAR. 15 a) 1. wiedergeboren werden. 2. wiederentstehen. - Refl.: Acel demon ... s-ar renaşte (EMIN. O. I, 160). GR. ră- (DOS.). - Vgl. a răznaşte. ET. re + naşte. renaştere PI. -nâşteri S. f. (1681 DOS. TR. 8 b) 1. Wiedergeburt F. 2. Renaissance F. GR. ră-. ET. a renaşte. renăscător Adj. (1835 GOR. HAL. I, 162) wiederentstehend, wiedergeboren. Ochii tăi... Renăs-cători, din moarte (EMIN. O. I, 184). ET. a renaşte. rendită PI. -dite S. f. (1793 I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 290) Rendite F. ET. it. rendita. renghi PI. renghiuri S. n. (1777 FURNICĂ B. 56) 1. (t) Farbe F. 2. Posse F., Streich M., bes. in der Verbindung a juca cuiva un renghi ...se temură să nu le fi jucat (ciobănaşul) ... vrun renghi (ISP. LEG.2 249). (Hoţul) simţi că alt n-are cine să-i fi jucat renghiul acesta decât ucenicul lui (ISP. LEG.2 370). GR. renchi (GHIB. BV. 41). ET. türk. renk. rentă PI. rente S. f. (1832 GOL. CONDICA) Rente F. ET. frz. rente, dt. Rente. renume S. n. (1736 STINGHE I, 64) Ruf, Ruhm M. Noi am schimbat lângă Balcan Porecla în renume (AL. Peneş Curcanul). ET. re + nume, nach frz. renom. renumit Adj. (1844 GR. ALEX. 10) berühmt. ET. re + nume, nach frz. renomme. renunţa Präs, -nunţ V. intr. (1847 HEL. D. J. 68) verzichten. ET. nach frz. renoncer. 323 reoni reoni (t) Präs, -nésc V. tr. (16. Jh. CV) jdm. Böses antun. Şi cinre se rreoniiască voi, se bunră-taţieipodobnici furetu? (CV2 77 b; 1 Betr 3, 13) ET. reoniu. reöniu (t) Adj. (16. Jh. PS. SCH. 113,3) boshaft. ET. rău. repară Präs, -pâr V. tr. (1794 CAL. 30) 1. reparieren. 2. verbessern. ET. frz. réparer, auch mittelb. repâus S. n. (16. Jh. PS. SCH. 22, 2) LV. Ruhe, Erholung F. Când duhul cel necurat va ieşi den om, trece pren locuri seci căutând răpaos şi nu află (BIBLIA 1688 Mt 12,43). Seara bine să mulţemiţi (lui D-zeu) că ne-au dat noao răpaosul dentru osteninţa zilei întru noapte (PRAV. GOV. 147). Ne rugăm pentru ... răpaos şi odihneală ... tuturor de mainte duş buni credincios (DOS. LIT.2 53 a). - LM. wieder eingefiihrt: Mi-e sete de repaos (EMIN. 0.1,177). Repaus duminical Sonntagsruhe. GR. răpaos. LM. meist repaus, bisw. repaos. ET. viat. *repausum, vgl. it. riposo, frz. repos; repaus, repaos sind im Anschluß an frz. repos latinisierte Formen. répede (um 1513 DERS) 1. Adj. PI. répezi 1. schnell. Când vei săfaci cale unde ţi-i cuvântid, Ai heruvimi gata de-s repez ca vântul (DOS. PS. V. 17,30; Ps 17,11). Ce este mai iute decât umbletul cel repede? „ Gândurile” (BERTOLDO, GCR II, 170). 2. eilig, kräftig vorwärts strebend: rasch, geschwind, schnell. In linii repezi schiţa figurile scriitorilor mai însemnaţi (VLAH. DAN I, 67). Sufletul nostru puhoi trece Ca depărău repede şi rece (DOS. PS. V. 123, 10) wie ein reißender Bach. Te iubesc, copilă, cum repedea junie Iubeşte-n ochi de flăcări al zilelor noroc (EMIN. 0.1,21).’ 3. steil, schroff. Dealuri din ce în ce mai înalte ... mai repezi şi mai împoncişate (VLAH. RP 159). Cu cât înainta, cu atâta coasta devenea mai răpede (GANE, CLII, 91). II. Adv. schnell. îngrijirea şi hrana ...făcură pe şarpe să crească repede (ISP., GCR II, 354). - Cu repedea geschwind. Să-i iai cu răpedea, că le piere piuiţii (VLAH. NUV. 196; von revoltierenden Sträflingen) man darf ihnen keine Zeit zum Überlegen lassen. III. s. m. TR. Sandkäfer M. (Cicindela campestris; MAR. INS. 1). GR. MOLD. BAN. răpede; răpide. - Dim. repejor, MOLD, răpegior. ET. lat. rapïdus; zur Form vgl. limpede. SG. ALR SN III, K. 829. repejüne siehe repeziciune. repentir (t) PI. -tire S. n. (1831 HELIADE I, 390) Bedauern N. GR. PI. auch -tiri (C. NGR., DL 322). ET. frz. repentir. repertoriu PI. -tôrii S. n. (um 1832 CORNELLI 529 b) 1. Verzeichnis N. 2. Repertoire N. 3. Sammlung F. GR. repertor, repertoar. ET. nach frz. répertoire. repetă Präs, -pét (1783 ŞINCAI ABC) I. V. tr. wiederholen. Repeta dictonul lui favorit (C. NGR. 65). Auch absol. II. a se repeta sich wiederholen. In fiece noapte se repeta acest vis (EMIN. PL 52). GR. repeţi, repetălui (ŞINCAI ABC 61), repetirui (ŢICH. 68), -petui (ASACHI, UT). ET. n. lat. repetere, auch mittelb. repetiţie PI. -tiţii S. f. (1810 POVĂŢ. ÎNV., DLR) 1. Wiederholung F. 2. Probe F. GR. (t) -tiûne. ET. frz. répétition, it. ripetizione. repéz PL -pézuri S. n. (1853 AL.) 1. Antrieb M. Calul şi-l înfierbinta S-un repez voinic îi da (AL. BP. Bogdan). 2. Stromschnelle F. ET. a repezi, zu 1. vgl. frz. élan, élancer. repezeălă PI. -zéli S. f. (1893 DEL.) 1. Eile F. 2. Wurf, Flug, Sprung M. Un munte de zăpadă care ... în repezeală înspăimântătoare se urcase pe Morarul din faţă şi nimicise pădurea (UR. BUC. 224) eine Lawine, die in schrecklichem Sturz die M.-Anhöhe überwand ... und den Wald vernichtete. Moşul ...făcu un pas. Şi un pas era cât o repezeală. Şi făcu doi cât o goană de cal (DEL. I. V. ş. V. 145) der Alte machte einen Schritt... so groß wie ein Sprung. ET. a repezi. repezi (um 1580 GLOS. BOGD. 292 b) I. V. tr. in schnelle Bewegung versetzen: schnellen, schleudern, stürzen, treiben etc. (Codrean) Baltagul şi-l rădica, în Leonti-l răpezea Şi capul îi retezea (AL. PP. 89) schleuderte sie gegen L. ErculErculean ... îşi răpede calul De răsună malul (AL. PP. 14) läßt sein Roß rennen. VHarul... de ... va răpedzi (boul) de să va împăra în gard (PRAV. MOLD. 54) wenn der Weinbauer den Ochsen hetzen wird. Răpedzî-i, Doamne, 324 reproducere din deal ca roata (DOS. PS. V. 82, 41). Când Pâirvu se arăta în prag, repezind uşa de perete (VLAH. NUV. 129) und die Tür weit aufschleudcrte. Răpezea Stefan Vodă soli după soli la craiul leşesc pentru ajutor (NEC. COSTIN, LET.21,164) Fürst St. sandte eilends. Intrată în casă, îşi repezi ochiul să vadă de sunt toate la locul lor (POP. NUV. 92) blickte sie sich rasch um. II. a se repezi 1. sich schnell in Bewegung setzen: aufschnellen, (dahin)stiirzen, schießen, stürmen; la cn., asupra cuiva sich auf jdn. stürzen. La un semnal ce se da din chioşcul împărătesc, toţi se repezeau în fuga cailor şi aruncau djeridele (AL. PP. 110) jagten alle dahin. O mulţime de oameni ... ce să băga în caice, s-au repezit la noi şi ne-au scos ... din apă (BAR. HAL. II, 134) ruderten eilends auf uns zu. Repede-tepân-aca-să mache einen Sprung nach Hause. E groaznic de a vedea cum aceste jivine se răped la stârvuri şi se îmbuibă cu mortăciuni (OD. PS. 10; von den Geiem). 2. steil abfallen. GR. LV., MOLD. BAN. meist răp-. 1 Pers. Sg. Präs. reped, 2. -pezi, 3. -pede, 3. PI. -ped, Konj. să -peâdă\ MOLD. răpâdă etc., Imperat. -pede. ET. repede; zu ră- vgl. a răci nb. rece. repeziciune S. f. (1642 CAZ. GOV. 146) Raschheit, Geschwindigkeit, Schnelligkeit F., Ungestüm N. Tablouri vii se urmează când cu răpeziciune, când încetinel (în această carte) (CL IX, 21). (Copauca) cercându-lpre dânsul (pe zimbrul) în apă, au luat-o înainte răpejunea apei (CANT. SCRIS. 34) wurde von der Stromschnelle abgetrieben. (Furtuna) au aruncat corabia cu aşa repeziciune stâncile de pre margine cât s-au Jacut o mie de ştucuri (BAR. HAL. II, 133) der Sturm warf das Boot mit solchem Ungestüm gegen die Felsen. Partea roatii cea dedesupt ...cu mare răpe-giime săpovârneşte (CANT. DIV. 22 a). GR. LV. u. MOLD. răpejime, -giüne. ET . zu repede (bzw. a repezi). SG. ALR SN III, K. 810; VII, K. 2108. repezie S. f. (1800 BUDAI-DELEANU VIII, 52) Schnelligkeit F. ET. a repezi. repezime S. f. (1852 AL.) Schnelligkeit F. Şoimul se vede ades figurând în balade ca imagină de vitejie şi de răpezime (AL. PP. 60). ET. repede. repezire S. f. (um 1660 STAICU 51) Schnelligkeit F., Ungestüm N. GR. răpedzire (DOS. PS. SLAV.-R. Hab 3, 8). ET. a repezi. repeziş PI. -zisuri S. n. (1691 MĂRG.) 1. steile Stelle, Absturz M. 2. (Strom-) Schnelle F. Unde repezişurile Iordanului să sfinţesc pren sfinţirea sufletelor noastre (MĂRG.2 141 a)’. ET. repede. repezit Adj. (1705 CANT. IST. 97) eilig. Fuge turcimea şi în răpezită Fugă anevoie va fi poprită (BUDAI-DELEANU VII, 102). — Auch adverbiell. ET. a repezi. replică Präs, réplic V. tr. (um 1805 ŞINCAI S. 8) erwidern. GR. (t) TR. replicălui. ET. n. lat. replicare, frz. répliquer. replicâre PI. -cări S. f. (um 1805 ŞINCAI S. 8) Erwidern N. ET. a replica. réplicâ PI. réplici S. f. (1787 RÂND. JUD., DLR) 1. Erwiderung F. 2. Stichwort N. ET. n. lat. replica, frz. réplique. reprezentâ Präs, -zint V. tr. (1737 STINGHE I, 87) 1. darstellen. 2. aufführen. 3. stellvertreten. GR. (t) Präs. -téz; -tălui (ŞINCAI HR. III, 372). ET. n. lat. repraesentare, frz. représenter. reprezentânt PI. -tânţi S. m. (1796 BĂLAN IV, 377) Vertreter M. ET. frz. représentant. reprezentativ Adj. (1831 CR 34) repräsentativ. ET. frz. représentatif. reprezentâţie PI. -taţii S. f. (1786IORGA ARCG 258) 1. (t) Vorlage F. 2. Vertretung F. 3. Vorstellung F. ET. n. lat. repraesentatio, frz. représentation. reproduce Präs, -düc (1831 HELIADE I, 361) 1. V. tr. 1. wiedergeben. 2. nachbilden. 3. vervielfältigen. 4. fortpflanzen. II. a se reproduce 1. sich wiederholen. 2. sich fortpflanzen. ET. nach frz. reproduire. reproducere PI. -dûceri S. f. (1838 ALBINEŢ, DLR) 1. Wiedergabe F. 2. Nachbildung F. 325 republican 3. Vervielfältigung F. 4. Wiederholung F. 5. Fortpflanzung F. ET. a reproduce. republican (1800 BUDAl-DELEANU XI, 58 N.) I. Adj. Republik-. II. S. m. Republikaner M. ET. n. lat. republicanus, auch durch multiple Vermittlung. republică PL -publici S. f. (1645 HERODOT 288) Republik f. GR. respublică, răspublică, răpublecă, republecă (BUDAl-DELEANU X, 110), publică (CANT. IST. 41). ET. n. lat. res publica, auch durch multiple Vermittlung. repulsie PI. -pülsii S. f. (1823 BOBB) Widerwillen M., Abneigung F. GR. -siune, S. n. repuis (STĂM.). ET. n. lat. repulsio, frz. répulsion. repulsiv Adj. (1832 GOL. CONDICA) abstoßend. ET. frz. répulsif. rescript PL -scripte S. n. (1758 PROTOCOL 55) Reskript N. ET. n. lat. rescriptum. resemna Präs, -néz (1782 MOLDOVAN I, 106) I. V. intr. verzichten. II. a se resemna resignieren. GR. veralt.: -signa, -nălui. ET. nach frz. résigner. resemnare PL -nări S. f. (1794 CAL. 35) Verzicht M., Resignation F. GR. veralt. : resignare. ET. a resemna. resm (t) PL résmuri S. n. (1821 BELD.) Zeremonie, Feierlichkeit F. încă wo doi cu dânsul din boieri mai trebuiesc, Căci trei fiind dimpreună, mai mult resm alcătuiesc (BELD. ETER. 99). La 8 septemvrie s-au dat de ştire de la serascheriul că la 9 are să se facă rezmurile domniei (BELD. ETER. 137). GR. rezm. ET. türk. resmiyet. respéct PL -spécte S. n. (1792 EUSTRAT. I., DLR) Respekt M. ET. n. lat. respectus, auch mittelb. respecta Präs, -spéct V. tr. (1787 CANTACUZ. M. 221) respektieren. GR. (t) -talui (MUM. C. 17), respectarisi (GOL.). ET. zu respect. respectuos Adj. (1830 CR 53) respektvoll. GR. respectes. ET. n. lat. respectuosus, frz. respectueux. respingător Adj. (1855 OD. SC. I, 49) abweisend, ablehnend. - Auch adverbiell. ET. a respinge. respinge Präs, resping V. tr. (um 1710 NEC. COSTIN) zurück-, abschlagen, -stoßen, -weisen. Bătându-l cu totfeliul de arme o lună întreagă, împăratulfu respins de Salmaş Hişpanul cu mare vitejie (NEC. COSTIN, LET.11. APP. 45). Sonstige Belege für das 18. Jh. und die 1. Hälfte des 19. Jh. fehlen. Alexandru Costin au răspins oastea lui Racoţi ... cu gloatele şaugâilor (SUŢUNOT. 149). GR. răspinge. ET. res- + (îm)pinge, vgl. it. respingere. respiră Präs, respir (1832 GOL. CONDICA) 1. V. intr. 1. atmen. 2. aufatmen. După... Podul Iloaiei... călătorul respiră mai uşor (C. NGR. 247). IL V. tr. 1. einatmen. 2. fig.: ausströmen. ET. nach frz. respirer. SG. ALRII/I, K. 116; MN 2202, 36. respiraţie PL -raţii S. f. (1816 MAIOR ÎNV. 63) 1. Atmung F. 2. fig.: Ausströmung F. GR. (+) -ţiiine. ET. it. respirazione, frz. respiration. responsabilitate PI. -tăţi S. f. (1827 URIC. VII, 98) Verantwortlichkeit F. ET. it. responsabilità, frz. responsabilité. rest PL résturi S. n. (1777 UT) Rest. M. GR. (t) PL reste (C. NGR. 257). ET. dt. Rest, frz. reste. restabili Präs, -lèse (1794 CAL. 35) I. V. tr. wiederherstellen. II. a se restabili wiederhergestellt werden, genesen. ET. it. ristabilire, vgl. frz. rétablir. restanţă PL restanţe S. f. (1733 TEMPEA1 I, 154) 1. Restbetrag M. 2. Rückstand M. GR. (t) restanţie, reştanţie (ŞINCAIARITH. 17). ET. n. lat. restantia, it. restanza, auch dt./magy. Vermittlung. restatornici Präs, -césc (1830 CR 196) I. V. tr. wiederherstellen (wofür üblicher a restabili). 326 retorică II. (t) a se restatornici rehabilitiert werden. Falitul va putea să se restatomicească şi după moartea sa (COD. COM. 1840, Art. 348). ET. re + a statornici. restatornicire PL -ciri S. f. (1830 AR 26) Wiederherstellung F. Horaţiu nemaisperând nimic de la Senat ...pentru restatornicirea libertăţii (OLL. HOR. 383). ET. a restatornici. restaura Präs, -rez V. tr. (1791 AA ist. III/l, 107) restaurieren. ET. n. lat. restaurare. restaurant PI. -rânte S. n. (1813 ARHIVA III, 405) Restaurant N. ET. frz. restaurant. resteu PL resteie S. n. (1591 DERS) 1. VorsteckholzN., Seitenschiene F. des Jochs; je eine wird an einer der beiden äußeren Seiten des Doppeljoches senkrecht durch Nacken- u. Unterholz gesteckt u. hält den Kopf des betreffenden Tieres im Joch fest. La maică-ta te-oi duce Când ...a face jugul Mugur, Resteie, Closteie (PP. CL XIV, 28; in einem Hochzeitslied zur Braut). Cu resteul la brâu streitsüchtig. A bea la botezul resteului weitertrinken, ohne daß man einen Grund dafür anzugeben wüßte (Z. V, 532). De n-ar fi masca pe resteu, ar rămânea pământul nearal (REV. TOC. V, 159; Spiw. über jdn., der sich geschäftig gibt, während in Wirklichkeit andere die Arbeit tun). 2. ähnlich geformtes Holz am Mühlrad; letzteres besteht aus zwei gleichen Rädern, die mittels durch die äußeren Enden der Speichen gesteckter resteie zusammengehalten werden. GR. răs-, -tău (PL- tăie, -tăie), -tel (PL -tele); PL -teâuă (VÂRC.). ET. wahrsch. mittelb. lat. rastellus „Hacke”; vgl. bes. magy. rosztely „Rost, Gitter” (fur TAMAS 668 unwahrscheinlich). restrânge Präs, -strâng V. ft. (1794 CAL. 28) 1. be-, einschränken. 2. o prietenie, alianţă etc. eine Freundschaft, Verbindung verstärken. ET. re + a stränge, vgl. it. reslringere. restrâns Adj. (1823 BOBB) be-, eingeschränkt. ET. a restrânge. retevei PL -veie S. n. (1758 PASCA N. 313) kurzer Knüppel M. (Bătăuş) cu cipici cu talpă groasă în picior şi la timp cu reteveiu în mână (JIP. R. 204). ET. unbek. SG. ALRSN V,K. 1302. retez1 siehe rătez. retez2 PI. -teze S. n. (1855 AL.) 1. Stelle, wo das Haar gestutzt ist: Nacken M. Pe unde să rni-i lovesc? La retezul părului, Pe din dosul fesului (AL. PP. 260). Şi pe Radu-l împuşcă Cam la buza fesului, La retezul părului (MF I, 177). 2. Baumstumpf M., gestutzter Heustock. ET. postverbal von a reteza. SG. ALR SN I, K. 135. reteză Präs, -tez V. tr. (1560 BRATU, SCL XXV, 153) 1. die Spitze, das Ende abschneiden, -hauen: beschneiden, stutzen, kappen; capul cuiva jdm. den Kopf abschlagen; stupii die Bienenstöcke zeideln. Dacă se voieşte a se prelungi înflorirea unei plante anuale, trebuie retezate vârfurile timpuriu (DATC. HORT 22). Muncitorii le rătează (sfeclele) de frunze (ION. CAL. 217) schneiden üinen die Blätter ab. Să-i rătezi unghiile (femeii) din când în când, ca nu cumva să-ţi pună coarne (CREANGĂ, CL XI, 33) stutze dem Weib die Flügel. De în bărbaţi până în muieri şi coconii fără milă era ucişi, şi-i răteza (grecii) ca cu secerea spicele necruţat (MOXA, FIC I, 354). 2. a o reteza prin pădure, câmp etc. (den Weg abkürzend) quer durch den Wald, querfeldein gehen, reiten etc. De la Brebu o retezăm călări peste culmea Negraşului (VLAH. RP. 184). GR. răt-. ET. *recaedio, -äre von einem *recaedium zu lat. caedo „haue” (PUŞC.) ist gänzlich unbefriedigend. // Ausfülirl. Lit. CIORANESCU 7162. retezât (um 1560 BRATU, SCL XXV, 155) 1. Adj. 1. gekappt, gestutzt. 2. fig.: unterbrochen. II. S. n. 1. Schneiden, Stutzen N. 2. (Bienenstöcke) Zeideln N. (ŞINCAI E. 195). GR. rätezat. ET. a reteza. retezätürä Pl. -turi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. (einmaliges) Beschneiden, Stutzen etc. 2. beschnittene, gestutzte etc. Stelle. ET. a reteza. retor PL retori S. m. (um 1560 BRATU, SCL XXV, 162) Redner M. Marcul Antonie ritorul (MS. 1802, GCR II, 197). GR. LV. ritor, retoric (DOS. PAR. 118 a). ET. gr./lat. rhetor. retorică S. f. (1683 DOS. VS. Noe. 25; 164 b) Rhetorik F. GR. LV. ritoricä. ET. gr./lat. rhetorica. 327 retoricésc retoricésc Adj. (1683 DOS. VS. Dech. 10; 207 b) veralt.: rhetorisch. Neavândpractica lăudaţilor istorici a împodobi povestirea cu cuvinte ritoriceşd (DION., TEZ. II, 161). GR. LV. ritoricesc; LM. retoric. ET. gr./lat. rhetoricus. retrage Präs, -trag (1794 CAL. 38) I. V. tr. zurückziehen. n. a se retrage sich zurückziehen. Else refrase în odaia lui (EMIN. PL 66). ET. nach frz. retirer, it. retirare. retragere PI. -trageri S. f. (1 782 AA ist. 11/10,402) 1. Rückzug M. 2. Zurückziehen N. 3. Zurücknahme F. 4. Ruhestand M. 5. retragere cu torţe Fackelzug M. ET. a retrage. reţea PI. -fêle S. f. (um 1730 IORGA S. D. XI, 64) 1. Netz N. Am priimit acum de curând mătăsării de Veneţia, tulpanuri, panglice, răţele si horbote din Lipsea (FIL. CIOC. 90; der Händler zum Kunden). Cucoanele erau ...cu reţele pe la gât, cu evantaliuri în mână (TEL. SCHIŢE 46). 2. Fangnetz N. Un lup prins în răţăle (SEV. POV. 254). 3. (Eisenbahn-, Telefon- etc.) Netz N. GR. răţea. ET. lat. *retëlla, Dim. v. rete (n.), retis, -is (f.), im Roman, teils m. (frz. rets, réseau), teils f. (it. rete, reticella etc.). reţătă PI. -(été S. f. (1705 CANT.) Rezept N. GR. recetă (CANT. IST. 12), răţătă (IORGA S. D. VIII, 25), S. n. reţept (CAL. 1802, 2). ET. n. lat. recepta, it. re-, ricetta, durch multiple Vermittlung. SG. ALRII/I, K. 111. reţine Präs, reţin (1818 MAIOR TEL. 185) 1. V. tr. zurückhalten, behalten. II. a se reţine 1. sich zurückhalten. 2. sich enthalten. GR. (+) reţineâ. ET. nach it. ritenere, frz. retenir. reuşi Präs, -sésc V. intr. (1846 CR 5) Erfolg haben. Reuşesc să... es gelingt, glückt mir zu... N-am reuşit es ist mir mißlungen, -glückt. Negoţul de cherestele, în care reuşi atât de bine încât în trei ani ... ajunse să-şi cumpere o moşioară (XEN. BR. 8). ET. nach it. riuscire, frz. réussir. SG. ALR SN IV, K. 967. reuşită PI. -site S. f. (1851 LĂZĂR, DLR) Erfolg M., Gelingen N. ET. nach it. riuscila, frz. réussite. revărsă Präs, -vărs (1581/2 PO2 112; Gn 32, 26) 1. V. tr. (aus-, er)gießen, (aus)strömen. Răul îşi revarsă apele peste maluri der Fluß ergießt seine Wasser über die Ufer. D-zeu să reverse asupra ta harurile sale cele bogate Gott lasse dir die Fülle seiner Gnaden zuteil werden. Mălinii înfloriţi îşi revărsau miresmele tari asupra cerdacului (SAD. POV. 117) überströmten die Veranda mit ihren ... Düften. Răvărsu sufletul mieu înaintea Domnului (BIBLIA 1688 1 Sm 1, 15). II. a se revărsa 1. sich ergießen, ausströmen, überströmen. Puhoaie de barbari s-au revărsat asupra ţării noastre Ströme von Barbaren haben unser Land überflutet, -schwemmt. Râul s-a. revărsat der Fluß ist über die Ufer getreten. Şi din oglindă luminiş Pe frupu-i se revarsă (EMIN. O. I, 168). 2. zorii zilei (EN. COGĂLN., LET.2 III, 225: zori de ziua) se revarsă; se revarsă de ziuă der Morgen, der Tag bricht en. GR. răvărsa. ET. lat. revèrso, -are „wieder umkehren”; zur Bedtg. vgl. it. river sare u. rum. a vărsa. SG. ALR SN III, K. 825. revărsare PI. -sări S. f. (1688 BIBLIA 1 Kg 4, 29) 1. Ausströmen N. 2. Überfluten N. 3. Erguß M. GR. rav-. ET. a revărsa. revărsat (1581/2 PO2 112; Gn 32, 24) 1. Adj. 1. ausgeströmt. 2. ergossen. Cu răvărsate lacrămi (CANT. IST. 274) mit vergossenen Tränen. 3. aufgelöst. Bătrânul ... cu plete lungi revărsate pe umeri (DEL. I. V. ş. V. 164). 4. verstreut. Satele de la munte în genere sunt revărsate pe suprafeţe mari (VLAH. GV. 184). 5. entfaltet, üppig. Jimblă caldă ... şi coltuc revărsat şi prăjit (DEL. P. 325). II. Adv. schütter, dünn. Hrişcă şi colza se samănă răvărscit (ION. CAL 20) werden dünn gesät. III. S. n. revărsatul zorilor Tagesanbruch M. GR. rav-, ET. a revărsa. revedea Präs, -văd (1832 CR 305) I. V. tr. Wiedersehen. II. a se revedea sich Wiedersehen, treffen. ET. re- + a vedea, nach it. rivedere. 328 revoltă revedere PI. -déri S. f. (1852 STĂM.) Wiedersehen N. La revedere! auf Wiedersehen! ET. a revedea. revedui Präs, -duiésc V. tr. (1825 PAPAHAG1C. L., DLR) veralt.: nachsehen, revidieren. Zgârcitul... se cobora noaptea în beci ca un hoţ ... şi îşi reveduia putinele (cu bani) (GANE, CL XV, 201). ET. dt. revidieren. revelion PI. -lioâne S. n. (1832 GOL. CONDICA) Silvesternacht, -feier F. GR. reveion. ET. frz. réveillon. reveneălă PL -néli S. f. (1581 CORESIOMIL.,DLR) Feuchtigkeit F. des Erdreichs. Şi alta (sămânţă) căzu pre piatră şi răsărind să uscă, pentru că nu avea răveneală (BIBLIA 1688 Llc 8, 6). Apa ... strecurându-se prin porii olanelor (de drenaj) ţine reveneălă (CL XIX, 715). GR. rav-. ET. a reveni1. reveni1 Präs, -nésc V. intr. (1793 PREDETICIII, 9 a) (von Erdreich) feucht werden. GR. rav-. ET. reavăn. reveni2 Präs, -vin V. intr. (1810 NICOARĂ 148) zurückkehren, wiederkommen. ET. nach frz. revenir. SG. ALRM I/I, K. 203. revenös Adj. (1715 MS.) feucht. Te-ai scoborät De la loc pietros La loc revenos (PP. FR.-C. MOŢII 174; zur Tanne). De la Derbend înainte este coastă, tufe, loc pietros, şi după coastă baltă, loc revinos (MS. 1715, ARH. ROM. II, 40). GR. revinos. ET. reavăn. SG. ALR SN III, K. 845. revent S. m. (uni 1640 URECHE, LET.1’ 116) Rhabarber M. (Rlieum). (în Tataria) se face imbir, scoarţă dulce, piper, revent, zahar (SIM. DASC.,LET.' I, App. 32). GR. ravent, revint. ET. türk, ravent. reveréndâ PL -rénde S. f. (1801 MICU IST. IV, 315a) Talar M., Reverende F. Popa Ion, pe când îmbrăca reverenda (SAD. POV. 113). ET. n. lat. reverenda, auch mittelb. reverenţă PI. -rénfe S. f. (1814 ŢICFI. 12) Reverenz F. GR. (t) reverende. ET. n. lat. reverenda. reverie PI. -rii S. f. (1837 C. NGR. OP. I, 211) Träumerei F. ET. frz. rêverie. revers PI. -vérsuri S. n. (1787 RÂND. JUD., DLR) 1. Kehr-, Rückseite F. 2. Verpflichtungsschein Μ. ET. n. lat. reversas, frz. revers, dt. Revers. revistă PI. -viste S. f. (1800 BUDAI-DELEANU) 1. Revue, Rundschau F. A frece în revistă Revue passieren lassen. Domnul odată într-un an să facă revistă ... armatei şi miliţiei (BĂLC. 596) solie ... eine Musterung ... abhalten. Vlad Vodă ...au vrut săfacă, precum să zice, răviue, adecă cercetare de ostile ţigăneşti (BUDAI-DELEANU I, 65 N.). 2. Zeitschrift F. Sade două sau trei luni între gazete, reviste, şi publicaţiile nouă a Parisului şi a laşului (RUSSO S. 19). 3. Theaterrevue F. GR. (t) răviue. ET. it. rivista, sp. revista, frz. revue. revizor PI. -zori S. m. (1775 BRV II, 212) Revisor M. Revizor şcolar Schulinspektor. GR. revizor. ET. frz. réviseur, dt. Revisor. revni siehe râvni. revocă Präs, -vôc V. tr. (1805 AARON, DLR) 1. widerrufen. 2. abberufen. GR. (t) revoeälui. ET. n. lat. revocare, frz. révoquer. revocâre PI. -cari S. f. (1857 ARISTIA, DLR) 1. Widerrufung F. 2. Abberufung F. ET. a revoca. rcvocâţie PI. -câţii S. f. (1805 AARON, DLR) veralt.: 1. Widerrufung F. 2. Abberufung F. GR. -diine. ET. n. lat. revocado, frz. révocation. revoltă Präs, -volt (1830 AR 20) 1. V. tr. empören. II. a se revolta 1. sich auflehnen. 2. empört sein. GR. (t) Präs. -téz\ (t) revolţi (AR). ET. frz. révolter. 329 revoltă revoltă PI. -volte S. f. (1829 AR 125) 1. Aufstand M. 2. Empörung F. GR. rivoltă. ET. frz. révolte, it. rivolta. revoluţie PI. -Iuţii S. f. (1800 MOLNARI. 415) 1. Revolution F. 2. Aufruhr M. 3. Umlauf M. (der Planeten). GR. veralt: -ţiune. ET. n. lat. revolutio, dt. Revolution, frz. révolution, it. rivoluzione. revoluţionar (1821 DOC. T. V. II, 311) I. Adj. revolutionär. ILS. m. Revolutionär M. ET. frz. révolutionnaire, it. rivoluzionario. rezbél siehe răzbel. rezéda PL -zéde S. f. (um 1805 ŞINCAI N. 18) TR. Reseda F. (Reseda odorata). ET. dt. Reseda. rezema Präs, reazém (16. Jh. PS. H. 20, 12) 1. V. tr. 1. în, pe c. auf etw. stützen, de c. an etw. lehnen. Ne-am răzima capetele unul de altul Şi surâzând vom adormi sub ... salcâm (EMIN. O. I, 231). 2. a o rezema undeva irgendwohin Vordringen, gelangen. Au apucat sănătoasa de au răzmat-o la cetatea Buda (DION., TEZ. II, 213). S-au apucat de sănătoasa, că într-o noapte au răzmat-o tocmai la apa Buzăului (DION., TEZ. II, 217). Vgl. poln. opierac siç gdzie. II. V. intr. sich stützen, berufen. (Neam de grec) nice o slujbă sau rând care razămă de ocârmuirea acei ţări a avea să nu poată (NEC. COSTIN, LET.21,480) was nicht in die Zuständigkeit der Regierung jenes Landes fällt. Nunta, carea razimă întru rudenie este ca siprea-curvia (ÎNDR. 676) Ehe unter Verwandten. III. a se rezema 1. sich stützen, anlehnen. Omul cel milostiv iaste ...ca o cârjă şi toiag întru carii să razimă cei slabi şi bătrâni (MĂRG.2 20 b). Cellalt (braţ al Dianei) se reazimăpe creştetul cornut al ciutei (OD. PS. 60). 2. sich berufen, beziehen. GR. răzima, rezima, LV. răzma. ET. unbelc. SG. ALR SN VII, K. 1885, 2048. rezemâre PI. -mări S. f. (16. Jh. PS. H. 72, 4) 1. Stütze F., Beistand M. 2. Ruhestellung F. (CANT. DIV. I). GR. răzâm-. ET. a rezema. rezemat Adj. (16. Jh. PS. H. 44, 8) 1. angelehnt. 2. gestützt. GR. răzâm-. ET. a rezema. rezemător (1673 DOS.) I. S. n. Stütze F., Beistand M. Acela mi-i D-zău şi rădză-mătoriu. Cu dânsul măsprejinesc (DOS. PS. V. 61,4). IL S. f. rezemătoâre, PI. -tôri Lehne, Brüstung F., Geländer N. în partea de sus a rezimătorii (jeţului) se afla ... un petic de hârtie pe care era scris numele ... fericitului posesor (TEL. SCH. 11). Cu braţele pe rezemătoareapuntei, se uita în liniştea mării (ZAMF. NUV. 31 ) mit den Armen auf dem Brückengeländer. GR. răzâm-. ET. a rezema. rezemătură PL -tûri S. f. (1688 BIBLIA 1 Kg 7, 23) veralt.: Stütze F. Acea credinţă care socoteala mea ... cu atâtea de mari răzemături şi legături o strânge (MS. 1825, CL VII, 33). GR. răzâm-. ET. a rezema. rezemuş PL -muşuri S. f. (1814 CAL. 104) TR. BAN. Stützpfeiler M. GR. răsăm-, răsim-. ET. a rezema. rezervă PI. -zérve S. f. (1813 ARHIVA IV, 207) Reserve F. ET. frz. réserne, dt. Reserve. rezervor PI. -voâre S. n. (1842 UT) Reservoir N. GR. rezervoriu, reservoar. ET. frz. réservoir. rezident PI. -dénti S. m. (um 1710 NEC. COSTIN, LET.2 92) Resident M. ET. n. lat. residens, -tis, dt. Resident, frz. résident. rezidenţă PI. -déntc S. f. (1722 CANT. HR. 285) Residenz F. GR. (t) residenţie (ŞINCAI HR. III, 37), rezidinţă. ET. n. lat. residenlia, it. residenza, dt. Residenz, frz. résidence. rezistă Präs, -zist V. intr. (1816 MAIOR ÎNV. 65) 1. widerstehen. 2. aushalten, -harren. GR. (t) răzista. ET. nach n. lat. resis ter e. rezm siehe resm. 330 ridică rezolut Adj. (1813 TEODOROVICI, DLR) resolut. ET. n. lat. resolutus, dt. resolut. rezoluţie PI. -lăţii S. f. (1732 DRA I, 335) 1. Entschließung F., Beschluß M. 2. Verfügung F. 3. (t) Lösung, Auflösung F. GR. veralt.: -tiüne. ET. n. lat. resolulio, auch mittelb. rezolvă Präs, -zôlv V. tr. (1791 AA ist. III/l, 107) lösen. GR. (t) -solid, -soloi, -solvălui (ŞINCAI HR. III, 361), rezolvirui. ET. n. lat. resolvere, dt. resolvieren, it. risolvere. rezon PI. -zoâne S. n. (1806 DOC. EC., DLR) veralt.: 1. Vernunft F. 2. Grund M. ET. frz. raison. rezonâ Präs, -néz V. intr. (1814 ŢICH. 8) veralt.: nachdenken, urteilen. GR. (t) rezon inii (ŢICH. 61). ET. frz. raisonner, auch mittelbar. rezonâbil Adj. (1831 PLEŞOIANU T. I, 213) vernünftig. ET. frz. raisonnable. rezultă V. intr. (1836 MN, DLR) resultieren. GR. 3. Pers. Sg. rezultă. ET. frz. résulter. rezultât PI. -tâte S. n. (1814 ÎNTÂMPLĂRILE 47) Ergebnis N. ET. frz. résultat, dt. Resultat. richiăb, -chiâp (t) (x) S. m. (1715 Ş. INFL. II, 99) ehern.: Rikjab M., aus vier Höflingen bestehendes Gefolge (wörtl. Steigbügel) des Sultans, dann offizielle Bezeichnung der türkischen Regierung. Vechil de tergiman al divanului împărătesc, care au făcut şi rechiap la împăratul (I. VĂCĂR. TEZ. II, 293) der auch im Rikjab des Sultans gedient hatte. Cel ce ai fost dragoman împărătescului meu richiap (DOC. 1812, TEZ. 11,351). GR. rech-. ET. türk, rikâp. richiabié (t) (x) S. f. (1792 Ş. INFL. II, 99) ehemals: Zuschlag zum Tribut (haraci) an die Pforte. A răspunde dajdie, poclonul bairamului şi rechiabie, giaize şi alte aveaturi (DOC. 1812, TEZ. II, 313). GR. rech-. ET. türk, rikâbî. richiaptăr (t) (x) S. m. (1693 Ş. INFL. II, 99) Steigbügelhalter M. des Sultans. GR. rechiptar. ET. türk, rilcăptar. richită siehe răchită. ricin s. (1829 PISC. O. 293) Rizinus M. (Ricinus): ulei de ricin(ă) Rizinusöl. Nu dorm toată noaptea. Doctorul (repede): Ţi-am spus: ia o ceaşcă de reţină (LECCA CÂINII 13). GR. reţin(ă), recin, riţin, răţin. ET. n. lat. ricinus, auch mittelb. SG. ALRM IVI, K. 180; ALR II/I MN 4216, 63. ridică Präs, -die (16. Jh. CV2 62a; Jale 3, 6) 1. V. tr. 1. (auf-, er)heben: o greutate eine Last heben; în sus in die Höhe, emporheben; de jos (vom Boden) aufheben; a(-şi) ridica mâinile, ochii spre cer die Hände, Augen zum Himmel erheben; a ridica glasul die Stimme erheben; (von der Hebamme:) un prunc ein Kind heben; şedinţa die Sitzung aufheben;preţul, chiria den Preis, die Miete erhöhen; un plan einen Plan aufnehmen; viţa (la haraci) die Reben (an die Pfähle) anbinden;paharul das Glas heben; la mare cinste große Ehren erteilen; pe cineva în slavă jdn. hochloben. 2. heben, erheben lassen: veranlassen, bewirken, daß ...: un monument etc. ein Denkmal etc. errichten. Când se ridica o casă mare înain te vreme, se lua umbra unui om şi se punea în zid (VLAH. IC. 81) wenn ... aufgebaut wurde. PenMi ca să ridice oraşul Piatra cum a fost în vremea lui Ştefan cel Mare (XEN. BR. 33) damit er der Stadt P. zur alten Blüte verhelfe. Te-oi ridica ban la Craiova (TEOD. PP. 48) ich werde dich zum Banus ... erheben. Cheltuielile Porţii şi a sarhaturilor ... n-au cu ce le rădica (EN. COGĂLN., LET.2 III, 243) können sie nicht aufbringen. A ridica copii, animale Kinder, Tiere auf-, großziehen: Cât greu, cât chin până a ridicat din şase copii pe aceşti doi (NĂD. NUV. II, 96). Femeile ... mai vorbesc ... câţi pui sau bobocei au putut ridica (SEV. NUNTA 51). 3. hebend wegbringen u. ä.: gunoiul den Kehricht wegräumen, -schaffen; bani de la bancă Geld bei der Bank abheben. Boierii ... au început a-şi rădica şi calabalâcurile şi haremul, trimiţându-le pe la mănăstirile de la munte (DION. TEZ. II, 201) ihr Hausgerät... fortzuschaffen. Când vin colăceii cu ginerele să ridice mireasa (MAR. NUNTA 431) um die Braut abzuholen. A ridicapc. jdn. verhaften (gefangennehmen u. fortführen): Să Uimiţi patruzeci de arnăuţi la Bucov ca să rădice pe acel nelegiuit ispravnic ... şi să-l bage în ocna părăsită (FIL. CIOC. 327). A ridica cuiva viaţa jdm. das Leben nehmen, jdn. umbringen: Nu văşca, boierule ... că-ţi ridicăm viaţa! (SAD. PS. 219). 331 ridicare 4. LV. un obicei etc. einen Brauch etc. aufheben, abschaffen. (Leşii) le rădicasă (căzacilor) hătmănia, să nu fie, şi le trimiteau doi domni comisari să le fie mai mari (MIR. COSTIN, LET.2 I, 314). Fiind vădrărilulpatru bani de vadră, au rădicat Nicolai Vodă doi bani, şi au rămas să dea numai câte doi bani... şi mai înainte cu doi ani rădicase şipogonăritul viilor (AXINTE, LET.2 II, 166). Hristos, carele a arădicat din mijloc tirănia Satanei şi a dat putere celor credincioşi (ANTIM DID. 124). II. a se ridica 1. sich erheben, auf-, empor-, in die Höhe steigen. Urşii... se pot ridica în două picioare (GLOS. AC.). - După ce soarele se ridicase ca de o suliţă (GANE, CL XI, 371). Şi-atunci din tron s-au ridicat Un împărat după-mpărat (COŞBUC 17). Cortina se ridică der Vorhang geht auf. Numărul locuitorilor se ridică la un milion die Einwohnerzahl beläuft sich auf, beträgt eine Million. Când s-au rădicat fata fată mare (SEV. POV. 239) als das Mädchen herangewachsen war. Ponici s-au rădicat; iar de tot sănătos n-au mai fost până au trăit (NEC. COSTIN, LET.2 II, 21) er erholte sich von der Krankheit. A se ridica în capul oaselor sich aufsetzen. 2. (asupra, împotriva cuiva, LV. auchpc.) sich (gegen jdn.) erheben. Că de când s-au rădicat Şi-n Bugeac Gruie-au intrat, Mulţi tătari el ţi-au stricai (AL. PP. 78; zum Khan). Cu un an nainte de ce s-au rădicat Hmil hatmanul căzăcesc asupra lesilor (MIR. COSTIN, LET.1 I, 323). GR. LV. u. MOLD. răd-; râd- (ÎNDR.); MUNT. ard-, arid- (ANTIM DID. 124). ET. sicherlich lat. eradîco, -äre „mit der Wurzel ausreißen”; wegen d, nicht z, vor i vgl. lindic u. bes. ridiche, an deren Erbwörtlichkeit nicht zu zweifeln ist u. welche ebenfalls inlaut. d in -die- erhalten haben. Daß „die alte Form rädeca lautet”, wie M.-L. (ZRPh XIX, 574) aus einer Schreibung mit e (CV Jac 3, 6; nb. 11: mit /) schließt, ist falsch. // Weitere Vorschläge: REW 7303: zu lat. ridica „Weinpfahl”; PUŞC., DR VII, 477: lat. rigidicäre < râgîdus; CIHAC 183; lat. *adrecticäre; RUSSU EL 98 (nach PASCU): lat. arduus. ridicare PI. -cări S. f. (16. Jh. PS. SCH. 72, 4) 1. Heben, Aufheben, Erheben N. 2. (Be)Förderung F. 3. ridicarea mâinilor Gebet N. (nach Ps 142, 2). 4. Aufruhr M., Empörung F (N. T. 1648 Apg 24, 5). GR. Varianten wie bei a ridica. ET. a ridica. ridicat (1561 CORESI TE4 190 b; Jo 5, 7) 1. Adj. 1. aufgehoben. 2. aufgeboten, ausgehoben. Patru mii de pedestraşi cu puşti, ridicaţi cu cheltuiala saşilor (BĂLC. 139) auf Kosten der Sachsen aufgeboten. 3. erhöht, hoch. Cea mai ridicată mijlocie lunară a temperaturii a fost de 24,1 grade la Brăila (GAZ. SĂT. XIV, 369) die höchste Durchschnittstemperatur. II. S. η. 1. Aufrichten, Aufheben, Erheben N. 2. LV. Aufruhr M. (MIR. COSTIN, LET.1 I, 254). GR. Varianten wie bei a ridica. ET. a ridica. ridicată S f. (1771 FURNICĂ D. 31) a vinde, a cumpăra cu ridicata en gros verkaufen, kaufen; a face comerţ cu ridicata Großhandel treiben. Daher: Toată suflarea bărbătească ... porneşte cu ridicata de pe la vetre (ZAMF. NUV. 15) alle auf einmal, in Bausch und Bogen. ET. ridicat. ridicător (16. Jh. PS. SCH. 17, 19) 1. Adj. veralt.: (er)hebend. II. S. n. veralt.: 1. Nebel M. 2. (t) fig.: Stütze F. 3. (t) Aufrührer Μ. (N. T. 1648 Apg 20, 40). GR. rădicător. ET. a ridica. SG. ALR SN, K. 164, 174. ridicătură PI. -türi S. f. (um 1710 NEC. COSTIN) 1. (einmaliges) Heben N. S-a îmbolnăvit din ridicătură er ist erkrankt, weil er einen schweren Gegenstand hob. 2. LV. a) Rangerhebung F. (Boierii) aveau tot ridicături de la acest domn (EN. COGĂLN., LET.2 IU, 206) ihnen wurden ... Rangerhebungen zuteil. - b) Abzug M. (Tătarii) la râdicătura lor au robit şi oameni pe unele locuri (NEC. COSTIN, LET.2 Π, 12). - c) Beseitigung F. Făcându-se într-acesta chip cu spahiii râdicătura domniei lui Constantin Ducăi Vodă (NEC. COSTIN, LET.2 Π, 48). - d) Steuerbefreiung F. Scos-au (Grigorie Vodă) odată şi pe preoţi un bir ...şi nimărui rădicături nu făcea (NECULCE, LET.2 II, 374). 3. (de pământ) Anhöhe F. GR. rădicătură, arădicătură, ardicătură. ET. a ridica. ridiche PI. -dichi S. f. (um 1400 LR 32, 157) 1. Rettich M. (Raphanus sativus); (de lună) Radieschen N. (var. Radiola). Vgl. a rade 1. Ugs.: a freca cuiva ridichea jdm. den Kopf waschen, heimleuchten, ihn Mores lehren. Cum ajunse (Stefan la Suceava), frecă ridichia celor 6000 de ardeleni ...cu sare şi cu piper şi-i opinti peste munţi (ISP., CL XII, 177). 2. ridiche sălbatică (BR.), rădichioarăde munte (PIRU ENC. I, 79) Meerrettich M. (Cochlearia Armoracia). 3. ridiche sălbatică Hederich M. (Raph. Raphanistmm; BR.). 4. ridichioară Nelkenwurz F. (Geum; BR.). GR. veralt.: răd-; MOLD. râd-; OLT. -chie; BAN. rădiclă. - Dim. -chioâră, PI. -re. ET. lat. radîcula; vgl. a ridica ET. 332 ridicol (1833 CR 227) I. Adj. lächerlich. II. S. n. Lächerlichkeit F. GR. ridicul, veralt.: ridichiul. ET. frz. ridicule, it. ridicolo. rieriincă siehe ieruncă. rif PI. rifi S. m. (1790 IORGA S. D. VIII, 85) veralt. u. TR. Wiener Elle F. (= ΊΤΑ cm.). Ca la 3-10 rifi. de pânză fină (MAR. NAŞT. 253). GR. S. n. PI. rifuri. ET. türk, riffserb. rif magy. réf etc.). rigă PI. rigi S. m. (1652 BRV I, 197) König M. în Ţara Leşască erau multe amestecături pentru riga, că nu-lprimea Zaporoca (EN. COGĂLN. LET.2 III, 254; vgl. auch 257). Cu trufie riga ungur către ţară-naintează (GR. ALEX.; D.). - Jetzt nur noch vom Kartenkönig: riga de treflă der Treffkönig. Cărţi de joc unse la suprafaţă; rigi pe jumătate şterşi (BASS. V. 38). ET. ngr. ρήγας. rigeâli siehe regeali. rigla Präs, -glez V. tr. (1870 COST.) veralt.: liniieren. ET. frz. régler, mit i von riglă. riglât Adj. (1875 MON. OF.) veralt.: lini iert. Hârtie riglată, în topuri, suluri şi caiete (MON. OF. 1875,2271). ET. a rigla. riglă1 PI. rigle S. f. (1831 DOC. EC. 491, DLR) 1. Lineal N. - Daher: Mâna stângă fugea de sus până în jos, pe riglele de metal (ale chitarei), cu o nespusă repeziciune (ZAMF. NUV. 33). 2. veralt.: Rubrik f. 3. Streichholz N. zum Abstreichen des Getreidemaßes. O lege care apasă pe aspiraţiunile unor suflete alese ... şi, ca o riglă, rade şi reduce avânturile lor până la nivelul traiului, comun (CL XIX, 814). ET. ngr. ρίγλα, frz. règle. riglă2 PI. rigle S. f. (1908 G. LEX.) 1. (Tür-)Riegel M. 2. mit Einschnitten versehener Stab der Schermühle, auf den das Gam gelegt wird. GR. rigăl, ringlä. ET. sieb, -sächs, ryg(g)ell. SG. ALR Π/I, K. 251; MN 3812, 125; SN II, K. 463. rigoare PI. -gôri S. f. (1845 BARIŢ C. I, 104) 1. Strenge, Härte F. 2. Schärfe, Rauheit F. 3. genaues Beobachten N. (HELIADE D. J. 65). Adjektivisch: de rigoare unerläßlich; adverbiell: la rigoare notfalls. ET. n. lat. rigor, frz. rigueur, it. rigore. riguros Adj. (1794 CAL. 35) streng, genau. GR. veralt.: rigoros. ET. nach n. lat. rigorosus. rigurozitate S. f. (1832 GOL. CONDICA) Strenge, Genauigkeit F. ET. riguros, nach it. rigorosilä. rilä siehe liră. rimä Präs, rimez V. intr. (1832 GOL. CONDICA) reimen. ET. frz. rimer. rimă PL rime S. f. (1829 CIL II, 91) Reim M. ET. it. rima, frz. rime. rindea, rândeâ PI. -dele S. f. (1819 POTRA I, 732) Hobel M. (MOLD, gealău, TR. g(h)ilău). A da o scândură la rindea ein Brett hobeln. Uşa ... era compusă din mai multe bucăţi de lemn lustruite cu rândeaua (FIL. CIOC. 284). ’ ET. türk, rende. SG. ALR SN II, K. 570; ALRM SN I, K. 381. rindui Präs, -duiesc V. tr. (1870 COST.) hobeln. Blane m-or dura şi m-or rândui (PP. BUR. CĂL. 181; die Linde spricht). GR. rândui, rindelui, rindela. ET. rindea. rinduit Adj. (1847 PANN PV.' I, 172) gehobelt. - Neg. nerinduit. ET. a rindui. rinichi PI. rinichi S. m. (um 1660 STAICU 50) Niere F. Cel ce cercetează inimile şi rănichii (MĂRG.2 164 b). ET. lat. *renicülus (belegt ist nur renîculus). SG. ALR I/I, K. 48; ALRM I/I, K. 71. rinocer PI. -ceri S. m. (1830 AR 7) Nashorn N., Rhinozeros N. ET. gr./lat. rhinoceros. ripidă PI. -pide S. f. (1570 CORESI LIT. 33 a) Ripidion Flabellum N., liturgisches Gerät, das am oberen Ende einen Cherub abgebildet hat. Während des Hochgebets vor der Eucharistie fächelt der Diakon mit dem R. über die hl. Gaben. Aceste repide le-au jacut Io, Constandin Basar ab ... (1709 IORGA INS CR. I, 304). 333 rips GR. repidă, răpidă, răpigă. ET. lcsl. ripida < gr. ριπΐς, -πίδος. SG. ALR Il/I MN 2737, 93; ALRM II/I, IC. 232. rips PI. ripsuri S. n. (1832 GOL. CONDICA) Rips M. O fustă de rips negru (BOGD. VECHI 11). ET. dt. Rips. ris PI. ris uri S. η. (1766 IORGA S. D. XII, 81) (Papier) Ries N. GR. răs, riz. ET. dt. Ries. risc PI. riscuri S. η. (1786 FURNICĂ) Risiko N. GR. (t) rişchiu (MAIOR ÎNV. 104), rizic, risico (FURNICĂ B. 138). ET. frz. risque, it. rischio, dt. Risiko. riscă Präs, risc (um 1824 RI XX, 366) I. V. tr. riskieren, wagen. II. a se risca wagen. Pentru că la 1828 septemvrie, nime nu s-ar fi riscat a merge pe jos singur pe uliţi după ce înnopta (C. NCR. 15). GR. (t) riscarisi. ET. frz. risquer. risipă PI. risipe S. f. (1493 BGL 240) 1. Zerstreuung F. Au doară în răsipa (εις την διασποραν) elinilor va să se ducă ... ? (CORESI TE4 199 b; Jo 7,35). 2. veralt.: Zerstörung, Vernichtung F. Omer filosoful în două sute şi cincizeci de ani au scris după risipa Troadei războaiele ce au fost (MIR. COSTIN, LET.2 1,4). Balie hanul văzând răsipa tătarilor săi şi biruinţa la unguri (CANT., GCR1,361). Un lung fior de spaimă pătrunde într-o clipă Prin deasa tătărime ce-i gata de risipă (AL. CL VIII, 380). 3. (t) PI. risipuri Trümmer, Ruinen (PI.) Când doi îngeri iubitori ... S-or opri din a lor cale Pe risipurile tale (AL. POEZII Π, 37; zu einem Kloster). Potlogarii... şezând ascunşi printre râsipuri (C. NGR. 15). 4. Verschwendung, Vergeudung F. Cu această răsipă desfrânată, a banilor publici unde ajungem? (CLOS. AC.). Pe pereţi o risipă de cadruri de toată mâna (ZAMF. LN. 17) eine verschwenderische Menge, cine Fülle. GR. LV. răs-, râs-; MOLD. TR. râs-. TOPON. Răsip (1493 BGL). ET. postverbal von a risipi. risipi Präs, -pèse (16. Jh. PS. SCH. 140, 7) 1. V. tr. 1. zer-, verstreuen, auseinander-, versprengen. Trimis-a (Domnul) săgeţi şi i-au râsipitpre ei (PS ALT. RÂMN. 17, 16). 2. veralt. : zerstören, vernichten. După ce dar am răsipit vestita cetatea Troadii (MS. 18. Jh., GCR Π, 83). N-am venit să răsăpăsc legea, ce să o împlii (DOS. PS. V. Vorwort 19, nach Mt 5,17). Laslăiu ... au risipit puterea acelor tătari (MS. 17. Jh., GCR 1,235). Stâncile le-oi răsipi, Petiile le-oi zdrobi (GCR II, 341; Besprechung). 3. verschwenden, vergeuden. Un om era bogat ce avea un pârcălab, şi acesta pârât fu călr-însul că răsipeşte avuţiia lui (CORESI TE4 156 a; Lk 16, 1). Agathon ... au strâns toată averea lor şi chemând săracii o au răsipit numai înlr-o zi (MINEIUL 1698, GCR I, 321). II. a se risipi 1. einstiirzen, einfallen, verfallen. (Bisericuţa) s-a răsipit, fiind de lemn (NECULCE, LET.1 II, 197). Şi tot mergând (fata) mai departe, numai iacă ce dă de un cuptior nelipit şi mai mai să se risipească (CREANGĂ, GCR II, 350). - Fig.: plâng de mă risipesc ich zerfließe in Tränen. Dumitraşco Vodă văzând acestea plângea de se risipea înaintea a tot norodul (NECULCE, LET.2 II, 228). 2. sich zerstreuen. Bate-voi păstorită şi să vor răsipi oile (BIBLIA 1688 Mk 14, 27). Să vă risipiţi ca puii depolâmiche care încotro va vedea cu ochii (ISP., GCR II, 368). Oastea ce sare toată odată, toată se şi risipeşte îndată (NEC. COSTIN, LET.21, 63) zerstreut sich im Nu. LV. răs-, râs-; LM. MOLD. râs-. Ebenso die Ableitungen. ET. ksl. rasypali. SG. ALRM M, K. 378; ALR SN I, K. 128; V, K. 1329; VI, K. 1823; VII, K. 1864. risipieiös Adj. (1823 BOBB) veralt.: zerstreubar. ET. a risipi. risipieiüne S. f. (1657 CAT. CALV. 17) veralt.: Vertreibung F. GR. răsăp- (DOS. VS. Oct. 16; 69 b). ET. a risipi. Risipilă m. (1670 ANON. CAR.) Spitzname für einen verschwenderischen Menschen. ET. zu a risipi. risipire S. f. (16. Jh. CV2 69 b; Petr 1,1) 1. LV. Diaspora F. 2. Verschwendung F. 3. veralt.: Vernichtung F., Zusammenbruch M. ET. a risipi. risipit (16. Jh. PS. SCH. 146, 2) 1. Adj. 1. zer-, verstreut. Palmii râsipiţi în crânguri ... Nalţă zveltele lor trunchiuri (EMIN. O. I, 44). 2. auseinandergetrieben. - Auch substantiviert.: Ce zidi Ierusalimul Domnul, răsipiţii lu Israil aduna-va (CORESI PS.5 278 b; Ps 146’, 2). 3. verschwendet, -geudet. 4. zusammengestürzt, -gefallen. II. S. n. LV. Zusammenfall, Zusammenbruch M. (MOXA, HC I, 354). 334 rizôm GR. Varianten wie bei a risipi. ET. a risipi. risipitor Adj. (um 1635 EFTIMIE L. 334) 1. verschwenderisch. Fiul risipitor (Lk 15, 11-23) der verlorene Sohn. 2. veralt.: vernichtend, zerstörend. ET. a risipi. risipitüra s f. (1651 PS ALT. 172 a) veralt. 1. Zerstreuung, Vertreibung F. 2. Vernichtung F. Zusammenbruch M. ET. a risipi. SG. ALR II/I, K. 257; ALR SN III, K. 811. rismă PI. risme S. f. (ŞINCAI ARITH. 46) veralt.: (Papier) Ries N. GR. rizmä. ET. it. risma. ristic S. n. (1688 BIBLIA) aus Spießglanz u. Galläpfeln hergestellte Augenschminke; vgl. gogoaşă 1. De vei unge cu răstic ochii tăi, în deşert e înfi'umuseţarea ta (BIBLIA 1688 Jr 4,30). Cere mai cu inimă, babo, cere, că-ţi trebuie ristic pentru sprâncene (TEOD. PP. 132). GR. LV. răs-; râs-. ET. türk, rastik, ngr. paotixi. rişcăşă S. f. (1806 KLEIN) TR. MARAM. Reis M. GR. (h)rişcaş, (h)răşcaş. ET. magy rizskâsa. SG. ALR SN IV, K. 1124, 1135. rişca siehe hrişcă. rit PI. rituri S. n. (1742 MOLDOVAN I, 151) 1. Ritus M. 2. Ritual N. GR. veralt.: rituş. ET. gr./lat. ritus, auch mittelb. ritm PI. ritmuri S. n. (1757 GR. RUM.2123 a) Rhythmus M. GR. (t) PI. m. ritmi (POL.), f. ritme (D.). ET. gr./lat. rhythmus, frz. rythme, it. ritmo. ritma (t) S. f. (1800 BUDAI-DELEANU) Reim M. GR. râtmă (BUDAI-DELEANU I, 113; Glosse). ET. Eigenbildung B.-D.s, nach lat. rhythmus. ritmic Adj. (1832 GOL. CONDICA) rhythmisch. ET. it. ritmico, frz. rythmique. ritor siehe retor. ritoricesc siehe retoricesc. ritorie S. f. (1691 MĂRG.) veralt. 1. Redekunst, Beredsamkeit F. Buna limbuţie şi ritorie a acestui pre ales gând al Italii, Franghisc Lavredan (MS. 1802, GCR II, 195). 2. Rede F. Unde este atunci limba cea ce să întoarce bine la vorbă şi ritoriile ce cură ca apa dintr-o fântână? (MARG.2). ET. ngr. ρητορεία. ritorisi Präs. -sésc V. intr. (1705 CANT. IST. 90) veralt.: eine Rede halten. GR. ritorici (MIN. 1776, 58 b). ET. ritor (retor). ritôs Adv. (1781 GÂLDI) veralt.: ausdrücklich, bestimmt, kategorisch. Vodă ... mi-a spus-o ritos că o să le lase să putrezeşti în ocna părăsită (FEL. CIOC. 336). Binevoiţi a vă rosti pe rând şi ritos (AL., CL VII, 406). ET. ngr. ρητώς. rival PL -vâli S. m. (1795 IST. AM. 33) Rivale, Nebenbuhler M. ET. n. lat. rivalis, frz. rival, it. rivale, dt. Rivale. rivalitate PI. -taţi S. f. (1824 RI IV, 41) Rivalität F. ET. n. lat. rivalitas, -atis, frz. rivalité. rivaliza V. intr. (1838 GEOGR. DAC. 40, DLR) rivalisieren. ET. nach frz. rivaliser. rizâ-pazâr (t) S. n. (1783 Ş. INFL.) ausgehandelter Preis M. Prisosul de bucate de la mănăstiri să se aducă spre vânzare în Bucureşti cu riza-pazar (DOC. 1787, Ş. INFL.). Toate câte sunt trebuincioase pentru curtea domnească să le cumpere cu riza-pazar (DOC. 1813. Ş. INFL.). ET. türk, nza pazar. rizcâfcă PI. -zeâfce S. f. (1909 ANT. IHT.) kleiner Donauhering (Alosa Nordmanni). ET. unbek. rizic siehe risc. rizilic (t) S. n. (1875 CAL.) schimpfliche Behandlung. Fata ieşi din casă ruşinată, ca să ... sufere rizilicul celorlalte surori (CAL. 1875, Ş. INFL. II, 302). Haidem amândoi la D-zeu să ne jeluim într-un glas să nu-şi mai facă rizilic aşa de capul nostru (BOGD. POV. 68). ET. türk, rezillik (ZENKER 462 b). rizôm S. m. (1837 CIH. IST. NAT. 251) Rhizom N. GR. veralt.: S. f. rizomă. ET. n. lat. rhizoma. 335 roabă1 roabă1 siehe rob. roabă2 PI. roabe S. f. (1806 ŞINCAI E. 119) Schubkarren M. (MOLD. lărăboanţa). îi dete roaba, el o luă ... Şi -ncepu să o încarce (PANN PV. M. I, 88). Două, trei roabe de gunoi de cal (DATC. HORT. 196). ET. vgl. tschech. robarna id., robotnik, JHolz-, Rollwagen”// vgl. mlidt. radeber, durch sieb.-sächs. Vermittlung (ARVINTE 62). SG. ALR SN II, K. 354. roadă siehe rod. roade (16. Jh. PS. H. 79,14) 1. V. tr. 1. c. an etw. nagen, es bc-, zer-, abnagen. Vgl. carne 1. Câinele osul nu-l roade si nici pe altul nu-l lasă să-l roază (PANN PV. 1889, 65) was er selbst nicht braucht, gönnt er doch anderen nicht. O vulpe s-a prins cu coada într-o cursă, apoi... s-a ros coada cu dinţii şi au scăpat (ŢICH. 50). Aceste cugete îl tot rodea la inimă (SBIERA POV. 120). Jules era foarte mâhnit, îndoiala îl rodea (NAD. NUV. II, 27) der Zweifel nagte an ihm. Muierea ...nu înceta să-i roadă (bărbatului) urechile ca să-i prăpădească (SBIERA POV. 169) das Weib hörte nicht auf, ihm in den Ohren zu liegen. 2. c. an etw. scheuem, reiben, wetzen, es (ab-, zer-, durch)scheuem etc. încetul cu încetul, viaţa împreună rosese lustrul poetic ce-l da amorul (ZAMF. LN. 139; von einem Ehepaar) hatte ... abgewetzt. II. a se roade veralt.: Schliff bekommen. îl trămit (pe fiul meu) la Domnia ta ca să se mai roadă (FIL. CIOC. 16) damit er etwas Schliff bekomme. ANTHROPON. Roade-mei (um 1578 DERS). GR. 1. Pers. Sg. Präs, rod (veralt.: roz), 2. rozi, 3. roade, 3. PI. rod', Konj. să roâdă (veralt.: roâză); Impf. rodeâm; Perf. 1. Pers. Sg. rosei, 3. roase, Part. ros; Ger. rozând; Verbaladj. rozător. ET. lat. rddo, -ere. roädere S. f. (1703 GCD) (Ab-, Be-, Zer-) Nagen N. ET. a roade. roată1 PI. roţi S. f. (1451 DERS) 1. Rad N. Precum 2 roate într-o osie să liagă (CANT. DIV. I b). Vgl. car11. băţ LA înhăma un cal, a înjuga un bou la roată ein Pferd, einen Ochsen unmittelbar vor den Wagen spannen (wenn zwei od. mehr Tiere voreinander gespannt werden); calul de la roată das Stangen-, Deichselpferd (Ggs. calul de dinainte das Vorderpferd). Roata norocului das Glücksrad. Nu ştii cum se-ntoarce roata., Azi la mine, mâine la line (PANN PV. M. II, 40). Caută la ce aduce roata lumii mari case (MIR. COSTIN, LET.21, 347). Merge ca pe roate es läuft wie geschmiert. - Veralt.: Wagen M. (PS. SCH. u. CORESI 67, 18). 2. von radförmigen Dingen: Rad N., Scheibe F., Kreis M. Roata lunii Mondscheibe, roata morii Mühlrad, roată de tors Spinnrad, roata olarului Töpferscheibe. Intinzând batista cu care îşi ştersese ochii şi numă-rându-i roticelele de la margini (ZAMF. LN. 38) die gestickten Rädchen. 3. Kreis M. (den Dinge od. Wesen bilden). O roată mare de mesteceni, drepţi şi albi ca nişte lumânări, încununau vâlceaua (SAD. CR. 110). Ţăraniifiicură roată în jurul lui (XEN. BR. 191) bildeten einen Kreis. - Adverbiell: A sta, a se aşeza roată (împrejur) im Kreis stehen, sich im Kreis aufstellen. Fetele se prind roată (SEV. NUNTA 77) die Mädchen bilden einen Kreis, indem sie sich bei den Händen fassen. în jurul fiacărei dă roate (fiuturul) (RADUL. RUST. I, 211) kreist der Schmetterling. Semănăturile aleargă una după alta dând roată (BASS. VULT. 56; Schilderung einer Eisenbahnfahrt). A-şi face ochii, a se uita roată u. a. die Augen kreisen lassen, den Blick im Kreis umherschweifen lassen. Era dealul osândei, de pe vârful căruia păcătoşii dădeau drumul la câte-o stâncă de-a roata în vale (GANE, CL XV, 204) Felsstücke ins Tal rollen ließen. A se da de-a roata Rad schlagen. 4. Folterinstrument N. A trage pe roată râdem. GR. PI. auch roăte. - Dim. rotiţă, PI. -te, roticeâ (-tuceâ ŞEZ. VIII, 147), -cică, PI. -cele; in derBdtg. „kleines Rad” eines Pfluges, Schubkarrens, einer Maschine u. ä. gew. rotilă, PL -le, rotiliţă, PI. -ţe: (Un) butoi mare cu vin, aşezat pe nişte rotile, încât se putea mişca din loc (BRĂT.-VOIN. LD. 220). ET. lat. rota. SG. ALR SN I, K. 162; II, K. 308, 333,440, 726; III, K. 866; ALRM SN I, IC. 109, 213. roată2 PI. roate S. f. (um 1640 URECHE, LET.1’ 194) LV. Rotte F. Le-au dat şi Hotchievici hatmanul ajutor (cazacilor) cu trei roate de nemţi (MIR. COSTIN, LET.2 I, 278). ET. poln. rola. rob PI. robi S. m. (1560 HC I, 8; Lv 26, 13) 1. Sklave M. (LM. sclav), Leibeigener, veralt.: (Kriegs-) Gefangener. Şi-ţi vei aduce aminte că rob ai fost în pământulEghipelului (BIBLIA 1688Dt 15,15). Văzu-l ei o roabă (ksl. rabynq) şezândpre lumină (CORESI TE4173 b; Lk22,56). Fost-au într-aceşti robi oameni mari (URECHE, LET.11,101; sic waren gefangen und zu Leibeigenen gemacht worden). Vgl. cale 6, drum 1. A mea minte, a farmecului roabă, Din orişice durere îţi face o podoabă (EMIN. O. I, 232). 2. fig.: Knecht, Diener M., Magd F. Datu-s-au învăţătură şi mie, unui mai mic şi nice de o treabă a Mării Sale rob, Evstraüe biv logoj'et, de am scos aceste pravile (EVSTR. CARTE ROM. 1646, GCR I, 119). Pomeneşte, Doamne, pre nevrednica roaba ta şi mă 336 robotcă dăruieşte cu făt (MS. 18. Jh. GCR II, 67). Robul lui D-zeu der Knecht Gottes. Roaba lui D-zeu die Dienerin Gottes. GR. S. f. roabă, PI. -be. Dim. robiiţ (ŢIPLEA). ET. asl. robii. SG. ALR SN IV, K. 1000. robâci Adj. (1868 BARC.) MOLD. BUCOV. arbeitsam. Argatul ... e înţelept şi robaci (MAR. NUNTA 62). Era o jată robace şi răbdătoare (CREANGĂ, CL XI, 213). GR. ropbac, robace. ET. zu rob (vgl. DENS. IST. I, 166). robcă (t) PI. röbce S. f. (1581/2 PO) Sklavin F. De va ji lovind robului sau robceei dintele să-i cadză (PO2 249; Ex 21, 27). ET. zu rob. robesc Adj. (1642 CAZ. GOV. 222) unterwürfig. ET. rob. robeşte Adv. (1642 CAZ. GOV. 232) unterwürfig., -tänigst. Şi o aduc (cartea „Floarea Darurilor”) robeaşte în raiul cel mare al multelor ... fiori ale blândeţilor Mării tale (FL. DAR., GCR 1,340). ET. rob. robi Präs, -bcsc (1563 CORESI PRAXIU 183) 1. V. tr. 1. zum Sklaven, Leibeigenen, fig.: zum Knecht, zur Magd machen. Grigorie (Vodă) se rumpea de durere când vedea pre ... agareni robind pre creştini şi supu-nându-i sub giugul lor cel greu (ŞINCAI HR. III, 129) wie die Christen geknechtet wurden. 2. veralt.: zum Gefangenen machen, gefangennehmen. Vasilie ... era ...fecior de oameni meseri, şi jură robiţi de şchei (MOXA, HC I, 388). (Turcul) nevasta robitu-i-a (luiMarcu), Departepornitu-o-a (I.-B. 485). -Fig.: gefangennchmen, bestricken, fesseln. Zâna ... vorbi astfel încât robi toate inimile (ISP. LEG.2 39). n. V. intr. (als Sklave etc.) dienen. La ce, maică, m-ai föcut... Să robesc străinului? (I.-B. 179). Să-şi topească trupul lui cu postul şi cu rugăciunea ... şi până la sfârşitul vieţii lui să robească cu nevoinţă (PRAV. GOV. 122 a). III. a se robi sich versklaven. Tu ... care te robeşti pântecelui şi nu-ţi dai câtuş de puţină osteneală minţii (CREANGĂ, CL XV, 447). ET. rob. robia siehe roibă. robie PI. -bii S. f. (1563 CORESI PRAXIU 245) 1. Sklaverei (LM. sclavie), Leibeigenschaft, Knechtschaft F. Robi suntem şi în robiia noastră, nu ne-au părăsit pre noi Domnul D-zeul nostru (BIBLIA 1688 Esr 9, 9). 2. (Kriegs-) Gefangenschaft F. Au lovit oardele lui (Cantemir)... toată Pocuţiafără veste şi cu jacul mare robie şiplean (MIR. COSTIN, LET21, 288) zahlreiche Gefangene. - Fig.: Abhängigkeit F. ET. rob. robimcS. f. (1688 BIBLIA) LV. Gesamtheit von Sklaven, Leibeigenen, Knechten, Kriegsgefangenen. Suişi-te întru nălţime, robişi robime (αιχμαλωσίαν; BIBLIA 1688 Ps 67, 19). ET. rob. robire PI. robiri S. f. (1645 HERODOT 343) 1. Unterjochung, Versklavung F. 2. Gefangennahme F. 3. Fig.: Bestrickung F. O putere de robire pe care (prezidentul tribunalului) o avea în ochi, în vorbă şi în înfăţişarea de patriarh pe care i-o da barba lui lungă şi albă (BRĂT.-VOIN. LD. 47). 4. Servitut, Dienstbarkeit F. De multe feluri sunt robirile, adecă pentru trecere, lumină, vedere (COD. CAR. Pentru robirea lucrurilor 2). ET. a robi. robit Adj. (1616 DIRB XVII/3, 28) 1. unterworfen. - Auch substantiv.: Auperit mai mulţi de 2000 într-acel războiu, fără robiţi şi răniţi (URECHE, LET.11, 160). 2. fig.: bestrickt. ET. a robi. robitor Adj. (1649 MARD.) 1. selten: unterdrückend. - Auch substantiv. 2. fig.: bezaubernd, fesselnd. ET. a robi. robotâş PI. -tâşi S. m. (1825 B.) BAN. Fronbauer M. ET. robotă. SG. ALR SN III, K. 883. robotă PI. robote S. f. (1801 MICU IST. I, 431) 1. Frondienst M., Robot F. 2. ugs.: eifrige Arbeit, Tätigkeit. Bărbatul (era) toată ziua cu robota prin lan sau prin târg şi nevasta jacea ce-iplăcea acasă (BOGD. POV. 180). 3. MOLD. veralt.: Gärmittel N. (Plămădeala) să nu sleieprinsă numai cu puţână robotă (DRĂGH. IC. 87). GR. robotă, robot (D., WEIG. JB. IV), robudă. ET. asl. robota (nb. rab-); Bdtg. 3 nach dem Poln. robotcă PI. -bötcc S. f. (um 1910 TIKTIN) MOLD. durchbrochene Verzierung der Leinenstickerei in Gestalt eines Rädchens mit festoniertem Rand. 337 robotcâlă ET. vgl. nslov. robiii, russ. obrubatj, poln. obrabic „einsäumen”. roboteâlă PI. -teii S. f. (1909 RCM.) eifrige Tätigkeit, Geschäftigkeit F. (în Vinerea seacă) nu prea se lucrează în câmp, ci mai mult roboteâlă pe acasă în vederea sărbătorilor învierii (RCM. SĂRB. 47). ET. a roboti. roboti Präs, -ţese V. intr. (1868 BARC.) eifrig tätig, geschäftig sein. Hagiul... robotind nopţile în odaie cu o lumânare de seu în mână (DEL. P. 117). Nevasta umbla cu paşi nesimţiţi în jurul nostru, robotind (SAD. PS. 51). ET. slav. robotati, -titi (nb. rab-). roc1 PI. rocuri S. n. (1788 MOLNAR SPRACHL.3 406) veralt.: Rock M. ET. dt. Rock. roc2S. m. (1783 CPLR1,446) Riesenvogel M. aus 1001 Nacht. - S. f. rocă. Va veni o pasăre foarte mare, numită roca (GOR. HAL. 1,139). ET. mittelb. arab. rokh. roc3 S. n. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. Frist F. ET. şerb. rok. rochie PI. rochii S. f. (1632 DRHB XXI, 85) (Frauen-) Kleid N.: rochie de mireasă Brautkleid. Un paj ce poartă pas cu pas A-mpărătesii rochii (EMIN. 0. I, 173). GR. Dim. rochiţă, PI. -te. ET. zu dt. Rock, vgl. şerb. roklja „Joppe, Rockel”. SG. ALRSNIV, K. 1178. rochierit S. n. (1890 BOGD. POV.) selten: Menge (Frauen-) Kleider. Vântul cel turbat... i-o umflat (babei) deodată tot fustăritul şi rochieritul ce avea pe dânsa (BOGD. POV. 13). ET. rochie. rochinţă PI. -chinţe S. f. (um 1910 TIKTIN) TR. Leiste, die, von der Runge (leucă) gestützt, die Wagenleiter hält: Leiterstütze F. GR. răcoânţă, rocoânţă. ET. vgl. magy. ralconca,, Aufhaltgabel, Schlittenbaum”. SG. ALR SN II, K. 357. rochiţă PI. -chiţe S. f. (1825 B.) 1. (Kinder-) Kleid N. De mic copil Hagiul fusese cuminte şi aşezat ...nu rupea pantofii; nu-şi hărtănea rochiţa (DEL. P. 162). 2. rochiţa-rândunelei, r.-păsărelei Ackerwinde F. (Convolvulus arvensis). Era fiumoasă, albă şi plăpândă ca o rochiţa-rândunelei (UR. BUC. 48). GR. rochiiiţă (B.). ET. rochie. roci PI. ioduri S. n. (1793 PREDETICII, 275 a) MUNT. TR. Sacknetz N. ET. unbek. SG. ALR SN III, K. 741. rocobină siehe răcovină. rocodeălă siehe răcodelie. rocoş (t) PI. rocoşuri S. n. (1645 HERODOT 182) Aufstand M., Empörung F. Potolindu-să rocoşul (DOS. VS. Apr. 26; 99 a). ET. poln. rokosz, russ. rokos. rocoşan (1645 HERODOT 297) LV. I. Adj. aufständisch, rebellisch. Duhul împotriva lui D-zeu răcoşan şi războinic (CANT. DIV. 131 a). II. S. m. Rebell M. După aşezarea şi potolitul acelor rocoşani (NEC. COSTIN, LET.2 C420). GR. ră-. ET. poln. rokoszanin. rocoşelnic PI. -şelnici S. m. (um 1710 NEC. COSTIN, LET.’1 II, 107) ’ Rebell M. L-am dat rămas ...pe Neculai Şoldan, ca pre un rocoşălnic şi ridicătoriu de răscoală (DOC. 1781, URIC. III, 52). ET. a se rocoşi. rocoşi Präs, mă -şese V. refl. (um 1640 URECHE, LET.' I, 98) LV. asupra, împotriva cuiva (NEC. COSTIN, LET.2 1,177:pc.) sich (gegen jdn.) empören, rebellieren. S-au rocoşit jidovii asupra împăratului (Adrian), pentm căci le-au spurcat locurile sjinte (NEC. COSTIN, LET.2 I, 73). GR. răc- (MIR. COSTIN, LET.2 1, 280). ET. poln. rokoszyc siq; zu răc- vgl. tschech. râkos, magy. rakâs. rocoşirc PI. -şiri S. f. (1698 CANT. DIV. 103 b) LV. Aufstand, Aufruhr Μ. GR. răcoşenire (CANT.). ET. a se rocoşi. rocoşit (1645 HERODOT 203) LV. I. Adj. aufständisch, rebellisch. - Auch substantiv. Empörer, Rebell Μ. II. S. n. Aufstand, Aufruhr M. GR. ră-. ET. a se rocoşi. rocoşitor Adj. (1645 HERODOT 164) LV. aufständisch, rebellisch. - Auch substantiv. GR. ră-. ET. a se rocoşi. 338 rodire rocoşitură PI. -tiiri S. f. (um 1710 NEC. COSTIN) LV. Empörung F. I-au tăiat capul pentru aceste roco-şituri ce făcuse asupra lui (NEC. COSTIN, LET.21, 469). GR. ră-. ET. a se rocoşi. rocoţel PI. -ţei S. m. (1868 BARC.) Miere F. (Stellaria). Vgl. rogodele. GR. -tel (CIH., BR., PANŢU), S. f. -ţea (PANŢU). ET. vgl. răcovină. rocovină siehe răcovină. rod1 PI. roade S. n. (16. Jh. PS. SCH. 1, 3) 1. LV. Geschlecht N. Să-ifie lui (moşia) direaptă ocină ... lui şi cuconilor săi şi a tot rodul său cine să va alege (DOC. 1591, GCRI, 38). (Părinţii îi) căutam fată de rod de împărat şi jacură nunta (MS. 18. Jh., GCR II, 68). Nu mă voi clăti din rod în rod (MS. 1710 Ps 10, 6, GCR I, 364). Domnul nostru Is. Hs. au luminat besereca sa înaintea ochilor a tot rodul omenesc (Ş. TAINE, GCR I, 114). (D-zeu) multe împărăţiipenfru nedireptăţi şi vărsări de singe le piarde şi altor roduri le dă (VARL. CAZ.21,26 b) gibt sie anderen Völkern. Şi dentiA-apă ieşi rodul paserilor ce zboară (MOXA, HC I, 346). 2. veralt.: Fmcht F., vgl. poamă. Unui bogat i-a rodit ţarina, şi cugeta întru sine zicând: Ce voi face, că n-am unde aduna rodurile mele? (EV. 1894Lk 12,17). Tot pomul bun roade bune face, iar pomul putred roade rele face (EV. 1894 Mt 7,14). Dugheana unei vânzătoare de roduri şi de flori (BARAC HAL. III, 102). Ioachim şi Ana ...se ruga ... stăpânului firii ... să le dezlege sterpiciunea şi să le dăruiască roadăpântecelui lor (ANTIM DID. 43). Soţia nu-l îmbucurase nici cu un rod (SBIERA POV. 225). Vgl. pământ 4. 3. Fmcht F., Ertrag M. Cercarea bună roade rele n-are (DEL. S. 22). - Multe flori sunt dar puţine Rod în lume or să poarte (EMIN. O. I, 226). Toată lumea culesese roada de pe ogoare (SAD. CR. 87). Studiu fiîră roadă ce m-ai înveninai (BOLINT.21, 188). 4. selten: Hoden (PI.)· Rodul de cucoş (testicul) să înghite de bărbaţii care ş-au pierdui rodul, adică care nu mai pot avea copii (LEON ZOOL. 24). GR. PI. veralt. roduri, (t) rodure (HC II, 461); bes. in Bdtg. 2 auch S. f. roădă. ET. ksl. rodü. rod2 S. n. (1909 RCM. SĂRB.) MUNT. Poren (PI.). Tot tari sunt ouăle cari au rod (pori) mult (RCM. SĂRB. 40). ET. unbek. rodân PI. -dane S. n. (1841 POEN. II, 586) 1. MUNT. OLT. Spulrad N.; vgl. sucală. Ale lui sunt ... războaiele, rodanele si maldările de lâmă (DEL. P. 168). 2. Folterinstrument N. (D.). GR. rotan. ET. vgl. ngr. ροδάνιον; rotan ist an roată angelehnt. SG. ALR SN II, K. 456. rodâşcă siehe rădaşcă. rodi Präs, -dese (16. Jh. PS. SCH. 67, 18) I. V. tr. veralt.: hervorbringen, erzeugen. Rodeşte acea ţară grâu, orz şi de altăpâne (NEC. COSTIN. LET.2 I. 406). Cine pe lume a scăpat de chinul care rodeşte omenirea cu bunele şi relele sale? (DEL. S. 23; von der Liebe). II. V. intr. Fmcht, Früchte fragen. De pâine multe locuri duceau lipsă, că nu rodise anul trecut (NECULCE, LET.2 II, 387) es war ... nichts gewachsen. III. a se rodi veralt.: sich fortpflanzen. Cum vă rodiţi? că muieri nu văz la voi (ALEXANDRIA 110). GR. înrodi (DEL. S. 81; BÄLC. 575). ET. ksl. rodiţi. SG. ALRM II/I, K. 196. rodie PI. rodii S. f. (1581/2 PO2 312, Ex 39, 24) Granatapfel M., Granate F. laste ţara Italiei plină, cum se zice, ca o rodie (de sâmburi) de cetăţi şi ţări iscusite (MIR. COSTIN, LET.21, 20). GR. veralt. PI. râde (PO), rodei (BIBLIA 1688 Ex 28,29). - Dim. rudioâră, PI. -re (BIBLIA 1688,2 Chr 3, 15 u. 4, 13). ET. ksl. rodii, ngr. ρόδι (agr. ροίδιον). rodier siehe rodiu. rodină PI. rodini S. f. (1609 DIRA XVII/2, 206) 1. (t) Geburtstag M., Geburtstagsfeier F. Căce n-au vrut (sfânta) să prăznuiască la rodinile cuconului Domnului ei la capiştea idolilor, fu muncită vârtos (DOS. VS. Sept. 18; 22 a). 2. (t) Schöpfung F. Cartea rodinelor ce să chiamă Ghenesis (DOS. VS. Dech. 13; 217 a). 3. (t) Einweihung F. (Sfântul) auföcut rodinile cetăţâi de o au svinţit (DOS. VS. Fevr. 16; 70 a). Psalomul cântecului lui David pentru obnovlenia adecă rodinile casii lui (DOS. PS. V. 29, Titel). 4. MOLD, a se duce, a merge în, la rodin(i) {-ne CL IX, 2) die Wöchnerin besuchen (und sie dabei beschenken). Die Geschenke heißen danach ebenfalls rodini, -ne. GR. PI. auch rodine; S. m. rodin (MAR. NAŞT. 135). ET. ksl. rodiny (PI.). rodire PI. -diri S. f. (16. Jh. PS. SCH. Hab 3, 17) 1. Früchtefragen N. 2. veralt.: Fmcht F., Erfrag M. 3. LV. Geschlecht N., Stamm M., Sippe F. (PS.H.). ET. a rodi. 339 rodit rodit (16. Jh. PS. H. 106,34) I. Adj. fruchtbar. Plop afurisit, Să nu fii rodit! (PP. GCR II, 327). II. S. n. LV. Schöpfung F. ET. a rodi. roditor (16. Jh. PS. SCH. 51, 10) 1. Adj. fruchtbar, ergiebig. Pomi roditori Frucht-, Obstbäume; fig.: einträglich. II. 1. S. m. Schöpfer M. Cred într-un D-zeu ... roditorul cerului şi a pământului (CATEH. 1648, HC II, 726). 2. LV. S. f. roditoâre Gebärerin F., Bez. fur die Gottesmutter. ET. a rodi. roditură (t) S. f. (1564 CORESI MOLIT. 24) 1. Genesis, Schöpfung F. (PO212; Gn 1, Titel). 2. Opfer N. (BIBLIA 1688 Ex 29, 41). ET. a rodi. rodiu PI. rodii S. m. (1688 BIBLIA) selten: Granatbaum M. (Punica Granatum). Saul... şedea supt rodiul cel de la Maglon (BIBLIA 1688 1 Sm 14, 2). GR. rodier (AL, CL VIII, 41). - PI. rödei (MĂRG.2 45 b). ET. rodie; rodier nach frz. grenadier. rodnic Adj. (1661 GCRI, 178) fruchtbar, ergiebig. laste loc deluros, pentru aceaia iaste şi pământ rodnic (MS. 17. Jh, GCR I, 178). Fusese rodnică sârboaica. Copiii lor, povestea cântecului: Doi în braţe, doi în maţe, Doi de poale li s-agaţă (ISP. BSG. 74). ET. rod. rodnici Präs, -cesc V. tr. (1830 HEL. I, 94) fruchtbar machen. Ţăranii rodniceau pământul ţiind coarnele plugului (BOLLLAC D.). ET. rodnic. rodnicie S. f. (1829 AR 241) Fruchtbarkeit, Ergiebigkeit F. Rodnicia păşunilor şi holdelor (VLAH. R. P. 145). ET. rodnic. rododendron S. m. (1841 POEN. II, 571) Rhododendron (Rhododendron Kotschyi). ET. frz. rhododendron. rodos Adj. (1704 FN 157) veralt.: fruchtbar, ertragreich. ET. rod. rodozahär S. n. (um 1733 DLR) veralt.: Konfekt N. aus Rosenblättem. Fiertură de fel de fei de dulceţuri: rodozahar, şerbeturi de trandafir şi de vişine (GHICA 295). GR. rodozâhar (IOAN NECULCE II 213).. ET. ngr. ροδοζάχαρη. rotii S. f. PI. (1868 BARC.) ugs.: Milchschorf M. (Crusta lactea) auf dem Kopf u. im Gesicht von Säuglingen. Man unterscheidet rofii uscate trockenen M. u. rofii putrede eitrigen M. (MAR. NAŞT. 387). Când a fost mic a pătimii de rohii, i le-a închis şi pe semne s-au lăsat la ochi (NĂD. NUV. I, 90; von einem Blinden). GR. rohii, rocii, rohini (PAMF. BOLI 58). ET. unbek, vgl. şerb. rohav. rogâci siehe rădaşcă. rogodele S. f. PI. (1885 DEL. S.) ugs.: Früchte (PI.) verschiedener Art. Obst N. Casele văruite se afundau în grădini cu rogodele, veselia copiilor (DEL. S. 215). Şi de aveţi rogodele uscate, Să dăm gurilor căscate (PP. SEV. NUNTA 111). GR. -gotele (MF I, 1210). ET. unbek.; vgl. rocotel (rocoţel). rogojină PI. -jini S. f. (1501 DERS) 1. (Binsen-) Matte F. Un car coperit cu o rogojină ... detesă iasă în uliţa mare (C. NGR. 28). Când au ieşit împăratul la geamie, ei ş-au aprins rogojine în cap şi au dat arz la împărat (NECULCE, LET.2 II, 303; die Matte wurde zusammengerollt, an einem Ende angezündet u. senkrecht, mit dem angezündeten Ende nach oben, auf dem Kopf gehalten). Vgl .jalbă 2. 2. Riedgrasfläche F, Sumpfgebiet N. GR. PL auch -ne. Dim. -jioâră, PL -re. ET. vgl. serb. bulg. rogozina < asl. rogozü (mm. rogoz), also urspr. „Riedgrasmatte” SG. ALRI, K. 197. rogoz S. m. (1488 SUCIUII, 82) 1. Riedgras N, Segge F. (Carex). Lângă paporă şi trestie şi rogoz (BIBLIA 1688 Ib 40, 16). Sfântul ... cu rostul suflă asupra zmăului şi, ca răgozul de pojar aşea zmăul îndată s-au răsâpit (DOS. VS. Noe. 2; 99 b). TR. S-a dus la rogoz (MAR. INM. 45) scherzh.: er ist gestorben. 2. Schwertel M. (Gladiolus). 3. Binse F. (Schoenoplectus lacustris). GR. MOLD. răg-. - Dim. rogojel (PP. MAR. ÎNM. 217). ET. asl. rogozu. SG. ALR SN III, K. 637, 640. rogozos Adj. (1825 B.) v. Heu u. Gras: mit Riedgras gemischt. Calul mirelui ... nu mănâncă ... Nu ştiu fânu-i rogozos Ori mirele nu-i voios (PP. MAR. NUNTA 407; vgl. 593). ET. rogoz. 340 rom rohatcâr PI. -cari S. m. (1895 GHIB. BV.) veralt. MOLD. SchlagbaumwärterM. Rohatcariulopri căruţa în loc şi întrebă pe drumeţi de unde vin (GHIB. BV. 44). GR. rohătcar. ET. rohatcă. rohatcă PI. -hatci S. f. (1839 A. S. Iaşi, DOC. 822) MOLD. BUCOV. MARAM. Schlagbaum M, Barriere F. Stâlpii sau rohătcile de pe lângă drumurile cele împărăteşti (MAR. INM. 452). într-o joi, două căruţe ţărăneşti in frâu în Iaşi pe rohatca Docolinei (GHIB. BV. 44). - Ehern: Stelle am Stadtausgang, an der die Akzisen bezahlt wurden. Daher im Volksglauben von den Zollstationcn (vămi), die der Tote im Jenseits passieren muß (MAR. ÎNM. l.c.) GR. PL auch rohatce; răg-, rog-. ET. vgl. russ. rogatka, tschech. rohatka. SG. ALR SN III, K. 907. rohmâni S. m. PL (1879 Ş. INFL. 280) MOLD. BUCOV. (in der Volksmythologie) Seliger M.; vgl. blajin II. GR. rocmani, rägmani. ET. unbek.; BOGREA 450/1; zu brahman. SG. ALRM II/I, K. 264; ALR II/I MN 2841, 111. röhmistru siehe rotmistru. roi PL roiuri S. n. (um 1640 URECHE, LET.11, 162) Schwarm M. Roiul cu matcă neplodită iaste mai nestatornic (MOLNAR E. 73). Un roi de albine se învârteau în zbor pe deasupra capului său (CREANGA, CL XI, 186). Vgl. matcă 1. Miere, ceară de roi Bienenhonig, -wachs. După ea să te aţii ... s-o vezi înconjurată de un roi depierde-vară (EMIN. 0.1,157). - Adverbiell: (în) roiuri schwarmweise. GR. PL auch rodie; S. m. roi, PI. roi. - Dim. roiuţ (B.). ET. asl. roj. roi Präs, -iese V. intr. (um 1670 ANON. CAR.) zunächst von Bienen, dann auch sonst: schwärmen. Pentru ca să roiască stupii bine, să se samene aproape deprisacă... hrişcă(DRĂGH. IC. 57). în curtea unei case mari roiesc Cârduri de copii zburdalnici (VLAH. GV. 29). Noi spintecam (cu sania) un văntişor supţire şi tăios, şi zăpada măruntă roia licărind în jurul nostru (SAD. POV. 177). ET. vgl. serb. nslov. roiţi, bulg. roja. roib (um 1625 ROSETTILB, GS III, 29) von Pferden: I. Adj. fuchsrot. Un turc călare p-un harmasar roib (C. NGR. 7). II. S. m. Fuchs M. Arabii toţi răsar din cort, Să-mi vadă roibul, când îl port (COŞBUC 96). GR. f. roâibă. - Dim. roibuleţ. ET. lat. rübeus. SG. ALR H/IMN 2009, 2; ALR SN II, K. 275; 282. roibăS. f. (1825 B.) Krapp M, Färberröte F. (Rubia tinctorium). Wurde zur Herstellung von Schminke (rumenele) gebraucht. GR. robiâ, robghiâ (VICIU), rodeâ (PIRU ENC. II, 153; BR.), roibie, roghie (VICIU). ET. mittelb. lat. rübia, z. T. lautlich an roib angelehnt. röinic Adj. (1868 BARC.) selten: schwärmend. Domnind semeţ şi tânăr pe roinicele stoluri (ale avarilor) (EMIN. O. I, 91). ET. roi. roiniţă PI. -niţe S. f. (1805 CRIŞAN 248) 1. Melisse F. (Melissa off). Să se samene ... (înprisacă) cimbru, roiniţă sau mătăciune şi alte asemene care folosesc albinelor (DRĂGH. IC. 56). 2. kleiner Bienenstock od. sonstiges Gefäß, in dem ein Bienenschwarm aufgefangen wird (H. 744; PAMF. IND.). ET. vgl. zu 1. nslov. rojevnica, zu 2. serb. bulg. rojnica. roireS. f. (1825 B.) Schwirren N. Un cântec nesfârşit, încet, dulce, ieşind din roirea fluturilor şi a albinelor (EMIN. PL 7). ET. a roi. roişte S. f. (1642 MS. DRHA XXVI) 1. Schwärmen N. der Bienen. (Hrişcă)pe vremea roiştii să fie totdeauna înflorită (DRĂGH. IC. 57). 2. Melisse F. (CRĂIN.). ET. a roi. roit S. n. (um 1647 MS. DRHA XXVI) Schwärmen N. der Bienen. ET. a roi. roitor Adj. (1649 A. S. Iaşi, DOC. 631) schwärmend, schwirrend. Albine roitoare luminoasă miere sug (EMIN. O. IV, 132). ET. a roi. rojmalin siehe rozmarin. rol PI. roluri S. n. (1814 ŢICH. 14) 1. Rolle F. 2. v. Amts Verzeichnissen: Grundbuch N., Steuerrolle F., Passagierliste F. etc. GR. veralt. PI. role; auch S. f. rolă, roâlă. ET. frz. role, dt. Rolle. SG. ALR SNI, K. 148. rolă PI. role S. f. (1904 MÂNDR. 78) Backrohr N. ET. vgl. poln. rula (DLR). SG. ALR II/I, MN 3883; ALRM TUI, K. 336. rom PI. romuri S. n. .(1793 IORGA S. D. VIII, 28) Rum M. GR. rum. ET. frz. rhurn, dt. Rum. 341 roman roman S. m. (1783 COTEANU PL.) 1. Stinkende Hundskamille (Anthemis Cotula). 2. TR. roman, romon Käse-, Wucherblume F. (Matrica-ria inodora u. Chrysantemum Leucanthemum). ET. lat. romanus, durch das Slav. vermittelt, vgl. nslov. roman, iman, şerb. ramau, mss. roman etc., woher auch dt. römische Kamille, magy. romai-szegfii. - Vgl. românită. român1 PI. -mâne S. n. (1799, GCR II, 168) Roman M. GR. veralt.: romans, romani, romanţ(ă). ET. frz. roman; romanţ < it. romanzo. român2 (um 1660, G. LEX.) I. S. m. Römer M. - Vgl. rämlean. ILAdj. römisch. ET. n. lat. romanus, frz. roman, romain, it. romano. romanesc Adj. (1796 CANTACUZINO N. P. 29 b, DLR) veralt.: römisch. ET. it. romanesco. romaniţă PI. -niţe S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Kamille F. (Matricaria, Chrysanthemum, Anthemis), bes.: echte Kamille (Matricaria Chamomilla); romaniţă mare Wucherblume F. (Chrysanthemum Leucanthemum; BR.), Römische Hundskamille (Anthemis nobillis; PIRU ENC. 1,46). Eit pe-un fir de romăniţă Voi cerca de mă iubeşti (EMIN. O. I, 55). Ceai de romaniţă Kamillentee. GR. auch romaniţă, român-, romon-, rămân-, rumân-; mâmoriţă (CIH.), momoriţă (BR.). ET. vgl. poln. rumaniec, ukr. rum(j)anec etc., mroman (rum. roman). romântic (1826 OBL., DLR) romantisch. ET. frz. romantique, dt. romantisch. românţă PI. românţe S. f. (1839 VAIL.) Romanze F. ET. frz. românce, dt. Romanze. român (1487 DLRV) 1. S. m. 1. Rumäne M., S. f. româncă, PI. -mânce, selten română, PI. -mâne Rumänin F. Ce folosu-e lor deaca popa grăiaşte în limbă striină rumânilor (CORESI, CCR21). 2. (t) MUNT. Leibeigener M. (wofür MOLD, vecin, TR. iobag). Şi să aibă (Hamza) a-i ţinea ş-a fi ei rumâni cum se-au vândut (DOC. 1602, HC 1,123; fürstliches Dekret). Iar să nu-i voiu putea plăti aspri la zi, iar eu să-i jiu rumânu cu feciorii mei si cu toată moşia mea (DOC. 1610, ARH. IST. I, 1,8). 3. ugs.: (rumänischer) Bauer. Boierul când i-e foame seprimblă, românulfluieră, ţiganul cântă (Z. VI, 283). Noroc bun! pe câmpul neted ies românii cu-a lor plugari! (AL., CL II, 83). 4. ugs.: Mensch M., PI. Leute. Fă-te om dacă poţi; român verde în faţa prigonirii, boier de viţă sănătoasă, iar nu un mişel din tulpină putredă (AL., CL VII, 370). Fii mai român, nu-i vreme să ne fie frică (GANE, CL II, 93) nimm dich doch zusammen. Leleo, flăcăul bogat Nu-i rumân de lepădat (PP. MOLD. ŞEZ. VIII, 30). Mă! al dracului rumân şi jupânul nostru! (CARAGIALE, CL XIII, 253; der Kommis vom Prinzipal). 5. LV. Römer M. II. Adj. rumänisch: Statul român, limba română der rumänische Staat, die rumänische Sprache. (Aceste cărţi) le-am scris voo fraţilor români (PO211; Vorwort). Şi-şi luase (turcii) m uieri rumânce şi făceau copii cu ele (DION., TEZ. II, 163). GR. veralt. u. ugs. rum-, doch findet sich daneben seit frühester Zeit român (PO 1. c.); ebenso die Ableitungen. Vok. m. române. -Dim. -mânâş, -nel, romanică, Volc. -co; f. româncuţă. ET. lat. Romanus. SG. ALR VI, K. 204,205; II/I, K. 129,191; MN 2695, 83; SN V, K. 1312; ALRM II/I, K. 211. românesc Adj. (1464 DRĂGANU 266) rumänisch. Carte românească de învăţătură... tălmăcită din limba slovenească pre limba românească (CARTE ROM. 1643, CCR 204). - Ehem. Ţara Românească Muntenien. Pren Ţeara Românească iară el să treacă (1521 NEACŞU). - Vgl. Dumnezeu 4. GR. veralt. rum-. ET. român; ARV. ROM.: lat. *romaniscus. româneşte Adv. (1534 DACOROMANIA I, 186) rumänisch. Rumâneşte am scris acest Molitvelnic, cum să înţeleagă şi popa ce zice însuşu (CORESI MOLIT., VORWORT). Că aşea să cheamă vinerea sârbeaşte peatoc, iară greceaşte Paraschevi, iară rumâneaşte vineri (DOS. VS. Oct. 14; 65 a). Vorbesc, ştiu, învăţ româneşte ich spreche, kann, lerne rumänisch. A spune verde, româneşte (B.) deutlich, ausdrücklich sagen. GR. veralt. rumâneşte. ET. român. SG. ALRM SN II, K. 696. români Präs, -nesc (1626 DRHB XXI, 140) veralt.: I. V. fr. 1. zum Rumänen machen, rumänisieren. (Aceste cuvinte streine) a le moldoveni sau a le români sileşte (CANT. IST. VI; zum Leser). 2. zum Leibeigenen machen. II. a se români. 1. sich rumänisieren. 2. sich taufen lassen. - LM. româniza. GR. veralt. rumâni. ET. român. 342 ropot România F. (1829 HELIADE) Rumänien N. GR. Rum- (HELIADE OP. I, 5/6, Ed. Drimba, 1967). ET. românie. român ica siehe român. românie S. f. (1614 DIRA XVII/2, 322) 1. LV. rumänische Sprache. Dascăli învăţaţi la slavenie ori la românie (DOC. 1748, MELH. CH. 218). Popii, carii nu se nevoiescu cu rumânie, ce tot cu sârbie, unii ca aceia şi lorfacu-şi de călră D-zeu pedepsă (GCR 1. 220). - Adverbiell: pe românie rumänisch. 2. Rumänentum N. - a) Denkart: Cărţile cele întâi erau izbucnirea duhului neamului ... era revoluţia învingătoare a ideei româniei (RUSSO, ARV. ROM. 138). - b) Gesamtheit der Rumänen: în veacul XV, când românia se cârmuia de prinţii săi independenţi (C. NGR. OP. I, 77). 3. (t) MUNT. rumânie Leibeigenschaft F. (wofür MOLD, vecinie, vecinătate, TR. iobăgie). Cu un glas toţi (franţezii) au cerut slobozenie de rumânie (DION., TEZ. 11,211). GR. rumânie. ET. român. Zur Entwicklung der Wortfamilie vgl. ARV. ROM. românime S. f. (1801 MICU IST. I, 522) Rumänentum N. GR. veralt.: rumânime. ET. român. românism PI. -nisme S. η. (1835 FLORIAN I, XVIII) 1. Rumänismus M. (Bestandteil, Eigentümlichkeit der rumänischen Sprache). Multe românisme au pătruns în limbile popoarelor vecine viele Rumänismen sind in die Sprachen der Nachbarvölker eingedrungen. 2. Rumänentum N., rumänischer Geist, mmänisches Nationalgefühl. Deşteptarea românismului din letargia în care îl afundase grecismul (GHICA XXIV). GR. veralt .: românizm, rumânism. ET. român. romb PI. romburi S. n. (1795 UT) Rhombus M. GR. (t) rombu, rombo, rombus; PI. auch rombe. ET. gr./lat. rhombus, auch mittelb., vgl. it. rombo, dt. Rhombus, frz. rhombe. romboid (1795 UT) I. Adj. rhombisch. II. S. n. Rhomboid N. ET. gr./lat. rhomboides, auch mittelbar. romeu PI. romei S. m. (1683 DOS. VS. Martie 29; 58) Byzantiner M. ET. ngr. ρωμαίος. romfee (t) S. f. (1705 CANT. IST. 12) Säbel M. ET. gr. ρομφαία, romon siehe roman. romoniţă siehe romaniţă. rond (1832 BOL. CONDICA) 1. S. η. 1. Runde F. A face rondul die Runde machen. Din când în când se aude pe la posturi glasul santinelelor strigând: Cine-i? Cine-i? Rond. Stăil (VLAH. NUV. 179). Să fii de gardă când e de rond Moş Teacă (BACALB. MT. 45) wenn Μ. T. inspiziert. 2. Rundbeet N. 3. Rundplatz Μ. II. Adj. selten: rund. GR. ronţ; S. f. rondă. ET. frz. rond, ronde. ronţăi Präs, -ţăiesc u. ronţăi (1840 POEN. I, 403) I. V. fr. knabbern. Veveriţele ... ronţăind alune, ghindă şi scoruşe (ODOB., CL IX, 26). Ciobanul începu a ronţăi la floricele (ISP. LEG.2 251) der Hirte begann geröstete Maiskörner zu knabbern. - Absol. Vezi şoarecele acela în vârful muntelui? „ De văzut nu-l văz, dar îl auz ronţăind” (ISP. BSG. 132). II. V. intr. knacken. Un purcel... fript aşa încât pielea purcelului să rontăiască în gură când a mânca-o (ISP. D.). GR. bisw .: cro-, ronţăni. ET. onomatopoet. SG. ALR SN IV, K. 1069. ronţăitură PI. -furi S. f. (1840 POEN. 1,403) Knabbern N. Cronţăituri de floricele de porumb (UR. LEG. 163). GR. cronţaitură. ET. a ronţăi. roorâ siehe roura. ropăi Präs, ropăi u. ropăiesc (1890 MAR. NUNTA) 1. V. fr. poltern,frappe(l)n, trampeln. Caii... nechezând şi ropăind pământul cu potcoavele ascuţite (NAD. NUV. II, 198). II. V. intr. 1. poltern, trappe(l)n. Tot strigând Şi ropăind Si făcând o veselie mare (PP. BAN. MAR. NUNTA 482). 2. (vom Regen) prasseln. ET. onomatopoet. ropot PI. ropote S. n. (1688 BIBLIA) durch schnell aufeinanderfolgendes Aufschlagen hervorgerufenes Geräusch: Poltern, Trappe(l)n, Trampeln, Gepolter, Getrappe(l), Getrampel N. Ropotul carălor şi călăreţilor (BIBLIA 1688 Mich 1,12) das Rattern der Karren und das Getrappel der Reiter. Ca ropotul 343 ropoti de grindini, Orizonu-ntiinecându-l, vin săgeţi de pretutindeni (EMIN. O. I, 148) das Geprassel des Hagels. Când (izvoarele) coboară-n ropot dulce din tăpşanul prăvălatic (EMIN. O. I, 85) in sanften Strudeln. Un ropot de aplauze - şi cortina de dril se lasă pe mica scenă (VLAH. DAN I, 5) rauschender Beifall. Din când în când (lupii) dădeau câte un ropot în jurul fântânii parcă jucau hora (NĂD. NUV. 1,178) trippelten die Wölfe um den Brunnen. Şi tragem un ropot şi două şi trei, de era cât pe ce să scoatem sufletul din popă (CREANGĂ, CL XV, 453) wir tanzen mit lautem Getrampel, einmal, und zweimal, und dreimal. Slugile erau în ropotele bucătăriei. Se aşteptau musafiri la masă (VLAH. NUV. 172) die Diener waren in der Küche in fieberhafter Tätigkeit. Măcar că e în ropotul examenului (BRĂT.-VOIN. LD. 17) obwohl er mitten im Examen steckt. ET. vgl. asl. rüpütü, russ. ropot, nslov. ropot etc. ropoti Präs, -tesc V. intr. (1683 DOS. PAR. 75 a) poltern, trappe(l)n, trampeln. Atunci odată ropotiră trăsnetele jur împrejur (FLOR., CL III, 162) plötzlich brach ringsum das Gewitter aus. Vgl. răpăi, ropăi. ET. ropot od. schon slav., vgl. asl. rüpütati, -titi, nslov. ropotati etc. Ropotin siehe Räpotin. ropotitor Adj. (1875 AL.) 1. trampelnd. 2. prasselnd. Deodată se aude un tropot pe pământ, Un tropot de copite, potop rolopitor (AL. POEZII III, Leg. 91). GR. rotopitor (AL.). ET. a ropoti. ros Adj. (1819 CONACHI2 114) 1. abgerieben. E cu coatele roase er hat durch-gescheuerte Ellbogen. 2. an-, aufgerieben. 3. (zer-) fressen. 4. fig.: gequält. ET. a roade. Rosälii siehe Rusalii. rosătură PI. -turi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) (Be-, Ab-, Zer-) Nagen N., abgenagte, angefressene, abgescheuerte Stelle. Nici Crivăţu-nteţit, Nici rosătură ploilor ...Nu vor avea asupra lui putere să~l doboare! (OLL. HOR. 272). GR. rozătură. ET. a roade. SG. ALRMI/I, K. 187. rost PI. rosturi S. n. (16. Jh. PS. SCH. 5, 11) 1. LV. u. TR. Mund M. des Menschen; TR. auch Maul N., Schnauze F. des Säugetiers, Schnabel M. des Vogels. (Avrahin)puse ţigan ... de la tăie boaşele să le bage în rosturile sfinţilor (DOS. VS. Sept. 23; 25 b). - Bes. als Sprachorgan: Deşchide-voiu în pildă, rostul mieu (CORESI TE4 28 b; Mt 13, 35). Ion ... rostul de aur Johannes Chrysostomus (DOS. VS. Sept. 14; 18 a). Şi era tot pământul un rost (χείλος ευ) şi un glas la toţi (BIBLIA 1688 Gn 11, 1). Ah, ce frumoase vorbe din rostul lui răsar! (COŞBUC 169). Daher allgemein (adverbiell): a) într-un rost einstimmig. Toţi într-un rost votează (I. NGR., CL VIII, 118). - b) pe de rost, auch (pe) de-a rostul, LV. u. TR. de rost auswendig: a învăţa, şti, spune pe de rost auswendig lernen, wissen, aufsagen. 2. a) Öffnung in der Kette zum Durchwerfen des Schiffchens beim Weben: Fach N., Sprung M. Wird durch Heben bzw. Senken der Schäfte (iţe) geschaffen u. nach hinten durch zwei durch die Kette gesteckte Leisten (fuscei) begrenzt, die, wenn das Fach zu klein geworden ist, weiter nach hinten geschoben werden. Te-au învălit pe sulul de dinapoi, punând vergele printre păturişifusceiprintre rost (INV. COP. 1878,101; zur Kette). Asta-i fata popii nost, Ţese pânzăßr-de rost (FR.-C. MOŢII 125; Spottlied). Auch eine der beiden Fädenschichten des Faches: Pe rosturile-amândouă Erau jirebii vro nouă (MAR. SAT. 61). - b) einer der beiden aneinanderstoßenden Ränder zweier Bretter etc: Stoß M., Fuge F. Ţiglele se pun rânduri-rânduri una lângă alta; şi rândul de d-asupra încalecă peste rosturile celui de jos (GAZ. SĂT. XIV, 365). 3. Sinn, Zweck M. Fiecare mobilă părea că are rostul ei; nimic nu era aruncat la întâmplare (NĂD. NUV. II, 169) schien an seinem Platz zu sein. Ce rost au cărţile acestea? was sollen, warum liegen diese Bücher hier? îndoielile neliniştitoare despre rostul lumii (BRĂT.-VOIN. LD. 14). Ca vânător care cunoaşte rostul cel bun al tăcerii, nu mă mişc din loc (UR. BUC. 151). Lasă pe ţărani să-şi vadă de muncă. Rapiţa nu aşteaptă, părinte ... „N-ofi aşteptând, domnule, - însă şi ale bisericei sunt cu rostul lor” (RĂDUL. RUST. II, 15; der Pfarrer will am Feiertag nicht mähen lassen) die kirchlichen Einrichtungen haben auch ihre Berechtigung. El are rost în toate alea (RĂDUL. RUST. I, 154) alles, was er tut, hat Hand und Fuß. O hoagă adâncă pe ale cărei margini înalte erau înşiruite două rânduri de arbori sădiţi cu rost (UR. BUC. 25) Bäume sinnvoll, überlegt gepflanzt am Rand eines tiefen Hohlwegs. Cât mi-am petrecut anii şi viaţa fără rost! (PANN PV. Μ. I, 117) wie unsinnig habe ich ... verbracht. Fiindcă a intrat aici jară nici un rost, apoi de fiecare nuia să-l întrebaţi cum şi cu ce scop a venit (GANE, CL XI, 297) unbefugterweise. Cum de te-a trimes pe d-ta înainte? Cu asta pierdea rostii (RĂDUL. RUST. II, 86) dadurch verfehlte er ja seinen Zweck. 4. geregelter Gang, Getriebe N., Mechanismus M. Avea şi el o casă cu rost (UR. BUC. 49) ein wohlgeordnetes 344 rostit Hauswesen. Ii lipsea rostul obicinuit şi ticna de toate zilele (SLAV., CL XII, 446) die gewohnte Lebensweise. Domnitorul Carol avu să lupte ... cu ... greutăţi ... pentru a scoate ţara din văgaşele în care apucase şi să-i găsească rostul ei în vii tor (VLAH. GV. 132) ihm ... die rechte Organisation zu geben. Moartea ... a luat cu ea tot rostul neamului nostru, acum atât de risipit (BRĂT.-VOIN. LD. 272) hat unsere ... Familie ganz aus den Fugen gerissen. Să nu o asculte, îi era că i se risipeşte casa şi îşi pierde rostul (ISP. LEG.2 333) außer Rand und Band. Când cineva se încerca să le strice rostul dragostelor (OLL. HOR. 241) in ihre galanten Abenteuer störend einzugreifen. Şi zi, te însori... „După pravilă ...şi cu tot rostu” (RĂDUL. RUST. II, 189) in aller Form. Asta-i hoţ ... Când îţi află rostu casei oameni d-ăştia, nu e bine (DULFU PĂC. 221) die Einrichtung, die Verhältnisse. Biata fată ... se apucă şi dânsa cu toată inima de rostul casei (ISP. BSG. 8) Hauswirtschaft. A Sandei fată... Răpune bieţilor flăcăi Tot rostu lor de viaţă (RĂDUL. RUST. I, 217) bringt die ... Burschen ganz aus dem Häuschen. Ce are neica de nu i-a primit (Sultănica) peţitul? Au nu e voinic? Nu-şi are rost de frunte? (DEL. S. 15) hat er nicht ein vortreffliches Anwesen? Aşa zice popa nost Când moare celßrä rost: Mergeţi tare, Că bani n-are (I.-B. 468) wenn ein armer Schlucker stirbt. 5. Redensarten: a) a şti rostul (unui lucru in etw.) Bescheid wissen, sich auskennen. Cine e mai intim în casă? Cine ştie rosturile? Cereţi un şervet şi apă cu gheaţă (LECCA CÂINII 32; der Arzt, der Hilfe leisten will, zu den Umstehenden) wer weiß hier Bescheid? De unde era să le ştie rostu? (RĂDUL. RUST. II, 79) woher sollten sie wissen, wo jeder der Gegenstände lag? Socoţi că eu îs prost, Nu ştiu a dimerliei rost (SEV. AN. 52) daß ich nicht weiß, wieviel ein Scheffel ist? - b) a da de rostul (unui lucru) sich (in etw.) zurechtfinden, (einer Sache) auf den Grund kommen. (Ei) nu era să soarbă banii cu lingura şi să se îngroape de vii în procopseala lor ce nu-i mai dădea de rost (DEL. S. 241) in ihrem unermeßlichen Reichtum. Nu-i dăm de rostul secretului. Trebuie să mai aşteptăm (CARAGIALE, CL XVIII, 453). - c) a face rost de c. etw. be-, verschaffen, besorgen, Vorsorge treffen. (Păcală) acas-ajuns cu banii... Rost de plug îşi face şi de car şi de moşie (DULFU PĂC. 245). Ţăranii ... pun pe biroul avocatului tot ce au asupra lor şi se duc să mai facă rost şi de alte parale (VLAH. GV. 118). înainte de a-şi da sfârşitul, îmi destăinui căßcuse rost ca să-mi urmez neturburat viaţa în căscioara lui (UR. BUC. 89) daß er die nötigen Anordnungen getroffen habe. Apucă-odată (fata) Să iasă (la horă)? rost îi faci curând (RĂDUL. RUST. 1,115) so ist sie bald versorgt, unter die Haube gebracht. - d) fam. afide rost la c. an etw. regelmäßig teilnehmen. La dări ieşti dă rost, la oaste ieşti fruntaş (JIP. OP. 134; zum Bauern) bei den Steuern wirst du nie übergangen. ET. lat. rostrum. SG. ALRM M, K. 282; ALR SN ff, K. 323; 450,482; V, K. 1405, 1438, 1477. rostâ V. intr. (1825 B.) 1. trennen (B.). 2. (beim Weben) das Fach bilden (vgl. rost 2). Toamna m-a apucat, N-a fost vreme de rostat (MAR. SAT. 59; Spottlied auf die faule Weberin). GR. rosti (B; WEIG. ŞEZ. VIII, 150; SĂGH. VOC. 103). ET. rost. SG. ALR SN II, K. 482,615. rostei siehe rostei. rosti Präs, -tesc (um 1815 BUDAI-DEL. T. V. 192) 1. V. tr. 1. (aus-)sprechen; LM. o hotărâre ein Urteil verkünden, un discurs eine Rede halten. Drag îmi e numele Ană, Că te-ncântă auzindu-l Şi te farmecă rostindu-l (I.-B. 35). Miron, ce feli de vorbe acuma ai rostit! (I. NGR., CL IV, 90). 2. in geregelten Gang bringen, regelmäßig einrichten, regeln, ordnen. II. V. intr. 1. trennen. 2. de c. für etw. Vorsorge, Vorkehrungen treffen, sorgen. Vezi de rosteşte de masă, să mâncăm şi să ne veselim (ISP. LEG.2 268). III. selten a se rosti sich aussprechen, äußern. Arghire însă ... nici aşa nici altfel nu vru a se rosti (I. NGR., CLIV, 104).’ ET. rost. GR. ALR SN II, K. 482. rostime S. f. (1706 DR VI, 377) veralt.: SprechpartM. ET. a rosti. rostire PI. rostiri S. f. (1825 B.) 1. (Aus-) Sprechen N. 2. Aussage F. 3. Gestalt F. 4. (t) Bestimmung F. ET. a rosti. rostit Adj. (1825 B.) 1. (aus-)gesprochen. Aceste cuvinte rostite înfr-o italiană pură (I. NGR., CL VII, 14). 2. geregelt. Iţi încredinţez taina unei vieţi bine rostită: fii bun cu oamenii care te înconjoară (UR. BUC. 130). - Neg. nerostit: (în această casă) nimic nu era nerostit. Când voiai ceva, era destul numai să porunceşti şi îndată seßcea (ISP. LEG.2 354) ungeregelt. ET. a rosti. rostitor rostitor Adj. (1717 URIC. V, 253) selten 1. sprechend, verkündend. 2. ausgesprochen. 3. ordnend. - Auch substantiv. ET. a rosti. rostogol PI. -gôluri S. n. (1819 URIC. VII, 74) 1. Wälz-, Rollbewegung F. Ada, merge etc. de-a rostogolul rollen, kollern, wälzen (tr. bzw. intr.) bes. auf schiefer Ebene, wo ein Anstoß dafür ausreicht. Pepelea-i dă o brâncă preotesei sise duce de-a răstăgolu în apă (SEV. POV. 156) sie purzelt. Luna mere rostogol (I.-B. 133) der Mond rollt dahin. Troncătul de zdraveni bolovani în rostogol (AL. POEZII LEG. 44) das Geräusch herabrollender Felsblöckc. 2. Kugeldistel F. (Echinops; BR.; PANŢU). GR. räst-, MOLD, răstăg-. ET. wahrscheinl. slav. raz+ *trükolo, vgl. bulg. türkalo, nach MIKL. ET. WB. auch türkolo „Kreis” (mm. târcol), mit Anlehnung an okolü „Kreis” (mm. ocol) od. okolo „rings”; daraus dann vieil, rotocol (s. d.) mit weiterer Anlehnung an roată, rotiş, a roti etc. rostogoli Präs, -lèse (1683 DOS. VS.) I. V. tr. rollen, kollern (tr.), wälzen. Păraiele ... luau cu sine pământ şi piefre şi le rostogoleau în vale (GANE, CL n, 93). II. a se rostogoli rollen, kollern (intr.), sich wälzen. Banul e jacut rotund, lesne se rostogoleşte (Sprw.) das Geld ist rund. Capul său se rostogoli la picioarele gâdelui (HASDEUI. V. 34). Roatele să răstogoliră sângure şipre mult necredincios umorâră (DOS. VS. Noe. 25; 168 b.). Vgl. muşchi2. GR. răst-, MOLD. răstăg-. ET. rostogol. SG. ALR SN V, K. 1434. rostopâscă S. f. (1783 COTEANU PL.) Schöllkraut N. (Chelidonium majus). Rostopasca ... când îi rupi tujleanul, dă un must ros cărămiziu (SEZ. I, 71). GR. MOLD. răst- u. lost-; răstopastă (NAN. IST. NAT. 69), rostopaste (BR.). ET. vgl. ukr. rostopast, poln. -pasc, bosn. rosopast (CIH.), şerb. nslov. rosopas. rosură PL rosûri S. f. (1683 DOS. VS.) 1. (Ab-, Zer-) Nagen N. Vgl. rosătură. împăratul... nemaiputând răbda rosura urechilor din partea ţigăncii (SBIERA POV. 111) daß die Zigeunerin ihm immerfort in den Ohren lag. 2. veralt. u. ugs. bes.: PI. (neuralgische) Schmerzen, Neuralgie F. Ieşiţi voi, rosuri, Din crierii capului, Din faţa obrazului (PP. ŞEZ. X, 43; Besprechung). So auch DOS. VS. Ian. 27; 39a Glosse. ET. ros. roşăţea PI. -ţele S. f. (1868 BARC.) Wasserliesch M. (Butomus; BR.). ET. roşu. roşcat Adj. (1814 CAL. 83) rötlich. Suprafaţa (coşu)lui este ... colorată cu pământ galben sau roşcat (MANOL. IG. ŢĂR. 56). Stânci roşcate, care se numesc Pietrele Fetei (OD. PS. 233). (Obrazul lui) împodobit de nişte stufoase favorite roşcate (DEMETR. NUV. 17). Cădeau frunzele roşcate (SAD. CR. 246). - Auch substantiv. GR. Dim. -căţel (OD.-SL. 111). ET. zu roşu. roşcov PI. roşcovi S. m. (1852 PANN PV. I, 122) Johannisbrotbaum M. (Ceratonia siliqua). ET. bulg. rozkov. roşcovan Adj. (1805 CRIŞAN) 1. (mit) rot(em Gesicht). Faţa roşcovană (MON. OF. 1878, 5592; in einem Steckbrief). Grăsun, roşcodan, cu barba rară (DEL. î. V. ş. V. 228). 2. rothaarig. - Auch substantiv. GR. MUNT. -codan, MOLD. TR. -coban. ET. zu roşu. roşcovă PI. roşcove S. f. (1688 BIBLIA Lk 15,16) Johannisbrotschote F., PI. Johannisbrot N. Şi doria să-şi sature pântecele său de roşcovele (ksl. ot rozecü) ce mâncau porcii (EV. 1894 Lk 15, 16). Roşcove se pun în salcia ce se dă celor bolnavi (ŞEZ. VIII, 39). GR.-covS.m. ET. ksl. rozÂovu, mss. rozkovyj. SG. ALR SN IV, K. 1143. roşeâlă PI. -şele S. f. (1642 CAZ. GOV. 475) 1. Röte, rote Farbe F. Albeaţa (râurilor de la mantia patriarhului) închipuieşte înomenirea ... iarăruşala închipuieşte D-zeirea (ÎNDR. 43). Daher ugs.: rote Farbe (Färbmittel). Sânta Mărie ...Te rog ...a mă scrie ...Cu viii, cu rumenii, Nu cu morţii veştezii, Şi mă scrie cu roşeală, Nu mă scrie cu negreală (PP. MAR. INM. 179) mit roter Tinte. -- Bes. PI. roşele rote Farbe zum Färben der Ostereier. 2. PP. in Besprechungen: roter Ausschlag. Umflăturile, Coptăturile, Ruşelile Şi-ncordările (MF I, 1587). 3. LV. Scham F. (STAICU 171b). GR. roşală, ruşală. ET. zu roşu. SG. ALR SN IV, K. 1199. roşeâţă PI. -şeţi S. f. (um 1560 BRATU, SCL XXV, 153) ’ 1. Röte F., rote Farbe. Roşaţa rozelor, aromei, ruginei (GLOS. AC.). Frumuseţea, ca roşaţa, la faţă se caută (GOL., Z. II, 569). I se cuprinse obrazul de roşaţa mâniei (AL. PP. 95). 346 rotărie 2. Rotlauf M., Rose F. (B.); Milchschorf M. Boala numită roşaţăsau rofii (MAR. NAŞT. 126). GR. -şaţă, rus- (BIBLIA 1688 Js 63, 1). ET. zu roşu. SG. ALRM II/I, K. 172, 175; ALR SN I, K. 45; IV, K. 1199. roşi siehe înroşi. roşiatic Adj. (1688 BIBLIA 1 Sm 16, 12) rötlich. O vie, frumos încărcată de struguri roşietici (CL VDI, 171). Neculae ... avea ... nişte buze groase şi un păr roşiatec (XEN. BR. 68). Florile mărului sunt roşiatice (OD.-SL. 251). GR. -şiel-, -şat-, -tec. ET. roşiu. roşie siehe roşu. roşior (1434 DERS) 1. Adj. rötlich. II. S. m. ehern. Waffengattung der mm. Armee: roter Husar. III. roşioâră PI. -oare S. f. 1. Rotauge N., -feder F. (Scardinius erythrophthalmus; ANT. IHT.). 2. Bitterling M. (Rhodeus amams; ANT. IHT.). 3. Rotbart M. (Mullus barbatus; ANAN. ZOOL. 169). 4. roşioâră (B.), TR. roşuliţă (BR.), rujuliţă (BR.), râşnică (PANŢU), Gold-, Ringelblume F. (Callendula off.). ET. zu roşu. roşiu Adj. (1484/5 DLRV) rötlich. ET. roşu. roşmalin siehe rozmarin. roştei PI. -teie S. n. (1788 MOLNAR SPRACHE3 371) TR. 1. Gitterstab M., -tür F., Gitter N. La ferestre rosteie de fier (FLOR., CL III, 118). Rosteiul temnitii (BIBIC. PP. 297). 2. Rost M. (HMST., B.). GR. rostei. ET. vgl. nslov. rostely, şerb. -tilj, magy. rostely. SG. ALR II/I, K. 268; MN 3838, 125. roşu (1465 DLRV) 1. Adj. 1. rot. Moisi desparte Marea Roşie (PO2 226; Ex 14, 20 Glosse) Moses teilt das Rote Meer. M-am föcut roşu ca sfecla, ca pătlăgica u. ä. ich wurde feuerrot. Um 1880 als Parteibezeichnung: rot (= liberal. Ggs. alb konservativ). Auch substantiv, bes. PL: die Roten. 2. iarbă roşie Name versch. Pflanzen: Wasserpfeffer M. (Polygonum hydropiper; FUSS); Flöhsame M. (Plantago psyllium; PIRU ENC. I, 33 flg.); Reitgras N. (Calamagrotis); Zweizahn M. (Bidens cemua; BR.); Pfennigkraut N. (Thlaspi arvense). Vgl. iarbă 2. EI. 1. S. n. Rot N. (Farbstoff etc.). A vedea roşu înaintea ochilor wütend werden, rot sehen. Roşu de fler Eisenrot, roşu de plumb Bleirot, Mennige (GAZ. SĂT. XIV, 365). 2. (t)Roşii (de ţară) chem.: Waffengattung, rotuniformierte Kavallerie- und Infanterieeinheit. Den-a-direapta (Matei Vodă) au pus Curtea, ce să zice la dânşii (la munteni) roşii (MIR. COST1N, LET.2 1, 335). Roşii ... cari se purtau cu haine roşii şi în bărăţi arnăuţeşti (GHEORGACHI, LET.2 III, 322). Vgl. 'roşior. 3. Rot, Herz N. (Kartenfarbe): fantele de roşu der Herzbube. 4. veralt.: rote Stickerei, roter Webstoff. 5. TR. PI. roşii Ochsenzunge F. (Anchusa off.; BR.). 6. LM. roşie (elliptisch aus pătlăgea roşie) Tomate F. GR. MOLD. roş. - Dim. roşior, roşiuţ (B.). ET. lat. rüsseus od. röseus; für ersteres spricht dessen große Verbreitung bzw. die seines Grundwortes rüssus: sard. ruju, span, rojo, it. rosso, frz. roux etc. SG. ALR I/I, K. 115; ALR II/I MN 6938,19; ALRM I/I, K. 160; ALR SN I, K. 161, 199, 240; EK, K. 629, 752; IV, K. 1215. rotan siehe rodan. rotar PI. -târî S. m. (1586 DERS) Wagner, Stellmacher M. Se uită într-o parte şi vede un rotari care avea cară de vândut (SBIERA POV. 232). TOPON. Rotăreşti (1512/3 DERS). ET. roată. SG. ALR SNV, K. 1343. rotaş PI. -tâşi S. m. (1793 IORGA S. D. VIII, 27) Stangen-, Deichselpferd N. (Ggs. înaintaş Vordeipferd). Călare pe rotaşul din stânga, plesnind voiniceşte pe-naintaşi (DEL. S. 215). Vgl. roată1 1. ET. roată. rotat Adj. (um 1600 ROSETTI LB., GS II, 252) 1. kreisrund, scheibenförmig. Când aproape să scot pupăza afară ... măspariiu de creasta ei cea rotată de pene (CREANGĂ, CL XV, 8). Un cort mare şi rotat (AL. PP. 77). Doi tei frumoşi, rotaţi (SAD. POV. 89) zwei schöne Linden mit kreisrunder Krone. 2. von Pferden: mit kreisrunden Flecken. Socrul meu mi-a dăruit O iapă ş-un mânz rotat (PP. BUR. CĂL. 140). GR. înr- (TEOD. PP. 148; PP. MAR. NUNTA 339). ET. zu roată'. SG. ALRM SN I, K. 179. rotărie PI. -rii S. f. (1562 DERS2) 1. Wagnerei, Stellmacherei F. 2. Wagner-, Stellmacherwaren (PI.) ET. rotar. 347 rotcôl rotcöl S. (1910 PAMF. IND. 153) Schubkarren M. Vgl. roabă2. ET. unbelc. roti Präs, -tesc (1703 GCD) I. V. tr.: c. mit etw. einen Kreis beschreiben, es im Kreis bewegen, drehen. Rar, rar le vine flăcăilor chef să aducă lăutarul ...de mai rotesc cele fete (SEV. NUNTA 3; im Reigentanz). Pasagerul ... îşi roteşte ochii pe bagajele de pe etajere (LIT.) läßt seine Blicke ringsum über das Gepäck ... schweifen. II. V. intr. kreisen. Peste-adâncimi se fac ochiuri mari cari rotesc în loc (VLAH. RP. 1). III. a se roti sich im Kreis bewegen, drehen, kreisen. (Ea) vede deasupră-i rotindu-se cobea ţiuitoare (BODN., CL V, 35). (Cuconiţa) se roti puţin înaintea oglinzii şi ieşi în balcon (NĂD. NUV. I, 3). Au început Baur ... cu călărimea ... a se roti (NEC. COSTIN, LET.1 II, 67). GR. înr- (CL V, 279). ET. roată'. roticălât Adj. (1825 B.) TR. kugelrund. O pasere cu ochii mari, roticănaţi (FLOR., CL III, 118). GR. roticălât (WEIG. JB. VI), roticolat u. rotocolat (WEIG. JB. III), roticănat (FLOR. 1. c.), rotocănat (B.). ET. zu roată1, rotică, rotocol etc. rotila Präs, mă -lez V. refl. (1825 B.) sich drehen. La tacturile atrăgătoare ... (ale valsului) începurăm a ne rotili într-un vârtej nebun (BOGD. VECHI 170). GR. rotili, rotoli (ASACHI Dragoş). ET. zu roată*, rotilă. rotilât Adj. (1823 BOBB) kreisrund (bes. von Tischen), gebogen (vom Schwert). în mijlocul raiului ... Era masă rotilată, De îngeri împrejurată (COL. L. TR. 1883, 139). GR. înr- (GCR II, 293). ET. rotilă, a se rotila. rotilă siehe roată*. rotili siehe rotila. rotire PI. -tiri S. f. (1703 GCD) 1. Drehen N. 2. Umdrehung F. ET. a roti. rotiş Adv. (1868 AL.) einen Kreis bildend, im Kreis. Băieţii jucători se pun rotiş pe scaune (MAR. ÎNM. 198). Cei vulturi şi cucoare ... Cum se-nvârtesc în zbor Sub cerul ce se-ntoarce rotiş deasupra lor (AL. POEZII III. 144). ET. roată*. rotitor Adj. (1703 GCD) drehend. ET. a se roti. rotitiiră PL -tûri S. f. (1703 GCD) kreisförmige Bewegung. (Fata împăratului) făcând o rotitură cu rădvanul pe lângă lac (SBIERA POV. 124). ET. a se roti. rôtmistru PI. rôtmistri S. m. (um 1640 URECHE) LV. Rittmeister M. (bei den Polen etc.). Leşii ...fiind ... fără hatmani nice rotmistri nice stegari (NEC. COSTIN, LET.11, App. 21). GR. rohm- (URECHE, LET.21,194; NEC. COSTIN, LET.2 II, 91), -mais- (NEC. COSTIN, LET2 II, 63). ET. poln. rotmistrz, russ. -tr; das h in rohm- ist. dunkel. rotocănat siehe roticălât. rotocol (um 1740 CC I, 126) I. S. n., PI. -coâle (kleiner) Kreis, Ring, (kleine) Scheibe. De vei face un rotocol înlăuntrul altui rotocol, rotocolul cel dinlăuntru se va afla mai mic (DESC. PR. CR. 99). Din cădelniţe se înalţă în rotocoale albastre fumul de tămâie (VLAH. IC. 90). Rotocolul de lămâie ce pluteşte în fiece pahar (de ceai) (DEL. S. 140). Berbecele ... are coamele ... învârtite în rotocol ca un melc (OD.-SL. 89) kreisförmig. Vodă ...la cal mise uita, Rotocoale-i dedea (PP. REV. TOC. ΙΠ, 397) umkreiste es mehrmals. II. Adj. kreisrund, -förmig. Satul mic şi rotocol Ii dau şi curând ocol (PANN PV.1 I, 112). Meri cu mere rotunjoare, Cu frunzele rotogoale (PP. MAR. INM. 306). GR. rotogol. ET. roată + ocol (SDE). SG.ALRSN I,K. 129. rotocolat siehe roticălât. rotocoli Präs, -lèse (1857 POL.) I. V. tr. im Kreis bewegen, drehen. în zadar Mircea îşi rotocolea privirea (UR. BUC. 244) blickte M. ringsumher. II. a se rotocoli sich im Kreis bewegen, drehen. GR. rotogoli. ET. rotocol. rotocolime S. f. (um 1710 ANTIM DID.) veralt: Umkreis M. Ceriuri mai mari şi mai largi în rotocolime (ANTIM DID. 16). ET. rotocol. rotoféi Adj. (1829 AR 56) fam.: rundlich (vom Körper). Iar părintele Onofrei (ajunse) tot mai rotofei, de nu-şi mai încăpea în piele (UR. LEG. 51). Un bujoraş de copilă, cu ... trupulroto- 348 rourâ fei de părea, c-are să trăiască cât lumea (BOGD. VECHI 7). GR. -feu. ET. zu roată*. Der Ausgang ist dunkel. rotogol siehe rotocol. rotoţele S. f. PI. (1868 BARC.) Bertram-Schafgarbe F., Dorant M. (Achillea ptarmica; BR.). ET. offenbar für rotăţele, also Dini. von rotat. rotiilă PI. -tule S. f. (um 1700 LEX. MARS.) 1. Kniescheibe F. 2. (t) Rädchen N. (LEX. MARS.). ET. n. lat. rotula. rotund Adj. (um 1476 DERS) rund. Pietrii rătunde din vârvul dealului puţină urnire îi trebuie (CANT. IST. 240). GR. veralt. rät-, ebenso die Ableitungen; rotund seit HELIADE Michaida. - Dim. -tunjor MOLD. -tungior, f. -joâră, PI. -re, auch -tunjel, PI. -jei, f. -jîcă, PI. -jele. ANTHROPON. Rătundul (um 1476 DERS). TOPON. Rătunda (1517 DERS). ET. viat. retundus für rotundus, vgl. altmail. reondo, prov. redon, afrz. reond etc.; rot- ist gelehrte „Korrektur”. SG. ALR SN III, K. 809. rotunjeâlă PI. -jeli S. f. (1698 CANT. DIV.) veralt.: Rundheit F. A ceriului trup şi rătundzalăsă învârteaşte (CANT. DIV. Ib). GR. rătunz(e)ală. ET. a rotunji. rotunji Präs, -jesc (1703 GCD) I. V. tr. rund formen, (ab-) runden. II. a se rotunji rund werden. Faţa ei nu mai era trasă, ci se rotunzea vădit (EMIN. PL 92). GR. rotunzi, rătunji, rătunzi, rotunda (ŞINCAI S. 46). ET. rotund. SG. ALR IVI, K. 7; SN II, K. 615. rotunjime PI. -jimi S. f. (1642 CAZ. GOV. 239) Rundheit, Rundung F. GR. -tunzime. ET. rotund. rotunjire PI. -jiri S. f. (1649 MARD.) 1. veralt.: Rundung, RundheitF. Dupărătunzireapământului (NEC. COSTIN, LET.21, 67). 2. Aufrunden N. GR. -zire. ET. a rotunji. rotunjit Adj. (1799 BERTOLDO, GCR II, 168) 1. gerundet. 2. rundlich. 3. aufgerundet. 4. gestutzt. GR. -zit, -zat (BERTOLDO). ET. a rotunji. SG. ALR II/I, K. 7. rotunjitürä PI. -turi S. f. (um 1680 FL. DAR. 68 b) Rundung F. Nasul, cu linii drepte şi cu o rotunjitură ce se vede numai la marmurele antice (ZAMF. LN. 24). GR. -zitură, -zătură. ET. a rotunji. rotunjör (1581/2 PO2 232; Ex 16, 14) 1. Adj. rundlich. - Auch substantiv, (für Geld, fam. Moneten): Foarte puţini rotunjori la teşghea şi foarte multe fire albe în părul capului bietului Tudorache (BASS. V. 222). II. S. f. rotunjoară 1. Gundelrebe F. (Glechoma hedera-cea; FUSS). 2. Alpenlattich M. (Homogyne alpina; BR.). GR. -zior, -gior. ET. rotund. rotunzi etc. siche rotunji etc. rouă siehe roura. rouăS.f. (16. Jh. PS. SCH.) 1. Tau M. Va fi întru anii acestea roaoa şi ploaie (BIBLIA 1688 1 Kg 17, 1). - Săpieri ... Ca rouă de floare, Ca spuma la soare (PP., GCR II, 338; Besprechung). 2. rouă cerului a) Sonnentau M. (Drosera; PANŢU). - b) Schwaden, Himmelstau M. (Glyceria spectabilis; BR.). GR. LV. roâo, roâă, râo; PP. roâcă, roâuă, rooă, roă. -mit Art. rouă, LV. roâoa, rooa, roa, roâo, z. B. roao Emionului (PS. SCH. 132,3), PP. roâoa etc.; Gen., Dat. râuăi, LV. roâoi etc. - PI. mit Art. LV. morde (PS. SCH. u. CORESI PS.5 308 a; Gesang 3 Jünglinge 1, 45). ET. lat. ros, röris. Die rum. Form beruht wahrsch. auf ros, das schon im Lat. bisw. als Neutrum erscheint: roo aus * ro wie zio aus zi. Man könnte auch rörem als Grundlage annehmen u. den Schwund des zweiten r auf Dissimilation zurückführen, unter Hinweis auf die Abneigung des Rum. gegen die Folge r Vok. r (vgl. creier, greier, treier, Prier, a roora, prooroc); doch wäre dann eher roore zu erwarten gewesen. rourâ Präs, -rez (1640 CEASLOV 48 b) I. V. tr. 1. (mit Tau, dann überh.) benetzen, -feuchten. (Cugetări) care ...fac uneori ca o lacrimă de dor şi de îndurare să-i roureze geana (OD. PS. 54). Apă mirositoare ...cu care după obicei ş-au roorat barba şi obrazul (BARAC HAL. VII, 207). 349 rourät 2. fließen lassen, quellen, strömen. Ceriul să bucură si pământului ploaie răorează (MOLIT. 1689, CCR 137). D-zeu poate muia pietrile şi a le face să răureze apă (BARAC HAL. VII, 151). Pe altarul înflorit... un miel... Roura-va caldu-isânge (OLL. HOR. 317). II. V. intr. 1. tauen. 2. vcralt.: tropfen, rieseln, nieseln. III. a se roura sich benetzen. Ochii i se rourară (RADUL. RUST. II, 157). GR. veralt. u. dial. răura, răora, roora, ferner ruora (DOS. VS. Sept. 12; 16a u. Oct. 30; 94 b), măr a (DOS. VS. Fevr. 26; 80 b), 1. Pers. Sg. Präs, ruăr (CCR 229); rora (PTB. MARKI GR. 418); înroura, (în)roa, (în) rouă. ET. lat. röro, -äre (wegen der Spaltung des Stammvokals siehe rouă; (în)roa ist aus rouă neu gebildet. rourât Adj. (16. Jh. PS. SCH. Gesang 3 Jünglinge 1, 46) betaut, taubedeckt. Ochii ei, pe care tu îi asemănai cu viorele rourate (C. NGR. 57). ET. a roura. rourică PI. -rele S. f. (1868 BARC.) Mannagras N., Schwaden M. (Glyceria fluitans; PANŢU). Şi câmpu-i cu rourele, De dor de la surorele (MF I, 1461). ET. rouă, mit Anlehnung an a roura. rourös Adj. (1683 DOS. VS.) tauig, feucht. Sfântul sta nevătămat (de foc) ... cum vrea fi în loc ruăros şi răcoros (DOS. VS. Mai 9; 119 a). ET. rouă, mit Anlehnung an a roura. rovină 1. -vine, -vini S. f. (1548 DERS2) von Regen etc. gebildete, in der Regel mit Wasser u. Schlamm gefüllte Rinne: Schlucht, Runse F., Rinnsal N. Tăbărâţi pe o rovină seacă, al cărei mal despre turci era nalt (ZAMF. NUV. 75). Urcăm ... prin păduri brăcuite, prin meleaguri pustii, scrijelate de rovine (VLAH. RP. 211). Rovină, vâlcea, vale, toate lăsăturile muncesc la mânarea apei ieşită din topirea zăpezii (UR. BUC. 153). îndată ce prin cutremur pământul rovini deschide (CONACHI 247). GR. rovină, veralt. rogenă. ET . zu asl. rovü „Graben”, ryti, bulg. rovina. SG. ALR SN III, K. 681; 845. roză PI. roze S. f. (1828 BOJ. R., DLR) Rose F. (Rosa). ET. n. lat. rosa, auch mittelb. rozător (1642 CAZ. GOV. 92) 1. Adj. (zer-) nagend. II. 1. S. n. Nagetier N. 2. rozătoare S. f. veralt.: FoltergerätN. (DOS. VS. Oct. 13; 62 a). ET. a roade. rozătură siehe rosălură. rozetă PI. -zete S. f. (1820 AARON A., DLR) 1. Rosette F. 2. Reseda F. (Reseda odorata). ET. frz. rosette; Bdtg. 2. Volksetymologie nach 1. rozinchin S. m. (1783 COTEANU PL.) TR. Johannisbeerstrauch M. (Ribes rubrum). ET. vgl. dt. Rosinchen. rozinchinä PI. -zinchine, -zinchini S. f. (1774 FURNICĂ B. 32) TR. 1. Rosine F. 2. Johannisbeere F. ET. rozinchin. rozmarin S. m. (1699 FN 71) Rosmarin M. Să-i dai să beie mazăre cu rădăcini de pătrunjel şi rozmarin (LUP. MB 62). GR. rostn-, roşm-, rojm-, ruzm-, rusm-, ruşm-, rujm-; -mălin, ruşmărin (PP. MAR. NUNTA 12), rozmolin (ŢIPLEA). ET. mittelb. lat. ros marînus. rozöl S. n. (1754 IORGA S. D. XII, 68) veralt. u. TR. BAN. MARAM. Rosolio M. (Wiirzbrannt-wein, Likör). Rosolie ... un j'el de vinars roş, îndulcit cu zahar sau cu miere de stup (FR.-C.MOŢII 69). Rozoliş roşu-n fereastră (BIBIC. PP. 357). GR. rozolie, rojölie, rozoliş. ET. mittelb. it. rosoglio. rozovă S. f. (uni 1900 TIKTIN) Flohkraut N. (Pulicaria; PANŢU). ET. unbelc. ruărâ siehe roura. rubedenie PI. -denii S. f. (1868 BARC.) fam. 1. Verwandtschaft F. 2. Verwandter M., -te F. Intraţi... în bâlci, nu înaintau decât pas cu pas. Aici era un prieten, colo o rubedenie (SLAV., CL XII, 451). GR. rebedenie, rumed- (COST.). ET. rudă1; rubed- ist viell. vermeintliche Korrektur nach bdenie, jetzt denie. rubiâ S. f. (1820 IORGA S. D. XII, 176) ehern.: türkische Goldmünze (nach REDH.2 963a im Wert von 25 Piastern). Zece pungi de irmilici, Optde rubiele mici Şi vro trei de venetici (AL. PP. 135). în sus, stelele clipesc pe cer ca nişte rubiele puse în faţa unei lumânări (RĂDUL. RUST. II, 133). GR. rebiă, rupie. ET. türk, rubye. SG. ALR SN IV, K. 1201. 350 rudăreâsă, -riţă rubin PI. -bine, -binuri S. n. (1594 DIR) Rubin M. Păreţii ... cu dungi de aur, împodobite cu zamflruri şi rubinuri (ISP. LEG.2 237). GR. veralt. robin. ET. vgl. it. rubino, dt. Rubin etc. rubiniu Adj. (1854 BAR.-MUNT. II, 660) rubinfarben. Poalele rubinii ale cerului (VLAH. RP. 8). ET. rubin. rublă PI. ruble S. f. (uni 1640 URECHE, LET.11,107) Rubel M. Ugs. e cu rubla în nas er ist ein Schwein (die Vorderflächc des Schweinerüssels ähnelt einem Silberrubel). In curând i se asocie (rusului) un dobitoc, anume unul dintre acele cu rubla în bot (CL XVII, 4) ein Schwein. E rublă ştearsă er gilt nichts mehr. ET. russ. rublj. rubrică PI. rubrici S. f. (1785 INSTR., DLR) 1. veralt.: rote Tinte. 2. Rubrik f. ET. n. lat. rubrica, dt. Rubrik, frz. rubrique. rucâ (t) (x) S. f. (um 1730 AXINTE) Beschwerde F. (an den Sultan). Venind împăratul de la Scud ari... i-au ţinut calea boierii şi ...au datrucaoa (AXINTE, LET.1’II, 135). GR. riică. ET. türk. ruka. rucâviţe S. f. PI. (1570 CORESI LIT. 2 a) Epimanikien, Ärmelstulpen (PI.) des zelebrierenden Priesters, vgl. mânecar, naracliţă. Rucaviţele sunt legăturile cu care-l legară (pe Isus) de mâni cându-l duseră la arhiereul Caiafa (INDR. 42) GR. ră-. ET. şerb. russ. rukavica (< ksl. rqkavica). rudar PI. -dări S. m. (1484 SUCIU II, 86) 1. MUNT. TR. Stangenmacher M. Bezeichnet, wie MOLD, lingurar, diejenigen Zigeuner, deren Gewerbe die Anfertigung von Holzarbeiten ist. (Ţiganii nomazi) se deosebeau, după meseriile ce esersau, în rudari, ursari, cărămidari (GHICA XIII). 2. veralt.: Goldwäscher M. (Angehörigereines Zigeuner-stamms, der sich mit Goldwäschen beschäftigt). - S. f. rudăreâsă, rudărîţă. ET. bulg. şerb. rudar. SG. ALR IM, K. 243, 260; ALRMII/I, K. 339, 351; ALR SN II, K. 499; ALRM SN I, K. 323. rudăşcă siehe rădaşcă. rudă1 PI. rüde S. f. (1551/3 ES 33 a; Mt 11, 16) 1. LV. Geschlecht N., Familie F., Stamm M. N-are a treace ruda aceasta până acealea toate vor fl (CORESI TE4 53 b; Mt 24,35). Ieşi den pământul tău şi den ruda ta şi den casa tătâne-lău (BIBLIA 1688 Gn 12, 1). Fiindu unul dintre slugi de rudă grec, anume Heraclu (SIM. DASC., LET.11, App. 56). Colalin, om de rudă bună (MOXA, HC 1,356) von guter Herkunft. Chiprian era ...de rudă mare şi bogat (DOS. VS. Oct. 2; 40 b) von hoher Abstammung. - Danach: A fost odată ... Din rude mari împărăteşti O prea frumoasăfată (EMIN. O. I, 167). Oi de rudă (D. T. 68) Mutterschafe, die Lämmer haben. 2. fam. pe rudă, pe sămânţă samt und sonders. Soldaţii adorm pe rudă, pe sămânţă (SEV. POV. 52). Toţi copiii ei şi chiar nepoţii de copii se stinsese pe rudă, pe sămânţă (BOGD. POV. 27). Der Redensart liegt eine Bibelstelle zugrunde, vgl.: Răsaiepământul buriiană de iarbă sămănând sămânţăpre rudă şipre sămănătură (κατά γέυος και καθ’ ομοιότητα; DOS., GCR1,265; Gn 1, 11). 3. Verwandter M., -te F. E rudă cu mine, mi-e rudă er, sie ist mit mir verwandt, ist mein Verwandter, meine Verwandte. Mai mult să cade a să păzi nestine de pizma rudei şi a priiatinului decât de a vrăjmaşului (FL. DAR., GCR I, 342). în sfârşit, eram să văd locuri dorite, rude, prietini ce nu-i revăzusem de 22 ani (C. NGR. 59). - Ehem. rude de jos Deszendenten, rude de sus Aszendenten, rude de alăturea Kollaterale (COD. IPS., Pentru diată II). Vgl. daraveră. GR. Dim. rudişoâră, PI. -re (PANN, Z.IV, 573). ET. ksl. rodü semantisch einleuchtend, lautlich aber schwierig; vgl. auch rudă3. SG. ALR II/I, K. 136; ALRM I/II, K. 252, 253. rudă2 PL rude, ruzi S. f. (1581/2 PO2 303; Ex 36, 34) TR. Stange, spez.: Deichsel F. La poarta curţii (de la casa miresei) se pune o rudă ... ca de 5 stânjeni de înaltă şi în vârf cu o oală cu cernise (FR.-C. MOŢII 151). O căruţă ... Cu roatele de mălai, Cu ruda de putregai (MAR. SAT. 268). GR. S. n. rud, PI. riiduri. - Dim. rudiţă, -dioâră, PI. -diţe, -dioare. ET. vgl. şerb. ruda, şerb. nslov. rudo, magy. rud. SG. ALR IM, K. 171,293; ALR ΙΙ/Ι,ΜΝ, 3838,125; 3888, 134; ALRM IM, K. 343; ALR SN I, K. 62, 63, 130, 137; ΙΠ, K. 739, 765, 849, 868; ALRM SN I, K. 93. rudă3 S. f. (1432 DERS) veralt.: Erz N. TOPON. Rudoiu (1432 DERS). ET. asl. ruda „Erz”, was TIKTIN1 auch für rudă1 vorschlägt. rudăreâsă, -riţă siehe rudar. 351 rudar esc rudăresc Adj. (1832 AP 111/1, 214) 1. nach Zigeuner Art. 2. von Zigeunern angefertigt. Un taler rudăresc Cu doă feţe, prostesc (PANN PV.' III, 64). ET. rudar. rudenie PI. -denii S. f. (1602 DIRB XVII/1, 51) 1. Verwandtschaft F. Rudenia de sânge se împarte în trei: în cei ce merg în sus, în cei ce merg în jos şi în cei de laturi (INDR. 172). 2. Verwandter M., -te F. Aceaste svinte femei... lăsară casele-ş şi rudeniile şi să dusără în streinătate (DOS. VS. Oct. 4; 44 a). Elisaveta, rudenia ta, şi aceia a zămislitfiiu la bătrâneţele ei (EV. 1849 Lk 1, 36). GR. In Bdtg. 2 vgl. rubedenie. ET. rudă'. Suffix wie in cuscrenie. SG. ALRM I/II, K. 252. rudi Präs, -dese (1632 EUSTR. PRAV. 396) 1. V. tr. 1. LV. heiraten. De te va rudi, bine, rudească-te, iară de nu va vrea să te rudească, rudi-te-voiu eu (BIBLIA 1688 Rt 3, 13) so er dich nimmt, wohl; gelüstet es ihn aber nicht dich zu nehmen, so will ich dich nehmen. 2. veralt.: verwandt werden. II. a se rudi veralt.: verwandt werden, sein. ET. rudă1. rudioără siehe rodie u. rudă2. rudişoâră siehe rudă1. rudiţă siehe rudă2. rüen siehe ruin. rüfa PL rufe S. f. (um 1660 STAICU 198) 1. (Leib-, Bett-) Wäsche F.: a spăla rufele die Wäsche waschen; rufe albe, negre reine, schmutzige Wäsche. Mărita-m-aş şi eu biata, Rujele de pat nu-s gata (I.-B. 442). Rufele să le Iii la bună rânduială; să le dai spre purtare pe rând (ISP. LEG.' I, 126). 2. MOLD. BUCOV. Lappen, Lumpen M. Ea s-a dus la o vecină să facă din două rufe o cămeşă bună (SBIERAPOV. 221). ET. asl. ruho „Kleid”. SG. ALRSNIV, K. 1154, 1171. rufaricS. f. (1862 PTB.) (Leib-, Bett-) Wäsche F. Când rußria noasfră se curăţă aşa de bine prin ajutorul leşiei şi a săpunului (GAZ. SĂT. XIV, 370). ET. ruß. rufet PI. -feturi S. n. (1700 IORGA S.D. X, 400) LV. Zunft, Gilde F., Korps N. Alaiul cel gătit din partea hatmanului, a agăi şi altor rufeturi (GHEORGACHI, LET.2 III, 299). Breslaşilor, neguţătorilor, slujitorilor, rufeturilor (DOC. 1814, TEZ. II, 383) der Beamtenschaft. Venitul de la rufetul ciubotarilor (DOC. 1804, Ş. INFL.). GR. bisw. ref- (DOC. 1803, TEZ. II, 317), răf- (DION., TEX. II, 174), rusfet. ET. türk, rufet. rufetâş PI. -tâşi S. m. (1852 C. NGR.) Mitglied N. einer Zunft, Gilde. Curteni, şavgăi, târgoveţi, rufelaşi în crâşmă sunt toţi egali dinaintea lui Bacus (C. NGR. 351; Schilderung von Târgu-Ocna). ET. rufet. rufos Adj. (1705 CANT.) MOLD, zerlumpt. Din rufoase sucmane în porjiră primenindu-l (peporcar) (CANT. IST. 254). Un neamţ perpelit şi rufos (BOGD. POV. 242). ET. ruß. rug1 PI. rugi S. m. (1561 CORESI TE4) Domstrauch, -busch M. Acolo în muntele Sinaiului i să arătă D-dzău (luiMoisi) în focul rugului (DOS. VS. Sept. 4; 6b) des Dombuschs. Nu vei aduna amu de în spini smochine, nece de în rugi lua-veri struguri (CORESI TE4128a; Lk 6,44) man liest nicht Feigen von den Domen, auch liest man nicht Trauben von den Hecken. Frunză verde rug de mure, Mi-i căsuţa sub pădure (PP. MAR. NUNTA53). îl bătu cu loiage de rugi de trandahir (DOS. VS. Sept. 29; 36a). - Rugul aprins brennender Dombusch (nach Ex 3, 2). GR. Dim. TR. rugüt ET. lat. rübus „Brombeerstrauch”, vgl. it. rogo. SG. ALR SN I, K. 196; III, K. 630. rug2 PI. ruguri S. n. (1862 MUREŞANU, DLR) Scheiterhaufen M. (Hercule) se arse singur pe un rug pe muntele Oeta (OLL. HOR. 350). Pe-al meu propriu rug mă topesc în flăcări (EMIN. O. I, 199). ET. n. lat. rogus, mit Anlehnung an rug1. ruga Präs, rog (16. Jh. CV2 29 b; Apg 24, 4) I. V. tr. bitten. Te rog să-mi faci un bine ich bitte dich, mir einen Gefallen zu tun. O să te rog ceva, un lucru ich werde dich um etwas bitten. Spuneti-mi, vă rog ... sagen Sie mir, bitte. Pentru aceia, ficaţilor, rogpre dum-nia-voastră ...săfiţi dăruitori şi miluitori cătră săraci (INV. 1642, GCR1,96). Acum veniţi, rogu-vă, să vedem ce lucru va să fie ... bogăţia (ANTIM DID. 208). Toate neamurile ... veniră să-l vadă şi să-l roage fiecare penti-u ceva (XEN. BR. 61). De când îmi rog moartea şi pare că şi ea s-au întors faţa de la mine (SEV. POV. 247) wie lange flehe ich schon den Tod herbei. - LV. (16./17. Jh.) bisw. vgl. a se ruga: Rugaţi de ceia ce fac voao obidă (CORESI TE4 126 b; Lk 6, 28) bittet für die, die euch peinigen. Rugară D-zeu, şi grăi glas din ceriu de zise aşa (COD. STU., HC II, 43). 352 rüget II. a se ruga cuiva, de cn. (MS. 1818, GCR II, 227), bisw. către cn. (DOS. PS. V. 75, 24) zu jdm. beten, flehen, jdn. anflehen, bitten;pentru cn. für jdn.,pentru c., veralt.: dec., um etw., absol. beten. Roagă-te tatălui tău celui ce este în ascuns (CORESI TE4 10 a; Mt 6, 6). De mântuinţa lor Domnului să ne rugăm (DOS., GCRI, 241). Ştefan Vodă... rugându-se craiului (leşesc Cazimir) de ajutor împofriva frăţine-său lui Petru Vodă (NEC. COSTIN, LET.21, 135). Mă rog să vă nevoiţi pentnt credinţa svinţilor ce-i dată voaă (MS. 17. Jh., GCR 1,49). Şi zise ucenicilor: şedeţi aciceapână voiu merge acolo să mă rog (BIBLIA 1688 Mt 26, 37) um zu beten. Cu rogu-mă mit Bitten. I-am căzut cu rogu-mă să nu-mi taie aşa firu vieţei (RADUL. RUST. II, 12) ich bat ihn flehentlich; vgl. a cădea I, 12. La nevoia ce am avut-o am alergat cu rogu-mă la dumnealui Tudor Băngău (RĂDUL. RUST. II, 58) wandte ich mich bittend an Herrn T. B. - Fam. mă rog (als Schaltsatz), im Deutschen etwa durch: wissen Sie, mit einem Wort, kurz. Numai eu am putut să-l tămădui de dânsa (de tuse) ... că se încuibase, mă rog, în el ca în casa ei (AL. OP. I, 10). Flăcăul ...plecă înainte cu dorul în sân de-a vedea pe mama sa şi de a-şi răzbuna asupra vrăjmaşilor tătâne-său. Că, mă rog, fiecare om frage la al său, d-apoipruncul la părinţii lui (CL XVII, 163). Ea umblă prin streini, cine se-ndură, o miluieşte cu mălai ori pită, mă rog, cu ce-l lasă huma (NĂD. NUV. II, 71). Bunicele şi mumele ... le spuneau (nepoţilor şi copiilor) câte în lună şi în soare. Ba de turci, ba de tătari ... ba de nemţii cu coadă, mă rog, din câte omul apucă şi vede, aude şi nu uită (DEL. S. 217). GR. 1. Pers. Sg. Präs, rog, 2. rogi, 3. roagă; Konj. să roage. ET. lat. rögo, -ăre; II. nach ksl. moliti sp komu. SG. ALR II/I, MN 2764, 101. rugäcie siehe rădaşcă. rugâre PI. -gări S. f. (16. Jh. PS. SCH.) veralt.: 1. Gebet N. Blagosloviţii e D-zeul, ce nu lasă rugarea mea şi meserearea sa de mere (PS. SCH. 65, 20) gelobt sei Gott, der mein Gebet nicht verwirft noch seine Güte von mir wendet. 2. Bitte F. Cu rugăciunea şi cu rugările ale prea curatei maicei lu D-zeu (MS. 17. Jh., GCR I, 81). Veifi având vreo rugare? (RETEG. POV. III, 7). 3. TR. MARAM. MOLD. BAN. Gesuch N. ET. a ruga. SG. ALR SN IV, K. 985. rugat (16. Jh. PS. SCH. 89, 13) 1. Adj. 1. betend. 2. bittend. 3. gebeten. - Auch substantiv. II. S. n. 1. Beten N. 2. Bitten N. ET. a ruga. rugă PI. rugi S. f. (16. Jh. CV2 lb; Apg 18, 18) 1. LV. u. poet.: Gebet N. în vremea aceia dusese Is. în loc pustiiu şi acia rugăßcea (CORESI TE4 70 a; Mk 1,35) betete daselbst. Numai pentru curăţiia câtăva vreme ca săpetreceţi în post şi în rugă (MS. 17. Jh., GCR I, 45). Curăţiţi-văpăcatele cu ispovedania, cu milostenia, cu ruga (VARL. CAZ.21, 28 b). Jârtfuieşte lui D-zeu järtß de laudă şi dă celui prea înalt... rugile tale (BIBLIA 1688 Ps 49,15). A mea rugă-i ascultată şi durerea mea-i crezută! (VLAH. P. 64). 2. TR. steinernes Kreuz am Weg. Unde se întâlnesc drumurile ...pe Răpiţa este o moară, lângă Răpiţa este o rugă (SLAV., CLIX, 99). 3. Bitte F. 4. LV. Gelöbnis N. (CV Apg 18, 18). 5. Kirchenpatron, Kirchweihtag M. ET. postverbal von a ruga, vgl. auch span, ruego, port. rogo, rät. rieug (CONR.). SG. ALR SN III, K. 906; ALR II/I, MN 2753, 97. rugăciunâr PI. -nâre S. n. (1892 MAR.) Gebetbuch N. (MAR. NAŞT. 121 u. ÎNM. 308). ET. Bildung des Verf. für molitfelnic. rugăciune PI. -ciüni S. f. (16. Jh. PS. SCH. 27, 2) Gebet N.: rugăciune de dimineaţă, de seară Morgen-, Abendgebet; a face rugăciune ein Gebet verrichten. Ia aminte glasul rugăciuniei meale (CORESI PS.5 5a; Ps 5, 2). ET. lat. rogatio, -önis. rugăminte PI. -minţi S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 39) Bitte F. Domnul Radul Vodă ... au trimis cu rugăminte la acest svântpărinte ca să vie în ţara lui (MS. 17. Jh., GCR I, 192). Acest al mieu puţinteluş pentru mult, mititeluşpenfru mare dar cu rugăminte spre priimire îl aduc (CANT. DIV. lila). Soldaţii împăratului descoperindu-i (pe conjuraţi, ei) fură ucişi, cu toate rugămintele lui Proculeiu ... căfre August (OLL. HOR. 145). GR. rugământ (DOS. VS. Dcch. 9, 205a). PI. veralt. -minte. ET. a ruga; zunächst wohl nur im PI. in der Form rugăminte gebraucht, die dann auch für den Sg. eintrat, vgl. îmbrăcăminte, încălţăminte, zestre. rugător (16. Jh. PS. SCH. 73, 23) I. Adj. bittend, flehend. - auch substantiv. II. S. m. LV. Herold M. ET. a ruga. SG. ALR II/I, MN 2751, 97. rüget S. n. (1805 CRIŞAN 249) (Dombusch-)Gestrüpp N. 353 rugi GR. rüget. ET. rug'. rugi Präs, -gesc V. intr. (1683 DOS.) veralt.: brüllen, jaulen. 2 lei ... veniră ... şi câdzură la picioarele lui rugind de i să-nchinară (DOS. VS. Oct. 23,81b). ET. lat. rugio, -Tre. rugină siche rugini. ruginâre S. f. (1868 BARC.) wilder Rosmarin (Andromeda polifolia; CRĂIN.; PANŢU). ET. rugină. rugină PI. -gini S. f. (1490 DERS) 1. Rost M. A prinde rugină rostig werden. Nu vă adunaţi vouă comoriprepământ unde moliile şi rugina le strică (EV. 1894 Mt 6, 19). Rugina veacurilor a nimicit cu desăvârşire o parte însemnată de monumen te (CL XV, 70) der Zahn der Zeit. O rugină de puşcă pe care orice vânător ar fi azvârlit-o în gunoi (OD. PS. 8) eine alte, rostige Flinte. Codrenaşu-ncăleca (pe roib), Trei rugini el îi trăgea (AL. PP. 87) versetzte ihm drei Schläge mit dem rostigen Ladestock. Fam. rugină veche alter Hut, alter Zopf (Person, die veraltete Anschauungen vertritt). 2. (Getreide-, Pflanzen-) Krankheit F. 3. Simse F. (Juncus; BR.). GR. Dim. rugioâră (AL. PP. 265). ET. lat. *aerugîna, Ableitung von aerugo, -mis, vgl. zur Form lumină. SG. ALRM M, K. 184; SN I, K. 32; ALR SN I, K. 45; II, 578. rugini Präs, -nesc V. intr. (16. Jh. CV2 66 a; Jak 5, 3) rostig werden, (ein-, ver)rosten. Fierul care nu se întrebuinţează rugineşte (PANN, Z. I, 163). GR. TR. PP. -nâ (MAR. NUNTA 258, im Reim), -genă. ET. rugină. SG. ALR SN I, K. 45. ruginit Adj. (um 1560 BRATU, SCL XXV, 153) 1. rostfarben. Tufari ruginiţi de brumă (AL., CL IV, 363). 2. verrostet. Mureşan scutură lanţul cu-a lui voce ruginită (EMIN. 0.1,32). -Fig. Când ... literatura română era la darea sufletului, câţiva boieri, ruginiţi în românism ... şedeau trişti şi jeleau pierderea limbii (C. NGR. 3) einige hinter der Zeit zurückgebliebene Bojaren. 3. (von Pflanzen) von Rost befallen. - Neg. neruginit. GR. -nat. ET. a rugini. ruginitüra PI. -turi S. f. (1871 GLOS. AC.) verrosteter Gegenstand, altes Eisen(gerät). Oruginitură de decoraţie pe care o au toţi băcanii (LECCA CÂINII 41) ein lumpiger Orden. ET. a rugini. ruginiu Adj. (1874 OD. PS.) rostfarben. Jderii pădureţi cu blana ruginie (OD. PS. 219). ET. rugină. ruginos Adj. (16. Jh. CV) veralt.: rostig. Nu cu rugirosul argintii sau auru izbăvitu-vă de deşarta a voastră viaţă (CV2 71 b; 1 Petr 1,18) nicht mit rostigem Silber oder Gold. Mă şuii pe o şa Ş-o spusei aşa: Şaua a fost ruginoasă Şi povestea mincinoasă (FR.-C. MOŢII 243; am Schluß eines Märchens). ET. rugină. SG. ALR SN I, K. 45; ALRM SN I, K. 32. rugioâră siehe rugină. rugumâ siehe rumega. ruin S. n. (1783 COTEANU PL. 15) TR. BAN. Teufelsabbiß M. (Scabiosa). GR. men (FUSS), ruian (CRĂIN.), ruin (MANGIUCA CAL. Iunie; BR.). ET. vgl. şerb. rujan „dunkelgelb”. ruină Präs, -nez (1791 AA ist. III/l, 101) 1. V. tr. 1. niederreißen, zerstören. 2. zugrunde richten. II. a se ruina 1. verfallen, verderben. 2. sich zugrunde richten. GR. -nălui. ET. n. lat. ruinare. SG. ALR II/I, K. 274. ruinâre S. f. (1825 B.) 1. Verfall M. 2. Zugrunderichten N. ET. a ruina. ruinât Adj. (1825 B.) 1. ruiniert; zugrundegerichtet. 2. verfallen. ET. a ruina. SG. ALR II/I, K. 256. ruină PI. -ine S. f. (1825 B.) Ruine F. GR. PL auch ruini, veralt. ruinuri. ET. n. lat. ruina, frz. ruine. ruinös Adj. (1839 C. NGR.) ruinös. Astă dezbrăcătoare şi ruinoasăpatimă (C. NGR. O. I, 50). ET. frz. ruineux. I rumegătură ruj siehe rujă GR. rujalină PI. -line S. f. (1806 KLEIN) Stockrose F. (Althaea roşea; PANŢU). GR. rujulină. ET. rujă. rujân (1883 MAR.) I. Adj. rötlich. II. S. m. Rufname für Ochsen mit rötlicher Behaarung (MAR. ORN. 1,257). Mi-l trimitea ... după Rujan, Că-i pierdut de-un an (MF I, 19). ET. rujă. rujă PI. ruje, ruji S. f. (1566 DERS) 1. veralt., bes.: TR. Rose F. (Rosa). Ca rujea cea-nflori-tă-n grădină (DOS. VS. Dech. 12; 214 b). Buzele ca. rujile (I.-B. 39). Le mai sărută (flăcăiipe fete) de le scot ruji în obraz (DEL. S. 11). 2. von anderen Pflanzen mit rosenartigen Blüten: Malve, Stockrose F. (Althaea rosea). Cununi de ruji, de trandafiri şi de crini (DOS. VS. Noe. 22; 139 b); Rosenwurz F. (Rhodiola rosea; PANŢU); TR. rujă de Rusalii, rujioară Pfingstrose F. (Paeonia; PANŢU); TR. rujă de toamnă vânătă Virgils - Aster F. (Aster Amellus; BR.); ruja macului Klatschrose F. (Papaver Rlioeas; AL. PP. 372); ruja stâncilor (PIRU ENC. 1,118), ruja munţilor Alpenrose F. (Rhododendron; PANŢU); ruja soarelui Sonnenröschen N. (Helianthemum; BR.); ruj uliţă Habichtskraut N. (Hieracium aurantiacum) u. Ringelblume F. (Calendula off.; FUSS). 3. TR. ugs.: Rosette F. am Frauenhemd (WEIG. JB. VIII, 7). GR. nişă. - Dim. ruj iţă, rujuliţă, rujuţă, PI. -te (I.-B. 12), rujioârâ (PANŢU), rujulină (PP.SEV. NUNTA 234). S. m. ruj, PI. ruji. Să-njlorească ruji bătuţi (PP. BESS. CL XV, 462). ET. Wanderwort, vgl. şerb. ruza, magh. rosza, it. rosa, dt. Rose etc. rujdi Präs, -dese V. tr. (1683 DOS. VS. Sept. 7; 10 a) LV. u. PP. MOLD. BUCOV. zermalen, -schlagen, -reiben. Şi i-au rojdit (fjAorjoev) pre ei cu spinii pustiiului (BIBLIA 1688 Ri 8,16). Precum diamantul ...cu pravul său şi cu sirma fierului tăindu-să să despică, să rujdeşte şi săjuleşte (CANT. 1ST. 160). Cari n-aveţi nici de unele (nici cuţite, nici furculiţe, nici linguri), Să mai prindă şi cu mânile, Să ruşdească şi cu unghiile (PP. MAR. NUNTA 844). GR. ruşdi, hrojdi, rojdi. ET. unbek. rujditoâre (t) PI. -tori S. f. (1683 DOS. VS. Sept. 30; 39 a) Marterwerkzeug N. ET. a rujdi. rujiţă siehe rujă. rujnică PI. rajnici S. f. (1883 BR.) Ringerblume F. (Calendula off.; BR.). GR. rujniceâ (ŢIPLEA), rujinică. ET. rujă. rujuţă siehe rujă. rulă (t) Präs, -lez V. intr. (1683 DOS. VS. Dech. 9; 204 b) schwätzen. Mult mă mier de ce ruledzi (CANT. DIV. 16). ET. vgl. serb. ruljati (DLR). ruletă PI. -lete S. f. (1855 C. NGR. OP. I, 308) Roulette N. ET. frz. roulette. rumân etc. siehe român etc. rumegă Präs, rumeg (1649 MARD.) 1. V. tr. 1. wiederkäuen. Tot dobitocul carele ... rumegătură nu rumăgă, necurat va fi voao (BIBLIA 1688 Lv 11,26). 2. fig. un plan etc. einen Plan etc. reiflich überlegen. II. V. intr. wiederkäuen. In ocol ... unde nigumănd întoarce balaia ... capul spre ceir (BODN., CL m, 144). GR. bisw. -măga, MOLD, ruguma, Präs, rügum. Ebenso die Ableitungen. ET. lat. rumigo, -äre; zu ruguma vgl. it. rugumare. SG. ALR II/I, K. 101. rumegâlă S. f. (1688 BIBLIA Dt 14, 7) veralt.: wiedergekäute Speise. GR. rumăgală. ET. a rumega. rumegâre S. f. (um 1660 STAICU 76) Wiederkäuen N. ET. a rumega. rumegât Adj. (1809 BRV III, 12) 1. wiedergekäut. 2. fig.: überlegt. - Neg. Celelalte pasări auzind aceste vorbe nerumegate şi necioplite (MAR. ORN. I, 167) diese unüberlegten Worte. ET. a rumega. rumegător (1805 CRIŞAN 249) I. Adj. wiederkäuend. II. s. m. Wiederkäuer M. ET. a rumega. rumegătură PI. -turi S. f. (1581/2 PO) 1. wiedergekäute Speise. Tot dobitocul ce ... scoate rumăgătură (BIBLIA 1688 Dt 14, 6). - LV. Mist M. (PO2 276; Ex 29, 14). 2. Sägespäne (PL), -mehl N. într-un loc (Pepelea) au aflat o grămadă de nigumătură de feresteu (SBIERA POV. 22). ET. a rumega. 355 rumeguş rumeguş S. n. (1910 PAMF.) Bohrspäne (PL), Sägemehl N. (PAMF. IND. 125). ET. a rumega. rumeioâră siehe rumeior. rumeior (1837 PANNEROT. 136) I. Adj. rötlich. TI. S. f. rumeioâră, PI. -oâre Kermesbeere F. (Phytolacca decandra; CRĂ1N., PANŢU). ET. Dim. v. rumen. rumen Adj. (um 1600 COD. STU.) 1. (hoch-, braun-, dunkel-)rot. Trandafiri... cu foi rumene (BARAC, GCR II, 176). Româncuţa ...cu apa ne-ncepută udă rumena-i guriţă (AL. POEZII III, 65). - Bes. von der Haut-, Gesichtsfarbe Brünetter. Alţii voru fi albi ca o hârtie ... alţii vor fi. rumeni (COD. STU., HC II, 459). Copila îşi ascunse rumena faţă în sânul coconaşului (C. NGR. 18). 2. gebräunt. Pe ramurile (pomişoru)lui sta nişte merişoare micişi p-o parte rumene de părea, că erau prăjite (ISP. LEG.2 244). GR. MOLD. -măn. — Dim. rumeior, rumenei (B.). ET. asl. rumenii. rumeneâlă PL -neli S. f. (1654 NEAGOE ÎNV.2 95 a) 1. (Hoch-, Braun-, Dunkel-) Rot N., Röte F., rote Farbe. Boieraşi... răzeşi... norod... furnicau prin rumeneala zorilor (SAD. POV. 8). Rumeneala din obraji se ştersese de mult. Eram slab şi galben (DEL. P. 208). Maica Domnului... Scrie morţii cu cerneală Şi viii cu rumeneâlă (PP. MOLD., CL XIII, 278) die Toten mit schwarzer Tinte, die Lebenden mit roter Tinte. - Spez. rumeneâlău. PI. rumenele rote Schminke. Rumeneala cea. mincinoasă cu care îşi colora obrajii şi buzele (FIL. CIOC. 64). Mândră, pe obrazul tău Rumenele-s de-un zlot rău (I.-B. 441). 2. Gänserich M., Fünffingerkraut N. (Potentilla, Tormentilla; BR.). 3. PI. rumenele Krapp M. (Rubia tinctorium; BR.). GR. In Bdtg. „Schminke” -nea (I.-B. 441; im Reim). ET. rumen. SG. ALRSNIV, K. 1199. rumeni Präs, -nesc (um 1670 ANON. CAR.) 1. V. tr. 1. (hoch-, braun-, dunkel-)rot färben, röten. Lumina, faclelor rumeni palatul (SAD. POV. 4). 2. braun braten, bräunen. Să spui lui Gheorghi bucă-tariul ca. să mi-i ruminească (curcanii) frumos (AL. OP. I, 989). II. V. intr. erröten. O fală tânără, sfiicioasă, cu ochii în jos, rumenind la fiece vorbă (DEL. P, 219). III. a se rumeni schminken. Mândra mea, frumoasă eşti Colea, când te rumeneşti (I.-B. 440). GR. rumini. ET. rumen. SG. ALR SN IV, K. 1199. rumeniţă PI. -niţe S. f. (1885 I.-B.) rote Schminke. O căruţă de bertile Şi una de rumeniţe (I.-B. 440). ET. rumen. rumeniu Adj. (1893 DEL.) rötlich. Vrăbiile ciripeau în merii cu bobocii rumenii (DEL. P. 219). ET. rumen. rumpe etc. siche rupe. runc PI. rüncuri S. f. (1473 DERS) Rodung F. Le-am vândut o moşie ... anume poiana Oiţa şi cu runcuri de păscut (DOC. 1697, CL XXV, 712). A codrilor crăiasă ... Paşte cerbii sus pe runc (PP. CL XXV, 713). Depre runc nou iese brânză multă (CL XXV, 714; Sprw.). Als Flur- u. Ortsname weit verbreitet. GR. Dim. runculeţ (PP. CL XXV, 712). ET. lat. runcus, zu rünco, -äre „jäten” (REW 7444). runculi Präs, -lese V. tr. (1892 CL) BUCOV. roden. Să mă duc ... în codri fără stăpâni, Să m-apuc să runculesc, Loc să-mi fac ca să trăiesc (PP. CL XXV, 713). Codru-ntreg să-l runculească, Să facă codru ogor (CL XXV, 713). ET. runc. ruorâ siehe roura. rup PI. rupi S. m. (1792 URIC.) veralt.: ein Achtel Elle (siehe cot' I). O manta de aba radovici, lungul doi coţi şi un grif largul în poale şese coţi doi rupi (DOC. 1792, URIC. IV, 136). ET. türk. rubu. rupător Adj. (1703 GCD) veralt.: reißend. GR. rumpător (CANT. IST. 287). ET. a rupe. rüpe Präs, rup (16. Jh. PS. SCH. 2, 3) I. V. tr. 1. c. (în) bucăţi etc. etw. in Stücke etc. reißen, brechen; o hârtie, creangă etc. ein Papier etc. ab-, los-, durch-, zerreißen, einen Zweig etc. ab-, los-, durch-, zerbrechen; c. (în două) etw. entzwei reißen, brechen. A-şi rupe braţul, gâtul den Arm, Hals brechen. A rupe cuiva oasele jdm. die Knochen brechen. A rupe lanţurile die Ketten sprengen. A rupe frontul die Front durchbrechen. Fam.: a rupe cuiva gura jdn. sprachlos machen. A rupe relaţiile die Beziehungen abbrechen. A rupe cuiva inima jdm. das Herz brechen. In pădure duce-m-aş, Frunză, verde rumpere-aş (I.-B. 129) ein 356 rupt ... Blatt möchte ich abreißen. Şi-ş rupseIacov hainele lui şi ... plângea pre fiiu-său (BIBLIA 1688 Gn 37, 34) und Jakob zerriß seine Kleider. Câtă vreme băiatul fusese mic, corni. Costache îşi. rupsese destul palmele, pumnii şi picioarele pe el (BASS. V. 189) hatte sich ... genug an ihm zerschlagen. Printre cetele păgâne trec rupându-şi large uliii (EMIN. 0.1,148) sich breite Gassen brechend, bahnend. Cum voi rupe ceva parale de la tatăl tău, am să ţi le pun deoparte (XEN. BR. 37) sowie ich deinem Vater etwas Geld abknöpfe. Pe cel sărac îl rupea la inimă de foame (SEV. P. 186). Se roagă de frate-său să-i arunce şi lui o fărmătură. că-l rup câinii la inimă de foame (SEV. P. 186) er vergeht vor Plunger. Ugs. a rupt inima târgului er hat sich das Schönste und Beste ausgesucht. Fuge rupând pământul (RETEG. POV. V. 42: locul) erjagt, stürmt wie toll dahin. 2. veralt.: (durchÜbereinkommen) festsetzen, in gew. Verbindungen: A rupe preţul (dadurch, daß man die ersten Abschlüsse macht) den Marktpreis bestimmen. Să se plătească preţul după fiatul ce se va rupe pe fieşcare an la schela Brăilei (DOC. 1802, TEZ. II, 314). O rupt tocmala la jupânu Şirul pe tejghe; o băut şi adalmaşu (BOGD. BURS. 67) sie haben den Handel ... abgeschlossen. (Nepotul meu) s-a înamorat de domnişoara şi m-a rugat ca să întru în vorbă cu d-ta, să rupem târgul, cum se zice (AL. OP. I, 774; zum Vater des Mädchens) daß wir das Geschäft abmachen. Şi aşa rupseră sj’at ca să trimită să le jure Tomşa să fie ei slobozi (URECHE, LET.21, 217) kamen sie überein. (Bătrânii) aceştia, în cazuri de judecată, împreună cu judele rumpeau legea (FR.-C. MOŢII 113) sie fällten das Urteil. 3. o limbă, cine Sprache notdürftig, gebrochen sprechen, radebrechen. Fata ... ştie franţuzeşte, nemţeşte, rupe şi englezeşte (I. NGR., CL III, 34). 4. a o rupe de fugă, de-a fuga, la fugă, la picior davonlaufen, -rennen. N-a stat dihania de pricină, ci a rupt-o de fugă (CL IX, 4). Nu se mai socoti mult bătrâna, ci... rupe-o pescări în sus de ţi s-ar fi părut că acum împlineşte vro cincisprezece anişori (IARNIK, CL XV, 107). Vgl. fugă, a. lua I. 11 b a tuli. DL a se rupe sich (ab-, los-, durch-, zer-, entzwei) reißen, brechen. Nemeşii de Ardeal se rupsese de la Racoţi (MIR. COSTIN, LET.2 I, 354) hatten sich von R. losgesagt. Unde-i (aţa mai) subţire, acolo se rupe u.ä. (Sprw.) wo der Faden am dünnsten ist, da reißt er, kleine Übel ziehen leicht größere nach sich. Uitându-mă după dânsa, S-a rupt cucura şi bârsa; Cucură am jacut nouă, Dar s-a rupt grindeiu-n două (I.-B. 390). Nu te-ntinde, că le rupi (Sprw.) alles mit Maß. Corni Costache mânca de să rupea (RĂDUL. RUST. II, 212) was das Zeug hielt. Mi se rupe inima das Herz bricht, blutet mir. Căndu-l văz dumineca, Mi se rupe inima (I.-B. 91) vergehe ich vor Liebesweh. Vgl. car1, inimă 1, a întinde I. 1, pânză 1. GR. veralt. häufig u. TR. a rumpe u. entsprechend im Präs. u. den davon abgeleiteten. Formen. - Imperat. rupe] Perf. rupsei (LV. rupş), veralt. bisw. rum(p)sei, z. B. 2. Pers. Sg. Perf. rumpsăş (PS. IAŞI 1680), 3. Pers. rumsă(PSALT. 1651); Part. rupt, veralt. bisw. rum(p)t, z. B. rum.pt (SCRIS. MOLD. 116), rumli (ÎNDR. 597); Ger. rupând; Verbaladj. rupător. ET. lat. rümpo, -&e, Sup. rUptum; a rupe nach rupt, wie umgekehrt rumpt nach a rumpe. SG. ALR II/I, K. 116; ALR SN I, K. 104; DI, K. 820; IV, K. 995; V, K. 1341; ALRM SN I, K. 20. rupere S. f. (16. Jh. PS. SCFI. 128, 6) 1. (Ab-, Zer-) Brechen N. 2. (Ab-, Zer-) Reißen N. La plecare, mama Ilinca l-a sărutat mai cu rupere de inimă (VLAH. NUV. 27) leidenschaftlicher, schmerzbewegter. GR. veralt. rumpere. ET. a rupe. rupt (1570 DERS) 1. Adj. 1. abgebrochen, zerbrochen. 2. abgerissen, zerrissen. 3. verletzt. 4. ähnlich. E bucăţică ruptă din tată-său, îi seamănă bucăţică ruptă er ist seinem Vater wie aus dem Gesicht geschnitten. Ruptdin soare schön wie die Sonne: Da cum ...de s-a găsit o fată urâtă? Parcă spuneai mai dinioarăcă (fetele) erau rupte din soare (NAD. NUV. I, 42). Străluceau ... Galbenii cei rupţi din soare încât ...te orbeau, nu altă (DULFU LEG. 38). 5. rupt de osteneală, oboseală todmüde. Auch adverbiell. II. S. n. 1. LV. Beschluß M. După ruptul seimului leşilor îndată au purces hatmanul ...la tabără (MIR. COSTIN, LET.2 I, 256) nach dem Beschluß des polnischen Reichstags. 2. TR. cu ruptul in Bausch und Bogen (vgl. a rupe I. 2). Posesorul vinde roada anului ... iarna cu ruptul ...pe ce-o da târgul şi norocul (FR.-C. MOŢII 14) er verkauft en gros. (Bărbatul) mă bate-n toate zile Şi-mi dă lucru cu ruptul Şi mâncare cu pumnul (I.-B. 182). 3. ruptul oilor Trennung der Lämmer von den Mutterschafen. 4. (nici) în ruptul capului auf keinen Fall, um keinen Preis. 5. S. f. ruptă ehern.: (18./19. Jh.) Pcrsonalsteuer F. Der Betrag, dessen Höhe je nach Umständen (Gesellschaftsklasse, Vermögensverhältnisse etc.) verschieden war, wurde in vierteljährlichen Raten (sferturi) eingezogen. Antioh Vodă... le-auföcut (mănăstirilor) şi testament ... cum să nu maifie amestecate la dări cu ţara, ce să-şi plătească rupta pe sferturi (NEC. COSTIN, LET.2 II, 357 ruptâş 52). Intr-acea vară au socotit Nicolai Vodă ca să nu mai îmbie orânduielepe ţară. şi au aşezat ţara cu rupta, de dau oamenii pe sferturi (AXINTE, LET.2 II, 163). ET. a rupe. ruptâş PI. -tâşi S. m. (1746 DRA I, 448) ehern.: (18./19. Jli.) Steuerpflichtiger M. (vgl. ruptă). Iar pe ceilalţi birnici ce vor mai rămânea, să-i aşeze la ruptâşi după starea şi puterea ce vor avea (DOC. 1814, TEZ. II, 385). (Această sumă) să se cisluiască cu dreaptă cumpănire pe toate stările, adecă mănăstiri, neamuri, postelnicei, manzili, ruptaşi, cumpanişti, scut-nici (DOC. 1814, TEZ. II, 369). ET. rupt (II. 5). ruptă siehe rupt II. 5. ruptoâre PI. -töri S. f. (1702 DRA I, 190) 1. veralt. a face ruptoare(a) den Anfang machen, den ersten Schritt tun. Se spunea până acum ...că prea era retras de lume ...şi iată că face ruptoarea, vine la club (BRĂT.-VOIN. LD. 117). Ruptoarea era făcută, sângele cursese (ODOB., D.). Faceţi din voi câţiva ruptoâre, şi toţi vă vom imita şi urma (GLOS. AC.). 2. ehern.: (18./19. Jh.) Veranlagung F. zur Personalsteuer (ruptă). (Domnul) le-au făcut (preoţilor) ruptoâre ca. să dea pre an numai câte doi ug. la bir ... iară altă peste an la nimicăsă nu dea (NEC. COSTIN, LET.2 II, 37). Având aceşti cojocari streini şi dajdea lor la vistierie deosebită ruptoâre, a da ... din cap în cappo talerişeisprezece ...pean (DOC. 1813, TEZ. II, 322). 3. de pace Friedensbruch M. Şi nevinovaţi vom fi întru rumptoarea de pace (NEC. COSTIN, LET.2 II, 97). 4. ruptoarea preţului das Festlegen des Preises. 5. BAN. Diarrhöe F. GR. veralt. rumpt-. ET. rupt. SG. ALRMI/I, K. 174. ruptös Adj. (1800 BUDAI-DELEANU) selten: zerrissen. Ruptoşi, ciuhosi, leşinaţi de foame (BUDAI-DELEANU X, 4). ET. rupt. ruptură PI. -tini S. f. (1422 DERS) 1. veralt.: Reißen, Brechen N., Riß, Bruch M. Ruptură de gheaţă Eisbruch, -gang. Intre acestea ...o ruptură nouă de tătari năvălind în locurile stăpân irii lui Aladin (I. VĂCAR., TEZ. II, 250). 2. Stelle, wo od. von der ctw. gerissen, gebrochen ist: Riß, Bruch M. (Călăuzul) se urca mereu, ajutăndu-se când cu piciorul, când cu braţul de fiecare ruptură unde putea să se sprijine (GANE, CL II, 94). Generalul... luă petecul de postav, se lăsă pe un genunchi, îl fixă pe ruptura de la tunica harapului (ZAMF. NUV. 99) das Stück Tuch war von jener Stelle abgerissen worden. 3. Zerrissenes N., Fetzen M. Cuconul ţânea cu îrnbe mâni rumturile (cămeşii) (DOS. VS. Noe. 24; 158 a). De ce tot întorci ruptura-ţi de pălărie şi o iei dintr-o mână într-alta? (POP. NUV. 42). GR. veralt. rumpt- (DOS. 1. c.). TOPON. Ruptura (1422, 1425 DERS). ANTHROPON. Ruptura (1434, 1490 DERS). ET. rupt. SG. ALR SN III, K. 819; ALRM EI, K. 177. rupturi Präs, -resc (1825 B.) 1. V. tr. veralt.: lähmen (B.). II. a se rupturi 1. in Stücke reißen. 2. mühsam (aus)sprechen. Glasul lui tremura, cuvintele i se ruptureau pe buze (SLAV., CL XV, 431). ET. ruptură. rural Adj. (1829 AR 166) bäuerlich, ländlich. ET. frz. rural. rus1 Adj. (um 1670 ANON. CAR.) veralt. von der Behaarung der Tiere: rotbraun. Un tur-mac de bivol ... în păr rus (MON. OF. 1878, 4745). GR. Dim. rusculeţ, f. -liţă (PĂSC. LP.). ET. nicht lat. rüssus, sondern slav. rusü. rus2 PI. ruşi S. m. (1451 DERS) 1. S. m. 1. Russe M. Amu cică era odată un rus, pre care îl chema. Ivan (CREANGĂc 240). GR. S. f. rusoâică, PI. -ce, ugs. auch ruscă, PI. nişte; Dim. f. rusculîţă. (PP. PĂSC. LP. 48). 2. (deutsche) Schabe; Schwabe F.; Russe M. (Blatta germanica). Să piară puricii Si slabii şi rusii (PP. MAR.INS. 409). 3. ehern.: BESS. Diener, Landarbeiter M. (E. C.). II. Adj. russisch. TOPON. Ruşi (1451 DERS). ET. asl. rusü. SG. ALR SN III, K. 747. Rusalii S. f. PI. (um 1560 COR. PRAV. 8 b, TRS XVI, 226) 1. Pfingsten (PL). Duminica Rusaliilor (Duminica mare) Pfingstsonntag; săptămâna Rusaliilor Pfmgstwoche; sâmbăta Rusaliilor (vgl. Moşi) Sonnabend vor Pfingsten. Praznicul Rusaliilor carea este sfântă a şaptea săptămână (BIBLIA 1688 Tob 2, 1). Zio a Rusaliilor întru care s-au arătat apostolilor limbile cele de foc împărţite (MĂRG.2 85 a). - MOLD. Montag (bzw. Montag bis Mittwoch). TR. Sonntag bis Dienstag der Pfmgstwoche. 2. (in der Volksmythologie) Luftgeister, die um Pfingsten ihr Unwesen treiben. Sie rufen Stürme hervor u. fügen den Menschen leiblichen Schaden zu. Man hält sie vielfach für identisch mit den iele od. dänsele (s. 358 ruşina re d.). „ Ce mă? Eşti luat din rusalii? ” se zice unuia care-i cam pe-o ureche (RCM. SĂRB. 68). Ce-aipăţit, Hagi Flutur? ... te gâdile rusaliile, de râzi aşa? (AL. OP. 1,603 ; zu einem krampfhaft Lachenden). - Arom. dafür Albele (MF II, 232). GR. LV. auch Ros-; ugs., bes. TR., auch -le; arom. -l'e (WEIG. AROM. II, 128), Aräsal’e (ALM. MAC.-ROM. 1903). ET. mittelb. lat. rösälia. SG. ALRM IEI, K. 270; ALR IE1, MN 2838, 112. rüsav Adj. (um 1660 STAICU 135) veralt.: rötlich, blond. (Sfântul) era ... nu mult cărunt, nu foarte alb, ce can rusav (DOS. VS. Ian. 18; 17 b). ET. zu slav. rusü (mm. rus1), vgl. ukr. rusjavyj id., rusavec „braunblütiges Knabenkraut”. ruscă siehe rus21. rusccâ PL -cèle S. f. (1906 PANŢU) TR. ruscea de poiană Herbstzeitlose F. (Colchicum autumnalis; PANŢU). ET. wahrsch. zu slav. rusü „rotbraun”. ruscuţă1 PL -cuţe S. f. (1892 MAR. NAŞT.) alte österr. Silbermünze. Dându-i unul sau doi puişori (ruscuţe) de argint în mână (MAR. NAŞT. 411). ET. slav. nislca, u. zwar entweder zu ras u „Russe” (nun. ruscuţă, Dim. von ruscă „Russin”) od. zu rusü (rum. rus) „rotbraun”. ruscuţă2 PL -cuţe S. f. (1868 BARC.) Adonisröschen N. (Adonis; BR.; CRĂIN.; PANŢU). GR. ruscuţă (BARC.). ET. zu slav. rusü „rotbraun”; rus- wohl in Anlehnung an rujă. rusésc Adj. (1620 MOXA, HC I, 394) mssisch. Scherzh.: agheazmă, cafea rusească Branntwein, Schnaps. ET. rus2. ruséste Adv. (1683 DOS. PAR. 124 b) mssisch. ET. rus2. rusitori S. m. PL (1892 MAR. ÎNM. 384) BAN. Volksfeiertag (Sonntag bzw. zweiter Dienstag nach Pfingsten), an dem Totenopfer dargebracht werden. ET. Rusalii + ursitoare. rustic Adj. (1823 BOBB) bäuerlich, ländlich. ET. n. lat. rusticus, frz. rustique. rusumât (t) PL -maturi S. n. (1792 URIC. III, 149) ehern.: indirekte Steuern. Havaeturile din slujbele rusumaturilor, adicăgoştina, desetina, vinăriciul, vama şi ocna (DOC. 1827, Ş. INFL. H, 100). Aceste obicinuite geaizele şi avaeturi să nu se ia de la raiele, ci să se plătească din veniturile chiar ale domnilor, ocne, vămi, şi din rusumaturi (DOC. 1802, TEZ. II, 311). GR. răsumat, rusomat, rusmăt. ET. türk. rüsumat. ruşâlă siehe roşală. ruşâţă siehe roşaţă. ruscă siehe druşcă. rusculîţă siehe rusulică. t t * ruşeţ Adj. (1884 JIP.) rötlich. Ia,păzea-te, viţel, să nu ...te împungă bou ăsta ruşeţu (JIP. R. 270). ET. roşu. ruşfet PL -feturi S. n. (1724 POTRAI, 305) 1. veralt.: Gabe F., Geschenk N. an einen Beamten, um ihn willfährig zu machen, im engeren Sinn Bestechung F., Bestechungsgeldcr (PL). Cei ce negoţează cu (mărfurile) acestea ... sunt siliţi a le vinde cu aşa scumpe ... preţuri ... din pricina ruşfeturilor ce dau la unii alţii din dregători şi zapcii (DOC. 1809, TEZ. II, 341). Isprăvniciile se dau cu ruşfet (FIL. CIOC. 126). 2. Arbeitsleistung F., zu der sich der Land pachtende Bauer außer dem Pachtschilling verpflichtete. A mai oprit proiectul (de lege) ... aşa numitele „nişfeturi”. GR. MOLD. bisw. fiert. ET. türk, rüsvet. ruşina Präs, -nez (16. Jh. PS. SCH. 118, 6) 1. V. tr. 1. beschämen, mit Schande, Schmach bedecken. Cu puterea sfintei cruci ruşinăm vrăjmaşii noştri şi culcăm mândria diavolilor (VARL. CAZ.21, 57 b). Fieşce arhiereu ce va mânca însuşi dobânda ţârcov-nicilor ... să-l ruşineazepre dinsul înaintea arhiereilor şi a boiarilor (PRAV. GOV. 112 b) dem soll ein Verweis erteilt werden. 2. LV. o femeie ein Weib schänden, entehren. Iancu Vodă ... pre jiipânesele boierilor săi de la masa doamnei sale le scotea si le ruşina (URECHE, LET.2 I, 234). II. a se ruşina sich schämen. Să vor ruşina de find mieu (BIBLIA 1688 Mk 12,6). Fiecare să ruşina să-şi spună păţenia adevărat (RETEG. POV. III, 63). GR. înr- (MĂRG.2 14 a u. 95 b); arom. aruşinedzu, aruşunedzu. ET. ruşine. ruşinâre PI. -nări S. f. (1623 DIRB XVII/4, 337) 1. Beschämung F. 2. Scham, Scheu F. 3. veralt.: Schande F. 4. (t) Ausschweifung F. - Neg. neruşinare. ET. a ruşina. 359 ruşinat ruşinat Adj. (16. Jh. PS. H. 73, 21) 1. beschämt. Fiul împăratului ... căzu la grea boală ... Se aduseră toţi vracii... rămaseră însă ruşinaţi, căci n-avură ce-i face (ISP. LEG.2 311). Ar fi căzut ruşinat la pământ, dacă priceputa lui dănţuitoare nu ar fi föcut semn lăutarilor să tacă (GANE, CL XIII, 48) schmachvoll. 2. verschmäht. Mai bine sărac şi curat decât bogat şi ruşinai u. ä. besser arm in Ehren als reich mit Schande. 3. LV. unmoralisch. - Neg. neruşinat. - Auch substantiv. ET. a ruşina. ruşinăciune PI. -ciüni S. f. (1679 DOS. LIT. 18 a) veralt.: Schande F. ET. a ruşina. ruşinător (1632 EUSTR. PRAV. 140) veralt.: I. Adj. schändlich. II. S. m. Schänder M. (DOS. VS. Sept. 12; 16 a). ET. a ruşina. ruşine S. f. (16. Jh. PS. SCH. 70, 13) 1. Scham, Schande F. îmi faci ruşine du machst mir Schande. Nu cumva să-mi ieie tata ciubotele şi să rămân de ruşine înaintea tovarăşilor (CREANGĂ, CL XV, 4). A face pc. de ruşine jdn. beschämen, bloßstellen, ihn blamieren, zum Gespött machen: Prea făcurăţi neamul nostim de ruşine şi ocară (EMIN. 0.1,151). A da pc. de ruşine jdm. Schande machen: Noi ...am dat piept cu duşmanul peste Dunăre şi mi se pare că n-am dat ţara de ruşine (IANOV, CL XIII, 72). Mi-e ruşine (de cn., săfac c.) ich schäme, geniere mich (vor jdm., etw. zu tun). Să-ţi fie ruşine! du solltest dich schämen! Vorbă de ruşine Zote. Vgl. cinste 1. mare21, obraz 2.a, a păţi 2. (Măiastră) îl goni cu ruşine din ostrov (ISP. LEG.2 280) mit Schimpf und Schande. Calul speriindu-se ... l-a trântit jos, unde l-a şi lăsat fără ruşine nici păcat (OD. PS. 226) ungeniert, rücksichtslos. Este cu ruşine împărăţiei să dea zăloage (MIR. COSTIN, LET.21, 281) es ist fui· den Sultan schimpflich, Geiseln zu stellen. Rupându-o cu ruşinea (HP. OP. 154) die Scham überwindend. Deaca auziră fariseii că Isus au lăsat în ruşine pe saduchei (VARL. CAZ. 158) mit Schimpf hatte abziehen lassen. - Neg. Nu ştiu cu ce îndrăzneală şi cu ce neruşine ... o fi făcut (SPÄT. MIL., LET.21,109) Schamlosigkeit. 2. Scham F., Schamteile (PL). Sfinţii Evpsihos şi Car-terie ruşinile tăiaţi să sfârşiră (DOS. VS. Noe. 5; 108 b). Vgl.fată6. 3. Schamhaftigkeit, ZüchtigkeitF. Lumea ... minunân-du-se ...de mândreţea şi de ruşinea ei (RĂDUL. RUST. II, 140). GR. arom. ar(u)ş~. ET. Nicht von roşiu abgeleitet, da -idnem nur an Partizip tritt, sondern kontrahiert aus *rusiciune, von a ruşi (siehe a roşi), vgl. putrejune, repejune nb. putreziciune, repeziciune. Wegen des i eine ohnehin wenig wahrscheinliche Kreuzung mit rosina anzunchmen (PUŞC.), ist unnötig, da iü regelmäßig i ergibt, vgl. închide, înghite etc. SG. ALR SN VI, K. 1831. ruşinie S. f. (1884 AL.) bisw.: Scham(haftigkeit) F. Ruşinia, acea mai sublimă teamă, după teama de D-zeu (AL., CL XVH, 333). Unul din instinctele cele mai puternice ale femeii este ruşinia (XEN., ARH. V, 110). ET. zu ruşine. ruşinos Adj. (1585 CORESIOMIL., DLR) 1. schamhaft, verschämt, schüchtern. Ruşinos ca o fată mare (CREANGĂ, CL XIV, 368). 2. schimpflich, schändlich. Vgl. fugă. Astă dezbrăcă-toare şi ruşinoasă patimă (C. NGR. 67; vom Kartenspiel). - Neg. neruşinos. ET. ruşine. rusui etc. siehe răslui etc. t 9 ruşulică S. f. (1783 BENKÖ 427) orangenrotes Habichtskraut (Hieracium aurantiacum). GR. -liţă (PANŢU), ruşculiţă (CRĂIN.). ET. anscheinend zu roşu. rută PI. rute S. f. (1648 NT) Raute F. (Ruta). Zeciuiţi mintă şi ruta şi toate legumele (NT 1648 Lk 11, 42, CCR 90). Şi ţelinăşi rută mai smulge-apoi pe rând (CL VII, 247). ET. lat. (wohl mittelb.) ruta. rütes (t) Adv. (16. Jh. PS. SCH.) LV. wieder(um). Deaci măsurară rutesu şi aflară 15 stânjeni (CV2 45 b; Apg 27, 28). Şi spre toate aceste greşiră lui rutese şi nu luară credinţă dudelor lui (PS. SCH. 77, 32). Şi nu se va pomeni numele lui Israil rutese (PS. SCH. 82, 5). GR. -se (PS. SCH. l.c.u. 70,21). ET. unbek. rutişor S. m. (1868 BARC.) Wiesenraute F. (Thalictrum; BR.). ET. rută. s s S. m. Konsonant und Buchstabe: un S mare, doi s mici ein großes S, zwei kleine s. sa siehe meu. sabâşS. n. (1889 SEV.) Trinkgeld N., das Musikanten etc. gegeben wird. Să bagi mâna în buzunar, Să cauţi un sabaş de cei mari, Să dai la cei lăutari (SEV. NUNTA 295). GR. sâbuş (ŞEZ. III, 87). ET. unbek. sabat S. n. (1683 DOS.) 1. Sabbat M. 2. Hexensabbat M. Teme-te să nu vezi câmpul unde sabatul s-adună (C. NGR. Balada X). 3. großer Lärm. GR. sabaş (DOS. VS. Fevr. 8; 62 b). ET. hebr. sabbăth durch multiple Vermittl., vgl. gr./lat. sabbatum, frz. sabbal. sabie PI. săbii S. f. (um 1463 DERS) 1. Schwert N. sabie cu două ascuţişe ein zweischneidiges Schwert; a scoate sabia din teacă, a băga sabia în teacă das Schwert ziehen, einstecken; a trece prin ascuţişul săbiei, LV. a pune (NECULCE, LET.2 II, 390: a petrece) sub sabie über die Klinge springen lassen; a merge sub sabie über die Klinge springen. Nu da sabia în mâna vrăjmaşului gib dem Feind nicht das Schwert in die Hand. Cine scoate sabia, de sabie va pieri wer das Schwert zieht, kommt durch das Schwert um (nach Mt 26, 52). (Nu încap) două săbii intr-o teacă (şi nici doi domni în ţară săracă) u. ä. es kann nur einer Herr sein. Fam. îi taie gura în săbii er hat eine scharfe Zunge. Vgl. cap. I. 20 c. 2. spez.: Hiebwaffe mit gebogener Klinge: Säbel M. GR. PI. veralt. săbii. - Dim. săbiuţă, -bioără, PI. -ţe bzw. -re, BAN. săbiîişcă (WEIG. JB. HI, 292). - Augm. săbioi S. n., PI. -oäie. ET. asl. sablja, bulg. sab(i)ja. SG. ALR SN I, K. 166; IV, K. 949. sâbiţă PI. sâbiţe S. f. (1909 ANT. IHT.) Messerfisch M. (Pelecus cultratus), dafür auch săbioâră, săbicioără, săbiîţă. ET. bulg. sabica. sabur S. n. (1792 Ş. INFL. I, 303) Aloe F., getrockneter Saft der Pflanze dieses Namens. Topeşte 10 dram. aloe (sabur) în 3 dram., spirt de vin (PIRÜENC. II, 158). GR. sobor (POL.), săbor (BARC.). ET. türk, sabir, kurnan, sabur, mss. sabur, ngr. oarcoup (MIKL. TÜRK. EL. II, 46), oapTioupcafj (VENT.). sac PI. saci S. m. (uni 1492 DERS) 1. Sack M. Mardoheu ... rupse hainele lui şi să îmbrăcă cu sac şi să presără cu cenuşă (BIBLIA 1688 Est 4, 1). E sac fărăfund a) er ist unersättlich, nicht zu befriedigen; - b) das Geld zerrinnt ihm zwischen den Fingern; - c) er ist eine unerschöpfliche Quelle: Uneori (crâş-marul) cânta lucruri vesele, era un fel de izvor nesecat, sac fără fund (SAD. CR. 9) unerschöpflich. Sacul cu grăunţe die ministeriellen Fleischtöpfe (= Vergünstigungen für Parteigänger). Lasă, Ziţo, ... îţi găseşti tu norocul, n-a intrat zilele-n sac (CARAG., CL XIII, 250) es ist noch nicht aller Tage Abend. Fam. intră, se înfundă vulpea în sac ich bin mit meiner Weisheit am Ende, es geht nicht weiter, da stehen die Ochsen am Berge: Dându-măjos din căruţă, bag de seamă că ea are No. 13. Atunci mi-a intixit vulpea în sac (ISP., CL XVIII, 194). Cu condacul umpli sacul şi cu troparul hambarul u. ä. der Priesterstand ernährt seinen Mann. Vgl. Dumnezeu 4, fund 1, gură 6, a lăuda I, mâţă 1, petec \, rău 1. 2. Sackgarn, -netz N. (Mihalţul) se prinde ... cu mreja, sacul, poclăul şi năvodul (ANT. IHT. 86). 3. Sackleinwand F. (Mândra)-i cu poalele de sac (I.-B. 442). 4. MOLD. ugs. sac, săcuşor (de furnică Ameisen-) Ei N. (wofür sonst ou). (Furnicile) târâind după sine câte un săcuşor albineţ (MAR. ORN. I, 59). 361 saca GR. Dim. S. m. săc(n)ş6r, săculteţ, săculeţ (OLT. -lete), săculeţ, OLT. săcotei; săcuţ (D.). S. f. săculteăţă, săcu-leălă, PI. -ele. - Augm. S. m. săcoi. ET. lat. saccus. SG. ALRII/I, MN 6966,9; 3899,138; 3946,152; SN II, K. 311,493; IV, K. 1225; V, K. 1305, 1326, 1327. saca PI. -cale S. f. (1715 Ş. INFL. I, 304) Faß auf einem Karren, zum Transport von Wasser: Wasserfaß N., -karren M. Moscalii... trăgeau atimce mare gi*eu de sete, că n-au obiceiu, ca turcii, să le care apă cu sacalele (NECULCE, LET.2 II, 326). Dop de saca Stöpsel (kurze, dicke Person) (ISP., REV. TOC. V, 163). GR. Dim. săcăluşă (BOGD. BURS. 89). ET. türk, saka „Wasserträger”. SG. ALR SNI, K. 190. sacâbaş (t) S. m. (1762 GHEORGACHI) ehern.: Oberster M. der Wasserfahrer. Pe urma telegarilor (vine) sacabas, apoi al doilea armas (GHEORGACHI, LET.2 III, 323). ET. türk, saka başi. sacagiu PI. -gii S. m. (1696 SMIM V, 465) Wasserfahrer M., der ehern, in den Städten Wasser feilbot. ET. saca. sacâluş siehe săcalăş. saeät (t) Adj. (1792 URIC. V, 131) behindert, invalid. Boul fiind sacat, la un picior rănit (GR. ALEX. Atelajul eterogen). ET. türk, sakat. sacatlâc (t) S. n. (1797 Ş. INFL. I, 305) Gebrechlichkeit, Invalidität F. De vor fi date (cărţile de apărare) pentru bătrâneţe şi scăpătăciune sau sacatlâc (DOC. 1814, TEZ. II, 377) wenn die Steuererlaßscheine wegen Altersschwäche und Invalidität ausgestellt werden. ET. türk, sakathk. sacâz S.n. (1694 COND. 13) 1. saeäz (de vioară) Kolophonium N. 2. sacâz (bun, dulce) Mastix M. Wird zur Herstellung von Likören etc. gebraucht. 3. Sacâz S. m. LV. Chios, Insel im Ägäischen Meer. La 1566, (Suleiman I) luă Chio sau Sacäzul de la genovezi (I. VĂCAR., TEZ. II, 261). ET. türk, saluz, in Bdtg. 3 Sakiz(-Adasi), jVIastix(insel)”. saefiu S. m. (1806 KLEIN) TR. Nelke F. (Dianthus). GR. sanhiu (DR VI, 275), sânşiii, secfiiu (B.). ET. magy. szegfid. sachelarS. m. (1652 ÎNDR.) SakellariosM., geistlicher Ehrentitel. Cuviosulsachelar A. M., paroh al bisericii „Sf. îngeri” din Buzău (LIT.). Sachelariul iaste de ţine toate mănăstirile de călugări şi călugăriţe (ÎNDR., CADE). ET. mgr. oaxe/Udpiog. sacnasiu PI. -sic S. n. (1693 DOC.) veralt.: Erker M. Casa unde şedeam ... avea un sacnasiu scos la uliţă, pe sub care treceau ovreii când se plimbau gătiţi sâmbăta (GHICA 299). GR.’ sagn- (GHICA 494), sahnisiu (RAL. SUV. 65), şahnichiu (DOC. 1693, Ş. INFL.), sagniş (EN. COGĂLN., LET.2 III, 241), PI. sacnisuri (RAL. SUV. 63). ET. türk, şahnişin, nach ngr. Aussprache. sacos PI. sacose S. n. (1632 EUSTR. PRAV. 99) Sakkos M., bischöfliches Liturgiegewand; wird, wie das Phelonion über dem Stiharion getragen. ET. gr. odxxoc;. sacrament PI. -mente S.n. (1648 FOG. 54) Sakrament N. ET. n. lat. sacramentum. sacrificiu PI. -ficii S. n. (um 1812 ŞINCAI HR. III, 112) Opfer N. GR. (t) sacrific. ET. n. lat. sacrificium. sacru Adj. (um 1812 ŞINCAI) heilig. - Auch substantiv. (ŞINCAI HR. I, 138). ET. n. lat. sacer, it. sacro. sad PI. saduri S. n. (1514 DERS) junge, gesetzte Pflanze, Pflänzling M. Curechiul va fi pus în linii de trei palme depărtate între sine şi cu o cumpănită depărtare între saduri, după mărimea căpătânilor (ION. CAL. 87). Sadul rugăciunii, adăpân-du-se cu izvorul lacrămilor, creşte şi să adoage tare (MĂRG.2157 b). ET. asl. sadă. sadacât (t) S. n. (1793 I. VĂCAR. I. I. O., TEZ. II, 299) Loyalität, Ergebenheit F. Caimacamii... voind să arăte credinţă şi sadacat (BELD. ET. 64). Vei dobândi bune răsplătiri a slujbelor tale şi roadele credinţa şi a sadacatului tău (DOC. 1804, TEZ. II, 325). ET. türk, sadakat. sadea Adj. invar. u. Adv. (1715 MS.) ohne Beimischung, Verzierung: bloß, rein, einfach, schlicht, (von Stoffen:) glatt (nicht gemustert), einfarbig. Apă sadea bloßes, reines Wasser (ohne Wein etc.), cafea sadea Kaffee ohne Zucker u. Milch. Caftan ...cu blană de samur şi alte caftane sadea multe (MS. 1715, ARH. ROM. II, 136) ohne Verbrämung. OmenieJarăhărnicie se mai poate, dar hărniciefără omenie e sadea neomenie (DEL. S. 252) nichts als die reine Barbarei, Ad- 362 saigie verbiell: După faţa. lânei, oile sunt: albe sadea, brumării, fumurii... (D. T. 67) rein weiß. Nu măcuconi ... Zi-mi Stan sadea (AL. OP. I, 614) nenne mich einfach Stan. ET. türk. sade. sadeticös (t) Adj. (1794 Ş. INFL.) bloß, rein. Finde şi linaş sad etica i în cusături (FIL. CIOC. 205). ET. gräzisierendc Form von sadea. sâdină S. f. (1864 MDGR V, 305) Goldbart M. (Andropogon gryllus). Cucuie ...Ce ţ-e guşa galbină? „ Tot mâncând la sadină” (PP. OLT. MF 1,331). ET. stimmt lautlich mit bulg. sadina „Baumpflanzung” überein. sadrazân S. m. (1793 I. VĂCAR.) LV. bisw.: Großwesir M. Reiz-Efendi le-au zis că peste o zi-două va veni la ei omul sadrazanului, adecă a vizirului (BELD., LET.2 III, 443). GR. sadrî-azem (I. VĂCĂR., TEZ. II, 273). ET. türk, sadrasam. saducheu PI. -chei S. m. (16. Jli. CV2 24 a; Apg 23,7) LV. Sadduzäer M. ET. bibi. Wort durch gr./ksl. Vermittlung. safir PI. -fire S.n. (1581/2 PO) Saphir M. în al doilea rând fie cârmei, safir şi gheman (PO2 272 b; Ex 28, 18). - Vgl. zamfir. ET. gr./lat. sapphirus. safteâ S. f. (1782 AA ist. 11/10, 421) erste Einnahme an einem Tag etc.: Handgeld N. N-am ßcut saftea astăzi ich habe heute noch kein Handgeld bekommen noch nichts gelöst. Fac saftea cuiva ich gebe jdm. Handgeld. I-am pus (biciului) sfârcul nou de ibrişim, să nu-i jac saftea pe spinarea ta! (CARAG., CL XIII, 251) daß ich sie nicht auf deinem Buckel ein weihe. GR. sef- (COST.). ET. türk, sejie. saftian PI. -tianuri S. n. (1691 SMIM V, 446) Saffian M. GR. MOLD, săft-, LV. auch saht-; ferner säftiele (PP. PÂRV. 73; im Reim). ET. türk, sahtiyan, zur Form vgl. bes. alb. saftian. SG. ALR SN IV,K. 1195. saftiu ziehe sasäu. sagnasiu siehe sacnasiu. sâgnă PI. sâgnc S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Satteldruck M. (Wunde) bei Reittieren. Cel cu sagna în spate vede musca-n cer (Z. I, 641) gebranntes Kind scheut das Feuer. GR. sahnă, MOLD, sacnă (ŞEZ.VII, 183). ET. vgl. serb., poln. sadno. sagniş siehe sacnasiu. sagriuS. (1705 CANT.) LV. Chagrin M., -leder N. Grăunţele cele mănunţele carile în chipul sagriuluipestepiiele îi sint (hameleo-nului) (CANT. IST. 176). ET. türk. sagn. sahaidâc PI. -dace S. n. (uni 1594 DIRA XVI/4, 99) LV. Köcher M. Sahaidacele (τάς φαρέτρας) lor au spânzurat de zăbrelele tale împrejur (BIBLIA 1688 Ez 27, 11). Arcarii sfârşise arcele, săgeţile şi săhăidacele ce au avut în dughenile lor (MUŞTE, LET.2 III, 45). GR. săhăidac. ET. poln. sahajdak. sahân PI. -hâne S. n. (1715 DIICHITI 57) veralt.: Schlüssel F. Pe masă, în sahane de argint, un morman de pilaf alb şi fumegos (ODOB. MV. 1894, 22). GR. Dim. săhănel, PI. -le (MAR. NUNTA 450). ET. tiirk. sah an. sahnă siehe sagnă. sahnisiu siehe sacnasiu. saiă1 PI. -iele S. f. (1788 IORGA S. D. VIII, 16) Heftfaden M. ET. unbek; davon a însăila. saiâ2 PI. -iele S. f. (1850 AL.) Bauemroclc, nach PĂSC. aus gestreiftem Wollstoff. Pân târgul OdriuluiPlimbă-mi-se ... Iencea ... Cu-o saia sumează-n brâu, Cu murguleţul de frâu (MF I, 114). Cu saia îmbăirată (AL. PP. Serb -sărac). GR. Dim. săielâlă, PI. -ţe. ET. mittelb. it. saia (Ş. INFL.). saiâ3 PI. -iele S. f. (1835 GOR. HAL. II, 43) MUNT. Pferch M. aus Rutengeflecht für Haustiere, bes. Schafe u. Ziegen. în interiorul oborului şi al curţii se găsesc coşare pentru vitele bovine şi cai, saiele pentru oi şi capre (MANOL. IG. ŢĂR. 16). N-oi să fac niţicai saiele Să bag armăsaru-n ele (MF I, 224). ET. tiirk. saye „Schatten”, daher von Wänden, hinter denen die Tiere Schutz gegen die Sonne finden. SG. ALR SN 11,392,393. saigi (t) Präs, -gesc V. intr. (1885 TEOD. 5) das Amt des Schafaufsehers (siehe saigiu) ausiiben. Sultanul ...fiiman îi da (lui Tudorel) Ca să haiducească, Ca să saigească (TEOD. PP. 671). ET. saigiu. saigie (+)S. f. (1885 TEOD.) Amt des Schafaufsehers (siehe saigiu). Mi-a venit şi mie Ca să plec în saigie (TEOD. PP. 670). ET. saigiu. 363 saigiu saigiu (t) S. m. (1693 Ş. 1NFL. I, 308) Beamter M., der für die Pforte Schafe zu behördlich festgesetztem Preis kaufte. Cumpărându-se oi din amândouă zisele ţari (din Ţara Rumânească şi din Moldova) prin marifetul saigiilor şi ai oamenilor lui casap-başa (DOC. 1802, TEZ. II, 312). - Die Erinnerung an die saigii lebt noch in der Volksballade (siehe z. B. TEOD. PP. 669 flg.) sowie in einem von BUR., CL XIV, 29 verzcichneten Brauch in der Dobrudscha fort. - Der Vorgesetzte der saigii hieß sai(n)gi-basa (Ş. INFL.). GR. saeg-, saing-, saigean (PP., Ş. INFL.). ET. türk, sayici„Beamter, der die Viehzählung durchzuführen hat”. sain PI. sainuri S. n. (1815 DION.) Schweinefleisch N. Le da (nemţilor) sainuri, cărnuri de porc (DION., TEZ. II, 183). (Calmucul) mânca (carnea de cal sau de om) goală uneori, când nu i se întâmpla sain (DION., TEZ. II, 222). ET. vgl. lat. sagma, sp. sain, altit. saime „Schweinefett”, lat. sulnus (ROSETTI). saită S. f. (1815 DION.) Wollstoff M. Saita (era) 7 lei cotul (DION., TEZ. II, 166). Saita (seplătea) 24 (lei cotul) (DION., TEZ. II, 224). ET. it. saietta „Sergette”, vgl. sala2. saivan PI. -vane S. n. (1715 Ş. INFL. I, 308) 1. LV. offenes Zelt, Zeltdach, Baldachin M. Dacă au descălecat împăratul sub saivan, i-au închinat daruri Duca Vodă (MUŞTE, LET.2 III, 8). 2. (offener, schuppenartiger) Vichstall. GR. săiv-, seiv-, in Bdtg. 1 auch -vânt, -vat. ET. türk, sayvan. SG. ALR SN II, K. 392. saläc siehe sărac. salahor S. m. (1693 Ş. INFL. I, 309) 1. ehern.: Hofbeamter des Sultans bzw. Fürsten. Über dessen Funktion geben die Quellen keinen genügenden Aufschluß. (Constantin Vodă Ceh an) cu mare alai, dimpreună cu salahorul cel împărătesc care era orânduit (să-l aducă la scaun), au infrat în curtea domnească (EN. COGĂLN., LET.2 III, 229). Sacagiii domneşti şi salahorii cu beţile în mâini (FIL. CIOC. 346; in der Schilderung eines Paradeaufzugs). 2. LV. Fronbauer M, der von der Pforte zu öffentlichen Arbeiten verwendet wurde. Intr-acest an venit-au la ... Constandin Vodă poruncă... să dea ... 700 de salahori, ca să... curăţeascăpre marginea Nistrului păduri, crânguri... (GRECEANU, MAG. IST. II, 351). 3. Handlanger, Tagelöhner M. bei Bauten etc. Muncesc ca un salahor ich arbeite, schufte wie ein Tagelöhner. GR. sarahol (DION., TEZ. II, 179 u. 183), sarahor (DION., TEZ. II, 170). ET. türk, salahor. salahori Präs, -resc V. intr. (1 874 GANE) als Handlanger, Tagelöhner arbeiten; fig.: wie ein Tagelöhner arbeiten, schuften. Nu eraţi deprinşi decât să salahoriti prin târguri şi să scurmaţi pământul pe la ţară (GANE, CL VIII,’450). ET. salahor. salahorie PI. -rii S. f. (1694 COND. 9) Handlanger-, Tagelöhnerarbeit F. (auch fig.). GR. saraolle (PP. MF I, 454). ET. salahor. salam PI. -lamuri S. n. (1787 IORGA S. D. VIII, 14) Salami, -wurst F. GR. -leâm (NĂD. NUV. II, 62), S. f. -lâmă. ET. mittelb. it. salame. salamalic etc. siehe selamlâc. salamandră PI. -mândre S. f. (1680 FL. DAR. 66) Salamander M. De s-ar afla vreuna dintre noi în para focului nebetejită, ca salamandra, a vieţui să poată (CANT. IST. 38). I-a dat duşmanca cenuşă de solo-măzdră în rachiu! (SAD. CR. 72). Hameleonul ase de cu dulce mâncarea sulimendriţii vădzind (CANT. IST. 213). GR. sălămândră (CRAIN.), şolomendră, sulimendriţă (CANT.), OLT. şulemendriţă (WEIG. JB. VII, 87), şulumăndriţă (H. 855), MOLD. sălămâzd(r)ă, solomâzdră. ET. multipl.; mgr. σαλαμάνδρα (IVĂNESCUILR 263), n.lat. salamandra, auch mittelbar. Manche Varianten angelehnt an solomonar u. euphem. an mândră. SG. ALR SN III, K. 735. salamlic siehe selamlâc. salamiiră siehe saramură. salată PL -late S. f. (1703 GCD) 1. Salat M. 2. als Benennung bestimmter Pflanzen: GartensalatM. (Lactuca sativa); salată de câmp (BR.), sălăţeâ (WB. auch sălăgea) FeigwarzenkrautN. (Ranunculus ficaria); TR. salată de iarnă Bocksbart M. (Tragopogon majus; BR.); salata câinelui Rainkohl M. (Lapsana comm.; BR.); salata iepurelui Plascnlattich M. (Prenanthes purpurea; BR.); salata mielului Rapünzchen N., Feldsalat M. (Valerianella olitoria; FUSS); sălăţica zidului Krümling M. (Chondrilla juncea; CIH.). GR. PI. auch sălaţi. ET. mittelb. it. salata (wofür jetzt insalata), vgl. serb. salata, ngr. σαλατα etc. SG. ALR SN IV, K. 1110. salavatS. n.(1717 MAG. IST.) Gebet N. der Mohammedaner, bestehend aus den Worten der Glaubensformel: Es ist kein Gott außer Gott, 364 salt1 und Mohammed ist sein Prophet (arab. la Haha illa ’llah etc. Turcii... sumeţindmânecile,făcurătoţisalavat mare şi strigară de trei ori: halila halila halila (CONST. CĂP., MAG. IST. V, 26). Un inel de salavat (TEOD. PP. 621; auf dem die Glaubensformel stand). ET. türk, salavat, PI. von salät „Gebet”. sală PI. săli S. f. (1803 I. NEC. IX, 253) 1. Vorraum einer Zimmergruppc: Flur M., Diele F., Korridor M. Un apartament compus din patru odăi, sală şi bucătărie cine Wohnung, bestehend aus vier Zimmern, Diele und Küche. GR. sală. - Dim. sădită, ş ăl iţă, PI. -ţe. 2. LM. Saal M.: sală de recepţie, de teatru, de aşteptare Empfangs-, Theater-, Wartesaal. ET. mittelb. it. sp. etc. sala „Saal”; zu Bdtg. 1 vgl. ngr. o&X(X)u id.; ş- ist schwierig. SG. ALR II/I, K. 234. salau PL -lăi S. m. (1806 KLEIN) TR. Gast M. Că de-asear ’ din scăpătat Greu un şalău mi-a picat (MÂNDR. EU. 180). ET. magy. szâllo. salbă PL salbe S. f. (um 1660 STAICU 155) 1. Halsschmuck M. aus Goldmünzen, bisw. im weit. Sinn auch von einem solchen aus Glasperlen (mărgele), Kaurimuscheln (ghiocei) etc. Vgl. drac 6. b. - Fig.: Minunăţiile salbei de munţi ce poartă numele de Bucegi (UR. BUC. 13). 2. Wamme F. des Rindes (D. T.). 3. salbă moale a) Spindelbaum M. (Evonymus); b) Faul-baum M. (Rhamnus cathartica; BR.). GR. PL auch sălbi. - Dim. sălbulîţă, PI. -le. ET. schwerlich lat. exalba od. subalba (CANDREAHECHT CONS. 8); viell. lat. salva „rette”, also zunächst ein Amulett bezeichnend. sâlcă siehe salcie2. salcâm PL -câmi S. m. (1832 GOL. CONDICA) 1. Robinie, Akazie F. (Robinia pseudacacia). 2. salcâm galben a) Goldregen M. (Cy tisus labumum; BR.). - b) Blasenstrauch M. (Colutea arborescens; PA.). 3. salcâm mic Unform F. (Amorpha fructicosa; PA.). GR. -cân (BR. 547). ET. türk, salkim. salce1 siche salcie2. sälce2 S. f. (um 1710 NEC. COSTIN) Sarsaparille F., Wurzel verschiedener in Amerika heimischer Smilax-Arten, früher als Mittel gegen Syphilis gebraucht: (cură de) salce Sarsaparillekur; a intrat în salce, a ieşit din salce er hat die Sarsaparillekur begonnen, beendet. Murit-au Heiman din salce şi l-au îngropat în Beri um (NEC. COSTIN, LET.21,’ 387). GR. bisw. -cie (B.). ET. geht mittelb. auf den ersten Bestandteil von span. zarzapar(r)illa zurück. Formen mit -/- zeigen it. salsa-pariglia, frz. salsepareille, port. salsaparrilha (nb. sarqap-), dt. Salsaparille (nb. Sars-, Sass-); an salce1 angelehnt bzw. magy. szärcsa. sălcie1 siehe salce2. sălcie2 PL sălcii S. f. (1495 DERS) 1. Weide F. (Salix); vgl. răchită. în sălcii în mijlocul (râu)lui am spânzurai organele noasfre (PS. RAMN. 136, 2) unsere Harfen hingen wir an die Weiden, die darinnen sind. S-a suit (urcat) scroafa în salcie (răchită, copac) über einen Emporkömmling. Vgl. mojic I. -Spcz.: salcie moale Salweide (S. caprea; FUSS); salcie pletoasă, plângătoare, falnică (PA.), TR. moartă (PA.) Trauerweide (S. babylonica). 2. Palmen (PL), Weidenzweige, die am Palmsonntag verteilt werden. De câte ori la biseric-am mers, Popa salcie mi-a dat (PANN PV.1 III, 6). Dumineca sălciii Palmsonntag (Duminica Floriilor, stâlpărilor) (PRAV. GOV. 82 b). GR. Älter salce, PI. sălci; TR. -că, PI. sălci. - Dim. sălcioâră, PI. -re, TR. sălcuţă, PI. -ţe; sălcîcă (AL. PP. 135; D.). ET. lat. salIx, -Icis. SG. ALR SNI, K. 56, 62, 134, 161, 169; II, K. 606; III, K. 627, 628; II/I, K. 213; MN 2807, 110. sălcie3 siehe salţă. säle siehe meu. salep S. m. (1792 TARIF, Ş. INFL. I, 310) Salep M. (Wurzelknollen von Orchideenarten; Getränk aus Salepschleimu. Honig, bei den Orientalen gebräuchlich). Orch is mascula, din ale cărei tubercule se face salepii (NAN. BOT. 108). Mitrislon văzând că ... va cădea în urgie împărătească, s-au adăpat cu salepul morţii şi au murit (DION., TEZ. II, 217) trank den Giftbecher. GR. -lip (DEL. S. 206), PI. salepii (NAN. 1. c.). ET. türk, salep. salepgiu PL -gii S. m. (1863 FIL.) Verkäufer M. von Salep (Getränk). Bragagii şi salepgii arnăuţi (FIL. CIOC. 29). ET. türk, salepqi. salhanâ siehe zalhana. salitră etc. siehe silitră. salon, PI. -Ioane S. n. (1842 POTRA II, 486) Salon M. ET. frz. salon. salt1 PI. salturi S. n. (um 1705 CORBEA PS. 221 a) Sprung, Satz M. Iepuraşul se răpede Naintând din salt în salt (AL. POEZII III Leg. n. 26). (în arhitectura 365 ■ MBB salt2 toscană) salturile nebune ale închipuirii sunt oprite (IORGA AM. 232). ET. postverbal von a sălta, gebildet nach lat. saltus, saltare, it. salto, saltare, frz. saut, sauter. SG. ALR II/I, MN 2240, 45. salt2 Adv. (um 1710 NEC. COSTIN) LV. ohne Truppen, ohne Begleitung, allein. De acolo au mers salt numai cu curtea, sa Anlioh Vodă la Tighinea (NEC. COSTIN, LET.2 II, 53). Maiu 9 sosi mareşalul la Focşani salt, căci armia îi trecuse la Brăila (DUM., Ş. INFL. II, 101). Daher noch in der Erzählung eines Bauern aus Tutova: La început era D-zeu salta-singurel (H. 1185). ET. türk. salt. saltanât S. n. (1793 I. VĂCAR., Ş. INFL. II, 311) veralt.: Gepränge N., Pomp, pmnkhafter Aufzug M., bes. in Gestalt vieler u. reich gekleideter Diener u. solchen Gefolges. Acesta (domnul Calimah) n-are sä iasă, ca prinţipul Ipsilant, Căci fiind ciocoi de curte, Jacè haz de saltanat (BELD., LET.2 ΙΠ, 349) Fürst C. wird nicht so (ärmlich) wie Prinz Y. ausfahren, denn ... er liebt das Gepränge. (Ei) plecară însoţiţi de o mulţime de slugi, ostaşi şi căruţe încărcate cu haine şi merinde, curat saltanat împărătesc (CAL. 1883, Ş. INFL.). (El) se pomeneşte cu tot sultanatul poliţienesc, inspectori, comisari, gardişti, jandarmi etc. (LIT.). ET. türk, saltanat. saltar siehe sertar. saltea PI. -télé S. f. (1765 IORGA S. D. VIII, 223) Unterbett N., Matratze F. A sta, a şedea pe saltea auf Daunen ruhen (ein weichliches, untätiges Leben führen): Era. molatic, un fei de „ lasă-măsă te las ”, ca toţi tinerii crescuţi pe saltea (GANE, CL XIX, 204). Conchidem dar că şi acest minister o pus sub salte promisiunile sale (AL. OP. I, 703) daß es auch diesem Ministerium nicht eingefallen ist, seine Versprechungen zu halten. GR. Dim. -teliită, PI. -te. ET. ngr. σιλτές, nach CIH. u. MIKL. TE. σελτές < türk, şilte. SG. ALR II/I, MN 3895, 3896, 137; ALRM II/I, K. 356,357. sâlţă PI. sâlţe S. f. (1840 K.-N. REŢ.) veralt.: Soße F. (Ei) îl udau (mielul fript) cu un fel de salţă compusă din vin amestecat cu usturoi pisat şi cu sare (FIL. CIOC. 113). Să se toarne această salce într-un blid (K.-N. REŢ. 13). Cigă fiartă în salcie de frunze de dafin şi alămâie (AL., CL IV, 320). GR. salce (STĂM.; K.-N. 1. c.), salcie (AL. 1. c.). ET. ngr. σάλτσα < it. salsa; salc(i)e gelehrte Konstruktion nach frz. sauce. salûp PI. -lüpuri S. η. (1803 IORGA S. D. XII, 145) MOLD, ärmelloser Mantel für Frauen, meist mit Pelz gefüttert. Aş zice să lăsăm cununia pe joi, lot nu-i gata salupu!(NAS). NUV. 1,17). Cucoana ... şedegrămădită în fundul unui divan ... având picioarele acoperite cu un sa.1 up blănii (I. NGR., CL V, 101). GR. salop. ET. vgl. rass. salop, poln. salopa, dt. Saloppe, frz. salo-pette. salva Präs, -vez (1848 ANUL II, 2) retten. ET. n. lat. salvare. salvct siehe şervet. sam PI. samuri S. n. (1907 VICIU) Saum M. (der in ein zu langes Kleid gemacht wird). GR. Dim. sämurel, PI. -le. ET. dt. Saum, nach dial. Aussprache. samachişă S. f. (1637 DOR) 1. MOLD. TR. Dickmilch F. Brânză cu smân tână sau samachişă, unt, ouă (MAR. NAŞT. 136). GR. sămăchişă, zămătişă (ŞINCAI), samachiş (ŞEZ. VII, 99). 2. TR. sămăchişă, -chişle Kronwicke F. (Coronilla varia; PANŢU). ANTHROPON. Căp. Sămăchişă (DOR). ET. vgl. slovak kyse „Säure” (RANK BÖHM. WB.), tschcch. leyska „Schlippermilch”, böhm. samokyska „saure Milch” (CIH.). SG. ALR SN II, K. 303, 310, 311, 415. samaniu Adj. (DOC. 1817) MUNT, strohgelb. O boiarna samanie cu bibiluri de mătase (DOC. 1817, REV. TOC. III, 240). O fecioară albă ca laptele, cu părul ca un abur samaniu (DEL. S. 247). ET. türk, şamani. samar PI. -mare S. n. (1583 BGL) 1. Saum-, Packsattel Μ. 2. Firstbalken M. des Daches (PAMF. IND.). GR. som- (DOS. VS. Sept. 23; 25 b); arorn. săm-, säm-, sum- (PAPAHAGI). - Dim. sămărâş (TEOD. PP. 678). ET. vgl. bulg. şerb. alb. samar, ngr. σαμάρι id., asl. samarü„Last”; zu som- vgl. it. somaro, magy. szamär, ukr. somar „Esel”. samarineän PI. -neni S. m. (1551/3 ES 27 a; Mt 10, 5) Samariter M. Duminica Samarinencei fünfter Sonntag nach Ostern, an dem das Evangelium von Jesus u. der Samaritcrin (Jo 4,4 flg.) verlesen wird. GR. S. f. -neâncă; LM. samaritean, f. -că\ LV. (16./17. Jh.) -reânin, f. -reanînă, -renină, -reâncă. ET. ksl. samarjäninü, f. -rjanina, bulg. -rjan/ai; samaritean < frz. samarilain. 366 samuraslä samavolnic Adj. (1632 EUSTR. PRAV. 560) eigenmächtig, willkürlich. Un crai. samavolnic bunătăţilor din lume (CON. 246) der mit den Gütern der Welt eigenmächtig schaltet. - Auch adverbiell. ET. slav., vgl. russ. samovoljnyj. samavolnicie PI. -cii S. f. (1581 CORESIOMIL. 14) Willkür F. GR. -mov- (AL., CL VII, 370). ET. samavolnic. samă siehe seamă. Samca f. (1879 HC) mythologisches Wesen, das Gebärende od. ilare Kinder tötet od. ihnen sonstigen Schaden zufügt. Wird unter den 19 Namen der Avestiţa (s. d.) angeführt (HC II, 281). GR. Sămca (PĂSC. 146). ET. vgl. ukr. Samka. sameş (um 1743 NECULCE) I. S. m. veralt.: Kassen-, Rechnungsführer, Kassierer M., bes. vom Verwalter der Distriktskasse (wofür LM. casier, administrator financiar). Această bună întocmire şi aşezământ ce l-am hotărât domnia mea atâtpentni calemurile dregătorilor vistieriei cât şi pen tru sam eşii judeţelor (DOC. 1813, TEZ. II, 364). Personalul cancelariei acestei autorităţi (a hătmăniei) era compus de un sameş însărcinat cu păstrarea banilor ce se depuneau acolo şi cu ţinerea corespondinţei (FIL. CIOC. 244). Vai când ajunge lupul sameş la oi! (PANN PV M. II, 38). II. Adj. (in Geldangelegenheiten) peinlich genau. Când s-au mazilit (Antioh Vodă), au rămas mai cu nimică... că el nu era prea sameş nici lacom (NECULCE, LET.2 II, 285). ET. samă (seamă) „Rechnung”, also urspr. „Rechnungsführer”. Gebildet wie vameş aus vamă. SG. ALR SN II, K. 391. samfir siehe zamfir. samoderjeţ (t) Adj. (um 1700 SPAT. MIL.) autokratisch, unumschränkt herrschend. împărat samo-ife/ye/(SPÄT. MIL., LET.21, 115). ET. russ. samoderzec. Samodiva f. (1879 CIH.) böse Fee, die Kindern u. jungen Leuten Schaden zufügt. Sila Samodiva, Sila Sămândilă (PAMF. SV. 25). ET. unbek.; vgl. Samca. samoraslü (t) Adj. (1683 DOS.) von selbst (d. h. ohne Saat) gewachsen, wild. Hrana îi era samorasle bâlii (ksl. samorasloe bylie) (DOS. VS. Ian. 13, 12 b). ET. ksl. samoraslü; vgl. samuraslä. samovar PL -vâre S. η. (1832 GOL. CONDICA) Teekessel, Samowar M. ET. russ. samovar. samovolnic etc. siehe samavolnic etc. sampson S. m. (1705 CANT. IST.) Bulldogge F. In câmpi (sunt) ogari, în stuhuri sampsoni (CANT. IST. 268). Die richtige Form samsun steht im Glossar (CANT. IST. 12). Daher Samson als Hundename: Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare (GR. ALEX., Ş. INFL. 1,312). ET. türk, samsun; sampson nach gr. Σαμψών „Simson”, vgl. russ. Sampson. samsar PI. -sari S. m. (1832 GOL. CONDICA) Makler, Sensal Μ. GR. simţar, simzar (AL., CL I, 329; AL. OP. I, 48). ET. vgl. şerb. samsar; bulg. samsarin < türk, simsar (das viell. it. sensale etc. zugrunde liegt). SG. ALR SN IV, K. 1015. samsarlâc PI. -lâcuri S. n. (1832 GOL. CONDICA) Maklerei, Maklergebühr, Courtage F. ET. türk, simsarhk. samsun siehe sampson. samulâstră siehe samuraslä. samur PI. -rnüri S. m. (1629 DRHB XXII, 453) Zabel M. (Mustela zibellina). Blană de samur Zobelpelz. Giubeaoa depambriu albastră blănită cu samur (C. NGR. 16). Un ticălos ciohodar ce tremura de frig dinaintea scării caselor noastre, iar acum înoată în atlasuri, catifele şi samuri (FIL. CIOC. 25). - In der Bdtg. „Zobelfell” PI. meist samururi: Trei puduri ...de mărgăritare fine, 640 samururi rare, o mulţime de bucăţi de catifea (CL XV, 36). ET. türk, samur. Samurache m. (1842 GR. ALEX. 322) Hundename, wird gew. Pudeln gegeben. Tecuţăi a legat o tinichea de coada lui Samurache! (BACALB. MT. 5). ET. wahrsch. zu samur. samuraslä PI. -râsle S. f. (1649 MARD.) von Feldfrüchten vor der Ernte abgefallcner Samen, aus solchem gewachsenes Fruchtfeld. Dacă să va tâmpla a fi timpul din protivă la secere, încât să se scuture mălaiul, atunce această samuraslä de mălai de toamnă poate să rămâiiepe la anul (ION. CAL. 79). Usturoi de samulastră (PP. RCM. SĂRB. 74). GR. săm- u. -mulâstră. ET. asl. samoraslü, şerb. -rast(ao, f. -stla) „von selbst gewachsen”; vgl. samoraslü. SG. ALR SN I, K. 91,254. 367 sanceu sanceu S. u. (1910 PAMF. IND. 104) BUCOV. ldeiner Schlitten zum Transport eines Baumstammes. GR. scanceu. ET. zu sanie II vgl. magy. szânko. sanchi Adv. (1871 AL.) fam.: sozusagen, quasi. Nişte patrioţi fără posturi se încercară a face sanche ...o revoluţie (AL. OP. 1,115). GR. sanche. ET. türk, sankt (SAMY-BEY 648 a). sanchiu Adj. (1832 GOL. CONDICA) MUNT. fam.: verdrossen. Posaci şi sanchii (KIK., Ş. INFL. 1,313). ET. unbek. SG. ALRSNV, K. 1243. sandäci S. m. (1569 DERS) Schuhmacher M. ET. unbek. sandal1 PI. -dale S. n. (1645 HERODOT 270) LV. Barke F. bei den Türken (nach REDH.2 1186 b von europäischer Form, wog. caic von orientalischer). In vadul Brăilei ...Mi se încarcă ... Două, trei sandale Şi un caic mare (PP. BUR. CĂL. 107), GR. PI. auch sandaluri (MS. 1715, ARH. ROM. II, 122). ET. türk, sandal. sandal2 S. n. (1728 IORGA S. D. XI, 265) Stoffart bei den Türken, nach Zenker 547 b Taft M. împăratul ...au învălit toate cărţile într-un sandal verde şi au pecetluit sandalul cu turaua (EN. COGĂLN., LET.2 III, 233). ET. türk, sandal. sandal3 S. n. (um 1733 BOGD. CM. 160) Sandelholz N. GR. türk, sandal. sandac (t) S. n. (1564 CORESIMOLIT., DENS. IST. II, 344) Absicht F. Iară de se va tâmpla mutarea lui ... a se spurca ...cu sandăcul şi vrăjmăşia diavolului (PRL 231a). ET. magy. szăndek. sandomircă S. f. (1906 ALEXI) weiße, weiche Weizensorte. ET. nach der Stadt Sandomir. sangeäc (1492 LDSR358) I. S. m. ehern.: Oberhaupt N. eines Sandschaks (siehe II. 2), türk, sancak-beyi (REDH.2 1082 a) so genannt, weil ihm eine Fahne (aber keine Roßschweife, wie den Paschas u. Beis) vorangetragen wurde, siehe CANT. IST. IMP. OT. 163 u. 294. împăratul turcesc ... trimise ... la toţi săngeacii să se găteze de oaste (URECHE, LET.2 1, 227). - Sangeagâş (NEC. COSTIN, LET.' 1, App. 81; LET.21,453), sangeactăr (CANT.) Fahnenträger M. II. S. n., PI. -geăcuri 1. Fahne F. der Türken. (Dumitraşco Vodă) au purces din Ţcirigrad ... fără tuiuri, /ară sangeac, fără tabulhaneaua împărătească (NEC. COSTIN, LET.2 II, 89). 2. SandschakN., türk. Regierungsbezirk, Unterabteilung einesPaschaliks od. Wilajets.împăratul... slobozenie că-i da ...să strângă (zaherele) cât o putea din sangea-cul care-o vrea (TEOD. PP. 678). - Sangeac-şerif heilige Fahne des Propheten (I. VĂCĂR., TEZ. II, 247, 276). GR. săng- (URECHE, LET.21, 161 u. 1. c.), sâng-(ODOB. MV. 1894, 15; CANT. SCRIS. 143). ET. türk, sancak. sangulic S. f. (1815 IORGA S. D. VII, 44) veralt.: streifenförmiges Tuch. Pe cap avea un fes alb de Tripoli legat împrejur cu o sangulie albă cusută cu mătase şi jir (FIL. CIOC. 223). Fata îşi cuşti toată istoria pe două sangulii (ISP. LEG.2 364). O sangulie De in subţire ţesută Şi cu flori de fir cusută (TEOD. PP. 172).’ ET. unbek. sanieiör S. m. (1825 B.) Sanikel M. (Sanicula). GR. sănişor (B.), S. f. sănicioâră (B.). ET. offenbar aus n. lat. sanicula umgebildet; auch magy. szâniesor, szanicor. sanie PI. sSnii S. f. (um 1640 URECHE, LET.1, 202) Schlitten M. A merge, a se plimba cu sania Schlitten fahren. Pe costişe se dădeau copii cu săniuţele într-o gălăgie straşnică (SAD. CR. 128; vgl. a da III. 6.) ließen sich Kinder in kleinen Schlitten hinuntcrgleiten. GR. Dim. săniuţă, PI. -ţe; săniiişcă, PI. -şte (PAMF. IND.). ET. vgl. şerb. russ. sani, ukr. sanji, bulg. sanje, poln. sanie, tschech. sânje. SG. ALR SN I, K. 130; II, K. 356-360; V, K. 1308. sanitoâre etc. siehe sunătoare. saön siehe sovon. sapă1 PI. sâpeS.f. (1588 DIR) 1. Hacke, Haue F. La prăşit, omul pleacă dis-de-dimi-neaţă cu sapa pe umăr (PAMF. AGR. 79). Vgl. lemn 1, lopată 1. GR. PI. sepe (MF I, 1533; im Reim). - Augm. S. n. săpoi, PI. -poăie. 2. Hacken N. (Bogatul) în ziua de Gheorman (Vollcs-fciertag am 12. Mai) a băgat vro 20 de oameni la sapa porumbului (RCM. SÂRB. 65). E vremea sapei, fă (RADUL. RUST. I, 141). 368 sardea GR. Dim. săp(u)şoâră, PI. -re (D.). ET. viat. sappa, vgl. it. rät. zappa, it. dial. (Erto) sapa, sp. zapa, frz. sape. SG. ALR SN I, K. 27, 28, 95, 99, 100, 101. sapă2 PI. sape S. f. (1705 CANT. IST. 147) Kruppe F. des Pferdes etc. De-adăpat cu ce-l adapă (pe cal)? Tot cu lăptişor de iapă, De şi-l face lat pe sapă (AL. PP. 106). ET. vgl. serb., nach CIH. auch nslov. sapi (PI.). sapfir siehe zamfir. sapin siehe ţapină. sapön etc. siehe săpun ctc. sar S.n. (1892 LUP.) Grünspan M. Să se spele rana (de la piciorul calului) cu oţet şi să sepresoare cu grinşpan, adică sar (LUP. MB.’114). ET. unbek. sarâciu (t) S. m. (DOC. 1693) Sattelknecht M. am Hofe des Paschas etc. Beizadea cu ciohodarii i un saraciu (DOC. 1788; Ş. INFL. II, 103). - Der Vorsteher hieß saraci-başa. (DOC. 1693, Ş. INFL. II, 103). ET. türk. saraq. sarâf siehe zaraf. sarafan S. n. (1892 MAR.) Sarafan M. Din coţii cei de lână (care s-au întrebuinţat pentru crijmă) îşi face mama copilului o fotă, o fustă şi un şarafan (MAR. NAŞT. 174). GR. sar-. ET. vgl. russ. poln. sarafan. saragea PI. -gelc S. f. (1693 Ş. INFL.) ehem.: ReitcrtruppSoldat M. bei den Türken u. in Munte-nien. (Mihnea) au strâns turci mulţi, unii saragele, alţii delii, alţii beşlii, alţii seimeni (CONST. CĂP., MAG. IST. IV, 350). Trimis-au şi el (Şerban Vodă) pre Mănăilă căpitanul cu saragele să prindă pe jupăneasa lui Iordachi Ruset (NECULCE, LET.2 II, 234). GR. -rig- (DOC. 1693, Ş. INFL. II, 103), -rang- (PP., Ş. INFL. II, 103); PI. m. sărăţei (FOT. III, 208), sărăcei (BĂLC. 591; BOLINT., Ş.’lNFL. II, 103). ET. türk, sarica, -ce (ZENKER; REDH.), wörtl. „gelblich”, nach der Farbe der Fahne und der Uniform. sarahöl etc. siehe salahor. saräi PI. -raiuri S. n. (1633 MAG. IST. IV, 318) Serail N., Palast M. des Sultans, Paschas etc. Au mers ... toţi boierii ...la saraiurile vizirului (MIR. COSTIN, LET.21, 298). După ce au încunjurat (turcii) saraiul craiului şvezesc (din Iaşi) (AXINTE, LET.2 II, 148). GR. sar- (MIR. COSTIN, LET.21,292; NEC. COSTIN, LET.2 II, 55); PI. serâie (MUŞTE, LET.2 III, 11). ET. türk, saray. sarailic PI. -Iii S. f. (1847 C. NGR.) mit Nüssen gefüllter Blätterkuchen. Masinca făcuse de trei ori sarailie - noroc că aveau nuci în curte (BASS. V. 14). GR. seral- (C. NGR. 326). ET. türk, sar avii. saramiiră PI. -nutri S. f. (1703 GCD) (Salz-)Lakc F. Ce este oceanul alta decât un vas imens, un „pahar”plin de salamură” (AL., CL VIII, 114; scherzhafte Erklärung zu arab. phar „Meer”). GR. salam-, BAN. sălăm-, MOLD. sărăm-. ET. vgl. serb. salamura, ngr. σαλαμούρα < roman. salamura (it. salamoja, sp. salmuera, frz. saumureQtc.); sar- für sal- in Anlehnung an sare „Salz”; siehe auch REW 7545. sarazin PI. -zini S. m. (1560BRATU, SCLXXV, 155) Sarazene M. O dede unui spurcai curvariu sărăcin ... să o strice (DOS. VS. Apr. 29; 103 a). GR. sărăcin. ET. mittelb. n. lat. saracenus. sârbăd siehe searbăd. sârcă siehe ţarcă. sârce PI. sărci S. f. (.1806 KLEIN) Wasser-, BleßhuhnN. (Fulica arta; B; POL.). ET. magy. szârcsa. sarcină PI. sarcini S. f. (16. Jh. CV213 a; Apg 21, 3) 1. Last, Bürde F. De vei vedea înjugătoriul neprietenului tău căzut supt sarcina lui (BIBLIA 1688 Ex 23,5). Multe mâini fac sarcina (mai) uşoară viele Hände machen leichte Bürde. Aducând o sarcină de lemne (AL. OP. I, 1582) eine Tracht Holz. 2. fig.: LastF. Clasa ţăranilor ... ducea toate sarcinile statului (GHICA XII). Cheltuielile sunt în sarcina Dv. die Spesen gehen zu Liren Lasten. Sarcinile unui imobil die auf einem Grundstück ruhenden Lasten. 3. Schwangerschaft F. (Fata) e în a şaptea lună de sarcină (VLAH. IC. 67). GR. -cenă (BIBLIA 1688 Js 46,1). - Dim. sărcioâră, PI. -re. ET. lat. sarcina. SG. ALR SN I, K. 262; II, 592; ALR II/I, MN 3829, 148. sardeâ PI. -dele S. f. (1792 FURNICĂ 183) Sardine F. (GOLESCUCĂL. 110), (deLissa) Sardelle F. Lumea şedea ca sardelele în vagoane şi prin coridoare (LIT.) wie die Fleringe zusammengepreßt. GR. Dim. -deliiţă, PI. -ţe. ET. mittelb. it. sardella; der Sg. ist aus dem PI. erschlossen. 369 sardonie sardonic (t) S. f. (1581/2 PO2 311; Ex 39, 10) Sardonyx M. (Edelstein). ET. gr./lat. sardonyx. sare S. f. (1551/3 ES 5 a; Mt 5, 13) 1. Salz N., PI. săruri Salze (PL). Sare de bucale, de mare, amară Koch-, Meer-, Bittersalz. Sarea-i bună la jiertură, însă. nu peste măsură zu viel Salz verdirbt die Suppe. Vgl. câine 8. j. drag I. 2, mălai 4, mare1 1, mâncare 1, pâine, a potidvi II. 2. - Fig.: De viaţă nu-mi părea rău, căci prea fără sare era (CRAS. II, 123) das Leben ... war zu schal. 2. sarea pisicii Antimon N., Spießglanz M. (POEN.). GR. Dim. săricică (MF I, 1332). ET. lat. sal, -lis. SG. ALR SN II, K. 423, 531, 580; IV, K. 1104. sârecă siehe sarică. sarhât etc. siehe serhat. saric PI. -rice S. n. (1736 IORGA S. D. VII, 196) veralt.: Turban M. Pe capu-i de o parte, saricu-i de veliiră, Roat de pietre scumpe (BOLINT. 1877 I, 217). ET. türk. sank. sarică PI. sarici S. f. (um 1529 DERS) aus langen Wollzotten hergestellter Mantel der Hirten u. Bauern, dient zum Schutz gegen Regen u. Frost: Zottenmantel M.la-ü gingaşi sarica, Ungurene, vreme rea, şi te du la ţara ta (TEOD. PP. 334). GR. sarică; sârecă (DOS. VS. Fevr. 19, 75 b), sărică (B.). - PI. sârice (DOC. 1801, CL IX, 277). ET. spătlat. sarica (mlat. sarica, -reca, -raca, sarea). SG. ALR II/I, K. 287; SN II, K. 432,442; IV, K. 1181, 1185. sarma PI. -mâle S f. (1817 IORGA S. D. XII, 207) in gesäuerte Weinblätter od. Kohlblätter gewickelte Fleischklößchen. Beliebtes Gericht, wird meist mit saurer Sahne gegessen. Nu uita. să spui bucătarului să nu facă sarmalele aşa de vârtoase (I. NGR., CL V, 103). GR. Dim. sărmăluţă, PI. -ţe. ET. türk. sarma. SG. ALR SN IV, K. 1098. sârniţă siehe solniţă. Sarsailă m. (1876 CREANGĂ0 147) einer der Namen für den Teufel. Palasca cu zapisul pe care-l dedese Adam diavolului când ne-a vândut pe noi, era după gâtul lui Sarsailă (RCM. SĂRB. 77) die Ledertasche mit der Urkunde, die Adam dem Teufel gegeben hatte, als er uns verkauft hat, hing am Hals von S. Daher auch schmähend von Menschen: Nu poţi găsi gaura (lacătului), sarsail viclean? (CRĂS. SCH. II, 73; der Pfarrer zu seinem etwas angetrunkenen Gehilfen). ET. Dürfte semitischer FIcrkunft sein, etwa hebr. sar seöl „der Fürst der Unterwelt”, durch slav./byzant. Vermittlung. SG. ALR II/I, MN 2744, 95. sas PI. saşi S. m. (1442 DERS) Sicbenbürger Sachse M. Aşişderea şi târgul Baia scrie că l-au descălecat, nişte sasi ce au fost olari (SIM. DASC., LET.P 65). GR. LV. PI. sasi. ET. ahdt. sahso wurde auch vom Asl. (sasii) und von dort ins Magy. (szäsz) übernommen; für das Rum. kommt auch mhdt. sa.ss(e) in Frage. saschiu PI. -chii S. m. (1703 CORBEA, CLCIII, 207) TR. Immer-, Sinngrün N. (Vinca minor). Mergea lelea p-îngă tău Cu cunună desasău (I.-B. 17). O viţea albă, împodobită cu o cunună, verde de saschiu la grumaz (MAR. NUNTA 751). GR. sasau, sasău (BIBIC. 130; im Reim), săsau (B.), sastyîu (FUSS), saftiu (MAR. ÎNM. 354). ET. saschiu ist dial. Form für * sasfiu < magy. szâszjîi (wörtl. „Sachsengras”) (NEMN.). In sasău dürfte dasselbe Wort vorliegen: *sasfiü, *sashiu, *sasi.ü, sasau, sasău, mit dem Suff. -du. sastisi Präs, -sesc (1807 GÂLDI 247) veralt. I. V. tr. verwirrt, verlegen machen. în ţara binecuvântată, a românilor ... blajina „localnică” stăpânire ne-a îngăduit să trăim ca în sânul lui Avram, fărăa ne mai „sastisi” cu statistice iscodiri (ODOB. PS. 260; Worte der Wölfe mit Bezug auf eine Statistik der Schäden, die sie anrichten). II. a se sastisi verwirrt, verlegen werden. Nu te roşi, soro dragă ... Lumea-i lume, şi tinereţa ... Ce te sastiseşti? (AL. OP. 1,409; zur Freundin, die sie bei einem Stelldichein überrascht). ET. ngr. σαστίζω, Fut. -τίσω. sastisirc S. f. (1788 GÂLDI 247) veralt.: Verwirrung, Verlegenheit F. ET. a sastisi. sastisit Adj. (1821 BELD. TR. 417) veralt.: verwirrt, verlegen. Tată-său ... o datăa dus-o şi la club, dar copila, sastisită de-atâta lume străină, l-a. rugat s-o ducă la pension (VLAH. DAN I, 63). ET. a sastisi. sat PI. säte S. n. (1344 DRĂGANU 267) Dorf N. La sat auf dem Dorf. E cam sărăcăcios p-ici. Mi se pare că n-am săfac sat nici în casa asta (CL XVI, 115; Worte des Dieners, der eine neue Stelle sucht) daß ich auch in diesem Haus nicht lange bleiben werde. Vgl. babă 1, bordei, călăuză, codaş, cremene II. - Satul alle Welt, die ganze Stadt, in Verbindungen wie: O vorbă dacă ţi-o spui, Tu o şi dai vântului De o duce satului Ş-o duce bărbatului! (I.-B. 232; die Frau zum 370 sau Liebhaber). Vgl. bărbaţi. 1,gură 1. b,plin I. 1. Ähnlich in: Unde scuipă un sat, se face un lac viele können mehr als einer. - Bei COR., PS. SCH., CV häufig als Übers, von ksl. selo in Sinne von „Acker”, „Feld” u. von lcsl. selenie in dem von „Wohnsitz”. Sfatfăcură să cumpere lor un sat (CORESI TE4 62a; Mt 27, 7). Iarba, astăzi în sat fiind şi. demâneaţă în cuptori aruncată (CORESI TE4147 b; Lk 12, 28) auf dem Feld. Şi băgară-mă în pădurea sfânta a ta şi în satele tale (CORESI PS.5 79 a; Ps 42, 3). GR.foat (PS. SCH. öfters, z. B. 42, 3; CV2 49 b; Apg 28, 7). - Dim. sătuc, PI. -ce, sătuceân, PI. -cène, sătii-leân, PI. -lene, sătişor, PI. -şoâre; sătiiţ, PI. -ţe; săteâc (VÂRC.), sătuUţ (D.), săticâl (BARC), sătcel (MS. 17. Jh.,GCR I, 232). ET. Vgl. alb.fsat, das wohl nicht < lat. *massătum von spătlat. massa „Komplex von Ländereien, Landgut” (G. MEYER ALB. WB.), sondern < lat. fossälum „Gegrabenes” (ders. in GRÖBERS GRDR. I2, 1053) ist. Die rum. Dörfer waren meist durch einen Graben von den umliegenden Ländereien abgegrenzt. Rum. fsat kann Erbwort sein, vgl. wegen des Ausfalls des Labials vrere < lat. *vol&e. SG. ALR SN I, K. 356; III, K. 899, 900, 901; V, K. 1371, 1400; VI, K. 1821, 1822. Satana m. (1551/3 ES 2a; Mt 4, 10) Satan M. Şi era acolo în pustie patruzeci, de zile ispi-tindu-se cu Satana (BIBLIA 1688 Mk 1, 13). Să vor munci cu Satana. în focul nestins carii n-au ospătat pre Hs. când au fost flămând (MĂRG.2 28 b). Satan fece meşterşug de s-au aprins beserica (DOS. VS. Oct. 26; 87 b). ’ GR. Gen./Dat. Satanei; Satan, Gen./Dat. lui Satan; bisw. Salanâ (BIBLIA 1688 Mt 12, 26). ET. ksl. satana < gr. oaxavaç (hebr. săţăn). SG. ALR M, K. 184;MN2744, 95;SNV,K. 1568. satanic Adj. (1837 C. NGR.. 10) teuflisch. ET. frz. satanique. satarâS. f. (1684 H. 3213) MUNT, veralt.: Last, Auflage F. (willkürlich eingehobene Abgabe). A patra zi (Mavrogheni) au pus satara de bani. pe mitropolitul şi pe episcopi şi pe boieri ... să dea, care 60 de pungi de bani, care 50, care 30, 20, 10, care 5 (DION., TEZ. II, 168). Anlioh Vodă ... gândind că s-a plăti (de datorii), scoase orânduiele multe şisatarale şi hârtii... (NECULCE, LET.2 II, 285). Şi a pus cinovnicul sataraua pe oamenii din satul despre Soare-apune: să plătească, cum or şti, pe ţiganul domnesc (RC. LEG. 81 ; der Leibeigne war in der Nähe des Dorfes ermordet aufgefunden worden). Daher: A cădea satara în spinarea cuiva jdm. zur Last fallen. Baba începu iarăşi să tocănepe vladul de bărbat ca s-o scape de sataraua.procletului, de băiat (CAL. 1881, Ş. INFL. I, 315) er solle ihr den ... Knaben vom Hals schaffen. ET. viell. türk, müsadere „gewaltsame Wegnahme, Einziehung des Vermögens” od. sitare „Unglücks-, Unstern” (REDFI.2 1039 a). satâr1 siehe satâr. satâr2 PI. -ţâre S. n. (1776 MIN. 103) 1. Hackmesser N. Zgomotul satârului locând carnea (BASS. V. 24). 2. ehern.: Beil N. des Henkers, Kriegers. (Ţiganul) îşi arătă cu mândrie satârul plin de sânge (ISP. LEG.2 256; er wollte die Unholde erschlagen haben). ET. türk, satir. satelit PL -liţi S. m. (um 1790 UT) Satellit M. - Fig.: Sateliţii tiranului ... îl îmbrânciră în mulţime (C. NGR., DL 36). ET. frz. satellite. satiră PI. -tirc S. f. (1703 GCD) Satire F. ET. n. lat. satira, frz. satire. satisfacţie PI. -fâcţii S. f. (1736 STINGHE I, 26) Genugtuung F. ET. n. lat. salişfaclio, auch mittelbar, saţ (16. Jh. PS. SCH.) I. S. n. Sättigung, Sattheit F. Şi deade loru cerearea loru, tremese saţiu (ksl. sytosti) în sufletele lor (PS. SCH. 105,15). Lacomul şi cui-variul n-are saţiu niciodată (MĂRG.2 30 a) der Gierige und der Ausschweifende haben nie genug. Şi mlătişul va ajunge storsura şi storsura semănătura şi veţi avea până la saţiu (MS. 17. Jh. Lv 26, 5, HC I, 6). Boalele trupului nu să lămă-duiesc cu saţiul şi. cu beţia (MOLIT. 1689, GCR1,285) ein kranker Körper gesundet nicht durch Völlerei und Trunksucht. Iastă gâscă s-o faci friptură şi umplută, să ne ţinem saţul câtăva vreme (BOGD. P. 229) damit wir uns für einige Zeit satt essen. Am mâncat colac cu cârnaţ, Că ţâne mai bine de saţ (PP. GCR II, 228) es hält länger satt. Sosi toamna şi, nu ştiu cum, cu dânsa veni şi saţiul în casa lui (C. NGR. 67) der Herbst kam, und mit ihm auch der Überdruß. - Neg. nesaţ: (Ilinca) sorbea cu nesaţ cuvintele mele de învăţătură (UR. BUC. 101) gierig. Ce aer! Ce răcoare! Răsufli cu nesaţiu, te simţi voios, uşor (RĂDUL. RUST. I, 223). O, vino ... Să te privesc cu mult nesaţ (EMIN. O. I, 235). II. Adj. nesâţunersättlich. Neputându-şistrânge banii atâtea cât să-şi plinească lăcomia cea nesaţie (NEC. COSTIN, LET.2 II, 74). GR. sâţiu. ET. Dunkle Bildung aus lat. satio, -are „sättigen”. sau Konj. (16. Jh. PS. SCH. 8, 5) oder; sau ... sau entweder ... oder. De va fura neştine viţel sau oaie (BIBLIA 1688 Ex 22, 1). Cine va mânca 371 sâvai lup sau vulpe sau câine sau pisică (PRAV, GOV., GCR I, 90). Cându te-am văzut flămând si te-am săturat sau setos şi te-am adăpat? (CORESI TE4 56 b; Mt 25, 37). Altă mai multă defăimare nu poate a fl. la un norod ... decât a vieţui fără de pravili, adecă sau să nu aibă pravili (PRAV. IPS, GCR II, 124). intr-o zi, sau că nu putuse să încheie socoteli bune cu Iancu Slătineanu ... sau că iar i se făcuse poftă de hagealâc, s-a pus într-o şaicăsă treacă la Nicopoli (GHICA SCRIS. 302) sei es daß ... oder daß .. - Im Wechsel mit ori: Doar hârtia s-a scumpit Ori pe mine m-ai urât Sau negreala s-o gătat Gripe mine m-ai uitat? (I.-B. 142). - In der Volkssprache ist dafür ori weit gebräuchlicher. ET. wahrsch. Kreuzung von lat. seit u. aut (mm. au). sävai siehe săva. savec Adj. (1683 DOS. PAR. 59 a) wild(-wachsend). înlr-un scad savec de coame (BIBLIA 1688 Gn 22, 13). - Auch substantiv. ET. unbek. savürä S. f. (1835 GOR. HAL. II, 46) Ballast M. (Vasele de război ale romanilor) aveau un lest de nisip, „saburm ”, savură (AL. POEZII III, 193). GR. sabiiră (WB.). ET. ngr. oaßoupa < lat. saburra. saxană PI. -nâle S. f. (1821 Ş. INFL.) veralt. ugs.: Last F., Pack M. eines Saumpferdes etc. La grajd de piatră intm, Pe cioaca că i-o scotea, Saxa-naua i-o punea (Ş. INFL. I, 316) er holte den Rappen heraus und bepackte ihn. Ai mai avut Saxanale cu parale, Sămăraş cu gălbenaş, Cirezi multe de boi graşi (TEOD. PP. 577). Dacă văzu şi văzu, se hotărî şi el a se duce acasă cu saxanaoa în spinare (ISP. LEG.2 212; eine Eule hatte sich auf seinen Rücken geklammert). GR. sarsana (SĂGH. VOC. 67). ET. türk, seksane, -sene etc. (pers. saishane) „Gepäck eines vornehmen Reisenden, Pack-, Saumpferd” (ZENKER 494 c, 513 c; REDH.2 1032 b). saz PI. sâzuri S. n. (1793 I. VĂCAR.) veralt.: Saiteninstrument N. bei den Türken. Ducân-du-mä la Rusciuc în casele sale, îmi făcu ziafet în seara aceia aducând şi sazuri (I. VĂCĂR, TEZ. II, 299). Zi şi noapte dezmierdat (în paradis) De melodioase sazuri lângă marele profet (BĂLĂCESCU, CL VIII, 333). ET. türk. saz. să1 siehe se. să2 Konj. (1521 NEACŞU) 1. LV. (16./17. Jh.) wenn, ob. Să veţi hi îmblându în tocmea lele meale ... da-voi voao ploaie în vreame destoinică (MS. 16. Jh. Lv 26, 3 u. 4, HC I, 6). Cum goneaşte unul mii şi doi rădică untunearece. Să nu Domnul deade ei şi Domnulpridădi ei (CORESI PS.5 291 b; Dt 32,30). E să greşire ţie fratele tău, pasă şi obliceşte el adinsere şi acela singur (CORESI TE4 38 b, Mt 18, 15). Să neştine, împărate, ţ-ar sudui icoana obrazului, i-ai face grea certare, ca şi când te-ar sudui pre tine (DOS. VS. Oct. 17; 70 a). Spunre-mi se Rimleanu eşti (CV2 22b; Apg 22, 27). - Auch arom., z. B.: că si nu, va s-ti mâcăm (PAP. BASME4) denn wenn nicht, werden wir dich fressen; gewöhnl. s-easte că, si furi că, z. B.: s-easte că va s-aminţîficior (PAP. BASME 7) wenn du einen Sohn gebären wirst. întribă ornlu săfuri că poate ...să Iu pidipsească (WEIG. JB. II, 32) es fragte den Menschen, ob es ... ihn bestrafen könnte. 2. vor Konjunktiv: daß. Doresc să mă aştepţi ich wünsche, daß du mich erwartest Poate să vină er kann kommen. Să ştiu, bade, că vii, Frumos m-aş împodobi Şi-nainte ţi-aş ieşi (I.-B. 115) wenn ich wüßte. Vgl. ca 10, cum 1. - Die 3. Pers. kann an die Spitze des unabhängigen Satzes ohne sä gesetzt werden: ferească D-zeu! od. să ferească D-zeul Gott behüte! Aber nur să te ferească D-zeu! Gott behüte dich! GR. LV. (16. Jh.) se\ arom. si, sä, s-. ET. lat. sT; e aus vorton. I, vgl. vecin < viemus. săbărel S. n. (1880 DJPR) Rundtanz M. ET. zu Sabar, Nebenfluß des Argeş. săbau PI. -bai S. m. (1633 PASCA) TR. BAN. Schneider M. împărăteasa ... Dupăsăbăi trămetea, Mai faină ţoală-i fa.cea (lui Gruia) (WEIG. JB. III, 302). ANTHROPON. Szaboul (1633 PASCA N. 316). ET. magy. szabö. săbia Präs, -biez V. tr. (1683 DOS. VS. Noe 4; 103 a) mit dem Schwert hauen. Nu junghia, Nu săbia, Nu ustura, Nu săgeta! (PP. Bespr., GCR II, 341). ET. sabie. SG. ALR SN II, K. 406. săbicioâră siehe sabiţă. săbier PI. -bicri S. m. (1587 DERS) Verfertiger von Schwertern: Schwertfeger M. Săfacă faurii coifuri şi săbierii săbii (ALEXANDRIA 27). ET. sabie. săbierieS. f. (1823 BOBB) Schwertfegerei F. ET. săbier. săbioară siehe sabie, sabiţă, săbiuţă. săbioi siehe sabie. 372 săgeată săbiuţă PI. -uţe S. f. (1703 GCD) 1. Stichling M. GR. săbioâră, sabiţă. 2. Siegwurz F. (Gladiolus). ET. sabie. săblăznă PI. -blâznc S. f. (16. Jh. CV) LV. (16. Jh.) Anstoß M., Ärgernis N. Piatra săblazneei (CV2 73 b; 1 Petr 2,7). Să vei sluji bodzilor lor, pre săblaznă-ţi va fi (PO2 258; Ex 23, 33). Vai lumiei de săblăznă. Nevoie este amu a veni săblaznele. Insă vai de omul acela ce săblazne îmblăi (CORESI TE4 38 a; Mt 18,7). - Spez. LV. (17. Jh.) vom Samenerguß. Preotul de va să facă leturghie şi va cădea întru săblăznă (PRAV. GOV. 121 b). ET. ksl. sublaznu, -w/„scandalum”. săblăzni (t) Präs, -nesc (1561 CORESI TE4) LV. (16./17. Jh.) I. V. tr.:pc. bei jdm. Anstoß erregen, jdn. ärgern. Să le-ară mâna ta sau piciorul tău săblăzni-te, taie ea şi leapădă el de la tine (CORESI TE4 38 a; Mt 18, 8). 11. a se săblăzni 1. de cn. an jdm. Anstoß nehmen, sich über jdn. ärgern. Toţi vă veţi săblăzni de mine în noaptea aceasta (CORESI TE4 59 a; Mt 26, 31). 2. (17. Jh.) Samenerguß haben. Preotul ...de să va săblăzni în vis (Ş. TAINE 114). - Auch îmbl- (CORESI PS. 105, 36),'izbi- (CANT. DIV. 8 a). ET. ksl. sublaznili. săblăznire (t) S. f. (16. Jh. PS. V.2 106, 40) Verirrung F. ET. a săblăzni. săblăznitor (t) S. m. (1561 CORESI TE4 28 b; Mt 13,41) Irrender M. ET. a săblăzni. săbor etc. siehe sobor etc. săcalăş PI. -câlăşe S. n. (1620 MOXA, HC I, 403) chem.: Falkonett N. (Feldgeschütz). Au slobozit târgoveţii... un sacaluş, din care sacaluş glonţulfoarte pe aproape de Vasile Vodă au lovit (MIR. COSTIN, LET.1 I, 304). GR. sacâluş. ET. magy. szakallâs, zu slav. sokoh7 „Falke”. SG. ALRSN V, K. 1306. săcăluşă siehe saca. săceâlă etc. siehe ţesalăi etc. Săcel(e) n. (1480 DERS) weitverbreitete topon. Bezeichnung. GR. sălcel, sătcele. ET. săticel, sătcel, Dim. von sat. săciui etc. siehe seciui etc. săcoteiu siehe sac. săcşor siehe sac. săcui siehe secui. săcuieţ siehe sac. săcul(t)eţ etc. siehe sac. sădi Präs, -dese V. tr. (1551/3 ES) pflanzen, stecken, setzen. De vineţi sădi pom reu (ES 39 a; Mt 12,33). Cine se teme de brumă, să nu sădească vie wer nichts wagt, gewinnt nicht. - Absol.: Dorul badei unde şede? ... Colo-n grădiniţă verde, Mereu cântă şi sădeşte (I.-B. 285). GR. sădi. ET. asl. sădiţi. SG. ALR SN I, K. 95. sădilă PI. -dile S. f. (1868 BARC.) Quarksack M. der Hirten, in den die geronnene Milch getan wird, damit die Molke abrinnt. Pleacă Costea la Galaţi Cu catârii-nsămăraţi Să-i aducă-mpovăraţi ... Cu mălai de lătrători, Cu sidile de mulsori (TEOD. PP. 513). GR. sed-, sid-, ET. vgl. şerb. cedilo, bulg. cedilo. SG. ALR SN II, K. 412. săditură PL -turi S. f. (1705 CANT. IST. 233) Setzling M. ET. a sădi. săftereâ PI. -rele S. f. (1868 BARC.) Erdrauch M. (Fumaria off.). GR. safl- (CIH.), seft-. ET. türk, şahlere, zur Form vgl. ngr. oaipiepec; (Ş. INFL. 1,318). săgeată PI. -geţi S. f. (16. Jh. PS. SCH. 10, 2) 1. Pfeil M. Iute ca săgeata pfeilschnell. 2. von pfeilähnlichen Dingen: Knebel M. der Örtersäge (DT.); MOLD. Flügel M. der Windmühle (H. 1669); Speiche F., Radius M. des Arms (PIRU ENC. 1,199); Flesche F.; săgeata bompresului Außenklüverbaum M.; eine der zugespitzten Hälften der Querbalken, an denen die Stühle der russischen Schaukel (dulap, scrânciob) hängen (PAMF. IND. 470); Giebelspitze F. (PAMF. IND. 422). 3. in Pflanzennamen: săgeată, săgeata apei (apelor) Pfeilkraut N. (Sagittaria; BR; PANŢU); săgeata lui D-zeu Sommerwurz F. (Orobanche Galii; BR.); săgeţeâ, -ţică Siegwurz F. (Gladiolus); Storchschnabel M. (Geranium; PANŢU). GR. LV. (16./17. Jh.) PI. -gete. - Dim. -geţeâ, -ţică, PI. -ţele; -gehiţă, PI. -te; -getuică, PI. -ce (DOS. VS. Noe. 22; 142 b). 373 săgeta ET. lat. sagftta. SG. ALR II/I, K. 68. săgeta Präs, -tez (16. Jh. PS. SCH. 63, 4) I. V. tr. pc. auf jdn. mit dem Pfeil schießen. Păcătoşii au întins arcul ...ca să săgeate ... pre cei direpţi la inimă (BIBLIA 1688 Ps 10, 2). - Fig.: Pe loc a şi săgetat-o prin inimă (NĂD. NUV. II, 59) gab es ihr einen Stich ins Herz. II. V. intr. mit dem Pfeil schießen. Hatmanul cu cine era pe lângă dânsul au stătut oareşice a săgeta în gloata leşilor (MUŞTE, LET.2 III, 82). - Absol.: Bogdan Vodă ... ştia a săgeta din arc, nu putea fi mai bine (NEC. COSTIN, LET.1 I, App. 78). GR. veralt. Präs, -get, -geţi, -geâtă. ET. lat. sagîllo, -are. SG. ALR II/I, K. 41; MN 2206, 37. săgetâr PI. -târî S. m. (1703 GCD) bisw.: Bogenschütze M. Paşcaşi... lăncerişisăgetari (BĂLC. 138). ET. Nachbildung von lat. scigittarius mit Hilfe von săgeată. săgetâre PI. -ţări S. f. (1581/2 PO) (Pfeil-)Schuß M. Şezu departe, loc de o săgetâre (PO2 68; Gn 21, 16) und setzte sich gegenüber von ferne, eines Bogenschusses weit. ET. a săgeta. săgetat (um 1640 URECHE) I. Adj. (mit dem Pfeil) angeschossen. Căzacii... s-au tras în ţara lor, puţini întregi, mai toţi răniţi şi săgetaţi (URECHE, LET.2 1, 238). II. S. n. Pfeilschießen N. GR. îns- (LUP. MB. 14). ET. a săgeta. săgetător (16. Jh. CV) 1. Adj. durchdringend. II. S. m. 1. bisw.: Bogenschütze M. Şaptedzeci de călăraşi şi doao sule de săgetători (CV2 27 a; Apg 23, 23) 2. allgemein: Schütze M. (Sternbild). ET. a săgeta, nach asl. străîcî. săgetătură PI. -turi S. f. (1639 AHN I, 247) 1. (Pfeil-)Schuß M. Văzând fără ispravă săgetăturile cele depreste tabii (MS. 1778, GCRII, 92). La război mi-ai dalu-mi bună-nvăţătură, Braţe de arămă la săge-tătură (DOS. PS. V. 17,96). 2. Schlag(anfall) M. Cu florile să-l ştergeţi, dejunghie-turi, de săgetături (TEOD. PP. 391; Bespr.). ET. a săgeta. SG. ALR II/I, MN 2206, 37. săgeţeâ etc. siche săgeată. săghieş PI. -ghieşi S. m. (1883 MAR.) Bergfink M. (Fringilla montifringilla; MAR. ORN.). ET. anscheinend zu sabie (dial. saghie). săgni Präs, mă -nesc V. refl. (1825 B.) sich wund reiben (durch Satteldruck). ET. sagnä. săgnit Adj. (1832 GOL. CONDICA) wund (vom Satteldruck). Pentru calul săgnit să se ieie piele de şarpe (LUP. MB. 112). ET. a săgni. săhăstric etc. siehe sihăstrie etc. săiâlă siehe sfială. săidăcâr PI. -cari S. m. (1694 GHIB. I. Z. IV/2, 83) MOLD, veralt.: Sattler M. GR. sehăid- (COND. 1776, Ş. INFL. II, 101), seidic-(ODOB., Ş. INFL. I, 307 für „Posamentier”). ET. sahaidac, also urspr. „Verfertiger von (aus Holz u. Leder bestehenden) Köchern; zur Form vgl. auch poln. sajdak (nb. sahajdak). säin siehe sein. sălaş PI. -laşe S. n. (1480 LDSR 344) 1. LV. Herberge F., Quartier N. Un călător ... trase ... la o casă, femeii sălaş cerând (PANNPV.1 III, 34). Aici trage (el) la o babă săracă în marginea salului şi o roagă săi-i deie sălaş pe câteva zile (CL XVII, 164). în casele părintelui mieu, sălaşuri multe sunt (CORESI TE4 218 a; Jo 14, 2) in dem Haus meines Vaters gibt es viele Wohnungen. 2. (de ţigani Zigeuner-) Familie F. Nici un boieri nu este carele să nu aibă robi vreo câteva sălaşe de dânşii (de ţigani) (CANT. SCRIS. 272). 3. TR. Sarg M. Dacă moare finul, nânaşul trebuie să-i ducă sălaşul la mormânt (MAR. NAŞT. 295). ET. magy szâllâs. SG. ALR I/II, K. 297; II/I, MN 2712, 89. sălăgeâ siehe salată 2. sălămazdră siehe salamandră. sălăşitoâre S. f. (1825 B.) Hauhechel F. (Ononis; POL.). ET. anscheinend zu a sălăşi (sălăşlui). sălăşlui Präs, -iese (16. Jh. PS. SCH. 60, 4) veralt. I. V. tr.: pc. jdm. Unterkunft, Wohnung geben, jdn. beherbergen, unterbringen. Domnul sfânt, să dăruiască La locaşul dumitale Curte albă lângă drum, Să sălăşluiţi Pe cei neavuţi, Să. hrăniţi Pe cei flămânzi (PP. SEV. NUNTA 139). Dat-au D-zeu lui Adam şi soţie ... i-au sălăşluit în rai pre amândoi (NEC. COSTIN, LET.21, 40). 374 sălciu II. V. intr. herbergen, hausen, sich aufhalten. Cu Lavan am sălăşluit şi am zăbovit până acum (BIBLIA 1688 Gn 32, 4) ich bin bis daher bei Laban lange außen gewesen. Şi te du în munţi cărunţi Unde cânii nu bat ... Acolo să sălăşluieşti, In veci să vieţuieşti (PP. LUP. MB. 15; Bespr.j. III. a se sălăşlui. 1. Aufenthalt, Herberge, Quartier, Wohnsitz nehmen, sich niederlassen. Şi cuvântul trup săfäcu şi să sălăşlui întru noi (Ev. 1693 Jo 1,14, GCR 1,309). Frica întru inima mea se sălăşlui (MS. 17. Jh., GCR I, 82). 2. hausen. Mama-Pădurii să sălăşluieşte în crierii, codrilor, unde desimea este mai întemeiată (ŞEZ. I, 151). GR. LV. (16./17. Jh.) -şui; -şi (TEOD. PP. 497). ET. sălaş. sălăşluinţă PI. -luinţe S. f. (1683 DOS. VS. Sept. 4; 6 b)’ veralt.: Wohnsitz M., -statte F. Protestul trebuie să se facă la sălăsluinta trasului (COD. COM. 1840 Art. 168). ET. a sălăşlui. sălăşluire PI. -iri S. f. (1642 CAZ. GOV. 30) veralt.: Wohnstätte F. Măcar să ne şi despărţim de trupul cel vremelnic, dar spre mai bunăsălăsluire trecem (ALF. SUFL., GCR II, 147). ET. a sălăşlui. sălăşluitor Adj. (1642 CAZ. GOV. 240) veralt.: wohnend (DOS. VS. Martie 11; 27 b). — Auch substantiv. ET. a sălăşlui. sălbatic Adj. (16. Jh. PS. SCH. 79, 14) 1. wild: fiare sălbatice wilde Tiere; gâşte sălbatice Wildgänse; miere sălbatică Wildhonig; un popor sălbatic ein wildes Volk. - Auch substantiv. 2. menschenscheu, ungesellig. 3. roh, brutal. GR. auch -tec. ET. vlat. salvatJcus < kllat. sÜvaticus. SG. ALR SN I, K. 209, 220, 253; II, K. 606; III, K. 621, 628, 630, 631, 638, 682, 683, 684, 721. sălbăticeşte Adv. (1683 DOS. VS. Noe 14; 126 a) wild. Zburau sălbăticeşte (FLOR., CL IV, 28). GR. sălbătăceşte. ET. sălbatic. sălbătici Präs. mă -cesc V. refl. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. II, 145) wild werden, verwildern. De la Mănăstirea Horez în sus, locurile se sălbătăcesc (VLAH. RP. 123) wird die Gegend immer wilder. Arătatu-i-am răceală? (Ochii ei) pe loc se sălbătăcesc (CONACFII 37) und schon bekommen ihre Augen einen wilden Ausdruck. GR. -täci. ET. sălbatic. sălbăticie S. f. (1581 CORESI OMIL. 364) 1. Wildheit F.: sălbăticia leului die Wildheit des Löwen. Ce te-ntoarce din ceriu, Doamne, de-ţ vez via, Că-i stricatăş-a.u împlut(-o) sălbătăcia (DOS. PS. V. 79, 16) der Weinberg ist verdorben und verwildert. 2. ungeselliges Wesen, Menschenscheu F. El se făcu că nu-nţelege ce însemnează sălbăticia, ei de a se încuia în odaie si a fugi asa de toată lumea (VLAH. DAN H, 5). 3. Roheit, Brutalität F. Elevii clasei a IV-a a acestei şcoli se poartă cu o sălbăticie nemaipomenită faţă de conşcolarii lor inferiori (LIT.). 4. Wild(bret) N. Cerbi, mistreţi şi iepuri şi alte sălbă-tăcii bune de mâncare (RETEG. POV. V, 74). GR. -tăcie. ET. sălbatic. sălbăticimc S. f. (1814 CAL. 99) I. MOLD. Wild(bret) N. Puşcaşi carii cutriera pădurile şi-i grija (boieriului) de sălbătăcime pentru masă (SBIERA POV. 66). 2. verwildertes Wesen. 3. Verwilderung, Verwahrlosung F. Când văzu aşa casă faimoasă înti'-o astfel de sălbătăcime (ISP. LEG.2 355). GR. -tăcime. ET. sălbatic. sălbăticit Adj. (1683 DOS. VS. Martie 15; 37 a) verwildert. Boierul află casa pustie. Numai o pisică însălbătăcităzvâcnipintrepicioarele lui, când deschise clanţa uşii de la tindă (UR. LEG. 182). GR. (în)sălbătăcit. ET. a sălbătici. sălbăticiune PI. -ciüni S. f. (1799 DRA II, 708) Wild(bret) N. Cunoştea toate pădurile, toate văgăunile, toate băteliştile sălbătăciunilor (SAD. (POV. 35). GR. -tăciune. ET. sălbatic. SG. ALR SN III, K. 721. sălbăţieS. f. (1857 POL.) Lolch M. (Lolium), wofür bei BR. die merkwürdige Forai sălbătă steht. ET. unbelc. sălbuliţă siehe salbă. sălciner siehe sărciner. sălcioâră siche salcie2. sălciu Adj. (1648 NT Röm 3,14) (von) schwach salzig(em), fad(em Geschmack), bes. von Wasser, das mineralische Bestandteile enthält. Şi apă sălcie au premenit(-o sfântul) în dulce (DOS. VS. Noe. 15; 128 b). Unnând numai din sare a o cam cruţa 375 sălcuţă (zeama), pentru ca să mi-i deie gust sălciu (DRĂGH. REŢ. 29). Mirosul sălciu al mării, adus de adierea vântului (IORGA AM. 248). Măr sălciu herber Apfel. ET. wie Weidenblätter schmeckend, von salce „Weide” // lat. *sal(I)cmeus (CANDREA). SG. ALR SN IV, K. 1129. sălcuţă siehe salcie2. săleâc siehe sărac. sălie PI. -Iii S. f. (1892 MAR. ÎNM.) TR. BAN. schwarzes Tuch, das über die Leiche, Bahre gelegt wird: Leichen-, Bahrtuch N. (MAR. INM. 247; VICIU). ET. unbek. // magy. szäl (CANDREA). SG. ALR I/II, K. 296. sălişte siehe silişte. săliţă siehe sală. sălta Präs, salt (16. Jh. PS. V.2 97, 8) 1. V. tr. 1. (ein wenig in die Höhe, auf-, empor) heben. Cărăuşul... se opintea să salte roata carului răsturnat peste piciorul bietei muieri (UR. LEG. 79). Calul făcu două copce, săltându-şi cu gt'eutate de două ori, scurt, picioarele de dinainte (SAD. CR. 9; die Vorderfüße waren ihm gefesselt). Cuconaşul era mlădios şi meşter la luptă. Când el o sălta pe Ileana, când Ileana pe dânsul, jară să se poată birui (RĂDUL. RUST. II, 141; Schilderung eines Ringkampfes). 2. hüpfen lassen. A sălta copiii în braţe (GLOS. AC.). Duduca Balaşa din toate acestea ... nu simţea decât zdruncinul calului ce o salta cu necontenire pe şea (GANE,CLX, 19). II. V. intr. kurze Sprünge machen: hüpfen. Munţii au săltat ca berbecii şi dealurile ca mieii oilor (PS. RAMN. 113,4). III. a se săltea sich(wenig er)heben. Albe, curate, se saltă căsuţele dintre livezi (VLAH. RP. 210). Ghemiş ... spre Dunărea pleca, Apa-n două despica, Se sălta din val în val Pân-sosea la cela mal (AL. PP. 132). ET. lat. salto, -äre. SG. ALR M MN 6817,3; 2238,45; SN I, K. 153,179. săltat (um 1705 CORB EA PS. 128) I. Adj. hüpfend; fig.: höher geworden. Fetiţe săltate cari furişează câte o ochire pe cine mai ştie ce flăcău (DEL. 1. V. ş. V. 161) größere Mädchen. Zur Bdtg. vgl. a răsări I. 2. II. S. n. Hüpfen, Springen N. ET. a sălta. săltăreţ Adj. (1868 BARC.) hüpfend, tänzelnd, leichtfüßig. Mistreţii colţaţi Cădeau împroşcaţi, Capra săltăreaţă Nu scăpa cu viaţă (ODOB. PS. 224) die Gemse. Mirată de versurile astea săltăreţe şi ştrengăreşti, întoarse volumul să vadă de cine sunt (ZAMF. LN. 67). ET. a sălta. săltătură PI. -türi S. f. (16. Jh. COD. TOD. 225) (kurzer) Sprung. Călăreţul coborî coasta, în săltătimile liniştite ale roibului (SAD. POV. 144). - LV. Hüpfen, Tanzen N. (DOS. VS. Apr. 3; 71 a). ET. a sălta. SG. ALR II/I, MN 2240, 45. sălvieS. f. (1703 GCD) Salbei M. (Salvia). GR. MOLD, auch sălv- (silv-); TR. sâlvie, sălbie (WB.), şâlie (B.). ET. Mittelb. lat. (bei Plinius) salvia, das vielfach salvla betont wurde, wie dt. Salbei (jünger Sâlbei), russ. äalfej, alb. shabi, alb. aabi etc. lehren; sălbie könnte auch erbwörtlich sein; sähe ist magy. (nach B.) salva. Vgl. jale2 u. jaleş. sămădău PI. -dăi S. m. (1892 MÂNDR.) TR. Rechnungsführer, Kassierer M. Nu te băga sămădău, Că-i pare satului rău (MÂNDR. EU. 101). ET. magy. szămado. SG. ALR SN II, K. 400. sămălui siehe asemui u. semălui. sămăluinţă PI. -luinţe S. f. (1683 DOS. VS.) Beurteilung F. I s-au adaos lui încă şi a sămălui(n)ţei dar (DOS. VS. Ian. 19; 18 b). ET. a semălui. sămăluire PI. -luiri S. f. (um 1580 GLOS. BOGD. 399 a, TRS XVI, 435) 1. Ähnlichkeit F. 2. Vergleich M. ET. a semălui. sămăluitor Adj. (1698 CANT. DIV. 40 a) ähnlich. - Neg. ne-. ET. a semălui. sămărâş PI. -râşi S. m. (1600 DIR) Sattler M. ET. samar. sămăşlui (t) Präs, -iese V. tr. (um 1580 BOGD. GLOS. 93 a; TRS XVI, 422) 1. abwägen. 2. (aus)richten. - Neg. nesămăşlui. ET. asl. swnyăljati. sămăşluire (t) PI. -iri S. f. (1581 PRL 231 b) UrteilN. ET. a sămăşlui. sămânţă PI. seminţe S. f. (16. Jh. PS. SCH. 20, 11) Samen M. (der Tiere u. Pflanzen), (sofern er gesät wird:) Saat F., PI. seminţuri Samenarten, Sämereien. Sămânţă sănătos de in, de cânepă Lein-, Hanfsamen. A face sămânţă Samen tragen. Tauri, găini, albine de sămânţă Zuchtstiere, -hennen, -bienen. Grâu de sămânţă Saatkorn. Are sămânţă de vorbă er ist redselig; caută sămânţă de vorbă er möchte gern schwatzen, sucht ein Gespräch anzuknüpfen. - Fig.: Inmulti-voiu săminţele voastre (VULG.: semen vestrum) ca stea lele ceriului (PO2 287/8; Ex 32, 13). Pre obiceiul ţării nu se cădea altuia să dea domnia Jară de căruia nu vrea fi sămânţă, de domn (URECHE, LET.21,190) der nicht fürstlicher Herkunft wäre. Ce sămânţă de volintir eşti de umbli cu sabia? (SEV. POV. 109) bist du etwa ein Freischärler? Sä nu vadă sămânţă de călugăr pe la biserica lui, că-i potopeşte (CREANGĂ, CL XV, 448) daß ihm in seiner Kirche keine Mönchsbrut unter die Augen komme. GR. Dim. semincioâră (PÂRV. 49). ET. lat. *s&nentia (REW 7804). SG. ALR II/I Supl, K. 15; MN 4897, 6; SN I, K. 86, 87, 90, 107, 192, 197, 253. sămeuţă S. f. (1906 PANŢU) Labkraut N. (Galium) u. Rautensenf M. (Sisymbrium off.). ET. anscheinend zu Samca. sămeşie S. f. (1818 URIC. I, 254) veralt.: Kassenamt N. (wofür LM. casierie, administraţie financiară). Bătrânul Brănişteanu ... când sărea pe cineva intrând în sămeşie, ştiind că ... vine ...ca să-i ceară parale (C. NGR., CL III, 97). GR. sămişie. ET. sameş. sămostreâ (t) PL -trele S. f. (1673 DOS.) Falle F. Sălta să-i apuce ce-ş uitară Şi căpcana încă să-i găsască, Şi pre sămostreâ să-ş nemerească (DOS. PS. V. 34, 26; Ps 34, 7). ET. poln. samostrzal sămsăresc Adj. (1884 JIP.) Makler-. Creşterea lui sămsărească (JIP. R. 29). ET. samsar. sămsări Präs, -resc (1884 JIP.) I. V. tr. verhandeln, -schachern. (Aleşii ţării) sămsăresc interesele ţării cu concesionări mari (JIP. R. 32). II. V. intr. Maklergeschäfte machen. ET. samsar. sănătate PI. -taţi S. f. (1563 CORESI PRAXIU 208) 1. Gesundheit F., (Wohl)befmden, Heil N. A întreba pc. de sănătate sich nach jds. Befinden erkundigen. în sănătatea Dv.l auf Ihr Wohl! A bea în sănătatea cuiva auf jds. Wohl trinken, ihn leben lassen; vgl. 3. u. a închina I. 3. Casă de sănătate Fleilanstalt. Boala lui ca sănătatea mea er ist gar nicht so krank wie er vorgibt, es fehlt ihm so gut wie gar nichts. Boala lui e sănătatea noastră je schlimmer cs ihm ergeht, um so besser für uns. Vgl. boală 1. îl încredinţară de iubirea lor faţă de dânsul, poftindu-i jiecare pe rând noroc şi sănătate (LARNIK, CL XV, 146). Bună vremea-n aste case. La mulţi ani cu sănătate, Că-i mai bună decât toate TEOD. PP. 17; Weihnachtslied). - Als Gruß beim Weggehen: sănătate (bună)! Gott befohlen!, empfehle mich! La urma. urmelor se mai închinară încă odată cu toţii cu sănătate (IARNIK, CL XV, 146; indem sie ihm Lebewohl sagten). Pahon îşi luă sănătate bună (ziua bună) şi săgătă de cale (RETEG. POV. V, 7). Daher in Fällen wie: Cine intră-a-colo noaptea: sănătate bună! (DULFU PAC. 99; von einer verrufenen Mühle) mit dem ist es aus, vorbei. Dacă mama-mi dădea un ban de trei, ca să-mi iau un simit, eu mă uitam în ghiozdan: de aveam felia de pâne, sănătate bună, aveam ce mânca (DEL. P. 163) dann adieu, kaufen! Ce mai este? „Sănătate” was gibt es Neues? „Nichts Besonderes”. Când să-nchid aseară raiul, Sfinţii toţi erau, iar tu Nicăiurel! ’Ntreabă, cată! Sănătate. Nu-i şi nu (SPER. AN. 1,1892,60; Petrus spricht) ich frage, suche! Keine Spur. Daher: 2. LV. Gruß M. Boieri fraţilor, sănătate de la Măria sa Grigorie Vodă (AMIRAS, LET.2 III, 149). Dumnealui Şoimul, cu plecăciune sănătate trimiţând, roagă şi pofteşte (CANT. IST. 246; der Bote spricht). 3. Gesundheit F. (die man ausbringt), Toast M. (vgl. 1). Pe la mijlocul mesei începură sănătăţile (GANE, CL XIII, 48). Toţi închinând pahare în sănătăţi nesfârşite (UR. LEG. 205). Or să cadă bolnavi, demult ce-nghit la sănătăţii (AL. OP. I, 552). ET. lat. sanîtas, -tătis. sănătoâre siehe sunătoare. sănătos Adj. (16. Jh. CV2 28 a; Apg 23, 30) gesund, heil. Sănătos (ca) tun(ul), ca fierul, ca piatra u. ä. kerngesund, gesund wie ein Fisch. Un om sănătos ein gesunder Mensch. Aer sănătos gesunde Luft. Vgl. cap I. 19. d. y. E sănătos er ist wohlauf. Ce mai faci? Sănătos, voinic? Wie geht’s? Wohlauf? Puţini au scăpat sănătoşi dentr-acel codru (NECULCE, LET.21,135). Să mulţămească lui D-zeu că aufost sănătoşi şi au venit (EN. COGĂLN., LET.2 III, 238). D-zeu ne-au dat de toate ... de-amfi numai sănătoşi să le putem stăpâni pe toatei (SBIERA POV. 267) möge es uns nur vergönnt sein. Iatăfiiptura, să o mâncaţi sănătoşi! hier ist der Braten, laßt ihn euch gut schmecken! Vgl. a purta I. 1 .Ce vrei să-ţi spun? Insoară-te sănătos, frate, că tu tot nu eşti omul să faci ca alţii (L. NGR., CL VIII, 17; der Sprecher mißbilligt die Heirat). Fuga e ruşinoasă, dar e sănătoasă (Sprw.) Fliehen ist schimpflich, aber gesund. Daher a o lua la sănătoasa, LV. a se apuca de sănătoasa, ferner a o apuca la sănătoasa (FIL. CIOC. 231), a apuca sănătoasa (DION., TEZ. II. 213) 377 sănătoşi das Heil in der Flucht suchen, das Hasenpanier ergreifen; vgl. a apuca Π, 'ijiigă, a lua I. 11. b. hi best. Wendungen: (zum Weggehenden) mergi sănătos!, (zum Zurückbleibenden) rămâi sănătos! gehab Dich, lebe wohl!, (zu einem Abreisenden) să ne vedem sănătoşi!, (der Abreisende erwidert) să vă găsesc sănătoşi! auf (frohes) Wiedersehen! Bine-ai venit sănătos, sănătoşel! (sei) willkommen! Sănătos! (SPER. AN. 1892 I, 23; zu einem Niesenden) Gesundheit!, zum Wohlsein! Fam. spöttisch zu jdm., der etw. sagt, was man schon weiß, od. an etw. erinnert, was man längst getan hat: d-ta sä fii sănătos! na, wenn du mir weiter nichts zu sagen hast! Eu sunt Ftorivist Timofli Cârcioc. „D-ta săfii sănătos ... ce-mi pasă?” (AL. OP. I, 642). GR. Dim. -toşel, f. -sică, PI. m. -şei, f. -şele. ET. vlat. sanitösus von sanäas, vgl. napol. sanetuso, gaslc. sanetous, südsard. sanidosu (CANDREA-HECHT CONS. 28), alb. shedoshe; zur Bildung vgl. port. idoso „alt”, humildoso „demütig” von idade, Alter”, humilda-de „Demut”. Das Istrorum. hat sär < lat. sanus bewahrt. SG. ALR EI, K. 132; SN V, K. 1349. sănătoşi Präs, mă -şese. V. refl. (1563 CORESI PRAXIU 170) LV. gesund werden. Şi să sănătoşi fiica ei dentr-acel ceas (BIBLIA 1688 Mt 15, 28). - Vgl. a însănătoşi. GR. sănătoşa. ET. sănătos. sănduc PI. -ducuri S. n. (1715 MS.) veralt.: Kasten M., Kiste F. In sănduce N-au şoarecii ce s-apuce (EN. COGĂLN., LET.2III, 273; Verspottung des heruntergekommenen Adels). GR. PI. auch săndiice; send-, sând-, sund-, -dâc. - Dim. -ducel, PI. -le (MS. 1715, ARH. ROM. II, 98). ET. türk, sanduka, vgl. ngr. σεντούκι. SG. ALR IEI, MN 3892, 3893, 136. săncaţă siehe sâneaţă. săniuş PI. -iiişuri S. n. (1850 AL.) 1. Rodeln N. Vgl. a da' III. 6. 2. Rodelbahn F. Toată ziulica (băietul) bate prundurile după scăldat ... Iarna pe gheaţă şi la săniuş (CREANGĂ, CL XIV, 369). GR. săniiş (AL. OP. I, 398). ET. zu sanie. SG. ALRSNV, K. 1310. săniiişcă etc. siehe sanie. săpa Präs, sap (16. Jh. PS. SCH. 7, 15) I. V. tr. 1. (auf-, um-, aus)graben. Vgl. groapă 1. Să sapi pământul de supt picioarele tale, că vei găsi un arc de metal (BAR. HAL. IV, 98) grabe die Erde unter deinen Füßen auf. Nu vă adunaţi vouă comori pre pământ ... unde furii le sapă şi le fură (EV. 1894 Mt 6,19) nach ihnen graben. Unii sapă şi muncesc, alţii beau şi chiuiesc u. ä. (Sprw.) die Güter der Welt sind ungleich verteilt. 2. (ein)graben, -schneiden, -stechen, -gravieren. Pe copaci au săpat slove (CONACHI2 88). 3. fig.: pc. gegen jdn. intrigieren. AşaAntioh Vodăsă-pând (şanţuri) la Tighinea, alţii îl săpa pe dânsul la Poartă {NEC. COSTIN, LET.2 II, 54). II. V. intr. graben, umgraben. Am săpat mult la flori (DRĂGI-I. R. 83). GR. 2. Pers. Sg. Präs, sapi, 3. sapă, Konj. să sape. ET. viat. sappo, -are, vgl. it. zappare, sp. zapare, frz. saper. SG. ALR SN I, K. 99-102; II, K. 594; III, K. 848. săpare PI. săpări S. f. (1703 GCD) Graben N. ET. a săpa. săpat (1392 DRHB I, 43) 1. Adj. 1. (auf-, um-, aus-)gegraben. 2. eingraviert. Scrisoarea lui D-zeu este săpată în lespezi (BIBLIA 1688 Ex 32,15). Vasul de argint pe care era săpate armăturile Besarabiei (C. NGR. 39) die Silbervase mit den eingravierten Wappen Bessarabiens. II. S. n. Graben N. ET. a săpa. SG. ALR SN I, K. 101. săpăligă PI. -ligi S. f. (1832 GOL. CONDICA) zwei- od. dreizinkige Hacke: Karst M. Când a crescut (macul) până la 6-8 centimetre, se începeprăşilulprin mici săpălige (ALEX. AGR. 110). GR. -higă, PI. -lüge. ET. sapă1. SG. ALR SN I, K. 25-28. săpător PI. -tori S. m. (1581 CORESI OMIL. 266) 1. Gräber, Grabenarbeiter M. Un săpătoriu au cules smochine de cele bune şi le dusepoclon la stăpânu-său (MS. 18. Jh., GCR 1,351). 2. Stein-, Holzschneider, Kupferstecher, Graveur M. Săpători în piatră, în marmură, în os şi-n lemn (JIP. OP. 68). GR. S. f. săpătoare. ET. a săpa. SG. ALR SN I, K. 99; III, K. 848. săpătură PL -turi S. f. (16. Jh. PS. H. 87, 4) 1. Ausgrabung F. 2. (Auf-, Um-, Aus-) Graben N. Să-i dea (viei) o săpătură ţeapănă, căci prea s-a înţelenit pământul (ISP., GCR II, 368) er solle den Weinberg einmcl tüchtig umgraben. 3. Stein-, Holz-, Stempelschneidcrci F. Era foarte meşter de scrisoare şi de săpături la piafră şi de zidit (MUŞTE, LET.2 III, 7). 378 sărac ET. a săpa. SG. ALR SN I, K. 101; III, K. 820. săpoi siche sapă'. săptămânal Adj. (1703 GCD) wöchentlich. ET. săptămână. săptămână PI. -mâni S. f. (16. Jh. CV2 58b; Jak 2 Titel) Woche F. Peste două săptămâni în vierzehn Tagen. Ieri săptămâna vor acht Tagen. Vgl. alb 4 h, brânză 2, carne 3, luminat, mare2 1, patimă 1. Săptămâna nebunilor = săptămâna albă (MANGIUCA CĂL. 1883). GR. MUNT. u. arom. stămână. ET. lat. septîmăna. SG. ALR IEI MN 110, 2808; ALR Μ, K. 176, 216; MN 2781-2783, 105; 2808, 2812, 110. săpun PI. -punuri S. n. (16. Jh. PS. SCH. 50, 8) 1. Seifen(arten) F. PI. A da cu săpun einseifen. Vgl. a rade 4. 2. săpunul popei, săpunul calului (PANŢU) Seifenkraut N. GR. MUNT. săpun, MOLD. BAN. sopon, TR. BAN. săpon, ferner BAN. sopun. Ebenso die Ableitungen. ET. lat. sapo, -ăiis, auch mittelbar. SG. ALR SN II, K. 513; V, K. 1224. săpunâr PI. -nari S. m. (1626 DRFIB XXI, 250) Seifensieder, -händler M. ET. săpun. săpunărie S. f. (1830 AN. P. El, 460) 1. Seifensiederei F., -laden M. 2. Seifenwaren (PL). ET. săpun. săpuneâlă PI. -neli S. f. (1888 RETEG. POV.) 1. Einseifen N. 2. Seifenwasser N., -schäum M. De ce dacă ne săpunim bine şi apoi ne spălăm cu apă, se ia toată murdăria? Şi doar murdăria nu e topită în săpuneâlă (GAZ. SĂT, XIV, 370). Calul era tot alb de spume, gândeai că-i săpunit cu săpun ele, aşa era de asudat (RETEG. POV. I, 26). Decât roabă turcilor, Mai bine lac broaştelor Şi mâncare peştilor, Soponele fetelor (BIBIC. 275; Worte eines Mädchens, das sich vor den Türken ins Wasser stürzt). ET. a săpuni. SG. ALR SN II, K. 513. săpunel S. m. (1825 B.) Seifenkraut N. (Saponaria). Avea un obraz ca floarea săpunelului, alb şi dulce (DEL. S. 43). ET. săpun. săpuni Präs, -nesc V. tr. (1703 GCD) (ein)seifen. Schimburile-ţi s-or negri, Cine ţi le-a soponi? (PP. MAR. ÎNM. 536; Totenklage). ET. săpun. SG. ALR II/I, K. 292; SN IV, K. 1223, 1224. sără V. tr. (1551/3 ES 5a; Mt 5, 13) 1. salzen peşte etc. Fische etc. einsalzen. Cum îţi sări, aşa mănânci wie man sich bettet, so schläft man. 2. fig. a-şi săra inima, sufletul sich (durch Besiegen, Beschämung etc. des Gegners) Befriedigung verschaffen, seine Rachgier stillen, sein Mütchen kühlen. Culra de leah, după ce-şi sără inima cu ruşinea ce păţi Ştefan (ISP., CL XII, 203). GR. Präs. 1. săr, 2. sări, 3. sară, Konj. săsâre 1., 2., auch sar, sari (B., BAR.), Konj. MOLD. BAN. să săre; ferner sărez etc. ET. viat. salo, -are, vgl. it. salare, frz. sal er etc. SG. ALR SN II, K. 421, 433; IV, K. 1104. sărac Adj. (1525 DERS) I. arm, auch substantiv, a) Omului sărac nici boii nu-i trag u. ä. der Arme hat in allem Pech. Bogatul greşeşte şi săracul cere iertăciune der Arme muß fur die Sünden des Reichen büßen. Pământ sărac (ÎNV. COP. 1890 II, 101) magerer Boden. Vgl. bogat I. 1., chef 1., curat 1. 4,pitic 2, a ruşina I. 1, şapte. - b) (bemitleidend). Of, săraca cătana, Cându-i vine porunca, îşi desculţă opinca Şi încalţăpapucul (I.-B. 313). Dascălul Lisandru s-o gândit şi la o şcoală pentru fete, că de!... adecă de ce nu s-ar lumina şi săracele fetele satului? (RĂDUL. RUST. II, 165). Am trimis după doctor; dar săracul era în cele de pe urmă minute (C. NGR. 55; von einem Hund). - Daher kosend; lieb, gut. Hop săracă Micsă-sană, Ţucu-i ochii ş-o sprânceană (I.-B. 401). Săracii boii cornuţi, Cum însoară nişte muţi! Săracele sutele (de zloţi), Cum mărită mutele! (I.-B. 454). Săracul!, săracul de el (şi de el)!, săraca!, săraca de ea (şi de ea)!der, die Anne), o weh! Aşa suntem şi noi săracii de noi, că nu înţelegem şi n-avem a gusta de dulceaţa cineei lui D-zeu (COR., CCR 23). - Săracul, săraca, ugs. ărâcu, ărâca, săracân, ăracân, haracân (auch wenn eine Frau spricht) de mine! ugs. gekürzt ără! îră! ich Armer!, ich Arme!, o weh!, ach du liebe Güte! Danach dann auch ticăloasa-n de mine! (CONACHI 9; 204). Nenorocita-n de mine! (CONACHI 226; 239). GR. Vok. m. sărace. - In Bdtg. b ugs. auch sereäc, sireâc, seleâc, sileäc (-1- wohl in Nachahmung der Kindersprache), ferner saläc: bade, salace (MF 1,1386), sărăccin: la opincă sărăcana (JIP. OP. 20), sireicân: elsireicanul (CREANGĂ, CL XI, 193). - Dim. sărăcuţ. 2. sărac de părinţi, de tată, de mamă eltem-, vater-, mutterlos, absol: verwaist (wofür LM. orfan). LV. sărac (de bărbat) verwitwet, substantiv.: Waise F. Pruncii carii vor fi rămas săraci de părinţi (Ş. TAINE 73). Are 379 sărâd casă şi copii! De-o muri, rămân săraci! (SPER. AN. 1892 I, 234). Toată văduva şi săracul să nu le faceţi rău (BIBLIA 1688 Ex 22, 22). Toate femeile cele rămase sărace să se mărite (DOS. VS. Apr. 18, 88a). Ucenicii mult plângând a ce rămaseră săraci de dascălul lor (DOS. VS. Sept. 26; 32a) daß sie ihres Lehrers beraubt waren. ET. asl. sirakü. SG. ALR I/II, K. 222, 223, 224; II/I, MN 2718, 90; SN I, K. 268; III, K. 898; VI, K. 1574, 1592. sărâd PI. -râduri S. n. (1683 DOS.) 1. Gebinde N. Sfântul îi dede fi-unze de finic şi-i zise: apucă şi împleteşte sărâd (DOS. VS. Martie 7; 24b). 2. Schnur zu verschlungenen Verzierungen auf Bauem-röcken etc. u. solche Verzierungen: Soutache F. ET. viell. mittelb. dt. Zierat, vgl. zur Form tschech. cerat //ngr. oeipaöiöv (SCRIBAN). sărâr (1606 BGL 197) I. S. m., PI. -rări Salzhändler M. Păcurarii şi sărarii, cei ce umblă prin sate cu desfacerea păcurii ... şi a sării (PAMF. IND. 244). II. S. n., PI. -râre Salzfäßchen N. ET. sare. sărat Adj. (1434 DERS) 1. gesalzen, salzig. 2. fig. preţuri etc. sărate gepfefferte Preise etc. - Neg. nesărat; vorbe etc. nesărate fade, schale Reden etc. (Oamenii) or putea găsi epistolele mele proaste, nesărate, lipsite de apreţieri adânci ... dar niciodată nu. le vor putea găsi alături cu adevărul (GHICA 90). 3. iarbă sărată Glasschmalz M. (Salicomia) u. Salzkraut N. (Salsola; FUSS). ET. a săra. SG. ALR SN IV, K. 1104. sărăcăcios Adj. (1691 MĂRG.) armselig, ärmlich, dürftig. Palatul ...s-a schimbat iarăşi în sărăcăciosul bordei al moşneagului de mai nainte (CREANGĂ, CL X, 110). Mâncând acea hrană smerită şi sărăcăcioasă (pesmetul muiat în apă) (MĂRG.2 236b). Pământul ce convine mai mult daliilor este cam argilos şi nici prea fertil nici prea sărăcăcios (DATC. HORT. 204). ET. sărac. sărăcăciune S. f. (1581 CORESI OM1L. 290) Dürftigkeit F. ET. sărăcăcios. sărăcesc Adj. (1581 CORESI OMIL. 441) veralt.: ärmlich, bedürftig. ET. sărac. sărăci Präs, -cesc (1581 CORESI OMIL. 251) I. V. tr. arm werden lassen. în câţiva ani, lăutarii, mesele şi cărţile îl sărăciră de tot (XEN. BR. 8) in wenigen Jahren haben ihn die Spielleute, die Gelage und das Kartenspiel bettelarm gemacht. Plantele ... i-au supt (pământului) toată vlaga şi l-au sărăcii (INV. COP. 1890 II, 100) die Pflanzen ... haben den Boden entkräftet. II. V. intr. arm werden, verarmen. Cine-ş numără banii ades, nu sărăceşte (MS. 1779, GCR II, 121). GR. -coşi (CANT. HR. II, 195). ET. sărac. sărăcie S. f. (1561 CORESI TE4 98b; Mk 12, 44) Armut, Dürftigkeit F., armseliges Leben, Elend N. Te las naibei sărăcie, Şi mă duc la vitejie (I.-B. 285; Worte eines Bauern, der zum Räuber wird). A-şi căuta, vedea de sărăcie sich um seine eigenen Angelegenheiten kümmern. Eu? îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul (EMIN. O. I, 147; Fürst Mircea zu Sultan Bajasid). (Părinţii săraci) fac şi ei o mică gostie, dar totdeauna mai pe sărăcie şi mai cu puţin zgomot (BAN. MAR. NAŞT. 253). Aţi văzut banii ăi noi? „Sărăciile de tinichea ” (LIT.) die armseligen Nickelmünzen. Ce sărăcie de vită! (VICIU; von einem mageren Rind) welch’ elendes Rind! Vorba (vorbă) multă, sărăcia omului, vorbă lungă, sărăcie-n pungă viel reden schadet nur. ET. sărac. sărăcin siehe sarazin. sărăcit Adj. (1654 NEAGOE ÎNV.2 147a) 1. verarmt. 2. de c. einer Sache beraubt, entblößt. (Păsăruica) de puişori sărăcită (CANT. IST. 163). Sub arşiţa soarelui de toamnă, în liniştea câmpiei sărăcite de podoabe (POP. NUV. 155).’ ET. a sărăci. sărăcustă PI. -cüste S. f. (1517 DERS) 1. Zeitraum M. von vierzig Tagen. Cela cese-au lepădat ...de Hs. ...să postească doao sărăcuste (INDR. 310). 2. tägliche Seelenmesse, die vierzig Tage lang fortgesetzt wird. Cele 40 de liturgii ce să zice o sărăcustă (Ş. TAINE 72). 3. Seelenmesse F. an den sieben Sonnabenden der großen (vierzigtägligen) Fasten (MAR. ÎNM. 377 fig.). 4. TR. Leichenschmaus M. (BUR., CL XVI, 12). 5. MOLD. Gebühr F. für 40 Totenmessen. GR. saracuscă (ICR. V, 152). - Vgl. sărindar. ET. ksl. sarakusli < mgr. oapaxoarrj (für xeaoepa- XOOXfj). SG. ALR I/n, K. 295; II/I, MN 2710, 87; ALRM II/I, K. 220. sărăcuţ siehe sărac. sărăduiPrâs. -duiesc V. tr. (1881 CREANGĂ) soutachicren, vgl. sărâd. La cusut şi sărăduit sumane ... mă întreceam cu fetele cele mari (CREANGĂ, CL XV, 11). ET. sărâd. 380 i sărciner sărăimân etc. siehe sărman etc. sărămân siehe sărman. sărăntoc PI. -toci S. m. (1825 B.) BAN. TR. Bedürftiger, Bettler M. Ei... clădesc o casă, dar casă colea cum e legea, ca şi casele bogaţilor, nu ca colibele sărăntocilor (RETEG. POV. IU, 62). Lelea Irina ... nu era sărânloacă să o dea (pe fata ei) cui o cere, numaidecât (RETEG. POV. IV, 64). GR. sărân-, f. -toâcă, PI. -toâce. ET. vgl. asl. sirotüku; săr- wie în sărac, sărman. sărăoâie S. f. (1805 CRIŞAN 252) Weinheber M. - PI. -uăi. ET. unbelc. sărărie PI. -rii S. f. (1715 IORGA S. D. VII, 93) 1. Salzbergwerk N. 2. staatl. Salzvcrschleiß. Sărăria numai estimp are a se urma (DOC. BUCUR. 1809, TEZ. II, 342). ET. sare. sărărit S. n. (1745 DRA I, 426) Salzsteuer F. ET. zu sare. sărăriţă PI. -riţe S. f. (1793 PREDETICIII, 205a) Salzfäßchen N. (CL XX, 1016). ET. sare. sărătură PI. -türi S f. (1651 PSALT. 109a) 1. Salzen N., Würze F. - Fig.: D-zeiasca scriptură este sărătură a toată bunătatea (MĂRG.2183b). Umoru-i sărătură vieţii mai senine (BODN., CL II, 192). 2. Gesalzenes N., spez. mit Hilfe von Salz konservierte Eßwaren, wie Heringe, Kaviar, Salzfleisch etc. Eu metahirisesc sărături de când pătimesc de rast (AL., CL II, 142). Pământuri în toloacă, sărături ori pământuri. necultivate (SUŢU NOT. 40) salziger Baden. Şi-am pus petrecerea lui şi lăcaşurile lui sărătură (BIBLIA 1688 Ib 39,6). - Neg. nesărătură. (Acea istorie) numai te lâncezeşte la inimă, cu nesărături de amor (ZAMF. LN. 86) mit faden Liebesgeschichten. ET. a săra. sărbâ siehe serba. sărbâre siehe serbare. sărbătoâre PI. -tori S. f. (16. Jh. PS. SCH. 117, 27) Feier-, Festtag M., FestN. Mulţi prăznuiesc şi sărbează sărbătorile ... iară pricinile pentru care s-au ficat mai toţi nu ştiu (MĂRG.2 83b). îmbrăcat ca de sărbătoare festlich gekleidet. Când se întoarse, toamna, fu primii cu sărbătoare (BASS. V. 95) als er im Herbst zurückkehrte, wurde er festlich empfangen. Vgl. împărătesc. Baba călătoare n-are sărbătoare auf der Reise muß man mit dem vorliebnchmen, was einem geboten wird. GR. Dirn, -torică, PI. -rele (JIP. OP. 77). ET. zu a serba (REW 7872); lat. *servatoria(m) (DENS. IST. II, 20). SG. ALRI1/I, K. 217; MN 2831, 112; SN IV, K. 1156. sărbătoresc Adj. (1697 CACA VELA 132b) feierlich, festlich. E în cuprins ceva aşa de măreţ şi de sărbătoresc că uiţi deodată şi osteneală şi foame şi sete (VLAH. RP. 168). ET. sărbătoare. sărbătoreşte Adv. (1842 FM 89) Toţi sunt îmbrăcaţi sărbătoreşte (JMAR. NUNTA 219). ET. sărbătoare. sărbători Präs, -resc V. tr. (1703 GCD) 1. feiern, festlich begehen. împăratul... voind a şerbiI-tori venirea jiului celui mic (ISP. LEG.2 305). 2. pc. jdn. feiern. ET. sărbătoare. SG. ALR II/I,K. 217. sărbătorit Adj. (1832 GOL. CONDICA) gefeiert. Pretutindeni (călătorul) ebinepriimit, sărbătorit, primblat şi ospătat (C. NGR. 63). ET. a sărbători. sărbezcâlă S. f. (1825 B.) Säure F. ET. a sărbezi. sărbezi Präs, -zesc (1652 ÎNDR.) 1. V. tr. erblassen lassen. Fala cadiului... Vederile mi-a slăbit, Faţa ea mi-a serbezit (BUR. CĂL. 176). II. V. intr. 1. von der Gesichtsfarbe: (infolge von Krankheit, Kummer) blaß werden, erblassen. Mirosul alămâi-lor nu mai ajuta, feţele serbeziseră, gemetele se auzeau (RAL. SUV. 48; Schilderung der Seekrankheit). 2. (von Krankheit) matt, geschwächt werden. De va fi cineva bolnav şi va fi selbezil foarte de multa boală (ÎNDR. 687). 3. OLT. TR. BAN. von der Milch: säuerlich werden. - In Bdtg. II. 1 u. 3 bisw. a se sărbezi. GR. selb- (ÎNDR. mehrmals), serb-, ET. sarbăid (searbăd). SG. ALR I/I, K. 90; M, MN 6920,16; SN II, K. 303. sărbuşcă PI. -buşte S f. (1885 FI. VI, 143) MOLD. Gericht aus Buttermilch u. Maismehl. Când sărea stropii din oala cu sărbuşcă, care începuse a fierbe (BOGD. POV. 230). ET. unbek. sărciner (1868 BARC.) I. S. m., PI. -neri Lastträger M. II. S. n., PI. -nere Kleider-, Topfständer M. GR. sălciner, săr cier. ET. sarcină. SG. ALR SN II, K. 302. 381 sărcui sărcui Präs, -cuicsc V. intr. (1883 MAR.) TR. von der Elster: rufen. Când sărcuieşte, adică când cântă sarea (MAR. ORN. II, 55). ET. sarcă (turcă). sărdâc PI. -dace S. n. (1612 DIRA XVII/3, 75) MOLD. BUCOV. kurzer, nur bis zur Hüfte reichender Bauernrock. Beau holercă, beau tabac, Vine iarna, n-am sardac (PP. ŞEZ. VIII, 62). GR. sar-. ET. vgl. ukr. serdak id., poln. serdak „Brusttuch”, sărdâr siehe serdar. sări (16. Jh. CV2 3a; Apg 19, 16) I. V. tr.: un şanţ etc. einen Graben etc. überspringen, über ihn springen, setzen; an rând, o foaie eine Zeile, ein Blatt überspringen, auslassen. A sărit hopul er hat die Schwierigkeit überwunden, das Schwerste überstanden. A sărit groapa (von einem Schwerkranken:) er hat dem Tod ein Schnippchen geschlagen. Vgl. gard 3 u. 4. II. V. intr. springen: peste gard über den Zaun setzen, dm scaun vom Stuhl aufspringen, în sus auf-, empor-, in die Höhe fahren, din somn aus dem Schlaf auffahren; jos, din trăsură, de pe cal hinunter-, ab-, vom Wagen, Pferd springen; de la una la alta von einem Gegenstand zum andern überspringen. Abia ţi-ai întins mâna (să o cuprinzi), sare ivărul la uşă (EMESJ. O. I, 155) fährt die Klinke ... in die Höhe. Din mănăstiri au sărit focul şi în curţile domneşti (NECULCE, LET.2 II, 361) sprang das Feuer ... auf das Schloß über. Cine-ntr-allä lege sare, nici un D-zeu nu are wer zu einer anderen Religion Übertritt, hat gar keinen Glauben. A sărit roata din buluc das Rad ist aus der Nabe gesprungen. îmi sare ţandăra (GLOS. AC.: bâzdocul, ugs.: ţâfna), ferner (selten) îmi sare ich werde heftig, brause auf, gerate in Harnisch. Iţi trag o palmă de-ţi sar măselele ich haue dir eine herunter, daß dir die Zähne herausfliegen. Să neştine va lovi ochiul robului... său cum să-i saie (PO2 249; Ex 21, 26) so daß ihm das Auge herausspringt. Să-mi sară ochii din cap dacă mint! ich will verdammt sein, wenn ich lüge! Va. şti toată casa cum sai în capul tuturor marţafoilor (I. NGR., CL XIII, 32) wie du dich jedem Laffen an den Hals wirfst. A sărit la cn„ asupra cuiva. auf, gegen jdn. losfahren, sich auf ihn stürzen, ihn an-greifen: Ajungând (Hmil) pre hatmani, au sărit toate satele căzăceşti, unii adăogându-se la Hmil, alţii ţiind trecătorile (MIR. COSTIN, LET.2 I, 318) eilten ... herbei. A sărit în ajutorul cuiva jdm. zu Hilfe eilen. Săriţii (zu) Hilfe! Vgl. aşchie 1, capră 1, iepure 2, gură 3. c, inimă 1. a, lac 1. a, loc 1. GR. 1. Pers. Sg. Präs, sar u. sai, BAN. săr, 2. sari u. sai, BAN. sări (ebenso SPER. AN. 1892 I, 233), 3. sare, BAN. săre, 3. PI. sar, BAN. săr, Konj. să sară u. saie; Impcrat. sari u. sai, bisw. sări u. săi. ET. lat. salio, -Pe. SG. ALR IEI, K. 69; MN 2238, 2239; SN IV, K. 977, 1119; V, K. 1290. săricică S. f. (1822 HMST.) 1. fam. ugs. allgem. Bezeichnung fiii' salzartige Chemikalien, insbes.: a) Arsenik M. GR. MUNT. săricică, şoricioâică; MOLD. şoriceâsă; fernerşoricică(BAR., GLOS. AC.), şorecie (HMST., CODR.). -b) MUNT. Ätzsublimat, Quecksilberchlorid N. - c) MOLD, zitronensaures Salz, Sauersalz N. Wird in der Küche statt Zitronensaft gebraucht. 2. sărăciră (CIH.), sărigeâ (POL., PTB.), Salzkraut N. (Salsola). ET. sare; in Bdtg. 1 a mit Anlehnung an şoarece zu şoricică etc. umgewandclt, weil Arsenik als Mäusegift dient. SG. ALR SN II, K. 580. särimän siehe sărman. sărindar PI. -dâre S. n. (1501 DERS) Anzahl von 40 Messen, die man an eben so vielen aufeinander folgenden Tagen liest, so bes. für einen Toten in den ersten 40 Tagen nach dem Begräbnis. A da un sărindar 40 Messen lesen lassen. Când au purces (Grigorie Vodă) în jos de acolo, după făgăduinţă, au dat şi un sărindar (AMIRAS, LET.2 III, 169). Am să dau trei. sărindare dacă se va isprăvi lucrul cu bine (GANE, CL VIII, 455). GR. ugs. sălind-, vgl. sărăcustă. ET. mgr. oapavudpi, ksl. saremdaru. SG. ALR IM, MN 2753, 97. sărit (1703 GCD) 1. Adj. 1. gesprungen. 2. fam. sărit (din minte) nicht recht bei Trost. II. S. n. Springen N. III. S. f. sărită, PL -rite. 1. bisw. Sprung M. (Cârtiţa) nu-şi putea găsi calea spre muşunoiul cu puii flămânzi, care nu era decât la o sărită de la dânsa (SLAV., CL XV, 466) einen Sprung weit entfernt. Săfi sărit Două trei sările Pân-la vârf de munte (TEOD. PP. 65; zum abgeschossenen Pfeil). 2. a-şi pierde sărita die Fassung verlieren, aus der Fassung kommen, außer Fassung geraten; a scoate din sărite aus der Fassung bringen. Mâţa ... fără veste sărind, şoarecele, blăslămatul, toată sărita îşi pierdu (CANT. IST. 164). Una ca asta nu se poate! strigă Budulea scos cu desăvârşire din sărita lui (SLAV., CL XIV, 108). - Adverbicll: pe sărite sprungweise. ET. a sări. SG. ALR II/I, MN 2239, 45; SN V, K. 1290, 1300. 382 săruta săritor (1581 CORESI OMIL. 154) 1. Adj. 1. springend. 2. hilfsbereit. Dezghiocări bucurospopuşoii lui badea Neculai Pintea, că-i român de treabă şi-i săritor şi el la nevoile noastre (VLAH. IC. 78) er hilft uns auch in der Not. II. S. f. săritoare, PI. -töri 1. Wasserfall M. Jiul ... se prăbuşeşte urlând în săritoarea de la Zăval (VLAH. RP. 16).’ 2. Abhang M. Nu mă îngrijesc eu de zidul ăsta care n-are mai mult de cinci metri înălţime; e o „săritoare” neînsemnată (UR. BUC. 243). ET. a sări. SG. ALR IEI, MN 2239, 45. săritură PI. -tini S. f. (1642 CAZ. GOV. 278) Sprung, Satz M. Dinlr-o săritură (ea) era în braţele lui Nicu (NĂD. NUV. I, 123) mit einem Sprung. ET. a sări. SG. ALR II/I, MN 2239, 45; SN V, K. 1290. sărăntoc siehe sărăntoc. sărman Adj. auch substantiv. (1581/2 PO2 254; Ex 23,3) 1. bemitleidend: arm. Sărmană inima mea! Multă vreme-ai tot jelit, Tot mereu te-ai chinuit! (I.-B. 218). Iar papagalul simianul, după ce au umblat multă vreme prin codru (BAR. HAL. III, 17) der arme Papagei. Postelnicul Andronache credea că descifrase logogrifid din inima gi'ecei, dar se amăgea, sărmanul (FIL. CIOC. 44). 2. veralt.: de tată, de mamă, de părinţi vater-, mutter-, elternlos, absol. verwaist. Când nevârstnicul va fi sărman de mumă (COD. CAR., p. epitropie 14). A rămâne sărman (depărinţi) verwaist bleiben, die Eltern verlieren. Epitropul este dator să cârmuiască averea sărăima-nilor (COD. CAL. § 298) GR. Meist sărman, auch sărm-, sirm-; veralt. u. ugs. sirim-, veralt. MOLD. TR. surum-, veralt. MOLD. sără im-; ferner sirum- (PO), sărăm- (BIBLIA 1688 Js 10, 2), sărim- (BIBLIA 1688 Sach 7,10), surim- (BIBLIA 1688 Mal 3, 5), sălim- (VICIU). - Dim. sermănel (BOGD. POV. 80), sirmenic (ŞEZ. I, 78), f. sermăncuţă (AL. PP. 363). ET. ksl. siromah ü mit Suffixwcchsel, vgl. auch ukr. syrohman. sărmăncsc Adj. (um 1670 ANON. CAR.) Waisen-, Sărăimăneasca subrânduire (COD. CAL. § 780). GR. sărăirn-. ET. sărman. sărmănie S. f. (1648 NT Mk 12, 44) Annut F. D-zău ... ne-au agiutat dupăsurumăniia noastră cum tipografiia rumănească să o ridicăm (SICR. DE AUR2 2’b) soweit es unsere bescheidenen Mittel gestatten. GR. Varianten wie bei sărman. ET. sărman. sărpun S. m. (1822 HMST.) Quendel M. (Thymus serpyllum). GR. sărpunel (B.); sărpun, -pune! (PTB.), serpün, -punel (D.). ET. lat. serpullum, evtl, auch mittelb., vgl. it. sermo’lo, nprov. serpoul, sp., port. serpol etc. sărsâm PI. -samuri S. n. (1786 FURNICĂ B. 147) 1. Fransen (PL), Flechtwerk N. (Sluga) se înfăţişă purtând pe o mână un prosop alb cu ţarţamuri şi în cealcdtă un lighean mare de alamă (CL XII, 130). 2. Troddel, Quaste F. (an PfcrdegeschiiT u. Sattelzeug). Ş-avea Halba nişte hamuri Cu sarsamuri (MAR. SAT. 317). 3. Pferdegeschirr N. 4. euphem.: Geschlechtsteil N. GR. ^er- (CIH.), ţarţ- (CL l.c.). ET. zu magy. szerszâm (TAMÂS 691). SG. ALR II/I, Supl. K. 10; SN I, K. 17. sărune PL -runi S. f. (1907 CANDREA Ţ. O. 52) Ort, wo Salz für die Schafe aufgestellt ist. GR. arom. -ribe (PAPAHAGI 1060), megl. -mm. PL -rih. ET. zu lat. sai „Salz”. sărut PL -nituri S. n. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) Kuß M. Când (femeile) ar voi să ştie că sunt lăsate ca ... să facă fericirea vieţii noastre, fără îndoială că iubirea lor n-ar ţinea numai până ce se usucă sărutul nostim de pe buzele lor! (C. NGR. 50). S-au trezit copila dragă sub sărutul arzător (AL. Leg. n. 66). Pe nimeni ea n-a sărutai ... Dar pentru salbă (zâna) i-arfi dat (fetei) Ş-o sută de săruturi (COŞB. 41). ET. postverbal von a săruta. săruta Präs, sărut (16. Jh. PS. SCH. 84, 11) 1. V. tr. 1. grüßen (CORESI; CV). Şi nirnea pre ccde să sărutaţi (CORESI TE4 139b; Lk 10, 4). Săru-ta-vă-voru ceia cesăntu în Vavilonu cu aleşii (CV2 83a; 1 Petr 5, 13). 2. küssen. Cela ce voiu săruta (ksl. lobzu), acela iasle (CORESI TE4 60a; Mt 26,48). Pentni ce mă îmbrăţişaţi şi mă sărutaţi ca pre un prietin şi apoi mă legaţi ca pre un făcătorii! de rău? (MĂRG.2 35b). (Ei) au mai trăit de au sărutat rând pe rând nu numai cununiile copiilor lor, dar şi a nepoţilor (SEV. POV. 115; die Eltern der Brautleute pflegen nach der Trauung die Traukronen zu küssen). II. a se săruta sich küssen. Milostea şi deadevăr timpi-nară-se, dreptate şi pace sărulară-se (ksl. oblobyzasta- 383 sç) (CORESI PS5 164a, Ps 84, 11). Aţi văzut ... Cât de drag se săruta (ea) Cu ursitul ei iubit? (AL. POEZII I, 102) wie herzlich sie ... sich küßten. Sărut mâna! küß’ die Hand! ET. lat. salüto, -äre. Zur Bdtg. vgl. gr. ao-n;d(o]iai, asl. cäovati „grüßen” u. „küssen”. SG. ALR EI, K. 79; IEIMN 6893,6894,12; Supl. MN 4903,7. sărutare PI. -tari S. f. (16. Jh. CV2 83 a; 1 Petr 5, 14) 1. Gruß M. Sărutarea îngerului (EV. BRAŞOV 1580, CCR 42, zu Lk 1). (Maria) apucă înainte cu sărutarea pre Elisaveta (EV. BRAŞOV 1580, CCR 42, zu Lk 1)· 2. Kuß M. Tu-mi cei chiar nemurirea mea în schimb pe-o sărutare (EMIN. O. I, 173). ET. a săruta. sărutat PI. -tâturi S. n. (1561 CORESI TE4) 1. Gruß M. Iubesc ... sărutalele în târgure (CORESI TE4 49b; Mt 23, 7). Ea ... cugeta cum va. fi sărutând acesta (CORESI TE4 11 lb; Lk 1, 29). 2. bisw.: Kuß M. GR. PI. auch -tâte (CORESI l.c. u. 98b; Mk 12, 38). ET. a săruta. sărutătură PI. -tun S. f. (1561 CORESI TE4) LV. 1. Gruß M. Iubiţi nainte a şedea în gloate şi sărută-luri la târguri (CORESI TE4 145b; Lk 11, 43). 2. Kuß M. Sărutătură nu-mi dedesi (CORESI TE4131a; Lk 7, 45). ET. a săruta. săsesc Adj. (1599 DIR) siebenbürgisch - sächsisch. ET. sas. săsiâc siehe sâsâiac. săsimeS. f. (1599 DIR) Gemeinschaft F., der Siebenbürger Sachsen. ET. sas. sâtânésc Adj. (MS. um 1650) LV. satanisch, teuflisch. Depărteadză toată diavoleasca facere şi toatăsătăneasca nadă (MS. um 1650, GCR I, 228; Gebet). Această sataniceascăpatimă, această turbată iubire de argint (ANTIM DID. 171). GR. satanicésc. ET. Satana. sâtcél PI. -cèle S. n. (1480 DLRV) kleines Dorf N. TOPON. Sătcel (1480 DLRV). ET. sat. sătean PI. -téni S. m. (1601 DIR A XVII/1, 30) Dorfbewohner, Dörfler, Bauer M. Goştina, vădrăritul şi pogonăritul (mazilii le) vor plăti la haznea deopotrivă cu cei proşti săteni (AŞEZ. 1818, GCR II, 220). GR. f. -teăncă, PI. -tence; — Dim. f. săteanciiţă, PI. -te. ET. sat. SG. ALR SN I, K. 3; III, K. 898, 899. sătesc Adj. (1703 GCD) Dorf-. Şcoală sătească Dorfschule. GR. sălenesc (GCD). ET. sat. SG. ALR SN I,K. 5. sătuc etc. siehe sat. sătul Adj. (16. Jh. PS. SCH. 77, 25) satt. Auch substantiv.: Vai de voi, sătuilor, aemu, că fiămânzi-veţi (CORESI TE4126b; Lk 6,25). Cei sătui de pâini s-au lipsit şi ceiflămânzi au moştenit pământul (PS. RÂMN. 170a; 1 Sm 2,5). Ce s-au făcut, dar trupul acela care au fost sătul de atâta cinste şi bunătate? (MĂRG.2121a; vom Toten). Svântul... săţânea. sătul cu hrana verdeaţelor fără nice o hiertură, nicepită (DOS. VS. Dech. 9; 206b). -Neg. nesătul: Toţi (snopii) în nesătula gură a batozei vin să cadă. (RADUL. RUST. I, 174) in den nimmersatten Rachen. Vgl. a crede I. b, Paşti 1, a pofti 3. GR. PI. m. sătui; -li (DOS. VS. Dech. 10; 208b). ET. lat. satullus. SG. ALR SN V, K. 1479. sătuleân siehe sat. sătura Präs, satur (16. Jh. PS. SCH. 21, 27) I. V. tr. 1. (cu c. mit etw.) satt machen, sättigen. O mare minune! Ce izvor de prisosit, 5 pâini să sature 5000 de oameni (ANTIM DID. 167; zu Mk 6, 30 flg.). 1. pc. de c. jdm. von etw. geben, damit er genug hat. (Is.) vine să sature de bunătăţi pre cei ce pen tru el au flămânzit şi au fostsetoşi (MĂRG.2194b) mit Gütern zu überschütten. Pe ist de la margine l-am săturat de beţe, să-l croiesc acuma, şi pe cel de la părete (CL XVI, 265) dem ... habe ich genug Stockschläge gegeben. II. a se sătura 1. satt werden, (mâncând, bând) sich satt essen, trinken. Nu te saturi cu pâne, ce-ţi trebuie simiţi? (DEL. P. 163). 2. dec. von etw. genug bekommen, einer Sache satt, überdrüssig werden. (Moldovenii) nu se mai satură de domni, iară. aemu, de când au stătut domni streini, le ajunge de nu le vine şi alt amar şi mai cumplit (NECULCE, LET.2 II, 379). M-am săturat de aşa viaţă ich habe solch ein Leben satt. Ei nu se säturau privin-du-l sie konnten sich an ihm nicht satt sehen. Voi nu vă săturaţi a muşca pre săraci şi eu nu mă satur a vă îndrepta pre voi (MĂRG.2 21a; der Prediger zu den Reichen) ihr werdet nicht müde. Vgl. măr21. ET. lat. sat uro, -are. SG. ALR SN II, K. 313; V, K. 1479. 384 săvârşi săturârc PI. -rări S. f. (1642 ÎNV.2 3b) Sattheit F. - Neg. nesăturare: (Duca Vodă) au început iarăşi ... a îngreuna ţara. cu nesălurarea ce avea (AMIRAS, LET.2 III, 105) so unersättlich war er. ET. a sătura. săturat Adj. (16. Ei. PS. SCH. 101, 7) satt. Ca norul săturat care se descarcă, deodată (LIT.) wie die regenschwangere Wolke. Vgl .păduche 1. -Neg. nesăturat (PS. SCH.). ET. a sătura. sătiiţ siehe sat. săţios Adj. (1551/3 ES 11a; Mt 6, 11) 1. sättigend, nahrhaft. Orezul este mult mai bun şi mai săţios decât orzul (ÎNV. COP. 1878, 96). Pâinea noastră săţioasă (ksl. nasuătnyj) dă-ne noao astăzi (CORESI TE4 10a; Mt 6, 11) unser täglich Brot gib uns heute. Veste bună de pradă bişugoasă şi vânătoare săţioasă ... să-ţi vestesc am vinit (CANT. IST. 189) von ... ergiebiger Jagd. Voroava lungă ... de ar fi cât de dulce şi de frumoasă, până mai pre urmă se arată greţoasă şi săţioasă (CANT. IST. 51) Überdruß hervorrufend. 2. nesăţios unersättlich, de c. auf etw. gierig. Pen Eu că vicleană fiară este diavolul şi nesăţioasă (MARG.2 33b). Casapul nesăţios de bani (SBIERA POV. 272). Ochii ei negii ... nesăţioşi de a vedea mai bine şi îndelung lucrurile frumoase (BRĂT.-VOIN. LD. 217). GR. nesăţos (DOS., CCR 228). ET. saţ. său1 siehe meu. său2 siehe seu. săvâ Adv. u. Konj. (16. Jh. CV2 74b; 1 Petr 2, 13) LV. sei es (auch), (gleichviel) ob, wenn auch (nur) u. ä., in Verbindungen wie: Dintr-aceastea.... poate vedea săvai cine că Hs. ... au ţinut psaltirea scriptură sfântă (PS ALT. 1651, GCR 1,154) wer immer, jedweder. Toţi un lut ne facem, săvai bogat, săvai sărac (VARL. CAZ.2 I, 64b) ob reich, ob arm. Să vor prinde la el cea marhă fura tă vie, săva bou fie, săva asin, săva oaie, de doao ori să dea atâta (PO2 250; Ex 22,4. VULG.: sive bos, sive asinus, sive ovis). împărăteasa foarte tânjia dup-îns de nu-i vrea vedea faţa săva o zi (MOXA, HC I, 394) daß sie ihn nicht wenigstens an einem einzigen Tag sehen sollte. Neputând încăpea toate năroadele să o sărute (crucea pe care se răstignise Hs.), să rugară să o vază săvai (DOS. VS. Sept. 14; 18a) sie baten darum, es wenigstens sehen zu dürfen. Săvai foc să m-are arde, săvai fieri să m-are mânca, săvai marea să m-are îneca ... eu de Hs. nu mă voiu lepăda (VARLAAM CAZ.2 II, 63b) sollte mich auch Feuer verzehren. Adevăr şi noi oameni sun tem şi am putut greşi, săva că. am silit de în căt. am putut să nu greşim (NT 1648, CCR 87) obwohl wir nach Kräften bemüht waren. Ca o arătură în care săvai şi întră sămânţa, iară îndată seacă (VARL. CAZ.2 I, 324a) in den der Samen zwar eindringt. Fiiule, să nu te rătăcească oameni păgâni ... săvai de te vor ruga zicând: vino cu noi de te însoţeşte la sânge (BIBLIA, 1688 Spr 1, 11). GR. Dafür să veri: de va lucra, ceva cu dăns (cu vasul din biserică) denafară de beserică, să-veri. năhramă sau weo poală de icoană (Ş. TAINE 171) sei es. Să-veri că-mi era mie poarta deschisă pren Domnul, nu avuiu. răpaos (NT 1648, HC Suppl. LXXXIX) obwohl mir ... geöffnet war. LV. TR. OLT. (16./17. Jh fisăva, LV. MUNT. MOLD. (17. Jh.) săvai; savai. ET. să „wenn” + va „er will”, vgl. zur Verwendung des letzteren cineva., undeva etc. Das anscheinend jüngere săvai könnte an să. veri, să vei angelehnt sein; doch vgl. cândâi, încâi, deren Ausgang doch wohl auf die 2. Pers. Sg. Präs, von veile zurückgeht. săvai siche săva. săvârşenie S. f. (1581 CORESI OMIL. 123) Vollendung F., Ende N. Când va fi sfârşitul şi săvâr-şenia lumii aceştia (MĂRG.2117a). (Sfântul)priimil-au de sabie săvârşenie (MS. 1675, GCR 1,222) erlitt den Tod durch den Säbel. ET. ksl. süvrüäenije. săvârşi Präs, -şese (1551/3 ES 73b; Mt 19, 30) I. V. tr. veralt.: vollenden, -bringen, -ziehen, ausführen, bewerkstelligen, ins Werk setzen (berührt sich häufig in der Bdtg. mit dem dem Ursprung nach gleichen a sfârşi). DupăD-zeu făcând mulţămire şi celui ce m-au îndemnat şi mi-au poruncit mie a săvârşi această tălmăcire (SYMEON 1765, GCR II, 79) diese Übersetzung herzustellen. Voi oare nu gândiţi... Că am ţară de domnit, Giudecăţi de săvârşit Şi boieri de boierit? (AL. PP. 203, der Fürst zu seinen Dienern) Gericht zu halten. Tatăl împreună, cu fiiul şi cu lucrul duhului sfânt au săvârşit toată lumea (MS. 17. En, GCR I, 311) hat... geschaffen. Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit laudă (PS. RÂMN. 8, 2. VULG.: perfecisti laudem). Săgeţile mele le voiu săvârşi la ei (BIBLIA 1688 Dt 32, 23 VULGATA: complebo in eis) werde ich an ihnen aufbrauchen. Noch jetzt: a săvârşi o faptă, o crimă etc. eine Tat vollbringen, ein Verbrechen begehen etc. Un drept credincios ca mine nu poate să săvârşească păcatul de care tu mă bănuieşti (GANE, CL VIII, 457). II. a se săvârşi 1. sich vollziehen. Prenlr-aceastea (prin cartea liturghiei) mai aleasa şi minunata taină a evharistiei să săvârşaşte (LIT. 1702, GCR 1,345). După ce lucrul se săvârşeşte, românii nu se mută în casă până ce mai întâi nu duc înlăuntru icoanele (AL. PP. 194) nach Vollendung des Hausbaus. 385 săvârşic 2. (din viată) verscheiden. Şi dec-au spus (Evdochia) aceste cuvinte, s-au dat sufletul în mâna îngerului si s-au săvârşit (MS. 1760, OCR II, 74). ET. lcsl. sih’rîiăiti. săvârşic S. f. (1825 B.) Ende N. (Eva) se va chema, ţie soţie Până-n săvârşie (PP. SEV. NUNTA 173; Gott zu Adam). ET. a săvârşi. săvârşire S. f. (16. Jh. PS. SCH. Cant. IV, 18) Ende N. ET. a săvârşi. săvârşit (1551/3 ES) I. Adj. vollendet. Fiii voi săvârşiţi (ES 9b; Mt 5, 48) ihr sollt vollkommen sein. II. S. n. Ende N. - Vgl. desăvârşit. ET. a săvârşi. săvârşitură PI. -türi S. f. (1705 CANT.) veralt.: Vollendung, Beendigung F. Lucru spurcat la începătură şi încă mai spurcat la săvârşitură! (CANT. IST. 263). ’ ET. a săvârşi. săvon siehe sovon. săxănât siehe însăxănal. săzdânic PI. -danii S. f. (1643 VARL.) LV. Schöpfung, Erschaffung F. Făploriulşi înşirătoriul a toată săzdania (DOS. VS. Dech. 4; 192b; von Gott). Munca sa ce-au vrut de-au priimit (Is. Hs.) de la săzdania sa (VARL. CAZ.21, 155a). ET. ksl. suzdanije. sâc! Interj. (1857 POL.) fam. Hohnruf: ätsch! Dabei werden die Fäuste mehrmals senkrecht aufeinander geschlagen, entsprechend dem Rübchenschaben der Deutschen. Preoteasa ...făcu mâinile pumni, şi le lovi una pe alta.: ,,Sic! că. n-a ascultat (el) la clevetirile dumilale, cucoa-nă! sic!” (BASS. VULT. 218). Sârbul când se duce la puţin eiul cu lapte, sic! nu găsi nimic (ISP. BSG. 81). GR. sic. ET. onomatopoct. sâcâi Präs, sâcâi (1857 POL.) 1. V. tr. 1. fam.: jdn. piesacken. 2. stoßweise hin und herbewegen, hin und herstoßen, -treiben. Adunări, şi. danturi unde-şi sâcâie omu carnea, oasili şi trupu ca să să-ntărească (JIP. OP. 47). II. a se sâcâi. sich stoß-, ruckweise hin und herbewegen, hin und herrücken. (Ţiganul) se tot sâcâia pe scaun, de neastâmpăr şi de frică (ISP. LEG.2 258). ET. sâc. sâiâlă siche sfială. salţă PI. sâlţe S. f. (1673 DOS. PS. V. 2, 14) LV. MOLD. Schlinge F. (zum Fangen). Când sau în silte sau curse sau în colţi sau în unghii răii rău vor cădea (CANT. IST. 150). Vezi, Doamne, cum îmi întinseră sâlţe picioarelor (DOS. VS. Mai 9; 117a). GR. sil-. ET. wahrsch. slav. *sleca, zu ksl. sălşcati „biegen”, vgl. nslov. locen, kroat. lecka, tschech. lec id. // vgl. ukr. sylice (CIORANESCU 7796). sâmăţ siche semeţ. sâmbătâş PI. -tâşi S. m. (um 1669 SIM. DASC.) Sabbatäer M. Alţii se cheamă sâmbătaşi, carii cred legea jidovească (SIM. DASC., LET.21, 412). ET. sâmbătă. sâmbătă PI. sâmbăte S. f. (16. Jh. PS. SCH. 47 Titel) 1. Sonnabend, Samstag M. Sâmbăta mare, sâmbăta Paştilor der stille, Karsonnabend (=Tag vor Ostern). Fam. n-are toate sâmbetele, îi lipseşte o sâmbătă cr hat einen Sparren (zu viel, zu wenig), bei ihm ist es im Oberstübchen nicht richtig. OLT. sâmbăta ursului (PAMF. BOLI 62) vorletzter Sonnabend vor Pfingsten. Vgl. sfânt \,Lazăr. - Der Sonnabend ist der Tag, an dem man für das Seelenheil verstorbener Verwandten (vgl. moş 3,pomană 2 flg.) zu sorgen pflegt. Nach dem Tod geschieht dies im ersten Vierteljahr alle drei Wochen, dann alle drei Monate. N-are cine să-i poarte sâmbetele er hat niemand, der für ihn die Seelenmessen lesen ließe. - Wenn sich jd. an jedem Sonnabend der großen Fasten Messe lesen läßt u. dabei an seinen Feind denkt, so widerfährt diesem nach dem Volksglauben das ihm Zugedachte. Daher fam. îi poartă sâmbetele er lauert auf die Gelegenheit, sein Mütchen an ihm zu kühlen, fuhrt Böses gegen ihn im Schilde, brütet Rache gegen ihn. Apa Sâmbetei der Sabbatstrom, fließt nach dem Volksglauben in die Hölle (schon in der jüdischen Sage unter dem Namen Sambation bekannt). Du-tepe (cu) apa Sâmbetei! geh zum Teufel! Banii s-au dus pe apa Sâmbetei das Geld ist zum Teufel. 2. Woche F. Postesc de două ori în sâmbătă (του σαββάτου, EV. 1894 Lk 18, 12; dag. CORESI TE4 u. BIBLIA 1688: în săptămână). GR. -botă(PRAV. GOV. 35a), PI. -bate (PRAV. GOV. 142b). ET. stimmt lautlich zu asl. sqbota, könnte aber auch lat. sabbalum bzw. -ta sein, da Einschub von m auch anderweitig vorkommt (ffz. samedi, engad. samda, ahd. sambaztag)', Ausgang u. Genus lassen sich auch, wie bei den anderen Wochentagen, von zi aus erklären. SG. ALR II/I, K. 216; SN IV, K. 969. sâmbecioâră PI. -cioâre S. f. (1892 MAR. TNM.) BAN. geflochtenes Weißbrot {colac), das am Karsonnabend gespendet wird (MAR. ÎNM. 384 flg.). 386 GR. -bicioarä. ET. Dim. von sâmbătă. sâmbeti Präs, -ţese V. intr. (1683 DOS. VS. Iulie 7; 10a) Sabbat halten. ET. sâmbătă. Sâmbotei S. m. (1409) DOR) Name, der am Sonnabend Geborenen (meist Rindern) gegeben wird. GR. -lin, f. -tina, -ca. ET. sâmbătă. sâmbră PI. sâmbre S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Gemeinschaft F. Hs., care n-avea nice o sâmbră. cu ceialalţi (DOS. VS. Noe. 30; 177a). (Sfânta)purta haine mijlocii şi prostace şi pururea făcea sâmbră cu femei lipsite (DOS. VS. Dech. 22; 233a). Cel cu căutătura. mândră Nu l-am avutu-l în sâmbră (DOS. PS. V. 100, 22) stand nicht im Bunde mit mir. BUCOV. MOLD. MARAM. TR. sâmbră, simbrie Gemeinschaft von Bauern {sâmbriaşi, simbriaşi), die sich zusammentun, um ihre Äcker zu pflügen. Sâmbră oilor Frühlingsfest der Hirten in MARAM. u. OAŞ. GR. sim- (B., POL.). ET. vgl. magy. cimbora „Genossenschaft” (schon 1509 belegt, BAKOS 211), das laut TAMÂS 817 aus dem Rum. stammt u. wahrsch. slav. Ursprungs ist. SG. ALR SN I, K. 5, 15, 16; ALRM SN I, K. 9, 10. sâmbrălui Präs, mă -luiesc V. refl. (1683 DOS. PAR. 3b) cu cn. mitjdm. eine Gemeinschaft bilden. ET. sâmbră. sâmbrăluit Adj. (um 1830 CONACHI) vereint, verbrüdert. Să tefaci plugar de ţară, sâmbrăluit cu prostimea (CON. 206). ET. a se sâmbrălui. sâmburâr PI. -rari S. m. (1868 BARC.) BUCOV. Kernbeißer M. (Coccothraustes vulg.; MAR. ORN.). GR. sim-, ET. sâmbure, nach dem Deutschen. sâmbure PI. sâmburi S. m. (1600 DERS) Kem M. Am să-i prezentez simburi de mere pe vârful cuţitului (AL., CLIV, 333). - Fig.: Inneres N. Adeseori glasuri jalnice ies din simb urele stâncii (NGR., CL I, 348). GR. sim-, sâmbur. ET. vgl. alb. sumbull, thumbull etc. „Knopf’. //Weitere Vorschläge aus dem Dak., Thralc., Gricch., Slav. u. Lat. vgl. CIORANESCU 7804 und RUSU EL. 195 flg. SG. ALR SN I, K. 86,211,214; IV, K. 1108. Λ I san sâmeea S. f. (1643 VARL. CAZ.2 II, 95a) veralt.: Spitze F. Cu greu ţ.i-e în sămceaoastrămurării a zvârli (NT. 1648 Apg 9, 5). De sâmcelele săgeţilor picară luminile ochilor sfântului mucenic (DOS. VS. Fevr. 8; 62a). Inorogul... deodată în simceaoa a unui munte... se sui (CANT. IST. 171). Deaca cunoscu pre ucenici dascălul că sosiră la capătul şi la sămceaoa învăţăturii (DOS. VS. Dech. 4; 193a) am Gipfel der Lehrzeit. GR. sim-. - Dim. sân cică. ET. vicii. lat. *sentîcîlla, Dim. von sentis „Dom-strauch”, bzw. *sumîcăla < summa (CANDREA, ROSETTI). SG. ALR SN IV, K. 1050. sâmcelât Adj. (um 1743 NECULCE) veralt.: zugespitzt, spitzig. împăratul... au făcut tot paloşe simcelate în vârf (NECULCE, LET.2 II, 336). Cu nouă. cuţite Late, săncelate (MF I, 604). GR. sim-, sân- (MF 1. c. u. I, 1612). ET. zu sâmeea. sâmcelos Adj. (1673 DOS. PS. V.) veralt.: spitz(ig). (Cuvintele) ca. lancea de sâmceloase (DOS. PS. V. 54, 66). Oşteanul... cu capul în gios ... asupra colţiroaseşisimceloasepietri... cădzu (CANT. IST. 167).’ GR. sim-. ET. sâmeea. Sâmcdru siche Dimitrie. Sâmiâi siehe Miha.il. Sâmioi siehe Mihail. Sâmpietru m. (1610 DOR) 1. Sankt Peter und Paul, Feiertag am 29. Juni (wofür offiziell Sfinţii Apostoli. Petru şi Pavel). Destul numai ca la. Sin-Petni săfie (mălaiul) cât urechile şoarecului, după cum zic ţăranii, căci tot se face frumos (ION. CAL. 78). -Vglpost. 2. Sâmpetru de iarnă Petri Kettenfeier F., Volksfeiertag am 16. Jan. (wofür offiziell închinarea lanţului Sfântului Petru). GR. Aussprache -petru ist ungenau, nach Petnr, MOLD. Sânchetru. ET. lat. Sanctus Petrus, wog. Petru < ksl. Petră. SG. ALR M, K. 215; MN 2791, 107; SN II, K. 387. sâmt siehe a fi. sân1 S. m. invar. (1693 STINGHE II, 201) LV. zwischwn Taufnamen: Ion Sân Gheorghe Johann, der Sohn des Georg. Domnia lui Constantin sân Duca Vodă. celui bătrân (NECULCE, LET.2 II, 245). - Vertrat zusammen mit dem folgenden Taufnamen häufig den Zunamen. 387 sân2 GR. bisw. sin. ET. asl. synu bisw. şerb. bulg. sin. sân2 (16. Jh. CV2 47a; Apg 27, 39) 1. S. n. PI. şanuri 1. Raum zwischen Brust und Hemd: Busen M. Dient oft als Tasche. Cine eşti călătoriu, foarli să să păzască să aibăpoine en son şi bătu en mgini (MS. 1779, GCRII, 121). Căutând (ei) cqte ceva de mâncare, dete preste nişte roşcove... Se apucă şi umplu sortul de roşcove (ISP. LEG.2 281). Cela ce ascunde en şanurile lui mâinile cu slrQinbătate (BIBLIA 1688 Spr 19, 24). Vgl. cruce 12 c, mşnă3. Te-aş băga en sQn (de drag ce-mi eşti) ich machte dich auffressen (vor Liebe); auch iron.: te-aş băga en son (dar nu encapi de urechi u. !.), te-aş băga de păr en squ. Purtată-n sQn te vezi De mătuşi de toate (COŞB. 197) auf Hînden getragen. Umblu cu fiica en SQn ich gehe in steter Furcht umher. 2. Schoß M., in Fällen wie: Fu de muri cerşitoriul si-l duseră îngerii în sânul (είς τον κόλπον) lui Avram (BIBLIA 1688 Lk 16, 22); vgl. Avram. Fiiul lu D-zeu ce iaste în sânul tatălui (MS. 1648, GCR I, 130). în sfârşit... am sărit... în grădină la noi, şi atunci mi s-a părut că mă aflu în sânul lui D-zeu (CREANGĂ, CL XV, dem Erzähler waren beim Baden die Kleider weggenommen worden). 3. fig. = Inneres: Busen M., Brust F., Herz N. Rugăciunea mea. în sânul mieu să va întoarce (PS. RÂMN. 34, 12). Atunce (D-zeu) împărţi apa, una o sui sus, alta jos în sânurilepământului (MOXA, HC 1,345) in den Schoß. Vestea întâmplărilor din Iaşi arfi ajuns desfigurată în sânul munţilor (AL., CL III, 58) weit hinauf ins Gebirge. GR. LV. u. ugs. auch PI. in singulärem Sinn. II. S. m. PI. sâni LM. (weiblicher) Busen, Brust F. (als edlerer Ausdruck für ţâţa). Bate-mă, Doamne, să piei Intr-o grădină cu tei Cu fiamteape sânul ei! (I.-B. 383). Părul ei cel galben ... cădea pe sânii ei albi si rotunzi (EMIN. PL 3). GR. Dim. sânişor. ET. lat. sinus. Sân3 Adj. siche sânt. Sânchetru siehe Sâmpietru. Sândumitru siehe Dimilrie. sâneâţă PI. -neţe S. f. (1620 MOXA) veralt.: Büchse F. (Waffe). Căzacii... de la o vreme se bătea deschişi cu sineţele, de au căutat ienicerilor a se dare înapoi (MIR. COSTIN, LET.1 I, 247). Un câmpulungean ... au şi slobozit un sineţ în Melenti stegarul (NECULCE, LET.2 Π, 253). Un alt urs a smun-cit sineaţa din mâna vânătorului şi i-a sfărma.t-o de cap (C. NGR. 354). Pe când turcii, în gloată mare, trosnind din sineţe, spărgeau porţile cetătii (VLAH. RP. 212). GR. svin- (MOXA, HC I, 404), sin-. Sg. LV. sineţ. ET. asl. svin Ici „Blei”. sâneca V. refl. (1885 REV. TOC.) in Besprechungen: genesen, geheilt werden. M-am sinecat, M-am mânecat, Din pat de-argint m-am sculat (PÂRV. 74). Sănicatu-m-am, sculatu-m-am, mäneca-tu-m-am în ziua de Duminica mare dimineaţa (REV. TOC. III, 383). GR. săn-, sân-, sin-, -nica. ET. cvtl. lat. *slgnlcăre < signum bzw. lat. *sanicăre < samus, lat. *senicum < senex, asl. smicati (CIORA-NESCU 6824). sâneţâr siehe sineţar. sânge PI. sângiuri S. n. (16. Jh. PS. SCFI. 15, 4) 1. Blut N. îmi curge sânge (pe nas) ich blute (aus der Nase). Mi se suie sângele în cap mir steigt das Blut zu Kopf. A ieşi cu sânge blutigen Stuhl haben. Urdinare cu sänge rote Ruhr. Rudenii de sänge Blutsverwandte. Lacrimi de sänge blutige Tränen. Übertr. vom Wein sângele Domnului das Blut des Herrn. A zgâria, bate etc. până la sänge blutig kratzen, schlagen etc. Bäteau toţi din palme să dea sângele (CRAS. III, 40) sie applaudierten stürmisch. Sânge rece kaltes Blut, cu sânge rece kaltblütig. Au priceput doftorul că trebuie să-i ia sânge (MIR. COSTIN, LET.21, 372) er müsse ihn zur Ader lassen. Faci sânge în baligă, pe (o) aşchie, pe (o) surcea (iron. zu einem Maulhelden:) du bist ein (wahrer) Mordskerl. Vgl. a amesteca II. 1. a, ß, apă 11, a curge 2, a lăsa I. 2. - PI. Blut N. (das vergossen wird od. wurde), zunächst wohl Wiedergabe des aipara, sanguines, kruvi (=hebr. dâmîn) der Bibel Versionen. Căci cela ce cercetează sângiurile lor ş-au adus aminte (BIBLIA 1688 Ps 9, 12) denn er gedenkt und fragt nach ihrem Blut. Pre bărbatul sângiurilor şi viclean urăşte Domnul (BIBLIA 1688 Ps 5,7) den Blutgierigen und Falschen. Neamul vrăjitorilor din fire cărnurilor şi sângiurilor cu mare lăcomie este dat (CANT. IST. 296). Muma lui Stanislav îi... curăţă armele ...de sângiuri păgâneşti (TEOD. PP. 574). De mai multe sângiuri feru-mi s-a roşit (SIHL. 68) von mancherlei Blutvergießen. 2. sânge de nouă fraţi Drachenblut N., Harz aus den Früchten von Calamus Draco. 3. sängelevoinicului Spanische Wicke (Lathyrus odora-tus; BR.). ET. lat. sanguis, Gen. vulg. (wiederholt belegt) sanguis für kllat. sanguinis. Das archaische sanguen als Grundlage anzunehmen, liegt keine Ursache vor. SG. ALRII/I, K. 65; MN 4184, 57; 4187, 58; SN IV, K. 1119, 1124, 1215; V, K. 1368, 1369. sângeâc siehe sangeac. 388 sânt sângeâcă siche cinzeacă. sânger PL sângeri S. m. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Hartriegel M. (Comus sanguinea). GR. TR. sângerel (PANŢU), sânginel (CANDREA ŢO). 2. sânger pătat. Geflecktes Ferkelkraut (Hypochaeris maculata; CRĂIN.). ET. postverbal von a. sângera. SG. ALR II/I, MN 3934, 150. sângera Präs, -gerez (1645 HERODOT 23) 1. V. tr. 1. bluten lassen, blutig machen. Oamenii încăle-cară tăcuţi, îşi sângerară fugarii cu pintenii şi porniră (SAD. POV. 4) hieben ihren Rossen die Sporen in die Weichen, daß sie bluteten. Mi-am sângerat La präg piciorul într-nn cui (COŞB. 75) ich habe mir ... blutig gerissen. 2. o vită etc. ein Rind etc. zur Ader lassen. Oaia este în primejdie se sânge, dacă nu o va. sângera ciobanul în pripă (DRĂGH. IC. 35). II. V. intr. LM. fig.: bluten. Inima sângerându-micând îmi aminteam omorârea mişelească a tatei (UR. BUC. 86). III. a se sângera bluten, blutig machen. Când să porneşte limba ta, fiind obicinuită rău a hulirea, muşcă-o să să sângereze (MĂRG.2169b) daß sie blute. Uitaţi la gurile cânilor cum s-au sângerat în el (RETEG. POV. IV. 36; sie hatten einen Stier angegriffen) wie sie sich an ihm blutig gemacht haben. Zarea se însângera de flăcări(SAD. POV. 9) färbte sich blutig. GR. îns-\ Präs, auch sânger. ET. lat. sangumo, -äre. sângerâre PL -rari S. f. (1705 CANT. IST. 134) 1. Blutung F. 2. Blutvergießen N. GR. ins-. ET. a sângera. sângerat Adj. (um 1550, HC, II, 470) blutig, blutend. Ducea, înfipt într-o suliţă, sângeratul cap al lui Andrei Balhori (BĂLC. 393) das blutige Haupt. Ochii sângeraţi (IORGA AM. 66) die blutunterlaufenen Augen. - Fig.: Bun la inimă, adânc sângerat de nedreptăţile şi suferinţele altora (VLAH. GV. 191) die Ungerechtigkeiten ... tiefschmerzlieh empfindend. ET. a sângera.. sângerâtic Adj. (1825 B.) blutig. Un război ... mai cumplit, mai furios, mai sângerâtic ca războaiele cu arme (JIP. R. 78). ET. a sângera. sângeret S. n. (1557 DERS) Hartriegeldickicht N. ET. sânger. sângerete PI. -reţi S. m. (um 1670 ANON. CAR.) TR. BAN. Blutwurst F. Iar din maţele lor spintecate Fac dracii cârnaţi şi sângereţi Ş-alte mâncări, pentru drăculeţi (BUDAI-DELEANU IX, 79). ET. zu sânge. SG. ALR SN IV, K. 1124. sângerie S. m. (1906 PANŢU) Wiesenknopf M. (Sanguisorba off). ET. sânger. sângeriu Adj. (1860 OD.) blutrot, blutig. Lespezi de marmoră sângerie (OD. DC. 38). ET. sânge. sângeros (16. Jh. PS. SCFI. 138, 19) 1. Adj. 1. blutreich, vollblütig. Robust, puternic, sângeros (VLAH. DAN I, 79). Ochii săi sângeroşi... arătau pe omul crud (FIL. CIOC. 328) seine blutunterlaufenen Augen. 2. fig.: blutig. Lupte sângeroase blutige Kämpfe. ll.sângeroâsăS. f. Orangerotes Habichtskraut (Hiera-cium aurentiacum; BR). ET. lat. sangumosus (CADE). SG. ALR SN I, K. 240. sângeroşie S. f. (1906 UR. BUC.) Blutgier F. Vânătorule, înstrunează-ţi sângeroşia ta (UR. BUC. 151). ET. sângeros. sângif PI. -gifuri S. n. (1688 BIBLIA) LV. Einfassung F., Besatz M., Bordüre F. an Kleidern. Un conteş de conavăţ... cu sângif de atlaz (DOC. 1693, Ş. INFL.). Să-ş facă lor sângifu (κράσπεδα)pre arepile hainelor lor (BIBLIA 1688 Nm 15, 36). ET. türk, sincef. sângios Adj. (1764 IORGA S. D. XIII, 252) MOLD. 1. blutig. (Dacănepoata nu-i va. spăla mânile moaşei,) atunci moaşa în cealaltă lume e toată până în coate sângioasă (MAR. NAŞT. 254). 2. fig.: heißblütig. Deci sângios cum ştii că sunt, Sar la el să-l fac pământ (SPER. AN.1 I, 231). ET. sânge. sânişor siehe sân2. sânt Adj. (1352 DRHC X, 170) heilig, in den Namen der nach Kalenderhciligen benannten Feiertage (wog. sonst dafür sfânt): Sântilie St. Elias, Săntion St. Johannes, Sântămăria St. Maria; mit durch den Anlaut des flg. Namens bewirkter Veränderung zu sân-, sâm-, sâ-: Sângheorghe u. Sânjorz St. Georg. Sânvăsii St. Basilius, Sântoader St. Theodor, Sânziene St. Johannes, Sâmpietru St. Peter, Sânicoară St. Nikolaus, Sâmedru, Sândumitru St. Demetrius. 389 Sântămăria ET. lat. sanctus. SG. ALRII/I, K. 197, 200, 206, 213, 215, 218; MN 2743, 2744, 95; 2791, 107; SN II, K. 219, 398, 399. Sântămăria S. f. (1642 ÎNV.2 22b) Sântămăria (mare) Mariä Entschlafung F. (wofür offiziell Adormirea Maicii Domnului, 15. Aug.), la Săntamarie am Maricntag; Sântămăria mică Mariä Geburt F. (wofür offiziell Naşterea Maicii Domnului, 8. Sept.). Daher înfre Sântămării zwischen 15. August und 8. September. Vgl. poală 6. d., sânt, post. GR. arom., bisw. auch MUNT. Stăm-, PI. Sân mării: Pusei pânza când da fmnza Ş-o gătii la Sânmării (MF 1,901). ET. lat. sanda Maria. SG. ALR II/I, K. 206; SN II, K. 399. sânziene S. f. PI. (1555 DERS) 1. Sânzienele Johannistag M., kurz Johanni(s), wofür offiziell Naşterea Sfântului îoan Botezătorul Geburt Johannes des Täufers (24. Juni). Cucul... i-a spus (soţiei sale) să-l caute ...delà Blagoveştenie până-n Sânziene (MAR. ORN. I, 3). Über das Fest berichtet schon CANT.: „(Die Moldauer) glauben, daß die Sonne an dem Tage, der diesem Heiligen zu Eimen gefeiert wird, ihren Lauf nicht gerade fort, sondern in zitternder Bewegung vollende. Daher stehen alle moldauischen Bauern an dem Tage vor der Morgendämmerung auf und betrachten mit steifen Augen den Aufgang der Sonne... und gehen nach dieser gemachten Entdeckung wieder fröhlich nach Hause” (Beschreibung der Moldau 315). 2. böse Feen, (PL), wie auch ielele, dânsele, frumoasele (CANT. DESCR. III, I). 3. MOLD. TR. Labkraut N. (Galium). Am Johannistag werden von den Bäuerinnen aus Labkraut geflochtene Kränze im Haus aufgehängt u. solches in die Truhen zwischen die Kleider gelegt. 4. sânziene de pădure Waldmeister M. (Asperula odorata; FUSS). 5. BUCOV. sânziană de grădină Goldrute F. (Solidago canadensis; PANŢU). GR. auch sämz-, -zuiene, -zene, -nii; MOLD. BAN. săndz-, sämdz-; ferner in Bdtg. 1. Cosânz- (COST; vgl. dazu Cosänziana)\ in Bdtg. 3. auch Sg. -ziană, ferner sânţiană (ŢIPLEA), sânzenică (DT.), sânzenioâră (PAMF. SV.). ET. lat. Sanctus Joannes. II andere Vorschläge: sanctus dies Johannis (CADE), * sanctae Diänae (CIORA-NESCU 9497). SG. ALR SN II, K. 399; III, K. 649. sârb (1418 DERS) I. S. m. PI. sârbi Serbe M. - S. f. sârboâică, PI. -boäice. II. sârbă S. f, PI. sârbe Volkstanz M. DJPR vermerkt 614 Varianten, z. B. sârba ardelenească, mocănească, oltenească etc., sârba babelor, cojocarilor, crâşmă- reselor, măcelarilor, popilor etc., sârba bătută, de doi, cu ciocane, cußuieri, încâlcită, la bătaie, la opt, pe bătaie, pe bătute, pe două coarde etc., sârba ca la Gorj, ca la noi, de la Calafat, de la Muscel, de la Râşnov, din Gorj, din Ploieşti etc., în cârlige, în căruţă, în frei ciocane etc., sârba lui Barbu Lăutarii, lui Dinicu ele. ET. asl. srubinu. SG. ALRSNI, K. 185; IV, K. 1181. sârbesc Adj. (1559 CORESI IC. la; TRS XVI, 101) 1. LV. slawisch. 2. serbisch. ANTHROPON. Petru Sârbescul (1456 DLRV). ET. sârb. SG. ALR SN IV, K. 1103. sârbeşte Adv. (1564 CORESI CAZ. 143a) 1. LV. slawisch (PO2 2, Vorwort). Dăruim şi noi aemu deodată acest dar limbii rumâneşti, svânta Liturghie ... de lauda lui D-zeu să-nleleagă toţ carii nu-nţăleg sârbeşte sau elineşte (DOS. LIT.2 6). 2. serbisch. ET. sârb. sârbieS. f. (1675 GCR I, 220) 1. LV. slawische Sprache, das Kirchenslawische. 2. vcralt.: serbische Sprache. 3. Stadtviertel N. der Serben. ET. sârb. SG. ALR II/I, IC. 191. sârg siehe desärg. sârgul Präs, -guiesc (16. Jh. PS. SCH. 30, 3) I. V. tr. LV. (zur Eile) antreiben, drängen. Să meargă el singur să sârguiascăpre tcită-său, pre craiul, să vie mai curând cu ajutor (MIR. COSTIN, LET.21, 280). Zlotaşii nu vindeau vitele din ţinut, că nu-i sârguiau cu zapciipenfru istovul banilor (NECULCE, LET.2 II, 361). II. V. intr. LV. eilen, sich beeilen. Şi sirgui (eoTteuoev) Avraam la cortu la Sara şi zise ei (BIBLIA 1688 Gn 18,6). Sârguieşte, Hristoase... şi la. Umanul nepătimirii cel lin mă îndreptează (PS. RÂMN. 65 b). Preoţii ce vor fi sfădiţi şi de nu vor sârgui să se împace ...să fie opriţi de beserică (Ş. TAINE 131). III. a se sârgui sich bestreben, befleißigen. La hanuri în miezul nopţii acei mai mulţi năvălesc, Alţii a lovi Beilicul încât pot să sirguiesc (BELD. ET. 5). GR. bisw. sirg-. Ebenso die Ableitungen. ET. sârg (desârg). sârguiâlă PI. -guieli S. f. (um 1660 STAICU 200) LV. Eile F. Mihcii Vodă... îndată fără nimic zăbavă au tras ostile sale asupra Ieremiei Vodă spre Suceava cu mare sârguiâlă (MIR. COSTIN, LET.1 I, 222). ET. a sârgui. 390 scafă sârguincios Adj. (1830 CR 8) strebsam, fleißig. Sărăcia lui nu venea de acolo că doară n-ar fi fost sârguincios (SBIERA POV. 187). ET. sârguinţă. sârguinţă PI. -guinţe S. f. (1637 IORGA S. N. 69) Strebsamkeit F., Fleiß M. Andrei, a cărui sârguinţă şi cuminţenie puteau să-i Jie un îndemn (colegului său de şcoală) (BRĂT.-VOIN. LD. 7). ET. a sârgui. sârguire PI. -guiri S. f. (1703 GCD) veralt. 1. Eifer M. 2. Eile F. ET. a sârgui. sârguitor Adj. (1661 A A ist. III/7, 281) strebsam, fleißig. ET. a sârgui. sârjiţă S. f. (DOC. 1588) Mischsaat von Weizen u. Roggen: Mischkorn N. 400 mirţe de sârjiţă (DOC. 1588, HC 1,209). Vgl. sârjoacă. ET. vgl. şerb. surzica, tschech. sourzice, ukr. surzycja. sârjoacă PI. -joace S. f. (1845 ION. CAL.) Mischsaat von Weizen u. Roggen: Mischkom N. în Moldova pe la multe locuri se vede grâul amestecat cu săcară, care amestecătură se numeşte „ sârjoacă ” (ION. CAL. 181). GR. serjoană (URIC. IX, 403, zitiert PAMF. AGR. 112). ET. vgl. russ. surzanka. sârmâci S. m. (1762 GHEORG.) LV. Zinkenbläser M. După dânşii (vin) frâmbiţaşii domneşti şi săimaciulpovodnicilor, răsunând în frâmbiţă şi în surlă (GHEORG., LET.2 m, 323). Vgl. surlar. ET. zu türk, zurna (rum. surla) „Zinke”; wegen m vgl. poln. surma. sârmâr PI. -mari S. m. (1862 PTB.) veralt. u. ugs. 1. Drahtbinder, Siebmacher M. 2. Kessel-, Topfflicker M. Vgl. sârmă 2. ET. sârmă. sârmă PI. sârme S. f. (1509 DERS) 1. LV. Gold-, Silberdraht M. Haşalele de catifea cusute cujlori de sârmă (DION., TEZ. II, 189). Muierea ... numai îţi va zice pentru niscai podoabe, pentru sârmă, penfrufir şi altele care iubesc muierile (MĂRG.2 22a). 2. LM. Draht M. (überhaupt): sârmă de fier, de aramă etc. Eisen-, Kupferdraht etc. - Die slovakischen Drahtbinder riefen ehern, in den Höfen: legaţi cu sârma, legaţi! (statt sârmă, weil sie das ă nicht aussprechen können) laßt mit Draht binden! Daher fam. sărma-legaţi S. m. invar. Drahtbinder M. GR. Dim. sârmuliţă, PI. -liţe; sârmuşoără, PI. -şoâre. ET. Bai kan wort: türk, sirma, bulg. sarma, alb. senria etc. < agr. σύρμα. SG. ALR II/I, MN, 3838,125; SN IV, K. 1191, 1204. sârmeâ S. f. (1705 CANT.) Spießglanz M. Prav de sărmea, adecă antimonium (DRAGH. IC. 58). Ochii mierâi în giur împregiur ca cum ar ji cu siurmea văpsiţi (CANT. IST. 313). GR. săr-, siur-; surma (CIH.). ET. türk, sârme. sârmuliţă etc. siehe sârmă. sâsâiPrâs. sâsâi V. intr. (1847 GAVRA L. XXXVIII) zischen. Gâscanu săsâie... Unui căţel ce trece-a lene (RÄDUL. RUST. I, 149) faucht ein Hündchen an. Lumea (din teatru) începu să sâsâiască şi Moş Teacă fu silit să înceteze din comentarii (BACALB. MT. 102; er hatte einen Schauspieler apostrophiert). GR. Präs, auch sâsâiesc. ET. onomatopoet. sâsâiâc PI. -sâiece S. n. (1793 PREDETICII, 594) MOLD. TR. kleiner, aus Korbgcflecht hergestellter Maisspeicher der Bauern. Sâsâiac pentru păpuşoi, hambare pentru grâu (CREANGĂ OP. III, 15). GR. susiec (PREDETICI), sisiac, sisilac (CREANGĂ, CL XI, 25; CIH.); TR. sâsâi, PI. -saie (WEIG. JB. VI, 80), susai (B.), sus ui (POL.), susai (KLEIN). ET. vgl. asl. sşsăai, russ. sus ele, poln. sşsiek etc. // ausführlich besprochen bei TAMĂS 714/15 mit dem Deutungsversuch magy. szuszek. sâsâitiiră PI. -türi S. f. (1868 BARC.) Zischen N. Auzi mii de sâsâituri împrejur ca de şerpi şi de alte bidihănii nezărite (POMP., CL VI, 20). ET. a sâsâi. scabie S. f. (1816 MAIOR ÜNV. 93) Scabiose F. (Scabiosa). GR. scabie (POEN. II, 614), şcapie (FUSS). ET. mittelb. lat. scabies „Kritze”. scafă PI. scâfe S. f. (16. Jh. PS. SCH.) 1. LV. (16. Jh.) Trinkschale F., Kelch M. Că scafa (ksl. caăa) în mânule Domnului (PS. SCFI. 74, 9). 1 scafa de argint (DOC. 1588, FIC I, 205). 2. MOLD, hölzerne Schüssel, Schale von Halblcugel-od. Kugelabschnittform. Albii, covăţi, scafe, căuşe (ZOLLTARIF 1761, ARH. ROM. II, 243). în scafe se face mujdei. In scafele mari se spală blidele (ŞEZ. VIII, 89). Şi el fierse fiertură şi dumică pâine în scafa (είς σκάφη v; BIBLIA 1688 Bel et Draco 40). Se pun ...pe masă ... trei talgere cu grâu fiert ... iar într-o scăfiţă o sumă anumită de bani (MAR. NAŞT. 152). GR. Dim. scăfiţă, PI. -ţe. ET. ngr. σκάφη. SG. ALR SNI, K. 171; IV, K. 1043; V, K. 1305. 391 scai scai S. m. (1535 DERS) allgem. Benennung für Pflanzen mit stachligen Blütenköpfen: Distel, Karde, Klette F. Au doară veţi. culege de în spin struguri sau de în scai smochine? (CORESI TE4 13a; Mt 7, 16). îl tăvălirăpreste spini şi scai de cei acoş (DOS. VS. Oct. 19; 73b). Scaieţi, pălămidă, boz, landră, neghină, Ies jar’ să le semeni (RĂDUL. RUST. 1,65). Se leagă (lipeşte, anină), se ţine de mine ca scaiul de oaie, se leagă etc. scai de mine er hängt sich wie eine Klette an mich, er hängt wie eine Klette an mir; e scai er ist wie eine Klette. - Spez.: MOLD. scai creţ, scai voinicesc (CIH.), Stacheldistel F. (Carduus acanthoidcs); scai măgăresc Eseldistel F. (Onopordon acanthium; BR.); scai mare Frauendistel F. (Carduus marianus; PIRU ENC. 1,15); scăiete mare, scăiete de rouă Weberlcarde F. (Dipsacus fullonum; NAN. BOT. 91); scai mărunt Klebkraut N. (Galium aparine; B.); scai rusesc Spitzklette F. (Xanthium spinosum; BR.); TR. scai vânăt Mannstreue F. (Eryngium planum); scai voinicesc wilde Karde F. (Dipsacus silvestris; BR.); scaiul dracului, scaiul vântului Mannstreue F. (Eryngium campestre; BR.); scăietele popii Spitzklette F. (Xanthium strumarium; BR.); scai de papură Federgras N. (Stipa pennata; CIH.). GR. MUNT. scăiete, MUNT. TR. BAN. scăiete, PI. -ţi\ arom. scai ‘u. ET. vgl. şerb. ckalj, bosn. skalj (CIH.) // evtl, zu lat. *squaleus > port. escalheiro, span, escajo (vgl. REW 8197 a, CIORANESCU 7523). SG. ALR SN III, K. 633,651. scăiete etc. siehe scai. scală1 PI. scale S. f. (1476 LDSR 348) LV. 1. Hafenplatz M. Oraşul Astrahanul, cea mai bogată scalăpre Marea Caspie (NEC. COSTIN, LET.2 1,451). Oricare vameş va fi vină ca să nu treacă negoţă-torii cu negoţ pre la vreo scală (INDR. 344) jeder Zöllner wird schuld daran sein. 2. Zoll M. Vgl. schelă 1. ET. levantinisch (< it.) scala. scală2 S. f. (1825 B.) Klauenwurm M. der Schafe. Din udeală şi din necurăţenie (oaia) capătă la picioare zgaibă şi scală; acea dintâi să face deasupra unghiei, iar acea al doilea între unghii (DRĂGI-I. IC. 37). ET. dunkel; Zshg. mit slav. skala „Felsstück, Splitter etc.” od. ahd. skala „Schale” fraglich. scälce siehe calce 1. scaldă PI. scalde S. f. (1683 DOS. PAR. lila) Bad N. (das man bereitet, nimmt). în cea. dintâi scaldă a copilului se pun bani de argin t (FR.-C. MOŢII 147). După scaldă te vei şterge cu ştergătoarea aceea (RETEG. POV. III, 24). GR. Dim. scălduş(ă), PI. -se; -diişcă, PI. -şte. ET. postverbal von a scălda. SG. ALRSNŢK. 132. scaloiân siche caloian. scamator PI. -töri S. m. (1832 GOL. CONDICA) Taschenspieler M. ET. frz. escamoteur; das zweite a deutet auf Vermittlung durch das Russische hin. scamatorie PI. -rii S. f. (1849 C. CARAG.) Taschenspielerei F. D-lui mai are poftă de scamatorii (C. CARAG. Doi coţcari XIII). ET. scamator. SG. ALR SN V, K. 1505. scârnă PI. scame S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Scharpie F.: a face scamă Scharpie zupfen. Din cămeşă sau rufă, peste câtva timp ai să te faci learfa din care se face scamă pentru bolnavii din spitale (IN V. COP. 1892 I, 96; zum Flachs). 2. Fussel M. Cu două degete îţi culege (linguşitorul) scamele ce s-au aşezat pe palton (ROS. TROT. 45). Scamă (solzi) de fluturi Schmetterlingsschuppen (LEON ZOOL. MED. 12). ET. lat. squama; da qu nicht zu p wurde, ist Entlehnung aus dem Roman, anzunehmen. SG. ALR SN IV, K. 1236. scanceu siehe sanceii. scandal PI. -dâluri S. n. (1620 MOXA, HC I, 383) Anstoß M., Ärgernis N. De se vor hirotoni episcopi, nu-i iartă (canonul) să şază cu ale lor soţii (adecă femei), ca să nu cumva să fie de aicea împiedecare oamenilor, puind şi scandălă (INDR. 565) wobei sic auch Anstoß erregen würden. Slujitorii, fiindu-le scandălă de bunătatea svântului, nu vrea nice unul să mişte să-l laie (DOS. VS. Noe, 24; 159b) abgehalten durch die Güte des Heiligen. Liliacul... într-îmhepărţile altă ceva să aducă nu poate fără numai scandală şi price în deşert (CANT. IST. 123). Daher piatra scandelei der Stein des Anstoßes. GR. LV. meist S. f. scândălă; auch scândelă; -dâlă. - PI. selten -dâle (EMIN. O. I, 134). ET. lcsl. skandalü, -delü< gr. oxdvöcdlov; -delănach candelă; LM. nach wcstl. Muster. scandaliza Präs, -zez (1765 GR. MAIOR, G. LEX.) I. V. tr. pc. jdn. empören. - Absolut: Anstoß erregen. II. a se scandaliza Anstoß nehmen. GR. (t) scandalisi. ET. zu scandal. scâpătS. n. (1673 DOS. PS. V.) bisw.: Untergang (eines Gestirns), Westen M. Cu purcesul (soarelui) din ceri, de Ici capăt, De-ş opreşte 392 scatoalcă tâlnişul la scapăt (DOS. PS. V. 18, 20; Ps 18, 7). în scapălul soarelui, La uşa oborului ... Văzu coama roibului (MF I, 152). ET. postvcrbal von a scăpăta. scapet PI. -peţi S. m. (1683 DOS.) 1. Kastrierter, Eunuch M. Pelaghie scopeţul (DOS. VS. Oct. 8; 54b). GR. scopeţ. 2. Slcopze M. (Anhänger einer russ. Sekte, die die Kastration praktiziert). ET. asl. skopie fl zu Betonung vgl. serb. sköpac, wog. russ. skopec. Scaraoţchi m. (um 1610 DOR) Satan M. In mijlocul iadului stă pe un scaun de fier Scaraoţchi, împăratul întunerecului (MAR. INM. 458). Scaraoschi, căpetenia dracilor (CREANGĂ OP. III, 45). GR. -öschi, -onţ (PAMF. PL. 65). ET. ksl. Iuda Iskariotslcyj „Judas von Iskariot”, z.B. Mk 14, 10, vgl. Iuda de Scariot (DOC. 1642, GCRI, 93), Iuda Scaraoscheanu, mai marele dracilor (PAMF. PL. 70). SG. ALR II/I, K. 184; MN 2744, 95. scară PI. scări S. f. (1556 DERS) 1. Leiter F. Văzându-l (pe fur) că. pune scară să se suie (ÎNDR. 465) falls er sieht, daß (der Dieb) eine Leiter anlegt. Vgl. Dumnezeu 4, mâţă 2. Daher: a) scara Domnului (POL.), scăricea (BR.) Sperrkraut N., Jakobs-, Himmelsleiter F. (Polemonium caeruleum). - b) Art leiterförmiges Gebäck, das bei Begräbnissen etc. verteilt wird. La o pomană trebuiesc 200-300 de colăcei, arhangheli, scări, prescuri şi altele (MAR. NUNTA 751). - c) Tonleiter F. - d) Inhaltsverzeichnis N. (wofür LM. tablă de materii). - e) Skala F. am Thermometer etc. -f) LM. Maßstab M., in dem eine geographische Karte ausgeführt ist. - g) LM. pe o scară întinsă in großem Maßstab, Umfang (nach frz. sur une grande echelle). Cultura viilor se face pe o scară întinsă (FR.-C. MOŢII 13) wird ... betrieben. 2. veralt.: Stufe F. După ce se suie domnul pe o scară sau două, se coboară mitropolitul cu două, trei scări (GHEORGACHI, LET.2 III, 300). Rândul cnezilor, din care scară alta mai mare nu este în Ţara Moschicească (AMERAS, LET.2 III, 120) Rangstufe. Ţara Leşască la acea scară de fericire se înălţase ... care nici o crăie de pe acele vremi nu-i era den potrivă (MIR. COSTIN, LET.’ I, 283). (între Crăciun şi Anul Nou) bărbierul te rade fără să te jupoaie, te tunde fără scări (ROS. TROT. 59). Lungi oftaturi cu scări (VLAH. NUV. 127) langgezogene, stufenweise abfallende Seufzer. 3. breite Stufe vor der Eingangstür eines Hauses, Perron M., diente zum bequemen Besteigen von Wagen u. Pferd. A Page la scară Vorfahren. Baba Llinca ... venea, să mă primească în scară (GANE, CL XIII, 41) vor der Tür. (Călătorul) ajunge la o căsuţă, îşi lasă galoşii la scară, întră obosit şi trudit (C. NGR. 64) vor der Tür. A întinde pc. la scară jdn. öffentlich auspeitschen lassen. (Boierul) m-a ... ameninţat, că... are să poruncească să mă întindă la scară şi să mă. bată. cu biciul (CREANGĂ, CL XVII, 116). 4. Tritt M. am Wagen (dient zum Auf- u. Absteigen). 5. Steigbügel M. Călăreţii ... în caii. lor sălbateci oat. cu scările de lemn (EMIN. O. I, 148). Păturică dede scări calului şi înaintă în lagăr (FIL. CIOC. 297); vgl. pinten 1. (Până) la scara murgului (bis) zum äußersten: Vecinii începuse a năzui „ la scara murgului” cerând dezrobirea lor (LIT.) die Leibeigenen. Vorba lungă, sărăcie ... Dacă nu vrei, eu mă duc până la scara murgului (I. NGR., CL XII, 6; der Sprecher verhandelt mit einem Gegner). 6. PI. Treppe, Stiege F. Ne-am luat măturile Să măturăm scările (GCR II, 339). - Öfters Sg.: Suindu-se (Vodă) pre scară, II ţinea de supţioară (EN. COGĂLN., LET.2 III, 278). GR. Dim. scăriţă, PI. -ţe; scăriceâ, -cică, PI. -cele; scăriiţă (MAR. ÎNM. 165). ET. lat. scala. SG. ALR n/I, K. 171,272; MN 3887,3888,134; 3889, 135; SNI, K. 173; II, K. 316; V, K. 1300. scarlatină S. f. (1829 PISC. O, 259) Scharlach M. ET. frz. scarlatine. SG. ALR I/I, K. 116. scarp PI. scarpi S. m. (1824 IORGA S. D. XXI, 203) 1. veralt.: niedriger, leichter Frauenschuh. Daţi braţul (cuconaşilor) şi mergeţi pupuică ... tot pe vârful scarpilor (AL. OP. 1,406; die Mutter zu den Töchtern). 2. verächtl. von hinten niedergetretenen Schuhen u. Pantoffeln: Latsche F. (Ţiganul) avea nişte bocânci Ca. să cazi cu ele-n brânci, Scarpi de la. ciubote Tot peteci şi borte (SEV. AN. 6). GR. In Bdtg. 1 auch -pă S. f., PI. -pe. ET. vgl. it. scarpa. SG. ALR SN IV, K. 1196. scarţ! siehe scârţl scatiu PI. -tiiS.m. (1862 PTB.) Zeisig M. (Fringilla spinus). Botgroşii şi scatiii, ţoii, cintezoii şi piţigoii (ODOB., CL IX, 24). GR. Dim. -tiâs (MAR. ORN.). ET. ngr. oxafti „Goldammer”. scatoalcă PI. -toâlce S. f. (1697 CACAVELA 83a) ehern. 1. Kasten M. für Reiseproviant. (Coconul) împlu şi câteva clondire cu vin şi rachiu şi le puse la scatolcă (FIL. CIOC. 233). 393 scaun 2. Schmuckkassette F. 3. fam.: Schlag M. (mit der Hand). GR. scatolcă, scatulcä. ET. mittelb. it. scalola. scaun PI. scaune S. n. (16. Jh. PS. SCH. 9, 5) 1. Stuhl M. (zum Sitzen). Nepoftitul scaun n-are (PANN, GCR IT, 375) der ungebetene Gast findet keinen Stuhl. Scaunuljudecătoresc der Richtcrstuhl. Are scaun, e (om) cu scaun la cap er ist ein vernünftiger Mensch, la judecată er hat ein gesundes Urteil, la vorbă was er sagt, hat Hand und Fuß. - Dim. Stühlchen N., Schemel M., (depicioare Fuß-)Schcmcl M., Fußbank F. Coana Ralila ... se lasă pe un scăunel, cu fruntea-n mâini (BASS. V. 113). Acesta tripus era la elini 1 scăunaş cu trei picioare (INDR. 568). Mătuşa Zamfira slapescăuieş ... cu braţele supuse (SAD. POV. 101). 2. Thron M. (wofür LM. tron). Atunce (jiiul omenesc) va şedeapre scaunul măriei sale (VARL. CAZ.21,222; Mt 25, 31). Se credea chiar că generalul Bonaparte umbla să se suie pe scaunul Ţarigradului (GHICA 497). El fiu cel dintâi domn care veni în scaun însoţit de o mulţime de greci (BĂLC. 22). 3. veralt. : Residenz-, Hauptstadt F. Şi s-au scris hrisovul acesta aici în oraşul Bucureştilor, scaunul domnii mele (DOC. 1817, TEZ. II, 360). De două sute de ani ... Târgoviştea era mereu scaunul ţării (BĂLC. 132). 4. LV. GerichtN., GerichtsbehördeF. Nedreptăţile ... carele j'ac ... giudeaţele de pre la toate scaunele Moldovei (PRAV. MOLD.3 V, Vorwort). - So auch: Scaunul sătesc, care numai singur în sal are putere a judeca pârile fieşcăruia. (FR.-C. MOŢII 300). 5. Name verschiedener stuhlartiger Geräte u. Geräteteile: Bank F., Bock M., Gestell N., z.B.: scann de tâmplar Hobelbank F., scaun de dogar Schneidebank F. (der Böttcher), scaun de rotar Radbock M. (der Stellmacher), scaun de carne (de măcelar) Fleischbank F., scaun de peşte Tisch M. (der Fischhändler), scaun de car Achs-schemel M. (des Bauemwagens), BAN. Totenbahre F. (MAR. ÎNM. 254). 6. Kasten M. eines Ringes (zur Aufnahme eines Steines), dann auch Sicgelplatte F. Inelele la bărbaţi erau de aramă ori de plumb cu scaun (MAR. NUNTA 185). 7. Stuhl(gang) M. Unii bolnavi au de la 10-12 scaune pe zi apoase şi abondenle (APĂR. SĂN. I, 57). GR. TR. scaon; arom. scâmnu, BAN. TR. OLT. scamn (so auch MIR. COSTIN, LET.21,14 u. 16, wofür LET. 1 I, 13 u. 16 scaun), megl. -rum. scand, ebenso CRIŞ. (CL XX, 1017), istror. scoându „Tisch”; TR. bisw. scâmd (WEIG. JB. IV, 261). - Dim. MUNT. scăunel, -nâş, MOLD. scăuieş (CANT. IST. 36, aber 151: -uiâş), PI. -le bzw. -se; OLT. TR. scâunéci, ungenau -nés (PAMF. IND.’ 156 u. 259), MOLD. scâuiél (FURT. 12), scăunuţ (CANDREA ŢO). ET. lat. scamnum; scaun deutet auf *scabnum nach dem Dim. scabellum hin; scand ist schwierig. SG. ALRII/T, K. 171; MN 3904, 139; Supl. K. 6; SN I, K. 20, 173; Π, K. 455, 556-558; IV, K. 996. scădea (16. Jh. PS. SCH. 11,2) 1. V. tr.: leafa, preţul, temperatura etc. das Gehalt, den Preis, die Temperatur etc. herabsetzen; o sumă din socoteală, trei din zece etc. einen Betrag von der Rechnung, drei von zehn etc. abziehen, subtrahieren; glasul die Stimme senken, sinken lassen. Ce vă scade să aprindă cineva lumânarea sa de la lumânarea voasfră? (GLOS. AC.) was verliert ihr dabei, was schadet es euch. II. V. intr. sinken, abnehmen (Ggs. a creşte): apele, preţurile scad das Wasser sinkt, nimmt ab, die Preise sinken, fallen; luna scade, zilele, puterile scad der Mond nimmt ab, die Tage, Kräfte nehmen ab. A scădea în preţ, în puteri im Preis sinken, an Kräften einbüßen. Fierbe-l (ostropelul) ... până ce va scădea a treia parte (MS. 1749, GCR II, 45) bis ein Drittel davon eingekocht ist. Entuziasmul a scăzut mult die Begeisterung hat stark nachgelassen. GR. OLT. scade. 1. Pers. Sg. Präs, scad, MUNT, scaz, 2. scazi, Konj. să scadă, MUNT. scază; Imperat. scade; Perf. scăziii; Part, scăziit; Ger. scăzând; Verbaladj. scă-zător. ET. viat. excado, -ère. SG. ALR SN III, K. 805, 806, 826; IV, K. 931, 932. scadére PI. -déri S. f. (16. Jh. PS. SCH. 101, 24) 1. Abzug M., Subtraktion F. 2. Abbmch, Nachteil M., Abnahme, Einbuße F., Schaden, Verlust M. Mari prăzi şi scădere făceau păgânii creştinilor (NEC. COSTIN, LET.11, App. 10) Schaden, Verlust. Adaosul, mai apoi şi scăderea care să vede că au venit în zilăle noastre (URECHE, LET.' I, 95) der Niedergang, Verfall. Cumplite vremi s-au început de atunci; din care au purces din scădere în scădere această ţară (MIR. COSTIN, LET.21,313) weswegen dieses Land immer tiefer sank. 3. Mangel M. Oricari ar fii scăderile lui, Mureşianu va rămânea cântătorul aspiraţiilor naţionale (ADAM. BIOGR. 65). ET. a scădea. SG. ALR SN III, K. 806; IV, K. 931. scăfiţă siehe scafa. scăfârlie PI. -Iii S. f. (1683 DOS.) 1. Schädel M. (Maimuţa) are ... în tinereţe scăfârlie rotundă (CL Π, 278). O scăf ârlie părăsită de cal (MAR. NAŞT. 396). Ce gânduri toarceţiprin deşertele voastre scăfârlii...? (IORGA AM. 143; Skeletten). 2. Kniescheibe F. Şi-i tăiam scăfârlia genunchiului de o lepădară (DOS. VS. Noe. 15; 127b). 3. Kelch M. (am Leuchter des Stiftszelts). Fofezele şi scărfârliile (oi κρατήρες) şi vârtejele (BIBLIA 1688 Ex25, 31). 394 scămos GR. OLT. scofi. ET. anscheinend zu scafa; Suff, wie in ciocârlie, worin cioc vicii, den Schopf der Haubenlerche bezeichnet. SG. ALR I/I, K. 7; II/I, MN 6823, 4. scăier PI. -ieri S. m. (1883 MAR.) BUCOV. Stieglitz M. (Fringilla carduelis; MAR. ORN. I, 392). ET. scai, nach dt. Distelfink etc. scăios Adj. (um 1670 ANON. CAR.) distelartig. Iarbă scăioasă Stachelgras N. (Tragus; BR.). ET. scai. scăiuş S. m. (um 1670 ANON. CAR.) behaarte Karde (Dipsacus pilosus; PANŢU). ET. scai. scălâmb Adj. (1836 HELIADE I, 174) MUNT, mit krummen Gliedmaßen: verkrümmt. Nebunul, scălâmbul, cocoşatul (BOLL., D.; vom Hofnarren). Scălâmb înăuntru, scălâmb înafară (GORUN. HIPOL. 154; vom Pferd) mit einwärts gekrümmten Beinen, mit auswärts gekrümmten Beinen. ET. vgl. it. -dial. (nach PUŞC.) scalembru, sgalemb(ro) etc. Gegen Erbwörtlichkeit spricht -/-, dessen Erhaltung PUŞC. vergebens begreiflich zu machen sucht. scălâmbâ Präs, -bez (1832 GOL. CONDICA) I. V. tr. MUNT, verkrümmen, -zerren. Portu vi l-aţi pistriţat şi vi l-aţi scălâmbat de păreţi brezăi (JIP. OP. 32). ’ H. a se scălâmbâ sich krümmen. Desfrâu-ncepând din frăgezimea vârstei, sănătatea dăscreşte, corpu să piticeşte, să scălâmbâ (JIP. SUF. 197). GR. scălâmbăia. - Präs, auch -lâmb. ET. scălâmb. scălâmbat Adj. (1832 GOL. CONDICA) verkrümmt. Miniaturile scălămbăie şi ticluite de prin cărţile didactice ale secolului de mijloc (ODOB. PS. 196). GR. -băiat. ET. a scălâmbâ. scălâmbăia siehe scălâmbâ. scălâmbăietură siehe scălâmbătură. scălâmbătură PI. -turi S. f. (1832 GOL. CONDICA) MUNT. Verkrümmung, -zerrung, Grimasse F. (Publicul) singur nu ştie pentru ce nu-i plac scălâmbăturile (actorilor) (FIL. CIOC. 201). GR. -băietâră. ET. a scălâmbâ. scălda Pris. scald (1563 CORESI PRAXIU 42) I. V. tr. 1. baden, un cal ein Pferd schwemmen. 2. fam. a o scălda leere Ausflüchte machen. Lordul Edmond Fritz Maurice n-o să răspundă la interpelarea balonului Worms şi ... o s-o scalde (GHICA 463). II. a se scălda (sich) baden. ET. lat. excaldo, -are. SG. ALR II/I, MN 2652, 73; 2712, 89; SN I, K. 132; VII, K. 1905,2051. scăldare PI. -dări S. f. (1564 CORESI CAZ. I, 21) Baden N. ET. a scălda. scăldat Adj. (1703 GCD) gebadet. Cu ochii scăldaţi în lacrimi in Tränen gebadet. ET. a scălda. scăldăciune PI. -ciüni S. f. (1892 MAR.) Baden N. des Täuflings am Tag nach der Taufe (MAR. NAŞT. 255). ET. a scălda. scăldătoârePl. -toii S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 239) bisw.: Bad N.: a) zum Baden hergerichtetes Wasser. Moaşa prepară scăldătoarea (MAR. NAŞT. 257). -b) Stelle, wo gebadet wird. Intre apele minerale merită mai cu seamă a fi amintite scăldătorile de la Gioa-giul-de-jos (FR.-C. MOŢII 4). A oilor scăldătoare, carea să chiamă ovreeşte Vithezda (BIBLIA 1688 Jo 5, 2). ET. a scălda. scăldătiiră PI. -turi S. f. (1581 CORESI OMIL. 63) 1. Baden N. 2. Wasser, in dem man gebadet hat: Badewasser N. Moaşa ...ia scăldătura şi o aruncă la răspântii (MAR. NAŞT. 24). Cine se spală cu scăldătură de gâscă nu se mai lipeşte nici o boală de el (LEON ZOOL. MED. 24). Nach H. 700 MUNT, ist cin Kind, das nach der Geburt in dem Wasser gebadet wird, in dem man vorher eine weiße Gans gebadet hat, gegen jeden Zauber gefeit. ET. a scălda. scăldus etc. siehe scaldă. t scăiuş1 PI. -lüsi S. m. (1862 PTB.) 1. BAN. großes grünes Fleupferd (Locusta viridissima; MAR. INS. 519). 2. BAN. scăiuş de apă Seejungfer F. (Calopteryx splcndens; MAR. INS. 560). ET. wahrsch. zu cal. scăiuş2 siche căluş. scămos Adj. (1705 CANT. IST.) faserig. Cine dară în lume ... atâta de scămos la minte şi strămţos la cuvinte se va afla, carile să socotească (CANT! IST. 94). ET. scamă. 395 scămoşâ scămoşâ Präs, -şcz (1805 CRIŞAN 271) I. V. tr. zerfasern. II. a se scămoşâ ausfransen. GR. -şi. ET. scămos. scămoşât Adj. (1805 CRIŞAN 271) zerfasert, ausgefranst. Nori albi, scămoşaţi, plutesc în albastrul cerului (VLAH. RP. 35). GR. -şit. ET. a scămoşâ. scăndăli Präs, -lese (1683 DOS.) I. V. tr. LV. pc. bei jdm. Anstoß, Ärgernis erregen, jdn. ärgern, verletzen. II. a se scăndăli sich ärgern, erregen. Pentru ocara fiiuluimieu, m-amscăndălit (DOS. VS. Noe, 23; 147a). - Vgl. a scandaliza. ET. scandal. scăndălit Adj. (1652 ÎNDR.) erregt, verärgert. Neavând vreme (suduitorii) să se sfătuiască cu cei scăndăliţi şi vătămaţi (ÎNDR. 329). ET. a scăndăli. scăpa Präs, scap (16. Jh. PS. SCPI. 105, 11) 1. V. tr. 1. fahren lassen, o vorbă etc. sich ein Wort etc. entfahren, -schlüpfen lassen, ocazia sich die Gelegenheit entgehen lassen, trenul etc. den Zug etc. versäumen, -passen, c. (din mână) etw. fallen lassen, a (hu) scăpa pc. din ochi jdn. (nicht) aus den Augen lassen, din vedere übersehen. Am scăpat scrisoarea din mână (C. NGR. 56) der Brief entglitt meinen Händen. Am un drăguţ cas-un ied, Cumu-l scap în iarbă-lpierd (I.-B. 461; Verspottung eines kleinen Mannes) so klein wie ein Zicklein, sobald ich ihn ins Gras fallen lasse, verliere ich ihn. 2. (er)retten, befreien, frei machen: pc. de la moarte, de ruşine, din foc, viaţa cuiva etc. jdn. vom Tode, vor der Schande, aus dem Feuer, jdm. das Leben etc. retten. Am ibovnic tinerel Şi l-or duce şi pe el (la cătănit); Nu ştiu, zău, ce mi l-aş face Ca să-l scap, că multu-mi place! (I.-B. 297). Miercurea e sărbătoare, Că scapă de multe boale (I.-B. 426). II. V. intr. 1. (deprimejdie etc. der Gefahr etc.) entgehen, -kommen, -rinnen, -schlüpfen, (din închisoare etc. aus dem Gefängnis etc.) entfliehen, de cn. von jdm. loskommen, cu viaţă etc. mit dem Leben etc. davonkommen. Vai de pasărea ce scapă din colivie şi cade în laţ (GOL., Z. I, 582). Sărace Purice, de oi scăpa eu şi tu, atuncea ti-ei schimba numele din Purice Movilă (NECULCE, LET.1II, 199) wenn ich und du mit heiler Haut davonkommen. Nimic din manifestările activităţei sau ale stărei lor sufleteşti (ale copiilor) să nu scape ochiului tău ager şi vecinie neadormit (GAZ. SĂT. XIV, 321; zum Lehrer) möge deinem ... Auge entgehen. Abia scăparăm de coasă şi ne puse la secere wir sind aus dem Regen in die Traufe gekommen. De ce te temi od. de ce ţi-e frică nu scapi seinem Schicksal entgeht man nicht. Vorba mi-a scăpat das Wort ist mir entschlüpft. Am scăpat de el ich bin ihn los. Vgl. ac 1. b., curat I. 4. b, a face I. 9. cjrunte 1, gură 2. Banii sunt mici ... uşor îţi scapă unul printre degete (DEL. P. 172) schlüpft einem eins zwischen den Fingern hindurch. Sluga ... să plecă de-l spălă (teascul) în mare; scăpă-i teascul den mâini (MS. 1675, GCR1, 223) da fiel, glitt ihm die Presse aus der Hand. Buturugă scăpă de zise că nu mâncase de la plecarea-i din sat (DEMETR. NUV. 14) ließ sich die Äußerung entschlüpfen. Puţin scăpă de nu-i tăiară capul (MS. um 1705, GCR 1,355) er entging mit knapper Not der Enthauptung. 2. LV. către cn. etc. zu jdm etc. seine Zuflucht nehmen, sich zu ihm, an ihn etc. wenden. (Duhovnicul) să se roage lui D-zeu ca să-i dea cuvânt de înţelepciune ca să îndirepteze pre ceia ce scapă călră dinsul (PRAV. GOV., GCR I, 88). Şi la bisearecăsă scape toţi oamenii cu muierile-ş şi cu feciorii lor (PRAV. GOV., GCR I, 89). 3. TR. BUCOV. nu-mi scapă a juca etc. ich habe keine Lust zum Tanzen etc. Cântă, cântă, gură mândră; După ce te-i mărita, Nu ţi-a scăpa a cânta. (MAR. NUNTA 294; Hochzeitslied, zur Braut) dann wird dir schon die Lust zum Singen vergehen. 4. LV. herunterkommen, verarmen. III. a se scăpa 1. de c. sich von etw. losmachen, befreien, sich etw. vom Halse schaffen. (Popa m-a rugat) să-l împrumut cu 300 lei pân-la Sfântu Vasile. N-a fost chip să mă scap de popă pân-nu i-am dat (VLAH. GV. 180). Nu se mai scăpa, săracu de el, de datorie peste datorie (RADUL. RUST. II, 4). 2. sich vergessen, vergehen. Când frăţânii sau verii primari se scapă şi fac copii împreună (SBIERA POV. 318). 3. fam.: in die Hosen, ins Bett machen. GR. 1. Pers. Sg. Präs, auch scăp, 2. scăpi, Konj. să scape. ET. viat. excappo, -äre, vgl. it. scappare, frz. échapper etc. SG. ALR SN VI, K. 1587; VII, K. 1857,1858,2036; ALRIEI, Supl. MN 4856, 2. scăpare PI. -pări S. f. (16. Jh. PS. SCH. 17, 3) 1. Rettung F. 2. Versehen N. Din scăpare din vedere aus Versehen. - Fam. de-a scăpare, de-a scăpării nur um es getan zu haben, pro forma: Radu ... de-abia îngăima câte-o vorbă de-a scăpare şi iar cădea pe gânduri (VLAH. NUV. 14) murmelte eine kurze Antwort. O portiţă de scăpare eine winzige Chance. ET. a scăpa. 396 scăpata J J scăpat Adj. (1688 BIBLIA Gn 14, 13) 1. gerettet, befreit. A face pc. scăpat] dm. zur Flucht verhelfen. 2. LV. heruntergekommen, verarmt. Nicolai Alexandru Vodă ... spre sfintele biserici şi mănăstiri scăpate milostenie făcea (NEC. COSTIN, LET.2 II, 88). Cantemir Vodă... era un om mai scăpat (NECULCE, LET.2 II, 242). - Auch substantiv. ET. a scăpa. scăpăciune S. f. (1718 URIC. II, 54) Verarmung F. Din pricina oştirilor ce au ţinut peste cinci ani ... au fost rămas la mare scăpăciune atât domnii mazili cât şi beizadelele (EN. COGÄLN., LET.2 III, 270). Că rămâne (omul) în scăpăciune, De nu-l împrumută nime (WEIG. JB. IX, 203). ET. a scăpa II. 4; vgl. scăpătăciune. scăpară (um 1670 ANON. CAR.) 1. V. tr. bisw.: aufblitzcn lassen. Sfântulîlie ... scăpă-rând numai fulgere şi trăsnete de sub roatele carului său (ODOB., CL IX, 25). II. V. intr. 1. Funken sprühen, blinken, blitzen, funkeln. Sub copitele pintenogului, pietrele scăpărau, apele clocoteau, pulberea în sus se înălţa (ODOB., CL IX, 24). Turmele-l urc (dealul), stele le scapără-n cale (EMIN. 0.1,231). Arom. ascapiră, megl. -mm. scapiră es blitzt. - Fig.: In mintea-i zâmbea la unele gândiri ce-i scăpărau prin creieri (NĂD. NUV. I, 59) Gedanken, die ihr blitzschnell durch den Kopf gingen. Cosmin închise ochii şi în acea clipă îi scăpără iarăşi tabloul de la început: un cap ... afundat într-opernă (DEL. P. 17) blitzte ... auf. Lui Ghibiridic se înţelege că-i scaparape dinaintea ochilor când se gândea să meargă în fruntea oaslei să se bată (BOGD. POV. 93) wurde es ihm grün und gelb vor den Augen. Domnişoarelor ce scapăr Le arăt că lumea vis e, un vis sarbăd (EMIN. O. I, 48). De dascălul nostru şi arhiereului i-a fost de a scapăr a (CRĂS. SCH. II, 36) wegen unserem Kirchensänger wollte auch der Bischof aus der Haut fahren. Fam. îmi scapără buza de parale ich bin in großer Geldnot (vgl. buză 1. c). Şi mâncau, bre! de le scăpăm fălcile (RĂDUL. RUST. II, 237) daß ihre Kinnladen nur so flogen. Cât ai scapăr a din degete mămăliga a fost gata (GANE, CL XIX, 222) im Handumdrehen. 2. (din amnar) Feuer schlagen, (cu chibritul) ein Streichholz anreiben. Na! că s-a stâns luleaoa ... (scapără) (AL. OP. I, 47). Sluga ... nu se despărţise de dânsul nici cât ai scăpăra (ISP. LEG.2 355) keinen Augenblick. Vgl. amnar 1. Gr. 1. Pers. Sg. Präs, scâpăr, 2. scâperi, 3. scăpără, Konj. să scapere. Arom. ascăpirăre, megl.-rum. scăpi-râri. ET. stimmt lautlich mit lat. capero, -äre „runzeln” überein u. ist jedenfalls Erbwort. Desselben Ursprungs dürfte alb. shkrep sein. SG. ALR II/I, MN 6822, 4; 3858, 3860, 3862, 126; SN III, K. 807; IV, K. 976, 977; V, K. 1438, 1439, 1459. scăpărat (1825 B.) I. Adj. aufgeblitzt. Aceste vorbe, scăpărate rar şi cu nehotărâre (VLAH. NUV. 165) einzeln und zögernd hervorgestoßen. II. S. n. Aufblitzen N. ET. a scăpăra. scăpărământ S. n. (1788 MOLNAR SPRACHE3 375) Feuerzeug N. (zum Feuerschlagen). îi... apucă noaptea (pe ciobani) pe acolo, departe de sate, fărăfoc şi Jară scăpărăminte (RC. IR. 36). GR. PI. -minte, -mânie, -mânturi. ET. a scăpăra. SG. ALR II/I, K. 277. scăpărătoare PI. -tôri S. f. (1625 DRHA XIX, 511) 1. HahnM. der Flinte. Gheorghe pune Plumb ii sub scăpărătoare (COŞBUC 29). 2. Sg. u. PI. Feuerzeug N. (zum Feuerschlagen): (Novac) Luleluşa c-o scotea, Tutun în ea că punea, Scăpără-toarea cerea (PASC. 262). ET. a scăpăra. SG. ALR II/I, K. 227. scăpătâ (1654 NEAGOE ÎNV.2 421) 1. V. tr. bisw.: sinken lassen. In răstimpuri îşi scăpăta capul spre genunchi, apoi brusc îl înălţa, pălindu-l de părete (SAD. CR. 219; von einem Schlaftrunkenen). II. V. intr. 1. (hinab-, herab)sinken, gleiten. Unul împingând pe altul, în Prut încep a eddè; Cum scăpăta de pe capră, apoi nu să mai vidé (BELD. ET. 54) vom Brückenpfeiler. Trecem pe sub pod şi scăpătăm în arcul ce se-ndoaie la stânga (VLAH. RP. 250; Schilderung einer Floßfahrt). Privirile-i trudite scăpătau de pe rânduri, ochii i se închideau ca de somn şi cartea gi'ea îi cădea din mână (VLAH. NUV. 67) glitt ab. Când a serii raze roşii Asfinţind din ceruri scapăt (EMIN. 0.1,66). Soarele apunea drept dinaintea noastră; cerul lui roşatic scăpălase până pe zarea orizontului (ODOB. PS. 231). Daher: 2. von Gestirnen: untergehen. Din când în când, ea-şi râdica capul spre soare, care scăpăta pe nesimţite (DEMETR. NUV. 81). 3. herunterkommen, verarmen. Dacă părinţii au scăpătat, se îndatoresc fiii a se îngriji pentru cuviincioasa hrană a lor (COD. CAL. § 207). III. a se scăpăta 1. din picioare schlottern. (Ei) să scăpăta din picioare câtepuţân de apropia să cadză înprăpaste (DOS. VS. Oct. 3; 41b) so daß sie beinahe in den Abgrund fielen. Calul ...se poticneşte (adică se scapătă din genunchi când merge) (DT 51) es knicken ihm die Knie ein. 397 scăpătat 2. einen Fehltritt tun, sich vergehen. M-am scăpătat Şi am furai un bou (SPER. AN. 1892 I, 79). 3. verarmen, Einbuße erleiden. GR. 1. Pers. Sg. Präs, scâpăt, 2. scâpeţi, 3. scăpătă, Konj. să scâpete. ET. viat. excapîto, -are, vgl. it. scapitare, prov. descaptar „Einbuße erleiden”. SG. ALR II/I, K. 87; SN III, K. 765, 805, 806. scăpătat (1673 DOS. PS. V.) I. Adj. heruntergekommen, verarmt. Acel orăşel, drăgălaş şi înfloritor odinioară, e decăzut şi scăpătat (FR.-C. MOŢII 31). II. S. n. Scăpătatul soarelui der Sonnenuntergang, Scăpătatele der Westen, Abend. Câtu-i de la scăpătate Răsăritul de departe (DOS. PS. V. 102, 43; Ps 102, 12). Vgl. soare. ET. a scăpăta. SG. ALR SN III, K. 765, 806, 818. scăpătăciune S. f. (1743 DRA II, 273) Verarmung, Not F. Când obrazul acela 1a. care va fi capitalul lui, va fi în primejdie de scăpătăciune (COD. CAR., pentm iertarea de vârstă 8). Să stârpim ... scăpătă c iun ea şiflămânzirea lărănimei (JIP. SUF. 57). ET. a scăpăta. scărăbuş siehe cărăbuş GR. scărăndăvicios Adj. (1705 CANT.) LV. verabscheuungswürdig, abscheulich. (Hameleonul) de lucru spurcat şi scărăndăvicios ca acesta se apucă (CANT. IST. 177). Acel fel de scărăndăvicioasă vânătoare (CANT. IST. 182). ET. a scărăndivi. scărăndăvitdră PI. -türi S. f. (1705 CANT.) LV. Abscheu M. A nebunului bolbăitură, sie ură, iară altora scărăndăvitură este (CANT. IST. 77). ET. a scărăndivi. scărăndăvos Adj. (1705 CANT.) LV. abscheulich. A căruia şi a numelui pomenire greţoasă, şi audzului scărăndăvoasă ieste (CANT. IST. 219). ET. a scărăndivi. scărăndivi Präs, mă -vesc V. refl. (um 1600 HC 1,300) LV. de c. von etw. angewidert, angeekelt werden, vor etw. Abscheu empfinden. Hs ... de neştefirămseţi ca aceastea se scarandiveaşte şi-şi întoarce de cătră acestea faţa sa (CAZ. GOV., CCR 157). Cum nu ţi-i ruşine a chema de carele mainte te-ai scărăndivit şi ceri milă de la carele nice o milă nu i-cii făcut? (VARL. CAZ.21, 329b; zu Lk 16,19 flg.; Worte Abrahams an den Reichen). GR. scărăndivi (DOS. VS. Apr. 1; 63b; VARL.), scaran- (CAZ. GOV.; GLOSS. um 1600, HC I, 300), -dăvi (CANT. DIV. u. IST. öfters). ET. asl. skarpdovatisp, Laute und Form sind schwierig. scărăndivitor Adj. (1652 ÎNDR.) LV. abscheulich (ÎNDR. 462). ET. a scărăndivi. scărchina siehe scărpina. scărcică siehe scrâşni. scări Präs, -resc V. tr. (1812 MAIOR) erniedrigen, degradieren, im Rang herabsetzen. în deşert se trudeşte (Eder) a scăripre românii cei din Ardeal (MAIOR IST.2 140). ET. scară. scăriceă etc. siehe scară. scărilă PI. -rilc S. f. (1895 D.) Schoßkelle F. am Bauernwagen. ET. scară. scărire PI. -riri S. f. (1812 MAIOR) Erniedrigung, Herabwürdigung, Degradierung F. Nici o scărire nu urmează de acolo cădinţelor românilor celor din Ardeal (MAIOR IST.2 125). ET. a scări. scăriş Adv. (um 1830 CONACHI) stufenweise. între mii de dobitoace, o ce multăfelurime! Câtă scărişipogorârea până la mititecime! (CONACHI 250) welch stufenweiser Abstieg. ET. scară. scăriţă siehe scară. scărmănă (um 1670 ANON. CAR.) 1. V. tr. 1. lână Wolle zupfen, pene Federn schleißen. Să. trăiascăfelele C-au scărmănat penele (penfru. peri-nuţele miresei) (PP. MAR. NUNTA 566). 2. fig.: zerzausen, verprügeln. II. a se scărmănă fig.: sich zerzausen. O bătălie mare ... în care se scărmănaţi o mulţime de bărbaţi si de femei (BOGD. POV. 189). GR. -mina (COST.); TR. cărm- (D.). ET. lat. excarmino, bzw. carmfno, are. SG. ALR SN II, K. 362, 432, 437; V, K. 1331. scărmănâre PI. -nări S. f. (1703 GCD) Zupfen N. der Wolle, Schleißen N. der Federn. ET. a scărmănă. scărmănat Adj. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) 1. Adj. 1. gezupft, gerupft. 2. fig.: zerzaust, verprügelt. Vezuviul... având în vârf veşnicu-i şfiichi de fum, care ... se răsfaţă colo sus 398 scânci într-im nouraş alb şi scărmănat (IORGA AM. 247). Ion intiAă iute, scănnănat, jară căciulă (AL. OP. I, 57). II. S. n. Zupfen N. (der Wolle), Schleißen N. (der Federn). Scărmănatul ... lânii ...Se face cu mâna, după ce lâna a fost uscată (PAMF. IND. 6). ET. a scărmănă. scărmănătoâre PI. -töri S. f. (1703 GCD) Kardätsche F. (zum Aufrauhen von Wolle). ET. a scărmănă. scărmănătură PI. -türi S. f. (1818 BUDAI-DEL.) Zupfen, Schleißen N., fig.: Zerzausen, Verprügeln N. Mândra-napoi mă striga ... Dar eu de scărmănătură ...Nu mă mai gândii la gură (MAR. SAT. 102; es war dem Sprecher vom Gatten der Frau übel mitgespielt worden). ET. a scărmănă. scărpeţ S. m. (1849 PIRU) Skabiose F. (Scabiosa) (PIRU ENC. II, 75). ET. unbek. scărpina Präs, scarpin (1649 MARD.) 1. V. tr. 1. kratzen (gegen Jucken), kraulen. A scărpina pc. în cap jdm. den Kopf kraulen. Absolut: îl mănân-că-nlr-o parte Şi scarpină-n altă parte (PANN PV. 1888 II, 15; von Dummen). 2. fig. fam. pc. jdn. verklopfen. Ăstuia de la margine i-o ji ajungând, săracul! Ia să mai scarpin şi p-ăsta de la perete (RCM. SĂRB. 76; der Sprecher hatte von zwei in einem Bett Schlafenden den einen verprügelt). II. a se scărpina sich kratzen, sich kraulen. Când vom să ne rugăm lui D-zeu pentru binele sufletului nostru, ne scărpinăm şi căscăm (MARG.1 112b). GR. BAN. -păna, Präs, scărpăn, -peni, -pănă, să-pene; MOLD. scărchina, arom. scărkinare (PAPAHAGI). ET. viat. scarpmo, -ăre, vgl. it. dial. skarpinar, rät. skjarpiner etc.; die rum. Formen scheinen auf eine vlat. Nebenform scarpmo zu deuten. SG. ALR I/I, K. 92; II/I, Supl. MN 4903, 7. scăruţă siehe scară. scăuieş siehe scaun. scăunâş1 PI. -naşi S. m. (1779 ACTE J. 747) MUNT. Einkäufer M. von Schlachtvieh. Badea Niculae ...fusese scăunaş, adică comisionarul unui turc din Vidin ...pe seama căruia strângea zaherea de prin satele vecine (GHICA VII). ET. scaun 5. scăunaş2 etc. siehe scaun. scăuniş PI. -nişuri S. n. (1825 B.) Achsschemel M. des Bauemwagens (VICIU). ET. scaun. scăunoâie PI. -noâie S. f. (1885 H. XII, 289) Schneidebank F. des Böttchers (DT). ET. scaun. SG. ALR SN II, K. 556. scăzământ PI. -minte S. n. (1749 ARHIVA VIII, 710) veralt. 1. Herabsetzung F., Abzug M., Abnahme F. etc. Nu da crezământ Oglinzii, ce cu scăzământ îţi face-nşe-lăciune Şi tot minciuni îţi spune (A. VĂCAR., GCR II, 160; zum Mädchen) indem er deine Schönheit schmälert. Dorul care mă arde ... Nicidecum nu slăbeşte, nici pleacă la scăzământ (CONACHI 100) noch will sie an Stärke abnehmen. 2. Preisermäßigung F., Rabatt M. ET. a scădea. scăzător S. m. (1777 UT) veralt.: Subtrahend M. ET. a scădea. scăzut Adj. (1551/3 ES 3b; Mt 4, 24) vermindert, verkleinert. ET. a scădea. scâlciâ Präs, -ciez (1788 MOLNAR SPRACHL. 289) 1. V. tr. 1. o cizmă etc. einen Stiefel etc. krumm, schief, treten. 2. fig.: verdrehen, -renken, -stümmeln. II. a se scâlcia aus der Form geraten, ausgetreten werden. Când i se scâlcie tocurile, le bate el singur câteva fleacuri (DEL. P. 157). GR. OLT. TR. scăl-\ 1. Pers. Sg. Präs, auch scâlcii. ET. wohl nicht, wie a încâlci, zu câlţi, sondern zu lat. calcare (rum. a călca) „treten”//CIORANESCU 7556: zu a stâlci. scâlciat Adj. (1812 MAIOR IST.2 150) 1. ausgetreten, verformt. 2. fig.: verdreht, -stümmelt, mißgebildet, -gestaltet. Tra-ditcţia lui Dosiftei... nu te osteneşte când o ceteşti, nici are fraze mari întortocheate şi scâlciate (C. NGR. 310) mißgestaltete ... Sätze. - Adv.: Vorbea foarte scăldat ungureşte (SLAV., CL XIV, 104). GR. OLT. TR. scăl-. ET. a scâlcia. scâncet PI. scâncete S. n. (1895 NĂD.) Wimmern, Winseln, Greinen N. De ce m-apropii ... de ,ce şi gemetele se deosebesc mai bine: Când un scâncet slab, când gemete adânci... (NĂD. NUV. II, 222). ET. a scânci. scânci Präs, -cesc (1683 DOS. VS.) I. V. intr. wimmern, winseln, greinen. Băiatul a prins iar a scânci şi a plânge (SBIERA POV. 172). Am aflat o leită moartă şi puii amândoi scâncind, neavănd ce 399 scâncit suge (DOS. VS. Oct. 23; 82b). Fetele estea ... întâi ...te smomesc si pe urmă te mustră, scâncind, că le-ai nenorocit (NĂD. NUV. I, 134). II. o. se scânci wimmern, winseln, greinen. Deodată tresări prin vis şi-şi strâmbăfata, scăncindu-se într-un plâns uscat, ca un copil ce s-a speriat prin somn (VLAH. NUV. 41). GR. schin- (LECCA CD. 110). ET. vgl. asl. slwăili, nslov. skucati, tschech. skucati, poln. skuczec (CIH.), SG. ALRI/1I, K. 231; SN I, K. 241; MN 6892,12; V. K. 1464. scâncit S. n. (1705 CANT. IST. 171) Wimmern N. ET. a scânci. scâncitură S. f. (1705 CANT. IST. 59) Winseln N. ET. a scânci. scândură PI. scânduri S. f. (1508 DERS) 1. Brett N. De când dor am purtat, Ca scândura m-am uscat (I.-B. 91). Oscilează ... şi ... cade scândură, cu faţa la pământ (LECCA CÂINII 31) steif wie ein Brett. A citi o carte din scândură în scândură (- din scoarţă în scoarţă) cin Buch von Anfang bis zu Ende lesen. 2. TR. scândureâ Jochriegel M. 3. TR. scândurice durchlöchertes Brettchen an der Spannvorrichtung des Webstuhls. GR. Dim. scândureâ (CV), -rică, PI. -rele; scândurice, scânduriţă, PI. -ţe. ET. lat. scandăla. SG. ALR II/I, K. 227, 229, 254, 267, 268; MN 3838, 125; 3902,139; SN I, K. 18, 20, 153-156, 235, 264; II, K. 304, 417, 467, 474; V, K. 1053, 1234. scândurărie S. f. (1910 SAD.) Bretterwerk N. în bordei izbucni un fel de bocet ... Scândurăria începu să se zbată (SAD. PS. 76). ET. scândură. scândureâ etc. siehe scândură. scânteia Präs, -teiez V. intr. (1703 GCD) Funken sprühen, funkeln. Pe drumul BălgraduluiMere murgul Radului, Din picioare scânteind, Din gură pară ţâpând (I.-B. 497). ET. scânteie. SG. ALR II/I, MN 3862, 128. scânteie PI. -tei S. f. (1596 DERS) 1. Funke(n) M.: a da, a scoate scântei Funken sprühen. (Gruie) trei dezbinuri că mi-i da (calului), Scântei verzi din ochi îi da (AL. PP. 80) daß ihm grüne Funken aus den Augen sprühten. Sunt deprins cu nevoile ca ţiganul cu scânteia ich bin ans Leiden gewöhnt. Vgl. a aprinde 1. 1. - Fig: După o scânteie de vreme se aude ... o vâjiilură si mai grozavă (FR.-C. MOŢII 268) nach einem Weilchen; vgl. dazu o scântă ein bißchen, ein wenig (B.). 2. BUCOV. Leuchtkäfer M. (MAR. INS.). 3. scânteiuţă, -teioâră als Pflanzenname: a) Gauchheil N. (Anagallis); b) Gelbstem M. (Gagea; BR.); c) BUCOV. Gänseblümchen N. (Bellisperennis; PANŢU); d) TR. galbenă Feigwurzel F. (Ranunculus ficaria; BR.); MUNT, de friguri Tausendgüldenkraut N. (Erythraea Centaurium; PANŢU). GR. OLT. BAN. schin-, arom. scânteal’e; -teă (CIP. GR. I, 94), -tei (POL.). - Dim. scânteiuţă, -teioâră, -tentă, -teoâră, PI. -ţe bzw. -re; -teiţă (POL.). ET. geht trotz lautlicher Schwierigkeiten sicherlich direkt auf lat. sc Int lila zurück. Anlehnung an excand&e „weiß schimmern” (PUŞC.) ist wenig wahrsch., vielmehr dürfte sich k in vlat. *skjent-, das zunächst *stjent- hätte ergeben müssen, vor t durch Dissimilation erhalten haben, so daß dial. schinteie viell. eine ältere Stufe darstellt. SG. ALR II/I, MN 3860, 3862, 128; 3881, 133; SN III, K. 640; V, K. 1247. scânteietor Adj. (1805 CRIŞAN 256) funkelnd, blinkend. ET. a scânteia. scânteios Adj. (1703 GCD) funkelnd. Harmasari... cu ochii scânteiosi (AL., CL VIII, 378). ET. scânteie. scârbă PI. scârbe S. f. (16. Jh. PS. SCFI. 31,7) 1. LV. u. MOLD. TR. Trauer, Trübsal, Betrübnis, Drangsal, Widerwärtigkeit F. Muierea când naşte scârbă are că vine ceasul ei (CORESI TE4 223 a; Jo 16, 21) ist traurig. Şi fu scârbă mare în toată ţara şi tuturor domnilor şi crailor de prin prejur dacă au auzit că au căzut moldovenii supt mâna păgânilor (URECFIE, LET.21, 165). Nemică de în lucrurile cele cu scârbă ale ceştii vieţi ...să nu-i arate (băiatului dascălii), nici moartea nici bătrâneţele nici boala (NĂSTUREL, GCR 1,133) von den traurigen Dingen. Câte scârbe şi câte supărări vin asupra noastră, D-zeu iaste carele ne ajută şi ne izbăveaşte dintr-însele (MĂRG.2 95b). Scârbă şi năduf nespus simţea văzând că se apropie ceasul de despărţire (NĂD. NUV. I, 19). 2. MOLD. Ärger, Verdruß M. Schimbase împăratul pre vizirul în scârbă că n-au fost harnic a luare tabăra căzăcească(MIR. COSTIN, LET.21,281) aus Verdruß. (Turcii) au pornit pre solii moschiceşti cu mare scârbă, pentru nestarea lor la cuvânt (MIR. COSTIN, LET.2 1,302) wegen ihrer Wortbrüchigkeit. Tutun să nu fumeze bolnavul ... de scârbe să fie păzit (ŞEZ. IV, 184). 400 scârţ 3. Ekel, Abscheu, Widerwille M. Mi-e scârbă, de c. ich habe Ekel, mir ekelt vor etw. N-am băut (din fântână), căci mi s-a făcut mare scârbă văzând acolo un hoit mare (ION. SUP. 46). lioraţiu, care iubea femeile cât erau frumoase şi tinere ... îndată ce îmbătrâneau nu-i mai inspirau decât scârbă (OLL. FIOR. 228). GR. Sg. m. best. Art. scârbia (PS. SCH. 17,7), PI. m. unbest. Art. scârbi (CORESI; PS SCFI.). ET. ksl. sb'ubf. SG. ALRM,K. 102; Supl.,K. 9; SN V,K. 1245,1479. scârbi Präs, -besc (16. Jh. PS. SCH. 30, 10) 1. V. tr. 1. LV. kränken, betrüben. Călugărul de va scârbi pre fratele său ... să se postească în 3 zile de pită şi de apă (PRAV. GOV. 165). 2. verabscheuen. Ca nu cumva ... jârtva noastră săfie oscărbită şi neprimită (MĂRG.1 167b). II. a se scârbi 1. LV. u. MOLD. TR. sich betrüben. Lasă, tată, nu te scârbi deloc. Ştiu eu ce am să fac (ŞEZ. 1. 102). 2. LV. MOlD.pe cn. sich über jdn. ärgern, auf jdn. böse werden. A uzind de aceasta împăratul Neamţului, foarte s-au scârbit pre împăratul Moscului, şi era. numai să se bată (NECULCE, LET.2 II, 358). ’ 3. MUNT, de c. sich vor etw. ekeln, Abscheu vor, Widerwillen gegen etw. haben. Cânii se scârbesc de carnea lupului (OD.-SL. 157). GR. LV. (16./17. Jh.) bisw. osc-. ET. scârbă. SG. ALR SN V, K. 1479. scârbit Adj. (16. Jh. PS. SCH. 41, 6) LV. u. MOLD. TR. betrübt. Oscârbit este sufletul mieu până la moarte (CORESI TE4 59b; Mt 26,38). Atâta-s de supărat Cumu-i ceriul înnorat, Şi atâta-s de scârbit Cumu-i ceriul de cernit (I.-B. 221). GR. LV. bisw. osc-. ET. a scârbi. SG. ALRSNV,K. 1244. scârbos Adj. (um 1710 ANTIM) ekelhaft, widerlich. Trei oameni la vedere scârboşi şi urâţi de tot: săracul mândru, bogatul zgârcit şi bătrânul desfrânat (IORD. GOL., CL VIII, 72). Domniile lui Nerone şi Caligula fură încă şi mai scârboase decât cele preceden te (OLL. HOR. 201). GR. -bicios (ANTIM, DLR). ET. scârbă; scârbicios < a scârbi. SG. ALRSNV,K. 1243. scârcicâ siehe scrâşni. scârcium siehe scrânciob. scârlionţ etc. siehe cârlionţ etc. scârmâ siehe scurma. scârmonâ siehe scormoni. scârnav Adj. (16. Jh. CV2 58b; Jak 2, 2) kotig, dreckig, schmutzig. Le-au tăiat capetele, iară timpurile le-au aruncat în ieşitoare. Şi cu cale au Jacul; că după spurcată faptă, scârnavă moarte vine (MIR. COSTIN, LET.' I, 241). - Fig.: ekelhaft, scheußlich. Cela ce va face aceaste lucruri scrânave şi urâte (Ş. TAINE 295; von der Sodomie). GR. scârnav, LV. seră-. ET. asl. slcvrünavi1 scârnă PI. scârne S. f. (1646 PRAV. MOLD. 976) Kot M. Scârna nu pute până nu o scormoneşti u. â. man soll nicht im Kot rühren. - LV. bisw. PI.: (Ei) mânca orice găsea, până şi scârne de om mânca (DION., TEZ. II, 225; von den Franzosen beim Rückzug über die Beresina). Pre Ieremia l-au aruncat jidovii în scârne (MĂRG.2 162b). ET. asl. skvrăna. SG. ALR II/I, Supl., K. 9. scârnăvi Präs, -vesc (16. Jh. PS. SCH. 78, 1) I. V. tr. (mit Kot) beschmutzen, bedrecken. n. a se scârnăvi den Kot entleeren. (Solii în închisoare) sescâmăveau într-un ciubăr (NECULCE, LET.2 II, 344). ET. scârnav. SG. ALR II/I, Supl., MN 4868, 3. scârnăvie PI. -vii S. f. (1564 CORESI CAZ. I, 22) 1. Schmutz, DreckM. Apoi întrarăşi leşii... în cetate ... şi o curăţim de toată scârnăvia (NECULCE, LET.2 II, 264). 2. schmutzige, scheußliche Handlung etc.: Schweinerei F. Pentru multe doară câte au făcut şi ei în vremile sale sile şi scârnăvii (MIR. COSTIN, LET.1 I, 325). 3. Schmähwort, etwa: Scheusal N. O scârnăvie de băiat ... să-mi poruncească mie? (SBIERA POV. 72). ET. scârnav. SG. ALR II/I, Supl, K. 9. scârşcâ siehe scrâşni. scârşnet siehe scrâşnet. scârşni etc. siehe scârşni etc. scârţ (1832 GOL. CONDICA) I. Interj., von Râdem, Türen, Ästen etc.: knarr!, von Schreibfedem: kritz!, kratz! (Ea) bagă cheia în broasca uşii şi întorcând-o niţel, scârţ! uşa. se deschise (ISP. LEG.2 50). Neaguporni înainte scârţai-scârţai cu carul (RĂDUL. RUST. II, 203). Iaca nişte papugii, nişte scârţa-scârţape hârtie (CARAGIALE, CL XIII, 247) Federfuchser. GR. scârţ, scârţa(i)-scârţa(i). - Daher: II. S.n. Einlage F., die den Schuh knarren läßt. (Nicu purta) straie de modă, botine cu scârţ, pălărie naltă (NĂD. NUV). ET. onomatopoet. 401 scârţâi scârţâi Präs, scârţâi V. intr. (um 1670 ANON. CAR.) von Râdem etc.: knarren, von Schreibfedern: kratzen, kritzeln. Care cu poveri de muncă Vin încet şi scârţâind (COŞB. 5). Băbătia Iui, de la o vreme încoace, nu ştiu ce avea, că începuse a scârţâi (CREANGĂ, CL X, 376; scherzh.) begann zu kränkeln. Vgl. bou 3, osie. GR. -tir, BAN. scârţăi, cârţăi (HMST.). ET. scârţ, vgl. bulg. (s)krăcam „knarren”. SG. ALRI/I, K. 89; Μ, MN 6918,16; SN IV, K. 1069; V,K. 1469. scârţâitoare S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. PI. -tori Gerät, Spielzug, das knarrt, wenn es gedreht wird: Knarre, Schnarre F. Să nu plângă puişorul bunicăi, că-i dă baba o bucăţică de zahar şi-i cumpără la târg o scârţâitoare (LARNIK, CL XV, 105). 2. Feldknorpclkraut N. (Polycnemum arvense; PANŢU). ET. a scârţâi. SG. ALR SN I, K. 47. scârţâitiiră PI. -turi S.f. (1822 HMST.) 1. Kratzen, Kritzeln N. Ii era acru sufletul de atâta scârţâitiiră şi iscălitură (CL XIII, 359; er hatte eine Eingabe schreiben müssen). 2. Knarren, Geknarre N. GR. cârţ-. ET. a scârţâi. scenă PL scene S. f. (1793 PREDETICI) Szene F. Lumea-ntinde lucii mreje; Ca să schim-be-actorii-n scenă (EMIN. O. I, 196). ET. it. scena. sceptic Adj. (1705 CANT. IST. 13) skeptisch. Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece (EMIN. O. I. 151). GR. (t) scheptic, schipticesc. ET. ngr.σκεπτικός, frz. sceptique. sceptru PI. sceptre S. n. (1574 IORGA S. D. XXIV, 145) Szepter N. Şi de acolo au luat Ştefan Vodă schiptrul ţării Moldovei (URECHE, LET.2 I, 152). GR. LV. schiptru. ET. gr./lat. sceptrum, vgl. asl. skiptru. schelar PI. -lari S. m. (um 1482 DERS) LV. Zollbeamter M. GR. schilear, schiler. ET. schelă. schelă PI. schele S. f. (1593 AA ist. 11/20, 450) I. Landungsplatz, Hafen(platz) M. Ispravnicii ... să porneascăzaherelele la schela Diiului (DION., TEZ. II, 189). Boierii ... au mers drept la schele, unde au aflat caicele gata încărcate (BELD. ET. 138). Rusia vroia să aibă o schelă pe coasta maritimă pentru transportul de muniţiuni (GFIICA 472), Vgl. scală1. - Ehem. schelă împărătească großer, unter der Verwaltung der Pforte stehender Hafen: (Galaţii) fiind schele-mpărătească, Era să nu se găsească Mulţime de negustori De tot fel cumpărători? (MS. 1 769, CL IX, 326). - Im weit. Sinn von (wenn auch nicht am Wasser gelegenen) Warenplätzen: Stapelplatz, Markt M. - Spez.: schelă de petrol Erdölfeld N. Pe-nserale sosim la Momeşti, cea mai bogată schelă de petrol din Moldova (VLÄH. RP. 216). 2. (de plute) Ort, wo Flöße gezimmert od. abgelagert werden: Floßplatz M. Pe maluri sunt schele de plute (VLAH. RP. 253). 3. Gerüst, bes. (gcw. PI.) BaugerüstN. (Boierii) găsiră deci cu cale a pune tnipul cel fără cap în mijlocul pieţei, pe o schelă cu trei trepte (ISP. LEG.2 373). De când ...o căzut de pe schele bietu Ion teslariu ... mă sparii şi de umbra mea (AL. OP. I, 1576). Acea zidire, înfăşurată încă în fesele schelelor pe cari lucrau meşteri pietrari (GHICA 151). GR. MOLD. Sg. u. PI. veralt. -le, schele; PP. schilă (MF I, 27); eschele (DUM., Ş. INFL.). ET. mittelb. it. scala; die Balkanspr. zeigen Formen, die auf *skela zurückgehen: şerb. skela, bulg. skeljä, alb. shkelje, türk, iskele etc. SG. ALR II/I, K. 238; SN III, K. 838. schelălăi siehe chelălăi. schelet PI. -letc S. n. (1823 BOBB) Skelett, Gerippe N. ET. dt. Skelett, frz. squelette. schemă siehe schimä 2. schemni-agasi (t) S. m. (1716 Ş. INFL. II, 104) ehem.: Kommissär der Pforte, der den von ihr ernannten Fürsten installierte. Din-a-stânga domnului, alăturea, mergea skemni-agasi, ce este rânduit de împărăţie pentru aşezarea domnului la scaun (GHEORGACHI, LET.2 III, 300). GR. schimni-agasi, -aga, ischemne-agasi. ET. türk, iskemni-agasi. schemni-ceauş (t) S. m. (1693 DOC.) ehern.: dem Fürsten von der Pforte beigegebener Kurier (vgl. ceauş 1). Ahmet-Aga ce au fost schemni-ceauş la Moldova (DOC. 1693, Ş. INFL. II, 104). GR. sch imn i-. ET. türk. iskemni-qa(v)uş. scheunä Präs, scheâun V. intr. (1854 BAR.-MUNT. II, 854) von Hunden: winseln. (Scormon) se opreşte, ridică capul, ciuleşte şi începe a schiauna încet (SLAV., CL IX, 301). GR. şcheuna, TR. bisw. schiauna; BAN. schionea. 402 schiină ET. onomatopoet. Zum Ausgang vgl. a mieuna; der Stamm dürfte urspr. etwa sclab gelautet haben, vgl. hierzu frz. glapir, clabaud, dt. kläffen etc. SG. ALR SN V,K. 1464. scheunătiiră PI. -turi S. f. (1893 NĂD.) Winseln, Gewinsel N. Pe deal se aud nişte scheunături jalnice şi lungi (NĂD. NUV. I, 176). ET. a scheuna. schevofilâchion (t) S. n. (1697 CACAVELA 81b) Gerätekammor in der Kirche: Sekretarium N., Sakristei F. (GHEN. LIT. 29). GR. schevofilachie. ET. ngr.axcuaipuAdxiov. schiâmăt S. n. (1883 MAR.) Anschlägen N. der Jagdhunde. A face schiâmăt Laut geben (MAR. ORN. 1,318). ET. evtl. lat.* exclam Rus. schidöl etc. siehe schilod etc. schijă PI. schije S. f. (um 1743 NECULCE) 1. Splitter M. Deodat-o schijă de obuz Trăsnind ... Retează capul lui Cobuz (AL. POEZII III, 95) ein Granatsplitter. 2. MOLD. BUCOV. TR. Gußmetall, bes. Gußeisen N., (de clopot) Glockengut N., -speise F. Un grilaj de schijă ein gußeisernes Gitter. Dacă stecloasă iese napoi, Spre turnat schija gata va fi (CL V, 330; Übers, von Schillers Glocke) Sehn wir’s überglast erscheinen, Wird’s zum Gusse fertig sein. GR. spihă, spijă (NECULCE, LET.1 II, 198). ET. mittelb. ahd. spîsa, mhd. spîse „Metallmischung”, vgl. bes. poln. spiza, tschech. spize. SG. ALR SN I, K. 21; II, K. 579. schilav Adj. (1755 PROT. AARON II, 28b) TR. OLT. krüppelhaft, verkrüppelt. Eşti schilav tot! Un cerşetor Te-nlorci acum acasă, Şi ce fecior frumos erai (COŞB. 53; ein sterbender Soldat zu einem verstümmelten Kameraden). GR. TR. auch chi-. ET. slav. kilavi7(serb. kilav, poln. kilawy) „mit einem Bruch behaftet”, von kila „Hernie”. SG. ALR II/I, K. 115; MN 2224, 41; 4178, 55. schilăi siehe chelălăi. schilăvos Adj. (1845 C. NGR.) krüppelhaft. Văpelreceţi numai vremea a făta nişte stihuri schilăvoase pe care nu le înţelege nime (C. NGR. 274; zu Dichtem). ET. schilav. schilod Adj. (1818 BUDAI-DEL.) küppelhaft, verkrüppelt, -stümmelt. Pavel... plecase la luptă împotriva duşmanilor, unde lesne putea să-şi piarză viaţa sau să rămână schilod şi neputincios pentru totdeauna (IARNIK, CL XV, 109). Subst: Un schilod, un om care să-şi fi pierdut nădejdea în această viaţă (SLAV., CL XV, 433, ein Krüppel). -Fig.: Nu-i lucru mai schilod Decât câmpu jar-de rod (RĂDUL. RUST. I, 31) es gibt nichts Elenderes. GR. TR. OLT. schidöl, ebenso die Ableitungen; schilog (VÂRC.). ET. siehe schilav, Suff, ist dunkel; -log nach olog. SG. ALR II/I, MN 2224,41. schilodi Präs, -desc (1818 BUDAI-DEL.) I. V. tr. zum Krüppel machen, verkrüppeln, -stümmeln. II. a se schilodi zum Krüppel werden, verkrüppeln. GR. -doli (B.), -logi (CR., CL XI, 22; IARNIK, CL XV, 104). ET. schilod; -logi nach a ologi. SG. ALR SN V, K. 1255, 1256. schilodit Adj. (1818 BUDAI-DEL.) verkrüppelt. Unii dintr-înşiipurtau pe corpul lor chiar semnele torturelor abia cicatrizate, iar cei de lot schilodiţi erau transportaţi în care au boi (FIL. CIOC. 326; von gemerterten Bauern). GR. -dolit, -logit. ET. a schilodi. schimă PI. schime S. f. (1683 DOS. VS. Oct. 15; 67a) 1. Gebärde, Geste, (pejorativ:) Grimasse, Fratze F. Domnul închinându-se sangeacului cu o schimă de smerenie (GHEORGACHI, LET.2 ΠΊ, 305). Cu evlavie de vulpe, ca în strane, (spectatorii) şed pe locuri Şi aplaudăfren etic schime, cântece şi jocuri (EMIN. O. 1. 150). Drăghici îşi ilustra naraţiunea cu gesturi, strâmbături şi schimbări de glas caraghioase. Ana râdea mai mult de schimele lui decât de ce spunea (VLAH. DAN I, 119). 2. Figur, Form, Gestalt F. Citanii lungi, nesfârşite, descântece superstiţioase, schime cabalistice (VLAH. DAN II, 64). Ea ceti şi receti ... scrisoarea ... până când vederea i se întunecă şi schimă cuvintelor i se pierdu în minte (GANE, CL IV, 115). - LM. schemă Schema N. 3. MOLD, körperloses, geheimnisvolles Wesen: Fee F., Geist M., Kobold M. Schimă stâncilor dusese zgomotul zilei pe văile munţilor (BODN., CL II, 143; vom Echo). Poale-o zi (zână) mare Ori o vrăjitoare Ori vro ştimă poate A pădurii moarte Striga aşa tare (SEV. AN. 136). Ştima apei? Ce-i aceea Ştima apei? „ Cum? nu ştii? Ştima..1... zâna iazului” (SAD. POV. 186). Schimă casei der Hausgeist (MAR. NAŞT. 67). 4. schimă (monahală) Mönchsgelübde N. A lua schimă Mönch werden. - Daher auch Mönchskleidung: schima cea mică (τό μικρόν σχήμα) = Kutte u. schima cea mare (τό μέγα σχήμα) = Kapuze; letztere erhalten die Mönche, die das Ordensgelübde zweiten Grades ablegen. 403 schimb GR. In Bdtg. 1 vcralt., in Bdtg. 4 meist shimă; in Bdtg. 3 meist ştimă. ET. mgr. ngr. σχήμα, ksl. skima. schimb PI. schimburi S. n. (16. Jli. PS. SCPI. 48, 8) 1. Wechsel, Tausch M.: schimb de bani Geldwechsel; schimb de idei Meinungs-, Gedankenaustausch. Fiind de fală şi ... mitropolitul, s-au Jacul schimburile de logodnă (AMIRAS, LET.2 III, 171) wurden die Verlobungsringe gewechselt. Turcii toate schimburile (de domni le) fac pentru mâzda (NEC. COSTIN, LET.2 1. 458). Să facem schimb tauschen wir miteinander. în schimbul unui lucru (im Austausch) gegen, für etw.; în schimb dagegen, dafür: Τιι-mi ceri chiar nemurirea mea In schimb pe-o sărutare? (EM.IN. O. I, 173) für einen Kuß? 2. Ablösung F. Schimbul trecu cu paşi îndesaţi pe dinaintea uşii (celulei) (SAD. CR. 241). - Soldat cu schimbul ehern.: periodisch dienender Soldat; die Truppengattungen (călăraşi u. dorobanţi) dienten nur je eine Woche im Monat, lösten einander also ab (îşi fac serviciul cu schimbul). 3. PL (saubere) Wäsche (zum Wechseln). Grijiţi-vă bine armele, luaţi-văschimburi îndeajuns, şi de astăzi în patru zile să vă aflaţi la Iaşi (GANE, CL XI, 367). ET. postverbal von a schimba. schimbă Präs, schimb (16. Jh. PS. SCH. 45, 3) I. V. tr. (um-, aus-, verwechseln, -tauschen, (um-, ver)wandeln: a schimba bani, hainele Geld, die Kleider wechseln; cu c. mit etw. vertauschen; pe c. gegen etw. eintauschen; în c. în etw. verwandeln; a schimba vorba den Gegenstand des Gesprächs wechseln, die Rede auf etw. anderes bringen; a schimba santinela die Wache ablösen. Vgl. bucurie, a îmbătrâniΠ, lup l.A schimba trenul umsteigen. A schimbat căciula er hat seine Meinung, Haltung geändert. A schimba cântecul einen anderen Ton anschlagen, andere Saiten aufziehen. Niculina ... pe care Şuer o poartă în brâu ş-o schimbă pe umeri (DEL. S. 166) und abwechselnd auf die Schulter setzt. Prinţul de la Persida şi Ebn Tair s-au schimbat feaţele şi au început a tremura (BAR. HAL. VIII, 8) wechselten die Farbe; vgl . faţă 6 u. unten II. 3. II. a se schimba 1. wechseln, sich (ver)ändem, -wandeln. Nici încline a ei limbă Recea cumpăn ’ a gândirii înspre clipa ce se schimbă (EMIN. 0.1,194) noch neige, ihr Zünglein ... dem wechselnden Augenblick zu. Pasărea în toamnă în alte ţări se duce, Dar iară se întoarce când timpul s-a schimbat (BOLINT.1 Π, 146). Vezi tu rouă de pe flori. Cum luceşte şi-apoi zboară De se schimbă-η negri nori? (AL. POEZII I, 171) und sich in schwarze Wolken verwandelt. S-a schimbat boierul der Mann ist wie verwandelt, ist gar nicht wicdcrzuerkcnncn. Trăind Torna acolo câţiva ani... s-au schimbat şi el din viaţa aceasta lumească (NECULCE, LET.2 II, 333). 2. (de albituri) die Wäsche wechseln, (în haine) sich umkleiden; absol.: sich verkleiden. Mimi trecu în odaia ei să se schimbe (ZAMF. LN. 135). 3. (la faţă) die Farbe wechseln. Vezi tu, l-acest nume te schimbi şi roşeşti (BOLINT.21, 162). Vgl .faţă 1. ET. lat. *excambio, -are, vgl. it. scambiare, frz. échanger etc.; i im Stamm wahrsch. über î, das durch das flg. i palatalisicrt wurde. SG. ALR SN II, K. 482; HI, K. 674, 713, 806; IV, K. 1152. schimbäci Adj. (1800 BUDAI-DELEANU IX, 16) wechselnd, wechselhaft. ET. a schimba. schimbare PI. -bări S. f. (16. Jh. PS. SCH. 54, 20) 1. Wechsel,Wandel M., Änderung, Veränderung F., 2. Schimb area-la-faţă Christi Verklärung (6. August). ET. a schimba. SG. ALR II/I, K. 205; SN III, K. 806. schimbâş PL -bâşi S. m. (um 1900 TIKTIN) periodisch dienender Soldat M.; vgl. schimb 2. ET. schimb. schimbat (16. Jh. PS. SCH.) 1. Adj. 1. gewechselt. 2. verwechselt. 3. verkleidet. Umblând (împăratul) aşa din sal în sat ... schimbat, ca nimeni să nu-l cunoască (POP. NUV. 167). II. S. n. Wechsel M. Ce imputară dracii tăi, Doamne, ce imputară cu schimbatul Hristosului tău (PS. SCH. 88, 52). ET. a schimba. schimbăcios (1703 GCD) I. Adj. veränderlich, wechselvoll. El (clopotul) să însoţească cu a lui mişcare Jocul vieţii noastre greu şi schimbăcios (CL V, 334; Übers, von Schillers Glocke). II. schimbăcioăsă S. f. Winde F. (Ipomoca variabilis; CRĂIN.). ET. a schimba. schimbaciünc PI. -ciûni S. f. (1681 DOS. AA. lit. 11/36), 60) Wechsel M., Veränderung F. ET. a schimba. schimbător Adj. (1611 DIRS XVII/2, 16) veränderlich. - Neg. nes- (SICR. DE AUR2 la). - Auch substantiv. ET. a schimba. SG. ALR SN III, K. 873. 404 schingi schimbătură S. f. (1564 CORESI CAZ. 17 b) Wechsel M., Veränderung f. ET. a schimba. schimbeă S. f. (1779 FURNICĂ B. 94) Kaldauen (PL), Kuttelfleclc M. A mâncat schimbeaua (Z. IV, 116) er hat sich reinlegen lassen. ET. türk, işlcembe, vgl. bulg. serb. skembe. schimbis Adv. (1892 MAR.) abwechselnd. (Lumânările) se aprind schimbis tot două câte două (MAR. ÎNM. 87). ET. schimb. schimboâie PI. -boâie S. f. (1886 MAR. D. 58) Regulator M. am Vordergestell des Pfluges, dient 211m Bestimmen der Furchenbreite. GR. şti- (VICIU). ET. a schimba. schimen PL schimeni S. m. (16. Jh. PS. SCH.) LV. junger Löwe. (D-zeu) izbăvit-au sufletul mieu de mijlocii de schimeni (PS. SCH. 56, 5). Ca scämenul ce iaste de sălăşuiaşte în comoara sa (CORESI PS.5 23b; Ps 16, 12). GR. scâmen. ET. ksl. skimmij< gr.oxupvoi;. schimni-agă etc. siehe schemni-agasi etc. schimnic PI. schimnici S. m. (1626 DRHB XXI, 273) Mönch, der in strenger Askese lebt: Asket M. Acolo, în sălbătăcia şi pustietatea aceia., trăiesc patru schimnici în adevărată pusnicie, ca pe vremea sfinţilor (VLAFI. RP. 98). Această sfântă chemare ... o fac numai cei desăvârşiţi călugări, schivnicii, lui D-zeu! (CL XVII, 319). Vgl. schimonah. S. f. schimnică. Maică schimnică, suspină, Nu mai este fiul tău (BOLINT.1 1,216). GR. schivn-, LV. auch shimn-. ET. asl. sldmfnikă, shim-; -v/7- für -mn- ist umgekehrte Aussprache nach MUNT, duhomnic, pimniţă, a râmni etc. schimnici Präs, mă -cesc V. refl. (1632 EUSTR.) von Mönchen: Asket werden. (Episcopul) Theofan de la Rădăuţi a paretisit şi s-a retras la mănăstirea Putna, unde s-a schimnicit (MELH. CFI. 123). Vlădicul ce să va schimni (EUSTR. PRAV.2 102). GR. schimni. ET. zu schimă bzw. schimnic. schimnicie PL -cii S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 129) veralt.: Askese F. ET. schimnic. schimonosi Präs, -sesc (16. Jh. PS. H. 39, 15) I. V. tr. entstellen, verunstalten. Psalomul lui David, cândş-au schimosâtfaţa înaintea lui Avimeleh (DOS. PS. V, 33, Titel). Am. alungat (din limba noastră) ceia ce ni s-au părut strein, am schimbat şi schimonosii ce ne-au mai rămas (CL VIII, 81; gegen die latinistische Schule). II. a. se schimonosi sich verzerren, sonderbare Gebärden machen, Gesichter, Grimassen schneiden. Cocoşul ţipă ascuţit, apoi scoase din gâtlej sunete asurzitoare, fără şir, şi începu a se schimonosi ciudat (UR. BUC. 198). gr! MOLD. -moşi. ET. ngr. άσχημονα} Fut. -νώσω (nur agi·, belegt); schi-mosi beruht wohl auf ngr. άσχημΐζω, Fut. -μίσω, mit Anlehnung an άσχημος „ungestalt”. SG. ALR SN IV, K. 993; V, K. 1256. schimonosire PL -siri S. f. (1705 CANT. IST. 11) Grimasse F. GR. -inosire (CANT.). ET. a schimonosi. schimonosit Adj. (1683 DOS.) ungestalt. (Sfântul) întregi toate părţile trupului ferind, nice leac slăbite sau schimonosite de bătrâneţe (DOS. VS. SEPT. 29; 35a). GR. -moşit. ET. a schimonosi. schimonositură PL -turi S. f. (1705 CANT. IST.) 1. Entstellung, Verunstaltung F. A vidrii... schimosilură de stăpânire (CANT. IST. 200) Karikatur einer Regierung. 2. Mißgestalt F. Auzi vorbă, ce pot gurile rele să mă facă aşa schimonositură din om teajar-sănătos (SEV. POV. 64; die Sprecherin soll lahm, einäugig u. bucklig sein). 3. sonderbare Gebärde, Grimasse. De ce câţi să o scoţi pe copilă din minte cu schimonositurile d-tale (AL., CL ΙΠ, 273; zu einem jungen Mann, der angeblich dem Mädchen vom Fenster aus Zeichen gibt). GR. -mositurä. ET. a schimonosi. schimosi etc. siehe schimonosi etc. schinduc S. m. (1880 BUR.) 1. MOLD. Maludenwurz F. (Conioselinum; PANŢU). 2. schindufă S. f. Thymian M. (Thymus). Sub o tufă De schindufă (BUR. CĂL. 56). GR. schinduf, -ja. ET. vgl. bulg. sminduh. schindufă siehe schinduc. schinel S. m. (1906 PANŢU) Bcncdilctenkraut N. (Cnicus benedictus). ET. spin. schingi PL schingiuri S. n. (um 1830 CON.) Folterqualen (PL). Să-l dezbrace de avere şi să-l omoare în schingiuri (CON. 246). ET. türk, işkence. 405 schingiui schingiui Präs, -giniese V. tr. (1776 COND.) foltern, martem. Ucigaşi şijacaşi ce se fac cete şi umblă prin ţară ucigând, jăcuindşi schingiuind (COND. 1776, Ş. INFL. i, 318).- JFig.: Aducerea aminte a fericitelor momente ce petrecusem cu Ana ... neştiinţa în care mă găseam despre starea morală a nefericitei fiinţe ... mă schingiuiau de nu puteam afla repaos (L. NGR., CL XV, 54). ET. schingi. SG. ALR SN IV, K. 993. schinteie siehe scânteie. schiolălăi siehe chelălăi. şchiop etc. siehe şchiop etc. schiptru siehe sceptru. schismatic Adj. (1699 GCR I, 329) schismatisch. GR. (t) shi- (GCR), şiş- (PROT. AARON IV, 15b). ET. ngr. σχισματικός, n. lat. schismalicus, auch mittelbar. schismă PI. schisme S. f. (1705 CANT. IST. 13) Schisma N. GR. (t) shisma. ET. mgr. σχίσμα. schit PI. schituri S. n. (1602 DIRB XVII/1, 66) einsam gelegene Behausung weniger Mönche od. Nonnen: Klause, Einsiedelei F. Sus pe bräul muntelui, ascuns în codru, e un metoh al Coziei, schitul Turnu (VLAH. RP. 133). laşul a ajuns a fi un schit de pustiu (AL., CL IV, 306). GR. Dim. schitulâţ. ET. ngr.σκήτη, ksl. skitu. SG. ALR II/I, K. 187; MN 2753, 97. schităcie S. f. (1683 DOS.) LV. Klausur F. Schităciia călugărească (DOS. VS. Martie 26; 53b). ET. zu schit. schiteân PI. -teni S. m. (1683 DOS.) Klausner M. Schiteanii cei cu portul alb, că aşa-i obicina la schit (DOS. VS. Oct. 9; 57). ET. schit. schiti Präs, mă -tesc V. refl. (1642 CAZ. GOV. 517) LV. in Klausur gehen, als Einsiedler leben (DOS. VS. Martie 23; 50a). ET. zu schit. schitnic PI. schitnici S. m. (1776 MINEIUL 52a) LV. Klausner M. ET. ksl. skitmild. schiţă PI. schiţe S. f. (1839 C. NGR. Scris. VIII) Skizze F. ET. it. schizzo. schiverniseälä PL -seli S. f. (1763 GHIB. I. Z. TV/2, 115) MOLD. 1. Verwaltung, Leitung F. Numai de ne-arpune (directorul ministerului) în schiverniseälä (AL. OP. 1, 879) in ein Ämtchen. 2. Wegzehrung F. (CREANGĂ). ET. chiverniseală. schivernisi Präs, -sisc (um 1743 NECULCE) MOLD. I. V. tr. leiten, verwalten, regieren. Aceşti doi (boieri) schiverniseau şi mâncau ţara cum le era voia (NECULCE, LET.2 II, 240) regierten. Să trăiască şi mireasa Săschiverniseascăcasa (SEV. NUNTA 159) daß sic das Haus verwalte. Când lua leafa, i-o da (nevestei); ea schivernisea, făcea cum vrea (NĂD. NUV. I, 53) sie wirtschaftete wie sie wollte. Ce-i dreptul, îmi şi schivimisisem câte ceva pentru zile negre (NĂD. NUV. I, 88) ich hatte mir ... etwas ... erspart. II. a se schivernisi sich verhalten, benehmen. Ce gre-şeală-am făptuit Pentru că, fiind în slujbă, şi eu m-am schivemisit? (AL. OP. 1,164) ich habe meine Schäfchen ins Trockene gebracht. ET. a chivernisi; zu s- vgl. scărăbuş, a schelălăi ctc. schivnic siehe schimnic. schizmi Präs, -mesc (1632 EUSTR. PRAV. 335) LV. MOLD. I. V. tr. bilden, formen. II. a se schizmi sich bilden. După ce să împreună bărbatul cu fămeia, a treia zi să schizmeşte inima (Ş. TAINE 84). ET. stimmt der Form nach zu gr. σχίσμα „Spaltung”, der Bdtg. nach zu gr. σχήμα „Form”, das viell. an πλάσμα angelehnt wurde. schizmire PI. -miri S. f. (1581 PRL 239b) LV. Bildung F., Gebilde N. Cine va cetipre această de mâna cea de lut schizmire (EUSTR. PRAV. Epilog). ET. a schizmi. schizmit Adj. (1705 CANT.) LV. gebildet, geformt. Vicleşugul ascuns şi dragostea schizmuită sufletul întristează (CANT. IST. 209) fingierte Liebe. GR. schizmuit. ET. a schizmi. sclâdă S.f. (um 1670 ANON. CAR.) Holzstoß M. Sosind sfântul la acea scladăde foc (DOS. VS. Fevr. 25; 77a). GR. ser-. ET. vgl. russ. şerb. bulg. poln. sldad. schitnicie S. f. (1683 DOS. VS. Apr. 17; 87a) LV. Klausur, Einsiedelei F. ET. schitnic. 406 scoabă sclăncini (t) V. refl. (16. Jh. PS. H.) sich bewegen. De-a dreapta de men re iaste se nu me sclănciniu (PS. H. 15, 8). ET. slav., vgl. ukr. slucen (DENS. IST. II, 337). sclepţPl. sclepţi S.m. (1683 DOS.) Biesfliegc F. (Hypoderma bovis). Un iezer ce era plin de viespi şi gărgăuni şi tăuni şi ţânţari şi scleapţi (DOS. VS. Fevr. 21; 78 b). GR. -pe (MAR. INS. 353), seiet (CRĂIN.). ET. vgl. şerb. slepica. SG. ALR SN III, K. 753. sclevesi siche sclivisi. sclifă PI. sclife S.f. (1868 BARC.) schlittenartiges Gestell zum Transport von Holz aus dem Wald: Schleife F. (PAMF. IND. 155). ET. zu mhd. slîfen „schleifen”. sclifoseală PL -séli S.f. (um 1880 CREANGĂ, DLR) weinerliche Gebärde, Greinen N. Ştiu eu sclifoselile astea muiereşti (SBIERA POV. 20). ET. a sclifosi. sclifosi Präs, mă -sésc V. refl. (1856 SBIERA) sich weinerlich gebärden, greinen. Mireasa au pus nasul în piept şi se sclifosea şi mai tare! (SBIERA POV. 20). ET. unbek. SG. ALR II/I, MN6892, 12. sclinti siehe scrânti. sclip PI. sclipuri S.n. (1645 HERODOT 74) LV. MOLD. Gewölbe N. Suindu-să (sfântul) să încheie sclipul (oltariului), când fu la pusul cheii s-auponorât (DOS. VS. Iulie 5; 3a). Sclipul cămării... jumătate de sfera ceriului închipuia (CANT. IST. 111). Punând timpul Ducăi Vodă aşa în sclipul gropniţei lui Alexe Balaban (NEC. COSTIN. LET.2 II, 33).’ ET. poln. sklep. sclip6ţ S.m. (1719 AMELIO 78b) Blutwurz F. (Tormentilla erecta; B., FUSS). GR. -pet (CANDREA ŢO.), -pat (HMST.). ET. viell. zu a sclipi; die Blüten sind lebhaft gelb. sclipi Präs, -pèse V. intr. (1620 MOXA) blinken, blitzen, glänzen, schimmern, funkeln. Vase de aramă bună sclipind... ca aurul (BIBLIA 1688 Esr 8,26). (Domnul) ş-au zidit într-îns (în Sion) sfânta casă De scripeşte cu lucoare deasă (DOS. PS. V. 77, 216; Ps 77, 75). (Oştenii erau) împlătoşaţi, poleiţi, şi scripia de-ţpărea că răsare soarele (MOXA, HC î, 403). GR. LV. seri-, ET. anscheinend zu a clipi, vgl. im Deutschen die stammverwandten Blick u. Blitz. SG. ALR II/I, K. 15. sclipiciös Adj. (1825 B.) MOLD. TR. blinkend, blitzend etc. (El) ajunse la o cetate aşa de sclipicioasă de abia le puteai uita la ea (FR. -C. MOŢII 281). Boierul... puse pe masă 100 de galbeni frumoşi şi sclipicioşi (RETEG. POV. I, 13). ET. a sclipi. sclipire PI. -piri S.f. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) Schimmer M., Blinken, Funkeln N. Tot parcă-l mai înviora câte-o sclipire de nădejde (RĂDUL. RUST. II, 19) ein Hoffnungsschimmer. ET. a sclipi. sclipit S.n. (1825 B.) Schimmer M., Blinken, Funkeln N. Orb de-al armelor sclipit, S-alerge soarele-napoi Spre răsărit! (COSBUC 152). ET. a sclipi. sclipitor Adj. (1805 CRIŞAN 257) funkelnd, strahlend. ET. a sclipi. sclipui Präs, -puiesc V. tr. (1878 CREANGĂ) MOLD, einzeln, allmählich zusammenbringen. Slujind cu credinţă ba la unul, ba 1a. altul... ş-a sclipuitpuţine parale, câteva oi (CREANGĂ, CL XI, 21). ET. unbek. sclipuit Adj. (1705 CANT.) gewölbt. Arc sclipuit de marmure (CANT. IST. 106). ET. zu sclip. sclivisi Präs, -sesc V. tr. (um 1780 GRECU P. 393) 1. piatră, metal etc. Stein, Metall etc. glätten, polieren. 2. fig. fam. pc. jdn. schniegeln. GR. sclevesi. ET. ngr. oTiAŢovo), bisw. oxAißövoo, Fut. -ßcooco. sclivisit Adj. (1691 MĂRG.) 1. poliert. Are ...de marmură foarte frumos sclevesit (CANT. IST. 106). Mandiile cele sclevesite şi arătoase (MĂRG.2 209 a) die schimmernden ... Mäntel. 2. fig.: geschniegelt, herausgeputzt. Misii iese la plimbare Parfumat şi sclivisit (VLAH. GV. 10) geschniegelt und gebügelt. GR. sclevesit. ET. sclivisi. scoabă PI. scoabe S.f. (1654 CRON. ANON.) 1. Klammer F. Şi auprinsu toatepietrile (bisericii) ... una cu alta în scoabe de fier cu mare meşteşugii (CRON. ANON., GCR 1,172). (Vlad) se făcuse atunci ca o scoabă de dorn Măriucăi; bolea, de pusese pe gânduri de grijă pe moş Trohin (RĂDUL. RUST. II, 163) war... völlig abgemagert. 2. bei den Käsemachem, eisernes Gerät in Gestalt einer gestielten Klammer zum Auskratzen des Milchfasses u. des Kessels: Scharre F. 407 scoâcc ET. asl. skoba. SG. ALR, II/I, K. 252, MN 3809 bis, 121; SN II, K. 539, 566. scoace (1834 DRĂGH.) ugs. I. V. tr. heiß machen, erhitzen. Unele femei, ca să se aleagă untul mai repede, „scoc ” (fierb) smântână la foc (ŞEZ. VII, 98). (Cireada de mălai) trebuie Jacută îngustă şi nu lungă pentru că se poate scoace şi aprinde (ION. CAL. 80). II. a se scoace heiß werden, sich erhitzen. (Cârlanii) nu trebuie... să steie mulţi la grămadă şi culcaţi, pentru că de fierbinţeală îndată se scoc şi pier în iarnă (DRĂGH. ic! 311). GR. Konjugiert wie a coace. ET. lat. excöcjuo, -ăre. SG. ALR SN II, K. 310, 421. scoarţă PI. scoarţe S.f. (1407 DERS) 1. (de copac Baunv) Rinde F. Pământurile... care se bat şi prind scoarţă după ploile cele mari (ION. CAL. 13) eine Kruste bekommen. Cu cămaşa scoarţă de sânge... C. doarme somnul cel fără deşteptare (VLAH. NUV. 205) steif. Cu un guler nalt până la urechi, cusut scoarţă (GHICA, CL XVIII, 83) steif genäht. Scoarţă dulce Zimt (— scorţişoară) (NEC. COSTIN, LET.21, 406). 2. Seitenteil des Einbands: (de sus, de jos oberer, unterer) Seitendeckel; PI. Deckel, Einband, Umschlag M. O (femeie) urâtă care ştie să te laie cu o privire fierbinte, se aseamănă cu o carte ale căreia scoarţe urâte ascund un coprins fermecător (DEL. P. 253). îmbulzarea la ranguri era atât de mare că se umpluse din scoarţă în scoarţă condica pitacului domnesc (GHICA 37) von Anfang bis zu Ende. Ce batjocură! să mă puie pe mine ...să învăţ abc! pre mine care înţelegeam preErodian din scoarţă în scoarţă! (C. NGR. 6). 3. Seitenwand F. des Bauemwagens (DT.). 4. Teppich M. bäuerlicher Erzeugung; dient je nach Größe als Bodenbelag, Wandschmuck, Decke für Bett, Bank, Pferd ctc. Boierul... intră într-un iatac luminos, îmbrăcat cu scorţuri, ca o cutie (SAD. POV. 60). De jur împrejurul odăii sunt lăviţi înguste acoperite cu scoarţe, (oluri sau lăicere (CL XVII, 285). GR. In Bdtg. 3 MOLD. PI. auch scorţuri. ET. viat. scortea, f von kllat. scorteus „aus Fell”, das für das stammverwandte cortex eintrat, vgl. it. scorza, frz. écorce ctc. SG. ALR M, K. 275,287; MN 3835,124; 3901,138; SN I, K. 178, 213, 221; II, K. 607, 608; IV, K. 1141; V, K. 1278. scoate V. tr. (16. Jh. PS. SCH. 36, 6) Faktitivum zu a ieşi 1. (heraus-, hervor)-zichcn, -nehmen, -bringen, -schaffen, -treiben, -schlagen, -reißen etc., ausziehen, -treiben, -schlagen, -reißen etc.: bani din pungă Geld aus der Börse nehmen; sabia (din teacă) das Schwert (aus der Scheide) ziehen; calul din grajd das Pferd aus dem Stall führen; pc. din casă jdn. aus dem Haus schaffen, bringen, treiben; inelul (din deget) den Ring vom Finger ziehen, ihn abziehen; boala, un duh rău (din cn.) die Krankheit, einen bösen Geist (aus jdm.) austreiben, pc. din iarnă jdn. über den Winter hinüberbringen, jdm. darüber hinweghelfen; pc. din slujbă, din pâine jdn. um sein Amt, seine Stelle bringen; pc. din slujbăjän. des Amtes entheben, jdn. absetzen (= LM. a destitui)', pc. din scaun, din domnie jdn. vom Thron stoßen, ihn absetzen (=LM. a detrona)', uşa (din ţâţâni) die Tür ausheben; o haină ein Kleid ausziehen, ablcgen; pălăria den Hut abnehmen, ziehen; dinţi Zähne ziehen, reißen; coaja die Schale, Flaut abziehen; apă Wasser schöpfen; pui Junge, Küchlein ausbrüten; o carte ein Buch herausgeben, veröffentlichen, drucken lassen; o copie de pe c. seine Abschrift von etw. machen, machen lassen; cuiva un ochi jdm. ein Auge ausschlagen, -reißen, -hacken; (cuiva) limba (jdm.) die Zunge herausstrecken; a-şi scoate cheltuielile die Kosten herausschlagen; o moşie în vânzare, la mezat ein Gut zum Verkauf anbieten, öffentlich feilbieten; o fată în lume ein Mädchen in die Gesellschaft einführen; ugs. o fată la joc (von der Mutter:) ein Mädchen zum ersten Mal tanzen lassen, (von einem Tänzer:) ein Mädchen, das bisher noch niemals getanzt hat, zum Tanz führen; pc. la oameni, la obraze jdm. eine angesehene soziale Stellung verschaffen. Nu poţi să-i scoţi o vorbă man kann kein Wort aus ihm herausbringen. îmi scoate sufletul er setzt mir schrecklich zu, bringt mich zur Verzweiflung. Fotograful nu m-a scos bine der Photograph hat mich nicht gut getroffen. Abia îşi scoate pâinea er verdient kaum das tägliche Brot. Aşa poate omul... dacă-i scoate D-zeu în cale pe omul dracului (RETEG. POV. 1,23) ihm... in den Weg, entgegenführt. Vreau să scot un om din tine (XEN. BR. 36) ich will einen Menschen aus dir machen. Ce a scos din voi Apusul când nimic nu e de scos? (EMIN. O. I, 151, zu den jungen Leuten, die zu ihrer Ausbildung ins Ausland gegangen waren) was hat das Abendland aus euch gemacht. I-au lovit Bogdan Vodă (pe tătari) cu oaste proaspătă şi au scos tot pleanul de la dânşii (URECHE, LET.2' I, 185) nahm ... ihnen ab. Voinicul rămânea mereu să-şi scoată necazul pe paserile cerului (OD. PS. 221) mußte seinen Ärger an ... auslassen. Pe unde scoţi cămaşa? (Z. III, 61; wird zu jdm. gesagt, den man in die Enge getrieben hat) nun möchte ich doch sehen, wie du dich aus der Schlinge ziehst. 2. LV. o dare etc. eine Abgabe etc. auferlegcn, ausschreiben. (Grigorie Vodă) au scos şi cară pe ţară de cărau fân şi lemne la oaste în Iaşi (NECULCE, LET.2 11,401). 408 scobitor 3. LV. o carte pe limba rumânească etc. ein Buch ins Rumänische etc. übersetzen. Coresi diaconul... o scoase (cartea) de în cartea sârbească pre limba rumânească (COR., GCR 1,33). 4. pc. din încurcătură, nevoie, robie etc. jdn. aus der Klemme ziehen, jdm. aus der Verlegenheit, Not helfen, jdn. aus der Knechtschaft befreien etc.; pc. din fire, minte etc. jdn. aus der Fassung, um den Verstand etc. bringen. Maica din friguri mă scoale, Dar din dragoste nu poate (I.-B. 7) heilt mich vom Fieber. Ochii lelei ... Mă cheamă sub prunişori, Să mă scoată din fiori — Na ştiu, scoate-m-a ori ba Ori mai tare m-o băga? (I. -B. 36). Vgl .fire 5, minte, pepene 1, răbdare. 5. o modă etc. eine Mode etc. aufbringen. Poporul a scos pe socoteala (ţiganului) o mulţime de anecdote (ŞEZ. I, 214) hat... ersonnen. 6. ausstreuen, unter die Leute bringen, in Verbindungen wie: (Corni Ghiţă) e c-o duducă de la teatru, dar să nu scoateţi vorbă (AL. OP. I, 736) laßt nichts davon verlauten. Să nu-ţi scoată vorba-n ţară Că tu eşti crescută rău (COSB. 177) damit sie dich nicht in den Ruf bringen, daß ... O fac de râs şi-i scot eu nume? (COŞB. 125) verleumde ich sie? 7. herausbringen, -finden, in Verbindungen wie: Rareori o femeie găseşte pe alta că-i frumoasă, totdeauna trebuie să-i scoată vreun cusur (NĂD. NUV. I, 68) muß sie einen Fehler an ihr finden. De când aţi scos-o Dv. că-i înjositor pentru cineva să se ocupe de frebile moşiei? (XEN. BR. 15). Ăl de le-a. scos (rumânilor) că sunt leneşi, n-a ştiut ce spune (JIP. OP. 40) wer die Rumänen für faul erklärte, wußte nicht, was er sagte. Şi simbrie? Aş! de unde! încă el m-a scos dator (DULFU PAC. 56; der Knecht vom Herrn) er hat ausgerechnet, daß ich sogar ihm noch Geld schulde. Tu ştii; erai de faţă. „D-zeule! Ce tupeu! Mă scoale martor” (LECCA CÂINII 28) er mit mich zum Zeugen an. 8. (aus sich) hervorbringen. Sandu ... nu putea scoate vorbă din gură (POP. NUV. 36). A-nghiţit un ac şi o să scoală un fier de plug (PANN PV. M. II, 38) wird ... von sich geben. A scoate dinţi, coame (GLOS. AC.) Zähne, Hörner bekommen. Lemnul ş-au scos plodul său (DOS. Joel 2,22, GCR I, 264) der Baum hat seine Frucht gebracht. Păpuşoiul a îmbătrânit de-o palmă şi a scos spic (SAD. PS. 10) Blütenstand bekommen. A scoate fum, scântei Rauch ausstoßen, Funken sprühen. Ard movili buruienoase scoţând fumuri cenuşii (AL. POEZII UI, 33) ausströmend. Câmpia scoate aburi (AL. POEZII III, 24) das Feld dampft. 9. fam. a nu scoate pc. din... jdn. immerfort mit... traktieren, jdm. immerzu... sagen. Luându-se la tocmeală, (băieţii de prăvălie) din „domnule” nu-l scoteau (pe ţăran), „Domnule” la toată vorba, „domnule” îi repetau (PANN PV. M. II, 41). I-afăcut un moral bun, din porc şi din măgar nu l-a mai scos, i-a tras vreo două palme şi l-a dat pe uşă afară (C ARAG., CL XIX, 99). GR. 1. Pers. Sg. Präs, scot, auch scot, 2. scoţi, 3. scoâte, 3. PI. scot, Konj. să scoată, auch scoată'; 1. Sg. Perf. scosei (LV. scos), 3. scoâse; Part. scos; Ger. scoţând. ET. viat. excötio für kllat. excutio, -&e, vgl. it. scuotcre, siz. skotiri etc. SG. ALR M MN 6924,17; SN I, K. 80,222,255,270, 272; n, K. 306, 594; IV, K. 931, 932, 977, 1013; V, K. 1359, 1404. scoatere PI. scoateri S. f. (1563 CORESI PRAXIU 105) 1. LV. Befreiung F. 2. Herausziehen, Herausnehmen N. 3. Herausgabe, Veröffentlichung F. ET. a scoate. scobär PI. -bâri S.m. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) Näsling M. (Chrondrostoma nasus). GR. MOLD. -bai. ET. vgl. bulg. skobarîid., şerb. skobalj„Schollenart”. SG. ALR SN III, K. 630. scobi Präs, -besc (1581/2 PO) I. V. tr. (aus)höhlen, -hauen, -meißeln. Să iai şi doo pietri... şi scobeaşte într-înse numele fiilor lu Israil (PO2 271; Ex 28, 9). n. a se scobi în nas in der Nasc bohren, în dinţi, măsele sich die Zähne stochern. Ugs.: Cât te-ai scobi într-un dinte, într-o măsea im Augenblick, im Nu. - Fig.: (Ţăranul) sescobia de parale (BRĂT.-VOIN. LD. 55) suchte in seinen Kleidern Geld zusamen. ET. scoabă. scobinös Adj. (1581/2 PO2 307; Ex 38, 7) selten: ausgehöhlt. ET. zu a scobi. scobire PI. -biri S.f. (1649 MARD.) Aushöhlen N. ET. a scobi. scobit (um 1480 LDSR 369) 1. Adj. 1. ausgehöhlt. Cu faţa zbârcită ca o stâncă bu-havă şi scobită depăraie (EMIN. PL 29). 2. gemeißelt. Şi-l puse pre el în mormânt care era scobit în piatră (BIBLIA 1688 Mk 15, 46). II. S.n. Aushöhlen, Meißeln N. ET. a scobi. SG. ALR SN I, K. 157. scobitoare PL -töri S.f. (uni 1670 ANON. CAR.) Zahnstocher M. ET. a scobi. SG. ALR SN II, K. 539. scobitor (1649 MARD.) I. S.m., PI. -ţâri veralt.: Steinmetz M. II. S.n., PI. -loâre Meißel M. ET. a scobi. 409 scobitură scobitură PI. -turi S. f. (1654 MS. OCR I, 173) 1. (Aus-)Höhlen, -hauen, -meißeln N. 2. ausgehöhlte, hohle Stelle: Höhlung, Vertiefung F. (Murmurul surd) ce se aude când cineva, apropie la ureche scobitura unei scoici (DEMETR. NUV. 46). Cernavodă, port aşezat în scobitura malului drept (VLAH. RP. 42) in der Einbuchtung. ET. a scobi. scobori etc. siehe coborî etc. scoc PI. scocuri S. n. (1581/2 PO2 184 b; Ex 2,16) (Mühl-)Gerinne N. (wofür MOLD, lăptoc). (Din lemnul de stejar) se fac ... roatele şi scocurile de mori (OD. -SL. 209). Ii vâjâiau urechile, ca lângă scocul unei mori (VLAH. NUV. 47). ET. asl. skokiî, bulg. etc. slcok „Sprung”, vgl. zur Bdtg. serb., nslov. „Fall, Gefälle eines Wassers”. SG. ALRII/I, K. 231, 233; SN I, K. 155, 156, 171; II, K. 618. scocâcă PI. -caci S.f. (1898 ŞEZ. VII, 117) BUCOV. mit Milch zubereitete Eierspeise. ET. unbek. scociorî Präs, -rase (1705 CANT.) 1. V. tr. 1. durchstöbem, -suchen. (Hameleonul) toate boitele copacilor, găurile ţărmurilor şi crăpăturile pământului a scociorî începu (CANT. IST. 214). Să răsculăm munţii, să scociorâm pădurile să o găsim (pe Irina) numaidecât! (GANE, CL I, 266). 2. aufstöbcm. Vulpea prin pomi şi prin copaci găinile şi păsăruicele scociorîia {CANT. IST. 108). (Corbii) de-orpripi-o undeva ascunsă (iapa), s-o scociorească de acolo! (SBIERA POV. 60). II. V. intr. herumstöbem, -stochern. (El) a apucai o ţandură de jos şi a început cu ea a tot scociorî pr împrejurul fântânii... câtßcuse acum ... o gi'oapă (SBIERA POV. 179). III. a se scociorîlN. u. ugs. (durch Stöbern, Wühlen) entstehen. Apoi s-au scociorât altă turburare între boierime şi între acei 12 judecători (DION., TEZ. II, 211). Busuioace ... din sămâncioara ta S-a sociorât dragostea (PP. ŞEZ. I, 112). GR. scoroci. Siehe auch a cotrobăi. ET. geht, ebenso wie a scotoci, wahrsch. auf a scoale zurück. SG. ALR SN II, K. 369; V, K. 1331; ALR IEI, Supl. MN 3886, 134; 4903,7. scofală S.f. (1876 CREANGĂ) MOLD. fam.: Wertvolles, Kostbares, Großartiges N., in Verbindungen wie: Trei coţi de pământ, a.tâta-i al tău! Vezi în ce se încheie toată scofala de pe lumea asta? (CREANGĂ, CL XII, 30) worauf die ganze Herrlichkeit dieser Welt hinausläuft. Ce mai scofală şi amorul ăsta, ţi-l face pe om haihui, numai ca porumbiţa (NĂD, NUV. I, 124) die Liebe ist auch was Rechtes. Pe lângă toate acestea nici vreo scofală mare nu era de dânşii: un bordei ca vai de el; nişte ţoale rupte, aşternute pe lăiţi, şi atâta era lot (CREANGĂ, CL X, 105) war auch mit ihnen nicht viel los. ET. unbek. scofälci Präs, -cesc (1805 CRIŞAN 257) I. V. tr. bucklig machen, aus- und einwärtsbiegen, verbiegen. II. a se scofälci bucklig, verbogen, uneben werden. Scândurile (învelitoarei) se crapă şi se scofâlcesc (GAZ. SĂT. XIV, 365). ET. wahrsch. zu falcă, Präfix wie in scufunda, scoimoni ele. scofâlcit Adj. (1832 GOL. CONDICA) abgezehrt, eingefallen. (Armurile) cele vechi sparte şi scofâlciie de lovituri de dagăşi de buzdugan (GH3CA 535) die zerbeulten Rüstungen. Şi-n jocul slabei noastre lumini, pepăreţii umezi şi scofâlciţi ai hrubei se-nşiră tot felul de vedenii urâte (VLAH. RP. 152; Schilderung einer Felsschlucht). Din obrajii rumeni şi rotunzi de-acu doi ani, nu-i rămăsese (ei) decât o faţă scofălcită (NĂD. NUV. 1,139) ein Gesicht mit eingefallenen Wangen und hervorstehenden Knochen. ET. a scofälci. scofâlcitură PI. -turi S.f. (1832 GOL. CONDICA) Unebenheit F. Toate zbârciturile şi scofâlciturile dispărură sub grosul strat de suliman artistic (TEL. SCH. 42). Calul prin scofâlciturile mun telui târăşte astfel scândurile, cari-i sfărâmăpicioarele şi coastele (VLAH. DAN I, 86). ET. a scofälci. scofeli Präs, -lese (1910 ICR, III, 169) I. V. tr. durchstöbem, -suchen. îl scofelesc prin buzunare şi găsesc ceasu la el (RC. IR. 298) ich durchsuche seine Taschen. II. V. intr. herumstöbem, -suchen. Sărăcia a scofelitpe sub vatră şi i-a scos omului numai galbeni (RC. IR. 80). ET. unbek. scoică PI. scoici S.f. (1610 BGL 194) Muschel F:. de mare, de baltă, de râu, de mărgăritar See-, Teich-, Fluß-, Perlmuschel. ET. asl. skolllca. scolastic Adj. (1683 DOS. VS. Martie 14; 36a) scholastisch. ET. gr./lat. scholasticus. sconcenie (t) S.f. (1577 CORESI PS) Ende N. Da-t-voiü limbile partea ta şi ţinerea ta sconceniapământului (CORESI PS.2 2a; Ps 2,8). Vezirul 410 scormoni încă, dacă au purces Duca Vodă, încă i-au venit sconcenie ... de au pierit (NECULCE, LET.2 II, 218). ET. asl. săkonîcanije. scop1 (t)S.m. (1683 DOS.) Verschnittener, Kastrat M. (Ea) săpriimi la o sfântă mănăstire bărbătească, necunoscând-o, părându-le că-i scop (DOS. VS. Oct. 29; 93a). - Vgl. scopeţ (scapet). ET. poln. skop. scop2 PI. scopuri S.n. (1643 VARLAAM) 1. LV. Absicht F. Ruşii... acest scopos avea ca în cea din urmă să ia tot Crâimul (I. VĂCĂR., TEZ. II, 283). Scoposul se isprăveşte, grecii se ridică toţi (BELD. ETER. 2) wird ausgeführt. 2. Zweck M. Iar de n-are scop viaţa, Fă să aibă clipa scop (COŞBUC 164). Parchetul a deschis o anchetă în acest scop (LIT.) zu diesem Zweck. 3. LV. Melodie, Weise F. în loc de surle şi de scopose frumoase, ţipete şi vaiete groaznice (VARL. CAZ.2 I, 329a). GR. LV. scopos, PI. scopose. ET. ngr. σκοπός. scopci Präs, -césc V. intr. (1890 MAR. NUNTA) galoppieren. L-aţi vedea (pe mire) acuşi venind, Pe un cal negru scopcind (PP. MAR. NUNTA 459). ET. copcă 3. scopi Präs, -pèse V. tr. (1620 MOXA, HC I, 384) entmannen, verschneiden, kastrieren. Preotul de va scopi ceva de în fieri. (PRAV. GOV. 122). GR. scobi (STĂM.). ET. asl. skopiti; scobi in Anlehnung an a scobi „aushöhlen”. SG. ALR SN II, K. 329. scopire S.f. (1703 GCD) Kastrieren N. ET. a scopi. scopit Adj. (um 1560 BRATU, SCL XXV, 153) kastriert, beschnitten. - Auch substantiv. ET. a scopi. scopos siehe scop2. scopt Adj. (1881 CREANGĂ) erhitzt. Mi-ai pus piele scoaptă, cârpaciule, ziseMogo-rogea înfuriat (CREANGĂ, CL XV, 457; zum Schuster, der ihm Stiefel geliefert hatte) (beim Gerben durch Hitze) verdorbenes Leder. ET. a scoace. SG. ALR SN I, K. 12; II, K. 310, 311. scorbâci PI. -bace S.n. (1890 MAR. NUNTA) Karbatsche, Hetzpeitsche F. Dändu-i... cu biciul sau scorbaciulpeste spate (MAR. NUNTA 598). ET. siehe gärbaci. scorboros siche scorburos. scorboroşi Präs, -şese V. tr. (1840 POEN.) aushöhlen. GR. scorburoşa (POEN. I, 397). ET. zu scorbură. scorboroşit Adj. (1840 POEN.) ausgehöhlt. Hârâitul ce se torcea, prelung şi înfiorător, cu fiecare răsuflare, din pieptul scorboroşit al lui Radu (VLAH. NUV. 97). Toţi munţii de prin părţile acestea sunt sparţi şi scorboroşiţi de ape (VLAH. RP. 125). GR. -şal. ET. a scorboroşi. scorbură Präs, -resc V. tr. (1823 BOBB) aushöhlen. GR. -ri. ET. scorbură. scorburăt Adj. (1823 BOBB) ausgehöhlt. GR. -rit. ET. a scorbura. scorbură PI. scorburi S.f. (1637 PRODAN URBARII 1,616) Höhle, (Aus-)Höhlung F. in einem Baum etc. Veveriţele, găvozdite una peste alta în scorburi de copaci (CREANGĂ, CL XI, 186). Pe la jumătatea gârlei, piciorul lui Dorilă dete de o scorbură şi nenorocitul se afundă în ea (UR. LEG. 120). GR. arom. scrobu (PUŞC. EW, 1561, PAPAHAGI: „unbek.”). ET. viell. lat. scröbis, wobei dann scorbură ein aus dem PI. erschlossener Sg. wäre. SG. ALR SN II, K. 609. scorburos Adj. (1703 GCD) von Bäumen etc.: hohl, ausgehöhlt. O pupăză care-şi făcea cuib de mulţi ani într-un tei foarte bătrân şi scorburos (CREANGĂ, CL XV, 8). GR. -boros. ET. scorbură. SG. ALR SN II, K. 609; III, K. 813; ALR IUI, K. 43. scorbut S.n. (um 1780 UT) Skorbut M. ET. n. lat. scorbutus, dt. Skorbut. scordalcâ S. f. (1680 DOR) Gericht N. aus Rüben, gestoßenen Nüssen u. Knoblauchsaft (WB.). GR. -dolea, scordea. ET. ngr. σκορδαλιά. scormoni Präs, -nesc (um 1780 MAG. IST. V, 17) I. V. tr. c. etw. durchwühlen, aufwühlen, cărbuni etc. die Kohlen etc. schüren. (El) sapă sub rădăcina 411 scorneală tufaruluişi scormoneşte şi răstoarnă pământul de gâfu-ieşte de oboseală, dar nu dă de nimică (CL XVI, 262). Vgl. scârnă. Scormolind focul în vatră spre a-l atâta (GANE, CL IX, 52). Fig. pc. la inimă jdn. erregen. (Fetele din sat) începuse a mă scormoli si pe mine la inimă (CREANGĂ, CL XV, 7). II. V. intr. în c. in etw. wühlen, schüren. GR. MOLD, a scormoli. 3. Pers. Sg. Impcrf. scărmona (MF I, 1059). ET. wahrsch. zu scunna, viell. zunächst von *scurmală (vgl. încurcală < a încurca etc.) abgeleitet, also über *'scurmăli, *scurmoli oder nach a răscoli umgebildet. SG. ALRSN V,K. 1331. scorneală PI. -neli S. f. (1705 CANT.) Erfindung. Aufschneiderei, Lüge F. Din uscate şi zvântate oscioarele mele, fără numai scorneala greţii plinului stomah, altă ceva a ieşi nu poate (CANT. IST. 174; das Chamäleon zum Krokodil) außer der Hervor-rufung. Apoi venea al patrulea ş-al cincilea (şcolar) cu scorneli care de care mai încornorate (DEL. P. 313) mit den abenteuerlichsten Erdichtungen. ET. a scorni. scorni Präs, -nesc (1561 CORESI TE4) 1. V. tr. 1. LV. heraus-, hervorkommen lassen, heraus-, hervorlocken, hervorrufen, herbeifuhren. Acest uşariu deschide (uşa), şi oile glasul lui aud, şi ale lui oi strigă-le pre nume şi scorneşte ele (CORESI TE4 207a; Jo 10, 3) lockt sie heraus. Când zefirul... aburia, tot felul de bună şi dulce miroseală de pre flori scornia (CANT. IST. 105) entlockte er den Blumen. Cuvântul asprit scorneşte urgii (DOS. PARIM. Spr 15,1, CCR 242) ruft Grimm hervor. - So auch noch B., POL. Scorneşte între dânşii Un gust de răzbunare (BODN., CL II, 218) rufe hervor, errege, erwecke. 2. aussinnen, ersinnen, -dichten, -finden. Cine-a scornit doina, Arsă i-a fost inima Ca şi mie acuma! (I. -B. 211). Din zavistia pizmaşului i s-au scornit nume rău cum să fie mierareţ (DOS. VS. Sept. 19; 22 b) kam er in den üblen Ruf. Câte în lume şi în soare-i scorneau (DEL. S. 14) alles Erdenkliche dichteten sie ihr an. Oprindu-l la. masă (Gaspar Vodă pre Bucioc), s-au scornit voie bună, închinând la Bucioc cu veselie (MIR. COSTIN, LET.21. 238) stellte er sich guter Dinge. Cât au prins de veste Gaspar Vodă că vine schimni-aga, au şi scornit că-i vin leşii asupră-i (MIR. COSTIN, LET.2 1, 238) gab er vor. II. LV. a se scorni (plötzlich) entstehen, aus-, losbre-chcn. Scornindu-se cuvânt prin tabără că au fugit hatmanii (MIR. COSTIN, LET.2 I, 241) da ...das Gerächt entstand. Scornindu-se furtună pe mare, s-au înecat corăbiile acelea (NEC. COSTIN, LET.21, 455). S-au scornit şi o ciumă mare în toată tara în zilele acestui domn (NECULCE, LET.2 II, 209). ET. läßt sich begrifflich mit corn nicht zusamenbringen (gegen HASD. COL. L. TR. 1883,48). Zshg. mit dem selbst dunklen bulg. skorivam, skorna „wecken” od. mit dem nicht minder dunklen a stârni fraglich. SG. ALRSN V,K. 1331. scorniciüne PI. -ciüni S. f. (1681 DOS. TR. 96 b) Erfindung, Erdichtung F. ET. a scorni. scornire PI. -niri S. f. (1658 IORGA S. D. IV, 55) Erfindung, Erdichtung F. ET. a scorni. scornit Adj. (1675 MIR. COSTIN, LET.21, 311) erfunden, erdichtet. „Nepotul lui Mihai Viteazu” ... o poreclă scornită de lume pentru îndeletnicirile lui (BRĂT.-VOIN. LD. 164; er sammelte Urkunden bezüglich seines Stammbaums). ET. a scorni. scornitör (um 1660 STAICU) veralt. I. Adj. hervorrufend. II. S. m. Erfinder M. ET. a scorni. scornitürä PI. -turi S.f. (1675 MIR. COSTIN) Erdichtung F. Alexăndria cea adevărată, nu basne cum scrie o Alexăndrie din grecie... scoasă pe limba românească, plină de basne şi scornituri (MIR. COSTIN, LET.1 1,256). ET. a scorni. scoroâmbă PI. -roâmbe S. f. (1862 PTB.) Schlehe F. (Frucht von Prunus spinosa; BR.). - Vgl. porumbea. ET. unbek.; vgl. coroabă. SG. ALR SN III, K. 631. scoroci siehe scociorî. scoroji Präs, mă -jesc V. refl. (1868 BARC.) die Flaut, Rinde, den Überzug stückweise, schuppen-förmig verlieren: sich (ab)schuppen, (ab)schälen. ET. zu asl. (s)kora „Rinde”, ko za „Haut” (ram. coajă, coarja)\ vgl. auch a corogi. SG. ALR M, MN 3914, 143; SN IV, K. 1062. scorojit Adj. (1868 BARC.) aufgesprungen, geplatzt, bröcklig. Lângă tulpina lor scorojită (a bătrânilor paltini; ea) stătuse de atâtea ori de vorbă cu logodnicul (BASS. VULT. 120). Un lavoar vechi scorojit (ZAMF. LN. 129). ET. a scoroji. scorombâr PI. -bâri S. m. (1868 BARC.) Schlehdorn M. (Prunus spinosa; BR.). ET. scoroâmbă. 412 scovărdă scoromnic siche scorumnic. scorpie PI. scorpii S. f. (1561 CORESI TE4143a; Lk 11,12) 1. Skorpion M. (auch Sternbild). Tată-mieu v-au certat pre voi cu bice, iară eu voiu certa pre voi cu scorpii (BIBLIA 1688 1 Kg 12, 14). 2. fam. von einem bösen Weib: Drache M., Xanthippe F. {Omul spune Sfintei Vineri) de-a-fir-a-păr traiul ce-l ducea cu leneşa şi scorpia (RCM. SĂRB. 112). ET. asl. skorpija (zur Betonung vgl. russ. skorpij) < gr. σκόρπιός. scorţâr (1832 GOL. CONDICA) 1. S. m. 1. Teppichweber M. 2. scorţar(ul mare) Spechtmeise F., Kleiber M. (Sitta caesia; MAR. ORN.). 2>.scorţărel, -ras, scorţarul mic Baumläufer M. (Certhia familiaris; MAR. ORN.). II. S. n. PI. -ţâre MOLD. Bauemteppich M. Se aşterne în mijlocul bisericii... un scorţari sau un covor (MAR. NUNTA 437). ET. scoarţă. SG. ALR II/I, MN 3901, 138. scorţi Präs, mă -ţese V. refl. (1823 BOBB) eine Kruste bekommen. ET. scoarţă. scorţirc PI. -ţiri S. f. (1823 BOBB) Verlausten N. ET. a scorţi. scorţişoară S. f. (1649 MARD.) ZimtM. Nardu şi şofi'an, trestie şi scorţişoară (BIBLIA 1688 HI 4,14).’ ’ ET. scoarţă. SG. ALRSN IV, K. 1141. scorţişor S. m. (1839 VAIL.) Zimtbaum M. (Cinnamomum). ET. scorţişoară. scorţit Adj. (1845 ION. CAL.) verlaustet. Pământuri albe şi scorţite (ION. CAL. 31). ET. a scorţi. scorţos Adj. (1581 CORESI OMIL. 107) rindig, borkig, krustig. Calul râios găseşte copaciul scorţos (NECULCE, LET.2 II, 284) gleich zu gleich gesellt sich gem. Birjarul învârti un leu alb în mâna lui udă şi scorţoasă (DEL. S. 118). - Fig.: Slrepezitoare şi scorţoasă a fost soră-mea (UR. BUC. 53) kratzbürstig. ET. scoarţă. scorumnic S. m. (1895 MAN. IG. 273) Maisvarietät F. mit dünnem Stengel u. acht Reihen großer, goldgelber Körner auf dem Kolben (PAMF. AGR. 68). GR. römnic. ET. vgl. coroabă, scoroâmbă „Schlehe” sowie scorum(ă) (CIPL). scoruş PL -ruşi S. m. (1519 DERS) 1. Speierlingsbaum M. (Sorbus domestica). 2. scoruş (de munte, păsăresc, sălbatic) Eberesche F. (Sorbus aucuparia). Vgl. sorb. 3. TR. scoruş de pădure Elsbeerbaum M. (Sorbus termi-nalis; BR.). 4. scoruş nemţesc Mispelbaum M. (Mespilus germanica). ET. scoruşă. scoruşă PI. -ruse S. f. (1805 CRIŞAN 258) Frucht von scoruş 1-3; Speierling M., Vogelbeere, Elsbeere F. Ramurile unui sorb ...le biciuiră obrazurile. Câteva scoruşe căzură în trăsură ca nişte boabe de mărgean (UR. BUC. 17). Veveriţele... ronţăindalune, ghindă şi scoruşe (ODOB., CL IX, 24). ET. slav. (bulg. slovak. etc.) skorusa u. (asl. şerb. etc.) osk-. scoruşiu Adj. (1881 JTP. OP.) orangerot. Brâu verde, roşu, negru or scoruşiu (JIP. OP. 80). ET. scoruşă. scos (16. Jh. PS. SCH. 126,4) 1. Adj. (heraus)-gcnommen, -gezogen. Un lanţ de ceasornic de damă, scos din serviciu (TEL. SCH. 57) ausrangiert. Cu umerii obrajilor scoşi ca la mongoli (VLAH. NUV. 112) mit hervorstehenden Backenknochen. II. S. n. 1. Herausnehmen N. 2. Stukkatur F. ET. a scoate. scotină (t) PI. -tine S. f. (1640 PRAV. GOV.) Tier N. De se va tâmpla ceva din gadine a se prăsi descoline necurate întru grâu (PRAV. GOV. 15). ET. asl. skotina. scotoci Präs, -cesc (1832 GOL. CONDICA) I. V. tr. durchstöbem, -suchen. Tocită viaţa lui Veronescu fu scotocită şi scoasă la iveală (VLAH. DAN I, 11). II. V. intr. herumstöbem, -suchen. Casandra... scotoci în stuhul de la colţul casei, scoase o legătură şi-i dădu în mână câţiva franci (NĂD. NUV. I, 169). III. a se scotoci (în buzunare Taschen) durchsuchen. Trebuie să te scotoceşti cam des prin buzunare plătind la taxe de poduri (ISP., CL XVIII, 207) man muß ... seine Taschen durchstöbem. ET. siehe a scociorî. SG. ALR SN V, K. 1331. scovărdă PI. -verzi S. f. (1649 MARD.) Eier-, Pfannkuchen M. Şi împărţi la tot norodul... câte o bucată de carne şi câte o scovărdă (Xăyavov) den 413 scovârdâ tigaie (BIBLIA 1688 2 Sm 6,19). Acolo dac-om sosi, Ea frumos ne-o omeni: Ţie iarbă şi ovăs, Mie gură şi scoverzi (I. -B. 24; der Reiter zum Pferd). GR. -veardă (COST.), scobeardă (PTB.). PI. -vergi (DEL.S. 40 u. 184), -vene (MAR. NAST. 136, SBIERA POV. 170). ET. asl. skovrada (nb. slcvrada, slcradä) „Pfanne”, woher skovradinikü „Kuchen”. SG. ALR SN IV, K. 1074, 1075, 1077, 1078. scovârdâ Präs, mă -dez V. refl. (1823 POTRA 129) konkave Form annehmen: sich (wie eine Pfanne) einwärts krümmen, sich senken, einfallen. Pământul din lat şi şes cum era să hie s-a scovârdat şi s-a prefăcut în măluşteanuri, văi, văgăuni (HP. OP. 117). GR. -virda (COST.), scobărda, -văirda (PTB.). ET. sco var dă. scovârlic PI. -Iii S. f. (1882 ISP. LEG.2) ugs.: Augenhöhle F. O sfrijită de lighioaie... cu ochii numai scovârliile (ISP. LEG.2 206). ET. vgl. scăfârlie. scrab S. m. (1868 BARC.) blauer Wachtelweizen (Melampymm nemorosum, BR.). ET. unbek. scrabă PI. scrabe S. f. (1827 DOR) pejorativ für alte, grobe Stiefel. Şi scroambele ieste a voastre îs pocite... Opinca-i bună, săraca! (CREANGĂ, CL XIV, 373). GR. MOLD. scroabă, scroambă (CREANGĂ). ET. unbek. scrâmbie etc. siehe scrumbie. scrânciob PI. scrâncioburi S. n. (um 1670 ANON. CAR.) MOLD. BAN. Schaukel F. îi plăcea să şadă tăcut în odaia lui pe scăunaş sau să se legene în scrânciob, înfre copacii cei mari din fundul grădinii (GANE, CL XIII, 450). GR. scrânciob, PI. -cioâbe; OLT. MUNT. scârcium, PI. scârciume. - Dim. -ciobâş, PI. -băşe. ET. Zshg. mit asl. krqtili „drehen” fraglich. scrânciobâr PI. -bâri S. m. (1900 MAR. SĂRB. III, 138) Bediener M. eines Riesenrads, einer Schaukel (PAMF. IND. 470). ET. scrânciob. scrânti Präs, -tcsc (16. Jh. PS. H. 14, 5) 1. V. tr. 1. a-şi scrânti piciorul etc. sich den Fuß etc. aus-, verrenken, verstauchen. 2. fam. a o scrânti einen Bock schießen. Bulibaşa şi ceilalţi den ci, văzând c-au scrintit-o, o şterse la sănătoasa (BOGD. POV. 60). II. a se scrânti la minte fam.: verrückt werden, überschnappen. GR. scrin-; MOLD. OLT. BAN. sclin-; ebenso die Ableitungen. ET. zu asl. boţiţi, vgl. serb. nslov. (s)b-etati, nslov. kretiti, russ. loetatf, poln. (s)b'ecic. SG. ALR EI, K. 148. scrântit Adj. (um 1670 ANON. CAR.) 1. verrenkt, verstaucht. Alteori se rupea câte o scândură tocmai când nenorocitul pedestru punea piciorul pe dânsa şi... el... se pomenea cu o mână scrântită sau un picior frânt (FIL. CIOC. 89; Schilderung der ehemals mit Brettern gepflasterten Straßen Bukarests). 2. fam.: verrückt. Mii de oameni deci în lume ... Sânt „scrântiţi” afar'din cale ... „maniaci”! (LIT.). ET. a scrânti. scrântitoâre S. f. (1783 BENKÖ419) Gänserich M. (Potentilla anserina; B., FUSS). GR. scrinl-. ET. viell. Übers, von tormentilla, das man mit torment um „Winde, Folter” in Verbindung brachte. scräntitüra PI. -turi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Verrenkung, -Stauchung F. (Baba) se pricepea la căutarea frânturilor şi scrântiturilor, punea de minune la locul lor oasele (UR. BUC. 95) renkte ... ein. GR. scrint-. ET. a scrân ti. scrâşcâ siehe scrâşni. scrâşnet PI. scrâşnete S. n. (1683 DOS.) Knirschen N. Legaţi-i mâniile şi picioarele şi-l aruncaţi la-ntunericul osebit, unde-iplânsul şi scârşnetul dinţilor (DOS. VS. Mai 18; 137a). Pornindu-săpământul cu herbătoare şi cu scârşnet (DOS. VS. Sept. 26; 31b). GR. scârş-. ET. a scrâşni. scrâşni Präs, -nesc (16. Jh. PS. SCH. 34, 16) I. V. tr. a scrâşni dinţii die Zähne knirschen. (Domnul) scârşni asupra mea dinţii (BIBLIA 1688 Ib 16, 9). II. V. intr. a scrâşni din dinţi, veralt. cu dinţii, în dinţi (MIR. COSTIN, LET.21,335 u. 354) mit den Zähnen knirschen. Cunoscând Aron Vodă că nu va fi bine până în sfârşit, că ţara scârşca (NEC. COSTIN, LET.21, 476) knirschte vor Wut. La toată lumea crâşcă măselele-n gură de-a lucrului şi ţie-ţi zburdă (SEV. POV. 101) alle sind eifrig bei der Arbeit. GR. auch scârşni, cârşni, crăşni; veralt., bcs. MOLD., scârşca, scârcîca (PS. SCH. u. COD. STU., HC II, 122); MOLD, eră şea. ET. vgl. asl. sb'uzitati, bulg. (s)băcani, krăcna, poln. (zjgrzytac etc. SG. ALR I/I, K. 89; M MN 6918,16; SN IV, K. 1069. scrâşnire S. f. (1561 CORESI TE4 14b; Mt 8,12) Knirschen N. Acolo va fi plângere şi scrâşnirea dinţilor (EV. 1894 Mt 8,12). ET. a scrâşni. 414 scriitură screme Präs, screm (um 1670 ANON. CAR.) I. V. tr. ausdrücken, -pressen, -werfen. Am să-l înghit de viu şi am să-l mistuiesc în mine o săptămână întreagă şi tocmai după aceea am să-l screm! (SBIERA POV. 105). II. a se screme (beim Verrichten der Notdurft, beim Gebären) drücken, pressen. Săpaţi o groapă în pământ, scremeţi-vă deasupra ei cât îţi putea şi sloboziţi vânturi ... într-însa până ce veţi umplea-o rasă (SBIERA POV. 300). S-a scremut muntele şi a născut un şoarece u. ä. es kreißte der Berg und gebar eine Maus. GR. Konj. să screamă; Imperat. screme, Perf. scremut; Part, scremut, Ger. scremänd. ET. lat. exprfmo, -ere; k für p nach excrementum „Auswurf ’ od. Dissimilation von p-m zu k-m. scrie Präs, scriu (16. Jh. PS. SCH. 39, 8) 1. V. tr. 1. (cuiva, o scrisoare, frumos, citeţ etc. jdm., an jdn. einen Brief, schön, leserlich etc.) schreiben. Masă, cerneală de scris Schreibtisch, -tinte. Aşa scrie în Biblie so steht es in der Bibel (geschrieben). Oamenilor răi. ...jurământul lor pre apă să-l scrii (INDR. 288) auf den Schwur der Bössen ist kein Verlaß. En am scris, eu am citit man schenkte meinem Schreiben keine Beachtung; vgl. a auzi I. 1. b. Altfel nu scrie bine de tine (ISP. BSG. 4; es liegt wohl die Vorstellung eines schriftlichen Urteils od. Befehls zugrunde) sonst ergeht es dir schlimm. Aşa (mi-)e, (mi-)afost scris so ist, war es (mir) vom Schicksal bestimmt, beschieden (vgl.: es steht in den Sternen geschrieben). Ce e scris şi pentru noi, Bucuroşi le-om duce toate (EMIN. 0.1,146) was immer uns beschieden ist; vgl .frunte 1. 2. LV. asupra cuiva = LM. a atribui cuiva’, jdm. zuschreiben. Istvanfie biruinţa lui Ştefan Vodă o scrie deplin asupra luiMătiaş craiul (NEC. COSTIN, LET.2 1,155). 3. veralt.: beschreiben, schildern. Omer filosoful în două sute şi cincizeci de ani au scris după râsipa. Troadei războaiele ce au fost (MIR. COSTIN, LET.21, 4). Ah! cine poate întâlnirea lor s-o scrie? (CON. 8). Pe atunci leşii o scriau pe Moldova că este soţie crăiei leşeşti (NEC. COSTIN, LET.2 I, 482) stellten M.’ âls Verbündete ... dar. 4. auf-, einschreiben, verzeichnen. (Tefterdarulpaşei) i-au scris tot ce-au avut prin carăle lui până înir-un cap de aţă (MUŞTE, LET.2 IR, 40). Au scris Dimitraşco Vodă pre toţi (boierii) înlr-un izvod (NECULCE, LET.2 U, 331). Frate-meu... zicea c-o să mă scrie de-a dreptul în clasa a treia (DEL. P. 297) man werde mich ... in die dritte Klasse einschreiben, aufhehmen. - Spez. von Soldaten veralt.: a scrie ostaş, LV. slujitor, la steaguri ausheben, rekrutieren, anwerben. Mergeau mulţi la Gruginschi de-i scria la steaguri (AXINTE, LET.2 II, 135). 5. LV. u. ugs.: malen, zeichnen. In Liov, în târgul unde şi chipul lui (Barnovschi Vodă) este scris (MIR. COSTIN, LET.21,297). Eu, moşule, sunt zugrav, adică scriu cu vopsele pe pereţi pe SJ'. Apostoli (CRAS. IV, 184); vgl. perete 1. II. a se scrie 1. (în partea cuiva) jdm. ähneln. 2. sich einschreiben. Eram ...ca de vreo optsprezece ani când m-am scris 1a. cazaci (GHICA 15) als ich zu den Kosaken genommen wurde. La 1831 cei mai mulţi, (tineri.) au încins sabia, scriindu-se în miliţia naţională (GHICA, CL XIV, 89) und traten in die Bürgerwehr ein. GR. MUNT. seri. 1. Pers. Sg. Präs, scriu 2. scrii, 3. scrie, 1. PI. scriem, MUNT, ser im, 2. scrieţi, MUNT. seri ţi, 3. scriu, Konj. să scrie’, Impcrat. scrie’, Imperf. scriâm; Perf. scrisei, LV. scris’, Part. scris, script, Ger. scriind. TR. BAN. scriâ, arom. scriâre, scriirâre, scrire (PAPAHAGI). ET. lat. scrîbo, -â'e; a seri, scrim, scriţi nach a şti, ştim., ştiţi; a scria etc. ist durch die dem Schema der I. Konj. entsprechenden Formen (scriu, scrii, scrie wie tai, tai taie) hervorgerufen, vgl. ebenso a (în)viâ für älteres a (în)vie; scriirâre ist Kreuzung von scriere u. scriâre. SG. ALR. II/I, MN 2714, 87; 3912, 142; SN IV, K. 921, 986, 1012; VII, K. 1935-1937, 2008, 2125. scriere PI. scrieri S. f. (1563 CORESI PRAXIU 21) Schrift F., Werk N. Scrierile (dramatice, poetice etc. ale) lui N. N. N. N. s (dramatische, poetische etc.) Schriften, Werke. Pretutindeni, în ungherul unor crieri Şi-or găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri (EMIN. O. I, 134). ET. a scrie. scriitor PI. -töri (16. Jh. PS. SCH. 44, 2) 1. Adj. veralt.: schreibend. II. S. m. 1. Schreiber M. Scriitorul acestor rânduri der Schreiber dieser Zeilen; veralt. scriitor de cancelarie Kanzleischreiber. (Sfântul Pavel) scriitor sfintei evanghelii d-dzeieşti şi propovednic ei fu (DOS. VS. Ian. 22; 25 a) Verfasser. 2. Schriftsteller, Autor M. Mulţi scriitori s-au nevoit de au scris rândul şi povestea ţărilor (URECHE, LET.1 I, 95) S. f. scriitoâre. GR. Dim. -lorâş; f. -râişă u. -râse, PI. -râse. III. S. n. PI. -toăre Schreibtisch M. M-am pus la scriitorul meu şi am scris lui Ipolit (C. NGR. 47). ET. a. scrie. scriitură PI. -türi S. f. (um 1700 SPÄT. MIL.) Schrift F.: a) Art, wie man die Buchstaben schreibt. Găsesc pe masă un bilet cu scriitură mărunţică (VLAH. GV. 40). -b) Geschriebenes. Toate scriiturile câte sunt, şi sfinte şi de celelalte ... arată câtă este osebirea 415 scrijătură /raiului... urnii bun de a unui rău (SPÄT. MIL LET2 U18). ET. a scrie. scrijătură PI. -türi S. f. (um 1890 POP. NUV.) Schnitte F. Saturi copilul... cu câte o scrijătură de pâine (POP. NUV. 129). ET. vgl. scrijea. scrijea PI. -jele S. f. (1805 CRIŞAN 258) Schnitte F. Scrijea de pâine Brotschnitte. MOLD. scrijele Obstschnitten (D.). ET. vgl. şerb. krizka „Schnitte”, tschech. krizala „Obstschnitte”. SG. ALR SN IV, K. 1068; V, K. 1320. scrijeli Präs, -lèse V. tr. (1805 CRIŞAN 258) unregelmäßige Linien in etw. machen: ritzen, schrammen, furchen. GR. -jili, Präs, lèse u. scrijil; -jela, -jila, Präs. -léz. ET. vgl. slav. Jaizali. SG. ALR SN II, K. 406. scrijelit Adj. (1805 CRIŞAN 258) geritzt, zerschnitzt, durchfurcht. Faţa mică, boţită şi scrijelată toată în zbârcituri adânci (a babei) (VLAH. NUV. 126) das ... ganz von tiefen Falten durchfurchte Gesicht. Cotoarele uscate şi scrijilite ale socilor cu boabe roşii (UR. BUC. 26) die ... rissigen Stämmchen. GR. -jdàt, -jilat, -jilit. ET. a scrijeli. scrijelitură PI. -türi S. f. (1832 GOL. CONDICA) Ritz M., Schramme, Furche F. Un pilug de lemn rotund la capăt şi cu scrijălituri (crestături) pe el (ŞEZ. VII, 100). Munţii... arătând scrijilăturile şi cutele lor zvârcolite (UR. BUC. 202) ihre gewundenen Risse und Falten. - Varianten wie bei a scrijeli. ET. a scrijeli. scrin PI. scrinuri S. n. (1703 GCD) Kommode F. Intrai iute în casă să văd dacă nu mi-a fost deschis scrinul cu sila (I. NGR., CL IV, 292). ET. mittelb. lat. scrinium, vgl. bes. russ. slcrin. SG. ALR Il/I, MN 3891, 136. scriniériu (t) S. m. (1683 DOS. VS.) Archivar M. Evstratie ... era scriniariu a crinul duchicesc (DOS. VS. Dech. 13; 214 b). ET. n. lat. scriniarius. scrinteS. f. (1825 B.) 1. spanischer Flieder (Syringa vulgaris; FR. -C. MOŢII 105). 2. Perückenbaum M. (Rhus cotinus; VICIU). ET. mittelb. gr. -lat. syringa „Rohrpfeife”, vgl. in Bdtg. „Flieder” magy. szelence, russ. sir enj, tschech. slrenka (NEMN.), dt. mundartl. Zirene, Zitrene, Zirinken etc. scrinti etc. siehe scrânti etc. scripcâr PI. -cari S. m. (1827 AA ist III/19, 115) 1. MOLD. Geiger M. Singuri scripcarii de ţară au păstrat cântecele lirice în gustul ţăranului (CL IX, 2). 2. großer Pappelbock (Saperda carcharias; MAR. INS. 100). 3. Dim. BUCOV. scripcărâş Feldgrille F. (Gryllus cam-pestris; MAR. INS.). ET. scripcă. SG. ALR SN V, K. 1282. scripcă PI. scripci S. f. (1524 DERS) MOLD. Geige F. Un orchesfru compus dintr-o scripcă, o cobză şi un nai (GANE, CL 1,259). E slab ca scripcă, parcă-i scripcă er ist spindeldürr. Vgl. iepure 2, vioară. ET. vgl. russ. ukr. skripka. SG. ALR SN V, K. 1280 scripete PI. scripeţi S. m. (1703 GCD) Rollenkloben M., Flasche F.; gew. im weit. Sinne Rolle F. (d. i. Scheibchen, das am Rande mit einer zur Aufnahme einer Schnur od. eines Seiles dienenden Rille versehen ist, od. mehrere solcher mitsamt dem es bzw. sie tragenden Kloben u. der Schnur; das Scheibchen allein heißt rotiţă, TR. duriţa). La cele din urmă (împărăteasa) jurii ieste fetei marea cu sarea ca să-l aducă (pe Busuioc) într-o noapte să-l urce în odaia ei pe scripet (SEV. POV. 213). Vârfurile de paie a stogurilor se rădică şi se pogoară cu scripti (ION. CAL. 115). GR. scripet, MOLD. script(e), LV. MOLD. script (CANT. IST. 186); -peţ (COST., POL.). ET. vgl. nslov. skidpec, şerb. slcripac, tschech. sUApec. SG. ALR M, MN 3936,151; SN I, K. 179; II, K. 473, 480. scripisi (t) Präs, -sesc V. tr. (1879 CIH.) paraphieren. ET. zu russ. skrepa „Vidimierung”, skrepljatj, sbepitj „vidimicren”. scripisit (t) Adj. (1873 AL.) paraphiert. Precum le poate dovedi din coprinsul delelor scripisite şi şnuruite ce se află la arhivă (AL., CL VII, 374). ET. a scripisi. scriptoâre PI. -tori S. f. (1691 MĂRG.) LV. Einschreibung, Kennzeichnung F. De acestea ... se leapădăfîieştecarele credincios în sfânta scriptoâre a botezului (MĂRG.2 203a). ET. anscheinend Nachbildung von mlat. scripto-rium, -a. scriptură PI. -türi S. f. (16. Jh. CV2 51b; Apg 28, 21) Schrift F. a) LV. von Geschriebenem iiberh.: (Banii) să aibă chip şi scriptură cinstită şi frumoasă (ÎNDR. 66) Schrift, Legende. Un secriiu ... în care era scrise 416 scripturi într-altă limbă (DOS. VS. Oct. 17; 70b) Inschriften. Toate istoriile şi toate scripturile câte de ei scriu (SPÄT. MIL., LET.21,104) Schriften, Schriftwerke. Când privesc zilele de-aur a scriplurelor române (EMIN. O. I, 31) des rumänischen Schrifttums. - b) von den heiligen Schriften der Kirche: Cheia înţelesului, jăcutăşi culeasă dintru multe scripturi sfinte (CHEIA ÎNŢ. Titel, CCR 182). Cetirea d-zeieştilor scripturi (PS. RÂMN. 178 b). Popa Toader din scripturi Dă lui Mitru-nvăţături (COŞB. 57). Sjânta Scriptură die heilige Schrift. GR. PI. -ture. ET. lat. scriptwa. scris (16. Jh. PS. SCH. 96 Titel) 1. Adj. 1. geschrieben. 2. beschriftet. 3. bemalt. O cocoană d-ale mari, d-ale de poartă fes alb sub tulpan scris (UR. LEG. 163) unter einem bemalten Tuch. E scrisă de frumoasă, parcă-i scrisă sic ist bildschön. 4. beschieden, vorherbestimmt. II. S. n. PI. scrise 1. Schrift F., Schreiben N. Vă dau în scris c-aveţi să-mi fiţi recunoscători (I. NGR., CL HI, 34) ich gebe es ihnen schriftlich; vgl. înscris. Un scris mare, o armată de litere lungi, ţepoase (BASS. VULT. 39) eine große Schrift, große Schriftzüge. Ca să potrivească scrisele ce va scrie Franţa la Ţarigrad, cu scrisele sale (EN. COGĂLN., LET.2 III, 257) die Berichte. 2. Schicksal, Geschick N., Bestimmung F. Poate c-aşa ne-o ajuta scrisul să frecem şi de-astăprimejdie (DEL. 5. 204); vgl. scrisă. ET. a scrie. SG. ALR II/I, MN 3912, 142; SN IV, K. 925. scrisă PI. scrise S. f. (16. Jh. CV2 84b; 2 Petr Prolog) 1. LV. Epistel F. 2. Schrift F. 3. Schicksal, Geschick N., Bestimmung F. Voinicul simţi că parcă fata împăratului să fie scrisa lui (ISP. LEG.2193). Nu plânge, iubita mea, Că scrisa noastră-i aşa (I. -B. 148); vgl. scris II. 2. ET. a scrie. SG. ALR II/I, MN 2802, 110. scrisoare PI. -sori S. f. (1576 DIR) 1. Schrift F.: a) LV. Handlung, Kunst des Schreibens. Scrisoarea, dintru carea, dacă se va nevoi omul, cele trecute cu multe vremi le va putea şti şi... oblici (MIR. COSTIN, LET21, 3). Fiind om isteţ... au învăţat... limba şi scrisoarea italienească, fi'âncească, elinească (CANTA, LET.2 III, 189). - b) veralt. Art, wie jd. die Buchstaben schreibt. Gheorghe luă o coală de hârtie şi se puse a scrie acea scrisoare complicată care ... superpunea în două şi trei caturi diferitele litere ale unui. cuvânt (FIL. CIOC. 177; von der kyrillischen Schreibschrift). Are scrisoare faimoasă er hat eine schöne I-Iandschrift. - c) LV. Geschriebenes. Mari şi vestiţi istorici, cărora trăiesc şi aemu scrisorile în lume (MIR. COSTIN, LET.2 I, 5). D-zeiasca scrisoare (ÎNDR. 76) die heilige Schrift. Deaca m-ei îngropa să cauţi la căpătâiul mieu o scrisoare (DOS. VS. Oct 9; 57a) eine Schrift, ein Schriftstück. Şi... au jacul pecete ... şi scrisoare pe jur pecete cu aceste cuvinte (NEC. COSTIN, LET2 1, 386) eine Inschrift. 2. an jdn. gerichtete Schrift (wofür LV. u. PP. gew. carte): Brief M., Schreiben N., Zuschrift F. Scrisoare francată, recomandată, de valoare frankierter, eingeschriebener, Wertbrief; poştă, cutie de scrisori Briefpost, -kästen. (Sfântul) Pavel... trimitea scrisori lafilipiseanii Machedoniei (MĂRG.2 65b). Măcar că de scrisoarea dulăilor (cătră corb) ştire nu avea (CANT. IST. 271 ). 3. veralt. bisw.: Beschreibung, Schilderung F. Va face scrisoarea de lucrurile tărîi noastre (GCR H, 1, SCRIS. MOLD., übers. v. CANT. DESCRIPTIO MOLDAVIAE, NEAMŢ 1825). GR. Dim. scrisorică, PI. -rele. ET. scris. SG. ALR SN IV, K. 924. scroâbă siehe scrabă. scroafa PI. scroafe S. f. (1439 DRĂGANU 313) Sau F. în ce chip este cercelul de aur în nasul scroafei, aşa la femeia îndărătnică frumuseţea (BIBLIA 1688 Spr 11,22). Vgl .purcel. ET. lat. scrqfa. SG. ALR M, Supl. MN 4907,8; SN V, K. 1286,1302. scroâmbă siehe scrabă. scrob PI. scrôburi S. n. (um 1670 ANON. CAR.) MOLD. Rühreier (PL). Scrob cu sos de pătlăgele roşii (DRĂGH. REŢ. 202). Vgl.jumări. GR. Dim. scrobuşor, PI. -şoâre. ET. vgl. şerb. sb'ob. SG. ALR SN IV, K. 1101. scrobcâlă PL -béli S. f. (1814 IORGA S. D. VII, 23) 1. Stärke F. (zum Stärken der Wäsche): scrobeală de orez, de grâu Reis-, Weizenstärke; scrobeală albastră Waschblau (wofür MOLD, sineala). 2. Schlichte F. (PAMF. IND. 258). Vgl. mânjeală. ET. bulg. skrobjala. SG. ALR II/I, K. 245; SN IV, K. 1227, 1228, 1229, 1230. scrobi Präs, -ésc V. tr. (um 1670 ANON. CAR.) 1. ruje etc. Wäsche etc. stärken. 2. urzeala den Webzettel schlichten (PAMF. IND. 258). Vgl. a mânji. ET. vgl. serb. nslov. slcrobiti, bulg. sh'obëvam. SG. ALR SN II, K. 458; SN IV, K. 1227,1228,1229. 417 scrobit scrobit Adj. (1703 GCD) gestärkt. Guler scrobii băţ, nalt peste urechi (GHTCA, CL XVI, 325) stocksteif gestärkt. ET. a scrobi. scrofiţă PI. -fîţe S. f. (1832 GOL. CONDICA) 1. kleine Sau. 2. BAN. Grasmücke F. (Sylvia hortensis; MAR. ORN.). ET. scroafă. scrum PI. scmmuri S. n. (um 1670 ANON. CAR.) Asche F. (die noch die Form des verbrannten Gegenstandes zeigt, wog. cenuşă zerfallene Asche), verkohlte Masse. Serum de ţigară, de hârtie Zigaretten-, Zigarren-, Papierasche. Serum de lulea Kruste, die sich in einer längere Zeit gebrauchten Tabakspfeife bildet. Apoi îl arsără şi în foc şi scrumul cu oasele lepădară în pârău (DOS. VS. Oct. 4; 44a) die Asche. De nu va rade cu custura tot scrumul ce să lipeşte pe fund din pâine, cu vreme să mănâncă şi să sparge (DRĂGH. IC. 85; Verfahren beim Branntweinbrennen) die gesamte Kruste ... vom Getreide. Când se deşteptă sluga împăratului, friptura se făcuse scrum (ISP. LEG.2 355) war der Braten zu Kohle verbrannt. Vgl. a alege III. 5. GR. scrumb (PĂSC.). ET. vgl. alb. sh bat mb; die Ähnlichkeit mit türk. lairum, magy. korom (PI. kormok) „Ruß” ist wohl nur zufällig; a scurma kommt kaum in Betracht. scruma Präs, -mez V. tr. (1870 COST.) verkohlen, zu Kohle, Asche werden lassen. Vai, maico, ş-al mieii noroc ... Mi l-ai ars de l-ai scrumat (POP. RD. I, 143). GR. scrumul (SLAV., CL XV, 430), scrumi (PAMF. AGR.). ET. scrum. scrumbie PL -bii S. f. (1703 GCD) Hering M. (Ciupea): scrumbie afumată Räucherhering; scrumbie de Dunăre Donauhering (Ciupea, Alosa pontica). GR. auch scumbrie, scâmbrie. - Dini. -bilă, scumbriţă, PI. -biţe; -bioâră, scumbrioâră, PI. -oâre. ET. ngr. σκουμπρί. scrumelniţă PI. -melniţe S. f. (1901 SĂGH. VOC. 67) selten: Aschenbecher Μ. ET. scrum. scrumi siehe scruma. scrum ui siehe scruma. scruntär PI. -tare S. n. (1683 DOS. VS.) veralt. MOLD. Sandboden M., sandige Stelle. Pescrun-larii pe care să face iarba păioasă, să coseşte foarte devreme (ION. CAL. 111). Abătându-să curăbierii la un scrunlari de mare cu vad, îngropam ieşind la pământ sfintele ei moştii (DOS. VS. Sept. 16; 20a). O grozavă furtună însă aruncă corabia într-un scruntar (CANT. DESCR. XII) auf eine Sandbank. ET. unbek. scrupos Adj. (1703 GCD) bröckelig. Dacă va apuca (aluatul) ...a. să învârtoşa până a nu-lpune în calup, atunce caşcavalul iese săc şi scrupos (DRĂGH. IC. 30). Ne lăsăm pe pârâul Cerbului, aceiaşi tăietură de maluri, acelaşi pământ scrupos, uscat (VLAH. RP. 202). GR. scropos. ET. zu asl. etc. krupa (mm. crupe) „Grütze”, vgl. poln. krupiasty id. scrupul PI. scmpule S. n. (1703 GCD) Skrupel M. ET. n. lat. scrupulum. scrutin PI, -tine S. n. (1831 AN. P. 112, 20) Abstimmung, Wahl F. ET. frz. scrutin. scud PI. scuzi S. m. (1801 MICU IST. IV, 243b) Skudo M., ehern.: Silbermünze. GR. PI. n. scude, scuduri. ET. it. scudo. scufie PI. -fii S. f. (um 1594 DIR) Kappe F., Käppchen N., scufie de noapte Nachtmütze F. Capul îi era acoperit (lui Rodrigo) cu o scufie de măitasă neagră, căci păr nu mai avea (L. NGR., CL I, 219). - Scufiţa Roşie Rotkäppchen. GR. scufie; scufia., PI. scufe. - Dim. scufiţă, PI. fîţe. ET. vgl. ngr.öxoücpia (odu) (TAMÂS 703). sodăşie (t) PI. -şii S. f. (1585 DERS) Bürgschaft F. ET. sodăş. sodöm S. (16. Jh. PS. SCH.) 1. Sodöm(a) Sodom. De viniile Sodomului vinia. lor, şi viţa lor de Gomoru (PS. SCH. Dt 32, 32) denn ihr Weinstock ist vom Weinstock zu Sodom und von dem Acker Gomorrhas. Pământul Sodomului şi al Gomorului (MĂRG.2 37b). 2. MUNT. (Menschen-)Menge F., Gewühl N. Prin prăvălii e-o înbulzeală ş-o zână ameţitoare. Se miră bătrâna de-atâta sodom (VLAH. IC. 108). In margine la Colintina Multă oştire mi-era, Ştii ca frunza, ca iarba. Aga Bălăceanu ... când aşa sodom vedea (MF I, 65). 3. Unheil N., Verwüstung F., Untergang M. ET. ksl. Sodomii< gr. Sööopa; zu 2 vgl. russ. sodom „(lärmende) Menschenmenge”. sodomesc Adj. (16. Jh. CV) sodomitisch. Şi cetăţile sodomeşti şi gomoreşti arse, Cu spargere osândi (CV2 86b; 2 Petr 2, 6). Iartă păcatele ...de să fac de şerbul Svinţiii Tale ... de-au preacurvit... sau sodomeşti lucruri de-au făcut (DOS. LIT.2 193). ET. Sodom. sodomeşte Adv. (1632 EUSTR. PRAV. 504) sodomitisch. ET. Sodom. sodomi Präs, -mese (1681 DOS. TR. 80a) 1. V. tr. vernichten, zugrunde richten. Ne-ait sudomit apele toate sămănăturile (PAMF. AGR. 261). II. a se sodomi 1. sich zugrunde richten. Să mă sodomesc epăcat de moarte, trebuie să trăiesc şi năcăjită, cum am trăit în bine (RETEG. POV, V, 26). 2. einstürzen. Unu-n munte s-a suit, Muntele s-a sudumit (MF 1,516). GR. sudiimi. ET. zu Sodom. 479 B sodomie sodomie PI. -mii S. f. (um 1660 STAICU 79) Sodomie F. De vreme ce (sodomlenii) se aţâţară în sodomie si curvia unul cu altul (MĂRG.2 106a). ET. mgr. σοδομία. sodomleân PI. -Icni S. m. (1651 CORESI TE4 160a; Lk 17, 29) Sodomit M. ET. Sodom. sof siehe zuf sofa PI. -fale S. f. (1785 CPLR II, 42) 1. Sofa N. In iatac aşeză un pat cu polog, puse o sofa lângă sobă (XEN. BR. 66). (Boierii) l-au aflat (pe Aii Bei) gios într-o odaie... având sofale (BELD. ETER. 130). 2. (+) Loge F. ET. türk. sofa. sofism PI. -fisme S. n. (1705 CANT. IST. 13) Sophismus M. GR. veralt. sofisma. ET. gr./lat. sophismus. sofist PI. -fişti S. m. (1703 GCD) Sophist M. ET. gr./lat. sophistes. sofră PI. -Mie S. f. (1776 IORGA O. E. 285) veralt.: Tisch M .Lall ciasuri le-au pus masa (boierilor), sofra turcească poleită cu aur (BELD. ETER. 128) u. in dcmSprw.: Cine păzeşte sofraua, mănâncă ciorbaua (tarde venientibus ossa). ET. türk, sofra. sofragerie siehe sufragerie. sofragiu siehe sufragiu. softâ (t) (x) PI. -tale S. n. (1858 RAL. S.) Student M. einer muselmanischen Hochschule. S-ta Sofia ...o poţi vedea... c-un bacşiş dat sofalelor (RAL. S. 105) den Klerikern. ET. türk, sofia. soglâsnic (t) (1757 GR. RUM.2) I. Adj. konsonantisch. Cum să despărţesc slovele? în doao feliuri: în glasnice şi soglasnice (GR. RUM.213a). II. S. f. soglâsnică Konsonant M. ET. mss. soglasnyj. soglăsuire (t) PI. -iri S. f. (DOC. 1817) Einstimmigkeit F. întru desăvârşită soglăsuire a obştei părinţilor arhierei (DOC. 1817, TEZ. II, 360). ET. gebildet (nach mss. soglasie, soglasnosti) aus dem Verb a soglăsui. soharici siehe suhar. sohät siehe suhat. söhote siehe socote. soi1 PI. soiuri S. n. (1785 CARTE TREB. I, 80) Art, Gattung, Rasse F. Acel soi defragi sunt lungăreţi, roşii şi. foarte parfumaţi (AL. PP. 32). Acel soi ciudat de barzi Care-ncearcăprin poeme să devie cumularzi (EMIN. 0.1,137; von gewinnsüchtigen Dichtem). Prin străini, D-zeu ştie peste ce soi de sămânţă de oam en i îi da (CREANGĂ, GCR II, 349) was für Menschen. Scopul (alergărilor de cai) este ca prin această încurajare să se îmbunătăţească soiul hergheliilor (C. NGR. 34) die Pferderassen sollen verbessert werden. Eu ... „soiul cel rău ”, care alerga desculţ pe şesurile abia cosite (VLAH. NUV. 125) der ungeratene Schlingel. De soi von guter Art, Qualität, rassig. La noi... mai toate (femeile) nu-s ceva soi; a maiorului e cea mai frumoasă (NĂD. NUV. I, 68) sind ... nicht eben hervorragend. ET. türk. soy. soi2 S.n. (1839 VAIL.) MUNT, fettiger Schmutz an Kleidern. De harnică ce era (fata) ...o umpluseră lighionile şi era crişiu şi soi pe ea (RC. IR. 187). Unde este soiul de pe guler? (DEL. P. 224). (Nevasta) numaidecât de despoaie De treanţa ei cea cu soaie (PANN PV. M. I, 126). GR. soâie (PANN, im Reim). ET. unbek.; das Verhältnis zu MOLD, zoaie, zoi „Schmutzwasser, Spülicht” ist nicht klar. soi1 Präs, -iese V. tr. (1800 ŞA I, 379) vite Rinder veredeln. (Boii moldoveneşti) soindu-să cu ungureşti să fac mai arălosi si grei (DRAGII. IC. 14). ET. soi1. soi2 Präs, -iese (1832 GOL. CONDICA) I. V. tr. mit fettigem Schmutz bedecken, beschmieren. II. a se soi sich beschmieren. Se zice de o fetiţă... care se murdăreşte, se soieşle (POEN. II, 602). ET. soi2. soios1 Adj. (1883 CL) von guter Art. îmi povesti despre o capcană mai soioasă decât cea închipuită de mine (CL XVII, 71) von einer noch geschickter konstruierten Falle. ET. soi1. soios2 Adj. (1832 GOL. CONDICA) mit fettigem Schmutz bedeckt, speckig, schmierig. Masa bursierilor, soioasă şi murdară (DEL. P. 196). Podelele pe jos ... aşa erau de murdare şi de zoioase că parcă nu fuseseră spălate de pe când se zidise casa (CRĂS. SCH. II, 195). ET. soi2. soioşie S. f. (1841 POEN. II, 602) Schmutz M. ET. soios2. 480 solie soit Adj. (1881 JIP. OP.) schmutzig, schmierig. Capul lui mare, afundat într-o pernă galbenă şi soită de năduşală (DEL. P. 40). Zoit şi împăcural de când unsese caru (JIP. OP. 160). ET. a soi2. soitâr PI. -tari S. m. (1795 Ş. INFL. II, 325) Hofnarr M. înainte mergeau suitarii călări cu multe căciuli focoase (C. NGR. 27). Considerându-i ca pe nişte suitarii de cafinea (AL. OP. I, 115). ET. türk, soytari. sol PI. soli S. m. (1563 CORESI PRAXIU 434) Bote, Gesandter M. Iacob iară sol tremease înaintea lui la Isav, frate-său (PO2 110; Gn 32, 3). Trimiţând soli pre la toţi craii şi domnii creştineşti... să-i dea agiutoriu (CANT., GCR I, 360). Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vârf de băţ (EMIN. O. I, 146). Dintr-aceştia ţara noastixi îşi alege astăzi solii (EMIN. O. I, 150; von den Mitgliedern des Parlaments). GR. stol (MF I, 57; 65). ET. asl. sulă, zur Form vgl. mss. posol, nach MDCL. ET. WB. auch sol, nslov. sol. solar1 (t) PI. -lari S. m. (DOC. 1705) Salzfiihrmann, -händlerM. Nicipodvodarii, nici solarii, nici caii de olac (DOC. 1705, URIC. II, 110). Chiria privată, după cum solarii sau tocmitorii săi de cară se pot alcătui (SUŢU NOT. 174). ET. slav. solar L{şerb. nslov. solar etc.) „Salzhändler”. solar2 Adj. (1829 AR 110) Sonnen-, Solar-. El îmbla cu Maria în lumea solară a cerurilor (EMIN. PL. 52). Lumină solară Sonnenlicht. An solar Sonnenjahr. ET. n. lat. solaris, it. solare. solărit (t) S. n. (1632 DRHB XXI, 66) Steuer F. auf Salztransporte. Va mai lua d-lui cinci sute de lei de la starostele de Cernăuţi, banii solăritului după vechiul obicei (DOC. 1755 URIC. II, 270). ET. zu solar'. solbă PI. sölbe S. f. (1832 GOL. CONDICA) (Knöchclspiel:) Knöchel M. von Ziegen. Arşicele scoase de la ţapi şi de la capre, care sunt şi mai albe la os, se numesc selbe (ISP. JUC. 73). Cutare (băiat) are un ciorap plin de soalbe (DEL. P. 319). Vgl. arşic. GR. soalbă (CADE); PL auch selbe (CL XVII, 472; ISP. l.c.) ET. unbek. // evtl. lat. subalba (CADE). soldat PI. -daţi S. m. (1782 AA ist. 11/10, 385) Soldat M. Se milostivi-mpăratul Să-şi slobozească soldatul (PANN PV.1 III, 66). ET. it. so Ida to, auch mittelbar. soldă PI. solde S. f. (1793 PREDETICI I, 489a) Sold M. ET. frz. solde. SG. ALRSNIV, K. 1022. soldăţie S. f. (1793 PREDETICI I, 5a) Wehrdienst M. ET. soldat. solecism PL -cisme S. n. (1705 CANT. IST. 13) Sprachfehler M. Solichismos, adecă vorbă rău şi nedrept încheiată (GR. RUM.2125). Petiţia ce v-a făcut (avocatul) era plină de barbarisme şi de solécisme şi scrisă cu slove ciriliane (C. NGR. OP. I, 277). GR. (t) solichismos. ET. gr./lat. solecismus. solémn Adj. (1736 STINGHE I, 26) feierlich, festlich. Fiinţa funcţionarilor civili şi militari, toti îmmundiraţi, da acestei privelişti o pompă solenelă (C. NGR. OP.’l, 26). GR. (t) solenèl. ET. n. lat. sollemnis, auch mittelbar. solemnitate PI. -taţi S. f. (1762 PROT. AARON III, 131a) 1. Festlichkeit, Feierlichkeit F. 2. Würde, Gemessenheit F. ET. n. lat. sollemnitas. solgăbirau PI. -rai S. m. (1628 IORGA S. D. XII, 280) ehern.: Stuhlrichter M. in Transsylvanien. Toţi lefăceau cale, de gândeai că trece solgăbirăul printr-un sat ţigănesc (RETEG. POV. V, 6). ET. magy. szolgabiro. SG. ALR SN III, K. 894. soli Präs, -lèse (1645 VARLAAM) veralt. I. V. tr. mitteilen. Mintea cea curată să urcă mai pe deasupra cerurilor şi soleşte dreptăţile sufletului şi ale trupului (NEAGOE ÎNV.2 240a). II. V. intr. verkündigen, ausrichten. Mateiaş soleşte marelui Ştefan Ca să-l recunoască drept suveran (BOLINT.1 I, 203). Giunghem mieluşelul, Domnul nostru Isus Hristos, ca să soleascăpentru besearecă către D-dzeu părintele, pentru că să chiamă sol lui D-dzeu şi oamenilor (VARLAAM, CREST. 135). ET. sol. solie PI. -Iii S. f. (1581/2 PO) Botschaft F., Auftrag M. Şi solda spuseră lui şi dziseră (PO2 162; Gn 45, 26). Tu ai vrea să spui (ciocârliei) să ducă cătră dânsul o solie (EMIN. O. I, 82). Dar să nu uit solia ce mi-a încredinţat tata (UR. BUC. 10). Când ar voi femeile să ştie ce înaltă solie au primit de la cer (C. NGR. 50) welch hohe Mission. Câte suflete mi-ai arvonit? Dă-ţi solia! (CREANGĂ, CL XI, 23; Satan zu einem von der Erde zurüekgekchrten Teufel) berichte! ET. soi. 481 soliman solimân PI. -mâne S. n. (um 1640 URECHE1' 121) 1. Siiliman, türk. Eigenname. 2. piatra solimanului Onyx M. Pe cornul tulpanului Piatra solimanului (PP. Ş. INFL. I, 326). ET. türk. Siileyman(i). solinar siehe sulinar. solire PI. -liri S. f. (1649 MARD.) veralt.: Vermittlung F. Prin a ta solire să mi se ierte toate păcatele meale (IORG AINSCR. 1,135; zur Mutter Gottes). ET. a soli. solitör PI. -töri S. m. (1639 AHN I, 246) veralt.: Vermittler, Mittler M. Trimiţând la dânşii pe un solitor al său ... de le-au zis să se închine (NEC. COST1N. LET.2 II, 60) einen Parlamentar. Să ne fii ... solitoriu la D-dzău (MS. 17. Jli., GCRI, 192). - S. f. solitoăre Vermittlerin F. ET. a soli. solniţă PI. solniţe S. f. (1551/3 ES 106b; Mt 26, 23) Salzfaß N. Cela ce întinge mâna cu mine în solniţă, acela mă vându (CORESI TE4 58b; Mt 26, 23). ET. vgl. bulg. şerb. nslov. solnica. solo S.n. (1839 C. NGR.) Solo N. Ce înger este Zefiriţa ... ştiţi de se mai poate afla alta să facă solo mai bine la un condradant (C. NGR. OP. 1,51). ET. it. solo. solomâzdră siehe salamandră. solomonar PI. -nari S. m. (1793 PREDETICI III, 461) veralt. 1. Zauberer, Magier M., nach dem Volksglauben mit der Fähigkeit, Regen und Hagel abzuwenden bzw. herbeizuführen. 2. Kalendermacher M. Când omul caută, ca solomonarii, stelele pe cer (SLAV., CL XIV, 140). Moş Ghera-sim ştia multe: era vânător ... era doftor ...ba era şi solomonar (SAD. CR. 16). GR. şolomăn-, -mar (RETEG. POV. I, 25). ET. zu Solomon „Salomo”; dem weisen König Salomo wurde schon im Altertum die Kunst des Zaubems zugeschrieben. solomonie PI. -nii S. f. (1799 ŞA I, 353) veralt. 1. Zauberei, Magie F. Noroc că eu unul ştiu solomonii şi nu măprea tem nici de balauri (CREANGĂ, CLX, 380). 2. Astronomie F. ET. zu Solomon, vgl. solomonar. solomonit Adj. (1877 CREANGĂ) gefeit. Nu se poate apropia nimenea de cerb, căci este solomonit şi nici un fel de armă nu-l prinde (CREANGĂ, CL XI, 181). ET. zu Solomon, vgl. solomonar. Solön siehe Solun. solovârc etc. siehe sovârv etc. solovarfîţă PI. -vârfiţc S. f. (1868 BARC.) Phlomis F. (Phlomis; PANŢU). GR. solovârviţă (BR.). ET. sovârv. solovârv siehe sovârv. Solun m. (16. Jh. CV) LV. Saloniki. Şi era cu noi Aristarhu machidoneanul din Solunu (CV2 42a; Apg 27,2). Simeon mitropolitul de Solun (Ş. TAINE 93). Au mers (Murat) de au luat Solonul de la turci (NEC. COSTIN, LET.2 1, 380). GR. Solon, arom. Săruna. ET. asl. Solunu. solz PI. solzi S. m. (1560 DERS) Schuppe F., Schuppenmuster N. Toate câte sunt la ele aripi şi solzi în ape şi în mări şi-n păraie, acelea veţi mânca (BIBLIA 1688 Lv 11, 9) alles, was Floßfedem und Schuppen hat in Wassern, im Meer und in Bächen, sollt ihr essen. Şarpe lung cu solzii verzi (AL. PP. 11). Crinul se înmulţeşte tăindu-se solzii (DATC. HORT. 16). ET. Dunkel. Schwerlich asl. slozü, şerb. nslov. bulg. sluz „Schleim”. Was es mit der für eine asl. Stelle angegebenen Bdtg. „Schuppe” MIKL. ET. WB. s. v. für eine Bewandtnis hat, wäre noch zu untersuchen. Auch lat. solidus (fest) (der Sg. wäre dann aus dem PI. erschlossen) befriedigt begrifflich nicht. // IVĂNESCU ILR 179: lat. solidus „Goldmünze”. SG. ALR II/I, K. 121. solzarie PI. -rii S. f. (1885 DEL.) Schuppen (PL). Solzärie ... ca un curcubeu (DEL. S. 91; Beschreibung eines Lindwurms). ET. solz. solzi Präs, -zesc V. tr. (1869 ALEX.) schuppenartig bedecken. A solzi bine şirele pe d-asupra (ca şindrila pe casă) cu snopii de grâu (ALEX. AGRIC. 72). ET. solz. solzos Adj. (1645 HERODOT 113) schuppig. (Pielea) are... un învăliş solzos ce se numeşte ... epiteliu (APĂR. SĂN. I, 2). ET. solz. som(ă) siehe sumă. somär siehe samar. somn1 PI. somni S. m. (1645 HERODOT 25) Wels M. (Silurus glanis). Man unterscheidet (nach Alter und Größe): somn moacă (somotei) klein, somn iaprac, 482 sora iarmâ mittelgroß, somn pană sehr groß (ANT. IHT. 98). ET. slav. som, an somn2 angelehnt. somn2 PI. somnuri S. n. (16. Jh. CV) 1. Schlaf M. Dormire-ai somnul cel de veci! daß du im Grab lägest! Mi-e somn, îmi vine somn ich bin, werde schläfrig. Somn uşor! schlaf gut! Plecă-se giurele de somnii şi cădzu din comarnicu (CV2 8b; Apg 20, 9) (der Jüngling) ward vom Schlaf überwältigt und fiel hinunter. Dacă copilul... nu poate de fel dormi ...se crede că cineva... i-a luat somnul (MAR. NAŞT. 357). A trage un (pui de) somn ein Schläfchen machen: Trăsese mai multe somnuri şi numai din când în când mai revenea la masa de joc (ZAMF. LN. 185). Vgl. a fura I. 1. GR. Dim. somnişâr, somnuleţ. 2. somn, gew. somnişor Eier des Ringelspinners (Gastripachaneustria); sie sollen Schlaf bringen, daher der Name. 3. Gartenmohn M. (Papaver somniferum), BUCOV. Wirbeldost M. (Clinopodium vulg.) u. BUCOV. Herzgespann N. (Leonums Cardiaca; PANŢU). ET. lat. sömus. SG. ALR I/II, K. 233. somna Präs, -nez (1632 EUSTR, PRAV. 152) veralt. I. V. intr. schlafen. (Hameleonul) cu ochii deschişi somna (CANT. IST. 212b). - Oft mit somn als Objekt: Iară somnul ce somnăm şi demâneaţă ne sculăm, acesta lucru să asamănă morţii (Ş. TAINE 127). II. a se somna selten: schlafen. (El) puţin s-a somnat (TEOD. PP. 25). GR. somnura (FLOR., CL III, 217). ET. somn2. somnişor siehe somn2. somnöre S. m. (1806 KLEIN) TR. Langschläfer M., Schlafmütze F. Dar scoală, somnoreo... n-auzi tu cum nestiigăstăpânul? (RETEG. POV. 111,41). GR. m. Art. somnorea, -âlea, -idea, somnea. ET. somn2. SG. ALR II/I, MN 2308 bis, 53. somnoros (1563 CORESI PRAXIU 95) I. Adj. schläfrig, verschlafen, schlaftrunken. (Avraam) nu tiimease vreo slugă... pentru că ştia că slugile sunt leneş şi somnoros (MĂRG.2 67a). Bursucii somnoroşi, care ies numai noaptea din vizunii (ODOB., CL IX, 26). Ce porunceşti, cocoane? ziseră ei infrând în casă somnuroşi şi zăpăciţi (FIL. CIOC. 234). Somnoroase păsărele, Pe la cuiburi se adună (EMIN. O. I, 207). II. S.f. somnoroâsă, PI. -roâse Laserkraut N. (Laser pitium; BR.), Wachsblume F. (Cerinthe; BR.); sie wirkt nach dem Volksglauben schlaf bringend. Culege o poală de somnoroasă, pe care o fierbe ... cu ... lapte dulce şi... miere, şi apoi ia mursa aceia şi... o toarnă în fântâna din grădina ursului (CREANGĂ, CL XI, 180; sie will den Bären einschläfern). GR. MUNT. TR. auch -miros. ET. somn2. SG. ALR im, MN 2308 bis, 53. somnoroşie S. f. (um 1660 STAICU 145) veralt.: Schläfrigkeit F. ET. somnoros. somnuleţ siche somn21. somnura siehe somna. somnurös siehe somnoros. sömot S. n. (1895 LIUBA-IANA 17) TR. BAN. Samt M. ET. dt. Sammet, nach dial. Aussprache. SG. ALR SN IV, K. 1207. somotei siehe somn1. somsid PI. -sizi S. m. (1593 DIR) TR. MARAM. veralt.: Nachbar M. Ce vrem şti şi ce vrem aiidzi noi vă vrem da a şti ca somsidzilor noştri (DIR). ET. magy. szomszed. sonor Adj. (1851 STĂM. D.) 1. wohlklingend. 2. stimmhaft. ET. frz. sonore. söpa PL söpe S. f. (1790 IORGA S. D. XVI, 366) ehern.: Knüttel M., den die Janitscharen oft statt der Flinte trugen. (Turcii) le zdrobia capetele cu sopele, până îi omorâia de tot (MS 1821, REV. TOC. II, 395). Trufandachi: Sopa, bre. Arbore (în parte): Ce te-aş măsura eu cu sopa, ca-n vremea ienicerilor! (AL. OP. I, 1332). GR. soâpă (BELD. ETER. 96 u. 112). ET. türk, sopa (ZENKER 567a). sopön etc. siehe săpun etc. sor siehe şorici. soră PI. surori S. f. (1487 DERS) 1. Schwester F.: soră bună, vitregă, de lapte, de cruce leibliche Schwester, Stief-, Milch-, Wahlschwester. Laienschwester, Novizin F.; LM. soră (de caritate Kranken-,) Schwester. Fraţii... şi surorile lui au nu toţi între noi sămt? (ES. 48b; Mt 13, 56). Păzitorii fură coprinşi de un somn sor cu moartea (ISP. LEG.2 374) von einem todesähnlichen Schlaf. Baba se făcu soră cu drumul (RETEG. POV. I, 55) machte sich auf den 483 sorb' Weg. Vgl. desfötare. - Im Vok. vertrauliche Anrede an eine Frau: meine Liebe! Ai auzit, soro, că s-a întors Negradi de la moşie, zicea cucoana Frăsina Alimpici vecinei sale Aristiţa Uluceami (XEN. BR. 13). Vgl. frate 1. - TR. soră de mire, de mireasă: Begleiterin des Bräutigams, der Braut, Brautjungfer. Vgl .frate 1. 2. in Pflanzennamen (vgl. soare 4): sor-cu-frate blauer Wachtelweizen (Melampymm; BR.); sor-cu frăţior Bittersüß N. (Solanum dulcamara; PIRU ENC. I, 88). GR. veralt. bisw. noch jetzt, so bes. arom. sor (doch m. Art. nur sora); Avraam ... lemându-se zise că sor îmi laste (Sarra) (MĂRG.2 9a). Maică, sor, prieten, tot în el iubeam! (SIHL. 67); PP. bisw. suror(ă), soror(ă): Că-mi eşti frăţior Şi io-ţi suntsuror (TEOD. PP. 421). Că ţi-ai căpătat nororă De gândeşti că ţi-i sororă (MAR. NUNTA 632). — Vok. soră, soro (s. o.). - LV. bisw. Gen./Dat. u. PI. sorôri: Ruşinea sororii tale (BIBLIA 1688 Lv 18,19). Slujiia tuturor sororelor, podobiia svânla besearică (DOS. VS. Apr. 12; 83a); PI. m.Art. (ungewöhnl.) sôrile (AL. POEZII I, 196); arom. PI. surări. - Nom./Akk. mit Poss.: sora mea, la, sa, auch soru-mea, -ta, -sa, soru-noastră: Pre sorii noastră la om (BIBLIA Gn 34,14); arom. sor-mea etc.; Gen./Dat. surorii mele, tale, sale, auch surorii-mea etc.; sor(u)-mei, -tei, -sei, auch soră-mei etc. - Dim. surioară, suriôr (MF I, 1225; im Reim), sirioără (MF I, 213; 1500), soriţă (PP. MAR. NUNTA 605), sorucă, sorureâ (ŢIPLEA), PI. sureriţe (MF I, 537); arom. sarică. ET. lat. söror, -öris. Der Nom. Sg. ergab sor, mit Art. sor-a, wonach ohne Art. soră (nach casa: casă). SG. ALR Vil, K. 163; II/I, MN 2628,67, K. 134,162; SN VI, K. 1593, 1677, 1679. sorb1 PI. sorbi S. m. (1703 GCD) Elsbeerbaum M. (Sorbus torminalis Crantz.), Eberesche F., Vogelbeerbaum M. (S. aucuparia). GR. Dim. sorbulâţ (UR. BUC. 262). ET. lat. sörbus. sorb2 PI. sorburi S. n. (1470 DERS) Wasserstrudel M. De mână l-a luat Şi l-a aruncat în sorbu mărilor, în bătaia vânturilor (MF I, 1564; Besprechung). M-am cufundat pentru totdeauna într-un sorb cumplit! (SAD. POV. 179). Are apa sorb es ist dafür gesorgt, daß die Bäume nicht in den Himmel wachsen - Sorbul pământului heißt das Meer, das nach dem Volksglauben diese Welt vom Jenseits trennt. ET. postverbal von a sorbi. sorbestreâ PI. -tréle S. f. (1868 BARC.) Wiesenknopf M. (Sanguisorba off; PANŢU). GR. soarbestre (BR.), sorbestră (BARC.). ET. it. sorbastrella (NEMN.). sorbi Präs, sorb V. tr. (1680 LIT. 47b) 1. vin etc. Wein etc. schlürfen, aer etc. Luft etc. einziehen, -saugen. Dându-i café, nu ştiia cum o va bea... şi închinând au sorbitfelegean ul ca altă băutură (NECULCE, LET.1 II, 200). Vgl. lingură 1. 2. verschlingen. Pământul s-au desfăcut ...şi l-au sorbit de viu, ca pre Dalhan şi Aviron (DOS. VS. Noe. 14; 125b). Ochii ei mari sorbeau rândurile (scrisorii), din ce în ce mai lacomi şi mai aprinşi (VLAH. NUV. 83). A sorbipc. din ochi, cu ochii, cu privirea jdn. mit den Augen verschlingen. Fata ... mă soarbe din ochi, e nebună după mine (NĂD. NUV. 1,122) möchte mich vor Liebe auffressen. GR. 2. Pers. Sg. Präs, sorbi, 3. soăirbe, 1. PI. sorbim, 2. sorbiţi, 3. sorb; Konj. să soârbă; Imperat. soarbe. - BAN. surbi; ugs. soarbe, 1. PI. soarbem, 2. soarbeţi. ET. viat. sorbio, -Ire (it. sorbire, katal. sorbir etc.) für kllat. sorbeo, -ere. sorbire PI. -biri S. f. (1703 GCD) Schlürfen N. Cine cu sorbirea dintâi preste ştiinţă să arde în lingura de pre urmă de daori şi de trii ori a sufla i să cade (CANT. IST. 63). Vin ’ la Milcov cu grăbire Să-l secăm dintr-o sorbire (AL. Hora Unirii). ET. a sorbi. sorbit (um 1660 STAICU 195) 1. Adj. 1. geschlürft. 2. eingefallen. Faţa sa ... rămânea ... palidă ... obrajii sorbiţi (BOGD. VECHI 192) eingefallene Wangen. II. S. n. Schlürfen N. ET. a sorbi. sorbitör Adj. (1743 NECULCE) veralt.: saugend. - Auch substantiv.: Acest Gin-Ali-Paşa era un păgân rău, turbat, şi mare sorbitor de sânge asupra creştinilor (NECULCE, LET.1 II, 388). ET. a sorbi. sorbitură PI. -türi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Schlürfen N. Dintr-o sorbitură in einem Zug. 2. TR. BUCOV. Speise F. Oaspeţilor ... li se dă... numai pâne şi sare de gustare şi... rachiu de băut, rar unde şi puţină sorbitură (MAR. NUNTA 368). ET. a sorbi. sorcovă PI. sorcove S. f. (1832 GOL. CONDICA) MUNT. Stäbchen mit künstlichen Blumen od. farbigen Tuch- od. Papierstreifen, mit dem in der Hand die Kinder etc. zu Neujahr gratulieren, meist mit folgendem Spruch: Sorcova, Vesela: Peste vară Primăvară Să-nflo-riţi, Să mărgăriţi Ca un măr Ca un păr (TEOD. PP. 159). Mamă, mie mi-e frig când stau în casă... mai bine ar fi să mă duc cu sorcova (DEL. S. 185; ein Kind spricht). ET. wahrsch. zu ksl. süroku {rwm. soroc) „Termin”. SG. ALR II/I, K. 198; MN 2795, 108; 2796, 109. sorcovăi etc. siehe sorcovi etc. 484 soroci sorcoveală PI. -veli S. f. (1870 COST.) MUNT. Ncujahrsgratulation F. Nu se pomenea nici o sorcovăială, după cum s-ar fi cuvenit de la moşi de la strămoşi (DEL. S. 183; Schilderung eines strengen Winters). GR. sorcovăială, PI. -văieli. ET. a sorcovi. sorcovi Präs, -vesc V. tr. (1857 POL.) MUNT. pc. jdm. zu Neujahr gratulieren, indem man einen herkömmlichen gereimten Spruch aufsagt u. den Betreffenden mit der sorcovă berührt. Vrei să te sorcovăiesc? Aşa cum m-ai învăţat tu, mamă? „ Tare ca fierul, iute ca oţelul”. Nu vrei? „Să înfloreşti, să mărgăreşti! ” Nu zic bine? (DEL. S. 186). GR. sorcovăi, Präs, -văiesc. ET. sorcovă. SG. ALR II/I, MN 2796, 109. sorcovire PI. -viri S. f. (1857 POL.) Neujahrsgratulation F. ET. a sorcovi. sor-cu-frate etc. siehe soră. soreân PI. -reni S. m. (1798 DOR) MOLD. Ukelei M., Blicke F. (Albumus lucidus; ANT. IHT. 161). GR. S. f. soreâţă, PI. -reţe. ET. wahrsch. zu soare, wegen seines silberglänzenden Äußeren. soresc Adj. (um 1660 STAICU 233) Sonnen-. O rază sorească; o zână sorească (PANN, D.). ET. soare. sori Präs, -resc (1854 BAR.-MUNT. II, 722) I. V. tr.: fân.fi-ucte etc. Heu, Früchte etc. zum Trocknen, Nachreifen etc. der Sonne aussetzen. Când păleşte soarele, le mai scoate niţel (alunele din sac) de le soreşte (SEV. NUNTA. 244). Bostanii... se strâng şi se soresc pe vreme uscată (GAZ. SÄT. XIV, 380). H. V. intr. funkeln. Un scut de fier săpat Ce ca soarele sorea (AL. POEZII II, 10). III. a se sori sich sonnen. înlr-o zi... ieşi tot peştele din apă ... şi se înşiră pe deasupra ei... sorindu-se (SBIERA POV. 118). ET. soare. SG. ALR SN II, K. 417; III, K. 785. sorliţă PI. sorliţe S. f. (1688 BIBLIA) Lämmergeier M. (Gypaetus barbatus). Şi şorliţa, şi caia, şi căte-s aseamene ei (BIBLIA 1688 Lv 11, 14). GR. sorliţă, sorliţă (BIBLIA 1810 Lv 11, 14), BAN. şurliţă (MAR. ORN.). ET. unbek. //bulg. usorlica „Milan” (CIORANESCU 8013). SG. ALR SN III, K. 716. soroâcă PI. -roâce S. f. (1648 NT) LV. 1. Punkt M. (Interpunktionszeichen). Doao soroace (MARD.) Doppelpunkt. 2. Bibelvers M. Toate soroacele le-am pus cu număr, carele să chiamă sloveneşte stih (NT 1648 Pred.). Arătând care psalom câte părţi are şi care parte până în ce stih au soroacă cuprinde (PS. 1681, CCR 114). ET. ksl. sroka. soroc PI. -roâce S. n. (1482 DERS) 1. bestimmter Zeitpunkt, FristF., Termin M.; LM. termen. Pentru sfârşenia lumii poate-se şti şi să aibă soroc în ce vreme se va face? (ÎNDR. 709). Drumul soroc n-are wann man ans Reiseziel kommt, weiß man nicht. Şi deade D-zeu soroc zicând: pre mâine va face Domnul cuvântul acesta pre pământ (BIBLIA 1688 Ex 9, 5) wird der Herr solches auf Erden tun. Văzând moscalii că o mulţime mare (de turci) se îneacă, le-au dat soroc ca în trei zile să treacă Dunărea (EN. COGĂLN., LET.2 m, 265). (Solitorul) le-au zis să se închine, iară ei ş-au cerut soroc, ce mai mult pas de o jumătate de ceas nu le-au dat (NEC. COSTIN, LET.2 II, 60) Bedenkzeit. Răspântiaşii strigând din soroace în soroace: Te văd! Te văd! (UR. LEG. 163) in bestimmten Intervallen, Abständen. - Soroace heißen die vorgeschriebenen Zeitpunkte (siehe sâmbătă 1), an denen man für das Seelenheil verstorbener Verwandter zu sorgen hat. Sofiana şapte ani de-a rândul îi făcuse soroacele (bărbatului dispărut) cu colivă şi cu colaci, ca la morţi (GHICA 303) hatte sie für ihn die Messen lesen lassen. Ştiu că dacă m-ar omorî pe mine, mi-a.i juca hora la soroace în loc să-mi faci pomană (CARAGIALE T. 1,11). 2. cine der Quasten, die die einzelnen Perlengruppen des Rosenkranzes trennen. Mătănii de chilimbar cu soroace de mătăsuri, terminate prin cruciuliţe de mărgele (UR. LEG. 366). 3. Rand M., Grenze F. 4. Regel, Bestimmung F. 5. ugs.: Menstruation F. ET. asl. sürokü. SG. ALR II/I, Supl. IC. 1; SN IV, K. 969. soroci Präs, -cesc V. tr. (1547 DERS) veralt. 1 .o zi etc. einen Tag etc. fest-, ansetzen, anberaumen, dann iiberh. festsetzen, bestimmen. Aşa se vede că li-i unora sorocit să n-aibă parte în lume decât numai de muncă şi strădanie (NĂD. NUV. I, 87). 2. durch Zaubersprüche besprechen. ET. soroc, doch vgl. auch altruss. srociti „einen Termin festsetzen”. 485 sorocire sorocire PI. -ciri S. f. (1649 MARD.) Bestimmung F. ET. a soroci. sorocit Adj. (1622 DIRB XVII/4, 79) bestimmt, festgesetzt. Băţul să-l arunce astfel ca să meargă în capete de un număr de ori sorocit de mai înainte (CL IX, 8). ET. a soroci. sorocovăţ PI. -veţi S. m. (1795 RI XX, 62) ehern, österr. Zwanzigkreuzerstück N. (sfanţ), galt urspr. 1 Piaster (=40 Para), zuletzt 2 1/2 Piaster. Călţuni de lână, umpluţi cu irmilici turceşti şi sorcoveţi nemţeşti (I. NGR., CL IU, 42). în patru părţi ale ghirlandei pun ... câte o băncuţă... sau sorcovăţ (SEV. NUNTA 88). GR. sorcovăţ. BESS. sărăcoveţ= 20 Kopeken (WEIG. DIAL. BUK. BESS. 97). ET. zu russ. sorok „vierzig”, vgl. ukr. sorokoveciiă. sorti Präs, -tesc (1703 GCD) I. V. tr. vom Schicksal, dann überh. (vorher)bestimmen. Toţi boierii, care erau sortiţi ca naşi ai tinerilor (GHIB. BV. 47). II. V. intr. (de bine, de rău ein gutes, schlechtes Los) bestimmen. Se vede că aşa mi-a fost sortit şi n-am ce face (CREANGĂ, CL XI, 195). După ce i-au tors (ursitoarele) firul vieţii, dacă s-a născut într-un ceas bun, prind a cânta... şi a-i sorţi de bine (MAR. NAŞT. 157). GR. sorţi. ET. soartă, sorţ. sortire PI. -tiri S. f. (1703 GCD) Bestimmung F., Schicksal N. Mieluşorul ...de ş-ar fi ştiut sortire, Ar fi aşteptat în pace sângeroasa sa jertfire (CONACHI244) sein Schicksal, Los. GR. sorţire (GCD). ET. a sorti. sortit Adj. (1823 BOBB) (vorher)bestimmt. ET. a sorti. sortitör Adj. (1823 BOBB) (vorher)bestimmend. ET. a sorti. sorţ siehe soartă. sorti siehe sorti. sos PI. -sosuri S. n. (1839 VAIL.) Soße F. ET. frz. sauce. SG. ALRSNIV, K. 1100. sosi Präs, -sesc (um 1431 DERS) I. V. tr. MUNT. pc. jdn. (der vorangeht) erreichen, einholen. Irina ... îl sosi de pe urmă (DEL. S. 188). Când e omului să-i vie Vreun rău ... Ori zăboveşte Până-l soseşte Ori dă fugă Să-l ajungă (PANN PV. M. 1,117). ’ II. V. intr. 1. ankommen, eintreffen. Trecând aciale iazere... sosim iarăş la bătrânul cela ce-i dzâcea că-i svăntul Avraam (DOS. VS. Oct. 5; 47a). Trenul soseşte în capitală la 8 dimineaţa der Zug kommt um 8 Uhr morgens in der Hauptstadt an, trifft... ein. Abia astăzi mi-au sosit banii erst heute ist das Geld eingetroffen. Mie timpul mi-a sosit, Timpul de căsătorit (AL. PP. 113) für mich ist die Zeit gekommen. A sosit ceasul răzbunării die Stunde der Rache ist da. Sosi toamna şi, nu ştiu cum, cu dânsa veni şi saţiul în casa lui (C. NGR. 67) es kam der Herbst. 2. LV. bisw. la c. zu etw. gelangen, es erreichen (wofür sonst a ajunge). Aşa ... au sosit Despot Vodă la mai marepierire (NEC. COSTIN, LET.2 1, 439) geriet... noch tiefer ins Verderben. Şi aşa, lăcomind la a altuia, sosesc de pierd şi al său (MIR. COSTIN, LET.21, 305) gelangen sie dahin. 3. LV. genug sein, genügen; vgl. a ajunge IL 4. c: Pe toţi îi găsi curvari (fariseul), numaipre sine curat... şi nu-i sosi numai atâta, ce încă osândi şi pre vameş (VARL. CAZ.21, 4b). ET. ngr. σώνω, Fut. σώσω. SG. ALR SN V, K. 1380, 1382. sosiârcă (t) S. f. (1846 DRĂGH. REŢ. 157) Saucière F. ET. poln. sosyerka. sosire PL -siri S. f. (1703 GCD) Ankunft F., Eintreffen N. An tânăr... Şi eu a ta sosire cu lumea o slăvesc (GR. ALEX. 4). ET. a sosi. sosit (1581/2 PO2 153, Gn 43, 21) I. Adj. angekommen, eingetroffen. - Adverbiell: Moş Simion... socotind că sfârşitul vieţii e pe sosite, îşi ciopli singur un sicriu (VLAH. NUV. 128) in der Meinung, das Ende seines Lebens sei nahe. II. S. n. in dem Gruß bun sosit willkommen. Bun sosit, frate Ghemişl Bine făcuşi că venişi (AL. PP. 130) willkommen! ET. a sosi. sôtnic (t) PI. sôtnici S. m. (1675 MIR. COSTIN) Hauptmann M. bei den Kosaken. Den căzăci au pierit doi sotnici atunci (MIR. COSTIN, LET.2 1, 334). ET. russ. poln. sotnik. soţ PI. soţi S. m. (16. Jh. CV2 7a; Apg 19, 38) 1. veralt.: Gefährte, Geselle M. Vorovindu-să cu soţâi săi, Gargal răstigni pre sfântul gol la un lemn (DOS. VS. Sept. 29; 37a). Avuţia ... care este soţ nesaţiului (MĂRG.2 35b). Soţia soţului mieu nu-mi iaste soţie (ÎNDR. 287) der Kompagnon meines Kompagnons ist nicht mein Kompagnon. în spaima ce stăpânea pe 486 sovonit toţi, nimeni nu voia să ajute pe soţul său (BĂLC. 165) niemand wollte seinem Kameraden helfen. Lovind (copilul) calâpul soţului său la joc (ISP. JUC. 47) seines Partners. 2. LV. Freund M., als Übers, von ksl. drugă: Voi soţii miei (ksl. druzi moi) sunteţi de veţi face câte eu am zis voao (CORESI TE4 221a; Jo 15,’ 14). 3. Gemahl, Gatte M. Ce mai face soţul d-voastră? „Bărbatul meu e bine” wie geht es Ihrem Herrn, Gemahl, Ihrem Gatten? „Mein Mann ist wohlauf’. -LV. (16./17. Jh.) auch von der Frau (vgl. dt. „Gemahl”): Gemahlin, Gattin F. Cumu-şi împărăţia Theodosie împreună cu soţu-său împărăteasa Evdoxia (MOXA, HC 1,367). Die Scheidung zwischen soţ „Gatte” u. soţie „Gattin” ist verhältnismäßig jung. Vgl. soaţă. 4. cu,ßrä soţ (von) gerade(r), ungerade(r Zahl). Părinţii săi... duc ...fiecărui cumălru ... câte trei colaci, nicicând cu soţ (MAR. NAŞT. 294). în nopţile fără soţ, adecă a treia, a cincea şi a şaptea noapte (după naşterea copilului) (MAR. NAŞT. 149). Băieţii se fac două tabere. Ei trebuie săfie cu soţ la număr (ISP. JUC. 38). Cu soţ, fără soţ (Spiel:) Gerade oder Ungerade. GR. Vok. veralt. soaţe (CORESI TE4 42b; Mt 20, 13). - Dim. soţiâr ; TR. soţâc (ŢIPLEA). ET. lat. söcius. SG. ALR SN 1,15; IV, 935; ALR M, MN 2695, 83. soţie PI. soţii S. f. (1551/3 ES 69a; Mt 18, 33) 1. veralt.: Gesellschaft, Gemeinschaft F. Şi-mblară amândoi în soţâe (DOS. VS. Oct. 9; 56b). Şi eu merg acolo, ce să meargem amândoi pentru soţia (MARG.1 164b). Poroncindu-i de o samă de bani pentru ţinut, la care erau şi alţi boieri soţie (NEC. COSTIN, LET.2 II, 81) woran auch andere Edelleute beteiligt waren. 2. LV. (16./17. Jh.) Ehepaar N. Fieşce soţie, ce se zice bărbatul şi muiarea (PRAV. GOV. 102 b). 3. veralt.: Genosse, Gefährte, Geselle M. Cest om mâncătoriu e şi vin băutoriu e, vameşilor soţie şi păcătoşilor (CORESI TE4 22a; Mt 11, 19). Să nu pleci niciodată la drum fără soţii bune (BARAC HAL. III, 2). Şi ş-au ales (Eliogabal) soţie la împărăţie pre Alexandru, fiul mai mic a văru-său (NEC. COSTIN, LET.21,76) wurde zum Mitkaiser gewählt. Petr şi Pavel ... se-au tocmit ...şi se-au jacut soţii să negoţitorească (INDR. 287) Handelsgesellschafter, Kompagnons. -Von einer Frau: Genossin F. etc. (Avram) chiamăpre muierea lui pre Sarra de o face soţie la priiminţa oaspeţilor (MĂRG.2 23a). 4. LV. u. ugs.: Gemahl, Gatte M. Turlureaoa sărmana Când şi-a pierdut soţia, Ea pe altul nu mai ia (PP. CL XIV, 311; Totenklage). 5. Gemahlin, Gattin F. Vgl. nevastă. Unde e soţia d-voastră? „Nevaslă-mea e dusă în oraş” wo ist Ihre Frau Gemahlin, Ihre Gattin? „Meine Frau ist ausgegangen”. Episcopii... nu-i iartă să şază cu ale lor soţii (adecă fămei) (INDR. 565). Caută soţie să-ţi placă ţie, iară nu altora suche dir ein Weib, das dir gefalle, nicht anderen. GR. Dim. soţioâră, PI. -oâre, soţiică (AL. BP. II, 17). ET. soţ. Zu Bdtg. 3 flg. vgl. mărturie LV.„Zeuge”. SG. ALR I/H, K. 271; II/I, MN 2695, 83; SN I, K. 15; V,K. 1265. soţiire (t) S. f. (1649 MARD.) Genossenschaft, Gesellschaft F. Şi cere Pavel ca sä fie soţ şi Io an întru soţiirea carea au avut cu Petr (INDR. 287). Soţiirea omenească (SPÄT. MIL., LET.2 1, 110) die menschliche Gesellschaft. ET. soţie. sovârv PI. -vârvi S. m. (1783 BENKÖ 421) Dost(en) M. (Origanum). Vara... (amplecat) după cules răchitică de făcut gălbenele, sovârv de umplut fiori (CREANGĂ, CL XV, 12). GR. sovârf sovavârv (BUDAI-DEL.), solovârc, solo-vârv (B.), solovârf(l.-B. 348), TR. sovârc (PANŢU), şovârf(IUSS), savur (PAMF. IND. 249). ET. gegen magy. süfa, sufii(ve), wörtl. „Wurmkraut” spricht 5-; vgl. asl. suhovrühü. SG. ALR SN III, K. 654. sovârvâriţă PI. -vâriţe S. f. (1868 BARC.) BUCOV. Alant M. (Inula britannica), Hartheu N. (Hypericum quadrangulum), Betonie F. (Betonica off.; PANŢU), Wollkraut N. (Phiomis pungens; BARC.). GR. solov-. ET. sovârv. sovön PI. -voâne S. n. (DOC. um 1600) MUNT. TR. 1. Schleier M., bes. Brautschleier, (vgl. MOLD, hobot). 2 sovone co her (DOC. um 1600, ROSETTIL. B., GS II, 238). Faţa miresei e acoperită cu un sovon alb transparent (SEV. NUNTA 229). Numai mie-mi daţi Sovon unguresc, Să măpodobesc Rar la zile mari (TEOD. PP. 85). Fig.: în fund de tot, topiţi într-un zăvon vineţiu, munţii Buzăului (UR. BUC. 202). 2. Leichentuch N. Se mai pune peste întreg corpul mortului... o pânză albă... care se numeşte giulgiu, sovon sau respeli (MAR. INM. 85). - Fig. (Herghelegiul) o dată aşeşi de tot în mormântul drojdiilor îngropat şi în savoanele vinului tare înfăşurat şi legat fiind (CANT. IST. 62; von einem Berauschten). GR. săv-, zov-, zăv-, savon (SEV. NUNTA 268), saon, zvon. ET. mittelb. gr. oaßavov „leinenes Tuch”. SG. ALR I/II, K. 296; 11/1, K. 160. sovonit Adj. (1908 PAMF.) verschleiert. Pe o vale cotită Vine vulpea zovonită (PAMF. CIM. 20; Rätsel). GR. zovonit, zăvonit, săvonit. ET. zu sovon. 487 spadă spadă PI. spade S. f. (1793 PREDETICII, 183) 1. Degen M. Contele de Genepin mă înştiinţa de plecarea sa la Paris, unde vrea să dea ajutorul spedei sale regelui (UR. BUC. 72). 2. Schwert N. (vgl. spală). Cu plugul şi cu spada aţi întins moşia voastră (EM1N. O. I, 149). O Joelvin tu doarăşispedele tocite Din nou le oţeleşte (OLL. HOR. 210). ’ GR. (t) PI. spede. ET. it. spada. spahiu PI. -hii S. m. (1529 DERS) ehern.: Spahi M. (türk. Kavallerist). Să împărţească. Lefi la lefegii, Cai pe la spahii (PP. BUR. CĂL. 84). Ieniceri, copii de suflet ai lui Alah şi spahii Vin de-ntunecăpământul (EMIN. O. I, 146). ANTHROPON. Pan Spahiul (1653 BGL 200). ET. türk, sipah, zur Fom vgl. şerb. spahija etc. spaimă PI. spaime S. f. (16. Jli. CV) Schrecken M., Entsetzen N. Şi rugându-me în băsearecă şi-mi fu spaimă (CV2 21a; Apg 22, 17). Le dai spaimă prin somn, când dorm cu dulce (DOS. PS. V. 75, 9). Stoluri de grauri se zburălăiau prin stuh facându-şi spaimă de vântul ce cânta prin frestii (GANE, CL ΧΠΙ, 44). Acelfioros vizir Mustafa, spaima ienicerilor (GHICA VII). Mii de mii de spaime Veneau din iad râzând (BOLINT.11, 231) Schreckgestalten. ET. wahrsch. lat. *expavmen od. besser *expa.vîm.en (zur Akzentverschiebung vgl. uit, älter uit < obllto), von expavere (mm. a speria) „erschrecken”. spanac S. n. (um 1660 STAICU 210) 1. Spinat M. (Spinacia oleracea). 2. spanac porcesc Unechter Gänsefuß (Chenopodium hybridum; BR.); spanac sălbatic Gemeiner Gänsefuß (Ch. album; PANŢU); spanacul ciobanilor, stânilor (PANŢU), spanacul porcilor Guter Heinrich (Ch. bonus Henricus; BR.). Boierul de divan ... Vânzând tot prăji şi spănac (EN. COGĂLN., LET.2 III, 273). GR. spân-; TR. spinal, spinat (ŞINCAIN. 19), spănat, spinac. ET. gemeineurop. Wort < pers. aspanakk. Zum Rum. vgl. bulg. spanak, ngr. σπανάκι, türk, ispanak etc.; die siebb. Formen lehnen sich an die deutschen an. SG. ALR SN I, 195. spane Adj. (1897 GAZ. SÄT.) (oaie) spancă, PL -ce Merinoschaf N., oaiepol-spancă halbspanischcs Schaf. Oi numitepol-spance, spance (GAZ. SÄT. XIV, 446). ET. vgl. russ. spanka id., eig. „spanisch”. spanchiu etc. siehe zbanghiu. spangă PI. spăngi S. f. (1715 DIICHITI 65) 1. veralt.: Degen M. Acel general, cum au văzut pre un porucinic ... că îmblă ferindu-se, l-au şi junghiat cu şpaga sa (NECULCE, LET.2 II, 327). (Consulul grecesc) îşi pune spanga la brâu şi o pleacă să facă vizită oficială locotenentului de domn (GHICA XI). Ne băleam sabie cu sabie, spangă cu spangă, piept la piept (GHICA, CL XIV, 56). Era deştept şi-i tăia gura în spăngi şi pe româneşte şi pe fiAanţuzeşte (CL XXX, 844) sprach fließend rumänisch wie auch französisch. 2. Seitengewehr N. în fund, răzemată de fereasfră, o puşcă de gardist cu spanga atârnată lângă ea (CARAGIALE, CL XIII, 253). Un străjer cu puşca cu spangă trecu prin lumina zăpezii (SAD. PS. 46). GR. şpagă, PI. şpegi, LV. auch şpege, şpăgi, speghi (PĂSC. LP. 140); şpanga. ET. şpagă ist. russ. (şerb.) spaga (das seinerseits Kreuzung von it. spada u. daga zu sein scheint); spangă ist dunkel. spanghiu siehe zbanghiu. Späniaf. (1600 DIR) Spanien N. GR. (t) Spania, Işpania. ET. Hispania, durch versch. Vermittlung. spaniol (um 1640 URECHE, LET.11, 178) I. Adj. spanisch. GR. (t) spaniolesc. II. s. m. Spanier M. GR. (t) spanior. ET. it. spagnolo, durch versch. Vermittlung. sparanghel S. m. (MS. 1773) Spargel M. (Asparagus). GR. S. f. sparângă, TR. spârgă, spargă (B.), sperghe (BR.); S. m. PI. sparänghi (MS.’ 1773, GCRII, 98). ET. mittelb. gr. ασπάραγος (lat. asparägus), vgl. zur Form bes. dt. Spargel, ngr. σπαράγγι, magy. spâirga. sparge Präs, sparg (16. Jh. CV2 5a; Apg 19, 27) I. V. tr. 1. auf-, einschlagen, aufbrechen, (auf)sprengen: Un ou, un geam., o uşă, o casă ein Ei aufschlagen, eine Scheibe einschlagen, eine Tür aufbrechen, in ein Haus einbrcchen. Cine vrea să mănânce miezul, trebuie să spargă nuca u. ä. wer den Kem essen will, muß die Nuß knacken. A sparge cuiva capul jdm. den Schädel einschlagen. O să-i spargă, oasele, îi turteşte ţeasta capului (CARAGIALE I, 59). Umerii obrajilor îi spărgeau pielea (VLAH. NUV. 7; von einem Abge-magerten). Mai încet! Ce dracul îmi spargi urechile (DEL. S. 142) du sprengst mir das Trommelfell. Câteva fanare prăfuite spărgeau pâcla nopţii (ZAMF. LN. 79) durchbrachen. Nimic n-au isprăvit nice cu a doua năvală ca să poată sparge tabăra leşească (MIR. COSTIN, LET.2 1, 299). - Absol.: Cetăţenii tare se apărau: că unde glonţurile zioa spărgeau, iară ei noaptea tocmiau cu pământ, cu scânduri şi cu piatră 488 spâtă (NEC. COSTIN, LET.2 I, 393) was die Geschosse tagsüber zerschlugen. Deci începu baba adese să meargă La acea femeie căscioara să-i spargă (PANN, GCR II, 362) um ihre Ehe zu zerstören. N-a spart D-zeu două case (Sprw.) sie passen gut zueinander (von Eheleuten). 2. LV. o clădire ein Gebäude abbrechen, ein-, niederreißen. Sparge-voi jitniţa mea şi mai mare voi zidi (CORESI TE4 147a; Lk 12, 18). (Neagoe Vodă) sparsă mitropolia din Argeş din temelia ei şi zidi în locul ei altă sfântă biserică (MS. 1654, GCR I, 172). 3. LV. zerreißen. Cându-şi va sparge neştine hainele de mânie (INDR. 85). Cine va să cinstească pre toţi, cu rund i să sparge şlicul (MS. 1779, GCR II, 121) wer alle grüßen will, beschädigt seine Kopfbedeckung. Oricine va mânca carne de dobitoc mort sau alt stârv ce-l sparg lupii (Ş. TAINE 212). întru tine cu adevărat s-a spartzapisulpăcatului (ANTIM DID. 81; zu Christus), - So noch in Sprw.: Joaca sparge cojoaca wer zuviel tanzt, zerreißt die Kleider. Vgl. drac 6. a. 4. veralt. pe inamic etc. den Feind etc. (aus dem Feld, aufs Haupt) schlagen. Dacă au spart Aaron Vodă pre viclenii săi (NEC. COSTIN, LET.21,474). Albert Kiraly ... întâmpină pe duşman la 16 martie, îl sparse şi-l fugări (BĂLC. 73). 5. adunarea etc. die Versammlung etc. auflösen, aufheben, schließen. împăratul ... sparse sfatul cărturarilor şi plecă (DEL. I. V. ş. V. 52). II. a se sparge 1. (auf-, zerspringen, -platzen. Şi să băgă în căldare şi spărgându-să căldarea ieşi sfântul sănătos (DOS. VS. Sept. 29; 37a). Patruzeci de călăraşi Cu cai de se sparg de graşi (TEOD. PP. 179). S-a spart buba das Geschwür ist aufgegangen. Vuietul de glasuri ce... se spărgea tumultos de păreţi (VLAH. NUV. 199) der sich ... an den Wänden brach. întunericul poalelor munţilor şi a văii se spărgea (UR. BUC. 32; Schilderung eines Sonnenaufgangs) der Schatten ... zerteilte sich. Toate se sparg în capul meu ich muß alles ausbaden. - Fam. a se sparge (ungebührlich) laut schreien, brüllen: Ce dracu au oameniipe-aici de se sparg aşa, noaptea (AL. OP. I, 1112). 2. sich auflösen, auseinandergehen, enden, schließen. După aceasta masa se sparge şi fiecare se scoală şi se duce acasă (MAR. NAŞT. 274) die Tafel wird aufgehoben. S-a spart teatru, copii (FIL. CIOC. 236) das Theater ist zu Ende, ist aus. De fiica morţii au fugit toţi în toate părţile şi s-au spart, oraşu, rămâind casele pustii (DION., TEZ. II, 233) die Stadt löste sich auf. GR. Imperat. spârge; Perf. spărsei, LV. sparş; Part. spart.; Ger. spărgând'; Verbaladj. spărgător. ET. lat. spargo, -&Ae „(aus-, zer)streuen”. SG. ALR II/I, K. 274; MN 4186, 57; 3915, 143; SN I, K. 19, 79, 128, 215, 230, 232; II, K. 399, 416, 422, 594; V,K. 1458. spargere PI. spargeri S. f. (16. Jh. CV) 1. Auseinanderbrechen N. 2. Einbruch M. 3. veralt.: Vernichtung F., Niederreißen N. Cetăţile sodomeşti şi gomoreşti cu spargere osândi (CV2 86b; 2 Petr 2, 6). ET. a sparge. SG. ALR SN IV, K. 984. spart (1594 DERS) 1. Adj. 1. zer-, gebrochen. Să n-am parte de oale sparte! so wahr ich Hans heiße! (scherzh. Beteuerung zu einer ironisch gemeinten Behauptung). - Spez. gură-spartă schwatzhaft: Stan, numit şi Gură-Spartă (SLAV., CL XII, 430). Mână-spartă verschwenderisch: Dar bine, soţia. ta. şi socrul nu zic nimic că cheltuieşti cu mâna spartă? (AL., CL IV, 307) daß du das Geld mit vollen Händen ausgibst? Vgl. mână 1. 2. geplatzt. 3. angezapft. Vinul curgea din butii sparte (EMIN. PL. 4). II. S. n. 1. Brechen N. 2. Ende N. Ai ajuns la spartul târgului du kommst zu spät, post festum (wörtl. bei Marktschluß). ET. a sparge. SG. ALR II/I, K. 256; MN 3915, 143. spas siehe spat. spasm PI. spasme S. n. (um 1780 UT) Spasmus, Krampf M. GR. PI. auch späsmuri. ET. gr./lat. spasmus. spâtă PI. spate S. f. (16. Jh. PS. SCH. 56, 5) 1. Schulterblatt N.; Schulterstück, Vorderviertel N. des Schlachttiers (Ggs. bul); zunächst oberer, von den Schulterblättern gebildeter Teil des Rückens, dann iiberh.: Rücken, fam.: Buckel M. (vom Plemd:) Rückenteil N. (Ggs. piepţî). La acest hart cu tătarii rău s-au fost rănit Gligoraş Ivanenco în spata dinastânga (NEC. COSTIN, LET.2 II, 103). (Sfinţii) fură munciţi şi-ncordaţi cât le-au ieşit spatele (DOS. VS. Mai 17; 133a). Spata (spatele) scaunului die Rücklehne des Stuhls. Iată craiul, socru mare, răzimat în jilţ cu spată (EMIN. O. I, 85). 2. Anschlagnadel F. 3. Blatt N., Ried, Kamm M. des Webstuhls (vgl. război). Ca să se îndeseascăfirele, bătătura se bate cu vatalele, între care e aşezată spata (INV. COP. 1878, 101). Printre iţe, printre spată Paşte-o iapă-mpiedecată (PP., CL V, 116; Verspottung der schlechten Weberin), 4. LV. Schwert N. (neben sabie). Şi puse nainte raiului vieţii heruvimi... cu spată. scoasă (PO2 21; Gn 3, 24). Spală de amândoao părţile ascuţită, bagi. întru inema lui. (INDR. 138). Spatele că apuca ...Şi pe toate le rupea 489 späte (TEOD. PP. 628). - LL. archaisierend: Şi-i dele în mână spata şi buzduganul domnesc (ODOB. MV. 1896, 13). 5. in Pflanzennamen: spata Laserkraut N. (Laserpitium; GLOS. AC.); spata dracului = spasul dracului (POEN.). GR. PI. MOLD. TR. außer in Bedtg. 4 auch spete. ET. lat. spatha. SG. ALRII/I, MN 2194,34; 3852,127; SN I, K. 258; II, K. 473. späte PI. spate S. n. (16. Jh. PS. V.2 90, 4) 1. Rücken M. L-au scos un delfin pre spatele sale până la uscat (DOS. VS. Dech. 14; 219a). Un tânăr spânatic, lungăreţ la chip şi cam dus de spate (VLAH. DAN I, 45). A înota pe spate auf dem Rücken schwimmen. Trâmba de fâneaţă uşor înclinată pe spatele rotund al muntelui (VLAH. RP.-202). Zmeul... se întoarce cu spatele ... când este înălţat şi cade jos (ISP. JUC. 68) dreht sich mit der Rückseite nach unten um. în, la spatele casei auf der Rückseite des Hauses, hinter dem Haus. Uşa din, de la spate die rückwärtige Tür. Şi Sara după spate de după uşa cortului (auzi) aceasta (PO2 57; Gn 18,10). A mâna, împinge etc. de la spate von rückwärts, hinten treiben, stoßen etc. Cucu-n spate mi-a cântat Şi moartea m-a săgetat (PP. Z. I, 446) der Kuckuck hat hinter mir gemfen. Vgl. a întoarce I. 1. Spate în spate mit dem Rücken gegeneinander gekehrt. - Fam. a da c. la spate etw. (das lästig ist) hinter sich, hinter die Bank weifen. Trecusem clasa I la d. Grozescu, a doua iar o dădusem la spete (GHIB. BV. 75) hatte ich auch glücklich hinter mir. „Să trăieşti, Maneßrtate! dă-ţi mânia după spate, Ca să bem în giumătate” (AL. PP. 73) gib deinem Zorn den Laufpaß. Era cu grija-n spate Că l-or pune la-nchisoare (SPER. AN.' I, 182) die Sorge bedrückte ihn. îmi stă în spate er hängt mir am Hals. Nenorocitul Schopenhauer, care este citat ...pentru a i se pune în spate susţinerea poligamiei (CL XV, 353) um ihm ... zur Last zu legen. De-acestea de toate ce ne vin în spate Nu ţi-am uitat, Doamne, a ta bunătate (DOS. PS. V. 43, 47) das über uns hercinbricht. - Ugs. nu ştiu nici cu spatele (de ...) ich habe keine Ahnung (von...): (Ioan) începu... să se jure ... că nu ştie nici cu spatele cum de-au venit ele (furculiţele) în buzunar la dânsul (SBIERA POV. 157). 2. fig. fam.: Protektion F. Spete să aibă că-l vezi mâne poimâne membru la curte ori prefect (CL XIII, 362). De ai vreo pricină... să te ferească D-zeu dacă eşti sărac şi fără spete! (CL XIII, 442). ET. lat. spathae (PI. von spatha). SG. ALR II/I, K. 55, 56, 95; MN 6854, 7; 2194, 34; 2196, 35; 3928, 148; SN III, K. 818; IV, K. 1165. spatie PI. -tii S. f. (1832 GOL. CONDICA) veralt.: Treff N. (Kartenfarbe). Popa de spatii Trefflcönig. Fănache... blojdi mult timp ochii la fanţi şi la spatii ce de-abia se mai zăreau (TEL. SCH. 61; von alten Spielkarten). ET. ngr. OTraûi. spătos Adj. (1683 DOS.) veralt.: knochig. Şi era ... marele Athanasie ... can spătos şi can ghibos (DOS. VS. Ian. 18; 17b). ET. spală 1. spaţ PI. spâţuri S. n. (1843 FUSS) 1. gewebter, aber noch nicht auf den Brustbaum gerollter, also zwischen diesen u. dem Blatt (spata) befindlicher Teil der Kette. 2. spasul dracului Wurmfarn M. (Dryoptems filix-mas; FUSS). Vgl. spatä 5. GR. spas, spaţiu. ET. wahrsch. lat. spatium „Zwischenraum, Bahn”. SG. ALR SN II, K. 482. spaţiu PI. spaţii S. n. (1703 GCD) 1. Raum M. Văd sufletu-ţi candid prin spaţii cum trece (EMIN. O. I, 37). 2. Intervall M. GR. veralt. PI. spăţiuri (GR. ALEX. 41). ET. n. lat. spatium. spacél PL -cèle S. n. (1805 CRIŞAN 269) TR. Schnürbrust F., Mieder M. (Fala bogată) Vinde-o vacă ş-un viţel Şi-şi ia poale si spăcel (MAR. NUNTA 36). ’ ET. vieil, zu spaţ, weniger wahrsch. zu spată. spaima Präs. -méz. (1648 NT 2 Kor 10, 9) LV. I. V. ti-, in Schrecken (ver)setzen, (er)schrecken. Ca pen tru să nu zică (cel îndrăcit) cuvân t rău şi scârnav la beserică să spăimeze şi să smintească gloata oamenilor (INDR. 73). Inspăimezi-mă cu visuri şi cu videnii mă îngrozeşti (BIBLIA 1688 Ib 7, 14) so erschrecktest du mich mit Träumen. H. a sespăima in Schrecken geraten, erschrecken. Matei Vodă... nimică cu acea sminteală a oştilor de la margine nu s-a spăimat (MIR. COSTIN, LET.21, 337) ließ sich durch jene Niederlage ... durchaus nicht einschüchtem. GR. înspăima. ET. spaimă. spăimâre PI. -mari S. f. (1649 MARD.) LV. Erschrecken N. GR. îns-. ET. a spăima. spăimat (1642 CAZ. GOV.) veralt. I. Adj. 1. furchtbar. Acea spăimată slavă a lui (Hs.) (CAZ. GOV., CCR 155). 2. erschüttert. Ioan Vodă... îi răstigni cu cuie de fier pe o prăjină... şi-i expuse astfel în faţa înspăimaţilor orăşeni (PIASDEU I. V. 113). 490 spălat II. S. n. Schrecken M. Cu spăimat, cu spăriet (PP. PAMF. BOLI 43; Besprechung). GR. înspăimat. ET. a spăima. spăimântâ Präs, -mânt (16. Jh. PS. SCH.) I. V. tr.: pc. jdn. in Schrecken versetzen, erschrecken. Domnul sfânt ...Şi de mână mi-l lua Şi prin iaduri mi-l purta, Doar că l-ar înspăimânta (AL. PP. 28). II. a se spăimântâ in Schrecken, Angst geraten, erschrecken. Nu te spămânţi de frica nopţiei şi de săgete ce zboarăzioa (CORESIPS.5178a; Ps 90, 5). Fiiarăle şi gadenile mării... vor ieşi la ţărmurile mării şi vor urla şi vor ţipa cu glas mare, cât să vor spăimântâ toţi oamenii pre lume (MS. 1815, GCRII, 217; Schilderung des Jüngsten Gerichts). GR. LV. (16./17. Jh.) u. BAN. spământa, spămănta (PS. V.24,16); înspăimânta (DOS. VS. Noe. 23; 146b). LV. 2. Pers. Sg. Präs, spemenţi (PS. SCH. 90,5); Präs. LV. mchspemintez, spămintez, spământez, spăimântez. - LM. înspăimânta. ET. lat. expavento, -are (it. spaventare, ffz. épouvanter etc.); m durch partielle Angleichung an n u. Einfluß von spaimă, woher auch das i von spăimântâ. SG. ALR VI, K. 99. spăimântare PI. -tari S. f. (16. Jh. PS. SCH.) Ab-, Erschrecken N. Se învescă-se în spământare şi în ruşire cei ce mare cuvăntăspre mere (PS. SCH. 34,26). GR. Varianten wie bei a spăimântâ. ET. a spăimântâ. spăimântât (16. Jh. PS. SCH.) I. Adj. erschrocken, verängstigt. înspăimântata-mi inimă acea deplină veselie au luat (CANT. IST. 224). Tremura înspăimântată marea de-ale lor corăbii (EMIN. O. I, 147). II. S. n. veralt.: Furcht F. Eu zis în spământatul mieu (PS. SCH. 30, 23). GR. Varianten wie bei a spăimântâ. ET. a spăimântâ. spăimântător Adj. (1823 BOBB) schrecklich, furchtbar, grauenhaft. GR. Varianten wie bei a spăimântâ. ET. a spăimântâ. spăimântor Adj. (MS. 1750, GCR II, 84) veralt.: schrecklich, furchtbar, grauenhaft. ET. a spăima. spăimântos Adj. (1688 BIBLIA Ri 9,4) veralt.: schrecklich, furchtbar, grauenhaft (ŞINCAI S.ll). ET. a spăimântâ. SG. ALR II/I, K. 103. spăimos Adj. (1705 CANT.) schrecklich. Spăimoase şi de moarte menitoare glasuri (CANT. IST. 293). Rotea o pereche de ochi spăimoşi, de ai fi zis că era treaba pe moarte de om (ZAMF. LN. 161; von einem Darsteller des Othello). ET. spaimă. SG. ALR II/I, K. 103. spăla Präs, spăl (16. Jh. CV) 1. V. tr. 1. waschen, aufwaschen. Scoală de te boleadm şi-ţi spală păcatele tale (CV2 21a; Apg 22,16). A spăla vesela Geschirr spülen. A spăla în două ape, leşii zweimal nacheinander in frischem Wasser, in frischer Laugewaschen. Vgl. amândoi, putină. Să se facă avocat ...să spele pe ăi răi, pe păcătoşi şi să-i facă buni (RĂDUL. RUST. II, 12) um die Bösen ... reinzuwaschen. Pe drumu-i lung... Dunărea spală trei împărăţii (VLAH. RP. 38). Nu se spală nici cu apa Dunării, Bahluiului, Prutului u. ä. den Schandfleck wird er nicht mehr los. 2. (Knöchelspiel:) a spăla pc. de două, Fei etc. arşice jdm. zwei, drei etc. Knöchel abgewinnen. II. a se spăla sich waschen. Mă spăl pe obraz, de sânge etc. ich wasche mir das Gesicht, das Blut etc. ab. Bunica se spălă de orice răspundere zicând: „...faceţi cum ştiţi” (IARNIK, CLXV, 102) wälzte alle Verantwortung von sich ab. - Fam. a se spăla pe mâini, pe buze de c. einer Sache gänzlich verlustig gehen, sie für immer verlieren: Oricare din ei (nemţi, muscali, turci) ar călca ţara, ambarele se golesc, de păsărime te-ai spălat pe mâini, clăile de fân se fituiesc (DEL. S. 223). Tu te spală pe buze despre avere! (AL. OP. I, 917; der Angeredete hatte auf eine Erbschaft gerechnet) du bekommst keinen Heller zu sehen! Vgl. buză 1. d. GR. arom. (ajspilare, Präs. (a)spel, sp(r)ilau (WEIG. JB. XIII, 89); megl.-rum. istrorum. spela Präs. spei. ET. lat. ex-perlävo, -äre, woraus *expălăvo wie pellego, pelluceo, pelluo aus perlego etc.; *expello (DENS.) u. *expallo (CANDREA) sind lautlich u. begrifflich unbefriedigend. Daß *expălăvo nicht spei ergab, hat wohl darin seinen Gmnd, daß das Präs, urspr. nach dem Simplex (a la, Präs, lau) gebildet wurde, vgl. oben arom. sp(r)ilau, od. es hat Angleichung an die endungsbet. Formen stattgefunden. SG. ALR SN II, 502; III, K. 674, 820; IV, K. 1171, 1234; VI, K. 1639; VII, K. 1908-1910, 2001, 2002, 2120. spălare PI. -lari S. f. (1642 CAZ. GOV. 232) Waschen N. Au făcut o medelniţă de spălare ... întru care medelniţă să spăla preoţii (CAZ. 1678, GCR I, 238). ET. a spăla. spălat (1561 CORESI TE4 216a; Jo 13, 10) I. Adj. gewaschen. Care să întoa(r)nă o dată de la păcat, să nu să mai în toarne ... ca porcul spălat iară 491 spălăci la mocirlă (1689 MOLITV., GCRI, 285). Băieţelul lângă vatră Vede oala că-i spălată (SEV. AN. 12) leer. II. S. n. Waschen N. Ierusalimul este raiul... Spălatul: botezul (1750 CODEX MISCELL., GCR II, 64). ET. a spăla. SG. ALRII/I, K. 292; SN IV, K. 1218. spălăci Präs, -cesc (1832 GOL. CONDICA) I. V. tr. verwaschen, im weit. Sinne (mehr oder weniger) entfärben, ausblcichen. II. a se spălăci sich entfärben, verblassen, -bleichen. ET. zu a spăla. spălăcios (1703 GCD) I. Adj. veralt: ausgebleicht, verblaßt. II. S. f. spălăcioâsă, PI. -cioase Kreuzkraut N. (Senecio vulg.; BR.; S. vemalis; PANŢU). ET. a spălăci. spălăcire PI. -ciri S. f. (1862 PTB.) Bleichen, Auslaugen N. ET. a spălăci. spălăcit Adj. (1846 PISC. PRACT. 124) 1. entfärbt, gebleicht. 2. farblos, bleich, blaß. Dă-mi o rimă la pădure. „Mime”. Dă-o dracului, că prea e spălăcită (VLAH. NUV. 75) abgenutzt. Eşti spălăcit şi sarbăd, parc-ai fi ieşit acu din mormânt (AL. OP. I, 1616) ohne Farbe. Condeiul meu cel smead, molatec, searbăd şi spălăcit (OD. PS. 187; der Verfasser spricht) meine... farblose Feder. ET. a spălăci. SG. ALR SN IV, K. 1218. spălăciune PI. -ciüni S. f. (1681 DOS. TR. 26a) veralt.: Waschung F. ET. a spăla. spălătoare S. f. (1561 CORESI TE4) veralt.: Waschbecken N. După aceia băgă apă în spălătoare şi începu a spăla picioarele ucenicilor (CORESI TE4 216a; Jo 13, 5); ähnlich in den anderen Bibelversionen. ET. a spăla. SG. ALR SN IV, K. 1223. spălător (1581/2 PO2 282; Ex 30, 18) 1. S. m. Wäscher M. - S. f. spălătoreâsă, veralt. -rită. II. S. n., PI. -toâre 1. Wasch-, Spültisch M. 2. Waschraum M. ET. a spăla. SG. ALR SN II, K. 502; IV, K. 1060. spălătorie PI. -rii S. f. (1791 IORGA ARCG 269) 1. Wäscherei, Waschanstalt F. 2. Waschküche F. 3. Waschbecken N. für die Geistlichen im Aller-heiligsten der Kirche. în faţa proscomidiei se află spălătoria (GHEN. LIT. 28). ET. a spăla. spălătură PL -turi S. f. (1581/2 PO2 282; Ex 30, 18) 1. veralt.: Waschen N. Lături din spălătură (ION. SUP. 50). Acolo dau dă traiit bun, de spălătură şi de răsătură (JIP. OP. 95) dort können sie sich waschen und rasieren. 2. zusammengeschwemmtes Gestein: Geröll N. Câte pericole înfrunt ...pe „spălături” (UR. BUC. 228). 3. Abwasch M., Abwaschwasser, Spülicht N. Alţii, spălăturile blidelor i le arunca în cap (MS. um 1760, GCR II, 69). ^ 4. Wäsche F. Ii dăm (calfei) 11/2 florini pe săptămână, ßrä spălătură (POP. NUV. 44). ET. a spăla. SG. ALR 11/1, Supl. MN 4907, 8; SN I, K. 241; IV, K. 1116. spălăţel Adj. (1779 BUL. COM. IST. IV, 108) fam.: sauber gekleidet, schmuck, elegant. împăratul dacă văzu pe cioban dichisit, spălăţel, cu ţoalele curate pe dânsul (ISP. LEG.2 250). Acolo se adună şi bun şi rău, căci aci este locul de întiAolocare a tot ce este mai spălăţel în oraş (ISP., CL XVIII, 198) der Treffpunkt der Elite der Stadt. ET. spălat. spământâ siehe spăimânta. spărgător (1642 CAZ. GOV. 272) 1. Adj. brechend, zerkleinernd. II. S. m. 1. Zerstörer M. De frica ... spărgătorilor de icoane (MS. 1675, GCR I, 221) aus Angst vor den Bilderstürmern. 2. Einbrecher M. III. S. n., PI. spărgătoâre 1. spărgător de nuci Nußknacker M. 2. spărgător de gheaţă Eisbrecher M. ET. a sparge. spariâ etc. siehe speria etc. spărtură PI. -türi S. f. (1532 DERS) 1. Bruch, Sprung M. (Atunci) căzu zidul cetăţii de cătră răsărit, bătut de puste; care spărtură văzând oştenii, îndată năvăliră în cetate (NEC. COSTIN, LET.21,415) Bresche. Ziduri afumate în cari se văd ca nişte răni spărturileferestrelor lărgite de ploi (VLAH. RP. 157) die Fensterhöhlen. Capele mirate de copii ieşauprin spărturile gardurilor (SAD. POV. 144) durch die Spalten in den Bretterzäunen. Prin câteva spărturi de miori de abia se zărea câte o stea pribeagă (XEN. BR. 227) Wolkenrisse. 492 spânz 2. Riß M. Nimeni nu pune petec de pânză nouă la haină veche, că îşi ia.plinirea sa de la haină şi mai rea spărtura se face (EV. 1894 Mt 9, 16). TOPON.: Spărturi (1618 BGL 200). ET. a sparge. SG. ALR II/I, K. 256, 257; SN II, K. 593. spăsenie etc. siche ispăşenie etc. spăsi siehe ispăşi. spăsit siche ispăşit. spătar1 PI. -tari S. m. (1825 B.) Anfertiger von Webstuhlblättem: Blattbinder M. Spătari se află în comunele Râşca, Râşculiţa, Baldovin (FR. -C. MOŢII 51). ET. spată 3. spătar2 PI. -tari S. m. (1394 MIHĂESCU GR. 158) ehern.: Schwertträger M. (Bojarenamt u. -titel); marele spătar der Großschwertträger, in der Walachei (wo er das Amt des Kriegsministers versah, vgl. hatman 2) einer der sechs, in der Moldau (CANT. DESCRIPTIO II, 6) einer der sieben Großbojaren. - S. f. spătăreâsă, PI. -rese Frau des S. ET. n. lat. spatharius, mgr. onaMpioc;, -pr|<;. spătar3 PI. -tare S. n. (1852 STĂM. W. 598) 1. Rücklehne F. (vgl. spată 1). Mă răstorn pe spătarul scaunului, cu braţele întinse drept, cu pumnii strânşi pe masă (SAD. POV. 173). Cu cotul mânii stângi proptit în spătarul scaunului (SAD. CR. 195). 2. Rückenstütze F. der melkenden Schafhirten an der Vorderwand des Melkpferchs (strungă). 3. Rückengurt M. des Pferdegeschirrs (D. T.). ET. spată 1. SG. ALR SN II, K. 401. spătăreâsă siehe spătar2. spătărel PI. -rei S. m. (1472 BGL 226) MUNT, ehern.: Unterbeamter M. des (marele) spătar. Visternicei, spălărei, postelnicei (AMBRAS, LET.2 III, 151). ET. spătaf. spătăresc Adj. (um 1743 NECULCE, LET.1 II, 254) MUNT, ehern.: zu „spătar” gehörend. Patru arnăuţi spătăreşti intrară în temniţă şi scoaseră pe nefericitul falit (VIL. CIOC. 339). ET. spătafl. spătărie PI. -rii S. f. (1675 MIR. COSTIN, LET.11, 299) ehern. 1. Amt N., Würde F. des (marele) spătar. 2. Amtsgebäude in Bukarest, Sitz der Heeresverwaltung u. Gefängnis. Iesindu-i înainte (lui Potoţchi) Nicolae Vodă, drept spătărie (NEC. COSTIN, LET.2 II, 77). Ca mâne o să vedeţi şi pe nenea Dum itrache închis la spătărie şi bătut la tălpi (FIL. CIOC. 231). ET. spătai2. spătos Adj. (uni 1660 STAICU 148) breitschultrig. Un vânzător nalt şi spătos (AL., CL III, 58). ET. spată 1. spăvădânie etc. siehe spovedanie etc. spân Adj. (1407 DERS) (von Natur aus) bartlos. Cu omul spân să nu-ţi faci treabă, că mai toţi oamenii spânatici îspistriţi la maţe (RETEG. POV. HI, 27). Căci dar nu-ţi cresc mustăţi, barbă şi d-amândoă eşti spân? (PANN NASTR. 73). O mulţime de preuţi spâni, în rochii albe... îngenunchie (IORHGA AM. 153; von katholischen Geistlichen). — Substantiv.: Un spân cu trei fire în barbă (GHIC A 504). ET. lat. *spanus < agr. σπανός (REW 8118b). SG. ALR II/I, MN 6809, 2; 6935, 19. spânâtic Adj. (1698 MINEIUL Mart. 12b) mit spärlichem Bartwuchs. Om spânâtic, îndesat, cu obrazul asprit şi înroşit de focul vânturilor (SAD. PS. 39). ET. spân. SG. ALR II/I, MN 6935, 19. spâni Präs, -nesc V. intr. (1834 DRĂGH.) bartlos werden; (von Vögeln:) das Gefieder verlieren. Apoi... dacă toată lumea a spânit, sunt silit să macin aici la tine (ISP. LEG.11,150; zum Müller; der Sprecher wollte bei einem Bartlosen nicht mahlen, hatte aber bisher nur bartlose Müller gefunden). De să smulg (păunii) mai înainte (de 15 iunie), apoi... din vreme în vreme vor spâni (DRĂGH. IC. 77). ET. spân. spânţ siehe spânz. spânz PI. spânji S. m. (1783 BENKÖ 420) 1. Nieswurz F. (Helleborus). Mehrere Arten davon dienen als Heilmittel, so z. B. spânz de munte (Helleborus purpurascens) gegen Zahnschmerz u. Milzbrand. Ältere Quellen unterscheiden spânz negru (Helleborus niger) u. spânz alb (Veratrum album, früher Helleborus albus); ferner spânz negru (Helleborus viridis; MANGIUCA CĂL. 1883). 2. DOBR. Adonis M., Teufelsauge N. (Adonis; BR.). GR. spânţ, spâns. ET. Zshg. mit serb. sprez, sprz, sprez (letztere Form auch bei MIKL. LEX. PAL. aus einem Text v. J. 1263 belegt) „Nieswurz” ist kaum wahrsch. // Andere Vorschläge siehe CIORANESCU 8077 u. RUSSU ER. 384. 493 spânzura spânzura Präs, spânzur (16. Jh. PS. SCH.) 1. V. ti*, c. în c., c. de c. etw. an etw. hängen; aufhängen; pc. jdn. (auf)hângen. In salce pre mijlocu de ia spănzurămu organele noastre (PS. SCH. 136, 2). Oricine va jura lucru svinţit... pre acesta să-l spăndzure (PRAV. MOLD. 24). Taie si spânzură er ist ein Wüterich, geht mit unnachsichtiger Strenge vor. II. V. intr. 1. de c. an etw. hängen, absolut.: herabhängen. Deaca văzură varvarii spânzurând jiganiia de mâna lui (NT 1703 Apg 28,4, GCR1,349). Balconul Ce-n-cărcat era cu frunze de îi spânzur prin ostreţe (EMIN. O. I, 152). Apărarea şi dreptatea spânzurau de tăişul paloşului (DEL. S. 80). Au zăbovit biruinţa a se cunoaşte la ce parte spânzură (I. VĂCĂR. 1.1. 0. . TEZ. II, 252) nach welcher Seite er neigte. îmi spânzură inima de foame (NĂD. NUV. I, 168) ich vergehe vor Hunger, wörtl.: der Magen hängt mir schlaff herab. 2. veralt. fig. de la, de c. von etw. abhängen. Alţii (din ţărani) sunt robi a părţii duhovniceşti, a dvorenilor ... şi a neguţitorilor şi spânzură, cu desăvârşiri di la aceştie (AŞEZ. 1818, GCR II, 222). Facerea direptăţii, de care spândzură lot binele stăpâniilor (NEC. COSTIN, GCR II, 9). III. a se spânzura 1. sich aufhängen. De-aş şti, maică, că m-ai da (după urât), Mai bine m-aş spânzura De ciucurul brâului In mijlocul târgului (I.-B. 274). 2. (an etw.) hängen. Perdeaua ce se spânzură de la baldachin (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 290). - Fig. Căci de noi să spânzură sufletul lor (BIBLIA 1688 Jdt 8,21). GR. MOLD. BAN. spândzură. ET. zu lat.pendeo, -ere „hängen“, vgl. it. (s)penzolare id., penzolo „hängend“. SG. ALR I/II, K. 288; SN IV, K. 1001. spânzurare PI. -rări S. f. (1612 DIRB XVII/2, 103) Hängen, Aufhängen N. ET. a spânzura. spânzurat (um 1560 BRATU, SCL XXV, 153) 1. Adj. (an, auf-)gehângt. Eu am văzut pre Avesalom spânzurat de păr de un copaci (NEAGOE ÎNV.2 69a). II. S. m. 1. Gehenkter M. 2. fam.: Galgenstrick, Galgenvogel, (von einem Kind) Lausbub M. De-amu să ştii că ţi-ai mâncat lifteria de la mine, spânzuratulel (CREANGĂ, CL XV, 7). III. S. n. Hängen N. ET. a spânzura. spânzurătoare PI. -töri S. f. (1598 DERS) 1. Galgen M. Nătărăul ... nu ştie că-i ocnă şi spânzurătoare (PANN PV.11, 58). 2. Aufhängen N. II umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi ... şi hai cu dânsul la locul de spânzurătoare (CREANGĂ0 255) zum Hochgericht. ET. a spânzura. spârc (1856 SBIERA) MOLD. I. S. n., PI. spărcuri ugs.: kleines Stück Fleisch (von solchen Stellen des Tieres, denen keine größeren zu entnehmen sind). Ş-a oprit pen tru sin e carnea (de bou) cea mai grasă şi frumoasă, iar celuilalt i-a dat mai mult ciolane, spărcuri şi macră (SBIERA POV. 254). - Daher : II. s. m., PI. spârci fam. verächtl.: Knirps M. Spârci cu caşul la gură cari fac pe deziluzionaţii şi pe săturaţii de viaţă (VLAfl. GV. 65). ET. unbck. // vgl. sfârc 2 u. zgârci. spârcâci etc. siehe spur căci. spârcui Präs, -iese (1675 MIR. COSTIN) 1. V. tr. MOLD. 1. in Stücke reißen, zerfleischen, zerstückeln, zerfetzen. Lupii... caută a le gâtui (oile) şi a le spârcui mai mult decât oricare animale (ÎNV. COP. 1,31). Iată, vânătorile ne batgiocuri, iată mrejile în toate părţile ne spârcui (CANT. IST. 276; es hatte die ihm gestellten Netze durchgerissen). 2. LV. oastea etc. das Heer etc.in die Flucht schlagen, zerstreuen, zersprengen. Mihai Vodă... au dat năvală în ardeleni de i-a şpârcuit (NEC. COSTIN, LET.21, 489). II. a se spârcui MOLD, sich zerstreuen. Pedeştri şi călări, toţi amestecaţi unii. de alţii fugind, s-au şpârcuit toată tabăra (MIR.’COSTIN,LET.21, 274). GR. spârcui. ET. spârc. şpârcuit Adj. (1675 MIR. COSTIN, DLRLV) zerfleischt, zerstückelt, zerfetzt. Aşa cumuşi era cu mădulările şi carnea spârcuită l-aruncară în temniţă (DOS. VS. Apr. 7; 79a). ET. a spârcui. spârli siehe zbârli. special Adj. (1736 STINGHE I, 22) speziell, besonder. - Auch adverbiell. GR. (t) speţial. ET. n. lat. specialis, it. speciale. specie PI. specii S. f. (1752 PROTOCOL 32) Art, Spezies F. GR. (t) speţie (B.), PI. speţieşuri (ŞINCAIARITFI. 60). ET. n. lat. species. specific (1813 UT) I. Adj. spezifisch, arteigen. II. S. n. Spezifikum N., Charakteristik F. ET. n. lat. specifîcus, it. specifico. spectacol PI. -tâcole S. n. (1857 AA ist. 11/30, 94) Spektakel, Schauspiel N. GR. (t) spectacul. ET. it. spettacolo. speria spectator PI. -töri S. m. (1852 LIV. 351) Zuschauer M. Ochii... păreau că privesc cu inocenţa, cu dulceaţa lor mai femeiască asupra spectatorului (EMIN. PL 30). ET. n. lat. spectator, auch mittelbar. spectru PI. spectre S. n. (1781 MICU L. 72b) Spektrum, Farbenbild N. ET. n. lat. spectrum. specula Präs, -lez (1823 BOBB) I. V. tr. pc. jdn. ausnehmen. II. V. intr. spekulieren. ET. it. speculare. speculant PI. -lânţi S. m. (1822 HMST. 65) Spekulant M. ET. dt. Spekulant. SG. ALR SN IV, K. 1005. speculator (t) PI. -töri S. m. (1688 BIBLIA) Vollstrecker M. Şi numaidecât trimiţând împăratul speculator, poruncisă să aducă capul lui (BIBLIA 1688 Mk 6, 27). ET. n. lat. speculator. speculaţie PI. -laţii S. f. (1814 AA lit. 11/14, 344) Spekulation F. GR. veralt. -ţiâne. ET. n. lat. speculatio. spegmă PI. spegme S. f. (um 1805 ŞINCAI E. 221) TR. Zwimfaden M. GR. MOLD. specmă. ET. vgl. ngr. πλέγμα (CIORANESCU 8057). spei S. m. (1683 DOS.) 1. Baum-, Eichenmoos N. (Lichen plicalus; POL.; CONDICA 30). 2. Staubpartikel F. (DOS. VS. Martie 24; 50b). ET. unbek. speie PI. spei S. f. (1609 BGL 103) Korb M. in Form eines Getreidemaßes, dessen Wand aus Lindenrinde u. dessen Boden aus Rutengeflecht hergestellt ist; dient zum Lesen von Feldflüchten. Ţi ţi b eie, Ţiţibeie, Căiţi în speie, Câlţi în speie! (PP. MAR. ORN. II, 149; Gesang der Meise). Şi cerşură de le-au dat (Domnul) crâsteie Şipotârnichi de căra cu speie (DOS. PS. V. 104,116). Nerăbdând arhiereul să stea lumânarea supt speie ascunsă (DOS. VS. Ian. 19; 18b). GR. spene (VICIU). ET. unbek. spelcă PI. spelce S. f. (1703 GCD) 1. MOLD. Haarnadel F. Vru să aşeze părul zburlit, şi lăsând să cadă două spelce ...se aşeză lângă Yuba-Bill (CLXI, 147). 2. MUNT. Anstecknadel F. Ba unora (din fete) le ia (flăcăii) or betele, or spilca, or năframa (DEL. S. 11). In ace, în spilce îl prindea, O cârpă-n cap îi punea (MF 1,115). A (se) găti spilcă (sich) aufs Schönste, à quatre épingles kleiden, fein (heraus)putzen: Treceau boierii cu jupânesele lor gătite spilcă (UR. LEG. 323). GR. MUNT. spilcă. - Dim. spelcuţă, spilcuţă, PI. -ţe. ET. vgl. poln. spilka, szp-, russ. spiljka, lit. spilka (CIH.). SG. ALR SN II, K. 532. spănţă PL spénfe S. f. (DOC. 1774) ehern.: Spesen (PI.) für die Eintreibung der Kopfsteuer. Hărăcerii ...să nu-i supere cu cereri de haraciu şi spinţe (DOC. 1774, URIC. VI, 439). Acei care strâng haraciul ...să nu supere pe lăcuitori, cerându-le spinlă pentru haraciu (DOC. 1792, URIC. III, 135).'Raielele Moldovei ...să nu se supere de cătră haracii... cu cereri de haraci şi de spenţi (DOC. 1803, URIC. III, 187). ET. mittelb. n. lat. expensa. ~ spénter PI. spénfere S. n. (1826 GOLESCU CĂL. 123) TR. MOLD. Spenzer M. Un băieţel ca de vro patru-cinci ani, îmbrăcat c-un spenţer lung care îi ajungea până la pământ (GAZ. SĂT. XIV, 432). GR. MOLD. sp(r)enţ(ur), TR. spenţ(er, -el). ET. dt. Spenzer. spera Präs, sper (1781 MICUL. 127b) I. V. tr. erhoffen. II. V. intr. hoffen. Nu spera şi nu ai teamă (EMIN. O. I, 194). ET. it. sperare. speranţă PI. -rânţe S. f. (1785 ŞINCAI ARITH. 15) Hoffnung F. ET. it. speranza. speria Präs, spérii (1551/3 ES) I. V. tr. in (plötzlichen) Schrecken versetzen, erschrek-ken, un cal ein Pferd scheu machen. Voi spareaţipuţina credinţă (ES 20b; Mt 8, 26). Moarte(a) luiAvel ...pre mumă-sa spărie cu stărpie (MS. 18. Jh., GCR II, 63). Vie moartea să măspaie (PP. TR., GCR H, 307). Sandu ridică capu,parcă-l spăriase cineva din somn (RADUL. RUST. II, 202) als ob ihn jemand aus dem Schlaf aufgeschreckt hätte. Gândurile îi speriaseră somnul (VLAFI. NUV. 40) hatten ihm den Schlaf vertrieben. II. a se speria (de c. vor etw.j in Schrecken geraten, erschrecken, (von Pferden:) scheu werden, scheuen. Se sperie (şi) de umbra lui er erschrickt vor seinem eigenen Schatten. Vgl. lup 1. Un vultur mare trecu preste Filip şi oă în poală-i. Filip să prea speriè şi sări din scaun (MS. 1799, GCR II, 166). Iar de-au venit neştine şi-n al unsprădzecelea ceas, nemic să nu să spaie pentru căci au peştii de s-au înlârdziiat (MS. 495 speriat 1661, GCR1,180). Nu ne speriem de lume. Căci purtăm de voinici nume (PP. GCR II, 313; Hochzeitsspruch). GR. MUNT. speria (PANN PV, 1883,16); MOLD. BAN. spăria, Präs. MOLD, sparii, BAN. spării; LV. (16./17. Jh.) u. TR. spărea, spăria (DOS. PS. V. 90, 21), 1. Pers. Sg. Präs. (LV. nicht belegt) spar u. spai, 2. spari u. (LV. nicht belegt) spai, 3. spare, spaire (BIBLIA 1688 Ri 7, 3), 1. PI. spărem, 2. spăreaţi, 3. spar,, Konj. săspară, săspaie, .sü spare/BIBLIA 1688 Neh 6, 19), săsparie (DOS. PS. V. 90, 26; im Reim mit tâmpinare), Imperat. spari (DOS. PS. V. 63, 21; wie das Metrum verlangt, im Text steht irrt, sparii); Perf. spăreâi, spăreăşi, spăre (MOXA, HC I, 359), spăreărăm, spăreârăţi, spăreâră (BIBLIA 1688 Lk 9, 34); Part. spăreăl; OLT. sperea, 1. Pers. Sg. Präs. spei, 2. spei, 3. spere, 1. PI. sperem, 2. spereâţi, 3. spere, Konj. să spere, daneben auch spărea, 1. Pers. Sg. Präs. spar, 2. spari, 3. spare, 1. PI. spărem, 2. spăreâţi, 3. spar, Konj. săspară. ET. die Formen weisen mit aller Entschiedenheit auf lat. expaveo, -ä*e hin; r wie in are < habet od. p-r durch Dissimilation vonp-v; der in der Sprache ohne Analogon dastehende Ausgang -eäi, -eät von Perf. u. Part. - denn beat < blbEus ist früh zum Adj. geworden -wurde im Osten Ende des 17. Jhs. durch -iai, -iat ersetzt u. danach die übrigen Formen umgebildet (GRAUR ET. 140). SG. ALR EI, K. 99; EU, K. 233; SN V, K. 1398,1568; VII, K. 1876, 1877,2133,2145. speriat (1429 DERS) I. Adj. erschrocken, eingeschüchtert. Ea se uită, se tot uită, un cuvânt măcar nu spune, Râde doar cu ochii-n lacrimi, spărietă de-o minune (EMIN. O. I, 84). Nu-i erau spărieţi ochii lui moş Neculcea de de-alde aestea (NĂD. NUV. 1,16) dergleichen imponierte Onkel N. nicht. II. S. n. Erschrecken, Aufschrecken N. - S. m. PI. a băga, vârîpc. în sperieţi, în toţi sperieţii, a-l umplea de sperieţi jdm. angst und bange machen, ihm einen höllischen Schrecken einjagen. ET. a speria. SG. ALRII/I, K. 103. speriere PI. -eri S. f. (um 1660 STAICU 156) selten: Schrecken N. GR. spä- (CANT. IST. 207). ET. a speria. sperietor (1703 GCD) I. Adj. erschreckend. II. S. f. sperietoäre, PI. -töri (Vogel-)Scheuche F. Ca 0 spärietoare, gura. rânjită şi ochii deşerţi (ai scheletelor) arată viilor ce sunt cei morţi (IORGA AM. 184; Schilderung der Katakomben Roms). ET. a spei da. SG. ALR SN I, K. 46, 47. sperietură PI. -türi S. f. (1683 DOS. VS. Apr. 28; 101 b) Schreck M. Sângele îi băltea în vine, ca după o sperietură, rar şi puternic (ZAMF. NUV. 32). Argumentul ca spărietură nu era rău (GION 82) als Schreckmittel, frz. comme épouvantail. ET. a speria. sperincc siche spirince. speriôs Adj. (um 1670 ANON. CAR.) schreckhaft, scheu. (Peştii) sunt aşa desperioşi de fug dacă bate omul un lemn (BARAC HAL. V, 36). Boierul tresări ca din scaun si se uită sperios la Vasile (SAD. POV. 259). ET. a speria. SG. ALR IEI, K. 103. sperman(ét S. n. (1776 IORGA S. D. XII, 81) veralt.: Walrat M., Stearin N. La lumina lumânărilor de spermanţetă, nasul lui părea şi mai ascutit (XEN. BR. 22). GR. spermaţet, S. f. sperma(n)ţetă. ET. mittelb. n. lat. sperma ceti, vgl. russ. spermacet. Die Walratkerzen wurden im Laufe der Zeit durch die Stearinkerzen verdrängt. speteâlă PI. -téli S. f. (1832 GOL. CONDICA) Buglahmheit, -lähme F. ET. a se speti. spetează PI. -téze S. f. (1581/2 PO) 1. (flacher Holz-) Stab, spez. Steife F. des Kinderdrachens (zmeu), Sprosse der Wagenleiter (loitra), Hom N. (d. i. einer der beiden seitlichen Stäbe) der Örtersäge (ferăstrău de mână) etc. Făcu o lădiţă de speteadzä şi 0 lepi cu cleiu şi cu răşină şi puse porobocul într-însa (PO2 182; Ex 2, 3). Nimeni nu ştia să dea pui de giol ca dânsul, nici săpotriveascăspetezele la zmeu (GHICA 301). De-acum numai să te ţii bine de carâmbi şi de speteze, că am să mân iepele iestea da au să scapere fugind (CREANGĂ, CL X, 381; der Fuhrmann zum Fahrgast). 2. Rücklehne F. Şed răsturnat pe speteaza scaunului, cu pumnii pe masă (SAD. POV. 179). 3. Name von Pflanzen mit stabförmigen Blättern: Wasserschwertlilie F. (Iris pseudacorus; POL.); BAN. spătează, spătărează Siegwurz F. (Gladiolus; PANŢU); TR. Rohrkolben M. (Typha; POL.); Simse F. (Juncus; BR.); spetează tărcată (B., verstümmelt zu speribahne t., FUSS), spetează pestriţă Kalmus M. (Acorus calamus; POL.). GR. bisw. spătează. 496 spin ET. zu lat. spatha (rum. spata)\ der Ausgang deutet auf alb. Herkunft hin, vgl. shpatëz „Holznagel des Pfluges” (MEYER ALB. WB.). SG. ALR SN I, K. 36, 56, 264; II, K. 348, 453, 462, 463,474,476,478, 558; m, K. 637, 659; IV, K. 1163. spetegér PI. -gère S. n. (1910 PAMF.) Bohrer M. für Löcher von 6-8 min Durchmesser; mit ihm werden die Löcher in die Sprossen (speteze) der Wagenleiter gebohrt (PAMF. IND. 124). ET. spetează. speti Präs, -tésc (um 1670 ANON. CAR.) I. V. tr. buglahm machen. II. a se speli buglahm werden. Strâns-a tetea, strâns-a peşte (în căruţă) De gândeai că se speteşte Biata, albă cum trăgea (SPER. AN. 1892 I, 41). Daher fam. von Menschen, in Wendungen wie: Omule, te văz harnic, munceşti de te speteşti şi două în frei te văz că nu poţi lega (ISP. LEG.2175) du schuftest dich halbtot. Măi! ştii că m-am spetit plătind? (AL. OP. I, 1076) da habe ich gehörig geblecht. ET. spadă 1. spetire PI. -tiri S. f. (1703 GCD) Buglahmheit F. ET. a se speti. spetit Adj. (1703 GCD) 1. kreuzlahm, buglahm. 2. überarbeitet, erschöpft. ET. a se speti. speţ PI. speţi S. m. (1863 FIL. CIOC.) ehern.: Spezies(taler) M., galt um 1800 zwölf Lei (FIL. CIOC. 93). ET. dt. Spezies. spic PI. spice S. n. (1551/3 ES) Ähre F. Şi începură a rumpe spice (ES 35a; Mt 12,1). Sămânţa ceia ce cade de în spic (INDR. 729). Fetele blonde ca spicurile de grâu (GANE, CL I, 259). A da în spic Ähren ansetzen. Din sânge, ruinare Vezi căface spic Vreo republică din care Iar tronuri s-ardic! (DEPAR. D. I, 10). GR. PI. auch spicuri. - Dim. spicusèl (MF I, 1008). ET. lat. spîcum. SG. ALR SN I, K. 42, 56, 60, 61, 69,107; II, K. 435. spichinât S. m. (1825 B.) veralt.: Lavendel M. (Lavandula spica). ET. vgl. mhd. Spicnard (PRITZEL u. JESSEN), nhd. Spiekanard, frz. spicanard etc. < lat. spica nardi. spicui Präs, -iésc (1683 DOS. PAR. 10b) I. V. tr. ährenweise pflücken, (auf)lesen; absol.: Ähren lesen, nachlesen. Dacă giriul (tuns) ... apucă a să corci ... tot să poate alege, spicuindu-să din lan (DRAGH. IC. 4). — Fig.: In aceste colecţii totale (de literatură populară), un Alecsandri ar putea spicui colecţii de gust menite... pentru desfătări literare (CL VIII, 68). II. V. intr. Ähren ansetzen. Grâiele au spicuit (RĂDUL. RUST. I, 36). ET. spic. SG. ALR SN I, K. 61,69. spicuire PI. -iri S. f. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) Nachlesen N., Nachlese F. ET. a spicui. spieuitör PI. -töri S. m. (1840 POEN. I, 755) 1. Ährenleser M. 2. Nachleser M. ET. a spicui. spijă siehe schijă. spilcă siehe spelcă. spilcui Präs, mă -iese V. refl. (1868 BARC.) fam.: sich hcrausstaffieren, -putzen. Penfru acest motiv ...junele Fănache se gătise, se spilcuise şi se înfăţişase ...pe prispa cucoanei Sevastiţa (TEL. SCH. 54). GR. spelcăi. ET. spilcă (spelcă. 2). spilcuit Adj. (1868 BARC.) fam.: herausgeputzt, geschniegelt. II porecliseră „păpuşică”, atât era. de spilcuit (LECCA JUC. 70). GR. spelcăit. ET. a spilcui. spin PI. spini S. m. (1352 DRHC X, 101) 1. Dom M. (an Gewächsen, vgl. ghimpe1)·, Domstrauch M. Nu e trandafir fără spini u. ä. keine Rose ohne Domen. Tumai-mă spre sfr aste când înghimpă-mă spin (CORESI PS.5 53b; Ps 31, 4). Şi, împletind cunună de spini, puseră în capul lui (BIBLIA 1688 Mt 27, 29). Mila de la străin E ca umbra de la spin; Când gândeşti, să te umbreşti, Mai tare te dogoreşti! (I.-B. 179). Să cureţe pământul cel rău de spini şi să samene într-însul sămânţa adevărului (ANTIM DID. 194). Şed (stau) ca pe spini ich sitze wie auf Nadeln, Kohlen. Vgl. drac 6. a. Fig. fam. von lästigen Hausgenossen etc.: Berecheata de cuscră-ta! Mi-ai adus spin în coastă (NĂD. NUV. II, 61). împăratul hotărâse să-şi mărite fata, voia să-şi scoată spinul din uşe (GAZ. SÄT. XIV, 358). 2. in Pflanzennamen: spin Stacheldistel F. (Carduus acanthoides; BR.), Nickende Distel (Carduus nutans; PANŢU), TR. Schlehdorn M. (Prunus spinosa; BR); spinişor Weißdom M. (Crataegus oxyacantha; UR. BUC. 26); spin muscălesc dornige Spitzklette (Xanthium spinosum; BR.); spin vânăt Flachblättrige Männertreu (Eryngium planum; PANŢU); spin de bou Bocksdorn M. (Astragalus tragacanthus; PIRU ENC. 497 spinare I, 32); spinul cerbului Kreuzdorn M. (Rhamnus cathartica; BR.), spinul dracului (FUSS), spinul vântului Feldmännertreu F. (Eryngium campestre; BR.). GR. Sg. MOLD. BAN. TR. spine\ PI. auch spinuri, neben spini (ANTIM D1D. 194); istrorum. spir, S. f. spiră (WEIG. JB. VI, 348), PI. spire (MIKL. UNT. I, 13). Dini. spinişor, spimiţ, spinicel (PP. MAR. ÎNM. 468). ET. lat. splnus. SG. ALR IEI, MN 3838,125; 3934,150; SN I, K. 38; II, K. 402; III, K. 629, 630, 633. spinare PI. spinări S. f. (16. Jh. PS. SCH.) 1. Rücken M.: a lua c. în spinare etw. auf den Rücken nehmen; a duce (a purta) c. în spinare etw. auf dem Rücken tragen. S-ar ji dus el mult aşa ...cu ciubotele de-a spinarea (VLAH. GV. 71) auf dem Rücken. Se duce Iuda şi mă lasă cu nevoia de-a spinare (AL. OP. 1, 1541) mit den Sorgen auf dem Buckel. Blane de spinări de soboli (NECULCE, LET.2 n, 185). Vgl. hip з, melc I, a mânca I. 4, şir II. - Fig.: a pune c. în spinarea cuiva a) jdm. etw. aufbürden , -halsen; b) jdm. etw. zur Last legen, in die Schuhe schieben: Fost-au făcut acest domn fabrică de hârtie... şi, când i-a venit mazilie, au pus-o în spinarea mitropoliei (DION., TEZ. II, 184). A avea pc. în spinare jdn. auf dem Buckel, am Hals haben. Nupotsă sufăr să-mi stea un chelner în spinare. Tot te îndeamnă să iei ba una, ba alta (AL. OP. I, 750) ich kann es nicht vertragen, wenn mir ein Kellner im Rücken sitzt. Toată cheltuiala s-a apucat Duca Vodă să o scoată din spinarea ţării (NEC. COSTIN , LET.2 II, 21) für alle Kosten... das Volk aufkommen zu lassen. 2. spinarea muntelui Bergrücken, -sattel M. GR. Dim. spinăriişă, PI. -nişe (NĂD. NUV. I, 40), -rută. ET. lat. spinälis „zum Rückgrat gehörig”, vgl. friaul. и. altbergam. spinal (DENS. IST. 1,110), engad. spinel etc. „Rücken” (REW 8151). SG. ALR EI, K. 40, 70; IEI, K. 55, 95; MN 2194, 34; 2196,35; 3927,3928,148; SN I, K. 31; SN m, K. 808. spinărie PI. spinării S. f. (1904 SAD.) Domsträucher (PI.), Domgebüsch N. Piligoi ciudoşi tiuiau în spinării (SAD. POV. 86). ET. spin. spinet PI. -neţuri S. n. (um 1421 DERS) Domgebüsch N. ET. spin. SG. ALR SN III, K. 633. spiniş PI. -nişuri S. n. (1610 BGL 214) Domgesträuch, -gestrüpp N. Pe drumuri sfrâmte, tufari şi spiniş (BELD. ETER. 126). ET. spin. spinos Adj. (1584 DERS) dornig, dornenvoll. De să va apuca neştine de vreun laz strein părăsit, să fie spinos şi plin de pădure (PRAV. MOLD.3 13). ET. spin. SG. ALR SN III, K. 633. spintecă Präs, spintec (1620 MOXA) V. tr. (spaltend) aufschneiden, aufschlitzen, pc. jdm. den Bauch aufschlitzen. Ii spintecară pântecele şi cu aceasta-lpremenirădin viaţă (DOS. VS. Sept. 2; 2b). Cazacii... tătarcele cele burduhoase le spinteca şi punea copiii prin pari (NECULCE, LET.2 II, 220). Ia toiagul tău şi întinde mâna ta pre mare şi o spintecă pre dânsa (BIBLIA 1688 Ex 14, 16) spalte das Meer. Noi spintecam un vântişor supţire şi tăios şi zăpada măruntă roia licărind în jurul nostni (SAD. POV. 177; Schilderung einer Schlittenfahrt) wir durchschnitten den dünnen... Wind. De-a lungul acestui măreţ torent care spintecă Europa în două au curs puhoaiele de barbari (VLAH. RP. 37; von der Donau). GR. LV. spenteca (MOXA, HC I, 357). ET. lat. *expantfco, -äre, von pan tex (mm. pântece) „Bauch”. SG. ALR Eli, K. 293. spintecăre PI. -cări S. f. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) Spalten, Zerspalten, Durchhauen N. ET. a spinteca. spintecat Adj. (1620 MOXA) aufgeschlitzt, aufgesehnitten. Într-un surtuc larg, fără coloare şi cu buzunările spintecate (VLAH. NUV. 110) mit aufgeschlitzen Taschen. Iar din matele lor spintecate Fac dracii cârnaţi (BUDAI-DELEANU IX, 79). GR. LV. spentecat (MOXA, HC I, 357). ET. a spinteca. spintecătură PI. -türi S. f. (1593 DERS) Spalt, Schlitz, Einschnitt M. Spintecătură hainii (CANT. HR.2 349). Trebuie o mică şcoală pentru a şti cum să scoată ochiul cu o bucată de coajă pentru a se lipi de spintecătură unde are să trăiască altoiul (DATC. HORT. 18). Motrul, tolănit în spintecătură dealurilor ca un balaur ostenit (VLAH. RP. 82). ET. a spinteca. SG. ALR SN II, K. 405. spimiţă PI. -nuţe S. f. (1857 POL.) Rapunzel F. (Phyteuma; CRĂIN., PANŢU). ET. anscheinend zu spin. spion PI. spioni S. m. (1767 IORGA S. D. XIII, 264) Spion M. Spionii cei prefăcuţi (ŞINCAI HR. I, 99). GR. şpion (B.). ET. it. spione, durch versch. Vermittlung. 498 spiţer spionă Präs, -nez (1825 B.) I. V. tr. ausspionieren, bespitzeln. II. V. intr. spionieren. GR. (+) spiona, spioni. - Präs, veralt. -nesc (B.). ET. zu spion. spionăre PI. spionări S. f. (1825 B.) Spionage F., Spionieren N. GR. veralt. şpionire (B.). ET. a spiona. spiriduş PI. -duşi S. m. (1851 STĂM. D.) Teufelchen N., Kobold M., wird (nach ŞEZ. I, 249) den Menschen als dienstbarer Geist zur Verfügung gestellt. Aghiuţă atâta aşteaptă - să-i vând sufletul şi să-mi dea pe „Spiriduş”, să fac ce oi vrea eu; da, pe urmă, cum m-ar mai juca pe ceea lume! (VLAH. IC. 86). Când eram eu tânără... îmi umbla suveica ca un spiriduş (NĂD. NUV. I, 41) so hurtig wie ein Heinzelmännchen. Se iau la joc, la lumina lunei, „spiriduşii” Caraimanului (UR. BUC. 252). - Daher spiriduş, f. spiriduşă, PI. spiriduşe, fam. von lebhaften, rührigen Kindern. Baba ...face treabă nepoate-sa trimeţând-o să ceară un ac. Spiriduşă de fată se duce şi îndată vine-napoi gâfâind şi spune ... (NĂD. NUV. II, 129). GR. spiriluş. ET. mittclb. n. lat. Spiritus „Geist”, vgl. dt. Hausgeist, frz. esprit familier etc.; -uş entweder nach magy. Aussprache od. Diminutivsuffix. spirinceS. f. (1868 BARC.) Kanadisches Berufkraut (Erigeron canadense). GR. sper- (CRĂIN.; BARC.), -rincea (PANŢU). ET. unbek. spirit PI. spirite S. n. (um 1805 ŞINCAI S. 13) 1. Geist, Scharfsinn M. 2. Gespenst. 3. Witz M., Ironie F. 4. Wesen N., Eigenart F. GR. (t) spirt. ET. n. lat. Spiritus, it. spirito, frz. esprit. SG. ALR II/I, MN 2741, 94; 2744, 95. spirituâl Adj. (um 1832 CORNELLI 11a) 1. geistig. 2. geistlich. Se bucura. Moldavia de a avea păstori spirituali numai din pământeni (C. NGR. OP. I, 246). 3. geistreich. ET. spirit. spirt S. n. (1826 GOLESCU CĂL. 14) Spiritus M. ET. vgl. russ. spirt. SG. ALR SN IV, K. 1130. spirtös Adj. (1777 A. J. 341) spiritus-, weingcisthaltig, alkoholisch. Băuturi spirtoase geistige Getränke, Spirituosen. (Ceapa, prazul şi usturoiul) mă veninează cu spirtosul duh (PANN PV. Μ. 1,101; Klage der Weintraube). El doimea... şi scotea un fum gros şi spirtos din nările-i umflate (BOGD. VECHI 77; von einem Betrunkenen). GR. spirtos. ET. spirt. spitâl PI. spitale S. n. (1646 PRAV. MOLD. 316) Krankenhaus, Hospital N. Un altul ş-a strămutat locuinţa la givapa Ocnei, iar... vro Nei alţii au răposat prin şpitaluri (GANE, CL VIII, 180). GR. veralt. u. ugs. spital, PI. -tâluri; TR. BAN. spital (MF I, 320), spital (B.); şpitaliu (DOS. VS. Fevr. 27; 82a), -tar (ŢIPLEA), ospital (DOS. 1785, URIC. 1,118). ET. multipl., < lat. hospitalis, gemeineurop. SG. ALRII/I, K. 113, 114. spitalaglu PI. -gii S. m. (DOC. 1793, URIC. VI, 731) veralt.: Krankenwärter M. S. f. spiţalagioâică. Nu cumva eştid-ta baba Iana spitalagioaica? (FIL. CIOC. 287). GR. mit anderem Suffix: (t) spitaliol. ET. zu spital, mit türk. bzw. gr. Suff. spiţă PI. spiţe S. f. (16. Jh. CV218a; Apg 21, 35) 1. (de roată Rad-) Speiche F. Cară... Cu butucii de scai, Cu spiţele de putregai (PP. GCR Π 336). Daher im weit. Sinne: 2. Leitersprosse F. Cumii-e scara dă se suie pre spiţe şi se pogoară aşijderea iar pre spiţe (INDR. 160). Spros spiţa neamului unor boieri creştini (AL., CL II, 7). -Übertr.: împăratul ... mulţumi tuturora după spiţa diregătoriei (DEL. S. 85) nach dem Rang. GR. MOLD. in Bdtg. 1 u. 2 schiţă. ET. vgl. şerb. russ. spica, poln. spica etc., zu mhdt. spiz. SG. ALR SN I, K. 157; II, K. 348. spiţărăt Adj. (1885 DEL. S.) selten: mit gehäkelten Spitzen besetzt. Vâlnicele spiţă- rale în feţe (DEL. S. 55). ET. spiţuri. spiţelnicPl. -ţelnice S. n. (1831 AA ist 11/34, 91) Bohrer M. (für Radspeichenlöcher). ET. spiţă. SG. ALR II/I, K. 260; SN II, K. 560, 561. spiţer PI. -ţeri S. m. (um 1660 STAICU 90) veralt.: Apotheker M. (LM. farmacist). Nu m-or vedea vindecată Nici doftori cu doftorii, Nici spiţeri cu spiţerii (PP. ŞEZ. I, 172). GR. şp-. ET. ngr. σπετζιάρης -τζιερης < it. speziale, sp. espe-ciero ete. SG. ALRII/I, K. 112. 499 spiţerie spiţerie PI. -rii S. f. (1703 GCD) veralt. 1. Spezerei, Apothekerware F. Cuişoare, scorţişoară şi alle spiţerii (BAR. HAL. V, 72). Vgl. spiţer. 2. Apotheke F. (wofür LM. farmacie). GR. spicerie, spiţerie (B.). ET. ngr. σπετζιαρία < it. spezieria, sp. especieria etc. SG. ALRII/I, K. 112. spiţuri S. f. PI. (1813 IORGA ARCG 218) selten: Spitzen (PL). O pernă de puf îmbrăcată în orbotă şi împodobită cu spiţuri (TEL. SCH. 71). ET. dt. Spitzen. splai PI. splâiuri S. n. (1896 CARAGIALE) MUNT. Kai, Damm M., Promenade F. Pe sfrăzi a căror lărgime trece de 16 metri, cum sunt bulevardele, pieţele, splaiurile (LIT.). Acel mirific monument de pe splaiul râului „cu apă dulce, cine bea nu se mai duce” (CARAGIALE SCH. 83; Dâmboviţa in Bukarest). ET. unbek. // zu plai (CIORANESCU 6473). splina Präs, -nez V. refl. (1897 LEON) (von) Tieren milzkrank werden. Când să splinează o vită... când mănâncă prea mult si i să umflă splina (LEONZOOL. MED. 13). ET. splină. splină PI. spline S. f. (1581 CORESI OMIL. 507) 1. Milz F. Fiarea plăviţă iaste dăspre partea stângă deasupra splinei (INDR. 714). Vino de mă scapă pe mine de idolul ăsta de vrăjmaş şi-ţi voi da un telegar fără splină (ISP. LEG.2 19; ein Pferd, das nie müde wird). Cei ce sunt cu boale de dropica şi de splină (MĂRG.2 8b). In unele comuni ...au murit cu sutele boii de „splină” (GAZ. SĂT. XIV, 334) an Milzbrand. 2. MOLD. BUCOV. DOBR. MUNT. Querholz N., Riegel M. des Gabelholzes (pisc) am Bauemwagen. Letzteres läuft nach hinten in zwei Arme (crăci) aus, die durch das Gabelholz zusammengehalten werden; das Querholz kommt unter den Langbaum (inimă) zu liegen u. hält dadurch das Gabclholz in waagerechter Lage. GR. Dim. splimiţă, splinişoâră, PI. -miţe, -şoâre. ET. ngr. σπλήνα // lat. spien, -nein (< gr. σπλήν) (PUSC. EW. 1625). SG. ALR SN I, K. 20; SN II, K. 344; ALR II/I, K. 2218, 40. splinuţă PI. -miţe S. f. (1783 BENKÖ 436) Goldrute F. (Solidago Virga aurea). ET. splină. spodobi Präs, -besc (1561 CORESI) LV. I. V. tr. pc. jdn. für würdig erachten. L-au spodobit D-zeu în ceata creştinilor celor drepţi (Ş. TAINE 69) Gott hielt ihn für würdig, in die Gemeinschaft der gerechten Christen aufgenommen zu werden. II. a se spodobi sich würdig erweisen. Ioan predtece încă în pântecele mumâni-sa fiind, prorocescului dar spodobi-se (EV. 1580, CCR 43) Johannes der Vorläufer. Cine se va spodobi, veacul acela să dobândească (CORESI TE4167b; Llc 20, 35).Să le dea anaforă... până când să vor spodobi de vor lua şi sfântapriceaş-tenie (Ş. TAINE 245). - In anderen Konstruktionen: Aşa nevoind s-au spodobit de dar de la D-dzău şi dezlega şi tâlcuia cuvinte greale şi nelesne cuprinse la priceput (DOS. VS. Noe. 6; 110b). O, cu câtă slavă te-i spodobitu, suflete! (COD. STU., HC II, 423). ET. ksl. săpodobili. spogârniceâlă PI. -cele S. f. (1688 BIBLIA) LV. Spange, Schnalle F. Şi luo spogărnicealele ceale ce era în grumazii cămilelor lor (BIBLIA 1688 Ri 8, 21, τούς μηνίσκους). (Un leah) l-au lovit pe hatmanul Velicico de i-au rupt spogârniceala de la frâul calului (NECULCE, LET.2 II, 231). ET. unbek. spogreşi (t) Präs, -şese V. tr. (1683 DOS.) 1. verfehlen, nicht treffen. Patimile sufletului... multe ori să ascund şi să spogreşesc deaca nu pun (preoţii) taregrije{DOS. VS. Dech. 4; 198a). - Absolut: (Fraţii) arun oberflächlicher Anstrich. Moinescii, om cu spoială de învăţătură (BRĂT.-VOIN. LD. 259) von oberflächlicher Bildung. Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii? (EMIN. O. I, 50) Stätte der Oberflächlichkeit. 2. pej.: Schminken N.; Schminke F. Un bărbat care adesea cu buzele mânjite de spoiala curtezanei venea să te sărute pe tine (NĂD. NUV. II, 176; zur Gattin des Mannes). ET. a spoi. SG. ALR II/I, K. 246; MN 3787, 117. spoit (1509 DERS) 1. Adj. 1. (mit Kalk) übertüncht. 2. (mit einer Metall- od. Farbschicht) überzogen. 3. pej.: geschminkt. II. S. n. 1. Weißein, Tünchen N. 2. Verzinnen N. 3. Überziehen N. ET. a spoi. spoitor (1703 GCD) 1. S. m. 1. PI. -tori Verzinner M. S. f. spoitoäre, PI. -toâre; spoitoreâsă, PI. -râse. 2. spoitori S. m. PI. Bisamblume F. (Centaurea moschata). II. S. n., PI. -toâre Tünchpinsel M., Streichbürste F. ET. a spoi. SG. ALRII/I, K. 260, 261; MN 3932, 149. Spolocânic S. f. (1832 GOL. CONDICA) erster Tag der großen Fasten, an dem alles Geschirr abgewaschen wird, um es von den Resten der in den Fasten verbotenen Speisen zu reinigen. Ca să le crească 500 spornic din îmbielşugare cânepa ...femeile se adună şi cinstesc băutură în ziua de Spolocanie (PAMF. AGR. 166). GR. Spălăcanie. ET. russ. poloskanije „Spülen”, mit Umstellung unter dem Einfluß von a spăla H ukr. spolokanje (DEX). sponcă PI. sponci S. f. (1740 IORGA S. D. XI, 266) MOLD. BUCOV. TR. ugs. 1. Haken M., Heftel N. (an Kleidern); PI. Haken und Ösen. Ici şi colea a ei haină s-a desprins din sponci ş-arată Trupul alb în goli-ciunea-i (EMIN. O. I, 79). 2.pe sponci dürftig, spärlich, knapp. Dicţionarul unui copil este foarte pe sponci (VLAH. GV. 133) der Wortschatz eines Kindes. Na, gustă de ici, cuconaşule, gustă de dincolo!, că la şcoală ştiu că vei fi mâncând pe sponci (GANE, CL XIII, 41; zu einem in den Ferien heimgekehrten Schüler). Fiind funcţionar, Sion avea timp ...să complete... lipsele enorme ale unei instrucţiuni altădată făcută pe sponci (GION 263). ET. vgl. şerb. nslov. russ. sponka, poln. szponka. SG. ALR SN IV, K. 1166. spor PI. sporuri S. n. (1642 ÎNV.2 18a) 1. Zunahme F., Gedeihen N., Segen, Vorteil M. în traiul (egumenului), bişug în toate şi spori în sufleteasca nevoinţă ca şi în veniturile mănăstirii (DOS. VS. Oct. 5; 47b). încă neînălţate fiind zidurile (Râmului), a venit într-o zi Rem să vadă sporul lucrului frăţine-său dincotro zidea Romul (NEC. COSTIN, LET.21, 58) um den Fortschritt zu sehen. Pe care om iubeşte D-zeu ... dă-i înţelepciune şi-l îmbogăţeşte cu sporiu d-zeiesc (VARL. CAZ.21,206a). La fugă ce spor săfie pedestraşului înaintea călăreţului? (MIR. COSTIN, LET.21, 351) welchen Vorteil könnte ... der Infanterist dem Kavallerist gegenüber haben? Pentru că ce voi călcaţi cuvântul Domnului? Nu va fi cu sporiu voao (BIBLIA 1688 Nm 14,41) es wird euch nicht zum Segen, Vorteil gereichen. In Wendungen wie: Ţi-i beutor bărbaţii, Beutor şi prădător Şi la lucru h-are spor! (I.-B. 185) gedeiht nicht. Spor la lucru! (spor la treabă!) viel Erfolg bei der Arbeit! Muncea bietul om ... alături cu muierea, de-i treceau năduşelele şi ca să dea şi ei în spor ba (ISP. LEG.2 174) sie kamen auf keinen grünen Zweig. Ea ... să fugă şi mai repede dă zor, însă, aşi, degeaba!, popa la fugit e mai cu spor (DULFU PĂC. 187) er kommt schneller vorwärts. Acolo o să-şi isprăvească el drama, la care lucrează de atâta vreme fără nici un spor (VLAH. DAN II, 87) ohne vom Fleck zu kommen. Dar burta tot în spor mergea-nainte (UR. LEG. 52; von einem Pfarrer, der abnehmen wollte) der Bauch wuchs immer weiter. 2. Zuwachs M., (Ja venituri) Mehreinnahme F., (Ja leaß Gehalts-) Zulage F. GR. veralt. spori. ET. asl. sporü „ergiebig”, bulg. spora „Überfluß”. SG. ALR SN III, K. 777; V, K. 1391. sporăvăi siehe sporovăi. spori Präs, -resc (1564 CORESI CAZ. I, 110) I. V. tr. zunehmen, anwachsen lassen, vermehren, -größem. (Părinţii vitregi) să să nevoiască ... în tot chipul... să sporească avuţia săracilor (CAR. PRE SC., GCRI, 278) die Habe der Waisen. Pe toată ziua diligenp. de la Strasburg sporea numărul tinerilor veniţi la învăţătură (GHICA 172). II. V. intr. zunehmen, gedeihen, wachsen, sich vennehren, -größem. împreunară-se lu Hs. cu botezul şi... creştea şi sporiia înti'u nevinovata credinţă (MS. 1648, GCR 1,131). Toate oricâte va face vor spori (PSALT. RÂMN. 1, 3). Să sporească grânele, Să împle pătulele (PP., GCR II, 320). Cine (tot) vorbeşte, lucrul nu-i sporeşte wer immerfort redet, kommt mit der Arbeit nicht vorwärts. Vgl. rac I. 1. ET. slav. sporiţi (şerb. sporiţi, tschech. spor zi ti, ukr. sporyty etc.) od. Ablcitg. von spor. sporire PI. -riri S. f. (1649 MARD.) Zuwachs M., Vermehren, Gedeihen N. ET. a spori. sporiş S. m. (um 1705, LR XXX, 14) Eisenkraut N. (Verbena officinalis), Vogelknöterich M. (Polygonum aviculare; PANŢU). Foaie verde de sporiş, Mândră, tu mă omorâşi Cu suiş, cu scoborâş (MF I, 748). GR. -ricin (BR.). ET. vgl. şerb. nslov. sporia. sporit (1683 DOS.) I. Adj. vermehrt, vergrößert. Oraşul... îl găsii sporit în mărime, de nu şi în frumuseţă (C. NGR. 60). II. S. n. Vennehren, Gedeihen, Zuwachsen N. învăţă şi deprinsă crescutul şi sporitul ce vrea să aibă spre hunătăţ (DOS. VS. Ian. 11; 10b). ET. a spori. sporitor Adj. (um 1660 STAICU 193) 1. zunehmend, fortschreitend. 2. gedeihlich. ET. a spori. spornic (1645 HERODOT 80) I. Adj. 1. gedeihlich, ersprießlich, ergiebig, ertragreich. Banii rău nu-i spornic (JIP. OP. 81) unrecht Gut gedeiht nicht. (Timpul) când se cuvine ca vânătorul... să dea nevinovaţilor săi adversari un răgaz ce, în curând, îi va asigura ... o mai spornică... izbândă (OD. PS. 38; von der Schonzeit) eine ergiebigere Ausbeute. Cunosc agricultori cari dau ... muncitorilor cosac prost sau brânză prea întărită în saramură, sub cuvânt că aşa sunt „ spornice ”, adecă ţăranii muncitori mănâncă mai puţin (MANOL. IG. ŢAR. 269) sparsamer. Fata ...la lucru era tare spornică (IARNIK, CL XV, 177) sie 501 sporovăi leistete tüchtige Arbeit, sic war fleißig. Zeiţei Vijeliei ... O oaie ş-un ţap spornic la dragoste-oi jertfi (OLL. HOR. 369) werde ich... einen fruchtbaren Bock opfern. In acea limbă spornică, vărtoasă şi limpede a ţăranilor noştri (OD. PS. 205) in jener üppigen, reichen ... Sprache. 2. veralt. von Steuerpflichtigen etc.: neu hinzugekommen. - Subst.: Vor avea. facultatea a se strămuta pe moşiile statului... spornicii (însurăţeii) ce nu vor avea locuri (JW. SUF. 81). II. Adv. tüchtig, mächtig. O luntre mică... înaintând spornic spre mal (GANE, CL XI, 299) der mächtig dem Ufer zueilte. ET. spor od. asl. spor mă sporovăi Präs, -iese V. intr. (1832 GOL. CONDICA) ugs. fam. (lebhaft) schwatzen. Elevii clasei a şeplea stăteau strânşi în curtea şcolii şi sporovăiau zgomotos între dânşii (VLAFI. NUV. 45). GR. sporăvăi (DEL. S. 39), sporoji (RC. 68). ET. viell. zu asl. süporu „Streit”. sporovăială PI. -ieli S. f. (1862 PTB) ugs. u. fam.: Geschwätz N. A vântura mereu din revistă-n revistă acelaşi borş de platitudini şi de sporovăieli răsuflate (VLAH. GV. 99; von einem Journalisten). Popa îţi vindicăsufletu cu sporoghiială dăspre lumea ailaltă (JIP. OP. 114). GR. sporoghiială (JIP. OP. 1. c. u. 156). ET. a sporovăi. spovâdă PI. -vede S. f. (16. Jh. PS. H. 103, 1) 1. Bekenntnis N. îmbletele meale cu spovadă Ţ-am spus, Doamne, fără de tăgadă (DOS. PS. V. 118,57). 2. TR. BUCOV. Beichte F. Lelea... a fost astăzi la spovadă Şi s-a întors supărată (MAR. SAT. 14; der Pfarrer hatte sie zur Keuschheit ermahnt). ET. postverbal von a spovedi od. ksl. ispovedi. SG. ALRII/I, K. 195. spovedanie PI. spovedanii S. f. (1581 CORESI OMIL. 49) Beichte F. Nici unul nu va scăpa din iad şi din muncă de nu va dezlega mai-nainte aicea păcatele cu ispovedania (MARG.2 41a). De la înmormântări, naşteri, cununii, spovădanii... sfinţia sa a strâns şi bănişori (I. NGR., CL III, 42). GR. LV. ispovedanie\ MOLD. spovădanie, spăvădanie. ET. ksl. ispovedanije. SG. ALRII/I, K. 195. spovedi Präs, -dese (16. Jh. PS. SCH. 42, 5) I. V. tr. l.pc. jdm. die Beichte abnehmen. - Fig.: Pe mulţi i-a spovedit cuţitul şi pe mai mulţi i-a grijii glonţul (DEL. S. 173). - Auch absol.: Preotul de va ispovedi fără de voia arhiereului său (INDR. 306). 2. LV. (16./17. Jh.) c. etw. bekennen. Saduchieii amu dzicu că nu va fi înviere, nece îngerii, nece duhu, iară fariseii ispovedeau amăndoao (CV2 24b; Apg 23, 8; ksl. ispovălujutu). Carele va vrea să se facă preot, de ... va lăsa să nu ispovedeascăpăcatul cela ce-l apără de preoţie (ÎNDR. 58) wenn er die Sünde ... zu bekennen unterläßt. Ispoveaduind multe lucruri cătră svântul Ioan (DOS. VS. Sept. 26; 29a). II. a se spovedi Beichte ablegen, beichten. Cine va îndrăzni a priimi... ispovedaniileßrä învăţătura episcopului acelui loc, acela ... nu numaipre sine se-au pierdut, ce şi câţi se-au ispovedit la el, neispovediţi sunt (PRAV. GÖV., GCR I, 89). Preotul să se ispovedească de păcatul lui la arhiereul său (INDR., GCR 1,161). Spovedeşte-te, nevastă, Că moartea e la fereastră! (I.-B. 458).’ GR. MUNT. LV. ispovedi; MOLD. spovedui, spovădui, spăvădui, LV. isp-. ET. ksl. ispovălati, -dëti; -dui < asl. -dovati. SG. ALRI/II, K. 284; II/I, K. 195; MN 2753, 97. spovedire PI. -diri S. f. (16. Jh. PS. SCH. 103, 1) 1. Beichte F. 2. Bekenntnis, Geständnis N. GR. Varianten wie bei a spovedi. ET. a spovedi. sprâfcă (t) S. f. (1789 SCL IX, 739) 1. Untersuchung F. : a face sprafeă eine Untersuchung vornehmen. Când auzi toată ziua ...jeluitorii... la faţa locului... facându-se sprafeă (Ah. OP. I, 563; typische Stellen aus einem Protokoll). De la descălecarea lui Dragoş, lupii au trăit în bună pace în ţară, că n-a mai jacul nime „sprafeă” ca să vadă câte oi s-au mâncat (C. NGR. 321). Făcând sprafeă în ispisoacele mele, am desluşit din holdul lor că unchiul meu ...a cumpărat la leal 1812 o hirtă de loc (AL., CL VII, 374) als ich in meinen Papieren Nachforschungen anstellte. 2. MOLD. fam. a face sprafeă de, din c. plündern. Prin lăzi lot au cotrobăit (ginerii), or să facă sprafea din lucruşoarele strânse cu atâta strădanie (de moşneag) (NĂD. NUV. I, 27; von einem Nachlaß). De ne-om muta în târg, se face sprcifcă. de orăndăşie şi de stăricica noastră (BOGD. BURS. 7). ET. russ. spravka. sprăhui etc. siehe sprehui. sprăvăli siche prăvăli. sprânceană PI. -cène S. f. (16. Jh. PS. SCH. 131,4) 1. Augenbraue F. Cei mândri ...să trufesc şi-şi rădică sus sprâncenele lor (MĂRG.2 32a). Dumiti-ache ieşi în fierărie fără tunică, cu capela pe o sprânceană, cu mânicile suflecate (SAD. PS. 79). Când intru în casă or în vorbă cu omu, mă uit mima cu coada ochiului 502 spre împrejur şi cam pă supt sprânceană şi... îl şi miros păromân ce-ipoate osu (JIP. OP. 128) ich beobachte ihn verstohlen. Vgl. ochi I. 2. c. A alege oameni pe (pe 0, MUNT, auch după) sprânceană Leute sorgfältig auswählcn. Cu o a treia parte din oastea sa, tot oameni aleşi pe sprinceană (ISP., CL XII, 205). Scoase pe soflAagiu şi pe stolnic... şi puse în locul lor pe alţii, aleşi de dânsul după sprânceană! (FIL. CIOC. 104). 2. fig.: Rand(strcifen) M. Şi-l duseră pre el în sprânceana muntelui (BIBLIA 1688 Llc4,29; scoc; ocppoog). Mănăstirea Râşca, pusă supt o sprinceană de branişte, la marginea şesului (VLAH. RP. 236). Abia era soarele ridicai de două suliţi de la sprânceana ogoarelor (UR. LEG. 69). Iar spre răsărit, în umbra Unor arbori de pe zare, O sprânceană de roşeaţă Făr ’ de vesle-ncet apare (RĂDUL. RUST. I, 238; Schilderung des Mondaufgangs). 3. am Seitenrand eines Schuhs angesetzter Streifen. GR. sprănceană, sprinceană, sprâlceană (Ş. TAINE 274); PI. sufimncele (DOS. VS. Oct. 23; 81a; Glosse: sprâncene)·, arom. flrăm-, frănţeană, sufrăndzeană, -frănleană, -frâmţeană, -frândzeană, -frânteană (PAPAHAGI), vgl. dazu PI. sufrundeale für -dzeale (SEV. NUNTA 226). - Dim. sprâncenată, PI. -ţe. Puşcarius Angabe, daß (PS. SCFI. 131,4) suprăceană stehe, ist unrichtig, die betr. Stelle hat die normale Form sprăncpnelor (Dat. PL). ET. lat. supercHia, PI. von -Hum, mit Anlehnung an geanäbzw.fruncea, Dim. von frunte; in arom. sufrän-dzeană stammt dz aus dzeană = geană; zu dem vortonigen n vgl. port. sobrancelha. Zu Bdtg. 2. vgl. gr. öippÜQ, lat. supercilium id. u. geană 3 u. 4. SG. ALR I/I, K. 20, 21; II/I, K. 10; MN 6819, 3. sprâncenat Adj. (1703 GCD) mit buschigen Augenbrauen. Iaca, măi, băbuşcă, ce ţi-am adus eu! Un băiet ochios, sprâncenat şi frumuşel de nu se mai poate (CREANGĂ, CL X, 106). Să te ferească D-zeu de fetele de popă! Ceva, ceva de-or fii sprâncenate, nu le mai ajungi cu prăjina la nas (GANE, CL II, 95). - Fam. iron.: călătorie sprâncenată! glückliche Reise! (zu jdm., dessen Fortgehen man nicht bedauert). Mă duc să slujesc pe D-zeu ...,, Călătorie sprâncenată... de rămâneai, îmi erai ca un frate; iară de nu, îmi eşti ca doi” (CREANGĂ, CL XII, 25). GR. spi incenat. ET. sprânceană. SG. ALR IVI, MN 6818, 3. sprâncenos Adj. (1703 GCD) mit buschigen Augenbrauen. ET. sprânceană. SG. ALR II/I, MN 6818, 3. spre Prâp. (1519 DERS) 1. LV. (16./17. Jh.) auf; a) Lage: Spre pieptul tău să îmbli (PO2 20; Gn 3,14; Gott zur Schlange). N-ară sta acicea piatră spre piatră ce să nu se râsipească (CORESI TE4 52a; Mt 24, 2). Spre mânipurta-te-vor (îngerii), să nu cumva să să împiiadece de piatră piciorul tău (MOLIT. 1689 Ps 90, 12, GCR I, 286). De va muri acel om neispovedil, acel păcat iaste spre preolul(PRAV. GOV. 65a). - b) Ziel: Şi-şpuse Pavelu mârule spre ei (CV2 2a; Apg 19, 6). Aşa lăsă Domnul D-dzeu somn spre Adam (PO217; Gn 2,21). Că şi dzioa şi noapte să. greiiia spre mine mâna ta (MS. 1710 Ps 31,4, GCR 1,365) lag schwer auf mir. Diese Bdtg. liegt auch in unsprezece „elf5, doisprezece „zwölf’ etc. zugrunde. - Fig. bes. in a nădăjdui, upovăi, a avea nădejde, upovăinţă spre D-zeu auf Gott hoffen. 2. LV. (16./17. Jh.) über (peste). De-devăr grăiesc voao că spre toată avuţiia lui pune-l-va el (CORESI TE4 54b; Mt 24, 47). Sângele lui spre noi şi spre feciorii noştri (PRAV. GOV. 148b). Şi chemând Is. pre cei 12 ucenici ai săi deade lor putere spre duhurile necurate (MS. 17. Jh. Mt 10, 1, GCR I, 194). Ca nu cumva să să mânie spre mine şi să mă zdrobască (MS. 17. Jh., GCR 1,66). 3. auf... zu, nach ... hin, gegen. Şi sări spre ei omulu cela ce era. întru elu duhul hicleanu (CV2 3a; Apg 19, 16). Mimi ...făcu un pas spre fereastră (ZAMF. LN. 40). Ca două braţe de gigant întinse spre cer (VLAH. RP. 7) gen Himmel. Drumul spre Bucureşti trecea printre două dealuri acoperite de păduri (VLAH. RP. 30). în depărtare, spre miazăzi, se pierd într-o lumină roşietică înălţimile Balcanilor (VLAH. RP. 35). Partea dinspre (veralt. despre) răsărit, apus etc. die östliche, westliche etc. Seite. Vremea trecu astfel, până spre sfârşitul lui august (ZAMF. LN. 42). Bolnavul merge spre bine der Kranke ist auf dem Weg der Besserung. 4. Ziel u. Zweck: zu. Obrazele... cele de ţapi suntföcute a îndemna spre jale şi spre întristare (INDR. 625) die Bockmasken. Au învila-vom pre Domnul spre mânie? (APOST. 1683 1 Kor 10,22, GCR 1,262). Prinseră-mă ca leul gala spre vânat (CORESI PS.5 23b; Ps 16,12). Căzacii, văzând spre ce este lucrul... au silit să între în şanţ, să se apere (NEC. COSTIN, LET.11, App. 94) als sie sahen, welchen Verlauf die Sache nimmt. Gätin-du-l (Hs.) pre acesta luişi spre scaun şi spre lăcaş (OMILIAI 1775, GCR II,’ 107). Feciorul de boier... îi dele (soţiei sale) spre slujbăpe fata unei ţigance (ISP. LEG.2 68) zur Bedienung. Spre folosul, spre binele omenirii zu Nutz und Frommen, zum Wohl der Menschheit; spre amintire zur Erinnerung; spre marea mea bucurie, mâhnire, mirare etc., am aflat că... zu meiner großen Freude, Betrübnis, Verwunderung etc. erfuhr ich, daß ...; veralt. spre pildă, exemplu zum Beispiel. Şi te foloseşte cu această a noastră osteneală spre mai mare laudă a lui D-zeu ... şi a sufletului tău mântuire (BIBLIA 1795, GCR II, 156; der Übersetzer zum Leser). Vor Inf.: um zu. Voinescu ... îl însoţise la Stroeşti, spre 503 sprchui a-lprezenta (ZAMF. LN. 16). O grämäjnie de unelte ... ţărăneşti, peste care sta azvârlită o bucată de muşama spre a le înveli (ZAMF. LN. 17). 5. veralt. (persönliche Beziehung:) gegen (către). Mila să-s arate, Cea de bunătate Spre noi, ticăloşii, Precum ne spun moşii (DOS. PS. V, 46, 23). D-dzău ... iaste drăgăstos şi milostiv spre tot oamenii carii fac voia. svinţiii sale (MS. 1661, GCR1,181). Spre cine se plâng mai mult oamenii, ce cât spre vecinii şi prietenii lor ...? (ŢICH. 3). 6. LV. (16./17.Jh.) gegen, wider (împotrivă). Scula-se-vor limbi spre limbi şi împăraţi spre împăraţi (CORESI TE4 52a; Mt 24, 7). Am auzitpre el grăind gtAaiuri de hidăspreMoisi şi spre D-zău (BIBLIA 1688 Apg 6,11). De iaste D-zău pentru noi, cine-i spre noi? (MS. 1698 Röm 8, 31, GCR I, 318). - Vgl. despre, înspre, peste. GR. supri (ŞEZ. IV, 202), spră. - Vgl. dâns I. ET. lat. super, mit Umstellung von -er wie in între, pre (< IntăA, per) u. Ausfall des u wie in sprânceană (s. d.). In unsprezece nb. unsprăzece etc. (zece) viell. supă- u. süpra nebeneinander. SG. ALR SN IR, K. 763,766; V, K. 1427; VI, K. 1830. sprehuiV.tr. (1905 VICIU) MOLD. TR. ugs.: ausschütteln. Ai sprehuit fânul? (VICIU). GR. MOLD, auch şprehuv, TR. sprăhui, şprăhui. ET. zu prah (praf). SG. ALR II/I, MN 6826, 4. sprehuită PI. -ite S. f. (1888 RETEG.) MOLD. TR. ugs.: leichtfertiges Weib. în zadar îlsßtui mamă-sa să nu mai umble după cea sprăkuiată (RETEG. POV. V, 76). GR. sprăhuiată. ET. a sprehui. sprejeni etc. siehe sprijini. sprenţ siehe spenţer. sprenţâreţ siehe sprinţar. sprenţer etc. siehe spenţer. sprijeni siehe sprijini. sprijin PI. sprijine S. n. (1800 BUDAI-DELEANU) Stütze F., Halt M. Mergând Iulian în coantraperşilor, sprâjana sa o a fras (D-zeu) de 1a. dânsul (ŞINCAIHR. I, 77). Mai lungeşte-mi viaţa Până vine maică-mea, Că maica-i bătrână tare Şi. alt sprijin nu mai are! (I.-B. 500). Toată situaţia la care ajunsese ...se datora ... unor sprijine (BRĂT.-VOIN. LD. 39) der ihm von mehreren Seiten zuteil gewordenen Unterstützung. în sprijinul părerii mele zur Stütze meiner Behauptung. Punct de sprijin Anhaltspunkt. GR. TR. BAN. ugs. sprâjână(ŞINCAI 1. c.), sprijană (BUDAI-DELEANU Prolog).’ ET. asl. süprpzenü, Part, praet. pass, vonsprpali, sprţgş „conjungere”, wovon wahrscheinlich zunächst a sprijini abgeleitet u. dann erst aus diesem das Subst. gebildet wurde. sprijineâlă PI. -neli S. f. (1651 PSALT. 184) 1. veralt.: Stütze, Unterstützung, Hilfe F. Şi-n ceas de năvală A lui Hs. maică i-i de sprijineâlă (domnului Duca Vodă) (DOS. VS. Titelblatt, Rückseite). Le-au ieşit (leşilor) alte roate în sprijineâlă (MIR. COSTIN, LET.2 1, 299). 2. LV. Widerstand M. Acel şanţ... Traian împăratul să-l fi săpat pen tru sprijineala despre tătari (MIR. COSTIN, LET.21, 22). GR. sprijineâlă (CANT. HR.2 98). ET. a sprijini. sprijini Präs, -nesc (16. Jh. PS. H. 47, 4) 1. V. tr. 1. stützen, halten. Pe braţ capu-mi sprijinesc Şi tot la mândra, gândesc (I.-B. 12). Atlas în vechime sprijinea cerul pe umeri (EMIN. O. I, 152) hielt, trug. Inorogul, şi dreptăţii bizuit, şi datului cuvânt şi giurământ sprijenit fiind (CANT. IST. 193) auf das gegebene Wort... gestützt, bauend. Iară pre mine pentru nerăutatea sprejiniş şi mă-ntăriş denaintea ta în veaci (DOS. PS. SLAV. R. 40,12, GCR 1,248), VULGATA: suscepisti. (Berbecele) ce să vâneadze şi cu ce viaţa să-şi sprijinească neavând (CANT. IST. 197) da er nichts hatte,... womit es sein Leben erhalten konnte. 2. schützen, verteidigen. Doâă lucruri sprijinesc pre bărbat să nu se pedepsească cându-şi va bate muiarea (INDR. 152). Acela ce ş-au sprijenit viaţa să nu aibă nici o pedepsire (ÎNDR. 39). 3. veralt.: auf-, zurückhalten. Cela ce va sprijănipre doi vrăjmaşi pentru să-i împarţă când se vor bate amândoi (INDR. 242). Căpeteniile înfăşară (trupul sfântului) în prostirile aceale... de sprejinirăsângele svinţiii-sale (DOS. VS. Noe. 24; 160a). Două cară mocăneşti... le-au sprijinit turcii şi le-au luat cu tot (DION., TEZ. II, 217) fingen die Türken ab. 4. veralt. pe vrăjmaş etc. dem Feind etc. standhalten, widerstehen. Ce şi mânele le erau slăbite (moldovenilor) şi nu puteau sprijini mulţimea turcilor (NEC. COSTIN, LET.2 1, 463). Leşii, încet păşind, sprijineau năvala turcilor (NECULCE, LET.2 II, 202). Cătanele aveau şi foc şi tătarii nu puteau sprijini acel foc (AMIRAS, LET.2 III, 127) Feuerwaffen. II. a se sprijini 1. sich stützen (auf...). 2. (auf etw.) basieren, sich gründen (auf). GR. BAN. sprijoni (WEIG. JB. III). - Präs. LM. gewöhnl. 1. Pers. Sg. sprijin, 2. sprijini, 3. Sg. u. PI. sprijină', Konj. să sprijine', Imperat. sprijină. ET. sprijin. 504 spulbera sprijininţă S. f. (1680 DOS. PS. SLAV. R. 88, 19) LV. Stützen N. GR. sprijeninţă. ET. a sprijini. sprijinire PI. -niri S. f. (16. Jh. PS. H.) 1. Stützen N. 2. Stütze, Hilfe F. Sprejenirea lui de la tinre (PS. H. 83, 6). GR. sprejenire. ET. a sprijini. sprijinitor (16. Jh. PS. H.) I. Adj. stützend, unterstützend. II. S. m., PI. -töri Beschützer M. (DOS. VS. Sept. 26; 29b). Tu, Doamne, sprijinitoriul mieu eşti (PSALT. RÂMN. 3, 3) du, Herr, bist mein Beistand. GR. veralt. sprejenitoriu (PS. H. 88,27), sprejinitoriu (PS. H. 45, 12). ET. a sprijini. sprins etc. siehe dâns GR. sprinten Adj. (1477 DERS) 1. behend, flink, hurtig. Luţica, sprintenă şi uşoară, păru că zboară pe dinaintea lui Toderilă şi-l lăsă. cu mult în urmă (I. NGR., CL VI, 52; sie liefen um die Wette). Sprintini vor fi cei ce vor goni pre voi (BIBLIA 1688 Js. 30, 16). Cal tânăr şi sprinten la fugă (AL. PP. 109). 2. LV. leicht bewaffnet. Ascultând împăratul vorba Tomei... i-a dat o somă de oaste moschicească... şi o somă de oaste sprintenă (AMIRAS, LET.2 III, 118). GR. auch substantiv, sprintenâş (VLAH. RP. 237). 3. (von der Kleidung:) leicht. îmbrăcămintea-i sprintenă, sângele răcit de bătrâneţe şi foamea... îi sfredelea simţirea (NĂD. NUV. I, 93). GR. Dini. sprinte(i)âr, sprintenel. ET. slav. *süpr$tmü, vgl. sprentan „beholfen”, nslov. spreten „geschickt”. SG. ALR II/I, K. 88. sprinteni V. refl. (1705 CANT.) behend, leicht werden. Lupul, dupăgreuimea ce avea, cu cât mai mult putu să sprintini şi de năprasnă pre săracul armăsariu de nări apucă (CANT. IST. 64). GR. sprintini. ET. sprinten. sprintenie S. f. (um 1690 MIR. COSTIN) Behendigkeit, Flinkheit F. Iuţimea picioarelor şi sprin-tiniia carea leul în timpul său purta (CANT. IST. 198). Vedem acum la cerchezi că acest fel de port de încălţăminte pentru sprinteniie ţin (MIR. COSTIN, LET.1 I, 28). ET. sprinten. sprinţar Adj. (16. Jh. PS. SCH.) flüchtig, flatterhaft, wild, ausgelassen. Când va fi bărbatul om rău sprânţar şi va îmbla den loc în loc şi den sat în sat (INDR. 158). Urit-ai cire hrăneaşte sprănţarile în deşertu (PS. SCH. 30, 7). Se-nalţăcodrii s-o privească (Bistriţa), sprinţare-isarpâraiele-n cale (VLAH. RP. 219) in ausgelassenen Sprüngen eilen die Bäche ihr entgegen. Margareta era sprinţară, şăgalnică şi neastâmpărată. Avea şaptesprezece ani (VLAH. NUV. 50). Căci sprinţar şi. înşelător este gândul omului (CREANGĂ, CL XV, 2). Faunul sprinţar din munte la. Lucretil vine des (OLL. FIOR. 67; velox Faunus). GR. veralt. sprânţar, bisw. -ret - Augm. sprinţăroi (CREANGĂ, CL IX, 457). ET. Scheint mit sprinten verwandt zu sein. SG. ALR SN IV, K. 911. spudaxi Präs, -xesc V. tr. (1808 IORGA S. D. VIII, 49) veralt.: studieren. Am fost la Paris. „Şi ce-ai spudaxit. acolo? ” Am studiai legile (AL., CL VII, 368). ET. ngr. σπουδάζω, Fut. -δάξω. spudaxit Adj. (1863 FIL. CIOC.) veralt.: gebildet, ugs.: studiert. Pe acei timpi... toţi junii muchelefi şi spudaxiţi aveau câte o bibliotecă... (FIL. CIOC. 50). ET. a spudaxi. spudeu PL -dei S. m. (1635 DRHB XXV, 34) veralt.: Studierender M. ET. ngr. σπουδαϊς. spuitorPl. -tori S. m. (1561 CORESI) LV. Bote M. Duseră-se spuitorii lu Ioann (CORESI TE4129b; Lk 7, 24). Aicea lătrătoare şi de minciuni spuitoare eşti! (CANT. DIV. 15b) Lügenverbreiterin. ET. a spune. spulbera Präs, spülber (1681 DOS. AA lit. 11/36, 76) 1. V. tr. 1. vom Wind etc.: praful etc. den Staub etc. (blasend) umher-, ver-, zerstreuen, (auf)wirbeln. Viscolul ridica omătul în valuri şi îl spulbera în văzduh (VLAH. IC. 50). Vântul de toamnă suflă în horn, ajunge vatra, spulberă cenuşa, dezvălind tăciunii (CRAS. SCH. IV, 267). Ca praful ce-l spulberă vântul de pre j’aţa pământului (PSALT. RÂMN .1,4). 2. fig. (wie Staub) in alle Winde zerstreuen, hinwegfegen, zerstäuben, in Staub auflösen, vernichten. Arun-căndu-vă la vale Spulberaţi pe-a voastixi cale Duşmanii (I. NGR., CL I, 314). Vârfu muntelui Rizi, clătinat de un vânt grozav, se desprinde şi cade în vale, spulberând sate şi oraşe (I. NGR., CL II, 176). Multe idei greşite de ale bătrânilor şi de ale boierilor am spulberat (GHICA 252). II. a se spulbera 1. sich in Staub auflösen, zu Staub werden. 505 spulberare 2. a se spulbera pe cn. über jdn. zornig werden. Ce ai făcut tu cu Anita? ... tu iară le-ai spulberat pe ea (SLAV., CL V,6). GR. spulbăra (DOS.) ANTHROPON. Radu Spulber (1635 DRHB XXV, 156). ET. lat. *expülvero, -äre, vonpălvis (mm. pulbere) „Staub”. SG. ALR SN I, K. 183. spulberare S. f. (1673 DOS.) 1. Aufwirbeln, Zerstreuen N. Ce veţi fi suflat cu spulbărare (DOS. PS. V. 1, 20). 2. Vernichten N. GR. -bă-. ET. a spulbera. spulberat Adj. (1681 DOS. TR. 65a) 1. (von Staub etc.) aufgewirbelt, zerstreut. 2. flg.: verwirrt, zerstreut, leichtsinnig. 3. fig.: zornig, wütend. Se vede cum că n-a băut azi nimic, că e cam spulberat (SLAV., CL V, 5). GR. spulbărat. ET. a spulbera. spulberâtic Adj. (1818 BUDAI-DEL.) 1. leichtsinnig, -fertig. Of, of, om. spulberatec ce eşti! Ţie îţi vine a glumi, dar cum să dau ochii cu arhiereul '...? (CRĂS. SCH. II, 34). 2. stürmisch (BUDAI-DEL.). GR. -tec. ET. a spulbera. spulbcrătură PI. -turi S. f. (1868 BARAC.) 1. (Schnee-, Staub-)Wirbel M. 2. BUCOV. buruiană de spulburături Gamander M. (Teucrium chamaedrys; PANŢU). GR. spulburătură. ET. a spulbera. spuma Präs, -mez (um 1560 BRATU SCLXXV, 154) I. V. intr. Schaum bilden, schäumen. Când îl apucă (duhul necurat), îl trânteşte jos, îl scutură, gura aspu-mează, scrâşneşte cu dinţii lui (ANTIM DID. 133; nach Mk 9, 18). în jurul clădirii negre (a morii) fierbeau apele spumând (SAD. POV. 182). Fericirea ei spuma ca o cupă de şampanie (ZAMF. LN. 111). Fig. Şi cum poţi să ne dovedeşti aceasta? zise hogea spumând de turbare (CORN. SAT., GCR II, 366) schäumend vor Wut. II. a se spuma schäumen, sich mit Schaum bedecken, Schaum bilden. Toarnă peste albuşuri spirt de vin, pre care apoi le bate cu mâna până se vor aspuma (PIRU ENC. II, 62). GR. veralt. aspuma. Vgl. a spumega. ET. lat. spümo, spumăre. SG. ALR II/I, MN 6900, 13. spumat Adj. (1600 COD. STU.) schaumbedeckt. Alţii vor fi sângeraţi... alţii aspumaţi (COD. STU., HC ÎI, 470). GR. LV. aspumat. Vgl. înspumat. ET. a spuma. spumâtic Adj. (1832 GOL. CONDICA) schäumend. Spumâtic pârău (CL V, 279). ET. a spuma. spumă PI. spume S. f. (1561 CORESI) 1. Schaum M. Feţişoara lui, Spuma laptelui (AL. PP. 3) so weiß wie Milchschaum. Şi căzu la pământ, tăvă-liia-se cura-i spumele (CORESI TE4 88b; Mk 9, 20). La castel în poartă calu-i Stă a doua zi în spume (EMIN. 0.1,68) schaumbedeckt. A face spume Schaum bilden. A jd.ee spume la gură (de mânie vor Wuţ) schäumen. Când te-nalţi... atunci (românul) te măreşte, face spume la gură lăudându-te (JIP. OP. 131) er schäumt über. Spumă de ouă Schnee (von geschlagenem Eiweiß). A lua spuma, de pe ciorbă die Suppe abschäumcn. 2. spumă de mare Meerschaum M. (Mineral). Erich îşi aprinse pipa sa. de spumă (SLAV., CL X, 308). ET. lat. spuma. SG. ALR SN II, K. 513; ALR II/I, MN 6900, 13. spumega Präs, spumeg V. intr. (1803 ARHIVA III, 290) schäumen. Armăsarii spumega, Frâiele şi le muşca (AL. PP. 168). Cititori de-aşezăminte Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte (EMIN. O. I, 150). A spumega de mânie, de furie, de ciudă vor Wut schäumen. ET. zu spumă, nach a fumega. spumos Adj. (1703 GCD) voll Schaum, schäumend. Pe un pisc sălbatic şi vijelios, Unde urlăi-n poale Argeşul spumos (BOLINT.11,214). Când cupele spumoase îneacă mintea noastră în vise, rătăciri (SIHL. 22). Vin spumos Schaumwein. ET. spumă. spune Präs, spun (1521 NEACŞU) 1. V. tr. 1. sagen. Spune tot ce ştii! sage alles, was du weißt! Spun că a murit es heißt, er sei gestorben, er soll gestorben sein. Ce-ţi spun eu was ich dir sage (=es verhält sich wirklich so). Ce spunea în scrisoare? was stand im Brief? A spune o poveste, o poezie ein Märchen erzählen, ein Gedicht aufsagen; a-şi spune păcatele seine Sünden bekennen. - Auch absol.: Cum îţi spuneam, nu se poale wie gesagt, es geht nicht. Nu mai spune! was du nicht sagst! Vgl. a auzi I. 1. b, moş 2, orb. 2. angeben, nennen. Când s-a făcut fermanul pentru scosul acestor boieri, s-a fost uitat să spuie şi pre Maxut 506 spurcat postelnicul ce era închis împreună cu dânşii (AXINTE, LET.2II, 137). 3. pc. jdn. nennen, angeben, verraten. De la noi a treia casă, Tot suspină o preoteasă, C-a bătut-o preolu Să-şi spună ibovnicii (I.-B. 10). Chipu-i îngeresc... mersu-i plin de farmec, cu pas legănător, O spun mai mult că-i fată, decât, că e fecior (AL. POEZII III, Leg. 123; von einem als Knabe verkleideten Mädchen) verraten, lassen erkennen. Nu-ţi bate joc de mine, că te spui lui Alecu (XEN. BR. 64) ich verpetze dich bei Alecu. O sä le spun învăţătorului ich werde dich (beim Lehrer) verpetzen. 4. arom. zeigen. (Capra) T-aspuse calea, ţe-apucară căpârli (PAP. BASME 27) sie zeigte ihm den Weg, den die Ziegen cingeschlagen hatten. II. a se spune 1. a se spune că... man sagt, daß ... 2. sich zu erkennen geben. Ajungând (Lescinschi) în hotarul prusesc, n-a mai putut să se mai tăinuiască, ce a căutat numai a se spune (NECULCE, LET.2 II, 382) er mußte sich zu erkennen geben. O, dulcele mieu fiiu! eu îţi auziarn glasul şi nu vrei să mi te spui că eşti iubitulfiiul mieu (MS. 18. jh., REV. TOC. III, 350) du willst dich mir nicht als mein teurer Sohn zu erkennen geben. GR. konjugiert wie a pune. LV. 1. Pers. Sg. Präs. spun iu, 2. spuri (PS. SCH. 49, 16); TR. Perf. spunséi, Part, spiins (FR.-C. MOŢII 77), Verbaladj. spuitôr. ET. expœo, -ère „darlegen”. SG. ALR I/I, K. 107; VU, K. 272; SN IV, K. 993; V, K. 1365, 1393,1395-1398, 1483; VI, K. 1584, 1623, 1631, 1633, 1643, 1751, 1816; VII, K. 1988-1990, 2060,2151. spunere PL spuneri S. f. (16. Jh. PS. H. 93, 20) 1. Sagen N. 2. veralt.: Spruch M. Mă mirai prea mult de această spunere (GOR. HAL. IV, 37). ET. a spune. spurca Präs, spurc (16. Jh. CV2 29b; Apg 24, 6) I. V. tr. 1. besudeln, verunreinigen, bes. fig. im religiösen u. sittlichen Sinne. Şi plopul e înalt, dar îl spurcă ciorile (Z. I, 256). Nu ce întră în gură spurcă pre om, ce iese (BIBLIA 1688 Mt 15, 11) was zum Mund cingeht, das macht den Menschen nicht unrein; sondern was zum Mund ausgeht, das macht den Menschen unrein. Preotul, de va spurca patul tătâni-său ... să se pocăiască 10 ani (PRAV. GOV. 122a) der Priester, der das Ehebett seines Vaters entweiht. Speisen u. Getränke werden als verunreinigt und ungenießbar angesehen (se spurcă), wenn sie von einem toten Tier berührt werden; ebenso Fastenspeisen, wenn sie mit Fleischpeisen od. Geschirr, worin diese aufbewahrt wurden, in Berührung kommen. Umblă mai cu chibzuială! Nu-mi spurca, te rog, friptura! (DULFU PĂC. 101; zum Teufel, der sich einen Frosch briet u. damit den Fleischpieß des Helden berührte). 2. a spurca miercurea, den Mittwoch als Fasten tag nicht cinhaltcn. 3. ugs. pc. jdn. verfluchen. Când auzi întâi cucul în faţă, e a bine; de auzi pupăza întâi, te spurcă (ŞEZ. I, 191). Miliţia îi strică (pe flăcăi), mânca-o-ar focu! Să n-o spurci? (RADUL. RUST. I, 151). 4. absol.: (Knöchelspiel: beim Spiel „în armean ” aus dem Spielkreis) keinen Knöchel herausschlagen (ISP. JUC. 80). II. a se spurca sich verunreinigen, beflecken, so bes. durch den Genuß von Verbotenem (z. B. von Fleischspeisen in der Fastenzeit), dann iiberh. durch den Verstoß gegen ein religiöses od. sittliches Verbot; daher auch: kosten (von verbotenen Speisen etc.). Oarecine se va spurca în lunea brânzei cu carne şi în lunea dintâu de brânză, 4 ai. să se pocăiască (PRAV. GOV. 121a). N-are mălai să mănânce, Nici de dulce să se spurce (I.-B. 183). Aceia nu intrară în casa de judecată, să nu se spurce, ce să mănânce paşti (CORESI TE4 228a; Jo 18, 28). Pescarul nostru se spurcase la. bani, el, de câte ori avea ceva peşte bun şi proaspăt, trecea pe la curtea împărătească (ISP. LEG.1 I, 54; die Königstochter hatte bei ihm Fische gekauft u. großzügig bezahlt). Câinele uneori intră în biserică, dar nici biserica nu se spurcă, nici câinele nu se sfinţeşte (Z. 1,364) doch wird weder die Kirche dadurch entweiht, noch der Hund geweiht. ET. lat. spurco, -äre. SG. ALR II/I, Supl. K. 9; MN 4856, 2; 4868, 3. spurcäci PI. spurcäci S. m. (1837 CIH. IST. NAT. 108) Zwergtrappe F. (Otis letrax). S. f. spurcoäicä, spârcoaică (CIH.), spârchică (BARC.). GR. spâr-. ET. zu a spurca. spurcare S. f. (1681 DOS., AA lit.II/36, 60) Besudeln, Verunreinigen; Entweihen N. ET. a spurca. spurcat (16. Jh. CV2 86b; 2 Petr 2, 7) 1. Adj. 1. (religiös und sittlich) unrein, unheilig, entweiht; vgl. a spurca. Tot. ce întră prin mâna ţiganului. devine spurcai (ŞEZ. 1,213). Tu ce sub flori ascuns-ai năpârci spurcate, crunte (BOLINT.21, 203) ekelhafte ... Nattern. - Auch substantiv.: Cum ne-au simţit spurcaţii de turci, au început să. dea. năvală (GHICA 16) die gottverdammten Türken. Pre toţi. pre câţi au fost cu acel spurcat de Arie... i-a dat anathemei (săbo-rul) (ÎNDR. 393) alle Anhänger des verruchten Arius. 2. verdammenswürdig. Cine ia camătă, de ... va vrea acea dobândă nedreaptă şi spurcată să o dea săracilor (INDR. 280) wenn er jenen Unrechten und schmutzigen Gewinn den Armen schenken will. Pornindu-sä cu 507 spurcăcios ihoste spurcate asupră-i maică-sa şi el nevrând, i-au pusii-i în pizmă o năpaste şi l-au pârâtu-l la giudeţ (DOS. VS. Sept. 26; 31b) als seine Mutter in schändlicher, gottloser Liebesgiut für ihn entbrannte. 3. boală spurcată Aussatz M. Sä povesteaste cum într-aceaia vreame au intrat în Ţaringrad boala cea spurcată (DOS. VS. Dech. 31; 247a). II. s. m. spurcatul der Teufel. III. S. n. 1. Besudeln; Entweihen N. 2. verhüllend für: Kot, Unflat M. Ce condiţie să împlinesc? „ Ca să mănânci spurcaţii ista? ” (ŞEZ. I, 285). 3. Namen verschiedener Krankheiten, vgl. 1. 3. GR. spurcat (ÎNDR., DOS.). ET. a spurca. SG. ALR II/I, K. 121; MN 2744, 95; Supl. K. 9; SN I, K. 238. spurcăcios Adj. (1673 DOS.) 1. schmutzig, besudelt, unrein. 2. unheilig, gottlos. - Substantiv.: Iarăspurcăcioşii perirea le vine (DOS. PS. V. 36, 91). ET. a spurca. spurcăciune PI. -ciüni S. f. (16. Jh. PS. SCH.) 1. unreines, unheiliges Wesen, Unreinigkeit F., Unflat M. Bărbatul cruntu şi hicleanu spurcăciure-i Domnului (PS. SCH. 5, 8) ist dem Herrn ein Greuel. Şi ne curăţă de toată spurcăciunea, şi mânluie ... sufletele noasfre (ACATH1ST 1801, GCRII, 184; zu Gott). Vas de vin ... carele va fi plin şi va cădea şoarece au altă spurcăciune ... şi se va neca acolo (INDR. 387). Uniţi-vă în cuget... şi-mi tiimiteţi... ajutoruri, ca să zdrobesc gi~u-mazul spurcăciunilor de agareni (ISP., CL XII, 180; Fürst Stefan an die christlichen Fürsten). Ugs. euphemistisch für lup „Wolf’ (RC. IR.). 2. ugs.: EkzemN. Gălbinarea, spurcăciunea, spasmuri (APĂR. SĂN. I, 131). ET. a spurca. SG. ALR II/I, K. 121; Supl. K. 9 spurcător Adj. (um 1560 BRATU, SCL XXV, 155) besudelnd, verunreinigend. - Auch substantiv. ET. a spurca. spurcătură PI. -turi S. f. (1680 DOS. PS. SLAV. R. Dt 32, 16) LV. 1. Greuel M. 2. unreines, unheiliges Wesen. ET. a spurca. spurcoâică siehe spurcaci. spusă PI. spuse S. f. (16. Jh. PS. SCH.) Aussage, Angabe F. in Verbindungen wie: după spusa, spusele lui nach seiner Aussage, seinen Angaben. în tot pământul ieşi spusa lor, şi în cumplitul lumiei cuven-tele lor (PS. SCH. 18, 5). Şi de-aceea spusa voastră era sântă şi frumoasă (EMIN. O. I, 35) was ihr sagtet. GR. spus, PI. spusuri S. n. ET. Part. v. a spune. spuză PI. spuze S. f. (1642 CAZ. GOV. 84) 1. heiße Asche. Şi coapserăpielmul... turle de azime în spuză (BIBLIA 1688 Ex 12, 39) ungesäuerte Brot-fladen. Când coci oul în spuză, să nu-l acoperi de tot (ŞEZ. VII, 116). Va mai veni oala la spuză es wird noch die Zeit kommen, wo du meine Hilfe in Anspruch nehmen wirst, es ist noch nicht aller Tage Abend (vgl. căuş). Vgl. cenuşă. 2. fig.: Haufen M., Schar F. După aceia s-au slobozit turcii la ceialaltă spuză de ţară, de i-au snopit şi i-au sfărâmat {mC. COSTIN, LET.21,465; ähnl. URECHE, LET.21, 229). Sonst nur noch in Verbindungen wie: Aveau aceşti oameni o spuză de copii (ISP. LEG.2174) eine ganze Schar Kinder. Toamna vine, frig şi ploi, Brumă... spuză de nevoi (RĂDUL. RUST. I, 68). Toate bogăţiile lui Por împărat nu sunt nimica toată pe lângă atâta spuză de avere (CL XVI, 262) gegen solch unermeßlichen Reichtum. ET. vgl, alb. shpuze < lat. spodium (gr. σποδιά). Weitere Lit. bei CIORANESCU 8113. SG. ALR II/I, MN, 3881, 133; K. 284, 285; SN IV, K. 1061, 1073; V, K. 1337. spuzeâlă PI. -zeii S. f. (1840 POEN. I, 530) große Menge von Bläschen etc., Ausschlag M.oltarea intelectuală, de la care depinde starea, morală şi materială a poporului (GHICA 212). Inculpatul se menţine în stare de arest der Angeklagte verbleibt in Haft. A fi în stare (să) imstande sein (zu): Ar fi în stare să le omoare er wäre imstande, dich umzubringen. A mai sprijini războiul ei în stare mai mult nu-s (BELD., LET.2 III, 379). Oficiul, ofiţerul stării civile das Standesamt, der Standesbeamte. 3. Kirchenstuhl M. Pretutindeni, între cele două. stări Pân-la uşa-mpărăteascăSunt aprinse lumânări (SPER., GAZ. SĂT. XIV, 396). La biserică, duminica, sta în starea cea mai dinainte (LIT.). 4. Wohnen N., Aufenthalt M. Chiar de nu m-ar ţine un ban în starea ta în Paris, eu tot nu te-aş lăsa (să le reîntorci) (XEN. BR. 36). 5. Station F. bei einem Begräbnis (siehe popas). Prima stare sefa.ee de comun îndată, după ce s-a scos mortul din casă afară (MAR. ÎNM. 289). 6. la starea locului (= la faţa locului) an Ort und Stelle. Bătrânii... după ce au ajuns la starea locului, se pun cu o puşcă încărcată la pândă (MAR. ORN. I, 55). 7. veralt.: Stand M., Klasse F. Lăcuitorii oblasti(e)i Basarabiei să împart în stăiili următoari:... partea duhovnicească ... dvorianstva ... boiernaşii (AŞEZ. 1818, GCRII, 219). Alte două corturi erau gătite pentru starea boierilor (GHEORGACHI, LET.2 III, 332) fur den Adel. 8. Statur F. în starea trupului scundateci şi groşi (DION., TEZ. II, 222). 9. veralt.: Instanz F. Judecătorii ţării săjudecepricinele lăcuitorilor ce vor avea la trei stări, adecă la trei divanuri (DION., TEZ. II, 166). 10. Vermögen N. Nu poţi zice că n-ai stare, căci. ştim că sărac nu eşti (PANN PV. M. II, 68). N-aş vrea să-i mănânce starea bărbatu-său (AL., CL IV, 310). Cu stare vermögend, bemittelt. 11. Starea de faţă Anwesenheit F. (CANT. IST. 12; für prezenţie). ET. a sta. SG. ALR IUI, MN 2749’, 96. stareţ PI. stareţi S. m. (1576 DERS) Prior, Abt M. (vgl. egumen). Prin râvna şi stăruinţa cuviosului arhimandrit şi stareţ sf. mănăstiri Neamţul şi Secul (INSCHRIFT 1850, CL IV, 249). Pristăvindu-se ... stanţa ... să strânseră ca să o îngroape (MINETUL 1698, GCR I, 319). - S. f. stâreţă, PI. -ie (1597 DIR, 1628 DRHB XXII, 278) Äbtissin, Priorin, Oberin F. GR. stariţ(ă): ebenso die Ableitungen. ET. ksl. star Ici, -rica. SG. ALR II/I, MN 2749', 96. stäroste PI. starosti S. m. (1473 DERS) 1. ehern.: Innungsvorsteher, Zunft-, Altmeister M. Populaţiunea oraşelor se compunea de meseriaşi şi negustori împărţiţi în isnafuri sau corporaţii ...fiecare corporaţie cu starostele său (GHICA XIV). Staroslea şi cu epitropii să aibă voie să judece pe neguţătorii de la această cumpanie (DOC. 1803, TEZ. II, 316). - Fig. Culmea întinsă a Penteleului, starostele munţilor din Buzău (OD. PS. 206) des Fürsten der Berge. 2. ehern.: Stadt-, Kreishauptmann M. Strâmbălăţile ce s-are face la. margine de îmbe părţile să le certe starostii de Cameniţă, de Hotin şi de Cernăuţi (NEC. COSTIN, LET.2 1, 398). Iară vinovatul... s-au prins la mâna staroslei de Liov (PRAV. MOLD.3 1070). Starostele cetăţii, Aristarh, păşind de la. casa sfatului (DOS. VS.Noe. 14; 126b). 3. Brautwerber, Heiratsvermittler M. De băietanul stă-ruieşte în hotărâre că vrea şi vrea (să ia fata), atunci tatăl său... merge de cată doi gospodari drept starosti pentru a se duce ...la cutare fată în împeţit (SEV. NUNTA 35). Vlad luă. de stărostoi Pe cumătrul Molohoi (BOGD. POV. 76). GR. m. Art. auch staroslea, Gen./Dat. starostei. -Augm. in Bdtg. 3 stărostoi. ET. asl. starosta. SG.ALRH/I, K. 161,162, 164; MN 2673, 78; 2686, 80; 2749’, 96. stat1 PI. staturi S. n. (1581/2 PO) 1. Körperlänge: Gestalt, Statur, Größe F., Wuchs M. Mic, mare, mijlociu de stat klein, groß (gewachsen), mittelgroß, von kleiner, großer, mittlerer Statur. Mic la stat, mare la sfat klein aber oho! Rahila era. frumoasă de stat (PO2 98; Gn 29, 17). Cine poale să-şi adauge statului său un cot? (EV. 1894 Mt 6,27). Vitej cu staturi nalte (DOS. PS. V. 146,34) hochgewachsene Kämpfer. (Lung, înalt) de un stat de om von der Länge, Höhe eines erwachsenen Menschen: Drumul troienit pe alocurea de un stat de om (CL XVII, 5) mannshoch. 513 stat2 Ne dăm afund în marc la douăzeci şi la treizeci de staturi de om (GH1CA 412; ein Schwammfischer spricht). Daher: 2. MUNT, stal, TR. lumină de stat dünne Wachskerze, die in der Länge des Toten hergestellt, zu einer Scheibe gewunden u. am Haupt des Verstorbenen angezündet wird: Totenkerze F. - MOLD, dafür toiag. 3. LV. Lage F., Stand, Zustand M. America... vine supt noi, cum ar fi stalul ei şi după îmbletele soarelui ş-a altor lumini cereşti... Că, fiind pământul rotund, aşa vin locurile în stalurile sale, după rolunzimea pământului (NEC. COSTIN, LET.21, 67). Doar ar milui D-zeu să ajungă sfânta episcopie la statul său cel mai denainte (DOC. 1709, MELH. CH. 177). 4. LV. Stand M. (Gesellschaftsklasse). Rădicat-au Ştefan Vodă atuncepre mulţi din prostime la statul de nemeşi (NEC. COSTIN. LET.2 I, 103). Strâns-a (împăratul nemţilor) seim la oraşul Avgusta cu boierimea şi cu staturile împărăţiei (NEC. COSTIN, LET.2 1, 448) mit den Reichständen. 5. Gestalt, Hypostase F., LV. häufig als Übers, von υπόστασις, asl. silstavü, rass. statj etc. Adu-ţi aminte ce e statul mieii (BIBLIA 1688 Ps 88,46; ή ύπόστασίς μου; Luther: mein Leben). D-zeu are frei puteri mari mai alease de cealalte zidiri singure în stalul lor (MĂRG.2 220b) in ihrem Wesen, ihrer Konstitution. Să credz înfr-unul şi cu trei staturi D-dzăm (DOS. VS. Noe. 22; 139b) an den dreieinigen Gott. Cela ce să-nchină şi cinsteaşte svănla icoană să-nchină şi cinsteaşte pre cela ce-i scris statul lui într-însă (DOS. VS. Oct. 11; 61a) dessen Gestalt, Figur darauf abgebildet ist. ET. lat. status; Bdtg. 5 nach gr. ksl. SG. ALR II/I, MN 2255, 47. stat2 PI state S. n. (1694 FN) Staat M. (politische Einheit). într-un sfat de stal, să hotărăsc nişte materii de mare freabă (FN 27). Românii din Dacia veche ... întemeiară deosebite staturi mici (BĂLC. 7). Statele Unite die Vereinigten Staaten. GR. PL (t) stâturi. Dim. stătuleţ, PI -léte. ET. n. lat. status, vgl. it. stato, dt. Staat etc. stat3 PI. state S. n. (1834 AN. P. IV/1, 417) Zahlungsliste F. für Beamtengehälter etc. (Inspectorul şcolar) a trecut în state profesori morţi de şase luni şi nume fictive (LIT.). GR. stat. ET. mittclb. n. lat. status, vgl. frz. état, dt. Status etc. stâter PI stâteri S. m. (1648 NT Mt 17, 27) Stater M., ehern Silbermünze F. Deschizând gura (peştelui), vei afla un statir (BIBLIA 1688 Mt 17, 27). Ähnl. die anderen Versionen. GR. statir. ET. ksl. stalirï< gr. στατηρ. stâtie (t) PI stâtii S. f. (um 1710 NEC. COSTIN) Artikel M. (eines Vertrages). 14 statii (NEC. COSTIN, LET.1 II, 106). Mai sus numitele staţiile şi pecetluite poncluri (NEC. COSTIN, LET.1 II, 106). ET. vgl. russ. statîja, bulg. statija. stative S. f. PI (1793 PREDETICI III, 452) MOLD. BUCOV. TR. Webstuhl M. Caierul de burun-giuc din furcă şi suveica stativelor unde se ţesea filaliul. stau părăsite şi neatinse (C. NGR., CL I, 107). GR. slalivi. ET. vgl. şerb. nslov. stat(i)ve. SG. ALR SN II, K. 470, 471, 474. stâtnic Adj. (1681 DOS.) LV. seiend. în trei statnica dumedzăire (DOS. TR. 116b) göttliche Dreifaltigkeit. ET. vgl. stat1 5. statornic Adj. (1624 DIRB XVII/4, 398) fest(stehend), stabil, (be)ständig, standhaft, beharrlich, treu. - Neg. nestatornic unbeständig, wankelmütig, flatterhaft. Mai umblă el cât umblă Până ce... se însură. Se jacu şi el statornic (DULFU PAC. 157) er gab sein unstetes Leben auf. Abia acum începe să s-aşeze o viaţă mai statornică de-a lungul acestui ţărm al Dunării, atât de des încercat, când de foc, când de apă (VLAH. RP. 22). Cum că n-are nici un bine Lumea statornic în sine (EN. COGĂLN., LET.2 III, 275) beständig. Gyges stă mai surd decât o stâncă La tot ce-i spune (iscoada gazdei), rămânând statornic ţie încă (OLL. HOR. 203; zur Gattin des Gyges) treu. - Substantiv.: E nevrednic de amorul d-lale. Un nestatornic se despreţuieşte şi se uită (C. NGR. 46) ein Treuloser. ET. Nachbildung von slav. stalan ü, postojan uetc. mit Hilfe von a sla, nach dem Muster von datornic, in dem man eine Ableitung von a da sah. statorniceşte Adv. (1783 ŞINCAI CAT. 29) veralt.: ständig, standhaft. Romanii stătorniceşte au stăpânit şi de-a stânga Dunării (ŞINCAI HR. I, 43). GR. stătorniceşte (ŞINCAI HR. I c.). ET. statornic. statornici Präs, -cesc (1795 DRA II, 614) I. V. tr. festmachen, fixieren, festsetzen. (Jnepemd) se agaţă de piatra goală, o învăluie... şi o statorniceşte (UR. BUC. 250). II. a se statornici sich niederlassen. O muscă bătrână care s-a statornicit în gura lui (ZAMF. NUV. 100). GR. stători (MAR. NUNTA 196,750,751), wohl nach stă(tă)torie. ET. statornic. statornicie PI -di S. f. (1785 URIC. IV, 31) Festigkeit, Beständigkeit, Beharrlichkeit, Standhaftigkeit, Treue F. - Neg.: nestatornicie Unbeständigkeit, 514 stavrofilac Untreue F., Wankelmut M. Nu este în lumea aceasta statornicii care să nu să schimbi (MS. um 1800, GCR II, 180). Obicinuit cu nestatornicia fantazielor sale amoroase, Horaţiu se miră însuşi de dăinuirea ... patimei ce simţea pentru Glycera (OLL. HOR. 73). Sfiala lui o luă drept dovada statorniciei (C. NGR. 23) Beweis der Treue. ET. statornic. Stătu-pălmă-bârbă-cotm. (1844 C. NGR. OP. 1,54) Zwerg M. in der Volksmythologie, der eine Spanne hoch ist u. einen ellenlangen Bart trägt; er haust im Wald u. reitet auf einem lahmen Hasen. Cine sus în arbor geme? E sărmanul Barba-cot Spânzurat de multă vreme! (AL. POEZII III, 34). Cu barba până-n brâu, ca Tartahot cel din poveste (IORGA AM. 193). GR. auch kurz Barba-cot', MUNT. Tartacot, Tartahot (IORGA 1. c.); TR. Staticot (-barbă-de-un-col) (RC. IR.); ferner Şchiopul cu barba cât cot (SBIERA POV. 80); arom. Palmă-om-şi-barbă-cot, Nă-palmă-om-dao-păln'i-barbă (H.2 III, 187). ET. stat + palmă + barbă + cot. statuie PI -tui S. f. (1785 RI VII, 115) Statue F., Denkmal N. Ar fi zis cineva că (Olga) este o statuie de marmură ieşită din mâinile lui Canova (C. NGR. OP. I, 35). GR. statuă. ET. it. statua. statura PI -türi S. f. (1799 BERTOLDO) (Körper-)Wuchs M., Gestalt, Statur F. Un ţăran ... născut cu o statură a frupului foarte urâtă, că era cu capul mare lungăreţ, ca un ou (BERTOLDO, GCR II, 168). Ţie îţi dau statura aleasă (CĂLIND. 1847, GCR II, 357; Gott zum Menschen). ET. mittelb. n. lat. statura. ET. ALR II/I, MN 2255, 47. staţie PI staţii S. f. (um 1640 URECHE) 1. veralt.: Station F., Quartier N. Să-i găteze şi hrană de oaste (URECHE, LET.21, 169). 2. Haltestelle F., Bahnhof M. GR. staţiune. ET. n. lat. statio, auch mittelb., vgl. poln. stacya, frz. Station. SG. ALR SN III, K. 869. staul PI staule S. n. (1113 DRĂGANU 171) 1. LV. u. TR. BAN. (de oi) (Schaf-)Hürde F., Pferch M. Cela ce nu înfră prin uşă în staulul oilor, ce să suie pre aiurea, acela fur (este) şi tâlhar (MĂRG.2 185a; nachJo 10,1). Cine s frică dragostele... Fie-i grajdiul Ţară boi Şi staulul fără oi (PP. TR., CL XV, 229). Daher allg. von der Geburtstätte Jesu u. in Gleichnissen vom Hirten u. den Schafen etc.: Stall M. Moş Crăciun era stăpânul păstorilor şi staulului unde s-a născut Mântui- torul (RCM. SĂRB. 96). (Oaia) pre carea o rătăcise marele lup diavolul şi o scoase de în staul (INDR. 43). 2. Staulele Floriilor (=Florii) Palmsonntag M. (MANGIUCA CĂL. Aprilie). Dumineca-n Staule Flori (ES 79b Titel). în zioa de Staule-Floriilor, april 8 (NEC. COSTIN, LET.1H, 44). Staurile-Flörii (RETEG. POV. IV, 15; MAR. SĂRB. II, 256, 257). GR. TR. BAN. staur, stau. ET. lat. ştab uium. In Bdtg. 2 liegt viel! vollcsetymolog. Umdeutung von ksl. stîblo „Zweig” (rum. stebla) vcr. SG. ALR SN II, K. 392, 401, 402. stâvă PI stâve S. f. (1633 RI XII, 21) Gestüt N. Pre cât mai aproape putu, (lupul) lângă stavă să apropie (CANT. IST. 64). De mă vei sluji ... omeneşte, atunci îţi dau în tot anul câte un cal, care ţi-l vei alege tu din stava mea (RETEG. POV. III, 51). GR. steavă (AL. PP. 314). - PI auch slăvi, slăvuri. ET. slav. stava „Stand”, vgl. asl. bulg. stava „Gelenk”, alb. stave „Haufe”. SG. ALR SN II, K. 320. stăvar S. n. (um 1600 HC21, 290) Bestand M., Stabilität, Festigkeit F. Cine altul au făcut atâta nebunie să-ş dăruiască toată avuţiia pentru deşartă nedeajde a viitoare fericinţă carea mt o ştii de stavăr (DOS. VS. Martie 1; 6a) auf zukünftiges Glück, von dem du nicht weißt, ob es von Dauer ist. Deaca vădzu împăratul stavărul şi lăriia. gândului ei, i săfeace ruşine şi o slobodzî (DOS. VS. Sept. 4; 7a). ET. ansch. Eigenbildung DOS. nach lat. stabile, stabilitcis. II zu a stăvi. stavilă PI stavile S. f. (um 1660 STAICU 78) 1. Schütze, Schützentafel F. des Wehrs; fig.: Damm M. (den man einer Sache entgegensetzt). Ridica şi stavilele de la lăptoc. Apa ...se repezea sclipind întunecos în moară (SAD. CR. 28). Trebuie să-i punem stavilă wir müssen der Sache Einhalt gebieten. A pune stavilă gurii den Mund halten. 2. TR. Seitenbrett N. des Bettgestells. Să se ducă dracului Din stavila patului (MAR. SAT. 162). GR. PI auch stăvili (POL.). ET. asl. stavilo „Waage”, vgl. zur Bdtg. bulg. stavilo „Ziehschütze”, poln. stawidlo, tschech. stavidlo „Schleuse”. SG. ALRSN I, K. 152, 153, 154; II, K. 619. stavrid PI -vrizi S. m. (1911 TIKTIN) Stockfisch, Stöcker M. (Caranx trachurus). GR. S. f. stavridie, PI -vridii. ET. ngr. o(x)aupiöi. stavrofilac S. m. (1691 MĂRG.) Staurophylax M., ehern, geistlicher Titel. Ne-am judecat de singhelul şi de stavrofilac (MĂRG.1 166a). - Heute nur noch stavrofor. 515 stavropig(hion) ET. nach gr. öTaupo(puA,a^, wörtl. „Bewahrer des Kreuzes”. stavropig(hion) S. (1632 EUSTR. PRAV. 215) 1. Kreuz N., das vom Patriarchen gesandt und auf der Baustelle einer Kirche aufgestellt wird. Se înfingă cruce ce este stavropig (PRAV. GOV. 50a). 2. stavropighie der Gerichtsbarkeit des Patriarchen unterstehendes Kloster. Fiindcă monastirea sfântului Spiridon este stavropigheon (DOC. 1799,URIC. 1,97). stajär etc. siehe stejar etc. staji siehe steji. stămână siehe săptămână. stănog PI. -noâge S. n. (1893 GORUN.) Stange, die Pferde im Stall trennt: Latierbaum M. GR. stanog (GORUN. HIPOL. 230). ET. russ. stanok. stăpân PI. -pâni S. m. (1551/3 ES 98a; Mt 24, 43) Herr, Gebieter (Ggs. slugă), Meister, Herrscher (Ggs. supus), Prinzipal (Ggs. calfă) M. - S. f. stăpână Herrin F. etc. Afila stăpân in dienender Stellung sein, dienen. Stăpânul casei der Herr des Hauses. La făgădău Beau săracul şi bogatul, Beau stăpânul şi argatul (AL. PP. 41). Scris în cartea vieţii este ...Eu săfiu a ta stăpână, Tu stăpân vie fi mele (EMIN. O.J., 142). Petru, întru al căruia scaun sade el (papa) stăpân şi diadoh (MAXIM, GCRI, 329). Sunt stăpân pe faptele mele, pe timpul meu, pe situaţie etc. ich bin Herr meiner Handlungen, meiner Zeit, der Lage etc. Vgl. Dumnezeu 4, hoţ, a îmbătrâni II, a îngrăşa, slugă. GR. Vok. stăpâne! MitPoss. stăpânu-meu, -tău, -său; stăpână-mea, -ta, -sa, Gen./Dat. stăpâne-meu, stăpâ-ne-tău, stăpâne-său; stăpână-mei, stăpână-tei, stăpâ-nă-sei. ET. asl. stopan ü. H Vieldiskutiertes Etymon, umfangreiche Lit. bei CIORANESCU 8133. SG. ALR SN I, K. 266; II, K. 323, 391. stăpânesc Adj. (1636 DRHB XXV, 407) LV. u. PP. des Herrn, Herrschers. Din porunca stăpânească (CANT. IST. 193) auf Befehl des Herrn. Să vă trimită (D-zeu) din ceruri... scaun domnesc, toiag stăpânesc (PP. MAR. NUNTA 400). — Sărbătorile stăpâneşti (împărăteşti) (GHEN. LIT. 59) die hohen Feiertage. ET. stăpân. stăpâni Präs, -nesc (1592 DIR) I. V. tr. 1. beheiTSchen (eigtl. u. fig.). împleţipământul şi stăpâniţipre dânsul (BIBLIA 1688 Gn 9,1). Mazilii şi mănăstirile să-şi stăpânească ocinile, moşiile şi vecinii săi (MS. 18. Jh., GCR II, 34) sollen Herren ihrer Grundstücke ... sein, sie verwalten. Cei proşti... carii sunt stăpâniţi... de vro asemenea patimă MUMUL., GCR II, 246). Tot aceeaşi linişte stăpânea casa şi curtea lui (RĂDUL. RUST. II, 19) dieselbe Ruhe herrschte in seinem Haus. La poalele Mirlăului care stăpâneşte strâmtorile Ampoiului (FR.-C. MOŢII 9). - Mit Dat.: Batgiocoritori vor stăpâni lor (DOS. PAR. Js 3,4, GCR 1, 265). Ceia ce să cuceriadză vor stăpâni voă (DOS. PAR. Js 3, 12, GCR I, 266). 2. c. von etw. Besitz ergreifen. După aceasta întoarse armele la Morea şi o stăpâni (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 258). II. V. intr. herrschen. De viaţa a prealuminaţilor domni ce-au stăpânit înmu aceaste 2 ţări (MS. 17 Jh., GCR I, 189). Umbra celor nefacute nu-ncepuse-a se desface Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace (EMIN. O. I, 152; von der Zeit vor der Schöpfung) herrschte, waltete. III. a se stăpâni sich beherrschen, -zwingen. Inima i se sfârşea, Dar îndat'se stăpânea Şi durerii nu se da (I.-B. 488). ET. stăpân. stăpânie PI. -nii S. f. (um 1635 EFTIMIE L. 333) LV. Herrschaft, Regierung F., Staat M. Unde să rup legăturile dreptei stăpânii, acolo să pun obedzile vrăjmaşii tiranii (CANT. IST. 126). Noi, episcopii şi boierii, stăpânia, prieteşugul şi robia toată a turcilor, ...o vom lepăda (NEC.’ COSTIN, LET.2 1, 479). ET. stăpân. stăpânime PI. -nimi S. f. (1683 DOS. PAR. 62a) LV. Herrschaft F. ET. stăpân. stăpânire PL -niri S. f. (1678 CHEIA ÎNŢ. 75) 1. Herrschaft F. Toată Italia a fost stăpânirii sale supusă (BERTOLDO, GCR II, 168). Pentru aceasta s-au îndemnat... şi papa a pohti putearea şi stăpânirea a toatăbesearica. (MAXIM, GCR 1,329) über die gesamte Kirche. 2. ugs.: Regierung, Obrigkeit F. Dar dacă or veni oamenii stăpânirei ca să ne calce în locurile noastre? (AL., CL IU, 60). Toată noaptea A băut cu stăpânirea: Cu primaru, cu-ajutoru, Cu notaru şi cu popa (RĂDUL. RUST. I, 129). 3. Besitz M. Un om ... ce avea în stăpânire O grădină (DULFU PĂC. 31). In timpurile pe când Bugeacul era în stăpânirea tătarilor (AL. PP. 114). Dragostea care pusese stăpânire pe inima sa (LIT.) die von seinem Herzen Besitz ergriffen hatte. A lua un imobil etc. în stăpânire ein Grundstück etc. in Besitz nehmen, davon Besitz ergreifen; a pune pc. în stăpânirea unui lucru jdn. in den Besitz einer Sache setzen. 4. Eigenschaft F. Multe feliuri de vrednicii, stăpâniri şi puteri dau filosofii să aibă luna (ANTIM DED. 52). Vgl. lat. proprietas „Besitz” u. „Eigenschaft”. ET. a stăpâni. 516 stăruit stăpânit Adj. (1705 CANT.) beherrscht. - Substantiv.: Când suflă stăpânul, atuncea răsuflă stăpânitul (CANT. IST. 317). ET. a stăpâni. stăpânitor (1681 DOS. TR. 132a) I. Adj. herrschend, beherrschend, besitzend. II. S. m., PI. -töri Besitzer, Eigentümer; Herrscher M. D-dzău ... în toată lumea aceasta şi întru toate plinirile şi stăpânitoriu ...şi în nemică oprit ţi-au lăsat (CANT. DIV. 64b). GR. veralt. stăpânitoriu (CANT. HR.2 243 u. 372). ET. a stăpâni. stăreţi Präs, -ţese V. intr. (1911 TIKTIN) das Amt eines Abts, Priors, einer Äbtissin, Priorin versehen, Prior(in) sein. ET. stareţ. stăreţie PI. -ţii S. f. (1626 DRHA XIX, 147) Amt N., Würde F. des Abtes, der Äbtissin; Sitz M. des Priors, der Priorin. Mai în toată sâmbăta ... ne ducea (părintele Duhu) la stăriţie să dăm esamen dinaintea stariţiului Nionil (CREANGĂ, CL XV, 447). ET. stareţ. stărnut etc. siehe strănut etc. stărosti Präs, -tesc V. tr. (1805 CRIŞAN 272) pc. veralt.: für jdn. werben, den Heiratsvermittler spielen; pe un tânăr cu o fată etc. die Ehe zwischen einem jungen Mann und einem Mädchen stiften. Feciorul blagocinului de la Tiidora se ţine grapă de mine să-l stărostesc (NĂD. NUV. I, 14). Nevasta ... blastămă pe ceia ce au mai stărostit-o cu un aşa zăvzăc (BOGD. POV. 165) die sie mit... verkuppelt hatten. - Auch absol.: Ehen stiften, Heiraten vermitteln. Eu, ca şi multe alte bătrâne, am un defect, defectul de a stărosti (I. NGR.,CLI, 52). ET. staroste 3. stărostie PI. -tii S. f. (1675 MIR. COSTIN) 1. chem.: Stand M., AmtN. des Innungsvorstehers, Zunftmeisterei F. Deacă slărostia voia să-i dea paten tă de bogasier, el nu o priimea, zicând că este ceaprazar (FIL. CIOC. 89). 2. ehern.: Stadt-, Kreishauptmannschaft F. Slărostia jiind a Cebrinuluipre sama lui Coneţ-Polschi Horunjii (MIR. COSTIN, LET.21, 316). 3. Ehestiftung, Heiratsvermittlung F. încetul cu încetul stărostia prinde si treaba se face (I. NGR., CL m, 36). GR. stărostie. ET. staroste, a stărosti. SG. ALR II/I, MN 2673, 78. stărostoi siehe staroste. stărp etc. siehe sterp etc. stărui V. intr. (uni 1670 MIR. COSTIN) 1. ver-, beharren, andauern, -halten. (Babele) o descântară dar boala, stăruia (SAD. CR. 154) die Krankheit wollte nicht weichen. Iama care stăruia încă şi-n lumina primăverei (SAD. PS. 10). (Doamna Smaranda) stăruind toată ziua la furcă şi la război, la cămară şi la jicnită (ODOB. MV. 1896,28) sie war unablässig tätig. A stărui în părerea sa etc. bei seiner Meinung etc. verharren, darauf bestehen: Cu cât Agripina lua mai mult partea băiatului, cu atâta, el stăruia mai mult în hotărârea sa (de a-l aduce înapoi din străinătate) (XEN. BR. 16). 2. în c. LV. in etw. bestehen, darauf beruhen. Toată greutatea lucrului în coborârea Inorogului la locul prundului stăruieşte (CANT. IST. 185). Pofala Veveriţa în coada cea lungă ce purta stăruia (CANT. IST. 87). 3. LV. spre c. nach etw. streben. Inimile curate a marilor împăraţi spre cea adevărată linişte şi curată, dragoste stăruiesc (CANT. IST. 91). Ce nu stăruieşte Spre cădere de tine? Tu cu vreme toate Premeneşti (MIR. COSTIN, GCR I, 203; zur Welt) was strebt an dir nicht dem Verfall zu? 4. pe lângă (la) cn. să facă c. sich bei jdm. für etw. verwenden, (la cn.) pentru c., într-o afacere (bei jdm.) etw., eine Angelegenheit betreiben. Atunce te închină la sfinţii mucenici... Şi ei vor stărui La Domnul, de aceste curând a le scuti (I. NGR., CL IV, 102). GR. 1. Pers. Sg. Präs, stărui, 3. Sg./PI. u. Konj. (să) stăruie. — Präs, auch stăruiesc. ET. Ableitung von stare nach lat. per-, in-, consisto, poln. zostawac, zostac, ostawac, ostacetc. stăruiâlă PI. -ieli S. f. (1705 CANT.) veralt.: Beständigkeit F. Cine cu aripile norocului a zbura i să pare, când în piatra stăruielii a să sprijeni va (CANT. IST. 301). ET. a stărui. stăruinţă PI. -inţe S. f. (1852 BĂLC.) 1. Beharrlichkeit, Ausdauer F. Fără talente ostăşeşti, fără putere de concepţie şi fără stăruinţă (BĂLC. 40). 2. beharrliche Tätigkeit, Bemühung F., Streben N. Se stinse pentni dânsa speranţa de măsură şi cai ce trebuia săfie răsplata stăruinţelor sale (I. NGR., CL VII, 178; sie hatte eine Heirat zu vermitteln versucht) die Belohnung all der Bemühungen. 3. dringende Bitte, Verwendung F. Tânărul gospodar ... ne ruga cu stăruinţă să poftim înăuntru (VLAH. RP. 122) er drang in uns. ET. a stărui. stăruit Adj. (1705 CANT.) verharrend, fest. Giurământul carilepre a altora viaţă stăruit stă (CANT. IST. 181). ET. a stărui. 517 stăruitor stăruitor Adj. (1705 CANT.) 1. verharrend. Aşedzătoare, întăritoare, stăruitoare (CANT. IST. 13). Verdeaţa stăruitoare a brazilor (UR. BUC. 33) das beständige Grün der Tannen. 2. beharrlich, dringlich, dringend. Din balcoane copii şi bone salută tremă cu stăruitoare fluturări de batistă (VLAH. DAN I, 58) mit beharrlichem Tücherwehen. ET. a stărui. stăruitură PI. -turi S. f. (1705 CANT.) veralt.: Verharren N. Aşedzătură, stăruitură, stare (CANT. IST. 13). ET. a stărui. stătător Adj. (1563 CORESIPRAXIU 248) 1. stehend. Piatră stătătoare Bodenstein (unterer Mühlstein). Apă stătătoare stehendes Gewässer. 2. seßhaft. Mulţi (ţigani) au murit de inimă rea, văzân-du-se deveniţi stătători (GHICA XIII). 3. beständig, dauernd. Covârşind cu nevoinţa slujba firii s-au mutat cătră viaţa cea stătătoare (DOS. VS. Oct. 11; 60a) zum ewigen Leben. Iară aceste de 1a. D-zăa sunt tocmite ca nemică să nu fie stătător în lume (URECHE, LET.21,211). 4. de sine stătător selbständig. ET. a sta. SG. ALR SN I, K. 167; III, K. 831, 836. stătătorie S. f. (um 1710 NEC. COSTIN) LV. Beständigkeit, Treue F. (Prieteşugul meu) cu altă cu nimică a-l face mai deplin nu poci fără numai cu stătătoria (AXINTE, LET.2 II, 157). - Neg. nestătătorie Untreue, Unbeständigkeit F., Wankelmut M. Lepădând ... prieteşugul nesuferitului vrăjmaş pentru a lor nestătătorie şi necredinţă republicei creştineşti (NEC. COSTIN, LET.21, 478; von den Türken u. Tataren). ET. stătător. stătut (um 1550 DENS. IST. II, 193) 1. Adj. 1. abgestanden, ranzig, verdorben. Apă stătută faules Wasser (eines Sumpfes etc.). E cald, un aer stătut şi îmbâcsit (în vagon) (VLAH. GV. 169). 2. fam.jlăcău stătut alter Junggeselle, fată stătută alte Jungfer. Era odată un flăcău stătut pe care-l chema Stan (CREANGĂ0 166). 3. (de drum, de osteneală) abgehetzt, todmüde. Şi cu mare pagubă s-au întors (leşii) la ţara lor cu caii stătuţi (MUŞTE, LET.2 IU, 24). în cele mai de pe uimă, stătută de osteneală, ajunse la niştepalaturi (ISP. LEG.2 56). II. S. n. 1. Rasten N. 2. LV. Sein N. GR. S. f. stătută (CORESI PRAXIU 185). ET. a sta. SG. ALR I/II, K. 275, 276. stăvar PI. -vâri S. m. (um 1600 GLOSS., HC) 1. Gestütsknecht M. O dată a mers Ion iţă cu stăvariul cu caii la păşunea de lângă lacul zânelor (FR.-C. MOŢII 249). Să adoarmă stevarii, Să le fur caii (AL. PP. 314). 2. Gestütshengst M. Armăsar sau stăvar (GLOSS., HC I, 303). GR. stevar, stăvariu. ET. stavă. SG. ALR SN II, K. 321. stăvi Präs, -vésc (1722 CANT.) I. V. tr. aufstellen, -bauen. II. a se stăvi fam.: sich halten, (ver)bleiben. De mirat lucru iasle cum ungurii şi ruşii, oameni streini fiind, s-au putut stăvi... pre acele locuri, iară cei de moşie, nicicum (CANT. HR.2 471). Gewöhnl. mit Negation in Verbindungen wie: Pe unde umbla el, nu se stăvea pasări ori dobitoace (CL XIX, 393; von einen Jäger) verschwanden Vögel und Vierfüßler. Cotoşmanul era un pitic cu minte. Şoareci nu se mai stăveau prin casa aceea (ISP. LEG.2 285). Nu mă stăvesc cu bani etc. das Geld rinnt mir durch die Finger. Adimenea zburătoarele ... ţi le păpa pe rudă pe sămânţă, de nu se mai stăvea nimene cu păsări pe lângă casă de răul lui (CREANGĂ, CL XI, 188). Nici într-o primăvară Nu se stăvesc cu moară Şi case cu zaplaz (DONICI61 ; von den Anwohnern von Flüssen, die im Frühjahr Häuser, Mühlen, Zäune etc. wegreißen). GR. astăvi (B.). ET. asl. staviti „statuere”. stăvilâr PI. -lâre S. n. (1840 POEN. I, 531) 1. Wehr N. (des Mühlgerinnes etc.), Damm M.; fig.: Damm M., Schranke F., Hindernis N. în matcă un stă-vilar stâncos de 50 metri înălţime (UR. BUC. 247). Dunărea se aruncă furioasă, rupând cu zgomot cele din urmă stăvilare ce i se mai ridică-n cale (VLAH. RP. 3). In zadar au pus oamenii hotare strânse şi stăvilare puternice împrejurul lor, mâna blândă şi moale a femeii le-a împins tot mai departe (OLL., CL XVIII, 139). 2. bisw.: Schütze, Schützentafel F. Negru Vodă... a făcut dintr-un mal al Dămboviţei până în celălalt un zid... iar la mijloc a lăsat o poartă, drept stăvilâr (RC. LEG. 49). Morarul... ridicăstăvilarul, căci venise la măcinat un bătrân cu porumb (DEL. I. V. ş. V. 148). ET. stavilă. SG. ALR SN I, K. 152, 153, 154. stăvili Präs, -lèse V. tr. (1805 CRIŞAN 271) c. etw. (ein-, ab-)dämmen; fig.: etw. (ab-, ver-)sperren, jdm. den Lauf, Weg versperren, Einhalt tun. Cei din urmă colţi ai lanţului Bucegilor stăvileau spintecătura Prahovei (UR. BUC. 121). Aceasta aflăJurtuna ce îl ameninţa şi începu să se pregătească în giAabă a o stăvili din toată puterea (BĂLC. 424). ET. stavilă. 518 stâlpnic stăvitAdj. (16. Jh. PS. SCH.) LV. 1. erstellt, erbaut. 2. erschaffen. Omerească peliţă slăvită (PS. SCH. 263b). ET. a stăvi. stâlci Präs, -césc (16. Jh. PS. H. 16, 5) 1. V. tr. (pc.) (jdn. durch Stöße) Quetschungen beibrin-gen, (jdn.) zerquetschen, -stoßen, -schlagen, -malen; verstümmeln; în bătaie windelweich schlagen; fig.: übel zurichten. D-zeu ... spândzură în văzduh pre popa idolilor ...şi cădzu gios de să stâlci şi rău muri (DOS. VS. Sept. 1; 2a). Pentru autor, limba română nu mai are nici un fel de gramatică, ci e liber fiecare să stâl-cească cuvintele după cum îi vine la socoteală (CL V, 352). H. a se stâlci 1. sich verstümmeln. (Bursuflescu, căzând) Valeu! M-am stâlcit (AL. OP. I, 274); a se stâlci în bătaie einander verprügeln. (Băieţii italieni), cum îţi văd ghidul roşu ... aleargă cu toţii, bătându-se, stâl-cindu-se de la bacşiş (IORGA AM. 68) um das Trinkgeld. 2. LV. wanken (PS. H.). ET. asl. sutluăti, -tlukş, -tluaeăi. stâlcit Adj. (1683 DOS. VS. Martie 10; 27a) zerquetscht, zermalmt, zerstoßen, verstümmelt. So tir ... recita, înlr-o franţuzeascăstâlcită„Lacul” de Lamartine (XEN. BR. 29) in einem schauderhaften Französisch. ET. a stâlci. stâlp PL stâlpi S. m. (1480 DERS) I. Säule F., Pfeiler {de uşă Tür-)Pfosten M. Şi căută muierea lui îndărăt şi se făcu stâlpu de sare (BIBLIA 1688 Gn 19,26). Bătrân ca vremea, stâlp rămas, Născut cu vremea într-un ceas (COŞBUC 154; von einem Greis) eine stehengebliebene Säule. 2. Fig. stâlpul ţării etc. einer der Ersten, eine der Spitzen, hervorragende Persönlichkeit des Landes etc. Bătrânul stâlp al ţărei văzuse şi păţise în viaţa lui foarte multe (FIL. CIOC. 31). Numai ei doi erau boieri eget-begei, stâlpi ai oraşului (BRĂT.-VOIN. LD. 212). 3. LM. spöttisch stâlp de cafenea, de anticameră etc. jd. der stets im Kaffeehaus, im Vorzimmer eines Ministers etc. zu finden ist (= frz. pilier de café, d'antichambre etc.): Stammgast M. Iată cum găseşte cu cale să-şi înceapăpoezia stâlpul unei reviste literare (VLAH. GV. 163). 4. je eines der vier Evangelien, die vom Priester bei der Totenwache (priveghi) verlesen werden. Când a murit lătuca, n-aveam leţcaie în casă şi popa n-a voit să-i cetească stâlpii până nu i-am plătit (NĂD. NUV. I, 5). 5. Halt M., Station F. Bei Begräbnissen werden an Kreuzwegen etc. Stationen (popasuri, stări, stâlpi, prohoade) gemacht, wobei gewisse Gebete gesungen werden; sie sollen die Zollstationen (vămi) darstellen, die der Tote im Jenseits zu passieren hat. GR. Dim. stâlpuşor. ET. asl. stlüpu. SG. ALR LII, K. 300; M, K. 213 ; MN 2710,87; 2712, 89; 3838, 125; SN I, K. 72, 166; II, K. 454, 463. stâlpâr PI. stâlpâri S. m. (1857 POL.) ehern.: alte Silbermünze F., Säulenpiaster M. (galt etwa 5 Franken). Să vâri mâna-n buzunar, Să scoţi vro doi, trei stâlpâri (PP., SEV. NUNTA 298). ET. stâlp. stâlpâre PI. -pari S. f. (1564 CORESI CAZ. 201 b) 1. veralt.: grünender, belaubter Zweig. Porumbul au venit aducând (lui Noe) stâlpâre de măslin (MĂRG.2 87a). Alţii frângea stâlpări den copaci şi aşternea pre cale (BIBLIA 1688 Mt 21, 8). Daher noch jetzt: 2. Zweig, der am Palmsonntag zur Kirche gebracht u. dort geweiht wird: Palmzweig M., Palme F. în care zi se duc la biserică stâlpări de lozie, numite mâţişori? (INV. COP. 1890 II, 38). - Duminica stâlpărilor Palmsonntag. ET. wahrsch. zu lat. stirps, -pis „Zweig, Stengel”; doch käme auch stipula „Halm” in Betracht. stâlpi Präs, -pèse (um 1605 DIRA XVII/1, 259) 1. V. tr. 1. (wie eine Säule) aufstellen. Şi au stâlpii preste el grămadă de pietri mare foarte (BIBLIA 1688 2 Sm 18,17; als Übers, von OTrjÀôoa). Şi mă stâlpi ca proşca la săgeată (BIBLIA 1688 Threni 3, 12). Mearsă de rumpsă cărţile împărăteşti ce era stâlpite cu porunci asupra creştinilor (DOS. VS. Noe. 22; 143a) an den Säulen angeschlagene kaiserliche Dekrete. 2. ochii la c., en. die Augen auf etw. jdn. starr, unverwandt richten. Sătenimea... şi-a stâlpii dorii şi nădejdea ...pe puterea boierului patriot (JIP. SUF. 228). II. a se stâlpi erstarren. ET. stâlp. stâlpit Adj. (1579 BGL 103) 1. versteinert. Inima stâlpită si împietrită (CANT. IST. 81). 2. (von Augen) starr, unverwandt, glotzend. Cu ochii stâlpiţ în sus la podul casii (DOS. VS. Oct. 5; 45b). 3. starr, erstarrt. Şi iată-l iar pe badea Ion ... stâlpit lângă uşă, sastisit, învârtindu-şi căciula în mâni, neştiind cum să înceapă (VLAH. IC. 17). Rămase împăratul stâlpit când văzu masa viind singură (ISP. LEG.2 355) starr. ET. a stâlpi. stâlpnic PI. stâlpnici S. m. (1563 CORESI PRAXIU) LV. 1. Säulenheiliger M. Sfântul Simion stâlpnicul Sankt Symeon Stylites, Heiliger des 1. Sept. 519 stană h I ii! 1,1 I 2. fig.: Haupt N. der Kirche. Iacov şi Chifa şi Ioann, ceia ce era ... stâlpnici (CORESI PRAXIU 393; Gal 2, 9, oi δοκοΰντες στύλοι είναι. ET. ksl. stlupmikü. stână PL stâne S. f. (1451 DERS) Schäferei F. Besteht aus Melkpferch (strunga), Milch-kammer (comarnic), Käserei (fierbätoare) u. Käsemagazin (căşărie). Mult mi-e dor ...de stâna, cea cu oi Şi de cântic de cimpoi! (PP., GCR Π, 305). Păndeaşte întru ascuns, ca leul la stâna lui (BIBLIA 1688 Ps 9, 32; εν τη μάνδρα αύτου). Vgl. miercuri. GR. Dim. stânişoâră, PI. -re. ET. asl. stana, f. von stanü, Part. Perf. Pass, von stati „stehen”, also „Standort der Schafe” // vieldiskutiertes Wort, siehe CIORANESCU 8182, RUSSU ER. 388. SG. ALR SN II, K. 391, 396, 399, 400, 408; III, K. 662. stâncă PI. stânci S. f. (1437 DRHA I, 246) Felsen, Fels M., Klippe F., Riff N. Sunând din unde s-aruncă pârâul pe praguri de stânci (VLAH. RP. 242). ET. ansch. zu asl. stană, vgl. stană (depiatră)·, doch käme auch viat. stancus „müde” (it. stanco id., rum. stâng „link”) in Betracht: (petra) stanca „müder”, daher „träger, unbeweglicher Stein” // vieldiskutiertes Wort, siehe CIORANESCU 8183, RUSSU ER. 389. SG. ALR SN III, K. 814. stâncărie PI. -rii S. f. (1906 UR. BUC.) Felsmasse F. O stâncărie dreaptă, să nu se fi urcat pe ea nici capra neagră cea mai dibace (UR. BUC. 193). ET. stâncă. SG. ALR SN III, K. 811. stânciu Adj. (1852 STĂM. W. 288) selten: felsig. Caiybda sălbatică, stâncie (AL. POEZII III, 75). - Auch substantiv. (AL., CL V, 297). ET. stâncă. stâncos Adj. (1703 GCD) felsenreich, felsig. Vârfurile stâncoşilor munţi se apropiase unele de altele (I. NGR., CL I, 327). ET. stâncă. stâng Adj. (1551/3 ES 10; Mt. 6, 3) link (Ggs. drept). In partea stângă, la mâna stângă zur linken Hand, Seite, zur Linken, links. Pe partea stângă auf der linken Seite. Tu-n leagăn tot cu mâna stângă Mi-ai dat să sug, de-aceea sunt Nătângă (COŞBUC 122; zur Mutter). A călcat cu piciorul stâng er ist mit dem linken Fuß aufgestanden. - Substantiv.: Şi tu-l cerţi, dar el, nătângul, Ca răspuns te mai cuprinde Şi cu stângul (COŞBUC 89) mit dem linken Arm. în, la stânga, auch (LV. gewöhnl.) de-a stânga, ferner în a stânga (MIR. COSTIN, LET.2 1, 335) zur linken Hand, Seite, links. Casa din stânga das Haus links. Din stânga von links. Cei de-a stânga (MĂRG2166b) die links. Cei de-a stânga (MĂRG.2 166b) die links Stehenden. Pe stânga auf der linken Seite. A face stânga împrejur linksum, kehrt machen; auch fig.: sich davon machen. Fam. a da (a trage) la stânga einstecken, klauen. ET. vlat. stancus „müde”, vgl. it. stanco, afrz. prov. estanc etc. Zur Bdtg, vgl. altit. mano stanca „linke Hand”. SG. ALR II/I, MN 6166, 26; SN II, K. 352, 403. stângaci Adj. (1426 DERS) 1. linkshändig. Sfântu Ilie e stângaci... D-zeu ... i-a uscat mâna dreaptă (RCM. SĂRB. 80). - Substantiv.: Linkshänder M. 2. linkisch, unbeholfen, ungeschickt. (Mama) sä nu-l lăpteze (pe copil) din ţâţa stângă, căci toată viaţa lui va fi atunci stângaci (MAR. NAŞT. 143). - Fig.: Cuvinte stângacepre urma. sa hulitoare a auzi săpriimască (CANT. HR.2 197). ET. stâng. stângăci Präs, -cesc V. intr. (1688 BIBLIA) selten: hinken. - Tr.: Iară el stângăciia coapsa lui (BIBLIA 1688 Gn 32, 31). ET. stângaci. stângăcie PI. -cii S. f. (1836 C. NGR.) Unbeholfenheit, Ungeschicklichkeit F. Tu, sărmane filosof, nu poţi face o singură antreşa (=frz. entrechat); stângăcia ta e nespusă (C. NGR. OP. I, 44). Ai să-l vezi ce stângăcii are să facă (BOGD. VECHI 152) du wirst sehen, wie ungeschickt er sich benehmen wird. ET. stângaci. stânjen PI. stânjeni S. m. (16. Jh. CV2 45b; Apg 27, 28) 1. Klafter F. Man unterschied stânjenul de Muntenia od. stânjenul Şerban Vodă (= 1,9665 m) ă 8 palme, ă 10 degete, ă 8 palmace, ă 10 linii und stânjenul de Moldova (= 2,23 m) ă 8palme, ă 8palmace, ă 10 linii. A clădi lemne în stânjeni Holz in Klaftern schichten, legen. Un bălaur... groznic ca de dzeace stânjeni (DOS. VS.Noe. 10; 116a). 2. Pflanzennamen: a) stânjen, gewöhnl. stânjenel, PI. -nei, BAN. auch S. f. stânjenită Schwertlilie F. (Iris). - b) Taglilie F. (Hemerocallis; BR.). - c) stânjen de baltă Kalmus M. (Acorus calamus; PERU ENC. n, 171). GR. stângen, stânjin. ET. asl. spzmîiyon spgnşti „den Arm ausstrecken”), mit Einmischung von sutţgnqti „spannen”, Part. Prât. Pass, stpzenü, wie in nordserb. scezan (MIKL. ET. WB.), vgl. auch bulg. rastegü,', serb. raztegljaj id. von. rastţăti, -tpgq u. -tpgşti „spannen”. SG. ALR SN II, K. 611; III, K. 659. 520 stârni stânjeneală PI. -neli S. f. (1825 B.) 1. Behinderung F., Plindemis N. (Birjarul) are grijă ca şi muşteriii lui să fie mulţămiţi (cu gazda la care îi duce) si să-si găsească toate înlesnirile, Jară stânjeneală (ISP., CL XVIII, 196). 2. Scheu, Schüchternheit, Verlegenheit F. ET. a stânjeni. stânjenel siehe stânjen 2a. stânjeni Präs, -nesc (1788 MOLNAR 292) 1. V. tr. be-, verhindern, stören, abhalten. Solulfranţo-zesc ...se sili mult ca să stânjinească săvârşirea acestei păci (I. VĂCAR. I. I. O.', TEZ. II, 272). De când piedicile ce stânjeneau comerţul şi producerea s-au înlăturat (SUŢU NOT. 82). Cu adevărat că aceastea întâmplări suntpreste fire minunate; însă tot să nu te stânginească... a mai face o călătorie (BAR. HAL. V, 130) aber dennoch dürfen sie dich nicht davon abhalten. II. a se stânjeni 1. sich scheuen, sich schämen, in Verlegenheit geraten. 2. zögern. Un tânăr om, de arfi văzut-o atunci, negreşit că na s-ar fi stânjenit cât de puţin a înjunghia pe nelegiuitul ce o adusese în starea a aceasta (C. NGR. 47). GR. stânjini. ET. zu asl. sütpzenü, Part. Prät. Pass, von sătpgnşti „spannen”. stânjenire S. f. (1823 BOBB) 1. Störung, Behinderung F. 2. Scheu, Schüchternheit, Verlegenheit F. ET. a stânjeni. stânjenit Adj. (1823 BOBB) 1. gestört, verhindert. 2. scheu, schüchtern, verlegen. ET. a stânjeni. stânjeniţă siehe stânjen 2a. stânjeniu Adj. (1868 BARC.) violett, schwertlilienblau. ET. stânjen 2a. stânjie PI. -jii S. f. (1907 VICIU) TR. Metallscheibe, die auf die Achse, zwischen Rad u. Achsfutter (opor), geschoben wird: Reibscheibe F. ET. unbek. stânjin etc. siehe stânjen etc. stârc PI. stârci S. m. (1499 DERS) 1. Reiher M. (Ardea), bes. Fischreiher (Ardea cinerea), vgl. bâtlan . Egretă de pene de stârc Reiherbusch. Turtu-reaoa şi rânduneaoa şi stârcul cunosc vremea venirii sale (CANT. DIV. 77a; nach Jr 8, 7). 2. TR., bisw. MUNT. Storch M. (Ciconia). - BIBLIA 1688 häufig als Übers, von ißn;, z. B. Lv 11, 17. GR. BAN. slälc. ET. asl. strukü. Vgl. cocostârc. SG, ALR SN III, K. 716. stârci Präs, mă -cesc V. refl. (1703 GCD) sich zusammenkauern (wie ein Storch). Un leu puternic care i-a sărit în cârcă (cavalerului) şi s-a stârcit pe şoldul armăsarului negru (OD. PS. 145). ET. stârc. stârciog S. (1898 D.T.) OLT. Säule, Spindel F. der Garnwinde (vârtelniţă). ET. unbek. stârcit Adj. (1683 DOS. VS. Aprilie 7; 79a) zusammengeduckt, -gekauert. (Unchiaşul) nu dormea, ci sta stârcit într-un colţ, ca şi când ar fi fost Matracuca, sora doamnei (ISP. LEG.2 97) er saß zusammengeduckt und mäuschenstill in einer Ecke. GR. stäreuit. ET. a stârci. stârf siehe stârv. stârgni (t) Präs, (mă) -nesc V. refl. (16. Jh. CV) wach sein. Treziti-vă şi străgniţi-vă (CV2 82a; 1 Petr 5, 8). ET. ksl. sutrugnqti. stärlici1 PI. -lici S. m. (1846 PISC. PRACT.) 1. dunkler Fleck auf der Haut. Solche Flecke werden nach dem Volksglauben durch den Staub eines Nachtfalters dieses Names hervorgerufen (MAR. INS. 305). Spez.: 2. Totenfleck M. GR. sterlici (MAR.), PI. f. sterlice (BOC.). ET. unbek. stärlici2 siehe târlici. stârmină PL stârmine S. f. (1648 NT Apk 6, 15) LV. jäher Abhang, Abgrund, Schlucht F. Şi sosâm la stânnnină cu dâlboană adâncă şi mare (DOS. VS. Oct. 23; 79b; Glosse: râpă). GR. străm(n)ină (MARD.), stârmnină (DOS. 1. c), stirmină, ştiormină (VÂRC.), stârmină (BOC.), als Ortsname auch Stermina. ET. asl. strüminina, serb., nslov. strmina. stârminos Adj. (1439 DERS) steil, abschüssig. GR. BAN. storminos (WEIG. JB. III, 326). TOPON. Stiăminoasa (1439 BGL 202), Streminos. ET. stârmină. stârni Präs, -nesc (1673 DOS. PS. V.) I. V. tr. 1. auftreiben, -jagen, -stören, -scheuchen; (din somn) aufwecken. Mergeau repede, stârnind cu ciubo- 521 stârpi tele colbul drumului (SAD. CR. 218). Pentru-a crucii biruinţă se mişcară râuri-răuri, Ori din codri răscolite, ori stârnite din pustiuri (EMIN. O. I, 146; von den Kreuzfahrern). Stoluri de închipuiri o troieneau, mititica, stârnind gândurile-i neîncercate din pacea lor adâncă (VLAH. NUV. 70). Ce te scoală, Doamne, de-ţ stârneşte somnul (DOS. PS. V. 43, 63) und verscheuche deinen Schlaf. înfigea un ac în lumânare aprinsă şi, când agiungea focul lumânării la ac, cădea acul într-o medelnilă de suna şi-l stărniia de să scula (DOS. VS. Sept. 2; 3 b). 2. pc. jdn. aus der Ruhe, in Harnisch bringen, aufregen, reizen. Alecule, nu mă stârni, ce, poate crezi că mă sperii? (NĂD. NUV. I, 68). 3. bisw. fam.: ersinnen, aushecken. Nenorocite versuri! De cine-au fost stârnite, că mult fac ele rău (I. NGR., CL III, 405). Dac-am iscodi ceva, măre, care să-i aducă mintea la cap mai din vreme? ...Tu eşti isteaţăfoc şi, pe urmă, eşti muiere. Dac-ai stârni tu ceva? (RADUL. RUST. II,158). IL a se stârni 1. vom Sturm etc.: sich erheben, losbrechen. Dincolo de Capu-Negru vântul se stârneşte din nou, însă astă dată cu furie (AL., CL VU!, 116). - Fig. : O furtună se stârni în pieptul bietei domniţe la auzul acestor întâmplări (GANE, CL VII, 99). 2. (din somn) plötzlich erwachen. Atunce îngerul întoarsă sufletul la trup şi să stârni mortul (DOS. VS. Oct. 6; 49b). Nemţii stârnindu-se ca din somn s-au gătit degrabă {NEC. COSTIN, LET.2 II, 26). ET. erinnert wohl nur zufällig an ahdt. stören, nhdt. (auf)stören, engl, to ştir H vgl. a stârgni. SG. ALR SN III, K. 793. stârpi Präs, -pèse (1683 DOS.) 1. V. tr. 1. unfruchtbar machen, LV. den Eltern die Kinder entziehen. Ucigătoarea moarte sterpiia maicele de prunci, omorându-le pruncii (DOS. VS. Noe. 26; 171a). Den afară îi va stârpipre dânşii sabia, şi din cămări frica (PSALT. RÂMN. 1784, 186 b; nach Dt 32, 25). 2. eine Fehlgeburt verursachen. Cu bătăile şi sperieturile aveţi să sterpiţi bietele femei îngrecate (GLOS. AC.). - Fig.: Această expediţie pe care nepriceperea lui Bathori o stârpi cu totul! (BALC. 182) fehlschlagen ließ; nach frz. faire avorter. 3. oaia etc. dem Schaf etc. die Milch versiegen lassen. (Oile să se smulgă) de la lOpân-la 26 octomvrie a doa şi a tria zi, când să se şi stârpească (DRĂGH. IC. 27). 4. copilul etc. eine Früh-, Tot-, Fehlgeburt haben. 5. laptele, ugerul, ţâţa u. absol.: die Milch verlieren. Dacă (femeia) nu stârpeşte degrabă ţâţa, adecă tot îi mai vine lapte (MAR. NAŞT. 427). Biata (vacă) Dumana a stârpit de slabă (VLAH. IC. 16). 6. vertilgen, ausrotten. Fraţi de cruce se prindea Şi-mpreună voinicea Pe balauri de stârpea! (AL. PP. 12). Ş-au pus ciocoii în gând să ne stârpească de pe faţa pământului (XEN. BR. 211; die Bauern sprechen). II. a se stârpi 1. unfruchtbar werden. 2. abortieren, (von Tieren) verwerfen. A poftit la ardei prăjit Şi negustând s-a stârpit (PANN PV.1 II, 143). GR. In Bdtg. I. 1. gewöhnl. a sterpi u. bisw. a stirpi, veralt. u. ugs. a stârpi. ET. sterp. Bdtg. I. 6. wohl erst unter dem Einfluß von n. lat. exstirpare, frz. extirper entstanden, woran auch a stirpi angelehnt ist. SG. ALR II/I, K. 144. stärpieiüne PI. -ciüni S. f. (1703 GCD) 1. veralt.: Sterilität, Unfruchtbarkeit F. Cercetară în dreapta şi în stânga ca să afle niscaiva leacuri care să le desfacăfăcutul stărpiciunei lor (ISP. LEG.2160; von einem Ehepaar). 2. unträchtiges Schaf N. etc. 3. Mißgeburt, Mißgestalt F. GR. sterpiciune, stärpieiüne. ET. sterp. SG. ALR II/I, K. 142; SN II, K. 402. stârpie S. f. (1680 DOS. PS. SLAV. R. 34,12) LV. Unfruchtbarkeit, Kinderlosigkeit F. Şi dinlr-aceasta să cunoştea de maintepentruproslăvitul şi a bătrânea-ţilorş-a sterpei Elisavetii (DOS. VS. Sept. 23; 25a). Pentru stârpie şi pentru a zămislirii leac a cerca lucru mai pre urmă trebuitoriu ieste (CANT. IST. 245). (Cain)pre mumă-sa spărie cu stârpie (MS. 18 Jh., GCR H, 63). GR. sterpie, stârpie. ET. sterp. stârpire S. f. (1705 CANT.) I. veralt.: Unfruchtbarkeit F. împietrită inima lui nicicum spre stârpirea pântecelui ei a să milostivi nu s-a muiat (CANT. IST. 246). 2. Vernichtung, Ausrottung F. ET. a stârpi. stârpit Adj. (1674 IORGA S. D. X., 153) 1. (von einem Kind etc.) zu früh, tot geboren, (von Tieren) verworfen. Pielea mânzului stârpit al acelii iepe (ROM. GL., GCR II, 372). 2. ausgerottet. 3. (oaie) sterpită (Schaf) ohne Milch. GR. ster-, stăr-, ET. a stârpi. stârpitură PL -turi S. f. (1716 STOLN. CANTAC., CM 1,19) 1. Frühgeburt F. Ouă de stârpitură (ouăle mici de tot si cam moi (pe) carele face unele puice întâi) (SEZ. î, 278). Daher: 522 steag 2. fam. pej.: Mißgeburt F., Zwerg, Krüppel M. Romandi pârcălabul, un giugea, un om pocit, O stârpitură grecească, ieşit dintr-un vas clocit (BELD. ET. 6). Zece ani au vieţuit ei în căsătorie şi nu putură face şi ei măcar o stârpitură de copil (ISP. LEG.2133) ein Kind und wäre es auch noch so winzig und schwächlich. 3. fam. ugs.: Schmähwort für kinderlose Frauen. GR. veralt. u. ugs. auch stăr-, ster-. ET. a stârpi. SG. ALR II/I, K. 142. stârv PI. stârvuri S. n. (1581 CORESI OMIL. 287) Leichnam M., Leiche F., Aas N.; jetzt nur noch von gefallenen Tieren, pej. auch von Menschen. Pus-au stârvurile robilor tăi mâncări păsărilor ceriului (PSALT. RÂMN. 1784 78, 2). Pe uliţi vedeai stârvuri, căci, ducând, îi târâia (ostaşii pe greci), Obosând de tot vreunii, unde cădea îi tăia (BELD. ET. 60). Că oriunde va fi stăi'vul, acolo să vor aduna vulturii (BIBLIA 1688 Mt 24, 28). Tot ce este mort sau stârv, este prada (microbilor) (APĂR. SĂN. I, 5). Când l-a trântit (Sucnă-murgă) pe zmeu ... i-au tăiat capul îndată şi stâmul l-au izbit sub pod (SBIERA POV. 92). GR. stârf{PP., REV. TOC. 395). ET. asl. străvo, -vf. stârvos Adj. (1703 GCD) selten: aasig. -Fig.: (Diplomaţia am) găsit-o sortită, vândută, pitică şi stârvoasă (JIP. R. 69). ET. stârv. stea P. stèle S. f. (16. Jh. CV2 44b; Apg 27, 20) 1. Stem M. Nici n-am mumă, nici n-am tată... N-am nici fi'aţi, nici surorele, Pare că-s picat din stele (PP., ŞEZ. 1,114). Ce crezi? Cçnd tu făceai amor la mahala, eu stăm şi număram stelele? (NĂD. NUV. 1,133; der Sprecher hatte ebenfalls eine Liebschaft) legte ich etwa die Hinde müTig in den SchoT? Nu vă cereţi stele fripte din cer şi smochine rupte dçn pomii Rusalimului (JIP. OP. 129) verlangt voneinander nichts Unm%gliches. Vgl. dinte 1. Dm/ sar stele verzi din ochi, văd stele verzi ënaintea ochilor es sprühen mir Funken aus den Augen, es flimmert mir von den Augen. - Vom Schicksalsstem des Einzelnen: i-a căzut steaua, i s-a stins (i-a pierit) steaua, i-a apus steaua sein Stern ist gesunken, erloschen, untergegangen; / s-a ëntunecat steaua es droht ihm ein Unheil. Vai de steaua mea {la etc.)! wehe mir (dir etc.)! Vai va fi de steaua voastră, de veţi ëndrâzni să descoperiţi obrazele lor ... ca să ştiţi cine sunt (DEMETR. NUV. 101) wehe euch, es wird euch schlecht ergehen. In der Zeit von Weihnachten bis Epiphanias (Bobotează) ziehen drei Knaben - die „heiligen drei Kxnige” - mit einem riesigen, auf einer Stange befestigten Stern (stea) aus Papier umher, auf dem die Krippe, Adam u. Eva u. a. abgebildet sind, u. singen Lieder (cântece de stea), die auf das Erscheinen des die Geburt Christi verkündenden Stems usw. Bezug haben. Der transparente Stern wird nachts durch ein dahinter angebrachtes Licht erleuchtet. Die Lieder sind in dem „Stcmbuch” (Carle de stea) abgedruckt. 2. von stemihnlichen Dingen: a) weiTer Fleck an der Stirn eines Pferdes: Blesse F. O iapă cu stea en frunte eine Stute mit einer Blesse an der Stirn. Den so gezeichneten Pferden werden hervorragende Eigenschaften zugeschrieben. Daher von Menschen: e cu stea en frunte er ist mit Tugenden ausgestattet, ein hervorragender Mann. Vgl.fiwite l. — b) steluţă (degrăsime Fett-)Auge N. auf der Suppe. O aripă galbenă (de găină) iese afară din zeama presărată cu steluţe de grăsime (DEL. P. 186). - c) steluţe quadratische Stückchen Nudelteig, Xsterr. Fleckerl, dienen als Suppeneinlage. - d) Sommersprosse F. Cu puţqneale steale stropit pre obraz (DOS. VS. Ian. 30; 47a). - e) in Tiemamen: stea de mare Seestern M., BUCOV. steluţă Leuchtkîfer M. (MAR. INS.), —f) in Pflanzennamen: stea WassemuT F. (Trapa natans; PANŢU); steaua mare Sterndolde F. (Astrantia major; CRĂIN.; vgl. ştevie 2); steluţă stelişoară Aster F., steliţă vânătă Virgilsaster F. (Aster amellus; BR.); MOLD, steluţă Berufkraut N. (Erigeron; BR., CRĂIN., PANŢU); steluţă, steaua fetei Stemmiere F. (Stellaria; BR., CRĂIN.); steluţă de munte EdelweiT N. (Gnaphalium Leontopodium; VLAH. RP. 170); steliţă albişoară Hornkraut N. (Cerastium criophorum; CRĂIN.)/ GR. steală (DOS. VS. Mai 26; 142b). - Dim. steluţă, stelişoâră, steliţă (BR.), steuliţă (MF I, 686), PI. -lute bzw. -liţe, -lişoâre. ET. lat. stăla (mit langem e, wie auch die übrigen roman. Entsprechungen fordern). SG. ALR M, MN 2737,93; 2825, 2828,111; SN I, K. 114; III, K. 807; VI, K. 1587. steag PI. steaguri S. n. (16. Jh. PS. SCH. Cant. IV, 9) 1. Fahne F. Am avut un frate drag, L-a jurat neamţul sub steag (I.-B. 297) er hat ihn den Fahneneid schwxren lassen. Ştefan Vodă... au empărţit oştii sale steaguri (URECHE, LET.1 I, 118). A cnchina steagul sich ergeben, sich unterwerfen. Şi-a fost de veste lumea plină Că steagul turcului se-nchină (COŞBUC 83). Ugs. a cnchinat steagul er hat das Zeitliche gesegnet. Vgl. sfanţ 4. - In TR. BAN. wird der Braut eine mit farbigen Seidentüchem, Bindern etc. geschmückte Stange vorangetragen, die steag heiTt. 2. banii steagului ehern.: Steuerabgabe F. (NECULCE, LET.2 II, 247). 3. veralt.: Heeresabteilung mit eigener Fahne: Fihnlein N. A sosit... annaşul al doilea ...cu un steag de lefecii, ca să-l ducă la Iaşi (NEC. COSTIN, LET.2 II,’ 38). Hătmănia avea un steag de slujitori şi mumbaşiri cu cari se slujia la empliniri de bani şi execuţiuni (FIL. CIOC. 245). 523 steajar GR. PI. vcralt. steagure. - Dim. steguleţ, PI. -leţe, ferner PI. stegărele (stegurele) (PP., GCR II, 326). ET. asl. stegü. SG. ALR II/I, MN 2691, 82. steâjăr PI. stcâjăre S. n. (um 1700 SPÄT. MIL.) 1. Pfahl M. in der Mitte des Dreschplatzes {arie s. d.). An ihn wurden die Pferde mit einem langen Seil gebunden u. um ihn herumgetrieben, wobei sich das Seil um den Pfahl wand, bis die Pferde nahe an diesen kamen; dann wurden die Pferde gewendet u. liefen, bis das Seil wieder abgewunden war; nach längerem Wiederholen dieses Verfahrens gelangte so das gesamte, im Kreis am Boden ausgebreitete Getreide zum Ausdrusch. Sfete Jlie ... Nouă steajere batea, Cu nouă fixinghii le lega (pe strigoaice), Cu nouă bice le bălea. ... Până fierea le crăpa (PP., ŞEZ. IV, 157; Bespr.). 2. fig.: LV. Angel-, Mittelpunkt, Pol M. Viena ... este ştajărulstăpânirii europenilor (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 267). Toate la un steajer se adună şi se strâng în cea de apoi, adicăte în stricăciune şi în pierzare dezle-gându-se (SPÄT. MIL., LET.21, 117). GR. steajer, stejer, şteajăr, şlajăr, strejer (MF 1,193). Dim. stejărel, stejerel, slrejerel, PI. -rei (MF I, 1077), stejărâş, PI. -râşi. ET. asl. stezer ă. SG. ALR SN I, K. 72, 118. steblă PI. steble S. f. (16. Jh. PS. SCH. Ex 15, 7) LV. u. ugs.: Stengel, Zweig M. Când amu steblele ei vor fi tinerele şi frunza înfrunzeşte, să ştiţi că aproape este de secerat (CORESI TE4 53b; Mt 24, 32; vom Feigenbaum). Alţii tăia steble de lemne şi le tindeapre cale (CORESI TE4 94a; Mk 11,8).— Noch jetzt: Să-mi dai o stiblă de flori (MF I, 1239). Steblă de busuioc Basilikumstengel. Se descântă cu apă neîncepută, cu o steblă de busuioc şi miere cununată (MF I, 674). în locul unde căzură aceste scântei, răsări îndată două steble de busuioc (ISP. LEG.2 65). GR. stelbă (MAR. SAT. I, 237), stâblă (CANT. IST. 79), stiblă (MF 1. c., LUP. MB. 49). — Dim. steblută (SEV. NUNTA 7). ET. asl. stibll. SG.ALRII/I, MN 2771, 101. steclă siehe sticlă etc. stegar PI. -gâri S. m. (1592 DIR) Fahnenträger, Fähnrich M. Ieremia pârcălabul ... apropiindu-se de turci, a poruncit stegarului său de a slobozit steagul în jos (NEC. COSTIN, LET.11,91). ET. steag. SG. ALR II/I, K. 161, 162; MN 2691, 82. steghie etc. siche ştevie. steghiş PI. -ghişi S. m. (1890 MAR. NUNTA 227) TR. BÄN. Fahnenträger M. im Hochzeitszug. GR. stegiş. ET. steag. steguleţ etc. siche steag. stei1 PI. steiuri S. n. (1579 BGL 104) MUNT. Felsen, Felsblock M. (Zmeoaica) căţărându-se din stei ...se urcă d-asupra muntelui (ISP. LEG.2195). La marginea de miază-noapte a Coştilei, un stei îşi repede spre bolta albastrăsăgeata-i bontită(UR. BUC. 35). ET. unbek. SG. ALR SN III, K. 814. stei2 Adj. invar. (1878 MON. OF.) MUNT. stei în frunte mit einer Blesse an der Stirn. Un cârlan ... puţin stei (alb) în frunte (MON. OF. 1878, 4591). Una iapă murgă... stei în frunte (MON. OF. 1880, 6820). ET. zu stea 2. a. Die Bildung ist auffallend. stejar PI. -jâri S. m. (1445 DERS) Eiche F. allgem. Bezeichnung für Quercus-Arten, bes. Quercus robur. Noi fluierăm ca copiii păstorilor cu fluier mic de trestie supt vreun stejariu sau plop (MĂRG.2149b). Dumbrăvile sunt stăjarii ce fac ghinda de o mănâncă porcii (DOS. PS. V. 28 Anm.). Stejarul bun şi trainic dă trainică mlădiţă (AL., Z. I, 288). GR. LV. 16./17. Jh. häufig stăjar\ PP. häufig stăjar; ştejar(iu), -jer(iu), -jăr(iu), auch slrej-, străj-, bisw. stânj-. — Dim -jărel, PI. -rei; -jerel PI. -rei. ET. Dürfte auf asl. stezer u „Stânge” (rum. steajer), zunächst „Stange des Heuschobers (stogf\ beruhen; zu -jär vgl. bulg. stozar, tschech. stozâr,mstăj- letztere Formen u. asl. serb. nslov. stozer. Die Betonung schwankt schon im Slav., z. B. nslov. stezer, stozer neben stezer, stozer. Vermutl. vertrat der Eichbaum in alten Zeiten die Stange, die den Mittelpunkt des Heuschobers, der Tenne etc. bildet. SG. ALR II/I, MN 3838, 125; 3840, 126; SN II, K. 595; III, K. 624, 625, 852. stejäret PI. -returi, S. n. (1579 DERS) Eichengehölz N. Când se vede ciobănaşul, s-ascunde-n stejeret (RC. IR. 45). GR. stejeret. ET. stejar. stejăriş PI. -rişuri S. n. (1703 GCD) Eichengehölz N., Eichenwald M., -dickicht N. Trăsura ... urca... un deal care se sfârşeşte într-un stejeriş des şi tufos (L. NGR., CL II, 350).’ GR. stejeriş. ET. stejar. SG. ALR SN II, K. 595. stejărişte S. f. (1896 UR.) Eichenwald M. Popa Onofrei s-a îmbrăcat şi el în hainele lui Gloanţă de porcar şi păzeşte în locul lui turma de porci în stejărişte (UR. LEG. 63). 524 stenahorisi GR. stejerişte. ET. stejar. SG. ALR SN II, K. 595. steje (t) S. f. (1673 DOS. PS. V.) Eile F. Să dusă la Ţarigrad pentru steaje şi treabă degrabă (DOS. VS. Apr. 18; 88a). Ieşind la război cu steje, Vor da chiot din gâtleje (DOS. PS. V. 149, 23). ET. postvcrbal von a steji. stejer siehe steajăr. steji Präs, -jesc (16. Jh. PS. SCH. 44, 5) LV. I. V. tr. beschleunigen. Stejaşte (ksl. pospesitü) noao D-zeu spăsenia noasfră (CORESI PS.5122a; Ps 67,20). Nu râvni celuia ce stăjaşte calea sa (CORESI PS.5 64b; Ps 36, 7; ksl. spejustemu vuputi svoemu). So noch jetzt: Nu stăji vitele (ŞEZ. VH, 183) treibe das Vieh nicht so schnell. II. V. intr. eilen, sich beeilen. Pleacă cătră mine urechea ta, stăjaşte să mă scoţi (CORESI PS.5 50a; Ps 30, 2). Şi cu milă Domnul să slejască, Să ne cruţe, să ne miluiască (DOS. PS. V. 122, 9). III. a se steji 1. sich beeilen. Pentr-acea. se stejiră să nu înopteze ( VARL. CAZ.21, 143b). 2. bisw.: erschrecken. Atuncestăjiră-se (ksl.potstasasp) vlădicii de Edom (CORESI PS.5 286b; Ex 15, 15). ET. ksl. sutpzali, suIqzş „constringere” etc. stelar (1683 DOS. VS. Dech. 25; 238a) 1. Adj. Sternen-. An stelar (STĂM. W. 665) Stemjahr. II. S. m., PI. stelari 1. einer der drei Knaben, die in der Weihnachtszeit mit dem Stern (siehe stea 1) umherziehen: Stemknabe M. (RCM. SĂRB. 99). 2. veralt.: Sterndeuter M. ET. stea. stelbă siehe steblă. stelesc Adj. (1703 GCD) selten: himmlisch, Sternen-. Pre numele cerescului Vultur şi pre lăriia stelescului Leu, în tot adevărul ne giurăm{CANT. IST. 179). ET. stea. stell Präs, -lese (1703 GCD) veralt. I. V. tr. funkeln lassen. (Boadza) ochii... decât apuhacii mai mari si decât a mâţii mai luminoşi steli (CANT. IST. 114).’ n. V. intr. (von den Augen) funkeln. Craiul... stelindu-i ochii, au căzut din tron jos (BARAC HAL. III, 39). ET. stea. stelireS. f. (1703 GCD.) veralt.: Funkeln N. ET. a steli. stelitor Adj. (1703 GCD) veralt.: funkelnd. ET. a steli. stelnic Adj. (1875 AL.) selten: Sternen-. Pe a cerului câmpie... Noaptea... cu-o secere de aur de la lună-mprurnutatăFace-un stelnic seceriş (AL. POEZII III, 147). ET. Eigenbildung AL. zu stea, die sich nicht durchgesetzt hat. stelniţă PI. stelniţe S. f. (um 1805 ŞINCAI N. 80) TR. BAN. ugs.: Wanze F. (B.). ET. serb. stjenica, nslov. stenica. SG. ALR SN III, K. 753. stelos Adj. (1823 BOBB) selten 1. bisw.: gestirnt, Sternen-, Cerulcelstelos (CL VIII, 250). Steloasa noapte (DULFU PĂC. 230). 2. funkelnd. O stea steloasă, luminoasă (PP., MAR. NUNTA 842). ET. stea. stemă PI. steme S. f. (1563 CORESI PRAXIU 449) 1. LV. u. PP. Krone F. Piatrile cele scumpe... împodobesc şi luminează stemele împăraţilor care le poartă în capetele lor (MĂRG.2 91a). Milostivul D-zeu să vă dăruiască stimă crăiască, scaun domnesc, toiag împărătesc (PP., MAR. NUNTA 805). 2. Wappen N. Vom arăta şi ce stemă a avut ţara încă de mai-nainte de venirea lui Traian (NEC. COSTIN, LET.21, 36). Leul căzând întinde... în momentul morţii laba rănită pe stema Burbonilor (I. NGR., CL II, 66; vom Löwen von Luzem). 3. Edelstein M. Stema din cununa împărătească (DEL. S. 82). Trecu al treilea numai în fireturi si steme (DEL. I.V. ş.V. 21). GR. stimă {MOXA, HC I, 362; PP. 1. c.). ET. mgr. στέμμα, asl. stema; zu 3. vgl. nestemat. stenahorie PI. -rii S. f. (1715 DIICHITI 89) 1. LV. Verlegenheit, Not, Klemme F. Văzând grecii atâtea amestecături în turci şi domnul în mare stenahorie de a banilor (EN. COGĂLN., LET.2 III, 258) in großer Geldnot. Nici să se ascunză zahareaoa ce au ... şi cu acest chip ... lăcuitorii Ţarigradului să pătimească stenohorie de hrană (DOC. 1802, TEZ. II, 311) Nahrungsmangel. 2. fam. veralt.: Beklemmung, Atembeschwerde, -not F. Mă mucezisem la ţară la Bârzoieni. De la o vreme îmi venise stenahorie şi ipohondrie (AL., CL II, 142). GR. LV. stenohorie. ET. ngr. στενοχώρια. stenahorisi Präs, mă -sesc V. refl. (1715 DIICHITI 101) 1. LV. bisw.: in Bedrängnis geraten. 2. veralt.: Atemnot bekommen. (Actriţele) sestenahori-seră cu desăvârşire şi degeraseră la picioare (TEL. SCH. 23). 525 stcnahorisit GR. LV. stenahorisi. ET. ngr. στενοχωρώ, Fut. -ρήσω. stcnahorisit (t) Adj. (1782 AA ist. 11/10, 386) in Bedrängnis geraten. Ordia împărătească ... văzându-se stenohorisită... hotărâm să ceară pacea (I. VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 285). GR. stenohorisit. ET. a stenahorisi. Stenosis S. f. (1760 GÄLDI) veralt.: Atemnot F., Asthma N.; a avea stenos asthmatisch sein (POEN. 1,91). Junele mai suferea si de stenos (TEL. SCH. 68). GR. stenos. ET. ngr. στένωσις. stepenă PI. stepene S. f. (16. Jh. PS. SCH. 119 Titel) veralt. u. poet.: Stufe F.; fig.: (Rang-)Stufe F., Rang M. Intre steapene (ksl. mezdu stepenni) şi-ntre oltariu să plângă preuţâi (DOS. PAR. Joel 2,17, GCR1,264). Şi 6 stepene (αναβαθμοί) scaunului, îmbrăcate cu aur (BIBLIA 1688 2 Chr 9,18). Numărăstepenelepe care le-a suit omenirea., de Ici sălbăticia şi întunecimea acestor viziuni până la puterea şi strălucirea ei de azi (VLAH. RP. 153; aus der Schilderung einer Höhle). După puţină vreme s-a înălţat Leon la stepena împărăţiei (MS. 1692, GCR I, 299) Rangstufen. Prin toate stepenile besearicii trecând, fu hirotonit şipreut (DOS. VS. Sept. 27; 33b) durch alle Rangstufen. ET. ksl. stepenl steregie S. f. (1673 DOS. PS. V.) Ruß M., Rußzapfen (PL); TR. auch rußgeschwärztes Regenwasser, das vom Dach fließt. (Muntele Etna) are în vârv o gură din carea iase negru fum şi sterevie şi foc (DOS. VS. Fevr. 5; 57b). Fum cu sterevie faţa să le ardză (DOS. PS. V. 67, 5). GR. stirevie, stirigie, bsw. şteregie, ferner -revie (DOS. öfters), stervie nb. sterevie (DOS. VS. Noe. 6; 110a), stereghie (POL.), stirigiu (GLOS. AC., RC). BAN. steregin'e (CANDREA EL. LAT. Π, 7), steresie (DLRLC), steregie (VICIU). ET. Der Vergleich mit den Formen der anderen roman. Spr. (vgl. REW 8259, 8266; CANDREA EL. LAT. Π, 9) läßt als mutmaßliche Gmndlage *stăîgîhea erkennen, das mit lat. stilla „Tropfen”, stJria „Eiszapfen” u. deren Ableitungen stü(l)lcldium, süJcidium „Tropfen- bzw. Schneeflockenfall” zusammenzuhängen u. von fullgf-neus „Ruß” beeinflußt zu sein scheint. Sterevie (DOS.) dürfte umgekehrte Schreibung sein, wie MOLD, obial (CANT. DIV. 38b) für oghial. Vgl. CIORANESCU 8231, s. v. slrăghială. SG. ALR SN I, K. 45. stcrcgoâie S. f. (1652 ÎNDR.) weiße Nieswurz (Veratrum album). Cumu-e întru bureni de-s unele mai rele decât cele bune... întru bureni steri- goaici (ÎNDR. 679). Frunză verde stirigoi, Să ne întoarcem înapoi (PP., REV. TOC. III, 391). GR. stirigoaie, stirigoi, sterigoaie (ÎNDR. 1. c.), stri-goaie (FUSS). ET. unbek. SG. ALR SN ΙΠ, K. 646. sterevie siehe steregie. sterigie siehe steregie. sterigoaie siehe steregoaie. sternă PI. steme S. f. (1683 DOS.) Zisterne F. (Sfântul) feace sternă de să strângea apă de ploaie la vremea ploilor (DOS. VS. Martie 16; 39b). LM. cisternă. ET. ngr. στέρνα < it. cisterna. sterp Adj. (1524 G. LEX.) unfruchtbar. Şi era Sara stearpă şi nu făcea feciori (BIBLIA 1688 Gn 11,30). (Sfânta era) cucon de rugă părinţilor, că era sterpi (DOS. VS. Sept. 25; 27a) Adoptivkind. Nu-l născu pre dânsul (pre Isaac) pântecele cel sterp (al Sarei) atâta cât îl născu masapriimirii de sfreini (MĂRG.2 22b). Mai uşor e a căpăta lapte de la o vacă stearpă decât să le îndatorească o fată alintată şi leneşă (CREANGĂ, Z. 1,500). Oaie stearpă Schaf, das in dem betreffenden Jahr nicht trächtig geworden ist (wog. oaie ştiră Schaf, das überh. nicht wirft; vgl. mânzare). Când (pământul) eprea sterp, deşi florile sunt numeroase, dar sunt urâte (DATC. HORT. 204). Vgl. nădejde 2. Pom sterp (DOS. VS. Martie 16; 38b). - Fig. Azi abia vedem ce stearpă şi ce aspră cale este Cea ce poate să convie unei inime oneste (EMIN. 0.1,141). - Substantiv.: Ce puse stearpă în casă (PS. SCH. 112, 9). GR. f. steârpă. Bisw. stărp, f. stârpă. ET. gr. στέρ(ι)φος kommt nicht in Betracht, da st-, nicht şt-, geschlossenes e fordert; wahrsch. lat. *exstrps, -pis „ohne Sprößling”, von stirps „Sprößling, Nachkomme”, vgl. alb. shterpe, abmzz. sterpe, ven. (agnela) sterpa. Nicht *exstirpus, da die analogen Ableitungen von Subst. der 3. Dekl., wie exsanguis, exlex, exspes etc. (exossus bemht auf ossum), stets nach dieser Dekl. gehen; es ist also Deklinationswechsel anzunehmen, wie bei acru, lin, trist, greu. SG. ALR I/II, IC. 225; ALR II/I, IC. 142; SN I, K. 7, 94, 95, 103, 113, 152, 220, 268; II, K. 402. sterpâr PI. sterpâri S. m. (1881 JIP. OP. 58) Hirt, der die unfruchtbaren Schafe (oi sterpe) hütet. ET. sterp. sterpctS. n.(1892 LUP. MB.) Gesamtheit F. der unfruchtbaren Schafe. Stărpătul nu trebuie să se pornească dimineaţa până a nu se ridica rouă (LUP. MB. 102). GR. slărpăt. ET. sterp. 526 i stidinţă sterpi etc. siehe stârpi etc. sterpös Adj. (1688 BIBLIA) veralt.: unfruchtbar. Apele-s reale şi pământul sterpos (BIBLIA 1688 2 ICg 2, 19; dxexvoupevri). ET. sterp. stevie siehe ştevie. stiblă siehe steblă. stici S. n. (1901 DT) OLT. Stange F. zum Abstoßen des Boots. GR. stiş. ET. unbek. sticlar PI. -clari S. m. (1703 GCD) 1. Glasmacher, -bläscr M. O mie de olari o oală spartă a cârpi şi dzăci de mii de steclari o steclăfrântă a tocmi nu pot (CANT. IST. 228). 2. Glashändler M. 3. Glaser M. GR. steclar. ET. sticlă. sticlă PI. sticle S. f. (1551/3 ES 105a; Mt 26, 7) 1. Glas N. (Stoff). Fabrică de sticlă Glaserei, Glasfabrik, -hütte. Geam de sticlă Glasscheibe. Ţiind în mână păharul de sticlă plin de vin (MS. 1675, GCR I, 224). Antonescu era ... chel ca sticla (BRĂT.-VOIN. LD. 11) ratzekahl. E senin de sticlă (RADUL. RUST. I, 196) der Himmel ist spiegelglatt. 2. Glas(stück) N. Tremurau şi steclele de pe la policandre de atâta zgomot (BOGD. VECHI 219) die Prismen. Veralt. sticlă de ochelari Brillenglas. 3. sticlă {de lampă Lampen-)Zylinder M., -glas N. 4. (Glas-)Flasche F. O sticlă de vin eine Flasche Wein. LV. von jedem Glasgefäß: Curăţaţi de deînafară sticlele şi blidele, e deînlăuntru sunt pline de răpiciuni şi de nedereptate (CORESI TE4 50b; Mt 23, 25). Sfântul ... sună în vas ca o lovitură de piatră şi, frângându-să stecla, cursăgios otrava. (DOS. VS. Martie 14; 34b). GR. MOLD. steclă. Ebenso die Ableitungen. - Dirn. sticluţă, sliclişoâră, PI. -ţe, -re. ET. asl. stlfdo. SG. ALRM EI, K. 23; ALR H/I, MN 3910,142; 3924, 147; SN IV, K. 1039; V, K. 1323. sticlărie PI. -rii S. f. (uni 1645 IORGA S. D. X, 108) 1. Glashütte F. 2. Glaswaren (PL), -geschirr N. 3. Glaserei F. 4. Glaswarengeschäft N. ET. sticlă. sticlete PI. -cleţi S. m. (1613 DIRB XVII 12, 157) Stieglitz M. (Fringilla carduelis). De sus din colivie, sticleteleplouă mereu la coji (BASS. VULT. 200). Are un sticlele, are sticleţi în, la cap er hat einen Vogel. GR. MOLD, stigleţ, BAN. TR. OLT. sliglete, ştlgliţ S. f. ştigliţă (ŞINCAIN. 67), stegliţă. ET. slav. * sieg ulici, Dim. v. steguluţmss. scegol, poln. szczygiel), vgl. tschech. stehlec, şerb. steglic, nslov. stigljec, mhdt. stig(e)lir, stiel- nach sticlă; ştigliţ ist dt. sticli Präs -clesc (1841 POEN. II, 121) 1. V. tr. (die Augen auf etw.) heften, gespannt richten. II. V. intr. blitzen, funkeln, glänzen. Cum îi sticleau ochii de fericire (GANE, CL XIII, 41). în timpurile acelea când cuţitul ucigaşului, sfeclea la colţurile stradelor (IORGA AM. 145). Câmpia, dealurile şi-munţii erau albi de zăpadă şi sticleau în toată. întinderea (XEN. BR. 66). ET. sticlă, viell. volksetymologisch aus a stell umgebildet. sticlişoâră siehe sticlă. sticlit Adj. (1835 DRĂGH. R. 134) (v. Augen) 1. starrend. Stăm cu ochii sticliţi pe ceri, doar oi vedea vreun semn de ploaie (GHICA, CL XVII, 368). 2. (v. Blick) glänzend. ET. a sticli. sticlos Adj. (1841 POEN. II, 819) glasig, gläsern. Izbesc ciocanele-nteţit în sticloasele ziduri (VLAH. RP. 185; Schilderung eines Salzbergwerks). Cu ochii sticloşi, îngâna vorbe neînţelese (BRĂT.-VOIN. LD. 231; von einer Sterbenden). ET. sticlă. sticluit Adj. (1866 AL. PP.) verglast. Fereşti stecluite (AL. PP. 391). GR. stecluit. ET. zu sticlă. sticluţă siehe sticlă. stideâlă PL -dele S. f. (1642 CAZ. GOV. 483) LV. Scheu, Furcht F. împăraţii... deaca vădzură că să fac ciudease din patimile (sfântului) ... li să feace stideâlă şi-l lăsară să-ş petreacă în nevoinţă (DOS. VS. Sept. 9; 13a). Sama să iai a limbi păgâne Ce n-au, Doamne, stideâlă de tine (DOS. PS. V. 58, 16). ET. a se stidi. stidi Präs, mă -dese V. refl. (1630 GCR I, 85) LV. sich scheuen. (Leii) să stidia a să apropia de trupul cel postit al prorocului (Daniil) (MĂRG.2148b): Corbul, din scânteia aţiţată... pojarul preş te lot a prinde nici s-au stidit, nici s-au lenevit (CANT. IST. 292), ET. vgl. asl. stydeti sp, russ. styditj sja, şerb. stidjeli se. stidinţă S. f. (1643 VARL. CAZ.2 II, 40b) LV. Scheu, Furcht F. Să aibă spre mine stidinţă atâta câtă avea şi căfră dânsul (DOS. VS. Noe. 24; 156a) sollte mich achten. Ficior de părinţ credincios şi cu 527 stidire bună slidinţă (DOS. VS. Ian. 21; 23b) Sohn gottes-fürchtiger Eltern. - Neg. nestidinţă. ET. a se stidi. stidirc S. f. (MS. 1691) LV. Scheu, Furcht F. Limba cea răzvrătită şi vicleană ...de multă stidire şi muncă o voi umplea (MS. 1691, GCR I, 289). ET. a se stidi. stidivos Adj. (1683 DOS.) LV. ängstlich, furchtsam, fromm. Au isţealit şi pre maica svântului ...de durori de ochi, carea era foarte stidivoasă si lui D-dzău plăcătoare (DOS. VS. Fevr. 1; 50a). ET. a se stidi. stifos Adj. (1846 PISC. PRACT. 30) veralt.: herb. Vinurile de la Alba... sunt dulci şi foarte rar stifoase (OLL. HOR. 319). Ast om bun ca pânea. ... devine acru şi stifos de câte ori s-o întâmpla să-i meargă rău lapreferanţă (BRĂT.-VOIN. LD. 83). ET. ngr. στυφός. stigleţ etc. siehe sticlete. stih PI. stihuri S. n. (1563 CORJESIPRAXIU 342) 1. veralt.: Vers M. (eines Gedichts; Bibelvers). O am îmbrăcat (această cărticică) întru o formă de cuvântare în stihuri alcătuită (BAR., GCR II, 236). Molitva pre stihuri a s(f)ântului Simeon Metafrast (DOS., GCR 1, 241). Cine iubeaşte avuţiia roadă nu va mânca de la dânsa. Eclesiastul gl(ava) 5, s(ti)h 10 (CANT. DIV. 45b). 2. PI. Gedicht N. Stihuri în versuri pentru Grigorie Ghica. Vodă (MS. 1777, GCR II, 111; Überschrift). Stihuri împotriva zavistiei (MIR. COSTIN, GCR 1,206; Überschrift). ET. mgr. στίχος, ksl. slihu. stihar1 PI. -hâri S. m. (1885 DEL.) selten, spöttisch fur stihuitor: Dichterling, Versemacher M. Nu să pomeneau flori pe cer şi stele pe pământ, ca pe la purdalnicii noştri de siihari (DEL. S. 80). ET. stih. stihar2 PI. -hâre S. n. (1570 CORESI LIT. 2a) Chorhemd, Sticharion N., liturgisches Gewand von orthodoxen Geistlichen, entsprechend der Alba u. Dalmatilca in der lcathol. Kirche. Darüber wird der Mantel, das Phelonion (Jeion) bzw. beim Bischof der Sakkos (sacos) getragen. Diaconii îmbrăcaţi în stihare (GHEORGACHI, LET.2m, 300). Stihariul, carele este alb, închipuiaşte strălucirea dumnezeieştii lumini, iară râurile carele are, iaste sângele şi apa care curseră din dumnezeiasca coastă a Domnului (INDR., CADE). GR. PI. stihâruri. ET. mgr. στιχάριον. stihie PI. -hii S. f. (1563 CORESI PRAXIU 185; 2 Petr 3, 10) 1. (Natur-)Element N. Din patru aceastea stihii se-au făcut văzuta aceasta lume: den foc, den aer, den apă, den pământ; den patni iarăş materii aseamene stihiilor săface şi lumea cea mică, omul: den sânge, den flegmă, den hiareplăviţă şi neagră (APOST. 1683, GCR I, 260). (D-zeu) a zidit Pe strămoşul nostru-Adam ... Cu toate stihiile trupului Osebit de ale sufletului (TEOD. PP. 157). Cată să mi-l păzeşti tare (obrazul iubitei) Şi de vânturi şi de soare ... Că tu, umbreluţă, ştii Că îl tem şi de stihii. (CONACHI128; der Liebhaber zum Schirm der Geliebten). 2. Gespenst N., Geist M. GR.LV.stihie.-PI. m. All stihirile(trupului), stihirele (trupului) (MAR. NUNTA 575). ET. mgr. otoi%81ov, ksl. stihija:, zur Akzentverschiebung in stihie siehe stafie. stihiră PI. -hiri S. f. (1620 IO AN NECULCEIII, 165) (in Versen abgefaßter) Lobgesang (der orthodoxen Frühmesse u. Vesper). Canoane troicinice şi stihire (DOS. VS. Oct. 14; 64b). La stihirile de la vecernie şi la cele de la laude a. adăogat Anatolie ... stihirile care poartă numele lui (GHEN. LIT. 45). ET. ksl. stihiră, -ra, russ. -ra < ngr. OTijcppov (scil. upoTtapiov) „in Versen geschrieben”. Vgl. stihoavnă. stihlos siehe sihlos. stihoavnă PI. -hoâvne S. f. (1680 DOS. LIT. 97a) (in Versen abgefaßter) Schlußgesang M. der Vesper, der Abendandacht. Während desselben wird geweihtes Brot (artos) verteilt. Pe când se împarte la popor artosu, stranele cântă rar stihovna, adecă ultimele stihuri ale vecerniei (GHEN. LIT. 59). GR. stihovnă. ET. ksl. stihovma, russ. -vna, f. von stihovfn „in Versen geschrieben”. Vgl. stihiră. stihologhi (t) Präs, -ghesc V. intr. (1683 DOS.) psahuodieren. Auzi pre sfânt stihologhind din d-dze-ieştile scripturi (DOS. VS. Apr. 5; 74b). ET. zu stih, stihoavnă. stihotvorţ (t) PI. stihotvorţi S. m. (1698 CANT. DIV. 34b) Dichter M. Versurile stihotvortilor (CANT. IST. 69). ET. russ. stiholvorec. stihovnă siehe stihoavnă. stihui Präs, -iese V. intr. (1823 BOBB) veralt.: dichten. GR. (t) sticui (BOBB). ET. stih. stingere stihuire PI. -iri S. f. (1881 EMIN.) Dichtung F. Tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume (EMIN. 0. I, 137). ET. a stihui. stihuitor PI. -töri S. m. (1823 BOBB) veralt. : Dichter M. ET. a stihui. stil PI. stiluri S. n. (1765 GR. MAIOR, G. LEX.) 1. Stil M., Art (des sprachlichen Ausdrucks), Darstellungsweise F. 2. Verfahren N., Methode, Handlungsweise F. ET. it. stile, frz. style. stima Präs, -méz V. tr. (um 1832 CORNELLI 408b) (hoch-)schätzcn. Şi simtimentul vostru îl stimez, ficaţii mei'(GR. ALEX.’322). ET. it. stimare, frz. estimer. stimă1 S. f. (1834 BULETIN F. 324) Hochachtung F. (PANN, CIL I, 48). GR. estimă. ET. it. stima, frz. estime. stimă2 siche stemă. stimpi Präs, -pèse (1688 BIBLIA) veralt. I. V. tr. zum Stillstand bringen, abhalten. Modificaţii (în lege) menite ...a stimpi abuzurile (SUŢU NOT. 81). II. V. intr. 1. stumpf werden; (von Augen) starr sein, starr werden. Şi omul bătrân a vedea şi stâmpiia ochii lui de bătrâneaţele lui (BIBLIA 1688 1 Kg 14, 4; fjllßluCOTTOUV). 2. aufhören, innehalten. O stinchil oaia de zbierat şi păcurariul de şuierat (PP., GCR II, 343; Bespr.). Stăpânirea lui au fost o rea scurtare de vreme pentru Moldova, întru carea au stâmpit de a mai creşte (CANT. SCRIS. 100) seine Regierung war ein fataler Abschnitt für die Moldau, mit welchem sie aufhörte anzuwachsen. Cum îl văzură, hamalii nu mai stinchea din hohote (UR. LEG. 88). Tu nu mai stincheşti cu braşoave de ale tale (CREANGĂ, CL XI, 189). Vremea în carea au stâmpil în Moldova eresul păgânesc (CANT. SCRIS. 310). m. a. se stimpi sich abhalten lassen. Mădulările acestui comitet întru nimic se stimpiră de greutatea şi mulţimea materiei încredinţată chibzuirei lor (CODR., URIC. II, 216) ließen sich in keiner Weise abhalten. GR. stäinpi, stinchi, stänchi. ET. ansch. zu asl. tqpă(mm. tâmp) „stumpf’, vgl. poln. (s)tçpic „stumpf machen, vernichten”. stindard PI. -dârde S. n. (um 1710 NEC. COSTIN) Fahne, Flagge, Standarte F. 14 steaguri şi standarturi moscalii au dobândit (NEC. COSTIN, LET.2 II, 60). GR. (t) stan dar t. ET. dt. Standarte, it. stendardo. stingător (1703 GCD) I. Adj. löschend. -Fig.: vernichtend, zerstörend. A căror puteare... groznică şi stângătoare a fost. (CANT. HR.2 174). II. S. n., PI. -loâre (Feuer-)Löscher M., Löschgerät N. GR. stângător. ET. a stinge. stinge Präs, sting (1551/3 ES 37a; Mt 12, 20) 1. V. tr. 1. focul, lumina etc. das Feuer etc. löschen, das Licht etc. auslöschen. A venitporuncă-n ţeară Să meargă feciorii ...la număruş; Şi rămân măicuţele... Strângându-şi vederile, Vărsând lăcrimatele Pe toate uliţele (I.-B. 323) und weinen sich die Augen aus. Avea o sete ca aceia.: bea de stăngea (SAD. CR. 18) er trank wie ein Bürstenbinder. Nedelcu ...fura de stingea când intra într-o băcănie (VLAH. DAN I, 107) N. stahl wie ein Rabe. 2. fig.: vertilgen, ausrotten, vernichten. Stinge-voipre om care l-am jacul de pre faţa pămân tului (BIBLIA 1688 Gn 6, 7). Ungurii îl învinovăţiră atunci că el ar fi vrut să stingă nobilimea (BĂLC. 415). II. a se stinge 1. ver-, er-, auslöschen. Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge (BIBLIA 1688 Mk 9, 44). S-a stins viaţa falnicei Veneţii, N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri (EMIN. O. I, 202). 2. fig.: (dahin)schwindcn, vergehen. De când a încetat producerea cailor şi s-au stins numeroasele erghelii ce formau înainte unul din izvoarele de bogăţie a românilor (AL. PP. 119) seitdem die zahlreichen Gestüte eingegangen sind. Mi se rupe inima din mine când văz pe buna mea stăpân ă cum i se stinge viaţa din sine (ISP. LEG.2 128). Sermanul! se stinge văzându-l cu ochii (AL. OP. 1,1635). Ise stingea inima că nu poate să se ducă s-o vadă (pe bătrâna mamă) (POP. NUV. 50) er verging vor Kummer. Cum el (luceafărul) din cer o auzi, Se stinse cu durere (EMIN. 0. 1.168.. Am făcut aste două odăiţe; dar m-am stins! (BRĂT.-VOIN. LD. 193) ich habe mich ruiniert, es hat mich ein Vermögen gekostet. GR. MOLD. BAN. stânge. Imperat. stinge!', Perf. stinséi, LV. stins; Part, stins, Ger. stingând. ET. lat. (ex)stïnguo, -ère. SG. ALRII/I, K. 244, 282; MN 6895, 12; 3880,132; SN III, K. 807. stingere PI. stingeri S. f. (1581/2 PO) 1. Auslöschen N. (einer Lampe etc.); Verlöschen, Ausgehen N. (des Lichtes, des Feuers); Löschen N. (eines Brandes). Vase de-al stingerea (PO2263; Ex 25, 38) Löschnäpfe. 2. fig.: Sterben; Aussterben N. (einer Rasse). 529 stinglie 3. Zapfenstreich M. ET. a stinge. stinghe siehe stinghie. stingher Adj. (1788 MOLNAR 120) 1. unpaar(ig), einzeln. Veralt.: O mănuşă stingheră ein einzelner Handschuh. Numai eu şi cu doamna Rădianu eram stingheri în această adunare de împărecheţi (GANE, CL XIX, 212). înfre vitele cele era un juncan stingher care era drag băietidui (SEV. POV. 232) der nicht zu einem Gespann gehörte. 2. isoliert, vereinzelt, allein. Şiruri rupte şi-ncâlcite, vorbe stinghere şi sjarâmături de idei scăpărau în învăl-măşagul chaotic dintre tâmplele-i fierbinţi (VLAH. NUV. 37). Ş-apoi, dă, şi eu nu sunt aşa. stingher pe lume... Pe lângă mine tot mai sunt câteva suflete care se hrănesc şi pot să puie umărul la nevoie (GANE, CL IV, 295) allein. ET. ansch. zu stinghie', nach Form u. Begriff schwierig. SG. ALR SN I, K. 15. stinghereală PI. -reli S. f. (1794 URIC. IV, 47) Störung, Behinderung F. N-am loc unde să vă căpă-tuiescpe toţi. „Nu te teme ... Noi ne ghemuim într-un colţişorfără să aducem nici o stinghereală (ISP. BSG. 30). Aş primi bucuros (ospitalitatea) însă mă tem să nu pricinuiesc supărare, stinghereală soţiei tale, socrului tău (AL. OP. I, 1223). GR. stinghireală. ET. a stingheri. stingheri Präs, -resc (1781 A. J. 974) I. V. tr. {din, de la c. in, bei etw.) stören, behindern, (von etw.) abhalten. A treia noapte a venit Ucigă-l-crucea cu iadul întreg înaintea lui... dar toate acestea n-au îngrozit pe voinic, nici nu l-au stingherit din citire (SBIERA POV. 153). Toată învăţătura mea era numai o şagă, căci puţin mă stingherea de la jocul mijoarcei, al zmeilor şi al oinei (GANE, CL XIX, 198). îndeobşte liniştea albinelor să nu se stingherească (FILIP.’dASC. AGR. 167). II. a se stingheri selten: sich abhalten lassen. Dară de ce vă stinghiriţi din lucru? Lucraţi, nu vă opriţi pentru mine (ISP. LEG.2 368) warum laßt ihr euch in der Arbeit stören? GR. stinghiri. ET. ansch. zu stingher.; die begriffliche Entwicklung ist schwierig. stingherire S . f. (1825 B.) Störung, Behinderung F. ET. a stingheri. stingherit Adj. (1825 B.) 1. gestört, gehindert. 2. gehemmt. ET. a stingheri. stinghie PL stinghii S. f. (1508 DERS) 1. schmales Brett, das andere Bretter, Teile eines Geräts zusammenhält: Stange, (Quer-)Leiste F., (Quer-)Stab, Riegel M. Uşile (casei ţărăneşti) sunt în genere jormate din 2-3 scânduri de brad, ţinute de două stinghii (MANOL. IG. ŢĂR. 24). Sub bancă este o stinghie de scândură pe care punem şi răzimăm tălpile picioarelor (OD.-SL. 22). 2. (Scham-)Leiste F. (DOS. PS. SLAV. R. 44, 4). Tămăduindu-l... de o rană cepăţî la stinghe (DOS. VS. Mai 12; 124b). (Acele răni) se vindecă maipre lesne, cumu-s la stinghi şi la pulpele picioarelor (INDR. 247). GR. LV. stinghe, ferner S. n. stinghiu, PI. stinghiuri (STĂM. W. 575; MAR. NAŞT. 260). Dim. stinghiuţă, PI. -ţe. ET. wohl zu ksl. sătpgliti „zusammenfügen”; weniger gut paßt slav. *stpgno, vgl. ksl. stigno, şerb. stegno „Oberschenkel”, poln. cipgno, ciegno „Sehne” etc., von asl. sutşgnşti „spannen”. SG. ALR m, K. 61, 226; MN 3852,127; 3889, 135; SN I, K. 20, 36, 38; II, K. 474. stins (1561 CORESI TE4) 1. Adj. 1. (aus)gelöscht. Lumina stinsului amor (EMIN. 0. 1.234.. - Neg. nestins unauslöschlich: Şi aduna-va grâul în jiţniţa lui, e plevele va arde în focul nestins (CORESI TE4118; Lk 3, 17) das nie verlischt. 2. (von Augen, vom Blick) glanzlos, matt; blind. La paşa vine un arab, Cu ochii stinşi, cu graiul slab (COŞBUC 96). II. S. n. Löschen, Auslöschen N. ET. a stinge. SG. ALRII/I, K. 282. stirax S. m. (1683 DOS.) 1. Storaxbaum M. (Styrax). Toiag de stirac verde (BIBLIA 1688 Gn 30, 37). 2. Storax, Styrax M. (Harzart). Stiracă de la India 33 de racle (DOS. VS. Martie 1; 5b). GR. stirac, in Bdtg. 2 S. f. stiracă. ET. gr. otupod;, -koq. stiregie, stirigie siehe steregie. stirigoâie siehe steregoaie. stirp S. m. (1868 BARC.) stirp negru Beifuß M. (Artemisia vulg.; CIH.). ET. unbek. stiubeci siehe ştiubeci. stiva siehe stivui. stivă PI. stive S. f. (1839 VAIL.) (geschichteter) Haufen, Stapel M. O stivă de scânduri, de grinzi ein Stapel Bretter, Balken. O stivă cuprinde 530 stog în general 1000 de cărămizi (PAMF. IND. 385). Vezi lăicere bune pe pat, aşternut bun, mahrame albe pe masă şi pe stivă (RĂDUL. RUST. II, 204) auf dem Betten-, Kissenstapel. ET. it. stiva, Levantewort. SG. ALR SN II, K. 618, 619. stivui Präs, -iese V. tr. (1910 PAMF.) (icărămizi Ziegeln) aufschichten, {cherestea etc. Bauholz etc.) aufstapeln. GR. stiva (PAMF. IND. 385). ET. stivă. stoarce Präs, storc V. tr. (1581/2 PO2137; Gn 40,11) 1. o lămâie (de suc), un prosop (de apă) etc.Qine Zitrone etc. ausdiücken, -pressen, ein Handtuch etc. auswringen; sucul din lămâie, apa din prosop etc. den Saft aus der Zitrone etc. drücken, pressen, das Wasser aus dem Handtuch etc. wringen; fig. bani de la cn. jdm. Geld abpressen,pc. de bani]ävs\. das (ganze) Geld abpressen. (Hagiul) scoase binişor paharul din candelă... stoarse şi îndreptă firul de iască (DEL. P. 175). A făcut şi o mulţime de datorii pe lângă sutele de galbeni cu cari mă stoarce întruna (XEN. BR. 14; der Vater vom Sohn) die er mir ... abpreßt. Daher: 2. paharul (de vin) etc. das Glas etc. bis auf den letzen Rest austrinken, punga (de bani) etc. den Geldbeutel etc. leeren; pc. de puteri jdm. alle Kraft nehmen. Ulciorul ăsta (cu rachiu) îl storsei, e pe sfârşite (DULFU PĂC. 214). GR. Konjugiert wie a întoarce. ET. lat. extăpueo, -ere, viat. -ere, vgl. it. stor cere, afrz. estordre etc. SG. ALR SN I, K. 235,272; II, K. 417, 422. stobör1 PI. -böri S. m. (1620 ALEXANDRIA0 lb) OLT. BAN. TR. Bretterzaun M., (defântână) Brunnenkranz M. Mă uitai printre stobori, Văzui ochii negrişori (PP., EMIN. O. VI, 158). (Chemătorii) da cu pleasna în poartă, în straşina porţii, în stobor (MAR. NUNTA 281). Câinii neîntrerupt se preumblau în jurul stobo-ruluifântânii (RETEG. POV. IV, 46). GR. stobor, auch PI. n. stoböruri. ET. bulg. şerb. nslov. stobor. SG. ALR IVI, K. 267; MN 3838,125; 3840,126; SN III, K. 852. stobor2 S. n. (1831 AN. P. II/l, 82) OLT. 1. Ansammlung F. von Menschen vor der Kirche. 2. Stoborul Blagoveşteniilor, Sâmpietrului, Sfântă Măriei mici (RCM. SÂRB. 41,78,85) Volksfeiertag nach best, hohen Festen, wie z. B. Mariä Verkündigung, Sankt Peter und Paul, Mariä Geburt (d. h. am 26. März, 30. Juni, 9. Sept.). ET. sobor „Versammlung vor der Kirche” (RC). stoborât Adj. (1828 POTRA II, 307) umzäunt. Aceste case ... Stoborâtepe de-o parte Cu stobor de siminoc, Cu straşini de busuioc (TEOD. PP. 39). ET. a stoborî. stobori V. tr. (1828 POTRA II, 308) einzäunen, umzäunen. GR. stoborî. ET. stobor1. stoci Präs, -cesc V. tr. (1642 CAZ. GOV. 463) MOLD, (ent)leeren, auspressen, aussaugen. Săgeţi de la Domnul în trupul mieu sunt, cărora mâniia lor stoceaşte sângele (BIBLIA 1688 Ib 6, 4; exTUvei). Pământul întrebuinţat în răsadniţă să storceşte (ION. CAL. 144) wird ausgesogen, erschöpft. GR. storci. ET. vgl. ksl. isto_iti; storci nach a stoarce. stocit Adj. (1845 ION. CAL. 73) abgemagert, eingefallen, entleert; fig.: kraftlos, erschöpft. Acest copil suge până când lasă ţâţele stocite (PAMF. AGR. 260). O, fiarbă-vă mânia în vinele stocite, în ochii stinşi de moarte (EMIN. O. I, 23; zu durch Ausschweifungen erschöpften Jünglingen). Pântecele meu cel stocit de apă (CREANGĂ, CL XV, 13; der Sprecher war von langem Baden hungrig geworden). GR. storcit. ET. a stoci. SG. ALR SN II, K. 311. stocitoare PI. -töri S. f. (1625 DIRB XVII/4, 491) Traubenpresse F. ET. a stoci. stodölä siehe standoalä. stofă PI. stofe S. f. (1760 I. NEC. IX, 173) 1. Stoff M., Material N. Peste zobonul de stofă aurită, purta un benişel ...albastru (C. NGR. OP. I, 83). 2. fig.: Eigenschaft, Begabung F. GR. ştofă. ET. it. stoffa, dt. Stoff. SG. ALR SN IV, K. 1159. stog PI. stoguri S. n. (1545 DERS) {de grâu, paie, fân Getreide-, Stroh-, Heu-) Schober M., kegelförmig od. zylindrisch mit kegelförmigem Oberteil, verschieden von gireadă, şiră (s. d.) u. kleiner als diese. Vgl. căpiţă. Pântecele tău, stog de grâu îngrădit cu crin (BIBLIA 1688 HI 7,2). Mi-i tăia (pe turci) ca grâul şi mi-i clădea ca stogul (PP., GCRII, 297). De la vârf se-ncepe stogul (SEV. NUNTA 27) etwa: die älteste Tochter verheiratet man zuerst. Unul... pleşuv de tot... celălalt... cu un stog de păr, dar lins şi 531 stogomân pieptănat (CRĂS.SCH. I, 212) mit mächtigem Haarwuchs. GR. Dim. stog(u)şor, PI. -şoâre. ET. asl. stogu. SG. ALR SN I, K. 66, 67, 68, 71, 118, 133, 134, 135,136; III, K. 809. stogomân Adj. (1893 ÎNV. COP.) 1. oaie stogomană Schafart F. mit buschiger, mittclfeiner Wolle. Entsteht durch Kreuzung mit Zackeiböcken (berbeci ţigăi). Substantiv.: Oileţigăi, albe şi cafenii, cu lâna măruntă şi creată; şi stogomanele, ţurcanele şi bârsanele, cu lâna mai groasă (INV. COP. 1893 I, 31). ET. stog, nach der Ähnlichkeit, die ein solches Schaf mit einem Schober hat. stogös Adj. (1885 I.-B.) korpulent, stämmig. El e mare şi stogos, Dar la minte mic şi prost! (I.-B. 180). ET. stog. stogos Adj. (1804 IORGA S. N. 137) TR. oaie stogoşă Schafart F. (vgl. stogomân); lână stogosă dicke Wolle. De lâna stogoşă, ţurcană, seină ... miţele şi codina ... nu-ţi aduc nici un câştig? (JIP. OP.48). ET. stog, siehe stogomân. SG. ALR SN II, K. 435. stogoşât Adj. (1852 AL. PP. 209) 1. oaie stogoşată Schafart F. (siehe stogomân).Oile lui Dobrişan Nu sunt oi ca oile, Ci sunt oi stogoşă te, Cu hurtele lăsate (MF I, 103). 2. schoberartig. Cu căciuli tot nalte, Nalte, stogoşale, Lăsate pe spate (MF I, 96). ET. zu stogoş. stoic Adj. (1563 CORESI) stoisch. Dela stoic filosof înfreba-se cunusii (CORESI PRAXIU, 81; nach Apg 17, 18). ET. mgr. oxoixoc;, ksl. stoikü. stoiceţ S. m. (1885 H.2 II, 683) Fischart F., nach ANT. IHT. 161: Silberling M. (Albur-nus lucidus Heck.). ET. Stoicu, Spottnamen für „Groß-, Dickköpfige”. stol PI. stoluri S. n. (16. Jli. COD. TOD., DENS. IST. II, 306) 1. LV. (geordneter) Zug (Soldaten), Hauptzug M. Oastea ... să se tocmească stoluri, să-şi ştie cineşi rândul care după care va merge (MIR. COSTIN, LET.2 I, 318). Strajea lui Ştefan Vodă ... s-au tocmit acolo stolpre un pisc (MIR. COSTIN, LET.21,338) ordnete sich dort in einem Zug. Până sosi şi Alexandru cu stolul lui (ALEXANDRIA 169) mit seinem Heereszug. Daher überh.: 2. Zug, Schwann M. (von Vögeln auch:) Kette F. Pe drumul mare Trec şi se petrec Sloiuri de voinici (TEOD. PP. 92). Şi cu poala prinsă-n brâu Vin cântând în stoluri fete De la grâu (COŞBUC 6). Şi-n urmă-i corbii croncănind Aleargă stol (COŞBUC 148). Răzeşii dădeau drumul la stoluri şuierătoare de săgeţi (SAD. POV. 10). Voia să-şi alunge din cap stolul acestor negre închipuiri (VLAH. NUV. 39). ET. mgr. στόλος. SG. ALR SN III, K. 718. stoler PI. -léri S. m. (1742IZVOADE 239, BUL. COM. IST. I) BUCOV. MOLD. MUNT. BESS. Tischler, Zimmermann M. Cei mai ghibaci carătaşi, lăcătuşi şi stoleri sunt nemţi (SUŢU NOT. 52). S. f. stoleriţă. ET. vgl. ulcr. stoljar, poln. stolarz etc. SG. ALR II/I, K. 222; ALR SN II, K. 551. stolerie PI. -rii S. f. (1822 HMST. 133) MOLD. BUCOV. MUNT. BESS. Tischlerei F. (Tätigkeit, Werkstatt, Erzeugnisse des Tischlers). ET. stoler. stoleriţă siehe stoler. stoli1 Präs, -lèse (1673 DOS. PS. V.) LV. I. V. tr. in Zügen ordnen, in Schlachtreihe aufstellen. D-dzău, din svântul tău sălaş faci cale, Când stoleşti cătră război ostile tale (DOS. PS. V. 76, 33). II. a se stoli sich in Zügen ordnen, sich in Schlachtreihe aufstellen. Husarii s-au stolit şi au purces asupra oştii lui Mihai Vodă (MIR. COSTIN, LET.1 I, 225). ET. stol. stoli2 Präs. mà-léscV. refl. (1673 DOS. PS. V. 67,55) veralt: sich festlich kleiden. ET. ngr. στολίζω. stolit1 Adj. (1675 MIR. COSTIN) LV. in Zügen geordnet, in Schlachtreihe aufgcstellt. Matei Vodă... au purces cu toată oastea asupra taberii lui Vasilie Vodă (MIR. COSTIN, LET.11, 280). ET. a stoli1. stolit2 Adj. (1698 CANT.) veralt.: prächtig gekleidet. O, cât de nesocotiţi şi nebuni sunt carii trupul său frumos alcătuit, împodobit şi mândru stolit a fi poftesc (CANT. DIV. 112b; στολισμένον, καλλοπισμένον). ET. a stoli2. stoliţă PI. stoliţe S. f. (1675 MIR. COSTIN) LV.Residenz(stadt),HauptstadtF. CetateaAbovul, care este stoliţă finilor (NECULCE, LET.2 II, 336) Hauptstadt der Finnen. 5/7 aibă împăratul moschicesc a da lui Dumitraşco Vodă doăpărechi de curţi în stoliţă 532 strachină (NECULCE, LET.2 II, 306). Şi până în stoliţă Moscului ţineau cetăţile leşii (MIR. COSTIN, LET.2 1, 299). GR. stoliţă. ET. poln. russ. stolica. stolnic PI. stolnici S. m. (um 1400 DERS) 1. ehern.: Küchenmeister M.; vel stolnic, stolnic mare oberster Küchenmeister, der auch dem Fürsten die Speisen reichte: Truchseß M., später bloßer Adelstitel. Cheltuiala cuinii, care se vede trecută conde cu condei în catastihul stolnicului (FIL. CIOC. 209). Dând vina stolnicilor că au făcut bucatele cotlite (MIR. COSTIN, LET.2 1, 270). 2. Tafelmeister M. (bei flochzeiten). (Co leer ii) în cele mai multe părţi sei'vesc la masă, de unde apoi (le vine numele de) stolnici (MAR. NUNTA 225). Pe lângă aceştia mai sunt starostii, stolnicii, sfetnicii (SEV. NUNTA 74). - S. f. stolniceâsă, PI. -cese. ET. asl. stolmikü. SG. ALR II/I, K. 161, 164; MN 2686, 80. stolniceâsă siehe stolnic. stolnicel PI. -cei S. m. (1555 DERS) ehern. (Diener, der an der Hoftafel die Speisen auftrug:) Tafeldiencr M. Ihr Vorsteher hieß vătaf de stolnicei (CANT. DESCR. PARS II; CAP. 6). ET. stolnic. stolnicieS. f. (1580BGL) ehern. 1. Küchenmeisterei F. Vălavii de pe la curţile boiereşti, care aduc sara la cărţi ceia ce încarcă ziua în socoteala stolniciei (IANOV, CL VII, 312) die Küchenmeister der Bojarenhöfe, die abends beim Kartenspiel ausgeben, was sie tagsüber in der Küchenmeisterei aufgeschlagen haben. 2. Stand M., Amt N. des Truchsessen. ET. stolnic. stolohân S. m. (1852 STĂM. W.) MARAM. MOLD. Klumpen M. GR. -van, storo-. ET. unbek., scheint an bolohan angelehnt. SG. ALR II/I, MN 3774, 115. stolohăni Präs, -nesc V. tr. (1683 DOS. VS.) I. V. tr. MOLD, zerstoßen. (Sfântul) fu spândzurat şi storohănit fără milă. De-aciia fu trimis la Ţarigrad şi iarăş fu storohănit (DOS. VS. Ian. 2; 2a/b). II. a se stolohăni Klumpen bilden (STĂM. W. 460). Pământul... să nu fie aşa de umed cât să se stolohă-nească la boronire (ION. CAL. 77). GR. storohăni (DOS. 1. c.), storoni (PAMF. JOC.). ET. stolohân. stomâc PI. stomacuri S. n. (1648 NT 1 Tim 23) Magen M. (bes. des Menschen; vgl. pipotă, rânză). Cu acelea ierburi amară scoate veninul şi curăţază stomahul (MĂRG.1 12a). Fiind stomahul stricat de desfătări lumeşti (ANT. D1D. 160). Fam. îl am (nu-l am) la stomac, îmi stă la stomac ich kann ihn nicht ausstchen. GR. veralt. stomah. ET. asl. stomahü< gr. στόμαχος; stomac nach frz. estomac, stomacal. SG. ALR II/I, K. 64, 115; MN 2216, 40. storcătoâre PI. -tori S. f. (1680 DOS. PS. SLAV. R. 8 Titel) Obstpresse, spez. Traubenpresse F. S-au certatu-o D-dzău pre ovreaica ... c-au eddzut în cada unde cură vinul din storcătoare ş-au murit (DOS. VS. Martie 27; 53b). GR. S. n. storcător (BOBB). ET. a stoarce. SG. ALR SN I, K. 235; II, K. 507. storci siehe stoci. storişte siehe torişte. storohăni siehe stolohăni. storoş (t) PI. storoşi S. m. (1872 UR.) 1. Wachmann M. Storoşulpoliţienesc care însoţea pe darabangiu (UR. LEG. 440). 2. BESS. Glöckner M. GR. -roj, -răş (CIH.). ET. russ. storoz. SG. ALR II/I, MN 2735,93. stors (uni 1660 STAICU 148) 1. Adj. 1. ausgepreßt, ausgewrungen. Aur stors din suferinţa Celor proşti şi umiliţi! (VLAH. GV. 7). 2. fig.: erschöpft. Ca taurul din juguri, arând o zi de vară Ce-ncet şi stors de trudă se-ntoarce cătină sară (CL VII, 76).’ II. S. η. 1. Ausdrücken, Auspressen, Keltern N. 2. Auswinden, Auswringen N. 3. Zeit F. des Traubenkeltems. ET. a stoarce. SG. ALR SN I, K.235. storsiiră S. f. (MS. um 1560) Auspressen, Keltern N. der Trauben. Şi mlătişul va ajunge slorsura şistorsura, semănătura (MS. um 1560 Lv 26, 5, HC 1,6). ET. stors. stos PI. stosuri S. n. (1789 SCL IX, 246) Stoß M. (Kartenspiel). Dacă stosul nu vă place, Să vă fac dar o maca (IANOV, CL VH, 311). Acolo (la Paris) v-aţipus averea, tinereţele la stos (EMIN. O. I, 151). GR. Dim. stosişor. ET. mittelb. dt. Stoß, vgl. russ. stos, poln. sztos. strâchină PI. străchini S. f. (1640 MURNU GR. 54) 1. (irdene) Schüssel F., Teller M. Mulţime de şoareci de prin găuri au ieşit Şi din străchini să răpească 533 stradă mâncarea au năvălit (PANN PV. Μ. II, 45). A (nu) vedea alb în strachină (keinen) greifbaren Erfolg sehen. L-au luat cu dânşii ca din strachină sie nahmen ihn ohne Umstände, ohne viel Federlesens mit sich; vgl. a călca II. 8. 2. de strachină irden (BIBLIA 1688 Js 30, 14). Vas de strachină (BIBLIA 1688 Jr 32, 14; αγγείοv όστράκινον). GR. Dim. străchimită, străchioâră, PI. -Lite bzw. -oäre. Augm. slrăchinoi S. n., PI. -noäie. ET. gi·. (σκεύη) όστράκινα „irdenes Gefäß”, vgl. asl. straldna (MIKL. LEX. PAL); das o wurde als Artikel aufgefaßt. SG. ALR Μ, K. 216,292; SN Π, K. 304; IV, K. 1043, 1046,1065; V, K. 1458. stradă PI. străzi S. f. (1848 NEGUL.) Straße F. GR. s trată. ET. it. strada. SG. ALR SN III, K. 905. strafida siehe stafidă. strai PI. straie S. n. (um 1670 ANON. CAR.) 1. MUNT. BAN. wollene (Pferde-, Bett-) Decke F., Kotzen M. Pături (ţoluri), straie, boboc (MON. OF. 1875,2269). 2. Kleidungsstück, Kleid, Gewand N. Acel mic acolo cu un strai unguresc larg, încât pare că e de împrumut (C. NGR. 37). Am sti~aie de primineală C-aş putea-mbrăca o ţară (PP., GCR II, 294). 3. straiul broaştei Wasserfaden M. (Conferva rivularis; NAN. IST. NAT. 121, PANŢU). GR. arom. stran ’fu. Dim. MOLD, zu 2. Pi. străiţe. ET. lat. *st&nium (tess. stierni „Boden”, piem. sterni „Pflaster”) von stä-n o „ausbreiten”, mit Anlehung an strătum (mm.strat), Ausgebreitetes”, läßt das a unerklärt, das noch in slav. Zeit â ergab (smântână etc.). Also wohl jüngere Entlehung aus dem Slav., wo das Wort zufälligerweise in diesen Bdtg. nicht belegt ist, doch vgl. ksl. strana Seite”, stranj „neben”, tschech. stranj „Berglehne”, lit. straja „Streu” etc., zu asl. streli „ausbreiten”. SG. ALR II/I, K. 287; MN 2721, 91; 3929, 149; SN II, K. 442; III, K. 832; IV, K. 943, 1153, 1155, 1156, 1157; V.K. 1337, 1507; VI, K. 1591. strâinic PI. strâinici S. m. (MS. um 1618) veralt.: Wanderer, Pilger M. SeprUrnească stramicii şi să-i ospeteaze (PRAV. GOV. 5b). Iubitoriu la stmnici (MS. um 1618, GCR I, 47) gastfreundlich. GR. stranie. ET. ksl. stranmikü. străiţă siehe traistă. straj (t) PI. straji S. m. (1683 DOS.) Hüter M. Precum albinele fug de fum şi porumbii de locuri împuţite, aşa şi sfântul înger, strajul sufletului, fuge de păcatele noastre (DOS. VS. Apr. 21;93a). ET. ksl. străzi strajameşter PI. strâjameşteri S. m. (1784IORGA S. D. XIII, 15) TR. ehern.: Wachtmeister,Feldwebel M. Strajameşter din cumpane Câtu-i noaptea el nu doarme (MF 1,1085) der Wachtmeister der Kompanie. ET. magy. sträzsamester, vgl. şerb. nslov. strazmeäter. strajă PI. straji S. f. (16. Jli. PS. SCH. 76, 5) 1. Wache (wofür LM. gardă), Wacht, Hut F., wachhabender Posten (wofür LM. santinelă)'. Wache F., (Wacht-)Posten M. Fiiul omului, straje te-am dat casei lui Israil (BIBLIA 1688 Ez 3, 17; σκοπόν). în zadar îmbiau sfreji de arnăuţi şi de simeni; nu puteau descoperi bandele vagabonzilor (C. NGR. 16). Oraşul doarme sub straja lunii (VLAH. RP. 12). Perniţa de nisip ce-i stă de straje (BASS. VULT. 199) das vor ihm Wache hält. Sus în codrii de pe dealuri Luna blândă ţine strajă (EMIN. O. I, 103). A pune strajăguiii etc. dem Mund einen Zaum, Zügel anlegen, den Mund zügeln, die Zunge im Zaum halten etc. Nimeni nu poate pune straje gurei lumei (STĂNC. FR. 74) den Leuten den Mund verschließen, das Reden verbieten. Radu, ca un băiat cuminte şi înţelegător, ş-apus strajă ochilor şi s-a dezbărat de năravul lui (VLAH. NUV. 10; er pflegte überall stehenzubleiben und zu gaffen). 2. LV.Vorhut F., -posten M. El va merge strajă înainte cu oastea sa şi va purta de grijă pen tru hrana oştii (MUŞTE, LET.2 III, 11). Şi aşa au şezut ostile până în toamnă, fiară cât se lovia câte o strajă (NECULCE, LET.2 II, 403) abgesehen davon, daß die Spähtrupps aufeinanderstießen. 3. LV. Nachtwache F. (als Zeitabschnitt). Să arăfi ştiind domnul caseei de cătră care sfraje Jurul va veni, prevegher-ară amu (CORESI TE4 54a; Mt 24,43). Iară în a patra strajă de noapte mearse Ls. cătră dânşii îmblândpre mare (BIBLIA 1688 Mt. 14, 25). 4. veralt.: SchlagbaumM., Barriere, SchrankeF. (LM. barieră). La streajă un fel de logojăt ... se arată înaintea cailor (ti’ăsurii noastre) (GHICA 240). Cea mai mare măiestrie a conducătorilor de care în circuri era de a nu lovi streaja (la borne) (OLL. HOR. 27). 5. veralt. schützender Bügel über dem Abzug von Schußwaffen: Abzugsbügel M. 6. veralt.: Stichblatt N. des Degens etc. (neben scut). GR. MUNT, streajă, streaje, PI. streji; entsprechend die Ableitungen. ET. ksl. straza. Bdtg. 5 u. 6 wohl nach frz. garde. 534 strat SG. ALR SN I, K. 22, 156; III, K. 902; IV, K. 961; V, K. 1481. strajnic PI. sträjnici S. m. (1563 CORESI PRAXIU 56)' L V. 1. Hüter, Wächter M. Strajnecul lui Israil (BIB LIA 1688 2 Sm 23, 3). 2. Wachtmeister M. bei den Polen. Au fost lăsat câţiva oşteni... cu un Zacivoischistrajnic (AXINTE, LET.2II, 135). ET. asl. strazmilcăbzw. poln. straznik. strâjniţă S. f. (1688 BIBLIA) LV. Warte F., Wachturm M. Şi zidi ... împăratul Aşa tot muntele lui Veniamin şi slrajniţa (BIBLIA 1688 1 Kg 15, 22). ET. vgl. altrass. straznica., poln. straznica. strâmă PI. strâme S. f. (1857 POL.) Faser F. (aus einem Gewebe). Cei cari pleacă după aşa ceva (după buruieni ele.) îşi iau ... „semne” de la bolnavi: o străină, un petec, un ciucure de la bete (RCM. SĂRB. 55). ET. postverbal von lat. *extramo, -are (vgl. rum. a destrăma) „ausfasern”. strâmţă siehe zdreanţă. strană PI. strane S. f. (1570 CORESI LIT. la) 1. Kirchenstuhl M. Die Stühle der orthodoxen Kirche sind rechts u. links von der Bilderwand (iconostas) an den beiden Längswänden angebracht. Mama se aşeză regulat în strana a treia de la cea arhierească, acolo îi era locul (GHIB. BV. 62). (Boierul) nu mai ieşea nicăieri, afară de Joia şi Vinerea Paştelui, când se ducea la biserică în strana strămoşască (BRĂT.-VOIN. LD. 237). 2. Kirchensänger (PL), stehen in zwei Abteilungen (strana dreaptă, strana stângă) rechts u. links von der Bilderwand und singen abwechselnd. Din vechime în biserica creştină s-a cântat pururea antifonos, precum se cântă şi astăzi, adecă, când o strană tace, începe ceia!altă şi, când sfârşeşte aceasta, începe ceialaltă (GHEN. LIT. 33). Dascălul Dumitrache era pe atunci, la strana dreaptă; cânta nu rău (GHIB. BV. 62). GR. PI. străni. ET. ksl. strana „Scite”. SG. ALR II/IMN 2727, 92; SN I, K. 48; IV, K. 1019. stranie siehe strâinic. strânţă siehe zdreanţă. strapazân PI. -zâne S. n. (1898 D. T.) (Ruder-)Pflock M., Dolle, Dulle F. GR. slrepezeu. ET. unbek. strâste PI. strâste S. f, (16. Jh. CV) LV. 1. PI. strasti Leiden, Elend N. (PS. SCH. 87,19). A inte mărturisiia de ale lui LIristos strasti (CV2 70b; 1 Petr 1,11). Turnai-măspre strâste când înghimpă-mă spin (CORESI PS5 53b; Ps 31,4; ksl. na strasti). Şi auzi rugăciunea mea, şi ridică-mă deîn groapa strastilor şi deîn lut de lină (CORESI PS.5 72b; Ps 39, 2; ksl. stras tel). 2. (Sfintele) Strâste Passion F. în dzua de Svintele Strâste în Gioi mare (DOS. VS. Oct. 24; 85b). 3. PI. strâste Leibschmerzen (PL). Şi tămădui şi pre unprotictor de-ncuiat cu strâste săci (DOS. VS. Sept. 26; 29b). GR. PI. strâstii. ET. ksl. strasti SG. ALRII/I, K. 169. strâşină siehe streaşină. straşnic (1639 SLLF II, 224) I. Adj. 1. MOLD. u. LV. schrecklich, furchtbar. Hs. D-zeul nostru la judecata lui cea stixisnică pre oamenii cei direpţi va lua cu sine (CHELA INŢ. 1678, GCR 1, 238). Şi numaidecât sări asupra preotului aceluia ... Ionichieca un leu straşnic (MS. 18. Jh. GCR I, 56). Oh!, cât eşti de straşnic, Doamne, în a ta dreaptă mânie (C. NGR. 79). Intim vederea grozavii privelişti, ea slobozi un ţipet straşnic şi leşină (C. NGR. 128). Auch zum Ausdruck von Gradation, Superlativ: A doua zi şi în zilele următoare, Toderică a câştigat o avere straşnică (la cărţi) (C. NGR. 79) cin riesiges Vermögen. Adverbiell.: începui a o bate foarte straşnic cu biciul cel de foc (MS. 1799, GCR II, 171). 2. MUNT, streng. (Alexandru Moruzi) era şi cam strajnic şi aspru cu boierii (DION., TEZ. II, 184). Era o poruncă strajnică de la împăratul să nu supere pe sudiţi (GHICA, CL XIX, 467). Trupul său era nalt, portul ei drept şi falnic, ochirea-i sfraşnicăşi hotărâtă (OD. MV. 1896, 50). II. s. m. Steinfarn M. (Asplenium trichomanes; PANŢU). GR. MUNT, häufig strajnic. Ebenso die Ableitungen. ET. asl. stras ln ü. SG. ALR SN III, K. 793. strat Pl.strâturi S. n. (16. Jh. PS. SCH. 6, 7) 1. LV. Lager N., Lagerstätte F. des Menschen. Şi lau în toate nopţi straiul mieu, cu lacrămele meale aşternutul mieu ud (CORESI PS.5 7a; Ps 6,6). Domnul agiuta-va lui la patul boalei lui; tot sfratul lui întorsăş la boala lui (DOS. PS. SLAV. -R. 40, 3). So auch noch: Să fiu în sfrat de moarte, Eu la mama m-oi ruga (VAS. CÂNT. 127). 2. Lager N. (der Tiere). Nicepaserile în cuibul lor, nice câinii în stratul lor şedzând, le vine hrană la gură (CANT. DIV. 29b). ’ 535 stratagémâ 3. strat (de flori, de legume Blumen-, Gemüse-)Beet N., Rabatte F. (Grădina) dinaintea casei era deschisă, cu frumoase gazoane de iarbă şi straturi de flori (I. NGR., CL VII, 5). Când gâştele păzesc stratul, puţin rămâne grădinarului (SLAV., Z. I, 481). 4. Gestell, Postament N., Fußplatte F. etc. (woilir bisw. auch pat). La puşti au apucat căzacii de au stricat roatele şi straturile (MIR. COSTIN, LET.21,279) die Lafetten. Ambele pietre (ale morii) sunt încunjurate de o veşcă sau strat (PAMF. IND. 177). 5. (depuşcă Gewehr-)Kolben M. (vgl. pal 2). Deschideţi, sfrigă el... bătând cu stratul puştii în poartă (I. NGR., CL VII, 54). 6. Schicht, Lage F. (wofür auch pătură). Fulgi groşi de zăpadă cădeau cu repeziciune şi se aşezau în straturi albe pe acopereminte (XEN. BR. 51). 7. MUNT. Strat de Rusalii, Strada (RĂDUL. RUST. II, 13), Strodu Rusaliilor (PAMF. SV. 73 u. 78), (MOLD. Sfredeliţi Rusaliilor) Volksfeiertag am vierten Mittwoch nach Ostern. în ziua de Strat de Rusalii se adună la o casă 13 flăcăi, aceia cari sunt hotărâţi a se face căluşari (RCM. SĂRB. 69). 8. TR. CRIŞ. Gebärmutter, Plazenta F. (der Kühe, Hirschkühe). GR. in Bdtg. 7 strod, S f. stradă. Dim. zu 3. străturel, PI. réle (PP., GCRII, 295). ET. lat. stratum. SG. ALR ETI, K. 207; Μ, K. 224; MN 2838,112,113; SNI, K. 28,62, 66, 166, 172, 178, 185, 188; III, K. 681,723,852. stratagémâ PI. stratagème S. f. (1782 AA ist. II/10, 445) 1. Stratagem N., Kriegslist F. 2. List F., Kungstgriff M. GR. veralt. strataghimä. ET. ngr. στρατήγημα, it. stratagemma, frz. stratagème. strateg PI. -tégi S. m. (1683 DOS. VS. Iunie 2; 140b) Feldherr M. ET. gr./lat. strategus. Straténie etc. siehe Şiretenie. stratocâmil siehe stnitocamil. stră- Präf. (16. Jh. PS. SCH. 59, 14) 1. verstärked, wie in a străluci, strămoş etc. 2. (hin)über-, durch-, wie in a strămuta, a străbate etc. GR. Bisw. stre-, siehe die einzelnen Artikel. ET. lat. extra, vgl. it. stra-. Hat in Bdtg. 2. ira- (in traduco, trajicio, tranato etc.) =trans- verdrängt; im It. finden sich beide Präfixe noch nebeneinander: traforare u. straforare etc. In Bdtg. 1 oft von răz- verdrängt. străbate (16. Jh. PS. H. 102, 16) I. V. tr. durchqueren, -ziehen, -schreiten. Şi a străbătut Isus toată Galilea, învăţând adunările lor (EV. 1894 Mt 4,23). Insulae străbătută de 2 şiruri de munţi (LIT.) durchzogen von 2 Bergketten. Deşi distanţa de străbătut nu era aşa de mare (XEN. BR. 32) die zu durchmessende Entfernung. Ploaia i-a străbătut toate hainele (COST.) der Regen ist ihm durch alle Kleider gedrungen. II. V. intr. (hin)durchdringen, -kommen. îi ucideau turcii den urmă (pe moldoveni), de nu puteau străbate de trupurile lor căzute (NEC. COSTIN, LET.11, App. 91). L-au îmbrăcatu-l înti-o haină de păr ... şi deasupra turna smoală hierbinte, de-au străbătui de l-au fript (DOS. VS. Noe. 15; 128a) so daß ... durchdrang, (Sfânta) străbătu la-mpărăţâia ceriului la Hs., mirele ei (DOS.VS. Oct. 12; 61b). (La noi) o carte de cercetări serioase şi de discuţii ştiinţifice străbate anevoie (VLAFI. GV. 160) findet ...nur schwer Eingang. GR. konjugiert wie a bate. ET. stră + a bate. străbătător Adj. (1651 PSALT. 30a) durchdringend; durchquerend, -ziehend. Noroc străbătător durerii (EMIN. O. I, 185). ET. a străbate. străbătut Adj. (um 1640 URECHE, LET.P 67) 1. durchquert. 2. durchdrungen. In tot fealiul de învăţătură străbătut (DOS. VS. Ian. 10; 9b) von Gelehrsamkeit durchdrungen. Neg. nestrăbătut (s. d.). ET. a străbate. străbun (1841 GR. ALEX. 324) I. S. m., PI. străbuni Urgroßvater M., PI. Urgroßeltern, im weit. Sinne Ahne, Vorfahr M., PI. Ureltem; S. f. străbună, PL străbune Urgroßmutter F. Vgl. bun II. u. strămoş. II. Adj. LM. poet. bisw.: der Ahnen, der Vorfahren. Căci din voi fieştecarepoartă-n frunte o cunună Şi de gloria de astăzi, şi de gloria străbună (AL., CL IX, 350). GR. (t) străbunesc (FLOR., CL III, 26). ET. stră + bun. străbunesc siehe străbun ÎL străcătoâre siehe strecurătoare. străchiâ siehe strechia. străchinâr PI. străchinâri S. m. (1630 DRHB XXIII, 301) Töpfer M. ET. strachină. străcurâ etc. siche strecura etc. strădâlnic Adj. (1683 DOS.) emsig, eifrig, strebsam. Acesta să călugări şi mare strădanie să vădi în mănăstire (DOS. VS. Sept. 1; lb). 536 străin Şi, cum era moş Nichifor strădâlnic şi iute la trebile lui, răpede zvârle nişte coşolină în căruţă (CREANGA, CL X, 377). ’ ’ GR. strădanie (DOS. 1. c). ET. lcsl. stradanmikü, von stradati, Part. -dan ü„sich mühen”, bzw. străduim u. strădanie PI. -danii S. f. (1612 DIRB XVII/2, 100) 1. (andauernde) Bemühung, Mühe F. Asta este răsplătirea care-mi dai pentru strădaniile mele? (FIL. CIOC. 234). Strădania oamenilor de a căpăta măriri (OLL. HOR. 179). Câtă strădanie până am văzut-o mare (NĂD. NUV. 1,18; eine Mutter spricht). Şi au nevoit şi acest boiariu cu toată inima şi cu multă strădanie pentru slujba Domnului (IORGAINSCR. 1636,1,130). 2. LV. Leiden N., Marter F. Cei drepţi vădzurăstrădania şi învierea Domnului nostru, lui Is. Hs. (MS. 1661, GCRI, 182). Temniţile, lanţurile, strădaniile, bătăile, morţile (MĂRG.2 65a). GR. LV. strad-. ET. ksl. stradanije. strădui Präs, -iese (1691 MĂRG.) I. V. intr. LV. Qualen, Martern erleiden, leiden. II. a se strădui sich (andauernd) Mühe geben, sich bemühen, sich anstrengen, sich bestreben. Străduieşte-te, bărbate, Ş-adună multe bucate, Că şi eu m-oi strădui Până ce le-oi risipii (I.-B. 454). Dânsul s-a străduit în tot chipul întru toate lucrurile tale a-ţ da mână de ajutori (BAR. HAL. VIII, 55). După ce-şi potrivi ochelarii, părintele Andrei începu să se străduie cu cetirea (RĂDUL. RUST. II, 24) sich ... abzumühen. GR. strădănui. - Präs, auch mă strădui etc., bes. 3. Pers. se străduie. ET. ksl. stradati bzw. Ableitung von strădanie. străduinţă PI. -inţe S. f. (1818 BUDAI-DEL.) Bemühung, Bestrebung F., Streben N. Zădărnicia străduinţelor omeneşti (BRĂT.-VOIN. LD. 14) die Eitelkeit des menschlichen Strebens. ET. a strădui. străduirc PI. -iri S. f. (1691 MĂRG.) 1. LV. Qual, Marter F. Pre sfinţi îi fericim şi cununie lor poftim, iară străduirile lor nu vom să le urmăm (MĂRG.2197b). 2. Bemühung, Mühe, Bestrebung F., Streben N. ET. a strădui. străduitor Adj. (1795 BIBLIA) veralt.: emsig, eifrig, strebsam, fleißig. Cu de-adinsul străduitoriu si grijitoriu de mântuirea sufletelor (BIBLIA 1795, GCR II, 156). ET. a strădui. străfigâ Präs, străfig (1885 TEOD. PP.) I. V. tr. auswerfen, -speien; spucken. Pe ăsta l-oi străfi-ga, După tin ’ că m-oi lua (MF 1,12; die Schlange von dem halbverschlungencn Jüngling zu einem anderen). Variante: Pă-l din gur’ oi strănuta (MF I, 11) etc. II. V. intr. OLT. BAN. 1. niesen. 2. (von Pferden) schnauben, wiehern. Tabac ...la nas murguluipusai, Şi murgul că-mi străfigâ (PĂSC. LP. 159). GR. in Bdtg. II străfida (TEOD. PP. 451), străfita. (WEIG. JB. IX), străfia (MF I, 1226), strehiia (CANDREA ŢO.). ET. unbek. SG. ALR II/I, K. 21; MN 6851, 7; I/I, K. 78. străfigăt Adj. (1910 PĂSC. LP.) (von Pferden) mit einer Schneppe an der Nase. Iapa, Murga, breaza, străflgata (PĂSC. LP. 216). Vgl. strănut. ET. a străfigâ. străfulgera Präs, străfulger (1868 BARC.) 1. V. tr. durchblitzen. II. V. intr. LM. bisw. 1. blitzen. Ochii îi străfulgerau (GION, D.). 2. fig. (von einer Idee etc. blitzschnell) durch den Kopf fahren, schießen. ET. stră + a fulgera. străfulgerare PI. străfulgerări S. f. (1906 UR. BUC.) Blitz M. Una din căprioare a rădicat capul, m-a zărit; o străfidgerare-apierit (UR. BUC. 152; der Erzähler hatte geschossen). ET. a străfulgera. străfulgi Präs, -gesc V. intr. (1910 PAMF.) (vom Euter) sich entzünden. O rândunică a trecut pe sub picioarele vacilor, ca să le străfulgească (PAMF. IND. 19). ET. răsfug 1. străgălie PI. -Iii S. f. (1839 VAIL.) 1. OLT. MUNT, ugs.: (Metall-)Scheibc, Achsen-, bes. Reibscheibe F. zwischen Rad u. Achsfutter (opor). în liniştea nopţii auzi... roatili (carului) loghindu-să, când dă leuci, când dă străgălii (JIP. OP. 154). 2. Pferdegeschirrschmuck M., Schellen PI. Un cal... Cu frâul cu străgălie, Cu biciul cu măciulie (PP., CL X, 398). ET. erinnert wohl nur zufällig an ngr. yuAoc; „rund”. // SCRIB AN: ngr. oxpayvaAia. SG. ALR SN II, K. 351. străgăneâlă etc. siehe tărăgăneală etc. străin Adj. (16. Jh. CV2 80b; 1 Petr 4, 12) fremd. Lucrul sfrăin nu ţine de cald unrecht Gut gedeiht nicht. Vinuri străine ausländische Weine. Veralt. Ministerul afacerilor străine Außenministerium. Măriia-ta te-ai milostivit de ne-ai adus meşteri streini de ne-au 537 străina jacut tipografie (NT 1648 Vorwort). Aţi slujit la d-zăi slriini în pământul vostru (BIBLIA 1688 Jr 5, 19). -Substantiv.: Cine-a îndrăgit străinii Mânca-i-ar inima câinii (EMIN. 0.1, 183). Ugs.prin (în) străini in der Fremde, unter den Fremden: Ca omul care n-a mai fost în străini, aşa şi fecioraşul nostru căsca gura la toate casele din oraşul în care ajunsese (CL XIX, 470). GR. strein, bisw., LV. häufiger (bes. TR.) striin, TR. BAN. OLT. strin. Ebenso die Ableitungen. - Dim. străinei, in Volksdichtung häufig striiâr (dreisilbig). ET. lat. exfraneus hätte strâu, BAN. strâii, ksl. stranmu aber je nach der Zeit der Aufnahme etwa strän(en) od. slran(en) ergeben. Noch weniger befriedigen *exter-ränus od. -rmus. Die anderen roman. Sprachen haben das lat. Etymon durch -arius erweitert (it. straniero etc.), das Rum. scheint das begrifflich noch näher liegende -änus (od. -mus?) gewält zu haben: aus *extraneänu wurde *sfrăn ’ änü, *-/?' in (vgl. ghindă < glandem), străin, u. zw. letztere Stufe nicht durch Mouillierung, da sonst BAN. sfrăăin zu erwarten war, sondern durch Dissimilation, wie in Jaină nb.fânină, fărină u. dial. slăină für slănină', in strein ist, wie in strenepot, das e durch den flg. palatalen Vokal hervorgerufen; das LV. nicht sicher belegte străin verdankt sein ă wohl gelehrter Angleichung an die entspr. lat. u. roman. Wörter. SG. ALR Π/I, MN 2635, 69; SN Π, K. 323; V, K. 1355. străina siehe înstrăina. străinâtic Adj. (1858 RAL. S.) veralt.: fremdartig. Şoaptele tale cele duioase nu se vor înăduşi vreodată prin gânguririle cele streinaticel (RAL. S. 4; zurBistritz, gegen die Versuche, die Flußnamen zu latinisieren). GR. streinatic. ET. străin. străinăciiine S. f. (1681 DOS., AA lit. 11/36, 60) veralt.: Fremde F. ET. străin. străinătate PI. -tăţi S. f. (1563 CORESIPRAXIU 328) 1. Fremde F., Ausland N. Săracă străinătate, Mult eşti plină de păcate Şi n-am maică să mă cate (I.-B. 173; Klage der verheirateten Frau). A plecat în străinătate er ist ins Ausland gereist. - Daher: Exil N. în 37 de ani ai streinătăţii lui Ioachim (BIBLIA 1688 2 Kg 24, 47 τής αποικίας). 2. bisw.: fremdes Volk, Fremde (PL). împreunat, cu tâlhari de amăuţi şi cu altă multă streinătate, cu bucu-reşteni amestecată (MS. 1782, GCR II, 127). De la Nistru pân ’ la Tisa Tot românulplânsu-mi-s-a Că nu mai poate străbate De-atâta străinătate (EMIN. O. I, 182). GR. Varianten wie bei străin. ET. străin. SG. ALR SN II, K. 378. străineşte Adv. (1703 GCD) (selten) nach fremder Art. A mânca streineşte, a purta haine streine (JIP. SUF. 30). GR. -n ăteşte. ET. străin. străinici Präs, -cesc V. intr. (1643 VARLAAM) LV. wandern, pilgern. (Sfântul) veni în ţară streină pentru Domnul ce-au străinicit şi s-au născut pre pământ (DOS. VS. Apr. 20; 92a). Cela ce ... au strănicit cu nuşii pre pământ ca un necunoscut (VARL. CAZ.2 I, 183a). ET. străin. străinimc S. f. (1857 POL.) selten: Fremde (PL). Streinimea şi netactu ... guvernelor ...au adus turbare în starea vieţii oraşelor (JIP. R. 159). Iar, de nu m-a dori nime, Duce-m-oi prin străinime (PAMF. CDŢ. 214). GR. Varianten wie bei străin. ET. străin. străinism PL -nisme S. n. (1868 BARC.) selten: Fremdwort N. ET. străin. străios Adj. (1683 DOS. VS.) selten: zerlumpt. Gol şi străios nime nu întră acolo (DOS. VS. Mai 18; 137b). ET. strai. străjer PL -jeri S. m. (1592 BGL 105) veralt.: Wächter M. Preste zidurile tale, Ierusalime, piis-am strejari toată zioa şi toată noaptea (BIBLIA 1688 Js 62,6). In zori de zi străjerul (castelului) vesteşte pe-un străin (COŞBUC 170). GR. strej-; -jar. ET. vgl. şerb. strazar, von straza (mm. strajă) „Wacht”. SG. ALR II/I, MN 2735, 93; SN III, K. 902; IV, K. 961. străjui Präs, -iese (1551/3 ES 115b; Mt 27, 36) 1. V. tr. 1. bewachen. Patru turnuri înalte ... străjuiesc din celepaMi colţuri ale curţii liniştita şi măreaţa lavră (VLAH. RP. 87). 2. begrenzen. II. V. intr. wachen, Wache halten. (Cătanele) s-au sjatuit să străjuiască fiecare câte-o noapte (SBIERA POV. 148). ET. ALR SN III, K. 673. străjuire PL -iri S. f. (16. Jh. PS. H. 126, 1) Wache F., Wachen N. ET. a străjui. 538 strămătdră străjuit Adj. (1649 MARD.) bewacht. Substantiv.: Şi pre cei prea într-armaţişifoarte bine străjuiţi a-i ucide ...să ispiteaşte (CANT. DIV. 57b). ET. a străjui. străjuitor (16. Jh. PS. SCH. 126, 2) I. Adj. (be)wachend; Wache haltend. II. S. m. PI. -ţâri. Wächter, Wachposten M. GR. strejuilor. ET. a străjui. străluc S. m. (1903 MAR.) MoschusbockM. (Aromia moschata; MAR. INS. 98). ET. a străluci, wegen seines glänzenden Kleides. străluci Präs. -cesc (16. Jh. CV2 56a; Jak 1, 11) I. V. tr. veralt. bisw.: erstrahlen, erglänzen lassen. Străluceşte întru inimile noastre ... Doamne, lumina cea vecinică a cunoştinţei lui D-zeu (PS. RAMN. 94a). Silinţa ce făcea (domnul) pentru ca să-i strălucească (pefiii săi) în lume cuprocopseală de multe ştiinţe (I. VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 287). II. V. intr. strahlen, glänzen. înti--acea. noapte era luna foarte luminată şi stelele străluciia foarte (MS. 17. Jh., GCR I, 66). Aflând multe ... sfinte cărţi, strălucind cu înălţate înţelepciuni (FL. DAR., GCR I, 340). GR. 3. Pers. Sg. Präs, străhice (AL. POEZII IH, 111). ET. viat. *tralucîre < kllat. tralucere (CANDREA); stră+ a luci (PUŞC. EW. 988). SG. ALR. II/I, MN 3881, 133. strălucios Adj. (1680 DOS. PS. SLAV. R. 18, 9) strahlend, glänzend. Stele-s multe ... Luminoase, stră-lucioase, Dar ca mândra nu-s frumoase! (I.-B. 100). Un calfi'umos, Cu păr negru, strălucios (PAMF. CDŢ. 93). GR. strălucos (DOS.). ET. a străluci. strălucire PI. -ciri S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 91) Glanz M. Cea le dumnădzăieşti străluciri (IO AN DIN VINŢI, GCR I, 245). ET. a străluci. strălucit Adj. (1683 SICR. DE AUR2 4a) strahlend, glänzend. O Thetil cu prea strălucite şi luminoase cosiţei (MS. 1773, GCR II., 89). (Celor mari) L-e destul că-s neam mărit Dintr-un sânge strălucit (MUMUL., GCR II, 249) von erlauchtem Blut. Izbândă strălucită glänzender Sieg, Erfolg. ET. a străluci. strălucitor Adj. (um 1660 STAICU 102) strahlend, glänzend. Eu sunt... steaoa cea sti'ălucitoare de dimineaţă (BIBLIA 1795 Apk 22, 16). De departe se văd turnurile strălucitoare ale leşilor (EMIN. PL 39). ET. a străluci. strălucoâre PL -lucöri S. f. (1673 DOS.) veralt.: Strahlen N., Glanz M. Bucură-te că răsări., slrălucoarea cea cu multă lumină (DOS. ACAT. 1673 12b; zur Jungfrau Maria). Iară spre noi, Doamne sfinte, Ţ-ai însămnal de mainte Strălucoarea svintei feţe (DOS. PS. V. 4, 31). ET. stră + lucoare. strălumina Präs, -nez (1673 DOS. PS. V. 17, 80) I. V. tr. erleuchten. Lumina cea de trei ori ce străluminează lumea (DOS., CCR 227). Şi pre mult. au străluminat (sfântul) cu dăscălii adogmatelor şi poruncilor (DOS. VS. Sept. 21; 24a). II. V. intr. MOLD. LV. (in hohem Grad) leuchten, glänzen, strahlen. Frumuseţele tale dzua lumineadză, noaptea strălumineadză (CANT. IST. 223). Străluminând cu bunătăţile vieţii sale în mitropoliia Alexandriei fericitul Cronid diaconul (DOS. VS. Sept. 13; 16b). ET. stră + a lumina. străluminâre S. f. (1681 DOS. TR. 97b) Durchleuchten N. Au ieste cineva supt soare a căruia neştiutorii a. să ruşina ochii de străluminarea slăvii noastre să nu să tâmpească? (CANT. IST. 157). ET. a strălumina. străluminat Adj. (um 1670 LR 27, 448) 1. strahlend. S-au întors cătră tribuni cu înflorităfaţă şi străluminată şi veselă (DOS. VS. Noe. 24; 159b). 2. erlaucht. Cum s-a. dezvărat, au pornit (turcii) toate puterile sale asupra străluminatului şi adevărat nebiruitului Leopoldos, împăratul nemţesc (NEC. COSTIN, LET.2 II, 25). ET. a strălumina. strălumină S. f. (1681 DOS. TR. 49a) LV. Licht N., Glanz M. ET. stră + lumină. străluminător Adj. (1680 DOS. PS. SLAV. R.) LV. erleuchtend. - Substantiv.: Domnulstrăluminătoriul mieii si mântuitoriul mieu (DOS. PS. SLAV. R. 26, 1). ET. a strălumina. străluminătură S. f. (1691 SMIM V, 446) LV. 1. Erleuchtung F. 2. Licht N., Glanz M. ET. a. strălumina. străluminos Adj. (1705 CANT.) bisw. (in hohem Grad) leuchtend, strahlend, glänzend. Prin străluminoşipăreţii ei (ai capiştii) lumina candile-lorpătrundzind (CANT. IST. 110; die Wände bestanden aus lichtdurchlässigem Porphyr). ET. stră + luminos. strămătură PL -türi S. f. (1503 G. LEX.) (farbiges) Woll-, Stickgarn N. Pe cămeşă ... îs cusuţi pui de strămătură (ŞEZ. IV, 17). Luminile le împodobesc (naşii) ... cu strămătură, cu bumbăcel, cordele 539 strămătuşă de mătasă (MAR. NAŞT. 174). Cojocele şi bondiţi ... cusute frumos cu felurite strămături (ŞEZ. IV, 7). Cătrinţa ... e din strămături, ţesută şi cusută cu fir (FR.-C. MOŢII 12). ET. zu lat. *extramo, wegen der Bdtg. „ausgezogene Fäden”; vgl. auch span, eslremadura, frz. estramadure „weiße Strickwolle”. SG. ALRII/I, MN 2833, 12; SN IV, K. 1215. strămătuşă PI. -mătuşi S. f. (1825 B.) Großtante F. ET. stră + mătuşă. străminâre siehe strămurare. strămior PI. -miori S. m. (1906 WEIG. JB. XIII, 90) 1. Lamm N. im zweiten oder dritten Lebensjahr. 2. Schaf N., das zum zweiten Mal wirft (PAPAHAGI). S. f. -mioară, PI. -mioäre. GR. arom. strămVîor (PAPAHAGI), megl.-rum. străml ’or (CAPIDAN M. III, 276). ET. stră + mior. strămoş PI. -moşi S. m. (1563 CORESIPRAXIU 123) Urgroßvater, im weit. Sinn Urvater, Urahn, Vorfahr M., Ahnen PL; S. f. strămoâşă, PL -moaşe Urgroßmutter, im weit. Sinn Urahnin F. (dafür auch străbun etc.). Cei de sus se cheamă tată-mieu, moşu-mieu şi strămoşu-mieu (INDR. 161) die Aszendenten. Avraam ...s-a învrednicit a să numi şi strămoş al Domnului Hs., de vreme că s-a născut din neamul lui (PS ALT. RAMN. 238a). Din moşi strămoşi von alters her. Cel de pe urmă urmaş al unui mare neam de boieri români, pomenit din moşi strămoşi şi scris în pisaniile a vreo trei biserici din oraş (BRĂT.-VOIN. LD.211). ET. stră + moş. strămoşesc Adj. (um 1743 NECULCE, LET.1 II, 397) Ahnen-. îndată strămoşescul său palat luă o nouă formă! (C. NGR. 66) im Nu bekam sein Ahnenschloß cin neues Aussehen. Joia şi Vinerea Paştelui, când se ducea (boierul) la biserică în strana strămoşască (BRĂT.-VOIN. LD. 237) wenn er sich in den angestammten Stuhl begab. ET. strămoş. strămoşie PL -moşii S. f. (1614 DIRB XVII/2, 329) Ahnen, Vorfahren, Ureltem (PL). Aceşti oameni fostu-mi-au rumâni de moşie, de stremoşie, despre mama Voica, fata Stoicăi den Vaideeşti (DRHB XXII, 118) von Urvätern her (LM. dafür din moşi strămoşi). GR. stremoşie. ET. stră + moşie. strămţos etc. siehe zdrenţăros etc. strămur PL strămuri S. m. (1825 B.) TR. 1. Treibstachel M. 2. fig.: Trieb, Instinkt M. Toate aceste variaţiuni (ortografice) arată ...un strămur orb de a imita o ortografie străină (CL V, 247). GR. strămur e. ET. wahrsch. gelehrt fur strămurare, nach lat. stmălus. strămurâ Präs, -rez V. tr. (1703 GCD) anstacheln, antreiben. ET. lat. * stimulare. strămurare PI. -rări S. f. (16. Jh. CV) Treibstachel M. Plugarul dă neîncetat cu strămurarea în boul ce munceşte de dimineaţă până în sară (ION. CAL. 39). (Nândru, fudul, înfumurat de) nu-i ajungi cu strămurarea la nas er trägt die Nase (gewaltig) hoch; vgl. prăjină 1. - Fig.: Stachel, Trieb M. încătruo va din străminâre (CV Jak 3, 4; ή ορμή, ksl. strüm(lj)e-nije). Sub stremurarul nevoiei (UR. LEG. 141). GR. străminâre (CV Jak 3, 4), stremănare (PP. CL XIV, 28; 114); - murâriţă (DEL. S. 10), stremurâliţă (MF I, 516; PAMF. JOC.), -rariu (PAMF. CDŢ. 269), -rar (UR. 1. c). ET. lat. *stm ular, -äris, von stSn ulo „ stacheln” bzw. a strămurâ. strămuta Präs, -mut (16. Jh. PS. SCH. 59, 14) I. V. tr. an eine andere Stelle setzen: versetzen, -rücken, -schieben. A strămuta mesele din mijlocul casei lângă păreţi (GLOS.AC.). - Fig.: Multă râvnă ce avea ... să nu-şi strămute parola şi hotărârile (I. VĂCĂR. I. 0. . TEZ. Π, 225) an Wort und Entschlüssen unverrückt, unverbrüchlich festzuhalten. Cei ce cântau din gură ...se acompaniau cu citera, cu lira, pe care strămuta melodia ce întovărăşa cuvintele (OLL. HOR. 191) auf die sie die Melodie übertrugen. Strămută-ş fala lor, ca să se ivească oamenilor că se postesc (CORESI OMIL. Mt 6,16, GCR1,28) sie verstellen ihr Gesicht. II. a se strămuta den Platz wechseln: umziehen, über-siedeln. Ceale de sus şi ceale de jos toate să strămută (MĂRG.2165a). Sfântul... lovipre Arie cu palma preste obraz atâta de tare, cât i să strămutară jalcile (VARL. CAZ.2 II, 32b) so daß sich seine Kinnladen verrenkten. V gl. falcă 1. ET. lat. * extramutare bzw. stră + muta. strămutare PL -mutări S. f. (1642 CAZ. GOV. 88) 1. Umsiedelung F. 2. Verrücken, Verstellen N. Numele fiindu-i adunare, altora cu lucrul iesle strămutare şi slava titlului de monarhie (CANT. IST. 29). ET. a strămuta. strămutat Adj. (1651 PSALT. 299b) 1. versetzt, verschoben. 2. umgesiedelt. - Neg. nestrămutat. ET. a strămuta. 540 străşnicie strămutătură PL -türi S. f. (1722 CANT. HR.) Änderung, Umänderung, Veränderung, Verwandlung F. A lucrurilor omeneşti strămutătură (CANT. HR.2 169). ET. a strămuta. străncăni siehe zdrăngăni. strănţos etc. siehe zdrenţăros etc. strănepot PI. -nepoţi S. m. (1581 PRL 251a) 1. Urenkel M. Cei de jos ... se cheamă coconii miei, nepoţii miei şi strenepoţii miei (INDR. 161). Sora Aricioae, nepo(a)ta lui Miron, strănepo(a)ta lui Vlaico şetrariul (DOC. 1614, GCR I, 44). 2. Großneffe M. 3. Nachkommen, Nachfahren (PL). - S. f. -nepoătă, PL -nepoâte Urenkelin, Großnichte. ET. stră + nepot. strănut PI. -mituri S. n. (1840 POEN. I, 623) weißer Nasenfleck (bei Pferden), Schneppe, Schnippe F. (Calul) Dungă neagră pe spinare şi stărnul de dreapta n-are (MF I, 873) rechts seine Schnippe. -Adjektiv.: Iepe ... Cu dungi negre pe spinare, Strănute câte de-o nare (MF 1,731) mit einer Schnippe. Un cal ... strenut în bot (MON. OF. 1880, 6963). GR. strănut, strenut. ET. postverbal von a strănuta’, die Schnippe wurde, wie es scheint, mit dem Niesen in ursächlichen Zusammenhang gebracht // kein Zusammenhang mit strănut „Niesen”; vgl. got. slairnö „StcnC (GAMILLSCHEG II, 254). strănută Präs.-nut V. intr. (1642 CAZ. GOV. 570) niesen. Stărnutând singe, a murit (CANT. HR.2 289). Şezând la masă, a început a strănuta Bamovschi Vodă des şi tare (NECULCE, LET.2 Il, 184). Iarbă de strănutat weißer Dorant (Ptarmica vulg.; PANŢU, Achillea ptarmica; BORZA); Übersetzung von frz. herbe à éternuer, dt. Nieslcraut. GR. stărnuta, slrenuta, sternuta. ET. lat. stern ûto, -are; wegen ă vgl. it. stamutare, friaul. star nuda etc. SG. ALR I/I, K. 78, ALR IVI, K. 21; MN 6851, 7. strănutâre PL -tari S. f. (1642 CAZ. GOV. 88) Niesen N. Intru stărnutarea lui va luci lumină (BIBLIA 1688 1b 41, 10). GR. Varianten wie bei a strănuta. ET. a strănuta. strănutător (1839 VAIL.) I. Adj. niesend, Nies-. H. S. f. strănutătoâre, PL -ton weißer Dorant (Ptarmica vulg.); Übersetzung von frz. herbe à éternuer, sternutatoire. ET. a strănuta. străpezi siche strepezi. străpunge Präs, -püng V. tr. (1640 CEASLOV 35a) durchstechen. (Ei) peste Radul năvălea, Cu cinci lănci îl străpungea (AL. PP. 199). GR. Konjugiert wie a împunge. ET. lat. Iranspungo, -ere (it. trapuugere) od. aus a împunge neu gebildet. SG. ALR II/I, K. 41; SN IV, K. 1118. străpungere PL -püngeri S. f. (1785 G. LEX.) Durchstechen N.; Durchbruch M. (B.) Un articolfoarte interesant asupra străpungerii istmului de Panama (CL XIII, 362). ET. a străpunge. străstui Präs, -iese V. tr. (16. Jh. PS. SCH.) LV. I. V. tr. quälen. Coaperi-me de faţa necuraţiloru ce m-au străstuitu (PS. SCH. 16, 9; ksl. oslrastsihü; vgl. auch CORESI PS.5 23a; Ps 16, 9. II. a se străstui sich quälen. Şi să străstuiapre sine mai vârtos, cu mai grealepetrecări (DOS. VS. Dech. 10; 211a). ET. ksl. slraslovati, -tujş. străstuiâlă PL -ieli S. f. (1683 DOS.) LV. Qual, Mülle F. Pentru firea lor cea isteaţă şi nevo-inţa şi sti'ăstuiala ... mai presus la-nălţâme zburaţ să feaceră înfilosofie (DOS. VS. Dech. 4; 193a). ET. a străstui. străstuire PL -iri S. f. (1683 DOS.) Qual, Mühe F. Şi atâta să nevoiră, şi învăţam ... cu străstuire, cât preste puţâni ai sosâră la obârşiile a toată învăţătura (DOS. VS. Dech. 4; 193a). ET. a străstui. străstuit Adj. (1683 DOS. LIT.2 47b) I. Adj. LV. gemartert. II. S. n. BESS. Totenwache F. ET. a străstui. SG. ALRI/II, K. 295. străşini siehe streşini. străşnici Präs, -cesc V. tr. (1837 DOC. EC. 657) MUNT. pc. gegen jdn. mit Strenge vorgehen; a străşnici pc. să j'acă c. etc. jdn. streng dazu anhaltcn, etw. zu tun. Atât de mult împăratul asupra (pruncului) tremura Cât străşnici tot palatul nu cumva a-l supăra (PANN PV. M. II, 4). ET. straşnic. străşnicie PL -di S. f. (1698 CANT.) 1. Schrecklichkeit, Furchtbarkeit F.; gewaltige Größe, Stärke. Vorbesc undele Argeşului de străşnicia stâncilor de la Chei pe cari le-au biruit (VLAH. RP. 145). Copăceii aceia ... parcă înaintează în trâmbă ... să sfarme 541 strătăiâ straşnici a şivoaielor (TJR. BUC. 126) das Ungestüm der Fluten. Puterile şi slrăşniciile lui cu patru scânduri în a pământului pântece le-am legat (CANT. DI V. 1 Ob). 2. Strenge, Härte F. Când se uita (el) cu străşnicie, îţi venea să intri de viu în pământ (RĂDUL. RUST. II, 136). Părinţii... O păzea cu străşnicie Nicăierea a nu merge (PANN PV. M. II, 63). ET. straşnic. strătăiâ Präs, -tâi V. tr. (1903 VLAH.) LM. selten: durchschneiden. Cărări ispititoare stiAătaie poienile (VLAH. RP. 210). ET. stră + a tăia:, Nachbildung von frz. enlrecouper. strătorică S. f. (1906 PANŢU) BUCOV. Gebräuchlicher Ehrenpreis (Veronica off.; PANŢU) ET. unbek. străvăzător Adj. (1840 POEN. I, 483) selten: durchsichtig. Miile de boabe coapte Petrecute la lopată şi slrevăzătorul ciur (RĂDUL. RUST. 1,174). GR. stre-. ET. a străvedea. străvechi Adj. (1832 CR 96) uralt. Eplin locul acesta de amintiri străvechi (VLAH. RP. 6). ET. stră + vechi. străvedea (1841 POEN. II, 757) I. V. tr. undeutlich sehen; hindurchsehen, -blicken. (Baba) străvăzându-mă caprintr-o zare de sită deasă (VLAH. NUV. 126); Nachbildung von frz. entrevoir. II. V. intr. (hindurch-)sehen. III. a se străvedea prin c. durch ctw. hindurchblicken, -sehen. Strâmtoratu ... e încovrigat dă slăbuţ; pân faţa. lui... testrevezi (JIP. OP. 141) man kann ihm durchs Gesicht sehen. Te străvedeai printr-însa. Era numai umbra ei... n-o mai recunoşteai s-o fi văzut (RĂDUL. RUST. II, 148). GR. strevedea. Konjugiert wie a vedea. ET. stră + a vedea. străveziu Adj. (1857 POL.) durchsichtig. O femeie ... îmbrăcată în zăbranic uşor şi străveziu (DEL. P. 217). Mânuţele ... străvezii (ale copilaşului), prin cari se vedeau vinele (NĂD. NUV. II, 79). ET. a străvedea. strâjnic PI. strâjnici S. m. (1588 HC) Füllen N. im zweiten Lebensjahr. Morcovii sunt tare buni... pentru cai, mânzi, strâjnici şi tretini (ION. CAL. 226). GR. strijieâc, PI. -eâci (HC. I, 208); strâşnic, struşnic. ET. asl. *strüzinikü (MIKL. LEX. PAL. belegt einmal striznikü), vonstrügali, -^„scheren”. So benannt, weil ihm Mähne u. Schwanz geschoren werden; daher auch russ. strigun. strâmb (1428 BGL) 1. Adj. 1. nicht gerade: krumm, schief (Ggs. drept). Nu poate ... să fie umbra direaptă de va fi strâmb lemnul ce aruncă umbra (NEC. COSTIN, GCR13, 14) wenn der Baum krumm ist. Câte fete cu pieptare Toate-s strâmbe de spinare Ca cârligul la căldare (I.-B. 430). Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii (EMIN. O. I., 150) schiefmäulige Stammler sind die Herrscher dieses Volkes. Ţintirimul singur cu strâmbe cruci veghează (EMIN. O. I, 69). Cela ce mearge în căi strâmbe se va încleşta (BIBLIA 1688 Spr 28,18). Vgl. drept I. 1. 2. unrecht, ungerecht, falsch. Judecată strâmbă ungerechtes Urteil; judecător strâmb ungerechter Richter. Măsură, greutate, cumpănă strâmbă falsches Maß, Gewicht, falsche Waage. Cui va părea strâmbu, să vie să stea de faţă (DRHB XXII, 35; vgl. auch DRHB XXII, 225, 686). Să nu fii mărturie strâmbă vecinului tău (CORESI OMIL., GCR I, 33; Ex 20, 16). II. Adv. 1. schief; vgl. a călca II. 5, drept I. 4. 2. falsch, unrichtig, unwahr; ungerecht; unehrlich; a jura strâmb falsch schwören. Unii zic ... că săteanu e ... jurător pe strâmb (JIP. SUF. 24). Şi celuia ce strâmb lucriadză, în loc de simbrie, iadul i se dă (CANT. DIV. 55b). Preotul de va mărturisi strâmb (PRAV. BIS. I, § 8) wenn der Priester falsches Zeugnis ablegt. - Auch substantiv.: Strâmbii mănâncă ţara, drepţii nu mai ajung u. ä. etwa: Unrecht regiert die Welt. IIL S. n. Unrecht N., Unrichtigkeit F. Mamonul învaţă să apucăm şi să luăm cum putem şi cu strâmbul şi cu asuprealăşi cu năpaste (VARL. CAZ.21, 228a). Cui va părea strâmbul pentru acea vie, să-ş întrebe de faţă înnaintea domnii(i) mele (DRHA IX, 34; vgl. I. 2). GR. strimb. ET. viat. sframbus (vgl. it. strambo, friaul. sframb etc.) < klatt. strabus', Bdtg. 2 nach slav. laivü „krumm, unrecht”. SG. ALR M, K. 18; MN 6836, 5; SN I, K. 202. strâmba Präs, strâmb (um 1563 CORESI PRAXIU 350) 1. V. tr. 1. krumm biegen, verkrümmen, -biegen, -ziehen. Bobul o început a creşte văzând cu ochii şi se rădica de-şi strâmbau moşnegii gâturile uitându-se după dânsul (BOGD. POV. 7) so daß sich die alten Leute den Hals ausrenkten. Deodată tresări prin vis şi-şi strâmbă faţa, scâncindu-se într-un plâns uscat (VLAH. NUV. 41) er verzog das Gesicht. 2. pc. jdn. (spottend) nachahmen, -äffen. Petcu: Mă închin cu toată supunerea ... Verdulescu (în parte, strâmbând pe Petcu): Mă închin cu toată supunerea (AL., CLIV, 309). 542 i strâmteâlă II. V. intr. a strâmba din nas die Nase rümpfen. III. a se strâmba 1. krumm, schief werden, sich verbiegen, -ziehen. Râde de se strâmbă, se strâmbă de râs er lacht sich schief, halbtot. Săgeata ...se urcă în naltul cerulu. (Copiilor) li se strâmbaseră gâturile uitându-se după dânsa (ISP. LEG.2 211) sie verrenkten sich den Hals. 2. ein schiefes, saures Gesicht machen, Gesichter schneiden, grinsen; la cn., cuiva jdm. Gesichter schneiden, jdn. angrinsen. Iordache: Te-a căutat ... şi coana Miţa, e aici. Nae (strâmbăndu-se): Miţa aici? Nu i-ai spus că nu sunt acasă ... ?(CARAGIALE, CL XIX, 107). Afară! afară!paşoll ce te strâmbi la mine? (GHICA527). Că ei, toţ pizmaşii,stau de mi să strâmbă (DOS. PS. V. 41.43).’ GR. in Bdtg. I. 2. înstrâmba (SBIERA POV. 292). ET. strâmb. SG. ALR IEI, MN 6892, 12; 6944, 21. Strâmbă-lemne S. m. (1842 C. NGR. OP. I, 250) in der Volksmythologie: Riese M., der mit Vorliebe Bäume verbiegt. îmi dai pe Măndica? „Măndica? (Scoate un papuc din picior.) Nai Măndică, Strâmbă-lemne ce eşti!” (AL. OP. I, 837; er will mit dem Pantoffel nach ihm schlagen). ET. a strâmba + lemne. strâmbătâte PI. -taţi S. f. (1480 BGL) 1. Unrecht N. (das man jdm. tut), Ungerechtigkeit, Widerrechtlichkeit, Unbill F. Să nu faceţi strâmbătâte la judecată (BIBLIA 1688 Lv 19, 15). Măcar că cel ce i s-au jacut strâmbătâte nu poate să-şi izbândească, însă de pedeapsa lui D-zeu nu vor scăpa (ESOP 1812, GCR II, 211). O parte din clăcaşi sunt răzeşii cari... i-au silit cu strâmbătâte să primească jugul supunerii (BĂLC. 304) die widerrechtlich gezwungen wurden. D-ăţi spune cu sfrâmbătate, Domnul nu văfacă parte (TEOD. PP. 563) wenn ihr nicht die Wahrheit sagt. 2. veralt.: Krümmung, Biegung F. ET. strâmb. strâmbătăţi Präs, -ţese V. tr. (1877 CL) selten pc. gegen jdn. ungerecht, unbillig verfahren. Popa ... ţinea cu cei bogaţi şi strâmbătăţeape cei săraci (CL XI, 100). ET. sfrâmbătate. strâmbător PL -töri S. m. (1645 VARLAAM R. 211) veralt. 1. Frevler, Gottloser M. 2. Rechtsverdreher M. ET. a strâmba. strâmbătură PI. -turi S. f. (1603 BGL) 1. krummer Gegenstand. S-a dus Chiriac la luncă ... S-aducă... o furcă ... Ş-a adus o sfrâmbătură (MAR. SAT. 347) ein Stück Krummholz. 2. Krümmung, Verbiegung F. 3. Verziehen M. des Gesichts, Grimasse F. îmi irită nervele cu strâmbăturile lui (AL. OP. I, 1313). ET. a strâmba. SG. ALR IEI, MN 6945, 21. strâmbei PI. strâmbete S. n. (1837 C. NGR.) Grimasse F. îmi răspunse cu un zâmbet ce semăna a strâmbei (C. NGR. 8). ET. a sfrâmba, Eigenbildung C. NGR. (als Wortspiel). strâmt Adj. (1428 DRHD I, 266) eng (Ggs. larg). Haine, cizme strâmte enge Kleider, Stiefel. Nevoiţi-vă a întră pren poarta cea strâmtă (BIBLIA 1688 Llc 13, 24) durch die enge Pforte. Strâmtă şi necăjită e calea, dară toţi pren ea vom sa. mergem (MĂRG.2177a; vom Tod). Trăind în cercul vostru strâmt, Norocul vă petrece (EMIN. O. I, 181; der Abendstem zu den Menschen). - Substantiv.: Când oi fi eu la largul meu şi tu la strâmtul tău wenn ich einmal Oberwasser haben werde. Vreun mijloc ...cu carile ... pre nepriietinul obştii la strâmptul lui şi la largul nostru să-l aducem (CANT. IST. 230) mit dem wir den Feind des Gemeinwesens unterkriegen. GR. MUNT, (auch LV.) bisw. strimt, MOLD. LV. bisw. strämpt. Ebenso die Ableitungen. ET. lat. *strmctus für strictus, mit n von strmgo, wie in it. strinto, affz. estreint etc. Als Part, durch strâns ersetzt, siehe a stränge. SG. ALR SN DI, K. 812,860, 863; IV, K. 1037,1176, 1203; V, K.1247. strâmta Präs, -tez (1581 CORESI OMIL. 306) I. V. tr. eng(er) machen, verengen; Ggs. a lărgi. II. a se strâmta eng(er) werden, sich verengen. De-aici valea începe să se mai strâmteze (VLAH. RP.130). ET. strâmt. strâmtâre PI. -tari S.f. (1654 NEAGOE ÎNV.2107a) 1. Einengung F. 2. Bedrängnis F. ET. a strâmta. strâmtat Adj. (1823 BOBB) 1. eingeengt. 2. bedrängt. ET. a strâmta. strâmtător Adj. (1705 CANT. 194) 1. einengend. 2. bedrängend. ET. a strâmta. strâmteâlă PI. -teii S. f. (1563 CORESI PRAXIU, DENS.IST. II, 205) 1. veralt.: Enge F. Nu lăcuiţi în noi în sfrimteală (NT 1648 2Kor6, 12). 543 strâmtoare 2. Bedrängnis F. GR. strimteală. ET. a strâmta. SG. ALR SN III,K. 812. strâmtoare PI. -tori S. f. (um 1640 URECHE) 1. Enge, Meerenge F., Engpaß M. Strâmtoarea Darda-nelelor die Meerenge der Dardanellen. La o întorsăl ură bruscă cătră nord, Dunărea pătrunde într-o strâmtoare... cunoscută sub numele de „Poarta Cazan ” (ENC. ROM. III, 624b). A mergere asupra (leşilor)la strâmtoare nu vrea (Hmil). Nici leşii la larg de tot nu vreau să iasă (MIR. COSTIN, LET.21,347) H. wollte nicht gegen die gedeckte Stellung der Polen Vorgehen. 2. fig.: Bedrängnis F. Fiind căzacii la strâmtoare mare, căutatu-le-au a se închinare (URECHE, LET.21, 236). Avere de la tata destul-oi moşteni Ce-s gata la strâmtoare cu tine-a împărţi (I. NGR., CL IV, 106). ET. strâmt. SG. ALR SN III, K. 812. strâmtorâ Präs, -rez (1768 IORGA ARCG 25) 1. V. tr. ein-, beengen, in die Enge treiben, bedrängen. Popoarele te îmbulzesc şi te strâmlorează (EV. 1894 Lk 8, 45). II. a se strâmtorâ 1. sich verengen. Apa Nilului să strâmtorea cu ţărmurile celeßcute de mână (MS. 1773, GCRII, 93). ’ 2. sich einschränken. GR. strâmtori (BUDAI-DELEANU V, 67). ET. strâmtoare. strâmtorare PI. -rări S. f. (1777 DRA I, 636) 1. Bedrängen, Beschränken N., Beschränkung F. 2. Bedrängnis, Verlegenheit F., Geldmangel M. în strâmtoarea de bani în care se aflau (boierii) (GHICA 497) in der Geldverlegenheit. GR. strâxmtorire, strimtorire. ET. a strâmtorâ. strâmtorât Adj. (1783 DRA II, 519) 1. eingeengt, bedrängt. în capitalie e de bon ton să fie toate cele strimtorite (C. NGR. OP. I, 244). 2. (finanziell) eingeschränkt. GR. -rit. ET. a strâmtorâ. strâmtoreâlă PI. -reli S. f. (1796 DRA II, 567) Ein-, Beschränkung F. ET. a strâmtori (strâmtorâ). strâmtorime S. f. (1795 DRA II, 610) Enge F. ET. a strâmtori (strâmtorâ). strâmtură PI. -turi S. f. (1420 SUCIU II, 404) 1. (auferlegtc) Beschränkung. Să se pedepsească cu posture şi cu alte strimturi (ÎNDR. 620). Carele... supunepre sine a strimturi ca acestea (ÎNDR. 623). 2. Enge F., Engpaß M. GR. strimtură. ET. strâmt. SG. ALR SN III,K. 812. strâncenâ etc. siehe zdruncina. strângător (1649 MARD.) 1. Adj. 1. (ein)sammelnd. 2. sparsam. Iertatul ei bărbat, om bun şi strângător (POP. NUV. 91). Vgl. bun 4. b. 3. veralt: zusammenziehend (UT). II. s. m., P. -tori veralt.: Sammler M.; Einsammler M. ET. a strânge. SG. ALRSN V,K. 1260. strânge (16. Jh. PS. SCH. 25, 2) 1. V. tr. 1. (fest, fester) zusammenziehen, (zusammen)-schnüren, drücken, pressen. A strânge dinţii die Zähne zusammenpressen, -beißen. Un sentiment de groază ... îi strângea inima (VLAH. DAN I, 75) schnürte ihm das Herz zusammen. Cela ce să va atinge de trupul cuiva, cu mânie de-l va împinge sau-l va. strânge (INDR. 85) um ihn zu würgen. - Vgl. gât. 2. pânzele, vâslele etc. die Segel, Ruder etc. einziehen. 3. (umfassend) drücken (wog. a apăsa ohne Umfassung drücken): pc. lapiept, în braţe jdn. ans Herz drücken, in die Arme schließen, mâna cuiva jdm. die Hand drücken. Să n-o strângi prea mult la tine Că ea, biata, de ruşine, Mai mult horă. N-ar juca (COŞBUC 136; der abreisende Liebhaber zum Bruder). Mă strânge cizma, inelul etc. der Stiefel, Ring etc. drückt mich. A strânge pc. cu uşa jdn. in die Enge treiben. Acolo la Ţarigrad fiind mazil Mihai Vodă şi strângându-l de rămăşiţa birului (NEC. COSTIN, LET.2 II, 79) als ... man ihn wegen des Steuerrestes drängte. îi fac ceva curte (femeii lui) ... ian s-o strâng mai de-aproape ... poate că... mai ştii ce? (AL. OP. I, 1013). 4. zusammennehmen, -tragen, -bringen, -holen, -raffen, -scharren, -treiben, -rufen etc. Strânge-ţi cărţile, rochia! nimm deine Bücher, nimm, raffe dein Kleid zusammen! Strânse masa! decke (den Tisch) ab! Albinele strâng miere dis Bienen sammeln Honig. Se strâng bucatele de pe câmp das Getreide Wird eingefahren. Se vorbi apoi şi de chipul de-a impune şi de-a strânge dajdiile (BĂLC. 38) die Steuern... einzuziehen, -zutreiben. Cine strânge nu mănâncă der Geizige hungert. II. V. intr. din c. mit etw. cine zusammenziehende Bewegung machen. A strânge din umeri die Achseln zucken; din buze (verächtlich) den Mund verziehen, die Nase rümpfen. Cât ai strânge din ochi (Z. II, 362) im Nu. m. a se sfrânge 1. sieh zusammenziehen; sich schnüren. Se strâng funile de cânepă muiate, plouate (GLOS. AC.). Ea se strânge prea tare sie schnürt sich zu stark. 544 strânsură 2. Zusammenkommen, sich (ver-)sammeln. De vreme ce începură a se zidi mănăstiri şi la Eghipet şi a se strânge mulţime de călugări (MS. 1648, GCR 1,131). Strângă-să apa cea de desuplul ceriului în slri(n)soare ună (DOS. PAR. Gn 1,9, GCR I, 265). De se va întâmpla vreo săptămână să se strângă judecăţi multe (COD. IPS.248) daß sich ... viele Prozesse ansammeln, anhäufen. GR. LV. (16. Jh., später selten) u. arom. stringe; ebenso die Ableitungen. - Präs, strâng, strângi, strânge etc.; Imperat. strânge; Perf. strânsei, LV. strâns, arom. streşu; Part, strâns, arom. stres; Ger. sgrângând. ET. lat. s Ir Ingo, -&e. SG. ALR ΕΠ, K. 10,292; MN 3916,144; SN I, K. 44, 61,80,101,104, 131, 147, 174, 221,222, 242; II, K. 300,310,390,416,422,445; IV, K. 993,1113,1188, 1231; V,K. 1259, 1450, 1487. strângere PI. strângeri S. f. (1563 CORESIPRAX1U 57) 1. Fest-, Zusammenziehen N. (eines Knotens). 2. Drücken, Pressen N., Druck M. 3. Erwürgen N. 4. fig. Bedrückung F.; sfrängere de inimă Herzbeklemmung F. Cu strângere de inimă întrai la tatăl meu (GANE, CL XIII, 41) beklommen trat ich ein. 5. Einziehen, Sammeln, Ernten N. 6. veralt.: Rekrutieren N., Einberufung F. ET. a stränge. strâns (1563 CORESI PRAX1U 58) 1. Adj. 1. (fest) zusammengezogen, -geschnürt, -gebunden. 2. aufgeräumt. Pe un pat de tablă, nestrâns, o plapomă veche, albastră, pejumătate atârnând (BASS. VULT. 35) auf einem ungemachten Bett. 3. eng, festsitzend; prietenie strânsă enge Freundschaft. 4. sparsam; a fl strâns la mână (la pungă), aficu mâna strânsă sparsam mit dem Geld umgehen, geizig sein. Păstorii acestor averi au trebuit, fireşte, să fie ... muncitori şi sfrânşi la mână (GAZ. SAT. XIV, 430). 5. bedrängt, genötigt. Şi de hrană erau foarte strânşi (leşii) (MIR. COSTIN,’LET.21,281) auch hinsichtlich der Nahrung waren die Polen in großer Bedrängnis. II. Adv. (sehr) fest, eng. Turcii... mi-lprindea ... Şi-l lega strâns cot la cot (AL. PP. 125) sie banden ihm die Ellbogen fest zusammen. Vgl. legătură 4. Baba Ciuma ... Mi-o apucă strâns de mână (AL. PP. 35). ΠΙ. 1. S. n. Sammeln N. Şi chemă D-dzeu uscatul pământ şi strinsul apelor chemă mare (PO2 13; Gn 1, 9). 2. S.n. Einbringen N. der Ernte. 3. S.n. a) Starrkrampf M. -b) Kolik F., Magenkatarrh M. der Säuglinge. Strânsul şi plânsul lui N. în baliga asta de cal (PP. MAR. NAŞT. 369; Bespr.). 4. S.f. sti'ânsă Reichtum M. Albina vrednică însă De-orice floare face strânsă (PANN, Z. I, 313). GR. strins (PO). ET. a strânge. SG. ALR SN I, K. 44; II, K. 303; V, K. 1260. strânsătură PI. -turi S. f. (1857 POL.) ugs. 1. Zusammenziehen, Einziehen, Drücken N. etc. Se pupau şi se strângeau că gândeai că o să le iasă ochii la amândoi de-atâta pupătură şi strânsătură (BOGD. POV. 121) von so vielem Küssen und Umarmen. O strânsătură de mână ein Händedruck. 2. Starrkrampf M. (MAR. NAŞT. 376). ET. strâns. strânsoâre PI. -söri S. f. (1561 CORESI) 1. Druck M., Beklemmung F. I se turburau vederile şi simţea o strânsoâre în piept (NĂD. NUV. II, 176). 2. LV. Bedrängnis, Drangsal F. Leşii ...ßceau cazacilor mare sfrânsoare, oprindu-i de pre mare (MIR. COSTIN, LET.21, 314). Prinzându-l şi dându-i strânsoâre au mărturisit lucrul (SPÄT. MIL., LET.21, 90) als man ... ihn auf die Folter spannte. 3. veralt.: Ansammlung F. (MARD.). Strângă-să apa cea de desuptul ceriului în slri(n)soare ună (DOS. PAR. GN 1, 9, GCR I, 265). 4. LV. u. PP. Reichtum M., (zusammengebrachtes) Vermögen; reiche Ernte. El mâhnit fu de cuvinte şi se duse trist, era amu de avea strânsoâre multă (CORESI TE4 91b; Mk 10, 22). Leşii n-au nevoinţă să strângă avuţii; că avuţia şi strinsoarea o dau şi o râsipesc (SIM. DASC., LET.11, App. 31). 7/7 anul acesta s-a întâmplat că omul a făcut mai multă strânsoâre decât avea în toţi anii de mai nainte (SBIERA POV. 151). 5. veralt.: Gefängnis N. GR. strin-. ET. strâns. strânsură PI. -suri S. f. (1581/2 PO2 296; Ex 34, 22) 1. Starrkrampf M. der Säuglinge. 2. Wehe F. der Gebärenden (MAR. NAŞT. 44). 3. Zusammengebrachtes: a) LV. (oaste, oameni de) strânsură zusammengelescne Truppen, zusammengerafftes Volk. Bieţii moldoveni ... era o oaste de strânsură, negrijiţi bine şi jară de arme (NECULCE, LET.2 II, 321). Ştefan Potoţchii au sfrâns oaste de prin cetăţi... ca la şese mii de oameni strânsură (MIR. COSTIN, LET.21, 261). - b) LV. u. PP. versammelte Gäste, Gesellschaft F. Petrecând toată strânsură în veselie cu joc şi cu băutură (SBIERA POV. 129). -c) (zusammengebrachtes) Vermögen, reiche Ernte. Cesta împărţitoriu fiind şi slujitoriu strânsurii besericii (DOS. VS. Sept. 2; 3a). Mă dusei pe la şură, Nu văzui nici o strânsură (PP. FR. -C. MOŢII 92). ET. sti'âns. SG. ALR SN I, K. 132, 147; V, K. 1266, 1373. 545 stre- strc- siche sivă-. streâjă siche strajă. strcânţă siehe zdreanţă. streaşină PI. streşini S. f. (1654 NEAGOE ÎNV.) 1. nach außen über die Mauer ragender Teil des Daches: Vordach N. Die rumänischen Bauernhäuser sind stets mit breiten Vordach versehen, das zum Schutz der Terrasse (prispă) dient; es findet sich auch an älteren Bojarenhäusem u. bildet eine Eigentümlichkeit des sog. rumänischen Baustils. Toată lumea aceasta stă înaintea lui D-zeu, ca cum stă o picură de ploaie în straşina unii case (NEAGOE ÎNV.2117b). învelitoarea (curţii boiereşti era) ... cu streaşină scoasă de jur împrejur de doi coţi (GHICA, CL XIX, 290). Ca o vrăbiuţă ce se încuibează‘ Nstreşină de casă. (DOS. PS. V. 83, 12). (Chira) cântă, muindu-şipripit degetele de sub streşina caierului (DEL. S. 167) unter dem überhängenden Spinnwickel. (Băieţii) petrecură cu ochii până departe pe necunoscuţi, pe supt streşin ile luncei (SAD. CR. 224) im Schatten des Uferwaldes. Din când în când ea îşi punea palma streşină ochilor şi ţintea arătarea nedesluşită ce se ivea ... în albul drumului (VLAH. NUV. 11) ab und zu hielt sie sich die Pland vor die Augen. 2. Regen-, Wetter-, Schutzdach N. auf Zäunen etc. 3. Krempe F. O pălărie cam veche cu streaşină lată (CL XV, 272). GR. sfreş-, bisw. straşină, PI. straşini u. străşinv, ugs. bisw. -şnă, PI. -şne. - Dim. streşioâră, PI. -şioare. ET. slav. *str&sina (vgl. nslov. streşina „unterster Balken des Dachstuhls”), von asl. streha „Dach”. SG. ALR M, K. 213, 279; MN 3838, 125; SN I, K. 69, 70, 136; III, K. 801. strecătoâre siehe strecurătoare. streche PI. streche S. f. (1628 DRHB XXII, 249) 1. allgemeine Bezeichnung der Östriden: Bies-, Dasselfliege, Breme, Bremse F. (Oestrus ovi, Gastrophilus equi, Hypoderma bovis), nicht zu verwechseln mit der größeren, aber weniger gefährlichen (Rinds-)Bremse (Tabanus bovinus), rum. tăun. A dat strechea în vite, le-a lovit strechea das Vieh ist von der Biesfliege überfallen worden (solches Vieh rennt wie rasend davon). Eu fug de treierat ca calul de streche (SLAV., CL V, 8). Când-când aşa m-apucă nu ştiu ce!parc-arji dat Strechea-nmine, şi la fugă sunt silit atunci s-o şterg (DULFU PĂC. 170). Daher fam. scherzh. von einem Menschen, der eitrigst einem törichten Ziel nachjagt: a dat. strechea înlr-însul, e lovit de streche er ist toll, närrisch geworden. Cum văd, toată lumea se-nsoară aici - i-a lovit strechea (CL XV,301). 2. durch den Stich der Biesfliege hervorgerufene Krankheit: Biesfliegenstich M.; fam. scherzh.: Tollheit, Narrheit F. Aici (la ţară) aş vrea ...Pe bolnavii de visuri şi de streche (VLAH., GAZ. SÄT. XIV, 383; Verherrlichung des Landlebens) hierher sollten die Träumer und die Narren gehen. Jupâneasa îi descântă (boierului) de streche (AL.,CL III, 246; er will heiraten). GR. TR. MOLD, auch strechie, PI. slrechii (BUDAI-DELEANU IX, 22); BUCOV. S. m. -chiu (MAR. INS. 353 flg.); arom. streglă, slrecl’e (PAPAHAGI), megl. -rum. streacl 'iă (CAPIDAN M. III, 277). ET. slav. *streld(j)a, von asl. sträcati „stechen”, gebildet wie bodlj(a) „Stachel”, taklj(a) „Pfahl” von bosti, bodq „stechen”, tăiai şti „einstecken” etc. Das Slav. bietet für ,3iesfliege” andere Formen: asl. strükü, sfrelcü, russ. strek, tschech. strzekk etc. // lat. oestrîcăa\ arom. >ngr. oxpexA.ac, (PAPAHAGI). SG. ALR SN III, K. 751,753. strechea Präs, -chez V. intr. (1688 BIBLIA) 1. von Tieren, die von der Biesfliege befallen werden; biesen, rasend umherrennen. Ca junicea ce streache au strechiat Israil (BIBLIA 1688 Hos 4,17) Tiapoioxpcüoa 7iapoioxpr|0£v. Nu vezi tu cum Pegazul îmi strechie! ...(BUDAI-DELEANU II, 91). 2. umhertollen. Sä am voie să strechii la amiazăzi un ceas (SBIERA POV. 238). 3. fam.: toll, närrisch werden. Vrei să-ţi spun una şi bună? Ai strechiet la bătrâneţe (AL., CL IV, 335; der Angeredete will Senator werden) GR. MOLD, -chia, Präs, strechii. ET. streche. strecură Präs, -cor (1561 CORESI) 1. V. tr. 1. durch ein Seihtuch, Sieb etc. laufen, sickern lassen, (durch)seihen, durchschlagen; aur etc. Gold etc. läutern. Strecuraţi ţânţarii, e cămile înghiţiţi (CORESI TE4 50b; Mt 23,24). Sultănica strecură printre genele ei de catifea două lacrime ca boaba de rouă (DEL. S. 9) sie ließ ... hervorsickem. 2. flg.: läutern. 3. arom.: austrinken. Alţiadarăayin ’iiiş-alţîstricoară butii (WEIG. JB. II, 149) die einen bauen die Weinberge, die anderen trinken die Fässer aus. Mută cofa şi gâl-gâl! u slricură (PAP. BASME 90) er hob die Kanne und - gluck! gluck! - trank sic aus. II. a se strecura 1. (durch-)sickem. Se strecoară şi se scurge apa cea de mare prin pământ şi aşa să îndulceaşte (DESC. PR. CR. 113). 2. seinen Weg durch eine Enge nehmen (hindurch)-schlüpfen, -gleiten. Când luna se strecoară prinde nouri (EMIN. 0.1,157). Boierii şi norodul văzându-şprimej-diia, îs năpăstuiră avuturile şipatriia, strecurându-să cu mare frică care cum putea (MS. 1782, GCRII, 128) und suchten ... das Weite. Câţi bani nu s-au vărsat acolo pe vin! Câţi n-au cinstit acolo! Tot Huşuls-a strecurat prin dugheana lui! (GHIB. BV. 74; von einem 546 streşini Spezereiladen u. seinem Besitzer) die ganze Stadt ist durch seinen Laden defiliert, Multă vreme s-a strecurat de atunci lange Zeit ist seitdem verstrichen. GR. MOLD, öfters, so bes. BAN. slräcura\ OLT. arom. stricura. Präs, auch slrecur (schon PRAV. GOV. 64a), sonst LV. nicht belegt; BAN. stracur. ET. lat. cölo, -are, durch tra- verstärkt (vgl. altit. tracolare); auffalend ist das vortonige e\ man denkt deshalb an slercöro, -are „ausmisten”, das jedoch lautlich wie begrifflich ganz unbefriedigend ist. SG. ALR SN I, K. 246; II, K. 411, 419. strecurare S. f. (1649 MARD.) 1. veralt.: Läuterung F. 2. (Durch)-Seihen, Durchschlagen N. GR. strecorare. ET. a sfrecura. strecurat Adj.(1679 DOS. LIT.2 151) 1. gesiebt, gereinigt. Cei ce beau vinul cel strecurat (BIBLIA 168 Am 6, 6; öiuAuopivov). 2. geläutert. N. să rămâie curat, Curat şi luminai, Ca argintul strecurat (PP., GCR II, 342; Bespr.). Viu-i şi-ndumnezeiază cine bea şi te mănâncă Cu inema strecurată (DOS., CCR 227; zum Abendmahl). Leon, pentr-asa ... viată strecurată, patriarh Râmului ...fu hirotonit (DOS. VS. Fevr. 18; 72a) wegen seines lauteren Lebenswandels. ET. a strecura. strecurătoare PI. -töri S. f. (1673 DOS.) 1. Seihtuch N., -beutel M. der Käsemacher etc. Când va scoate caşul din zăr, să nu-lfrământe nicicacum în strecătoâre (DRĂGH. IC. 27). - Daher bisw. als Übersetzung von gr. odxxot; auch dort,wo es nicht „Seihtuch”, sondern „Sack, härenes Gewand” bedeutet: Când ei să-nvita să mă-mpresoare, Eu mă îmbrăcam cu strecurătoare (DOS. PS. V. 34, 42; Ps 34, 12). 2. bisw.: SiebN., Durchschlag M. (wofür auchsitişcă, siehe sită 3). GR. sire-, străcătoare, străcurătoare, stricătoare; auch S. n. strecurător (B.). ET. a strecura. SG. ALR SN II, K. 412, 413, 419. stredcS. f. (16. Jh. PS. SCH.) LV. Jungfemhonig, Honigseim M. 1 jumătate (bute) de miere strede (DOC. 1588, HC I, 206). Giudeţele Domnului... mai dulci de miarea şisdedea (PS. SCH. 18,11). Limba ta acea curătoare de stride (DOS. VS. Noe. 25; 167b). GR. stredie, stride (DOS. 1. c.). ET. geht auf ein slav. ^77/”zurück, vgl. asl. strüdü, nslov. stid, tschech. stred (stridi). strein etc. siche străin etc. strejar etc. siehe străjer etc. strcleţ siehe streliţ. streift PI. -liţi S. m. (1675 MIR. COSTIN, LET.' 1,319) veralt.: Schütze M. Streleţul, arculfrăngând, ţinta nu lovască (CANT. IST. 261). Atunceau ieşit Mihai Vodă cu siimenii şi cu streliţii, adecă cu vânătorii (NECULCE, LET.2 II, 353). GR. strelel. ET. asl. streife f(poln. strzelec, russ. strâec etc.). stremănâre siehe strămurare. stremţos siehe zdrenţăros. strenţăros siehe zdrenţăros. strepede PI. strepezi S. m. (um 1670 ANON. CAR.) MUNT. TR. Käse-, Speckmade F. (Larve von Piophila casei bzw. Dermestes lardarius). GR. megl.- rum. strepij (PAP. MEGL.). ET. alb. shtrep „Wurm, Made” ist augenscheinlich dass. Wort, die Grundlage dürfte lat. ex-lrepfdus „unruhig hin- und herlaufend” sein; zur Form vgl. limpede, repede:; vgl. RUSSUER. 391. strepezeâlă PI. -zeii S. f. (1642 CAZ. GOV. 31) Stumpfwerden N. der Zähne. Că vare-cum iasle păcatul la gustare dulce, iară apoi amar şi cu strepezală (MOLIT. 1689, GCR I, 285). ET. a strepezi. strepezeu siehe strapazan. strepezi Präs. -zesc(1581 CORESI OMIL. 172) I. V. tr. dinţii die Zähne (durch den Genuß von Saurem) stumpf machen. La privire v-arătaţi prea bune Dar verzi, în loc să folosiţi, Voi dinţii strepeziţi! (DONICI 59; der Fuchs zu den Trauben). A mâncat aguridă părinţii Şi ş-a strepezit copiii dinţii (PANN PV.1 II, 80). II. V. intr. (durch den Genuß von Saurem) stumpfe Zähne bekommen. De care (îngheţată) pofteşti? ...de alămâie? ... „Banii, că-mi strepezesc dinţii” (AL. OP. l, 455). Cine va mânca agurida, aceluia vor strepezi şi dinţii (ÎNDR. 757). m. a se sfrepezi (durch den Genuß von Saurem) stumpfe Zähne bekommen. Părinţii au mâncat aguridă şi dinţif feciorilor s-au străpezit (BIBLIA 1688 Jr 31, 29). GR. slrăpezi. ET. augenscheinlich zu strepede, also eigtl. wohl „kribbelig werden (wie wenn Insekten auf den Zähnen hemmkrabbeln)” //Weitere Mutmaßungen bei CIORA-NESCU 8258. SG. ALR VI, K. 90; II/I, MN 6920, 16. streşină siehe streaşină. streşini Präs, -nesc V. tr. (1823 BOBB) gardul etc. den Zaun etc. mit einem Regendach versehen. 547 streşinit GR. insti eşini (GHIB i BV. 9)ţ sti eşina. (BOBB)} —nui (SEV. POV. 6l). ET. streaşină. streşinit Adj. (1800 BUDAI-DELEANU) 1. mit einem Regen-, Schutzdach versehen. (Ţinterimul') era îngrădit cu zăplaz de bârne streşinit cu şindilă (CREANGĂ, CL XIV, 365). Gardurile-acolo-s împletite ... Cu plăcinte calde streşinite (BUDAI-DELEANU IX, 115). ET. a sti ■eşini. SG. ALR il/I, MN 3838, 125. streşioâră siehe streaşină. streşnui siche streşini. Şiretenie S. f.(1563 CORES1PRAXIU 246) Mariä Reinigung, Lichtmeß F. (2. Febr.), LM. întâmpinarea Domnului. Cuvânt de învăţătură la Şiretenia Domnului nostim Isus Hristos (ANTIM DDD. 31). Dacă va fi lună plină la Strătenie, va fi vara timpul bun (RCM. SĂRB. 24). GR. bisw. Strătenie, Strătenie, Sretenie (PS. RÂMN. 186b), Sireatenie (VARL. CAZ.2 II, 52a). ET. ksl. siwetenije, strei-. SG. ALR II/I, K. 201. stretin siehe tretin. strică Präs, stric (1551/3 ES 12a; Mt 6, 19) 1. V. tr. 1. o farfurie etc. einen Teller etc. zerschlagen, -brechen, un ou, o broască etc. ein Ei, ein Schloß etc. aufschlagen, -brechen, nuci etc. Nüsse etc. knacken. Copilul acesta strică tot ce-i dai dieses Kind macht alles entzwei (od. kaputt), was man ihm gibt. Oţetul tare vasul său îşi strică u. ä. allzu scharf macht schartig. Ciofule, mânca-le-ar boala, La ce-ai stricat lelei oala? (PP. MAR. ORN. 1,229) warum hast du sie verfuhrt? A strica sita cu cn. (GLOS. AC. 1175a) jdm. die Freundschaft kündigen. Brazii că să legănau Cuibuleţul mi-l stricau (I.-B. 204; ein Vogel spricht) die Tannen ... zerstörten mein Nest. Ei coprind oraşul, îl strică şi îl dau pradă flăcărilor (BĂLC. 99) sie zerstören sie. Preotul, de se va afla cu o fată şi-i va strica curăţiia ei (PRAV. GOV. 122a) und ihm die Jungfernschaft raubt. Cine strică dragostele Mânce-i grâul păsările! (I.-B. 281) wer Liebende trennt. Toate meşteşugurile lui cele hiclene ca nişte păianjeni să strica (GAVRIL 1654, GCRI, 171) wurden wie Spinngewebe zerstört. - Vgl. casă 4, Dumnezeu 4. 2. o fată cin Mädchen entjungfern. O dede unui spurcat curvariu sărăcin ... să o strice (DOS. VS. Apr. 29; 103a). 3. prieteni etc. Freunde etc. auseinanderbringen, entzweien. Cine ne-a stricat pre noi... amândoi Aibă casa cucului Şi odihna vântului (PP. MAR. ORN. I, 47). 4. tocmeala, logodna etc. das Abkommen, die Verlobung etc. aufheben, rückgängig machen. Să nu socotiţi că am venit să stric legea sau prorocii; n-am venit să stric, ci să plinesc (EV. 1894 Mt 5,17). Au scris împăratul Moscului la turci că, de n-or porni pre craiul Şvedului ... el încă a stiică pacea, n-a ţinea-o (NECULCE, LET.2 II, 331) würde auch er den Frieden brechen. Neputându-se încheia pacea, s-au stricat muchialemeaua (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 284) ging die Konferenz auseinander. M-am dus la fiecare (judecător), cu gând să iscodesc Vrun chip să stric mezatul (OLL., CL XIII, 460) um die Versteigerung zu vereiteln. 5. schlecht, unbrauchbar machen: verderben. Ploaia, croitorul mi-a stricat haina der Regen, der Schneider hat mir das Kleid verdorben. O să-ţi strici ochii cu cititul du wirst dir mit dem Lesen die Augen verderben. Un măr putred (merele putrede) strică şi pre cele bune u. ä. ein fauler Apfel steckt hundert gesunde an. Suferinţele ce am tras de la sexul D-voastre mi-au stricai inima (C. NGR. 43; ein Mann zu einer Frau) die Leiden ... haben mir das Herz vergiftet. - Substantiv.: Un strică-drege (PAMF. JOC. II, 415) ein Pfuscher. - Vgl. grabă, gură 3. b. 6. c. pe cn. etw. an jdn. verschwenden. Vgl, gâscă 1. Ticălosul ... nu plăteşte să strice cineva un glonţ într-însul (C. NGR. 28). Chip n-a fost să-l mai propească; las ’ că nici n-a stiicat nime multe rugăminţi (NĂD. NUV. I, 98) es dachte freilich auch niemand daran, ihn lange zu bitten. 1. pc. jdn. schlecht beeinflussen: (sittlich) verderben, korrumpieren, (an Leib u. Seele be-)schädigen, herunter-bringen, minieren. Dorul naibei tare strică Pe mândruţa ocheşică; Nice bea, nice mănâncă (I.-B. 89) bringt... sehr herunter. E o femeie ... care mi-a. stricat mintea şi mie (CARAGIALE T. I, 3) eine Frau, die auch mich um den Verstand gebracht hat. 8. MOLD. LV. u. PP. erschlagen, umbringen. Lipcanii şi cu turcii loveau pre joimiri ...fără veste şi de bogate ori se tâmpla de-i şi stricau (NECULCE, LET.2 II, 229). Pe când eram Om întreg de mă luptam, Mulţi păgâni am mai stricat! (AL. PP. 169). II. V. intr. 1. (cuiva jdm.) schaden; unnütz sein; unpassend, ungelegen sein. Gândeşte că Măria Ta eşti prea-puternic şi că nişte săraci boieri nu-ţipot strica (C. NGR. 118). Două bătăi strică, dar două mâncări nu zweimal Prügel tut nicht gut, aber zweimal Essen wohl. De ce ai dat copiii afară? Ce stricau ei? warum hast du die Kinder hinausgeworfen? Was taten sie Schlimmes? Ce strica dacă mai aşteptai? was hätte es geschadet, wenn du noch gewartet hättest? 2. MUNT. fam. stric ich bin schuld (daran), es ist meine Schuld, ich kann dafür, in Verbindungen wie: Tot schimbând stăpânii (sluga) nu se procopseşte Şi apoi 548 stricător stăpânii zice că-s de vină, Ei la toate strică, ei sunt de pricină (PANN PV. M. II, 37) sic seien an allem schuld. Dacă nu-i luminează (pe ţigani) ci ce trebuie să puie lumina în sfeşnic, iară nu sub obroc, ei strică, oare? (ISP., CL XVIII, 204). Bine, drăguţa mea, eu stric? „Ştiu că nu. Unchiul e de vină” (LECCA CD. 11). Cine stiicădacă ai îmbătrânit şef de birou? (DEL. S. 111). Ce stiică el dacă nu le-a cerut nici unul (BASS. VULT. 158; von den unverheirateten Schwestern) was kann er dafür, daß niemand um sie angehalten hat? Nu strică (nu e vinovat) cine mănâncă şapte pile, ci acela care i le dă u. ä. die Schuld am Mißbrauch trifft nicht den, der ihn begeht, sondern den, der dazu den Anlaß gibt, Gelegenheit macht Diebe. III. a se strica 1. zerbrechen, entzweigehen. Arama ... Aşa foarte-un ghiont a dat (oalei de lut) Că-n mănunte hărburele Sunând oala s-a stricat (ASACHI, Z. IV, 8). Vgl. car‘ 1. 2. sich (körperlichen) Schaden zuziehen, sich Schaden tun. Boul s-a stiicat rău la ceafa (GLOS. AC. I, 568 b). De taci, bubă faci, de zici, mai rău te strici (Z. II, 759) Reden ist Silber, Schweigen ist Gold. Ridici, ridici, până te strici von vielem Heben überhebt man sich; wird zu jdm. gesagt, der sich zu viel zumutet. Mă stric de râs ich berste vor Lachen, ich lache mich (halb) tot. Să te strici de râs es ist zum Totlachen, zum Schreien. Sä te stiici de râs es ist zum Totlachen, zum Schreien. Crâşma-i mare, frumuşică, Beau voinicii de se strică (PP. MAR. NUNTA 257) daß sie schier bersten. - Fig. a se strica la cap verrückt werden. 3. cu cn. (la ceafö, la gât) sich mit jdm. Überwerfen, streiten, entzweien, verfeinden. Subprefectul te-a înscris ca bun (de armată), n-am ce să-ţi fac. Nu pot să mă stric cu dânsul (XEN. BR. 155). 4. verderben, schlecht werden. Carnea se stiică la căldură Fleisch verdirbt in der Wärme. GR. MOLD. BAN. sträca. Ebenso die Ableitungen. ET. anscheinend lat. extrlco, -äre „herauswickeln”, vgl. it. (di-)strigare „aufwickeln, entwirren”, prov. destrigar, afrz. detiier „hemmen”; die ursprüngliche Bdtg. viell. noch in a strica ouă, nuci „Eier, Nüsse aufschlagen”. SG. ALR I/I, K. 142; M, K. 274; MN 2216,40; Supl. MN 4910, 8; SN I, K. 215, 230, 244; II, K. 426; III, K. 674; IV, K. 992, 1188; V, K. 1341, 1458. stricare PI. -cări S. f. (1563 CORESI PRAXIU 17) Beschädigung F. Tu încă să nu vini dencoace de grămadă pre stricare (PO2 109; Gn 31, 52). ET. a strica. stricat Adj. (1560 DERS) 1. zerschlagen, -brachen, -borsten; moară stiicată Plappermaul, Schwätzer. 2. verdorben. 3. krank, leidend; LV. leprakrank (CORESITE4 14a; Mt 8,2) stricat de vărsat blatter-, pockennarbig. Seniorul îi. stiicat de vărsat ca un ciur (AL. OP. 1,740). Dinţi stiieati schlechte, faule Zähne. Un lup ... zăcea lângă drum, stiicat. la un picior (SBEERA POV. 57) mit einem wunden Fuß. - Stricai la cap irr-, wahnsinnig. 4. heruntergekommen, korrupt, verkommen. Ce tineret stiicat! Bătrânii se duc şi cu ei se duc şi obiceiurile sfinte (DEL. P. 273). Când a ieşit de-acolo era stricat de tot şi pentru totdeauna (VLAH. NUV. 182) sittlich verdorben. Omul care e stricat nu se teme de păcat der Lasterhafte scheut die Sünde nicht. Auzi politeţă cu un stricai, cu un individ căruia o femeie cinstită nici mâna. n-ar trebui, să-i întindă (NĂD. NUV. II, 24) gegen einen sittenlosen, lasterhaften Menschen, einen schlechten Kerl. 5. entjungfert. - Neg.: Cerce-se împăratului feţişoare nestricate, bune la. chip (BIBLIA 1688 Est 2, 3) man bringe dem Kaiser unberührte, schöne Jungfrauen. GR. sträcal. ET. a strica. SG. ALR EI, K. 134; II/I, K. 256; MN 6847,7; 3915, 143; Supl. MN 4907, 4909, 8; SN I, K. 149, 238; II, K. 303, 426; IV, K. 1218; V, K. 1273. stricaciös Adj. (1683 DOS.) 1. veralt.: schädlich, verderblich. Nu te nădăjdui.... spre bogăţiia cea stricăcioasă (ALF. SUFL., GCR II, 148). 2. vergänglich. S-au mutat dintr-aceste stricăcioase la veacinicele şi. fericitele sălaşe (DOS. VS. Apr. 19; 92a). ET. a strica. stricăciune PI.-citini S. f. (1551/3 ES) 1. Schaden M., Schädigung, Beschädigung F.; spez. Leistenbrach M. Insectele fac mare stricăciune semănăturilor die Insekten richten an den Saaten großen Schaden an. Locatarul este răspunzător de stricăciunile şi pierderile întâmplate în cursulfolosinţei, sale (COD. CIV. Art. 1434). Pre aceia chiamă vrăjitori carii ... fac vrăjile.. Intim stiicăciunea oamenilor (INDR., GCR 1,162) zum Verderben der Menschen. Trânzi, pierituri, friguri, stricăciune, orbire (MS. 1692, GCR I, 300) Leistenbruch. 2. Verderben N., Verderbnis F.; sittlich: Lasterhaftigkeit F. Nu lăsa în rătăcire Şi în stricăciuni să mor (VLAH. GV. 8; zu Gott) im Laster zu sterben. 3. LV. Aussatz M. (ES 17b; Mt 8, 3). ET. a strica. SG. ALR SN IV, 992. stricătoare siehe strecurătoare. stricător Adj. (1642 CAZ. GOV. 78) 1. schädlich, schadenbringend; nachteilig. întâi însoţită, împărăţiii Răsăritului; apoi şi nepriiatenă, şi nu puţin stricătoare o vom dovedi (CANT. FIR.2 390). 549 stricătură 2. verderblich, korrumpierend. Să te pot apăra de gândurile ceale deşearte şi stricătoare (DOS. VS. Apr. 28; 102a). ET. a strica. stricătură Pi. -turi S. f. (1642 AGY 12) Beschädigung, Schädigung F., Schaden M. Episcopul celăţâi ... sparsă căşciocira de o parte ... şi svântul nemică nu dzâsă, nice răspunsă. Şi să dusă episcopul poruncindu-isă tocmascăstricătură (DOS. VS. Fevr. 18; 72a). ET. a strica. SG. ALR SN I, K. 30; III, K. 820. stricneâ PI. -neli S. f. (1703 GCD) Schnäpper M., einzelne Klinge daran. Spărgându-se beşica cu o stricneală (PIRU ENC. I, 103). Văcarii ... au cuţite cu stricnelepentru luat sânge de la vite când se îmbolnăvesc (ŞEZ. VIII, 88). GR. -neâlă, PI. -nâle; strâcneâlă (DRĂGH. IC. 42). S.n. sirienei. ET. a stricni. stricni Präs, -nesc V. tr. (1834 DRĂGH.) veralt. (mit dem Schnäpper) zur Ader lassen. Hi, breazule, nu te lenevi, că te stricnesc cu şfichiu de foc (AL. OP. I, 52; der Postillon zum Pferd). Oile dălăcindu-să, să pot tămădui apucăndu-să în pripă să se strâcnească (DRĂGH. IC. 37). GR. a strâcni. ET. wahrsch. asl. struJcnqti, russ. streknutj „stechen”. SG. ALR II/I, K. 41, 59; MN 2206, 37. stricnitiiră PI. -turi S. f. (1900 MF) Aderlaß M. Cu ţepi... Cu săgeţi... Cu st(r)icnituri (PP., MF I, 638; Bespr). ET. a stricni. stricurâ etc. siehe strecura etc. stride siehe strede. stridie PI. stridii S. f. (1703 GCD) Auster F. (Ostreaedulis). Raci, stridii, melci {MS. 1749, GCR 11,42). ET. ngr. στρείδι. striga Präs, strig (16. Jh. PS. SCH. 37, 9) 1. V. tr. 1. rufen a) pc. jdn. (an-, auf-)rufen. Te strigă du wirst gerufen. Astă noapte ... Mă strigă cu blânde şoapte Mândra mea. de-o lună moartă (I.-B. 152). Stri-gă-l pre el cătră mine pentru ca să-l cunosc (BIBLIA 1688 Tob 5,7). Unii strigau de ajutor icoana prea sfintei Născătoarei de D-zeu (NEC. COSTIN, LET.21,394) riefen ... um Hilfe an. - b) etw. (aus)mfen. Aşadar după mine, copii, şi strigaţi: „Să trăiască România!” (GANE, CL XI, 372). -c) pc. pe nume jdn. beim Namen rufen. 2. veralt.: (zum Heer) einberufen. 3. laut klagen, schreien. 4. (laut) verlangen, befehlen. 5. TR. (Tanzlieder etc.) singen. Cele mai multe hore ... care se strigă ... în joc (MAR. NUNTA 519). n.v. intr. 1. rnfen a) către cn. anrufen. Şi strigară cătră Domnul când să necăjia ei (BIBLIA 1688 Ps 106,13). -b) zurufen. Strigă popa din altar Cătră slugă că-i tâlhar (I.-B. 469). -c) cuiva pe nume jdn. beim Namen rufen. Cât trăieşti, bade, pe lume, Nu striga mândrei pe nume, Ci strigă: „ Trei foi de ceapă”, Nime să nu te priceapă. (I.-B. 65). - d) laut schreien, rufen; a striga cât îl ţine gura aus Leibeskräften schreien; a striga în gura mare laut verkünden, in alle Weit hinausschreien. Strigă de la munte ca să-l auză Şi de la Dunăre va să-i răspunză (PANN PV. 1888 II, 28). 2. selten: klingen, tönen. 3. schreien; (von Tieren, Vögeln) brüllen, singen. Vaie-tă-t.e şi strigă, vesteşte în Arnon că au pierii Moav (BIBLIA 1688 Jr 48,20). Broscoiul când începe, toate celelalte broaşte după el strigă (GOL., Z. 1,339) quaken ihm nach. 4. la cn. jdn. anschreien. îi prindeau friguri când sfriga Constantin Vodă la dânşii (EN. COGĂLN., LET.2 III, 217). 5. TR. BAN. (Tanzlieder, Spottverse beim Reigentanz) rufen; vgl. strigătură. Cine joacă şi nu strigă, Face-i-s-ar gura strâmbă (I.-B. 359). GR. strâga. ET. vermutl. zu lat. strîx., -Igis „Ohreule”, also zunächst „wie eine Eule schreien”, vgl. it. strigolare, siz. striula. SG. ALR IM, K. 27; MN 6878,10; 2686,80; SN DI, K. 713; IV, K. 977, 1013; V, K. 1388; VI, K. 1727. strigare PI. -gări S. f. (16. Jh. PS. SCH. 143, 14) 1. Schreien, Rufen; Brüllen; Geschrei, Gebrüll N. Nemaiputându-se suferi jalnica strigare ...a lor (DOC. 1809, TEZ. II, 341) ihr Jammergeschrei. 2. Unken N. Mare ai crescut, lorguţule, n-ai fi de strigare (BOGD. BURS. 13). 3. Aufgebot N. (eines Brautpaares). Preotul ...face frei strigări în frei duminici de-a rândul (SEV.NUNTA 74). 4. Vorwurf M., Beschuldigung F. ET. a striga. strigat S. n. (1642 CAZ. GOV. 321) 1. Ausrufen N. Diaconul... să grăiască celora dena-fară: „Păşiţi” ... Şi după strigatul diaconului... înto(r)~ nându-se ... blagoslovească oamenii (CORESI LIT. 40b). Au fost episcop Zmirnii, de-au trudit mult la strigatul s(f)intei evanghelii (DOS. VS. Apr. 23; 94b/95a). 2. Heulen »Brüllen, Schreien; Singen N. De lolot, uiete şi strigate Suna-împrejurlocurile toate (BUDAI-DELEANU V, 60). ET. a striga. 550 strivit strigă1 PI. strigi S. f. (1586 DERS) 1. weibliches Gespenst N.; Hexe F. Când au fost la mijloc de cale A ieşit o strigă cu strigoaia, Potca cu polcoaia, Samca cu Samcoaia (PP/. LUP. MB. 18; Bespr.). Noaptea ... toate stihiile năpădesc pe mine ... strigoii, moroii ... drăgaicele, simzienile, strigile ... (AL. OP. I, 616; der Sprecher glaubt einen Mord begangen zu haben). 2. Nachtfalter M., Eule F.; auch strigă (de noapte) Totenkopf M. (Acherontia Atropos). Letzterer verursacht nach dem Volksglauben eine Art Magenleiden (mâncătură). Daß auch der Vogel ‘Eule’ so genannt wird (CIFL, CRĂIN.), dürfte auf einem Irrtum beruhen. GR. MOLD, strâgă. ANTHROPON. Striga (.1231 DRĂGANU 152). ET. lat. striga „Hexe” (vgl. venez. striga, afrz. estrie, port. esfria etc.), daneben auch sfriga (vgl. it. strega, obwald. ätreye). Aus dem Rum. stammt nslov. äfriga, poln. slrzyga. SG. ALR II/I, K. 213; SN III, K. 744, 751. strigă2 S. f. (1640 PRAV. GOV.) Tonsur F. Muiarea otrăvitoare până la moartea ei să sepocăiască ... striga în 7 ai (PRAV. GOV. 116b). ET. asl. strigă. strigăt PI. strigăte S. n. (1642 AGY 120) 1. Ruf, Schrei M. Strigătul monoton a ostaşilor de strajă (C. NGR. 130). Aman esfrigătul turcilor şi a tătarilor când ei se află faţă cu un pericol (AL. PP. 83). 2. TR. BUCOV. strigăt în joc Tanz-, Reigenlied. N. Flăcăii satelor ... când fac horă sau joacă pe la clăci, au obiceiul de-a însoţi tactul piciorului cu strigăte în joc (ŞEZ. I, 70). ET. a striga. strigător (1581 CORESI OMIL. 271) I. Adj. schreiend, rufend; fig.: auffallend; strigător la cer himmelschreiend, empörend. II. S. m. PI. -tori veralt.: Ausrufer, Rufer, Herold M. Aceste istovindu-se, îndată în tabăra leşilor şi a turcilor au sfrigat strigătorii: pace! (MIR. COSTIN, LET.21, 282). Horiul strigătorilor (DOS. VS. Sept. 7; 10a). ET. a sfriga. SG. ALR IM, MN 2686, 80. strigătură PI. -turi S. f. (um 1700 LEX. MARS.) Tanz-, Reigenlied, SchnaderhüpferlN. Strigăturile (se împart) în strigături glumeţe şi strigături satirice (I. -B. X). ET. a striga. strigoăică siehe strigoi. strigoâie siehe steregoaie u. strigoi. strigoi PL -gôi S. m. (1562 ÎNDR.) 1. Vampir, Gespenst N. Mulţi de într-acei morţi... se scoală de să fac sfrigoi şi omoară pre cei vii (INDR. 384). - Im Volksglauben sind die Vampire daran zu erkennen, daß sic hinten einen Schwanz haben. Sie gehen bes. in der Andreasnacht (siehe Andrei) um, besuchen die Häuser, in denen sie bei Lebzeiten gewohnt haben, führen auch auf dem Friedhof Tänze auf. Um den Vampir unschädlich zu machen, öffnet man sein Grab u. durchsticht ihm das Flerz. 2. fam. verächtl. von einem Ausbeuter. Puschii ...ne chem pe noi, pe noi Vinograzi (für retrograzi)!, rugini!, sfrigoi! (AL. OP. 1,38; ein Bojar klagt). - S. f. -goâică, PI. -goâice; -goâie, PL -goâie. GR. strâg-. TOPON. Strigoniu (1247 DRHB I, 6). ET. strigă1 ; auch oberdt. in Bdtg. 1 Sträggel. SG. ALR II/I, K. 213; MN 2712, 89; SN II, K. 300; III, K. 744; V, K. 1289. strigoiăş PL -iaşi S. m. (1903 MAR. INS.) BUCOV. Nachtfalter, spez. Rübsaatpfeifer (Botys margaritalis; MAR. INS.). GR. strigoieş. ET. strigoi. strigoime S. f. (1857 AL.) Vampirvolk N., Vampire (PL), Gespensterschar F. Strigoimea se-ndeseste, Horă mare învârteşte Lângă turnul creştinesc (AL. POEZII II, 123). ET. strigoi. striin etc. siehe străin etc. strişte siehe trişte. strivi Präs, -vésc V. tr. (1649 MARD.) 1. zerdrücken, -quetschen, -treten. O plantă ... având tot acelaşi miros acriu când sfriveşti frunzele ei ca şi cea de mai sus (DATC. HORT. 89). In pleoapele sale ostenite (el) strivi două lacrămi mari (DEL. P. 126). Să pot strivi vipera ce-n inimă mă roade (I. NGR., CL III, 357). 2. fig.: LM. erdrücken (nach frz. écraser). ET. asl. s ütrăi, Part.Prät. Akt. I. sùtrëvü, u. süfryvati. strivit Adj. (1689 MAG. IST. V, 99) 1. zertreten, zerquetscht. 2. fig.: bedrückt, niedergedrückt, zusammengebrochen. înăduşiţi, striviţi de puterea noastră covârşitoare, duşmanii căzură până la unul (GANE, CL XI, 373). Omul se simte sfrivit faţă cu această minunată zidire (UR. BUC. 33). ET. a strivi, zu 2. vgl. frz. écrasé. 551 strofă strofa PI. strofe S. f. (1705 CANT. IST. 52) Strophe F. In loc de opt stihuri la o slrofö, el a pus munci şese (BUDAI-DELEANU I, 113 N.). ET. gr./lat. stropha, auch mittelbar. Stroh S. n. (1877 CREANGĂ) TR. BUCOV. 1. de fân, de paie Heu-, Strohabfâlle (PI.), wie sie von Haustieren in der Krippe zurückgelassen werden etc. De câte ori îţi fi dormit în stroh şi pe târnomată (CREANGĂ, CL XI, 190). Fetele se Iau cu stroh de la vite ca să le crească părul mare şi frumos (ŞEZ. 1,128). Pun în scăldătoarea acesteia (a lehuzei) ... stroh de fân, vâzdoage ... boz şi busuioc (MAR. NAŞT. 280) Heublüten. 2. (aus Pleu-, Strohabfällen bestehende) Streu der Schweine etc. Daher ugs. spöttisch von einem benutzten u. noch nicht gemachten Bett: Până să mai măture (marna.) prin casă, să mai strângă „strohul”, toca de leturghie (GHIB. BV. 61). GR. slrôhot (PAME, CIM.), slrog, strov, zdroh, zdrohot. ET. slav. *sütrohu, von asl. sutréti „zerreiben”, vgl. zur Form slav. poti'oh ü„Eingeweide”, von poträi. Hat mit dem nur graphisch gleichen deutschen Stroh nichts zu tun. // AR VINTE 59: zu dt. Stroh, Streu. SG. ALR SN I, K. 132. stroi PI. strôiuri S. n. (1795 IST. AM. 30) veralt. 1. Soldatenreihe F. 2. Spießrutenstrafe F.; a bate la stroi Spießruten laufen lassen. Porunceşte să-mi aducă niştepalce, că am să-i bat la stroi (CREANGĂ, CL XII, 25). îl judicară să-l poarte pe-o uliţă de-atâlea şi de-atâtea ori în stroi (SBIERA POV. 229) ihn... Spießruten laufen zu lassen. ET. russ. stroj. strölea S. m. (1871 SLAV.) ugs. zur Bezeichnung eines Dummen: dummer Hans, dumme Liese. De unde-o ştiu? Apoi o ştiu c-o ştiu şi lucru gata. „Iaca strolea! Femeie, mâncat-ai tu ceapa cioarei? Oştii c-o ştii, asta nu-i încă destul” (SLAV., CL V, 6). Ca Strolea cu ouăle wie Strolea mit den Eiem, nach einer Anekdote, ähnlich der in La Fontaines La laitière. ET. unbek. strop PI. stropi S. m. (1705 CANT.) Tropfen M. Dulful... pre gaura ce deasupra capului are, atâta pufniia, cât stropii apii în corabie şi în obrazul corăbierului săriia (CANT. IST. 132). Un ceaun mare... clocotea la foc, aruncând stropi fierbinţi (GANE, CL VIII, 100). Ochii lui se umeziră şi în fiecare geană căruntă se ivi câte un strop limpede (SLAV., CL XV, 428). De mai curge un strop de sânge prin vinele mele (BODN., CL II, 202). Nu-i lac de bucurie fără un strop de venin (GANE, CL XV, 202). Daher von an Quantität Geringem: Câţi drumeţi treceau prin tară, toţi se opreau la crâşma din codru: gustau un strop de vin, vorbeau o vorbă cu crâşmăriţa (SLAV., CL VI, 341). Bătrânii... răsucindu-şi stropii de mustăţi (DEL. P. 157) die spärlichen Schnurrbärte. GR. Dim. slropulèi, stropuşâr. ET. postverbal von a stropi', dt. Tropfen kommt nicht in Betracht. SG. ALR SN V, K. 1488. stropi Präs, -pèse (16. Jh. PS. SCH. 50, 8) I. V. tr. apă etc. sprengen, spritzen; c. cu apă etc. etw. mit Wasser etc. besprengen, -spritzen. Bătrâna... muiè mâna în apă şi stropi în toate părţile (I. NGR., CL VII, 46) sie sprengte. Pajişte verde cam udă Deasupra de roao crudă, Mergând i le cam stropeşte (picioarele) (BARAC ARGHIR 52) der Tau benetzt ihre Füße. Se face agheazmă cu care se stropesc şanţurile (zidirii) (AL. PP. 194). A stropi strada die Straße sprengen. II. V. intr. tröpfeln. Deasupra lui stropiia cu unso(a)re de iarbă pucioasă (DOS. VS. Apr. 19; 89a). ET. trotz des t wahrsch. slav. *su1cropiti von ksi. etc. b'opiti, vgl. nslov. şerb. akropiti. SG. ALR II/I, K. 190; SN I, K. 226, 228; III, K. 790; IV, 1041, 1060, 1119; V, K. 1369. stropire PL -piri S. f. (16. Jh. CV) Spritzen, Sprengen, Begießen N. După căutatul lui D-dzeu tatăl... întru stropirea sângelui Iu Isus Hristos, bunrătate voao şi pace se mulţească-se (CV2 69b; 1 Petri, 2). ET. a stropi. stropit (1563 CORESIPRAX1U 159) I. Adj. bespritzt, besprengt; begossen; angefeuchtet. în haină albastră stropită cu aur (EMIN. O. I, 58) in blauem, goldgesprenkeltem Kleid. II. S. n. Spritzen, Sprengen, Begießen N. ET. a stropi. stropitoare PL -tôri S. f. (1703 GCD) 1. Gießkanne F. El ia cu stropitoarea apă din putina cea mare... şi sfropeste... brazdele de flori (BRĂT.-VOIN. LD. 241). 2. Sprengwedel M. Fierarul... l-au pus (pe ucenic) ...cu cleştele şi cu stropitoarea la vatra cu foc (SBIERA POV. 248). ’ 3. Schäferei: eines der vor dem Sitz des Melkers befindlichen Bretter, die seine Schenkel vor der umherspritzenden Milch schützen: Spritzbrett N. ET. a stropi. SG. ALR SN I, K. 228; III, K. 909; IV, 1041. stropitürâ PI. -türi S. f. (1642 CAZ. GOV. 88) 1. Sprengung, Besprengung F. 2. Spritzer, Fleck M. Când o ud (planta), feresc frunzele destropituri (DATC. HORT. 233). Cositorii, în întinderi, păreau nişte stropituri de var (SAD. CR. 13). ET. a stropi. 552 struji stropşeâlă PI. -şeii S. f. (1793 PREDETICII, 476) 1. Scheltwort N., -rede F. 2. Fallsucht, Epilepsie F. Când copilul... capătă ameţeală, îmbătăciune sau stropşeâlă (MAR. NAŞT. 226). GR. stropşală. ET. a stropşi. SG. ALR I/I, K. 119. stropşi Präs, -şese (um 1640 URECPIE) 1. V. tr. 1. zerquetschen, (cu picioarele) zertreten. (Piniea) se va întoarce cu alt băţ şi mă va stropşi de lot (CL XVI, 265) er wird mich ganz zerdreschen. Pre Lup, cum îl vid ea, (armăsariul) îndată... asupră-i să răpedziia şi de multe ori mai până la moarte cu picioarele îl stropşiia (CANT. IST. 61). Fu bătutpresle obraz şi stropşit cu picioarele oştenilor (DOS. VS. Apr. 2; 69a). Direcţia generală a brazdelor săfie (în arie) către par, pentru ca, la treier, caii să le stropşească în curmeziş şi nu în lung (PAMF. AGR. 209). (Păgânii) vărsând sângele creştinilor şi sfropşind volnicia tuturor (URECHE, LET.21, 169) die Freiheit aller Christen niedertretend, unterdrückend. De n-are fi venit Tamerlan ...cu mulţime de oaste de au stropşit toată Asia (SEM. DASC., LET.21,409) und wenn er nicht... ganz Asien überschwemmt hätte. 2. (durch Drücken, Schlagen) verunstalten, -stümmeln. (Rusaliile îi) torturează şi stivpşesc pe oameni (PAMF. SV. 19). Românii cam au obicei a stropşi unele nume străine, precum au prefăcut cuvântul de „ canton ” în „cardon” ... (AL. PP. 119). II. a sesfropşi 1. ugs.: fallsüchtig werden, die Epilepsie bekommen. - Fig.: Baba ... începe a clănţăi din dinţi (de frig), a se stropşi, a juca tananica din picioare (BOGD. POV. 182) die Alte beginnt sich zu krümmen und zu winden. 2. ugs. la cn. jdn. anfahren, anschnauzen. Ivan... văzând că Moartea dă chioară peste dânsul, se stropşeşte la ea zicând: „Pasol, Vidma, na turbinca! "(CREANGĂ, CL XII, 27). ET. unbek. SG. ALRI/I, K. 119. stropşit Adj. (1683 DOS.) 1. zertreten, zerquetscht. Se pun ca legătură la inimă mere pădureţe cojile şi stropşite (PAMF. BOLI 28). 2. ugs. (von Menschen) verdreht, schußlig. Mulţi oameni stropşiţi am văzut, d-apoi şi ca aista! (AL. OP. I, 580). - Substantiv.: Ba-i drege tu pe cine ai mai dres, stropşitule (AL. OP. I, 274). 3. verunstaltet, entstellt. GR. în- (DOS. PAR. 33a). ET. a stropşi. stropşitură PI. -turi S. f. (um 1640 URECHE, LET.P 125) Verunstaltung, Verstümmelung F. Să vedea îmflatpresle tot de stropşiturile ce-l stropşisă oştenii (DOS. VS. Apr. 2; 69a). Ci ungurii, văzând atâta stropşitură şi nevoie a ţării, una dinspre turci, alta. dinspre nemţi (URECHE, LET.P 125) als die Ungarn die Willkür und Not im Lande sahen. ET. a stropşi. strug ctc. siche stimng etc. strugi siehe struji. strugure PI. struguri S. m. (16. Jh. PS. SCH. Dt 32,32) 1. Frucht des Weinstocks: (Wein-) Traube F. Va spăla cu vin îmbrăcămintea sa şi cu sângele strugurului învă-litura lui (BIBLIA 1688 Cin 49, 11). - Gewöhnl. PI. struguri albi, acri, copţi, weiße, saure, reife Trauben; cură de struguri Traubenkur; un ciorchine de struguri eine Weintraube. Ieşi afară den corabie şi atunce sădi viţă şi făcu struguri (ÎNV.2 1642, 15b). 2. Traube F. (Frucht-, Blütenstand). Un strugur de poamă (BIBLIA 1688 Nm 13, 14) eine Weintraube. Strugur de chipru efralele mieu în vie în Gadi (BIBLIA 1688 Hl 1, 13). Mălinii din jurul curţii boiereşti erau albi încărcaţi de struguraşi înfloriţi (SAD. POV. 114). 3. strugurei roşii Johannisbeere F. (Ribes rubrum), negri Gichtbeere F.(Ribes nigrum; B.); struguri spinoşi, struguriţă Stachelbeere F. (Ribes grosularia; BR.). 4. strugurul lupului Einbeere F. (Paris quadrifolia; CRĂIN.). 5. strugurul, strugurii ursului Bären-, Sandbeere F. (Arctostaphyllos uva-ursi, BORZA, POL., FUSS). GR. strugur, zu Bdtg. 3. S. f. -riţă. - Dim. -rel, PI. -rei; -râs, PI. -răşi. ET. man vermutet Zshg. mit gr. rpDyfj „Früchte, Ernte, Weinlese”. // Andere Vorschläge: vorroman. (RUSSU EL. 101), lat. * üvüla (PUŞCARIU, REW 9105), gepid. *thrubilo, *struwilo (DICULESCU 178). SG. ALR SN I, K. 225, 230; II, K. 494; III, K. 635; IV, K. 1138. strujâc PI. -jâce S. n. (1806 KLEIN) Matratze F., Strohsack M. ET. dt. Strohsack. SG. ALR II/I, MN 3895, 137; ALRM II/I, K. 356. strujân PI. -jeni S. m. (1868 BARC.) MOLD. BESS. DOBR. BUCOV. (depăpuşoi Mais-) Stengel M. Părul său de aur în creţuri lungi se lasă Ca pe slrujanul verde un caier de mătasă (AL., CL VIII, 379)'. ET. wahrsch. zu a struji „abstreifen”. SG. ALR SN I, K. 96,' 113,116,117. struji Präs, -jesc (1643 VARL. CAZ.2 II, 63b) I. V. tr. 1. LV. (marternd) schaben. De-acia o spânzurară de o strujia cu brânci de her (DOS. VS. Sept. 17; 20a). Atâta îl slrujiră cât îi beliră obrazul şi pântecele (MINEIUL 1698, GCR I, 321). 553 strujit 2. drechseln, drehen. 3. frunzele de pe o creangă, bobitele de pe ciorchini etc. die Blätter von einem Zweig, die Beeren von den Trauben etc. (ab)strcifen; o creangă de frunze, strugurii de bobite etc. einem Zweig die Blätter, den Trauben die Beeren etc. abstreifen. (Costei) struji frunze şi muşchi de pe tufari (FLOR., CL III, 163). 4. pene Federn schleißen. II. a se struji sich aneinander reiben. GR. Bdtg. I. 2. bisw. strugi, strungi, strunji. ET. asl. struziti. Die Nebenformen sind an strug, strung angelehnt. SG. ALR SN I, K. 115; II, K. 443, 568. strujit (um 1660 STAICU 150) 1. Adj. 1. (ab-) gestreift; ausgekömt. 2. gedrechselt, gedreht. Puterea Domnului Hs. şi neputinţa strujiţilor idoli ce să-n chină elinii (DOS. VS. Apr. 10; 81a). Ghioagă mare nestrugită, Cu piroane ţintuită (AL. PP. 44). 3. zerdrückt. II. S. n. 1. Abstreifen, Auskömern N. 2. Drechseln N. 3. Abschaben N. Şi i-au muncitu-i cu strujitul (DOS. VS. Apr. 10; 81b). GR. Varianten wie bei a struji. ET. a struji. strujitură PI. -turi S. f. (16. Jh. PS. H.) 1. Hobel-, Drehspäne (PI.). 2. Drechseln, Drechslerwerk N. 3. Wölbung, Drehung, Welle F. Rădicară riurile strujiturile (PS. H. 92, 3). ET. a struji. SG. ALR SN I, K. 257. strujniţă PI. strujniţe S. f. (1683 DOS.) 1. Schabe-, Kratzeisen N. Strujiti cu strujniţe de munci (DOS. VS. Apr. 23; 98a). 2. Drehbank F. des Wagners zum Abdrehen der Naben (D. T.). ET. vgl. nslov. struznica. „Kaminfegerkratze etc.”, serb. „Hobelbank”. struna siehe struni. strüna PI. strune S. f. (16. Jh. PS. SCH. 150, 4) 1. Saite F. (LM. coardă). Lăudaţipre el în strune şi organe (PSALT. RÂMN. 150,4). A cânta (a bate) cuiva în strune auf jds. Flöte blasen (jdm. in aliem beipflichten, nach dem Mund reden). A o da pe altă strună andere Saiten aufziehen, eine andere Tonart anschlagen. Şi pe astă strună... urmează (autorul) /ară întrerupere (BOGD. POV. 256) in diesem Ton. 2. Spannstrick M., der Örtersäge etc. Daher in Verbindungen wie: Spre a se ţine mai strună legătura dintre proţap cu sania, se struneşte cu o funie (D. T. 22). (Balş) Se duce la caimacamul ...îi voroveşte în strună cele ce se pottivea (BELD. ETER. 99). Eu care-n strună dreaptă prin Ştefan mă cobor din Cezar (AL., D.) in gerader Linie. (Păcală) Iese-n drum şi... apucă strună drumul înspre el (DULFU PĂC. 59) er begibt sich schnurstracks zu ihm. Treaba merge strună die Sache läuft wie am Schnürchen, wie geschmiert. E greu să dai de căpătâi, Dar dacă dai, merg strună toate (COŞBUC 66) es ist schwierig herauszufinden, wie man die Sache an fassen soll. 3. Kinnkette F. des Pferdezaums. Cai clăbuciţi la strune şi zabale (DEL. P. 291). Noua curte domnească... era plină de o gloată posomorâtă pe care abia o ţinea în strună un şireag îndesat de dorobanţi şi de aprozi (OD. MV. 1896,49) im Zaume hielt. A pune cuiva strună la gură]6m. den Mund stopfen. în nişte aşa prilejuri, când pistoalele juca, Cine îndrăzne o strună ca aceasta a călca (BELD. ETER. 73) wer wagte es, einem solchen Verbot zuwiderzuhandeln. 4. struna cocoşului Hornkraut N. (Cerastium triviale Link; BR.). ET. slav. struna. SG. ALR SN III, K. 740; V, K. 1280. strüncin etc. siehe zdruncin etc. struneäla PI. -neli S. f. (1831 BUZNEA) Knebel M., mit dem der Spannstrick {struna) gespannt wird. GR. slrunială (I. BUZNEA, Pavel şi Virginia 165). ET. a struni. strung PI. strunguri S. n. (1649 MARD.) Drechsel-, Drehbank F. A da la strung drechseln, drehen. GR. strug. ET. asl. strugü. SG. ALR SN II, K. 555, 568. strungar1 PI. -gâri S. m. (1703 GCD) Drechsler, Dreher M. GR. veralt. strugar. ET. strung. strungâr2 PI. -gâri S. m. (1834 DRĂGH.) Hirt M., der die Schafe in den Melkpferch treibt. Pentru păstoritul oilor să tocmesc ciobani pe socoteală de o sută de vite la un cioban; în numărul acestora poate fi şi strungar iul (DRĂGH. IC. 32). ET. strungă. SG. ALR SN II, K. 397,401, 413. strungă PI. strungi S. f. (1401 DRHAI, 19) 1. (Schäferei:) Melkpferch M., mit schmalen Ausgängen (gârliciuri) für die (einzeln) zu melkenden Schafe. Zi-le, maică, să se strângă Ca oiţele la sfriingă (AL. PP. 313). 554 student Se-nserează. Nilul doarme şi ies stelele din strungă (EMIN. 0.1,44; einzeln wie die Schafe aus dem Melkpferch). Strunga-iplata, birului domnesc Ş-altor dări, după cum să numesc (BUDAI-DELEANU X, 127). Daher iiberh.: 2. schmaler Durchgang, Paß, Spalt M., Enge Lücke F., spez. Lücke zwischen den mittleren Schneidezähnen. Cei slriini de felin stau pe munte dencoace şi Israil stă pre munte dencolea, şi stninga întru mijlocul lor (BIBLIA 1688 1 Sm 17,3) und in der Mitte die Talschlucht. Sti Amt orile şi strungile munţilor (CANT. HR.2 407). O strungă luminoasă se deschide-n fala noastră - ieşim în valea Bistriţei (VLAH. RP. 218) ein Lichtspalt öffnet sich. Trecem vâltoarea de la gura Piscului şi stninga ostroavelor de la Cojoci (VLAH. RP. 245) durch die schmale Durchfahrt. TOPON: A jungând la Strungă în deal, îi zic în glumă: Pare-mi-se, jupâne, c-o să întâlnim tâlhari (AL. OP. 1, 48; der Postillon zum Fahrgast in einer ehern, berüchtigten Waldschlucht bei Târgu Frumos in der Moldau). GR. Dirn. sfrungullţă, PI. -Ute (D.), strungiiţă, PI. -giiţe. ET. mm. Hirtenwort unbck. Ursprungs; in viele andere Spr. cingedrungen: serb. nslov. struga, ngr. (nach MEYER ALB. WB.) στρούγκα, alb. shtrunge, slovalc. ukr. strunga, poln. strqga, magy. esztrenga, venez. (nach BARTOLI, MISCELLANEA HORTIS 907) strunga H umfassende Lit. Angaben bei CIORANESCU 8283. SG. ALR I/I, K. 31; SN II, K. 392, 401,402; III, K. 825. strungăreaţă PI. -reţe S. f. (1825 B.) ugs. 1. MUNT. Lücke F. zwischen den mittleren Vorderzähnen. Leleo cu coadele lungi Şi cu strungăreaţă-n dinţi (TEOD. PP. 306). 2. TR. Melkeimer M. Am şi eu o oiţă, mă duc s-o mulg în strungăreaţă (RETEG. POV. III, 56). ET. strungă. SG. ALR I/I, K. 31; SN II, K. 401. strungări1 Präs, -resc V. intr. (1793 PREDETICII, 189b) das Drechsler-, Drehergewerbe betreiben. GR. veralt. strugări. ET. strungar1. strungări2 Präs, -resc V. intr. (1910 TIKTIN) Melkhirt bei einer Schäferei sein. ET. strungaiJ. strungărie PI. -rii S. f. (1823 BOBB) Drechslerei, Dreherei F. (Gewerbe, Werkstatt Erzeugnisse des Drechslers, Drehers). GR. veralt. strugärie. ET. strungar1. strungi etc. siehe struji. struni Präs, -nesc V. tr. (um 1860 C. NGR.) 1. mittels Spannstrick u. Knebel zusammenziehen. 2. calul (din fi'ău) dem Pferd die Zügel straff anziehen. Un cal... pe care aleargă cu voie bună şi-l bate cu biciul şi-l struneşte cu tot dinadinsul (CREANGĂ, CL XV, 2). - Fig. Dar lasă, voi trece eu şi de hopul însurătoarei, să vedeţi cum o să mi-o strunesc (XEN. BR. 213; über eine widerspenstige Braut) aber laßt mich nur erst die Hochzeit hinter mir haben, dann sollt ihr sehen, wie ich sie mir unter die Fuchtel nehmen werde. Te poftesc, struneşte-ţi limba (C. NGR., CL III, 50) zügle deine Zunge. GR. struna (PĂSC. LP. 62), înstruna. ET. strună. SG. ALR SN II, K. 478. strupälnic S. n. (1900 MF I) veralt.: Sturmband N. Să-mi aşez ceacău-n cap Şistru- palnicu su ’ barbă (PP., MF I, 780). ET. mittelb. dt. Sturmband. strutocamil siehe struţ1. struţ1 PI. struţi S. m. (1588 DIR) Strauß M. (Stmthio camelus). Ouă, pene de struţ Straußeneier, Straußfedern. Frate m-am jacul sirinilor şipriiaten struţilor (BIBLIA 1688 Ib 30, 29). GR. struţ; LV. auch sti-utocamil (NEAGOEINV.2139a; CANT. IST. 71). ET. lat. struthio, gelehrter Name eines in Europa nicht heimischen Tieres, daher auf dem lat. Nom. beruhend, wie it. struzzo etc.; struţ < magy. struc, serb. struc, strutocamil < ngr. στρουθοκάμηλος. struţ2 PI. stniţuri S. n. (1822 FIMST. 130) TR. {de fiori Blumen-)Strauß M. Struţu din clopu tău S-a usca de doru meu (PP., CL IV, 267). Cununile mireselor şi str-uţurile şi penele mirilor sunt din fiori de boltă (MAR.’NUNTA 289). GR. - Dim. struţuşor, -ţişor,PI. -şoâre, -ţiîc, PI. -ţiice. ET. mhd. *striîz (das jedoch in dieser Bdtg. nur aus Ableitungen erschlossen wird). SG. ALR SN II/I, K. 172, 213; MN 2771,102; 2835, 112; 3840, 126; SN III, K. 801; IV, K. 1160. studeniţă PI. stiideniţe S. f. (1831 AR 64) 1. Scharbock, Skorbut M. 2. BUCOV. Sandkraut N. (Arenaria serpyllifolia; PANŢU). GR. stodeniţă, stodiniţă, studelniţă (BORZA). ET. zu asl. studenü„kalt”, -«/“„Kälte”, vgl. tschech. -nice „kaltes Fieber”. student PI. -denţi S. m. (1829 BR I, 43, DLR) Student M. ET. it. studente, dt. Student. 555 studia studia Präs, -diez V. tr. (1833 A A ist. 11/30, 72) studieren. ET. it. studiare. studiu PI. studii S. n. (1818 MAN. ÎNV. 22) Studium N. GR. S. f. studie. ET. n. lat. Studium, it. studio. stuf PI. stufuri S. n. (1579 DERS) 1. Schilf(rohr) N. (Phragmites). Unii brazdele răstoarnă, în căpiţi alţii le-adun, Alţii clădesc stoguri nalte şi cu stuh le încunun (AL., CL III, 75). (Părâuri) se rotoco-leau tăind dealurile, culcând stufurile (DEL. S. 242). 2. (de câmp) Sandrohr N. (Calamagrostis epigeios Roth; BR., PANŢU, BORZA). 3. fig., von dichtem Haar: Flausch, Wald, Busch M. Faţa-i acoperită de un stufde peri albi şi lungi (BOGD. VECHI, 24). Ochii în cap îi erau numai cât alica; iar capul, cu stuf cu tot... cât botniţa (RCM. SĂRB. 39). GR. stuh·, ebenso in den Ableitungen. ET. wahrsch. zu tufă. SG. ALRII/I, K. 230; MN3774, 115; 3838, 125;SN II, K. 400; III, K. 636, 831. stufâr siche tuf ar. stufât PI. -fâturi S. n. (1846 DRĂGH.) Gedämpftes N., gedämpftes Fleisch, Gemüse. Stufat de clapon (DRĂGH. REŢ. 163). Arpagic şi usturoi pentru stufat (FIL. CIOC. 164). Muşchi de porc stufat (DRĂGH. REŢ. 127). ET. ngr. GTOtxpcaov < it. stufato. stufărie PI. -rii S. f. (1838 AN. P. VIII/2, 655) 1. mit Schilf bestandene Stelle: Schilf, Rohr, Röhricht N. Vedeam ... o stufărie într-o baltă îngheţată (SAD. PS. 28). Bălţile, stuhăriile şi pădurile din insule (GHICA V). ’ 2. fig. von dichtem Haar: Busch M., Dickicht N. Ochii ... îi strălucesc (moşneagului) subt stuhăria de sprâncene sure (RĂDUL. RUST. II, 156). ET. stuf. stufăriş PI. -rişuri S. n. (1901 VLAH. RP. 20) 1. Röhricht N. Văile apelor sunt... străbătute de mici gârle ...pe lângă cari cresc ... stuhărişuri (PAMF. AGR. 151). 2. fig.: Dickicht N. ET. stuf stufiş siehe tufiş. stufos Adj. (1683 DOS. VS. Dech. 17; 225a Glosse) buschig, dichtbelaubt. Şijârtvuia şi tămâia... dedesuptul a tot lemnul stufos (BIBLIA 1688 2 Kg 16,4). Pentru a obţine o plantă înaltă fără de-a fi stufoasă (DATC. HORT. 22). - Vom Haar etc.: buschig. Sprâncenele sale negre şi stufoase (BODN., CL IV, 95). Când de-acasă am plecat, Eram tinerel băiat, Tinerel fără mustaţă Şi acum, barbă stufoasă (I.-B. 300). Fesuri mici cu funde stufoase de ibrişim (FIL. CIOC. 29). ET. stuf SG. ALR SN III, K. 680. stufui V. tr. (1852 STĂM. W. 18) mit Schilf bedecken. ET. stuf. stufuit Adj. (1893 NĂD.) mit Schilf bedeckt. Sab streşina stuhuită (NĂD. NUV. 1, 30). ET. a stufui. stup PI. stupi S. m. (1544 BGL) 1. Bienenstock M. Mazilii şi mănăstirile ... să-şi ieie desetină de stupi şi de mascuri ...de pre moşiile sale (NECULCE, LET.1 II, 337). Te voi cruţa ... Sunt alţi trântori de care trebuie curăţit stupul (C. NGR. 115). La stupu de miere, roi de muşte (AL. OP. I, 900) für Gutes finden sich immer Abnehmer. E bogat stup, e stup de bogat, e stup de bani er ist steinreich. 2. iarba stupului Melisse F. (Melissa off; BR. BORZA). ET. gegen şerb. stup „Säule”(< asl. stlüpü, rum. stâlp) sprechen sachliche, gegen Zshg. mit ştiubei lautliche Erwägungen // gr./lat. stupus „Bienenkorb” (REW 8334). SG. ALR SN I, K. 118, 263, 264, 265, 268, 270; III, K. 745, 746. stupäi! (t) Interj, (um 1743 NECULCE) pack dich fort! (D.). Căi-n sat nu mai e de trai, Că ne dă turcii stupai Să ieşim cu toţi la plai! (PP. MF I, 99). Acel gheneral (rus) ... au început a striga: stupai (NECULCE, CADE). ET. russ. stupaj. stupâr PI. -pâri S. m. (1628 DRFIB) Bienenzüchter, Imker M. (vgl. prisăcar). ANTHROPON. Stupariu (1628 DRHB XXII, 123). ET. stup. SG. ALR SN I, K. 266. stupă S. f. (1822 FIMST. 163) (in der Hechel zurückgebliebenes) Werg (B., VAIL.). ET. lat. stuppa. stupărie S. f. (1868 BARC.) Bienenzucht, Imkerei F. (vgl. prisăcărie). ET. stup. SG. ALR SN I, K. 263,265. stupărit S. n. (1839 VAIL.) 1. Bienenzucht, Imkerei F. 2. ehern.: Bienensteuer F. ET. stup. SG. ALR SN I, K. 263. 556 sub stupi etc. siehe scuipa. stupinâr PI. -nari S. m. (1632 DRHB XXIII, 984) selten: Bienenzüchter, Imker M. ET. stupină. stupină PI. -pine S. f. (1502 DERS) Bienenstand, -garten M. (vgl. prisaca). Ori pre la vii, ori pre la stupini, ori pre în pomete (INDR. 110). Dese-tina de stupini şi de porci (NECULCE, LET.2 II, 275). GR. Dim. -piniţă, -nuţă, PI. -ţe. ET. stup. SG. ALR SN I, K. 265. stupiniţă PI. -niţe S. f. (1902 BORZA) Kuckucksblume F., StendelwurzM. (Platantherabifolia Rieh.; PANŢU). ET. stupină. stupus siehe astupus. stur PL sturi S. m. (16. Jh. PS. SCH.) LV. Eiszapfen M. Neaoa, sturii şi duhu repede, ce feceră cuvântul lui (PS. SCH. 148, 8). ET. lat. Stylus. sturluiba Präs, -bez V. intr. (1845 AL.) überschnappen. Iaca pozna că au sturluibat amândoi! (AL. OP. I, 1091). ET. sturluibat. sturluibat Adj. (1839 C. NGR.) MOLD, ausgelassen, unruhig, wild; närrisch, toll, rappel-, tollköpfig. Şi eu eram vesel ca vremea cea bună şi sturlubatec şi copilăros ca vântul în turbarea sa (CREANGĂ, CL XV, 1). Eşti aşa de struluibatec, încât sunt sigur c-ai uitat tot ce ţ-am spus (C. NGR. 222). - Substantiv.: El e un sturluibat ...o vârtelniţă care face sfârrr... şi altă nimic (AL., CL IV, 312). GR. sturlubat, sturluibatic, stru-, stră-. ET. lat. *astrolabiälus, von mlat. astrolabium (< gr. doipo/ldßiov) „Art astronomisches Instrument”, vgl. genov. stralabia „faseln”, kors. siralabiu „Narr” // unbek. sturz PI. sturzi S. m. (1492 DERS) Drossel F., Krammetsvogel M. (Turdus). Era tocmite paseri prin stâlpări, de cânta careaş în chipul ei... şi doi sturzi, ş-alte lucrure multe de aur (MOXA, HC2 I, 388). Găinuşi de pădure ... sturzi, mierle şi alte păsăruici (MS. 1749, GCR II, 44). Sturzul ne aduce vara (Z. I, 665). - Die Tage vom 12. bis 18. März heißen zilele sturzului, weil die Drosseln um diese Zeit ins Land zu kommen pflegen (MAR. ORN. I, 276). - S. f. stürzä, PI. stürze; -zoaie (PI. -zoâie), -zoâică (PI. -zoäice) Drosselweibchen N. (MAR. ORN.). GR. Dim. sturzuleţ (PP., ŞEZ. IV, 219), PL -leli; sturzel, PL -zei; sturzisör, PL -söri; sturzör (MAR. ORN.), PL -zori. ANTHROPON. 7urz(1183 DRĂGANU 175). ET. lat. turdus, mit aus dem PL erschlossenem Sg. // autochthon (IVĂNESCU, AL XXIX A, 7). SG. ALR SN III, K. 697, 702. su siehe sub. sub Präp (1436 DERS) 1. unter Căi-n mormântulfără pace Şi sub cruce-acolo zace ... un strigoi (AL. POEZII I, 49). Apa ... acoperi toţi munţii cei nalţi care era supt ceriu (BIBLIA 1688 Gn 7, 19). Nici aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic (EV. 1894 Mt 5,15). Ierusalime... vrui să adun feciorii tăi în ce chip adună găina puii săi supt arepi (BIBLIA 1688 Mt 23, 37). Ici, colo cerul dispare sub mari insule de nori (AL. POEZII III, 30) hinter großen Wolken. (Cucoarele) zburând iute pe sub ceruri, A u văzut... ale Africei misteruri (AL. POEZII m, 29). Din pământ şi de sub mare s-aud sunete ce cresc (EMIN. O. I, 45) aus der Tiefe des Meeres. Cinci grade sub zero fünf Grad unter Null. Sub (împărăţia lui) August unter (der Regierung des) Augustus. 2. sub perete, zid etc. dicht, hart an der Wand, Mauer etc. Ursul s-au luat după dânsa pe nevăzute şi s-au ascuns sub părete (SBIERA POV. 203). Trebuia să trec zidul cimitirului (D.). 3. LV. (nahe) bei, an. Şi tăbărând subt Brăila, trimis-au (Ion Vodă) doi munteni la beiul de Brăila (NEC. COSTIN, LET.2 1, 460). încunjurat-au ... creştinii Ancona cu mare putere, un an întreg stând subt cetate (NEC. COSTIN, LET.21,384). Craiul lui Vaşco pentru acea slujbă i-au dat un sat, anume Ilotniţa, subt Iaroslav (URECHE, LET.21, 183). 4. (zeit!) gegen, in best. Verbindungen. La un han din drumul mare intră un ungur cam sub sară (SPER. AN. IU, 173). Pe la 10fum. este „supt-amiază” (ŞEZ. VIII, 84). Supt sfârşitul lui ianuarie (ŞINCAI HR. II, 67; sub fine lanuariî). GR. veralt. supt, subt, häufig gekürzt vor stimmlosem Kons, zu sup, so bisw. schon LV., z. B. suppolicandru (DOC. 1588, HC I, 195), sup tine (BIBLIA 1688 Js 3,5), sup ceriu (DOS., GCR 1,268), vor stimmhaftem Kons, zu sub, su, z. B. su lăcată (PP. MAR. NUNTA 668), su naltul ceriului (PP. ŞEZ. IV, 221), su unghii (PP. RCM. SĂRB. 51), su-a mea trupinä (PP. MAR. INM. 109); arom. sum, vor Dental sun, vor Velar sun mit velarem n, vor Kons, auch su. ET. supt ist lat. subtus, dial, su wahrsch. lat. sub\ LM. ist das vor stimmhaftem Kons, erscheinende sub mit Rücksicht auf lat. sub verallgemeinert worden. SG. ALR II/I, K. 13. 283; V, K. 1249, 1352; VI, K. 1824, 1825. 557 sub sub- Präf. unter-. In Neologismen, denen lat. sub-, frz. sous-, it. sotto-, dt. unter- zugrundelicgen, wie z. B. subaltern (1848 AA ist. 11/24, 518), subdirector (1834 BUL. F. 154), subjuga (1823 BOBB), subjugator (1835 FLORIAN 1,20), subminislru (1844 AA ist. III/5,184), submarin Adj. (1832 AR 39), subofiţer {1829 CR 28), subsemnat (1823 BOBB) etc. ET. n. lat. sub. subâşă PI. -bâşi S. m. (um. 1398 DERS) ehern.: (türkischer) Polizeimeister. Mehmet-Bei... pusese subaşi pen toate oraşele şi pen toate satele (CONST. CĂR, MAG. IST. 1,160). - Auch noch PP.: în târgul Odriului, La curtea, subaşului (Ş. INFL. II, 111). ET. türk, subaşi. subiect PI. -iecte S. n. (1781 MICU L. 34b) Subjekt N. ET. n. lat. subjection. subscrie Präs, -scriu (1642 DIR B XVII/4, 386) I. V. tr. unterschreiben, zeichnen. II. V. intr. einwilligen. ET. sub + a scrie. SG. ALR SN IV, K. 986. substantiv PI. -tive S. n. (1780 ELEM. LING. 24) Substantiv N. ET. n. lat. (verbum) substantivam. substanţă PI. -stanţe S. f. (1683 DOS. PAR. 94a) Substanz F. GR. (t) -ţie. ET. n. lat. substantia. substârc PI. substări S. f. (1698 CANT.) veralt.: Substanz F. Care D-dzău substare duhovnicească şi preadesăvârşit iaste (CANT. D1V. 103b; qui Deus est substantia spiritualis perfectissima). GR. supstare. ET. sub + stare. subsuoară (16. Jli. PS. SCH. 88, 11) I. Adv. unter der, die Achsel, dem, den Arm; PI. unter den, die Achseln, den Armen, die Anne. Inşi a. căror cap Le creşte subsoară (CARP, CL II, 22; Übers, von Othello I, 3). Scoase hangerul şi-l lovi suptsioarăprin încheieturile platoşelor (ALEXANDRIA 130). Am Jacut trei pachete, le-am luat subsuoară şi am plecat (VLAH. IC. 11). Văd cu mulţămire ... că vă place a nu şedea cu mânile subsuoară (AL., CL IV, 314) mit untergeschlagencn Annen dazusitzen, die Hände müßig im Schoß zu halten. II. S. f. Achsel(höhlc) F. înfocând măciuci de her ... i-au arsu-isusäorile (DOS. VS. Sept. 29; 37a). Cu galii de her înfierbântate are în susâori (DOS. VS. Noe. 18; 134a). Un păr de supţiori smulse (PANN PV. M. II, 91). Legându-l (pe mort) cu o funie de suptsiori, l-au slobozit pre urloi în jos (BARAC HAL. VI, 57). De-acii fu spândzurată de susâori (DOS. VS. Iulie 4; 4a). Sfântul... ţinut de subsiori de doi bătrâni vlădici (C. NGR. 281). Episcopul de la Roman îl luă (pe domn) de subţioara dreaptă, iară episcopul de la Rădăuţi, de cea stângă şi îl duse în sfântul altar (ISP., CL XII, 170). - CORESI PS. u. PS. SCH. häufig als Übers, von asl. mysica „Achsel, Arm”: Mâna mea ajută lui şi supsuara mea învârtoaşă el (CORESI PS.5 172a; Ps 88, 21). Braţele lor nu spăsi ei, ce dereapta ta şi supsioara ta (CORESI PS.5 80a; Ps 43, 5). Bâta-n suţioară ş-o luă (MF I, 162) unter den Arm. Cucoana sa. cu care se primbla de subsuoară (SBIERA POV. 176) Arm in Arm. Radu... îşi luă legătura, la subsuoară şi plecă (VLAH. NUV. 11) unter den Arm. Mereu mă iau la fiori Din tălpi până-n susitori (I.-B. 91). - Bisw. sogar mit sub konstruiert: Pânea su ’ suţioară (MF I, 997). GR. MUNT. subţi-, TR. susuoară, MUNT. DOBR. MOLD. supţioară, LV. häufig susioară(z. B. PS. SCH., CANT.), susâoară (DOS.), suptsuoară (CORESI), suţioară (MF 1. c.), OLT. sâpţioară. ET. lat. sub ala „unter der Achsel” ergab *su-âră (vgl. die Form bei COR.), *suoără, das die Bdtg. „Achselhöhle” annahm, daher, nach nochmaliger Setzung der Präp., suptsuoară (saps-, sus-). Durch Einmischung von a supţia entstand die Nbf. supţioâră (supsi-, susi-). Heranziehung des in Glossaren sich findenden ola für ala ist nicht nötig. SG. ALRM I, 83. subt siehe sub. subţiâ Präs, -iez (16. Jh. PS. SCH.) 1. V. tr. 1. dünn(er), schmal(er) machen, verdünnen, verschmälem. (Cucoana Caliopi) când vorbea ... îşi umfla nările şi îşi subţia buzele (SAD. CR. 208). A subţia o mâncare ein Gericht (durch Zusatz von Wasser) verdünnen, -längem. Şoltuzul... îi totsubţie (porcarului) simbria ce-iplătea, satul (UR. LEG. 51) der Bürgermeister kürzte ihm das Gehalt immer mehr. 2. fein(er) machen, verfeinern. II. a se subţia 1. diinn(er), schmal(er) werden. Trec pe lângă d-ei, subţiindu-mă cât de mult, ca să nu o deranjez (LIT.). Maica, sfânta ... din căierel Lăsa fir aurel. Firul firida Şi se subţia. (PP., GCRII, 328) der Faden zog sich. 2. fein(cr) werden. Acum lumea s-a subţiat, fiecare vorbeşte şi scrie limba sa proprie şi ştie că suntem strănepoţi ai lui Traian (GLIICA 53). GR. îns- (PS. SCH. 28, 6 u. CORESI PS.5 47b; Ps 28, 6; Ex 15, 9), -ţira (JIP. OP. 67). Präs, auch -ţiu. ET. lat. subtUîo, -are. SG. ALRSNV,K. 1347. 558 suc subţiat Adj. (uni 1660 STAICU 141) 1. verdünnt, dünn, spitz. Ochii în fundul capului, nasul subţiat, buzele arse şi uscate (SPER., GAZ. SAT. XIV, 367). Căldări mari zidite şi făcute de fier, subţiete în jos (GAZ. SAT. XIV, 370). 2. verfeinert, fein. GR. Varianten wie bei a subţia. ET. a subţia. subţiere S. f. (1705 CANT. IST. 7) 1. Verdünnen N. 2. fig.: Verfeinerung F. Mie-mi pare că nu cu vedilă ... tărie noi să dăm ajutoare, Cipre-ascuns cu multă supţiare (BUDAI-DELEANU VI, 47). GR. supţiare. ET. a subţia. subţictic Adj. (1868 BARC.) MOLD, schlank. Naltă, subtietică la trup (NĂD. NUV. I, 193). ET. nicht a subţia, sondern MOLD, subţii, PI. von subţire', vgl. subţietate, -ţiime „Dünne etc.” (WB.). subţirâre S. f. (1683 DOS.) veralt: Dünnheit F. Supţârarea rnea-i mai groasă decât pântecele tătâne-mieu (DOS. VS. Martie 30,59a; nach 1 Kg 12, 10, wo BIBLIA 1688 micşurarea mea = ή μιρότης μου „mein kleiner Finger”). GR. subţârare. ET. zu subţire. subţiratic Adj. (1839 C. NGR. OP. I, 48) 1. schmal, schmächtig, schlank. Un zâmbet ...se lăţi pe supţiratecile lui buze (UR. LEG. 215). (Ţiganii) cu timpurile uscate... cu picioare şi mâni supţiratice (ISP., CL XVIII, 203). (Copiii) jigăriţi şi hărtăniţi... subţiratici şi piţigăiaţi, mă rog, leşinaţi de foame (ISP. LEG.2 174). Plopi supţirateci şi înalţi (IORGA AM. 119). Minarele supţiratice (ZAMF„ CL XIV, 805). 2. von der Stimme etc.: dünn, fein, hell. Care cum ajungea, îşi lua căciula şi striga cu putere şi cu glas subţiratec de copil un: sărut mâna (RADUL. RUST. II, 7; von Schulkindern). Şipoţelul al cărui cântec subţiratec îl ascult adesea (UR. BUC. 151). GR. supţiratic, -tec. ET. subţire. SG. ALR II/I, K. 88. subţire Adj. (1581/2 PO2 139; Gn 41, 6) 1. dünn, fein (Ggs. gi'os), {la, în timp) zart, schmächtig, schlank. O scândură, creangă subţire ein dünnes Brett, ein dünner Zweig; cerneală subţire dünne Tinte; praf subţire feiner Staub. Nădejdea de la. mine E ca sârma de subţire: Ca sârma din bolta vechie, Cum o tragi, serupe-n şepte (I.-B. 238). Vgl. a rupe Π. Mândra-naltă şi subţire Efăcută spre iubire; Mândra mică, rotunjoară Cu iubirea te omoară! (I.-B. 76). Merseră... mai călări şi mai pe jos şi mai în căruţă, ca oameni subţiri în pungă (GANE, CL VIII, 440) mit schmalem, magerem Beutel. Cartea popei e subţire de tot (UR. LEG. 50) mit der Gelehrsamkeit des Pfarrers ist es nicht weit her. 2. von der Stimme: hell. (Stelarii) prindeau a cânta cu glasuri subţirele (SAD. CR. 146). Vgl. gros I. 4. 3. fein, zart, delikat. Postav, horbotă subţire feines Tuch, feine Spitzen. Ten subţire zarter Teint. Vgl. cheltuială, obraz II. 2. Cucoane, mai încet, mă rog, că-i Catiinape moarte ... „Subţiri urechi mai aveţi... !” (RADUL. RUST. II, 206). Subţirea boare trăgea (PP., FR.-C. MOŢII 207) ein zartes, leichtes Lüftchen wehte. Era şi puţină lume mai deosebită, mai supţire, dar se pierdea în gloata de megieşi (VLAH. DAN II, 128; von Gästen). De atunci el a avut acele gusturi supţiri, acele maniere alese, rafinate, ca nobilii franceji din timpul Regenţei? (GION PORTR. 58). De sânge subţire (JIP. SUF. 160) von edlem Geblüt. Unii din cei cu dare de mână ...au cu dânşii lăutari, ştii, lucru subţire (RADUL. RUST, n, 135) gar nobel. Cu o foarte supţire stratigimăfăcu ...pe oblăduitorul cetăţii... să o închine la otomani (I. VĂCAR. I. I. O., TEZ. II, 265) durch eine sehr feine, geschickte Kriegslist. La această dregătorie este trebuinţă deprocopseală multă şi... de minte subţire (I. VACĂR. I. I. O., TEZ. II, 269) scharfer Verstand. Din una alta înţelese tot satul că Ion era subţire la minte (UR. LEG. 83) daß er einen hellen Kopf hatte. -Adverbiell: Pisat, măcinat subţire fein gestoßen. îmbrăcat subţire leicht gekleidet. A auzi subţire klar, deutlich hören. GR. veralt. u. ugs. supţire', ebenso die Ableitungen. MOLD. u. veralt. PI. supţii; so schon BIBLIA 1688 Gn 41, 3 flg. - Dim. -tirel, PI. -rer, f. -reâ, -ricä, PI. -rele. TOPON. Subţireni (1544 BGL). ET. lat. subtJlis. SG. ALR II/I, MN 2279,50; K. 35, 88; SN II, K. 490; IV, K. 911, 1182; V, IC. 1347. subţirenie S. f. (1896 UR. LEG.) selten: Dünne, Feinheit, Schlankheit F. etc. Era totdeauna gata să povestească vreo snoavă în care îşi bătea joc, cu supţirenie, de unguri (UR. BUC. 86) in feiner Weise. Un mijloc... care tocmai prin supţirenia lui dădea întâietate obraznică sânului (UR. LEG. 344) eine Taille, die eben durch ihre Schlankheit... ET. subţire. subţirime S. f. (1703 GCD) Schlankheit, Dünne, Feinheit F. Mijlocelul fetei era de-o subţirime nemaipomenită (RĂDUL. RUST. II, 136). ET. subţire. suc PI. sucuri S. n. (um 1805 ŞINCAIN. 4) Saft M. ET. it. succo. 559 sucală sucală PI. -cale S. f. (1481 DERS) 1. Spulrad N., womit der Strang (călepe) von der Garnwinde (vârtelniţa) auf Spulen (mosoare) u. Spulröhrchen (ţevii) aufgewunden werden. O mulţime de frebi pe capul mamei:... ţevi deföcut la sucală (CREANGĂ, CL XV, 11). 2. Bohrwinde F. (D. T.). ET. vgl. bulg. şerb. nslov. sitkalo, tschech. soukadlo. SG. ALR SN II, K. 440, 456, 477, 562. siică S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Gewohnheit F. De ar mai zice ceva, Spune că aşa mi(-i) suça (GCRII, 227). ET. magy. szolcâs id., szolmi. „gewohnt sein” // TAMAS 709; postverbal von a sucui. sucălete PI. -leţi S. m. (1868 BARC.) OLT. Rolle F. înainte se făcea, (ciocul) dintr-o para jăciită sucălete în jurul unui ac (RCM. SĂRB. 48) die Spitze des Pinsels zum Bemalen der Ostereier wurde aus einem... gerollten Geldstück gemacht. Faci funia sucălete şi o bagi în sac (BOC.). GR. -culete, -leţ (CIFL). ET. zu sucală. sucăli Präs, -lèse V. tr. (1881 CREANGĂ) MOLD. pc. jdn. quälen, jdm. zusetzen. Mă duceam la om şi-l lot sucăleam să-mi deie curele ca să-mi fac bici (CREANGĂ, CL XV, 5). ET. zu sucală, also eigtl. „auf dem Spulrad drehen”. suci Präs, -césc (1683 DOS.) 1. V. tr. 1. (zwischen den Fingern u. ä.) drehen, wickeln, winden (wofür auch a răsuci). A suci firul den Faden (beim Spinnen etc.) drehen: a-şi suci o ţigară sich eine Zigarette drehen; a-şi suci mustaţa seinen Schnurrbart drehen; zwirbeln. Sucă-mi-te, suveicuţă (MF I, 473, 481). - Fig.: Dacă (rumânii) era unu care să bage de seamă, şiMoş-Tudor o sucea altfel (RĂDUL. RUST. II, 59) so drehte ... er die Sache anders. Maicä-sa-l suceşte, îl cârneşte, că ce are, ce-l doare, dar el, pace (SEV. POV. 201 ) sie dringt in ihn. 2. fig.: verdrehen: capul, minţile, cuvintele etc. cuiva jdm. den Kopf, jds. Worte etc. verdrehen. 3. MOLD, mânecele die Ärmel aufkrempeln. (Svântul) suda mânica şi băga mâna în căldare (DOS. VS. Sept. 24; 27a). 4. aluat Teig (mit dem Nudelholz) ausrollen. II. a se suci 1. sich drehen, sich winden. 2. fig.: sich verhaspeln. Tu socoti că limba mea deprinsă cu Omer se va putea suci ca să zicăfirtă, tverdu, glcigol ş.c.l. (C. NGR. 8; der Schüler zum Lehrer, der ihm das kyrilische Alphabet beibringen will) daß sich meine Zunge so verrenken könnte. GR. MOLD, auch duci (gespr. äisi). - BAN. Präs. Sg. auch suc, suci, suce. - Impcrat. sâcă (MF 1,1. c.). ET. asl. sukati, sucş. SG. ALR SN I, K. 137; II, K. 352,417,442,443; IV, K. 976,993, 1054, 1106; V, K. 1255. suci PI. suci S. m. (um 1670 ANON. CAR.) TR. Kürschner M. U, iu, iu, fată de suci, Hai cu mine până-n Iniei! (PP. MÄNDR. EU. 102). ET. magy. szücs. SG. ALR SN II, K. 521. sucire PI. -ciri S. f. (um 1660 STAICU 145) Drehen, Winden, Wickeln N. ET. a suci. sucit (1581/2 PO2 269; Ex 27, 18) 1. Adj. 1. gedreht, gewunden, gezwirnt, gewickelt; păr sucit ugs:. krause Haare. 2. fig. (von der Norm abweichend): absonderlich, bizarr; verdreht. Ei... nu ştiu... Cât viaţa mi-e amară, cât tixiiul mi-e sucit (BOLINT.21,202). Un om sucit ein Sonderling, Querkopf. II. Adv. eigentümlich, bizarr. (Ea) nn-i răspunse deodată, ci îl privi lung şi cam sucit (OLL., CL XVTII, 129) sic sah ihn ... eigentümlich an. III. sucită S. f. Quaste F. (BIBLIA 1688 Dt 22, 12). ET. a suci. SG. ALR II/I, MN 6804, 2; SN I, K. 75, 172; II, K. 610. sucitoâre PI. -töri S. f. (1868 BARC.) 1. Wende-, Drehhals M. (Junx torquila). 2. BAN. Mönchsgrasmücke F. (Sylvia atricapilla; MAR. ORN.). ET. a suci. SG. ALR SN I, K. 56. sucitör PI. -toâre S. n. (1683 DOS. VS. Mai 7; lila) Teigrolle F., Nudelholz N. Lăţăşte boţul de aluat cu sucitorul (DRĂGFI. REŢ. 221). GR. S. f. sucitoâre. ET. a suci. SG. ALR SN I, K. 56, 174; II, IC. 438, 439,468; IV, K. 1054, 1112. suemân etc. siehe suman etc. sucnă PI. sücne S. f. (1658 URIC. XVI, 203) TR. BAN. Frauenrock F. Doi, săracă mândra mea, Că ş-asear-am fost la ea Ş-o găsii c-o sucnă rea, Pe cea bună şi-o cârpeai (I.-B. 442). GR. sugnă, BAN. bisw. sumnă. - Dim. sucniţă, -miţă, PI. -ţe. ET. asl. sulaio „Tuch, Tuchkleid”. SG. ALR SN IV, K. 1178, 1179, 1180. sucui Präs, -iese V. tr. (1581/2 P02291; Ex 33, 11) BAN. TR. pflegen. GR. suclui. ET. magy. szok-ik, szok-ni (TAMÂS). 560 suduit sucuire S. f. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. TR. Gewohnheit F. GR. -cluire. ET. a sucui. sucuit (1581/2 PO) 1. Adj. BAN. TR. 1. gewöhnt, gewohnt, (durch Gewohnheit) vertraut. 2. alltäglich, gewöhnlich. II. S. n. Gewohnheit F. (PO, TAMÂS 709). ET. a sucui. sud1 S. n. (1712 BUL. COM. IST. III, 92) 1. LV. Regierungsbezirk M., in Fällen wie: Hrisovul cumpaniei cei vechi ot orasu Craiovei sud Dolj (DOC. 1804, TEZ. II, 323). 2. veralt.: Urteil N. Du-te tu la domnii mari, Ei sudu să mi-l sudească (BIBIC. 330). Şi cum sudu le ieşa, Nu-i mai sudu de trăit, Ci-i sudu de prăpădit (PP. BAN. WEIG. JB. III, 290). ET. serb. sud (asl. sqdü). sud2 (1795 AMFILOHIE G. 2) I. Adj. südlich, Süd-; polul sud der Südpol. II. S. n. Süden M., spre sud südwärts. ET. it. sud. sudalmă PI. -dălmi S. f. (1551/3 ES 54b; Mt 15, 19) LV. u. fam.: Fluch M., Schimpfwort N. „ Câni neruşinaţi, liţja rea- ”, strigă Chiajna, spumegând de turbare; dar Dumbravă nu-i dete vreme să urmeze zadamicele-i sudălmi (OD. MV. 1894,121). încă trebuie să suferim şi ocări şi sudalme (MĂRG.2158a). Dând la care cum apuca, drept zioa bună, câte un picior în spinare, întovărăşit fiecare de câte o zdravănă sudalmă (GANE, CL VIII, 179) von einem kräftigen Fluch begleitet. GR. PI. auch sudälme. ET. magy. szidalom; vgl. a sudui. SG. ALR II/I, Supl. K. 20. sudälnic Adj. (1688 BIBLIA) veralt.: fluchend, scheltsüchtig, schmäh freudig. Muiarea sudalnică (scoatepre om) den casa ei (BIBLIA 1688 Spr. 27, 15). ET. a sudui. sudâr S. n. (1632 EUSTR. PRAV. 277) Schweißtuch N. Petru... află... sudariul, adecămăhra-rna cu carea era învălit capul sfenţiei sale (a lui Hs.) (VARL. CAZ.21, 128a). ET. ksl. sudarî< gr. oovödpiov. sudi Präs, -dese V. tr. (1893 BIBIC.) urteilen, richten. Ei sudu să mi-l sudească (BIBIC. 330). ET. serb. suditi. sudit PI. -diţi S. m. (1698 IORGA S. D. XII, 9) ehern. Angehöriger eines fremden Staates u. als solcher unter dem Schutz der Gerichtsbarkeit des betr. Konsulats stehend: fremder Untertan, Schutzgenossc M. împărăteasa Rusiei având supărări de tătarii ... ce călca locurile sale şi bântuia sudiţii şi supuşii (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. Π, 276). Cei mai mulţi dintre jidani sunt sudiţi; prin urmare nu ne putem atinge de dânşii (AL. OP. 1,1393). In Rumänien winde die Schutzgenossenschaft 1878 aufgehoben. ET. it. suddito, Fachausdruck der Levantekonsulate. sudiţesc (t) Adj. (1823 DOC. EC. 277) fremde Untertanen betreffend. (Bolintineanu) fiu numit funcţionar la postelnicie, la ojiciul „pricinilor sudit eşti ” (ADAM. BIOGR. 81). ET. sudit. sudoare PI. -dori S. f. (16. Jh. CV2 2b; Apg 19, 12) 1. Schweiß M. Intru sudoarea feţii tale vei mânca pâinea la (BIBLIA 1688 Gn 3, 19). El se muncise într-atâta, cât îi curgeau sudorile de pe frunte (SBIERA POV. 199). Mariia ...cu măhrămi albe ştergea sudorile bolnavei (MS. 1692, GCR I, 300). II treceau toate sudorile der (kalte) Angstschweiß stand ihm auf der Ştim. Când va bate miez de noapte, Treacă-te sudori de moarte (I.-B. 259). Acele milioane (ale bogatului) ...pe cel sărac apasă Şi-s supte din sudoarea prostitului popor (EMIN. O. I, 59). 2. in Pflanzennamen: BAN. LungenkrautN. (Pulmona-ria off; PANŢU). Vgl. asud 2, lapte 2. GR. asudoare. ET. lat. sudor, -öris. SG. ALR I/I, K. 4. sudüc PI. -düci S. m. (1827 CHIRIACOPUL 23) Zander M. (Lucioperca sandra; BARC.). Vine cioj'ul de la baltă... Cu suducul în pohod Şi carasul în năvod (AL. PP. 384). ET. vgl. russ. sudak. sudui Präs, südui (1559 CORESI IC 2a; TRS XVI, 101) I. V. tr. fam.: verfluchen, beschimpfen. Mi-l lega ... de stâlpul coşului... Şi-l bătea şi-l chinuia, Tot de mumă-l suduia (PĂSC. LP. 283). Când... să va mâniia pre un om de-l va sudui şi-l va bate (PRAV. MOLD. 45). Săneştine, împărate, ţ-ar sudui icoana obrazului, i-ai face grea certare (DOS. VS. Oct. 17; 70a). II. V. intr. schimpfen, fluchen. ET. magy. szidni\ vgl. sudalmă. SG. ALR II/I, Supl. K. 19; MN 4918, 10. suduire PI. -iri S. f. (1646 PRAV. MOLD. 128) Fluchen N. ET. a sudui. suduit Adj. (1646 PRAV. MOLD.) beschimpft; verflucht. - Substantiv.: Cela ce va sudui pre neştine şi cel suduit va primi sudalma (PRAV. MOLD.3 897). ET. a sudui. 561 suduitor suduitor PL -töri S. m. (1646 PRAV. MOLD.) veralt.: Lästerer M. Cela ce nu va asculta de-nvăţătura giudeţului, însă nu de cuvântul lui, ce când va mânca pre o slugă, de-i va dzice, acesta să nu să cearte ca un suduitoriu de domnie (PRAV. MOLD.3 260). ET. a sudui. sudumi siehe sodomi. sudurös Adj. (1705 CANT.) 1. verschwitzt. 2. schweißtreibend. După suduroasele ostenituri şi... alergături (CANT. IST. 250). ET. sudoare. sufereâlă S. f. (1705 CANT.) veralt.: Ertragen, Dulden N. (Cămila) lauda vrednicii suferelii să agonisască nu poate (CANT. IST. 74). ET. a suferi. suferi (1581/2 PO2 27; Gn 6, 3) I. V. tr. 1. (er)tragen, (er)dulden, (er)lciden, ausstehen. Pentru tine am suferit ocară (BIBLIA 1688 Ps 68,10). De vrecime ce un om nu poate suferi să stea pre un aşternut moale şi frumos totdeauna, dară cum va putea răbda să stea înir-o muncă vecin ică? (INV. 1700, GCR 1. 338). M-am legat cum că şi moarte Voi suferi ...ca s-o scot din chin afară (AARON, GCR II, 193; Christus von der Menschheit). Nu-lpot suferi ich kann ihn nicht ausstehen, leiden. 2. nicht verhindern: dulden, leiden, zulassen. Carele va să se preoţească neînsurat... de va putea ... să petreacă cu curăţie, pre unul ca acela să-l sufere şi să-l hirotonească (INDR. 50). Se întoarce băţişorul cât sufere aţişoara (ISP. JUC. 4). 3. leiden (wofür sonst a pătimi). Se înşelase Alexandru crezând că nenorocirile şi moartea lui vor face-o să sufere (NĂD. NUV. I, 85). II. V. intr. 1. (er)tragen, (er)dulden, (er)leiden. Cât eşti nicovală, suferă, cât eşti ciocan, loveşte (PANN, GCR II, 375). 2. zustimmen. De va vrea să o ia acela ce i-a stricat fetia si vor suferi şi părinţii, atunce să. se facă nunta (ÎNDR. 250). 3. leiden. O de-ai şti cât am iubit-o şi cât sufăr, m-ai ierta Că-ntr-un timp pierdui credinţa în dumnezeirea tal (VLAH. P. 109; zu Gott). 4. nu-mi sufere vimd etc. ich vertrage den Wein etc. nicht. GR. 1. Pers. Sg. Präs, siiför, veralt. süfer, 2. süferi, 3. Sg./Pl. suferă, veralt. süfere, süfer (MĂRG.2 öfters), Konj. sä süfere, veralt. sä süfärä. ET. lat. süffero, -ferre, viat. -ferire (vgl. it. soffrire, ifz. souffrir etc.). - Bdtg. II, 3 nach frz. souffrir etc. suferind Adj. (1854 BARONZI M. II, 17) leidend, kränklich, krank. - Auch substantiv. ET. Ger. von a suferi, zur Wiedergabe von frz. souf-frant, it. sofferente. suferinţă PI. -rinţe S. f. (1783 ŞA I, 46) 1. Leiden N. Ce trudit mă simt sub cruda suferinţilor povociră! (VLAH. POV. 46). 2. veralt.: Geduld, Ausdauer F. Toţi aştepta cu nesufe-rinţă După-a lui Janalău socoteală (BUDAI-DELEANU XI, 31). Auzind această defăimare, Lui Tandaler scăpă suferinţa (BUDAI-DELEANU ΧΠ, 23). GR. PI. veralt. -rinţi. ET. a suferi, nach it. sofferenza, frz. souffrance. SG. ALR SN IV, K. 993. suferire S. f. (1698 CANT.) 1. Erleiden Ertragen N. Răbdarea şi pentru numele Domnului cu dragoste a tuturor nevoilor şi greutăţilor suferirea (CANT. DIV. 73b). 2. veralt.: Ausdauer, Duldsamkeit, Geduld F. (BOBB, B., POEN. II, 660). - Neg. nerăbdare (s. d.). ET. a suferi. suferit Adj. (1683 DOS.) erträglich, annehmbar. Ceia ce fac lucrurile cele mai necuvioase sunt... mai suferiţi decât când ar fi un sărac trufaş (ANTIM, GCR II, 8) leichter zu ertragen. Viaţa mi-e nesuferităfără amorul tău (C. NGR. 21). Chinuri ase mari şi aşe nesuferite (CANT. IST. 214) unerträglich. Nesuferita durere a dinţilor (DOS. VS. Apr. 11; 82a). ET. a suferi. suferitor Adj. (1698 CANT. DIV. 79a). selten: leidend, duldend. Tu răbdătoriii şi suferitoriu dumnădzăieştilor ispite să fii (CANT. DIV. 93b). ET. a. suferi. sufertăş PI. -tâşe S. n. (1790 Ş. INFL. I, 318) Menage F. (zum Transport von Speisen), ugs.: Henkelmann M. GR. sefertaş. ET. türk, sefertasi. sufla Präs, siiflu (16. Jh. PS. SCH. 147, 8) I. V. tr. 1. (ein-, an-, ab-, weg-, aus-, um)blasen, fam. pusten, (vom Wind) wehen. A sufla fumul în obrazul cuiva jdm. den Rauch ins Gesicht blasen. In cazuri de angini grave se poate sufla cu o pană de gâscă în gâtul copiilor acid boric (APĂR. SĂN. 1,203). Colbul ridicat din carte-ţi l-o sufla (criticul) din ochelari (EMIN. O. 1, 134). E slab de-l suflă vântul, să-l sufli şi să cadă (şi să-l dai jos) er ist zum Umblasen schwach. Pe câţi filosofi nu-i scoate din fire, suflându-le sistemele ca pe nişte pânze de păianjen (DEL. P. 262) indem er ... fortbläst. 4, 5 ocă de vin erau suflate pe dată (GHIB. BV. 73; von Trinkern) waren alsbald vertilgt. 2. fam.: wegschnappen. I-am suflat moşioarape sub nas (AL. OP. I, 1581). Ţi-o suflă şi rămâi buzat! (DEMETR. NUV. 57). 562 suflet 3. cuiva c. jdm. ctw. soufflieren; la ureche zuflüstern, (heimlich) zutragen. Vgl. cuvânt 1. 4. a-şi sufla nasul sich (die Nase) schneuzen. 5. cu aur, argint etc. vergolden, -silbern etc. II. V. intr. 1. blasen, fam.: pusten, (vom Wind) wehen. A sufla. în foc das Feuer anblasen, -fachen. A sufla în lumânare das Licht ausblasen. A-şi întoarce chepenea-gul, şuba după cum suflă vântul (Z. III, 103 u. 388) sich den Mantel nach dem Wind drehen, hängen. Vgl. borş, a füge, fund 1. 2. atmen. Leşinasă svinţii. Numai ce să vedea că suflă încă (DOS. VS. Martie 9, 27a). Micuţul... i se suie (tatălui) pe genunchi, i se lipeşte încetinel de piept şi stă aşa frumuşel, nici nu suflă (NĂD. NUV. II, 53). ET. lat. sufflo, -are. SG. ALR TUI, MN 2202, 36; 6842, 6; 6895/6,12; SN II, K. 572; III, K. 675, 791-793; V, IC. 1384. suflare PI. -flari S. f. (16. Jh. PS. SCH. 17, 16) 1. Atem M., in Fällen wie: Uh! ce frig, îm i văd suflarea! (EMIN. O. I, 46). 2. (was Odem hat) (Lebe-) Wesen N., Seele F. (gr. πνοή), in Fällen wie: Toată suflarea să laude pre Domnul (BIBLIA 1688 Ps 150,5). Danach dann: Stefan ... tiAecu prin ascuţitul săbiei toată suflarea turcească ce găsi acolo (în cetate) (ISP., CL XII, 183). Vai de acele popoare cari n-au profeţi! Fie ele cât de mari ... numere suflările cu sutele de milioane ... ele sunt condemnatepieririi şi uitării (GHICA 653). Dracul e suflarea cea mai rea de pe pământ (ŞEZ. I, 241). ET. a sufla. suflat Adj. (1703 GCD) Cu aur, cu argint etc. vergoldet, versilbert etc. în loc de steag purta ei o cioară De-argint, cu penele răşchie-rale Intr-acel chip, cât gândeai că zboară Plesnind în arepi cu-aur suflate (BUDAI-DELEANU I, 80). Un armăsar cu harsa de fir şi cu zăbale suflate cu aur (OD. MV. 1886,23). ET. a sufla. suflător (1642 CAZ. GOV. 382) 1. Adj. veralt.: atmend. Svânta de D-dzău suflătoare scriptură (DOS. VS. Noe. 13; 122b). - Auch substantiv. (BIBLIA 1688 JoslO, 30). II. 1. S. m., PI. -ţâri Bläser M. 2. S. n., PI. -toăre Blasrohr N., auch S. f. ET. a. sufla. sufleca Präs, süflec V. tr. (um 1670 ANON. CAR.) aufstreifen, schürzen, krempeln. Fata ... îşi suflecă mânicile, călcă lut şi lipi cuptiorul (CREANGĂc 236). Crâşmăriţa... Poale albesufulca, La-mpăratul alerga (PP. FR. -C. MOŢII 207). Unul face cruci, se-nchină; Altu-şi suflecă, mustaţa pentru rumena-i vecină (SPER. AN. 18921,62; von den Kirchenbesuchern) ein anderer streicht sich den Schnurrbart in die Höhe. GR. TR. BAN. sufulca, Präs. -fülc\ TR. suvulca, Präs. -vüle; suvo/ca, Präs, -voie; sufluca, Präs, suflüc (ŢIPLEA); răs- (STĂM. W. 82). ET. wahrsch. lat. *suffäico, -äre „(wie einen Blasebalg) aufbauschen”; von föllis (rum .foaie) „Blasebalg”, vgl. zur Bildung lat. follicäre, rum. a înfuleca, zur Lautbehandlung auch a culca.; răs- nach a răsfrânge. SG. ALR SN IV, K. 1056, 1206. suflet PI. suflete S. n. (16. Jh. PS. SCH. 68, 11) 1. veralt.: Atem M. Nece iaste suflet în rostul lor (CORESI PS.5 259b; Ps 134, 17). Când zbura zmeul din sine, izbea cu sufletul sau pe Titirez cât colea înainte (SBIERA POV. 184). In best. Wendungen: A-şi trage sufletul Atem schöpfen, holen, atmen. O căldură amestecată cu duhoarea de oameni adormiţi, de nu-ţi puteai trage sufletul (GHICA 243). Dascălul numai încet tuşi în mână, temându-se să-şi tragă şi sufletul (CRĂS. SCH. II, 94). A se umple de suflet außer Atem kommen, geraten: Am alergat de m-am umplut de suflet. (Gâfâie). (AL., CL V, 165). Plin de suflet außer Atem, nach Atem ringend: Un portar modern, gros şi veşnic plin de suflet (IORGA AM. 69). într-un suflet in einem Atem: Se descântă într-un suflet (fără a respira) de trei ori (PAMF. BOLI 51). Intr-un suflet mă răpăd şi vin în data mare (NĂD. NUV. I, 31). „Cucoane! cucoane!” strigă primarul... intrând într-un suflet; „.. a scăpat Condrea de la Pângăraţi ” (XEN. BR. 157; Name einer ehern. Strafanstalt) außer Atem, atemlos. 2. a scăpa numai cu sufletul u. ä. mit dem nackten Leben davonkommen. Prädau ... pe cine găseau în laturi de obuz, de-i lăsau numai cu sufletele (NECULCE, LET.2 II, 331) und ließen ihnen nur das nackte Leben. Era de la Galaţi până la Bârlad tot tătari ... de au şezut toată vara de au mâncat pre bieţii oameni, de rămăsese numai cu sufletele (NECULCE, LET.2 II, 397) so daß ihnen nur das nackte Leben blieb. 3. Seele (Ggs. trup). Nu vă temereţi de ceia ce omoară trupul, iară sufletul nu-l pot omorî (BIBLIA 1688 Mt 10, 28). Are nouă suflete ca pisica (PANN PV. M. II, 126) er ist nicht umzubringen, er hat ein zähes Leben. Cu trup şi suflet, mit Leib und Seele. Suflet bun, nobil, spurcat eine gute, edle, schwarze Seele. La unul fără suflet trebuie unul fără lege u. ä. auf einen Schelm gehört ein doppelter Schelm. A-şi da sufletul den Geist aufgeben. N-a apucat să-i iasă sufletul, şi-i dă cu „D-zeu să-l ierte!” (PANN, Z. n, 438; von den Erben) ehe er noch den letzten Seufzer ausgchaucht hat, rufen sie schon: „Gott hab' ihn selig!” Pe unde iese cuvântul, iese şi sufletul das Wort tötet den Mann, wer sein Wort gibt, muß es auch halten. Vgl. chefl. Pân ’ îl scoţi dintre jigănii, îţi iesă sufletul (AL. OP. I, 763; von einem Vogelliebhaber) er ist von den Tieren gar nicht wegzubringen. Vgl. a scuipa. Şi el, dă-i atunci la fugă! sufletulp-aci să-i iasă (DULFU PĂC. 171) in rasender 563 sufletesc Hast, so schnell ihn die Beine trugen. Ivan ... îi trage un frecuş de cele moschiceşti, de-i fuge sufletul (CREANGĂ, CL XII, 25) daß ihm Hören und Sehen vergeht. Ai obosit, Radule, de tot. Ia-l în cârcă, Margarete, că dă sufletul din el! (VLAH. NUV. 74) er ist ganz außer Atem, ganz erschöpft. îmi scoate sufletul er bringt mich fast um. Cu sufletul la gură, în buze sterbenskrank, halbtot; fig.: ganz außer Atem, ganz erschöpft. Mi-a. venit sufletul la gură ich bin dem Tod nahe; fig.: ich habe mich außer Atem gelaufen. Ostaşul acesta... are numai două carboave la sufletul lui (CREANGĂ, CL XII, 22) sein ganzer Besitz besteht aus zwei armseligen Rubeln. El n-avea nimică la sufletul său (SBIERA POV. 243) er besaß rein gar nichts. îl iubesc ca sufletul ich liebe ihn wie mein Leben. Din (tot) sufletul von ganzem Herzen, herzlichst. Din adâncul sufletului aus tiefstem Herzen. II am pe suflet, mi-e pe suflet ich habe ihn, er lastet mir auf dem Gewissen. Pe socrii-nsurăţelul cam la suflet nu-i avea (SPER. AN. 1892 I, 131) er konnte ... sie nicht recht leiden. Vgl. a săra 2. Dau c. de sufletul cuiva, de sufletul meu ich spende etw. für jds. Seelenheil, für mein Seelenheil (vgl. dazu pomană 2 flg.). Ca să nu facă supărare, Ei beau de suflet, beau cuminţi: Nici un pahar pentru doi sfinţi, Nici pentr-un sfânt, două pahare (COŞBUC 106; scherzhaft von Mönchen). (Am avut) numaipâne goală şi apă rece din fântână, fie de sufletul cui a facut-o acolo în calea trecătorilor (CREANGĂ, CL XVI, 486) möge Gott es dem lohnen, der den Brunnen errichtet hat. (Fie) de sufletul tatei wird scherzhaft von etw. gesagt, das man unfreiwillig hergibt (nach der Anekdote vom Zigeuner, der, als ihm die Mütze in den Fluß fiel, ihr diese Worte nachrief). îşi caută de suflet (PAMF. CIH. 52) er führt ein frommes, christliches Leben. A lua pc. de suflet]dn. an Kindesstatt annehmen, jdn. adoptieren (wovon man einen Lohn im Jenseits erhofft). Copil, fiu, fiică de suflet Adoptivkind, -sohn, -tochter. -Kosend: sufletul, suflelelul meu! mein Leben, Herz! - Vom Menschen, in Fällen wie: Nu e suflet de om în casă es ist keine Menschenseele im Haus. Slava Domnului! că am găsit în sfârşit un suflet botezat care să mă înţeleagă (AL. OP. 1,1008) eine Christenseele. Numărul ... locuitorilor insulei se suie cu mic, cu mare la 90000 de suflete (GHICA 532). 4. BUCOV. sufletul mortului, morţilor Kohleule F. (Mamcstra brassicae; MAR. INS.); sufletul de strigoi Totenkopf M (Acherontia atropos; MAR. INS.). 5. PI. sufleţele Maiglöckchen (PI.) (Convallaria majalis; BR.); BAN. Küchenschelle F. (Anemone pulsatilla; PANŢU). GR. Vok. suflete! - Merkwürdig ist das an cine Frau gerichtete sufleta mea! (MAR. SAT. 148). - Dim. sufleţel, PI. -ţele. ET. a sufla. H lat. *siifflitus (CADE). SG. ALR II/I, K. 137; MN 2637, 69; 2700, 84; 2721,91. sufletesc Adj. (1563 CORESI PRAXIU 220; Röm 1,11) seelisch, Seelen-, LV. auch geistig, Geistes-. Psalmul iaste ... leacul boalelor sufleteşti (MS. 1710, GCR I, 364). Dascălii şi părinţii noştri cei sufleteşti, arhiereii şi duhovnicii (EUSTR. PRAV., GCR I, 76). Să ne deschizi ochii cei sufleteşti cu înţelepciune şi cu pricepere (NEAGOE ÎNV., GCR 1,169; zu Gott). ET. suflet. sufleteşte Adv. (1563 CORESI PRAXIU 289; I Kor 3, 1) seelisch, LV. geistig. Te nevoieştipentru Măriii tale să o aduci la bine, si trupeşte si sufleteşte (DOS. LIT.2 8). ET. suflet. suflos Adj. (1910 PĂSC.) selten: aufgebläht. Cu izmană trasă, Cu una sufloasă (PĂSC. LP. 21). ET. a sufla. sufragerie PI. -rii S. f. (1823 POTRA 85) Eß-, Speisezimmer N. Proprietarul îi introduse în sufragerie, unde îi aştepta o masă bogată (GANE, CL XIV, 286). - Auch von der Einrichtung: o sufragerie de nuc ein Eßzimmer aus Nußbaum. GR. (t) sofragerie. ET. sufragiu; vgl. ngr. σοφρατζοφία. sufragiu PI. -gii S. m. (1776 Ş. INFL. I, 324) ehern.: Tafeldecker M. De unde să găsesc eu talgere, cucoană? ...Că nu-s sofragiu (AL. OP. I, 482). GR. (t) sofragiu. ET. türk, sofraci. sufulcâ siehe sufleca. sufulf siehe sulfină. sugaci PI. -gâci S. m. (1620 MOXA) Säugling M. Muierea (porcarului) ... născuse un cucon mort... de-acia-i puse (pe coconii fetei lui Nemitor) sugaşi în loc de feciori (MOXA, HC I, 355). GR. sugaş. ET. a suge. SG. ALR II/I, K. 145. sugar PI. -gâri S. m. (1644 IORGA S. D. X, 175) Säugling M. Bărbaţi şi muiere, prunc şi sugari (BIBLIA 1688 Jr 44,7). Plecălorili, sugarii şi sugărili (JTP. OP. 48). - Auch adjektiv.: Bătrâni şi tineri şi sugarii prunci (DOS. VS. Mai 7; lila). Dacă muzele vor lua ca dar un berbec, tu vei lua ca premiu un miel sugar (CL VIII, 171). ET. a suge. 564 sugman sugătoare PI. -töri S. f. (1868 BARC.) 1. Rohrkolbenbündel N., das an die Fensterscheibe gelegt wird, um das Wasser aufzusaugen (PĂMF. IND. 244). 2. Fichtenspargel M. (Monotropa hypopitys; BR.). 3. LM. Säugrüssel M. der Insekten. 4. (hârtie) sugătoare Löschpapier N. ET. a suge. sugător (16 Jh. PS. SCH. 8,3) 1. Adj. saugend. II. 1. S. m. veralt.: Säugling M. Den rostul pruncilor şi sugătorilor ai întărit laudă (BIBLIA 1688 Ps 8, 3). Sabia... nu cruţă pe nimeni, de la sugători până la cel desăvârşii bătrân (BĂLC. 560). 2. S. f. sugătoare, PI. -tori veralt.: Säugetier N. ET. a suge. SG. ALR II/I, K. 145. süge V. tr. (16. Jh. PS. SCIT 32, 25) 1. (ein-, aus-)saugen, absol.: saugen. Frăţiorul mieii, sugând ţâţele maicii mele (BIBLIA 1688 HI 8,1). Vgl. blând. Noaptea era supt şi băşicat de ploşniţi (TEL. SCH. 98). Acele milioane ... Şi-s supte din sudoarea prostitului popor (EMIN. O. I, 59). 2. fam. vin etc. Wein etc. trinken, hinter die Binde gießen. Naşa vin aduse: „Finulel, închină!... bea!... ” Finul nu s-a dat în laturi, Căci — să sugă-i cam plăcea (DULFU LEG. 44). 3. o bomboană etc. ein Bonbon etc. lutschen. GR. Präs, sug etc.; Imperat. süge!] Perf. siipsei, LV. supş; Part, supt; Ger. sugând. ET. lat. sügo, -ä*e. SG. ALR II/I, MN 6863, 9; SN II, K. 300. sugcl PL -gei S. m. (1703 GCD) 1. Nagelgeschwür N., Fingerwurm M. (Panaritium). Să nu bage cineva fus sau lingură în foc să ardă, căci facesugiu la degete (ION. SUP. 67). Desugel (sugiu) nu se descântă (GRIG. -RIGO 173). 2. TR. Purpurrote Taubnessel (Lamium purpureum), sugel alb Weiße Taubnessel (Lamium album), sugel galben Goldnessel F. (Galeopsis galeobdalon; PANŢU). GR. MUNT. OLT. DOBR. sugiu. ET. lat. sîgîlum „Siegel”; zur Form vgl. it. suggello, mit su- wie in a sughiţa. Aus dem scheinbaren Dim. sugel wurde sugiu abgeleitet, vicii, unter Einfluß von a suge, indem man das Geschwür als durch Saugen am Finger hervorgerufen ansah // vlat. sügillum (CIORANESCU 8335). SG. ALR II/I, K. 122. sügere PI. sugeri S. f. (1703 GCD) Saugen N. (GR. RUM.2 17a). ET. a suge. sughiţ PI. -ghiţuri S. n. (um 1670 ANON. CAR.) Schluchzer M., Schluchzen, Schlucken N. In gară au plâns amândouă cu sughiţuri (BASS. VULT. 18). (La romani) ţiuirea urechilor, ca şi sughiţul din zilele noastre, însemna că pomenea cineva de dânşii (AL. PP. 235). ET. postverbal von a sughiţa. SG. ALR II/I, MN 6906, 14. sughiţă Präs, -ghiţ V. intr. (1643 VARL.) infolge eines Krampfes des Zwerchfellmuskels die Luft stoßweise u. mit eigentümlichem Geräusch einziehen: schluchzen, schlucken. Pururea... sughiţa dupăD-dzăul său (VARL. CAZ.2 I, 277a). Cât vorbeau toţi, Tontu-mamei-preutesei numai sughiţa (BOGD. POV. 112). ET. viat. subgluttio, -are (vgl. siz. suggyuttsari, sp. sollozar, port. soluqar etc.), entstanden durch Kreuzung von singulto, -are, singullio, -Fe id. u. gluttio, -Ire „verschlucken” mit volksetym. Ersatz des unverständlichen sin- durch sub-. SG. ALR I/I, K. 84; II/I, MN 6906, 14; SN VII, K. 1999. sughiţăre S. f. (1703 GCD) Schluchzen N. ET. a sughiţa. sughiţat S. n. (1822 HMST. 115) Schluchzen N. ET. a sughiţa. sughiţătură S. f. (1722 CANT.) Schluchzen, Schlucken N. Pentru ca şi pe aceste creştine ţări într-o sughiţătură să le înghită, spurcata-şi şi a saţiului neştiitoare gură ş-a căscat (CANT. HR.2 20). ET. a sughiţa. sughiţos Adj. (1705 CANT.) veralt.: schluchzend, schluckend. Tusăroasă şi sughiţoasă răspunsurile jigăniilor acestora (CANT. IST. 316). ET. sughiţ. sugiu siehe sugel. sugiüc PL -giücuri S. n. (1791 Ş. INFL.) 1. veralt.: Räucherwurst F. Limbi de vacă i sugiucuri, cântar 40 de bani (TARIF 1792, Ş. INFL. I, 328). 2. Naschwerk N. in Wurstform. Muscopite, pastă de oricefineţe (pistil şi sugiucuri) (MON. OF. 1875,2258). 3. scherzhaft für sigiliu: Petschaft N. Dumnealui nu ştie carte ...se iscăleşte cu sugiucul (BASS. VULT. 228). ET. türk, sucuk. sugman siehe suman. 565 sugnă sugnă siehe sucnă. sugruma Präs, -gram V. tr. (1551/3 ES 68a; Mt 18,28) erwürgen, -drosseln. îngerul... apucă coconul acela de gât şi-l sugrumă (MĂRG.2 238a). Muierea ce va naşte şi de-ş va sugruma feciorul ei, până la moarte să se pocăiască (PRAV. GOV. 116a). - Fig.: Mai mânu-ia niţel condeiul, mai sugruma câteva minute (TEL. SCH. 96) schlug die Zeit tot. GR. MOLD, zugruma. ET. zu grumaz. SG. ALR I/II, K. 292. sugrumare PI. -mari S. f. (1648 NT) 1. Erdrosseln, Ersticken N. 2. erwürgtes Tier (NT Apg 21,25, Glosse: morteciuni; CV: necătura). ET. a sugruma. sugrumat Adj. (1683 DOS. VS. Sept. 2, 4a) 1. erdrosselt, erwürgt, stranguliert. 2. fig.: erledigt. ET. a sugruma. sugrumător Adj. (1805 CRIŞAN 276) 1. (er)würgend, erdrosselnd, strangulierend. 2. fig.: bedrückend. - Auch substantiv. ET. a sugruma. suguşâ Präs, -guş V. tr. (1561 CORESI) TR. MOLD. 1. erwürgen, -drosseln. Dusu-se robul acela, află unul de megiiaşi ai lui ce era datoriu lui o sută de bani şi-l prinse şi-l suguşă el, grăia: „ Dă-mi câtu-mi eşti datoriu ” (CORESI TE4 39b; Mt 18, 28), ksl. davlpăe. 2. fig.: drängen. Să vei da bani împrumut alor miei mişei oamini... nu suguşapre el (PO2 253; Ex 22,25, VULG.: non urgebis eum). GR. suguşi (BOBB). ET. zu guşă. SG. ALR I/II, K. 292. suguşâre PI. -sari S. f. (1823 BOBB) Erwürgen, -drosseln N. GR. suguşire. ET. a suguşa. suguşât Adj. (uni 1670 ANON. CAR.) erdrosselt, erwürgt, stranguliert. ET. a suguşa. suhâriu S. n. (1868 BARC.) veralt.: rass. Kommißzwieback M. După ceapă şi suhariul cel uscat îmi veni o sete grozavă (CL XVII, 73). GR. soharici (GHICA 20; wog. CL XIV, 58 an ders. Stelle suhariu). ET. russ. suharj, PI. -han, Dim. -harik, ukr. suhar. suhăt PI. -haturi S. n. (1643 IORGA S. D. V, 341) Fettweide F. fur Pferde u. Rinder. Suhaturile mlăştinoase ale ostrovului (VLAH. RP. 36). Prin sohaturi pică de bolesne câte o vită din cirezi (OD. PS. 10). GR. sohat (OD. PS. 1. c. u. 188). ET. vgl. şerb. suvat. SG. ALR SN I, K. 5; II, K. 317, 318. suhăţie PI. -ţii S. f. (1885 TEOD.) Fett-, Mastweide F. Aceste întinsori de fân se vor mai numişi... suhălii(PAMF. AGR. 151). Badea ... are-o herghelie La păscut, la suhăţie (TEOD. PP. 151). ET. suhat. sui (16. Jh. PS. SCH. 71,16) 1. V. tr. 1. auf eine höhere Stelle bringen: (hinauf-) bringen, -Lagen, -schaffen, heben, erheben (Ggs. a coborî). Atunce (D-zeu) împărţi apa, una o sui sus, alta jos, în sânurile pământului (MOXA, HC I, 345). (Moşneagul) suie pe copii în căruţă şi pleacă cu dânşii (BOGD. POV. 204). Sprâncenele dumilale ... Când le sui, când le cobori, Din picioare mă dobori! (I.-B. 24). Deci pentr-aceaia suiră svintele moştii (ale mucenicului) însvântulscaun asinthronului, să-lvadză (DOS. VS. Noe. 24; 160b). Această stepenă înaltă a arhieriei întru care a vrut d-zeiescul dar să ne suie (ANTIM, GCR II, 27). Domnul omoară şi învie, pogoară în iad şi suie (BIBLIA 1688 1 Sm 2, 6). Vgl. Dumnezeu 4. 2. bisw. dealul, calul etc. auf den Berg, das Pferd etc. steigen (vgl. frz. monier une colline, un cheval). Valea sui, dealul cobor, îmi trec viaţa tot cu dor (AL. PP. 243). Tu să-l laşi ca să te suie, Mâna-n coamă să ţi-o puie (AL. PP. 76; zum Pferd). II. V. intr. 1. steigen, hinaufgehen; einsteigen; fig.: vorwärtskommen, auffücken, avancieren. Să suire în ceriu, tu eşti adia; să deştinsere în iad, aciia eşti (CORESI PS.5165a; Ps 138,8) wenn ich in den Himmel stiege. (Pre scară) Iacov... văzu pre ea îngerii lui D-zău suind şipogorând (SICR. DE AUR2149a). Câte cară cu povară, Toate suie şi coboară, Numai carul bădiţii ... Nici nu suie, nici coboară (I.-B. 127). So bes. häufig im Imperat.: Suiţi, domnilor! einsteigen, meine Herren! 2. (von der Stimme) höher werden. III. a se sui 1. în deal, pod, trăsură, pe tron etc. auf den Berg, Boden, Wagen, Thron etc. steigen; hinaufgehen, -fahren, -reiten etc. A se sui pe cal, călare das Pferd besteigen. Şi se sui în ceri şi şade-n a dereapta tatălui (CORESI, GCR I, 32). îngerii lui D-zău să suia şipogorâia pre dânsa (pre scară) (BIBLIA 1688 Gn 566 sul 28, 12) sie stiegen an ihr auf und nieder. Pe Iusuf-Paşa l-a trimis la Galaţi cu 6000 de oameni să se suie în sus pe Prut spre Iaşi (GHICA 109) damit er ... hinaufziehe. Vinul mi se suie la cap der Wein steigt mir zu Kopf. Era bun ... şi copiii... i se suiau în cap (CRAS. SCH. IV, 311). ’ 2. la... sich auf... belaufen. Numărul locuitorilor insulei se suie cu mic cu mare la 90000 de suflete (GHICA 532). GR. 1. Pers. Sg. Präs, sui, 2. sui, 3. Sg./PI. u. Konj. (să) suie’, Imperat. suie! (suie-ll, suie-tel, haide de te suie) , veralt. u. ugs. sui! ET. lat. subeo, -Pe. SG. ALRSNV,K. 1349, 1373, 1374; VII, K. 1966, 1967,2110. suingiu siehe suiulgiu. suire PI. -hi S. f. (16. Jh. PS. SCH. 103, 3) 1. (Auf-, Be-, Ein-, Er-, Hinauf-)Steigen N.; Aufstieg M.; suirea pe tron die Thronbesteigung. 2. Erhöhung F. înţăleptul, cu cât era mai înţălept, cu atâta mai mult să pleca şi-ş înălţa mintea cătră tainica şi dumnădzăiasca suire (DOS. VS. Dech. 4; 193a). 3. Hinauf-, Heraufbringen, Hinauf-, Heraufheben; Hinein-, Hereinbringen, -tragen, -heben N. ET. a sui. suiş PL -işuri S. n. (1645 HERODOT 423) Steigen N., Steigung F., Auf-, Anstieg M. Suişul începea să fie greu der Aufstieg begann schwierig zu werden. Nici un suiş fără coborâş jeder Aufstieg hat auch einen Abstieg. Orb norocul la suiş... grabnic şi desârgpor-nilor lapogorâş (MIR. COSTIN, LET.21, 351). Un suiş mai potolit se prelungea după coasta repede (UR. BUC. 200) eine sanftere Steigung. ET. a sui. SG. ALR SN III, K. 810. suit S. n. (1563 CORESI PRAXIU 36) 1. Steigung F., Aufstieg M. 2. Aszendenz F. Sporind nainte cu de-amămmtulpre părţ spiţele suitului (DOS. VS. Apr. 22; 94a). ET. a sui. suită PI. -ite S. f. (1814 ÎNTÂMPLĂRILE 100) 1. Suite, Begleitung F., Gefolge N. Domnul, acompaniat de fiica sa, şi de o suită numeroasă de juni boieri (C. NGR., CL Î, 108). 2. Folge, Reihe, Serie F. 3. Zusammenhang M., Verkettung F. ET. frz. suite. suitoare siehe suitor. suitor (um 1560 BRATU, SCL XXV, 153) I. Adj. 1. (auf-)steigcnd. Iambii suitori (EMIN. O. I, 137). 2. (von Pflanzen) Kletter-, Schling-; plantă suitoare Schlingpflanze. II.l.S. m. veralt.: Blutsverwandter M. in aufsteigender Linie, Aszendent M. Murind mama, ...se însărcinează cu aceasta (cu creşterea copiilor), suitorii copiilor despre lată, iară în lipsa acestora, cei despre mamă (COD. CAL. § 186). Tatăl şi mama lui Calif, şi încă şi mai sus în spiţa neamului, suitorii au fost dobitoace de soi, unul şi unul (CL XVIII, 278; Pferdcname). 2. S. m. LV. în scaun Thronbesteiger M. Să jacusă suiloriu în scaunul Ţarigradului (DOS. VS. Apr. 17; 87a). 3. S. f. suitoare, PI. -toâre Schlingpflanze F., -gewächs N. (Bryonia alba; BORZA). Faţadele... erau acoperite până la sfreaşină cu plăcute suitoare (GHICA, CL XIX, 708). ET. a sui. suitură PI. -türi S. f. (1683 DOS.) Erhebung, Erhöhung F., auch fig.: Au lăsat această viaţă trecătoare şi s-au mulat la veacinica odihneală, încheind în munte înţăleapta carte a dumnădzăieştilor şi sufleteştilor suituri carea să chiamă leaslviţa (DOS. VS. Martie 30; 59a). ET. a sui. suiulgi-başa siehe suiulgiu. suiulgiu PI. -gii S. m. (1741 CAT. MAN. I, 237) ehern.: Brunnenmeister M. (Moruz) aducândsuiulgii meşteri din Ţaringrad, au îndreptat cursul multor izvoară mari de la dric în Iaşi (DRĂGH. IST. II, 66). - Suiulgiu-başa (DOC. 1779, Ş. INFL. II, 111) Oberbrunnenmeister. GR. siungiu. ET. türk, suyolcu. suiüz PI. -iuzuri S. n. (1901 SĂGH.) Lederstück, das auf ein schadhaftes Oberleder aufgesetzt wird: Schuhfleck M. (SĂGH. VOC. 69). ET. russ. sojuz. SG. ALR SN IV, K. 1193. sul PI. suluri S. n. (1560 DERS2) 1. Zusammengerolltes: Rolle F. Sul de hârtie, de pergament Papier-, Pergamentrolle. Hârtie de pereţi în suluri (MON. OF. 1875, 2271). A face (strânge) c. sul etw. (zusammen) rollen. O găseşte (pe coana Frosa) strângând sul covorul, ca să nu-l mănânce moliile (BASS. VULT. 49). Unul dintr-înşii făcu un sul de rogojină şi, dându-ifoc la partea de sus, îl puse în cap (FIL. CIOC 326). Vgl. rogojină. 2. sulul de dinainte, de dinapoi Brust-, Kettenbaum M. des Webstuhls. Lemnul suliţei lui, ca sulul pânza-riului (BIBLIA 1688 1 Sm 17, 7). A înveli (urzeala) pe sul die Kette aufbäumen. 567 sulac 3. fig.: in Fällen wie: Cătră seară zărim înaintea noastră ... câteva suluri de fum risipindu-se molatic în albastnil... cerului(VLAH. RP. 58) Rauchsäulen, leşau suluri de foc prin fereşti ca nişte limbi de şerpi (GANE, CL XVIII, 335; Schilderung einer Feuersbrunst) Feuergarben. Soarele venea înaintea casei. Un sul de raze străbătuse prin geam şi aprindea jos ... o pată de lumină (VLAFI. N. 100). GR. Augm. siiloi (MAR. SAT. 60). ET. lat. ins üb uium „Weberbaum”, vgl. span, enjullo, frz. ensouple etc., ohne Präfix it. subbio, alb. sul etc. SG. ALR II/I, MN 3852, 127; 3888, 134; SNI.K.36, 160, 233; II, K. 348, 349, 454, 463, 469, 477, 489; III, K. 851; IV, K. 1054. sulac PI. -lâce S. n. (1705 CANT.) 1. Werkzeug zum Stechen von Löchern: Pfriem, Bohrer M. der Näherin etc. Aţa dragostei de cuţitul zavistiii neîăiată şi legătura rudeniii de suvacul sicofandiii nedezlegată prin multă vreme a răbda n-au putut. (CANT. IST. 287). 2. pfriemförmiges Werkzeug zum Reinigen der Pfeife: (Pfeifen-)Reiniger M., -besteckN. Astupându-i-se pipa şi voind a o destupa cu sulhacul (MAR. INS. 89). 3. Rute F. des Flcngstes, Stiers etc. 4. ungar. Karpfen M. (Cyprinus carpio var. hungaricus Heck; ANT. IHT. 117). GR. zu 1. u. 2. MOLD, suvac, TR. sulhac\ zu 3. -Iaci (POEN. II, 801, D. T.). ET. sulă, in Bdtg. 3 viell. eher sul·, die Nebenformen sulhac, sulvac sind dunkel, vgl. jedoch ukr. suhak. SG. ALR II/I, MN 3943, 152; Supl. K. 12; MN 4879-4881; 4883-488 5; SN III, K. 742; V, K. 1305. sulâstru S. m. (1901 WEIG. JB. VIII) TR. Quappe, Aalraupe F. (Lota vulg.). ET. sulă. sulâtic (1845 ION.) I. Adj. in eine lange Spitze auslaufcnd, pfriemförmig. Stoguri foarte sulatice (ION. CAL. 108). II. Adv. spießförmig. Vărfuindu-le (căpiţele) taresulatic (ION. CAL. 108). ET. sulă. sulă PI. süle S. f. (1581/2 PO2 247;Ex 21, 6) 1. Ahle F., Pfriem M. des Schuhmachers etc. Si-i va găuri stăpânul lui urechia cu sula şi-i. va sluji, lui în veci (BIBLIA 1688 Ex 21, 6). Sula de aur zidurile pătrunde (CANT. IST. 259) Gold öffnet alle Türen. Cum ... să prinde sula în sac şi măciuca în pungă (CANT. HR.2 448). Vgl. căciulă, coastă 6. d. 2. arom.: Bratspieß M. 3. Zingel M. (Aspro Zingel; ANT. IHT. 27), auch sulöi, sulinâr, crap sulednic, sulac. ET. lat. sübüla. SG. ALR II/I, MN 2712, 89; 3945,152; SN III, K. 742, 885. sulcină siehe suljină. suleget Adj. (1683 DOS.) LV. u. MUNT. TR. schlank. (Stâlpii) la rădăcină mai groşi... iară în sus, de ce mergea, mai. supţiri şi mai sălegeţi. era (CANT. IST. 105). Şi era ... suleaged, albeneţ, galbăn (DOS. VS. Oct. 3; 42a). (Inelul) pe degetul suleget Al zânei pus (COŞBUC 39). GR. suleged (DOS. 1. c., CANT.’IST. 313), săleget (CANT. IST. 105), suleastec (CANT. IST. 89),suleger (B.). ET. wahrsch. *sublicfdus, von ublîca „(eingerammter) Pfahl”. sulemeni siehe sulimeni. sulfină PI. -fine S. f. (1783 BENKÖ 425) Steinklee M. (Melilotus off.). Se făcea Sulfină, din bujor (RĂDUL. RUST. I, 220) ihre roten Wangen wurden gelb, blaß. Wird des Wohlgeruchs wegen u. zur Vertreibung der Motten zwischen aufbewahrte Kleider gelegt. GR. sulcină, sulvină (PP. BAN., WEIG. JB. III, 286), sufulfi B., POL., POEN. II, 164), sulfuffJ ML·.), sufult (PTB.), sm//(BR.); PI. sulfini (MAR. NUNTA 587). ET. zu lat. sülfir „Schwefel”, nach der Farbe der Blüten so benannt; sufulfM dunkel. sulger etc. siche sluger. sülgiu S. n. (1586 DERS) ehern.: Abgabe auf Vieh. Iară altă... să nu dea, nici la bir, nici la rânduiele... nicisulgiu, nici iliş... (DOC. 1709, MELFI. CH. 176). Să nu dea nici un fel de bir, nici... ilişul... sulful pe vaci, goşîina pe oi (DOC. 1623, ARH. ROM. I, 270). Oaiedesulgiu (DRHB XII, 319; 439). GR. sulful, sulglu. ET. Wahrsch. tatarisch. sulhac siehe sulac. sulimân PI. -mânuri S. n. (1703 GCD) 1. Schminke F. (aus Quecksilbersublimat, dann überh.). Sâliman şi rumenele (BUDAI-DELEANU XI, 93). Dresul, sulimanul şi rumeneala cu care se văpsea (cucoana Duduca) (GHICA 65). Femeile în Orient au urăciosul obicei de a-şi drege obrazul cu sul im an şi a-şi boi sprâncenele cu nucşoară arsă (AL. PP. 128). 2. Genfer Günsel M. (Ajuga Geneviensis; PANŢU). GR. sâliman (BUDAI-DELEANU 1. c.). ET. türk, (arab.) siiliimen < lat. sublimătum; vgl. bulg. sjulemen, şerb. sulimen (Ş. INFL.), ngr. aoukijioj;, russ. ukr. sulema, sp. solim an, auch altit. solimato. SG. ALR SN IV, K. 1198, 1199. sulumină sulimcndriţă siehe salamandră. sulimeni Präs, -nesc (1642 CAZ. GOV. 90) I. V. tr. schminken. II. ase sulimeni sich schminken. Precum săsulimănesc curvele din târg (MĂRG.2 132a). - Fig.: Albia unde şi unde se mai vede câte un palat vechi cu beciuri boltite, cu ferestre cu gratii, cu cerdace mari, însă şi acestea începură, a se sulemeni şi a se preface (C. NGR. 64). GR. sulemeni, MOLD, auch -mini’, LV. -măini. ET. sul im an. sulimcneâlă PI. -neli S. f. (1857 POL.) Schminke F. GR. Varianten wie bei a sulimeni. ET. a sulimeni. sulimenire PI. -niri S. f. (1703 GCD) 1. Schminke F. 2. Schminken N. GR. Varianten wie bei a sulimeni. ET. a sulimeni. sulimenit Adj. (1703 GCD) geschminkt. - Fig.: Făcură pace... (cu Cantemireştii); numai pace suliminită; că, când le venea mun tenilor zamanul, tot îi împiedicau la trebi pe Cantemireşti (NECULCE, LET.2 II, 270). GR. Varianten wie bei a sulimeni. ET. a sulimeni. sulinâr (um 1500 BGL 106) I. S. m. MUNT. TR. langer, dünner Baumstamm (B.). GR. -Iun- (VICIU). II. S. n.,Pl. -nare Lcitungsröhre F., Kanal M. Sulinariul pre unde mergea apa în cetate (MOXA, HC2 1, 378). Isus ...ca pe într-un solinariu au trecut pre în sfânta fecioară (ÎNDR. 659). GR. solinariu. ET. gr. aa)A,r|vcipiov. sulină S. f. (1791 SIGERUS, BORZA 354) Wassernuß F. (Trapa natans; IS., POL.). GR. sulină (BORZA 180), ciuline (PANŢU). ET. unbek. suliţa siehe Insuliţa. suliţâre PI. -ţări S. f. (1910 SAD.) Strahl M. Peştii se zvârcoleau (în luntre), licărind în cele dintâi suliţări ale soarelui (SAD. CR. 30). ET. a suliţa (Insuliţa). suliţâş PI. -ţâşi S. m. (1577 DIR) ehern.: Spießträger, -werfer, Pikenier, Lanzenträger, -reiter M. Câte 5000 de suliţaşi călări (NEC. COSTIN, LET.11, App. 113). ET. suliţă. suliţă PI. suliţe S. f. (1570 CORESI LIT. 3b) Spieß, Speer M., Pike, Lanze F. începea dar... Harţa ... Paloşele zinghenind, Suliţele învârtind., Buzduganele ciocnind (AL. PP. 198). Cu suliţa mă împunseră în coaste (COD. STU., HC2II, 46; von Christus). Zioa cea înfricoşată întru carea va să vie Hs. ... nu cu 20 sau cu 100 de oşteani cu suliţe, ci. cu mii de îngeri şi cu întunearece de arhangheli (MĂRG.2 43b). Soarele, luceafărul edeo suliţă (pe cer) die Sonne, der Abend-stem steht ziemlich tief (wörtl. ist eine Spießlänge über dem Horizont); e de două suliţe steht ziemlich hoch. GR. PI. auch süliti. ET. asl. sulica. suliţlcă PI. -ţele S. f. (1868 BARC.) Bartklce M. (Dorycnium; BR.). GR. suliţoâră. ET. suliţă. suliţos Adj. (1703 GCD) veralt.: lanzenartig. Petele ... frunzelor sale suliţoase (UR. BUC. 156). ET. suliţă. sultan PI. -tâni S. m. (1594 IORGA, DLR) Sultan M., Titel der osmanischen u. tatarischen Fürsten u. Prinzen. Stătu împărat Sultan Mehmet şi împărăţi 9 ai (MS. um 1650, GCR I, 149). După ce au pornit den Buceag hanul pre tătari, au lăsat pre doi sultani, fraţi ai săi, să vie cu dânşii (MIR. COSTIN, LET.21, 303). ET. türk, sultan. sultană PI. -täne S. f. (1780 EN. COGĂLN.) Sultanin F., Titel der osmanischen Prinzessinnen. (Paşa) fiind om mare, ţiindşi sultană. (EN. COGĂLN., LET.2 III, 224) da ... er auch eine Prinzessin zur Gemahlin hatte. ET. türk, sultan. sultân-mezât siehe mezat 2. sultănesc Adj. (1722 CANT.) Sultan-. împărăţiile grecilor, a perşilor, a eghiptenilor şi a Vavylonului, pre carile puterniciia sultăniască (CANT. HR.2 19). ET. sultan. sultănele S. f. PI. (1881 JIP. OP. 51) Kapuzinerkresse F. (Tropaeolummajus; D., PANŢU). ET. zu sultan. sulumină PI. -mine S. f. (1892 MAR.) 1. Strohblume, Immortelle (Helichrysum). Acuma de-o săptămână A întral moartea-n grădină Şi s-a pus pe-o sulumină (PP. MAR. ÎNM. 540). 2. Ringelblume F. (Calendula off; BORZA). GR. sulumină, BAN. solomie, salomie (BORZA). ET. vgl. ukr. solomjanka „Strohblume”. 569 suman suman PI. -mâne S. n. (um 1560 BAKOS 221) 1. Bauernrock, -mantei M. aus grobem Tuch. Eram om de omenie ca toţi pământenii, cu sucman, cu opinci, cu iţari (AL. OP. I, 4). Vgl. cămaşă 1. c. 2. grobes Tuch (für Bauernmäntel): Flaus, Flausch M. Două bucăţi de postav sau de sucman (ION. CAL. 19). Sucmani cusuţi, de 14:1 leu (ZOLLTARIF 1761, ARI-I. ROM. II, 253). Am ţesut, sumani... am dus sumanii la piuă (ŞEZ. VII, 151). GR. sucman, sugman (ŞINCAI HR. I, 7). Bisw. PI. m. (ZOLLTARIF 1761, ARI-I. ROM. 1. c.), bes. in Bdtg. 2 als Plurale tantum (ŞEZ. VII, 1. c.). -Dim. sumăiâş, MOLD, -măieş, PI. -ieşe. ET. vgl. russ. bulg. sukman, poln. ukr. -na etc. < asl. suknenü „von Tuch”. SG. ALR SN II, K. 496, 497; IV, K. 1182. sumă PI. sume S. f. (1561 CORESI) 1. LV. Zahl, Anzahl F. Tot atunci... aupomit un haian cu o sumă de turci, o mie sau două, să meargă să între în ţara ungurească (DION., TEZ. II, 175). Nu ştia Iacovschi de Schindir Paşa la ce loc este şi cu câtăsomă de oaste (MIR. COSTIN, LET.1 I, 239). Dacă s-au strâns câtăva somă de oşti şi la Simion Vodă (MIR. COSTIN, LET.11,221). Socoteşte soma dzilelor a 5000 de săptămâni (CANT. DIV. 37a). De câtăva sumă de ani încoace (SPÄT. MIL., LET.21,105) seit einer Reihe von Jahren. Noi în cest Testament înlâiu am pus şuma la toate capetele (NT 1648 Pr.) die laufende Nummer. 2. (de bani Geld-) Summe F., Betrag M. Lua Dachii o somă de bani din vistieria Râmului (MIR. COSTIN, LET.11, 15). D-zeu nu numără suma banilor celor ce să dau (MĂRG.2 66b). 3. große Geldsumme, daher: Talent N. Unuia amu dede cinci somi, altuia doi, altuia unul (CORESI TE4 56a; Mt 25, 15). GR. LV. MOLD. (17./18. Jh.)somă; şumă{NT 1648 1. c.); in Bdtg. 3 stets S. m. som, PI. somi. - Dim. sumuşoără, PI. -şoâre; sumuliţă(JIP. OP. 83), sumică. ET. mittelb. n. lat. summa; sumă nach magy. Aussprache; somă etc. nach it. somma. sumănâr PI. -nari S. m. (1755 I. NEC. I, 21) Hersteller, Verkäufer M. von Bauemmänteln, Bauemkit-teln. Starostele de sucmănari (CONDICA 1776, Ş. INFL. I, 328). GR. Varianten wie bei suman. GR. suman. SG. ALR SN II, K. 521. sumedenie PI. -denii S. f. (1652 BRV I, 193) große Menge, Unzahl, Unmenge F. Am cheltuit sumedenie de bani pe şaluri, pe dantele, pe diamante (AL. OP. 1,1723). Împăratul, când auzi că-i trebuie atâta sumedenie de buţi (penfru mazărea lui), crezu că este putred de bogat (ISP. LEG.' I, 50). GR. -metenie (CIH., TR. WEIG. JB. IV), BUCOV. sudenie(PUŞC. EW. 1691). ET. zu sumă; zur Form vgl. rubedenie. Sumedru siehe Dimitrie. sumes Adj. (1705 CANT. IST. 113) aufgckrempelt, -gestülpt, geschürzt; hochgezogen. Cu mustăţile sumese (TEOD. PP. 171) mit hochgestrichenen, ausgewirbelten Schnurrbärten. Cu perii sumeşi la ceafa în corimb (OD. PS. 59; über die Haare von Diana im Louvre). O dalbă crăiască, Cu costiţa trasă, Cu geana sumeasă (TEOD. PP. 76) mit nach oben geschlagenen Wimpern. Mistreţii carii... cu spinarea încovoiată şi cu codiţa sumeasă, dau năvală prin leasă şi mocirlă (OD. PS. 126) mit gesträubtem Schwänzchen. Mese scunde, lângă care calemgiii nu se puteau aşeza, decât turceşte cu picioarele sumese (UR. LEG. 374) mituntergeschlagenen Beinen. ET. a. sumete. sumete V. tr. (1722 CANT.) aufstreifen, -schürzen, -krempeln. Să crape de căldură, nu-şi sumete mân icuţele în faţa flăcăilor (DEL. S. 10; von einem züchtigen Mädchen). Când văd săbărencele Că-şi sumet rochiţele De se văd picioarele, M-apucă frigurile (TEOD. PP. 304). - Fig.: Pre împărăţie de supt ruşine... a o desbate, şi-a sumes poalele. Aşeadară, în locul... să le numere bani... le-a arătat anne şi oaste (CANT. HR.2 186). GR. 1. Pers. Sg. Präs. -met\ Konj. să -meată, Imperat. -mete, Perf. -mesei, Part. -mes, Ger. -meţând. Nbf. a sumeca, Präs, sümec (PUŞC. EW. 1692). ET. lat. submRto, -ere, in dieser Bdtg. weder im Lat. noch sonst im Roman, erhalten; a sumeca ist Kreuzung von a sumete u. a sufleca. sumeţ etc. siehe semeţ etc. sumui Präs, -iese V. tr. (1688 BIBLIA Sir 32, 9) veralt.: (be-)rechncn. ET. zu sumă. sumnă siehe sucnă. sumuţă Präs, -miiţ (1698 MINEIUL Dec. 22b) 1. V. tr. 1. hetzen; câinii die Hunde auf jdn. hetzen. 2. ugs. un copil etc. ein Kind etc. beschmatzen. Die betr. Person fährt mit dem Kopf mehrmals schnell über das Kind hin, ohne es zu berühren, u. bringt jedesmal, durch Einziehen der Luft durch die fast geschlossenen Lippen, einen schmatzenden Ton hervor, etwa wie beim Kußhandwerfen. Soll vor dem bösen Blick schützen. Baba ... lăpurcelul, îl scaldă... îl strânge de nas şi-l sumuţă, ca să nu se dioache, odorul (CREANGĂ0152; das Ferkel sollte der kinderlosen Frau das Kind ersetzen). 570 sünet II. V. intr. unui copil etc. ein Kind etc. schmatzen; siehe 1. 2. Eu l-am frecat (cahd) la ochi, l-am fräs de urechi, i-am sumuţal şi i-am pus frâul în cap (ISP. LEG.2 301). ET. Kommt in Bdtg. 2 nur in der Form a sumuţă vor, ist also wohl von a asmula zu trennen. Onomatopoet.; vgl. auch mhdt. smackezen, nhdt. schmatzen, ukr. smok-tati, serb. smoknuti, smokati, poln. smoktac. sumuţâre PI. -ţări S. f. (1703 GCD) 1. Fletzen; Aufhetzen N. 2. Beschmatzen N., vgl. a sumuţă I. 2. ET. a sumuţă. sun S.n. (16. Jh. PS. SCH.) LV. Klang, Schall M. Peripamitea lui cu suru (PS. SCH. 9,7). Turbură, adăncatul măriei, în surul undelor ei cire va sta? (PS. SCH. 64, 8). GR. TR. sunr, sur. ET. lat. sönus. SG. ALR IEI, MN 6858, 8. suna Präs, sun (16. Jh. PS. V.2 82, 3) 1. V. tr. 1. (er-)klingen, -tönen, -schallen lassen. Sunaţi oala, ca să vedeţi de e spartă (GLOS. AC.). (Apa) dă de-a dura piefricelele din matcă şi le sună ca pe nişte zurgălăi auzite din depărtare (DEL. S. 13). Jiul... sunându-şi nahlapii de stânci c-un zgomot de fanfară (VLAH. RP. 99/100). - Fam. a suna cuiva spinarea, cocoaşa etc. jdm. den Buckel voll hauen. 2. (clopotul, clopoţehd) (die Glocke) läuten, klingeln, schellen; a suna alarma Alarm geben. 3. cuiva c. la ureche, urechi jdm. etw. ins Ohr blasen, zu hören geben, zu Ohren bringen, zutragen. Nu înţeleg ce tot îmi suni la ureche (GLOS. AC.). De azi înainte nu-mi suna-n urechi Ca să-mi câştig pâinea din cârpituri vechi (PANN PV. M. 1,33; der Flickschuster zur Frau). Sunase câţiva, (boieri) la urechile lui Vasile Vodă acestea (MIR. COSTIN, LET.2 1, 322). 4. verlauten lassen, unter die Leute bringen. Iacov Vasile ... au început a sunare cum este nepot lui Despot (NEC. COSTIN, LET.1 I, App. 60) I. ließ das Gerücht verbreiten. O slugă a lid ... i-au spus de toate ce se sunase în târg şi la curte (MIR. COSTIN, LET.21,324) was man ... gemunkelt hatte. 5. stingerea, atacul etc. den Zapfenstreich, zum Angriff etc. blasen. El aude în depărtare un fluier păstoresc ce sună cu didceaţă un cântec de dor (AL. PP. 93). Cu muzică înainte sunând marş, Meleli întră în oraş (C.NGR. OP. 1,31). II. V. intr. 1. (er)klingen, -tönen, schallen; (von Glocken) läuten; de intrare (în clasă), de ieşire (din clasă) zum Beginn, Schluß der Stunde läuten. Sună es läutet. A suna din fluier, bucium, trâmbiţă etc. die Pfeife, den Dudelsack, die Trompete etc. blasen; de stingere e/oden Zapfenstreich etc. blasen. (Mihu) o frunză de fag smuncea Şi-nlre buze o punea Şi suna hoţiş din ea (AL. PP. 208). Alte dăţisuna zăvorul; Lina pe furiş ...la mine-n prag venea (COŞBUC 9). Puse prunca a cânta, Codrii puseră-a suna (AL. PP. 24). Ulicioara-i strâmtă şi, din ziduri vechi, Vorbe, râs şi plânsei sună în urechi (EMIN. O. IV, 364). Midte frec pe dinainte, In auz ne sună midte (EMIN. O. I, 194). înşirând cuvinte goale Ce din coadă au să sune (EMIN. 0. I, 226; von Versmachem). Butia goală sună mai tare leere Tonnen geben großen Schall. Ii sună spinarea, cocoaşa etc. er hat den Buckel voll (von Schlägen). Cântecid sunăfrumos das Lied klingt schön. I-a sunat cuiva ceasid (morţii) sein letztes Stündlein hat geschlagen. A suna la uşa cuiva an jds. Tür klingeln. 2. lauten. Hotărârea suna astfel das Urteil lautete wie folgt. Şi-i cununaţi împreună După cum şi legea sună (PP. MAR. NUNTA 412; Hochzeitslied). ET. lat. söno, -ăre. SG. ALR M, MN 6857,8; 3915,143; SN V, K. 1460, 1461. sunare PI. sunări S. f. (um 1660 STAICU 65) 1. Klang M.; Klingen, Tönen, Ertönen N. A fi'undzelor sunare şi a pădurii răzsunare (CANT. IST. 59). ET. a suna. sunătoare S. f. (1783 BENKÖ 425) 1. MUNT. OLT. DOBR. TR. Johanniskraut N. (Hypericum perforatum; B.); als Heilpflanze sehr geschätzt. Unt de sunătoare Johanniskrautöl, Rotöl. 2. von anderen Pflanzen: Pippau M. (Crepis foetida; BR.); Bartklee M. (Dorycnium herbaceum Vill.; BR.); de munte Katzenpfötchen N. (Gnaphalium dioicum; CRĂIN.); schimbăcioasă Sonnenröschen N. (Ilelianthe-mum mobile; CRĂIN.); TR. Bilsenkraut N. (Hyosciamus niger; BR.); BUCOV. Klappertopf M. (Rhinanthus; PANŢU). GR. sănitoare (B.); sanitoare (CRĂIN.). ET. offenbar lat. (herba) *sanatoria „Heilkraut”, von lat. sanäre „heilen”, dessen Stamm noch in istrorum. sär satâr (t) PI. -târî S. m. (1762 GHEORGACHI) ehemals Lakai M. bei den Türken, gingen zu mehreren bei Aufzügen dem Würdenträger voran. Dinapoia acestora stau satârii şi ciohodarii cu zapciii lor pe rânduială (GHEORGACHI, LET.2 III, 307). Lefile ciohodarilor, şatărilor, a copiilor din casă (DOC. 1773, URIC. IV, 25). GR. satâr, -rciş, sătâraş (FIL. CIOC. 29 u. 346), satiraş (FOT. 111,311). ET. türk, satir (ZENKER 537 b); satâr etc. nach ngr. Aussprache. şator S. n. (1695 MOLIT. 88a) veralt.: Zelt N. ET. magy. sâtor. şatrânge PI. -trangi S. f. (1765 IORGA S. D. XI, 61) veralt.: Schach N. Table pentru jocul de şatrange (FIL. CIOC. 144). în şatrange schachbrettartig kariert, gemustert. Patru coţi atlaz în şatrange (DOC. 1790, Ş. INFL. I, 336), sandrace (DOC. 1790, Ş. INFL.), sandraci (GORJ. 133), şatrangiu (POEN. I, 531), şafrance (CIH. II, 615). ET. türk, şatranq, satranq. şatră PI. şetre S. f. (16. Jh. PS. SCH.) 1. LV. Zelt, Zeltlager N. Edom din şat?-ă abia aşteaptă Să vie Zmail cu oaste lată (DOS. PS. V. 82,17; Ps 82, 7). Später bes. für die Zelte der nomadisierenden Zigeuner (ţigani de şatră). Pe câmp ardea un foc mare în jurul căruia erau aşezate multe şetre de ţigani (I. NGR., CL VII, 45). A umbla cu şatra mit Sack und Pack umherziehen. Pe când aceştia (anglosaxonii) se mulţămesc să strice efectul monumentelor prin prezenţa şi exclamaţiile lor, americanii îşi fac şatră în ele, le monopolizează (IORGA AM. 108). 2. MUNT. TR. (Kram-, Markt-, Meß-)Bude F. Săracele şetrele, Cum mărităfetele! De n-ar fi armean cu şatră, N-ai vedea j'ată gătată (I. -B. 424). (Alaiul) trecu şi prin piaţa mare unde şetrele precupeţilor, scaunele măcelarilor şi tarabele gelepilor... erau închise în ziua aceea (ODOB. MV. DC.L 5). 3. TR. MARAM. Veranda F. (VICIU, ŢIPLEA, WEIG. JB. VI). GR. PI. şetri (BUD). ET. osteurop. Wort: asl. (in jüngeren Quellen) satiră, bulg. satăr, -tra, şerb. sator, -tra etc.; desselben Ursprungs wie türk, qadir (bulg. âidăr, serb. cador etc.). SG. ALR II/I, K. 234, 258, 259, 260; MN 3819,3822, 122. şaua siehe saf şaugău siehe şalgău. savana etc. siehe şabana. şavgău siehe şalgău. sagaci Adj. (1645 HERODOT 144) veralt. ugs.: lustig, spaßhaft. Mihai Vodă... se arăta blând şi şigaci cu toţii (NECULCE, LET.2 II, 289). Unii dintre meseni, cari sunt buni cântăreţi şi totodată şi şagaci... încep a cânta câte-un cântec glumeţ (MAR. NUNTA 682). GR. şagaci, şigaci. 586 şchioapă ET. şagă. SG. ALR SN V, K. 1242. şăgalnic Adj. (1825 CANT. SCRIS.) MOLD, scherz-,spaßhaft, schelmisch, schalkhaft. Când beau vin, voiosul Bahus ... în inima mea răvarsă Tot şăgalnicul său duh (CL VIII, 283). GR. şăgalnic, şegalnic (CANT. SCRIS. 284). ET. şagă. SG. ALR SN V, K. 1242. şăgârt PI. -gârţi S. m. (um 1890 POP. NUV.) BAN. Lehrling M. GR. şagărt (POP. NUV. 39), şogârt, jăgârt. ET. vgl. türk, şa gir, bulg. sagert, segart, serb. segrt. SG. ALR SN ÎI, K. 500. săgui etc. siehe şugui etc. şăicâr PI. -cari S. m. (1793 Ş. INFL. I, 333) BAN. veralt.: Bootsmann, -flihrer M. GR. şeicar. ET. şaică. SG. ALR SN III, K. 843. şăiculiţă siehe şaică GR. şălişor siche şal. şăluţ siehe şal. şănţui Präs, -iese (um 1640 URECHE) I. V. tr. veralt.: mit Pfahlwerk, Schanzen umgeben, verschanzen. Şi am şenţuil (via) şi am răsădit viţă bună, rodnică (BIBLIA 1688 Js 5, 2). II. V. refl. (Moldovenii) cu toate puştile au început a batere într-înşii (în turci); ce nemică nu le stricau, că se şenţuise bine (URECFIE, LET.2 1, 228). GR. şenţui. ET. şanţ1. şănţuit (1688 BIBLIA Jos 11, 13) 1. Adj. veralt.: verschanzt, befestigt. II. S. n. Graben N. (ŞINCAI E. 115). ET. a şănţui. şătrâr PI. -trâri S. m. (1443 DERS) veralt. u. ugs.: 1. ehemals militärischer Rang, etwa dem eines Feldzeugmeisters entsprechend, dann bloßer Bojarentitel ohne Amt; Zeltmeister M. (des Fürsten). Die Zelte des Fürsten standen unter der Verwaltung des şetrar mare, der zu den boieri de divan gehörte u. in der Rangordnung zwischen pitar mare u. armaş mare stand. Szetrar magnus (CANT. DESCR. II, 6). 2. nomadisierender Zigeuner. Toţi ţiganii se strângea ... cu femei, cu mici, cu mari, cu şetrari şi lingurari (TEOD. PP. 264). 3. TR. Textilhändler M. GR. şetrar, şatrar. - Dim. şătrărel (DIR). - S. f. şătrăreăsă, şătrăriţă, şătrăroăie. ET. şatră. SG. ALR II/I, K. 260. şătrâş PI. -traşi S. m. (1817 COD. CAL.) nomadisierender Zigeuner M. Robii domneşti, şatraşi de laie, lingurarii, ursarii şi lăieşii (COD. CAL. 175). GR. şatras, şetraş. ET. şatră. şătrărie PI. -rii S. f. (1857 POL.) Amt N., Stand, Rang M. des şătrar. GR. şetrărie (POL.). ET. şătrar. şătrăriţă etc. siehe şătrar. şâşâi (1888 ION. SUP.) I. V. tr. un copil einem Kind sch! zurufen (um es zu beschwichtigen), pc. jdn. an-, wegzischen (PAMF. AGR. 258). în timpul cât un naş ţine în braţe pe un copil la un botez, să nu-l şişiască dacă plânge, căci îi şişie norocul (ION. SUP. 26). II. V. intr. pfeifen, sausen. GR. Präs. -iese u. şâşâi; şişii, şişăi, şâşăi. ET. onomatopoet. SG. ALR SN III, K. 737. şcâpie siehe scabie. şcătulă PI. -tuli S. f. (1703 GCD) TR. Schatulle F., Zierkästchen N. O scătulă dă răipielţ (B.). GR. şcătuie (ŞINCAI E. 214), şcătulă, PL auch -tăie. - Dim. şcătuluţă (IS. u. B.), -liţă. ET. mlat. scatula, it. scatola, durch multiple Vermittlung. Vgl. scatolcă. şcheau PI. şchei S. m. (1448 DERS) LV. Slawe, Bulgare M. Şcheii... luase Ţara de Jos, Diiul şi Ohridul (MOXA, HC I, 373). Adjektiv.: Spurcatul acela, ca un batgiocurit de om prostac şi schiau şi cu totul ţărănesc, îl puse gios de-l bătu fără milă (DOS. VS. Dech. 29; 244 a) dumm, ungehobelt und vollkommen bäurisch. - Oft auch Bezeichnung für Kolonisten verschiedener Nationalität, die aus dem süddanubischen Raum stammen. TOPON. Şcheaul (1505 BGL). GR. schiau. ET. roman, sclavus = mlat. slavus „Slawe”; vgl. it. schiavo, frz. esclave etc. şchienesc Adj. (1620 MOXA) bulgarisch, slawisch. El ...fugi la domnul şchienesc (MOXA, HC I, 378). GR. şchiesc. ET. şcheau. şchioapă PI. şchioâpe S. f. (1626 DRHA XIX, 128) (kleine) Spanne (Abstand zwischen gespreiztem 587 şchiop Daumen u. Zeigefinger); vgl. palmă 2. La o şchioapă în jos de icoane sfârâie candela (DEL. S. 8). GR. sceoapă (BOBB), MUNT. şchioapă; şchiop (RETEG. POV. 111, 63). ET. şchiop. Beim Messen mit der Spanne machen die abwechselnd gespreizten u. wieder mit den Spitzen aneinander gelegten Finger Bewegungen, die denen eines Hinkenden ähnlich sind. şchiop Adj. (1551/3 ES) lahm, hinkend. - Substantiv.: Orbii văd şi şchiopii îmblă (BIBLIA 1688 Mt 11, 5); vgl. a nimeri I, orb. GR. sceop (BOBB), MUNT. şchiop', ebenso die Ableitungen; scop (ES 56a; Mt 15, 31; CORESI TE4 38a; Mt 18, 8). ET. lat. *excloppus·, das Simplex cloppus, woraus afrz. prov. dop, ist in Glossen belegt; das Präfix zeigen alb. shqepet id., frz. ecloper „lahm machen”. SG. ALRI/I, K. 71; II/I, K. 115; SN II, K. 327. şchiopa Präs, -pez (16. Jh. PS. SCH. 17, 46) I. V. intr. lahm werden. Preotul întru preoţiia lui de va orbi ori va şchiopa (PRAV. GOV. 19 b). împăratul l-a întrebat Cum de-i ciunt şi de-o şchiopat (SPER. AN11,19). - Fig. Fiii streini s-au învechit şi au şchiopat din cărările lor (PSALT. RÂMN. 17,48; iyfiiX jivină, mărunţişuri etc. SG. ALR II/I, MN 6864, 9; 6865, 9; SN III, K. 707, 737. şuicrâre PI. -rari S. f. (1688 BIBLIA) Î. Zischen N. (KLEIN). 2. Pfeifen N. (B.). 3. LV. Spott M., Schande F. (BIBLIA 1688 Jr 18,16). ET. a şuiera. şuierât (1683 DOS.) 1. Adj. 1. zischend. 2. ausgepfiffen, -gezischt (POL.). Bazaochiul ista ... tăvăleşte pânza cu picioarele lui, joacă pe dânsa ca un curcan şuierat (AL., CL V, 144) wie ein durch Pfeifen aufgeregter Truthahn. II. Adv. 1. zischend. Cineva ... îl întreabă şuierat:,, Tu eşti?” Eglasul ei (DEL. P. 48). 2. pfeifend. 618 şură III. S. n. PI. -râturi Zischen N. GR. şuiurat (DOS. VS. Oct. 23; 79a). ET. a şuiera. şuierătură PI. -türi S. f. (1688 BIBLIA Ri 5, 16) î. Zischen N. 2. Pfeifen N. ET. a şuiera. şuieret PI. -rcte S. n. (1683 DOS.) Zischen N. Audzând şuieretul zmeilor, ne-am astupat urechile, că nu puteam răbda şuieretele lor (DOS. VS. Oct. 23; 79a). ET. a şuiera. şuierici PI. -rice S. n. (1649 MARD.) OLT. MUNT. Flöte F. ET. şuier. şuiet PI. şuiete S. n. (1887 DEL. T. 64) poet.: (sanftes, leises) Rauschen, Flüstern N. E linişte, n-auzi decât şuietul Oltului (VLAH. RP. 129). Frunzişurile sărace prin care vântul se strecura cu un şuiet domol (SAD. POV. 143). ET. onomatopoet. şuieţ Adj. (1909 RCM.) schlank. O dihanie în patru picioare, şuiaţăşi frumoasă (RCM. SĂRB. 112; vom Wiesel). ’ GR. f. şuiâţă. ET. şui1. şuiţă PI. -iţe S. f. (1868 BARC.) Nagetier: Ziesel M. (Spermophilus cit.; OD. PS. 219), Blindmaus F. (Spalax Typhlus; CRĂIN.); Eidechse F. (Sciurus vulg.; DLR). Nod gura ciorilor, a garoilor, a şuiţelor şi a toate lighioanele cari scot porumbul (PAMF. AGR. 70; Zauberspruch gegen Schädlinge des Feldes). GR. şuiţă. ET. viell. zu şui1. şuldeu etc. siehe şoldan. şuier PI. şuieri S. m. (1754 PROTOCOL II, 43b) veralt. 1. MOLD, fam.: Schwindler, Mogler M. (beim Kartenspiel, dann überh.). Ghidi, şuier viclean (AL. OP. 1,840; zujdm., der dem Sprecher beim Hausverkauf eine schikanöse Klausel in den Vertrag gesetzt hatte). 2. Lehrling M. GR. şulăr. = Lehrling M. ET. vgl. russ. suler, poln. szuler, tschech. suler. şuier ie PI. -rii S. f. (1839 C. NGR.) veralt. MOLD, fam.: Schwindelei, Mogelei F. (beim Kartenspiel, dann überh.). (El) începu a lua seama pontalorilor săi şi îi văzu că îmbiau cu furat şi cu „şulerie”(C. NGR. 79). ET. şuier. şumăn Adj. (16. Jh. PS. V.2 77, 65) bes. TR. etwas berauscht, angesäuselt. Poate că te-am şi mai bătut, când eram cam şumăn (RETEG. POV. III, 85). Şi ca din somn sări Domnul rumăn Ca de vin ce-i aburit şi şumăn (DOS. PS. V, 77, 200; Ps 77, 65). GR. şumen (B.; POL.). ET. ksl. sumînă. şumeni Präs, mă -nésc V. refl. (1825 B.) TR. sich betrinken. ET. şumen (şumăn). şumoiâg etc. siehe şomoiag. şuncă PI. şunci S. f. (1788 MOLNAR SPRACHL. 379) Schinken M. Mă îndemnară... să iau ceva uscături: salam, sardele, şuncă (ISP., CL XVIII, 207). GR. TR. BAN. şoncă (B.). - Dim. şunciiţă, şunculiţă. ET. dt. dial. Schunke. SG. ALR SN IV, K. 1126. supăr Adj. (1825 B.) TR. bes. von Pferden: wild, unbändig. ET. vgl. a şupi. şupi Präs, -pèse u. şup (1589 ŞERBAN CORESI PS. 24, 16) I. V. intr. (über jdn. od. etw.) herfallen, (auf jdn., etw.) losgehen, stürzen. Cum le aduc (săracii) banii şi pungile, ei (iubitorii de argint) şupesc dă le numără ei singuri (INV. 1642, CCR 161). II. V. tr. veralt.: hastig ergreifen, aus den Händen, an sich reißen, plündern (HC I, 304). III. a se şupi sich stürzen. ET. unbek. // dt. dial. schuppen. şupuri Präs, -résc V. refl. (1705 CANT.) MOLD. BUCOV. sich (heran-, davon-, durch-) schleichen. Lupul, dară, de departe prin iarbă şipurindu-să şiprepântece târâindu-să... spre herghelie să trăgea (CANT. IST. 62). (Soldatul) să şupureşte la fereastra fetei şi bate uşurel (SEV. POV. 167). Ies din casă cu chip că mă duc la scăldat, mă şupuresc pe unde pot şi când colo mă frezesc în cireşulfemeii... (CREANGĂ, CL XV, 6). GR. şipuri (CANT. 1. c.). ET. unbek. şurâr PI. -rări S. m. (1823 BOBB) veralt.: Scheuerwächter M. GR. şurariu (B.). ET. şură. şură PI. şuri S. f. (1551 DERS) 1. Scheune, Scheuer F. Clăiile de grâu şi de fân ...se adună la şuri (FR.-C. MOŢII 25). Aide, mândră, de-mi dă gură, Că-ţi dau tot ce am în şură (I.-B. 78). Cu gura cât o şură (ŞEZ. I, 241) so groß wie ein Scheunentor. 619 şurină 2. Geräte-, Wagenschuppen M. 3. MOLD, (de Jan Heu-) Triste F., hat die Form der Strohtriste (gireadä, s. d.). GR. Dim. şuriţă, PI. -rite (B.). ET. mittelb. ahd. sciura, scür, mhd. schiure, schür, vgl. sieb, -sächs. schyren. SG. ALRII/I, K. 213, 262; MN 6867, 9; 3827, 123; SN I, K. 66, 68, 115, 118, 133, 138; II, K. 392, 393, 400. şurină PI. -rine S. f. (1725 URIC. XIV, 215) MOLD. Landstreifen M. (Proprietăţile rezeşilor) pe încetul s-au micsural prin vinderea şurinelor ce le compunea (SUŢU NOT. 80). ET. vgl. şurincă (şirincă). SG. ALR SN I, K.’ 8. şurincă siehe şirincă u. şurină. şuriţă siehe şură. şurlui Präs, -iese u. şurlui V. tr. (1703 GCD) TR. BAN. MARAM. BUCOV. scheuem, mit Sand ausreiben; fig.: (aus)schelten, schimpfen (B.). ET. magy. sürol. SG. ALR II/I, MN 3930, 149; ALR SN IV, K. 1234. şurţ siehe şorţ. şurub PI. -ruburi S. n. (1683 DOS.) Schraube F. Dacă ea (natura) n-o va dezvălui, Şuruburi, pârghii taina nu-i vor prinde (GOR. FAUST 31). Ne luam la hârjoneală... până ce era nevoită biata mamă să ne facă musai câte-un şurub două prin cap (CREANGĂ, CL XV, 3) uns ein paar Mal zu zausen, eig. das Haar zu drehen, bis es schmerzte. Fam. a întoarce şurubul schlau manövrieren, einen schlauen, geschickten Streich ausfuhren. Ţiganul... se bălea cu gândul Ce şurup să-ntoarcă, ce negustorie (SPER. AN. 1892 I, 140). Mi-a întors şurubul, ba încă bine (AL., CL V, 163) er hat mich reingelegt. GR. -rüp, şrub (DOS. VS. Oct. 19; 73b, Ian. 29; 45a), TR. şrojXWB.), şuruf şorof şoroflu, PI. -roăfe, -roâfle. - PI. auch şurube. - Dim. şurubel, -but. ET. mittelb. mhd. schrube\ vgl. russ. săirup, poln. szrub(a) etc. SG. ALR II/I, K. 290; ALRSNI, K.21,174,179,236, 263; SN II, K. 543, 550, 560, 562, 563. şurubel siehe şurub. şurubelniţă PI. -belniţe S.f. (1852 STĂM. W. 625) 1. Schraubenzieher M. 2. Werkzeug zum Schneiden von Gewinden: Schneidkluppe F. 3. Flügelmutter F. der Kelterpresse (DT. 82). GR. -pein iţă. ET. şurub. SG. ALR SN II, K. 563. şurubui Präs, -ieşc V. tr. (1839 VAIL.) an-, festschrauben; fig. a şurubui drehen (und wenden). O şurubuieşti ş-o întorci cum îti vine la socoteală (CREANGĂ, CL XI, 29). GR. şurupui. ET. şurub. şurui siche şiroi. surüturi siehe şart. t 7 şuşaneă PI. -nele S. f. (um 1775 DUM.) Gewehr N. mit langem, gezogenem Lauf, bei den Bal-kanvöllcem. Odaia, lui (era) un arsenal, trei patru şişa-nale totdeauna încărcate până la gură, săbii, iatagane ... acopereaupăreţii (GHICA 264). Nasturi de-argint că scotea De-ncărca o şuşanea. Şi-n Codrean o slobozia (AL. PP. 89). Turcii... da şi ei vârtos din cetate cu tunurile şi şâşănelele (DION., TEZ. II, 181). GR. MUNT, auch şişinea; MOLD. şişhanea (DUM., Ş. INFL. I, 338), şişhanea (BELD. ETER. 16 u. 78). ET. türk, şişhane. şuşăniţă PI. şuşăniţe S. f. (1672 GHIB. I. Z. 111/11,137) MOLD. Streifen M. (Stoff, Leder, Land etc.). Voinicul ... îi cuprinse mâinile (cucoanei), i le lăţui c-o şuşăniţă de piele (SAD. POV. 261). Fă o turtă de aluat... întinde-o cu un sucitor ... tai-o şuseniţi de-a lungul (DRĂGH. REŢ. 95). GR. şuşeniţă, şuşăniţă. - PI. auch şuşăniţi. ET. unbek. // vgl. bulg. susenica (Streifen Trockenfleisch). SG. ALR SN I, K. 8. şuşlete PI. -şleţi S. m. (1839 VAIL.) OLT. MUNT. Wagen-, Schoßkelle F. GR. şişlete, şuşleţ. ET. sieb, -sächs. sos-leter (ARVINTE). şuşoti Präs, -ţese V. intr. (1838 C. NGR.) flüstern, zischeln. Nu e vorbă decât de noul venit; şuşotesc, vorbesc, născocesc, alcătuiesc (C.NGR. 252). Frunza şoşotia Cântec de-aievea (PAMF. CDT. 45). GR. şoşoti. ET. onomatopoet. wie a şuşui; vgl. jedoch auch frz. chuchoter. şuştâc PL -taci S. m. (um 1690 MIR. COSTIN) ehern, poln. Münze: 1. Sechser M., Scchsgroschenstück N. (KLEIN; B.). 2. Vierkreuzerstück N. Şăşlacul cel de patru bani. leşeşti (MIR. COSTIN, LET.1 I, 25). Pagubă de un şustac (MF 1,471). GR. şăştac. ET. vgl. poln. szoslak, magy. sustâk, susztâk. SG. ALR SN IV, K. 1017. şuştâr etc. siehe şiştar etc. 620 şvăbesc şuşui Präs, -iésc u. şuşui V. intr. (1839 VAIL.) wispern, raunen, flüstern. Ele se numesc strige... pentru că şoşăiesc noaptea într-un chip înfiorător (MAR. NAŞT. 70). GR. şoşoi, şoşăi. ET. onomatopoet. SG. ALR II/I, MN 6880, 11. şuşuire PI. -iri S. f. (1814 ŢICH. 400) Wispern, Raunen, Flüstern, Säuseln N. ET. a şuşui. şuşuit S. n. (1862 PTB.) Säuseln, Flüstern N. N-avea să scoată capul în lume Sultănica ... că începeau şuşuitul şi ponoasele (DEL. S. 14). ET. a şuşui. şuşuitură PI. -türi S. f. (1885 ISP.) Wispern, Raunen, Flüstern N. Baba oarbă, ascultă şi, încotro i se pare ei că aude şuşuituri ori râsete, într-acolo se îndreptează (ISP. JUC. 24). ET. a şuşui. şut siehe ciut. şută siehe ciută. şuteălă PL -télé S. f. (MS. 1654) schmeichlerisches Zureden, Schmeichelrede F. (Mihnea) cu multe amăgele şi şutele şi cu grele jurământuri să lega cu boierii ...că nu-i va omorî (MS. 1654, GCR 1,171). ET. a şuteli (şutili). şutelitor (t) PI. -töri S. m. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. 11,216) Schmeichler M. ET. a şuteli (şutili). sutéu (um 1700 LEX. MARS.) I. S. m. TR. veralt.: Bäcker M. (LEX. MARS.; B.). II. S. n., PI. -téi Backofen M., -haus N. ET. magy. siilö„Bäcker, Backofen, Backhaus”. SG. ALR SN I, K. 247. şutili Präs, -lèse V. tr. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. II, 339)pc. veralt.: jdm. schmeichlerisch Zureden, jdn. bereden, verlocken, verfuhren. Să o şutilească (pre muierea lui) până va pleca singură cu sine de să va da spre dezmierdăciunea bărbaţilor (INDR. 108). Diavolul ...se nevoieşte ... cu cucerie să şutilească sufletele oamenilor (ÎNDR. 586). GR. MARD. auch şuteli. ET. unbek. şutilire PI. -liri S. f. (1649 MARD.) veralt.: Schmeicheln N., Verführung F. ET. a şutili. şutilitură PL -türi S. f. (1581 CORESI OMIL., 291) veralt.: Schmeicheln N., Verführung F. ET. a şutili. şuvăi etc. siehe şovăi etc. suveälä siehe şovăială. t * suvcälnic siehe şovăielnic. şuviţă PL -viţe S. f. (1580 BGL) 1. de păr (Haar-)Strähne F. Ţine ... trandafirul ista de la mine... i-am învălit coada cu o şuviţă din părul meu ca să nu te în ghimpi (NĂD. NUV. 1,125). De vei împleti cele 7 şuviţe (σειράς) ale capului mieu cu torlu (BIBLIA 1688 Ri 16, 13). Daher von Ähnlichem: 2. Streifen M. Pe copaci, şuviţe lungi de neguri se târâie încă (IORGA AM. 185). Limbile (balaurului) muiete în sânge, vărgate cu şuviţe de venin (DEL. S. 90). ET. unbek. SG. ALRM EI, K. 15; ALR SN I, K. 8; SN IV, K. 1126. suvâi siehe şovăi. I ’ şuvoi PI. -voâie S. n. (1681 DOS. TR.) FlutF., Strom, Schwall M. Timus înainta... mereu spre dânsa despicând şivoiul tulbure şi repede (GANE, CL VII, 97; vom Sereth). Nourii spărgându-se într-un şuvoi de ploaie (GANE, CL II, 93). în timp ce-i curge vorba ca un şuvoi din gură (I. NGR., CL IX, 62). Oraşul Tetuam are aspectul unui şioi de ziduri albe care s-ar pogorî între două dealuri (AL., CL VIE, 115). Leşii se năpusteau şuvoaie, prădănd şi arzând (SAD. POV. 2). GR. şivoi, şioi, şiu (DOS. TR., DLR). - PL (selten) -voiuri. ET. siehe şiroi u. puhoi. SG. ALR SN I, K. 12, 30; III, K. 823; VI, K. 1840. şvab1 PI. şvabi S. m. (1898 ENC. ROM.) BAN. TR. BUCOV. (Küchen)Schabe, Schwabe F. (Blatta orientalis). GR. şfab. ET. dt. Schwabe. SG. ALR SN III, K. 747. şvab2 PI. şvabi S. m. (um 1812 ŞINCAIHR. III, 351) (Banater) Schwabe M., sonst Schwabe = suab. GR. şfab. S. f. şvâbă, şvăboâică. ET. dt. Schwabe. şvarţ PI. şvârţuri S. n. (1899 CARAGIALE C. F. R.) veralt.: schwarzer Kaffee, Schwarzer M., nach europäischer Art zubereitet (i. Ggs. zu cafea turcească). GR. şfarţ, jvarţ. ET. dt. schwarz. şvăbesc Adj. (1825 B.) schwäbisch. 621 şvăboâică GR. şfăbesc. ET. şvab2. şvăboâică siehe şvab2. şved PI. şvezi S. m. (um 1640 URECHE, LET.11,178) veralt.: Schwede M. Craiul goţâlor, ce le zâc acmu şvez, fiind arian cu toată limba lui (DOS. VS. Noe. 1; 98b); jetzt dafür suedez. GR. sfet, svet, cfved, cjfed, sved, svet. ET. poln. szwed, mss. sved. svezesc Adj. (1675 MIR. COSTIN, LET.1 I, 253) veralt.: schwedisch. GR. Varianten wie bei sved. ET. sved. T t S. m. Konsonant und Buchstabe: un T mare, doi t mici ein großes Γ, zwei kleine t. ta siehe meu u. lată. tabac1 PI. -bâci S. m. (1628 DRHB XXII, 96) veralt.: Gerber M. La tabaci cine slujeşte, Pielea i se tăbăceşte (PANN PV. Μ. II, 38). Vgl. tăbăcar. ET. türk, (arab.) tabak, in allen Nachbarsprachen. tabac2 (1735 STINGHE I, 20) I. S. n. PI. -bâcuri (Schnupf-, TR, auch Rauch-) Tabak M. A trage, a priza tabac Tabak schnupfen. (Moşnegii) prizară tabac şi cerură cafele turceşti (TEL. SCIT 21). Fetele din Arpătac Mereu pipă la tăbac (I.-B. 452) rauchen. II. S. m. Tabakpflanze F. (Nicotiana tabacum; BR.). Tăbac rotund sau turcesc (Nicotiana rustica; B.). GR. TR. tăbac, tubac (B.), S. f. tăbacă. ET. gcmeineurop. Wort karaibischen Ursprungs (REW 8508 a). Nach Rumänien kam der Schnupftabak aus dem Westen, der Rauchtabak aus der Türkei, daher für ersteren tabac, für letzteren tutun. Ebenso poln. tabaka, ukr. -bak(a) „Schnupftabak”, poln. tytun, ukr. tjutjun „Rauchtabak”, ngr. ταμπάκος, dt. Tabak, frz. tabac, magy. tobäk, tubäk. SG. ALR SN IV, K. 1144, 1145. tabachérâ PI. -chère S. f. (1763 IORGA S. D. XI, 72) (Schnupf-, Rauch-) Tabaksdose F. (Vodă) au cerut tabac să bea. (Capigiul) Tabacherea i-au deschis Şi către Vod-au întins (EN. COGĂLN., LET.2 III, 279). Scoase tabacherea, învârti o ţigară şi ceru foc (RADUL. RUST. II, 275). GR. (t) tabachieră, tabachere, PL -chéri; veralt. tăbă-chérie (B.). ET. mittelb. it. tabacchiera, vgl. ngr. ταμπακιέρα, poln. tabakiera. tabachérnfta PI. -chémfti S. f. (1806 KLEIN) veralt.: Tabak-, Schnupfdose F. GR. tăbăcherniţă. ET. tabacheră. tabalhanâ (t) PI. -nâle S. f. (1837 DOC. EC. 667) Gerberei F. ET. türk, tabakhane. tabân1 PI. -bânuri S. n. (1845 AL.) veralt.: Damaszener Stahl (für die Herstellung von Säbeln). De brâu atârna o pală de taban împodobită cu aur şi rubine (BĂLC., Ş. INFL. II, 115). N-aş vrea nici săbii de Taban ... Nici lung covor de Ispahan (AL. POEZII I, 148). ET. taban (kihq). taban2 S. n. (1792 URIC. IV, 132) 1. MOLD. Brandsohle F. 2. MOLD. Verbrämung F. aus Schafpelz an Bauernmänteln. 3. Schlitten M., Sohle F. des Pflugs. 4. Sohlbalken M. 5. veralt.: Feigenkranz M. ET. türk, taban „Sohle”. SG. ALR II/I, K. 224, 227; SN I, K. 22. tabar siehe tâmbar. tabără PI. tabere S. f. (1581/2 PO2 232; Ex 16, 13) 1. Gesamtheit Lagernder: Lager, bes. Feldlager N. Şi împărţi (Iacov) norodul ce era cu el şi boii şi oile în doaoă tabere (BIBLIA 1688 Gn 32, 7). Oastea râmle-nilor fiind obicinuită a întâmpina tabere de oşteni înarmate (MS. 1802, GCRII, 197). 2. tabără de care, de căruţe (Wagen-)Zug M. Tabăra de cară a poposit în Poiana Ţiganului (SAD. POV. 46). GR. tabăr (PS. 1651 Ps 17, 30, CCR 104), tabură. TOPON. Tabăra (1613 BGL 205). 3. Gruppe, Partei F. ET. türk./tatar. tabur durch versch. Vermittlung, vgl. asl. ta bord SG. ALR SN IV, K. 958. 623 tabel tabél PL -bêle S. n. (1763 PROT. AARON II, 96) 1. Tabelle F. (von Zahlen etc.). 2. veralt.: Bildseite, Tafel F. GR. S. f. -belä. ET. n. lat. labella, durch vcrsch. Vermittlung. SG. ALR SNI, K. 148. tabelă siehe labei GR. tabernacol PI. -näcolc S. n. (1831 HELIADEI, 358) Tabernakel N. GR. -näcul, -näclu, -nac. ET. n. lat. labenmculum, durch verseil. Vermittlung, tabet siehe tabiet. tâbic PI. tabii S. f. (1675 MIR. COSTIN, LET.11,250) veralt.: (Festungs-)Werk N., Redoute, Verschanzung F. (Minih) au rânduit soldaţi şi salahori de... aufacut şanţ şi labii (băşti de pământ) (NECULCE, LET.2 II, 408). Turcii, foarte tare au stătut împotrivă, dând de pe tabule zidurilor şi ei cu tunuri şi cu puşti (DION., TEZ. II, 220). (Românii) aduceau cu dânşii, din tăbiile Griviţei şi ale Plevnei... slava şi neatârnarea patriei lor (VLAH. RP. 27). GR. LV. PI. tâbii. ET. türk, tabiyé; zur Betonung vgl. ngr. xa\m\a (MIKL. TE.). tabiét PI. tabiéturi S. n. (DOC. 1821) (gute od. schlechte) Gewohnheit F. (in Bezug auf Speise u. Trank, Schlaf, Kleidung, Spiel etc., insofern man darin Annehmlichkeit oder Bequemlichkeit findet), (gewohnte) Lebensweise F. (Boierii) şed. unii la nemţi şi alţii la moscali, unde au găsit mulţemirea lor şi potrivire tabieturilor lor (DOC. 1821, URIC. V, 96). Nu mai joc. (Se ridică.) „Până la 1 ". Nu pot. Sunt om bătrân. Am tabieturile mele (LECCA JUC. 80; sie spielten Karten). (Seivitorul lui c. Mihalache) cunoaşte bine tabieturile ministrului. Conul Mihalache ... nu obicinuieşle nici papuci, nici halat. Dimineaţa, cum se scoală ... se-mbracă din cap până în picioare (CARAGIALE SCIT 29). El se aşeză pe scaun, ceru cafea şi ciubuc, iar, dupăce-şifacu ,, tabietul”, aruncă o privire... asupra ţăranilor (FIL. CIOC. 115) nachdem er in aller Ruhe getrunken und geraucht hatte. De trei luni acum de când v-aţi însurat, aţi dus-o una cu ben-cheturile, cu zaifeturile. Ar fi vreme poate de a vă mai schimba tabietul (AL., CL IV, 316). în faţă se aşezau cu tabiet respectabile mame de familii (ZAMF. LN. 159; Schilderung eines Konzerts) sic setzten sich ... breit hin, machten es sich bequem. în aceeaşi seară e partidă de cărţi cu tabiet la cocoana d-lui primar (ROS. TROT. 74) eine gemütliche Kartenpartie. GR. bisw. -bét. ET. türk, tabiat. tabietlfu (1862 PTB) veralt. fam. I. Adj. 1. mit bestimmten Gewohnheiten. 2. mit feinem Geschmack.. II. S. m. PI. -Ui Feinschmecker M. Aceste zaharicale, precum spuneau acei fins gourmets, acei pricepuţi ta-bietlii, răposaţii bunii boieri (CARAGIALE SCH. 91). ET. türk, tabialli. tabinet S. n. (1896 VLAH.) Name eines Kartenspiels: Table nette. Stelian (se duce) la Mănăstirea Neamţului, unde are să joace toată vara tabinet cu stariţul Gherasi (VLAH. DAN II, 27). A face tabinet Table nette machen (alle ausgespiclten Karten stechen). ET. frz. table nette. tabla1 PI. -Male S. f. (1599 DRHB XI, 493) Platte F., auf der die Straßenhändler Eßwaren feilbieten; MOLD, überh.: PlatteF., TablettN. Simigiicu tablalele lor sferice puse pe cap (FIL. CIOC. 29). Ghiţă ridică tablaoa cu ceai (AL. OP. I, 1301). GR. Dim. tăblăluţă, PI. -hiţe. ET. türk, tabla. tabla2 (t) S. f. (um 1600 AA ist. 11/20, 465) Marstall M. (Hadâm-Saip) au luat un cal doi care i-au plăcut din toblaua hanului (CONST. CAP., MAG. IST. V, 140). Şi s-au ales de la împărăteasca mea tablă un armăsar ales (DOC. 1780, URIC. IU, 123; Übers, aus dem Türkischen). GR. tablă. ET. türk, tavla, nb. ist.abl (ZENKER 48b, 57c; REDH.2 128a) < lat. stabulum. tablä-bäsa S. m. (1762 GHEORGACHI, LET.1 III, 309) ehern.: reichgcschmiiclctcs Roß, das der Sultan aus seinem Pferdestall einem neuemannten Hospodaren schenkte. Caragea ... s-a făcut intrarea în Bucureşti cu alai domnesc, călare pe „ tahla-başa ” (GHICA 28). - Daher MUNT. fam. a dormi tabla-başa bequem ausgestreckt, behaglich schlafen. Nu e nici un cuvânt ca să stăm tixiţi ca sardelele 7 inşi înlr-un compartiment, iar în altul să doarmă tabla-başa un singur voiajor (VLAH. GV. 171). GR. tabla-baş (GHEORGACHI). ET. türk, tavla başi, wörtl. „Marstallhaupt”. tablă PI. table S. f. (1559 COR. IC. 4a; TRS XVI, 102) 1. Tafel, Platte F. Sui-te cătră mine în munte ... şi-ţi voi da tablele ceale de piatră, legea şi poruncile care le-am scris (BIBLIA 1688 Ex 24,12; Gott zu Moses). In fruntea cailor pun o tablă de fier... pentru fereală deglonţuri (MIR. COSTIN, LET.21,257) einen eisernen Schild. - Tăbliţă a) Schreibtäfelchen N. (C. NGR. 42); b) kleines Schild (mit Aufschrift). 624 tacâm 2. Blech in Tafeln, bes. Eisenblech N. 3. (Schul-)Tafel F. Cine înşira pe tablă mai repede decât el, formulele algebraice? (DEL. P. 24). 4. tabla lui Pitagora, bes. tabla înmulţirii Einmaleins N. 5. veralt. (auf ein Blatt Papier geschriebene Schul-) Aufgabe (zum Auswendiglernen). A schimba tabla eine neue Aufgabe bekomnen. 6. LV. Liste F. Făcând şi tablă anume de toţi preoţii i diaconii (DOC. 1776,MELPI. CPI.319). Vidra...din tabla amânduror monarhiilor să să radză (CANT. IST. 38). I-au scris (Mihai Vodă) pre oameni şi au dat tablele la visterie (NECULCE, LET.2 II, 289). 7. (Gemüse-)Beet N. (PAMF. JOC. II, 416). Această harpagică... sepune în pământ alcătuind „table” sau straturi {VAUT. AGR. 192). 8. Partie Tricktrack, PI. Tricktrack, Backgammon N. Se joacă piquet, écarté, chemin de fer, table (ROS. TROT. 63). (Cănuţă) ar fi lual-o pe Frosa la o tablă, ca să-şi mai uite (de necazuri); dar unde-i mai ardea coanei Frosei de table? (BASS. VULT. 45). Episcopul ... carele joacă în tavlii (INDR. 78). 9. veralt.: Rat M., Gericht N. (B.) Tabla crăiască königliche Gerichtstafel. 10. Honigwabe F. GR. In Bdtg. 8. PI. tavlii (INDR. 1. c.), tăblii (GLOSS, um 1600, HC I, 306), tăbliţe de joc (MARD.). - Dim. tăbliţă, -blîiţă (ANON. CAR.). ET. mittelb. lat. tabula, vgl. ksi. tabla, magy. täbla, span, tabla, frz. table; tăbliţe < asl. tablica; tavlii, tăblii < mgr. TaßXia. SG. ALR SN I, K. 9, 148, 273; SN IV, K. 996, 1034, 1053. tăblie siehe tăblie. tablou PI. -blöuri S. n. (1817 URIC. V, 28) 1. Bild, Gemälde N. 2. Tabelle, Tafel F. 3. Schalttafel F. ET. frz. tableau. SG. ALR SN I, K. 148. tabön siehe tabun. tabül (t) S. n. (1793 I. VĂCAR. 1.10., TEZ. II, 255) große Trommel F. in der türkischen Militärkapelle. GR. daül, PI. -liluri. ET. türk, daul, davul. tabulhanâ (t) PI. -nâle S. f. (um 1714 RADU GREC.) chem. türk., zumeist aus Trommlern bestehende Militärkapelle, wog. mehterhanea Hofkapelle. Au şezut amândoi, în scaune, şi au începui ...a zicere surlele, trâmbiţele şi a batere dobele, pe obicei, labulh anaua (NECULCE, LET.2 II, 244). (Craiul) mergând cu trâmbiţe şi cu tabulhanale şi cu tot felini de pompă intrând în sat (RADU GREC., MAG. IST. II, 169). GR. dahulhanea (MS. 1715, ARI4. ROM. II, 13), daulhanea (ARH. ROM. II, 86). ET. türk. tab(i)lhane, davulhane. tabulhangiu (t) PI. -hangii S. m. (um 1710 NEC. COSTIN) veralt.: Musikant M. in der türk. Militärkapelle. Străns-au (Curt-Paşa) mehterii şi tabulhanagii a ţării şi punea de bătea chindie în toate zilele în curte (NEC. COSTIN, LET.2 II, 112). ET. zu türk, davulcu. tabun PI. -bunuri S. n. (1848 AN II, 269) 1. (Pferde-) Weide, Koppel F. 12 falei şi 30 prăjini tabon necesar pentru păşunea cailor călăraşilor (MON. OF. 1878,2122). 2. Herde F. GR. tabon, PI. -boâne. ET. tatar. tabun, vgl. russ. poln. tabun. taburet PI. -rete S. n. (1832 GOL. CONDICA) Hocker, Schemel M., Fußbank F. GR. (t) S. f. taburetă. ET. frz. tabouret. tac1 PI. tacuri S. n. (1839 VAIL.) MUNT. Billardstock M. (wofür MOLD, achiu). ET. ngr. τάκος. tac!2 Interj. (1840 POEN. II, 702) meist wiederholt: tack! ahmt den Schall eines anschlagenden Dinges nach. Potcoavele calului roib sunau rar şi dulce pe şosea: tac-tac, tac-tac (SAD. POV. 143). (în moară) hadaragul toca regulat în teică, tac-tac, tac-tac (SAD. CR. 29). Iarna: tac, tac, prin copac; Vara: iuş, iuş, prinpăiuş (PĂSC. LP. 101; Rätsel: Axt u. Sichel). ET. onomatopoet. tacâm PI. -cărnuri S. n. (1762 GHEORGACHI, LET.2 III, 332) 1. Gesamtheit der Dinge, die zu einem bestimmten Zweck dauernd gebraucht werden: Ausrüstung, Garnitur F., Apparat M., Zubehör, Rüstzeug N. Im Deutschen entsprechen vielfach Zusammensetzungen mit Zeug, Werk, Geschirr, Gerät, wie Tischzeug, Pferdegeschirr, Jagdgerät etc. împăratul Alexandru ... trimiţând şi un general... cu o mie de ostaşi şi cu tunuri şiprăfărie, adecă cu tacâmul unui generalitet al oştirii (DION., TEZ. II, 231). (în casa mea se află) ca întregire a gospodăriei, tot tacâmul unui vânător înverşunat cum sunt eu (UR. BUC. 137). Grajdurile, ambarele şi şopru-rile cu toate tacâmurile de drum (OD. MV. 1896, 70) mit allen zum Reisen nötigen Gerätschaften. LM. echipament. - M-a trimes stăpânu-meu să-i opresc o odaie cu două tacâmuri (AL. OP. I, 735) ein Zweibettzimmer. Trăgându-i şi un misir a paşei cu faimos tacâm 625 taci-şi-nghite la scară (EN. COGĂLN., LET.2 III, 207) Pferde-geschiir. LM. hamaşament. - Un tacâm. (LM. serviciu) de porţelan ein Porzellanservice. O sobă oarbă, deasupra căreia era pusă o lavă cu tacâmul dulceţii şi al cafelei (FIL. CIOC. 285). Două tacâmuri de masă pânză de olandă (DOC. 1797, Ş. INFL.) Tischgamituren. Lăpuşneanulporunci să ridice masa şi să strângă tacâmurile (C. NGR. 127) das Tischgeschirr. Cată să pui un tacâm mai mult pe masă (AL., CLIV, 305) Gedeck. Câtva timp nu se auzi decât zgomotul tacâmurilor (XEN. BR. 33; Schilderung eines Mahls) das Geräusch der Gabeln und Messer. - LV. auch von Personen: Geleit, Gefolge. Vodă cu tot tacâmul curţii din boierii pământeni (ZILOT, Ş. INFL.) Hofbeamtenschaft. Noch um 1900: un tacâm de lăutari ein Musi kanten trio (bestehend aus Geige, Mandoline u. Panflöte). 2. veralt.: Mundstuck N. der türkischen Tabakspfeife. Ciubucul de iasomie cu călâf de mărgele si cu tacâm de chihlibar (UR. LEG. 353). 3. fam. von Menschen: Art, Sorte F., in Fällen wie: Camarazii mei de arme ţineau la început o atitudine expectativăfaţă cu mine; voiau, desigur, mai întâi să ştie ce tacâm, de om sunt (CL XVII, 68). Rufmeasca: Cât i-oi. lăsa (bărbatului meu) bani de jucat cărţile, a închide ochii. Anlohi: Aşa? De ăst tacâm e? Minunat! (AL. OP. I, 1686). ET. türk, takim. taci-şi-nghite S. invar. (1823 BOBB) Gericht N. aus in Butter gebackenen Teigflecken. Am mâncat cincizeci şi cinci de taşinghite (BOGD. POV. 113). GR. lalanghită, nananghită, taşinghite. ET. rum. Umbildung von gr. XaXayyryza (< türk. lalanga „süßes Omelett”) zu der Redewendung taci şi înghite „dulde schweigend”, vgl. a tăcea II. taclâ PI. -claie S. f. (um 1705 CORBEA PS. 50a) fam. gemütlicher Gedankenaustausch über alles Mögliche: Plaudern, Geplauder N., Plauderei F. Alteori, noaptea, ne puneam la taclale, până se făcea ziua albă (CREANGĂ, CL XV, 457). A sta la taclale plaudern. ET. türk, takla „Purzelbaum” paßt begrifflich nicht; vgl. şerb. tlaka (CIORANESCU 8444). taclit PI. -elite S. n. (1821 IORGA S. D. XXII, 47) veralt. 1. (schalartiger) Seidenstreifen, der als Gürtel oder Turbantuch gebunden wird. Ciocoii noştri... încinşi cu taclile aşezate astfel încât le acoperea pântecele şi o parte din piept (FIL. CIOC. 169). Legat la cap turceşte cu un taclit în vărguliţe (FIL. CIOC. 75). Boieri ... cu şaluri de taclit (UR. LEG. 205). Solche Gürtel wurden bis zur Jahrhundertwende von Dorfpfarrem getragen. 2. PL tăclite Gurte (PL), mit denen der Sarg ins Grab hinabgelassen wird (BUR., CL XVI, 10). GR. PL auch tăclite. ET. türk, taklit. tacrir (t) PL -criruri S. n. (1776 A. J. 85) 1. amtlicher Bericht M. însumi l-am văzut să scrie un tacrir la devlet (I. VĂCAR. I. I. O., TEZ. II, 294). 2. Protokoll N. Se va alcătui tacrir pentru starea în care se aflau (condicile) când i s-au dat (trimisului protopopului) (COD. CAR., Pentru înscrisurile stării civile 6). Prigonitoarele părţi dau înscrisurile şi tacrirurile lor judecătorilor (COD. COM. 1840, Art. 55). Cu o pază îndestulată, cu tacrilul lor înscris ... la Silistra i-au trimis (BELD. ETER. 97) mit dem Protokoll des Verhörs. Am auzit cu urechile mele pe logofătul mitropolitului luând tacrir vizitiului (FIL. CIOC. 231) mit dem Kutscher ein Verhör anstellen. GR. tacril, taclir. ET. türk, talerir. tact1 siehe tahl. tact2 PL tacturi S. n. (1814 AA ist. 11/22, 30) 1. Takt M., Zeit-, Tonmaß N. A bate tactul den Takt schlagen. 2. Tastsinn M. 3. Feingefühl N. GR. PL auch täcte. ET. frz. tact, dt. Takt. tactică PL tactici S. f. (1782 AA ist. 11/10, 391) Taktik F. ET. ngr. τακτική, dt. Taktik, frz. tactique. tacticos Adj. (1868 BARC.) mit überlegter Ruhe handelnd u. sich dabei an bestimmte Regeln, Formen haltend: gemessen, förmlich, würdevoll. Oft adverbiell: Tonul narativ al unui unchiaş deştept care ... încet şi tacticos ar prinde a deşira, ca de pe un mosor, firulfrumoaselor lui aduceri aminte (VLAH. GV. 197) langsam u. gemessen. Dan fuma tacticos, privind fix înaintea lui (VLAH. DAN II, 182) in gemessenen Zügen. Moş Simion ...se sui tacticos în podul morii (SAD. POV. 184) gemessenen Schrittes. Respectabilii şi tacticoşii boieri graşi... din vecinătate (SAD. CR. 249). ET. ngr. τακτικός, -κώς. tâfa siehe laf. taft siehe talii tafta PI. -tale S. f. (1508 DERS) Taft M. (PASC. LP. 117u. 145, FIL. CIOC. 215). O zaveasă de tafta albă (DOC. 1588, HC I, 199). Aducându-i în tipsie acoperită cu taftă roşie cheile târgului (NEC. COSTIN, LET.21,403). Bucăţi de atlazuri şi de tăfţi (NECULCE, LET.2 II, 199). Pe afară (prin curtea casei) era cum e tafta de curat (PAMF. PL. 106) draußen herrschte peinliche Sauberkeit (rein, eben, glatt 626 tahvil wie Seide). - Daher adverbiell: (BăuAnul) lipi bucăţică de bucăţică de-şi întruchipa feciorul (tăiat) şi prinse a-l adia cu frunza şi, pe unde-l adia, rămânea taftă curat (SEV. POV. 210) vollkommen geheilt. în Vinerea seacă ne-am trezit vindecaţi taftă (de râie) (CREANGĂ, CL XIV, 376 vollkommen von der Krätze befreit. GR. taftă; LV. PI. tăfţi. ET. mittelb. pers. tâftah, vgl. bcs. türk. rass. taftă, poln. tăfla. taftalog PI. -loâge S. n. (1881 CREANGĂ) fam. von großen u. dicken Büchern: Wälzer M. Cărţile (din biserică) ...le vedeam că sunt mari şi grele; nişte tavtalaghioane că ne ziceam noi băieţii: „ Mult tiAebuie să ştie dascălul Dumitrache, de citeşte pe nişte coşcogemete cărţi ” (GHTB. BV. 63). Teancuri de trojto-loage greceşti, latineşti, bulgăreşti... pline de păianjeni (CREANGA, CL XV, 313). GR. troftolog, tavtaloghion. ET. ngr. TauTO/loyoi; „der immer dasselbe wieder-käut”, vgl. tefter. taftalüc PL -luci S. m. (1767 COND. Ş. INFL.) MOLD, großer Baumstamm in der Flößerei. Nach ŞEZ. III, 90 etwa 19-20 m lang. Nach Ş. INFL. I, 343 bilden 22 solche Stämme ein Floß. 3 (bani) de tot tahtalâcul ce se pogoară pe Seretiu (DOC. 1799, URIC. I, 84). GR. tahtalâc. ET. wahrsch. türk, tahtah. tafttir PI. -ttiri S. m. (1790 Ş. INFL. I, 343) lederner Sattelgurt M.; dient zur Befestigung des Sattelkissens u. umfaßt den ganzen Leib des Pferdes, wog. der Gurt aus Hanf (chingă) von den unteren Rändern des Sattels ausgeht, also nur die Bauchseite bedeckt. în sepie chingi că mi-l chinga (calul), Şepte chingi, şepte tafture, Care face paisprezece (MF I, 63). GR. PI. n. -ture, -tururi. - Dim. tafturâş (PĂSC. LP. 32). ET. türk, tapkur, mit merkwürdigem Lautwandel; vgl. poln. tafiuj, tawtuj „Decke” < tatar. lahtuj (BRÜCKNER). tagă S. f. (1581 CORESIOMIL., DENS. IST. II, 188) veralt.: (Ab-) Leugnung, Verneinung F. Se vor întrebuinţa împotriva noastră taga şi defăimarea (BOLLIAC, D.). - LV. a prinde tagă de c. etw. ab-, verleugnen, in Abrede stellen. Fiecine ce va prinde tagă de zapis sau de iscălitura lui (ÎNDR. 19). Cine va fi afurisit şi ...va prinde tagă că nu e afurisit (ÎNDR. 431). - Fără tagă a) aufrichtig, ohne Scheu. Slăvindu-ţ svânt nume fără tagă (DOS. PS. V. 85, 30). Fără tagă propoveduind cuvântul (DOS. VS. Noe. 24; 155b). -b) unleugbar, unstreitig. Bătrânimii, tinerimii, fără tagă sunt dorită (PANN PV. M. II, 20; die Gesundheit spricht). ET. zu a tăgădui. tagmă PL tagme S. f. (1705 CANT. IST. 16) Gesamtheit der Personen gleichen Berufs: Stand M., Klasse F. Tagma preoţească, negustorească etc. der Priester-, Kaufmannsstand etc. Această tagmă de literaţi ...de la începutul lumii şi până în ziua de astăzi a fost cam linguşitoare şi vanitoasă (FIL. CIOC. 187; von den Dichtem). De nu va fi (hoţul) dintre boieri, apoi ... prin tagma, prostimei să-l caut (ISP. LEG.2 376). Tagma visteriei (DOC. 1813, TEZ. II, 363) Beamtenschaft des Finanzministeriums. ET. ngr. τάγμα. tahân PI. -hanuri S. n. (1801 FURNICĂ B. 214) 1. Sesammehl N. 2. vcrsch. Gerichte und Konfektarten aus Sesammehl. ET. türk, (ahin. tahmin (t) PL -minuri S. n. (um 1780 EN. COGĂLN., LET.1 III, 252) Vermutung, Schätzung F. Taleri 80000, precum cu tahmin ni se arată de la vistierie (DOC. 1814, TEZ. Π, 373). Zecimala zapciului să se socotească cu tahmin de oameni cu ştiinţă (PRAV. IPSIL. Pentru zapcii 5). Să vă fac o socoteală cu tahmin, ca să vedeţi cât de mult vă amăgiţi (FIL. CIOC. 163). ET. türk, tahmin. tahmis (t) S. n. (DOC. 1776, Ş. INFL.) 1. Dörren u. Rösten des Kaffees. Tahmisul, adică bătutul cafelii (DOC. 1792 Ş. INF. II, 116). 2. Kaffeerösterei F. De toată cahfeneaua şi de tot tahmisul ce s-ar afla, să ia avaietul său (DOC. 1776, Ş. INFL.). ET. türk, tahmis (ZENKER 265c). tahsildär siehe taxidar. taht PI. tâhturi S. n. (1793 I. VĂCĂR.) 1. (t) Thron M. Sala de audienţă ... are un taht cu baldachin tot cu aur lucrat (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 290). 2. veralt.: Sitz M. einer Behörde, eines Amts. Chemări s-au rânduit Atât pârâtei oi, cât şi (la) jăluitori... Şi adeverinţele la tact s-au primit (DONICI66; ein Bauer hatte sein Schaf verklagt). La tactul postii, de unde trebuise să ia cai odihniţi, seßcuse un omor (CARAGIALE SCFI. 69). In Necule se află, pe lângă iahtul subprefecturi!, judecătoria de ocol (DEL. I. V. ş. V. 261). Primarul din sat frimisefuga un rumân călare la tact să vestească pe doftorul plăşii (RĂDUL. RUST. II, 39). GR. MUNT, auch taft; MOLD. tact. ET. türk. tahl. tahtalâc siehe taftaluc. tahvil (t) PI. -viluri S. n. (1792 Ş. INFL. II, 162) Quittung, Empfangsbescheinigung F. ET. türk, tahvil. 627 taică taică S. m. (1507 DERS) fam. ugs., bes. in der Anrede: Vater M., vgl. iată. Va pune taica pungă dă pungă din Bucureşti până în Tarigradşi... iar ne vom întoarce cu domnia îndărăpt (NECULCE, LET.2 II, 254; eine muntenische Prinzessin spricht). Mă rog ţie, Taică... Voie dă-mi să iau soţie Ursita ce-mi place mie (AL. PP. 175). - Als Anrede an einen älteren Mann: Dar George-al nostru cum o duce? „Sub glie, laică, şi sub cruce, lovit în piept de-un iatagan/ ’'(CO Ş B UC 85; der Korporal zum Vater des gefallenen Soldaten). - Als Anrede des Vaters an das Kind, des Mannes an die Frau, des Geistlichen an jüngere Personen (vgl. mamă): (mein) Kind N., Lieber M., Liebe F. „ Ce ai, taică, de te ofileşti aşa? ” o întreba bietul popă (pe fiică-sa) (RĂDUL. RUST. II, 148). Zamfirico, laică, ne trebuie, ne trebuie ...cel puţin vreo două sute de lei (BASS. V. 226; der Mann zur Frau). „Sărut mâna, părinte Andrei”, îi grăi (învăţătorul) ... „Sătrăieşti, taică. încotro?” (RĂDUL. RUST. II, 7). GR. mit. Art. -ca, ferner taicăl său (RETEG. POV. III, 12); Gen./Dat. taichii. - Vok. taică!, ferner taico! (PP. GCR II, 229). - Dim. tăicuţă, -culiţă, bisw. -ciif, -chiţă (BIBIC. 308), -culeân (I.-B. 204). ET. vgl. şerb. tajko, tajka, bulg. lajko < sl. lala, nach majka (rum. maică) gebildet. SG. ALRI/II, K. 155, 156, 157, 158; ALRM I/II, K. 212, 214, 237, 285; ALR SN VI, K. 1580. taier siehe taler2. taifâ (t) PI. -fale S. f. (1722 CANT. HR. 266) LV. Mannschaft F., Personal N., Hofstaat M. Taifalile caicelor Schale türk. Kaffee. Cei cari au mai rămas (în g Dunării (DOC. 1802, URIC. HI, 184; Übers, aus dem Türk.). Lăscărachi Genei vel comis cu toată taifaoa grajdului gospod (EN. COGĂLN., LET.2 III, 225). Şef an Vodă... s-au gătit cu casa lui şi cu toată taifaoa domneşte (CONST. CĂP,, MAG. IST. I, 315). ET. türk, tayfa. taifas PI. -fâsuri S. n. (1844 HEL. II, 426) 1. fam. (gemütliche) Plauderei, Unterhaltung F., Gespräch N. Nu cumva ai pofti oare să te pui la taifasuri cu D-zeu? (CREANGĂ, CL XII, 28). Seara (el) stă la taifas prin diferitele stabilimente publice din suburbie, face cinste, discută politică (ROS. TROT. 38). 2. veralt.: größere Schale türk. Kafee. Cei cari au mai rămas (în grădină) nu cer decât „baterii”, „ţigări”, „taifasuri” ... (DEL. P. 42). ET. ngr. Todcpac; (< türk, tayfa) „Schiffsmannschaft”. Zur Begriffsentwicklung vgl. rum. cuvânt < lat. conventus, LV. zbor „Unterhaltung”, arom. „Rede” < asl. süborü„Versammlung” etc. SG. ALR SN V,IC. 1390. taifun PI. -funuri S. n. (1772 ILIODOR 54) Taifun M. GR. tifon. ET. chin. lai [ung „großer Wind” durch versch. Vermittlung, vgl. türk, layfun, dt. Taifun, russ. taifun, it. tijone, frz. typhon. tain PI. tainuri S. n. (1689 ARHIVA XI, 103) 1. Quantum Lebensmittel u. sonstiger Naturalien, das jdm. zu seinem Unterhalt zugeteilt wird: Ration F., Mundvorrat M., Deputat N. Am obosit ca un cal de poştă ce nu-şi are tainul de grăunţe la vreme (AL., CL V, 283). Avem câte treizeci de lei pe lună şi tain îmbelşugat de carne, pâne şi vin (FIL. CIOC. 296; Soldaten sprechen). Dascălul Stan ... avea câte douăzeci de parale de copil pe lună şi mai avea şi de la biserică tain de mălai, de fasole şi de lemne (GHICA 56). Vgl. tainat. 2. fig.: Anteil, Vorrat M. Pescuitorii au tainul lor de glume, cântece şi poveşti (DEL. S. 65). Tocmai stinsesem lumânarea şi-mi rumegam în cap tainul meu de gânduri, când aud tropoind prin sală ciuboalele ... căpitanului (VLAH. GV. 109). ET. türk, tayin. tainat (t) PI. -naturi S. n. (1785 IORGA S. D. VI, 184) Provision F. Eforii, epistaţii ...De vite ce adunasă, crede-mă, le îngrozeşti! Toţi zicea că-s cumpărate de la turci din tainat (BELD. ETER. 72) aus den für die Truppen bestimmten Lebensmitteln. - Gewöhnl. PL: Am fost priimit (de vizir) cu libov, orânduindu-mi şi tainaturi şi cele trebuincioase (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 284). Ce lucra în tainaturi, omul acesta nesăţios! Carnea, pâinea, fânul, orzul, din toate avea folos (BELD. ETER. 112). ET. türk, tayinat, PI. von tayin. taină PI. taine S. f. (1551/3 ES 10a; Mt 6, 4) 1. a) Geheimnis N. Cunoaşte-ţi întâi omul, apoi tainele tale îi descopere (LOGA, GCR II, 235). Rugăciunile voastre cele de taină (MS. 1654, GCR I, 169) eure geheimen, stillen Gebete. Petru ...a întins pururea, ca, alt soare de taină, preste tot pământul, razele darurilor şi a facerilor de bine (ANTIM DID. 50) wie eine andere geheimnisvolle Sonne. D-na Stroescu închise ochii a taină şi dete din cap (ZAMF. LN. 20) und schloß die Augen geheimnisvoll. Era lucru de taină, de nu ştia nime că vin tătarii (NECULCE, LET.2 II, 352) eine geheime Sache. I se cade şi lui a ţinere în taină sfatul crăiesc (NEC. COSTIN, LET.21, 392) den Plan des Königs geheim zu halten. Ţi-oi spune, încă-n taină, că un mare plan eu am (C. NGR., CL III, 49) im Vetrauen. în taină, LV. pre taină, la taină (DOS. VS. Noe. 22; 139a), bisw. cu taină, ferner prin taină (BAR., GCR H, 241) heimlich, insgeheim, in aller Stille. Hernie ...au ieşit pre taină, neştiind leşii den Cracau, pre o portiţă (NEC. COSTIN, LET.' ’l, App. 94). Şi s-au tras cuvântul până astăzi cum săfie trimis (Mihai 628 talant Vodă) cu taină 40000 de galbeni de aur la Irimia Vodă (NEC. COSTIN, LET.21, 492). Logofătul său de taină (secretariul) îi dete în mână o scrisoare (FlL. CIOC. 129) sein Gcheimschreiber, Privatsekretär. în mijlocul... (oastei) mergeau cerniţi boierii de taină (ODOB. MV. 1896, 49) die geheimen Räte. Laschi au ascuns pre Despot într-o cămară de taină (NEC. COSTIN, LET.2 L 434) in einem geheimen Gemach. - Daher: b) Geheimgemach N. Iară pre Dispot l-au închis Lctschii într-o taină a. sa (SIM. DASC., LET.2 1, 430). în a sufletului taină ea iubea (EM1N. 0.1,52). Vgl. latin iţă. 2. Sakrament N. Cele şapte taine ale Bisericii die sieben Sakramente der Kirche. Iară lată-mieu cădzu la picioarele luiPetnt, rugându-săsă-lobrăşascăcreştin... să săpriceştuiască de Svintele taine (DOS. VS. Noe. 24; 155a). (Constandin Brâncoveanu) cu mare şi cinstită orânduială au mers de au săvârşii taina cununii(i) (jiuluisău) (RADU GREC., CM 1,143). Preotul,ßeänd slujbă, au scăpat tainele de pe pristol (NEC. COSTIN, LEP.2 1, 392) beim Gottesdienst fielen dem Priester die heiligen Gaben vom Altartisch. Cina cea de Taină das heilige Abendmahl. 3. a face taină cu cn. LV. mit jdm. geheimen Rat pflegen. Şi au făcut taină numai câte frei, craiul, Nicolai Vodă şi secretarul; şi au vorovil vro două ceasuri (AXINTE, LET.2 II,’l48). 4. ugs.: Unterhaltung F., Gespräch N. Mulţi se odihneau pe pragul uşii... şeguind şi stând la taină cu vecinii (POP. NUV. 188) plaudernd. Să ierţi că te ţin mai multicel la taină azi (JIP. OP. 26). 5. BAN. ugs. a ajunge (a. se face) de taina lumii zum Gespött der Leute werden; vgl. batjocură u. râs. ET. ksl. tajna. SG. ALRM I/I, K. 120; ALR SN III, K. 775; V, K. 1390, 1441; ALR II/I, MN 2760, 2761, 100. taingiu (t) PI. -gii S. m. (um 1710 NEC. COSTIN, LET.'II, 73) 1. Proviantmeister M. Nişte taingii mult scârnavi din cei boiereşti ciocoi, De-a săracei ţară pradă, vedei cu turme de oi (BELD. ETER. 71).’ 2. Proviantempfänger M. Să se facă în toate zile pâine proaspătă atât pentru masa domnului, cât şi pentru ceilalţi taingii (CANT. SCRIS. 192). ET. türk, taymci. tainic (1640 CEASLOV 69b) I. Adj. 1. gehcim(nisvoll), heimlich, verschwiegen. O femeie ...foarte dibace întru ... a întrebuinţa, pentru ca să fie necontenit tânără şi frumoasă, tot felul de mijloace tainice (OLL. HOR. 358) Geheimmittel. Primblăndu-mi ochii prin munţii cu tainice şi răcoroase raze (OD., CL IX, 28). Caimacamii era duşman tainic al vizirului (BĂLC. 84) cin heimlicher Feind. Vom hl. Abendmahl: Cina cea tainică (MĂRG.1 12a), această tainică masă (MĂRG.2 228b). 2. vertrauenswürdig. N-a fost vrednic săfie tainic unei taine împărăteşti (ANTIM DID. 131). 3. verschwiegen. Rar mincinos nelăudăros şi mai rar falnicul tainic să află (CANT. IST. 188). Poeţii sunt totdeauna foarte tainici (BOGD. VECHI 175). II. (t) S. m. Geheimrat M. Alexandru, marele tainic şi cel dinlăuntru al împărăţiei (NEC. COSTIN, LET.2 II, 72) Geheimsekretär. ET. asl. tajn ü, -niku. tainiţă PI. tainiţe S. f. (1587 DERS) dunkler, bes. unterirdischer Raum, der zum Verbergen, als Gruft etc. dient. Monastirile aveau ... başte boltite şi tainiţe pentru ascunderea sculelor (AL. PP. 85) Tresorkammcm. Din tainiţămonnântul aluncea îi apare şi piatra de pe groapă crăpând în două sare (EMIN. 0.1,95) aus der Grabkammer, dem Grabgewölbe. Lupul ... toată avuţiia răspunsurilor sale în cea mai de dedesupt tainiţa tăcerii aşeşi de tot îşi zidi (CANT. IST. 100) er verweigerte jede Antwort, hüllte sich in tiefstes Schweigen. Cucul ieşi din tainiţa sa şi cântă de douăsprezece ori (GANE, CL X, 338; von einer Wanduhr). Tain iţa de piatră din care-n lume pleacă, Cu murmur lin de ape, voios izvorul tău (OLL. HOR. 221) die Felsengrotte. Lângă ulmi să-mi faci o groapă şi ...In tainiţă să m-arunci (AL. PP. 74) in die Gruft. GR. PI. tâiniţi. ET. slav. *lajnica < tajn ü„Geheim”. tâistră siehe traistă. talâj siehe talaş. talan S. n. (1868 BARC.) MUNT. DOBR. Milzbrand M. (Anthrax). Cadavrele vitelor moarte de talan sunt periculoase, penfru că ele sunt capabile de a fransmile boala chiar după 5-6 luni (GAZ. SĂT. XIV, 361). ET. vgl. türlc. talak, dalak (rum. dalac). Die Endung ist problematisch. talâncă siehe talangă. talângă PI. tălăngi S. f. (1868 GANE) Kuhglocke F. Turmele ... alergau să caute adăpost şi tălăncile lor sunau lugubru printre freamătul codrului (GANE, CL II, 93; es nahte ein Gewitter). - Mit solchen Glocken läutet man auch beim Singen an Sylvester; vgl. plug 2. GR. talancă, PI. tălănci. - PI. selten talange (I. NGR., CL IV, 269). ET. onomatopoct; ansch. Nbf. von balancă. talant PI. -lânţi S. m. (1564 CORESI CAZ. I, 88b) Talent N. (altgriechische Münze u. Gewichtseinheit). Unuia îi deade cinci talanii, altuia doi, iară altuia unul (BIBLIA 1688 Mt 25, 15). Sluga cea vicleană ce 629 talâş ascunse talantul în pământ (INDR., GCR I, 158) der sein Pfund vergrub. Şi băgă împăratul Asiriei pre Iezechiia împărat să-i dea 300 de talanii de argintii şi 30 de talanii de aur (NEAGOE ÎNV.2 41b). A neguţători talantul ce i s-au dat, spre înmulţire de dobândă (BIBLIA 1794 Vorw., GCR II, 154) mit dem Pfund ... wuchern. - Fig. a) (t) Begabung F. - b) Lebensregel F. Bun talant ai, şi te land că-l fii asa de bine (SBIERA POV. 235). GR. -land, PI. -lanzi (BIBLIA 1688 öfters, nb. -lanţ). - PI. veralt. talan te (B.), bisw. -lânturi. ET. lcsl. talantü< gr. tdAavxov. talâş PI. -Iaşi S. m. (1868 BARC.) 1. Hobclspäne (PI). Am aşezat-o (cobza) pe un strat de talaji, unde urma să se usuce (UR. BUC. 140; der Erzähler hatte eine Mandoline angefertigt). 2. grobes Stroh N. GR. talaj. ET. türk, talaş. talaz PI. -lazuri S. n. (1783 GCR) Woge F. (stärker als val u. meist im gehob. Stil gebräuchlich). împinsă de talazuri, corabia slăbită Se sjărâmă (GR. ALEX. 304). A copacilor foi toate Dacă poţi a număra Şi talazurile mării, Toate dragostele mele Atunci numai vei aßa (CL VIU, 283). Fiind şi talazul foarte iute de vânt (MS. 1783, GCR II, 130). Moaie-ţi talazul, Pierde-ţi urletul, Să încerc vadul Eu cu cârlanul (PP. OLT. ŞEZ. I, 114; zum Fluß). GR. tălaz. - PI. auch talaze. ET. türk, talaz. SG. ALR SN III, K. 835. talâm (t) PI. -lamuri S. n. (1850 AL. OP. I, 405) nach türk. Brauch vorgeschriebene, dann (fam.) iiberh. zeremonielle Handlung: Zeremonie, Reverenz, Förmlichkeit F. Lipicescu ...prezintă ciubucul lui Hârzobeanu cu talim turcesc (AL., CL VII, 367). (Tânărul) se oprea grav în faţa unui tablou, îl fixa c-o privire scrutătoare ... îşi luguia. buzele, închidea din ochi... După aceea trecea la alt tablou, făcea aceleaşi talâmuri (LIT.). GR. talim. ET. türk, talim „Übung”. talent PI. -lente S. n. (1703 GCD) Talent N., Begabung F. Cei ce ştiu ceva ş-au talanturi (MUMUL., GCR II, 246). GR. PI. veralt. -turi; talant. ET. n. lat. talentum, meist mittelbar. taler1 PI. taleri S. m. (1551/3 ES 64a; Mt 17, 27) Taler M. (Ocina) aceasta el o au vândut dumisale ... dereptu cincizăci taleri bătui bani gata (DOC. 1591, GCR I, 38). Au pieptul ele Alb de taleri şi mărgele (COŞBUC 77; von den Mädchen des Dorfes). - Der Taler galt im 17. Jh. 52 bani (DOC. 1683, ARH. IST. 1/1,62; vgl. H. 2427); Anf. des 19. Jhs. 2 lei 10parale (DION., TEZ. II, 224; CANT. SCRIS. 204); der Löwentaler Ende des 18. Jhs. TR. 40 parale (= 1 Piaster, 1 leu vechi) (SULZER GESCFI. D. TRANSALP. DAZ. III). En Judendeutsch Rumäniens hieß der Piaster noch um'die Jahrhundertwende tuler (IORGA NEG. 218). - 15 siele talerul va fi voao (BIBLIA 1688 Ez 45, 12, als Übers, von jivd). GR. PI. n. talere (ÎNDR. 33, 67; DIR. XVIII). -Dim. tălerior (PP. WEIG. JB. X, 214). ET. dt. Taler. taler2 PI. talere S. n. (1588 DIR) 1. (irdener od. hölzerner) Teller M. (Hagiul) puse paharul (candelei) înfr-un taler de pământ şi turnă apă într-însul (DEL. P. 175). Dacă nu-ţi vei duce fata de aici, pâne şi sare pe un taler cu tine nu mai mănânc (ISP. LEG. I, 93; die Frau zum Mann); vgl. pâine 1. A îngropa pc. cu talerul (mit dem Teller) sammeln gehen, umjdn. begraben zu können; vgl. Jâţă 3. 2. (Waag-)Schale F. Nu vezi cum s-agaţă dimonii de talerul drepţilor (DEL. P. 153; von einer Darstellung des Jüngsten Gerichts). 3. Becken N. (Musikinstrument). O muzică militară bate din talgere pe o piaţă (IORGA AM. 248). GR. auch talger; taier, TR. tăier, tier, BAN. tăn'er, MARAM. tănger. - Dim. tălerâş, tălerel. ET. mittelb. it. tagliere, vgl. dt. dial. Taller, magy. *tâlgyer, tânyer. SG. ALRM SN II, K. 842; ALR IUI, MN 2801, 110; 3911, 142; SN II, K. 351; IV, K. 1046. talger siehe taler2. talhâş (t) PI. -hâşuri S. n. (um 1714 RADU GREC., CM 1,192) ehem.: Referat N. des Wesirs an den Sultan, dann iiberh. des Ministers an den Fürsten. într-acele zile... au sosit la împăratul talhâş de la vizirul... întru carele scria să trimită domn pe Nicolai Vodă la Moldova (AXINTE, LET.2II, 127), îndată au făcut (prinţipul Kaonitz) talhâş înscris la chesarulpricina (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 289) erstattete er ... über die Sache schriftlichen Bericht. Ieşise talhâş de la împăratul şi apucase de-l îmbrăcase cu caftanpreMihai Vodă (NECULCE, LET.2 II, 287) ein mit dem Vollzugsauftrag des Sultans versehenes Referat. GR. talhâş, -hâz (EN. COGĂLN., LET.2 III, 233). ET. türk, telhis. talhâşciu (t) PI. -di S. m. (1693 COND., Ş. INFL. II, 117) ehem. Beamter, der dem Sultan die Referate des Wesirs zur Entscheidung vorlegte: Berichterstatter M. Sâmbătă au şi sosit Bekir Aga, talhăşciu împărătesc... carele ... au arătat fermanul şi poronca vezirului (NEC. COSTIN, LET.2 II, 112). 630 tainazlac GR. talhâşciu (CANT. IST. 12), talhăşciu. ET. tiirlc. telhisqi. talie PI. talii S. f. (1833 CR, DLR) 1. (Körper-)Wuchs M., Figur F. 2. Größe F. (der Kleider). 3. Taille, Gürtelgegend F. 4. fig.: Format N., Fähigkeit F. ET. frz. taille, auch mittelbar. tälmes-bälmes S. n. (1841 POEN. II, 705) 1. gekochter Brei M. aus Maismehl u. Sahne (MANOL. IG. ŢĂR. 265 u. 331). - Daher: 2. fam. fig.: Brei, Mischmasch M., Durcheinander, buntes Gemisch N. O lungă controversă, în care filologia are să se amestece cu istoria naturală şi să facă un talmeş-balmeş precât se va putea mai doct şi mai erudit (OD. PS. 21). - Adverb.: Cantitatea cunoştinţelor înmagazinate talmeş-balmeş în costeliva persoană a acestui mic moşneag (DEMETR. NUV. 22) durcheinander. GR. talmuş-balmuş. ET. siehe balmuş. talmud S. n. (1823 BOBB) Talmud M. ET. mittelb. mhebr. Thalmud. tâlpaş siehe tâlpoş. talpă PI. tălpi S. f. (16. Jh. PS. SCH. 17, 37) 1. (Fuß-, Schuh-)Sohle F. Mă-sa a pornit-o cu tălpile înainte (DEL. S. 191) wurde ... zu Grabe getragen. Ţiindu-l un an în temniţă şi bătându-l la talpe (NEC. COSTIN, LET.2 II, 22) die Bastonade. Fam. a-şi lua tălpăşiţa (PAMF. JOC. II, 361: tălpuţa), a o lua la tălpăşiţă sich davonmachen, Fersengeld geben. Văd că eşti tată-to în tălpi (CĂT. POV. I, 67) du gleichst deinem Vater. Vgl. gâscă 3a; 2. in Pflanzennamen (vgl. gâscă 3b, lup 3, mâţă 3): talpa cocoşului goldblumiger Hahnenfuß (Ranunculus auricomus; CRĂIN.); TR. talpa stâncii Feldkresse F. (Coronopus; PA.); talpa ursului Bärenldaue F. (Acan-thus; POL., PA.). 3. Tritt M. der Hobelbank (PAMF. IND. 123). 4. OLT. BAN. tălpiţă = tălpig: Tritt M. des Webstuhls. 5. (de puşcă) Ferse F. (des Gewehrkolbens). 6. (de sanie) (Schlitten-)Kufe F.; (de leagăn) bogenförmiges Fußholz der Wiege (MAR. NAŞT. 312). Deodată sania mea se sprăvăli... îmi aşezai sania pe tălpi ...şi plecai (GANE, CL XIII, 330) ich richtete meinen Schlitten auf. 7. Brett N. auf Stützen an der Wand des Bauernhauses, um Gefäße darauf zu stellen (RC. IR.). 8. Grund-, Sohlbalken M. eines Gebäudes. Palatul de cleştar se clăti de pe tălpi (DEL. S. 102). - Fig. (vgl. iad): O căsuţă tupilată, în careşede un tălpoi de babă (CREANGĂ, CL XI, 31) ein alter Drache. Talpa tării die Grundlage, das Fundament des Staatsgebäudes (wurde vom Bauernstand gesagt). începând la talpa însăşi a mulţimii omeneşti Şi suind în susul scăriipân ’ la frunţile crăieşti (EMIN. 0.1,133) bei der untersten Schicht. Când am îmbrăţişat cariera jocului de cărţi, am luat-o chiar din talpă (IANOV, CL VII, 312) von Grund auf. GR. PI. veralt. tâlpe. - Dim. zu 7. tălpică (RC. IR.). - Augm. tălpoi S. n., PI. -poâie; zu 8. auch S. f. tălpoâie. ET. vgl. magy. talp. SG. ALR II/I, K. 224; SN I, K. 22; E, K. 356,471,481. tâlpoş PI. tâlpoşi S. m. (um 1693 IORGA S. D. n, 83) ehem.: (ungarischer) Infanterist M. Von dem Fürsten Şerban Cantacuzino wurde 1688 in Muntenien ein Korps talpoşi geschaffen. Siimeni, vânători, lefecii, talpoşi, aprozi (DOC. 1814, TEZ. E, 375). Talpaşii dorobănţeşti pedestri (FIL. CIOC. 344). GR. tălpaş, tolpaş. ET. magy. talpas, talpos. tamân Adv. (1814 ŢICH. 209) fam. ugs.: genau, gerade, eben. Să-l slujeşti taman trei ani de zile cu credinţă (CREANGĂ, CL XI, 23). 56 şi cu 12 cât fac? Taman 68 (AL., CL III, 249). Ţi-aş da taman cât îmi cei d-ta, da ... e pricina că nu mă slăbesc nevoili să prăsesc bani în pungă (JIP. OP. 143). De-aş ajunge la rohatcă, am o bucată de franc, trei pitaci bariera, mai rămân doi, taman un rachiu şi o bucată de pâne (NĂD. NUV. 1,199) gerade genug fur einen Schnaps und ein Stück Brot. Punct la anul... taman pe la miezul nopţii... auzi sarmana o bătaie la uşă (GANE, CL X, 336). ET. türk, tamam, nordtürk. (MIKL. TE.), şerb. -man. SG. ALR SN V, K. 1344, 1483; ALRM SN III, K. 1205. tamarin PI. -rini S. m. (1805 CRIŞAN 279) Tamarinde F., Tamarindenbaum M. (Tamarindus indica). GR. tamarintţh) (BOBB), lamarind (B.). ET. n. lat. tamarindus, auch mittelbar. tamariscă S. f. (1783 BENKÖ 414) Tamariske F. (Tamarix tetrandra, Tamarix ramosissima). GR. tamariscă (B., VAIL.), tamarisc (BOBB), tamarix (BARC.), tamarică (VICIU). ET. n. lat. tamarix, auch mittelbar. tamazlâc PI. -zlâcuri S. n. (1777 RI I, 218) 1. Rinderherde F. eines Viehzüchters. Atât era de cuprins, de s-au umplut munţii ...de turmele şi tamazlâcurile lui (CREANGĂ, OP. V, 21) mit seinen Schaf- und 631 tambură Rinderherden. Plugul arendaşului ...a spart toate păşunile... a stins hergheliile, a împuţinat lamazlâcurile (GAZ. SĂT. XIV, 373). îl răbufnii (pe cazac) la pământ, întocmai cum lupii leşinaţi borşeseşi dărâmă taurul răznit de tamazlâc (DEL. S. 234). 2. Rinderzucht F. (Ş. INFL. I, 347). ET. türk, damishk „zur Aufzucht geeignet”. tambură PI. -büre S. f. (1654 NEAGOE) Bandura, Bandurria F., Alt Mandoline mit Drahtsaiten. Ieşirăghinghirese dupren toate cetăţile şi oraşăle întru întâmpinarea lui Saul împăratu(l) şi zicea în tambură şi într-alte timpane (NEAGOE INV.218b; nach 1 Sm 18, 6). Muierile care cântăpre la veselii cu tambura (INDR. 58). Aşa ştia zice de bine în tambură, cât nici un ţarigradean nu putea zice bine ca dânsul (NECULCE, LET.1 II, 330). Să vă cânt cu tambura (PP. ŞEZ. V, 63). GR. -bur (NEC. COSTIN, LET.2 II, 89), tombur (PANN, CIH. II, 618). ET. türk, tambura, ngr. TagTioupâg; zu tombur vgl. magy. tombura. tananâ S. f. (1851 MILLO, PR. DRAM. 395) Art primitiver Tanz, den die Kinder der nomadisierenden Zigeuner (ţigani de şatră) vor Fremden aufzu-iiihren pflegen, wobei sie um Geld betteln. îndată ce (copiii) zăriră pe boier, începură cu toţii să-i ceară câte o părăluţă şi să-i joace tananaua, dându-se de-a tumba împrejurul trăsurii (CL XIII, 131). - Daher: Baba ... începe a clănţăi din dinţi, a se stropşi, a juca tananica din picioare (BOGD. POV. 182; sie war im Winter nackt vor die Tür gesetzt worden) die Alte begann ... tolle Sprünge zu machen. GR. -nicä (BOGD. POV. 132 u. 1. c.; D). ET. wahrsch. zig. tanau1 Adj. (1893 ŞEZ. II, 75) MOLD. dumm. - Auch substantiv. ET. unbelc. tanău2 PI. -nai S. m. (um 1670 ANON. CAR.) TR. BAN. Zeuge M. GR. tălnău. ET. magy. tanü. Tanda siehe Manda. tandär PL -dâre S. n. (1852 AL.) veralt.: Kohlenbecken N., das unter einen mit einem Teppich bedeckten Tisch gestellt wurde, dient im Orient zum Wannen. Pandurul şi indolenţa le fac prea grase (pe turcoaice) ca să le mai răzbată săgeţile de amor (RAL. S. 125). Şede toată ziua pe tandur (AL. OP. 2, 505) sie hockt... hinter dem Ofen. GR. -dur. ET. türk, tandir. tandur siehe tandär. taneâ (t) PI. -néle S. f. (um 1733 BOGD. C. M. 159) in Zolltarifen (von Fellen): Stück N. Vulpi bune roşii roşeşti, taneaua 30 bani (ZOLLTARIF 1792, S. INFL. 11,117). ET. türk. tane. tangrin S. n. (1895 MANOL.) trockene Weinhefc. Preste Olt, mulţi ţărani acresc bucate cu răzătură de drojdii uscate de pe bufi pe care o numesc „tangrin ” (MANOL. IG. ŢĂR. 294). ET. unbek. tăor siehe taur. tapalôg siehe tăpălog. tapangeâ PI. -gèle S. f. (1881 CREANGĂ) MOLD. 1. ugs. Schlag mit der flachen Hand: Klaps, Taps M. Era nevoită biata mamă... să ne deie câteva tapangele la spinare (CREANGĂ, CL XV, 3). 2. OLT. Pistole F. La picere cu curele Şi la piept cu tapangele (PP. OLT., Ş. INFL. I, 348). ET. türk, tabanca. tapét PI. -pète S. n. (1823 BOBB) 1. veralt. (kleiner) Teppich M. (POL., BOBB), a pune (aduce) pe tapet (o problemă etc.) die Rede auf etw. bringen. 2. Tapete, (bedruckte, bemalte) Wandbekleidung F. (BARC.). GR. PI. auch -péturi. ET. it. tapetto, auch mittelbar. tapinôs Adv. (1885 TEOD.) veralt. ugs.: demütig. Stan al Bratei, d-auzea, Tapinos îi mulţămia (TEOD. PP. 586). ET. ngr. ταπεινός. tapisa Präs, -séz V. tr. (1830 CR) tapezieren. GR. veralt. tapila, lapeţi (POEN. II, 705), lapisarisi (CR 1830, 244). ET. frz. tapisser. tapiserie PI. -serii S. f. (1826 GOLESCU CĂL. 118) Tapisserie F. GR. (t) tapiţerie, tapeţerie (POEN. II, 708). ET. frz. tapisserie. tapiţer PI. -ţâri S. m. (1832 GOL. CONDICA) 1. Tapezierer Μ. 2. Polsterer Μ. GR. tapiţier, S. f. -ţiereâsă (POEN. II, 708). ET. it. tappezziere, auch mittelbar. tapiţerie S. f. (1854 BAR. MUNT. II, 758) 1. Beruf M. desTapeziercrs. 632 tarapana 2. Tapezierwerkstatt F. 3. Beruf M. des Polsterers. 4. Polsterei F. ET. tapiţer. taponişi S. m. PI. (1868 BARC.) Feldrittersporn M. (Delphinium consolida, Consolida regalis; BR.). ET. unbek. tapoşnic PI. -poşnici S. m. (1868 BARC.) Ackerhohlzahn M. (Galeopsis ladanuin; BR.). ET. unbek. taptalăcă etc. siehe pitpalac. tar PI. târuri S. n. (1422 DERS) 1. LV. Last, Ladung, Bürde F. (desTragtiers etc.). Jugul lui D-zeu bun iasteşi tarul lui iuşoru-e (PRAV. GOV. 28a). încărcaţi tar pre oamen i ce nu e lesne a-l purta (CORESI TE4 145b; Lk 11, 46). Să vei vedea asinul celuia cui tine urăşte cum supt tar dzace (PO2 255; Ex 23, 5). Nice hiece cal încalecă husarii, ce tot cai mari, groşi, să poată birui a purtare tarul (MIR. COSTIN, LET.21, 257). Bărbaţi, vădzu cum cu împutare şi cu multă deşerţie, nu numai tarului şi corăbiei, ce şi sufletelor noastre va se fie nutarea (CV2 43a; Apg 27, 10). 2. (Flößerspr.) Floß N., das aus vier hintereinanderge-hängten kleineren Flößen (färtaie) besteht (PAMF. IND. 106). GR. ţâră. ET. vgl. magy. tär u. asl. tovarü „Ware”. Zur Bdtg. vgl. bulg. serb. tovar „Last”. tarabana siehe tarapana. tarabă S. f. (1628 DRHA) Verkaufstisch M. (auf Märkten); (nach der Straße heruntergeklappter) Ladentisch M. (an Bäckerläden u. sonstigen einfacheren Läden; wird, wenn der Laden geschlossen werden soll, heraufgeklappt u. verschließt dann die Öffnung des letzteren); Schanktisch M. (in Schenken). Ştie ţiganul ce-i şoj'ranul? Când îl vede pe tarabă, el socoate că-i otravă (CL V, 382). Anca ... şede rezemată cu coatele pe tarabă (CARAGIALE T. 1,9) auf den Schanktisch. Administraţia-i un codru plin de hoţi buiurdisiţi; ramul dicanicesc, o tarabă unde se vinde sfânta dreptate cu dramul şi cu vurta (AL. OP. 1,1338; Schilderung der Beamtenkorruption) etwa: ein Kramladen. Mă duc la d-na Rozescu ca să mă dezbogasieresc, căci am început a mirosi a tarabă aici (AL., CL IV, 333; Worte des adligen Schwiegersohns eines Schnittwarenhändlers) etwa: hier zu verpöbeln. Politician de tarabă Politiker, der die Politik als nutzbringendes Geschäft betreibt. Vorbe de tarabă pöbelhafte Reden. GR. tărabă. - PI. tarabe, tarăbi, tărăbi. - Dim. lără-biiţă, -bioâră, PI. -te, -re. ANThROPON.Tărăbuţă 62% DRHA XIX, 464). ET. türk, tarab < arab. darabah (RUDOW, ZRPh XIX, 407; Ş. INFL. I, 348), vgl. serb. taraba „Zaunbrett”. tarabulus (t) (1822 DOC. EC.) 1. S. n. ehern.: Art orientalischer Schal, der um den Kopf geschlungen od. als Gürtel getragen wurde. Tânăr, frumos ...la cap legat cu un tarabulus (GHICA 290). Chicelele (căciulele) lor cele lungi, tarabuluzele (brâele) ce-i învăleau (pe ieniceri) (RAL. S. 77). 2. S. m. ehern.: Münzeinheit F. (DOC. EC. 261). GR. -los (GHICA, CL XVII, 46), -laz (RAL. S. 37 u. 1. c.), tarabolus (BARC.), tărăboi (DOC. EC.). - PI. -liise, -hisuri. ET. türk. Tarabulus „Tripolis”, also „Schal tripoli-tanischer Herkunft”. tarâc1 PI. -raci S. m. (1832 AN. P. III/l, 332) MOLD. Mittelrippenstück N. Cât muşchi, câtă limbă, cât antrecot (tarac) etc. are drept cumpărătorul a pretinde la fiecare ocă de carne (LIT.). ET. wahrsch. türk, tarak „Kamn”. tarâc2 siehe tăiraş. tarahön siehe tarhon2. taraf PI. -râfuri S. n. (1793 I. VĂCĂR.) 1. veralt.: Partei F. De va avea taraf mare la Crâm şi lângă dânsul numitul han sau de-l vorpohti tătarii de a-l avea han (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 286) großen Anhang. Caimacamul... era prea sârguitori Interes, tarafsă-şi facă (BELD. ETER. 68). Să linguşeşti toate tarafurile şi toţi să-şi bată joc de tine (FIL. CIOC. 273). - Fam. M-aş ji dat cu totul în taraful liberalilor (IANOV, CL I, 25). Tot veselul taraf al spornicilor caricaturişti de la „ Charivari”, de la „Journal pour rire”, de la „Monde illustré” (OD. PS. 184). 2. de lăutari Volksmusikensemble N. Cum o sosi Barbu lăutarul cu taraful lui, să-l puneţi ca să cânte în capul scării (AL., CL VU, 364). O larafiăde lăutari (I. NGR., CL IV, 272). GR. S. f. taraja, PI. tarafe. ET. türk, taraf. târând PI. -rânzi S. m. (1871 FLOR.) Tarantel F. (Lycosa tarentula). Răcni acuma Zuirvan deodată ca muşcat de târând (FLOR., CL V, 66). ET. frz. tar en te. tarapanâ (t) PI. -nâle S. f. (DOC. 1774 URIC.) Münzamt N., Geldprägcstätte F. (Bulgării de aur şi de argint) i-am trimis la Slavracolu ca să-i bată la tarapana cu tura de mahmudele şi beşlici (GHICA 506). Da nu ştii tu că eu n-am tarapana aice în iad? (GANE, 633 tarapangiu CL XV, 205; Worte des Satans, der einem Geizhals Geld geben soll). GR. -raphana (DOC. 1774 u. 1792, URIC. VI, 442; III, 138), zciraphaneci (DOC. 1802, URIC. III, 192), zerphana (Ş. INFL.; Übers, aus dem Türk.); -rabana (GHIB. BV. 35). ET. türk, darphane, zarphane. tarapangiu (t) PI. -gii S. m. (1879 CIH. II, 619) veralt.: Münzmeister, Münzer M. GR. -hangiu. ET. zu tarapana. târâş siehe lăraş. tară siehe tar GR. tarcön siehe tar GR. tare (16. Jh. CV2 33a; Apg 25, 5) 1. Adj. 1. stark (Ggs. slab). Veţi vedea ... norodul... de iasle tare au slab, de sunt mulţi au puţini (BIBLIA 1688 Nm 13,19; Moses zu den Kundschaftern). (D-zeu) izbăveşte neputernicul din mânule celor mai tari decât dănsu (VARL. CAZ.21, 25b). Dreptul celui mai tare das Faustrecht. Ziduri tari starke, feste Mauem. Oţel, vin etc. tare starker Essig, schwerer Wein etc.; vgl. a strica I. 1. Desprinderea (fasolelor) ... se face cu atât mai greu cu cât... soarele este mai „tare” ori mai „ iute” (PAMF. AGR. 185) je heißer die Sonne ist. Să dea război tare cetăţii (DION., TEZ. n, 190) sie sollten die Festung mit Macht angreifen. Vgl. înger 2. b, apă 6, mare2, sus III. 2. 2. laut (Ggs. încet). Ţi-aş mulţămi foarte pentru osteneală Dacă-n vorba-ţi tare arălai spre mine Şi dacă în şoaptă arălai spre tine (PANN PV. M. I, 130; der junge Mann zum Brautwerber, der ihn laut gelobt u. leise geschmäht hatte.). 3. hart (Ggs. moale); vgl. a măcina I. 1. Pâinea e tare ca piatra das Brot ist steinhart. Dacă (sărurile de var) sunt în măsură prea mare, atunci apa este aspră, tare (APĂR. SĂN. I, 29). Purta mănuşi, pălărie tare şi saluta foarte ceremonios (SAD. PS. 155) er trug Handschuhe, einen steifen Hut und grüßte sehr feierlich. 4. fig.: hart, fest (nicht nachgebend, Widerstand leistend); vgl. gură 1. Tabăra cea mare nemţească era înfre nişte bălţi, la loc tare (NECULCE, LET.2 II, 403) in einer schwer zugänglichen, unwegsamen Gegend. Tamazlâcul să poate ierna şi cu paie, la vreme tare (DRĂGH. IC. 18) bei starker Kälte. Cari se vor arăta semeţi şi tari de cap şi nu se vor supune dreptăţii şi poruncii bisericeşti (ANTIM DID. 29) unnachgiebig, unbeugsam. Săfie oameni... tari de fire, dar şi miloşi unde frebuie (RĂDUL. RUST. II, 125) von festem Charakter. (Rumânul) făcea cum făcea şi-i aducea la vreme datoria, pentru că-l ştia om tare de suflet (RĂDUL. RUST. II, 60) er wußte, daß er unnachsichtig war. Tare de urechi schwerhörig. împăratul era cam tare de urechea dreaptă (DEL. I. V. ş. V. 53) der Kaiser hörte auf dem rechten Ohr ziemlich schlecht. „Nemuritorii” sunt cam tari de ochi (VLAFI. DAN II, 69; über die Mitglieder der Akademie) kurzsichtig. Ţiganul e frate cu dracu, de aceia e aşa tare la frig (ŞEZ. I, 213) unempfindlich gegen Kälte. II. Adv. 1. stark, dann überh.: in hohem Grade, sehr (in diesem Sinne bes. mit adv. Bestimmung, die bei foarte nicht zulässig ist). Bate vântul, bate tare, Bate de la răsărit (ŞERB., CL I, 179). De 7 ori med tare voi pedepsi pre voi pentru păcatele voastre (MS. 16. Jh., GCR1,5). Văzând turburarea cetăţii... suspinăfoarte tare (MS. 17. Jh., GCR I, 67) seufzte tief. Când era împăratul mult de bucurat, Pe atât de tare acum s-a întristat (PANN PV. M. I, 44). Cine-a azvârli buzduganul ăsta mai tare în sus, ai aceluia să fie banii (CREANGĂ OP. I, 77) wer ... am höchsten wirft. -Ist MOLD. TR. an die Stelle von foarte getreten u. steht hier bei Adj. u. Adv.: tare e (e tare) tânără, deşteaptă sie ist sehr jung, gescheit; tare mă iubeşte er liebt mich sehr; tare bine ai răspuns du hast sehr gut geantwortet. Fire-ai, bade, blăstămat, Că tare m-ai înşelat (I.-B. 279). Era şi evlavios moş Nichifor şi tare se mai temea să nu cadă sub blăstămul preoţesc (CREANGĂ OP. II, B). Cel mai mic mi-i ibovnic, Cel mai mare mi-i drag tare (I.-B. 22). Bine nu-i nici gazdă mare, Nici să fii sărac prea tare (I.-B. 414). 2. laut (Ggs. încet). A socoti tare laut rechnen. De ce strigi aşa de tare? warum schreist du so laut? (Vorbeşte, citeşte) mai tare! (sprich, lies) lauter! O cocoană... aplecându-se la urechea d-nei Giurgea, îi şopti cam tărişor: „E în poziţie” (VLAFI. DAN II, 126) sie ist in anderen Umständen. 3. fig.: fest, standhaft. Au stătut dintâi călugărul foarte tare, primind şi moarte (MIR. COSTIN, LET.21, 324; er sollte den Schreiber eines anonymen Briefes angeben). GR. TR. bisw. tiure, tire (WEIG. JB. IV), taure (WEIG. JB. VI), tire (BIBIC., CLXX, 1019).-PI. LV. (16./17. Jh.) häufig tare: Poruncile ţi-s tare (DOS. PS. V. 110, 17); vgl. mare2. -Dim. tărişor, tăricel. ET. lat. talis. SG. ALR IM, K. 27, 85, 86; SN I, K. 114; SN III, K. 829; SN V, K. 1253, 1445. targa PI. tărgi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Tragbahre F. Trufaşul rege, care venise să cucerească Moldova, de-abia a scăpat, rănit şi dus pe targăprin cărările munţilor (VLAH. RP. 238). GR. tragă (COST.; BAR. MUNT.), teargă (PTB.). 2. a Page targa (wofür PANN: vetrela, Z. I, 304: verde) pe uscat ein kümmerliches Leben führen. ET. dt. Trage; die Metathese spricht für Vermittlung durch eine andere Sprache. SG. ALR SN I, K. 130, 137; ALRM SN I, K. 94. 634 tartar tarhân PI. -hani S. m. (1903 MAR. INS.) BUCOV. (Küchen-)Schabe F. (Blatta orientalis; Phyllo-dromia germanica). GR. tăr-, tor-, tur-, tarhon. ET. vgl. russ. tarakan, ula-. tcirhan. tarhon1 siehe tarhan. tarhon2 S. m. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Estragon, Kaiscrsalat, Dragun M. (Artemisia Dra-cunculus). Hăcuieşle mărunţel puţin tarhon, petrinjel, arpagică, pur (DRĂGH. REŢ. 41). 2. Mutterkraut N. (Pyrethmm Parthenium, Chrysanthemum Parthenium; PIRU ENC. I, 7, BR.). GR. in Bdtg. 1. tarahon (BR.), tarcon (B.) ET. mittelb. lat. draco-, -önis, „Drache”, vgl. mlat. tarchon (NEMN.), türk, tarhun etc. „Estragon”; tarcon < magy. tärkony. SG. ALR SN IV, K. 1109; ALRM SN III, K. 927. tarif PI. -rife S. n. (1761 TARIF, Ş. INFL. II, 14) Preisverzeichnis N., -liste F., Tarif M. GR. PI. -rifuri, (t) S. f. tarifa. ET. ngr. uapüpa, it. tariffa, dt. Tarif frz. tarif tarisfât PI. -Taţi S. m. (1890 MAR.) BAN. älterer Mann, der die flochzeit leitet, Brautführer M. (MAR. NUNTA 226 flg.). - S. f. tarisßtitä (MAR. NUNTA 661). ET. serb. slari svat. tarla PI. -laie S. f. (1868 BARC.) abgegrenzte, mit einer bestimmten Frucht zu bestellende od. bestellte Fläche: Feld N. Am arai şase tarlale de orz şi o desetină de grâu (LIT.; aus einem Brief). Şi mândre se mai năluceau de departe ochilor şi tarlalele de porumb şi tarlalele de grâu! (RĂDUL. RUST. II, 22). Pe dealuri, departe, tarlalele-nguste par nişte velinţi întinse la soare (VLAH. RP. 21). - Dijmă la tarla ehern. Pacht, die darin bestand, daß der Bauer, als Entgeld für das ihm vom Grundbesitzer zum Anbau überlassene Feld, ein weiteres Feld für diesen bestellt. ET. türk, tarla. SG. ALRM SN I, K. 6. târliţă siehe tarn iţă. târniţă PI. târniţe S. f. (um 1521 DERS) 1. aus einem Holzgestell bestehender Sattel des Bauern; darüber wird eine dicke Wolldecke od. ein Kissen gelegt. Băieşul întotdeauna îşi duce la oraş şi femeia, mergând amândoi pe un cal, bărbatul sade în tarniţă şi nevasta peşelele calului (FR.-C. MOŢII 36). Fiul craiului... pune tarniţa pe cal, anină armele la oblânc (CREANGĂ, CL XI, 176). TR. häufig überh. Sattel (şa). 2. sattelförmig eingesenkte Stelle im Gebirge: Einsattelung, Mulde F., Sattel M. Trecem, printre jnepeni, lunga tarniţă ce-ndoaie culmea (Ceahlăului) de la Toacăpână-n măgura Lespezilor (VLAH. RP. 222). GR. larliţă (DOS. VS. Sept. 23; 25b, Glosse zu samar). - PI. tărniţi. ET.slav. *tovarnica„Saumsattcl”(vgl. serb. PI. (amice „Lastwagen”), von tovarü„Ware, Last”, woraus magy. tar (mm. tar). SG. ALR SN III, 283. taröc S. n. (1832 GOL. CONDICA) Tarock M. u. N. ET. dt. Tarock. târos (t) S. n. (1774 BUL. COM. IST. II, 147) Mut M. ET. ngr. Mppoc;. tarpüz (t) PI. -püze S. n. (um 1730 MUŞTE) Käppchen N. der Griechinnen. Spandoni... s-a îmbrăcat muiereşte cu tarpuz în cap, cum poartă muierile grece (MUŞTE, LET.2 III, 43). Tarpuze, 4 la o parce, 9pol bani (ZOLLTARIF 1761, ARH. ROM. II, 254). ET. türk, tarbuş; -z läßt gr. Vermittlung erkennen, was auch sachlich naheliegt. tarsanä siehe tersana. Tartacöt siehe Statu-palmă-barbă-cot. tartaj PI. -tâje S. n. (1588 DIR) 1. Buchumschlag, -declcel M. 2. (t) Heft, Büchlein N. Am mai adaos la această istorie şi nişte răspunsuri din nişte Irălaje moschiceşti tipamice (NEC. COSTIN, LET.2 II, 93). 3. (t) Bündel N., Strang M. 50 de trătadzi de petele de aur leşesc (DOC. 1588, HC I, 204). 4. (t) Lesebuch N. Din ...fila cu... buchile scrise de bădiţa Vasile pentru fiecare, am ajuns la trătaji, de la trătaji la ceaslov (CREANGĂ OP. V, 8; Schilderung der damaligen Schule; der Lehrer schrieb, da es noch keine Lesebücher gab, den Text in Hefte). GR. älter trătaj, PI. auch m. -taji, -tazi; trătaş (B.). -Dim. PI. trătăjei (CANT. DIV. IVb). ET. ngr. Tcxpaöiov (lat. quaternum, woraus it. quaderno, frz. cahier etc.), asl. tatratü, totradü, eigtl. „aus einem Bogen Papier hergestelltes Heftchen von vier Blättern”. Urspr. Sg. tetrad, PI. letrazi, dann wurde zu letzterem ein neuer Sg. auf -z geschaffen. MOLD. PI. dazu -ji, wonach dann wieder Sg. auf-y. tartalâc PI. -Iaci S. m. (1868 BARC.) Wintergoldhähnchen N. (MAR. ORN. I, 326). GR. tartalog. ET. unbek. tartar PI. (selten) tartaruri S. n. (um 1550, HC II, 465) am tiefsten gelegener u. schrecklichster Teil der Hölle (MARD.: „De care şi însuşi Satana să cutremură”): Tartarus M. Limbile nebotezate Ard în tartar, înfocate 635 tartor (PP. GCR II, 143). Să te duci unde ţî-i locul gătit in tartar, la. fu(n)dul beznii (MS. 1799, OCR II, 172). Neştiinţa în înlunerecul şi în tartarul necunoştinţii i-au vârât (CANT. IST. 47; fig.) Am întrebat altul mai învăţat să-m spuie oare sunt munci şi tartar şi genune de foc, să muncească pre cei răi, pentru să mă grijesc cu bunătăţ, vieţuind curat într-această viaţă trecătoare, pentru să nu-m muncesc în veaci (DOS. VS. Noe. 24; 149b/l 50a). (Balaurul) venind la munte în col ţorat, au făcut veselie celor cu 4 picioare în tartar (BIBLIA 1688 Ib 40, 20). GR. tartar (MĂRG.2 39a). ET. gr. xdpTapoc;, ksl. tartară. tartor PI. tartori S. m. (1835 GOR. HAL. I, 79) 1. tartorul (cel mare) al zmeilor der Oberste, Fürst der Unholde; dann überh.: Unhold,Dämon, Teufel, Höllendrache M. Bildete ... se duce la tartor, care ţinea pe nevastă-sa (RC. IR. 290; die Unholde hatten Frauen geraubt) F. ging zum obersten Unhold. Zmeii... aveau să se întoarcă unul, de cu seară, altul, la miezul nopţii şi tartorul cel mare dinspre ziuă (ISP. LEG.2 221). Tartorii ăl mare al jidovilor (RCM. SĂRB. 53; in einer Christus legende) der Oberste der Juden. L-au înhăţat în ghiare tartorii, de bună-seamă! (DULFUPĂC. 106; von Păcală, der aus der Teufelsmühle nicht zurückgekehrt war). 2. Urheber M., in Fällen wie: Cine dară este vinovata, tartorul relelor trecute, prezente şi viitoare ... ? (JIP. R. 33). Nu mai era de îndoit, Marin Sofroni trebuia să fie hoţu şi tartorii atâtor tâlhării săvârşite de-o vreme încoa (RADUL. RUST. II, 277). Nouăzeci şi nouă tartori cu cataroaicele lor (PĂSC. LP. 138). - S. f. târtoriţă, PI. -te, tărtăroâică(PĂSC. LP. 118; Bespr.), cataroâică (PĂSC. LP. 138; Bespr.), PI. -ce. ET. vgl. tartar. SG. ALR II/I, K. 184. târtoriţă siehe tartor. tarz (t) PI. târzuri S. n. (1818 Ş. INFL.) Wesen, Benehmen N., Haltung F. Unul îngâmfat de slavă, celalalt de-un tarz firesc (BELD. ETER. 108). Gramaticul Terbie... întră... cu un tarz foarte măreţ, făcând, complimentul! greceşti (MS. 19. Jh., CL IX, 275). Că făcea prin Bucureşti Tot tarturi mavroghenesti (HRIST. 1818, Ş. INFL. îl, 118). GR. tari. ET. türk. tarz. tas PI. tasuri S. n. (1722 CANT. FIR. 355) veralt. 1. Schale F., Teller M., Becken N. aus Metall. Angel... îşi goleşte punga ...pe narghilele arabe, pe teasuri de aramă cizelate cu arabescuri minunate (AL., CL VIII, 108; sie sind im Bazar van Tanger). în lume nu-i veselie Fără. brici şi fără teas (RAL. SUV. 9) Rasierbecken. Patru zilezani care ciocneau teasuri de alamă (AL. POEZII III, 156; Beschreibung einer türk. Musikkapelle) Schallbecken. (Stroici) dând un teas (cu vin) lui Ciubăr: Ţine. Ciubăr (bând): A! Dar nu-i teasulplin, Mai adă (AL. DESPOT 19). 2. Almosenbüchse F. (B.). A umbla cu tasul (Ş. INFL. 1, 357) mit dem Teller sammeln. GR. teas. ET. türk, tas, ngr. τάσι. tasmâ PI. tasmâle S. f. (1734 BUL. COM. IST. IV, 68) veralt.: schmales Band zum Einfasscn, Besetzen etc. (Preoteasa) la toată zi întâi a lunii, dă cuviosului un sfeştoc de busuioc proaspăt, legat cu o cochetă tasma neagră (C. NGR. 358). Ţi-oi lua de la Fălticeni o pălăriuţă cu tăsma (CREANGĂ, CL VI, 11; die Mutter zum Söhnchen). GR. tăs-, tăzma. ET. türk. tasma. tâşcă PI. tăşti S. f. (1649 MARD.) 1. Tasche F. zum Tragen, Umhängen, Hand-, Reise-, Jagdtasche F. Şi-şi aleasă lui (David) 5 pietii neatede den părâu şi au pus pre iale întru taşca cea păstorească ceia ce era. lui de adunare (BIBLIA 1688 1 Sm 17, 40) er wählte fünf glatte Steine aus dam Bach und tat sie in die Hirtentasche, die er hatte. Zoiia (costum scurt de vânat, puşcă pe umăr, taşcă, corn etc.) (BOGD. BURS. 69). Unul scoate un amnar ş-o cremene dintr-o taşcă împistrită cu bumbi şi cătărămi, altul îi. dă iască (BODN., CL III, 143). Daher von den Backentaschen gewisser Tiere (CL IU, 155), vom Beutel der Beuteltiere (CL III, 226). 2. MUNT, teaşcăi, PI. ieşti ugs. lederner (Geld-, Tabaks-etc.) Beutel M. Să vă iau pielea de pe cur Să-mi fac teaşcăde tutun! (PP. MF 1,175). De chimerse desfăcea Şi-n tecşâlăse căla. Din tecşâlăscoase iute Trei surcele de chibrite (PP. ŞEZĂT. IV, 131). Popa-şi îngroaşă tecşoaiele cu pomnete, cu sărindare (JIP. OP. 57). GR. te(c)şilă, Augm. tecşoi, teşcoi. 3. in Pflanzennamen: tăşculiţă, tăşcuţa ciobanului Pfennig-, Säckelkraut N. (Thlaspi arvense; BR.); tăşculiţă Hirtentäschel N. (Capsella Bursa pastoris; PANŢU). Ng\. pungă 4, traistă. 4. PI. leşcitle selten: Hoden (PL). Să-i crape teşculele, Să-ideie sângele (LUP. MB. 7; APĂR. SĂN. I, 217). GR.pătâşcă, laşcidă, păşchkilă(B.). - Dim. tăşcuţă, tăşculiţă. ET. vgl. nslov. russ. ukr. tschech. laska, poln. taszka, magy. tâska < ahdt. it. tasca. Die Nebenformen te(c)şilă, tecşoi etc. sind schwierig, 4. umgeformt aus testicule. taşinghite siehe taci-şi-nghite. tată PI. taţi S. m. (16. Jh. PS. SCH.) 1. Vater M. In ce chip miluieşle tatăl pre fii, au miluit Domnul pre cei ce se tem de dânsul (PSALT. RĂMN. 1784 Ps 102,13). Cinsteaşte pre tată-tău şi pre mumă-ta 636 tâvnică (BIBLIA 1688 Ex 20, 12). Când vor veni taţii lor au falii lor să să judece călră noi (BIBLIA 1688 Ri 21, 22). Acmu de upovăinţa ceaea ce e călră tătunri giuruită jost-au de la D-dzeu stătu iu giudecalu (CV2 37b; Apg 26, 6) und nun stehe ich und werde angeklagt wegen der Hoffnung, die gegeben ist von Gott unsern Vätern. Tătâne-său era trecut cu vrâista bătrcineţelor (EN. COGĂLN., LET.2 III, 244). Pomul ce are lătâne-meu în grădina sa (ISP. LEG.2 76). Iarăfraţii, după moartea tătâne-său, ni.ee atâta nu-i deaderă (surorii). Ea se sculă cu o mătuşe a ei, sor tătâne-său, de se duse în Ţarigrad (MOXA, HC21, 318). Tată socrule! Schwiegervater! Ce-ţi mai face lata? wie geht’s deinem Vater? Şi l-au botezat în numele tatălui ş-a. fiului ş-a. svăntului duh (DOS. VS. Noe. 24; 155a) im Namen des Vaters. Tatăl nostru (das) Vaterunser. Fam. urât tată a mai avut! wie häßlich er ist! Hi-i-i-i, zmeişorii tatii (AL. OP. I, 52; der Postillon zu den Pferden) meine lieben Rößlein. Vgl. a ajunge II. 3, drac 7, drag I. 1, a muri, nădejde 2, părinte, socru, taică. - Auch kosende Anrede des Vaters an sein Kind, des Gatten an die Frau, des Pfarrers u. überh. eines älteren Mannes an eine od. mehrere jüngere Personen (vgl. mamă): mein Kind, mein Herz, mein Lieber etc. Iorgule tată, tu n-ai luat cafeaua (DEL. P. 273; der Onkel zum Neffen). Unchesul ... zise copiilor: „Şedeţi, tată, aicea lângă foc până când. voi veni eu înapoi” (ŞEZ. I, 161). 2. MUNT. fam. tată mare, tată bătrân, m. Art. tata mare, lata. bătrânul Großvater M. GR. Sg. m. Art. tatăl, -lui, MOLD. bisw. -tul, -tului (DOS. VS. Noe. 7; 11 lb; CANT. DIV. 119b); tata, -tei; LV. (16./17. Jh.) Gen./Dat. bisw. tătânelui (PS. SCH. 151,1; DOS. VS. Noe. 20,138a). PI. LV. (16./17. Jh.) häufig u. arom. megl.-rum. lătâni; so auch noch I.-B. 309. - In Verbindung mit -meu, -tău, -său (siehe meu): Nom./Akk. tală-meu, -tău, -său, ugs. auch t.a(t)-tău, ta(t)-său; Gen. /Dat. ebenso, älter tătâne-m(i)eu, -tău, -său (LV. bisw. auch -nostru, -vostru), auch lătâni-, bisw. tătâini-, bisw. latân-, lătâin-(bisw. auch als Nom./Alde.). - Koseformen: tătuţă (m. Art. -ţa, -ţei), tătică auch tătâcă, tătucă (m. Art. -ca, -căi, -chil), neben -tuţ, -tue, bisw. tălişor, ferner lătuciiţă (CREANGĂ, GCR II, 352 flg.j, tătuluţ, -luc(ă) (ŢIPLEA); ugs. tete (m. Art. -tea, -tii), fetică, auch kurz tică (m. Art. -ca etc.), städtisch, bes. Vok. tâti. ET. lat. (Kinderspr.) tata; tătâne < * tătâne (M.-L. IT. GR. II, § 18). SG. ALRMI/II, K. 212,213,214,233,237,299; H/I, K. 183; ALRI/n,K. 152,153,154,165,166,189,216; ALR SN VI, K. 1573, 1576. tätin S. m. (1825 B.) SchwarzwurzF.,Beinwell M. (Symphytumofficinale). Iarba lui Talin, Iuta tină (B.). GR. latină, tătăneâsă, tătăneăţă, tătineâsă, tălâneâsă, lotnici, tâtniş. ET. wahrsch. asl. latină „ăcs Diebes”. tatrapöd siehe tetrapod. tâulă PI. tâule S. f. (1857 POL.) Spierstaude F. (Spiraea). Ce lucruri, frumoase... de paie, de richită, taulă ...se pot face din tovărăşiile muncei plugăreşti (JIP. SUF. 193). ET. vgl. poln. lawula, tschech. lavola, russ. ukr. tavolga. taur PI. tauri S. m. (1475 DERS) 1. Stier M., auch als Sternbild. Sânge de tauri şi de ţapi nu voi (BIBLIA 1688 Js 1,11). (Sfânta) fit dată hierilor de Alexandru şi tauri slobodzâră să o stropşască (DOS. VS. Sept. 24; 26b). Giuncii şi cu tauri mă-mpresoară, Cu căscate guri să mă omoară (DOS. PS. V. 21,43). GR. MUNT. bisw. taure, TR. taor(e). 2. Unke, Feuerkröte F. (Bombinator igneus). Cântarea ... nu-l face la vorbă (pe rumân) dă parcă orăcăie taurul, ci-i înmoaie glasul (JIP. OP. 91). 3. BUCOV. Hirschkäfer M. (Lucanus cervus; MAR. INS. 34). 4. taurul, lui D-zeu Nashornkäfer M. (Oryctes nasicor-nis; MAR. INS. 9 ). GR. Dim. tăurel, tăureâc, tăurâş, lăurenci, -reci, -rici. ANTHROPON. Neag Taurul (1475 DERS), Stoica Taur aş (1567 BGL 206). ET. lat. taurus. tavan PI. tavane S. n. (1791 Ş. INFL. I, 352) 1. (Zimmer-) Decke F. Tot tavanul era scris Cu versuri de-a lui Dionis (COŞBUC 62). 2. gedeckter Teil am Ende des Kaücs (PĂSC. LP. 244). Niculcea.... Sus pe tavan să suia, Unde Tănislav donnea (PĂSC. LP. 245). 3. Brett N. von etwa 25 mm Stärke (wie es zur Herstellung von Decken gebraucht zu werden pflegt). GR. in Bdtg. 3 laban (WEIG. JB. IX). PI. (selten) auch tavanuri. ET. türk, tavan. SG. ALR II/I, MN 3770, 115. tavă PI. tăvi S. f. (1645 HERODOT 50) 1. Metallgefäß N. mit niedrigem Rand, zu verschiedenen Zwecken dienend, z. B. als: Fladenform, Schmorpfanne F., Kohlenbecken N. etc. A frige la tavă. schmoren. Punând în mijlocul hergheliei o tavă plină cu jăratic (CREANGĂ, CL XI, 174). 2. Tablett N. (wofür MOLD. tabla)', tăviţă flache Schale F. Femeile aduseră tăvile cu dulceaţă şi cafea (FIL. CIOC. 183). Pecetluieşte-l (plicul) cu pecetea de pe tăviţă cu călimările (GHICA 5). GR. tavă. - Dim. tăviţă, PI. -ţe. ET. türk, tava, in allen Balkansprachen. tavlii siehe tablă2. tâvnică S. f. (1868 BARC.) Strohblume F. (Xeranthemum annuum). 637 taxă GR. -niţă (BR.). ET. unbek. taxa Präs, -xcz V. tr. (1818 PETRO VICI, DLR) besteuern, mit einer Steuer (einer Taxe) belegen GR. (t) (axirui. ET. n. lat. taxare, frz. laxer, dt. laxieren. taxă PI. taxe S. f. (1733 BUL. COM. IST. II, 251) Steuer, Taxe, Gebühr F. ET. n. lat. laxa, dt. Taxe, frz. taxe. taxidar PI. -dâri S. m. (1775 A. J. 19) ehemals: Steuereinnehmer M. Taxidarii luau întreită zecimalăpentru oierii, ierbărit, tutunăritşi vinăril (FEL. CIOC. 323). GR. -xildar, -xindar, tahsildar. ET. türk, tahsildar. taxidărie (t) S. f. (1863 FIL.) Steuererhebung F. Tata mă lua cu dânsul prin judeţ de-i ajutam la taxidărie (FIL. CIOC. 48). ET. taxidar. taxil (t) PI. -xiluri S. n. (1748 POTRA I, 517) Steuererhebung F., a face taxil erheben, eintreiben (Steuern). La ieşirea dăjdiilor să meargă zapciu ... în sat şi să facă taxil de la lăcuitori banii vistieriei (DOC. 1814, TEZ. II, 377). Dajdia (streinilor) să jie de cap în cap po taleri patruzeci şi cinci peste tot anul, care bani, făcăndu-se taxil de starostea lor, să se dea la vistierie (DOC. 1815, TEZ. II, 389). ET. türk, tahsil. taxildâr siehe taxidar. taxim PI. -ximuri S. n. (1823 BRV III, 421) veralt.: MusikstückN. der Vollcsmusikantcn. El executa cele mai frumoase manele, samaiele, pestrefuri şi taximuri (Ş. INFL. II, 159). Nu voieşti să-ţi fac un taxim? „Fă-mi” răspunse mocanul. Ţiganul începu a cânta: ţimtai, ţimtai, ţimtai... (ŞEZ. I, 281). ET. türk, taksim. taxindâr siehe taxidar. tazmâ siehe tasma. tăbăcâr PI. -cari S. m. (1694 IORGA S. D. V, 95) Gerber M. Măcelarii alergară, Carnea-ndată cumpăram şi pielea ei tăbăcarii Şi maţele lăutarii (AL. PP. 266). - S. f. tăbăcăriţă (B.), tăbăcăreâsă (COST.). ET. tabac'. tăbăcărie PI. -rii S. f. (1784 Ş. INFL. I, 339) Gerberei F., Gerberei waren. Lucrări de dulgherie, de curelărie, de cizmărie, de tăbăcărie etc. (GHICA 233). ET. tăbăcar. tăbăceâlă PI. -celi S. f. (1857 POL.) Beize der Gerber, Lohe F. Vgl. argăseală. ET. a tăbăci. tăbăci Präs, -césc V. tr. (1825 B.) (piei Felle) gerben. Fig. fam. a tăbăci cuiva pielea jdm. das Fell gerben, jdn. prügeln. ET. tabac'. tăbăcit (1824 DOC. EC. 332) I. Adj. gegerbt. Să-ţi dau din opincutele astea tăbăcite (ISP., Ş. INFL. I, 339). II. S. n. Gerben N. ET. a tăbăci. tăbăiâţă siehe tăbuieţ. tăbăraş (t) PI. -râşi S. m. (1853 AL.) Soldat N. des Feldlagers. După ei încă venea ...o sută de nuntaşi Toţi aleşi din labaraşi (AL. BP. BOGDAN; im Reim). GR. labaraş (AL. 1. c.). ET. tabără. tăbărât Adj. (1688 BIBLIA Gn 32, 1) veralt.: lagernd. ET. a tăbărî. tăbărci siehe lăbârci. tăbărî Präs, -rase (1630 DRHB XXIII, 284) 1. V. intr. 1. LV. (von einem Heer etc.) lagern. (Constantin Brâncoveanu) sosind la marginea. Odriiului, au tăbărât în câmp cu corturile până ce îi va veni răspuns ce să facă şi unde să meargă (CM II, 241). (Matei aga) au tăbărât în seliştea Preştinii, ca să-şi vie la casa lui cu bună pace (CM I, 151). 2 .pc„ asupra cuiva über jdn. herfallen, sich auf jdn. stürzen. Timofei... tăbăra cu biciul pe dânsul (pe urs) şi-l bălea ceasuri întregi (GHICA 524). Erau toţi (copiii) afară înaintea lui... şi tăbărau pe bietul om cu gura: tată, mi-e foame (ISP. LEG.2 174). II. LV. a se tăbărî 1. lagern. împrejurul cortului mărturiei să să tăbărască fiii lui Isra.il (BIBLIA 1688 Nm 2, 2). Numaidecât trecură muntele, tăbărându-se în luncile Braşovului (CM 1,143). Bogdan Vodă. şi cu oamenii săi... măcar că se răşchirase den război prin păduri iarăşi s-au strins şi s-au tăbărit (URECHE, LET.1 1,115). 2. Kriegsvorbereitungen treffen. Să te tăbăreşti şi tu împotriva lor şi să te găteşti de război până în 7 zile (NEAGOEÎNV.2 161). GR. LV. tăbărî; Präs, auch tăbăr. ET. tabără od. slav. taboriti. tăbâltoc siehe tăbultoc. tăbârceâ PI. -cèle S. f. (1711 PASCA N. 333) Preßholz N. der Käsepresse (crintă), ist mit einem Ende an der Wand befestigt u. trägt am anderen ein Gewicht (VICIU). ET. vgl. a tăbărci. 638 tâcérc tabârcel S. n. (um 1900 TIKTIN) RollholzN., Rundholz, das beim Schroten zw. Faß u. Schrotleiter (corcie) gelegt wird. ET. zu a tăbărci. tăbârci Präs, -cesc V. tr. (1877 CREANGĂ) MOLD, unter Anstrengungen heben, schleppen. Femeia luilpate şi cu argatul tătâne-său tăbărcesc sacul cum îl pot., îl pun ... pe cuptor (CREANGĂ, CL XI, 33). Cu nepusă-n masă-i tăbărcesc (oamenii) pe amândoi (socrii, mari) în căruţă (SEV. NUNTA 317). GR. tăbărci. ET. vgl. tărbacă. tăblie PI. -blii S. f. (1835 GOR. HAL. I, 140) 1. (Holz-, Metall) Platte F. Florile... trebuie aşezate... pe policioare sau pe tăblii (DATC. HORT. 46). 2. Täfelung, Füllung, Holzverkleidung F. în casele sătenilor celor mai avuţi, uşile sunt cu tăblii (MANOL. IG. ŢAR. 25). GR. veralt. tăblie. ET. ngr. xaß/U, mit b aus tabla. tăblui Präs. -iese V. tr. (1823 BOBB) 1. o casă etc. ein Plaus etc. mit Blech decken. 2. täfeln. GR. tăbli, Präs, -blesc (BOBB). ET. tablă 2, bzw. tăblie. tăbluit Adj. (1823 BOBB) 1. mit Blech be-, gedeckt. Ploua, mai tare şi pornise vântul ...Un zgomot greu —parcă umbla, cineva pe case tăbluite - alerga prin târguşorul amorţit (SAD. POV. 164). 2. getäfelt. GR. zu 2. veralt. tăblit (BOBB). ET. a tăblui. tăbuieţ PI. -ieţe S. n. (1877 CREANGĂ) MOLD. BUCOV. Säckchen.N. Fala moşneagului la deal, fata moşneagului la vale; ea după găleje prin pădure, ea cu tăbuieţul (cu grăunţe) în spate la moară (CREANGĂ, CL XI, 213). GR. tăbâieţ, S. f. tăbăiâţă (SEV. NUNTA 244). ET. vgl. russ. tobolec. SG. ALRM II/I, IC. 414; ALR II/I, MN 3946, 152. tăbultoc PI. -toace S. n. (1636 DRHA XXIII MS.) MOLD. Säckchen N. Nu juca, fată, ruseşte, Că faina să găteşte. „Lasă-mă, bade, să joc. C-am râşnitun tăbâltoc” (MF I, 1373) ein Säckchen voll. Uneori (Anica) ... lua la supsuoară un tăbultoc de grăunţe şi cobora la moara Zadoinei (SAD. CR. 126). GR. tobultoc (SĂGH. VOC. 71), tobâlloc, tăbâltoc, topoltăc. ET. vgl. slav. tobolîci u. sieb.-sächs. dopppldauk „Doppeltuch” (DR IV, 780/1). tăcăi siehe tâicâi. tăcăitoâre PI. -töri S. f. (1883 MAR. ORN. II, 77) Würger, Neuntöter M. (Lanius excubitor). ET. a tăcăi. ţăcăni Präs, -nesc V. intr. (1885 H. VII, 389) MUNT. Perlhühner locken (tack! rufen ). Măcănea raţelor, fluiera curcanilor şi ţăcănea bibilicelor (TEL. SCFI. 95). ET. onomatopoet. tăcător Adj. (1703 GCD) veralt.: still, ruhig, schweigend, zurückhaltend (CANT. IST. 67). - Auch substantiv. ET. a tăcea. tăcea (16. Jh. CV) I. V. tr. verschweigen. O mahala, ticnită a căria nume îl vom tăcea de frica poliţiei (C. NGR. 65). Lstoricii ungureşti slava şi lauda, crailor lor, şi a lor, n-ar fi tăcut-o (CANT. HR.2 458). II. V. intr. {de c. über etw.) (still-)schweigen. Ne-supuindu-se el, tăcum şi dzisem voia Domnului să fie (CV214b; Apg 21,14) schwiegen wir. Cine tace merge în pace (ISP. LEG.2 248). Taci din gură, tacă-ţi gura schweig, halt’s Maul. Ia. taci! was du nicht sagst! nicht möglich! Tac şi înghit ich dulde schweigend. Fă-l să tacăbring ihn zum Schweigen. Tac mă cheamă (ISP., CL XVIU, 197: tacu-te) ich rede kein Wort. Apoi întră cu toţii înlăuntru, se tologeşte care unde apucă şi tac mă cheamă (CREANGĂ, CL XI, 189) und verhalten sich still. Tăcând svântul, nedându-i (lui Lisie) răspuns, (acesta) învăţă de-i zdrobiră, dinţii (DOS. VS. Oct. 30; 95a). A tăcea ca pământul etc., a tăcea mâlc, chitic still, wie das Grab schweigen. întâmple-să ce va vrea, Eu de badea voi tăcea. (I.-B. 55). Şi la Mosc ... mulţi şi de alte feliuri multe decât fireşti muscali sunt... Tac de turci, că-mi pare nici unul neaoş turc nu e (SPÄT. MIL., LET.21,112) ganz zu schweigen von den Türken. GR. Präs, tac, Imperat. taci! Perf. tăcui; Part, tăcut; Ger. tăcând. ET. lat. taceo, -ere. tăcere PI. -ceri S. f. (um 1560 BRATU, LR XXIX, 243) (Still-)Schweigen N.; vgl. miere 1. A sta. în tăcere schweigen. Cei den pământ şi de ţărână pohtiră şi râvniră traiul ceresc, lăcuind în post şi în rugăciuni... în blândeţe şi în nemânie, în tăcere (NEAGOE INV.2 207). Fiind drag tuturor pentru bunătăţâle, că făcea mult post şi privegheri şi tăceare (DOS. VS. Dech. 29; 244a). Când ies cu mulţâme de putere, Pizmaşii tăi toţ stau cu tăcere (DOS. PS. V. 65, 8). în tăcere schweigend. în tăcerea, nopţii in der Stille der Nacht. Uneori se faceau la masă tăceri lungi şi friste (VLAH. NUV. 74) traten ... Pausen ein. Faceţi tăcere! (seid) ruhig!, still!, Ruhe! A trece sub tăcere, veralt. cu tăcerea etw. stillschweigend übergehen. ET. a tăcea. 639 tăciuna tăciuna Präs, -nez (1841 POEN.) I. V. tr. an brennen lassen. Luând fiecare fire de bob uscat, le tăciunează la Jocul lămpii (AL., CL VIII, 117). II. a se tăciuna (von Getreide) brandig werden. Uneori porumbul se tăciuna, ba lăcuste, ba potop, ba toate relele numai pe capul lui cădea (ISP. LEG.2 206). ET. tăciune. tăciunâr (1703 GCD) I. S. m., PI. -nari Köhler M. II. S. n., Pi. -nare Schürhaken M. ET. a tăciuna. SG. ALR II/I, MN 3886, 134; ALRM II/I, K. 341. tăciune PI. -eiüni S. m. (1591 BGL) 1. verkohltes Stück Holz, Brandscheit N. Iară Priam văzu atunce un vis: păru-i că văzu un tăciune aprins ieşind den trupul materiei lui şi deade de o parte vânt. de arse cetatea toată (MOXA, LICI, 353). V-aţijacut ca tăciunele scos den foc (BIBLIA 1688 Am 4, 11). Toderică... îndată puse pe tăciunii ce fumegau în vatră un brat de vreascuri (C. NGR. 84). N-are nici tăciune în vatră (Z. III, 429) er ist arm wie eine Kirchenmaus. Tăciune acoperit (Z. I, 293) Heuchler. 2. Getreidekrankheit: Brand M.; bcs. durch den Pilz Ustilago hervorgerufen: Flug-, Ruß-, Staubbrand M. des Weizens etc. (POEN. II, 235), Beulenbrand am Mais. Vgl. mălură. Lumea.... Ne-a şi pus urâte nume: Mie grâu, ţie tăciune... Mie floarea florilor... Ţie răul răilor (I.-B. 65). ANTHROPON. Tăciune {1591 BGL 205). ET. lat. titio, -onis. SG. ALR SN I, K. 111; IV, K. 1214. tăciunos Adj. (uni 1710 NEC. COSTIN) 1. angebrannt. Să nu slăbască sufletul tău de două lemne tăciunoase (NEC. COSTIN, LET.2 II, 34; nach Js 7,4). 2. (von Getreide) brandig. ET . tăciune. tăcut (16. Jh. CV) I. Adj. schweigend, schweigsam, still. Seara se despărţeau devreme. Tăcuţi se închideau amândoi în odaie (VLAH. NUV. 69). Din acea seară, Miss Mary se făcu mai tăcută încă decât înainte (I. NGR., CL VII, 57). Pe coaste verzi ...se arăta câte-un sat tăcut (SAD. POV. 67). Nuntă tăcută (MAR. NUNTA 778; ÎNM. 441) stille Hochzeit (ohne Musik). - Substantiv.: Cel tăcut în Ne inimile împăraţilor făcut sfat înaintea tuturor să-l puie (CANT. IST. 21). II. S. n. Stillschweigen N. După atâta tăcut ...ca cum dintr-un adânc întuneric la lumină s-ar scoate (CANT HR.2 363). III. S. f. tăcută veralt: Schweigen N., Stille F. Ce cu ascunsă înremă omului întru neruginră blânda şi tăcuta duhului CV2 76a; 1 Petr 3,4) Sanftheit und Stille des Geistes. - Advcrbiell: pe tăcutefle) stillschweigend, insgeheim. ET. a tăcea. tăfălog etc. siehe tăvălug. tăfărăgă PI. tăiărăgi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) MUNT. BAN. Quark M. GR. tejaragă, tăjaroagă. ET. vgl. bulg. tvarog. tăgadă PI. tăgade S. f. (1673 DOS. PS. V.) 1. Leugnung, Ableugnung, Verneinung F. Jidovul... audzând tăgadă, ca aceasta să. feace altul dinlr-altă (DOS. VS. Noe. 11; 118b; ein Christ, dem er Geld zum Aufbewahren gegeben hatte, leugnete dies) der Jude geriet außer sich vor Bestürzung. Ce încape tăgadă când punga, e-n ladă? (la hoţ)? (UR. LEG. 164). Din tăgadă mărturisirea adevărului (CANT. IST. 76). 2. Weigerung, Verweigerung, Versagung F. Când vă rugaţ spre Domnul cujagadă, De ce grăit, să plinitfără tăgadă (DOS. PS. V. 75, 28) unweigerlich. Prins şi mărturisindpre DomnulHs.fară tăgadă, multe răbdară chinuri (DOS. VS. Noe. 22; 143a). Veralt. tăgadă de justiţie Rechts Verweigerung. ET. a tăgădui. tăgădui Pras. -iese (16. Jh. CV2 11a; Apg 20, 27) 1. V. tr. 1. (ab)leugnen, in Abrede stellen, verneinen. Nice banii n-au primit de la jidov ce-i da să tăgăduiască învierea (DOS. VS. Oct. 16; 68a). Absolut: Tăgăduieşte, zi că n-ai scris răvaşul acesta (C. NGR. 21). Care semn să cunoaşte şi astăzi şi nice leşii nu tăgăduiesc (URECPIE, LET.' I, 149). Nu să poate tăgădui cum unsoarea scumpă să nu fie bună (SICR. DE AUR2 47b). (Neguţătorul) ceru banii dă la priieten; el tăgădui că nu i-a dat nici un ban (MS. 19. Jh., GCR II, 256) cr leugnete, auch nur einen Heller erhalten zu haben. 2. verleugnen. Când şi Petăr l-au tăgăduit, (pels.) (GCR 1, 245). 3. LV. verweigern. Ca să fii întreg cu sufletul, oarece ai tăgădui a suferi (CANT. DIV. 43b.). II. a se tăgădui LV. 1. {de c. etw.) ab-, verleugnen. Iară el s-au tăgăduit cum nu şti nemică, nici au luat acel uric (DRITA XIX, 243). Nu mă tăgăduiesc, Lazăr au murit (MS. 1669 Jo 11, 14, GCR I, 187). Cela ce să va tăgădui de mene şi de cuvintele mele ... şi fiiul omenesc se va tăgădui dins (VARL. CAZ.21, 53b; Mt 10, 33) wer mich verleugnet. 2. sich weigern, vorenthalten. Că. nu me tăgăduiiu de ceale ce era cu folosu ce se nu spuiu voao (CV2 10a; Apg 20,20). Pentru pofta sa, tot greul şi nevoiia a suferi nu să tăgăduia (CANT. IST. 216). GR. Präs, auch tăgădui. ET. magy. tagad. tăgăduiâlă PI. -ieli S. f. (1839 VAIL.) Leugnen N. Psaltirea lui Coresi rămâne fără de tăgăduiâlă cea dintâi carte-n limba română care s-a 640 tăia pus sub teascurile tipograjice (OD., MÂNDR. EU. 184) unleugbar, unstreitig. ET. a tăgădui. tăgăduire PI. -iri S. f. (1698 CANT.) Ableugnen N. De vei toate cu vederea, cerca şi apoi să le credzi, aceasta în mare păcat şi mai vârtos în tăgăduirea dumnădzăiască te va aduce (CANT. DIV. 71b). ET. a tăgădui. tăgăduit Adj. (1780 COD. IPS.2 58) fraglich, leugbar. - Neg. netăgăduit. ET. a tăgădui. tăgăduitor Adj. (1703 GCD) leugnerisch. Ştiinţa, iasle a lucrurilor, iară neştiinţa iaste tăgăduitoare lucrurilor şi fiinţă n-are (CANT. HR. 2 184). - Auch substantiv. ET. a tăgădui. tăgârţâ Präs, -ţez (1806 KLEIN) ugs. I. V. tr. schleppen, zerren. II. a se tăgârţa ich anklammem, anhängen. ET. tăgârţă. tăgârţârc S. f. (1765 IORGA S. D. XIII, 253) veralt.: Zerren, Schleppen N. GR. lăgârţire. ET. a tăgârţa. tăgârţă PI. -gârţe S. f. (1610 BGL) ugs. 1. Schnapp-, Bettelsack M. Câţi n-au pornit din depărtări pe jos cu tăgârţa la spinare ... ş-au dat de bine şi. de belşug la noi (VLAH., GAZ. SĂT. XIV, 430). După ce-şi împărţeau (popii) colivele şi-şi umpleau tăgârţele cu colaci. (GHIB. BV. 73; Schilderung eines Begräbnisses). Tăgârţă ruptă te împrumută şi cere la soroc să-i dai sac nou în loc (PANN PV.1 III, 110). 2. arom. tăgârcică (MIH.), megl.-rum. tăgărcică, trăgăcică (PAP.) ledernes Säckchen der Schafhirten. GR. tăbârţă, -bârcă, -gărţă. - Dim. tăgârcică. Augm. tăgârcioi (ZRPh XIX, 406). ANTHROPON. Ionaşco Tăbârţă (1610 BGL). ET. ngr. ταγαρτζικα; vgl. auch alb. bulg. etc. ta gar, ngr. ταγάρι, δαγ-, türk, dagar, -eik wahrsch. asiatischer Herkunft; zu tăbârţă vgl. auch tăbâltoc. SG. ALRM II/I, K. 414; ALR II/I, MN 3946, 12. tăia Präs, tai (16. Jh. CV2 46b; Apg 27, 32) I. V. tr. 1. (ab-, auf-, durch-, zer-) schneiden, (cu toporul etc.) -hauen, -hacken, (cu fierăstrăul) -sägen: un jir einen Faden durch-, abschnciden: o bubă ein Geschwür aufschneiden; cuiva unghiile, bătăturile jdm. die Nägel, Fliihneraugen schneiden; lemne Holz hauen, schneiden; copaci Bäume fällen; cuiva gâtul, mâna, capul jdm. den Hals abschneiden, die Hand, den Kopf abhauen. M-am tăiat la. deget, ich habe mich in den Finger geschnitten. A tăia împrejur (rituell) beschneiden. Fă-mă, Doamne, lemn de tuß, Să mă taie mândra furcă (I -B. 368) damit die Liebste aus mir einen Rocken schneide. Paloşul din sân scotea ... Ş-aşa bine mi-l chitea Că pe Toma mi-l tăia Pe la furca pieptului (AL. PP. 73) daß er T. eine Schnittwunde beibrachte, ihn traf. Frumoasa doamnă îi vorbeşte. Vorbeşte blând. Totuşi privirea ei parcă-l laie (DEL. P. 31; von einem lüsternen Weib) dennoch ist ihm, als ob ihr Blick ihm ins Fleisch schnitte. A tăia cărţile (de joc) Spielkarten abheben. A tăia stos Pharao aullegen (frz. lailler un pharaon). Primeşti? „Eu primesc, da' să nu te păcăleşti”. Ce-ţipasă? Adă mâna ... Taie, domnişoară! (VLAH. DAN II, 62; eine Abmachung wird dadurch perfekt, daß die Parteien sich die Flände reichen u. eine dritte Person die letzteren mit einem leichten Schlag seiner senkrecht wie ein Messer geführten Hand kennt). Vgl. burete 2, câine 8. f., carne 1, limbă 1, nas 2. b, poală 2, unghie. -Fig. in zahlreichen Wendungen, wie: La stomah deodată începe Să-l frământe şi să-l taie (SPER., GAZ. SĂT. XIV, 398) Magenstiche. Cu chipiul dat pe ceafă, stă crăcănat în Jâţa unui grup de domnişoare, păsămite, şi le taie o curte, de şcoala militară! (VLAH. GV. 202) macht ihnen den Hof nach Kadettenart. A tăia (la) minciuni, la palavre vânătoreşti aufschneiden, Jagdgeschichten auftischen. Era şi bun de gură: tăia (la) lavre şi palavre de gândeai că-i iese din gură mărgăritare (ISP. LEG.1 I, 50). O să-ţi dăsluşesc pă cât m-o tăia. puterea, atâtea ş-atătea întrebări (JIP. OP. 20) so weit es in meinen Kräften steht; vgl. cap I. 19. a. M-a. tăiat prin gând că, dacă aş fi spus propria mea întâmplare ... aş fi întrecut desigur în haz pe toţi povestitorii (GANE, CL XIX, 222) es fiel mir ein; vgl. cap I. 19. 1. A tăia. cuiva drumul, apa, vorba etc. jdm. den Weg abschneiden, versperren, das Wasser, Wort abschneiden etc.; vgl. apă 10. b,poftă 1. Ciocoiul meu nu ţine cărarea? Vru s-o taie mai oblu (VLAH. DAN I, 96) er wollte einen kürzeren Weg einschlagen. A tăia cuiva (NEC. COSTIN, LET.11, App. 42: de la cn.) leafa etc. jdm. das Gehalt etc. entziehen. LV. a tăia un obicei einen Brauch abschaffen. 2. o vită, o găină etc. ein Rind, Huhn etc. schlachten (wofür LV. u. im gehob. Stil a junghia). 3. durch einen Schwertstreich etc. töten: erschlagen, -stechen, niederstechen, -machen. Unii zicea ... să-l înfigă-n ţeapă, Alţii, să-l taie pe loc (AL. PP. 136). Amândoi turbat răcnea, Vârtej de moarte ßcea Şi pe duşmani îi tăia (AL. BAL., Badiul). Să mă lai, că nu spun nimic wenn du mich auch totschlägst, - ich sage nichts. Căpitanul... stă la. noi la masă. In altă parte nu s-ar duce, să-l tai (SAD. PS. 188) um nichts in der Welt würde er anderswohin gehen. Vgl. mort I. 641 tăiat 4. monedă etc. Münzen etc. schlagen, prägen (wofür sonst a bate). Mihai, spre a păsări memoria biruinţa sale în Ardeal, puse de tăie o medalie (BĂLC. 415). 5. preţul etc. veralt.: den Preis etc. festsetzen; vgl. a rupe I. 2. Capanlăii au tăiat nartul grâului la schelele Dunării pe şase lei chila (GHICA, CL XIX, 300). De va avea neştine treabă cu cineva (şi el) sau altul sau judecătoriul va da lui să facă jurământ, atunce acolo înlr-acel ceas taie judecata deaca va jura (ÎNDR. 288) wird das Urteil... gefällt. II. V. intr. 1. (einen Weg) abkürzen. Tăiaţi la munţi (CL III, 26) zieht auf dem kürzesten Weg ins Gebirge. 2. unterbrechen. Nu vorbeşti vorbă dreaptă, tăie altul sosind (CL III, 25). 3. ausstreichen. 4. töten. Cărjaliii jaceau incursiuni prin ţară şi veneau până la barierele Bucureştilor tăind şi pârjolind (GPIICA V) mordend und sengend. 5. (t) wert sein, gelten. Această madea laie patru -cinci mii dă lei (DOC. EC. 125). III. a se tăia 1. (von der Kälte etc.): (sich)brechen. Gerul s-a tăiat der Frost ist gebrochen. 2. LM. sich abzeichnen, -heben. Chipurile lor ...se taie desluşit în moina limpede a dimineţii (DEL. S. 171). 3. mi se laie picioarele etc. die Füße etc. versagen mir. Se simte aşa de bolnav şi de slab că i se laie picioarele (VLAH. NUV. 33). Vrea să strige, dar şi glasul i se taie deodată (CONACHI 10). După dânsa sosi şi Covrig roş la faţă şi gâfâind de mult. ce i se tăiase răsuflarea (I. NGR., CL VII, 52). 4. drumurile, liniile etc. se taie die Wege, Linien etc. schneiden, kreuzen sich. GR. arom. tăl’eare (PAPAHAGI), megl.-rum. -ri, istro-rum. lal’oä. ET. lat. lalio, -äre, vgl. it. tagliare, frz. tailler etc. SG. ALRII/I, MN 2225,41; SN I, K. 238; II, K. 612; V, K. 1444; VII, K. 1878. tăiat (1563 CORESIPRAXIU 260) 1. Adj. 1. (ab-, auf-, durch-, etc.) geschnitten, (cu toporul etc.) -gehackt etc. Iustianin cel cu nasul tăiat (MOXA, HC I, 378). 2. gehauen, gemeißelt, geschnitzt. Un jilţ tăiat în stâncă (EMIN. O. I, 93) ein in den Felsen gehauener Sessel. 3. (t) (vom Preis etc.) festgesetzt. Stăpânul mieu crocodilul ieste, într-a căruia robie cădzind, cu preţ tăiat m-au slobodzit (CANT. IST. 181). 4. LV. getötet. Să umplu lunca de oamini tăiaţi şi fu mai multă moarte decât întâi (NEAGOE ÎNV.2190); (von Tieren) geschlachtet. 5. tăiat împrejur beschnitten. II. S. n. 1. (Ab-)schneiden, -hauen, Fällen N. 2. Beschneidung F. încredinţat de sânge tu eşti mie, derept tăiatul împregiur (PO2 191; Ex 4, 26). 3. Schlachten N. (der Tiere). ET. a tăia. SG. ALR II/I, MN 2225,41. tăier siehe taler. tăiere PI. -ieri S. f. (16. Jh. PS. SCH. 105, 30) 1. (Ab-)schneiden, -hauen, Fällen N. 2. tăiere împrejur Beschneidung F. 3. Schlachten N. (der Tiere). 4. LV. Totschlag M. Se povesteşte că atâta moarte şi tăiare s-au făcut atunci, cât n-au fost altă dală de-nceputul lumii (NEAGOE ÎNV.2 176). 5. Streichung, Auslassung F. 6. Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul Enthauptung Johannes’ des Täufers (Kirchenfest am 29. August). GR. veralt. tăiare. ET. a tăia. SG. ALR II/I, K. 207. tăietor (16. Jh. CV) 1. S. m. 1. tăietor de lemne Holzhacker, -hauer N. 2. LV. argint-tăietor Silberschmied M. Dimitrie oare-carele cu numele, argint-tăietoriu, cel ce făcea case de argint Artemideei şi da meşterilor lucrare nu putină (CV24b;Apg 19,24). 3. (t) tăietor de bani Münzpräger M. Câţi se vor dovedi tăietori de bani, să se osândească la moarte (COD. CARAGEA Pentru tăietori de bani 2). 4. LV. Mörder, Henker M. Iară tăietorii, temându-se de tiranul, aşea cum era răpăosaţ, le tăiară capetele de la trupuri (DOS. VS. Noc 20; 138a). II. S. n. PI. -toâre Holzklotz M. Tăietorul pe care se taie lemne să nu se pună pe foc (ION. SUP. 65). Sultănica frumoasă? Aida de, mai bine-şi pune gâtul pe tăietor Hin ca (DEL. S. 15). III. S. f. tăietoare PI. -töri Beil, Messer N. Un pascari ... invitat de dracul, luă amână tăietoarea cu carea tăia la peaşte şi alergă de tăie svântului un picior de la svântul timp (DOS. VS. Oct. 17; 70a). -Fig. tăietoarea cuvântului (DOS. VS. Mai 13; 129b) Schärfe des Wortes. ET. a tăia. SG. ALRM SN I, K. 354. tăietură PI. -turi S. f. (1561 CORESI TE4199a; Jo 7, 22) 1. Schneiden N. 2. fig.: Stich M., stechender Schmerz. Toată faţa i se încreţeşte (băieţandrului), parcă are tăieturi de colici (VLAH. GV. 202). 3. Schnittwunde F. Oşteanul când îşi arată ranele şi tăieturile (MĂRG.2 97b). 4. LV. Beschneidung F. (CORESI). 5. (Berg-)EinschnittM. Pe fundul acestei tăieturi între înalţii păreţi de piatră, s-azvârle Bistriţa (VLAH. RP. 124) dieses Einschnittes. Să înceapă... a tăia malurile 642 tăiş Dâmboviţei şi a arunca tăieturile-n gârlă (BACALB. MT. 94) das abgeschnittene Erdreich. 6. (Zu-)Schnitt M. Tăietura hainei, părului etc. der Schnitt des Kleides, Haares etc. Poezii de cea mai mare originalitate ca adâncime de gânduri şi ca tăietură de vers (VLAFI. DAN I, 61) Versbau. 7. Schlag M., abgeholzte Stelle im Wald. Acolo pe deal e vie Sau pădure, tăietură? (SPER. AN. 1893 m, 124). 8. BUCOV. Würger-Enzian M. (Gentiana asclepiadea; PANŢU); iarba tăieturii (B.),frunza tăieturii. (PANŢXJ), Bctonie F. (Betonica officinalis). Vgl. tăietoare, tăietură „Heilkraut gegen Schnittwunden” (VICIU). ET. a tăia. SG. ALR II/I, MN 2225, 41; SN II, K. 593, 611. tăineâlă PI. -neli S. f. (1881 JIP.) MUNT. Beratung F. Şi dacă (sfătuitorii) n-o scot la cale ... apăipun altă zi dă tăineâlă, până iese lucrul numai bine (JIP. OP. 102). ET. a tăini. tăini Präs, -nesc V. intr. (1654 NEAGOE) besprechen, unterhalten, plaudern. Mă întorc la sfatul miniştrilor, tăinim, tutunim, mai. ne spunem păsul ăla la ăla (JIP. R. 284). Bătrânii cinstesc pe prispă. Nevestele stau mai la. o parte, tăinind de-ale lor (VLAFI. RP. 225). Atuncea ... nici vei îndrăzni săgrăieşli cu frate-tău de cele de pace, nici să taineşti cu dânsul (NEAGOE ÎNV.2 97a). GR. tăini. ET. taină 4. SG. ALR SNV, K. 1390. tăiniciePl. -cii S. f. (1839 VAIL.) veralt.: Heimlichkeit F. Flori ascunse prin desiş In pacea tăiniciei (RĂDUL. RUST. I, 228). ET. tainic. tăinos Adj. (DOC. 1784) veralt. bisw.: heimlich, verborgen. Alţii, mai lumeţi, dar şi mai tăinoşi, ascundeau în sfintele locaşuri nişte legături (amoroase) de multe ori prea serioase (CL XVII, 332) in den Klöstern. Unii din stăpânitorii moşiilor, voind a-şi sui preţul venitului moşiilor sale, prin mijlocire tăinoasă, urmând un vicleşug ca acesta (DOC. 1784, URIC. II, 146) mit Hilfe geheimer Machenschaften. ET. taină. tăinui Präs, -iese (1683 DOS.) 1. V. tr. 1. c. de cn. etw. vor jdm. geheim halten, verheimlichen. Tăinuit-au câteva zile vizintl Mehmet. Paşa moartea lui Sultan Suleiman (NEC. COSTIN, LET.2 1,449). Când voi putea a nu mai tăinui de lume acest amor? (C. NGR. 18). 2. (heimlich) mitteilen, anvertrauen. Dă n-oi întâlni pă... popa ... să-i tăinuiesc ghisul mieu (JIP. OP. 57). II. a se tăinui. LV. sich verstecken, sein Inkognito bewahren. Biruindu-se şi la Italia, s-au tăinuit Bonaparte şi... au vrut... să scape la America (DION, TEZ. II, 234). Lescinschi... ajungând în hotarulprusesc, n-au mai putut să se mai tăinuiască, ce au căutat numai a se supune (NECULCE, LET.2 II, 382). Tăinuindu-să, mearsă la părtâle Olimbului lepădând dedeasupra ceale femeieşti (DOS. VS. Oct. 29; 93a). GR. Präs, auch tăinui. ET. taină. SG. ALR SNV, K. 1390. tăinuire PI. -iri S. f. (1703 GCD) 1. Geheimnis N. 2. geheime Absprache, Beratung. A vând multă tăinuire Neculaki cu Vizirul, şezând cu ceasurile amânduoi închişi (EN. COGĂLN., LET.2 III, 262). ET. a tăinui. tăinuit Adj. (1679 DOS. LIT.2 173) verborgen, heimlich, geheim(nisvoll). Lucrurile grele pre cât sint mai tăinuite, pre atâta ies mai iuşoare, şi sfatul descoperit pre cât ar fi folos tăinuit, pre atâta ieste de stricare în gloate dezvălit (CANT. IST. 82). Ioan Evanghelistul ...cu neclipit ochi au zărit pre soarele cel tăinuit (RETORICĂ 1798, GCR II, 163; von Christus). (Grecii) dau de ştire Eteriei cu un chip pre tăinuit, Din Sculeni să le trămită (carteci) (BELD., LET.2 III, 379). Acest izvor era tăinuit, Din vechime negândit (IORGAINSCR. 1,155; Brunneninschrift). ET. a tăinui. tăinuitor (1683 DOS. VS. Dech. 4; 191b) I. Adj. verheimlichend, geheimhaltend, verbergend. II. S. m. Geheimberater M. ET. a tăinui. tăios Adj. (1673 DOS.) scharf, schneidend. Când îl trase afară (capul din zăpadă), Părul în ea i-a rămas, Ca un brici tăios de parcă într-o clipăfuse ras (PANN PV. M. I, 85; er hatte sich mit dem Kopf in den Schnee gestürzt, nachdem die Frau ihn mit siedendem Wasser übergossen hatte). Cu undiţe tăioase o pătrunsără (DOS. VS. Oct. 29; 92a). - Fig. Li-i tăioasă limba ca. spata (DOS. PS. V. 63,7). Noi spintecam, un vântişor supţire şi tăios. (SAD. POV. 177; Schilderung einer Schlittenfahrt). - Adver-biell: Celuilalt (avocat), dacă cere replica, i se răspunde scurt şi tăios: „ Tribunalul e luminat” (BRĂT.-VOIN. LD. 58; der Betreffende ist unbeliebt). ET. a tăia. tăiş PI. -işuri S. n. (1806 ŞINCAI E. 118) 1. Schneide F. des Messers etc. Că toporul mi-i vrăjit, Cu tăiuşul oţelil (AL. PP. 42). Riga ... va trece garnizoana sub tăişul săbiei! (AL. OP. I, 1511) wird ... 643 tăiţci über die Klinge springen lassen. Sabie, cuf.il cu două tăişuri fig.: zweischneidiges Schwert. 2. veralt: Bruchstück, SegmentN., Scherbe F. Părţile periodului unele sunt mai mari şi se chiamă mădulări, iar altele mai mici şi se chiamă tăişuri (LOGA, ŞA III, 21). Vgl. ascuţiş u. ascuţit. GR. tăiuş. - PI. auch tăişe. ET. a tăia. SG. ALR SN I, K. 49; IV, K. 1050; ALRM SN I, K. 350, 428; II, K. 845. tăiţci S. m. PI. (1788 MOLNAR 381) schmale Teigstreifen: Nudeln. PL, vgl. toemagi. GR. tăieţei. ET. tăiat, vgl. it. tagliatelli. SG. ALR SN IV, K. 1076. tăiuş siehe tăiş. tălâniţă PI. -lâniţc S. f. (1633 DRHA XXI, 502) veralt.: Hure F. Dă fămeaie tălâniţă (yuvouxoc; ex aip ac) fecior eşti tu (BIBLIA 1688 Ri 11, 2). Ea îi toacă starea mai rău decât o tălâniţă de cârciumă (FIL. CIOC. 232; von einer Mätresse). GR. tălăniţă, tolănită. ET. vgl. ulcr. talanycja „die Begabte, Glückliche”, das nach CIORANESCU 8470 aus dem Rum. stammen soll. tălălau (1800 BUDAI-DELEANU V, 41, N.) I. S. m., PI. -lai fam.: Tölpel M. Ce dracul Iar te-ai înecat, măi tălălău (AL. OP. I, 343; zu einem ungeschickten jungen Mann, der sich verschluckt hatte). II. S. n., PI. -laie Lärm M. Să strânseră vecinii-n tălălăul lor (RETEG. POV. III, 29). GR. talaläu. ET. onomatopoet, vgl. auch teleleu. tălărie PI. -rii S. f. (1627 DRHA) veralt.: Schatzkammer F. Au fost rămas cu câtăva samă de bani den tălărie de la Suceavă (DRHA XIX, 178). ET. taler. Tălăşmăn m. (1870 AL.) Rufname von Rindern. „ Ţa, măiPrian, Hăis, Tălăşmăn!” strigă bietul ţăran (AL., CL III, 270). ET. türk, talaşman „streitsüchtig”. talazul Präs, -iese V. refl. (1829 PISC. O. 44) wogen. Un val cald de mângâiere, de voluptate i se tălăzuia (ei) în piept (SAD. PS. 184). Ca un vifor mi s-ci tălăuzit în piept când ... am simtit-o înainte-mi (SAD. PS. 248). GR. tălăuzi; meist 3. Pers. ET. talaz. tăleriţă PI. -riţe S. f. (1906 ŢIPLEA) TR. chem. 25-Kreuzerstück N., Krone F. (ŢIPLEA). ET. taleri tălhâr siehe tâlhar. tălhui etc. siehe tâlhui etc. tălmăci PI. -maci S. m. (um 1492 DERS) veralt.: Dolmetscher, Übersetzer M. Ei nu ştia cum Iosif aude, pentru că tălmaciul în mijlocul lor era (BIBLIA 1688 Gn 42,23) daß Josef cs verstand. Postelnic mare, dvorbitor înaintea domnului şi pârcălab de Iaşi şi tâlmaciu în limbi străine (URECHE, LET.1 I, 104). Şoimul, limba jigăniii neînţelegând, pre Bâtlan în loc de tălmaciu cu sine purta (CANT. IST. 273). Tălmaci de visuri Traumdeutcr. GR. tâlmaci. - Dim. tălmăcel. ANTHROPON. Tălmaci (um 1492 DERS), Tălmăcel (1598 DERS). ET. asl. tlumacl tălmăci Präs, -cesc (um 1646 GCR I, 119) selten I. V. tr. 1. (ver)dolmetschen (LM. a interpreta), übersetzen (LM. a traduce). Toatea acestea cetindu-să şi pre limba ungurească tălmăcindu-să întru a tuturor înţelegere (MS. 1700, GCR I, 335). (Aceste cazanii) s-au tălmăcit dupre limba grecească pre limba rumânească (MINIAT, GCR II, 30). 2. erklären, auslegen, deuten (LM. a explica). Tălmăceşte-mi cine-mi vra răul şi pentru ce (I. NGR., CL VII, 55). N-oi mai uita, mai ales, ochii micişi vărgaţi ai ctitorului care-mi tălmăcea zugrăvelile (bisericii) (DEL. P. 151). II. a se tălmăci cu cn. sich mit jdm. aussprechen, auseinandersetzen. De ce nu te tălmăceşti cu dânsul? (AL., CL IV, 313; zu einer jungen Frau, die sich über das Verhalten ihres Gatten beklagt). GR. tălmăci. ET. asl. tlümaciti. tălmăcie(t) PI. -cii S. f. (1673 DOS. PS. V. 118,299) Erklärung, Auslegung F. ET. a tălmăci. tălmăcire PI. -ciri S. f. (1688 BIBLIA) veralt. 1. Übersetzung F. Au tălmăcit... Cântarea cântărilor, care tălmăcirea aceaea asemănare nici au priimit, nici va priimi în veaci (BIBLIA 1688 Prolog 7). 2. Auslegung, Erklärung, Verdeutlichung F. Să ştie cititoriul că aice noi nu istorie, ce tălmăcire istoriii facem (CANT. HR. 260). — A avea o tălmăcire cu cn. mit jdm. eine Auseinandersetzung haben. ET. a tălmăci. tălmăcit (1675 MIR. COSTIN) I. Adj. übersetzt. II. S. n., PI. -cituri veralt.: Übersetzung F. Eu, carile scriu acestea, m-am prilejit la acest tălmăcit (MIR. COSTIN, LET.'1,318). ET. a tălmăci. 644 tămâia tălmăcitor PI. -toii S. m. (1688 BIBLIA Prolog 4) 1. Übersetzer M. 2. Ausleger, Deuter M. ET. a tălmăci. tălmăcitiiră PI. -furi S. f. (um 1690 BRV II, 40) veralt. 1. Übersetzung F. 2. Deutung F. Nu socotesc să nu jîe nici unul... carele să nu poată înţelege fără multe tălmăcituri cui se închipuieşte acest Lcizăr (ANTIM DID. 85). ET. a tălmăci. tălpălâg etc. siehe tăpălog etc. tălpălâr PI. -läri S. m. (1634 DRHA XXII, 28) veralt.: Gerber, Lederer M. ET. zu talpă. tălpălărie S. f. (1766 URIC. XIV, 3) veralt.: Stand M., Gewerbe N. der Gerber, Lederer. ET. tălpălâr. tălpălui siehe tălpui. tălpăsi Präs, (mă) -sesc V. refl. (um 1890 BOGD.) fam.: sich davon machen. Iar moş popa preasfinţii Chiar din sal s-o lălpăşit (BOGD. POV. 155). ET. zu talpă. tălpăşiţă siehe talpă. tălpig PI. -pige S. n. (1493 DERS) 1. MOLD. TR. Tritt M. am Webstuhl. Fata ta-i scurlă-n picioare. „Eu i-oipune catalige Ş-a ajunge la lălpige” (MAR. SAT. 24). 2. Tritt M. an der Hobelbank (ŞEZ. VIII, 147). 3. an einem Brettchen befestigter Plolzbogen, wird beim Fischen mit dem Kescher (cräsnic) mit dem Fuß im Wasser nachgezogen u. dient zum Auftreiben der Fische (ŞEZ. IV, 114). GR. -chig (ŞEZ. IV, 114), MOLD. bisw. tal-; TR. -pic, -pică (ŞEZ. VIII, 147), -pigă; vgl. talpă 3 u. 4. ANTHROPON. Tălpigă (1493 DERS). ET. talpă. SG. ALR SN II, K. 471. tălpiţă siehe talpă. tălpi/ etc. siehe telpiz etc. tălpizie siehe telpizie. tălpoi siehe talpă. tălpui Präs, -iese V. tr. (um 1670 ANON. CAR.) 1. (be)sohlen. 2. Schlittenkufen beschlagen. GR. tălpălui. ET. talpă. SG. ALR SN IV, K. 1192. tămădui Präs, -iese (16. Jh. PS. H. 103, 30) V. ti’. 1. heilen. Boalele timpului nu să tămăduiesc cu saţiul şi cu beţiia (MOLIT. 1689, GCR I, 285). Cum tămăduieştipre alţi ce sunt mai streini, aşea vino de tămăduieşte şi pre prietinul tău, pre Lazăr (MS. 17. Jh., GCR 2,137). Doamne... tămăduiaşte sufletul mieii, c-arn gi'eşit pe (DOS. PS. SLAV. R. 40,4). Dar ce semn voi cunoaşte să crez că mă va tămădui D-zeu? (NEAGOE ÎNV.2 47a; 2 Kg 20, 8). Că le-au trimis cuvântul său Domnul, De-au tămăduit într-înş tot omul (DOS. PS. V. 106, 48). 2. LV. schöpfen, bilden (PS. Η. 50, 12). ET. magy. tâmad „sich erheben, aufstehen”. SG. ALR I/I, K. 137; II/I, IC. 125. tămăduiâlă PI. -ieli S. f. (um 1660 STAICU 90) Heilung F. Dă fuga or la doftor, or la o babă meşteră de tămăduiâlă (JIP. OP. 65). ET. a tămădui. tămăduinţă PI. -înţe S. f. (1683 DOS. VS. Noe, 14; 126a) veralt.: Heilung F. ET. a tămădui. tămăduire PL -iri S. f. (16. Jh. PS. H. 128, 6) 1. Heilung F. Voi merge în biserica lui D-zeu, cândai doar îmi voi dobândi acolo tămăduire (NEAGOE INV.2 47a). 2. LV. Bildung, Erschaffung F. ET. a tămădui. tămăduit Adj. (16. Jh. PS. H. 101, 19) 1. geheilt. 2. LV. erschaffen. ET. a tămădui. tămăduitor Adj. (um 1660 STAICU 56) heilkräftig, heilend, Heil-. - Auch substantiv. (DOS. LIT.2 160). ET. a tămădui. tămâia Präs, -iez (1643 VARL. CAZ.) 1. V. tr. l.pc., altarul etc. jdn., den Altar etc. (mit Weihrauch) beräuchern, pe un zeu etc. einen Gott anbeten, ihm Rauchopfer darbringen; absol.: räuchern. După ce vin cei logodiţi în biserică... preotul îi tămâiază (SEV. NUNTA 245). De nu li-i pleca să lămâiedz d-dzăii, te voi omorî (DOS. VS. Sept. 17; 21a). Răspunsăsvăntul cu multă îndrăznire şi dzise: „Eu sunt creştin... şi înti'u Hrisios credzşi aceluia mă închin şi-l tămâiedz (VARL. CAZ.2 II, 60a). Gräber werden von den Verwandten 40 Tage lang mit Wasser begossen und beräuchert: Baba că grijia, Apă de căra. Şi îi tămâia (pe feciorii morţi) (PĂSC. LP. 167). 2. fig. pc. jdm. Weihrauch streuen, huldigen, jdn. in den Himmel erheben. Cu câtă antipatie au fostjudecaţi 645 tămâiăt unii din artiştii noştri şi cu câtă simpatie au fost tămăiaţi, admiraţi alţii (STĂNC. FR. 84). II. V. intr. Rauchopfer darbringen. Idolilor şi dracilor să tămăiedze (DOS. VS. Sept. 19; 22b). III. a se tămâia fam.: sich einen Rausch an trinken. Ei la cârciumă aleargă. Cu oala de dimineaţă Să tămâie-n toată viaţa (PANN PV. M. I, 92). Vgl. a aghezmui. GR. veralt. tâmăia, tămia, lămuia. ET. tămâie. SG. ALR II/I, K. 180. tămâiăt (1821 BELD. ET. 100) 1. Adj. 1. wohlriechend. Flori albastre tremur-ude în văzduhul lămâiet (EMIN. O. I, 85). 2. fig.: beduselt, berauscht, benebelt, angeheitert. 3. fig.: geschmeichelt. II. S. n. Beräuchern, Räuchern N. GR. tămăiet, tămâiel. ET. a tămâia. tămâie S. f. (1561 CORESITE4 3a; Mt 2, 11) Weihrauch M., Räucherwerk N. Trii grăunţă de dafin şi untdelemn şi tămâie albă să le amestice la un loc şi să să ungă pe tot trupul (MS. 18. Jli., GCR II, 67). Luând... cineşi cădelniţa lui, au pus pre ele foc şi au puspreste ele tămâie (BIBLIA 1688 Lv 10, 1). Dar tu pentru ce-ai căutat spre tămâia mea cu ochi ficlean? (NEAGOEINV.214b; 1 Sm 2, 29). îi întinsărămâna şi (o) umplură de jeratec cu tămâie (DOS. VS. Noe 16; 130b). Cu acestfel de tămâie vorniculBalş tămâiet, Pierde prepus, îngrijere (BELD. ET. 100; Salih Pascha hatte seine Handlungsweise gelobt). Vgl. drac 6 a. GR. -muie, BAN. tămân ‘e. ET. lat. *thymania (REW 8722), vgl. zur Form sard. timangia, -manza, -monm; afr. timoine (ROLANDSLIED V. 2958). SG. ALR II/I, K. 180. tămâier PI. -ieri S. m. (1902 WEIG.) MOLD. Wacholder M. (Juniperus communis), die Beeren dienen zum Räuchern (WEIG. JB. IX, 230). ET. tămâie. tămâiere PI. -ieri S. f. (1645 VARLAAM R. 216) 1. Beräuchern, Räuchern N. (mitWeihrauch). 2. fig.: Schmeichelei F. GR. veralt. tămâiare. ET. a tămâia. tămâiernic S. n. (um 1670 ANON. CAR.) veralt.: Räucherpfanne F., Weihrauchfaß N. ET. tămâie. tămâierniţă PI. -iemiţe S. f. (1803 IORGA S. D. XII, 146) Räucherpfanne F., Weihrauchfaß N. Mirosuri scumpe ce ieşea din tămâierniţele cele de aur (B ARAC HAL. III, 86). GR. -ielni- (CIH. I, 400). ET. tămâie; nach cădelniţă gebildet; doch auch ksl. tSnjanlnica. tămâietor (1703 GCD) 1. S. m., PI. -töri Rauchfaßträger M. II. S. f. tămâietoâre, PI. -töri 1. Grabpflegcrin F. (MAR. ÎNM. 342); vgl. a tămâia I. 1. 2. (Weih-)Rauchfaß N. (Preotul) luând lămâitoarea începe a tămâia împrejurul letrapodului (SEV. NUNTA 252). ET. a tămâia. tămâietură (t) PI. -türi S. f. (1688 BIBLIA 2 Kg 10, 24) Brandopfer N. ET. a tămâia. tămâioâră PI. -ioâre S. f. (1825 B.) Name verschiedener Pflanzen: Gänsefuß M. (Chenopodium; VAIL.); OLT. Veilchen N. (Viola; BR. PANŢU); Sesel M. (Seseli libanotis; BR.); de câmp Gamander M. (Teucrium chamaedrys; B.). Frunză verde tămâioâră Zi cu joc şi iute, cioară (MF I, 1046). Vgl. tămâiţă. ET. lămâie. tămâios (1703 GCD) 1. Adj. würzig, wohlschmeckend, duftend; strugure tămâios, poamă tămăioasă Muskatellertraube F.; vin tămâios Muskatellerwein M. II. S. f. lămâioâsă 1. Muskatellertraube F. în vie toate soiurile de struguri... tămăioasă şi mişchet, gordin şi băşicată (OD.-SL. 189). 2. Muskatellerwein M. Sticlele se umplură cu tămăioasă într-o clipă (FIL. CIOC. 158). 3. Veilchen N. (Viola odorata; BORZA). ET. tămâie. tămâiţă PI. -iţe S. f. (1703 GCD) Pflanzenname: TR. Günsel M. (Ajuga); Gänsefuß M. (Chenopodium; B.); de câmp Gamander M. (Teucrium chamaedrys; B., VAIL.). Nu-ţi pune peană de brad ... Ci-ţipune... de tămâită (I.-B. 301). Vgl. tămâioâră. ET. tămâie. tămândâ Präs, -mând V. ti*. (1754 PROTOCOL 103) TR. veralt.: hinausziehen, in die Länge ziehen. Dară nu s-au ţinut de cuvânt, pentru că întoarcerea numitelor cetăţi o au tămăndatcu minciuni (ŞINCAI HR. 1,419). GR. tămănda, trămănda. ET. unbck. tămânji Präs, -jesc V. tr. (1889 SEV.) MOLD, beschmieren, -sudeln, schwärzen. Ţiganii... faţa şi mânile, ce li-s negre, le mai tămânjesc cu funingine sau cu văpseală neagră (SEV. NUNTA 307). ET. zu a mânji. 646 tărăbonţâş tămbălău S. n. (1879 CIH.) fam.: Lärm M. vieler, lebhaft redender Menschen: Spektakel, Aufruhr, Klimbim M. Mare tămbălău şi mare veselie se-ncinge în sat... când intră câte un ţigan ursar, trăgând după sine în lanţ un urs cu botniţa pe nas (OD.-SL. 168). Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare şi lume, lume ... de-ţi venea ameţeala, nu altceva (CARAGIALE T. I, 78; Schilderung einer Manifestation). Nuntă cu tămbălău eine fidele Hochzeit. ET. zu magy. tombol, tombolă. Tănâse m. (1628 DRHB XII, 163) 1. Kurzform v. Atanasie Athanasius M. 2. spöttisch: Holzkopf M.; a se face Tănase sich dumm, unwissend stellen, tun, als ob man von nichts wüßte. Vgl. teleleu. ET. asl. Athanasij < gr. Aüavccoioc;. tăpălăgă PI. -lagi S. f. (um 1580 DOR) veralt. 1. großer, plumper Schuh; großer, plumper Fuß. Ca să nu i se cunoască... urma încotro l-au dus, au încălţat pe bou în tălpălăgi şi au venit cu el acasă (SBIERA POV. 254; er hatte den Ochsen gestohlen). Pârgarii... alegea pentru (porcarul) Gloanţă opincile deSân-Medru şi Sân-Gheorghe tot putrede, de rămânea porcarul până la săptămână cu lălpăloagele de la rnă-sa (UR. LEG. 51) barfuß. Părea că râde (piciorul fetei), micuţul, lângătapalogii mei (CL V, 310) neben meinen Elefantenfüßen. Daher: 2. LV. von eisernen, als Marterwerkzeug dienenden Schuhen. (Judeţul) învăţă de-l încălţară în tăpălage de her înfocate şi-l siliră s-alerge naintea lui (DOS. VS. Oct. 10; 59b). Trofim, încălţat cu tălpălage de her nalte şi multe munci cu Dorimedon răbdară (DOS. VS. Sept. 19; 22a). Marco încălţat cu tălpălage de muncă (DOS. VS. Sept. 28; 34b).’ GR. tălpălagă, -loagă (UR 1. c.), S. m. tapalog (CL 1. c.); PI. auch -läge; vgl. tăpălăgos, tăpălog. ET. unbek., erinnert an dt. Tappe „Tatze”, lappen „plump schreiten”, täppisch etc.: vgl. sieb.-sächs. top-säx (KRAGSS 963); tälp- nach talpă. tăpălăgos Adj. (1892 SEI.) ugs.: mit großen, plumpen Füßen. Pui de urs tăpălăgos (PP. ŞEZ. I, 143). GR. tălpălăgos. ET. tăpălăgă. tăpălog Adj. (1872 POMP.) ugs.: mit großen, plumpen Füßen. (Calul) cel tăpălog ce vei zări zvârcolindu-se în gunoiul cailor (POMP., CL VI, 27). GR. tălpălog. ET. tăpălăgă. tăpşan PI. -şanuri S. n. (1504 DLRV) 1. kleinere ebene Fläche im Gelände (wog. podiş größere), bes. auf dem Rücken eines Hügels, Berges: Plateau N. Că aşa-i hazul, să-i apuce, cică, răsăritul soarelui pe tăpşanul de pe vârful muntelui (RADUL. RUST. TI, 131; von den Besteigem des Ceahlău). Turcii s-au întors la Iaşi şi ş-au întins corturile pe tăpşanul Copoului (AL., CL II, 9; Hügel in I.). Dobrogea ne prezintă un tapşan (podiş) rădicat între Dunărea şi Marea Neagră (CL XV, 60). 2. offener (Feuer-) Herd M. 2 zidari care au jacut tăpşanul (BGL 109). GR. tepşan (PP. PAMF. CDŢ. 66), tapşan. ET. wahrsch. zu a tăpşi. SG. ALRM II/I, K. 368; ALR II/I, MN 3902, 139. tăpşi Präs, -şese (1703 GCD) I. V. tr. mit einem flachen Holz etc. schlagen, um etw. eben u. fest zu machen. O lopăţică cu care se „ tăpşeşte ” sau „tepşeşle” mămăliga înainte de ce se răstoarnă din ceaun pe fund (MAR. ÎNM. 200). II. V. intr. stampfen. După ce au aruncat aceste seminţe în pământ, trebuie să tragă cu grebla ... şi apoi să tăpsască cu o lopată pe deasupra straturilor (INV. CO’P. 1878, 10). GR. tepşi, tepşui (ŞEZ. III, 90), topşi. ET. wahrsch. onomatopoet., vgl. dt. Tapps, tappsen, sieb.-sächs. tappascho (KRAUSS TR. 992) SG. ALR SN V, K. 1449; ALRM SN III, K. 924. tărâş PI. -râşi S. m. (1620 MOXA, HC I, 393) 1. Grundpfahl M. Un heleşteu cu zăgaz de taraci (OD. PS. 188). Hotarul... tot spre amează la vale până în capul tăraşilor (URIC. XXV, 67). 2. (t) Jagdgerät N. GR. taraş, MUNT. tarac. ET. ulcr. taras; tarac < türk, tarak. SG. ALR II/I, MN 3840, 126. tărăboănţă PI. -boânţe S. f. (1806 KLEIN) Schubkarren M., Radbahre F.; vgl. roabă2. GR. tiriboanţă (ŞINCAI E. 119), teriboanţă (KLEIN, B.), taraboanţă, tarabonţă. Weitere Formen bei CIH. 11,531. ET. magy. torbonca, targonca. SG. ALRM SN I, K. 237; ALR SN II, K. 354. tărăboi PI. -boâie S. n. (1877 CREANGĂ) fam.: Lärm, Spektakel, Skandal M. Ieşind afară, începe a face un tărăboi de s-a sculat toată ograda în gura lui (CREANGĂ, CL XII, 24). înlăuntru se auzea un tărăboi grozav; toţi bocăneau la uşă cât ce puteau şi strigau (CREANGĂ, CL XI, 190; sie waren eingeschlossen). ET. unbek. tărăbonţâş PI. -ţâşi S. m. (DOC. 1762, URIC. II, 165) veralt.: Schubkärmer M. des Salzbergwerks. GR. tărăbanţaş (URIC. II, 165), tărbunţaş (SUŢU NOT. 159). -Dim. tărăbânţăşel (URIC. II, 169). ET. tărăboănţă. 647 tărăbuc tărăbuc siehe lârboc. tărăbuţă PI. -buţe S. f. (1857 POL.) bes. tărăbuţe MUNT, ugs.: Habseligkeiten, sieben Sachen (PL), Gepäck N. Nu rămâne altceva de ficut decât să-mi iau tărăbuţele sip-aci t-e drumul, băiete! (Z. VI, 465). ET. ansch. zu tarabă. tărăgăi etc. siehe tărăgăna etc. tărăgăna Präs, -nez (um 1670 ANON. CAR.) 1. V. tr. in die Länge, hinaus-, hinziehen; cuvintele etc. die Worte etc. lang ziehen, dehnen. împăratului... nu-i prea plăcu zorul ce da sfetnicul pentru nuntă şi mai tărăgăi lucrurile (ISP. LEG.2 227). Să cerci d-a pierit oridă-şi mai lărăgăieşte rumânulghiaţa (JIP, R. 270) ob ... er sein Leben noch hinschleppt. S-au trăgănat sfada până la stingerea de lot a Troadei (NEC. COSTIN, LET.21, 57). Eu mă făceam că-l ascult şi l-am tot traganat cu cuvinte îngăimate, până ce a venit barbată-meu (GANE, CLIX, 55) hielt ihn... hin. „Bună seara, Costane!” grăi el trăgănănd vorbele (SLAV., CL XV, 425). II. a se trăgăna 1. sich hinziehen. Dând loc unei întinse grădini de verdeţuri care se trăgăna până aproape de malul lacului (SLAV., CL X, 307). Pe câmp plin de zăpadă Se trăgănează-ncet pe jos O jalnică grămadă de oameni trişti şi îngheţaţi (AL. POEZII III, Leg. 74; von nach Sibirien Verbannten) schleppt sich ... dahin. 2. stammen (wofür auch a se trage). Neamul ţării Moldovei de unde să trăgănează (MIR. COSTIN, LET.2 I, 247). GR. MUNT. OLT. tărăgăi, sfrăgăni, trăgăni; MOLD. TR. trăgăna, trăgăna, TR. tragăna (BUD, ŢIPLEA). ET. trăgăna, LV. allein belegt, geht auf viat. tragmo, -ăre < trahere zurück, vgl. span, traginar, rätor. larginar, targhinar, it. trainare, afrz. trainer, nfrz. Immer etc.; zur Lautung vgl. cearcăn (< cremis, REW 1942), leagăn, a legăna, mesteacăn, in denen că, gă mit ce, ge im Inlaut nach Analogie der gleichen Auslautssilbe (ceara?, cerce, leagă, lege) wechselt oder wechselte. în tărăgă(n)i scheint lautsymbolische Dehnung eingetreten zu sein // SCRIB AN: mm. a trage. tărăgănare PL -nări S. f. (1810 IORGA S. D. XII, 201) Verzögern, Hinzichen N. Să plăteşti la timp förästrä-gănire, că numa aşa mai găseşti ş-aldată (JIP. OP. 64). GR. Varianten wie bei a tărăgăna. ET. a tărăgăna. tărăgănat Adj. (um 1580 GLOS. BOGDAN 246b; TRS XVI, 430) 1. hinausgezögert. 2. gedehnt, langgezogen. Bocitul e un fel de cântare, jalnică şi trăgănată împreunată cu plâns (CL IX, 152). 3. leicht geneigt. Oraşul se urcăpe-un tapşan trăgănat (VLAH. RP. 128) auf einer sanft ansteigenden Fläche. Căutând un suiş mai tiăgănat, schimbai drumul (NĂD. NUV. II, 221) einen weniger steilen, bequemeren Aufstieg. GR. trăgănat. ET. a tărăgăna. tărăgăneală PL -neli S. f. (1857 POL.) Hinaus-, Hinziehen, Verzögern N. Trebuia să se curme numaidecât cu această tărăgăială (VLAH. NUV. 201). Când ai să mă iei? Ştii în ce stare sunt. Vezi bine, nu se-ncap tărăgăneli (NĂD. NUV. 1,130; das schwangere Mädchen zum Liebhaber). După mai multe străgăneli cu „inşaala”, cu „pekei” şi cu „bacalum”, pe la sfârşitul lui octombre Caragea a putut ieşi din Constantinopol(GHlCA 28; die Pforte hatte den sich um den muntenischcn Thron bewerbenden C. mit allerlei Ausflüchten hingchalten). GR. Varianten wie bei a tărăgăna. ET. a tărăgăna. tărăşenie PL -senii S. f. (1907 PAMF.) ugs. 1. Hergang, Sachverhalt M. „De ce plângi? ” îi spune tărăşenia (RC. IR. 40). îi povesteşte fata toată tărăşenia din fir până-n aţă (RC. IR. 134). împăratul ... jară să ştie lirişenia ... dă fuga de spune şi leneşei ce a văzut (RC. IR. 191). 2. merkwürdige Begebenheit F. Am să-ţi spun o tărăşenie (PAMF. JOC. II, 416). Aici (la clacă) se spun tirişenii, poveşti... (PAMF. AGR. 220). GR. tirişenie, tărăşenie. ET. ansch. umgestellt aus şiretenie2, viell. mit Anlehnung an târâş. tărâm PI. -râmuri S. n. (1845 BĂLĂC.) 1. im Märchen: Gebiet N., in dem Feen, Unholde u. Drachen herrschen; tărâmul celălalt das Jenseits, näml. das Märchenland im Ggs. zu der von Menschen bewohnten Erde (tărâmul acesta). In das Märchenland gelangt man in der Regel durch eine Höhle, einen Brunnen etc., indem man sich an Stricken hinabläßt (daher auch tărâmul de jos die Unterwelt) od. es ist im Gegenteil höher gelegen (tărâmul de sus), u. man muß hohe u. steile Berge erklimmen, um es zu erreichen. (Copilul) se duse şi se duse, până ce ajunse pe tărâmul unor zâne (ISP. LEG.11,18). Prăslea ajunse pe tărâmul celălalt ... şi cu mare mirare văzu toate lucrurile schimbate; pământul, fiorile, copacii, lighioni altfel japtuite erau p-acolo (ISP. LEG.2 84). în poiana asta ... ţi se pare că te afli în celalalt tărâm, vorba basmelor, tărâm fericit, planetă necunoscută (UR. BUC. 209). Şi-i linişte, o linişte sfântă, care face să te crezi pe alt tărâm (VLAH. RP. 220; Schilderung eines Aufstiegs auf den Ceahlău) man glaubt sich in eine andere, eine Zauberwelt versetzt. Daher: 648 tărie 2. bisw.: Gebiet, Gelände, Terrain N. Păzeşte, tărâmul este alunecos (COST.). Mişelul! Mi-a făcut scuze pe tărâm (L. NGR, CL II, 346; von einem Duell) auf dem Kampfplatz. - De când tărâmul seit Menschengedenken. Aşa e lumea asta şi aşa a fost de când. tărâmul (C. BĂLĂC., PR. DRAM. 144). GR. -râmb (RC. IR.). ET. wahrsch. kuman. *tarîm, Acker”, vgl. türk, tar im; tărâmb nach carâmb; bei Bdtg. 2 hat die Ähnlichkeit mit frz. termin mitgewirkt. tărâţe S. f. PL (1584 BGL) 1. {de grâu, porumb, migdale etc. Weizen-, Mais-, Mandel- etc.) Kleie F. Te afumi cu fum de tărâţe de grâu presărate pe un fier înfierbântat (PAMF. BOLI 21). Apucând pe zmeu de cap, de picioare, de mâni, de spinare, îl făcură tărâţă (ŞEZ. I, 68) sie rissen ihn in Stücke. Vgl. drac 7, ieftin \ ,porc 1. 2. de lemn (VICIU: firiz) Sägemehl N. GR. Dim. tarâcioâre (DONICI 95). ANTHROPON. Drăgan Tărâţ(ă) (1584 BGL 206), Tărâţă (1629 DRHB XXII, 649). ET. asl. h7cp(bulg. trici, şerb. trice). tărâţos Adj. (um 1670 ANON. CAR.) kleiig. Grâul era muced şi tărâţos şi totuşi cu preţ mare (BĂLC. 336). ET. tărâţe. tărbacă PI. -bace S. f. (1857 POL.) MUNT. 1. Vorrichtung F. zur Mißhandlung von Tieren. 2. tărbaca câinilor ehern.: Volksbelustigung F. am Montag nach Fasching, die in einer eigenartigen Mißhandlung von Hunden bestand. - Daher fam. a da pc. în, prin, la tărbacă, tărbăceală (POL.), a-l tărbăci mitjdm. grausamen Spott treiben, jdn. foltern. ET. viell. dasselbe Wort wie it. trabucco, -bocco, sp. -buco „Donnerbüchse”, it. trabocchetto, sp. -buquete „Art Wurfmaschine (Katapult, Bailiste)”, //zu a tăbăci, vgl. CIORANESCU 8521. tărbăceală siehe tărbacă. tărbăci siehe tărbacă. tărbunţâş siehe tărăbonţaş. tărcat Adj. (1581/2 PO2 105; Gn 31, 12) bunt, scheckig. Noi cunoaştem două soiuri de malai, cel mărunţăl roş şi acel tărcat măşcat (ION. CAL. 79). Cine mi-e drăguţ mie... Are... Curea cu bumbi tărcaţi (PP. TR., CL IV, 268). Unele (mumii) sunt închise încă în sicriele lor lungăreţe şi tărcate (IORGA AM. 162). In fund munţii îşi rotunjesc gheburile tărcate de soare (VLAH. RP. 210). ET. vgl. rnagy. tarka (TAMÂS). SG. ALR SN II, K. 277. tărcătură PL -türi S. f. (1825 B.) Buntheit, (Bunt-)Scheckigkeit F. Edivin ...prin această albăstrime de ceriu şi tărcătură de haine (TORGA AM. 203; von einem Maler). ET. tărcat. tărciiş Adj. (1881 JIP.) (von Schafen) scheckig. Poartă căciulă neagră, albă şi tărcuşă (JIP. OP. 79). ET. zu tărcat. tărfăloăgă siehe terjelog. tărhât PI. -haturi S. n. (1648 NT Mt 21, 5) (gesamtes) Gerät der Hirten, das sie bei ihren Wanderungen auf Tragtieren mit sich führen. în capul turmelor merge câte un măgar, încărcat cu lucrurile sau tărhatul ciobanilor (OD.-SL. 90). De năvălesc câteodată lupi în turmă, cu cale ar fi să vindem oile cu ciobanii, cu târhat şi cu câini cu tot? (JIP. R. 62). GR. târhat. ET. vgl. magy. terhet (Akk. von (eher „Last, Schwangerschaft”), ukr. terh, terhati „beladen”. tărhită PL -hite S. f. (1825 B.) TR. Reb-, Feldhuhn N. (Perdix). GR. tarhită, terhită. ET. unbek. tăricel siehe tare. tărie S. f. (16. Jh. CV2 80a; 1 Petr 4, 11) I. Stärke F., Vermögen N. Nu în tăriia calului, nece în fluiere bărbatului bună vrearea lui (D-zeu) va fi (CORESI, GCR1,28; nach Ps 146,10). A dorului tărie Cuvinte dă duioaselor mistere (EMIN. O. I, 200). (Ţăranii) suferă şi tac bărbăteşte, având tăria de suflet d-a nu se plânge (JIP. SUF. 66) die Seelenstärke. Mircea îşi dase obştescul sfârşit pe scaunul domnesc în mijlocul tăriei sale (OD. DC. 2) als er auf der Höhe seiner Macht gestanden hatte. Şi ia înălţime şi tărie şi mărime şi cu cinste te îmbracă (BIBLIA 1688 Ib 40,10). Cel ce au zidit toate... acestuia crede cu tărie (ALF. SUFL., GCR II, 148) auf den vertraue fest. Aceastăporâncă cu tărie mare ţinurăjidovii cum nici un lucru nu făcură în aceia zi (de sâmbătă) (CORESI, GCR 1,24). Agiipina aruncă o căutătură ameninţătoare soţului ei şi, trântind uşa cu tărie, ieşi (XEN. BR. 16) heftig. Că era vrăjitoare, de! n-aş îndrăzni s-o spui cu tărie (UR. BUC. 95) fest, mit Sicherheit zu behaupten. Bisw. cu tărie, cu (de-a) tăria mit Gewalt (vgl. sila). Cine nu crede, nu asculte, că eu nu fac pe nime cu tăria să asculte (RETEG. POV. 1, 47). 2. veralt.: Geltung, Gültigkeit F. Unele vânzări ca acestea nu au tărie (COD. EPS.2140). Soborul a hotărât, ca o astfel de hirotonie să fie jară tărie (PRAV. BIS. 1,1). Şi spre mai mari tărie şi întăritură... am poruncit 649 tărime cinslitcredincios boierului nostru, Dumitraşco Ştefan vel logofăt, să scrie cartea noasfră (DRHA XIX, 464). 3. a) bisw. (Heeres-)Macht F. Sultan Mehmet... s-au gătit cu tărie mare si au ti'ecul Dunărea (NEC. COSTIN, LET.21,389). - b) bisw.: Befestigung, Feste F. Pazvand... s-au dus la casa lui şi... ş-au făcut tărie împrejur de parmaci groşi (DION., TEZ. II, 185). Luând stăpânul pe Iosif, l-au pus la tărie (οχύρωμα; BIBLIA 1688 Gn 39, 20). Fie tărie în mijlocul apelor, să despartă apele de la ape (PO212; Gn 1, 6). - Daher bes. tăria cerului die Himmelsfeste, das Firmament. Stele rare din tărie cad ca picuri de argint (EMIN. O. 1. 82). Limbile să salte Cu cântece nalte Să strige-n tărie Glas de bucurie (DOS. PS. V, 46, 3). 4. a) Stärkungsmittel N. Intr-un colţ de ladă avea sticluţe cu felurite tării (LIT.). - b) Verstärkung F. am oberen Rand des Stiefelschafts. 5. veralt.: Härte, Festigkeit F.: tăria diamantului die Härte des Diamants. ET. tare. tărime PI. tărimi S. f. (1564 CORESI CAZ. I, 237a) veralt. 1. Stärke, Kraft F. Tărimea mea şi lauda mea iaste Domnul (PO2 227; Ex 15, 2). în svântă mâna ta toată tărime si putere este (FRAG. TOD. 4a, TRS XVI, 342). 2. (t) Festung F. Au scăpat la tărimea mai sus zisă şi s-au întărit de toate laturile (ŞINCAI FIR. I, 182). 3. veralt.: Gültigkeit, Rechtskraft F. ET. tare. tărire S. f. (1563 CORESI PRAXIU 220) veralt.: Stärke, Kraft F. Tu eşti tărirea (mea) şi începătura a tuturor fraţilor tăi (MS. 1760, GCRII, 70, nach Gn 49, 3). ET. tare. tărişor siehe tare. tărâcioâre siehe tărâţe GR. tăroâsă Adj. f. (1581/2 PO) veralt. TR. BAN. schwanger. înmulţi-voi nevoile tale când verifi tăroasă (PO2 20; Gn 3,16). Au pornit Iacov cu muiarea lui cea tăroasă (SICR. DE AUR2 148b). I-au făgăduit craiul că, de se va face tăroasă, şi de dânsa şi de pruncul carele se va naşte dintr-însa va avea grijă (ŞINCAI HR I, 542). GR. tărhoasă (B.). ET. tar. SG. ALRM I/I, K. 288; ALR II/I, K. 143. tărşej PI. -şeji S. m. (MS. 1818 FURDUI, GCRΠ, 226) Kamerad M. ET. zu lârşag. tărşejie siehe lârşegie. tărtâcă siehe tătar. tartan S.m. (1857 POL.) Meerkohl M. (Crambe tartarica). Die jungen Sprossen werden im Frühjahr als Gemüse gegessen. GR. târt-, tartan. ET. unbek., viell. Kreuzung von tătar u. russ. katran „Meerkohl”. tărtăciiţă PI. -cuţe S. f. (1857 POL.) Zierkürbis M. (Coccinea indica). ET. tătârcă. SG. ALR SN I, K. 200. tărtăneţ Adj. (1868 BARC.) (vom Kopf, Körper) kugelig. Acel cap tărtăneţ (DEL. P. 64). Sultănica ... nu era d-alea tărlăneţele ce pune carnea pe coaste cu lopata (DEL. S. 23) die immer mehr Fleisch ansetzen. ET. wohl zu tătar, vgl. OLT. cap tărtăreţ „Mongolen-kopf’. tătar PI. -ţâri S. m. (1418 DERS) Tatar M. Mulţi tătari el ţi-au stricat Şi tătarce-au văduvit (AL. PP. 78; zum Tatarenkhan). C-o gură largă şi jimbată şi cu nişte ochi de tătar, mititei, fără coloare (VLAH. NUV. 19). Die häufigen Einfälle der Tataren u. die von ihnen verübten Grausamkeiten spiegeln sich in der Sprache wieder. Iţi dau cât ceri, numai te cară îndată din casa asta. „Doar nu dau tatarii” (AL., CL V, 167) es pressiert ja nicht. Daneben auch bisw. doar nu dau turcii u. ä. N-am vreme, am treabă l ...Ia mai lasă treaba, că nu dau tătarii! (I. NGR., CL XIII, 34). Cuconaşu era grăbitparcă-l alungau tătarii din urmă (AL. OP. I, 50). Dacă ţi-ar da a înţelege o damă că îi placi, asta nu ţi-ar pricinui nici o mulţămire? „Ei! despre mulţămire nu zic, că doar om sunt şi eu, nu-s tatar” (AL. OP. I, 1700) ich bin ja kein Unmensch. Ce tătarii o fi având de nu mai soseşte? (Ş. INFL. I, 351) was zum Kuckuck? Ţara piere de tătari Şi el bea cu lăutari (Z. EI, 453) u. ä., wird von jdm. gesagt, der sorglos in den Tag hineinlebt. Der Kurierdienst der Pforte wurde ehemals durch Tataren versehen. Cuporon-cile ce sunt a se trimite cu înadins tatar la Moldova se vor trimite şi cărţile (BELD., LET.2 III, 437). (împăratul) trimise scrisoare c-un tătar aci (PANN PV. M. I, 40). S. f. tătârcă, tătăroâică, PI. -roâice. GR. Dim. tătărâş. ET. slav. tatarinu, f. -rka. tătârcă PI. -târce S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Tatarin F. 2. tatarische Stute. Pe-o tătarcă-ncăleca Şi la goană se lua (AL. PP. 151). 3. ehern.: pelzverbrämte Tuchmütze: Tatarlca F. Un arnăut... cu tătârcă roşie blănită cu vulpe nafe (FIL. CIOC. 14). 4. Bezeichnung für versch. Pflanzen, z. B. Buchweizen M. (Polygonum fagopyrum; B.). 650 tăurcnci 5. Lymphdmsengeschwulst F. ET. slav. tatarka. SG. ALR I/I, K. 113; SN I, K. 145. tătârnică PI. -tâmice S. f. (1906 PANŢU) Kugeldistel F. (Echinops; PANŢU). ET. zu tătar, vgl. tărtăneţ. tătăişă PI. -îşi S. f. (1581 PRL 277b) TR. 1. fam. Anrede an die Schwägerin, dann überh. an eine jüngere weibliche Person. Tătăişă, draga mea... mândră ca dumneata Nu-i nime câtu-i lumea. (I.-B. 25). 2. Pflanzenname: Wucher-, Käseblume F. (Chrysanthemum Leucanthemum; PANŢU, BUD, ŢIPLEA); Eberwurz F. (Carlina acaulis; B.); Ruhrwurzel F. (Inula dysenterica; FUSS). GR. lătăişe. ET. aus der Kindersprache, vgl. it. tata. SG. ALR IŢI, K. 168, 264; ALRM I/II, K. 286, 373; ALR SN III, K. 640. tătăit Adj. (1892 SPER.) lispelnd. Doi prieteni, unul însă cepeleagşi tătăit, Iar cellalt un surd ca surzii (SPER. AN. 1892 I, 62). ET. onomatopoet. tătăneâsă siehe tatin. tătărâş siehe tătar GR. tătăresc Adj. (1577 DIRA XVI/3, 84) 1. tatarisch, fig. veralt.: schrecklich. I-am aruncat o ochire de cele tătăreşti (AL. OP. I, 1071) ich warf ihr einen grimmigen Blick zu. Bietul arhivar stătu mai multă vreme cu picioarele în apă până la glezne şi-l apucă un gutunar tătăresc (I. NGR., CL IV, 347). 2. BUCOV. pasăre tătărească Kiebitz M. (Vanellus cristatus; MAR. ORN.). 3. mălai tătăresc Mohrenhirse F. (Sorghum). 4. porumb tătăresc Maisart mit kleinen, weißen und runden Körnern (PAMF. AGR. 63). ET. tătar. SG. ALRSNŢK. 145. tătăreşte Adv. (um 1705 CORBEA PS. 99a) tatarisch. Am mimat latareste (AL. OP. I 1040; ein Grieche spricht) wir fuhren in rasendem Galopp. ET. tătar. tătărime S. f. (1705 CANT.) 1. Tatarenvolk N. Schithii - tot neamul tătăresc, tătă-râmea (CANT. IST. 13). 2. Tatarenland N., Tatarenviertel N. Batie cu tătarâi săi... iarăşi s-au întors în lătărâme (CANT. HR. 145). GR. MOLD. tătărâme. ET. tătar. tătâne siehe tată. tătânesc Adj. (16. Jli. CV) veralt.: väterlich. Leagea tătănrească(CV2 19a; Apg 22, 3). ET. tătâne (tată). tătică siehe tată. tătineâsă siehe tatin. tătiică siehe lată. tătuş PI. -tuşi S. m. (16. Jh. PS. SCH.) veralt.: Vorfahre, Alme M. Lacrămile mele nu tăcea, că mutatu-s eu la tire şi venit ca toţi tătuşii miei (PS. SCH. 38, 13). ET. tată. tău1 PI. tăuri S. n. (16. Jh. PS. H. 103, 11) 1. MOLD. TR. See, Teich M. Când ai întors stânca-n tău (eig X\\iva.f)deape(DOS. PS. V. 113,21; Ps 113, 8). Primprejur nicăirea nu să văd urme de vreun izvor sau de vreun tău (adecă baltă) (CANT. SCRIS. 77). Bădiţă, de dorul tău, Mă topesc ca inu-n tău (PP. MÂNDR. EU. 186). Tatăl său ţar-a sculat, Tău-ntreg de l-au secat (AL. PP. 21). Dracul din tău Teufel, der nach dem Volksglauben im See lebt. 2. Schlucht F., Abgrund M. Intrând (svântul) într-un tău între munţ, feace rugă (DOS. VS. Dech. 10; 209b). Sări şearpele gios în căscălura tăului şi cădzură dealurile îmbe preste şearpe, de vindecară tăul şi-l asămănarăde săfeace şes (DOS. VS. Dech. 10; 21 la). Tu trimit ape prin tăuri (ei<; (pdpay^iv), De cură printre munţrăuri (DOS. PS. 103, 39; Ps 103, 11). GR. tou, tâu. - Dim. tăuţ, tăuşor. ET. magy. to. SG. ALR SN III, K. 830, 831. tău2 siehe meu. tăui Präs, -iese V. tr. (1806 KLEIN) TR. MOLD. BUCOV. (fließende Gewässer) stauen. ET. tău1. tăujer PI. -jere S. n. (1852 STĂM. W. 599) an einem Ende vielfach gespaltenes Holz, dient bei der Bereitung des Mollcenlcäses (urdă) zum Umrühren der Schafmolke: Rührholz N., Käseschlägel M. ET. unbek. tăun PI. -uni S. m. (um 1660 STAICU 171) (Vieh-)Bremse F. (Tabanus bovinus); vgl. streche. I-au dusu-i în pădure... unde era locul plin de viespi şi tăuni şi ţânţari (DOS. VS. Dech. 27; 242a). Un iezer ce era plin de viespi şi gărgăuni şi tăuni şi ţânţari şi scleapţi (DOS. VS. Fevr. 21; 72b). ET. lat. tabănus, vgl. frz. taon, port. tavăo (REW 8507). SG. ALR SN III, K. 753. tăurenci siehe taur. 651 taüt taut PI. -üti S. in. (1430 DRHA) Slowake M. ANTHROPON. Tăiitul (1430 DRHA I, 147). ET. magy. tot. tăval PI. -valuri S. n. (1892 SPER.) in der Spraehe der Fuhrleute, Wcinschrötcr etc. : Wälzen N., in Fällen wie: a da un vas tăval, de-a tăvalul cin Faß wälzend fortbewegen, a da vasului un tăval das Faß ein Stück weit wälzen. Hai, băieţi, opintiţi! Hai-de-acum cu toţi; tăval! (SPER. AN. 1892 I, 114; der Anführer der Schröter spricht). Şi deodată soba cade d-a tăvalul (SPER. AN. 1892 I, 114) rollend, sich überschlagend. ET. postverbal von a tăvăli. SG. ALR SN V, K. 1434. tăvâlă PL -vale S. f. (1868 BARC.) (Acker-)Walze F. Şi-şi luase bădişorul Tăvala şi pluguşorul (TEOD. PP. 148). GR. PI. auch tdvéle. ET. postverbal von a tăvăli. SG. ALR SN I, K. 26; SN V, K. 1434. tăvăleală PL -léli S. f. (1805 CRIŞAN 280) Wälzen N. Să sculăm tot satul şi să-i tragem (lui Moş Crăciun) o tăvăleală să se ducă nouă cu a brânzei (DEL. I. V. ş. V. 136) verdreschen, verkeilen wir ihn. A duce la tăvăleală sich strapazieren lassen, haltbar, widerstandsfähig sein. Crăiţele sunt foarte rustice, adică duc mult la tăvăleală-cum s-ar zice, crescând în orice fel de pământ (DATC. HORT. 105). ET. a tăvăli. tăvăli Präs, -lèse (1561 CORESI TE4 88b; Mk 9, 20) I. V. tr. wälzen. Tăvăliţi pietri mari la gura peşterii (BIBLIA 1688 Jos 10, 18). Ne-nduplecându-să păgâmiei, îi legară deasupra focului pre plase de her înfocate tăvălind goli (DOS. VS. Oct. 29; 90b). II. a se tăvăli sich wälzen, rollen, hemmwälzen. Cum se tăvăleşte porcul în tină şi se în lină şi se impute (INDR. 214). Mărfurile negustorilor se tăvălea prin picioarele oamenilor (DION., TEZ. II, 204; Schilderung einas Brandes) lagen zwischen ... hemm. De vreme ce mulţamirea mea o cunoşti că e să mă tăvălesc prin presudstvii (tribunaluri) (C. NGR. 56) in den Gerichten hcmmzulungem. Să să tăvălească în svânta ta casă, Decât mii de dzâle-n corturi de mătasă (DOS. PS. V. 83,43). GR. trăvăli (B.; CIP. GR. I, 369). ET. offenbarzu asl. valu „Welle, Walze”, valili, valjati „wälzen”. SG. ALR IFl, K. 97; ALR SN IV, K. 976,1219; V, 1360. tăvălic siche tăvălug. tăvălicitură (t) PI. -türi S. f. (1683 DOS.) WälzenN. Invăluindu-sămarea în lăvălicituri de valuri (DOS. VS. Sept. 26; 31b). ET. a tăvăli. tăvălit Adj. (1788 MOLNAR 121) 1. umgefallcn. 2. beschmutzt. Intrând prin fund furios, cu pălăria stiicatăşi tăvălită(CARAGIALE, CL XIX, 109) mit... (durch Hemmwälzen am Boden) beschmutztem Hut. Necuratul, carele iaste ca si porcul cel tăvălit în noroi (MAIOR P.2 38). ET. a tăvăli. SG. ALR SN IV, K. 1153, 1157. tăvălitură PI. -türi S. f. (1705 CANT.) abgetretene Stelle. Uite-i urma, uite-i dâra şi tăvălitură (RC. IR. 194). Tăvălituri de cuvinte a ispiti (CANT. IST. 315). ET. a tăvăli. tăvăluc ctc. siehe tăvălug etc. tăvălug PI. -lügi S. m. (1645 HERODOT 228) 1. Walze F., zu verschiedenen Zwecken dienend u. dementsprechend geformt, z. B. zum Ebnen des Ackerbodens, zum Ausdreschen des Getreides, zum Heben des oberen Mühlsteins etc. Pluguri, grape, tăvăluce (MON. OF. 1875, 2276). A tipări pământul bine cu maşina numită tăvăluc (rouleau) îndată după săvârşirea boronirii (ION. CAL. 143). Despărţirea seminţelor din paie se face ... prin fărămarea spicelor cu pietre şi lăvălucuri trase de cai (ION. CAL. 182). 2. walzenähnlicher Gegenstand. Pre un rătund sclip sau în vârful acelui rătund sclip sau cumbea, un rătund tăvălic de piatră poate să stea? Ba, ce mimai îi caută a să prăvăli (CANT. DIV. 36a). 3. de-a tăvălugul rollend, sich überschlagend. Turcul... s-a dus de-a lăvălucul cum s-ar duce un harbuz în vale (GANE, CL XI, 373; der Sprecher hatte ihn getötet) der Türke kollerte hinab. GR. tăfălug, (efelug (GHICA 218 u. 537), tăfălog (PAMF. AGR. 61; POEN. II, 752), tăpălug (D.), tăvăluc; -lic (CANT. DIV. 1. c., HMST.), vălătuc, trăvălic, trevelec. - Auch S. n., PI. -lüguri, -lüge. ET. a tăvăli. SG. ALR SN I, K. 26, 129; II, K. 489; III, K. 851; V, K. 1434; ALRM SN I, K. 12; II, K. 674. tăvălugi Präs, -gesc V. tr. (1885 H. X, 451) walzen. (Pământul) trebuie să fie bine înmărunţit şi, dacă se poate, tăvălucit după ce se seamănă (GAZ. SAT. XIV, 410). Pietrişul cu care au fost astupate băltoacele din curtea gării a fost tăvălugii (LIT.). GR. Varianten wie bei tăvălug. ET. tăvălug. tăvăni Präs, -nesc V. tr. (1819 POTRA I, 732) o cameră etc. ein Zimmer etc. mit einer Decke versehen. ET. tavan. 652 tâlcuit tâcâi Präs, tâcâi V. intr. (1 857 POL.) von der Uhr: ticken. Un ceasornic cu cuc tăie ăia cu un glas familiar (DEMETR. NUV. II). - Vom Herz: klopfen, pochen. Flăcăiandrul începuse a simţi că-i tâcâie inima când se da pe lângăfata împăratului (ISP. BSG. 22). Această idee îl sfr'ângea de gât şi jacea să-i tâcâiască inima cu putere (DEMETR. NUV. 28). GR. tăcăi. - Präs, auch -iese. ET. onomatopoct. tâcâială PI. -ieli S. f. (1857 POL.) Klopfen, Pochen N. (des Herzens). Le stă (rumânilor) inima în tâcâială, fiindcă sunt nesiguri pe bucăţica de mâine (JIP. R. 28). GR. tâcăială (POL.). ET. a tâcâi. tâlc PI. tâlcuri S. n. (um 1560 CORESI PRAV. 1 lb, TRS XVI, 229) I. Bedeutung F., Sinn M. (eines Spruches etc.). (Un călugăr) audzind stihul acesta ce dzicea prorocul: „ O mie de ani, Doamne, întru ochii tăi ca dzua de ieri care au trecut” ... nu putea să priceapă tâlcul (MS. 1692, GCR I, 297). Iar împăratul Chira cunoscu tâlcul cuvântului că adevărat este aşa şi au şi sărit din carătă ... şi i-au deshumat (pre împăraţi) (MS. 1760, GCR II, 73; einer der vor den Wagen des Cyrus gespannten Könige hatte auf die Räder zurückgeblickt u. gesagt, in dieser Welt käme immer das Obere nach unten u. das Untere nach oben, wie bei den Râdem). Iacă, eu unul sunt care N-am înţeles ce tâlc are, De aceia, nici n-am vină ...De venii făr-de parale (PANN PV. M. 1. 20; der Gast zum Wirt in Bezug auf den Spruch an der Wand: „Heute für Geld, morgen umsonst”). 2. Deutung, Auslegung, Erklärung, Exegese, Interpretation F. Atunce veri crede acesta tâlc (VARL. CAZ.2 I, 323b). In locul chinovicului... mai adeseori se va ceti tâlcul evangheliei din acea zi (PRAV. BIS., Datoriile slujbaşilor bisericii 8). Evanghelie cu tâlc Evangelium mit exegetischem Kommentar. 3. veralt.: rhetorische Figur, Redcfigur, Fabel F., Sinnbild N. A vorbi în tâlcuri in Bildern reden. Bertold: Tatăl mieii dintr-o pagubă face două ... împăratul: Descurcă-m acest tâlc. Bertold: Tatăl mieii, poftind să închiză o cale la câmp, a pus mărăciuni pe urmă; acei carii avea obicei să miargăpre ace cale, trecând şi pe de o parte de acei mărăciuni şi pe altă parte, atâta cât unde era un drum au jacut 2 drumuri (MS. 1779, GCR II, 119). înţeleptul Solomon îşi crescuse copiii învătându-i de mici... multe ... pilde şi tâlcuri (RC. IR. 67) viele Parabeln. în preajma vetrei măpăipăleam, ascultând vorba cu tâlcuri coprinzătoare ale unchiului (UR. BUC. 52). Şi se iau ei ba din tâlcuri, ba din cimilituri, ba din păcălit... şi de colepână colea ş-au plăcut unul altuia (CREANGĂ, CL XI, 30). ET. ksl. tluhu. tâlcovânic PI. -vanii S. f. (1564 CORESI CAZ. 1,16a) 1. LV. Interpretation F., Kommentar M. Cetind erminiile şi tâlcoveniile sfintei scripturi (DOS. PS. SLAV.-R., CCR229). 2. veralt.: Übersetzung F. Ni s-au părul smerenii noastre a hi lucru de treabă, şi. de folos de spăsenie tâlcovaniia i aceaştiisvinte cărţ (DOS. PS. V. Vorwort). ET. ksl. llülcovanije. tâlcovnic PI. -cövnici S. m. (1643 VARL.) LV. Interpret, Kommentator M. Adiinat-am din toţi tâlcovnicii sventei evanghelii (VARL. CAZ.21, Illb). ET. ksl. tlükovinikü. tâlcui Präs, -iese V. tr. (1564 CORESI CAZ. I, 17a) 1. veralt.: deuten, auslegen, erklären, interpretieren, kommentieren. S-au spodobit de dar de la D-dzău. Şi dezlega şi tâlcuia cuvinte greale şi nelesne cuprinse la priceput (DOS. VS. Noe. 6; 110b). (Io an Evanghelistul) au scris Apocalipsis, care l-au tâlcuit Iustin mucenicul şi Irineu (EV. 1693, GCR I, 308). Văzând (ei) atâtea curţi măreţe... s-au mirat, neputân-du-şi tâlcui de unde să vie această prefacere (SBIERA POV. 138) sic konnten sich nicht erklären, woher diese Veränderung kam. Tocmeala cea cu îndoială, trebuie să. se tâlcuiască aşa ca nu numai să cuprindă nici o confrazicere, ci să aibă şi rezultat {COD. CAL. § 1230) der Vertrag ... ist so zu interpretieren. Toată lumea, stă pe afară... tâlcuind vorbele flăcăilor (RCM. SĂRB. 30) alle stehen herum und kommentieren. 2. LV. bisw.: übersetzen. Cei ce întâi au tâlcuit d-zeiasca scriptură cea noao după ellinie (APOST. 1683, GCR I, 260) aus dem Griechischen. Cu multă trudă şi vreame-ndelungată, precum am putut mai frumos, am tâlcuit... precum au vrut D-dzău (DOS. PS. V. Vorwort). GR. Präs, auch tâlcui. ET. ksl, tlülcovati, -kujq. tâlcuiâlă PI. -ieli S. f. (1654 NEAGOE ÎNV.2 93a) veralt. 1. Interpretation F., Kommentar M. 2. Übersetzung F. Vel vistiernic citeşte tâlcuiala hatişerifului împărătesc (GHEORGACHI, LET.2 EI, 301). ET. a tâlcui. tâlcuire PI. -iri S. f. (1645 VARLAAM R. 228) veralt. 1. Interpretation, Meinung F. Aceasta iaste tâlcui-rea (visului): ceale trei viţe, trei zile sunt... (BIBLIA 1688 Gn 40,12). Această aşea de crudă tâlcuire, precum nici un fundament de adevăr săfie având (CANT. HR.2 263).' 2. Übersetzung F. ET. a tâlcui. tâlcuit Adj. (1642 EV. ÎNV., GCR I, 98) veralt. 1. erklärt, interpretiert. 2. übersetzt. ET. a tâlcui. 653 tâlcuitor tâlcuitor PI. -töri S. m. (1688 BIBLIA) veralt. 1. Kommentator, Interpret M. Au chemat pre toţi tâlcuitorii Eghipetului si pre tot înţelepţii lui şi povesti lor faraon visul lui (BIBLIA 1688 Gn 41, 8). 2. Übersetzer M. - Auch adjektiv. (CANT. IST. 8; CANT. HR.2 102). ET. a tălcui. tâlhar PI. -hâri S. m. (1482 DERS) 1. Räuber, Dieb M. Cela ce nu întrăpren uşă în ocolul oilor, ce să suie pre aiurilea, acela fur iaste şi tâlhariu (BIBLIA 1688 Jo 10, 1). Acestea mai osândiţi vor fi în ziua judecăţii decât top tâlharii şi ucigaşii (NEAGOE INV.2 9b). Tâlhariului celui bine cunoscătoriu întrare în rai i-aißcut (CEASOSLOV1715; GCRII, 16; nach Llc 23, 32 flg., zu Jesus). Stingă popa din altar Cătră slugă căi-i tâlhar; Preoteasa de pe vatră Jură că sluga-i dereaptă (I.-B. 469). 2. Schuft, Schurke, niederträchtiger Kerl M. - S. f. tâlhărită, tâlhăroâică. GR. MOLD, tul-, talhar. Entspr. die Ableitungen. -Dim. tâlhării, -râs. - Augm. tâlhării (BUDAI-DELEANU VII, 97). ET. magy. tolvaj. SG. ALR SN IV, K. 981, 983; ALRM SN II, K. 792. tâlhărăşug PI. -şuguri S. n. (1799 URIC. IV, 78) veralt.: Diebstahl M. Am descântat câţiva patrioţi de tălhărăşug... şi tot tâlhari au rămas! (AL. OP. 1,1043). GR. Varianten wie bei tâlhar. ET. tâlhar. tâlhărea PI. -rele S. f. (1825 B.) Mauer-, Waldlattich M. (Lactuca muralis). ET. tâlhar; vgl. magy. tolvajsebfü. tâlhăresc Adj. (1581 CORESI OMIL. 458) 1. räuberisch, diebisch. 2. heimtückisch, nichtswürdig, verbrecherisch. Trimisese Duca Vodă pe Dumitraşco Buhuş să omoare pre furiş ... pre Bogdan hatmanul; ce Buhuş... n-au vrut să facă acel lucru tâlhăresc (NECULCE, LET.2 II, 270). GR. Varianten wie bei tâlhar. ET. tâlhar. tâlhăreşte Adv. (1683 DOS. VS. Ian. 22; 25a) 1. räuberisch. Tăiatu-m-ai tâlhăreşte, Fugitu-mi-aimişeleşte (AL. PP. 74). 2. heimlich. GR. Varianten wie bei tâlhar. ET. tâlhar. tâlhărct PI. -returi S. n. (1688 BIBLIA) veralt.: Räubervolk N., -bande F. Şi trimise Domnul presledânşii... tâlhăreturilesirilorşi tâlhăretulmoavi-teanilor (BIBLIA 1688 2 Chr 36, 5). ET. tâlhar. tâlhări Präs, -resc (1564 CORESI CAZ. I, 183b) 1. V. tr. 1. rauben. 2. berauben. II. V. tr. Räuber sein. De va hi viaţa bărbatului să tâlhărească, adecă săfure şi să prade şi să piarză (INDR. 212). ET. tâlhar. tâlhărie PI. -rii S. f. (1581 CORESI OMIL. 60) Rauben, Plündern N. Tâlhăria, furtuşagul, uciderea (VARL. CAZ.2 1, 323a). ET. tâlhar. tâlhărit (1703 GCD) 1. Adj. 1. geraubt, geplündert. Aurul cel tâlhărit (FLOR., CL III, 164). 2. beraubt, ausgeplündert. Sapa de lemn în care rămân tâlhăriţi (JIP. OP. 93). II. S. n. veralt.: RäubertumN. Rămâindloculpustiiu, era tâlhărit mult (NECULCE, LET.2 II, 334). ET. a tâlhări. tâlhăriţă etc. siehe tâlhar. tâlhui Präs, -iese V. intr. (um 1600 ROSETTI LB., GS II, 243) LV. rauben. Mai mulţi (din moldoveni), cum au luat leaja, n-au mers la oaste, ce au rămas tălhuind prin ţară (NEC. COSTIN, LET.2 II, 106). GR. tălhui. ET. magy. tolvajolni. tâlhuşâg PI. -şâguri S. n. (1643 VARL. CAZ.21,226b) LV. Räuberei F. (Judele ţiganilor) să aibă toată purtarea de grijă pentru dânşii a-i povăţui şi a-i învăţa spre a se purta cu toată dreptatea, förä a se abate la cât de puţin tălhuşag vreunul dintr-înşii (DOC. 1795, MELH. CH. 387). Lăcaş de tălhuşag (CANT. HR.2 323). GR. tălhuşag. ET. magy. tolvajsăg. tălmăci etc. siehe tălmăci etc. tâlni etc. siehe întâlni etc. tâlv PI. tâlvuri S. n. (1564 DERS) 1. Flaschenkürbis M. 2. Stechheber M. der Weinhändler etc.; als solcher wurde auch der Flaschenkürbis gebraucht. Butia cu tâlvul (PAMF. CIM. 18). ET. unbek. SG. ALR SN I, K. 200. tâmbârPl. -bâre S. n. (1561 CORESI) veralt.: Gewand N. La-va în vin veşmântu său şi în sângele aoiei tâmbariulsău (PO2174; Gn 49,11). împărţiră veşmintele mele loruşi şi pre tâmbariul mieu aruncară 654 tâmplar sorţi (CORRSI TE4 230b; Jo 19,24 = Ps 21,20). Luaţi-i tâmbariul şi o baleţ jară cruţat (DOS. VS. Sept. 4; 7a). GR. arom. tămbare. ET. vgl. mgr. xapudpiov, mlat. tabarrus, it. tabarro, frz. tabard etc. unbek. Ursprungs. tâmp Adj. (um 1402 BGL) 1. veralt. (von Messern etc.) stumpf. Sinălăul este un cuţit gros, tâmp, nu mult încovoiat, cu două mânere (PAMF. IND. 43). Au tâmpă custură băbascăşi numai de covăţi râzătoare iaste? (CANT. HR. 222; spottend vom Schwert). 2. stumpfsinnig. Scurmat-am cu tâmpă mintea mea şi am scos acest izvor de apă dulce (EV. INV. 1642, GCR I, 98; der Verf. von seinem Werk). Deci, de la cineva ascuţită sau cât de tâmpă socoteală ieste, ce va proasta aceasta lighioaie să dzică? (CANT. IST. 130). ET. asl. tqpu. tâmpănă siehe tâmpină. tâmpănărăţ Adj. (1680 DOS. PS. SLAV. R. 67, 26) LV. paukenspielend. în mijlocul feţişoarelor tâmpănăreaţe (BIBLIA 1688 Ps 67, 27; ŞERBAN CORESI: tâmpănişe). ET. zu tâmpină. tâmpeâlă PI. tâmpeli S. f. (1884 JIP.) Stumpfsinn M. Unii din fiii tăi împart tâmpeala, ura şi nepăsarea-n ţară (JIP. R. 37). ET. a tâmpi. tâmpéniePl. -pénii S. f. (1881 CREANGĂ0 59) Stumpfsinn M., Blödheit F. Când v-aţi vedea mutra în apele viitoare ale râului numit „onoarepolitică”, v-aţi blestema tâmpenia care v-a îndemnat să mâncaţi sudoarea şi punga popoarelor (JIP. R. 70; zu den Diplomaten). ET. a tâmpi. tâmpi Präs, -pèse (1642 CAZ. GOV. 574) I. V. tr. stumpf machen (eigtl. u. fig.), abstumpfen,/?c. verdummen, -blöden. I-ai tâmpit de nu-i tăioasă Spata lui cea oţăloasă (DOS. PS. V. 88, 167). Răotatea au orbit şi au tâmpit inemile lor, ca văzând să nu vază (RADU GREC., CM II, 225). Acesta svântpărinte au tâmpitpre Apolinarie ereticul (DOS. VS. Ian. 28; 43a). II. a se tâmpi stumpf werden, abstumpfen, verdummen, -blöden. Dinţii să li să jimbască Şi limba să să tâmpască (DOS. PS. V. 56, 24). Toate săgeţile vicleşugului ei se tâmpiseră în inima depiafră a ciocoiului (FIL. CIOC. 67). De multă lumina soarelui viderile tâmpindu-mi-să (CANT. IST. 131). (Bătrânul) era bâiguit, gândirile au fost încetat a se mai schimba în capul lui, simţirea i s-au fost tâmpit (SLAV, CL XV, 439). ET. tâmp. tâmpin S. (16. Jh. CV) LV. in der Verbindung a ieşi întru tâmpinul cuiva jdm. entgegen gehen. Fraţii... ieşiră întru tâmpind nostru pânră la târgul Apieei (CV2 50a; Apg 28, 15). ET. a (în)tâmpina. tâmpină etc. siehe întâmpina etc. tâmpină PI. tâmpine S. f. (16. Jh. PS. SCH.) LV. Pauke F. Se laude numele lui în zboru, şi în tâmpănă şi în psaltire se cânte lui (PS. SCH. 149, 3). Cu tâmpene şi psaltire Să-i cânte de binäre (DOS. PS. V. 149,13). Ş-au făcut timpul cu umorâciunea pomea-lelorpatimilor săc ca o tâmpănă (DOS. VS. Dech. 4; 197b). Şi luo Mariam prorociţa, sora lui Aaron, tâmpănă în mâna ei şi ieşiră toate muierile pre urma ei cu tâmpene şi cu hore (BIBLIA 1688 Ex 15, 20). Unde sunt ceia ce beau vinul cu jocuri şi cu tâmpene, iară de D-zeu şi de săraci nu bagă seamă? (MARG.2 180a). - Bei späteren Autoren: Slujitorii dete în timpine şi în surle şi în toată împărăţia se ţinu veselie mare (ISP. LEG.’11, 2). GR. tâmpănă, tămpănă, PI. tămpăne (PS. SCH. 150, 4), bisw. timpină, PI. -pine. ET. ksl. timpan u, *tqp- (letzteres zu erschließen aus ksl. tupanü, bulg. täpanü) < gr. TopTtavov. tâmpire S. f. (1698 CANT.) 1. veralt.: Stumpfheit F. 2. Verblödung F, Stumpfsinn M. O, minunat lucru de mare a ta nepriceapere şi de grosimea a tâmpirei minţii tale! (CANT. DIV. 13a). ET. a tâmpi. tâmpiş S. n. (1620 MOXA) LV. in der Verbindung a sta cuiva în tâmpiş jdm. zur Seite, beistehen. De nu vaputearnicul D-zeu răilor să stea în tâmpişu, ca un painjin le e putearea (MOXA, HC 1,385). ’ ET. unbek. tâmpit Adj. (1700 RI VII, 107) 1. veralt.: stumpf. - Fig. Dreaptă şi netâmpită a dreptei istorii adeverinţă (CANT. HR.2 118). 2. stumpfsinnig. Beţia şi grasa-mbuibăciune ... Fac minţi tâmpite si trupuri grase (BUDAI-DELEANU VI, 71). GR. timpit. ET. a tâmpi. SG. ALRSN V,K. 1241. tâmplă etc. siehe întâmpla etc. tâmplâr PI. -plâri S. m. (1703 GCD) Tischler, Schreiner M. (1742IORGA S. D. XV, 232). - Vgl. stoler. ET. tâmplă2. 655 tâmplă1 SG. ALR II/I, K. 221,222; SN II, K. 551; ALRM SN I, K. 367. tâmplă1 PI. tâmple S. f. (16. Jh. PS. SCH. 131, 5) Schläfe F. Sădeadere somn ochilor miei... si răpaus tâmplelor meale (CORESI PS.5 256b; Ps 131, 5). Şi tâmplele odihne-ş săfacă Pre căpătâi moale, să le placă (DOS. PS. V. 131, 11). Tâmpla stângă de să va clăii, într-o vesălie vei petrece (MS. 1779, GCRIT, 122). Era pieptănată cu tâmple (BASS. VULT. 241) sie trug das Flaar über die Schläfen gekämmt. GR. plântă. ET. vlat. tanpla für tempöra, PI. v. tempus „Schläfe”, vgl. it. tempia, prov. templa, afrz. temple etc. SG. ALRM I/I, K. 20; ALR I/I, K. 14. tâmplă2 PI. tâmple S. f.(1639 AHN I, 260) Ikonostase F. der orthodoxen Kirche (wofür auch iconostas, catapeteasma) (DOS. VS. Dech. 2; 187b). Au zidit, măriia-sa... zidire foarte iscusită şi minunată, înfrumuseţându-o pă dânlăuntni cufrumoase zugrăvele cu minunată tâmplă (RADU GREC., CM II, 259). S-au şi înfrumuseţat cu zugrăvelele cele văzute tâmpla i sfintele icoane cele împărăteşti (1747, IORGA1NSCR. I, 291). Altarul... despărţit de navă prin o bogată tâmplă de lemn săpat şi aurit (CL XVII, 31). - LV. häufig PI.: S-au zugrăvit şi s-au poleit tâmplele bisericii (1747, IORGA INSCR. I, 281). GR. arom. templu (PAPAHAGI). ET. gr. xegTcXov < lat. templum „Tempel”, weniger wahrsch. direkt aus letzterem, mit Anlehnung an tâmplă'. Auch şerb. slov. templo (PUŞC. EW. 1731). tâmplărie PI. -rii S. f. (1817 POTRA I, 719) 1. Tischlerei F. (Handwerk, Werkstatt). Lemnăria propriu-zisă, cuprinzând: dulgheria şi tâmplăria sau stoleria (PAMF. IND. 113). 2. Tischlerwarcn (PI.). ET. tâmplar. tânăr (16. Jh. CV) I. Adj. 1. jung, jugendlich (Ggs. bătrân). Şi adusese Savila cu sine fele curate foarte tinere şi adusese şi coconi iar tineri deopotrivă cu fetele (MS. 1760, GCR JT, 71). Fericitul Luca ...în tânără vârstă de 18 ai pururea săzăboviia la svânta beserică (DOS. VS. Noe. 6; 110b). Tinerel fiind de vârstă (DOS. VS. Noe. 17; 134a). Acest Ştefan Vodă... tot izbândiia şi lucrul său îl ştia purta, măcară. că era tânăr de zile (URECHE, LET.11,156) im jugendlichen Alter. De tânăr (ă), tineri, -re (noch) in jugendlichem Alter, in jungen Jahren, jung. A se însura de tânăr, a se mărita de tânără sich jung verheiraten. De tânără să va spărea că nu va face ficiori, iar apoi să va bucura (MS. um 1750, GCR II, 67). Bată-te crucea de neamţ, De tânăr rn-cii pus în lanţ, De tânărßrä m ustaţă îmi ţipaşi tu puşca-n braţă (I.-B. 318; Klage eines Soldaten). 2. neu, jung. Lună tânără Neumond, Duminica tânără Sonntag nach Neumond (MANGÏUCA CAL.). Vin tânăr neuer Wein. II. S. m. Jüngling, junger Mann M. - S. f. tânără junge Frau F. - Tinerii die jungen Leute. De se vrea întâmpla cuiva de în slugile lui boală, porunciia a-l scoale degrabă şi alt tânăr frumos punea în locul lui (MS. 1648, GCR 1,134). Adunându-să tineri şi bătrâni, parte bărbătească şi fameiască, unul pre altul ...să aruncă în apă (MS. um 1750, GCR H, 52). Aşijdere şi tinrerii, supunreţi-văbăti'âriloru (CV2 82a; 1 Petr 5, 5). Tinere ...fă bine de ieşi şi strigă cupeul cu numărul zece (BASS. NOR. 66).’ GR. OLT. BAN. TR. tinăr, LV. auch WESTMUNT., daher häufig bei PRAV. GOV., ÎNDR., PO, CĂR. PRE SC. etc. - Dim. tânăruc, lânăriiţ, tinerel, PI. -rei; tineriôr (PP., GCR II, 326; im Reim), f. -rică, -reä, PI. -réle; tineniţă (I.-B. 66; im Reim). ET. lat. tënè% -rum „zart jung”. SG. ALR I/n, K. 179,269; II/I, K. 165,166,167; ALR SN rv, K. 1093; VI, K. 1839; ALRM I/II, K. 253,254, 255, 256, 257, 344, 356, 359, 363. tänd Adv. (1643 VARLAAM) MOLD. LV. bald... bald. (Şerpii) trăgând tândcu dinţii, tând cu coadele (DOS. VS. Oct. 3; 41b). (Şoimul) tând pe sine norocit, tând ceasul împreunării (cu inorogul) fericit şi de buni chedzi numea (CANT. IST. 193). Cruce este aceia cându-şipune (creştinul) mâna tând într-un umăr, tând înfr-alt, tând în frunte, tând în piept? (VARL. CAZ.21, 63a). ET. zu lat. quando nach quantus: tantus, qualis: talis etc. neugebildetes Korrelativ *tando, vgl. südit. siz. sard. tando. tândâlă (1800 BUDAI-DELEANU) I. S. f., PI. -däle unbedeutende Sache: Lappalie, Bagatelle F. Lăieţspurcat!... Asta nu-i tândală! (BUDAI-DELEANU VI, 84). - Unbedeutender Mensch, etwa: Lump, Schelm M. Ai zis c-ai prăpădit pe tândalele acestea de copii (RETEG. POV. I, 44) diese nichtsnutzigen Kinder. Badea Ion era avut, nu tândală (RETEG. POV. IV, 61). II. Tândală m. id. volkstümliche Figur, Partner von Păcală (s. d.). Sie ziehen bald jeder für sich, bald gemeinsam als lustige Brüder durchs Land, wobei jedoch der Tagedieb Tândală eine weit bescheidenere Rolle spielt als der Schalk Păcală. ET. zu a tândăli. tândăli Präs, -lèse V. intr. (1788 MOLNAR SPRACPIL.3 296) fam. bes. TR. BAN. trödeln, tändeln. Lasă toată mănăstirea Celor cuvioşi cu firea. Acolo a tândăli! (BAR. HAL. VII, 133). Odată a zis Păcală cătră 656 tânji Tândală: „Eu mă duc înainte păcălind, tu vină-napoi tăndălind ” (FR.-C. MOŢII 236). ET. dt. tändeln. tândălitiiră PI. -turi S. f. (1876 SLAV.) Trödelei F. După. atâta tăndălitură, oamenii i-au pus (popei) numele „Popa Panda" (SLAV., CL. IX, 93). GR. tăndălitură. ET. a tândăli. tangă PI. tângi S. f. (1628 DRFIB XXII, 251) LV. Verdruß, Kummer M. De mi să-nnoieşte durerea cu boale, Jelea mea şi tângci nu să maipoţoale (DOS. PS. V. 38, 8). Tu şi trupul aduci la tângă. şi sufletul duci în muncă (CANT. DIV. 24b; der Weise zur Welt; είς αδημονίαν). ET. ksl. tqga. tângui Präs, -iese (MS. um 1550) 1. V. tr. pc. jdn. beklagen. Cine dară nu mă va plânge pre mine, amărâtul? Cine nu mă va tângui pre mine, osândilul? (PSALT. RÂMN. 83b). - Tănguieşle-mă, doamna mea, şi nu mă osândi (C. NGR. 43). Π. a se tângui 1. (weh)klagen. îngerii oamenilor celora ce n-au fapte bune mergu să să închine la. scaunul Tatălui... tănguindu-se căducu numai strâmbătăli de la oamenii săi (MS. um 1550, HC II, 417). Vă păziţi de acel glas, să nu-l auză urechile voastre, că cela ce aude glasul acela mult plânge şi să tânguiaşte foarte cu amar (NEAGOE INV.2 47b). Aducându-ş aminte păcatele sale, plângea tânguindu-se cu amar (MS .1691, GCR I, 288). 2. (de cn., de c.) sich (über jdn., über ctw.) beklagen, beschweren. III. V. intr. veralt.: (weh)klagen. De veţi posti au veţi tângui întru foi sau întru sâmbete (BIBLIA 1688 Sach 7, 5). Şi a rămas N. plângând şi tănguind (PP., GCR Π, 341; Bespr.). GR. Präs, auch tângui. ET. ksl. tqgovati, -gujq. SG. ALR I/II, K. 413; ALR SN V, K. 1416; ALRM Vil, K. 413. tânguiâlă PL -ieli S. f. (1639 PARACLIS 244) (Weh-)Klage, Jammer M. Că măcar deşi zice că „ nu iaste după moarte plângere, nici în iad tânguiâlă şi vaiet”, iar cu adevărat iaste (NEAGOE ÎNV.2 3b). ET. a tângui. tânguios Adj. (1703 GCD) klagend, kläglich. Un tânguios glas (CANT. IST. 243). De departe-n văi coboară tânguiosul glas de clopot (EMIN. O. I, 76). - Auch adverbiell. GR. tângăios (CANT. IST. 244). ET. a tângui. tânguire PI. -iri S. f. (um 1550 HC II, 458) 1. (Weh-)Klagcn N. Acolo multă plângere şi tânguire era ...pentru multă scârbă şi nevoie ce le venise asupră (URECHE, LET.11, 163). Fie-ti milă de lacrămile şi tânguirile mele (CANT. IST. 163). 2. veralt.: Beschwerde F. Odată se iscălea, o hârtie plină de tânguiri pentru abuzurile unui prefect (I. NGR., CL III, 45). ET. a tângui. tânguit S. n. (um 1705 CORBEA PS. 47b) Klagen N. Cei buni n-au vreme de gândii La moarte şi la tânguit, Căci plânsu-i de nebuni scornit şi de femei! (COŞBUC 156). GR. -iat. ET. a tângui. tânjală PI. -jeli S. f. (1634 BGL) Deichsel zum Vorspannen eines zweiten (dritten etc.) Ochsenpaarcs: Vorspanndcichsel F. Das vordere, zur Aufnahme des Doppeljochs dienende Ende ist wie bei der gewöhnlichen Karrendeichscl {proţap, TR. rudă) gestaltet, das hintere wird an dem vorderen Ende der dahinter befindlichen Deichsel (proţap, tânjală.) mit einer Kette (cârceie) befestigt. Dient auch zum Schleifen von Baumstämmen etc. Dragă, hai de mă sărută, Că-ţ.i dau boii de la. rudă! Puică, hai ş-a doua oară, Că-ţi dau şi cei din tânjalăl (I -B. 78). - Fam. a se lăsa pe tânjală lässig, saumselig sein, sich gehen lassen, sich Zeit lassen. Cată de nu te lăsa pe tânjală; pune mâna pe afiştat (-atestai) mai repede şi vin-acasă (CREANGA, CL XV, 458; zum studierenden Sohn). Dacă-i drumeţul ros pe la cot... Mân pe tânjală numai de-un zlot (AL. OP. I, 46; ein Postillion spricht) ich kutschiere lässig. GR. tânjâ. (BUD, ŢIPLEA), tânjeală. - Dim. -jeluţă, PI. -lute. ET. slav. *tpzalo, poln. cipzadlo. tânji Präs, -jesc V. intr. (16. Jh. PS. SCH. 101, 3) 1. LV. (16. Jh.) traurig, betrübt sein, sieh grämen. Şi văzu Domnul cum tânjiia (ksl. vnegda skorbeti imu) şi auzi rugăciunea lor (CORESI PS.5 210b; Ps 105, 44). Şi luo Patru şi amândoifeciorii lu Zevedeiu, începu a scârbi şi a tânji (ksl. tuzitu) (CORESI TE4 59b; Mt 26, 37). Pentm aceaia toţi tânjiia şipretutindinea era chiote (MOXA, HC 1,383; der König unterdrückte sie). 2. LV. (17./18. Jh.) murren. Pre vrearne de mare foamete tânjând soborul, iară sfântul tot îi dojenită pentru mica credinţă (DOS. VS. Martie 14; 35b). De nu ne ascultăD-zeu rugându-ne, să nu tânjim (MARG.2 156a). - Später: Şi văzând toţi, tânjeau, zicând că la un om păcătos a întrat să găzduiască (EV. 1894 Llc 19, 7). Ori în ce chip va tânji firea (BARAC HAL. I, 46) „die Natur mag immer murren”. - Daher BIBLIA 1688 Nm 30, 6 flg. als Übers, von dvaveueiv „seine Mißbilligung äußern”. 3. von Pflanzen, dann auch sonst: (dahin)siechen, schmachten, welken. Trandafirul rău tânjeşte Deacă-l smulgi de unde creşte (I.-B. 202). Iarna, (iepurii) fac 657 tânjire mare stricăciune pomişorilorjupuindu-le coaja... după care apoi arboraşii tânjesc si se usucă (ÎNV. COP. 1878, 26). (El) se plânse că nu ştie ce au oile de tânjesc de azi-dimineată; pasămite dase boala în ele (ISP. LEG.2 397). împăratul şi împărăteasa vede la o bucată de vreme căfata lor tânjeşte şi să vestejeşte (SEV. POV. 135). Sub stăpânirea turcească... toată mişcarea şi viaţa oraşului a început a tânji (VLAH. RP. 68). Daher: 4. schmachten, sehnlichst verlangen (frz. languiij. Departe de el, amoreza lui nu va tânji îndelung (I. NGR., CL II, 274). Am tânjit mult după iubita-mi (BOGD. VECHI, 32). ET. ksl. tşziti. tânjire PI. -jiri S. f. (1648 NT Lk 22, 44) 1. Betrübnis F. 2. Dahinsicchen, -welken N. ET. a tânji. tânjitor (1642 ÎNV.) 1. Adj. 1. schmachtend, sehnsuchtsvoll. Şi-ntr-o oglindă mare ... privirea-i tânjitoare S-oprise mulţămită (I. NGR,, CL VIII, 14). Nu mai ştiu ce fac când mă uit la ochii tăi cei frumoşi şi tânjitori (ISP. LEG.2 29). 2. traurig, betrübt, vergrämt. II. S. f. tânjitoâre, PI. -loâre veralt.: Klageweib N. Să nu chemămu lănjitoarele de lume şi muierile ceale loloitoare (ÎNV.2 43a). ET. a tânji. tânt siehe tont. târî Präs, -rase (16. Jh. PS. SCH.) 1. V. tr. 1. veralt.: vertilgen, -nichten, zerbrechen, als Übers, von asl. süträi. Şi ucise viniile lom şi smochinele loru şi tiri tot lemnul de hotaru loru (PS. SCH. 104, 33) und zerbrach die Bäume in ihrem Gebiet. Toată învrăloşare de pâre tiri (PS. SCH. 104,16). Şi cu multă slava ta tirit-ai vrăjmaşii (PS. SCH. Ex 15, 7). 2. (pe pământ, după sine) (am Boden nach-, hinter sich her) schleppen, schleifen, ziehen. Capul grecului tăia, Apoi trupu-i târâia... Pân-la capra unui pod... Şi sub pod îl arunca (AL. PP. 138). Nenorociţii amici ai poporului fură... târâţi de păr de-a lungul stradelor (AL., CL EI, 58). Le târâia (sfintele icoane)pre mijlocul târgului şi le călca (ÎNDR. 635; von den Bilderstürmern). Două tinere elegante mergeau înaintea mea, târând de mână un băieţel ca de vreo patru anişori (GHICA 215). îşi târăşte zilele în nevoie şi mizerie cr schleppt sein Leben in Not und Elend dahin. II. a se târî 1. (sich dahin-)schleppen. Cu barba tâ-rându-să pe pământ (MS. 1773, GCRII, 98). Bolnavul se târî cu greu până la pat der Kranke schleppte sich mit Mühe bis zum Bett. Isă târiia toate dânlăuntrurile prepământu (NEAGOE ÎNV.2 53a). 2. (von Tieren u. Pflanzen) schleichen, kriechen. Marea şi câte să târăsc întru dânsa (BIBLIA 1688 Ps 68, 39). Hiarăle şi toate dobitoacele, cele ce să târăsc şi pasările cele zburătoare (PSALT. RÂMN. 148, 10) das Gewürm. (In sere) rădăcinile lor stau în pământ sau să târăsc (DATC. HORT. 312) kriechen am Boden dahin. GR. MOLD. târâi, Präs, târâi u. târâiesc; veralt. tiri. ET. ksl. fr ăi, trq „reiben”, mit eigentümlicher Bedeutungsentwicklung; zur Form vgl. a părî. SG. ALR SN V, K. 1360, 1457; ALRM SN III, K. 1190. târâi siehe târî. târâiâlă PI. -ieli S. f. (1822 HMST. 114) Latschen N. (Pantofii-s) cam roşi de guzgani, dar tot îs buni de târâiâlă, pentru musafirlâc (BOGD. BURS. 58). ET. a târâi (târî). n târâie-brâu S. m. invar. (1850 AL.) 1. Händelsucher M. Aceia-s nişte târie-brâu de n-au margini... O fugit din Focşani ca să scape din mâna administratorului, fiindcă dizbrăcaseră lumea cu teşmecheriile lor (AL. OP. I, 452). 2. Taugenichts, Tagedieb, Lump M. ET. eigtl. ,jd., der seinen Gürtel nachschleifen läßt, um dann mit dem, der unversehens darauf tritt, Streit anzufangen”. târâiţi siehe târât III. târâre PI. -râri S. f. (1825 B.) 1. (Nach-)Schleppen N. 2. Kriechen N. GR. târâire, târăire. ET. a târâi. târâş (1698 MIN. Oct. 143b) I. Adv. (am Boden) schleppend, schleifend, (vonTieren) kriechend. Şi lua pe oameni furnicile şi-i trăge târâş în gropi (MS. 1784, GCR II, 132). Pampon îl apucă de o parte, Crăcănel, de alta şi-l readuc târâş în scenă (CARAGIALE, CL XIX, 119) schleppen ihn wieder auf die Bühne. (Puiul de prepeliţă) abia se mişca cu aripa târâş după dânsul (BRĂT.-VOIN. LD. 93; es hatte einen Flügel gebrochen) und zog den Flügel nach. Vulpea cu coada târâş (OD. PS. 42) mit dem nachschleifenden Schwanz. Când vrea lupul să se dea la un cal, el se duce târâş până aproape de el (OD.-SL. 157) der Wolf schleicht sich heran. Tărâş-grăpiş mit Mühe und Not, schleppend, kriechend. (Seivitorii) luară pe bietul Cărăbuş de subţiori şi-l duseră tărâş-grăpiş în sacnasiu (FIL. CIOC. 234) schleppten, zerrten ihn mit Gewalt. Tărâş-grăpiş, bietul moş Sări afară din 658 târg coş (PANN P V.1 III, 141) der alte Mann kroch, kletterte mühselig aus dem Sarg. II. S. n„ PI. târâşuri 1. (Nach-)Schlepperi, Ziehen, Schleifen N. 2. LastF., die man an einem Strick etc. hinter sich her-schleift. Du-le, frate, până-n pădure, să aduci un târâş de lemne cu măgăriţa asta! (RC. IR. 40). După ce merse ciobanul cu târâşul după el câte zile înlr-un an (ŞEZ. 1,208; der Hirt zog am Strick ein Lamm nach sich, an das sich allerlei Tiere u. Menschen gehängt hatten). GR. târâiş, târăiş. ET. a târî.; grăpiş zu grapă. SG. ALR SN V,K. 1457. târât (1698 CANT. DIV. 15b) 1. Adj. geschleppt. II. S. n. 1. (Nach-) Schleppen N. 2. Kriechen N. (B.). III. S. m., PI. târâiţi MOLD. Hausschuhe ohne Fersenteil u. Absatz: Latschen, Schlappen (PL). ET. a tărâ, a târâi. SG. ALR SN IV, K. 1196; ALRM SN III, K. 1015. târâtor Adj. (1688 BIBLIA) (von Tieren u. Pflanzen) kriechend; fig.: kleinlich, niederträchtig, kriecherisch. Păşirile acestea... nu numai tuturor dihoniilor pre picioare îmblătoare, ce şi lighioilor pre pântece târâtoare... nepriietini de cap sint (CANT. IST. 34). Şi-şi aduse D-zău aminte de Noe şi... de toate pasările şi de toate jiganiile târâtoare câte era cu dânsul (BIBLIA 1688 Gn 8, 1). -Substantiv.: Tot târâtoriul carele ieste viu voao să vă fie de mâncare (BIBLIA 1688 Gn 9, 3). Stăpâniţi peştilor mării... şi tuturor dobitoacelor ... şi tuturor târâtoarelor ce să târăsc asupra pământului (BIBLIA 1688 Gn 1, 30). Oare nu vă e destul că... v-aţi colăcit ca târâtoarele la poalele lui? (OD. DCH. 6). GR. ţârâitor (B.). ET. a târî. târâtură PI. -tiiri S. f. (1857 POL.) 1. Schleppen, Schleifen N. 2. ugs.: Schmähwort: Lump M., Luder N. Necinsteşti bătrânelele, te-a nebunit târâtură ceia (NĂD. NUV. I, 163; zum Vater, der eine Liebschaft hat). ET. a târî. târboc PI. -bocuri S. n. (1870 COST.) Sacknetz N. (für den Fisch- oder Muschelfang). GR. DOBR. -bof{D. T.), MUNT, -bog (WEIG. JB. IX), MOLD, tărăbuc (D. T.); PI. auch -boäce. ET. vgl. serb. nslov. trbah, bulg. tărbuh „Bauch”. târcav Adj. (1688 BIBLIA) (stellenweise) kahl. Iară, de se va smulge cuiva capul din faţă, iaste tărcav (BIBLIA 1688 Lv 13, 41; ctvacpaXavTog). în mijlocul unor prăpăstioşi munţi, pietrosi, parte târcavi, parte acoperiţi cu ... păduri (LIT.)'. ET. viell. zu tărcat. târcol PI. -coaie S. n. (1839 VAIL.) Kreis, Rundgang M., Runde F., den bzw. die man um etw. macht. A da un târcol, târcoale umkreisen, hemmschleichen. Fiul împăratului îi da târcol (fetei) şi se tot minuna de frumuseţea şi de gingăşia ei (ISP. LEG.2 360). (Făt-frumos) dete câteva târcoale curţii împărăteşti şi luă amin te de toate amănunţimile ce înconjura curtea (ISP. LEG.2 75). (Trinescu) se sculă de pe bancă şi dete câteva târcoale prin grădină (TEL. SCFI. 92) ging mehrmals um den Garten. (Pentru prepeliţă şi puii săi) ziua era primejdios (să zboare), din pricina heretilor care dădeau târcoale pe deasupra m iriştii (BRAT.-VOIN. LD. 90) die über dem Acker kreisten. GR. S. f. târcoâlă (CL XIX, 808). ET. vgl. bulg. tärkolo „Kreis”; siehe auch otrocol u. a rostogoli. SG. ALR SN I, K. 233. tärfär etc. siehe terfar etc. târfa PI. târfe S. f. (1835 GOR. HAL. II, 171) fam. Schmähwort für liederliche Frauenzimmer: Luder N., Vettel F. ET. unbek., vgl. tearfă; vgl. hebr. terefah „was den jüdischen Speisegesetzen nicht entspricht u. deshalb nicht gegessen werden darf’, was jedoch problematisch ist. târfâloâgă etc. siehe terfelog. târg PI. târguri S. n. (1413 DERS) 1. Markt M. Şi ieşind la al treilea ceas, văzu pre alţii stând în târg fără lucru (BIBLIA 1688 Mt 20,3). „Mă duc... în târgul vitelor s-o vând”; căci era tocmai lunea, într-o zi de târg (CREANGĂ, CL XV, 9). Socoteala de acasă cu cea den târg netocmindu-i-să (CANT. IST. 280). Mă dusei miercurea-n târg Să văz boii cum se vând (I.-B. 97). Mă duc în târg ich gehe einkaufen. Veşmentele împărăteseei, la târguri le scoase, de cumpăra cui trebuiia (MOXA, HC21,362). Măi Păcală, iată se jăce târg, du-le de cumpără şi tu ceva pentru casă (ISP. LEG.1 I, 141). - Vgl. noroc 2, piele 1, a potrivi II. 1 ,a rupe I. 1, spart. - In Bukarest gab es ehern, einen Marktplatz namens Tärgul-Cucului (in Iaşi heißt ein Stadtviertel noch jetzt so). Daher: Două femei şi o gâscăfac Târgul-Cucului zwei Weiber und eine Gans ergeben einen Wochenmarkt. 2. Handel, Markt M. Dacă socoti că poţi să-ţi schimbi văduvia pe soma asta de 10. 000 de galbini... eu sunt gata a sfârşi târgul cu d-ta (AL. OP. I, 578; der Freier spricht) ich bin bereit, den Fländel mit Ihnen abzuschließen. în sjarşit gătiră târgul: El cojoc pe leancă-a 659 târgàr dat (SPER. AN. 1892 I, 245) schließlich wurden sie handelseinig. Târgul s-a Jacul das Geschält ist gemacht. Vgl. a ajunge I. 4, a rupe I. 2, vorbei 2. 3. (kleinere) Stadt F., Marktflecken M., MOLD, überh. Stadt F. (vgl. oraş). Care popă... va îmbla beat pin lârgu. ...să i se ia popie (MS. 1675, GCR I, 217). Noi Talmaş şolluzul cu 12 pârgari... din târg din Totruş (DOC. 1591, GCR I, 38). în tipciriul cel domnesc în târg în Iaşi (Ş. TAINE, Titel). Ştefan Vodă... vrând să meargă la beserică... în târg în Vaslui (NECULCE, LET.1 II, 199). Vgl. a da I. 9. GR. Dim. târguşor, târgşor (DOS. VS. Ian. 28; 43a), PI. -şoâre; târguleţ, PI. -lele; târgurel, PI. -rele (PP. ŞEZ. III, 242; im Reim). ET. asl. trügü. SG. ALR SN VI, K. 1521. târgâr PI. -gări S. m. (uni 1560 BRATU, SCL XXV, 162) 1. LV. Wechsler M. Şi mesele târgurilor răsturnă (COREST TE4 44b; Mt 21,12; vgl. auch Mk 11, 15). Târgarilor răsipi banii (CORESI TE4184b; Jo 2, 15). Cuvine-ţi-se (ie să dai argintul mieu târgarilor (CORESI TE4 56a; Mt 25, 27). 2. Marktbesucher M. ET. târg. SG. ALR SN IV, K. 1020. târgăş (1648 NT Mk 11 Titel) 1. S. m., PI. -găsi 1. LV. Wechsler M. 2. Marktbesucher M. II. S. n., PI. -gâşuri Ware F. ET. târg. târgoveţ (um 1514 DERS) 1. S. m., PI. -veţi 1. Bewohner M. einer kleineren Stadt, MOLD. Städter M. 2. Krämer M. Jidovii au să fie împărţiţi pintre tagma neguţitorilor, a târgoveţilor şi a lucrătorilor de pământ (AŞEZ. 1818, GCR II, 222). S. f. târgoveâtă. II. Adj. MOLD, städtisch. însetaţi amândoi... de o schimbare de privelişti târgovete în cele câmpene (BOGD. VECHI 54). GR. MOLD. Sg. m. -văţ, f. -vată. ET. asl. trugovîcT. târgoveţi Präs, mă -ţese V. refl. (1884 NĂD.) zum Städter, zur Städterin werden. Vedeai că (fata) nu se târgoveţise încă (NĂD. NUV. 1,4; sie war nach Aussehen u. Kleidung Bäuerin). ET. târgoveţ. târgoveţie S. f. (1893 RĂDUL.) StädtertumN. M-am tămăduit ...de târgoveţie. Rămâi ţăran, cum m-o făcut mama (RĂDUL. RUST. II, 195). ET. târgoveţ. târgovişte PI. -govişti (1413 DRHD T, 197) I. S. f. Marktplatz M. Şi-nvăţă (împăratul) de feaceră foc mare în târgovişte şi l-au mânat în foc de-au ars (DOS. VS. Noe. 15; 128b). Mijlocul târgoviştii oraşului (DOS. VS. Ian. 28; 42b). II. Târgovişte f. Stadt in MUNT. chem. Plauptstadt des Fürstentums. - Fam. MUNT., gură de Târgovişte freches Mundwerk, Schandmaul. La vacu ăsta, burtă dă popă s-ai, gură dă Târgoişte, mână lungă, obraz dă mascure (JIP. OP. 72). Der Ausdruck soll nach GH1CA daher rühren, daß einst der Fluch der Bewohner dieser Stadt an einem Fürstenhaus in Erfüllung gegangen sei; der ursprüngl. Sinn ist jedoch wohl „ein Maul wie das eines Marktweibes”. ET. asl. trügoviste. târgui Präs, -iesc (1561 CORESI) 1. V. tr. 1. einkaufen, -handeln; absol. Einkäufe machen. Un ţăran la târg se duse, Peşte vrând a-şi târgui (CL VIII, 333). Şi ce lucruri bune lârguia Domnul Vucea din gura pieţei! (DEL. P. 325). Ai noştri... îi îmbrăţişară (jje stimm), târguind mai mult de la dânşii decât de la pământeni (ISP., CL XVI, 355). Dar n-am târguit eu de multe ori din prăvălia ta? (BARAC HAL. VI, 81). Până laste târgul, să târguim (NEAGOE ÎNV.2 228b). 2. c. um etw. handeln, feilschen. (Sasul) începe ş-o lâr-guieşte (iapa ţiganului) (SEV. AN. 10). 3. vom Verkäufer: einnehmen, verdienen. Cât târguise (Lenea), abia îi ajungea de cheltuială pe câteva zile (POP. NUV. 97). II. ase târgui 1. handeln, feilschen. Alţii iară să tocmesc şi să târguiesc (în biserică) pentru lucruri si moşii (MĂRG.2 227a). 2. handelseinig werden. Şi se târgui (ksl. sovestavu) cu lucrătorii cu argintpre zi (CORESI TE4 42a; Mt 20, 2). GR. Präs, auch târgui. ET. asl. trăgovati, -gujş. SG. ALR SN IV, K. 1015; ALRM SN II, K. 825. târguiâlă PI. -icli S. f. (um 1640IORGA, S. D. X, 109) 1. Einkauf M. (Ea) a Jacut târguieli pe datorie ... şi apoi s-a întors cu trăsura (ROS. TROT. 36). Costea deschise catastihul său şi citi toate târguielele făcute de Chira Duduca (FIL. CIOC. 238). Sfinţiei sale îi plăceau băieţii dezgheţaţi şi iuţi, cari nu-ncremenesc pe la răspintii, cu legătura de târguieli în mână (VLAH. NUV. 10). 2. Handeln, Feilschen N. După mai multă târguiâlă, s-a învoit (el) s-o cumpere (cireada de vile) cu o mie două sute de lei întocma (SBIERA POV. 230). ET. a târgui. târguire PI. -iri S. f. (1642 CAZ. GOV. 17) 1. Einkäufen N. 660 tâmosanie 2. (+) Versteigerung F. ET. a târgui. târguitor S. m. (1703 GCD) Käufer M. - S. f. -toâre. - Auch adjektiv. ET. a târgui. târguitürâ PL -turi S. f. (1648 NT Mt 22, 5) veralt.: Ware F. ET. a târgui. târguleţ etc. siehe târg. târlă PL târle S. f. (1615 BGL) 1. eingeffiedeter od. auch offener Raum im freien Feld, der Schafen od. Rindern während der Ruhezeit zum Aufenthalt dient: Hürde F. Lupul, când intră-n târlă, întâi omoară multe oi... pe mină îşi ia una. cu care fuge şi o mănâncă (RCM. SĂRB. 19). Şi moldovenii obi-cinuiesc a da sare la vite... puind drobi de sare în târle si în iesle (ION. CAL. 5). 2. Herde F. Târle de oi se zăresc pe sub poalele codrilor (VLAH. RP. 190). GR. Dim. tărlioâră, -şoâră, -Hâta (MF I, 515). ET. vgl. şerb. trio, bulg. trălo (MIKL. EW.). SG. ALRM I/II, K. 251. târli Präs, -lèse V. ti'. (1852 STĂM. W. 430) 1. hiirden. 2. düngen. ET. târlă. SG. ALR SN I, K. 13. târlic PI. -lici S. m. (1647 BGL) ehern, bei den sich orientalisch Kleidenden: Socke F. aus weichem Leder, die über den Strumpf gezogen wurde. Später (absatzlose, aus Tuch od. Wolle gefertigte) Pantoffeln, Schlappen (PL). Miu... sărută imineii ceauşului şi îi plânge pe târligii care i se ridică pe ßuiere (DEL. S. 206). Un boierinaş de provincie ... cu târlici şi iminei roşii în picioare (FIL. CIOC. 269). Als Fußbekleidung von Toten: Nurorile ... începură ... a vorbi despre slârlici, toiag, năsălie, poduri (CREANGĂ, CL IX, 286; sie hielten die Schwiegermutter für tot). GR. tâirlig; LV. terlic; MOLD, vom Totenschuh s târlic, slrâlic. ET. türk, terlik. SG. ALR SN III, K. 1015; IV, IC. 1196. târlioâră etc. siehe târlă. târlişte PL târlişti S. f. (1845 ION.) Stelle F., wo eine Hürde war. Cânepa săsamănă la noi în silişte, în gunoişte, târlişte (ION. CAL. 76). ET. târlă. târn PL tâmuri S. n. (1839 VAIL.) Besen M. aus Dornenzweigen. Câţiva măturători târ-şeau leneş lungile lor tâmuri (DEL. P. 55). Apoi să sameni şi pe trifoi, pe care să-l îngropi în faţă... cu o grapă de tâmuri (ION. CAL. 34) mit einer Dornen-egge, Schleife. GR. Dim. târneţ (MUNT., WEIG. JB. VIII); Augm. târn oi (CIH.). ET. asl. trunil SG. ALRM im, K. 407. târnâţ PI. -nâţuri S. n. (1581/2 PO2 269; Ex 27, 18) erhöhter Raum an der Vorderseite des Hauses od. auch rings um dasselbe: Vorplatz M., Terrasse, Galerie F. Unterscheidet sich von der prispă dadurch, daß er höher ist als diese, so daß die Stufen zu ihm hinaufführen, u. meist gedielt od. gepflastert ist. Câte un târnaţ... ocoleşte casa... sprijinindsfreşinape stâlpi (UR. LEG. 311). Leica Maria ... stătuse vreme îndelungată pe târnaţul casei (NĂD. NUV. II, 151). GR. iernat (ANON. CAR.), tărnaţ, toinaţ. PI. tâmâţe. - Dim. -năţiic (PP., MÂNDR. EU. 109), târnăcior. ET. magy. tornâc. SG. ALR II/I, K. 234,235. târnă PI. târne S. f. (1703 GCD) Korb, spez. Bienenkorb M. Ariciul ...a luat o târnă cu ouă şi a plecat la D-zeu să i-o dea în dar (PAMF. PL. 23). Când nu ştia cum să bage lumina-n casă, diavolul o căra cu târna (RC. IR. 61). Pân'şi-n Jiindu pimniţii Găsii târna cu câlţii (PP., RCM. SĂRB. 112; Verspottung der faulen Gattin). ET. vgl. bulg. trăvna, serb. trnka „Bienenkorb”. SG. ALR n/I, K. 266; ALRM II/I, K. 296, 297, 354. târnăcop PL -coâpe S. n. (1626 DRIiB XXI, 109) Spitzhaue, -hacke, Picke F.; vgl. cazma. Sapă cu târnăcopul o gaură în care să înfigem băţul lung al steagului (UR. BUC. 128). îmi tunsei... pletele, ca să nu mai fie împrăştiete ca cu târnăcopul (UR. LEG. 403). GR. târnăcop, ternocop (ÎNDR. 293). PL auch tâir-năcopuri. ET. vgl. bulg. trănokop, -nakop, serb. trnokop, alb. ternakop. SG. ALR SN I, IC. 27. târnâi siehe târn ui. târnomâtă PL -mete S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Strohabfall (um Tristen u. auf Tennen) Spreuhaufen M., -lager N. De câte ori îţi fi dormit în stroh şi pe târnomâtă (CREANGĂ, CL XI, 190). GR. -meată, turnumeată (B.). ET. vgl. serb. tniomet „Besen zum Kehren der Tenne”. SG. ALR SN I, K. 85. târnosănie PI. -sânii S. f. (1652 ÎNDR.) veralt.: Weihe F. einer Kirche. Să se puie sfintele moaşte la tâmosanie în sfintele beserici (INDR. 641). Minunata şi preafrumoasa tâmosanie care s-au făcut la sfânta 661 târnoseală şi dumnezeiasca mănăstire a lui Sfeti Gheorghe, de preaslăvitul şi înălţatul domnu Io Costandin Brâncoveanu (RADU GREC., CM II, 151). ET. zu a târnosi1. târnoseală PI. -seli S. f. (1561 CORESI TE4 208b; Jo 10, 22) veralt.: Weihe F. einer Kirche, eines Tempels. Şi au adus la târnoseala casei Domnului tauri 100 (BIBLIA 1688 3 Esr 7, 7). ET. a târnosi'. târnosi1 Präs, -sesc V. tr. (1551/3 ES 58b; Mt 16, 13 Titel) o biserică veralt.: eine Kirche, einen Tempel weihen. ln casa de rugă unde nu va fi târnosită, adecă sfinţită, acolo se îngroapă trupurile oamenilor (INDR. 116). ET. vermutl. slav. tri-nositi „dreimal hemmtragen” die Einweihung beginnt damit, daß die Reliquien dreimal um die Kirche getragen werden (GEIEN. LIT. 199); doch vgl. serb. tronosati, das ansch. auf gr. θρόνος „Thron” zurückgeht. târnosi2 siehe târnui. târnosire PL -siri S. f. (1688 BIBLIA) Weihe F. einer Kirche, eines Tempels. Şi făcură fiii luilsrail... târnosire casei lui D-zău cu veselie (BIBLIA 1688 Esr 6, 16). ET. a târnosi'. târnosit (1551/3 ES) I. Adj. (von einer Kirche) geweiht. II. S. n. Weihe F. einer Kirche, eines Tempels (ES 59a; Mt 16, 18 Titel). ET. a târnosi'. târnui Präs, -iese V. tr. (1800 BUDAI-DELEANU VIII, 33N) 1. pâinea das (gedroschene) Getreide mit dem Reisigbesen von der Spreu reinigen: fegen, kehren. 2. pc. (de păr) jdn. (beim Haar fassen und ihn wie fegend) herumzerren, zausen. Măna-n chică-i înfigea Şi de păr îl târnuia, Stăna-n-treagă mătura (TEOD. PP. 597). Şcolarii se târnuiau între dânşii (DEL. P. 308). Fig. a târnui pc. prin glod jdn. durch den Schmutz zerren. GR. târnâi (CREANGĂ, CL XI, 189), târnosi (BUDAI- DELEANU), târnosi, târnoji, târmosi. ET. târn. târnuiălă PI. -ieli S. f. (1857 POL.) 1. Fegen N. (des Getreides). 2. Hemmzerren, Zausen N. (Gută) se uită la cozile (Didinei) ... şi-i lăsa gura apă a târnuiălă (BASS. V. 73). GR. PI. auch -iele. ET. a târnui. târnuire PI. -iri S. f. (1825 B.) 1. Fegen N. (des Getreides). 2. Herumzerren, Zausen N. ET. a târnui. târnuit (1825 B.) 1. Adj. 1. (mit dem Reisigbesen) gekehrt, gefegt. 2. hemmgezerrt, gezaust. II. S. n. 1. Fegen N. (des Getreides). După greblat urmează tăinuitul sau măturatul (vravului de pe arie) (PAMF. AGR. 211). 2. Elemmzerrcn, Zausen N. ET. a târnui. târpenie PI. -penii S. f. (1642 ÎNV.2 8a) LV. (geduldiges) Ertragen N., Geduld F. Şi ruga (Theodosie pe) D-dzău sfântul pentru dânsul să-i dea târpeanie (DOS. VS. Mai 10; 121b). ET. ksl. trăpenije. târpi Präs, târpesc V. tr. (DOC. 1614 CREST. 43) LV. (geduldig) ertragen; absol. (sich ge)dulden, geduldig aushalten. De multe ori unii oameni numai cât fără de veste ...se fac călugări. De-acia mt pot să târpească osteneala şi lucrul (INDR. 99). (Omul) nu putea ...să rabde şi să târpească strigarea şi zbieretul glasului (inorogului) (NEAGOE ÎNV.2 90a). Ceia ce să află şi târpesc toată viaţa lor în molitfe şi rugăciune (MĂRG.2 92b). Târpeşte, bătrânule, şi te voi iuşura de război (DOS. VS. Fevr. 19; 75b) ich werde dich vom Seelenkampf befreien. Şi târpi toată truda (DOS. VS. Fevr. 22; 74a). ET. ksl. trupeti. târpire PI. -piri S. f. (1649 MARD.) LV. (geduldiges) Ertragen N. ET. a târpi. târsânâr PI. -nari S. m. (1776 URIC. XIX, 324) 1. Landmann M. (eigtl. „Träger von Bundschuhen, die mit Haarschnur gebunden werden”). Opincari... târsânâr i, ciori cari (JIP. OP. 20). Ostaşii, târsânari de-ai noştri (JIP. R. 274). 2. Flechtmeister M. ET. târsână. târsână PL târsâni S. f. (1643 VARL. CAZ.2 II, lb) aus Tierhaar Geflochtenes: härenes Geflecht, härenes Seil, härene Schnur, härener Stoff. Cele mai bune aţe (de legat opincile) sânt de târsână, păr de capră neagră împletit (ŞEZ. IX, 36). Stan ... Tot la harcan că-mpletea: Jumătate de negară, Jumătate de târsână (PĂSC. LP. 308). Plaşca are o târsână lungă, o ţin pe cot ş-o dau în baltă... O trag de târsână încet-încet până vine lângă mine (VÂRC. 28; das Fischnetz). El în braţe c-o lua (pe Ilinca), cu târsână mi-o lega (TEOD. PP. 638). - Der Bundschuh (opincă) der Bauern 662 târşit wird meist mit einer härenen Schnur (târsână, nojiţă) an das Bein gebunden. Dă-mi opinca ţărănească Cu târsână mocănească (TEOD. PP. 501). Pânfru ce ... trăieşti nechieptenat, neîncins bine, cu lârsânili numa noduri (JIP. OP. 29; zum Bauern). Celelalte 2 (coşciuge) le unse numai cu smoală dânafarăşi le umplu depietri scumpe şi de mărgăritariu şi de alte miroseale bune şi le înfăşură câte cu o târsină (NEAGOE INV.2 81 b). (Sfinţii mucenici) fură ... cesălaţ cu târsine şi iarăş întrebat (DOS. VS. Oct. 28; 90b). Şi l-au bătut... fi-ecându-iranele cu târsine (DOS. VS.Noe. 15; 128a). Postitorii şi purtătorii de târsine şi lăpădătorii să se boteze a doa oară (INDR. 672). GR. LV. târsină, PI. târsine. ET. nicht lat. lra(n)senna „Netz”, sondern asl. trüslmina „aus Tierhaar Hergestelltes”, von /rds’/z„Tierhaar”, -tfn ü „aus Tierhaar”. târsoâcă S. f. (1883 BR.) Schmiele F. (Aira) u. Vogelknöterich M. (Polygonuni aviculare). ET. Zshg. mit troscot od. asl. trust! (rum. trestie) ist fraglich. târş PL tarşuri S. n. (1660 PRODAN URBARE n, 203) strauchartiger, niedriger, verkrüppelter Baum M. învăţă de căniră vrascuri şi târşuri uscate pregiur besearică să dea foc să ardză creştinii (DOS. VS. Dech. 28; 242a). GR. S. m., PI. târşi'. Acolo sus, în fig, sunt numai târşi uscaţi de vânturi (VLAH. RP. 242; von Tannen). -Dim. târş'ut (MAR. ÎNM. 98). ET. vgl. serb. nslov. trs id.; Zshg. mit asl. trusă, serb. nslov. tschech. trs „Weinstock etc.” ist fraglich. SG. ALR SN I, K. 38, 130, 134. târşâg (1806 KLEIN) TR. I. S. n., PL -şâguri Gesellschaft F. II. s. m., PL -şâgi Genosse, Kamerad M. ET. magy. tärsasäg. târşâr PL -sari S. m. (1885 H. III, 325) Gestrüpp N. Prin părţile golaşe (ale pădurii), tărşarii de fag împiedicau mersul călătorilor (UR. BUC. 26). Văd, ieşind de după nişte târşari de fagi, doi oameni (UR. BUC. 91) ET. târş. târşă PI. târşe S. f. (1870 COST.) ugs.: Hemmschuh M. ET. zu a tărşâi. târşâi Präs, -iese (1825 MUM. C. 138) I. V. tr. geräuschvoll (am Boden) schleifen, mischen, schlürfen lassen, nachschleppen. Ofiţerul... târşiind picioarele ca să-şi asculte zurul delicat al pintenilor (DEL. S. 128). Câţiva măturători târşeau leneş lungile lor târnuri (DEL. P. 55). II. V. intr. latschen, schlurfen. Cu papucul târşiind, Cu condurul tropăind (AL. PP. 351). III. a se tărşâi schleifen etc. Ajutându-se cu mâinile şi picioarele, târşiindu-se... Andrei, când îşi da drumul repede, când se prelingea pe coaste, încet şi socotit (UR. BUC. 273). GR. târşii, târşi, Präs, -şese (RC., PAMF. AGR. 261). ET. târş. târşâiâlă PL -ieli S. f. (1885 DEL.) Schleifen, Rutschen, Schlurfen, Schlürfen N. Roata din jurul lui îl asculta neclintită, ferindu-se chiar de a-şi întinde picioarele, ca nu cumva târşiala rogojinilor să-i turbure şirul (DEL. S. 226). GR. târşială. ET. a tărşâi. târşâit (1885 ISP.) I. Adj. schleifend, schlurfend, schleppend, latschend, n.s. n. Nachschleppen, Schleifen; Latschen, Schlurfen N. Adverbiell: (Copilul) ia calâpul ... şi dă de-a târşiitele ca să lovească puiul (ISP. JUC. 47) das Kind nimmt das Ziegelstück ... und wirft es so hin, daß es auf dem Boden gleitet. GR. târşiit. ET. a târşâi. târşâitură PL -turi S. f. (1868 BARC.) (einmaliges) Schleifen, Rutschen, Schlurfen, Schlürfen N. Auzise nişte târşiituri de paşi (DEL. P. 244). GR. târşiitură ET. a târşâi. târşegie PL -gii S. f. (MS. 1818) Kameradschaft F. O, cinstită tărşejie, Midţi anis-aveţi bucurie (MS. 1818, GCRII, 226). GR. tărşejie. ET. târşag. târşi1 Präs, -şese (um 1670 ANON. CAR.) 1. V. tr. 1. bes. TR. BAN. roden. 2. OLT. jäten. 3. eggen. 4. pc. TR. BUCOV. jdn. entblößen (B.). II. a se târşi TR. BUCOV. sich entblößen (B.). ET. târş. târşi2 siehe târşâi. târşii siche tărşâi. târşit (1825 B.) 1. Adj. 1. bes. TR. BAN. gerodet. 2. OLT. gejätet. 3. TR. BUCOV. entblößt. II. S. n., PI. -şituri 1. Eggen N. Crăpatul sau târşitul are de scop de a netezi bucata arată (PAMF. AGR. 61). I 663 târşitură 2. Jäten N. ET. a târşi1. târşitură PI. -türi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. TR. Rodung F. GR. terşilură. ET. a târşi.1. SG. ALRM SN I, K. 400. târşiţă PI. târşiţc S. f. (1825 B.) Karst M., Rodehacke F. GR. tarşiţă. ET. zu a târşi1. târt siehe târţ. tartan1 PI. -tâni S. m. (1874 AL.) Schmähwort für Juden. însuşi ofiţerii cl-lale de pe graniţă dau drumul târtanilor să năvălească în ţară (AL.,’ CL VII, 407). ET. dt. Untertan; die Juden Rumäniens waren bis zur Aufhebung der Schutzgenossenschaft (siehe unter sudil) zumeist fremde, bes. österreichische Untertanen u. antworteten auf die Frage nach ihrer Staatsangehörigkeit: sunt Untertan. târtân2 siehe tärlan. târtiţă PI. târtiţc S. f. (1839 VAIL.) Bürzel M. der Vögel (POEN. II, 657). Der Bürzel gebratener Vögel wird fam. bucăţica vlădicăi, mitropolitului genannt, als das Stück, das dem angesehensten Tischgenossen gebührt. GR. târtâţă. ET. vgl. serb. trtica. târţS. n. (1486 DRHB 1,316) Furz M. L-a bufnit râsul şi a scăpat un târt (PAMF. PL. 173). Târţi-pârţi, Târţapârţa şi nimica (B.) cine Bagatelle, Lappalie, Kleinigkeit, etw. Unbedeutendes. GR. târţă, târţi, târt. ET. onomatopoet. târţiu siehe tar ţiu. târvelişte S. f. (1683 DOS.) LV. MOLD. Stelle, wo Tiere, Menschen zerfleischt, Pflanzen zertreten worden sind. Ieşi o heară cumplită şi-l feace fărâme (pre acel om) ... Atunce şi un câne mearsă în tărvealişte şi luă o mână (DOS. VS. Oct. 6; 48a). în grădini tâivealeşte, în pomăl bătealeşte să să prefacă (CANT. IST. 261). GR. tărvealişte (DOS. VS. 1. c., CANT. IST. 50), lârvealeşle (CANT. IST. 261). ET. unbclc. SG. ALRSN V,K. 1360. târzielnic Adj. (1868 BARC.) spät handelnd, spät eintretend, säumig. Calabrul, vechiul duşman, înfrânat acu-n robia Tărzielnicelor lanţuri („sera domitus catena”) (OLL. HOR. 207). -Substantiv.: După ce am păţii alageaua... am priceput şi eu, târzielnicu! de mine, cum merge şiretenia pricinii (ISP., CL XVIII, 195) ich begriffsstutziger Mensch. ET. târziu. târziu (16. Jh. CV2 66b; Jale 5, 7) 1. Adj. 1. spät. Mai pre unnă... târzie vreme după aceia, îndreptatu-s-au Persul (NECULCE, LET.2 II, 360) geraume Zeit danach. Şi fiind vremea târzie, Ia, sare din câmpie O fiară groaznică (PP., MAR. NUNTA 625) nach längerer Zeit. Foile galbene ... treceau tremurând, ca nişte fluturi târzii (SAD. POV. 229) wie späte, verspätete Schmetterlinge. 2. spät handelnd, kommend, cintretend, (von Früchten) reifend (Ggs. timpuriu). E târziu la minte er begreift schwer, ist begriffsstutzig. Cela ce cugetă-nalt, copt şi mare, e târzior la vorbă (JIP. OP. 79) er denkt ziemlich lange nach, ehe er spricht. (Moaşa) toarnă deasupra (copilului) apă rece... „ca să fie nesimţitor şi târziu la frig” (MAR. NAŞT. 53) damit es ... die Kälte lange ertragen könne. Leacurile trupului...facându-se de sârg, sănătate aduc, iară cele târzii boală adaog (MUŞTE, LET.2 HI, 15) die spät angewendeten Heilmittel. Aceste steluţe sânt târzii (DATC. HORT. 121) sie blühen spät. Poame târzii Spätobst, porumb târziu Spätmais etc. II. s. n. 1. într-un târziu nach längerer Zeit, geraume Zeit danach. Cuconul Alecu nu putu. să plece decât într-un târziu (XEN. BR. 223). Caii, lăsaţi în voie, mergeau mersul lor, până când, într-un târziu, ne pomenirăm cu noaptea-n cap (GANE, CL X, 333). 2. târzâiul (DOS. PS. V. 138, 11) die Vergangenheit. III. Adv. spät. E (prea) târziu es ist (zu) spät. Mai bine mai târziu decât niciodată mieux vaut tard quc jamais. Vgl. curând II. 1. Am stat de vorbă până târziu (VLAH. GV. 38) bis spät, tief in die Nacht. Când au cunoscut Şahriar cum că e târziu din noapte (BAR. HAL. I, 7) daß es schon tief in der Nacht war. GR. Dim. târzior, târziul. (B.). ET. vlat. tardmis vgl. it. tardivo, frz. tardif etc. te siehe tu. teacă PI. teci S. f. (1561 CORESI TE4 226b; Jo 18,11) 1. Schote, Hülse F. Fasolea se seceră... când tecile sunt încă galbene (ALEX. AGRIC. 91). Ardei teci s-au pisat (LIT.). 2. Scheide F., Futteral N. A băga sabia. în teacă, a scoate sabia din teacă das Schwert in die Scheide stecken, aus der Scheide ziehen. (Iuditha) luo sabiia lui de la căpătâi şi, deaca o scoase den teacă, îl apucă cu o mână de păr (NEAGOEINV.2167b; nach Jdt 13, 6,7). Scos-au păcătoşii sabie din teacă, Arcele li-s gata războiul săfacă (DOS. PS. V. 36,31). Ilarii şisucmanul lui Cloanţă... sepotiiveaupopei ca teaca la cuţit (UR. 664 teâră LEG. 60) wie angegossen. Precum în teaca strâmbă sabiia dreaptă, nici în teaca dreaptă sabiia strâmbă a înti-a nu poale (CANT. IST. 23). Toţi acu pusese limba-n teacă, că se temeau să nu înfurie mai tare pe conu Ilie (BOGD. POV. 226) alle waren ... mäuschenstill geworden. Copiii se făceau teacă de pământ când auzeau că vine muscalul la gazdă (DEL. S. 228) die Kinder verkrochen sich, wenn sie hörten, daß der Russe sich näherte. Vgl. pungă, sabie. Moş Teacă(BACALB. MT.) ugs.: Kommißhengst M., nach Anton Bacalbaşas gleichnamigem Werk. Fac parte din piotă, nu e vorbă, dar nu mă dau nici pe o sută de moş-leci (BASS. VULT. 237; ein Unterleutnant spricht). GR. Dim. tecuţă, -culiţă, PI. -ţe. ET. lat. theea. teafăr Adj. (1821 BELD. ET. 55) 1. heil, mit heilen Gliedern, unversehrt. Şi unde nu se apucă iarăş a ciomăgipe Sân-Petru, de credeai că nu mai rămâne os teafăr într-însul (CL XVI, 265). S-a întors teafăr er kehrte wohlbehalten heim. Era bună teafără, şi acum e o umbră cs fehlte ihr nicht das Geringste, und nun ist sie ein Schatten. Am scăpat teferi wir sind mit heiler Haut davongekomnen. Teafăr şi nevătămat wohlbehalten. 2. geistig gesund, bei Vernunft, bei Verstand. împăratul ... a poruncit... Să-i aducă, drept dovadă, Vro h-ei oameni nalţi, să-i vadă: Fi-vor teferi, ori nebuni (SPER. AN. 1892 I, 22; der Wesir hatte behauptet, daß die Hochgewachsenen verrückt seien) ob sie bei Vernunft... sind. Pesemne, nu eşti teaför! Ori de noi vrei să-ţi faci râs? (DULFU PĂC. 18) nicht recht bei Trost. Vom fi voioşi şi teferi, Vei pierde dorul de părinţi Şi visul de luceferi (EMIN. O. I, 176). GR. teafan, teafur. PI. teferi. ET. könnte abulg. *tehm z7(vgl. nbulg. t.ehen) „ eorum, earum ” sein; die Bedeutungsentwicklung wäre allerdings nicht leicht zu erklären. // Weitere nicht überzeugende Mutmaßungen bei CIORANESCU 8572. SG. ALR SN V, K. 1439; ALRM SN m, K. 1178, ALR II/I, MN 4165, 54. tcâhnă PI. tcahne S. f. (1577 HC I, 25) veralt. 1. Schuld F. 2. Gebrechen N. ET. unbek., vgl. meteahnă. teamă S. f. (1561 CORESI TE4 121b; Lk4, 36) Furcht F., in Wendungen wie: mi-e teamă, selten am teamă de cn. ich habe Furcht, fürchte mich vor jdm., mi-e teamă că să nu ... ich befürchte, daß ..., de teamă că..., să nu ..., aus Furcht, daß ... Ţăranii... steteau smirna până ce nu putea să-i mai vadă boierul, de care aveau o mare teamă (XEN. BR. II). Carii sunt de-ţ au de teamă, le dai hrană (DOS. PS. V. 110, 11). Bădiţă cu peană verde, Midi mi-e teamă că te-oipierde (I.-B. 52). Eu aş trece (pârâtă)... Darmi-icam temică Că noaptea m-apucă! (PAMF. CDŢ. 130). GR. Dim. temică (PAMF. 1. c.). ET. viat. tmm (vgl. it. tema etc.), postverbal van tlmă'e (mm. a se teme). teâmăt S. n. (1561 CORESI TE4) Furcht F. Şi se spământară cu teamăt mare (CORESI TE4 79a; Mic 5,42). Luo-le ele un cutremur şi un teamăt (CORESI TE4 108b; Mk 16, 8). Un teamătu-l ajunse el. (CORESI MOLIT. Llc 5,9, CLP. PR. 215). Mergând ostile lui Mihaifară teamăt (BALC. 239). ET. a se teme. teanc PI. teancuri S. n. (1598 DRHB XI, 494) Ballen, Pack, Stoß, Haufen M. In beserecă... era poate o mie şi mai bine de lăzi şi sepeturi şi teancuri, calabalâcul orăşanilor (DION., TEZ. II, 208). Şiruri de cămile încărcate cu teancuri grele (AL., CL VIII, 47). Mi-iplin simt de atestaturi... Iaca ... (scoate un teanc de hârtii) (AL. OP. I, 90). In mâna unuia, (din camarazii mei) ... am văzul un teanc de vreo zece (gulere) (BASS. NOR. 55; die Schüler brachten dem Lehrer, der einen Hemdkragen brauchte, solche zur Auswahl). GR. PI. tence (AL., CL V, 138), veralt. teancure (DIR). Dim. tencurel, PI. -rele (AL. PP. 238). ET. türk, tenk, denk (ZENKER 315a); Diphthongierung ungeklärt. teapă S. f. (1683 DOS.) 1. Art F., Schlag M., Charakterbeschaffenheit F. Nu era pre dâns teapă omenească, că n-aveai cu nemică să-l cunoşti că-i om (DOS. VS. Apr. 5; 75b) es war nichts Menschliches an ihm. 2. Rang M., soziale Stellung F. Cum potsă mă nenorocesc pe viaţă? Las', a găsi ea. unul de teapa ei (NAD. NUV. I, 129; der Sprecher hatte ein armes Mädchen verführt) sie wird wohl einen ihres Standes finden. Cât nu vrei tu să. ne mai ridicăm oleacă din ce sun tem. Cum ţii tu să rămâi tot în teapa tal (VLAH., GAZ. SAT. XIV, 346; die Bäuerin über die von einem Bojarensohn umworbene Tochter zu ihrem Mann). 3. Gewohnheit F. Cine teapa nu-şipăzeşte Foarte lesne mofluzeşte (C. CAR., PR. DRAM. 256). A-şi da în, pe teapă in alte Gewohnheiten verfallen. Vgl. apă 11. ET. wahrsch. zuasl. teti, tepq, serb. lepsti „schlagen”, vgl. dt. „Schlag, Prägung”. teâpşă PI. tepşe S. f. (1805 CRIŞAN 280) kleine Holzschaufel zum Geradeschlagen des Maisbreis (ŞEZ. VIII, 88). GR. tapşă. ET. zu a tăpşi. teâră PI. teri S. f. (1812 ŞINCAI HR. III, 69) TR. BUCOV. Webzettel M., -Kette F., v. a. wenn auf den Kettenbaum aufgezogen, „aufgebäumt” (STAM. 665 teârfă W. 53). „ Uruioci” ... suni firele de tort ce rămân de la „ teară” la „nodorariu ” (VICIU 145). Pune chiara pe război! (VICIU 86). Te-aisuit în pod cu teara Ţi-a mâncat mâţa mânjala, Din mâţă toată sminteala! (PP. BUCOV., MAR. SAT. 97; Verspottung der faulen Weberin). Asla-i lelea cea faimoasă, pune tara după casă, Câţi or trece, toţi să ţeasă (PP. BUCOV., ŞEZ. VIII, 64). GR. tară. - PI. auch tére. ET. lat. lela. SG. ALR SN II, K. 469. teârfă PI. térfe S. f. (1683 DOS.) 1. vcralt. MOLD. TR. BUCOV. Lappen M. Aruncă-mi o tearfa să mă acopăr (DOS. VS. Noe. 9, 114a; eine nackte Frau spricht). Peste câtva timp ai să te faci tearfa din care se face scamă (ÎNV. COP. 1878, 102; zum Hemd). Iară steagul era, după care Să ducea gloata ... O tearfa. aninată pe-o prăjină (BUDAI-DELEANU 1, 589). 2. Luder N., Vettel F. ET. unbek., das Verhältnis zu târja, terfar, a terfeli, terfelos ist dunkel. tcarh siehe lerh. teas siehe las. teasc PI. teascuri S. n. (1551/3 ES 82a; Mt 21, 33) 1. (Frucht-, Öl-)Presse F., (Wein-)Kelter F. Un om a sădit o vie ... şi a săpat într-însa teasc (EV. 1894 Mk 12, 1). Ne trimite pe la moşii fel de fel de litfe ... care ne storc ca şi într-un teasc (SLAV., CL VIII, 429; von den die Bauern ausbeutenden Fremden). 2. veralt. teasc de tipografie (POEN. II, 734) Druckmaschine F. A fi sub teasc unter der Presse, im Druck sein; a pune sub teasc in die Presse geben, drucken; a ieşi de sub teasc erscheinen. 3. LV. Folterwerkzeug N. Focurile, vârteajele, spân-zurătorile, teascurile, hierile şi alte fealiuri de munci, toate sta gata înaintea ochilor (VARL. CAZ.21, 213a). II băgară în teasc cu şurub de-l tescuiră cu grea şi cumplită muncă (DOS. VS. Oct. 19; 73b). GR. Dim. tes cul ét, PI. -lâţe. ET. asl. téskü. SG. ALR SN I, K. 235; SN II, 507. teăşcă siehe taşcă. teatral Adj. (1829 C. NGR.) theatralisch. Omoară-mă dar, adaose Iliescul cu un aer teatral, neştiind ce să mai zică (C. NGR. OP. I, 18). ET. frz. théâtral. teatru PI. teatre S. n. (1648 N. T. Apg 19, 31) 1. Theater, Schauspielhaus N., (Schau-)Bühne F. Din rămăşiţa materiii, care rămăsese nearsă, au poroncit să facă acolo un theatru, adecă loc înnalt pentm privată (CANT. HR.2 252). 2. veralt.: Versammlung F. Acestea ase în sine chitin-du-le şi oarecum pănă a nu fi, cu ochiul sufletului ca cum aemu arjî vădzindu-le, căitră tot theatrul voroavă ca aceasta făcu (CANT. IST. 160). 3. Auf-, Vorführung F., Theaterstück N. GR. (t) theatrum, teatron. PI. veralt. teatruri. ET. gr. /lat. theatrum, auch mittelbar. techer-mccher Adv. (1881 Ş. INFL. I, 353) veralt. MUNT, fam.: Hals über Kopf, in Fällen wie: Fetele târând techer-mecher după ele pe bietul argat al grădinarului (CAL. 1883, Ş. INFL. I, 353). GR. techer-mecher. ET. türk, teker meker. teclif (t) PI. -clifuri S. n. (1792 Ş. INFL. II, 118) in Übersetzungen aus dem Türkischen: Forderung F., Anspruch M. Ambasadorul Capara nu putea să dea mâna la aceste leclifuri fără voia imperatorului (I. VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 267) konnte diese Forderungen ... nicht akzeptieren. Boierii pământului să se depărteze ... de acele teclifuri... care nu pot să le sufere... raielele din pricina sărăciei la care au agiuns ţara (DOC. 1802, URIC. III, 197). GR. teclifât. ET. türk, lektifi teklifat. teenefes siehe tignafes. tecsilă, -söi siehe iască. tecton (t) PI. -toni S. m. (1683 DOS. VS. Noe. 3; 102a) Zimmermann M. ET. ngr. t8xto)v. tedeum PI. tedeumuri S. n. (1829 CR 92) Tedeum N., Dankgottesdienst M. ET. n. lat. Te Deum (laudamus). tefaric PI. -ricuri S. n. (um 1780 EN. COGĂLN.) veralt.: kostbarer Gegenstand M., Kostbarkeit F., Kleinod N. Un inel smaragd... şi o floare de diamant, tefaricuri ce i-au mai dat (episcopul domniţei) (DOC. 1786, MELH., CR. II, 127). Domnul... trimiţându-i (paşei) de toate tejâricurile ce se aflau în Iaşi (EN. COGĂLN., LET.2 III, 202). GR. tifarichi (FIL. CIOC. 93). ET. türk, tefarik. teferici Präs, -cesc V. intr. (1913 PAMF.) veralt. selten: sich ergötzen. Cine-n codru vieţuieşte Acela tifericeşte, Da ’ nu singur, cu mândra (PAMF. CDŢ. 272). ET. tefericie. tefcricie PI. -di S. f. (um 1743 NECULCE) vcralt. selten: Belustigung, Lustbarkeit F. Dimitraşco Vodă... cu cele cinsti şi tefericii multe se hămeise, de 666 nu se putea să se mai grijască nimică (NECULCE, LET.2 II, 320; über russische Belustigungen in L). Şi au purces... oastea moldovenească de la tejericia cea din Iaşi (NECULCE, LET.2 II, 320). ET. türk, teferrüq. teflu PI. tefluri S. n. (1900 MF) MUNT. Rüssel M. des Schweins. O jurată de purcea Mi-şi dete (în oală) cu teflu (MF I, 912). ET. unbek., vgl. tiflă. tefter (t) PI. -teruri S. n. (um 1710 NEC. COSTIN) Verzeichnis N., Liste F.; (Geschäfts-)Buch N. Câtă stricăciune au jacul tătarii în raiaua turcească, pus-au turcii bumbaşiri asupra lor... de au plătit tot... pe tefter (NEC. COSTIN, LET.2 II, 48). Te vom închide la vartă dacă nu ne plăteşti cât am scris la tefter (STĂM. M. 498; Kaufleute sprechen). ET. türk, defter. tefterdär (t) PI. -dâri S. m. (1593 DIR) ehern, bei den Türken u. Tataren: oberster Finanzbeamter M. einer Provinz: tefterdär (mare) Finanzminister M. Tefterdarul... au pus străingători şi sfrângea veniturile de pe la sate (AMIRAS, LET.2 III, 137). Vizirul ... au poruncit la tefterdariul ca să-i numere banii (ARH. ROM. II, 132). GR. deflerdar, teftedar. ET. türk, deflerdar. teftergiu (t) PI. -gii S. m. (1783 Ş. INFL. II, 119) ehern.: Finanzminister M. (Capigiul împărătesc) dăndu-i fermanul, (Pazvandu) au poruncii teftergiului de i l-au citit (DION., TEZ. II, 187). ET. zu türk, defter. teglă siehe ţiglă1. teglăzău PI. -zăie S. n. (1806 KLEIN) TR. MARAM. Bügeleisen N. GR. ticlazău, piclăzău. ET. magy. leglăzo. SG. ALR SN IV, K. 1232. teglid PI. -glicc S. n. (1868 ION. AGRIC. M. 699) OLT. MUNT. 1. Jochnagel M. (DT). 2. Gerät N. zum Dehnen von Rohleder. GR, tiglici. ET. şerb. leglic< tegliti „ziehen”, bulg. teglic. tehnă PI. tehne S. f. (1800 BUDAI-DELEANU VI, 48) veralt. TR. 1. Fertigkeit, Geschicklichkeit F. 2. Verfahren N. - Später durch tehnică ersetzt. 3. Intrige F. Vlădica Io an Bob cu sfetnicul său ... cu mâni, cu picioare şi cu multe feliuri de tehne porniră să spargă şi puterea protopopilor carea după legea bisericei greceşti se cuvine lor (MAIOR IBR2 178). ET. gr./lat. techna. tehnic Adj. (1829 CR 313) technisch. ET. gr./lat. technicus. tehui Präs, -iese V. tr. (1879 CIH.) MOLD. fam. pc. (de cap) jdn. wirr, konfus machen, verwirren. A venit (soacra) de cum m-am sculat şi până înainte a tot local. Am avut eu chip să opăresc ceva? M-a tehuit de cap (NĂD. NUV. II, 127). ET. tehui. tehui Adj. (1879 CIH.) MOLD. fam. (de cap) wirr (im Kopf). în loc să dea de uşă, Somnoros, tehui de cap ... Dă cu mâna de-un dulap (SPER. AN. 1893 III, 152). Ţiganul, cum băuse, Cam tehui de cap era (SPER. AN. 1892 I, 241). Bre, că nătâng mai eşti; n-am văzul încă aşa om tehui! (XEN. BR. 39) ein solcher Wirrkopf. GR. lă-, ta-. ET. unbek. SG. ALRM I/I, K. 192, 193; ALR I/I, K. 64, 135. tehuiâlă PI. -icli S. f. (1886 MAR. D. 148) MOLD. fam.: Wirrsein N. Ficatul (calului) ...să pisează şi să bea cu rachiu de drojdii pentru ameţeală, tehuiâlă, nebuneală (LEON ZOOL. 29). ET. a tehui. tei PI. tei (1496 DRHB I, 433) I. S. m. Linde (Tilia). Floare de tei Lindenblüte. Când peste vară plouă cu piatră, este bine să se arunce afară câte o crănguţă de tei uscat (PAMF. SV. 13). II. S. n. PI. teie (Linden-)Bast, Strick M. daraus. în Banat... încing aşternutul (mortului) cu un rug şi c-o fâşie de tei murat (MAR. ÎNM. 244). îl pusese într-o sanie cu doi cai... cu hamuri de tei, ca vai de dânsul (NECULCE, LET.2 II, 222). (Sfântul) să-ncingea cu un tei (DOS. VS. Sept. 6; 9a). Inorogul... ştiind precum acelui vrăjitoriu bobii nu-iprea îmblă şi teiele îi sini câni împleticite (CANT. IST. 304). Vgl. boier 2, curmei 1, a lega I. 1. GR. Dim. teişor, teiuţ. ET. viat. tilius für kllat. tilia, nach den übrigen Baumnamen (fagus,fi'axinus, malus.pirus etc.), vgl. it. tiglio, afrz. teil etc. „Linde”; im PI. teie kann der urspr. Sg. erhalten sein, vgl. lomb. teja, frz. tille etc. „Lindenbast”. SG. ALR SN IV, K. 1131. teică PI. teici S. f. (1788 A. J. 631) 1. (Rüttel-)Schuh M., in den das Mahlgut aus dem Rumpf (coş) fällt. înlăuntm (în moară) hadaragul toca regulat în teică, tac-tac, tac-tac (SAD. CR. 29). Moara să-nvârlea; făina curgea pic, pic... în sacul pus la teică (RADUL. RUST. II, 159). 2. kleiner Trog M. (Simion) s-a oprit la o fântână, a scos apă c-o teicută înfiptă într-o prăjină s-a băut (VLAH. GV. 72). ’ GR. In Bdtg. 2 auch teucă. - Dim. teicută, PI. -cute. 667 teiş ET. unbck. SG. ALRM SN I, K. 117, 216; ALR SN II, K. 330. teiş PI. -işuri S. n. (1556 DERS) Lindenwald M. ET. tei. tcişor PI. -sori S. m. (1584 DERS) 1. Dim. von lei. 2. MOLD. Spierstaude F. (Spiraea filipendula; BR.). 3. Goldröschen N. (Kenia japonica; PANŢU), beliebter Zierstrauch. ET. tei. tejghea PI. -ghele S. f. (1793 Ş. INFL. I, 358) 1. Arbeits-, Werktisch M. des Handwerkers. Pe Maica Precista... O făcură (tătarii) d-o teşghea De toca tutun pe ea (MF I, 100; von einem Heiligenbild). 2. Hobelbank F. Tesghea.ua ... serveştepentni a aşeza şi fixa pe dânsa lemnele pe cari voim să le lucrăm (POP. LEMN. 89). 3. Laden-, Verkaufs-, Schanktisch M. Hoţii sparseră tejgheaua ca să fure banii die Diebe brachen den Ladentisch auf, um das Geld zu stehlen. (Costicä Mihalovici) n-arfi ieşit din cârciumăfără să cinstească un pahar cu cârciumarul, stând ţanţoş lângă teşghea (CRAS. SCH. 1,211). GR. teşghea, MUNT. bisw. tijghea. ET. türk, tezgâh. SG. ALR SN IV, K. 1019; ALRM SN II, K. 552, 827. tejghetar PI. -tari S. m. (1794 Ş. INFL. I, 358) 1. veralt.: erster Kommis, Geschäftsführer in einem Laden. Când avea (băcanul) de socoteală cu vrun rumân mai arţăgos ... lăsa pe teşghetarul lui să se răfuiască (RADUL. RUST. II, 246). 2. veralt.: Handwerker M. GR. teşghetar. ET. türk, tezgâhtar. tel PI. teluri S. n. (1765 IOAN NECULCE II, 212) 1. MUNT. (Messing-, Kupfer-)Draht M.; MUNT. MOLD. Sprungfeder F. in Polstermöbeln. Âpus mâna pe telul clopoţelului. A sunat (DEL. P. 29). Mi se rupsese la tambură telul (PANN PV.3 1883, 169) die Drahtsaite. A dormi pe o canapea cu telurile ieşite afară (BOGD. BURS. 44). 2. Goldfäden (PL). Mireasa, după ce se găteşte cu tel (BUR. CĂL. 20 flg.). GR. arom. tel’iu. ET. türk. tel. telâl PI. -lâli S. m. (um 1710 NEC. COSTIN) veralt. I. Ausrufer M. îndată au început a strigare telalii pe uliţe să se închiză tot omul la casă-şi (NEC. COSTIN, LET.21, 422). Iată acum sunt 40 de ani de când sunt telal (KOGĂLN., PR. DRAM. 428). Der Vorsteher hieß telal-baş(a) (DOC. 1784, Ş. INFL. II, 354). Am dat lui telal-başa lei 1500, ca. să nu strige prin toate răspântiile (FIL. CIOC. 240). 2. ambulanter Trödler, Händler M., bes. für alte Kleider. Telalii cari vând haine vechi şi purtate (DOC. 1795, Ş. INFL. I, 354). 3. Makler, Vermittler M.-S. f. teleloăică(DOC. 1784, Ş. INFL. III, 54), telăliţă. Auzi telăliţa cum îşi laudă marfa? (AL. OP. I, 342; von einer Witwe, die einem Freier gegenüber ihre Tochter rühmt). ET. türk, tellal. telalâc PI. -lacuri S. n. (1754 Ş. INFL. I, 354) veralt. 1. Hausieren N. 2. Maklergeschäft N. 3. Trödelwaren. (PL). ET. türk, tellalhk. telăliţă siehe telal. teleagă PL -legi S. f. (16. Jh. PS. H. 76, 19) 1. kleiner zweirädriger Wagen, Karren M. Toţi alergau la Colintina care cum putea, pe jos, călare, în căruţă, în călească sau în teleguţă (GHICA XIX, 465). Nici în car, nici în căruţă, nici în teleguţă er ist mit nichts zufrieden, nichts ist ihm recht. Berbeci are sule-ntregi Cu cozilepe telegi (AL. PP. 201; die Fettschwanzschafe ziehen ein zweirädriges Gestell nach sich, auf dem der Schwanz mht). 2. Karre F., Vordergestell N. des Pfluges (wofür auch cotigă, cotiugă). Ş-apus el... boii în cârd cu dracul, dar are să-i scoată fără coarne. „Ba mi se pare c-a da el şi teleagă şi plug şi otic şi iot, numai să scape de noi (CREANGĂ, CL XI, 189). GR. TR. tileagă, teligă; telegă (PAMF. AGR. 37). -Dim, teleguţă, PI. -guţe; telegeâ (I.-B. 261, im Reim). TOPON. Telega (1628 DRHB XXII, 156). ET. asl. telega. SG. ALR SN II, K. 354. teleăp! Interj. (1877 CREANGĂ) ahmt schlappende Schritte nach. „ Hai!... porniţi după mine”. Şi odată pornesc ei, teleap, teleap, teleap! (CREANGĂ, CL XI, 189). ET. onomatopoet. telegar PI. -gâri S. m. (1533 DERS) junges Kutschpferd von Rasse, Jucker M. Un frumos lan dau de Viena venea înhămat de patru telegari roibi (C. NGR. 34). 10 cai teleagare (FIC I, 209). ET. teleagă. telegraf PI. -grâfe (1829 AR 115) I. S. m. BoussingaultiaF. (Boussingaultia baselloidcs; PANŢU) beliebte Schlingpflanze. II. S. n. Telegraf M. GR. (t) tăligraf tilegraf. - PI. veralt. -grâfuri. 668 tembel ET. frz. télégraphe, dt. Telegraf. Die Bezeichnung für I. angeblich nach den Bewegungen eines optischen Telegrafen. SG. ALR SN II, K. 695; III, K. 877. teleléicâ1 PL -léici S. f. (1778 A. J. 525) MUNT. 1. Trödlerin F. 2. fam.: zank- und klatschsüchtiges Weib, Zankdrache M., Klatschbase F. Ea (nevasta hd), în loc de-a se-mblănzi, Se făcea mai teleleică, mai cu draci din zi în zi (DULFU PĂC. 158). GR. PL auch -léice. ET. telal, teleleu. teleleu PL -léi S. m. (1572 DERS) Vagabund, Strolch M. Trei tildei., Opt opiniei (PĂSC. LP. 86; Rätsel, es sind die Schäfte des Webstuhls gemeint). - Gewöhnl. fam. a umbla, teleleu (Tănase) zweck- und ziellos umhergehen, -schweifen. Când... se leagă Amorul de vrun bătrân... Stăricica-şi răsipeşte Ş-apoi îmblă teleleu (C. NGR. 221). în oaste am fost numai de zbucium; hăis har am, cea haram! De-atunci încoace am umblat ia, aşa, teleleu Tănasă (CREANGĂ, CL XII, 30; ein ehemaliger Soldat spricht). - Vgl. auch tălălău. ET. unbek., vgl. teleleică. teleloăică siehe telal. telemea S. f. (1524 G. LEX.) weißer Schafkäse in Salzlake, dafür auch brânză de Brăila, brânză bulgărească (PAMF. IND. 35). Pentru masă mă reped până la băcănie şi fac rost de ceva măsline, o cutie de sardele, niţică telemea, şi gata afacerea (LIT.). ET. türk, teleme. telctin PI. -tinuri S. n. (TARIF 1761, Ş. INFL. I, 355) veralt. mundartl. : Juchten M., Juchtenleder N. (wofür MOLD, iiift). Starostele de ciobotari ce lucrează teletinuri (CONDICA 1776, Ş. INFL. I, 355). GR. telalin (IORGA S. D. VIII, 32). ET. vgl. türk, telatin, ngr. leÂexivi, bulg. ta.1 aţin (MIKL. TE. II, 71). telincâ etc. siehe tilinca etc. telişcă siehe tilişcă. telpijic siche telpizlic. telpiz Adj. (1703 GCD) veralt. mundartl.: schlau, verschlagen, ränkevoll. Nicolai Deport... om învăţat şi telpiz, de ştia despecetlui cărţile (NECULCE, LET.2II, 250). Dimitraşco Vodă... era om nestătător la voroavă, telpiz, amăgitor, geambaş de cei de la Fanar din Tarigrad (NECULCE, LET.2 II, 225). Vestitul telpiz, domnul Ţării Moldovii, Dumi-traşco-vodă Cantimir (RADU GREC., CM II, 181). GR. tălpiz (AXINTE, LET.2 II, 123; B.; POL.). ET. türk, tel bis. telpizie PI. -zii S. f. (1703 GCD) veralt.: Schlauheit, Arglist F. Turcii ... numaidecât întoarsără sfatul lor cel trufaş a începe să să poarte în meşteşuguri şi în lălpizii (RADU GREC., CM II, 91). GR. lălpizie. ET. telpiz. telpizlic (t) PI. -licuri S. n. (um 1743 NECULCE) Schlauheit, Arglist F. Caută acum de vezi telpizlicul la ce cinste aduce pe omul mare! (NECULCE, LET.2 II, 252; von einem Fürsten, den eine mißlungene List den Thron kostete). (Antioh Vodă) minciunile şi telpijicurile nu le iubia (NECULCE, LET.1 II, 282). GR. telpijic. ET. zu telpiz. telteä siehe teltie. teltiePl. -tii S. f. (1883 CL) Satteldecke F. aus Filz. Scosei şaua de pe ca.1, trăsei calabalâcul meu de sub teltea (CL XVII, 108). GR. teltea. ET. türk, tegelti. temă PI. teme S. f. (1800 MOLNAR IST. 236) Thema N. 1. Stoff, Gegenstand einer Arbeit. 2. Grund-, Leitgedanke. 3. Hauptsatz, Grundmelodie. 4. Aufgabe, Übung. ET. gr./lat. thema. temător Adj. (um 1560 FIC) 1. ängstlich, furchtsam. De într-aceia carii vor rămâne de între voi, da-le-voiu inimă temătoare (HC I, 12). Temător de D-zeu gottesfürchtig. 2. mißtrauisch, argwöhnisch. Bărbatul temător îşi învaţă, nevasta, rea (PANN PV. M. II, 105) der eifersüchtige Gatte treibt die Gattin zur Untreue. - Neg. nelemätor (UR. BUC. 85). ET. a teme. temătură PL -turi S. f. (1581/2 PO2 120; Gn 35, 5) veralt.: Angst, Furcht F. ET. a teme. tembel Adj. (1795 IST. AM. 55a) indolent, träge. Tembel, dulce, blând, fugind de amarurile vieţii (GION 18). Muncea toţi la orice ocaziune să-şi schimbe viaţa cea. lenevoasă şi tembelă (GION 35). A-nceput să i se-nfunde (poetului) Cu viaţa de tembel (VLAFI. GV. 32). ET. türk, tembel. 669 téme teme1 (16. Jh. CV2 74b; 1 Petr 2, 17) 1. V. tr. tem c. de en. ich fürchte, daß mir jd. etw. (das ich besitze) wegnehmen möchte; absol.: ich fürchte für, ich habe Angst um etw. Zic unii säße murit (Sländir Paşa) otrăvii de un vizir ... temăndu-şi viziria de el (MIR. COSTIN, LET.21,275). Ei, vezi, cuira, se gândi dascălul, îl teme de mine pe Vlad (RADUL. RUST. II, 180; von einer Frau, die mit V. ein Verhältnis hatte). „Pentru numele lui D-zeu”, ziseră ei mai departe, temându-şi cojoacele, „scapă-ne de aici” ... (CĂT. POV. I, 24). A-şi teme nevasta, bărbatul de cn. aus Eifersucht argwöhnisch sein (vgl. frz. être jaloux de sa femme, de son mari). Mangosiţii noştri de bărbaţi ne tem de cuconaşul (C. NGR. 200) unsere nichtsnutzigen Männer sind auf den Flenn eifersüchtig. Cucoana Marghiolita ... îşi cam temea bărbatul şi, Doamne fereşte, n-ar fi tocmit slujnice tinere în casă (GANE, CL XIII, 47). Absol.: Mă teme de toate, până şi de oglindă. Auzi! N-am măcar o oglindă în casă să mă văd când mă pieptăn (GANE, CL XIII, 53) er ist auf alles eifersüchtig, sogar auf den Spiegel! II. a se teme 1. sich fürchten; de cn., de c. sich vor jdm., vor etw. furchten, jdn., etw. furchten; că... (be)furchten, daß ...Nu te teme când se va îmbogăţi omul (BIBLIA 1688 Ps 48,17). Să temură a să apropiia lângă dânsul (BIBLIA 1688 Ex 34,30). C-amu doarme mutul beat... Şi mă tem să nu se scoale! (I.-B. 413), Te-aş iubi şi nu cutez, Că mă tem că m-ăi iubi Ş-apoi mă vei părăsi! (I.-B. 53). De hiarăle ceale sălbatece nu te vei teme (BIBLIA 1688 Ib 5,22). Mă tem de ura lui ich fürchte seinen Haß. Să nu vă temeţi de alţi dumnezăi, fără numai de Domnul D-zăul vostru să vă lemeti (BIBLIA 1688 2 Kg 17, 38). 2. mă tem că (mălincă) ich denke, daß ... Ei, ce-mi dai acuma? „Mătincă ţi-ai luat plata” (RĂDUL. RUST. II, 142). De-amu, mătincă Vlăducu meu o să fie al nostru a tuturor, că între noi o să rămâie (RĂDUL. RUST. 191). GR. Präs, tem, temi, téme, temem, temeţi, tem; Konj. să teamă; Imper, teme; Perf. temui; Part. temut; Ger. temând. ET. lat. tïmeo, -ère, mit Übergang in die 3. Konjug. wie in emil. têmer, friaul. témi, akat. témbre. Refl. wahrsch. nach slav. bojati sçkogo. Zu II. 2. vgl. die ähnliche Abschwächung der Bdtg. in engl. I am ajraid. SG. ALR I/II, K. 278. téme2 S. f. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. OLT. Scheitel M. ET. şerb. teme. SG. ALRI/I, K. 5. teméi PI. -méiuri S. n. (1551/3 ES 17a; Mt 7, 25) 1. LV. Grund M. (eines Gebäudes), Fundament N. Po-dobnic iaste omului ce-şi zideşte casa lui la pământ förä de temei (CORESI TE4128a; Lk 6, 49). După ce începură din temei a zidi turnul (Vavilonului) (NEC. COSTIN, LET.21, 46). Oraşe din temeie s-au pustiit (MĂRG.2 30b) völlig verwüstete Städte. Acum la iad le veipogorîşi la temeaielepământului (BIBLIA 1688 Is 14, 15). I-aipus aşedzarea pre mări şipre ape, I-ai făcut temeiul tare, sănu-l scape (DOS. PS. V. 23, 6). Limba românilor din temeiul ei iaste din ce lăliniască (CANT. HR.2 152). Nedapârcălabul... Temeiul războaielor şi nădejdea oştilor (PP., GCRII, 300). - Bisw. noch bei späteren Autoren: într-o zi a căzut bici de foc pe căminul nostru. Nu s-a ales praful din temeiul casei (DEL. S. 19). A pământului povară din temeiuri tresărit-a (OLL. HOR. 107). - Mit verblaßter Grundbedeutung in verschiedenen, meist noch jetzt gebr. Wendungen. Ceilalţi doi plen ipo ten ţi primeau iscălitura ambasadorului pe temeiul depeşei (GHICA 381) auf Grund der Depesche. La plata desătinii, mazilii să îndatoresc pe întocma temeiulprevileghiilor cari are treapta aceasta (AŞEZ. 1818, GCR II, 220). Pe temeiul articolului 69 (URIC. II, 187). Nu ştiu, zău, pe ce temeiuri Zî-întăi a lui april, Sau menit din obiceiuri A fi zi de amăgiri (DONICI135) worauf fußend, aus welchem Grund. Ştirea e fără temei die Nachricht ist unbegründet. Nu pun nici un temei pe făgăduinţele lui ich gebe nichts auf seine Versprechungen. Văzut-ai d-ta? Să mai pui altădată temei pe vorbele oamenilor? (CREANGĂ, CL XV, 10) soll man sich ein andermal noch darauf verlassen können? Ciuma, foametea, războiul... toate se împreunase spre a da temei acestor prorocii (BĂLC. 83) um diese Prophezeiungen zu bestätigen. Un act făcut în închisoare nu poate avea temei (BĂLC. 39) ist ungültig. A se pune într-o asemenea primejdie este împotriva a. oricărui temei de război (BĂLC. 149) gegen alle Grundsätze der Kriegführung. Bogăţia dracului nu-i lucru de temei! (UR. LEG. 104) Reichtum, der vom Teufel stammt, ist nicht von Bestand! De atunce se aşeză această boierie (bănia) cu temei în Moldova (NECULCE, LET.2 11, 284) ständig. Şi-apus în gând să-mi facă educaţia cu temei (CL XV, 194) mit dem Vorsatz, mich gründlich zu erziehen. Afară ploaia cădea cu temei (UR. BUC. 44) draußen regnete es unablässig. Iama venea cu temei (ZAMF. LN. 144). 2. Höhepunkt M. In temeiul bâlciului wenn der Jahrmarkt seinen Höhepunkt erreicht hat. Cam la trei duminici după Sân Pietru, în temeiul lui Cuptor, văzduhul încropea de arsura soarelui (DEL. S. 53). 3. LV. HauptmachtF., Gros N. eines Heeres. Dacă s-au apropiat turcii de oastea lui Racoţi, au sărit Racoţi cu toată oastea odată... şi îndată an înfrânt pre toată călărimea turcească câtă era în frunte; şi aşa au îmbulzit-o cât începuse a dare peste paşa care venea cu temeiul pre urmă (MIR. COSTIN, LET.21, 371). Şi nu se bătea temeiul oştilor, numai aripile se hărăţeau 670 temetéu (NECULCE, LET.2 II, 261). Şi înlrară în cetate cu temeiul şi omorâră toată partea bărbătească (BIBLIA 1688 Gn 34, 25). GR. LV. meist PI. -meie. ET. ksl. temelî. < gr. OepeXiov. SG. ALR IEI, K. 224; SN III, K. 782. temeinic Adj. (1691 MĂRG.) eine feste, sichere Grundlage bildend, fest gegründet, wohl begründet, dauerhaft, zuverlässig. Cetăţilejacule la Târgovişte şi la Bucureşti nu erau o ocrotire temeinică (BĂLC. 136) boten keinen festen und sicheren Schutz. Pentru aceia ţi-au dat D-zeu banii ca să-i dai şi tu altui om, ca să-i aibi temeinici (MĂRG.2 73a) damit du es fest und dauernd besitzest. Să-mi daţi voie să vă cinstesc. „ Bucuros ... dar cu ceva temeinic, că ni s-a lungit urechile de foame” (UR. BUC. 160) mit etwas Solidem. Temeinica şcoală de călărie ce am trecut-o (CL XVII, 2) die gründliche Reitschule, die ich absolviert habe. Adverbiell: A doua zi, Aristiţa începu a juca mai temeinic rolul femeilor cari înşală (NAD. NUV. I, 66) gründlicher. GR. veralt. -meinic. ET. vgl. aserb. temei mu, nserb. -meljni. temeinicie PI. -di S. f. (1826 GOLESCU CĂL.106) Festigkeit, Solidität, Dauerhaftigkeit, Zuverlässigkeit F. etc. Aici (în şcoală, dascălul Ţinlilă) împărtăşea ştiinţa cu mare temeinicie şi zel (CL XV, 273) mit großer Gründlichkeit. - Neg.: Ce e lumea? Ce suntem noi?... O mare înlănţuire de netemeinicie (ZAMF. LN. 166) Unbeständigkeit. ET. temeinic. temelî (t) V. tr. (16. Jh. PS. SCH.) veralt.: gründen. Şi elu temelî susulu (PS. SCH. 86, 5). în veacu temelitu-le-ai (PS. SCH. 118, 152; ksl. osnovalü ţ esi). ET. ksl. temeliti. temelie PI. -Iii S. f. (1520 DERS) Grund M., Grundmauer F., Fundament N. De nu era D-zeu, cine cutremură pământul din temeliia lui? (NEAGOE ÎNV.2104a). (Neagoe Vodă) sparsă mitro-poliia din Argeş din temeliia şi zidi. în locul ei altă sfântă biserică (MS. 1654, GCR I, 172). Apropiindu-săpre la o capişle mare vestită, cădzu (capiştea) îndată din temelie, de să răsâpi, din care lucru mulţ credzură întru D-dzău (DOS. VS. Dech. 29; 246a). Această ... mănăstire ... ziditu-s-au din temelia ei de ... Nicolai Alexandru VV(IORGA INSCR. 1722,1, 73). Pânda nu se aşeza cea întâi piatră a temeliei, se face aghiazmă cu care se stropesc şanţurile (AL. PP. 194). Temeliile munţilor s-au turburat şi s-au clătit (PSALT. RÂMN. 17, 9) die Grundfesten. ET. vgl. aserb. temelije < gr. öspeAnov; Betonung nach den auf i betonten, weit häufigeren Kasus des letzteren. SG. ALR II/I, K. 223. temeliitör PL -tori S. m. (1722 CANT.) veralt.: Gründer M. Săditoriul şi temeliitoriul nostru şi părintele a tot neamul românesc, Traian Marele a Râmului (CANT. HR.2 192). ET. a temelii (tem el iui). temeliici Präs, -iccsc V. tr. (1640 PRAV. GOV.) veralt.: gründen. De se va afla ... că fără blagoslovenia bisearicii ceii mari de pre acele locuri s-au temeiiicit acea bisearecă (PRAV. GOV. 49a). ET. temelie. temeliui Präs. -iese V. tr. (1643 VARL. CAZ.21, Ib) LV. gründen. GR. temelii. ET. temelie. temeinic siehe temeinic. temenâ siehe temenea. temenea PI. -nele S. f. (1821 BELD.) Gruß nach orientalischer Art, indem man sich verbeugt u. die Finger der rechten Hand nacheinander an Brust, Lippen u. Stirn legt: Reverenz, Verbeugung F., Büdding M. (Boierii) au făcut câte trei temenale până la pământ şi îngenunchind, au sărutai cioturile macatului pe care sădea (vizirul) (BELD. ETER. 134). Apoi veselse-ntur-na, La sultan de se-nchina Cu adâncă temenea (AL. PP. 108). Palatul era plin de boieri... dintre cari fanarioţii se deosebeau ... prin desele complimente şi temenele ce făceau în dreapta şi în stânga (FIL. CIOC. 28). GR. veralt. temena, PI. -neli. ET. türk, temenna. temeni Präs. mă -nesc V. refl. (1868 BARC.) sich (nach orientalischer Art) verbeugen. Ienicerii de-mi sosea, Bună ziua că-i dădea, Şi fi'umos se temenea Ei la ea cu „ bun găstit”, Ea la ei cu „ bun venit” (TEOD. PP. 552). ET. temenea. temere PI. temeri S. f. (16. Jh. PS. H. 13, 5) 1. Furcht F. Făr’ de nici o grijă şi temere (NEAGOE ÎNV.2 78a) sorg- und furchtlos. Aşa gândea mândrul cu temere stând (BOLINT.21, 183). 2. veralt.: Eifersucht F. Bărbaţii ar face mai bine că să nu ne facă silă cu leamere (BAR. HAL. 2, 25) die Männer täten gut daran, uns mit ihrer Eifersucht keinen Zwang aufzuerlegen. ET. a teme. temeteu PI. -teie S. n. (1805 BÂRLEA) TR. MARAM. Friedhof M., wenn außerhalb des Dorfes gelegen, wog. (intirim an der Kirche (ŢTPLEA, BUD). Cătana vine-ngropatăPe locul unde-a picat... Nu cu alţii-n temeteu Şi plâns de tot neamul său (PP. MAR. 671 temică INM. 32). Tcmeteu fiind 160 de ţintiri (BÂRLEA INS. MARAM. 173, TAMÂS). GR. temetău, tămetău, timinteu. ET. magy. lernet 6. SG. ALRI/II, K. 301. temică siehe teamă. temnic PI. temnicuri S. n. (1614 DIRA XVII/3, 156) veralt.: dunkler Raum in der Erde, in dem die Bienenstöcke den Winter über bleiben: Bienenkeller M.; vgl. zemnic. Albina ... iese în primăvară la lucru. E însă subţirică şi slăbuţă, ca din temnic (FURT. 4). GR*, tev- (H. III, 140; D.); PI. auch temnice. ET. slav. *tininiku< tîmîni/„dunkel”; -vn- ist umgekehrte Aussprache nach pimniţă < pivniţă, vgl. auch temniţă. temnicer PI. -ceri S. m. (1563 CORESIPRAXIU 76) 1. Kerkermeister, Gefängniswärter M. Pavel ...făcând rugăciune, cutremură temniţa din temelie şipre temni-ceariu îl legă(MĂRG.2158b). Neaflându-i, temnicearii si străjerii, să turburară păgânii, gonitorii (DOS. VS. Noe. 22; 143a). 2. MARAM. Gefangener M. ET. temniţă. SG. ALR SN IV, K. 1000. temniţă siehe întemniţa. temniţă PI. temniţe S. f. (16. Jh. CV) 1. Kerker M. Şi aceasta cale gilăluiiupânră la moarte, legăndu şipridădindu în temniţă bărbaţi şi muieri (CV2 19a; Apg 22, 4) ich überantwortete ins Gefängnis Männer und Frauen. Pre densa o băgară în temniţă, iară pre coconii-i lepădară cu un cin pre apa Tiveriei să piară (MOXA, HC I, 355; von Rea Silvia). Cum stătu împărat, (sultan Mustafa) îndată trimisă de slobodzi toate închisorile şi temniţăle (MS. 17. Jh., GCR 1, 149). Vgl. grec II. ’ 2. Schatzkammer F., Keller M. împăratul ...a începui a aduce cu stamboala. galbeni din tevniţă (ŞEZ. IV, 203). GR. timniţă, timiţă, bisw. tevniţă. -Dim. temnicioără, PI. -re. ET. asl. lîmmlca; -vn- ist umgekehrte Aussprache nach pimniţă < pivniţă, vgl. auch temnic. SG. ALRM SN II, K. 807; ALR SN IV, K. 998, 999. temoârc S. f. (16. Jh. PS. SCH.) LV. Furcht F. Acie Veniaminu, giurelu în lemoare (PS. SCH. 67,28;ksl. vüuzase). Dag. Adia Veniamin,junei în tremure (CORESI PS.5 123b; Ps 67, 28). Acolo Veniamin mai. tânăr, întru spămăntare (BIBLIA 1688 Ps 67, 29). ET. lat. (mor, -âris. temperament PI. -mente S. n. (1705 CANT. IST. 92) 1. Temperament N. 2. veralt.: Temperatur F. Temperamentul aerului (CANT. HR.2 16). ET. n. lat. temperamentum, auch mittelbar. temperatură PI. -türi S. f. (1818 MAN. ÎNV. 101) Temperatur F. ET. n. lat. temperatura, auch mittelbar. templu PI. temple S. n. (1829 AR 203) Tempel M. Eu sunt un templu, tu eşti un zeu, Iubitul meu (EMIN. O. IV, 49). GR. veralt. PI. templuri. ET. n. lat. templum. temut (16. Jh. PS. SCH.) 1. Adj. X. veralt.: ängstlich, fürchtend. 2. gefürchtet. De ar mai fi pe-atâta, adecă de ar mai fi de doao ori precum este puternic şi temut (BUDAI-DELEANU II, 9 N.). II. 1. S. m. Gottesfürchtiger M. (PS. SCH. 60, 6). 2. S. n. a) Furcht F. - b) Eifersucht F. Boala amorului este temutul (CONACHI 13). ET. a teme. tenchi1 PI. tenchiuri S. n. (1749 GCR II, 45) veralt.: 1/4 Dram N. Cântar ca acesta nu-s alte cântare Şi vezi că nu bate nici un tenchi mai mult (ORAŞ., Ş. INFL. I, 356). GR. leanchiu, tenchiu. ET. vgl. türk, denk, -gi, ngr. xzyyx. tenchi2 PI. tenchi S. m. (1805 CRIŞAN 281) TR. BAN. Mais M. (Zea mays; VICIU, WEIG. JB. XVII/XVIII, 366). ET. erinnert an magy. tengeri id. < tenger „Meer”, also eigtl. wohl „über das Meer eingeführte Pflanze” // evtl, magy. tönköly (TAMÂS 782). tencui1 Präs, -iese V. tr. (um 1743 NECULCE, LET.' II, 405) mit Mörtel überziehen, verputzen. GR. tâncui (HMST. 136), tincui, tencui. ET. vgl. poin. tynkowac< dt. tünchen. SG. ALR II/I, K. 240; ALRM II/I, K. 279. tencui2 Präs, -iese V. tr. (1889 SEV.) in Ballen packen. Toate mărfurile le-a lencuit Şi-n corabie le-a clădit (PP., SEV. NUNTA 126). ET. teanc. tencuială PI. -icli S. f. (1793 PREDETICI III, 118b) Putz, Verputz M. Pentru ca tencuiala să se prindă de lemn... isesolzeşte suprafaţa şi în tencuială amestecăm câlţi (GAZ. SAT. XIV, 326). GR. tincuială. ET. a tencui1. SG. ALRMII/I, K. 281. 672 teorie tencuit (1673 DOS.) I. Adj. verputzt. Pereţii de piatră tencuită (MANOL. IG. ŢĂR. 24). Casa cea scumpă cu os tincuită (DOS. PS. V. 44, 29). II. S. n. Verputzen N. GR. veralt. lincuit. ET. a tencui1. tendinţă PI. -dinţe S. f. (1799 IORG.) Tendenz F. Tendenţiia (tinderea) călră starea bucuriei cei de pururea (IORG., ŞA I, 238). GR. veralt. (endenţie, tendenţă, PI. tendinţi. ET. it. tendenza. tcnechiâ siehe tinichea. tengheliţă PI. -liţe S. f. (uni 1670 ANON. CAR.) Stieglitz M. (Fringilla carduelis; B.). ET. magy. tengelic(e). tenor PI. -nori S. m. (1832 GOL. CONDICA) Tenor M. GR. (t) tenorisl. ET. it. tenore, tenorista. tensiune PI. -siiini S. f. (1854 UT) 1. Spannung F. 2. Druck M. GR. (t) tensie. ET. frz. tension. tentaţie PI. -taţii S. f. (1847 HEL. D. J. 32) Versuchung F. GR. veralt. tentaţhine. ET. it. tentazione. tenzuh (t) PL -zuhuri S. n. (um 1730 AXINTE) orientalische Duftkugel. Un ceasornic de aur, panze-hrurişi tenzuhuri (AXINTE, LET.2 II, 130). Mătănii ... ten zu furi, curse (RAL. S. 69). Tenzuful de amber (RAL. S. 70). GR. zuf ET. türk, tensuh (DLR). teoc siehe toc1. Teodor m. (1397 DRHA I, 7) Theodor. Sfântul Teodor, PP. Sân-Toader, Heiliger des 17. Febr. An diesem Tag werden die Rinder zwischen den Hörnern geschoren. Die Haare davon werden in versch. magischen Praktiken verwendet. GR. auch Toader, Tudor. - Dim. Todirel, Tudorέΐ, Dorin, Toderiţă, Toderică (SEZ. V, 163). ET. gr. Θεόδωρος. teofanie PI. -nii S. f. (1823 BOBB) Gotteserscheinung F. ET. gr. /lat. theophania. teogonie PI. -nii S. f. (1800 MOLNAR IST. 218) Theogonie F. ET. gr./lat. theogonia. teolog PI. -logi S. m. (1654 NEAGOE) Theologe, Gottesgelehrter M. Ioan, ucenicul cel iubit, care iaste (evanghelist) şi theolog (NEAGOE INV.2 84b). Belarminus, theolog latin (CANT. HR.2 53). S-au ţinut... sobor în Ţarigrad ...la care s-au strâns 160 de arhierei ...pentru trei capete sau lucruri, care le poţi vedea la Bail şi la alţi teologi (Ş1NCA1 HR. 1,150). ET. gr./lat. theologus. teologeşte Adv. (um 1710 NEC. COSTIN) veralt.: theologisch. Mavrocordat... om prea învăţat în toate învăţăturile, aşa filosofeşte, aslronomeşte, Cum şi theologheşte (NEC. COSTIN, LET.1 II, 81). ET. teolog. teologic Adj. (1705 CANT. IST. 14) theologisch. GR. veralt. -loghic, (t) loghicesc. ET. gr./lat. theologicus. teologie S. f. (1652 GCR I, 159) Theologie F. Cui i-i voia să-i cunoască de-n-văţat, citească-le cărţâle, că-i plină svânta besearică de dăscălia lor: canoaneleosmoglasniculuiş-apraznicilor şi canoane troicinice şi stihire în lot felini şi tropare cu de toi adâncul hlagosloviei theologhiei (DOS. VS. Oct. 14; 64b). Iaste la Blajin şi seminarium în care 40 de clinei să ţin de învaţă theologiia, să poală apoi fi preoţi (KLEIN, ŞA I, 150). GR. (t) theologhie. ET. gr./lat. theologia. teoremă PI. -reme S. f. (1781 MICU L. 41a) Theorem N. GR. (t) teorimă, teorimă. ET. gr./lat. theorema, auch mittelbar. teoretic Adj. (1781 MICU L. 10b) theoretisch. - Auch adverbiell. GR. (t) teoreticesc (MOLNAR E. 189), leoricesc (IORGA S. D. XII, 113). ET. gr./lat. theoreticus. teoretisi siehe leorisi. teorie PI. -rii S. f. (1683 DOS.) 1. Theorie F. Nevoindu-să nu maipuţântel la practi-ceasca. filosofie şi sporind cu dânsa, la teoriia sau vedearea celora ce sânt, s-au suit în scaunul cel de arhierie (DOS. VS. Ian. 30; 47a). 2. veralt.: (gemeinsame) Erwägung F. Cercetarea şi theoria ce s-a făcut socotelilor casei răsurilor de către ... mitropolitul şi de către... boierii divanului (DOC. 1804, ŞEZ. 11,327). ET. gr./lat. theoria, auch mittelbar. 673 teorisi teorisi (t) Präs, -sésc V. tr. (1779 A. J. 706) c. etw. in (gemeinsame) Erwägung ziehen, über etw. beraten. D-voasiră, veliţi boieri... să theorisiţi arătarea ce nefa.eeprintr-aceastäanafora d-lni ve!-vistiernicul (DOC. 1815, TEZ. 11,397). GR. -retisi. ET. ngr. θεωρώ, Fut. -ρήσω. teorisire (t) PL -siri S. f. (1815 UR1C. I, 247) (Über)Prüfung F. A doua afacere de judecat fu teorisirea jalbei boierului Brăiloiu (UR. LEG. 189). ET. a teorisi. teôrisis (t) (x) S. (1770 A. J. 706) Prüfung, Erwägung F. Alegerea ... pe care dându-o în theorisis obştesc la sfânta mitropolie s-au mai îndreptai (DOC. 1815, TEZ. II, 396). ET. ngr. Οεώρησις. teoritră (t) PI. -ritre S. f. (1780 COD. IPS.) Geschenk des Ehegatten an die Gattin am Tage nach der Hochzeit: Morgengabe F. (Văduva) să aibă a-şi lua şi teoritră în loc de a treia parte (COD. IPS.2102). Teorilrele rămân întru desăvârşita proprietate (a văduvei) (COD. CAL. § 151). ET. ι^ι\·&εώρητρα. teosevie (t) S. f. (1699 BRV I, 446) Glauben N. ET. ngr. θεοσέβεια. tcplotă S. f. (1683 DOS.) veralt. 1. Ritus des heißen Wassers in der byzant. Liturgie als Symbol des Herabkunft des Hlg. Geistes auf die Kirche. 2. zu 1. gehörendes Gefäß. Sosâncl cătră obîrşiia slujbei, svânlul căută să vadză ce zăbăveaşte slujitoriul cu toplota (DOS. VS. Dech. 10; 209). Fratele ce-i posluşiia la treaba svintei liturghii ieşind să aducă toplotă (DOS. VS. Dech. 10; 209b). GR. toplotă, tiplotă. ET. lcsl. leplota. tepsie siehe tipsie. tepşân etc. siehe tăpşan etc. teptil siehe tiptil. terapie PL -pii S. f. (1829 AR 191) Therapie, Heilbehandlung F. ET. ngr. θεραπεία, frz. thérapie. terasă PI. teräse S. f. (1812 LEON ASACHI B. 101) Terrasse F. G R. (t) ter aţă. ET. frz. terrasse, it. terrazzo. terbentină siehe terebentină. térchea-bérchea S. m. invar, (um 1820 ZIL. DOM. 67) Nichtsnutz M. Nu voi să-mi zică lumea că sânt dascăl d-ăia terchea-berchea, trei lei perechea (ISP. LEG.2 273). Taci, soro, că nu e (ea) aşa. terchea-berchea; auzi ce zice: că. e familie de baron (BASS. V. 195). ET. vgl. magy. tarlcabarka „buntscheckig, kunterbunt” // von TAMÂS strikt abgelehnt. terci PI. terciuri S. n. (1847 PANN PV.‘ II, 148) Brei M. (bes. aus Maismehl). Nevasta ... dacă vede că nu e (pielm) d-o mămăligă, scuturăjaca şi face un terci copiilor într-o ulcică (RC. IR. 34). Parcă văd şi acum pe ... Alecu Moruz tăvălindu-se într-un terci de noroi cu frei soldaţi în braţe (GHICA, CL XV, 344; Schilderung eines Kampfes der liberalen Jugend gegen die Regierung). Vgl. piper 1. ET. erinnert an oberdt. Sterz, Störz id. SG. ALR SN IV, K. 1114. terciuiPräs. -iese V. tr. (1857 POL.) zu Brei machen. Primăvara, urzicifierte ...le terciuiesc şi le mănâncă ca ardei (MANOL. IG. ŢĂR. 330). ET. terci. terciuiâlă PI. -ieli S. f. (1884 JIP.) (zu Brei) Zerstampftes N. Cu credinţa creştină în terciuiâlă... cum îndrăznim a mai căsca gura (JIP. R. 55) etwa: mit dem halbzerstörten Glauben. ET. a terciui. terciuit Adj. (1868 BARC.) zu Brei gemacht, zerstampft. Soldaţii au lovit cu cizmele în cele două corpuri n eînsufleţite, până le-au transformat în câte o masă de carne terciuită (LIT., von der Ermordung des Königspaares von Serbien). ET. a terciui. terebentină S. f. (um 1780 UT) Terpentin N. Se unge trupina ... cu ... tearpeantin (ŞINCAI S. 130). GR. veralt. terbentină, terpentin (HMST. 132), trementin, trimintin, -tim, termentin (CRĂIN.). ET. mittelb. gr. tepeßivöivoc;, xeppivOivog, -Oivp, vgl. mgr. -ueppevTÎvri, it. sp. kat. port. fremenlina, port. lermenlina; terpentin durch dt. Vermittlung. terebint PI. -binţi S. m. (1688 BIBLIA) TerebintheF., Terpentinbaum M. (Pistacia terebinthus). Luaţi den roadele pământului întru vasele voastre şi pogorâţi omului daruri de răşină şi de miere şi tămâie şi zmirnă aleasă şi terevinthu şi nuci (BIBLIA 1688 Gn43, 11). GR. -vini. ET. ngr. xepeßivöog. tereghie siehe tirighie. teren PI. terenuri S. n. (1838 UT) 1. Gelände N. 2. Baugrund M. 3. Erd-, Gebirgsart F. 674 terh 4. Sportplatz M. 5. Tätigkeitsfeld N. ET. frz. terrain. tererém PI. -rémuri S. n. (1865 AL.) veralt.: Verzierung bcs. im Kirchengesang mit dem Füllwort tererem als Unterlage, Tremolo N., Triller Μ.; graphisches Ornament N. - Fig.: Vom locui amândoi înfr-o căsuţă mică, la mahala, fără... tereremid deşăr-tăciunilor lumeşti (AL. OP. I, 779) ohne den Firlefanz der weltlichen Eitelkeit. Acum avem Mii de gogoşari Ce au lererem Depafrioţi. mari (AL. OP. I, 139) die sich als große Patrioten aufspielen. Fii mai blajin în vorbele tale şi ia-l cu tererem (XEN. BR. 39) fasse ihn behutsam an. ET. vgl. ngr. τερερίζω „tremolieren, trillern”. terezie PI. -zii S. f. (1815 IORGA S. D. XIX, 59) OLT. MUNT, (kleine Schal-)Waage F. Să vă pui carnea-n cântar, Să vă vânz la măcelar. Şi sâtngele-n terezie, Să vi-l vânz la spiţerie (PP. WEIG. JB. VII, 79; zu den Feinden). Talerele tereziilor (POEN. 1,130). GR. tirizie. ET. türk. terazi. terfăr PI. -féri S. m. (1825 B.) TR. Begleiter M. der Braut im Hochzeitszug. - S. f. terfârliţă, terfăriţă, terfaroâie. GR. târ-. ET. Verhältnis zu tearfă, târfa dunkel. terfăriţă etc. siehe terfar. terfărie PI. -rii S. f. (1889 SEV. NUNTA 207) TR. Schmaus M. beim Bräutigam am Tag nach der Hochzeit. ET. terfar. terfeli Präs, -lèse V. tr. (1703 GCD) besudeln, -schmutzen. - Fig.· Am să-l terfelesc ... în foaia mea, în „ Gogoaşa patriotică” (AL. OP. 1,1630) ich werde ihn herunterreißen. GR. -fegi. ET. Verhältnis zu tearfă ist dunkel. terfelit Adj. (1722 CANT. HR.2 255) beschmutzt, besudelt. Băgară de seamă că hainele lor sunt murdare şi terfelite de bucate (ISP. LEG.2 40; von Frauen, die von den Gerichten einer Mahlzeit je etwas in ihren Kleidern versteckt hatten). ET. a terfeli. terfeloâgă siehe terfelog. terfelôg (DOC. 1714, IORGA S. D. VI, 151) 1.1. S. n. verächtlich (von Papieren): StückN., Wisch, Lappen M. Să-ţi dau dar o adeverinţă!... „Nu-i nevoie ... lasă târfăloagele la o parte. Intre oameni cinstiţi nu trebuie înscrisuri” (I. NGR., CL VIII, 167). Velnescu era un vechi cenuşar de pe la cancelariile din Piatra; el îmbătrânise mânjind terfeloage (XEN. BR. 68). Tu care ştii ceti... ia spune-mi ce-i scris în târfalogul ista (GANE, CL XI, 296; von einer Urkunde). 2. S. m. schlechtes Schuhwerk (MAR. NUNTA 696). 3. S. f. terfeloâgă Wisch M. (Papier). (Scoţând o hârtie.) îţi aduc o terfeloâgă de jalbă pentru pensie (AL. OP. I, 100; eine Frau, die auf Pension Anspruch zu haben glaubt, zum Beamten). IT. Adj. abgenutzt, schäbig. Amărâtul de-oboroc So-vârnog şi târfălog Şede lungit lângă foc (MAR. SAT. 19; die Frau über den Ehemann). GR. târfălog, -loagă. ET. zu tearfă. terfös Adj. (1683 DOS.) schlecht, schäbig gekleidet. Şi alergă ca un întraripat în Damasc şi le scoasă în târg să le vândză, aşea nespălat, negrijit, cu rase cu tivituri, terfos (DOS. VS. Dech. 4; 196a). ET. tearfă. terghie siehe tirighie. tergimăn PI. -mâni S. m. (1675 MIR. COSTIN, LET.1 I, 236) LV. Dolmetscher M., bes. Dragoman M. bei der Pforte u. bei den ausländischen Vertretungen in der Türkei. Acesta fu cel dintâi grec ce s-au învrednicit a fi tergimăn divanului împărătesc (I. VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 265). L-au luat (pe solul moscal) cu toţi terzimanii lui şi l-au dus la Edecule de l-au închis (EN. COGĂLN., LET.2 III, 259). GR. terziman. ET. türk, terciiman; terziman nach gr. Aussprache. tergimanlâc (t) S. n. (1780 EN. COGĂLN., LET.2 III, 256) Dolmetschen N. A face tergimanlâc als Dolmetscher dienen, Dolmetscherdienste leisten. (împăratul) mi-a zis:... te pohtesc ... să-mi faci astă-sară tergimanlâc (I. VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 285). GR. terzimanlâc. ET. türk, tercümanhk. tergimănie PI. -nii S. f. (um 1710 NEC. COSTIN, LET.11, 272) LV. Stand M., Amt N. des Dolmetschers. Lăsând Io an Vodă pre frate-său în Iaşi, el s-a întors la slujba sa în Ţarigrad, la terzimănie (NECULCE, LET.2 II, 340).’ GR. terzimănie. ET. tergimăn. terh S. n. (DOC. 1407, TAMĂS) 1. (t) Fracht, Ladung F. 675 teriâc 2. Beutel M. (Sf Petru nu purta) pe sub antereu coş-gogemete tearh chioscă de plocoane vlădiceşti (UR LEG. 97). GR. tearh. ET. unbck. // vgl. amagy. ter(e)h (TAMÄS). teriâc etc. siehe tiriac etc. teribil Adj. (1831 HEL.) schrecklich. Un cataclism teribil, universal incendiu (HEL. I, 387). ET. it. terribile, frz. lerrible. teritoriu PI. -torii S. n. (1816 MAIOR ÎNV. 114) Territorium, Gebiet N. ET. n. lat. territorium. SG. ALRM SN I, K. 1. tcrlic siehe târî ic. terme S. f. PI. (ura 1710 NEC. COSTIN, LET.’ I, 82) Thermen F. (PI). în anul acesta Dioclitian s-au apucat de zidirea thermelor (scăldătoarei) celor din Roma (Ş1NCAI HR. 1, 53). ET. n. lat. thermae. termen (1683 DOS. VS. Apr. 13; 83a) 1. S. m., PI. termeni 1. Ausdruck M., WortN. Termen tehnic Terminus technicus, Fachausdruck. Un vers care nu e egal cu versul precedent sau, în alţi termeni, care este mai mic (OLL. HOR. 337) mit anderen Worten. 2. a fi în buni termeni cu cn. mit jdm. auf gutem Fuß stehen. (Forăscu) stătea în cei mai buni termeni cu toată breasla judecătorească (XEN. BR. 21). TI. S. n., PI. termene Termin M., Frist F. Termen de plată Zahlungstermin; a pune un termen einen Termin ansetzen. GR. termin. ET. n. lat. terminus. termentin siehe terebentină. termina Präs, termin (1818 BUDAI-DEL.) 1. V. tr. enden, (be)endigcn, abschließen. II. V. intr. 1. einen Termin ansetzen. 2. auf etw. enden. Numele lăteneşti ce terminează (în limba latină) în as, la români lapădă letera depre urmă (BUDAI-DEL., ŞA III, 82). GR. Präs, veralt. -nez. ET. n. lat. terminare auch mittelbar. SG. ALR SN I, K. 32. terminaţie PI. -naţii S. f. (1800 BUDAI-DELEANU) 1. veralt.: Beendigung F. 2. Endung, Endsilbe F., -laut M. însuş numirile străine trebuie să să plece după această terminaţie lătenească (BUDAI-DEL, ŞA III, 82). GR. veralt. terminaţiiine, terminăciune (BUDAI-DELEANU I, 113 N.). ET. n. lat. termina tio, -onis. termométru PI. -métré S. n. (um 1790 UT) Thermometer N. GR. (t) termometrie, termometer, termometron. ET. gr./lat. thermometrum, auch mittelbar. terpél PI. -péluri S. n. (1910 RC. LEG.) OLT. MUNT. Reihe, Runde F. A da terpel cuiva jdn. umkreisen, (um etw, jdn.) hemmgehen. (Ciobanul) îşi mai striga şi da câte un terpel oiţelor şi căpriţelor (RC. LEG. 37). Ce? Nebun aş fi să dau eu terpel caprelor numai pe bordei? (RC. IR. 289). ET. unbek. terpentin siehe terebentină. tersanâ PI. -nâlc S. f. (um 1591 DIR) LV. Marinearsenal N. Au îngheţat boazul mării spre tersana (MS. 1715, ARH. ROM. II, 12). Tersanaoa unde au pus pe Liliac (CANT. IST. 333). GR. tersihane, lersanea, tarsana. ET. türk. t ers ane. tertél PI. -téluri S. n. (1829 C. NGR.) veralt. : Kantillen (PI, zu einem Röhrchen gewundener Gold- oder Silberdraht zur Herstellung von Borten u. Tressen). Purta una dinfr-acele scurte caţaveici, numite ferm en ele, broderia căria cu fir şi cu ter tel, îi acoperea totpeptul (C. NGR. 16). GR. tirtir (MON. OF. 1875, 2284). ET. türk, tirtil. terteleâc PI. -léci S. n. (1868 BARC.) OLT. MUNT. Klapper F. an der Mühle (D. T.). A jacut moara (dar) nu putea săpornească terteleciul de boabe (RC. IR. 61). GR. -leag (CIPL). ET. unbek. tertip PI. -tipuri S. n. (1782 AA ist. 11/10, 439) 1. veralt.: Verfahren N. Spre mai bunăpliroforie a Măriei Tale... de tertipul cu care socotim căs-ar cuveni să se puie poştele în orânduială (DOC. 1814, TEZ. II, 373). 2. fam.: Trick, Kniff, Kunstgriff M, Stratagem N, häufig mit dem Nebensinn des moralisch Unstatthaften. Toţi câţi avè arme proaste ...Le tiimit (grecii) la Eterie ... Socotind c-acesla este cel mai minunat tertip Pe cele ce-avè mai bune a scuti cu acest chip (BELD. ETER. 10). Noul minister găsise urgent a destitui sau a strămuta o mare parte din impiegaţi, spre a-şi întări partidul în ţară. Tertip constituţional! (AL, CL V, 282). Cu asemenea tertipuri vrea Vodă să văduvească scaunul Mitropoliei de un bătrân archipăstor? (UR. LEG. 373; Worte des Metropoliten, der beschuldigt wurde, ein Mädchen vergewaltigt zu haben u. deshalb abdanken sollte). GR. tirtip (FIL. CIOC. 257; nb. tertip). ET. türk, tertip. 676 teslim, tcslimat terţiu PI. -ţii (1588 DIR) I. Adj. veralt. (von Rindern): ein- bis dreijährig. (Ursul) mi-a luat un cârlan de m-a durut în suflet-ştii cârlanul cel terţin (CL IX, 4). Maiul cel negru i-a fost sănătos (lui Duca Vodă) şi inima sănătoasă, însă foarte mare, ca giuncul înterţiu (NEC. COSTIN, LET.2 II, 33; die Leiche des Fürsten war obduziert worden). II. S. m. Schafbock, Stier M. im ersten bis dritten Lebensjahr, ehe er zur Paarung zugclassen wird. Ce-ai în sac ... ? „ Un terţiu viu, lot gras” (ŞEZ. IX, 55). GR. târţâu, târţiu, tarţiu, tartan, terţiu, tarţiu, târţău, înterţiu. - Dim. terţiuâş, terţoieş. ET. lat. tertius bzw. in tertio (anno). terzi-başâ S. m. (1615 DIRA XVII/3, 201) ehern.: Zunftmeister M. der Schneider. Rufetul şalva-ragiilor să fie osebit de rufetul croitorilor, să n-aibă terzi-başa amestec cu dânşii (DOC. 1792, Ş. INFL. II, 121).’ ET. türk, terzi başi. terzimân etc. siehe tergiman etc. terziu (t) PI. -zii S. m. (1620 BGL) Schneider M. ET. türk, terzi. tesâc PI. -sâce S. m. (1789 SCL IX, 240) kurzer, breiter Säbel. N-am tesac la mâna mea, Pe-amândoi i-aş înjunghia (PAMF. CDŢ. 108; der betrogene Liebhaber spricht). ET. russ. tesak. tescâr PI. -cari S. m. (1825 B.) Kelterer M. ET. lease. tescheregiu (t) PI. -gii S. m. (1693 COND). Referendar M. beim obersten Gerichtshof der Türken. Es waren deren zwei, ein erster (buiuc-tescheregiu) u. ein zweiter (chiuciuc-tescheregiu). Atlaze ces-au dat la doi tescheregii (COND. 1693, Ş. INFL. II, 122). ET. türk, tezkereci. tescovină PI. -vine S. f. (1696IORGA S. D. XIV, 252) ausgepreßte Weintrauben etc.: Treber, (PL) Trester M. Moldovenii obicinuiesc a face gardinä de tescovine împrejurul vrănii, ca să nu deie vinul jos (ION. CAL. 199). Dar şi tescovina lor (a sfeclelor), după ce ne-au dat zahărul, nu mai puţin este folositoare (ION. CAL. 226). Rachiu de tescovină od. -ne Treberbranntwein, Tresterschnaps. Cazanurile şi căldările cu care fac rachiu de tescovine şi de poame (Ş. INFL. I, 98). GR. tiscovină (MF I, 356), tăscovină (VÂRC.). ET. zu a tescui, vgl. auch şerb. tiskovina „Drucksache”. SG. ALR SN I, K. 237, 250. tescui Präs, -iese V. tr. (1581 CORESIOMIL, DENS. IST. II, 308) 1. pressen. 2. LV. martern, quälen. De-acia îl băgară (pre sfântul Sadoth) în teasc ... de-l lescuiră cu grea şi cumplită muncă {DOS. VS. Oct. 19; 73b). ET. ksl. teskovati, -kujan. tescuit Adj. (1823 BOBB) gepreßt. Caşcaval, brânză pusă în tipar şi tescuită (Ş. INFL. I, 92). Icre tescuite Preßkaviar. ET. a tescui. teseuitör PI. -töri S. m. (1703 GCD) veralt.: Kelterer M. ET. a tescui. tescuitură PI. -turi S. f. (1581 CORESI OMIL, DENS. IST. II, 221) LV. Qual, Pein F. ET. a tescui. teslâr PI. -lari S. m. (1616 BGL) LV. u. MOLD. Zimmermann M. Nu iaste acesta fiul Măriei şi al teslariului losif? (MĂRG.2 205b; nach Mt 13, 55). Vrând pentru numele Domnului Hs. să râză, au scris la Livanie Sofistul şi Dascălul Şcoalelor în Antiohiia, zicând: Oare ce lucru lucrează feciorul teslarului? (CANT. HR.2 252). Teslari l-au jacut şi nu D-zău iaste (BIBLIA 1688 Hos 8, 6). Feciorul teslariului (BIBLIA 1688 Mt 13, 55). ET. teslă. teslă PI. tesle S. f. (16. Jh. COD. TOD. 214) Beil der Zimmerleute etc.: Texel, Dechsel F. Surcelele ce se-mprăştie fărăfolos când, cu o teslă rău mânuită, o calfa de dulgher stângaciu ciopârţeşte bârna. (OD. PS. 195). Că moartea fără de veste vine ... cu săgele şi cu teslă şi cu bardă şi sfredel... şi cu toate-l munceşte lpe om) (COD. STU.’, HC II, 452). GR. tesclă. ET. asl. tesla. SG. ALR II/I, K. 241; ALRM SN I, K. 354, 372. teslăresc Adj. (1683 DOS.) veralt.: Zimmermanns-. Un cleaşte teslăresc (DOS. VS. Sept. 29; 37a). Unde este Vavilonul carile 60 de mile împregiurarea. zidului era şi 50 de coţi teslăreşti înălţimea ... ? (CANT. DIV. 65b). ET. teslar. teslărie PI. -rii S. f. (1688 BIBLIA) Zimmerei F. Lucrurile teslăriei leamnelor (BIBLIA 1688 Ex 31, 5). ET. teslar. teslim, teslimät (t) S. n. (1730 DLRLV) Übergabe, Auslieferung F.; bes. a face teslim(at) übergeben, ausliefem. Spahilar Agasi ...puindu-i (domnului) cuca în cap, i-au făcut sangeacul şi tuiurile teslim (GHEORGACHI, LET.2 IR, 305). La vremea teslimatului 677 teslimarisi mărfii (DOC. 1810, Ş. DMFL. II, 122). Ccili împrumută-tori nu vor primi teslimatul averii datornicului, rămân totdeauna buni împrumutători (COD. CARAGEA2 54). Pârcălabii satelor ... (dările) să le facă teslimal (DION., TEZ. II, 231). ET. türk, teslim, PI. teslimal. teslimarisi (t) Präs, -sesc V. tr. (1812 DOC. EC. 143) übergeben, ausliefem. Să se teslimarisască banii în numărătoare la Sfi Mitropolie (DOC. 1826, URIC. I, 216). GR. leslimalisi. ET. teslim. teslimarisire (t) PL -siri S. f. (1822 URIC. V, 175) Übergabe, Auslieferung F. Asupra... teslimalisirei averii falitului (COD. COM. 1840, Art. 263). GR. teslimatisire. ET. a teslimarisi. teslimât siche teslim. teslimatisi siehe teslimarisi. teslui Präs.-iese V. tr. (1680 DOS. PS. SLAV. R. 128,3) (mit der Dechsel) behauen. Suprafaţa lemnelor se tes-luieşte ca să se prinză lipitura ...peste acele crestături Jacute cu tesla (MANOL. IG. ŢAR. 24; von Bretterwänden). Nu-i din bardă bărduită, Nici din teslă tesluită, Numai din topor cioplită (PAMF. CDŢ. 27; von dem Pfahl, auf den ein Verbrecher gespießt werden soll). ET. teslă. testament PI. -mente S. n. (1633 BGL) 1. veralt.: (vom Fürsten zusammen mit den Bischöfen erlassenes) Edikt N. Pe urmă strângându-se şi arhiereii, vom face şi testament cu mare blăstăm (NEC. COSTIN, LET.2 II, 56). După cum aşa hotărăsc şi testamenturile fericiţilor... domni... ce-aufosl înainte de noi (DOC. 1757, MELH. CH. 255). Ne rugăm Măriei Tale cu osebit testament să se întocmească cu întregime cîte mai gios arătăm (DOC. 1814, TEZ. II, 374). 2. Vechiul Testament, Noul Testament, LV. gew. Testamentul (cel) vechi, (cel) nou, das Alte, Neue Testament. D-zeieştile scripturi ale Testamentului celui veachiu şi celui nou (MĂRG.2 183a). 3. letztwillige Verfügung: Testament N. Să-i ia trupul după moarte şi cartea testamentului ce s-au făcut şi să margă... la Palestina şi să facă acolo ... cum scrie testamentul (DOS. VS. Noe. 3; 101a). Vgl. auch diată. GR. In Bdtg. 2 -mărit (NT 1648, GCR I, 126; nb. -meni), -mânt (BIBLIA 1795, GCR II, 156). ET. n. lat. testamentum. testamentar (1823 BOBB) I. Adj. testamentarisch. H. S. m. veralt.: Testamentsvollstrecker M. Tesfamentanu nedrept (BOBB II). ET. n. lat. testam en tarins. tes tea PI. -télé S. f. (um 1700 IORGA ARCG 17) I. Anzahl von 10-12 Stück einer Ware: Pack M. Cuţitoaie, testeaua 18 bani, şi în testé 10 cuţitoi (ZOLLTARIF 1761, ARH. ROM. II, 247). Daher: 2. Dutzend N. Plec la târg la. Olteniţa, Testeaua de furculiţe, Câte-o leită Şi mă duc şi prin Galaţi, Testeaua, câte doi sfanţi (PP. SEV. NUNTA 284). Jupân „ Guraliul” era om nevoiaş, că avea de la D-zeu o testea de copii şi avea ş-o muiere mereu bolnavă (UR. LEG. 131). 3. (de hârtie) Buch N. (Papier), 24 od. 25 Bogen. Vgl. conţ. ET. türk, deşte. SG. ALR SN I, K. 54. testelui siehe testălui. testemél PL -mêle S. n. (1508 DERS) 1. buntes quadratisches Kopf-, Halstuch. Bei Begräbnissen werden testemele an Kerzen u. Kirchenfahnen gebunden u. verbleiben Eigentum ihrer Träger. Unde baba-l auzea, tistimel împrobodea ... şi mergea... pânăcolo-n Moldova (TEOD. PP. 521). Cum ajung, dau busna-n casă Ş-apoi m-aştern pe cântat, Testemelul ca să-mi iasă De lumânare legat (IANOV, CL V, 131; der Geistliche über ein Begräbnis). 2. veralt.: Stirnband N. (ANON. CAR.). GR. tistimel, testemeu. - PI. veralt. -mèluri (S. INFL. I, 54). ET. türk, destinai, vgl. bulg. alb. testemel; ngr. vieaiepeiU (G. MEYER ALB. WB.). testimoniu PI. -mönii S. n. (1784 IORGA S. D. XIII, 15) Zeugnis, Attest N. GR. (t) testamonie S. f. ET. n. lat. teslimonium. SG. ALR M, MN 2714, 88. teş Adj. (1583 BGL) von den Hörnern des Rindes: schräg nach hinten gerichtet (D. T.). GR. (t) teaşă. - Dim. teşuţ, teşcior. TOPON. Teşcioara (1583 BGL). ET. zu a teşi. teşchcreâ PI. -réle S. f. (1693 COND., Ş. INFL. II, 121) 1. veralt.: (amtliche) Bescheinigung F., Attest N., Schein N. Trimiţând Nicolai Vodă tescherele ...la Tarigrad şi fiind unele şi pentru sama birului ţării (NEC. COSTIN, LET.2 II, 87) Empfangsbestätigungen. Vino mâne să-ţi dau teşcherea că s-au priimit preţul acestor moşii (FIL. CIOC. 243). Iacă tescherele şi din vremea 678 tctrapöd turcilor şi din vremea ruşilor şi din vremea nemţilor (AL. OP. I, 90; cin abgesetzter Beamter zeigt seine Atteste). A săvârşi (preoţii) cununie de nu avea teschere, Săracii, amar de dânşii, toţi cădea în gerime (BELD. ETER. 95) Erlaubnisschein. 2. veralt.: Paß M. Bogatdacă-ntâlneam... Teşchereaua i-o luam, De straie mi-l dezbrăcăm, „ Mergi sănătos! ” îi ziceam (PAMF. CDŢ. 70; ein Wegelagerer erzählt). 3. fam.: Geldbeutel M. GR. veralt. tes-; des- (RAL. S. 35). ET. türk, tezkere. teşcoi siehe taşcă. teşcule siehe Iască 4. teşeâlă PI. -şeii S. f. (1868 BARC.) OLT. TR. 1. Verblüffung, Überraschung F. 2. Zögern N. Bunica ... îi spuse (ofiţerului), fără nici o teşeală, că de Pavel să se şteargă pe buzişoare, că nu i-l va lăsa o dată cu capul (IARNIK, CL XV, 108; P. sollte zum Militär eingezogen werden). GR. teşală. ET. a (se) teşi. teşi Präs, -şese (1788 MOLNAR 294) 1. V. tr. un trunchi de copac etc. einen Baumstamm M. schräg abschneiden, dann iiberh. abkappen, -stumpfen, -stutzen. II. a se teşi 1. flach werden, schräg abfallen. Malurile se teşesc (VLAH. RP. 35) die (bisher steilen) Ufer beginnen schräg abzufallen, werden flacher. 2. OLT. TR. bange, verblüfft, stutzig werden, die Fassung verlieren. Să fi văzut griji şi nevoi pe împăratul Roşu! Dar cei doi gineri ai Măriei Sale nici nu se teşeau (RC. IR. 24). Odată se pomeneşte (românul) cu uriaşul că-i intră pe poartă. Nu se teşeşte deloc (PAMF. PL. 160). ET. asl. tesati, tesq. SG. ALRSNII, K. 615. teşilă siche taşcă 2. teşit Adj. (1825 B.) schräg abgeschnitten, abgekappt. Fructul mărului e rotund, dar ceva cam teşit sus, precum şi jos, unde se află coada (OD.-SL. 252). - Fig.: Ia-mă încetinel, că-s teşit la cap (JIP. R. 283) etwas begriffsstutzig. ET. a teşi. teşitură PI. -türi S. f. (1683 DOS.) 1. schräg abgeschnittene od. abgeschlagene Stelle: Schräge, Abschrägung F., z. B. am Ohr des Rindes (als Erkennungszeichen) (D. T. 29). 2. abgehauenes Aststück: Knüttel N. Ereticii... ieşiră ...cu beldii şi cu săbii şi cu pietri şi teşituri şi-l ponorâră în râpă (DOS. VS. Fevr. 25; 77a)/ 3. Baumstumpf M. Suduind la cruci din gură Că ş-a rupt la car un capăt înlr-un drac de teşitură (SPER. AN. 1892 I, 261). Băiatul a apucat o bardă, s-a dus la o teşitură ...a pus degetul cel mic pe dânsa şi l-a hârştit (SBIERA POV. 116). GR. test-, tis- (MAR. ORN. I, 24). ET. a teşi. SG. ALR SN II, K. 406. teşos Adj. (1901 VLAH.) (nach der Seite) schräg abfallend. Urcăm prin strâmtoare, cărarea-i teşoasă, caii trudiţi (VLAH. RP. 210). ET. teş. teşrifât (t) (x) PI. -fâturi S. n. (1693 COND., Ş. DMFL. II,’122) Hofzeremoniell N. bei den Türken. (Sultanul Suleiman) dete lege şi canon (Glosse: Acesta este leşrifatu) şi regule de iznoavăîmpărăţiei (I. VĂCAR. 1.1. O., TEZ. 11,261). ET. türk, teşrifât. tête S. m. (1805 CRIŞAN 281) 1. Vater M. 2. OLT. TR. Anrede an den älteren Bruder od. sonstigen Verwandten. ET. Kosewort, wie russ. tjotja, nslov. ukr. teta, bulg. tetka etc. Anrede an die Tante bzw. die ältere Schwester. SG. ALRM I/n, K. 212,214,224,232,237,285; ALR SN VI, K. 1576. tetraevânghel PI. -vânghele S. n. (1561 CORESI) Tetraevangelium N., enthält die vollständigen vier Evangelien, wog. die evanghelie nur die Perikopen u. zw. in der Reihenfolge enthält, in der sie im Laufe des Jahres verlesen werden. Banul... şedea în pridvorul casei şi citea pe tetravanghel (FIL. CIOC. 134). GR. tetravanghel, tafravanghel, tratavanghel, letro-evanghel (CORESI TE4 249a), telrăvaghel (DIR). ET. T8TpaeuaYY8A,iov. tetraminie PI. -minii S. f. (1810 DOC. EC. 131) veralt.: Zeitraum M. von vier Monaten. Dajdia breslelor, aşezându-se de la vistierie... în trei tetraminii peste an (DOC. 1814, TEZ. II, 373). Care bani... să se dea la vistierie ...la fieşicare titraminie (DOC. 1815, TEZ. II, 390). GR. titra-. ET. ngr. T8Tpa|iriviaîoç „von vier Monaten”. tetrapod PI. -poduri S. n. (1588 DIR) Tctrapodos M., vierfüßiger Tisch, auf den im Gottesdienst die dazu nötigen Geräte gestellt bzw. gelegt werden. 1 procoveţ de tratapodu (DOC. 1588, HC I, 197). Preotul, gătind tetrapodul în mijlocul bisericii, pune sfânta evanghelie pe dânsul (SEV. NUNTA 66). GR. veralt. trata- (RADU POP., CM I, 467). ET. ngr. TeTpàîuoôoç. 679 tetra r h tetrârh PI. tetrârhi S. m. (1648 NT Mt 14, 1) Tetrarch, Vierfürst M. GR. tetrârhă. ET. gr. xeipdpxpç. tetravanghel siehe tetraevanghel. tetreâ PL -trcle S. f. (1868 BARC.) veralt. : Zitronat, Zedrat N. Peltele de gutui si de mere, tetrea de chilră (GHICA 296). ET. türk, titre, kitre,, résine de cèdre ” (SAMY-BEY 307b), lülre „Tragant” (ZENKER 737a), tetire (REDH.2 493a), tetri „SumaclT’ (ZENKER 256a), tetre, -tri (REDH.2 493 a). tétine S. f. PI. (1780 IORGA ARCG 53) TR. Kapuzinerkresse F. (Tropaeolum majus). GR. teţen. ET. unbek. téuca siehe teică. tevatură S. f. (1848 AN II, 579) MUNT. fam. geräuschvolles Reden: Lärm M., Spektakel, Gerede N. Biata bucătăreasă spuse lucrul cum se întâmplase, zicându-i că nu credea să se facă atâta tevaturăpentni nimicul ăsta de măruntaie (ISP. LEG.2 272). Toate treburile casei le făcea (Matilda) fără nici un ropot, fără cea mai mică tevatură (BRĂT.-VOIN. LD. 13), După o lungă tevatură cu chelnerul ... porunci să-i deie o frigăruie (GANE, S. INFL. I, 359). GR. tiv- (Ş. INFL. I, 359), lav- (POL.). ET. türk, tevatür. tevelechic siehe tivilichie. text PI. téxte S. n. (1818 BUDAI-DEL.) Text M. Unui test (adecă înşirături sau ţăsături de cuvinte) ... nu să poate da un înţales mai larg decât cuprinde în sine (BUDAI-DEL., ŞA III, 54). GR. (t) test. ET. n. lat. textum; test < it. testo. tezaur PI. -zâure S. n. (1823 BOBB) Thesaurus M. Fig. : Revarsă din ochii-i de lacrimi tezaur (EMIN. I, 3). ET. n. lat. thésaurus. téză PL téze S. f. (1781 MICU L. 68b) These, Behauptung F. Nu voi a întră la pre largi cercetări istoriceşti, ci numai la dovedirea celor mai sus arătate these (BUDAI-DEL., ŞA III, 40). ET. gr./lat. thesis, auch mittelbar. tezic siehe tizic. ti, tii, tiu! Interj. (1838 GOR. HAL. IV, 21) drückt Erstaunen, Bewunderung, Ärger etc. aus: Herrjeh!, alle Wetter!, potztausend! Da stăi, femeie hăi, unde-o porneşti aşa ca o furtună? Mărando!... Tii, Doamne, ce ţi-e cu nebunu (VLAFI. IC.; die Schwiegermutter spricht) was man doch mit einem Verrückten auszustehen hat. Ti! ce mai om dom ’ Niţăăsta ... „ Păi, nu-l ştii... primar şi jumătate, mă!... Cum mai puse botniţa la toţi!” (RADUL. RUST. II, 306). Tii!... Ian te uită ce-avuţie! (DULFU PĂC. 25; die Sprecher hatten einen Schatz gefunden). ET. onomatopoet., viell. aus ui(tä-)te gekürzt. tiară PI. tiare S. f. (1652 BRVI, 192) Tiara F. ET. gr./lat. tiara. tibişir PI. -şire S. n. (1792 Ş. INFL. I, 359) MUNT. DOBR. Kreide F. Bătăuşii... au grijă să însemne pe spate cu tibişir pe cine nu sunt „ d-ai noştri ” (JIP. R. 207; Schilderung der Wahlmanöver). Toate îi par rele:... apa prea rece, lampa prea mică, tibişirul neascuţit (BRĂT.-VOIN. LD. 84; wenn die Karten nicht stimmen). GR. veralt. tipişir. ET. türk, tebeşir. SG. ALR SN IV, K. 916. ticâlă PI. -cale S. f. (1564 CORESI) veralt.: Elend, Leiden N., Qual F. Merg oamenii la beserică cum acolo ...săfacă rugăciune... derept toate ticaleleşi nevoile meserătăţiei tuturora (CORESI, CCR 21). Măsaiu în ticală? (COD. STU., HC II, 46). Lui Avraarn i-au datu-i D-dzău pre lume Şi-n ceriu de să slăveaşte cinstitul lui nume Şi Lot încă să veade, pentru-a lui ticală C-au pus supt nevoinţă multă osteneală (DOS. VS. Oct. 9; 58a). ET. a ticăi'. tică siehe tată. ticăci siehe ticăi1. ticăi1 Präs, -iese (um 1560 BRATU, SCL 25, 155) veralt. I. V. intr. elend sein, leiden, schmachten. Svânta Miropi, vădzându-i îmblând şi licăcind şi astep-tându-ş pierirea şi cu lanţujile în grumadz, i să feace milă de dânşii (DOS. VS. Dech. 2; 188a). M-am zgârcit cu totul ticăcind în chinuri (DOS. PS. V. 37, 13; Ps 37, 6). II. a se ticăi sich abquälen, kasteien. Ticăcindu-să cu postul, cupriveghearea şi gios-dzăcarea (DOS. VS. Ian. 5; 5a). GR. ticăci. ET. Zshg. mit ksl. tykati „pungere, trudere” fraglich. ticăi2 Präs, ticăi u. -iese V. intr. (1868 BARC.) 1. ticken (D.). 2. (vom Herzen) pochen, schlagen. ET. onomatopoet. 680 ticăloşi ticăinţă PI. -inţe S. f. (1673 DOS.) veralt.: Elend N. Pleacă-ţ, Doamne, ureachea ... Că-s în lipsă şi în ticăinţă (DOS. PS. V. 85, 3). Flămândz şi-nsătaţ de ticăinţă (DOS. PS. V. 106, 12). ET. a ticăi1. ticăire S. f. (uni 1560 BRATU, SCL 25, 155) veralt.: Elend, Leiden N., Qual F. Nu numai că era sărac, striin şipustiiu, ci şi bolnav, şi avea multă ticăire de foame şi de seate (MĂRG.2 131b). O, ticăire unor suflete ticăloase ca aceste osândite! (ANTIM DID. 121; von den Verdammten der Hölle). ET. a ticăi'. ticăit Adj. (1563 CORESI PRAXIU 243) 1. veralt.: elend. Ticăiţi (öeiXaoi) sunt, căci au păgânit la mine (BIBLIA 1688 Hos 7, 13). Să n-aibi milă, că nici de tine nimeni nu va avea milă când te vor vedea înfrânt şi ticăit (ODOB. MV. 1896,9). Era un om foarte sărac ... Văzându-se aşa de ticăit şi de înglodat, s-a mâniat pe D-zeu (SBIERA POV. 195). Von moralisch Schlechtem: erbärmlich, nichtswürdig. De ruşine lucru ... când încă se află lucruri aşa ticăite în veacul nostru (BUDAI-DEL., ŞA III, 67). Vai de aceste doă ţări creştine cu aceşti domni streini, ce de amar de bani dau pentru vrajbele cele ticăite ale lor (NECULCE, LET.2 II, 377). Nu-ţ agiunge... o, de tot oamenii mai ticăitule, c-ai întratpre-ascuns ... în ţara jidovască... de-ai amăgit pre cei prostaci de pre-cicolea ... ? (DOS. VS. Noe. 14; 124b). Becisnicul şi ticăitul Neron (DOS. VS. Fevr. 26; 80b). 2. MOLD. fam.: lässig, saumselig, trödelnd. El s-a înţeles (cu părinţii fetei) ca să pască o turmă de iepuri un an de zile şi sara să tot aducă numărul înfreg acasă, penti-u că dorea ca să încredinţeze pe fată că el nu este aşa de ticăit precum îl presupune ea (SBIERA POV. 144). Cât fân stricat şi mucegăit... (nu) vede cineva pe la gospodarii cei ticăiţi? (ION. CAL. 150; von den Landwirten, die aus Sparsamkeit nicht schnell genug mähen). - Adverbiell: Mihu ... se mişca, ticăit şi fără nici o tr eabă prin casă (SLAV., CL XII, 437). — Substantiv.: Iară cârma şi sfatul dedease a neşte ticăiţi şi nebuni de-l ţinea (MOXA, HC I, 393). 3. TR. knauserig, knickerig (B.). ET. a ticăi1. SG. ALRSN V, K. 1253. ticăitură PI. -türi S. f. (1893 BOGD.) Pochen N. O ticăitură uşoară se auzi în uşa ietacului doamnelor (BOGD. VECHI 89). ET. a ticăi2. ticăiţeştc Adv. (1673 DOS.) veralt.: elend. Săpieie ticăiţeşte Ca ceara ce să topeşte (DOS. PS. V. 57, 31). ET. ticăit. ticăiţie PI. -ţii S. f. (1683 DOS.) veralt.: Erbärmlichkeit, Nichtswürdigkeit F. Pentru ticăiţâia acelui ticălos de neguţătoriu mâhnindu-mi-să inema (DOS. VS. Oct. 6; 49a). Iară svinţia-sa îi izgonea ruşinându-i şi rădzându-le ticăiţia (DOS. VS. Fevr. 27; 82a). ET. ticăit. tica-tâca! siehe tic-tac. ticălos Adj. (1581 CORESI OMIL., DLR) 1. veralt.: elend, unglückselig, unglücklich. Aşa ticăloasă viaţă să duc eu? Să trăiesc cu hrana cea mai slabă... să port sarcinile ceale mai mari... ? (CĂLIND. 1847, GCRII, 357; der Esel klagt). Cum, o, ticăloase trupule, sac de lut ... îndrăzneşti a cârti împotriva legilor care ţi-am pus? (MS. 18. Jli., GCR II, 47; die Seele spricht). Să povestim şi de patimile ticăloasei patriei noaste (MS. 1782, GCR II, 126). Nu ţi-e milă de o ticăloasă fală pe care ai ademenit-o cujuruinţi mincinoase (C. NGR. 18). O, ticăloasa-n de mine, la ce am ajuns astă-dată! (CONACHI 9); vgl. sărac 1. Ticăloase Andronice, cel ce atâtea ai suferit, fericit eşti că le rabzi cu îngăduinţă (KLEIN, ŞA I, 84). 2. von moralisch Schlechtem: elend, erbärmlich, nichtswürdig. Viind pe mare ... ticăloşii călugări ...au pus sfat să ia ei avuţia (feciorului) (DAMASCHIN, GCR II, 40). Soră ticăloasă! Sorăpăcătoasă! Spune la tustrei Care moarte vrei? (AL. PP. 117) elende Schwester! Sündhafte Schwester! Such dir selbst den Tod aus! Sânguracel ticălos Maxentie şi cu ticăloşii lui oameni ... numai ce-i fu a da pre acel pod ce jacuse cu vicleşug iar podul, cu voia lui D-zeu, să rumse (NEAGOEINV.2 50a). - Substantiv.: Ticălosul ...nu plăteşte să stiice cineva un glonţ într-însul (C. NGR. 28). ET. vgl. ticală. ticăloşeşte Adv. (1688 BIBLIA) 1. veralt.: elend, erbarmungswürdig. Acolo au căzut ticăloşaşte (BIBLIA 1688 Ri 5, 27). 2. erbärmlich, niederträchtig. ET. ticălos. ticăloşi Präs, -şese (1703 GCD) 1. V. tr. 1. veralt.: unglücklich machen. Ca nu cumva, apoi, venind turcul cu mânie săfacă rău ţării şi astfel, în loc s-o mântuim, mai rău s-o ticăloşim! (UR. LEG. 203). 2. MUNT. LV. u. TR. veralt.: bejammern, beklagen. Drept aceia, cu multă jelanie îmi ticăloşesc nevrednicia (ANTIM DID. 31). II. a se ticăloşi 1. veralt.: elend werden. Să n-ajung... Săpierz vrun ochi ori vro mână şi să mă ticăloşesc (PANNPV. 114). 2. veralt.: jammern, klagen. Jeluindşi ticăloşindu-se că au sărăcit şi li s-au prăpădii tot ce au avut cu răzmiriţa Pazvandului (DION., TEZ. II, 199). 681 ticăloşie 3. gemein, niederträchtig werden. O slugă, cât s-o-nvechi, să licăloşaşte (C. CAR., PR. DRAM. 267). ET. ticălos. ticăloşie PI. -şii S. f. (1654 NEAGOE) 1. vcralt.: Elend N. Răbdăm cu îndrăzneală cele împotrivă, gonirile, ticăloşiile, năcazurile şi moartea (NT 1703, GCR I, 348). Un jalnic exemplu al ticăloşiei ursitelor omeneşti (BALC. 391 ). Şi ascultă rugăciunea mea şi mă scoase den groapa ticăloşiei şi den tina noroiului (BIBLIA 1688 Ps 39, 2) und zog mich aus der grausamen Grube und aus dem Schlamm. 2. Erbärmlichkeit, Niedertracht F. Sfinţia Sa arată părere de rău despre ticăloşia oamenilor de astăzi care ş-au pierdut evlavia (I. NGR., CL III, 43). Eu îl ştiam omul petrecerilor şi al ticăloşiilor (SAD. PS. 129). Ticăloşiia mea mă dăspărţi de mila. lui D-zeu (NEAGOE ÎNV.2 224b). ET. ticălos. ticăloşinţă S. f. (1683 DOS. VS. Iunie 2; 140a) veralt.: Elend N. ET. ticălos. tichét PI. -chéte S. n. (1887 GHICA 2) 1. Ticket N., Eintritts-, Fahrkarte F. 2. veralt.: (Abteil-) Platz M. Alături de mine, în cele do uă lichele largi, erau patru călători cari se cunoşteau, se vede (VLAH. GV. 85). ET. engl./frz. ticket. tichie PI. -chii S. f. (1715 DIICHITI 57) 1. Kappe F., Käppchen N. în genere, medicii şi internii din spitale poartă în cap o tichie (APĂR. SĂN. 1,35). îmbrăcat cu haine lungi jidoveşti, Oividiepoartă vecinie chitia pe cap (CL XIII, 309; von einem Juden). Peste coada-i de păr negru (mandarinul) poartă o vânătă chitie (AL., CL VIII, 213). Cât doream în acea clipeală să am la îndemână chitia fermecată din poveste s-o pun pe cap ca să nu mă mai vază nime (UR. LEG. 396) die Tarnkappe. Vgl. chel 2. - Der Teufel soll ein unsichtbar machendes Käppchen auf dem Kopf tragen: Până să-i iau de veste (lupului), s-a Jacul nevăzut prin hăţiş, parc-avea tichiuţa dracului în cap (GHICA 284). Daher tichiîiţă Beiname des Teufels. 2. Kinderhaube F. Tichie de strigoi Kopfmembrane, woran man nach dem Volksglauben zukünftige Vampire (strigoi) bereits bei der Geburt erkennt (H. V, 5). Născut cu tichia în cap Sonntagskind, nach frz. être né coiffé. Poţi să te lauzi că eşti născut cu tichia în cap (OD. PS. 230). GR. chitie; arom. tăchie. - Dim. tichiîiţă, tichioâră. ET. türk, takke. SG. ALRM SN III, K. 984. ticlui Präs, -iésc V. tr. (1845 BĂLĂC.) (mit Geschick, Kunst, Schlauheit) herrichtcn, zurccht-machen, herstcllen. Hainele nu le cunoaşte nimeni, fiindcă am un jidan care mi le ticluieşte, de ţi se par că-s noi (ZAMF. LN. 141; von getragenen Kleidern). Cozmescu a ticluit toată afacerea cu Contăş şi cu judecătorii (XEN. BR. 222) hat... abgekartet. Deocamdată... Muţii nu era decât scriitor la consisloriu, ticluia circulări, aduna date (SLAV., CL XIV, 145) er setzte Rundschreiben auf. ET. wahrsch. dass. Wort wie a piclui, nach dial. Aussprache (7c 7, t ’i) H zu a tâlcui (SCRIBAN). ticluit Adj. (1847 PANN) (schlau, geschickt, kunstvoll) eingerichtet, abgekartet. O minciună bine ticluită plăteşte mai mult decât un adevăr (PANN PV. M. I, 48) eine geschickte Lüge. (Movileanu) cidresându-se către Ilenuţa, îi spuse un compliment bine ticluit (DEMETR. NUV. 42) ein gut gedrechseltes, feines Kompliment. Min iaturile scălim-bate şi ticluite de prin cărţile didactice ale secolului de mijloc (OD. PS. 196) die manierierten Miniaturen. ET. a ticlui. ticnă etc. siehe tihnă etc. ticni siehe tihni. ticsi Präs, -sesc V. tr. (um 1670 ANON. CAR.) 1. drängen, stopfen, pfropfen. Să-i ticseşti (pe actori) în ti’ăsură de harabagiu şi să-i expeduieşti la monastirea Slatina spre pocăinţă (AL., CL VII, 409). 2. füllen, vollstopfen, -propfen. (Soldatul) tixindii-mi burdujii şelei cu costiţe de purcel, găinifripte (CL XIII, 331). GR. vcralt. lecsui (B.). ET. Zshg. mit teasc, teaşcă (siehe taşcă 2) fraglich; zu erwägen: ticseu (tisău). ticsit Adj. (1675 MIR. COSTIN) 1. zusammengedrängt, gepfercht. Boul acel tare de vână ...să cunoaşte pe dinţi, care trebuie să-i aibă tixiţi unul lângă altul (DRĂGH. IC. 17) dicht. Zăceau tixile trupurile nemţilor dentr-acea năvală la râpă (MIR. COSTIN, LET.2 1, 344). Ţărna tipărită... Cu alb şi cu galbăn într-un loc tecsită (CANT. IST. 120). 2. gespickt voll. Mocani... cu chimirile ticsite (AL. PP. 257). Punga cu galbeni lecsuilă (BUDAI-DELEANU VI, 42). Treipagini ticsite!... (AL. POEZII III, Leg. nouă 131) drei eng beschriebene Seiten! -Adverbiell: Şurele-i cupâne tixit încărcate (CL V, 331) seine mit Getreide vollgepfropften Speicher. GR. veralt. teesuit (BUDAI-DELEANU 1. c.), tecsit (CANT. IST. 93 u. 1. c.). ET. a ticsi. tic-tâc! Interj. (1839 C. NGR. OP. I, 50) von der Uhr: ticktack! Auch in substantiv, u. verbaler Funktion: Se aşeză ... lângă vatră ... ascultând ... tictacul ceasornicului bătrân (SAD. POV. 103). Deschiz 682 uşa iatacului - întunerec ... Inima-ncepe să lica-taca rău rău (CARAGIALE, CL XIX, 118) das Herz beginnt heftig zu klopfen. GR. tictac, tictoc (STĂM. W. 682),pâ.cpoc, tăc-lâc (POL.). ET. onomatopoet. tidvä etc. siehe tigvă etc. tifarichi siehe lefaric. tifel S. n. (1875 MON. OF. 2269) veralt.: Düffel M. (Stoffart). De-ipostav ceva sau tijlu ... Poţi săfaci o hăinişoară (SPER. AN. 1893 ΠΙ, 61). GR. tijlu. ET. dt. Düffel tiferici siehe teferici. tiflă PI. tifle S. f. (1728 RADU POP.) in der Wendung a da cuiva cu tifla. (în nas) (AL. häufig: cuiva tifla, o tifla) mit der flachen Hand und dabei die Finger spreizend so gegen jdn. fahren, als ob man ihm etw. ins Gesicht würfe (Geste der Verachtung), jdm. eine (lange) Nase machen (bekannte verhöhnende Geste). Ei... socotisepăAntonie vornic de Popeşti... ci-l îmbrăcară cu caftan domnesc; iar Pavel... rămase în dăşărtşi-i deaderă boiarii o tiflă (RADU POP., CM I, 404). Când Moroi... dispăru ...ea îi scuipă în urmă, îi dădu cu tifla şi cleveti printre dinţi: „...prost şi fără noroc! Ah!, ce scandal! ce scandal!” (DEL. S. 139; M. hatte sein ganzes Geld im Spiel verloren). „ Cine dracu m-a pus pe mine să intru!... Na, boule!" Şi îşi da cu tifla, singur (ZAMF. LN. 186; er hatte zum ersten Mal Karten gespielt u. verloren). Te iert... dar altădată ... Altădată se-mi dai tifla (AL. OP. I, 1147). (Cântăreaţa) iesă (pe scenă), începe să cânte, se aprinde, face gesturiprea-prea. şi la refren îi trage un chiot şi nişte tifle apilpisite cu piciorul (CL XV, 113) sic macht mit dem hochgehobenen Fuß gewaltige Schneller gegen das Publikum. ET. ngr.Ti)(pXa; die geschilderte Geste wird bei den Griechen mit den WortcmTUipAa εις τά μάτια σου! „werde blind!" begleitet. tiflu siehe tifel. tifon PI. -foâne S. n. (1837 BUL. G. 30) Gaze F., (Verband-) Mull M. Barisul este o boccea de lână subţire ca un tifon (MANOL. IG. ŢAR. 198). (Plantele) trebuie ferite de soare, punându-se păiş sau o bucată de tifon pe geamuri (DATC. FIORT. 12). ET. engl. tiffany. tigaie PI. -gai S. f. (1581/2 PO2 307; Ex 38, 3) 1. Pfanne F., Tiegel M. De va fi jârtvă. den tigaie darul ^«(BIBLIA 1688 Lv 2, 5). Şi, în tigaia aceaia carea el gătasă asupra svinţilor ... cu dânşii s-au suit... şi depreună îs împlură nevoinţa, fârşindu-să în foc (DOS. VS. Fevr. 6; 60a). 2. Pfanne F., in der eine Welle (z. B. die des Mühlrades) od. Spindel läuft. 3. Pfanne F. einer Feuerwaffe. (Ei) îşi examinează armele, reînnoiesc praful în tigăiţele pustelor şi a pistoalelor (AL., CL VIII, 45). 4. ţigan S. n. Kessel M. Aruncat într-un ţigan plin de răşină, şi său şi untură foarte înfierbântată (DOS. VS. Dech. 10; 208a). GR. BAN. arom. -gan ’e. - PI -gaiuri (MAR. NUNTA 655). - Dim. tigăiţă, ligăioâră, tigăiiiţă (ANON. CAR.). ET. vgl. şerb. bulg. tiganj < ngr. τηγάνι (agr. τήγανον); ţigan < asl. ţigană. SG. ALR SN I, K. 161, 165, 171; II, K. 849; IV, K. 1044; ALRM SNI, K. 112. ţigan siehe tigaie 4. tighel PI -ghcluri S. n. (1839 VAIL.) 1. Steppstich M., -naht F. A coase o plapumă în tighel eine Steppdecke nähen. (Ghiţă) Tighele dese făcea; Până ziuă. lumina Ghizlucul şi-l isprăvea (PP. DOBR., CL XIV, 153). Drăgan ...joacă, bată-l pustia! parc-ar trage tighele (DEL. S. 57) als ob er steppte. Fig. fam. a trage cuiva un tighel u. ä. jdn. abkanzeln, herunterputzen: A băgat... în răcori... şi pe papa de la Roma ...Ba încă, ce! i-a tras un tighel de i-a plăcut şi lui (CARAGIALE T. I, 80). Să vedeţi cum le iau eu cu tighel apropos de lipsa de acasă (LECCA CÂINII 84; ein Gast von den abwesenden Damen des Hauses). 2. Saum, Besatz, Rand M., Einfassung F. GR. PI. auch -ghele. ET. türk, teyel. SG. ALR SN IV, K. 1206. Tighina F. (1593 DIR) Bender, Stadt u. Festung in Bessarabien. Nu multă vreme după aceea au mai lovit cazacii nişte sate din sus de Tighinea (URECHE, LET.1 I, 203). GR. Tighinea. ET. unbek. // tatar. tekine „Vertiefung”. tignafes S. n. (1834 DRĂGH.) Lungenemphysem N. (der Tiere). (Un cal) stătut de bătrân şi plin de lecnefes (ISP. LEG.2 256). GR. tecnefes, ticnafes, tehnefes (DRĂGH. IC. 46). ET. türk, tilmefes. tignă etc. siehe tihnă etc. tigncâlă etc. siehe tihneală etc. tigoareS. f. (1822 HMST. 28) fam. ugs. grobes Schimpfwort für Männer u. Frauen, zunächst für Faule: Faulpelz M., -tier N.; dann überh.: elender Kerl M., elendes Weib N., Jämmerling M., 683 tigori Lump(enkerl) M. Nu-l vezi că-i o ligoare de băiet cobăit şi leneş de n-arepăreche? (CREANGĂ, CL XIV, 369). Slab e, puhab, o tigoare, Să-l loveşti odată, moare (SPER. AN. 1892 I, 233). (Să dai) bani. şi plocoane la hitece tigoare (de slujbaş), asta să nu mai auz că faci (JIP. OP. 63; zum Bauern). „Să mori, ligoare”, crâşni ea turbată şi ridică ciocanul (L. NGR., CL X, 414; zu einer Frau) Luder. Trage-mi cizmele, tigoare, Şifii-mi patul mai curând! (VLAH. G V. 18; der Offizier zur Ordonnanz) zieh mir die Stiefel aus, du Faulpelz! GR. dig-; -gor S. m. (VICIU). ET. wie die Nbf. bei VICIU zeigt, urspr. wohl Vokativ von letzterer, also wahrsch. < asl. tühorü{rum. dihor) „Iltis (Mustek putorius)”, daher „der vor Faulheit stinkt”, vgl. putoare, puturos „Faulpelz”. tigori Präs. -resc V. intr. (1788 MOLNAR SPRACHL.3 294) elend, kümmerlieh leben. Nu de suferit este firea aceluia ce se tigoreşte de întristatele suspinuri şi îrnblă tot supărat (V. GERGELY, ŞA III, 106). GR. tigorî. ET. tigoare. tigru PI. tigri S. m. (1620 MOXA) Tiger M. Miru-mă cum nu-ş arăduce fecior a părinte, că să-i leu, pardos, tigr, toţi fac puii mânioşi, cum sâmtu şi ei (MOXA, HC I, 362). S. f. tigresă, tigroâică, ti-groăie (DRĂGH. R. 146), tigră (GOR. HAL. II, 85) Tigerweibchen N. GR. tigrid (ŞINCAIN. 53). ET. gr./lat. tigris, auch mittelbar. SG. ALR SNV, K. 1253. tigvă PI. tigve S. f. (1527 DERS) 1. Flaschenlcürbis M. (Cucurbita lagenaria). Şi porunci Domnul D-zeu unii tigve şi să sui pe deasupra capului lui Iona (BIBLIA 1688 Jon 4, 7). Fetele mari nu mănâncă lapte din tigvă, căci le cresc ţâţele cât tigvele de mari (ION. SUP. 79). O babă bătrână... venea cu tigva să ia apă de la fântână (ISP. LEG.2 357) eine alte Frau kam mit der Kürbisilaschc zum Wasserholen. Jupân Ilie începu să se plimbe cu o tidvăplină cu vin în mână (BOGD. VECHI 61). Taci, cap de tigvă (DEL. S. 224) schweig, Dummkopf! (vgl. bostan 1). N-avem cap, ci tivgă (JIP. OP. 83) wir sind dumm. Şoarecele nu încăpea pe gaură şi şi-a mai legat şi o tigvă de coadă u. ä. (Sprw.) wird von jdm. gesagt, der sich selbst das Leben schwer macht. Vgl. apă 11. 2. fam.: Schädel M. îţi trebuie încă Să înveţi la şcoală, Deşi eşti diavol, dar ţi-e tigva goală (PANN PV. M. I, 50; die Alte zum Teufel). Şi până a nu avea vreme buimăcitul Udrea să-şi vie în simţire, îl şi ciocni în cap, încât îi despică tidvă drept în două (GANE, CL XI, 296). - Bes. vom kahlen Schädel: I se prinde peruca într-un cui şi rămâne cu capul tivgă (GHICA, CL XVIII, 83). Cu pleşuvul când vorbeşti, Tigvă să nu pomeneşti (PANN PV.1 I, 5). 3. tigvă de apă TR. weiße Seerose F. (Nymphaea alba; BR). 4. tigvă de pământ TR. Zaunrübe F. (Bryonia alba; BR.). GR. MUNT. tivgă, liiigă, PI. tiugi (VÂRC.); BAN. liucă(ANON. CAR.); MOLD. TR. tidvă, titvă(HMST. 81). - Dim. tigvuliţă, tivguliţă, lidvuliţă (DOS. VS. Ian. 19; 18b).' ET. asl. tyky, Gen. -kuve, şerb. bulg. tikva. SG. ALR 1/1, 7; SN I, K. 200; IV, K. 1213. tihărâie PI. -răi S. f. (1874 OD., CADE) MOLD, steiler, bewaldeter Abhang M. Pe vârful unui deal nalt şi plin de tihărăi se află vestita Cetatea Neamţului (CREANGĂ, CL XV, 445). Urcăm din greu pe tihăraiele umbrite ale Cireşului (VLAH. RP. 199). GR. PI. -râie (VLAH. 1. c. u. sonst). ET. unbek. tihnă S. f. (um 1670 ANON. CAR.) ungestörte, gemächliche Ruhe, Stille, Muße F. A fast o însoţire ce lrăia-n iubire, In pace, în tihnă şi-n mare unire (PANN PV. M. I, 49). Nu-i osândă pentru toţi Cândpriiveşti că în mormânturi nu-s în ticnă nici cei morţi? (BELD. ETER. 112; die Janitscharen hatten die Gräber geplündert). N-aibă tihnă-n ceia lume (furca) Cine-o născocit-o-n lume! (PP., CL V, 115; Worte der faulen Spinnerin). Ipsilanteputea înainta în ticnă... nesupărat de nimeni {GEACA. 109). 7uştele... să împacă a păşuna în orice toloacă... şi, într-un cuvânt, sunt mai de ticnăpenfru acel ce le ţine (DRĂGH. IC. 23) diese Schafe machen dem, der sie hält, am wenigsten zu schaffen. - Neg. (Patimile) nu-ţi aduc bine ş-odihnă, Ci tot rău, năcazuri şi netâhnă (BUDAI-DELEANU XI, 5) Qual. GR. tâhnă, MOLD. ticnă, TR. tignă; ebenso die Ableitungen. ET. zu ksl. tihü„still”, tihnşti „still werden”. tihneâlă PI. -neli S. f. (1673 DOS. PS. V. 118, 237) MOLD. TR. Ruhe, Muße F. Vidra ... pre drepţii moştenitori (ai scaunului) între vii ştiind, viaţă cu ticneală să ducă nu va putea (CANT. IST. 201) ein ruhiges, ungestörtes Leben. Văzând (leşii) neticneala cu dânşii (cu hătmanii căzacilor), le rădicase (căzacilor) hăimănia, să nu mai fie (MIR. COSTIN, LET.21, 314) als die Polen sahen, daß sie vor ihnen keine Ruhe hatten ... Casa săracului In afară-i cu mânjală, Dinlăuntru-i cu ticneală (I.-B. 275) darin wohnt der Frieden. Mân-dră-i ţara, Arz-o para, C-asta mi-a mâncat ticneala (PP. TR., CL XV, 198) es hat mich um meinen Frieden gebracht. GR. tic-, tig-, ET. a tihni. 684 timărie tihni V. intr. (um 1670 ANON. CAR.) behagen, gut bekommen, wohltun. îmi ticneşte somnul, mâncarea etc. der Schlaf, das Essen etc. behagt, bekommt mir, tut mir wohl. Nu-i ticnea românului nici bucătura ce o lua în gură (PAMF. PL. 170). Nu-mi tigneşle nici ce mâne, Nici ce beau, nici când mă culc (I.-B. 89). - In anderer Konstruktion: (Cu scrisoarea ta) îm stârneşti în inimă o căldură de care ei îi tigneşle (BAR. HAL. VIII, 45) die dem Herzen wohltut. GR. 3. Pers. Sg. Präs, tihneşte. Meist tigni, ticni belegt; auch limni, tini. ET. vgl. nslov. tekniti „schmecken, munden, wohlbekommen”, vgl. auch CIORANESCU 8695. tihnit Adj. (1691 MĂRG.1 6b) ruhig, still, friedlich. Pozne de-astea vom păţi mereu! N-o s-avem o zi tihnită! (DULFU PĂC. 192). Şase luni trecură de când gusta postelnicul această ticnită fericire căsătorească (C. NGR. 67). Soarele se scufundase în desişul tihniţilor copaci (VLAH. NUV. 73). Gheorghe, acest băiat tihnit ş-atât de gânditor, care avea ceva de artist (VLAH. NUV. 51). Când Carpaţii se mânie pe petreni (Bewohner van Piatra Neamţ) şi le trimit nori ca să-şi verse ploaie piste târgul lor, Huejdul acest lin şi ticnit... se îmflă, prăvale orice-i iase nainte (C. NGR. OP. I, 214; von einem Flüßchen). Iubitori de pământul său şi ticniţi şi drepţi în inimă (RADU GREC., CM II,’25). GR. ticnit. ET. a tihni. tij Adv. (DOC. 1642) LV. (Kanzleisprache:) dito. Focşeci ot Ruginoasa, Gligorie tij ot Ruginoasa (DOC. 1642, GCRI, 103; Unterschriften). Denaintea... lui IIie cupeţşi a lui Ifiim tij (DOC. 1642, GCR I, 93). Danach dann veraît. u. fam. auch sonst: Fiind cârmaciul bun şi ceialanţi tij, nicicum nu le este frică (de furtună) (MS. um 1800, GCR II, 181). Se scoboară cu toţii (din rădvan) şi-şi leapădă Vodă straiele şi ofiţerii şi boierii cu toţii tij şi se aruncă cu toţii în apă (BOGD. POV. 46). Eu de-acum sânt a malale de veci. „Si eu a. matale, tij, scumpul meu Frânt” (AL. OP. I, 328). Socrul... gustă numai din pahar şi zvârle rachiul peste cap... Stolnicul îl umple din nou, cinsteşte la soacră... ea-l gustă şi tij îl zvârle peste cap (SEV. NUNTA 202). ET. vgl. poln. ukr. tez; i ist hier ebenso auffallend wie in dem verwandten tiz. tijghiä siehe tejghea. tilincä V. intr. (1872 CL) TR. flöten. Când prinsei a tilinca, Fetele se aduna (PP., CL V, 116). GR. telinca, titiliga (PP., ŞEZ. VII, 163). ET. tilincă. tilincă PI. -linei S. f. (1640 PRODAN URBARII) 1. (Plirten-)pfeife F. einfacher Art. Wird aus einem Weiden-, Holunder- od. Bergahomzweig geschnitzt, ist etwa 65 cm lang u. 66 mm dick u. hat weder Stöpsel noch Seitenlöcher. Die Töne werden hervorgerufen, indem man mit dem Finger die untere Öffnung abwechselnd mehr od. weniger zuhält. Să aud ... Plänselele... blândelor mioare... Behăit de oi şi capre şi lelincele sunând (RĂDUL. RUST. I, 190). 2. Brunnenkranz M. Nişte trepte care erau scobite în telinca fântânii (SBIERA POV. 227). GR. In Bdtg. 1 tilingă (OD.-SL. 132), titilinc(ă) (FR.-C. MOŢII 52), titilic (VICIU), titilig (VICIU; FR.-C. MOŢE 52; PP. CRIŞ., CL XX, 1019), telincă (MARD., nb. tilincă).-VI veralt. -Unce. - Dim. tilinciiţă, tilincâş (PP. TR., CL V, 116), titiligâş (PP. TR., ŞEZ. VH, 163). ET. unbek.; auch ukr. tylynka, magy. tilinka, -ko; vgl. talangă. tilipin S. m. (1783 BENKÖ, BORZA 57) TR. BUCOV. Seidelbast, Zeiland M. (Daphne meze-reum). Frunză verde tilipin, Am rămas flăcău bătrân (PP., MAR. NUNTA 11). GR. tulichină (C. NGR., CL I, 93), tulichin, tul(i)pin (B.), tulpină (FUSS), tulipină. ET. vgl. sieb.-sächs. Talepinsker (FUSS), österr. Tschilingen, Zilingenbliih (NEMN.); schwerlich zu it. tulipano „Tulpe”, eigtl. „Turban”. tilişca PI. -lişti S. f. (1649 MARD.) Hexenkraut N. (Circaea lutetiana). GR. lelişcă(B., MARD., nb. tilişca). - PI. auch tilişte. ET. unbek. tiliuţe S. f. PI. (1909 ROM.) Habseligkeiten (PL). Să-ţi iei tiliuţele şi să te duci din casa mea (RCM. SĂRB. 38) nimm deine sieben Sachen und geh! ET. unbek. tilivechie siehe livilichie. timar1 PI. -mari S. m. (1772 IORGA S. D. XII, 186) TR. BAN. MOLD. Gerber M. - S. f. timăriţă (B.). ET. magy. timär. timar2 (t) PI. -mâruri S. n. (um 1690 MIR. COSTIN, LET.1 I, 19) für den türkischen Soldaten bestimmtes Ländereilos. Bei MIR. COSTIN auch der Soldat selbst, wofür sonst timariol, timarist. ET. türk, timar. timărie PI. -rii S. f. (1824 IORGA S. D. XII, 210) selten: Gerberei F. ET. timar1. 685 timf timf PI. timfi S. m. (um 1710 NEC. COSTIN) Tympf M., ehern. Münze, nach einem Münzmeister dieses Namens benannt. Timfi de cei noi moschiceşti (NEC. COSTIN, LET.2 II, 115). ET.vgl. poln. tynfi tymfi ukr. tymfa „6 Silbergroschen”. timid Adj. (1854 BAR.-MUNT. II, 698) schüchtern. O rază timidă în ziua rece (EMIN. O. IV, 98). - Auch adverbiell. ET. n. lat. limidus, frz. timide. Timofte m. (1491 DRIIA III, 86) TimoÜicus M. -Iarba lui Timofte (timoftică) Lieschgras, Timothygras N. (nach engl, timothy-gras; Phleum). GR. Timoftie, Timofti, Timofie, Temofte, Moftei. ET. gr. Τιμόθεος, ksl. Timolhej. timp PI. timpuri S. n. (1581/2 PO2 171; Gn 48, 7) 1. veralt. (al anului) Jahreszeit F. (wofür LM. anotimp). Cele patru timpuri ale anului die vier Jahreszeiten. Şi ţine acest timp (primăvara) de la 21 a lui mart până la 24 ale lui iunie (DESC. PR. CR 96). Acea bogată, d-dzăiască milă... alt ceriu ... i-au giuruil (omului), al cărui pământ... în toate timpurile preste măsură dând roada sa (CANT. DIV. 4b). Nu-i acela timp, că încă pâinile nu-s crescute şi vreamea smochinelor n-au sosât (DOS. VS. Noe. 4; 106b; zu jdm., der meinte, er hätte kürzlich Feigen gepflückt). 2. Witterung F., Wetter N. Când este şi timpul după pofta prisăcarilor, atuncea fieştecare stup dă pre an câte şapte roi (CANT. SCRIS. 278). în cele întăi zile a lunci martie nu doreşte cineva decât un timp uscat (ION. CAL. 17). 3. Jahr N., nur m estimp in diesem Jahr, ferner TR. atimp (B., FR.-C. MOŢII 124) übers Jahr. 4. Zeit F. N-am timp ich habe keine Zeit. Mai e timp es ist noch Zeit. Era şi timpul es war auch höchste Zeit. Nu pierdeţi timpul verlieren Sie keine Zeit. Din timp beizeiten. La timp zur rechten Zeit. De (la) un timp seit einiger Zeit. Weiteres siehe unter vreme. Bes. als wissenschaftlicher Fachausdrack. Timp şi spaţiu Zeit und Raum. Timpul de faţă die Gegenwart. Timpul trecut, viitor (wofür gewöhnl. trecutul, viitorul) die Vergangenheit, Zukunft. Timpurile verbului die Tempora des Verbums, Tempus, Zeitform. 5. Tempo N. Azi un flăcăiandru bacalaureat cu fumuri de publicist... poate să-ţi facă marţ în trei timpuri pe Asache şi pe Eliade (GION 149). GR. bisw. PI. m. timpi; vgl. auch timpilor (DOS. VS. Iun. 4; 143a, als Glosse zu vremilor). ET. lat. tempus. SG. ALR SN III, K. 786, 792. timpan PI. -pane S. n. (1654 NEAGOE ÎNV.2 18b; 1 Sm 18, 6) 1. Pauke F. - Vgl. tambură. 2. Trommelfell N. ET. gr./lat. tympanum. timpenă etc. siehe tâmpină. timpinâ etc. siehe întâmpina. timpuriu Adj. (16. Jh. CV2 66b; Jak 5, 7) fmh(zeitig). Domnul D-zeul nostru, cela ce dă noao ploaie timpurie şi târzie (BIBLIA 1688 Jr 5,24) Friih-und Spätregen. Bătrâneţea venea timpurie şi-ţi presăra omăt în păr (SAD. POV. 79). Unele (flori) sunt mai timpurii, iar altele mai târzii (DATC. HORT. 12) manche Blumen blühen früher. - Adv.: de timpuriu, veralt. timpuriu: Atuncea se va ivi de timpuriu lumina ta (BIBLIA 1688 Js 58, 8). Unele (flori) ... dacă se seamănă de timpuriu, înfloresc în acelaşi an (DATC. HORT. 13). Grâul care va fisămănat timpuriu va fi bun (MS. 1750, GCRII, 59). - Subst.: Tu mi-ai cunoscut lârdzâiul, De-l tălneşti cu timpuriiul (DOS. PS. V. 138, 12). GR. veralt. tâmpuriu. ET. spătlat. temporlvus, vgl. it. dial. temporivo etc. tină S. f. (16. Jh. PS. SCH. 68,3) LV. u. TR. MOLD. Kot, Dreck M. (der Straße etc.); auch fig. Au scuipat jos şi au făcut tină den scuipat şi au uns tina preste ochii orbului (BIBLIA 1688 Jo 9, 6). Deaca nu fu om, cine scuipi pre pământu şi făcu tină (NEAGOE INV.2 103b). Acesta oarecând văzu tină pre uliţa Râmului, deci nevoi pre Uespasian voievodul de o au curăţit cu poala lui (MOXA, HC2 I, 358). Nice să laş să m-afunde tina, Ce să rădici de pre mine vina (DOS. PS. V. 68,43). Cu totul am urmat diavolului, tăvălindu-mă totdeauna în tina poftelor (PS ALT. RÂMN. 83a). Cari oşti, trecând îndelungate şi multe primejdioase tini şi iezere, au sosit la Azac (NEC. COSTIN, LET.21,451). Preste noapte plouase şi era tină (RETEG. POV. UT, 57). (Dragostele) Trec prin tină, nu să-ntină (I.-B. 17). GR. veralt. PI. tini (CANT. HR.2139). ET. asl. tina. SG. ALR n/I, K. 121; MN 3786,116; SN III, K. 827; IV, K. 1186, 1220, 1221; VI, K. 1637; ALRMI/I, K. 184; ALRM SN II, K. 648. tinătură siehe întinălură. tincă PI. tinci S. f. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. Truthenne F. (Meleagris gallopavo). ET. unbelc. tinctură PI. -türi S. f. (1803 UT) Tinktur F. ET. n. lat. tinctură, dt. Tinktur. tindă PI. tinzi S. f. (16. Jh. CV2 28b; Apg 23, 35) 1. Vorraum, Hausflur M. des Bauernhauses, LV. von jedem Vorraum. Eu n-o să-i întru-n casă (la maică-la) ... Pân-o creşte iarbă-n tindă S-ajungă cu vârfu-n 686 linghilă grindă (I.-B. 269; das Mädchen zum Liebhaber). în curţile (lacom ilor) vei vedea cămările pline de painjină ... tindzile scârnave, sobele cădzute (NEC. COSTIN, GCR II, 12). Să culcă în tindă ca să mai scurteze din drum, din cale (Sprw.; wird vom Faulen gesagt) er schläft im Hausflur, um den Weg abzukürzen. A se duce, a face treabă (fr ea ba) până-n tindă u. ä. halbe Arbeit tun. 2. Vorhalle F. der Kirche, vom Schiff durch eine Wand od. auch nur durch Säulen getrennt. Măria-sa i-au făcut turnul şi tindă besearicii (RADU GREC., CM II, 32). Nu să iartă să stea în svânlul oltariu când să face svânta jărtvă. Că-l scoate ... în tindă, căci s-au scăpat din ascultarea cutăruia stareţ unde au fost ucinic (DOS. VS. Oct. 15; 67a). GR. PI. auch tinde. - Dim. tinduţă, -diţă (CANT. IST. 56). ET. viat. tenda, postverbal von täidere „spannen”, vgl. it. prov. port. tenda etc. „Vorhang, Decke, Zelt etc.”. SG. ALR II/I, K. 234; SN IV, K. 1091. tinde siehe întinde. tindeche PI. -dechi S. f. (1806 ŞINCAI E. 21) 1. zwei aneinander verschiebbare Stäbe, welche, quer in die Kette gesteckt, die Aufgabe haben, den zu webenden Stoff in bestimmter Breite zu halten: Tempel, Spannstab, -stock M. 2. Pflugbügel M. GR. chindete; häufig auch -deicä, PI. -deici, ferner BAN. întindeâică (ŞEZ. VTII, 148), TR. timbeiche (CL XXXVIII, 468). ET. lat. tendieüla. SG. ALRM SN I, K. 302,305,306,315; SN II, K. 560; ALR SN I, K. 20; II, K. 486; III, K. 742. tindechi Präs, -chesc V. intr. (1910 PĂSC.) (mit dem Tempel) spannen. lano, sora-mea, Ţasă, tindecheşte Şi mi le găteşte (PĂSC. LP. 183). ET. tindeche. tindeicä etc. siehe tindeche. tine siehe tu. tinechiä siehe tinichea. tinerâtic PL -raţiei S. n. (1834 DRĂGFI.) veralt.: Jungvieh N. De multe ori poate cineva rădica tamazlâc de frun te din tineretic, cumpărând văcuţe, mânzate sau gonitoare (DRĂGH. IC. 13). GR. tineretic. ET. zu tânăr, vgl. tineret 2. tinerel siehe tânăr. tineresc Adj. (1698 CANT.) jugendlich, Jugend- ... De tinereştile pofte fugi şi urmadză dreptatea, leagea, dragostea şi pacea {CANT. DIV. 90a). ET. tânăr. tinereşte Adv. (1823 BOBB II) jugendlich, nach Jugendart. ET. tânăr. tineret S. n. (1835 C. NGR.) 1. Jugend F. în aşa împoncişare de idei se aflau boierii bătrâni cu tineretul din „Divanul ad-hoc” al Moldovei (CL XVII, 114). Ce tineret stricat! Bătrânii se duc şi cu ei se duc şi obiceiurile sfinte (DEL. P. 273). Tot tineretul intră cu veselie (C. NGR. 30 de ani). Tineritul bărbătesc se scandaliza mult mai puţin decât cucoanele (L. NGR., CL 11,308). 2. Jungvieh N. Pârloagele şi imaşurile cele nouă sunt folositoare tineretului (ION. CAL. 92). GR. tinerii. ET. tânăr. tineretic siehe lineratic. tinereţe PI. tinereţi S. f. (16. Jh. CV2 37b; Apg 26, 4) Zeit des Jungseins: Jugend F. (Ggs. bătrâneţe). Păcatele tinereaţelor meale ... să nu-ţi aduci aminte (BIBLIA 1688 Ps 24, 7). Mi-au slujit mie multă vreame la line-reaţele lui (DRHA XIX, 176). Strânge (adună) la tinereţe ca să ai la bătiwreţe u. ä. spare in der Jugend, dann hast du das Nötige im Alter. - Vgl. a învăţa I. 4. Gre-şala mea cea de tinereaţe Să o uiţ (DOS. PS. V. 24, 21). Lucrurile ceale lumeşti a tinereaţii (MARG.2 lb). GR. -reâţă (MF I, 95). - PI. auch -reţe. ET. tânăr. SG. ALRM II/I, K. 203. tinerică siehe tânăr. tinerie S. f. (1800 BUDAI-DELEANU VII, 8 N.) selten: Jugend(zeit) F. Să-mi dai calul tău din tinerie (RC. IR. 168). ET. tânăr. tinerime S. f. (1703 GCD) 1. Gesamtheit der jungen Leute: Jugend F. Pe tinerime ...el însuşi o va învăţa catehismul acela (MAIOR SCRIERI 1,122). Iară ceaialaltă tinerime Juca şi cânta pe lângă lăută (BUDAI-DELEANU IX, 28). 2. Jugendzeit F. Hainele din tinerime Spune-i (mândruţei mele) să le-ncuie bine (PAMF. CDŢ. 199). ET. tânăr. tinerit siehe tinerel. tineriu Adj. (1800 BUDAI-DELEANU V, 17) jung. ET. tânăr. tinghilă PI. tinghile S. f. (1882 SLAVICI) TR. Klinge F. Apoi apucă cuţitul, ţinând cu dreapta plăselele, iar cu stânga apăsând asupra tinghilei (SLAV., CL XV, 440). 687 ^ggSgawc«gmBji.iuwi»» tingire GR. -ghilă (DLR). ET. zu dt. Klinge. tingire PL -giri S. f. (1657 AA ist. 11/10, 345) Kasserolle, SchmorpfanneF. Stoica, vizitiultătâni-meu, care avea mania de a fura tingirile din curţile boiereşti, pe unde părintele meu se ducea în vizită (GHICA 76). Aceste toate ... să se puie într-o tingire nouă spoită (LUP. MB. 73). Căpacul minciunii deasupra tingirii vicleşugului adăogând (CANT. IST. 191). Tingirea, şi-a găsit capacul (C. CAR., PR. DRAM. 244). GR. tengire (BIBLIA 1688 1 Sm 2, 16). Dim. -girică (Ş. INFL. I, 360), -ginită (LUP. MB. 74). ET. türk, tencere, wegen der Betonung mittelbar. SG. ALRMSN I, K. 269. ting-tang-tâng! Interj. (1893 DEL.) ahmt den Klang von Kuhglocken nach. în cireadă, unele vaci îşi mişcară clopotele, ting, tang, tâng (DEL. I. V. ş. V. 99). Vgl. ţingălău. ET. onomatopoet. tinichea PI. -chele S. f. (1761 Ş. INFL. I, 360) 1. Blech N. (Material; Stück davon). Toate (bisericile din Munţii Apuseni) sunt acoperite cu tinichea, sau şindrile văpsite (FR.-C. MOŢII 5). Vas, acoperiş de hmc/zenBlechgefäß, -dach. - Dcpreziativ: Orden M., Medaille F. (AL. OP. I, 985). 2. BlechgefäßN., -büchseF. Săteanul... bea (din doniţa cu apă) cu bărdacul, cu cana şi cu tinicheaua (MANOL. IG. ŢĂR. 294). Unturi, de trăsuri... în cutii de lemn şi tinechele (MON. OF. 1875, 2269). 3. MUNT, dünnes Brett N. Scoate pe an nooă mii tinichele (DOC. EC. 979). 4. MUNT. fam. verächtl. u. scherzh.: Habenichts, Bettler M. N-o să se zică că şi-a râs o tinichea ca tine de po-man agiu de o femeie ca mine (Ş. INFL. 1,361). Nu ştiu cât am putut să fumez din tinicheaua lui, dar ştiu că am rămas eu tinichea (LIT.; das Opfer eines Wucherers klagt) aus seiner Rauchtabaksbüchse. GR. vcralt. tenechea, bisw. tinechea. — Dim. -chelütä, PI. -lute. ET. türk, teneke. SG. ALR SN I, K. 181; IV, K. 1040, 1042. tinichigerie PI. -rii S. f. (1868 BARC.) 1. Klempnerei F. (Handwerk, Werkstatt, Laden). 2. Blechwaren (PL). ET. tinichigiu. tinichigiu PL -gii S. m. (1841 POEN. II, 671) Klempner M. GR. TR. tinicher. ET. türk, tenekeci. SG. ALRM SN I, K. 356; ALR SN II, K. 535. tinös Adj. (16. Jh. PS. H. 39, 3) I. Adj. LV. u. TR. kotig. O mlaştină tinoasă cu apă foarte amară şi sărată (NEC. COSTIN, LET.21,454). Ca cum am fi intrat peste nişte tinoasă piştelniţă şi glodoase tini (CANT. HR.2 139). Vara (va fi) friguroasă, tinoasă (CAL. 1733, GCR II, 26). - Fig. Şi să feace acea tinoasă fărăde tină (DOS. VS. Mart. 1; lb). -Daher bisw.: Dispreluindmulţimea, (virtutea) mândră fuge-n zbor De gloată si pământul tinos si-njositor (OLL. HOR. 181). II. S. n., PI. -nosuri Morast M. Cale multă nu mergea şi jugani se speria, în tinosuri că intra (TEOD. PP. 690). ET. tină. tintă PI. tinte S. f. (um 1670 ANON. CAR.) TR. BAN. MARAM. Tinte F. Zboară tu-n cănţălărie Şi ia tintă şi hârtie (FR.-C. MOŢII 224). GR. PL auch tînturi. ET. dt. Tinte. SG. ALR SN IV, K. 920. tio! Interj. (1857 AL. OP. I, 253) marsch! (zu Hunden, Rindern etc.). Răzvrătescu (alungat de câini ce hămăiesc): „ Tio, haită! Ţibă, tio ... !” (AL. OP. I, 725). GR. utiol, tiohl, tiohahâ (SBIERA POV. 260), ţio (RETEG. POV. III, 14). ET. onomatopoet. tioc siehe toc. tiohahâ! siehe tio! tiohăi Präs, -iese V. tr. (1864 AL.) MOLD. BUCOV. ugs. o vită etc. ein Rind etc. mit dem Rufe tiol scheuchen. (Ei) leagă de coada unui câne o ploscă şi toţi nuntaşii îl teohăiesc (SEV. NUNTA 315). GR. tiiihăi, -hoi, tiui (AL. OP. I, 918), tuhăi (CREANGĂ, CL XVII, 115), ţuhăi (CREANGĂ OP V, 135). ET. tio! tip (1698 CANT.) 1. S. m., PI. ţipi fam.: Kerl, Mensch, Mann M., Individuum N. - S. f. ţipă, tipesă. II. S. n., PI. tipuri 1. Modell N., Muster N., Art F. Aceaste ale lumii ţie pomenite pilde şi tipuri (CANT. DIV. 83a). 2. (charakteristische) Figur F. Astea sunt adevăratele caracteristice ale unui fanfaron, ale unui cioclovinaş, carejoacă pe marele prin provinţii. Astea, sunt tipurile care ne trebuie nouă (C. CAR., PR. DRAM. 271), ET. gr./lat. typus, frz. type. tipar PI. -pâre S. n. (um 1521 DERS) 1. LV. (Drucker-)Presse F. Din patiierşie datu-ne-au (patriarhul de Moscova) tipare (ca să tipărim această carte) (DOS., CCR 245). Nevoim a... isprăvi (cărţile), ca şi acealea în tipariu să să bată (MÄRG.1, GCR I, 688 290) zum Abdruck kommen. Această carte ... o am pus în tipariu cu ajutoriul bunului mieu stăpân ... Is. Hs. (CHEIA ÎNŢ. 1678, GCR I, 237). 2. vcralt.: Druckerei F. Şepte Taine a besericii, tipărite ... în tipariul cel domnesc în târg în Iaşi (Ş. TAINE, Titel). Scriitorii carii izvodesc puţini se află, iară tipariu nu este (MIR. COSTIN, LET.21, 345). Tipăritu-s-au în tipar prea luminatului domn Io Matthei Basarabă (PRAV. GOV. 1640, Titel). 3. (Buch-) Druck, Abdruck M. Viaţa, şi pildele ... lui Esop, prin acest tipariu mai îndreptate (ESOP 1812, GCR II, 207; Titel). Noroiul ... în care pocnea picioarele cailor şi lăsau tipar la fiecare pas (GHICA XVII) wo sie bei jedem Schritt einen Abdruck zurückließen. A da o carte la, veralt. în tipar ein Buch drucken lassen. Bun de tipar imprimatur. Scriitorii însemnaţi din toată Europa începură prin tipar a trezi opinia publică (BĂLC. 35). 4. Form F. zum Gießen, Ziegelmachen etc., Schablone F. der Maurer zum Ziehen von Gesimsen; Schnittmuster N. für Kleider etc. Şi le-au jacul pre dânsele în tipariu şi lefacu... viţel vărsat (BIBLIA 1688 Ex 32,4) er entwarf es mit einem Griffel und machte ein gegossenes Kalb. 5. fig.: Modell N., Typus M. Marele arhitect al Vicenţei a făcut teatrul acesta uriaş după tipariul teatrelor greceşti (IORGA AM. 136). (Cu cucoana Smaranda) s-a prăpădit un tipar de om ce n-o să se mai nască pe pământul ăsta păcătos (CL XVII, 358) ET. mgr. Tuitdpiov, lcsl. ţipară. SG. ALR SN II, K. 516; IV, K. 925; ALRN SN I, K. 329. tipârnă PL -päme S. f. (1642 ÎNV.) LV. Druckerei F. Tipăritu-s-au în tiparnea cea denlâi (1642 ÎNV.2 Illb). ET. lcsl. tiparm u. tipârnic (1652 ÎNDR.) LV. I. Adj. gedruckt. N-am vrut să scriu dăpre (pravilele) ceale tiparnice (ÎNDR., GCR 1,158). Nişte tră-laje moschiceşti tiparnice (NEC. COSTIN, LET.2 II, 93). II. S. m. (Buch)Drucker M. Au adus meşteri tiparnici şi de slove greceşti şi sloveneşti (AXINTE, LET.2 II, 162). Smeritul Dosothei, Mitropolitul Suceavei şi ti-parnicii (DOS. VS. Fevr. 28; 84a). Greşeala seau a scriitorilor mai de pre iarnă, seau a tipamicilor (CANT. HR.2 199). ET. lcsl. tipărind. tiparniţă PI. -pârniţe S. f. (1680 DOS.) LV. Druckerei F. Tipărită... în tiparniţa sfintei mitropolii în Iaşi (DOS. PS. SLAV. R., Titel). ET. zu tipar. tiparoâsă PI. -roase S. f. (1839 VAIL.) Tuberose F. (Polianthes tuberosa). Crini, rozetă, tiparoase (OD.-SL. 114). GR. chiparoasă (PANŢU). ET. mittelb. n. lat. tuberosa; chi- nach chiparos. tipăreâlă PL -reli S. f. (1884 JIP.) selten: Gedrucktes N. Noi mai mult ne întunicăm ... decât să ne vedem luminaţi cu năinolu dă tipăreâlă ce stă în mâna ... învăţătorilor (JIP. R. 283). ET. a tipări. tipări Präs, -resc V. tr. (1581/2 PO2 4; Vorwort) 1. drucken. Mă ustenii cât putui... de tipării aceste svinte cărţi (EV. INV. 1642, GCR I, 98). Izvodu slove-nescu (al Noului Testament) carele-i... e tipărit în ţara Moscului (NT 1648, Pred. Va). 2. einpressen, auf-, eindrüclcen. Cinstea aceaia careu o au tipărit D-zeu întru toate rodurile călrăpricina (părinţilor) (MAIOR, GCR II, 202) jene Ehrerbietung den Eltern gegenüber, die Gott allen Geschöpfen eingeprägt hat. Nici stâncile ceale de piatră au fost atunce humă sau tină în carile să poată tipări copitele cailor (CANT. HR.2 459). 3. (flach) zusammendrücken, pressen. Clădind în ele (în căpiţi)palele deopotrivă şi tipărindu-le bine (ION. CAL. 108). Răstoarnă orezul în calup, tipărindu-l bine spre a săface ca miezul depâne (DRĂGH. REŢ. 17). ET. tipar. SG. ALR SN IV, K. 1113; V, K. 1449; ALRM II/I, K. 100; MN 2172, 28. tipărie PL -rii S. f. (1703 GCD) LV. Druck M., Druckerei F. Faţa mi-o voi da La Turda la rumenele ... Buzele la tipărie, Ca mine să nu mai fie! (I.-B. 236). ET. a tipări. tipărire PL -riri S. f. (MS. 1821, GCR II, 234) Drucken, Verlegen N. Cu mult mai nainte de tipărirea Bibliei, au fost tipărite cărţi româneşti (MAIOR SCRIERI II, 226). ET. a tipări. tipărit (1581 CORESI OMIL. 3, TRS XVI, 563) 1. Adj. 1. gedruckt. Carte de rugăciuni ... tipărită (MICU, ŞA I, 58). ^ 2. ein-, aufgeprägt. îndată ce cuvântul păcii din gură vor da, în inimă pecetluit şi tipărit le va rămânea (CANT. IST. 206). 3. geformt. Ţărna tipărită din fire vopsită Cu alb şi cu galbăn (CANT. IST. 120). II. S. n. Drucken N., Druck M. ET. a tipări. SG. ALR SN IV, K. 925. tipăritor PL -tori S. m. (uni 1670 ANON. CAR.) veralt. 1. Bildner M. Cât (de) iscusită şi ascuţită mintea vărsătoriului şi tipăritoriului ar fi fost, florile şi frundzele ... arăta. (CANT. IST. 108; Beschreibung eines Gußstücks). 2. Buchdrucker M. ET. a tipări. 689 tipăritură tipăritură PL -turi S. f. (1825 B.) Druck M., Druckwerk N. Cele mai vechi tipărituri. în limba românească sunt de la mijlocul veacului XVI (PHILIPP. INTR. 48). ET. a tipări. tipic PI. -picuri S. n. (1564 CORESIMOLIT. 250a, TRS XVI, 559) 1. Typikon N., Ritualbuch der orthodoxen Kirche. în timpurile mai din urmă, tipicul sfinţitului Sava s-a înavuţit cu mai multe adăogiri de slujbe (GHEN. LIT. 44). Tipicul ist nou a ţării care îi zic constituţie (IANOV, CL V, 133; iron. über einen Geistlichen). 2. Anweisungen für die gottesdienstlichen Handlungen, im Gegensatz zum Text der Gebete in einem Kirchenbuch: Ritual N. Ist auch in den älteren Ausgaben, deren Text noch slavisch ist, mit Rücksicht auf den des Sla-vischen unkundigen Priester meist schon rumänisch. Leturghia SfântuluiIoan Hrisostomul, cu detailat tipic despre toate rânduielile serviciului divin arhieresc (MELH. CH. 311).-Daher: 3. Vorschrift, (vorgeschriebene) Regel, Formel F. La cărţi, ştiţi Dv. tipicul, se plăteşte „ după cum cartea vorbeşte” (IANOV, CL VII, 314; beim Kartenspiel). Se ţine de tipic er hält sich strikt an die Vorschrift. Episcopate-după tipicul celor germane (SLAV., CL V, 341) nach dem Muster der deutschen Bistümer. ET. ngr. τυπικόν, ksl. tipică tipicâle S. f. PI. (1877 GHEN.) Name der Gebete, die zwischen Sexte u. None gesungen werden. După aceasta cântăreţii sau corul cântă tipicalele (GHEN. LIT. 83). ET. ngr. (τά) τυπικά. tipicar (1683 DOS. LIT.2 55b) 1. Adj. formalistisch, kleinlich. Programele (şcolilor) sunt greşite şi mulţi dascăli tipicari (VLAH. GV. 61). II. S. m. 1. LV. Leiter eines Gottesdienstes, Vorsänger Μ. 2. Formalist, Kleinlichkeitskrämer M. ET. tipic. tipicui Präs, -iese V. intr. (1632 EUSTR. PRAV. 215) veralt.: vorschreiben. Preot să... svinţească (apa) cu molitvele cecde de botez... după cum tipicuiaste acolea (Ş. TAINE 9). ET. tipic. tipograf PI. -grafi S. m. (INSCHRIFT 1694) (Buch-)Drucker M. Anthim tipograful (1694, IORGA INSCR. 1,162). Numele dachilor cu greşeală s-au pus în locul catilor, având aceaste doaî numere oarecare asămănare, care au dat scriitorilor sau typograjilor lesnire a greşi (CANT. HR.2 200). ET. mgr. τυπογράφος. tipografie PI. -grafii S. f. (1648 NT) 1. Buchdruckerkunst F. 2. (Buch-) Druckerei F. Ne-ai adus meşteri streini de ne-au făcut tipograjie (NT 1648 Pred. lila). ET. mgr. τυπογραφία. tipos (1652 MURNU GR. 57) 1. S. n. LV. 1. Form, Figur F. Un trup, cându-l arde trăsnetul, chipid trupului stă, tiposul obrazului, faţa focului, iară puterea, ba (MĂRG.2 45b). 2. Vorbild N. Pre tine, „lume mare” te chiamă, pildă şi tipos a „lumii mici”, adecă a omului (CANT. DIV. 33a). II. S. m. veralt.: fauler Schlingel, faule Trine. Mama, săraca, se trudea ... s-o facă să puie trupu la tânjală; dar ai ce-i face tiposului? (RC. IR. 187). ET. ngr. τύπος; vgl. tip. tiposi Präs, -sesc V. tr. (MS. um 1650) LV. 1. formen, bilden. Pre Evva o au tiposit (D-zeu) femeaie den coasta lui Adam (MS. um 1650, GCRI, 145). 2. abbilden, -drucken, einprägen. ET. ngr. τυπώνω, Fut. -πώσω. tiposire PI. -siri S. f. (1652 ÎNDR.) LV. Bildung, Erschaffung F. Sufletul îmblă singur mai nainte de tiposirea trupului (ÎNDR. 590). ET. a tiposi. tiposit Adj. (1707 BRV I, 479) LV. eingeprägt, abgebildet. Chipul stăpânului Hs. cel tiposit în mahramă (MS. 18. Jh., REV. TOC. ΠΙ, 395). ET. a tiposi. tipsie PI. -sii S. f. (1508 DERS) 1. metallener flacher Teller M., Tablett Ν. Dă-mi cicea în tipsie capul lui loan Botezătoriul (BIBLIA 1688 Mt 14,8) gib mir her auf einer Schüssel das Haupt Johannes des Täufers. Vel cupar cu tipsia cea de argint stând înaintea domnului, pune vutcă în două pahare (GFIEORGACHI, LET.2 UI, 309). Nu cumva s-au prins (el) călră tine ca să-ţi aducă şi luna pe tipsie (AL., CL IV, 307) den Mond auf dem Präsentierbrett zu bringen. O, călcătoriule de leage şi ruşinate, cum puseşi capul slăvitului acestuia în tipsia din care mâneai tu bucate! (NEAGOE ÎNV.2 180a; nach Mt 14, 8). 2. (Schall-)Becken N. Bande militare însoţite cu lobe şi tipsii (FIL. CIOC. 70). 3. selten: Puffer M. în momentul când locomotiva îşi izbea tipsiile elastice de şirul de vagoane (VLAH. GV. 208). 4. gußeiserner dreifüßiger Tiegel (VICIU). GR. 16717. Jh. häufig, PP. bisw. tep-.-Dim. tipsioâră, tipsiiiţă. ET. türk, tepsi. SG. ALR SN IV, K. 1046, 1079. 690 tirănesc tipsier PI. -ieri S. m. (1742 IORGA S. D. VI, 260) veralt.: Plerstellcr von (Blech-) Tellern. ET. tipsie. tiptil Adv. (1710 NEC. COSTIN, LET.' I, App. 22) 1. veralt.: verkleidet. Neîndrăznind a să învârtejipă unde au venit, dă vreme ce începuse a-l sămui şi a să descoperi că el iaste... iarăşi tiptil luând în jos în Ţeara Moldovii, au tras (RADU GREC., CM Π, 220). Neştiind vezirul nemică, au admis împăratul un om al său din casă, teptil, de au venit în Moldova ... şi nu l-au priceput nime (NECULCE, LET.2 II, 292). Nu l-au cunoscut nime, venind teptil, învelit turceşte, ca ciohodarii (AMIRAS, LET.2 ΠΙ, 156). Un sultan odată care des tiptil umbla (PANN, Ş. INFL. 1,362). - Daher MUNT. a se îmbrăca tiptil sich verldeiden. împăraţii se îmbrăca tiptil şi se ducea să se plimbe (STĂNC., Ş. INFL. I, 362). îmbrăcat teptil, eram întivdus ca călugăr în odaia răposatului cuconul Tache (GHICA, CL XIV, 3). 2. leise und verstohlen (schleichend). Bătrânul urcă tiptil scările şi tiptil se apropie de uşă (SLAV., CL XV, 435). Şi vântul, răsfăţat copil, S-apropie liptil-tiptil De pe sub fagi (COŞBUC 64). La noapte vom pleca tiptil, tiptil... o să punem mâna pe el, vorba ceia, când îi va fi lumea mai dragă (GANE, CL VIII, 456). GR. veralt. teptil, diptil (DION., TEZ. II, 168). ET. türk, tebdil. tiptilât Adj. (1884 JIP.) veralt.: verkleidet. Regii... să cade să intre prin popor tiptilaţi or pe faţă (JIP. R. 7). ET. zu tiptil. tir1 Adv. (um 1670 ANON. CAR.) ugs. tir... tir wie ... so, in Sätzen wie: Tir mi-e baba Rada (Radea), tir mi-e Rada (Radea) baba (wofür auch: Ce mi-e baba Rada, ce mi-e Rada baba). Tirimi Ioana, tirimi Stana (BOC.) das ist Jacke wie Hose. Tir mi-e unul, tir mi-e altul wie der eine, so der andere (POL.) Tir şi unul, tir şi altul der eine wie der andere (CIH.). Tyer cu tine, tyer fără line ob mit dir oder ohne dich, das ist alles eins (TR., SEZ. VII, 184). Tir că beau, tir că nu beau, tot însetat sunt (PAMF. JOC. III, 95). Ţâr cu el, ţâr jară el (Z. IV, 229) ob mit ihm oder ohne ihn. GR. ’ Uri (ANON. CAR.), tyer (ŞEZ. 1. c.), ţâr (Z. 1. c.). ET. vgl. şerb. ter „uiid”. tir2 PI. tiruri S. n. (1868 ION. AGRIC. M. 590) Schießen N. ET. frz. tir. tiran PI. -râni S. m. (um 1599 DRFIB XVI/11, 486) I. S. m. Tyrann, Gewaltherrscher M. Acesta mearsă sângur cătrăi tiranii şi strigă cu îndrăznire pre Hs. adevărat D-dzeu (DOS. VS. Oct. 25; 86a). O, ticăloasă iubire de slavă! Tirana firii omeneşti! (CRITIL, GCR II, 152). II. Adj. grausam, hart, unbarmherzig. Om foarte crud şi tiran împotriva creştinilor (IOSAFAT 1764, GCR Π, 76). Se muncea (bărbatul) cu gândul cum a lui soţie Intr-atât. tirană asupră-i să fie (PANN, GCR II, 363; es war ihm hinterbracht worden, daß sie ihn töten wolle). Toată lumea mi-i tirană Că port la căciulă pană (PAMF. CDŢ. 147). GR. tiran (DOS. VS. 1. c.). ET. mgr. τύραννος. tiranic Adj. (INSCHRIFT 1683) 1. grausam, hart, unbarmherzig. însă D-zeu ... n-au lăsat tiranica pohtă (a) Mihnei a să săvârşi de tot (1683, IORGA INSCR. 1,194; Mihnea Vodă hatte ein Kloster teilweise zerstören lassen). 2. LM. tyrannisch. GR. (t) -nie äse. ET. ngr. τυραννικός. tiranie PI. -nii S. f. (1564 CORESI CAZ. I, 16a) 1. Tyrannei, Gewaltherrschaft F. De tirănia patimilor care împărăţesc întru mine izbăveşte ticălosul mieu suflet (PSALT. RÂMN. 142b; zu Gott). Nimic alt nu este care striineazăpre om de mila lui D-zeu ca tirănia mândriei (MĂRG.2 32b). 2. Grausamkeit, Unbarmherzigkeit F. Au dat căzacii ... cu săbiile înlr-însul şi l-au omorât cu mare tiranie (MIR. COSTIN, LET.2 1, 332). GR. LV. tirănie. ET. ngr. τυραννία. tiraniza Präs, -zez (1703 FN 148) 1. V. tr. tyrannisieren. Pre Vidră ...ca locul altuia să Hrănească şi lăcaşul dreptului Jară milă să răzsipască, au trimis-o (CANT. IST. 203). Fără dânsa (Jară bogăţie), orişicine pre pământ se Hrăneşte (PANN PV. Μ. II, 18). II. V. intr. tyrannisch herrschen, regieren. Norod care tirăneaşte să căzneaşte (FN 148). GR. veralt. Hrăni, tirănisi. ET. zu tiran, ngr. zu τυραννώ, frz. tyranniser. tirănesc Adj. (1703 FN 138) veralt. 1. grausam. (Boierii) viind Ja curte)ßrä grijă de primejdie, nice gândind de fapte Hrănească ca aceia (NEC. COSTIN, LET.21,447; Alexandru Lăpuşneanu läßt die Bojaren töten). 2. tyrannisch. Unde este sila Hrănească, nu să cearcă putinţa firească (CANT. IST. 78). ET. tiran. 691 tirăneşte tirăneşte Adv. (1683 DOS.) grausam, tyrannisch. (Romanii) tăia evrei orbeaşte, Necruţat si tirăneaşte (BARAC, GCRII, 238). Foca, precum tirăneaşte la împărăţie întrase, cişea tirăneşte au purtat-o 8 ani (CANT. HR.2 331). Tirăneşte, păgân este, fără nici o milă, ca nişte cruzi sorbitori de sânge, muierile si copiii lor îi omorăea (ANON. BR., CM II, 329). GR. (t) -niceşte (DOS. VS. Apr. 26; 99a). ET. zu tiran. tirăni siehe tiraniza. tireghie siehe tirighie. tiriac S. n. (1620 RIL 220) LV. Theriak M., altes opiumhaltiges Betäubungsmittel N. (in Form einer Latwerge). Să iei puţin tiriac şi să-l amesteci cu unt de migdală, cu care, ungându-te la muşcătură, îţi va trece (LUP. MB. 82). Eu, acela care am puteri de mac Ş-ameţesc simţirea ca un tiriac (PANN. PV. Μ. I, 101; die Weintraube spricht). GR. teriac, tereiac. ET. mittelb. gr. ύηριακή „Arznei gegen den Biß giftiger Tiere”, vgl. bulg. terijak, serb. russ. teriak, türk, tiryak. tiriachiu (1838 GOR. HAL. IV, 122) veralt. I. S. m., PI. -chii Opiumraucher M. Afionul cu care se îmbată teriachiii (RAL. SUV. 68). Daher: II. Adj. (wie von Opium) berauscht. Satana intră în sală tirichiu şi mormăind sudălmi (STĂM. M. 395). GR. tirichiu. ET. türk, tiryakî. tirighie S. f. (1794 IORGA S. D. VIII, 29) veralt.: Cremor Tartari, gereinigter Weinstein Μ. (CRĂIN.). GR. tireghie, terghie (POEN. II, 710), OLT. târbie. ET. ngr. τρυγία, -για. tirimi siehe tir'. tiriplic PI. -plicuri S. n. (1761 TARIF) veralt.: Baumwollgarn N. zum Stricken etc. Horbote de tiriplic (TARIF 1761, ARH. ROM. II, 255). Ciorapi de tiriplic (DOC. 1817, Ş. INFL. I, 362). GR. triplic (MAR. NAŞT. 260), tilipric (DR III, 380). ET. türk, lire „Baumwollzwim” u. iplik „Faden”, vgl. serb. tiriplik „Ladenzwirn”. tirişenie siehe tărăşenie. tirizie siehe terezie. tirtip siehe tertip. tirtir siehe lertel. tisă PI. tise S. f. (um 1563 DERS2) Eibe F. (Taxus baccata). Chedru şi tisă şi mirsină şi chiparos şi plop (BIBLIA 1688 Js 41,19). Câteva tise îndesate şi zade cu frunzişul ceţos (UR. BUC. 147). Lingură de tisă (UR. LEG. 36). ET. asl. tisă, -sa, serb. etc. tis, magy. tisza. tisau PI. -săuri S. n. (1620 MOXA) TR. Geldkatze F., -gurt, -beutel M. Deşertă un ticseu plin de galbeni pre o masă (MOXA, HC I, 380). (Mândra) te prinde de tinsău Şi te frage-n fâgădău (PP., MÂNDR. EU. 109). GR. tiusău, ticseu, tixeu; PI. auch tisâuă. ET. magy. tiiszo. tist S. (1698 IORGA D. B. II, 91) veralt. TR. Offizier M. (Comandirul ruşilor) au poruncit tuturor tisturilor în grab să se gătească de război (DION., TEZ. II, 218). Am fost tist de vardişli la Ploieşti (CARAGIALE, CL XIX, 103). De-arfi puşca de hămei, Regimentu de femei Şi tisturi de pătrânjei (I.-B. 299). GR. PI. tişti u. tisturi. ET. magy. tiszt. tistaş Adj. (1797 TEMPEA, ŞA I, 212) TR. sauber, rein, unvermischt. GR. tistăş. ET. magy. tiszta. SG. ALR SN I, K. 238. tistie PI. -tii S. f. (1780 IORGA ARCG 58) veralt. TR. (hohes) Amt N. ET. tist. tistimel siehe testemel. tit siehe titlu. titilă PL -tile S. f. (1906 UR.) 1. (Berg-)Kuppe F. (Muntele) ia forma... unei căpăţâni de zahăr, pe a cărei,, Utilă” se pare că piciorul omenesc nu poate călca. (UR. BUC. 37). Se aflarăpe o „ titilă” ierbată{UR. BUC. 270). 2. Schädel M. (SCRIBAN). ET. unbek. titilic etc. siehe tilincă. titiligä siehe tilinca. titirez PI. -rezi S. m. (um 1670 ANON. CAR.) 1. (Mühl-)Klapper F. 2. Kreisel M. (Spielzeug). Daher: 3. fam.: Zwerg, Knirps M. (Dacă trece cineva peste copilul nebotezat) copilul... nu creşte şi rămâne titirez ori ghebos (MAR. NAŞT. 337). GR. PI. n. -reze (POL.) u. -rezuri (PAMF. IND. 11). ET. erinnert an it. frottola, ngr. xpeiou/lag „Kreisel”. SG. ALRSN I,K. 172. titlu PI. titluri S. n. (1632 EUSTR. PRAV. 417) Titel M. : 1. Über-, Aufschrift. Psalomul lui David, nescris deasupra lui titlu de la evrei (DOS. PS. V. 1). 692 tivi în titul scrisorii s-au numit Attila, fiiul lui Mundizic (CANT. HR. 287). 2. mit besonderer Überschrift versehener Abschnitt. Al doilea tom ... cu deosebite tituluri a domnilor de Moldova şi a domnilor munteneşti (CANT. HR. 50). Titla 1 a neuralelor (ÎNDR. 99). 3. Bezeichnung des Ranges, Standes. Banii în Ţara Muntenească... tot acel vechi titul de ban îşi ţin (CANT. HR. 468). Acestu Atila craiu se scria în tituluş într-acesta chip (MIR. COSTIN, LET.21,29). Dându-i (lui Bonaparte) tituluş de împărat al Frânţi ei (DION., TEZ. II, 212). I-au dat şi tit de domnie (NECULCE, LET.1 11,337). GR. LM. u. DOS. 1. c. titlu; LV. tituluş (CANT. IST. 13), titiulüs (NEC. COSTIN, LET.2 1,385), tiutiuluş (MS. 17. Jh., GCR 1,189), titluş (NECULCE, LET.2 II, 392), titihiş (RADU GREC., CM II, 188), titeluş (DIR); TR. veralt. S. f. titulă, PI. titule; (t) tîtlă, PI. title (INDR. 1. c.); ferner titul (CANT. HR.), tit (CANT. HR. 287, NECULCE 1. c.). ET. mittelb. lat. tituluş; -luş nach magy. Aussprache; zu titlu, -tlă vgl. asl. titlo, -tla. titlui Präs, -iese V. tr. (1722 CANT.) veralt.: betiteln. în vechile manuscripte, epoda aceasta ... este titluită: „în contra unui inimic” (OLL. HOR. 362). Această istorie... (pe care am tituluit-o Ţiganiada) (B UDAI-DELEANU Epistolie). GR. tituli (CANT. HR. 131), titului (HMST. 133), titula. ET. titlu. titluire PI. -iri S. f. (1722 CANT.) veralt.: Betiteln N. GR. (t) titulire (CANT. HR.2 889). ET. a titlui. titluit Adj. (um 1812 ŞINCAI HR. III, 383) veralt.: betitelt, ge-, benannt.. GR. tituluit, litulat. ET. a titlui. titor siehe ctitor. titul etc. siehe titlu etc. titular Adj. (um 1820 ZIL. DOM. 73) Titular-. - Auch substantiv. ET. frz. titulaire, auch mittelbar. titulatură PI. -turi S. f. (1800 BUDAI-DELEANU) Titulatur F. Nu este a să mira că Florescul zice străinului „jupâne ”, căci pe acele vremi această titulătură să da numa. la boieri, nu ca în zioa de astăzi la fieştecare (BUDAI-DELEANU III, 67 N.). GR. veralt. titulătură. ET. frz. titulature, dt. Titulatur. tit vă etc. siehe tidvă. etc. tiucu! Interj. (1892 MAR.) Lockruf für Geflügel. Tiucu, tiucu, pui de raţă, Vină la bădiţa-n braţe (PP. MAR. NAŞT. 436). GR. liugu (ŞEZ. TII, 190). ET. onomatopoet. SG. ALR SN II, K. 365. tiui siehe tiohăi. tiusău siehe tisăii. tiutiün etc. siehe tutun etc. tiv PI. tivuri S. n. (1868 BARC.) Saum M. Brodăria. îngustă care servă numai de tiv sau feston (MON. OF. 1875, 2283). ET. unbek. SG. ALR SN IV, K. 1175, 1206. tiva! Interj. (1881 CREANGĂ) husch!, rasch!, fort!, in Sätzen wie: Ghibirdicul, când a văzut, pe balaur, o rupe de fugă, - şi fugea mereu, tiva prin pădure, până ce ajunge la un paraclis părăsit (BOGD. POV. 90). Nemaiauzind nici o foşnitură de păpuşoi. ... am ţâşnit odată cu ţărna-n cap şi tiva la mama acasă (CREANGĂ, CL XfV, 367; der Erzähler hatte sich eingegraben) ich rannte querfeldein. (Ursul) cuprindepe femeie cu labele de dinainte în braţe, se râdică în două picioare şi tiva băiete cu dânsa în fundul pădurii (BOGD. POV. 98) läuft mit ihr geradewegs in den Wald. (Omul) umflă pe Bordea sub suman şi tiva băiete, de-i scăpăra călcâiele (SEV. POV. 58; der angebliche Popanz war ein Topf voll Geld). ET. unbek. tivatürä siehe tevatură. tiveâlă PI. -veli S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Säumen N. 2. Saum M. GR. veralt. tivalä. ET. a tivi. SG. ALR SN IV, K. 1206. tiveână S. f. (um 1600, HC I, 305) LV. Fetzen, Lappen N. ET. ngr. rfjßevva. tivgä siehe tidvă. tivi Präs, -vesc V. tr. (um 1670 ANON. CAR.) 1. einfassen, säumen. La glezne (cioarecii) sunt chiviţi cu puişori de arniciu roşu (FR.-C. MOŢII 132). 2. umranden. Cârlionţa blonzi, fini, cari îi tivesc (Elizei) ca o umbră ceafa rotundă (VLAH. IC. 57/8) die ihren Nacken umkränzen. Linia ferată tiveşte drept, ca un chenar regulat, marginea apei (VLAFI. RP. 4). GR. chi-. ET. tiv. SG. ALR SN IV, K. 1206. 693 tivilichie tivilichic PI. -chii S. f. (1753 PAPAHAGI C. L.) veralt.: Mieder N. O tivilichie de beiacosä hlänitä cu cacom (DOC. 1804, Ş. INFL. 1,363). Ţărancele poartă o scurteicăjară mâniei numită tevelechie (FOT1NO, Ş. INFL. 1,363). (Leliţa Stăncuţa) aşterne rochiţa, Pune capăt televechia, M-acopere cu gheorghia (PĂSC. LP. 294). GR. tevelechie (FOTINO1. c.), tilivechie (PTB.), tiv lieh ie (PANN, CIFL; Metrumzwang), televechie (PĂSC. 1. c.). ET. tivilichiu. tivilichiu Adj. (1790 IORGA S. D. VIII, 84) 1. veralt.: unvorsichtig, unbedacht. 2. MUNT, fam.: sorglos, fröhlich, wohlgemut. Luai drumul prin Piteşti şi Caracal ... şi cu ajutorul re-chizitiei ajunsei teafăr si tivilichiu la Turnu-Măg-urele (CL XVII, 3). ET. tiirlc. tevekkeli. SG. ALRSN V,K. 1296. tivit Adj. (1581/2 PO2 273; Ex 28, 32) (ein)gesâumt. De pre barbă mearge pre veşminte, Păină-n poale pre unde-s tivite (DOS. PS. V. 132, 8). Batiste, cearşafuri tivite gesäumte Taschentücher, Bettlaken. ET. a tivi. tivitură PI. -türi S. f. (16. Jh. PS. H. 132, 2) 1. Saum M. Moaşele ... taie tivitură de la poalele cămeşii în care a născut nepoata (MAR. NAŞT. 281). 2. Saumnaht F. ET. a tivi. SG. ALR SN IV, K. 1206. tivlichie siehe tivilichie. tixeu siehe tisău. tixi siehe ticsi. tiz PI. tizi S. m. (1632 DRIIB XXIII, 530) Namensvetter, -bruder M. - S. f. tiză Namensschwester F. Cozma, tizul tău iaste de la Ierusalim (DOS. VS. Dech. 4; 192b). Unde este Grigorie al doilea bo-goslov... ? Unde este celălalt, tizul lui? (MĂRG.2188b; Gregor von Nyssa). Această văcuită (Athanasia), pomenită tiza fară-morţâi (DOS. VS. Apr. 18; 87b). Tiz.fărlat, a cărora fiinţă neamului alta, iară numele unul (CANT. IST. 13).’ ET. asl. Uzi. tizic S. n. (1832 DOC. EC. I, 510) veralt.: trockener, harter Mist, dient auch als Brennmaterial. Pe vatră ardea un foc înăbuşit de tizic (SAD. PS. 38). GR. tezic, tezec. ET. türk, tezele. SG. ALR SN IV, K. 1073. toacă PI. toace S. f. (1637 PRODAN URBARTT1,616) 1. Stundentrommcl F. aus Metall oder (meist) Holz, worauf in der orthod. Kirche beim Rezitieren von Psalmen mit einem oder zwei Schlegeln rhythmisch geschlagen wird, um verschiedene Gottesdienste anzukündigen. Şi îndată... lovi în toaca itrosului (DOS. VS. Sept. 11; 14b). Toacele de pe la biserici sunt mai toate de paltin (PAMF. PL. 130) fast alle Stundentrommeln der Kirchen sind aus Ahomholz. Pe la toacă um die Vesperzeit. Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp; toaca răsună mai tare, Clopotul vechi împle cu glasul lui sara (EMIN. 0.1,231).- Auch als Pausenzeichen: A bătut toaca de fier. Lucrătorii de la „Banca Naţională”se odihnesc (DEL. I. V. ş. V. 113; auf einer Baustelle). Până la vremea toacăi de vecern ie (UR. LEG. 160). Intr-o după toacă din luna lui mai (UR. LEG. 166) an einem Spätnachmittag. Când ajunse, sora lui... era uscată ca toaca (SEV. POV. 43) sie war ... völlig abgemagert. Amândoi bătrânii dară ortul popei, rămâind în mina lor casa toacă şi o sărăcie lucie (ISP. LEG.2 286) leer und verlassen. Poporul crede că este o toacă în cer, după care cântă cocoşii (H. IV, 68). Popa cel dobă de carte, care ştie şi toaca în cer (UR. LEG. 284) der hochgelehrte, allwissende Pfarrer. Ucigă-1-toaca eine der Bezeichnungen für den Teufel. 2. Pegasus M. (Sternbild). Toaca sfinţeşte seara pe la Vinerea mare (MAR. SĂRB. 1,109; am 14. Okt., Fest der Hl. Paraschiva). GR. Gen./Dat. toâcei, toacăi, -chii. PI. auch toci. - Dim. tochiţă (UR. LEG. 98; 153). ET. postverbal von a toca; auch alb. toke. SG. ALR SN I, K. 47; III, K. 765; V, K. 1381; ALR II/I, K. 84; MN 2810, 110; ALRM SN I, K. 215. Toâder siehe Teodor. toăie PI. toiS. f. (1868 BARC.) MOLD. BUCOV. TR. Eisenhut M. (Aconitum). ET. vgl. ukr. toja. toâipă PI. toâipe S. f. (1872 BARONZI 126) Küfer-, Breitbeil N. der Zimmerleute, mit breiterem Blatt als eine Axt u. geradem Stiel. Cutitoaie, beschii mari, barde, toaipe, linguri de dat borte la roate (LIT.; Verzeichnis von Zimmerwerkzeugen). ET. unbek. toaletă PL -lete S. f. (1825 MUM. C. 125) Toilette F. Cu toaleta ei dezorganizată, cu părul vâlvoi ... cu faţa roşie (EMIN. PL. 84). - Fig. Bunul oraş începu a-şi schimba toaleta şi, zău! ne pare rău, căci e slut (C.’nGR. OP. I, 48) ’ ET. frz. toilette. toâipă PI. toâipe S. f. (1856 SBIERA) BUCOV. Haufen M. Iată că vede omul o loalpă de oameni înaintea sa alergând şi stingând (SBIERA POV. 234). ET. vgl. ukr. talpa. 694 toartă toamnă PI. toamne S. f. (1593 DIR) Herbst M. Grâu de toamnă Herbstweizen. In toamna anului 1985 im Herbst des Jahres 1985. De toamnă au trimes (nemţii) la Craiova ...o samă de oaste călane (AMIRAS, LET.2 III, 123). Vgl. boboc 1. Fiind acest boiar ispravnic asupra lucrului într-acea vară până în toamnă (RADU GREC., CM II, 32). Să nu fie vară zădufoasă, Nici iarnă cu ger, nici toamnă rece, Ci lot primăvară măngăioasă (BUDAI-DELEANUIX, 109). - Toamna (jedesmal) im Herbst; la toamnă kommenden Herbst; astă toamnă vergangenen Herbst; până la toamnă bis zum Herbst; spre toamnă zu Herbstbeginn; pe (în) toamnă im Herbst; de cu toamnă, LV. de toamnă noch im Herbst. ET. lat. aut minus (Genus, wie in iarnă, nach primăvară, vară); zur Ansetzung eines *autümnium (PUŞC. EW. 1743) liegt für das Rum. keine Veranlassung vor. SG. ALR SN III, K. 643. toană1 PI. toane S. f. (1673 DOS.) 1. Anfall M. Luluţa-i bolnavă... are toane de nebunie (AL. OP. 1,506). Stelian dă să-l sărute, Graur se fereşte; altă toană de râs (VLAH. DAN II, 69). Un vânt cu toane repezi, le zvărle-n obraz (copiilor) pozderia de stropi (VLAH. NUV. 112) in schnellen Stößen. Daher: 2. Launenanfall M., Laune F. Purtarea grosolană a familiei mă supără; dar n-aveam încotro, trebuia să le sufăr toanele (UR. BUC. 76). Ponoslu ne-agiunge când le vine toană Pizmaşilor noştri de ne iau în goană (DOS. PS. V. 43,45) die Launen unserer Neider. Sau cine să-m vie cu grea toană, Pănă la Edom să mă ia-n goană? (DOS. PS. V. 107, 37). Vântului îi veni toana să ti-agă o raită prin capitala noastră (SAD. CR. 167). în toane bune, rele guter, schlechter Laune, gut-, schlechtgelaunt. (Omul) găsi pe D-zeu ... în Ioanele cele bune şi-l ascultă (ISP. LEG.1 I, 102). Cu toane launisch, launenhaft: Grigorie Vodă... era cu toane ... cam grabnic la mânie; dară apoi curând se întorcea (NECULCE, LET.2 Π, 373). S-o iubeşti... Când ea-i rece şi cu toane ca şi luna lui april? (EMIN. O. I, 157). Om cu răgulă ... om cu nărav rău sau, cum zic moldovenii, om cu toane (BUDAI-DELEANU Π, 26N.). 3. fam. ugs. o toană eine Weile. După ce mai plânse şi se mai tângui o toană, se hotărî să iasă la lume (ISP. LEG.2136; der Einsiedler, bei dem er gelebt hatte, war gestorben). Buimăcit, speriat, bâjbâit o toană cu mâinile pe pereţi până să găsesc uşa (VLAH. IC. 52). împăratul, după ce mai trage o toană de plâns ... îi îngroapă cu cinste (pefiii săi) (RC. IR. 158) nachdem er eine Weile geweint hatte. ET. schwerlich zuprov. katal. tona, frz. tonne „Tonne”. // PHILIPPIDE 61: a tuna; CIH: serb. tonja; CIORANESCU 8717: ngr. τόνος. toană2 PI. toâne S. f. (1885 TEOD. PP. 95) 1. fischreiche Stelle in Gewässern. 2. ins Eis gehauenes Loch: Wuhne, Wake F. (D. T.). ET. vgl. ukr. tonja. SG. ALR SN III, K. 676. toâpsec S. n. (1705 CANT.) Gift N. Supt unghea degetului mai vrăjmaş toapsec decât supt dintele viperii stă (CANT. IST. 68). Fig.: Cine înghite zăharul vicleşugului, acela horeşte toapsăcul sufletului (CANT. IST. 101). GR. toapsăc. ET. lat. toxîcum. toarce (16. Jh. PS. H. 9, 4) I. V. tr. spinnen. Toate muierile cărora le-au părut cu cugetul lor întru înţelepciune au tors părul de capre (BIBLIA 1688 Ex 35, 24). Fata moşneagului nu se încurca, ci torcea câte-un ciur plin de fuse (CREANGĂ0 234). Acasă te-i întoarce Când pe strat inul s-a toarce (PP., GCRII, 320; Hochzeitslied: zur Braut). Fig.: Apoihie cum ursitorile hirul Vieţii torcând (BUDAI-DELEANU XI, 97). Se toarce-n gându-mi firul duioaselor poveşti (EMIN. 0.1,107). Nu i-a tors maică-sape limbă er ist nicht auf den Mund, aufs Maul gefallen. N-am tors pe el ich kann ihn entbehren, er ist mir nicht ans Herz gewachsen. Domnu ’ căpitan, care-şi toarce somnul de după prânz (BASS. VULT. 125) der sein Nachmittagsschläfchen hält. II. V. intr. (von Katzen) schnurren. Când şedeau casnicii la lucru iarna ... cotoiul sta lângă dânşii şi torcea (ISP. LEG.2 285). (Zmeii) zăresc la colacul fântânei pe Ghibirdic tolongit cu burta-n sus şi torcând pe nas, de se auzea cale de o poştă (BOGD. POV. 87). III. a se toarce LV. wenden, zurückgehen. GR. Präs. torc, torci, toârce, toârcem, toârceţi, torc; Konj. să toârcă; Imp. toârce!; Perf. torsëi; Part. tors; Ger. torcând. ET. lat. törqueo, -ere, viat. -ère; vgl. it. torcere, frz. tordre etc. SG. ALR SN II, K. 439. toarcere PI. toarceri S. f. (1823 BOBB II) Spinnen N. ET. a toarce. toartă PI. toarte S. f. (1508 DERS) 1. Henkel M. După ce se naşte copilul, să se treacă prin torţile unei căldări de aramă (MAR. NAŞT. 104). Baba scoate din pălămida lăzii un ulcior aş cu două torţi şi-l pune la foc (ŞEZ. I, 250). In der Volksmythologie haben Himmel u. Erde Henkel: Bobul... crescu de se anină de toarta cerului (BOGD. POV. 136). Ce eu l-am întăritu-l (pământul) de toarte, De-am aşedzat năroadele toate (DOS. PS. V. 74,9). Vă duceţi în gura vântului Să vă loviţi de toarta pământului (AL. PP. 10; Bespr.). 695 tobâş 2. MUNT. TR. Ohrring M. Cu toarte ca nişte belciuge de argint în urechi (DEL. S. 65; von italienischen Fischern). I se pătrunde (copilului) urechea pe care se naşte, apoi i se pune tortiţă (ION. SUP. 8). 3. (Eiscn-)Ring M., ringartige Kerbe F. um das Ende jedes der beiden Plölzer des Dreschflegels, dient zur Befestigung der Riemen (ICR. V, 147). 4. fam. la toartă im höchsten Grad, äußerst. Pe de o parte, (faci) opoziţie la toartă, pe de altă parte, (ai) teşcherea la buzunar (CARAGIALE T. 1,189) wütende Opposition. Prieten la toartă cu boierul Ienache Văcar eseu (UR. LEG. 362) Busenfreund. GR. PI. auch torţi. - Dim. tortiţă, PI. -tiţe. ET. lat. torlus, -a, Part. von torquere „krümmen”. SG. ALRMII/I, IC. 92,400; MN 2157,24; 3809,121; ALR SN I, K. 51; II, K. 409; IV, K. 949,1201; ALRM SN I, K. 39; III, K. 1019. tobâş PI. -bâşi S. m. (1701 IORGA S. D. V, 371) veralt.: Trommler M. Neamţu ... Porunceşte la dobaş Să bată doba de marş (I.-B. 305). GR. dobaş, BAN. TR. dubaş, toboş, doboş. ET. tobă. SG. ALR SN IV, K. 963; ALRM SN II, K. 778. tobă PI. tobe S. f. (1654 NEAGOE) 1. Trommel F. Şi iarăşi să cade domnului să aibă la masa. sa multe feluri de tobe şi de vioare şi de surle de veselie (NEAGOE ÎNV.2 146b). A bate toba die Tromnel schlagen, rühren, trommeln; fig.: etw. ausposaunen, an die große Glocke hängen. (Doctorul) fluierând un marş polonez, bătea toba cu degetele pe o căldare de aramă (DEMETR. NUV. 36) trommelte mit den Fingern auf einer ICupferkanne. Părcălabul ... au poruncit să dea în dobe şi în trâmbiţe semn de război (NEC. COSTIN, LET.11, App. 91). Bate toba (degeaba baţi toba) la urechea surdului tauben Ohren predigen. A vinde averea cuiva, pc. cu toba jds. Vermögen austrommcln, öffentlich versteigern. A-şi face burta (a se face) tobă sich (den Leib) vollpfropfen, -stopfen, -schlagen. Păcală ... îşi mână la câmp viţeaua ca să pască prin islaz... până-nspre seară, Când, cu ea sătulă tobă, s-a întors acasă iară (DULFU PĂC. 231) vollgefressen. A face cuiva spinarea lobă, a face pc. lobă (de bătăi) jdm. den Buckel vollschlagen. E tobă de carte er ist hochgelehrt, belesen. întins lobă straff gespannt. O pătură... cenuşie, întinsă tobă, îl îmbracă (patul) frumos (BASS. VULT. 36) 2. (Kartenfarbe) Schellen (PL), Karo N. O carte de tobă eine Schellenkarte; fantele de tobă der Schellenbubc. Cel ce rădică de dobă capătă de la fiecare jucător cu buvna la palmă (MAR. ÎNM. 198) wer Schellen aufhebt. 3. Schwartenmagen M., -wurst F. Ca mezeluri, car-taboşi, tobă şi parizer (BASS. VULT. 269). GR. dobă (MUŞTE, LET.1 III, 19), doâbă (NEC. COSTIN, LET.2 II, 50), dubă. SG. ALR Π/I, K. 211; ALR SN I, K. 83; IV, K. 962, 1013, 1125; ALRM SN I, IC. 62; II, K. 777, ALRM I/I, K. 60; I/Π, K. 314, 320; Μ, K. 121, 122. toblă PI. toble S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Brett N. ET. unbelc. SG. ALR Μ, K. 267; ALRM II/I, K. 359; ALR SN II, IC. 474; III, K. 852; IV, IC. 1034. toboşar PI. -sari S. m. (1513 SMIM VI, 388) Trommler M. GR. MOLD, doboşer, TR. dobâş, tobâş. ET. zu tobă; vgl. magy. dobos. SG. ALR SN IV, K. 963. toc1 PI. tocuri S. n. (DOC. 1588) 1. Futteral, Etui N., Hülle F. S-au furat de la episcopie documentele de proprietate pe târgul Huşii, care erau toate pecetluite într-un toc (MELH. CH. 301). 25 talgere cu doauă tocure de-arame (DOC. 1588, DIR 163). Toc de gresie, de cute Wetzsteinbüchse (der Mäher). Toc de perină (FR -C. MOŢII 10) Kissenbezug. El ... tocul minciunilor, silţa amăgealii, cursa vicleşugului (CANT. IST. 177). 2. (de uşă, de fereastră) (Tür-, Fenster-)Stock M. Aceste încăperi... răspundeau toate în horă prin nişte uşi cu tocuri de piatră (ODOB. D. CFI. 26). 3. Federhalter M. Copiii... goneau ...la şcoală din curtea bisericii ...să înveţe ...a scrie pe platcă şi hei!, mai târziu, a învârti tocul chiar pe hârtie, ca nişte logofeţi (DEL. S. 217) auf der Schiefertafel zu schreiben, und später sogar den Federhalter auf dem Papier zu schwingen, GR. MOLD. TR. BAN. teoc, tioc. PI. LV. tocure. ET. magy. serb. tok. SG. ALR SN I, K. 88; Π, K. 307,423,493; m, K. 660, 729; IV, K. 921, 1047; V, K. 1288; ALR fl/I, K. 288, 289. toc2 PI. tocuri S. n. (1857 POL.) (Schuh-)Absatz M. Patru cizme fără pinteni şi aproape fără toc (BASS. VULT. 37). Un ofiţer de roşiori... îşi ciocni tocurile (VLAH. DAN I, 60) schlug die Absätze zusammen. GR. Dim. toculiţ. ET. vgl. it. tacco „Absatz”, sp. taco „Pflock”, ngr. τάκος „Klotz”, it. taccone, sp. tacon, ngr. τακούνι ,Absatz”; das o scheint auf slav. Vermittlung zu deuten. toc3! Interj. (1852 STĂM. W. 682) ahmt Klopfgeräusche nach. Numai toacă şi iar toacă ... N-ai nici când închide ochii, Căci te cheamă: toc, toc, toc! (SPER. AN. 1892 I, 191; Klage des Mönchs 696 tocător über die Stundentrommel). Dracul a început să boncăne cu ciocanele în locălie: toc-lico-toc, toc-tico-toc (RC. IR. 153). Toc, loc, toc - în poartă la rai (VLAH. IC. 49; ein Bote des Himmels kehrt zurück). ET. onomatopoet. toca (1643 VARL. CAZ.2 II, 66b) 1. V. tr. 1. (o bucată de) carne etc. Fleisch etc. mit dem Küchen-, Wiegemesser fein zerteilen: hacken, haschieren, zerkleinern. Dupre ce (creierii de oaie) să vor răci, să-i toci mărunt (MS. 1749, GCR II, 44). - Daher: 2. fig. bani etc. Geld etc. verputzen, -prassen, -schwenden. S-a îndrăgit cu vătaful lui de curte şi-i toacă starea (bărba tului) fără mustrare de cuget (FIL. CIOC. 226). Risipitori, tocându-şi averile cu petrecerile (FR.-C. MOŢII 34). începe să le vânză (oile), Astăzi una. bani a face, Mâine alta ca s-o toace (PANN PV. M. 11,33). ‘ 3. fam. pc. jdm. das Geld abnehmen, jdn. ausplündem. Te bagă-n cârciumă... şi nu te slăbieşte ... din vorbă şi dân linguşală... pân ’ nu te bea şi nu te toacă (JIP. OP. 77). 4. fam. pc. în cap etc. jdm. einen mächtigen Schlag auf den Kopf etc. geben, versetzen. Şi aşa-l toca cu ciocanu-în frunte, Cât îl porniră lacreme crunte (BUDAI-DELEANU XII, 88). îmi vine să-l toc în cap, să-l omor (RETEG. POV. IV, 25). C-o scurtătură... drept în cap l-a tocat (DULFU PĂC. 33). 5. pc. jdm. mit Reden zusetzen, auf jdn. einreden. Tot mă toacă maica mea Că mi-i ibovnicul rău (PAMF. CDŢ. 147). Vgl. II. 3. II. V. intr. 1. (die Stundentrommel) schlagen, erschallen lassen, im weit. Sinn: läuten. Când loca (Noe) seara ... (dobitoacele) venia toate şi aştepta vreamea când ...va băga ... în corabie (MĂRG.2 45a). Scoţându-l (poporul) din găuri cu muzica la sărbători, cum scoţi ariciu din ghem tocându-ipe vătrai (JIP. R. 209) wie man einen Igel dazu bringt, sich aufzurollen, indem man auf den Schürhaken schlägt. Daher: a toca cuiva pe vătrai jdn. aufrütteln (Z. V, 654). Vă duceţi în ... pustietate, Unde popa nu toacă, Unde fata nu joacă (AI.. PP. 10; Bespr.). Şi când toaca-n cer loca, Ea prin tabără îmbla (AL. PP. 23). A toca de vecernie zur Vesper läuten. Toacă es läutet. Vgl. babă 1. 2. (von Störchen) klappern. Cocostârcii, înfipţi într-un picior, Dau gâtul peste aripi, tocând din ciocul lor (AL., CL II, 82). 3. fam., andauernd in lästiger Weise reden: schwatzen. Limba cea neînvăţată numai ce umblă tocând, că n-are bunătăţi dinlăuntru (NEAGOE ÎNV.2106b). Ei, toacă dar, pân ’ ţi s-a duce gura la urechi, eu mă culc (NAD. NUV. I, 180). (Crâşmarul îi) tot spune şi-i tot toacă (ţăranului) Pe femeie, de copii, Că-i cunoaşte pân' la unul (SPER. AN. 1892,1, 93). GR. Präs, loc, toci, toâcă, locăm, tocaţi, toâcă, Konj. să toace; selten tochez. ET. gemeinroman. Schallwort, vgl. it. toccare, sard. lokkare, sp. lcatal. port. tocar, frz. toucher etc., z. T. auch od. nur „berühren”, zunächst wohl „anschlagen”. SG. ALR SN IV, K. 1108; ALRM SN III, K. 919. tocană PI. tocane S. f. (1634 PRODAN URBARI11, 357) 1. Ragout, Frikassee N. 2. MARAM. BAN. TR. Maisbrei M. De-arfi puşca de tocană, Bucuros aş ji cătană (I.-B. 299). GR. PI. auch tocanuri, tocani. - Dim. tocăniţă. ET. zu a loca. SG. ALR SN IV, K. 1095, 1111, 1113, 1114; V, K. 1501. tocat (MS. 1749) 1. Adj. 1. gehackt. O ceapă tocată mărunţel (MS. 1749, GCR II, 42). 2. fam. tocat la cap behämmert, beklopft. Mirele ... era acuma şi cam tocat la cap (SBIERA POV. 21) angetrunken. 3. gezählt. Cu toate că (Lache) avea 20 de ani tocaţi, totuşi avea o natură stângace şi fricoasă (DEMETR. NUV. 7) geschlagene, volle 20 Jahre. II. S. n. Schlagen N. der Stundentrommel, im weit. Sinn: Läuten N. ET. a toca. tocălie PL -ii S. f. (1825 MUM. C. 149) 1. Klapper F. (durch den Wind bewegt und als Vogelscheuche benutzt). Voi sunteţi tocălii De spăriatpăsări în vii (PP. SEV. NUNTA 94). 2. Stundentrommel F. Dracul a început să boncăne cu ciocanele în tocălie: toc-tico-toc, toc-tico-toc (RC. IR. 153). ET. zu a toca. tocăni Präs, -nesc V. intr. (1800 BUDAI-DELEANU I, 90) hämmern, pochen, vom Storch: klappern. Sandu... auzi tocănind în uşă de credeai c-o năvălit turcii ori tătarii (RADUL. RUST. II, 205). GR. Präs, auch tâcăn. ET. a toca; zur Bildung vgl. a bocăni. tocător (1840 POEN. I, 789) 1. Adj. klopfend. II. 1. s. m. Hackmesser N. 2. S. n. Hackbrett N. 3. S. f. tocătoâre a) Fleischwolf M. - b) Häckselmaschine F. ET. a toca. SG. ALR SN IV, K. 1034; ALRM SN I, K. 383; II, K. 853. 697 tocătură tocătură PI. -türi S. f. (1839 VAIL.) 1. Hackfleisch, MettN. Un tiwidafir umplut cu tocătură rumenă de pecie şi de muşchi (DEL. S. 182). 2. Häcksel N. ET. a toca. toceală PI. -ccli S. f. (1805 CRIŞAN 283) 1. Abschleifen, Abwetzen N. 2. im Schülcrargot: Pauken, Büffeln N. ET. a toci. tochi etc. siehe topi etc. toci Präs, tocesc (1570 CORESI) L LV. tr. 1. (ab)schleifen, abstumpfen, stumpf machen. L-oi înfunda ... la mănăstire cât nu ş-a toci limba şi condeiul (AL., CL VII, 375; cler Minister von einem oppositionellen Journalisten). în cruce te răstignişi... jară de moarte tocişi oamenilor... slava ta (CORESI LIT. 3b). 2. (durch langen Gebrauch) abwetzen, -treten, -nutzen, -streifen. A loci hainele die Kleider abtragen. 3. absolut, im Schülerargot: pauken, büffeln. II. a se toci I. stumpf werden, sich abschleifen. 2. sich abnutzen. Dinţii nu i-au căzut (lui Moş Pintilie), dar s-au tocit toţi până în gingii (VLAH. GV. 187). Băţul ce-l avea fiecare (din feciori) de 3 stânjeni când au plecat de-acasă să tocisă de să jacusă numai ca de un cot (CĂT. POV. I, 88; sie waren lange gewandert). Scândurile s-au tocit până într-atâta, încât au rămas numai talpele pe care se aşază duşumeaua (ISP., CL XVEI, 199; von einem alten Schulgebäude). ET. vgl. serb. lociti, bulg. tocam, russ. foa7/„(ab)schlei-fen”. tocilar PI. -lari S. m. (1841 POEN. II, 533) 1. (Messer-)Schleifer M. 2. im Schülerargot: Büffler M. ET. tocilă. SG. ALR SN II, K. 509. tocilă PI. -cile S. f. (um 1670 ANON. CAR.) (scheibenförmiger) Schleifstein M., Schleifmühle F.; vgl. cute. A da la tocilă (POEN. II, 533) schleifen. Plec spre bâlci după tocilă (AL. PP. 265) ich gehe auf den Markt, um einen Schleifstein zu kaufen. ET. vgl. bulg. russ. tocilo. tocit Adj. (um 1560 BRATU, SCL XXV, 155) 1. abgestumpft, stumpf. Cântăreţii înaripaţi (ai dumbrăvii) ce cu glasul lor ... îţi schimbă parcă sufletul tocit, într-unul cu totul neatins, neprihănit (BOGD. VECHI 54). 2. abgetragen, -gewetzt, -genutzt, -getreten. O pereche de cărţi de joc vechi şi tocite peste măsură (TEL. SCH. 61). îmbrăcat subţire, numai într-un biet pardesiu tocit (TEL. SCH. 29) mit abgewetzten, abgestoßenen Rändern. ET. a toci. SG. ALRSNI,K. 151. tocitoare PI. -tori S. f. (1561 CORESI) veralt.: großer Bottich M. O vie sădi un om şi o îngrădi cu gard şi săpă tocitoare (CORESI TE4 96a; Mk 12, 1). Strugurii mustiţi îi puneau în tocitori mari de lemn (OD.-SL. 190). ET. zu asl. toäti „fließen lassen”, tocilo „Kelter”. SG. ALR II/I, MN 3919, 145; ALRM II/I, K. 397. tocma siehe tocmai. tocmac (1839 VAIL.) I. S. n., PI. -mace großer Holzhammer der Polsterer. II. tocmăgel S. m., PI. -gei MOLD. Keulen-, Hirschschwamm, Hahnenkamm, Ziegenbart M. (Clavaria). GR. tog-, -mag. - PI. auch -mäeuri (VAIL.). ET. türk, tokmak; vgl. BOGREA 255. SG. ALR SN IV, K. 1076; ALRM SN III, K. 882. toemägi S. m. PI. (1805 CRIŞAN 283) MOLD. TR. (hausgemachte) Nudeln (PL). Bucatele obicinuite (la comândare) sunt: zeama cu tocmagi, plachie, sarmale şi carne cu perje (CL IX, 154). Andere aus Teig hergestellte Einlagen sind fidea, macaroane, steluţe, frecăţei, cuşcuş. GR. -maji (B.), tog- (SĂGH. VOC. 72), tomnagi (VICIU), -maci (POL.). ET. türk, tutmaq (DLR). SG. ALR SN IV, K. 1076; ALRM SN IR, K. 882,885. tocmai Adv. (1551/3 ES 46a; Mt 13, 40) 1. LV. (cu c., bisw. unui lucru einer Sache) gleich. D-zeu ...dă oamenilor toate bunătăţile lui tuturor tocma (MARG.2138a). Celor mici şi slabi atocma să ne punem neputând, cu jiganiile mai mari şi mai tari de luptă ne-am apucat? (CANT. IST. 286) da wir uns nicht einmal mit den Kleinen und Schwachen vergleichen. Aceşti de apoi un ceas lucrară şi i-ai făcut tocma cu noi (BIBLIA 1688 Mt 20, 12). Cu cei din momânturi de-a tocma m-orface (pizmaşii) (DOS. PS. V. 27, 5). N-am să aduc alt dar mai vrednic ... marelui împărat şi întocma cu apostolii Constantinjară numai cap plecai (ANTIM DID. 59). De să va afla ... să fie luat unul mai mic pământ şi mai prost, atunce ... să-i mai dea şi de într-alt pământ, să fie tocma (ÎNDR. 290). Măgar iul... împărţi vânatul şi făcu 3 părţi tocma (MS. 18. Jli., GCR1,353) drei gleiche Teile. Gâlceava lungă atocma ieste cu boala hronică (CANT. IST. 24). Ceasul în carile dzua cu noaptea sunt de-a. tocma (CANT. IST. 10). - Daher noch jetzt întocmai genau übereinstimmend, in Fällen wie: (Această istorie) este föcutä... întocmai după coprinsul mai sus arătatuluiproimion 698 tocmeală (MS. 1782, GCR II, 126). Pentru copie întocmai (cu originalul) fur gleichlautende Abschrift. 2. (în)tocmai ca ... ebenso, gerade, genau wie ... Cela ce va da niscare lucruri de carele vor trebui celuia ce va să facă vreo greşală, acela se va pedepsi tocma ca şi cela ce au föcut greş ala (ÎNDR. 33). Neavând ficiori din trupul lui, au luat pe un copil mic şi... îl ţinea şi-l hrănea întocma ca pe un ficior a lor (MS. 1784, GCR II, 135). Trei sfere de mătasă Tocmai ca braţul de groasă (AL. BAL. II, 59, Novac şi Corbul). Mergea pe valurile mărei ... întocmai ca pe uscat (EMIN. PL 14) er wandelte auf den Wellen des Meeres wie auf dem Land. De vei vrea să trăieşti după legile lui D-zeu ... toate lucrurile îţi vor veni tocma precum vei tu (MĂRG.2 la) dann wird es dir nach Wunsch ergehen. 3. tocmai pe tocmai gleich auf gleich, sich ausgleichend, ganz, genau so. Vine tocmai pe tocmai es hebt sich auf, gleicht sich aus. Ce aţi föcut cu tătarii, ţigane? „Ia, ce să facem? Nici ei (n-au biruit), nici noi! Tocmai pe tocmai, românico: de ei a murit unul şi de la noi a rămas unul” (FUND. BASME 1870,138; die Zigeuner hatten mit den Tataren gekämpft) wir sind quitt. Plăteşte ca popa, tocma pe tocma (PANN, CL V, 380) er zahlt anständig. Doamne, ca să pot îndeplini porunca ta tocmai pe tocmai, să-mi dai la mână... carte scrisă (ISP., CL XVII, 158) um deinen Befehl genauestens ausführen zu können. Vgl. ähnliche Wendungen im Roman, (quitte ä quitte, tanto tanto) u. Ngr. (ioia ioia). 4. eben, gerade, just. Tocmai acum a pleca t er ist gerade eben fortgegangen. Aţi venit tocmai bine Sie kommen gerade recht. Cum de te-ai păcătuit Să te-apuci de plugärit Tocma-n zi de sărbătoare ... ? (AL. PP. 169) ausgerechnet an einem Feiertag. Rumeiorii obrăjori Sunt tocmai ca doi bujori (I.-B. 136). (Cuibul) Mi l-am mutat Tocma-n vârful munţilor (I.-B. 204). Spre bună norocire, trimisese la dânsul tocma întru acea vreme Petru cel Marepre un doftor grec (CANT. SCRIS. 7). Pre neşte nemilostivi ca aceia D-zeu-i bagă tocma-n munca cea de vecie (ÎNV.2 1642 11a). El o goni (scroafa) tocma 4 mile, până osteni (MOXA, HC I, 354). Asediaţii de la Plevna nu se nelinişteau tocmai-tocmai de bombardările ruşilor, căci deobşte ghiuleaua îşi greşa ţelul (CL XVII, 6) ließen sich ... nicht eben sehr beunruhigen. Vgl. eu B. 4. 5. (zeitlich) erst, in Fällen wie: Dintele minţii la muiere tocmai după moarte iese (Sprw.). Muscalii cam greoi au ajuns tocmai târziu, când noi ne băteam de un ceas cu turcii (GHICA 19). 6. LV. tocmai şi, şi tocmai sogar. Să se priveghe (ei) rugându-se, tocma şi până duminecă dimineaţă (PRAV. GOV., GCR I, 89). Nu numai oamenii, ce şi tocma îngerii sunt cuprinşi de spaimă (VARL. CAZ.21, 94b). De am răbda şi mii de morţi şi tocma şi matca jocului (MĂRG.2 44a). 7. ne, nu tocmai (geschweige) denn. Lui în cap nu i-au venit aceasta, ne tocmai să ji zis cătră ţigan vrodată (SBIERA POV. 76). Lui Sucnă-murgă nici păr din cap nu i-au adus vântulpe-aice, nu tocmai săfie şi el singur (SBIERA POV. 92) geschweige denn, daß er selbst da wäre. 8. adjektivisch: eben. In vremea aceia sta Isus la un loc tocma (CORESI TE4 126a; Llc 6, 17; ksl. râvne; gr. πεδινού). GR. In Bdtg. 1. tocma, atocma, de-a tocma, întocma, sonst LV. u. ugs. tocma (bisw. întocma), TR. bes. tog-mai, ugs. -ma, TR. OLT. ugs. auch tomna, bisw. loma, turna (ŞEZ. IV, 195), înt-. ET. asl. lukămo, -ma; -i nach numai, nb. numa. SG. ALR SN IV, K. 980; V,IC. 1344,1352,1425,1483, 1490; VI, K. 1664; ALRM II/I, K. 311; SNΙΠ, K. 1173, 1205; ALR II/I, MN 4165, 54. tocmăgel siehe tocmac. tocmeală PI. -meii S. f. (1453 DERS) 1. LV. Ordnung, Regel F. Au căutat a dare dos ostile luiMihai Vodă, însă nu de tot în râsipă, ce cu tocmeală (MIR. COSTIN, LET.21,257). îndată au început (Paz-vand)... a aşeza tunurile cu tocmeală bună pe zidurile cetăţii (DION., TEZ. II, 187). Ce locmală să hie la o oaste ce era ca un roiförä matcă (MIR. COSTIN, LET.1 1. 329). Vgl. ţară 1. 2. LV. Einrichtung, Herstellung, Bildung, Schöpfung F. (Acel meşter) au föcut chip cetăţii Cameniţei, de ceară, cu toate tocmelile ei dinlăuntru şi din afară (NECULCE, LET.2 II, 198) ein detailliertes Modell der Festung. Voiu râgâi ascunsele de în tocmeala (ksl. otüslozenip) lumiei (CORESI TE4 28b; Mt 13, 35) seit Erschaffung der Welt. Veniţi, blagosloviţii tatălui mieu, de dobândiţi cealea ce-s gătite voauo, împărăţiia ceriului, încă din tocmeala lumiei (CORESI PRAV. 12a, TRS XVI, 229). 3. LV. Anordnung, Verordnung, Bestimmung, Verfügung, Vorschrift, (vorgeschriebene) Regel F. Nu-ţ fie greu a te pocăi, ... că aşea iaste locmala de la D-dzău datăsvinţilor apostoli şiprea-cuvioşilorpărinţi (MOLIT. 1689, GCR 1,284). Omulu creştinii iaste acela omu cine în Is. creade şi viază cumu sântu tocmealele (COD. STU., HC II, 99). De această tocmeală Jară milă şi jară leage auzind acel milosârd Sava (MS. 18. Jh., GCR I, 354; der Kaiser hatte verfügt, daß die Lebenden für die Toten Kopfsteuer zahlen sollten). Botezul să să facă cu apă şi cu foc, ase cum iaste tocmala (MS. 1675, GCR 1,218). Făcând ţara sfat pre tocmala, au rădicat pre Alexandru, fratele lui Albreht, la crăie (URECHE, LET.21,176) nach Landesbrauch. De vor veni la mănăstire de vor lua tocmeala călugărească, aceia săjie slobozi dentru toate (PRAV. MOLD. 105). 699 tocmelnic 4. LV. Regel, Periode F. der Frau. Muierea, mai nainte până nu se va curaţi de tocmeala ce-i este, prescuri să nu facă (PRAV. MOLD. 116; Z. VI, 344). Oarece miliare va întră în bisearică şi acolo i se va vedea tocmeala ei si de ... va ieşi, păcate n-are (PRAV. GOV. 108b). 5. LV. Übereinstimmung, Einigkeit, Eintracht F., netocmeală Nichtübereinstimmung F., Zwiespalt M. Pentru izvodul amânduror cronicarilor leşeşti şi de tocmeala lor despre Despot Vodă (URECPIE, LET.2 1,213) hinsichtlich ihrer Abmachung. Nu este niceodată nice o tocmală între D-dzău şi între Satana (VARL. CAZ.21,228a). Mare netocmeală înde potriva caselor şi firilor (MIR. COSTIN, LET.21,321) es bestand eine große Diskrepanz zwischen den Familien und den Charakteren (der Ehegatten). Viind Zigmond, au zis cătră toţi să fie într-o tocmală (NEC. COSTIN, LET.1 I, App. 117) sie sollten einig sein. Aceste sămănături de netocmeală şi de neiubire între acei trei au aruncat Zigmond (NEC. COSTIN, LET.11, App. 116) die Samen der Zwietracht. Vgl. auch netocmeală. 6. Übereinkommen N., Vereinbarung, Abmachung F. Deaca am văzut de a lor bunăvoie tocmală şi plată deplin, facutu-i-am de la noi această mărturie (MS. 1591, GCR I, 38; Kaufvertrag) ihre freiwillige Vereinbarung. Iară cazacii de tocmeală nu s-au ţinut, ce l-au jecuit de tot (AMIRAS, LET.2 m, 108). Acest însă-l roagă şi face tocmeală Că-i dă ce va cere pentru osteneală (PANN PV. M. I, 129) er kommt mit ihm überein. Ştefan Vodă... s-au împăcat cu craiul leşesc şi mare tocmeală au legat (URECHE, LET.21, 175) sie schlossen ein festes Bündnis. Şi după ce-l răfuia bine (Ivan pe drăcuşor), îi da drumul, cu tocmeală să nu mai vie pe acolo altădată (CREANGĂ, CL XII, 25) unter der Bedingung. 7. Handeln, Feilschen N. Ai noştri... îi îmbrăţişară (pe străini), târguind mai mult de la dânşii decât de la pământeni, şi încă fără tocmeală (ISP., CL XVI, 355). La fiecare botez, căsătorie sau înmormântare era o adevărată tocmeală înfrepreot şipoporenii săi (XEN. BR. 149) bei jeder Taufe, Hochzeit u. Beerdigung gab es ein wahres Gefeilsche. - Vgl. a intra 1. GR. togmeală, tom- (ŢIPLEA), MOLD, tocmcdă. -PI. veralt. tocmele. ET. a tocmi. SG. ALR SN IV, K. 1199. tocmelnic PI. -melnici S. m. (1594 DERS) ehern.: Beauftragter M. - Adjektiv.: Megiiasii tocmelnici ai Borcei... să caute şi să adevereze ... păntru locul den Muscel, să-l împartă (DRHB XXII, 285). ET. tocmeală. tocmi Präs, -mese (16. Jh. CV) I. V. tr. 1. veralt.: in Ordnung bringen, ordnen, regeln. După ce a luat domnia Ioan Vodă, a început a-şi tocmi trebile la Poartă (EN. COGĂLN., LET.2 III, 234). Vasile Vodă... au trimis de la sine boieri la sultanul ... şi au tocmit lucrul cu sultanul cu daruri (MIR. COSTIN, LET.21,320). Să trimită oşti împotriva leşilor ... ca să tocmeascăgreşala sa la împărăţie cu slujba aceasta (AMIRAS, LET.2 III, 111) um seinen Fehler wieder gut zu machen. Unde va fi vreun cuvânt greşit, cu Uneşte tocmiţi (MS. 1632, GCR 1,79) wo ein Wort falsch ist, da verbessert, berichtigt ruhig. întâi dă-mi voie să tocmesc cele ce sunt în casa mea (EV. 1894 Llc 9, 61) erlaube mir, daß ich mein Haus in Ordnung bringe, bestelle. De nu va şti neştine să-ş tocmască casa sa, dară beseareca lui D-dzău cum o va putea tocmi? (MS. 17. Jh., GCR 1,47). Cu buclele ei negre se joacă un vânt uşor; cu mâna ageră le tocmeşte ea iară (BODN., CL IV, 18). Sângele-napoi să i-l puneţi, inima-napoi să-i tocmiţi (TEOD. PP. 387; Bespr.: zu den bösen Geistern, die dem Kranken das Herz ausgewechselt hatten). A tocmi o masă einem Tisch, der wackelt, einen Span od. Keil unterlegen. Spez.: a) oastea (de război) etc. das Heer etc. ordnen, (in Schlachtordnung) aufstellen. Craiul încă tocmise şvezii sista supuşi la locurile ce tocmise (AXINTE, LET.1 II, 164). Neamţul Gaudi... au tocmit puştile spre siimeni şi au început a dare din puşti în siimeni (MIR. COSTIN, LET.11, 328). - b) ausbessern, reparieren, wiederherstellen. (Isus) văzu lacov a lui Zevedeiu şi Ioan fratele lui, şi aceia în corabie locmindu-şi mreaja (CORESI TE4 69a; Mk 1, 19). Unde glonţurile ziua spărgeau, iară ei noaptea tocmeau cu pământ (NEC. COSTIN, LET.21,393). S-au făcut multe biserici, altele din nou, altele s-au tocmit (EN. COGĂLN,, LET.2 DI, 249) andere wurden restauriert. (Fierarul) foi şi oteli, Plugu-ndată mi-l tocmi (PP., GCR II, 335; der Pflug war zerbrochen). Hotinul să nu-l tocmească turcii, niciodată nici altă cetate să nu facă în Moldova turcii (NECULCE, LET.2 II, 262). Cum să tocmeşte untul stricat (DRĂGH. IC. 17) wie verdorbene Butter wieder eßbar gemacht wird. PP.: a-şi tocmi inima sich aufmuntem, -heitern: Să beau cu cine-oiputea, Să-mi mai tocmesc inima! (PAMF. CDŢ. 261). - c) beschwichtigen, beruhigen. Noi văm tocmi el (CORESI TE4 66b; Mt 28, 14). Şi tocmi cărtularul gloata (CV2 6a; Apg 19, 35). 2. LV. u. PP. einrichten, herstellen, bilden, schaffen. Sărbătorile sunt tocmite cum în ele săgrijim de slujba lu D-zeu şi de grija sufletului (CORESI MOLIT., GCR I, 24). Darurile lui D-zeu cele nevăzute carile sunt tocmite şi date de la Domnul nostru Is. Hr. (Ş. TAINE 6). Inţelepţiia şiputerniciia lui D-zeu aşăzând şi tocmind fiinţele (LIT. 1702, GCR I, 343). 4 stihii din care să tocmeşte trupul omului (MS. 1654, GCR I, 166). A treia zi... tocmi (D-zeu) iazereleşi izvoarăle şi văile şi munţii (MOXA, HC I, 345). 700 tocmitură 3. anordnen, bestimmen, verfügen. (Copilul) ... neavând unde fugi, întră într-o bute seacă de să ascunsă, că aşa tocmi D-zeu (MS. 1654, GCR I, 171) so hatte es Gott bestimmt. Craiul au fosta sfătuit ori să-i tocmască pre amăndoi la domnie, ori să puie pre Roman Vodă cu tărie (MS. 17. Jh., GCR 1,191) man riet dem König ... die beiden als Regenten zu bestimmen. Să vă rugaţi pentru (mene) lui Hs. D-zeu, ca să nu mă tocmească pre mene supt păcatele mele în cel loc în tunecat, ce ca să mă tocmească unde iaste lumina şi viiala cea de veciie (MS. 1669, GCR 1,185) daß er... meinen Platz bestimme, anweisc. 4. dingen, mieten. Aseamenea... omului căsătoriu carele ieşi dins-demineaţă să tocmească lucrători la vila lui (BIBLIA 1688 Mt 20, 1). Am tocmit dăscăli învăţaţi şi le-am dat această carte de o au scos ... pre limba noastră (CHEIA ÎNŢ., GCR I, 237) ich warb ... an. Epoca în care directorul îşi tocmeşte actorii (I. NGR., CL V, 337) die Zeit, für welche der Direktor seine Schauspieler engagiert. Ajungând... într-un sat, el tocmi o căruţă care îl duse la Ridicata (I. NGR., CL VE, 56). II. a se tocmi 1. LV cu c. mit etw. übereinstimmen. Mulţi mărturisia spre el strâmbii şi nu să tocmiia mărturiile (BIBLIA 1688 Mk 14, 56). Agiulând şi putearea. cea dumnezeiască, cum se vra tocmi voia lui D-zeu cu a oamenilor, aşa i-au cuprins pre turci o negură cât nu se vedea unul cu altul (URECHE, LET.1 1,126) als ob der Wille Gottes mit dem der Menschen übereingestimmt hätte. Din capetele stâlpilor, zid de marmure în sus să rădica, cât cu înălţimea sclipului să atocma (CANT. IST. 106). 2. cu cn. mit jdm. Übereinkommen, vereinbaren, abmachen, sich verständigen. De sä vor tocmi doi plugari să schimbe neşte pământuri (CARTE ROM. 1646, GCR I, 120). Să strică vânzarea şi cumpărăloarea: când să vor tocmi vânzătoriul şi cumpărătoriul să o strice (COD. CARAGEA2 36). Noi am socotit cu direptul şi am dzâs Ruscăi Căldăruşoaie să să tocmască cu călugării (DOC. 1620, GCR I, 62). Se duseră, la un argintar şi se tocmiră să îmbrace pe ogar în argint (ISP., GCR II, 355). Neputându-se tocmi îmbepărţile în pimluri... au legat pace între dinşii până la o vreme (NEC. COSTIN, LET.21, 393). Cu anevoie se tocmesc doi domni într-o ţară (MIR. COSTIN, LET.2 1, 338) schwer vertragen sich zwei Herrscher in einem Land. 3. sich verdingen. Când le tocmeşti, cere să-ţi dea plată bună (PANN PV. M. 1,121; die Bäuerin zum Mann). 4. (um den Preis) handeln, feilschen. Nu te-ai tocmit într-un dinar cu mine? (BIBLIA 1688 Mt 20, 13). Te tocmeşte duşmăneşte şi plăteşte omeneşte (PANN, CL V, 380). 5. sich vorbereiten. Pepelea... scoţându-şifluierul, au început să se tocmească la zis (SBIERA POV. 10) P. begann, sich zum Spiel zu rüsten. Văzând aceasta leşii, ei s-au tocmit de războiu (URECPIE, LET.21, 148). Vgl. a întocmi. GR. tog-, lomni, in Bdtg. II. 1. atocma (CANT.). ET. asl. tükü miti. SG. ALR II/I, K. 219, 253; ALRM SN III, K. 924, 1117, 1125, 1128; ALR SN II, K. 398; V, K. 1317, 1337, 1342. tocmire PI. -miri S. f. (um 1560 BRATU, SLLF II, 317) 1. veralt.: Schöpfung F. 2. Werk, Schaffen N. Diplaşul cu a lui tocmire Schimbă a tuturor fire (PP., MAR. NUNTA 508) der Spielmann verwandelt mit seinem Spiel aller (Zuhörer) Wesen. 3. veralt.: Anordnung F., Regeln (PL). 4. veralt.: Gliederung F. Precum atoemirea mădularelor la frumseaţea. trupului, aş ea atocmirea sfaturilor la podoaba înţelepciunii slujeaşte (CANT. IST. 234). Vgl. întocmire. GR. veralt. atocmire. ET. a tocmi. tocmit (16. Jh. PS. H.) 1. Adj. 1. geordnet, gegliedert. Altăceva nu să înţălegea, fără numai chiote netocmite... iară vreun glas tocmit nicicum şi precum a unui organ de muzică toate coardele deodată lovindu-să, o răzsunare oarecarea dau, însă vreo melodie tocmită şi după pravilele muzicăi alcătuită nicicum nu să aude (CANT. IST. 22). Şi va lămăia Aaron pre dânsul tămâie tocmită mărunt (BIBLIA 1688 Ex 30, 7). 2. veralt.: ordentlich, ordnungsliebend. Şi se miră acel om de aceale cuvinte ale ei, înţeleapte şi tocmite şi a slobozi den laţ (NEAGOE ÎNV.2 83b). Prea înţelept era (Alexie) şi tocmii la toate lucrurile şi la faptele lui (MS. 18. Jh.’, GCR II, 68). II. 1. S. n. veralt.: Wiederherstellen N. 2. S. f. veralt. tocmită Schöpfung F. (PS. H. 93, 9). GR. tomit, tomnit. ET. a tocmi. SG. ALR SN VI, K. 1746. tocmitörPl. -tori S. m. (16. Jh. CV2 80a; 1 Petr4,10) LV. 1. V eranstalter, Organisator, Leiter M. Cu porunca lui eşti pus păstor lu şi tocmitor faptelor lui (NEAGOE ÎNV.2 5b). 2. Schöpfer, Hersteller M. - Adjektiv.: Amuţirea din lipsa organelor de voroavă locmiloare (CANT. IST. 32) Sprechorgane. ET. a tocmi. tocmitură PI. -turi S. f. (1645 HERODOT 480) veralt.: Beschaffenheit F. ET. a tocmi. 701 todorusäle todorusälc S. f. PL (1885 H. XVIII, 312) TR. BAN. Volksfeiertag am vierten Mittwoch nach Ostern. Dafür MOLD, sfr edelul Rusaliilor, MUNT. slrat de Rusalii. GR. todorosale{MAR. SĂRB. 1,327 flg.), tudorusalii, iudorosale, tudoruie. ET. zu Teodor u. Rusalii. SG. ALRM II/I, K. 270; ALRII/I, MN 2838, 112. total V. intr. (1885 NĂD.) (durch Schlamm etc.) patschen. în sfârşit pomi, toföind prin glod (NĂD. NUV. I, 36). Moş Toader lofăia. pe lângă sacaua-i cu apă (NĂD. NUV. II, 233). GR. Präs, tofăiesc, tofai. ET. onomatopoet. togă PI. toge S. f. (1823 BOBB) Toga F. ET. n. lat. toga. tögma etc. siehe tocmai etc. tohoârcă PI. -hoârce S. f. (1885 H. I, 62) (langer, bis zur Erde reichender) Schalpelz M. der Hirten etc. Un mocan zdravăn, îmbrăcat c-o tohoârcă miţoasă, lungă de-i ajungea până în călcâie (SAD. CR. 83). ET. unbek. SG. ALR SN IV, K. 1185; ALRM SN III, K. 1006. toi Präs, -iese (1683 DOS.) veralt. I. V. ti', (laut) schelten. (Sfântul) săfeace ca focul asupra lor ... şi-i toiia, dzâcând: „a ce le seriei voi aceastea?” (DOS. VS. Oct. 16; 69a). IT. V. intr. lärmen, zanken (IS., CL XX, 1019; BUD; ŢIPLEA). ET. wahrsch. zu toi. SG. ALR SN V, IC. 1414. toi PI. toiuri S. n. (1654 NEAGOE ÎNV.2173b) 1. MOLD. TR. a) Lärm M., Getümmel N. (von lärmenden u. sich lebhaft durcheinander bewegenden Menschen). Nuntaşii miresei, făcând un toi îngrozitor, le ies înainte (mirelui şi alor săi) cu zicălăii (MAR. NUNTA 486). - b) Zank M., Geschrei N. Şi-n toiul lor slrăngându-săhorbăpregiur dânşii (DOS. VS. Oct. 20; 75a; zwei Männer zankten sich). Că-n războiul nostru stăm jără de frică, De toi de năvală nu gândim nemică (DOS. PS. V. 67,92). De-ar începe iarăşi toiul, Ah, de-acum de-ar fi războiul! (COŞBUC 131; ein heimgekehrter Krieger spricht). - c) Schlachtgetümmel, Kampfgewühl N. O, D-dzău sfinte, tu mă scoate, De pohoi de ape, toi de gloate (DOS. PS. V. 68, 2). Gligoraş Ivanenco polcovnicul, fiind om viteaz, şi cu alţi rohmisiri s-au luptat câtva şi au ieşit din toiul tătarilor (NEC. COSTIN, LET.2’lI, 103). 2. Höhe-, Glanz-, Mittelpunkt M., Mitte F., in Fällen wie: In toiul iernii mitten im Winter, im tiefsten Winter; în toiul verii mitten im Sommer, im heißesten Sommer, während der Hundstage. Când era soarele-n toi (TEOD. PP. 439) als die Sonne am heißesten brannte. Legumele sunt chiar atunci (în octombrie) în toiul lor (OD.-SL. 32) in der vollsten Reife. în vara anului 1829, războiul era în toiul lui (CL XIX, 464) tobte der Krieg am heftigsten. Tocmai în toiul rugăciunei, unde se coborî un călugăr din turnul bisericii, apucă pe băiat... de supţiori, îl răpeşte din mijlocul lor si se înaltă cu dânsul în sus (ISP. LEG.2 99). ET. gegen türk, toy „Gelage, Schmaus” sprechen Alter u. Bdtg. // kuman. toy. SG ALR SN HI, K. 718, 782; ALRM SN II, K. 522, 610. toiäg PI. -iege S. n. (16. Jli. PS. SCH. 22, 4) Stab M. des Wanderers, Greises, Würdenträgers. Nemică să luaţi în cale, nece toiag, necepungă (CORESI TE4 135a; Lk 9, 3). De crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag? (EMIN. O. I, 147; Sultan Bajasid zum Fürsten Mircea). Nu se va lua de la Iuda toiagul crăiesc (PO2 174; Gn 49,10) den Stab des Herrschers. Paşte-veipre dânşii cu toiag de fier (BIBLIA 1688 Ps 2, 9). - Fig. toiagid bătrâneţii Stütze F. des Alters. Mihai al meu mă turbură ... Mihai pe care mi-l socoteam toiag bătrăneţelor (RĂDUL. RUST. II, 9). Toiagul dreptăţii (BIBLIA 1688 Ps 44, 8). GR. tuiag (DOS. VS. Noe. 17; 132b), toiug; S. f. toiagă (PS. H. 22, 4). PI. auch toiâge (CANT. DIV. 8b), loiâguri. -Dim. toiegiit (RC. IR. 239), toiegel, PI. -gele (POL.). ET. asl. tojagi1 SG. ALR SN I, K. 233; ALRM II/I, K. 412. toiegi Präs, -gesc V. tr. (1703 GCD) a o toiegi undeva sich begeben. Ciobanul... luă târâşul (de lemne) şi o toiegi cu el spre casă (RC. LEG. 41). Iepurele venea regulat să bea la cârciumă şi, când era la socoteală, o toiegea pe furiş (RC. IR. 101). ET. zu toiag. toieguţ siehe toiag. tolăni Präs, mă -nesc V. refl. (1857 POL.) pe iarbă etc. sich im Gras etc. der Länge nach, behaglich, gemächlich hinstrecken. Unde e pisica cea. neagră care mi se tolănea de-a lungul spatelui? (DEL. P. 197). GR. tolăni. ET. unbek., vgl. a se tologi. SG. ALR SN III, K. 785; ALR II/I, K. 97. tolănit Adj. (1868 BARC.) (behaglich) ausgestreckt. (Ţiganii) cei mai bătrâni şi nevestele stau sub corturi: bătrânii tolăniţi sau într-o rână (ISP., CL XVIII, 203). Boii dorm tolăniţi de-o parte şi de alta a oiştei (RĂDUL. RUST. II, 153). Motrul, tolănit în spintecătura dealurilor ca un balaur ostenit (VLAH. RP. 82). ET. a tolăni. 702 Toina tolbă PI. tolbe S. f. (16. Jh. PS. H. 10, 2) 1. Köcher M. Să ceri de la tală-tău ... arcul, tolba cu săgeţile şi hainele ce le purta el când era Jlăcău (ISP. LEG.1 I, 4). Ia-ţ... arcul şi tulba şi ieşi afară la câmp (BIBLIA 1688 Gn 27,3). Gătiţi săgeţile, împleti tulbele (BIBLIA 1688 Jr 51, 11). 2. an Bändern getragener Sack: Reise-, Schnappsack, Ranzen M., Futtersack M., der dem Pferd um den Kopf gehängt wird; {de vânat) Jagdtasche F. După prânz, Buturugă îşi aduse tolba cu calabalâcul de la hanul lui Chir Năstase (DEMETR. NUV. 16). Şi murea (nemţii) de se stângea ... de le aducea tot cu carele armele şi hainele şi tulbele (DION., TEZ. II, 183). Te trimet cu torba-n sat Ca să-mi aduci de mâncat (PP. SEV. NUNTA 306). Cum ţi-i drag ţie cu vin, Aşa şi mie cu fân; Ţi-i drag cufaina-n sac, Şi mie cu torba-n cap! (PAMF. CDŢ. 242; das Pferd zum Reiter). înainte de răsărit, el îşi lua puşca pe spate şi torba şi o pleca la vânat (I. NGR., CL VII, 54). GR. MOLD., istro-mm. torbă (GANE, CL XI, 294); veralt. tulbă. - Dim. tulbiţă, PI. -biţe (DOS. PS. V. 7, 34). ET. tatar. torba; tulbă, tolbă könnte an ksl. tulü „Köcher” angelehnt sein. SG. ALR II/I, MN 3928, 148. toleer S. n. (um 1670 ANON. CAR.) TR. BAN. MARAM. CRIŞ. Trichter M. GR. tulcer. - PI. tolcere, tolceruri. - Dim. tolcerâş, tolceruţ. ET. magy. töleser. SG. ALR SN I, K. 234; ALRM SN I, K. 158. toldau PI. -dăie S. n. (uni 1670 ANON. CAR.) TR. BAN. Deichselpflock M. ET. vgl. magy. told. SG. ALRM SN I, K. 19. toldui Präs, -iese V. tr. (1702 TAMĂS) TR. BAN. (an)stückcln, hinzufügen. ET. magy. told „anfügen, verlängern”. toleranţă PI. -rânţe S. f. (1801 MICU IST. IV, 362) Toleranz F. După vestirea toleranţiei ceii de la împăratul Iosifal doilea, milostiveşte dată, cu carea, de vrea neştine de la o credinţă la altă credinţă să treacă, nu se opreşte cu temniţă şi cu alte pedepse (MAIOR IBR 116). ET. n. lat. tolerantia. toloacă PI. -loâce S. f. (1620 BALAN D. B. I, 176) 1. Feld, das man (in der Regel ein Jahr) brachliegen u. vom Vieh zur Düngung begehen läßt: Dresch M., Brache F.; vgl. pârlog. (Popuşoiul) îl sămănăm în pârloagă, toloacă, ţelină, mirişte (ION. CAL. 63). 2. freier, unbebauter Platz M. (zwischen Häusern oder am Dorfrand). îndeobşte se hrănesc oile vara pe toloace (FILIP. DASC. AGR. 129). GR. PI. auch toloci. ET. russ. ukr. toloka. SG. ALR SN I, K. 7; II, K. 317. tolocăni Präs, -nesc (1877 CREANGĂ) MOLD. I. V. tr. pc. jdn. schelten. Hauileo, mo! ogo-iţi-vă; ce tolocăniţi băietul (CREANGĂ, CL XV, 8). II. V. intr. (din gaură) keifen. Ia nu mai tolocăni din cea gură, femeie hăi! (GHIB. BV. 30). Hojma tolo-căneste pentru nimica toată, curat ca un nebun (CREANGĂ, CL XI, 189). GR. tolăcăni (PAMF. JOC. n, 418; PAMF. AGR. 262). ET. vgl. russ. toloka, tolocj, tolknutj. H DLR: onomatopoet. toloci Präs, -cesc (1834 DRĂGH.) 1. V. tr. brachen. II. V. refl. von Äckern: durch darauf weidendes Vieh gedüngt werden. Să rupi ţălinăsau toloacă... şi... să o laşi să se pască de vite măcar trii ani, ca să se tolo-cească (DRĂGH. IC. 3) ET. toloacă 1. SG. ALRSN V,K. 1360. tologi Präs. -gesc V. refl. (um 1832 CORNELLI 612b) MOLD, sich (aufs Gras etc.) aus-, hinstrecken. După prânz, ne-am dus în grădină şi ne-am tologit subt un bătrân plop ce ne umbrea cu tufoasele lui ramuri (C. NGR. 273). Voi, băieţi, tologiţi-vă aice cum veţi putea; este numai o odaie (CL XI, 148). (Cerbul) se tologeşte jos pe pajişte ...şi se aşterne pe somn (CREANGĂ, CLXI, 183). ET. unbek.; vgl. a se tolăni. SG. ALR II/I, K. 97. tologit Adj. (1835 DRĂGH. R. 26) MOLD, (behaglich) ausgestreckt. Ziua tologit în soare (EMIN. 0.1,48). ET. a tologi. tololoi PI. -loi S. m. (1895 CAT. POV. III, 57) MOLD. TR. fam. 1. Schwätzer M., oft als Spitzname. 2. Lärm, Spektakel M. Silică... făcea un tololoi de nu se mai auzea nici în cer, nici în pământ (BOGD. VECHI 6). ET. vgl. tălălău II. tom PI. tomuri S. n. (1722 CANT.) Band M. Tomul al doilea încă nesăvârşit fiind (CANT. HR. 52). Luna străluceşte peste-a tomurilor bracuri (EMIN. O. I, 132). GR. (t) tömos. ET. gr./lat. tomus, frz. tome. töma siehe tocmai. Töma m. (1428 DRHA I, 109) Thomas M. Toma necredinciosul der ungläubige Thomas. Duminica Tomei Sonntag nach Ostern (an dem das 703 tombac Evangelium vom ungläubigen Thomas, Jo 20, 24 flg., verlesen wird). GR. veralt. Thoma. ET. slav. Floma, Torna (< gr. Θωμάς). tombâc S. n. (1784 IORGA S. D. VII, 234) Tombak M., Rotmessing N. Patru sfeşnice de tumbac (FIL. CIOC. 142). Să lucrăm ... icoane de sticlă, chi-limbar, mato stat, tumbac (JIP. OP. 70). GR. tumbac. ET. türk, tombale tombateră PI. -tere S. f. (1847 C. CAR.) 1. chem.: Kopfbedeckung der orientalischen Tracht. De la zaveră, ei lepădase lebadeaua şi tombatera şi se îmbrăcase nemţeşte (GHICA 258; über die griechischen Hauslehrer der Bojaren). Daher: 2. fam. veralt. (tadelnd von einem Mann mit altmodischen Anschauungen): (alter) Zopf, Reaktionär M. (Tinerii) ne strigă tombatere ... şi noi, stâlpii vechi ai tării... Azi cu toţii împreună ne vedem catatreciţi (S1HL. 93) die Jugend schimpft uns Reaktionäre... so werden wir, die alten Säulen des Vaterlandes, verfolgt. Ba că e om de modă veche şi ea n-are poftă să-şi vază bărbaţii în vicleim şi să-i stiige tombatera pe uliţă (C. CAR., PR. DRAM. 184). Te credeam om de progres, cu idei mai nouă, dar te găsesc tombatera de lot, cum se zice la noi (GHICA 441; zu einem Engländer in London). - Auch adjektiv. GR. tompatera, tonpatera. ET. ngr. τον πατέρα, etwa: „den Vater (imitierend)”, tombur siche tamburä. tomna Präs, -nez (1630 IORGA S. D. VI, 3) I. V. tr. (von Schafen, Rindern) den Herbst verbringen lassen. Vara... (păcurariul) sus le mâna (oile) Pe vârful de munte... Toamna le-aduna şi-aci le tomna (PP., GCR II, 329). II. V. intr. (von Schafen, Rindern) den Herbst verbringen. ET. zu toamnă, gebildet nach a văra, a ierna. tomnatic Adj. (um 1560 BRATU, SCL XXV, 153) 1. herbstlich, Herbst-, Poame tomnatice Herbstlinge, Spätobst (Ggs. poame văratice). Leamne tomna teci fără rod, de doao ori muriră de-n rădăcină (CORESI PRAXIU Jud 12, GCR 1,12*) Bäume ohne jede Frucht, die im Herbst die Blätter abweifen und dann auch noch entwurzelt werden - so sind sie zweifach abgestorben. 2. fig. fam. vom Menschen: ziemlich verblüht, ältlich. Flăcău, holtei tomnatic alter Junggeselle; /«/« tomnatică alte Jungfer. Lucia, fata cea tomnatică, îţi este odorul? (BODN., CLII, 205). (Acest străin) iubea prea mult femeile... nalte sau mici, bălăi sau smolite, tinere sau tomnatice (GANE, CL IX, 51). Nu te uita că-s cam tomnatic ... în fiecare an o să torn câte-un Cozmescu mititel şi frumuşel (XEN. BR. 169; C. zu jdm., der ihm vom Fleiraten abrät). ET. toamnă. SG. ALRM I/II, K. 387. tomni siehe tocmi. tomniu Adj. (1885 I.-B.) spätreif. Câtă poamă e tomnie, Nice una nu-i dulde Ca măicuţa cea dintâie (I.-B. 209). ET. toamnă. ton1 PI. tonuri S. n. (1757 GR. RUM.2 85) Ton M. Venere ... răspunse cu un ton drăgălaş, ci străbătut de adânci suspimni (MAIOR SCRIERI II, 352). ET. n. lat. tonus. ton2 PI. tonuri S. η. (1788 MOLNAR 94) MARAM. TR. Tonne F. O p Iască de pământ, o toană (IORGA S. D. XII, 228). GR. S. f. toânăi, PI. toane (HMST. 134). ET. dt. Tonne. SG. ALRM II/I, K. 390; ALR SN I, K. 190, 245; V, K. 1488; ALRM SN I, K. 132. tonâtic Adj. (1868 BARC.) launenhaft, launisch. Dacă (ea) astăzi este cea mai tonatică' femeie, vina, o simţesc, este a mea (SLAV., CL VIII, 423; der Sprecher hatte sie verwöhnt). ET. toană. tonă PI. tone S. f. (um 1700 IORGA ARCG 19) Tonne F. ET. frz. tonne, dt. Tonne. tonisi Präs, -sesc V. tr. (1840 AA ist. 11/34, 282) veralt.: vertonen, komponieren. N-avem ... cunoştinţă exactă dacă Sf. Ioan Damaschin şi Cozma an tonisit irmoasele canoanelor făcute de dânşii (GHEN. LIT. 47). ET. ngr. τονίζω, Fut. -νίσω. tonoăsă PI. -noäse S. f. (1856 SBIERA) MOLD. TR. (böser) Streich M., Schnurre F. (VICIU). Pepelea se bucura numai de tonoasele sale cele nimerite (SBIERA POV. 19). Mirele... ştia că (mireasa) n-au prea mers cu voie bună după dânsul şi se temea să nu-i facă vro tonoasă (SBIERA POV. 21). ET. zu tonos. tonos Adj. (1838 POGOR 233) launisch. Şi cât de tonoasă a fost toată sara. Abia grăia cu gura (NĂD. NUV. II, 28). ET. toană. tonpatcră siehe tombateră. 704 topi tont Adj. (um 1832 CORNELLI 291b) dumm, blöde, tölpelhaft. Era un flăcăiandru care se vedea după apucături, că era tont şi molatic (ISP., CL xvm, 206). Prin oraşele şi satele unde nu sunt grădini, oamenii dau dovadă că-s trândăvişi tonţi (INV. COP. 1878, 8). Ce toant-am fost să nu mă duc eu după un fecior de gospodari! Calicul ista-mi trebuia? (NĂD. NUV. II, 125). Bietul om ... este tont (C. NGR. Angelo). - Auch substantiv. GR. tânt (RC. IR. 188), tantav (PASCU S. 281), tăntăvân (RC. TR. 163), tontolete (ISP., CLXIX, 393), tontălau (SBIERA POV. 73), tăntălau (MAR. ORN. I, 113), tontolog, tontorog (CADE), tontălân (ŞEZ. V, 164). ET. vgl. it. sp. port. tonto id., dt. Tunte „schrullige u. schwerfällige Weibsperson”. SG. ALR SN V, K. 1240. tontălău siehe tont. tonti Präs, -tesc (1857 POL.) I. V. tr. in Besprechungen: dumm, blöde machen, verdummen, -blöden. Să-l amuţeşti, Să-l lonteşti, să-l zăpăceşti (MF I, 667). Tu, laurule... Cum te beau toţi băiepi de friguri ...Şi mi-i ton teşii... Aşa să-mi tonteşti ... Şi... pe cutare (MF I, 683). II. V. refl. dumm, blöde werden. GR. tonţi. ET. tont. tontolete siehe tont. tontoroi S. n. (1862 BOLINT. O. 417) toller, wilder, ausgelassener Tanz M. Dacă... ai început să deplângi efectele civilizaţiunei asupra danţurilor, n-ai băgat de seamă că-ţi ofta inima după tinereţea pierdută, iar nu din pricina, tontoroiului de modă nouă (ROS. TROT. 112; der Angeredetc hatte sich über die neumodischen Tänze, wie Pas de quatre, Pas des patineurs etc. abfällig geäußert).·Sărea şi el tontoroiul de colo până colo fără să vrea; căci nu era chip să stea la un loc fără a sălta când cânta muzica aia (ISP. LEG.2 237). In lume, se arată că este cea mai evlavioasă muiere ... dar într-ascuns joacă pe bietul cocon tontoroiul (FIL. CIOC. 232). GR. ţonţoroi (PAMF. JOC. I, 290; II, 283; BOGD. POV. 20; AL. OP. 1,813). ET. unbek. top PI. topuri S. n. (1748 ARHIVA VIII, 710) 1. (de hârtie) Ries N. (= 20 Papierbögen). 2. veralt. (de postav etc.) Ballen M. (Stoff). El pe cale aşeza Şapte topuri de postav (PAMF. CDŢ. 64). ET. türk. top. topâncă PI. -panci S. f. (1892 MÂNDR.) TR. MARAM. Halbstiefel zum Schnüren: Schnürstiefel, -schuh M. Toate felele-s doamne, Cu topănci şi cu barşoane (PP. MÂNDR. EU. 110). GR. topâncă. ET. magy. topânka. SG. ALR SN IV, K. 1190. topărh (t) PI. -pârhi S. m. (1683 DOS. VS. Sept. 4; 8a) Fürst M. Preste acestea, alt toparh ţânea cele de la munţii Thessaliei, carea se numeşte acuma Vlahia-cea-Mare (ŞINCAI HR. I, 382). ’ ET. ngr. τοπάρχης. topaz PI. -paze S. n. (16. Jh. PS. SCH.) Topas M. Perozele, topaz, turmalina, mărgean (MON. OF. 1875,2262). Am iubit poruncile tale mai mult decât aurul şi topazia (PSALT. RÂMN. 118, 127). GR. LV. auchpazie (PS. SCH. 118,127), veralt. -pazie (HMST. 134), topazion (BIBLIA 1688 Ex 28,18; Ex 39, 8; Ps 118, 126). - PI. auch -pâzuri. ET. ksl. topazija < gr. τοπάζιον; το- wurde LV. für Art. gehalten (BOGREA 173). topef-başâ S. m. (um 1714 RADU GREC., CM II, 92) ehern.: türk. Artilleriekommandant M. L-au închis în saraiul topci-basii celui vechi (MS. 1715, ARH. ROM. II, 10). GR. topci-başi (RAL. SUV. 35). ET. türk, topqu başi. topciu PI. -di S. m. (um 1714 RADU GREC., CM Π, 91) ehern.: (türk.) Kanonier M. Misirliii. şi ienicerii şi topciii (AXINTE, LET.2 II, 161). Să arză fitilul! Topciii la loc! O dată, de două ori, a treia ori, foc! (BOLINT.2 1,171). ET. türk, topqu. topenie PI. -penii S. f. (1857 POL.) MUNT, ugs.: Desaster, Unheil N., in Verbindungen wie: Muiere harnică dar rea topenia pământului (DEL. S. 6) ein ... entsetzlich, schrecklich böses Weib. Cu muscalul e topenie neauzită. II spăl, îi dau să mănânce şi nu mai ştiu ce vrea (DEL. S. 230) der Russe bringt mich völlig um. Adverbiell: Obosisem topienie alergând atâţia ani... după dreptate (JIP. R. 274). ET. zu a topi. topi Präs, -pese (16. Jh. PS. SCH. 67, 3) 1. V. tr. 1 .fler, gheaţă, ceară, grăsime etc. Eisen, Eis, Wachs, Fett etc. schmelzen, zerlassen; zahăr în apă etc. Zucker in Wasser etc. zergehen lassen, auflösen (LM. « dizolva). Ploaia topise toată sarea şi nu mai rămăsese nimica (CORN. SAT., GCR II, 365). Se topeşte brânză de oi, i să dă forma rotundă şi se lasă de se răceşte (ŞEZ. VII, 115). 2. cânepă, in Hanf, Flachs rösten. Nevasta româncă ... strânge cânipa, o topeşte, o bate (AL. PP. 308). 3. fig.: auf-, verzehren. Florica îmi topea tristeţea într-un sărutat (LIT.) F. verscheuchte meine Traurigkeit 705 topic mit einem Kuß. Sepocăiau ... în ocnele de la Telega, topindu-şi sănătatea si averea (GHICA 136) und sahen Gesundheit und Vermögen dahinschwinden. Tu eşti ... acela ... a căruia mânie topeşte începuturile şi stăpâniile (MS. 17. Jh., GCR 1, 228; zu Gott) dessen Zorn ... verzehrt. In trei ai să-şi topească trupul lui cu postul lui cu rugăciunea (PRAV. GOV. 122a) drei Jahre lang soll er seinen Leib ... kasteien. 4. ums Leben bringen, nicdermetzeln, aufreiben. Neştiind căzacii cu leş ii de oaste supusă, i-au lovit moldovenii cu Tomşa şi pre toţi i-au topit, cât n-au rămas nici unul (NEC. COSTIN, LET.1 I, App. 71). După ce bătuse (turcii) pe Roth lângă Maglăvit, de-l topise (GHICA 23). Π. a se topi 1. (zer-)schmelzen, zergehen, sich auflösen. Cum topeaşte-se ceara de faţa focului, aşa să piară păcătoşii de faţa Zeului (COR.ESI PS.5 120a; Ps 67, 2). Aurul când s-a topi, Să ştii, frate, c-oi muri! (AL. PP. 20; die Sprecherin hatte ihm ein goldbesticktes Tuch gegeben). Fiiarbe până ce să va topi şi piiatra (cailor) şi comidul (MS. 1749, GCR II, 46; Tintenrezept). Pân-or sări oamenii de la nuntă... casa are să se topească (CREANGĂ, CL XI, 32) wird das Haus vom Feuer verzehrt werden, niederbrennen. - Fig.: Când, Moldova ... Stau la tine de gândesc, Inimile li se topesc! (ΕΝ. COGĂLN., LET.2 III, 271) so blutet ihnen das Herz. 2. fig. von Menschen: dahinsiechen, -schmachten; de dor etc. vor Sehnsucht etc. vergehen. Amorezul ei acuma, Nepulând s-o întâlnească ... începu să se topească (PANN PV. Μ. Π, 64). Mă topesc de dorul părinţilor mei, însă şi pe voi nu mă îndur ca să vă părăsesc (ISP. LEG.' I, 10). Nu vezi că de nerăbdare curând o să ne topim? (C. NGR., CL IU, 46). împăratul şi împărăteasa se topea după fata lor, văzând-o că, de ce merge, se face mai frumoasă (ISP. LEG.2 245) sie waren in ihre Tochter rasend verliebt. Fam. m-am topit ich bin ruiniert, übel dran: De-o începe iar (să ningă), m-am topit mâne cu Crăciunul, rămâi fără colaci (DEL. I. V. ş. V. 134; der Pfarrer befürchtet, daß ihm die Pfarrkinder keine Weihnachtsgaben bringen werden). 3. fig.: untergehen. Mai bine de douăzeci de mii de oaste s-au topit (de ciumă în cetatea Vozia) (NECULCE, LET.2 II, 404). ET. asl. lopiti. topic Adj. (1705 CANT.) vcralt.: örtlich, lokal. Canonul acesta, macar că adevărat din topiceascăpravila noastră ieste (CANT. IST. 301). GR. LV. topicesc. ET. ngr. τοπικός, frz. topique, dt. topisch. topiciune PI. -ciüni S. f. (1581 CORESI OMIL. 335) veralt.: Kraftlosigkeit, Trägheit F. ET. a topi. topilă PI. -pile S. f. (1 506 DRFIB II, 96) 1. Stelle im Wasser, wo Hanf, Flachs geröstet wird: Röste F. De-ai fi un bărbat cu lege, Cânepa tu mi-ai culege; De-ai fi un bărbat cu milă, Ai duce-o si la topilă (MAR. SAT. 144). 2. Schmelzofen M. (BUDAI-DELEANU VI, 37). ET. zu a topi; vgl. bulg. serb. topilo. SG. ALR SN I, K. 256, III, IC. 831; ALRM SN II, K. 653. topire PI. -piri S. f. (1688 BIBLIA) 1. Schmelzen N. (B.). 2. Beize F. (B., BARG). 3. fig. veralt.: Vertilgung F. (BIBLIA 1688 Dt28,20). ET. a topi. topit (16. Ui. PS. SCH. 57, 9) 1. Adj. 1. ge-, zerschmolzen. Sloi de gheaţă netopită E... inima-ţi răcită (AL. PP. 53). 2. fig.: entkräftet, erschöpft, müde, abgespannt. Fum cu sterevie faţa să le arză Şi ca de foc ceară răstopiţ să cază (DOS. PS. V. 67, 6). Cu sufletele topite şi inimile arse (CANT. IST. 88). Postul Paştelui... e prea lung şi sărăcăcios, aşa încât oamenii ies prea topiţi în primăvară (RCM. SĂRB. 83). 3. fam. fig.: topit de beat, beat topit total besoffen. Dascălul de la strana dreaptă ...a tras la măsea cu noaptea-n cap şi a venit la slujbă beat topit (VLAH. GV. 183). II. S. n. 1. (Zer-)Schmelzen, -gehen N. 2. Rösten N. (von Hanf, Flachs). ET. a topi. topitör (una 1670 ANON. CAR.) 1. Adj. verzehrend (BIBLIA 1688 Dt 9, 3). H. 1. S. m., PL -löri Schmelzer, Gießer M. (ANON. CAR.). - S. f. -toăre. 2. S. f. topitoâre, PI. -târî a) Röste F. - b) Schmelzofen M. Auch S. m.: Pune-ipre ei în topitoriu (xwveuufjpiov; BIBLIA 1688 Sach 11, 13). - c) Beize F. (B.). ET. a topi. SG. ALR SN I, K. 256. topitură PI. -turi S. f. (1683 DOS. VS. Martie 17,41b) I. Röste, Roststelle F. (für Hanf, Flachs etc.). 2. Schmelzen N. (B.). 3. veralt.: Schmelzgut N. (BIBLIA1688 2 Kg 17,16). 4. Schweineschmalz N. 5. Speise F. aus Fleisch, Speck und Maisbrei. ET. a topi. topliţă PI. topliţe S. f. (1473 DERS) Thermalquelle F. ET. asl. toplica. topor PI. -poare S. n. (1493 DERS) Axt F., Beil N. Chipul lui Laslău de aramă vărsat, pe cal călare şi în mână topor ţiind (CANT. HR.2 143). 706 toptan Aoleo, măi hoţ de dor, N-am topor să te omor, Nici secure să te tai (I.-B. 93). (Făcut., lucrat) din topor, ca din topor (wie) mit der Axt, roh zurechtgehauen, grob, schlecht und recht (gemacht, hergestellt, gearbeitet); vgl. it. fatto coli’ ascia, frj.jait ă la serpe: Cu ghioaga nestrugită, Numai din topor cioplită (AL. PP. 73). Spune niţel cu moţ, iar nu aşa odoronc-tronc ca din topor, dacă vrei să te creadă lumea (ISP., Z. V, 638) nur so darauf los. Pentru oamenii săraci şi expuşi fatal umilinţilor, natura ar fi trebuit să-şi croiască un sistem nervos mai din topor (VLAH. NUV. 16) ein derberes Nervensystem. Fam. a face cuiva chica topor, a face cuiva un topor jdn. beim Schopf fassen und tüchtig zausen. Ia acuş te scarpin, dacă vrei; ba şi un topor îţi jac (CREANGĂ, CL XV, 10). De-abia scăpat din mânile jupânesei cu chica topor şi cu obrajii bujoraţi de palme, el alerga la mine (AL., CL XIV, 165) mit zerzaustem Haar. Coadă de topor Axtstiel M., fig. Plelfershelfer M. einer bösen Tat, nach der Fabel Toporul şi Pădurea von GR. ALEX. Pădurea de coada toporului piere u. ä. den größten Schaden fügt der Mensch sich selber zu (vgl. coadă 5). Este (stă) cu toporul la brâu er ist immer gleich zum Losschlagen bereit, wird gleich handgreiflich. Sunt topor de oase die ganze Last liegt auf meinen Schultern. Din topor, toporişte (toporişcă) wenn nicht viel, so doch etwas. Hor, hor, hor!pentru un topor viel Lärm um nichts. - Wenn man die Axt so in den Boden schlägt, daß sie stecken bleibt, wird nach dem Volksglauben das Unwetter vertrieben; ferner fliegen die Kraniche zur Erde u. können gefangen werden. GR. Dim. -porâş, PI. -râşe; -porel, PI. -rele (MAR. NAŞT. 89), S. f. toporişcă (RĂDUL. RUST. II, 77). ET. asl. toporu. toporân PI. -râni S. m. (1870 FLORIAN) ehern, mit einer Streitaxt bewaffneter Krieger M. în aripa stângă (Stefan) puse pe toporanii armaţi cu securi (ISP., CLXIH, 178). Tunguz... cu ceata lui. de toporari (FLOR., CL IV, 170). GR. toporar. ET. topor. toporâş (um 1530 DERS) 1. S. m. 1. Veilchen N. (Viola, bes. Viola odorata), so benannt nach der Ähnlichkeit der gespornten Blüte mit einer Axt. Sub stejari, prin frunze jos Te îmbată toporaşul Cu-amorosul lui miros (CL XV, 481). Florile de primăvară, Dediţei şi viorele, brebenei şi toporaşi (AL., CL n, 81). - Danach dann von Pflanzen mit ähnlichen Blüten, toporuş, -ris, so: Rittersporn M. (Delphinium consolida; ŞINCAI V., DR V, 558; I-IMST. 23; B.), Akelei F.’(Aquilegia; PANŢU). GR. -ms, -riş (CIH.). - PI. f. in dieser Bdtg. -râse (DOS. VS. Iunie 9; 151b). 2. LV. Flenker M. (BGL. III). 3. veralt. : Holzarbeiter M. 1500 de salahori şi 220 dă cară şi 60 de toporaşi (RADU GREC., CM II, 160). II. S. n. 1. kleine Axt. 2. Kinderspiel N. ET. topor. SG. ALR SN III, K. 642; ALRM SN II, K. 449. toporăşiu Adj. (1829 C. NGR.) selten: veilchenblau, violett. Catifeaua toporăşie a hainelor sale (C. NGR. 27). ET. toporaş I. 1. toporcl siehe topor. toporiş siehe toporaş I. 1. toporişcă siehe topor. toporişte PI. -rişti S. f. (1509 DERS) Stiel M. der Axt u. verwandter Werkzeuge, der Sense, der Hacke (HMST. 64), der Peitsche (VICIU). începând a cosi, coasa ... odată sări din toporâşte cu o mare putere (ŞEZ. I, 85). GR. MÖLD. TR. -râşte. ET. asl. toporişte. SG. ALR SN I, K. 76. toporâie PI. toporâi S. f. (1909 PAMF.) Stiel M. der Sense (PAMF. JOC. II, 41; PAMF. IND. 141; PAMF. AGR. 125). ET. Keuzung von coporâie u. topor. topsecâ V. tr. (um 1670 ANON. CAR.) veralt.: vergiften. Häufig in Bespr.: M-a muşcat, m-a lopsicat, la inimă m-a săgetat (TEOD. PP. 393). GR. Präs, toăpsec u. topsechez. Topsica, loxăca, tupseca, Präs, tüpsec (CIP. PR. 269; CIP. GR. I, 78). ET. lat. toxicare. topsecât Adj. (um 1670 ANON. CAR.) veralt.: vergiftet. Hameleonulputred şi otrăvit aerul ... înghiţind, de carile lovit şi topsicat, aemu cealea mai de pre urmă duhuri trăgea (CANT. IST. 177). -Substantiv.: Tu, izdate, Blestemate, Topsicate (MF I, 624; Bespr.). GR. Varianten wie bei a topseca. ET. a topseca. topsecös Adj. (1705 CANT.) veralt.: giftig. Topsăcos aerul carile prin tot trupul lăţit şi împrăştiiat îi era (CANT. IST. 177). ET. a topseca. topsica etc. siehe topseca etc. toptan Adv. (uni 1806 IORGA S. D. VI, 201) cu toptanul 1. en gros. A vinde, cumpăra cu toptanul en gros verkaufen, kaufen. 707 toptangene 2. fam.: en masse, haufenweise. Decât (să cumperi) cu toptanul şi banii la anul, mai bine le tocmeşte duşmăneşte şi plăteşte omeneşte (PANN, CL V, 380). (El) înmagazina la pumni şi la palme cu toptanul (MARION, Ş. INFL. I, 364). Bărbaţi, femei, fete cu toptanul (MARION, Ş. INFL. I, 364). GR. toftan, toptal. ET. türk, toptan „en gros”. SG. ALR SN V, K. 1485; ALRM SN III, K. 1207. toptangerie (t) PI. -rii S. f. (1857 POL.) Großhandel M. ET. toptangiu. toptangiu PI. -gii S. m. (1823 POTRA II, 128) veralt.: Großhändler M. Se duse în târg la un toptangiu de vinuri (Ş. INFL. 1,364). Xantup ...a fost toptangiu, a dat faliment (DEL. P. 15). ET. türk, toptanci. topüz PI. -püze S. n. (1762 GHEORG., LET.2IU, 302) 1. ehern.: zepterartige Keule F. des Sultans, Paschas, bildete mit Schwert u. Roßschweifstange (tui) die Insignien der Herrscherwürde; der Fürst seinerseits verlieh diese den hohen Würdenträgern. De voiţi război cu mine, sabie şi lopuz este în mâna mea, poftim (DION., TEZ. II, 206; der Fürst zu den Bojaren). Din vechime, armaşul sta înaintea dommdui, tiind, ca semn al dregăloriei sale, un topuz de argint (FOT. III, 293). De-mi vei spune minciuni, îţi voi da cincizeci de topuze la tălpi (FIL. CIOC. 99; der Minister zu seinem Verwalter) Keulenschläge. Nu e nici topuz, nici lui er hat nichts zu sagen, hat keine Macht (Z. IV, 668). Arătând pe boieri de haini, zicând că cer mansupuri cu topuzul (EN. COGÄLN., LET.2 III, 256). 2. fälschlich für cobuz. Din topuz cântând (PP., MF I, 187, 188). GR. PI. auch -piizuri. ET. türk, topuz. torbă siehe tolbă. torcător (um 1670 ANON. CAR.) 1. S. m., PI. -töri 1. Spinner M. 2. der Laut r: Pronunţă pe torcătorul, scrie-l (SĂGH. VOC. 107). II. S. f. torcătoâre, PI. -toâre 1. Spinnerin F. 2. in der Volksmythologie: Schicksalsgöttin, Parze F. 3. Spinnrad N. 4. Spinnstunde F. ET. a toarce. SG. ALR SN II, K. 440,445. torent PI. -rente S. n. (1818 MAIOR TEL. 101) reißender Bach. Te mirai ce mai rezistă torentelor de ploaie (EMIN. PL 26). - Adverbiell: Grindina cade torente pe flori (BOLINT. O. 178). GR. torente; PI. m. auch torenţi. ET. it. torrente, frz. torrent. torhân siehe tarhan. torişte PI. torişti S. f. (1825 B.) 1. Abfälle (PI.) von Maisstcngeln, Stroh, Heu, die das Vieh als ungenießbar in der Krippe etc. zurückgelassen hat. Să strângă turişti de fân si să se facă lăutoare (LUP. MB. 40) 2. Viehhürde F. Le-a fluierat ciobanul, şi au plecat cârd la iarbă toate oile. Ba a mai rămas în storiştea oilor una gălbejită, slabă, prăpădită (RC. IR. 308). - Fig. Acel loc a devenit o storişte unde se hrănesc mii de acele fiinţe cari... se numesc microbi (APĂR. SĂN. 1,3; von einer kranken Körperstellc). GR. storişte, turiste. ET. bulg. lorisle (CADE). SG. ALR SN I, K. 132; II, K. 318, HI; K. 803; ALRM SN I, K. 89,210; II, K. 620. tormâc S. m. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. Meerrettich M. ET. magy. torma. SG. ALR SNI, K. 191. toroipan PI. -pane S. n. (1839 VAIL.) MUNT, ugs.: Keule F., Knüttel M. Cu toroipanul la spinare, el îşi luă inima în dinţi si intră în curte (ISP. LEG.2 122). GR. PI. auch -pânuri. ET. ansch. zu a toropi2. toropâlă PI. -pâle S. f. (1628 DRHA XIX, 432) MOLD. Knüttel M., Keule F. învăţă ighemonul de-l spândzurară şi-l bătură cu toropale (DOS. VS. Oct. 19; 73a). A luapc. cu toropala mit dem Knüttel, der Keule aufjdn. einschlagen. Eu, când aud ţârlâituri de cele nemţeşti, îmi vine să-i iau cu toropala (AL. OP. 2, 991). Ce v-aşi mai lua eu cu toropala, cetăţenilor, de-aşifi în locul boierului (AL. OP. I, 1656). ET. ngr. io ponodov (CANDREA, GS VI, 326); vgl. auch russ. vzjatîkogo oloropomu ,jdm. einen panischen Schrecken einjagen”. toropeală PI. -péli S. f. (1629 DRHA XIX, 432) Betäubung, Erstarrung, Lethargie F. Sucul copacilor, dezlănţuit de toropeala. îngheţului, se ridica şi se cobora pripit (NĂD. NUV. I, 102). Radu ... rămânea, ca-n legănarea unui vis minunat, în această toropeală leneşă, adâncă şi încropită a fermecatelor lui gânduri (VLAH. NUV. 67). ET. a toropi1. toropi1 Präs, -pèse (1722 CANT.) I. V. tr. betäuben, einschläfem, ermatten. H. V. refl. vcralt.: sich betäuben. Slabi la inimă, oamenii acestea, puţin zăboviţi... împlându-să de suflet şi iarăş luaţi de minte, să toropiia (CANT. HR.2 401). ET. vgl. russ. otoropétj, evtl, auch Anlehnung an lat. torpere, torpidus, torpor, frz. torpeur, torpide etc. 708 tot toropi2 Präs, -pese V. tr. (1823 BOBB) ugs. 1. zu Boden schlagen. 2. erschlagen. (Ţăranul) puse mâna pe otic şi să răpezi ... (la păsărică) ca s-o toropească (SEV. POV. 98). Cât pe ce să ne toropească bradul aprins (CREANGĂ, CL XIV, 376). Când loveşte pe om boala lingoarei, se cunoşte că deodată îl toropeşte (LUP. MB. 72) man erkennt es daran, daß die Krankheit ihn plötzlich niederwirft. ET. vgl. a toropi1 u. loropalä. toropire PI. -piri S. f. (1722 CANT.) (leichte) Betäubung, Schlummer M. Toropirea şi moliciunea pe care-o lasă în organismele plăpânde o violentă zguduire de nervi (VLAH. DAN I, 44). Pre aciştea i-au învăţat în toropirea lor să zică, precum aşea va D-zău (CANT. HR.2 401). ET. a toropi'. toropit1 Adj. (1886 VLAH.) 1. betäubt, ermattet. 2. berauscht. (Pârvu) căzu grămadă-n noroi ş-adormi toropit de băutură (VLAH. NUV. 136) vom Rausch überwältigt. ET. a toropi1. toropit2 Adj. (1823 BOBB) 1. geprügelt, geschlagen. 2. erschlagen. ET. a toropi2. torosi Präs, -sesc V. tr. (1800 BUDAI-DELEANU) fam.: schwatzen. V-aţiplictisit auzindu-mă torosind la verzi şi uscate (ISP., CL XVI, 357). Nu mai putu răbda Corcodel Voroava Gogului crâmpiţată. „Dar ce mai tocoroseşte-ahăl (Zise), toana ca moara stricată? (BUDAI-DELEANU XI, 109). GR. tocorosi. ET. unbek. tors (1683 DOS. VS. Apr. 1; 64b) I. Adj. gesponnen. Şi vei face acoperemânt de vânăt şi mohorât şi roşu împletii şi mătasă toarsă (BIBLIA 1688 Ex 26, 31). II. S. n. Spinnen N. Aşea să poartă împăraţii noştri cu varvarii, ca featele ceale ce, acasă şezâind, numai triaba furcii şi a torsului caută (CANT. HR.2 399). ET. a toarce. torsătură PI. -turi S. f. (1772 ILIODOR 79b) Gesponnenes, Gespinst N. Omida (de mătasă) ... le anină (firele) 1a. feliuritele locuri, ca torsătură să închipuiască un felin de schele, în carele este aninată gugoaşa (FILIP. DASC. AGR. 191). ET. tors. torsură PI. -suri S. f. (1825 B.) veralt.: Gespinst, Gesponnenes N. ET. tors. tort PI. torturi S. n. (um 1560 CORESI) gesponnenes Garn, Gespinst N. Muiarea ceea ce va fura podmeate sau strămături sau torture (CORESI PRAV. 4b, TRS XVI, 222). Bătu aur şi-l tăie ca un tort, cum cu măiestrie să-l poată ţease (PO2 310; Ex 39, 3). Sunt şi lăzi cu torturi pline (BOGD. POV. 77; von einem reichen Bauern). Mirele-şipuse cămaşă de tort de raze de lună (EMIN. PL. 23). Şi li-i depăna ca tortul De să. vor schimba cu totul (DOS. PS. V. 101, 99). Eu iarna singură-mi ţes tortul (COŞBUC 125). GR. veralt. PI. torture. -Dim. torturile (ŞEZ. IV, 233). ET. lat. törtus < torquere „drehen, winden” (mm. a toarce „spinnen”). SG. ALR SN II, K. 435. tortiţă siehe toartă. tortürä PI. -türi S. f. (1793 PREDETICII, 281b) Tortur F. ET. n. lat. tortura., auch mittelbar. torţă PI. torţe S. f. (1830 FIELIADE) Fackel F. Retragere cu torţe Fackelzug. Aud cântări şi văd lumini de torţii (EMIN. O. IV, 338). Fig. Toată lumea îl vede înflăcărat şi mistuit de un foc sfânt ce numai torţa patriotismului îl aprinde în inimele cele nobile (HELIADE, CR 1830, 109). GR. (t) torţie, PI. torţii (EMIN., COST., AL. POEZII III, Leg. 109), torcie (STĂM. W. 277). ET. it. torcia, frz. torche. torţei siche în torţei. tos Adj. (1842 AN. P. IX/2,971) nur in dem Syntagma: zahăr tos Streu-, Mehlzucker, gestoßener Zucker, Kristallzucker M. ET. türk. loz. tot (1521 NEACŞU) I. Adj. 1. ganz, all, vollständig, vollkommen (vgl. întreg). Tot oraşul die ganze Stadt; toată lumea alle Welt, toţi. oamenii alle Menschen, toate ţările alle Länder; noi toţi, noi toate wir alle; toţi (frei) fraţii mei alle meine (drei) Brüder; toate (frei) surorile mele alle meine (drei) Schwestern. Să iubeşti pre Domnul D-zeul tău den toată inema. ta şi den tot sufletul, tău şi den toatăputearea la (BIBLIA 1688 Dt 6, 5). Câte făgăduieli toate i-a fost făcut, numai s-o lase (STĂNC. ALTE BASME 98) alle möglichen, erdenklichen Versprechungen. Chica ta-i toată inele, Gura ta-i fagur de miere (I.-B. 21; das Mädchen zum Jungen) dein Haar besteht aus lauter Ringen. Cum să ies din piatră, Că sunt goală toată (AL. PP. 15) ganz nackt. Emilia tremura totuţă (FLOR., CL III, 178). Descalecăşi o bea (cofa cu apă), Bea-o toată, dacă-i vrea (AL. PP. 5) trinke sie ganz aus. Darul duhului svânt, carele iaste tot mente şi preaînţelepciune (MS. 1632, GCR I, 77) ist ganz 709 tot Verstand. Domnul Tase fumează un fel de tutun negru şi ieftin. De aceea, fundul chiselei e mohorât tot, ca iadul (BASS. VULT. 42) ganz schwärzlich. (Ei) fac lucrupăjumătate, netot (JLP. OP. 33) unvollständig. Vgl .frumuseţe, nimic. 2. jeder. Tot omul jeder Mensch. Tot tiranul este lacom (NEC. COSTIN, LET.21,457) jeder Tyrann ist gierig. La tot tunul, cinci voinici (I.-B. 321) zu jeder Kanone fünf Soldaten. Tot cel ce ceare, ia (BIBLIA 1688 Lk 11, 10) wer bittet, der bekommt. Tabăra de la Turda se mărea pe lot ceasul (BĂLC. 488) von Stunde zu Stunde, stündlich. Trebuie curăţite în toate toamnele plantele... ce ar avea cuiburi de omizi (DATC. HORT. 26) in jedem Herbst. Peste tot locul, în tot locul allenthalben, allerorten, überall. Fam. Toate celea alles. Toate celea s-au scumpit alles ist teurer geworden. Şi de unde ştiu că nu-i aşa? In vis omul adesea vede toate celea (NĂD. NUV. II, 215). Un prefect care se ocupă de toate cele, numai de trebile judeţului, nu (XEN., CL XIII, 360). în toate celea in allem, in jeder Hinsicht. Era mândră-n toate cele (EMIN. O. I, 167). GR. Gen./Dat. PI. tuturor, MUNT, häufig tütulor, arom. tutulör, tutor (WEIG. AROM. II, 264). Das von tot bestimmte Nomen erhält den Artikel: Toată ziua den ganzen Tag, toate drumurile alle Wege, tuturor oamenilor aller, allen Menschen; doch fehlt er bisw. LV.: Toate miercuri şi vineri (PRAV. GOV. 139b). In toate veri (MIR. COSTIN, LET.21,288). - Das Nomen mit dem best. Art. kann voranstehen: ziua toată den ganzen Tag, oamenii toţi alle Menschen, ficaţii mei toţi (patru) alle meine (vier) Brüder, surorile mele toate (cinci) alle meine (fünf) Schwestern. De acest fealiu iaste acum neamul nostru mai tot (EV. ÎNV. 1644, GCRI, 111). Der Gen. Sg. wird mittels a, der Dat. Sg. mittels la umschrieben: Mifropolita toată ţara Ardealului (PRAV. GOV., GCR I, 88). De unde mi-e carne a da la tot nărodul acesta? (BIBLIA 1688 Nm 11,13). Auch der Dat. PI. kann mit la umschrieben werden: Transmit la toţi cunoscuţii salutări. LV. finden sich für den Gen. bisw. Konstruktionen wie die folgenden: Priveliştea înconjurării tot pământului (SPAT. MIL., LET.21,116). A romanilor celor biruitori toată lumii (SPÄT. MIL., LET.21,117). Inima a toatei noastre monarhii (CANT. IST. 208). Für den Dat.: Cruţa-voiu a tot locului (PO2 58; Gn 18, 26). Şi dziseră Moisi şi Aron a toţi fiilor Iu. Israil (PO2 231; Ex 16, 6). Puind ... cârmuitori romani toatei Dacii (SPÄT. MIL., LET.21, 94). A toţi muritorilor minune aduce (CANT. IST. 228). Mit den Kardinalzahlen ab drei verbindet sich toţi als tus-, auch trus- zu tustrei (TR. tăstrei WEIG. JB. IV), f. tustrele, tuspâtru, Gen./Dat. tuspâtrora (SEV. POV. 12), tuscinci, tusşăse (-şese), tusşâpte (-şepte) bzw. trustrei (ugs. bisw. frustei), f. trus freie, truspatru etc.; ebenso toate als tute- (bisw. getrennt tüte) zu tutefrei, tutefreie, tutepäfru etc., wovon aber jetzt nur noch tutefreie zu bestehen scheint: Tustrei viteajii (DOS. VS. Oct. 12; 61b). Tustrele afundăturile (Ş. TAINE 13). Tuspatru unghiurile casii (SICR. DE AUR2 27b). Toţi aceşti tuscinci feciori a cupariului (NECULCE, LET.2 II, 235). Pocneşte-n boi tusşasă (I. -B. 83). Tusşepte săboară a toată lumea (DOC. 1709, MELH. CH. 178). Tutetrei (sfinţii) acestea. (DOS. VS. Oct. 11; 60b). Tutepatru unghiurele (COD. STU., HC II, 330). Tutecinci fraţ (DOS. VS. Oct. 17; 70b). Toţi tuteşapte (fraţii) (CORESITE4167b; Lk20,31). Tute opt glasuri (DOS. PS. V. 229a). Tute 12 neamuri a. lui Izrail (DOS. VS. Martie 30; 59a). Unghile tutedouădzăci (DOS. VS. Oct. 29; 92a). Dazu trustoţi (AL. OP. 1,24) allesamt. Wie die Belege zeigen, werden - von dem weiblichen-freie abgesehen - die Verbindungen mit t(r)us- auch f., die mit tute- auch m. gebraucht. II. Pron. 1. toţi, toate (PI.) alle. Toţi au casă, toţi au masă, Numai eu trag la pedeapsă (I.-B. 180). Ochii tuturor spre tine nădăjduiesc (PSALT. RÂMN. 144, 16). Câţi mă văd, toţi mă întreabă De ce port maramă neagră (I.-B. 321) alle, die mich sehen, eigtl. so viele mich nur sehen; vgl. cât II u. it. quanli mi vedono, tutti. Tu iubeşti pe câte toate (I.-B. 246) alle (Mädchen) ohne Ausnahme, miteinander. Cu toţii, cu toatele auch cu toţi, cu toate sämtlich, allesamt, alle miteinander: Noi cu toţii să ne înfrăţim Şi cu toţii să trăim (I.-B. 205). Zece cară ... Pline cu fete mândruţe şi cu toatele-s desculţe (I.-B. 443). De toţi, de toate insgesamt. Eram vreo zece de toţi (SAD. POV. 257) wir waren insgesamt etwa zehn. E dragă tuturor(a) alle haben sie gern. 2. Asta e tot das ist alles. Tot ce ştiu este că... alles, was ich weiß, ist, daß ... Aide, mândră, de-mi dă gură, Că-ţi dau tot ce am în şură (I.-B. 78). Află unul mărgăritariu de mult preţ, duse-se de vându tot cât avea. şi-l cumpără (CORESI TE4 29a; Mt 13,46) alles was... Toate ca haina să vor învechi (APOST. Hebr 1,11, GCR 1,263). Vgl. ca 2. d, cu 1. u. 4. în toate, LV. întru toatân allem, in jeder Hinsicht. Orice ne-aii lăsat (ei) învăţătură ...să facem tot deplin şi desăvârşit (MS. 1632, GCR 1,77). Peste tot a) im ganzen, alles in allem. Domnii Tase târguise pătlăgele roşii, cartofi noi, borne... peste tot frei lei (BASS. VULT. 54); vgl. peste 7. - b) überall. La ceasul acela era peste tot închis (BASS. VULT. 55; von den Geschäften). - c) liber und über. Te-a.i stropit peste tot cu cerneală du hast dich über und über mit Tinte bespritzt. De tot a) vollkommen, ganz. - b) sehr, äußerst, ganz. - c) für immer, endgültig. Cel nebun ...nu să cade să-l. slobozească de tot să îmbie pre drumuri slobod (CARTE ROM. 1646, GCR 1,123). Preotul ce va mărturisi strâmbii... săi să ia popia de tot (INDR., GCR I, 160). - Cu totul ganz, gänzlich, völlig; cu totul şi cu totul, cu totului tot, LV. cu totuluşi 710 tot i I tot, cu totul ferner cu totului cu totului (ISP. LEG.2 69), totului tot (PAMF. PL. 138), de totului tot (INDR. 147) ganz und gar. Un veşmânt... cu totul împistrit de rază în aurite (MS. 1773, GCR II, 91). Secol care a adus cu dânsul o civilizaţiune cu totul şi cu totul nouă (GHICA ELI). Când... l-au scos iarăş la-nfrebare, adecă svânlul sănătos cu totului tot s-au aflat (DOS. VS. Oct. 19; 73b). înfr-aceaia. le vine moartea şi-i ia (pe ei) cu totuluş iota (ÎNV.2 1642 9b). Uiţi pe D-zeu şi le faci tot cu lotul lăcaş diavolului (MĂRG.2 213a). Toţi cu totul allesamt, alle miteinander. Oastea şi toţi cu totul o luară la fugă (ISP. LEG.11, 26). Cu tot cu mitsamt, zusammen. Nu erau tovarăşi numai la biserică, ci, cu tot cu dascălul Luca, erau şi muşteriii lui moş Precu (SAD. CR. 41). Vgl. cu 1. Totului lot alles in aliem. Totului lot, eu ştiu că am adormit cu gândul la: Cât e Argeşul de mare, Haz ca Săbărelul n-are (ISP., CL XVIII, 195). în totului tot, a fi trecut la mijloc vro jumătate de ceas (CREANGĂ, CL XV, 13). Toată-n tot Frumoasă cât eu nici nu pot O mai frumoasă să-mi socot Cu mintea mea (COŞBUC 20). GR. Der Nom. Sg. erhält, wenn das Verbum nachsteht u. kein Rel. Pron. folgt, den Artikel; siehe die Belege; doch: De la Domnul, tot se poate (CORESI TE4 41b; Mt 19, 26). - Der Gen. wird mittels a, der Dat. mittels la umschrieben: Copil răsjaţat ş-a toate crezător (VLAH. NUV. 86) leichtgläubig. Atotputernic, atoate-puternic (NEC. COSTIN, LET.2 I, 401); atotţiitor allmächtig; atotştiutor, aloateştiutor allwissend; atolvăzător, atoatevăzător allsehend. Natura a dat la tot ce a creat organele necesare pentru viaţă (LIT.) die Natur hat allem, was sie geschaffen hat, die zum Leben nötigen Organe gegeben. Credzu tuturoru câte-su întru leageşi întru scripturileprorociloru (CV2 30b; Apg 24, 14) ich glaube allem, was geschrieben steht im Gesetz und in den Propheten. Vgl. auch totului in verschiedenen oben angeführten Wendungen. III. Adv. 1. durchweg, lauter; nur, ausschließlich. Tot oaspeţi rari, Tot crai şi tot crăiese mari (COŞBUC 21). Alege-un smoc Tot de mac şi busuioc (AL. PP. 270). Cât te uiţi în lung şi-n lat, Nu mai vezi pământ uscat, Ci lot ape tulburele Umblând corăbii.pe ele (I.-B. 320). Mânând ... Mieluşei tot frumuşei (I.-B. 76). A mea drăguţă... Cu grumazul subţirel, Cu cosiţa tot cârcel (I.-B. 393) voll Ringel. Vgl un I. 3. 2. eben-, gleichfalls, auch. El n-are avere şi ea e tot săracă, er hat kein Vermögen und sie ist auch arm. Mai bine să-i pui (galbenii) tot unde ai pus şi pe ceilalţi (GOL., GCRII, 257) auch dorthin. Ciubuc Clopotarul, tot din Ardeal, ştia puţină carte, ca şi mine (CREANGĂ0 26) auch aus Transsylvanien. Unuia cu duhul (lui D-zeu) i să dă cuvânt de înţelepciune ... altuia, credinţa, cu acelaş duh, altuia, daru de tămăduire, tot cu acelaş duh (MS. 17. Jh., GCR I, 51). Ba uneori, ca să-şi mai ţie de urât, tot ea vorbea şi. tot ea răspundea (DEL. I. V. ş. V. 34) hielt sie Zwiegespräche mit sich selbst. - Tot aşa (astfel) ebenso, tot atât ebensoviel, gleichviel, tot acolo ebenda, daselbst, tot acest, acel... derselbe, tot acelaşi, tot un a) (ein und) derselbe, b) immer derselbe. Trandafirul rău tânjeşte Deacă-l smulgi de unde creşte; Tot aşa tânjesc şi eu Fără de sătuţul meu (I.-B. 202). Vedeau cum se duce... iarnă după iarnă, cum le apucă postul mare tot cum le lăsase (BASS. VULT. 8; von alternden Mädchen) ebenso wie. Tot asta am spus-o şi eu dasselbe habe ich auch gesagt. Nedreptatea şi dobânda este tot o răutate (ANTIM D1D. 173) Ungerechtigkeit und Wucher sind gleiche Laster. Toate aceste cnezii... tot o ţară şi o judecată au (NEC. COSTIN, LET.2 1, 404) sind zu einem Land vereinigt und haben die gleiche Gerichtsbarkeit. Un gând ademenitor şi plin de jale tot într-o vreme (LIT.) zugleich, ebenfalls in derselben Zeit. Sunt tot de un fel, tot una de mari sie sind von gleicher Art, gleich groß. E tot una. es ist alles eins, einerlei. Tot una face das bleibt sich gleich. Vgl. acelaşi, atât II. 6, dată1 1. c, un I. 1. 3. immer(fort), gewöhnlich, regelmäßig. D-oi, bade, în ocolul tău Puteare-aş să umblu eu Tot cu mânile-n şolduri Nu m-oi lovi de stoguri (I.-B. 461; Verspottung des armen Bauern). Ziua tot la tin’ gândesc, Noaptea pe tin ’ te visez (I.-B. 9) tagsüber denke ich immer nur an dich. Tot la trei ceasuri alle drei Stunden. (Tătarii) tot de tot cerând pre Caplan-Gherei han (AMIRAS, LET.2 III, 162) unablässig. Iată-mă! Tot eu cea veche! (COŞBUC 87; das Mädchen vor dem Spiegel) stets die alte. Tot (mai) eşti bolnav? bist du noch immer krank? Plouă tot mai tare es regnet immer stärker. Şi peptul lor plin de amar se bate lot mai rar (AL. POEZII III, Leg. 77; von nach Sibirien Verbannten) ihr... Herz schlägt immer schwächer, langsamer. Vgl. mereu II. 1, totdeauna, un I. 5. 4. immernoch, immerhin, doch (noch), trotzdem. Tot nu ştiu ce vrea el ich weiß immer noch nicht, was er eigentlich will. Tot e mai bine decât nimic es ist immer noch besser als gar nichts. Cit botezurile tot am dus-o bine ... cât despre îngropări, prost de tot (XEN. BR. 28; ein Pfarrer klagt). Vezi... tot găinile, mai proaste! (VLAH. DAN II, 149; sie ließen sich von den Hähnen die Körner wegpicken) die Hennen sind doch dümmer. El tot a făcut-o er hat es doch getan. Dacă n-ar avea (fata.) nici un sfanţ şi tot aş lua-o (BRĂT.-VOIN. LD. 220) so würde ich sic doch heiraten. Mă duşmăneşte şi tot nu-lpot urî er verfolgt mich, und doch kann ich ihn nicht hassen. A început a arde casa, şi craiul tot şedea şi nu vrea să iasă (MS. 1766, GCR II, 19) blieb immer noch. Păcat că n-are (călimara) ... cerneală într-însa ... De altfel, mai bine: aşa şi lot e stropită... 711 totârlă Dar dacă i. s-ar fi pus cerneală? (BASS. VULT. 38) es ist ja auch so schon bespritzt. Vgl. şi I. 4. IV. S. n. toiul 1. Gesamtheit F., Ganzes N., alles. Totul epierdut alles ist verloren. Am pierdut totul ich habe alles verloren. Am luat totul ich habe alles genommen. La urma totului (CULT. ROM. II, 28) schließlich. 2. Hauptsache F. Aici e lotul das ist die Hauptsache, daran liegt es, darauf kommt es (eben) an. Aici e totul, calul lui Răcoare nu era cal ca toţi caii (SAD. POV. 248). Totul e să fii drept, nepărtinitor şi neinteresat (I. NGR., CL VII, 57; zu einem angehenden Richter; nach frz. le tout est de ...) die Hauptsache ist... GR. ugs. tăt, tăţi, tată, täte; arom. tut. - Dim. (selten) totüt (FLOR., CL III, 178). ET. lat. tötus. totârlă PI. -târle S. f. (1898 D. T.) OLT. Rädchen N., Rolle F. am Geschirr des Webstuhls (D. T. 135). ET. unbek. totdeauna Adv. (1643 VARL. CAZ.2 1, 303b) immer, stets, beständig, jederzeit. Pentru atâtea, drepţi ce-i urmează lui totdeauna, ce lucru nu va face! (NEAGOEINV.2 78b). Nu să cade nici celor a ce simtu însuraţi să să tăvălească totdeauna în păcate (MS. 17. Jh., GCR I, 45). Totdeauna să vă fie gândurile şi sufletele la D-zeu (MS. 1654, GCR 1,167). Ce-i ieste cei bătrâne că totdeauna plânge? (MS. 1692, GCR I, 306). Face-l-aş (pe drăguţul meu) rujă-n fereastră, Totdeauna să-nflorească (I.-B. 30). GR. întotdeauna; totdeuna (ÎNDR. 494; I.-B. 230,437), todauna, lodeuna, deuna. (DOS. PS. V. 4, 16), întădeauna (ŞEZ. IV, 194). ET. tot + de + a + una; vgl. râtor. aduna, adina. SG. ALR SN V, K. 1497. totime PI. -timi S. f. (1817 COD. CAL.) Ganzes N., Ganzheit, Gesamtheit F. O alcătuire de mai multe lucruri deosebite care ...se obicinuiesc a se numi cu un nume de obştie, alcătuiesc o întregime, soco-tindu-se ca o totime (COD. CAL. § 398). ET. tot. totodată siehe dată1 1. c. totoloţ PI. -loţi S. m. (1898 ŞEZ.) MOLD. TR. Klumpen, Ballen M. Cu o mână se ţârâie faina (în lapte) şi cu alta se mestecă în lapte, ca faina să nu se facă totoloţi (ŞEZ. VII, 75). Mămăligă caldă cu brânză de oi ...föcutä boţuşor sau totoloţ (ŞEZ. VII, 115). ET. unbek. totuşi Adv. (1646 PRAV. MOLD.) dennoch, doch. De va putia să să sprijinească într-alt chip, cunoscând că n-areputeare să-l ucigă, şi el într-o pizmă totuşi-l va ucide ... atunce ca să aibă certare ca şi un ucigătoriu (PRAV. MOLD.3 327). Deşi n-avea gâtul gros... totuşi domnu Tase avea grijă să-şi cumpere totdeauna gulere largi (BASS. VULT. 54). Ce toluş nepriatinul şi vicleanul nu părăseaşte a face rău (DOS. VS. Oct. 3; 42b). Aşa iasteşi cela ce lăcomeaşte totdeauna pentru ca să să îmbogăţească, ce totuşi iaste el apoi sărac şi cerşătoriu în toată viaţa lui (MĂRG.2 72a). ET. lot + şi. tovâl PI. -valuri S. n. (1770 FURNICĂ B. 29) 1. Industricleder N. Piei de bou şi vacă întregi zise tovar (MON. OF. 1875,2255). 2. fig.: Gefühllosigkeit, Rohheit F. GR. tovar. ET. russ. ulcr. tovar. tovar1 PI. -vâre S. n. (1581/2 PO) BAN. TR. Last F., (Wagen-)Ladung F. Umerele sale le plecă de-a purtarea tovară (PO2 174; Gn 49, 15) da hat er seine Schultern zum Tragen geneigt. GR. S. f. tovară. ET. serb. tovar. tovâr2 siehe toval. tovară siehe tovar1. tovarăş PI. tovarăşi S. m. (um 1670 SIM. DASC., LET.P 165) 1. Gefährte, Genosse, Kamerad, Kollege M. Tovarăş de drum Reisegefährte, -begleiter, de luptă Kampfgenosse, de suferinţă Leidensgenosse, -gefährte, de şcoală Schulkamerad, Kollege. La poartă să vidé lupi şi lei îmblănziţprin vrăjile ei, nici unul nu s-a aruncat asupra tovarăşilor mei (MS. 18. Jh., GCR II, 84; Odysseus am Tor des Schlosses der Circe). Cu dânsul împreună la cale tovarăşi săfac (CANT. DIV. 19a). Dracii spre noi oamenii sunt nemilostivi şi amari vrăjmaşi, iară spre alţi draci, carii sunt tovaroşii lor, au dragoste (MĂRG.2 52b). Vgl. drac 7. 2. veralt: Teilhaber, Sozius, Kompagnon M. Tudose... a ajuns, după zece ani, la parte, după alţi cinci, tovarăş cu stăpânul său (DEL. P. 164) Sozius seines Prinzipals. - S. f. -vârăşă. GR. veralt. -roş·. ET. vgl. asl. tovaristf, slav. -ris etc. SG. ALR SN I, K. 15, 16; V, K. 1375. tovărăşie PL -şii S. f. (1675 MIR. COSTIN, LET.11, 241) 1.Gesellschaft, Begleitung, Kameradschaft F. în tovărăşia cuiva in jds. Gesellschaft, in Gemeinschaft, zusamnen mit jdm. In singurătatea oamenilor şi în tovărăşiia ştiinţelor acii, numai amândoi ne aflăm (CANT. lST.ll).JupâneasaDochia, de-obicei, îi ţinea 712 trage tovărăşie (SAD. POV. 25) sic leistete ihm Gesellschaft. (Copilele) veneau s-o ieie de acasă ca să meargă în tovărăşie la şcoală. (BOGD. VECHI 44) gemeinschaftlich gehen. 2. veralt.: Gesellschaft, Teilhaberschaft F. A face tovărăşie cu cn. sich mit jdm. assoziieren. Am luat., ţinut o moşie în tovărăşie wir nahmen, hatten ein Gut gemeinschaftlich in Pacht. Vru ca să desfete ş-astă dată... Tovărăşia noastră-adunată (BUDAI-DELEANU III, 5). GR. veralt. tovăroşie (BARAC HAL. I, 93), tovaroşie, tovărăşie. ET. tovarăş. tovărî Präs, -răsc (uni 1670 ANON. CAR.) BAN. I. V. tr. auf-, beladen. Gruia... Dă. blagăsă tova-rea Şipră murgu să suia. (PP. WEIG. JB. III, 303). II. a se tovărî. pe cn. sich auf jdn. stürzen. Pătru pră ficior să tovărea Sfarâma-i ca lemnile (WEIG. JB. III, 293). ET. serb. tovariti; in II liegt offenbar Verwechslung mit a. tăbărî vor. tovâroş etc. siehe tovarăş etc. tpiu! siehe ptiu! tpriu! sicheptru! trac1! Interj. (1872 ISP.) etwa: ritsch! Scoase o săgeată din tolbă, o aşeză la arc şi, trac! trase o săgeată (ISP. LEG.2 74). ET. onomatopoet. trac2 PI. traci S. m. (um 1710 STOL. CANTAC., CM 1,10) Thrazier, Thrakier M. Iustin Cororopalat, născut din sora lui Iustinian, de moşie thrac (CANT. HR.2 325). Leon Thracul (CANT. HR.2 291). Auch adjektiv. ET. n. lat. Thracus. tract PI. trâcturi S. n. (1722 CÂNT.) veralt. 1. (Land-)Straße F. Poienile, drumurile, obşteştile tracluri şi alte asemenea sânt hotare fireşti (COD. CAL. §1129). 2. Verwaltungsbezirk M., Gebiet N. (CANT. HR.2286). ET. n. lat. traclus, auch mittelbar. tracta, tractarisi etc. siehe trata etc. tractir PI. -tiruri S. n. (1765 IOAN NECULCEII, 222) veralt. 1. Bewirtung F. Ei nu stau de război, ci stau de tractiri la baluri (DION., TEZ. II, 179). Toţi trăiesc cu desfătare, Cu tractir, cu pompe mare (FURDUI 1818, GCR II, 225). 2. Gast-, Wirtshaus N. Acei ce n-au stare şi-n tracliruri locuiesc (BELD. ETER. 8). 3. MOLD. Bordell N. GR. trahtir (WEIG. DIAL. BUK. BESS. 98). ET. russ. traktir „Gasthaus”. tractirgiu PI. -gii S. m. (1820 BOGD. C. M. 104) veralt.: Wirt, Gastwirt Μ. ET. tractir. tractirul siehe trata. tradiţie PI. -diţii S. f. (1783 ŞINCAI CAT. 4) 1. Tradition F. Ureche, Miron şi. alţi hronicari au scris mai toţi după tradiţii (C. NGR. OP. I, 218). 2. veralt.: Auslieferung, Übergabe F. GR. veralt. tradiţmne. ET. n. lat. traditio, auch mittelbar. tradüce Präs, -düc V. tr. (um 1805 ŞINCAI) 1. übersetzen, übertragen. 2. veralt.: versetzen (ŞINCAI S. 37). ET. n. lat. traducere, auch mittelbar. tradiis Adj. (1794 IORGA S. D. XIII, 17) 1. übersetzt. 2. veralt.: versetzt (ŞINCAI HR. I, 265). ET. a traduce. trâgăn PI. trâgăne S. n. (um 1710 NEC. COSTIN) Drüsengeschwulst F. im Hals des Pferdes u. Rindes. Făcându-i-se (lui Dumitraşco Vodă) o bolfa la grumazi în chip de tragăn (NEC. COSTIN, LET.2 II, 35). ET. ngr. τραγανόν. SG.ALRI/Ι,Κ. 113; II/I, K. 117. träge (16. Jh. PS. SCH. 27,3) I. V. tr. 1. ziehen: a) ziehend bewegen. Trag sania din, în şopron, luntrea, la mal ich ziehe den Schlitten aus dem, in den Schuppen, den Kahn ans Ufer. Boii trag plugul, caii Bag trăsura die Ochsen ziehen den Pflug, die Pferde den Wagen, aber auch: caii Bag la trăsură etc. Imi trag părul, căciula peste urechi ich ziehe mir das Haar, die Mütze über die Ohren. A trage clopotul, clopoţelul (die Glocke) läuten, klingeln: Bage (clopotul) de liturghie es läutet zur Messe. A Bage cizmele, ciorapii die Stiefel, Strümpfe ausziehen; vgl. mare2 3. A Bage perdeaua, zăvorul den Vorhang (wenn geschlossen) weg-, auf-, (wenn aufgezogen) zuziehen, den Riegel zurück-, vorschieben. Imi trag un scaun ich ziehe mir einen Stuhl heran. Trag uşa după mine ich mache die Tür hinter mir zu. A trage vin din vas, în stiele Wein (mit dem Heber) aus dem Faß ziehen, abziehen, auf Flaschen ziehen. A trage vătămătura den Leistenbruch (durch eine bestimmte Prozedur) beseitigen (ŞEZ. I, 80). A trage lozul cel mare das große Los ziehen; vgl. soartă. 1. A trage sabia (din teacă) den Säbel (aus der Scheide) ziehen. A trage gogosile de mătase, borangic die Scidenkokons abhaspeln, Seide spinnen. A trage o carte în zece mii de exemplare ein Buch in (einer Auflage von) zehntausend Exemplaren drucken. A Bage coasa (cu gresia, cutea) die Sense wetzen. Veralt. a trage o poliţă asupra cuiva einen Wechsel auf jdn. 713 trage ausstellen. leş ia noapte furnicile şi lua pe oameni furnicile şi-i träge târâş în gropi (MS. 1784, OCR 13, 132) sie zerrten sie. Cum te-oi prinde, te dezbrac Şi-ti trag pielea după cap Să-ifac soacrei comănac (I.-B. 466). (Găinile tu) le presară cu sare Şi le trage înlr-o frigare (I.-B. 456). Cât vei auzi că încep a croi câte una mai deochiată, tu să mă tragi de mâneca hainei (OD. PS. 47; der Jäger zum Diener) zupfe mich (mahnend) am Ärmel. Vulpea, văzâindu-i pre ei (leul şi ursul) aşa despărţiţi zăcând, încet, încet au tras cerbul (ŢICH1NDEAL 25; sie hatten um den erlegten Hirsch gekämpft u. lagen erschöpft da) zog er den Hirsch ... weg. După masă... cel mai ales om a Mitropolitului... trăgea un calpoclon Domnului (GHEORGACHi, LET.2 III, 317) er zog, führte ein Pferd herbei. Anica scoase din sân o lumânare de ceară, trase un chibrit pe horn şi o aprinse (SAD. CR. 138) sie rieb am Schornstein ein Streichholz an. In Verbindung mit vielen anderen Subst., vgl. z. B. aţă 3. b, cenuşă, coadă 11. c,păr 1, sfoară, süßet 1, teapă 1. - Ohne direktes Objekt: Trag de capătul sfoarei etc. ich ziehe, zerre am Ende des Bindfadens etc. - b) ziehend herstellen. A trage o brazdă, linii eine Furche, Linien ziehen. Nimeni nu are dreptul de-a opri omenirea din mersul ei progresiv care este tins de natura fizică şi morală a omului (GHICA XXIII). - c) fig. a trage pe cineva la o parle jdn. auf die Seite, beiseite ziehen, nehmen; de partea sa, la sine aufseine Seite ziehen, bringen. Au îmbiat Constantin Vodă cu bani să-l tragă la sine (AMLRAS, LET.2 III, 111) durch Geld auf seine Seite zu ziehen. (Această plantă) are putere de a trage belşug şi peţitori buni şi cuprinşi la casă (SEV. NUNTA 11). Scula-se-voru bărbaţi cei ce vorn giăi răzvrelitu cum se tragă ucenici pre urma sa (CV21 lb; Apg 20, 30) die Jünger an sich zu ziehen. Tu ja cum te-a trage firea (RETEG. POV. V, 69) du, folge dem Impuls deines Herzens. Cercei lungi de mărgele, Să tragă ochii la ele (AL. PP, 237) daß sie die Blicke auf sich ziehen. Chiar seraiul sultanului, din aceste ţări, trăgea nu numai lucrurile vieţii, dar încă obiecte de lux şi desßlare (BĂLC. 58). A trage folos, câştig din c. aus etw. Nutzen, Gewinn ziehen. Bălţile, stuhăriile şi pădurile din insule(le Dunării), de la care românii nu puteau trage nici un venit (GHICA V). Dragostea lui D-clzău spre pocăinţă te trage (MS. 17. Jh., GCR I, 51) führt dich zur Buße. Această faptă a tras după dânsa un lung şir de nenorociri (COST. 628) hatte ... zur Folge. Oraşul Constantinopole şi-a tras mărirea lui de la un Constantin (BĂLC. 81) der Ruhm C. s gründete sich auf Constantin. (Ha Ideii) îngrozia pre oamenii cei răi... trăgăndu-i de la răutăţile lor (NEC. COSTIN, LET.2 I, 42) und lenkten, brachten sie von ihren Lastern ab. Văzând acea primejdie... Stefan Vodă... au fras oastea mai spre Iaşi (MIR. COSTIN, LET.21, 330). Mărturii la pricini de vinovăţii se trag fără voia lor (COD. EPS.2 124) die Zeugen werden... herangezogen. Aceste lucruri cu hulă trăgăndu-se de neprieteni la urechea vrăjmaşilor săi (NEC. COSTIN, LET.21, 450) als ... seinen Feinden hinterbraeht wurde. Vgl. inimă 1. c, judecată 1, nădejde 1. - Spez.: a) a trage necaz, supărare, nevoi etc. Plage, Verdruß, Not etc. erdulden, erleiden, erfahren, ausstehen, zu erdulden, auszustehen haben. In Ţara Românească, Constantin Vodă Mavrocordat trăgea mai mari supărări despre turci, că orânduise câţiva paşi acolo (EN. COGĂLN., LET.2 III, 201). Antioh Vodă... nu putea să-şi răsplătească răutatea ce trăsese de către munteni (NECULCE, LET.2 II, 256). Până-ntr-acest ceas Durerile câle-am tras Tot le mai puteam răbda (CONACHI93). Nu putem scrie ce fiică trăgeau bieţii preoţi (EN. COGĂLN., LET.2 III, 204) welche Angst die armen Priester ausstanden. Pentru fratele Lupului au tras şi ceialalţipedeapsă (NECULCE, LET.2 II, 340) wegen ... wurden auch die anderen bestraft. Trăgeau şi ei mare lipsă la toate cu stăpânii lor (EN. COGĂLN., LET.2 III, 270) sie litten große Not. Vai de capu ei, ce mai trage cu giupâneasa Ruxanda! (AL. OP. 1,1536). Ea îmi spunea câte trage şi eu câte-am pătimit (CONACHI 35). Unulfaceş-altul trage (PANN PV. M. II, 23) der andere büßt dafür. Vgl. cap I. 20. b, a rade 4. - ß) fam. a trage o lovitură etc. cuiva jdm. einen Schlag etc. versetzen. Cică Vodă ar fi prins pe ciocoi şi le-ar ji tras o sfântă de bătaie (AL., CL III, 58). Pe feciorii de boier, când făceau vreo neorânduială ... îi poftea la. cafea, în odaie la cămăraş ...şi acolo li se trăgea câteva nuiele la tălpi ca să le vie minte la cap (GHICA X). (Sătenii) râzând acum de gluma ce le tinse ieri Lupii (UR. LEG. 253). Vgl. chiul. - Absolut: (D-nul Tarnt e) în stare să-ţi tragă la palmă pentru cea mai mică mişcare (BASS. NOR. 52; von einem Lehrer) er ist imstande, dich auf die Hand zu schlagen. - y) fam. a(-i) trage un somn, chef etc. ein Schläfchen machen, einTrinkgelage abhalten etc. Sasul cu săsoaica lui se întoarseră şi pe partea cealaltă şi mai traseră încă câte un somn până la ziuă (ISP. BSG. 111). Ii mai trase o duşcă de apă şi se sculă să plece (VLAH. GV. 73) er tat noch einen tüchtigen Zug. Mama Ilinca, de părere de bine, îi trase-o toană de plâns pe răvaş (VLAH. NUV. 28) sie weinte eine Weile. Eu am lăsat cei zece porci... şi am. tras o fugă până la iaz să mă mai răcoresc (BOGD. POV. 47) ich eilte zum Teich. Eil Dudiicescule, îi tragem un stos în astă seară? (AL. OP. I, 1702) dreschen wir ein Spielchen? Vgl. aghios. - ö) a trage o horă etc. einen Reigen etc. spielen, tanzen. Trei ţigani, două cobze ş-o lăută, trăgeau să moară,, mărunţica craiului” (DEL. S. 55) spielten wie rasend. Trageţi hora, ca săjoc La lumina celui foc! (AL. PP. 218). - e) un păcat eine Sünde begehen. D-ai tras păcatul prin fapt au prin gură, Cere iertare (LOGA, GCR II, 234). -Qo pâră einen Prozeß führen. Avocat: Cela ce tmge pentru altul pâra cu plată (CANT. IST. VII). - p) c. cu urechea etw. erlauschen. Toate acestea le-au tras Pepelea cu urechea (SBIERA 714 trage POV. 17). Vgl. II. 4. - ft) dorul cuiva sich nach jdm. sehnen. Amară-i frunza de fag, Mai amar dorii ce-l trag! (I.-B. 90). - i) singen. Pune, frate, mâna-n şale Să tragem una de jale (I.-B. 310). 2. einziehen, aufsaugen. Făina arzând, tragi pe nas fumul care se face (PAMF. BOLI 16). Dacă cenuşa din fundul ulcelei va trage toată apa din căuş (PAMF. BOLI 13). Când nu este umezeală în aer, pe care frunzele cărnoase ale acestor plante o trage (DATC. HORT. 144). 3. din ţigară etc. rauchen. S-a. dus să tragă un ciubuc în ietacul gazdei (AL. OP. I, 771). Du-te acu de te primblă în grădină, pân' ce ş-or trage ciubucele boierii (AL. OP. 1,560). El stă smerit la vafră şi frage din lulea (VLAH. IC. 98). (Funcţionarul) închise registrul, frase din ţigară şi-ncepu să scrie (VLAH. NUV. 161) tat einen Zug. 4. tabac Tabak schnupfen, rauchen. Cum, doamna mea, porţi ochelari?... Tragi tabac? (C. NGR. 60; zu einer Tabak schnupfenden Dame). Dragu-mi-i bădiţa, drag, Care nu trage tabac; Dar mai drag mi-i care trage, Că cu pipa. freabă-şi face Şi pe min ’ mă lasă-n pacel (I.-B. 409). 5. veralt.: anziehen (LM. a atrage). Ochii lelei ...De pe uliţă mă trag (I.-B. 36). Stăpâna acei capele era... magnetul ce mă trăgea (C. NGR. 35) die Trägerin jenes Hutes. 6. veralt. vânt etc. Luft etc. (zu-)fächeln. (Ficioarele) cu măhrămi albe ştergea sudorile bolnavei, trăgându-i vânt (MS. 1692, GCR I, 300). Clătea haine frumuşele şi trăgea boare cu ele (BARAC, GCR II, 177). 7. mă trage de la fereastră es zieht (vom Fenster). Mă doare capul... am lucrat mult la lumânare. (Are un fior.) M-a tras şi fereastra (CARAGIALE, CL XIII, 256). 8. un foc, o săgeată, un glonţ etc. schießen, einen Schuß (ab)feuem, einen Pfeil, eine Kugel etc. (ab)schießen. Ş-a tras un glonţ în cap er hat sich eine Kugel in den Kopf geschossen. Chiuia şi trăgea la pistoale (CARAGIALE T. I, 95). - Ohne direktes Objekt: a trage cu arcul, puşca, săgeţi, gloanţe etc. în cn. mit dem Bogen, Gewehr, Pfeilen, Kugeln etc. auf jdn., nach jdm. schießen. Trag în vrăbii ich schieße nach Sperlingen. Au tras cu arcul Stefan Vodădintr-un vârf de munte (NECULCE, LET.1 II, 197). Un vânător albastru trăgând cu puşca. într-un iepure roşu (OD. PS. 199). Vgl. ţintă 6. ’ 9. pc. jdn. massieren. Trage baba pe bolnav pe spate cu apă, săpun sau oţet (APĂR. SAN. I, 60). Aşi face o baie de muştar, aşi pune să mă fragă şi aşi putea, să mă-ntorc sănătos mâine (BACALB. MT. 39). 10. c. 1a. cântar (ab)wiegen. Un grosoman ce frage poate opt sute de litre (C. NGR. 37). 11 .pc. de limbă jdn. aushorchen. II. V. intr. (vgl. auch I. 1. a, 3, 8, măsea 1, mustaţă, scară 3). l.cu condeiul, penelul, buretele peste c. mit der Feder, dem Pinsel, Schwamm über etw. fahren, einen Strich machen, streichen. 2. (din arcuş, vioară) den Bogen, die Geige streichen. Lăutarii nu încetară a trage din vioară (FIL., D.). Trage, frage, măi ţigane (PP., MAR. NUNTA 510). 3. cu ochiul etc. la c. nach etw. (verlangende, selmsüchtige, verstohlene) Blicke werfen, schielen. (Copiii) trăgeau din vreme în vreme cu ochii la străchinile de pe masă (GANE, CL VIII, 441). Badea trece pe uliţă Mândra frage cu ochiu (I.-B. 72) schielt nach ihm. Din vreme în vreme, fetele trăgeau cu coada ochiului şi aruncau flori ... în partea flăcăilor (GHICA 34; Schilderung einer Hochzeit). 4. cu urechea lauschen, horchen. Ştefan ... trăgea cu urechea în toate părţile ca să vadă de unde are să. vie furtuna (ISP., CL XII, 181). Cum îl aud (pe dascăl) că începe (a cânta), îmi deschid fereastra şi trag cu urechea într-acolo (GHIB. BV. 82). Pe cât am tras cu urechea prin unele case, am aflat că o sumă de ţinutaşi s-ar fi pregătit a face opoziţie ocârmuirii (AL., CL VII, 375) soviel ich ... aufgeschnappt habe. 5Fag la cn. ich fühle mich zu jdm. hingezogen. Din fundul livezii, viţelul o auzise (vaca) ... şi venea ... în goană ... „O, sărăcuţul, cum trage la mama luil” (VLAH. IC. 31; Worte des Bauernmädchens, das das Kalb in den Pferch sperren soll). Tare-i era cu mirare lui Moş Trohin cum să nu fragă Vlad la satu lui şi mai ales cum să uite pe Măriuca (RĂDUL. RUST. II, 162). Dacă-i bivol, el la glod a tras (SEV. POV. 48; der Büffel war angeblich in den Sumpf gelaufen). Vgl. apă 11. 6. LV. dazu neigen, danach streben. Unii trăgeau să fie Duca domn la Moldova, alţii ziceau pre un Ieremie din boierii de ţară (NEC. COSTIN, LET.2 II, 16). Altă samă de domni leşeşti... trăgeau să puie (crai) pe Frideric (NECULCE, LET.2 II, 381). (îl) îmbrăcară (pre Isus) întru veşmânt mohorât ca să-şi râză c-au fras să fie împărat jidovilor (VARL. CAZ.21, 104b). 7. trage de moarte, să moară, trage spre moarte (Ş. TAINE 21) er ringt mit dem Tod, liegt im Sterben, in den letzten Zügen. Unul trage să moară, altul joacă, se-nsoară (PANN, CL V, 384). 8. a c. auf etw. hinstreben, in Verbindungen wie: a mare es weit bringen wollen, hoch hinaus wollen; a sărac der Verarmung, seinem Ruin entgegengehen. Aşa e omul lăsat de D-zeu săfie. Trage tot a mare (ISP., CL XVI, 356). Jachetele lui, călcate zilnic, trăgeau a mare (BASS. VULT. 83; spottend). Irod împărat! Vezi, dacă-i militar, tot a vitejie frage! (AL. OP. 1,1100; von einem Kadetten, der auf dem Maskenball als Herodes erscheinen wollte). 715 tragedie 9. a rău, a sărăcie etc. das Unglück, die Armut etc. herbeiziehen, in Fällen wie: Femeile să nu umble cu coadele despletite, căci trag a moarte pentru bărbaţii lor (ION. SUP. 65). Despre bufniţă se zice în popor căi e (pasărea) cea mai cobiloare, trăgând a pustietate; despre corb şi cioară, că. ele frag a stârvuri (H.21, 72). 10. undeva (irgendwohin) ziehen, sich begeben, acasă heimkehren. Dispot... au pribegit de în ţară... şi au tras spre Râm (SIM. DASC., LET.P 165). Oastea ... o samă a apucat podgoriile ... iară o samă a tras la Brăila (EN. COGĂLN., LET.2 III, 264). Muscalii... au Intrat în cetate... şi, carii dincotro întrase, au tras toţi la porţi (DION., TEZ. II, 182). Deaca codru frunza-şi lasă, Toţi voinicii tragpe-acasă (I.-B. 289). Oile de lapte pline frag acasă iubitoare (OLL. HOR. 382). 11. (în gazdă) la cn. bei jdm. einkehren, la hotel im Hotel absteigen. Era seară şi au tras la o babă în marginea oraşului (RC. IR. 94; von einem Reiter). (Impiegatul) mă întreabă unde trag, ca să-mi aducă paşaportul la gazdă (CL XV, 341). 12. wehen. Subţirea boare frăgea Şi un brad se clătina (FR.-C. MOŢII 94; vgl. auch 207). 13. trage es zieht (Luftzug). 14. (in einer bestimnten Richtung) liegen, sich befinden. Oamenii începuseră a aprinde luminile şi chibzuiau ei (copiii) unde frage casa. lor (RETEG. POV. I, 44). 15. a frage cu acul nähen, sticken. Cându-i trage cu acul, Să se rumpă bumbacul (I.-B. 347). A trage cu coasa mähen. 16. a trage de timp zaudern, hinausziehen, Winkelzüge machen. III. a se frage 1. sich ziehen. (Opânză) al cărei mijloc vine drept deasupra pogacei... iar capetele se frag pe jos (MAR. NAŞT. 253) am Boden nachschleppen. Toţi viermii ce se fragprepământ (PO2 14; Gn 1, 26) alle Würmer, die auf der Erde kriechen. De foame de-abia mă trag (I.-B. 463). Cei care se trag după oşti mari, neguţători şi oşteni (MIR. COSTIN, LET.21, 22) die großen Heeren nachziehen. Văzând Traian că în lung se trage acel război (SPÄT. MIL., LET.21, 88) als T. sah, daß der Krieg sich in die Länge zieht. Acest obicei ...de atu nee s-au tras multă vreme, la mulţi domni (NECULCE, LET.2 II, 192) seit damals blieb diese Steuer bestehen. (Unul din voievozi) ...de supt ascultare trăgându-se (SPÄT. MIL., LET.21, 106) indem er sich der römischen Botmäßigkeit entzog). 2. LV. se trage cuvântul etc. es geht das Gerücht. Sobieţchi... au intrat în ţară, trăgându-se cuvântul precum merge asupra Bugeagului (NEC. COSTIN, LET.2 II, 36). 3. sich zurückziehen (LM. a se retrage). Paşa s-a fras mai înapoi (DION., TEZ. II, 185) der Pascha zog sich weiter zümck. Când apele au început să se mai tragă, Noe a. trimis un corb să se ducă şi să vadă uscăturile (PAMF. PL. 147). Când se văzură copleşiţi de numărul duşmanilor, ei se trase în munţii Carpaţi. (BĂLC. 7). Acest din urmă argument mă jacu să mă trag de la fereastrăţC. NGR. 52). Vrei să te tragi de la muncă! (RETEG. POV. 50) du willst dich vor der Arbeit drücken! 4. von Körperteilen: ab-, einfallen, einsinken. Inimioara mi s-a ars, Feţişoara mi s-a tras (PAMF. CDŢ. 174). 5. din, de la. c. von etw. herkommen, (her-, ab)stammen, entspringen. Şi acestea toate nu se trag din fr-alta jară numai din necredinţa noastră (ANTIM DID. 27) Nu voi să ţi se fragă moartea de la mine (CREANGĂ, D.) ich will nicht die Ursache deines Todes sein. Adäl Gherei Sultan, cunoscând că despre fate-său i se frage aceasta (AMIRAS, LET.2 III, 160; der Bruder hatte bei der Pforte seine Absetzung erwirkt). Dintru acel Purice aprodul s-a tras neamul Movileştilor (NECULCE, LET.1 II, 199). Vasile Ceaur Stolnic ... se frăgea din neamul lui Ştefan Vodă (AMIRAS, LET.2 III, 124). Sunt cari... vor să se tragă de la un Septim Sever sau cel puţin de la vrun Salust (GHICA 222). Simeon stâlpnicul... trăgându-sădin Chilichia din sat Sisan (DOS. VS. Sept. 1; lb). 6. sich hingezogen fühlen; vgl. Π. 5. (Mihai Vodă) nu se prea trăgea. în Moldova ... socotind că doară va apuca domnia în Ţara Românească (NECULCE, LET.2 II, 377; die Pforte wollte ihn zum Fürsten der Moldau ernennen). Eu m-aşi frage la aşa ceva, dacă s-ar putea (GHIB. BV. 19; der Sohn zur Mutter, die ihm zur Heirat rät) ich wäre zu so etwas geneigt. S-au sfötuit omul cu femeia să deie fata după dânsul ...că şi fata se cam frage după dânsul (SBIERA POV. 151 ) da auch das Mädchen geneigt schien, ihn zu heiraten. 7. a se frage horă, dans einen Tanz veranstalten. La verdea tulpină, ftwnos danţ se frage (PP., GCR Π, 331). GR. Präs, frag, fragi, träge, trägem, trâgeţi, frag; Konj. sä frägä; Imperat. träge; Perf. trăsei, LV. fräs, arom. träpsu; Part, tras, arom. frâplii; Ger. trăgând; Verbaladj. trăgător. ET. lat. traho, -ëre, wofür *trago, -ère: tractus nach ago: actus, lego: lectus etc. eintrat. SG. ALRII/I, K. 8,110,125,281; ALRMI/Ι,Κ. 113, 199; Π/I, K. 73,367; ALR SN I, K. 246; SN Π, K. 352; SN ΠΙ, K. 791, 842, 846,863; SN IV, K. 931,975; SN V, K. 1308, 1309, 1359. tragedie PL -dii S. f. (1703 FN 121) 1. Trauerspiel N., Tragödie F. Euripid, scriitorul de tragodii (AXINTE, LET.2 II, 158). 2. (t) fragodie Klagelied N. 3. tragisches Ereignis, Unglück N. GR. LV. fragodie, traghedie (ÎNTÂMPLĂRILE, ŞA II, 374), tragédie (ŞINCAI HR. II, 35). ET. it. tragedia, ngr. τραγωδία, frz. tragédie. 716 traistă tragere PI. trageri S. f. (1703 GCD) 1. Ziehen N., Ziehung F.; vgl. soartă 1. . 2. veralt.: Ursprung M. 3. selten fragerea sufletului (de moarte) Agonie F. Inja-şurată fiind în ... ago an a morţii (în fragerea sufletului de moarte) (CANT. HR.2 360). 4. veralt.: Rückzug N. Tragerea romanilor din Dachia în Misia supt Avrelian ... nu lungă, nici veacinică să jie fost, ce scurtă şi numai, până la o vrearne (CANT. HR.2 224). 5. tragere de inimă Anziehung, Neigung F. 6. Schießen N. Tragere la. ţintă Scheibenschießen. -Weitere Bedeutungen analog zu a. trage. ET. a trage. traghelâf PI. -lâfi S. m. (1705 CANT.) 1. Tragelaph M., Fabeltier aus dem Orient. Himera jigăniilor, irmafrodilul păşirilor şi traghelaful firii (CANT. IST. 76). 2. fig.: Unfug, Unsinn Μ. ET. τραγέλαφος. traghicesc siehe tragic. tragic Adj. (1703 GCD) tragisch. GR. (t) traghicesc (CANT. IST. 262), tragodicâsc (CANT. IST. 125). ET. ngr. τραγικός, it. fragico. trâglă PI. trâgle S. f. (1868 BARC.) 1. MOLD. TR. Schleife F. zum Transport des Pfluges, Strohs, Heus etc. GR. trahlă (VICIU). 2. MOLD. Tragbahre F., z. B. um das Stroh vom Dreschplatz zur Triste zu tragen. 3. MOLD. DOBR. Glutschaufel F. ET. ansch. inittelb. lat. tragula; doch vgl. auch largă. SG. ALR SN I, K. 130; IV, K. 1059. tragodicesc siehe tragic. tragodie siehe tragedie. trahanâ S. f. (1834 DRĂGH. IC. 72) geriebener Teig, Eiergraupen (PL); dafür auch frecăţei (POEN. II, 628). Supă ...de arpăcaş şi trahana (DRĂGH. REŢ. 4). GR. tarhana, torhoână, tarhemie, BAN. tărhână. ET. türk, tarhana, auch mittelbar. SG. ALRM SN III, K. 886. trai S. n. (1654 NEAGOE ÎNV.2 60a) Leben N., Lebensweise, -führung F., -wandel PI. Unele femei îşi fac din descântece un mijloc necinstii, de trai (PAMF. BOLI 9) ein ... Gewerbe. Fiecare, cu-al său trai (AL. PP. 31) jeder lebt nach seiner Weise. Traiul fără de necazuri pe care l-a dus, stăricica frumoasă.... l-au păstrat voinic, sprinten la mişcări şi vioi la minte (BRĂT.-VOIN. LD. 83). După un trai îndelungat, pe lângă Petru cel Mare (AL. PP. 184) nachdem er lange Zeit am Plofc Peters des Großen gelebt hatte. Las dracului şi conservator şi vioară şi tot. M-am săturat de atâta netrai (ZAMF. LN. 11) ich habe das Hundeleben satt. Nu mai e de trai es ist nicht mehr auszuhaltcn. A duce frai bun, rău gut, schlecht leben. De vei purta grije bună pre viaţa ta şi pre traiul tău cu alţii (CĂR. PRE SC., GCR I, 275). Fam. trai cu vătrai sie liegen sich beständig in den Haaren. Le-ar fl făcut (megieşilor) trai rău în casă... dacă nu i-ar fi poftit (la bal) (VLAH. DAN II, 128) er hätte Zank und Streit unter den Ehegatten hervorgerufen. Traiul s-a scumpit das Leben ist teurer geworden. Apoi se pun pe frai, cerând vinul cu perechea (vin cu boi'viz) (FR.-C. MOŢII 36) sie gehen ans Zechen. Vgl. mălai 1, a trăi I. 1. ET. postverbal von a trăi. trainic Adj. (1643 VARL. CAZ.2 1, 287a) dauerhaft, haltbar. Se ia aţă trainică ca de un stânjen de lungă (ISP. JUC. 6). Frumuseţea-i bun netrainic (COŞBUC 49) die Schönheit ist ein vergängliches Gut. ET. asl. trajanü, Part. Prät. Pass, von trajati (mm. a trăi) „dauern”; vgl. bulg. trajen id. traistă PL traiste S. f. (1508 DERS) 1. aus starkem Gewebe hcrgestellte, mit Schutzklappe u. einem Band zum Umhängen versehene Hirtentasche F. Şi porunci lor ca nemică să nu ia pre cale, numai toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani în pungă (BIBLIA 1688 Mk 6, 8). El cu traista la spate Ea de-a lungul celor sate (OD.-SL. 8). Scotoci prin traistă, scoase o bucată de slănină (DULFU PĂC. 100). Umblă cu traista er geht betteln. Cine cere deodată mult, să întoarce cu traista goală. înapoi (ŞA I, 293). Traistă, goală, (uşoară) a) Habenichts - b) scherzh. vom Brautwerber (MAR. NUNTA 97) - c) MUNT, vom Westwind (H.2 II, 671). A-i bate (cuiva) vântul în traistă bettelarm sein. Drept ca funia în traistă krumm, ungerecht. A-şi lua traista şi ciubucul seine ärmlichen Habseligkeiten nehmen. Mi-a. trecutföinaprin traistă meine Zeit ist vorüber. Fală goală, traistă uşoară von Angebern und Faulpelzen. Bine să zice: la fala goală Traista-i uşoară!... Zieu căi-i de-a râde Cum Bălăban a fugi ne învaţă, După ce ne armă cu gura îndrăzneaţă (BUDAI-DELEANUII, 21). Vgl. băţ 1. c, câine 8. b. 2. Futtersack M., der dem Pferd etc. umgehängt wird. (Ca să-i freacă ulciorul) îl înţepi cu un fir de orz luat din traista calului (PAMF. BOLI 66). MUNT. Mai vine (ea) murga la traistă u. ä. du wirst, er wird schon noch einmal genötigt sein, meine Hilfe in Anspruch zu nehmen; vgl. căuş. 3. fraista ciobanului, TR. slraiţa popei Täschellcraut N. (Capsella bursa-pastoris; BR.). 717 traitorie GR. taistră (CORESI TE4 139b; Lk 10, 4), traistră (DOS. VS. Sept. 21; 24a), PI. iraislre; BAN. TR. straiţă, straistă (BUDAI-DELEANU IX, 89); BAN. OLT. (instă; aram. S. n. (astru, (răstii, PI. lastre, trăste, trăslur (HC 1,304); ferner (râinslă (MS. 17. Jh., GCR1,194). - PI. häufig fraişti, traisti. - Dim. trăistuţă, PI. -tute, trăiştioâră, PI. -oâre; TR. străiţişoâră, PI. -soare. ET. in Osteuropa heimisches Wort, das (trotz G. MEYER) vermutl. mit lat. canistra „Brotkorb” identisch ist, wenn es - wenigstens im Rum. - auch nicht unmittelbar darauf zurückgehen kann u. wahrsch. überallhin von rum. Wanderhirten verbreitet wurde: alb. fräste, straitse, shfreitse, fräse, drashte, it.-ngr. trastina, -tena, magy. tarisznya, poln. russ. tajstra, poln. ukr. tanistra, tschech. -nystra, mähr.-slovalc. -nejsfra; vgl. dt. Tornister. H vgl. MIHĂESCU GR. 114: mgr. xdylotpov „Futtersack”, zu gr. Tayi£eiv „dem Pferd sein Futter zumessen”. SG. ALR SN II, K. 495; IV, K. 1125; V, K. 1330; ALRM II/I, K. 414. traitorie (t) PI. -rii S. f. (1793 I. VĂCĂR.) Verrat M. Mulţi din cei ce râvnea a crăi... au urmat a face răzvrătiri şi trăitorii craiului (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 279). ■ · ET. zu altit. trăitore für fraditore „Verräter”. trambulină PI. -line S. f. (1868 BARC.) Sprungbrett, Trampolin N. Tot loc să ai de suit, că te aruncă trambulina (VLAH. GV. 145; Gedanken eines Strebers). GR. tramp(o)lină. ET. dt. Trampolin < it. trampolino. trâmpă PI. trâmpe S. f. (1835 GOR. HAL. II, 29) fam.: Tausch M.; a face trampa einen Tausch machen. Hai să facem treampa: dă-mi carul şi na-ţi boii (CREANGĂ, CL IX, 454). Haide trampa cu hainele (UR. LEG. 60; der eine soll die Kleider des anderen anzichen). GR. MOLD, treampă. ET. türk, trampa. tramp(o)lină siehe trambulină. trâmţă siehe zdreanţă. träne! Interj. (1842 C. NGR. OP. I, 251) ahmt geräuschvolles Anschlägen nach: klapp(s)!, bauz!, bumms! Pân ’ să isprăvească ei cu vorba - franc! s-a dus (uşa)! (DULFU PĂC. 43; die auf einem Baum befindliche Tür fiel plötzlich herab). Atunci întinse şi el arcul, dele drumul săgeţii şi franc! lovi drept în capacul crăcăliţei (ISP. LEG.2 255). Eu mă mir că nu se întrebuinţează (spiritismul) la război: ar putea să ia o maşină de alea şi franc! îi omori pă toţi (BACALB. MT. 32; der Sprecher hat von dem Wesen des Spiritismus ganz verkehrte Vorstellungen). (Flăcăul) aşteaptă până se îmbată (omul) bine şi odată face: tranc -capacul deasupra lui (RC. IR. 9; der Mann war in ein Weinfaß gekrochen) er schlägt plötzlich, wupps! den Deckel über ihm zu. O atitudine demnă... până la un moment dat, ştii, colea, când i-o veni bine, la o chestie arzătoare; ş-atunci - tranc un discurs lucrat cum ştie el (VLAH. GV. 145; ein Streber häumt von einem Sitz im Parlament). - Stärkeres Geräusch wird durch tronc!, wiederholtes durch tranca-franca! ausgedrückt; Te-ai hirotonisit om de stat, nitam, uitam, tronc! ca hatmanul Velişcanu? (AL., CL IV, 311). Talpa iadului atunci face ţuşli înlăuntru (în iad) şi dracii tronc! închid uşa după Ivan (CREANGĂ, CL XII, 27). După ce se cununară la biserică şi veniră acasă... tronc! şarpele: „Daţi-mi pe ginere afară să-l mănânc ...” (RC. IR. 209) da erschien plötzlich die Schlange und rief... Spune-mi vestea, că stau pe cărbuni! „Ha, iaca... Staţi să mi-o aduc aminte!... Inchipuiţi-vă că... am uitat-o! ” „ Tronc!” (AL. OP. I, 854) na so was! Vgl. Maria 2. Ce faceţi? ... „-Ia, ăst ţigan căzu cu tronc Să-mi dea pogoane cu chirie (RĂDUL. RUST. I, 127) kam da so hereingeschneit, um mir Ackerland zu verpachten. Fata i-a căzut, picat (cu) tronc (la inimă) er hat sich in das Mädchen verliebt; vgl. a cădea I. 10. Da ’ eu, aşa-i, ţi-ampicat tronc la inimă! (MILLO, PR. DRAM. 406). Vgl. hodoronc-tronc! De inima căruţei atârnau păcorniţa cu feleştiocul şi posteuca, care se izbeau una de alta când mergea căruţa şi făceau: tronca, franca!, tronca, franca! (CREANGĂ, CL X, 374). ET. onomatopoet. trânca-fleânca siehe treancafleanca. trancafüse S. f. PI. (1885 DEL.) Kram M., Habseligkeiten (PI.) (Ţiganca) îşi dădu din car toate trancafusele (DEL. S. 255). ET. wahrsch. Kreuzung von catrafuse u. trancana. trancanâ PI. -nâle S. f. (1847 PANN) 1. Geschirr N. Caută-le-n sus (lirele), caută-le-n jos, răscoleşte toate trancanalele din casă, nimic! (RCM. SĂRB. 61). Toate îşi aveau vătaful lor (la palat): tacâmurile mesei, trăncănăile de la bucătărie, aşternu-turile (ISP. LEG.2 390). 2. leeres, dummes Geschwätz. De-aste vorbe de-ale tale, Gogoşele, trancanale, Suntem sătui de ajuns (PANN PV.1 III, 95). GR. trăncănâie, PI. -nai (D.). ET. vgl. a trăncăni. trânca-trânca! siehe tranc. 718 trapezâr trandafir PI. -firi S. m. (1441 DRHB) 1. Rose F. (Blume u. Pflanze), Rosenstock M. (Rosa). Nu e trandafir fără spini u. ä. keine Rose ohne Domen. Precum scrie Sigon, împăraţii cei mai denainte, puţină desfătare să fie având socotita, de n-ar fi avut în mijlocul iernii trandafiri, a cărora fiori să înoate în paharăle cu vinul (CANT. HR.2 270). Badea meu tânăr copil, Roşu ca un trandafir (I.-B. 39). Unt, apă, oţel de frauda fii' Rosenöl, -wasser, -cssig. D-na N.... având pe fruntea ei o coroană de vro 55 (cel puţin) de trandafiri, cam bătuţi de brumă (BOGD. VECHI 248; von den Jahren). Arten: trandajir de dulceaţă, TR. trandajir roşu Zentifolia (Rosa centifolia), aus dessen Blätter Rosenkonfitüre bereitet wird; de lună Monatsrose (Rosa damascena Milk; BORZA); trandafir sălbatic Wildrosc (Rosa canina); trandafir de munte Alpenrose (Rosa pendulina; BORZA) etc. 2. hufeisenförmige, plattgedrückte Wurst, deren Enden durch eine Schnur verbunden sind; fam. ugs. überh.: Wurst F. Era tocmai în sărbătorile Crăciunului, pe când trandafirii, în loc să înflorească pe câmp, sfârâie în tigăile de pe cărbuni (GANE, CL IX, 57). GR. trăndăfir, frandafil. - PI. f. -finiri (MĂRG.2 232a; von der Blume). Dim. -firâş, -find, -firel. ANTHROPON. Treandafil (DRHB I, 165). ET. ngr. Tp(i)avTd(pi)/\Aov. SG. ALR SN III, K. 630; IV, K. 1124; ALRM SN II, K. 435; III, K. 943; ALR II/I,MN2801, 110. trandafiriu Adj. (1837 PANN EROT. III, 39) rosenfarben, -rot, rosig. Vei găsi doi pui de dafin, unul cireşiu şi altul trandafiriu (ISP., D.) ET. trandajir. transalpin Adj. (1722 CANT.) 1. veralt.: jenseits der Berge gelegen. - Auch substantiv. (CANT. HR.2 132). ET. n. lat. transalpinus. transcript PI. transcripte S. n. (1812 ŞINCAI HR. I, 488) veralt.: Ab-, Umschrift F. ET. n. lat. transcriptus. transdanubiän Adj. (1812 ŞINCAI) jenseits der Donau gelegen. Mumä-sa, transdanubianä (de preste Dunăre) fiind, când jăfuia carpii, atunci frecând apa, fugise în Dachia-cea-Noao (ŞINCAI HR. I, 50). ET. n. lat. transdanubianus. transformă Präs, -form (1835 GOR. HAL. I, 120) I. V. tr. ändern. II. a se transforma sich ändern. ET. n. lat. transformare. transformare PI. -mari S. f. (1835 GOR. HAL. II, 139) Änderung F. ET. a transforma. translator PL -lâtori S. m. (1794 BRV II, 362) Übersetzer M. Ioan Barac, maghisfratul translator al Braşovului (ŞA III, 134). ET. n. lat. translator. transparent (1839 VAIL.) 1. Adj. durchscheinend, durchsichtig. II. S. n., PI. -rente 1. Linienblatt N. (POEN. II, 757). 2. Rouleau N. Perdelele de mătase roşie cu fransparen-tele pe jumătate lăsate dădeau feţei Adelei o vioiciune şi frăgezime de fetiţă de 16 ani (NĂD. NUV. II, 169). Dan ridică transparentul. Afară era moină (VLAH. DAN I, 124). GR. veralt. -peran t. ET. frz. transparent, it. trasparente. transparenţă PI. -renţe S. f. (1839 VAIL.) Transparenz, Durchsichtigkeit F. ET. frz. transparence, it. trasparenza. transpiraţie PI. -raţii S. f. (um 1780 UT) 1. Schwitzen N. 2. Schweiß M. GR. veralt. -ţiiine, (t) -rechine. ET. n. lat. transpiratio. transport PI. -porturi S. n. (1765 IOAN NECULCE 11,216) Transport M. ET. frz. transport, dt. Transport, it. trasporto. trântii S. f. PI. (1909 RCM.) MUNT. Schnurren (PL). După ce au jurat, începe şi mutul să vorbească şi să spuie trântii (RCM. SĂRB. 69). ET. unbek. SG. ALR II/I, K. 19; SN V, K. 1397. trânţă siehe zdreanţă. tranzit S. n. (1779 FURNICĂ D. 57) Transit M. GR. (t) -io. ET. frz. transit, dt. Transit, it. transito. trap S. n. (um 1670 ANON. CAR.) Trab M. La cumpărarea cailor, să se cerce umbletul lor, la pas, la trap şi la fugă (FELIP. DASC. AGR. 147). Calul plecă în trap mare, ridicând un nour alb de colb în jurul căruţei (GANE, CL VIII, 452). „ Sai ”, strigai, „murgule, în trapuri” (PANN, CIH. 424). GR. PI. selten frăpuri. MOLD. treap. - Dim. frepşor (POL.). ET. dt. Trab; treap nach treapăd. trâpăd siehe treapăd. trapezâr PI. -zări S. m. (1640 PRAV. GOV.) Gastpater M. im Kloster. Chelariul sau trăpezariul de vor lăsa niscare bucate cu nesocotinţă şi se vor împuţi (PRAV. GOV. 131). 719 trapezâre GR. veralt. trăpezariu, trepăzar. ET. trapeză. trapezâre PI. -zări S. f. (1626 DRHA XIX, 146) veralt.: Refektorium N. Care masă să jacea ... la o trapezare uncie se găsea loc mai larg (GHEORGACI II, LET.2 III, 313). Boierii... erau adunaţi în taină în tra-pezarul de la monastirea Frumoasa (UR. LEG. 294). GR. S. n. trapezar, PI. -zare. ET. mgr. τραπεζάρειον, -ζαρείον, -ζαρείον. trapeză PI. trapeze S. f. (um 1480 LDSR 351) 1. Speisesaal des Klosters: Refektorium N. în trapeza cea mare a mănăstirii era instalată spătăria cea mare, adecă sala tronului (UR. LEG. 186). Moş Răpcan Hagiu cu hagiica lui... înoplează... laPutna, unde-au fost găzduiţi bine de economul cel mare; iar Arsene, fiind tânăr, se culcă afară-n căruţă, dinaintea trapezei (CL XVII, 317). 2. Speisesaal M. eines Schlosses. Banul şi soţia lui... trecură în trapeză şi prânziră (DEMETR. NUV. 98). 3. Tisch des Herrn, Altartisch M. Prestolul se numeşte şi sfântă masă, trapeză (GPIEN. LIT. 25). GR. trapeză. ET. ksl. trapeza < gr. τράπεζα. trapezărie PI. -rii S. f. (um 1700 ANON. CANTAC.) Speisesaal des Klosters: Refektorium N. Şi au împodobit şi marea mănăstire Xeropotam, că aujacut o trapezarie den temelie şipimniţă (ANON. CANTAC., CM 1,105). GR. (t) trapezarie. ET. ngr. τραπεζαρία. tras (1577 CORESIPS.5 243a; Ps 118, 131) 1. Adj. 1. (von Fenstern, Türen etc.) geschlossen, zugezogen. Palate enorme cu obloanele trase (IORGA AM. 140) mit geschlossenen Fensterläden. 2. herab-, heruntergezogen. Cu cosiţa trasă, cu geana sumecisă (TEOD. PP. 76). C-o izmană trasă, Cu alta sumeasă (PP., CL XIV, 345) das eine Hosenbein heruntergezogen, das andere aufgeschürzt. 3. abgestiegen, eingekehrt. Unul se jăluia că, tras în gazdă la un han de la capul Podului Mogoşoaiei, când s-a sculat a doua zi, nu ş-a mai găsit cizmele (GHICA XVI). 4. veralt.: entfernt, zurückgezogen. Toţi arnăuţii din slujba lor se văd traşi (BELD. ETER. 3). 5. markiert, (nach)gezogcn. Pe deasupra ochilor Trasă-i peana corbului (I.-B. 136; von den schwarzen Augenbrauen). Chiar de n-ar avea (Sultănica) sprâncenele trase ca din condei... tot n-ar da cu foiţă (DEL. S. 9) wie mit der Feder nachgezogen. Fac o primblare scurtă ... pe cărările trase în omătul din grădină (GHICA 341). Un registru dat de tribunal... cu şahul preşedintelui tras pe fiecare foaie (COD. COM. 1840 Art. 98) mit dem auf jedes Blatt gesetzten Namenszug. 6. von Körperteilen: ab-, eingefallen, eingesunken, abgemagert. In sicriu au pus-o (pe moartă). Faţa ei cea trasă Era adâncită, însă tot faimoasă (EMIN. O. IV, 366). Era indispus, mai. tins la fată şi mai palid ca altădată (VLAH. NUV. 32). Galbenă ca turta de ceară... cu ochii traşi şi aproape închişi de durere (DEL. S. 12) mit... eingesunkenen, hohlen Augen. Tras pe la ochi nevoie mare, Ca frunza toamna-ngălbenit (RĂDUL. RUST. 1,110). O fală... cu cât e mai trasă, cu atât e mai frumoasă (MAR. NAŞT. 111) schlank. Tras (ca)prin inel (überaus) schlank. Fălcile trase ... de adâncul postului (DOS. VS. Ian. 30; 46b). 7. veralt.: gewogen. - Substantiv.: Şi primiră preoţii şi leviţii Pasul argintului şi aurului şi al vaselor ca să le aducă la Ierusalim la casa D-zeului (BIBLIA 1688 Esr 8, 29). GR. Dim. trăscior (PP. ŞEZ. I, 142). II. S. n. 1. Abzug, Zug M. Noi... pentru trasul apii, adese la acei munţi mărgând (CANT. IST. 243). 2. trasul vătămăturei (ŞEZ. I, 80) Leistenbruchbehe-bung F. ET. a Page. SG. ALR11/1, MN 2279, 50. trata Präs, -tez (1705 CANT.) 1. V. tr. 1. pc. a) bine, rău, cu dispreţ etc. jdn. gut, schlecht, verächtlich etc. behandeln; - b) (ärztlich) behandeln. Are şapte doctori ce prea rău o tratează (GR. ALEX. 324). 2. bewirten. 3. c. (ein Thema) behandeln, über etw. beraten. II. V. intr. 1. despre, de c. von etw. handeln. 2. cu cn. despre c., de c. mit jdm. über etw. unter-, verhandeln. III. a se Pata sich (ärztlich) behandeln lassen. (Scavinschi) însuşi închipuia ordonanţele, îşi jacea leacurile şi se trata (C. NGR. OP. I, 223). GR. veralt. tracta; (t) tractirul, Pactarisi (DOC. EC. 78), trăctui (CANT. IST. 83). ET. n. lat. Pactare, it. Pattare, ngr. Tpanapco, frz. traiter, dt. traktieren. tratäj siehe tartaj. tratament PI. -mente S. n. (1815 DION.) 1. veralt.: Ergebnis der Beratung: Beschluß M. Neputâmd regialele a face lucrarea lor la împăratul după Pactamentul divanului lor (DION., TEZ. II, 189). 2. veralt.: Gastmahl N. Ei s-au apucat de baluri şi de tractamenturi (DION., TEZ. II, 209). 3. ärztliche Behandlung, Heilbehandlung, Kur F. GR. veralt. tractament, PL -meniuri. ET. n. lat. tractamentum, auch mittelbar; LM. nach a trata. tratapöd siche tetrapod. 720 trăgător tratat PI. -täte S. n. (1675 MIR. COSTIN) 1. Vertrag (zwischen Staaten) M., Traktat M. u. N. Cu nevoinţa luileremie Vodă, au stătut între Hmil şi între Zamoischii tractate, adecă legături de pace (MIR. COSTIN, LET.21,251). înlr-acestan au început a îmbla şi Pactate de pace cu leşii (NEC. COSTIN, LET.1 II, 14) Friedensverhandlungen. 2. (wissenschaftl.) Abhandlung F. Theotim, episcopul cetăţei. Tom os... din Schythia, a scris ca nişte dialogi, după înţelepciunea cea veche, scurte şi commatice tractaturi. Aud că şi altele scrie (ŞINCAI FIR. 1,101). GR. veralt. tractat, PI. -tâturi, -täte. ET. n. lat. tractatus, dt. Traktat, it. trattato. tratative S. f. PI. (1868 BARC.) Unter-, Verhandlungen (PL). ET. it. Pattative (PL). trataţie PL -taţii S. f. (1815 DION.) 1. veralt.: Gastmahl N. Generării stau numai de baluri şi de tractaţii (DION., TEZ. II, 217). 2. fam.: Traktieren N. „Luăm o ţuică”, zice d-nuprefect. „ Fac eu trataţie ”, răspunde d-nu primar (ROS. TROT. 72) cs geht auf meine Rechnung. 3. (t) trataţii PL Verhandlungen (PL). 4. veralt.: (Heil-, Kur-)Behandlung F. GR. veralt. tractatie, tratatiüne. ET. n. lat. tractatio, it. trattazione. trăbâcie (t) S. n. PL (1620 MOXA) Wurfmaschine F. Se prinseră întâiii de Galala să o dobândească şi puseră Păbăcie (MOXA, HC 1,403). ET. vgl. it. Pabocco, sp. -buco, prov. -buc, frz. tre-buchet. trăctui siehe trata. trăda Präs, -dez (1817 COD. CAL.) 1. V. tr. 1. veralt.: übergeben, ausliefem. Dătătorii în năimeală sunt datori să trădeie... în bună stare lucrul dat de dânşii în năimeală (COD. CAL. § 1473). Dacă s-a Pădat lucrul vândut, atuncea conPactul cumpărării şi a vânzării este adevărat împlinit (COD. CAL. § 1454). 2. verraten. II. a se Păda sich entblößen, sich venaten. De duioasa-i arătare Ce-n mişcările-i o tradă (EMIN. O. VI, 76). Veralt. konjugiert wie a da. ET. n. lat. tradere, it. Padire, frz. trahir; Nachbildung mit Hilfe von a da, im Anschluß an a preda. trădânie PI. -dânii S. f. (1783 MAIOR) veralt.: Tradition, Überlieferung F. în tot Răsăritul, unde sunt besericele cele apostoliceşti în care Pădania spre pază o au lăsat apostolii (MAIOR PR. I, 16). ET. a trăda, nach predanie. trădare PI. -dări S. f. (1836 AA ist. 11/31, 44) Verrat M. ET. a Păda. trădător PI. -töri (1793 I. VĂCAR. I. I. O., TEZ. II, 256) 1. Adj. 1. verräterisch. 2. treulos. Dacă un tânăr ...se face partea unui suflet fatamic şi Pădător, atunciperde toată iluzia (C. NGR. OP. I, 39). II. S. m., PL -töri Verräter M. ET. a trăda. trăgaci (um 1832 CORNELLI 626b) I. Adj. (von Zugtieren) stark, kräftig. Iar nainlea albilor (cine-mi trăgea la plug)? ... Negrii ca corbii, Trăgaci ca. şoimii, Fugaci ca leii (PĂSC. LP. 197; von Pferden). II. s. m., PI. -gâci Schütze M. Eram recunoscut ca un trăgaci destul de bun (CL XIX, 203). III. S. n., PI. -gâciuri Abzug, Drücker M. am Gewehrschloß. Vânătorul, cu ochiul ţintit la pradă, cu braţul ager la trăgaci (OD. PS. 34). GR. s! f. -gâce (POL.). ET. a trage. SG. ALR SN I, K. 200; SN III, K. 725. trăgănâ etc. siehe tărăgăna etc. trăgănâc S. m. (1849 PERU) Fingerkraut N. (Potentilla reptans; PERU ENC. I, 99; II, 140). ET. zu a tărăgăna, nach den kriechenden Ausläufern. trăgănătură PI. -turi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) veralt.: Hinziehen, Dehnen N. Această baladă se cântă pe o arie cam serbească, cu trăgănituri de glas orientale (AL. PP. 127). GR. trăgănitură. ET. a tărăgăna. trăgănitură siehe trăgănătură. trăgătoare siehe trăgător III. trăgător (um 1560 BRATU, SCL XXV, 153) 1. Adj. 1. von Zugtieren: stark, kräftig. Boii mei (să fie) trăgători, iar ai duşmanului gemători (RCM. SĂRB. 7). 2. veralt.: tragend. Condei Păgător de cinste (CANT. HR. 2 115). 3. veralt.: anziehend. II. S. m., PL -töri 1. Zugtier N. Iamin în pustie, când păştea trăgătorii... tătâni-său (BIBLIA 1688 Gn 36, 24). Cei cari ş-au sfârşit semănatul grâului şi secării nu-şi aduc încă trăgătorii la coşare şi grajduri (GAZ. SĂT. XIV, 377). 2. Schütze M. Regele Păgătorilor der Schützenkönig. 721 trăgulă 3. Aussteller eines Wechsels, Trassant M. (Ggs. tras Bezogener). 4. LV. Ruderer M. Să punem si noi odihnă condeiului, ca un (răgătoriu vănsla (MOXA, HC I, 399). III. S. f. trăgătoare, PI. -tori Gerät zum Ziehen, An-, Abziehen: 1. (deseară) Steigbügelriemen M. Tăiam calul cu scara, Piciorul, trăgătoarca, Aplecându-mă pe şa Să iau mândrei o viorea (PP., ŞEZ. 1, 113). 2. (de cizme) Stiefelknecht M. 3. veralt.: Strippe F. am Stiefel od. Schuh, womit dieser auf den Fuß gezogen wird. 4. Abzug, Drücker M. am Gewehrschloß; vgl. frägaci. Cu puştile la ochi si degetele pe trăgători (GANE, CL XIV, 288). 5. Getreidemaß N., Scheffel M. M-a mânat Neag-Sărac să-mi dai trăgătoarea să măsureßranci (RC. IR. 211). 6. Folterwerkzeug N. (DOS. VS. Ian. 29; 45a). ET. a trage. SG. ALR SN I, K. 16; II, K. 287; III, K. 725; IV, K. 1005; V,K. 1306; ALRM SNI,K. 371; III, K. 1008; ALR II/I, MN 2186, 32. trăgulă PL -gülc S. f. (1825 B.) BAN. TR. OLT. 1. Flaschenkürbis M. (Cucurbita La-genaria) u. daraus hergestellt: 2. Saug-, Stechheber M. ET. a trage, dunkle Bildung // PASCU 280: trägace. SG. ALR SN I, K. 200. trăi Präs, -iesc (1581/2 PO2 253; EX 22, 18) I.V. intr. 1. leben. Omul cât trăieşte învaţă şi tot moare neînvăţat (Sprw.) man lernt nie aus. Tu eşti Jacul a fi, cât vei trăi, înşelat de femei (C. NGR. 56) Zeit deines Lebens. Cucoana îţi dă adăpost şi posmagi; să tot trăieşti, să nu mai mori (CREANGĂ OP. III, 65). Om trăi şi om vedea wir werden ja sehen, war recht hat, qui vivra verra. Locuitorilor de la poalele Munţilor Apuseni le place să frăiască bine (FR.-C. MOŢII 11). Nu numai cu pâne va trăi omul, ci cu tot graiul ce iese din gura lui D-zeu (EV. 1894 Mt 4,4). Omul la tinereţe trăieşte cu speranţe şi la bătrâneţe trăieşte cu suveniri (GHICA XXIII). Să trăieşti întru mulţi ani! Gott schenke dir ein langes Leben! Să trăieşti! a) beim Zutrinlcen: (auf) dein Wohl!, b) dankend: vergelt’s Gott! (Să) trăiască! er lebe hoch!, vivat! „ Trăiască regele! ” ehern. Nationalhymne Rumäniens „Hoch lebe der König!”Aşa să trăiesc! beteuernd: bei meinem Leben!, so wahr ich lebe! Am venit să-ţi spun că-mi. eşti drăguţă ca ochii din cap. „Aşa să trăieşti? ” (AL. OP. I, 824) im Ernst? Spune, cât te ţine? „N-am să-ţi dau ţie socoteală”. Aşa să trăieşti... un fişic, două? (AL. OP. I, 1376) wieviel kostet es dich? ... Ich bitte dich, sag’s doch. A tixä cu cn. mit jdm. Zusammenleben. Din două, una: ori crezi că l-am omorât eu (pe fostul tău bărbat) ... şi atunci de ce mai trăieşti cu mine? (CARAGIALE T. I, 14; der zweite Gatte zur Frau). Trăieşte cu Zaharia (SAD. CR. 114) sie lebt (in wilder Ehe) mit Zaharia. Nici n-ai cu cine trăi, nici cu cine muri (PAMF. JOC. II) mit ihm ist nicht auszukommen. N-au vrut fraţii lui Şerban să-l puie pe dânsul (domn), penfru că nu trăia bine cu doamna (NECULCE, LET.2 II, 236) weil er mit der Fürstin in Unfrieden lebte. Surorile amândouă ... nu trăiesc bine împreună (I. NGR., CL III, 42) sie vertragen sich nicht. - Mit innerem Objekt: Cum sunteţi amândoi potoliţi, puteţi să trăiţi o viaţă, să râvnească şi împăraţii la dv. (BRĂT.-VOIN. LD. 219) könnt ihr ein Leben fuhren. Dă-mă, mamă, unde trag, Să trăiesc traiul cu rirag(I,-B. 273). Siehe a trage II. 5. Şi-a trăit traiul, zilele er ist verlebt, hat sich überlebt (auch fig.). Vgl. mălai 1. 2. aushalten, in Fällen wie: Nu e de trăit în odaia asta de căldură es ist in diesem Zimmer vor Hitze nicht auszuhalten. 3. LV. anhalten, dauern. Potopuri multe au fost; cel întâi cu vărsare cu apăprepământ care a trăit 9 luni (NEC. COSTIN, LET.21,45). Multă vreme trăind războiul neales (URECHE, LET.21, 165). 4. sich erhalten, bestehen, in Fällen wie: Dacă... pe la locurile pe unde umblăm, ca pe la coşuri... punem podişte de lemn (pe acoperiş), ele (olanele) trăiesc uitat (GAZ. SĂT. XIV, 364) endlos lange. (Ştefan Vodă) au zidit biserică ...la sat la Badeuţi, care trăieşte şi până astăzi (URECHE, LET.21, 166). II.V. tr. 1. LV. u. ugs. von Gott: pc. jdn. leben lassen, jdm. ein langes Leben schenken. D-zeu să te trăiască! (PP., MAR. NUNTA 415; Hochzeitsrede). Rugând pe milostivul D-zeu ca să-l trăiască (pe domn) întru mulţi ani (EN. COGĂLN., LET.2 III, 242). Domnul să-l păzască pre el şi să-l trăiască pre el (BIBLIA 1688 Ps 40, 2; Cfjooa cojtov). Ţara tot mai e datoare. S-o trăiască D-zeu, că găseşte şi plăteşte ea, biata (JIP. OP. 137). 2. c. etw. er-, durchleben (vgl. frz. vivre qqch.). Scenele i se par atât de vii, încât le trăia din nou (DEL. P. 21). ET. ksl. trajati „dauern”. SG. ALRSNV, K. 1264. trăinicie S. f. (1793 PREDETICII, 182a) Dauerhaftigkeit, Haltbarkeit F. (Poporul) crede că o zidire nu poate avea trăinicie dacă nu se îndeplinesc oarecare datine mistice (AL. PP. 193). ET. trainic. trăire PI. -iri S. f. (1703 GCD) 1. Existenz F., Leben N. (BUDAI-DELEANUI, 35). 2. Erleben N. ET. a trăi. trăistâr PI. -tari S. m. (1748 IORGA S. D. VI, 45) 1. Hirtentaschenhersteller M. Păru-l dădui (părul ciutei) la frăistari, Să facă trăisli la măgari (PASC. LP. 46). 2. Landstreicher M. 3. OLT. Westwind M. (H. XI, 10). ET. traistă. 722 trăsni trăit (1703 GCD) 1. Adj. 1. ge-, erlebt. Unele întâmplări trăite de curând i se par rămase departe (VLAFI. DAN II, 88). 2. (selten) bejahrt, alt. Nu se cuvenea ca fiul, băiat uşurel şi sprinten, să meargă călare, iar tatăl, om greoi şi trăit, să tropăie după dânsul (OD.-SL. 42) cin bejahrter Mann. 3. TR. BAN. (bine wohl) genährt. II. S. n. Erleben N. Din trăite aus eigener Erfahrung. ET. a trăi. trăitor Adj. (1649 VARLAAM şi IOASAF 115b) 1. dauerhaft;pururea, veşnic etc. trăitor ewig. Sufletul... nemuritoriu şi pururea trăitoriu iaste (CANT. DIV. 43 a). însă ca nice o dregătorie Să fie purure trăitoare, Că aceasta-i un felin de despoţie (BUDAI-DELEANU XI, 52). - Substantiv.: Şipentru-aceasteputredzâloare diilceţ ce le-ai urât întălepţeaşte, mergi să-ţ dobândeşti ceale veacinice şi trăitoare, să te veseleşti cu mirele tău, Hs., pururea (DOS. VS. Martie 1; 5b). 2. existent, lebendig. A altor în lume trăitoare şi nelrăitoare lucruri (CANT. HR.2 172). Săracă ţară a Moldovei... I... Cum a mai rămas om trăitor în tine... de mare mirare este ...! (NECULCE, LET.1 I, 249). 3. lebend. Românii noştri, în Dachia puşi şi trăitori (CANT. HR.2 156). ET. a trăi. trămţos siehe zdrenţăros. trămţui siehe zdrenţui. trăncănăie siehe trancana. trăncăni Präs, -nesc V. intr. (1852 STĂM. W. 184) fam. von wiederholt geräuschvoll Anschlagendem: klappern, rasseln, fig.: schwatzen, quatschen. Omul care eflecar Troncăneşte ca un car (PANN PV. 1880 I, 35). Casa ce nu troncăneşte pustie se socoteşte (Sprw.) ein Haus ohne Weib ist öde. Şi trăncănea nainte, cu acea exasperantă vervă ... a oamenilor bolnavi de limbuţie (VLAH. DAN I, 121). Ce tot trăncăniţi dv. cu Regatul, cu civilizaţia dv. şi cu toate mofturile din ziua de astăzi! Ticăloşie întreagă de sus până jos! (ROS. TROT. 6). - Auch tr.: Bătrâna cochetă care, în doru-i plin de parapon, trăncăneşte verzi şi uscate, bunăoară ca versuri de acestea ... (OD. PS. 140; es folgen Verse, in denen sie ihre verblühte Schönheit beklagt). GR. tron căni. ET. tranc, tronc. SG. ALR II/I, K. 29; ALR SN I, K. 236; II, K. 353. trăncănitură PI. -turi S. f. (1857 POL.) Gerede, Geschwätz N. Ce să-ţi faci d-ta zilele negre pentru troncăniturile unui om ca Costa (POP. NUV. 82). GR. troncănitură. ET. a trăncăni. trănţos siehe zdrenţăros. trănţui siche zdrenţui. trăoâş PI. -oâşe S. n. (1825 B.) TR. Wiese F. Când s-a terminat cu cositul troaşelor din aretul casei (FR.-C. MOŢII 26). GR. trăoş, troaş. ET. unbek., vgl. oaş. trăpădâ etc. siche trepăda etc. trăpănâg PI. -nâgi S. m. (1868 BARC.) Leinkraut N. (Linaria vulgaris; CRĂIN., PANŢU). ET. unbek. trăsătură PI. -turi S. f. (1822 HMST.) 1. Strich M. 2. Zug, Aspekt M. O trăsătură de nespusă naivitate (EMIN. PL 64). 3. Spur F. GR. veralt. trăsură. ET. tras. trăsnâie PI. -nai S. f. (1868 BARC.) Streich M., Posse F. ET. a trăsni. trăsnet PI. trăsnete S. n. (um 1560 BRATU, SCL XXV, 159) 1. einschlagender Blitz: Blitzstrahl, Donnerschlag M. Să dai groază cu fulgere-n oaste, Să-i săgeţ cu trăsnete din coaste (DOS. PS. V. 143, 22). Cum de nu cade trăsnetul să ardă pe nişte asemenea necredincioşi?! (C. NGR.44). Un trup, cîndu-l arde trăsnetul, chipul trupului stă... iarăputearea, ba (MĂRG.2 45b). 2. Krachen, Dröhnen N. Tunurile au dat ca la o jumătate de ceas şi atât trăznet era, cât asurzea norodul (DION., TEZ. n, 209). Trăsnetul armelor (CANT. HR.2 171). GR. trăznet, (t) trăsnătă. ET. a trăsni. SG. ALR II/I, MN 2838, 112. trăsni Präs, -nesc (um 1670 ANON.CAR.) 1. V. intr. 1. krachen, dröhnen. Venii-ăm ...Bând şi chiuind, Din pistoale trăsnind (PP., GCRII, 312). (Fata) porneşte cu ciudă, trăznind şi pleznind (CREANGĂ0 238). în păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit! (AL. POEZII III, 17). Bea de-i trăznesc urechile (JIP. R. 113). 2. (vom Blitzstrahl): einschlagen. Ştiu că d-tale nu-ţi place tunetul. „Aşa este când e aproape şi când trăsneşte” (C. NGR. 52). 723 trăsnire 3. fig. îmi trăsneşte c. prin cap, minie mir fährt, schießt ctw. durch den Kopf, fällt etw. ein; vgl. a plesni II. 3. II lăsau să facă tot ce-i trăznea prin cap (BAC ALB. MT. 6). Toate le pusese la socoteală în planurile de viitor ce adesea îşi făurea cu Elena ... numai putinţa unei reîntoarceri înapoi nu le trăsnise prin minte (BRĂT.-VOIN. LD. 40; der Mann war aus der Stadt wieder in ein Dorf versetzt worden). II. V. tr. 1. vom Blitzstrahl: treffen, erschlagen; von Gott etc.: mit dem Blitzstrahl treffen. De-a bea duşman de-al meu (din fântână), Să-l trăsneascăD-zeu! (I.-B. 119). D-zieu pe loc să ne treznească Dă suntem noi dă vină într-ahastă! (BUDAI-DELEANU V, 35). 2. fig.: niederschmettem. Albert Kiraly aşazăcele două tunuri... şi stă gala a trăsni pe vrăşmaşi de vor îndrăzni a trece podul (BĂLC. 121). GR. TR. BAN. tresni, trăzni. ET. asl. tresnşli. SG. ALR IEI, MN 2744, 95; 2834, 112. trăsnire S. f. (1797 MOLNAR) selten 1. Donnerschlag H. 2. Dröhnen N. Aci cu trăsnirea şi lucirea tună si jidgeră (MOLNAR R. 6). ET. a trăsni. trăsnit (1637 PRODAN URBAR1II, 600) 1. Adj. 1. schwach-, rappelköpfig, verrückt; siehe leucă. 2. TR. ugs.: verdammt, abscheulich, elend. S-a învăţat un trăsnit de zmeu şi în toată noaptea fură câte trei oi (RETEG. POV. IV, 16). Fost-am tânăr şi brudiu, Pare-mi rău ş-amu-i târziu Că mi-am dat cuvintele La toate trăsnitele (I.-B. 221). 3. vom Blitz getroffen. Această veste de mutare... îl lăsa ca trăsnit (BRĂT.-VOIN. LD. 35) vom Donner gerührt. Când auzi ea de la tată-său voinţa lui cea necuviincioasă... rămase ca trăsnită din cer (ISP. BSG. 4; er wollte sie zur Frau nehmen). II. S. n. 1. Blitz-, Donncrschlag M. 2. Krachen, Dröhnen N. ET. a trăsni. SG. ALR IEI, MN 2834, 112. trăsnitor Adj. (um 1815 BUDAI-DEL. T. V. 144) selten 1. einschlagend. 2. fig.: niederschmetternd, vernichtend. Vil ar a nu mai era! O apoplexie trăsnitoare curmase jirul zilelor sale (C. NGR. OP. I, 300). GR. veralt. trestiilor. ET. a trăsni. trăsură PI. -suri S. f. (1561 CORESI TE4 7b; Mt 5 18) 1. veralt. {de condei Fedcr)Zug, Strich M. Trăsură de unire Bindestrich. 2. (a feţei) veralt. (Gesichts)Zug H. Trăsurile feţei postelnicului... arătau acum o mulţămirepacinică (FIL. CIOC. 69). 3. veralt.: Gewicht N. Să-i aducă roaba cumpenile să vază, sunt banii destui la trăsură (BARAC HAL. VII, 12) ob es das volle Gewicht habe. 4. Wagen M., Kutsche, Droschke F. Mergem pe jos sau cu trăsura? gehen oder fahren wir? Puneţi caii la trăsură! spannen Sie die Pferde an den Wagen! 5. Gewende N., Ackergrenze F. Prin judeţul Muscel, obraţul se numeşte trăsură şi are o lungime de 6prăjini (PAMF. AGR. 234). 6. LV. Verdruß M., Widerwärtigkeit F. Că să înmulţâră cinemi-s cu ură şi cu sti'âmbătate,jacându-mi trăsură (DOS. PS. V. 37, 46). - Vgl. trăsătură. GR. Dim. trăsurică, PI. -rele. TOPON. Trăsura (1626 BGL 207). ET. tras. SG. ALR SN II, K. 355; III, K.846. trătâz siehe tartaj. trătălui siehe trata. trâmbâci PI. -baci S. m. (um 1710 NEC. COSTIN) veralt.: Trompeter M. Trâmbacii... au dzis de întors oştii (NEC. COSTIN, LET.21,493). Trîmbacii curţii... ti’âmbiţa (BELD., LET.2 III, 349). GR. trombaci (BELD. ETER. 16). ET. zu asl. trşba, vgl. poln. tnşbacz, şerb. trubac. trâmbă PI. trâmbe S. f. (1654 NEAGOE) MUNT. TR. 1. (depânză etc.) Leinwandrolle F. Atunci să va strânge ceriul ca o trâmbă şi stealele vor cădea şi soarele va întuneca (NEAGOE ÎNV.2 48b; nach Mt 24, 29; Jes 34, 4). Troanele de zesti'e ... erau pline de alliţe, de catrinţe, de trâmbe de pânză (SLAV., CL XII, 430). Ia foarfecă şi trâmba Şi-mi croieşte malotea (PP., RC. IR. 364). Lanurile tăiate jalii-jalii, ca nişte trâmbe de pânză ce curgeau (din creştetul dealului) până-n dunga cenuşie a drumului (VLAH. NUV. 25) zum Bleichen ausgebreitete Leinwand. 2. fig.: Band N., Streifen M. Vânturile aduseseră umezeală şi scuipaseră trâmbe de omăt (SAD. CR. 132). Lungi cărări de văpaie tremură pe trâmba, de oţel a Bistriţii (VLAH. RP. 249; vom Sonnenuntergang). De sus şi până jos, între cer şi pământ, se desfăşura o trâmbă de lumină prietenoasă (ZAMF., CL XIX, 805; vom Mondschein). 3. von cine Linie bildenden Lebewesen: Reihe, Kette F. (Stefan Vodă) n-a lăsat ca să nu scoată păi toate drumurile trâmbe de oamini... de săjăluia (imbrihoru-lui care trecea) (RADU POP., CM 1,486). (în grădină) erau nişte pomi... aşezaţi în trâmbă pe drumul pe care mergeam (ISP. LEG.2 287). - Adv. Bătăiaşi... Veniţi trâmbă cam spre vale (RUCĂREANU, OD. PS. 99; Schilderung einer Treibjagd) in einer Kette. Copilul nu se doinirea de ce cocorii umblă înşiruiţi trâmbă (ISP. LEG.2 287). 724 trânji 4. veralt.: Trompete F. 5. Windhose F. GR. PI. auch trâmbi. - Dim. trâmbuliţă (IIP. SUF. 120). ET. asl. trşba „tuba, fistula”, vgl. zu Bdtg. 1 şerb. Iruba platna, nslov. trobaplalna, tschech. froubaplatna, russ. trub(k)a holsta „Webe Leinwand”. SG. ALRMSN I, K. 218,316. trâmbicer PI. -ceri S. m. (1628 DRHB XXII, 368) veralt.: Trompeter M. La nuntă că-mi trimitea... Lăutari şi trâmbiceri Ca rouă din buruieni (MF I, 111). GR. trâmbiţer (NECULCE, LET.2 II, 349), trâmbiţar (PANN PV. II, 14). ET. trâmbiţă. trâmbiţă Präs, -ţez (1551/3 ES 9b; Mt 6, 2) I. V. tr. fig.: ausposaunen, verbreiten. Faptele cunoscute ale lui... trâmbiţau numele lui în toate părţile (BĂLC. 28). II. V. intr. trompeten. Şi vei trâmbiţa în ele (în trâmbiţe) şi se va aduna călră tine toată tabăra (BIBLIA 1688 Nm 10, 3). Când trâmbiţe vor trâmbiţa, stealele vor cădea, soarele să va întuneca (MARG.2 129a; vom Jüngsten Gericht). Un cucoş... bătu din aripi şi trâmbiţă vesel în lumina aurie (SAD. POV. 117). GR. veralt. trâmbiţa, Präs, trâmbit, -tez. Präs. bisw. trâmbiţ. ET. trâmbiţă bzw. trâmbiţă. trâmbiţâş PI. -ţâşi S. m. (1508 DERS) Trompeter M. D-nu căpitan a chitit c-aş fi bun de trâmbiţâş şi mi-o dat trâmbiţoiu ista, ca să mă diprind a cânta la mojică (AL. OP. 916). GR. veralt. trâmbitaş. ET. trâmbiţă. trâmbiţă PI. trâmbiţe S. f. (1551/3 ES 96b; Mt 24, 31) 1. Trompete F. Trâmbiţaţi în luna noaoă cu trâmbiţe (BIBLIA 1688 Ps 80, 3; σάλπιγγι). Trâmbiţa va da glas (σαλπίσει) şi morţii se vor scula într-altăJaptură (CORESI PRAXIU lKor 15, 52, GCR I, 14*) die Posaune wird erschallen. (La moartea cătanei) Nici îi maică cu mila Şi nici soră cu gura, Făr’ dobaşu cu doba, Trâmbiţâş cu trâmbiţa (I.-B. 320). 2. BUCOV. Hirtenhom N. aus mit Birkenrinde umwundenen Tannendauben (MAR. INM. 115). GR. trâmbiţă (PAP. MARAM. 34), PI. ti'âmbite. -Augm. S. n. trâmbiţoi, PI. -ţoâie. ET. asl. trşbica; zu -bilă vgl. magy. u. (nach MIKL. EW.) kroat. ti'ombita, ulcr. trymbita, die ansch. auf roman, trombetta (vgl. it. trombetta, sp. trombeta, frz. trompette etc.) beruhen. SG. ALR SN III, K. 728; V, K. 1278. trâmbiţător Adj. (1906 UR. BUC.) ertönend, erschallend. Bună'dimineaţa, jatul meu, îmi zise (tata), cu glasul lui trâmbiţător (UR. BUC. 53). ET. a trâmbiţa. trâmbuliţă siehe trâmbă. trând (16. Jh. CV) 1. Adj. veralt.: schwerfällig, langsam, träge (B.; ANON. CAR.). - Vgl. trândav. II. 1. S. m. BUCOV. MOLD. Roßkäfer M. (Gcotrupes stercorarius). Der Käfer hat einen schwerfälligen Flug. GR. BUCOV. tränt, trănz, trän duş (MAR. INS. 31 fig.). - PI. trânji. 2. S. m. veralt.: Wassersucht, Hydropsie F. Fu tatăl lu Poplie de miaţă şi de apa trândului lângedu (CV2 49b; Apg 28, 8)! 3. S. n., PI. trânduri Schwiele F. (B.). ET. trotz begrifflicher Schwierigkeiten wohl asl. trqdü, vgl. poln. trşd, nslov. trod, tschech. triid als Name verschiedener Krankheiten. SG. ALRMII/I, K. 167. trândav Adj. (1561 CORESI TE4) 1. träge, faul. Pe un pestriţprundiş se leagănă trândava Moldovă (C. NGR. OP. I, 212). - Substantiv.: Trândavul şi leneşul şi somnorosul... nu va veni la cina mea (MĂRG.2 167b; Christus spricht). în casa trândavului e sărăcie lucie (PANN PV.4 1888, 1 1). 2. veralt.: wassersüchtig. Şi iată un om avea de apă trândav (ksl. imyî vodnyî, trudă) era naintea lui (CORESI TE4152a; Lk 14, 2). GR. trântav. ET. siehe trând. SG. ALR II/I,K. 281. trândăvi Präs, -vesc (um 1670 ANON. CAR.) I. V. intr. faulenzen, träge, müßig, faul sein. II. a se trândăvi faulenzen. Dar tu, omule, dormi, te trândăveşti Şi deD-zău nu gândeşti (PP., GCR II, 142). ET. trândav. SG. ALR II/I, K. 97. trândăvie S. f. (1688 BIBLIA Prolog 3) Trägheit, Faulheit F. Urâtul îi vine (bărbatului tău) nu de la tine, dar din trândăvia vieţii sale (AL., CL IV, 313). Nimeni nu se înjoseşte ... când lucrează; numai trândăvia necinsteşte pe oameni! (MILLO, PR. DRAM. 323). GR. trânt-, ET. trândav. trândăvire S. f. (1788 MOLNAR SPRACHL.3 75) Faulenzen, Nichtstun N. Să nu-şi. apere oarecarele trândăvirea sa, zicând că oamenii mai bucuros ascultă să li se cetească... decât să se zică de rost (MAIOR SCRIERI I, 53). ET. a trândăvi. trânji S. m. PI. (1692 GCR I, 30) 1. Hämorrhoiden (PL). Bolnavul de trânji iase cu sânge aj’ară (GRIG.-RIGO 175). 2. MOLD. Neidnagel M. (GRIG.-RIGO 175). 725 trântâi 3. Larven (PL) der Pferdebremsc (Gastrophilus equi), leben im Magen u. Darm des Pferdes. 4. Vogelnestwurz F. (Neottia Nidus avis; BR.). 5. buruiană de trânji, trânjin Mauerpfeffer M. (Sedum acre; PANŢU). 6. iarbă de trânji, trânjoâică illyrischer Hahnenfuß (Ranimculus illyricus; PANŢU), wird gegen Hämorrhoiden gebraucht. GR. (ränzi; Sg. zu 3. tränz (MAR. INS. 364). ET. siehe tränd. träntäi siche trântă. trântă (1824 RI IV, 38) I. S. f., PI. tränte Ringen N., Ringkampf M. Nime nu... se măsura cu dânsul la joc şi la trântă (I. NGR., CL I, 347). Trântă dreaptă, pe dreptate ehrlicher Ringkampf (bei dem man dem Gegner kein Bein stellen darf). Beschreibung der verschiedenen Arten bei PAMF. JOC. I, 355 u. III, 43. II. trântâi S. n., PI. -lâiuri heftiges Ringen, Niederwerfen N. ET. postverbal von a trânti. SG. ALR SN IV, K. 974; ALRM SN II, K. 789. trânteâlă PI. -teii S. f. (um 1840 CODRU-D., DLR) 1. Wichse, Keile F. Nu te supăra aşa de rău, că mănânci trânteâlă'/(SAD. PS. 69). Noi, copii ...le făceam (bătrânilorj atâtea pozne... că mă mir ce răbdare de fier aveau să nu ne ia la trânteâlă (BASS. NOR. 127). 2. Schlägerei, Keilerei F. Pentru-un râs al ei se ceartă Şi din joc se prind feciorii La frântei i (COŞBUC 81). Ce groaznică frânteală! ce răcnete de ura! Ce lovituri cu stratul! ce muşcături cu gura! (AL. POEZII III, Ln. 140; ein Soldat schildert den Kampf mit den Türken) welch schreckliches Ringen. ET. a trânti. SG. ALR SN IV, K. 974. trânti Präs, -tesc (1581 CORESIOMIL., DLR) I. V. tr. (mit Macht, Wucht) weifen, schleudern, fam.: schmeißen, hinknallen. De va fi fost beată şi-şi va fi omorât pruncul său în mânie, de-1 va fi trântit şi i să va fi prilejil moarte (Ş. TAINE 211). A trânti la pământ zu Boden werfen. Calul l-a trântit das Pferd hat ihn abgeworfen. II băgară în despicătură şi trântiră piatra la loc (DOS. VS. Oct. 20; 74a). Dalb de paloş că scotea, De buluc că-l şi trântea Şi butucul deschidea (AL. PP. 91) hieb ihn gegen den Fußblock. Cosmin se repezi la uşeş-o trânti de perete (DEL. P. 140) riß sie weit auf. Intr-o clipă îmi trântisem cizmele cele galbene, binişul, legătura la cap şi hangerul la brâu (GHICA 4) vgl. dt.: ich warf mir eiligst den Mantel über. Profesorul l-a trântit (la examen) der Lehrer hat ihn (beim Examen) durchfallen lassen. De prindea (aga) cu ocaua mică pe vreun brutar... îi trântea câte o sută de nuiele la tălpi (GHICA 38) ließ er ihm... aufhauen. Ce mai trai de azi voi duce, Ce mai case-o să-mi frântesc! (DULFU LEG. 39) werde ich mir hinknallen. Mama preoteasa ...a trântit o cumetrie, de s-a dus pomina peste nouă sate! (VLAFI. GV. 67) sie legte einen noch nie dagewesenen Taufschmaus hin. Ai trântit o gogomănie, Petcule (AL., CL IV, 315) du hast eine Dummheit vom Stapel gelassen. II. a se trânti 1. ringen, balgen. Ungurii... Stau de mi-i privesc... Cum mi se smucesc, Cum mi se trântesc (AL. PP. 67). 2. sich (hin)werfcn. Şi aş ea cădzu gios Onisifor de să trânti în lovitura glasului svântului (DOS. VS. Oct. 26; 89a). ET. vgl. poln. Ir şei c, tschech. troutiti, ukr. trutyty „stoßen”. SG. ALR II/I, K. 97; ALR SN IV, K. 975. trântit Adj.(1703 GCD) 1. (gemächlich, behaglich) hingestreckt, liegend (AMELIO 79a). Ţigancele trântite la pământ au suflat, în foi supt cazan (MILLO, PR. DRAM. 404). Cosmin stă trântit, cu faţa în sus, în odăiţa din fund (DEL. P. 126; er war müde) auf das Sofa hingeworfen. 2. umgestoßen, umgeworfen. Dacă (pânea) este frântită, seceratul merge greu (PAMF. AGR. 120) (vom Sturm, Regen) niedergeschlagen. ET. a trânti. SG. ALR II/I, K. 97; MN 2247, 46. trântitură PI. -türi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. (heftiges) Werfen, Schleudern. 2. ugs.: Geschwulst F. an der Fußsohle (entsteht angeblich nach dem Betreten einer Stelle, wo sich ein Pferd gewälzt hat). 3. Ringen N., Ringkampf M. Carile îţi sunt puterile şi alalte cătrăacestea trântituri trebnice măiestrii... ? (CANT. HR. 8; vgl. IST. 334). ET. a trânti. SG. ALRM LI, K. 187, 188. trântor PI. trântori S. m. (1632 PRODAN URBARII I, 278) 1. Drohne F. (auch fig.). Trântorul mănâncă (mierea) de-a gata die Drohne nährt sich von der Arbeit anderer. Trântorii buciumul de întornat cânta şi ...la ospăţ şi la masă să aşedza (CANT. IST. 158). 2. trântor de cai Magenbremsc F. des Pferdes (Gastrophilus equi; MAR. INS. 363). 3. fam.: (von Kindern) Brut F. Abia trecutăleuzia, ele-şi puneau deja la cale viitorul trântorilor lor (BOGD. VECHI 29; zwei Frauen hatten je einen Knaben u. ein Mädchen geboren). Silică, un trântor frumuşel, dar slăbănog (BOGD. VECHI 6). GR. trântore (MAR. INS. 144), frântur (MAR. INS. 191, WEIG. JB. IX); Vok. trântore! - Dim. trântorâs (BOGD. POV. 103). 726 treabă ET. asl. fr^/n„Homisse”; zurBdt. vgl. nslov. trot, şerb. tritt, russ. frutenj, poln. trşd „Drohne”. SG. ALR SN III, K. 753; ALRM SN II, K. 575. trântorit S. n. (1868 BARC.) Tötung F. der Drohnen (H.21, 524). ET. zu trântor. trânz siehe trând. trânzi siehe trânji. tre siehe trei. treabă S. f. (1564 CORESI CAZ. I, 236a) 1. Geschäft N., Arbeit, Verrichtung, Besorgung F. Un capigi-başa împărătesc... care mai nainte cu trebi venise la domn (MS. 1700, GCRI, 332) in Geschäften, Staatsangelegenheiten. Acest săbor se-au adunat şi pentru alte trebi ale bisericii (ÎNDR. 474). Treaba (defăimătorilor) este umblând, Vorbe pân case purtând (MUM. C. 137). A-şi face trebile în linişte etc. seine Geschäfte in Ruhe etc. abwickcln. Face treburi, treabă bună er ist tüchtig. Ehern. Ministerul trebilor dinlăuntru, din afară das Innenministerium, Außenministerium (Ministerium des Äußeren). O găsii pe babă aflându-se foarte în treabă cu gătitul căscioarei (UR. BUC. 95) sehr beschäftigt. Nu-mi văd capul de treburi ich habe alle Hände voll zu tun. Treaba fa-o cum se cade Şi şezi atunci când se sade (PANN PV. 1880,73) besorge das Geschäft, tu deine Arbeit. Fata... ştia că defăcut treabă nu mai cade coada nimărui (CREANGĂ, CL XI, 214) was die Arbeit betrifft. Vgl. tindă 1. învolburat şi alb de spumă (Râuşorul) soseşte-n Rucărşi rucărenii, cum îl văd, îl pun la treabă (VLAH. RP. 150) sie geben ihm zu arbeiten (in Wassermühlen etc.). Vgl. a căuta I. 4. u. II. 2. Nu pot veni azi, am treabă ich kann heute nicht kommen, ich habe zu tun, bin beschäftigt. Am treabă cu el ich habe mit ihm zu tun. N-am nici o treabă ich habe nichts zu tun. Mă făcui şi eu cu treabă Ş-intrai după ei în grabă (PANN PV. M. 1,19) ich tat auch so, als ob ich dort zu tun hätte. Iartă-mă, mândruţă dragă, Nu poci veni fără freabă! „ Treaba-i lesne de-a o face Pentru omul care-ţiplace!” (I.-B. 237) ohne bei dir zu tun zu haben. Vrei să faci din copilul nostru un vechil? Asta-i freabă de om nesocotit (XEN. BR. 15) so handelt ein leichtsinniger Mensch. Ilie, ca ne mal altădată, îşifacea treabă la crâşmă (NĂD. NUV. I, 165) er machte sich ... zu schaffen. Mai drag mi-i (bădiţa) care trage (tabac), Că cu pipa treabă-şi face Şi pe min ’mă lasă-n pace (I.-B. 410) er hält sich mit der Pfeife auf, ist mit der Pfeife beschäftigt. Nu te teme, mândră dragă, Că cu alta nu-mi fac treabă (I.-B. 390) mit einer anderen lasse ich mich nicht ein. Cu dânsul nu faci treabă mit ihm ist nichts auszurichten, er ist nicht zu gebrauchen. Nici o freabă nu se făcea cu dare şi cu mâzdă (AXINTE, LET.2 II, 158) mit Geschenken und Bestechung richtete man bei ihm nichts aus. N-am (nici o) freabă cu dânsul, cu casa lui ich habe mit ihm, mit seinem Haus nichts zu schaffen, zu tun, er, es geht mich nichts an. Ce freabă am eu cu boala lui? Ce, eu sunt bolnav? Nu mă priveşte pe mine (CARAGIALE, CL XIII, 285). De sunteţi tovarăşi ori fraţi, eu n-am freabă (PANN PV. M. I, 14) ist nicht meine Sache, geht mich nichts an. De mi-i da o sărutare, Nime-n lume n-a să ştie... Ş-apoi, cine freabă are! (EMIN. O. I, 55) wen geht das etwas an! Să n-aibă nime nici o treabă den oamenii miei cu acea ocină ce-am vândut eu de bunăvoie mea (DOC. 1641, GCR 1,93) es soll keiner... einen Anspruch auf das Gut haben. Spez.: (natürliches) Bedürfnis, Notdurft F. Când şezi pentru freaba trupului tău, nu-ţi goli genunchele (PRAV. GOV. 137a). Pe Pepelea l-au fost năpădit trebile omeneşti (SBIERA POV. 5). Treabă mare, mică ein kleines, großes Geschäft. 2. veralt.: Angelegenheit, Sache F. Tot într-acel an ... trecut-au un sol mic de la Ieşi la Poartă, iar Reuţchi, carele trecuse şi mai înainte vreme ... pentru trebile păcii... s-au întors iar înapoi prin Iaşi (NECULCE, LET.2 II, 263). O, cât de adevărat iaste graiul înţeleptului Sirah în treaba aceasta când zice: „...în fiii săi să va cunoaşte omul” (MAIOR, GCR II, 202; vom Einfluß der Eltern auf die Kinder). Cum stă freaba? wie steht die Sache? Proastă treabă! das ist eine schlimme Geschichte! Să mă laşi să stau lângă d-ta... să mă încredinţez că în lume sunt şi astfel de fiinţe. „ Ce mai freabă!” zise ea râzând (ZAMF. LN. 125) große Sache. (Asta e) freaba mea (das ist) meine Sache, das geht dich nichts, niemanden etw. an. Fum pe coşul Hagiului nu s-a pomenit. Poale viscolul să ridice nămeţii până la streşini; pot apele să îngheţe tun. Treaba lor (DEL. P. 160) mögen sie doch, ihn kümmert es nicht. Un absolvent al clasei de tragedie care avea să declame un monolog ... rotea o pereche de ochi spăimoşi, de ai fi zis că era freaba pe moarte de om (ZAMF. LN. 161) als ob es sich un einen Totschlag handelte. Dacăe freaba aşa... wenn die Sache so steht, wenn es sich so verhält... Va săzic ’, aşa ţi-e freaba? Stai dar, că ţi-o fac eu! (DULFU PĂC. 102) so also steht die Sache. Veni freaba că nevastă-mea nu mă mai putea suferi cu vederea (UR. LEG. 32) es kam so weit. Se vede freaba că nu mai sunt tocmai acătării (IANOV, CL XII, 67) es ist offenbar nicht viel los mit ihnen. Fam. verhüllend scherzh. veralt. von den Pudenda: treaba ceia die Geschichte. 3. LV. Bedarf M., Bedürfnis N., Not F., in Verbindungen wie: Să strângă zaharea, ca săfie de treaba oştii leşeşti (NECULCE, LET.2 II, 205). Salahorii să laie lemne de freaba cetăţii (AMIRAS, LET.2 III, 122). Săracul, când n-are cele de freaba hrănii, socoteşte patima nerăbdată (MS. 1700, GCR 1,338) wenn der Arme nicht das Notwendigste zu essen hat. Strângându-se atâta boierime... la Poartă, au făcut 727 treacă mare cheltuială ţării, cu multe podoabe şi cam fără de treabă(NECULCE, LET.213,246) durch... ziemlich unnötigen Prunk. Catihisis mic ... pentru treaba pruncilor celor neuniţi rumân eşti (CATIHISIS 1774, Titel) zum Gebrauch für ... (Aceste învăţături) le-am scos pre limbă rumănească ca să fie de treabă şi de folos nu numai celor ce ştiu, ce şi celora proştii ce nu ştiu... (INV.2 1642II b) zu Nutz und Frommen. Această svântă carte de îndireptare, daca va fi închisă şi necunoscută, de ce treabă va fi celor rătăciţi? (EUSTR. LOG., GCRI, 79) was wird es ... nützen. - De treabă a) LV. brauchbar, tauglich, tüchtig; nici de o treabă, ßrä (de) treabă u. ä. unbrauchbar, untauglich. Atunce a ales igumenul trei călugări cărei i să părea a Ji mai de freabă şi mai credincioşi (DAM AS CHIN, GCR II, 40). Muierea de treabă ridică bărbatului mărire (BIBLIA 1688 Spr II, 16). Un diac ce era foarte de freabă. de scrisoare (MIR. COSTIN, LET.21,263) der im Schreiben sehr tüchtig war. Voao nu (vă) sunt bune de nimica acele hârtii, nici vă sunt nici de o treabă (SIM. DASC., LET.1 I, App. 56) noch könnt ihr sie gebrauchen. Acum toate mădularile trupului ... fură ßrä de nice o treabă şi nemişcate (STOICA 1669, GCR I, 184; vom Toten).- b) in moralischem Sinn: brav, wacker, bieder, anständig;Tara treabă, nici de o treabă nichtsnutzig. E om, băiat de treabă er ist ein braver Mensch, Kerl. (Stelele şi soarele) Pentru mine stau să joare Că-s de treabă foarte tare; Dară luna hamişa Zice ... Că m-a văst miercuri seara Prin grădină cu mândra 398). Tocmai atunci îngerul meu păzitor îmi scoase înainte pe Hagi Petcu. „ Ce de treabă înger! ” (AL., CLIV, 307) führte mir ... in den Weg. Aceasta este iubirea la? ... Are dreptate Curico. Oamenii sunt toţi nici de o treabă (I. NGR., CL IV, 265; über die Männer). GR. veralt. u. mundartl. trâbă. - PI. treburi, trebi, veralt. trebe, treâbe (DOS. VS. Dech. 30; 245a; PRAV. MOLD.3 97; Ş. TAINE). - Dim. lreb(u)şoâră, PI. -şoâre. ET. asl. treba. SG. ALR SN IV, K.1225; V, K. 1422, 1504. treacă S. f. (1581/2 PO2 151; Cm 43, 10) LV. Verzögerung F., Aufschub M. ET. postverbal von a trece. treacăt S. n. (1683 DOS.) 1. veralt.: Ort M. des Vorüberziehens, Durchgang M., Passage F. Pe acel drum era treacătul urdiilorce veneau să pustiiască ţara (ŞEZ. 1,155). Tot pe aici (era) treacăt spre iarmaroace (CREANGĂ, CL XV, 446). 2. Vorbei-, Vorübergehen N.; din treacăt beiläufig, flüchtig; în treacăt (AL. OP. I, 891: din) im Vorbei-, Vorübergehen, en passant. Şi-n freacăt o cuprinse lin Intr-un ungher degrabă (EMIN. O. I, 174). Numai puţânel aicea te-a durea trupul în treacăt şi acolo te vei odihni în veace (DOS. VS. Noe. 25; 167b; im irdischen Leben) vorübergehend. ET. a trece. treâmpă siche trampă. treänca-ileänca! Interj. (1800 BUDAI-DELEANU) für leeres, dummes Geschwätz: paperlapapp!, Quatsch! Treanca-fleanca, mere acrei Vorbeşti prostii. Vă-nti-eb înc-odată: Daţi drumul gardianului sau nu? (VLAH. NUV. 199; der Gefängnisdirektor zu dem Wortführer der revoltierenden Sträflinge). - Adverbiell: (Că) tot umbli trenchea-fleuch ea Şi nu-ţi caii şi tu perechea. Ce tot umbli troncănind, Că te văd îmbătrânind! (PAMF. CDŢ. 332; zum Mädchen) du läufst schwatzend umher, statt dir einen Partner zu suchen. GR. treancă-fleancă, tranca-fleanca, trenchea-flenchea, teacă-fleacă (BUDAI-DELEANU I, 9 N.) ET. zu a trăncăni + fleac. treânţă siehe zdreanţă. treap siche trap. treâpăd PI. trepede S. n. (1619 DIRB XVII/3, 415) 1. Hin- und Hergehen (insofern es Mühe macht bzw. vergütet werden muß) Gang M., Laufen N., Lauferei F., Ritt M. De va fura. neştine cal sau bou, acela ...să plătească şi treapădul dobitocului câitu-l va fi purtat (PRAV. MOLD.3 32). Trei zile, trapădul şi un ceas, praznicul (CREANGĂ, D.) lange Mühe und kurzer Genuß. - Daher veralt.: Taxe F. für den Gang, die Fahrt. Iar portărelul să aibă a-şi lua treapădul judeţului şi cheltuiala lui (COD. IPS.2 142) die für den Bezirk festgesetzte Taxe. 2. Trab M. Acu la bătrâneţe să mai înveţi rabla la treapăt (BOGD. POV. 241). Caii se puseră iarăşi în treapătşi au plecat mai departe (SBIERA POV. 108) führen ab. (Husarii) nu aleargă la războaie niceodată; rar dau în freapătul cailor (NEC. COSTIN, LET.21, 493) selten greifen sie an. Fu silit a merge pre lângă cai în treapăd (DOS. VS. Sept. 14; 18b) im Laufschritt. In treapădul cel mare al cailor ne duce (lata) la Câmpineanca (GHICA 321) im vollen Trab. Biciuşca plesneşte ... şi şargaporni duioasă la trepezior (UR. LEG. 74) in kurzem Trab. 3. ugs.: Durchfall M., Ruhr, Diarrhöe F. Toate soiurile de vite, ca şi oamenii, sufăr uneori de pântecărie sau treapăd (ŞEZ. IV, 123). GR. häufig treapăt, PI. -pete, bisw. trap-. - Dim. trepezior (UR. 1. c.), trepegiör. ET. postverbal von a trepăda; -t nach sunet, strigăt, tropot etc. SG. ALRM III, K. 174. 728 trebui treaptă PI. trepte S. f. (1581/2 PO2 246; Ex 20, 26) 1. Stufe F. Şi făcu scara bisericii ... cu 12 trepte (ANON. CANTAC., MAG. IST. IV, 262). Sănu te sui cu treapte pre jârtăvnicul mieu (BIBLIA 1688 Ex 20, 26). - Fig. Din treaptă în treaptă ajungem la cunoştinţa d-zeirii (INV. 1794, GCR II, 154) allmählich, Stufe um Stufe. Trepte osebite le-au ieşit din urna sorţii (regelui şi săracului) (EMIN. O. I, 130). Cântecul treptelor Stufengesang (Ps 119-133). 2. PI. Treppe, Stiege F. GR. TR. BAN. dreaptă. - PI. auch trepţi. ET. lat. tmjectus, Part. v. fraicere (rum. a trece); urspr. entweder „Durchgestecktes”, dann„Leitersprosse” oder „Übergang”, dann „Steg”. SG. ALR M, K. 272; ALRM IM, K. 298, 346, 372. treasc PI. treâscuri S. n. (um 1670 ANON. CAR.) TR. BAN. Böller M. A prins să sune sunet viu De treasc şi frâmbiţi şi de chiu (COŞBUC 20). GR. trase. ET. asl. tresku, şerb. tresk etc. „Krach”. treaz Adj. (1561 CORESITE4) 1. wach. Că duhiilu e treazv (ksl. bodrü) e trupulu e slab (CORESI TE4 59b; Mt 26,41). Nu se simţea de-i mort ori treaz, N-aveaputeri să se simţească (COŞBUC 86; er hatte drei Söhne im Krieg verloren). - Fig.: wachsam. Privegheaţi şi fiţi treaji (MĂRG.2 189b) Boierii ungureşti... dau ştire lui Ştefan Vodă să fie treaz prejur sine (NEC. COSTIN, LET.2 1, 392). Poate hi că ţî. s-au întunecat mintea, că, de-ai fi treaz m-ai cunoaşte (DOS. VS. Sept. 17; 20b). 2. nicht berauscht: nüchtern. Ce e în inima treazului, stă în gura beatului u. ä. trunkener Mund verrät des Herzens Grund. Numai trejii-n ghiară-i cad: Ea pe beţi nu-i duce-n iad, Ca sä nu-i revolte iadul (COŞBUC 234; über den Tod). GR. LV. treazv. PI. m. treji, f. treze. ET. ksl. trezvü. SG. ALR SN IV, K. 911. trebälui Präs, -iesc (1683 DOS.) 1. V. tr. 1. veralt.: gebrauchen, verwenden. Ciilegänd-o (manna), ceia ce vin acolo, o trebăluiesc de izbăvire a toatepatime (DOS. VS. Mai 8; 112a). 2. MOLD. schaffen, verrichten, in Fällen wie: Femeia lui tj-ebăluia nu ştiu ce prin ogradă, iar fetele erau prin vecini (GHIB. BV. 11) seine Frau war mit irgend etwas beschäftigt. Unul din ei (din draci) au apucat spre păduri, să vadă de n-a putea trebălui ceva şi pe-acolo: doar a face pe vreun om să bârfească împrotiva lui D-zeu, pe altul să-şi chinuiască boii (CREANGĂ, CL XI, 22) ob er nicht etwas anstellen könne. 3. Liturgie feiern (DOS. VS. Ian. 25; 36b). II. V. intr. sich beschäftigen, (Haus) Arbeit verrichten. ET. treabă. trebnic1 PI. trebnice S. n. (1683 DOS.) 1. veralt.: Altar M. Vama cu sßrile: trebnicul cujärtvele (DOS. VS. Oct. 21; 76a, Glosse). 2. Ritual, Missale N. der orthodoxen Kirche. Mă gătesc de mormântare Cu trebnicul subsuori (IANOV, CL V, 131; ein Geistlicher spricht). ET. ksl. trebniku „Altar”; vgl. bulg. trebnikü, russ. trebnik, serb. trebnik „Agende”. trebnic2 Adj. (1561 CORESI) veralt. 1. brauchbar, tauglich. Nece în pământ, nece în gunoi trebnică ieste (CORESI TE4154a; Lk 14,35). 2. nötig. Unde... îţi sunt puterile şi alalte, cătră aceste trântituri trebnice măiestrii... ? (CANT. HR. 8). - Siehe auch netrebnic. ET.ksl. trâ) in ü„adsacrificiapertinens”,bulg. trebenü „nützlich”. trebşoâră siehe treabă. trebui (16. Jh. PS. SCH. 15, 2) 1. V. tr. veralt. 1. brauchen. Bunătăţile meale nu tre-buiaşti (CORESI PS5 21a; Ps 15, 2). Ce încă trebuim mărturii.? (CORESI TE4 61b; Mt 26,65) wozu brauchen wir noch Zeugen? 2. gebrauchen, sich bedienen. De va da acele lucruri penăm alte toanele bune, iară acela le va trebui spre alte lucruri rele (ÎNDR. 36). II. V. intr. 1. nötig, vonnöten, erforderlich sein, not tun. Ce trebuiaşte la botez (Ş. TAINE, CCR 214; Überschrift des Taufrituals). Numai un lucru trebuieşte, făr de carele nu este cu putinţă să vie niciodată păcătosul în căinţă (ANTIM DID. 94). Aice anume graba trebuieşte (MIR. COSTIN, LET.21, 341; beim Angriff) Eile tut not. Redensarten: La baligă moale, puţintică apă trebuie (PANN, Z. 1,322) den Schwachen wirft der geringste Stoß um. Trebuie curaj, silinţă, o adevărată răbdare de înger man muß Mut haben, es gehört Fleiß, eine wahre Engelsgeduld dazu. Mai trebuie mult până să fie gata es fehlt noch viel, bis es fertig (sein) wird. Atâta mai trebuiai das fehlte noch!; vgl. atât II. 2. c. 2. mit dem Dat. der Person: brauchen, bedürfen, nötig haben. îmi trebuie bani ich habe Geld nötig, brauche Geld, bedarf seiner. leş din chilie noastră, că ne treabuie (MS. 1692, GCR I, 305). Cap ai, minte ce-ţi mai trebuie? (wird zu jdm. gesagt, der töricht spricht od. handelt) du hast ja einen Kopf, wozu brauchst du noch Verstand? Ştie tatăl vostru den ceriu că vă trebuiesc aceastea toate (BIBLIA 1688 Mt 6, 33). Bunătăţile meale nu-ţi trebuiesc (BIBLIA 1688 Ps 15,2; zu Gott). Atuncea multe rugăciuni îi trebuiesc unuia, ca acestuia, multe lacrămi, multe bunătăţi trebuiesc, să călătorească împreună cu sufletul lui (MĂRG.2121b; vom Sterbenden). Creşteţi, flori, şi nu-nfloriţi, Că mie nu-mi trebuiţi (I.-B. 209) ich kann euch nicht brauchen. Dac-oi îmbă- 729 trcbuiâlă trâni... Ţie nu ţ-oi trebui (I.-B. 45) dann wirst du von mir nichts wissen wollen. Aşa îţi trebuie es geschieht dir recht. Atâta mi-ar mai trebui; o fată calică să iau (NĂD. NUV. 1,106) das fehlte mir noch. Căzu nenorocitul (la bacalaureat)!... Atât mai trebuia hărbuitei lui vieţi (VLAH. NUV. 89) das gab... den letzten Stoß. Atâta i-a trebuit babei. „Aşa!, căţeaua îşi aduce ibovnicii în casă! O învăţ eu! ” (NĂD. NUV. Π, 129; es war ihr hinterbracht worden, daß ihre Schwiegertochter einen Mann bewirte). - In der 3. Pers. steht bei Subjekt im PI. bisw. der Sg.: Nu trebuieşte sănătosului vraci, ce bolnavului (CORESI TE4 16b; Mt 9, 12). Trei săptămâni îmi trebuieşte negreşit ca să mă îmbrac de bătaie (FLOR., CL III, 22). 3. mit dem Konj. etc.: trebuie să ascult, să asculţi etc. ich muß, du mußt etc. gehorchen; nu trebuie să aştept, să aştepţi etc. ich brauche, du brauchst etc. nicht zu warten. Dorul lui e mare domn; Seara când îi vine somn, Trebuie să i-l adorm (I.-B. 126). Eu mă duc, că n-am ce face, Că-i poruncă-mpărătească, Trebuie să se-mplinească (I.-B. 322; ein Soldat spricht). Feciorii frebuiaşte să-şi socotească... pre părinţii săi (Ş. TAINE 287) sie müssen für ihre Eltern sorgen. Eu trebuiaşte să mă botez (MĂRG.2 86a). Bărbatul ce trebuia să facă? Trebui s-o asculte (MAR. ORN. 1,12). Statt des Konj. steht bisw. der Inf.: De în care învăţătură să înveaţe mişelamea în ce chip frebuieşte a cinsti pre D-zeu (CORESI, GCR1,25). Trebuie... a trăi cu timpul şi cu ţara sa (STĂNC. FR. 96) man muß ... - Bisw. mit dem Dat. der Person: Ce iaste a cincea parte ce trebuiaşte creştinului să ştie? (COD. STU., HC Π, 106), nb.: Ce iaste a patra parte ce trebuiaşte să ştie creştinul? (COD. STU., HC Π, 106). Bisw. in der Person des gramn. Subjekts: Trebuim să ascultăm (statt trebuie să ascultăm) wir müssen gehorchen; trebuiam să plec (statt trebuia să plec) ich mußte gehen; ai trebuit să suferi (statt a trebuit să suferi) du hast leiden müssen. LV.: Ştii toate şi nu trebuieşti să te întrebe cineva (CORESI TE4 224a; Jo 16, 30). Eu trebidesc să mă botez de tine (BIBLIA 1688 Mt 3,14). Cel ce descopere taine au arătat ţie ceale ce trebuiescu să să facă (BIBLIA 1688 Dn 2, 29). An die Stelle des passiven Konj. tritt LM. oft das Part.: Oaia care nu poate să-şi ţie lâna trebuie tăiată (Z. I, 568) muß geschlachtet werden. Dorul tău e dezmierdat, Trebuie-n braţe culcat (I.-B. 109). Dacă se voieşte a se cultiva în oale, trebuie puşi butaşi (DATC. HORT. 126). 4. TR. trebuie că... ich muß (wohl)... (zur Bezeichnung der Wahrscheinlichkeit). Trebuie că vine acum (POP RD.). Trebuie că m-am apropiat de coada veacului când tinerimea de astăzi îşi bate joc de-o bătrână ca mine (IARN., CL XV, 107). 5. LV. bisw.: gebrauchen, sich bedienen. Dară ca cu o curvă vor trebui cu sora noastră? (BIBLIA 1688 Gn 34, 31; χρήσονται τη άδελφή ημών). III. a se frebui (ca c.) LV. bisw.: sich bedienen. Vasu în casă de folos cu care să va trebui cela ce-l are (BIBLIA 1688 Ep Jr 49) dessen sich... bedienen wird. GR. bisw. tribui (APOST., GCR 1,262; FR.-C. MOŢII 270). - 3. Pers. Sg. Präs, trebuie, selten trebuieşte; TR. BAN. trebe. ET. asl. trebovati, -bujş. SG. ALR M, K. 128,168,244; ALR SN I, K.17,226, 246; V,K. 1317,1356,1357,1358,1479; VI, K. 1607, 1701, 1713, 1812, 1844; VII, K. 2238. trebuiâlă S. f. (1805 CRIŞAN 285) Notwendigkeit F., BedürfnisN., BedarfM. (Arborele) nu mai era bun de nici o trebuiâlă (CĂT. POV. I, 92). ET. a trebui. SG. ALR II/I, K. 198. trebuincios Adj. (1688 BIBLIA Prolog) nötig, erforderlich, notwendig. Se văd siliţi de a mai căuta şi alte căi prin care să câştige mijloacele trebuincioase pentru viaţă (I. NGR., CL V, 334; von schlecht bezahlten Schauspielern). Fiind trebuincios pentru trebile ţării, Măriia-sa vodă... lui vel-vistier i-a scris să vie (RADU GREC., CM II, 160). Pedeapsa cea de moarte iaste oare folositoare şi neapărat trebuincioasă spre netemerea ... lăcuitorilor celor de obşte? (INV. 1773, GCR II, 87). Aceasta este trebuincios de ştiut (BRĂT.-VOIN. LD. 199). Când vorfi trebuincioşi, va scrie Măria sa de-i va aduce (EN. COGĂLN., LET.2 III, 218) wenn der Fürst ihrer bedürfen wird. - Substantiv.: Am gătit toate cele trebuincioase de drum (MS. 1783, GCR II, 128). ET. trebuinţă. trebuinţă PI. -înţe S. f. (1561 CORESI TE4 72a; Mk 2, 25) Notwendigkeit F., Bedürfnis N., Bedarf M. (Ceva) e de neapărată frebuinţă veralt. (etw.) ist vonnöten, (unbedingt) nötig, notwendig. Ceva îmi este de trebuinţă, îmi face trebuinţă, am trebuinţă de c. ich habe etw. nötig, brauche es, bedarf seiner. Cele de frebuinţă pentru viaţă das zum Leben Nötige. Aceasta nu e de nici o trebuinţă zu nichts zu gebrauchen, nicht zu brauchen. La trebuinţă, în caz de trebuinţă im Bedarfs-, Notfall, nötigen-, erforderlichenfalls. Să ajute pre cei ce trebuinţa lor îi sileşte (LIT. 1702, GCR I, 344). Neamul lui laßt... numai cu lucru de oaste să ţinea şi de acolo hrana şi toate trebuinţele sale şi lepliniia (MS. 18. Jh., GCR II, 50). Foarte bine ai făcut!... Deci urmează a face asemene când va fi trebuinţă (MS. 1783, GCR II, 131). Un lucru ce tu îl ai, de-ţ iaste de trebuinţă, ţine-lşi-lpăzeşte bine (MS. 1764, GCR II, 77). Numărând în mânile... slugilor sale talantul cel de trebuinţă (BIBLIA 1688 Prolog). Cei mari ... N-au atâtea frebuinţi Ca cei mici de multe ştiinţi (MUM. C. 85). Deci dar cu trebuinţă să înţelegem cum că să cădea 730 trece să fie... un ov (ÎNV. 1794, GCR II, 154; vom Schöpfer) notwendigerweise. - LM. allmählich durch necesitate ersetzt. ET. a trebui. trebuitor Adj. (um 1560 BRATU, SCL XXV, 155) 1. nötig, notwendig, erforderlich. Pânza trebuitoare pentru îmbrăcămintea bărbaţilor şi a copiilor (AL. PP. 129). Chemat-a Dumitraşco Vodă... pe Buhuş hatmanul să. vie în ţară, fiind om harnic la oştire şi trebuitor la acea vreme (NECULCE, LET.2 II, 225). Rea. ieste amuţirea din lipsa organelor de voroavă tocmi-toare, dară încă mai rea ieste când purcede din lipsa şi neştiinţa cuvintelor trebuitoare (CANT. IST. 32). 2. nützlich. GR. veralt. trebitor (CANT. IST. 80). ET. a trebui. treburi etc. siehe treabă. trecătoare PI. -töri S. f. (1573 DIR) 1. veralt.: Handlung des Hinübergehenden: Über-, Durchgang M., -fahrt F. Un părâu foarte tinos şi de trecătoare rău (MIR. COSTIN, LET.21, 334) schwer zu passieren. (Ion Vodă) au trimis o seamă de oaste... ca să apere trecătoarea turcilor, să nu treacă Dunărea (URECHE, LET.2 I, 227). Oastea lui Constantin Vodă... s-au apucat de trecătoarea. Bahluiului (MIR. COSTIN, LET.21, 366) sie begannen, den Fluß B. zu überqueren. 2. Stelle, wo man hinübergeht: Über-, Durchgang, (Gebirgs-) Paß M. Un pod de scânduri... servind de trecătoare de la bucătărie la casa boierească în timp de noroaie (UR. LEG. 176). Oastea lui... a luat pietre şi lemne ... de a umplut gârla şi a făcut trecătoare (ANTIM DID. 67). Fiii lui Israil s-au gătit de războiu şi trecătorile munţilor le-au închis (BIBLIA 1688 Jdt 5, 1). Sufletul nostru trecătoare Ş-au făcut prin apă necătoare (DOS. PS. V. 123, 11). 3. veralt.: Fähre F. (DOS. VS. Dech. 26; 239b). ET. a trece. SG. ALRM II/I, K.298; SN I, K. 261. trecător (16. Jh. CV) 1. Adj. vergänglich, flüchtig. Ale lumii, carele sunt putrede şi frecăloare (INV. 1642,6a). Dragostea lui Radu ... nu e decât o copilărie de şcolar, nevinovată şi trecătoardyLAH. NUV. 69) eine ... vorübergehende, flüchtige Kinderei. II. S. m., PI. -lori 1. Vorübergehender, Passant, Fußgänger M. 2. LV. Gesetzesübertreter M. Trecătoriu legiei (CV2 60a; Jak 2, 11). Iară se în făţărie căutaţi, păcatu faceţi, obliciţi dintru leage ca trecătorii (CV2 59b; Jale 2, 9). ET. a trece. SG. ALR SN III, K. 838. trece Präs, trec (1521 NEACŞU) 1. V. tr. 1. un pod., tunel etc. über eine Brücke, durch einen Tunnel gehen, reiten, fairen etc., die Brücke überschreiten, passieren, den Tunnel durchfahren etc., un râu über einen Fluß setzen, durch ihn schwimmen, waten, ihn durchschwimmen, -waten; absolut: hinüber-, hindurchgehen, übersetzen etc. A trecut bădiţa, dealul, îi cunosc mersul şi calul (I.-B. 96). (Ea) deschide cea carte sfântă Şifilele-ncepe-a trece (BOGD. POV. 102) durch die Finger gleiten zu lassen, darin zu blättern. Nu-i nimica să stea în veci, toate trece lumea (MIR. COSTIN, GCR 1,203) über alles geht die Welt hinweg. A trece un examen eine Prüfung bestehen. Vgl. hop II. 2, revistă. 2. vremea, etc. die Zeit etc. zu-, verbringen, vertreiben, vgl. a petrece. Hai să întrăm ici în ograda asta ...că ne ti-ecem vremea stând în mijlocul drumului (CREANGĂ, CL XV, 4). Ştefan trece în festine viaţa pe pământ (BOLINT.11, 195). Că, oricine ar citi (cartea), nu să să minuneze că am scris-o sau numai să-ş treacă vremea cu citaniia, ci... (MS. 1782, GCR II, 126). 3. übergehen, unerwähnt lassen; cu vederea, cu auzul etc. übersehen, -hören (zu sehen, zu hören unterlassen) etc. Ne rugăm ...să nu ne tiAeci (MOLIT. 1633, GCR I, 86). Nu se cade să trecem podeala nemţilor de şaugăii ţării noastre... (MIR. COSTIN, LET.21,331). Nu trece cu vederea partea ta cea ce ţ-ai mântuit ţie den pământul Eghipetului (BIBLIA 1688 Est 4,16; zu Gott) lasse nicht unbeachtet. Tocmai ca când ar fi nişte istorii vechi trecute, aşa le trecem şi noi, cu auzirea (ANTIM DID. 230). Să. nu se treacă cumva cu uitarea (MIR. COSTIN, LET.21,247) es soll nicht etwa in Vergessenheit geraten. Am vorbit despre Aksakof... Poale că. jaceam mai bine a-l ti*ece cu vederea (OD. PS. 187) von ihm abzusehen, ich hätte ihn besser unerwähnt gelassan. Altfel sunt în stare să trec cu vederea lot (BASS. NOR. 76) mich über alles hinwegzusetzen. Nu putem trece cu pomenirea neşte tâmplări ce s-au prilejit în Ţarigrad (MIR. COSTIN, LET.21, 297). Şi mai sunt ţări şi mai mănunte care le trec cu condeiul pentru zăbavă (MIR. COSTIN, LET.21, 9) die ich der Kürze halber übergehe. A trece cu tăcerea., LM. (nach dem Frz.) sub tăcere mit Stillschweigen übergehen. 4. mă trece o primejdie etc. ich entgehe einer Gefahr etc. Nu trece osânda pe sluga aceia ce se rădică asupra stăpânului său (NECULCE, LET.213, 317). M-a frecut un păcat mare, mulţămită ţie (BOGD. VECHI 8) ich bin einem großen Unglück entgangen. Aice caută cum nu se poate trece ceia ce este să fie (MIR. COSTIN, LET.2 I, 331) hier kann man sehen, daß man dem Schicksal nicht entgehen kann. Redewendung: De ce te temi, nu te trece seinem Schicksal entgeht man nicht. Ng\.pazä\. 731 trece 5. mă (rece un fior, mă trec sudori, năduşeli (de moarte), ameţeli eic. ein Schauer, (Angst-)Schweiß überläuft, eine Ohnmacht überkommt mich etc. Le trecea (pe fete şi neveste) un fior plăcut când se gândeau la toate acestea (SLAV., CL XII, 434). Aleargă, săraca, de dă inima din ea ş-o trec ameţeli şi sudori de zăpuşală (VLAH. IC. 67). Când va bate miez de noapte, Treacă-te sudori de moarte (I.-B. 259). Parcă-l trecea cu rece şi cu cald; parcă vedea pe Anica cum îi râdea (RADUL. RUST. II, 289) kalt und heiß. L -au trecut lacrimile die Tränen stürzten ihm aus den Augen. 6. ugs.: Notdurft verrichten müssen. Leul ...îl sfrânse-n gheară de maţe (pe lup). Lupul, având urdinare, îl trecu, biet, de strâns tare (RANN PV. 1883, 92). Până la împăratul, te trece sufletul (GHICA 504; verhüllend) der Himmel ist hoch und der Zar ist weit; vgl. II. 9. I. pc. cu gluma, cu deochiul, cu dedeochiul einen Scherz zu weit treiben, sich jdm. gegenüber zu viel erlauben. Deşi Talpă-Lată mă trece cu saga ...nu mă mânii (AL. OP. 1,612). Vgl. III. 8. pc. peste, prin c., pe dinaintea cuiva etc. jdn. über etw. hinüber-, herüber-, durch etw. hindurch-, an jdm. vorbei-, vorübertragen, -bringen, -fuhren, -fahren etc.; pc. dealul, râul jdn. über den Berg führen, über den Flußbringen. Măi podar, Trage podişca de car, Să mă treci la cela mal (AL. PP. 159). Turcul întâi trecuse tunurile cu ienicerii de preste Dunăre în această parte (NEC. COSTIN, LET.21, 461). îngerul morţii ...mă trece pe la iad Unde păcătoşii ard (PANN, GCR II, 322) der Todesengel fuhrt mich durch die Hölle. Stefan Vodă au început a-i gonire în urmă (pre turci) şi a-i batere până i-au trecut de Dunăre (NECULCE, LET.2 II, 181) bis er sie über die Donau hieb. Domnul Vucea... ne trecea pe toţi într-o odaie (DEL. P. 322) er ließ uns ... hinübergehen. Trec mâna prin gratii ich stecke, schiebe die Hand durchs Gitter. Trecându-şi mâna pe ochi, ca într-o groază cumplită (CL XIX, 510) indem er sich mit der Hand über die Augen fährt. Mă trecuşi, măicuţă, dealu ... Să nu ne vedem cu anu (I.-B. 174; Klage der in ein fernes Dorf verheirateten Tochter). (Tatăl) l-a trecut drumul (pe copilul cel mic), îl ia de-o aripă ca uliul pe pui şi trece pe celălalt trotuar (NĂD. NUV. II, 52). A trece prin ascuţişul săbiei, prin, sub sabie über die Klinge springen lassen; sub furcile caudine durch das (kaudinische) Joch gehen lassen. Când ajungeai la scoarţa din urmă a cărţii, (dascălul) te trecea la ... gramatica compusă de ... Neofit Duca (GHICA 259) ließ er dich zur... Grammatik übergehen. A trece pe un elev dintr-o clasă în alta, la examen einen Schüler aus einer Klasse in die andere versetzen, die Prüfung bestehen lassen. A trece în revistă Revue passieren lassen, mustern, durchgehen. Vel aga... trece pe rând cu gândul toate mijloacele prin care altădată ş-a împlutpunga (UR. LEG. 353) geht im Geist... durch. Treci de la minepăhăruţ acesta (BIBLIA 1688 Mk 14, 36) laß diesen Kelch an mir vorübergehen. Bădiţa cel cu-o vacă Nici o seară să nu-l treacă! (I.-B. 38) möge er keinen Abend bei uns fehlen, ausbleiben. - In der Bdtg. „hindurchführen” auch a petrece, s. d. I. 1. 9. (weiter)gebcn, reichen. Oala cu vin pe care cei mai în vârstă ş-o treceau unul altuia (VLAH. DAN II, 153). Iţi trec mâna ich übergebe, überlasse Ihnen die Karten (zum Bankhalten). 10. cuiva un drept etc. jdm. ein Recht etc. übertragen, abtreten. Şi acum, (bătrâna) o trecea (casa. ei de zestre) copilului ei (BASS. VULT. 118). 11 .într-o carte in ein Buch eintragen, -schreiben; în condică, registru buchen; în (la) socoteală auf die Rechnung setzen, aufschreiben. Din cuvânt în cuvânt am trecut-o (istoria) într-această carte cu mâna mea (MS. 1782, GCR II, 126). Băiete, să treci la domnul patru oca de pelin (DEL. P. 17) schreibe dem Herrn... auf. 12. cuiva c. jdm. etw. durchgehen lassen, nachsehen. Orice măgării făcea (măgarul), toate-i erau lăudate, toate lui i se treceau (CL VIII, 332) alle Eseleien ließ man ihm durchgehen. Nu-i trec muierii nici atitica din al meu (CARAGIALE, CL XIII, 249). Asta nu se poate frece aşa. Zarzavat nu-i omul care sufere de aceste! (I. NGR., CL XIII, 249; Zarzavat, der Sprecher, war geohrfeigt worden) das kann man nicht so hinnehmen. II. V. intr. 1 .peste, prin c., pe lângă cn., pe dinaintea cuiva etc. über etw. (hinweg)gehen, schreiten, setzen, reiten, fahren etc., durch etw. (hindurch)gehcn etc., an jdm. vorüber-, Vorbeigehen, -kommen etc. Valea-i cu pietricele, Nu poci trece preste ele (I.-B. 69). Armă-sariul... Peste zid uşor trecea (AL. PP. 130) der Hengst setzte über die Mauer. Să trecem în ceia parte (NT 1648 Mk 4, 35) laßt uns hinüberfahren. Nici oaste nu va treacepre în ţara voastră (MS. 16. Jh. Lv 26, 6, HC2 I, 7) wird ... ziehen. Atunce oastea turcească... tăia şi sfărma lunca, să treacă la glasul buciunelor (URECHE, LET.11,126). Vgl. ciur 1, traistă 1. Glonţul îi trecu prin braţ die Kugel ging, drang ihm durch den Arm. Dâmboviţa frece prin Bucureşti die Dâmboviţa fließt durch Bukarest. Cine va trece pre lângă tine, tu să-i împeadeci, iar ei să te blasteme (COD. STU., HC I, 288; zum Dornbusch). Ţii tu minte câte-n lume-ai auzit, Ce-ţi trecu pe dinainte ...? (EMIN. O. I, 134) was an dir vorüberzog, was du erlebtest? A trecut baba cu colacii (BUDAI-DELEANU VI, 81) du hast den rechten Augenblick verpaßt, kommst post festum; bei Begräbnissen werden in manchen Gegenden an den Straßenecken (Backwerk) Kringel verteilt. Vgl. piatră 1. De este cu putinţă, treacă de la mine paharul acesta (EV. 1894 Mt 26, 39) möge dieser Kelch an mir vorübergehen; vgl. I. 8. Cată de treci pe aicea cât de des 732 trece îi putea (XEN. BR. 9) sieh zu, daß du möglichst oft vorbeikommst. A trece pe la cn. bei jdm. vorsprechen. Pe buză-i trece un zâmbet înecat, fermecător (EMIN. 0.1, 67) über ihre Lippen huscht... Când a văzut toate gata, puse-n rănduială, i-au trecut numai rece prin spate (SBIERA POV. 161) fuhr es ihm kalt über den Rücken. Jianu, înţelegând Cele ce-i treceau prin gând (domnului), Se-ndruma spre Oltfiugând (AL. PP. 159) was er plante. După masă, invitaţii trecură în salon (XEN. BR. 34) gingen in den Salon hinüber, begaben sich in den Salon. Treci înainte! geh voran, weiter! Sä trecem înainte! gehen wir weiter! (auch fig.). Treci la loc! geh auf deinen Platz! (zu einem Schüler). Şi fiu deaca sfârşi Is. pilda aceasta, trecu de acia (CORESI TE4 29b; Mt 13, 53) ging er von dannen. Se bolnăvi împăratul de idropică şi... trecu în cealaltă lume (I. VĂCAR. I. I. O., TEZ. II, 270) ging ins Jenseits hinüber, verschied. Timpurile triste prin care trecem die traurigen Zeiten, die wir durchmachen. A trece în clasa a doua etc. in die zweite etc. Klasse versetzt werden, kommen. N-a trecut la. ştiinţele naturale er ist (bei der Prüfung) in der Biologie nicht durchgekommen, ist durchgcfallen. Legea a trecut das Gesetz ist durchgegangen (angenommen worden). La mir (boierii ţării) trebuia să lase să le freacă înainte plăcintării, lăptarii şi bucătarii Fanarului (GHICA 295) sie mußten... den Pastetenbäckern... den Vortritt lassen. (Grecii) au scosferman de la împărăţie, trecând pe lângă datoria legii creştineşti, cu poroncă împărătească să scoată văcăritul fără de voia arhiereilor (CANTA, LET.2 III, 188). 2. în, de partea cuiva, la duşman, în stăpânirea cuiva, asupra cuiva etc. auf jds. Seite, zum Feind, in jds. Besitz, auf jdn. etc. übergehen. Din dată ce otomanii fură bătuţi, oastea ... lui Pefru cel Şchiop se grăbi a trece la Potcoavă (HASDEUI. V. 190). Au fost chiar discuţii grave, însă intime, între unii din membrii opoziţiei locale şi cucoanele lor, care, de la venirea prefectului, trecuseră cu guvernul (BASS. NOR. 114; der neue Präfekt war ein hübscher Mann) die Damen, die sich ... auf die Seite der Regierung geschlagen hatten. Guvernul trecând în mânile generalului rus, contele Pahlen (GHICA 481). Boala trecu de la un copil la altul die Krankheit ging von einem Kind auf das andere über, übertrug sich. O mişcare generală se face în roiul de oameni, care frece la jochei, la vistavoi, până şi la cai (ZAMF. NUV. 64; es nahen die Vorreiter mit der Meute zur Fuchsjagd). 3. în c. in etw. übergehen, sich verwandeln. (Albina) să roti odată şi trecu în pasăre (DEL. S. 247). Vocala a neaccentuată frece în ă der unbetonte Vokal a wird zu ă. 4. de c. über etw. hinausgehen, -kommen etc. Nice cădeau (lăcustele) stol preste stol, ce treceau stol de stol (MIR. COSTIN, LET.21, 346) cin Schwarm überholte den andern. Trenul a trecut (am trecut) de Paşcani P. ist schon vorbei. Cum trecu de poartă, vizitiul începu a chiui (XEN. BR. 10) sobald er das Tor hinter sich hatte. Trecem acum de acest loc şi intrăm în ţinutul măreţiei. Bucegii ...se vor înfăţişa deodată. (UR. BUC. 18) wir lassen nun diesen Ort hinter uns zurück. Rău e ... badea, cu mândre multe. Pân-ajungepe la toate, Trece, zău, de miez de noapte! (I.-B. 407) geht ... Mitternacht vorüber. Toader trecuse de douăzeci de ani (SLAV., CL XII, 429) Toader hatte das zwanzigste Lebensjahr überschritten, hinter sich, war über zwanzig Jahre alt. Trebuie să fie trecute de unsprezece. Să mă culcf CARAG., CL XIII, 285) es muß nach elf sein. (Ei) străbăteau porumburile care treceau de creştet (RĂDUL. RUST. H, 29) deren Stengel über den Scheitel reichten. Pachetul să nu treacă de 5 kg das Gewicht des Pakets soll 5 kg nicht übersteigen. Numărul lor trecea de şase sute (GHICA 415) ging über, überstieg. Nu e D-zeu trecând de mine (CORESI PS? 293a; Dt 32, 39) der mich übertrifft. Poate c-aşa ne-o ajuta scrisul să trecem şi d-astăprimejdie (DEL. S. 204) daß wir auch diese Gefahr überstehen. 5. zeitlich: vorübergehen, vergehen, (von der Zeit auch:) verfließen, -streichen. Vremea Irece die Zeit vergeht. A trecut furtuna, das Gewitter ist vorüber. Toate trec alles geht vorüber. Ce-a fost, a trecut was gewesen ist, ist gewesen, lassen wir das Vergangene vergangen sein. Trecu o zi, trecură trei Şi, iarăşi, noaptea, vine Luceafărul (EMIN. O. I, 171). Bogatul... va treace ca floarea ierbiei (NT 1648 Jak 1,10; BIBLIA 1688: să va petrece). Cum e floarea ierbiloru ce treace, deca străluce soarele cu zăduhul ... Aşa şi bogaţii ... veştedzescu (CV2 56a; Jak 1, 10). Bubele trec, uscân-du-se şipicându-le coarja (PAMF. BOLI 17) der Schorf vergeht. îmi trece pofta., supărarea (depoftă, supărare) etc. mir vergeht der Appetit, Ärger etc. Dar migrena D-voastră, Cemaifa.ee, v-a trecut? (VLAH. GV. 12). Trage, mândro, cu bobii... De-a cădea bobii în zece, Să ştii că dorul nu-mi trece (AL. PP. 234). Ce este să nu freacă, cu anevoie se mută cu sfatul (MIR. COSTIN, LET.21, 319) was einmal kommen muß. (Ea.) îi dete (copilului) să bea apă ca să-i treacă de spaimă (BRĂT.-VOIN. LD. 95; das Kind war beinahe überfahren worden). Mulţi îi zic ca să se însoare, c-alunci i-a. frece de urât (SBIERA POV. 216). De-ar iubi bădiţa zece (fete), De dorul meu tot nu-i trece (I.-B. 154). 6. gelten, angehen. Asta lot mai trece das geht noch an, wollen wir noch gelten lassen. Dară la turci aceste nu frec, că ei ştiu numai bani să ceară (EN. COGĂLN., LET.2 III, 253; Fürst Gregor Ghica hatte dem Sultan ein Stück Tuch aus seiner Fabrik geschickt). 7. (la c.) (bei jdm.) Geltung, Einfluß haben. Măcar că a scris Curcul cuvinte Jilosoficeşti duioase, ci la răi 733 trecere şi la cumpliţi nu trec filosofiile şi învăţăturile (RADU POP., CM î, 264). 8. de c., LM. auch drept, ca c. Pir, als etw. gelten, angesehen werden. Locotenentul era bine făcut, frumos... trecea de foarte bogat (VLAH. DAN 1,114). Forăscu... trecea în ochii concetăţenilor săi drept un orator însemnat (XEN. BR. 21). Numele (Dracocephalum) ... s-a luat de la forma fioarei sale, care la trebuinţă poate trece şi ca cap de dragon (DATO. HORT. 108). 9. ugs. trece prin mine ich habe Durchfall. (Oile) se cunosc când sunt lovite (de boala aceasta), că trece printr-însele (LUP. MB. 100). 10 .a trece peste c., cn. jdn., etw. verachten, geringschätzen, übergehen. Prespre leage treci căgici se me bată? (CV2 23b; Apg 23, 3). III. a se trece 1. (günstige)Aufnahme, Gehör finden. Cercatu-s-au Antioh Vodă ... pentru o fată ... şi la Constantin Brâncoveanul... ce nu i s-au trecut (NEC. COSTIN, LET.2 II, 42) seiner Werbung wurde nicht stattgegeben. Mie, să nu vi se treacă cuvântul vostru, nu mi se cade (MIR. COSTIN, LET.21, 287) es steht mir nicht zu, euren Worten kein Gehör zu geben. Nu se trece la D-zeu vicleşug (PANN PV. M. I, 68) bei Gott kommt man mit List nicht an. Vă miraţi cum de minciuna astazi nu vi se mai trece? (EMIN. 0.1,151) nicht mehr verfängt. 2. dahin-, vergehen, (von Pflanzen etc.) dahinwelken, verblühen. De atunci s-au trecut aţâţi ani (I. NGR., CL VII, 5). Supărate-s fetele Casă trec câşlegile (I.-B. 450) zu Ende gehen. Făcând aceasta, spun căplesnele ne trec (MAR. NAŞT. 395; von einem Heilmittel) vergehen, sich verlieren. Peste puţină vreme va pieri numele tău şi toată slava ta să va trece (MS. 18. Jh., GCR I, 355). Şi aşa s-a. trecut ursul în chinurile cele mai cumplite (SBIERA POV. 205) verendete, hauchte... das Leben aus. ln asternutu-i de jăratec Să treceflacăra cu-ncetul (RÄDUL. RUST. 1,194) die Flamme erlischt langsam. Voi ce vă treceţi curând ca nişte drumeţe flori (CONACHI211; zu den toten Kindern). Poama lega, creştea, să cocea şi să trecea totdeodată (CANT. IST. 105). De amar şi jele grea Mi se trece pieliţa! (PAMF. CDŢ. 236). S-a trecut de glumă, de şagă mit dem Scherz ist es vorbei, die Sache wird, ist ernst. Vgl. I. 5. 3. (de copt) überreif werden. Unul (din pepeni) se cam trecuse, al doilea era tocmai bun de mâncare, al treilea dase în copt (ISP. LEG.1 I, 20). Dacă nu se culege cânepa la vremea ei, în câteva zile firele se trec, se topesc, adecă se usucă peste fire (PAMF. AGR. 170). 4. a se trece (cu gluma etc.) (mit dem Scherz etc.) zu weit gehen, (ihn) zu weit treiben. Prea e de oaie, boierule, prea dă tot, prea v-aţi trecut (JIP. R. 266). Atât în viaţa politică, în cea socială, cât şi în cea de scriitor... vornicul nostru nu se trecea ...cu firea (GION 12; von Alecu Beldiman) strengte sich ... nicht übermäßig an. 5. abgesetzt, aufgebraucht werden, ab-, aufgehen. Ieşind la uscat, ni s-au trecut o partidă mare din mărfurile noastrNRAC HAL. I, 84) fand ... Absatz. La cea casă mare... Mult vinaţse trece, Câ-l vinde Rădiţa (AL. PP. 121) wird viel Wein verschenkt. (El) rămase pe-ntuneric, se trecuse toată lumânarea (VLAH. DAN II, 160) die ganze Kerze war heruntergebrannt. 6. fam. (din pahare, băut) zu tief ins Glas gucken. Sä te treci aşa degrabă! Să te-mbeţi! Păcat! (SPER. AN. 18921,9). GR. 1. Pers. Sg. Präs, trec, 2. treci, 3. trece, Konj. să treacă; Imperat. treci!; Pcrf. trecüi; Part. trecut; Ger. trecând. ET. lat. traîcio, -ëre. SG. ALR II/I, K. 94, 125; SN I, K. 246; III, K. 856; V, K.1443. trécere PI. tréceri S. f. (16. Jh. PS. SCH. 100, 3) 1. Übergang, Durchgang M. Să mă aşez ... în calea ciocoilor, In trecerea oilor? (AL. PP. 255) dort, wo die Schafe vorüberziehen. Toată lumea ce se îngrămădise la uşă începu a da îndărăt, făcând loc de frecere (BOGD. VECHI 163). 2. Vorbei-, Vorübergehen N. Scrisoarea ...pe care factorul ... o lăsase în trecere (UR. BUC. 232). 3. Vorzug M. Tinicheaua are trecere înaintea tablei negre Weißblech ist dem Schwarzblech vorzuziehen. 4. fig. veralt. (Gesetzes)Übertretung F. (PS. SCH. 100, 3). 5. trecere de timp, de vreme Zeitvertreib M. Veselă, zburdatecă, judecând amorul o trecere de vreme (C. NGR. 50). Să cetească cărţile cele istoriceşti în care... nu va afla luiş numai o trecere de vreme, ci şi alte lucruri de folos (JERCOVICI, ŞA I, 185). 6. Einfluß M., Ansehen N., Geltung F. A avea trecere (la cn.) (bei jdm.) Geltung, Ansehen haben, gut angesehen, angeschrieben sein; cu trecere angesehen, einflußreich. Vrea să zică, vorba mea n-are nici o trecere în casa asta (XEN. BR. 181; der Bruder hatte seine Ratschläge zurückgewiesen) mein Wort gilt also gar nichts. Iscălitura lui ajunsese să aibă trecere chiar şi dincolo de Lipsea (GHICA 498). Odinioară asemenea păcăleli aveau multă trecere (ROS. TROT. 108) waren... sehr beliebt. Se temea toţi de dânsul, văzându-l că avea mare trecere la împărăţie (AXINTE, LET.2 II, 132) daß er beim Sultan in großer Gunst stand. Proprietarul căsuţei în care locuia îl întrebase ce proiector are şi ce persoană cu trecere se interesa de soarta lui (BRĂT.-VOIN. LD. 39). ET. a trece. tréciet Adj. (1602 DIRB XVII/1, 61) LV. (dreimal) verflucht, verdammt. Cene va scorni pâră pentr-acestă ocină... să hi tricleat de 321 oţeti (DOC. 1642, GCR I, 93). Cine va mai scorni pâră... să hie 734 trei trecleatşiprocleat otgospoda boga amin (DOC. 1620, GCR I, 63). - Substantiv.: Trecletul Afle (ce-l ajurisisă svântul ca pre un vrăjmaş luiD-dzău) (DOS. VS. Noe. 24; 157b). GR. treclet, triclet. ET. ksl. *triklptu, vgl. russ. trikljalyj, bulg. triklet; die Betonung treclet erklärt sich aus der Formel proclet şi treclet. trecüt (1564 CORESI CAZ. I, 143a) 1. Adj. 1. vergangen; vorig, von einst, einstig, früher. Tocmai ca când ar fi nişte istorii vechi frecute, aşa le trecem şi noi cu auzirea (ANTIM DID. 230). Săptămâna trecută vergangene, vorige, letzte Woche; (în) rândul trecut das vorige, letzte Mal; timpul frecut die Vergangenheit. Dezmierdările şi ospeţele preste puţină vreme m-au făcut a uita toate întâmplările şi primejdiile cele trecute (MS. 1783, GCR II, 128) ließen ... mich alle früheren Ereignisse und Gefahren vergessen. La domnii trecuţi, mai mult de 400 sau 500 pungi (de bani) nu se lua (de turci) (NECULCE, LET.2 ET, 379) unter den früheren Fürsten. - Substantiv.: Cele trecute das Vergangene. Aceste dară trecute pomenind şi cele viitoare socotind (CANT. DIV. 56b). Trecutele între dânsul şi între tine... a scutura (CANT. IST. 290). 2. verwelkt, verblüht, gealtert. Gratidia... era o femeie senzuală, trecută de vârsta de mijloc (OLL. HOR. 3 58) die über das mittlere Alter hinaus war. Trecut înainte de vreme vorzeitig gealtert. Lina era tot aşa de trecută la faţă ca şi mă-sa. (VLAH. IC. 75). O doamnă ...la faţă brunetă, palidă şi trecută înainte de vreme, se lovi, mai piept în piept, cu o galantă blondă (NAD. NUV. II, 167) eine... vor der Zeit gealterte Dame. Fizicul lui suferi într-atât încât pare că e un bătrân trecut (C. NGR. 38) ein alter Greis. Am ... pentru femei trecute fel de fel de rumenele Care fac obrazul tânăr (DULFU PAC. 196) vorgerückten Alters. Trecut cu anii, în vârstă, ferner cu bătrâneţele (NECULCE, LET.2 II, 241), cu vârsta bătrăneţelor (EN. COGĂLN., LET.2 III, 244), în zilele sale (EV. 1894 Lk 1, 18), de zile (BARAC HAL. V, 151). (împăratul şi împărăteasa) cu toate că erau trecuţi cu anii, nu aveau nici un copil de care să se bucure (RETEG. POV. IV, 34). 3. (din băutură) betrunken, benebelt. Vedeţi că sania se clatină şi bezetiul e cam trecut (BOGD. VECHI 74). 4. übertragen, -lassen. Acum are două milioane, avere trecută pe numele nevestei (DEL. P. 15). 5. veralt.: vergänglich, flüchtig. - Neg. LV. netrecut ewig (VARL. CAZ.21, 60b). 6. übergehängt, -gestreift. în amurg, (fanaragiul) pornea, cu scara trecută pe umărul stâng, ca să aprindă luminile târgului (SAD. CR. 206) mit der Leiter auf der linken Schulter. II. S. n. Vergangenheit, vergangene Zeit F. împărăţiia cea Jară sfârşit şi fără trecut (CANT. DIV. 83a). Viitorul şi trecutul sunt a filei două feţe (EMIN. O. I, 196). ET. a trece. SG. ALR IVI, MN 2274, 50; ALR SN III, K.779. trec vă siehe tregvă. tréfla PI. trèfle S. f. (1841 POEN.) 1. Treff N. (Farbe im Kartenspiel). O treflă eine Treff-karte. Fantele de treflă der Treffbube. 2. ehern. : ldceblattförmige Achselschnur an Uniformen. GR. veralt. trefä, treflu (POEN. II, 760). ET. frz. trèfle. Trefa < dt. Treff. trégher PI. trégheri S. m. (um 1840, DLR) MOLD. TR. Gepäckträger M. ET. dt. Träger. SG. ALRM SN I, K. 346. trégva (t) PL trégve S. f. (1695 FN 62) Waffenstillstand M. A trătălui pacea sau pe picior cu o frecvă scurtă sau cu o pace statornică (I. VĂCAR. I. I. O., TEZ. II, 269). S-a făcut trevgă sau încetare de la arme (ŞINCAI HR. I, 468). GR. trecvă, trevgă. ET. it. tregua. trei Num. (16. Jh. CV2 2a; Apg 19, 8) 1. drei; freisprezece dreizehn; freizeci dreißig; al treilea, treisprezecelea, treizecelea, f. a treia, treisprezecea, treizeceaâ&r, die, das dritte, dreizehnte, dreißigste. Unde sunt doi, cu el frei, wo man hinkommt, da findet man ihn. Mândra s-a măritat De la noi a freia casă (I.-B. 99). Pentru sprâncene-mbinate Umblu ţara jumătate Şi Moldova a treia parte (I.-B. 18). Jucară cărţi... Ferber, şapte- jumătate, Stos, maca, treizeci şi una (RADUL. RUST. I, 130). Vgl. para 1, sfetitel. Substantiv.: un trei eine Drei, doi frei zwei Dreien. Doch Printr-înşii (prin ochelari) pusese el atâtea treiuri (în catalog) la lecţie şi la conduită (BASS. NOR. 48; schlechte Zensuren). 2. in Pflanzennamen: trei-cănci Dreizack M. (Triglo-chin palustris; DLR); frei-fraţi Bitterklee M. (Menyan-thes trifoliata; CRĂIN., PANŢU); trei-fraţi-pătaţi, bisw. trei-frati Stiefmütterchen N. (Viola tricolor, arvensis etc.), nach den unteren farbigen Blumenblättern; trei-răi, trei-crai Leberblümchen N. (Anemone hepatica; CRĂIN.), nach dem dreilappigen Blatt. GR. veralt. u. MOLD. BAN. frii (PS. SCH., nb. frei), tre (Ş. TAINE 53, nb. frei; ÎNV.2 1642 9b; MS. 17. Jh., GCR I, 145), al trelea (ÎNV.2 1642 9b), tri (PP. MAR. NUNTA 325; im Reim etc.), a tria, trăi, al trâilea; f. freie: în toate freie, câte(şi) freie alle drei, dazu Gen./Dat. câiteşi trelor (HASDEUI. V. 101). Vgl. totl. 1. ET. lat. très. SG. ALR SN III, K. 757; IV, K. 937; VI, K.1787. 735 tröicr treier PI. treiere S. n. (1741 UR1C. XXI, 328) Drusch M. Udatul (ariei) care se face seara, în ajunul zilei de treier (PAMF. AGR. 202). GR. trier. ET. postverbal von a treiera. SG. ALR SN I, K.89; ALRM SN I, K. 54. treieră Präs, treier V. tr. (1563 CORESI PRAXIU, DLR) dreschen; vgl. a îmbiaţi. Nu-i trebuirăperechi de boi, nici plug, să are... nici arie, să aducă să puie snopii, nici să-i treaiere (MĂRG.2 71 a). Să nu legi gura boului care treieră (BIBLIA 1688 Dt 25, 4). GR. Präs, selten treierez. MOLD. TR. BAN. triera, BAN. auch trâiera, Präs, trier bzw. trâier. Ebenso die Ableitungen. ET. lat. trîbulo, -are; daneben scheint eine Form /refr fi/obestanden zu haben, worauf auch it. trebbiare, altlcampid. trebulare hindcuten. SG. ALR SN I, K. 61,74, 83. treierat (1741 DRA II, 219) I. Adj. gedroschen. II. S. n. Dreschen N. ET. a treiera. treieratör (MS. 1750, GCR II, 62) 1. S. m., PI. -ţâri Drescher M. II. S. f. treierătoâre, PI. -töri u. -toâre. 1. Dreschmaschine F. Treierătoarele cu abur, de cari se folosesc azi şi sătenii de prin multe sate (GAZ. SĂT. XIV, 380). 2. Dreschwalze F. (PAMF. AGR. 207). ET. a treiera. SG. ALR SN I, K. 83; ALRM SN I, K. 62. treieriş PI. -rişuri S. n. (1581 CORESI OMIL., DLR) Dreschzeit F., Drusch M. Şi va apuca trierişulpre cules (BIBLIA 1688 Am 9, 13). Treirişul, culesul şi culesul va apuca, sămânţa (BIBLIA 1688 Lv 26, 5). ET. a treiera. treime PI. -îmi S. f. (1825 B.) 1. Dreiheit, Dreieinigkeit F., vgl. troiţă; Sfânta Treime Dreieinigkeitsfest N. am Pfingstmontag. întru slava sfin tei cei de o fiinţă de viaţăföcätoare si nedespărţitei Treimi (INSCHRIFT 1850, CLIV, 248). Ştii tu, frate, că treimea o duce din ce în ce mai rău? (SAD. POV. 225; von drei Freunden) das Kleeblatt. 2. Drittel N. GR. triime, trăime. ET. trei. SG. ALR SN IV, K. 937. treisprezece etc. siehe trei. trela-lela Adv. (1881 CREANGĂ) a umbla trela-lela ugs.: umherstreichen. Mirăuţă din Grumăzeşti... umbla trela-lela în puterea iernii pe la tărăbile jidoveşti, întrebând ba teacă de cosor, ba căpestre de purici (CREANGĂ, CL XV, 450). ET. unbek., DLR: ngr. ipeXXa „Wahnsinn”. trele siehe tot I. 1. u. trei. tremur S. n. (16. Jh. PS. H. 2, 11) 1. Zittern N. Şi ieşind jiigiră de la mormânt, că era cuprinse de tremur şi de mirare (BIBLIA 1688 Mk 16, 8). Să se despartă de N. jiorile, fremurile şi toate fri-gurile (PP., MAR. NAŞT. 145; Bespr.) (Crăiasa) cu inima în tremuri au îmbrăcat pruncul cu ...faşuri şi l-au pus cu manca în caretă (NEC. COSTIN, LET.2 1, 422). 2. veralt.: Erdbeben N., Erschütterung F. (CANT. IST. 143). GR. PI. (selten) tremure, tremururi, veralt. tremuri. ET. postverbal von a tremura; lat. tremăus „zitternd” kommt weniger in Betracht. tremură Präs, tremur (16. Jh. PS. SCH. 17, 8) 1. V. tr. c. etw. in zitternde Bewegung versetzen, zittern lassen. Lumânările de ceară din sfeşnice îşi tremurau văpăile (SAD. POV. 13). Dracul... râdea ş i se strâmba, tremurând limba-n gură ca o văpaiţă albasfră suflată de vânt (DEL. I. V. ş. V. 90). „Jupâne voinice”, zicea el, tremurândfiecare cuvânt, „ aibi milă de mine ” (UR. LEG. 233). II. V. intr. 1. zittern. îmi tremură mâna die Hand zittert mir. Tremur de frig, frică ich zittere vor Kälte, Furcht. - Fig.: Turcii cei mai viteji... tot viţă de Dere-Beghi, de cei de cari tremura chiar saraiul împărătesc (GHICA VI). Purdea ... trămurăca ş-o vargăPentru-a lui. bun Cucavel viaţă (BUDAI-DELEANU XII, 76). Simţ în inimă-mi o frică nespusă, tremur ca varga (BĂLĂC., PR. DRAM. 100). Vgl. vargă. 2. beben. Biserica tremura Şi crucea din vârf cădea (I.-B. 241). Clătească-să ceriul, tremure pământul (CANT. IST. 261). III. a se fremura veralt.: ins Zittern geraten, erzittern, erbeben. Cerul de se-ntuneca, pământul se tremura (TEOD. PP. 33). GR. BAN. TR. trâ-, trămura; trâmhura, trimura, veralt. tremora (PS. H. 17,8), arom. trembura, Präs, treambur. Entsprechend die Ableitungen. ET. lat. trän ülo, -are. SG. ALRM I/I, K. 139; ALRM SN II, K. 626; ALR II/I, K. 40, 87; ALR SN VII, K. 1899. tremurare PI. -rări S. f. (1642 CAZ. GOV. 140) 1. Zittern, Beben N. După ce beusă apa dulde îndată-l cuprinsă o tremurare (BUDAI-DELEANU VII, 26). 2. fig. selten: Erzittern, Schaudern N. ET. a tremura. SG. ALR I/I, K. 120. 73 6 trepădător tremurât (16. Jh. PS. H.) 1. Adj. zitternd, bebend. Literele (scrisorii) sunt strâmbe şi fremurafe (DEL. P. 240). Copiind cu privirea plaiurile tremurate (UR. BUC. 226) das wellige Hügelland. II. S. n. 1. Zittern, Erzittern N. Te urmăreşte săptămâni... Un tremurat de gene (EMIN. O. I, 189). 2. veralt.: Erdbeben N. (PS. H. 47, 7). ET. a tremura. tremurătic Adj. (1820 BELD. N. P. II, 48) veralt.: zitternd. ET. a. tremura. tremurător (um 1670 ANON. CAR.) I. Adj. zitternd, bebend, (sich) schüttelnd. - Fig.: Tremurătoare ieste inima celuia carilepentm priietinul său cât pentru sine să îngrijliveşte (CANT. IST. 251). Lucirea cea tremurătoare a stelelor (STĂM. W. 665) Stcmenflimmer. II. S. f. tremurătoâre, PI. -toâre Zittergras N. (Briza media; BR.). ET. a tremura. tremurătură PI. -turi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Zittern, Beben N. Glumele sale cădeau însă ca pietrele într-o apă adâncă— o tremurătoare de o clipă şi totul reintra în tăcere (XEN. BR. 224). Linia asta cu încovoituri şi tremurături mărgineşte... pereţii furioşi ai Văiei Seci (UR. BUC. 234) diese ... zackige Linie. ET. a tremura. SG. ALR I/I, K. 120; IUI, I, MN 2307, 53. tremurând Adj. (1645 HERODOT 158) zitternd, bebend, (sich) schüttelnd. Lucrez pămân tul şi nu va mai adaoge a da ţie pulearea lui, suspinând şi tremurând vei fi asupra pământului (BIBLIA 1688 Gn 4, 12). Luând un condei, scrise c-o mână tremu-rândă: „Eu mor!” (C. NGR. OP. I, 22). ET. a tremura. tremurele S. f. PI. (1893 D.) BAN. Sülze F., Gelee N. (D.). ET. a tremura. tremurici (1604 BGL 207) 1. S. n., PI. -riduri 1. Zittern N. der Stimme. „Păi uite, s-a omorât”, răspunse primaru cam cu tremurici în glas şi cam pierit la faţă (RĂDUL. RUST. II, 72). 2. MUNT. Sülze F., Gelee N. (RCM. SĂRB. 27). II. S. m. 1. Bezeichnung für verschiedene Pflanzen, z.B. Zittergras N. (Briza media; H. XVII, 226). 2. PI. -rid Tattergreis M. ET. a tremura. SG. ALR I/I, K. 120. tremurös Adj. (1705 CANT.) veralt.: zittrig. Piciorul, cât de dropicos, şi pasul, cât de tremurös, în ceva a să zăticni şi a să poticni nu va avea (CANT. IST. 92). ET. a tremura. tren PI. trenuri S. n. (1855 C. NGR.) Zug M. Dacă nu vrei săperzi toată iluzia Emsului... să alergi iute la Coblenţa, să te sui în cel înlăi tren (C. NGR. OP. 1,311). ET. frz. train. trenchea-flenchca! siehe treanca-fleanca! tremtär etc. siehe zdrentar etc. trepădă V. intr. Präs, trepăd (1632 EUSTR. PRAV. 319) 1. hin- und her-, herumgehen, -laufen, (wiederholte) Gänge machen, Laufereien haben. (Preotul bolnav) tot trepădănd la feredeu pentru nevoinţa trupului de să scălda (Ş. TÄINE 64). (Nemţii) începuse a lua şi vamă... de la pământenii ce treceau şi trepădau în Ţara Ungurească (AXINTE, LET.2 II, 138). Boierii, în ascuns conspirând, trepăda pe faţă la palat, plecaţi până la pământ (CL XVI, 288). (Deci) să arădice faina dă la oraş dă la Floci, ca să nu mai treapede săracii până la Hotin (RADU GREC., CM II, 227). Toate (lemnele) trebuie să vi le aduc deodată, ca să nu trepăd în fiecare zi după dânsele (SBIERA POV. 181). 2. (von Pferden) traben. (Calul) cel din mijloc... frepă-da, de abia se puteau ţine de dânsul cei doi lăturaşi, galopând în fuga mare (GHICA, CL XIX, 462). 3. ugs.: Durchfall, Diarrhöe haben. Găinaţul de găină... să pune la pântecele copiilor care treapădă (LEON ZOOL. 24). Când copilul treapădă mult, se zice că dă în dropică (PAMF. BOLI 32). GR.TR. trăpăda (HMST. 129), Präs, tiripăd, trâpezi etc., Konj. să frâpede (MAIOR SCRIERI 1,27), trepăta (RC. IR. 11). Präs, auch treăpăd. ET. lat. trepido, -are. SG. ALR I/I, K. 124. trepădâre PI. -dări S. f. (1793 PREDETICII, 28b) 1. Hin- und Herlaufen N., Lauferei F. 2. Traben N. 3. ugs.: Diarrhöe F. GR. veralt. trăpădare. ET. a trepăda. trepădător (um 1670 ANON. CAR.) 1. Adj. 1. hin- und- herlaufend. 2. (hemm)trabend. - Auch substantiv. II. S. f. riepădăloâre, PI. -ţâri Ringelkraut N. (Mercuria-lis; BR.), mit laxierender Wirkung. ET. a trepăda. SG. ALR M, K. 161,163,164; MN 2686,80; ALRM I/II, K. 353. 737 trepădătură trepădătură PL -tiiri S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Hin- und- Herlaufen N., Lauferei F. Tu mai bucuros erai să pătimeşti şi să rabzi ostenele, necazuri şi trăpădături, numai mie să-mi fie bine (MICU PROP., ŞA I, 98). 2. ugs.: Diarrhöe F. ET. a trepăda. trepăduş PI. -duşi S. m. (1558 DERS) 1. veralt.: Laufbursche, Bote M. (Subprefectul) este om credincios şi trepăduş mare la alegeri: el aduce turmele de săteni alegători la capitala judeţului (JIP. SUF. 137). Chicuruşu Chicură, Trepăduşii Treapădă, Halea Malea îi ţinea calea (PAMF. CIM. 24; Rätsel: Eichel, Schwein u. Wolf). Se lipi pe lângă un avocat din Bucureşti în calitate de „ frepădus ” (VLAH. GV. 115). 2. Zuträger M. ET. a trepăda. trepcă siehe pretcă. trepetnic PI. -petnice S. n. (1639 PARACLIS 260) 1. (Schrift, in der gelehrt wird, welche Vorbedeutung dem Zittern der einzelnen Körperteile zukommt) Zitterbuch, -oralcel, Wahrsagebuch N. Trepetnic: adecă tâlcuirea desămni ce clătesc pe trupu omului (GCR II, 122). 2. tripelnic veralt.: Kalender M. (GCR II, 58). GR. -pep- (MĂRG.1132a), tripelnic (MS. 18. Jh., GCR II, 58). ET. ksl. trepelmiku. treptat (1830 MONTESQUIEU 191) I. Adj. stufenweise (fortschreiend), allmählich. GR. mit anderem Suff.: treptelnic (URIC. VIII, 125), treptuit (CONACHI 243). II. Adv. allmählich, der Reihe nach. în loc de a vă urca. treptat, vă coborâţi treptat (C. CAR., PR. DRAM. 175). Treptat omătul spulberat Se-ntinde ca o mare Şi creşte, şi sub el treptat Convoiu-ntreg dispare (AL. POEZII, Leg. 78; von einem Zug nach Sibirien Verbannter). GR. mit anderem Suff.: treptelniceşte (URIC. V, 364), treptiş (WEIG. JB. VIII, 204). ET. zu treaptă. treptuit siehe treptat. tresări Präs, -sâr V. intr. (1841 POEN. II, 763) auf-, zusammenfahren, -zucken. IarFulga, cum o zărea, Crunt de spaimă tresărea (AL. PP. 56). GR. trăsări. - Konjugiert wie a sări. ET. Nachbildung von frz. tresaillir, mit Hilfe von a sări. SG. ALRI/II, K. 233; ALR SN V, K. 1459. tresărire PI. -riri S. f. (1841 POEN. II, 763) Auffahren, Zusammenfahren, -zucken N. Pe figura ei... nici o tresărire nu trăda sfâşietoarele gânduri cari o munceau (XEN. BR. 210). GR. trăsărire. ET. a tresări. trestie PI. trestii S. f. (1439 SUCIU II, 204) Rohr N. (Arundo, Calamagrostis, Phragmites etc. u. einzelner Stengel davon; BORZA); trestie de zahăr Zuckerrohr (Saccharum off.; BORZA); trestie de India Bambusrohr (Bambusa; DATC. HORT. 122); trestie mirositoare Kalmus M. (Acoras calamus; BORZA) etc. Trestia care se pleacă vântului niciodată nu se firinge (PANN PV. 1888,78). Trestie mândră din baltă, Supţirea, verde şi naltă! (I.-B. 47). Trece lebăda pe ape între trestii să se culce (EMIN. 0.1,207). împlând bureate de oţăt şi puindu-l în trestie, îi deade să bea (BIBLIA 1688 Mk 15,36). GR. treste, trestă, trestie, treiste, trăstie. - Dim. tresti-oâră, PI -oâre; -tică (TEOD. PP. 25), -tiche (MF I, 145). ET. asl. trestf (nb.truslî). SG. ALR M, K. 230; ALR SN I, K. 145; III, K. 636, 832; IV, K.1141; ALRM SN III, K. 958. tresură PI. -suri S. f. (16. Jh. CV) LV.Brief M., Epistel F. Scrie tresură învăţătoare (CV2 68b; 1 Petr Vorwort). ET. *tremesură (BOGREA, DR II, 779). treti Adj. invar. (DOC. 1657) LV. 1. (Kanzleisprache:) dritter, vor Bojarentiteln. Neculaiu Buhns treti logofăt (DOC. 1657, GCR 1,173). Calemul armăşiei cu fiore si treti armas (FIL. CIOC. 346). 2. (in der kirchl. Terminologie:) der, die, das dritte. Treti glas dritter Kirchenton (Ichos g’); treti ceas dritte Hore, Terz. ET. asl. tretii. tretin (DOC. 1588) veralt. I. Adj. (von Haustieren) im dritten Lebensjahr, dreijährig. 9 bouăleni tretin (DOC. 1588, HC I, 208). 12 iepe tretine (DOC. 1588, HC I, 208). Ia mie juncă tretinăşi caprătretinăşi berbeace tretin (BIBLIA 1688 Gn 15, 9). - PP. auch vom Hirsch (CIH. II, 421 u. TEOD. PP. 61). II. S. m., PI. -tini dreijähriges Füllen. Morcovii sunt tare buni... pentru cai, mânji, strâjnicişi tretini (ION. CAL. 226). Gruie... botează, Dă de jin Câte-un tretin Şi de fină o tretină (AL. PP. 81). GR. str- (PP. CIH. R, 421; TEOD. PP. 61). - Dim. -năş, treteior. ET. zu asl. tretii „dritter”, vgl. tretin a „Drittel”, -ni (PI) „Totenamt am dritten Tag nach dem Tod”. tretină PI -tine S. f. (um 1650 BGL 112) 1. MARAM. Drittel N. 2. (t) Mühlsteuer F. 738 tribun 3. ehern.: Geldstrafe F. für Diebe. ET. slav. (vgl. ula·.) tretină. SG. ALR SN IV, K. 937, 1126. treucă etc. siehe troacă. trezi Präs. -zesc (16. Jh. CV2 79b; 1 Petr 4, 7) 1. V. tr. (din somn, leşin) (aus dem Schlaf, der Ohnmacht) er-, aufweclcen; (din beţie) nüchtern machen, ernüchtern. După morar nu m-oi duce, Că somnul când e mai dulce, El moara că şi-o porneşte Şi pe mine mă trezeşte! (I.-B. 75). Tu ai adormit-o, trezeşte-o acu degmb ’ (MILLO, PR. DRAM. 387). Fig. Merge... Voinicelul meu Din fi-unzepocnind, Codrii vechi trezind (AL. PP. 62). Ochii-i fulgerau şi vorba-i trezea, furia vulgară (EMIN. O. I, 52) seine Rede erweckte die Wut des Pöbels. II. a se trezi 1. er-, aufwachen, munter werden, sich ernüchtern. M-am culcatş-am adormit, Anevoie m-am trezit (I.-B.237). împăratul... de multă vărsare de sânge ce vedea atunce, au ameţit de milă; şi... l-au udat împărăteasa cu nişte apă şi s-au trezvit (NECULCE, LET.2 II, 328). Şi să trezvi Noe den vin şi cunoscu câte-i făcu feciorul lui cel mai tânăr (BIBLIA 1688 Gn 9, 24). Mai şăzând puţină vreme pentru ca să să mai trezvească (RADU GREC., CM II, 112). Şi să trezi de ş-au venit în fire (DOS. VS. Oct. 26; 89a). - Fig.: Ce jacu el patruzeci ani şi se trezi aşa târziu ca să se însoare? (C. NGR. 65) kam so spät auf den Gedanken. 2. (aşa) m-am trezit (eu) so war es, seit ich mich erinnern kann. Eu ... sunt feciorul paraclisiendui din Voideni. M-am trezit trăgând clopotele, aprinzând şi stingând lumânările (SLAV., CL XIV, 98) seit ich mich erinnern kann, läutete ich die Glocken. Aşa m-am trezit eu; ce va fi fost mai nainte nu ştiu (SLAV., CL XIV, 93). Vgl. a pomeni II. 1. 3. sich plötzlich (irgendwohin) versetzt sehen, plötzlich gewahr werden. Boierul... se trezi împresurat de cetele leşilor (SAD. POV. 2) sah sich plötzlich ... umzingelt. Eram acasă, m-am trezit c-un domn necunoscut care cu nepusă în masă mi-a jacutpropunerea să mă însor cu o fotografie (I. NGR., CL III, 35). Adesea, cercetând dosarele, se trezea că n-a priceput nimică din ele, deoarece mintea lui era aiurea (NAD. NUV. II, 27) ward er plötzlich gewahr. 4. von Getränken etc.: schal werden, abstehen. GR. LV. trezvi, OLT. trăzvi. ET. ksl. trezviti; vgl. treaz. SG. ALR I/n, K. 230; ALRM EI, K. 196, 203; ER, K. 311. trezie PI -zii S. f. (1642 CAZ. GOV. 15) 1. wacher Zustand, Wachsein N.; Nüchternheit F. (Ggs. beţie). (El) sărută ochii (copilei), ca nu cumva săşi-i deschidă (ea) şi să-l deştepte la o trezie pustie şi întunecată. (CL III, 367; er glaubte zu träumen). Altădată, somnul nu vise, ce frezviia lucruri deplin îmi va arăta (CANT. IST. 236). Când era iar pe trezie, (mama) le cânta (copiilor) în veselie: Sculaţi... (AL. POEZII II, 183) wenn sie wieder erwachen sollten. Beatul carele ... va cunoaşte lucrul că, de toate orile când se îmbată... se ceartă şi se sfădeşte cu toţi, acela să se certe deplin, ca şi cum ar fi greşit în trezvie (ÎNDR. 363). Ieri ai fost dat la beţie; Astăzi venişi la trezie (AL. PP. 208). 2. in den mystischen Praktiken: Verklärung F. GR. trezvie. ET. treaz. trezire PI -ziri S. f. (1648 NT 2 Tim 1, 7) 1. Auf-, Erwecken N. 2. veralt.: NüchternheitF., Wachsein N. Cum iaste lenia ajutor pohtelor, aşa iaste trezvirea puterea bunătăţilor (NEAGOE ÎNV.2 106b). GR. veralt. trezvire. ET. a trezi. trezit (1619 HC II, 123) 1. Adj. 1. ge-, er-, aufgeweckt. 2. er-, aufgewacht; wach. 3. ernüchtert, nüchtern (HMST.39). 4. (von Getränken etc.) schal, abgestanden. Când te-ai lăsa ...dă nur avu d-a tot gâlgâi pe gât poşircă trezită (JIP. OP. 30). Salonul... avea aerul unei cafenele, din cauza fumului de tutun, gros şi trezit (DEL. S. 122). - Fig. Atunci (fetele) aveau prilejul să ascidte, lângă ceştile cu cafea, noutăţi trezite (BASS. VULT. 9) dann hatten sie Gelegenheit, abgestandenen Tratsch ... zu hören. II. S. n. 1. Auf-, Erwecken N. 2. veralt.: Wachwerden N. GR. veralt. trezvit. ET. a trezi. trezvi etc. siehe trezi etc. tri siehe trei. trib PI triburi S. n. (1829 BR. 423) Stamm M. GR. (t) treb (SĂUL. HR. I, 44). ET. n. lat. tribus. tribun PI -buni S. m. (1683 DOS.) Tribun M. Săfeace isteţ şi luminai la războaie. Pen tru carea fu pus de Dioclitian trivun mai mare preste oştile-mpărăteşti (DOS. VS. Noe. 3; 100b). Nerva ... fiind de vârsta adâncilor bătrâneţă ... suindu-să în Capitolin, cu mare glas, pre Traian îl face ficior de suflet, chesar, tribun şi lin moştenitoriu (CANT. HR.2 80). Toţi tribunii au jurat pe sânta cruce că vor ţânea una, apoi au pornit asupra nemicilor (ŞINCAI HR. I, 252). GR. (t) trivun. ET. n. lat. tribunus. 739 tribunal tribunal S. n. (um 1669 SIM. DASC., DLR) Tribunal, (Bezirks-) Gericht N., (hoher) Gerichtshof. D. Petre Mazarescu, prezident al tribunalului, om trecut în vârstă (BĂLAC., PR. DRAM. 91). GR. trebunal, tribunar. PI. tribunăle, -nâluri. ET. n. lat. tribunal auch mittelbar. SG. ALRM SN II, K. 803. tribut PI. -büturi S. n. (1812 ŞINCAI) Abgabe, Steuer, Taxe F. Numiţii credincioşii sasii noştri, după cădinţele şi obiceiurile lor cele vechi, alt tribut se nu dea, fără numai în numita cetate (SINCAI HR. 1,519). ET. n. lat. tributum. tributar (1793 I. VĂCAR.) I. Adj. tributar, tribut-, abgabepflichtig. Domnul cu boierii au închinat Ţara Românească fără război la împăratul Mehmet... si s-au jacut tributari (I. VĂCAR. I. 1. O., TEZ. II, 285). II. S. m., PI. -ţâri chem.: Beauftragter M. für die Tributeintreibung. Le mai îngăduim preste acestea ca nici unul dintre tributari să îndrăznească a-i împedecapre ei (SINCAI HR. 1,377). ET. n. lat. tributarius. tricapél Adj. (1821 URIC. XI, 269) hârtie tricapel(ă) veralt: gutes Kanzleipapier mit drei Hüten als Wasserzeichen: Ministerialpapier N. Jalbă scrisă pe jumătate coală de hârtie tricapelă, îndoită în două(UR. LEG. 185). Cinovnicul... aşteme-o otno-şeniepe hârtie tricapél (AL., CL VII, 374). ET. it. tre cappelli. trichér PI. -chère S. n. (1652 ÎNDR.) dreiarmiger Leuchter (vgl. dicher). Arhiereul... cu tri-cheriul blagoslovind norodul (SYMEON TESSAL. 396). Arhiereul cântă, cu Picherul... adecă cu trei lumini, închipuind Svânta Troiţă (DOS. LIT.2 47). Tricheluri, candelabre; policandre (MON. OF. 1875, 2275). GR. trichel. - S. f. trichine, trech-\ S. f. PI. trdchérii in singularischer Bdtg. (ÎNDR. 44). ET. ngr. upixepiov, -xrjpiov, auch PI. -pia. triclét siehe treclet. tricolici siehe pricolici. tricolor (1841 POEN. II, 765) I. Adj. dreifarbig, trikolor. Ghebe scurte împodobite cu găitane tricolore (FIL., Ş. INFL. I, 102). II. S. n., PI. -lôruri Trikolore, dreifarbige Fahne F. ET. frz. tricolore. trier etc. siehe treier etc. trifelurit Adj. (1817 COD. CAL.) selten: von dreierlei Art. Peste putinţă condiţia este trifelurită: peste putinţă fireşte sau moral din neînţelegere (COD. CAL. § 877). ET. „de trei feluri”. trifoi S. m. (1703 GCD) 1. Klee M. (Trifolium): trifoi alb, roşu, galben Weiß-, Rotklee, gelber Klee (Trifolium repens, partense, pro-cumbens). 2. trifoi amar (FUSS), de lac (B.), de baltă (PANŢU) Fieberklee M. (Menyanthes trifoliata). 3. trifoi mărunt Hopfenklee M. (Medicago lupulina; PANŢU). 4. trifoi mare Steinklee M. (Melilotus; B.). 5. trifoi sălbatic schwedische Luzerne (Medicago fal-cata; PANŢU). 6. trifoiul caprelor Bartklee M. (Dorycnium; BR). 7. tiifoi unguresc, trifoi pe şapte ani Luzerne F. (Medicago sativa; BORZA). GR. trăfoi, cătrij'oi. - Dim. trifoiâş (PANŢU); arom. difoTiu, trifilîu (PAPAHAGI). ET. lat. trîfolium (PUŞC. EW. 1762). SG. ALR SN I, K. 95, 139, 140, 141; III, K. 658; ALRM SN I, K. 95, 97. trifoiâş siehe trifoi. trifoişte PI. -foişti S. f. (1853 BAR.-MUNT. 503) 1. Kleefeld N. Oricine poate vedea la culturile mele desfiinţându-se trifoiştile (GAZ. SĂT. XIV, 409). 2. Fieberklee M. (Menyanthes trifoliata; BR.). 3. Hornklee M. (Lotus; BR.). ET. trifoi. SG. ALR SN I, K. 140; ALRM SN I, K. 96. triftong PI. -tongi S. m. (1840 GOL. 84) Triphthong M. ET. frz. triphtongue. trigon PI. -goane S. n. (1705 CANT. IST. 13) veralt.: Dreieck N., Triangel M. GR. PI. auch, trigonuri. ET. ngr. τρίγωνον. trihtăr S. n. (1703 GCD) TR. BAN. Trichter M. ET. dt. Trichter. trii siehe trei. trimestru PI. -mestre S. n. (1818 PETROVICIP. 62) Trimester N. ET. n. lat. trimes tris. trimetc siehe trimite. triminie PI. -minii S. f. (1776 A. J. 186) veralt. 1. Quartal, Trimester N. Slobozirea lefilor săracilor ... în fieştecare triminie (DOC. 1828, URIC. 111,11). 2. Summe F. einer Quartalzahlung. După veniturile ce au avut... lipseşte o triminie întreagă (DOC. 1804, TEZ. II, 327). - LM. von trimestru verdrängt. ET. ngr. τριμηνία. 740 trist trimis (16. Jh. CV) I. Adj. geschickt. II. S. m. Gesandter, Botschafter, Bote M. Veniră patru trimis de la împăratul să-lprindză (DOS. VS. Noe. 16; 129b). Simon Patru, şerbu şi demisul lu Isus Hristos (CV2 84b; 2Petr 1, 1). GR. Varianten wie bei a trimite. ET. a trimite. trimite Präs, -mit V. tr. (16. Jh. PS. SCFI. 17, 15) 1. la cn., undeva etc. zu jdm., irgendwohin etc. senden, schicken; a trimite după cn., c. nach jdm., etw. schicken, ihn, es holen, kommen lassen. Şi trimise Iacov soli înaintea lui cătră Jsaf fratele lui, la pământul Sir (BIBLIA 1688 Gn 32, 3). Cela ce dirnitepre altul să îndemne pre neştine să înjure (INDR. 80). A trimite cuiva vorbă]dm. sagen, ausrichten lassen. (Ea) a trimes vorbă. ...că s-a. culcat (LECCA CD. 106). 2. la c. auf etw. verweisen. GR. MOLD. trimeie, veralt. u. BAN. trămete; LV. (16./17. Jli.)u. TR. tremete, (17. Jh.) MOLD. demite; bisw. trămite. 1. Pers. Sg. Präs, veralt. -miţ, Konj. să -miţă, bzw. 1. Pers. -meţ, -met, -mat, Konj. să-meâţă, -meâtă, -mâţă; Imperat. -mite, -mete; Perf. -misei, LV. -miş, bzw. -mesei, LV. -meş, 3. Sg. -mase, PI. -maseră (CÂNT. IST. öfters), vgl, dazu LV. purcease, -ceaseră von a purcede; Part. -mis, -mes; Ger.-miţănd, -meţând; Verbaladj. -miţătâr, -meţător. ET. lat. Iramdto, -mîsi, -mTssum; der Wechsel von / u. fim Lat. ist durch Ausgleich aufgehoben worden. trimitere PI. -miteri S. f. (16. Jh. CV2 55a; Jak 1,1) 1. veralt.: Sendschreiben N., Brief M. A sfântului lu Pavel demeaterea cătră râmleani (CORESIPRAXU, GCR I, 12*). 2. Sendung F. Iar, dup-a acestora soli trimitere, căzut-au Sărban-Vodă în boală (RADU GREC., CM II, 13). 3. Verweis, Hinweis M. (El) avea caiete-caiete, opise alfabetice cu dimileri: „ Vezi sertarul A, actul semnat cu roşu numărul ă vânătă de costor, Abia stă-n echilibru coiful său triumfător (NAUM, CL XXII, 224). ET. a triumfa. triumvir PI. -viri S. m. (1722 CANT.) Triumvir M., Mitglied N. eines Triumvirats. înpiealra lui Bonfin sunt scrisă aceastea:... Lui Annie Fabian, trium virului a celor mai de fi'unte, tribunului polcului al doilea (CANT.HR.2161). ET. n. lat. triumvir. triumvirât PL -rate S. n. (1812 5 ŞINCAI HR. II, 317) Triumvirat N. GR. trivirat (BOBB). ET. n. lat. triumviratus. triunghi PI. -unghiuri S. n. (um 1790 UT) Dreieck N. GR. veralt. treiunghi, triânglu. ET. n. lat. triangulum, it. triangolo; nach unghi. triunghiulăr Adj. (1813 UT) dreieckig. GR. (t) trianghular, mianghiulare (UT), mit anderem Suff.: triunghiât, triünghic, triunghicesc, triunghiurât. ET. n. lat. triangularis, nach triunghi. triviăl Adj. (1818 PETROVICIP. 127) trivial. Nu sufăr vorbe triviale (HEL. II, 157). - Auch substantiv, u. adverbiell. ET. frz. trivial. trivogă (t) PI. -vogi S. f. (1851 AL.) Alarm, Trommelschlag M. De-aşputea c-un melesteu Să-i măsor în lung şi-n lat Şi trivoga-n ei să bat (AL. OP. 1,552; der Diener klagt über die zechenden Gäste seines Herrn). ET. rass. trevoga. troăcă PI. troace S. f. (1581/2 PO2 216; Ex 12, 22) 1. Trog M. aus einem ausgehöhlten Baumstamm. în iesle (calul) avea iarba tăiată... iară moaca îi era plină de apă de trandafir (BARAC HAL. IV, 144). Să încălzească apă... şi să meargă la troacă... să toarne apa într-însa ... şi cine a veni la dânsa să-i scalde pe toţi (SBIERA POV. 207). Treucuţa (pentru gâşte) să se 742 troică aşeze lângă cuşcă şi să steie lot plină cu apă (DRÄGH. IC. 59). 2. broască cu troacă, sonst broască cu ţest, ţestoasă Schildkröte F. (PAMF. IND. 126, PAMF. BOLI 67). 3. Flaschenkürbis M. (Cucurbita lagenaria; BR.). GR. PI. bisw. troci; TR. BAN. OLT. S. n. troc, PI. troâce u. trocuri. MOLD, treucă, PI. tréuce. - Dim. trociiţ, trocuşor, trochiţă, trociiţă (ŞINCAI E. 106), treucâţă, PI. -ţe. ET. sieb.-sächs. trôch; vgl. teică. SG. ALR EI, K. 7; Μ, MN 2652,73; 2657,75; ALRM I/II,K. 319; ALR SN I, K.171, 182, 200; II, K. 330, 457,516; IV, K. 1223; ALRM SNI, K. 117,119,216, 421; III, K. 1039. troâhnă PI. troâhne S. f. (uni 1670 ANON. CAR.) ugs.: ErkältungF., Schnupfen M. Troahnă de boală... în trasă în oameni (CANT. HR.2 431). De când cu troahna cea de la Crăciun, (ea) nu ş-a mai venit în fire (NĂD. NUV. II, 137). Aşe neunire în politie şi neîn-voinţa în cetate, ciuma şi lângoare cea mai rea şi troaj-na cea mai lipicioasă ieste (CANT. IST. 91). GR. troană (PAMF. BOLI 15; 64), troajnă (CANT.). ET. Zshg. mit mhdt. struche, oberdt. strauche(n) „Schnupfen” fraglich // slav. otravna, otrovna. (DR IV, 749), ngr. βραχνός (SCRIBAN). SG. ALR EI, K. 112; IEI, K. 107; ALRM EI, K. 157. troâş siehe trăoaş. troc siehe troacă. trocâr PI. -cari S. m. (1722 PASCA) 1. Troghersteller M. 2. Bewohner M. der Vorstadt Şchei in Braşov. Nach WEIG. JB. VIII, 3 stammt der Name von den Frauen aus Şchei, die in einer kleinen Mulde (moacă) Schnüre flochten, nach BIBIC. 463 dagegen von den dortigen Männern, die das Obst, mit dem sie Handel trieben, in Mulden aufbewahrten. GR. auch trocan (PASCA N. 339). - Dim. trocărâş (BIBIC. PP. 210). ET. troc (troacă). trochiţă etc. siche troacă. troleu PI. -fée S. n. (1814 ÎNTÂMPLĂRILE 229) Trophäe F. Infigând în lance acest sângeros trofeu, Se întoarce de-l închină lui Ştefan, domnului seu (C. NGR. OP. I, 75). GR. PI. veralt. -féuri, -féiuri. ET. it. trofeo. troftolôg siehe taftolog. troglodit PL -diţi S. m. (1722 CANT. HR.2 65) Höhlenbewohner, TroglodytM. - S. f. -dită, PI. -dite. ET. ngr. τρωγλοδίτης, später frz. troglodyte. troiän1 PI. -iene S. n. (1489 ARH. IST. I) 1. aus vorgeschichtlicher Zeit stammender, sich weit hinziehender Wall, dessen Errichtung den Römern, bes. Kaiser Trajan zugeschrieben wird: Römerwall M., -schanze F. Şi şanţuri groaznice trăgea (Traian) pe undeşi îmbla, precum şi până astăzi se văd şi la noi aici în ţară, cărora încă troianuri le zicem (SPÄT. MIL., LET.21, 88). Şanţul Troianul (MIR. COSTIN, LET.' 1,22; vom Trajanswall). Traian ... au mas moian preste multe ţări şi preste această ţară (MISAIL, URECHE LET.1’ 60). Când ajunseră tocmai deasupra priporului de unde se văd, în poală, urmele unei cetăţi de uriaşi şi brazda vladnică a troianului (OD. PS. 217). In einer slav. Urkunde Stephans des Großen aus dem Jahre 1489 wird der troian, näml. die den Pruth mit dem Dnjestr verbindende Römerschanze in Bessarabien, als Grenze eines Landguts genannt (ARH. IST. 1,155). 2. (de zăpadă) wallartig zusammengewehter Schnee: Schneewehe F., -häufen M.; vgl. nămete. Până în piept se îngropaţi bieţii cai în troiene grămădite de vijelie de-a curmezişul drumului (VLAH. IC. 50). Valuri albe mec în zare, se aşază-n lung troian Ca năsipurile dese din pustiul african (AL., CL II, 34). - Danach dann von ähnlichen Bildungen: Şi atâta prav au fost cât se strângea troiene la garduri când bătea vântul: ca de omăt era moiene de pulbere (URECHE, LET.21,236). Stârvurile-n câmpuri, zăcând aruncate, Să strângă troiene de vânturi suflate (DOS. PS. V. 17, 120; von den erschlagenen Feinden). Frumoasa-i limpezime în clipă tulburată Se schimbă-n largi troiene de spume argintii (AL., CL VII, 397; vom Rheinfall). 3. OLT. BAN. TR. von gehenden Menschen, Wagen, Schlitten etc. gebildete Fährte, SpurF. Troianul carului (BIBIC. 434; Lösung des Rätsels: Lungă cât lumea, O păşeşte găina). GR. PL auch troiăne, -iânuri. ET. slav. Troîanu„Trajan”. SG. ALR SN III, K. 865; ALRM SN II, K. 682. troiăn2 (1620 MOXA) I. Adj. trojanisch. Calul troian das Trojanische Pferd. II. s. m., PL -ieni Trojaner M. Şi adună grecii toţi cei mai mari şi le spuse de patimă şi li se rugă foarte că să se bată cu troianiipentru el (MOXA, HC I, 335). Cum povesteşte Omer... s-au sfătuit zieii în ceriu, unii să ajute moienilor... iar alţii s-ajute pe elini (BUDAI-DELEANU IV, 8 N.). GR. PI. veralt. troiani. ET. Troia. troică PI. troici S. f. (1894 ALEXI) von drei nebeneinander gespannten Pferden gezogener Schlitten: Dreigespann N. ET. rass. trojka. 743 troicinie troicinic Adj. (1683 DOS.) veralt. canoane troicinice Gesänge zu Ehren der Dreieinigkeit. Că-iplină svânta besearică de dăscălia lor: canoanele osmoglasnicului s-a praznicilor .şi canoane troicinice şi stihire în totfealiul (DOS. VS. Oct. 14; 64b). ET. lcsl. troicfnu. troieni Präs, -nesc (1829 AR 197) I. V. tr. verwehen, verschneien.zţ/âra vântul fluieră în straşina casei; zăpada le-a troienit uşa p-afară (DEL. P. 188). Iarna viscolu-l ascult... Troienind cărările (EMIN. O. I, 123). -Übertr. LM.: Dragul codru, tro-ienindu-şi frunza toată (EMIN. O. I, 83; vom Laub des Waldes). Deasupra-mi teiul sfânt Să-şi scuture creanga... M-or troieni cu drag Aduceri aminte (EMIN. O. I, 116) die Erinnerungen werden mich zudecken. Roiuri negre de prevederi urâte îi troieneau închipuirea (VLAH. NUV. 38) erfüllten seine Phantasie. II. a se troieni im Schnee stecken bleiben. Adevărat că i s-a troienii sania ...? (AL., CL VII, 367). Am pus 15 zile de la Herţa la Bucureşti, am îngheţat, am murit de foame, m-am troienit (AL., CL V, 284). ET. troian1. troienit Adj. (1856 SBIERA) verschneit, mit Schnee bedeckt. Munţi troieniţi, a căror vârfuri se pierd între nouri (SLAV., CL VIII, 417). Abia au putut deschide uşa, atât de troienită era (SBIERA POV. 250). ET. a troieni. tröinic Adj. (um 1670 ANON.CAR.) veralt.: von Schwerkranken: bewegungslos, apathisch. Tare mi-i bolnav băietul. Stă troinic de o bucată de vreme (NĂD. NUV. 1,32). Când boala se arată, copiii ard, sunt Iroinici (ŞEZ. 1,255) die Kinder haben Fieber und sind matt. ET. unbek. troiţă PI. troiţe S. f. (16. Jh. PS. SCH. Cant. 10) 1. veralt. (LM. treime) Dreieinigkeit, -faltigkeit F. Prea curată şi nedespărţită şi închinătoarea troiţă (MĂRG.2 192b). Svântă troiţă nedespărţită şi neschimbată ţie ne închinăm (VARL.CAZ.21, 208a). - Sfânta Troiţă Pfingstmontag M. Nunta s-a. început duminecă cu o săptămână înaintea Sfintei Troiţe şi în zioa de Sfeta Troiţă ... s-au săvârşii şi sfintele cununii (RADU GREC., CM II, 255). Übertr.: Baba ... voia cu orice chip să aibă o troiţă nedespărţită de nurori (CREANGĂ OP. I, 39) cin dreiblättriges Kleeblatt. 2. Wegkreuz N. 3. dreiteiliges Heiligenbild, Triptychon N. în părete, o mică candelă lumina o vechie troită de lemn (OD. MV. 1894, 8). GR. troiţă. ET. lcsl. troica; zu troiţă vgl. nslov. trojica. SG. ALR SN III, K. 906. trompetă PI. -pete S. f. (1851 STĂM. D.) Trompete F. ET. frz. trompette, dt. Trompete. tron1 PI. tronuri S. f. (1649 MARD.) 1. MUNT. Truhe, Lade F. Zestrea la ei (la ţărani) este ori un tron cu ale casei, ori câteva vilişoare (JIP. R. 158). Făt-frumos ... găsi în sfârşit în fundul unui tron vechi armătura şi hainele tătâne-său (ISP. LEG.1 I, 4). Moisi şi Aaron Amândoi ţinea d-un tron, De tronul făgăduit Cel prin lege dăruit (PP., GCR II, 322; von der Bundeslade). 2. OLT. TR. Sarg M. Perniţa pe care i-o aşază (mortului) sub cap în Fon (MAR. INM. 58). Tron de ceară că-i făcea ... şi pe el că-l îngropa (PĂSC. LP. 301). - LV. bei MARD. als Übers, von asl. koveegü, raka. GR. trun (VÂRC.). PI. auch troâne (SLAV., CL XII, 430). - Dirn, tronisör (ISP. POV. U. SF. 85), MUNT. troneci (WEIG. JB. VIII, 318), -let ET. sieb.-sächs. trun. SG. ALR I/n, K. 297; ALRMI/II, K. 416; ALRM SN I, K. 176. tron2 PI. tronuri S. n. (1705 CANT. IST. 151) Thron M.; fig.: Herrschaft, Regierung F. ET. gr./lat. thronus, auch mittelbar. tronc ctc. siche träne. troncăni etc. siehe trăncăni etc. tröncät PL tröneäte S. n. (1872 AL.) Klirren, Klappern, Poltern N. Troncătul de zdraveni bolovani în rostogol (AL. POEZII III, Leg. 44). A auzit, troncoteprin pivniţă (SLAV., CL VI, 228). GR. tron cot. ET. tronc! (tranc). trop! Interj. (1866 AL. PP. 384) ahmt Stampfen mit den Füßen nach: tramp!, trapp! Ipale... se prinde în joc lângă o fată... Şi fropai, tropăi, ropai, ropail i se aprind lui Ipate călcâiele (CREANGĂ, CL XI, 29; sie tanzten). - Auch substantiv. Vgl. hop!, hopa(i)l. GR. tropăi, tropăi! ET. onomatopoet., vgl. bulg. trop! tropancă S. f. (1880 BUR. CĂL. 23) DOBR. Volkstanz M. mit zahlreichen Figuren. Andere Bez. für Tänze mit Stampfrythmen: tropa, Iropancu, tropca, tropota, tropoţelu, tropotită, tropotitoc, tro-poţica (DJPR 179/80). ET. vgl. bulg. tropanka. tropâor (t) PI. -pâuri S. n. (1815 DION.) Troppauer Tuch. Tropaoru 2 lei şi. jumătate (DION., TEZ. II, 166). Postavu fropaor 10 lei cotu (DION., TEZ. II, 10). ET. dt. Troppauer (Tuch.). 744 troscot tropar PI. -pâre S. n. (1570 CORESI LIT. 9a) TroparionN., poet. Strophe, die im orthod. Gottesdienst gesungen wird. Irmoasele canoanelor sunt luate din Vechiul Testament, iar troparele sunt luate din cel nou (GHEN. LIT. 69). Canoane troicinice şi stihire ... şi troparflDOS. VS. Oct. 14; 64b). Şi-i deadepreste toate poruncă să nu scrie carte nicăiuri, nice să scrie sau să cânte tropari (DOS. VS. Dech. 4; 195b). GR. PL m. selten tropâri. - Dim. tropărâl (DOS. VS. Dech. 4; 196a). ET. mgr. τροπάριον, lcsl. tropari. tropăi V. intr. (1825 B.) stampfen, trampeln, trappeln. Pe pajiştea verde, cavaleri şi dame tropăiau de răsuna pământul în sunetul unei cobze şi a unei vioare (C. NGR., CL I, 106). Ajuns pe pod, calul forăia din nas şi tropăia din picioare, nevrând să mai meargă (RETEG. POV. III, 72). GR. Präs, tropăi u. tropăiesc; tropoi (STĂM. D.). ET. trop! tropăit PI. -ituri S. n. (1835 GOR. HAL. II, 89) Stampfen, Trampeln N. De ce mergea, de ce i se tăiau (picioarele) de la genunchi; acum auzea bine tropăitul lupilor (ΝΑΌ. NUV. 1,177). ET. a tropăi. tropăitură PI. -türi S. f. (1847 PANN PV., CADE) Stampfen, Trampeln, Trappeln N. în tindă porniră vuiete şi tropăituri (SAD. PS. 39; die Pferde eines Schlittens wurden hereingeführt, um sie vor dem Wintersturm zu schützen). ET. a tropăi. tropcă etc. siehe tropancă. tropic (1705 CANT.) 1. Adj. tropisch, Tropen-. LM. tropical. II. S. η. 1. Wendekreis M. Timpul iernii, când soarele din tropicul himerinosspre tropicul therinossăîntoarce (CANT. IST. 132). 2. PI. tropice Tropen (PL). ET. gr./lat. tropicus. tropicos Adv. (1673 DOS. PS. V. 62 N.) veralt.: bildlich, figürlich. ET. ngr. τροπικός. tropos PL troposuri S. n. (DOC. 1771, FURNICĂ D. 30) veralt.: Weise, Manier F. Baronul, ruşinat se vede de acest tropos, s-a coborât la cea întâi staţie şi a dispărut... împreună cu săcuşorul meu de voiaj (AL., CL II, 193; die Erzählerin hatte den Baron, der sie küssen wollte, geohrfeigt). Trebuie să-l facem a înţelege cu tropos subţire că... îşi necinsteşte evghenia când se lasă pe lene (CL IV, 312) wir müssen ihm diskret zu verstehen geben. L-om areslui... însă cu forme, cu tropos (AL., CL VII, 410) auf schonende Weise. ET. ngr. τρόπος. tropot PL tropote S. n. (um 1670 ANON. CAR.) Trappeln, Getrappel N. Un tropot de om ce pe furiş vine (BUDAI-DELEANU VIII, 93). Pământul răsună Sub tropotul cailor (CL II, 251). Urlă câmpul şi de tropot şi de strigăt de bătaie (EMIN. O. I, 149). GR. S. f. Fopotă (FLOR., CL III, 158). Vgl. tropancă. ET. vgl. bulg. şerb. tropot tropoti Präs, -tesc V. intr. (um 1670 ANON. CAR.) 1. trappeln. Văzui pe mica venind, Cizme roşii Fopo-tind, Poale albe sfârâind (PP. TR., CL V, 116) mit ihren roten Stiefeln trappelnd. Şi bat pământul tropotind In tact uşor (COŞBUC, 21; von Tanzenden). Mihnea încalecă, calul său tropotă, Fuge ca vântul (BOLINT.1 1, 232). 2. veralt. (in die Hände) klatschen. Păraole tropoti-vor cu mânule depreună, munţii bucura-să-vor (DOS. PS. SLAV. R. 97, 8). GR. Fopota (HMST. 126), Präs, tropot. ET. fropot. tropşi Präs, -şese V. tr. (1705 CANT.) stampfen. (Lupul) cu picioarele uscatele frundze tropşind, stropşind, le suna (CANT. IST. 59). ET. vgl. a stropşi. trosc! Interj. (1800 BUDAI-DELEANU) krach! schwupps! Häufig in Verbindung mit pleosc! (s. d.). Iar dintr-un alb nuor SântIlie, Trosc!... aşa-l pogni. cu săgeată arsă Tocma într-a capului găvălie (BUDAI-DELEANU I, 53). GR. troasc (pleoasc) (FURT. 49). ET. onomatopoet. SG. ALR SN V, K. 1468, 1469. troscăitor Adj. (1906 UR.) selten: geräuschvoll. Frunzele se aşternură, covor troscăitor, pe pământul pădurilor (UR. BUC. 136; es war Herbst). ET. a troscăi (troscăni). troscăi siehe troscăni. troscăni Präs, -nesc V. intr. (1822 HMST. 77) krachen. Voinicii ...se duc Din pistoale troscănind şi din gură chiuind (I.-B. 288). GR. troscăi, Präs, -iese u. troscăi (STĂM. W. 460). ET. onanatopoet. SG. ALR SN IV, K. 1069. troscot (16. Jh. PS. SCH. Dt 32, 2) 1. Vogelknöterich, Wegetritt M. (Polygonum aviculare). Ca troscotul uscat să va mânca de foc (BIBLIA 1688 Js 9,18). Să uscară şi săfăcură... ca troscotul (BIBLIA 1688 Js 37, 27). O humă sură şi jilavă pe care nu se prinde... nici troscot, nici ciulini (ODOB., CL IX, 27). Ca să uit ce-am învăţat, Tu mi-ai aşternut în pat Troscot 745 troscoţel şi sulfine (COŞBUC 224). Uscaţi îs covrigii, cumătră? „ Uscaţi troscot” (AL. OP. 1,1538) beinhart. (El) începu a roade cât îl slujau dinţii... din troscotul cel de posmag (BOGD. VECHI 6) an dem steinharten Zwieback. GR. troscoţel, troscovă (HMST. 161; B.). l.troscotgras(BR.), troscoţel(B.) PortulakM. (Portu-laca oleracea). 3. troscot ameţitor Taumellolch M. (Lolium temulen-tum; CRĂIN.). 4. troscoţel Knorpelkraut N. (Polycnemum arvense; CRĂIN.). ET. asl. troskotü; zu troscovă, vgl. şerb. nslov. tschech. truskavec. SG. ALRM SN II, K. 457. troscoţel siehe troscot. trosnet PI. trosnete S. n. (1831 AN. P. I/I, 73) Krachen, Knacken N. Falnica oştire a lui Mateiaş, învălmăşită... de trosnetul sineţelor ce-o împroşcaţi de pretutindeni (VLAPI. RP. 237). Deodată aud un troznet de frunze uscate, dinspre izvor (UR. BUC. 151; die Rehe kamen zur Quelle). GR. troznet. ET. a trosni. trosni Präs, -nesc (1705 CANT. IST. 158) I. V. tr. zum Krachen, Knacken bringen. „E dezgustător”, zise Cosmin, trosnindu-si degetele (DEL. P. 15). II. V. intr. krachen,knacken, knallen. Turcii... trosnind din sineţe, spărgeau porţile cetăţii (VLAH. RP. 212). Trosnea uscăturile pe unde (ursul) călca (ISP. LEG.2 329). In anul acela căzu o iarnă grea. Trosneau pomii în grădină (DEL. P. 182). Când mănâncă, îi troznesc fălcile (PANN PV. M. II, 35; von einem tüchtigen Esser). Oasele de la picioare, Cum păşeşte dânsul moale, Poc, poc, poci trosnesc din glezne, Parc-ar trage din pistoale (SPER. AN. 1893 III, 129). Când va avea biciul în mână şi va trosni asupra vrăjmaşilor (ISP. LEG.2 215). Ii trăsneşte chibritul wenn das Streichholz beim Anreiben geräuschvoll zündet, bedeutet dies, daß man Geld bekommt. GR. trozni, trăsni. ET. zu a trăsni. SG. ALRII/I, K. 280; MN 2793, 99; ALR SN IV, K. 1069; V, K. 1466, 1469; ALRM II/I, K. 393. trosnitör Adj. (1874 OD. PS.) krachend, knackend, knallend. în bătătura casei aren-dăşeşti ardea un foc mare; descălicarăm la flăcăruia trosniloare a brazilor (OD. PS. 253) beim Schein der prasselnd flammenden Tannenzweige. ET. a trosni. trotöc (t) PI. -toci S. m. (1874 L. NGR.) Traber M. Trăsura principesei Z. cu doi suri, trotoci de rasă (L. NGR., CL VIII, 49). ET. vgl. russ. trot „Trab”. trubâci PI. -baci S. m. (1821 BELD. ETER. 16) veralt.: Trompeter M. Trubaci găităniţi, cu cornul de vânătoare încolăcit sub umere (OD. PS. 169). GR. trumbaci, trombaci. ET. russ. trubac. trudă PI. trude S. f. (16. Jli. PS. SCH. 24, 18) 1. Anstrengung, Mühe, Plage F. Şi-iporunci (D-zeu lui Adam) să să hrănească cu trudă şi cu ostenială (MS. 17. Jli., GCR1,145). Cu socotinţă şi cu iubire de trudă slujirea şi lucrul lui D-zeu iaste a face (PRAV. GOV. IV a). După aceasta, cu mare trudă a zis (împăratul) pre urmă: „ Izbăvi-să-va de scârbă? ” (MS. 1757, GCR II, 53; er war dem Tod nahe). Odată se întâmplase ca mitropolitul... să între în casa părintelui Gavril pentru a se odihni de truda leturghiei ce auzise (I. NGR., CL III, 43). Vânătorul... socotind că nu va face truda de a-l căuta prin lăstar (pe puiul de prepeliţă în care trăsese) (BRĂT.-VOIN. LD. 92) daß es sich nicht lohne. Şi-i scoase de în raiu, de-i pedepsi cu ostenit şi cu ghimpi ce împung şi cu trudă... şi cu sudori să lucreaze pământul (MOXA, HC I, 347). - Selten PL: (Viaţa lacomilor) să împuţinează de grijă si de trude multe (MĂRG.2 29a). 2. LV. Ergebnis der Anstrengung: Arbeit F., Werk N. Sä rape striinii trudul lui (CORESI PS.5 217b; 108, 10) . Şi priimeşte această puţină trudă a noastră (MIR. COSTIN, LET.11, 214; zum Leser). GR. veralt. S. n. trud (CORESI 1. c.; PS. SCH. 108, 11) nach der ksl. Vorlage, PI. auch truzi. ET. ksl. trudü Ausgang u. Genus nach a munci/muncă, afugi/fugă, a osândi/osândă; vgl. a trudi. trudelnic siehe trudnic. trudi Präs, -dese (16. Jh. PS. H. 6, 7) I. V. tr. plagen, quälen. Când nu te văz, am chinuri, Şi când te văz, leşinuri; Ş-un ceas nu-m prisoseşte Să-ţi spui ce mă trudeşte (AL. VĂCĂR., GCR II, 161). II. V. intr. sich anstrengen, abmühen, -plagen, -hetzen. Socotiţi crinul cum creşte: nu trudeşte (trotz ksl. truzdajutsp), nece toarce (CORESI TE4147b; Lk 12, 27). Mulţi oameni învăţaţi au trudit şi au ostenit, de au scris istorii a crai şi a împăraţi (MS. 17. Jh., GCR I, 196). A trudi de facere, naştere (auch a se trudi) Geburtswehen haben. Trudeşte (de copil) (ŞEZ. V, 165). III. a se trudi sich anstrengen, sich bemühen, sich abplagen, -mühen, -hetzen. De vreme ce omul trece ca o umbră rară, Zădar să trudeşte de zîpănă-n sară (DOS. PS. V. 38, 20). Toată ziua (ucenicul) îşi prăja burta la soare şi se trudea când pe-o coastă, când pe alta (BOGD. POV. 85). ET. ksl. truditi. SG. ALR II/I, K. 96. trudire PI. -diri S. f. (1823 BOBB) Abmühen, Abplagen, Abhetzen N. S-a umflat o broas-că-odată, Pe un bou ca să ajungă, Dar plesni sărma- 746 trufie na-ndată, După o trudire lungă (C. CAR., PR. DRAM. 256). ET. a frudi. trudit Adj. (1551/3 ES) müde, abgespannt. Şi aşa 6 zile învăluindu-să prin munte, jlămându şi truditu, au nemerit la un râu ce cura spre săcui (URECHE, LET.1 I, 162). Giustino învârteşte la flaşnetă „ Valurile Dunării”, schimbându-şi mânele-i trudite (VLAH. NUV. 113). Fiind (el) trudit şi ostenii de drum şi de zăduhul soarelui, a şezut lângă harbuzărie să să odihneascăpuţântel (MS. 1808, GCR II, 200). - Substantiv.: Veniţi la mine toţ trudiţii şi cu sarcinele şî eu răpausa-i-voi (ES 34b; Mt 11, 28). ET. a trudi. SG. ALR I/I, K. 102. truditor Adj. (1642 CAZ. GOV. 148) mühselig. - Auch adverbiell u. substantiv. - Mit anderem Suff.: -cios (DOS. VS. Mai 26; 132b). ET. a trudi. trudnic Adj. (1683 DOS. VS. Prolog) anstrengend, mühsam, mühselig. Obosit de trudnica meserie a armelor, (el) se retrase... în vila ce avea la Pedum (OLL. HOR. 105). După un drum mult trudnic la Mălini toţi tăbărăsc (BELD. ETER. 74). Hapul de trudnică şi băbească versificaţiune ce tefăcui să înghiţi (OD. PS. 142; von einem schlechten Gedicht). GR. trudelnic. ET. ksl. trudln ü. trufanda PI. -dale S. f. (1628 DRHB XXII, 58) Erstlingsffüchte (PL), Frühobst, -gemüse N.; im weit. Sinn erlesene, köstliche Frucht. După câteva săptămâni, mazărea şi bobul ies trufanda (INV. COP. 1892 I, 8). Nastratin Hogea... într-un cireş trei cireşe maipârguite văzând, Le luă, într-un ciur le puse şi, ca lucru trufanda, Plecă la cârmuitorul, vrând plocon a i le da (PANN. N. 37). Dacă acel om... are gusturi răsfăţate, el o să se tot plângă că nu i-ai dat mezelicuri şi trufandale, prăjituri şi zaharicale (OD. PS. 39). Tot aşa şi tata Când vindea salată Conopida-nvoaltă, Trufanda curată, Nu răcnea în piaţă (C. CAR., PR. DRAM. 240). GR. fr of an da (BOC.). ET. türk, turfanda. trufaş Adj. (16. Jh. CV) hochmütig, dünkelhaft. Vezi, fătul meu, omul cel trufaş ce să înalţă până la cer, cum căzu până la iad! (NEAGOE ÎNV.2 45b). (Despot) era trufaş ... multe socotind de sine (NEC. COSTIN, LET.1 I, App. 67). - LM. auch stolz. Colo se ridic trufaşe Şi eterne ca şi moartea piramidele-uriaşe (EMIN. O. I, 43). Căţă-raţi-văpe piscurile trufaşe ale Bucegilor (UR. BUC. 13). - Substantiv.: D-dzeu trufaşiloruprotiveaşte-se esmeriţiloru dă bunrătate (CV2 82a; 1 Petr 5, 5). Că tu oameni plecaţi spăsesti, Doamne, şi ochii trufaşilor pleci (PS. SCH.' 17, 28). GR. trufaş. ET. trufă. trufa PI. trufe S. f. (16. Jh. PS. SCH. 16, 10) LV. Hochmut, Dünkel M. Traian ... plecă cerbicea eghipteanilor şi birui trufa turcilor (MOXA, HC 1,361). în trufa necuratului încinde-se mişelul (PS. SCH. 9, 23). Carele ... nu va merge cu cei ce-l vor chema ... să mănânce pâine şi vin să bea, ce... chemat fiind să se împreune cu dânşii ...nu va merge de trufă (INDR. 475). (Solul leşesc) venea cu mare trufă, cu vreo 500 oameni... şi cu mare dârjie (NEC. COSTIN, LET.2 II, 43) voller Prahlerei. ET. gr. τρυφή; altes Lehnwort, das auch im Bulg. als trufa, -filo „Schmuck”, trufia „schmücken” erscheint. trufaşi Präs. mă. -şese V. refl. (16. Jh. PS. H. 18) veralt.: hoffähig, hochmütig, dünkelhaft sein. Oarecarii se aşa fără de o nevoie trupească tnifaşaşte-se şi tocmeala postului întru săbor depreună dezleagă (PRAV. GOV. 150) diejenigen, die... eigenmächtig Fastenregeln in Konzilien aufheben. GR. trufösa (ANON. CAR.). ET. trufaş. trufaşie PI. -şii S. f. (16. Jh. PS. H. 16, 10) LV. Hoffärtigkeit F. Atunci ...seva sătura şi mândrul de trufăşie (ANTIM DID. 115). ET. trufaş. trufi Präs. mă. -fese (1563 CORESI PRAXIU 182) hochmütig, hoffähig, dünkelhaft werden, sein, sich brüsten. Aşa vedem şi pre cei mândri că să tnifesc şi-şi rădică sus sprâncenele lor (MĂRG.2 32a). Cei ce vă trufiţi întru noroadele neamurilor (MINEIUL 1776, 82a). Să nu se trufească asupra altora (ANTIM DID. 95) er stelle sich nicht über andere. El încă să trufi şi vru să fie frai) mare decât D-zeu care-1 föcuse (NEAGOE INV.2 64b). Sigismund Bathori... se trufi şi se înălţă cu mintea de când ...se rudi prin căsătorie cu împăratul (BĂLC. 90). GR. (+) trufului. ET. trufă. trufie PI. -fii S. f. (1560 LEVITICUS 26, 19, HC I, 13) Hochmut, Dünkel M., Hoffart F. Că era voievodul foarte smerit, iar trufie nu avea nicicum (MS. 1691, GCR I, 287). Acest Costandin Bălăceanul nu-l lăsa, ticălosul, trufiia ca să-şi aducă aminte de D-zeu, ci credea în avere şi în cai şi în arme (RADU GREC., CM II, 41). (Pazvantoglu) întrând în divan cu mare trufie au şezut pe saltea deosebi (DION., TEZ. Π, 188). Cât mă umilise de tarei Cum îmi căzuse trufia! Cât mă simţeam de mic în asemănare cu băietul acel ce scria „Sară” şi „ Vie” în frei osebite feluri! (C. NGR. 6; Schilderung eines Examens). ET. vgl. trufă, a trufi. 747 trüla trulă siehe turlă. trunchi PI. trunchiuri S. n. (um 1547 DERS2) 1. (de copac) (Baum-)Stamm M. (bes. von gefällten od. entwurzelten Bäumen); Stück eines quer zerschnittenen Stamnes: Klotz, Block M. Romanii... li s-a părut că toţi tnmchii copacilor sunt oaste pedestră (CANT. HR.2167). Este bine de a lăsa pe loc (în pădure) câteva zile arborii tăieţi fără a curma trunchii şi a-i curăţa de crengi (POP. LEMN. 55). Ai lăsat un vlăstar care se frângea dincotro bătea vântul şi găseşti un trunchi care nu se mai mlădiază, ci stă neclintit pe rădăcina sa (CL XI, 86). 2. veralt.: Klotz, Block M. des Metzgers, Holzbearbeiters, Scharfrichters etc. 3. Rumpf M. (des Körpers). L-au tăiat tot câte o bucăţea, întăi deagetele... apoi mânule... şi picioare, până au rămas numai trunchiul (DOS. VS. Noe. 27; 173a). 4. kurzes Stück Ackerland (PAMF. AGR. 18). GR. S. m. taine (B.). PI. bisw. trunchi. - Dim. trunchiu-leţ, frunchiuţ (B.), PI. -ţe; trunchişor, fruncuşor (STĂM. W. 659), PI. -şoâre. ET. lat. trăncălus. SG. ALR SN I, K. 220; II, K. 567, 614; ALRM SN I, K.419. trunchiâ Präs, -chiez V. tr. (1703 GCD) zersägen, -schneiden, -teilen; fig.: verstümmeln. GR. veralt. trunca, trunchi. ET. trunchi. trunchiat Adj. (1823 BOBB) abgesägt, zerteilt; fig.: verstümmelt. GR. veralt. truncat. ET. a trunchia. trunchiere PI. -chieri S. f. (um 1805 ŞINCAIS. 126) Zersägen, -schneiden, -teilenN.; fig.: VerstümmelungF. GR. trunchire, trunchiare. ET. a trunchia. trunchiös Adj. (1822 HMST. 29) stämmig. Bătrâna făcu un prunc frumos şi trunchios (FR.-C. MOŢII 259). ET. trunchi. SG. ALRM II/I, K. 144. trup PI. trupuri S. n. (16. Jh. PS. SCH. 78, 2) Leib, Körper (bes. im Ggs.zu süßet, s. d. 3). Luaţi şi mâncaţi, acesta iaste trupul mieu (CORESI TE4 58b; Mt 26,26). Cu trupul în biserică şi cu gândul la dracii (Spiw.) je näher der Kirche, je weiter von Gott. Is. Hs.... au venitpre lume în trup de om (VARL. CAZ.21,24b). Pofta, neputinţa trupului die Lust, Schwäche des Fleisches. Doară căce au fost şi acestea oameni cu trup ca şi noi (EUSTR. LOG., GCR1,77; von den Kirchenvätern) von Fleisch und Blut. Domnii... amândoi au scăpai, lăsând tot în tabără şi au năzuit amândoi la Brăila numai cu trupurile (URECFIE, LET.21, 226) mit dem nackten Leben. Au intrat... pân nemţi şi au începui a-i tăia, de au fost zăcând trupurile ca boştenei (RADU POP., CM I, 471). (Ei) vor lua moarte şi vor şidea. trupurile lor moarte trii zile şi jumătate (MS. 1815, GCR II, 216). Tovit ...fura trupurile sfinţilor di le îngropa (MS. 18. Jh., GCR II, 62) die Leichname. - Übertr.: Aceste oşti le-au făcut (împăratul) trei trupuri mari, adecă frei părţi (DION., TEZ. II, 214) drei große Armeekorps. O casă singuratică, despărţită de frupul târgului, în mijlocul unei grădini (SAD. POV. 89) vom Stadtzentrum getrennt. LM. dafür vielfach corp, bes. als wissenschaftlicher Ausdruck: corpuri solide, cereşti etc. Festkörper, Himmelskörper etc. GR. PI. veralt. trüpure. - Dim. trup(u)sör, PI. -şoâre, trupiileţ (PP. OLT., WEIG. JB. VII, 62), S. f. trupită (PP. BAN., CL XIV, 309; im Reim). ET. asl. trupă. SG. ALR SN I, K. 135; ALRM I/I, K. 1, SN I, K.92. trupäi etc. siehe tulpan. trupă PI. trupe S. f. (1814 RUMPF 7) 1. Truppe, Mannschaft F. Mă mândresc când văd că o trupă de artişti ...fac câte trei repetiţii pe sţenă (C. CAR., PR. DRAM. 156) Ensemble. ’ 2. Armee F., Heer N. GR. PI. (t) trupuri (GOLESCU CÄL. 90). ET. frz. troupe. SG. ALR SN IV, K. 964. trupeân Adj. (1640 PRAV. GOV.) LV. leiblich. Cine-şi va învăţa feciorii lui cei frupeani după dragostea lor cuvinte spurcate (PRAV. GOV. 76b). (Copilul) sângepriimeaşte de la miliare... şi trup de la om, ce ei se chiamă şi trupeani (PRAV. GOV. 117a). ET. trup. trupesc Adj. (1563 CORESI PRAXIU 289) leiblich, körperlich; fleischlich. Pace trupască şi sufletească (SICR. DE AUR2 2a). Păcătosul, când iese din calea lui D-zeu şi se face pre sine rob poftelor celor frupeşti (ANTIM DID. 109). Trupeştii oameni (CANT. DIV. 129a). GR. trupăsc (PRL 216a), f. -pască. ET. trup. trupeş Adj. (1793 PREDETICIII, 18b) wohlbeleibt, stattlich. După ideea mea, boieru frebuie săfie un om trupeş (C. CAR., PR. DRAM. 206). Unde-i mai găsi aşa bujor de trâmbiţaş ca mine? ... trupeş şi cu piept de buhai? (AL. OP. I, 917). Mitrea scoase din grajdi doi cai înalţi şi trupeşi şi-i duse ...la fântâna din fundul curţii (SLAV., CL XII, 431). ET. trup. 748 trupeşie S. f. (1840 POEN. I, 368) Wohlbeleibtheit, Stattlichkeit F. Pesemne c-cii mintea ca. de prunc într-atâta trupeşie (ODOB. DC. 77). ET. trupeş. trupeşte Adv. (1563 CORESI PRAXIU 289) körperlich, leiblich. Matthei, nu cu mintea au văzut pre Hs. şi l-au nălucit pre el, ci trupeaşte cu dânsul au fost (MS. 18. Jh., GCR I, 20). Aduseră nepoţii lui Iacovşi ai Iudei, fraţii lui Hs. trupeaşte, de în ruda lui David (MOXA, HC I, 360). ET. trup. trupină etc. siehe tulpină etc. trüpiste (t) PI. tmpişti S. f. (1683 DOS.) Gestalt F. Zdrobind toate trupiştile ceale cioplite (DOS. VS. Noe. 30; 185b, über Götzenbilder). ET. trup. trupiţă1 PL trupiţe S. f. (1884 H. V, 36) Griessäule des Pfluges mit den daran befestigten Teilen, im Ggs. zu Grindel u. Sterzen: Pflugkörper M. GR. trupiţă. ET. vgl. serb. trupica. SG. ALR SN I, K. 21, 22; ALRM SN I, K. 15, 16. trupiţă2 siehe trup. trupös Adj. (1703 GCD) selten: wohlbeleibt, stattlich. Ăşti oameni, cei mai tru-poşi şi vârtoşi (JIP. R. 206). ET. trup. trupoşic S. f. (1881 JIP.) selten: Wohlbeleibtheit, Stattlichkeit F. Sănetatea şi trupoşiiea să joacă pe faţa rumânului (JIP. OP. 36). ET. frupos. trupşor etc. siehe trup. truspâtru etc. siehe tot I. truşnic PI. triişnice S. n. (1899 ŞEZ.) entölter Hanf: Hanfkuchen M. (ŞEZ. VIII, 33). ET.imbelc., vgl. serb. trusni hljeb, frusnica„Kleienbrot”. tu1 Pers. Pron. (1521 NEACŞU) A. Betonte Fonnen: Sg. Nom. tu du, Dat. ţie dir, Akk. (pe) tine dich; PI. Nom. voi ihr, Dat. vouă euch, Alde. (pe) voi euch. Prietenul care m-a condus (la Eminescu) îl cunoştea din copilărie, îşi ziceau tu (VLAH. GV. 213) sie duzten sich. Spunând (în scrisoare) amicului său, căruia îi vorbeşte cu tu, că... (GION 87). Persoane de consideraţie, cu care era per tu (VLAH. DAN I, 49) mit denen er auf du und du war. - Wegen Ersatz von tu etc. durch dumneata etc. siehe domnie 5. GR. Sg. Nom. arom. tine, Dat. MOLD. BESS. Ha, arom. a Ha, istro-rum. a He, Alde. LV. (16. Jh.) tene, istro-rum. tu2 Hre; PI. Dat. LV. voâo, vaăă, ugs. voâoă, voâuă, voă, vöo, arom. a vâo. LV. verstärkt tfesi, tinesi etc., z. B.: Nu vă izbândireţi voi pentru voiş (SICR. DE AUR2 24b). - Dim. Akk. Sg. fam. linişor, z. B.: Vin ’ să te sărut şi pe tinişor (BOGD. BURS. 40). B. Tonlose Fonnen. 1. Sg. Dat. îţi, ţi, ţi-, -ţi, -ţi-, Akk. te, te-, -te, -te- (ti); PI. Dat. vă, -vă, vă-, -vă-, v-, -v-, vi, -vi-, vi-, Akk. vă, -vă, vă-, -văi-, v- -v- Den Gebrauch der einzelnen Fonnen zeigen folgende Beisp.: îţi dau, ţi se dă, dă-ţi, ţi-am dat, dându-ţi-se; te chem, te-am văzut, t-ei duce u. li-i duce, ducându-le, vedea-te-aş; vă dau, dându-vă, vi se spune, v-eţi duce u. vi-ţi duce (vă veţi duce), v-e cald u. vi-i cald, povestindu-vi-se. Vor e steht im Dat. Sg. ţ-, vor a, o, ţi-, MOLD. BAN. TR. ţ-: ţ-e cunoscut, ţi-aş da, ţi-oi spune bzw. ţ-aş da, ţ-oi spune. LV. steht vă auch vor Enklitika: vă se ia (ÎNDR. 49), vă-lpuiu (DOS. VS. Sept. 26; 30b), vă le spui (DOS. VS. Oct. 5; 45b), vă e voia (ÎNDR. 281), vă i ruşine (SICR. DE AUR2 28a), ve i voia (DOS. VS. Martie 27; 56a). Der Dat. kann das Poss. vertreten: din parte-ţi, dinparte-vă deiner-, eurerseits. 2. ugs. ethischer Dativ: Se împiedică baba de ceva gros şi tare şi pică câtu-ţi era de lungă (BOGD. POV. 20). Auch in Verbindung mit mi-: Cum treceam puntea ... mi-au lunecat ciubotele şi am căzut în Ozana cât mi ţi-i băiatul (CREANGĂ OP. V, 25) ich fiel der Länge nach in den Bach. ET. tu, ţie (ţi etc.), tene (le), voi (vă etc.), vouă geben lat. ti% tibi, le, vös, vöbE wieder, u. zw. scheint ţi, ţie durch Angleichung an mi < lat. ra/cnstanden, tene an eene < lat. quem angelehnt zu sein, vouă ein vlat. vobfs vorauszusetzen. SG. ALR I/I, K.199; ALRM MI, K. 283, 284; ALR SN VI, K.1622. tu2 Adv. (1881 CREANGĂ) fam. ugs. tritt verstärkend a) zu nici, in Fällen wie: Sunt un umilit muritor: nici tu subprefect, nici primar, ba nici chiar notar (ISP., CL XVUI, 195). - Meist wiederholt: Găsii (pe bragagiu) lungit jos pe o rogojină, încun-jurat de trei oale hârbuile şi o cană desfundată, şi nici tu scaun, nici tu masă, nici tu strachină în casă (CL XVII, 68). Pomii... par a fi uscaţi; nici tu frunză, nici tu muguri (ISP. BSG. 49). Vă puteţi închipui ce vrea să zică a te scălda în Bis friţa, la Broşteni, de două ori pe zi, tocmai în postul cel mare. Şi nici tu junghiu, nici tu friguri, nici o altă boală nu s-a lipit de noi, dar nici de râie n-am scăpat (CREANGĂ OP. V, 29; die Bäder waren ihnen gegen die Krätze angeraten worden). -b) Txxjară: Ca să nu fie ruşinaţi, li se dădură 300 de lei fără tu boi, fără tu vaci cu lapte (GHIB. BV. 49; bei einer vom Fürsten angeordneten Ausstattung von Brautpaaren hatte sich eins als überzählig erwiesen). ET. slav. to, vgl. z. B. bulg. tuka, nito e vreme, nito i mesto hier ist weder die Zeit noch der Ort dazu, poln. 749 tuci ni to kaczar, ni to taczka weder gehauen noch gestochen (wörtl. weder Enterich noch Ente). tuci S. n. (1719 AMELIO 79a) 1. Gußeisen N. Borcane de pământ sau de tuci (MON. OF. 1875,2259). 2. MUNT. OLT. DOBR. PL tuciuri gußeiserner Kochkessel M., bes. zur Bereitung von Maisbrei (mămăligă). Când are sare şi crăcane, n-are mălai şi tuci; când are mălai, n-are găteaje şi sare (JIP. OP. 89). 3. veralt.: Bronze F. ET. türk. tu(n)q. SG. ALR SN II, K. 579; ALRM SN I, K. 269, 390. tudeliţă PI. -liţe S. f. (1906 PANŢU) MOLD. Edelweiß N. (Gnaphalium leontopodium). ET. unbek. tudorosâle etc. siehe todorusale. tudumană PI. -mâne S. f. (1690 IORGA S. D. XII, 234) veralt. 1. MARAM. MOLD. Beweis M., Zeugnis N. 2. TR. Protest M. GR. S. n. tuduman. ET. magy. tudomâny. tudumăni Präs, -nesc (1628 IORGA S. D. IV, 27) veralt. I. V. tr. TR. MARAM. erklären, bekennen. II. V. intr. protestieren. După ce au tudumănit în persoana sa (ŞINCAI HR. II, 169). ET. tudumană. tudumănitor PL -töri S. m. (1805 CRIŞAN 287) TR. veralt.: Protestierender M. (ŞINCAI HR. II, 182). ET. tudumăni. tufân (1775 AA ist. 11/12, 882) I. S. m., PI. -făni weichhaarige Wolleichc (Quercus pubescens), bisw. überh. Eiche. înfr-o sâmbătă, el s-a suit într-un tufan să laie o cracă, să-şi facă un resteu de boi (RCM. SĂRB. 28). II. S. n., PI. -fâne Knüppel, Knüttel M. Deprinşi ...a aduce din păduri tăiate din tulpină Tufanele de lemn de foc (OLL. HOR. 199). Moldoven ii, dând peste dânşii (peste turci) îi buchisară cu tufanul ca pe gadine (ISP., CL XII, 180). ET. tufa. SG. ALR SN III, K. 625. tufâr1 PI. -fâri S. m. (1800 BUDAI-DELEANU) niedriger, buschiger Baum, Busch, Strauch M. La un tufariu să abate Şi rumpe-o nuiea (BUDAI-DELEANU IV, 108). Eram despărţiţi prin o matahală groasă ce purta favoriţi engleji, favoriţi stacoşii care se rădicau între noi ca doi tufari ruginiţi de brumă (AL., CL IV, 363). După nişte tufari de roze ... puturăm, cu tot întunerecul, să înţelegem că ne aflam într-o grădină (CL XI, 145). Ciritei sau tufari de fag, de carpăn, de jugasfru sau de alun (INV. COP. 1892 I, 89). într-un târziu numai ce-l găbjeşte (pe câine) pe lângă nişte tufari şi-l prinde de coadă (PAMF. PL. 60). GR. stuhariu (CREANGĂ, CL X, 384); auch PI. n. tufâre. ET. zu tufă; stuhariu ist einerseits an stuh u. dessen Ableitungen, anderseits an stufiş, stufos angelehnt. SG. ALR SN III, K. 634; ALRM SN I, K. 396. tufâr2 PI. -fâri S. m. (1869 CL III, 278) Buschmann M. - S. f. tufarita. ET. zu tuja; gelehrte Bildung nach dt. Busch, engl. bush. tüfä PI. tufe S. f. (um 1513 DERS) 1. Busch, Strauch M. Mi-e cuibul lângă drum într-o tufa de alun (I.-B. 204). Să iau capu frate-meu ... Şi să-l duc colea-n grădină La tufa de mărăcină (I.-B. 495; die Schwester des Enthaupteten spricht). Sub o tufa-η poieniţă Este-o fântâniţă (PP. Bespr., GCRII, 339). Văzând noi ... Că vrăjmaşul vine cu putere, Apucând tufa, scăpăm dă moarte (BUDAI-DELEANU II, 34). 2. fam. tufa, auch tufa. de Veneţia (gar) nichts (haben od. wissen), in Fällen wie: Că şi de-ai avea tufa, în bătătură, uiţi şi de topor şi de tăietor (DEL. S. 182; es war so strenger Frost, daß man sich nicht aus dem Haus wagte). El... au rămas cu buzele umflate şi cu tufa-n pungă (SBIERA POV. 272) mit leerem Beutel. E tufa în pungă, în buzunar er hat nichts im Beutel, einen leeren Beutel, ist ein Habenichts. începu şi unul şi altul o căuta săculteţu. Da săculteţu - tufa! nu-i mai era nici urma (BOGD. POV. 22) der Beutel war verschwunden. Când să puie cangea pe hoţi - tufa! (AL., CL VII, 443) waren sie weg. Al treilea ostaş ţinea acuma straja şi ispravă-tufa (IARNIK, CL XV, 173) von Erfolg keine Spur. Ceva ţoale ori vrun dichis în casa lui, tufa (ISP. LEG.2 207) keine Spur davon. 3. MUNT, tufa (râioasă, albă) weichhaarige Eiche, Wolleiche (Quercus pubescens; BR.). 4. Haselstrauch M. (Corylus avellana). Taie o smicea de tufa! (VICIU) schneide ein Haselreis ab! 5. tufă lemnoasă Erbsenstrauch M. (Caragana frutescens; PANŢU). 6. tußpăstăioasă Geißklee, Bohnenstrauch M. (Cytisus virgatus; CRĂIN.). GR. Dim. tufişoâră, tufuşoâră, PI. -şoâre (INV. COP. 1890 II, 39); tufuliţă (RC. IR. 307), tufiţă. - Augm. tuföi. ET. lat. tüfa (mgr. τούφα, τΰφα) „Helmbusch”, vgl. auch alb. tufe „belaubter Zweig etc.”, mlat. typha „Rohrkolben”, zu agr. τΰφη „Art Pflanze”, ln Bdtg. 2 kommt auch agr. τύφος (it. tufo, tuffo, sp. tufo etc.) „Dampf, Dunst” in Betracht. 750 tiilai! SG. ALR SN I, K. 196; III, K. 624, 625, 634, 635; ALRM SN I, K. 153; II, K.439. tufanică PI. -nici S. f. (1882 DATC. HORT.) Chrysanthemum N. (Chrysanthemum indicum, morifo-lium, roseiun, sinense). Chinezii... cultiveazăfoarte mult tußnicele(DATC. HORT. 126). Siminogul... seamănă cu tußnica învoaltă, măruntă şi gălbioară (RC. IR. 305). GR. PL auch -nele, -nice. ET. zu tufă. tufarie PI. -rii S. f. (1818 MAIOR) Gestrüpp, Dickicht N. Tußriile, spinii şi toate acele buruieni careßräfolos cuprind locul era necunoscute în ţinutul acela (MAIOR SCRIERI II, 344). ET. tufă. tufecci-başâ PI. -başâle S. m. (1761 CONDICA 78) ehern.: Kommandant M. der fürstlichen Leibwache. Aveam odaie în curtea domnească alături cu odaia lui tufecci-başa, lângă ogeacul neferilor (GHICA 3). Când vroia săpurceagă, Tufecci-Başa îl întreabă (EN. COGĂLN.,LET.2III, 278). ET. türk, tiifekqi-başi. tufecciu PI. -di S. m. (1742 IORGA S. D. VI, 257) 1. veralt.: Büchsenmacher M. în Cemeţ este un tufecciu şi în Severin, trei... Ei dreg puştile sătenilor (ION. AGRIC. M. 712). 2. ehern, mit einer Büchse bewaffneter türk. Soldat: Füsilier M. Tufecciii, arnăuţii şi satâraşii îşi curăţau armele (FIL. CIOC. 29). GR. tuficciu (BELD., LET.2 III, 378). ET. türk, tiifekqi. tufiş PI. -fisuri S. n. (1822 HMST. 26) Gebüsch, Dickicht N. Rondouri cercuite cu stufişuri de măceşi ori de spinişori (UR. BUC. 26). GR. stiifiş. - PI. auch -fişe. . ET. tufă; st- nach stuf SG. ALR SN III, K. 634, ALRM SN II, K. 439. tufliPräs. -fiese V. ti'. (1854 C. NGR. SCRIS. XXIX) mit schneller Bewegung aufsetzen, so daß die Luft geräuschvoll hervordringt: pălăria pe cap etc. den Hut auf den Kopf etc. stülpen. El tufleşte cuşma pe cap, o îndeasă pe urechi şi habar n-are (CREANGĂ, CL IX, 453). ET. onomatopoet. tufos Adj. (um 1670 ANON. CAR.) buschig, dichtbelaubt. M-am suit într-un copaci tufos (BARAC HAL. IV, 101). Coada în sus întoarsă, creaţă şi tufoasă îi ieste (CANT. IST. 75). Acolea mai zios, supt un grui tufos (BUDAI-DELEANU IX, 39). - Fig.: Călăban ... Cu părul său cel tufos şi creţ (BUDAI-DELEANU VIII, 18). GR. stufos, tuflos. ET. tufă. SG. ALR SN in, K. 680; ALRM SN II, K. 490. tui PI. tuiuri S. n. (1675 MIR. COSTIN, LET.11,217) an einer Stange befestigter Roßschweif, ehern. Feldzeichen (der Türken). Dem Sultan wurden sechs, den Paschas je nach Rang ein bis drei Roßschweife vorangetragen. Datu-i-au lui Duca-Vodăun tuişi buzdugan şi şlic de sobol, precum purtau hatmanii căzăceşti (MUŞTE, LET.2 III, 78). Paşi cu trei tuiuri şi cu dooă (RADU POP., CM I, 540). La leatul 1775 venit-au domn ţării de la Poartă Alexandru Ipsilant cu mare pompă, cu cucă şi cu tui împărătesc (DION., TEZ. II, 166). Printr-un compliment demn de un paşă cu trei tuiuri, felicită pe ciocoi de bună venire (FIL. CIOC. 118). ET. türlc. tug „Roßschweif’. tui siehe tutui. tuieş Adj. (1835 MILLO) MOLD. fam.: wirr-, rappelköpfig, schusselig. Un ţo-pârlan ca dânsu... leneş... somnoros... tuieş, care când îi poroncesc câte ceva ...se uită la mine cu ochii boldiţi, ca o broască la soare (AL. OP. 600). - Substantiv.: Să-mi arunc a mele fete!... La sfropşiţi, la nişte luieşi (MILLO, PR. DRAM. 362). GR. tuiş. ET. unbek. tuigiu (t) PI. -gii S. m. (1696 SMIM V, 465) ehern.: Verfertiger M. von türkischen Fahnen mit Roßschweifen. Ahmet-Aga... odinioară tuiugiu -ßcätoriu de tuiuri pentru sultan (DOC. 1859, URIC. V, 171). GR. tuiugiu. ET. zu tui. tujlean PI. -jleni S. m. (1885 H. XII, 286) Maisstengel M. Foaie verde de tuşlean, Mutu-i lotru şi viclean (MAR. SAT. 117). GR. tuşlean (MAR. SAT. 1. c.; 375), turjan (MAR. SAT. 366; VICIU), tulean (D. T.), tuhlean, dudulean (PAMF. AGR. 87); vgl. auch tiiliig (D.), PI. tuhigi (VICIU), tuluj, PI. -hiji (BOC.; WEIG. JB. III). ET. PI. tu lei 2 u. 3. so wie strujan. SG. ALR SN I, K. 116, 117; ALRM SN I, K. 82. tulai! Interj. (1767 IORGA S. D. XIII, 264) 1. TR. ugs.: zu Hilfe! Mă dusei la râul sec, Dorul mândrei să-l înec Şi-l băgai în valea seacă: Tulai, tulai, că se-neacă! (I.-B. 393). GR. tolvai, tulvai. 2. BAN. wutsch!, husch! Copilul luă inelul, îl ascunsă în buzunar şi tulai pre uşă afară (CĂT. POV. I, 66). ET. magy. tolvaj „Dieb”. Bdtg. 2 < a tuli. SG. ALR SN IV, K. 977. 751 tulbă tulbă siehe tolbă. tulbent PI. -bente S. n. (1885 H. XVIII, 279) 1. TR. BAN. BUCOV. Brautschleier M. 2. BAN. goldbesticktes Stirnband fur junge Frauen. GR. turbent, durbent(V\CRJ), -benă (WEIG. JB. III), lurbenţiu (MAR. NUNTA 239; 249). - PI. auch -b ent uri. ET. türk, tiilbent, şerb. dulbent. tulbină siehe dălbină. tulbiţă siehe tolbă. tulbură Präs, tülbur (16. Jh. CV) 1. V. tr. 1. aufrühren, -wühlen, in Unordnung, Verwirrung bringen. Inger pogorâia ...la scăldătoare şi turbura (έτάρασσε) apa (BIBLIA 1688 Jo 5,4) kam ein Engel ... und brachte das Wasser in Bewegung. Cetitorii aceia carii vor să ştie patimile Ierusalimului în chipul lor cel adevărat, vor mărturisi că nu le-am turburat rândul lor (BARAC, GCR II, 236). Ceia ce vă fericesc pre voi vă rătăcesc şi cărarea picioarelor voastre o turbură (ταράσσουσιν; DOS. PAR. 10, Js 3. 12). Cela ce turburi (ό ταράσσωv) adâncul mării (PSALT. RÂMN. 64, 7) der du aufwühlst. 2. fig.: in Unruhe, Verwirrung, Aufruhr, Aufregung versetzen. Dacă ideipoliticeşti mă turbură, un andante grazioso mă linişteşte (C. NGR. 68). Sosirea lui Iorgu şi explicaţia ce avusese cu dânsul îl turburase cu desăvârşire (XEN. BR. 44). Atunceci va grăi (Domnul) cătră dânşii cu urgiia lui şi cu mâniia lui va turbura (ταράξει)pre dânşii (BIBLIA 1688 Ps 2, 5). Derep-ce scârbii eşti, sufletul mieu? şi derep-ce turburi-me? (PS. SCH. 42, 5; ksl. smustaesi mp). 3. liniştea etc. cuiva, pc. jds. Ruhe etc., jdn. stören. Să te depărtezi de la mormântul acesta şi nu mai turbura odihna acestuiproroc (MS. 1783, GCR Π, 132). Voiam să-i vorbesc, dar, văzându-l aşa ...de dus pe gânduri, mi-a venit greu să-l tulbur (VLAH. NUV. 160). Te rog prea mult, ai grije de flu-meu. Vezi să nu mi-l turbure din loc (BASS. VULT. 44). 4. apa etc. das Wasser etc. trüben. Cerni apă din izvor, Ea mi-o turbură cu dor (AL. PP. 237). IT. a se tulbura 1. sich trüben, trübe werden. Dacă ţi l-oi cânta, Apele s-or tulbura, Brazii mi s-or scutura ... (AL. PP. 98). Turhură-se de mânie ochiul mieu (BIBLIA 1688 Ps 6,7). 2. fig.: in Unruhe etc. geraten. Ieşi veaste cătrămiiaşul gloateei, spirea că turbură-se Ierusalimul tolu (CV2 17b; Apg 21,31). Că şi singuri îngerii ...să vor turbura şi să vor spăimănta de aşa de înfricoşate schimbări a tot (MS. 18. Jh., GCR Π, 24). Auzind Irod împăratul, s-a turburat şi tot Ierusalimul cu dânsul (EV. 1894 Mt 2, 3). Să deade ştire la căpitanul polcului că tot Ierusalimul s-cui turburat (συγκέχυται; BIBLIA 1688 Apg 21, 31) daß ganz J. in Aufruhr sei. Auzind împăratul Turcului de câte se întâmplase ...foarte s-au turburat pe vizirul (EN. COGĂLN., LET.2 III, 267) wurde er gegen den Wesir sehr aufgebracht. GR. turbura (CORESITE4190b; Jo 5,4). Ebenso die Ableitungen. ET. vlat. türbülo, -äre (vgl. frz. troubler, prov. freblar etc.), von lat. türbo, -äre „beunruhigen, verwirren”. Zur Ablt. vgl. turbulentus „unruhig”. SG. ALR SN III, K. 834; ALRM SN II, K. 654. tulburare PI. -rari S. f. (1581 CORESI OMIL. 266) 1. Trüben, Aufwühlen N., Trübung F. 2. fig.: Aufregung F., Aufruhr M.; Sorgen (PL). Neste necredincioşi se arătară... şi făcură turbur are mare întru oameni (EV. ÎNV. 1642, GCR I, 100). Aşa şi într-acesta chip, socotind ei toată viaţa şi traiul lor, petrecură cu linişte şi făr’ de turburare (NEAGOE ÎNV.2 86b). Când vezi muiereafrumoasă... socoteaşte că pământ ieste şi cenuşă şi să va potoli turburarea pohtei (MĂRG.1 6b). 3. Verwirrung F. Pentru aceaia s-au chemat numele ei (al cetăţii) Turburare, pentru că acolo au turburat Domnul rosturile a tot pământul (BIBLIA 1688 Gn 11,9). ET. a tulbura. tulburat (16. Jh. PS. SCH.) I. Adj. getrübt, trübe; fig.: unruhig, aufgeregt, verstört, besorgt. Prutule, râu blestemat, Face-te-ai adânc şi lat Ca potopul tulburat! (AL. PP. 233) wie die tosende Flut. Cântă-mi mie înc-o dată, Cămi-e mintea tulburată (AL. PP. 245) mein Verstand ist getrübt. Ceriul era turburat; nori groşi se primblau ca nişte munţi pe el (C. NGR. 51). II. S. n. veralt.: Trübung F., Aufwühlen N. (der Wellen). Tu vlădeşti cu ţirutulu măriei, turburatulu undelor ei tu îmblăndzişi (PS. SCH. 88, 10). ET. a tidbura. tulburăciune PI. -ciüni S. f. (um 1710 ANTIM PR., DLR) veralt.: Trübheit F. ET. n tulbura. tulburător (1581/2 PO) 1. Adj. 1. aufwühlend. 2. beunruhigend. II. S. m., PL -töri 1. Aufwiegler M. (HMST. 12). 2. veralt.: Feind, Widersacher, Gegner M. Protivitoriu va fi aleaneşului tău şi lurburătoriu cui tine turbură (PO2 257; Ex 23, 22). ET. a tulbura. tulbure (1460 DERS) I. Adj. 1. bewegt, in Aufruhr. Cât te uiţi în lung şi-n lai, Nu mai vezi pământ uscat, Ci lot ape tulburele, 752 tulnic Umblând corăbii pe ele (I.-B. 320; vom Meer). Bistriţo ... Ce te făcuşi Dunăre Şi le umflaşi tulbure, De nu pot trece prin tine ... ? (AL. PP. 255). Fig.: De pripă se siripi bura Irupască şi rădică furtună turbure de unda pohtelor (MOXA, HC I, 398). 2. trübe. A pescui în apă tulbure im Trüben fischen. Şi dacă ochii ei atunci Mai turburi se vor face, N-o mângâia! (COŞBUC 56) verschwommen. Negură turbure învăluia curabiia (DOS. VS. Noe. 14; 125b). Vremea e turbure, curând o să tune (C. NGR. 52). 3. fig.: verwirrt, benommen. II. S. m. tulburel (Süß-)MostM. GR. tulburel. ET. viat. türbülus (vgl. it. dial. torbulo, torvolo etc., frz. trouble, prov. trebol etc., von lat. turbo, -äre. SG. ALRM I/I, K. 193. tulbureală PI. -reli S. f. (1561 CORESI TE4) veralt.: Aufruhr M., Wirren (PL). Cine (se) băga întăi după turbureala apeei, sănătos era (CORESI TE4190b; Jo 5, 4; ksl. po vozmustenii). Să feace turbureală în mare şi s-au frânt curabiia (DOS. VS. Noe. 24; 152a). Scăpăm amu de turbureala lumiei şi de valurile cealea silnicile (CORESI, GCR I, 29) wir entgehen nun den Stürmen der Welt. Şi de turbureala omenească Să-i acoperi, să să odihnească (DOS. PS. V. 30,85; Ps 30, 20; VULG.: a conturbatione hominum). Boierii cari era caimacami în Iaşi era bucuroşi de una ca aceasta turbureală, ca să poată şi ei scăpa să nu le mai fie a da mâna cu Duca Vodă (NEC. COSTIN, LET.1 II, 31; es waren Kriegswirren ausgebrochen). ET. tulbure. tulburel siehe tulbure. tulburiu Adj. (1907 BASS.) ziemlich trübe, unklar. Sus, cerul turburiu, cum e cerul ades pe mare (BASS. VULT. 165). ET. tulbure. tulei PL -leie S. n. (1705 CANT.) 1. (unentwickelte Vogel-)Feder F., Flaum M. (Puii) încă golaşi, fără tuleie fiind şi puterea aripelor de zburat încă neavând, pradă şoarecelui se făcură (CANT. IST. 163). De să smulg (penelepăunului) mai înainte (de 15 iunie), apoi nu sunt coapte şi încă fiind tuleiul crud, nu mai iesăpana acolo (DRAGH. IC. 77). Când abia începuse tuleiele bărbiei să-i umbrească peliţa copilărească(OD., CLIX, 23). Stăruinţa cu care (băieţandrul) trage de zor din nişte biete tuleie de mustaţă (VLAH. GV. 202). 2. Stoppel F. Cu această grăpare să scot din pământ tiuleile holdelor (ION. CAL. 49). 3. TR. (Mais-)Stengel M. Aş cătăni şi eu, zău, De-ar fi puşca de tulău (MF I, 1034). Hodăiţele se fac din nuiele cu câte două clenge între care se îndeasă bine paie şi tulei (paie de porumb) (FR.-C. MOŢII 125). GR. tuleu, MOLD. bisw. ţiul-; PI. bisw. m. ET. zu slav. tulü„hohler Zylinder, Köcher etc.” SG. ALR SN I, K. 105,108,116, 117, 130,191,220. tuli Präs, -lèse (1673 DOS.) 1. V. tr. selten (undeva) unvermerkt (irgendwohin) bringen. Ştiu ascunsă cărarea ...Să nu simtă pasărea, Te tulesc în ţara mea (PP., REV. TOC. III, 390). IL V. intr. 1. devale etc. nach unten etc. schlupfen, gleiten. La Sântă-Măria Mare Tulesc oile devale (PP., RCM. SÂRB. 83). Ciobănaş ... Când tuleşti seara-n zăvoi (PP., VICIU). Tulii apoi la vale, trecui Prahova... (UR. BUC. 120). Un munte de zăpadă care o tulise de pe Coştila. (UR. BUC. 224). Mă urcam cu uşurinţă pe Baloanele (Vozgilor)... o tuleam iepureştepe clinele lor (UR. BUC. 51). 2. fam. a o tuli (la fugă etc.) hinwegschlüpfen, sich davonmachen. (Fraţii) de-acasă-n miez de noapte peste câmpuri o tuliră, Ca să nu le afle nimeni urma încotro s-au dus (DULFU PĂC. 40). Văzând că se apropie Ştefan, el (Radu Vodă) o tuli la turci (ISP., CL XII, 177). S-au suit şi ei deasupra (pe caii încărcaţi) şi tuli-o băiete prin aer zburând (SBIERA POV. 65) flogen ... davon. III. a se tuli veralt.: sich verbergen. Iară eu am îmbiat din loc în loc tulindu-mă (DOS. VS. Noe. 24; 154a). Când mearsărăzifenii la Saul de-i spusără că să tuleşte David la dânşii (DOS. PS. V. 53; Titel). GR. in Bdtg. II. 2 tiuli (SEV. AN. 36). ET. asl. *tuliti, vgl. bulg. tulja, ukr. tulyty sja. SG. ALR SN V, K. 1429. tulichimnă, tulipină siehe tilipin. tulipân PL -pâni S. m. (1783 BENKÖ, COTEANU PLANTE 19) 1. Tulpe F. (Tulipa). Grădină... plină de copăcei de iorgovan, de oleandru, de tulipan şi trandafir (POMP., CL IX, 191). Feţe de pânză albă de bumbac, cusute cu tot felul de flori... precum brăduşcani, frăgari, tulipani, trandafiri (FR.-C. MOŢII 10). 2. tulipan de grădină Schwertlilie F. (Eis germanica). ET. mittelbar pers. dulband, vgl. slav. tulipan, dt. Tulipane, it. tulipano, sp. tulipan. SG. ALR SN III, K.659; ALRM SN II, K. 475. tulit Adj. (1868 BARC.) 1. veralt.: verborgen. 2. (von Halmen, durch Wind, Regen) umgeknickt. Dacă pânea... -i culcată, căzută... tulită (P AMF. AGR. 116). ET. a tuli. tulnic PL tülnice S. n. (um 1665 BGL 112) CRIS. Hirtenhom N., vgl. auch bucium (PAMF. JOC. III, 38). Pe câte un vârf de munte, unde numai caprele se bârâcă, suna tulnicul copilaşului de munte (FR.-C, MOŢII 30). 753 tulnică GR. tulnec (VICIU). - S. m. PI. tul nici (B.). ET. viell. zu slav. tulü, siehe tulei. SG. ALR SN III, K. 728; V, K. 1278. tulnică Präs, tulnic V. intr. (1888 FR.-C. MOŢII) auf dem Hirtenhom blasen. Şi te du ... la poartă de rai; D-acolo-mi tulnică, c-acolo s-ar strânge Suflete drepte (PP., FR.-C. MOŢII 190). ET. tulnic. tulpan PI. -pane S. n. (1620 DRHB XVII/3, 557) 1. Musselin M. Tulpan de perdele (MON. OF. 1875, 2268). Peste mijloc (tânărul) era încins cu un brâu de tulpan alb (FIL. CIOC. 345). 2. Kopftuch N. L-au căznit cu fel de fel de cazne, până şi tulpanuri subţiri îl făceau de înghiţia (NECULCE, LET.2 II, 213). O cucoană bătrână de 70 ani... cu un tulpan negru în cap (I. NGR., CL III, 36). Unii mai îndrăzneţi sar în urma babei oarbe apucând-o de tulpanul cu care e legată (la ochi) (CL IX, 6; Schilderung des Blindekuhspiels). GR. trupan (PP., MAR. NUNTA 815), trupai (PP. MAR. NUNTA 345; im Reim). - Dini. -pănâş, PI. -se; -nel, PI. -nele. ET. mittelb. pers. dulband, vgl. ngr. τουλπάνι „Musselin”, zur Form auch tulipan, russ. tuljpan „Tulpe”, afrz. tolipan „Turban” (ROM. 36, 297). SG. ALR SN IV, K. 1164. tulpinär PL -nare S. n. (1906 ALEXI) MOLD, mittellange Heugabel zum Aufbau des mittleren Teiles (tulpină) eines Schobers. GR. trupinar, truchinar, trunchinar (PAMF. AGR. 137). ET. tulpină. tulpină PL -pini S. f. (1581/2 PO2 306; Ex 37, 17) 1. Stamm M. des Baumes, im Ggs. zu Wurzel u. Zweigen; danach dann auch bisw. Stengel M., im Ggs. zu Wurzel u. Blütenstand. Unii doboară copaci din cei mari şi numai crengile le încarcă în cară... iar tulpina rămâne deputrezăşte în pădure în zadar (DOC. 1792, URIC. I, 187). Un copaciu al căruia tulpina îi era găunoasei (MĂRG.2 236a). Şi chedrii din Livanul Domnul îi detună, De-i frânge cu trupină, cu crengi împreună (DOS. PS. V. 28,18). Precum toatăfloarea ce răsare din rădăcina ei, creşte cu tulpina şi să înalţă de la pământ în sus... (MINIAT 1742, GCR II, 30). Două flori dintr-o grădină Amândouă-ntr-o tulpină Crescute din rădăcină (I.-B. 73). Vgl. poamă 1. -Fig. O lungă tragedie de lupte între feluriţi copii naturali, ieşiţi din tulpina domnească (HASDEU I. V. 19). 2. mittlerer Teil des Heuschobers etc. Vgl. podinä 2. GR. MOLD. TR. trupină, truchină, turpină (MAR. NUNTA 544, PP. WEIG. DIAL. BUK. BESS. 57), (ropină(YÂRC.), stupină (PP. BIBIC. 253). - Dim. tulpiniţă, tulpioâră. - PI. bisw. -pine. ET. ansch. zu slav. trup ă „Körper”, vgl. şerb. bulg. trupină „Stamm”. SG. ALR SN I, K. 71,92,135,220,225, 383; ALRM SN I, K. 92. tult PI. tulţi S. m. (1693 COND., Ş. INFL. I, 363) ehern.: Münze F. nach CANT. IST. IMP. OT. 479 im Wert von 1/3 Piaster, genauer nach MARKI GR. 251 von 15 Para = 22 1/2 Kreuzer; nach B. war es ein Fünfgroschenstück, das 15 Kreuzer galt. 5 ruble... care fac 50 lei proşti şi un tult (NEC. COSTIN, LET.2 II, 101). (Brâncoveanul Vodă) au scos văcărit întâiaşi dată, un tult de vită şi doi orţi de cal (NECULCE, LET.2 II, 237). - IORGA NEG. 222 gibt den Wert des tult mit 1/2 Piaster an, Ş. INFL. I, 367 führt ein ngr. τοΰλτι = 1/2 Piaster an, beide ohne Quellenangabe und im Widerspruch mit obigen Stellen, bes. der aus NECULCE, was natürlich nicht ausschließt, daß der tult irgendwo einmal mit 1/2 Piaster berechnet wurde. - Im BAN. noch um 1900 zwanzig Kreuzer (WEIG. JB. III, 329). ET. mittelb. arab. thulth (Ş. INFL. II, 367). tuluc PI. -luci S. m. (1539 IORGA S. D. XI, 84) TR. junger Ochse. S-o-ngiugat doisprâdzăci tulungi Cu coarnele lungi (VAS. CÂNT. 173, im Reim). GR. tulunc, tuluncan. ET. magy. tulok. tuliig siehe tujlean. tuliim PI. -lümuri S. n. (1766 FURNICĂ B. XXVII) veralt. 1. Schlauch M. aus einem Schaf- od. Ziegenfell. Untdelemnul (pentru tainul boierilor din Ţarigrad) îl aducea cu tulumurile (BELD. ETER. 128). 2. Fachausdruck des Pelzhändlers: Zimmer N. (= 40 Stück Felle) (STĂM. W. 745). ET. türk, tulum. tulumbagiu PL -gii S. m. (1793 PREDETICII, 27b) veralt.: Feuerwehrmann M. Mi-au leşânat odorul... „ Chiamă un tulumbagiu să-i toarne o cofa. de apă în cap” (AL. OP. I, 1139). GR. tulumbar, tulumbaş. ET. türk, tulumbaci. tuMmbă PI. -lümbe S. f. (1793 PREDETICI I, 27b) veralt.: (Feuer-)Spritzc F. Mai sporind a ploa mai tare şi aruncând apă şi din tulumbe, l-au potolit (focul) (DION., TEZ. 11,204). GR. Dim. tulumbiţă (D.). 754 tună ET. türk, tulumba, das auf it. tromba zuriickgefuhrt wird. SG. ALR SN III, K. 909. tüma siehe tocmai. tumbâc siehe tombac. tumbâz siehe dombaz. tumbă PI. tumbe S. f. (1837 PANN EROT. V, 137) Purzelbaum M. Mă dau (de-a) tumba ich mache einen Purzelbaum. Dacă (duduca Balaşa) n-arfi întâlnit mâna scorţoasă a baciului care s-o oprească în loc, ar fiJacut negreşit o tumbă în mijlocul cânilor (GANE, CL X, 19; sie hatte vom Pferd steigen wollen) wäre sie ... mitten unter die Hunde gepurzelt. Atunci... începui a cădea, executând în văzduh o serie de tumbe (AL., CL VIII, 47). Tumba-n Dunăre să-i dăm Şi de el să ne scăpăm (PĂSC. LP. 245) stürzen wir ihn kopfüber in die Donau. De-i lovi bărbatul cu lopăţica, l-o luat dracii! Se duce de-a tumba peste nouă mări şi nouă ţări (AL. OP. 1,11). Dihăniile spurcate cădeau tumba cu labele-n sus (DEL. S. 80) die Bestien fielen kopfüber, mit den Pfoten nach oben. ET. onomatopoet.; gemeinroman., vgl. sp. tumbo, prov. tumba id., prov. tombar, frz. tornber „fallen”, kalabr. tummare „einen Purzelbaum schlagen” etc. SG. ALR SN V, K. 1434. tumbelechi PI. -lechiuri S. n. (um 1760, DLR) ehern.: (Kessel-)Paukc F. der türk. Musik. Una (din bande) se compunea de tumbelecchiuri, tobe mari şi meterhanale (FIL. CIOC. 30). GR. -bechi (GHICA 322), -belic (REV. TOC. VI, 62), tembelic (BOLINT., Ş. INFL. II, 125). ET. türk, dümbelek. tumpina siehe întâmpina. tumurlüc siehe tumurug. tumurüg PI. -rugi S. m. (1790 IO AN NECULCE VII, 150) 1. MUNT. Gefängnis, Loch N. Şi-l duse la tumurluc (ISP., Ş. INFL. I, 368). Când îşi veni în fire, se pomeni la tumurluc (CALEND. 1883, Ş. INFL. I, 368). 2. Block, Klotz, dicker Pfahl M. Se duce prin pădure şi începe a chiti copacii trebuitori; ista-i bun de amânare, cela de tălpi, ista de grinzi, ista de tumurugi (CREANGĂ OP. I, 70). GR. tumurluc, trumurug, tumburug (PAMF. AGR. 263). ET. türk, tomruk, in allen Balkanspr. SG. ALR SN V, K. 1289; ALRM SN I, IC. 419. tun PI. tunuri S. n. (16. Jh. PS. SCH.) 1. LV. u. TR. BUCOV. Donner M. De glasul turului tău spămănta-se-voru (PS. SCH. 103, 7). La noi este o poveste că cine este de glonţ de tun să piară, tot era de tun de fulger să moară (MIR. COSTIN, LET.1 I, 319). Şf. Ilie a luat tunul din mânile diavolului (PAMF. SV. 193). Greu tun a ploaie vine ... Acela nu-i tun de ploaie, Ci acela-i tun de turci (BIBIC. PP. 274). 2. Kanone F. Die ältesten Kanonen hießen Donnerbüchsen. (Tătarii) au început a da din tunuri asupra casii (AXINTE, LET.1 II, 164). Oaste cu opt tunuri mari de ziduri a sosit în Polonia (NEC. COSTIN, LET.1 I, App. 61). Şi tunuri sute bubuiau ... Se clătina pământul.{AL. LEG. N. 96). Adverbiell, superlativisch: Crivăţul... lasă pământul gol şi întărit tun, de ger (OD.-SL. 63) steinhart gefroren. Noroi uscat, jacut tun de arşiţa soarelui (ISP., CL XVIII, 203) steinhart getrocknet. Apa a îngheţat tun das Wasser ist steinhart gefroren. E sănătos tun er ist kerngesund, strotzt vor Gesundheit. Doarme tun er schläft fest, wie ein Murmeltier. E (beat) tun er ist total betrunken, sternhagelvoll (LÜDER 160). 3. iarba tunului Hauswurz F., -laub, Donnerkraut N. (Sempervivum; BR.). GR. PI. veralt. tune, zu Bdtg. 1. lünure. ET. lat. tönus „Ton, Donner”, vgl. vegl. tun, it. tuono „Donner”, od. postverbal von tönäre (rum. a tuna) „donnern”. tuna Präs, tun (16. Jh. PS. SCH. 17, 14) 1. V. tr. ugs. bisw. mă tună der Donner trifft mich. Vai, tuna-te-ar, lume rea! (I.-B. 366). II. V. intr. 1. donnern. Când va tuna, să nu margă supt copaci, că va pieri (MS. 18. Jh., GCR II, 66). Tună den ceriu Domnul şi susul deade glasul său (CORESI PS.5 25b; Ps 17,15). Măria sa vine Din pistoale dând, Din puşti tunând (PP. SEV. NUNTA 114). Eu tunam şi fulgeram, iar el tăcea ca un peşte (RĂDUL. RUST. II, 82) ich fluchte und wetterte. (El) astăzi aprobă influenţă morală în alegeri, influenţă în contra căreia a tunat şi fulgerai când era practicată de alţi (GHICA 142). Ce-i mai tună în cap, aduce toatăfaina ...o toarnă peste vin şi începe a o mesteca de mălai (SEV. POV. 57). Vgl. a aduna I. 1. 2. TR. OLT. în casă etc. ins Haus etc. eindringen. Tunu-n casă, focu-i stins, Les afară, lemne nu-s (MF I, 1003). Lasă uşa descuiată Să mai tun şi eu v 'odată, Să vedem cum eşti culcată (MF I, 1010). 3. veralt.: (mit Kanonen) feuern, schießen. Urcând douăsprezece tunuri mari... începu a tuna (BĂLC. 114). GR. zu II. 3. tunări. ET. lat. töno, -äre; in Bdtg. II. 2. dunkel. 755 tunar tunar PI. -nari S. m. (um 1530 DERS) Kanonier, Artillerist M. Tunari 500, cu artileria (BĂLC. 593). ET. tun. SG. ALR SN IV, K. 955. tunat S.n. (1620 MOXA) I. Adj. ugs.: wirrköpfig. II. veralt.: Donnern N. De-aciisefoarte mâhnişi muri curând de tunat şi de fulger şi fu îngropat (MOXA, HC I, 370). ET. a tuna. tunari siehe tuna II. 3. tunărie PI. -ni S. f. (1788 MOLNAR SPRACHE3 66) veralt.: Kanonengießerei F. ET. tun. tunărire S. f. (1852 BĂLC.) veralt.: Beschießen, Bombardement N. Ai noştri... se mărginiră a unna cu tunărirea înfiicoşetoare de bombe şi ghiulele (BĂLC. 151). ET. a tunari (a tuna II. 3). tunător Adj. (um 1670 ANON.CAR.) donnernd, dröhnend. Ritorul poate a vorbi frumos şi potrivit ca să înduplece şi să tragăpre ascultătoriu ... îngrozind inimile cu glas tunătoriu ... (RETOR., ŞA I, 226). ET. a tuna. tunde Präs, tund (16. Jh. CV2 16a; Apg 21, 24) 1. V. tr. 1. (cuiva) părul, pc., oile, gardul viu etc. (jdm.) das Haar schneiden, jdn., die Schafe, die Hecke scheren. - Spez.: die Mönchsweihe empfangen. Elu-si tunse părul, împreună cu năravul şi prinse viiaţă călugărească (MOXA, HC I, 398). ’ 2. MUNT. a tunde stupii die Bienenstöcke zcideln (ZAMF. SV. 209). 3 .a o tunde sich davonmachen. Cum şterg (ei) doi trei gălbenaşi din banc ... o tund franţuzeşte pe furiş (IANOV, CL VII, 314). Vgl. pârlea 1. II. a se tunde sich das Haar schneiden, sich scheren lassen. - Spez.: Mönch werden. Călugărul falnic ... post 50 zile ...că cine se tunde, se leapădă de lume (PRAV. GOV. 162a). GR. 1. Pers. Sg. Präs, tund (auch tunz, BAN. TR. MARAM. tung), 2. tunzi. - Konj. să tundă (tiinză); Perf. tunsei, LV. tunş; Part. tuns; Ger. tunzând; Verbaladj. tunzător. ET. viat. tändere. SG. ALR SN II, K. 428; V, K. 1429; ALRM I/I, K. 133. tundere PI. tunderi S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 225) Stutzen, Scheren, (Haar-, Bart-) Schneiden N.; spez.: Mönchsweihe F. Săracii şi mişeii cei slabi, carii ca mielul spre giunghere şi ca oaia spre tundere ... puternici să vor arăta (CANT. DIV. 82a). Tunderea oilor die Schafschur. ET. a tunde. tunel PL -neluri S. n. (1829 AR 35) Tunnel M. Trecând odată pe sub o hrubă lungă care-i zic tunel... şi-a întins botu să mă sărute (AL. OP. I, 72). GR. PI. auch tunele. ET. frz. tunnel, dt. Tunnel. tunerec siehe întuneric. tunet PI. tunete S. n. (1561 CORESI TE4 214a; Jo 12, 29) 1. Donner M. întăi videm fulgerul, apoi auzâm tunetul (MS. 18. Jh., GCRII, 64). Şi deade Domnul tunete şi ploaie în zioa aceaia şi să spământară tot norodul foarte (BIBLIA 1688 1 Sm 12, 18). El sub tunetul de tun S-a. bătut ca un nebun (COŞBUC 131). 2. Kammer F. einer Schußwaffe. ET. lat. tönitru, mit Ersatz des unüblichen Suffixes durch -Ttus; Bdtg. 2 nach frz. tonnerre id. tuns (1391 DRHB 1,37) 1. Adj. 1. geschoren, gestutzt. Vgl. popă 2, ras. In Spottversen: Tunsul, bunsul, cu căţeii după dânsul (LIT.). Tunsul, felegunsul, cânii după dânsul (CREANGĂ, CL XIV, 376). 2. grâu tuns Kolbenweizen (Triticum hybemum). II. S. n. (Haar-, Bart-) Schneiden, Scheren N. ET. a tunde. SG. ALR SN I, K. 42. tunsâr PI. -sari S. m. (1885 H. III, 139) 1. MOLD. Kolbenweizen M. (Triticum hybemum; PAMF. AGR. 103). 2. SÜDMOLD. Fohlen N. ET. tuns. tunsoâre PI. -söri S. f. (1656 H., DLR) 1. Schneiden, ScherenN. Gazonul... trebuie... întreţinut prin udătură... şi prin tunsoâre (DATC. HORT. 159) durch Sprengen u. Mähen. 2. TR. Obstlese F. Posesorul vinde roada anului sau primăvara, când e mărul înflorit, şi aceasta se numeşte pe o tunsoâre, sau toamna (FR.-C. MOŢII 14). ET. tuns. 756 turbat tunsură PI. -süri S. f. (um 1690 MIR. COSTIN) Scheren N. des Kopfhaars. Două feluri de tunsură au luat ardelenii noştri de la râmleni (MIR. COSTIN, LET.21, 27). ET. tuns; vgl. lat. lonsura. tunzător PI. -töri S. m. (1563 CORESI PRAXIU 36) veralt.: (Bart-)Scherer M. Ca mielul înnaintea tunză-toriului lui fără glas, aşa nu-ş deschidea rostul lui (CORESI LIT. 4a). ET. a tunde. tupilâ, -li etc. siehe pitula etc. tur1 PI. tururi S. n. (1851 C. NGR. OP. I, 192) Tour F. GR. PI. auch ture. ET. frz. tour, dt. Tour. tur2 PL turi S. m. (um 1832 GOL. CONDICA) ugs. (depantaloni etc., pantalonilor etc.) (Hosen-)Boden M. Şoaricii... mi-au ros fundul căciulii şi chiar turul nădragilor (TEOD. PP. 132). -Bisw. PI.: Bernevigi, Cu crăcii de zece coţi... Cu turii de doisprezece (PAMF. CDŢ. 91). GR. auch PI. n. tururi. ET. vgl. şerb. tur id. SG. ALR SN IV, K. 1170. tura PI. -râie S. f. (um 1780 EN. COGĂLN.) veralt. 1. monogrammartiger Namensstempel des Sultans aufUrkunden, Münzen etc. (Vizirul) a învălit toate cărţile într-un sandal verde şi a pecetluit sandalul cu turaua (EN. COGĂLN., LET.2 III, 233). Să-i bată (bulgării de aur şi de argint) la tarapana cu tura de mahmudele şi beşlici (CL XIX, 297). De când n-am văzut paraua, I-am uitat cum e turaua (PANNPV. M. 1, 19). Vgl. iazâc. - Daher überh.: Münzstempel M. Bonaparte ... au poruncit de au făcut din aurul vistieriilor Vienei galbeni pe numele şi chipul lui şi s-au şi făcut, precum se văd galbenii pe turaua Franţiei (DION., TEZ. 11,215). 2. fam., bes. scherzh.: Unterschrift F., zunächst eines höheren Beamten, dann überh. Ştefănucă scoase din sân o coală de hârtie scrisă ceteţ şi cu turaua isprav-niculuti (GHIB. BV. 41). (Vizirul) nici nu ştia să iscălească! Da l-o învăţat sultanu să-ş moaie palma în cerneală şi s-o lipească pe hârtie ...şi aşa îşi punea el turaua pe toate ravaşurile stăpânirei (BOGD. POV. 120). ET. türk. tura. turaliu Adj. (1838 GOR. HAL.) MUNT. veralt. (von Münzen): mit dem Namensstempel des Sultans versehen. Galbeni tot d-ăi turalii, Adică cei cu blangul (GOR. HAL. IV, 25) Dukaten mit glattem Rand. Parale turalii Luate de la beşlii (MF I, 89). ET. türk. turah türa-vüra Interj. (1879 CARAGIALE) fam.: drückt langes Hin- u. Hergerede aus: hin und her. Ba că dă-mi-o, ba că nu ţi-o dau, din vorbă-n vorbă, tura-vura, ne-am abătut pe la o ţuică (CARAGIALE, CL XVIII, 433). Şi de colea până colea, tura-vura, c-o fi tunsă, c-o fi rasă, l-a pus (papa) pe Galibardi de i-a botezat un copil (CARAGIALE T. 1,81). Dacă-ţi aduci aminte ce mai tura-vura la început cu ordonanţele afişate la fiecare brutar cu obligaţia de a avea pe tarabă balanţă şi greutăţi (LIT.) was da für Gerede entstand. ET. unbek. turba Präs. turb. (1551/3 ES 21b; Mt 8, 32) 1. V. intr. 1. (von Hunden etc.): toll, wütend werden, an der Tollwut erkranken. La câne să nu dai mămăligă caldă, că turbă (ŞEZ. I, 126). Pe cine muşcă (lupul turbai) numaidecât turbă (ÎNV. COP. 1878, 31). 2. wütend, rasend werden. Când (Făt-Frumos) se întoarse cu caii, baba începu să turbe, să răstoarne casa cu susu-n jos (EMIN. PL 16; die Heimkehr zerstörte ihre Pläne). Pintea zăreşte şi pe cei doi drumeţi şi turbă de mânie. „Aşa faci tu, nevastă! Când nu-s acasă, tu ţi-aduci nişte haidăi...!” (CL XVI, 264). II. a se turba veralt.: sich aufregen, rasend werden. (Chelului) de-i va zice chel, să aprinde, să turbează de mânie (MUM. C. 33). (Norodul grecesc) de câţiva ani s-au turbat (BELD., LET.2 III, 338). GR. Präs, auch turbez; arom. trubare, Präs. trüb. ET. lat. turbo, -äre „verwirren”, vgl. zur Bdtg. alb. terbore, terbim „Tollwut”, terbohem „toll werden”. turban PI. -bane S. n. (1745 URIC. XI, 225) Turban M. Cucoanele cele tinere se purtau legate la cap cu turban (GHICA, Ş. INFL. I, 367). GR. MUNT. veralt. durban, tulban, PI. turbânuri. ET. mittelb. pers. dulband, vgl. frz. turban. turbare PI. -bări S. f. (1642 CAZ. GOV. 452) 1. (Toll-)Wut F. în zadar striga-mpăratul ca şi leul în turbare (EMIN. O. I, 148). Să porni împăratul la mai multă turbare (DOS. VS. Noe. 16; 129b). 2. Stechapfel M. (Datura stramonium, nach dt. Tollkraut). ET. a turba. SG. ALR I/I, K. 12; ALRM I/I, K. 178. turbat Adj. (1428 DRHB I, 118) 1. toll, wütend, tollwütig. Câne turbat (DOS. VS. Febr. 6; 60b). 2. wütend, rasend. Oastea pornită... Asupra sălbă-tăcimii şi turbatei evreimii (BAR., GCR II, 238). -Substantiv.: Irod ... tăie pre dumneziescul Ioan 757 turbă BotezătoriuJ... ucise-l ca un nebun şi ca un turbat (NEAGOE ÎNV.2 152b). 3. vânt turbat in der Volksmythologie: Höhenwind M. ET. a turba. turbă PI. turbe S. f. (1793 PREDETICII, 367) ugs.: Tollwut F. Se auzi deodată în jurul slânii un lătrat de căni atât de zgomotos şi înverşunat încât s-ar fi zis că a dat turba într-înşii (GANE, CL X, 23). Vgl. gândac. - Daher als Schmähwort für Hunde: Ţibă, turbă! (SÄGH. VOC. 107). GR. BAN. OLT. S. n. turb. ET. postvcrbal von a turba. SG. ALRM I/I, K. 178. turbäciüne PI. -ciüni S. f. (1683 DOS. VS. Febr. 3; 52a) veralt. 1. Tollwut F. Turbăciunea se întâmplă la câni şi la oameni din pricina unui vierme ce se află sub limba cânelui (PIRU ENC. I, 103) Wurm. 2. Wut, Raserei F. Grecii se rădică toţi Cu atâta tur-băciune, încât a crede nu poli (BELD., LET.2 EI, 338). ET. a turba. SG. ALRI/I, K. 127; ALRM I/I, K. 178. turbătură S. f. (1683 DOS. VS. Noe. 9; 113a) 1. MOLD. BESS. BAN. Tollwut F. 2. Raserei F. Dupărăsipa împărăţiei constantinapoli-tene şi a altor megieşe crăiiprin turbătură turcească răsipi (CANT. HR. 25). ET. a turba. SG. ALR I/I, K. 117; ALRM I/I, K. 178. turbincă PI. -binci S. f. (1879 CREANGĂ) veralt.: Brotsack M. (des îuss. Soldaten). Blagosloveşte-mi turbinca asta că, ori pe cine-oi vrea eu, să-l vâr într-însa (CREANGĂ, CL XII, 23; Ivan Turbincă zu Gott). ET. ukr. torbinka. turc (um 1420 DERS) I. S. m., PL turci 1. Türke M. - Redensarten: E turc, ca turcul er läßt sich nicht dreinreden, ist unerbittlich duldet keinen Widerspmch (sic volo, sic jubeo). S-a... rugat să-i mai dea niţele zilişoare; dar n-a fost chip, că Sfi Aranghel e ca turcu, nu vrea să ştie de nimic (RCM. SĂRB. 89; vom Erzengel Michael, dem Todesengel). Leliţa Sofia ... n-are aşa mare baftă pe lângă bădiţa Ion, care-i cam turc înlr-acestea. Trebuie să merg eu (să-i vorbesc) (GHIB. BV. 27; sie wollten ihn umstimmen). Mănâncă cât un turc de cei calici (Z. IU, 632) er ißt viel und gierig. Turcul plăteşte der Türke zahlt die Zeche (über die Entstehung der Redensart siehe Z. VI, 416). Turcul te bate, turcul te judecă in eigener Sache kann man kein unparteiischer Richter sein. Doar nu dau turcii, etwa: mäßige deine unbegründete Hast. Vgl. cîine 9. c, pistol, tătar. - S. f. turcoaică, PI. -ce; ferner turcoâie, PI. -ie (URECHE, LET.21,233; NEC. COSTIN, LET.2 1, 470) Türkin F. GR. Dim. turculeţ. 2. BAN. turculeţ Stieglitz M. (Carduelis elegans). 3. MUNT, turculeţ Waldröschen N., Osterblume F. (Anemone nemorosa; PANŢU). 4. DOBR. floarea turcului Maiglöckchen N. (Con-vallaria majalis; BR.). II. Adj. türkisch. ET. türk, türk, vgl. it. turco, woher auch ksl. turukü, alb. turk, ngr. xoupxoc; etc. turcă PL turci S. f. (1716 CANT. DESCRIPTIO BI, 1) TR. MOLD. BUCOV. einen Hirsch darstellende Maske, die am Weihnachtstag umherzieht u. drollige Tänze aufführt. - Als Schreckgespenst: Noaptea ... toate stihiile năpădesc pe mine... strigoii, moroii... până şi papaluga, până şi turca (AL. OP. I, 616). GR. ţurcă, ţuică. - PL auch turce. ET. unbek. SG. ALR II/I, K. 212. turcesc Adj. (1593 DIRA XVI/4, 75) türkisch. Radul Vodă au întratu în Ţara Muntenească cu oastea turcească (URECHE, LET.11,125). Sultan Mehmet, împăratul lurcescu (URECHE, LET.11,126). Limba turcească (LM. turca) die türkische Sprache. Veralt. u. ugs.: Ţara turcească'Türkei, judecată turcească willkürliches Urteil (vgl. turcie). ET. turc. turceşte Adv. (um 1600 DIR) türkisch. După gard străin cucoşul se preîmblă-ncet turceşte (EMIN. O. IV, 223). Vorbesc turceşte ich spreche türkisch. O slugă care ştiia şi turceşte (ANON. BR., CM II, 301). A şedea turceşte im Schneidersitz. ET. turc. turci Präs, -cesc (1599 DIR) 1. V. tr. zum Türken, Mohammedaner machen; zum Islam bekehren. Mai mare şi mai mulţii rău ne iaste că, de vor treace turcii acumu în ţeara noastră, ei... voru turci pre toţi creştinii şi vom sparge atâta mănăstiri şi beseareci (DIR 112). Numai un copilaş... au scăpat, că l-au luat la saraiul împărătesc ca să-l turcească (NECULCE, LET.2 II, 348). II. a se turci 1. Türke, Mohammedaner werden, zum Islam übertreten. Pen hat aceia l-au pedepsit D-zeu pre Ioan Vodă, căci se turcisă (NEC. COSTIN, LET.11, App 94). 2. sich einen Rausch antrinken, benebelt werden. în seara aceia mă cam turcisem eu - nu prea eram obişnuit cu vinul (SAD. POV. 176). ET. turc. 758 turmăc turcie S. f. (1722 CANT. HR.2 126) veralt. 1. Bekehrung F., Übertreten N. zum Islam. Laonic... istoric grec ... când au luat sultan Mahmed Ţarigradul, au căzut la. robie, apoi şi la turcie (CANT. HR.2 126). 2. türkisches Wesen. Pe turcie nach türkischer Art, auf türkisch. Nu mai rânduia la veliţi boieri ...să cerceteze pricina jeluitorilor, ci Măria sa hotărâia judecata pe turcie (DION., TEZ. II, 168). ET. turc, a turci. turcime S. f. (um 1640 URECHE, D.) Türkentum N., Türken (PL). Aşa lovind viteaza-oşti-şoară în turcime, frupuripoligneşte, Rânduri întregi prăvale ş-oboară (BUDAI-DELEANU IV, 35). ET. turc. turcit Adj. (1728 RADU POP.) zum Islam bekehrt, übergetreten; zum Türken geworden. Beilerbei al An adoluliii ...fecior lui Ghidu Paliolog, grec turcit (RADU POP., CM I, 252). ET. a turci. turcomân PI. -mâni S. m. (1895 ŞEZ.) pej.: Türke M. De-ţi găsi vreun duşman, Vreun grec ori vreun turcomân (PP., ŞEZ. IV, 132). Nedea... nu-i hoţ pentru sărmani, Şi-i hoţ pentru turcomani (PAMF. CDŢ. 39). ET. turc. turculct siehe turc. t tureäc siehe tureatcă. tureâtcă PL -retci S. f. (1528 BGL 208) 1. Schaft M., Röhre F. des Stiefels. Moş Marian ... îşi pipăi tureacul, apai şerparul şi, găsindu-şi cuţitul într-însul, îl strânse în pumn (SLAV., CL XV, 436). El e, că-i cu gâtul ca tureacu (RCM. SĂRB. 71; von einem Toten) denn sein Hals ist so steif. El scoase din tureatca ciubotei o cheie, o pilă şi un cleşte (GANE, CL VIII, 454). 2. Wadenschoner M. (MANOL. IG. ŢĂR. 231). 3. Fußfessel F. Cu lureatce de aramă înj'ocate... îl munciră (DOS. VS. Sept. 3; 4b). GR. tureac, tureatc (SEV. NUNTA 98; 417), OLT. turuiac, -iacă. ET. unbek. SG. ALR SN IV, K. 1169, 1176, 1177, 1186, 1193, 1195. turhân siehe tarhan. turicel siehe tiiriţă. turicioâră siehe tiiriţă. turiste siehe torişte. turiţă PI. tiiriţe S. f. (1703 GCD) 1. TR. Labkraut N. (Galium). 2. turiţă, turiţă mare (FUSS), turicioâră Odermennig M. (Agrimonia eupatoria; PANŢU). 3. Igelsame M. (Echinospermum lappula; PANŢU). 4. turiţă albă Tolldocke F., Muschelblümchen N. (Isopyrum thalictroidcs; BR.). GR. turicioâră, turice, turiţă (B.), turn iţă, turnică, turnuriţă, turicel, turnuşel. ET. slav. turica, Namen versch. Pflanzen mit hakigen Borsten; tum- wohl gelehrte Bildungen nach Turmbaut (Turritis). turjan siehe tujlean. turlac (MS. 1821) I. Adj. fam. (vom Trinken, Schlaf): wirr (im Kopf), betäubt, benebelt. In Sâmbăta Paştilor, Stan al Bratei s-a sculat, Cu capul de somn umflat Şi la minte cam tur lac (TEOD. PP. 585). Cei mai socotitori din boieri, cât şi din orăşani umbla turlaci, mirându-sede această reformă (a lui Tudor) (MS. 1821, Ş. INFL. 1,369). Aci vestitul Pitpalac Joacă-n loc, că e turlac Şi în cap cu basamac (ORĂŞ., Ş. INFL. I, 369). II. s. m. nici turc, nici turlac (ia, un jleac) nichts Rechtes, weder Fisch noch Fleisch. El, după proverb: nici turc nu-i, nici turlac (DONICI 92; von der Fledermaus, die weder Maus noch Vogel ist). GR. bisw. -leac. ET. vgl. türk, torlak „unerfahrener u. leichtsinniger junger Mann” (SAMY-BEY 701a), serb. torlak „Prahlhans”, alb. torollak „Einfaltspinsel”. turlă PL turle S. f. (MS. 1654) (Kirchen-)Turm M. Luna sta aninată printre turlele mitropolielTIL. CIOC. 72). Soarele-şi împrăştie cele din urmă raze pe turlele bisericilor (VLAH. RP. 262). în mijlocul templului, sub turla cea mare, numită pantocrator... este atârnatpolicandrul (GHEN. LIT. 34). GR.LV. tndă. - Dim. turlişoâră, PI. -şoâre (MS. 1654, GCR 1,172). ET. mgr. τροΰλλα, ngr. τούρλα, ksl. trulo. SG. ALR II/I, K. 177; ALR SN III, K. 908. turlăci Präs, -cesc (1883 ISP.) 1. V. tr. fam.: benebeln, trunken machen. (Pe bătăuş) să-l turlăceşti ţeapăn (JIP. R. 204). Π. a se turlăci sich einen Rausch antrinken. Când apuca la chef... bea de se turlăcea până ce se jacea turtă (ISP. BSG. 121). ET. turlac. turmăc PI. -maci S. m. (1839 VAIL.) (de bivol) Büffelkalb N. im zweiten Lebensjahr (bis dahin heißt es malac). Iar a doua zi-i flrigea O turmacă la frigare (TEOD. PP. 578). - S. f. turmâcă, PI. -mâce. 759 turmă ET. vgl. bulg. turmak id., tunnja se (von der Büffelkuh) „werfen”; ansch. zu turmă. turmă PI. türme S. f. (16. Jh. CV2 81b; 1 Petr 5, 2) Herde F.; turmă de oi etc. Schafherde etc. Drumul... Nu-i bălul de car cu boi Nici de turmele de oi (I.-B. 200). Deaca crescură (Rom şi Romii), lor le era viaţa cu porcarii de păştea turme (MOXA, HC I, 355). Vgl. a molipsi. - Turma luiHs., D-zeu christliche Gemeinde. Popa să o lase (pe preuteasă) sau să lase preuţiia, că spurcă jirtăvnicul şipiarde turma lui Hristos (CORESI PRAV. 10a, TRS XVI, 227). (Episcopul Cozma) dere-ptând turma sa cătră hrana spăseniei (DOS. VS. Oct. 14; 64b). GR. Dim. turmişoâră, turmuşoâră, PI. -şoâre (ŞEZ. IV, 16); lurmiţă, turmuţă, PI. -le (PP., MAR. NUNTA 767; B.); turmuliţă, -lice (MF I, 1274). ET. lat. turma; auch bulg. turma id. SG. ALR SN II, K. 390; III, K. 235, 284, 325, 676; ALRM SN I, K. 205,256. turmiţă etc. siehe turmă. turn PI. turnuri S. n. (1469 DERS) Tunu M. Să ne zidim noao cetate şi lumii căruia vârful va fi pănă în ceriu (BIBLIA 1688 Gn 11,4). Cât răsare soarele... lumina lui mainte... turnurile şi copacii cei înalţi lumineadză(Ş. TAINE Pr.). înalt cât turnul Colţii turmhoch, riesig (vgl. Colţea). Turn de fildeş Elfenbeinturm. GR. Dim. turnuleţ, PI. -leţe; turnuşor, turnişor, PI. -şoâre; turnuţ, PI. -miţe. - PI. veralt. türnure. ET. zu dt. Turm; vgl. sieb.-sächs. turn. SG. ALR II/I, K. 177; SN III, K. 908. turna (16. Jh. PS. SCH.) 1. V. tr. 1. veralt. pc., c. zurückführen, -bringen; umkehren, zurückgehen lassen; siehe a înturna. 2. apă în lighean etc., mazăre în oală etc. Wasser in die Schüssel gießen, Erbsen in den Topf etc. schütten (um es zu verwenden, wog. a vărsa weg-, vergießen, -schütten). Şi vei lua den untdelemnul unsorii şi-l vei turna pre capul lui (Aaron) şi-l vei unge pre dânsul (BIBLIA 1688 Ex 29, 7). Oastea ... Zidurile le răstoarnă Şi foc cu călran le toarnă (BARAC, GCR II, 238). Nemaiştiind ce să fac, i-am turnat pe gât (căţelului bolnav) câteva linguriţi de apă. de Colonia (C.'nGR. 55). 3. un clopot, tun, gloanţe etc. eine Glocke, Kanone, Kugeln etc. gießen. Şi-i turnă (chivotului)patru verigi de aur pre patru laturile ale lui (BIBLIA 1688 Ex 37, 3) und goß (der Lade) vier goldene Ringe an ihre vier Ecken. La ce-aş începe să încerc ...A turna în formă nouă limba veche şi-nţeleaptă (EMIN. O. I, 137). 4. fam.: werfen, schmeißen, meist mit dem Nebensinn der leichten, glatten Ausführung od. der reichlichen Erzeugung, so als ob man eine Flüssigkeit gösse, in Fällen wie: Intr-un ceas (gazetarul) îţi toarnă un foileton (VLAH. GV. 128) wirft er ... aufs Papier. lesa popa cu darurile: Cruci peste cruci; turn am şi eu la cruci, de-mi umbla mâna dreaptămeliţă (GHIB. BV. 68) auch ich machte Kreuze über Kreuze. (Ţiganul) avea... vreo şeapte (copii) mărunţei, Căci ţiganca lui întruna Ii turna la puradei (DULFU LEG. 10) sic gebar am laufenden Band. Dac-a da Cel de sus să fie belşug în roadă... ce mai lăicere o să toarne Catinca la iarnă! (BOGD. VECHI, 7) wird C. einen nach dem anderen... weben. Ghiţăpoliţaiul aleargăpână-i iese limba de un cot şi ţi-l toarnă pe d. Caţavencu ... deputat la colegiul II (CARAGIALE, CL XVIII, 435) und macht Herrn C. im Nu zum Abgeordneten. Fără multă socoteală, Te şi toarnă la opreală. (IANOV, CL XIII, 68) unbesehen steckt man dich ins Loch. Fala izbuti să-l îndoiască oleacă şi mai să-l toarne jos (RĂDUL. RUST. II, 141) es gelang ihr beinahe, ihn zu Boden zu werfen. (Boierul) pe lângă că le turna boieresc greu (ţăranilor), da-ipunea. cu picioarele şi mâinile în butuc (ŞEZ. IV, 17) legte ihnen nicht nur schwere Fronen auf. 5. ugs.: denunzieren. II. V. intr. 1. (unipers.) stark regnen, gießen; toarnă cu găleata, MOLD, cu cofa u. ä. es gießt, regnet in Strömen. Glasul Domnului toarnă cu smidă-n pohoaie (DOS. PS. V. 28, 9). 2. veralt.: zurückkehren, -kommen, -gehen. 3. veralt.: abbiegen. III. a se turna veralt.: sich wenden, zurückkehren. Turna-se-vorupăcătoşii întru iadu (PS. SCH. 9, 18). - Vgl. a înturna. GR. 1. Pers. Sg. Präs, torn, 2. torni, 3. toărnă Konj. să toârne. ET. lat. tămo, -ăre „drehen”. Zu Bdtg. 2 flg. vgl. a vărsa „ausgießen” < lat. versăre „drehen”. SG. ALR SN m, K. 787, 854; ALR IUI, K. 38; ALRM I/I, K. 204. turnagiu PI. -gii S. m. (1728 RADU POP., CM I, 511) ehern.: Beamter M. des türkischen Hofes, urspr. Wärter der Kraniche des Sultans; sie bildeten später eines der Regimenter der Janitscharen (REDH.21254b). Domnul Mavrogheni... ränduit-au la Craiova pe un turnagiu şi pe un dennş-aga să fie la scaun să judece pricinile 'ţării (DION., TEZ. II, 176). ET. türk, turnacj. turnare PI. -nari S. f. (1642 CAZ. GOV. 568) 1. veralt.: Zurückkehren, -kommen, -gehen N. 2. Einschenken, -gießen N. 760 turti 3. Begießen N. 4. LV. Trankopfer N. Mielul al doilea îl vei face de cătiă seară, după jărtva de dimineaţă şi, după turnarea lui, vei face, întni miros, de bună. mirosire, roditură Domnului (BIBLIA 1688 Ex 29, 41). 5. Guß M. 6. ugs.: Denunziation F. ET. a turna. turnat (um 1670 ANON. CAR.) 1. Adj. 1. (ein-, ab-)gegossen. 2. (in Metall) gegossen. - Fig. Subşeful ...cu mustăţi mici, negre, parcă lipite; haine turnate (BASS. VULT. 83) mit Kleidern, die wie angegossen saßen. II. S. n. 1. veralt.: Zurückkehren, -kommen, -gehen N. 2. (Metall-) Gießen N. 3. Einschenken N. ET. a turna. turnător (1688 BIBLIA) 1. S. m., PI. -tori 1. Gießereiarbeiter M. 2. ugs.: Denunziant M. - S. f. -toäre. II. S. f. turnătoare, PI. -töri veralt.: (Gieß-)Kanne F. Şi vei face blidele ...şi tornătorile, întru care vei turna cu iale, de aur curat (BIBLIA 1688 Ex 25, 29). GR. zu II. LV. torn-. ET. a turna. turnătură PI. -turi S. f. (1586 DERS) 1. LV. Überschwemmungsgebiet N. 2. in magischen Praktiken: Zaubermittel N. 3. Guß M. ET. a turna. turnăţei S. m. PI. (1905 TIKTIN) Mischung von Mehl u. Eiern, die in heiße Suppe, Milch geträufelt wird: Einlauf M. Supă cu turnăţei Einlaufsuppe. ET. Dim. von turnat. turnesol S. n. (1754 IORGA S. D. XII, 67) Lackmus N. u. M. ET. frz. tournesol, auch mittelbar; vgl. türk, lurnusol. turnicä etc. siehe turiţă. turnuleţ siehe turn. turtă PI. türte S. f. (1636 DRFIB XXV, 364) 1. flaches, rundes, ungesäuertes, in heißer Asche od. in der Backschüssel gebackenes Brot, gewöhnl. aus Maismehl. Turte (Xăyavă) nedospite, unse cu untde-lemnu (BIBLIA 1688 Lv 7, 2). Coapseră... turte de azime în spuză, pentru că nu s-au dospit (BIBLIA 1688 Ex 12, 39). Ştefan ... de câte ori îi ceruse ajutor (lui Mateiaş), el stătuse în loc ca turla-n foc (ISP., CL XII, 206) jeder Hilferuf blieb unbeantwortet. A coace cuiva turla gegen jdn. etw. im Schilde führen. Leu Paşa cu ţeremonie i-a făcut heretismosul, iară de la inimă îi cocea turta (DION., TEZ. II, 190). Vgl. cenuşă. De se răsturna (sania) pe partea stângă, în care şedeam eu, eram expus săfiu făcut turtă (BOGD. VECHI 74) zerdrückt. M-am lăsat turtă pe jos, în drumul ursului (UR. BUC. 97) ich legte mich platt auf den Boden. De cad şi eu aice, Colea turtă, bofi posmol (SPER. AN. 1893 III, 140) der Länge nach. Ce noroc căzu. azi, Doamne, Din cer turtă peste mine! (DULFU LEG. 20) welch unerwartetes Glück fiel mir heute in den Schoß! S-a făcut turtă, e (beat) turtă er hat sich total besoffen, er ist total besoffen. 2. turtă dulce Honigkuchen M. 3. scheibenförmig Gegossenes, Gepreßtes: turtă de ceară, in, răpită Wachsboden, -leuchen, Lein-, Rapskuchen M. Vgl. ceară 1. 4. in Pflanzennamen: turtă (BR.), turteà (B.), lurticä (PANŢU) Eberwurz F. (Carlina acaulis); turta lupului Brechnuß F., Samen von Strychnos nux vomica; TR. turta, vacii Butterpilz M. (Boletus luteus; PANŢU). ANTHROPON. Turteş (1573 DERS). GR. PI. auch turti. - Dim. turtiţă, PL -tiţe; turlicică, PI. -cèle; turtişoâră (D.), turtuţă (B.); turteà, -tică, PI. -télé. - Augm. turtôi (D.). ET. viat. torta od. turta, dunklen Ursprungs, vgl. it. torta, sp. port. prov. torta, frz. tourte etc. SG. ALR SN I, K. 273; IV, K. 1065,1070,1072,1073, 1074, 1075, 1077, 1078, 1079, 1080, 1081. turteà1 siehe turtă. turteà2 siehe turtei. turtéi siehe turtei. turtél PI. turtéi S. m. (1620 MOXA) 1. BAN. TR. Flachsseide F. (Cuscuta europaea; BR., VICIU). 2. TR. BAN. Wacholder M. (Juniperus; WEIG. JB. III). 3. veralt.: kleiner Strauch. (Adam, şi Eva îşi) acoperim ruşinea cu frunze şi se ascunseră supt desime de turlele (MOXA, HC I, 347). GR. turteu, S. f. turteà, PL -télé. ET. vgl. tort, (în)torţei. turti Präs, -tcsc (um 1670 ANON. CAR.) I. V. tr. platt, breit drücken, schlagen (wog. a strivi zerdrücken). Despicând un bolovan mare, îl băgară (pre Artemie) în despicătură şi trântiră piatra la loc 761 turtică şi să turti svântul timp a svântului mucenic (DOS. VS. Oct. 20; 74a). n. a se turti fam.: sich total besaufen. Un sfranţuz, dând cu ochii dăghinu Drăgăşanului, a lăcomii de-a băut pân’ s-a turtit (JEP. OP. 53; die Weine von Drăgăşani sind vorzüglich). ET. turtă. turtică etc. siehe turtă. turturea PI. -rele S. f. (16. Jh. PS. H. 83, 4) 1. Turteltaube F. (Columba ţurţur). Veniţi şi voi, turtu-riţile meale cocoane, iubitilepustiitălii...! (NEAGOE INV.2 238a). Ia mie ... berbece tretin şi turturea şi porumbei (BIBLIA 1688 Gn 15, 9). Ceia ce petrec în curăţie... închină lui D-dzău sufletele sale, ca o turturea curată (VARL. CAZ.2 II, 56b). Mai în jos la rădăcină Cânt-o turturea bătrână (I.-B. 193). 2. BUCOV. Eberwurz F. (Carlina acaulis; MAR. ORN. II, 209). Vgl. turtă 4. — S. m. turturöi, turturel (MAR. ORN. II, 209), turturic. GR. arom., megl-rum. turtură. - Dim. -rică, -riţă, -reluţă, -ruţă, -reluşă, -relă (HEL. I, 365). ET. viat. turturăla, von lat. ţurţur, vgl. it. tortorella, ifz. tourterelle etc.; turtură dürfte, wie die entspr. Formen der anderen roman. Spr. (it. tortora etc.) Rückbildung sein. turui Präs, turui V. intr. (1805 CRIŞAN 284) surren, schnurren, schnarren u. ä.; von Tauben: gurren, rucksen. S-ar întoarce el, Ion, de la poartă, dacă nu i-ar turui în cap vorbele astea, ca o darabană (VLAH. IC. 17) wenn ihm nicht diese Worte im Kopf dröhnten. Mergea roatele (plugului) turuind Şi bicele tot plesnind (MF I, 77). (Copilul) a învăţat să vorbească ca un pui de franţuz, şi-i turuia guriţa de poezii franţuzeşti (BRĂT.-VOIN. LD. 172) das Kind leierte fließend französische Gedichte her. Porumbeii... tundră, guruiră (MF I, 1121). - Auch tr.: Şcolarul... c-un ton declamator îţi turuie un voivod sau o bătălie aproape pe nerăsuflate (VLAH. GV. 131) er haspelt die Geschichte eines Fürsten oder einer Schlacht... herunter. GR. Präs, auch -iesc. ET. onomatopoet. turuiäc siehe tureatcă. turuiala PI. -ieli S. f. (1893 DEL.) Surren, Schnurren N. etc. Frate-meu mă învăţase să citesc ca pe apă în cartea de citire; şi dacă deschideam (cartea) la „când cu ciuma lui Caragea ... ”, nu m-ar fi oprit nimeni din turuială (DEL. P. 296) hätte mich niemand im Herleiem aufhalten können. ET. a turui. turuitură PI. -türi S. f. (1885 Η. IV, 272) Gurren N. Cântecul porumbelului este o gungunire şi o turuietură ce ne plac când le auzim (OD.-SL. 121). GR. turuietură. ET. a turui. turungiu Adj. (1678 IORGA S. D. VII, 177) veralt.: orangefarben. Feţele ce se întrebuinţează mai mult în Mehedinţi (pentru boitul chilimurilor) sunt cicic, verde, galben, turungiu, albastru, alb, canariu (ION. AGRIC. M. 693). - Häufig in Bespr.: Bubă albă, Bubă neagră, Bubă turungie, Bubă vişinie (MF I, 1590). ET. zu türk, turunq, nach der Farbe von Citrus auran-tium amara (TS 1207). turvinS. n. (1896 WEIG.) BAN. GerichtN., GerichtsverhandlungF. Ursu, începând turvinu cu omu nostru, îl întrebă: „ Unde te duci, măi omule?” (WEIG. JB. III, 283). ET. magy. törveny. SG. ALR SN V, K. 1390. turvini Präs, -nesc V. intr. (1892 MÂNDR.) BAN. Gerichthalten. (Păsările) de Gruia turvinescFaţa albă ca să-i strice Şi carnea să i-o mănânce (PP. MÂNDR. EU. 111).’ ET. lurvin. tus- siehe tot I. tusa siehe tuse. tusăros Adj. (1705 CANT.) veralt.: von Husten begleitet. Tusăroasăşisughiţoasă răspunsurile jiganiilar acestora (CANT. IST. 316). ET. tuse. tuse S. f. (1705 CANT.) Husten M. Vulpea ... în tusa cu singe mutându-să... toate vinile is-au întins (CANT. IST. 101). Tuse măgă-rească, euphemistisch tuse rea, gelehrt tuse convulsivă Keuchhusten. O tuse violentă ameninţa din ce în ce mai mult existenţa lui (FIL. CIOC. 335). îl apucase pe bietul cuconăşel o tuşă de cele cu urechile lungi, ca să nu zic vorbă proastă (AL. OP. I, 9; cu urechile lungi für măgărească). GR. tuşă; Gen./Dat. tusei, m. Art. tuşea. ET. lat. tüssis. SG. ALRII/I, K. 119. tuş PI. tuşuri S. n. (1822 HMST. 136) Tusche F.; tuş chinezesc, tuş de China chinesische, schwarze Tusche; a desena, a colora cu tuş tuschen. ET. dt. Tusche. tuşă etc. siehe mătuşă 1. 762 tutungerie II i 'S * 1 •i 1 i 1 I tuşer PI. -seri S. m. (1805 CRIŞAN 288) Viehhändler M. GR. chiujar, chiujer (FR.-C. MOŢII 52). ET. vgl. magy. tozser (TAMÂS). tuşi Präs, -şese V. intr. (1645 HERODOT 345) husten. (Copilul bolnav de tuşă convulsivă) să pune pe tuşit şi tuşeşte întruna până ce i să învineţesc buzele (BIANU DICŢ. SÂN. 756). ET. lat. tüssio, -Ire. SG. ALRI/I, K. 146. tuşinâ Präs, -nez V. tr. (1822 HMST. 156) 1. oile die Schafe an Bauch und Beinen kurz scheren, damit das Säugen der Lämmer nicht behindert wird. Oile să tuşinează la fötal şi să tund în postul Sf. Apostoli Petru şi Pavlu (DRAGH. IC. 25). - Daher überhaupt: 2. kurz scheren. în urmă se tuşinează rogojina, adică i se rătează capetele firelor de papură spre a se îndrepta (PAMF. IND. 245). GR. bisw. -suna.. ET. zu lat. tonsio, -nis „Schur”. SG. ALR SN I, K. 100; II, K. 430. tuşinât (um 1770 AA lit. 11/29, 14) I. Adj. (kurz) geschoren. (Moş Gherasim) umbla cu barba ţăpoasă, păscută parcă de gâşte şi cu mustaţa tuşinată drept deasupra buzei supţiri (SAD. CR. 16). II. S. n. Schur F. ET. a tuşina. tuşirePl. -şiri S. f. (1581 CORESIOMIL.,DENS. IST. 11,197) 1. Husten N. în loc de cuvânt, tuşire şi în loc de voroavă stiupire (CANT. IST. 127). 2. LV. Atmen N. (CORESI). ET. a tuşi. tuşitură PI. -tari S. f. (1893 BOGD.) Husten N. Din când în când nişte tuşituri înăbuşite se auzeau venind din o odaie lăturalnică (BOGD. VECHI 150). ET. a tuşi. tutcân siehe tutcă. tutcă PI. tutei S. f. (1830 VASICI 57) TR. BAN. Truthenne F. (WEIG. JB. IV, 332). S. m. tutcân Truthahn. Fă-mă, Doamne ... Peanăde tutcan (PP., VICIU). ET. vgl. şerb. tuka (CADE). tuteăS. f. (1852 BĂLC.) veralt. Zinkoxyd N. Cobaltul, tuteaua, tehuiul (BĂLC. 308). ET. mittelb. arab. tutijâ, vgl. ngr. τουτιά, frz. tut(h)ie, port. tutia, türk, tutya. tutéla PI. -télé S. f. (um 1812 ŞINCAI HR. I, 124) Tutel, Vormundschaft F. ET. n. lat. tutela, it. tutela. tutindenea etc. siehe pretutindeni. tutore PL -tôri S. m. (1802 MICU ST. 39) Tutor, Vormund M. Constantin al şeptelea, Porfyro-ghenetul, fiiul lui Leon al şeselea, carele mai întâi a fost supt tutori pentru tinereţe (ŞINCAI HR. I, 250). - S. f. tutoâre, tutrice, (t) tutrîţă (ŞINCAI HR. 1,141). GR. tutor, tâtor. ET. n. lat. tutor, it. tutore. tutui Präs, -iese (1825 B.) I. V. tr. duzen. (Junii turci) se grăbesc a tui persoanele cu care au cea mai mică relaţie (RAL. S. 82). II. a se tutui sich duzen. Ian audzi-i cum se tuiesc! (AL. OP. 1,1137). De „frate ”, „frate ” îşi ziceau, dar de tutuit nu se tutuiau, ci îşi ziceau „ dumneata ” (BRĂT.-VOIN. LD. 212). GR. tui. ET. tu, nach frz. tutoyer, dt. duzen. tutùn PI. tutimuri S. η. (1695 SMIM V, 368) Tabak M., von der Pflanze (Nicotiana tabacum) u. deren Erzeugnissen; Rauch-, Kautabak (vgl. tabac)-, tutun turcesc, ţigănesc Bauerntabak (N. rustica). Şezând Anlioh Vodă pe un scaun denafară de corturi, bând tiutiun, iară un turc au dat cu puşca (NEC. COSTIN, LET.1 II, 61). De pogonul de popuşoi ... (Coslantin Vodă) le lua (oamenilor) câte un zlot, şi de pogonul de tutun câte patru lei (NECULCE, LET.2 II, 249). A bea tutun (Tabak) rauchen. Din jiligea cafea bea, Din ciubuc tutun trăgea (TEOD. PP. 613). Pescarii ... mestecă tutun, scuipând cleios şi galben (DEL. S. 65). GR. MOLD. veralt. tiutiun, tutiun, titiun. Ebenso die Ableitungen. ET. türk, tiitün, ngr. τουτούνι. SG. ALR SN IV, K. 1144; ALRM SN III, K. 964. tutunărit S. n. (1733 IORGA S. D. V, 140) ehern. Steuer F. auf angebauten Tabak. Taxidarii luau întreită zecimală pentru oierii, ierbărit, tutunărit şi vinărit (FIL. CIOC. 323). ET. tutun. tutungerie PI. -rii S. f. (1806 URIC. X, 214) Tabakladen M. Un şir de magazii ... o tutungerie, o cizmărie, o croitorie (GPIICA 535). ET. tutungiu. 763 tutungî-başâ tutungi-başâ PI. -başâlc S. m. (DOC. 1783, S. INFL. I, 371) ehern. Hofbeamter M., der für Tabak u. Rauchgerätschaften verantwortlich war. Orânduitul mumbaşir tutungi-başa al Măriei Sale a adus pe aceşti mai jos înaintea mea (DOC. 1804, TEZ. II, 343). ET. türk, tiitüncü başi tutungiu PI. -gii S. m. (1778 POTRA I, 493) Tabak-, Zigarrcnhändlcr M. - S. f. -gioăică, PI. -gioâice. ET. türk. tütiincü. tutuni V. intr. (1816 DLR) (Tabak) rauchen. Când tutuneam or când şedeam tolănit pă iarbă (JIP. OP. 22). ET. tutun. tuzlâPl. -laie S. f. (MS. 1715) veralt. Saline F. în Beserabia sunt numai tuzlale şi sare de mare (DOC. 1812, URIC. IV, 352). Acolea '... sunt tuzula, adecă... sărărie, că se răvarsă marea pe vreme şi închegându-se face sare (MS. 1715, ARH. ROM. II, 37 flg.) Meersalinen. GR. tuzula (MS. 1715 1. c.). ET. türk, luzla. tuzluc PI. -luci S. m. (1705 SMIM V, 440) Wadenschoner M. in der Tracht der Balkanvölker. Unul... purtând fustanelă... tnzliici si cepchen (ODOB. MV. 1896, 77).' GR. -lug (MANOL. IG. ŢĂR. 237). ET. türk, lozluk, vgl. zur Form ngr. τουζλούκι. tvorenie PI. -renii S. f. (1643 VARL.) LV. Schöpfung F. Chipul acela a lui D-zeu carele pusese ... D-zeu în tvorenia sa, adecă în om (VARL. CAZ.2 1, 202 a). ET. ksl. tvorenije. tvoreţ PI. -reţi S. m. (1643 VARL.) LV. Schöpfer M. Acestea toate cu blândele răbda şi mulţămiia lui D-dzeu, tvoreţului său (VARL. CAZ.2 1,328 b). Acesta preacuvios preutfiind tată ...fericitului Theofan, tvoreţului canoanelor (DOS. VS. Sept. 21; 24 a). ET. ksl. tvorîci ţ S. m. Konsonant und Buchstabe: un Ţ mare, doi ţ mici ein großes Ţ, zwei kleine ţ. ţa! siehe cea2. ţac! Interj. (1857 POL.) 1. ahmt den Schall des Schneidens etc. nach: ritsch! A hotărât d. Nae să dea 1a. tipografie să i le facă (biletele de abonament) cu numere: l-am ras, ţac! îi tai numărul (CARAGIALE, CL XIX, 98; der Friseurgehilfe vom Geschäftsinhaber). (El) scoate cuţitul de la brâu, pune degetul cu inelul pe un tăietor şi ţac! îl taie (RC. IR. 40). 2. ţac-pac! ritsch-ratsch, im Nu. Crezi căpopa-i slab? Să-l ţii şi să-l razi aşa, ţac-pac? (SAD. CR. 99). ET. onomatopoet. ţâcă siehe ţaţă. ţâchelă PI. ţâchele S. f. (1897 GAZ. SĂT. XIV, 445) TR. BUCOV. (oaie) ţachelă Zackelschaf N. ET. ansch. dt. Zackel-; vgl. ţigău. ţac-pac siehe ţac. ţafandâche S. m. (1883 ISP.) MUNT. fam.: Geck, Stutzer, Laffe M. Un ţafandache cu sticla în ochi, cu gâtul pus ca-ntr-un proţap, cu gulerul gata să-l apuce de nas (ISP., CL XVI, 357). ET. unbelc. ţâglă PI. ţâgle S. f. (1688 BIBLIA) Pfeilspitze F. (Turcii) în vârful săgeţilor acest fel de ţagle ... au făcut(MS. 1715, ARH. ROM. E, 19). Cu ţaglele (cbaoiv) ochilor au sărit (BIBLIA 1688 Ib 16, 10). ET. unbelc. ţah! Interj. (1840 DONICI) wau! Un căţeluş sfrijit Asupra (Urcătorilor) s-au repezit Ţah, ţah, ţah, ţah (DONICI 93). ET. onomatopoet. ţâicăS. f. (1896 ŞEZ. V, 138) MOLD. Preßhefe F. Se face plămădeala cu aluat din târg ori cu taică (ŞEZ. VII, 33). ET. unbek. ţal! (1879 CARAGIALE) fam. veralt. I. Inteij. zahlen! Un rom şi ţal (CARAGIALE T. II, 118).-Daher: II. S. m., PI. ţali Zählkellner M. Talul când îţi schimbă un bilet de 20 de lei (ROS. TROT. 59). ET. dt. zahlen. ţambal PI. -bale S. n. (1900 CARAGIALE, CADE) Hackbrett, Zimbal N. (in Volksmusikkapellen). ET. mittclb. lat. cymbalum. ţambalagiu PI. -gii S. m. (1885 DEL.) Hackbrett-, Zimbalspieler M. Taraful lăutarilor de supt Sotir Ciupitul, ţambalagiul Olăniţei (DEL. S. 182) der Hackbrettschläger von Olăniţa (Ortsname). ET. ţambal. ţâmbră PI. ţâmbre S. f. (1830 DOC. EC. 458) ZimmerholzN. zum Auszimmem von Schachten. Lemne de ţambre (SUŢU NOT. 160). Lucrătorii... prind ţam-brile în păretele de sare (SUŢU NOT. 167). întocmai ca o ocnă, adică la gură ca puţul cu ţambre (GOR. HAL. II, 49). ET. poln. cernbry, cembra < ahdt. zimbar, mlidt. zimber. ţanc PI. ţâncuri S. n. (1626 BGL) 1. (gesetztes) Maß, (gestecktes) Ziel, Grenze F. D-zeu a desfiişurat de pe un ghem aţa cât era ţancul cerului (PAMF. PL. 23; von der Schöpfung). LV. häufig, z. B.: Aşa au nemeritu ţenchiul său Ion Vodă, după ce au domnitu trei ani (URECHE, LET.2 1, 229; der Fürst war in einer Schlacht umgekommen). Dionisie Vacchos au pus stâlpii şi ţenchiul armelor sale în ostroavele ochianului despre răsărit (CANT. HR. 88). Nicecnm ţenchiul (öpov) vieţii tale un an sau dzece sau o sută să pui nu iasle (CANT. DIV. 85b). Precum sfera înfre doaă poluri, aşea el (omul) între doaă ţenchiuri 765 ţândără (xeuipa) ... iastesupus (CANT. DIV. 80b). De vom avea zile şi nu va hi pus prea vecinicul sfat a puternicului D-zeu ţărăi aceştia ţenchiu şi soroc de săvârşire (MIR. COSTIN, LET.11, 214). Nu se punea ţenchiu sau hotar supărărilor, grelelor şi nevoilor ce veneau asupra ţării (AXINTE, LET.2 II, 138). - Adver-biell: la ţanc zur rechten Zeit, im richtigen Augenblick. 2. Eichmail N. Cărăuşii ce aduc vin, la o bute de vin să li se ţie în samă din ţănchiul vasului... una şchioapă de vin scădere (DOC. 19. Jh., URIC. IV, 202). 3. MOLD. TR. steiler Felsen, Zacke F., Grat M. Din întunericul codrului se rădică ... crestele Bucegilor, cu brâie albe de zăpadă şi cu ţancuri ascuţite (VLAFI. RP. 174). GR. LV. MOLD. ţgnchiu. ET. zu 3 vgl. dt. Zinke, Zacke, bayr. der Zanken. SG. ALR SN III, K. 814. ţandăra PL ţăndări S. f. (1594 DERS) (FIolz-)SplitterM. Cotoiul... sărind ...jos ... să-nfipse-n ţandara unui copaciu rupt de vânt (PANN PV.1 III, 62). Ei se lupt cu agerime ... Lăncile în ţăndări zbor (BOLINT.11, 194). E destul de o singură greşeală de lopată pentru ca dintr-însa (din plută) să nu mai rămâie decât ţanduri (GANE, CL I, 267). A se face ţăndări in Splitter gehen, in tausend Stücke zerspringen. Vgl. a sări II. GR. MOLD, ţandură; BAN. auch ţandră. - PI. älter ţăndări. ET. sieb, -sächs. Tsander (ARVINTE 88). SG. ALR IM, K. 93; ALR SN IV, K. 1036. ţandură etc. siche ţandără etc. ţanţoş Adj. u. Adv. (1827 PRALE PS. 90 b) stolz (in der Haltung, im Gang). Eu unul sunt sigur că, de-ar gândi numai nevasta să mă-nşele, aş gâci-o, zise Jules, ţanţoş (NĂD. NUV. II, 15). E bine îmbrăcat şi are mersul ţanţoş (VLAH. GV. 99). Umbletul lui cel ţanţoş şi boiul lui semăna a boier mare (ISP. LEG.1 I, 58). Cu cât mă simţeam mai mult admirat, cu atât păşeam mai ţanţoş (CL XVII, 2). Cucoşul... mergea ţanţoş, iar paserile, după dânsul (CREANGĂ, CL IX, 404) der Hahn schritt gravitätisch. GR. MOLD, auch fus. ET. unbelc. ţap PI. ţapi S. m. (1499 DERS) 1. (Ziegen-, auch Gems-) Bock M. Barba ... foarte pe giospe supt bărbiia ca de ţap (MS. 1779, GCRII, 118). De-oi fi deochiat ...De leoi cu leoaică, De ţăpoi cu ţăpoaică (Bespr.; MF I, 554). Fam. ca un ţap logodit verträumt: Ce te uiţi aşa la mine ca un ţap logodit? ... Poate-ifi amorezat (SAD. PS. 83). Ce ai tu ... de stai aşa ...ca un ţap logodit? (VLAH. DAN II, 68). - Ţap ispăşitor Sündenbock. - Vgl. a beli 1. b. 2. Spottname a) für Griechen, wegen ihrer Gesichtszüge. Ho, ţapule, că mai sun t şi eu pe-aici (AL. OP. 1,1553) - b) für Geistliche u. Mönche, wohl wegen ihrer Bärte. Suntv’o zece mii dă ţapi cu călugărite cu tot în tară (JIP. OP. 119). 3. MOLD. Wurfknöchel M. beim Knöchelspiel (ISP. JUC. 74). 4. Seidel N. (Biermaß: 300 ml). 5. Pflock M. Un pat alcătuit din patru ţapi bătuţi în pământ (SLAV., CL IX, 90). GR. Dim. ţăpuc. - Augm. ţăpoi, S. f. -poăică, PI. -poâice. ET. autochthones Wort; aus dem Rum. in alle Nachbarsprachen, umfangreiche Literatur bei RUSSU EL. 206-208. SG. ALR SN III, K. 682. ţăpă siehe ţeapă. ţâpăn siehe ţeapăn. ţapină PI. -pine S. f. (1907 VICIU) Hakenstange F. der Baumfaller u. Flößer; die Spitze der Hakenstange wird in den Stamm gehauen u. dieser daran gezogen (PAMF. IND. 107; VICIU). GR. ţâpină (VICIU), S. n. ţapin (VICIU), sapin (PAMF. IND. 104; VICIU). ET. vgl. friaul. sape, nslov. capin. SG. ALR SN II, K. 617. ţâpoş Adj. (um 1600 DOR) von den Hörnern des Rindes, vom Haar: steil in die Höhe gerichtet (wie die Hörner des Ziegenbocks). Un neamţ... cu musteţile ţapoşepline de tabac (GANE, CL XIII, 47). De ce se uita (Mihăiţă) la mine, de ce i se ridica părul mai ţapoş (CL XIX, 225). GR. ţapeş. ET. zu ţap. ţar PI. ţariS. m. (1597 DERS) Zar M. - S. f. ţarină. ET. asl. cari ţâră PI. ţări S. f. (1515 DERS) 1. als Einheit vorgestellter größerer Teil der Erdoberfläche: Land N. Moisi de în pustie trimease să caute ţara cea făgăduită (INV. 1642, GCR 1,100). Rumânii nu grăiescu în toate ţărâle înir-un chip (NT 1648 Vorwort). De se va sfătui ... să ucigăpre singur domnul aceii ţăr (INDR 39). De vreai, mândro, hai cu mine, Dar departe-n ţări sti-ăine, C-aici nu mai dai de bine (I.-B. 288). Bună ţară, rea tocmeală (Sprw.) das Land ist gut, aber die Regierung schlecht. Ţara piere de tătari, baba bea cu lăutari (Sprw.) wird von jdm. gesagt, der sich um das, was um ihn her vorgeht, nicht kümmert (vgl. babă1). Vgl. colţ II, mare1, orb, sabie 1. - Daher in Ländernamen: Ţara Românească, Ungurească, Ru- 766 ţarină sească, Leşească, Nemţească(LM. Muntenia, Ungaria, Rusia, Polonia, Germania) etc.; Ţara Moldovei, Ardealului, Moscului etc.\ ehem. Ţara de Sus, de Jos Nord-, Südmoldau (auch als administrative Einteilung). 2. Heimat F., Vaterland, Inland N. (Ggs. străinătate). Petrecem tustrei într-o frăţască intimitate şi vorbim mult de ţară (AL. OP. I, VII; Brief aus Italien) wir sprechen viel über die Heimat (Rumänien). Costicä îşi puse diploma de ştiinţă într-un tioc ... şi plecă. în ţară (1. NGR., CL III, 76) und reiste nach Hause (nach Rumänien). E dulce, mândră moartea, când pentru ţară mori! (OLL. HOR. 180) für das Vaterland. Ioan Vodă... cerşut-au de la Lupul vornicul ca să-i dea patru pungi de bani din ţară (NEC. COSTIN, LET.2 II, 114) aus der Staatskasse. Grecii ... erau mulţi în toate boieriile şipârcălăbiile ... iară boierii de ţară nu puteau încăpea la nimic (NECULCE, LET.2. II, 378) die einheimischen Bojaren. Antioh Vodă ... îşi alese doamnă fată de boier de ţara noastră (NECULCE, LET.2 II, 257) Tochter eines einheimischen Bojaren. Oastea lui Zamoischi era la număr 30000 de Ieşi şi 10000 la Ieremia Vodă, oaste de ţară (MIR. COSTIN, LET.2 1, 256) inländische Truppen. Vgl. pâine 1. 3. Land N. (Ggs. oraş). La ţară auf dem Land, aufs Land. Neajlând minută de răgaz, am fugit la ţară (C. NGR. 54). M-am întors de la ţară în (la) oraş ich kehrte vom Land in die Stadt zurück. Boierii se adunară De la târg şi de la ţară (AL. PP. 179). Viaţa (de) la ţară das Landleben. 4. flaches Land (Ggs. munte). Sus la munte ninge ... Jos la ţară cade rouă (PP. MAR. NUNTA 713). 5. LV. (Land-)Volk N., Bauern (PL), bes. im Ggs. zu den Bojaren. Strângându-se la un loc multă ţară, s-au învitat asupra Ducăi Vodă (NEC. COSTIN, LET.2 II, 7). Cum au murit Matei, au şi rădicat domn pre Constantin Vodă slujitorii, boierii şi ţara (NECULCE, LET.2 II, 188). Pe unii ca aceia să aibă voie a-i pune în bir cu ţăranii, ca să plătească şi ei bir ca şi altă ţară (EN. COGĂLN., LET.2 III, 204). 6. (Stück)Land N., Grund M. Şi iacă-te buzat ... cu zechia. băută şi cu ţara zălogită, dacă nu şipăpată (JIP. OP. 59; zum Bauern). 7. arom.: Erde F. (Stoff), Erdreich N. Sapă-sapă loclu ... arucă ţara nafociră sie gräbt den Boden auf, wirft die Erde heraus (PAP. BASME 95). GR. LV. ţeară, PI. teri (PS. SCH. 136,4; GLOSS. um 1600, HC I, 306), als Archaismus noch LM.; ebenso die Ableitungen. Gen./Dat. u. PI. LV. ţăr; mit Art. ţărâi, -râie, -râlor. Dim. ţărişoară, LV. -râşoără. ET. lat. tara. ţarc PI. ţarcuri S. n. (1632 EUSTR. PRAV. 96) 1. Gehege N., Hürde F., Pferch M. N-avea în tot ţarcul un fir de pai (pentru cal), de leac (SAD. PS. 7). Casele Ţară împrejmuire ... abia au la un loc o coteaţă pentni păsări sau un ţarc (oborel) pentru vreun grăsun (MANOL. IG. ŢĂR. 17). De-aci-işi j’ece (sfântul) un ţarc de vergele fără acoperemânt ... pentru să nu-l vadză când face rugă (DOS. VS. Mai 14; 130 a). Sin ţarcul de nuiele strângând oile grase, Cu mânele ei mulge izvoarele lăptoase (OLL. HOR. 345). 2. Kasten M. der Weinpresse (D. T. 82). GR. Dim. ţărcotâi (PAMF. AGR. 163). ET. autochthones Wort, in allen Nachbarsprachen; umfangreiche Literatur bei RUSSU EL. 208-209. SG. ALR SN II, K. 392, 402. ţarcă PI. ţărci S. f. (1719 AMELIO 70 b) MOLD. BUCOV. TR. Elster F. (Pica). Deasupra căminului, pe o scândură, sta într-un picior o ţarcă mare (CL XI, 146). O, lainică sumeaţă! O, ţarcă mult limbută7 Tu râzi de-a mea durere, fiinţă prefăcută! (NAUM, CL XIII, 315; der Dichter zur Muse). - S. m. ţărcoi. GR. TR. sarcă. - S. m. sarcôi, tarcöi (MAR. ORN. II, 47 flg.). - Dim. ţărciişă (MAR. ORN. II, 47). ET. magy szarka < asl. svraka (nslov. sraka, preußisch sarke etc.). SG. ALR SN III, K. 692. ţârcăn siehe cearcăn. Ţarigrâd m. (1563 CORESIPRAXIU 83) veralt.: Konstantinopel N. In vreamea împărăţiei lui Arcadie la Ţarigrad (MĂRG.2 133 b). GR. LV. bisw. Ţârigrad u. Ţarigrad; ugs. bisw. Ţărigrad, Ţăligrad, Ţeligrad. ET. şerb. nslov. Carigrad. ţarigrădeân PL -déni S. m. (1652 BRVI 196) veralt.: KonstantinopolitanerM. în hronografscrie c-au ieşit ţarigrădenii afară, în colibi, de frică (DOS. VS. Ian. 26; 47 b). - S. f. -deâncă(I. VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 295). GR. ţărigrădean (CANT. HR.2 339). ET. Ţarigrad. ţarigrădin6sc Adj. (1683 DOS.) veralt.: konstantinopolitanisch. Cădzură zidurile Ţarigradului şi o parte de case ţarigrădeneşti (DOS. VS. Ian. 26; 47 b). GR. ţărigrădin esc, ţarigrăden esc. ET. Ţarigrad. ţarină PI. ţarini S. f. (1400 DERS) zur Saat dienendes, besätes, bewachsenes Feld, im Ggs. zu Brachland, Weide, Wald: Ackerland, Saatfeld N., Acker M. Sămănară ţarine şi răsădiră vii (BIBLIA 1688 Ps 106,37). Gardul ţarinii der Zaun, der das Dorf umgibt u. es von den Äckern trennt; partea ţarinii das Tor darin, am Ausgang des Dorfes, wurde vom Feldhüter (jitar) bewacht. Dincoace de moară, la 161 ţarţâmuri marginea satului, drept poarta ţarinei, abia se ridica de la pământ o căsuţă veche (SAD. PS. 237). Aducând din ţarnă vro câţiva bostani (SPER. AN. 1892 I, 107). GR. ţarnă (SPER. E c.), PI. târne, veralt. ţearină. -PI. veralt. auch ţârine. ET. Nicht zu ţară, sondern asl. carina „Steuer”, şerb. „Zoll” (von cari „Zar”), also „das dem Zaren Gebührende” Vermutl. war ehern, das Ackerland, im Ggs. zum iigrigen Landbesitz, steuerpflichtig. Ukr. carina „Saatfeld, Acker” dürfte aus dem Rum. stammen. Ein anderes Wort ist ţărână (s. d.). SG. ALR SN I, K. 3, 6. ţarţâmuri siehe särsam. ţarnă siche ţarină. ţâţă PI. ţâţe S. f. (1592 DIR) 1. fam. ugs.: Titel u. Anrede für die ältere Schwester od. Cousine, auch für die relativ ältere, absolut jedoch noch nicht alte Tante od. sonstige Verwandte (sonst mătuşă). Serafima ... alergă să vestească: „ Ţaţă Didino ...!” (BASS. V. 205; sic rief die ältere Schwester). Ţaţă Sultano, la Viena nu ne oprim decât la întoarcere (BRĂT.-VOIN. LD. 223; zur Tante). Dar unde te duci, ţaţă Sevastiţo? (TEL. SCEf 69; zu einer Verwandten der Mutter). 2. vulgäre Frau, Weibsbild N. GR. MOLD, ţâţâcă, frica. - Koseformen: ţaţăie, ţăţică, ţâică (MF I, 264). ET. vgl. ngr. todxoa. SG. ALR I/II, K. 164. ţăbuc siehe ţoabă. ţăcălie PL -Iii S. f. (1893 RĂDUL.) 1. winziges Bärtchen unter der Unterlippe: Fliege F. Cu două degete ale dreptei începu să-si muncească ţăcălia (RADUL. RUST. II, 75). 2. Holzspieß M. zum Braten von Speck (VICIU: fric-). 3. Reibscheibe F. (D. T.: ţacalie). Vgl. străgălie. ET. unbek. ţăcăneâlă PI. -neli S. f. (1857 POL.) 1. Klappern, Geklapper N. 2. fig. fam.: Verrücktheit F. ET. a ţăcăni. ţăcăni Präs, -nesc (1825 B.) I. V. tr. klapper(n), knacken, klirren etc. lassen. Calul îsi ţăcănea potcoavele pe prundul drumului (SAD. CR. 19). II. V. intr. (von hart An-, Aufschlagendem) klappe(r)n, klirren etc. Scoate ... un pistol, ocheşte, pistolul ţăcăneşte şi nu ia foc (GHICA, CL XVIII, 21) der Hahn knackt. Printre degetele-i slabe, Ţăcănind, cad somnoros Din şiragul de mătănii Boabele de chiparos (VLAH. GV. 6).’ III. a se ţăcăni fam.: überschnappen, verrückt werden. GR. ţăncăni (VLAH. NUV. 139). - 3. Pers. Sg. Präs, auch ţacăne. ET. ţac, ţanc. ţăcănit (1840 POEN. I, 290) 1. Adj. 1. (vom Traben, Gang etc.) regelmäßig, rhythmisch. 2. fig.: übergeschnappt. II. S. n., PI. -turi Klappern, Geklapper N. Lucrătorii tac ... şi vorbieşte mima ţăcănitu sapilor şi al târnă-copilor (JIP. OP. 39). ET. a ţăcăni. ţăcănitură PL -turi S. f. (1906 UR. BUC.) Klappe(r)n N. Se auzea ţăcănituri pripite. „ Ghionoaia neagră sfredeleşte tninchii copacilor, căutând cari şi viermuşi” (UR. BUC. 210) aufeinanderfolgende Schläge. ET. a ţăcăni. ţămbrui Präs, -iese V. tr. (1852 SUŢU NOT. 167) veralt.: (aus)zimmern, verschalen. GR. ţămbrii. ET. poln. cembrowac; vgl. ţarnbră. ţămbruit (1852 SUŢU NOT.) veralt. I. Adj. (mit Holz) verschalt. H. S. n. Verschalen N. Lemn ... pentru ţămbriitul ocnelor (SUŢU NOT. 160). GR. ţămbriit. ET. a ţămbrui. ţămbruitură PI. -türi S. f. (1852 SUŢU NOT.) veralt.: (Holz-) Verschalung F. Lucrătorii, odată cu săpătura în pământ, merg în jos si cu tămbruitura (SUŢU NOT. 167). ET. a ţămbrui. ţăncăni siehe ţăcăni. ţăndări Präs, -resc V. tr. (1788 MOLNAR SPRACHL.3 300) zersplittern. GR MOLD. -duri. ET. ţundără. ţăndărit Adj. (1825 B.) zersplittert. Armele ce-mi dedeseşi... Ţăndărite de războaie ţi le aduc (CONACHI149). Topoarele curgeau ca ploaia, până când uşa ţândurită căzu cu lotul din ţâţâni (GANE, CL XIV, 205). GR. ţândurit. ET. a ţăndări. ţăpăruie PI. -rai S. f. (1825 B.) BAN. TR. spitze Stange, zum Festhalten von Heu u. Stroh auf dem Wagen. Răsteiele şi ţăpăruile sunt. din vârfuri de brad (FR.-C. MOŢII 152). 768 ţărână GR. bisw. ţepăruie. ET. zu ţeapă. SG. ALR SN II, K. 357. ţăpoâică siehe ţap. ţăpoi1 siehe ţap. ţăpoi2 PI. -poâie S. n. (1845 ION. CAL. 122) Heugabel F. mit zwei geraden Zinken u. langem Stiel. Da cu ce-l aşezi (fânu), măi bădică? ... cu gura? ... că ţăpoiul îi gios (AL. OP. I, 896). GR. bisw. ţepoi. — Dini. -poiâş, PI. -iâşe. ET. zu ţeapă. SG. ALR SN I, K. 65. ţăpoiât Adj. (1895 D.) von den Hörnern des Rindes: heugabelförmig. GR. ţepoiat (D.). ET. ţăpoi2. ţăpos siehe ţepos. ţăpoşică S. f. (1868 BARC.) 1. Borstengras N. (Nardus stricta). 2. ZirmetM. (Tordylium maximum; BR.). Das erstere hat borstige Halme u. Blätter, der letztere borstig behaarte Früchte. GR. ţepoşică. ET. zu ţapoş od. ţepos. ţăpuc siehe ţap. ţăpuşă siehe ţepuşă. ţăran PI. -râni S. m. (1586 DERS) 1. Bauer M. Şi-l iubea (pre împăratul Tit) boiarii şi toţi ţăranii de pre în toată lumea (MOXA, HC 1,360). (Radul Vodă) cu boier iul ca c-un boieriţi, cu slujitoriul ca c-un slujitor, cu ţăranul ca c-un ţăran făcea voroave (MIR. COSTIN, LET.1 I, 257). 2. TR. Bewohner M. des flachen Landes, der Ebene (Ggs. muntean). Pentru mocan e „cămara” ceia ce epenfru „ ţeran ” odaia de primire (FR.-C. MOŢE 23). 3. ţărănoi pcj.: Bauemlümmel, Rüpel M. Viaţa neagră a cazărmii, unde fiecare ţărănoi ridicat, grădat ... e un tiran (JIP. R. 144). - S. f. ţărâncă, PI. -ranci, -rânce. GR. ţei -an. - PI. -reni (VÂRC.). - Dim. f. -rănciiţă, PI. -cute. - Augm. -rănoi ET. ţară; -an aus -ean mit ders. Trübung des Palatals wie in LV. ţăr(âle), ţărâşoară; vgl. auch poporan, PI. -răni u. Tătărani von popor, tătar, PI. LV. popoară, tătar(âi); siehe auch ţărână. SG. ALR SN III, K. 898. ţărâncă siehe ţăran. ţărăncuţă PI. -cuţe S. f. (1857 POL.) 1. Dim. v. ţărancă. 2. Wasserjungfer, Libelle F. (Libellula; MAR. INS.). 3. ehem. 500-Lei-Banknote F. (nach der Abbildung). ET. ţărancă (ţăran). ţărănesc Adj. (1700 IORGA S. D. V, 226) bäuerlich, Bauern-. Ţăranul ... întră în casă şi şezu la masă nechiemat, cu îmbrăcămente ţărăneşti care avea (MS. ca. 1705, GCR I, 352). ET. ţăran. ţărăneşte Adv. (1683 DOS. VS. Ian. 23; 38a) nach, auf Baucmart. (Boierii) dau desetină de stupi şi de mascuri, ţărăneşte (NECULCE, LET2. II, 347). ET. ţăran. ţărănie PI. -nii S. f. (1693 IO AN NECULCE II, 305) 1. Bauernstand M., -leben N., -art F. Sturza ...au jacul un ispisoc (de iertarea dajdiei) şi a pus numai giumă-tate de mazili, iar pe giumătate au dat la ţărănie (NECULCE, LET.1 II, 412). 2. bäurische Rede. Asurzeşti lumea cu ţărăniile tale (CREANGĂ, CL XV, 445). ET. ţăran. ţărănime S. f. (1675 MIR. COSTIN) Bauemvolk N., Bauern (PL). Alergau tătarii, lovind prin Ţara Leşască ţărănimea şi le aduceau capetele (MIR. COSTIN, LET.11, 250). GR. ţărăname (Η.2 1, 723). ET. ţăran. ţărănoi siehe ţăran. ţărănos Adj. (1679 DOS. LIT.2 138) 1. bäurisch. Apucături ţărănoase bäurische Manieren. 2. roh, barbarisch. Credzură pentru dânsul ... în Gavatiia aceia necredincioasă şi ţărănoasă Seleucus Ualerianul, Macrovieşi Gordian (DOS. VS. Sept. 13; 16 b) sie wurden durch ihn zum rechten Glauben gebracht, in jenem rohen, heidnischen G. ET. ţăran. ţărână S. f. (16. Jh. PS. V.2101, 15) 1. Erde F. (als Stoff), Erdreich N. Şi-ş pusără ţărnă în capele (DOS. VS. Noe, 4; 105 a). înnaintea lui vor cădea ethiopleanii şi vrăjmaşii lui ţărână (χοΰν) vor linge (MS. 1710 Ps 71,9, GCR I, 367) sie werden Staub lecken. Chiar şi via ar pieri dacă nu i s-ar arunca un strat de ţărnă în luna lui octomvrie care o fereşte de atingerea vânturilor reci (SUŢU NOT. 19). Bes. von der Erde, mit der Tote bedeckt werden. Fie-i ţărâna uşoară! Friede seiner Asche! (lat. tena ei levis sit). Vgl. gură 1. 2. von der Erde, aus der der Mensch geschaffen ist u. in die er sich wieder verwandelt: Erde, Asche F., Staub M. Cela ce cu sfânta mână M-ai făcut om din ţărână (AARON, GCR II, 190; zu Gott). Ado-ţi aminte, 769 ţărânos Doamne, că suni ţărână si e măsurată viaţa mea (MS. 17. Jh., GCRI, 82). Părăsit de viaţă-o mână de ţămă întoarsă spre începutul ei (BODN., CL IV, 99). ANTHROPON. Ion Ţărână (1617 BGL). GR. ţerină (PS. H. 21, 16), ţărână (PS. V.), ţămă (DOS. PS. SLAV. R. 29, 10).’ ET. Aus phonetischen Gründen schwerlich lat. ter-renum, sondern zu ţară. Es handelt sich nicht um das im Rum. unproduktive lat. Suff. -Ina, sondern um slav. -wo, wofür auch die Bdtg. spricht (MIKL. GR. n, 132). Die Trübung des i ist durch das r hervorgerufen, wie im altrum. PI. ţâr (mit Art. ţărâile), ţărâşoară u. in ţăran. Die Akzentverschiebung in ţar(ă)nă ist wahrsch. rhythmischen Ursprungs u. zunächst, nach dem trochäischen Betonungsprinzip des Rum., in fie-i ţărână uşoără eingetreten. ţărânos Adj. (um 1670 ANON. CAR.) von der Erde als Stoff: lose, locker. GR. ţărnos. ET. ţărână. SG. ALR SNI, K. 12. ţărcălân PI. -lânuri S. n. (1645 HERODOT 67 a) 1. veralt. u. TR.: Kreis, Zirkel M. Şi sosâm la un stâlp de piatră... şiscriia în ţarcălam: Acest stâlp au rădicat Alexandru împăratul machedonilor (DOS. VS. Oct. 23; 79 b). Lupului ţircălamuri din carile să nu cumva iasă i-am şiruit (CANT. IST. 286). 2. MOLD. Hof M. um Sonne, Mond. De cealaltă parte se arăta luna în crai nou cu un ţercalan galben împrejur (GANE, CL VIII, 100). GR. ţircalău, ţărcălam, BAN. TR. ţărcălău, ţirc-(CANT.), ţircal- (RETEG., MÂNDR.’ EU. 133). ET. magy. cirkalom. SG. ALR SN II, K. 564. ţărcălât S. n. (MS. 1675) TR. Inspektionsreise F. Sfinţie-sa ...să iesă în ţărcălât cu aceste sămnături (MS. TR. 1675, GCR I, 217). ET. nach magy. cirkâlat gebildet. ţărcălău siehe ţarcălan. ţărcălui Präs, -iese V. tr. (MS. 1675) 1. abzirkeln. 2. TR. (auf einer Rundreise) inspizieren. Sjinţie-sa ies indii în ţară să ţarcăluiască pre protopopi (MS. TR. 1675, GCR 1,218). ET. magy. cirkâlni. ţărcui Präs, -iese V. tr. (1866 AL.) einhegen. Să tăiem niscaiva pari, Ţara să ne-o ţărcuim Si de iezme s-o ferim (AL. PP. 246). ET. ţarc. ţărişoară etc. siehe ţară. ţărm PI. ţărmuri S. n. (1519 DERS) Ufer, Gestade N., Küste F. Ce chin aşa de mare în suflet îl munceşte (pe călător)? Lăsat-a el iubita pe ţărmul depărtai? (CUGLER, CL IV, 100). Că-l dusese să-l dea de râpădintr-un ţărmure nalt (DOS. VS. ian. 27; 41 a). In somnul mieu găndiiam că stau pre ţărmurile râului (BIBLIA 1688 Gn 41, 17). P-aste ţărmuri depărtate Vezi tu râul călător Cum în valuri turburate Se azvârlă din izvor? (SIHL. 7). GR. veralt. ţărmur, ţărmure (DOS. VS. Ian. 27; 41 a), ţermure (BIBLIA 1688 Gn 49,26). - Bisw. PI. m. ţărmuri, z. B. ţărmurii muntelui (INDR. 763), Dunării (DOS. VS. Oct. 26; 87 a), Bosforului (OLL. HOR. 172); ţărmi, z. B. ţărmii mărei (OLL. HOR. 101). S. f. ţărmure (BGL 89). - Dim. ţărmurel (BIBIC. 369), ţărmurâş. ET. lat. termmus „Grenze” (vgl. zur Bdtg. rum. margine, ffz. bord), mit Suffixwechsel wie in vergură, arom. lândură (< verginem, hirundînem); das junge ţărm ist aus dem PI. erschlossen. SG. ALR SN III, K. 824. ţărmuitor Adj. (1881 EMIN.) angrenzend. Mările ţărmuitoare şi cetăţi lângă limanuri, Toate se întind nainte-i (EMIN. O. I, 144). ET. a ţărmui (ţărmuri). ţărmure siehe ţărm. ţărmuri Präs, -resc V. tr. (1645 HERODOT 77) 1. bergrenzen, be-, einschränken. Peştii simt că se ştirbeşte larga lor împărăţie Ţermurindu-se cu pietre (OLL. HOR. 178; von in die See hineingebauten Steindämmen). 2. anlegen. ET. zu ţărmure, vgl. lat. terminare. ţărmurit Adj. (1852 BĂLC.) begrenzt, beschränkt, eingeschränkt. O holdă cultivată ... ţărmurită printr-un pârău mult adânc (BĂLC. 492). Neg. neţărmurit: învălui pe fiul lui Răducu cu o privire de neţărmurită dragoste (UR. BUC. 14) unbegrenzt. ET. a ţărmuri. ţărmuros Adj. (1693 DERS) abschüssig, steil. Au început călanele a cădea în pârâu, fiind ţărmuros (NECULCE, LET.2 II, 353). Iepurile ... spre nişte locuri măluroase si tărmuroase a fugi luă (CANT. IST. 166). ET. ţărm(ure). ţărnă siehe ţărână. ţăruş PI. -ruşi S. m. (1475 G. LEX.) Pflock M. (zum Befestigen von Zelten etc.). Şi luo Iair ... ţăruşul cortului şi puse maiul în mâna ei şi... au lovit ţăruşul întru falca lui (Sisara) (BIBLIA 1688 Ri 4,21). GR. Bisw. PI. n. -ruse. ET. unbelc. 770 ţâr1 ţâfnă PI. ţâfne S. f. (1840 POEN.) 1. Pips M. (Schnupfen der Hühner) (POEN. II, 333). 2. fam.: Laune, Grille F. (POEN. I, 821). A-isări cuiva ţâfna wütend werden; a fi cu ţâfnă, a umbla cu ţâfna (în, la nas) Streit suchen. 3. Hochmut M. GR. ţifnă. ET. ngr. uoutpva. SG. ALR SN II, K. 374. ţâfni Präs, -nesc V. intr. (1703 GCD) (von Grollenden) schnauben (wie ein Huhn, das den Pips hat). Anca: Creştinul lui D-zeu, înţelege că nu tu (l-ai omorât pe Dumitru). Ion (cătră Dragomir): Nu eu ... da cine? (Dragom ir ţifn este) (CARAGIALE, CL XXIII, 859). „Ei, ce, te tocmeşti? Rămâi ori nu? ţâfni maistoriţa (POP. NUV. 44; zum Arbeit suchenden Gesellen) knurrte die Meisterin. GR. ţifni, ţâhni. ET. ţâfnă. ţâfnos Adj. (1852 STĂM. W. 622) 1. bärbeißig, knurrig, launisch. Bre! bre! bre! da grozav e de tâfhoasălogodnica mea (XEN. BR. 200; sie hatte die Hand, die der Sprecher küssen wollte, mit dem Ausdruck des Hasses zurückgezogen). 2. hochmütig, anmaßend, dünkelhaft Orăşanu e ţâfnos cu săteanu, căci nu-lprea bagă în seamă (JIP. OP. 11). GR. ţifn os. ET. ţâfnă. ţâhliş PI. -hlişuri S. n. (1904 SAD.) mundartl.: Nadeldickicht N. Mierle cu ciocul galben fresăreau speriate din ţâhlişuri (SAD. POV. 67). ET. tâhlă (sihlă). ţâmp PI. tâmpi S. m. (1726 PASCA N. 340) TR. BAN. Keule F., Schlegel M. Deacă mi-l duceţi (pe ţap) până în sat, vă dau şi vouă un ţâmp! (CĂT. POV. I, 47). GR. ţomp, ţornb, timp. - PI. n. ţămpuri. ET. magy. comb. SG. ALR I/I, K. 56; ALR SN II, K. 363. ţânc PI. ţânci S. m. (1436 DRHA I, 221) 1. LV. Junges N. von Raubtieren u. Hunden. Acesta, odatăşedzând în curte ... veni o ... ienă ... cu ţâncul ei ce era orb şi întră de-ş aruncă ţâncul la picioarele svăntului (DOS. VS. Ian. 19; 19 b). Ţincii leului răcnind, a apuca şi a cere de la D-dzău hrană sie (CANT. DIV. 77 a; nach Ps 103,21). Pre numele unei ţince ce o cheamăMolda ... s-a numit Moldova apa Moldovei (NEC. COSTIN, LET.21, 84) junge Hündin. 2. ţâncul pământului Zieselmaus F., Ziesel M. (Sper-mophilus citillus). з. fam. von unerwachsenen Knaben: Bürschchen N., Knirps M. Toadersă răpede şi-l înşfacă de cap. „... Lasă chica, doar nu-s ţânc să mă las bătut ” (NĂD. NUV. I, 164). Na tifla, mişele, Un ţine să te-nşele! (AL. OP. I, 837; der Sprecher, den ein junger Bauer betrogen hatte, zu sich selbst). Până la Bobotează, umblară cu stelele pe la toate casele ţânci numai de-o şchioapă ... (SAD. CR. 146; über Stcmsinger). Şi acum ne-o mai trimes şi pe ţâncu ăsta de prezident, putea să ne trimeaţă un om cu mintea coaptă, dar nu un băieăin (XEN. BR. 26; von einem jungen Gerichtspräsidenten) diesen Grünschnabel. - S. f. ţâncă (AMELIO 80 a). GR. ţine. - Dim. ţâneşor (CANT. HR. 9), ţineşor (CANT. IST. 304)! ET. vgl. magy. cenk, das evtl, aus dem Rum. stammt (TAMÂS 818). ţângau PI. -găi S. m. (1840 TÂMPEANUL, DLR) fam. pcj.: Laffe, Grün-, Gelbschnabel M. Am o zdreanţă de fată nemăritată; dar tu nu ai un ţingău de flăcău de însurat? (ŞEZ. I, 149). Erau, cea mai mare parte, nişte ţingăi deslrunchiaţi (IARNIK, CL XV, 106). GR. ţincău (CIH., ŞEZ.’ IX, 147). ET. vgl. ţânc. ţânţar1 PI. -ţâri S. m. (um 1521 BGL) (Stech-)Mücke F. (Culex pipiens). Când sătenii nu mai aveau cu ce să plătească (birul, el) îi ungea cu păcură şi îi lega de copaci ca să-i înţepe viespele şi ţânţarii (FIL. CIOC. 323). Vgl. armăsar, a strecura I. 1. GR. ţinţar. - Dim. ţânţărel, -râs. Augm. -roi. ET. Gemeinroman. Wort, das in den lat. Glossen als zinzario, zinzala erscheint, it. zenzara, zanz- (mit. stimmhaften z), sp. zenzalo, afrz. cincelle; vgl. auch gr. ToivTöipa<;, alb. cinxer (PAPAHAGI). So genannt nach dem Summen, vgl. dazu lat. zinziare, zinzilulare, zinzitare vom Gezwitscher gewisser Vögel. tântâr2 siehe tinlar. 9 9 » ♦ ţânţărime PI. -rimi s. f. (1886 CREANGĂ0 79) Mückenschwarm M., Mücken (PL). ET. ţânţar. ţâp PI. ţâpuri S. n. (1825 B.) TR. Springbrunnen M. (BARAC HAL. VI, 89). Avea şi o grădină cu ţâpuri ce sare apa în sus (BARAC HAL. VI, 146). GR. ţip. ET. ansch. postverbal von a ţipa2, vgl. frz.jetd’eau von jeter. ţâr1 PI. ţâri S. m. (1851 STĂM. W. 183) Bückling, Stockfisch M. (Scomber trachurus, Caranx trachurus), ldeinc u. magere Makrelenart, die, gesalzen и. gedörrt, eingefuhrt wird. O cutie cu ţiri zvântaţi ce-i 771 luasem la drum (AL., CL II, 142). E slab ca un ţâr er ist mager wie ein Hering. GR. tir. ET. vgl. ngr. -uofipoc;. ţâr2S. n. (1895 D.) Radzirkel M. der Stellmacher, dient dazu, den Bogen der Felge zu beschreiben (D. T.). ET. unbek. ţâră S. f. (um 1615 DOR) ugs.: 1. Tröpfchen, Stückchen N. O ţâră (de apă etc.) ein bißchen, (klein) wenig (Wasser etc.). Să se răpadă pân-la crâşmă să aducă o ţâră de cel roşior de anţerţ (BOG. POV. 39) ein bißchen Rotwein. O strachină pe fundul căreia a mai rămas o ţâră de mojdei (VLAH. IC. 19). Lapgădăul din deal Mi-o rămas al meu suman Pentr-o ţâr’ de beutură (I.-B. 386). De-aş fi trăit tot aşa, Nici o ţâr’ n-aş mai putea! Ci-am trăit o ţâr’ mai bine, C-a fost mândra lângă mine (I.-B. 127). Hii mai tare! tot mai tare Şi-ncă-o ţâră şi-nc-un pici (SPER. AN. 1889 I, 13; der Reiter zum Pferd). - Adverbiell: Decât tot cu gologanul: ţâra, ţâra, să-iplătească (po-pei) ... Cei ce vor ...pe 1a. dânsul ca să vie ...să le facă taina de duhovnicie (SPER. AN. 1892 I, 77) tropfenweise. GR. Ură(BUDAI-DELEANU II, 66), häufig ţâr’. -Dim. ţărucă (MILLO, PR. DRAM. 376), -rică (ISP., CL XII, 206), -ruciiţă (VAS. CÂNT.), -ricuţă (PP. MAR. NUNTA 683), -rişoâră (I.-B. 360). 2. Fetzen, Lumpen M. A face ţâră in Stücke reißen. Aşa-mi vine câte-o diră Să-mi fac casa toată ţiră (PP. BUCOV., GCRII, 305) es überkommt mich zuweilen. A se face ţâră zerissen werden. Să cătrăni (baba) şi să-nfioră, de gândeai că toată ţâră să face (RETEG. POV. V, 42) daß sie in Stücke gehe, berste. Seföcea ţâră, de fiică ce-i era (ŞEZ. VII, 184) sie verging vor Angst. Adjektiv.: (Un) om care avea o pălărie rea-n cap şi neste dăsagi târă-n spate (RETEG. POV. I, 6). GR. ţiră. ET. unbek. ţâre! Interj. (1893 ŞEZ. II, 137) ugs.: ahmt das Geräusch nach, das beim Melken entsteht. Imitând cu mâinile ... mulsul vacilor, (vrăjitoarea) zice: Ţâre! de la Lunaia, ţârei de la Mărţana, ţâre! de la Miercana (RCM. SÂRB. 58; die Hexe zieht den Kühen symbolisch die Milch ab). ET. onomatopoet. ţârcâi Präs, -iese V. tr. (1805 CRIŞAN 282) ugs. o vacă etc. eine Kuh etc. sparsam melken. (Omul) când a auzit pe vrăjitoare „ ţârcâind”, zise: ţâre şi d-ici de la mine! (RCM. SÂRB. 58). Nevastă ... mulge vacile! ... „Măi bărbate ... Lasă să mai aştepte, Că minteni le ţârcotesc!” (I.-B. 456). GR. ţâr coti, ţâr cui (PAMF. IND. 21). ET. ţâre! ţârcoti siehe ţârcâi. ţârcovnic PI. -cövnici S. m. (1602 DIRB XVII/1,61) Kirchendiener, Küster, bisw. Kirchensänger M. Pentru preotul sau diaconul sau şi ţărcovnicul, de să vor amesteca cu preotul cel lepădat den preoţie (Ş. TAINE 152). După isprăvirea fiecărei evanghelii, ţărcovnicul stinge câte o lumânare din policandru (RCM. SÂRB. 44). GR. ţerc- (DOC. 1649, MELH. CFI. 119), ţircovnic. ET. lcsl. crukovîniku, vgl. rass. cerkovnik. ţârică etc. siehe ţâră. ţârâi1 Präs, ţârâi (1703 GCD) I. V. tr. in dünnem Strahl fließen lassen: rieseln, rinnen lassen, träufeln. II. V. intr. in dünnem Strahl fließen: rieseln. Ploaia de toamnă ţârâia supţire şi vânătă, ca painjenişul, prin pânze mari de negură (SAD. POV. 162). ET. onomatopoet.; erinnert an şerb. curiti, nslov. cureţi. ţârâi2 Präs, ţârâi V. intr. (1878 EMIN. O. I, 105) (von Insekten u. verschiedenen Vögeln) zirpen. Cosaşii ţârâiau prin iarbă, împlând văzduhul c-un zângăt metalic (NĂD. NUV. I, 195). ET. onomatopoet. ţârâi3 Präs, ţârâi V. tr. (1879 CIH.) MOLD. BUCOV. ciorapi etc. Strümpfe stopfen. ET. poln. cyrowac. ţârâit1 (1825 B.) I. S. n. Rieseln, Tröpfeln; Nieseln N. Târâitul ploii, pic-picul streşinilor săpa şi mai adânc jalea în inima Mărioarei (NĂD. NUV. I, 135). II. S. £, nur adverbiell: cu ţârâlita tropfenweise, in kleinen Mengen. Să nu ia banii cu ţârâila, că nu-nţelege nimic aşa (VLAH. DAN II, 164). (El) începu să mănânce cu ţireita, numai de ici, de colo câte o bucăţică, ca şi un fir (SLAV., CL VI, 346). GR. (ir-. ET. a târâi1. ţârâit2 S. n. (1868 BARC.) ZirpenN. (von Insekten, Vögeln). Schiamătul... mierlei şi ţiriitul împărăţelului adeseori le prinde vânătorilor foarte bine (MAR. ORN. I, 319). GR. ţiriit, ţâriil. ET. a ţârâi2. ţârlâiPrâs. ţarlâi V. intr. (1865 AL.) fam. pej. von Instrumentalmusik, etwa: dudeln. A doua zi boierul era căftănit şi meterhaneaua turcească îi ţârlâia sub cerdac (AL. OP. I, 141). GR. ţârlăi, ţurlui. ET. onomatopoet. ţârlâit PI. -ituri S. n. (1886 VLAH.) Dudeln N. In apropiere, un câne nervos ... însoţeşte c-un urlet prelung si sfâsâietor turluitul flaşnetei (VLAH. NUV. 113). 772 ţâţână GR. ţurluit. ET. a ţârlăi. ţârlâitură PL -turi S. f. (1852 SBIERA) fam.: Gedudel N. (Preoteasa) au început... a-lmustra ... cum de a fost el aşa de nebun .. să-l cuprindă aşa jocul când aude o ţurluitură de fluier! (SBIERA POV. 9; der Pfarrer hatte getanzt). GR. ţurluitură. ET. a ţârlăi. ţârloi1 PI. -loi S. m. (1907 VICIU) Lerche F. - Auch ţâr lug. ET. onomatopoet. ţârloi2 siehe tur loi. ţârlug siehe ţârloi1. târmonic siehe ceremonie. ţârucă etc. siehe ţâră. ţâşni Präs. -nesc (1843 C. A. ROSETTI, DLR) 1. V. tr. spritzen. Inima e dată omului să ţâşnească venin sigura, să clevetească (DEL. S. 15) Gift zu spritzen. U. V. intr. 1. (von Wasser etc.) (hervor-, heraus-) spritzen; hervorsprudeln, hervorquellen; entspringen. Setilă, căruia începu a-i ţişni apă pe nări şi pe urechi (CREANGĂ, CL XI, 187). Şi unda Sângelui ţâşni din rană (COŞBUC 115). Când le plesneşte (baba pe fete cu biciul), sângele ţâşneşte (PP., GCR II, 338). Tot prajid (din carabină) îmi ţâşni în faţă (CL XVII, 110). Deleră foc (rugului) cu un chibrit şi flăcările ţâşniră (UR. BUC. 240). 2. (von Lebewesen) (din, de după c. etc.) (aus, hinter etw. heraus-, hervor-)schießen, stürmen, springen. Un căţel... ţâşni de după un sul unde-şi făcuse culcuş şi era să-l muşte (pe Domitian) (BASS. V. 20). Omul... cât zări pe un soldat cu puşca la umăr ţâşnind de după munte ...o tuli dejugă (UR. LEG. 21). Când deschide (popa) uşa, porcul ... ţâşni afară, dar ţâşni printre picioarele papei şi se anină în antereu (BOGD. POV. 220). GR. ţişni, ţâşni. ET. onomatopoet. ţâşnitor Adj. (1836 UT) hervorsprudelnd, spritzend. Veralt.: izvoare ţâşnitoare Springbrunnen. ET. a ţâşni. tâsti! siehe tusti. t t 9 9 ţâţâcă siehe ţaţă. ţâţă PI. ţâţe S. f. (16. Jh. PS. SCH. 21, 10) 1. (weibliche) Brust. Felice de ... pântecele celea. ce n-au născut şi ţâţele care n-au aplecat (BIBLIA 1688 Lk 23,29). Unde-ţi văd ţâţele-n sân, Picioarele nu mă ţin (I.-B. 381). Mai sugi tu ţâţă ori ba? (I.-B. 177) wirst du noch gestillt? A da ţâţă copilului dem Kind die Brust geben, (das Kind) stillen. Copil, prunc de ţâţă Säugling. De-arji de ţâţă şi tot n-arfi aşa de proastă şi capie (DEL. S. 31) wenn sie ein Säugling wäre. Vgl. a întoarce I. 6, a plânge II. Von Männern: La metereze, copii! ... şi chitiţi tot supt ţâţa stângă! (AL. OP. I, 1505). 2. Zitze F. des Säugetiers. Ţâţele ugerului die Zitzen des Euters. Mielul s-au gonit de la ţâţe (MĂRG.2148 a). 3. in Pflanzennamen: ţâţa oii, ţâţa vacii Weinrebenart F. Siehe auch capră'3. c, oaie 3. GR. LV. öfters ţiţă. - Dim. ţâţişoâră, PI. -soare, ţâţîcă, -ţucă (I.-B. 28; 76), PI. -tuci. ET. verbreitetes Wort aus der Kindersprache, vgl. lat. tRta (REW 8759), altit. zizza, dt. 7Jtze, bulg. serb. cica etc. SG. ALR LR, K. 208, 209, 226, 227; ALR SN EI, K. 646. ţâţâi Präs, ţâţâi V. intr. (1645 HERODOT 267) 1. (von Tieren) feine, hohe Töne hervorbringen: zirpen, pfeifen, schrillen, schwirren etc. Când toate gurile privighitorilor a mai cânta tac, atuncea grierul copa-ciului a (iţii începe (CANT. IST. 67). Vicleşugul, când în gând întră, ca şoarecele ţiţiieşte, iară când să descopere, ca leul răcneşte (CANT. IST. 271). 2. zittern, beben. Da baba, îi ţâţâiie inima de frică (ŞEZ. IV, 196) das Herz zitterte ihr vor Angst. GR. ţâţâia. Präs, auch -iesc. ET. onomatopoet. tâtâiâ siehe tâtâi. ft 9 9 ţâţâit S. n. (1825 B.) Zirpen, Summen N. Poporul simte plăcere s-asculte ţâţâitul arcuşului unui viorar (TEOD. INC. 25). Băbă-reasa ... la fiecare cărbune îşi strânge buzele şi scoate un fel de ţâţâit (ŞEZ. IV, 32). GR. ţiţiit, ţâţiit. ET. a ţâţâi. ţâţână PI. -ţâni S. f. (1508 DERS) 1. (Tür-)Angel F. Unge uşa la ţâţână Să nu scârţâie o lună (PP., RC. IR. 363). în dom ... ei intră ... Şi porţile în urmă în vechi ţâţâni s-aruncă (EMIN. O. I, 93). - Fig. îţi pun lumânarea şi, dă-i hi slab dă ţâţână, te culcă de viu (JIP. OP. 66) wenn du nicht widerstandsfähig genug sein solltest. A scoate pc. din ţâţâni jdn. rasend machen. 2. Furunkelwurzcl F. GR. ţiţină. PI. bisw. -ţâne. ET. zu ţâţă. SG. ALR II/I, MN 3890, 135. 773 ţâţâşoără ţâţâşoără siche ţâţă. ţâţeică siehe ţiţeică. ţâţică siehe ţâţă. ţâţos Adj. (1703 GCD) vollbusig. Von der idealen Kuh: Şi ţâţoasăşi lăptoasă şi devreme acasă (TEOD. PP. 191). Vgl. lăptos. ET. ţâţă. ţâţucă siehe ţâţă. ţeapă PI. ţepi S. f. (um 1481 DERS) 1. spitzes Holz, Eisen etc.: Pfahl, Stachel, Spieß M., Spitze, Granne, Achel F. So von den Stacheln des Igels, von einem spitzen Splitter, den man sich ins Fleisch stößt, von der Holzstange an der Spitze eines Giebels (vgl. bold 2), von den Grannen der Gestenähre etc.; spez.: zugespitzter Pfahl, den man einem Verurteilten vom Gesäß aus durch den Körper stieß. A trage pc. în ţeapă jdn. pfählen. De-aciia feaceră o groapă ... şi băgară înfr-însăţăpi ascuţâteşi aruncarăpresvântul într-însă (DOS. VS. Dech. 12; 213 b). - Adverbiell: (Lupoaica) era pătată de sânge, cu coama ridicată ţepi (SAD. POV. 233) die Wölfin ... mit gesträubter Mähne. 2. Spitzklette F. (Xanthium spinosum). 3. ţepuşă kleiner Pfahl, Spießlein N.; Pfahlspitze F. De-aciia înfocară ţăpuş de her şi-l fripsără cu acealea (DOS. VS. Sept. 29; 37 b). Ofurcă cu ţreiţepuşi (SAD. CR. 129) eine dreizinkige Mistgabel. Să-l împungă (caşcavalul) cu o ţapuşică (DRĂGH. IC. 29) mit einem spitzen Hölzchen. Auzi un glas de cocoveică cântând pe-o ţăpuşă de pe casa de peste drum (BOGD. POV. 55). - Adjektiv.: O coadă de fier cu vârful ţepuşă (OLL. HOR. 292) ein eiserner Stiel mit zugespitztem Ende. 4. ţăpăniie spitze, aufrechte Stange an der Seite des Wagens od. Schlittens. GR. ţapă, ţăpuşă. PI. bisw. ţepe. - LM., außer in den angegebenen speziellen Bdtg., häufig S. m. tep. - Dim. ţepuşică, ţăpăniie, S. m. ţepi'tş, ţepuşei. ET. zu asl. cepati, -piti „Spalten”; vgl. alb. thep. SG. ALR SN II, K. 357. ţeapăn PI. ţepeni, -ne Adj. (1620 MOXA, HC I, 372) 1. unbiegsam, steif, starr, fest. Copacii... îşi întindeau crengile ţepene ... în aerulpâclos şi greu al toamnei (VLAH. NUV. 92). Englezul din Brighton se ţine ţapăn vertical (GHICA 312). Tabla ...o aşezăm pe nişte picioare ţepene, ca să nu se cletene (OD.-SL. 38) wir stellen die Schultafel auf feste Füße. Furia duşmanului întâmpină un curaj deopotrivă de mare în pedestrimea noastră care sta ţeapănă fără de a-şi strica linia (BÄLC. 509). 2. widerstandsfähig: stämmig, robust, kräftig. Boierii Moldovei pe aceia, vreme erau mai ţapeni, mai putincioşi (NECULCE, LET.2 II, 289). Sad puternic şi cu rădăcină ţeapănă şi adânc înfiptă în pământ (BĂLC. 558). 3. fam. fig.: kräftig, tüchtig. Dimineaţa, dulceaţă şi cafea, la amiază prânz ţapăn cu ciorbă şi cu rasol (GHICA 261). A mâncat o bătaie ţeapănă (ISP., CADE) er hat eine tüchtige Tracht Prügel bekommen. Adverbiell: Băui odată ţeapăn (GOR. HAL. II, 62). Mi-e ţeapăn a mânca (SPER. AN. 1892 I, 134) ich habe tüchtigen Appetit. GR. bes. MOLD, ţapăn, PI. ţapeni. ET. asl. cepenü. ţeastă PI. ţeste S. f. (1681 AA lit. II, 36) 1. Schädel M. Locul unde fundul ţestei să înjugă cu şira spinării ne durea (DEL. P. 318; der Lehrer hatte ihnen verboten, den Kopf zu bewegen). Pe ţeasta goală, ici şi colo, Un fir de păr (RĂDUL. RUST. I, 98). Ce-i veni înlr-o zi moşneagului prin ţastă, că deschise gura mare, holba ochii (BOGD. POV. 18) was dem Alten ... einfiel, weiß ich nicht. 2. veralt.: Rückenschild N. (der Schildkröte). 3. Baclcglocke, -Schüssel F. ET. lat. testa. SG. ALR I/I, K. 7. ţcăvă PL ţevi S. f. (1645 HERODOT 209) Rohr N., Röhre F., Lauf M. einer Schußwaffe; Spule F. des Weberschiffchens (suveică), besteht aus einem Stückchen Schilfrohr u. dreht sich um eine kleine Spindel. (Apa) cea dedesupt carea-i dzăc bezna, din carea ca prin ţevi izbucnesc izvoarăle pentru viaţa noastră (DOS. VS. Apr. 28; 102 b). Uite-l găsii lungit şi umflat ca cu ţeava (RĂDUL. RUST, n, 275; von einem toten Pferd; die geschlachteten Lämmer werden mit einem unter die Haut geschobenen Rohr aufgeblasen, damit man letztere leichter abziehen kann). Colonelul Enghel îmi dărui o puşcă cu douăţeve (OD. PS. 18; eine doppelläufige Flinte). Călepele lăsate pentru bătătură le-au depănat pe ţevi, cu sucala (INV. COP. 1878, 101). GR. PI. auch ţeve; ţavă, PI. tăvi, MOLD. ţevie. - Dim. ţevişoâră, PI. -şoâre. ET. asl. cevl SG. ALR SN II, K. 485. ţechin PI. ţechini S. m. (1822 IORGA S. D. VIE, 91) Zechine F., alte venezianische Goldmünze. O mie de ţechini primeşti? (COŞBUC, CADE). Aceluia ce ar găsi pe femeia ce caut, i-aş da zece mii ţechini de aur (C. NGR. Angelo). ET. it. zecchino. ţechiră PI. ţechire S. f. (1779 FURNICĂ B. 92) TR. BAN. taschenformiger Handkorb aus Bast etc., mit zwei Bügeln. Să mâne o ţechiră plină (de mere şi pere), Inima nu mi-o alină! (I.-B. 155). GR. PI. auch ţechiri; S. n. ţecăr, PI. ţecăre. ET. sieb.-sächs. Zecker, 774 ţepos tedulă siehe ţidulă. ţeftS. (1615 BGL 113) MUNT, veralt.: Tennenpfahl, fig.: Mittelpunkt M., Zentrum N. Ca o arie cu ţeftul la mijloc (GOL., D.). Mult prăpăd făcură atunci tătarii în ţară ... până ce prinseră de veste cei de la ţeft (ISP. BSG. 44) die Regierung. A ieşi, a scoate la ţeft auf den Schauplatz treten, führen. Poliţia ... scoate la maidan, la ţeft, alegători d-ai noştri (JIP. R. 206). GR. ţef{BGL’ POL., POEN. I, 239, COST.). ET. unbek. ţ6glă siehe ţiglă. ţeh S. n. (1649 MARD.) TR. Innung, Zunft F. Ea era fata celui mai bătrân din ţeh iul faurilor (BARAC HAL. VII, 195). ET. mittelb. dt. Zeche, vgl. magy. céh, poln. ukr. tschech. cech, russ. ceh etc. ţel PI. féluri S. n. (1648 FOG. 46) 1. Ziel N. Ajungând la Calabaclaş, ţelul călătoriei mele (GHICA 394). 2. Zielscheibe F. Acolo era o mulţime de cătane la puşcate-n ţăl (RETEG. POV. III, 18). 3. (Richt-)Kom N. am Gewehr. Petrea ... scoase o lumânărică de ceară, o lipi la buza puştii deasupra ţelului (GANE, CL XIV, 288). ET. mittelb. dt. Ziel. ţeleni siehe înţeleni. ţeleniş PI. -nişuri S. n. (1910 GAZ. SAT.) Neuland N., Brache F. Acum pământul e umezit d-ajuns pentru ...ase ara orice ţeleniş (GAZ. SĂT. XIV, 331). GR. ţeliniş. ET. ţelină1. ţelenit Adj. (1620 MOXA) brach, dürr, trocken. Mărăcinii ceia ...de în rădăcină-i zmulserăşi noirăpământul ţelenit şi aruncară sămânţa (MOXA, HC I, 381). ET. zu ţelină'. ţeli Präs, -lèse V. intr. (1892 RETEG.) TR. zielen, schießen. Luându-şi (cătana)puşcuţa ... sepune-n rând ca să ţăluiascăşi el ca ceilalţi (RETEG. POV. III, 18). GR. ţălui, ţelul. ET. ţel, nach dt. zielen. ţelină1 PI. ţelini S. f. (1536 DERS) noch nie od. seit langen Jahren nicht mehr bebautes Land: Neuland N. (verschieden vonpărlog u. toloacă). Ţealină (χέρσος) şi mărăcini va ji tot pământul (BIBLIA 1688 Js 7,24). Că şi ţălina de-i tare, Scârba ştie cum s-o are (BELDIC., D. 24). ET. vgl. bulg. căina, nslov. celina, şerb. ejelina etc. SG. ALR SN I, K. 7, 125. ţelină2 PI. ţeline S. f. (1620 MOXA) Sellerie M. (Apium graveolens). Prin verdeţuri, poporul român înţelege... mai ales morcovii, pătrunjelul, ţelină, ridichea şi sfecla (PAMF. AGR. 197). GR. s ea lină (MOXA, HC I, 354), selină; TR. ţeler, sei er. ET. mittelb. gr. oeXivov; zu ţeler, seler vgl. şerb. tschech. celer, poln. seler, sieb.-sächs. Zäller. ţelinos Adj. (1825 B.) unbebaut, brachliegend, brach. ET. ţelină'. ţenchi siehe ţanc. ţencuşă PI. -cuşe S. f. (1645 Ş. TAINE) 1. keilförmig herausgeschnittenes Stück. Proscornidia ce scoate preotul lincuşe den prescure când pomeneşte (Ş. TAINE 81). Vgl.prescură. Un cal... urechea dreaptă scoase ţencuşe (MON. OF. 1878,4592; Kennzeichen eines Pferdes). 2. Kerbholz N. 3. Mühle F. (Brettspiel). GR. bisw. ţine-. ET. vgl. dt. Zacke, Zanke, Zinke. ţep etc. siehe ţeapă. ţepeligă PI. -ligi S. f. (1840 POEN. I, 530) MUNT. TR. BAN. (Holz-)Splitter, Dorn M. Mi s-a băgat în deget o ţăpligă (VICIU). GR. ţăpligă. ET. zu ţeapă. ţepeni siehe înţepeni. ţepenie PI. -nii S. f. (1581 CORESI OMIL, DENS. IST. II, 209) LV. Kraft F. ET. ţeapăn. ţeperig siehe ţipirig 2. ţepeş (1551 HC I, 242) I. Adj. wie ein spitzer Pfahl geformt: spitz. Când da (Fät-Frumos) de munţi, urca stânci ţepişe (POMP., CLVI, 18). II. Vlad Ţepeş Vlad der Pfâhler, Fürst der Walachei (1456-1462), so benannt, weil er Verurteilte pfählen ließ; an ihn werden die Dracula-Legenden angeknüpft. Ţepeluş Spitzname des Fürsten Basarab III. von Muntenien (1476-1481). GR. ţepiş. ET. ţeapă. ţepos Adj. (um 1610 DOR) stachlig, grannig, borstig, struppig. Iară-mpăratul, deaca audzî căfiiu-său s-au creştinat mână de-l adusă şi-l bătu cu toiage ţepoase (DOS. VS. Sept. 29; 36 a). 775 ţcpoşică Spicele răscoapte si ţepoase, încărcate cu hob mare şi greu, seclătenau alene (DEL. S. 195; von Getreidefeldern). Vrejurile de dovleci se încolăciseră unu peste alta, acoperind gardurile cu foi ţepoase (DEL. S. 54; die Blätter der Kürbispflanze sind mit steifen Haaren bedeckt). (Moş Gherasim) avea ... o mßtisare răutăcioasă, după fală, căci umbla cu barba ţăpoasă, păscută parcă de gâşte (SAD. CR. 16). GR. tăpos. ET. ţeapă. ţepoşică siehe ţăpoşică. ţepuşă siehe ţeapă. ţeremonie siehe ceremonie. ţermerS. (1825 B.) Kartoffel F. (BR.; PANŢU). Vgl. WUS IV, 163. GR. ţărmăr. ET. vermutl. gelehrte Nachbildung von dt. Erdapfel, frz. pomme de terre mit Hilfe von ţară u. măr (BOGREA 278). ţerulic siehe tirulic. ţesâlă PI. -sale S. f. (1508 DERS) 1. Striegel M. De căpăstni mi-lscotea (calul din grajd), Cu ţesala-l ţesăla (TEOD. PP. 53). 2. fam.: Prügel (PI.), Wichse F. I-am tras (iepei) de vro două-trei ori nişte ceseli zdravene cu ceatlăul (BOGD. POV. 155). GR. MUNT. TR. ţesală, bisw. -seală, PI. -seli; MOLD. cesală, PI. -săli, LV. -sale (DOS. VS. Sept. 29; 36 a); săceală, PI. -celi, TR. cersală, dorsală, sărceală. ET. şerb. nslov. cesalo, vgl. auch poln. czesadlo, tschech. cesadlo etc.; ţ- durch Assimilation an -s-. SG. ALR SN II, K. 315. ţesălâ Präs, -sal V. tr. (1683 DOS.) 1. striegeln. în ogradă, argaţii ţesală caii (SAD. POV. 250). (Vitele) trebuie să fie săcelate şi şterse aşa de bine ca şi caii (ION. CAL. 3). Svinţii mucenici ...fură ... arşi cu jigale înfocate de her şi... cesălati cu trăsine (DOS. VS. Oct. 28; 90 b). 2. fam.: prügeln, wichsen. GR. MUNT. TR. bisw. ţesela., ferner seţela (Z. I, 543 u. 659); MOLD. cesăla, cersăla (PP. MAR. NUNTA 333; SEV. NUNTA 135); săcela, cesălui (DOS. VS. Dech. 14; 212 b). ET. ţesală. ţesălâre PI. -lari S. f. (1703 GCD) 1. Striegeln N. 2. fam.: Prügeln N. ET. a ţesăla. ţesălât (1825 B.) 1. Adj. 1. gestriegelt. — Fig.: Alexandrinele curat ţesălate şi frumos dichisite ale unui poet om de treabă (OD. PS. 182). Substantiv.: Sunt nişte marţafoi, negustori, neţesălaţi, pădureţi (JIP. R. 29) ungehobelte Leute. 2. fam.: ver-, geprügelt. - Neg.: Femeia neţesălată e ca moara neferecată (ŞEZ. IV, 178). II. S. n. Striegeln N. GR. Varianten wie bei a ţesăla. ET. a ţesăla. ţesătoare PI. -tori S. f. (1703 GCD) veralt,: Webstuhl M. Iarna. (Măriuca) toarce la fuioare, Ţese jiru-n ţeseloare (AL. OP. I, 272, CL 143). GR. ţesetoare. ET. a ţese. ţesător PL -tori S. m. (um 1660 STAICU 56) Weber M. Lucru de ţesătoriu (BIBLIA 1688 Ex 26, 1). Pieptănători de lână, ţesetori, torcători, văpsitori (PAMF. END. 254). - S. f. ţesătoâre, PI. -loâre Weberin. GR. ţesetor. ET. a ţese. ţesătorie PI. -rii S. f. (1823 BOBB) Weberei F. (Handwerk, Fabrik, Waren). ET. ţesător. ţesătură PI. -turi s. f. (1649 MARD.) Weben, Gewebe N. Cine au dat muierilor învăţătura ţesetur ii? (BIBLIA 1688 Ib 39, 36). Noema ... au deprins toate torcăturile de lână, de in şi ţăsătura (NEC. COSTIN, LET.11,44). Prin pânzăpropriu-zisă se înţelege ţesetura de bumbac, cânepă sau in (PAMF. IND. 281). GR. ţesetură. ET. a ţese. ţese V. tr. (1642 CAZ. GOV. 33) 1. weben. Până ţese-un cot de pânză, Codrul nu mai are fiainză (I.-B. 423; von der faulen Weberin). - Fig. Intre altele au ţesut (boierul) vorba şi despre haine (SBIERA POV. 264; Germanismus?) flocht ... ein. Fulgere ţeseau cerul în lung şi-n lat (NĂD. NUV. II, 93) Blitze durchfahren den Himmel. în odaie, prin unghere, S-a ţesutpaingeniş (EMIN. 0.1,105) Spinnweben. Vă uitaţi numa nainte; la spate ce să ţesepâintni capu-vă, nici vă gândiţi (JIP. OP. 84). 2. ciorapi etc. Strümpfe etc. stopfen. GR. 1. Pers. Sg. Präs, ţes, 2. ţeşi, 3. ţese, 1. PI. ţesem, 2. ţeseţi, 3. ţes, Konj. săţeâsă; Imperat. ţese; Perf. ţesiii; Part. ţesut; Ger. ţesând. BAN. OLT. ugs. auch a ţăsa, Präs. 1. ţăs, 2. ţeşi, 3. lăsă, Konj. să ţese, Part. ţăsăt (ţăsut). ET. lat. tâxo, -ere. ţeseâlă etc. siehe ţesală etc. 776 ţicnit ţest PI. ţesturi S. n. (1561 CORESI) 1. LV. (16./17. Jh.) auch ţestul capului Hirnschale F., Schädel M. DeciJ'erecă Crum ţestul capului lu Nichifor cu aur şi deade tuturor de bea vin dentr-însul (MOXA, HC I, 383). Şi duseră el la locul Golgothei ce iaste de se spune locul ţăstului (CORESI TE4 106 b; Mk 15, 22). - Fig. BAN. OLT. ugs. von einem eigensinnigen Menschen: Dick-, Starrkopf, Dickschädel M. (RCM SĂRB. 57); vgl. ţestos. 2. Kapitell N. Şi vor lua ţăsturile a doi stâlpi (din biserică) şi nime n-a şti unde sunt (DOS. VS. Dech. 2; 187 b).’ 3. Schild N. (der Schildkröte). (Sfânta) îşfeacefericitul trup ca ţestul broaştei de muşcăturile ţânţarilor ce era în pădure (DOS. VS. Ian. 4; 4 a). Vgl. broască 3. 4. Backglocke, -schüssel F. Plecându-mă să pui azima sub ţest, s-a vărsatputineiulpeste dânsa (ISP. LEG.1 1,143; der Sprecher hatte sich das Butterfaß an den Hals gebunden). Gămanul mânca căzăceşte, nouă ţeste de azimă, o găină întreagă (DEL. S. 229). Mă-sa îißgädui că-l va ţinea tot cu pogace coaptă-n ţăstru (FR.-C. MOŢII 274). 5. Holzgestell N. des Militärsattels. GR. PI. auch ţeste. ET. lat. testu, -turn. ţestos Adj. (1649 MARD.) 1. Schildpatt-. Broască ţestoasă Schildkröte F. (Testudo). 2. OLT. ugs.: dick-, starrköpfig, dickschädlig. GR. ugs. bisw. ţistos. ET. ţest. ţesut (1645 HERODOT 216) 1. Adj. 1. gewebt, gewoben; gewirkt. 2. gestopft, ausgebessert. 3. gestickt. 4. (vom Spinngewebe) gesponnen. 5. fig.: ausgeheckt, (aus)gesponnen, geschmiedet. II. S. n., PI. ţesuturi 1. Weben N. 2. Gewebe, Gespinst N. ET. a ţese. ţi, -ţi, ţi- siehe tu. ţibă! Interj. (1857 AL. OP. I, 657) MOLD. TR. marsch! (zu Hunden). Tibă, Hormuz, na, Balan, nea, Zurzan, daţi-vă-n lături! (CREANGA, CL XI, 23). GR. ţiba, TR. ciba. ANTHROPON. Dragul Ţibă{1628 DRPIB XXII, 189). ET. vgl. magy. csiba; şerb. sibe, ukr. russ. cyba. SG. ALR SN III, K. 666. ţiboâcă PI. -boâce S. f. (1903 MAR. INS. 228) TR. Wegwespe F. (Pompilus viaticus). GR. ţibocuţă. ET. unbek. ţibocuţă siehe ţiboacă. ţicS. n. (1876 LAMBRIOR) MOLD. Ballspiel N., beschrieben bei PAMF. JOC. n, 286. Ticul se joacă numai în patru (LAMBRIOR, CL IX, 7). ET. unbek. ţică S. m. (1878 CREANGĂ) fam. Anrede an einen kleinen Knaben, nur als Vok. gebräuchlich: Kleiner, du Kniips M. De unde eşti tu, măi ţică? Şi ce cauţi pe aici...? (CREANGĂ, CL XI, 23).’ ET. (băie)ţică. ţichileân siehe ţiclete. ţiclau PI. -clăuri S. n. (DOC. 1759 URIC. VIII, 7) MOLD. Bergspitze F. (Vrancea) este mărginită ... la miazănoapte de ţiclăurile Carpaţilor (SUŢU NOT. 108). ET. unbek.; vgl. ţugui, magy. szikla u. sieb.-sächs. Zickle. ţiclete PI. -cleţi S. m. (1649 MARD.) TR. Kohlmeise F. (Parus major). - Auch ţiglau, ţigleân, ţichileân. Hierher gehört wohl auch ţâglâr „Kernbeißer” (Coccothraustes vulg.) u. BAN. üclön „Blauspecht” (Sitta caesia; MAR. ORN. II, 153). ET. nach dem Ruf zitt, sitt (BREHM1 III, 932); vgl. dt. Zagel-, Zahlmeise, lett. sihle, sihlite (NEMN.), poln. sikora, tschech. etc. sykora, it. cincia etc. ţiclinc PI. -dineuri S. n. (um 1900 TIKTIN) Ziehklinge F. der Tischler. GR. -glin (POP. LEMN. 77). - S. f. ţiglină, PI. -gline u. -glini. ET. dt. Ziehklinge. ţiclon siehe ţiclete. ţicnâl siehe ţignal. ţicni Präs, -nesc (1788 MOLNAR 300) fam. I. V. tr. 1. rühren, bewegen. 2. zerschlagen. 3. veralt. (von einem Gewehr): versagen (HMST. 155). 4. veralt.: umkommen (POL.). II. a se ţicni überschnappen, den Verstand verlieren. GR. ţâcni. ET. unbek. ţicnit Adj. (1868 BARC.) fam.: übergeschnappt. Eşti tu niţel cam ţicnit... adică, ce niţel! eşti bine de tot; de mult ţi-ai pierdut sărita (CARAGIALE T. I, 36). 777 ţidulă GR. ţâcnit. ET. a ţicni. ţidulă PI. -düle S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 577) ugs.: Zettel M. Dându-Ie (satelor) ţidule de câţi bani să deie pe an (EN. COGĂLN., LET.2 III, 251) Steuerzettel. Aştept din ceas în ceas să pice lipcanul cu ţidulă paşii de la Rusciuc (GHICA 506) mit der Bescheinigung über den Empfang des Tributs an die Pforte. Să-mi dai voie să-ţi trimet o sticlă (de benedictină) de la Bucureşti. „Foarte mulţumesc”. Cadeau, „Nu; căci tot mie mi-ai trimele ţidulă” (LECCA CD. 38) die Rechnung. GR. ţădulă (B.), ţedulă (BARAC HAL. V, 231).- Dini. ţidulică, ţiduliţă, ţidulcă. ET. vgl. ukr. poln. cedula, tschech. cedule etc. < lat. schedula (it. cedola, mhdt. zedele etc.). SG. ALR SN II, K. 322; III, K. 870. ţifloâie S. f. (1888 JIP.) fam. ugs.: Wanst M. Ţărănimea să fie bine hrănită, nu pepene, ţifloâie, adică-ngrăşată (JIP. SUF. 58). Se umflase-acuma (ţiganul), era plin ţifoaie, Nu putea sărmanul batărsă se-ndoaie (SPER. AN. 18921,208; er hatte gestohlene Trauben gegessen). GR. ţifoaie. ET. unbek. ţifloiâ V. tr. (1884 JIP.) fam. ugs. pântecele den Bauch vollstopfen. Ţifloindu-şi pântecele cu mâncări streine (JIP. R. 36). ET. ţifloâie. ţifnă siehe ţâfnă. ţifoaie siehe ţifloâie. ţifră etc. siehe cifră. ţigâie siehe ţigău. ţigan PI. ţigani S. m. (1385 DERS) 1. Zigeuner M. Man unterscheidet netoţi halbwilde Zigeuner, ţigani de laie, de şatră, lăieşi nomadisierende, Hordenzigeuner u. ţigani de vatră seßhafte Zigeuner; letztere waren bis ins 19. Jh. Leibeigene (robi). Ihre bevorzugten Berufe waren die der Schmiede (fierari), Spielleute (lăutari) u. Bärenftihrer (ursari). Ihre Eigenschaften u. die Verhältnisse, in denen sie leben, kommen in der Sprache vielfach zum Ausdruck. Fură, minte, se tocmeşte, e obraznic ca ţiganul er stiehlt wie ein Rabe, lügt wie gedruckt, feilscht, ist frech. Se jura mai dihai decât ţiganii că el nu l-a văzut (zapisul), că nu ştie, că să-l mai caut pe acasă (VLAH. GV. 181) schwor das Blaue vom Himmel herunter, hoch und heilig. Tot ţiganul îşi laudă ciocanul jeder Krämer lobt seine Ware. Ştie ţiganul ce e şofranul? was versteht der Bauer vom Gurkensalat! Ţiganul, până când nu fură, nu se ţine om die Katze läßt das Mausen nicht. In ziua de Blagoveşte toţi ţiganii mân că peşte wird gesagt, wenn man etw. erhält, woran jdm. nicht mehr gelegen ist. Vgl. a ajunge II. 3, biserică, a îneca 2, miercuri, milă, Paşti 1, pomană 2, scânteie 1, vorbă. S. f. ţigancă, PI. -gând. Adjektiv.: Ca să poată mai cu plăcere Călători ţiganele gloate, Au pus în frunte Să meargă bucate! (BUDAI-DELEANU II, 13). GR. ţâgan. Dim. -gănel, PI. -nei; -gămiş, PI. -mişi; S. f. -gănciişă (-se), PI. -cuşe. 2. S. f. ţigancă BAN. purpurrote Taubnessel (Lamium purpureum; PANŢU). Vgl. pizdă 2. 3. S. f. ţigănciişă TR. Sperling M. (Passer; VICIU). GR. ţigăncuş (WEIG. JB. VI, 13). ET. asl. ciganinu. SG. ALR II/I, K. 260; ALR SN II, K. 501, 538. ţigară PI. -gări S. f. (1810 253) 1. Zigarette F. 2. de foi Zigarre F. GR. ţigare, ţâgare. - Dim. -găruşă, PI. -ruse. ET. dt. Zigarre. SG. ALR SN IV, K. 1150. ţigaretă PI. -rete S. f. (1851 STĂM. D.) 1. Zigaretten-, Zigarrenspitze F. (Fumul de tutun) pe ca.re-1 sorbea printr-o ţigaretă largă de chihlimbar (BIT.). GR. S. n. -ret (DEL. î. V. ş. V. 268). 2. Zigarette F. Buza ei... Se deschide zâmbitoare, Dez-vălind albe comoare Prin al ţigareteifum (AL. POEZII III, 106). ET. dt. Zigarette. ţigănâş PI. -naşi S. m. (1598 DERS) 1. kleiner Zigeuner. 2. MOLD. BUCOV. großer Pappelbock (Saperda car-charias; MAR. INS. 100). ET. Dim. von ţigan; der Käfer summt, wenn er ergriffen wird, wie ein Spielmann; daher auch cobzar, scripcar. ţigănărit S. n. (1726 ARHIVA VI, 338) ehern.: Zigeunersteuer F. Au scăzut (Grigorie Vodă) şi desetina şi ţigânăritul si morăritul (NECULCE, LET.2 II, 365). GR. ţigănit (NECULCE, LET.2 II, 361). ET. ţigan. ţigănesc Adj. (1414 DRHA I, 52) 1. Zigeuner-, zigeunerisch, zigeunerhaft. în limba ... noastră, cea ţigănească, nu să poate scrie şi puţini o înţăleg (BUDAI-DELEANU, Vorwort). 2. BUCON. pasăre ţigănească Bachstelze F. (Motacilla alba; MAR. ORN.). GR. ţâgănesc. ET. ţigan. 778 ţiitor ţigăneşte Adv. (um 1690 MIR. COSTIN) zigeunerisch. Rău să prinde mano, ţigăneşte (MIR. COSTIN, CANT. HR.2 295). Tandaler dtuncia să trezeşte Ş-auzând atâta, ciorobor, Strigă cât putu, chiar ţigăneşte: „După mine-o luaţi la picior!...” (BUDAI-DELEANU IX, 41). ET. ţigan. ţigăni Präs, mă -nesc V. refl. (uni 1670 ANON. CAR.) lange handeln, hartnäckig feilschen. Nu era destul că lua (sârbul) 21 de baniţe în chilă în loc de 20, apoi se ţigănea până i se ura românului, cerând să-i mai adaoge pe deasupra câte o jumătate de baniţă (ISP. BSG. 73). GR. ţâgăni. ET. ţigan. ţigănie PI. -nii S. f. (1570 DERS) 1. MUNT, veralt: Zigeunersiedlung F., -viertel N. Unde a fost o curte mare de boier însemnat... alături a fost şi o ţigănie (ISP., CL XVIII, 201). 2. Zigeunerbrauch M., -manier F. Să se îmbrebenească ea cu gălbenele şi bujori, cu creiţe şi cu ochiu-boului, aida de, nu scrie la dânsa, aşa ţigănie (DEL. S. 10). 3. ZigeunervolkN. Alba ţigănie (BUDAI-DELEANU 1,40).^ GR. ţâgănie. ET. ţigan. ţigănime S. f. (1800 BUDAI-DELEANU) 1. Zigeunervolk N., Zigeuner (PL). De la Flămânda pleacă voioasa Ţigănimea drept cătră-Inimoasa (BUDAI-DELEANU I, Arg.). 2. MOLD. Zigeunersiedlung F., -viertel N. GR. ţâgănime. ET. ţigan. ţigănit siehe ţigănărit. ţigănos Adj. (1825 B.) 1. zigeunerisch. 2. feilschend, knickerig, geizig. Era aşa de ţigănos, de-şi mânca de sub unghii, cum se zice (ISP. BSG. 73). GR. ţâgănos. ET. ţigan. ţigării Adj. (1842 C. NGR.) MOLD, abgezehrt, hager. Sunteţi aşa de ţigăriţi şi gingaşi încât, de v-ar vedea străbunii noştri, ar plânge de jale (C. NGR. 292). Să nu îmbli mult, că te-i osteni ş-apoi îi arăta ţâgărâtă şi prizărită (SBIERA POV. 206; die Mutter zur Tochter). GR. ţâgărât. ET. vgl. magy. cigâr „hager” u .jigărit. ţigau Adj. (1649 IORGA S. D. X, 48) berbece ţigău, bes. f. oaie tigaie Schaf N. mit kurzer, krauser u. seidenweicher Wolle F.; lână ţigaie kurze, krause u. seidenweiche Wolle. Vgl. strogoman, ţurcan. ET. unbek. SG. ALR SN IV, K. 1236. ţigher siehe sighir. ţighilc! Interj. (1894 ŞEZ. III, 190) MOLD. BUCOV. Lockruf für Ziegen (ŞEZ. V, 166). GR. ţâgâlio, -liu! ET. dt. dial. Ziegele (= Zieglein). ţigâi PI. -gâi S. m. (1903 MAR. INS. 88) TR. Rüsselkäfer M. (Hylobius abietis). - Auch ţâgâinat. ET. unbclc. ţiglâr PI. -glâri S. m. (1649 MARD.) 1. Ziegelbrenner M. 2. Dachdecker M. ET. ţiglă. SG. ALR SN II, K. 515. ţiglă1 PI. ţigle S. f. (1649 MARD.) flacher Dachziegel (wog. olan Hohlziegel, cărămidă Mauerziegel). Bulbi solţioşi, la. cari soiţii ...se acoperă unulpre altul întocmai ca. ţâglele de pre case (MAN. IST. NAT. I, 18). ‘ GR. ţeglă (MARD., ANON. CAR.). ET. dt. Ziegel, vgl. şerb. cigla, poln. cegla etc. ţiglă2 PI. ţigle S. f. (1840 POEN. II, 187) 1. MOLD, hölzerner Bratspieß für kleinere Stücke (wog. frigare eiserner Bratspieß mit Kurbel für ganze Tiere etc.). Scoţând o bucată de slănină, au pus-o pe o ţiglă şi au început s-o frigă la jăratec (SBIERA POV. 16). 2. Stab M. mit einem Spalt an einem Ende, in den Köder gesteckt werden, dient zum Krebsfang (ŞEZ. IV, 117). ET. vgl. ţaglă. ţiglină siehe ţiclinc. ţignâl PI. -nâle S. n. (1870 COST.) veralt. 1. (Signal-)Pfeife F. der Schutzleute etc., auch als Spielzeug der Kinder. 2. Signal N. Nu cunoşti nici ţignalele? (BACALB. MT. 29; der Offizier zum Soldaten). GR. ţicnal, signal. ET. dt. Signal, auch mittelbar. tihlă siehe sihlă. f tiitoare siehe tiitor. 9 ’ ţiitor (16. Jh. CV) I. Adj. veralt.: dauerhaft. II. S. m., PI. -töri 1. LV. Herrscher, Statthalter, Gouverneur M. Glavdie Lisia, tietorului ghemonu Filicu (CV2 27 b; Apg 23,26). Pentru aceasta s-a numit mare pentru căci tuturor celor mai mari ai pământului el era singur ţiitoriu (ANTIM DID. 65; von Konstantin dem Großen). Iani Huniad, ţiitorul Ţării Ungureşti (URECHE, LET.2 779 ţiitorie 1, 145). Eu rădic mârtule meale cătră Domnul D-zeu ţiitoriul ceriului şi al pământului (PO2 50; Ex 14, 22). - Vgl. atotţiitor. 2. veralt.: Tierhalter, -Züchter M. Oameni ţietori de dobitoace (PO2 165; Ex 46, 34). III. S. f. ţiitoâre 1. PI. -toâre ugs.: Konkubine, Mätresse F., Kebsweib N. Cela ce va avea ţiitoâre ce să zice ce va ţinea muiere în casă fără de cununie (Ş. TAINE 254). Doaă din ţiitoarele împăratului Neron, carile era lui mai dragi, crezură în Hristos şi vrură de aceia să se ţie în curăţie (VARL. CAZ.2 n, 94 a). Şi ţiitoarea lui, anume Reima, au născut şi ea pre Tavec sipre Taam (BIBLIA 1688 Gn 22, 24).’ 2. PI. -lori Hochsitz M. des Jägers. Iute la pândă, la ţiitori! (OD. PS. 99). Fiţi deştepţi la tiilori! (OD. PS. 104). ET. a ţine. SG. ALR I/II, K. 277. ţiitorie PI. -rii S. f. (1675 MIR. COSTIN) 1. veralt.: Konkubinat N. (Primarii, cerând mită celor ce voiesc a se căsători, ei) nu se mai cunună şi trăiesc în ţiitorie {RV. R. 159). Vasile Voievod ... luându-le fetele, peste voia.părinţilor, la ţiitorie (MIR. COSTIN, LET.21,310). 2. veralt.: Verwaltung F. Ţiitoriapoştilor (STĂM. W. 367) Posthalterei. GR. ţietorie. ET. ţiitor. ţiitură PI. -turi S. f. (16. Jh. PS. H. 143, 13) 1. veralt.: Herrschaft F. Făcu ţiitură (asl. derzavu) braţelor lui (CORESI TE4 113 a; Llc 1, 51). 2. Volkstanz M. GR. ţinătură (B.). ET. a ţine. ţilindru siehe cilindru. ţimbâl siehe cimbal. ţimburuc siehe ţumburuş. ţimlr PI. -mire S. n. (1594 DIR) 1. veralt: Wappen N. Corbul cu inelul în cloni iaste ţimiriul sau stemma fer ei Munteneşti până astăzi (ŞINCAIHR. 1,542).’ 2. MOLD. Strauß M. aus künstlichen Blumen am Hut des Bräutigams (ŞEZ. III, 91). GR. ţâmnir. ET. magy. ebner. ţimp siehe tâmp. ţinâbăr etc. siehe chinovar. ţine etc. siehe ţănc etc. ţincâr PI. -cari S. m. (1852 AL.) MOLD. Bürschchen N., Kleiner M. (Baba) o hotărât ... să mă cunune cu Guliţă. „Să te mărite pe tine ... cu ţincariu ei?” (AL. OP. I, 515). Eram născut să fiu tată, mă nebunesc după ţincari (CL XV, 305; der Sprecher wünscht sich Kinder). ET. ţănc. ţinea siehe ţănc. ţineau siehe ţângău. ţinătură siehe ţiitură. ţine (1521 NEACŞU) I. V. tr. 1. c. (cu degetele, cu dinţii, în mână), pc. (de mână etc.) etw. (mit den Fingern, mit den Zähnen, in der Hand), jdn. (an der Hand etc.) halten. Mândra mea ţine murgul de frâu (I.-B. 255). Vgl. a beli 1. b. Abia îl mai ţineau picioarele de foame (DEL. P. 106) er konnte sich vor Hunger kaum noch auf den Füßen halten. Când îţi văd ţâţele-n sân, Picioarele nu mă ţân (PP. ŞEZ. I, 213). Cât mă ţine punga solange meine Börse (aus)reicht. Vgl. curea 1. Văzând el ...că opincile ... cu mare silă îl vor ţinea înapoi, se luă cătră casă (LIT.) den Rückweg aushalten werden. De-aş fi aşa blăstămat Precum îs de judecat... Pământul nu m-ar ţinea (I.-B. 186) würde die Erde mich nicht länger tragen wollen. Când să supără, ţine mânia cu anii (GHIB. BV. 35) wenn er sich ärgert, grollt er jahrelang. Alinata, grecească porneşte spre Slatina ca să ţie valea Oltului în contra lui Hagi Ahmet-Aga, venit cu oştire din Vidin (GHICA 114). Tuşea îl apucă mai des şi-l ţine mai mult (DEL. P. 181) der Husten hält länger an. Vgl. a apuca. I. 6. A doua zi ne scoboram în Răpciuni şi ţinem în sus drumul de şleau ce se aşterne pe malul drept al Bistiiţii (VLAFF RP. 223) wir folgen der Landstraße. Ţineţi-o drept înainte! gehen Sie geradeaus! Am trebuit să ţinem marea ti-ei zile şi trei nopţi (GHICA 382; Gallizismus) wir mußten ... die hohe See halten. Mă ţine la lingurică, de inimă (NĂD. NUV. I, 172, 176) ich verspüre Hunger. A ţine mirosul, culoarea den Geruch, die Farbe nicht verlieren. Doar baba Catrina de se îndură din când în când să vie s-o vadă de-şi mai ţine sufletul (NĂD. NUV. 1,45) ob sie noch am Leben sei. A ţine postul, sărbătorile, învăţăturile cuiva die Fastenzeit, Feiertage einhalten, jds. Lehren befolgen. Midi, măicuţă, te-am rugat... Săţâi zile pentru mine (I.-B. 174) ich bat dich, fur mich an bestimmten Tagen zu fasten. Foca se ţine pentru foc am St. Phokas wird gefeiert, nicht gearbeitet, weil sonst Feuer ausbricht. învăţând pre ei să ţie toate câte am poruncit voaă (MS. 17. Jh. Mt 28, 20, GCR I, 229). De s-ar ţâne astăz aceastăjudecată, mulţi părinţi far-de cinste s-ar îngropa (MS. 19. Jh., GCR II, 359) wenn dieses ... befolgt würde. Dară cu a vuţia mea cea agonisită, ca să o pociu împărţi bine, ce lucrure trebuie să ţiiu? (CĂR. PRE 780 ţine SC., CCR 131) wie soll ich mich verhalten? Legătura mea cu voi o voiu ţinea (MS. 16. Jh. Lv 26, 9, HC I, 7). Să nu-l mai ţină pe el în lucru? (POP. NUV. 85; von einem Arbeiter) sollte er ihm kündigen? A ţine pc. bine, rawjdn. gut, schlecht etc. behandeln. Boierilor le era (Petru Vodă) ca un părinte şi la mare cinste îi ţinea. (URECHE, LET.2 I, 238) er hielt sie hoch in Ehren. Şoimul ...de atâta vreme în râs şi batgiocură ţiindu-mă (CANT. IST. 229) seinen Spott mit mir treibend. Vgl. batjocură!. (Osman)preieniciariţinea ... scurţii şi tare (MS. 17. Jh., GCR I, 150) er hielt die Janitscharen in strengster Zucht. Vgl. scurt I. 1. Ţine casă mare er führt ein großen Haus. A ţine slugi, vite, trăsură etc. Diener, Vieh, einen Wagen etc. halten. Eu nu sunt învăţată Ca să-mi ţiu drăguţ pe plată! (I.-B. 243). Ţine casă cu chirie, moşie în arendă er hat ein Haus zur Miete, ein Gut in Pacht. Sora lui Antioh Vodă ce o ţinea Mihalachi Racoviţă Spatar (NECULCE, LET.’2 II, 257) die M. R. zur Frau hatte. Schimbaţi-vă mintea aceea rea carea ţineţ (EV. ÎNV. 1644, GCR 1,111) den ihr hegt, habt. Câte-s de la noi la deal, Toate ţinpemine-alean (I.-B. 68) sie hegen, haben einen Groll gegen mich. N-au ţinut războiul nimică leşii (MIR. COSTIN, LET.21,262) die Polen hielten gar nicht stand. A ţine un discurs, o predică etc. eine Rede, Predigt etc. halten. A ţine calea cuiva jdm. den Weg versperren, jdm. in den Weg treten. Ce e drag fuge de mine Şi urâtul calea-mi ţine (PANN, CL V, 384). Tălnindu-l în cale o femeaie şi-i ţânu calea, rugându-l să margăpre la casa ei, să-i blagoslovascăcasa (DOS. VS. Oct. 3; 43 a). Ucigaşul ce ţine drumurile (C. NGR. 29) der am Wege lagert. A o ţine una u. ä. dabei bleiben (vgl. bun 1. 11. b. y), in Sätzen wie: Ţinea una că: De e curcă, Ce se-ncurcă, La revărsatul zorilor, In calea vânătorilor? (OD. PS. 2; Verteidigung des unerfahrenen Jägers, der versehentlich eine Truthenne erschossen hatte). Tu s-o ţii înainte că (soarele) de la apus răsare (RC. IR. 281). Serghie aiurit o ţânea întruna: „Dar ce e de făcut, D-zeul meu! ce e de făcut?” (CL XV, 114) er wiederholte ... immer wieder. Acum de trei zile o ţin tot una cu mesele şi cu lăutarii (AL. OP. I, 552) seit drei Tagen tafeln sie immerfort bei Musik. în toată împărăţia se ţinu veselie mare o săptămână întreagă (ISP., D.) wurden ... große Lustbarkeiten abgehalten, veranstaltet. Andere Wendungen vgl. z. B. casă' 4,frâu, minte, nas 2. ă,palmă 1,parte 6, rău III. 4,pârlea 1, seamă!, i, umbră, vorbă. 2. behalten. Ţine-ţi banii, că mie nu-mi frebuie behalte nur dein Geld, ich brauche es nicht. Nu am vrut sä ... le ţiu (aceste învăţături) numaipentm mine, ce am vrut să le tipăresc (ÎNV.2 1642 III a). Toate le ispitiţ, ce e bun ţineţi (BIBLIA 1688 1 Thess 5, 21) prüfet alles und das Gute behaltet. 3. aufheben, bewahren. Mândra mea ... Iia cea de sărbători Ş-o ţâne după cuptori (I.-B. 443). Mândră, buze marmanzii, Dar pe-a cui seamă, le (ii? (I.-B. 368) für wen bewahrst du sie? 4. (zurtick-, an-, ab)halten. De nu (o) arfi ţinut, ar fi căzut (MS. 1757, GCR II, 54). Ce focul, bade, te ţine, De nu vii seara la mine? (I.-B. 237) was ... hält dich ab. Rămas bun acu, să nu te ţin la lucru. (POP. NUV. 74) daß ich dich nicht von der Arbeit abhalte. Vgl. răsuflare. 5. pc. cu vorba etc. jdn. mit Reden etc. hinhalten. Trimis-au leşii sol la crăiasa Elisaveta. să nu-i mai ţie cu cuvinte (NEC. COSTIN, LET.21, 381). 6. LV. o moşie etc. ein Gut etc. innehaben, o ţară etc. über ein Land etc. herrschen. Deci noi am întrebat pre călugării: mai ţânut-au până aemu acel sal au ba? (DOC. 1620, GCR I, 62). (Oprea Aimaşul) s-au aşezat de au ţinut scaunul pân-la venirea lui Aron Vodă (URECHE, LET.11, 208). Află vreme Ştefan Vodă ca să se mântuiască de fiate-său Iliaş şi să ţie toată ţara însuşi (URECHE, LET.2 1, 269). 7. fassen, umfassen, einnehmen. De n-ar mai muri oamenii, nu i-armai ţinea pământul (GHIB. BV. 21). Moşia Sănduleşti care ţinea mai bine de o jumătate de plai (BRĂT.-VOIN. LD. 219) das ... einnahm. A fost o ţară făloasă care ţinea o mie de mii de paşi împrejur (FLOR., CL III, 32) das ... Umfang hatte. Ugs. nu mă ţine locul, pământul de bucurie etc. ich freue mich außerordentlich. 8. pc. (cu c.) jdn. (mit etw.) ernähren, versorgen. Azi dimineaţă am dezvălil bordeiul ca să-i dau (vacii) o mână de ogrinji; cu ce-aveam s-o ţinem toată iarna? (VLAH. IC. 16). Măsurat afundişul codrilor, ţinăndu-mi zilele cu porumbe sălbatice şi cu pere pădureţe (DEL. S. 197) ernährte mich von ... Să te ţie D-zeu! Gott schenke dir Leben! 9. pc. kosten (wofür LM. a costa). Rochia (mă) ţine 300 de lei das Kleid kostet (mich) 300 Lei. O să te ţie scump es wird dir teuer zu stehen kommen. 10. pc. (de) c.; căe c. u. ä. jdn. für etw. halten, ansehen. (Dumitrasco Vodă) ţinea pre turci istoviţi de tot de moscali (NECULCE, LET.2 U, 320). Dacă stătu împărat Adrian, se arăta blând, ca să-l ţie de bun sfetnicii lui (NEC. COSTIN, LET.21,73). Care om nu făcea coconi, era urât şi hulit de toţi... şi bucate nimeni nu mânca cu el, ci-l ţinea toţi ca pe un urgisit de D-zeu (ANTIM DID. 42). Ce? Aici? Eu te ţineam plecai acasă (BRAT.-VOIN. LD. 267) ich wähnte dich zuhause. Maica te ţinea la coasă, Tu, cu Stăncuţape coastă (PP. RC. LEG. 131). (Corbul) pre priietinii (Vidrei) priietini, iară pre nepriietinii ei nepriietini îi ţinea, şi-i avea (CANT. IST. 195). Nu mă socoteşti că-ţi sunt grijitoriul tău, nu mă ţii că-ţi sunt ajutoriu ţie mai mult decât toţi (MARG.2 21 b). Unii ţineau că Vasi arfi prins pe Iosifi alţii, că Iosif pe Vasi (POP. NUV. 145) einige meinten, daß ... Pre domni îi blestemăm, pre arhierei nu-i ţinem întru nimic (ANTIM DID. 27) die Bischöfe mißachten wir. 781 ţine II. V. intr. 1. cu cu. (FR.-C. MOŢII 241: cătră cu.), în partea cuiva zu jdm. halten, auf jds. Seite sein. Leşii ce ţineau în partea craiului August îl huleau şi-l afuriseau (pe Kiovski) (AXINTE, LET.2 II, 156). Până ţineam cu codrul, Eram roşu ca focul; Dar de când ţiiu cu ţeara, Gălbenit-am ca ceara (I.-B. 290). Nu ştiţi de câte ori m-a biciuit acest gând. Şi nu m-a oprit morala creştină: eram sigur că D-zeu ar fi ţinut cu mine (DEL. P. 326). 2. de c. a) zu etw. gehören (vgl. frz. tenir de qqchf. Mănăstirea de care ţinea biserica (LIT.). îngrijit de o femeie bătrână ... care ţinea de casa neamului lui (BRĂT.-VOIN. LD. 213). Unele întâmplări trăite de curând i se par rămase departe, străine, ca şi când n-ar mai ţine de viaţa ei (VLAH. DAN II, 88). - b) a-şi ţine de lege etc. sich unterwerfen. De acolo (de la scaunul ţinutului său), cine nu va să-şi ţie de lege, volnicu-i fieşcine să-şi îndelunge legea la alt scaun mai mare (NEC. COSTIN, LET.21, 404). 3. (cuiva) de cald (von Kleidern) (jdn.) warm halten, (dauernd) wärmen; de saţiu, de foame (MANOL. IG. ŢĂR. 275; von Speisen) (für längere Zeit) sättigen; cuiva de urât jdm. die Zeit vertreiben. Lucrul strein nu ţine de cald (PANN PV.3 74). Asta nu-mi ţine de cald das nützt mir nichts, davon habe ich nichts. Scherzh.: Bată-l focul de cojoc. Ce folos?! De frig îmi ţine (SPER. AN. 1892 I, 244). Am mâncat colac cu cârnaţ, Că ţâne mai bine de saţ (PP., GCR II, 228). Aice-i lângă mine, îmi ţine de urât, Mi-ajută la dormit (SEV. AN. 107). 4. la cn. an jdm. hängen, jdm. zugetan sein. Domnul Vucea ... ţinea la viaţă ca un pustnic la D-zeu (DEL. P. 322). Frate Manolache, le rog să-mi dovedeşti încă o dată că ţii la mine (BRĂT.-VOIN. LD. 234) einen Beweis deiner Anhänglichkeit zu geben. Am ţinut la dânsul, dar, de când vrea să mă poarte de nas, s-a mântuit (XEN. BR. 15). 5. la cinste, la dreptate etc. auf Ehre, Gerechtigkeit etc. (besonderen) Wert legen. Nu râde, cocoană, după ce că paţ un afront tocmai la ce-am ţinut eu, nu râde (CARAGIALE, CL XIII, 288; der eifersüchtige Mann zur Gattin). 6. ţin să te conving etc. ich lege Wert darauf, es liegt mir daran, dich zu überzeugen etc. (vgl. frz .je tiens ä te convaincre). Ion ... văzând nevoia mâni-sa, n-a mai ţinut să se însoare (GHIB. BV. 16) er wollte nicht mehr heiraten. Aşa era cu cale să fac de la început; dar am ţinut să arăt că humuleştenii nu-s trăiţi ca în bârlogul ursului (CREANGĂ, CL XV, 446) ich wollte zeigen. Du-te, dacă îţi face plăcere. „Eu nu ţiu” (ZAMF. LV. 146) ich mache mir nichts daraus. Ţin a spune că aci nu răvărsarea apelor Nilului peste câmpii determină fertilitatea solului (BUZ. CUG. 16) ich möchte hier betonen. 7. Ia, pe, spre dreapta, stânga rechts, links gehen, fahren etc. 8. către, spre c. auf etw. losgehen. Nu mult trecu şi iată vine taurul... Ţinea drept cătră el (RETEG. POV. IV, 42). Şi el dă-i atunci la fugă! ... Şi aleargă-aleargă-aleargă! drept ţiind spre-a popii casă (DULFU PĂC. 171). Doi boieri... Vin din Rusalim, La Vifleim ţin (PP. FR.-C. MOŢH 194). 9. halten, sich halten (fest bleiben, dauerhaft sein, nicht verderben). Cuiul nu ţine der Nagel hält nicht. Trimite-mi pesmeţi, că ţin mai bine schicke mir Zwieback, denn er hält sich besser. 10. anhalten, dauern (wofür LM. a dura). Dacă iarna va ţine tot aşa, n-o mai duce (el) fără lemne (DEL. P. 184). Trei ceasuri ţinu acest foc înfricoşat, apoi se opri (GANE, CL XI, 371) dieses schreckliche Schießen. Din pricina oştirilor ce au ţânut peste cinci ani (EN. COGĂLN., LET.1ΙΠ, 282). Minciuna ţine numai într-o cirtă, iar adevărul rămâne până la zioa judecăţii (ANTIM, GCR II, 8). III. a se ţine 1. în c. etc. an etw. hängen, in Fällen wie: Portiţapufredăse ţinea numai într-o balama (SAD. CR. 131). Intru aceastea doao porunci toată leagea şi prorocii să ţin (MS. 18. Jh. Mt 22,40, GCR Π, 21). De aceste doaă învăţături toată legea şi prorocii să ţin (VARL. CAZ.21,290 b). De unul se va ţinea (ενός άνϋέξεται) şi de altul nu va îngriji (EV. 1894 Mt 6, 24) er wird dem einen anhangen und den andern verachten. Sat... împărţit în trei părţi care se ţin tot de una (CREANGĂ, CL XIV, 365) drei zusammenhängende Teile. Vgl. lanţ, şir, şirag. 2. ţine-te, să te ţii (de) acum nun heißt es aufpassen, steht mir (dir etc.) ein gehöriges Stück Arbeit bevor, werde ich (wirst du etc.) manche Nuß zu knacken haben, u. ä. Să se ţie bine, de aici înainte, ţopărlanii, am să-i calicesc pe toţi (XEN. BR. 162) nun werde ich den Rüpeln zu schaffen machen. De-abia pe la. amiazi vom ajunge sus şi până acolo să te ţii la săritori (UR. BUC. 246; Schilderung einer Bergbesteigung). Ţine-te, săracă ţară Moldovă, de acum înainte, de jacurile şi mâncăturile a toţi aceşti tuscinci feciori a cupariului (NECULCE, LET.2 Π, 235) nun hatte die arme Moldau unaufhörlich zu leiden. După aia, ţine-te tămbălău frei luni de zile pe la Văcăreşti, pe la instrucţie, pe la juraţi (CARAGIALE SCH. 49; jd. war in einem Streit erschlagen worden) gab cs einen endlosen Spektakel. Atunci să te ţii chefuri şi ziafeturi cari ţinură cât ţinu şi viaţa lor (REV. TOC. VI, 350) nun folgen endlose Gelage und Gastmähler. Acum să te ţii mirării şi crucelii, la flăcăul nosp'u (IARNIK, CL XV, 175) nun nahm bei unserem Burschen das Staunen und Bekreuzigen kein Ende. Ugs. Ţine-te (să te ţii), pânză, să nu te rupi aufgepaßt! Joe ... răsturnă pe tat-său din scaunul domniei, se puse el în locu-i... şi apoi, să te ţii, pânză, 782 ţine să nu le rupi! căci, pe cine cuteza să se scoale asupra lui, îl rostogolea din înaltul cerului (ISP., Z. III, 271). (Ploaia) a udat-o (pe babă) până la piele. Pe urmă, ţine-te, pânză. A dat Martie un ger straşnic, de a îngheţat acolo scuţ şi baba şi oile ei (RC. LEG. 7). 3. de c. zu etw. gehören (vgl. II. 2.). Treizeci de mii de căzaci carii se ţin de hătmănia căzăcească (NECULCE, LET.2 II, 314). Nearătând nici într-un chip (în scrisoare) că (acele sate) se ţineau de Moldova (AMIRAS, LET.2 III, 138). Să se citească în vremea pomazaniei molitvele acelea ce să ţin de această taina (Ş. TAINE 299). 4. de cn. a) sich an jdn. hängen, an seine Ferse heften, immer hinter ihm her sein, nicht von seiner Seite weichen. O urmăriţi (femeia), vă ţineţi ca nişte duhuri necurate de ea, până ce ... leapădă cinstea ca să s-arunce în braţele voastre (C. NGR. 44; zu den Männern). Vgl. rnănz 1. Ţine-te de dânsa, ca să vă ia (NĂD. NUV. II, 33) dringe in sie, daß sie euch mitnimmt. - b) mit jdm. (gleichen) Schritt halten. (Calul) cel din mijloc ... trepăda, de abia se puteau ţine de dânsul cei doi lăturaşi, galopând în fuga mare (GHICA, CL XIX, 462). - Fig.: El vedea bine că nu se poate ţine cu învăţătura de tovarăşul său (VLAH. NUV. 66; sie bereiteten sich zum Abitur vor). 5. (numai) de sich, (nur) mit... abgeben, beschäftigen (mit dem Nebensinn des Tadelnswerten), nichts (anderes) tun als ... Singură când te vedeai ...de drăcii tu te ţineai Cu cumăfrul, cu morarul? (DULFU PĂC. 189; zur Gattin). Vara (aceşti şcolari) se întind la soare, ca potăile de pe uliţele Ţarigradului; iarna se ţin de pungăşii (VLAH. GV. 64). Tu, în loc să înveţi, te ţii de teafru (ZAMF. LN. 10) du tust nichts als ins Theater zu gehen. 6. de (pe) c. a) sich an etw. halten, daran festhalten. Se ţinu de masă er hielt sich am Tisch fest. Are mândra nouă ii: Trei sunt rupte, patru-sparte, Două nu se ţin pe spate (I.-B. 442) fallen ihr vom Rücken. Te rog, priveşte-l, abia se ţine pe picioare (DEL. P. 16). Acest sfat înţelept plăcu argatului şi, ţiindu-se de dânsul, încă nu trecu jumătate de an şi el fu acasă (SBIERA POV. 217) indem er ihm folgte. Se ţine de ceea ce-a spus cr bleibt bei seiner Behauptung. Mai vârtos ne-am tinut de izvodiţigrecescu (NT 1648, Vorwort)... sind wir der griechischen Version gefolgt. - b) de cuvânt, vorbă, tocmeală etc. (sein) Wort, das Übereinkommen etc. halten. (Cazacii) niciodată de cuvânt nu se ţin (AMIRAS, LET.2 III, 108). Poruncindu-i (crăiesei) să se ţie de tocmeala ce au făcut bărbatu-său în viaţa lui (NEC. COSTIN, LET.2 1, 420). 7. după cn. sich dicht hinter jdm. halten. Ţine-te de mine,föaceleaşi mişcări ca mine ... şi, la trebuinţă, dă-mi mâna (UR. BUC. 243; Schilderung einer gefahrvollen Wanderung im Gebirge). Scroafa ... sparse zidul ... şi să te ţii după dânsul (după voinic) (ISP. LEG.2 129) die Sau blieb ihm auf den Fersen. 8. cu o femeie mit einer Frau ein Verhältnis haben. Directorului îi mergea numele că se ţine cu acea cocoană (DEL. P. 231) es ging das Gerücht ...Ce am auzit, mă Gheorghe, căstăpânu-tău să ţine cu soră-sa? (FIL. CIOC. 232). 9. undeva an einem Ort weilen, sich aufhalten. Ferdinand ... îndată trimite la crăiasa ce se ţinea în Buda,poruncindu-i... (NEC. COSTIN, LET.21,420). Nu avea putinţă să se ducă într-altăparte, ce le-au căutat numai să se ţie cu obuzul cu Dumitraşco Vodă (NECULCE, LET.2 II, 331) bei D. zu bleiben. Mă ţiiu cu oamenii şi oamenii cu mine (CANT. DIV. 1 a; die Welt spricht). 10. sich (gut, schlecht) halten; (gut, schlecht) erhalten sein; gesund, kräftig sein; a se ţine bine kerngesund, rüstig sein. Bătrânul se ţine bine der Alte hält sich gut. Te afli zdravăn, jupâne Pärvule? ... Slavă Domnului, Măria Ta, ne ţinem şi noi cum putem (ODOB. MV. 1886, 5). Te minunai cum se mai ţine cu viaţă o fiinţă atât de istovită şi aşa lipsită de hrană (NĂD. NUV. I, 45) wie sie sich noch am Leben hält. 11. sich enthalten, sich beherrschen, sich zurückhalten. (Movileanu) îi spuse (Ilenuţei) un compliment bine ticluit care făcu pe Lache să turbeze. Dar se ţinu (DEMETR. NUV. 42) er hielt sich zurück, bezwang sich. O miliare, de să va îndrăci de duhul necurat... de-acia bărbatul va zice că nu pociu să mă ţiu de voia trupului şi va vrea să ia alta (INDR. 689) ich kann mich des Geschlechtstriebes nicht enthalten. îl ascultam,ßrä voia mea, ba tocmai, fiindcă mă ţineam să nu-l ascult, nu-mi puteam lua gândul de la el (VLAH. GV. 85) weil ich mich davon abhielt, ihm zuzuhören. 12. sich dünken, sich wähnen, sich (für etw.) halten. Fiecare se ţine mai cu minte decât altul (PANN PV. M. I, 9). Nu-ifrumos cine se ţine, Ci-i frumos cui îi stă bine (I.-B. 375) wer sich dafür hält. Se ţine mare er dünkt sich groß, bildet sich viel ein. Ce te înalţi cu firea, omule, şi te ţii mare? (MĂRG.2 109) warum ... trägst du den Kopf hoch? Cu ce te ţâi, bade, tu? (I.-B. 408) worauf bist du ... so stolz? Când se ţineau că sunt scăpaţi de sub jugul robiei (AXINTE, LET.2 II, 125). GR. veralt. ţinea, ţâne(a). 1. Pers. Sg. Präs, ţin, 2. ţii, 3. ţine, 1. PI. ţinem, 2. ţineţi, 3. ţin, Konj. ţină; Imperat. ţine; Perf. ţinui; Part. ţinut; Ger. LV. ţiind, LM. ţinând (doch auch schon MĂRG.2 172 b), Verbaladj. ţiitor. Mundartl. 1. Pers. Sg. Präs, ţiu, LV. meist ţiiu (u. so ugs. vielfach noch jetzt), 1. PI. ţinem, 2. ţineţi; Konj. ţiie. ET. lat. teneo, -ere; ist zuerst MUNT., zusammen mit a (ră)mânea, in die 3. Konjug. übergegangen. SG. ALR EI, K. 106; ALR SN ffl, K. 783; VR, K. 1942, 1943, 1944, 2061, 2095, 2118, 2127, 2151. 783 ţinere ţinere PI. ţineri S. f. (16. Jh. PS. SCH. 89, 11) 1. LV. Herrschaft F., Reich N. Pentru mila si darul Domnului nostru Is. Hs., a căruia este cinstea şi tinerea şi toată puterea (VARL. CAZ.2 II, 103 a). Până au luat turcii toată linear ea grecilor (MS. 17. Jh., GCR 1. 146). 2. Enthaltsamkeit, Enthaltung F. Trupul luiş-a obrazului faţa mărturisăscpostul şi ţânearea lui aceia covârşită (DOS. VS. Ian. 19; 18 b). 3. Halten, Behalten N.; ţinere de minte Gedächtnis N., vgl. minte. 4. Einhaltung F. (eines Feiertags); Einlösung F. (eines Versprechens). 5. în ţinere TR. BAN. in Pflege. GR. ţânere, ţânere, ţiiere. ET. a ţine; ţiiere < tiu, ţie gebildet wie născare, vânzare etc. mit den entspr. Präsensformen. ţingălau PI. -laie S. n. (1805 CRIŞAN 282) Kuhglocke F. La juguri, Cu ciucuri, La restaie, Ţingălaie (PP. TR., CL V, 296). GR. MOLD. ţâng- (ŞEZ. V, 166), ţingaleu. ET. onomatopoet. ţingăni siehe zăngăni. ţingău siehe ţângău. ţintar PI. -tare S. n. (1600 HC) 1. Brettspiel N. Tabliele, oscioarele ceale de jucat sau ţintar (FIC1,306). Doi din ei... mulând cu multă seriozitate bobii din ţintarul săpat pe laviţă (GPIICA 502), Pe cealaltă (sofa) erau table pentru jocul de şatrange şi pentru ţintar (FIL. CIOC. 144). Vgl. ţintă 1. 2. Zieheisen N. des Schmiedes zur Flerstcllung von Stiften (D. T.) ET. ţintă. ţintât Adj. (1760 IORGA S. D. X, 224) von Pferden, Rindern etc. mit einer kleinen runden Blesse an der Ştim (ŞEZ. V. 166). „Fulgo! Prinde-mi pe murgul cel ţintat” (AL. POEZII III, Leg. 92). Boi bourei, In coadă, cudălbei, în frunte, ţin taţi, în coarne-njieraţi (TEOD. PP. 143). Ah! Iată craiul codrului, ţintat în frunte (GANE, CL XIII, 331; von einen Hirsch). GR. Dim. -ţăţel, PI. -tăţei (PĂSC. LP. 28; AL. PP. 102). ET. ţintă 5. ţintâură PI. -tâure S. f. (1840 POEN.) TR. OLT. Tausendgüldenkraut N. (Erythraea cen-taurium). Mai bună e ţintaura pentru friguri (DEL. S. 265). GR. cin-, ţintorie (CIH. I, 56), centaură, -taulă (COST.), ţentaur (POEN. I, 239). ET. n. lat. centaurium, auch mittelbar. ţintă PI. ţinte S. f. (1508 DERS) 1. Spielmarke F. Popa ce joacă în oase, în arjeţi, în ţinte şi în tavlii (ÎNDR. 437). 2. kurzer Nagel, Stift M., Zwecke F. Ei că-mi băteau Prin lalpe, Prin palme Tot cuie de fier, Tinte de oţel (TEOD. PP. 27; Christus über seine Peiniger). Ţintele, urechele, ba până şi aţa (de la. ciubote) ... să nu fie de origină streină (SUŢU NOT. 99). Artistul (care face mozaicul) îşi taie din sticlă şi din marmură ţinte de grosimea indicată (OD., CL IX, 20). 3. Zier-, Tapeten-, Tapeziemagel M.; metallenes Schildchen, Plättchen für Beschläge, z.B. an Pferdegeschirr u. Ledergürteln. Ciuberele cu care adăpau caii erau de argint, şi cofe şi barilce şi ţinte la hamuri... tot de argint (MIR. COSTIN, LET.2 1, 284) Beschläge. O curea lată, coperită cu ţinte aurite (C. NGR. 22). 4. Keil M. (B., PAMF. IND. 122). 5. kleiner runder weißer Fleck an der Stirn eines Rindes od. Pferdes: Blesse F. (ŞEZ. V, 166). Vgl. ţintat. 6. (Ziel-)Scheibe F.; fig.: Ziel N. Tragere la ţintă Scheibenschießen. Se crede veşnic ţinta tuturor privirilor (LIT.; von einem Gecken) Zielscheibe. De-mi vei scăpa tu, fie el ţintă răzbunării mele (I. NGR., CL VII, 56). Priveam fără de ţintă-n sus (COŞBUC 192) ohne bestimmtes Ziel, verloren. Adverbiell: Oşopârlă de zmarald Cată ţintă, lung la mine de pe năsipişul cald (AL., CL HI, 75) unverwandt. De giucat, aş giuca ghini, Mi-i ruşine de copchile, Că ţin ochii ţintă-n mine (MF 1,1425) die Augen ... sind unverwandt auf mich gerichtet. (Hagiul) adormi de veciniciecu ochii deschişi şi ţintă asupra Leanei (DEL. P. 191) starr gerichtet. Pârvu o porni de-acasă ţintă la mama Maranda (VLAH. NUV. 132) stracks. Fă-te săgeată şi te du ţintă la protopop (AL. OP. I, 1484) geradewegs. GR. ţântă. - Dim. ţintişoâră, PI. -şoâre. ET. asl. cţta „Münze”, vgl. zu Bdtg. 3 auch poln. cţtka, tschech. cetka „Flitterchen”. SG. ALR SN n, K. 285. ţinterim siehe ţintirim. ţintcc Adj. (1872 AL.) vom Auge: gut zielend, scharf. Arcaş cu ochiul ţinteş (AL. LEG. 118). Se duce ... să-l împăneze cu o săgeată-n piept, Căci ochiul lui e ţinteş (AL. LEG. N. 46). ET. a ţinti (a aţinti). ţinteză siehe cinteză. ţinti etc. siehe aţinti ctc. ţintirim PI. -rimuri S. n. (1628 IORGA S. D. XII, 281) Fried-, Kirchhof M. (wofür LM. cimitir). Să-l ducă în ţintirimulsvântului apostolLuca să-l îngroape (DOS. VS. Noe. 24; 160 a). Ca-n ţintirim tăcere e-n cetate 784 (EMIN. O. I. 202). MARAM. versteht man unter ţintirim den als Begräbnisplatz dienenden Raum um eine Kirche, sonst sagt man temeteu (BUD, ŢIPLEA). GR. veralt. -ler-, sinter-, sintir- (PP. TR., MAR. ÎNM. 317; 329), cinterim (C. NGR.), săntirimb (FR.-C. MOŢII 105). - PI. auch -rime. ET. magy. cinterem (< lat. coemeterium). SG. ALR LII, K. 301. ţintiză etc. siehe cinteză. ţintui Präs. -iese V. tr. (1654 NEAGOE ÎNV.2 81 b) 1. (be-, an-, ver)nageln. Era ferecai trupul lui preste tot şi ţântuit (DOS. VS. Martie 23; 50 b). De vorji adevărate (mâncătoriile tale), o să te ţintuiesc în poarta curţii domneşti (FIL. CIOC. 132) werde ich dich an das Tor ... nageln lassen. Veralt.: a ţintui un tun ein Geschütz vernageln. 2. (wie mit Nägeln) befestigen, (wie angenagelt) fest-haltcn. Parcă nu-ş ’ ce sfială îl ţintuia locului (RĂDUL. RUST. II, 193). ’ GR. ţântui. ET. ţintă. ţintuire PI. -iri S. f. (1825 B.) Auf-, An-, Fest-, Vernageln N. Veralt.: ţintuirea drapelelor Fahnennagelung. GR. ţântuire. ET. a ţintui. ţintuit Adj. (1642 CAZ. GOV, 177) 1. beschlagen (1688 BIBLIA Ex 39, 5). Curele ţintuite cu ţinte de aramă (FR.-C. MOŢII 23). Ghioagă mare nestrugită, Cu piroane ţintuită (AL. PP. 44). Armele lor cele mai cumplite Era furce şi rude de şatră, La vârv cu fier ager ţintuite (BUDAI-DELEANU I, 67). 2. angenagelt, angeheftet. 3. fig.: unbeweglich, starr, wie angenagelt. Aşa stăturăm ţintuiţi ca prin o putere magnetică (BOGD. VECHI 34). Căpitanul ... cu amândouă picioarele în scări, bine ţintuit pe Pagat (ZAMF. NUV. 90; Pferdename) fest im Sattel. GR. ţântuit. ET. a ţintui. ţinţâr PI. -ţâri S. m. (1800 FURNICĂ 211) Zinzare, Mazedorumänc M. Din romaniipre carii i-a dus Marele Constantin în Thrachia, Machidonia şi Thessalia s-au prăsit românii cei ce sunt de-a dreapta Dunărei carii s-au numit... amu vlahi, amu cotzo- sau cuzo-vlahi, iară mai pre urmă ţinţari (ŞINCAI FIR. 1,43). (Fraţilor) ălor din Machedonia (le zicem) ţânţari sau coţovlahi (JIP. SUF. 91). GR. ţânţar. ET. Spottname, angeblich nach der Aussprache ţinti u. ä. für cinci u. ä. im Arom. ţipa1 ţintit (16. Jh. PS. SCH.) 1. Adj. 1. erhalten. Bine ţinut gut erhalten, gepflegt. Ce colibă rău ţinută! (MILLO, PR. DRAM. 305). 2. verpflichtet, gehalten. 3. (durch langes Aufbewahren) überaltert. Ouă roşii, ouă ţinute (DEL. P. 161; Einwendung des Geizhalzes, der keine Ostereier hersteilen lassen will; solche seien nicht frisch). II. S. n., PI. -nüturi 1. veralt.: Besitz M. Da-ţi-voiu limbile ocinele tale, şi ţirutele tale (în) sfârşitul pământului (PS. SCH. 2, 8; lcsl. oderzanie tvoe). 2. Gebiet N., Gegend, Landschaft, Provinz F. Să-ţi spui ... Ţinutul morunilor Şi-adăpostul somnilor (PĂSC. LP. 177). Acest ţinut grasu estepusliiu şi toate oraşele simt zdrobite (MS. 17. Jh., GCR I, 141). Dăduse (împăratul) şi-n tot ţinutul foarte straşnice porunci ca ... pe ai lor morţi ...să nu-i scoaţă pe porţi (PANN PV. M. II, 27) im ganzen Reich. Spune-mi ... de ce neam eşti şi în ce ţânutpetreci (DOS. VS. Sept. 4; 7 a). Nu puţine rele şi stricăciuni au simţit ţinuturile romanilor (SPÄT. MIL., LET.21, 88) die römischen Provinzen. 3. veralt.: (Regiemngs-)Bezirk, Distrikt M. (Satul) Filipeşti ce iastepre apa Oiludzului în ţinutul Totruşului (MS. 1591, GCR I, 38). S-au pornii ploi grele... şi au înecat multe dobitoace şi oameni, ales la ţinutul Tecuciului (MUŞTE, LET.1 III, 78). GR. ţânut; PI. veralt. ţinute. ET. a ţine. ţinutâş PI. -tâşi S. m. (1824 URIC. V, 188) MOLD, veralt.: Distriktbewohner M. Caut să câştig dragostea ţinutaşilor de Roman, jacând bine pe cât pot (AL. OP. I, 575). ET. ţinut II. 3. ţinută PI. -nute S. f. (1 642 AGY 119) 1. Haltung F., Benehmen N., in Fällen wie: Liliescu ... n-are în scenă o ţinută tocmai conform cu rangu personagiului ce interpreta (TEL. SCH. 43). 2. Anzug M., Kleidung; Uniform F.; ţinută de stradă Straßenanzug; mare ţinută, ţinută de gală, ţinută de ceremonie Festkleidung, ţinută mică, ţinută de seiviciu Dienstkleidung. 3. LV. Einhalten N. ET. a ţine, vgl. frz. tenue. ţip siehe ţăp. ţipă1 Präs, ţip V. intr. (uni 1660 STAICU 208) (laut, schrill, kreischend) schreien, kreischen. în loc să leie copiii... (fata) i-a opărit pe toţi, de ţipau şi fugeau nebuni de usturime şi de durere (CREANGĂ, GCR II, 352). Fiiarăle ... vor urla şi vor ţipa cu glas mare, cât să vor spăimânta toţi oamenii pre lume (MS. 1675, GCR II, 217). Tocma ca ş-o sălbatecăfiară, Ţipă, răcneşte, spumegă, zbiară (BUDAI-DELEANU IV, 114).’ 785 ţipă2 ET. unbelc. SG. ALRII/I, MN 6829, 4; ALR SN II, K. 332. ţipa2 Präs, ţip (um 1680 DLRV) î. V. tr. BUCOV. BAN. TR. 1. werfen. Ia-l de brâu Şi-l ţăpă-n rău! (I.-B. 463). (îngerii) de mână m-au luai Şi din rai că m-au ţipat (PP. MAR. ÎNM. 468). 2. abwerfen, -legen. Novac ... ţipa haine boiereşti Ş-mbrăca călugăreşti (PP. FR.-C. MOŢE 215). Peteluţe cu mărgele Le ţipă cu multă jele (MAR. NUNTA 532; Hochzeitslied). II. a se tipa sich stürzen, springen. Ian te uită cum se tapă, Parcă sare de pe râpă! (I.-B. 420; von einem tanzenden Mädchen). Chiruţa ... în Dunăre se ţâpa Şi ... din gură cuvânta: „Decât roabă turcilor, Mai bin ’ hrană peştilor!” (I.-B. 496). GR. ţâpa. ET. unbek. SG. ALR SN III, K. 855. ţipâr PI. -pâri S. m. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Aal M. (Anguilla). 2. Schlammbeißer M. (Cobitis fossilis), vgl. pişcar. ET. unbek. SG. ALR SN III, K. 738. ţipăt PI. -ţipete S. n. (um 1550 HC II, 458) (lauter) Schrei. Era pretutindinea suspini şi plângeri cu lacrămişi ţipete (MOXA, HC 1,372). De vaiet amar, ţipete, jele Plini-s codrii, câmpii şi vâlcele (BUDAI-DELEANUIV, 51). Alinaţi durerile Şi lăsaţi ţipetele Că vă rupeţi inimile (I.-B. 205). Cale de jumătate de ceas se auzeau ţipetele şi vaietele nenorociţilor din câmpul Dudeştilor! (GHICA 30). GR. ţipet. ET. a ţipa1. ţipător (1863 FIL., DLR) I. Adj. schreiend, grell. II. S. f. ţipătoâre, PI. -lori Lochpfeife F. der Auerhahnjäger, ahmt den Schrei (ţipăt) des Auerhahns nach (PAMF. IND. 62). ET. a ţipa1. ţipătură PI. -türi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) (lauter)Schrei. ET. a ţipa1. ţipau S. m. (1642 AGY 119) TR. kleines Weizenbrot. Un ţâpău (pânişoarărotundă) făcut chiar de mâna miresei în coaja căruia sunt înfipte frei pene de cocoş (FR.-C. MOŢII 152). Decât ţâpău şi cu unt Şi să-l mânci c-un om urât, Mai bine mălai zguros Şi să-l mânci c-un om frumos! (I.-B. 462). GR. ţip ou, ţâpău. - PI. n. -poâie (PP. MÂNDR. EU.). ET. magy. cipo. ţipenie S. f. (1857 AL. OP. I, 657) fam. (de om etc.) mit Negation: keine (Menschen-)Seele, niemand, in Sätzen wie: Nu era ţipenie (de om) în toată casa es war keine Seele im ganzen Haus. O linişte religioasă domnea peste în tinderea imensă de şesuri late şi de ogoară... Ţipenie de om nu se afla. Era dominică (VLAH. GV. 74). Breeel ce pustiiţi în casa asta! Nici o ţipenie de lingău prin saloane şi pe scări! (AL., CL VII, 446). ET. ansch. zu a ţipa1. ţipet siehe ţipăt. ţipirig S. m. (1587 DERS) 1. Simse, Binse F. (Scirpus silvaticus); vgl .pipirig. 2. Salmiak M. Amestecându-se floarea de ţiperig pe din două cu praf de zahar şi frecându-se umflătura limbariţii cu dânsa ...o topeşte şi o risipeşte (PISC. PRACT. 499) das Salmiaksa'lz. GR. in Bdtg. 2 auch ţeperig, ţiperig. ET. dunkler Herkunft. In Bdtg. 1 kommt mittelb. lat. cyperus „Zypergraß” in Betracht. Zu Bdtg. 2 vgl. şerb. caparika id. SG. ALR SN III, K. 637. ţipiş (1800 BUDAI-DELEANU) TR. I. Adj. steil (B.). - Auch adverbiell. II. S. n., PI. ţipîşuri Abhang M. Şi-i sâleşte la greauă frăsură Peste râpe, ţipişuri şi coaste, Până când îi duce la prăpaste (BUDAI-DELEANU XI, 49). GR. ţâpiş, ţăpiş. ET. unbek. SG. ALR SN III, K. 810. ţiplă PI. ţiple S. f. (um 1610 DOR) getrocknete Tierblase; wurde früher als Fensterscheibe benutzt. Adesea partea (ferestrelor) care trebuie să fie transparentă este astupată cu hârtie sau cu ţiplă (MANOL. IG. ŢĂR. 25). (Sultănica) când râde, sparge ţiple (DEL. S. 44). - Daher von ähnlichen Dingen: în sfârşit, iată colea în buzunar „fraiul” de cale ferată ...; îl am cu poza mea, cu numele meu, cu geam de ţiplă (LIT.) Zellophan. ET. vgl. bulg. cipa, alb. cipe, ngr. τσίπα,Milchhaut”. ţipoti Präs, -tesc V. intr. (1800 BUDAI-DELEANU) TR. wiederholt (schrill) schreien, jammern. Copiii pierduţi se prefac în ... draci şi ... zi şi noapte plâng, ţi-potesc şi se văietă prin întuneric (MAR. NAŞT. 77) die Fehlgeburten. Ele (păsările) ţipoteau de foame (RETEG. POV. V, 53). Scoasă-o vrăjită din sân piscoaie Şi, cât poate, de trei ori lipoaie (BUDAI-DELEANU V, 76). GR. ţipoi. ET. a ţipa1. ţipou siehe ţipau. 786 ţivlet ţipruş siehe chiparos. ţirca-ţîrc! Interj. (1896 DULFU LEG. 75) ahmt den Schrei der Elster nach. ET. onomatopoet. ţircălâm siehe ţărcălan. ţiriţîc! Interj. (1907 BRÄT.-VOIN. LD) ahmt das Geräusch der Schere nach. Zgomotul foarfecilor bărbierului care potiiveşte barba tatei ... ,, ţiri-ţiri-ţiriţic ” (BRĂT.-VOIN. LD. 204). ET. onomatopoet. ţiriilic 1. -ridici S. m. (1705 CANT.) veralt.: Arzt M. Decât rana dragostelor şi decât boala iubostelor mai primejdioasă nici. ţirulicii au vădzut (CANT. IST. 244). GR. ţerulic (CANT. FIR. 186). ET. poln. cyrulik. tis! siehe tist! 9 ’ ţist! Interj. (1705 CANT. IST. 126) fordert zum Schweigen auf: st!, pst!, bst! Şezi binişor ... nu crâcni... ţâst ...să nu-ţi aud gura! (AL. OP. I, 407). Ţist, fa, nu-ncurca iţele babei, zise un flăcău (NĂD. NUV. 1,42; zu jdm., der an die erzählende Alte eine Frage richtet). GR. ţâst!, ţis! (MILLO, PR. DRAM. 403), ţs! (C. NGR. OP. I, 152). ET. onomatopoet. ţistâi etc. siehe ţistui etc. ţistos siehe ţestos. ţistui Präs, -iese V. intr. (1705 CANT.) zischen. Cine ţistuieşte nu ştie, ce altuia, tăcerea arătând, îi porunceşte (CANT. IST. 126). - Auch tr.: (Bâtlanulpe vidră) a o ţistui începu şi groznice semne din ochi şi din cap să tacă îi făcea (CANT. IST. 24). GR. ţistâi. ET. ţist! ţistuitură PI. -turi S. f. (1895 GPIIB. BV.) Zischen N. Nu de puţine ori primeam ţislâituri de la cei de prin străni (GHIB. BV. 63; sie schwatzten in der Kirche). GR. -tâitură. ET. a ţistui. ţiteră PI. ţitere S. f. (1830 I. VĂCAR., CIL. II, 67) Zither F. Am să vă cânt din ţiteră (SAD. POV. 97). ET. dt. Zither. ţitnâr (t) S. (um 1710 NEC. COSTIN) Zentner M. Pre urmă şi mai scump cumpăra ţitnarul de pâne coaptă (NEC. COSTIN, LET.' I, App. 82). ET. poln. cein ar. ţiţcă PI. ţiţce S. f. (1821 CLEM.) Zeisig M. ET. mittelb. slav. cizl, vgl. mhdt. zise, mndt. czltze, schwed. siska etc. ţiţei S. n. (um 1600 HC 1,306) 1. aus Schafmolke gewonnenes saures Getränk der Hirten, über dessen Herstellung die Angaben auseinandergehen. Păstorii, neavând apă, i-au dat zer de lapte (lui Batori Andriaş) ... Şi, bând puţin din acel ţiţiiu, au fri-mispe un păstori să-i aducă apă (NEC. COSTIN, LET.2 1, 490). GR. ţâţei, (iţii, ţâţâi. 2. Rohöl, Erdöl N. Exploatatorii depefrol vor lua măsuri ...pentru captarea în mod cât se poate de complet atât a ţiţeiului, cât şi a gazelor (LIT.). Pi. ţiţeiuri Rohölsorten (PI.). ET. unbek. ţiţeică PI. -ţeici S. f. (1699 DOR) 1. MUNT. TR. primitives Karussell. Besteht aus einem Brett, das horizontal in der Mitte auf einer Holzsäule beweglich befestigt ist. 2. Wippe F. GR. ţiţeaică(?Om. 1,179), ţiţeche (PAMF. IND. 469), ţâţeică. ET. unbek. ţiţigoi siehe pitigoi. ţiţii etc. siehe ţiţei 1. ţiu! Interj. (1855 AL.) treibt das Pferd an: hopp! Ţiu, ţiu, ţiu, murgule, zboară Pân-la verde dumbrăvioară (AL. PP. 248). ET. onomatopoet. ţiui Präs, ţiui V. intr. (1703 GCD) hohe Töne hevorbringen: pfeifen. Pitigoi ciudoşi tiuiau în spinării (SAD. POV. 86). Vântul ...se înfunda liuind pe supt acoperişurile negre (SAD. POV. 165). Când tiuia tăciunele, despre care se zice că te vorbeşte cineva de rău, mama îl mustra acolo, în vatra focului (CREANGĂ, CL XV, 1). îmiţiuie urechile (C. CAR., PR. DRAM. 247). - Auch tr.: Lin pe cal mergea, Dulce că-mi cânta Frunza ţiuind (TEOD. PP. 492) er pfiff auf einem Blatt. GR. ţâui, ţivi (TEOD. PP. 447). ET. onomatopoet. SG. ALR II/I, K. 22. ţiuvlic siehe ciovlică. ţivi siehe ţiui. ţivlet PI. ţivlete S. n. (um 1600 COD. STU.) Kreischen N. Acolo (în iad) iasle ... înlunearecu gi'osu ...şi ţivlete şi ţipete de omini (COD. STU., HC II, 228). ET. a tivii. 787 ţivli ţivli Präs. -Iese V. intr. (1851 STĂM. W. 559) 1. kreischen. „Smâcul?" ţivleşte cucoana Olga, holbând ochii; „cum smâcul?” (SAD. CR. 100). 2. pfeifen. ET. asl. cviliti. ţoâbă PI. ţoâbe S. f. (1903 MAR. INS.) MOLD. TR. Kribbelmücke, Gnatze, Gnitze F. (Simulia). GR. ţobâcă, PI. -bâce u. S. m. ţobâc, ţubâc, ciobâc, cibiic. ET. vgl. kirgis. zebiik (NEMN. I, 1315). ţoală PI. ţoale S. f. (1800 BUDAI-DELEANU) ugs.: (schlichtes, grobes) Kleidungsstück. Ea se scoală, Se găteşte, îmbracă ţoală {Ah. PP. 358). Lângă sobă... sunt aruncate vraişte ţoale vechi care miroase a bolnav (VLAH. IC. 109). Ochii ăia mari ... mânuşiţa aia micuţă ... totul nu putea să fie decât de fală, măcar că se ascundea sub ţoalele cele voiniceşti (ISP. LEG.2 20; das Mädchen hatte Männerkleider angelegt). Nimereşte pe-un pat, iar supt ţoale Pipăind, dede de viu şi moale (BUDAI-DELEANU VIII, 91). GR. Sg. bisw. ţol. -Dim. ţoli(n)că, bzw. -li(n)c, PI. -H(n)ce, ferner BAN. (oliţă, PI. -liţe (D.). ET. unbek.; vgl. ţol2. SG. ALR SN IV,’K. 943. ţoaşcă siehe ţoşcă. ţoc! Interj. (1835 GOR. HAL. I, 70) ahmt den Schall schmatzenden Küssens nach. (Zaharia) se repede la dânsa ş-o sărută, ţoc-ţoc! (SAD. CR. 22). ET. onomatopoet.; vgl. magy. esofc „Kuß”. ţocăi Präs, ţocăi (1879 CIH.) fam. I. V. tr. pc. jdn. schmatzend küssen, abschmatzen. Lipovencele dracului ţop amândouă în gâturile lui Vlasă şi Nastasăşi-i tocăiesc si-i drăgostesc (BOGD. POV 201). II. V. intr. (von kleinen Kindern) nuckeln. Toată noaptea ţocăie (prin somn) (SĂGH. VOC. 107). III. a se ţocăi sich (schmatzend) küssen. GR. Präs, auch -iese. ET. ţoc! Vgl. a ţuca. ţocăit PI. -ituri S. n. (1893 BOGD.) 1. fam.: schmatzendes Küssen; schmatzender Kuß. Ea-ş deschide buzele cu un ţocăit răsunător (BOGD. VECHI 61) Schmatz. 2. fam.: Nuckeln N. (der kleinen Kinder). ET. a ţocăi. ţoi1 PI. ţoiS. m. (1868 BARC.) MUNT. Spechtmeise F., BlauspcchtM. (Sitta caesia). Ţoii, cintezoii şipiţigoii ...îl întâmpinau peste lot locul cu dulcile lor cântări (OD., CL IX, 24). ET. unbek. ţoi2 PI. ţoiuri S. n. (1881 JIP. OP. 161) Schnapsglas N. (in Form eines Fläschchens). (Cârciu-marul) umplea ţoiuri de ţuică si le împărţea, cărăuşilor (UR. BUC. 159). ET. unbek. ţol1 PI. ţoii S. m. (1806 ŞINCAIE. 9) Zoll M. (Längenmaß). ET. dt. Zoll. ţol2 PI. ţoiuri S. n. (1436 BGL) grobes Gewebe aus Ziegenhaar, Sackleinwand: 1. grobe (Pferdc-)Decke; (länglicher) Teppich etc. Ţoalepe mână luau, Cu ele-n grajd că intrau Şi pe cai le aşezau (TEOD. PP. 439). De-l găsiră durmindjospre un ţol (MOXA, HC I, 394). (Ţiganii nomazi) umblau în cârduri ... înveliţi în câte-o otreapă, o rogojină sau un ţol vechi (GHICA XIII). Taci, că auzişi şi tu, urechi de ţol! (RC. IR. 233) du Schwerhöriger. 2. großes sackleincnes Tuch, bes. in der Landwirtschaft als Unterlage für Getreide etc. dienend: Plane F. Se alege pentru aceasta (pentru tunderea oilor) un loc curat sau se aştern ţoiuri pentru lână (FILIP. DASC. AGR. 136). Punea la cale .. să-i tragă (nevestei lui) un pui de bătaie, s-o ducă cu ţolul acasă (SAD. CR. 10) daß man ihre Knochen zusammenlesen müsse. Adverbiell: Piei dinaintea mea, ori te bat ţol (NĂD. NUV. I, 149) ich schlage dir die Knochen im Leibe entzwei. 3. Kleidungsstück N. GR. PL in Bdtg. 1 meist ţoale, in Bdtg. 2 ţoiuri. - Dim. (oli(n)c, PI. -lince u. -Unei; ţolişor (SEV. POV. 181), ţoluţ, PL -luţuri (BUD). ET. unbek. SG. ALR SN II, K. 494. ţolet PL -leturi S. n. (1910 PAMF.) Gewänder, Kleider (PL). (Dracii) nu-i lasă (pe morţi) să treacă în cer la rai, până nu le plătesc şi lor ceva, ori în bani, ori în ţoleturi (PAMF. SV. 178). ET. ţoală. ţolic etc. siehe ţoală u. ţol2. ţolină PI. ţoline S. f. (1778 FURNICĂ B. 79) ugs. Schimpfwort für liederliche Weiber: Luder, Aas N. Haide, jupâneas ’, acasă, Că tu n-ai faţă pe masă, N-ai nici ţol, n-ai nici perină, Bată-te crucea, ţolină (MAR. SAT. 147; der Pfarrer zu seiner arbeitsscheuen Frau). A, ţolină, auzi ce-mi face? Las’ c-oi dobzăla-o eu (C. NGR. 209; der Bauer von seiner Frau, die sich den Hof machen läßt). ET. wahrsch. zu ţoală u. ţol2, vgl. zur Bdtg.paceavură, târfă, zdreanţă. ţoline etc. siehe ţoală u. ţol2. 788 ţucăr ţolitură PL -türi S. f. (1762 GHEORGACPII) Pferdedecke F. Fiind înţolaţi atât telegarii, povodnicii, cât şi armasarii cu obicinuite a lor, loliluri feluri de feluri (GHEORGACHI, LET.2 III, 324). ET. ţol2. ţop1 PI. ţopi S. m. (1728 IORGA S. D. XI, 265) 1. MUNT, ugs.: Zopfband N. Zamjirica toate le avea, numai Ţopi îi lipsea (PANN PV.1 HI, 112). Cum ai trecut, Dido, Ollu, De nu ţi-ai înecat ţopu? (PP., RC. 75). 2. Ţop Spottname für die zopftragenden Motzen (moţi) (FR.-C MOŢII 64; WEIG. JB. IV, 286). ET. dt. Zopf nach dial. Aussprache. ţop2! Interj, (um 1670 ANON. CAR.) fam.: hopp!, hops!, schwupp! Când ... veneam ostenit seara La bordeiul meu, Măriuca.. îmi sărea ţop înainte (AL. OP. I, 5). îndată ce se coborî (ea) din vagon, ţop şi eu jos (ROS. TROT. 16) da sprang ich auch hinunter. Priviţi-i, de-abia daţi afară din slujbă şi ţup în opoziţiei (AL.j CL VII, 445) sind sie auch schon, schwupp!, mit einem Satz in der Opposition. Hopa, ţupa, ţupa, lupa, Amândoi cântăm, Hopa, ţupa, ţupa lupa, Râdem şi-jucăm (MILLO, PR. DRAM. 460). GR. ţup!, ţupa! (PAMF. CIM. 30). Vgl. hopa(i)l ET. onomatopoet. ţopân PI. -pani S. m. (1652 ÎNDR.) veralt.: Tänzer M. (ANON. CAR.). - S. f. ţopână (ÎNDR. 614). ET. vgl. ţop2, a ţopăi. ţopăi Präs, ţopăi (1851 STĂM. W. 427) fam. (von Tanzenden) I. V. tr. pc. jdn. hopsen, hüpfen, springen lassen. Mai prind şi pe socri-n danţ şi, de este bunic şi bunică ... nu se lasă în ruptul capului până ce nu-i ţupăiesc şi pe ei în horă (SEV. NUNTA 317). Mit dem Namen des Tanzes im Akk.: Vulpi au trecut pe aci şi parcă au ţopăit o chindie (UR. BUC. 145). II. V. intr. hopsen, hüpfen, springen. Ian priveşte-l cum ţopăieşte! (AL. OP. 1,197). (Oile) au ţupăit toată ziua la sunetul fluierului (SBIEPA POV. 8). GR. ţupăi. - Präs, auch -iese. ET. ţop2. ţopăiâlă PL -ieli S. f. (1892 VLAH.) fam.: Flopsen, Hüpfen N. Chiote de veselie, Ţopăieli de oameni beţi (VLAH. GV. 6). ET. a ţopăi. ţopârcă PI. -pârei S. f. (1864 AL.) MOLD. Grobian, (Bauern-)Liimmel M. Ie-ţisama ... cu cine grăieşti. Auzi tu? „Iaca, mă! Nu cumva s-o boierit ţopârca? ” (AL. OP. I, 913). ET. siehe ţopârlan. ţopârlân PI. -lâni S. m. (1846 C. CAR.) Grabian, (Baucm-)Lümmel M. Pesemne, păcatele mele ... m-au aruncat şi aici, să învăţ nişte ţopărlani sălbatici (CREANGĂ, CL XV, 447; der Dorfschullehrcr von seinen Schülern). Ieşi, ţopârlane! Nu e mufra ta pentru salon (C. CAR., PR. DRAM. 230). — S. f. ţopârlâncă „grobe, ungeschliffene Frau”. GR. S. f. ţopărlă (CIH.). ET. wahrsch. zu ţop\ also cigtl. „zopftragender Bauer”; zur Bildung vgl. mocârţan, modărlan, mogârlan. ţorcăi Präs, ţorcăi V. tr. (1893 BOGD.) c. an etw. (geräuschvoll) saugen, zuzzeln. (Copilul) se arunca iarăşi spre ţiţa rotundă a mâni-sa, pe care o lorcăia cu zgomot (BOGD. VECHI 68). ET. onomatopoet. ţorţoâle siehe zorzoane. ţorţoi S. (1873 SLAV.) Flitterstaat, Putz M. Crâşmăriţa se găti încă mai cu ţorţoi decât în cel dintâi rând (SLAV., CL VI, 342) putzte sich noch mehr heraus. ET. siehe a înţoţona. ţoşcă PI. ţoşti S. f. (1877 CREANGĂ) MOLD. Beutel M., Säckchen N. Săpunul uscat se păstrează în ţoşti, în pod (PAMF. IND. 61). (Oarba) sta ghemuită ...pe nişte paie, învălită ...cu un morman de vechituri: o formă de saltea şi o ţoaşcă ce, în vremea ei, fusese ogheal, stăteau peste dânsa. (NĂD. NUV. II, 226). - Adjektiv.: strotzend, gespickt voll. O pungă ţoşcă de bani (CREANGĂ, CL XI, 31). Dar în torbă ce ai, frate? Că-i ţoşcă (BOGD. POV. 157). GR. ţoaşcă, ţoşcă. ET. unbek.; vgl. ţuşcă. ţs! siehe ţist! ţu! Interj. (1885 I.-B.) hü! (treibt das Pferd an). Ţu, ţu, ţu, murguţul meu! (I.-B. 24). Ţul, ţul, ţul, murgul meu (BIBIC. PP. 218). GR. ’ţul! ’ ET. onomatopoet. ţucâ Präs, ţuc (1825 B.) BAN. TR. I. V. tr. ugs.: küssen. Ţucu-ţi, lele, ochii tăi Seara, încuind viţăi ...! Ţucu-ţi, lele, guriţa Astară, când t-ei culca (I.-B. 392). II. a se ţuca sich küssen. GR. ciuca (PP. MAR. NUNTA 713). ET. vgl. ţoc! SG. ALR I/I, K. 79. ţucâl PI. -cale S. n. (1793 PREDETICIII, 92 a) Nachttopf M. Vgl. cumar. ET. ngr. x(ox>yiâX\. ţucăr (1754 IORGA S. D. XII, 67) I. Adj .fasole ţucără Brech-, Zuckerbohne F. (Phaseolus vulg.; BORZA 127). Fasole grasă, ţucără sau ţucheră 789 ţugu! este acel soi care are păslăile galbene putându-se mânca multă vreme (PAMF. AGR. 184). - BAN. auch für andere Obst- u. Gemüsearten, z. B.: pere tucure, tucur crump. II. S. n. BAN. CRTŞ. MARAM. Zucker M. GR. tucur, tucure, tucor. ET. dt. Zucker, auch mittelbar. SG. ALR SN IV, K. 1136. ţugu! Interj. (1894 ŞEZ. III) Lockruf für Schweine etc. Ţugui, tugutu! (ŞEZ. III, 190). Ţuguie!, ciuguleo! (VICIU). Hierher gehören wohl auch die Rufe: Ţugu, ţugu, ţugulaş, Dragii laţii, călăraş (PP. MF I, 875). Iaca, ţugu, ţugulan (PP. MF I, 985). ET. onomatopoet.; vgl. tiucu! ţugui PI. -güiuri S. n. (1703 GCD) Kegel M., (kegelförmige) Spitze. Apoi, ridicând mâna, (el) ne-arată la stânga-n fund, printre cheliile munţilor, un ţugui mai depărtat (VLAH. RP. 163) eine entferntere Bergspitze. GR. ţughiiu (ŞEZ.), ţuclui (B.), ţuglui. ET. unbek.; vgl. ţiclău. SG. ALR SN III,’K. 809. ţuguiâ Präs, ţugui (1703 GCD) I. V. tr. (kegelförmig) zuspitzen, in eine (kegelförmige) Spitze auslaufen lassen. (Tânărul, privind tabloul,) îşi ţuguia buzele, închidea din ochi ...şi rostea concesiv: C’est chic! (LIT.). II. a se ţuguia kegelförmig, spitz auslaufen. Capul i să ţuguia în con (DEL. S. 124) sein Kopf lief in eine kegelförmige Spitze aus. GR. Präs, auch -iez. ET. ţugui. ţuguiat Adj. (1645 HERODOT 383) spitz (zulaufend), kegelförmig. El poartă o cuşmă lungă ţuguietă (I. NGR., CL III, 341). Pălăriile ... mai rotunde, mai gogoneţe sau mai ţuguiate (CL XIX, 293). Urechile-i ţuguiele cu pămătufuri de peri negri la vârf (OD., CL IX, 27; vom Luchs). Plopii ... trişti îşi încovoiau vârfurile ţuguiate (POP. NUV. 35). GR. ţuguiet. ET. a ţuguia. SG. ALR SN V, K. 1509. ţuhâl PI. -hali S. m. (1835 DRĂGH. R. 77) MOLD, großer Sack für Getreide etc. Două cară încărcate cu ţuhali suiau drumul iezăturii din bătătura morii (SAD. CR. 61). ET. unbek. ţuhaus S. n. (1745 IORGA, S. D. XII, 76) Argot: Gefängnis N. „Auzi d-ta, să-mi vorbească de libertate tocmai când ştia că vin de la ţuhaus!” (BASS. V. 252; Worte eines Offiziers nach drei Tagen Arrest). GR. TR. ţucaos (WEIG. JB. X, 217), (uethaus, ţuctaus. ET. dt. Zuchthaus. ţuicâr PI. -cari S. m. (1906 UR. BUC.) 1. Pflaumenschnapsbrenner M. Din ţuicâr, te-aiJacut haiduc? (UR. BUC. 111). 2. fam.: Schnapsliebhaber M. ET. ţuică. ţuică PI. ţuici S. f. (1695 DOR) (einheimischer) Pflaumenbranntwein, -schnaps. Cu ţuica-n nas angeheitert, beschwipst. Mai bea. o ţuică, două! trinke noch ein paar Schnäpse! Vinul, ţuica, cui îi place, N-are cu ce să se-mbrace (PANN PV. 1888 II, 50). ET. unbek. ţul! siehe ţu! ţuluc PI. -luci S. m. (1877 CREANGĂ) MOLD, ugs.: Haarbüschel N., Tolle F. Mi-i lua pe Gerilă de ţuluc şi l-îi purta cu nasul pe la soare, doar s-a. încălzi câtuşi de cât (CREANGĂ, CL XI, 188). ET. viell. dass. Wort wie zuluf ţumburuş PI. -nişe S. n. (1857 POL.) nabelartige Erhöhung in der Mitte eines Geräts od. Gerätcteils: Buckel M. des Schilds, Kügelchen N. in der Mitte eines Knopfes, am Ende des Gabel- od. Messerstiels, Dom M., Spitze F. der elektrischen Birne etc. GR. ţimburuc, ţâmburuc, ţimburuş, ţâmburuş. ET. unbek. ţundră PI. ţundre S. f. (um 1670 ANON. CAR.) TR. Bauemrock, -mantei M. der Bergbewohner, aus grobem Tuch. Murăşan cu ţundră sură, Treci Murăşu să-ţ dau gură (I.-B. 50). Un râu repede, cu apă neagră ca tundra, mâna roţile morii (FR.-C. MOŢII 251). GR. ţondră. -Dim. ţundrîţă (I.-B. 471). ET. vgl. magy. bei den Szeklem condra, nach COL. L. TR. 1873, 218 auch cundra id,, sonst magy. condra, ukr. cundra„Lappen, Fetzen”, poln. ukr. cundra, condra „Hure” (MITT. D. RUM. INST. I, 272); schwerlich zu dt. Zunder. ţup! etc. siehe ţop2! etc. ţur! Interj. (1894 ŞEZ. III, 190) Lockruf für Hühner. ANTHROPON. Ţura (um 1615 DOR). GR. ţuri! (RC.). ET. onomatopoet. ţurcân (1593 BGL) I. Adj. (von der Wolle) langhaarig, zottig, grob; oaie ţurcană Zackeischaf (bei den Rumänen verbreitetste Schafart); vgl. stogoman, ţigăni. II. S. f. -cană, PI. -câne 1. Zackclschaf N. 790 ţuţuiâ 2. Pelzmütze F. De sub ţurcană cădeau plete cărunte (UR. BUC. 162). ET. vgl. turcă. turcă PI. turci S. f. (um 1580 DOR) t 1 1. Weihnachtsmaske F. (siehe turcă). 2. Pelzmütze F. (aus dem Fell des Zackellamms; siche ţurcan). Pe-ai lor umeri poartă glugă, la brâu paloş şi pe fain te ... se coboară-o neagră turcă (AL. POEZII I, 33). La gât aveau grumăjer ... şi-n cap o turcă focoasă, adusă la o parte (OD. MV. 1893, 7). 3. de-a ţurca Knaben-, Kinderspiel N. Dabei wird ein Stäbchen (turcă) quer über eine kleine Grube gelegt u. mit einem Schläger der Gegenpartei zugeschleudert, die das Stäbchen aufzufangen versucht. ET. unbek.; umfangreiche Literatul- bei CIORANESCU 8993. ţurcănesc Adj. (1792 URIC. IV, 135) aus Zackelschaffell, Zackeischaf-...; cuşmă, căciulă ţurcăneascăVdzmutze aus Zackellammfell. Căciulele lor ţurcăneşti, de blană de oaie brumarie (GANE, CL VIII, 449).’ ET. ţurcan. ţurloi PI. -loâie S. n. (1839 VAIL.) ugs. 1. Unterschenkel, Schlegel M. De la genunchi în jos, nădragii se strâmtează, rămânând largi numai cât trebuie pentru grosimea ţurloaielor (APĂR. SĂN. 1, 65). Corbea ... zace-n apăpână-n sapă şi-n noroi, până-n ţurloi (TEOD. PP. 532). (Caii) cu ţirloaiele subţiratice legate în sfori... bat pământul cu nerăbdare (ZÄMF. NUV. 64). 2. Ausflußrohr N. Fedeleşe împistrite şi cu năfrămi la ţurlui (UR. LEG. 76). în urma unei sacale merge un om ... şimălăhăieşte în dreapta şi-n stânga un ţurloi prin care se scurge apa din saca (CL XIII, 442; Schilderung der Straßenbesprengung). GR. ţirloi, ţâriloi, ţurlui; S. f. surloaie (VAIL.). ET. vgl. surlă. SG. ALRI/I, K. 58. ţurlui siehe ţurloi. ţurlui etc. siehe ţârlâi etc. ţurţur PI. ţurţuri S. m. (1805 CRIŞAN 283) 1. (de gheaţă) Eiszapfen M. (Gerul) ca pe-o mireasă moartă O-ncunună (lunca) despre zori C-un văl alb de promoroacă şi cu ţurţuri lucitori (AL. POEZII III, 11). Luna scobora agale, dând ţurţurilor de la streşini luciri de cristal (NĂD. NUV. II, 221). Mustăţile şi bărbile tuturor erau pline de ţurţuri şi de promoroacă (SAD. CR. 127). 2. PI. ţurţuri Fransen (PL). GR. ţurţure. ET. unbek. ţurţurât Adj. (1885 DEL.) mit Eiszapfen versehen. Baba şipletele-i albe, ţurţurate la sfârcuri de sarea talazelor (DEL. S. 66). ET. zu ţurţur. ţurţure siehe ţurţur. ţurui siehe zurui. ţuşcă PI. ţuşti S. f. (1845 AL. OP. I, 241) 1. Schafrasse F. fustele sunt cele mai pipernicite oi din ţară (GAZ. SĂT. XIV, 445). 2. Plumpsack M. Ian să caut un ştergari, să vă faceţi o ţuşcă, doar vi-ţi mai dezmorţi cele ciolane (NĂD. NUV. I, 40). Flăcăii şi fetele se bat cu tuşea (BUR., CL XVI, 5). GR. in Bdtg. 2. bisw. ciuşcă. ET. unbek.; vgl. ţoşcă. ţuşni siehe ţâşni. ţuşti! Interj. (1840 DONICI 73) bezeichnet die blitzschnelle Bewegung eines Lebewesens: schwupp!, husch! Talpa, iadului alunce face ţuşti! înlăunlru (în iad), şi dracii tronc!, închid poarta după Ivan (CREANGĂ, CL XII, 27). Bătrâna dădu să-l sărute. Neghiniţă ţâşti pe nas, ţâşti iar pe mână (DEL. I. V. ş. V. 39; Neghiniţă, ein Kind von der Größe eines Radekoms, hatte sich ihr auf die Hand gesetzt) sprang ihr, schwupp! auf die Nase. Unde lovea el cu nuiaua (în apă) ... acolo, ţâşti (broasca ţestoasă) şi dânsa (ISP. LEG.2 34) da war auch, schwupp! die Schildkröte schon da. GR. ţâşti, tust, tist (RETEG. POV. V, 14, RC. IR. 103); tust, ciusti (Sb'iERA POV. 322), ciuşti (ŞEZ. IV, 38). ET. onomatopoet. ţuţ PI. ţuţuri S. n. (1722 PASCA N. 342) Kopfstellung F. des Knöchels (im Knöchelspiel). -Adverbiell: arcuşul stă ţuţ der Knöchel steht auf dem Kopf. GR. Augm. ţuţoi. ET. unbek. Der Stamm kehrt wieder in tutui, a se ţuţuia; vgl. zur Bildung die begrifflich verwandten cuc 2. h/i, cucui, a se cucuia. ţuţui PI. -ţiiiuri S. n. (1825 B.) spitzer Kegel. O cascadă de piscuri şi de ţuţuiuri se repede spre valea Prahovei (UR. BUC. 38) Bergspitzen und Bergkegel. Şaisprezece opintele, Două scârţiiele Şi-un ţuţui după ele (PAMF. AGR. 56; Rätsel; Lösung: der Pflug, näml. die Beine der vier Ochsen, die zwei Räder des Pfluges u. der Bauer). ET. siehe ţuţ; zur Bildung vgl. ţugui. ţuţuiâ Präs, ţuţui (1857 POL.) I. V. tr. spitzen, zuspitzen. 791 ţuţuian II. a se tutuia hinaufklettem. (Bufnita.) necăjită, se tuţuie pe coama unui zid (OD.-SL. 146). GR. tutui. ET. tutui. ţuţuian (1726 PASCA N. 342) 1. S. m., PI. -ieni 1. transsylvanischer Volksstamm; daher vor 1918 Spitzname für sicbenbiirgischc Rumänen, dann iiberh. für Bauern. Fraţilor ardeleni le zicem trocari, or mocârtani, or tutuieni (JIP. SUF 91). 2. MOLD. Vorstadtmensch, Lümmel M. Iaca ţuţuianu, şi-o pus livreoa (AL. OP. I, 426; vom bäuerlichen Diener). - S. f. tuluiâncă. II. S. f. ţuţuianca Volkstanz M. (DJPR 185). TOPON. Ţuţuieni. ET. ansch. zu tutui. ţuţuiât Adj. (1844 HELIADE I, 226) kegelförmig zugespitzt. ET. a tutuia. ţuţiiIS. n. (1907 VICIU) TR. (Dreh-)Schaukel F. GR. Dim. lululitş (VICIU). ET. unbck. ţuţulâ Präs, ţuţul V. tr. (1907 VICIU) TR. schaukeln. ET. ţuţul. ţuţurâ Präs, ţiiţur V. tr. (1805 CRIŞAN 283) TR. de părete, an den Haaren etc. ziehen. Else apropie de cal, îl ţuţară de urechi... apoi se urcă (în căruţă) şi plecă acasă (SLAV., CL XV, 424). ET. wahrsch. onomatopoet. u u1 S. m. Buchstabe und Vokal: un Umare, doi u mici ein großes U, zwei kleine u. u2! Interj. (1814 ŢICH. 46) 1. he! (Anruf, um jdn. aufmerksam zu machen). (Vizitiul) stiigă din băgeagă: „ Uliu! Dacă vrei, măi Ghio, adapă-mi şi căiuţii mei” (SPER. AN. 1892 I, 38). 2. juch! juchhe! Uiu, iu până ce-s viu, Dac-oi muri, mort să fiu! Uiu, iu, că şi-n mormânt Eu tot trebuie să cânt! {I.-B. 363). U, iu, iu şina, na, na, Soacră mare ... Ieşi afară (PP. MAR. NUNTA 630). GR. uiu, iiiuiii. ET. onomatopoet. u3 siehe un. uâ! Interj. (1648 NT Mk 15, 29) ei! Ua, cela ce strică besereca şi în trei zile o zideşte (BIBLIA 1688 Mk 15, 29). ET. gr.oud. ucaz PI. ucazuri S. n. (um 1710 NEC. COSTIN) veralt.: Ukas, Befehl, Erlaß M. (bei den Russen). Moscalii n-au vrut să saie după dânşii (după tătari), nice donţii, zicând că n-au ucaz (NEC. COSTIN, LET.2 II, 109).’ ET. russ. ukaz. ucenic PI. -nici S. m. (16. Jh. CV2 14b; Apg 21, 17) 1. Schüler, Jünger M. A doua zi după ziua naşterii (lui Hs.) vin dascălii şcoalelor cu ucenicii cei mai aleşi (să se închine domnului) (GHEORGACHI, LET.2 III, 313). Şi apropiindu-se ucenicii lui (Is.), deşteptară pre el zicând:,, Doamne, mântuieşte-ne, că pierim ” (BIBLIA 1688 Mt 8, 25). 2. Lehrling M. Prăslea se duse de se băgă ucenic la argintar (ISP. LEG.1 I, 45). - S. f. ucenică, PI. -nice Lehrmädchen N. ET. ksl. uceniku. SG. ALR SN II, K. 500. ucenici Präs, -cesc V. intr. (1832 GOL. CONDICA) in der Lehre sein, Lehrling, -mädchen sein. Când iată şi băiatul cu care ucenicise că vine şi se aşează lângă dânsul (ISP. LEG.2 140). ET. ucenic. ucenicie PI. -cii S.f. (1703 GCD) Lehrzeit, Lehre F. ET. ucenic. uceniţă PI. -niţe S. f. (1563 CORESIPRAXIU) LV. Jüngerin F. Era o uceniţă ce-i era numele Tavitha (CORESI PRAXIU 23, DENS. IST. II, 339). ET. ksl. ucenica. ucide Präs, ucid (16. Jh. PS. SCH. 61, 4) I. V. tr. 1. töten, umbringen (auch unabsichtlich, wog. a omorî bewußt töten). Că finul omenesc vândut va fii în mâinile oamenilor şi ucide-l vor el (CORESI TE4 89a; Mk 9,31). Carele va ucide pre aproapele său jară de voie (BIBLIA 1688 Dt 19, 4). Gazda l-au văzut că are o salbă de aur; deci s-au sculat la miază-noapte de l-au ucis şi l-au vârât într-un loc (MS. 1675, GCR 1, 222). 2. LV. u. ugs.: schlagen, zerschlagen. L-a ucis în bătaie er hat ihn halbtot geschlagen. Piatra ce să chiamă adamant, cât să o are ucide cu hierul, tot nu să zdrobeşte (VARL. CAZ.21,212b). După ce a strivit (îmblăti-torul) toate spicele, ucide, adecă mărunţuşează şi paiele (PAMF. AGR. 200) zermalmt er auch das Stroh. - Bes. um weh zu tun, zu mißhandeln: Cine te va ucide în bucă, dă şi alaltă (CORESI TE4126b; Lk 6,29). Preste ceaja cupietri ucigând-o (DOS. VS. Sept. 17; 21a). Cându-lva călca cu picioarele sau-l va ucide cu pumn ii ponciş în inimă până-l va omorî (INDR. 224). (Vamăşul) stătu departe şi să ucidea în piept (VARL. CAZ.21, 5b/6a). Mi-i mamă şi nu vreau să te mai văd 793 ucidere ucigând-o mai rău decât pe un câine (NĂD. NUV. I, 149). IL V. refl. 1. LV. sich schlagen. Atunce se tâmplă oaste cu turcii, deci tremease (împăratul) voinicii toţi şi boiarii să se ucigă cu turcii (MOXA, HC I, 379). Cât m-am căit, părintele, că am spurcat sfântulpost! M-am ucis în cap cu pumnii (PANN PV. M. I, 112). 2. selten: sich umbringen, Selbstmord begehen. GR. 1. Pers. Sg. Präs, auch ucig, bisw. uciz, 2. ucizi, 3. PI. ucid, LV. ucig (ÎNDR. 728), Konj. să ucidă, ucigă, bisw. uciză\ Perf. ucisei, LV. ucis, Ger. ucigând, bisw. ucizând; Verbaladj. ucigător, bisw. ucizător (SIHL. 86; EMIN. O. I, 95). ET. lat. occïdo, -ère. Das g in ucig etc. ist vieil, durch das vorhergehende c hervorgerufen, also auf Dissimilation zurückzuführen (zunächst könnte Assimilation zu *ucigiu etc. eingetreten sein, vgl. it. veggo, seggo nb. veggio, seggio < video, sedeo); gegen die Vermutung, daß es nach înlinz etc. von a întinde nb. înting etc. von a întinge gebildet sei (PUŞC.), spricht der Umstand, daß von ersterem Verb nie Formen mit g Vorkommen. -Bdtg. 2 wahrsch. nach slav. biti „schlagen”, (u-, za)biti „er-, totschlagen, töten”. SG. ALRI/II, K. 291; II/I, MN 2744, 95; SN IV, K. 978, 1117; VII, K. 2056. ucidere PI. ucideri S. f. (16. Jh. CV) 1. Töten N. 2. Mord, Totschlag M. Şi lăsa spre uciderea lui şi străjuiia veşmentele celora ce ucidea elu (CV2 21b; Apg 22,21). ET. a ucide. ucigân PI. -gâni S. m. (1892 SEV. POV.) Teufel M. „Doamne, femeie, ce-ţipui tu mintea cu iiciganul” îi şopteşte omul la ureche (SEV. POV. 164) laß dich doch nicht mit dem Teufel ein. Prăpastia ceia era hotarul între împărăţia uciganilor si împărăţia zmeilor (SEV. POV. 257). ET. nach ucigă-l crucea. ucigaş (1620 MOXA, HC I, 374) I. S. m. Mörder, Totschläger M. Ca să fugă acolo ucigaşul, tot cela ce va ucide sufletu fără de voie (BIBLIA 1688 Nm 35, 11). II. Adj. mörderisch, tödlich. Să le dea (tătarilor) loc şi moşie în ţeară nu suferia ungurii cei de moşie, văzând că sunt oameni rei şi ucigaşi (EUSTR. LOG., GCR I, 235). - S. f. ucigaşă, -gâşe, PI. -gâşe. ET. ucig (a ucide). SG. ALR II/I, MN 2744, 95; SN IV, K. 981. ucigă-l-crucea S. m. (1856 SBIERA POV. 153) euphem. vom Teufel: der Gottseibeiuns. Moşneagul, gândind că-i ucigă-l-crucea, s-a spăriet (CREANGĂ, CL X, 107). Femei şi copii fugeau facându-şi cruce ca de ucigă-l-loaca (CL XVII, 42). Ce aţi zis, ucigă-vă toaca? (BOGD. POV. 60). GR. ucigă-l-tămăia (JIP. OP. 52), ucigă-l-vederea (JIP., GCR II, 260). ET. a ucide. SG. ALR II/I, MN 2744, 95; SN V, K. 1568. ucigărie PI. -rii S. f. (1800 BUDAI-DELEANU VI, 33) Totschlag M. ET. zu a ucide. ucigător (16 Jh. CV) 1. Adj. 1. mörderisch, tödlich. Renunţările ucigătoare de sine ale călugărilor veacului de mijloc (IORGA AM. 28) die selbstmörderischen Entsagungen. 2. tötend, vernichtend. - Auch adverbiell. II. S. m. 1. Mörder, Totschläger M. Neştinre de voi chinuiască ca ucigătorii, sau ca jurul său (CV2 81a; 1 Petr 4, 15). 2. Henker, Scharfrichter M. GR. ucizător (SIHL. 86; EMIN. O. I, 95). ET. zu a ucide. ucigătură S. f. (1642 AGY 63) Totschlag M. ET. zu a ucide. ucis (1581 CORESI OMIL. 202) I. Adj. getötet, umgebracht, ermordet. Şi-ntr-o clipală ... eram cu toţii stâlciţi şi ucişi în fundul prăpastiei (AL. OP. I, 51; sie waren mit dem Wagen abgestürzt) zerschlagen am Boden der Schlucht. II. S. n., PI. ucisuri selten: Töten N. GR. PI. f. ucise. ET. a ucide. ucisătură PI. -türi S. f. (1620 MOXA, HC I, 363) LV. Schlag M. Intr-atâta i-au ucisu-i cât într-aceleaşi ucisături îşi dederă la Domnul D-zeu sufletele (DOS. VS. Sept. 2; 4a). (Sfântul) fu bătut foarte tare... şi vitejeşte acele ucisături lerăbdă (DOS. VS. Fevr. 15; 69a). ET. ucis. ucisor S. m. (1551/3 ES 84a; Mt 22, 7) LV. Mörder, Totschläger M. ET. ucis. ucisură PI. -suri S. f. (1551/3 ES) LV. Mord M. Denlr-înema ies gândure rele: ucisura, curviia, necurăţia (ES. 54b; Mt 15, 19). ET. ucis. ucloni V. refl. (16. Jh. PS. SCH.) LV. sich abwenden. Toţi ucloniră-sepreură (PS. SCH. 52, 4). ET. asl. ukloniti sp 794 ufui ud (1683 DOS.) I. Adj. naß. Ca să gândească romanii că evreii n-au lipsă de apă, Iosif au tins tot haine ude spre ziduri (BARAC, GCR II, 241; Schilderung der Belagerung Jerusalems). Ploua-ploua, ca din cofe, şi erau Domnul şi cu Sân-Pefru uzi până la piele (CL XVI, 263) naß bis auf die Flaut. - Auch substantiv. Udul de ploaie nu se teme wer nichts hat, fürchtet sich nicht vor Dieben. II. S. n., PI. udiiri Ham, Urin M. Doftorii cei înţelepţi când vor... să scoată piatră sau să sloboază udul (bolnavului) (MĂRG.2 171a). Să mănânce balega lor şi să bea udul lor (BIBLIA 1688 2 Kg 18,27). La beţivi, ca să se lase de beţie, li se dă să bea ud de arici fără ca să ştie (LEON ZOOL. MED. 26). (împăratul) fece ... ţăpuşe de freslie şi o bătu (sfântului) în mădulariul udului (DOS. VS. Oct. 13; 63b) in die Harnröhre. A (-şi) face, slobozi udul, a ieşi cu udul (ŞEZ. II, 25) Flam lassen, urinieren. ET. lat. üdus. SG. ALR II/I, K. 281; SN III, K. 844, 845, 846. udă Präs, ud (16. Jh. PS. SCH. 6, 7) 1. V. tr. 1. naß machen, (be)netzen, an-, befeuchten, c. în apă etw. ins Wasser tauchen. Cu lacrămile mele aşternutul mieii voiu uda (BIBLIA 1688 Ps 6,6). Mihai nu-şi putu opri lacrimile ce-i udau faţa (I. NGR., CL VII, 13). Trimite Lazăr să-şi ude cel deget mai mic înfr-apă şi să răcească limba mea (CORESI TE4 157b; Lk 16, 24). 2. begießen, (be) wässern. A şasea zi fece D-zeu raiul ...şi apă curătoare în mijlocul raiului de udă pomeţii (MOXA, HC I, 346). în luna August (râul Gheon) să umflă şi udă tot pământul Misiriului (MS. 18. Jh., GCR II, 61). Vila ta, Ce cu galbenele-i valuri Tibrul udă (OLL. HOR. 126). Dunărea udă Muntenia în toată întinderea ei die Donau durchfließt Muntenien in ihrer ganzen Ausdehnung. 3. behamen. Dacă te udă... pe corp broasca râioasă, se fac negi sau râie (LEON ZOOL. 20). II. a se uda 1. naß werden, sich naß machen. Diminea-ţa-i rouă mare, Şi (mândra) se udă pe picioare (I.-B. 425) bekommt naße Füße. Paparudă, rudă, Vino de te udă, Ca să cază ploile Cu găleţile (PP. GCR II, 320). 2. harnen, urinieren. Nu ştii pe unde se udă găina (PANN PV. M. I, 50) du bist noch feucht, noch nicht trocken hinter den Ohren, noch jung und unerfahren. ET. lat. üdo, -äre. SG. ALR II/I, Supl. MN 4856, 2; SN III, K. 844. udagäci siehe odagaci. udare PI. udări S. f. (1581/2 PO) 1. Naßmachen, Benetzen N. 2. Bewässern N. Un riu iase den locul dulceţiei spre udarea raiului (PO2 16; Gn 2, 10). ET. a uda. udat (1642 CAZ. GOV. 406) 1. Adj. 1. naß, feucht, durchnäßt. 2. begossen, bewässert. - Neg. neudat. II. S. n. Bewässern N. ET. a uda. udätör (1823 BOBB) 1. Adj. nässend, bewässernd. - Auch substantiv. II. S. f. udătoare, PI. udălori 1. Gießkanne F.; vgl. stropitoare. 2. OLT. Begießen N. der Leute in einem mag. Ritual, um Regen herbeizuführen (ŞEZ. I, 186). ET. a uda. udätürä PI. -turi S. f. (1570 CORESI LIT. 4b) 1. Begießen N., (Wasser-)Guß M. O plantă se cunoaşte şi după foile sale când are necesitate de udătură (DATC. HORT. 40). (Ceaţa) se preface în nori groşi şi iute începe udătura (JIP. R. 257; vom Regen). 2. ugs.: Getränk N., (flüssige) Speise, Beilage F. Mai daţi cu udătura, Că mi-s-a uscat gura (PANN PV. M. I, 93; Worte eines Trinkers). încep a mânca cu toţii la pâne goală şi a be apă rece din fântână, căci altă udătură n-aveau (CREANGĂ, CL XV, 185). Mare foame mi-i. Dacă-i avea puţintică udătură... „ Cum nu, bade Stănică? Ţi-am păstrat borş ” (AL. OP. I, 614). GR. Dim. zu 2 udăturică. ET. a uda. udeâlă PI. udeli S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 634) 1. Nässe, Feuchtigkeit F. Jigănii ce se găsesc la udeală, curnu-s culbecii (Ş. TAINE 212). Lângăfoc îl aşez iute (pe copil)·... udeala. de pe capul lui usuc (CL VIII, 285) ich trockne seine Haare. Ne-am covrigii împrejurul focului; şi deasupra ninsoare, dedesubt udeală (CREANGĂ0 32). 2. (alkoholisches) Getränk N. Poate ni-ţi da şi ceva udeală, Măria Ta, zise Setilă, că ne sfârâie gâtlejul de sete (CREANGĂ0 222). ET. a uda. udeö! siehe huideol udmă siehe uimă GR. uf! Interj. (1840 POEN. II, 278) uff! (Stoßseufzer des Ärgers, der Langeweile, der Anstrengung etc.). Am umblat toate mahalalele ca să găsesc casele, degeaba! Ufl că nu mai pot. Am obosit (AL. OP. 1,1162). - Substantiv.: Alţii nici nu bagă seamă Pe la ufuri nici de fel (SPER. AN. 1893 III, 39). ET. onomatopoet. ufui Präs, ufuiesc V. intr. (1893 SPER. AN.) seufzen. Uf o dată ş-altă dată, Tot întruna ufuieşte (SPER. AN. 1893 III, 38). ET. ufl 795 Ug ug siche ughi. üger PI. -ugere S. n. (1581/2 PO2 175; Gn 49, 25) Euter N. Răs/iilgul este o boală la ugerul oii (FrL. AGR 133). GR. MOLD. bisw. niger. ET. lat. über; uger statt *uier viell. in Anlehnung an a suge; ulger ist an a mulge angelehnt. SG. ALR SN II, K. 430. ugeret (t) (x) S. n. (DOC. 1775, Ş. INFL. II, 126) Miete F. für die Benutzung von Postpferden. Sădea şi surugiilor ugeretul cailor ce încalică la cănite (DOC. 1794, Ş. INFL.). ET. türk. icare, PI. (arab.) -ret „Miete”. ughi S. m. (DOC. 1596, HC I, 67) LV. (ungarischer) Dukaten M. Ei... să aibă a da de om câte un unghi (DOC. 1741, URIC. II, 28). Acest loc l-am cumpărat noi... derept ughi 5 (DOC. 1640, FI. 2426). - In den Originalen kommt nur die Schreibung ug vor. ET. entstanden aus der Abkürzung ug < asl. ugrüskü {zlutü, zlatu), wie häufig in slav. Urkunden. ugödnic siehe ogodnic. ugolniţă (t) S. f. (1683 DOS.) Winkelmaß N. Acela ce-au pus piatră de ugolniţă preste dins (DOS. Ib 38, 6, GCR I, 267). ET. vgl. poln. wpgielnica, slov. vogelnica „Winkelmaß”. ugui Präs, ügui V. intr. (1852 CODR.) girren, gurren O porumbă... Pre al vostru leit pat, ugu-ind cu bucurie, La căpătâi s-au lăsat (TEOD. PP. 22). ET. onomatopoet. ugür etc. siehe ogur etc. ui Präs, uicsc V. intr. (1825 B.) TR. ugs.: mfen, jauchzen. Cuscrii uiesc şi nuntaşii puşcă (MAR. NUNTA 638). Fermecat de aceste glasuri îngereşti, călăuzul... începea şi el a ui si a hori (FR.-C. MOŢII 30). ET. onomatopoet., vgl. a viii. uideö! siehe huideol uie PI. ui S.f. (1857 POL.) Bussard M. (Falco buteo; CIH.). ET. unbek. // vgl. uliu. üiet siehe vuiet. uirnă PI. üime S. f. (1793 PREDETICII, 136a) ugs.: LymphdriisengcschwulstF. Udmă, udmă, încalecă pe-o drugă; Te du la Dunăre Şi bea apă tulbure (PP. PAMF. BOLI 65; Besprechung). Uimă, uimoaică, Să te duci la Dunăre, Să hei apă turbure (PP. PĂSC. LP. 149; Besprechung). GR. udmă. ET. geht, trotz lautlicher Schwierigkeiten, sicherlich letzten Endes auf agr. οοδημα, οδδμα zurück. SG.ALRI/I, K. 113. uimaci Präs, mă -cesc V. refl. (1881 JIP.) in Verwirrung geraten, verblüfft sein. (Ţiganul) s-a uimăcitşi... a scăpat dă tremurătură vasu din mână (JIP. OP. 101). ET. ansch. Kreuzung von a se uimi u. a se buimăci. uimeâlă PI. S. f. -meii (1829 PISC. O. 200) Verwirrung, -blüffung F., Erstaunen N. De uimeală, mă bag în gârlă; el după mine (LIT.; der Sprecher wird plötzlich überfallen). Uite, asta-i cruce, dacă am fi putut zări pe chipu ăstui creştin a mai mică urmă de scârbă ori de uimeală-ştii aşa ceva, în sfârşit, ca atunci când vede omit ceva la care nu se aştepta (RĂDUL. RUST. II. 75; vom Staatsanwalt, der die Leiche eines Ermordeten besichtigt) es ist unglaublich. ET. a uimi. uimi Präs, -mese V. tr. (1683 DOS.) I. V. tr. verwirren, verblüffen, in Staunen, in Verzückung versetzen. Demagogii ... preconizând libertăţi extravagante cari nu se pot realiza, dar cari adesea uimesc spiritele slabe şi inculte (GPIICA 187) die aber häufig ... blenden. II. a se uimi staunen. Măciudii întru mine şi mă uimii, că nemică nu văzusem mainte de aceasta în peşteră (DOS. VS. Apr. 5; 76a). Este alta şi mai minunată, care face mintea să se mire şi inima să se uimească (ANT. DID. 102). Având ambiţia de a proba lumii că a învăţat câteva cuvinte latine — lucru de care lumea nu se uimeşte nicidecum (AL., CL III, 305). Oricine o vedea se uimea de frumuseţea ei (SBIERA POV. 139). Vrând să arăt şi săgixiiesc, De mirare mă uimăsc (EN. COGĂLN., LET.2 III, 275). ET. wahrsch. asl. ujpli, ujmş „wegnehmen”, vgl. zur Bdtg. dt. hinreißen, frz. ravir, Iransporter tic. in ähnl. Sinn. uimire PI. -miri S. f. (MS. 1694) Verwirrung, Betroffenheit F., Erstaunen, Entzücken N. Aflându (în curtea aceasta) cevaş vreo lunicare ... din uimire minţii sau dintr-a mânii (MS. 1694, GCR I, 313). (Vedenia) aceasta ce au văzutprorocul întru uimire (OMILIAI, GCR II, 107) in der Verzückung. Ah! cu ce uimire îmi aduc aminte de acele ceasuri (SIHL. 69) mit welchem Entzücken. ET. a uimi. uimit Adj. (1683 DOS.) erstaunt, entzückt, verwirrt. Deaca văzum, ne-am înfii-coşat şi stăm uimiţ, izumiţ (DOS. VS. Oct. 23; 80b; sie sahen eine kristallene Kirche). Când cineva caută a-şiface o idee despre masa acestor materii, mintea rămâne uimită (SUŢU NOT. 78; von in England 796 uitat erzeugten Geweben). Un fir de iarbă verde, o rază-ncălzitoare ... După o iarnă lungă... Aprind un soare dulce în sufletul uimit (AL. POEZII III, 25) in der entzückten Seele. Amorizaţii... au şezut pre sofa şi să uita multă vreme unul la altul neputând grăi nici un cuvânt, atâta era de uimiţi (BARAC HAL. VIII, 78). Ian spune-mi, băiete, uimilă-s? ... Faţa nu mi-e schimbată? (C. NGR. 230; die Sprecherin, die einen Verehrer erwartet, zum Diener) bin ich aufgeregt? ET. a uimi. uimitor Adj. (1705 CANT. IST. 49) erstaunlich, verwirrend, außerordentlich. Era una din acele nopţi de vară în care natura întreagă îşi deschide comorile uimitoarelor sale frumuseţi (FIL. CIOC. 72) ihrer entzückenden Schönheiten. ET. a uimi. uişâg S. n. (1787 I. PUŞC., TAMÂS) TR. MARAM. Zeitung F., Nachrichtenblatt N. ET. magy. lijsâg. SG. ALR SN IV, K. 926; VI, K. 1737. uita Präs, uit (16. Jh. PS. SCH. 43, 24) I. V. tr. vergessen. Ce tot faci de nu scrii carte? Doar hârtia s-a scumpit... Oripe mine m-ai uitat? (I.-B. 142). De voi uita de tine, rănile, să fiu uitat şi eu de D-zeu (MS. 1697, GCR I, 315; Adam spricht). Ţi-am uitat cartea acasă ich habe dein Buch zuhause vergessen. Ca sa nu-mi uit vorba damit ich nicht vergesse, was ich sagen wollte. Am uitat uşa deschisă ich vergaß, die Tür zu schließen. Robinson, de bucurie ... au uitat întâmplările trecute (DRAGH. R. 12). II. V. intr. MUNT. TR. auch a-şi uita de c. etw. vergessen (nicht daran denken). Copiii uită lesne de părinţi, nu părinţii de copii (NĂD. NUV. II, 188). Lucra ceasuri întregi în bibliotecile Academiei, uitând şi de masă (LIT.). I se părea că ceasurile stau pe loc, că soarele şi-a uitat de drum, ca odinioară la luarea Ierihonului (RĂDUL. RUST. II, 28). împăraţii de mureau la luptă de buzdugan, bine, iar de nu, li să uita de zile (DEL. S. 80) wurden sie uralt. Nu uita de glasul cel de rugă A mişeii tăi în vreme lungă (DOS. PS. V. 73, 93). De când m-am măritat ... am uitat de-a zice-n frunză (I.-B. 178). Dar pentru ce să mă omori? Au nu le-am scăpat eu? Ţi-ai uitat? (BAR. HAL. I, 93). Mi-ai cumpărat (inelele)? ... „ Crede-mă că-mi uitai., filate, De treburi nenumărate (PANN N. 50). III. a se uita la cn. (LV. bisw. cuiva), la c. jdn., etw. ansehen, -schauen, -blicken. Când treci, bade ...Nu te uita oblu-n curte, Că duşmanele mi-s multe (I.-B. 67). Eu m-am uitat de pe prag Până l-au jurat sub steag (I.-B. 296; vom rekrutierten Burschen). Ieşi... din chilie ... Şi te uită după el Cum mere de cătinel (I.-B. 113) blicke ihm nach. Să vădzu în lumea cea de sus uitându-să curţâlor celor de D-dzău făcute în ceriu (DOS. VS. Noe. 12; 120b). Or să se uite rău la mine ş-or să mă urască toţi (VLAH. GV. 101). Se uită soarele înapoi, are să vremuiască (NAD. NUV. 1,168) die Sonne kommt hinter den Wolken noch einmal hervor. Judecata la un lucru să uită mai cu deadânsul, adecă la dreptate (MS. 1654, GCR 1,168) hat besonders eines im Auge. Nu te uita că-s cam tomnatic, dar munai să pun eu mâna pe turturică şi să vezi cum o să mi-o mai îmblânzesc (XEN. BR. 169; der Sprecher will heiraten). - Iepele mele pasc numai noaptea ... Uite, chiar de-acu poţi să porneşti cu ele la păscut (EMIN. PL 16). Sta cu chirie şi avea obiceiul să se mute foarte des... Se muta, uite-aşa, mai mult din nărav (TEL. SCH. 78) ohne eigentliche Ursache, ohne recht zu wissen warum. Vgl. Dumnezeu 3,4, faţă l. gură3. b, a învăţa II. 1, soare 1, urs. - Tritt in dieser Bdtg. ziemlich spät u. zunächst in mold. Texten auf u. verdrängt dann immer mehr das ältere a căuta. GR. megl. -mm. uVtari, Präs, ul't, ferner uTilari, Präs. ul'it (WEIG. JB. V, 152, MEGL. 13); istrorum. utoa, Präs, utu, arom. vcralt. uitare, Präs, ultu (PAPAHAGI, WEIG. MEGL. 13, PUŞC.). -Imperat. uită, refl. uite, uită-te. - LV. (16./17 Jh.) uita mit silbigem i, Präs, uit (PS. SCH. 43, 24). ET. viat. obllto, -are, von lat. oblltus, Part. von obliviscor, vgl. spân. olvidar, prov. oblidar, frz. oublier, etc. Bdtg. III urspr. „sich im Anschauen von etw. vergessen, verlieren”, vgl. bulg. zabraviam se „sich vergessen, in Anschauen verloren sein, angaffen” (WEIG. JB. XI, 1130). Eine ähnliche Entwicklung zeigt mă uit a dormi (SEZ. VII, 184) ich schlafe ein. SG. ALR I/I, K. 64; Μ, K. 10, 11, 15; MN 6828, 4; 3905, 140; SNV, K. 1352, 1394. uitare PI. -tari S. f. (1563 CORESIPRAXIU 177) Vergessen N. Uitare de sine Selbstverleugnung F. Dacă dascălul... nu este capabil să aibă acea uitare de sine care-l face să vază înaintea ochilor numai sarcina apostolatului său (GAZ. SĂT. XIV, 321). A cădea în uitare (SICR. DE AUR2 4' a: a veni întru uitare) in Vergessenheit geraten; a da uitării, a pune la uitare; a trece cu uitarea (MIR. COSTIN, LET.21, 247) der Vergessenheit anheimfallen. Singura mea rugă-i: uitării să mă dai (EMIN. O. I, 127). De-oi adormi curând în noaptea uitării (EMIN. O. I, 219). Vgl. mână 3. b; ochi I. 3. ET. a uita. uitat (1577 CORESI PS.5 169a; Ps 87, 13) I. Adj. vergessen, verlassen, übergangen, -sehen. Uitat de D-zeu, de moarte uralt. - Negat, neuitat unvergeßlich: Frumoase şi de neuitat sunt cuvintele inspirate pe care le-a rostii atunci... preotul Şapcă din Celei (VLAH. RP. 23). II. Adv. endlos lange. Dacă (pe acoperiş) ... punem podişte de lemn ... (olanele) Fălesc uitat (GAZ. SĂT. XIV’, 364). 797 uităcios III. S. n. 1. Vergessen N. 2. Bliek M. ET. a uita. SG. ALR I/I, K. 64; SN V, K. 1241. uitădos Adj. (1703 GCD) vergeßlich. ET. a uita. uitaeiüne S. f. (1703 GCD) Vergessenheit F. Beţia si grasa îmbuibăciune Sunt a mele şi trag după sine Trândava cu totul uităciune De lucruri bune şi cuvioase (BUDAI-DELEANU VI, 71). ET. a uita. uitător Adj. (16. Jh. CV2 58a; Jak 1, 25) 1. vergessend. 2. vergeßlich. GR. ultătoriu (CV). ET. a uita. uitătură PI. -türi S. f. (1837 PANN EROT. II, 30) ugs.: Blick M. Conu Costache... nu mai curma cu uitături lungi şi poznaşe la nepoata, dascălului (RĂDUL. RUST. II, 213) mit langen, anzüglichen Blicken. (Ea) pune capu-n pământ, furişând o uitătură numai cu coada ochilor (DEL. S. 34). Deodată ... (el) zări o căprioară sprintenă cu ochii blajini. Fu de ajuns o uitătură; căci îi răpi inima (ISP. LEG.2 288). ET. a uita III. uitit (1683 DOS.) I. Adj. vergeßlich, zerstreut. Să plecăm. Vail dar gulerul meu! Ce uitită mai sunt! Dă-mi, Petrache, gulerul de pe măsuţa din colţ (BOGD. V. 150). Şi când fu sara, îm feciu ruga uitit şi cu urât feciu slujba lui Hs. de vecernie (DOS. VS. Oct. 23; 83a) zerstreut. Ochii ei cată uitiţi înspre pădurea arămie care îmbracă dealul din faţă ţyLAH. IC. 32) ihre Augen blickten verloren. II. S. n. Zerstreutheit, Vergeßlichkeit F. Patru năravuri priveghe sufletul: mila cătră toţi, a nu să mânia din uitit (DOS. VS. Mai 13; 127b) aus Unbedachtheit. ET. a uita. SG. ALR I/I, K. 64. uitos Adj. (1868 P. P. CARP, CL) vergeßlich. Când ei (bărbaţii), uitoşi de datoria lor, Ne risipesc tezaurul la sânul unei altei... Atunci ne amintim c-avem şi noi venin (CL II, 27; Emilia zu Desdemona) pflichtvergessen. ET. a uita. SG. ALR I/I, IC. 64. uituc Adj. (1806 KLEIN) vergeßlich, zerstreut, geistesabwesend, gedankenlos. Zi, mă, până ce-i ajunge la moară: un pumn de fiece dimerlie, că eşti uituc şi ţe-o lua morarul uium mai mare (UR. LEG. 74). Câtă jale era pe sufletul ei că Vlad s-arăta, nepăsător şi uituc de cele trecute (RĂDUL. RUST. II, 164). ET. a uita. SG. ALR I/I, K. 64. uituceâlă PI. -celi S. f. (1884 JIP.) Vergeßlichkeit, Zerstreutheit, Gedankenlosigkeit F. La. scoaterea mărfurilor din vamă (vameşii) din uitu-ceală cred şi taxează de pildă că catifeaua este aba (JIP. R. 214). ET. uituc. uitucie S. f. (1846 UNIVERSUL 200) Gedankenlosigkeit F. Trezindu-se din uitucia lui, Petru se văzu singur-singurel în mijlocul a milioane de draci (PAMF. SV. 127; er hatte den Leiden der Verdammten zugeschen). ET. uituc. uiuiü! siehe u2\ uiüm siehe oiem. ujinä PI. -jini S. f. (1825 B.) ugs.: Vesperbrot N. Nu doarme, numai câte o ţâră, De la prânz până la ojină (PP. FR.-C. MOŢII 159). Pe la ojină (RETEG. POV. I, 18) um die Vesperzeit. GR. ojină. ET. asl. şerb. bulg. uzina. SG. ALR SNV, K. 1381. ujujit Adj. (1825 B.) vertrocknet. N-am putea duce l-alde biata Bălaşa ceva curmeie de viţă şi vreascuri ujujite (DEL. S. 183) dürres Reisig. ET. wahrsch. zu asl. ususiti. ujüräS.f. (1551/3 ES) Wucher M. Luvas al miu cu ujura (ES 102a; Mt 25, 27). GR. uzură (MICU L. 197a; ŢICH. 456). ET. mittelb. lat. üsüra, vgl. magy. uzsora. ulama siehe ulema. ulcea etc. siehe oală GR. ulcior siehe urcior. ulei1 PI. uleie S. n. (um 1600 IORGA S. D. XVI, 61) Behälter M. aus einem ausgehöhlten Baumstamm. Ulei de albine Bienenstock M. Cum sunt... uleile Sau, cum zic, ştiubeile Unde şed albinele? (SPER. AN. 1893 EI, 294). - MOLD, dafür ştiubei (s. d.). ET. vgl. bulg. russ. ulej < asl. ulij. SG. ALR SN I, K. 264, 270. ulei2 PI. uleiuri S. n. (1551/3 ES 99b; Mt 25, 4) (de in, cânepă, rapiţă Lein-, Hanf-, Raps-) Öl N.; vgl. unt. Den vin şi den uleiul tău ...să dai pârga dentâniu 798 ultân (PO2 254; Ex 22, 29). (Iacov) luo acea. piatră... şi, rădicăm du-o în sus în pomeană de stâlp, uloiu turnă deasupra pe ea şi o numi aceasta Velei (SICR. DE AUR2 149a; Gn 28, 18). (Boierii) îşi descoperiră, capetele pieptănate cu cărare la mijloc şi unse cu oloiuri mirositoare (SAD. POV. 65). GR. MOLD. DOBR. BUCOV. MARAM. CRIŞ. TR. BAN. oloi; olei (B.), oleu (BAR.), uleu (HMST.). ET. asl. olej (nslov. russ. olej); zu ulei vgl. şerb. nslov. ulje\ zu oloi vgl. magy. olaj. SG. ALR M, MN4216,63; SN n, K. 507; IV, K. 1133. uleier PI. -ieri (1788 MOLNAR) Ölpressenarbeiter M. GR. -Iar (MOLNAR SPRACHL.3 395). ET. ulei2. uleios Adj. (1852 LIV. 229) ölig, ölhaltig. ET. ulei2. ulemä PI. -mâle S. f. (1715 DIICHITI 7) Ulema M. (mohammedanischer Geistlicher). Toate ule-malele cu un sfat de obşte au dat fefta. ca să se urmeze războiul (DUM., Ş. INEL. II, 126). Tot soiul de hogi, ulemale, viziri, şipaşale (BOGD. POV. 119). Fiind de faţă toţi ulemalii, toţi paşii... (I. VĂCĂR., TEZ. II, 292). ’ GR. ulama (NECULCE, LET.2 II, 278); PI. bisw. S. m. ulemâli. ET. türk, ulema. üleu siehe uliu GR. ülger siehe uger GR. ulicioară etc. siehe uliţă GR. uligân (1862 PTB.) I. S. m. Königsweih, (Hühner-) Geier M. (Falco Milvus; MAR. ORN. 1,164 flg.). II. S. f. uligâie Habicht, Falke M. GR. uligan'e, uligăi (VÂRC.). ET. zu uliu, vgl. auch gaie. ulitură PI. -turi S. f. (1883 MAR.) Schmähwort für schadenanrichtendes Geflügel. Hici, ulitură (MAR. ORN. I, 122). ET. wahrsch. zu uliu. uliţăr PI. -ţâri S. m. (PP. 1883) TR. Herumtreiber, Gassenjunge M. Eu în cap cum să nu-ţi sar Dacă eşti un uliţar! Cum le scoli diminicioara, Tu te duci şi nu vii iară Până colea cătră seară (PP. COL. L. TR. 1883, 137). ET. uliţă. uliţârnic Adj. (1868 BARC.) MOLD, ugs.: Gassen-, herumlungernd. Nu e bine să se ducă (femeia) n icăieri de acasă, ca să nu se facă copilul uliţârnic (MAR. NAŞT. 132; von der Frau, die nach der Niederkunft zum ersten Mal das I-Iaus verläßt). Taie atunci pe (găina) cea albă. „Ei, doar tot îi uliţar-nică” (NĂD. NUV. II, 58). ET. uliţă. uliţă PI. uliţe S. f. (1475 DERS) Gasse F. Ca tina uliţelor voi mărunţi pre dânşii (BIBLIA 1688 Ps 17,46). Fetele când m-au.ziau, Porţile le deschideau Şi în uliţă ieşeau (I.-B. 168). Printre cetele păgâne trec (călării) rupându-şi large uliţi (EMIN. O. I, 148). La Sibiu pe ulicuţă zece cară ş-o căruţă (I.-B. 443). GR. Dim. ulicioară, ulicuţă. ET. asl. ulica. SG. ALR SN III, K. 905. uliu PI. ulii S. m. (1448 DERS) allgem. Bezeichnung für die Familien Accipiter u. Falco: Habicht, Falke M.; uliul găinilor, uliul de porumbei (MAR. ORN. 1,122) Hühnerhabicht (Asturpalumbaris); uliul păsărilor, păsăresc (MAR. ORN. 1,126) Sperber (Astur nisus); uliul şopârlelor (MAR. ORN. I, 173) Mäusebussard (Buteo vulg.); uliul rândunelelor (CRĂIN.) Baumfalke (Falco subbuteo); uliul vânăt Blaufalke (Falco cyaneus). Mulţi... n-au ajuns până a doua zi, ce s-au răpit fără veaste ca o păsărică de uliu (MĂRG.2181a). Buzduganul se-nvârtea, Ca un uliu s-abătea, Pe păgâni în loc turtea (AL., CL X, 192). Tătarii... s-au şi slobozit să-i ia în unghii, ca nişte uli, pre acei puţini cazaci (NECULCE, LET.2 II, 390). GR. uleu (CANT. IST. 16; 141). - Dim. uliâş, ulişor, uliuţ (MAR. ORN. I, 121), ulior (CRĂIN.), ulei (VARC). - S. f. ulioăică (CL XVII, 167) Habichtsweibchen N. ET. magy. ölyv {Ulii, Uliii, ölyit). SG. ALR SN V, K. 1277, 1299. ulm PI. ulmi S. m. (1437 DERS) Ulme F. (Ulmus). Ulmu-mi este verişor, Iar stejarul fi'ătior (ŞEZ. XV, 137). La gropana cu cinci ulmi Ce răsar dintr-o tulpină (AL. BP., Toma Alimoş). TOPON. Ulma (1232DRĂGANU 163), Ulmii(Wl DERS). GR. Dim. ulmuleţ, ulmişor. ET. lat. ulmus. SG. ALR SN II, K. 598. ulma siehe a adulmeca GR. ulmetS.n. (1515 DERS) Ulmenwäldchen N. ET. ulm. ulöi siehe ulei2. uita siehe uita. ultân siehe vultur. 799 ultoän ultoân siche altoi. ultoi ctc. siehe altoi. ulubă siehe hulubă. ulüc PI. ulüce S. n. (1837 C. NGR.) 1. (Tränk-) Rinne F., Trog M. zum Tränken des Viehs. Aste lacrimi strecurându-se pe lângă zbârciturile nasului ca pe nişte uluce fireşti (C. NGR. 5). Apa de puţuri şi fântâni mai înainte de a sluji spre adăparea vitelor trebuie să steie câteva ceasuri în uluce ca să se aereze bine (ION. CAL. 230). 2. Nut F. GR. Dim. ulucaş (PAMF. IND. 186). ET. türk. oluk. SG. ALR1I/I, K. 121, 233; SN I, K. 155, 174; II, K. 618; IV, K. 1223. ulucă PI. uluci S. f. (1753 BCIXI, 36) MUNT. OLT. (Zaun-) Brett N.; PI. Bretterzaun M. Tavanurile de uluci de stejar (MON. OF. 1877, 5121). Curtea acestei case era îngrădită cu uluci de stejar ascuţite la vârf şi foarte înalte (FIL. CIOC. 283). Ea începu să zâmbească şi să dea din cap la câteva cucoane ce treceau pe lângă uluci (TEL. SCFI. 76). - Sg. im Sinne von Zaun: In dosul... zaplazului sau ulucei (PAMF. AGR. 224). GR. PI. bisw. ulüce. ET. ansch. dass. Wort wie uluc, mit aus dem PI. neu erschlossenem Sg., urspr. wohl „genutetes Brett”. SG. ALRII/I, K. 267, 268; MN 3838, 125; SN II, K. 616. uluci Präs, -cesc (um 1900 TIKTIN) MOLD, nuten. ET. uluc. ulucit (1834 CR 348) I. Adj. ge-, vernutet. II. S. n. Nuten N. Cutitoaia să muşte cu temei din şindrile, ulucitul să fie fără greş (UR. BUC. 239). ET. a uluci. ulucitor PI. -toâre S. n. (um 1900 TIKTIN) Nuthobcl M. Şănţuitorul sau uimitorul ... se înfrebuinţează la făcutul şanţurilor (POP. LEMN. 100). ET. a uluci. ului Präs, -iese (1564 CORESI) 1. V. tr. \.pc. jdn. in Verwirrung bringen, verwirren. Groaza morţii mintea uluieşte (CANT. IST. 132). „Sandule, Sandule, o cam încurci şi nu-i bine pentru d-ta ”. După vorba asta, care ului pe Sandu, procurorii m-a fost chemat pe mine (RĂDUL. RUST. II, 90). 2. LV. TR. (den Glauben) bekennen. Să uluim aemu credinţa dreaptă (CORESI CAZ. I, 260). 3. TR. beichten, gestehen. 4. TR. verhören, ausfragen (LEX. MARS., KLETN, B.). 5. verteilen, spenden, stiften (IORGA S. D. XII, 235). II. a se ului den Kopf verlieren. Nu se dezmeticise voinicul nostru, ba mai rău se uluise şi se trezi dus pe sus (DEL. S. 101). GR. MOLD. bisw. urlui. ET. unbek.; vgl. magy. vall, vallat (TAMÂS). uluială PI. -ieli S. f. (1825 B.) 1. Verwirrung F. Nici nu se dezmeticise bine din uluiala somnului... şi dete fuga în unghiul grădinii cel despre răsărit (ISp! LEG.2 235). 2. (t) Untersuchung F. (B.). ET. a ului. uluire PI. -iri S. f. (GCD) 1. Verwunderung F. 2. Trug M. (GCD). ET. a ului. uluit (1642 AGY30) 1. Adj. verwirrt. Când am intrat, eram aşa de uluit că în primul moment n-am văzut nimic (VLAH. IC. 75; der Sprecher, zu einem Sterbenden gerufen, tritt nach einer schlaflosen Nacht ins Zimmer). Ofiiţerimea în fireturi, polcovnici şiprapurcici, bănănăiau de-a încâte-lea, uluiţi de vutcă şi de rachiu (DEL. S. 226). - Auch substantiv. II. (t) uluită S. f. 1. Bekenntnis N. (AGY 30). 2. Untersuchung F. (B.). GR. S. n. oluitul (LEX. MARS.). ET. a ului. uluitor Adj. (um 1700 LEX. MARS.) 1. verwirrend, verblüffend, außerordentlich. 2. (t) bekennend. GR. oluitor (LEX. MARS. 118). ET. a ului. uluitură PI. -türi S. f. (1642 AGY 62) veralt.: Bekenntnis F. ET. c. ului. umăr PI. umeri S. m. (16. Jh. PS. SCH. 67, 14) 1. Schulter, Achsel F. Hrislos aflând (oaia rătăcită) o luă şi o puse la umăr şi o duse de o puse în staul (INDR. 43) auf die Schulter. Umerelesale le plecă de-a purtarea tovară (PO2174; Gn 49, 15). O parte din păr, despletit, îi cade (ţigancei) pe spate, scurt., atingând abia umerii (BASS. NOR. 3). Chipurile ostaşilor ... înşiraţi drept, umăr la umăr, pe şesul Siliştioarei (VLAH. RP. 19) Schulter an Schulter. A lua, purta c. de-a umăr, de-a. umeri etw. auf die Schulter nehmen, auf der Schulter tragen: Făt-frumos... luându-şi buzduganul de-a umăr, merse mereu pe dâra trasă (EMIN. PL. 7). Mi-am luat călcâiele de-a umere şi m-am dus 800 umbla ... pân-ce m-am. văzut departe de capital ie (AL. OP. 1. 1034) ich nahm die Beine in die Hand. La dreapta, la stânga, la umăr, la picior, dreeepţi! (DEL. P. 152) schultert das Gewehr! A da, a strânge din umeri die Achseln zucken. Când aş sta pierdut pe gânduri, peste umăr m-arprivi (EMIN. 0.1,157) würde sie mich über die Schulter ansehen. A pune umărul mit Hand anlegen, mithelfen: Tot e bine să fii prieten c-un colonel, când la o înaintare tot mai repede pune şi el umărul (NĂD. NUV. I, 58). - Fig.: (Poetul) visând ... Visul selbelor bătrâne de pe umerii de deal (EMIN. O. I, 35) Bergrücken. 2. von Dingen, die nach Form od. Stellung an die Schultern des Menschen erinnern: a) umărul obrazului der Backenknochen. (îi erau) ochii mititei în fundul capului, umerii obrazului scoşi (GHICA, CL XIX, 462) mit... hervorstehendenBackenknochen. Ochii ise holbaseră ... şi umerii obrajilor îi spărgeau pielea (VLAH. NUV. 7). - b) äußere Spitze der Rungengabel (DT. 11). - c) Kopf M. des Armes einer Örtersäge (DT. 86). - d) Ring M. , der Achsschemel u. Achse zusammenhält (PAMF. IND. 131). 3. von Dingen, die auf die Schulter zu liegen kommen: a) PI. Nackenholz N. des Jochs, -b) umeraş Schulterteil N. (eines Trachtenhemdes, meist bestickt) (PAMF. IND. 313). 4. Kleiderbügel M. GR. LV. u. MOLD. TR. PI. n. umere. - Dim. umerel, umeräs. ET. lat. hümerus. SG. ALRI/I, K. 24; II/I, MN 2192,33; 3927,148; SN I, K. 65; II, K. 299, 350; VI, K. 1829. umärär siehe umerar. umărâş PI. -râse S. n. (um 1670 ANON. CAR.) Schultertuch N. des Priesters. ET. umăr, nach lat. humerale·. umblă Präs, ümblu (16. Jh. CV2 82a; 1 Petr 5, 9) I. V. intr. 1. (umher-, heram-)gehen, laufen; a umbla călare -reiten, a umbla cu trăsura, cu maşina fahren. Copilul umblă, încă nu umblă das Kind kann schon, noch nicht laufen. Umblă în cârji er geht auf Krücken: umblă desculţă sie geht barfuß. Astăzi îi o săptămână De când umblam prin grădină. Cu iubita mea. de mână (I.-B. 82) daß ich ... umherging. Multe corăbii umblă pe mare viele Schiffe fahren auf dem Meer. Moşule, ştii umbla cu luntrea pe apă? (GANE, CL XIII 43) kannst du ... fahren? Când se va vedea Ursul cu cercei Imblând după miei (AL. PP. 47) hinter den Lämmern hergehen. Eu iarna singură-mi ţes tortul Şi umblu şi eu cum socot. Că-i portul (COŞB. 125) gehe so gekleidet. Pe scaun (englezoaica) stă dreaptă şi ţeapănă şi numai ochii îi umblă de vede tot (I. NGR., CL VII, 3) und nur die Augen wandern hin und her. Pän'vineai, bade, la noi, Eram ... Drăguţa feciorilor Şi umblam din mână-n mână Ca cârligul la fântână (I.-B. 158) die Burschen rissen sich um mich. îi umblă-n cap, tu soră, S-ajungă ea Luxandei noră! (COŞB. 123) sic Lägt sich mit dem Gedanken. Moara umblă die Mühle ist in Betrieb. Vgl. cap I. 20 f, meliţă, mâţă 1, nas 2. d, ţap. Übertr. in zahlreichen Wendungen, wie: Sipetul lui. cu hrisoave, la care nu umbla decât el (BRAT.-VOIN. LD. 164) an den nur er selbst ging. Cine mi-a umblat prin dulap? wer hat in meinem Schrank gekramt? Sergenţii şi brigadirii umblau politicos dar rece pe lângă mine (CL XVII, 68) begegneten mir höflich, aber kühl. El se simţea măgulit că ne vedea că-i umblăm primprejur cu atâta dragoste şi cu atâta supunere (GAZ. SĂT. XIV, 368) daß wir ihm ... begegneten. El au fost sfătuindpre Nicolai Vodă, şi pre sfatul lui îmbla. Nicolai Vodă (MUŞTE, LET.2 III, 42) Fürst N. handelte nach seinem Rat. Unii ca acei episcopi să se gonească dentr-acea cetate ... şi ceia ce-i umblă lui şi-l pun (PRAV. GOV. 110a) diejenigen, die für ihn wirken. Gheuca logofătul umbla., şi pentru sine, iară foarte pre ascuns, iară la aievea, pentru Duca Vodă (NEC. COSTIN, LET.2 II, 16; er erhoffte sich den Thron). 2. cu c. mit etw. umgehen, in Fällen wie: Nu ştii să umbli cu el du kannst nicht richtig mit ihm umgehen. Cu sabia ştie bine să umble (I. NGR., CL VII, 3). N-ar fi modru şi putinţă Să vâr mâna-n sân la ţâţă? „Haide, badeo, bucuros, Numai să umbli frumos!” (I.-B., 380). 3. LV. cu o femeie geschlechtlich verkehren. De va îmbla cu noru-sa, acela 11 ai să nu să cuminece (Ş. TAINE 292). Alţii umbla cu muieri aiave fără ruşine (MĂRG.1 166a). 4. cu minciuni, înşelăciuni etc. zu belügen, betrügen etc. versuchen (vgl. veralt.: mit Lug, Trag umgehen). Popii calvinilor umblau cu şoşele, cu moinele să le calvinească (ISP., CL XII, 176). Tu umbli, cu linguşeli Trei feţe de crai ca să înşeli (TEOD. PP. 106). Ce-o face, să facă bine şi cinstii, să nu-mi umble cu pungăşii (VLAH. DAN I, 43). Nu umbla cu mofturi stell dich nicht so an! 5. fam. după cn., c. hinter jdm. her sein, auf etw. aus sein. Nu umbla d. Berbeceanu nebun după dânsa? Cred şi eu: văduvă, tinerică, avere bună (CL XIII, 27). Ai săfii nevoit să dai şi douăzeci de mii. de galbeni (zesp-e), dacă-i umbla după miri simandicoşi (XEN. BR. 21). Şiretul! Ştiu eu după ce umblă (I. NGR., CL XIII, 35) worauf er es abgesehen hat! Vgl. cal 9 f. 6. sä... trachten, versuchen zu ... Auzi ghiujul! In loc să-şi bală capul ca să mările pe duduca, el umblă să se-nsoare (AL. CL III, 246). Se credea chiar că generalul Bonaparte umbla, să se suie pe scaunul Ţarigradului (GHICA 497). Boierii ungureşti, cunoscând că leşii umblă să ia ţara Moldovei, de tot subt stăpânirea sa (NEC. COSTIN, LET.11, App. 18). 801 umblare Cei mari stăpâni ai noştri îmbla amăgindit-se unulpre altul (NECULCE, LET.2 II, 388) versuchten einander zu betrügen, l-au spus lui cumcăfrate-său este hain, nu îmhlă bine (NECULCE, LET.2 II, 311) sie sagten ihm, daß sein Bruder ... Böses vorhabe. 7. von Münzen: gelten. Uite, eu din ăştia îţi fac napoleoni.,, Şi umblă? Nu-i cunoaşte lumea? ” (VLAH. IC. 104; ein Falschmünzer zeigt Kupfermünzen). Un aspru îmbla, atunci doi bani (BĂLC. 303). Π. V. tr. 1. ţara etc. im Land etc. umherziehen, es durchziehen, -wandern, bereisen. (Is.) îmbla, satele împrejur învăţând (BIBLIA 1688 Mk 6, 6). După ce umblase toate ţările, se întorsese acasă mai cu minte (ISP. LEG.1 49). Pentm sprâncene-mbinate Umblu ţara jumătate Şi Moldova-a. treia parte (I.-B. 18). 2. begehen. GR. LV. u. regional îmbla, Präs. îmblu; ebenso die Ableitungen. ET. lat. ambălo, -are. SG. ALRI/I, K. 96; II/I, K. 198,211, 212; MN 2235, 44; 2794,108; 2795,108; 2979,109; 2798,110; 2825, 111; 2830,111/12; SN III, K. 777; V, K. 1249, 1433, 1476; VI, K. 1822; VII, K. 1902. umblare PI. -blări S. f. (16. Jh. PS. SCH. 67, 25) 1. Hemmgehen, -laufen N. După câtăva umblare au ajuns la un pârău (DRĂGH. R. 64). 2. Erlebnis N. ET. a umbla. umblat (16. Jh. PS. H. 63,3) 1. Adj. 1. (despre drumuri) oft betreten, viel begangen, befahren. Poarta din faţă dedea într-o uliţă foarte umblată (DEMETR. NUV. 82). 2. vielgereist, -gewandert; erfahren. Era cunoscut... drept un om deştept, umblat în străinătate (BRĂT.-VOIN. LD. 211). Oamenii cei bătrâni, păţiţi şi îmbiaţi prin lume (SBIERA POV. 302). — Neg. neumblat (PS. H. ). II. S. n. (Hemm-, Umher-)Gehen, Laufen N. ET. a umbla. umblăci siche îmblăti. umblăreţ Adj. (um 1830 CONACHI 136) I. wanderfreudig, reiselustig. Eu... „dimonul” cu obraji arşi de soare şi cu tălpile sparte de spini şi te lăpuşi, pe care nu-l încăpea lungul văilor, de nebun şi umblăreţ ce era. (VLAH. NUV. 125). 2. unstet. ET. a umbla. umblătoare PI. -tori S. f. (um 1710 NEC. COSTIN, LET.1 II, 55) ugs.: Abtritt, -ort M. (Vezirul) nu lăsa pre nime să între la dânşii, nici până la îmblătoare nu-i lăsa să iasă (NECULCE, LET.2 II, 344; von Gefangenen). ET. a umbla, vgl. zur Bdtg. şerb. pohodnica id., von pohoditi „hin- und hergehen”. SG. ALR SN IV, K. 1235. umblător Adj. (16. Jh. PS. SCH. 83, 13) gehend, laufend, beweglich. Pod umblător Seilfähre. ET. a umbla. SG. ALR m, Supl. MN 4907, 8; SN I, K. 168; HI, K. 838. umblătură PI. -turi S. f. (1559 CORESI IC. 5b) 1. Herumlaufen, -gehen N. 2. fam.: Lauferei F. ET. a umbla. umblet PI. umblete S. n. (16. Jh. CV256a; Jak 1, 12) 1. Gang M., Gangart F. Azi lesameni tuturor La umblet şi la port (EMIN. O. I, 192; zu der einst vom Dichter Geliebten). De mi-a plăcea îmbletul (roibului), Eu ţi-oi da şi sufletul (AL. PP. 87). 2. LV. Gang M., Fahrt, Wanderung F. Cade-să voi părinţii... să. vedeţi ieşirile (copiilor) şi înfrările lor şi îmbletile (MĂRG.21 b). îmbletele sale prin ţări străine (NEC. COSTIN, LET.2 1, 385). 3. LV. Gebaren N., Plandlungsweise F., PL Machenschaften, Umtriebe. Ori din fel era aşa ori dintr-acea boală, că umbletul lui nu-l arăta a fi deplin înţelept (NEC. COSTIN, LET.2 II, 21; von einem Schwachsinnigen). Şi îndată de toate îmbletele lui Gaspar au dat (el) ştire la împărăţie (MIR. COSTIN, LET.21, 269). ET. a umbla. SG. ALR SNV, K. 1405. umbrar PI. -brâre S. n. (16. Jh. PS. SCH. 77, 28) Schatten-, Schutzdach N., Laube F. Cu chiu cu vai ajungem la Brădiceni, unde ne adăpostim, supt umbrarul unei cârciume (VLAH. RP. 91). Cabinele elegante din marginea mării, cu umbrarele lor întinse (ZAMF. NUV. 8). Ni.ce colibăfăcându-şi nice sălaş de umbrar nice căscioară (DOS. VS. Fevr. 22; 79b). ET. umbră. umbră PI. umbre S. f. (16. Jh. PS. SCH. 22, 4) Schatten M. Dorul meu odihnă n-are Nici la umbră nici la soare (I.-B. 381). (Tâlharul) merse dese culcă să doarmă în umbra unui zid vechi (MĂRG.1 168b). Cine se potriveşte ţie, se aseamănă, cu cela ce goneşte vântul şi să razimă de umbră (MS. 1773, GCRII, 97; der Weise zur Welt). Oile ... înghesuite una înlr-alta ca să-şi ţie umbră (VLAH. RP. 118) um einander Schatten zu geben. A face umbră cuiva jdm. Schatten spenden. A (mai)face (degeaba) umbră pământului umsonst leben. Bătrân cu barba albă, lungă... Pământului mai face umbră Călcând încet şi gârbovit (RĂDUL. RUST. I, 98) so schleppt er sich durchs Leben. Rămăşiţele loghiolaţilor greci cari mai făceau umbră pământului prin Ţara Românească (GION 802 umegiune PORTR. 77). - Fig. a lăsa, pune pe cineva în umbră jdn. in den Schatten stellen. Mă băgară frumuşel la umbră şi trimiseră cărţi în toate părţile doar s-a ajla cineva să-mi taie capul (RETEG. POV. V. 83) sie steckten mich ... ins Loch. Vgl. iepure A. c, pai. Erau destule semnele acestea ca. să nu mai lase nici o umbră de bănuială în sujletele acelor oameni (TEL. SCH. 15) nicht den geringsten Schimmer eines Verdachts. Batori avu el oare vreo umbră de scuză măcelărind pe Potcoavă? (HASDEU I. V. 208). GR. Dim. umbrişoâră (I.-B. 426), umbrită (PP. FR.-C. MOŢII 195). ET. lat. Umbra. SG. ALR SN II, K. 318. umbrăvioără S. f. (1883 BR.) Schattenblümchen N. (Majanthemum bifolium). GR. dumbrăvioară. ET. gelehrte Bildung aus umbră. umbrelă PI. -brele S. f. (1793 PREDETICIII, 299b) 1. {de ploaie, soare Regen-, Sonnen-) Schirm Μ. (wofür) MOLD, cortel). Henrieta... coborând din birje, întindea o umbrelă ca să poată trece prin curte (ZAMF. LN. 121; es regnete). 2. in Pflanzennamen: umbrelă spinoasă Männertreu F. (Eryngium; CRĂIN.); umbrelă stelată Sterndolde F. (Astrantia major; CRĂIN.); umbreluţă de apă, de bălţi Wassemabel M. (Hydroctyle vulg.; BR., CRĂIN.). GR. Dim. umbrehiţă, PI. -liiţe. ET. frz. ombrelle, it. ombrella, an umbră, angelehnt. umbri Präs, -breşe (16. Jh. PS. SCH. 90, 4) I. V. tr. Schatten spenden. Floare expusă arşiţii soarelui ce nu are nimic s-o umbrească (C. NGR. 118). Încă grăind el, iată nuor luminat umbri pre ei (BIBLIA 1688 Mt 17, 5). - Fig.: Duhul sfânt va pogorîspre tine şi puterea celui de sus te va umbri (BIBLIA 1688 Lk 1, 35) seine Kraft wird dich beschützen. Acea de sus milă ... (pe călugăriţe) le-au umbrit, Căci prea puţine din ele de călră turci s-au robit (BELD. ET. 87) beschirmte sie. - LV. bisw. mit Dat. od. preste gebildet: Isus doarme în vale, îngerul îi umbrează (AARON, GCR Π, 190). Doamne... umbrişi peste capul mieu (έπεσκίασας έπι την κεφαλήν μου; BIBLIA 1688 Ps 139; 8). Π. V. intr. Schatten spenden. Cânele (de vânat) să aibă la spate o coadă ţeapănă, lungă şi care să umbrească departe (OD. PS. 73). III. a se umbri Schatten, Schutz suchen, finden. Copa-ciulsupt care se adumbrise era măreţ (ISP. LEG.2 230). Mila de la străin E ca. umbra de la spin: Când gândeşti să te umbreşti, Mai tare te dogoreşti (I.-B. 179). GR. adumbri. Präs. LV. bisw. -brez. ET. umbră; a adumbri ist gelehrt nach lat. adumbrare, vgl. it. adombrare. umbrire S. f. (16. Jh. PS. SCH. 117, 27) 1. Schatten M. Privirea-ţi. inocentă sub a genelor umbrire (EMIN. O. I, 51). 2. Schutz M. Artele, dezvălindu-se sub adumbrirea instituţiilor ocrotitoare (SUŢU NOT. 49) unter der Schirmherrschaft. GR. bisw. adumbrire. ET. a. umbri. umbriş S. n. (1872 CL) schattiges Laub. Ei bine, uitaţi în grabă, grădină, casă, umbriş (CL V, 311; zur einstigen Heimat) so vergeht denn schnell. ET. umbră-, Nachbildung von frz. ombrage. umbrit Adj. (um 1660 STAICU 125) 1. schattig. O căsuţă umbrită de nişte loziipletoase (CREANGĂ, CL XI, 214). 2. geschützt. ET. a umbri. umbritor Adj. (1683 DOS. VS. Oct. 16; 69b) 1. schattenspendend. 2. beschützend. ET. a umbri. umbros Adj. (1683 DOS. VS. Febr. 1; 50b) 1. schattig. 2. fig.: dunkel. Munţi înalţi cu brazi umbroşi (PP. GCR 11,316). ET. umbră. umed Adj. (1683 DOS. VS. Dech. 9; 207a) feucht, naß. Gene umede de lacrimi tränenfeuchte Wimpern. Pământul... carele iasle uscat şi reace; apa carea iaste reace şi umedă; aierul, carele iasle umed şi fierbinte (DESC. PR. CR. 132). Făclie de veghe pe umezi morminte (EMIN. O. I, 37). GR. umăd-, PI. m. umezi. ET. lat. hămîdus. SG. ALR SN III, K. 845, 846. umedos Adj. (1710 ANTIM DID.) feucht. De va fii pivniţa umedoasă, să poate afuma cu viţă de vie uscate (DRĂGH. IC. 63). Le-aş fi pus (armele) ... gios, Dar pămăntu-i umedos Şi fierul e ruginos (AL. PP. 263). (Faunul) de vânturi umedoase şi de arşiţă-mi fereşte Turma caprelor pribege (OLL. HOR. 67). GR. bisw. umezos, umejos (ANTIM DID. 50). ET. umed. SG. ALR SN III, K. 845, 846. umegmne S. f. (1643 VARLAAM) Feuchtigkeit, Nässe F. Şi căci n-avu umegiune şi pământ adânc, (sămânţa) seacă (VARL. CAZ.2 I, 321a). Micşoară căscioară acolo făcându-şi ... şi multă umegiune din munte suferind ... nu s-au părăsâtu-ş căscioara (DOS. VS. Ian. 25; 34b). 803 umcrâr GR. umejiine. ET. umed. umerâr PI. -rare S. n. (1683 DOS.) 1. Orarion N., Stola des Diakons. Luă haina mucinicului ... si umăirarhd ce-i dzăc orariu (DOS. VS. Oct. 26; 86b). 2. Kleiderbügel M. 3. Ring M., der Achsschemel u. Achse Zusammenhalt, vgl. umăr 2. d. GR. umăr ar. ET. umăr; 1. nach lat. humerale. SG. ALR SN II, K. 350. umere etc. siehe umăr. umeri Präs, mă -resc V. refl. (1881 JIP.) sich anstrengen. Răul iniră-n trupu omului ca pân ure-chili acului şi nu-l încape nici caru când te umereşti să-l scoţi (JIP. OP. 65). ET. umăr. umeros Adj. (1825 B.) selten: breitschultrig. ET. umăr. umezeală PI. -zeii S. f. (um 1660 STAICU 55) Feuchtigkeit, Nässe F. (Seminţele) trebuie ... ţinute în un loc sănătos unde să nu existe umezeală sau multă lumină (DATO. HORT. 10). ET. a umezi'. SG. ALR SN III, K. 845, 846, 847. umezi1 Präs, -zesc (1688 BIBLIA Ib 24, 8) I. V. tr. befeuchten, -netzen. Abia ajunse (apa) să umezească creştetul dealului, si să prăvăli (apa) clocotind (DEL. S. 250). II. V. intr. feucht werden. Faţa i se lumină şi ochii îi umezeau de mulţumire (VLAH. NUV. 53; vgl. auch 36). III. a se umezi sich befeuchten, -netzen, feucht werden. Din adâncul inimii mele îndurerate şoptii: Franţa! Franţa! şi pleoapele mi se umeziră (UR. BUC. 121). ET. umed. SG. ALR SN III, K. 846. umezi2 siehe miji. umezire S. f. (1703 GCD) Befeuchten, -netzen N. ET. a umezi'. umfla Präs, umflu (1642 CAZ. GOV. 4) I. V. tr. 1. aufblasen, -blähen. Vântul umflă pânzele corăbiei der Wind bläht die Segel des Schiffes. Şi va întră apa aceasta ... în pânlecile tău să-ţi umfle pântecile (BIBLIA 1688 Nm 5, 22). Şiprostatecele nări Şi le umflă orişicine în savante adunări Când de tine se vorbeşte (EMIN. O. I, 134). 2. schwingen. (Omul) puse chila pre ileu, şi faurul îmflând ciocanul de sus, omul să oţărî şi să mişcă (DOS. VS. Oct. 20; 75a) als der Schmied den Hammer schwang. 3. fam. c. în spate etw. auf den Rücken schwingen, nehmen, pe sus (mit einem Schwung) aufheben. Ivan ... umjlă racla. în spate şi se duce de-i dă drumul pe-o apă mare (CREANGĂ, CL XH, 31). Zmeul... au umflat butoiul în cârcă şi s-au pornit spre casa lui Păcală (RC. IR. 193). (Oamenii) se duc la casa leneşului, îl umjlă pe sus, îl pun într-un car cu boi (CREANGĂc 255). ,, Umflă-l”. Şi sacul e umflat pe sus ca săfie dus lângă tovarăşi (RĂDUL. RUST. II, 254; es wird Mais aufgeladen). 4. ugs.: packen, ergreifen, nehmen. Fa tras tată-so o chelfaneală de i-a mers peticii, apoi l-a umflat de chică şi pe sus l-a. dus la domnii Isăcescu (VLAH. GV. 68; der Sohn hatte die Schule geschwänzt). Mă umflă spaima, râsul etc. von Schrecken gepackt werden, lachen müssen. Vreu să-ţi umflu zilele Să mă duc cu dânsele (AL. BP. II, 89, Holera; die Cholera zum Menschen) ich will dir das Leben nehmen. Vecinul meu Manolachi mi-o umflat în arendă moşia ... cu 1600 galbeni pe an, pe când ea aduce trei până. la pati'u mii! (N. D. XEN., CLXIH, 362). Domnul Vucea umbla binişor şi pe furiş cu nuiaua în mână, ca să umfle pe cei ce n-arfi stat drepţi şi smeriţi înaintea lui D-zeu (DEL. P. 313; die Schüler beteten) um diejenigen zu erwischen, die nicht demütig vor Gott gestanden hatten. Preotul ... văzând că (oile) înflă bine la fân în statul, i-ait trecut grija că sunt. bolnave (SBIERA POV. 9) daß sie tüchtig zugreifen. II. a se umfla (auf-, an-) schwellen, aufbauschen. Pretu-tindene oameni pitici ce se cred urieşi, broaşte care se umflă în piele ca s-agiungă boi (AL. OP. I, 1200; nach der bekannten Fabel) sich aufblähen. Mâinile la buzunari, (ţiganul) Calcă, rar, se umflă-n nări (SPER. AN. 1893 III, 293) bläht die Nüstern auf. Ce le făcuşi, Dunăre, Şi te umflaşi tulbure De nu pol trece prin tine? (AL. PP. 255). GR. LV. u. ugs. înfla, îmfla; ebenso die Ableitungen. ET. lat. in fio, -are. SG.ALRI/I, K. 126; II/I, MN 6930, 18; 3884, 133; 3916,144; SN II, K. 382; III, K. 825; IV, K. 973; VII, K.1903. umflare PI. -flări S. f. (1642 CAZ. GOV. 568) 1. Blähen, Aufblasen N. 2. Schwellung, Entzündung F. ET. a umfla. umflat Adj. (1642 CAZ. GOV. 3) aufgebläht, -geblasen; aufgebauscht. Un arap ... Cu buze late, Roşii şi umflate (AL. PP. 116) mit ... wulstigen Lippen. Ursul... demândriia înfiată, cuvânt 804 umnoji de gând şi cu mii ere de părere, preste măsură îndopându-să (CANT. IST. 101). Vgl. buză 1. g .pană'. ET. a umfla. SG. ALRI/I, K. 126; II/I, K. 281. umflăcios Adj. (1705 CANT.) aufgeblasen, hochtrabend. Ei, ca nişte necunoscători şi de duhuri înflăcioasepurtători, alenoasfre învăţături ... în samă nebăgănd (CANT. IST. 280). ET. a umfla. umflăciiine PI. -ciiini S. f. (1705 CANT.) Anschwellung F. Ticăloasele albine ... prin maţele şi ficatii Ursului pătrunseră, de unde adevărata înflăciune scornindu-săsuptpiielea Ursului, izvoară de apă... purceasără (CANT. IST. 101). ET. a umfla. umflător Adj. (1703 GCD) aufblasend, aufbauschend. ET. a umfla. umflătură PI. -tûri S. f. (um 1660 STAICU 103) Schwellung, Geschwulst F. Această planetă face ... la splină melahonie, de la care să scorneşte... podagrie, tuse, umflătură (CALEND. 1733, GCR Π, 26). Umflătura de gât se vindecă dacă se spală vita la gât cu ţuică şi cu săpun (GRIG.-RIGO II, 23). ET. a umfla. SG. ALRI/I,K. 126. umil Adj. (1848 NEGUL.) demütig, bescheiden. ET. n. lat. humilis. umileciûne PI. -ciùni S. f. (1683 DOS.) LV. Demut F. Şi vaietele cu umileciune ...de grai omenesc (DOS. VS. Oct. 5; 47a). ET. a umili. umilénie S. f. (1581 CORESI OMIL. 28) LV. Rührung, Ergriffenheit, Zerknirschung F. Ce jale, ce plâns şi ce umilenie au fost (când au murit sfântul) (DOS. VS. Sept. 25; 27b). (Mucenicul) sărută mormântul (apostolului) şi ca unui viu îi grăi cu umilenie ... roagă-tepentru mine (DOS. VS. Noe. 24; 159a). Cu ochi blânzi şi cu glas cu mângâiare şi cu omilenie să vorbeşti cătră dânsul (cătrăfiul tău sufletesc) (PRAV. GOV. 40b; zum Beichtvater). GR. omilenie. ET. lcsl. umiljenije. umili Präs, -lèse (1563 CORESI PRAXIU, DENS. IST. II, 309) I. V. tr. LM. demütigen. (Acel) om grosolan şi nesimţitor, care-l umilea şi-l călca în picioare (VLAH. NUV. 17). Muntele ştie a-mi umili trufia (UR. BUC. 229). II. a se umili 1. veralt.: bewegt, gerührt, ergriffen, zerknirscht werden. Şi umilindu-se (xaTavu%Ö8vxo<;) Isaac, strigă cu glas mare: Isaf, şi plânse (BIBLIA 1688 Gn 27, 39). Aceasta deaca auzi Pilat, citunce să umili şi deade trupul lui Isus (VARL. CAZ.21,114b). Boia-rinul... umilindu-săde bunătatea sväntului (DOS. VS. Oct. 10; 59b). Cu îndemnarea sfinţiei sale (a patriarhului) s-au um ilit domnul şi au făcutpreoţilor testament de aşezare (NECULCE,*LET.2 II, 37). 2. LM. sich demütigen. (Alexandru Lăpuşneanu) spu-indu-le că se simte sosit la sfârşitul vieţii, îşi ceru iertare de la toţi umilindu-se (C. NGR. 129). GR. omili (BIBLIA 1688 2 Chr 6, 24). ET. ksl. umiliţi; Bdtg. I und II. 2. nach frz. humilier. umilicios (t) Adj. (1681 AA. lit. 11/36, 65) demütig, unterwürfig. ET. a umili. umilinţă PI. -linţe S. f. (1642 CAZ. GOV. 266) 1. veralt.: Rührung, Ergriffenheit, Zerknirschung F. Să făcu minune mare care da celor ce vedea mirare şi celor ce auzea umilinţă (MINEIUL 1698, GCR I, 319). Să cuvine a ne ruga lui D-zeu cu înfrângere de inimă şi cu umilinţă (ANTIM, GCR II, 28). 2. Demütigung F. Toate umilinţele ...le primea c-un zâmbet silit şi dureros (VLAH. NUV. 20; von einem armen Knaben, der unter seinen Mitschülern zu leiden hatte). 3. Demut, Unterwürfigkeit F. La plecare ca şi la sosire, Neculai Covrig şi soţia sa ... arătară aceeaşi umilinţă cătră familia Vereanu (I. NGR., CL VII, 53). GR. omilinţă(BIBLIA 1688 2 Chr 6,21; 1 Kg 8,29). ET. a umili. umilit Adj. (1642 CAZ. GOV. 57) 1. LV. zerknirscht. 2. unterwürfig. Hristea era umilit cu cei mari, obraznic si asupritor faţă cu cei ce erau siliţi să se plece lui (XEN. BR. 18). 3. demütig. ET. a umili. umilitor Adj. (1805 CRIŞAN 295) demütigend, erniedrigend. ET. a umili. umivâlniţă siehe omivalniţă. umivânie (t) S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 91) Fußwaschung F. am Donnerstag vor Ostem. După cafea iese domnul la umivânie, care se face în meidanul curţii dinăuntru (GHEORGACHI, LET.2 III, 319). ET. ksl. umyvanije. umnoji (t) Präs, -jesc V. tr. (16. Jh. PS. SCH.) c. etw. vermehren. Că ziseşi-lă se umnojeşti semănţa lor ca stealele cerului (PS. SCFI. Dn 3,36). Nu spămăn- 805 umor1 ta-te căndu bogăţeaşte-se omul, sau cmulu umnojaşte-se slava caseei lui (PS. SCH. 48, 17). ET. ksl. umnoziti. umor1 etc. siehe omor etc. umör2 S. n. (1840 POEN. I, 820) 1. Humor M. 2. (gute) Laune, Stimmung F. GR. humor. ET. frz. Immeur. ümple Präs, ümplu (16. Jh. CV2 5a; Apg 19, 28) 1. V. tr. 1. (an-, erfüllen, vollmachen, -gießen, -schütten, -stopfen, -schreiben etc. (de, bisw. cu c. mit etw.). Creşteţi si vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi pre el (BIBLIA 1819 Gn 1,28). împle cupa mea de vin, Ţie, dragă, s-o închin (AL. PP. 206). Cât ai clipi din ochi, şanţulfu umplut cu strujani, cu ţarcuri de nuiele, dar mai mult cu trupuri de oameni (GANE, CL XI, 372; Schilderung einer Belagerung). Bate vântul despre zori Şi mă împle de fiori (AL. PP. 238) erfüllt mich. Moscalii au umplut Ţara Leşască (NECULCE, LET.2 II, 381) die Russen überschwemmten Polen. Capegi-haşa ... au mers pre la Nicolai Vodă şi l-au umplut Nicolai Vodă de daruri şi de bani (NECULCE, LET.2 II, 363) Fürst Nikolaus überhäufte ihn mit Geschenken. Au umplut urechile Porţii (NECULCE, LET.2 II, 252) sie bestürmten die Pforte von allen Seiten mit ihren Beschwerden. Asta-i treaba mămuţei, iar te-a umplut de minciuni (NĂD. NUV. II, 130) sie hat dir wieder die Ohren mit Lügen vollgeschwatzt. 2. bisw. erfüllen (vgl. a împlini). (Rada) de-abia pe la Sânpetru Umple optsprezece vremuri (COŞBUC 76) wird ... achtzehn Lenze alt. El să îmbogăţea ... şi-şi umplu toată voia sa (MS. 1654, GCR I, 1710. 3. vollmachen, beschmutzen (de c. mit etw.). Pupăza îşi umple cuibul der Wiedehopf beschmutzt sein Nest. 4. fam. (de o boală mit einer Krankheit) anstecken. O oaie râioasă umple toată turma cin räudiges Schaf steckt die ganze Pierde an. A să mă umple de guturai (AL. T. 1,778) ich werde noch den Schnupfen von ihm bekommen. II. a se umple 1. (de c.) voll (von etw.) werden. întru acest an era mare belşug în ţară de toate ...de se umpluse oamenii de bani (NECULCE, LET.2 II, 199). Implutu-s-au căzacii de boarfe, de săbii, de rafturi şi de corturi (MIR. COSTIN, LET.21,282) die Kosaken machten reiche Beute. S-arătăm necaz, mânie nu-ndrăz-neam - ne era fiică. Astăzi însă- ne umplurăm! n-am putut să mai tăcem (DULFU PĂC, 59) heute ist das Maß aber voll! 2. sich erfüllen. Şi aceasta tot fu ca să se împle ce e zis de Domnul prin prorocii! (BIBLIA 1688 Mt 1, 22). 3. sich anstecken, infizieren. GR. vcralt. umplea; LV. u. ugs. a împle(a). I. Pers. Sg. Präs, umplu, 2. umpli., 3. umple, Konj. să umple; Imperat. umple, Perf. umpliii, Part. umplut. ET. lat. iinpleo, -ere. SG. ALR Wl, MN 6901,13; 3871,131; SN III, K. 844; IV, K. 1099, 1219; V, K. 1369, 1455; VII, K. 2096. umplere S. f. (16. Jh. PS. SCH. 23, 1) 1. (Voll-) Füllen N., Vollstopfen N. 2. Ansteckung F. GR. veralt. împlere. ET. a umple. umplut (16. Jh. PS. SCFI. 143, 13) I. Adj. (an-) gefüllt, vollgestopft. Draga mea, rujă umplută ('= bătuta), Ce urât te mai sărută (I.-B. 176). între urzitură (năframa) e înflorită sau mai bine zis umplută cu tot felul de strămături (MAR. NUNTA 254) ganz bedeckt. Coşiire umplutu de fărâme de luaţii (EV. RADU Mk 8, 19, H.21,73). ' II. S. n. Füllung F. GR. împlut. ET. a umple. SG. ALR II/I, K. 281; SN IV, K. 1099. umplutură PI. -tini S. f. (1563 CORESIPRAXIU 422) Füllung F., Füllsel N. Locul gol dinlăuntrul colacului se umple cu umplutură, jacută din brânză de oi frământată cu câteva ouă (ŞEZ. VII, 33). Fă un scrobuşor... şi pune-l în supă fără a o mai fierbe cu umplutura (DRĂGH. REŢ. 21) mit der Einlage. Un gazetar din cei mărunţei, furnizor de umplutură (VLAH. GV. 126; von Lückenbüßern). Polcovnicul... le împărţea (vânătorilor) iarbă şi alice, câte patru umpluturi de puşcă (GHICA 283) jedem vier Ladungen. ET. a umple. umür (t) S. n. (DOC. 1802) Geschäfte, Angelegenheiten (PL). Va metahirisidomnul pentru îndreptarea a umărului ţării (DOC. 1802, URIC. III. 197; Übers, aus dem Türkischen). în cei câte taleri 24 la sfert să se socotească cheltuielile omurului domniei (DOC. 1814, TEZ. II, 372). GR. om-. ET. türk, iimur. un1 (1521 NEACŞU) I. Numeral 1. ein, eine, ein; absol. ohne S.: einer, eine, ein(e)s. Intr-un cuvânt mit einem Wort. Cu o floare nu seface primăvară eine Schwalbe macht noch keinen Sommer. Toţi suntem feciorii unui om (BIBLIA 1688 Gn 42,11). Amândoi sunt de o vârstă beide sind eines Alters. Vgl. drac 6. Unul din fiii săi einer seiner Söhne. N-are decât un copil, dar unulfimmos de tot er hat nur ein Kind, aber ein reizendes. Trei camere, una mare şi două mai mici drei Zimmer, ein großes und zwei 806 kleinere. Nu-i un ceas de când a plecat es ist keine Stunde her, daß er fortgefahren ist. Nu mi-ai spus o vorbă du hast mir kein Wort davon gesagt. Vgl. nici 2. înti -una din zile eines Tages. Trei mândre-am avut: Una-n deal... Una-n vale... Una-n capul satului (I.-B. 95). Toate femeile îs ca una şi una ca toate (NĂD. NUV. II, 16) alle Frauen sind gleich. A sunat (ceasul) unu es hat ein Uhr, eins geschlagen. La unul um eins. La unu (la una), la douăzeci şi unu (una) mai am ersten, einundzwanzigsten Mai. Ascultă, Israile, Domnul D-zeul nostru, Domnul unul este (BIBLIA 1688 Dt 6, 4). Mândra mea, pe lume una, Ciimu-i între stele luna (I.-B. 35). Şi era una la părinţi (EMIN. O. I, 167) sie war das einzige Kind. Spre lămurirea deplină a adevărului unul şi neschimbat (GION PORTR. 224) der einen und unveränderlichen Wahrheit. Duşmanii căzură până la unul (GANE, CL XI, 373). Liberalii e altă ceva, sunt oameni cinstiţi până la unul (CL XIII, 363) samt und sonders ehrliche Leute. Eu unul n-o cred was mich betrifft, ich glaube es nicht. Trebuie să dăm moarte în bursuci!... Mie unul mi-o făcut o mulţime de pacoste (BOGD. BURS. 66). Hehei! unul e Galibardi: om, odată şi jumătate (CARAG. T. I, 80) es gibt nur einem G. A, annencele! Am să le arăt eu să se uite la un copil. Una eMasinca (BASS. VULT. 27) gegen M. kommt keine an. Că aşa a iubit D-zeu lumea cât şi pre jiul său cel unul-născut l-a dat (EV. 1894 Jo 3, 16) seinen eingeborenen Sohn. Amândoi au un, tot un, unul şi acelaşi nume beide haben einen, denselben, einen und denselben Namen; multiplele urmări ale uneia şi aceleiaşi întâmplări die mannigfachen Folgen eines und desselben Ereignisses; vgl. acelaşi, tot UI. 2. Unele când m-auziau, Uşile le descuiaii ... Altele când m-auziau, Uşile le întăreau (I.-B. 169). Alţii iarăşi văd în somn vise une şi alte (Ş. TAINE 217) allerlei Träume. Se pomeni cu zâna că vine, şi nici una, nici alta, ţop! se prinse lângă dânsul în horă (ISP. LEG.2 213) mir nichts, dir nichts. Voia unui alt nu-şi strică (PANN. PV. M. II, 119) einander. Pune, filate, mâna-n şale Să cântăm una de jale (I.-B. 310) laßt uns eins singen. Ş-acela avea una. Când era trăsnii rău cu leuca ...ţipa: „Eu sunt „ bastard” de-al lui Ştefan cel Mare!” (SAD. CR. 89) auch der hatte eine Grille. Vrei să-ţi spun una, dacă-i aşa? Eşti un nerecunoscător (AL., CL IV, 310) soli ich dir etwas sagen? Ştii una? Hai să mergem la plimbare weißt du was? Gehen wir spazieren. De una, e mai bine aşa übrigens, es ist besser so. Una ... alta, a doua erstens ... zweitens: Văzând Petru Vodă pofta lui Ianoş craiu, una pentru juruinţă, alta pentru prieteşugul ce-l aveau împreună, îndată au gătit oaste (URECHE, LET.21, 191). Sat... împărţit în trei părţi care se ţin tot de una (CREANGĂ0 17) die Zusammenhängen. Racii n-au gât; capul la ei ţine una cu timpul (OD.-SL. 233). (La amor) săracul e una Cu cel ce poartă cununa (PANN PV. M. II, 102). Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh întru toate una sunt, afară de nenaştere şi de naştere şi de purceadere (DESC. PR. CR. 5) sind einander in allem gleich. Românii vor fi una, liberi şi fraţi (ADAM. BIOGR. 80) vereint. Amândoi erau tot una de tari (SBIERA POV. 103) sie waren beide gleich stark. Mi-e tot una es ist mir alles eins, gleich. De-or întreba In sat de-a mea venire ... spune-le ce-ţiplace, Că penăm ei ori viu ori mort, tot una face (COŞB. 54; der sterbende Soldat zum Kameraden). Vgl. a face I. 6. LV. a se face, a fi (tot) una, auch tot (de) unii cu cn. sich mit jdm. vereinigen, mit ihm vereinigt sein: Făcându-se una cu catanele, moldovenii noştri cu mari cu miciprădau (MUŞTE, LET.2 m, 58). Tâmpinându-se ostile, s-au freut tot de unii (NECULCE, LET.2 II, 278). Ţara lui cea prusească a Brandemburgului să o facă să fie tot una cu Ţara Leşască (NECULCE, LET.2 II, 381). De va coborî împăratul Moscului cu ostile în jos asupra turcilor, va fi şi el (Basarab Vodă) lot una (NEC. COSTIN, LET.2 II, 92) werde auch er an dem Feldzug teilnehmen. Vgl. alt II. 1. b. flg., bun I. 11. b.y, doi 1, mână 3. e, a ţine I. 1, tot II. 2 sowie die Zusammensetzungen împreună, odată (siehe dală1 la), odinioară, totdeauna. - In Kardinal- imd Ordinalzahlen: numărul, în anul douăzeci şi unu Nummer, im Jahre 21, treizeci şi unu de ani 31 Jahre, patruzeci şi una de zile 41 Tage, o sută şi unu de lei 101 Lei, o mie şi una de nopţi 1001 Nacht; anul al cincizeci şi umilea al vieţii das 51. Lebensjahr, a şaizeci şi una zi a călătoriei der 61. Tag der Reise. „Eins” als Zensur, Auge auf Würfeln etc. heißt unul. - Una steht vor S. in una sută einhundert u. una mie eintausend sowie in Anzeigen u. Verzeichnissen: una cameră cu bucătărie de închiriat ein Zimmer mit Küche zu vermieten, de vânzare una garnitură de salon, un scrin etc. zu verkaufen eine Salongamitur, eine Kommode etc., wobei der Zahlbegriff (ein Stück, Exemplar) stärker hervortritt als in den ebenfalls üblichen o sută hundert etc. 2. emphatisch betont vor S.: unul, una, LV. auch unä a) ein, eine, ein, in Fällen wie: Crez întru unul D-zeu (PRAV. GOV. 153b). Unul D-zeu ştie... ein Gott im Himmel weiß ... De turma ce ţi se dă pre mână, unuia lui D-zeu vei să dai samă (NEC. COSTIN, LET.21, 401). Domnule, Fiiule... şi Sfântul Duh, unăDumnezeire, unăputere, miluieşle-mă (DOS., CCR 233) einige Gottheit, einige Macht. Urul glasfu de la toţi (CV2 6a; Apg 19, 34). Şi finul şi tatăl său mergea cătră una slujnică (BIBLIA 1688 Am 2, 7) zu einer (und derselben) Magd. Aflându-se (în Iaşi) înlr-aceia. una dată Gheorghie Apostol... l-au chemat la curte (NEC. COSTIN, LET.2 II, 117) dieses eine Mal. Această ună piatră aceste trei ţărâne acopere (1620IORGAINSCR. I, 87). Cea una puteare a omului iaste mintea ...a doao puteare a omului este cuvântul... (MARG.2 221) das 807 un2 eine Vermögen. - b) der, die, das eine. Unu vas e mai smănţuit, una oală mai coaptă (J1P. OP. 130). Păunit rumân îl fereşte logofatu satului şi-l îngăduie (cu birul) (JIP. OP. 134). 3. (tot) unul şi unul (lauter) auserlesen(e Leute); einer vortrefflicher als der anders. Sat vechi, răzăşesc, în tem eiet în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul şi unul (CREANGĂ, CL XIV, 365). (Nemţii) era mulţi şi oameni vrednici, unul şi unul aleşi (BELD. ET. 37). Nici Alecsandri nu cred s-o fi potrivii mai frumos (poezia), nouă strofe, una şi una (XEN. BR. 223). 4. nici de unele, de nici unele nicht das Geringste, gar nichts. Bine, să mă însor... dară eu n-am de nici unele. Sunt golan (ISP. LEG.2 288). Ce am zice dacă streinii nu ne-ar mai trimite nici dă unili din ţara lor? (JIP. OP. 52). Iară de cele rele ce socotesc ei, nu-i nici de unele (NECULCE, LET.2 II, 294). 5. întruna auch (tot) una in einem fort, fortwährend, ohne Unterlaß. Se iubeau ... romantic de tot; el îiföcea întruna poezii (CL XV, 217). Ni se sporesc dările întru una şi ne scad mijloacele cât două (IANOV, CL XIII, 70). Jocul (de-a ascunsul) este hăzos când se fuge mult şi în una (PAMF. JOC. III, 2). El tot una se uita Şi tot una îmi ochia La curtea Subasului (PP. GCRII, 295). De când v-aţi însurat, aţi dus-o una. cu bencheturile, cu zaifeturile (AL., CL IV, 316). De trei zile o ţin tot una cu mesele şi cu lăutarii (AL. OP. 1, 552). 6. LV. într-una= împreună: zusammen. Merg oamenii la beserică cum acolo într-una cu popa şi cu tot nărodul să facă rugăciune (CORESI, CCR 21). Boiarii s-au adunai întru una asupra domnului (PS. RÂMN. 2,1). II. unbest. Art. u. Pron. 1. ein, eine, ein. Un vânt rece ein kalter Wind; o privelişte măreaţă ein prächtiges Schauspiel; un frumos început ein schöner Anfang; o dulce amintire eine süße Erinnerung; un altul ein anderer; un al doilea ein zweiter. - Wird das von un bestimmte S. weggelassen, so tritt unul, una ein. Cumpără-mi un cufăr, unul nu prea scump, şi o geantă, una mai mărişoarăkmÎQ mir einen Koffer, einen nicht zu teuren, und eine Handtasche, eine etwas größere. - Ugs. bisw.: de-o pildă zum Beispiel; d-o mărturie (JIP. OP. 55) zum Zeugnis, als Beleg. Pe la o toacă (NĂD. NUV. 1,176). S-aveţi... şi o bătătură d-un deget legal ghita (JIP. OP. 140). De ună vreme ce (CANT. DIV. IXa). 2. unul, una einer, eine, ein(e) s. Turturea de-i turturea. Şi tolface-şi voie rea, D-apoi eu cum să nu-mi fac Penăm unul ce mi-i drag! (I.-B. 214). De-i lua una ca mine, Să-ţi deie D-zeu bine (I.-B. 261). Joace unul şi pe patru, Totuşi tu ghici-vei chipu-i (EMIN. O. I, 196). 3. LV. unul ca acesta, ca acela ein solcher, so(lch) einer. Au închis D-zeu poarta raiului despre unii ca aceştia (Ş. TAINE 61) vor solchen. Vgl. acel I. 2. a, ca 1. Erau bucuroşi de una ca aceasta tulbureală (NEC. COSTIN, LET.2 II, 27). - Una ca asta so etwas: Mă mir cum de l-ai putut lăsa săfacă una ca asta (XEN. BR. 18). 4. unii, unele manche, einige. Unii oameni, unele locuri manche Leute, Gegenden. Unii plini de plăcere petrec a lor viaţă (EMIN. O. I, 56). Iară. deaca să făcu zuo, strânsără-se unii de în jidovi (NT 1648 Apg 23, 12). De vor ji unii de într-înşii mai capete, cum se-ar zice ispravnici (ÎNDR. 366). Pentru aceia zic de cetăţi că unele sunt de domni... zidite (MIR. COSTIN, LET.2 I, 25). - LV. f. vor S. une: Une date (Ş. TAINE, CCR 216), une cetăţi (MIR. COSTIN, LET.2 1,24). LM. noch in uneori. 5. unor dient zur Bildung von Gen./Dat. PI.: coliba unor paşnici păstori die Hütte friedlicher Hirten; în urma unor nenorociri ce l-au lovit infolge von Unglücksfällen, die ihn trafen; dăruiţi-o unor femei sărace schenkt es armen Frauen. 6. unei, unic (GOR. ITAL. IV, 4), unică, (CL XIII, 279), unicei (AL. OP. I, 1441), unicea, unişor (DOS. VS. Oct. 18; 72a), unişoâră (DOS. VS. Apr. 30; 104b) einzig, einziger, einzige. GR. A. Formen: I. II. Nom./Akk Gen./Dat. Nom./Akk Gen./Dat. Sg. m. un unui imul linuia f. 0 unei iina lineia PI. m. fehlt unor unii unora. ” f. (une) unele Die kürzeren Formen (I) stehen vor S., sonst die längeren (II); Abweichungen siehe oben. -Nebenformen von un: a) LN. (um 1600), bes. TR., u (z. B. u cocon, u D-zeu, u om), bisw. oy^ botez, oy^ lucru, um die nasale Aussprache des u auszudrücken; vor Labial bisw. um, z. B. um pom (DOS., GCR 1,256); bisw. mit în-, îm- kontrahiert, z. B. unlunearec (PRAV. GOV. 117b), umpărat (COD. STU., HC II, 146). - b) ugs. häufig on (vor Labial om), u, o. - Nebenformen von o: uo (CV öfters); TR. oă (WEIG. .TB. IV, 279); arom. nă. - Arom. un, ună, istrorum. ur, ură für unul, una. B. Betonung: Wenn kein bes. Nachdruck auf ihnen liegt, werden un, o tonlos gesprochen. Gen./Dat. auch auf der zweiten Silbe betont: uniii(a), unei(a), unör(a); so bes. LV. u. arom. ET. lat. ünus, -a. SG. ALR SN IV, K. 932,970,1067,1126; V, K. 1231, 1355,1402; VI,K. 1583,1762,1775,1777,1780,1836, 1844. un2 siehe unde. 808 undä unanim Adj. (1841 POEN. II, 777) einstimmig, -mütig. ET. frz. unanime. unanimitate PL -taţi S. f. (1841 POEN. II, 777) Einstimmigkeit, Einmütigkeit F. ET. frz. unanimité. unchi PI. unchi S. m. (1581 PRL 227b) 1. Oheim, Onkel M. (wofür MOLD, moş)', unchi mare Großonkel. Unchi adevărat se chiarnă fratele tătâne-mieu sau almâni-mea (ÎNDR. 164). Cutăriimi-s unchii şi moşu-mieu cutarele (DOS. VS. Oct. 22; 77a). 2. unchi mic Vetter M. des Vaters, der Mutter (ÎNDR. 164). 3. fam. Anrede an einen Greis: Alter, Vater M., Väterchen N. Unchiule, spune-mi cine-i cetatea asta? ... „Ierusalimul iaste, fii ule! ” (DOS. VS. Noe. 4; 106a). GR. Vok. unchiule, LV. unche. - Mit Poss. fam. unchi-mieu, -tău, -său. - Dim. unchişor, unchiuşor, ferner in der Anrede unchiulică (AL. OP. I, 807). -S. f. MUNT. unche, CRIŞ. unchioâie. ET. lat. avănculus. Zur Form vgl. alb. ungj, frz. oncle etc. SG. ALR I/II, K. 165, 166, 167, 168,202; SNV,K. 1445. unchiâş PI. -chiâşi S. m. (1436IORGA S. D. XIX, 11) alter Mann, Alter, Greis M. (wofür MOLD, moşneag). Va fi de pre nun tă unchiaşul nepot şi nepotul unchiaş (PRL 265b). Auzind împăratul că este la un sat aproape un unchias dibaci, a trimis să-l cheme (ISP. LEG.1 I, 1). GR. unchieş. ET. unchi. SG. ALR I/II, K. 165, 166, 189, 202; SNV,K. 1445. uncie PI. uncii S. f. (1703 GCD) Unze F. GR. LV. iinţie. ET. n. lat. uncia. uncrop PI. -crôpuri S. n. (1570 CORESI LIT. 38a) MOLD. ugs. 1. siedend heißes Wasser. O băgară într-o căldare mare cu uncrop herbând (DOS. VS. Noe. 22; 142a). -A da în crop von Feuer ausgesetztem Wasser: warm werden (COST.). Spânul făcu un foc mare ... şi puse apa să dea în crop, după aceea se apucă de turtă (ISP. LEG.11, 150). 2. Festmahl N. im Hause der Neuvermählten am Tag nach der Hochzeit, mit den dazugehörenden Bräuchen. So benannt nach dem heißen Getränk (uncrop), meist Wein od. Schnaps, das bei diesem Festmahl gereicht wird. Daher auch der Name eines dabei gesungenen Liedes. Şi sărim în hop şi-n trop, Că e zioa de uncrop (AL. PP. 384). Căsâmbătă-l logodea, Duminică-l şi nuntea, Luni uncropul că-i cânta (TEOD. PP. 616). GR. bisw. oncrop, încrop, (MAR. NUNTA 695); zu 1. auch crop. - Dim. uncropel. ET. asl. uh'opü, in allen slav. Sprachen. SG. ALRSN IV, K. 1225. und siehe undă. unda Präs, -dez (1642 CAZ. GOV. 84) I. V. intr. LV. von Flüssigkeiten: brodeln, (auf) wallen. Când unda căldarea de vărsa ... (svântul) băga mâna în căldare depotolia undele şi nu se vătăma (DOS. VS. Sept. 24; 26b). Toţi în flacără unda Şi dracii îi afundea (PP. GCR II, 323; von den Verdammten in der Hölle). U. V. tr. LV. (auf)wallen lassen, wällen. (D-zeu) undează (άναζεΐ) bezna ca o căldare (BIBLIA 1688 lb 41, 23). Şi s-or veseli secerătorii De zăpodii ce vor unda grâne (DOS. PS. V. 64, 43) die Täler werden sich in wogendes Kom hüllen. - Daher BIBLIA 1688 bisw. als wörtliche Übersetzung von άναβράζειν, έκζέειν: Va sta împăratul Vavilonului... la începutul celor două căi, ca. să vrăjască vrajă, ca să undeaze (του αναβράζει) toiag (BIBLIA 1688 Ez 21, 21). Şi undă (έζέζεσεν)pământul lor şoareci (BIBLIA 1688 1 Sm 6,1). GR. undeza (BIBLIA 1688 häufig). ET. lat. mdo, -are. undat Adj. (1688 BIBLIA Ez 47, 10) veralt.: (auf) wallend, wogend. Vinul ...de atocma cu apa undezată înfierbându-să, să nu să fi putut bea (CANT. HR. 141). GR. undezat. ET. a unda. îindă PI. finde S. f. (16. Jh. CV2 47b; Apg 27, 41) 1. Welle, Woge F. - Vgl. val, talaz. Jiul... care-şi goneşte undele limpezi peste şesurile Olteniei (VLAH. RP. 16). Papura se mişcă-n freamăt de al undelor cutreier (EMIN. O. I, 152). Partea de îndărăpt (a corăbiei) să rumpea. de tăria undelor (NT 1648 Apg 27,41). (Svântul) au potolit şi unda mării ce se scornise şi vivorul au încetat (DOS. VS. Sept. 26; 29b) besänftigte die Meereswogen. (Svântul) băga mâna în căldare de potolea, undele (DOS. VS.Sept. 24; 27a). A da unde (auf)wallen, -kochen: Biata cătană se tot uita ...la scalda ce da unde (RETEG. POV. ΙΠ, 25). Punându-se apoi (colţunaşii) pe foc, să-i lase să dea. o undă (LUP. MB. 52) einmal aufkochen. 2. a ieşi, scoate în undă an die Oberfläche kommen, bringen. - Fig.: zu Tage, ans Licht bringen. Din marea cea profundă O volbură. se-na.lţă, şi iese-un cal în undă (AL. POEZII ΓΠ Leg. 123). Banul te bagă afund, Banul 809 undătură le scoate în und (PANN. PV.1 III, 30). Sfânta dreptate-au ieşit în undă pentru toţi (AL. OP. I, 1470). ET. lat. unda. SG. ALR SN III,K. 835. undătură PI. -türi S. f. (1722 CANT.) veralt.: Überschwemmung F. (Schiţii)pentru a cărora năbuşele şi undăturipline sunt istoriile elinilor (CANT. HR. 1901,58). ET. undă, nach lat. inunda tio. ünde Adv. u. Konj. (16. Jh. CV2 63b; Jale 4, 1) l.pe unde wo, wohin (vgl. pe 14); de unde woher. Mă duc în ţări străine Unde nu cunosc pe nime (I.-B. 110). Unde te duci? wo gehst du hin? De unde vii? wo kommst du her? Drumul îi era (lui Făt-frumos) să treacă pe la împărăţia lui Sefer împărat, pe la ţara zânelor şi D-zeu mai ştie pe unde (ISP. LEG.2 104). Pe unde ai venit? wo (auf welchem Weg) bist du hergekommen? Până unde să mergem ? wie weit sollen wir gehen? Cunoscând (el) bine că banii sunt de unde sunt, Pleacăpenfru vreme lungă (PANN PV. M. II, 96) daß das Geld beim Teufel, dahin ist. Bună ziua, vere!... „Săfii sănătos... dar de unde şi până unde? ” (RETEG. POV. IV, 21) was führt dich her? Fiind în Bucureşti scriitor la minister, de unde până unde mă-ndrăgisefata ministrului (NĂD. NUV. I, 107) der Himmel weiß, wie es kam. Femeia, copiii cer de mâncare, veşminte, învăţătură, şi n-am de unde (DEL. P. 165) ich weiß nicht, woher ich das Geld dazu nehmen soll. In săptămâna brânzei e bine să mănânci, de unde ai, de unde n-ai, urzici (RCM. SĂRB. 28) so schwer du sie dir auch beschaffen magst, unbedingt. De va trece cineva şi va năzui la noi, de acolo de unde e, de unde nu e, i-am da şi lui o cojiţă uscată (ISP. BSG. 26) mögen wir auch noch so wenig haben. - Fam. unde, de unde, eine Annahme zurückweisend, in Fällen wie: Unde să se adune ea cu celelalte slugi din curte? ... Ferit-a D-zeu! (ISP. LEG.2 309) wo hätte sie je mit... verkehrt! Dacă eu îţi zic: „ Băiete, deschide ochii. ” De unde! mama săraca e duşmană, femeia e bună! (NĂD. NUV. II, 129; die Mutter verdächtigt die Schwiegertochter) ach wo! Anu-ntreg l-am slujit sârguitor, Şi simbrie? aşi de unde? încă el m-a scos dator (DULFU PĂC. 56) kein Gedanke, keine Rede! De unde să mai închidă (el) ochii? Cât fu noaptea de mare nu dormi cât ai coace un ou (RETEG. POV. I, 12) daran war nicht mehr zu denken. De ce-iprimeşti (pe creditorii tăi)? „Da unde-iprimesc! De câte ori m-am închis în casă, pentru ca să scap de ei (AL. OP. I, 1063). Cum o mai duci? „Hei... cum s-o duc? Ca la stăpân, unde am vreme, ba mâncare la argaţi, ba du-te la câmp ” (NĂD. NUV. 1,191; eine Magd spricht) ich habe ja gar keine Zeit. Vgl. a lua I. 1, oare 5. 2. LV. u. ugs. bisw.: wenn, als (vgl. când). Părinciorii tăi, unde le-or vedea, bine le-o părea (TEOD. PP. 48). Unde-i vor pune (pe plugari) să lucreze şi-i vor păzi cu oameni cu arme sau când le vor zice să lucreze noaptea (INDR. 372). Pafnutie... unde o cunoscu, căzu la pământ ca mortul (DOS. VS. Sept. 25; 27b). Constantin Duca Vodă se împlu de mare bucurie unde auzi de acea veste (NECULCE, LET.2 II, 253). 3. nach einem Verbum sentiendi bisw.: wie. Boieriul ... văzu unde intrară voinici călări în chip de îngeri (INDR. 130). Mi-am ridicat capul şi am văzut, unde venea cel mai mare cădi al cetălii (B ARAC HAL. VI, 172) . 4. veralt. u. ugs.: weil. Har mare şi de vecie dăm Sfinţiei tale, unde nu te-ai zăuilat nice despre noi (SICR. DE AUR2 34b). Slăvirăpre D-dzău toţ, unde o au întărit (pre sfânta) a să bate şi a birui pre luptătoriul (DOS. VS. Oct. 8; 54b). De care lucru foarte s-au scârbit (banul Gheorghe), unde nu-i dedese (domnid) nici o cinste (AMIRAS, LET.2 III, 148). Unde mă vezi tăcută, crezi că nu le iubesc? (NĂD. NUV. I, 121). 5. unde şi unde hie(r) und da. Au ars atunci tot oraşul, unde şi unde au rămas câte o dugheniţă (MIR. COSTIN, LET.2 1, 320). Unde şi unde un mic nouraş creţ se primbla ... (GANE, CL III, 49). Abia unde şi unde se mai vede câte un palat vechi (C. NGR. 64). 6. ugs. unde, unde nu da, in Fällen wie: Când văzu că oştirea vrăjmaşe era să ia în goană pre a împăratului, unde se repezi odată Făt-frumos din munte ca un fidger; şi unde trăsni în mijlocul lor (ISP. LEG.11, 28). Fata unde se puse pe un plâns de nu o putură mângâia cu nici un chip (ISP. LEG.2 329) da begann das Mädchen zu schluchzen. Când însă un neruşinat se apropie de bunica, voind să o cuprindă în braţe... unde nu mi-ţise răpezi nepoţelul colea cătrănit, unde nu mi-l apucă de ceafa ... unde-i scutură cojocul de vro câteva ori (IARN1K, CL XV, 106). (La masa lui Scaraoschi) cine slujau? Erau sufletele goale ale domnilor şi domniţelor ...Şi unde nu se lăfăia Scaraoschi văzându-se încunjurat de nişte slugi aşa de neam (GANE, CL XV, 204). -TR. înde, pănde = pe unde (CL XX, 1014); siehe auch înde. - Ugs. häufig une. Vor t häufig zu un gekürzt: un'te duci, un'ţi-i casa; bisw. auch vor anderen Kons.: un'se face grâul des (I.-B. 162), un ini-i îngropa (I.-B. 173) , un'l-ai lăsat (I.-B. 497). ET. lat. ünde „woher”. Dadurch, daß verdeutlichendes de vorantrat, wie auch in it. donde, frz. dont, nahm unde die Bdtg. „wo” an (so auch in port. onde, sp. donde) u. verdrängte ubi (siehe iuo). SG. ALR SN I, K. 6; V, K. 1417, 1418, 1422. undelemn etc. siehe untdelemn etc. undevä Adv. (1646 PRAV. MOLD.3 17) pe undeva irgendwo, irgendwohin. (Şarpele) deaca vede pre om, fuge să să ascunză undeva (NEAGOE ÎNV.2138a). 810 uneori GR. LV. bisw. verstärkt undevâşi (SPÄT. MIL., LET.2 I, 107; CANTACUZ., CM I, 8). ET. unde + va. undezâ etc. siehe unda etc. undi Präs, -dese (1634 ÎORGA S. D. IV, 22) 1. V. tr. 1. angeln. (Sultanul) ieşind pe marginea mării spre a se mai preumbla, A văzul aci pe unul şezând şi peşte undind (PANN PV. 1883, 146). 2. angelnd durchziehen, -suchen. Midte zile, săptămâni Păscarii... De-alungPrutul l-au undit, Pe (grecii) cei morţi i-aupăscuit (MS., CL II, 9). A ascunsei tale inimi am a undi adâncimea (CONACHI 242). II. V. intr. fischen, angeln. Zaharia mă învăţase să undesc, îmi arătase toate meşteşugurile unui adevărat pescar(SAD. CR. 35). ET. asl. şditi; vgl. undiţă. undiţă PI. undiţe S. f. (1551/3 ES 64a; Mt 17, 27) Angel F. Ducându-te la mare, aruncă undiţa şi care peşte va ieşi întâiu, râdică-l (BIBLIA 1688 Mt 17,27). Precum pescand undiţa-şi întinde Şi cu râmă-nşală peştele de-lprinde (PANN, GCR II, 362). Cuvântul la cel viclean ca undiţa la pescar (GOL., Z. II, 530). - Daher von Hakenstangen: Undeţile de carne (rac; xpedypac,;BIBLIA 1688Ex38,3). Ceacalul... înghiţi şi undiţa otrăvii amară (CANT. IST. 35). GR. LV. undeţă. ET. asl. şdica\ vgl. a undi. SG. ALR SN III, K. 739, 740. undoiâ etc. siehe undui etc. undös Adj. (1703 GCD) wellig, lockig. Blonda-i capelară... aşa era undoasă, Şi-n multe ineluşe lucindă, mătăsoasă (DEPĂR. D. I, 23). Coama sa undoasă este desfăcută (SIHL. 72). ET. undă. undreâ1 siehe andrea. Undreä2 siehe Andrea. undui Präs, -iese V. intr. (1805 CRIŞAN 295) sich wellenfonnig bewegen, wogen, wallen. O mişcare a mijlocului ...făcea să-i unduiască... rochia ca bătută de vânt {SAD. PS. 163). GR. undoia, undoi, undida, ondola. So auch die Ableitungen. ET. undă, Nachbildung von frz. ondoyer. unduiös Adj. (1829 C. NGR.) 1. wellig, wellenförmig. Lebedele ... o taie (luna. care răsare) Când în cercuri unduioase, când în brazde de văpaie (EMIN. O. I, 152) 2. lockig. Nişte coame unduioase se resfira peste umerii şi pieptarul lui înfirat (C. NGR. 20). GR. unduios, undidos (SIHL. 72). ET. undă, Nachbildung von frz. ondoyant, oncluleux. unduire PI. -duiri S. f. (1845 BAR.-MUNT. II, 846) Wallung F., Wogen N. Vedeam valuri verzi de grăne, undoiarea unei inişli (EMIN. O. I, 141). Câteodată, bolnava avea undoieri adânci, ca de val, şi scotea câte un ţipet de moarte (SAD. POV. 31; von einer Entbindenden). GR. Varianten wie bei a undui. ET. a undui. unealtă PL unelte S. f. (1581/2 PO2 107; Gn 31, 37) 1. LV. zu jds. Besitz gehörender beweglicher Gegenstand: (Stück) Gerät N., PI. Gerätschaften, bisw. (bewegliche) Flabe. Andronic cu soţiile sali... au prinsu de faţă unelte la dânşii (la fraţii lui), doo cupe de argintii şi şeptezeci de lei (DOC. 1651, GCR I, 151). După moartea arhiereului... să nu răpească nimenile uneltele lui orice se-ară afla. (INDR. 48). Să nu vânzăpreotul unealte ale besericii fără de ştirea episcopului (INDR. 539). Şi luă Avram ... toate unealtele (τά υπάρχοντα) lui, câte au agonisit (BIBLIA 1688 Gn 12, 5) sein ganzes Hab und Gut. S-au jefuit toate unealtele meale şi n-au rămas mie nemică (BIBLIA 1688 Tob 1, 17). 2. Gerät, Werkzeug, Instrument N. Uneltele întrebuinţate pentru a lucra, lemnele: teşgheaua, fierăstraiele, rindelele, dălţile (POP. LEMN. 79). -Fig.: Am fost unealta oarbă a răzbunării lui ich war das blinde Werkzeug seiner Rache. GR. INDR. PI. meist une alte: Hainele sau une altele (ÎNDR. 47), neben unealte. ET. une(le) + alte(le) „mancherlei”, woraus dann ein Sg. unealtă erschlossen wurde. SG. ALRSNI,K. 17. unel siehe un II. 6. unele siehe un. unelti Präs, -tesc V. tr. (1847 PANN) anzetteln, -stiften, Ränke schmieden. Această învingere (a romanilor) a fost uneltită de zeii amici (ai cartaginezilor) pentru răzbunarea luiJugurtha (OLL. HOR. 123). (Ei) sfătuim împreună... Vreun meşteşug iarăşi pentru vin. a unelti (PANN PV. Μ. 1,59; sie wollten sich Wein ohne Geld verschaffen) zu ersinnen. ET. unealtă. uneltire PI. -tiri S. f. (1818 LEON ASACHI P. 119) Anstiftung, Verschwörung F. ET. a unelti. uneltitor PI. -tori S. m. (1836 AN. P. VI/2, 763) Verschwörer M. ET. a unelti. uneori siehe oară2 2. 811 unflà unflä etc. siche umfla. ünge Präs, ung V. Ir. (16. Jh. PS. SCH.) 1. (cu grăsime etc. mit Fett etc. be-, ein-)schmieren, (ein-) ölen, einfetten. A unge roata, trăsura das Rad, den Wagen schmieren. 2. cu untdelemn, mir mit Salböl salben, weihen. Când posteşti, unge capul tău şi spală faţa ta (BIBLIA 1688 Mt 6,17). Aflaiu Davidu şerhulu mieu, cu untulsföntu al mieu unşu elu (PS. SCH. 88,21). Cu mare alai Lupul era dus la biserica Sf Nicolae ca să-l ungă de domnie (UR. LEG. 296) um ihn als Herrscher einzusetzen. 3. cu var etc. mit Kalle etc. (be-, an) streichen, verputzen. 4. fig.: wohltun. Vorba Iu laica părintele mă unse la suflet (JIP. R. 274) tat meinem Herzen unendlich wohl. Pare că l-au uns (pe orb) cu unt pe inimă (SEV. POV. 188; er hatte erfahren, wie er seine Blindheit heilen könnte) es fiel ihm wie ein Stein vom Herzen. 5. fam.: jdn. schmieren, bestechen. Vgl. ochi I. 2. b, osie. GR. Imperat. unge-, Perf. unsei, LV. unş; Part, uns; das ältere unt scheint erhalten zu sein in der dunklen Fußnote: Acestaşi spre untul lângedzilor (CV2 67a; Jak 5; Fußnote); Ger. ungând. ET. lat. üngo, -ere. SG. ALR H/I, K. 291; MN 4197, 59; 3786,116; 3787, 116; SN IV, K. 1219; V, K. 1369, 1455. ungecăi siehe unghie1 2. ungere PI. ungeri S. f. (16. Jh. PS. SCH.) 1. (Ein-, Be-) Schmieren, (Ein-) Ölen, Einfetten N. 2. Salbung, Weihe F. Insusi tremease îngerul său ... şi unse-me cu untura ungere sa (PS. SCH. 151,3). 3. Bewerfen, Verputzen N. (einer Wand). ET. a unge. ungher PI. -ghere S. n. (1655 BGL) Ecke F., Winkel M. eines Raumes. Plângeţi, voi patru păreţi, Că de-acum stăpân n-aveţi; Plângeţi, voi patru unghere, Că n-aveţi nici. o putere (PP. Totenlclage, CL XIII, 76). Măriuca ... n-o mai găseam nicăiurea, deşi o căutam cu dor în toate ungherurile închipuirii mele (GANE, CL X, 337). După ce-şi puse băţul şi pălăria în ungher, bătrânul se aşeză în jilţ (GANE, CL X, 280). Ei, moşArbure, cefaci acolo în ungher ca un cuc? (AL., CL VII, 366). GR. PI. auch ungheruri. - Dim. ungherăş, PI. -gherăşe. ET. lat. angularius „in der Ecke befindlich”; weniger wahrsch., trotz prov. anglar, afrz. angier, lat. angularis „eckig”, mit Suffixtausch. SG. ALR II/I, K. 273. ungheţ PI. -gheţe S. n. (1648 NT) TR. Ecke F., Winkel M. Slugile... Să măture curţile Prin toate un ghetele (PP. ŞEZ. 1,148). Că nemică de aceastea în ungheţ nu s-au Jacut (NT 1648 Apg 26, 26). ET. unghi. SG. ALR II/I, K. 283. unghi PI. unghiuri S. n. (1462 DERS) Ecke F., Winkel M. Unghi drept, ascuţit, obtuz ele. rechter, spitzer, stumpfer etc. Winkel. Vânt mare au venit ... şi s-au atins de cèle 4 unghiuri ale casii (BIBLIA 1688 Ib 1,19). Lasă-măsăşez într-un unghiu a curţilor tale (DOS. VS. Martie 17; 42a). (Piatra)... aceasta fu capul unghiului (ES 83a; Mt 21,42) der ist zum tragenden Stein geworden. Văzând zilnic pe oameni sub acelaşi unghi al sfâşierilor şi întremâncărilorpen tru un peticei de interes (BRĂT.-VOIN. LD. 9; von einem Richter) unter demselben Gesichtswinkel. - Vgl. colţ. GR. înghiu (DOC. 1597, HC I, 80). Dim. unghiurêl (BIBLIA 1688 Ex 36, 19). TOPON. Unghiul (1462 DERS). ET. lat. angülus. SG. ALR II/I, K. 283; SN I, K. 29. unghi Präs, -ghcsc V. tr. (1688 BIBLIA) LV. Nägel, Hufe, Klauen bekommen. Tot dobitocul ce-i e copila spintecată şi unghieaşte unghii de doao gemănări (BIBLIA 1688 Dt 14, 6). ET. unghie1. unghie1 PI. unghii S. f. (16. Jh. PS. SCH. 69, 32) 1. Nagel, Huf M., Kralle, Klaue F. Să atinse cu mâna de căldare şi rămaseră unghile la căldare lipite cu buricile deagetelor (DOS. VS. Sept. 4; 7b). Tot dobitocul cu unghe îngemănată... veţi mânca (BIBLIA 1688 Lv 11,3). Cai... cu coamele poleite, Cu unghiile zugrăvite (PP., GCRII, 314). (Sfântul) au foststrujit cu unghii de fier (VS. 1803, GCR II, 204). Avea unghiile cam lungi (GHICA 297) er hatte ziemlich lange Finger, war ein Dieb. A fi unghie şi carne cu cn. ein Herz und eine Seele mit jdm. sein; vgl. carne 1. A lua pe cn. în unghii jdn. zerfleischen, in Stücke reißen, vgl. a lua I. 5: Aşa s-au pornit turcii asupra moscalilor să-i ia în unghii (NECULCE, LET.2 II, 399). Şi de aici vrajbă între babe, decât să se ia în unghii nu alta (SAD. CR. 58). Vgl. leu I. 1, mâţă 1, negru I. 1. 2. in Pflanzennamen (vgl. gaie 5. b): unghia calului Hufeisenklee M. (Hippocrepis; CRĂIN.; MOLD. unghia caprei Pfifferling M. (Cantharellus cibarius; PANŢU); unghia găinii a) MUNT. Kronwicke F. (Coronilla; PANŢU); - b) auch unghia găii (BR.) wildes Süßholz (Astragalus glycyphyllos); unghia păsării Art Veilchen (Viola declinata W. et Kit.; CRĂIN.); unghia stâncii Vogelfuß M. (Omithopus perpusillus; CRĂIN.); unghia ursului Bärenklaudistel F. (Carduus acanthoides; CRĂIN.); unghia căii, ungecăi Waldplatterbse F. (Lathyrus platyphyllus Retz.). GR. LV. unghe. - Dim. unghişoâră; PI. -şoâre; unghiuţă, PI. -ghiiîţe (B.). ET. lat. üngüla. SG. ALR I/I, K. 52; SN VI, K. 1637. 812 unişor unghie2 PI. unghii S. f. (1683 DOS.) Unze F. DOS. VS. öfters, z. B.: Mâncarea îi era în toate sări frei unghii, adecă 24 de dramuri de pâine (DOS. VS. Noe. 2; 99b). - Vgl. auch uncie. ET. mgr.ouYyia. unghişoâră PI. -şoâre S. f. (1508 DERS) 1. kleiner Nagel, Huf, kleine Kralle. Redewendung: A tăia cuiva din (de) unghişoâră jdn. zurcchtweisen. 2. Bez. für versch. Vieh- und Pferdekrankheiten, z. B. Klauenentzündung F., Knochenauswuchs M. etc. ET. unghie1. unghiular Adj. (1837 UT) eckig, winklig. în mijloc o curte unghiulară (ZAMF. NUV. 50). GR. angular. ET. unghi. ungur PI. unguri S. m. (1424 DERS) 1. Ungar M. Drept ceste patru lucrure merg oamenii la beserică cari sunt unguri sau rumâni au sârbi au greci (CORESI, CCR 22). 2. unguraş Andorn M. (Marrabium; B., BENKÖ). - S. f. unguroaică, PI. -roăiice. GR. Dim. ungurâş, ungurel. TOPON. Unguraşii (1468 DERS), Ungurei (1424 DERS). ET. asl. şgrină. SG. ALR M, MN 2776, 104; SN I, K. 14; m, K. 460. ungurean PI. -reni S. m. (1409 DERS) 1. Rumäne M. aus Transsylvanien. Unu-i moldovean, Unu-i ungurean, Şi unu-i vrâncean (AL. PP. 1). 2. ungureăncă (STĂM.: unguronca) Aronsstab M. (Amm maculatum; BR.). GR. BUCOV. îng- (ŞEZ. III, 17). ET. ungur. SG. ALR II/I, MN 2775, 103; SN II, K. 394; III, K. 640. unguresc Adj. (1559 CORESI IC. lb; TRS XVI, 555) ungarisch. Curândă vreme... au venit Patru Vodă cu oaste unguriască şi au împinsu pre Roman Vodă din ţară (MS. 17. Jh. GCR I, 190). - Veralt. Ţara Ungurească Ungarn. ET. ungur. SG. ALR II/I, MN 2775, 103; SN IV, K. 1185. ungureşte Adv. (um 1650 GCR I, 235) ungarisch. ET. ungur. uni Präs, unesc (um 1670 ANON. CAR.) I. V. tr. cin(ig)en, vcrein(ig)cn. (Taina evharistiei) carea cu d-zăiescul trup al Domnului... nostru Is. ne împreună, ne uneşte (LIT. 1702, GCR I, 345). Aceste genii care unesc pământul cu cerul şi leagă distanţa între om şi Dumnezeu (STĂNC. TR. 73; von den großen Künstlern). Pentru cnezia Li (vei cum s-au unit cătră crăia leşească (NEC. COSTIN, LET.21, 381). Ştefan, domnul ţărei, pe cei mari uneşte La Suceava veche (BOLINT.11, 208). II. a se uni 1. sich einigen, einig werden. După ce s-au unit din preţ (PAMF. SV. 74) nachdem sic sich über den Preis einig geworden waren. 2. sich anschließen. ET. zu un, nach ksl.jediniti. //PUŞC. EW. 1814: lat. unire. uniat Adj. (um 1710 NEC. COSTIN) uniert. Fiind de lege pravoslavnici toţi podolenii şi pesemne având dodăială de Ieşi pentru lege, săfie toţi uniaţi (NEC. COSTIN, LET.21, 182 N.). Vgl. unit. ET. vgl. russ. unijat, şerb, uniat, bulg. unijatin etc. SG. ALR II/I, MN 2111, 104. unic etc. siche un II. 6. unicei etc. siehe un II. 6. unici Präs, -cesc V. intr. (1683 DOS.) sich einigen, ins Einvernehmen setzen. I-aii venitu-i ... poruncă să. cuminece (Glosse: uniceasca) cupafri-arhul Antonie (DOS. VS. Oct. 13; 63b). ET. zu un, vgl. a uni, uniciune. unieiüne PI. -ciüni S. f. (1570 PSALT. T., DENS IST. II, 204) LV. Einigkeit, Eintracht F. Nu este în toată lumea mai bună tocmeală decât uniciunea. şi dragostea (MARG.2 64a). Să te-nsimbrezi cu patriarhul Antonie săfii într-o uniciune cu dânsul (DOS. VS. Oct. 13; 63a). ET. a uni. ünie (t) S. f. (um 1710 NEC. COSTIN) (lcirchl.) Union F. Toată Ţara Leşească, Rusească şi Podolia făcuse unie (NEC. COSTIN, LET.11,149 N.). ET. poln. unia, russ. unija etc. uniformă PI. -forme S. f. (1814 ÎNTÂMPLĂRILE 100) Uniform F. GR. PI. (t) uniformuri. ET. frz. uniforme, dt. Uniform. SG. ALR SN IV, K. 943.' unire PI. uniri S. f. (1693 FN 11) 1. (Ver-)Einigung F. Unirea Principatelor die Vereinigung der Donaufürstentümer. 2. Einigkeit, EintrachtF. - Neg. neunire: Sofia luiFru-niolzice: Neuniri, între thrachi (1695 FN 53), dezunire (1703 FN 121) Zwietracht. ET. a uni. unişor siehe un II. 6. 813 unit unit (1703 GCD) 1. Adj. 1. verein(ig)t, verbunden, geein(ig)t. (IORGA S. D. XIII, 10) Ce mare lucru epenfru cineva să aibă părinţi cinstiţi, buni şi uniţi (BRĂT.-VOIN. LD. 271) in Eintracht lebende Eltern. 2. uniert (einer Unionskirche angehörend). (Acolo) este un popă d-ăi uniţi Şi cunună d-ăi fugiţi (I.-B. 58). ILS. m. Unierter M., so heißen die griechisch-orientalischen Christen, die sich unter Beibehaltung ihres Ritus mit der römischen Kirche vereinigt haben (vgl. uniat). ET. a uni. SG. ALR II/I, MN 2777, 104. unitate PI. -taţi S. f. (1801 UT) 1. Einheit F. Unitate de măsură Maßeinheit. 2. Einheitlichkeit F. GR. (t) unita. ET. it. unità, frz. unité. uniţă (t)S. f. (1683 DOS.) Einheit F. Nice au crescut uniţa în duiţă, nice duita în troiţă (DOS. VS. Noe. 17; 131b). ET. un, nach troiţă. uniune PL uniüniS. f. (1785 ŞINCAIARITH. 2) 1. Vereinigung F. 2. Verband M., Union F. GR. (t) unione. ET. it. unione. univérs PI. -vérsuri S. n. (1817 URIC. IV, 301) All, Universum N. Simţeam că universul la pasu-mi tresărea (EMIN. O. I, 91). ET. n. lat. Universum. universal Adj. (1714 RADU GREC., CM II, 184) 1. allgemein, gesamt. Istorie universală Weltgeschichte. Vot (sufragiu) universal allgemeines Wahlrecht. Legatar universal Universalerbe. 2. allumfassend. ET. n. lat. universalis. universitar Adj. (1841 POEN. II, 779) universitar, Universitäts-. ET. nach frz. universitaire. universitate PI. -taţi S. f. (1788 MOLNAR SPRACHL.3 440) Universität, Hochschule F. ET. n. lat. Universitas. uns (16. Jh. PS. SCH. 83,10) 1. Adj. 1. eingeschmiert, (ein-)geölt, gefettet. Văzduhul scânteiază, şi ca. unse cu var Lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar (EMIN. O. I, 69). Păreţii (căsuţei erau) albi ca helgea, pe jos uns şi aşternut cu lăicere (NĂD. NUV. I, 16) der Fußboden war mit Lehm bestrichen. 2. gesalbt. II. S. m. Gesalbter M. ET. a unge. SG. ALR II/I, MN 3786, 116; SN II, K. 312. unsătură PI. -tiiri S. f. (1681 DOS. TR. 60b) veralt.: Salbe F. ET. uns. unsoare PL -söri S. f. (1581/2 PO2 282; Ex 30, 25) Schmiere, Salbe F., Fett N. Maria luă o litră de mir cu nard amestecat... de unsă picioarele lui Isus... iară casa să umplu de mireazma unsoarei (VARL. CAZ.2 I, 87b) mit dem Duft der Salbe. Mai bună-i omului vestea. bună decât unsoarea scumpă (VULG.: unguenta pretiosa) (SICR. DE AUR2 45a; Prd 7, 2). Inima mi se topeşte Ca unsoarea cea de peşte (I.-B. 407). ET. uns. SG. ALR IM, MN 4197, 59; 2712, 89; SN IV, K. 1042, 1089. unsprezece Num. (1551/3 ES 74b; Mt 20, 9) 1. Kardinalzahl: elf. Substantiv.: un unsprezece eine Elf. 2. Ordinalzahl: al unsprezecelea, a unsprezecea der, die elfte. în ceasul al unsprezecelea im letzten Augenblick. ET. un + spre + zece. unsură PI. -suri S. f. (1563 CORESI PRAXIU 194) LV. 1. Fett, Öl N. 2. Einschmieren, -fetten, -ölen N. 3. Einbalsamieren N. ET. uns. unsuros Adj. (1673 DOS.) schmierig, ölig, fettig. Regele ... văzând vestmintele (poetului) cele sfâşiate şi unsuroase (FIL. CIOC. 188). (Baba) pregătise masă mare cu pui fripţi şi plăcinte unsuroase (BOGD. POV. 205) mit... fettem Gebäck. Grăiesc din gură cuvinte moale, De-ţpar ca untul de unsuroase (DOS. PS. V. 54, 65; Ps 54, 24; von den Widersachern). ET. unsoare. SG. ALR SN II, K. 312. unsuroşâ Präs, -roşez V. tr. (1680 DOS. PS. SLAV. R. 22, 5) (ein-)ölen, -fetten, -schmieren. ET. unsuros. untS. n. (1522 DERS) 1. {de vacă, de oaie etc. Kuh-, Schaf- etc.) Butter F. Mulge lapte şi va fi unt (BIBLIA 1688 Spr 30,33). Vgl. a alege I. 1. a, apă 10. b. 2. Öl N. zu kulinarischen und kosmetischen Zwecken bzw. uni de migdale, de nucă Mandel-, Nußöl. - Selten ohne Attribut, damit nicht „Butter5 verstanden werde: Uns-ai cu untu capul mieu (PS. SCFI. 22,5). Muiară-se 814 ură cuventele lor mai vârtos decât untul (Llaiov; MS 1710 Ps 54, 24, GCR I, 366). 3. in Pflanzennamcn: a) untişor Scharboclcs-, Feigwarzenkraut N. (Ranunculus ficaria). Odată cu urzicile, printre ele, se pun şi frunze de untişor, că le dă gust şi le fac lucii (ŞEZ. VIII, 36). - b) MOLD. untul vacii, untişor Knabenkraut N. (Orchis morio, PANŢU). -c) fioarea, iarba untului Sommerwurz F. (Orobanche, BR.). GR. Dim. untişor. TOPON. La Dealul Untului (1522 DERS). ET. lat. unctum. SG. ALR II/I, MN 4216, 63; 4197, 59; SN II, K. 306, 507; III, IC. 645, 649, 650. untdelemn S. n. (1645 HERODOT 80) Öl, Speiseöl N. Şi luă. Samuil şipul cu untdelemnu şi turnăpreste capul lui (Saul) (BIBLIA 1688 1 Sm 10, 1). Mări că bun e (vinul). Lunecă ca untdelemnul (GANE, CL VIII, 100). GR. undelemn, LV. öfters unt de lemn, untul de lemn, untului de lemn. ET. unt + de + lemn „Baumöl”, nach slav. dreveno maslo (ROSETTI). SG. ALR SN III, K. 649; IV, K. 1134. untdelemnâr PI. -nare S. n. (1683 DOS.) LV. Ölkrug M. Şi împlu şi un undelemnari deşertat cu ruga (DOS. VS. Fevr.’23; 75a). ET. untdelemn. untdelemnul Adj. (1877 CREANGĂ) goldgelb. Vinurile noasfre albui, roşii, negre, prohire şi undălemnii (JIP. OP. 53). Am să-i aduc un tidpan roş şi un fes undelemniu (CREANGĂ, CL X 383). ET. untdelemn. untdelemnös Adj. (1705 CANT.) ölig. Jiganiile, săracele, încredinţându-să şi dupăunde-lemnoase cuvintele lui muindu-să (CANT. IST. 296). ET. untdelemn. untos Adj. (1840 POEN. I, 819) von der Milch; fett(haltig). Laptele (cămilei) este foarte untos {lNV. COP. 1878,33). ET. unt 1. SG. ALR SN II, IC. 312. untunecâ etc. siehe întuneca etc. untură PI. -turi S. f. (16. Jh. PS. SCH.) 1. Fett, Öl N. De gras şi untură (ksl. maslî) împlu-se sufletul mieu (PS. SCH. u. CORESI PS.5113a; Ps 62, 6). Peliţa me schimbă-se dereptu untura (ksl. elea radi) (PS. SCH. u. CORESI PS.5 219a; Ps 108,23). Ungân-du-o cu smoală şi cu untură, Glosse: undelemn (DOS. VS. Oct. 12; 61b). 2. zerlassenes Fett: untură (de porc, de gâscă etc. Schweine-, Gänse- etc.) Schmalz, FettN.; Untură de peşte Fisch-, spez. Lebertran M. (De albeaţă) se unge ochiul cu untură de şarpe (PAMF. BOLI 10). Pui de-asupra (bubei) o legătură mică de untură de iepure, ca să grăbească coacerea (PAMF. BOLI 40). ET. lat. unctura. SG. ALR II/I, MN 4197, 59; SN IV, K. 1042. unturos Adj. (16. Jh. PS. H. 91, 15) fett(haltig). Toamna, când oile se hrănesc cu frunze uscate, laptele este mai gros şi brânza iese mai untii-roasă (PAMF. IND. 31). ET. untură. unturoşâ (t) Präs, -roşez V. tr. (16. Jh. PS. H. 103, 15) (ein-)schmieren, -ölen, fetten. ET. unturos. upovăi Präs, -văiesc V. intr. (16. Jh. PS. SCH.) LV. în, spre cn. auf jdn. hoffen. Jungheaţi jârtvă dereaptăşi opovăiţi în Domnul (CORESI PS.5 4b; Ps 4, 5). Nu în arcul mieu upuvăiescu, neci armele meale spăsescu mene (PS. SCH. 43, 7). Sfintele muieri ceale ce upovăiia spre D-zeu (CV2 76b; 1 Petr 3,4). Io sunt zeii lor cei ce upovăiia spr-inşi? (CORESI PS.5 292b; Dt 32, 37). GR. PS. SCH. meist upuv-. ET. ksl. upăvati, upov-, upovaja. upovăinţă PI. -văinţe S. f. (16 Jh. CV) LV. Hoffnung F. Upovăinţăaibându spre D-dzeu (CV2 31a; Apg 24, 14). Pomeneaşle cuvintele tale şerbului tău, de iale upovăinţă datu-mi-ai (PS. SCH. 118, 49). GR. PS. SCH. meist upuv-. ET. a upovăi. upovăire PI. -văiri S. f. (16. Jh. PS. SCH.) LV. Zuversicht, Hoffnung F., Vertrauen N. Ferecat bărbatu ce-i iaste numele Domnului upuvăire lui (PS. SCH. 39, 5). GR. upuvăire. ET. a upovăi. ura! Interj. (1814 ÎNTÂMPLĂRILE 61) hurra! ET. dt. hurra, rass. ura, frz. hourra. SG. ALR SN V, K. 1315. ură Präs, urez (1561 CORESI) I. V. intr. 1. LV. einen Segen(swünsch) sprechen. Şi cu glas de bucin ură (Romii) să asculte toată lumea de cetatea ce i se puse numele Rim (MOXA, HC 1,355). - Biblisch: (bine cuiva jdn.) segnen, benedeien. Şi luo păharul şi bine ură {CORESITE4 102b; Mk 14, 23)· und sprach den Segen. Deci întrând în casă, uraţi bine ei (άσπάσασϋε αυτήν; BIBLIA 1688 Mt 10,12). Ţ-au 815 uragan uralu-t Domnul să-l fie lung traiul (DOS. PS. V. 44, 8; Ps 44, 3). Şi casii lui Aron îi urează (Domnul) Zile bune şi bişugsă vază (DOS. PS. V. 113, 53; Ps 113, 12). Sufletul mieu, ură bine Lui D-zău, cum să vine (DOS. PS. V. 103, 1; Ps 103, 1). Ce noi ceşti vii îţ vom ura hinein veci, Doamne, precum tisă vine (DOS. PS. V. 113, 67; Ps 113; 18). 2. a) das (mit Segenswünschen schließende) Neujahrslied (plug, pluguşor) singen, rezitieren. Ură tu, măi Chiriece... şi noi, măi Zaharia, săprufnim din gură ca buhaiul (CREANGĂ, CL XV, 5). De urat am mai ura, Dar ne temem c-a-nsera (AL. PP. 103, Ncujahrs-lied). Ho! haho! sear-a-nserat, la domnul N. n-am urat (PP., GCR n, 334, Neujahrslied). - b) bisw.: die Hochzeitsrede halten. 3. jdm. Glückwünschen, gratulieren. După ce au urat fiecare la vremea sosirii sale sănătate lehuzei şi veac lung cu noroc copilului (CL IX, 3). Poetul Vasile ... ridică un toast în sănătatea lui Forăscu, căruia îi ură să se aleagă în curând deputat (XEN. BR. 33). II. V. tr.pc. jdm. Glückwünschen, gratulieren. Mergând toţi de au urat pe domn, zicându-i să fie într-un ceas bun (EN. COGĂLN., LET.2 III, 241, bei der Investitur des Fürsten). Toate slugile din casă... îmi ieşiră înainte să mă ureze de bună venire (GANE, CL XIII, 41) um mich willkommen zu heißen. GR. TR. bisw. ureza (MAR. NUNTA 227) die Hochzeitsrede (oraţie) halten; ora (TEOD. PP. 178, in einer Hochzeitsrede). ET. lat. öro, -äre „(öffentlich) reden” (REW 6081). Kaum in Betracht kommt augüro, -äre „weissagen”, trotz it. augurare „Glück wünschen”, rätor. (a)urar „begrüßen” (ARCH. GLOTT. 1,91,212) etc. (das ROM. 28, 61 erwähnte a agura „weissagen” ist schwerlich Erbwort, vgl. agost< august). Zur Konstruktion a ura bine cuiva vgl. ksl. blagosloviţi kogonibudf, lat. benedi-cere alicui. SG. ALRII/I, K. 198; MN 2794, 108. uragan PL -gâne S. n. (1821 ASACHI L. 124) (heftiger) Wind, Sturm M. ET. frz. o uragan. uranisc etc. siehe oranist. urare PI. urări S. f. (1649 MARD.) 1. Glückwunsch M. A se pomeni în haine este un prilej de a priimi urări de fericire şi de sănătate din partea cunoştinţelor şi a neamurilor (AL. PP. 95) Segenswünsche. Şi se sărutară feciorii de-mpăraţi în urările boierilor (EMIN. PL. 6) während die Bojaren Glückwünsche darboten. 2. Ansprache F. Aici lunga sa fărşind urare Barareo, adâncă-urmă tăcere In toată cinstita adunare (BUDAI-DELEANU X, 78). 3. Beglückwünschung F. ET. a ura. urat S.n. (1868 BARC.) 1. Glückwunsch M. 2. a merge cu uratul in der Neujahrsnacht unter Rezitieren von Glückwünschen von Haus zu Haus ziehen (ŞEZ. III, 109). ET. a ura. SG. ALR II/I, IC. 198; MN 2794, 108. uraţie siche oraţie. üraS. f. (1639 AIIN I, 268) Haß M. Ura rădică price (BIBLIA 1688 Spr 10, 13) Haß erregt Hader. Deplină ură îi urâiam pre ei şi în loc de vrăjmaşi mi săfăcură mie (MĂRG.2 219a). Ce n-au vrut... să iscălească şi boierii Ţării Ungureşti, pentru mare ură ce aveau pe acest Grit (NEC. COSTIN, LET.21,414). Şi pizmaşii stătură cu pâră, Făcându-le ură (izrailtenilor) la-mpăratul (DOS. PS. V. 104, 71) und machten sie... verhaßt. Cu o urănempăcatămi-am şoptit atunci în barbă (EMIN. O. I, 147). ET. postverbal von a urî. SG. ALR SN IV, IC. 969. urâciune1 PI. -ciüni S. f. (16. Jh. CV) LV. Segen M. Dintr-acelaşi rostu iesu urăciurile şi blăstemul (CV2 63a; Jale 3, 10). ET. a ura. urâciune2 siehe urâciune. urător PI. -töri S. m. (1642 INV.2 3b) 1. (t) Rhetor M. Iară după cinci zile, pogorîpopa cel mare, Anania, cu bătrânii şi cu un urătoriu, anume Tertulie (NT 1648 Apg 24, 1). 2. Vortragender M. von Neujahrsglückwünschen. ET. a ura. urătură PI. -turi S. f. (1643 VARL.) 1. LV. Rede F. Nu cu vro urătură de cuvente multe, ce pre scurt şi prosteşte (VARL. CAZ.21, 304b). 2. Glückwunsch M. (Ţiganii) sfătuiesc acuma cam ce urătură, Când vor da (domnului) covaşa, spune-vor din gură (SPER. AN. 1892 I, 57). ET. a ura. urâcios Adj. (um 1660 STAICU 194) widerwärtig, abscheulich, greulich, garstig. Fă-mă, Doamne, şi pământ, Numa nu-m da om urât. Că omul cel uricios Şi ziua e întunecos (PP. GCR II, 307). Mergi acum şi mă scapă de chipul tău uricios! (I. NGR., CL VII, 7). El văzu o biată căprioară rătăcită, călcând cu sfială prin nămolul uricios al mocirlei (ODOB., CL DC,'27). GR. MOLD. uricios. ET. a urî. SG. ALR SN V,K. 1243. 816 urâţit urâciune PI. -ciüni S. f. (16. Jh. PS. SCH. 108, 5) 1. veralt.: Haß M., Gehässigkeit F. După acel săbor, atâta urâciune stătu între amândouă bisericile de nu se pot vedere cu dragoste (URECPIE, LET.21, 140). Comcmdiral au cunoscut că Vodă nu voieşte a-i mulţămi cu ceia ce au cerut şi au in trat uriciune şi pizmă între ei (DION., TEZ. II, 217). Vrăjmaşii miei ...cu urâciune (pîboc;) nedreaptă m-au urât (PSALT. RÂMN. 24, 20). 2. bisw.: Widerwille M., Abscheu F. Sâiml o urâciune pentru toate câte altă dală îmi era chipul celor mai dulci dezmierdări (MS. 1750, GCR II, 48). 3. Gegenstand des Widerwillens: Abscheu F., Greuel M. Când veţi vedea urâciuneapustiirei... atuncea carii vor fi în ludea săfugă la munţi (BIBLIA 1688 Mk 13, 14). Iaca peste ce noroc ai dat... urâciunea oamenilor (CREANGĂ OP. III, 65; zum Faulpelz, den cine Edelfrau bei sich aufhehmen will). Pune, te rog, pe grădinar să scoată din grădină urâciunile astea care sălbătăcesc locul (OD.-SL. 188) dieses abscheuliche Gestrüpp. 4. abscheuliches Wesen: Scheusal N. Vezi colo pe urâciunea fără suflet, fără cuget (EMIN. O. I, 150). Ciobanului nu-i mai era dragă urăciunea babei (ŞEZ. I, 250, von der Tochter der Alten). 5. Häßlichkeit F. Cât e de crud... Pe lângă urâciune oroarea de-a lipi! (CL III, 374, Kinder märten eine Kröte). GR. uriciune, urâciune. ET. a urî. urare S. f. (16. Jh. PS. SCH.) LV. Haß M. Cu sfărşitu urire uriu-i, şi vrăjmaşi fură mie (PS. SCH. 138,22). ET. a urî. urât (1490 DRHA III, 62) 1. Adj. 1. verhaßt, gehaßt. Ibovnică părăsită, Nu gândi că-mi eşti urâtă (I.-B. 157). Adunăndu-să la jocuri urâte lui D-zău (MS. 18. Jh., GCR II, 52). Când vedea pre urâţii, spurcaţii şifără de lege agareni robind pe creştini (ŞINCAI, HR. III, 129). 2. häßlich, garstig, scheußlich. Viaţa-i un basm pustiu şi urât (EMIN. O. I, 38). Cu băgare de seamă ...că trecem îndată într-un loc urât, cum zic ciobanii, adică periculos (UR. BUC. 256). Substantiv.: Se mărită mândrele Şi rămân urâtele (PP., GCR II, 309). GR. Dim. m. -ţel, PI. -tei, f. -ţîcă, PI. -ţele. îl. S. n. 1. veralt.: Widerwille M., Abscheu, Abneigung F. O seamă de boieri de casa lui Constantin Vodă au pribegit în Ţara Muntenească... de urâtul Cupăreşlilor (MUSTE, LET.2 m, 91) aus Abneigung. De urâtul cărţii a fugit din şcoală (GLOS. AC.) gegen das Lernen. Drag mi-arfi, mândră, de tine; Mi-i urât de cin' te ţine (I.-B. 60) mir ist der zuwider, der dich zur Frau hat. Ori că le-au fost urât (domnilor) a cheltui, ori că nu le-au dat cunoştinţa, prea urât şi ciudat erau făcute casele aceste domneşti (MUŞTE, LET.2 III, 69) daß sie die Kosten scheuten. A face cuiva (de) ura? jdm. durch Zauber die Liebe eines anderen entziehen. 2. Langeweile F.; mi-e urât ich habe Langeweile, langweile mich, mă apucă urâtul, mi se face urât ich bekomme Langeweile. Duminica ... Ii era urât după biserică, când nu avea ce face (I. NGR., CL III, 342). Radu: A! Ce minunată primblare!... Adela: Nu ţi-a fost urât cu mine, Radule? (AL., CL IV, 329) hast du dich in meiner Gesellschaft nicht gelangweilf? Grădinile şi livezile în care ea se primbla când i se făcea urât acasă (OD., CL IX, 23). Istorii dă glumă şi parascovenii, pânlru ca să treacă timpu şi urâtu (ISP., GCR II, 262). Răposaţii Hilipescu şi Florescu ... d-un urât nu lucrau la tâmplăriie-n casă (JIP. OP. 110) sic trieben nicht zum Zeitvertreib Tischlerei im Flaus. Vgl. a ţine II. 3. - Cântece de ura? Gattung „Weltschmerzlieder” in der Volksdichtung. GR. urit. ET. a urî. SG. ALR II/I, IC. 10; SN m, K. 786; V,K. 1246,1250, 1568. urätör Adj. (16. Jh. PS. SCH. 20, 9) hassend, gehässig. - Veralt. Substantiv.: Dereapta ta află toţi urătorii tăi (CORESI PS.5 33b; Ps 20, 8). GR. uritoriu (PS. SCH. 20, 9). ET. a urî. urâţenie PI. -ţenii S. f. (1871 GLOS. AC.) 1. Häßlichkeit F. (El) le vedea cum au să-i urmărească pe amândoi, cu râvnă pentru frumuseţea ei, cu îndoială pentru urâţenia, lui (BRĂT.-VOIN.LD. 218). 2. Scheusal, Ungeheuer, Ungetüm N. GR. urîţenie. ET. urât. urâţi Präs, -ţese (1840 POEN. I, 580) I. V. tr. häßlich machen; entstellen; veranstalten. II. a se urâţi häßlich, entstellt werden. (Curtezanele îşi) ruinau sănătatea, îmbătrâneau şi se urâţeau degrabă (OUL. WÖV. 22%). GR. uriţi. ET. urât. SG. ALR SN IV, K. 1219. urâţire S. f. (1840 POEN. I, 580) Entstellung, Verunstaltung F. ET. a urâţi. urâţit Adj. (1868 BARC.) entstellt, verunstaltet. Zilnica defilare a unor oameni cari vin urâţiţi, cu vinele gâtului umflate de grija pierderii sau câştigului unui lucru adeseori neînsemnat (BRĂT.-VOIN. LD. 125; Gedanken eines Richters). ET. a urâţi. 817 urban Adj. (nm 1812 ŞTNCAT HR. IU, 380) 1. städtisch. 2. fig.: gebildet, höflich, zivilisiert. ET. n. lat. urbanus. urbâriu S. n. (1767 AHA XXII, 307) veralt.: Grund-, Dorfbuch N. ET. mittelb. n. lat. urbarium. SG. ALR SN I, K. 5. ürbe S. f. (1831 HELIADE O. I. 382) Stadt F., heute auch iron. ET. n. lat. urbs. urcă Präs, urc (1620 MOXA, FIC I, 363) 1. V. tr. 1. (hinauf-)tragen, -bringen, -schaffen, ziehen, -treiben etc. Manea ...în braţe-o lua, Pe schele o urca, Pe zid o punea (AL. PP. 189). Să-mi urci şi să-mi plimbi turma şi cireada ... pă munţi (JIP. OP. 49). Piramide-le-nvechite Urcă-n cer vârful lor mare (EMIN. O. L, 54) erheben ihre gewaltige Spitze gen Himmel. 2. preţul etc. den Preis etc. hinauftreiben, erhöhen, steigern. Urcând... tributul la zece mii de galbeni (BĂLC 13). 3. dealul etc. den Berg etc. be-, ersteigen, erklimmen. Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc (EMIN. O. I, 231). II. V. intr. aufsteigen. III. a se urca 1. (hinauf-)steigen, (einen Berg etc.) erklimmen. El află acolo un copaciu şi să apucă de să urcă într-însul (NEAGOE ÎNV.2 90a). Mă urcai pe munţi depeatră Să văd maica, să văd tata (PP., GCR II, 308). într-o frumoasă seară de vară urcându-mă la stâna, din Ceahlău (AL. PP. 57). Pe la toacă ne urcăm pe un vapor mai mic şi plecăm înainte (VLAH. RP. 57). 2. vom Preis etc.: hinaufgehen, steigen. 3. sich belaufen, betragen. Pagubele se urcă la suma de 10.000 lei der Schaden beläuft sich auf, beträgt 10.000 Lei. ET. lat. *orico, -äre, von öra „Ufer” (also zunächst „ans Ufer steigen”) od. von örior, orlri („aufsteigen”). SG. ALR SN III, K. 720; V, K. 1349, 1373-4. urcare PI. -cari S. f. (1703 GCD) 1. Steigen, Besteigen, Hinaufsteigen N. 2. Einsteigen N. 3. Erklettern N. (eines Baumes etc.). 4. (Hinauf-)bringen, -tragen, -schleppen N. 5. Erhöhung F. (des Gehaltes etc.) ET. a urca. urcat (1705 CANT. IST. 30) 1. Adj. 1. erstiegen. 2. erhöht. II. S. n. Aufstieg M. ET. a urca. urcior' PI. -cioärc S. n. (16. Jh. PS. SCH. 21,16) Krug M. mit engem Hals. Şi au dat roabei ei un foaie de vin şi un urcioru de unt de lemnu (BIBLIA 1688 Jdt 10, 5). Cum a spart sânta Vinere olul? „De bucurie ce i-ajbst, a început a juca şi a căzut cu ulcior cu tot ” (SLAV., CL VI, 108). Vgl. apă 11. GR. ulcior. - Dim. urciorâş, -niţ, ulciorus (D.). ET. lat. urceăus; ulcior nach oală, ulcică. SG. ALR II/I, MN 3923, 146; 3924, 147; SN II, K. 307; IV, K. 1037. urcior2 PI. -cioâre S. n. (1829 PISC. O. 315) Gerstenkorn N. am Augenlid. Când cineva face urcior la ochi, caută un bob de orz într-o baligă de cal, înţeapă cu el urciorul şi apoi îl pune iar la loc (GRIG.-RIGO I, 180). GR. ulcior, uşcior, ustior. ET. lat. hordeölus (vgl. sp. orzuelo, it. orzajuolo, afrz. orgeol etc.), woraus urgior (BAN.), dann urcior, nach urcior1, weniger wahrsch. nach den Diminutiven auf -cior, wie oscior, groscior etc.; ulcior nach ulcior „Krug”, siehe urcior1; uşcior, ustior sind, falls nicht Verwechslung vorliegt, an uşcior „Türpfosten” angelehnt. SG.ALRI/I, K. 16; II/I, K. 216. urcuş PL -cuşuri S. n. (1868 BARC.) 1. Steigung F. De la gura Lotrului în sus, şoseaua se îndoaie în urcuşuri trăgănateprin adânca deschizătură a Oltului (VLAH. RP. 135). 2. Aufstieg M. Urcuşul, destul de ostenitor, era îndulcit printr-un şir de podişuri (UR. BUC. 25). Crăpături largi, căscate de uscăciune, ßceau cam anevoios urcuşul (VLAH. DAN I, 85). ET. a urca. urdâr (1593 DERS) 1. S. n. PI. -dâre 1. Kessel M. zum Kochen der Molke. 2. Rührholz N. II. S. m. PI. -dări Senner M., der Molkenkäse aufbereitet. ET. urdă. ürdaS.f. (1550 DOR) 1. Molkenkäse, Zieger(-käse) M. von butterartiger Konsistenz, wird aus der ersten Molke (zărul de sub caş) durch Kochen gewonnen. Am drăguţ păcurăraş, Vine seara, aduce cas, Dimineaţa urdă dulce (I.-B. 410). 2. urda vacii Hungerblümchen N. (Lepidium draba, BR.); Feldkresse F. (Lepidium campestre, POL.). GR. arom.urâă, urdă (PAPAHAGI). ET. unbek.; in allen Nachbarsprachen, vgl. CIORANESCU 9078. SG. ALR II/I, K. 289; SN II, K. 311,419, 420. 818 ureche urdi Präs, -dese V. intr. (1895 D.) Molkenkäse aufbereiten. ET. urdă. urdinâ Präs, ürdin V. intr. (16. Jh. CV) 1. LV. (häufig) gehen, kommen, hin und her, aus und eingehen. Nece urul să nu apăre... sau se nu urdinare la dânsul (CV2 32a; Apg 24, 23) sie sollten niemanden hindern, ihn zu besuchen. Cărările lor slricate-s carele urdină (BIBLIA 1688 Js 59, 8) auf denen sie wandeln. (Svănta)striga într-agiutoriupre... maica luiD-dzău, urdinând adease la cinstita besearică a svinţiii sale la Forachie (DOS. VS. Dech. 16; 222b). (Slujitorii) ţineau drumul de cai de olac şi de hrană până în Cameniţă cu multă nevoie de turci ce urdinau în sus şi jos (MUŞTE, LET.2 III, 77) sie versorgten die Heerstraße unter großen Schwierigkeiten, weil die Türken hin-und herzogen. - Noch jetzt regional: O săptămână mi-au urdinat petitorii pentru fată (PAMF. JOC. II, 419). Arom.: Multu urdini la cafine (DAL.) du gehst gar häufig ins Kaffeehaus. 2. Durchfall haben. Când urdină omul mult, să fiarbă linte ...să o amestece cu oţet tare, s-o mănânce (ŞEZ. IX, 126). Mulţi din viţei urdină în timp când se hrănesc numai cu lapte (ALEX. AGRIC. 195). ET. lat. ordino, -äre „in Reihen bringen”, daher „in zeitlicher Reihenfolge, nacheinander gehen”. urdinare PI. -nări S. f. (1649 MARD.) 1. LV. Wandern N. 2. Durchfall M. ET. a urdina. SG. ALRI/I,K. 124. urdinat PI. -naturi S. n. (1645 HERODOT 114) 1. LV. Wandern N. 2. Durchfall M. ET. a urdina. urdinatüra PI. -turi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. LV. Wandern N. 2. Durchfall M. ET. a urdina. urdineâlă PI. -neli S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. LV. Wandern N. 2. Durchfall M. ET. a urdina. urdiniş PL -nişuri S. n. (um 1591 DIR) Flugloch N. des Bienenstocks. Harap Alb ... găseşte un buştihan putregăios, îl scobeşte cu ce poate şi-i face urdiniş (CREANGĂ, CL XI, 186). Pe trântori toţi îi omoară (albinele) ... Şi pe ordiniş afară îi zvârl (CL V, 291). GR. ordiniş\ PL auch urdinîşe. ET. a urdina. urdoâre PI. -dori S. f. (1505 DERS) Augenbutter F., -schleim M. (Ochiul omului) de multe ori să orbeaşte, să umple cu urdori, lăcrămează ... (MĂRG.2 123 b). GR. uldoare (CIH.). ANTHROPON. Urdorea (1505 DERS). ET. ansch. lat. *horridor, -ăis zu horrîdus „struppig”, vgl. zurBdtg. it. ordo „schmutzig”, it. prov. ordura, frz. ordure „Schmutz”. SG. ALRI/I, K. 15; II/I, K. 17. urdu-belcâ Adv. (1877 Ş. INFL.) veralt.: unversehens, unerwartet. Numai să scape de răul astei jivine, căzută urdu-belea. pe spinarea bieţilor oameni (ISP., Ş. INFL. I, 373). — MUNT. ugs. substantiv.: schweres Ungemach N. Mă, dar tu eşti urdu-belea! Te ţii scai de mine şi te legi ca boala de om sănătos (CAL. 1877, Ş. INFL. I, 373). GR. urdu-belea, urduz-belea (PAMF. JOC. III, 96) ET. türk, ordu „Heer”u. belâ (rum. belea) „Ungemach”, also „Ungemach, das in Gestalt eines Heeres herein-bricht”; urduz- wahrsch. nach hurduz-burduz (burduz). urdueä siehe hurduca. urdurös Adj. (1649 MARD.) vom Auge: triefend, von Menschen: triefäugig; ungewaschen, schmutzig. (Porcariul) la urduroşii ochi cu mănule fi-ecându-să (CANT. IST. 254). Când iată că dete peste un pisoi jigărit, jigărit şi urduros (ISP. LEG.2 285). Când vei vorbi de mucos, Nici tu să fii urduros (PANN PV. M. I, 7). ET. urdoare. SG. ALR 1/1, K. 15; II/I, K. 17. ureche PI. urechi S. f. (1407 DERS) 1. Ohr N., Kieme F. (des Fisches); Ohrlappen M. (des Huhns etc.). Cine are urechi de auzit să audă (Mt 11, 15) wer Ohren hat zu hören, der höre. A trage calul de urechi dem Pferd die Ohren ausziehen (um es aufzu-muntern). A spune, şopti la ureche ins Ohr sagen, flüstern. Am auzit cu urechile mele că... ich habe mit (meinen) eigenen Ohren gehört, daß ... Am să-ţi rup urechile (Drohung:) ich werde dir die Ohren abreißen. Destul urechile mi-ai mâncat cu cuvinte deşerte (CANT., D.) du hast mir die Ohren genug vollgeschwatzt. Fă-te urechii (PAMF. JOC. III, 96) spitze die Ohren! Vgl. zece 1. De zeci şi sute de ori trebui (el) să spună acelaşi lucru, şi bătrâna numai o ureche era totdeauna (IARNIK, CL XV, 180) war immer ganz Ohr. Cutare dăscălaş scos de urechi la examenul de capacitate (LIT.) der mit knapper Not die Oberlehrerprüfang bestanden hat. A cânta etc. după ureche nach dem Gehör spielen etc. Fam. e într-o ureche er ist schusselig, verdreht. Leonida, un grec bătrân, burlac şi cam într-o ureche, care râdea tare, vorbea 819 urechea pripit si cepeleag (VLAH. DAN I, 24). Unde te duceai aşa iute şi cu capul între urechi (FIL. CIOC. 60) „mit eingczogenem Kopf’. Sunt plini şi ei sărmanii de mârşăvii până între urechi (FIL. CIOC. VI) bis an, über die Ohren. A veni la urechile, urechea cuiva, LV. auch a intra la, în urechile cuiva jdm. zu Ohren kommen: Toate îngăduirile uşoare treceau şi fără ştirea directorului (ministerului) Nu e bine să vie la urechea celor mari toate nimicurile (BASS. VULT. 81). Aceste toate dacă au intrat la urechile lui Petru Vodă... multă scârbă au intrat la inima lui (URECHE, LET.21,195). Fam. nu duce la ureche er spricht dem Glas, der Flasche fleißig, tüchtig zu. îmi intră pe o ureche şi-mi iese pe cealaltă es geht mir zu einem Ohr hinein und zum anderen (wieder) hinaus. Brrr! îmi iese sufletul pe urechi (CL V, 76) ich sterbe vor Angst. Vgl. cămilă 1, a culca II, \, floare 3. d, fudul 2, gard 4, a lungi 1, perele 1, a pleca I. 1, a roade \, tare 3, a trage II. 4. 2. von ohrähnlichen Dingen: Strippe, Lasche F. an Stiefeln, Schuhen; Öse F. am Bundschuh () pre ei (BIBLIA 1688 Dt 32, 21). II. a se urgisi LV. in Zorn geraten, Deaca auzi An tioh împăratul cuvintele acestea, să urgisi cu mânie ((opyioüri hopco; BIBLIA 1688 1 Makk 3,27). Aceste laude ale lui David deaca. le auzi. Saul, pizmui şi foarte să urgisi asupra, lui David (MĂRG.1 39b). III. V. intr. wüten. Au în veaci vei urgisi (öpyioöfjc;) preste noi? (BIBLIA 1688 Ps 84, 5). ET. ngr.6pyi(opou, mit Anlehnungen an urgie. urgisic (+)S. f. (1683 DOS.) Verbannung F. Chemat fiind... de la urgisie,fu pus mitropolit scaunului de Nichea (DOS. VS. Oct. 11; 60b). ET. a urgisi. urgisire PI. -siri S. f. (1688 BIBLIA) LV. 1. Ungnade F. 2. Zorn M. Peste toate urgisirile carele au mănialpre Manasi (BIBLIA 1688 2 Kg 23, 26). ET. a urgisi. urgisit Adj. (1642 ÎNV.2 5a) 1. verschmäht, in Ungnade gefallen. Luând Istoria Românilor de Petra Maior, ajutat de abecedarul urgisit, în puţine ceasuri am învăţat a ceti (C. NGR. 10) lernte ich mit Hilfe der verschmähten Fibel lesen. 2. LV. verbannt. ET. a urgisi. urgisitüra PL -türi S. f. (1683 DOS.) LV. Verbannung, -stoßungF. Şi într-aceaia urgisitură de tatăl ei (DOS. VS. Noc. 7; 111b). ET. a urgisi. uriaş (16. Jh. PS. SCH. 18, 6) I. S. m., PI. uriaşi Riese M. Şi uriaşii, era pre pămân t în zilele acelea (BIBLIA 1688 Gn 6,4). Văzui un uriaş ... carile stând ajungea cu capul până la nouri (MS. 1808, GCR II, 199). II. Adj. riesengroß, riesig, gewaltig. Pe sus vezi stânci uriaşe scoase din zid, gala să se prăbuşească (VLAH. RP. 126). - S. f. urieşiţă (RETEG. POV. V, 64). GR. MOLD. urieş. ET. magy. oriăs. SG. ALR II/I, K. 78. uric PI. urice S. n. (1392 DERS) 1. LV. ErbbesitzM., -eigentum, -gutN. Că nu împenge Domnului oamenii săi şi uriculu său (ksl. dostopnip svoego) nu lasă (PS. SCH. 93, 14). Au cumpărat Avraam cu câmpul depreună de la Efron Heteos pre uricul de îngrupătoare (PO2 176; Gn 49, 30) zum 821 Erbbegräbnis. Şi celăţâle toate s-or face Njidovime şi vor sta cu pace, Să lăcuiască şi să petreacă, Şi lirice pre dănsă să-s facă (DOS. PS. V. 68, 124; Ps 68, 39; VULG.: etaedificabanturcivitates Iuda. Etinhabitabunt ibi, et haeriditate acquirent eam). Daher noch jetzt TR. de uric auf immer (eig. de veci: zum ewigen Erbeigentum). Dau cuiva ceva de uric (B., WEIG. JB. IV, 332). Dafür auch urichiş (< magy. örökösön). Am cumpărat un lanţ de pământ urichiş (MÂNDR. EU 114). 2. LV. Urkunde F. Murgeştii au arătat şi uric de la Ştefan Vodă şi-ntărituri de pre la alţi domni (DOC. 1657, GCRI, 174). Atunci (Constantin Porfiroghenit şi Roman) au jacut legătură şi uric cu mare blăstăm pentru împreunarea nun tei (Ş. TAINE 248) über die Eheschließung. De la împărăţia turcului să-i scoată (Zamoischi hanului) uric de domnie neschimbată în zilele lui (MIR. COSTIN, LET.21, 251). ET. magy. örök „ewig, Erbe, Erbbesitz”. SG. ALR SN II, K. 593. uricär PI. -cari S. m. (1538 BGL) ehern.: Urkundenschreiber M. Mai înainte vreme, între diecii divanului erau câte cinci, şese uricari, oameni bătrâni, tălmăcitori şiföcätori uricelor celor sloveneşti (GHEORGACHI, LET.2 III, 313). Daher Uricariul, Titel der von T. CODRESCU herausgegebenen Urkundensammlung, 1852 flg. ET. uric. uricâş PI. -câşi S. m. (1648 NT Mt 21, 38) Erbe M. Ni-au făcut cu sângele lui cel scump uricasii lui (CATEH. CALV., MÂNDR. EU. 114). ET. nach magy. örökös. urici (t) Präs, -cesc V. tr. (1632 EUSTR. PRAV. 20) erben, beerben. ET. uric. urieş siehe uriaş. urieşiţă siehe uriaş. uriöc siehe uruioc. uri Präs, urase (16. Jh. PS. SCPI. 34, 19) 1. V. tr. 1. hassen. Nimeni nu poate sluji la doi domni, că... pre unul va urî şi pre altul va îndrăgi (BIBLIA 1688 Mt 6, 24). Urăi besearecile necuraţilor şi cu necuraţii nu şeziiiu (CORESI PS.5 43a; Ps 25, 5). Piis-am gând să te urăsc, Dar mai tare te-ndrăgesc (I.-B. 157). 2. c. etw. verabscheuen. Ori ceva te-am amărât într-atât de ne-ai urât? (TEOD. PP. 282) daß wir dir so zuwider geworden sind? N-o s-avem o zi tihnită! Viaţa o să ne-o urăm! (DULFU PĂC. 192) das Leben wird uns zur Last werden. Scoală, scoală, măi bărbate... Cămi-am urât zilele Mutând căpătâiele Când la cap, când la picioare (AL. PP. 53) ich habe es satt, die Kissen ... umzulegen. - Ohne direktes Objekt: Mă mir... Cum nu urăşti lătrând (DONICI 86, das Schaf zum Hund) wie du des Bcllens nicht überdrüssig wirst. Când cu dânsa (cu puşca) voi începe, La-mpuşcat am să urăsc, Căci atăta-ncărcăturăNici la anul n-o sfârşesc (SPER. AN. 1892 1,195) werde ich des Schießens bald müde werden. II. a se urî 1. cuiva jdm. zum Überdruß werden. Tinereţea frece... petrecerile ţi se urăsc (I. NGR., CLIV, 218) die Vergnügungen bekommt man schließlich satt. 2. de, cu c. einer Sache überdrüssig werden. La drăguţ nu-i trebuipeană, C-amii are o cocoană! „ De cocoană s-a uriŞ-atuncea i-a trebui” (I.-B. 165, das Mädchen wollte ihm einen Federschmuck machen). Că mie mi s-au urât De suit, de coborât. Tot suind din vale-n deal ... Coborând din deal în vale (AL. PP. 256). Se urăse muntenilor cu domnia lui Mihai Vodă (MIR. COSTIN, LET.21, 258). Vecin mândru de n-arfi, Cu mutul ţi s-ar urî (I.-B. 412). Lasă-ne-n pace, dacă nu ţi s-a urât cu zilele (VLAH. NUV. 188) wenn dir das Leben lieb ist. GR. uri (PS. SCH.). ET. lat. h örreo, -Ne u. hăresco, -Ne „vor etw. schaudern” (REW 4185, PUŞC. EW. 1823). SG. ALR I/II, K. 283; SN V,’k. 1246, 1479. urlä Präs, ürlu V. intr. (1651 PSALT. 197a) 1. von Wölfen etc.: heulen. Vgl. lup 1. Câinii, cum îl văd (zidulpărăsit), La el să răpăd Şi latră-n pustiu Şi urlă-a morţiu (AL. PP. 187). Fiiarăle şi gadenile mării ... vor ieşi la ţărmurile mării şi vor urla şi vor ţipa cu glas mare (MS. 1815, GCR II, 217). Von Menschen: laut weinen. De câte ori vine vorba de răposatul... îmi urlă toată ziua (CARAGIALE T. 1,11; der zweite Mann von seiner Frau). 2. (vom Kopf) brummen, (von den Ohren) dröhnen. Seara la cină ... s-a îmbătat. Culcându-se astfel şi dormind ceva, A doua zi capul grozav îi urla (PANN PV. M, 98). 3. tosen, (er)schallen, (er)dröhnen. Urlă câmpul şi de tropot şi de strigăt de bătaie (EMIN. O. I, 148). Urla văzduhul de sunetul clopotelor de la sutele de mănăstiri şi biserici (UR; LEG. 144). ET. lat. ülulo, -ăre, vgl. zur Form sard. orulare, it. udare, frz. hurler etc. SG. ALR II/I, MN 6892, 12; SN V, K. 1460, 1461. urlat (1432 DOR) I. S. n. Heulen, Brüllen N. II. urlaţi S. m. PL, nur in dem Ausdruck: a se duce pe urlaţi fliehen, auf Nimmerwiedersehen davongehen. S-a dus pe urlaţi er ist über alle Berge, bei allen Teufeln. De-arfi vrun hoţ acum, L-ar fura (calul) şi peste codri Pe urlaţi cu el s-ar duce (SPER. AN. 1892 I, 11). ET. a urla. urma urlător PI. -töri S. m. (1489 BGL) 1. Adj. 1. heulend, brüllend. 2. tosend, dröhnend. II. urlătoâre S. f., PI. -tori 1. ugs. (tosender) Gieß-, Sturzbach, tosender Wasserfall. Mai jos, străpungând piatra, se ivesc cele două, urlătoril, din care cea mare se aruncă în cascadă (UR. BUC. 37). 2. Geheul N. într-o noapte aud lupii urlând la o răspântie; că. acolo se adunau ei la urlătoâre (RCM. SÂRB. 19; vgl. auch RC. IR. 63) Heulkonzert der Wölfe. ET. a urla. urlătură PI. -turi S. f. (1788 MOLNAR SPRACHL.3 98) Gebrüll N. ET. a urla. urlet PI. urlete S. n. (1620 MOXA) 1. Heulen, Tosen, Geheul, Getöse N. Şi era trăsnete şi urlete, de-ţpărea căpiare lumea (MOXA, HC.21, 386). (Marea) fierbea şi să turbura cu mânie şi cu urlet înălţa... valuri mari (MĂRG.2147b). Vizirul tăbărâse, când începu a se auzi urletele tunurilor creştineşti dinaintea Târgoviştii (BĂLC. 157). 2. (vom Kopf) Brummen N. Cine e dator, înşelat, cu capu-n urlete, cu minţile-ncălicate (JIP. OP. 78) wem der Kopf brummt. ET. a urla. urlöi PI. -loâie S. n. (1649 MARD.) 1. MUNT. (Wasser-, Dampf-, Rauch- etc.) RohrN. Pe acolo (apa) este adusă prin urloaie, dese împarte prin cetate {MS. 1715, ARH. ROM. II, 34). Urloaiele ceparcureazăsarapentru a o încălzi (DATC. HORT. 41). Am căutat prin toate colţişoarele, am ridicat duşa-melele, am destupat urloaiele sobii... peste putinţă să dau de scrisoare (CARAGIALE, CL XVIII, 436). 2. TR. Schornstein M., Rauchluke F., -loch N. (im Dach bzw. in der Wand des Bauernhauses). Să suim pre mortul în pod şi să-l aruncăm în urloiul vecinului nostru (BARAC HAL. VI, 57). GR. bisw. hurloi, hurlui (IORGA AM. 146); BAN. -Ion' (VICIU). ET. unbek., Zshg. mit ulei1 fraglich, mit uluc unwahrscheinlich. SG. ALR II/I, K. 278, MN 3866, 129. urlui1 Präs, -iese V. tr. (1788 MOLNAR SPRACHL.3 296) grob mahlen: schroten. GR. MUNT, und, TR. urdui (WEIG. JB. VIII). ET. magy. oröl. urlui2 siehe ului. urluiâlă PI. -ieli S. f. (1803 IORGA, S. D. VIII, 38) Schrotmehl N. Râşniţa... slujeşte... la făcutul urluielii sau crupelor depopuşoi (PAMF. IND. 176). Unchiaşu socotea până şi firu de paie, până şi bobu de uruială (RADUL. RUST. II, 81). GR. uruială. ET. urlui1. SG. ALR SN I, K. 184. urluit Adj. (1688 BIBLIA Lv 2, 14) grob gemahlen: geschrotet. Dacă iapa dă puţin lapte, apoi să i se deiepe lângă ovăs şi ceva orz urluit (FILIP. DASC. AGR. 151). GR. Varianten wie bei a urlui1. ET. a urlui1. urlüp PI. -lupi S. m. (1825 B.) MUNT. TR. Hungerzwetschge, Narrentasche F., verkümmerte Pflaume (durch einen Pilz in ihrer Entwicklung gehemmte Pflaume; B. PANŢU). GR. hurhip (B.). ET. unbek. urm PL urmi S. m. (1857 POL.) TR. Mannaesche F. (Fraxinus omus; BR.). ET. lat. örnus\ wahrsch. Buchwort, an ulm angelehnt. urma Präs, -mez (16. Jh. PS. H.) 1. V. tr. 1. c. cuiva jdm. Folge leisten, seinem Vorbild, Beispiel folgen. Din sjera mea venii cu greu Ca să-ţi urmez chemarea (EMIN. O. I, 170); Worte des Morgensterns) um deinem Ruf zu folgen. Zburdăciunea naşte păcatul şi pre păcat îl urmează mânia lui D-zeu (MIR. COSTIN, LET.21, 310). Pre aceşti doi (istorici) au urmat răposatul Urechie vornicul (MIR. COSTIN, LET.21, 7) auf diesen ... fußte. Era obicei vechi care s-au şi urmat la domnii cei trecuţi (GHEORGACHI, LET.2 III, 328) der auch ... befolgt worden ist. A urma o politică constructivă etc. eine konstruktive Politik etc. be-, verfolgen. A urma un curs ein Kolleg, eine Vorlesung hören. Der Akk., bei den älteren Autoren selten, bei neueren um so häufiger u. in den westeurop. Sprachen nachgebildeten Wendungen allein üblich, erklärt sich dort aus lat. sequi aliquem, hier aus frz. suivre qqn., dt. etw. be-, verfolgen etc. 2. a-şi urma drumul, studiile etc. seinen Weg, seine Studien etc. fortsetzen. Dumbravă nu-i dete vreme să urmeze zadarnicele-i sudălmi (ODOB. MV. 1896,121) in seinen ... Flüchen fortzufahren. 3. a urmi vcralt.: erben (PS. H. 36, 11, nach asl. naslediti). II. V, intr. 1. cu cititul, publicarea etc. mit dem, im Lesen, mit der Veröffentlichung etc. fortfahren. 2. verfahren, Vorgehen. La une hrisoave şi aemu se urmează de a se pune credinţa Domnului, a Beizadelilor şi a boierilor celor mari (GHEORGACHI, LET.2 III, 328) wird ... in der Weise verfahren. Nu mi-ai zis tu ... să viu la tine, să nu fiu nici gol, nici îmbrăcat? ... Iată dar că şi eu întru acest chip am urmat, că m-am învălit întru această mreje (MS. 1779, GCR II, 119). 823 urmare 3. sich in cine Reihe einfügen, folgen, nachfolgcn (örtlich ii. zeitlich). Noi care apucasäm a întră în corăbii, urmam călătoria noastre (MS. 18. Jli., OCR II, 84) wir folgten der vorgegebenen Reiseroute. Vulturul... zbura... aproape de pământ, ca să-i poată urma sfântul părinte (MS. 1692, GCR1,297). Să-şi ia crucea si să-mi mineze mie (EV. 1894 Mt 16, 24). Lui Bogdan îi urmă în scaun nevârstnicul său fiu Ştefan iţă (LIT.). Faptul urmează cuvintelor şi îndată... împăratul ordonă rechemarea lui Pini (GHICA 124) den Worten folgte die Tat. Un an rău urma după altul ein schlimmes Jahr folgte dem anderen. Sfârşitul urmează Schluß folgt. Va urma Fortsetzung folgt. Urmând poruncilor tale, la odihna cea vecinicăsă ajungem (CEASLOV 1715, GCR II, 16; zu Christus). De cele rele şi de hulă să să ferească fiecine şi celor bune şi de laudă să urmedză (MS. 17. Jh., GCR I, 146). Domnul acesta se silea în lot chipul ca să urmeze Ghicăi în toate (EN. COGĂLN., LET.2 III, 256). Ghica ... nachzueifern. Nu avem nici un folos căci ne chemăm creştin i, de nu vom avea şi lucruri să urmeze numelui (MĂRG.1 75b) Werke, die dem Namen entsprechen. De vreme ce sunt oameni mari, trebuie şi lucrurile lor să urmeze după cinstea lor (MUŞTE, LET.1 III, 78; von den Fürsten) müssen auch ihre Werke ihrer Würde entsprechen. Altă mai multă defăimare nu pocite a fila un norod... decât... sau să nu aibăpravili sau să nu urmeze dupăprctvili (COD. EPS.2 44) daß es die Gesetze nicht befolgt. Veralt. a urma. la drept Jura studieren; la şcoală die Schule besuchen, in die Schule gehen. 4. erfolgen, geschehen, stattfinden. Nici să ne prea bucurăm când vedem tocile trebile făcându-sepe voia noastră, nici să ne întristăm când nu urmează cele ce voim după a noastră pohtă (AXINTE, LET.2 II, 128). Bătălia aceasta urmă în 10 iunie (BĂLC. 98). 5. sich als notwendig erweisen, notwendig, erforderlich sein. Ca să gonim pe turci din pădure, urma să descălecăm şi să înaintăm pe jos (CL XVII, 110). în ce chip la horă nu urmează nici frebuie să fie verhovnic sau stăpân (MAXIM 1699, GCR I, 330). (Celelalte făpturi) sunt toate nesimţitoare şi urmează a nu ji primitoare de pocăinţă (ANTIM DID. 99) sind folglich der Buße nicht zugänglich. Aceasta iaste slujba carea îm frebuia de la tine, deci urmează a face asemene când va fii trebuinţă! (MS. 1783, GCR II, 131). III. a se urma aufeinanderfolgen. Ca azi va fii ziua de mâne, Ca mâni toţi anii s-or urma (EMIN. 0.1,121). GR. a urmi (PS. H.). ET. urmă. urmare PI. -mari S. f. (um 1660 STAICU 118) 1. Folgen, Nachfolgen N., Folge F. Tristele urmări ale nesocotinţei die traurigen Folgen des Leichtsinns. A avea ca urmare zur Folge haben. Prin urmare folglich. 2. Fortsetzung F. Urmarea cronicii lui Macarie, scrisă de Eflimie. 3. veralt.: Verfahren, Vorgehen N. Dintru această urmare s-au jacul drum acolo (în Europa) ştiinţele de obşte (LOGHICĂ 1826, GCR II, 252) durch dieses Vorgehen (durch die Pflege der heimischen Sprachen) sind dort die Wissenschaften allgemein geworden. Împăratul, auzind de toate aceste minări ale Pazvandului (DION., TEZ. II, 187) von all diesem Treiben. (Boierii) merg, întreabă stăpânirea de dosnicele urmări (ale grecilor) (BELD. ET. 3) wegen des heimlichen Treibens. Preß-te că nu ştii de nici o urmare Ş-ei vedea cu ochii gândul cum îi este (PANN, GCR II, 363; die Frau des Angeredeten will ihn im Schlaf ermorden) tu so, als ob du von ihrem Treiben nichts merkst. 4. veralt.: Vorbild N. Măriia Ta, după urmarea împăraţilor de demult,... mă rog să o priimeşti (această carte) cu blândeţe şi cu iubire de om (INV. 1700, GCR I, 337). 5. Befolgung F. (der Anweisungen). 6. Nachfolge F. Urmarea lui Hristos Christi Nachfolge. ET. a urma. urmaş PI. -mâşi S. m. (1563 CORESIPRAXIU 98) Nachkomme, Abkömmling, Nachfolger M. Mazilii... îşi vor păzi în veci împreună cu urmaşii lorpronomiile ce le sunt dăruite de la. domnii Moldavii (AŞEZ. 1818, GCR II, 220). Sub urmaşii lui Mircea şi Alexandru, certe pentru domnie au turburat cele două principate (LIT.). Pen tru ca să las la pomenire urmaşilor vreo aducere aminte a ostenelii meii. (MS. 1802, GCR II, 196; aus der Vorrede) um der Nachwelt eine Erinnerung ... zu hinterlassen. ET. urmă. urmat Adj. (1654 NEAGOE ÎNV.2 48b) 1. stattgefunden. Aice îmi aduc aminte de o întâmplare urmată în zilele aceste în Stambol (RAL. S. 142). 2. befolgt. Din obiceiuri am ales ceale mai adesea urmate în ţară (COD. IPS.2 44). - Neg. neurmat. ET. a urma. urmă PI. urme S. f. (16. Jh. PS. H. 16, 5) 1. (Fuß-)Spur, Fußtapfe; fig.: Spur F. (Eindruck, der zurückbleibt, Zeichen von Dagewesenem etc.). Acuma-i vremea de fugă, Până sunt holdele-n pârgă; Unde calci, urmă nu faci (I.-B. 58) läßt man keine Spur zurück. Doica ... Câmpul de-a lung apuca, Bolul prin iarbă vârând, Urmele (oilor) tot mirosind (AL. PP. 55) die Hündin D. nahm die Spur der Schafe auf. (Un) popor de vânători care... frăieşte de secolipândind vulturul şi căpriţa pe piscuri fără nume (OD. PS. 193) auf pfadlosen Bergspitzen. De la un timp încoace... Parcă-n urmă rea dăduse (DULFU PĂC. 156) als ob er in eine verhexte Fußspur getreten wäre. Urmele roţilor die Radspuren. A nu lăsa (nici o) urmă keine Spur zurück-, hinterlassen. „ Ca un zmeu m-oi repezi Şi nici urmă-a rămânea De tătari în ţara mea!” (AL. PP. 170; Stephan der Große spricht). Am picat în negru loc... Fără urmă 824 urmă de noroc! (I.-B. 179). A lua urma., urmele cuiva, a se duce, a se pune pe urma, pe urmele cuiva, LV. a urma urma, urmelor cuiva jds. Spur(en) nachgeheii, folgen. A călca pe urmele cuiva, a păşi pe urmele (FI. I. V. 201: în urmele) cuiva in jds. Fußtapfen treten (auch fig.). A căuta urma cuiva jds. Spur verfolgen. Fig. a da de, afipe urma cuiva jdm. auf die Spur kommen, auf der Spur sein. îmi piere, mise pierde urma ich verschwinde spurlos. Mă azvârl peste gard şi-mi pierd urma, ducân-du-mă acasă (CREANGĂ, CL XV, 7) und verdufte. Nu ştiu de urma lui ich weiß nicht, wo er hingekommen ist; nu i se ştie de urmă er ist verschollen. 2. veralt.: Fuß M. (Längenmaß). Un pähar de o jumătate de urmă de înalt (BARAC HAL. V. 123). Stânjeniil are şase urme (GLOS. AC.). 3. veralt.: Folge F. Vgl. a alege I. 4. Nu gândeşte urma! Nu gândeşte răul! (PANN, GCR II, 363) sie bedenkt die Folgen nicht. - Daher LM. în urma (unei împrejurări) infolge (eines Umstands). A murit în urma unei boli er starb infolge einer Krankheit. 4. Ursprung M., Heimat F. Bejenarilor le-a dat voie (domnul) să se ducă iară la urmă la Focşani (NECULCE, LET.2 El, 372). (Boierii bejenăriţi) la urma lor să se-ntoarcă, ţara a o sprijini (BELD. ET. 61). 5. mitPräp.: a) în urmă, în urma cuiva hinter jdm. (der sich entfernt), în urmă hinten (nach), hinterdrein, -her: a merge, a rămâne etc. în urma cuiva hinter jdm. (her)-gehen, Zurückbleiben etc.; a lăsa, a se uita etc. în urma sa, în urmă hinter sich (zurück-) lassen, hinter sich zurückblicken etc. Spini în urmă-i răsărea (AL. PP. 38; von der übers Land schreitenden Cholera). Schitul a rămas departe-n urmă (VLAH. RP. 167) hinter uns zurück. Din când în când (Moş Teacă) se-ntorcea în urmă: „Nu iuţipasu, leat... ” (BACALB. MT. 84) wendete er sich nach hinten. Stefan Vodă au început a-i gonire în urmă (NECULCE, LET.2 n, 181) hinter ihnen her, ihnen nachzujagen. Ai rămas, eşti în urmă (cuplata etc.) du bist (mit der Zahlung etc.) im Rückstand, rückständig. Nici el nu rămânea în urmă cu omenia (CL XVII, 69) er zeigte sich nicht minder entgegenkommend. Vezi (mai) în urmă siehe (weiter) oben (im Text). Ggs. (mai) înainte. Cu o săptămână etc. în urmă eine Woche etc. vorher: Nu era acum Olga acea pe care cu cinci ani în urmă o văzusem aşa de faimoasă... în giAădină(C. NGR. 45). Coana Marghioala se îndeletnicea să aducă la cunoştinţă, marile întâmplări, totdeauna cu luni în urmă; uneori şi cu câte un an (BASS. VULT. 9) Monate später. Acum în urmă in jüngster, neuester Zeit. - b) din urmă, din urma cuiva hinter jdm. (der sich entfernt), hinter ihm her, ihm nach. Iar căzlariu-l viclenea Şi din urmă-i tot răcnea (AL. PP. 107). Un popor de amintiri o strigă (Dunărea) din unnă (VLAH. RP. 43) ruft hinter ihr her, ihr nach. Moartea-i paşte (pe duşmani) ca o turmă, Păcatu-i mână din urmă (AL. PP. 172) die Sünde treibt sie vor sich her. O altă caravană zgomotoasă venea din urmă. (VLAFI. DAN I, 81) hinterdrein. Moscalii... i-aufost închis (peşvezi) din unnă (NEC. COSTIN, LET.2 II, 59) sie hatten ihnen den Rückzug abgeschnitten. Neculai... a pândit-o cât colo, tot încet din urmă (NĂD. NUV. 1,183)N.... ging hinter ihr her. A lua pc. din urmă jdm. nachgehen, -spüren. A ajunge pc. din urmă jdn. einholen. - Dafür de pe urmă: Sculaţi, fraţilor ...că iată, ne-ci luat ziua. de pe urmă (ISP. LEG.2 316) der Tag ist uns auf den Fersen. - c) la urmă a) zuletzt, als letzter hinter den anderen; la unna tuturor nach, hinter allen, zuallerletzt. Ai rămas la. urmă du bist hinter allen zurückgeblieben, der letzte geblieben (wog. ai rămas în urmă du bist zurückgeblieben, du bist nicht so weit gekommen). Când, la urma tuturor (câinilor), lan că venea-ncetişor ... Doica, haita cea bătrână (AL. PP. 55). - ß) la urmă, mai la urmă zuletzt, am Ende, schließlich; la urma urmei od. urmelor, bisw. în urma urmelor letzten Endes, zu guter Letzt. Luai un fiacru şi vizitai oraşul... La urmă, mă hotărâi să mă duc la doamna B. (C. NGR. 60). Arghir i-a dat o mulţime de reţete ... şi la urmă ... s-a îmbolnăvit şi mai tare, sărmănica! (XEN. BR. 19) am Ende. Mai la. urmă, Catavencu poate ji tot aşa de bun deputat ca oricare altul (CARAGIALE, CL XVIII, 437) schließlich, genau besehen, im Grunde. Mai la urmă, nici nu ştii ce s-a întâmplat? Ce-o să mai amanetăm la urma urmelor dacă pierdem şi-n astă-seară? (DEL. S. 113; zur Gattin, die mit ihm zum Gesellschaftsabend gehen will) am Ende weißt (du wohl) gar nicht, was vorgefallen ist? (Ei) sunt întocmai ca unul ce se îneacă... şi până la. urmă tot aşteaptă izbăvire (NĂD. NUV. 1,97) bis zum letzten Augenblick. - d) pe urma cuiva nach, hinter jdm. (der sich entfernt; örtl. u. zeitl.). Preurma domnului mergea sarascheriul, iar pe urma tuturor venea craiul (Ardealului) (MS. 1700, GCR 1,334). Pahomie... văzu doi îngeri mergând pre urma. patului mortului (PRAV. GOV. 142b). O văduvă strânge spice pre urma noastră şi neîncetat plânge (MS. 1692, GCR 1,306). Ioan ... pe urma tuturor (celorlalţi evanghelişti) a scris evanghelia (EV. 1693, GCR 1,307). Fusese pe urma lui Dan la Sinaia (VLAH. DAN I, 101). Craiul unguresc, carele mare nume de vitejie s-au lăsat pe urmă (URECHE, LET.21, 169) hinterließ. Amintindu-şi de cei ce-i lăsase departe de dânşii, în satul liniştit, unde ogorul înţeleneape unnă-le (BOGD. VECHI 8) in ihrer Abwesenheit. A lua pc. de pe urmă jdm. nachgehen, jdn. verfolgen: Oaia retrasă din turmă, Lupii o ia din urmă (PANN PV. M. II, 124). Ca să nu-i mai poată prinde (Sf. Spiridon) de pe urmă, să-i taie măgarul şi să-l lase pe jos (RCM. SĂRB. 92) damit er sie nicht einholen könne. -Pe urmă nachher, hernach, darauf. De va iscăli preotul ...şi apoi pre urmă va prinde tagăde iscălitură (INDR. 19). Trecu toată primăvara, Trecu pe urmă şi vara (AL. PP. 23). (Oastea lui Ştefan Vodă) pre (turcii) aceia pre toţi i-au tăiat, unde pe urmă movile de cei morţi au strins 825 urmări (URECHE, LET.! 1,127). Mulţi oameni învăţaţi... au scris istorii a crai si a împăraţi ... carii cum s-au cumpătat viaţa şi cinstea, arătând celor de pre urmă şi lăsând învăţătură ca fiecine să-ş poată cumpăta viaţa (MS. 17. Jh., GCR1,146) den nach ihnen Kommenden, Späteren. - Mai pe urmă später, nachher. Râvnind (Stefan Vodă) cu nevoinţă a se zidire biserica şi alte lucruri ce arată că au făcut mai pre urmă (URECHE, LET.11,128). Dar mai pre urmă cui li-au dăruit D-zău? (MS. 17. Jh., GCR II, 65). - e) de pe urma cuiva (Ursache) wegen jds., um seincntwillen, dank jdm., durch jdn., in Fällen wie: Ai suferit atâtea necazuri de pe urma acestui pom, mai lasă-l şi anul acesta (ISP. LEG.' 34; der Angeredete wollte den Baum fällen). Câţi orfani nu plâng pe drumuri după urma lui (DULFU PĂC. 56). Doar a d-tale (învăţătură) o fi mai bună, că, după urma. celorlalte, m-am ales tot cu bătăi (UR. LEG. 79) die anderen (Unterweisungen) haben mir stets nur Schläge eingebracht. Ţăranii stau bine de pe urma vinului pe care-l petrec în judeţele Argeş şi Muscel (DEL. I. V. ş. V. 262). — Ohne de: Vrei să te duci la oraş să trăieşti din condei? Du-te, dar să ştii că pe urma sapei trăieşti mai bine decât pe uima condeiului (SPER., GAZ. SĂT. XIV, 386) von der Hacke lebst du besser als von der Feder. 6. (cel, cea) din urmă, de pe urmă (der, die, das) letzte; LM. dafür vielfach ultim. Zilele din urmă (de pe urmă) ale lunii die letzten Tage des Monats. Cele din urmă raze ale soarelui die letzten Sonnenstrahlen. Mai râdeţi, că-i râsul din urmă! (COŞBUC 159; die Barbaren prophezeien den Römern den Untergang). Boierul... se socotea acum mai prejos decât cel din urmă rob al lui (SAD. POV. 18; er hatte seinen einzigen Sohn verloren). Săracul (căţel) era în cele de pe urmă minute (C. NGR. 55). Eu sunt Alfa şi Omega ... cel dintâi şi cel de pe urmă (BIBLIA 1795 Aplc 22,13). Nastratin Hogea ... nici un câştig neavănd Şi în cea mai de pre urmă sărăcie ajungând (PANN N. 27) in die äußerste Not. Taină... întru anii ceşti mai de pre urmă arătată (OMILIAI1775, GCR, II, 107) das in diesen letzteren Jahren offenbarte Geheimnis. Dă-mi, Doamne, mintea românului cea din urmă (cea de pe urmă) u. â. (Spiw.) die besten Gedanken kommen immer hinterher. - Als Prädikat ohne de: Şi mulţi dintâi vor fi pre urmă Şi de pre urmă, întâi (EV. 1894 Mt 19, 30) die letzten. Care proroc au fost mai pre urmă de toţi? (MS. 18. Jh., GCR II, 66) der allerletzte. în cele din wmă, de pe urmă, LV. la cea de pe urmă, bisw. cea (mai ) de pe urmă schließlich. Lui îi fu milă să o vâneze ... în cele din urmă, dacă văzu şi văzu că tot îi sărea în cale, întinse arcul şi dete cu o săgeată (ISP. LEG.1 I, 72). Toate rătăcirile lui Odisef... pâră când a sosit la ce de pre urmă în patrie sa (MS. 18. Jh., GCR I, 82) die Irrfahrten des Odysseus. GR. Dim. urmuşoâră, urmăşoâră (MAR. SAT. 207), urmiiţă. ET. wahrsch. gr.öopfj „Geruch”, daher „Witterung”, „Fußspur”. Die uniat. Gruppe sm wurde durch rm, Im ersetzt (wie z. B. a ulma, a adulmeca, a adurmeca etc.); vgl. it. sard. orma. Zur Diskussion Literaturhinweise bei CIORANESCU 9091. SG. ALR M, MN 2244, 46; SN I, K. 61, 85; III, K. 865; V, K. 1499. urmări Präs, -resc V. tr. (1848 I. VĂCAR. P. 332) 1. verfolgen. Cazacii... L-au zărit, l-au urmărit Şi l-au prins (AL. PP. 238). Nepoata sultanului Cu ocheana prin zebrea Pe voinicu-l urmărea (AL. PP. 108). Vorbim mult de ţară, Dorul ei ne urmăreştepretutindene (AL. OP. I, XVII) von der Heimat. Făt-Frumos mergea mereu urmărind cu cântecul dorul inimei lui (EMIN. PL 5). Lumina stinsului amor Ne urmăreşte încă (EMIN. O. I, 234). l.pc. (de aproape) ein wachsames Auge auf jdn. haben, jdn. observieren. 3. (gerichtl.) gegen jdn. Vorgehen. ET. urmare, gelehrte Neubildung zur Wiedergabe von frz. poursuivre. urmărire PI. -riri S. f. (1838 PAVLESCU M. 503) 1. Verfolgen N. 2. Observierung F. 3. gerichtliches Belagen. Cheltuieli de urmărire Eintreibungskosten. Agent de urmărire ehern.: Steuereintreibungsbeamter. ET. a urmări. următor (um 1560 BRATU, SCL XXV, 155) 1. Adj. folgend, nachfolgend. Capitolul următor das folgende Kapitel. II. S. m., PI. -ţâri 1. veralt.: Nachfolger, Nachkomme M. Acei vechi a lucrurilor cunoscători... învăţături ca acestea supt slovele nemuririi au legat... pentru ca... următorii... cuvintele la faptă să aducă (CANT. IST. 235). 2. (t) Verfolger M. Mars, încă nu iaste ostenit de a porni bătăi următorilor lui (1695 FN 65). ET. a urma. SG. ALRII/I, K. 173. urmüz siehe hurmuz. urnă PI. üme S. f. (1820 BELD. O. 2) Urne F. ET. n. lat. urna. urneâlă PI. -neli S. f. (um 1750IORGA S. D. VI, 46) veralt. 1. Wegrücken, Wegschieben, Wegstoßen, Wegschaffen N. 2. Ingangsetzung F. ET. a urni. urni Präs, -nesc (1620 MOXA) I. V. tr. (von der Stelle) bewegen, bringen, rühren, fort-, wegstoßen, -schieben, -schaffen, -bringen. (Şerpii) tot 826 ursi silind să-i arunce (pe acei doi oameni) într-acea. pră-paste căscată, urnindu-i, împingându-i şi lovind (DOS. VS. Oct. 3; 41b) indem sie sie schoben. Priimeşte-mi ruga, Hristoase, nu mă urni de la tine (DOS., CCR 226) stoße mich nicht von Dir. Pă Jii-său să nii-l urnească, nici în sus din scaun să nu să clătească (MS. 1782, GCR II, 126; der Fürst wollte seinen Sohn in Sicherheit bringen). Caii erau ... aşa de bătrâni şi de slabi, încât... abia puteau urni butea, din Ioc (I. NGR., CL V, 107). Acum, ce să facă dracii, ca să-l urnească (pe Ivan din iad) (CREANGĂ, CL XII, 26) um ihn ... fortzubringen. împărăteasa Irina ... multă milostenie da săracilor, ca să poată urni mâniia lui D-zeu de la dinsă (MOXA, HC21, 381). (Ei) în loc să puie umărul ca să urnească ţara din hăugaş, găsesc mai comod a critica ... pământul lor strămoşesc (AL. OP. I, XV) um das Vaterland aus dem Geleise, in dem es steckengeblieben ist, herauszubringen. II. V. intr. sich (von der Stelle) bewegen, rühren (wahrsch. nach frz. bouger). Te-ngf'aşi aşa de tare, De nu poţi urni din loc (IANOV, CL V, 98). III. a se urni sich (von der Stelle) bewegen, rühren. Bătrâimil Nour dădu porunca de plecare şi cetele de oameni se urniră, cu Alexandru în frunte (SAD. POV. 9) sie setzten sich in Bewegung. ET. asl. otărinşti, urin- „stoßen”; vgl. a porni < por in şti. SG. ALR II/I, K. 274; SN II, K. 616. urnire PI. -niri S. f. (1705 CANT.) Stoß M., Wegschieben, -stoßen N. Pietrii rătunde din vărviil dealului puţină urnire îi trebuie (CANT. IST. 240). ET. a urni. urnitor Adj. (1817 COD. CAL.) veralt.: (von Bedingungen, Fristen, in Verträgen) aufschiebend. Condiţia este adeveritoare sau tăgăduitoare, urnitoare sau dezlegătoare (COD. CAL. 864). ET. a urni. urodiv (t) (1683 DOS.) närrisch. Svântul Andrei ce săfăcea urodiv (DOS. VS. Oct. 16; 68b) der sich närrisch stellte. ET. asl. şrodivu(russ. urodivyj). urs PI. urşi S. m. (um 1318 DLRV 171) 1. Bär M., urs alb Eisbär; urs furnicar (UR. BUC. 194) Ameisenbär (wofür sonst furnicar). Ursul veni şi loveaşte asânul, de-lvătămă(DOS. VS. Sept. 24; 26b). OLT. ursul mare, mic (ANAL. ACAD. XXIX, 428), auch ursa mare, mică der große, Meine Bär (Sternbild). A se uita la cn. ca la (un) urs jdn. wie ein Wundertier bestaunen. Fam.: Trăieşte ca ursul (în bârlog), e urs (din bârlog) ungesellig, menschenscheu, weltfremd sein. Trage nădejde ca ursul de coadă, nădejdea, ursului er gibt sich eitlen Hoffnungen hin (siehe auch nădejde 1). Vgl. coadă 10. b, a juca I. 3, nevoie 1,piele 1. 2. MOLD. (Flößerspr.) a. trage de urs dem Floß eine schnelle Wendung geben (damit cs nicht anstößt). 3. ritueller Tanz bei der Totenwache (MAR. INM. 214), der căluşari Tanz am Pfingstfest (PAMF. V. 57). 4. OLT. Sâmbăta ursului vorletzter Sonnabend vor Palmsonntag. Volksfeiertag (PAMF. BOLI 62). 5. MOLD, mit Käse gefüllter, gebackener Maisbreikloß M. Şi atunci, nu ştiu cum, îi cade un urs mare din sân şi de-a dura prin clasă; nu de cei pe care-i joacă, ursarii, ci de mămăligă, umplut cu brânză, rotund, prăji* pe jăratic (CREANGĂ 1902, 61). 6. MOLD. MUNT. Schraubstock M. (D.). 7. ciuboţica-ursului Heilglöckchen N. (Coitusa matthio-li; BR.)’. 8. TR. MARAM. Pfosten M., Stange F., cine der Säulen, die den Boden des Mühlgangs tragen; vgl. ursoaică 3. GR. Dim. ursusör (SEV. POV. 36), ursuleţ, -lete (COST.), PI. -le’ü. ET. lat. ürsus. SG. ALR SN I, K. 36,166; SN II, K. 543; III, K. 678, 679; V, K. 1243, 1299. ursă siehe ursi. ursar PI. -sari S. m. (1793 URIC. I, 282) Bärenführer M. Nu să ştie pentru ce numeşte poetul pe Zăgan ‘ursariu ’, căci întiri cetele mai sus pomenite nu să află ceata ursarilor! (BUDAI-DELEANU II, 58). ET. urs. ursă siehe urs 1. ursăresc Adj. (1847 PANN PV. II, 163) 1. Bären-. Asemine la românii de astăzi lupta ... (are) deosebite numiri, de pildă: lupta voinicească, lupta ciobănească, lupta ursărească, lupta pe dreptate (AL. PP. 26). 2. Bärenführer-. De când muncesc ...cu opinteli peste fire, m-am ales ca o lulea ursărească, sftijit, gârbovit şi pârlit (BOGD. POV. 68). ET. urs bzw. ursar. urseâlă PL -seli S. f. (1888 FR. -C. MOŢII) Bestimmen N. des Schicksals. (Ursitoarele) mai înainte de a hotărî (anii vieţii eic.), se sfătuiesc asupra urselei copilului (FR. -C. MOŢII 148). ET. a ursi. ursi Präs, -sesc V. tr. (1683 DOS.) 1. (von den Schicksalsfeen, den himmlischen Mächten etc.)pc. jds. Schicksal (vorher) bestimmen. Bietele copile, trist mai sunt ele ursite, Că nu-şipot căta în pace de amor, când sunt iubite (OLL. HOR. 219) den armen Mädchen ist cin trauriges Los beschieden. A ursit-o-n faşe dorul De-a fi dragă tuturor (COŞBUC 138). Cel ce ne-a zidit... cu naşterea deodată, ca să murim ne-a ursit (PANN N. 60)’. 827 ursiciime 2. (cuiva) c. O'dm.) etw. (vorher)bestimnicn, (jdm.)etw. (als Los) bestimmen, in Fällen wie: El într-un fel o ursea Ş-aliJel ieşi la vopsea (PANN PV. M. II, 129; das Bild ist von dem Färben eines Stoffes genommen). Ca să-l treacă primejdiile ce îi ursea stelele (BARAC HAL. III, 26). Numele tău îţ urseadză săfii streina! din tară (DOS. VS. Noe. 4; 104 a). GR. ursa, Präs, -séz (DOS. VS. 1. c.). LM. bisw. apre-ursi (PIELIADE I, 192; nach frz. prédestiner). ET. ngr.ôpi(o), Fut.ôpioo); vgl. bulg. orisvam, ur-„voraussagen”, orisnica „Schicksalsgöttin”. Arom. hat ursesc die Bdtg. „anordnen, bestimmen, befehlen, belieben”, wie im Ngr. SG. ALRI/II, K. 241 ; II/I, MN 2653, 74. ursiciüne PI. -ciüni S. f. (1683 DOS.) Vorbedeutung F. Aceasta au fost chip şi ursâciune ce vrea să să izbândească a doa dzî (DOS. VS. Oct. 8; 52b). ET. a ursi. ursit (1683 DOS.) 1. Adj. (vom Schicksal) vorherbestimmt. Deaca sosi dzua cea ursâtă, dzăsăD-dzău lui Ieremiia: „îa-ţpoporul... şi ies din Vavilon ” (DOS. VS. Noe. 4; 107a). Răsărea pe orizontul artei o nouă stea, ursită să eclipseze toată pleiada (CL XV, 114; von einer Schauspielerin). - Substantiv.: ursit, ursită. Pentru a-şi cunoaşte „ ursita ”, fetele şi mai rarflăcăii fac o mulţime de vrăji (ŞEZ. I, 144). Dacă Nicu mi-ipoate ursita, orice aş face, tot are să mă ieie (NĂD. NUV. I, 119). Seara... are să vie şi ursita ei ( SEV. POV. 68). Dragii mei copii, v-aţi făcut mari; mergeţi de vă căutaţi ursitele (ISP. LEG.2 33; zu den Söhnen) geht und sucht euch eure vom Schicksal bestimmten Gattinnen aus. Când au cugetat (fata) la grozăvia de zmeu ce avea să vie în grabă, i s-au rupt inima de jale pentru ursâtul său (SBIERA POV. 94; der Königssohn war gekommen, um sie zu befreien). II. ursită S. f. 1. Bestimmung F., Geschick N. Aşa l-e ursita bietelor neveste: N-ai să-ţi deschizi gura să-i dai (bărbatului) vro poruncă Că-ndată asupră-ţi ura îşi aruncă (PANN PV.11, 55). (Părintele Grigorie) din d-dzăiască ursâtă s-au hirotonit... arhiepiscop Alexandriei (DOS. VS. Noe. 5; 109a). Cât sunt eu de nenorocită, dacă voi potrivi soarta ta cu trista mea ursâtă! (BARAC HAL. VIII, 11) wenn ich dein Schicksal mit meinem traurigen Los vergleiche. Potrivit legii divine şi eterne care guvernă ursitele omenirii si ale lumii (BĂLC. 4). 2. a face (cuiva) pe ursită (für, gegen jdn., meist eine weibliche Person) einen Liebeszauber anwenden (was in Form von Besprechungen etc. geschieht u. wodurch nach dem Volksglauben bewirkt wird, daß der eine -bes. indem der Zauber den Tod des ihm im Weg stehenden anderen herbeiführt - den ihm zugedachten Gatten erhält). Zace, moare de ursită sie (er)krankt am Liebeszauber, stirbt daran. 3. Schicksalsfee, Nome F. Die drei (nach CANT. DESCR. III, 1 jedoch zwei) Feen erscheinen bei der Geburt eines Kindes u. bestimmen sein Schicksal. Vgl. ursitor III. 1. ET. a ursi. SG. ALR I/II, K. 241; II/I, MN 2653, 74. ursitoare siehe ursitor III. ursitor (1793 PREDETICIII, 97b) 1. Adj. (das Schicksal) vorherbestimmend. II. S. m. vorherbestimmter Gatte. Care-o fi ursitorul meu de la D-zeu lăsat... să nu poată răbda, până la mine n-o veni (PASC. LP. 130; Bespr.); vgl. ursit, ursită etc. - S. f. -toâre, PI. -toâre. III. S.f. ursitoâre, PI. -toâre 1. Schicksalsfee F. Ţăranii ... în noaptea dintâi după naşterea fieştecuiprunc sau pruncă, mai-nainte de botejime, aştern masa frumos şi pun într-un blid curat apă limpede cu trii linguri noao, zăcând că într-acea noapte au să vie ursitorile să ursascăpruncului... Ei cred că sunt trii ursitori şi fieşcare dintr-înse îi spune ceva; şi aceaia ce au hotărât ele trebuie să împlinească (BUDAI-DELEANUII, 87 N.). Cea mai mare din ursitoare zise: „Acest copil are să fie un Făt-Frumos şi are să ajungă bogat” (ISP. LEG.2 97). 2. Frau F., die durch magische Handlungen jds. Schicksal bestimmt. Baba aceia era ursitoare; văzân-du-l aşa de neîndurat l-au menit că tot a rău şi pe dos să-i meargă toate (SEV. POV. 222). 3. PI. ursitori Gaben (PI.), die am dritten Tag nach der Geburt des Kindes, wenn das Erscheinen der Schicksalsfeen erwartet wird, für diese hingelegt werden (RC. LEG. 107). GR. zu II. PI. auch -töri. OLT. TR. ursător, -toâre. ET. a ursi. SG. ALR I/II, K. 241; II/I, MN 2653, 74. ursitüra PI. -turi S. f. (1698 MIN. Febr. 19b) Vorbedeutung F. ET. a ursi. ursiu Adj. (1834 DRĂGH IC.) 1. (vom Rind) rotbraun. Vita... la păr plăvană, porumbă sau ursăe (DRĂGH. IC. 12). 2. BAN. schwerfällig. GR. iirsâu. ET. urs. ursoaică PI. -soâice S. f. (1632 DRHA XXI, 220) 1. Bärin F. 2. Schornstein M. des Koch- u. Backofens. Reicht im Bauernhaus in der Regel nur bis etwas über den Boden 828 urzeală des Dachraums; diese Einrichtung gestattet das Räuchern der hier aufgehängten Fleischwaren. La dreapta, o vatră mare cu cuptor şi cu ursoaică în pod (GHIB. BV. 9). Un sătulean înecat în fumul ce ieşa de prin ursoace (GANE, CL VIU, 441). 3. Stützbalken M., vgl. urs 8. GR. ursoâie, ursoâcă. ET. urs. SG. ALR II/I, MN 3866, 129; SN I, K. 166. ursuşor siehe urs. ursuz Adj. (um 1730 AMIRAS, LET.1 III, 145) mürrisch. Atâta e de veselă şi glumeaţă, încâtpre omul cel mai ursuz încă-l face să râză (BARAC, HAL. VI, 150). Un om înalt, spătos ... cu mustăţi lungi, un chip de amăut vecinie hursuz şi-ncruntal (VLAH. NUV. 180). GR. hursuz. ET. türk, ugursuz „unheilbringend”. SG. ALR SNV, K. 1243. ursuzlâc (t) PL. -zlâcuri S. n. (1875 CL) MUNT. fam. (schädliche Begebenheit, die man seinem Unstern zuschreibt) Unfall M., Ungemach N. Ştiind că ziua a căzut într-o marţi, o cam sfeclisem şi mă aşteptam la cine ştie ce ursuzlucuri (ISP., CL XVIII, 194); vgl. marţi. De şed închis în casă şi trag trist din ciubuc, îmi flacără luleaua şi-mi face iirsuzluc (CL VIII, 334; das Flackern gilt als schlimme Vorbedeutung). GR. iirsuzluc, hursuzläc. ET. türk, ugursuzluk. urşinic PI. -nice S. n. (DOC. 1588) veralt.: kostbarer Seidenstoff, wahrsch. SamtM. 1 poale de icoane de zarba, pre margine c-urşinicu negru (DOC. 1588, HC I, 197). 1 evanghelie mare îmbrăcată cu urşinic roş şi cu table de argint la mijloc şi la cornuri (DOC. 1771, ARFI. ROM. I, 268). Un om oarecarele era bogat şi se îmbrăca în olofire şi în urşinice (VARL. CAZ.21, 326 b; Lk 16,19; Πορφύραν και βύσσον); vgl. dazu die hierauf bezüglichen Stellen: Ce i-au folosät bogăţâia în urşinice şi în olofire de să-mbrăca (DOS. VS. Ian. 27; 40a). Bogatul... carele se-mbrăca cu urşinic şi în vison (ANTIM DID. 197). Paşa dede în mân ele leşilor trei pungi de urşenic cu trei chei a porţilor cetăţii Cameniţei (NECULCE, LET.2 Π, 264). Şi până vezetii (erau) îmbrăcaţi cu urşinice (MIR. COSTIN, LET.2 1, 284). Tinere şi firumuşele-argate ... în urşinic şi mătasă îmbrăcate (BUDAI-DELEANU II, 81).- Auf Verwechslung von urşinic mit olofiir od. aber auf dem Umstand, daß nur Samt mit Purpur gefärbt wurde, scheint cs zu beruhen, wenn ersterem bisw. die Bdtg. „Purpur” beigelegt wird. So: Roman, fiul lui Constantin născutul în orşenice (MOXA, HC I, 393; Πορφυρογέννητος). Un bărbat în porfiră (Glosse: urşinic) îmbrăcat (DOS. VS. Oct. 23; 28b). Auch im Magy. bedeutet bârsony Samt u. Purpur. Megl. -mm. (Bdtg. nicht sicher): Piştimalu ... pri la mordzini chit-cusit cu mulţi tufţi roşi cu teii (răsinic, arsinic) (PAP. MEGL. I, 128) die Schürze ... mit roten Buketts, mit Goldfäden geziert. GR. bisw. urşenic, orşinic (MOXA 1. c.). ET. mittelb. mgr.6A,oappix6g „von reiner Seide”; findet sich auch in slav. Urkunden der Fürstentümer (DOC. ARH. IST. 1/1,27b). urui1 siehe hunii. mrui2 siehe urlui. uruiälä siehe urluială. uruiöc PI. -ioâce S. n. (1825 B.) Kettenrest M., der nicht mehr gewebt werden kann. Dies tritt ein, wenn die Leiste (vargă, vergică, nodorar), an der die hinteren Enden der Kettenfäden befestigt sind, bis an die Schäfte gerückt ist. Foaie verde busuioc, Am ajuns la uruioc. Pânza-i lată-n patru iţe, Ca să-mi jac mie cătrinţe (PAMF. CDŢ. 162). în Vrancea leagă de gâtul soacrei iţele, vatala sau îi coasă de spate nişte urioc (SEV. NUNTA 315). GR. urioc, arioc (VICIU) PI. auch -iod (VICIU). ET. unbek. // ukr. uriok, urivok „Stück”, Dim. v. uryv (SCRIB AN). urüm (t) (x) PI. -rami S. m. (1821 BELD. ET.) Grieche M. (im Munde von Türken). De să-mpotiivea vreunul... Unim îl numea îndată, era vai de el ş-amar (BELD. ET. 48, 65). ET. türk. Rum. urzeală PI. -zeii S. f. (1654 NEAGOE ÎNV.2119b) 1. Kette F., Zettel, Aufzug M. beim Weben, wird durch anzetteln (a urzi) auf der Schermühle (urzitoare) od. in primitiver Weise auf Pflöcken (alergătoare) hergestellt. Das eine Ende der fertigen Kette wird auf die Fitzrute (vargă) aufgezogen, diese in die Nut des Kettenbaums (dăltuitura sulului de dinapoi) geschoben u. die Kette um diesen gewunden („aufbäumen” a învăli pe sul). Schließlich wird die Kette „eingereiht” (a năvădi), die vorderen Fädenenden auf dem Brustbaum (sulul de dinainte) befestigt u. die Kette mit Hilfe entsprechender Vorrichtungen gespannt. Die Teile der auf den Webstuhl gespannten Kette heißen nalră, rost u. spat O pânză în care urzeala era din fire, încât nu le vedeai cu ochii (SLAV., CL VI, 343). Cununele de flori sefăceau pe o urzeală de fire ...ca să poată rezista mai bine (OLL. FIOR. 118). Daher: 2. Gefüge, Gebilde N. Precum pe stâlpii mai groşi şi mai vârtoşi toată urdzala casii să sprijineşte (CANT. IST. 83). ’ 3. Intrige, Kabale F., Ränkeschmieden N. 829 urzi GR. urzală. ET. a urzi. SG. ALR M, MN 3901, 128; SN I, K. 261; E, K. 340, 432,435,439. urzi Präs, -zcsc (16. Jh. PS. V.2 77, 75) 1. V. tr. 1. die Webkette herstellen: (an)zetteln, -scheren; Nachdem eine entsprechende Anzahl von Spulen (mosoare) auf den Scherkanter ( bârnă): vwbmo> vârbină> vârghină(ARVINTE). SG. ALR II/I, MN 3765, 114; SN III, K. 849. vârgoli siehe zvârcoli. vârh siehe vârf vârhovnic (1581 CORESI OMIL. 536) LV. I. Oberhaupt, FlauptN., Oberster M. Bes. von den Aposteln Petrus u. Paulus: Petr apostol, vârhovnicul apostolilor Domnului Hs. (DOS. VS. Noe. 30; 173 a). Pre Petru şi pre Pavel, pre stâlpii bisearicii, pre vârhovnicii apostolilor (MĂRG.2 93 b). - Nicht mit vâlhovnic zu verwechseln. II. Adj. Haupt-, Una ... din cele mai verhovnice obşteşti bune întocmiri fiind şi casa răsurilor (DOC. 1804, TEZ. II, 335). La vârfovnica împărăteasca noastră cetate (DOC. 1814, TEZ. II, 353) in unserer kaiserlichen Hauptstadt. I s-au arătat lui noaptea vârhovnicul apostol (MĂRG.1 174 a; von Petrus). Ţara creştină ... ai în loc de acoperământ pre verhovnicii apostoli Petru şi Pavel (ANT. DID. 57). GR. verh-, vârfovnic (DOC. 1814 1. c. u. 354). ET. ksl. vrăhovmiku, -vină, russ. verhovnik, -nyj. vârî (1560 BRATU, SCL XXV, 153) I. V. tr. c. în c. etw. (mit einer gewissen Kraftanwendung hinein-) stecken, schieben, führen, drängen, drücken, treiben etc.; wird häufig in denselben Wendungen wie a băga (s. d.) u. mit kaum merklichem Unterschied gebraucht. Doica ... Câmpul de-a lung apuca, Botul prin iarbă vârând, Urmele tot mirosind (AL. PP. 55). Mândră... N-ar fi modru şi putinţă Să vârmâna-n sân la ţâţă (I.-B. 380). Pânea, sarea ţi-am mâncat, Nu mă vârî la păcat! (AL. PP. 182; der Knecht zum Herrn, der ihn auffordert, ihn zu töten) treibe mich nicht zu einer Sünde. De ce nu-ţi vâri capul la vrun om de treabă Şi tot umbli razna pe drumuri de geabă? (PANN PV. M. I, 28) warum suchst du nicht bei ... unterzukommen? A vârî spaimă în cn. jdn. in Schrecken versetzen. Cine-i vârâse lui în cap înrudirea asta nu se ştie (SAD. CR. 89) wer ihm ... in den Kopf gesetzt hatte. II. a se vârî sich hinein drängen, drücken; hineinkriechen. Elfiuga-n casă da ... Şi sub pat că să vâra (PĂSC. LP. 221) kroch unters Bett. Ce, era acolo şi lume bună; câţiva magistrali... profesori... şi bărbierul ăsta, cum se vârâse aşa (BASS. NOR. 16) wie hatte sich der Frisör 864 vârstătură in diese gute Gesellschaft einschleichen können? La toate răspintinile, câte un zapciu al agiei oprea carele să nu se vâre, până după trecerea alaiului (C. NGR. 27) in die Straße einzufahren. Flăcăii ...să vârau în sufletul arapului, căutând a pune mâna pe el (GHIB. BV. 57) rückten dem Mohren auf den Leib. Vgl. boală 1, coadă 11. d, nas 2. b. GR. 1. Pers. Sg. Präs, vâr, 2. vâri, 3. vâră, PP. vâreşte, (PÂRV. 72; im Reim), Konj. să vâre; Imperat. vâră. ET. asl. vireti, vrq „schließen”; zur Form vgl. a pârî, târî< prăi, prjq, trăi, trq, zur Bdtg. şerb. uvrijeti se „sich hineinschmiegen”. vârlân PI. vârlani S. m. (1868 BARC.) Grundel, Schmerle F. (Cobitis), bes. Bartgrundel (C. barbatula). La munte sunt, mai ales în gârle, păsfrăvi, rnrene şi vârlani (OD.-SL. 159). ET. zu asl. vrf?z7 „heftig”, siehe a azvârli; vgl. zvârlugă. vârlugă siehe zvârlugă. vârsta Präs, -tez (1581/2 PO2 312; Ex 39, 25) I. V. tr. (regelmäßig) abwechseln (lassen), abwechselnd reihen, (an)ordnen; o stofă etc. einen Stoff etc. mit (regelmäßig abwechselnden) Streifen versehen, streifen. Ciobanii (florile) le-or lua Şi le-or învârsta, Dalbe cu albastre, Verzi cu mohorâte (PP. TEOD. COL. 54). (Hameleonul) precum pielea, ase gândurile şi mintea îşi vârsta şi-şi schimba (CANT. IST. 181). D-zeu au vârslat toate cu sorocul, Au poruncit la un loc să nu stea norocul (MIR. COSTIN, GCR I, 204) Gott läßt alles periodisch wechseln. II. a se vârsta auscinandergehen. Iată istoricii ce zic de dânşii (de vlahi) şi gheografii voi arăta, măcar că ei între dânşii în zise se vrâstează (SPÄT. MIL., LET.2 I, 97) verschiedene Meinungen. GR. vrâsta, învrâsta, învrâsti (MAR. SĂRB. I, 115). ET. vârstă2. vârstât Adj. (1455 DERS) 1. gestreift. Au jacul Racoţi masă mare şi au cinstit pre amândoi domnii... boierii lui cu boierii amânduror ţărilor, vârstaţi (MIR. COSTIN, LET.21,351) abwechselnd. O rochie vârstală (roşu cu negru) ein (rot und schwarz) gestreiftes Kleid. Guşa şi partea inferioară a gnimazului (acesteipăsări sunt) galbene şi vrâstate cu liniuţe negre (MAR. ORN. I, 90). învârstat norocul izbânzilor (SPÄT. MIL., LET.21,119) das wechselnde Glück der Siege. Biruinţa era învârstată: uneori biruia muscalii, alteorifiranţezii (DION., TEZ. II, 214). 2. săptămâna (în)vărslată die Woche zwischen Fleisch-und Butterwoche, in der abwechselnd Fleisch- und Fastenspeisen gegessen werden dürfen. GR. învârstat, învrâstat, învrâstit. ET. a vârsta. SG. ALR IUI, MN 2781,2782, 105. vârstă1 PI. vârste S. f. (1581/2 PO2 179; Gn 50, 26) Alter N. (= zuiückgelegtc Lebenszeit). E de vârsta mea er ist in meinem Alter. A zecea zi (a judecăţii de apoi) vor fi toţi oamenii ... într-un chip şi de o vârstă (MS. 1815, GCR II, 218) gleichen Alters. Părinţii nu să vinuiesc de vinovăţiile copiilor lor celor de vârstă (PRAV. IPS., GCR II, 125) ihrer erwachsenen Kinder. Când (fiii) să vor face de vârsta legii (MĂRG.2 3 b) wenn sie das gesetzliche Alter erreicht haben werden. Nevârsta finului său Alexandru (CANT. SCRIS. 127) das unreife Alter. Pre urma crăiesei rămâind încă copilul nu de vârstă ... domnii l-au sfătuit de au ales 12 sfetnici ... să cârmuiască trebile crăiei (NEC. COSTIN, LET.21, 425). Măcar că istoria îl arată de a fi în vârstă ... dar să înţelege că au fost în vârsta prunciei (CR1TIL 1794, GCR II, 150) als erwachsener Mann. Un om ce ar fi în toată vârsta şi va înjura pre cineva (INDR. 84) völlig erwachsen. Deaca sosi (Moisi) 1a. vârstă de 40 de ani, ucise pre un eghiptean (DOS. VS. Sept. 4; 6 b) als Moses das Alter von 40 Jahren erreicht hatte. Trei. călugări, în trei vârste, Vin să stea tustrei la masă (SPER. AN. 1893 III, 164) drei Mönche unterschiedlichen Alters. LM. în(tre) două vârste mittleren Alters (nach frz. entre deux âges). Un chip uscăţiv, fără vârstă, ars de soare (VLAH. RP. 196) ein Gesicht, dem man das Alter nicht ansehen konnte. Turnerele cavalerilor vrâstei de mijloc (C. NGR. 34) die Turniere der Ritter des Mittelalters. GR. vrâstă, vâslră. ET. asl. vrüsta. SG. ALR Uli, K. 190. vârstă2 PI. vârste S. f. (1882 SLAV.) 1. Streifen M. (in Stoffen etc.). O merindare albă ca omătul şi pe la capete cu vrâste roşii şi vinete de amici (RETEG. POV. I, 21). La nuntă (mireasa) îi gătită cu catrinţa cea de lână supţire cu vrâste (SEV. NUNTA 235) aus feiner gestreifter Wolle. Când apoi (fata) a luat mânile de pe obraji, urmele degetelor îi rămân pe faţă ca nişte vrâste vineţii (SLAV., CL XV, 426). 2. TR. PP. (de flori Blumen)-Strauß M. (Bădiţa) Culegea la flori domneşti; Culegea, vârslă-şi punea (I.-B. 123). GR. vrâstă; in Bdtg. 2 TR. auch vâslră, vârsiră (BIBIC. 68), zvârlă (I.-B. 333; MAR. NUNTA 744). ET. vgl. şerb. nslov. vrsta, poln. warstwa „Schicht, Lage, Reihe”, altrass. versta „Paar”; dazu şerb. vrstali „in gerader Linie aufstellen” (vgl. rum. a vârsta). SG. ALR II/I, K. 287; MN 6816, 3; SN IV, K. 1158, 1160, 1210, 1212. vârstătură PI. -turi S. f. (um 1890 BOGD.) Streifen M. Fânarele aruncă raze biigede, cari nu produc decât vrâstături de lumină printre goluri mari de întunecime (BOGD. VECHI 63). ET. a vârsta. 865 vârstnic vârstnic (1643 VARL. CAZ.) I. Adj. veralt.: erwachsen, mündig (LM. major); nevârstnic unerwachsen, immündig (LM. minor). Pe nevrăsnici cu plăcere Eu pol vrăsnici ca să-i fac Şi le dau a lor avere S-o mănânce după plac (IANOV, CL V, 274; ein Anwalt spricht). Un medalion cu o fotografie: un cap de femeie vârstnică (BASS. VULT. 37) der Kopf einer Frau reiferen Alters. II. s. m. LV. u. PP. Altersgenosse M. (Dimitrie) era şi maifi'iimos decât toii vrâsnicii lui (VARL. CAZ.2 II, 16 b). Cum oi bea şi oi mânca Când văd pe vârstnicii mei, Au copii de ţi-e drag de ei (BIBIC. 303). GR. MOLD. vrâs(t)nic. ET. vârstă1. varsă PI. vârşe S. f. (1664 GHIB. I. Z. III/2, 9) 1. Reuse F. In vorbele aceste, numai iaca ce se înfaţi-şază şi Ivan înaintea boierului cu turbinca plină de draci, care se zbăteau ca peştii în vârşă (CREANGĂ, CL XII, 25; er hatte die Teufelchen eingefangen). Râde vărsa de baltă (şi nu vede că-iputrezeşte coada într-însa u. ä.) ein Esel schilt den andern Langohr. 2. MOLD. Streichbrett N. am Pflug. GR. TR. MUNT, vârşie. ET. vgl. scrb. nslov. vrsa, tschech. vrse etc. SG. ALR SN I, K. 18; III, K. 741, 743. vârşog S. n. (1838 PAVLESCU M. 504) innerer Trichter der Reuse: Kehle F. ET. vârşă. vârtecâp PI. -capi S. m. (1883 MAR. ORN.) Wende-, Drehhals M. (Junx torquila); vgl. cap întortură. ET. a învârti + cap. vârtej PI. -teje S. n. (1517 DERS) 1. kreisende Bewegung der Luft, des Wassers: Wirbel, (vom Wasser:) Strudel M. (Rusaliile) nasc furtuni ce descoper casele românilor, vârtejuri ce rădic pânzele nevestelor în vremea ghilitului şi le anină pe copaci (AL. PP. 195). Peste vârjid stejarilor de pe şesul Sucevei se înalţă vârteje de colb în urma unei cete de tătari (BODN., CL III, 141), Roiurile de fulgi (de zăpadă) care se înfundau vârtej pe străzi (SAD. CR. 167) wirbelnd. De atunci marea ... cu mare primejdie pentru călători s-a jacut, că numai talazuri şi vârtejuri clocotesc pr intr-însa (BOGD. POV. 13). Turciipurcedea (cu caicul) ... Lăsând îndărăptul lor Pe luciul apelor Vălurele uşurele Şi vârteje-n cercurile (AL. PP. 136). Vgl. val-vârtej. -Fig.: Iacă-l aruncat în vârtejul şi în preocupaţiunile luptelor politice (GHICA 631). Vârtejul soţietăţii, proţesuri, intrigile politice mă cuprinseseră într-atât încât, neaflând minută de răgaz, am fugit la ţară (C. NGR. 54). Amândoi turbai răcnea, Vârtej de moarteföcea, Printre turci se învârtea (AL. PP. 126). 2. Haarwirbel M. 3. Name verschiedener Geräte: a) Winde F. Arcul l-au fost trăgând (Ştefan Vodă) cu vârtej (NECULCE, LET.2 II, 179). Dar cum să se lase înăuntru (în prăpastie)? Porunciră numaidecât vârleje şi funii groase şi îndată se şi gătiră (ISP. LEG.' I, 36). (Ţăranii) ung carili or căruţili, atârnă lan tu, duhoniţa ... vârteju (JIP. OP. 148) die Wagen-, Hebewinde. - b) LV. Schraubstock M. (Marterwerkzeug). Şi îndată-i băgară în vârteje şi cu plumb topit îi adapară (DOS. VS. Sept. 28; 34 b). Necredincioşii împăraţi... timpurile (mucenicilor) strujia cu unghi de hier ... şi în teascuri tescuia-i şi în vrâteje svărăma-i (VARL. CAZ.2 I, 213 b). - c) schraubstockartige Vorrichtung an der Hobelbank: Vorder-, Hinterzange F. - d) Schraube F. der Kelterpresse (SĂGH. VOC. 108). - e) Lenkschemel M. des Bauemwagens; ruht auf dem Achsschemel (perinoc, gresie), -j) Kesselhalter M. (ŞEZ. VIII, 88), vgl. cujbă. -g) TR. Schaukel F. (PAMF. IND. 469). 4. Knauf M. (Fă la sfeaşnic) scăfârliile şi vărteajăle (ol otpoapoorqpec;; BIBLIA 1688 Ex 25,31). Vârtejă şi floare (otpaipcuipp; BIBLIA 1688 Ex 25, 33). 5. vârtejul pământului quiiiblättriges Lausekraut (Pedi-cularis verticillata; BR.); rundfruchtiger Schneckenklee (Medicago orbicularis; PANŢU). GR. PI. auch vârtejuri, MUNT. OLT. vârteâje. ET. asl. vrutezl SG. ALR H/I, MN 3 812,121; SN I, K. 174,179,236; II, K. 343; III, K. 794, 849, 850, 851. vârteji siehe învârteji. vârtelniţă PI. -telniţe S. f. (1620 MOXA, HC2 1,387) Garnwinde F. Die Garnsträhnen (călepe) werden auf die Arme (fofeze) der vârtelniţă gelegt u. von dieser mittels Spulrad (sucală) od. Spuleiscn (letcă) teils auf Spulen (mosoară), teils auf Spulröhrchen (ţevii) aufgewunden. Aus ersteren wird mittels Scherkanter (alergătoare) u. Schermühle (urzitoare) der Zettel (urzeală) hergestellt, letztere kommen ins Schiffchen (suveică) u. dienen für den Einschuß (bătătură). Sfânta Vineri i-a mai dat şi ...o vârtelniţă care depăna singură (CREANGĂ, CL X, 111). (Mama Stanca) să mişca ca o vârtelniţăfără să ştie, fără să vrea (DEL. S. 48). ET. vgl. nslov. vretenica, bulg. mit anderem Suffix vărtelka etc. < ksl. vrüteti „drehen”. SG. ALR SN II, K. 451, 452, 453, 454, 455, 462. vârteşiig PI. -şuguri S. n. (1910 PAMF.) Wirbel M. Cel ce se apucă de gâlceavă (în ziua de Rusalii) e luat în vârteşugul Rusaliilor (PAMF. SV. 35). ET. vârtej. vârtiloi S. n. (1905 LIUBA-IANA, CADE) TR. BAN. Schaukel F. (PAMF. IND. 469). Vgl. vârtej 3. g. ET. zu a învârti. 866 vârtiite vârtoâpă siehe hârtoapă. vârtoji Präs, mă -jesc V. refl. (1885 DEL.)· sich im Kreis drehen. împăratul... sfrigă, vârtojindu-se către sora cea mai mare (DEL. S. 103) indem er sich zu ... umwendete. ET. Nbf. von a (în)vârteji. vârtop siehe hârtoapă. vârtos Adj. (1521 NEACŞU) 1. veralt. u. ugs.: stark, kräftig, kraftvoll, fest. Unul cu altul ajutând şi sprijinind ... adecăte ... cel mai mare şi mai vârtos pre cel mai mic şi mai neputincios (LIT. 1702, GCR I, 344). Laslău craiul, decât toţi şi mai viteaz şi mai vârtos fiind, să fie luat în goană pe Batie (CANT., GCR I, 362). Tot omul carele va să zidească ceva, au casă au cetate, întâiu pune temelie vârtoasă (EV. ÎNV. 1644, GCR I, 112). De ne-om lua la frântă, eu te-oi birui, ştii, fără multă trudă. „Măi taci? Aşa vârtoasă eşti?” (RĂDUL. RUST. II, 137) ach, geh! So kräftig bist du? Rada sări-ntr-o clipă pe mal, trase capul luntrii c-o mână vârtoasă pe uscat (OD. D. CH. 40). — Adverbiell: Turcii ...da şi ei vârtos din cetate cu tunurile (DION., TEZ. II, 181) die Türken schossen kräftig. 2. hart (wofür jetzt üblicher tare, das jedoch dort, wo es als „stark” verstanden werden könnte, vermieden wird). Au supt miere den piafră şi unt de lemnu den vârtoasă piatră (BIBLIA 1688 Dt 32, 13). Văz cum acest norod cu cerbice vârtoasă (VULG.: durae cervicis) e (PO2 287; Ex 32, 9). Când iaste creşterea lunei, sămânţa vârtoasă să samine la pământ uscat; iară când scade luna, sămânţa cea moale, cum iaste inul, cânepa iproci, să o samine în pământ moale (CALEND. 1733, GCR II, 26). Mâinile mele vârtoase de muncitor te-au lucrat (UR. BUC. 140; zu einer vom Sprecher verfertigten Mandoline). 3. adverbiell: sehr. Văzură că răsturnată era piatra, era amu vârtos mare (ksl. veliîzăo; CORESI TE4108 a; Mic 16,4). întru una de sâmbete vârtos de demâneaţă (ksl. zelo rano) vin eră la mormânt (CORESI TE4177 b; Llc 24, 1). 4. mai vârtos a) LV. (16./17. Jh.) mehr, am meisten. Şi iubiră oamenii mai vârtos înlunerecul decât lumina (CORESI TE4 186 b; Jo 3, 19). Unul (din robi) era scumpu mai vârtos decât toţi oamenii lumii (FL. DAR. 1700, GCR I, 341) einer war geiziger. O lacrămă ... marejârlja iaste lui D-zeu, mai vârtos de toate prinoa-sele-i iaste lui prim ită (CAZ. GOV., GCR I, 99). Dacă pre iarba câmpului... D-zeu aşa o îmbracă, nu cu mult mai vârtos pre voi, puţin-credincioşilor? (EV. 1894 Mt 6, 30) noch weit mehr. Toate câte am putut afla ... le-am cetit şi le-am socotit; ce mai vârtos ne-arn ţinut de izvodul grecesc (NT 1648, GCR I, 125). - Daher noch jetzt: -b) besonders, zumal, namentlich, vornehmlich. Iafet iaste strămoş şi tată tuturor creştinilor, mai vârtos celora ce lăcuiesc în Evropa (MS. 18. Jh., GCR II, 50). Slujba mililărească are mai multe neplăceri decât mulţămiri. „Şi mai vârtos în vreme de război” (C. NGR. 36). (Ţiganul) cât trăia De furat mi se ferea, Mai vârtos când nu-i cădea (SPER. AN. 1892 î, 123) wenn sich ihm nichts bot. Nu l-ai putea şi pe dânsul aduce de la Cernăuţi ... tot în 15 minute? „Şi mai degrabă, dacă vrei”. Cum nu? mai vârtos, te poftesc (AL. OP. I, 1049; der zweite Sprecher gibt sich als Zauberer aus); vgl. ales III. 3. b. - c) vielmehr. (Puterea d-zeiască) de nimic cuprinzându-să, ci ea mai vârtos pre toate cuprinzăndu-le (DESC. PR. CR. 22). în cetatea samarinenilornu înfrăţi. Cevăduceţ mai vârtos cătrăoile celeperite ale casei luiIsrail (BIBLIA 1688 Mt 10,6). - d) cu cât, cu atât mai vârtos um wieviel, um so mehr. Tot omul trebuie să fie milos cătră săraci ...cu cât mai vârtos dară tatăl vifreg şi muma maştehă cătrăjiastrii lor (CAR. PRE SC., GCR I, 277). Nici o vreme fiind scutită de învăţătura cea pentru creşterea fiilor, cu atâta mai vârtos e de lipsă la astrucarea pruncilor a cuvânta pentru creşterea fiilor (PETRU MAIOR, GCR II, 201). GR. Dim. vârtoşel. ET. für *virtulâs von lat. virtus, -ütis, rum. vârtute, vgl. zur Bildung sănătos für *sănătătos von lat. sanitas, -âlis, rum. sănătate. SG. ALR ELI, K. 85; MN 2277,50; SN II, K. 300,301. vârtoşeâlă PI. -şeii S. f. (1698 CANT. DIV. 102 b) Festigkeit F. ET. vârtos. SG. ALR SN IV, K. 1230. vârtoşic PI. -şii S. f. (1853 BAR.-MUNT. I, 439) 1. Härte F. GR. vârtoşenie. 2. (physische) Stärke, (Körper-) Kraft F. întinse nişte braţe albe şi cu nişte muşchi care vădeau, ce-i drept, multăvârtoşie (RĂDUL. RUST. II, 137). Idei... care ar scălda mintea obosită... în rouă întăritoare a timpurilor de antică vârtoşie trupească (OD. PS. 54). ET. vârtos. vârtoşime siehe învârtoşime. vârtucios Adj. (1643 VARL.) LV. (17. Jh.) stark, kräftig, fest. Vârtucioşii de nu vor sprejinipre cei slabi (VARL. CAZ.21, 298 a). Acesta svântera ... tânăr şi vârtucios la trup (DOS. VS. Oct. 14; 64 b). Când vărtucioasejacea (VULG.: firmabat) cele de sus neguri (DOS. Spr. 8, 28; GCR I, 268). ET. vârtute. vârtute PI. -tuţi S. f. (16. Jh. PS. SCH.) veralt.: Stärke, Kraft, Festigkeit F. Să nu mă lepezi la vreme de bătrâneţe; când va lipsi vârtutea mea, să nu mă părăseşti (BIBLIA 1688 Ps 70, 10) die Klüfte 867 vârv schwinden mir. Şi-nvăţăsă o bată mai cu vârtute (DOS. VS. Sept. 3; 4 b) stärker. (Sfântul) mânca puţintel şi numai de celea ce dau puţin ea vărtute (DOS. VS. Noe. 22; 143 b) von dem, was wenig Kraft gibt. Pururea cu îngrijire ne-am sârguitdin toată vârtutea să aducem întru mai bună stare câte am găsit depărtate de buna întocmire (DOC. 1814, TEZ. II, 382). Toţi care-şi cercară vârtutea (cu el la trântă), mâncară câte-o păpară bună de tot (RADUL. RUST. II, 136). (Dascălul) era om cu vărtute numai la mâncare şi băutură (SAD. PS. 95) war nur im ... tüchtig. Ceia ce ne încântă în scrierile lui Conachi, Văcărescu, C. Negruzzi şi Alexandri nu sunt numai ideile vărsate în ele, ci şi limba românească în toată vlaga si vârtutea ei (LAMBRIOR, CL VII, 333). GR. LV. Gen./Dat. ohne Art. nicht belegt, mit Art. -lütiei (PS. SCH. u. CORESI PS.5 88, 18), sonst -lei, -tii (BIBLIA 1688 2 Chr 6, 41; 30, 21). ET. lat. vjrtus, -utis. SG. ALRSNI,K. 115. vârv etc. siehe vârf etc. värzöb siehe härzob. vâsc S. m. (um 1660 STAICU 79) 1. Mistel F. (Viscum album); daraus bereiteter Vogelleim M. în ziua de Crăciun ... feciorii... pleacă la colindat cu vâsc şi cu iedere în căciulă (FR.-C. MOŢII 143). Precum pasărea care să prinde în vergealele ce pun cu vâsc nu mai are scăpare (MĂRG.2 126 b). 2. (de stejar) Riemenblume, Eichenmistel F, (Loranthus europaeus). GR. văsc. ET. lat. viscum. vâslâr PI. -läri S. m. (1645 HERODOT 316) Ruderer M. Boierii tăi... s-au făcut vâslari tie (BIBLIA 1688 Ez 27, 8). ET. vgl. bulg. şerb. veslar. vâslaş PI. -laşi S. m. (1835 GOR. HAL. I, 148) Ruderer M. Doăsprezece luntrişoare cu vâslaşi muiaţi numai în fir de cel bun le aşteptau la margine (ISP. LEG.2 237). ET. vâslă. vâslă S. f. (1620 MOXA, HC I, 339) 1. Ruder N. Strânsesem vâslele şi barca se legăna uşor în voia valurilor (L. NGR., CL XV, 48) ich hatte die Ruder eingezogen. Le băgară (pre surorile lui Maximin) într-o şeicăfără cârmă, fără vânsle să să-nece, şi lăsară vasul să le ducă încătro l-a bate vântul (DOS. VS Iunie 1; 148 a). 2. große Schaufel der Branntweinbrenner. La o căldare de 70 vedre trebuiesc 15 căzi... un ciubăr ... doăvâsle (DRĂGH. IC. 86); Schaufel der Bäcker (SĂGH. VOC 108). GR. veralt. vânslă. ET. asl. veslo. SG. ALR SN I, K. 157; III, K. 841, 842. vâsli Präs, -lèse (16. Jh. CV2 43 b; Apg 27, 12) 1. V. tr. 1. rudern. Şi văzu pre el chinuindu-să când vâslia corabia (BIBLIA 1688 Mk 6, 48). 2. wie cin Ruder hin- und herbewegen. Tănislav dormea (în caic), Vântul barba că-i vâslia (PĂSC. LP. 245). II. V. intr. rudem, LV. segeln. Pe luciul Dunării ... Ian că se zărea plutind, Cu lopeţile vâslind ... Un caic mare (AL. PP. 124). Carii vânslescpre mare, povestesc primejdiile ei (CANT. DIV. 56 b; nach Sir 43, 26). GR. LV. vânsli, vânsla, vâsla. ET. vgl. bulg. veslja, şerb. vesliti, nslov. veslati. SG. ALR SN III, K. 841,842. vâslire PI. -liri S. f. (1703 GCD) Rudem N. ET. a vâsli. vâslitor PL -tôri S. m. (um 1670 ANON. CAR.) Ruderer M. ET. a vâsli. vâstră siehe vârstă. vâşcâ Präs, vâşc V. intr. (1791 A A ist. III/l, 107) sich rühren. „Nu vâşca, boierule”, vorbi unul (dintre hoţi), „că-ţi ridicăm viaţa” (SAD. PS. 219). ET. unbekannt. vâşticâ Präs, vâştic V. refl. (1888 FR.-C. MOŢII) hinabrutschen. Salcotea deodată se vâşticăpe buricul pământului în jos (FR.-C. MOŢII 280). GR. vuş-. ET. unbekannt. vâzdoâgă PI. -doage S. f. (1851 C. NGR.) Samt-, Studentenblume F. (Tagetes patula, erecta). Galofira ... îşi puse busuioc la piept şi vâzdoage în păr (CL XV, 275). Aste târgoveţe .. . se dau hojma cu humă, încât seamănă-a lor fete Vâzdogi bătute de brumă (C. NGR. 224). GR. -doacă, vâzdroagă(OD. PS. 205). - Dim. vâzdo-gică, -cică, PL -gèle, -cèle; vizdoguţă (I.-B. 280). ET. vieil, zu asl. gvozdî,,Nagel”, vgl. mss. gvozdika „Gewürznelke”. veac PI. veacuri S. n. (16. Jh. CV) 1. LV. (sich über viele Jahre erstreckende) Zeit. Un veac fericit era, care pot zice că nu va mai fi niciodată (DION., TEZ. II, 166; von der Regierungszeit Fürst Ipsilantis). Să stea aciia până la sfârşitul veacurilor (MS. 1783 GCRII, 131) der Zeiten, der Welt. Toate aceste odoare şi ştiinţele s-ar fi. stins la aceşti veci de pre urmă, de nu ar fi istoria (NEC. COSTIN, LET.2 I, 35). Pentru slobodzenie şi moşie cu cinste a muri 868 vechie decât prin mulţi veci cu necinste a trăi mai de folos şi mai lăudat este (CANT. IST. 140). Nici înălţimea Nu este jarăpogorâre! înălţatul în veac mult, Coborâtul într-un minut. (EN. COGĂLN., LET.2 ΙΠ, 294) vollzieht sich in einem langen Zeitraum. Cela ce va lua doaă muieri... în veacul de acum se ceartă după voia jude-cătoriului (ÎNDR. 218) wird gegenwärtig ... bestraft. (Gheorghie era) de viţă cinstită, fiind din bătrân vac părinţii lui podobil cu rudă bună şi credinţă direaptă (DOS. VS. Noe. 3; 100 b) von altem Geschlecht. Tu când t.e-ai născut, Fost-a veacul bun, Ca şi cel de-acum (TEOD. PP. 19). Pe mine m-a ajuns vacul bătrânelei (DEL. S. 86). Ce tot ceartă în tot vacul? (PANN PV. Μ. Π, 89) wozu immerfort Streit? Este un graiu de când vacu Că-şi sparge cu vreme opincile şi dracu (PANN, GCR II, 361) von alters her. LV. veacul acesta, cest de acum, cel viitor u. ä. diese, jene Welt, dieses, jenes Leben. Fiii veacului (τουαίώνος) acestuia mai înţelepţi sunt decât fiii luminii în neamul lor (BIBLIA 1688; Lk 16, 8) die Kinder dieser Welt. Sfârşitul veacului, veacul de apoi das Ende der Welt, der jüngste Tag. Veralt. veacul de mijloc (LM. evul mediu) das Mittelalter. - Von der Lebenszeit: Cântic de voinic Cum n-aţi auzit Cât veac aţi trăit (AL. PP. 66). De vrei tu să mor eu, Mai lungeşte veacul meu Să mă-mpac cu D-zeu (AL. PP. 90). Nu e nimeni volnic decât de la 18 ani în sus să-şi. gonească vacul (VLAH. IC. 47) sein Leben zu verkürzen. După ce au urat fiecare ... sănătate lehuzei şi veac lung cu noroc copilului (CL IX, 3) ein langes, glückliches Leben. Un veac de om ein Menschenalter, -leben. N-am să-l văd (sărutul făgăduit) cât veacul! (COŞB. 34) Zeit meines Lebens! Copaciul hultuindu-să mai jos este mai. cu veac (DRĂGH. IC. 82) hat längere Lebensdauer. Fam. a-şi face veacul undeva etc. sein Leben irgendwo etc. zubringen: Persoane care de obicei nu-şi prea fac veacul prin biserici (ROS. TROT. 92). Bărbatu-său ... era. la cârciumă; că cu astea îşi făcea vacu bietul om: cu lenea şi cu beţia (RCM. SĂRB. 75). Prinse a-i spune că el îşi făcuse vacu de-amu (RADUL. RUST. II, 181) daß er lange genug gelebt habe. Şi-a trăit vacul, şi-a mâncat colacul (şi-a trăit traiul, şi-a mâncat mălaiul) (PAMF. JOC. III, 96). 2. Ewigkeit F. Iară graiul Domnului lăcuiaşle în veaci (CV2 72 b; 1 Petr 1,25). Viaţa, focul etc. de veci das ewige Leben, Feuer etc. Vor merge aceia în munca vecilor, e direpţii în viaţa de veac (CORESI TE4 57 a/b; Mt 25,46) in die ewige Pein ... in das ewige Leben. în veci (de veci), în vecii vecilor, LV. în veac (de veac), în veacul veacului ewig, in (alle) Ewigkeit. Den veac şi până în veac tu eşti (BIBLIA 1688 Ps 89, 2) von Ewigkeit zu Ewigkeit. Dereptatea lui va petrece întru vecii nesfârşiţi (MS. 1710 Ps 111, 9, GCR I, 368). Grozave minute pe care în veci nu le voi uita! (C. NGR. 56). Râzi cu ger în zile reci, N-ai mai râde veci de veci (RADUL. RUST. I, 57; zum Winter) in alle Ewigkeit. Să uit pe veci norocul ce-o clipă, l-am avut (EMIN. O. I, 107). A noastre inimi îşi jurau Credinţă pe toţi vecii (EMIN. 0.1,186) für alle Ewigkeit. -A vinde, cumpăra o moşie, casă de veci ein Gut, Haus verkaufen, kaufen. Casă de veci eigenes Haus. Mă îndur să-ţi dau un petec de loc, să fie de veci al tău (ISP. LEG.2175) damit es dir immer gehöre. Loc de veci Grabstätte. 3. Jahrhundert N. în veacul al zecelea im zehnten Jahrhundert. La al doile veac a lui Hs., după întrupare, plinindu-se veacul întâiu, ani una sută (NEC. COSTIN, LET.21, 62). Bătrânul Novac Ce trăieşte-acum de-un veac (AL. PP. 149). 4. bisw.: Wetter N. în ziua de Măcenici, oricât de rău ar fi vacu afară, să nu te mânii (RCM. SĂRB. 38). GR. veralt. vac. - Auch PI. m. veci. ET. ksl. vekü, gibt in der Kirchensprache gr. aioov wieder. SG. ALR SN III, K. 674. vecernie PI. vecernii S. f. (1564 CORESI MOLIT. 1) Vesper F., Abendgottesdienst M. Era târziu, la ceasul când ieşia călugării de la vecernie (MS. 1747, GCR II, 40). Gata-ipopa cu toaca, Să-nceapăvecernia (I.-B. 426). GR. vicerne, vicernă. ET. ksl. vecerinija. SG. ALR M, MN 2757,99; SN HI, K. 766: V, K. 1381. vechi etc. siehe învechi etc. vechi Adj. (16. Jh. PS. SCH. 31, 3) alt (Ggs. nou), vgl. bătrân 1. Un tâlhari ... merse de să. culcă să. doarmă în umbra unui zid vechi (MĂRG., GCR I, 294). Să ne dezbrăcăm de omul cel vechiu ca să ne arătăm mai albi de zăpadă (MS. 17. Jh., GCR 1,85). Legea veche, Vechiul Testament das Alte Testament. l-au grăit (lui Radu Vodă) boierii cu toţii pentru dânsul să nu hie uitat, ca. o slugă veche ce este (MIR. COSTIN, LET.' 1,256). Datorie veche, comoară nesfârşită u. ä. eine alte Schuld ist (für dem Gläubiger) ein unerschöpflicher Schatz. Vgl. mătură 1. Din vechi von alters her: Din vechi era obicei să să împărtăşască (mirii) înainte de a li să ceti cununia (GHIB. BV. 47). GR. f. veche, PI. m. u. f. vechi. -Dim. vechişâr, vechiuţ (D.). ET. lat. vetulus. SG. ALR SN I, K. 229; II, K. 432; III, K. 805, 806; IV, K. 1153, 1155; V, K. 1507. vechie S. f. (1800 BUDAI-DELEANU VII, 3) veralt. 1. Alter N. 2. Vorzeit F. ET. vechi. 869 vechil vechil PI. vechili S. m. (1743 GHIB. I. Z. V/l, 215) veralt. 1. Stellvertreter, Statthalter M., (de judecăţi) Rechtsanwalt, Advokat M. Ioan Teodor au rămas vechii terzimanului în Ţarigrad (CANTA, LET.2 III, 190). (Sultan Mehmed) găsi cu cale să orânduiască vechil a împărăţiei pe fii-său Corcut şi el se duse la Meca (I. VĂCĂR., TEZ. II, 259). Sunt şi eu unul din vechilii lui D-zeu şi am trecere pe la scaunul din ceri al Preasfinţiei sale (UR. LEG. 101; Christus spricht). Moştenitorii (falitului) vor putea să se înfăţişeze sau înşii sau prin vechil la facerea bilanţului (COD. COM. 1840 Art. 222). 2. MOLD, (de moşie Guts-) Inspektor, Verwalter M. De când o vinii pe moşie vechilii ist nou (AL. OP. I, 692). ET. türk, vekil. vechilâc (t) S. n. (1777 PORUNCĂ 3) Vollmacht f. Acelor ce-i ... vor rândui în pricina ce va fi, să le deie scrisoare de vechilâc din partea tuturor (DOC. 1803, URIC. IV, 156). ET. türk, vekillik. vechilet (t) S. n. (1818 COD. CAR.) 1. Vertretung F. Vechilet zicem fapta vechilului (COD. CAR., pentru vechilet 1). 2. Vollmacht F. Se poate da vechiletul de către stăpân ... înscris şi nescris (COD. CAR., pentru vechilet 4). Tovarăşul comanditar nu poate face nici o faptă de cârmuire ... nici chiar în putere de vechilet (COD. COM. 1840 Art. 26). ET. türk, vekâlet. vechilie PI. -Iii S. f. (1777 A. J. 277) veralt. 1. Vertretung F. 2. Amt N., Würde F. des vechil. ET. vechil. vcchilimcâ (t) S. f. (1803 IORGA S. D. XXII, 396) Vollmacht F. Unul din boieri sau doi cu magzar cu vechilime din partea boierilor obştiei (DOC. 1822, URIC. III, 232). Am trimis un vechil cu vechilimeaoa mea ca să cuprinză toate ce mi să cuvin mie (BAR. HAL. VI, 166). ET. zu türk, vekâletname. vechime S. f. (1698 CANT.) 1. Alter N. (Daseinszeit), vgl. bătrâneţe. Pentru a anilor vechime câtă ai, mult mă mir (CANT. DIV. 1 b; der Weise zur Welt). 2. Dienstalter N., Anciennetät F. După câţiva ani, locotenentul Teacă fu avansat la gradul de căpitan, - de astă dată la vechime (BACALB. MT. 15) nach dem Dienstalter. 3. alte Zeit, Vorzeit, Altertum N. Sunt multe credinţe fără temei... rămase rătăcitepân mintea noastră dân vechime (JIP. OP. 16). Preot rămas din a vechimei zile, San Marc sinistru miezul nopţii bale (EMIN. 0.1,202). ET. vechi. SG. ALRSNI,K. 19. vechitură PL -turi S. f. (EV. 1642) 1. Zustand einer Sache, die alt geworden ist: Alter N. (Fapte) a cărora pomenire nici odinioară vechitura vremurilor nu o va stinge din cărţile vieţii (NEC. COSTUM, LET.21,36). - Jetzt nur noch im bösen Sinn. Soldaţii... învăliţi în mantale transparente de vechitură şi de gloanţe turceşti (GHICA 277). 2. alte Sache, PL alte Kleider, (alter) Plunder, Trödel. Copiii, gătiţi în vechituri de căpătat (VLAH. IC. 107). Avem a-i găti lui (Hs.) în loc de groapă inimă noao lepădând toată vechitura a omului cel de păcate (EV. ÎNV. 1642, GCR I, 101). Ehem. hala vechiturilor Trödelmarkthalle (in Bukarest). ET. vechi. veci siehe veac. vecie S. f. (1551/3 ES 73 b; Mt 19, 30) Ewigkeit F., in Fällen wie: Aşteptăm sculatul morţilor şi viaţa ce va să fie în vecie (COR., GCR I, 32). D-zeu ...ce viezişi împărăteşti în vecia veacului (COR., GCR 1,28) in alle Ewigkeit. Locul unde Toţi direpţii din vecie Aştepta ... de-acolo ieşire (AARON, GCR Π, 192; vom Fegefeuer) von Ewigkeit an. Viaţa de vecie (MS. 1648, GCR I, 124) das ewige Leben. Munca cea de vecie (MĂRG.2 127 b) die ewige Pein. M-am vândut dumnielui ... să-i fiu dumnielui rumân şi coconilor dumnielui în vecie (MS. 1650, GCR 1,135) für immer. (Faraonul) ... împărţea pământul, vremelnic sau pe vecie (BUZ. CUG. 70) als dauernden Besitz. (Luna) din noaptea amintirii o vecie-nfreagăscoate De dureri (EMIN. O. I, 130) ruft eine Unendlichkeit von Schmerzen hervor. ET. veac. vecin (1482 DERS) 1. S. m. 1. Nachbar M. Poate neştine să-şi strângă priatenii, vecinii şi alţi striini cu arme ... să-şi apere bucatele (INDR., GCR 1,161). Penti-u mândra cea din colţ Mâneai şeptezeci de zloţi Şi pentru vecină-sa ... Mâneai caii şi cocia (I.-B. 376). Prin, în vecini bei, zu den Nachbarn, in der, die Nachbarschaft: (Ilinca) plecă prin vecini să-şi stâmpere amarul şi să-şi mai răcorească inima (VLAH. NUV. 27). Vgl. a juca I. 3. 2. LV. vecinul, der Nächste, Mitbruder. Să nu fii mărturie strâmbă vecinului tău (MS. 1607, GCR 1,40; nach Ex 20, 16). 3. (t) MOLD. Leibeigener M. Cine au şezut în sat boieresc 12 ani, să rămână vecin (NEC. COSTIN, LET.2 Π, 41). Pre vecinii boiereşti şi călugăreşti încă. 870 vedea nu-idci (Mihai Vodă) lesne stăpânilor săi (NECULCE, LET.2 II, 361). II. Adj. benachbart. Casa vecină das Nachbarhaus; camera vecină das anstoßende Zimmer. Căldura din cuhnie îl cufunda înlr-o amorţeală vecină cu somnul (DEMETR. NUV. 12) in eine schlafähnliche Betäubung. GR. Vok. m. -ne. -Dim. -cinei, PI. -nei, f. -nică, -neâ, PI. -nele. ET. lat. vîcmus; zu ve- vgl. sp. vecino, port. vezinho, prov. vezi, frz. voisin etc. SG. ALRSNV, K. 1250, 1251. vecinâş (1607 DIRB XVII/1, 257) I. S. m. Leibeigener M. Au cumpărat jupan Mârzea ... ocină în Berileşti ... cu vecinaşi anume Bălan i Mihăil i Dragomir i Pârvul (DOC. 1608, HC I, 168). II. Adj. benachbart. S-au ridicai neamurile vecinaşe (FLOR., CL IV, 153). ET. vecin. vecinătate PI. -tăţi S. f. (1642 AGY 11) 1. Nachbarschaft, Nähe F. Casele din vecinătate die benachbarten, umliegenden Häuser. 2. (t) MOLD. Leibeigenschaft F. Unde vor fi vecini, să vie la Iaşi ca să se dezbată de vecinătate (NEC. COSTIN. LET.2 II, 41). 3. Leibeigene (PI.) Strângându-se vecinătatea de pretutindene la divan (EN. COGĂLN., LET.2 m, 214). ET. lat. vicmîlas (PUŞC. EW. 1870). vecinesc Adj. (um 1640 URECHE) Nachbar-. Strângând (Radu Vodă) oastea sa şi veci-nească, au venit asupra lui Ştefan Vodă (URECHE, LET.21, 158). ET. vecin. vecini (t) Präs, -nesc (1636 DRFIB XXV, 342) I. V. tr. zum Leibeigenen machen. Păgânii îşi cumpără robi pe bani şi în al şeptelea an îi iartă ... şi tu vei în veci să-l vecin eşti (NEC. COSTIN, LET.2 II, 41). II. a se vecini LV. angrenzen (BIBLIA 1688 Sus 1,4). ET. vecin. vecinie etc. siehe veşnic etc. vecinie S. f. (1626 BGL) Leibeigen-, Knechtschaft F. A muştelor prieteşugul şi firăţiia, iară nu vrăjmăşiia şi veciniia să poftim (CANT. IST. 168). ET. vecin. vecui Präs, -iese V. intr. (1564 CORESI CAZ. I, 153 a) 1. LV. ewig sein, (ewig) bestehen, leben. Mila dumne-zăiască Cu noi să văcuiască (DOS. PS. V. 135, 80). 2. veralt. u. ugs.: (lange) leben. Unde-l vedea (Sandu pe Băngău) că are de gând să văcuiască, i-a scurtat drumu raiului (RĂDUL. RUST. II, 83; S. sollte B. ermordet haben). Ia-ţi ş-o mireasă ... Cu ea să trăieşti Şi să văcuieşti! (PP* COL. 1883, 240). (Copilul) să crească, să-mbătrânească, Pe lume să vecuiască (PP. MAR. NAŞT. 323). - Mit innerem Objekt: Veacul mi l-am vecuit, Copii mi-am căsătorit (BIBLIC. 286). GR. văc-. ET. zu veac, vgl. russ. vekovalj, poln. wiekowac. vecuire S. f. (1683 DOS. VS. Noe, 17; 131 b) LV. Leben N., Lebensdauer F. GR. văc-. ET. a vecui. vecuit Adj. (1683 DOS.) veralt.: ewig. Fiiu adevărat adevăratului părinte ... nemuricios acelui fără moarte şi văcuit acelui văcuit (DOS. VS. Noe. 17; 131 a). Cin ’ nu se hâţână din încre-meneala văcuită înţepeneşte dă ghiu (JIP. OP. 15). Pieirea naţii stă încuibată şi în văcuita (rumâncelor) amorţire (JIP. R. 81). - Neg. Păcat de viaţa mea ... c-o să mor nevăcuit (PP. REV. TOC. HI, 395) vorzeitig. Adverbiell: Această văcuit pomenită (muceniţă) era din ... Alexandria (DOS. VS. Noe. 25; 161 b). GR. văc-. ET. a vecui. vecuitor Adj. (16. Jh. CV2 82 b; 1 Petr 5, 10) LV. immerwährend. Unul iaste D-dzăul văcuitoriu de înaintea începăturilor (DOS. VS. Noe. 25; 163 b). Muncele (iadului) sunt de pururea văcuitoare (INV. 1700, GCR I, 338). Ceia ce este vremea celor supuşi vremii, aceasta este veacul celor pururea vecuitori (DESC. PR. CR. 71). GR. văc-. ET. a vecui. vedea (1521 NEACŞU) I. V. tr. 1. sehen. Cine mă vede pe mine, Gândeşte că trăiesc bine (I.-B. 127). Ia să văd, să vedem laß sehen! Ochi au şi nu văd sie haben Augen und sehen nicht. S-o făcut o nuntă mare, mare şi cu masă bogată ...de mâncau şi cânii colaci şi smochine pân-ce nu mai vedeau bine (BOGD. POV. 56) bis ihnen die Augen übergingen. Vodă dacă a văzut şi văzut că n-o scoate la căpătâi (GHICA IX). Nevasta văzând şi văzând Că pe plac nu-i este (bărbatului) orişicum jacând (PANN PV. M. II, 115). Mândruţa ... De te vede că ţi-e rău (I.-B. 13). Acest obicei... eu îl văz ca o piază rea (ISP., CL XVI, 356). (El) plecă apoi cu fraţii ... încotro vedeau cu ochii (CĂT. POV. I, 69) der Nase nach. Satul se sparse şi biserica rămase pustie cum o vezi cu ochii verzi (ISP., CL XVIII, 201) wie du sie da vor dir siehst. Aşa om n-am mai văzut ein solcher Mensch ist mir noch nicht begegnet. Asta s-a mai văzut das ist nichts Neues. Nu se mai vede er ist nicht mehr zu sehen. Nu mä-ntreba# 871 vedeâlă mult ... ci mai bine-mi pune ceva de mâncare, că ... nu te văd de foame (RETEG. POV. III, 49) mir ist schwindlig vor Hunger. Ce naiba vede La dânsa, nu ştiu; fete sunt Cât păr în cap (RADUL. RUST. 1,151). Da ce-am văzut să-mi murdăresc mănuşiţele şi să mă vârpân tine (ISP. LEG.2 350; das faule Mädchen zum Backofen, der es bittet, ihn zu säubern). Te vezi printr-înşii de slabi ce-s (NĂD. NUV. I, 204; von jungen Ochsen) so mager, daß man durch sie hindurchsehen kann. Săjie oare adevărat lot ce mi-ai spus? Răspunde! „Precum mă vezi şi te văz” (FIL. CIOC. 295) so wahr ich hier vor Euch stehe. Azi tepui în tren la 9 seara ... şi la opt dimineaţa te deştepţi la Roman ...Ei vezi, acum 40 de ani nu era aşa (GHICA 240) nun, sehen Sie. Cum! are şi un frate? „ Vezi bine că are” (ZAMF., CL XIX, 811) gewiß, allerdings hat sie einen. Ştia, vezi bine, soarele cu cine are de-a face (CR., CL XV, 1) die Sonne wußte nämlich, mit wem sie zu tun hatte. Rupse (floarea), o luă şi o băgă în sân; vezi că aşa îl învăţase zâna (ISP. LEG.2 235) so hatte ihn nämlich die Fee zu tun geheißen. întotdeauna când d-nul Tanti se pregătea să-şi puie ochelarii, un fior neînţeles îmi îngheţa inima; vezi că printr-înşii pusese el atâtea treiuri 1a. lecţie şi la conduită (BASS. NOR. 48; vom Lehrer) hatte er doch durch sie blickend so viele Dreien ... angeschrieben. Vezi să nu-mi uiţi prosopul şi vesta albă (BASS. V. 48) sieh zu, daß du ... nicht vergißt. Tu, Alexandre, vezi să se pregătească totul (SAD. POV. 4) sorge dafür. Vezi şi mai prăpădeşte iar banii (RETEG. POV. IV, 24) hüte dich, das Geld wieder zu verlieren. Vezi dacă a venit sieh (nach), ob er gekommen ist. (Stai), să vezi (einleitend:) höre (nur), das will ich dir gleich sagen, das kam so u. ä. Să vezi şi să nu crezi man sollte es nicht glauben. L-am chemat şi pe dânsul, şi ce să vezi? a luat reţetele lui Arghir şi, după ce le-a cetit, a bufnit de râs (XEN. BR. 19) denken Sie nur. Pe urmă apoi, să vezi jocuri, hori mari, mai cât ţine tăpşanul (RADUL. RUST. II, 135) was es da für Tänze gibt! Să te văd, te-oi vedea eu zeig, was du kannst. (Domnul) l-aufăcut vel stolnic ... zicându-i domnul ca să-l vadă (EN. COGĂLN., LET.1 III, 244) er solle zeigen, was er kann. înfricoşat lucru se vede a ji, nedreptatea (ANT. DID. 212) wie man sieht. Se vede (treaba, lucrul) că... offenbar. Ţi-efrică... „Mie? Nu mă cunoşti, se vede” (XEN. BR. 157). Precum se vede, nu are să plouă es wird augenscheinlich nicht regnen. 2. besuchen. Maria se dusese să vază pe Aglaia (XEN. BR. 46). Bine că mi-ai făcut onoarea să vii să mă vezi (I. NGR., CL VII, 57). 3. LV. văz (Doamne), MOLD. bisw. vezi Doamne (so auch NĂD. NUV. 1,100) = dragă Doamne (siehe domn 2 d): einigermaßen, sozusagen. (Muierile care) de bărbat se vor despărţi, văz ca cum ar urî nunta (INDR. 475) unter dem Vorwand, daß sie die Ehe verabscheuen. Să să facă că iaste Apolonie şi să rădice jărtvă idolilor în locul lui văz-Doamne că-i el (DOS. Dech. 14; 218 b) als ob er jener wäre. De vreame ce porunci vâlhovni-cilor Irod împăratuljidovăsc ... să-ispuieşi lui deaca vor aflapre-mpăratul ce s-au născut... pentru ca să meargă vez-Doamne să să şi el închine cu dânşii (DOS. VS. Dech. 29; 243 a) er gab vor, daß ... TI. V intr. : de c. nach etw. sehen, dafür sorgen, es (mit dem Nötigen) versehen, sich darum kümmern, Hei, argate! vezi de calul Finului! Să-mbuce dă-i Ce-i mai buni (DULFU LEG. 44). în acea zi, şi în toate celelalte, Mihai văzu de părintele ...cu iubire şi cu ochi neadormiţi de grijă (RĂDUL. RUST. II, 40). Vezi-ţi de carte, băiete, ca să ne putem bucura şi noi (BASS. VULT. 191 ; die Eltern zum Sohn) lerne fleißig. A-şi vedea de treabă, lucru sich um seine Arbeit kümmern, seiner Arbeit nachgehen. îşi văzu de drum er ging seines Weges, machte, daß er weiterkam. III. a se vedea cu cn. mit jdm. Zusammenkommen, -treffen. Crăiasa Edviga adese se vedea cu dânsul (NEC. COSTIN, LET.2 1, 382). GR. MOLD. a videa. 1. Pers. Sg. Präs, văd, MUNT. văz, 2. vezi, 3. véde, Konj. să vâdă, bisw. să vâză; Imperat. vezi, Perf. văzui; LV. findet sich bisw. 3. Pers. Sg. Präs, véde, das indessen wohl historisches Präsens ist, z. B.: Adoimişi vede în vispre împărăteasa îngerilor (DOS. VS. Noe. 25; 162 a); vgl. văzu neben véde in folgender Stelle: Deacă văzu videnia, să sculă înfricoşat şi vede afară stând unii să-lprinză (MĂRG.1 168 b). -Part. văzât, TR. vast; Ger. văzând, Verbaladj. văzător. - TR. bisw. Inf. a văi, Perf. văiiu, Part. văii, Ger. văind, aber Präs, văd etc. ET. lat. video, -ère. Zu văst (wonach dann căst für căzut) vgl. it. visto, wahrsch. nach *postus fürpositus; da jedoch das Fehlen von văst, căst im Altrum. gegen diese Deutung spricht, so wird hier wie auch in vint von a veni (s. d.) eine allerdings merkwürdige Akzentverschiebung stattgefunden haben. SG. ALR SN VII, K. 1973, 1980, 1981, 1982, 2004, 2030,2034,2053,2070,2077,2081,2086,2113,2121, 2136,2148. vedeâlă S. f. (1688 BIBLIA) veralt.: Sicht F. în vedeâlă vor aller Augen, sichtbar, offen, öffentlich; în vedeala cuiva vor jds. Augen, angesichts jds. Anita ... era tiitoarea lui Dumitraşco Vodă; şi o purta în vedeâlă între toată boierimea (NECULCE, LET.2 II, 225). Scoţând (Vodă) şi cărţile iscălite de toţi patriarhii şi arhiereii de le-au arătat tuturor boierilor în videală (EN. COGĂLN., LET.2 III, 243). Sobieţchi s-au fost ajuns cu tătarii de au fost tot una; numai în vedeala leşilor (vor den Polen, den Polen gegenüber) se arătau neprieteni (NECULCE, LET.2 II, 240). Izvoadelesăs(ă)puie (tuturor jidovilor) 872 veghea în vedeala ochilor (öcpüaXpocpavÖL) în toată împărăţia (BIBLIA 1688 Est 8, 12). ET. zu a vedea bzw. slav. videlo „Gesicht, Tageslicht’'’. vedenie PI. -denii S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 329) Vision, Erscheinung F. Cumu-i văzu acel boierin, să spărie foarte de acea înfricoşată vidianie (Ş. TAINE 77; er hatte eine nächtliche Erscheinung von Reitern). Chipul acel ce au văzut în vedenia lui împăratul Navo-hodonosor (MYNIAT, GCR II, 31). Se făcu cu vântul luiD-zeu cătrăAvram în videaniia nopţii (BIBLIA 1688 Gn 15,1) nachts. Nu ştiu cât ţinu acestpopuri de vedenii, căci când am deschis ochii, era zioa mare (C. NGR. 54) Potpourri. GR. LV. meist vid- (VAR. CAZ.2 II, 35 a). ET. ksl. videnije; ved- nach a vedea. vederâ siehe învedera. vedere PI. vederi S. f. (16. Jh. CV2 39 b; Apg 26, 19) 1. Sehen N. Şi răsădi ... D-zeu ... tot lemnul faimos la vedere şi bun la mâncare (BIBLIA 1688 Gn 2, 9) schön anzusehen. A avea vedere bună, rea gute, schlechte Augen haben. A pierde vederea das Augenlicht verlieren. Uliţele oraşelor europeneşti trase cu sfoara ... obosesc vederea (C. NGR. 63) ermüden das Auge. Roagă-te tatălui den ceriu în furişii... şi da-va ţie în vederea tuturora (MS. 1619, GCR I, 54) vor aller Augen. Vederea ş-a stricat-o (Adam) cu vederea pomului (ANT. DID. 147) Adams Augenlicht wurde durch den Anblick des Baumes getrübt. A lua, fura vederea cuiva jdn. (durch seinen Glanz) blenden. A pieri, din vedere den Blicken entschwinden. A pierde din vedere aus den Augen verlieren. A plăti o cambie la vedere, trei zile după vedere einen Wechsel bei Sicht, drei Tage nach Sicht zahlen. A cunoaştepc. din vedere jdn. vom Sehen kennen. Tineri care ... au în vedere numai să se îmbogăţească (I. NGR., CL VII, 57). A avea în vedere berücksichtigen. Ultimele cuvinte din energicul discurs al lui Potcoavă erau nu numai o prorocie, ci chiar un fel de a doua vedere (HASD. I. V. 204) eine Art zweites Gesicht. Vgl. orb, a scăpa 1. 1, scurt I. 1, a trece I. 3. 2. Aussehen N. Tremese ... pre mângâitoriul duh în vedere de limbă de foc (MS. 1648, GCR I, 130) als sichtbare Gestalt. 3. Brautschau F. într-o zi, o peţitoare l-a adus la vedere (BASS. VULT. 8) auf Brautschau. 4. veralt.: Besuch M. A fost acasă cu vederea er war zu Hause auf Besuch. Mirii... în a şasea duminică de la cununie se duc împreună pe vedere la părinţii miresei (MAR. NUNTA 740). Ziua în care părintele ...fetei ... are să meargă pe vedere la casa feciorului (FR.-C. MOŢII 151). ET. a vedea. vederöi S. m. (1890 MAR.) TR. eine der drei Personen, die dem Bewerber eines Mädchens den Gegenbesuch machen (sie bestehen aus dem Vater des Mädchens u. zwei anderen Familienmitgliedern) (MAR. NUNTA 134). ET. vedere 4. vederos Adj. (1551/3 ES 42 b; Mt 13, 13) LV. u. PP. 1. sehend. 2. ansehnlich. Om vederos de 5 coli (BIBLIA 1688, 1 Chr 11, 23). Rădicând, acel ... trup a. mucenicului de la acel loc nevederos unde era (DOS. VS. Noe. 3; 101 b). Soarele-i cam vederos (FR.-C. MOŢII 92) die Sonne steht ziemlich hoch. Un cal vânăt, vedrios (PĂSC. LP. 47). ET. vedere. ved rit siehe vădrărit. veghe PI. veghi S. f. (1 660 STAICU 51 b) nächtlichen Schlafs beraubt: Wachen N., (Nacht-)Wache F. De atâta, veghe abia poale vedea ca prin vis o trăsură, un birjar care potriveşte un cufăr pe capră, o femeie care se urcă (BRĂT.-VOIN. LD. 115). Din locul său de veghe al zilei vestitor cânlase-acum (CL VII, 246) von seinem Wachposten aus. Am păcătuit adineaori când am zis că az-noapte, de veghe, eram numai doi (LECCA JUC. 109) daß ... nur wir beide gewacht haben. Le recomanda munca ... şi-n urmă, după învăţătură şi veghi îndestule, adevăratul talent nu avea ...prieten mai hotărât... decât pe C. A. Rosetti (GION 223) nach ... durchwachten Nächten. GR. veghi (PIRU ENC. I, 31). ET. postverb. von a veghea, vgl. it. veglia, prov. velha, frz. veille etc. veghea Präs, -ghez (16. Jh. CV2 86 b; 2 Petr 2, 9) 1. V. tr. 1. LV. (be-)wahrcn, (be-)hüten. îngerii ce nu veghiară al său început (PRAXIUL Judae 1, 6, GCR 1,11) die ihre HeiTscherwürde nicht wahrten. Tu Doamne, hrăneşte-ne şi veaghe-ne de ruda aceasta (CORESI PS.517 b; Ps 11,7) behüte uns. Să nu Domnul vegheare cetatea., îndeşertpreveghe veghetoriul (CORESI PS.5 252 b; Ps 126,1) wenn der Herr nicht die Stadt behütet, wacht der Hüter vergebens. Poränciiu se-l veaghie pânrăvoiu fremde la Chesariu (CV2 35 b; Apg 25,21) daß man ihn in Gewahrsam halte. Zisele tale nu ascul-tămu nici veghemu nici fecemu (PS. SCH. Dn 3, 30) noch beachteten wir sie. Noă ani ea l-a cătat ... Zi şi noapte l-a veghiat (AL. PP. 112) wachte sie bei ihm (nach frz. eile l’a veille). 2. veralt. voia cuiva auf jdn Rücksicht nehmen, ihn begünstigen, für ihn Partei ergreifen. De am eu făcut ceva cu nedireptul, nu-mi veghia voie nemică, ce mă ia de în scaun de-mi fa pre deală (MOXA, HC I, 372; der Hofmarschall zum Kaiser). Ismail Mehmet. Paşa. nu numai că n-au scos pe oşteni din ţară, ce şi voie le-au dat să ierneze în ţară, veghind voia craiului şvezesc (AXINTE, LET.2 II, 133). Nimica nu strică 873 vegheat credinţa aşa celor ce scriu leatopiseţele cafăţăria, când veghe voia unuia şi pogoară lucrul cu hulă altuia (MIR. COSTIN, LET.2 1, 338). S-ar cădea a-l numi drept judecător, neveghind nimărui voie, arătând dreptatea tuturor cum se cade (MUŞTE, LET.2 III, 41). Vgl. dazu: Până când judecaţi strămbătate şi feţele păcătoşilor veghiaţi (πρόσωπα ... λαμβάνετε; BIBLIA 1688 Ps 81,2) wollt ihr die Person der Gottlosen vorzichen? II. V. intr. wachen. Luna răsărise dintre munţi ...O luntre aurită veghia pe undele limpezi ale lacului (EMIN. PL 5). Legea veghiază la usa cetăţeanului englez (GHICA 204). III. a se veghea 1. LV. de c. sich vor etw. hüten, in acht nehmen. Luaţi-vă aminte şi vă veghiaţi de covăseala fariseilor (CORESI TE4 34 a; Mt 16, 6). Să-i veniţi de hac, ca să se veghi şi alţii de a mai pune turci în protiva rezeşilor (DOC. 1756, MELH. CH. 49). Socoteşte şi te veghe să nu cumva să-l cumineci (Ş. TAINE 102). 2. schonen. Să nu să veaghe (φείσεται) ochiul tău pre el (BIBLIA 1688 Dt 19,13). Să nu ţi să veaghe ochiul tău pre ea (BIBLIA 1688 Dt 25, 12), vgl. dagegen: Să nu veaghe ochiul tău pre el (BIBLIA 1688 Dt 19 21). GR. LV. Präs, veghiu. ET. lat. vîgîlo, -are. vegheat Adj. (1563 CORESI PRAXIU 160) 1. bewahrt, behütet. 2. begünstigt. Judecătorii.. să cercetează ...de judecă direptsau de faefaţărie şi voie veghiată şi stiică direp-tatea (MĂRG.2 40 b). Dacă cineva va întră în stăpânirea unui lucru ... însuşindu-şi aceia ce altul i-au lăsat cu voie veghiată (COD. CAL. § 449). 3. wach, wachsam. Simţurile (vânătorului) sunt în veci deştepte, inima-i veghiată este mereu în mişcare (OD. PS. 11). GR. LV. veghiat. ET. a veghea. veghere PI. vegheri S. f. (1577 CORESI PS.5 252 b; Ps 126, 1) 1. Bewahren, Behüten N. 2. Wachsamkeit F. 3. Wachen N. S-au clus zilele Babei si nopţile vegherii (AL. POEZII III, 24). 4. (t) Warnung F. Murtaza turcul ce au păţit va pomeni cât va fi viu, şi va fi veghere şi altora (AMIRAS, LET.2 III, 168). 5. (t) bună veghere Andacht F. Carii cu credinţă şi cu bună vegheare întră întru dânsa (DOS., CCR 225). ET. a veghea. veghetor (16. Jh. PS. H. 78, 1) 1. Adj. wachsam. II. l.S. m. Hüter M. îndeşert preveghe veghetoriul (CORESI PS.5 252 b; Ps 126, 1). 2. (t) S. f. veghetoâre Vorratskammer F. (PS. H.). ET. a veghea. vel Adj. invar. (1599 DIR) LV. in Bojarentiteln: Groß-, Ober-. Vel logofăt, vel dvomic, vel postelnic etc.: Großkanzler, Oberstatthaltcr, -hofmarschall etc. Gavrilaş vel logofet i Ureche vel spătar ... i Toma vel stolnic i Bălan vel comis i Crama vel jicniceriu i Iane vel slugeriu (DOC. 1641, GCRI, 91). Ia acest pitac domnesc şi te du de-l dă în mâna lui vel-vistier (FIL. CIOC. 177). TOPON. Vel-Ocnă (DOC. 1803, TEZ. II, 316). ET. Kürzung von asl. velij, velikyj, -Idj „groß”. So schon in den slav. Urkunden Rumäniens seit dem 16. Jh., während das Wort früher ausgeschrieben wurde. veleat etc. siehe leat. veligläs (t) (x) S. (1762 GHEORGACHI) Kanzleisprache: în veligläs (mit) laut(er Stimme). Divan-Efendi ... sărutându-l (hatişeriful) începe a-l ceti în veligläs (GHEORG., LET.2 III, 301). ET. asl. velij glasu. velinţă PI. velinţe S. f. (1636 IORGA O. E. 160) handgewebte Decke F., kleiner Teppich. Nu erau de lepădat nici velinţele cele lucrate în patru iţe şi aşternute pe paturi şi pe jos (TEL. SCIT 55; Schilderung eines Besuchs bei der Kartenlegerin). (Maria,) aşezată pe un capăt al laviţei ce ocolea tot cerdacul şi pe care se întindeau velinţe vărgate ca ogoarele în toamnă (UR. LEG. 178). Pârtia nu se mai cunoştea, înăbuşită sub o velinţă de zăpadă (DEL. S. 181). ET. vgl. şerb. velenac „bunter venezianischer Teppich”, ngr. ßeAiviCa, alb. velenxe „Wolldecke”, nslov. velen-cia (CIH.) „Matratze”, poln. welenc „über der Rüstung getragener Rock”; wird auf it. Venezia „Venedig” zurückgeführt, vgl. zur Forai magy. Velence id. // zu sp. Valencia (BOGREA 188). SG. ALRII/I, K. 287. velişte siehe vielişte. velit Adj. (1749 POTRA I, 403) veralt. velit boier Großbojar M. (vgl. boier). (Diecii) împart celelalte lumânări arhiereilor, egumenilor şi veliţilor boieri, cum şi boierilor mazili (GHEORG. LET. “in, 310). La alaiuri şi la ceremonii, protipendada şi veliţii purtau pe cap gugiuman de samur (GHICA, CL XIX, 294). Nişte veliţi poloni din avangardă (BĂLC. 349) polnische Magnaten. Erst seit dem 18. Jh. u. meist im PI. belegt. - Auch substantiv. ET. zu vel. velnicer S. m. (1756 MELH. CH. I, 251) MOLD. BUCOV. Branntweinbrenner M. GR. -ţar (BARC.). ET. velniţă. velniş S. m. (DOC. 1750) Flatterrüster, -ulme F. (Ulmus effusa). veni GR. MOLD, ven- (DOC. 1750, MELH. CR. II, 77). ET. unbek. velniţă PI. velniţe S. f. (1702 IORGA S. D. I, 87) MOLD. BUCOV. TR. 1. Branntweinbrennerei F. Velniti penti'u rachiu erau multe, de când plăcerea ... rachiului se simţise şi de ţăranii noştri (IORGA NEG. 198). 2. chem.: Fabrik F. zur Herstellung von Getränken. Duca Vodă ... au început a-şi face ... velniţă de horilcă, de bere şi de altele (NEC. COSTIN, LET.2 II, 22). ET. asl. vinlnica „Weinkeller”, vgl. zur Bdtg. ukr. v)>nnycja auch „Branntweinbrennerei”, zur Form cristelniţă, medelniţă, stein iţă etc. < la-üstilmica, mälätica, stenica etc. SG. ALR II/I, MN 3901, 138; SN I, K. 247, 250. venetic (1633 DRFIB XXIV, 61) 1. S. m. 1. Venezianer M. Craiul Avgust are pre nemţi ...şi pre venetic ... şi pe prus (NECULCE, LET.2 II, 345). Turcii... s-au dus la frânei la ţara Moreei ce o ţineau veneticii (NECULCE, LET.2 II, 349). 2. Fremdling M. Sufletul acela să va surpa dentru adunarea fiilor lui Israil, şi între venetici şi între moşneni ai pământului (BIBLIA 1688 Ex 12,19). Nu faţări nice a mic nice a mare ... nice a venetici (MS. um 1670, GCR I, 193). - Jetzt nur noch pejorativ: Fremder, Hergelaufener. Sănmană ţară! Cum ai agiuns de râsul veneticilor (AL. OP. 1,1440). Boierule, acest prăpădit de om, venetic în satul nostru ... după ce ţi-ai făcut pomană de i-ai dat un petec de loc, el tocmai lângă mineş-a ales să-şi facă bordei (ISP. LEG.2175; ein Bauer spricht). Ian uită-te, zicea romăniţa cătră siminoc, la veneticele aceste, cât sunt de păcătoase şi de ovilitei (C. NGR., CL 1,94; von anderen Blumen). Π. Adj. galben venetic chem.: venezianischer Dukaten, Zechine F. Galbenii împărăteşti era 4 lei şi 8 creiţari, olandezi 4 lei şi 15 creiţari, veneticii 4 lei şi 20 creiţari (DION., TEZ. II, 166). Decât în târg cu papuci Mai bine în crâng cu opinci, Să-mi iau galbeni venetici (MF I, 178; der Räuber spricht). GR. bisw. vinet-, vinit-. ET. mgr. βενετικός; wird oft als Ableitung von a veni empfunden. veneţie S. f. (1594 DIR) 1. Venedig. 2. PP. (fernes) fremdes Land. (Mirele şi mireasa) îi caută (pe lăutari) Peste nouă mări, Peste nouă ţări, Peste nouă-mpărăţii, Peste nouă vin iţii (SEV. NUNTA 74). Unii ziceau că-ifloricică de Viniţie(SEV. NUNTA 119; von der Braut; Hochzeitsrede). Un voinic ... Cu sabie demischie, Pistoale de veneţie (PASC. LP. 173). GR. -de (PĂSC. 1. c. u. 220), viniţie (SEV. 1. c.). ET. it. Venezia. vengher PL vengheri S. m. (1852 SUŢU) SlovakeM.,bes. slovakischerflausierer, Mausefailcn-händler. Iarmaroacele şi buccegiii cu vengherii (SUŢU NOT. 120). ET. vgl. poln. wşgier, rass. vengerec „Ungar”. venghercă PI. -gherce S. f. (1868 BARC.) Pelzjacke F. Un tânăr mărunţel... muchelefla haine: venghercă de postav negru cu brandebururi şi cu chiostecuri, pantaloni nohutii largi (GHICA, CL XIV, 445). GR. vingh- (MANOL. IG. ŢĂR. 85). ET. vgl. russ. vengerka, poln. wpgierka „ungarischer Rock, Pelz”. veni (1521 NEACŞU) I. V. intr. 1. kommen. De unde vii şi unde te duci? woher kommst du und wohin gehst du? Ştii, bădiţă, cum jurai, Seara când la noi veneai, Că pe alta n-o să iai (I.-B. 258). Acum nu le vine nimeni (kommt niemand zu ihnen). Din când în când, câte-o cucoană bătrână ... se abale pe la ei, pentru cafea (BASS. VULT. 121) ab und zu eine alte Dame. Căpitanul veni în faţa noastră şi ne spuse (GANE, CL XI, 371) der Hauptmann trat vor uns. Săptămâna viitoare od. ce vine (die) kommende Woche. Bine ai, aţi venit herzlich willkommen! Valurile Bistriţei veneau din ce în ce mai mari şi mai ameninţătoare (XEN. BR. 163) die Wellen stiegen immer höher und wurden immer bedrohlicher; vgl. mare2 1. A veni la putere (von einer Partei:) ans Ruder kommen: Dacă ne-o ajuta D-zeu să venim la toamnă, apoi dau dejunul (BASS. VULT. 223). Iordachejacând această grabă, mai pre urmă la multe primejdii de viaţă şi de pagube au venit (NECULCE, LET.2 II, 274) geriet in Lebensgefahr. Iancu Vodă ... cunoscând la ce va veni lucrul mai apoi, s-au temut (URECHE. LET.2 1, 235) was die Folge sein werde. într-o mică de ceas acea vestită întru vitejie curte a craiului şvezesc venise la atâta cât ziceau toţi că. s-au stins de pre faţa pământului (AXINTE, LET.2 II, 150) war... soweit gekommen. Cu condipunea de-a o mărita după vreun logofăt când ş-o veni în vârstă (GHICA 296) wenn sie das Alter dazu erreicht haben würde. N gl. fire 5, sine 3. Venirăţi la. vorba mea? A băgat popa banii în buzunar (LECCA CD. 103). Vgl. încoace 1. Ascultaţi cu mintea trează: Pân-acilea, du-le vino; ce-i fiumos, de-acum urmează (DULFU PAC. 125). Vgl. duce II. 1. - Ugs. Unde vine gara? wo liegt der Bahnhof? Odaia mea venea chiar lângă salonul în care era moarta (VLAH. IC. 12). în zioa Sfântului Martin ... care sfânt ...la noi vine în 31 zile a lui octomvrie (NEC. COSTIN, LET.21,436) der auf den 31. Oktober fällt. Nu ştiu bine cum vine spiţa neamului, dar ştiu de bună seamă că ne rudim (GHICA 267) ich weiß nicht genau, wie das Verwandtschaftsverhältnis ist. Vine vorba de, despre cn., c. cs kommt die Rede auf jdn., 875 veni etw. Venise vorba de Drăghici; Dan ... o întrebă dacă a fost ceva adevărat în zvonul care se făcuse odată la Sinaia (VLAH. DAN II, 166). Bătrânul simţi că se apropie momentul cel mai însemnat din convorbire, fiindcă venea vorba de scrieri prin jurnale (ZAMF. LN. 20). - Aşa vine vorba so lautet das Wort, die Redensart, so sagt man; vorba vine das ist nur so gesagt, das ist (nur) so eine Redensart, man muß das nicht wörtlich nehmen. Adicătele, cum vine vorba asta? (CARAG., CL XIII, 252). (Puteai să-l iei de sol,) n-am ce zice, dac-avea atâtea avuţii. „Adică, le-avea, le-avea aşa vine vorba " (AL. OP. I, 574; Wortspiel zwischen avea „hätte” u. avea „hatte”). Aşa mă tem. „ Te temi? ” Vorba vine (AL. OP. I, 1124) ich furchte mich ja so ... du mußt cs nicht ernst nehmen. Măcar că a citit-o în fiecare colţ de odaie ... o reciteşte încă odată- vorba vine că o reciteşte - o recitează! (SAD. CR. 198) „liest es wieder” ist nicht das rechte Wort. De mult dorea d. Tudorache să dea prieten ilor un dejun; dar un dejun, nu cum vorba vine, ci un dejun împărătesc (BASS. VULT. 221) kein Essen im gewöhnlichen Sinn des Wortes. 2. cuiva: a) îmi vine c. în cap, gând, minte mir kommt etw. in den Sinn, fällt etw. ein. Pe cale Bulbula îi vine în minte (lui Andrei) (BOLINT.2176). Oricine va zice aceea ce-i vine. Dar viaţa aceasta nu este un bine (BOLINT.2179). Am sărit... Şi-n graba mare-am spart un geam, Ştiu eu ce mi-a venit! (COŞB. 74). într-o zi, ce-i veni domniţei, că... se duse ...să bea ... apă de la puţul de piatră (DEL. I. V. ş. V. 12) der Himmel weiß, was der Prinzessin cinficl. - b) îmi vine poftă de c., dor de acasă, milă de cn., îmi vin fiori etc. ich bekomme Lust zu etw., Heimweh, Mitleid mit jdm., einen Schauder etc. îmi vine ameţeală, greaţă mir wird schwindlig, übel, leşin ich werde ohnmächtig, rău mir wird übel. Tu să fii în sânu-mi atât de ferice, Dar să nu-ţi mai vie de-a zbura de-aice! (AL. POEZII EI, 177). Deodată i-a venit rău şi a căzut jos în nesimţire (LIT.). Azi n-ai chip în toată voia în privirea-i să te pierzi, Cum îţi vine, cum îţi place, pe copilă s-o dezmierzi (EMIN. O. I, 155) wenn du Verlangen verspürst. Găina când îi vine, atuncea ouă (PANN PV. M. II, 66) alles zu seiner Zeit. îmi vine să mor ich möchte sterben. Zărind frumosu-mi umăr, mai că-mi vine să-l sărut (EMIN. O. I, 80; die Sprecherin betrachtet sich im Spiegel). Eram de o veselie nebună; îmi venea să cânt, să sar în sus, să sărut pe baba Ilinca (GANE, CL XIII, 45) ich hätte singen, springen... mögen. îmi vine, parcă-mi vine a crede că... ich möchte fast glauben, daß ...; (parcă) nu-mi vine a crede ich kann es kaum glauben; nu-ţi vine a crede man sollte es kaum glauben, nicht für möglich halten. — c) îmi vine greu es kommt mir schwer an, fällt mir schwer. Saşei îi venea foarte greu să-i zică domnule (DEL. P. 135). 3. passen a) das richtige Maß haben, b) am Platze sein. De câte ori prindea prilej, îţi spunea cu ifos că mănuşile lui vin şi unei dame (NĂD. NUV. I, 105). Am să-ţi răspund când mi-o veni bine (LECCA JTJC. 55) wann es mir passen wird. (în chestia libertăţii) fiecare opinează şi hotărăşte cum îi vine mai bine (GHICA 205) wie es ihm paßt. Cu cale au jăcut; că după spurcată faptă, scârnavă moarte vine (MIR. COSTIN, LET.2 I, 273; sie hatten die Mörder des Fürsten in einen Abtritt geworfen). împăratul ca. să râdă Nu prea vine ... sade rău (SPER. AN. 1892 I, 172). Vgl. socoteală \. II. a se veni 1. cuiva auf jdn. kommen, fallen, jdm. zukommen, -fallen. Slujitorii pot cuprinde ... loc de două sau trei mile mari; la şese sute de mii de oameni se vine a şesea. zi într-o săptămână, o zi unui om la săpat rândul (NEC. COSTIN, LET.21,68; Berechnung der Zeit, in der die Römer den Trajanswall herstellten). Au socotit foarte cu dreptul şi s-au venit acea bucată de hotar în partea hotarului satului episcopiei (DOC. 1646, MELH. CFI. 128). (La împărţeală) Cetatea Albă şi Chilia şi tocită Ţara de Jos s-au venit lui Ştefan Vodă, iară lui Iliaş Vodă Suceava şi Hotimil cu Ţara de Sus (URECFIE, LET.21, 144). Când s-a-mpărţit norocu ... nu ştiu cum s-a-mpărtit, că de loc nu mi s-a. vint (I.-B. 196). 2. vcralt.: gebühren. Ieri am fost la cănţelerie şi vătavul a spus că nu mi se vine nimică (NĂD. NUV. I, 6). însfârşit a isprăvit măldacul, ise mai veneau cincizeci de bani (NĂD. NUV. I, 99). Că şi feciorilor celor răi să-şi ia partea ce li să vine s-au dat învăţătură (Ş. TAINE 281). De celea ce-s streine Să mă aperi, Doamne, cum să vine (DOS. PS. V. 18, 52) wie es sich gebührt. GR. MOLD. a veni, arom. vinire, yinire; 1. Pers. Sg. Präs, vin, viu, LV. (16./17. Jh.) viiu, 2. vii, 3. vine, 1. PI. venim, 2. veniţi, 3. vin, Konj. să vie, vină (so schon NT 1648, CCR971, arom. 1. Pers. Sg. Präs, yin, 2.yin ’, l.yine, 1. PI. vinim, yinim, 2. viniţi,yiniţi, 3.yin, Konj. săyin’ă; Imperat. vino, MOLD. vină, im Satzinnern auch vin; Imperf. veneam, MOLD. vin-, arom. vin-, yin-; Perf. venii, MOLD. vinii etc., LV. (16./17. Jh.) 1. veniü(CV2 9 b; Apg 20, 18: venriü, wog. CORESI TE4 203 b; Jo 8, 42: venii). 2. (nicht belegt) venişi, 3. vene, vine, 1. PI. venem, vinem, 2. venei, vinei, 3. veneră, vineră; arom. 1. Sg. vin ’, 2. vinişi, 3. vine, 1. PI. vinim, 2. vinii, 3. viniră; Part. venit, TR. häufig vint; vent (MF 1,1008); Ger. venind, MOLD. viind; Verbaladj. viitor, LV. vietör; venitör (MS. 1698, GCR I, 318), BAN. veiiitör (GCR II, 262). ET. lat. venio, -Ire, Perf. văii; das im Altrum. fehlende vint geht schwerlich auf ventum zurück, siehe a vedea GR.; vietor, viit-, viind sind aus vilă, vie neu gebildet; MOLD. vin gegenüber arom. yin folgt den endungsbet. Formen. SG. ALRI/I, K. 144; II/I, MN 2698, 6; 2698, 83; SN V,K. 1353,1391,1440; V,K. 1749,1759,1801; VII, K. 1958, 1959, 1975, 2065, 2101, 2142, 2154. 876 verde venin PI. -ninuri S. n. (16. Jh. CV2 62 b; Jak 3, 8) 1. GiftN. (der Schlangen, Skorpione etc., wog. otravă Gift, das eingenommen, eingegeben wird, dann iiberh. was giftig wirkt). (Voinicul) paloşul scotea, Pe balaur îl tăia, Copilandrul mi-lscotea ... De venin îl curăţea (AL. BP. Balaruml). (Cerberul) speria umbrele cu lătratul său, cu veninul negru ce-i curgea din urechi (OLL. HOR. 153). Răul ce nu-lpoţi ogoiplinu-i de veninul morţiei (NT 1648 Jak 3, 8). Inima de vânzătorE venin otrăvitor (AL. PP. 56). N-ai iubit, doamnă? Nu ştii ce venin este acesta? (C. NGR. 46). A suferit, au ars-o veninurile şi răutăţile ... şi nimănui nu s-a.plâns (SAD. CR. 132; von einer unglücklichen Frau) Gift und Bosheit zersetzten sie. 2. Galle F. (Stoff, wog .fiere Stoff u. Organ), in Fällen wie: Cântăpăsăruica-n spin, Copila scoate venin (AL. PP. 231; sie ist im Sterben). Dureroasele aduceri aminte cădeau ca nişte ace care-mi spărgeau fierea şi mă umpleau de venin (VLAH. NUV. 170). Fănică trebuie să facă venin de moarte, atât mai bine pentru mine! (CARAG., CL XVIII, 439) F. muß Gift und Galle speien; vgl. a face I. 5. Şi-şi vărsă veninul amar pre toţi creştinii câţi se închina sfintelor obraze (MOXA, HC I, 380; von dem Bilderstürmer Leo III.) ließ seine Wut an ... aus. Batjocoresc pentru ca să-mi răcoresc veninul. (AL. OP. I, 1664) um meiner Galle Luft zu machen. ET. lat. venenum. veninä etc. siehe învenina. veninâriţă S. f. (1868 BARC.) Gnadenkraut N. (Gratiola off.; BR.). Die Pflanze wird als Purgativ etc. gebraucht. ET. venin. veninät Adj. (1 563 CORESI PRAXIU 258) giftig. Şarpele cel veninat (CORESI OMIL. 202). ET. venin. veninos Adj. (1620 MOXA, HC I, 371) giftig. Şerpi veninoşi giftige Schlangen. Colhida era o tară renumităpentru ierburile sale veninoase (OLL. HOR. 153). Grecu-i fiară duşmănoasă, Grecu-i limbă veninoasă (AL. PP. 90). ET. venin. SG. ALR SN III,K. 746, 753. venire PI. -niri S. f. (16. Jh. PS. SCH. 119, 5) Ankunft F. A doua venire, venirea de^ apoi die Wiederkunft des Heilands. De-or întreba în sat de-a mea venire (COŞB. 54) Heimkehr. Păsările cu voioasa lor cântare păreau a-i ura bună venire (I. NGR., CL VII, 48) Willkommen. ET. a veni. venit (16. Jh. CV) I. Adj. angekommen. - Substantiv.: Se răpezi ca fulgerul la noul venit (C. NGR. 20). II. S. n. 1. Ankunft F. Rebdaţi amu, fraţi, pânră la veritul Domnului (CV2 66 b; Jak 5, 7) bis zur Wiederkunft des Herrn. - Auch S. f. venită: Aşa va fi şi venita fiiului ominesc (ES 97 b; Mt 24, 39). 2. PI. venituri Einkommen N. Demuazela. Agapiţa ... are zestre de o mie galbeni venit pe ani (C. NGR. 65). ET. a veni. venitură PI. -turi S. f. (1563 CORESI PRAXIU 556) 1. veralt.: Ankunft F. 2. ugs.: Hergelaufener M. Ce? Venitură acela să cuteze a se uita la j'ata mea (SLAV., CL V, 6). ET. a veni. venjăS. f. (1834 DRĂGH.) Schlange F., Schlangenrohr N. im Kessel der Branntweinbrennerei. Căldările acele cu venjă, adecă numai cu o ţevie groasă încolătăcită (DRĂGH. IC. 84). ET. poln. vşz. ventilator PI. -toâre S. n. (1838 UT) Ventilator M. ET. dt. Ventilator, frz. ventilateur. ventrilică S. f. (1783 BENKÖ 407) Ehrenpreis M. (Veronica). GR. vi-, ver-, ventriceă. ET. vintre „Ruhr”. MAR. ORN. II, 6 gibt vintrişcău. vintricel als Namen zweier Pflanzen an, die gegen die Ruhr gebraucht werden. ver- siehe ori3. verb PI. verbe S. n. (1703 GCD) Verb N. ET. n. lat. verbum. verbină S. f. (1853 BAR.-MUNT. I, 297) Eisenkraut N., Vcrbenc F. (Verbcna). GR. vervână (BAR.), vervenă (BARC.). ET. n. lat. verbena, frz. verveine. verdâre PI. -dări S. f. (1847 PANN) Grünspecht M. (Picus viridis). Verdarea cearcă copaciul Şi mai slab unde găseşte, Acolo ciocăneşte (PANN PV. M II, 96). GR. vârd- (MAR. ORN. I, 78), vârdârie (STĂM.), verdâică (MAR. ORN. I, 78), zvârdăică verde (MAR. ORN. I, 78). ET. zu verde. verde (uni 1513 DERS) I. Adj. 1. grün. Cucuie, pasăre sură, Ce tot cânţi la noi pe şură? Au ţi-i foame au ţi-i sete Au ţi-i dor de codrul verde? (I.-B. 122). Acest individ cu şorţ verde ... care nu se sfieşte să iasă cu papuci în stradă, să primească lumea în jiletcă (BASS. NOR. 89; von einem Schankwirt; die Schankwirte, Krämer, Kolonialwaren- 877 verdeaţă händler etc. trugen gm ne Schürzen), vgl. burtă II. O carte de verde eine Grün-Karte, popa de verde der Grün-König etc. Gazda îl povăţui ...să mi mai umble cu un pierde-vară după icre verzi (ISP. LEG.2 281) er solle nicht mehr ... Hirngespinsten nachjagen. Vgl. arminden 1, al 9. g, iarbă 1, lemn 1, a scutura 2, stea 1. a vedea I. 1. 2. vom Obst etc.: unreif,vom Holz: grün (noch nicht trocken). Defac acestea în lemnul cel verde, dar în cel uscat ce va fi? (EV. 1894 Lk 23, 31). Vgl. uscat. 3. von Menschen, (noch) bei voller Kraft: irisch, rüstig. Bătrân verde, rumen la faţă, fără zbârcituripe obraz (GHICA 13). Glumiţi, cucoane Nastase; D-voastră bătrân? Sunteţi încă verde şi sănătos (I. NGR., CL m, 77). - Auch substantiv.: Pe-al codrilor verde (EMIN. 0. IV, 328). II. Adv. gerade(heraus). Teama ţi-o alungă şi verde îmi numeşte Copila cea aleasă ce inima-ţi doreşte (I. NGR., CL IV, 85; die Mutter zum Sohn). Duelgii care, după ce îţi zic verde-n ochi că eşti hoţ, apoi te ameninţă cu pistolul (AL., CL VII, 375) nachdem sie dich geradeheraus einen Dieb nennen. Na! ici în mâna mea Ce-ţi dau în cuget verde, o bate pe a ta. (I. NGR., CL IV, 106) aufrichtig. GR. Dim. verzişor. ET. viat. virdis < lcllat. v Ir idiş. SG. ALRII/I, K. 281; SN I, K. 112, 121, 199, 203, 213,221,231; III, K. 732, 734; IV, K. 1099,1110; V, K. 1189; VI, K. 1624. verdeaţă S. f. (1637 PU. I, 440) 1. Grün N. der Wiesen, Bäume etc. Ca iarba curând să vor usca şi ca. verdeaţa buruienii de grab vor cădea (PSALT. 1784 36,2). Aici râu, colea vălcică... Dincoace supt pomi verdeaţă (BARAC, GCR II, 173). Hai în codrul cu verdeaţă, Unde-izvoare plâng în vale (EMIN. O. I, 54). 2. PI. verdeţuri Grünzeug, Gemüse N. ET. verde. SG. ALRSNI,K. 186, 187. verdete PI. -deţi S. m. (um 1670 ANON. CAR.) 1. MUNT. Elritze F. (Phoxinus laevis; ANT. IHT.). Der Fisch ist an den Seiten grüngelb. 2. Herzwurm M., Raupe der Kohleule (Mamestra brassicae; H. 763). Sie ist grün. GR. verdeţ. ET. verde. verdöi (um 1670 ANON. CAR.) I. S. m. Grünfink, Grünling M. (Fringilla chloris). GR. -döni (MAR. ORN. I, 80). II. s. f. verdoâică Specht M. (Picus). GR. verdaică (MAR. ORN. I, 78). ET. verde. verdünc (um 1670 ANON. CAR.) I. Adj. grünlich. Flori de un galben verdunc (ALEX. AGR. 118). II. S. f. verdüncä Weintraubensortc F. (JIP. OP. 53). ET. verde. veresie S. f. (1775 IORGA S. D. XXII, 12) Kredit M. Pe, în veresie auf Kredit, Să nu le bucuri când marfa ţi-o dă în verese, că astăzi cu verese, mâne cu verese, te pomeneşti în lipsa de orice (GOL., Z. VIII, 131). (Ei) mănâncă pe datorie, bea pe veresie (CARAG., CL XIII, 247). într-o seară, boierul aga ... pierduse 1a. cărţi tot. ce avusese în. bani şi mai jucase şi pe veresie (UR. LEG. 352). GR. (t) -se. ET. türk, veresiye „auf Kredit”. vergea siehe vargă. vergel S. n. (1716 CANT. DESCR.) Zusammenkunft der Burschen u. Mädchen in der Neujahrsnacht od. in einer der vorhergehenden Nächte, bei der mit Hilfe von Stäbchen (vergele) den Anwesenden das ihnen im Laufe des kommenden Jahres beschie-dene Schicksal profezeit wird. Näheres siehe CANT. DESCR. m, 1 N., SEV. NUNTA 20 flg., FR.-C. MOŢE 123. ET. zu a vergela. SG. ALRII/I, K. 198; MN 2798, 110; 2829, 111. vergela Präs, -lez V. tr. (1888 FR.-C. MOŢII) MOLD. TR. jdm. (beim vergel) wahrsagen. Feciorii, şi felele se adună ... să se vergeleze (FR.-C. MOŢII 123). ET. vergele, PI. von vergea (vargă). vergur (16. Jh. CV) I. Adj. jungfräulich, keusch. Acesta, avea patru fete vergureprorocind (NT 1648 Apg 21,9). Ia zi curatului curat şi vergurului vergur, să vezi, nu să bucură de fapta bunătăţii lui? (MĂRG.1 70 a). Nimenea nu poate să să laude că are inimă curată şi vergură (MĂRG.2 116 a). II. vergură PI. vergure S. f. LV. (16./17. Jh.) Jungfrau F. Să neştine va. amăgi atare vergură carea încă n-ară fi obrocită (PO2 252; Ex 22, 16). Sălăşuitu-s-au (Hs.) în vergură pentru noi (MS. 1648, GCR I, 130). - Die Vertreter der latinistischen Schule versuchten im vorigen Jh. das Wort wieder einzuführen - hierher gehört auch vergură învelită Braut in Flaaren, Jungfrau im Grünen (Nigella damascena; BR.). - Daher iron.: Unica sa fată, Profira, cea mai urâtă „ vergură” de pe faţa pământului (XEN. BR. 23). GR. vărg- (CV2 13 b; Apg 21, 9; MS. 17. Jh., GCR I, 136). 878 verstă ET. lat. vtrgo, -înis. zum Ausgang siehe ţărm(ure). Die lautliche Ähnlichkeit von alb. virgjeri „Jungfräulichkeit” u. virgjereshe „Jungfrau” dürfte zufällig sein // PUŞC. EW. 1860: lat. *vfrgüla. vergürie S. f. (1642 AGY 36) Jungfräulichkeit, Keuschheit F. Acesta sfânt Nichita dorind verguria. şi ţinerea, să sălăşlui în munţi (DOS. VS. Mai 4; 108 a). Acest sovon se leagă după cununie pe după grumazul miresei în semnul verguriei (MAR. NUNTA 440). ET. vergur. verhövnic siehe vârhovnic. veri siehe ori3. verigâr S. m. (1783 BENKÖ 411) 1. Kreuzdom M. (Rhamnus catharticus). 2. tatarischer Ahorn (Acer tataricum; FUSS). ET. zu verigă, nach der Form der Beeren (Samen). veriga etc. siehe înveriga. verigâş PI. -gâşi S. m. (1825 MUM. C. 89) MUNT. Kuppler M. Verigaşă cu verigaşă de moarte săpizmuiesc când vede la cealaltă tinere mai multe (GOL., Z. VIII, 131). S. f. verigaşă. ET. vgl. verigă 3. verigă PI. verigi S. f. (1423 DERS) 1. LV. Kette F., in Übersetzungen aus dem ksl. Nice cu verigi (ksl. verigamî) nimenea nu-l putea lega (CORESI TE4 77 a; Mk 5, 3). Dereptu nădeajdea israililoru cu verigile (ksl. verigamî) acestea înfăşatn sân tu (CV2 51 b; Apg 28, 20). 2. (glatter) Ring, {de lanţ Ketten-) Glied N.; Zwinge F. (am Heft eines Messers etc.). Şi vei face (chivotul) lui patru verigi de aur şi vei pune pre cele patru cornuri ale lui (BIBLIA 1688 Ex 25, 12). Şi văzu un om legat dă acel munte cu verigi dă fier (MS. 1799, GCR II, 167). Dacă se rupe o verigă, tot lanţul se desface (Z. IE, 204). Bisw. verigi Ringe (Turngerät). - Spez. (glatter Finger-) Ring, Reif, Verlobungs-, Trauring (wog. inel auch verzierter), Ohrring (wog. cercel auch verzierter). O verigă de aur cu iniţialele A. V. pe partea interioară (MON. OF. 1877,4943). Când moare vreo fată mare, o gătesc ca pe-o mireasă ... punându-i-se în deget, o verigă de logodnă (CL XVI, 3). Mai sunt cai fraşiprin verigă şi cu mintea năzdrăvană (AL. POEZII III, 81) schlanke Rosse, vgl. inel. Şi am dat cercel în narea ta şi veriguţe în urechile tale (BIBLIA 1688 Ez 16, 12). Foarte rar ... se vede câte un flăcău cu o verighetă în ureche (MANOL. IG. ŢĂR. 251). 3. ugs.: Kuppelei F. Muierea dacă îmbătrâneşte şi nimeni o mai priveşte, la verigă gândeşte (GOL., Z. VIII, 131). Vgl. a ţine veriga Kuppeldienste leisten (POEN. s. v. chandelle). GR. Dim. veriguţă, verg- (ŢIPLEA), PI. -te; in Bdtg. „Finger-, Ohrring” gew. verighetă, vergh- (LECCA CD. 164), PI. -te. ET. asl. veriga „Kette”, wonach dann zunächst „Kettenglied”; die Entstehung von verighetă ist dunkel (it. verghetla, sp. vergueta „kleine Rute” od. einer Nachbildung von frz. bague „Ring”, baguetle „Stäbchen” steht die Bdtg. entgegen); vgl. ngr. ßepyi „Reif’. SG. ALRII/I, MN 3948, 125; SN I, K. 25, 51; II, K. 341, 351; IV, K. 1149. verigăşic S. f. (1874 JIP.) Kuppelei F. Verigăşia stăpâneşte sujletili al dată nepătate (JIP. OP. 124). ET. verigaş. verigăşos Adj. (1888 JTP.) kupplerisch. Purtarea (ţăranului) dreaptă nu verigă-şoasă cu muierea (JIP. SUF. 11). ET. verigă. verigei S. m. (1866 BARC.) Sommerwurz F. (Orobanche; BR.). GR. veriţel (BR., BARC.). ET. zu verigă. verighetă, veriguţă siehe verigă. verincă PI. verince S. f. (1868 BARC.) Wolldecke F. GR. veringă. ET. unbelc. SG. ALR II/I, MN 3928, 148; SN II, K. 494. verişcăn etc. siehe văr. veritate S. f. (um 1700 LEX. MARS.) Wahrheit F. ET. n. lat. veritas. vermänös etc. siehe viermänos etc. vers1 PI. versuri S. n. (1646 PRAV. MOLD. 249) Vers M. Mihaida, poemă. în versuri albe (ADAM. BIOGR. 47). Prologulfiind în versuri iamviceşti (DOS. VS. Dech. 19; 231 a). Cela ce va. scrie virşuri sau va scoate cântece pentru ocara cuiva (INDR. 95). Câtu-i noaptea (el) nu mai. doarme, Tot scrie versuri de cărţi (PP. WEIG. DIAL. BB. 61). GR. LV. (16./17. Jh.) u. TR. verş\ vhy>(ÎNDR. 1. c.). - Dim. versurel, PI. -le. ET. mittelb. lat. versus; vgl. magy. vers, poln. wiersz. vers2 siehe viers. verstă PI. verste S. f. (1683 DOS.) Werst F. (russ. Wegmaß, 1067 m). întorcând acasă până aproape de cetate 100 de verste (DOS. VS. Mai 879 vcrsui 12; 126 a). O verstă face 4086969 de picioare de Rain (CANT. SCRIS. 15) rheinische Fuß. ET. mss. versta. versui Präs, -iésc V. tr. (1700 BRV I, 404) Verse machen, dichten. (El) aşa, zău, că-mi verşuia: Foaie verde trei nuiele (I.-B. 311). GR. TR. -şui. ET. vers1. vers siehe vers1. vertebrat Adj. (1837 C1H. IST. NAT. 12) mit Wirbeln, Wirbel-. - Auch substantiv. ET. n. lat. vertebra tus. vertébra PI. -tébre S. f. (1832 GOL. CONDICA) Wirbel M. ET. n. lat. vertebra, frz. vertèbre. vertical Adj. (um 1818 UT) senkrecht. ET. n. lat. verticalis, frz. vertical. verui Präs, -iésc (1873 AL.) mit „Vetter” (vere) anreden. La mulţi ani, vereÂlecule ... „Să trăieşti, arhon bane! (în parte.) Prea mă veruieşte banul!” (AL., CL VII, 368). GR. vămi. ET. văr. verziş S. n. (1852 AL.) Grün N. Munţii de verziş se despoiau (AL. POEZII I, 107). ET. verde. verzişoâră siche varză. verzui Adj. (1818 BUDAI-DEL.) grünlich. Vaporul lasă-n urmă o cărare de spumă verzuie (VLAH. RP. 17) der Dampfer hinterläßt eine grünliche Schaumspur. GR. verziu, verzuriu. ET. verde. vésel (um 1570 FRAG. TOD., TRS XVI, 337) heiter, fröhlich, lustig, vergnügt, fam.: fidel. Cu bucurie şi cu inimă bună şi veseli să intrăm întru întâia, deschidere a ţineriei (postului) (CORESIOMIL., GCR1,29). Să-mi stai înainte cu veselă faţă şi cu vedere de bucurie când mă voi lua deprepământ (CEASSLOV 1715, GCR II, 17; zu Gott). - Adverbiell: Ei... benchetuiesc ... Ploşteleciocnesc, Veselchiuiesc(AL. PP. 66). Vesel cerul sfrălucea, Nourii se ascundea (AL. BP. Soarele şi luna). ET. asl. veselă. SG. ALRII/I, MN 2796, 109; SN V, K. 1242. veseli etc. siehe înveseli etc. veselie PI. -Hi S. f. (16. Jh. PS. V. 136, 6) Heiter-, Fröhlich-, Lustig-, Lustbarkeit F. Slujiţi Domnului cu veselie, intraţi. înaintea lui cu bucurie (BIBLIA 1688 Ps 99, 1). Chem pre toţi credincioşii la veselia de veci (EV. ÎNV. 1642, GCR 1, 100). M-oi duce ... In codrul cu veselie Şi cu dalbă vitejie (I.-B. 290) in den fröhlichen Wald. La veseliile cele de nuntă în mâini plesnind şi în masă bătând (MS. 18. Jh., GCR II, 51). M-ai dus la tine Cu multă ruşine: Fără cununie, Fără veselie (I.-B. 503; das junge Weib zum Mann). ET. asl. veselije. vesclös Adj. (1818 GCR II, 223) veralt.: fröhlich, lustig. Bună seara, Iliel... dar ce eşti aşa deveselos? (PAMF. SV. 186). Bade-acasăs-a-ntur-nat Bucuros, veselos C-a ieşit grâul frumos (TEOD. PP. 149). Maica mirelui să fie sănătoasă, Că nora-i vine veseloasă (PP. MAR. NUNTA 626). ET. vesel. SG. ALRSNV, K. 1284. vest S. n. (um 1790 UT) Westen M. GR. (t) ovest. ET. it. ovest, dt. West, frz. onest. veste PI. veşti S. f. (um 1508 DERS) Kunde, Nachricht F. Mergi la maica cea cu dor Şi-i du (de la. mine) veste c-am scăpat De la loc întunecai (AL. PP. 142) und teile ihr mit. l-au venit veste de la starostii de la Crăciuna ...că. Radul Vodă vine cu oşti asupra lui Ştefan Vodă (URECHE, LET.11, 127) cs kam ihm Kunde zu. Lăţitu-s-a vestea-n lume De frumseţea Chiruţii (I.-B. 491). Nu te, maică, supăra Tristă veste de-i afla (I.-B. 497). Nu ştii cât. m-a supărat vestea aceasta (C. NGR. 55). Se sculăfata şi ieşi veste (ES 25 a; Mt 9, 26) die Kunde breitete sich aus. A da de veste, bisw. a da veste cuiva jdm. Kunde geben, ihn benachrichtigen: Tufecciul... Pe Ghemiş îljereca ... Apoi iute alerga Şi la turci veste le da (AL. PP. 131). A lua veste (CANT. IST. 258: de veste), a prinde veste (DOS. VS. Sept. 22; 25 a) erfahren: Luase veste doamna, şi boierii că le vine Schinder Paşa asupră (MIR. COSTIN, LET.11,234). A prinde, bisw. a lua de veste merken, bemerken: Nici n-aveţi să prindeţi de veste când vom ajunge (XEN. BR. 11). Faţa. mi se aprindea şi mânia-mi întuneca ochiifâră să prind de veste (DEL. P. 204). Fost-a. vară? cald? Poveste! Nu i-am prins de fel de veste (RĂDUL. RUST. 1,68) wir haben nichts davon gemerkt. In duşmani vom da năvală, De s-a duce vestea-n lume (AL. POEZII 1,84) daß die Kunde davon in alle Welt dringen wird. Să vezi tu, MSriuco, ce-o să facem noi amândoi cu moara ta ... O să-i meargă vestea (RĂDUL. RUST. II, 195) alle Leute werden von ihr reden. O să se ducă vestea de aşa logodnă, spunea. Hristea invitaţilor (XEN. BR. 218; sie wurde 880 veşmânt mit großem Aufwand gefeiert). Ce veste? was gibt es Neues?, wie stellt’s? Noroc bun, tânăr voinic! Ce veste, de unde vii? (AL., PP. 21). Fără veste unvermutet, plötzlich: Fără veste vin asupra noastră îngeri nemilostivi de la. D-zeu tihnişi (MARG.2131a). Celora ce să leagănă, de multe ori, să întâmplă, de cad fără de veste în pământ şi mor (MS. 18. Jh., GCR II, 52). Au venit deodată Şiretul fiară de veste şi i-au apucat pe oameni pin case (MUŞTE, LET.1 III, 78) der Sercth trat plötzlich über die Ufer. ET. asl. vesti. vesti Präs, -tesc (16. Jh. CV2 40 b; Apg 26, 25) 1. V. tr. 1. verkünden, ankündigen, melden, kundtun, -geben; pc. jdn. (an)melden (wofür LM. a anunţa). Ceriurile spun mărirea lui D-zeu şi facerea mâinilor lui o vesteşte tăria (PS. RÂMN. 18,1). Ca aşea la toţi şi pretutindenea să se vestească şi să se propoveduiască cuvântul... lui D-zeu (BIBLIA 1795 Vorwort). La cotituri (cârmaciul plutei) ne vesteşte locurile pe unde trecem (VLAH. RP. 241). (La romani) baterea ochiului şi a sprâncenei drepte vesteau a bine (AL. PP. 235) deutete ... auf Gutes, war von guter Vorbedeutung. Viind la. birt ... am găsit un mare pachet cu scrisori de la. Iaşi. Toate îmi vesteau câte o supărare (C. NGR. 49). Vesleşte-mă la Măria Sa Vodă, zise acesta adiotantului (UR. LEG. 399) melden Sie mich. In der Kirchensprache: a bine vesti (die frohe Botschaft) verkünden, als Übers, von evayyeXiCeoatai, ksl. blagovestiti: Duhul Domnuluipreste mine, penfru care m-au uns a bine vesti (Lk 4, 18; bine să vestesc) săracilor m-au trimes (BIBLIA 1688 Js 61, 1). Spre aceasta morţiloru binre vesti-se (CV2 79 b; 1 Petr. 4, 6). Multe încă şi altele bine-vestea poporului mângâindu-l (EV. 1894, Lk3, 18). 2. LM. pc. că ... jdm. ankündigen, anzeigen, daß ... Prin martie, Cănuţă îşi vesti părinţii că are de gând să se însoare (BASS. VULT. 44). Vesteşte pe primul om să iasă din paradis (FIL. CIOC. 189). II. a se vesti sieh äußern, zeigen. Stăm faţă la trezirea pământului, stăm să întâmpin soarele care se vestea cu atâta cinste (GANE, CL XIII, 44) die Sonne, die sich so majestätisch ankündigte. Dacă tatăl îşi va ieşi din minte, dacă se va vesti ca un desfrânat ... seva. osândi cu închisoare (COD. CAL. § 232). După aceia ajunse de trei ori mare vizir, vestindu-se mai presus de toţi căpitanii turci în toate războaiele ce purtă (BĂLC. 104) indem er sich allen türkischen Heerführern ... überlegen zeigte. GR. vestui: Va vestui (dTiaYysAei) limbilor judecată (BIBLIA 1688 Mt 12, 18). ET. veste. vestire PI. vestiri S. f. (16. Jh. PS. SCH.) 1. Kunde, Nachricht F. 2. in der Kirchensprache: Bunavestire Verkündigung F., Fest am 25. März. - LV. dulce-veslire (nach ksl. blagovestije) frohe Botschaft, gute Nachricht. 3. Aufgebot N. Foarte mulţi se desfac nu numai nemijlocit după încredinţare, ci şi-n timpul vestirilor (MAR. NUNTA 270). 4. PP. de vestire von hohem Ansehen. Boieri de vestire (ŞEZ. III, 40) hochangesehen. ET. a vesti. SG. ALR II/I, K. 202. vestit Adj. (1563 CORESI PRAXIU 215) bekannt, berühmt,pej.: berüchtigt. Moş Vasile, cârmaci vestii, pe care-l cunoaşte Bistriţa de patruzeci de ani (VLAH. RP. 240). Toată floarea cea vestită a întregului Apus ... s-adună Să dea piept cu uraganul ridicai de Semilună (EMIN. O. I, 146). ET. a vesti. vestitor (1570 CORESI LIT.) 1. Adj. verkündend. II. S. m. 1. Herold M. (Paşa) au trimis înainte vestitori săspuie lui Pazvandu că paşa. vine în primblare la d-lui (DION., TEZ. II, 185). 2. in der Kirchensprache: Profet M. - Bine-vestilor, LV. dulce-vestitor Verkünder, vgl. vestire 2. ET. a. vesti. vestnic (f) S. m. (1620 MOXA) Bote M. Alunce veni un. vestnic de-i spuse împăratului că-ipradă cărăimanii ţara (MOXA, HC I, 389). ET. asl. vestiniku. veşcă PI. veşti S. f. (1705 CANT.) Zarge F. des Siebes, Mahlgangs etc. Precum în ciurul cu găurile largi mulţime de grăunţe mititele punem şi veşca ciurului dincoace şi dincolea batem (CANT. IST. 161). Piatra (morii) a sfârşit de dumicai boabele şi pe lingura veşcăi nu se mai prelinge faină (UR. LEG. 83). GR. veâcă (B.), vecă (VICIU); vgl. auch văcălie. ET. slav. veâio, vgl. poln. wieczko, tschech. viecce (MIKL. EW.), russ. veâco (CIH.), Dim. von asl. v3co „Augenlid, Deckel”. SG. ALR I/I, K. 7; II/I, MN 3835, 124; SN I,K. 178; II, K, 416, 417, 422; IV, K. 1161. veşmânt PI. -minte S. n. (16. Jh. CV211b; Apg 20,33) 1. Gewand, Kleid N. Impărţiră veşmintele mele loruşi şi pre tâmbariul mieu aruncară sorţi (CORESI TE4 230 b; Jo 19, 24). Intrând (Ieremia şi Varuh) în bese-rică-ş rumpseră veşmintele şi-şpusărăţărnă în capete (DOS. VS. Noe. 4; 105 a). Bine-istă mândrei gătată Cu veşminte de la. şatră (I.-B. 424). - Spez.: 2. Meßgewand N. Şi dacă i s-au închinat (cetatea lui Timus), toate odoarele şi veşmintele în jac au dat (MIR. COSTIN, LET.2 I, 340). Făcând (domnul pentru 881 vésnic biserică) şi JOpärechi de veşmănturi noua ... şi trei rânduri de poale de icoane (EN. COGĂLN., LET.2 III, 207). GR. LV. öfters văşm-; TR. bisw. vejm-; veşlm-. - PI. veralt. bisw. -mânturi. ET. lat. vestmentum; ş kann lautgerecht sein od. aus a învesti stammen, dem wohl auch die Erhaltung des e (statt a) zuzuschreiben ist. veşnic Adj. (16. Jh. PS. SCH. Schlußgebet) ewig. Toate lucrurile putrede şi trecătoare ... sunt umbră înaintea celor vecinice şi neputrede (EV. ÎNV. 1642, GCR I, 99). D-zău munceşte păcatele cele vremelnice cu munci vecinice (INV. 1700, GCR 1,338). Acel rege-al poeziei, vecinie tânăr şi ferice (EMIN. 0. I, 32; liber Alecsandri). GR. veralt. vecinie. Ebenso die Ableitungen. ET. ksl. veemü. vcşniceşte (t) Adv. (1703 GCD) ewig. Izvorul dragostii duhului... carele de la Părintele veciniceştepurcede (CANT. HR. 3). ET. veşnic. veşnicie S. f. (1703 GCD) Ewigkeit F. Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine vecinicie (EMIN. O. I, 133). Tu care eşti pierdută în neagra vecinicie, Stea dulce şi iubită a sufletului meu! (AL. POEZII I, 119; zur gestorbenen Geliebten). De-acum pe vecinicie Ţie sufletul îmi. vând! (AL. Baba Cloanţa). ET. veşnic. veşted Adj. (1673 DOS. PS. V.) welle. Vântu-o foaie veştedă Mi-a adus, mişcând ferească; Este moartea ce-mi trimete Fără plic scrisoa-rea-aceasta (EMIN. O. I, 125; nach Lenau, Das dürre Blatt). Vara trece, toamna vine, Pică-i (codrului) frunza toată bine, Cu crengi veştede rămâne! (I.-B. 192). Să luaţi cununa măririi cea neveştedă (MĂRG.2 189 b) den ewig frischen Kranz. De demineală-i cu floare, Sara-i veştedă de soare (DOS. PS. V. 89, 24). Nenorociţii ţărani ... îmbrăcaţi în trenţe, desculţi, veştezi la faţă şi cu ochii stinşi de sărăcie (FIL. CIOC. 326). ET. wahrsch. lat. *vescfdus, von vescus „abgezehrt”, nach putrfdus, mucîdus, rancîdus (rum. puCed, muced, rânced) etc. gebildet, vgl. zur Bdtg. alb. veshk „ich welke”. veştejeâlă PI. -jeli S. f. (1681 DOS., AA lit. 11/36, 61) Verwelken N. GR. -dzealä. ET. a vesteji. veşteji Präs, -jesc (16. Jh. PS. SCH. 89, 6) 1. V. tr. 1. verwelken lassen. Adio, lume de amăgire! Ca toţi tributul eu ţi-am plătit, Tribut de lacrimi şi pătimire Ce ani-mi tineri au veştejit (SIHL. 13). 2. brandmarken (nach frz. flétrir). II. a se veşteji (ver)welken. (Acestor flori) nu li să va mai slăbi mirosul nice s-or mai veştedzî (DOS. VS. Noe. 22; 140 a). Verdeaţa ceia ce să veştejeşte în grab (MĂRG.2 34 b). Viaţa omului E ca floarea câmpului; Dimineaţa înfloreşte, Peste zi se veştejeşte (I.-B. 148). - LV. u. PP. auch ohne se: Demâneaţa înflori-va şi treace-va, e seara cade, veştezeaşle şi usucă-se (PS. SCH. 89, 6). Cu cine am trăit A pus faţa la pământ Şi n-a pus-o să-nflorească, Ci-a pus-o să veştejească (I.-B. 148). De când tu m-ai urât, Faţa mi s-a veştejit, Inima mi s-a topit! (I.-B. 158). GR. veştezi, vesteji. ET. veşted. SG. ALR SN II, K. 590. vestejire S. f. (1703 GCD) Verwelken N. ET. a veşteji. veştejit Adj. (16. Jh. CV2 81 b; 1 Petr 5, 4) welk, verwelkt. El nu o cunoscu pre dânsa, că-i era veştedzâtă faţa şi frâmseţea ei topită de multă nevoinţă (DOS. VS. Oct. 9; 56 b). - Neg. neveştejit (s. d.). GR. -dz-. ET. a veşteji. vestejitor Adj. (1683 DOS. VS. Martie 17; 40 b) verwelkend. GR. -dz-. ET. a veşteji. vestit Adj. (1683 DOS.) be-, gekleidet. Vestit în de sânge porfiră (DOS. VS. Noe. 4; 103 b). ET. vgl. învestit. veteran PI. -râni S. m. (um 1690 MIR. COSTIN, LET.1 I, 19) Veteran M. ET. n. lat. veteranus. vetrelă siehe vetrilă. vetri Präs, -trésc V. tr. (1868 BARC.) BUCOV. wittern. (Corbul) vetreşte cine şti cât de departe (MAR. ORN. II, 7). Corbii vintresc cine şti de unde hoitul (MAR. ORN. II, 6). Cocostârcul, de-ar fi duşmanul său ... oricât de departe ... îl vântreste (MAR. ORN. II, 330). GR. vintri, văntri. ET. dt. wittern, die Nebenformen mit Anlehnung an vânt. vctrice PL vetrice S. f. (1868 BARC.) 1. Eintagsfliege F. (Ephemera; ANT. IHT. 248 u. 257). GR. vetrigă (MAR. INS. 566), vitriţă (CRĂIN.). 882 vică 2. Rainfarn M. (Tanacetum vulg.). Trapădul se vindecă) cu vetrice, zâmă, pelin şi trandafir negni (PAMF. BOLI 38). (în scăldătoarea lehuzei se pune) cătuşnică, românită ... ovăz, mălin şi vetrice (MAR. NAŞT. 280). ET. In Bdtg. 2 vgl. şerb. vralic, tschech. vrâtyc, poln. wrotycz, magy. varadics\ vgl. jedoch it. vetiice etc. (REW 9389). vetrilă PI. vetrile S. f. (16. Jh. CV2 44 a; Apg 27, 17) veralt.: Segel N. Socoteşte tu această lume ce iastepre pământ cum ar fi o corabie şi ceriul vealrila, corăbierii oamenii şi luciul mării să jie bezna cea fără fund (MĂRG.2140 a). (Eu) de multe ori şi a cucoşului voie cat... după vânt întorcând vetrelele (CANT. IST. 34). Ochii lui se aţintiră pe Braliş văzând o luntre mare cu vânlrele şi steaguri care se apropia repede de mal (GANE, CL XI, 300). Luntrea-mi şovăind pluteşte; Vântu-a rupt a ei vintrele (BODN., CL VII, 399). GR. -trelă, vintrelă, vânfrelă, vintreală, vânlreală; PI. vetre (als ob -le der Art. wäre) (CON. 290). ET. ksl. vetrilo; vinlr-, vântr- mit Anlehnung an vânt. vetrişoâră siehe vatră. vetruşcă PI. -truşti S. f. (1883 MAR. ORN. I, 120) Turmfalke M. (Falco tinnunculus; CRĂIN.). ET. vgl. bulg. vetruska id., von asl. vetru „Wind”. veveriţă PI. veveriţe S. f. (1548 DERS) Eichhörnchen, -kätzchen N. (Sciurus). Cine va mânca ... ariciu sau pâlş sau nevăstuică sau veveriţă ...să sepocăiască 1 an (PRAV. GOV. 54 a). Veveriţele şugubeţe, cu coada vâlvoi, care sar zglobii pe crăcile copacilor (OD. PS. 219). ET. asl. veverica. vezaret S. n. (um 1714 RADU GREC., CM II, 263) Vesirat N., Vesirswürde F. Fiul său ... moşteni şi averea, şi vezaretul tătâne-său (I. VĂCĂR., TEZ. II, 265). ET. türk. vezaret. vezeteu siehe vizitiu. vezir etc. siehe vizir etc. via Präs, viez (16. Jh. PS. SCH.) I. V. tr. LV. beleben, lebendig machen, leben lassen. în vremea morţii... întâiu se desparte stihia sângelui, ca o călduroasă şi viitoare ce iasle şi viază tot trupul (ÎNDR. 386). Vii-nă (Luther: laß uns leben) şi numele tău chemămu (PS. SCH. 79, 19). Domnul feri-l-va şi via-l-va (DOS. PS. SL. R. 40,1). După mila ta viază-mă şi voi păzi mărturiile gurii tale (PS. RÂMN. 118, 88). n.v. intr. LV. leben. Nu de pâinea singură va vie omul (DOS. VS. Apr. 1; 68 b, nach Dt 8, 3). Cela ce vie în ceriu râde-ş de ei (CORESI PS.51 b; Ps 2,4). Aceasta ... vise cu bărbatulu-şi şapte ani (CORESI TE4 116 b; Lk 2,36). Via bine Theodosie cu împărăteasa în toate zilele în dezmierdăciune (MOXA, HC I, 367). Blăste-male jie toate zilele cealia ce noi întru iede amu visu depreună (COD. STU. HC II, 229; die Seele zum Körper). - Noch im 19. Jh.: Inima ei ce se hrănea de dragoste nu putea via fiîră amor (C. NGR. 23). Trei dumnezeiese astăzi şi aici în Iaşi viază A cărora flwmtseţe stelelor lesemănează (DANUL SCAVINSCFU, CL IV, 45). GR. LV. a vie; 1. Pers. Sg. Präs, vini, viu, 2. vii, 3. vie, 1. PI. viem, 2. vieţi, 3. vilă, viu, Konj. să vie\ Perf. viş, Part. vis., Ger. viind; Verbaladj. victor, viilor. Daneben auch a viâ, Präs, viéz, so schon CORESI. ET. lat. vivo, -ère; zum Konjugationswechsel siche a învia. viaţă PI. viéti S. f. (16. Jh. CV2 77 a; 1 Petr 3, 7) 1. Leben N.: a lungi, scurta, pierde viaţa das L. verlängern, verkürzen, verlieren; a scăpa cu viaţă mit dem L. davonkommen; dătător de viaţă L. spendend. Şi vor merge acestea în munca de veci, iară drepţii în viaţa veacinică (BIBLIA 1688 Mt 25,46). Când va bate miez de noapte, Treacă-te sudori de moarte; Când va fi de dimineaţă, Să te duci din astă viaţă! (I.-B. 259). Să n-ai nici o frică, Fată sălbăţică, Că le-oi lua-n braţă Să mai prind la viaţă (AL. PP. 15) um neue Lebenskraft zu schöpfen. Tatăl ... Copiii ş-au aflat ... Amândoi senini la faţă De păreau că sunt în viaţă (AL. PP. 21; sie waren ertrunken) so daß sie am Leben zu sein schienen. în toată viaţa mea Zeit meines Lebens; în toată viaţa zeitlebens. Cum, toată viata ai să rămâi judecător de pace? (VLAH. DAN II, 143) dein Leben lang. Să nu iei în viaţă copil de suflet să creşti (PANN, Z. II, 85) nimm nie im Leben. Să-i deie din viaţă ... partea lui de moştenie (LIT.) schon bei Lebzeiten. Vieţile Sfinţilor Vitae Sanetorum (wiederholt gedrucktes Kirchenbuch). Trăieşte viaţă cârpită (legată) cu aţă er führt ein kümmerliches Leben. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oile sale (Z. V, 489; nach Jo 10, 11). Omul are şi viaţă şi moarte dem Tod entgeht keiner. Vgl .faţă 1, moarte 1. 2. arom.: Lebewesen N. Bacilul al Koch, unăyiaţă mullu n 7că (LUMINA I, 72). ET. lat. *vïvîtia < vlvus (rum. viu) „lebend”. SG. ALRI/U, K. 283; SNIV, K. 999,1000; V,K. 1439. vicar PI. -cari S. m. (1703 GCD) Vikar M. (1726 IORGA S. D. XIII, 9) GR. TR. vicâreş, vicâriş. ET. n. lat. vicarius; vicareş etc. nach magy. vikärius. vică PI. vice S. f. (1806 KLEIN) TR. Viertel N. (Getreidemaß von ungefähr 20 Oka). Câtu-ipreţul nevestei? „ O vică de bani galbini Şi alta de husoşi buni” (PP. MÂNDR. EU. 117). ET. magy. véka. 883 viciu viciu PI. vicii S. n. (1781 M1CU L. 233 a) 1. Fehler M. 2. Laster N. ET. n. lat. vitium. viclean Adj. (1463 DERS) auch substantiv. 1. LV. un(gc)treu, treulos. Sluga cea vicleană ce ascunse talantul în pământ (ÎNDR., GCR 1,158). înţelegând de aceasta boierii lui Despot Vodă, fiind vicleni domnu-său, avură prilej ca să împuţineze oastea lui (URECHE, LET.21,215) gegen ihren Fürsten. Dacă au spart Aron Vodăpre viclenii săi, nice un loc n-au rămas să nu fie plin de vrăjmăşia lui. (NEC. COSTIN, LET.2 I, 474) als Fürst A. seine Verräter vernichtet hatte. (Acest boier) au furat o samă de bani din văcărit... s-au aflat viclean (AMIRAS, LET.2 III, 179) er erwies sich als Veruntreuer, Betrüger. 2. arg-, hinterlistig, heimtückisch, falsch. Grecii sunt de neamul lor vielem şi amăgei (NEC. COSTIN, LET.2 1, 50). Cine necredincios este în vorbă, viclean este şi în lucru (Z. II, 807). Iuda Iscarioteanul, vânzăloriul şi vicleanul (AARON, GCR II, 194). Când începură a se răsfira acele rele eresuri şi învăţături viclene întru mulţi oameni (INDR., GCR I, 163) Irrlehren. Tu eşti viclean şi rău Şi tu vrei a mă-nşela, Iară nu a mă lua (AL. PP. 242). Am tăiat fărâmele scrisoarea şi răvăşelele viclenii şi le-am pus pe jeratecul din căţuie (C. NGR. 58) die Briefe der Falschen. - Veralt. bancrută vicleană, bancrutar viclean (COD. COM. 1840, Art. 326 flg.) betrügerischer Bankrott, Bankrotteur. In der Kirchensprache: böse, vgl. ksl. lukavii Zdrobeşte braţul păcătosului ş-a vitleanului (MS. 1710 Ps 10, 15, GCR I, 365). Au este ochiul tău viclean pentru că eu sunt bun? (EV. 1894 Mt 20,15). Şi nu ne duce pre noi întru ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean (EV. 1894 Mt 6,13; Vaterunser) erlöse uns von dem Bösen. Să nu mă găsască sângur Fără darul tău vicleanul să m-apuce fără veste Si rătăcit să mă ducă (DOS., GCR. 1,242). 3. listig, schiau. Pasărea vicleană dă singură în laţ (NECULCE, LET.' II, 279). Vulpea cât e de vicleană şi de multe ori cade în cursă cu toate picioarele ei (PANN, Z. I, 706). Cuvântul la cel viclean ca undiţa la pescar (Sprw.) der Schlaue ködert mit Worten. GR. hitl-, hicl-, jltl-, fiel-, vitl- (MS. 1710, GCR 1,365). Ebenso die Ableitungen. ET. magy. hitlen „treulos” < hit „Glaube”. Vicleim PI. -imuri S. n. (1561 CORESI TE4 2 b; Mt 2, 5) 1. Bethlehem. GR. Vijleem, Vitleem. 2. Krippenspicl N. Von um Weihnachten herumziehenden, phantasicvoll kostümierten Burschen aufgeführtes Drama, die Geburt Christi darstellend (vgl. Irod). Die Krippenspieler führten früher ein Marionettentheater mit sich, das den Schauplatz des Dramas, Bethlehem, darstellen sollte u. zu profanen Vorstellungen diente, die nach dem geistlichen Drama aufgeliihrt wurden (vgl. păpuşă 1). Näheres siche TEOD. INC. 43 fgl. Ţara este o păpuşăjucată ca la vicleimuri (JIP. R. 88). ET. gr. Βηθλεέμ, ksl. Vithleem ü „Bethlehem”. SG.ALRII/Ι,Κ. 198; MN 2826, 2828, 2829, 111. viclenesc Adj. (1806 KLEIN) listig. ET. viclean. vicleneşte Adv. (um 1700 LEX. MARS.) trügerisch. ET. viclean. vicleni Präs, -nesc (16. Jh. PS. SCH. 104, 16) I. V. tr. 1. LV. pc. jdm. untreu werden, gegen jdn. verräterisch handeln, jdn. verraten. N-am vrut să mă fac al doile Iudă sau să-l viclenesc (pe Dumitraşco Vodă) să j'ug de la dânsul (NECULCE, LET.2 II, 310). Temându-se (hatmanul) să nu-l viclenească moldovenii, au pus pre cazacii săi în frunte (URECHE, LET.21, 322). (Ţiitoarea lui Ion Vodă) nu l-au lăsat între oastea cea călăreaţă, temându-se să nu-l viclenească boierii ţării ...şi să nu-l dea turcilor (NEC. COSTIN, LET.2 1, 463). 2. (zu) hintergehen, überlisten (suchen). Armăsarul... zburând voios venea. Iar Ghemiş îl viclenea Pân-de coamă-l apuca, Apoi iute-ncăleca (AL. PP. 130). Dacă nici la noapte nu vei putea vicleni pre păzitorul tău, îţi turtesc capul (POMP., CL VI, 29; die Unholdin zur Stute, die ihrem Wächter heimlich entfliehen sollte). II. V. intr. hinterlistig handeln, intrigieren. Nu va lăcui lângă tine cel ce vicleneşte (PS. RÂMN. 5, 4). Destul ai viclenit asupra tatălui meu (EMIN. PL 6). HI. a se vicleni treulos, verräterisch, hinterlistig handeln. (Cetăţile) fiind supuse lor, ele se viclenea şi ucidea pre romani (NEC. COSTIN, LET.21, 91). Daniil era de 12 ani şi judeca pre bătrâni, iară bătrânii să ficlenia şi minciuni mărturisi (MĂRG.2 151b; nach Sus 50). GR. învicleni (I. VĂCAR., TEZ. Π, 248) u. vgl. viclean. ET. viclean. viclenie S. f. (16. Jh. PS. V. 82, 4) 1. LV. Untreue, Treulosigkeit F., Verrat M. Au tăiat Ştefan Vodă pre Arbure hatmanul pre care zic să-l fie aflat în viclenie (URECHE, LET.21, 187). Ce domnu să va scula întâi, acela va peri întâi, însă cu viclenie (MS. 17. Jh., GCR I, 175) durch Verrat. 2. Arg-, Hinterlist, Heimtücke, Falschheit F. Läuntrulu vostru plin laste de răpiciune şi hillenie (CORESI TE4 145 a;Lk 11, 39). De va năiemi cineva cal ... şi se va tâmpla de va muri calul ...să nu-l plătească, adevărat 884 vielişte de nu va fi fost jacut vreo hitlenie şi zăbavă (INDR. 303). Depărteadză ... toatăsătănească nadă şi toată viclenia vrăjmăşască(MS. 17. Jh., GCR 1,288; Gebet). Delungaţi-vă de la mine toţi carii faceţi hidenie (ανομίαν; NT 1648 Mt 7, 23). Ce viclenie să mă uite pentru că nu mai sunt faţă, pentru că nu ştiu mazurca (C. NGR. 59) welch eine Falschheit. Din ziua aceea arendaşii începu j'el de fel de viclenii împotriva părintelui Andrei (RĂDUL. RUST. II, 18) Intrigen. 3. List, Schlauheit F. Cu bărbăţia nu vor putea (grecii) lua Troada, nice cu sabia, numai cu hillenia (MOXA, HC I, 353). Turcii ... Om fricos la vitejie, Dar meşter în viclenie (PP. GCR II, 292). GR. siehe viclean. ET. viclean. viclenire S. f. (1643 VARL.) Betrug M. Nu să vor ... sătura nice dănăoară nu vor sta de-a viclenirea şi de-a apucarea cu nedireptul (VARL. CAZ.2 1, 298 b). ET. a vicleni. viclenit Adj. (1683 DOS. LIT.2 221) betrogen (CANT. IST. 209). - Neg. ne- (s. d.). ET. a vicleni. viclenitor (um 1640 URECHE, LET.21, 164) 1. Adj. 1. verräterisch. 2. hinterlistig. II. S. m. Verräter M. ET. a vicleni. vicleşug PI. -süguri S. n. (16. Jh. CV2 72 b; 1 Petr 2,1) 1. LV. Untreue, Treulosigkeit F., Verrat M. Despot Vodă, prepuindu-şipe Petru Devan polcovnicu-i de vicleşug, vrea să-l omoare (NEC. COSTIN, LET.21, 445). De va ji greşala mare, cum se-ară zice de hiclenşug şi de stricăciune spre ţară sau spre domnie (ÎNDR. 34). Vlad Vodă călugărul, carele mai apoi au jacut vicleşugu asupra lui Ştefan Vodă (URECHE, LET.21, 166) der ... an Fürst S. Verrat beging. 2. Arg-, Hinterlist, Heimtücke, Falschheit F. Pentru acea şi de nişte necredincioşi noaptea jh ucis cu vicleşug (DOS. VS. Sept. 10; 12 a) wurde er ... heimtückisch ermordet. Fără de lege n-au jacut, nicijicleşug (δόλον) în gura lui (BIBLIA 1688 Js 53, 9). Carele nu ş-au luat în deşărt sufletul său şi nu s-au jurat întru vicleşug (έπι δόλω) vecinului său (PS. RÂMN. 23, 4). (Acest boieriu) au jacut vicleşug şi au furat o somă de bani din văcării (AMIRAS, LET.2 III, 179) verübte Betrug. Fanariotul, văzând că vicleşugurile sale n-au trecere înaintea, bătrânului (FIL. CIOC. 135) seine Ränke. GR. siehe viclean. ET. magy. hitlenseg. vicol etc. siehe viscol etc. victimă PI. victime S. f. (1823 BOBB) Opfer N. ET. n. lat. victima. victorie PL -törii S. f. (um 1710 NEC. COSTIN, LET.1 II, 69) Sieg M. ET. n. lat. victoria. vidic (t) S. n. (um 1593 ROSETTI LB., GS II, 235) Bezirk M. ET. magy. videle, poln. widek. vidmă PI. vidmc S. f. (um 1840 CONACHI) 1. Gespenst N. De năluciri şi de vidme mintea le painjeniră (CONACHI 281). 2. Hexe F. Poate n-ai ştiinţă ce vidmă de fată e aceia: când vrea, se face pasăre măiastră, îţi arată coada şi ia-i urma dacă poţi (CL XI, 188). ET. vgl. ukr. şerb. vidjma etc. „Zauberin, Hexe”, poln. wiedina, widma „Zauberin, Hexe, Gespenst”, ukr. vydmo „Gespenst”. vidomöstie (t) S. f. (um 1873 CAT. MAN. I, 68) Verzeichnis N. Vidomostie de semănăturile de toamnă (ION. CAL. 249). ET. russ. vedomostj. vidră PI. vidre S. f. (1645 HERODOT 241) (Fisch-, See-) Otter M. (Lutra). Jderii pădureţi cu blana ruginie ...şi vidrele colţcite de pe malul bălţilor (OD. PS. 219). ’ GR. Augm. vidroăne (PP. BAN. MAR. ÎNM. 109). ET. asl. vydra, bulg. şerb. nslov. vidra. vie PI. vii S. f. (16. Jh. CV2 48 b; Apg 28, 3) 1. Weinberg, -garten M. Turturică dragă mie, Spune-i mândrului să vie, Că s-au copt strugurii-n vie (I.-B. 121). De vei în Ja la viia. aproapelui tău, să mănânci struguri cât vei sătura sufletul tău, iară în vas să nu pui (BIBLIA 1688 Dt 23, 26). 2. viţă de vie, auch kurz vie Weinrebe F., Wein M. (Vitis vinifera). Cum să păstrezi fimnză de vie (DRĂGH. IC. 70) wie man Wcinblätter aufbewahrt. GR. Dirn. viişoâră, PI. -re. ET. lat. vînea. SG. ALR SN I, K. 224, 225, 226, 228, 229. vielişte S. f. (1857 POL.) Wehen N. (des Windes). Pe crângul ceriului, Pe veliştea vântului (PP. MAR. NUNTA 465). Vânturatulpe un vânt prielnic este o adevărată plăcere. De aceia nu-i urătură de Sfi Vasile în care să nu se pomenească locul neted şi „ghiliştea” sau „sleriţa” vântului (PAMF. AGR. 214). în jeliştea vântului (POL.) wo der Wind scharf weht. Şi a jacut aria în gelişlea vântului, unde e drag voinicului (GCR II, 333). 885 vier GR. Meist gespr. yelişte, gelişte, zelişte, auch vilişte, vilişte, gilişte, îilişte. ET. zu asl. vejati „wehen” vgl. auch bulg. ziliste (CADE). vier PI. vieri S. m. (1561 CORESI TE4 150 a; Lk 13,7) 1. Weinbauer M. Şi pre cei rămaşi ai norodului lasa-tu-i-au mai marele bucătarilor să fie viiari si plugari (BIBLIA 1688 Jr 52, 13). 2. Rebenstecher M. (Rhynchites betuleti; MAR. INS. 87), Käfer, Schädling der Weinberge. GR. viar. ET. vie bzw. lat. vlneärius (PUŞC. EW. 1884). vier PI. vieri S. m. (1673 DOS. PS. V. 79, 35) Eber M. (In urma. scopirii) vierul pierde dinţii săi canini (ALEX. AGR. 197). Strică pre ea scroafă den dumbravă şi vier sălbatec pre ea o păscu (BIBLIA 1688 Ps 79, 14). Intrând în duşmani singur ca vieru-n stuhul tare (AL., CL VIII, 378). ET. lat. vâres, -is. SG. ALR SN III, K. 684. viermär S. n. (um 1910 TIKTIN) Pinzette F., mit der die Hirten die Würmer aus den Wunden der Schafe ziehen. ET. zu vierme. viermănâr PI. -nari S. m. (1903 MAR. INS.) Schmeiß-, Fleisch-, Leichenfliege F. (Sarcophaga cama-ria, mortuorum). ET. zu vierme, viermănos. viermănos Adj. (1703 GCD) madig, wurmstichig. Un măr viermănos ein madiger Apfel; o nucă viermănoasă eine wurmstichige Nuß. Despicături de fag viermănoase (UR. BUC. 189). ET. lat. viermJnösus; -ie- nach vierme. SG. ALR II/I, K. 43. viermănoşâ Präs, -şez (1581/2 PO) I. V. tr. von Würmern: anstechen, -fressen. Cel mai uriaş copaci, omenirea, e vermănoşit de un car (JIP. R. 51). II. V. intr. Würmer bekommen, madig werden. Şi înver-mânoşe aceaia şi se împuţi (PO2 233; Ex 16, 20). ET. viermănos. vicrmărieS.f. (1884 JIP.) Gewürm N.; fig.: Gewimmel N. Când intri. în crâşmă, parcă socoteşti c-ai intrat într-o vermărie, într-un furnicar (RĂDUL. RUST. II, 235). La ce ţine (stăpânirea) dă surda atâta ghermărie (de călugări)? (JIP. OP. 119). ET. vierme. viermăt siehe viermet. vierme PI. viermi S. m. (16. Jh. PS. SCH. 21, 7) 1. Wurm M., Made F.; spez. vierme alb Engerling M., de mătase Seidenraupe F., bisw. de făină Mehlwurm M. (wofür gew. molete, sjbiag). A face viermi Würmer bekommen, madig werden. Viermii (cei) neadormiţi (nach Mk 9,46) die nie schlummernden Würmer (der Hölle). Cine face orz din grâu, Şează-n sânge până-n brâu, Să-l mân ce vermii de viul (I.-B. 281). Lăsalu-te-au şi muiarea ta ... pentru că o goneaşte putoarea şi mulţimea viermilor (MĂRG.2 27 b; zum Toten). Eu sunt un vierme nevolnic, iară nu om (DOS. VS. Sept. 11,15a; nach Ps 21, 6). Când are omupatima limbuţiei, gherme la limbă, vorbeşte şi curate şi spurcate (JIP. OP. 112). Vgl. hrean. 2. buruiana viennelui Pfennigkraut N. (Thlaspi arvense; BR.). 3. MARAM. Schlange F. (DACOROMANIA 7, 275 flg·). GR. Dim. viermuş, -muşor, -mişor, -muleţ, -mut. ET. lat. vă'mis, -is. SG. ALR II/I, K. 43; SN I, K. 223, 271; III, K. 736, 748, 750; ALRR MARAM. III, K. 589. viermet S. n. (1841 POEN. II, 802) Gewürm N., fig.: Gewimmel N. Ea se chinuieşte în viermătul deploduri şi nu mai are hodină (SAD. CR. 134; von einer kinderreichen Frau). GR. MOLD. -măt. ET. vierme. viermui Präs, -iese V. intr. (um 1670 ANON. CAR.) wimmeln. La bâlci Lumea viermuieşle şi se gi'ămădeşle (PANN PV. M. II, 55). Spărgătorii ce vermuiesc pe lângăpăreţii înalţi şi strălucitori ai bolţilor par nişte pitici cari se joacă (VLAH. RP. 185; Schilderung eines Salzbergwerks). ET. vierme. viers PI. viersuri S. n. (1649 MARD.) Weise, Melodie F. Când or vedea lupul urlând cu jele cu viers supţire ... alun ce s-a apropia spăsenia (DOS. VS. Sept. 21; 24 a). Ferice de urechile tale că nu audzâră viers muieresc (DOS. VS. Apr. 5; 75 a) weiblichen Gesang. Viteazul Pavel, lăuta cea cu viersu d-zeiesc (MĂRG.2 187 a). Nu mai pofti... Să-ţi cânt cântec haiducesc Cu viers dulce femeiesc (AL. PP. 98). Ciocârlii în aer cântă Versurile lor cereşti (BODN., CL IV, 304). GR. viers (MARD.). - Dim. versuleţ (IARNIK, CL XV, 108). ET. lat. versus; viers ist Mischform von viers u. vers (vers). viersârPl. -sari S. m. (1884 JIP.) selten: Sänger, Barde M. Aceiaşi cântăreţi, ghersari ca-n apusili vacuri? (JIP. OP. 91). ET. viers. 886 viezure viersui Präs, -iese V. intr. (1818 BUDAI-DEL.) singen. ET. viers. viersuitör PI. -töri S. m. (1781 BRV II, 271) Barde M. ET. a viersui. vierşun S. n. (1683 DOS.) Wette F. Poedinoc cu vierşun (NEC. COSTIN, LET.2 I, 82) Wettkampf. Calicii ficând de dânsul voroavă că nime n-au scos milostenie de la dânsul, iară unul s-au apucat cu vierşun (DOS. VS. Ian. 20; 21 b) ging eine Wette ein. Şi ieşi calicul cu pita şi luă vierşunul cunoscând că s-a scăpa de vierşun şi va cădea la primejdia capului (DOS. VS. Fevr. 5; 58 b) daß er die Wette verlieren würde. ET. unbek. viespar1 PI. -pâri S. m. (1868 BARC.) Bienenfresser M. (Merops apiaster; ANAN. ZOOL. 95). ET. zu viespe; vgl. frz. guepir. SG. ALR SN III, K. 746. viespar2 PI. -pâre S. n. (1897 LEON) Wespennest N. Viesparul ... e bine să să râsipească când îl găseşte cineva (LEON ZOOL. 14). - S. f. viespăriţă (RC. 33). ET. viespe. viesp(ăr)oi siehe viespe. viespe PI. viespi S. f. (1581/2 PO2 257; Ex 23, 28) Wespe F. (Vespa). Şi-l spândzurară la zidiu ... de-l prăjia soarele şi-l supăra ... viespile mâncându-l (DOS. VS. Iulie 6; 4 b). Şi au trimis mai nainte de voi viiaspea (BIBLIA 1688 Jos 24, 12). Taxidarii... îi ungea (pe săteni) cu păcură şi îi lega de copaci ca să-i înţepe viespele şi ţânţarii (FIL. CIOC. 323). - Auch S. m. GR. viaspă, viaspe, viespă, veaspă bzw. yaspăi, yespe, zespe. - Dim. viespişoără, S. m. viespişor (MAR. INS. 216). Augm. viespâi, viespăroi bisw. „Holzwespe” (Sirex), s. f. viesp(ăr)oâie, viesp(ăr)oâică(MAR. INS. 256). ET. lat. vespa, mit -e nach apis. -is, vgl. sard. espe, friaul. yespe, it. di al. vespre. SG. ALR SN III, K. 745, 746. vietate PI. -tăţi S. f. (1835 DRĂGH. R. 84) Lebewesen, Geschöpf N. Şi îndată s-au adunat toate vietăţile: cele din ape, cele de pe uscat şi cele zburătoare (CREANGĂ, CLX, 111). Câmpia ... arsă, pustie, lipsită de vietăţi, are un aspect trist şi monoton (AL., CL VIII, 51). ’ ET. viu; wahrsch. geleinte Bildung, vgl. dt. Lebewesen u. slav. zivina < zivu „lebend”. vietnic (1561 CORESI TE4) LV. I. S. m. Wohnender, Bewohner M. Şi auziră împre-jurele viatnicii (lcsl. olcrestü zEustii; die Umwohnenden) şi rudele ei că mărită iaste mila Domnului (CORESI TE4113 a; Lk 1,58). O! doi întâiu născuţi de în pământ şi ai raiului vietnici (MOXA, HC 1,346; Gott zu Adam und Eva). II. Adj. lebhaft. Şi era foarte milos şi iertători şi foarte viatnic la voroavă (DOS. VS. Apr. 25; 98 b). GR. viatnic. ET. zu a via „leben”, nach ksl. zitelmikü„Einwohner” < ziti „leben, wohnen”. SG. ALR SN III, K. 746. vietör (16. Jh. PS. SCH. 30, 14) LV. I. Adj. lebend, lebendig. II. S. m. Bewohner M. ET. a via, vgl. vietnic. vieţui Präs, -iese V. intr. (1 560 BRATU, SLLFII, 338) veralt.: leben. Cela ce nu aşteaptă înviere, nici muncă nu are aicipentni păcatele lui, că-ipare că numai aici va să vieţuiască, iară nu şi în ceaia lume (MĂRG.2 43 a). (Is.) în mijlocul celor fără de lege se numără, ca să te ducă pre tine să vieţuieşti în mijlocul luminaţilor îngeri (EV. INV. 1642, GCR1,102). Petru Vodă ... cu vecinii de pin pregiur bine vieţuia (URECHE, LET.2 1, 238) vertrug sich gut mit den Nachbarn. Olga vieţuia foarte retirată (C. NGR. 40). Spune-mi cu cine împreună vieţuieşti ca să-ţi spun ce fel de om eşti (GOL., CL Vm, 73). Stau în câmp şi mă gândesc Cu ce o să vieţuiesc? (AL. PP. 228). ET. viaţă. vieţuire S. f. (1 642 CAZ. GOV. 102) veralt.: Leben N. S-au mutat întru vecinica vieţuire la anii ...1778 (IORGAINSCR. 1,4). Plăcutul şi liniştitul său mod de vieţuire (DEMETR. N. 18). ET. a vieţui. vieţuitor (1581 CORESI OMIL. 309) 1. Adj. lebend. II. S. m. 1. Lebewesen N. 2. Bewohner M. ET. a vieţui. viezuină etc. siehe vizuină. viezure PI. viezuri S. m. (1492 DERS) Dachs M. (Meles). Nu te lăsa (turcii) nici să-i vezi, şedeau ascunşi ca viezurii sub pământ (GHICA 14; ein Soldat berichtet über den Krieg von 1877). - Wird häufig mit anderen Tieren verwechselt, vgl. OD. PS. 219). GR. TR. BAN. auch viezur, viezură; iezune, îezine (B.), vezune (HMST.). ET. vgl. alb. vjedhull. 887 vii'el vifel PI. vifcli S. m. (1806 KLEIN) TR. Hochzeitsbitter, Brautführer M. în fruntea nuntaşilor merg vijelii patru la număr şi anume: doi ai mirelui, iară ceilalţi doi ai miresei (MAR. NUNTA 430). - S. f. vifeliţă(MAR. NUNTA 233) Brautjungfer. ET. magy. vöfely. SG. ALRII/I, K. 161, 162. vifor PI. vifore S. n. (16. Jh. PS. H. 10, 7) 1. Sturm, Orkan, bes.: Winter-, Schneesturm M. S-a Jacul mare vifor în mare, cât se acoperia corabia de valuri (EV. 1894 Mt 8,24). Copacii cei mai înalţi mai multe vifore şi mai mari vânturi sprijinesc (MIR. COSTDM, LET.11,262) haben ... auszuhalten. Să scorni de cătrăpustie vihor de vânt mare şi scutură tuspatru unghiurile casii (SICR. DE AUR2 27; nach Ib 1, 19) eine gewaltige Windsbraut. Drept aceia volnicu-i lot creştinul de furtuna a marelui vihor a lumii să fugă şi în mănăstire să meargă să se încuie (ÎNDR. 621). Călătoriul pre iarnă grea şi geroasă, călătorind şi din toate părţile de vivo re şi de spulberări cuprins şi răzbătut fiind (CANT. PIR. 360). Primăvara ... cu însufleţirea ce ea aduce lumii amorţită de viforele iernii (AL. PP. 92). în pieptul lui Decebal flăcăra vifor turbai (FLOR., CL III, 26). Tocmai când cumnaţii... nu ştiau încotro să apuce de ruşine, vifor trece pe lângă ei un voinic ... călare pe un cal ca luna cu stelele (RC. IR. 25) flog ... wie der Sturm an ihnen vorbei. 2. PP. Prosopalgie F., Gesichtsschmerzen (PL). Besprechungen dagegen (descântece de vifor) siehe MF 1,1582 flg., GRIG.-RIGO I, 183, ŞEZ. VIII, 113 etc. GR. LV. LV. (16./17. Jh.) vihor, vihör (MARD.); MOLD, vivor, PI. -ra (ÎNDR. 757). ET. asl. vihrü, serb. rass. vihor etc. SG. ALRII/I, MN 2832, 112; SN III, K. 788, 794. viforâtic Adj. (1868 BARC.) stürmisch. Un vântişor mai galeş, decât viforatecul crivăţ al iernii goneşte iute, iute norii (OD.-SL. 109). ET. vifor. vifori siehe învifora. viförnic Adj. (1698 CANT. DIV. VI) veralt.: stürmisch, heftig. GR. viv-, ET. vifor. viforniţă PI. viforniţe S. f. (1683 DOS.) 1. Sturm M. Şi căzură îndată toţi idolii de să fee eră fărâme mănunte, şi veni mare vivorniţă de-au împrăştiat zdrobnrile lor (DOS. VS. Iulie 7; 7 a). Adunările în vivorniţă ...la locul pomenit ajlându-se ... nu puţintele păţiră (CANT. IST. 145). 2. Schnecstunn M. Se pomi o givorniţă ş-o vreme urâtă că le orbea omătul (NĂD. NUV. 1,17). Doamne fereşte, puteai să te prăpădeşti pe viforniţa asta (VLAH. IC. 50). GR. MOLD. vivörn-, zghihorn-, zivorn. ET. vifor. viforos Adj. (1705 CANT. IST. 169) stürmisch. - Auch adverbiell: Sevastaplângea viforos (SLAV., CL XV, 431). GR. viv-. ET. vifor. vig PI. viguri S. n. (um 1424 DERS) 1. (depostav etc.) StückN., Webe F. (Tuch etc.). Viguri (ksl. plastanicy) fece (muierea) şi le dede văpsitorilor (DOS. PAR. Spr 31,24, HC Suppl. LXXXVI). Procoveţ de ivanghelie de acelaş vigu (DOC. 1588, HC I, 198). La Humu Ieşti torc şi felele şi băieţii... şi se fac multe giguri de sumani (CREANGĂ, CL XV, 6). 2. Ende N. Frunză verde pipirig, Farmecele-mi face vig (PP. TR. ŞEZ. VII, 161) machen mir den Garaus. GR. gig, hig. ET. magy. veg. SG. ALR SN II, K. 489, 496; IV, K. 1178. vigân1 S. (1803 IORGA S. D. XII, 145) TR. Rock M. (der Städterinnen). De-aş ajungepân-la toamnă Să mă-nsor să iau o doamnă; Fie doamna de ţigan, Numai să aibă vigan (I.-B. 438). Ocolul meu e tinos, Vigănău-ajunge jos (PP. MÂNDR. EU. 118). GR. vigănau. ET. magy. vigano. vigân2 Adj. (um 1660 DLRLV) TR. fröhlich, lustig. De-aş mai hori tot de vigan, Nu aş mai hori şohan (PP. MÂNDR. EU. 118). ET. magy. vigan. vigăni Präs, mă -nesc V. refl. (1825 B.) fröhlich sein. Când tu te-ai vigănit, Şifloarea ta a înflorit (PP. MÂNDR. EU. 118). ET. vigan2. vigoare S. f. (1809 MAIOR P. 87) Kraft F. - In vigoare gültig. ET. n. lat. vigor. vihor etc. siehe vifor ctc. viitor (1551/3 ES 60 b; Mt 16, 27) I. Adj. zukünftig, kommend. - Auch substantiv.: Aceste dară trecute pomenind şi cele viitoare socotind (CANT. DIV. 56 b). II. S. n. Zukunft F., Futur N. Pe (în) viitor in Zukunft, zukünftig. Viilor de aur ţara noastră are (BOLINT.1 I, 151). Toate cei mari câte fac ...Nu fac pentni ajutor Sau gândind la viitor (MUMUL., GCRII, 248). Selten PL: Amândoi... îşi puneau visurile tovărăşie şi-ncepeau vinâriţă să-şi clădeascăviitoruri (VLAH. NUV. 54) Zukunftspläne. GR. ven- (EFTIMIE L. 333). ET. a veni. viitorie S. f. (1829 AR 207) Zukunft F. De aißcul un lucru şi vrei ca să-l păstrezi Pentru viitorie (DONICI 117). ET. viitor. viitorime S. f. (1819 URIC. I, 127) 1. Nachwelt F. 2. Zukunft F. Unii din ierarhii românilor ş-au lăsat nume nemuritor pentru toată viitorimea printr-o neobosită osteneală la traducerea cărţilor bisericeşti (GHEN. LIT. 49). Ale tale lupte splendide, sublime Te-or scăpa de moarte pe viitorime (BOLINT.11, 206). ET. viitor. viitură PL -turi S. f. (1642 AGY 12) 1. Kommen N. Aseară ...în viitura vacilor, In scapătul soarelui (PĂSC. LP. 255) abends, wenn die Kühe heimkehren. 2. (de apă) Anschwellen, Steigen (des Wassers), Hochwasser N. Pe vremile acelea ... nu existau în ţară nici şosele nici poduri peste gârle; la cea mai mică viitură de ape, comunicaţiile încetau (GHICA XVII). După un drum de patru ceasuri, peste dealuri sparte de viiturile şuvoaielor (VLAH. RP. 187) vom Hochwasser zerklüftete Hügel. Apa Cerbului, umflată de viiturile a sute de pârâiaşe (UR. BUC. 166) hunderte von überschwemmten Bächen. ET. a veni. vijelie PI. -Iii S. f. (1691 MĂRG.) Sturm M. Pe la amiază deodată s-a schimbat vremea cea frumoasă înfr-o vijelie cumplită, să răstoarne brazii la pământ nu altă. ceva (CREANGĂ, CL V, 30). Vâjâind ca vijelia şi caplesnetul de ploaie, Urlă câmpul şi de tropot şi de strigăt de bătaie (EMIN. O. I, 148). La alergăturile de cai ...de s-ar şi întâmpla să ploao cu vreo vijălie să-i. lovească în obraz, ei îngăduiesc ca nişte îndrăciţi (MĂRG.211 b). De crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag? (EMIN. O. I, 147; Bajazid zu Fürst Mircea). GR. vijulie. ET. vgl. a vâjâi. SG. ALR SN III, K. 788, 792, 798. vijelios Adj. (1898 MARCOVICID. 286) stürmisch. Pe un pisc sălbatic şi vijălios, Unde urlă-n poale Argeşul spumos (BOLINT.11, 214) auf einer ... von Stürmen umwehten Bergspitze. Uşa se deschide largă, şi apare Zoe, vijelioasă (VLAH. DAN I, 166). - Adverbiell: Pe fundul acestei tăieturi ... s-azvârle Bistriţa vijelios bătându-şi nahlapii de stânci (VLAH. RP. 124). ET. vijelie. vileag PI. vileâguri S. n. (um 1640 URECHE, LET.1 1,137) 1. în vileag öffentlich, vor aller Welt; a da, ieşi în vileag an die Öffentlichkeit bringen, kommen, öffentlich bekannt machen, werden. Mucenicii lui Hs. ...în vileag au mărturisit pre cel răstignit (MĂRG.2 200 a). Pilduirea ce voi face în vileag neruşinatului (DEMETR. NUV. 96). Să te prindem ne-a pus riga ... Capul a-ţi tăia ş-a-l pune în vileag pe Alhambra (DEPAR. D. I, 80) öffentlich auszustellen. Un denunţ sosit parchetului din Iaşi dă în vileag eroarea ficută (LIT.; jemand war irrtümlich als Dieb verhaftet worden). Fericirea (criticului) e să te scoată în vileag (OD. PS. 173; über Plagiatoren) dich der Öffentlichkeit preiszugeben. De se vaji îndemnat cineva a istori în scris de a tune ea încoace, nu au ieşit acele cronografuri la vileag (DION., TEZ. II, 161). (Neguţătorii adevărului) neruşinându-se nimic, iese în vileag, vănzându-şi marfa lor (ANT. DID. 234) treten ohne Scheu vor die Öffentlichkeit. 2. în vileagul vântului dort, wo der Wind frei weht. Voinicul... la secere pleca: Sepuse-n vileagul vântului Din fereastra pământului, Unde-i vine voinicului (TEOD. PP. 142; Pluguşoral). Se pune domnii dumnealui într-o joi în vileagu vântului. Cu o mână secera, Cu o mână snopßcea (MF I, 521, Pluguşoral). 3. TR. până-i (câtu-i) lumea şi vileagul so lange die Welt besteht (MÂNDR. EU. 190). Câtu-i lumea şi vileagu Nu te ia cine ţi-i dragu (BIBIC. 201). ET. magy. vilâg „Licht, Welt”. vin PI. vinuri S. n. (16. Jh. PS. V.2 77, 65) Wein M. Vinul veseleşte inima omului (BIBLIA 1688 Ps 103, 16). (Moldovenii) vărsau miedurile şi vinurile de prin poloboace de cărau apă (NECULCE, LET.2 II, 326). Moldova produce vinurifoarte bune (AL. PP. 43). Peştele cere vin der Fisch will schwimmen. Vinul e toiagul (cârja, sprijinul etc.) bătrâneţelor der Wein ist die Milch der Greise. Vinul îl bei de bun şi el te face nebun od .fie omul cât de bun, vinul îl face nebun u. ä., ist der Trank im Manne, so ist der Verstand in der Kanne. Vin şi rachiu cui îi place, n-are cu ce să se-mbrace u. ä. der Trinker kommt an den Bettelstab. GR. Dirn. vinisör, PL -şoâre, vinuleţ, PL -ţe; vgl. auch vinâţ, vin iţă. ET. lat. vnnim. SG. ALR SN I, K. 238-246; V,K. 1324,1488; VI, K. 1641. vinär PL -nări S. m. (1639 BGL) Weinbauer M. ET. vin. vinâriţă S. f. (1906 PANŢU) 1. Waldmeister M. (Asperula odorata). So benannt, weil er zur Bereitung des Maitranks dient. 889 vinârs 2. Essigfliege F. ET. zu vin. SG. ALR SN T, K. 243. vinârs S. n. (um 1670 ANON. CAR.) Branntwein, Schnaps M. Vinu-i bun, vinarsu-miplace, Om bogat eu mi m-oi face (I.-B. 386). ET. vin + ars, nach dt. Branntwein. SG. ALR SN I, K. 248, 250, 252; IV, K. 1130. vinâţ PI. vinâţuri S. n. (1753 DRA II, 306) Wein M., PI. Weinsorten. Vinu-i bun şi rece, Mult vinaţ se trece, Că-l vinde Rădiţa (AL. PP. 121). Podgoria Colnarii vestită prin vinaţele sale (C. NGR. 153). GR. PI. auch vincite. ET. lat. vmăceus (REW 9337). vină PI. vini S. f. (16. Jh. CV2 22 a; Apg 22, 24) I. Schuld F. (Nu) e vina mea (NT 1648 Vorwort: de vina noastră) cs ist (nicht) meine Schuld, die Schuld liegt (nicht) bei mir. Eu nu puteam să-l cunosc la şeplesprezece ani că nu-i de mine, vina lui de nu m-a cunoscut că nu-s (de) dânsul (NĂD. NUV. I, 66; die Frau von Ihrem Mann). Voi aţ omorât, atâta nărod de oameni drepţi şi fără nici o vină (MS. 1760, GCR II, 70). Eu nu aflu întru el vină (BIBLIA 1688 Jo 19, 6) ich finde keine Schuld an ihm. Mamele nu le vor găsi (fetelor) vină, Ci-mi vor căta mie pricină (PP. GCR II, 319) werden ihnen keine Schuld beimessen. Trebuie să fie un om rău, invidios şi mic la suflet d-l Gherea al d-tale, ca să caute vină şi gâlceavă scriitorilor noştri de seamă (VLAH. GV. 161) daß er unseren besten Schriftstellern am Zeuge zu flicken sucht. - (Nu) sunt de vină ich bin (nicht) schuld (daran). Săraci ochi nevinovaţi, Vale de lacrămi vărsaţi; Dar tot voi sunteţi de vină, Că iubiţi fală străină (I.-B. 131). Anders konstruiert: Nu sunt eu vinci dacăD-zeu m-a făcut mai frumoasă decâtpre mama mea (RETEG. POV. IV, 4). - A da, băga cuiva vină jdn. beschuldigen; a face cuiva o vină pentru, din c. jdn. wegen etw., daraus einen Vorwurf machen. Le da vină că au luat mâzdă (URECHE, LET.21, 140). Ce vină i-arfi dcit Lupului (MUŞTE, LET.2 III, 58) wessen er L. beschuldigte. Nimeni... nu-mi va băga vină cârtind că fac o faptă nedreaptă (DEMETR. NUV. 109). Spune-mi bade, din inimă; Bagă-mi maică-ta vreo vină (I.-B. 271) beschuldigt sie mich? A plăcea este lucru omenesc, şi bărbaţii au această patimă ... Nu credeţi însă că vă fac vreo vină pentru aceasta (NĂD. NUV. I, 60). în preţuirea operelor de artă ... d. C. I. Stăncescu e mai mult îngăduitor - şi mulţi i-au făcut dintr-aceasta o vină (STĂNC. FRUM. 8). —A da, băga, pune vina pe cn. pentru c. jdm. an ctw. Schuld geben, die Schuld an etw. zuschreiben, beimessen; a arunca, vina pe cn., asupra cuiva die Schuld auf jdn. schieben, wälzen. Acest răspuns (al craiului) da toată, vina pre Abaza Paşa (MIR. COSTIN, LET.11,274). (Corăbierii) în vremea fortunii chivernisala corăbiii lăsând, căci din liman au ieşit unii pre alţii vina aruncă. (CANT. IST. 296). 2. LV. strafbare Handlung, Vergehen, Verbrechen N. Vinile pentru carele se îndeamnă judecătoriul de mai micşorează certarea şi pedeapsa celui vinovat (INDR.2 1871, 382). Carii den voi preoţii vor face într-alt chip ... mare certare vor avea de la noi pentru vina sa (LIT. 1702, GCR I, 346). Pre boieri să nu-i mazilească, domnul din boierie până la moarte, sau cu mare vină să-i scoată. (NECULCE, LET.2 II, 337) wegen eines schweren Vergehens. 3. LV. (16./17. Jh.) Grund M., Ursache F. Porunci, căpitanul ... cu bătăi să întrebe pre el, ca să înţeleagă pentru ce vină aşa strigară spre el (NT 1648 Apg 22, 24). Mergând ei îl întrebară de vina scârbei lui (MS. 1692, GCR 1,296). De-l va. suduifără de vină, atunce ca un suduitoriu să va. certa (PRAV. IAŞI 1646, GCR I, 122). ET. ksl. vina.. SG. ALRSNV,K. 1410. vinăricer PI. -ceri S. m. (1523 DERS) ehern.: Einnehmer M. des Weinzehnts. Vinăricerii în toţi anii urma de faceci încărcături la zece două (DOC. 1803, TEZ. II, 320). ET. vinărici. vinărici (1428 DERS) I. S. m. Weinbergbesitzer, Winzer M. Cel mai mic, mai mititel, Ala-mi este vinărici, Vinărici cu vinuri dulci (PP. TEOD. 23). Allu-i vinărici Cel din Podgoriei, Cel ce-mi are buţi cu vin (PP. BUR. CĂL. 72). II. S. n. ehern.: Weinzehnt M., bestand in der Abgabe eines von je zehn Eimern Wein. Să scutească drepte bucatele lor de dijmărit i vinărici (DOC. 1803, TEZ. II, 316). Fanariotul nostru ... cumpără, mai întâi calemul vinăriciului (FIL. CIOC. 20). GR. In Bdtg. II. -ner- (DION., TEZ. II, 174; 192). ET. vin. vinăric PI. -rii S. f. (1814 ŢICH. 141) veralt.: Wcinkellerei F. ET. vin. vină rit S. n. (1631 MAG. IST. I, 124) 1. Wcinstcuer F. (FIL. CIOC. 323). 2. Weinbau M. Dă ce să nu te dădai la ghinăril ...? (JIP. OP. 53). ET. vin. vinărsâr PI. -sari S. m. (1868 BARC.) TR. BAN. Branntweinbrenner, Schnapsfabrikant M. ET. vinars. vinărsăric PI. -rii S. f. (1853 BAR.-MUNT. I, 198) TR. BAN. Branntweinbrennerei, Schnapsfabrik F. 890 vinerea ET. vinărsâr. SG. ALR SN I, K. 247. vince siehe învinge. vinceâlă PL -celi S. f. (1852 AL.) selten: Siegen N. C-acum e pe vitejie, Pe vinceâlă sau robie (AL. PP. 197). ET. a vince (învinge). vinci (t)V.tr. (1722 CANT.) besiegen. (Lichinie) de iznoavă oaste multă peste samă strângând... mult mai. tare decât întâifu vincit (CANT. HR. 88). ET. n.lat. vincere. vinclu PI. vinele S. n. (1868 BARC.) Winkeleisen N. ET. dt. Winkel. SG. ALR SN II, K. 565. vinde V. tr. (16. Jh. PS. SCH. 43, 14) 1. verkaufen. Şandru ...de a lui bună voie ...au vândut a lui direaptă ocină şi moşie din sal din Filipeşti ... dumisale lui Drăgan (DOC. 1591, GCR I, 38). De-ar fi dorul vânzător, Eu m-aş face negustor ... Ş-aş vinde la dor şi gură (I.-B. 92) wenn die Liebe sich verkaufen ließe. A auzit că-l vinde pe Radu ... Şi a venit să se uite şi el (BASS. VULT. 78) daß R.s Habe verkauft wird. Aşa aud vorbind lumea, aşa zic şi eu. Ţi-o vând în cât am cumpărat-o (AL., CL III, 251; relata referro). Nu vinde castraveţi la grădinar u. ä. das heißt Wasser ins Meer, Eulen nach Athen tragen. Vgl. piele 1. 2. verraten. S-au viclenit de către stăpânul său ca şi Iuda vânzând pre Domnul Isus Hristos jidovilor (NEC. COSTIN, LET.2 II, 57). Să nu ai în minte că ai putea să mă vinzi vreodată, căci nu ştii ce sunt în stare să Jac! (XEN. BR. 47). GR. LV. (16./17. Jh.) bisw. vende (CAZ. IAŞI 1643, CIP. PR. 380). 1. Pers. Sg. Präs, vând, bisw. vânz, 2. vinzi, 3. vinde, 1. PI. vindem, 2. vincleţi, 3. vând, Konj. să vândă, bisw. vânză; BAN., bisw. auch TR. OLT. 1. Sg. vind (OLT. auch vinz), 3. PI. vind, Konj. săvindă (OLT. auch vinzu)\ Perf. vândiii, bzw. vind-; Part. Perf. vândutbzw. vind-; Ger. vânzând bzw. vinz-; Verbaladj. vânzător bzw. vinz-. ET. lat. vendo, -&e. SG. ALR SN VI, K. 1012, 1013, 1015, 1018; Vn,K. 1926, 1927,2006, 2057. vindeca Präs, vindec V. tr. (16. Jh. CV2 2 b; Apg 19, 12) 1. heilen. Şi să rugă Avraam cătră D-zeu şi vindecă preAvimeleh (BIBLIA 1688 Gn 20, 17). Şi chemând Is. pre cei 12 ucenici ai săi dede lor putere ... ca ... să vindece toată boala şi toată neputinţa (BIBLIA 1688 Mt 10,11). Vrăjitoarele au putere ...a vindeca de feliuri de boale prin descântece şi prin apă ne-ncepută (AL. PP. 10). Moartea vindec’orice rană (EM IN. 0.1,126). Nădejdea-mi e la vremea care vindecă toate (C. NGR. 44). Rana se vindecă, dar semnul rămâne kein Übel vergeht, ohne Spuren zu hinterlassen. 2. o crăpătură etc. einen Spalt etc. schließen. Deci ei ieşiră, (din temniţă), iară svinţia sa au vindecat la loc închisoarea şipeceţâle (DOS. VS. Noe. 30; 183 b). (Sjânla) rugă D-dzău şi crepă piatra de o ascunsă vindecându-săpreste dânsă. (DOS. VS. Sept. 18; 22 a). Pământul s-au desfâcut... şi l-au sorbit de viu ... şi s-au vindecat pământul preste dânsul (DOS. VS. Noe. 14; 125 b). - Auch refl. GR. LV. (16./17. Jh.) vend-. ET. lat. vindîco, -are „schützen, befreien etc.”, mit eigentümlichem Bedeutungswandel. SG. ALRI/I,K. 137. vindecare S. f. (16. Jh. PS. SCH. 37, 8) 1. Heilung F. 2. Schließen N. ET. a vindeca. vindecat Adj. (16. Jh. PS. SCH. Cant. II, 33) 1. geheilt. - Auch substantiv.: Vindecatul nu ştia cine iaste (CORESI TE4191 a; Jo 5, 13). 2. geschlossen. La temniţa ce de piatră, In pământ e vindecată, ŞeadeDediu la-nchisoare (PĂSC. LP. 202). - Neg. nevindecat (s. d.). ET. a vindeca. vindecător (1581 CORESI OMIL. 20) I. Adj. heilend. II. S. f. vindecătoâre Lauchhederich M. (Sisymbrium Alliaria; BR.), wird als Wundheilmittel gebraucht. ET. a vindeca. vindecätürä PI. -türi S. f. (1818 BUDAI-DEL.) Heilung F. ET. a vindeca. vindeceâ PI. -cèle S. f. (1825 B.) Betonie F. (Betonica off.), Heilmittel lui- Schnittwunden. ET. zu a vindeca. vinderéu PL -réi S. m. (1806 KLEIN) Falkenart, wahrsch. Zwergfalke M. (Falco aesalon). Cetatea Neamţului... străjuită de ceucele şi vindereii care au găsit-o bună de făcut cuiburi într-însa (CREANGĂ, CL XV, 446). GR. TR. -rél (MAR. ORN. I, 119). ET. Wird zu magy. vândor(lô) „Wanderer”, vândor-sôlyom „Wanderfalke” gestellt, die Laute scheinen dagegen zu sprechen. vinecior siehe vânăt. vinerea siehe vineri. 891 Vinerel Vinerel (um 1815 DOR) Name, den man einem am Freitag geborenen Rind gibt. GR. -reăn (RCM. SĂRB. 110), f. -rica. ET. vineri. vineri S. f. (16. Jh. CV2 41 b; Apg 27 Glosse) Freitag M. Era Vinerea Paştilor (BIBLIA 1688 Jo 19, 14). Bielul Moroi! Spune tu dacă mai are nudle vineri pe pământ (DEL. S. 148; von einem Schwerkranken) ob es nicht mit ihm zn Ende geht. Vgl. câine 8. c, miercuri, sfânt 1. - Vinerea mare, Paştilor, seacă Karfreitag. - TR. Vinerea mare = Sf Paraschiva (Feiertag am 14. Oktober). GR. LV. (16./17. Jh.) ven-, Mit best. Art. vinerea, Gen./Dat. vinerii. ET. lat. Veneiis (dies). SG. ALR II/I, K. 204, 209. Vincrica siehe Vinerel. vineriţă PI. -riţe S. f. (1883 BR.) Kriechender Günsel (Ajuga reptans). ET. anscheinend zu vineri, doch liegt wahrsch. ein Irrtum vor, vgl. vineţea 2. vineţea PL -ţelc S. f. (1822 HMST.) 1. TR. Kornblume F. (Centaurea cyanus). Când o face plopul mere Şi tânjala vineţele (TEOD. PP. 270). 2. vineţică Kriechender Günsel (Ajuga reptans; CRĂIN.). 3. MOLD. vineţică eßbare Pilzart, Täubling M. (Russula; PANŢU). 4. MOLD. vineţică cu lapte Brätling M. (Lactarius volemus Fr.; PANŢU). ET . vânăt. vineţeâlă PI. -ţeli S. f. (1788 MOLNAR 91) Bläue F. ET. a (în)vineţi. SG. ALR m,K. 13, 245; SN IV, K. 1227, 1228. vineţi siehe învineţi. vineţie PI. -ţii S. f. (1893 CĂT.) Bläue F., Blau N. A sări deprefrunza teiului în vânetia ceriului (CÄT. POV. I, 49). GR. vân-. ET. vânăt. vineţiu Adj. (1806 KLEIN) bläulich, violett. In această lumină... vinele vineţii mai dinadins străbat prin pielcuţa de pe dosul mânilor ei (SLAV., CL XV, 426). Peste figura albă a Gelinei cădea zăbranicul negru; părea o statuă de marmură vineţie (DEL. P. 130). în fund de tot, topiţi într-un zăvon vineţiu, munţii Buzăului (UR. BUC. 202). ET. vânăt. vingălac PI. -lâce S. n. (1840 POEN. I, 735) Winkelhaken M. GR. -ghel- (POEN.), -cheleâc (CIH.), vâncălac (MÂNDR.. EG. 101), vinchelhac. ET. dt. Winkelhaken. SG. ALR SN II, K. 565. vinghercă siehe venghercă. vinicer m. (1845 ION. CAL.) selten Bez. für September M. Napul se poate semăna ... cât line măsălar şi până pe la jumătate din vinicer (ION. CAL. 152). ’ ET. wohl nicht zu vin, sondern slav. Herkunft, vgl. asl. vinicije, nslov. vinicje, poln. winnica. ,Jleben”, tschech, vinice „Weinberg”, serb. nslov. vinica, ukr. vinnicja „Weinkeller”, nslov. vinec „Oktober”, vinicar „Winzer” etc. vinişoară siche vână. viniţăS. f. (1815 DION.) Wein M. Muscalii au colelitpe turcii cei morţi şi au câştigai din destul pentru rachiiţa şi viniţa (DION., TEZ. II, 219). Paşa de la Giurgiov ... s-au închinat ... lui Ccimenschi... dând şi oştilor o sumă de ruble turceşti pentru viniţa (DION., TEZ. II, 220). - Jetzt nur noch in dem Sprw. (din gură e) lesne: pune viţă, bea viniţă u. ä. gut Ding will Weile haben. ET. zu slav. vino „Wein”, vgl. vinicer. viniu Adj. (um 1900 TIKTIN) weinartig. Pulpa ... mărului este albă ... cu un gust dulce-viniu foarte plăcut (LIT.). ET. vin. vîno-ncoăce siehe încoace 1. vinos Adj. (1703 GCD) 1. weinselig. Parsion fiind cam vinos şi obosit, s-a pus să se culce să doarmă (RETEG. POV. V, 62). Vinosul Strugur începu să plângă (PANN PV. Μ. I, 104). 2. weinfarben. Un fel de roşiu vinos j'oarte plăcut (DATC. HORT. 264). ET. vin; Bdtg. 2 nach frz. vineux. vinovat Adj. (um 1530 BGL) schuldig, schuld (de c. an ctw.). Mamele nu le vor găsi (fetelor) vină, Ci ... mă vor face pe mine vinovat (PP. GCRII, 319). Eu nu-s vinovată de nimic, boierule, că nu m-am amestecat în ce-auföcut ei (RĂDUL. RUST. Π, 121). Că-s nevinovată Ca apa curată (AL. PP. 117). Un copil nevinovat ein unschuldiges Kind. Ce vi-i robul vinovat, Astfel de l-aţi ferecat (AL. PP. 126) was hat sich der Sklave zuschulden kommen lassen? Grigorie Vodă ... au închis ... pre Constantin postelnicul la mănăstire ... şi l-au şi omorât, şi el n-au fost vinovat lui Grigorie Vodă cu nimică (NECULCE, LET.2 II, 194) obwohl er sich gegen Fürst Gregor in keiner Weise vergangen habe. Cela ce mănâncăpânea aceasta sau 892 vioară2 beapăharul lui D-dzău nejiind destoinic, vinovat iasle trupului şi singelui lui D-dzău (MS. 17. Jh., GCR I, 52; nach 1 Kor 11, 27) der ist schuldig an dem Leib und Blut Gottes. Tot cel ce se mânie asupra fratelui său în deşert, vinovat va fi judecăţii (EV. 1894 Mt 5, 22) der ist des Gerichtes schuldig. Când va sudui neştine pre altul ... pentru căce i să cade să-l suduiască ca pre un vinovat (PRAV. IAŞI 1646, GCR 1, 122). Tot atât de vinovat e el de ce s-a întâmplat ca şi acela care a inventat iarba de puşcă (DEL. P. 110) er ist ebenso schuld. - Vgl. auch nevinovat. ET. asl. vinovată. SG. ALR SN IV, K. 990, 991. vinovăţesc Adj. (1703 GCD) veralt.: Straf-. Pricini vinovăţeşti (PRAV. IPS. p. divanul domnesc 1) Strafsachen. ET. vinovat. vinovăţie PI. -ţii S. f. (1651 PSALT. 277 a) 1. Schuîdigsein N., Strafbarkeit F. (SICR. DE AUR2 81 a) Sunt convins de vinovăţia, nevinovăţia lui ich bin von seiner Schuld, Unschuld überzeugt. 2. veralt.: Vergehen N. Părinţii nu se vinuiesc la vinovăţiile copiilor lor celor de vârstă, orice fel de vinovăţii vor fi (PRAV. IPS., P. părinţi şi copii 2). Pentru al freilea departament al vinovăţiilor (PRAV. EPS., Titel) Abteilung für Strafsachen. Pricină de vinovăţie nu se judecă prin eretocrisie (COD. CAR.2 88) eine Strafsache. - Neg. nevinovăţie (s. d.). ET . vinovat. vintir PI. -tire S. n. (1898 DT) Sacknetz N. für Fischer. GR. vintil; S. f. vintilă (DT), vintiră (ANT. EHT.). ET. russ. ventelj. vintre PI. vintre S. f. (1581/2 PO2 274; Ex 28, 42) 1. Unterleib M. Un soldat ...se sculă plin de mânie şi lovi pe împăratul cu un cuţit prin vintre (I. VĂCAR., TEZ. II, 252). Un ungur ... au sărit cu suliţa şi au lâmpinatpre un slujitori de ai noştii direptpen vintre, şi în loc bietul slujitori au căzut de pre cal jos (MIR. COSTIN, LET.2 1, 363). (Hameleonul) cu de moarte ţipete;,, Vai, maţele, vai, mănuntăile, vai, pântecele, vai, vintrile mele!“ a să văieta şi a să văiera începu (CANT. IST. 213; es wurde von Hunger gequält). Când omul ridică greutăţi mari, i se lasă măruntaiele în jos sau în vintre (ŞEZ. IV, 25). - LV. häufig als bibi. Übers, von κοιλία, γαστήρ, verter, ventiiculus, lumbus etc.: Din rodul venti-elui tău voiu pune în scaunul tău (PS. 1651 Ps 131,11, CCR 112). Vintrele nostru-n pământ să lipeşte (DOS. PS. V. 43, 67, Ps 43, 25). Şi vei da braţul preotului şi fălcile şi ventrele (το ενυστρον; BIBLIA 1688 Dt 18, 3). — Fig.: Mittelpunkt M. (La inima câmpului, La vântra pământului, Unde jir de iarbă nu e, Numai dalbă colilie (MF I, 10). GR. Dim. vintricel. 2. veralt.: Ruhr, Dysenterie F. Au murii Troian ...de boala ce-i zic hidropică, mestecată cu apoplexie, iară cum scriu unii vintre (NEC. COSTIN, LET.21, 72). Şi de vintre păţind rău odată (sfântul), şi aceasta-i boală cumplită foarte, şi rugându-să lui D-dzău s-au isţelit (DOS. VS. Fevr. 22; 79 b). Copii i-a trebuit, mânca-i-ar anghina şi vintrea! (SAD. CR. 134). GR. vintră (POL. PTB.), văntră (B; MF 1. c.), vânt re (BAR.). ET. lat. venter, -tris; vintră, vântră. sind aus dem PI. erschlossen. SG. ALR I/I, K. 43; II/I, K. 61; MN 2213, 40. vintreâlă etc. siehe vetrilü. vinţeler PI. -Ieri S. m. (1788 MOLNAR SPRACHL. 62) TR. BAN. Winzer M. Boierul merse până la vie şi zise vinţelerului (RETEG. POV. I, 19). ET. magy. vinceller. vinui siehe învinui. vioară' PI. vioare S. f. (1800 BUDAI-DELEANU IV, 98) 1. Märzveilchen N. l.j'oaie de vioară Leberblume F. (Anemone hepatica; B. FUSS). 3. vioară galbenă Goldlack M. (Cheiranthus cheiri). 4. vioară roşie Winterlevkoje F. (Matthiola incana; BR.), Sommerlevkoje F. (M. annua; PANŢU). 5. vioară de noapte Nachtviole F. (Hesperis matronalis; BR.). 6. vom Wasser: vioară, (limpede) ca vioara kristallklar. Apa curgea pe de o sută de părţi, limpede ca vioara şi rece ca ghiaţa (ISP. LEG.2 244). Muntili ... cu ale păduri chipoase, cu apa ca ghioara (JIP. OP. 92). Prutule, apă vioară, Face-te-ai neagră cerneală (PP. MOLD., CL XVI, 267). ET. lat. viola, z. T. gelehrt, im Anschluß an das für alle diese Blumen gebrauchte viola, Viole, Veigel, Veilchen etc. der Botaniker u. Gärtner; in Bdtg. 6 liegt viell. eine Ableitung von viu vor, vgl. „lebendiges Wasser”. SG. ALR SN III, K. 642. vioară2 PI. viori S. f. (1652 INDR.) Violine, Geige F., vgl. scripcă, diplă, ceteră, lăută. Alăutariul carele zice cu vioara şi alăuta (INDR. 191). Mai în unnă era armaşul, încunjurat de lăutari ce cânta, din vioare aerul „Mititico “ (C. NGR. 27). GR. PI. vioare (C. NGR. 1. c.; EMIN. O. I, 85). 893 vioi ET. Gemeinroman. Wort dunklen Ursprungs, vgl. it. sp. pori. viola, prov. viu la, nfrz. viole. Im Rum. aus dem Westroman, entlehnt (gegen direkte Ableitung von dem von REW als Grundlage vermuteten lat. *vTvula < vlvus „lebhaft”, sprechen sachliche wie lautliche Gründe); r erklärt sich aus gelehrter Anlehnung an vioară1, dessen gleichlautendes Etymon viola bekannt war. vioi Adj. (1832 GOL. CONDICA) lebhaft, lebendig, munter. Acesta era un bătrân slab, mic de stat, cu ochii vioi si figura veselă (I. NGR., CL VII, 3). Florile (acesteiplante) sunt de un rosiu vioi (DATC. HORT. 192). GR. f. vioaie. ET. viu. vioiciune S. f. (1834 HEL. II, 22) Lebhaftigkeit, Lebendigkeit, Munterkeit F. (Colonelul) prin buna sa inimă, prin vioiciunea glumeaţă a caracterului său ... a lăsat plăcute ... suvenire printre subordonaţii lui (OD. PS. 18). ET. vioi. viorâr PI. -rări S. m. (1626 DRHB XXI, 120) veralt.: Geiger M. Poporul simte plăcere să asculte ţiţâitul arcuşului unui viorar (TEOD. INC. 25). -Verdrängt durch viorist u. violonist. ET. vioară2. SG. ALR SNV, K. 1282. viorea PI. -rele S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Meerzwiebel F. (Scilla bifolia). Florile de primăvară, Dediţei şi viorele, brebenei şi topor aşi (AL., CL II, 81). 2. TR. u. LM. Veilchen N. (Viola), bes. Märzveilchen (V. odorata), wofür MUNT, mieşunea, MOLD, toporaş. 3. floarea viorelei Muskathyazinthe F. (Muscari; BR.). 4. Schneeglöckchen N. (Galanthus nivalis; BR.). GR. viorică. ET. vioară1. SG. ALR SN III, K. 642, 644. viorist siche viorar. vioriu Adj. (1854 BAR.-MUNT. II, 801) veilchenblau. Ochii viorii ai copilei, cu dulce şi caldă privire se ridicau des asupra lui (OLL, CL XVIII, 130). ET. viooarăf vios Adj. (1683 DOS. VS. Noe. 11; 119 a) frisch. Eu m-am vechil, m-am veştedzit... iară acesta nou, vice, vlăgos ... iesle (CANT. IST. 23). ET. viu. vioşeâlă PI. -şeii S. f. (1851 RUSSO 1951, 17) Lebhaftigkeit F. Figura tapierdut-au plăcula-i viosală (POGOR, CL VII, 363). GR. -sală. ET. vios. vioşie PI. -şii S. f. (1829 AR 236) 1. Frische F. Aude freamăt tainic şi plin de vioşie (BODN., CL VII, 101). 2. Lebhaftgikeit F. (Conrad) spune cu multă vioşie Mulţime de istorii (I. NGR., CL III, 362). ET. vios. vioşime PI. -şimi S. f. (1882 L. NGR.) Lebhaftigkeit F. (Din beţii zgomotoase şi sălbatice, din braţele femeilor de prin culisele teatrelor ... mă aruncai cu aceeaşi vioşime ... în lucruri cu totul de altă natură (L. NGR., CL XV, 47). ET. vios. viotâte (t) S. f. (1858 RAL.) Lebhaftigkeit F. Cu toată băfrâneţa, viotatea spiritului său şi activitatea sa sunt admirabile (RAL. S. 91). ET. gelehrte Nachbildung von frz. vivacite mit Hilfe von viu. vipenă PI. vipene S. f. (um 1900 TIKTIN) Wippe F. am Webstuhl (Stab, an dem der Schaft hängt; jeder Schaft hängt an zwei vipene, die mit Schnüren unten an den Enden des oberen Schaftholzes, oben aneinander befestigt sind, so daß sic mit letzterem ein Dreieck bilden). ET. zu dt. Wippe. viperă PI. vipere S. f. (1648 NT Apg 28, 3) Viper F. Şi adunând Pavel mulţime de gătejii şipuind preste foc, o vipere de căldură ieşind se apucă de mâna lui (BIBLIA 1688 Apg 28, 3). Ca vipera-nveninează, Ca şarpele muşcă săpiarză (DOS. PS. V. 57, 13; Ps 57, 5). GR. LV. -re. ET. lat. vipera; als Erbwort fraglich. vipie PI. vipii S. f. (1868 BARC.) intensivster Abschnitt eines Vorgangs: größte Hitze, höchster Grad, Höhepunkt M. După amiază, când se potolea vipia (prepeliţa şi puii) ieşau cu toţii pe mirişte (BRĂT.-VOIN. LD. 89) als die größte Hitze nachgelasssen hatte. în vipia boalei, ea aiuria într-una (RCM. SÂRB. 91) als die Krankheit den höchsten Grad erreicht hatte. Tata m-a luat cu el la bătălie şi în vipia luptei... eu m-am răzleţit de el (RC. LEG. 73) als der Kampf am heftigsten tobte. în vipia ameţelii uitaseră că ferestrele sunt deschise (ISP. LEG.1 I, 118; sie wollten durch die geschlossene Tür fliehen) in der Hitze des Gefechts. S-a lăudat că. el, dacă vrea, îţi aduce acum în vipia iernii cireşe coapte (RC. IR. 239) im strengsten Winter. ET. unbelc. viptPl. vipturi S. n. (16. Jh. PS. SCIL 64, 11) LV. u. TR. arom.: Gesamtheit zur Nahrung dienender Früchte: Frucht F., Früchte (PI.), f eldfrüchie, Getreide 894 visă N. Pentru ... bunăroada vipturilorpământului... Domnului să ne rugăm (LIT. IAŞI 1679, CCR225)..(Sfântul) cumpără tot grâul şi tot viptul la Faustian de-şi împlură cetăţănii casele de grâu şi de vipt (DOS. VS. Mai 12; 126 a). Nici. după vremi viptul îmbla, ce în toată vremea toată poama şi coaptă şi necoaptă se afla (CANT. IST. 105) auch nach der Jahreszeit richtete sich die Frucht nicht. în ploi bune vesele să crească Vipturile şi. să să mulţască (DOS. PS. V. 64, 34). - Fig.: Drept aceia vipturile (VULG.:fructum) lucrurilor sale vor mânca (DOS. Is 3, 10, GCR I, 266). Mânca-vor viptul căii sale (τούς καρπούς; CANT. DIV. 81b, nach Spr 1, 31)- ET. lat. victus „Lebensmittel”. vipuşcă PI. -püsti S. f. (1836 AA Ist. 11/31, 36) farbiger Streifen an Uniformhosen. Am chipiu cu un număr x de centimetri mai înalt ca al altora, am vipuşcă bordo închis şi nasturi prima calitate (BASS. V. 237; ein Leutnant prahlt). Vizitiii, cu chivere înalte ... cu feregea plină de vipuşle colorate (UR. LEG. 166). GR. văp- (UR. LEG. 19), vipiscă (AL. OP. I, 530), vipiscă (CIH.). ET. russ. vypuska. viran Adj. (1804 POTRA I, 646) loc viran leerer, unbebauter Platz, Bauplatz M. Luase cu chirie locul viran (CARAG., ZRPh XIX, 416). ET. türlc. viran. viraneâ S. f. (um 1780 ΕΝ. COGĂLN.) veralt.: leerer, unbebauter Platz. Lucrându-se corăbiile alăturea, cu casa lui Alexandru Dracu pe o viranea ce era acolo alăture (EN. COGĂLN., LET.2 III, 238). ET. türk, virane. virgin (1832 GOL. CONDICA) I. Adj. jungfräulich, unberührt. Ş-o să-mi răsai ca o icoană A pururi verginei Marii (EMIN. O. I, 118). II. S. f. virgină PI. -gîne Jungfrau F. GR. veralt. verg-. ET. n.lat. virgo, -inis. virgulă PI. virgule S. f. (1789 SCOL. 7) Komma, Beistrich Μ. ET. n.lat. virgula. virnânţ PI. -nânţi S. m. (1843 FUSS) Weinrautc F. (Ruta graveolens; FUSS). ET. wahrsch. verstümmelt aus dt. Weinraute. viroâgă PL -roage S. f. (1751 IORGA S. D. VII, 38) kleiner natürlicher Kanal, Wasserarm: Rinnsal N., (Wasser-)Ader F. O măgură stâncoasă îşi împinge coastele-i vinetepână-n marginea râului, care mai în jos scapă din albie ...şi presară bălţi şi viroage pe şesul ... Bascului (VLAH. RP. 266). Lunca scrijălată de viroage a Prutului (VLAH. RP. 266). Alergam pe câmpiile arse de toamnă, pe lângă viroagele negre, pe lângă crângurile roşcate (SAD. POV. 236). Ce de viroage săpate de puhoaie, vărgând clinele cu zbârcituri şerpuitoare, crăpături haine (UR. BUC. 125). GR. vier- (POL.), ver- (PTB.), ir- (PAMF. AGR. 151). ET. slav., wahrsch, zu ksl. vPăi „wallen”, vgl. bulg. nslov. vir „Quelle”, şerb. russ. vir „Strudel” etc. SG. ALR SN III, K. 813. virtuos Adj. (1781 MICU LOGHICA 134 b) 1. tugendhaft. 2. meisterhaft. ET. n.lat. virtuosus, 2. nach it. virtuoso. vis PI. vise u. visuri S. n. (16. Jh. PS. SCH. 72, 20) Traum M.: în, prin vis im Traume; a avea vis, LV. a vedea, un vis einen Traum haben; a visa un vis einen Traum träumen; a-şi vedea visul cu ochii seinen Traum, seinen sehnlichsten Wunsch erfüllt sehen. încotro dar întorcea privirile, nu vedea decât visele sale cele de aur ...prefăcute acum într-o aspră mizerie (FIL. CIOC. 256). Ce vise măreţe îmi sfărâmase mie şcoala, domnească! în loc de palatele închipuite ... găsisem nişte case mici, murdare (DEL. P. 327). Fum şi umbră sunt toate, visuri şi părere (MIR. COSTIN, GCR I, 202). 0, D-zău svinte, că eu nice-n visuri Nice-n deşteptate nu-ţ uit de şiruri (DOS. PS. V. 83, 3). (Pre cei ce-i iubim) de multe ori şi în visuri îi vedem şi vorbim cu dânşii (MĂRG.2 64 b). Oricine adormea la umbra acelui arbore, făcea visuri de moarte carele se împlineau până în trei zile (AL. PP. 82). Frumos şi d-zăiesc vis au văzut (Iacov) (SICR. DE AUR2149 a). Astă noapte, târzior, Am visat vis cu fior (I.-B. 255). (Vânătorul) povestea ... o mulţime de întâmplări minunate care de când lumea nu trecuse nimănui nici măcar prin vis (OD. PS. 45) die niemandem auch nur im Traume eingefallen waren. Cheia viselor, carte de vise Traumbuch. ET. lat. vlsum. SG. ALR II/I, MN 2130, 53. visă Präs, -sez (1581/2 PO2 139; Gn 41, 5) 1. V. tr. träumen; pc. jdn. im Traume sehen, von ihm träumen. Cum mă culc, cum te visez (I.-B. 16) sobald ich mich schlafen lege, träume ich von dir. Şarpe lung cu solzii verzi, Nici să-l vezi, nici să-l visezi (AL. PP. 11). Sabia-mi cea bună, nouă Am visat-o ruptă-n două (AL. PP. 216). II. V. intr. träumen. Astă noapte am visat, Bade, că le-am sărutat (I.-B. 224). Închină-te ... să nu mai visezi urât (CARAG. T. I, 40) bete, damit du keine bösen Träume hast. O! tu nici visezi, bătrâne, câţi în cale mi s-au pus! (EMIN. 0.1,146). Copilul asculta, cu ochii duşi, visa la calul năzdrăvan care mănâncăjaratic şi 895 visare la pădurile de aur (SAD. POV. 33; man erzählte ihm Märchen) träumte von dem Zauberroß. III. a se visa sich vorstellen. Ea zâmbi, când se visă atât de frumoasă (EMIN. PL 23) als sic sich im Traum so schön sah. - Vgl. codru2, mălai 1. ET. vis, vgl. sard. bizare id. SG. ALR I/I, K. 73; II/I, MN 2802, 110. visare PI. visări S. f. (1799 IORGOVICI O. 40) Träumen N. Mergi tu, luntre-a vieţii mele pe-a visării lucii valuri (EMET. O. IV, 110). ET. a visa. visăros Adj. (1722 CANT.) phantastisch. Istoricul acesta nici au zis, nici să poale din adeverinţa istoriei a să înţelege (că Goţii arfi ajuns până la hotarăle Daciei), Jară numai din viseroasă si păreroasă ticluirea lui Maienburg (CANT. HR. 264). ET. vis. visător (1688 BIBLIA) 1. Adj. träumerisch. întinsă a lene pe-o canapea ... asculta, visătoare, cele ce-i spunea Forăscu (XEN. BR. 46). - Auch adverbiell. II. S. m. 1. Träumer M. 2. LV. visuitor Traumdeuter M. Iată visuitoriul acela vine (BIBLIA 1688 Gn 37, 19). ET. a visa bzw. vis. visătorie PI. -rii S. f. (1872 EMIN. PL 27) Träumerei F. Un zâmbet de dulce dor si visătorie (SLAV., CL XIV, 183). ET. visător, nach dt. Träumerei. viscol PI. viscole S. n. (1425 BGL.) Winter-, bes. Schneesturm M. Ningea, şi viscolul ridica omătul în valuri şi îl spulbera în văzduh, de nu se mai vedea nici cer nici pământ (VLAH. IC. 50). Din faţă vicol să-i: prăvuiciscă, Din dos pojarul să-i ocolească (DOS. PS. V. 82, 45). Pe cea vale Este viscol mare Şi ne frige la spinare (PP. GCRII, 337). - Fig. bisw. iiberh. : Sturm M. Viscolul siluirii se întinde si mai mult (BĂLC. 562). GR. MOLD. vicol, gigul, d. i. zigul (ŞEZ. II, 229). ANTHROPON. Vicol (1425 BGL). ’ ET. unbck., vgl. vifor. viscoli Präs, -lèse (1642 CAZ. GOV. 283) I. v. tr. vom Wintersturm: pc. gegen jdn. anstiirmen, ihn umstürmen. Furtuna deznădăjduirii mă viscoleşte pre mine (PS. RÂMN. 65 b). II. V. intr. vom Wintersturm u. unipers.: stürmen. Al nopţii vânt cu şuier viscoleşte (AL., CL V, 298). Aşezat la gura sobei noaptea, pe când viscoleşte (AL., CL II, 34) der Schneesturm tobt, es stürmt. GR. MOLD, vicoli. ET. viscol. viscolit Adj. (1642 CAZ. GOV. 148) 1. umstürmt. 2. verschneit, eingcschneit. Paşii răsunară în tindă, în odaia viscolită, clampa sună, - şi Anica Răduţului intră zgreburită înfr-un suman nins (SAD. CR. 137). ET. a viscoli. viscolitürä PI. -turi S. f. (1910 SAD.) vom Sturm zusammengctricbener Schnee. Mergeam cu sania pe un drum plin de hopuri şi de viscolituri, eu, tata şi vizitiul nostru (SAD. PS. 27). ET. a viscoli. viscolös Adj. (1862 AL.) stürmisch. Vine iarna viscoloasă, Eu cânt doina-nchis în casă (AL. PP. 224). GR. MOLD. vie-. ET. viscol. viseetös siehe bisect. visilă PI. -sile S. f. (1902 WEIG.) an einer Rute aufgehängte Legcangel F. Obleţii se mai întrebuinţează j'oarte mult ca nadă la undiţe sau mai cu seamă se pun vii la visile (ANT. IHT. 161). GR. ves- (WEIG. JB. IX). ET. vgl. ksl. vesilo „Waage”, bulg. vesilo, bes-, besilka „Galgen” < asl. vesiti „hängen”. vison S. n. (1581/2 PO2 143; Gn 41, 42) veralt.: Byssus M. Şi era un om oarecarele bogat şi se îmbrăca în porfiră si în vison (EV. 1894 Lk 16, 19). GR. vison (BIBLIA 1688 Lk 16, 19). ET. gr. ßüaaog, Alde. -ov. vistavöi PI. -voi S. m. (1866 BARC.) ugs. veralt.: Ordonnanz F., Offiziersbursche M. (Căpitanul) chiamă vistavoiul, Două palme-i dă strigând: „Dă-mi chipiul de pe masă ...” (VLAH. GV. 14). Joci rol degenerai... şi ai aer de vistavöi (TEL. SCH. 43). ET. russ. vestovoj. vister etc. siehe vistier etc. visti Präs, mă -tesc V. refl. (1688 BARC.) von Schweinen: sich paaren, begatten. GR. dial. zi-. ET. lat. gestus (affz. gest, nprov. gest), gestio, -Ire, deren Bdtg. „Brunst, brünstig werden” THOMAS, ROM. 43, 70 nachweist, kommen schwerlich in Betracht, da der mm. Anlaut sicherlich von Hause aus v ist; vgl. slav. visstati (CIHAC). vistier1 siehe vistiernic. vistier2 PI. vistiere S. n. (um 1431 DERS) LV. u. PP. SchatzkammerF., SchatzM. Unşearpemare ... au întrat în vistiariul cel împărătesc, şi nu cutedza nime să margă să să apropie la vistiar (DOS. VS. Noe. 896 vită 15; 128 b). învăţăturile a şapte soboară să le priimim si înir-inimele noastre ca într-un visteriu în veci să le ferim (VARL. CAZ.21,37 a). Nu vă ascundeţi vistiariul (ksl. solawislu) în pământ (CORESI TE410 b; Mt 6, 19). Ne-ai adus meşteri streini de ne-au jacut tipograjie şi le-ai dat plată din vistieriul Măriei Tale (NT 1648, Vorwort). (Cu) cheierul Să deschid vistieriul Să-mi iau bani de cheltuială (PASC. LP. 213). (Psaltirea) iaste visteriul a toate învăţăturilor celor bune (MS. 1710, GCR 1,363). Şi şezândIs. dirept visterie, privia cum aruncă mulţimea bani în visteriu (γαζοφυλάκιον; BIBLIA 1688 Mkl2,41). GR. -ter. ET. mittelb. lat. vestiarium „Kleiderbehältnis”, mlat. „Schatzkammer, Schatz”. vistierie PI. -rii S. f. (1564 CORESI CAZ. 114 a) 1. veralt.: Schatzkammer F., Schatz M. Au doară ai venit la vistieriile (τούς θησαυρούς) zăpăzii şi vistieriile grindinei văzutu-le-ai? (BIBLIA 1795 Ib 38, 22, GCR II, 159). Cela ce scoate vânturi den visteriile (έχ θησαυρών) lui (BIBLIA 1688 Ps 134, 8). Acolo (la D-zeu este) mărirea, bogăţia, vistieria neîmpuţinată (ALF. SUFL., GCR II, 147). Aflai-au mari visterii într-aceastăcetate (NEC. COSTIN, LET.21,210; von dem Eroberer der Stadt). (în psaltire) ... toţi sfinţii părinţi au aflat cea mai bogată vistierie de cugetări şi elocinţă spirituală (GHEN. LIT. 43). 2. veralt.: Staatsschatz M., -kasseF., Fiskus M. Zecemii de oaste să fie tot gata în ţară, şi împărăţia să le deie lefe din visteria împărătească din sloliţă (NECULCE, LET.1 Π, 337). Vgl. leu I. 3. 3. ehem.: Schatzamt N. (Finanzministerium). Toţi scriitorii vistieriei ... trebuie să asculte de poruncile (vistiernicului celui mare) (CANT. SCRIS. 189). GR. -ster-. ET. vistier. vistiernic PI. vistiernici S. m. (1400 DERS) ehern.: Schatzmeister M. Marele, vel vistiernic der Großschatzmeister (Finanzminister), war Mitglied des Staatsrats (siehe boier 1). Stalie, al doile vistiernic (DOC. 1651, GCR I, 152). Ne-au fost noao Pană visternicul cu câtăva samă de bani dator (DOC. 1631, GCR I, 75). Vistieriul să dea samă numărul preoţilor ... şi a sumei de bani care au luat de la dânşii (DOC. 1775, URIC. I, 73). la acestpitac domnesc şi te du de-l dă în mâna lui Vel-Vistier (FIL. CIOC. 177). Curtea-i plină de boieri, Vornici, hatmani, vistieri (AL. PP. 175). Chiar moartea însăsi e-o părere Şi un visternic de vieţi (EMIN. O. I, 204).’- S. f. visliereâsă (1622 BGL). GR. visternic; das in den slav. Urkunden noch vorwiegende vistiiari wird in den rumänischen zunächst gänzlich durch vistiernic verdrängt, tritt aber im 18. Jh. wieder als vistieriu auf. ET. mittclb. lat. vistiarius „Klciderbewahrer”, mlat. „Schatzmeister”; -nie nach vornic, stolnic, postelnic etc. vistiernicel PI. -cei S. m. (1521 BGL) ehern, dem Schatzmeister unterstellter Beamter M. Călăraşi, dărăbanţi, roşii, visternicei, spălărei, poslel-nicei (AMIRAS, LET.2111, 151). ET. vistiernic. visuitor siehe visător. vişeu PI. vişeie S. n. (um 1670 ANON. CAR.) TR. BAN. Meißel M. ET. magy. ves o. SG. ALR SN II, K. 539, 545, 546, 563. vişin PI. vişini S. m. (1550 BGL) 1. Weichsel(kirsch)baum M. (Prunus cerasus). 2. vişin turcesc Steinweichselbaum M. (Primus Mahaleb; BR.’). 3. vişin sălbatic, vişinei Zwergkirschbaum M. (Prunus Chamaecerasus; BR.). 4. Byssus M. Şi îmbrăcă pre el podoabă de vişin (στολήν βυσσινην; BIBLIA 1688, Gn 41,42). ET. vişin, vişină < slav. visnja „Weichselbaum, -kirsche”, das auf pers. (woraus türk.) vişne zurückgehen dürfte; Bdtg. 4 ist durch die lautliche Ähnlichkeit von gr. βΰσσινος „von Byssus” mit ngr. βύσσινσν „Weichselkirsche” hervorgerufen. SG. ALR II/I, MN 2833, 112. vişinâtă PI. -nâte S. f. (um 1730 AMIRAS, LET.1 III, 133) Kirschlikör M. (Rezept bei K.-N. REŢ. 181 flg. u. LUP. MB. 124). Ionescu băuse cam mult vin la masă, cam mult rom la cafea şi cam multă vişinâtă în urmă (BASS. VULT. 214). După masă intrarăm în salonul unde ne aşteptau două mari table cu vutcă şi vişinapuri (GANE, CL XIII, 48). GR. S. n. vişinat, vişinap (AMIRAS; K.-N. REŢ.), vişineac (LUP. MB.). ET. geht auf pers. visne-ab zurück, vgl. türk, vişnap. vişină PI. vişine S. f. (1628 BGL) Weichselkirsche F. Coarna era hatman mare, vişina era cămăraş mare, cireaşa era comis mare (MS. 1773, GCR II, 97). Eu atuncea te-oi lua Când a face plopul pere Şi răchita vişinele (I.-B. 45). GR. Dini. vişineâ, -nică, PI. -nele. ET. siche vişin. vişiniu Adj. (1773 ILIODOR, GCR II, 91) kirschrot. (Tata) porunci să cumpere cinci coţi postav vişiniu de un beniş pre care îl trimise dascălului (C. NGR. 10). ET. vişină. vişlă PI. vişle S. f. (um 1812 ŞINCAIHR. III, 159) TR. Flühnerhund M. (Caniş avicularis). ET. magy. visla, vgl. auch poln. wyzel. vită PI. vite S. f. (16. Jh. PS. SCH.) 1. LV. (um 1600) Tier N. Până a cincea zi nu era pre pământ nice o vilănice într-apă, nice în văzduh a zbura 897 viteaz (MOXA, HC I, 346). Ale mele suntu toate vitele (ksl. zverie) dumbrăviei, vitele (ksl. skotî) în codri şi boi (PS. SCH. Ps 49, 10). Ca neşte vite (ksl. Mvo(nap) fără cuvinte (PRAXIUL Judae 10, GCR I, 11*).- Bisw. Sg. als Koll.: Toate supus-ai supta picioarele lui, oile şi boi toţi şi încă vita (ksl. skoty) câmpilor (PS. SCH. 8, 8). Şi vită (ksl. skoty) se aducă cumu se încalece Pavela (CV2 27 b; Apg 23, 24). 2. (Stück) Vieh N., bes. Rind, PI. Vieh. în curtea lor se află tot felul de vite, şi vite mari şi vite mici (ISP., D.) sowohl Groß- als Kleinvieh. Vite albe Rindvieh. Nenumărate herghelii de cai, cirezi de vite şi turme de oi (CREANGĂ, GCR II, 352). Pe barburul dinainte Pune plug cu şese vite (I.-B. 307). Un cap de vită ein Stück Vieh. 3. pejorativ von Menschen: vită încălţată, vită care (numai) nu paşte Rindvieh N. GR. Dini. zu 2 vitiiţă, PI. -ţe, vitişoâră (D.). ET. lat. via „Leben”, daher „Lebewesen”, vgl. zur Bdtg. ksl. ävoti/„Leben, Tier”; megl.-rum. găţă „Lebewesen” = nordrum. viaţă „Leben”. SG. ALR SN I, K. 120,121,199; II, K. 313,322, 323; III, K. 753; V, K. 1355. viteaz Adj. (1428 DERS) tapfer. Atunci viteazul căpitan, Cu-o largă brazdă-n frunte, Strigă voios: „ Cine-i curcan Să fie şoim de munte!” (AL. POEZII III Ln. 99; zu den Dorobanzen). Am inimă vitează Şi credinţă-n D-zeu (AL. POEZII Ln. 120). Mândră şi vitează erai în bătălii, o, ţară română! Cu greu şi cu anevoie era a te birui (BĂLC. 572). - Auch substantiv.: Mihai Viteazul Michael der Tapfere. Şi era acolo nişte viteji, şi cine vrea să-şi ispitească vitejia, acolo mergea şi să lovia cu acei viteji (ALEXANDRIA 17). Nu spune într-însa ... denevoin-ţele vitejilor şi hărăţâlor lumeşti, ce de nevoinţele şi biruinţele şi izbândile a vitejilor împăratului şi Domnului ceresc (DOS. VS. Pred.). Moartea ...De vitejii nu săsâieşti(VV. GCR II, 141). GR. PI m. viteji, f. Sg. vitează, PI. viteze. ET. asl. vitpzf, zur Form vgl. russ. vitjazî; in allen Nachbarsprachen. vitejesc Adj. (1645 HERODOT 495) Helden-, heldenmütig, tapfer. Nu-i mai scump nimică azi Pe lumea pământească Decât un nume de viteaz Şi moartea vitejească (AL. POEZII III Ln. 100). ET. viteaz. vitejeşte Adv. (1645 HERODOT 400) tapfer, heldenmütig. Pre cel sărac ... cercetează (D-zeu) de sufere vitejaşte Şi mulţămeaşte lui D-zeu de sărăcie (MĂRG.2 40 b). ET. viteaz. viteji Präs, -jesc V. intr. (1649 MARD.) als Held leben, ein Heldenlebcn führen. Care ... va râdica Buzduganul meu ... Acela să vie Cu mine-n frăţie Ca să vitejească (AL. PP. 67). ET. viteaz. vitejie PI. -jii S. f. (1563 CORESIPRAXIU SB) Tapferkeit F., Heldenmut M. Neamul lui Iafetpre toate pre celelalte cu puterea, cu bărbăţia, cu vitejia au întrecut (MS. 18. Jh., GCR II, 50). Nu spune ...de vitejiile şi izbândele hatmanilor (DOS. VS. Pred.). Lasă boii, frăţioare, Şi te dă la vânătoare, Că nu-i timp de plugă-rie, Şi e timp de vitejie (AL. PP. 44). Te las naibei, sărăcie, Şi mă duc la vitejie (I.-B. 285; der Landmann spricht). ET. viteaz. viteşte Adv. (16. Jh. CV) unvernünftig. Viteaşte-mipare tremiţândufuglulu (CV2 36 b; Apg 25,27; als Übers, von άλογον, bezslovesno). ET. vită. vition etc. siehe hition etc. vitleän etc. siehe viclean etc. vitreg Adj. (1542 BGL) 1. Stief-. Tot omul frebuie să fie milos cătră săraci... cu cât mai vârtos dară tatăl viăegşi muma maştehă cătră fiastrii lor (CAR. PRE SCURT, GCR 1,277). De va fi sora vitregă, numai de tată sau numai mumă (INDR. 676). 2. fig.: stiefmütterlich. Fiindu-ne ţara ... stăpânită ... de cârmuiri vitrege care nu şi-au dat osteneala să cerceteze ... bunurile şi răurile satelor (JIP. SUF. 12). GR. -irig. ET. lat. vTtricus. SG. ALRI/II, K. 154,157,161;II/I,K. 133, MN 2625, 85; SN III, K. 643. vitregie PL -gii S. f. (1856 SBIERA) stiefmütterliche Behandlung. Văzândfata moşneagului atâta vitrigie din partea părinţilor ...au început a plânge şi a se văieta (SBIERA POV. 212). Asemenea agfi-cultori (nepricepuţi) ... n-au dreptul de a se plânge de vitregia soartei (LIT.) über die Ungerechtigkeit zu klagen. GR. -trig-, ET. vitreg. vitrinic S. m. (1882 MANGIUCA, H. 2176) Gemswurz F. (Doronicum). ET. vgl. russ. vetrenik, nslov. vetrnik, poln. wielrznik, Name versch. Pflanzen. vitrfţa siehe vetrice. 898 viţos vitrui Präs, -iese V. tr. (1893 NĂD.) MOLD, fam.: entkräften. De la o vreme răul a vitruit-o de tot, nu se mai putea târâi nici până la o cofa de apă ori să-şi. aprindă puţină lumină (NĂD. NUV. I, 44). ET. vgl. ukr. vlroi(va)ti, polii, wytruc (SCRIBAN). vitiiţă siehe vită. viţă PI. viţe S. f. (16. Jh. CV) 1. (de vie Wein-) Rebe F., Weinstock M. (Vitis vinifera). Viţa uscată s-o tai, ca mai bun rod să-ţi dea (GOL., Z. I, 307). Şi în vie era trei viţe, şi ea odrăslind era scoţând vlăstare (BIBLIA 1688 Gn 40, 10). Grămădi Pavelu vile de vie multe de le pun rea spre focii (CV2 48 b; Apg 28, 3). Viţă sălbatică wild wachsende Weinrebe. 2. von anderen Pflanzen: viţă sălbatică Waldrebe F. (Clematis); viţă sălbatică filzige Weinrebe (Vitis labrus-ca; FUSS, NAN. 71); viţă de Canada wilder Wein (Ampclopsis quinquefolia; PANŢU); viţa coreilor (CRĂIN.), evreilor (PANŢU) Bittersüß N. (Solanum dulcamara); viţă neagră Schmerwurz F. (Tamus communis; CRĂIN.; offenbar Übers, von frz. vigne noire). 3. Rebe F. (= Zweig des Weinstocks); dann auch von den dünnen, elastischen Teilen anderer Pflanzen; Ranke F., Stengel, Halm M., Faser F. Şi va lua struguraşii cei mici cu secerile şi viţişoarele le va lua şi le va tăia (BIBLIA 1688 Js 18, 5). Lucra Agripina aşa de repede cu sapa, aşa o mânuia de frumos şi delicat pe lângă popuşoi că măcar o viţă nu ciuntea (NĂD. NUV. I, 193). Să strângi ... sulcină de câmp, să iei numai viţişoarele acele cu floare (DRĂGH. IC. 74). Aceste viţe şi viţişoctre alcătuiesc rădăcina plantei (ÎNV. COP. 1890 IŢ 13). 4. Faden M., Schnur, Litze, Kordel F. als Bestandteil von aus mehreren von ihnen zusammengedrehten dickeren Fäden, Schnüren, Seilen. Frânghiile se fac răsucind sau împletind la un loc mai multe viţe cu ajutorul crivalei (PAMF. IND. 212) mit Hilfe der Winde. Cămeşa de mătasă, Viţele-mplelite-n şase (AL. PP. 105) aus sechsfach gezwirnter Seide. Răsuci ţigara groasă, scapără si aprinse o vilă de iască (SAD. PS. 10). 5. (depăr Haar-) Strähne F. Prin părul capului şi. barbet se văd multe viţe albe răsărind (I. NGR., CL HI, 341). De pe fruntea mea cea tristă tu dai viţele-ntr-o parte (EMIN. 0.1,42). Şi au chemat pre bărbieriţi şi au ras pre cele 7 viţe ale capului lui (BIBLIA 1688 Ri 16, 19; σειράς). 6. Stamm M., Geschlecht N., Rasse F. Te-am lăsat Şi alta mi-am căpătat Mai din viţă şi sămânţă (I.-B. 257) von besserer Herkunft. Copii din viţa voastră ... n-au dreptul să trăiască (BOLINT.1 I, 66; die Amme zur Sultanin, deren Kind erwürgt war). Toţi dorobanţi, toţi căciulari, Români de viţă veche (AL. POEZII III, 93). Acest cal, cu deosebirefrumos ...de viţă turcească corcită, fusese trimis în dar lui Sigismund Bathori (BĂLC. 512). De viţă edlen Stammes, edler Herkunft, Rasse: Pan>enitul şi ciocoiul voiesc numai decât să fie de viţă; îşi caută origina neamului în vreun cronicar (GIIICA 221). Nu uita că sunt un emigrant j'rancez de viţă (UR. BUC. 79). Codreanu avea un cal roib, fugar de viţă (GANE, CL VIII, 451) einen edlen Renner. Ori de câte ori am văzut la noi în ţară un fan faron ... am avut ocazie să mă conving că era viţă de strein (GHICA XX) fremder Abstammung. De eşti tu viţă de jos, să nu iei neam de sus (PANN PV. M. II, 117). Ce eşti, viţă creştinească? Sau eşti viţăpăgânească? (FR.-C. MOŢII 206) was bist du, ein Christen- oder ein Heidenkind? GR. Dirn. viţişoâră, PI. -re. ET. lat. vjtea, f. von viteus,Leben-”, vgl. it. dial. viltsa „Weindenmte” (REW 9388). SG. ALR I/I, K. 9; SN I, IC. 65, 196, 225, 229, 262. viţeâ siche viţel. viţel PI. -ţei S. m. (1499 DERS) 1. Kalb N. Primăvara, Când oile sunt cu miei Şi vacele cu viţei (I.-B. 243). Trăieşte ca viţelul la oraş er fühlt ein elendes Leben. Viţelul de aur das Goldene Kalb. Vgl. iapă 1, picior 3, poartă 1. 2. BAN. (Soldatenspr.) Affe M. (Tornister; er ist mit Kalbfell überzogen). Cât este ziua de mare, Stau cu viţelu-n spinare (BIBIC, 143; Klage des Soldaten). GR. S. f. viţeâ, viţică. - Dim. m. viţeluş; f. -hişă, PI. -se. ET. lat. vîtellus; i wahrsch. nach vită. SG. ALR SN IV, K. 946. viţelar PI. -lari S. m. (1618 BGL) 1. Kälberhirt M. Viţăii trebuie să aibă viţălariul lor (DRĂGH. IC. 14). ’ 2. Ruchgras N. (Anthoxanthum odoratum; Br.). 3. Kaulquappe F. ET. viţel. SG. ALR SN II, K. 300, 402; IV, K. 946. viţeluş siehe viţel. viţică siehe viţel. viţioăneS. f. PI. (1839 VAIL.) (depăr Haar-) Strähne F. (Hagiul) e galben ca ceara; părul, nepieptănat şi lung, i-atâmă în viţioanepe ceafa şi pe frunte (DEL. P. 174). ET. viţă 5. viţişoâră siehe viţă. viţos Adj. (um 1830 C. STĂM., H. 1487) rankig, strähnig, faserig. Aşa de viţoase sunt rădăcinile lor încât (scoţcindu-le din pământ) le poţi lua cu mult pământ pe lângă dânsele (DATC. HORT. 126). ET. viţă. 899 viu viu Adj. (16. .Th. CV2 9 a; Apg 20, 12) lebend, lebendig (Ggs. mort), auch substantiv. Uiiiiu! până ce-s viu, Dcic-oi muri, mort săfiu (I.-B. 363). Eu ucig şi viu fac, vatărn şi eu vindec (COR. Dt 32, 39, GCR I, 16). (Domnul Is. Hs.) se sui în ceri ... şi iară va veni cu slava a judeca viii şi morţii (COR. GCR I, 32; Credo). Morţii cu morţii şi viii cu viii (Trostwort an Trauernde, etwa:) die Toten brauchen uns nicht mehr, wohl aber die Lebenden. Vgl. mort II. Viu e Domnul că drept eşti tu şi bun întru ochii miei (BIBLIA 1688 1 Sm 29, 6) so wahr Gott lebt. Viu D-dzeu ... n-am a te lăsa, drace (MS. 16. Jh., GCR I, 7) beim lebendigen Gott! Viu leul, viu vulturul cărora mă închin, că de ce m-am apucat, până la sfârşii nu mă voi părăsi (CANT. IST. 180). De viu (bzw. vie, vii) lebend, bei lebendigem Leibe: Să deschise pământul de-i înghiţi de vii (VARL. CAZ.21,26 a). Pre acesta să-l spândzure sau să-l ardză de viu în foc (PRAV. IAŞI, GCR 1,120). Aleg iadul chiar de viu, Numai singur să nu fiu (AL. PP. 28). Limbi vii lebende Sprachen. Gard viu lebendige Hecke. Came vie gesundes Fleisch: Să se frece (piciorul vitei) între unghii cu arcan de lână pân-ce să va face carne vie (DRĂGH. IC. 20). Vgl. carne 1. Izvoarăvii murmură şi saltă de sub piatră (EMIN. 0.1,92). Plecat peste cadavru, el... A-nvârtit pumnalii-n carne, să se scurgă viul tot (COŞB. 116; vom Blut). Crăiasa-n purpur şi-n smarald S-ascunde, nu s-ascunde, Străbaţi cu ochiul viul cald Al formelor rotunde (COŞB. 38). (Fata) s-a aşezat pe lopată şi baba a azvârlit-o cu putere în cuptor, în viul focului (RC. LEG. 24) mitten ins Feuer. Am văzut acolo (la biserică) o grămadă de sfinţi, vii viuţi, cum sta în toate părţile ... şi cum oamenii le aducea daruri (SBIERA POV. 285) ganz lebendig. GR. Dim. viuţ. ET. lat. vîvus. SG. ALR LII, K. 282; II/I, MN 3838, 125; SN V, K. 1567. vivor etc. siehe vifor etc. vixui siehe văcsui. viză1 PI. vize S. f. (1778 FURNICĂ) Dick M. (Störart; Acipenser glaber, schypa, marsigli etc.). Ciga, viza, costrăşiil (ÎNV. COP. 1878 130). ET. vgl. magy. viza, tschech. vyz(a), poln. wyz etc. „Hausen (Acipenser huso)”; siehe auch TAMÂS 861 u. CIH. II, 460. viză2 PI. vize S. f. (1832 GOL. CONDICA) Visum N. ET. frz. visa. vizdei siehe ghizdei. vizir PI. viziri S. m. (um 1600 ROSETTILB., GS III, 14) Wesir M. (Staatsminister des Sultans, Khans, LV. auch eines anderen Fürsten), bes. Großwesir (oberster Staatsminister). (Osman III) mai în toate săptămânile schimba rigealii şi pe veziri (I. VĂCĂR., TEZ. II, 277). Şi au trimis (Navohodonosor) să adune pre veziri (τούς υπάτους) şi pre voievozi (BIBLIA 1688 Dn 3, 2). Inştiinţându-se împăratul (turcesc) de venirea sultanului (tătăresc), au poruncit vezirului de l-au întimpinat cu mare halai (DION., TEZ. Π, 169). în politica lui Eraclie împăratul să afla acest vizir anume Pezostrat; şi nu fâcea copii nici viziriul nici împăratul (MS. um 1800, GCRII, 178).-ZusammensetzungenLV.: Vizir-agasi Beamter M. des Wcsirs. A u rânduit şi pre un vezir-agasî ...să ceară pre pribegi la Mihai Vodă (RADU POP., MAG. IST. IV, 144). - Vizir-azem Großwesir M. Dacă s-au apropiat Aii Paşa. vezir-azemul de Moreia ... îndată au înlrat într-însa cu toate ostile (AXINTE, LET.2 Π, 169). - Vizir-chehaesi. Haushofmeister M. des Wesirs. - Vizir-kehaesi ... chiamândpe capi-kehaiele, le-au zis penfru mucarel (EN. COGĂLN., LET.2 III, 208). - S. f. vizireâsă. GR. vezir, so auch die Ableitungen. ET. türk. vezir. viziresc Adj. (um 1714 RADU GREC., CM II, 171) Wesirs-. ET. vizir. viziri Präs, -resc (um 1730 AXINTE) I. V. tr. zum Wesir machen. A murit Almus; şi s-a vezerit Arpad fiul lui (CL IV, 153). II. V. intr. Wesir sein. (Mola Ibraim) n-au vezirit mult; că trecând 20 de zile, au trimis împăratul de i-au luat pecetea (AXINTE, LET.2 II, 155). ET. vizir. vizirie PI. -rii S. f. (1675 MIR. COSTIN) WesiratN. Zic unii săfie murit (Schindir Paşa) otrăvit de un vizir ce era atunci la împărăţie, temându-şi viziria de el (MIR. COSTIN, LET.2 1, 275). ET. vizir. vizirlâcS.n. (1693 Ş. INFL.) LV. Wesirat N. Pe Pazvcindu ... să-lprinză ... şi se va cinsti Leu-Paşa de către împărăţie cu vezirlâc (DION., TEZ. II, 188). ET. vezirlik (REDH.). vizita Präs, -tez V. tr. (1 755 PROTOCOL II, 60 b) 1. besuchen. 2. besichtigen. 3. inspizieren. 4. selten: durchsehen. Le-am lasat (ms.)fagäduindu-le de a le vizita cum voi putea deprinde a ceti scrisoarea acea ieroglifică (C. NGR. 10). GR. (t) vizitarisi. ET. n.lat. visitare, frz. visiter. 900 vlădică vizitator PI. -töri S. m. (1 801 MICU IST. IV, 110 a) Besucher M. - S. f. vizitatoare. ET. a vizita. vizită PI. vizite S. f. (1795 IST. AM. 24 a) 1. Besuch M. Nu fac, nu primesc vizite (C. NGR. 254). - Carte de vizită Visitenkarte. 2. (ärztl.) Visite F. ET. a vizita. vizitiu PI. -tii S. m. (1637 ARH. II, 380) 1. Kutscher M. Ginerele şi mireasa se urcară în căruţă şi porniră. Cotoşmanul însă o apucă înainte şi zise vizitiilor să se ţie pe urma lui (ISP. LEG.2 292). 2. Fuhrmann M. (Sternbild). GR. vezeteu (BIBLIA 1688 1 Kg 22, 34). ET. vgl. magy. vezeto „Führer, Lenker”, slav. vozalaj (MIKL. SLAV. EL.). SG. ALR SN II, K. 281. vizuină PI. -zuini S. f. (1496 DERS) Höhle F. (eines Raubtiers), Bau M., Loch N. Şi vulpile viezuini au şi pasările ceriului cuibure, fiul omenesc n-are unde capul să plece (CORESI TE4 15 a; Mt 8, 20). (Căpcânii) lăcuia pre supt pietri ca hierile în viedzunii (Glosse: cuiburi; DOS. VS. Oct. 23; 79 a). Bursucii somnoroşi carii ies numai noaptea din vizunii (OD. PS. 219). GR. vcralt. viezuină; vizunie, viezurină, häufig bizuină. ET. zu viezure „Dachs”, also eig. „Dachsloch . SG. ALR SN III, K. 679,813. vizuniPräs. -nesc V. intr. (1856 SBIERA POV. 123) von Raubtieren: hausen. Orbecăind (omul) aşa prin întunericul nopţii, au picat într-o bortă foarte adâncă. Aicea vizunea trei bălauri tare înfiorători (SBIERA POV. 310). ET. vizuină. vizunie siehe vizuină. vlâdnic (1490 DRHA III, 80) 1. Adj. riesig, mächtig. (De aici) se văd, în poală, urmele unei cetăţi de urieşi şi brazda vladnică a Troianului (OD. PS.’217). II. S. n. 1. großer Scc. Şi se făcu codrul şi valea numai vladnic de sânge închegat şi de otravă (POMP., CL IX, 188; ein Engel hatte einen Drachen getötet). TOPON. Vladnicul, See zwischen Jijia und Prath. 2. MOLD, vlanic Hochebene F. (SCRIBAN). GR. vlanic, hladnic, hlabnic. ET. slav. vladin ü, vgl. tschech. vladny. vlagă S. f. (1561 CORESITE4) 1. (leben-, kraftspendende) Feuchtigkeit F., (Lebens-) Saft M. (der Pflanzen u. Tiere); fig. (in den Säften begründete Lebens-)Kraft (vgl. dt. „weder Saft noch Kraft haben”). Alta. căzu spre piatră şi răsări şi secă, derep-ce nu avu vlagă (ksl. vlagi) (CORESI TE4 132 a; Llc 8, 6). Rătăciţi în pustii fără vlagă (VULG.: in solitudine in inaquoso) (DOS. PS. V. 106, 9; Ps 106, 4). Toiagul (înfipt în pământ de Sf. Grigorie) fusese uscat neavănd nici o vlagă hirişe, s-au rădăcinat şi s-au făcut copaciu verde şi fininzos (DOS. VS. Noe. 17; 132 b). Arborul acest struncinat. ce se ţine numai prin vlaga rădăcinii lui (RAL. SUV. 78; von einer hohlen u. kronenlosen Platane). Am muncit ş-oi munci cât în oase mi s-a ţinea măcar ţâră de vlagă (NĂD. NUV. I, 87). Hrişcă este una din cele mai preţioase plânte pentru a da vlagă pământurilor celor învechite, sărace (ION. CAL. 104). Bunica ... se plângea că toate puterile i s-au sleit şi că nu mai simte în sine vlagă nici măcar de un ban (IARNIK, CL XV, 109). Grija neîncetată vlaga inimii topeşte (CANT. IST. 209). Ceia ce ne încântă în scrierile lui... Alexandri nu sunt numai ideile vărsate în ele, ci şi limba românească în toată vlaga şi vâr tu tea ei (LAMBRIOR, CL VII, 333). 2. PP. Reichtum M., Vermögen N. Maica mea, De mi-ai da ... Averea ta şi vlaga S-o mănânc cu lingura, De voinici n-oi rămânea (PĂSC. LP. 273; ein Heiduck spricht). Turcule ... nu-mi trebuie vlaga ta (MF I, 98; der Türke will dem Sprecher einen Haufen Gold geben). ET. asl. vlaga „Feuchtigkeit”. Bdtg. 2 könnte durch blagă beeinflußt sein. vlah PI. vlahi S. m. (um 1500 DOR) Walache M., ältere Bezeichnung für Rumäne M. „Letztlich heißen sie sich in ihrer Sprach nicht Wallachen oder Bloch, sondern Romunos oder Römer” (J. TRÖSTER 1666, ARV. ROM. 186). GR. valah; istrorum. vlah, PI. vlaş. ET. ahdt. walh > asl. *vlahü, ngr. PI. βλάχοι (in byzant. Quellen im 11. Jh.); vgl. magy. âlâh, rass. voloch. vlădică PI. -dici S. m. (1453 DRHD I, 436) 1. LV. (16. Jh./17. Jh.) Gebieter, Herr(scher), Fürst M. Şi-naintea vlădicilor (ksl. predu voevody) şi împăraţilor duşi veţi fi pentru mine (CORESI TE4 99 b; Mk 13, 9). Atunce stejiră-se vlădicii (ksl. vladyki) de Edom (PS. SCH. Ex 15,15). Să nu zică nime că eu sunt domn sau vlădică sau boierin (INSCHR. 1610, GCR 1,44). în văţătură am de la vlădica Hs. să iubesc pre vrăjmaşii miei (MĂRG.2 21 b). 2. Bischof M. (Dispot Vodă) s-au întors la Iaşi, unde i-au cetit vlădicii molitva de domnie (MS. 17. Jh., GCR 1,142). Eu când m-oi spovedi, Sepie popi mi-or ti-ebui ... Iar când m-oi cumineca, Să vie şi vlădica (I.-B. 458). Vgl. opincă 2. GR. vlădic, m. Art. vlădicul (Ş. TAINE). 901 vlădiccsc ET. şerb. bulg. nslov. vladika < ksl. vladyka. Zii Bdtg. 2 vgl. ngr. δεσπότης „Bischof’. SG. ALR TT/I, MN 2749’, 96. vlădiccsc Adj. (16. Jh. PS. SCH.) 1. LV. Herrscher-. Şi cu duhul vlădi(ce)scu (ksl. duhomü vladicnymu) învârtoaşe-me (PS. SCH. 50, 14). 2. bischöflich, Bischofs-. Scaunul cel vlffdicesc ... unde şede arhiereul (DOS. VS. Noe. 24; 160 a). ET. vlădică. vlădici Präs, -cescV. intr. (1632 EUSTR. PRAV. 144) LV. herrschen. ET. zn vlădică. vlădicie PI. -cii S. f. (16. Jh. PS. SCH. 144, 13) LV. Herrschaft F. împărăţiia ta împărăţie în toate veacurele, vlădiciia ta în toate neamure şi neamure (CORESI PS.5 276 a; Ps 144, 13). ET. vlădică. vlădui Präs, -iese V. intr. (16. Jh. PS. SCH.) LV. gebieten, herrschen. Şi vludui-va (= vlăd-) de la mare pâră la mare (PS. SCH. 71, 8). GR. vlădeşti (PS. SCH. 88, 10) fur vlăduieşti. ET. ksl. vladati „herrschen”. vlăduitor PI. -tori S. m. (1563 CORESI PRAXRJ) LV. Herrscher M. Vlăduitorul, zeul şi domnul nostru Is. Hs. (CORESI PRAXIU Judae 4, 180). ET. a vlădui. vlăgos Adj. (1705 CANT.) voll Saft und Kraft. Eu m-cim vechii... iară acesta nou, vios, vlăgos ... ieste (CANT. IST. 222). ET. vlagă. vlăgui Präs, -iese V. tr. (1881 CREANGĂ) fam.: entkräften, erschöpfen. Şi tragem un ropot şi două şi trei, de era cât pe ce să scoatem sufletul din popă. Şi aşa l-am vlăguit (CREANGĂ, CL XV, 453; die Seminaristen hatten einen alten Lehrer mit in den Tanz genommen). ET. vlagă. vlăguit Adj. (1832 GOL. CONDICA) entkräftet, erschöpft. Toată ceata asta de robi vlăguiţi şi păcătoşi (VLAH., GAZ. SĂT. XIV, 345; von den Bauern). ET. a vlăgui. vlăjgan PI. -gâni S. m. (1868 BARC.) (Riesen-)Kerl M. Ce mai vlăjgan mare sefăcuse (băiatul popei). N-avea 17 ani împliniţi (VLAH. GV. 69). „ Ce vreţi?”....Să ne dai bani”, răspunse ... un vlăjgan fioros (GR. BUC. 109). GR. vlăjan. ET. wohl zu vlagă. Vlăsie f. (um 1585 DOR) Pădurea Vlăsiei Wald bei Bukarest, ehern, wegen seiner Räuber berüchtigt, wie Codrul Herţei in der Moldau, Foret de Bondy bei Paris. Fură ca în pădurea Vlăsiei u. ä. er stiehlt wie ein Rabe. Funcţionarii... sunt trataţi cu epitetul de „pungaşi” şi acuzaţi că operează ca în codrul Vlăsiei (LIT.). ET. zu vlah oder zu einem Anthroponym Vlasie. vlăstar PI. -tare S. n. (1649 MARD.) Trieb, Schößling M., Reis N. Şi în vie era trei viţe, şi ea odrăslind era scoţând vlăstare (βλαστούς; BIBLIA 1688 Gn 40, 10). Şi hrana lui era vlăstare (ακρίδες; mit falscher Deutung dieses Wortes) şi miere sălbatecă (BIBLIA 1688 Mt 3, 4). Dintru ... Iuda să menisă ca să răsară vlăstariul dreptăţii, Hs. (MS. 1760, GCR Π, 70; nach Js 11,1). Ruperea ... micilor lăstari ce cresc pe la supţioara foilor (tutunului) (ALEX. AGRIC. 125). Copii desculţi să-nciirau a veselie, încingându-şi mijlocul cu vlăstari încăpuşaţi de salcie slujită de moş popa (DEL. S. 51; Schilderung des Palmsonntags). Ai lăsat un vlăstar care se frângea dincotro bătea vântul şi găseşti un trunchi care nu se mai mlădiază, ci stă neclintit pe rădăcina sa (CL XI, 86). GR. lăstar, PI. m. vlăstari. ET. ngr. βλαστάρι; zu /- vgl. bulg. şerb. lastar. SG. ALR SN I, K. 219, 221; II, K. 584, 585. vlăstărct S. (1881 JIP. OP. 51) lăstăretu satului die Dorfjugcnd. GR. lăstăret. ET. vlăstar. vlăstări Präs, -resc V. intr. (1683 DOS. PAR. 45 a) treiben, sprossen. Ar veni rândul cugetărilor dulci şi duioase ce vlăstăresc adesea în traiul singuratic al vânătorului (OD. PS. 54). GR. lăstari (JIP. R. 64). ET. vlăstar. vlăstăriş S. n. (1881 JIP.) Triebe, Schößlinge (PI.). Nu cumva bălăria să năbu-şască lăstărişu ăl crud ş-ălproaspăt (JIP. OP. 85). GR. lăstăriş. ET. vlăstar. SG. ALR SN II, K. 584. vlet siehe leat 1. vlogS. (1868 BARC.) ugs. 1. andauernder Regen. - Adverbiell: plouă vlog es regnet unaufhörlich. La nuntă a plouat vlog vreo trei zile (RCM. SĂRB. 6). 902 voie 2. Gesindel N. (BARC.). ET. unbekannt. SG. ALR SN III, K. 790. voătră siehe voim. vocabular PI. -lâre S. n. (1836 HEL. II, 215) Vokabular N. ET. it. vocabulario. vocal (1831 AR 70) I. Adj. vokalisch. II. vocală S. f., PI. vocale Vokal M. ET. it. vocale. vocativ PI. -tive S. n. (1812, MAIOR IST.2 247) Vokativ M. ET. n. lat. vocativus. voce PI. voci S. f. (um 1812 ŞINCAI HR. II, 13) Stimme F. Ea ... răspunde Cu o voce dulce, slabă (EMIN. O. I, 104). GR. vox (ŞINCAI). ET. n. lat. vox, vocis, it. voce. SG. ALR SN VI, K. 1814. vöcot PI. vöcote S. n. (1888 FR.-C. MOŢII) TR. Sturm M. Vocote sunt 7 într-o iarnă, care dacă nu se ivesc iarna, vin vara (FR.-C. MOŢII 107). ET. ansch. magy. vakol, Alde. von vak „blind”. Vodă S. m. (1508 DERS) ehern.: Fürst M., als Titel der regierenden Fürsten in den Donaufürstentümern. Wird wie ein Eigenname dekliniert u. (wie das ungekürzte voievod) dem Namen nachgestellt, LV. bisw. auch zwischen Vor- u. Zuname gesetzt: Măria sa Vodă seine Hoheit der Fürst; Mihai Vodă Fürst Michael; lui Grigorie Ghica Vodă des, dem Fürsten Gregor Ghica; Pălru Vodă Rares (URECPIE, LET.11,95). Vodă nu primeşte astăzi der Fürst empfängt heute nicht. începând boierii a scrie lui vodă că nu se ajunge venitul ţării a da lejile la ostile împărăteşti (DION., TEZ. II, 217). Prin s-au (muscalii) ... încă şi pe un vodă ce au fost odată domn la Moldova (DION., TEZ. II, 220). Un mic hop mai e de trecut, la bacalaureat, şi-n colo - pălăria pe ceafa şi. nici de Vodă să nu-ţi pese (VLAH. NUV. 48; von einem Gymnasiasten) dann bist du alle Sorgen los. (Viţeluşul) învăţase să deschidă poarta cu boiul şi aşa să se plimbe pe drumul mare, ßeänd pe vodă pe şosea (BASS. NOR. 132) wo es gemütlich umhcrschlcnderte. Vgl. Fiâncu, lobodă. - S. f. voduleâsă. PP. Voduleasa cea frumoasă, Hătmăneasa cea aleasă (LUP. MB. 48; Bcspr.). ET. Kürzung von asl. vojevoda „Herzog”. vodcă siehe vutcă. voduleâsă siehe vodă. vohod PI. -hoâde S. n. (1570 CORESI LIT. 15 b) Introitus M., in der orthodoxen Kirche feierlicher Umzug der Priester, Teil der Liturgie. Man unterscheidet vohodul cel mic, bei dem das Evangelium, u. vohodul cel mare, bei dem die Sakramente umhergetragen werden. La sfânta leturghie, când iese la văhodul cel mic preotul şi diaconul cu evanghelia (GHEORGACPII, LET.2 III, 307). De se va întâmpla cumva să verse (preotul) sfintele taine mai înainte de vohodul cel mare (PRAV. BIS. P. I, Cap. III). GR. vâh-, văh-. ET. ksl. vühodi1 voi siehe vrea. voi Pron. siehe tu. voiaj PI. voiajuri S. n. (1829 AR 228) Reise F. Andronache se duse în voiaj ca să-şi uite tribulaţiile conjugale (C. NGR. 72). GR. (t) voiagiu. ET. frz. voyage. voiaja Präs, -jez V. intr. (1832 GOL. CONDICA) reisen. ET. frz. voyager. voiajor PI. -jöri S. m. (1826 GOLESCU CĂL. 95) Reisender M. GR. (t) voiager. ET. frz. voyageur. voie PI. voi S. f. (16. Jh. CV211a; Apg 20, 27) I. Wille M.; jetzt gew. nur in bestimmten Wendungen, sonst dafür voinţă. Fie voia ta, cumu în ceriu, aşa pre pământ (BIBLIA 1688 Mt 6,10) dein Wille geschehe. Mai bine iaste, de va fi voia lui D-zeu, a păţi rău decât rău jacând (NT 1648, 1 Petr 3,17). Voia lui D-zeu nu sepotidveşte cu a oamenilor (NEC. COST1N, LET.2 II, 22) der Mensch denkt, Gott lenkt. La voia noastră au rămas să nu-l ascultăm (pe diavolul) (MĂRG.2136 b) es steht uns frei. Şipovăţuipre dânşii la limanul voii (freAfipauoc;) lor (BIBLIA 1688 Ps 106, 30). Iară sujlând austru, părându-le lor că vor isprăvi voia lor ... vânslară în Crit (NT 1648 Apg 27, 13) daß sie ihr Vorhaben würden ausführen können. Acolo îndoite voi a leşilor: unii poftiau să jie crai feciorul lui Cazimir, alţii vreau pre Olbreht (NEC. COSTIN, LET.21,168). Vcralt. mi-e voia să ... ich will, mag ... Nu-ţi este voia să tepârască altul? Nupârînici tu (ANT. DID. 187). Leşilor nu le era trebuitoare Riga; numai le era voia să înceapă gâlceavă cu craiul Şvedului (NECULCE, LET.2 II, 272). Cui e voia să nu moară, Pună plosca supsuoară (I.-B. 386). Ajungi în patul altuia, cum ţi-e 903 voie voia nu poţi dormi (PANN, Z. III, 80). El să îmbogăţea ... şi-s umplu toata voia sa (NIPON, OCR I, 171) ließ keinen seiner Wünsche unbefriedigt. împăratul a îmbrăcat-o în mătăsării, a plimbat-o în căleşti şi i s-a supus la toate voile (DEL. S. 256) tat alles, was sie sich wünschte. De vom trăi noi ... numai, să mâncăm, să bem ... să ne facem voile (ANT. DID. 196) unsere Gelüste zu befriedigen. Mă-sa căita să-i facă toate voile (VLAH. NUV. 102) ihm jeden Wunsch zu erfüllen. Numai D-zeu face voia. la toţi (Z. VI, 658) macht es allen recht. Lasă boul în voia lui, dacă vei să mergi departe (GOL., Z. I, 328) laß den Ochsen gehen wie er will. Prea am avut încredere în caracterul lui şi prea l-am lăsat în voie (LECCA JUC. 136) die Zügel zu locker gelassen. A lăsa. în voia. valurilor, întâmplării, soarta.' etc. den Wellen, dem Zufall, seinem Schicksal etc. überlassen. Strânsesem vâslele şi barca se legăna uşor în voia valurilor (L. NGR., CL XV, 48). Lăsându-mă în voia poveştilor, zburam în „ţara cocorilor” (DEL. P. 291). A face pe voia cuiva nach jds. Willen, Wunsch handeln. Pentru toale-ifăcu (craiul) pre voie (URECHE, LET.21, 184). Eu cântecul l-oi cânta, Ca să fac pe voia ta (AL. BP., Ştefaniţă Vodă). La alţi le-ai făcut pe voie, Ţie ţi-ai făcut nevoie (I.-B. 223). Vrând Cazimir ...săfie pre voia lui Ştefan Vodă, i-au dat oaste (URECHE, LET.1 I, 100) da C. Stefan gefällig sein wollte. Fie-ţipre voie cuvintele rostului mieu (PS. 1651 Ps 18, 14, GCRI, 154) mögen dir ... Wohlgefallen. Să vie toţi boierii ţării la Poartă, şi pre cine-şi vor alege acolo domn, pre voie să le fie (MUŞTE, LET.2 III, 3) der solle es ihrem Wunsch gemäß sein. Aflând (Batori Jigmond) vreme pre voie a supunere ţara Moldovei că trăi sine (MIR. COSTIN, LET.21, 249) da er den Zeitpunkt günstig fand. Zică cine ce va vrea, Eu tot joc pe voia mea. (I.-B. 359) ich tanze mit wem es mir beliebt. Ai fost drăgălaş copil Cu faţa de trandafir Şi cu pană frumuşa, Făcută pe voia mea (I.-B. 30) nach meinem Geschmack. Da.că-mi stă în voie ca să-mi iau de aice orice ... voiesc (SBIERA POV. 184) wenn es mir freisteht. Leşilor nu le era cu voie să vie craiul (în Moldova) (NECULCE, LET.2 II, 260) es war den Polen nicht recht. Stefan Vodă... i-au întrebat pre toţi, este cu voia tuturor să le fie domn? (URECHE, LET.1 I, 118). Peste voie era turcilor această înălţare a lui Racoţi (MIR. COSTIN, LET.1 1,334) es ging den Türken gegen den Strich. (Boierii) pricepând peste voia lui Nicolai Vodă că. s-ar face acea cuscrie (NEC. COSTIN, LET.2 II, 80) gegen den Willen. A intra cuiva în voie es jdm. recht machen; în toate voile jdm. gegenüber gänzlich nachgeben. Dimitraşco Vodă, pentru să între în voia turcilor, fie în ce zi de post mânca carne cu turcii (MUŞTE, LET.2 III, 15). Umblau dracii în toate părţile ... şi-i intrau în voie cu toate cele (CREANGĂ, CL XII, 26) taten ihm in allem zu Willen. Şi cât i-am intrat în voie. Toate capriţiile i. le-am îndeplinit! (NĂD. NUV. II, 28) wie nachgiebig war ich ihr gegenüber. Când îl apucau durerile, nimeni nu-i putea. întră în voie (GHICA, CL XVIII, 82). Tatăl meu stete pe lângă tânăra lui soţie, răsfăţând-o, neştiind cum să-i intre mai bine în toate voile (UR. BUC. 49). Era d-afuns din voie atâtica el să-i iasă (nevestei) Ca să. nu mai aibă-n urmă toată ziua tihnă-n casă (DULFU PĂC. 158) kaum tat er etwas gegen ihren Willen. Pentru voia lui ihm zuliebe. Pre Iordache Rusei postelnicul l-au închis (Cantemir Vodă)pentru voia ... domnului muntenesc (MUŞTE, LET.2 III, 85). Şeremet au dat o sută de galbeni unui moldovean de ş-a.u băgat capul cu. cărţi, pentru voia. banilor (NECULCE, LET.2 II, 346; er sollte die Briefe einem Pascha überbringen). Pentru voia badiului Dat-am timpul dracului Şi sufletul iadului! (I.-B. 11; das verführte Mädchen spricht). în voie, în bună voie gemächlich, frei, bequem: Au găsit (în casă) o piatră ce se scotea şi pe a cării gaură putea întră un om în voia. cea bună (SEV. POV. 50). Pleoapele omului se deschiseră puţin şi buzele răsuflaţi mai în voie (BOGD. VECHI 25) freier. înspre seară, stropii încep a cădea mai îndesat şi crivăţul mai în dragă voie îşi zburdă (SLAV., CL XV, 424) treibt noch ungezwungener sein Unwesen. Azi n-ai chip în toată voia în privirea-i să te pierzi, Cum îţi vine, cum îţi place pe copila s-o dezmierzi (EMIN. 0.1,155). Moş Teacă ... n-a lăsat de loc pe soldaţi să meargă-n pas de voie, pentru că „nu se ştie de unde poat ’ să iasă un superior ” (BACALB. MT. 16) zwanglos. Mâncare îi da (tătarii ciobanului) pe sponci, iară chinuri şi bătăi de voie (ISP. BSG. 45) so viel er nur haben wollte. 2. guter, freier Wille. Vgl. nevoie 1. Fac voie de nevoie şi haz de necaz (PAMF. JOC. II, 420) ich mache aus der Not eine Tugend, gute Miene zum bösen Spiel. -De (bună) voie, de (bună) voia mea, den voia mea (NEC. COSTIN, LET.21,496), pre voia mea (PRAV. GOV. GCR I, 90) aus freien Stücken, aus freiem, eigenem Antrieb, frei-, gutwillig. Noi de bună voie ne dăm să ne stăpânească (diavolul), iară nu cu sila (MARG.2136 b). Călugărul de va mânca den jârtfele păgâneşti de voia lui, să se pocăiască 8 ai (PRAV. GOV. 133 a). Petriceico Vodă ...au începui a strângere pe boieri, pre unii de nevoie, iară alţii veniau de bună voia lor (NECULCE, LET.2 II, 223). Aceasta se urma treptat, până ce rezeşii, de voie de nevoie, pierdeau toată moşia lor (MELH. CH. 323) wohl oder übel. Cu voie freiwillig; fără voie wider Willen; cu voie, fără voie nolens volens. Nemţii... au luat pre boieri pre toţi ... pre unii cu voie, iară pre unii şi cam fără de voie (NECULCE, LET.2 II, 395) freiwillig ... und unfreiwillig. Fără voie îmi veni în gând versul lui 904 voievod Alexandri (BASS. NOR. 21) unwillkürlich. Când (Caragea) punea ochiul pe câte o nevastă, trimitea pe bărbatul ei într-o slujbă depărtată ... şi se introducea la femeia pacientului cu voie, fără voie (GHICA, CL XIV, 86) schlich sich bei der Frau des Betroffenen -ob sie wollte oder nicht - ein. 3. LV. Gunst, Begünstigung F. Caută aice la ce voie au fost domniile până nu de mult şi lâ ce sunt aemu (MIR. COSTIN, LET.2 1, 347) in welcher Gunst... sie standen. Nu iaste la D-zeu strâmbătate nice faţărie nice voie pentru daruri (VARL. CAZ.2 I, 25 b). Judecata lui dreaptă mergea fără de faţărie, fără de voie vicleană (AMIRAS, LET.2 III, 159; von einem Fürsten). Vgl. a veghea 1.2. 4. voie bună. frohe Stimmung, froher Mut, Frohsinn M., Fröhlichkeit F.; voie rea trübe Stimmung, Verstimmung F., Miß-, Unmut, Trübsinn M., Betrübnis, Traurigkeit F., Kummer M. Noi avem o dorire: să vedem crăişoara în ce voie-i (MAR. NUNTA 428; Spruch des Brautführers). Ospăţia, chiotele, jocul şi voia. bună şapte zile şi şapte nopţi să nu se mai curme (SLAV., CL XII, 434; von einem Hochzeitsfest). De multă voie bună Sună codrii şi răsună (COŞBUC 127; drei Kriegsheimlcehrer). Voie bună de-acu, că eu mă duc să fac bucate (AL. OP. I, 1538). Copilul încălecat pe băţul său gândeşte că se află călare pe un cal de cei mai straşnici, pe care aleargă cu voie bună (CREANGĂ, CL XV, 2) auf dem es fröhlich dahinreitet. M-a făcut maica pe lună, Săfiu tot cu voie bună (I.-B. 395) daß ich immer froh, fröhlich sei. Năcazul şi voia. rea S-au pus la inima mea (I.-B. 214). Numai mâncătorii aveau voie rea, că nu puteau mânca ca în zilele denainte altor domni (NEC. COSTIN, LET.2 II, 89) nur die Ausbeuter waren verstimmt. A inimii ce se veseleşte faţa înfloreşte, şi fiind în voi reale (ev 6e Xorcaig)posomoraşte-să (BIBLIA 1688 Spr 15, 14). A-şi face voie (LV. bisw. voia) bună, rea froh, fröhlich bzw. mißmutig, betrübt, traurig werden. De când trecui dealu-ncoace, Voie bună nu-mi poci face (I.-B. 194). Pentnt aceasta mai vârtos să te bucuri, iară să nu-ţi faci voia rea (MĂRG.2118 a). Dac-ai sta să faci voie rea de toate, zău, ar trebui de la o vreme s-apuci câmpii (CREANGĂ, CL XV, 10). 5. Erlaubnis F. A da cuiva voie să... jdm. die Erlaubnis geben, erlauben, gestatten zu ...; a-şi lua. voie {de la cn. von jdm.) die Erlaubnis erhalten; a cere (cuiva) voie (jdn.) um Erlaubnis bitten; (nu) e voie că... es ist (nicht) erlaubt, gestattet zu ...; (n-)am voie sä.... ich darf (nicht) ... Daţi-mi voie să vă pun o întrebare gestatten Sie mir eine Frage. Eu ţi-am dat voie în pat şi tu m-ai băgat sub pat gibst du dem Räuber einen Finger, nimmt er die ganze Hand (GOL. Z. III, 280). Nu e voie săfumaţi aici hier dürfen Sie nicht rauchen. Voie la mine ca la banul Ghica ich kann tun, was ich will, mir ist alles erlaubt. V-am ascultat destul, să am şi eu voie la cuvânt (NĂD. NUV. Π, 18) gestatten Sic mir auch zu reden. Cu voia. mitropolitului. ... noi o deadem Iu Coresi ... de o scoase den cartea sârbească pre limba, mmânească (CORESI OMIL. 9, TRS XVI, 564). Bieţii oameni săracii cum au auzit acea voie, au şi purces (NECULCE, LET.2 II 372; der Fürst hatte’ihnen die Heimkehr gestattet). Cu voia dv., d-tale mit Ihrer (gütigen) Erlaubnis; veralt. auch als Formel, mit der man sich verabschiedet, etwa: empfehle mich. Acu, cu voia dumitalel Sluga., prietine! Nu mă ocoli (JIP. OP. 145) lassen Sie sich wieder einmal bei mir sehen. ET. asl. volja. Bdtg. 4 nach slav. (serb. nslov. poln.) dobra, zla. volja u. ä. Zu Bdtg. 5 vgl. die mit demselben Stamme gebildeten serb. dozvola, bulg. rass. pozvolenie, russ. dozv- „Erlaubnis”, serb. dozvoliti, bulg. -Ija- vom, russ. -litj, pozvolitj etc. „erlauben”. SG. SN V,K. 1391, 1423, 1473. voieştniţă S. f. (MS. um 1705) Polei M. (Mentha pulegium); Waldminze F. (M. silvestris). GR. voieşn- (MS. um 1705, GCR I, 356), voiejn-(GRIG. RIGO; PAMF. SV. 97). ET. zu bulg. vonestica „Stinkkäfer” < ksl. vonja „Geruch”. voievod PI. -vozi S. m. (um 1478 DERS) 1. LV. Heerführer, Feldherr M. Ce oştean iaste acela. care poate să îndrăznească să să roage împăratului) pentru voievodul lui cel mare? (MĂRG.2 93 b). Francezilor le-au plăcut sfatul lui Bonaparte şi îndată l-au făcut voievod oştilor (DION. TEZ. Π, 211). - In den Bibelversionen als Übers, von στρατηγός, στρατοπεδάρχης, ήγεμών etc. u. der entsprechenden ksl. Wörter. - Noch jetzt von den Erzengeln Michael u. Gabriel, als den Anführern der himmlischen Heerscharen (gr. άφχιστράτηγος): Voinicul, căzând în mare, au chemat într-afutoriupre sfinţii voivozi şi numaidecât sfinţii îngeri amândoi Mihail şi Gavriil ... l-au răpit, dentru adâncul mării (MS. 1747, GCR II, 40). 2. ehern.: Wojwode M., bes. von den Fürsten der Donaufürstentümer. Wird dem Namen nachgestellt: Stefan Voievod (gekürzt W), Gheorghie Ghica Voievod etc. Fürst Stephan, Fürst Georg Ghica etc. Trei steaguri a trei voievozi: a Craedului şi a Sandomirului şi a Liovului(URECFIE, LET.11,100). Şcolarul... îţi turuie un voivod sau o bătălie, aproape pe nerăsuflate (VLAH. GV. 131). Vgl. vodă. 3. (de ţigani Zigeuner-) Hauptmann M. Voievodul ţiganilor der Zigeunerbaron (Operette von Strauß). 4. BAN. Anführer M. von Tanzgruppen. Voievodul căluşarilor (PAMF. SV. 55). 905 voievodat GR. veralt. voevod, voivod; voivodă (PO211 Vorwort); LV. nach dem Namen der Fürsten oft -da (PRAV. MOLD. Pred.). - S. f. voievodeäsä (1583 DERS). ET. asl. vojevoda; zu 3 vgl. magy. cigäny-vajda. SG. ALRSNTILK. 881. voievodat PI. -date S. n. (um 1812 ŞINCA1 HR. II, 225) Fürstentum N. GR. voivodat. ET. voievod. voicvodesc Adj. (1683 DOS. VS. Iulie 7; 10 a) fürstlich. GR. voivodesc. ET. voievod. voievozi Präs, -zesc V. intr. (1683 DOS.) veralt.: herrschen. Era în dzâlele împăratului Maximian voievodzând în Eghipet (DOS. VS. Oct. 19; 73 a). ET. voievod. voievoziePl. -zii S. f. (um 1640 URECHE, LET.P 114) Fürstentum N. Eu poftesc voivozii, craii, ca să stăpânesc lume multă (MS. 1773, GCR II, 96; der Weise zur Welt). Nu erau toate voievoziile sosite, nice Litfa, că Litfa avea de căzacii de peste Nistru mare dodeială (MIR. COSTIN, LET.2 I, 321). Ioan împodobit cu voievozia (1719IORGAINSCR. I, 306; Grabmal des muntenischen Fürsten Johann Mavrocordat). GR. voivozie. ET. voievod. voinic (1495 DERS) 1. S. m. 1. LV. Krieger, Soldat M. Ce voinic va ieşi la război şi se va lovi cu alt voinic şi-l va birui (PRAV. GOV. 60 a). In vremea aceia voinicii luară Is. şi scoaseră el să răstignească el (CORESI TE4 106 b; Mic 15, 22). Socoteşte cu ce armă. întăreşte marele împărat, D-zeu, pe vonicii săi (VARL. CAZ.21, 56 a; vom Kreuz). Cela ce nu avea voinici de oaste, ci strângea păstorii din munţi şi argaţii de-i într-arma (URECHE, LET.21, 167; von Fürst Stephan). Daher: 2. tapferer, kühner, wackerer Mann. Mii şi sute de voinici nu pol dezbrăca pe cel gol şi despuiat (GOL., Z. III, 168) wo nichts ist, hat der Kaiser das Recht verloren. Leul şi în lanţ fiind se uită ca un voinic (GOL., Z. I, 504). O, ţara mea! unde sunt acum voinicii tăi, cei cu inima vitează şi cu braţul tare? (BĂLC. 568) deine wackeren Streiter. OLT. ugs.: e voiniculHâncului (gol în mijlocul câmpului) u. ä. Verspottung eines Angebers. Vgl. război'. - Spez. von Heiducken: Asta-i viaţă de voinic Că nu-ţipasă de nimic; Nici de domn şi nici de dracu ... Trăiască codru săracul (I.-B. 289). Voinic de drumul mare (AL. PP. 101) Straßenräuber, 3. veralt. voinic (tânăr) Jüngling, junger Mann, (junger) Bursche M. Să adunară cătră el de la Israil adunare multă foarte, bărbaţi şi muieri şi voinici (νεανίσκοι) (BIBLIA 1688 Esr 10,1). Voinice (νεανίσκε), ţie zic, scoală (ANT. DID. 90; nach Lk 7, 14). Mulţi săfăcea fraţipre cruce şipre sfânta evanghelie, bărbaţi cu farnei şi voinici cu fete (Ş. TAINE 259). (Fiul lui Vasile Vodă) facându-se voinicel mergea câte cu un răvaş la vizirul ... de la tată-său (MIR. COSTIN, LET.2 1, 367). Să fii, strugure, blestemat ...de voinici tineri călcat (MS. 1773, GCR II, 98) sei, Traube, verdammt! Voinic tânăr şi cal bătrân rău se învoiesc la drum (GOL., Z. Π, 770). Pe cel deal, pe cel colnic Trece-o pruncă ş-un voinic, Voinicelul haulind ... Iar pruncuţa suspinând (AL. PP. 17). 4. OLT. ugs.: Mann M. Dacă (în ziua de Probeajăn) un voinic ar vedea un şarpe, fără ca să-l omoare, acel şarpe s-ar preface în zmeu. Iar dacă ar fi văzut de o femeie ... şarpele ...va muri până la anul (RCM. SĂRB. 82). Vgl. voinicesc 4. 5. frunza voinicului Hederich M. (Sisymbrium; FUSS. B.). II. Adj. kräftig, tüchtig, wacker, tapfer. Trecuse de 60 ani, dar era voinică şi vrednică de parcă ar fi fost nevastă tânără (UR. BUC. 95). Trebui săfii voinic hăt colea ca săfii în stare să-ţi pui şeaua pe cal (CL XVII, 106; über die schweren Sättel der Kavallerie). Cine-i tânăr şi voinic, Mere noaptea la câştig Fără par, fără pistoale, Numai cu mânele goale (I.-B. 286). Să aibă rumân u la bătătura lui şi armăsar dă sămânţă pietros, vâinos, voinic (JIP. OP. 49). Ce mai faci? Sănătos, voinic? wie geht’s? Wohlauf? Voinic la danţ Şi la război în lanţ (GOL. Z. IV, 564). Cine e voinic la pahar e voinic şi la par (Z. IV, 40). La mândruţa-n joc bărbată Curtea nu e măturată; La mânduţa-n joc voinică Spală oala tu, pisică (I.-B. 420). - Adverbiell: Strângeţi voinic la bani, ori şi cum, ori şi de la cine-ţi putea (UR. LEG. 211). Vgl. cruce 12. b. GR. MOLD. LV. u. (nach ŞEZ. V, 172) PP. von-, ebenso die Ableitungen, ferner voinnic (DOS. VS. Dech. 29; 246 a). - Vok. -ce u. -cule. - Dim. -nicel; als S. m. -nicâş (D.). ET. asl. vojnikü; vgl. bulg. nslov. vojnik. SG. ALRII/I, K. 85, 86; MN 2277, 50. voinicâme S. f. (1570 CORESI) LV. Kriegsvolk, Heer N. Doamne ... cela ce tocmişi în ceriu re începători si voinicame de îngeri (CORESI LIT. 15 b). ET. voinic. voinicesc Adj. (1652 ÎNDR.) 1. LV. der Krieger, militärisch. In toţi anii alegea norodul (din Atena) doi bărbaţi de bună rudă să fie de-a tocmirea lucrurilor cetăţeneşti şi voiniceşti (INDR. Ed. 1871,10). 906 voit 2. LM. heldenhaft, tapfer, kühn. Fapte voiniceşti Heldentaten. MOLD, cântece voiniceşti (AL. PP. 223) Heidukkenlieder. Iată, mări, că deodată Un luceafăr se arată Cu chip vesel şi domnesc Şi cu mersul voinicesc (AL. PP. 175; von einem Fürstensohn) mit kühnem, keckem Gang. înfăţişarea mândră şi voinicească a gospodarilor, chipul rumen şi luminos al rucărencelor (VLAH. RP. 150) das stolze Aussehen. 3. Jünglings-. 4. OLT. männlich, Männer-. în Sâmbăta lui Lazăr să te ferească ... D-zeu să lucrezi ceva voinicesc (RCM. SĂRB. 28). în Sâmbăta Floriilor ... nu se lucrează „voinicesc” (RCM. SĂRB. 42) keine Männerarbeit. 5. iarbă voinicească, scai voinicesc wilde Karde (Dipsacus silvestris; BR.). ET. voinic. voiniceşte Adv. (1649 MARD.) 1. tapfer, kühn. Baba Novac ...se trezea ... Şi-ncăleca voiniceşte Şipurcedea vullureşte (AL. PP. 146). Pluta ... trece săgeată prin cotul arcuit spre stânga şi intră voiniceşte în groaznica strâmtoare de la Toance (VLAH. RP. 248). 2. nach Jimglingsart. Sfânta Eufrosina s-au îmbrăcat voiniceşte (DOS. VS. Sept. 25; 27 a). ET. voinic. voinici Präs. -cesc V. intr. (16. Jh. CV) 1. Krieg führen, streiten. Se feriţi-vă de peliţeştile pohliri, ceale ce voinicescu spre suflete (CV2 74 a; 1 Petr 2,11) hütet euch vor den leiblichen Leidenschaften, die gegen eure Seelen Krieg führen. 2. ein Räuberdasein führen. Fraţi de cruce se prindea Şi-mpreună voinicea Pe balauri de stârpea! (AL. PP. 12). Când murgul nechezea, Doru-n mine se trezea, Dor de codru înverzit, Cum e bun de voinicit (AL. PP. 254). ET . voinic. voinicică S. f. (1883 BR.) Hederich M. (Sisymbrium; PANŢU). ET. voinic. voinicic PI. -di S. f. (1640 PRAV. GOV.) 1. LV. Krieger-, Kriegshandwerk N. Oarecare voinic ce va umbla pre calea voiniciei şi pre în războaie va fi umblat (PRAV. GOV. 139 b). 2. Heldentum N. Chiamă din câmpie Calul meu de voinicie (AL. PP. 113; der gegen die Tataren auszichende Rumäne zur Schwester). Frunza-n codru cât învie, Doina cânt de voinicie (AL. PP. 224). 3. Tapferkeit, Kühnheit F. El îşi desfăşură la soare voinicia şi patima nedomolită de vânător; ea lângezeşle în umbra iatacului (SAD. POV. 48). - So wohl schon DOS. (17. Jh.): Nesuferind bărbăţia şi îndrăznirea lui, nevoiră ... să slăbească bărbăţia şi vonicia lui (DOS. VS. Martie 14; 37 a). 4. Jünglingsalter N. Vârstele sunt acestea: pruncia, copilăria, cătărigia, voinicia (παλικάρι), bărbăţia (CANT. DIV. 38 a). ET. voinic. voinicime PI. -cimi S. f. (1649 MARD.) Kriegsvolk, Heer N. ET. voinic. voinicos Adj. (1845 AL. OP. I, 1114) mutig. De ce creştea, se făcu mai trupeş şi mai voinicos copilul (ISP., CL XIX, 392). Pe A., voinicos din fire, îl apucă un tremur aşa că nu mai fiu în stare să joace în sara. aceia (BOGD. VECFII 240; von einem Schauspieler). ET. voinic. voinţă PI. voinţe S. f. (um 1660 STAICU 68) Wille M. Voinţa domnului iscălitură este, şi aceasta vecinică (MUŞTE, LET.2 ΙΠ, 33) auf des Fürsten Wort muß man bauen können. Unde nu este putinţa, La ce e bună voinţa! (Z. IV, 561). Prin graţia lui D-zeu şi voinţa naţională rege al României durch Gottes Gnade und den Willen des Volkes König von Rumänien (ehern, aus der Eingangsformcl der königlichen Dekrete). Dacă-ţi este cu putinţă, Te rog, fa. ş-a mea voinţă: Nu ieşi seara-n uliţă! (I.-B. 246). ET. a voi (vrea). voios Adj. (1654 NEAGOE ÎNV.2 54 a) 1. wohlgefällig. Veţi fi voi pământ voios (γή Οελητή; BIBLIA 1688 Mal 3, 12). 2. fröhlich, froh, munter. (Fetele ardelene) la grai sunt drăgăstoase Şi la suflet sunt voioase (I.-B. 28). Inimă supărăciocisă, Mor şi nu te văz voioasă; Fă-ţi inimă, voie bună (I.-B. 218). Iată-o sanie uşoară care trece peste văi ...în văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi (AL. POEZII III, 10). ET. voie. voioşie PI. -şii S. f. (1795 IST. AM. 80) Frohsinn M., Fröhlichkeit, Munterkeit F. Unde ... eu m-apropii... Depărtez durerea îndată şi aduc voioşia (PANN PV. 1888 III, 51). Feciorul vatavului, care pentru voioşia şi zdrăvenia lui era şi vatamanu satului (BOGD. POV.’ 36). ET. voios. voire PI. voiri S. f. (1 642 CAZ. GOV. 367) veralt.: Wille M. (NEAGOE ÎNV.2 63 b). ET. a voi (vrea). voit Adj. (um 1660 STAICU 192) absichtlich. ET. a voi (vrea). 907 voitor voitor Adj. (1639 PARACLIS 248) wünschend, wollend. Voitor de bine, rău wohlwollend, böswillig. Al iau voitor de bine Zaharia, mare căpitan de poşte (CREANGĂ1 67). ET. a voi (vrea). voivod etc. siehe voievod etc. volbura siehe învolbura. volbură PI. volburi S. f. (1561 CORESI TE4 38 a; Mt 18,6) 1. Wirbel, Wirbelwind, (vom Wasser:) Strudel M. Ca pulberea roatei ce să poartă de volbură (BIBLIA 1688 Js 17, 13). (Omul) ca o volbură de vânt să înalţă şi ca prafulpiare (MĂRG.2 II, 34 a). (Făt-Frumos) zbura. ... ca o vijeliepintre volburele de năsip ce se ridicau în urmă-i (EMIN. PL 18). Duhul ...au suflat asupra noastră o volbură de joc (BAR. HAL. IV, 82) Wirbelwinde von Feuer. (Graurii) se scoală toţi deodată cu mare volbură şi trec repede ca un nor negru îndesat (OD. PS. 29). Holbura corabia a învântiji şi valurile pe deasupra a o năbuşi începură (CANT. IST. 133). Prin volbura apelor ei se rostogoleau acum cu vuiet rădăcinile de copaci şi bolovanii de piatră, surpaţi de la munte (OD., CLIX, 26). Inima cea plină de volboră a poftelor lumeşti (ANT. DID. 192). Ura! şi Allah! ieşau necontenit din volvura bătăii (CL XVII, 111; Schilderung eines Kampfes). Canidia cu coama volvora şi încâlcită (OLL. HOR. 354). 2. Winde F. (Convolvulvus). Iar mă-ntorc şi iar mă-nvolb Ca volbura-n cea grădină (BIBIC. 256). GR. MOLD. TR. holb-; OLT. BAN. bolbură, -boră; häufig volvură, -voră; vorbură (CANT. IST. 121). ET. lat. *volvüla, von voi vere „im Wirhel drehen”. SG. ALR SN III, K. 794. volburos Adj. (1874 URIC. X, 404) strudelnd. Valurile pripite şi volburoase ale Crişului (OD., D.). Prin mări şi prin munţi, prin apele volburoase (OD. PS. 40). ET. volbură. volga S. f. (1906 PANŢU) Losbaum M. (Clerodendron, Volkameria lfagrans), Zierpflanze. ET. ansch. Kürzung von Volkameria. volle (t) PI. -lice S. n. (MS. 1769) Segelschiff N. Galioane şi voliciLa Gălaţn-au ci să duci (MS. 1769, CPRV 121; Zerstörung von Galaţi). ET. vgl. türk, volik „einmastiges Küstenfahrzeug” (ZENKER 935 c). volintir PI. -tiri S. m. (um 1710 NEC. COSTIN) 1. Freischärler M., so bes. von den Teilnehmern des griech.-rumân. Aufstandes 1821; im weit. Sinne von undisziplinierten plündernden Soldaten. La 1848 ... Magheru ... umbla şi strângea volintiri de prin toate satele (RC. LEG. 103). Se slobozia de la slrăjile nemţeşti volintiri, rumâni, arnăuţi, sârbi prin satele ţării pe la margine de jăcmănia vite, cai, boi (DION., TEZ. II, 173; aus dem Krieg zwischen Rußland, Österreich u. der Türkei 1788). - Daher fam.: Brigant M., fig.: Mordskerl M. Leonaş (scoţând un pistol): „Să nu vă mişcaţi, că dau ...” Chiriţa (ascunzându-se după Safla): „ Vai de mine, c-aista-i volintir!” (AL. OP. I, 498). Ce zici? Aşa-i că-s volintiroaie (AL. OP. 1,444; die Sprecherin hatte die Verehrer ihrer Töchter gezwungen, sich zu erklären) bin ich nicht ein Mordsweib? 2. ehern.: Freiwilliger M. Moş Teacă ... intră cu volintirul de braţ (BACALB. MT. 55). -LM. voluntar, auch Adj. GR. volonter (NEC. COSTIN, LET.' II, 71), valon tir (BĂLC. 630). - Dim. volontirâş (AL. PP. 216). -Augm. (vo)lintiroi (MAR. SAT. 203). ET. frz. volontaire, auch mittelbar. volintiresc Adj. (MS. 1824) Freischärler-. Ca-n veci să se pomenească îndrăzneala cea grecească, Hoţia volintirească (MS. 1824, CL II, 10). ET. volintir. volintirime S. f. (um 1820 ZILOT, Ş. INFL.) Freischärlerheer N. ET. volintir. volnic Adj. (1495 DERS2) 1. veralt.: frei (= von keinem fremden Willen abhängig). Tara Moldovei nu pot (turcii) să o dea să jie (leşilor) podană, că este volnică, că turcilor este închinată, nu este luată cu sabia (NECULCE, LET.2 II, 262). (Parte din romani) de supt ascultare trăgându-se, domnii lor puindu-şi şi volnici făcându-se (SPÄT. MIL., LET.2 1,106). Fost-ai multe veacuri volnică ca pasărea văzduhului (BĂLC. 566; zu Rumänien). Că a domnului iaste împărăţia şi elu e volnicu spre limbi (PS. SCH. 21, 29) herrscht frei über die Völker. Cu vreme (leşii) şi alte volnicii le-au stricat toate (cazacilor), cât nu era căzacul nimic volnic (MIR. COSTIN, LET.21, 314) so daß die Kosaken keinerlei Freiheit mehr hatten. Sunt volnic a face c. es steht mir frei, ist mir gestattet, etw. zu tun: Au nu sunt volnic să fac ce voiu vrea cu al mieii? (CORESI TE4 42 b; Mt 20,15). Vericine va voi, volnici şi slobozi să fie a vinde lumânări de ceară roşie (DOC. 1809, TEZ. II, 342). Numai iarna vei ji volnic să ieşi de la închisoare (OD.-SL. 78; der Herrscher derWinde zum Nordwind). Volnic eşti cu capul meu (PĂSC. LP. 179; zum Henker) es steht dir frei, mit meinem Kopf zu tun, was du willst. 2. (frei-)willig (B. POL.). Te rugăm ... săpriimeşti volnic şi bucuros această sarcină (OD. MV. 1886, 19). ET. asl. volmü. 908 vopsâr volnici (t) Präs, -ccsc V. tr. (1563 CORESI PRAXIU 153) 1. freilassen. De va dormi neştine cu muierea ... roabă ... nu vor muri, pentru că nu s-au volnicit (άπελευϋερώϋη; BIBLIA 1688 Lv 19, 20). 1. pc. jdm. Erlaubnis geben, erlauben, jdn. ermächtigen. (Fecioara) aceia s-au volnicit să cânte toată cântarea (MS. 1773, GCR II, 89). Aşa D-zeu ceartă câteodată tot pentru ca să nu se prea voinicească nime (MUŞTE, LET.2 III, 41) damit niemand sich zu viel erlaube. ET. volnic. volnicie PI. -di S. f. (1581 CORESI OMIL. 60). veralt. 1. Freiheit (zu handeln, etw. zu tun), Erlaubnis F. Aşa va D-zeu ca de aemu lepădând jugul cel ce de demult îl purta, să-şi dobândească volnicia (CANT. HR. 401). A crede adevărul sau minciuna în volnicia omenească este (SPÄT. MIL., LET.21,110) steht dem Menschen frei. (Leşii) le rădicase (căzacilor) hătmănici ... şi cu vreme şi alte volnicii le-au stricat toate (MIR. COSTIN, LET.21, 314). Şi chemândpre cei 12 ucenici ai lui, deade lor puteare şi volnicie (εξουσίαν) spre toţi dracii şi boalele să vindece (BIBLIA 1688 Lk 9, 1). Această judecătorie are volnicie a trimite fără poruncă domnească să aducă pe cei ce se pricinuiesc (PRAV. IPSIL., Pentru judecătoria ot Vel Spatar 2) ist bcfiigt. Nici un rumân nu are volnicie să vâneze peşte în heleşteul stăpânului moşiei (PRAV. IPSIL.2 86). Cele drepte ale stăpânilor moşiilor. După aceasta boierii merg pe la casele lor, dându-li-se întru această zi volnicie la curte să nu vie (GHEORG., LET.2 III, 321) indem ihnen ... gestattet wird. Făcuse Barnovschi Vodă mare volnicie, întâiu curţii, să deie la bir numai o dată în an (MIR. COSTIN, LET.2 1, 290). 2. Erlaubnisschein, Freibrief M. Ştia să facă jălbi ... pitace, volnicii (FIL. CIOC. 47). N-ai decât ...să dai câteva volnicii de furat pe la hoţi şi banii aceştia vor veni la loc înzeciţi! (FIL. CIOC. 149; zum Hofmarschall, der im Spiel viel verloren hatte). 3. Willkür F. Continuându-şi rechizitoriul, (oratorul) aduce exemple de volnicii şi ilegalităţi ale administraţiei în alegeri (LIT.). ET. volnic. volno-slujbâş (t) PI. -bâşi S. m. (1852 SUŢU NOT. 55) Bauer M., der, weil im Dienste des Gutsbesitzers stehend, von Steuern befreit war. ET. volno < rass. volno, poln. wolno „frei”. voloc PI. -loâce S. n. (1582 DERS) MOLD. Zugnetz N., besteht aus einem rechteckigen Netz (plasă) u. wird an rechts u. links daran befestigten Stangen (hădăragi) von zwei Männern gezogen, wogegen zur Handhabung des langen năvod eine größere Anzahl Leute erforderlich ist. (Batea) se prinde cu năvoadele, voloacele şi cu tot felul de plăşi (ANT. IHT. 152). Abia se mai ţinea în iţele ei învechita haină a lăutarului, semănând mai mult a voloc decât a antereu (GANE, CL X, 330). ET. vgl. russ. volok. SG. ALR SN III, K. 741. voltă PI. volte S. f. (1831 FIEL. II, 10) Wende, Drehung F. ET. it. volta. volum PI. volume S. n. (1835 GENILIE G. 83) 1. Volumen N. 2. Band M. ET. n. lat. volumen, it. volume. voluminos Adj. (1843 UT) umfangreich. ET. frz. volumineux. voluntar siehe volintir. voluptate PI. -tăţi S. f. (1852 BĂLC. 34) 1. Wollust F. 2. Genuß M. Totul e lumină clară, radioasă voluptate (EMIN. O. IV 132). ET. n. lat. voluptos. voluptos Adj. (1839 C. NGR.) 1. wollüstig. 2. genüßlich. - Auch adverbiell. GR. voluptuos (C. NGR. Scris. VIII). ET. frz. voluptueux. volvoră etc. siehe volbură etc. voma Präs, -mez V. tr. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. speien. Calul voma bani (RETEG. POV. I, 71). GR. vomi. ET. lat. vomăAe. SG. ALR I/I, K. 145; M, K. 38. vomat S. n. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. Speien N. ET. a voma. vomitör PI. -töri S. m. (um 1700 LEX. MARS.) Speier M. ET. a vomi (voma). vonicer S. m. (1883 BR.) Spindelbaum M. (Evonymus). ET. wahrsch. von ic (voinic), nach Evonymus. vopsâr (t) -sari S. m. (1561 CORESI) Färber M. Neci un văpsari n-ar putea face aşa alb pre pământ (CORESI TE4 87 b; Mk 9, 3). GR. văp-. 909 vopsea ET. vgl. bulg. vapsar < ksl. vapsati (rum. a vopsi) „färben”. vopsea PI. -sele S. f. (1645 HERODOT 43) 1. Farbe F. (wofür LM. culoare), zunächst von der künstlich gegebenen (wofür MOLD, boia), dann auch von der natürlichen, wofür auch faţă, floare. Măcar de vrea cineva să o văpsească (pânza) în Ir-altă faţă, pururea să arată în văpseala cea dintâi (MĂRG.2 3 b). Pe pereţi erau ţintuite câteva cadre de hârtie, zugrăvite cu vopseliproaste (F1L. CIOC. 18). Toată lumea se mira de frumuseţea acelei pasări care era cu mii de mii de vopseli (ISP. LEG.2 297). Bătrână cum eşti, lira nu-ţi mai este potrivită Nici cununile de roze cu vopsele purpurii (OLL. HOR. 227). - Fig. fam. in Sätzen wie: Nu se ştie cum o să iasă la vopsea man weiß nicht, wie die Sache ausgehen wird. El într-un fel o ursea S-altfel ieşi la vopsea (PANN PV. Μ. II, 129). 2. ehern.: Stadtbezirk M. in Bukarest; die Stadtbezirke waren durch Farben gekennzeichnet. Väpseaua de roşu de galben etc. der rote, gelbe etc. Stadtbezirk. GR. văp-; vopseâlă, PI. -seli. ET. a vopsi; -sea ist aus dem PI. erschlossen nach boia, PI. boiele. SG. ALR SN II, K. 532; IV, K. 1212; ALRII/I, K. 245. vopsi Präs, -sesc V. tr. (1646 PRAV. MOLD.) V. tr. 1. färben. Pânza cea curată şi albă car ea, ori în ce fealiu să va văpsi întâi, aceaia va păzi şi la sfârşit (MĂRG.2 3 b). Mei eli înfipse amhi pintenii în coastele armăsarului. Un sânge purpuriu văpsi pielea lui lucie ca atlazul (C. NGR. 39). 2. versilbern, vergolden. Cela ce va văpsi vreun fial de bani fiind de ararne, să ară te că iasle de aur sau de argint, sau de va văpsi argintul să arate că iasle aur, să-l omoară (PRAV. MOLD.3 290). GR. văp-. ET. mgr. βάπτω, Fut. βάψω, asl. văp maţi. SG. ALR SN I, K. 213; II, K. 506, 572. vopsit (1642 ÎNV.2 46 a) I. Adj. gefärbt. II. S. n. Färben N. GR. văp-. ET. a vopsi. vopsitor PI. -tori S. m. (uni 1670 ANON. CAR.) Färber M. GR. văp-. ET. a vopsi. SG. ALR SN II, K. 505. vopsitorie PI. -rti S. f. (1703 GCD) Färberei F. GR. văp-. ET. vopsitor. vopsitură PI. -tari S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Färben N. GR. văp-. ET. a vopsi. vorbă PI. vorbe S. f. (16. Jh. CV) 1. Reden N., Rede F., Gerede, Gespräch N. (El) avea ... ceva foarte plăcui în vorbă (BRĂT.-VOIN. LD. 214). (La cârciumă) îşi petrecea timpul ...II plăcea vorba (BASS. VULT. 69) er plauderte gern. Vorbă despre asta nu mai fii între părintele Andrei şi Mihai (RADUL. RUST. II, 37) davon wurde ... nicht mehr gesprochen, dieses Thema wurde von ihnen nicht mein· berührt. S-aa încheiat voroava cu următoarele stihuri (BAR. HAL. III, 77) sie beschloß ihre Rede. Domnul voroavei râmleneşti, Cicero (NEC. COSTIN, LET.21, 33) der Fürst der römischen Beredtsamkeit. Solul leşesc ... intrând în Ţarigrad cu acea podoabă şi vâlhvă cât este în voroava ţărigrădenilor solia aceia până astăzi (MIR. COSTIN, LET.21,285) daß jene Gesandschaft bei den Konstantinoplem sprichwörtlich geworden ist. D-zeu numai un ceas sâingur s-au ales iară tu şi acesta îl cheltuieşti... în vorbe şi în răsuri (MĂRG.1 76 a; vom Gottesdienst). Cum să dau eu ochi cu nenea Iancu aşa turc ... îmi zdrobeşte cariera de la percepţie! „Aş! vorbă.” (CARAG., CL XIX, 127; der Sprecher ist maskiert) dummes Zeug! A da de vorbă cuiva jdm. Stoff zum Reden geben. (Alcibiade) dând de vorbă concetăţenilor săi asupra acestei... nebunii (OD. PS. 44). Lasă vorba asta (C. NGR. 28) sprich nicht mehr davon. Dă-mi dar voie să mă întorc iar la vorba de mai nainle (OD. PS. 39) daß ich wieder auf das Gesagte zurückkomme. O să vii la vorba mea. du wirst schon noch einsehen, daß ich recht hatte. Duceţi-vă la moşia mea şi şedeţi acolo până să va potoli această vorbă (MS. 1830, GCRII, 256; die Angeredeten standen im Verdacht, einen Mord begangen zu haben). (El) voia numaidecât să împărţească banii, că aşa au avut vorba (SB1ERA POV. 230) so hätten sie verabredet, abgemacht. Dar bine, Ivane, aşa ne-a fost vorba (CREANGĂ, CL XII, 31) haben wir so gewettet? Muntenii siimeni ... luaseră în voroavă cu sine şipre siimenii ceşti de loc asupra nemţilor (MIR. COSTIN, LET.2 1, 348) hatten überredet. Zgomotul gloatei ne curmă vorba (C. NGR. 38) unterbrach unser Gespräch. Vgl. clacă 2, rău I u. III. 5. - Daher LV. (16. Jh.) häufig Unruhe, Aufregung F. nach ksl. molva, das cig. „Reden” bedeutet. Şi vine în casa lu arhisinagog şi văzu voroavă (CORESI TE4 79 a; Mk 5, 38). Fu în vreamea acea voroavă nu puţină de cale (CV2 4 a; Apg 19, 23). Scăpăm de cea bură rea şi iute şi de certe şi ajunsem 910 vorbă la cea adăpostură bună şi fără voroavă (CORESI, GCR 1, 29; über den Beginn der Fastenzeit). Cine se înjugă cri ii ei si voroaveei, cum să-i fierăpaus? (EV. CU INV. 1580, CCR 40). 2. Wort N. (Gesprochenes; einzelner Bestandteil der Rede). Urmând a vorbi mai departe şipuind el pe ici pe colo câte-o vorbă ce-şi închipuia a fi de mult spirit (I. NGR., CL VII, 51) indem er ... einflocht. Am să-ţi. spun o vorbă mare ich habe dir etwas Wichtiges zu sagen. Dă-mă, maică, după. Gheorghe, Nu mai face-alâ-lea vorbe (I.-B. 407). Când zic o vorbă, e vorbă wenn ich etwas sage, so bleibt es dabei. Din vorbă în vorbă im Laufe des Gesprächs. Toţi aceia care vorbe mari aruncă, Numai banul îl vânează şi câştigul Jară muncă (EMIN. O. I. 151) die mit großen Worten um sich werfen. O vorbă dacă ţi-o spui, Tu o şi dai vântului De o duce salului (I.-B. 232; der Liebhaber ist nicht verschwiegen). Nici o vorbă! kein Wort mehr! Scaraoschi... întră şi el (în turbincă) jară vorbă şi se înghesuieşle peste ceilalţi dimoni (CREANGĂ, CL XII, 24) ohne Widerspruch. Dragostea din ce-iJacută? Din omul cu vorbă multă; Zice-o vorbă, zice două, îndată-i dragoste nouă! (I.-B. 80). Tovarăş îi e (coanei Raliţei) fala din casă. Dar ce folos dacă nu e mulţumită cu ce face? Din două vorbe o trimite la bucătărie (BASS. VULT. 113) bei der geringsten Widerrede. Mit vorbă konkurriert cuvânt. Să hie câte o gazetă la care să se tipărească ... despre toate obiceiurili voastre ... dăspre băbării şi credinţe ... c-o vorbă dăspre tot ce are trebuinţă casa, masa, trupu, satu (JIP. OP. 105) mit einem Wort. într-aceaslă cărţulie, o, iubiţi cetitori, nu veţi afla voroave cu nevoie la înţeles (INV. 1700, GCR 1,337). Cum săchiamăacea învăţătură...? „Să chiamă ... după vorba de obşte catihism ” (MS. 1774, GCR II, 99) nach dem gängigen Ausdruck. O, oarne, întral-ai în bisearecă, învrednicitu-te-aide vorba sfintei scripturi şi mai vârtos a lui Hs. (MĂRG.2 12 a). Iţi plângi păcatele, Că n-ai ţinut vorbele (I.-B. 260) du hast dein Wort nicht gehalten. (Anlioh Vodă) era şi credincios la jurământ, îşi ţinea cinstită horba (NECULCEL LET.2 II, 255) er hielt sein Wort in Ehren. - Wendungen: a) als Subjekt. E vorba (să dizolve camerele etc.) es heißt, daß (die Kammern aufgelöst werden etc.). Dacă e vorba aşa wenn du so meinst, wenn die Sache so steht. E vorba de cn., de c. es ist von jdm., ctw. die Rede, es handelt sich um jdn., etw.: De eine, de ce e vorba? um wen, worum handelt es sich? Nu ştii vorba (GFIIB. BV. 28) du weißt nicht, worum es sich handelt. Nu-i vorba asta (NĂD. NUV. I, 113). Nici vorbă davon ist keine Rede. Nici acum nu s-a împăcat cu el? ... „De aceasta nici vorbă. Bărbatul ei este un om nenorocit” (SLAV., CL XV, 434) kein Gedanke! A călători noaptea nici vorbă (GHICA XVII) davon konnte keine Rede sein, daran war nicht zu denken (der Straßenräuber wegen). (Uriaşul) alergă şi colindă curtea-n sus şi-n jos, dar nici vorbă să prindă pre fecior (CĂT. POV. I, 68). (Cosmin) e hotărât să meargă drept şi repede. Nici vorbă că nu va fi atât de laş încât să-i fie frică de un bătrân (DEL. P. 46; er will des Nachts zu seiner Geliebten, der Gattin des Alten, gehen) er wird natürlich nicht so feige sein. Mâncarea, nici. vorbă, li se dădea întreagă (VLAH. NUV. 190; die Gefangenen hatten revoltiert) selbstredend. Vorba mea. sagte ich es doch. (Să) fie vorba înfre noi, între noi (să) fie vorba unter uns, im Vertrauen gesagt; Să rămână vorba între noi es soll unter uns bleiben. Vorba e că ... es steht fest, ist sicher daß ... Râzi, râzi! Vorba e, mai bine d-astea aţi scrie la gazetă decât pamflete şi tifle (LECCA JUC. 74; zu einem Journalisten, nach einer Schilderung des vom Kartenspiel gestifteten Unheils). Ziceţi-i cum i-ăţi zice! Vorba, e ceva. (LECCA CÂINII 18) nennt es, wie ihr wollt! Jedenfalls ist etwas mit ihm los, hat er etwas. Apoi Iflimi a Saftii ... n-a pus Joc la casa grecului, pentr-o palmă? „Şi l-a băgat la răcoare!” Hei, l-a băgat, da vorba-i şi-a făcut cheful? (VLAH. DAN I, 97) sein Mütchen hat er doch gekühlt. Mai e vorbă? (eig. ist darübrer noch zu reden?, daher:) selbstredend, aber natürlich. Nădăjduiesc că-i uita răvaşul ce ţi-am scris ... Să-l uit? Vorbă-i (AL. OP. 1,1160) wo denken Sie hin? Nu e vorbă freilich. Nimeni nu ştia adevărata lui vârstă ... Nu e vorbă, cucoana Nastasia Bogoslov ... care cunoscuse pe Hristea când era copil, spunea că el trebuie să aibă acum cincizeci şi patru de ani (XEN. BR. 17). La fântână ... păhăruţele de argint, nu-i vorbă, erau ... dar când vru fata. ...să ieie apă, paharele pe loc s-au cufundat (CREANGĂ, CL XI, 216) waren ... wohl da. Vorbă să fie, că treabă se face (PAMF. JOC. II, 420), ...că târg se face (Z. II, 827) etwa: man muß nur reden, ein Geschäft kommt dann schon zustande. Vorbă săfie wer das glaubt, der Glaube macht selig. Vgl. a veni I. l.-b) als Objekt. A avea vorbă cu cn. mit jdm. Auseinandersetzungen haben: Ei, nu-ţi spuneam eu, ja, că o s-avem vorbă cu Neagu (RADUL. RUST. II, 282). LV. a face vorbă reden, cu cn. mit jdm. eine Unterredung haben, Zwiesprache halten, sprechen: (Radu Vodă) cu boieriul ca. c-un boieri ... cu ţăranul ca c-un ţăran fada voroave (MIR. COSTIN, LET.11,256). A lăsa vorbă hinterlassen: Am lăsat vorbă că nu mănânc acasă (D.). Mi-ai luat vorba din gură du hast mir das Wort aus dem Mund genommen. Vgl. a aduce I. 3, a deschide 1, a întinde I. d, a lega I. 3, a lungi 1, a scoate 6, a trimite. - c) mit Präp.: A avea de vorbă cu cn. mit jdm. zu reden haben. Afacepc., a se face de vorbă în sat u. ä. jdn. ins Gerede bringen, ins Gerede kommen. A sta, şedea 911 vorbăreţ de vorbă (MS. 1700, GCR I, 334: a şedea în vorbă) cu cn. mit jdm. plaudern, sich unterhalten; de vorbă im Geplauder, Gespräch. A tine pc. de vorbă jdn. unterhalten. A se da în (SBIERA POV. 16: la) vorbă, a intra în vorbă, a se pune la vorbă cu cn. mit jdm. ein Gespräch anknüpfen, sich mit ihm in ein Gespräch einlassen. Nu voi să mai fiu cu tine în sângurătale, ce voi să fiu cu mulţime în voroavă (MS. 1692, GCR I, 305) ich will mit vielen Leuten verkehren. Copila era în vorbă cu inginerul (I. NGR., CL VII, 176) das Mädchen sollte den Ingenieur heiraten. Vgl. a intra 1, a purta I. 4, a sta II. 4. - Sprichwörter: Vorbă multă, treabă puţină viel Geschrei und wenig Wolle. Vorba, rea, de rău se duce ca glonţul üble Nachrede verbreitet sich schnell. Vgl. a aduce I. 1. u. 2, ciorbă, port, sărăcie. 3. Sprichwort N. De multe rele ce au venit de peste Prut ...a ieşit în ţară vorba „Slut la Prut” (AL. PP. 39). Vorba ceia, vorba românului, ţiganului etc. (ein Sprichwort einleitend:) wie das Sprichwort, der Rumäne, der Zigeuner etc. sagt, wie man, der Zigeuner etc. zu sagen pflegt. GR. LV. u. MOLD. TR. veralt. voroâvăi, PI. -ve; horbă (NECULCE, LET.2 II, 255). Dim. vorbuliţă, PI. -ţe. TOPON. Vorovesti (um 1456 BGL). ET. asl. dvorba (altram. dvorba) „Aufwartung” (WEIG. JB. XIII, 106), zur Form vgl. vornic > dvorinikü; voroavă ist dunkel, asl. govorft „Lärm”, govoriti „reden” etc. stehen lautlich zu weit ab. SG. ALR LI, K. 28; SN V, K. 1390, 1391, 1413; VI, K. 1814. vorbăreţ Adj. (1851 C. NGR.) gesprächig. Vinul era bun şi dezlegă din ce în ce limba lor, până erau vorbăreţi cum e data (RETEG. POV. III, 9). Numai ochiul e vorbăreţ, iară limba lor e mută (EMIN. 0.1,82). D-ta eşti cam vorbariţă, cam neastâmpărată (C. NGR. Muza B. V). GR. MOLD. vorbăreţ. ET. zu a vorbi. vorbărie PI. -rii S. f. (um 1900 TIKTIN) Wortschwall M. (Programul politic al candidaţilor la alegeri) nu este ... un program de vorbărie si retorică (LIT.). ET. vorbă. vorbeţ Adj. (1800 BUDAI-DELEANU) sprechend. Asina lui Valarn sunt eu ... Ca oamenii limbă-având vorbeaţă (BUDAI-DELEANU IV, 20). ET. a vorbi. vorbi Präs, -besc (16. Jh. CV) I. V. intr. 1. reden, sprechen. Vorbeşte frumos, desluşit, (într-) aiurea er redet schön, deutlich, irre, româneşte, rar, prea încet er spricht rumänisch, langsam, zu leise. Vorbesc cu, de cn., despre c. ich rede, spreche mit, von jdm., über etw., cuiva ich rede zu jdm., rede ihn an. Ce se vorbeşte în oraş? was spricht man in der Stadt? Cine vorbeşte puţin, arată semn că iaste înţelept (ANTIM, GCR II, 7). Nu stai cu frică şi cu cutremur, ce vorbeşti şi râzi fără de tocmeală în casa lui D-zeu (MARG.212 a). Sfântul... în ceriu suindu-săvorbeşte cu toţi sfinţii (DOS. VS. lan. 25; 34 b). Văd ... că începi cu doamna B. şi sfârşeşti cu doamna B. Aşadar de dânsa îţi voi vorbi (C. NGR. 56). Aceasta trebuie să fie ... vreo dumnăzăoai, să nu ne fie frică a-i vorbi (MS. 18. Jh., GCR II, 85). Satana când vede pre om că stă cu rugă şi vorbeşte cătră D-zeu (MS. 1654, GCR 1,168). 2. LV. Unruhe stiften, Aufregung verursachen. Nu voro-vireţi că sufletul lui întru elu easte (CV2 8 b; Apg 20, 10). - Mit Objekt: Nu vorbi prostii rede keinen Unsinn. Mult e dulce şi frumoasă Limba ce vorbim (G. SION, LIT.). Vgl. loan, lup l,port. II. V. tr. pc. (tadelnd) über jdn. reden, sich über ihn aufhalten. Asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Şi cum m-aponosluit (I.-B. 272). Oamenii ne vorbesc Şi părinţii nu voiesc (ca să ne luăm) (I.-B. 65). Soldaţii vechi ... nu-ipăreau atât de răi cum îi vorbea satul (BACALB. MT. 122) die Soldaten der älteren Jahrgänge waren nicht so schlecht, wie die Leute sie hinstellten. Vgl. bine II. 6. c. e, rău III. 5. III. a se vorbi (cu cn.) sich (mit jdm.) verabreden. Toader deaconul ... s-a vorbit cu diaconeasa ...Ca ei ... să pribegească La călugărie (TEOD. PP. 34). Suratele mele ... aseară s-au vorbit... Să-mi arunce fapt şi ură {I.-B. 186). GR. LV. u. TR. = vorovi; horbi (DOS. VS. Dech. 13; 214 b). ET. vorbă. SG. ALR n/I, K. 20,24,27,29,31,33,108; MN 6875, 10; SN V, K. 1391, 1477; VII, K. 1965. vorbire PI. -biri S. f. (1703 GCD) 1. Sprechen N. 2. l'Ude F. Sub vorbiri creştine, pline d-omenie El ascunde nouă lanţuri de robie (BOLINT.11,176) unter christlichen Reden. 3. veralt.: Gespräch N. ET. a vorbi. SG. ALR II/I, K. 188. vorbit Adj. (1563 CORESI PRAXIU, DENS. IST. II, 73) 1. gesprochen. 2. verabredet. Aşa erau vorbiţi şi cu împăratul Neamţului, el să meargă pe de o parte şi celalalt pre de altă (NECULCE, LET.2 II, 240). ET. a vorbi. vorovâci vorbitor (1564 CORESI CAZ. I, 33 a) 1. Adj. 1. sprechend. Mii roiuri vorbitoare curgând spre vechea Romă (EMIN. O. I, 91). 2. gesprächig. Gâlcescu ... era un om foarte vesel, chefliu şi vorbitor (TEL. SCH. 24). II. S. m. PP. Fürsprecher, Brautwerber M. Vânătorul ... trimiţând vorbitor că el ş-au împlinit solia, să-şi ţie şi împăratul cuvântul şi să-i deie nevasta (SEV. POV. 142). GR. vorovitor (PARACLIS 1661, GCR I, 179). ET. a vorbi. vorbură siehe volbură. vornic PI. vornici S. m. (1407 DERS) 1. ehern. Bezeichnung für verschiedene Staatsbeamten: a) vornic mare, marele, vel vornic Statthalter, Gouverneur M. In Muntcnien versah er die Geschäfte eines Ministers des Inneren u. folgte im Rang dem hanul cel mare. Ursprünglich gab cs nur einen, später zwei, vornicul de Ţara de Sus (der westlichen) u. vornicul de Ţara de Jos (der östlichen Walachei). Fürst Alexander Momzi (1792-96 ernannte noch zwei zusätzl. vornici mari als Mitglieder des obersten Gerichtshofs (iboieri de divan) (FOTINO III, 270). In der Moldau bestanden ebenfalls zwei voinici mari, voinicul de Ţara. de Sus u. vornicul de Ţara de Jos, zu denen später ein dritter, vornicul de Suceava, hinzutrat. Sie hatten die Justizverwaltung unter sich u. folgten im Rang dem logofătul cel mare. Dem vornic mare unterstanden in den Städten beider Fürstentümer vornici (de târg), über deren Funktionen die Quellen keinen sicheren Aufschluß geben (doch vgl. PRAV. IPS., Pentru vomicei u. MELH. CFL 35 flg.). Grigorie Urechi, vornic mare în Moldova (LET.11,93). Şi au fostu în tocmala noastră boiarii cei mari Lupul vornicul cel mari de Ţara de Gios şi Lupul dvornicul de Ţara de Sus (DOC. 1631, GCR I, 75). Am vândut direapta ocină a noastră ... lui Mănăilă vornicul de Ştefaneşti (DOC. 1614, GCR 1,45). Curtea-iplină de boieri, vornici, hatmani, vistieri (AL. PP. 175). - b) MUNT. marele vornic de cutie Verwalter M. der Armenkasse (cutia milelor) (FOTINO III, 272). - c) MUNT. marele vornic de politie Beamter M., der die Steuern der Fremden einhob (FOTINO IE, 281; DOC. 1817, TEZ. 11,362). 2. veralt.: (Dorf-) Schulze M. într-o zi chiarnă Ţintilă pe vornicul şi pe fruntaşii satului la sine (CL XV, 271). Pe care tânăr încă tot satul l-au ales Ca vornic, căci el este cel mai întâi fimntaş (I. NGR., CL IV, 69). 3. vornic (de nuntă), gew. vornicel (de nuntă) Begleiter des Brautpaars, Brautführer, Hochzeitsbitter M. Es sind deren mindestens zwei, je einer vom Bräutigam (vornicul mirelui) u. der Braut (vornicul miresei) aus den jungen Leuten des Dorfes erwählt; sie laden u. bewirten die Gäste, fuhren die Tänze an, begleiten das Brautpaar zur Trauung u. von dort nach Hause etc. Care popă se va face vornic pre la nunte şi va juca şi va îmbla beatu pin târgu ... să i se ia popie (DOC. 1675, GCR E 217). GR. LV. bisw. dv-. - Dim. -nicel, PI. -cei. ET. asl. dvormiku. SG. ALRILI, K. 161; MN 2686, 80; SN III, K. 881. vorniceâsă PI. -cese S. f. (1584 BGL 222) 1. FrauF. des vornic. Văzuiu (în iad) vornici, vomiciţe Cărând apă la drăciţe, Dregătorii satului Tăind lemne dracului (MAR. SAT. 12). 2. junge Frau, die bei der Hochzeitstafel ähnliche Funktionen ausübt wie der vornicel (siehe vornic 3). GR. vorniciţă, PI. -eite. ET. vornic. vornicel PL -cei S. m. (1428 DERS) 1. ehern.: Staatsbeamter M., der dem vornic mare unterstand. Ostile lui (Grigorie Vodă) ... strângându-se din toate breslele ... poslelnicei, stolnicei, vomicei (AMIRAS, LET.2 III, 151). 2. Hochzeitsbittcr, Brautführer M. (siehe vornic 3). ET. vornic. SG. ALR ILI, K. 161, 165; MN 2686, 80; 2690, 82. vornici Präs, -cese (1865 HASDEU I. V.1 252) I. V. tr. cinstele die Hochzeitsgaben der Gäste ausrufen (in gereimter Rede, unter Nennung von Gabe u. Geber) (FR.-C. MOŢII 167 flg.). II. V. intr. ehern.: das Amt des Statthalters innehaben. ET. vornic. vornicie PI. -cii S. f. (1675 MIR. COSTIN, LET.11, 336) ehern.: AmtN. des Statthalters. Apoi urmau, panţirii isprăvniciei, darabanii agiei, aprozii vorniciei (C. NGR. 27). ET. vornic. vorniciţă siehe vorniceâsă. voroavă siehe vorbă. voronică S. f. (1793 PREDETICII, 202) Andorn M. (Marrubium vulg.; PANŢU; PIRU ENC. I, 26). GR. S.m. -nie (BR.). ET. zu russ. voron „Rabe”. vorovâci Adj. (1683 DOS.) beredt. Să nu ne cumva smenteascăpre unii din noi cu acea limbă a lui vorovace (DOS. VS. Oct. 18; 72 b). Substantiv.: De cealea ce singurăfirea scărăndăvin-du-săfuge, acelea vorovaciul îndrăzneţ preste fire le urcă (CANT. IST. 93). ET. voroavă (vorbă). 913 vorovi vorovi siehe vorbi. voscrcsnă (t) PI. -crcsnc S. f. (um 1820, GCRII, 553) Auferstehung F. Doisprezece-s apostolii, Unsprezece-s voscresnele, Zeci porunci d-zeeşti (TEOD. PP. 255). ET. russ, vosh'esenije. vostru siehe meu. vot PI. voturi S. n. (1801 MICU IST. IV, 316 b) 1. Abstimmung F. Vot secret geheime Wahl. 2. Wahl-, Stimmrecht N. A avea. drept de vot stimmberechtigt sein. 3. Stimmzettel M. GR. (t) volum. ET. n. lat. votum, frz. vote. vota Präs, -tez (1830 CR 102) I. V. tr. wählen. II. V. intr. abstimmen. ET. nach frz. voler. votcă siehe vutcă. votri Präs, -trese V. tr. (1646 PRAV. MOLD.) veralt. I. V. tr. eine Heirat, Heiraten vermitteln, o fată pentru cn. um cin Mädchen für jdn. werben (MAR. NUNTA 97; 103). II. V. intr. Kuppelei betreiben. O samă de pravile scriu să se taie capul holrului, ales când va îmbla hotrind (PRAV. MOLD.3 169). GR. MOLD. hotri. ET. votru. votrie PI. votrii S. f. (1646 PRAV. MOLD.3 169) veralt.: Kuppelei F. Să goneascăpre vofru şi să-l scoată denlr-acel oraş ... unde va fißcdncl votria (ÎNDR. 106). GR. MOLD. ho trie. ET. votru. vötru PI. votri S. m. (1646 PRAV. MOLD.3 169) 1. veralt.: Kuppler M. Vofrulsau supuitoriu se chiamă cela ce are muieri la casa lui dă le tine penăm dobânda lui carele-şi dau trupurile dă le spurcă bărbaţii (ÎNDR. 107). Această voatră bună au cercat ...a planisi pre duşmana odihnei mele ... la voia mea (BAR. HAL. VI, 177) diese gute Unterhändlerin. Hotra iubire de sine a răpi au voit toate (CON. 281). 2. TR. Freiwerber, Heiratsvermittler M. - S. f. voătră. GR. MOLD. hotru, hoâtră. ET. wahrsch. ksl. vutrî; votri „Schmied”. SG. ALR II/I, MN 2673, 78. Vovcdenie S. f. (1621 DIRB XVII/4, 63) Mariä Opferung, Darstellung F. (21. Nov.), wofür LM. Intrarea în biserică. GR. văv- (Ş. TAINE 301; VARL. CAZ.2 II, 25 b), ov-. ET. ksl. văvedenije. SG. ALR II/I, K. 210. vozglâs PI. -glasuri S. n. (1757 IACOV SYN. 23 a) vom Priester nach einem Gebet laut gesungener Satz, dessen Gegenstand die Dreifaltigkeit ist. Protopopul ... în tonă cu glas tare acest vozglas: „Bine-cuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului duh!” (DEMETR. NUV. 110). ET. ksl. vüzglasü. voznesenie siehe văznesenie. vrabie PI. vrăbii S. f. (1465 DRHB I, 220) 1. Sperling, Spatz M. (Passer). Da bea, fată hăi! ăăă, ia uite la dânsa: parcă-i o vrabie (SAD. CR. 71; das Mädchen nippt nur an dem ihm gereichten Schnapsglas). Am scăpat vrabia din palmă ich habe mir die Gelegenheit entgehen lassen. Vecinul meu Manolachi mi-o umflat în arendă moşia Statului Cărpeneşti cu 1600 galbeni pe an, pe când ea aduce trei până la patru mii (CL XIII, 362). Vgl. bătrân 1, codru2, gard 4, mălai 1, şoim. 2. vrabie de stuf Rohrammer F., -Sperling M. (Embcriza schoeniclus). GR. MUNT. OLT. BAN. vrăbele, auch vreb-, brăb-, breb-, brab-, OLT. vrab-, vărăb-, bărăb-, BAN. brib-, birb-, brăbeţ, brab-, birb-; TR. hrăbete (MAR. ORN. 1,409); TR. vereb (WEIG. JB. VI), BAN. brebâţă; m. zu vrabie', vrăbioi, f. zu brăbele: brăbeţoâică (MAR. ORN. 1,409). - Dini. zu vrabie: vrăbioâră, -biiiţă, PI. -re, -te. ET. asl. vrabif vrăbete, -beţ u. deren Nebenformen beruhen auf serb. vrabac, nslov. vrabec etc., vereb auf magy. vereb. vracevânic (t) -vanii S. f. (1646 PRAV. MOLD. 394) Heilung F., Heilmittel N., Arznei F. Făcându-şiprilej cu vracevanii la trupurile omeneşti (DOS. VS. Fevr. 6; 59 b). Cela ce nu va chema vraci la boala muierii lui să-i cumpere de totfelini de vracevanii (INDR. 228). ET. asl. vracevanije. vraci PI. vraci S. m. (um 1541 BGL) veralt.: Heilkundiger M. Nu trebuieşle sănătosului vraci, ce bolnavului (CORESI TE4 71 b; Mk 2, 17). Se puse şi ea a cere sfaturi de la vraci şi vrăjitori (ISP. LEG.2 133). Din boală vraciul te scoate, Iară din urât nu poate (AL. PP. 307). ET. asl. vraci. vraf PI. vrafuri S. n. (1673 DOS. PS. V.) (ausgebreiteter) Haufen, zunächst von dem beim Dreschen auf der Temic abfallenden Gemisch von Kom u. Spreu, dann auch auf andere, bes. sorglos hingeworfene Dinge übertragen. Voi necuraţii ca pleava De sârg 914 vrăccbnicie veţi cunoaşte-vă isprava, Când s-a vântura dintr-are vravul, Vă veţ duce cum să duce pravul (DOS. PS. V. 1,17). Pleava ...se strânge vrav (ION. CAL. 186) in einen Haufen. Vravurile (de snopi) ce se pun pe arie (ION. CAL. 137). în odaie prin unghere S-a ţesut pain-jeniş, Şi prin cărţile în vravuri Umblă şoarecii furiş (EMIN. 0.1,105) in den Bücherhaufen. îmi veni rândul să Pag la sorţi. îmi aduc aminte cu ce sfială vârâi mână într-un vraf de hârliuţe răsucite şi scosei No. 13 (GANE, CL XI, 365; der Sprecher wurde zum Wehrdienst cingezogen). GR. MOLD, vrav, BAN. vraü. ET. asl. vrahu, zu vrésti, vrüha „dreschen”. SG. ALR SN I, K. 74, 81,85; II, K. 369. vrâgniţă siehe vraniţă. vraişte S. f. (1868 B ARC.) Durcheinander N., Unordnung F. - Ce vraişte înspăimântătoare — vezi butoaie răsturnate, bani aruncaţi pe jos, stofe scumpe sfâşiate şi tăvălite m picioare (VLAH., GAZ. SĂT. XIV, 483). Cautăpest’ tot locul şi fă casa vraişte ... şi hârtia, pace (VLAH. GV. 181; der Sprecher sucht ein Papier) stelle alles auf den Kopf. Mai demult ... grânele se freierau cu caii slobozi, în vraişte (PAMF. AGR. 204; auf zum Dreschen ausgebreiteten Ähren). - Auch adjektiv, u. adverbiell: Lângă soba, care-i mai totdeauna rece, sunt aruncate vraişte ţoale vechi (VLAH. IC. 109) liegen unordentlich hingeworfen. - Von Türen, Fenstern etc. sperrangelweit offen. Am lăsat uşa vraişte ich ließ die Tür weit offen stehen. Văz lumină la ferestrele din dos ...şi ferestrele vraişte (CARAG. T. I, 106) angelweit geöffnet. ET. wahrsch. für vravişte, eig. „Stelle, wo Ähren zum Dreschen ausgebreitet sind”, von vrav (vraf). vrajă PI. vrăji S. f. (1563 CORESI PRAXIU 33) Zauber M., Zauberei, Hexerei F. Enea cu câţi notase cu nun sul j'eceră vraje şi luară plăzuit (MOXA, HC 1,354) führten einen Zauber aus. La poartă să vidé lupi şi lei îmblânziţprin vrăjile ei (MS. 18. Jli. GCR II, 84; vom Palast der Circe). închinarea idolilor cu vrăjile şi cu farmecile (MS. 1692, GCR I, 303). Sunt muncit de dorinţa de a străbate din nou brâiele care mă trag în vraja lor (UR. BUC. 227) die sich um die Felswand ziehenden Pfade. Frumuseţea şi măreţia acestei puternice întrupări a geniului românesc ne dau impresia că suntem într-o lume de vrăji (VLAH. RP. 40; von der Donaubrücke bei Cernavodă). ET. asl. vraza. SG. ALRSNV,K. 1567. vrajbă PI. vrâjbe S. f. (16. Jir. CV) Feindschaft, Zwietracht F., Zwist M. Au nu ştiţi că iubostea lumiei vrajbă lu D-dzeu easte? (CV2 64 a; Jalc 4, 4). (Fraţii) neputându-se tocmi între sine pentru domnia ţării, s-au aţâţat mare vrajbă între dânşii (NEC. COSTIN, LET.21,134). Dezlegându-sepricina vrăjbii, au încetat războiul (MĂRG.2 53 b). Acest d-zău mânios fiind au pus o vrajbă de iznoavă între noi (MS. 18. Jli., GCR II, 84) hat von neuem Zwist... gestiftet. Tinerii fac vrăjbile, Noi bătrâniipăcile! (PP., GCR II, 297). Când e senin şi frumos, mă simt mai bine, dar parcă a vrajbă ploile se ţin lanţ (POP. NUV. 26) zum Trotz. GR. vrajmă (ISP., CL XII, 169). - PI. auch vrăjbi. ET. ksl. vrazlda, mit Suffixtausch, vgl. tschech. vrazba nb. vrazda, poln. wrozba nb. wrozda; vrajmă nach vrăjmaş. vrană PI. vrane S. f. (1788 MOLNAR SPRACHL.3 383) 1. Spundloch N. Vrana i se lasă (polobocului) destupată, căci altfel vinul... ar face ca polobocul să plesnească (PAMF. IND. 223). 2. Windloch N., an der Pfeife, Flöte (PAMF. JOC. I, 339). 3. Mehlloch N., -rinne F. (DT. 153). GR. vreană (BAR. HAL. I, 103; B.). ET. slav. vrana, vgl. bulg. vrana, poln. wrona, russ. vorona etc. SG. ALR SN I, K. 175; IV, K. 1179. vraniţă PI. vrâniţe S. f. (1519 DLR) Zauntor N. Seara aducea Pefru porcii acasă, îi. băga înfr-o grădină, închidea vramiţa (FR.-C. MOŢII 264). GR. vrâgniţă, vramiţă, vramniţă, vrajniţă (C ANDRE A T0). ET. ansch. serb. nslov. vratnica „Torflügel”, bulg. vranica < asl. vrala. SG. ALR II/I, K. 213,269. vrav siehe vraf. vrăbier PI. -bieri S. m. (1875 GANE) Sperlingsjäger M. Taci din gură, vrăbierule!Minciuni spui tu care împuşti numai ciocârlani de pe drumuri (GANE, CL VIII, 99; spottend zu einen Jäger). ET. vrabie. vrăbioâră siche vrabie. vrăcebnicesc (t) Adj. (1683 DOS.) Heil-,ärztlich. Aceştia ... demeşterşugulvrăcebnicesc J'oartefiind iscusiţi (DOS. VS. Oct. 28; 91 b). ET. zu ksl. vrachînă. vrăcebnicie (t) PI. -cii S. f. (1683 DOS.) Ausübung F. der Heilkunst. Tămăduind fără plată şi propoveduind cu prilejul vrăcebniciei credinţa de Domnul Hs. (DOS. VS. Oct. 28; 91 b). ET. zu ksl. vr a chină. 915 * vrăccsc vrăcesc Adj. (1581/2 PO2 283; Ex 30, 35) Heil-, ärztlich. ET. vraci. vrăciui Präs, -iese (1632 EUSTR. PRAV. 613) LV. I. V. intr. die Heilkunst ausüben, praktizieren. Liica marele apostol... era doftor de meşterşug ...şi vrăciuind în dzâlele lui Clavdie împărat (DOS. VS. Oct. 18; 71 b). II. V. tr. (als Arzt) behandeln, kurieren, heilen. Preotul ce să va face vraci de va vrăciui boule (Ş. TAINE 142). Eşti dator să nevoieşti să-i pleci supt lege şi să-i vrăciuieşti (Ş. TAINE 190; zum Priester). ET. vraci. SG. ALR SN V, K. 1567. ca (PASC. LP. 277; er feite das Schaf gegen die Kugeln der Häscher). 2. bezaubern. II. V. intr. 1. LV. deuten, Vorhersagen. Şi-i zise ei: „ Vrăjaşle-mi miedară” (BIBLIA 1688 1 Sm 28, 8). 2. verzaubern, verhexen. ET. asl. vraziti. SG. ALR SN V, K. 1567, 1570. vrăjie PI. vrăjii S. f. (um 1560 BRATU, SCL XXV, 155) Zauberei F. Sä sfarm pentru etern acest lanţ de vrăjie De dânsa ce mă leagă (I. NGR., CL III, 357). ET. a vrăji. vrăciuinţă (t) PI. -ciuinţe S. f. (1683 DOS.) ärztliche Behandlung, Heilung F. Aceştia svinţ... sărutară (vgl. frz. embrasser) vrăciuinţă sufletelor şi trupurilor (DOS. VS. Noe. 1; 98 a) diese Heiligen widmeten sich der Heilung von Seele und Körper. ET. a vrăciui. vrăciuire PI. -iri S. f. (1581 CORESI OMIL. 13) LV. Heilung, ärztliche Behandlung F. ET. a vrăciui. vraciuitör (t) PI. -töri S. m. (1652 BRVI, 20) Heilkundiger M. Doftori adecă vrăciuitori de meşterşugul lor (DOS. VS. Oct. 13; 62 a). ET. a vrăciui. vrăfui Präs, -iese V. tr. (1705 CANT.) einen (ausgebreiteten) Haufen, in Haufen zusammenscharren, -kehren, -werfen. Să-l fl văzut atunci (pe zgârcit) cum îşi vâra mâna până-n coate în banii de argint şi de aur, cum îi vrăvuia, cum îi făcea să sune (GANE, CLXV, 201). Grămădiră, vrăvuiră, aruncară, scuturară, spulbărară, vânturară (CANT. IST. 275). GR. MOLD. vrăvui. ET. vraj'. vrăjbi etc. siehe învrăjbi ctc. vrăjbie PI. -bii S. f. (16. Jh. PS. SCH.) 1. Zwist M. Turburară liniştea păcii a strălucitei Porţi şi aţâţară focul vrăjbiei (I. VĂCAR., TEZ. II, 266). 2. Rache F. în zi de vrăjbie (ksl. olmsteniţ) eu dau-lă (CORESI PS.5 292 a; Dt 32, 35). D-zeul ce plăti (PS. SCH. plătiă) vrăjbiia mea (ksl. daţi otmstenie mne) (CORESI PS.5 29 b; Ps 17, 51). Sângele fiilor săi şi vrăjbiia lor izbândi (ksl. otmstaetüi otmstită) (CORESI PS.5 293 b; Dt 32, 43). ET. a (în)vrăjbi. vrăjire PI. -jiri S. f. (1649 MARD.) Verzaubern, Verhexen N. ET. a vrăji. vrăjit (1800 BUDA1-DELEANU IV, 95) 1. Adj. 1. verzaubert, verhext. Poporul crede că sunt zale vrăjite pe care numai glonţii de argin t le poate străbate (AL. PP. 94). Toporul mi-i vrăjii... Şi când el se-ntoarce-n vânt, Cad bogaţii 1a. pământ (AL. PP. 42). Bun găsit, bun vrăjit Gefundenes bringt keinen Segen. 2. bezaubernd. Teiul ...Un izvor vrăjit ascunde (EMIN 0. I, 103). II. S. n. Verhexen, Verzaubern N. ET. a vrăji. SG. ALRSNV, K. 1567. vrăjitor (1563 CORESI PRAXIU 58) 1. Adj. 1. verzaubernd, verhexend. 2. bezaubernd. II. s. m. 1. LV. Wahrsager M. Chiemă înlăuntru toţi vrăjitorii Eghipetului (PO2 140; Gn 41,8). 2. Hexenmeister, Zauberer M. Pre aceia chiarnă vrăjitori carii chiarnă dracii şi fac vrăjile ... întru stricăciunea oamenilor (INDR., GCR I, 162). III. S. f. vrăjiloâre 1. Wahrsagerin, BESS. Fee F. 2. Hexe F. Trecu mândra ... Ş-acuma nu mai văz bine; Nu ştiu, fi-va vrăjitoare De m-a orbit aşa tare (I.-B. 384). Vrăjitoreasa, Fermecătoareasa, Legătoreasa Care leagă (PĂSC. LB. 118; Besprechung). 3. vrăjitoare Hexenkraut N. (Cicaea lutetiana; BR.). GR. vrăjitoreăsă. ET. a vrăji. SG. ALR LII, K. 241; SN V, K. 1567, 1569, 1570. vrăjitoreăsă siehe vrăjitor III. 2. vrăji Präs. -jcsc (1563 CORESI PRAXIU 33) vrăjitoresc Adj. (1705 CANT. IST. 304) I. V. tr. 1. verzaubern, verhexen. Gheorghe ... în guriţă Flexen-, Zauber-, că-i sufla (oii), Peste ea în piez săria, O vrăjia, o ferme- ET. vrăjitor. 916 vre vrăjitorie PI. -rii S. f. (1688 BIBLIA 2 Makk 12, 24) Zauberkunst, Zauberei, PIcxerei F. încă mai opreşte (porunca dintâi) vrăjitoria şi totfeliul de fermecătorie (CATIHISIS 1774 1774, GCR II, 100). Ţăranii şi sălbaticii... iau de multe ori efectele de perspectivă din peizajele făcute după natură înaintea lor drept ceva supranatural, drept o vrăjitorie (STĂNC. FR. 19). ET. vrăjitor. vrăjitorirc PI. -riri S. f. (1906 UR.) Zauberei F. Ce vrăjitorie a firei! Jocuri de lumină şi de umbre (UR. B UC. 241; von der Wirkung des Mondscheins). ET. zu vrăjitor. vrăjmaş (1421 DERS) 1. S. m. Feind M., bes. in der Kirchenspr. Iubiţi pre vrăjmaşii voştii (EV. 1894 Mt 5, 44). Când te vezi mai mare decât vrăjmaşul tău, iartă-i greşala (ANTIM, GCR II, 6). - Spez. vom Teufel: vrăjmaşul der (böse) Feind. Cela ce face păcat, iaste de la vrăjmaşul, că dintâi vrăjmaşul au greşit (MS. 17. Jh., GCR I, 49). II. Adj. 1. feindselig, gehässig, grimmig, schrecklich. Face-mi-as de tine milă De n-ai fi tu om pizmaş Şi la inimă vrăjmaş (AL. PP. 42). Moartea vrăjmaşa într-un chip calcă toată casă, Domneşti şi împărăteşti, pre nimini nu lasă (MIR. COSTIN, GCR I, 20). O amar leu cu suflet crunt şi cu minte de fiară vrăjmaşe, câtă pagubăfeceşi! (MOXA, HC I, 380). Afară-i vreme vrăjmaşă, Şi eu sunt numa-n cămaşă (I.-B. 375). 2. gewaltig, mächtig, riesig. Atât arunca de vrăjmaş cât lovind ... capul unui evreu ... l-au aruncatpreste 375 de paşi (BARAC, GCR II, 240; von der Wurfmaschine der Römer). Cu un băţ de trestie, coana Raliţa loveşte Ţară milă în ţesături; cu o cârpă vrăşmaşă apasă şi fi‘eacă din răsputeri lemnul şi metalul (BASS. VULT. 112). GR. -jim- (DOC. 17. Jh., HC I, 7). ET. wahrsch. aus '*vrăjbnaş, zu ksl. vrazi(dj)binü „feindlich”. SG. ALR II/I, MN 2744, 95. vrăjmăşesc Adj. (1688 BIBLIA Weish 12, 4) LV. Feind-. Când vremea sosi ...Ca (îs.) lumea să izbăvească Din robia vrăjăşască (AARON, GCR II, 191) aus der Knechtschaft des Teufels. ET. vrăjmaş. vrăjmăşeşte Adv. (1705 CANT.) grimmig. Dulăul ... cu lupul din faţă vrăjmăşeşte să lupta (CANT. IST. 60). ET. vrăjmaş. vrăjmăşi siehe învrăjmăşi. vrăjmăşie PI. -şii S. f. (1525 DERS) Feindschaft, -Seligkeit F. Voiuface ţie după vrăjmăşia ta (κάτα την έχϋραν σου; BIBLIA 1688 Εζ 35,11). Acea epohă de vrăjmăşie ... în care el se găsea într-o luptă necurmată cu duşmanii din ţările vecine (AL. PP. 115). Toată noapte aceia am petrecut-o întru o stare a veni. în cea mai mare vrăjmăşie unii înprotiva altora (MS. 18. Jh., GCR Π, 84; Nestor berichtet über den Zwist zwischen Agamemnon u. Achilles). ET. vrăjmaş. vrăjmăşui Präs, -iese V. intr. (1688 BIBLIA Ps 3, 7) LV. cuiva, împotrivaa. cuiva gegen jdn. feindlich handeln, ihn an-, befeinden. (Omul) acum ... iubeşte şi acum vrăjmăşuieşte împotriva acestora (ANTIM DID. 108). ET. vrăjmaş. vrătilică S. f. (1868 BARC.) Hexenkraut N. (Circaea lutetiana; CIH.). GR. vrot-. ET. unbekannt. vrâsnic siehe vârstnic. vrâstă etc. siehe vârsta etc. vre Partikel (16. Jh. CV2 35 a; Apg 25, 16) vreun, vreo, vrun, vro, ugs. vun, vo 1. (irgend) ein, eine; vreunul, vreună (irgend) einer, eine, vreunii, vreunele einige. Stellt die Person od. Sache als unbestimmt hin bzw. charakterisiert das folgende Wort, das ja auch Zahlwort sein könnte, als unbest. Art.; ist im Deutschen in der Regel nicht zu übersetzen. Cine va avea la dinsul vreun lucru striin şi vor veni să-l fure (INDR., GCR 1,161). Cela ce va dzice vreunii muieri,, cwvă ” (PRAV. IAŞI, GCR I, 122). Socotiţi să nu obidiţi pre vreunul dentru aceşti mici, că grăiesc voaă (EV. 1693 Mt 18, 10, GCR 1,309). De-o mai avea (maică-mea) vreo fată, Să-i puie capul sub piatră, Şi de-o avea vreun ficior, Puie-i capul sub picior (I.-B. 216). Nu mi-arfi cu bănat Mândra de-ar avea bărbat Din vrun sat mai depărtai (I.-B. 99). De-ar da (mândrele mele) vreo liturghie, Doar scap şi eu din urgie (I.-B. 289; der gefangene Räuber spricht). De va dzice neştine ceva, pentru că doară căce au fost şi acestea oameni cu trup ca şi noi sau doară vreunii şi păcătoşi (MS. 1632, GCR I, 77; von den Kirchenlehrern). Ia-ţi, bădiţă, cal cu plată Şi mai vin ’ la noi vreodată (I.-B. 105) gelegentlich. Nu s-au pomenit Săfie fost vreodată (biserică) mai mare, mai minunată (AARON, GCR Π, 191). încă pre aur şi pre argint îl naşte (pământul) şi nici va înceta vreodată a nu-l naşte (ALF. SUFL, GCR II, 148) wird auch niemals aufhören, es zu erzeugen. 2. vor Quantitätsbezeichnungen: etwa, ungefähr. Mi-ar frebiii vreo ceaşcă ich brauche (etwa) eine Tasse voll. 917 vrea, voi Aveţi să vă opriţi încă mult timp aice Vo lună încă” (I. NGR., CL IV, 261) ich denke, noch einen Monat. 3. vreo vor Zahlwort: etwa, ungefälir. Stellt die Anzahl als nicht unbedingt bestimmt hin; im Deutschen gew. nicht zu übersetzen. Câtepărechi să vă dau? „ Vreo şase ” wieviel Paar wünschen Sie? „(Sagen wir:) sechs” (der Käufer würde unter Umständen auch weniger od. mehr nehmen). Gintă Titirez se afla singur în arhiva lui şi arăta preocupat, ţiind în mână vo patru hârtiute (I. NGR., CL IV, 345). Vai de mine, n-am opinci Dar mândruţe am vreo cinci! (I.-B. 377). Vreo doi (trei) ein paar: Aseară ce-ai cinat? „ Vreo două pere cu pâne” (I.-B. 54). Vreo câţiva, câteva einige: Am avut vreo câţiva lei Şi i-o dat (bărbatul) pe doi viţei (I.-B. 181). Tatăl său ... i-au dat vro câteva pungi de bani (MS. um 1800, GCRII, 178). - LM. bisw. auch vreo unul, una: Dacă ar găsi vro una cuminte ... apoi bucuros ar lua-o de soţie (SBIERA POV. 216). - Vor acelaşi: E mare întrecere între stelari atunci când ...la vreo aceiaşi casă s-au întâlnit două stele (RCM. SĂRB. 103) etwa an demselben Haus. GR. ve (un, -un) (ÎNDR. 64, 76); OLT. LV../re (PRAV. GOV.), LM.^-,y-; arom. vârnu, vărnu, vărun, vârnă, vărnă, selbständig -na. ET. Wohl nicht zu lat. veile (vgl. veri-care etc., siehe ori 3. II), sondern lat. v&e „fürwahr”, vgl. it. veruno, arom. vârnu „keiner” etc. SG. ALR SN V, K. 1500; VI, K. 1744, 1805. vrea, voi (1521 NEACŞU) A. Selbständiges Zeitwort. I. V. tr. 1. wollen a) mit verbalem Objekt. Nu vrea să vină er will nicht kommen. Vrei să-ţi spun? soll ich es dir sagen? Când n-a vrea muiarea să meargă cu mine (BIBLIA 1688 Gn 24, 5). Tată-tăii şi mumă-ta cinsteşte-i să veri să aibi zile multe şi buneprepământ (EV. 1580, CCR 44). Vrere-aş şi eu să nu fie muncă (MĂRG.2 42 b; von der Hölle). Voii să-i răspund, însă el îmi curmă vorba (N. GANE, CL XI, 371). Cui o dau (pe fata mea), voiesc să-mi fie Om odată (COŞB. 88). Cliricii ... când sunt chemaţi să facă pace, să nu tragă ve-ntr-o parte nice să voiască a lua ceva (ÎNDR. 495) Frieden zu stiften. La acea vădire ...de curvie va legea împărătească să fie cinci mărturii (INDR. 205). Ce vrei să plătească ispisoacele lui moş Gavrilpe lângă minciunile boierului (XEN. BR. 211) was können ... für einen Wert haben? - Vgl. a zice. - LV. häufig, nach gr. peAAeiv, ksl. hoteti, um auszudrücken, daß ein Geschehen bevorsteht: sollen, im Begriff sein. Sluga unui sutaş fiind bolnavă vrea să moară (EV. 1894 Lk 7, 2, ähnl. COR. u. BIBLIA 1688). Vru să se muncească şi Orighin, ce nu putu răbda (MOXA, HC 1,363; O. sollte gefoltert werden). Când vrea să moară Iustinian, el feciori nu avea (MOXA, HC I, 371). - Mit zu ergänzendem Verb: Oamenii ne vorovesc Şi părinţii nu voiesc (I.-B. 65). Dă-mă, maică, unde vreau (I.-B. 273). Pentru ce i-a spânzurat (domnul Tudor)? „Pentru lucru de nimic, pentru că vrea şi poate” (FIL. CIOC. 301). Vgl. aghiazmă, Hâncu. - Nach den Formen von a vrea steht das verbale Objekt im Konj., sehr selten im Inf: se vom a mărturisi (ksl. aste hotgtu telstvovati; CV2 37 b; Apg 26, 5) wenn sie zeugen wollen. Va a păzi pre un cetăţean (SPÄT. MIL., LET.2 I, 112) er will einen Bürger hüten. Vor a fi tot lăudaţi (MUMUL., GCR II, 248) sie wollen immer gelobt werden. Vreu a fi pensionari (AL. OP. 1,106) sic wollen Pensionäre sein. Nach Formen von a voi ist dag. der Inf. etwas häufiger: Nice să voiască a lua ceva (ÎNDR. 495) noch sollen sie etwas nehmen wollen. Im Istrorum. bedeutet voi face nicht nur „ich werde machen”, sondern auch „ich will machen”. - b) mit nominalem Objekt, bes. im Sinne von „haben wollen”. Nu voi sicriu bogat, Podoabe şi flamuri (EMIN. 0.1,223). De să va tâmpla să nu voaie muiarea pre bărbatul cel de întâi (ÎNDR. 217). Amândouă mă iubesc, Eu numai una voiesc! (I.-B. 73). Cine iaste omul cel ce voieşte viaţa ...? (PS. RÂMN. 33, 12). Norodul nu te vrea, nici te iubeşte ... „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu, ” răspunse Lăpuşneanul (C. NGR. 112). Acolo-mi zboară gândul, acolo eu mă vreu! (AL. POEZII EI, Leg. 122) dort will ich hin! N-am parale, ce vreţi cu mine (RĂDUL. RUST. n, 218) was wollt ihr von mir? Ce mai vrei cu-a tale sfaturi Dacă ştii a lor măsură (EMIN. 0.1,198) wenn du ihren Wert kennst! - LV. pc. an jdm. Wohlgefallen haben. Izbăvi-mă-va, căci m-aa vrut (fjf)eA,r|oe jae; BIBLIA 1688 Ps 17, 23). De la Domnul paşii omului să îndreptează şi calea lui o va voi foarte (ösAfjoei; PS. RÂMN. 36, 23). - c) Wendungen: a vrea cuiva bine, rău, binele, răul cuiva es mit jdm. gut, schlecht meinen, ihm wohl, übel wollen; vgl. bine II. 5. b, a binevoi. Henriela nu se putea deprinde cu ideia că e cineva care îi vrea rău (ZAMF. LN. 98). Eu nu-ţi voiesc răul, şi de mi-i asculta, bine vei umbla (RETEG. POV. IE, 27). Adu-ţi aminte de toţi ceia ce ne voiesc noao binele (PS. RÂMN. 49 b; Gebet). A vrut norocul cu mine (D.) das Glück war mir hold. Şi vrând D-zeu cu dânsa, corăbioara ...se opri (ISP. LEG.2121). Tătarii vrând să-şi acopere ruşinea, veri ne-veri să prade ţara (MIR. COSTIN, LET.21,288; sie waren geschlagen worden) wollten unbedingt das Land plündern. Pavel, vrând nevrând, caută să meargă la diregătorie (IARNIK, CL XV, 105) muß unbedingt. Germenul acestei simpatii (pentru Occident), românii îl poartă vrând-nevrând ...în inimile lor (RAL. SUV. 26) tragen die Rumänen 918 vrea, voi nun einmal im Herzen. Nevrând îi trecea (bătrânei) prin minte ... viaţa întreagă (NĂD. NUV. 1, 25) unwillkürlich. 2. arom. lieben (wie alb. do, spân. port. querer etc.). GR. A. Formen: a) von a vrea: Inf. MOLD, auch a vra; 1. Pers. Sg. Präs. MOLD, auch vreu, vrau, LV. u. MUNT, voi, MOLD, auch vroz, 2. vrei, MOLD, auch wai, LV. u. MUNT. vei, LV. (16./17. Jli.) veri, 3. vrea, 1. PI. vrem, LV. u. TR. bisw. vom (MUNT, dafür voim), 2. vreţi (MUNT, dafür voiţi). 3. vor, MOLD. vreau, auch vreu, vrau, vror, MOLD, vreie, ferner voaie (ÎNDR. 217); arom. 1. Sg. voi (WEIG. AROM. II, 20: vor), 2. vrei (WEIG. AROM. II, 266: ver), 3. va, 1. PI vrem, 2. vreţi, 3. vor, Konj. nicht belegt; istrorum. 1. Sg. voi, 2. ver, 3. voa, 1. PI nicht belegt, 2. veţ, 3. vor, Konj. nicht belegt. Impf, vream, Perf. vrui, Plqupf. vrusesem, vruseşi (DOS.); vrusese (ÎNV. 1642, CCR 160); Part. vrut; Ger. vrând, ferner vru in d (PS. SCH. 39, 15; CV2 5 b, Apg 19, 30 u. 7 b, Apg 20, 3), vrund (CORESI PS.5 74 b; Ps 39,20). - b) von a voi: MOLD. auch a vroi. B. Gebrauch: a voi ist LV. ziemlich selten, wird aber in neuerer Zeit immer häufiger gebraucht, bes. im Imperf., wo die Formen von a vrea leicht als Präs, aufgefaßt werden könnten (nu vrea er will od. wollte nicht). Für den Imperat. Sg. u. das Verbaladj. sind Formen von a vrea überh. nicht vorhanden, dafür voieşte (z. B. voieşte şi vei putea wo ein Wille ist, da ist auch ein Weg) bzw. voitor (z. B. voitor de bine wohlwollend). II. a se voi 1. LV. übereinstimmen. De sä vor voi şi se vor tocmi adins eişi (INDR. 280). 2. la c. in etw. einwilligen. Multi den Israil s-au voit (euüöxqoav) la slujba lui (BIBLIA 1688 1 Mäkle 1, 45). B. Hilfsverb 1. Das Präs. Ind. von a vrea bildet das Futur auf zweierlei Art: a) mit dem Inf., wobei das Hilfsverb die Betonung verliert, voi face (u.fi făcând, siehe afi B. 4) ich werde machen, voififaeüt ich werde gemacht haben. Die normalen Formen der Schriftsprache sind: 1. Sg. Präs, voi, 2. vei, 3 .va, 1. PI. vom, 2. veţi, 3. vor face; LV. (16./17. Jh.) findet sich auch 2. Sg. veri, 1. PI. vrem(u), TR. (um 1600) vräm(u), ferner vemu (COD. STU, GCR 1,56), TR. (um 1600) 2. PI. vreţi. Dazu kommen ugs. mannigfaltige Formen, die zumeist durch den Abfall des v- charakterisiert sind (diese sind bes. in der Enklise beliebt, wobei der vorhergehende Auslautvokal gekürzt wird bzw. verstummt, z. B. te-oi chema, mi-eţi da, n-om veni, t-ei duce, u. lassen sich z. T. seit dem 17. Jh. belegen): 1. Sg. oi, 2. ei (mit reinem e), ăi, oi, MOLD. îi, BAN. vii, ferner ai (BIBIC. 176) 3. a, o, BAN. vo, 1. PI. om, 2. eţi. (mit reinem e), ăţi, o ţi, MOLD. îţi, 3. or. Für dem Inf. unmittelbar nachgestelltes a tritt nach bet. Vokal des Hiatus wegen oa, ua ein: cântâ-o-a, vedeä-o-a, veni-o-a bzw. cântâ-u-a etc. er wird singen, sehen, kommen (aber vinde-a er wird verkaufen). Wo îţi, îi gesprochen wird, verbinden diese sich mit dem unbet. Pron. - außer mit o, das an den Inf. tritt (îi, îţi vedea-o). - Weiteres siche unter den die Personalpronomina behandelnden Art. - Andere Verbindungen: nu-i, cä-i, si-i, de-i etc., nu-ţi etc.; DOS. schreibt nii, niţi, dii, diti für nu vei, nu veţi, de vei, de veţi. Die istrorum. Formen sind: voi (enklit. oi), ver (enklit. er), va, ren, veţ (enklit. ef), vor (enklit. or). - b) mit dem Konj.: voi săfac ich werde machen. Die Formen des Hilfsverbs sind dieselben wie unter B. 1. a. Dieses Futur charakterisiert v. a. die ältere Sprache, wo es in kirchlichen Texten gew. von einem Geschehen gebraucht wird, das vom Schicksal bestimmt ist (entsprechend gr. peTAeiv, ksl. hoteti), kommt aber auch noch später vor. Aşteptăm seu latul morţilor şi viaţa ce va săfie în veci (CORESI, GCR I, 32). Goniţi veţi să fiţi voi apostolii (MS. 18. Jh., GCR II, 23). D-zeu pentru ruga preoţilor va să dea sănătate (Ş. TAINE 75). Mântuitoriul nostru ... va să vie ca un mire cu mare mărire (Ş. TAINE 124). Să nu mai poată cugeta de celea ce vor să fie (MS. 1648, GCR I, 133). - Auf diesem Typus beruht die Futurbildung der Umgangsprache u. im arom. Dialekt, in der alle sechs Formen des Hilfsverbs auf eine einzige, die der 3. Pers. Sg., reduziert erscheinen, u. zw.: MUNT, o să fac, o să faci, o să facă etc. MOLD. TR. a sä fac etc., arom. im Norden va s-fac etc., im Süden (nach ngr. M xdfivoo) va face etc. ich werde, du wirst, er wird etc. machen; unmittelbar vor dem Verb steht arom. häufig, vor Vokal stets, vai: vai aflu ich werde finden. Dieser Typus ist in MUNT, der gewöhnliche, jedoch im allgemeinen auf den Hauptsatz beschränkt, während im Nebensatz der Typus voi face vorherrscht: când oi afla, o să-ţi spui wenn ich es erfahre, werde ich es dir sagen. Auch va sä fac kommt vor: Va să-l spui şi eu (basmul) dupe cum este rândul şi datina lui (OD. PS. 234). MOLD. u. TR., wo im Hauptsatz der Typus am să fac (siehe a avea B. 1) das Normale ist, ist das entsprechende a să fac ziemlich selten: A să auziţi povestea muierii harnice (BOGD. POV. 226). în curând a să ai parte De-ale tale dulci surori (AL. POEZII UI, 168). A să-mi faci şi mie aşa (BIBIC. 59). Das Arom. bildet das Futur überhaupt nur nach dem Typus va (s-) fac: Nu va s-paţi ţiva es wird dir nichts geschehen (PAPAH. BASME 342). Va s-mi duc (PAPAH. BASME 337) ich werde gehen. Nu va le-aflati (PAPAH. BASME 33) ihr werdet sie nicht finden. Cum vai dzîcă tată-n ’u, acşiţe vai adar (PAPAH. BASME 339) wie mein Vater sagen wird, so werde ich tun. 919 vreână 2. Wie das Präs., so finden auch Imperf. u. zusammen-ges. Perf. von a vrea auxiliare Verwendung, u. zw.: a) das Imperf. mit Inf. a) LV. als Konditional: vream face ich würde machen; vream fi făcut ich würde gemacht haben. Să nu vrea Domnul fi între noi când scula-se-vrea oamenii spre noi, amu vii înghiţi-ne-vrea (CORESI PS.5 250 b; Ps 123, 2). Jură-să David că va pierde pre Naval cu tot ce are, de nu vrea ieşi Avigaila muierea lui Naval... înaintea lui (CĂR. PRE SC., CCR 131). De nu mă vream teme, şi scrisoarea ... o vream ceti (BIBLIA 1688 Ib 31, 36). Acesta multă bărbăţie arătă, cât, de vrea fi ş-allă lume alăturea, destoinic ar fi fost a o ţinea şi a o derepta (MOXA, HC I, 360; von Titus). De nu-l vrea fi apucat moartea ... multă risipă ţărilor să vrea fi făcut (URECHE, LET.21, 176). De-l vrea fi tămăduit (Hs. pe Lazăr) de în boală, puţină menim e vrea fi fost (MS. TR. 17. Jh., GCR I, 138). Ceuca mai de omenie vrea fi fost arătându-se în firea sa (ŢICH., GCR II, 213). - In anderer Konstruktion: Ca oricând ei vrea să meargă asupra altor cuiva sau când alţii asupra lor vreau a veni, ei ajutor să le dea (SPÄT. MIL., LET.21, 120). - Der Typus vream face vertritt häufig Konditional II, steht also im Sinne von vream fi făcut: De nu mă vreaţi dosădi, nu aş fi astăzi împărăteasă (MOXA, HC I, 367). Lui Mihai Vodă atunce îi vrea fi lesne şi îndămână a domni, că de neprietenii lui...se curăţise de toţi (NECULCE, LET.2 II, 350). Cum vrea fi altcineva în muncă, aşa nu băga samă de dureri de arsură (DOS. VS. Sept. 17; 20 b). - Der mit a vrea gebildete Konditional findet sich mundartlich noch heute. Im Arom. lautet er, entsprechend dem Futur, vrea s-fâc, vrea fâc, vreai fac. Im BAN. u. im Istromm. kommen eigenartige Kreuzungen der Typen vream fâce u. aş fâce vor. Näheres siehe WEIG. JB. III, 139 flg., ZRTPh 28, 691 flg., GRDR. I2 600 flg. - ß) LV. u. TR. BAN. zur Bezeichnung wiederholten od. an keinen Zeitpunkt gebundenen Geschehens in der Vergangenheit. De-acia prânzia şi vrea durmipuţinei (MOXA, HC I, 363), vgl. engl, and would sleep a little. Cine-lprea ruga, nu se vrea întoarce mâhnit (MOXA, HC I, 396). Şi-au pus Moisi acoperemânt pe obrazul lui până vrea întră a grăi către dânsul (BIBLIA 1688 Ex 34, 35). Vilele ... să tămăduia ... îndată cât vrea bea d.e-aceia apă (DOS. VS. Ian. 31; 49 a). Şi aşa era aceia piatră: de vrea fi omul bolnav şi căuta într-ânsa, el să însănătoşia (ALEXANDRIA 51). De vreai pune copilul ei lângă copilul buşlegei semăna aşa de bine unul cu altul (CĂT. POV. I, 86). - b) LV. Zusammenges. Perf. mit dem Inf. als Konditional der Vergangenheit: am vrut face ich hätte gemacht. De unde noi am vrut putea şti cum că (el) va aceasta noao zice? (PO2 151; Gn 43, 7). De-au vrut putea fi, ochii voştri aţi. vrut scoate şi mi-aţi fi dat (CĂR. PRE SC., CCR 131). Beserica nu se spurcă de sânge ce s-au vărsat de dreptate; ce se-au vrut spurca când se-au vrut vărsa pentru nedreptate (INDR. 239). - Mit dem Konj.: Eu, într-o noapte, am vrut s-o pat cât de bună, căci din nebăgare de seamă apucasem pe strada. Ienii (GHICA, CL XIX, 466) mir wäre es ... beinahe gar schlimm ergangen. ET. a vrea < viat. volare für lcllat. veile; a voi wohl nicht < ksl. voliti, sondern zu voie, was zumindest für a se voi sicher ist. - Präs, von a vrea; 1. Sg. voi kann wegen arom., istrorum. voi, nicht voi', nicht unmittelbar auf *völeo (vgl. it. voglio) für völo beruhen, sondern setzt eine Zwischenstufe *voriü voraus (vgl. cew< quaero)\ 2. Sg. veri, PI. veţi - dies sind zweifellos die ältesten Formen, was CANDREA-HECHT EL. LAT. 45 übersieht - können nur aus den Konjunktiven văîs, velltis erklärt werden (e statt Je dürfte nach sem, sei, seţi, siehe a fi eingetreten sein); 3. Sg. va ist Kurzform < viat. väet für lcllat. vult, mit ά für oä nach Labial wie in afară< adföras u. Wegfall von -re wie im Inf.; 1. PI. vom ist Kurzform < volănus, văm nicht älter (gegen CANDREA-HECHT a.a.O. u. WEIG. JB. IX, 61), sondern die unbet. Form, mit ă aus o wie in că, nă, vă < quod, nos, vos etc., vgl. TIKTIN ELB. § 76; 3. PI. vor < völunt. Die übrigen Formen des Präs, erklären sich leicht als Neubildungen. - Formen des Präs, sind enthalten in săvâ(i), -vâ {cineva etc.), vare, oare (s. d.) u. veri, ori (siehe ori3). SG. ALR SN II, K. 300; V, K. 1378,1419,1422; VI, K. 1633, 1704, 1710, 1802; VII, K. 2179-91. vreână siehe vrană. vreasc PI. vreascuri S. η. (1642 CAZ. GOV. 571) dürrer Zweig (zum Feuermachen etc.), PI. Reisig N. Baba ... luă ... un cleşte şi începu a bate cu un vreasc într-însul, şi se apucă moşneagul de sărit (BOGD. POV. 19; sie trommelte dem Alten zum Tanz). Pavel ...să fece ca o vrascură de fierbânteală (DOS. VS. Martie 7; 24 b, er stand in der Sonne). - Bes. PL: (Moşneagul) se dusese să culeagă nişte vreascuri din cea pădure (BOGD. POV. 5). Toderică ... puse pe tăciunii ce fumegau în vatră un braţ de vreascuri (C. NGR. 84). Va da la pământ săbiile lor şi ca neşte hriascuri (φρύγανα) lepădate arcele lor (BIBLIA 1688 Js 41, 2). - Nach RC. IR. u. VICIU unterscheidet man OLT. TR. zwischen vreasc dürrer Zweig u. vr(e)âscă S. f. grüner Zweig. Iau o vrască şi-ţi dau câteva (VICIU) ich nehme eine Rute und verhaue dich. GR. Bisw. vrasc; vrâscură S. f. (DOS. 1. c.); hr(e)asc (TR. u. BIBLIA 1688); hreast{B.; POL.); MOLD. PI. hreşturi (SEV. POV. 60: -stiuri). 920 vrej ET. asl. *hvrastu, vgl. alttschech. chvrast, serb. nslov. hrast, tschech. chrast, poln. chroscie etc.; wie sich zu diesen Formen nslov.fraska verhält, das auf das dunkle it.frasca zurückgeführt wird, ist fraglich. SG. ALR II/I, K. 275, 285; SN II, K. 591, 592. vreâvă S. f. (1577 CORESI) LV. Geschrei N. Vreava mea (ksl. voplîmoi) înlr-îns întră în ureachea. lui (CORESI PS.5 25 a; Ps 17, 8). Domnul au fost audzit vreava voastră (VULG.: munnu-rationes vestras) cum împotriva lui aţi murguit (PO2 231; Ex 16, 8). Auzind iară Isus Navin vreava (VULG.: tumultum) oamenilor ce se veselia (PO2 288; Ex 32,17). ET. vgl. bulg. vreva, serb. nslov. vrava, slovak. vrava etc. vrednic Adj. (1551/3 ES 112 a; Mt 26, 66) 1. de c. einer Sache wert, würdig; vrednic de laudă, jale, milă etc. lobens-, beklagens-, bemitleidenswert etc.; de credinţă, de aducere aminte etc. glaub-, denkwürdig etc. Vrednic este lucrătoriul de hrana lui (BIBLIA 1688 Mt 10, 10). O muiare ce au îndrăznit a face un lucru ca acesta, va fi vrednică şi de pedeapsă (BAR. HAL. I, 66) verdient wohl, dafür bestraft zu werden. De vei să trăieşti fără de turburare în dregă-toria ta, fa lucruri vrednice de obrazul tău (ANTIM, GCR II, 7) die deiner würdig sind. Bunătatea, meşteşugul şi buna învăţătură, acestea sunt numai lucruri ce ne fac vrednici cinstii (ANTIM, GCR II, 5) lauter Dinge, die uns zur Ehre gereichen. Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălţămin-telor lui (EV. 1894, Mk 1,7). Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii ...Ne fac legi şi ne pun biruri (EMIN. O. I, 150; von den Abgeordneten, denen der Autor das Irrenhaus empfiehlt). Această ... carte giudecându-o noi că este vrednică de a să da la lumină (CRITIL, GCR II, 151). - Absol.: Ţi-au fost dat Ca să fii vrednic cumnat Cu-a Stăncuţei şepte fraţi (AL. PP. 154) ein würdiger Schwager. Născută eşti, copilă, Din nevrednică iubire (EMIN. 0.1,65) aus unwürdiger Liebe. Ungebräuchlich vor einer Preisangabe, nach dt.: „wert”, magy. beeses: Toate la un loc vor fi doară vrednice vro zece zloţi buni (IARNIK, CL XV, 110). 2. veralt. de c. zu etw. tauglich, tüchtig, fähig. Ce dobândă are ostaşul căci merge la oaste şi nu este vrednic de oaste? (MĂRG., GCR I, 292). După cum eşti mare şi vrednic de muncă, Când te tocmeşti, cere să-ţi dea plată bună (PANN PV. M. I, 121). Dacă nu eşti vrednic (vinul) să-l duci, nu te încărca peste măsură (PANN PV. M. I, 106). Cine nu este vrednic pentru dânsul, nu este nici pentru alţii (MS. 1779, GCR II, 122). Un nebun o pietricea în fundul mării aruncă, pre care o mie de înlălepţi să o scoată vrednici nu sunt (CANT. IST. 228) nicht fähig sind. Absol.: tüchtig. (împăratul) i-au găsit (jiiahn) dascăl prea înţălept ca să-l facă întru învăţătura înţelepciunii vrednic (SINDIP 1802, GCR II, 188). 3. rührig, tätig, arbeitsam, emsig. Trecuse de 60 de ani, dar era voinică şi vrednică de parcă ar fi fost nevastă tânără (UR. BUC. 95). în sfârşit, iată-ne pe culme. A, dar alţii fuseseră mai vrednici decât noi (BASS. NOR. 20; sie fanden die anderen schon oben). Dacă-i fi vrednic, în trei ani, nu mai mult, poţi să te alegi cu stare (XEN. BR. 206). Vgl. dobândă 1. GR. vreatnic (ES), vrenic; ebenso die Ableitungen. ET. ksl. vredinü. SG. ALR SN VI, K. 1609, 1619. vrednici Präs, -cesc V. intr. (1683 DOS. VS. Noe. 25; 162 a) würdig sein. Mulţi... ce ... se trag în sus mereu, De coada unui mare Şi cărora le pare Că singuri vrednicesc (DONICI 10). - Vgl. auch a învrednici. ET. vrednic. vrednicie PI. -cii S. f. (1642 AGY 107) 1. Tauglich-, Tüchtig-, Fähigkeit, Befähigung F. De câte ori vrea cineva să o ajute, (bătrâna) se năcăjea foc şi zicea că se îndoiesc de vrednicia ei (IARNIK, CL XV, 97). Vrednicia omului se cunoaşte după port (PANN PV. M. I, 120). l-ar fii venit rândul ca după slujba, şi vrednicia lui să-l suie la treaptă mai mare (DION., TEZ. II, 180). - Danach dann: Fähigkeit, Eigenschaft F. Multe feliuri de vrednicii, stăpâniri şi puteri dau filosofii să aibă luna (ANT. DID. 52). Aceasta este vreadnică să ne arate noao vrednicia preoţiei (de a lega şi a dezlega (MĂRG.1 176 B). 2. LV. Würde F. (hohe Stellung). Să se facă rugăciuni ... pentru cei ce se află în vredniciile cele lumeşti şi ale politiei (ANTIM, GCR II, 29). Noe ...au hotărât ... lui Iafet vrednicia împărătească (MS. 18. Jh., GCR II, 50). ET. vrednic. vrej PI. vrejuri S. n. (1829 PISC. O. 194) Ranke F. von Kürbissen, Gurken, Erbsen etc. E bine a pune sub capul (muribundului) vreji de mazăre (MAR. ÎNM. 35). De ce a călcat peste vrejii (de pepeni) pe care altă dată îi ocolia cu grijă (BRĂT.-VOIN. LD. 216). Vrejurile de dovleci să încolăciseră unu peste altu, acoperind gardurile cu foi ţăpoase (DEL. S. 54). Balcoane ruginite de cari atârnă vrejuri uscate de iederă (VLAH. RP. 51). GR. PI. auch vreji. ET. vgl. bulg. vrez(a), serb. vrîez(a). SG. ALR SN I, K. 118, 196, 200. 921 vreme vreme PI. vremuri S. f. (16. Jh. PS. SCH. 144, 15) 1. Zeit F. (wofür LM., außer in einzelnen Wendungen, timp). N-am vreme ich habe keine Zeit. Ascullă-l dacă ai vreme (ISP. LEG.1 I, 170) es lohnt sich nicht, ihn anzuhören. Dumbravă nu-i dete vreme să urmeze zadaruicele-i sudălmi (OD. MV. 1896, 121) D. ließ ihr keine Zeit. E vreme să plecăm es ist Zeit, daß wir uns auf den Weg machen. Nu e vreme de pierdut es ist keine Zeit zu verlieren. S-a plinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui D-zeu (EV. 1894 Mk 1, 15). Câtă vreme wie, so lange. Vremea de acum die Jetztzeit, Gegenwart; vremea de demidl die Vorzeit, Vergangenheit. A fost. odată un moşneag bătrân, dar bătrân ca vremea (RETEG. POV. V, 3). înainte de vreme vor der Zeit. Doao J'eliure sunt ale oglaşenicilor, unii sunt carii au venit acuma ... iară alţii au venit mai nainte dă vreme (ÎNDR. 468) früher. Am stat acolo multă, mai multă vreme ich blieb lange, längere Zeit dort. De acolo mulându-se Despot la alt ostrov ... unde nu multă weme au murit şi Despot (SIM. DASC., LET.2 1,429) nicht lange danach. Vgl. zăbavă 1. Şi au tăcut aşa, vreme (BRĂT.-VOIN. LD. 215) eine Weile. Vgl. apoi I. 4, bun I. 10, cârd, înainte I. 2, mare2 1. - Mit Prâp. (vgl.fără I. 1): Cu vremea, veralt. cu vreme mit der Zeit: Cu vremea toate se fac Zeit bringt Rosen. Piatra din zidire, cu vreme, iară la zidire se pune (CANT., Z. III, 298). Turcul cu vreme dă, cu vreme ia (MIR. COSTIN, LET.21,261) je nachdem. Iau neam de la neam porturile cu vremi (NEC. COSTIN, LET.1 I, 77). Cu vreme zu gegebener Zeit {Qgs.fară vreme): (Copiiipierduţi) încep a-şi blăstăma părinţii de ce nu i-au făcut cu vreme şi de ce nu i-au botezat (MAR. NAŞT. 77) die fehlgeborenen Kinder. Devreme zeitig, früh; mai devreme zeitiger, früher, mai devremior etwas zeitiger, früher. Ai venit prea devreme du bist zu früh gekommen. Mâncarea de dimineaţăşi-nsuralulde\reme nu strică u. ä. jung gefreit, nie gereut. Vgl. lăptos 1. De cu vreme (schon) beizeiten. Vgl. mişină 3. De la o vreme a) seit einiger Zeit, b) schließlich: De la o vreme, Florea, de pildă, mi se pare Că nu-i ca altă dată voios şi vorbitor (OLL., CL XIII, 458). De la o vreme-ncoace într-o băutură o duce (CARAG., CL XITI, 255). Câtva timp am strigat amândoi f ară a auzi vreun răspuns; de la o vreme o apucă (pe Nelly) fiica şi începu a plânge (I. NGR., CL IV, 245; sie hatten sich im Wald verirrt). Oamenii de la Mosc ... până de la o vreme au venitporoncă de au ieşit moscalii din Hotin (NECULCE, LET.2 II, 412). Din vreme (MAR. NAŞT. 144: din bună vreme, 114: din cu bună vreme) beizeiten: Şoarecelui nu-i lipseşte, Că din vreme-şi grămădeşte (PANN, Z. I, 661). Nicolai Trofin a cules porumbul mai din vreme şi acuma stau la curăţat porumb (SPER., GAZ. SĂT. XIV, 314). Din vreme în vreme von Zeit zu Zeit; vgl. a trage II. 3. Obicei din vremuri este Ca-n această zi să fie Sărbătoare de neveste (COŞB. 44). (El) au fugit la Africa, de acolo după vreme iarăş chemat la agiutor ... au biruitpre împrotivnic (ZĂB. FAND. 1802, GCR TI, 198) nach einiger Zeit. După vremuri im Laufe der Zeit: Mulţi durară, după vremuri, Peste Dunăre vrun pod (EMIN. O. I, 147). Urmând fericiţilor păstori, celor ce după vremi au stătut în Ţara Rumânească (PRAV. ÎNV. 1794, GCR II, 154) Seelenhirten. în vremea aceia in, zu jener Zeit; în vremea aceasta, aceia unterdessen, inzwischen. In vremea mea, cumătră, era altfel (OLL., CL XIII, 458) zu meiner Zeit. Oamenii din vremea noastră die Leute unserer Zeit. Fäule, tu în toată vremea eşti cu mine (BIBLIA 1688 Lk 15, 31) immer. S-au nărăvit rumânii să nu mai poarte, cum făceau în vremuri, lucru ţăsutşi cusut... în casa lor (RĂDUL. RUST. II, 55) in früheren Zeiten. Nu lega gura boului la vreme de păşune (GOL., Z. I, 328) zur Zeit des Weidens. La vreme de nevoie, de bătrâneţe in der Not, im Alter. La vreme zur rechten Zeit: Darul dat la vreme e dar îndoit (Z. V. 249). Nici că puteai să soseşti mai la vreme (AL., CL IV, 306) gelegener. Du-te de le odihneşte, că te chem eu la vreme (GHICA 8) wenn es Zeit ist. Vasilie Vodă ...făcuse multe amestecături pre acele vremi la paşa de Silistra (MIR. COSTIN, LET.21,304) damals. (Cantemireştii) erau mai de frunte decât toate oardele, precum pre aceste vremi sunt Şireneştii (MIR. COSTIN, LET.2 1, 304). Pe vremea ... zur Zeit von ...: Aseară pe vremea cinii, Când treceam gardul cu spinii, M-amuţai, mândră, cu cânii (I.-B. 390). Pe vremeaa lui Ştirbei puneai plugul unde vrei (OLT. Z. VI, 325; man durfte sich den Acker wählen). E de pe vremea lui Ciubăr-Vodă, lui Papură-Vodă er ist alt wie Methusalem, steinalt. Pe vremuri seinerzeit, zu jenen Zeiten: In spatele mănăstirii e o curte mare ...în care a fost pe vremuri tipografia mănăstirii (VLAH. GV. 203). Tatăl ei era cel mai vestit ghitarist fără perdea de pe vremuri (LIT.) der bekannteste Gitarrist... seiner Zeit. (Negustorii din Veneţia) aduceau (la Ţarigrad) ... haine şi podoabe ... pentru domniţele şi bogatele jupânese de pe vremuri (VLAH. RP. 157) jener Zeit. Un bătrân cu barba neîngrijită, orb, îi cânta din chitară, de pe vremuri (BASS. VULT. 20) Weisen aus seiner Zeit. LV. pe o vreme, tot pe o vreme zu gleicher Zeit, gleichzeitig: Şi la tătari au trimis (turcii) ca, pre o vreme, să între în ţara Moldovei (URECHE, LET.21, 194). Pre acea ună vreme rămâind turcii bătuţi (AMIRAS, LET.2 III, 135) diesen eine Mal. Până la o vreme cine Weile. Şi, sfârşind diavolul toată ispita, a fugit de la dânsul până 922 vrere la o vreme (EV. 1894 Lk 4, 13). Toate sunt până la o vreme (PANN PV. M. II, 82) alles hat, nimmt ein Ende. 2. de vreme ce, LV. auch deaca vreme ce u. de vreme că, ferner de ună vreme ce (CANT. DIV. IX a; SEV. POV. 68), de una vreme ce (GANE, CL X, 334) da, da (nun)doch. De vreme ce un om nu poate suferi să stea pre un aşternut moale şi frumos totdeauna, dară cum va puleci răbda să stea într-o muncă vecinică? (ÎNV. CREŞT. 1700, GCR I, 338). Deaca vreme ce am lăsat lucrurile limbilor, să nu ne întoarcem iară înapoi să facem iarăşi acelea (MĂRG.2 194) da wir nun einmal von den heidnischen Dingen abgelassen haben. Acum de vreme că ai omorât pe Velicico, trimite de prinde şi pre frate său Miron logofătul de-l omoară (NECULCE, LET.2 II, 241). 3. LV. gelegene Zeit, Gelegenheit: a căuta, a(-şi) afla, găsi, a scăpa vreme (eine, die) Gelegenheit suchen, finden, sich entgehen lassen. Ion Vodă să sârguiască să viesă-i lovascăfără veste, că are vreme, de-i iaste voia să-i bată (NECULCE, LET.P 187) er habe jetzt die Gelegenheit dazu. Feciorii lui Miron logofătul... căutau vreme să pribegească încotro ar putea (MUŞTE, LET.2 III, 88). Atunce şi Mihai Vodă, aflând vreme, au mazilit pre Constantin Vodă (NEC. COSTIN, LET.2 II, 368) die Gelegenheit benutzend. 4. Jahr N. De-abia pe la Sân-Petrii Umple (Rada) optsprezece vremuri (COŞB. 77). 5. Wetter N. (wofür LM. timp): vreme frumoasă, ploioasă etc. schönes, regnerisches Wetter etc. După vremea rea, a fi el vrodată şi senin (CREANGA, Z. 1,92). Timp de un sfert de oră se înşiruirăpe plaiurile înalte toate vremile: zăpadă, ploaie, soare, grindină (UR. BUC. 128). Eram vesel ca vremea cea bună şi sturlubatec şi copilăros ca vântul în turburarea. sa (CREANGĂc 33) fröhlich wie gutes Wetter. Fig.: vreme bună, rea gut, schlecht Wetter. între preoţi era când ceartă, când vreme bună, cum da D-zeu (SAD. CR. 42). De-o bucală de vreme ... între Zadoina morarul şi Moş-Precu era vremea rea (SAD. CR. 42). Vgl. a strica III. 4. ET. asl. vrânp. SG. ALR SN I, K. 21, 44, 95; III, K. 67; IV, K. 713, 775, 776, 786-788, 792; V, K. 1346, 1381, 1416; VI, K. 1850. vremelnic Adj. (1648 NĂSTUREL, GCR I, 131) zeitlich, zeitweilig. Mulându-se dinlr-această vremelnică vieţuire au mers ia cea adevărată şi vecinică (1838IORGAINSCR. 1,253). D-zău munceşte păcatele cele vremelnice cu munci vecinice (IN V. CREŞT. 1700, GCR I, 338). (Jidanii) vânzând vremelnic cu preţuri foarte scăzute (JIP. R. 99) zeitweilig. Limba lui (Eliade) ... începea a se strica sub o pornire încăpăţânată de latinizare, pornire care a făcut şcoală, dar o şcoală vremelnică (VLAH. GV. 83) eine vorübergehende Schule. Tribunalul va orăndui ... sindici vremelnici (COD. COM. 1840 Art. 206). GR. LV. häufig -mennic (CANT. DIV. 45 b). ET. asl. vremenînu. vremelnicesc Adj. (1814 ŢICH., D.) veralt.: einstweilig, provisorisch. Hotărârile atingăloare ... de primire vremelnicească a creditelor prigonite (COD. COM. 1840 Art. 322). ET . vremelnic. vremelniceşte Adv. (1840 COD. COM.) zeitweilig. Religia românilor numai vremelniceşte o sufereau (ungurii) (BĂLC. 315). Tribunalul ...nu putea să dea voie a se priimi vremelniceşte datoria creditorului prigonii (COD. COM. 1840 Art. 244) vorläufig, provisorisch. ET. vremelnic. vremui unipers. Präs, -ieste V. intr. (1551/3 ES 57 a; Mt 16,3) es wird schlechtes Wetter, das Wetter schlägt um; es ist schlechtes Wetter. Se uită soarele înapoi, are să vremuiască; de n-ar ploua pân-om strânge fânul (NĂD. NUV. I, 161). Am semne că la noapte o să vremuiască, o să fie furtună cu ploaie şi ninsoare (GANE, CL VIII, 441). Afară vremuieşte Şi mi-e frig (SPER. AN. 18921,286). Vremea wemuieşte das Wetter ändert sich, die Zeiten ändern sich: Ce ţi s-au întâmplat ...de te-ai schimbat astfeli? ... „Ce să facem, frate! Vremea, vremuieşte, cum zicea bunul nostru ” (AL., CL IV, 306). Dac-ar fi adevărat ce zice lumea: că pentru Jeţii-firumoşi vremea nu vremuieşte, apoi poate c-or fi. trăind şi astăzi (EMIN. PL 23). GR. vremi (ANON. CAR.). ET. vreme; vgl. zur Bdtg. dt. wettern, wittern. vremuire PL -iri S. f. (1845 ION. CAL.) schlechtes Wetter. Să. rădică snopul în picioare cu spicele în sus şi aşa poate sta împotriva vremuirilor sloatei (ION. CAL. 132) kann sie den Unbilden der feuchten Witterung widerstehen. ET . a vremui. vrere PI. vreri S. f. (16. Jh. CV) 1. Wille M. D-dzeulpărinţiloru noştri vru se înţelegi vrearea lui (CV2 21 a; Apg 22, 14). Spuse... fiiloru lu Israilu vrerile (ksl. holenif) sale (PS. SCH. 102, 7). Lacomul carele din vrere, nu din nevoie, cearcă paiul scuturat (NEC. COSTIN, GCR II, 11). Aşa fac şi copiii-n joc Când nu-şi înţeleg vrerea (COŞB. 40) wenn sie nicht wissen, was sie wollen. Cu-o nimică iată ce pomană mare Poate face omul, vrere dacă are (SPER. 923 vrcvi AN. 1892 I, 114) wenn er nur will. Fiecine cum i-e vrerea despre fele samă deie-şi (EMIN. O. I, 79). -Daher: cu vrerea lui D-zeu so Gott will, mit Gottes Hilfe, Beistand. Ei sunt în adevăr voinici ... însă cu vrerea lui D-zeu poate îi vei birui (ISP. LEG.2 85). Şi cu vrerea lui D-zeu rămas-au izbânda la Ştefan Vodă (URECHE, LET.2 T, 152). Ca vrere norocului curând vrei să te izbăveşti din nevoi (MS. um 1800, GCR II, 182). 2. Verlangen N., Wunsch M. în plin să-ţi meargă vrerile tale, Precum tu, dragă, ne ieşi cu plin (AL., CLII, 84; zu einem Mädchen, das Wasser trägt). Alei, Doamne! ... Facă-sepe vrerea mea (AL, PP. 182) möge es nach meinem Wunsch geschehen! Graiul dulce de muiere ...dă omului putere Ca să facă tot pe vrere (AL. PP. 243). ET. a vrea. vrevi Präs, -vesc V. intr. (1581/2 PO) LV. murren. Vreviră toată gloata fiilor lu Israil în aleanul lu Moisi şi Aron (PO2 231; Ex 16,2). Ce suntem noi unde în aleanul nostru aţi vrevit? (PO2 231; Ex 16, 7). ET. vreavă. vrevitör Adj. (um 1670 ANON. CAR.) LV. lärmend. ET. a vrevi. vroi siehe vrea. vruh PI. vruhi S. m. (1688 BIBLIA) LV. Heuschrecke F. Acestea veţi mânca dentr-însele: vruhul (töv ßpouxov) şi câte-i seamănă lui (BIBLIA 1688 Lv 11, 22). - Fälschlich Maikäfer M. (B.). ET. Das Wort ist aus der Septuaginta in die rum. Version gelangt u. falsch gedeutet worden. vrut (16. Jh. PS. H. 54,13) 1. Adj. 1. gewollt, gewünscht. 2. arom.: geliebt. - Auch substantiv. II. S. f. vrută PI. vrüte Wille M. — In Ausdrücken, wie: Pe vrute, pe nevrute wohl oder übel. (Omul) cam pe vrute, pe nevrute, porni cu noi (BOGD. POV. 130). A spune vrute şi nevrute palavern. Şi mergând ea tot bodrogănind vrute şi nevrute, ajunge la poarta raiului (CREANGĂ, CL XII, 29). Când sunt bine dispus ... spun vrute şi nevruteßrä a lua samă dacă vorbele mele interesează sau nu (I. NGR., CL II, 51). ET. a vrea. vui Präs, vuiesc V. intr. (uni 1780 EN. COGĂLN.) 1. rauschen, tosen, (vom Donner:) dröhnen, grollen. In vale vuia Bistriţa pe patul ei de bolovani (AL., CL III, 58). Tunetul vuia în depărtare (C. NGR. 51). împăratul, pentru bucuria aceasta, au jacut mareşănec în Tarigrad, cu atâtea tunuri de vuia lumea (EN. COGĂLN., LET.2 III, 262) daß es weithin schallte. (Fetele) ştiau a învârti şi suveica de vuia salul de va tale în toate părţile (CREANGĂ, CL XIV, 365) so daß das Dorf... schallte. Tot satul vue, da dascalul ... habar n-ave (BOGD. POV. 34; seine Frau war ihm untreu) das ganze Dorf wußte davon. De pocnete ... îmi vuiau urechile (BOGD. V. 274) die Ohren sausten mir. 2. fig.: schelten, scheuchen. Are ce mă hui femeia, da-i bine măcar că nu-s beat (NĂD. NUV. 200; näml.: weil ich so spät heinikomme). GR. MOLD. hui. ET. onomatopoet. SG. ALR II/I, MN 6878, 10; SN V, K. 1460, 1461, 1466. vuiâlă PL vuieli S. f. (1870 COST.) Rauschen, Tosen N. (Ea) vârî cheia în lacătul tăinuit şi pe loc s-auzi o vuială de cutremur (DEL. S. 89). ET. a vui. vuiet PI. vuiete S. n. (1705 CANT.) 1. Rauschen, Getöse N., (vom Donner:) Dröhnen, Grollen N. Inorogul, întâi huietul apei audzind, apoi şi chipul groznicei jigănii vădzând, îndată ... spre nesăţioasă vânarea lui să dede (CANT. IST. 256). La huietul cel mare al acestei izbucniri neaşteptate ... toţi turcii răspunseră împreunăprintr-un ţipet îngrozitor de spaimă (BĂLC. 125; ein Pulvermagazin war in die Luft geflogen). 2. MOLD. Lärm M. Mai ales nuna. mare şi cu nevestele care se află în carul cu mireasa fac cel mai mare huiet şi voie bună (MĂR. NUNTA 613). GR. MOLD. huiet; ferner uiet (CARAG., CL XIII, 258). ET. a vui. SG. ALR II/I, K. 28. vuietoâre PI. -toâre S. f. (1883 BR.) Rausch-, Krähenbeerc F. (Empetrum nigram). ET. BR. denkt bei „Rauschbeere” an „Rauschen”, während die Beere in Wirklichkeit den Namen daher hat, daß sie „berauschend” wirken soll. vulcan PI. -câni S. m. (um 1790 UT) Vulkan M. ET. it. vulcano. vulgär Adj. (1800 BUDAI-DELEANUII, 68 N.) 1. veralt.: Volles-. 2. vulgär, gewöhnlich. GR. (t) vulgaricesc (MOLNAR IST. 421). ET. n. lat. vulgaris. vulpärPl. -pâri S. m. (1502) Fuchsjäger M. ET. vulpe. 924 vun vulpe PI. vulpi S. f. (1449 DERS) 1. Fuchs M. O vulpe hitleană nemeri de-ş uda coada în apă şi scutura pre foc de vrea să-l stingă (MOXA, HC I, 354). Cine va mânca lup sau vulpe sau câine ... să sepocăiască 1 an (PRAV. GOV. 54 a). Zmeii când auziră una ca asta, le intră vulpea în sac (ISP. LEG.11,136) bekamen sie einen Schreck. Vulpea când n-ajunge, zice că pute u. ä. dem Fuchs sind die Trauben zu sauer; vgl. a junge II. 4, piele 1, viclean 3. - Spez.: weiblicher Fuchs. într-una din zile se adunaseră toţi vulpoii şi vulpile cu căţelandrii lor la vulpea, bătrână (ISP., GCR 11,368). GR. OLT. BAN. auch -pie. - Dim. vulpişoâră, PI. -re (D.); vulpoi S. m. männlicher Fuchs; vulpoâică S. £, PI. -ce Füchsin F. (D.). 2. MOLD. PP. Löscgeld N. des Bräutigams. Wenn ein Bauer ein Mädchen aus einem anderen Dorf freit, versperren ihm die Burschen des Dorfes in dem Augenblick, wo er mit der Braut u. Aussteuer den Hof der Brauteltem verlassen will, den Weg u. lassen ihn nur gegen ein Lösegeld, vulpe genannt, frei, das dann vertrunken wird. La crâşmă cei nuntaşi Vulpea beau pe gălbenaşi (SEV. AN. 140). 3. Weintrauben mit dicker Schale. (El) avusese o vie — numai vulpe şi mischet — la Dealul-Mare (BASS. VULT. 222) GR. MOLD. hui-. ET. lat. văpes, -is. vulpenie PI. -penii S. f. (1867 HEL. II, 54) Schlauheit, List, Tücke F. Nesocotinţa, dispreţu şi vulpenia. bătrânilor contra, tineretului (JIP. R. 243; vgl. PAMF. JOC. III, 96). ET. vulpe. vulpesc Adj. (1705 CANT. IST. 179) fiichsisch, Fuchs-. Amândoi cu ochii vulpeşti care te furăp-ascunsele (RĂDUL. RUST. II, 72). GR. hulpesc (CANT.). ET. vulpe. vülpic siehe vulpe 1. vultân PI. -tâni S. m. (um 1680 DOR) Geier M. (Omul) avea un vrav de paseri dinainte şi ospăta dintr-însele cu lăcomie, ca un vultan hămisit (CREANGĂ, CL XI, 187). - MOLD. huit-; ferner uit-, vâlt- (PAMF. AGR., VÂRC.). ET. siehe vultur. SG. ALR SN III, K. 719; V, K. 1299. vuitoare siehe vâltoare. vultur PI. vulturi S. m. (16. Jh. PS. SCH. 102, 5) Adler M. (Aquila). Vulturul împărat, pasărilor fiind (DOS. VS. Mai 5; 109 a). Unde va fi stârvul, acolo să vor aduna vulturii (BIBLIA 1688 Mt 24, 28). Nu poate nicioadată vulturul să zboare ...la înălţime mare numai cu o aripă (MĂRG.2172 b). Trei cai ... Cu ochi iuţi ca fulgerul, La goană ca vulturul (I.-B. 291). Are ochi de vultur er hat einen Adlerblick. Radu-n scări se rădica, Ca vulturul se uita. Peste câmpii Lăpuşnii (A L. PP. 198). GR. MUNT. OLT. auch vultur; MUNT. OLT. LV. häufig, OLT. bisw. noch jetzt vâltur; MOLD. huit-; ferner vulture (CIP. GR. I, 215), TR. hultoăre (ZRPh 27, 748). - Dim. vulturii, PI. -rei (ŢICI4. 3), -râs (SBIERA POV. 95). - S. f. vulturoăie (MARD.), vulturiţă (MAR. ORN. I, 185) Adlerweibchen N. ET. lat. vultur, -is, das auch den Nbf. (einschl. vultan, s. d.), deren Ausgänge z. T. dukel sind, zugrunde liegt, gegen lat. vultüiius spricht, daß LV. der Ausgang nie -riü lautet, doch könnte bei den auf -tur betonten Formen immerhin Kreuzung vorliegen. SG. ALR SN III, K. 719. vulturar Adj. (1872 BARONZI125) raubgierig. Ai fost foarte vullurari, Ce-ai văzut nu mai lăsai (PP. MAR. ORN. I, 189). ET. vultur. vultureşte Adv. (1848 AL.) wie ein Adler, nach Adlerweise. Numai ochii (viteazului) se mişca, Vultureşte-i alerga Pe cea zare cenuşie (AL. POEZII II, 10). Visul său se-nfiripează şi se-ntinde vultureşte (EMIN. 0.1,144) mit der Schnelligkeit des Adlerfluges. Et. vultur. vulturi Präs, -resc V. intr. (1705 CANT.) Adler sein. Că unde leul vultureşte şi Vulturul leideste (CANT. IST. 94). ET. vultur, Eigenbildung CANT. vulturică PI. -rici S. f. (1868 BARC.) Habichtskraut, MausöhrchenN. (HieraciumPilosella). GR. auch hultenioâră, -noâlă (BR.), -nioâlă, vulturoăn-că (BARC.; PANŢU). ET. zu vultur. vulvoâre etc. siehe vâlvoare etc. vun (t) S. n. (1683 DOS. VS. Sept. 2; 3 a) Hügel M. ET. ngr. ßouvöv. 925 vu rte vurte siehe hurtă. vutcar PI. -cari S. m. (1776 RĂŞC. 16) Likorfabrikant M. Fieştecare rachier şi vutcar cu căldările lor ... şi fac rachiu de ajuns (DOC. 1783, ARH. ROM. III, 185). ET. vutcă. vutcă PI. vutci S. f. (1696 CONDICA 225) Wodka M. Ca Adela ... Cine ştie ca săfacăDulceţuri bune, Vutci de minune ...? (AL., CL III, 272). Spirt pentru vutcă trebuie să se prefacă de două ori, fie rachiu de vin ori de pane (LUP. MB. 124; Rezept) GR. votcă, vodcă. ET. poln. wodka. SG. ALR SNI, K. 252. z z S. m. Konsonant und Buchstabe: un Z mare, doi z mici ein großes Z, zwei kleine z. za1 PI. zâle S. f. (1509 DERS) 1. (Ketten-) Ring M., Glied N. Numai odată să umflă, şi lanţurile cad rupte zală de zală de gândeai c-arfl numai de buciniş (RETEG. POV. V, 33). De la noi Pân-la voi Totu-s zale Şi parale (GCRII, 369; Rätsel: die Steme). Iată vine-a mea drăguţă Cu cătrinţa cu zăluţă (I.-B. 360). Ţi-oi cumpăra Rochiţă cu zale Lăsată pe şale (AL. PP. 116). Cu rochiţa-n ţinte, Cu brâu cu cuţite, Cuţite cu zale Lăsate pe şale (PP., GCR II, 332). 2. PI. zale Kette F. a) am Pferdezaum (DT. 50). Zalele, zăbalele (PĂSC. LP. 54); - b) zur Befestigung der Vorderdeichsel (tânjala) an die Deichsel {proţap) des Bauemwagens (DT. 13). 3. Panzerhemd N., Ring-, Ketten-, Schuppenpanzer M. Şi să îmbrăcă cu direptatea ca cu o za ((ùç ûcapaxa; BIBLIA 1688 Js 59,17). (Leşii) l-au lovit pe hatmanul dintr-un sineţ de i-au rupt zaoa de pe lângă grumaz (NECULCE, LET.2 II, 231). Leşii husari carii sunt cu fler îmbrăcaţi şi... panţirii carii sunt cu zale (AM1RAS, LET.2 III, 154). Nici un plumb nu se opreşte în zălele ţesute din sârmă de otel (BODN., CL III, 142). Ori zeaoa te-ndeasă Ori şaua te-apasă... De duci aşa giAeu Trupuşorul meu? (AL. PP. 63; der Ritter zum Roß). Pentru trei mândruţe-a mele Purtai trei perechi de zale. Toată zala-i nouă punţi (MF I, 807) jedes Panzerhemd ist 9 Pfund schwer. TOPON. Zala (1227 DRFID I, 14). GR. MOLD, zeâ (ŞEZ. V, 175), PI. zélé. Athina ... în faţa zelii ce purta la piept avea ca o pavăză capul Gor-goniei (MS. 1773, GCR II, 90); PI. auch zăi (ŞEZ. VIII, 167); Bdtg. 1 auch zale7; Bdtg. 3 häufig PI. M-am învălit în zale şi armă nu mă prinde (BODN., CL II, 256). Care s-a afla De va rădica ... şi zalele mele Cât îmi sunt de grele (AL. PP. 67). Bei AL. findet sich in diesem Sinne zale auch als Sg. (POEZII III 9; 193). - Dim. zăluţă (I.-B. 1. c.). ET. vgl. mgr. £dßa, mlat. zaba, zava „Panzerhemd”, alb. zave „Schnalle, Scheibe am Riemen”. Soll nach G. MEYER ALB. WB. auf pers. gebe zurückgehen, dürfte jedoch schon vlat. sein. SG. ALR II/I, MN 3948, 152; SN I, K. 24, 25; V, K. 1288. za2 (t) Präp. (1521 NEACŞU) LV. Slavismus in der Kanzleisprache: bei (od. mit dem Genitiv zu übersetzen). Marin logofătul za vistierie (1771 IORGAINSCR. I, 288). Panait... vel căpitan za lefegii (1786 IORGA INSCR. I, 284). Vel căpitan za dorobanţi (DOC. 1803, TEZ. II, 323). Starostea za. neguţători (DOC. 1803, TEZ. II, 321). ET. asl. za. zaanä siehe zalhana. zabaidoäce S. f. PI. (1910 RC.) a băga pc. în zabaidoace jdm. angst und bange machen, einen höllischen Schrecken einjagen. Ba şi mai rău ar fi trăit românii dacă pe turci nu i-arfi mai băgat câteodată în zabaidoace câte un Domn mai cu durere de inimă pentru biata ţară! (RC. LEG. 87). GR. zav- (SCRIBAN)’. ET. unbelc. zabet etc. siehe zabit etc. zabigS. n. (1895 MANOL.) OLT. BAN. Gericht aus in Schweineschmalz geschmortem u. in der Backschüssel gebackenem Maisbrot (MANOL. IG. ŢĂR. 274; 331). ET. unbek. zabit (t) S. m. (DOC. 1775 Ş. INFL.) ehern.: (leitender Staatsbeamter M., zunächst bei den Türken, dann überth.; Kommandant M. Paşi, cădii şi alţi zabiţi să nu facă cereri şi să ceară haşuri şi avaleuri a cărora pagubă se razimă la săraca raia (DOC. 1802, TEZ. II, 311). Strâmbătăţile ce va arăta numitul jude că trage el... de cătră vornicul de ţigani sau de cătră juzii domneşti, boiereşti sau mănăstireşti cum şi de cătră 927 zabitlac alţi zabeţi ai domniilor voastre (DOC. 1795; MELH. CH. 387). Aga este comandantul oraşului Bucureşti... El este al doilea zabet după spătarul cel mare (FOT. III, 285). Şeful urdiei... Era Iusuf Chihaia-bei, om sâlnic, dar bun zabet (BELD., LET.2 III, 375). Către zabilul ienicerilor şi către alţi zabitasi si agale (DOC. 1775, Ş. INFL.). GR. zabet; PI. zabitâni (I. VĂCAR., TEZ. II, 275). ET. türk, zabit, PI. zabilan. zabitlâc (t) S. n. (DOC. 1793 Ş. INFL.) ehern.: Leitung, Verwesung F., Regiment N. Au dat cărţi odobaşei... să ceară zabitlâcul Olteniei (DOC. 1793, Ş. INFL.). Zabetlâcul lui (Chehaebei) cel straşnic acesta-i înlesne (pe boieri), Căci în loc de pâine oaste mai mult cu malai hrăne (BELD. ET. 61; die Bojaren hatten für die Verpflegung der türkisehen Truppen zu sorgen). GR. zabetläc. ET. türk, zabitlik. zablau siehe zăblău1. zabrâcS. n. (1868 BARC.) fam.: Verweis M. A trage un zabrac einen Verweis bekommen. Ursitoarele... ursifră) pe copil că... hrana i-o va aduce o pasăre; că va întâmpina un zabrac bun de la ai hrănitoarei sale, din care va scăpa cu fată curată (ISP. LEG.2 389). GR. zavrac (SCRIBAN). ET. vgl. russ. zabrak, Ausschuß, Brack”. // SCRIBAN: asl. zazraku < zazrjeti „schelten”. zaceâlă PI. -ceâle S. f. (1645 VARLAAM R. 217) Perikope F. Das Neue Testament ist für die liturgischen Lektionen in Abschnitte, „Perikopen”, eingeteilt. ET. ksl. zacalo. zacctie (t) S. f. (1645 Ş. TAINE) Empfängnis F. Zaceatiia sfenteiAnnei (Ş. TAINE 302). îngrecarea svintei Annei (DOS. VS. Dech. 9; 204 a, Glosse: zaceatiia). ET. ksl. zacatije. zaclinâci (t) S. m. (1683 DOS.) Beschwörer M. Fiind diacon şi aforist (dcpopiaxr)*;), Glosse: zaclinaci era de giura neputinţa şi să istelia (DOS. VS. Noe. 18; 134 b). ET. ksl. zaklinaä. zacnâtă etc. siche zăgneată. zacon S. n. (1646 PRAV. MOLD.3 1063) 1. Ordnung F. 2. Orden M. Nimea nu-si rădea barba, şi pe sac umplut cu paie după zaconul lordormia (NEC. COSTIN, LET.1 UD· ET. poln. zakon. zacusca S. f. (1793 PREDETICII, 294a) 1. vcralt.: Frühstück N. Orice fac (grecii) în făţărie, mie mi-au mărturisit Că câţiva după zacuscă apoi s-au împărtăşit (BELD. ET. 15; die Kommunion muß nüchtern genommen werden). 2. in Öl eingelegtes Gemüsemark. 3. Fischgericht N. ET. russ. zakuska. zadar (1551/3 ES 27 a; Mt 10, 8) I. Adv. în zadar vergebens, umsonst. Egiptenii îndeşert şi în zadar vor folosi voao (BIBLIA 1688 Js 30, 7). Corbul, urmele ... osleninlelor în zădar ... simţind (CANT. IST. 169). Mi-a fost ruga în zadar (AL. PP. 169). In zadar mi le găti bine, Mergi la joc, nu le ia nime (I.-B. 446). TI. Adj. eitel. Orânduielile la iad sunt. cu grăbire, Nu este ca la noi zadarăprelungire, Şi hotărârile să dau înlr-un minut (DONICI 130). - Substantiv.: Decât s-alungi zadarul, de-ai vrea a m-asculta, Ai soarbe picătura (din cupa de vin), şi lumea-ar fi a la (AL. POEZII III, LN. 56). GR. zădar (DOS. VS. Dech. 14; 218 b). ET. slav. za darü(poln. veralt. zadar); în nach în dar. SG. ALR SN III, K. 775; V, K. 1477. zadarnic Adj. (1703 GCD) 1. vergeblich, eitel, unnütz. Muncă, speranţă zadarnică vergebliche Mühe, eitle Hoffnung. 2. von Menschen: eitel. SigismundBathori nestatornic şi zadarnic, se trufi şi se înălţă cu mintea de când tractă şi se rudi prin căsătorie cu împăratul nemţesc (BĂLC. 90). - Auch adverbiell. GR. zăd-. ET. zu zadar. zâdă PI. zâde S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Lärche F. (Larix). Frunzişorul aburos al vreuneizade ...pe un pripor ameţitor (UR. BUC. 229). 2. MOLD. Kienspan M. GR. ?’*om. dz-; zad, TR. zadră (BR.). ET. lat. taeda „Kienbaum, -holz”, viat. auch daeda bezeugt, vgl. dalm. teda, it. dial. deda etc. Das ^/-stammt vermutl. von gr. daq, daöoq „Kienfackel, -holz”. SG. ALR II/I, MN 3860, 128; SN III, K. 626. zâdic PI. zâdii S. f. (1768 DLRV) TR. CRIŞ. MARAM. BUCOV. Vortuch N. zum Trachtenrock. Văzui pe m ica venind, Cizme roşii tropotind, Poale albe sfârâind, Zadia-n vânt fâlfâind (PR., CL V, 116). ET. vermutl. zu asl. zadeti „anlcgen, -ziehen”. SG. ALR SN II, K. 541; IV, K. 1164, 1180. 928 zagarâS.f. (1693 Ş. INFL.) veralt.: Pelzbesatz M., Verbrämung F. Conteşul de postav ... cu zagara de samur (Ş. INFL.) ET. nach der Stadt Zagara. zahanâ siehe zalhana. zaharâ siehe zaherea. zaharicale S. f. PI. (1793 PREDETICI III, 565) Zucker-, Naschwerk N., Süßigkeiten (PL). Astăzi când are parale, mănâncă zaharicale şi când se caută mâine, n-are cu ce să-şi ia pâine (PANN PV. 1883, 50). Trimiţându-ipocloane cafea multă şi orez, vutcă, zahăr şi alte zaharicale (DION., TEZ. II, 189). ET. ngr. (axapixd. zaharisi Präs, -sésc (1834 DRĂGH. IC., CADE) 1. V. tr. (ver-, über)zuckem, kandieren. Cu miere mi-l ungea, cu zahăr îl zăhărea (TEOD. PP. 153). II. a se zaharisi 1. zu Zucker werden. Duduca Safta ... îmi găsi pricină de la. te mieri ce, de la un rod de za har care se zăhărise (GANE, CL X, 335). 2. fam. v. Menschen: verknöchern. S-a aciuat în mănăstirea Ursulinelor ... unde se zaharisi în evlavie (UR. BUC. 54; Gallizismus: „se confit en dévotion j. E un bietbătrăn stricat, a fost pe vremuri ceva de capul lui, dar acum s-a zaharisit (LIT.). GR. zăhări. ET. zu zahăr bzw. ngr. Ca^apovco, Fut. -pöooo. zaharisit Adj. (1844 FILIP.) 1. verzuckert, kandiert. Fructul său (al lui Citrus Sinensis,)... e minunat de bun ... pentru a se face cu dânsul acele plăcute bonboane zaharisite numite „chinois” (DATC. HORT. 267). Fructe zăhărite kandierte Früchte. 2. versüßt. Un colac de grâu ... Cu zahăr zăhărat (PP. SEV. NUNTA 106). Fig.: Ilemiţa ... asculta, cosând cuvintele zaharisite ale Movileanului (DEMETR. NU V. 55) die zuckersüßen Worte des M. 3. eingezuckert. Stupii cei slabi sau carii fac miere zăhărite (FILIP. AGR. 170). 4. altersschwach. GR. zăhărit, -at. ET. a zaharisi. zahârniţă PI. -hâmiţe S. f. (1821 IORGA S. D. VII, 262) Zuckerdose F. ET. zahăr. zaharös Adj. (1845 ION. CAL. 94) zuckerhaltig. Sorgo zăhăros dă un furaj foarte îmbelşugător (GAZ. SĂT. XIV, 466). GR. zăhăros. ET. zahăr. zaif zahăr S. n. (1508 BGL) Zucker M. O căpătând de zahăr ein Zuckcrhut. Trestie de zahăr Zuckerrohr. E un om de zahăr er ist ein herzensguter Mensch. Vgl. amar TV. 1. GR. MUNT, zahăr, MOLD, zahăr, TR. BAN. zăhâr. ET. ngr. Cdxapi. SG. ALR M, MN 6911, 15; SNIV,K. 1108, 1136, 1137. zaherea S. f. (um 1640 URECHE, DLRV) veralt.: Lebensmittel (PL), Futter N., bes. Proviant, Mundvorrat M. Au nu de cu vară stăpânii caselor de iarnă grijindu-să, toată zaharaoa trebuitoare în jicnitele şi cămările sale grămădesc? (CANT. IST. 80). Fânul, paiele şi celelalte zaherele menite spre hrănirea vilelor (ION. CAL. 2). Îngrăşatul oilor se jâce pe câmp cu iarbă verde şi cu darea de zahara în uluce o dată pe zi (ION. DOR., Ş. INFL.). Badea Niculae ... fusese... comisionarul unui turc ...pe sama căruia strângea zaherea de prin satele vecine (GHICA VII). Când este să meargă domnul la vreun război, apoi urmează... tunurile... şi cu toate cele trebuincioase ale unei tabere, şi zahereaoa (CANT. SCRIS. 215). Au fost trimis şi din Ţara Muntenească domnul Băsărab Vodă câteva mii de chile zähere, faină şi orz (NEC. COSTIN, LET.2 II, 115). GR. -harâ, -hareâ, -hreâ (DOC. 1802, TEZ. II, 310 flg.), -hireâ (DOC. 1809, TEZ. II, 341). ET. türk, zahire, zahre. zaiafet PL -feturi S. n. (um 1730 AMIRAS) Gastmahl N., Schmaus M. Ducându-mă la Rusciuc în casele sale, îmi făcu (Celebi-Aga) ziafet (I. VĂCĂR. 1.1. O. TEZ. II, 299). Beizadea Grigorie Sturza avea ziafet de ziua lui şi ne poftise pe toţi românii proscrişi (GHICA 170). El oferea acelor tâlhari de drumuri ziafeturile cele mai delicioase ca să dobândească favoarea lor (FIL. CIOC. 275). De trei luni acum de când v-aţi însurat, aţi dus-o una cu bancheturile, cu zaifeturile (AL. OP. I, 1248; der Schwiegervater zum Schwiegersohn). Acest fel de zeefet frumos i-au făcut (Fliondor aimaşul lui Mavrodin paharnic) (NECULCE, LET.2 II, 229; Fliondor hatte M. halbnackt und rücklings auf einem Pferd sitzend durch die Straßen führen lassen). GR. zeefet, zaifet, ziafet, zăiefet (EN. COGĂLN., LET.2 III, 239), zäfet (AMIRAS, LET.2 III, 172), zafet (PP. VÂRC.), zeafiet (RC. IR. 120), zeifet (STAM.). ET. türk, ziyafet. zâică siehe gaiţă. zaif Adj. (1779 DLRV) veralt.: unwohl, unpäßlich, leidend. Doamna Ruxandra este zaifă şi de aceia nu poate să stea ea cu musafirii 929 zaifet la ospăţ (UR. LEG. 320). (Cocoana) îi cam zaifa, drăguţa! ...Au răguşit (AL. OP. I, 1023). ET. türk, zayif. zaifet siehe zaiafet. zaiilâc (t) S. n. (1825 BOGA D. B. II, 88) Unwohlsein N., Unpäßlichkeit F., Leiden N. Alţii... Se plâng... Că mereu sufăr de-o boală mare ... Căci tronul ţării lestă-n stomah. Eu unu, slavă Domnului! sunt ferit de asemenea zaiflâc (AL. OP. I, 92). ET. türk, zayijhc. zaini (t) PI. zaimi S. m. (1728 RADU POP.) ehern, bei den Türken: Großlehnsträger M. Au rânduit şi pre un vezir-agasî, anume Ah met Aga Zaimul... să cearăprepribegi laMihai Vodă (RADU POP. MAG. IST. IV, 144). La arme, la arme, zaimi, iurucleri (BOLINT.2I, 171). ET. türk. zaîm. zaiţă siehe gaiţă. zâlă siehe za. zalhanâ PI. -nâle S. f. (1713 IORGA S. D. V, 352) veralt.: Schlachthaus N. Se umplu de sânge de sus până jos. Aşa plin, ca un parlagiu de la zalhana, se întoarse fuga la împăratul (ISP. LEG.2 343). Sluga dac-o intra, Pe-amândoi că ne-o tăia Ca pe boi la zahana (PĂSC. LP. 268). - LM. durch abator ersetzt. GR. PP. zah-; salh-, sah-. ET. türk, salhane. zalhanagiu (t) PI. -gii S. m. (1742 IORGA S. D. VI, 405 Schlächter M. ET. zalhana. zamân (t) S. n. (1420 DOR) Gelegenheit F., in der Wendung: îmi vine zamanul es bietet sich mir die Gelegenheit. (Muntenii) făcură... pace suliminită, că, când le venia muntenilor zamanul, tot îi împiedeca la trebipe Cantemiresli (NECULCE, LET.'II, 297). ET. türk, zaman. zâmă siehe zeamă. zambilă PI. -bile S. f. (1783 BENKÖ 415) 1. Hyazinthe F. (Plyacinthus). Ce bogată sală. Plante cu foi mari, ghivece cu zambile (DEL. P. 31). 2. OLT. Meerzwiebel, Stemhyazinthe F. (Scilla bifolia; BR.). 3. zambül S. m. Muskathyazinthe F. (Muscari; BR.). GR. zambül (CIH.), zimbül (RAL. SUV. 62). ET. türk, siimbiil, ziimb-; in allen Balkanspr. zambol siehe zimbil. zambül siehe zambilă. zâmeă PI. zămei S. f. (um 1730 MUŞTE) Unwallung F., Ringwall, Gürtel M. Tebrizul... nu-i încunjurat cu zid; dară fieştecare casă ca o cetate fiind încungiurată cu zamcă de lut îngrădită, şi cuprind multe case într-o zamcă (MUŞTE, LET.2 III, 71). Se aiiziau tunurile dând din ocopuri şi de pin zămei dând (NECULCE, LET.2 II, 259). ’ GR. Dim. zămculiţă (NECULCE, LET.2 II, 399). ET. vgl. asl. zam z7/cz7 „claustram”, şerb. zamka, nslov. zanka „Schlinge”, poln. zamek „Schloß” etc. zamfir PI. -fire S.n. (1683 DOS. PAR. 33a) Saphir M. Iată eu gătesc ţie antraxpiatixi ta şi lemeiele tale zamfir (BIBLIA 1688 Js 54,11). O piatră de zamfir mare şi jrumoasă, limpede şi albastră întocmai ca seninul cerului (OD., CL IX, 24). Păreţii albi ca laptele ... şi cu dungi de aur împodobite cu zamfiruri şi rubinuri (ISP. LEG.2 237). ANTHROPON. Zamfira (MĂRG.2 42b). GR. samfi (BIBLIA 1688 Ib 28, 6), sapf- (OMILIAI 1775, GCR Π, 106; COST. STĂM.), zaf- (POL.), LM. saf- (COST. BAR.), PI. auch -finiri. - PI. m. zamfiri (OD. MV. 1894, 79). ET. ksl. samfiru< gr. σάπφειρος, σάμφ-; z- ist dunkel. zamparâ PI. -râie S. f. (1868 BARC.) 1. Kastagnette F. (CIH.). 2. Tanz M. Boierii... încing hore, bătute, zamparale greceşti (UR. LEG. 330). 3. Schwelgerei F. (BARC.). ET. vgl. geampara, türk, zampara. zamparagiu PI. -gii S. m. (1835 GOR. HAL. II, 205) Vagabund, Liederjan M. Ce cauţi să te amesteci cu vagabonţii, cu zamparagiii, cu pungaşii (CARAG., CL XIX, 126). ET. zu türk, zampara. zamparalâc PI. -lacuri S. n. (1835 GOR. HAL.) MUNT. fam.: Ausschweifung F. Prăpădi averea părintească... cu zamparalâcuri, cu beţii (GOR. HAL. Π, 5). ET. türk, zamparalik. zâp(a)! Interj. (1892 SEV.) ahmt das Kläffen der Hunde nach: klaff! klaff! Moşneagul dă să intre şi el, căţeluşa iar zapa, zapa (SEV. POV. 252) kläfft ihn wieder an. ET. onomatopoet. zapca siehe zatcä. zapciäla PI. -cieli S. f. (1844 AL.) vcralt.: Zwangseintreibung F. der Steuern. Sunt sătul de biruri grele ... De ciocoi, de zapciele (AL. OP. I, 1033; ein Bauer spricht). ET. a zapcii. 930 zapt zapcierie (t) PI. -rii S. f. (1910 PĂSC.) ehern.: Amt N. des Kreishauptmanns. Băjenar ... Armăşia cumpăra. Unde lua armăşia, Parcă lua zapcieria! (PĂSC. LP. 275). ET. zapciu. zapcii (t) Präs, -ciesc V. tr. (um 1743 NECULCE) pc. von jdm. die Steuern zwangsweise cintreiben. (Minih) scria şi la Petri Şipon generalul... săzapciască pre caimacami pentru banii poclonului lui (NECULCE, LET.211,419). ET. zapciu. zapciitură (t) PI. -türi S. f. (um 1743 NECULCE) Steuereintreibung F. Duca Vodă... la purces, multă strânsoare făcea pentru rămăşiţa birului... Ce şi pre cale... totzapciiturierau (NECULCE, LET.2II, 217). ET. a zapcii. zapcilâc (t) -lacuri S. n. (1731 POTRA I, 331) ehern.: Amt N. des Kreishauptmanns. Măfăcui zapciu într-o plasă pe unde era moşiile noastre; dar de la un zapcilic ce puteai să câştigi atunci? (MS. 19. Jh., REV. TOC. II, 411). Zapcilăcurile, polcovniciile de poteră şi căpităniile de judeţ... îi deteră şi ele un câştig bunicel (FIL. CIOC. 191; von einem Minister). GR. -lic. ET. zapciu. zapciu PI. -cii S. m. (1698 ARHIVA X, 256) LV. 1. allg. Bezeichnung für Vollzugsbeamte aller Alt: Büttel, Vogt, Exekutor, Polizeiagent, Gendarm M. etc. Orânduitul zapciu să se sârguiască a lua ... cartea de judecată şi să o arate celor ce se pricinuiesc (PRAV. IPS., GCR II, 125). Acele agale ... au orânduit colgii şi subaşi, adecă nişte zapcii şipolcovnicei, însă turci, să umble prin ţară să scoată dăjdiile de la raiele (DION., TEZ. II, 230). (Domnul) s-au ... apucat de lucrul caselor despre salam lic ... împărţind zapcii la toate trebile, care şi eu am fost orânduit asupra acoperământului bisericii cei mari de am acoperit-o (EN. COGĂLN., LET.2 HI, 225). Vătavul depăhărnicei stă zapciu pe păhărnicei să dreagă la masă, iară vătavul de stolnicei stă zapciu asupra stolniceilor pentru rânduiala bucatelor (GHEORGACHI, LET.2 III, 312). Zapciii spătăreşti şi ageşti ce sunt paznici la margine pe la uliţele şi drumurile (oraşului) ce întră în politie (DOC. 1809, TEZ. II, 342). La toate răspântiile câte un zapciu al Agiei oprea carele să nu se vâire, până după trecerea alaiului (C. NGR. 27). 2. Offizier M. Spătarul are sub dânsul un boier logofit şi şase boieri zapcii, adică pe căpitanul de lefegii, pe vel-ceauş, pe polcovnicul de poteră (FOT. III, 276). Câte 3 zapcii la un steag, adică stegar, odobaşa şi ceauş (COND. 1776, Ş. INFL.). 3. (19. Jh.) Kreishauptmann, Landrat M.; er unterstand dem ispravnic (dejudeţ). Mai adesea untul este obiect de dar către proprietar, arendaş, zapciu etc. (MAN OL. IG. ŢĂR. 266). ET. zu türk, zaptiye. zâpis PI. zâpise S. n. (1434 DERS) veralt.: UrkundeF., SchriftstückN., ScheinM. Mărturisim cu cestu zapis şi scrisoarea noastră cum ... am vândut direapta ocină a noastră... lui Mănăilă (DOC. 1614, GCR 1,45). Cela ce miluiaşte săracul şi mişălul nu rumpe numai zapisulpăcatelor lui, ce încă ia şi alt zapis de mărturie carele ... zice: cel ce miluiaşte pre sărac împrumuleazăpre D-zeu (MĂRG.2 36a) zerreißt nicht nur die Liste seiner Sünden. Câte au făcut deaca se-au pus arhiereu, acelea sunt ale besericii... şi pre acelea nu jace zapis (INDR. 48) das, was er als Bischof erworben hat, gehört der Kirche und kann nicht testamentarisch vermacht werden. Văz eu că cu zapis nu se ţine casă (PANN PV. M. II, 77) ein Vertrag allein erhält die Ehe nicht. Am toate zapisele casei în regulă (BRĂT.-VOIN. LD. 247). între oamenii cinstiţi vorba e zapis (PĂSC. LP. 112). ET. asl. zapis u. zâpiscă (t) S. f. (1816 URIC. V, 205) (Toten)Schein M. Boteji oameni fără certificat de la primărie şi îngrochi pe morţi fără zapiscă de la d-tru doftor (BOGD. BURS. 78; zum Pfarrer). ET. rass. zapiska. zapt S. n. (1633 DRHA XXI, 423) LV. 1. Besitznahme F. Toate cantariurile omul rânduit de la acel ce va avea miluire venitul cantariului să le aibă supt zaptul lui (COND. 1776, Ş. INFL.) soli... unbeschränkt verfügen. Pazvandu ... toate trebile le-au luat ca un haian asupra lui... şi toate supt zaptu lui le-au supus (DION., TEZ. II, 186) riß alles an sich. Să se ia cetatea supt zaptul împărăţiei de la un hoţ şi hain care s-au făcut de sineşi stăpânitoriu cetăţii (DION., TEZ. II, 190). - Bes. a face c. zapt von etw. Besitz ergreifen, sich seiner bemächtigen, es in Besitz, Beschlag nehmen. Au trecut moscalii şi au făcut cetatea zapt (EN. COGĂLN., LET.2m, 263). Constantin Vodă au repezit... caimacami, fiind schimbare între domnie, făcând fieştecare zapt la locul ce mersese (EN. COGĂLN., LET.2 III, 212; die beiden Fürsten mußten ihre Regierungssitze untereinander tauschen. Pre turcii balgii din ţară foarte îi înfrânase (Grigorie Vodă) şi se temeau de dânsul de nu puteau face zapt întru nimică (NECULCE, LET.2 II, 374). (Marfa) se va pecetlui şi făcându-se zapt la cămara domnească se va scoale din ţara Domniei mele afară (DOC. 1794, FIL. CIOC. 205). - Daher fam. noch 19. Jh. a face c. zapt etw. mit Beschlag belegen, kapern, in die Tasche stecken. Atâta namilă de marmură... cum oare să o facă zapt cineva, fie măcar acela şi un borfaş încoronat? (OD. PS. 79; von dem Triumphbogen Konstantins des Großen, der, wie der Verf. weiterhin ausführt, von Trajan errichtet 931 zâpt-fermân u.von ersterem durch Anbringung von Inschriften u. Skulpturen unrechtmäßigerweise zu dem seinigen gemacht worden sei). 2. afacezapl cuiva jdm. Einhalt gebieten. Ostile Roşiei ...le va pomi (împăratul Pavel) cu război asupra împărăţiei sale şi va face zapt turcilor (DION., TEZ. II, 203). ET. türk, zahlt; a face zapt nach türk, zaptemek. zâpt-fermân (t) S. (um 1770 CANTA, LET.1 III, 186) Bestallungsbrief M. des Sultans für den Fürsten. Au aduszapt-feriman, blamaşiarmasariulSachir-bei; au îmbrăcat pe Vodă cu blana (MS. 1822, LET.2 III, 448). ET. türk, zapti ferman. zar1 PI. zaruri S. n. (1821 BELD., LET.2 III, 376) Würfel M. Jocuri de şah, domino, dame, zaruri de os (MON. OF. 1875, 2286). Tânărul nobil de astăzi... Se pricepe să-nvârtească cercul cel grecesc la joc Şi ce lesne scoale-n fală tocmai zarul cu noroci (OLL. HOR. 252). GR. Bisw. PI. m. zări. ET. türk, zar, in allen Balkanspr. < arab. zahr, zar. zar2 PI. zaruri S. n. (1788 MOLNAR SPRACHL. 371) BAN. TR. BUCOV. (Ttir)-Schloß N. (Costei) a. închis după sine uşa şi a învârtit cheia în zarul ei de două ori (FLOR., CL III, 158). Sandu îşi agăţă pălăria în zarul uşii (POP. NUV. 42). ET. magy. zâr. SG. ALR M, K. 249,250; MN 3809,120; 3809', 121. zarâfPl. zarafi S. m. (1593 DERS) 1. LV. Zahlmeister M. Pe unde s-au întâmplat bani adunaţi (din văcărit), i-au oprit boierii, ispravnicii şi cu zarafii lor (DION., TEZ. II, 197). Şase zarafi de visterie carepriimesc banii (FOT. 305). 2. veralt: Bankier M. Vestitul vizir Reşid-Paşa căzuse de la putere... şi după obicei, zarafii armeni şi ovrei năpădise pe cel căzut (GHICA 362). 3. veralt.: (Geld-)Wechsler M. Atunci, te-aijuca cu banu ca zarafu (JIP., Ş. INFL.; die Wechsler standen auf der Straße u. klimperten mit Münzen, um sich dem Publikum bemerkbar zu machen). GR. sar- (DOC. 1813, TEZ. II, 364). ET. türk, sarrafi woraus alb. bulg. saraf etc., nach MIKL. TE. II, 50 bulg. auch zaraf). zaraphanaeâ siehe tarapana.. zâră S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Buttermilch F. Când zara e proaspătă şi groasă, se mănâncă cu mămăligă (ŞEZ. VII, 98). îi blăslăma că au mâncat atâle clise râncede, mălai, şi zară (BUDAI-DELEANU VI, 83). Die bei der Bereitung von Schafbuttcr gewonnene Buttermilch heißt zară de sab unt. GR. MOLD, dzarä. ET. vgl. alb. dhalle, im übrigen siehe zu zär. SG. ALR SN II, K. 311, 420, 422. zarbâ (t) S. f. (1582 DERS) LV. u. PP. Brokat M. 1 poală de icoană de zarba, pre margine c-urşinicu negru (DOC. 1588, HC I, 197). Bogatul de carele zice la evanghelie carele se îmbrăca în caftane şi în zarpale (ÎNDR. 730; nach Ek 16, 19). Pe letini apoi lua, Cu zarpale mi-i gătea. (TEOD. PP. 656). (Mojicul)fîe-n zarpale de aur, Nu este decât un taur (PANN PV.1 III, 39). GR. zarpa. ET. türk, sarpa. zardavâ S. f. (DOC. 1790) LV. Marder M. (als Pelzwerk). O giubea cu profirurile dezardava (DOC. 1790, S. INFL.). GR. zerdava. ET. türk, zerdeva, -dava. zâre PI. zări S. f. (1561 CORESI TE4) 1. Schein, Schimmer M. Când răsare soarele, zarea şi lumina lui înainte loveşte în munţii cei mari (Ş. TAINE 5). Unde lumina adevărului loveşte, oricât de groşi ar fi păreţii îndrăplniciii... oarece zarea tot străbate (CANT. IST. 81). Tu ai tocmit luna de dă zare (DOS. PS. V. 73, 67; zu Gott). Dacă-i curcă, Cese-n-curcă Tocma-n zarea zorilor (SPER. AN. 18921, 100; nach OD. PS. 2, wo sich ein unerfahrener Jäger, der eine Truthenne erschossen hat, mit diesen Worten verteidigt). Aprinde, maică, zare (NĂD. NUV. II, 154) mach ein wenig Licht, Mutter. O zare de lumină ein Lichtschein. (Ciobanul) se urcă (în tiifan) şi vede, hăt departe, spre răsărit o zare de foc (RC. IR. 36). Şi-n capul cârligelor... Câte-o piatră, preţioasă, De pătrunde za.rea-n casă (TEOD. PP. 475). 2. Schimmer, Funke M., Spur F., in Fällen wie: Inoptase. Zare de stea nu se vedea deasupra (VLAH. NUV. 134). Tot aşteaptă el mâncare, Da pe vatră foc nici zare (SEV. AN. 164) ist keine Spur von Feuer. Nu-i înfirase (jlăcăiaşului) zare de pufuşor pe buza de d-asupra (UR. LEG. 381). Cărările (grădinii) ... netezi ca-n palmă, fără zare de buruiană (BRĂT.-VOIN. LD. 18). - Fam. de zare (nicht) die Spur, keine Spur (urspr. wohl von Brennstoff: so viel, daß man ein wenig Licht od. Feuer damit machen könnte, vgl. leac 3), in Fällen wie: După cum văd... Mazăre nu-i nici de zare Anul ista. pe la voi (SEV. AN. 126). Eu sunt într-o casă pustie ... căci nu-i. nici stăpânul casei, nici femeia lui nici măcar o slugă de zare (SPER. AN1 I, 66). Nu erape-aproape nimene de zare (SPER. AN1 I, 265) keine Menschenseele. La noi nu-s de feli (cireşe)? „ Una de zare nu-i, şi doar floare a fost cât lumea ” (NĂD. NUV. I, 161) keine einzige. 932 zarzavagiu 3. Erscheinung, Vision F. Păru-le că zare fu (CORESI TE4 82a; Mk 6, 49; ksl. prizraku). 4. în zare so, daß das Licht hindurchscheint. Străinul ... luă paharul, îl privi în zare (SAD. POV. 145) hielt es gegen das Licht und blickte hindurch. Moşneagul puse mâna pe pahar şi-l ridică în zarea fanarului (SAD. CR. 18). 5. äußerste Ferne, so weit der Blick reicht: Himmelsrand, -säum M., Gesichtskreis, Horizont M. Corbul iute-n zbor sărea ... Pân-ce-n zare agiungea Şi din zare se ştergea (AL. PP. 142). începuse să bală un vântuleţ... iar pe zare norii să se îngroaşe (RADUL. RUST. II; 244) am Horizont. Zadarnic ochi-i zboară din zare-n altă zare (AL., CL IV, 65) von einem Himmelsrand zum anderen. Să-ţi faci ochirea roată Şi cât îi vedea zare, a ta să fie toată (AL. POEZII III Leg. 91) so weit dein Auge reicht. Toţi... cale de o zare îl ocolesc grăbind (AL. POEZII III, Leg. 91) gehen ihm, so weit sie können ... aus dem Wege. O mirişte fără zare (SAD. POV. 108) ein endloses Stoppelfeld. Pierdut e tot în zarea tinereţii Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri (EMIN. O. I, 201) in der Feme. - Auch PI.: Depărtatele zări unde se cufundase soarele (SAD. PS. 21). Nici un fum nu se ridică în larga pustietate a zărilor (VLAH. RP. 105). Câmpii mari se întindeau în toate părţile, până-n zări (SAD. POV. 66). Ţara. mea, ale cărei zări nu le mai privisem de mai bine de 40 de ani (UR. BUC. 120) die Heimat, deren Himmel. 6. äußerster, an den Himmel stoßender Rand eines Berges ctc.: Saum, Kamm M. Pe cea. zare de colnic Merge-un tânăr de voinic (AL. PP. 48). Pe zări de deal treceau grabnic umbre încovoiate (SAD. POV. 9; von fliehenden Menschen). Negurile Dunării împiedecă vederea malurilor. Privirile ostenesc căutând în deşert un punct de sprijin dincolo de zările apei (VLAH. RP. 16). ET. ksl. zarja. SG. ALR SN III, K. 784. zarf PI. zârfuri S. n. (1765 IORGA S. D. VII, 223) Untersatz M. des Mokkaschälchens. Doi arnăuţi aduc (cafele) în felegene cu zarf uri (AL. OP. I, 1337). -Daher von einem änlichcn Gefäß. Un zarf de aur plin de fel de fel de poame (CAL. 1895, Ş. INFL.). ET. türk. zarf. zarif Adj. (1801 IORGA S. D. VIII, 38) veralt. fam.: fein, elegant. De-au dat (ispravnicii) una, trecea zece în izvoadele ce-au dat, Un. meşteşug foarte sigur şi pre zarif de prădat (BELD. ET. 84). Un bal mare care avea să se sfârşească cu un banc de cele mai zarife (C. NGR. 80). Câte unsori alea toate le năclăiau zi şi noapte pe mâni coconaşii cei mai zarifi şi mai cilibii (UR. LEG. 137). GR. Dini. -rifiör (I. VĂCĂR, Ş. INFL.). ET. türk, zarif. zariflâc (t) PI. -flâcuri S. n. (1818 Ş. INFL.) feine, elegante Sache. Rumeneală, dresuri, flori, blonde şi alte zariflicuri cu care astup pe obraz zbârciturile a patruzeci de ani trecuţi (STĂM. MUZA 497; eine Frau spricht). ET. türk, zariflik. zârişte PI. zârişti S. f. (1838 POGOR 228) weithin, übersehbares Land, Gesichtskreis M. O pulbere măruntă de aur pluteşte sub cerul albastru, în zariştea-necată de soare (VLAH. RP. 48). Gorgane rotunde ... se înşiră ca nişte străji în largul zariştei deschise (VLAH RP. 15). Un tăpşan verde, de pe care privirile scapă în zarişte largă (VLAH. RP. 220). ET. zare. zarnacadeâ PI. -dele S. f. (1793 PRED ETICI III, 586) MOLD. Narzisse F. (Narcissus). Acea damă era văduvă şi îmbobocită ca o zarnacadea (AL. OP. I, 810). ET. zu türk, zerrin. zarpâ siehe zarba. zârvă PI. zarve S. f. (um 1640 URECFIE) 1. LV. u. TR. Streit M. (PL Streitigkeiten), Zänkerei F. Şi după multă, zarvă şi gâlceavă (la. soborul din Floren tina.) nemică bun n-au isprăvit (URECHE, LET.2 I, 139). Mare pârjol de zarvă şi nepotolită gâlceavă s-au aţâţat între greci froadeni şi. eladeni (CANT. HR. 91). Ţara Podoliei... pre acelea, vremi având mare zearvă cupapistaşiipentru lege (MIR. COSTIN, LET.2 1, 256). Decât zarvă între noi necontenit, N-ar fi oare mai cu cale pace să-ncheiem ca fraţi? (DULFU PÄC. 10; einer der Brüder, die sich um die Erbschaft stritten, zu den anderen). 2. Lämi, Tumult, Aufruhr M., Getümmel N. Văd republica înfloritoare a Galaţilor... descărcând pe pieţele ei bogăţiile răsăritului şi ale apusului, în zai'va negustorilor adunaţi din toate politiile lumii (VLAH. RP. 52). Când ajung aproape de orăşelul în care locuia domnul ţării, mare zai~vă văd împrejurul palatului domnesc (RC. IR. 114; der Fürst war eben gestorben). Ce de zarvă, ce de strigăte: scârţâituri de cară, guri dale boilor, sunetul boabelor date la lopată, bubuitul vaporului, al batozei (RADUL. RUST. II, 255) der Lärm der Dampfmaschine. Când ajunseră la porţile palatului de cleştar, tot norodul era. de faţă cu mănunchiuri de flori şi cu zarvă, de veselie (DEL. S. 100; der Jüngling, der die Königstochter zur Frau u. den Thron ihres Vaters erhalten sollte, war gefunden worden). ET. ansch. zu asl. rüvati sp„sich raufen”. zarzavagiu PI. -gii S. m. (1825 POTRA II, 198) Gemüsehändler M. D-lni... s-a sculat dezdimineaţăşi a plecat la tarabă; era. zarzavagiu (NĂD. NUV. II, 59). ET. türk, zerzevatqi. SG. ALRSNI, K. 185. 933 zarzavat zarzavat PI. -vâturi S. n. (11792 IORGA S. D. XIV, 133) Gemüse N. De la untdelemn, zahar, cafea ... si chiaide la zarzavat puteţi să vă folosiţi... adăogând la suma ocalelor şi la preţ (FIL. CIOC. 163; ein Diener rät den anderen, wie sie ihre Herren bestehlen können). (Cocoanele) fiecare la portiţa sa ... aşteptând oltenii cu zarzavaturi şi peşte ca săfacă cumpărături (CRAS. SCI-I. 366). GR. zerz- (DOC. 1809, TEZ. II, 342). ET. türk, zerzevat. SG. ALRSNI,K. 185-187. zarzăr PI. zarzări S. m. (1827 CPIIRIACOPOL 24) Aprikosenbaum M. (Primus Amarella); vgl. cais. Lângă pridvor era o grădiniţă compusă din câteva viţe... un corcoduş, doi zarzări şi câţiva piersici (FIL. CIOC. 284). GR. MOLD. -zar, -zăl (GORJ.), -zăn, zărzălui. - Dini. zărzărel (PP. ŞEZ. I, 75). ET. zarzără. SG. ALR SN I, K. 204. zarzără PI. zarzăre S. f. (MS. 1773) Aprikose F. mit bitterem Kern (wog. caisă mit süßem). Când împărăţie preslăvita gutăi... zarzara era stolnic mare [MS. 1773, GCR II, 97). GR. Varianten wie bei zarzăr. ET. mittelb. pers. zerd alu, wörtl. „gelbe Pflaume”, vgl. türk, zerdali, mgr. Cap(cdoi), £ep(aAov etc. SG. ALR SN I, K. 205. zâtcă S. f. (1868 BARC.) OLT. BAN. TR. Spannholz N. am Kettenbaum. GR. OLT. zapcä. ET. wahrsch. zu slav. zadi „hinten”. SG. ALR SN II, K. 477. zaţ PI. zaţuri S. n. (1868 BARC.) 1. (Druck-)Satz M. 2. (Kaffee-) Satz M. ET. dt. Satz. zaveră PI. -veri S. f. (1823 BUL. COM. IST. VIII, 21) Aufstand M. der Pletäristen (siehe eteric). Acest zid... s-au început la 1820 şi din întâmplarea zaverii ce au fost la 1821 au rămas pân-la 1828 (1830 IORGA INSCR. I, 25). - Danach fam. iron. von ähnlichen Ereignissen: Revolution F. Asta este o zaveră tainică împotiiva vieţii noastre (FIL. CIOC. 299). St!parcă s-a mai depărtat zavera! (CARAG. T. I, 94; sic halten das Schreien u. Schießen einer draußen vorüberziehenden lustigen Gesellschaft für eine Revolution). Deschid repede uşa şi ce vădi Pe unul din interesanţii orfani în mijlocul unei scene de cea mai groaznică zaveră (CL XVI, 311; cin zahmer junger Bär richtet im Nebenzimmer Unheil an). ET. vgl. bulg. zavera „Verschwörung”. zavergisi (t) Präs, mă -sesc V. refl. (1864 AL.) Revolutionär werden. De şi ln-am abonarisit la masa paraponisiţilor, nu vra să zică că... m-am zavergisit (AL. OP. I, 92). ET. zavergiu. zavergiu PI. -gii S. m. (um 1828 GOL. B. V. IV) Teilnehmer am Aufstand vom Jahre 1821 (siehe eteric) Hetärist M. Zavergiii, cum se mai numeau eteriştii, răspândiră zvonul că-i urmează o mare armată rusească (AGULETTI IST. ROM.3 189). După ce au tăiat pe (Tudor) Vladimir eseu, rămăseseră prin părţile astea turcişi alţi zavragii (RC. LEG. 100). - Danach fam. iron. überh.: Revolutionär M. (î)ncepe dobitoaca să ţipe şi-i mai rău: ne dă de gol la zavragii (CARAG. T. I, 94). GR. fam. -vragiu. ET. zaveră. zavistie PI. -vistii S. f. (16. Jh. CV2 63a; Jak 3, 14) 1. veralt.: MißgunstF., NeidM. EifersuchtF. Zavistia, adecă pizma, această boală rea este încă mai rea decât iubirea de argint (MĂRG.2 52 b). Părerea (de) rău de binele altuia, adecă zavistia (DOS. VS. Dech. 4; 198a). Ca in ... avea zavistie asupra firăţine-său (Ş. TAINE 134). Ştia amu (Pilal) că derept zavistia vânduse el (Is.) mai marilor preuti (CORESI TE4105b; Mk 15, 10). 2. feindselige Gesinnung u. Handlung, Bosheit, Gehässigkeit F., Flaß M. Ruşină-se şi s-au făcut Moav spre râs şi zavistie (syxÖTripa, ksl. nenavistu) la toţi cei dupre-mprejurul ei (BIBLIA 1688 Jr 48, 39). Ereticii, topindu-să de zavistie ... săriră de năprasnă de-l giunghiară (DOS. VS. Oct. 7; 51a). Cea dintâi (soră) era Zavistia, cea de a doua Pizma, iar cea de a treia Gugumănia (DEL. S. 93; 95: Furia). Boierii noştri... se ţin numai de zavistii (intrigi) ca să dea pe domni jos după scaun (FIL. CIOC. 165). Când or face ei (dracii) zavistii, de or răscoli nori şi or face viforniţi (PAMF. SV. 177). GR. S. n. zavist, -tru, PI. zavisture (CV). ET. ksl. zavislî, -tije. Zu Bdtg. 2 vgl. pizmă „Haß” u. „Neid”. zavistii siche zavistui. zavistiös Adj. (1757 GR. RUM.) veralt. 1.neidisch.-Neg. nezavistios. Cugetnezavistios (GR. RUM.2 8a). 2. hinterlistig. - Auch substantiv. ET. zavistie. zavistliv (t) Adj. (1683 DOS.) gehässig, bösartig. Un călugăr... om zavistliv, pururea făcându-i scârbă (sfintei) şi ocărându-o (DOS. VS. Oct. 29; 93b). Cine n-are gând ca acesta dătătoriu şi 934 zăbavă iubitoriu de cuconi, acela nu-i om bun, ce-i zavistliv (DOS. VS. Dech. 3; 192 b). GR. -sliv. ET. ksl. zavistîlivă. zavistnic (1563 CORESI PRAXIU 153) veralt. I. Adj. 1. mißgünstig, neidisch. (Strugurul)zavis-nic către celelalte (fructe) care ocupase slujbe mai înalte, începu cu ură multă pâri să facă (PANN PV. M. 100). 2. gehässig, bösartig. După îngivparea Domnului nostim ...să duseră zavistii icii jidovi şi ziseră lui Pilal (VARL. CAZ.21,126a). Oameni cu răutate, zavisnicijudecători, De huliţi Jară ruşinepre oameni trăitori, Incai spuneţi adevărul pentru cela ce-au lipsit (CONACHI 203; Elegie). II. S. m. 1. Neider M. Zavisinicul când altul păgubeşte şi-şi pierde munca lui, aluncea să bucură (MĂRG.2 52b). Zavistnicul mâhnirea îndoită poartă, una când lui ceva rău, alta când altuia ceva bine să nu cumva vie să teme (CANT. IST. 226). 2. Widersacher M. (C. NGR. Scris. XXVIII). GR. -visnic, -vistic (C. NGR. Satira III). ET. ksl. zavistmiku. zavistui Präs, -iese V. tr. (1581/2 PO2 86; Gn 26, 14) veralt. 1 .pc. auf jdn. neidisch, eifersüchtig sein, ihn beneiden. Cel ce zavistuieştepre alţii, când să întâmplă la. vecinii lui vreo pagubă sau alt rău, atunci să veseleşte (MĂRG.2 53 a). (Bogatul) zavistuia pe Lazăr, căci era la bine, ci vrea să meargă acolo (în iad) şi Lazăr să guste din munca iadului (ANT. DID. 199 zu Llc 16, 19 flg.). - LV. häufig mit Dat.: Furluna-i rea (a lui Alexandru Machedon) de n-ar fi zavistuil norocului bun, (Alexandru) şi capătul cărărilor lui Iraclis ar fi văzul (CANT. HR. 88) Irrfahrten des Herkules. (Lui) Ştefan Vodă nu-i ajungea al său, ce zavistuia Radului Vodă (NEC. COSTIN, LET.21, 157). l.pc. jdm. übelwollen, übel, feindlich gesinnt, gehässig sein, ihn anfeinden, hassen. Adu-li aminte de stăpânul Hs., cât a fost de zavistuil de cei fără de lege (ANT. DID. 226). Aceşti doi era atunci pe carele zavistuia (sultanul Selim), craiul Persiei şi al Eghypetului (I. VĂCĂR., TEZ. II, 259). Cu Ferdinand ţineau parte câţiva de zavisluiau preloan Zapolie (NEC. COSTIN, LET.21,417). Acel care nu face alta decât să samene ura şi vrajba, zavistuind şi calomniind, nu este bun român (GHICA 201). - LV. bisw. mit Dat.: Cereştii ... de multe ori peminteştilor a zavistui s-au vădzut (CANT. IST. 199). GR. zavistii (DEL. P. 153). ET. ksl. zavislvovati, -vujq. zavistuirc PI. -tuiri S. f. (1703 GCD) veralt.: Intrige, Verleumdung F. Aceste toate sunt numai zavistuiri a duşmanilor bisericii şi nu se pot crede (I. NGR., CL III, 43; von den gegen einen Pfarrer gerichteten Beschuldigungen, daß er ein Säufer ctc. sei). ET. a zavistui. zavragiu siehe zavergiu. zăbală PI. -băle S. f. (16. Jh. CV2 61 b; Jak 3, 3) 1. Gebiß N. des Zaums. Cu zăbală şi cu frâu fălcile lor să le sugrumi (BIBLIA 1688 Ps 31, 10). lată cailor le punem zăbală în gură (NT 1648 Jak 3, 3). - Auch PI.: l-au pusu-i (sfântului) zăbale în rost şi l-au spăndzurat cu capul în gios (DOS. VS. Mai 3; 107a). îi apucă cu stânga zăbalele (FLOR., CL III, 366). 2. PI. faule Mundwinkel. Cel care face zăbale (caş) la gură, să bage coada unei linguri în foc (ION. SUP. 62). 3. Mundwinkel M. des Vogels. Zăbelele, tâmplele, guşa ... (ghionoaieipestriţe sunt) albe-întunecate (MAR. ORN. I, 78). GR. PI. zăbele (MAR. 1. c.). - Dim. -băliiţă (POL,). ET. vgl. magy. zabola < südslav. zobalo, zu ksl. zşb ü „Zahn”. SG. ALR I/I, K. 27; SN II, K. 291. zăbavă PI. -bâve S. f. (1538 DERS) 1. Säumnis F., Zögern N., Verzug, Aufenthalt M. Orânduitul zapciu să se sârguiască a lua fără de zăbavă anaforaoci (PRAV. IPS. GCR II, 125) unverzüglich. Jianu-nţelegând Şi zăbava lui văzând (VÂRC. 24; der Fährmann zögerte, ihn über den Olt zu fahren). Trei lucruri au curând, au cu zăbavă mijlocesc stricăciunea omului (ANTIM, GCR II, 6) führen früher oder später zum Verderben der Menschen. Vgl. grabă. Ca sä nu aducă pre oaspeţi zăbava la weo mânie, îi zice (Avraam Sar ei): „...frământă trei măsuri de făină curată” (MĂRG.2 23b, nach Gn 18, 6) damit den Gästen die Verzögerung nicht lästig werde. Mai sunt ţări şi mai mănunte care le trec cu condeiul pentru zăbavă (MIR. COSTIN, LET.21,9) um mich nicht lange damit aufzuhalten. MOLD, nu zăbavă., LV. nezăbavă vreme, fără zăbavă vreme bald, nicht lange darauf: Nu zăbavă vine şi alt podari (NĂD. NUV. 1,84). Nezăbavă vreme sultan Baiazet ...au trimis şi el solii de pace la Olbreht craiul leşesc (NEC. COSTIN, LET.2 1, 398). Petru Vodă... au zidit mănăstirea Galata. în vale, care fard zăbavă vreme s-au râsipit (NEC. COSTIN, LET.21, 470). 2. LV. Aufenthalt M., Verweilen N. (an einem Ort). Venise mari apele Şiretului, pentru care au căutat oştilor câteva zile a facere zăbavă (MIR. COSTIN, LET.2 1, 333). în câte zile au fost zăbava, paşei aici, mehterhaneaoa domnului ... n-au bătut (chindia) (GHEORGACHI, LET.2 III, 332). Hotarăle zăbăvilor ale episcopilor an putere a le păzi diaconii şi preoţii ale lor (ÎNDR. 534) die Fristen für den Aufenthalt der Bischöfe (außerhalb ihres Amtsbezirks) stehen auch den Diakonen und Pfarrern zu. 935 zăbâvnic 3. Zeitvertreib M., Kurzweil F. Te-ai deprins a socoti amorul o zăbavă, nimic mai mult{C. NGR. 41). Seara pe când luna, zăbava amanţilor, se ivea printre copaci (NĂD. NUV. I, 124). îi ia (pe feciori) ... şi se duce cu ei prin pădure aşa de o zăbavă (SEV. POV. 44) zur Kurzweil. 4. LV. Beschäftigung F. Nu este alta med frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetind cărţilor (MIR. COSTIN, LET.21, 5). (Sfântul) nevoia cu zăbava svintelor scrisori a cărţilor svinte (DOS. VS. Oct. 15; 66 a). GR. PI. auch zăbavi. ET. slav. zabava. zăbâvnic Adj. (1642 INV.2 13b) veralt.: säumig, saumselig. Turcii... văzând pe nemţi negrijulivi şi zăbavnici la război, ei s-au gătit să-i loveascăföräde veste (DION., TEZ. II, 180). Alţii iar, mai zăbavnici poate în agerimea duhului (OD. D. CH. 15) die cine langsamere Denkfähigkeit besitzen. (Isop) fiind zăbâvnic la limbă şi la grai netocmit (MS. um 1700, GCR1,351) da er langsam und stockend sprach. ET. slav. zabavinü, vgl. bulg. zabaven, serb. -bavni, poln. -bawny etc. zăbălos Adj. (1883 MAR. ORN. II, 76) mit faulen Mundwinkeln. Ura. din ceseface? Din degete ruşinoase Şi din buze zăbăloase (PP. WEIG. JB. VI, 43). - Auch substantiv.: Ce te uiţi. la un zăbălos ca acela? (ŞEZ. IX, 146). ET. zăbală. zăbavi siehe zăbovi. zăblau1 PI. -blăi S. m. (1800 BUDAI-DELEANUII, 61 Note) 1. (erwachsener) Bursche M. (STĂM. MUZA ROM. 535). Nu cumva ai vre să te măriţi şi să iei pe zablăul ista de ŞpârUturescu? (BOGD. KURS. 126). - S. f. zăblâică, Dim. zăblăicuţă (erwachsenes) Mädchen N. Când eram d-o zăblăicuţă, îmi băga mâna-n sân la ţâţă (PP. RC. IR. 366). 2. großer Hund: Rüde M. Când a văzul-o boierită că vine, a dat drumul tuturor zăblăilor ca s-o rumpă (SBIERA POV. 223). 3. TR. Fresser M. GR. zablău. ET. vgl. magy. zabălâ „Fresser”. zăblău2 PI. -blâie S. n. (1642 CAZ. GOV. 540) Tuch aus Sackleinwand: Sack-, Zelttuch N., Plane F. (Sămânţa) se întinde în straie pe zăblaie sau rogojini (ALEX. AGR. 67). Când îi pomeneşti de furcă, Ia. zăblăul şi se culcă Şi. se-nveleşte cu sacu Şi doarme pân-o ia dracii (PP. RC. IR. 366). Dezbrăcându-să (împăratul Dechie) din haine-mpărăteşli şi-mbrăcân-du-să cu zăblăufDOS. VS. Oct. 22; 76 b). Domnul spre bucurie mi-au întorsu-miplânsul, zăblăul ce-mbră- ccisăm m-au schimbai dinlr-însul (DOS. PS. V. 29, 30; Ps 29, 12; VULG.: saccum). ET. unbek. SG. ALR SN II, K. 441, 494; III, K. 741. zăbovi Präs, -vesc (uni 1560 BRATU, SLLF II, 339) I. V. tr. l.pc. jdn. hin-, aufhalten, c. etw. verzögern. Nu voi să. zăbovesc pre cetitoriul cu lungă voroavă (NEC. COSTIN, LET.21,40). Bogdan Vodă n-au vrut să-i dea război (lui Alexandru Vodă), socotind să-i bage (pe moldoveni) la locuri strâmte şi zăbovindu-i să-i flămânzească. (URECHE, LET.21,148) um sie auszu-hungem. Crâşmăriţa ...se roagă să n-o zăbovim, că mai are şi alţi maşterei (CREANGĂ, CL XV, 454) die Wirtin bat uns, sie nicht aufzuhalten, denn sie habe auch andere Kunden. Care tot mereu vorbeşte, El treaba, ş-o zăboveşte (PANN PV. M. II, 35). 1. pc. jdm. die Zeit vertreiben, ihn unterhalten, zerstreuen. Iubitorilor de învăţătură, voind a vă (zăfoovi cu această cărticică, să o priimiţ cu dragoste (MS. 1802, GCR II, 196). Fusesem în Ţicău la un prieten bolnav să-l zăbovesc un ceas două (NĂD. NUV. II, 221). II. V. intr. 1. säumen, zörgen. Şi acum ce zăboveşti? Scoală-te de te botează şi te spală de păcatele tale (NT 1648 Apg 22, 16, CCR 95). Potlogarii ...pândeaupe nesocotitul pedestru care zăbovise a se întoarce acasă, şi. adeseori el pierdea... viata (C. NGR. 15). Stă sufletul mieu să. dai samă de dânsul naintea lui D-dzău de-i zăbăvi şi nu mi-i botedza mai desărg (DOS. VS. Oct. 8; 53a). Isprava întru aceasta precum văz n-au zăbovit (BELD., LET.2 III, 339) blieb nicht aus. LV. in Wendungen wie: Atunce nu zăbovi vreme şi muri Iablonovschi hatmanul coronii (NEC. COSTIN, LET.2 II, 272) es dauerte nicht lange. După aceia, nezăbăvind vreme, toamna, au dat (Jigmond) domnia Ardealului lui Ştefan Iosica (NEC. COSTIN, LET.11, App. 116) bald darauf übergab J. die Plerrschaft... an St. I. 2. într-un loc an einem Ort verweilen. Zăbovind Ştefan Vodă acolo până a se strângere ostile toate (URECHE, LET.11,128). Doamne Ştefan, dumneata, Mai zăboveşte colea (PĂSC. LP. 238). III. a se zăbovi 1. verweilen, sich Zeit nehmen, sich verspäten. Că de nu ne-am fl zăbăvit, acum ne-am fl întors de două ori (BIBLIA 1688 Gn 43,10). De m-oi zăbăvi, s-a. scârbi (DOS., GCR I, 255) wenn ich mich verspäte, wird er sich ärgern. Podarii să. zăbăvia, Să făcea că să. gândea (VÂRC. 24). Pe aceiaşi vreme zăbovindu-se Traian în Chesaria Capadochiei, au mai omorât şi pre Iachentie cămăraşul său, pentru legea creştinească (NEC. COSTIN, LET.21, 72). 2. LV. cu c., la c. (DOS VS. Oct. 9; 55b), în c. (CANT. IST. 51), prejur c. (DOS. VS. Oct, 4; 44b), după c. (NEC. COSTIN, LET.21,44) seine Zeit mit etw. zubringen, sich damit abgeben, beschäftigen. La primblări la câmp ieşia adesea cu boierii săi, zăbovindu-se cu 936 zăcâş naiuri şi cu nagarale (AMIRAS, LET.2 III, 160). Er m ioni să zăbăvia şi cu meşterşugul doftori ei (DOS. VS. Sept. 4,7a). Şi să te zăboveşti cu Sfânta Scriptură ca un preot (NEC. COSTIN, LET.21, 44). GR. LV. u. ugs., bcs. MOLD. -băvi. ET. slav. zabaviti, vgl. bulg. zabavjam, serb. nslov. -vili, russ. -viţj etc. zăbovire PI. -viri S. f. (1649 MARD.) 1. Verweilen N. 2. Verspätung F. ET. a zăbovi. zăbovit Adj. (1693 FN) veralt.: verspätet. - Auch adverbiell: Craiul leşăsc vine zăbovit cu nădejdi de puţin lucru (FN 10). - Neg. nezăbovit. Nezăbăvită vreme se aleg trii bărbaţi (NEC. COSTIN, LET.11, App. 41) unverzüglich. GR. zăbăvit.. ET. a zăbovi. zăbranic PI. -brânice S. n. (1698 MIN. Oct. 104a) MUNT. 1. Flor, Krepp M. Pe ţărâna încă grămădită a noului mormânt, zări o femeie zăcând înfăşurată într-o lungă, maramă de zăbranic negru (OD. D. CH. 9). Pe sofa se rostogolea o femeie cu umerii rotunzi şi albi, îmbrăcată în zăbranic uşor şi stiăveziu (DEL. P. 217) wälzte sich cine Frau mit einem dünnen, durchsichtigen Schleier. Sasa Malerian, pentru ea şi pentru fete, a poruncit un mare doliu, rochii lungi şi zăbranice de la pălărie şi până în pământ (DEL. P. 109). Amurgul serii înfaşe firea într-un zăbranic sur (DEL. S. 5). 2. Brautschleier M. (SEV. NUNTA 268). ET. vgl. bulg. zabradnik (CADE). zăbrea PI. -brele S. f. (16. Jh. CV) 1. Gitterstab M., PI. Gitter N. De la. poartă, printre zăbrelele grilajului poţi citi de departe: „ Turnătorie - Atelierele" (BASS. VULT. 138). (Pe timpul lui Caragea) femeile erau încunjurate de toate precau-ţiunileprof ilactice; ferestrele aveau zăbrele ca puşcăriile, porţile se deschideau greu, căci erau înarmate cu broaşte tari (GHICA, CL XIV, 87). Să mă pui la fereasfra casei tale în grădină. La zăbrele de fereastră. Să mă vezi cu drag din casă (RC. IR. 108). - Seltener Sg.: Cucoana Frosa stătea, la zăbrea ... şi privea gânditoare la rarii, frecători (SAD. CR. 209). Nepoata sultanului ...Pe Serb iată că-l zărea Din serai de la zebrea (AL. PP. 106; die Haremsfenster waren mit hölzernen Gittern versehen). De zăbrea că l-am legat (calul) Şi în casă. am intrat (PĂSC. LP. 19). Şi şedea lângă o zăbleală (lcsl. vo olaie) un giurelu (CV2 8b; APg2°,9). 2. LV. Schutzwehr, Zinne F. Cătră mine chiamă de la Siir: Păziţi, zăbrelele (lcsl. zabrala) (BIBLIA 1688 Js 21,11). Să nu mai îmbie să leşuiască Pre supt zebrele săcăpuiască(DOS. PS. V. 54, 24; nach VULG. v. 11: Die ac nocte circumdabit eam super muros ejus iniqui-tas). GR. zăbreâlă = lcsl. zcibralo (MARD.), zăhleâlă (CV 1. c.) sonst Sg. LV. nicht belegt. - Dim. zăbruică (PP. FR.-C. MOŢII 197: zâbr-). ET. lcsl. zabralo „Schutzwehr, -gitter etc.”. SG. ALR II/I, MN 3838, 125; K. 267, 268. zăbun PI. -büne S. n. (um 1599 DERS) wattierte Steppkleidung. Tinerii, rumeni şi năduşiţi, cu zăbun ele şi cu cămăşile descheiate, călări pe rotaşii din stânga (căruţelor), da chiote în goana cailor (DEL. 1. V. ş. V. 160).’ GR. zăbon, zobon (C. NGR. Al. Lăp.), PI. -boane. Dim. -bunâiş, -nel, PI. -se bzw. -le. ET. vgl. türk, zibm, serb. (nach MIKL. TE. II, 86 zubun, zobun < it. giubbone, venet. zupon). SG. ALR SN IV, K. 1181, 1182. zăbunâr PI. -nari S. m. (1659 POTRA I, 120) LV. Hersteller M. von wattierter Steppkleidung. -Danach Schneider M. Zăbunarii au a face numai cu haine de bumbac (DOC. 1793, Ş. INFL.). ET. zăbun. zăbunâş etc. siehe zăbun. zăbunărie PL -rii S. f. (DOC. 1785) LV. 1. Sclineiderwerkstatt F. für wattierte Steppkleidung. 2. wattierte Steppwaren. Să vânză marfa de zăbunărie, adică antene şi zăbune femeieşti şi copilăreşti (DOC. 1785, Ş. INFL.). ET. zăbunar. zăbuşi siehe zăpuşi. zăcâre S. f. (1683 DOS.) 1. Darniederliegen, Siechtum N. Troil s-au războlit cu grea zăcare spre moarte (DOS. VS. Noe. 12; 120b). Şi iată că femeia pică la zacare de moarte (BOGD. POV. 79) erkrankt tödlich. 2. (langes) Liegen (an einem Ort). Pământul în care se seamănă colza ti'ebuie să aibă o firească scursură de apă, că. nimică nu-i este atâta de primejdios decât zăcarea apei pe lan (ION. CAL. 143). ET. a zăcea.. Gebildet wie focare, născare, vânzare etc. zăcâş Adj. (1841 POEN. II, 489) MUNT. TR. fam. 1. nachtragend. 2. bösartig, heimtückisch. Acest om era pizmătareţ şi zăcâş la inimă. Nu voia, vezi, nici în ruptul capului să-l întreacă alţii nici în bogăţie nici în procopseală (ISP. LEG.2105). Când auzi dascălul de fuga copiilor, turbă, de mânie; căci era un zăcâş de n-avea margini (ISP. LEG.2 276). Nu ţi-e ruşine, slugă necredincioasă şi 937 zăcământ boier zăcaş! (GHICA 10; der Fürst zu einem Beamten, der sich Untreue im Amt hatte zuschulden kommen lassen). ET. semantisch schwerlich zu a zăcea, vgl. auch CIORANESCU 9393 u.jacaş. zăcământ PI. -minte S. n. (1902 TIKTIN) (Erz-, Gesteins-) Lager N. Zăcămintele (de carnolită) par aşa de întinse încât e vorba să se închirieze porţiuni de teren, cum se Jace la minele de aur (LIT.). ET. Nachbildung von frz. gisement mit Hilfe von a zăcea. zăcarişte (t) PI. -cărişti S. f. (1683 DOS.) Liegeplatz M. Tu sângur te-ai mântuit pre line dintr-această tăietură ş-ai făcut ştirbă livadă de dzăcăriştea ta (DOS. VS. Dech. 24; 236b). ET. zu a zăcea. zăcăşeâlă PI. -şeii S. f. (1868 BARC.) Groll M. Sunt gata şi eu a te lua de soţie... cănu mi-a mai rămas la inimă nici o zăcăşală (ISP. LEG.2 283; zur Fee, die ihm übel mitgespielt hatte). ET. zăcaş. zăcăşie PI. -şii S. f. (1841 POEN. II, 488) Groll, Neid, Haß M. Se hrănesc cu o nepregetată ciudă, c-o adâncă zăcăşie (OD. D. CH. 15). ET. zăcaş. zăcător (1581 CORESI OMIL. 357) 1. Adj. liegend. II. S. f. zăcătoare, PI. -töri 1. Lagerfaß N. 2. großer Bottich, in dem man die zerdrückten Trauben gären läßt. 3. unterer Mühlstein: Bodenstein M. (Ggs. alergătoare). 4. Ruheplatz M. des Viehs. Te culci seara cu soare Şi te scoli în prănzu mare, Căndu-i ciurda-n zăcătoare (I.-B. 422). ET. a zăcea. SG. ALRSNI, K. 167; SN II, K. 318. zăcea Präs, zac V. intr. (1551/3 ES 18 a; Mt 8, 6) liegen. Coconul zăcea pre mirişte şi venia un vâllur de-l umbria (MOXA, HC I, 388). Lasă-mă, maică, să zac Pe perină de bumbac în braţele cui mi-i drag (I.-B. 96). Unde cădea (lăcustele) la mas, ca albinele de gros zăcea (MIR. COSTIN, LET.11, 324). (Stratocamilul) nu zace pre oao ca alte pasări să le clocească (MS. 1652, GCR I, 167). Era o peştere, şi o piiatră zăcia spre însă (MS. 1669 Jo 11,38, GCR 1,188). Şi-ntunerec zăcea deasupra prăpăstii (DOS. Gn 1,2, GCR I, 264). Gew. von Kranken, Gefangenen, Toten etc. Lazar ce zăcea naintea uşiei lui cu puroi (CORESI TE5 157 b; Llc 16, 20). Sub cel păr mare din sat Zace Don ciul pe un pat; Noă ani şi jumătate De când zace el pe spate (AL. PP. 112). Multe femei frumoase zăcuseră pe coaste din pricina ei (SAD. CR. 10; sie hatte ihre Nebenbuhlerinnen verprügeln lassen). Gruia-n temniţă zăcea Şi prin gratii lung privea (AL. BP., Novac şi Corbul). Vedeţi-mă fără de glas şi fără de suflet zăcând denainte-vă(MS. 1669, GCR 1,185; der Tote spricht). Deşchizănd mormântul unde zăcea sfânta Theodora de multă vreme (MINEIUL 1698, GCR I, 319). în pântecile acestor munţi zac comorile minerale cele mai bogate (BĂLC. 308). - Spez. krank liegen, de o boală an einer Krankheit darniederliegen. Un glonţ m-a nimerit drept în piept de-am zăcut şase luni (GPIICA 19). La munte, oamenii rareori zac de friguri (ŞEZ. I. 81). Zac toii boii de boală Şi bădiţa de picioare (I.-B, 127) an einem Fußlciden. Ohne de\ Eu zac boală nebolită (I.-B. 208). GR. bisw. a zâce. Pcrf. zăcâi, Part. zăcut, Ger. zăcând. ET. lat. jaceo, -ere. SG. ALR II/I, K. 13,45, 109, 281. zădărî Präs, -rase V. tr. (um 1640 URECHE, DLRV) reizen, anstacheln, hetzen, an-, aufregen. Şi zise Domnul cătră Moisi: Până când mă zădăraşte (παροξύνει) norodul acesta? (BIBLIA 1688 Nm 14, 11). Toţi... cu râsete, cu chiote nemaiauzite, prinseră să-l zădărească, să-l împungă, să-l pişte (GANE, CL IX, 60). împreunarea aceia a lui Neculcii Vodă cu vezirul... au zădărâl zavistia domnilor (AXINTE, LET.2 Π, 122) jene Zusammenkunft ... erregte Neid. Orice împotrivire mai tare o zădărăşte (patima) (CONACHI262). (Aristila) gândind la întâlnirea ce avea să aibă, un feli de spaimă plăcută îi zădărea mintea (NĂD. NUV. I, 64). GR. -ri. ET. slav. *zadra.ti, -derş, vgl. bulg. zadiram „necken, reizen”, mss. zadiratj „sticheln” etc; zur Form vgl. a pâirî, târî, vârî < preti, prjq, treti, trq, vreţi, vrq. zădărarc PI. -rari S. f. (1654 NEAGOE ÎNV. 156) Anstacheln, Aufhetzen N. ET. a zădărî. zădărât Adj. (1862 PTB.) aufgehetzt. (Cerbul) zădărit de haita primenită, îşi ia inima în dinţi şi se apără cu disperare (OD. PS. 158). GR. -rit. ET. a zădărî. zădărnici Präs, -cesc V. tr. (1821 DOS. T. V. I, 218) 1. vereiteln. Păturică... vedea în această atitudine (a căpitanilor) zădărnicirea viselor sale celor ambiţioase (FIL. CIOC. 302). 2. veralt.: vergeuden. ET. zadarnic. zădărnicie PI. -di S. f. (1703 GCD) 1. Eitelkeit, Vergeblichkeit, Nichtigkeit F. Gândurile mohorâte despre zădărnicia străduinţelor omeneşti 938 zăhăit ... care-l frământaseră atâtea nopţi (BRĂT.-VOIN. LD. 14). 2. von Menschen: Eitelkeit F. Sirian cel nebiruit carele în trufia şi-n zădărnicia sa dispreţuia toată lumea (BĂLC. 177). ET. zadarnic. zădiif PI. -düfuri S. n. (16. Jh. CV2 56a; Jak 1, 11) 1. (drückende) Hitze, Schwüle. F. Toate zilele pământului ...frig şi zăduh (καύμα) vară şi primăvară, zioa şi noaptea nu vor mai înceta (BIBLIA 1688 Gn 8, 22). La alergăturile de cai... (privitorii) rabdă uneori gerul, alteori zăduful, după cum iaste vremea (MĂRG.2 11 b). Craiul... şede-n perine de puf, Şi cu crengi îl apăr pagii de muscuţe şi zăduf (EMTN. O. I, 85). 2. fig.: Beklemmung, Pein, Qual F. Zăduhul ce-o munceşte simte bine c-o sugrumă ziua la miezea-mare (DEL. S. 37). Am dat zarafului... lei una mie, ca să nu-mi facă zădufuri la. numărătoarea banilor (FIL. CIOC. 240) ich gab dem Kassierer 1000 Lei, damit er mir keine Umstände beim Abrechnen mache. GR. LV. zăduh; MOLD, zăduv. ET. slav. zaduhu, vgl. poln. zaduch, tschcch. zäduch, bulg. zaduh, zaduha; vgl. auch năduf. SG. ALR SN V, K. 1502. zădufos Adj. (um 1660 STAICU 54) veralt.: heiß, schwül. Şi porunci D-zeu la vânt arzăloriu zăduhos (συγκαΐοντι, BIBLIA 1688 Jon 4,9). Acolo D-zieu aşafece Să nu fie vară zădufoasă, Nici iarnă cu ger (BUDAI-DELEANU IX, 109). GR. zăduhos. ET. zăduf zăgân PI. zăgâni S. m. (1569 DERS) Raubvogel, wahrsch. Lämmergeier M. (Cypaetus barba-tus). Atâta-i găina cât un zagan (ŞEZ. VII, 184). ET. vgl. pers. türk, sagan, ητ^Γ.ζαγάνος. zăgaz PI. -gâzuri S. n. (1588 DERS) Damm M., Wehr N. Vgl. iezătură. Făcuse Măria Sa zăgaz straşnic la capătul văii... şi în chipul ăsta oprise cursul apei şi eleşteul se făcuse straşnic de mare (RC. LEG. 12). Când nu mai trebuia nimănui ploaie ... deodată a deschis D-zeu zăgazurile cerului (SAD. PS. 11) plötzlich öffnete Gott die Himmelsschleusen. ET. vgl. serb. zagazili. zăgârnă PI. -gâme S. f. (1910 PĂSC.) Säckchen N., in das der Käse getan wird, damit die Molke abläuft. Stăpânul moşiei... umblă din stână-n stână S-aleagă brânză de-a bună Ş-urdă, mări, din zăghirlă (PĂSC. LP. 276). GR. -găină (CL XLIV, 267), -gârlă (PĂSC. 1. c.). ET. unbelc. SG. ALR SN II, K. 412. zăgneâtă PI. -nete S. f. (1683 DOS.) verstärkendes Feuer, spez. Reisigfeucr, das man an der Öffnug des Backofens anzündet, um die Hitze zu verstärken (dadurch wird das Maisbrot etc. gebräunt). împăratul zâsă să dea zăgneâtă căldării să i să topească oasele (sfântului), şi deaderă foc de iznoavă (DOS. VS. Sept. 4,7a). Plăcinta nu-i nici fătată, Ai avut slabă zăgnată (PP. MAR. NUNTA 669; zur Köchin) der Kuchen ist gar nicht gebräunt. Fig. a da zăgneâtă cuiva jdn. anspomen. GR. zăcu, -nată. ET. vgl. rass. zagnjota, ukr. zagnilka, zu asl. gnetiti „anzünden”. SG. ALR SN IV, K. 1061. zăhâtă PI. -hâte S. f. (1888 RETEG. POV., CADE) 1. MOLD. BUCOV. Schutzwand F. für Vieh gegen die Unbilden der Witterung. Am o nuia lungă, lungă, Şi îngrădesc o poiată Şi o zahată Şi mai rămâne o bucată (ŞEZ. IV, 43; Rätsel: die Schnur des Bundschuhs). 2. in der Flößersprache: Sperre F. (ARVINTE PL.). 3. TR. Gasse F. ET. vgl. ukr. zahata „Rutenwand”, tschech. zagata „enger Weg” (SCRIBAN, CADE). zăhăi Präs. -iese V. tr. (um 1743 NECULCE) MOLD. 1. pc. jdn. beunruhigen, belästigen, jdm. zusetzen. Hanul... strângea turci şi tătari şi lot zăhăia câte-o aripă de oaste moschicească (NECULCE, LET.2 II, 390). Zăhăindu-l muştele ce se nădiseră la hoitul iepei (SBIERA POV. 166). Foamea care-l zăhăia lot mai rău (NĂD. NUV. I, 94). 2. c. undeva etw. irgendwohin legen (um es nur unterzubringen), aus der Hand, weg-, verlegen. Dadaca lui a vrut încă. să-l netezească, Dar pieptenele era prin casă zăhăit (DONICI 63) der Kamm war irgendwo verlegt worden. ET. ukr. zahaili. zăhăiâlă PI. -ieli S. f. (um 1640 URECHE, LET.11, 199) MOLD. Beunruhigung, Bedrängnis F. Nu treceau tătarii din ceia parte (de Prut) la moscali... nici moscalii... la tătari. ... nici făceau zăhăiâlă nimică unii altora (NECULCE, LET.1 II, 321). (împăratul) văzând că are oaste mai puţină, avea frică şi să mira ce va face. Deci fiind într-atâta zăhăiâlă la. suflet (DOS. VS. Sept. 14; 17a). ET. a zăhăi. zăhăit Adj. (um 1743 NECULCE, LET.1 II, 317) verlegt, weggelegt. Iau mai întâi prilej de vorbă de la nişte stative... ori de la o furcă ce stă zăhăită pe horn de când gazda este bolnavă. (CL IX, 3; von den Besucherinnen der Wöchnerin) unbenutzt daliegt. Câlţi, buci 939 zaharat si alte lucruri zăhăite prin cele poli ţi si colţare, ca la casa unui gospodar fruntaş (CREANGĂ, CL XV, 45). ET. a zăhăi. zaharat siehe zaharisit. zăhăreturi S. n. PI. (1890 MAR.) Zuckerwerk N. Colaci cu zăhăreturi (PP. MAR. NUNTA 827). ET. zahăr. zăhări siehe zaharisi. zăhărică S. f. (1906 PANŢU) Bocksdorn M. (Lycium vulg.) ET. ansch. zu zahăr. zăiefet siehe zaiafet. zăitinS. n. (1814ŢICH.) BAN. Baum-, Olivenöl N. A fi zăitin pe apă rechthaben. Să nu poftiţi săfiţipretutindenea zăitin pre apă (ŢICH. 266). GR. zătin. ET. şerb. zejtin. zălog PI. -loâge S. n. (1550 DERS) 1. veralt.: Pfand N. Cela ce împrumutează, cere zapis sau zălog sau chezaş (MĂRG.2 36 b). Să vei lua veşmântul vecinului tău zălog, iară să i-l dai lui ainte de ce ară apune soarele (PO2 253; Ex 22, 26). Craiul leşesc ... pus-au zălog la Alexandru Vodă Sniatinul şi Colomea şi toată Pocuţia şi au luat 1000 de ruble de argint (URECHE, LET.21,141) der polnische König verpfändete. 2. LV. Geisel F. Au căutat lui Huniad a pune zălog la acel Gheorghe Despotul pre VJadislav, fiul său cel mai mare (NEC. COSTIN, LET.21, 146). Au slobozit împărăţia, cătră toamnă, pe solii moschiceşti şi zăloagele ce erau popriţi de când au avut turcii cu moscalii bătaie la Stănileşli (AXINTE, LET.2 II, 165). Sg. häufig Koll.: Geiseln, entsprechend der urspr. Bdtg. „Pfand”. Au dat moscalii şi zălog la turci pre Şefer şi pre feciorul lui Şeremet până ce vor plini aceste toate (NECULCE, LET.2II, 329). Punându-şi (Duca Vodă) zi 100 de zile să dea banii, ş-au pus zălog doi boieri (NEC. COSTIN, LET.2 II, 26) 100 Tage Frist. Alunce le-or ieşi (moscalilor) şi solii de la. turci ce sunt zălog (NECULCE, LET.2 II, 336). GR. S. f. zăloăgă. ET. asl. zalogu. SG. ALR SNIV, K. 1012. zălogăş (t) PI. -gâşi S. m. (1776 A. J. 120) Pfandbesitzer M. Creditorii ipotecari şi creditorii privilegiaţi sau zălogaşi (COD. COM. 1840 Art. 252; vgl. auch COD. CARAGEA2 58). ET. zălog. zălog! Präs, -gesc V. tr. (1598 BGL) 1. veralt.: verpfänden, -setzen. Ş-au zălogit (Laschi) toate moşiile sale drept zece mii de galbeni (NEC. COSTIN, LET.21, 433). De se va dovedi că muierea ...a dat zapisul ei zălogind şi lucruri de ale ei (PRAV. IPS. Pentru chezăşie 4). 2. pfänden. De vei zăloji zălog haina vecinului (BIBLIA 1688, Ex 22, 26). Zălogiai pre fraţii tăi în zadar (BIBLIA 1688 1b 22, 6). GR. LV. auch zăloji. ET. asl. zaloziti; a zălogi ist an zălog angelehnt. SG. ALR SNIV, K. 1012. zălogit Adj. (1583 BGL) veralt.: verpfändet. Ocina zălogită (BGL 120). GR. auch zălojil. ET. a zălogi. zălogitură PI. -turi S. f. (1621 DRHA XVII/5, 9) veralt. 1. Verpfändung F. 2. Geiselnahme F. ET. a zălogi. zălud Adj. (1649 MARD.) von Sinnen, verwirrt, kopflos, blöd. Ioan prinse să sune din talan că ca un zălud (GANE, CL XIII, 333) wie von Sinnen. Cine să se-npotrivească? Căci săracii ameţiţi Fiind toţi în aşternuturi... Sta zăluzi într-o uimire (BELD. ET. 5). Lăutarii zăluzi de cinstea din litră, mai slobozeau din cobză câte-o notă rătăcită (RAL. SUV. 8). Hameleonul, ca cum ceva ştire n-ar fi avut... de unul şi de altul întrebând îmbla şi cătră toţi chip de zălod şi fală de lovit arăta (CANT. IST. 262). GR. zal- (MARD.). ET. zu asl. ludă, nslov. lud „töricht”, şerb. bulg. lud „närrisch”. SG. ALRSN V,K. 1253. zăluţă siehe za. zăluzi Präs, -zesc V. intr. (1703 GCD) MOLD. BUCOV. den Verstand verlieren. Atâta s-a speriat el de rău că a fost mai să-şi sară din m inte, a fost mai să zăluzească (PAMF. PL. 16). D-zeu (când a zidit pe Eva) s-a gândit...: să ia din tălpile picioarelor, omul scade, să ia din cap, omul zăluzeşte (SEV. NUNTA 171). ET. zălud. zăluzie PI. -zii S. f. (1683 DOS.) MOLD. UnsinnigkeitF., Aberwitz M. Svântul Grigorie ... probrăzând deagiuns hulenia lor, zăludzăia şi nepriceperea (DOS. VS. Noe. 23; 148a). Chiar ca lăcusta, ce prin câmpie Vra să tot salte, din zăluzie De lângăfloare o vezi deodată Prin buruiene des încurcată 940 zănatic (RAL. SUV. 17; von den Gefahren des überstürzten Fortschritts). ET. zălud. zămenti siehe zăminti. zămintcâlă (t) PI. -téli S. f. (1722 CANT.) Durcheinandermengen N., Vermischung F. într-atâta de numere şi de neamuri zăminteală cum s-ar putea a dachilor stăpânire dinlr-altora a să despărţi (CANT. HR. 76) unter so vielen Namen und Völkervermischungen. ET. postverbal v. a zăminti. zăminti (t) Präs, -tésc V. tr. (1563 CORESIPRAXIU, DENS. IST. II, 341) durcheinandermengen, -mischen. Făţarnica lighioaie în oalafarălegii dzama nedumnedzăirii cu lingura vrăjmăşia zămintind şi vânturând (CANT. IST. 191). GR. ziminli (CORESI). ET. asl. *zamçliti, vgl. şerb. zamesti, nslov. zametiti. zămintit (t) Adj. (1722 CANT.) vermischt. Acelea, ce de la scriitorii mai denaintefară nici o bună orănduială amestecate şi zămentite era (CANT. HR. 59). ET. a zăminti. zămisli Präs, -lèse (1570 CORESI LIT. 9 b) 1. V. tr. 1. von der Mutter: copilul das Kind empfangen; Iată au chinuit nedreptate, zămislit-au{ox>vzXcfr)F) durere şi au născut fără-de-lege (PS. RÂMN. 7, 16). Şi Adam cunoscu pre Eva şi zămislind născu pre Cain (BIBLIA 1688 Gn 4, 1). ’ 2. (er)zeugen, hervorbringen. Acesta e un prunc fraged, abia în lume ieşit, Ce-n ograda dumitale eu astăzi l-am zămislit (C. NGR., CL III, 46; der Dichter von seinem Gedicht). Boierii cei mari ai Ţării Leşeşti... zemislind neunire între dânşii (DION,, TEZ. II, 163). O să ne apuce judecata d-apoi... şi brasla omenească tot n-o să zămislească pocăinţă (DEL. S. 22). II. a se zămisli 1. gezeugt werden. Din ceasul ce să zămisleşte (copilul) în pântecele maicii sale (CRITIL, GCR H, 150). (Muierea ce) va otrăvi zgăul acolo unde să zămisleşte copilul ca să nu mai facă copii (INDR. 382). 2. entstehen. Din cenuşa aceia zămislindu-să să face iarăş cum au fost (LOGHICA 1826, GCR II, 254; von Phönix). Gălbeaza ... să zămisleşte din apă necurată (DRĂGH. IC. 32). GR. zem-, zim-, ET. ksl. zamyslili „concipere” „(einen Gedanken) fassen”, daher dann, wie es scheint, von den Bibclüber-setzem kühnerweise nach gr. ouAAapßdveiv, lat. concipere im Sinne von „(ein Kind) empfangen” verwendet. Auf slav. Gebiet ist diese merkwürdige Begriffsübertragung nicht bezeugt. zămislire PI. -liri S. f. (1705 CANT. IST. 214) Empfängnis F. ET. a zămisli. SG. ALRII/I, MN 2843, 113. zămislit Adj. (1570 CORESI LIT. 9 b) gezeugt. ET. a zămisli. zamnic siehe zemnic. * zämori Präs, -rase (1683 DOS.) I. V. tr. LV. pc. jdm. die Kräfte nehmen, jdn. schwächen, kasteien. I s-au coläcit pregiur dânsul un bălaur mare şi strângând şi ucigându-l l-au zămorăt (DOS. VS. Oct. 7; 50 b) er brachte den Drachen um. Tală-său l-au băgat în temniţă, şi l-au zămorăt cu foamea (DOS. VS. Oct. 17; 70 b) sein Vater ließ ihn aushungem. Şi-ş făşură fier pregiur trupul său ca. să să zămorască (DOS. VS. Dech. 11; 211 a). De câte ori... cu posturi... lungi şi seci îşi zămora (Ştefan) trupul si-şi curăţia sufletul (MS. 18. Jh. ARH. ROM. I, 51).’ ’ II. a sezămorî (de foame) MOLD, seinen Hunger ein wenig stillen. (Bărbatul) zice femeii să mai facă un cuptor de pâne ... de ce să se zămorească numai de foame? (SEV. POV. 57). Nici nu mâncase (el) de dimineaţă şi atunci numai sezămorise cu te mieri ce (NAD. NUV. 1,94). Moartea... începe când a roade la copaci tineri, când a forfeca smicele şi nuiele ... Se zămorea şi ea sermana cum putea (CREANGĂ, CL XII, 29). ET. vgl. ksl. zamoriti „occidere”, russ. zamoritj „den Hunger ein wenig beschwichtigen”, poln. zamorzy>e „durch Hunger entkräften etc.”. zämös siehe zemos. zămoşiţă PI. -şiţe S. f. (1868 BARC.) Hibiskusart (CIH.: Hibiscus csculentus; CRĂIN.: H. Trionum). ET. zämos (zemos). zămurcă PI. -murei S. f. (1825 B.) schlechte, dünne Suppe, Spülwasser N. El că i-a dat: „Mâncare să le-ajungă Mai mult zămurcă lungă... ” (SEV. AN. 26). Vgl. zămucă „Brei” (TR. WEIG. JB. VI). ET. zeamă. zănât PI. -naturi S. n. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. Handwerk N. Lucrătoarea maistorulai la care învăţase el zănatul (POP. NUV. 40). ET. şerb. zanat. zănatic Adj. (1698 MIN. Nov. 28b) fam.: besessen, verrückt, übergeschnappt. Dacă amândoi sunt... zănatici, năbădăioşi, Se bat apoi ca nebunii şi trăiesc tot mânioşi (PANN, H.2 608). Nervos, iute, 941 zăngăni cam zănatic uneori, dar un fond excelent de prieten şi de camarad (VLAH. GV. 190). - Audi substantiv. E nebună lunatică, Umblă ca o zănatică (PANN PV.'IT, 142). ET. viell. lat. dianatîcus „rasender Dianaanbeter”; vgl. H. 2 608. zăngăni Präs, -nesc (1805 CRIŞAN 282) I. V. tr. erklingen, erklirren lassen. Banii pe masă Tot să-i zuruieşti, Tot să-i zăngăneşti, Să-i numeri mereu (SEV. AN. 150). Ghebosul o (îngâni (chitara) de vreo două ori (ZAMF. NUV. 14; er sollte sehen, ob die Gitarre gestimmt ist) zupfte ein paar Mal an ihr. Codrenaş ... Paloşul şi-l zinghenea (AL. PP. 91; um ihn zu prüfen). II. V. inlr. Idingen, klirren. Moşneagul... simte că zăngăneşte ceva într-însul (în săculteţ). Rădică săculteţul şi-l pipăie mai bine, - şi vede că-i plin cu irmilici! (BOGD. POV. 20). Zingănind din pinteni şi zdrăngănind cu sabia străbăteam ... stradele Bucureştilor (CL XVII, 2) mit den Sporen klirrend. GR. zăngăni, tăng-, ting-, zingări (CĂT. POV. 1,99), zinguli, tânguni (POL.), MOLD. zingăni, zingheni (AL.). ET. zâng. zăngănire PI. -niri S. f. (1868 I. NGR.) Klirren, Geklirr N. Ce vuiet surd s-aude viind din depărtare, Cezângănirideanne, ce tropot, ce strigare? (I. NGR., CL II, 266) welch Waffengeklirr. GR. Varianten wie bei a zăngăni. ET. a zăngăni. zăngănit S. n. (1788 MOLNAR SPRACHL.3 112) Klingen, Klirren N. Auziră vorbele celor de casă şi zăngănitul cuţitelor (POP. NUV. 41; die Insassen aßen zu Mittag. Zăngănitul unui mic clopoţel pus deasupra uşei (DEMETR. NUV. 7). GR. Varianten wie bei a zăngăni. ET. a zăngăni. zăngăt PI. zăngăte S. n. (1857 AL.) Klingen, Klirren N. Cosaşii ţârâiau prin iarbă, umplând văzduhul c-un zăngăt metalic (NĂD. NUV. I, 195) die Heupferdchen ziipten im Gras. Mare zgomot în dreapta; răcnete, vaiete, împuşcături, zinghete de arme (AL. OP. I, 1486) Waffengeklirr. GR. zinghet (AL.), zăngăt. ET. zăng. zănoâgă PI. -noâge S. f. (1451 DERS) Bergkessel M. Falnicul munte acoperit odineoară de gheţuri, din a căror înceată topire i-au rămas pe zănoagele de la Găuri turme de stânci (VLAH. RP. 103). ET. wahrsch. slav. za noga „am Fuße”. zăpadă PI. -pezi S. f. (1561 CORESITE4 66a; Mt28, 3) Schnee M. (vgl. MOLD. omăt, TR. nea). Spă-la-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voiu albi (BIBLIA 1688 Ps 50, 8). Fig.: Şi zăpada viorie din obrajii tăi subţiri (EMIN. O. I, 83). Aceste zăpezi însă sunt trecătoare; ele se iau repede (RCM. SĂRB. 36; von den Schneefällen im März). Ossian cânta între zăpezile nordului, supt cer brumos şi posomorât (C. NGR. 252). GR. Gen. -păzi (BIBLIA 1688 Spr 25, 13). ET. slav. *zapada, zu ksl. paşti, padş „fallen”. zăpăceală PI. -ccli S. f. (1642 CAZ. GOV. 528) Verwirrung, Fassungs-, Kopflosigkeit F. Toată casa e cuprinsă... de flăcări mari... E un viscol îngrozitor, zăpăceala e la culme (BRĂT.-VOIN. LD. 264). ET. a zăpăci. SG. ALR SN III, K. 796-798, 803; IV, 1213. zăpăci Präs, -cesc (1703 GCD) I. V. tr. pc. jdn. verwirren, außer Fassung bringen. Dragostea cu Anica nu-l zăpăci însă de tot, că într-o noapte, după ce se drăgosti cu fata, s-aruncă în ţarc să fure boii (RADUL. RUST. II, 288). II. a se zăpăci den Kopf verlieren, außer Fassung geraten. Spune, cioară, nu tăgădui, că-ţi răsucesc gâtul. „Nu mă lua iute, coconaşule, că mă zăpăcesc” (FIL. CIOC. 263). (Copiii) tăbărau pe bietul om cu gura: Tată, mi-e foame, tată, mor de foame! Tatăl lor se zăpăcea şi nu ştia către care să se întoarcă mai întâi (ISP. LEG.2174). ET. unbek.; vgl. a opăci. SG. ALR SN V, K. 1404, 1405. zăpăcit Adj. (1863 FIL. CIOC.) verwirrt, perplex, kopfscheu. Ce porunceşti, cocoane? ziseră ei intrând în casă somnuroşi şi zăpăciţi (FIL. CIOC. 234) was befehlen Sie, Herr? fragten sic ... schläfrig und verwirrt. O întrebi: Ce-aştepţi, iubite? Şi pe dup-un stâlp s-ascunde Galbenă de zăpăcită (COŞBUC 78) vor Verwirrung blaß. ET. a zăpăci. SG. ALR I/I, K. 134; SN I, K. 268; V, K. 1241. zăpădi siehe înzăpezi. zăpădos Adj. (1649 MARD.) schneereich. Luna ianuarie trecu cu nopţile sale zăpă- doase (DEMETR. NUV. 30). ET. zăpadă. zăpăi Präs, -iese V. intr. (1904 SAD.) kläffen. Doi câni mari se repeziră din întuneric la mine, zăpăind (SAD. POV. 124). ET. zapa! 942 zăpuşit zăpăitură PI. -hiri S. f. (1913 SAD.) Kläffen N. Zăpăituri întărâtate de dulăi izbucniră (SAD. PS. 223). ET. a zăpăi. zăplân PI. -plani S. m. (1857 POL.) MUNT. fam.: riesenstarker Kerl, Herkules M. Doi sergenţi de noapte zaplani (CARAG., CL XIX, 125). Nea Gheorghe, un coşcogea zăplan de om voinic (RĂDUL. RUST. II, 249). Câţiva zaplani de împuşcă-n lună intiă în odaia lui, îl trântesc la pământ, îl leagă fedeleş de mâni şi de picioare (GHICA 386). GR. zaplan. ET. unbek. zăplâz PI. -plâzuri S. n. (1677 IORGA S. D. V, 91) Bretterzaun M., Planken (PI.). Se propusese de a se încunjura o grădinuţă din oraş cu ostreţe de fler în locul unui zaplaz de lemn (I. NGR., CL III, 112). Ii vedeam (pe turci) ... călări... sărind gardurile şi zaplazele mahalalei ca şi cum ar fi sărit o dâră de bou (DEL. P. 291). GR. zapl-; PI. auch -plâze (DEL. 1. c.) u. -plâji (EN. COGĂLN., LET.2 UI, 205, 215). - Dim. zăplăjor, PI. -joâre. ET. unbek. // ukr. zaplaz (SCRIBAN). SG. ALR II/I, K. 267; MN 3836, 124; 3836, 125. zăplăjor siehe zaplaz. zăpodie PI. -podii S. f. (1425 BGL) LV. Tal N., (Tal-)Gmnd M., Sohle F. Râul cel de foc ... va mânca munţii şi zăpodiile şi toată lumea (MĂRG.2 201 a). Pentr-aceia au căzut (diavolul) şi au luat pentr-aceia zăpodiile iadului (INDR. 713). înveştiră-se berbecii oilor şi zăpodiile (ksl. udoliŞ) înmulţiră grâu (PS. SCIT 64, 14). Ivi-se lui Domnul la Mambre în zăpodia (Vulgata: in convalle) stăjarilor (PO2 56; Gn 18, 1). Şi adaoseră încă cei striini de felin a se suirea şi căzură în zăpodiia titanilor (ev rf)XOiA,döi, BIBLIA 1688 2 Sm 5,22). De-aciia ieşim la o zăpodia ierboasă cu pajişte frumoasă (DOS. VS. Oct. 5,46a). (Suceava) aveapre zăpodia dealului mahala, foarte mare (CANT. SCRIS. 64) auf der Hochebene. GR. PI. -pode (PP. GCRII, 231; FR.-C. MOŢII 107). ET. zu asl. podü„Boden”. SG. ALR SN II, K. 587. zăporPl. -poare S. n. (um 1650 IORGA D. B. I, 99) 1. Treibeis N. 2. Staudamm M. (an einer Mühle oder für die Flößerei). 3. Überschwemmung F. (durch Tauwetter). ET. bulg. zapor. zăpreştenie (t) PI. -tenii S. f. (1577 CORESI) Tadeln N. De zapreaştenia (ksl. otüzapreslenip) ta, zeul lui Iacov, adurmilară încălecând cai (CORESI PS.5 142 a; Ps 75, 6). ET. ksl. zaprestenije. zăpreti (t) Präs, -ţese V. intr. (16. Jh. PS. SCH.) cuiva jdn. tadeln, anherrschen. Şi zăpreti măriei negre şi secă (CORESI PS.5 207a; Ps 105, 9). Zăpreteşte gadinelor din trestie (PS. SCH. 67, 31). GR. -prăti (CORESI PS 5 130 b; Ps 67,31). ET. ksl. zapretili. zăpri Präs, -prese V. refl. (um 1670 ANON. CAR.) veralt.: an Harnverhaltung leiden. ET. asl. zăpreti. zăpsi Präs, -sesc V. tr. (1868 BARC.) fam. 1. ertappen, überraschen. Trăsnea ... avea mare ciudă pe mine de când mă zăpsise în gtădina lui la jurat mere domneşti (CREANGĂ, CL XV, 13). De-arfi zăpsit-o Răduţu vorbind încet cu flăcăul Zadoinei, i-ar fi tras ... o bătaie s-o ţie minte cât a fii ş-a trăi (SAD. CR. 74). Şi-ntr-o bună dimineaţă Nu ştiu unde-ntr-o potică Mi-l zăpsi colo femeia Negustor cu oca mică (SPER. AN. 18921,130; die Ehefrau überraschte ihren Mann bei einem Stelldichein). Ce senzaţie de groază ... m-a cuprins când l-am zăpsit cu sennloarea (NĂD. NUV. II, 172). 2. spüren, wahmehmen. - Vgl. a găbji. ET. wahrsch. onomatopoet. zăpuc S. n. (um 1820 ZIL. DOM. 346) (drückende) Hitze, Schwüle F. Nu te supune nici ghiforu nici zăpucu: muncă şi iar muncă! (JIP. OP. 77; zum Bauern). ET. wahrsch. zu slav. puhü „Hauch, Atem, Dampf’ (şerb. zapuhati). SG. ALR SN V,K. 1502. zăpuşeală PI. -şeii S. f. (1818 PETROVICIP. 242) (drückende) Hitze, Schwüle F. Aerul tremură de zăpuşală (VLAH. RP. 118). Un vânt uşor abia străbălea zăpuşala acestei nopţi (DEL. P. 21). ET. a zăpuşi. SG. ALRSN V,K. 1502. zăpuşi Präs -şese V. tr. (um 1670 ANON. CAR.) (durch Schwüle, Hitze) erdrücken. Soarele zăpuşeşte firea; lumina lui te orbeşte (DEL. S. 221). ET. bulg. zapusa, şerb. zapusiti. zăpuşit Adj. (1862 PTB.) 1. (vor Schwüle, Hitze) erdrückt. (Stejarul şi plopul) se unise ca să fie în pustiu ... umbrar răcoritor al turmelor zăbuşite (OD. D. CH. 69) der vor Hitze ermatteten Herden. 943 zar 2. erdrückend. Năduhulgreu şi zăpuşil al domnitoarelor (DEL. P. 210). GR. zăbuşil nach năbuşit. ET. a zăpuşi. zar PI. zăruri S. n. (1352 DRHC X, 160) Molke F. Cură de zăr Molkenkur. îşi puse de gând cu orice preţ să stârpească paltinii. Era greu, dar minţile muiereşti storc din piatră zăr (SLAVICI, CL VIII, 289) der Kopf einer Frau bringt Wunderdinge zustande. Vgl. piatră 1. Bei der Schafkäsebercitung unterscheidet man zarul întâi, der teils beim Kneten u. Pressen des Käses mit den Händen, teils von selbst durch das Seihtuch abfließt, u. zărul al doilea (/intuitul), der durch Zusammenschnüren des Seihtuchs herausgepreßt wird. Aus ersterem bereitet man urdă (s. d.), aus letzterem Butter. GR. MOLD. BAN. dzär. ET. Kann nicht direkt auf lat. scrum zurückgehen, ist aber viell. damit urverwandt. Das Wort gehört, wie brânză, urdă, zară etc., offenbar einer alten Sprach-schicht an. SG. ALR SN n, K. 311,418,420, 422-3; IV, K. 1105. zărăfie PI. -fiiS. f. (1703 GCD) 1. LV. Kassenamt N. Zărăjiile judeţelor erau încărcate de bani (ARIC., Ş. INFL.). 2. veralt.: Wechselstube F. Zornăia bănetul în traistă ca la zărăfie (STĂNC., Ş. INFL.). ET. zaraf. zărculă PI. -cule S. f. (1703 GCD) Art Kapuze F. Un buluc de turci purtând căciule şi zărcule (DUMITRACHE, Ş. INFL.). ET. vgl. şerb. zarkula, ngr.CepxouAa (Ş. INFL.). zărghit Adj. (1881 CREANGĂ) MOLD. fam.: verdreht, rappelköpfig. Zărghilulde Trăsnea dormea pe hat, cu gramatica sub nas, şi habar n-avea de frig (CREANGĂ, CL XV, 452). ’ ET. unbek. zări Präs, -resc (1683 DOS.) I. V. tr.pc. jdn. erblicken, seiner ansichtig werden, ihn wahrnehmen, bemerken. Că noi audzând glasul acestuia, iarăpre dânsul nu-lputem nice să-l zărim (DOS. VS. Noe. 16; 129b). Cum mă zări ... ea uită şi pe răposatul şi monastirea şi găsi mai comod să mă plece la jugul căsătoriei (AL. OP. 1,112; sie hatte ins Kloster gehen wollen). Banul bani zăreşte, Colo se rostogoleşte (PANN, Z. V, 44) wo Tauben sind, da fliegen Tauben zu. De atunci nu l-am mai zărit prin poşte. El o prins fiică şi merge numai cu harabagii (AL. OP. I, 51; der Postillon von einem Passagier, den er aus Rache umgeworfen hatte). Sosi tătărimea Ca frunza, şi ca iarba, De ... Nu le zăreşti marginea (PĂSC. LP. 222). II. V. intr. 1. bisw. (nur) einen Schimmer, undeutlich sehen. Femeia vede chiar unde bărbatul abia zăreşte (Z. II, 154) die Frau sieht deutlich, wo der Mann kaum einen Schimmer sieht. A zări ca prin silă, ciur (Z. V, 189). 2. scheinen, schimmern. Casele lui Dobrişan Nu-s case ca casele, Ci zăresc ca soarele (TEOD. PP. 473). III. a se zări 1. sichtbar werden, sein, zu sehen sein, erscheinen. Si-ncepu ... câte-o hain-a ţâpa, Păn-se zări sabia (I.-B. 490). Corbul... Aripele-şi întindea Şi pe cer el se zăr ia întâi ca un porumbaş, Apoi ca un lăstu-naş (AL. PP. 146). Pe luciul Dunărei... Ian că se zărea plutind ... Un caic mare (AL. PP. 124). 2. se zăreşte de ziuă der Tag bricht an. Porniţi în ştirea Domnului, că se zăreşte de ziuă (RETEG. POV. I, 36). Acuma se zărea de ziuă şi îndată s-au şi făcut ziuă (SBIERA POV. 263). ET. wie der Vergleich mit a pârî, târî, vârî zeigt, nicht asl. zreti, zrjq, sondern zu zare. SG. ALR II/I, K. 11; SN III, K. 760, 762. zăritor Adj. (1563 CORESIPRAXIU 142 a) LV. erhaben. ET. a zări, nach ksl. prezorivu. zărnăi siehe zornăi. zărpălâtic Adj. (1885 DEL.) leichtsinnig. Zârpălalecul de fii-meu, în loc să puie şi el ochii pe vruna, de-o vreme încoace umblă craun (DEL. S. 57). GR. zarpal- (D.). ET. unbek. zărvăi Präs, -iese V. intr. (1825 B.) lärmen. Palidis arunca cercuri de fum; căpitanul mormăia ca un urs; cocoanele zărvăiau (DEL. S. 150) die Damen schwatzten. GR. zărvui (B., POL.). ET. zarvă. zărvi Präs, -vesc V. tr. (1646 PRAV. MOLD.3 315) streiten. De ... va fi ceva mestecat, şi va ji zărvit ...la acea ucidere (ÎNDR. 324). ET. zarvă. zăsite S. f. PI. (1825 B.) aus nochmals gemahlener Kleie ausgesiebtes Mehl: Kleienmehl N. GR. -sîte (POL.), zas- (PTB.), zäps- (BAR.). ET. viell. zu asl. sejati „sieben”, sito (rum. sita) „Sieb”. zăstâlniţă PI. -talniţi S. f. (1910 PĂSC.) Seitenbrett N. des Bettes, PP. MUNT. Unpal încheiat, Cu scânduri de brad, Zăstălniţi de fag (PĂSC. LP. 45). ET. serb. zastavnica. zăstăvi (t) V. tr. (1589 ŞERB AN CORESI PS. 77,16) aufhaltcn. ET. ksl. zaslaviti. zăveâsă zăstâmpi (t) Präs, -pèse V. tr. (16. Jh. PS. SCH. 47, 4) in Schutz nehmen, verteidigen. D-zeu în faptele lui cunoscuţii e când zăstâmpeaşle el (CORESI PS.5 88a; Ps 47,3). ET. ksl. zaste/piti. zăstimp siehe răstimp. zăticneâlă PI. -néli S. f. (um 1700 SPÄT. MIL.) Hinderung, Be-, Verhinderung, Störung F. întru aceste sfinte zile jâceţi cele ce n-aţi isprăvit în toată vremea ... sfântului post, sau din nesocotinţă sau din zăticneala vrăjmaşului (ANT. DID. 96). Romanii ... câte au cunoscut că ar Ji fost de zăticneala lor, toate au stricai şi le-au dărâmat (SPÄT. MIL. LET.21, 92) daß es ihnen hätte hinderlich sein können. Ce fei de zăticneâlă ai putea să întâmpini din pricina asta? (CREANGĂ, CL XI, 177). ET. a zăticni. zăticni Präs, -nésc (1688 BIBLIA Sir 32, 4) I. V. tr. (be-, ver)hindcm, stören. Săfacă bei în locul lui (Ipsilant) pe Sulul, fiind fost rânduit şi mai înainte şi l-au zăticnii. Ipsilant cu vicleşug (DION., TEZ. II, 206). David împăratul bogat şi împărat a fost; dar ce l-a zăticnit bogăţia şi împărăţia (în moştenirea vieţii de veci)? Nimic (ANT. DID. 208). Un fel de vrajă cu carea să poate zăticni mirele de a să împreuna cu mireasa (CANT. SCRIS. 319). II. a se zăticni be-, gehindert werden. Beldiman ... pentru a nu se zăticni în obiceiurile-i. indolente, ruga cerul să facă cele de cuviinţă pentru ţară (GION PORTR. 19). Câţi martori se zăticnesc de boală a veni la judecată să mărturisească, să se întrebe prin logofătul judecătoriei (COD. CAR., Pentru dovezi 43). GR. zătigni, zătilmi (ŞINCAI HR. III, 130). ET. asl. zatuknqti „obturare”. zăticnire PI. -niri S. f. (CONDICA 254) Störung F. ET. a zăticni. zăticnitor Adj. (1776 IORGA S. D. V, 329) störend. ET. a zăticni. zâtocénie (t) -cénii S. f. (um 1690 MIR. COSTIN, LET.11, 10) Exil N. ET. russ. zatocenije. zău! Interj. (1563 CORESI PRAXIU 345) 1. zur Verstärkung von Beteuerungen u. Aufforderungen: bei Gott, wahrhaftig, wahrlich, meiner Treu! Bade, nu te supăra, Că, zeu, nu e vina mea (I.-B. 18). Doi ochi ca la dumneata, Zău că nu mai pot afla (I.-B. 37). Ce-i mai rău ca urâtul? „ Ba, zău, mai rea-i dragostea ” (I.-B. 9) oh, nein! Putè-1-om ajunge?... Nu zău (EMIN. PL. 21 ). Zău dacă-nţeleg eu ce face cu atâtea coroane! (LECCA CD. 97; vom Schullehrer; sie flechten Immergrünkränze zur Prämienverteilung) Gott strafe mich, wenn ich verstehe ... ZAn aşa! ich versichere dir! Zău zic voo că cine va crede în mine şi în cuvintele mele nu va muri în veci (MS. um 1650, GCR1,139) wahrlich ich sage euch. Hai nevastă, la vânat! „Eu zic zeu, că am bărbat!” (MAR. SAT. 52) ich schwöre, daß ich einen Mann habe. Poti tu, mândră, zice zău Că nu te-am sărutat eu? (I.-B. 56) kannst du im Ernst, behaupten? Vină, bade vină, zău, De-mi dă gură, că mi-i rău (I.-B. 130). 2. aste zău! (ajute) (PANN. FI. 600, RCM. SĂRB. 109) Gott helfe!, Gruß an webende Frauen. GR. zo (PP. FR. -. MOŢII 96); 19. Jh. häufig mißbr. zeu geschrieben (anders LV. zeu, s. d.). ET. lat. däis „Gott”, in Bedtg. 1. aus einem entsprechenden Satz gekürzt, vgl. dt. „Gott ist mein Zeuge, Gott strafe mich” etc. SG. ALR II/I, K. 183. zăuita Präs, zäüit (MS. um 1650, GCR) 1. V. tr. TR. BAN. pc. jdn. vergessen. închide-te în secriul... (inimii mele) cum să nu tepociu zăuita (MS. um 1650, GCR I, 137; zu Christus). Bietu om de frica păţită cu ursu zăuită şi lemne şi tot... ş-o luă la ... sănătoasa (BAN. WEIG. JB. III, 283). ’ II. a se zăuita 1. despre cn. jdn. vergessen. Unde nu le-ai zăuitat nice despre noi, ce ne-ai dat preuţi buni şi d-zeieşti (SICR. DE AUR, CCR 126; zu Gott). 2. blicken, sehen. Când pe drum să zăuita, Mare pulbere vedea (PP. OLT. MF I, 1076). Miu... După el să zăuita., îl vedea unde cotea (PP. OLT. MF I, 1078). GR. zuita, zeuita (FR.-C. MOŢII 107); megl. -rum. Konj. zăulită (WEIG. JB. V, 150). ET. a uita mit dem slav. Präfix za, nach ksl. zabyli, serb. zaboraviti, bulg. zabravjam etc. SG. ALRI/I,K. 64; IEI, K. 10, 11, 15; MN 6828, 4; SN V,K. 1394. zăveâsă PI. -veseS. f. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. II, 341) 1. LV. Vorhang M., bcs. an den Türen der Bilderwand {tâmplă) der Kirchen. Cine ia lumină şi tămâie sau zaveas(ă) de pânză ce-s aduse călră credinţa bisearecii, post l an (PRAV. GOV. 120 a). Maximian ... ruşinân-du-să de dăns a-l vedea în faţă, au pus zaveasă polog pre denainte-ş de-au grăit de după zaveasă cu svântul (DOS. VS. Oct. 15; 66a). 2. MUNT. TR. Wandbehang, -tcppich M. bes. der Bauern. Casa cea mare, unde păreţii sunt acoperiţi cu zăveze şi acoperiţi jur împrejur cu j'el defel de vase (SLAVICI, CL XII, 432). GR. bes. LV. zav-; MUNT. zăvâstră, PI. -vestre\ TR. zaveză\ PI. zăveaste (BIBLIA 1688 Pios 2, 5 u. 2, 9). ET. ksl. zav es a. zăvclcă zăvclcă PI. -velei S. f. (1821 A. O. III, 30) OLT. BAN. Plisseerock M. der Bäuerinnen, gew. mit gestickten Streifen. Săracii oltenii noştri Au înfundat Bucureştii Ş-au rămas ollencile Ca să-şi. bea zăvelcile (la cârciumă) (TEOD. PP. 237). GR. zuv-, zav- (POL.jjbv- (MANOL. IG. ŢAR. 131). ET. vgl. bulg. zavâlta, zu asl. vesiti „hängen”; -elcă wohl nach pestelcă. zăvod PI. -vozi S. m. (1784 IORGA S. D. VIII, 10) großer Hund, Bulldogge F. La poartă un zăvod voinic şedea legat în lanţ (GANE, CL X, 333). Zăvodul tot urlă spre cer, neîncetat (CL VII, 87). GR. -vâi, zăvod (B.), zavod, zăvoi. (COST.), zovoi (POL.), S. f. zăvodoâică weibliche Bulldogge (D.). ET. zăvod scheint auf slav. zavodü, von zavesti, -vedş „fuhren, ziehen etc.”, zu beruhen, also urspr. wohl „Leithund”. zăvoi1 siehe zăvod. zăvoi2 PI. -voâie S. n. (1527 DERS) ausgedehntes Weidicht am Ufer eines Flusses etc.; im weit. Sinn aus Weiden, Pappeln, Erlen bestehender: Uferwald. înspre Sf. Andrei umblă şi strigoii pe la răspinteni, pe la zevoaie, pe la iazuri. (GANE, CL XIII, 329). Deci, îi vâna (pe unguri) ţăranii în zăvoaie şi prin munţi, unde vreo 12 mii pieriţi s-au aflat (URECHE, LET.21, 153). (Prutul) curgând ... între maluri joase, rupte, pustii, arareori umbrite de câte-un zăvoi de sălcii, de câte-un petecuţ de dumbravă (VLAH. RP. 258). Un zăvoi mare de plopi şi de anini seculari umbreşte malurile frumosului râu (VLAH. RP. 92). TOPON. vgl. Zawoy (1444 DRHD I, 376). GR. Dim. -voiaş (RADUL. RUST. II, 170). ET. aslk. zavoj „(Fluß)Krümmung”, daher von dem an einer Flußmündung entstandenen Baumwuchs. SG. ALR SN II, K. 604. zävön siehe sovon. zăvor PI. -voâre S. n. (16. Jh. PS. SCH.) 1. Riegel M. als Türverschluß etc. De frica poliţiei m-am dus grabnic şi am închis toate uşile cu zăvorul (I. NGR., CL III, 333) vor Angst... verriegelte ich alle Türen. Trage zăvorul! schiebe den Riegel vor, zurück! Iarba fierului care deschide zăvoarele cetăţilor (AL. PP. 22). (Domnul) au sfarămat porţi de aramă şi zăvoară de fier frânse (BIBLIA 1688 Ps 106, 16). 2. Spannholz N. am Brustbaum des Webstuhls. Vgl. amnar 4. 3. hölzerner Keil an gewissen Teilen des Pflugs, des Mühlrads etc. 4. waagerechtes Holzscheit, als Teil eines primitiven Zauns. GR. zov- (BIBLIA 1688 Ez 38, 11). ET. lcsl. zavorü. SG. ALR n/I, K. 250-252; MN 3805,119; 3809'; 3812, 121; SN I, K. 25; II, K. 477, 478. zăvori Präs, -răsc V. tr. (1561 CORESI TE4) zu-, vemegcln. închiză-seporţile şi zăvorască-se (BIBLIA 1688 Neh 7, 3). (Moşnenii) se-ntăreau ... în culele lor înalte şi-n zile de nelinişte ... zăvorau uşile de fier şi s-aşezau cu flintele la metereze (VLAH. RP. 119). GR. zov- (CORESI TE4 151 a; Llc 13, 25). ET. zăvor. zâmbâ Präs, -bez V. intr. (1885 DEL.) (infolge des Hervorstehens von Zähnen) grinsen, einen schiefen Mund haben. (Femeia) cea d-întâi ar fii fost frumoasă de n-ar fi zâmbat din doi dinii laţi (DEL. S. 92). ET. zu asl. z^öz7„Zahn”. Vgl.jimbat, a zâmbi. zâmbat Adj. (1907 GRIG.-RIGO II, 32) mit hervorstehenden Zähnen, schiefmäulig. De-o înne-meri (fata) pieptene ori fus, (ursitul ei) e colţat şi zâmbat ca fusul (RCM. SĂRB. 6). — Vgl .jimbat. ET. a zâmba. zâmbet PI. zâmbete S. n. (1834 HEL. L. B. I, 189) Lächeln N. Cu zâmbet gingaş pe guriţă... venea mândra cam descinsă (OD. PS. 239). Dacă port cu uşurinţă şi cu zâmbet a lor ură (a oamenilor din ziua de astăzi), Laudele lor de sigur m-ar mâhni peste măsură (EMIN. 0. I, 141). ET. a zâmbi. zâmbi Präs, -besc V. intr. (um 1660 STAICU 59) 1. veralt. a zâmbi a râde (eig. den Mund zum Lachen verziehen, daher:) lächeln. Pazvandu dacă au luat pitacul, cetindu-l au zâmbit a râde puţintel (DION., TEZ. II, 189). A sta înaintea unui împărat, nici să zâmbeşti a râde nu cuteazi, iară înaintea Domnului Lls. şi împăratul tuturor stând ... vorbeşti şi râzi fără de tocmeală (MĂRG.2 12 a). Dacă mergeau voinicii la împăratul ca să-l întrebe, el zâmbea a râde şi nu le zicea nimic (SLAVICI, CL VI, 91). - LV. MOLD, auch refl.: Vizirul s-au zâmbit a râde şi i-au zis să grăiască, să nu se teamă (NEC. COSTIN, LET.2 II, 201). 2. lächeln; cuiva jdm. zulächeln, jdn. anlächcln. Vesel şi voios la inimă, ...el zâmbind ieşia dimineaţa din palatele părinteşti, zâmbind se în turn a seara la maică-sa înapoi (OD. PS. 236). Ciocărţău se uita la mine zâmbind a durere (POP. NUV. 159) C. sah mich schmerzlich lächelnd an. Când zâmbea câteodată a. silă, i se zăreau dinţii albişi frumoşi (POP. NUV. 190). Pân-eram la maica fată, Câţi voinici mă întâlneau, îmi zâmbeau şi mă-ntrebau: „Mai sugi tu ţâţă ori ba? ... ” (I. B. 177). 946 zbanghiu GRJimbi (ESOP 1812, GCR II, 209). ET. zu asl. zea de portar (I. NGR., CL VII, 16). Dintr-o sulăpatruzeci de mii (de soldaţi) au întors scăpaţi şapte mii trenţoşi şi goi (DION., TEZ. II, 225). GR. Formen entsprechend zdreanţă, ferner cotrenţos (MAR. ORN. I, 397; MAR. NUNTA 110 u. 521), stremţos (BUDAI-DELEANU XII, 16), stremturos (CREANGĂ). ET. zdreanţă. zdrenţui Präs, -iésc (1825 B.) I. V. tr. zerfetzen. Această hârcă poale ce vântu-a trenţurat Nu s-a plecat în viaţă (BOLINT.21, 190). II. a se zdrenţui in Lumpen zerfallen. Ia numai priveşte opincile mele Că să trentuiră în mici peticele (PANN PV. M. I, 50). GR. Formen entsprechend zdreanţă, ferner trenţura (BOLINT. 1. c.). ET. zdreanţă. zdrenţuit Adj. (1868 BARC.) 1. zerrissen. Prahova îşi rostogoleşte valurile, curgând aci pânză, aci zdrenţuite de stânci (UR. BUC. 121). 2. zerlumpt. Săracul, umilit şi strâns la piept de sta să-i crape sucmanul cel zdrenţuit de pe dânsul (ISP. LEG.2 177). GR. trenţurit (BARC.). ET. a zdrenţui. 956 zdruncin zdrenţuros siehe zdrenţăros. zdrob1, drob PI. (z)drobi S. m. (1883 MAR. ORN. II, 278) BUCOV. Männchen N. der Trappe. ET. zu dropie. zdrob2 PI. zdrobi S. m. (1683 DOS. VS. Iulie 7; 7b) (Salz)Brocken M. ET. drob1. zdrobi Präs, -besc (16. Jh. PS. H. 67, 22) 1. V. tr. zerschmettern, -schlagen. Ca vasele a olanului zdrobi-veipre dânşii (BIBLIA 1688 Ps 2, 9). Glasul Domnului zdrobind chedrii, şi va zdrobi chedrii Livanului (BIBLIA 1688 Ps 28,6). Ferice de cela carele va lua. şi va zdrobi tinerii tăi de piatră (MS. 1697 Ps 136,12, GCRI, 315). (Şarpele) ştie că... deca. i să (va) zdrobi capul, deci lot trupul lui va rămânea cu dânsul zdrobii şi sfărâmat (MS. 1654, GCR I, 167). Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă, Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi! (EMIN. O. I, 60) vernichtet die ungerechte Ordnung! II. V. intr. radebrechen. împăratul, aşa mai slăbuţ, cum poate el zdrobi (pe) româneşte, zise căiră vâj (RETEG. POV. IV, 28) sagte er zum Alten. III. a se zdrobi 1. sich quälen, abmühen. 2. sich zerstören, vernichten. GR. zr- (BIBLIA 1688 Ps 75,3; Js 21,9; MS. 17. Jh., GCR I, 5). ET. ksl. südrobiti. SG. ALR SN I, K. 215, 232; II, K. 416, 422; IV, K. 978, 1108; V, K. 1360. zdrobiciüne PI. -ciüni S. f. (1680 DOS. PS. SLAV. R. 105,23) Zerknirschung F. Măpriimeşte, milostive, pre curvariu, pre nesălosul Cu de süßet zdrobiciüne (DOS. TR., GCR I, 242; zu Christus). ET. a zdrobi. zdrobire PI. -biri S. f. (1563 CORESI PRAXIU 229) Vernichtung F. Marsu în câmp va face zdrobiri (FN 52). ET. a zdrobi. zdrobit (1564 CORESI CAZ. I, 13a) 1. Adj. 1. zerschmettert, zerschlagen. Prinşi, legaţi, zdrobiţi de straturile pustelor (AL., CL III, 58). (lorgu) vedea fericirea lui zdrobită, presimţia un viitor de chinuri (XEN. BR. 36) I. sah sein Glück zerstört. 2. erschöpft. 3. zerknirscht. II. S. n. Zerstoßen, Zerstampfen N. ET. a zdrobi. SG. ALR EI, K. 112; II/I, K. 107. zdrobitor (um 1653 EFTIMIE L. 335) I. Adj. erdrückend, vernichtend. II. S. η. 1. Hanfbreche F. 2. Stampfer M. Zdrobitul strugurilor cu zdrobitorul (ŞINCAIE. 167). ET. a zdrobi. SG. ALR SN I, K. 233,257. zdrobitură PI. -turi S. f. (16. Jh. PS. H. 146, 3) 1. Zerstörung, Vernichtung F. Hainele tale să nu fie zdrobiturăfir ei tale, ci să fie arătare şi mărturie minţii tale cei trezve (CĂR. PRE SC., GCR I, 276). 2. Zerknirschung F. Cu zdrobitură de cuget ... Să mănânc de... ale tale sfinte taine (DOS. TR., GCR I, 242; zu Christus). 3. Bruchstück N., Bruchstelle F. Oasele le zdrobiră (mucenicilor) şi zdrobiturile se întremară (MS. 17. Jh., GCR 1,85). ET. a zdrobi. SG. ALR SN I,K. 132. zdroşi Präs, -şese V. tr. (1910 PĂSC.) zerschlagen. Oasele mi le-a zdroşit (nevasta), Dinţii din gură mi-a rupt (PĂSC. LP. 242). După ce (pământul) a fost săpat cu sapa ca ... să se zdruşască şi cei mai mărunţi bolovani (PAMF. AGR. 165). ET. unbek. zdrumicâ Präs. -micV. tr. (1654NEAGOE ÎNV.2138a) zerstückeln, -hauen, -malmen. (Şarpele) ştie că... măcar de i-ar zdrumicâ şi fărâme tot Pupul, iar şi-l va vindica trupul (MS. 1654, GCR I, 167). Şi-l voi zdrumicâ (λεπτύνω) pre ei ca praful în faţă vântului (PS. RAMN. 17, 45). Hainia duşmanului a zdrumicat-o (opinca) în mii de fărâme (JIP. OP. 13). Colţii dulăului îndată toate oscioarele îi zdrumicară (şoarecelui) (CANT. IST. 165). Coarnele (berbecului) prin lidva lupului pătrundzind, fruntea zdrumicându-i crierii afară îi vărsă (CANT. IST. 197). ET. Nbf. von a dumica, unter Einfluß von a zdrobi. SG. ALR SN I, K. 232; V, K. 1319. zdrumicât Adj. (1806 ŞINCAIE. 76) zerstückelt, zermalmt. Ştim ce greu şi anevoie este ... a întrupa o patrie atât de zdrumicată (BĂLC. 551). ET. a zdrumicâ. zdrumieătâră PI. -turi S. f. (1806 ŞINCAI E. 196) Zerstückelung F. ET. a zdrumicâ. zdruncin S. n. (1877 GANE) 1. wiederholtes schädigendes Stoßen, Erschütterung F. Duduca Balaşa... nu simţea decât zdruncinul calului ce o sălta cu necontenire pe şa (GANE, CL X, 19) spürte nur die Stöße. 2. fig.: Erschütterung, Zerrüttung F. Dar un rău mai mare este zdruncenul moral... pervertirea chipului 957 zdruncină normal de a simţi şi de a cugeta (VLAH. G V. 162; von den Versuchen Unberufener, Gefühle, die sic nicht besitzen, in Verse zu bringen) die schwere moralische Schädigung. GR. stnincin; -cen. ET. postverbal von a zdruncina. zdruncina Präs, zdruncin (16. Jh. PS. SCH. 73, 14) 1. V. tr. 1. LV. zerstoßen, -schlagen. Tu struncinaş (ksl. sob-usilu) capul zmeului (CORES1 PS. 73, 14). Espre cine va cădea (piatra), struncina-va (ksl. stryelu) el (CORESI TE4 46b; Mt 21,44) den wird er zermalmen. înhăţând (argatul) parii, au început să-i tixeascăpeste bietul morari, cât i-au zdruncinat mai toate oasele (SBIERA POV. 239). 2. stoßen, erschüttern. Trăsura zdruncină rău der Wagen rüttelt entsetzlich. 3. fig.: erschüttern, zerrütten. Un proces periculos ameninţa să-i zdruncine averea (XEN. BR. 45) sein Vermögen zu zerrütten. II. a se zdruncina 1. erschüttert werden. Credinţa epicuriană zdruncinându-i-se (lui Hora ţiu), era natural ca el să se întoarcă la părăsitul cult al zeilor (OLL. HOR. 108). 2. sich quälen, anstrengen. GR. LV. strunciuna, strunei ura; slrăncena (MS. 1815, GCR II, 217), strănciuna (CANT.), zdrâncina, zdrâncena\ arom., mcgl.-rum. zdru(n)-. Dazu a sIruci, Präs, -cesc (B.). ET. wahrsch. lat. *extortiöno, -ăre, von lortiöno, -ăre „plagen, martern” bei PELAGIUS. Zdr- stammt von den begriffsverw. a zdrobi, a zdrumica. H Weitere Vorschläge bei CIORANESCU 7646. SG. ALR SN II, K. 353. zdruncinare PI. -nări S. f. (1688 BIBLIA Gn 4, 23) 1. Erschütterung F. Marea... se linişti ca să mă poarte jară zdruncinare pe spatele ei departe de ţara grozavă în care fusesem (I. NGR., CL IV, 272). 2. Zerrüttung F. Slruncinarea cea de istov care v-au pricinuit (grecii) (BELD. ET. 105) der völlige Ruin. GR. Varianten wie bei a zdruncina. ET. a zdruncina. zdruncinat Adj. (1561 CORESITE4120 b; Lk4,18) 1. LV. zerstoßen, zerschlagen. Pre (oaia) cea bolnavă n-aţi vindecai şi cea struncinată (tö GUVueTpipjievov) n-aţi legal (BIBLIA 1688 Ez 34, 4). 2. erschüttert. Ca un vas de multe valuri şi din multe părţi izbit şi strânciunat (CANT. IST. 319). (Biserica episcopiei) fusese rău struncinată de cutremurul întâmplat la anul 1692 (MELH., CH. 235) die Bischofskirche war schwer beschädigt worden. GR. Varianten wie bei a zdruncina. ET. a zdruncina. zdruncinătură PI. -türi S. f. (1688 BIBLIA) 1. Rütteln N. 2. LV. Wunde, Beschädigung F. Cel ce vindecă pre cei zdrobiţi la inimă şi leagă struncinăturile (τά συντρίμματα) lor (PS. RÂMN. 146, 3). Struncinăluri (ύπώπια) şi sjărămături tâmpină-să la rele (BIBLIA 1688 Spr 20, 29). GR. Varianten wie bei a zdruncina. ET. a zdruncina. zdruncinos (t) Adj. (1705 CANT.) erschütternd. Ca cum încă la urechile lor scârşnetul străncenoaselor acestora voroave încă n-ar fi agiuns (CANT. IST. 20). GR. str-. ET. a zdruncina. zdruşi siehe zdroşi. zdup! Interj. (1868 BARC.) ugs.: plauz!, pardauz! Numai ce-aud aşa, ca un vânt greu, în văzduh afară şi deodată, zdup! pe prispă (SAD. CR. 82; ein von Hexen durch die Lüfte herbeigezauberter junger Mann fällt auf die Terrasse). (Ţiganul) au sărit jos (de pe scară) s-au zis: Hup, zdup! Fire-ai a dracului, stup! (PP. BAN. WEIG. JB. HI, 276; er war von Wespen gestochen worden). (Feciorul) luă maţele şi cu un zgomot mare „ zdup ” cu ele în foc (CAT. POV. I, 73). ET. onomatopoet. zdupâcS. n. (1895 GHIB.) Schlag, Stoß M. Pare că mi-ar fi venit să-i dau (lui Sava) un zdupac, ştii ca la minge (GHIB. BV. 69). ET. vgl. dupac. zdvori siehe dvori. zea siche za. zeamă PI. zemi S. f. (1491 BGL) Saft M. von Früchten etc., Brühe F. von Gekochtem (auch als Gericht); PI. zemuri Saft-, Brühearten. Apă curată înăcrită cu zeamă de alămâie (PAMF. BOLI 14). Eu îi pun (bărbatului) zamă depui, El caută biciul din cui (I.-B. 462). Iepuraşu-i bun de zeamă, Iepuroaica de friptură (I.-B. 367). Se aduce zeamă cu locmagi... şi apoi sarmale sau găluşte (MAR. N UNT A 499). Ceia. ce mănâncă cărnuri de porc şi zamă (ζωμόν) jărlvelor (BIBLIA 1688 Js 65,4). Câte gătesc bucătarii pentru mesele oamenilor, umplând oalele cu fel defel de zemuri (CL VIH, 248). In aceste vase se toarnă „ zama ” scoasă din Jiertul scoarţei de brad (POP. NUV. 89; Beschreibung des Gerbens). Şi-i turnară în svântul rost dzămi iuţ amestecate cu oţătşipăcură (DOS. VS. Noe. 15; 128a). Zeamă lungă nu caută ei să facă în minister ... Un an, cel mult doi... şi apoi... Cu plecăciune, d-le ministru (ROS. TROT. 12; von als Kopisten Angestellten 958 zéghe Studenten) lange im Ministerium zu bleiben ist nicht ihre Absicht. Primarul satului aceluia era. tot de-o zamă cu dânsul. (FURT. 51) von derselben Sorte wie er. Vgl. bătrân 1, moare, ou 1. GR. MOLD. BAN. arom. dzamă. - Dim. zămuşoâră (CL XV, 272), dzămuşcă (ŞEZ. V, 175). ET. gr. (e|r°b altes Lehnwort, wie bes. arom. MOLD. BAN. dz- zeigt. MIFIĂESCU L. 291: lat. zema. SG. ALR SN I, K. 190, 227; IV, K. 1089,1096,1099, 1105, 1106; V, K. 1319, 1320. zebéc siehe zeibec. zébra PI. zèbre S. f. (1829 AR 175) Zebra N. ET. frz. zèbre. zéce Num. (16. Jh. CV2 33a; Apg 25, 6) 1. zehn; al zecelea, a zecea der, die zehnte. „Am să vă spun un secret”, zise necunoscutul... „ Vorbiţi”, i-am zis, ascultând cu zece urechi (I. NGR., CL III, 33). 2. LV. a zecea bisw. de a zecea (der) Zehnt. Dau a zecea den toate câte câştig (BIBLIA 1688 Lk 18,12). (Iancul Vodă) au trimis de au luat de-a zecea den boi depren toată ţara (NEC. COSTIN, LET.2 1, 470). GR. Die Zahlen 11-19 lauten unsprezèce, dôisprezèce (f. douăspr.), treisprezece etc.; LV. u. ugs. -spmzéce, ferner doaospezece (PO, CCR 58), al unspăzecelea (CORESI, CCR 37). - Fam. ûnsprece (so auch DOS.), linspee. - Siehe auch un, doi, trei etc. ET. lat. dëcem\ wegen spre siehe den betr. Art. SG. ALR SN IV, K. 1031, 1032; VI, K. 1791. zecér PI. -céri S. m. (1581/2 PO2 240; Ex 18, 21) Kommandant M. einer Zehnergruppe. ET. zece. zéche etc. siehe zeghe etc. zecime PI. zecimi S. f. (1703 GCD) Zehntel N. ET. zece. zeciui Präs, -iésc V. tr. (1561 CORESI TE4 50b; Mt 23,23) 1. den Zehnten von etw. nehmen, geben: (ver)-zehnten. Vătaful de curte al urmaşului... începuse de mult timp a zeciui averile stăpânului său (FIL. CIOC. 59). De toate câte-m vei da, a zeacea le voia zeciui (ôexàxr)V dxoôexaTOooco)pre ele ţie (BIBLIA 1688 Gn 28,12). 2. dezimieren. O teribilă, ciumă zeciuia prin sate şi prin oraşe (HASD. I. V. 61). ET. zece. zeciuiâlă PI. -iéli S. f. (1630 DRHB XXIII, 228) 1. Zehnt M. Şi-i decide lui zeciuicilă den toate (BIBLIA 1688 Gn 14, 20). Locuitorul are să deci zeciuicilă la stăpânul pământului pentru rodurile ce va face pe moşie (PRAV. IPS., Cele drepte ale stăpânilor moşiilor 6). 2. Mahlmetze F. (nach PAMF. IND. 180 ein Zehntel od. Zwölftel des Mahlguts). Troian mult se bucura, Zeciuicilă morii da, Pe morariu îl dăruia (AL. PP. 390). ET. a zeciui. zefehi (t) PI. zefehiuri S. n. (um 1710 NEC. COSTIN) Belustigung, Unterhaltung F., Amüsement N., Kurzweil F. Domnul /acea zăfchiuri cu zicături, cu primblări, cu jocuri (EN. COGĂLN., LET.2 III, 227). Noi n-am venit aice să facem zefehiuri, ce să lucrăm (NEC. COSTIN, LET.2 II, 54). GR. zefe (STĂM. MUZA 45), ze/(CANTA, LET.2 III, 185). ET. türk. zevk. zeflemea S. f. (1868 BARC.) leichter, feiner, witziger Spott, Spöttelei, Persiflage F. A lua pc. în zeflemea über jdn. spötteln, sich über ihn mokieren, ihn persiflieren, c. etw. ins Lächerliche ziehen. Auzind ce păţise bietul Strâmb ă-lemne,făcură haz de dânsul şi începură, a-l cam lua în zeflemea (ISP., CL XIX, 394). La Medicină nu merge ca la Drept: să te înscrii, să umbli tot anul după chefuri, să dai. examen în zeflemea, pe negândite, - şi gata! (LECCA CD. 35) das nur eine Farce ist. ET. zu türk, zevklenmek. zeflemisi Präs, -sesc V. tr. (1900 Ş. INFL.) c. über etw. spötteln, sich darüber mokieren, es ins Lächerliche ziehen. Hazfac cei cari se plimbă braţ la braţ pe uliţe, zefiemisind mişcarea sfârşită fără nici un accident (BRĂT.-VOIN. LD. 200; von einer Straßendemonstration). ET. zeflemea. zeflemist PI. -mişti S. m. (1895 D.) Spötter M. ET. zeflemea. zefliu Adj. (1862 PTB.) spaßig. Eşti zefliu, jupâne, Şi cu poftă de vorbă (TEOD. PP. 126).’ ET. türk, zevkli. zeghe PI. zeghi S. f. (GLOS, um 1600) MUNT. TR. 1. handgewebte Stoffart für Bauernröcke. Aba, zeghe, dimie (MON. OF. 1875, 2269). 4 zăbune de zeghie (MON. OF. 1880, 6805). 2. Bauemrock M. Dragomir ... vine ... cu o zeghe pe care o aruncă pe umerii lui Ion (CARAG. T. I, 57). Un tânăr purtând zeghia sârbească (OD. MV. 53). Maria Turbatu ... este îmbrăcată: pe cap maramă şi pălărie, pe corp zeghe, ie, fotă (APĂR. SĂN. I, 76). GR. bisw. zeche, zeache (B.), zeachie (GLOS, um 1600, HC I, 271 u. 311). - Dim. zeghiiiţă, PI. -ţe\ Augm. S. n. zeghiâi., PI. zghioâie; zăchiâi (JIP. OP. 80). ET. PUŞC., CL 38, 459: lat.. *decula von decus „Zierde”, was nur dann in Betracht käme, wenn sich die Aussprache mit dz- nachweisen ließe; FIC I, 311 959 zcghioi (vgl. auch Suppl. LXIXu. LXXXII): setula, Dim. von seta „Tierhaar”, was entschieden vorzuziehen ist. Sieb.-sächs. sacke, magy. zeke stammen wahrsch. aus dem Rum. SG. ALRSN IV, K. 1181, 1185. zeghioi siehe zeghe. zeibeg PI. -begi S. m. (1884 GPITCA) ehern.: türkischer Soldat aus einem kleinasiatischen Stamm. (Turcii) trămitea tot zăibegi d-äia cu cealmalele cât o claie pe cap (GHICA 16). GR.zebec (ZRPh XIX, 418). ET. türk, zeybek (ZENKER 486 b; SAMY-BEY 562 b; REDH.). zeie PI. zeie S. f. (1800 BUDAI-DELEANUI, IX Note) veralt.: Göttin F. Orion ... Cu-o săgeată în avântu-i fu de zeie înfrânat (OLL. FIOR. 190; Orion hatte sich an Diana vergreifen wollen). ET. Neubildung nach zeu. zciefet siehe zaiafet. zeiesc Adj. (1831 PLEŞ. T. IV, 9) göttlich. Grădinile celebre ale Academiei, ce erau realizarea pe pământ a zeieştilor câmpii elizee (STĂNC. FRUM. 86). ET. Neubildung nach zeu. zeire (t) PI. zeiri S. f. (16. Jh. PS. SCH.) Gottheit F. E und iaste Hs. neschimbată Dzeire în peliţă cepeliţapreimi căti'ă dzeire (PS. SCH. 264 a). - Vgl. dumnezeire. ET. zeu. zeitate PI. -taţi S. f. (1830 MONTESQUIEU 158) Gottheit F. înălţate împărate! Vino-n tară, ja dreptate, Dacă crezi în zeitate (PP. FR.-C. MOŢII 64). Oamenii salută-n cale pământeasca zeitate (EMIN. O. IV, 362). ET. ze«, nach lat. divinitas. zeiţă PI. zeiţe S. f. (1839 VAIL.) Göttin F. Paris ...a fost judecătorul arbitru al fru muşeţei zeiţelor Junona, Minerva si Venerea (OLL. FIOR. 63). ET. zeu. zel PI. zeluri S. n. (um 1660 STAICU 47b) Eifer M. Ocârmuirile... au dezvălil un zilos carele ... au adus astăzi pe omenire în treapta adevăratei sale chemări (DOC. 1828, LIT.). - LV. zilos. ET. ngr.ζήλος, n. lat. zelus, frz. zeie. zelâr S. n. (1668 A. S. Bucureşti M. C. XI, 15) Panzerhemd N. (Ciobanul) Gluga lui îşi arunca ...Şi de-odatăse-arăta Cu zelar, cu buzdugan (AL. PP. 208). GR. zăl-. ET. za. zelemet siehe selemet. zemnic PI. zemnice S. n. (1504 DERS) ungemauerter Keller, bes. 1. Gemüsekcller M. Având cele mai multe din ele (din case) câte un zemnic pentru păstrarea vinului şi a verdeţurilor (CL XII, 285). în gospodăria cea mică se păstrează cartofele în zămnice (ION. CAL. 215). Şi avea stareţul zemnic şi... să rugă (preotul) stareţului să-l lase să lăcuiască într-însul (MĂRG.1 173b). 2. unterirdischer Raum, in dem die Bienenstöcke überwintern: Bienenkellcr M. Zămnicul unde au säse păstreze (albinele) săfie uscat şi călduţ (FILJP. AGR. 175). GR. zimnic (PP. RC. IR. 367; im Reim). ET. asl. ziminü „Winter-”, vgl. bulg. zimnik „Gemüsekeller”; ze- nach asl. zemmu,,Erd-”. zemös (1683 DOS.) I. Adj. saftig. De vei vedea că iaste mâncare zemoasă, să-i pui pe de desupt fălii de pâine prăjâlă (MS. 1749, GCRII, 42; Rezept zu einem Karpfengericht). II. zăimos PI. -moşi S. m. MOLD. Honigmelone F. Miezul a unii marule îi era în loc de mâncare şi de băut, sau puţinei dzămos (DOS. VS. Sept. 2; 3b). ET. I. zeamă; n. zu pers. zamuz (HRISTEA 273/4) unter Einwirkung von zeamă. zengherliu (t) PI. -Iii S. m. (MS. 1715) ehern.: türkische Goldmünze im Wert von 2 Piaster 30 Para. L-au dăruit cu 4000 de galbeni zengherlii (MS. 1715, ARH. ROM. II, 136). ET. türk. zincirli. zenit S. n. (um 1780 UT) Zenit M. GR. (t) zănet, zenet. ET. ngr. (evift, it. zenit. zerdavâ siehe zardava. zerdiceâf (t) S. n. (1761 TARIF) Gelbwurz, Kurkuma F., Wurzel von Curcuma longa, von den Färbern zum Gelbfärben gebraucht. GR. zirdiceav (TARIF 1761, ARH. ROM. II, 246), S. f. zârdiceafă (ION. AGRIC. M. 394), zärdicea (CRĂIN., CL XXVI, 461). ET. türk, zerdeqav (zerdeqöp). zestre PI. zestre S. f. (1581/2 PO) 1. Mitgift F., Fleiratsgut N., Aussteuer, Ausstattung F. Bărbatul de se va afla cu muiarea. lui afară de fire ...să se despartă de dânsul muiarea... şi să-şi ia toată zestrea ei (INDR. 214). Să neştene va amăgi atare vergură... să-i dea dzeastrea (VULG.: dotabit eam) şi şi-o ţinie muiare (PO2 252; Ex 22,16). A da o moşie, casă de zestre ein Gut, Haus als Heiratsgut geben. Moşia 960 zgardă e de zestre das Gut ist Heiratsgut. Casă de zestre zum Heiratsgut gehöriges Haus. Zestrea femeii nu se pierde nici în apă (MAR. NUNTA 148; Spiw.) der Mann muß unbedingt für das Fleiratsgut aufkommen. Vgl . foaie 4. Păpuşile... trebuie să aibă şi zestre: cămăşi... straie şi altele, ca să fie gala de măritat (PAMF. IND. 346). - LV. oft PI.: Preotului de-i va face muiarea lui preacurvie, aceaia să se călugărească într-o mănăstire şi să i se ia den zeastrele ei a 3 parte (PRAV. GOV. 112b). Omul cela ce va să ia muiere, întâi cercetează, legea, apoi scrie tocmeala zestrilor (MĂRG.2 117 b) - Fig. : Aceasta este zestrea cea mare, aceasta aduce întunerece de bunătăţi (MĂRG.2 10a; über die Gastfreundschaft). 2. veralt.: Gesamtheit der zur Bewirtschaftung dienenden beweglichen Sachen: Inventar N., Einrichtung F., Fundus instructus M. Cumpăr zestre de restaurant pentru circa 80 de persoane; feţe de mese, semeţe, sticle, pahare, tacâmuri, vase de bucătărie etc. (LIT.; Inserat). GR. LV. zeastre; MOLD. BAN. LV. dz- (DOS. VS. Noe. 14; 126 a; PO 1. c.). PI. LV. häufig -tri (ÎNDR. 269 fig., MĂRG.21. c.). - Dim. zestricică, PL -cèle, u. zestrişoâră, PI. -re. ET. lat. dextrae „Handgelöbnis, feierliches Versprechen”, daher „durch Handschlag versprochenes Heiratsgut”. SG. ALRII/I, K. 167,168; SN VI, K. 1593, 1678. zet S. m. (DOC. 1611, ŞTEFANELLI) LV. nach Eigennamen: Schwiegersohn M. Enachi zät lui Guliano (EN. COGĂLN., LET.2 III, 235). ET. asl. zçtï. zeţar PI. -ţâri S. m. (1749 ARHIVA VIII, 707) Setzer M. Neplăcerile ce dau adesea ... zeţarii cu milioanele de erori ce fac (CL III, 138). ET. dt. Setzer. zeţărie PI. -rii S. f. (um 1900 TIKTIN) Setzerei F. ET. zeţar. zeţui Präs, -iésc V. tr. (1795 PILDE 112) setzen (in der Buchdruckerei), LM. a culege. ET. dt. setzen. zeu PI. zeiS.m. (16. Jh. CV.) Gott M. Tu eşti Zeul spăsitoriul mieu (CORESI PS.5 40b; Ps 24, 5). Legătură să nu faci nice cu ei nice cu dzeii lor (PO2 258; Ex 23, 32). Derept-ce dosădeşti preutul Dzeului? (CV2 24a; Apg 23, 4). Eu, pre dzeu, sântu jidovinu (CV2 19a; Apg 22, 3). - Danach dann LM. von heidnischen Göttern: Ce zeu poporul va chema să vie-ntr-ajutor Imperiului zdruncinat? (OLL. FIOR. 29). Mercure ... Crainic al marelui Joe şi al zeilor (OLL. HOR. 49). ET. lat. dăus; vgl. zău! zevzec PI. -zeci S. m. (1862 PTB.) fam.: Dummkopf, Trottel M. D-ta ca un zevzec ce eşti-. ,, Pentru ce mă faci zevzec, d-le?” Pentru că dacă nu tachinai, nu se-ntâmpla ce s-a-ntâmplat (CARAG., CL XIX, 124). Nevasta... blăstămăpe ceia ce au mai stărostit-o cu un aşa. zăvzăc (BOGD. POV. 165). GR. MOLD, auch zebzec (zăbzăc). ET. türk. zevzek. zgâibă PI. zgâibe S. f. (1581/2 PO2 205; Ex 9, 9) oberflächliche Wunde, Schramme. De multe ori din zgăibuliţa cea mică Bubă mare se ridică (PANN PV. Μ. I, 55). Nici rană nici struncinare nici zgaibă (πληγή) înfiată (BIBLIA 1688 Js 1,6). Zgaiba răutăţii, carea prin patimi îl spurcă pre omul cel dinlăuntru (OMILIAI1775,GCRII, 108). Vacile... uneori...fac pe ţâţezgaibe, răni uşoare, şi nişte bubuşoare (ŞEZ. IV,’ 127). GR. Dim. zgăibulîţă (PANN 1. c.), zgăibiiţă (TEOD. PP. 358), PI. -te. ET. viat. scabia < kllat. scabies, vgl. it. scabbia, alb. zgjebe. SG. ALR II/I, MN 4195, 4196, 59. zgâncă PI. zgănci S. f. (1683 DOS.) MOLD. Schorf M., der sich auf einer Wunde bildet. Bubele trec, uscându-se şi picându-le ,, coarja ” sau „zganca ” (PAMF. BOLI 17). De pre trupurile sfinţilor să despoiară de căzură zgăncile ca neşte solzi, şi să fecerăsănătoşi ca şi-ntâiu (DOS. VS. Fevr. 26; 81a). GR. Dim. zgăncuşoâră(PP. PAMF. BOLI 18; Bcspr.), -cîiţă (MF I, 1515; Bespr.), PI. -re bzw. -ţe. ET. unbelc. zgârbură (t) PI. zgârbure S. f. (16. Jh. PS. SCFI. 59, 10) Schuh M. Spre Idumei tinz zgarbura mea (ksl. sapogumoî) (CORESI PS.5 109b; Ps 59, 9). Spreld. puia zg. mea (CORESI PS.5 216a; Ps 107, 10). - Vgl. HC I, 312 u. ANON CAR. ET. erinnert an it. scarpa (mm. scarp); vgl. BOGREA 190. zgardă PI. zgărzi S. f. (1645 HERODOT 154) 1. (Hunde-)Halsband N. E cu zgardă er steht unter der Fuchtel. Pantalonaşi nouţi, ghetuţă cu nasturi, li-ai schimbat şi zgarda (LECCA CÂINII 43; scherzh. von der Krawatte). 2. Halskette F., -band N. Apoi m-am întors la câmp, cu zgărdita de la gâtul copilei, c-o năframă cusută frumos (CREANGĂ, CL XV, 452) ich stieg hinab mit der Halskette des Mädchens und mit einem schön gestickten Taschentuch. Als Übers, von ορμίσκον: Şi el zise: „ Ce amună îţi voiu da? ” Şi ea zise:,, Inelul tău şi zgarda şi toiagul” (BIBLIA 1688 Gn 38, 18). GR. Dim. zgărdiţă, PI. -le. 961 zgăibos ET. Zshg. mit asl. gradü „Umzäunung, Umzäuntes” fraglich; vgl. alb. shkardhe, ausführl. Literatur bei RUSSUEL. 214. SG. ALR SN IV, K. 1200. zgăibos Adj. (1581/2 PO) LV. aussätzig. Şi o puse (mâna) în sân şi iară o luă afară, iaca era zgăiboasă(VULG.: protulit leprosam) ca şi neaoa (PO2 189; Ex 4, 6). EI. zgaibă. SG. ALR II/I, MN 4196, 59. zgău PI. zgauri S. n. (16. Jh. PS. SCH. 72, 21) 1. LV. Gebärmutter F., Mutterleib, Schoß M. Şi-ndată s-au zămislit Domnul nostru Is. Hs. ... în prea curat şi prea sfântul ei zgău al Născătoarei de D-zeu (DOS. VS. Dech. 24; 237a). Tot ce deschide zgăul (μήτραν) ... cele de parte bărbătească, le vei sfinţi pre ele Domnului (BIBLIA 1688 Ex 13,12). Ca o lepădătură ieşind din zgăul mumei (BIBLIA 1688 Nm 12, 12). D-zeu, cela ce ... au pornii zgăul ceii ştire de o fece maicăJucătoare (DOS. VS. Dech. 9, 204 b). - Danach noch jetzt in Wendungen wie: Copilul până vremea mi-i vine, nu iese din zgăul mă-sei (Z. II, 78). 2. überh. v. Körperöffnungen: Din creierii capului să luaţi (buba), Din melciurile ochilor, Din zgăul urechilor (LTJP. MB. 21; Bcspr.) aus den Ohrlöchern. ET. unbek., vgl. CIORANESCU 7749. zgâi Präs, zgâiesc (um 1670 ANON. CAR.) I. V. tr. ochii (mari) die Augen weit auffeißen, glotzen; ochii la cn. jdn. anglotzen (wofür MOLD, a holbă). Nătângii ăl mic zgâi o pereche de ochi mari cât nişte nuci şi rămase locului încremenit (RĂDUL. RUST. II, 109). II. a se zgâi la cn., c. jdn. anglotzen, auf, nach etw. glotzen. La ferestrele căsuţei lui îşi turteau nasul de geamuri, zgâindu-se la mine, Rebeca ... şi două fetiţe (SAD. CR. 248). Streinu ... să zgâieşte la bou tău, rămneşte la muierea ta (JIP. OP. 58) glotzt begehrlich. ET. unbek. SG. ALR II/I, K. 11. zgâit Adj. (1587 DERS) v. Augen: weit aufgerissen, glotzend. Privirile lui... se opreau... pe chipul ei uricios... ca nişte ochi de tătar, mititei, fără coloare, zgâiţi prosteşte şi duşi în fundul capului (VLAH. NUV. 19). (Elefanţii) s-au apropiat de copaciul în carele mă sitisăm şi l-au înclingiurat întinzându-ş nasurile şi cu ochii zgâiţi la mine (BAR. HAL. V, 136). ET. a zgâi. zgâlţâi Präs, zgâlţâi (1788 MOLNAR SPRACHL.3 269) I. V. tr. heftig schütteln, rütteln. B. (apucându-l de piept). Să-mi dai dovezi, hoţiile, ori ie - (îlzgâlţie) (CL XIII, 36). Căpitanul (zgâlţie uşa). Deschide, mii de trăsnete (CL V, 72) mach die Tür auf, zum Donner- wetter! Dacă-i zgâţuiam (pe jidani) de ureche, săria toată Europa pe noi (JIP. RĂUR. 100). Vântul şuiera pe sub streşini, în răstimpuri veneau vârtejuri repezi cari zgâlţăiciu j'erestrele (VLAH. IC. 51) die an den Fenstern rüttelten. II. V. inlr.: dec. an etw. zerren. (El) au început a zgâlţâi de frânghia aceia (SBIERA POV. 21). GR. MUNT. zgâlţâi, TR. BAN. zgâţăi\ ferner zgâi ui (JIP. 1. c.), zgârţui (JIP. OP. 139), zgâţâna (DEPAR. II, 20), zgăţina (COST.). ET. urspriingl. wohl onomatopoet. SG. ALR II/I, K. 8, 87; SN IV, K. 973. zgâlţâitură PI. -türi S. f. (1829 AR 197) Schütteln, Rütteln N. D-zeu să te ferească De dragostea femeiască, Că îţi dă zgâlţiituri, Junghiuri pe la-nche-ietur i (PAMF. CDŢ. 97) GR. Varianten wie bei a zgâlţâi. ET. a zgâlţâi. zgâmboiPl. zgâmboi S. m. (1805 CRIŞAN 263) fam.: Winzling M. ET. unbek. zgândări Präs, -resc V. tr. (1680 DOS. LIT. IVa) 1. focul etc. das Feuer etc. (mit dem Schürhaken) schüren. Focul, cu cât mai mult îl zgândări, cu atât mai mult se şi aprinde (GOL., Z. I, 174). 2. fig.: reizen. Cu fărâmătura asta de carne numai i s-au zgândărit foamea (SBIERA POV. 83). Ce tot îţi zgândăreşli buba şi n-o laşi să se usuce (PAMF. JOC. II, 413). Cei mai mari, mai avani, încep să zgândărească pe cei mai slabi de fire (PAMF. JOC. I, 303; über ein Kinderspiel). 3. abkratzen. Zgândăreşte ...o leacă de tencuială de pe părete (MAR. NAŞT. 363). GR. Präs, auch zgăndăr. ET. unbek. SG. ALR II/I, K. 285; SN V, K. 1331, 1407. zgârbâci PI. -bace S. n. (1880 BUR.) Karbatsche, Pletzpeitsche F. Mi-l bate Cu sfărcu zgâr-baciului Pe Ja ţa obrazului (PP. MF. I, 73). Murgule ... Eu de când te-am cumpărat, Nici un zgârbâci (Peitschenhieb) nu ţi-am dat (MF I, 169). Cu frâu cu raslagalii, Cu zgârbâci cu măciulii (BUR. CĂL. 79). GR. Dim. -băcel (PĂSC. LP. 172, 204). ET. gârbaci. zgârceâlă PI. -celi S. f. (1652 ÎNDR.) Habgier F. Zgârceala şi răotatea datornicilor (INDR. 280; Ursache des Zinsenzahlens). ET. a se zgârci. zgârcenie PI. -cenii S. f. (1834 HEL. L. B. I, 139) Geiz M. Despre cumplitate sau zgârcenie (PANN PV.1 III, 77; Überschrift eines Abschnitts über den Geiz). ET. a se zgârci. 962 zgârieci zgârci Präs, -cesc (16. Jh. PS. SCH. 56, 8) 1. V. tr. (krümmend, krampfhaft) zusammenziehen. Pre Iosif... l-au datu-l fraţii ...La robie ... De-l zgârcirăm obez (DOS. PS. V. 104, 53; Ps 104, 18). Peste noapte a şi dat holera peste mine şi m-a frământat şi m-a zgârcit cârcel (CREANGĂ, CL XIV, 370). II. a se zgârci 1. sich krümmen, verkrampfen. (Şerpele) jacând un chip de încujbătură ca o coardă de boltă. zgârcindu-să să opinti şi sări în mijlocul jocului de arse (DOS. VS. Martie 31; 60 b). Ls-au zgârcit vinele şi au rămas olog (NECULCE, LET.2 II, 222). La auzul şi-n j'aţa acestor trăsnete... voinţa se zgârceşte asupra ei însăşi (GION PORTR. 190) vor diesen niederschmetternden Schicksalsschlägen krampft sich der Wille in sich zusammen. 2. geizen. Se zgârceşte penfru câţiva gologani (CADE). ET. asl. sügrüäti. SG. ALR II/I, K. 116; SN IV, K. 1157, 1158. zgârci PI. zgârciuri S. n. (um 1617 DIRAXVII/4,146) 1. Knorpel M. (Sultănica) ş-ascunde ochii în umărul de zgârci şi de os al mamei Stanchei (DEL. S. 37). Paznicul aruncă câinilor nişte zgârciuri de pastrama amestecate cu clei şi cu bucăţele de carne; câinii, cu fălcile încleştate, amuţiră (XEN. BR. 207). 2. Nasenknorpel M., Ohrläppchen N. Să ieşiţi... Din baierele inimii, Din zgârciul nasului, Din tâmplele capului (PP. MAR. NAŞT. 48; Bespr.). Zgârciul urechii drepţi de să va clăti, ceartă sau gâlceavă vii ave (MS. 1779, GCR II, 123). GR. zgârc, gârci (VASICI16 fig.). - Dim. zgârciuleţ. ET. zu asl. sügrüäti. SG. ALR II/I, K. 116; MN 6839, 5; SN IV, K. 1127. zgârcios Adj. (1829 PISC. O. 279) knorpelig. Totodată se iveşte (la embrio) sub acest canal un ştreang zgârcios (corda dorsalis) (CL III, 227). Oasele membrelor sunt legate prin încheieturi zgârcoase (ÎNV. COP. 1878, 149). GR. -cos. ET. zgârci, zgârc. zgârcit Adj. (1561 CORESI TE4) 1. zusammengekrümmt, verkrampft. Zgârcit de cârceii de prin toate încheieturile, se ghemui sub plapomă cu pumnii şi cu genunchii la gură (VLAH. NUV. 35). O muiare era zgârcită şi nu putea să se scoale (CORESI TE4150a; Lk 13, 11). Ardă-l focul gherghef... Cât e ziulica de mare, şed cu trupul ghemuit şi cu picioarele zgârcite (AL., CL III, 245; Klage des Dienstmädchens). Studentul izbuti să pună piciorul pe o straşină şeasă, ierbată, pe care se aşeză, zgârcit (UR. BUC. 248). 2. geizig. Nu fii scump zgârcit, când trebuie a da (CAR. PRE SC., CCR 131).- Substantiv.: Geizhals M. Zgârcitul cel mai nesăţios de bani, care s-a lipsit vreme de 30 de ani de cele mai mei mulţămiri ale lumei (AL. OP. I, 1663). Zgârcitul numai stângă are, dreapta îi este uscată (PANN PV. 1883, 64). ET. a zgârci, SG. ALR SN IV, K. 1225; V, K. 1260, 1487; VI, K. 1636. zgârcitură PI. -türi S. f. (1638 DOS.) Zusammenziehung, Kontraktur F. Pătând ... de zgârcitură a lot trupului rămasă nemişcat (DOS. VS. Dech. 18; 227 a). ET. a se zgârci. zgârcos siehe zgârcios. zgâria Präs, zgârii (1620 MOXA) I. V. tr. zerkratzen. Au trecut pre lângă mine un om cu nişte lemne încărcat, m-au lovit cu un lemn puţintel şi m-au zgâriat (BAR. HAL. V, 2; die Frau, die von einem Mann in die Wange gebissen worden war, zum Gatten). Pre spinare fu zgărâiat cu brânci ascuţâte (DOS. VS. Oct. 20; 74a). II. V. intr. kratzen. Buruienile uscate ... răspândind nişte mirodenii doftoriceşti ce zgâriau pe gât (E)EMETR. NUV. 9). GR. zgăr-, zgărâia (DOS. VS. u. MĂRG. öfters, ŢICH., GCR II, 212), zdărâia (DOS. VS. Noe. 22; 143a), zdăria (B.), zderia (DOS. VS. Fevr. 5; 58b), dăria (MOXA, HC I, 352; 381), BAN.jgherăia. ET. Die Formen mit zd-, -d weisen auf ksl. (sü)drati, (su)derş „reißen, abreißen”; die mit zg- sind dunkel, viell. liegt Anlehnung an a scărmăna < lat. excarmmäre „krämpeln” od. Lautmalerei wie in dt. kratzen (it. grattare, frz. gratter etc.), kritzeln, gr. oxapiipaopai, lat. scribere etc. vor; lat. *excariäre von caries „Morschheit”, woher alb. qere „Kopfgrind” (nicht auch „Krätze”, wie PUŞC. angibt), liegt begrifflich zu fern // weitere Vorschläge: lat. exeoriäre < corium, *scabiläre für scabie (PASCU, ARH. ROM. VI, 267), scarjficäre (GIUGLEA, vgl. REW 7662), *scaberäre < scaber (CADE). SG. ALR II/I, K. 53; SN V, K. 1257. zgäriäc siehe zgârieci. zgâriat (1628 DRHB XXII, 162) I. Adj. zer-, verkratzt. II. S. n. Kratzen N. GR. Varianten wie bei a zgâria. ET. a zgâria. zgârie-brânză siehe brânză 4. zgârieci S. m. (1898 DT 115) Streichmaß, -model N. der Tischler. GR. zgâriac (SĂGH. VOC. 76), ET. a zgâria. 963 zgârietură zgârietură PI. -tiiri S. f. (1561 CORESI TE4) 1. Kratzen, Zerkratzen N. La întorsul unei arături,, te poţi mul ţării i numai cu o zgârietură” ... lucru ce nu se poate ierta la aratul obişnuit (PAMF. AGR. 55) mit oberflächlichem Pflügen. Spânzurături si zdărâieturi (DOS. VS. Sept. 14; 18b; Aufzählung der Martern). 2. Kratzwunde, Schramme F. 3. Strich M. als Übers, von ksl. &üta. Mai uşor iaste ceriul şi pământul a trece decât de în lege una zgărâ-ietură să piară. (CORESI TE4 157b; Lk 16,17)/Vgl. CORESI TE4,7b; Mt 5, 18. GR. Varianten wie bei a zgâria. ET. a zgâria. zgâţâi etc. siehe zgâlţâi. zgâţui siehe zgâlţâi. zglăvoc PI. -voci S. m. (1845 ION.) 1. Kaul-, DickkopfM. (Cottus gobio), Flußfisch; nach B. Seeteufel, Angler M. (Lophius piscatorius). 2. Blütenkopf M. des Hanfs. Când pământul e tare, o taie (cânepa) ...fîîrăs-o zmâncească, căci aşa s-ar scutura sămânţa din zglăvoc (ŞEZ. IX, 140). 3. Kom-, Flockenblume F. (Ccntaurea Cyanus phrygia etc.). GR. zu 1. auch zlăvog, S. f. (z)glăvoâcă, PI. -ce (ANT. IHT. 40), ferner glăvoci, clovoţ\ 3. zlăvog (ION. CAL. 187), zlăvoc (CRĂIN.), slovoc (CIH.). ET. zu asl. glava „Kopf’, vgl. şerb. zglavak, russ. zgolovolc, bulg. glavoc, poln. glowacz etc. zglobiu Adj. (1581 CORESI OMIL, 236) 1. LV. bösartig, schlimm, arg. Cine-şi cunoaşte firea că iaste zglobiv la beţie, acela sau să nit-şi bea vin nice cum sau să bea puţinei să nu se îmbete (INDR. 363). Oamenii cei domneşti... de să vorprileji săfie zglobivi şi vor fiice asupreleşi vor împresura săracii (INDR. 39). Cunoştea Gavriliţă pe feciorii lui că nu sunt toţi aşezaţi la minte, ce o samă sunt şi cam zlobivi (NECULCE, LET.2 II, 227). S-au vorovit... ca nişte tirani şi lupi turbaţi, să vâneze caia cea nezlobivă, adecăpre Ştefan Vodă (URECHE, LET.21, 200) das hannlose, imschuldige Schaf. Cu feţe de prunci nezlobivi (DOS., COL. L. TR. 1882,247) unschuldiger Kindlein. Să nu uiţi, Doamne svinte, DeEdom ce-au zcis cuvinte Svintei celăţ împrotivă Cu rău din gurăzlobivă(DOS. PS. V. 136,32). Bucatele şi băuturile... cele mai bune şi mai plăcute, carile îndemnările şi-nlrarmăturile a. zlobivelor pofte sunt (CANT. DIV. 136a). 2. LM. munter, lebhaft, mutwillig, ausgelassen. Porni baba spre casă, cu puiu în mână, cu purcelul la subţioară, zglobie ca o fetişcană (UR. BUC. 184). Veveriţele şugubeţe ... care sar zglobii pe crăcile copacilor (OD. PS. 219). Era o fată aşa de zglobie şi de slobodă la gură şi la mişcări (VLAH. NUV. 53). Şi mergea, zbura ţiganul, Cum era călare-acum, Ca un vânt zglobiu (DULFU LEG. 42). Numita istorie a. Rusiei... - unde numai zglobia imaginaţiune domneşte ca o suverană, iar cronicele şi documentele sunt lăsate la o parte (REV. TOC. III, 287) die ungezügelte Phantasie. (Veteranii) se pun pe mers ... la sunetul trâmbiţii zglobii (IORGA AM. 229) der munteren Trompete. GR. LV. zlobiv, zglobiv. ET. asl. zlobivi7bzw. nezlobivă; zu zgl- vgl. altpoln. zgloba, zglobiwv< asl. zloba, zlobivă, rum. jghiab < ksl. zlebi7 u. mm. dial. sclab < slab bzw. sclănină < slănină. zgomot PI. zgomote S. n. (1652 ÎNDR) Lärm M., Geräusch N. De odată se auzi un zgomot în curte. Ieşiră să vază ce este. Ce gândiţi că mi-au văzut? O ceată de ostaşi (ISP. LEG.2 331). Nu se cade ... a plesni în palme sau a juca în zgomotul acela (INDR. 499; von Festen in der Fastenzeit). GR. g- (DOS. VS. Iunie 5; 147a), scom- (GHEN. LIT. 115). ET. viell. verw. mit russ. gomon, poln. gomon, tschech. ukr. homon. SG. ALR II/I, K. 28, 34. zgomotâ Präs, -tez V. intr. (um 1840 RUSSO, DLRLC) lärmen. Cu loatele-mpreună, zgomotănd în graiul lor, Dau concert de instrumente monoton, pătrunzător (RADUL. RUST. I, 174; von den Teilen der Maschinerie eines Dampfers). In vârful munţilor cărunţi zgomotează mai înteţit vântul (UR. LEG. 393). ET. zgomot. zgomotos Adj. (1836 C. NGR.) lärmend, geräuschvoll. N-am mulţămire în adunările zgomotoase unde domneşte eticheta (C. NGR. 57). ET. zgomot. zgrăbunţă PI. -biinţe S. f. (1703 GCD) Stückchen N., Brocken M., Körnchen N. Semne împotrivnice şi cuvinte cu zgrăbunţi de gheaţă amestecate (CANT. IST. 336). Un fel de zgrăbunţe cu rădăcină... ce se fac în porii pielei (POEN., s. v. tanne) Mitesser. GR. S. m. u. n. zgrăbunţ. ET. unbek. SG. ALR I/I, K. 25, 129; II/I, K. 39; MN 4195, 59. zgrăbunţică PI. -ţelc S. f. (1868 BARC.) Rainkohl M. (Lapsana Comm.; BR.). ET. zgrăbunţă. zgrăbunţos Adj. (1907 BASS) bröckelig, körnig. Un perete de moloz, drept, zgro- bunţos, înegrit (BASS. VULT. 118). Un inel mic şi zgrăbunţos (PAMF. SV. 217; vom Ring des Ringel- spinners). ET. zgrăbunţă. 964 zgromojd zgrébeni S. m. PI. (1842 N. P. XI/1, 166) Wergabiall M. Toată cânipa şi lâna erau toarse şi ţesute ... Chiar zgrebenii şi ştimii erau îndrugaţi (RC. IR. 190) die Wollkämmlinge. ET. zu asl. grebenï„Kamm, Hechel”, vgl. serb. grebe-nac „Kammabfall, Kämmling”. zgreburi siehe zgribuli. zgremţuros Adj. (1878 ÎNV. COP.) höckerig. (Tătarca) înformă de portocală netedă sau zgremluroasă (DATC. HORT. 80) der Zicrkübis, glatt oder höckerig. Coaja jugastrului nu este netedă şi subţire ca cea de carpen, ci groasă şi zgremţuroasă (ÎNV. COP. 1878, 91). ET. unbek.; vgl. grunţuros. zgrepţănâ Präs, mă zgreâpţăn V. refl. (1883 MAR.) 1. klettern. Sui degrabă în copacu ista ... zise Vlasă lui Nastasă, zgrepţănându-se iute într-un copac scor-buros şi nalt (BOGD. POV. 200). 2. de c. (kletternd) sich an etw. anklammern. Cât e de puternică năzuinţa omuluipenti'u viaţă: nevoiaşul se zgreapţănă, se agaţă de dânsa ca de o stâncă lucie şi dreaptă (NĂD. NUV. I, 92). Suişul începea să fie greu: trebuia să se zgreapţăne de stânci, să se acaţăre de colţuri (LIT.). GR. grăpţ- (ŞEZ. IV, 117), zgrepţa, zgrepţura (ŞEZ. V, 174), zgripţ-, gripsăna (MAR. ORN. I, 151), grăpşina (VLAH. RP. 221). ET. onomatopoct.; zahlreiche verw. Bildungen (dt. grapsen, afrz. grapir etc.) siehe ZRPh 38, 111 flg. SG. ALR II/I, K. 53. zgribuli Präs, -lèse (1805 CRIŞAN 264) I. V. intr. {de frig vor Kälte) zittern. Eu zgribuream de frig şi-mi era ruşine să le-o spun (tovarăşilor mei de drum) (SLAVICI, CL XIV, 106). Fete lihnite de foame şi zgriburind de frig (POP. NUV. 121). Dracul s-a prejacut într-un băiet ca de opt ani, îmbrăcat cu straie nemţeşti., si umbla zgribulind pe la poartă (creanga’, cl xi, 23). II. a se zgribuli sich zusammenkauern, -ziehen (vor Kälte, selten vor Angst). Auzind iezii mormăitura ursului, s-au spăriat... şi... s-au zgribulit într-un ungheri pe cuptori de frică (SBIERA POV. 204). GR. zgreburi, zgriburi; zgrebuli. ET. zu ksl. grăbi/„Rücken”; weitere Vorschläge bei CIORANESCU 7760. zgribulit Adj. (1868 BARC.) zitternd, zusammengekauert (vor Kälte, selten vor Angst). în faţa jocului o figură hâdă şedea zgribulită cu braţele încrucişate şi fremura de frig (GANE, CL VIII, 180). Bătrânul mergea încet, zgrebulit ca de frig, cu capul plecat înainte, cu mâinile-n buzunările parde-siuliii (VLAH. DAN II, 37). Rar trecători ieşeau o clipă ... zgreburiţi cu gulerilepaltoanelor ridicate (SAD. CR. 167). ’ GR. Varianten wie bei a zgribuli. ET. a zgribuli. zgriburici PI. -rici S. m. (1903 MAR. INS. 310) Zuckmücke F. (Chironomus). ET. a zgriburi ('zgribuli); das Insekt zuckt fortwährend mit den Vorderbeinen. zgripţor PI. zgripţori S. m. (1620 ALEXANDRIA) 1. veralt.: (im Märchen) großer Raubvogel, wahrsch. Königsadler M. (Aquila melanaetus L., imperialis Bechst). Zece mii de şoimi şi zece mii de zgripsori (ALEXANDRIA 92; Aufzählung der Schätze des Darius). Văzu un balaur care se încolăcise pe un copaciii şi se urca să mănânce nişte pui de zgripsor (ISP. LEG.1 I, 42). Ulii din Soroca şi zgripţorii din Vrancea Cu lancea cănginită în gloată pătrundeau (AL., CL VI, 58; fig. von rumänischen Kricgem). -Als Übers, von YpüiJj (BIBLIA 1688 Lv 11, 13), von ym|/ (BIBLIA 1688 Ib 39, 28). 2. veralt. als Wappentier etc.: Doppeladler M. Soarele, luna. gripsorul şi corbul împreună, încă şi spata şi buzduganul spre laudă să adună (BIBLIA 1688 Titelblatt, Rückseite zu abgebildeten walachischcn Wappen). Pe ... stâlp au scris ... într-acest chip ... închipuind şi gripsor în piatră, pecetea împărătească (DION. TEZ. II, 224; vom russischen Doppeladler). Zgripţorii sau vulturii ce se pun sub picioarele arhiereului (GHEN. LIT. 19). 3. ehern, österr. silberner Doppclgulden, nach FIL. CIOC. 93 im Wert von 12 1/2 Piastcm. Cu araciu l-a-ncărcat. Da ... pe săptămână Zgripsor aş de zece (PĂSC. LP. 303). 4. fam. zgripţor, f. zgripţoroâică von häßlichen, bösen Alten: Teufel M., (alter) Drache, (alte) Hexe. Crezi tu oare că acest zgiipsor se va mulţămi cu aceia ce-i vom da noi? (FIL. CIOC. 77). Cum o văzu Ileana ... înţelese că e zgripţoroaica de mumă a zmeului (ISP. LEG.2 25). Blestemând din inimă ceasul în care se hotărâse să-şi lege traiul cu „zgripţoroaica”, cu „baba” (BASS. VULT. 262). GR. LV. nur -psor, häufig gripsor, ferner gripsur, in Bdtg. 2 zgripsură (DION., TEZ. II, 228); in Bdtg. 3 Dim. zgiipsorâş (PĂSC. 1. c.); in Bdtg. 4 zgiipţtiroâică (RC. IR.; Glossar), zgripţurice (FURT. 2). ET. zu gr. Ypuif/. Buchwort von merkwürdiger Bildung. zgrobunţos siehe zgrăbunţos. zgromojd (t) S. (1673 DOS.) Getöse N. Auzând a mulţ zgromojd de pâră Din pregiurul mieu (ce) sfătuiră, Să-mi scoală din mine bietul suflet (DOS. PS. V. 30, 51). 965 zgrunţuros ET. zu ksl. gromTi„Donner”, vgl. bulg. garrnez, -mot id. zgrunţuros siehe grunţuros. zgudui Präs, zgüdui (1837 C. NGR. 5) I. V. tr. etw. so rütteln, daß es wankt, nachgibt, es erschüttern. Mi-am înfipt amândouă mâinile în vergeaoa din mijloc (de la fereastră) ş -am încercat s-o zgudui. Zadarnic (DEL. P. 243; der Sprecher wollte fliehen). în dam ... Vă zguduie arama urechia amorţită (EMIN. 0. I, 25). Pentru-a crucii biruinţă se mişcară râuri, râuri... Zguduind din pace-adâncă ale lumii începuturi (EMIN. 0.1,147; von den Kreuzzügen). - Fig.: Dacă aş putea să tefac să înţelegi prin vorbe tot trecutul meu, poate te-aş zgudui în credinţele ce ai (SAD. PS. 204) würde ich dich ... erschüttern, wanken machen. II. a se zgudui (er)beben. Bărbaţii... îi strigau aferim de se zguduiau păreţii (C. NGR. 5). ET. unbek. SG. ALR II/I, K. 8; SN IV, K. 973; V, K. 1459. zguduit Adj. (1868 BARC.) veralt.: erschüttert. La suirea lor pe ton, Ghica şi Sturza au găsit ţările zguduite până în temelie (GHICA 119). ET. a zgudui. zguduitură PI. -turi S. f. (1838 CR 172) Erschütterung F., Stoß M. (z. B. bei einem Erdbeben). ET. a zgudui. zguli Präs, mă -lèse V. refl. (1825 B.) OLT. TR. BAN. von Tieren, Menschen: sich zusammenducken, -ballen, -kauern, (vom Igel:) sich zusammenrollen. (La vederea balaurului) puişorii (de uliu) se zgulesc şi încep a plânge (CL XVII, 167). ET. vgl. şerb. gurili se (einen krummen Rücken machen”, (z)guriti se „sich zusammenziehen (vor Kälte)”. zgulit Adj. (1806 KLEIN) zusammengekauert, geduckt. - Auch adverb. : Cânele-şi vârâse coada între picioare, iar mârlanul mergea zgulit şi tremurând (RETEG. POV. 6). Toader sta zgulit sub stâlp ca nu cumva să-l vadă vâjile (FR.-C. MOŢII 269) damit die Vampire ihn nicht sehen. ET. a zguli. zgură PI. zguri S. f. (1581 DERS) 1. (beim Schmieden, Schmelzen entstehende) Schlacke F. Unfiir de zgură, o clätire de o clipă în turnarea unui clopot, cine ştie dacă nu hotărăsc pentru totdeauna de claritatea sunetului (VLAH. DAN I, 132) schon cin Körnchen Schlacke. Ce mai îndură Cei ce-n ghiara voastră cad? „ Toţi mănâncă numai zgură Şi-n smoa-lă-aprinsă se scald” (BOGD. POV. 24; Gespräch zwischen Mönch u. Teufel). 2. (im unteren Teil des Schornsteins sich bildender) Glanzruß M. з. unvollständig Verbranntes: Verkohltes N., Kohle F. (Focul) i-au ars (pe oameni) de i-auJacutu-i zgură (DOS. VS. Noe. 16; 130a). Desfănta-ţi căutăturăS-or face pizmaşii zgură (DOS. PS. V, 5, 18; zu Gott). Prefacă-să în zgură Pân ea care-o pui în gură (BELDIC. DOINE 32). ET. vgl. alb. zgjyre, bulg. zgorija, zgurija, zgurja < gr. σκωρία, lat. scäia; siehe auch scoare ET. SG. ALR Π/I, MN 3881, 133; SN II, K. 431, 579. zguros Adj. (1822 HMST.) verkohlt. Decât ţâpău şi cu unt Şi să-l mânci c-un om urât, Mai bine mălai zguros Şi să-l mânci c-un om frumos (I.-B. 462). ET. zgură. zguruit Adj. (1855 AL.) verkohlt. Iaca stăpânul călare Că-mi aduce de mâncare Mălai negru zguruit Şi uscat şi mucezii (AL. PP. 259; Klage des Ackerknechts). ET. zu zgură. zi PI. zile S. f. (16. Jh. CV) 1. Tag M. (Zeit von Sonnenaufgang bis Sonnenuntergang; Zeitraum von 24 Stunden). Zioa şi noaptea păsă spre mine mâna ta (CORESI PS.3 53b; Ps 31,4) Tag und Nacht lastete auf mir. L-a cătat tot ca pe-un frate, Zi şi noapte l-a veghiat (AL. PP. 112). Vgl. noapte. Ugs. la două (ceasuri) din zi um zwei Uhr nachmittag. Fluture de zi (NAN. ZOOL. 144: de ziuă) Tagfalter. Vgl. dimineaţă 1, seară. Şi să făcu sară şi să făcu dimineaţă, zi una (BIBLIA 1688 Gn 1,6). Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o noao astăzi (BIBLIA 1688 Mt 6,11) unser täglich Brot. Lucru ciudat, nu simţeam cea mai mică mustiAare de cuget. Parcă eram un învechit în zile rele (GANE, CL XIX, 214) ein hartgesottener Sünder. A ţine zile (zur Buße etc.) an bestimmten Tagen fasten: Măicuţă... Să ţii zile pentru mine, Ca să fiu în sat cu tine (I.-B. 174). A face zile (für den Gutsherrn) tageweise fronen, im Tage lohn arbeiten. Cât toate zilele (de mare) rießengroß, riesig: Un mistreţ cât toate zilele de mare prăvălise pe un flăcău (ISP. LEG.2 371). O canoneşte multă vreme (foiţa), până ce ajunge să-şi fabrice din ea o ţigară cât toate zilele (BASS. VULT. 42). Toată ziulica den lieben langen, den ganzen (geschlagenen) Tag. Cât era ziulica de mare (fata) nu-şi mai strângea picioarele (CREANGĂ, GCR II, 348) den ganzen Tag ruhte sie keinen Augenblick. Eu nu mănânc decât de două ori câtu-mi-ţi-i ziulica de mare, cu sară cu tot! (BOGD. POV. 60). Mit adjektivischem Attribut (vgl. alb 4 b u. c, întâi I, ban' 4 b, bun I. 10 и. 12, a lăsa I. 1): îmi face zile amare, negre, fripte er macht mir das Leben sauer, verbittert es mir, macht mir die Hölle heiß. Până ce bărbatul nu-i zmulge (nevestei, perii de drac) n-are zile bune în casă (ŞEZ. IV, 178); vgl. cânepă 2. De când maica m-a făcut, Zile 966 zi bune n-am avut (I.-B. 22) seitdem habe ich keinen guten Tag gehabt. Bună ziua! guten Tag! Auch: Ziua bună! A-şi lua ziua bună (de la cn. von jdm.) Abschied nehmen, (ihm) Lebewohl sagen, sich empfehlen. A doua zi am folgenden, nächsten Tag, tags darauf. A doua zi de Crăciun der zweite Weihnachtsfeiertag. A treia zi după Scripturi (nach der Hl. Schrift, als die Frauen das Grab Christi leer fanden), dupăfierbinţeală zu spät, post festum. Zi întâi, gew. zi-ntäi der Erste (des Monats); zi-ntâi mai der erste Mai; zi-ntäi heißt auch die Weihwassersprengung, die der Geistliche an jedem Ersten in den Häusern seines Sprengels vornimmt. Din vechime (noi) trăim bine cu zi întâi., cu paraclisele, cu aghezmele, cu icoanele (IANOV, CL V, 133; ein Geistlicher spricht): - Mit anderem Attribut (vgl. apoi I. 4, cruce 8, lucru)·, ziua de Crăciun, de Paşti (s. d. 1), de Bobotează, de Sf. Petru etc. der Weihnachts-, Oster-, Epiphanias-, St. Peterstag etc.; ziua de 5 aprilie der 5. April. O zi de coasă, de praşilă etc. ein Tag Mähen, Häufeln etc.: Cine dracu te-o ştiut Că ţi-i gura de vândut, Că, zău, aş fi cumpărat Pe vreo zi de secerat! (I.-B. 445) den Lohn füi· einen Tag Mähen. Ziua numelui Namenstag. A felicita pc. de ziua lui jdm. zu seinem N. Glück wünschen; ce să-ţi dau de ziua ta? was soll ich dir zum N. schenken? Ian auzi boierii cum se veselesc de ziua slăpănu-meu, d-nu Ghiftui! (AL. OP. I, 552). - Mit Prâp. (vgl. cu 2 u. 6, de2 15, din 1 u. 4, la2 2, peste 1 b): Puţin câte puţin, zi cu zi (von Tag zu Tag), an cu an, ea tot mai mult îl supunea voinţelor sale (GANE, CL VIII, 179). Lucrător cu ziua Tagelöhner. Aşa scria şi în ferman ca să purceadă cu o zi mai nainte (AXINTE, LET.2 II, 171) so bald als möglich. Se vede lucrul că (împăratul) stă de zi de noapte să-mi răpuie capul (SEV. POV. 140) trachtet Tag und Nacht danach. înlr-o zi, într-una din zile eines Tages. în toate zilele alle Tage, tagtäglich; vgl. Paşti 1. Martie în 15 (zile) am 15, März. îmbrăcat cu un mintean ce fusese în zilele lui albastru (NĂD. NUV. II, 196) seinerzeit. Fără dânsul, lucrările cancelarului n-ar fi putut fi la zi (BRĂT.-VOIN. LD. 141) ă jour, auf dem Laufendem. (Muma mea) niciodată nu ţi-a vorbit nici o vorbă bună pentru mine, deşi mă vedea zi pe zi că mă făceam supţire (CL VIII, 174) Tag für Tag. Pe zi ce merge se face mai frumoasă sie wird mit jedem Tag, von Tag zu Tag schöner. Popa slăbia pe toată ziua de grijă (UR. LEG. 56) vor Kummer nahm der Priester von Tag zu Tag ab. 2. zile Tage (PI), die man zu leben hat, Leben N. (Moşneagul) se mângâia însă gândind că nici ea (nevasta lui) multe zile n-are şi-l va ajunge repede, repede! (NĂD. NUV. I, 24; er war sterbenskrank) er tröstete sich bei dem Gedanken, daß auch sie nicht mehr lange zu leben habe. N-oi mai veni, Ivane, câte zilisoare-oi avea eu, zicea Ucigă-l crucea (CREANGĂ, CL XII, 25; der Teufel war von I. geprügelt worden) mein Leben lang. Şi leatopiseţul întreg să aştepţi de la noi, de vom avea zile (MIR. COSTIN, LET.11, 214; der Verfasser zum Leser) wenn uns zu leben beschieden ist. Ah! căci nu mi-a curmat moartea zilele în ceasurile acele! (C. NGR. 47) warum hat nicht... meinem Leben ein Ende gemacht! Na-fi calul cu alinele Şi-mi lasă tu zilele (AL. PP. 35) schenk mir das Leben. Mi-am urât zilele Mutând căpătâiele Când la cap, când la picioare (AL. PP. 53) ich bin des Lebens überdrüssig. Mai arezile er hat noch lange zu leben. Vgl. amână 1 a, mână 3 d. Ucigă-l crucea s-au rugat foarte să-l lase cu zile (SBIERA POV. 11) er möge ihm das Leben schenken. A scăpa cu zile mit dem Leben davonkommen. Boierii stau să nu iasă cu zile (de la. închisoare) lordachi Vornicul (NEC. COSTIN, LET.2 II, 83) drangen darauf, daß I. nicht lebendig herauskomme. Pre căzaci să-i sloboază cu zile întregi să se ducă (NEC. COSTIN, LET.21, 464) solle er unversehrt ziehen lassen. Cu zile mergeţi, dragii mei, Şi să veniţi cu zile (AL. POEZII IE LN 94; zu den in den Krieg ziehenden Soldaten) zieht wohlbehalten davon ... und kehrt wohlbehalten heim! A muri cu zile sterben, obwohl man noch lange hätte leben können (bes. aus Mangel an Pflege), vor der Zeit sterben. Câţi martiri ...Cu zile mers-au la mormânt Prin răzbunări turbate! (AL. POEZII III Leg. 76). Vgl .fără I. 1. b. 3. ziuă Zeit, während der die Sonne scheint: Tag M. E, se face ziuă es ist, wird Tag; vgl. orb. Şi numi D-zeu lumina zio, şi întunerecul numi noapte (BIBLIA 1688 Gn 1,6). Vgl. zori. Când am deschis ochii era ziua mare (C. NGR. 54) es war heller Tag. Curtea luminată ca ziua (XEN. BR. 229) das FIcrrenhaus war tageshell, a giomo erleuchtet. Ziua am, bei Tag. Ziua lumânare nu trebuie, aiestea-s (lemnele); vă place, bine; nu, lăsaţi-le (NĂD. NUV. I, 200; zu dem das Holz bemängelnden Käufer) die Sache ist Idar, einfach. Vgl. amiază 6. La, în ziuă wenn cs schon Tag ist, als es schon Tag war, (erst) am (hellen) Morgen: Se-ntoarce acasă la ziuă (LECCA JUC. 29). Figurile pălite şi ostenite ale studenţilor cari adormiseră la ziuă luptându-se în muncă sfărămătoare cu Platon sau Tacit (GION PORTR. 170). Tocmai acum în ziuă, visase un vis foarte curios (VLAH. NUV. 42). Ea se culcă tot cu soare Şi se scoală-n zioa mare (I.-B. 436) am hellen Morgen. Dzua şi noaptea (DOS. VS. Apr. 5; 74a) Tag und Nacht. Vgl. cu 10. De cu ziuă am Tag, während des Tages (vor dem betreffenden Abend): Băieţii de dughiană... întinşi pe tejghele, adunau semnele de cridă scrise de cu ziuă (ZAMF. LN. 78; es war spät am Abend). GR. Gen./Dat. (unei etc.) zile, ferner zio: Judeţul măriei zio (CORESI PRAXIUL, GCR I, 11*). - Mit Art.: Nom./Akk. ziua, veralt. zioa, LV. zua, dzua; Gen./Dat. zilei, ferner ziuăi (CONACFII263), dzuoei (PO2 13; Gn 1,16). hi Bdtg. 3 ziuă, ugs. auch zuă, LV. zio, bisw. 967 ziar dzuo (CV2 46b; Apg 27, 33). - Dim. ziulică, ziuliţă, ziilcă; PI. zilişoâre, ugs. auch ziliiţe. ET. viat. d/fiir kllat. vgl. it. <7/, afrz. prov. etc. di; zu a < zioa, danach dann ohne Art. zuo, zuă. SG. ALR TI/1, IC 208; SN III, IC 760-763, 769, 772; V,K. 1312-1314,1362,1379,1491,1496; VI, K. 1709, 1748, 1828. ziärPl. ziare S. n. (um 1812 ŞINCAI) 1. LM. Zeitung F. 2. veralt.: Tagebuch N. Ziarul unui pierde-vară (COŞBUC, Titel eines Gedichtbandes, 1902). GR. (t) diariu (ŞINCAI HR. III, 214). ET. n. lat. diarium, mit Hilfe von zi. SG. ALR SN IV, K. 926. ziarist PI. -rişti S. m. (1868 BARC.) Journalist M. ET. ziar. ziaristică S. f. (1868 BARC.) Zeitungswesen N. ET. ziarist. ziauzic PI. -zici S. m. (1917 TIKTTN) OLT. im Volksglauben: böser Geist, der heimlich die Milch der Kühe trinkt, Häuser zum Einstürzen bringt, Kinder mißgestaltet etc. GR Ji -, ci-, -sic. ET. dunkel. zicală PI. -cale S. f. (um 1812 ŞINCAI HR. I, 396) 1. MUNT. TR. ugs.: Spruch M., Sprichwort N. (Vrăjitoarea) grăi o mulţime de zicăli încâlcite ... şi hoţii. ... dormiră ca morţi (SLAVICI, CL VI, 350). Dragă, o zicală este: „Bogatul mănâncă când vorbeşte şi săracul când găseşte ” (PANN PV. M. I, 125). 2. Spiel N. (des Musikanten). Cum zicala ş-oporneşte (diplaşul), Tot omul se veseleşte (PP. MAR. NUNTA 508; Hochzeitsrede). ET. a zice. zicâş PI. -câşi S. m. (1856 SBIERA) TR. BUCOV. Spiclmann, Musikant M. Dimineaţa în ziua cununiei ...se adună la mire ... zicălăii, nănaşul cu nănaşa, fraţii de mire (MAR. NUNTA 386). Pepelea ... nevoind să se arate că ştie zice din fluier, l-au zis (popei) că el nu-i zicaş şi că doară numai de urât se încearcă din când în când a şuiera si el câte ceva (SBIERA POV. 10). GR. auch zicar, zicălâş, zicălau. ET. a zice. zicător (16. Jh. PS. H. 11,3) I. Adj. beredt. II. zicătoâre S. f. 1. Redensart F., Sprichwort N. în mare a inimii strâmtoare mă aflu... atâta cât, precum să dzice dzicătoarea, că de oi grăi oi muri, de oi tăcea oi plesni (CANT. IST. 227). De-acolo vine zicătoarea ... Primăvara vede mai multe piei de miei decât de oi (AL. PP. 94). 2. Musikstück, Spiel, Lied N. Unde mai sunt... acele zicători de ţară cu care se desfătau nu numai boierii şi domnul, ci şi solii ţărilor străine (CL IX, 1). 3. Musikinstrument N. Au sosit o mulţime de draci... cu zicători jeli de jeli şi au începui împrejurul lui a zice sici cânta (SBIERAPOV. 152). ET. a zice. zicătură PI. -türi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. LV. Musikstück, (gespieltes) Lied N. Pojieşti să-ţi cânte şi să-ţi zică zicăluri şi să dormipre aşternuturi moi (MARG.2 76 b). Ştiind bine în tambur, îl chemau agii la ospeţe pentru zicături (NEC. COSTIN, LET.2 11,89). 2. LV. Spiel N. (des Musizierenden, des Instruments). începând mehterbaş şi zicând un scopos ca acela, au foarte plăcut paşei meşteşugul şi zicătură lui (GHEORGACHI, LET.2 II, 333). El ştia că după zicătură (fluierului) acestuia joacă orişice flintă (SBIERA POV. 7). 3. Musikinstrument N. Şi-i cununară după obicei, cu alăute, cu tâmpene şi cu organe şi cu alte feliuri de zicături (MS. 18. Jh’., REV. TOC. III, 344). 4. Sprichwort N. lordachi Golescu ... s-a îndemnat a aduna felurimi de zicăluri, cuvinte adevărate şi anecdote ce se ziceau prin ţara românească (CL VIII, 66). ET. a zice. zice Präs, zic V. tr. (16. Jh. CV) 1. sagen; vgl. a spune 1. Vasile Grăunte ... îmi zise la ureche: „Măi Andrei, am semne că am să mori” (GANE, CL XI, 371). Zi-i să pună caii! laß ihn anspannen! Ce zici de nenorocirea lui? was sagst du zu seinem Unglück? Zis şi făcut gesagt, getan. Şi zi că nu-i progres! (UR. LEG. 350) da soll man noch sagen, daß es keinen Fortschritt gibt! Te-ci păcălit bine, n-ai ce zice er hat dich schön angeführt, das mußt du zugeben, dagegen ist nichts zu sagen. Ai fost meşter, n-am ce zice (DULFU PĂC. 222) du hast es geschickt gemacht, das muß ich sagen (od.: alle Achtung!). Irina bogată, el bogat, Irina frumoasă, el frumos - aşa păreche zic şi eu (XEN. BR. 151) so ein Paar lasse ich mir gefallen! Uite, Ioane, vezi tu? ăsta a omorât pe Dumitru. (Lui Dragomir.) Zi tu că nu-i aşa (CARAG. T. I, 50) leugne es, wenn du kannst! Multă carte nu-i a bine, că uite cum schimbă sufletu omului de nu mai zici că-i el (RADUL. RUST. II, 166) zuviel Gelehrsamkeit ... verändert die Seele bis zur Gelehrsamkeit.... Şuierau glonţiipe la ureche, ti'eceau prin căciulă, treceau prin manta ... încât s-ar fi zis că iadul se deschisese dinaintea noastră (GANE, CL XI, 968 zicere 372) man meinte, die Hölle häte sich vor uns aufgetan. Prea e greoaie; când merge, să zici curai c-arfl un buluc cu picioare (DEL. S. 44) man möchte schwören. Cum zic, cu toţii îl doreau (IARNIK, CL XV, 110) wie gesagt, alle sehnten sich nach ihm. Să zicem că-i aşa cum zici angenommen, daß es sich so verhält, wie du sagst. Zi c-a cinstit pe Codrean (AL. PP. 87; C. zum Bauern, dem er das Pferd weggenomen hatte) nimm an, du hättest C. ein Geschenk gemacht. Şi, apoi, zi că te refuză, ce pierzi? (VLAH. DAN II, 70; der Sprecher will cin Werk bei der Akademie zur Prämiierung einreichen) gesetzt den Fall, man lehnt dich ab. în zilele lui Mi hai Vodă, oamenii cei vinovaţi, cum s-ar zice furii, tâlharii, nu aveau nici o trecere sau milă de iertare (NECULCE, LET.2 II, 362) z. B. die Diebe, die Räuber. Cum am zice, cum s-ar zice sozusagen. Amândouă căsuţele făceau, aşa zicând, o familie; vecinii se sfătuiau împreună şi se ajutau unul pe altul (IARNIK, CL XV, 96). Va să zică das heißt. Ce vrea să zică asta? was soll das heißen? Ştii tu ce va să zică, Sorin e, sărăcia (BOLINT.21, 194) was das heißt, arm (zu) sein. (Care) va să zică, nu mergi cu noi? also du gehst nicht mit? Se zice, zic, zice că e bogatele. cs heißt, man sagt, daß er reich sei, er soll reich sein etc.: Zic că. începător şi îndemnător acestui lucru săjie fost Marco, episcopul deEfes (URECHE, LET.2 I, 139). Acest Atila ... zice că era om ascuţit la minte, în lucrurile oştiifoarte păţit şi ştiut (SPÄT. MTL., LET.2 1. 125). Damele, zice, nu înţeleg totdeauna meritele şi calităţile morale ede bărbatului (CARAG., CL XVTH, 429). Vgl. cică. 2. nennen, heißen. Cum îi zice? wie heißt er? Cel voinic cu calul mic Iancu Jianul îi zic (AL. PP. 160) er heißt I. J. I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni (EMQN. O. I, 151). Neamţu ...o ales (din flăcăi) ce-o fost mai bun Ş-or rămas nişte pitici — AUjel n-ai cum să le zici (I.-B. 298) einen anderen Namen verdienen sic nicht. (Bărbatul) mă face să-i zicjupâne (I.-B. 183) er will, daß ich „Herr” zu ihm sage. Ce domnule, domnule -zi-mi moşule şi hai să ne împăcăm (XEN. BR. 19) nenne mich Onkel. Gheorghe... rugă pe mama şi pe surorile lui să nu-i mai zică (prietenului său) Domnule şi Dumneata ... ci să-i zică pe nume (VLAH. NUV. 51) sie sollten ihn mit seinem Vornamen anreden. Ficiorii popii, zi-i pă nume (JIP. OP. 16) wie heißt er doch gleich? Vgl. pace 1. Zi-i femeie şi. las-o! (ZAMF. LN. 118) sie ist eben ein Weib, Weib bleibt Weib. Vai de casă-ţi şi de şură Când pe mâni de-argat rămas-au! Slugă zi şi taci din gură (DULFU PĂC. 218) Knecht bleibt Knecht! 3. pass, se zice, zic er (sie) wird genannt, heißt, sie werden genannt, heißen. Boierii începuse a se zice români, a vorbi şi a scrie româneşte ... (GFIICA IV). Un oraş depărtat Ce se zice Ţarigrad (AL. BP., Novac şi Corbul). Mi-a Jost de mirare ca o para mică, Care şi nimica poate să. se zică, Un sultan ca tine ... Să te pleci, la dânsa şi s-o iei. din cale (PANN PV. 1883, 60; zum Sultan, der die Geldmünze aufgeiesen hatte) die man ein Nichts nennen kann. Porumbarul se duce la coteţ cu totj ceilalţi copii, cari se zic că sunt porumbei (ISP. JUC. 14) die als Tauben bezeichnet werden. Cum se zice pe româneşte? wie heißt es auf rumänisch? 4. (clin vioară, cu vioara, LV. auch în vioară etc. auf der Geige etc.) spielen, (din fluier, cu fluierul etc. auf der Flöte etc.) blasen, (din gură) singen. Alăutariul carele zice cu vioara şi alăuta (ÎNDR. 191). în mijlocul fecioarelor celor ce zicea în timpene (PS. RÂMN. 67, 27). Mic cât fisei, Din patru fluiere zisei. (TEOD. PP. 217). Paşei îi zicea surlele şi-i băltea tobele din afară de cetate degeaba (DION., TEZ. II, 188; er wurde nicht in die Stadt gelassen). Condrciţchi... au poruncit să. zică trâmbiţa de război (MIR. COSTIN, LET.11, 319) ließ zum Kampf blasen. Zamoischi... au trimes trămbaci de au zis de întors oştii (NEC. COSTIN, LET.21,493) ließ den Trompeter zum Rückzug blasen. Icuţăprinse a zice de joc (SAD. CR. 85) begann zum Tanz aufzuspielen. Aud un glas zicândfrumoasa romanţă irlandeză „Last rose of summ er”, acompaniată de o harpă (GHICA 247) ich höre eine Stimme singen. El purta hora şi el zicea ... chiotele jocului de-ţi era. drag să-l asculţi (VLAH. IC. 26) er sang. Cine-a zis doina pe rât, Fost-a, Doamne, necăjât (I.-B. 211). GR. Imperat. zi; Perf. zisei, LV. (16./17. Jh.) zis; Part. zis; Ger. zicând. - LV. gici, gice (CV2 33a; Apg 25, 5), so noch jetzt OAŞ (WEIG. JB. VI, 30); TR. ice, iceam, is (FR.-C. MOŢII 79 u. 236; WEIG. JB. VII, 48). ET. lat. dlco, -ă"e. Zu 4. vgl. afrz. dire d’unefleutle „jouer d’une flute” (ROQUEFORT). SG. ALR SN V, K. 1365, 1470, 1483; VI, K. 1584; VII,K. 1928-1930, 1987, 2092,2116. zicere PI. ziceri S. f. (16. Jh. PS. SCH. 18, 3) 1. LV. WortN., Rede F. COR. u. PS. SCH. öfters als Übers, von ksl. recennoe, vestanie etc.: Ca să se izbândească zicerea prorocilor ce grăiră: deşchide-voiu în pilde rostul mieu (CORESI TE4 28b; Mt 13, 35). Nu-s cuvinte nece ziceri, ce să. nu se auzăglasul lor (CORESI PS.5 30a; Ps 18, 3). Sase aştepte ca ploaia zicerea mea (CORESI PS.5 287b; Dt 32, 2). 2. Ausdruck, Terminus M., Wort N. (Greşelile din carte) ...la cuvinte sau la numiri sau la ziceri, să îndrepteze cu inimă blândă (LOGHICĂ 1826, GCRII, 253). Nişte căsuţe de moda bourgeoise - de ne este iertat a împrumuta această zicere de lafrancezi (C. NGR. 64). Neron când se cobora în arenă, trimitea gvardia pretoriană înainte, de unde vine că zicerea „Romains” se ia şi pentru clacorii moderni (RAL. SUV. 107). ET. a zice. 969 zid zid PI. ziduri S. n. (16. Jh. PS. V.2 101, 8) Mauer F. Vor cădea singure zidurile cetăţii şi va întră totnărodul (BIBLIA 1688 Jos 6, 5). Alţii scriu şi lipesc hârtii pre ziduri sau pre păreţi pre unde trec oameni (ÎNDR. 94). Vgl. gard 4. GR. LV. u. MOLD. -dfü(PS. V.; DOS.). ET. asl. zidü. SG. ALR U/1,MN 3761, 114; 3800, 118; 3838, 125. zidar PI. -dâri S. m. (1585 DERS) Maurer M. Voi, meşteri zidari... Spuneţi-mi... De-aveţi meşterie Ca să-mi faceţi mie Altă Mănăstire ... Mult mai frumoasă? (AL. PP. 191). ET. asl. zidari. SG. ALRII/I, K. 220; SN III, K. 848. zidărie PI. -rii S. f. (1788 MOLNAR SPRACHL.3 66) 1. Maurcrei F. 2. Mauerwerk N. Ar fi voit... să se surpe stâlpii şi toată zidăria bisericii să se dărăpene asupră-i (VLAH. NU V. 146). ET. zidar. zidi Präs, -dese V. tr. (16. Jh. CV2 73a; 1 Petr 2, 5) 1. bauen, erbauen, mauern. De nu va Domnul zidi casa, în deşert au ostenit cei ce zidesc (BIBLIA 1688 Ps 126, 1). Manea ...se apuca Zidul de zidit, Visul de-mplinit (AL. PP. 190). Enia ... auzi glas de-i zise să zidească acolia cetate (MOXA, HC 1,354). Întorcându-se Ştefan Vodă ... au început a zidire biserica Sfântului Ioan Prediteci în târg în Vasluiu (URECHE, LET.11,128). Pe vorba lui Moş Marin poţi zidi biserică (VLAH., GAZ. SĂT. XIV, 345) kann man Häuser bauen. 2. (er)schaffen (LM. a crea). Mâinile tale m-au făcut şi m-au zidit (MS. 17. Jh., GCRI, 81; zu Gott). Au zidit D-zeupre om şi l-aupodobit cu totfeliul de înţelepciune (EV. INV. 1644, GCR I, 100). ET. ksl. zîdati, zidati. SG. ALR II/I, MN 3762, 114. zidire PI. -diri S. f. (16. Jh. CV2 74a; 1 Petr 2, 13) 1. Erbauung F., Bau M., Gebäude N. Zidirea Romei die Erbauung Roms. Negru Vodă vine Ca să se închine La cea monaslire, Falnică zidire (AL. PP. 191) einem stolzen Bau. 2. Erschaffung, Schöpfung, Kreatur F., Geschöpf N. (LM. creaţie, creatură). In anul de la zidirea lumii 7206 (MINEUL 1698, GCR 1,319). Ceriul fapt de D-zeu cu putere mare, Minunată zidire, şi el sfârşit are (MIR. COSTIN, GCR I, 203) eine wunderbare Schöpfung. 0, împărate alotţiitoriul! cela ce ... ai ales pre noi (oamenii) din toate zidirile tale (MS. 1654, GCR 1,169) von allen deinen Geschöpfen. ET. a zidi. zidit (1642 CAZ. GOV. 398) 1. Adj. 1. gebaut, erbaut, errichtet. - Fig. Cu pieptul plin, uşor pornii în afară... nu puteai zice decât că e femeie bine zidită (DEL. S. 109) eine wohlgebaute Frau. 2. geschaffen. II. S. n. Erbauen, Errichten N. ET. a zidi. ziditor Pi. -tôri S. m. (16. Jh. CV2 81b; 1 Petr 4, 19) 1. Erbauer M. Piatra carea nu o au socotit ziditorii, aceasta fu în capul unghiului (BIBLIA 1688 Ps 117, 21)- 2. Schöpfer M. (LM. creator). D-zeu ziditor şi făcător tuturor văzutelor şi nevăzutelor (EV. ÎNV. 1644, GCR 1,109). Ascultă, peminte, Glasul ziditoriului tău ce le-au jacul pre ape (DOS., GCR I, 254). ET. a zidi. ziditură PI. -turi S. f. (1581 CORESI OMIL. 52) LV. 1. Gebäude N., Bau M. Domnul... au intrat în ziditură caselor domneşti (AMIRAS, LET.2 III, 172). In vremea sfârşitului să vor surpa ziditurile besericii (MS. 18. Jh., GCR II, 23). 2. Schöpfung F., Geschöpf N. Fiiiil lu D-zeu.. nu mai putu răbda a-ş vedea ziditură. lui robită de păcat (MS. 1648, GCR I, 130). ET. a zidi. zili Präs, -lèse (um 1600, HC I, 312) I. V. tr.pc. jdm. ein langes Leben schenken, jdn. lange leben lassen. Domnul D-zeu să zileascăpre sfinţia la pre lauda sjinţiei tale (MOLIT. 1689, GCR 135). II. V. intr. a bine zili glücklich leben (MARD.), als Ubers, von ksl. blagodenstvovatv, vgl. a înzili. ET. zi, PI. zile. zilnic (1836 ASACHI Elegie) I. Adj. täglich. Cheltuielile zilnice die täglichen Ausgaben. II. Adv. täglich. Foaia apare zilnic das Blatt erscheint täglich. ET. zi, PI. zile. zilos siehe zel. zimberéc PI. -récuri S. n. (1810 FURNICĂ B. 275) (Trieb-, Uhr)Feder F. Patimile, a cărora întărâlare grăbind şi iuţind zimberechiul vieţii nu mai poate trăi omul aşa îndelung precum trăia în vremea vieţuirii prostatice (CONACHI 290). ET. türk, zemberek, ngr. (egTtepcxi. zimbfl PI. -biluri S. n. (1770 DLRLV) Binsenkom M. Untdelemnul îl aducea cu tulumurile, orezul cu zâmbilurile (BELD. ET. 128). Leiba lipţcanul era s-aducă peşcheş ... 50 de ocă de cafe Martinica în zâmbiluri. Le-au adus? (AL. OP. I, 1356). GR. PI. zimbile (SUŢU NOT. 122), zamboâle (AL. PP. 116; im Reim). ET. türk, zembil. zimbru PI. zimbri S. m. (1645 HERODOT) Auerochs M. (Bos unis). Inorogul şi zâmbrul (ksl. zubrfi)şi cămilopardos (BIBLIA 1688 Dt, 14, 5). în munţii despre apus (ai Moldovei) să află altă fiară... 970 zlac şi să numeşte de lăcuitori zimbru, la mărime să aseme-nează cu boul domesnic (CANT. SCRIS. 93). Venim la munte nalt unde ... era ... numai gângănii veninate ... şi dzâmbri şi vasiliscuri şi alte heri neştiute (DOS. VS. Oct. 23; 79a). Tradiţia veche pretinde că bourul Moldoviei reprezintă capul zimbrului ucis de Dragoş când a descălecat în ţară (AL. PP. 167). - Daß unter zimbru der Auerochs u. nicht etwa wie der Verleger von CANTEMIRS BESCHREIBUNG DERMOLDAU, Frkf. u. Lpz. 1771, S. 95, Anm., vennutet, der Wisent (Bonassus, Bison) zu verstehen ist, geht aus Cantemirs Beschreibung des Tieres ziemlich klar hervor. Dazu stimmt die ältere Benennung bour (s. d.) sowie der Umstand, daß der Ochsenkopf im mold. u. mm. Wappen, der als der Kopf eines zimbru gilt, keine Ähnlichkeit mit dem des Wisents hat. TOPON. Zâmbreşti (um 1579 DERS). GR. zâmbru, f. zâmbroâie (DOS. VS. Fevr. 1; 50b). ET. asl. zqbrü, -brl SG. ALR SN III, K. 685. zimţ PI. zimţi S. m. (1620 MOXA) 1. eine von vielen, bes. kleinen, nebeneinander angeordneten zahnartigen Hervorragungen: Zahn M., Zähnchen N., Zacke F. So von den Zähnchen des Münzrandes, des Uhrrades (wog. măsea von den Zähnen größerer Räder), der Feile, der Örtersäge, der gezähnten Sichel, von den Zinnen einer Mauer etc. Să-l fi văzut atunci (pe zgârcit) cum îşi vâra mâna până-n coate în banii de argint şi de aur ... cum se uita dus la zimţii şi la pajurile lor strălucitoare (GANE, CL XV, 201 ). Un mod de a se îmbuca cunoştinţele vechi cu cele noi, ca zimţii de la roţile unui ceasornic (VLAH. GV. 132). (Leul) are limbă mare şi foarte aspră, cu zimţi ca la o pilă (INV. COP. 1878,35). (Turcii) începură a o bate (Galata) cu tunuri şi obor ia zimţii cetăţii, aorea pătrundea şi păreţii (MOXA, HC I, 404) die Zinnen der Festung. Vârfuri multe, nenumărate (de munţi) ... se-nalţă în limpezişul zărilor, ca şi cum ar da să spargă cu zimţii lor („de leurs créneaux”) bolta albastră a cerului (VLAH. RP. 170). Străveziul demon prin aer când să treacă, Atinge-ncet arama cu zimţii aripei sale (EMIN. 0.1,69) mit den Spitzen, Zacken seines (ausgebreiteten) Flügels. Galbeni cu zimţi, auch kurz galbeni zimţi Randdukaten. Daher: 2. fam.: Dukaten M. (Fete) ocheşele, frumuşele găseşti câte vreai, zimţi numai să ai (NĂD. NUV. I, 132). Câţiva zimţi, la dracul, mi se cad şi mie (SPER. AN. 1892,1, 221). 3. PL MOLD. TR. Tempel M. (Spannstab, um die Kette in notwendiger Breite zu halten; ist an den beiden Enden mit Zähnchen versehen). GR. zimle (BIBLIA 1688 Ex 25, 25 u. 37, 2). - Dirn. zimţişor. ET. asl. *zqbïcï, von zqbi7 „Zahn”, vgl. serb. zubac, bulg. zăbec, tschcch. zubec. SG. ALR SN II, K. 486. zimţâr PI. -ţâre S. n. (1901 DT. 115) Schränkeisen N. des Böttchers. ET. zimţ. zimţat Adj. (1901 DT.) gezähnt, gezackt, zackig. Acest jus este pus în mişcare de roata de fier „ dinţată” sau „ zimţată” (PAMF. ÎND. 112). La apus asprimea crestelor zimţate şi a piscurilor trufaşe (ale munţilor) (UR. BUC. 203). ET. zu zimţ. zimţi siehe zimţul. zimţui Präs, -iésc V. tr. (1703 GCD) o roată etc. ein Rad etc. zähne(l)n; monede Münzen rändern; (aus)zaclcen. Sute de piscuri răsar de pretutindeni ... zimţuind („crénelant”) zarea până-n albastrul depărtărilor (VLAH. RP. 205). GR. zimţi. ET. zimţ. zimţuit Adj. (1845 ION.) gezackt, zackig. Vălătuci zimţiţi (ION. CAL. 183). GR. zimţit. ET. a zimţi. zingări siehe zăngăni. zingheni siehe zăngăni. zinghet siehe zăngăt. zintâi siehe zi 1. ziori siehe zori. zirăi siehe zâzâi. zis (1551/3 ES 87 a; Mt22, 31) I. Adj. genannt. Domnul Moldovei Ştefan, zis Lăcuslă-Vodă (CADE). II. S. f. zisă Rede F., Wort N. Să mâi precum ţ-au fost dzâsa Intru mine ticălosul (DOS., GCR I, 242; zu Christus). Cu zisa lui (D-zeu) toate s-au jacut (MS. 17. Jh., GCR I, 311 ). Moşilor noştii le-ai dat săpefreacă In svânta ta ţară şi zâsa să-ţi facă (DOS. PS. V, 43, 6) daß sie ... dein Gebot befolgen. Cela ce crede nu să mânie, ce rabdă cu blândeţe şi păzeaşte zisa Domnului adecă: întru nemica nu vă mâniaţi (MĂRG.2 217b) das Wort des Herren, das da lautet. Albert face ştire lui Ştejân cel Mare: „ Să depui puterea s-armele barbarei ” Pentru aceste zise Domnul îi scria Aste vorbe dalbe: „ Vino de le ia!” (BOLINT.21, 93). Săteanul înţelegând zisele învăţăturii, foarte i-au plăcut (MS. 1764, GCR II, 77). - Selten auch S. m. zis. (Tronul Moldovei) ... devenise în adevăr un simplu tron rusesc, după zisul mulţimii (AL., CL III, 57). ET. a zice. zlacS.n. (16. Jh. PS. SCH. 36, 2) 1. (junges) Gras. Ca iarba curând usucă-se, ca vearzele de zlac (ksl. zlaka) curând cad (CORESI PS.5 64 a; 971 zlamâc Ps 36, 2). Ce răsări în codri fân şi zlcic (ksl. zlaku) slujbeei oamenilor (CORES1 PS.5 279a; Ps 146, 8). 2. Windröschen N. (Anemone nemorosa; BR., SEZ. V, 174). ET. ksl. zlaku., zu Bdtg. 2 vgl. auch nslov. zlak, nslov. şerb. sla/c, tschcch. svlak, Name verschiedener Kräuter, zlamâc S. n. (1892 SEV.) mold. ugs.: Zerschlagenes N., in Fällen wie: Şi hojma o neteza şi o alinia de-mi venea să-i fac zlămac amândoi (NĂD. NUV. I, 166; der Sohn vom Vater und dessen Freundin) sie beide in Stücke zu hauen. Joacă el... toată ziua şi seara cade zlamac (SEV. POV. 153) er tanzt den ganzen Tag und abendes fällt er wie zerschlagen hin. ET. vgl. tschech. zlamati, poln. zlamâc „zerbrechen”, poln. zlamek „Brach, Bruchstück”. Zlataüst m. (1559 CORESI IC. la, TRS XVI) Iocm Zlataust (Gurăde Aur) Johannes Chrysostomos. După cuvântul Zlatauslului. ce zise că făcătorii. de fapte bune vor dobândi bunătăţile cereşti (DOC. 1764, URIC. I, 131). Pe celalalt îl poreclise (unchiu-meu) Zlatauz, pentru că vorbea tot în sentinţe (GHICA 324). GR. LV. -toiist. ET. ksl. zlatoustă; -la- nach russ. Aussprache. zlâtiţă PI. zlâtiţe S. f. (1683 DOS.) Goldstück N. Agoniseşte pururea câte o zlatiţă într-o zi (DOS. VS. Martie 27; 56b). ET. ksl. zlatica (nach Mt 22, 19). Zlatoüst siehe Zlataust. zlătar PI. -tari S. m. (1467 DERS) veralt.: Goldarbeiter, -schmiedM. (1520 DERS). Oricare zlătariu va mesteca aurul sau argintul cu alte lucruri fără ştirea stăpânului (ÎNDR. 67). Au zlălariul (Xpi)oo%0o<;) topind aur l-au ferecat pre dânsul? (BIBLIA 1688 Js 40,19). S. f. zlătăroâie (1467 DERS). ET. slav. (şerb. bulg. etc.) zlatarî. SG. ALRII/I, K. 260; MN 3896, 138. zlătărie PI. -rii S. f. (1825 CANT.) veralt.: GoldschmiedehandwerkN.,-kunstF. (Ţiganii) nimic alt nu lucrează decât meşteşugul zlătăriei şi al fierăriei (CANT. SCRIS. 272). ET. zlătar. zlăvoâcă siche zglăvoacă. zloâbă PL zloâbe S. f. (1563 CORESI PRAXIU) Schlechtigkeit F. Impluţi de toate nedreptăţile, de curvie ... zloabe (ksl. zloby) (CORESI PRAXIU, Röm 1, 29, GCR I, 12*). O! câtă milă are D-zeu pre om, şi câtă zlobă are omul (VARL. CAZ.21, 271a). GR. zlobă. ET. ksl. zlobci. zloată PI. zloate S. f. (1620 MOXA) Regen werter N., nasse, feuchte Witterung F. Seceta în luna martie şi sloata. în aprilie sunt bune pentru toate soiurile de pământ şi pentru toate pânile (ION. CAL. 17). Deci slobozi D-zeu sloata ceriului şi se vărsară ploi de acoperiră pământul (MOXA, HC I, 348; Schilderung der Sintflut). - Zloată în două Hagelregcn: Nu plouă cum să plouă, Ci plouă cu zloata-n două (PP. ŞEZ. 1, 100). GR. sl-. ET. asl. slola. SG. ALR SN III, K. 798. zlobiv siehe zglobiu. zloccstiv (t) Adj. (1652 BRVI, 197) gottlos. După moartea zlocestivului Theofil (DOS. VS. Oct. 11; 60b). ET. ksl. zlocLstivu. zloslâvie (t)S. f. (1683 DOS.) Irrglaube M. Zloslaviia lui Arie (DOS. VS. Ian. 1; lb). Şi-n torcând pre mult. de la zloslâvie la pravoslavnica credinţă (DOS. VS.’Fevr. 28; 82 b). ET. ksl. zloslavije. zlot PI. zloţi S. m. (1581 PRL 209b) 1. ehern, u. TR. zlot bun Gulden M. Moneta banilor turceşti era pe acea vreme ortiţă, orţi, leiţe, zloţi, lei, caragroşi de doi zloţi (DION. TEZ. II, 166; iun 1775 in Munteni en). Domnia me or fi în pace de dajde şi de zloţi şi de lei şi de galbini şi de ilişi (DOC. 1686, URIC. II, 91; Namen verschiedener Abgaben). Pentru mândra cea din colţ Mâneai, şeptezeci de zloţi. (I.-B. 376). El bea vinu De cel mai bunii, Tot copul şi galbenul Şi felea şi talerul, Picătura şi. zlotul (PP. GCR, II, 292). Im 19. Jir. war der zlot in den Fürstentümern nur noch Rechnungsmünze (30 Para). Ce-mi. dai tu pe piele? „ Trei lei ş-un zlot” (TEOD. PP. 124). Evghenia nu plăteşte nici un zlot în ochii mei (AL., CL IV, 331). 2. TR. PP. zlot rău vierzig Kreuzer. Mândră, pe obrazul tău Rumenele-s de-un zlot rău (I.-B. 441). GR. zlat (PRL). ET. poln. zhty. zlotâş PI. -tâşi S. m. (1654 IORGA S. D. IV, 266) ehern.: Steuereinnehmer M. Ţăranii ... veneau la divan cu pâră asupra zlotaşilor că le-au luat atâtea năpăşti (NEC. COSTIN, LET} II, 75). Zlotaşiifugeau cu banii şi la vistierie nu aduceau (NECULCE, LET.2 II, 309). ET. zlot. zlotărie PI. -rii S. f. (1650 PAR. CLX/178) ehern.: Steueramt N. (NECULCE, LET.2 II, 425). ET. zu zlot. 972 zmeu zlotös Adj. (1823 ŞA'II, 587) regnerisch, feucht. Chipurile întrebuinţate.... spre a strânge pânile în verile cele sloloase (ION. CAL. 134). în unele părţi de câmp unde pământul este sloios foarte (MANOL. ÎG. ŢĂR. 21). GR. slotos. ET. zloată. zmalţ siehe smalţ. zmarând siehe smarald. zmăci siehe smuci. zmăcinâ Präs, zmâcin V. t r. (1681 DOS. AA lit. 11/36, 67) zermürben, -schlagen, -fleischen etc. I să zmăcina carnea, şi. să potricălia şi cădea bucăţ de pre trupul svinţiii sale (DOS. VS. Oct. 17; 70a). Munţii s-or cutremura, Păduri chiar s-or smăcina (PP., CL XIV, 153). - Fig.: Cu postul şi privegherea trupul zmăcinând (DOS. VS. Oct. 14; 65a). Să fie legaţi cu dajdia lor la un loc, prin alegere de staroste ... spre a nu fi zmăcinati în vreun fel de cerere de către zcipcii (TEZ. II, 389).' ET. lat. machinor, -ari (rum. a măcina) od. mac er o, -are. zmăcinât Adj. (1827 IORGA) zerschlagen. Aceasta sfântă biserică cu lotul zmăcinală şi pornită spre cădere din pricina groaznicului cutremur (1827 IORGA INSCR. 1,127).- Fig.: Doamna mumă ... purtând în sufletu-i zmăcincit o îngrijalăpresimţire (OD. D. CIL 74). ET . a zmăcina. zmălţui siehe smălţui. zmâc siehe smâic. zmâceâlă siehe smuceală. zmâci etc. siehe smuci etc. zmânceâlă etc. siche smuceală etc. zmângăli siehe mâzgăli. zmârţog siehe mârţoagă. zmeicsc Adj. (1893 CĂT.) des Unholds, der Unholde. în lăcaşul zmeiesc erau trei zmeoaice bătrâne şi doi zmei (CAT. POV. I, 58). ET. zmeu. zmeiös Adj. (1875 AL.) selten: kraftvoll, feurig. O herghelie de harmasari zmeioşi (AL. POEZII III Leg. 91 im Reim). ET. zmeu. zmeiţă PI. -iţe S. f. (1849 PIRU ENC. II, 75) Ehrenpreis M. (Veronica). ET. zu zmeu. zmeoâică PI. zmeoaice S. f. (um 1680 FL. DAR. 89a) 1. Unholdin F., siche zmeu I. 2. 2. Laserkraut N. (Laserpitium latifolium; PANŢU). ET. zu zmeu. zmeoâie PI. zmeoâie S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Unholdin F., siehe zmeu 1. 2. 2. Sescl M. (Seseli Libanotis; BR.); Laserlcraut N. (Laserpitium latifolium; PANŢU). ET. zu zmeu. zmeöi siehe zmeu. zmeu PI. zmei S. m. (1510 DRHB II, 157) I. S. m. 1. LV. a) Schlange F. (nach asl. zmiî). Tu frămseş capetele zmiilor într-apă, tu struncinaş capul zmeului. (CORESI PS.5139a; Ps 73, 14/15). Zmeulcesta ce fapt-ai să-ş bată joc d-insul (CORESI PS.5 201a; Ps 103, 27). (Vrăjmaşul) rădică, şarpele şi întră în elu şi prilăsti Eva, şi Eva înşelă Adam, şi căclzură de bunrătatea lui D-dzeu şi ei şi zmeul (COD. STU., GCR 1, 56). - b) Drache M. Şi arătându-i de departe pre bălaur îi. zise împăratul: Nu te apropia, părinte, la zmău (DOS. VS. Martie 31; 60a). în vămui a fielecărui stâlp ... palm zmei începea a să împleleci (CANT. IST. 105). 2. zmeu, f. zmeoâică, PI. -ce. Unhold(in) im rumân. Märchen. Die zmei sind fabelhafte Wesen von menschlicher Gestalt u. ungeheurer Größe u. Stärke, aber weit geringerer Intelligenz als der Mensch, so daß sie diesem oft unterliegen. Sie wohnen in steinernen Burgen, reiten auf die Jagd u. rauben gern die Töchter der Menschen. Wenn sie heimkehren, werfen sie ihren Streitkolben (buzdugan) in die Luft, der dann viele Meilen weit bis zur Burg fliegt, das Tor mit einem Schlag öffnet u. sich dann selbst an den Nagel an der Wand hängt. Nach SBIERA POV. 314 sind sie am ganzen Körper behaart, haben Ziegenbeine u. einen langen Schuppenschwanz. Nach CĂT. POV. 1,61 können Pfeile in ihre Haut nicht eindringen. - Die Stärke u. Schnelligkeit der zmei werden bei AL. PP. häufig bildhaft verwendet. Ungurii ... Stau de mi-iprivesc Cum mise trântesc Ca doi zmei, ca lei (AL. PP. 67; von zwei Ringenden). Sepie voinicei, Mândri puişori, de zmei. (AL. PP. 153). Atunci eu te-oi auzi, Ca un zmeu m-oi răpezi Şi nici urmă-a rămânea De tătari în ţara mea! (AL. PP. 170; Fürst Stephan spricht). Tu murguţule... Du-mă iute ca un zmeu, Du-mă la stăpânul tău (AL. PP. 48). Şi te du în grajdiul meu De-ţi alege-un pui de zmeu (AL. PP. 149). TR. BAN. al zmeului, al zmeilor riesenstark. Nime nu se mai cuteza să se mai apuce cu el la luptă, aşa era de-ci zmeilor! (FR.-C. MOŢII 274). Oare să-l cerc (pe hoţ), doară nu va fi el chiar al zmăului (RETEG. POV. I, 22). 'S. floarea zmeului Geißbart M. (Spiraea Aruncus; BR.). II. S. n. PI. zmeie Drache M. (Fluggerät), Beschreibung mit Angabe der dazu gehörigen Terminologie siehe ISP. JUC. 63 fig. A înălţa un zmeu einen Drachen 973 zmeur steigen lassen. Pe cât smânceşti, pe-atât de sus se-nalţă zmeul (COŞB. 190) je mehr man an der Schnur zieht, um so höher steigt der Drache! (Hârtia) producea un vâjâit ca acela ce-lproduc limbele de la zmeurile cu cari se joacă copiii (TEL. SCH. 19). GR. MOLD. u. PS. SCH. Sg. zmău, ferner in Bdtg. I. 2 zmeöi (MF I, 1567 flg.), zmaöi (MF I, 1540 %); f. MOLD. zmăoâică, ferner zmăoâie (MF I, 1540 flg.). - PI. in Bdtg. II zmeuri (TEL. 1. c.), m. zmei (GANE, GIIICA, AL.). ET. vgl. russ. zmija, zmeja, bulg. zmija (VASMER I, 457) < ksl. zm//„Schlange, Drache”. SG. ALRII/I, K. 78; MN 2743, 2745, 95; SN III, K. 807; V, K. 1303. zmeur PI. zmeuri S. m. (1783 BENKÖ 419) Himbeerstrauch M. (Rubus idaeus). GR. zmeur âr. TOPÖN. Zmeoarani (1593 DERS). ET. zmeură. SG. ALR SN II, K. 587. zmeură PI. zmeure S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Flimbeere F. (Strauch u. Frucht); gew. Koll.: Himbeeren (PL). Pădure căzută la pământ... care a început a putrezi şi a o cuprinde zmeura şi murele (ŞEZ. V, 174). Toamna, când se coceau coamele şi zmeura, se ducea la munte (GFflCA, CL XIV, 55). Adâncimi întunecoase, Unde zmeura şi fragii şi mura... Cresc în voie despre oameni (CONACHI8). Sirop de zmeură Himbeersirup. GR. zmie- (GORJ.), zmiură (POL.). ET. vgl. ngr. opeoupov, türk, zmaula, die viell. auf einem slav. *zmejova (jagoda) „Drachen-, Schlangenbeere” beruhen. // autochthon. zmeuret S. n. (1567 DERS) Himbeergestrüpp N. ET. zmeur. zmeurică PI. -rele S. f. (1906 PANŢU) TR. BUCOV. Reseda F. (R. odorata). GR. zmeur iţă, PI. -rite. ET. zmeură. zmeuriş PI. -rişuri S. n. (1875 CREANGĂ0' 131) Himbeergestmpp N. ET. zmeur. zmeurişte PI. -rişti S. f. (1893 SEV.) Himbeergestrüpp N. Cumätni-n mied să-ndulceşte Şi bine-i prieşte, Ca ursii în zmeurişte (SEV. AN. 87). ET. zmeur. zmialţ PI. zmialţi S. m. (1909 ANT. IHT. 87) OLT. MUNT. Quappe, Aalraupe F. (Lota vulg.). ET. zu mialţ. zmiceâ siehe smicea. zmiciulâ siehe zbiciula. zmicui Präs, -iese V. tr. (1683 DOS.) peitschen, martern. Şi deaca-l văzu Gargal, iarăş l-au zmicuit cu vine de bou (DOS. VS. Sept. 29; 33b). ET. vgl. a zmicura. zmicurâ Präs, zmicur V. tr. (1551/3 ES 83b; Mt 22,44) 1. Mais (durch Schlagen) ab-, auskömen (B., VICIU). 2. peitschen, martern. Ozmicurară(GLOSSE: zbiciula-ră) cu cureale verzi (DOS. VS. Oct. 30; 95b). Fu bătut foarte tare tot trupulzmicurând (DOS. VS. Martie 23; 50b). ET. lat. *exmlcülare < mica „Krümchen”. SG. ALR SN I, K. 115. zmicurät Adj. (1551/3 ES) gebrochen. Trestie zmicurată nu va frânge (ES 37a; Mt 12, 20). ET. a zmicura. zmuccâlă etc. siehe smuceală etc. zmülge siehe smulge. zmunceäla siche smuceală. znâmăn S. n. (1642 CAZ. GOV. 347) LV. Denkmal N., Gedenkstein M. Care piatră ş-au pusu-opre mormânt în loc de znamăn (DOS. VS. Oct. 22; 76a). Şi sosâm la un znamăn, stâlp de piatră cu cămară (DOS. VS. Oct. 23; 79b). ET. ksl. znamg. zneâmăn S. n. (1893 MAR. ÎNM. 344 flg.) Stelle F. (außerhalb des Friedhofs), wo Selbstmörder begraben werden. - Mit andrem Suff, zneamät. ET. wahrsch. zu znamăn; die Stelle wird durch Reisig, Steine etc. gekennzeichnet (MAR. ÎNM. 345). znoâvă siehe snoavă. znovös siehe snovos. zoaie PI. zoi S. f. (1703 GCD) 1. Wasser, in dem Wäsche eingeseift, gewaschen wurde: Seifen-, Waschwasser N. Cu zoaia în care s-a spălat cămeşa (omului) celui necurat, ce a intrat în casă, de se spală copilul (care are rofii), se tămăduieşte (PAMF. BOLI 58). 2. gew. PL: Schmutzwasser, Spülicht N. Am făcut o teică... şi am turnat zoi într-însa ...şi au mâncat porcii (PAMF. JOC. I, 377). Sub dres am strâns mulţime de buze mai purtate Ca piatra pe şosea Şi am plutit în jiindul atâtor zoi din lume! (NAUM, CL VII, 73). GR. WB. auch S. n. zoi, PI. zodie, ferner in Bdtg. 1 S. f. PI. zoâle (POL.). ET. vgl. poln. zola, russ. bulg. zola < dt. Sole „Laugenwasser”; zoaie ist aus dem PI. zoi (vgl. gol, PI. goi) erschlossen. SG. ALR SN II, K. 513; IV, K. 1116. 974 zomoniţă zoălă PI. zoâle S. f. (1805 CRIŞAN 302) MOLD. TR. Anstrengung, Mühe F. După atâta zoală îl cuprinse un somn aşa. de proclet de a dormi ca mort (RETEG. POV. III, 28). (Moaşei) nu putem Zoală să i-o întoarcem, Întoarcă-i-o D-zeu (PP. MAR. NAŞT. 304; Taufrede). ET. viell. zu zoaie, a zoii. zoână PI. zoânc S. f. (1703 GCD) MUNT, das, was beim Putzen des Getreides abfällt: Abfall M., Ausgesiebtes N. (MOLD, codinä, OLT. TR. coade). Zoană, orz, ovăz, secară, răpită... se pot întrebuinţa în acest scop (pentru hrana păsărilor insectivore (LIT.; Aufruf des Tierschutzvereins). ET. vgl. nslov. tschech. şerb. zona. SG. ALR SN I, K. 84,85. zoâvă PI. zoâve S. f. (1884 Η. VII, 373) MUNT. OLT. Jacke F. der Bäuerinnen (MANOL. IG. ŢĂR. 223 flg.). GR. zoabă. ET. unbek. zob S. n. (um 1670 ANON. CAR) 1. Kömerfutter N. für Pferde, Bine calul îl hrănea, îi da zob cu merniţa (PP. BAN. MÂNDR. EU. 119). 2. PL Splitter, Späne. A face zob zertrümmern. ET. şerb. bulg. zob; vgl. magy. zab. zobi Präs, -besc V. tr. (1885 DEL., CADE) MUNT. OLT. in kleine Stücke brechen, schlagen. ET. zob. zobit Adj. (1885 TEOD.) zerstückelt, zerschlagen. Inima mi-o arde-un foc, Şi nu-ifoc de lemn zobit, Ci e focu de iubit (RĂDUL. RUST. 1,26). Şi când îl trântea, Zobit că-l lăsa (TEOD. PP. 495). ET. a zobi. zobon siehe zăbun. zodiac PI. zodiace S. n. (1697 CACA VELA 123 b) Tierkreis M. Zodiacul să mişcă pieziş, împărţit fiind în doaosprezece părţi, care se numesc zodii (DESC. PR. CR. 105).- Daher Tierkreisbuch N. (carte de zodii, siehe zodie). Iar pentru ghicirea ce sunt chemat eu, Astfel se arată-n zodiacul meu (PANN PV. Μ. I, 33 flg., z. B. 44). ET. gr. (κύκλος) ζωδιακός. zodiâş siehe zodier. zodie PI. zodii S. f. (1688 BIBLIA) Sternbild, Zeichen N. des Tierkreises. Au deschide-vei zodiile în vremea lor şi pre luceajarul de sară de păr aduce-veipre el? (BIBLIA 1688 Ib 38, 32). Care copil în ce zodie se naşte, aşa are să-ifie norocul şi firea (MAR. NAŞT. 65) unter welchem Zeichen das Kind geboren wird. S-a născut în zodia scroafei (Z. I, 649) er ist ein Sonntagskind, Glückspilz. Pe zodii sângeroase porneau a luipopoară (EMÏN. O. I, 91) unter blutigen Zeichen. Aşa i-a fost zodia! so war es ihm vom Schicksal bestimmt! A căuta cuiva în zodii jds. Schicksal aus den Sternen zu deuten, die Nativität zu stellen suchen. Bre, ce zodie-ncâlcită! Cât n-am stat să-i dau de rost? Unde n-am cătat norocul (VLAH. GV. 28; der Sprecher hat sich erfolglos in den verschiedensten Berufen versucht). - Anleitung zur Deutung des Schicksals aus den Sternbildern gibt das „Tierkreisbuch” (Cartea de zodii, Cartea zodiei, Zodiar) od. ein entsprechender Abschnitt (Zodiile) des Kalenders. -Die Namen der Sternbilder sind: vărsătorul, peştii, berbecele, laurul, gemenii, racul (cancerul), leul, fecioara, cumpăna, scorpia, săgetătorul (arcaşul), capricornul (căprior, capra, ţapul). ET. gr. (Qôiov. zodiér PL -diéri S. m. (1856 SBIERA POV. 236) Sterndeuter M. La bariera Socolei este o cărturăreasă de-ţi gâceşte tot, spune cât ai să trăieşi, ce cumpene ai să pefreci, ce duşmani te pasc. Mă rog, spune mai bine decât un zodieri la care am fost când eram tânără (NĂD.NUV. I, 152). GR. zodiâş; S. f. zodieriţă, PI. -te. ET. zodie. zografisi siehe zugrăvi. zoiös siehe soios. zoii Präs, -lèse V. tr. (um 1670 ANON. CAR.) Wäsche einlaugen, einseifen (u. dabei reiben). Intr-o joi spre vineri se apucase nevasta de zolit cămeşile, dar până-i vor fierbe oalele la joc ... se dase la ţesut (CL IX, 447). ET. vgl. russ. zolitj, bulg. zolja, poln. zolîc. SG. ALR SN II, IC. 416; IV, K. 1111, 1226. zolniţă PI. zolniţe S. f. (1903 VOR., CADE) Waschkessel M., in dem die Wäsche (in Lauge) gekocht wird. Vinerea ... nu se zoleşte ... căci cum clocoteşte uncropul în zolniţă, aşa va clocoti şi piatra peste sămănături (PAMF. AGR. 14) der Hagel. ET. vgl. poln. zolnica. zolză PL zolzi S. f. (1834 DRĂGH.) Druse F. (Pferdekrankheit). Pentru zolză sau gâlcă la cai. Pentru zolzi sau gâlcile ce găsesc pe cai tineri (DRĂGH. IC. 41). ET. poln. zolză. zomoniţă PI. zomoniţe S. f. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. Erdhütte F. ET. şerb. zemunica. 975 zonă zonă PI. zone S. f. (um 1780 UT) Zone F. ET. gr./lat. it. zona. zoologie S. f. (1811 UT) Zoologie F. El', gr./lat. zoologia. zor S. n. (PRODAN URBARII) 1. vcralt.: Gewalt(anwcndung) F„ Zwang M. An cerut de la boieri... să le dea 70pungi de bani.... si. îndată au rânduit mumbaşi turci spre împlinire cu mare zor (DION. TEZ. II, 179) zur zwangsweisen Eintreibung. 2. Drängen N. (zum Handeln, zur Eile), Eile F. (zu der man drängt, gedrängt wird), in Fällen wie: St7ßi iute de picior, Să-mi ajuţi la câte-un zor (TEOD. PP. 72; der Reiter zum Pferd) bei dringenden Geschäften. Plângerile şi rugăciunile lor m-au atins la ficaţi şi nu mă lasă inima ... ca să-i iau cu zorul spre a goli raiul (ISP., CL XVII, 158; Worte des Engels, der Adam u. Eva aus dem Paradies vertreiben sollte). Luat atunci din nou la zor, D. a începu t să povestească isprăvile ce le-a făcut (LIT.; von einem Verbrecher) als man ihn in die Enge trieb. Dorde zor erzwungene Liebe, Liebe auf Befehl. Era sigur că Ana îl iubeşte şi n-avea nici un zor să-i ceară un răspuns pe care îl ştia dinainte (VLAH. DAN 1,117; er hatte um ihre Hand angehalten) er hatte gar keine Eile. Dă mai. iute, soacră mare, Că la nuntă e zor tare (TEOD. PP. 271) es eilt sehr. Ba zor pe bieţii oameni să-l ducă ...la satul Găvanului, de unde spunea el că e (VLAPI. GV. 74; sie wollten ihn loswerden) ja, die guten Leute hatten es eilig. Zimbrul... sărind, mugind, da zor Peste mândrul vânător (AL. PP. 166) drang... auf den ... Jäger ein. Unchiaşul mâna, mâna (calul), zor, zor, şi calea nu să mai isprăvea (DEL. S. 251) der Alte trieb das Pferd zur Eile an. Zor la poartă; zor preoteasa după părintele (RĂDUL. RUST. II, 28) er eilte ans Tor, die Frau ihm nach. A da zor cuiva jdn. (zum Handeln, zur Eile) drängen, antreiben, ihm zusetzen: Slujbaşii nu mai înceta dând zor lăcuitorilor, zicând: ado, ado (DION., TEZ. II, 192). Văzând Mihai că nobilii, nu înaintează, mai. încoace de Turda, începu a le da zor şi le porunci ca în trei zile să pornească spre Alba-Iulia (BĂLC. 467). Matei îşi făcu semnul crucii şi mai dădu zor boilor (NĂD. NUV. I, 201). Mitică dedea zor să-i aducă un cal cu maşină (BRĂT.-VOIN. LD. 223). Când a pornit să-şi deie zor Acest cuvânt mai călător Decât un vânt! (COŞBUC 17) als diese Kunde ... eilends in die Welt hinausflog. In atmosfera acestor generoase iluzii, el îi dă zor cu scrisul (VLAH. GV. 91; von einem optimistischen Dichter) schreibt er eifrig darauf los. împăratului... nu-iprea plăcu zorul ce da sfetnicul pentru nuntă (ISP. LEG.2 227) der Eifer, mit dem ... die Hochzeit betrieb. Copacii dau muguri ce cresc văzând cu ochii, viaţa dă zor pretutindeni (NĂD. NUV. 11, 75) das Leben treibt. Un puternic vânt prin ramuri începu cu zor să bată (DULFU PĂC. 15) ein kräftiger Wind begann mächtig zu wehen. Capul i se pierdea buimăcit în haosul îngrozitoarelor cărţi, când da să le prididească mai cu. zorul (VLAH. NUV. 88; er stand vor dem Examen) mit größerem Eifer. (Bătrâna) cu toată vrednicia, şi cu tot zorul ei minuni nu făcea; ci, dă! trebuşoara. mai de toate zilele, câte ceva prin casă (IARNIK, CL XV, 97) bei all ihrem Eifer. De zor mit (aller) Macht, mit (größtem) Eifer, eifrig(st): (Băiatul) îşi ducea palmele roşite la gură. şi. sufla de zor să şi le răcorească (VLAFI. GV. 176; der Lehrer hatte ihn mit dem Lineal auf die Hände geschlagen). Cartea ... se afla dinainte-i ... şi pisoiaşu cu cercei torcea părintelui de zor (RĂDUL. RUST. II, 32). (în perioada aceea) se băleau de zor în capete vro trei sau patru feluri de civilizatjuni: grecească, nemţească, rusească şi franţuzească (GION PORTR. 263). Vgl. nevoie 5. ET. türk, zor „Gewalt, Zwang”. SG. ALR SNV, K. 1459. zoralic PI. -Iii S. f. (1863 FIL.) Rundtanz M. (Ciocoii) ziseră, lăutarilor să cânte „pristoleanca”, „chindia” şi jocul numit: „ca la uşa cortului” sau „zoralia” (FIL. CIOC. 172). ET. unbelc. zorbä siehe zurba. zorea PI. zorele S. f. (1840 POEN. I, 40) Garten-, Trichterwinde F. (Convolvulus tricolor u. Ipomaea purpurea). Floarea îi e albă şi seamănă cu o zorea colţurată (OD.-SL. 265; vom Stechapfel). Dulceaţa celor două ceasuri de somn după dejun în cerdacul cu perdele de iederă şi de zorele (BRĂT.-VOIN. LD. 24). ET. zori:, die Blüten öffnen sich am frühen Morgen. zoreän PI. -reni S. m. (1895 D.) Blicke F. (Blicca). ET. ansch. zu zori. zori1 Präs, -rcsc (1838 POTRA II, 442) I. V. tr. (zum Flandcln, zur Eile) drängen, (an-)trciben. Femeia lot îl zoreşte (pe dracul) Strigând: „De, de, isprăveşte ... ” (PANN PV. M. II, 92; er sollte ein krauses Plaar gerade machen, was er nicht fertig brachte). Zăpuşala, în loc cle-a da lenei vieţuitoarele, le îmboldea, le zorea (DEL. S. 54). Spiridon iese încet în dreapta numărând gologanii. Rică îl zoreşte de la spate (CARAG., CL XIII, 291). Mama ... ne zoria ... cu sculatul şi se grăbia cu treaba, prin casă (GHIB. B V. 61). II. V. intr. sich beeilen, eifern. Sfetnicul umbla... zorind să se facă mai curând nunta (ISP. LEG.2 227). Leit în zale de oţel zoreşte Dreptul pe sub coastele Zahornii 976 zornai (VLAH. RP. 253). Când soare lucia, Caplea că-mi zoria Şi s-apropia (PP. REV. TOC. III, 376). III. a se zori sieh beeilen, eilen. Să ne zorim, că ne apucă noaptea (UR. BUC. 276). Fugari... care se zoreau să treacă peste graniţă, fugind de groaza turcilor (UR. BUC. 91). ET. zor. zori2 Präs, -rcsc V. intr. (1868 BARC.) 1. zoreşte (de ziuă) es tagt. 2. TR. Wcihnachtslieder singen, siehe zorit2. ET. zori. SG. ALR SN III, K. 760, 762. zori S. m. PI. (16. Jh. CV2 8b; Apg 20, 11) 1. zorile (zilei) der anbrechende, frühe Morgen, der Tagesanbruch. Zorile (zilei) se revarsă, bisw. se varsă, răsar der Morgen, Tag bricht an. In zori (de zi, de ziuă), în zorile zilei, în revărsatul zorilor bei Tagesanbruch, am frühen Morgen, in aller Frühe. Să mă sui la munţi cu flori, Să-mifac ochii rotim giori, Să privesc mândrele zori (PP. GCR II, 306). A ta e zioa şi a ta e noaptea, tu sfârşit-ai (PS. RÂMN.: ai săvârşit) zorile (ksl. zarju) şi soarele (CORESI PS.5139b; Ps 73, 17). Mai înainte de zori de zi au lovit (moscalii) pre turci (NEC. COSTIN, LET.21,452) vor Tagesanbruch. Alexandru ... încălecăpre Ducipal şi fugi toată noaptea şi sosi cu zorile la apa Sinariului (ALEXANDRIA 80) bei Tagesanbruch. (Bătrânul) îi zise că doamnele ... s-ar fi pornit în zori de zioăfară a lăsa nici un răspuns în urma lor (I. NGR., CL VII, 16) in aller Frühe. Revărsatul zorilor nu ţine doară toată ziua (Z. I, 94) des Lebens Mai blüht einmal und nicht wieder. Zorii zilei o găsiră deşteaptă (BASS. V. 219). Catrina şi Sandu făceau ochi de cum mijeau zorii şi... o porneau la câmp (RĂDUL. RUST. II, 200) sobald der Morgen dämmerte. Zori de zi s-or revărsa, Boierii că s-or scula, Apă rece or cerea (PĂSC. LP. 231). O viişoară... Ce din ziori şi până-n seară Pe biserică s-a-ntins (AL. PP. 21) cine Rebe, die sich an einem einzigen Tag ... ausbreitete. Tiincl fusturile den vărsatul zorilor (άπο άναβάσεως του ορθρου) până la. ieşirea stelelor (BIBLIA 1688 Neh 4, 21). Mă. aşezai cu Udrea şi alţi păstori împregiurul unui foc şi petrecuipână-n ziori cu cânticele de la munte (AL. PP. 57) bis zum frühen Morgen. Bate vântul despre ziori Şi mă împle de flori. (AL. PP. 238) vom Osten her. Ziorile dimineţii cele rumene n-au îngăduit să spuie Şeherasadi mai încolo (BAR. HAL. III, 114) „die aufsteigende Morgenröte”. 2. (t) Weckruf M. A suna zorile Reveille blasen. 3. a cânta mirilor de zori den Neuvermählten ein Morgenständchen bringen (GOL., Z. I, 94; IV, 326). Le cântă de zori pân-a nu se cununa (Z. I, 94; wird von verfrühten Glückwünschen gesagt). Vgl. auch Z. IV, 295. 4. BAN. Totenklage, die bei Tagesanbruch gesungen wird (MAR. ÎNM. 226 flg.). GR. Bdtg. 1 oft auch f„ mit Alt. zorile. DOS. zoäre (PS. V. 5, 7), zuori (PS. V. 70, 60), zuori (PS. V. 91, 5). ET. vgl. bulg. zora, PL zori, nslov. zor, serb. zora\ zuori, zuori nach miori, nuori\ ziori an zi angelchnt. SG. ALR SN III, K. 760-763, 767. Zorilă m. (1535 DERS) 1. in der Volksmythologie: Geist in Ochscngestalt, der am frühen Morgen erscheint. (Oamenii) au născocit spaime sume: Strigoi, stafie, Murgilă, Miază-noapte şi Zorilă {PANN PV. 1883, 93). 2. Name, den man einem am frühen Morgen geborenen männlichen Kalb gibt. 3. Bez. für Sirius M. ET. zori. zorit1 Adj. (1868 BARC.) eilig. - Auch adverb.: (Pârău!) curge, curge zorit, parcă cine ştie ce ispravă ar avea de Jacul (NĂD. NUV. II, 69). ET. a zori1. zorit2 S. n. (1868 BARC.) TR. 1. Osten M., Morgenland N. Din fundul lumii., mai din sus, Şi din Zorit şi din Apus ... Venit-au roiuri de-mpăraţi (COŞBUC 18). 2. Weihnachtslied N., das im Morgengrauen gesungen wird. Zoritul a doua zi de Crăciun (BIBIC. 248). ET. a zori2. zoriu Adj. (1873 CL) eilig, geschäftig. Simitl ... La lucru bărbăteşle începe-acum zoriu (CL VII, 246). ET. zor. zornai Präs, zomăi (1805 CRIŞAN 301) I. V. tr. klirren, rasseln, klimpern lassen. Ofiţerul... îşi zomăi pintenii înlr-un salut milităresc (VLAH. DAN I, 71). Beneş a trecut în odaia, de alături... Apoi s-a întors radios, zornăind un fâşie de patace (BRĂT.-VOIN. LD. 55). Norocul negru zornăind tambura începu deodată la dânsul cu gura (PANN PV. 1883, 169; cs hatte die Gestalt eines Mohren). O vadră de vin scotea ... Cercurile-i zorzonea (TEOD. PP. 561). II. V. intr. von Ketten, Waffen etc.: klirren, rasseln; von Geld: klimpern. Câţiva boieri... ai căror cai. şi arme se auzise tropotind şi zornăindpe-afară (OD. D. CH. 6). Din buzunarele jiletcei (lui) atârnau de-o parte şi de alta, zornăind, două lanţuri grozave cu chei şi peceţi multe (GHICA 502). Sora împăratului ...de spaimă scăpă cele patru chei cari zornăirăpe pardoseală (DEL. S. 96) klirrend fielen. Mie mi s-a urât Tot suind şi coborând, Cu fiarele zorzoind (NF I, 379; ein Gefangener klagt). 977 zornet GR. zornăi, zurnui, zorzoi, zorzonr, Präs, auch zornăiesc. ET. onomatopoet. SG. ALR II/I, K. 22; SN I, K. 47. zornet PI. zörnete S. n. (1881 EMIN.) Klirren N. S-auzi zometul de pinteni si foşnirile de rocM (EMIN. O. I, 157). ET. a zornăi. zorzoâle etc. siehe zorzoane. zorzoane S. f. PI. (1867 C. NGR. Scris. XXXI) verächtl. von übermäßigem Zierrat: Flitterkram M., Kinkerlitzchen (PI.). Cumpătatul urmaş al lui Carol Magnu purta o haină fir ă nici un zorzon, cu nasturi de oţel (UR. BUC. 57). Cocoane înţepate ... în rochii de atlaz cu fel de fel de zorzoane (VLAH. DAN II, 128). (Improvizatele boieroaice) nedeprinse cu hainele scumpe şi zorzoanele ce le atârna pe cap, pe gât, pe tot corpul (UR. LEG. 326). Acest om care... clădise o casă înflorită cu multe zorzoane, acoperită cu tablă roşie, c-un balcon înecat de iederă şi trandafiri acăţători (SAD. PS. 155) mit vielen Verzierungen. Fig. Ce-ai păţit, zorzonul babacăi? (BOGD. BURS. 5; der Vater zur Tochter) was hast du, mein Schmuckstück? GR. Sg. zorzon (UR., BOGD.); ţorţoane (C. NGR. Scris. XXXI), ţorţoale (ISP., CL XVIII, 206; PAMF. JOC. 3), zorzonâle (MF I, 353), wofür an derselben Stelle zorzoane (RC. IR. 367). ET. onomatopoet. zorzoi, zorzoni siehe zornăi. zov siehe zufi zovön etc. siehe sovon etc. zovör etc. siehe zăvor etc. zuai Präs, -iese V. intr. (1814 ŢICH.) summen. Albina ziiăind le-au spus (ŢICH., D.). ET. onomatopoet. zufS.n. (1579 DERS) LV. Stoff aus Angorawolle: Kamelott. Sof de la Tosia (TARIF 1792, Ş. INFL.). Avea ... giubea de „zuf” albastru deschis (FIL. CIOC. 345). GR. zov, sof. ET. türk, sof suf. zugrav PI. zugrăvi S. m. (1425 DRHA I, 86) Maler (wofür LM. im Sinne von Kunstmaler pictor); Anstreicher M. Cine va putea să vază lucrul carele nu e putinţă a-l vedea sau să zugrăvească zugravul lucrul carele nu l-au văzut? (ÎNDR. 711). Şi trimise Cleofîla un zugrav bun să zugrăvească chipul lui Alexandru (ALEXANDRIA 140). Ei, puişorule, mai sunt zugravi, grozavi de tot (DEL. P. 149). ANTHROPON. Ştefan Zugravul (1425 DRHA I, 86). GR. LV. u. TR. auch zugtdf zugrâv ferner zografţ 1809 IORGA INSCR. I, 102). ET. ngr. ζωγράφος; zu zu- vgl. ksl. zugrafă zugrăveală PI. -veli S. f. (1703 GCD) 1. Malerei F. (wofür LM. im Sinne von Kunstmalerei pictură); Anstrich M. Ce mândreţe de biserică şi ce zugrăveală pe dinăuntru şi pe dinafară (DEL. P. 147), Zugrăvelele cele mai preţioase, policandre de argint suflate cu aur... erau zestrea mănăstirii aceleia (ISP. LEG.2 295). 2. fig. veralt.: Schilderung F. (Boierii) Cu zugrăvele urâte zugrăvea cumplit pe greci, Zicând c-a lor tirănie nu vor uita-o în veci (BELD. ET. 98). ET. a zugrăvi. zugrăvi Präs, -vesc V. tr. (1563 CORESI PRAXIU 396) 1. malen, bemalen (wofür LM. von Kunstmalerei a picta); (an)streichen. Cu litere de aur erau zugrăvite (pe copac) cuvintele: „Fata născută din piatră" (RC. IR. 90). Noaptea... Zugrăveşte umbre negi'e Peste giul-giuri de zăpadă (EMIN. O. I, 67). Mi-am zugrăvit apartamentul din nou ich habe mir die Wohnung neu anstreichen, malen lassen. GR. -grafi (1709 IORGA INSCR. I, 201), zograflsi (1809 IORGA INSCR. I, 102). 2. fig.: schildern. (Boierii) au zugrăvit starea ţării cu un chip lăcrămătoriu (BELD. ET. 98). 3. LV. fingieren. ET. zugrav; zografisi < ngr. ζωγραφίζω, Fut. -φίσω. SG. ALR Π/I, MN 3912, 142. zugrăvie (t) PI. -vii S. f. (um 1740 CC I, 123) Malkunst F. ET. a zugrăvi. zugrăvit Adj. (1675 MIRON COSTIN) 1. bemalt, angestrichen. Un caic mare, bogat... Pe-n afară zugrăvit Şi pe margini poleit (AL. PP. 124). 2. LV. fingiert. Jigmond... s-au făcut mânios deodată. Ce era zugrăvită acea mânie (MIR. COSTIN, LET.2 I, 283). ET. a zugrăvi. zugrăvitor (1705 CANT. IST. 222) I. Adj. malend. II. S. m. Maler M. ET. a zugrăvi. zugrăvitură PI. -tiiri S. f. (1703 GCD) Bild, Gemälde N. Cum e-ncinsă (nora), Cum îşipoart-a ei făptură, Toată-i ca-n zugrăvitură (COŞBUC. 80). ET. a zugrăvi. zugrumâ siehe sugruma. 978 zurbagiu zuierS. n.(1900 MF) Summen N. Zuier de fluier (MF 1073). ET. onomatopoet.; vgl. şuier. zuliar Adj. (1824 RI IV, 35) veralt.: eifersüchtig. Neamuş are prepusuri, îi zuliar, îmi face scene (AL., CL VII, 411; die Frau vom Gatten). (Un cocoş) se repezea să despartă două (găini) boghete zuliare (NĂD. NUV. I, 13). GR. -lear, -Iar. ET. ngr. ζηλιάρης. zulie PI. zülii S. f. (1840 M. KOG.) veralt.: Eifersucht F. Zile-ntregi îl chinuia zulia (RADUL. RUST. II, 171). El o să turbe de jigăraia zulei şi o să-şi beie toată fierea din inimă (GANE, CL DC, 55). GR. zule, zulă (M. KOG. Două femei IX). ET. ngr. ζήλια. zulipsitor Adj. (um 1890 BOGD.) neidisch, eifersüchtig. Lunci... parcă se uita galeş şi zulipsitoare că nu poate lua şi ea parte la veseliile clăcaşilor (BOGD. POV. 240). ET. ngr. ζηλεύω, Fut. -λέφω, über ein Verb a zulipsi. zulüf PI. -liifi S. m. (uni 1700 RI VIII, 108) Locke F. Cucoana... venea de alături de la Veta unde fusese poftită ca să-i încreţească zulufii (TEL. SCH. 54) . Scoate o oglinjoară din buzunar şi-şi drege sprâncenele şi zulufii (AL. OP. I, 187). GR. Dirn, -lujel, PI. -fei (PP. Ş. INFL.). ET. türk, zülüf vgl. zur Form bulg. zuluf ngr. nach MIKL. TE. τζουλούφι etc. SG. ALR II/I, K. 7, 9. zuliim (t) PI. -lümuri S. n. (1715 SMIM V, 384) Ungerechtigkeit F. Turcii... ce umblă prin judeţeficând zulumuri lăcuitorilor (DOC. 18. Jh., ARH. ROM. II, 166), Zicând Antonie că nu se poale (să dea ţara 300 de boi), că se face zulum ţării (EN. COGĂLN., LET.2 III, 202). Ahmet, foarte straşnic, zulumuri nu suferea (BELD. ET. 114). ET. türk, zuliim, vgl. zur Form şerb. etc. zulum. zumbăire PI. -iri S. f. (1904 SAD.) Summen N. în cântecele ascuţite ale scripcilor şi în zumbăirile cobzelor (SAD. CR. 227). ET. onomatopoet., zu einem Verb. a zumbăi. zup! Interj. (1881 CREANGĂ) schwupp! Aruncă pe zmeu în slava, cerului, apoi făcu cu el zup! în fundul pământului (RETEG. POV. III, 55) . Muierea cumpără peştele... Adecă când îl spintecă: zuppl o pungă cu bani din fo alele peştelui (RETEG. POV. IV, 27). Apoi eu mă dau iute pe-o creangă mai spre poale, şi odată fac: zup! în nişte cânepă (CR., CL XV, 6; der Erzähler war auf einen Baum geklettert). ET. onomatopoet. zur! Interj. (1882 CL) klirr! Imergold... la Iaşi pe uliţa mare, föcea zur-zur cu gologani în palmă. Era zaraf {CL XV, 304; die Geldwechsler standen auf der Straße u. klimperten mit Kupfermünzen). Când venea (tânărul iun eher) acasă, zurrr! din pinteni; când se ducea, iar: zurrr! (SAD. POV. 105).-Substantiv.: Ofiţerul... târşiindpicioarele ca să-şi asculte zarul delicatul pintenilor (DEL. S. 129) das ... Klirren. ET. onomatopoet. zuräiS. n. (1870 FLOR.) Klirren, Rasschi N. Noaptea cânta de zuraiulscuturilor, cum pocneau în ele topoarele şi buzduganele (FLOR., CLIV, 175). ET. a zurăi (zurui). zurăi etc. siehe zurui etc. zurbă PI. -băle S. f. (uni 1710 NEC. COSTIN, Ş. INFL.) 1. LV. Empörer, Aufständischer, Rebell M. Schender-Bei ...se făcuse apostat turcindu-se... şi iarăşi ficându-se creştin sefăcuse şi zorba (I. VĂCAR., TEZ. II, 257). Zorbalele au început a prăda. în urdie... răpind toate averile celor mari de prin corturi (EN. COGALN., LET.2 III, 269). 2. veralt.: Empörung F., Aufstand M., Rebellion F. Făcutu-s-au mare zurba în Ţaringrad, ridicându-se ienicerii asupra lui Sultan Ahmet de l-au scos de la împărăţie (NECULCE, LET.2 II, 368). Se temea paşa să nu facă zorba ienicerii şi asupra lui (NECULCE, LET.2 II, 343) daß ... sie sich nicht auch gegen ihn empören. Deaca nu au niciprotivnic strein să bată război, atuncea ... stârnesc zurba asupra mai marilor săi (CANT. SCRIS. 288). 3. Aufruhr, Tumult M. Tot palatul s-au sculat în zurbaoa şi zarva aceia (BAR. HAL. II, 97). 4. Streit M. Nu sunt cu vreo zurba, ci m-a trimis domnia, Că le pofteşte la ea (PĂSC. LP. 241) ich habe keine feindliche Absicht. GR. zorba. ET. türk, zorba „brutal”, zu Bdtg. 2 etc. vgl. serb. zorba „Aufruhr” (MIKL. TE. 87). zurbagiu (um 1700 RI VII, 111) 1. Adj. 1. LV. aufrührerisch, rebellisch. I-auprinspre toţi şi pre cei mai zurbagii ... i-au băgat în ocnă (ÂMIRAS, LET.2 III, 154). 2. fam.: streit-, krakeel-, skandalsüchtig. în sal era ş-un popă zurbagiu şi hărţăgaş Care-adesea cu boierul Cel din sat se dondănea (SPER. AN. 1892 I, 291). Văd 979 zurbalâc si eu că mi-i eroul Cam nervos, cam zurbagiu; Dar ce vreţi? De-alâia vreme Toi trei firuri la chipiu! (VLAH. GV. 14; von einem Hauptmann, der seinen Burschen geohrfeigt hatte; erwartet vergeblich darauf, befördert zu werden) noch immer mit 3 Goldstreifen. II. s. m. 1. Rebell, Aufständischer M. 2. fam.: Krakeeler M. Măndico, astă-seară snopesc pe zurbagiul. Auzi tu? Poeţi în casă nu-mi trebuie (BASS. NOR. 93; der Vater von seinem schriftstellem-den Sohn) heute abend verhaue ich den Krakeeler. ET. zurba. SG. ALR SN V, K. 1247. zurbalâc (t) PI. -lâcuri S. n. (1705 CANT. IST. 333) Empörung F., Aufstand M., Rebellion F. De varăs-au mutat Iusuf Paşa de la Baba cu serascherlâcul la Tighinea, puind pricină zurbalâcul tătarilor (NECULCE, LET.2 II, 272) indem er ... als Grund angab. Făcând zorbalâc ienicerii pentru lefi că nu li se plătea, omorârăpe caimacam (I. VĂCĂR., TEZ. II, 272) als die Janitscharen rebellierten. - Daher noch in den Volksballaden: Să-mi aleg un cal porumb, Scurt în gât şi lung în trup, Cum e bun de zurbalâc (TEOD. PP. 299). GR. zorb-. ET. türk, zorb al ik. zurbalâu (t) PI. -lai S. m. (um 1775 DUM.) Rebell M. Ceilalţi (s-au numit) confederaţi sau mai bine să zicem zurbalâi (DUM., Ş. INFL.). ET. zu zurba. zurbâvă PI. -bâve S. f. (1886 VLAH.) Streit, Krakeel M. Când Pârva se arăta în prag, repezind uşa de părete şi cătând oţărât şi a zurbavă înainte-i(VLAH. NUV. 129). Românul... La zurbavă s-a-ntărtat Ş-apătit cum i-am cântat {SPER. AN. 1892 1,210). ET. zurba, mit Anlehnung an gâlceavă. zurbălui Präs, -iese (1800 DRA II, 722) I. V. tr. in Aufruhr versetzen. Tatarii ... carii şi în vremile de pace de multe ori zurbăluia. Moldova prin năvăliri (CANT. SCRIS. 42). Cântă, cuceporumbace, Până mi-i ţara pe pace, Că dacă s-a zurbălui, Tu pe-ici nu-i mai veni (VAS. CÎNT. 6). II. a se zurbălui sich empören. De s-ar fi unit ... (moldovenii cu grecii) şi s-ar fi zurb uluit, Ţarigradul şi Elada de mult s-ar fi mântuit (BELD. ET. 59). ET. zurba. zurgăit S. n. (1893 NĂD.) von Schellen: Klingeln, Läuten N. (Moşneagul) nu mai simţea gerul, nu mai auzea zurgăitul vesel al săniilor (NÂD. NUV. I, 100). ET. zu zurgălău, über ein Verb a zurgăi. zurgălău PI. -lai S. m. (1788 MOLNAR SPRACHL.3 55) kugelförmiges Glöckchen: Schelle F. Uşoare, săniile zboară, cu sunet viu de zurgălăi (RADUL. RUST. I, 195). Valea ... răsună toată de zuruitul zurgălăilor şi de tropotul uscat al cailor (VLAH. RP. 73). GR. -gal-, ferner ţurg- (BUD). - PI. -gălii (DEL. S. 13), f. -galee (SBIERA POV. 283). ET. vgl. magy. zörgö„Schelle am Pferdegeschirr”. zürnai! Interj. (1913 PAMF.) ahmt das Klingeln von Schellen nach. Mă dusei la horă Cu ţarolănouă, Ţarola cu clopoţei... Cu ţarolazurnai, zurnai! (PAMF.’ CDŢ. 297). ET. zu a zornăi. zurui Präs, -iese (1795 RI XX, 49) I. V. tr. klirren, rasseln, klimpern lassen. Banii pe masă Totsă-i zuruieşli, Tot să-i zăngăneşti (SEV. AN. 150). Tata ... are să-mi deie ... beşica (porcului) s-o umplu cu grăunţe, s-o umflu şi s-o zurăiesc (CREANGĂ, CL XV, 4). Zurăind ceaunul cum fac lăieşii când se duc după mireasă (POMP., CL IX, 190). II. V. intr. von Ketten, Waffen etc.: klirren, rasseln, klimpern. (Domnul Vucea purta) jiletcă de dril näutiu ... peste care zuruia un lanţ de aur, gros ca pe deget (DEL. P. 306). Ploaia ...se srecura în şiroaie prin jghiaburile de tinichea cari zuruiau (XEN. BR. 35). GR. Präs, auch zürui; zurăi, turui (POMP., CL IU, 117; SĂGH. VOC. 74); 3. Pers. PI. zării (SCHELETTI, CL III. 172; im Vers). ET. zur!, vgl. a zornăi. zuruiâlă PI. -ieli S. f. (1893 MAR.) Klirren, Rasseln, Klimpern N. Când a fost la răfuială, Ia fierele zurăială, Pântecele durăială (MAR. SAT. 190) da rasselten die Ketten. GR. zurăială. ET. a zurui. zuruit S. n. (1868 BARC.) Klirren, Rasseln, Klimpern N. Se auzi în coridor un zuruit de sabie şi de pin teni (I. NGR., CL IV, 347). GR. zurăit. ET. a zurui. zurumbât S. n. (1761 ZOLLTARIF, ARH. ROM. II, 246) wilder Ingwer (Amomum zerumbet). ET. türk, zurunbad (REDH.). zurzür PI. -zuri S. m. (1885 TEOD.) Zierrat M. Un cal graur... Cu potcoavele de-argint, Cu zurzuripână-n pământ (TEOD. PP. 149). ET. vgl. zorzoane. 980 zvânta zuvelcât Adj. (1893 RĂDUL. RUST.) aufgeschürzt. Preoteasa, cu mânecile suflecate până în sus de coate, cu rochia zuvelcată până ta brâu (RĂDUL. RUST. II, 27). ET. Kreuzung von suflecat u. zăvelcă, zuvelcă. zuvelcă siehe zăvelcă. zuzăni Präs, -nesc V. intr. (1913 PAMF.) klirren, rasseln. Mie mi s-a urât Tot umblând pe supt pământ, Cu fiarele zuzănind Şi la sare ciocănind! (PAMF. CDŢ. 269; ein im Salzbergwerk arbeitender Gefangener klagt). ET. onomatopoet. züzet PI. zuzete S. n. (1825 B.) Summen, Surren, Murmeln N. Salonul ...se umpluse şi con vorbirile generale se auzeau ca un zuzăt de albine (I. NGR., CL VII, 173). Un zuzet de admirare sejacu (L. NGR., CL VIII, 20; das Brautpaar erschien). ET. a zuzui (zâzâi). zuzui siche zâzâi. zvănănăi Präs, -iese V. intr. (1705 CANT.) (er)klingen. (Armăsariul) atâta de tare în pământ l-au buşit (pe lup), cât ca o căldare crăpată, defoame deşert coşul lupului cu sunet au zvânănăit (CANT. IST. 62). ET. onomatopoet; vgl. asl. svmeti. zvăpăiâ Präs, -iez (1649 MARD.) I. V. tr. wild, ungestüm, ausgelassen werden lassen. II. a se zvăpăia wild, ungestüm, ausgelassen werden. Gesturile mi se zvăpăiaţi, faţa mi se aprindea şi mânia-mi întuneca ochii (DEL. P. 203). ET. zu văpaie, also urspr. „entflammen”. zvăpăiat Adj. (1642 ÎNV. 147) wild, ungestüm, ausgelassen. Fiica ta ... Zvăpăiată ca bacanta de cimbale sunătoare („pulso ... concita tympano”) (OLL. HOR. 227). Când le aduc săracii bani (bogaţilor), ei-i numără de doao şi de trei ori... şi-i trag de grab de grab, ca nişte lupi zvăpăiat şi sălbatici când răpesc niscare stâry (INV. 1642, CCR 161). Preacui'varilor... cailor celor zvăpăiaţi, cărora nu li ajungu muierile lor (MS. 1691, GCR I, 289). Numai venirea muscalilor la 1828 a pus capăt acestei vieţi zvăpăiate a tinerilor cuconaşi (GHICA 47; sie schossen beim geringsten Streit den Gegner nieder). Nu era acelaşi drac zvăpăiat care îşi arunca cartea în pridvor, când se întorcea de la şcoală, şi mă prindea de gât cu amândouă mânile, pentru ca să o duc în cârcă? (DEL. P. 263). - Auch adverb.: Toţipuntau puţin. Numai Panicu arunca zvăpăiat biletele (de bancă) (DEL. P. 86). ET. a zvăpăia. zvăpăiere S. f. (1649 MARD.) Ungestüm N., Ausgelassenheit F. ET. a zvăpăia. zvăpăios Adj. u. Adv. (1906 UR.) wild, ungestüm. Pe ce mă sui, inima mi se bale svăpăios (UR. BUC. 225). ET. a zvăpăia. zvâc! Interj. (1857 POL.) flitsch!, flitz! Păcală ia inelul şi-ntr-o fugă zvârcl cu el pe uşe-afară (DULFU PĂC. 220) und er flitzte zur Tür hinaus. Tocmai când credeai că o să pui mâna pe dânsul (pe viţeluş), sucea în loc, te cotea, şi zvâc în altă parte (BASS. NOR. 132). ET. onomatopoet. zvâcâi siehe zvâcni. zvâcni Präs, -nesc (1698 MIN. Sept. 114a) 1. V. tr. zucken lassen. Zăpuşala desnădăjduirii ce-i umflă vinele tâmplelor şi i le zvâcneşte să le mute din locul lor {DEL. S. 38).’ II. V. intr. 1. zucken. Sângele i se încinsese ca focul prin vine;pieptu-i zvâcnea (OD. PS. 238). Am auzit o detunătură de revolver ... Cum mi-a zvâcnit inima din loc (DEL. P. 101). Fă puică, tătarule! Iacă cum zvâcneşte tătarul, parcă-l omori (DEL. P. 316; der Lehrer zum Schüler, den er mit dem Lineal auf die Fingerspitzen schlagen will). Inima, lui Radu îi zvâcâi ca de spaimă, înfiorată de-atâta noroc (VLAH. NUV. 73). 2. sich plötzlich blitzschnell bewegen: flitzen, schießen. Boierul află casa pustie. Numai o pisică însălbătăcită zvâcni printre picioarele lui, când deschise clanţa uşii de la tindă (UR. LEG. 182) nur eine verwilderte Katze schoß ... hindurch. Am auzit semnalul de atac, - şi dorobanţii Sucevei au zvâcnit din şanţurile din apropiere (SAD. PS. 135). ET. zvâc! GR. -câi. ET. zvâc! SG. ALR II/I, K. 41; SN V, K. 1459. zvâcnitiiră PI. -tiiri S. f. (1852 MAN. SĂN. 120) Zucken N., Zuckung F. ET. a zvâcni. zvângioli siehe vânzoli. zvânta Präs, zvânt (1581/2 PO2 232; Ex 16, 14) 1. V. tr. 1. (an der Luft) trocknen (lassen), dörren. O prăjină ...pe care se scot în zilele senine şi cu soare albiturile şi scorţurile la zvânlat (PAMF. IND. 221). 2. bis auf den letzten Tropfen leeren. Trei zile deplin o stat (el), Trei buţi de vin o zvântat (PP. FR.-C. MOŢII 207). Bea de zvâintă er säuft wie cin Bürstenbinder. Zvinli punga (du beutelst dich aus) la pustia de cârciumă (JIP. OP. 30; zum Bauern) du bringst dich an den Bettelstab. Noaptea ... plângea năbuşit, până ce zvânta izvorul lacrămilor (DEL. S. 47) bis ihr der Tränenquell versiegte. Eliade Jacea articolul de fond, 981 zvântât din care, foarte des şi jară milă, tăia. de-l zvânla censura (GION PORTR. 246) E. schrieb den Leitartikel, den die Zensur ... so beschnitt, daß von ihm nichts übrig blieb. Corita ... băteape verii, mei de-i z\>ânta (GHICA 258) prügelte ... halbtot. Dar cine putea să se apropie de ele (de iepe)? Că asvârleau din copite de zvânta unde loveau (ISP. LEG.2 28) daß dort, wo sie hintrafen, kein Gras mehr wuchs. A zvânta pc. (în bătaie) jdn. jämmerlich verprügeln. IL a se zvânta trocknen. Apoi să se puie (caşcavalul) pe poliţă la umbră, ca să se zvânteze, pân ’ce să va usca (DRĂGH. IC. 29). Povârnişurile Ţicăului.. . se zvântau repede, apa n-avea. când se propi, mânată repede la vale (NĂD. NUV. II, 195). GR. azvânta (SLAVICI, CL XII, 430); 1. Pers. Sg. Präs. bisw. zvântéz, zvintéz-, 2. Präs, zvinţi (IIP.). ET. lat. *exvento, -are < ventus „Wind”, vgl. it. sventare, prov. esventar, frz. éventer mit mannigfachen Bdtg. SG. ALR SN II, K. 421. zvântât (1705 CANT. IST. 174) I. Adj. getrocknet. Când acolo, vameşii de la hotar... dau peste o cutie cu ţâri zvântaţi ce-i luasem la drum (AL. OP. I, 71). Hrişcăi, ei-i place pământul zvântât şi năsipos (ŞINCAI E. 43). II. S. n. Trocknen N. ET. a zvânla. zvânturât Adj. (1840 RUSSO S. 175) leichtfertig, abenteuerlich, tollköpfig. Cei ce sunt de stat mai mici Sunt cuminţi şi sunt voinici, Iar cei nalţi şi deşiraţi Sunt nebuni şi zvănturaţi (SPER. AN. 1892 1,22). Alexandru ducea viaţăzvânturată de boier tânăr (SAD. POV. 34). (Căpitanul e) un zvânturât! un englez care nu-ipasă nici de el nici de treizeci de oameni ce-l însoţesc! (BOGD. V. 105; der Kapitän wollte durch gefährliche Klippen hindurchfahren). - Auch subst. ET. zu vlat. exvenlülo (< klatt. ventîlo), -are, vgl. it. svenlolare, friaul. zvintula. zvânturâtic Adj. (1857 POL.) abenteuerlich, tollköpfig. Meşteşugul acesta periculos (de a prinde şoimii în scorburi) îmi era plăcut, că nu degeaba aveam o fire zvânturatecă (UR. BUC. 88). ET. zu zvânturât. zvâr! Interj. (1840 DONICI2 II, 11) schwupp ! Prepeleac... văzând nişte lişiţepe apă, zvârr! cu toporul într-însele, cu chip să ucidă vro una (CREANGĂ, CL IX, 456). Eu dau cu secerea: zvârr! -şi lovesc iepurele (RC. IR. 303). Atunci fala nici una nici două haţ ceaunul cu grăsimea ... de pe foc şi sfâr în ochii tâlharului (SEV. POV. 170). Pisica, de frică, zvâr-pe copac în sus (RC. IR. 86). GR. sfâr (SEV. 1. c. u. NUNTA 50). ET. onomatopoet. zvârcoleâlă PI. -léli S. f. (1870 COST.) Zappeln, (krampfhaftes) Winden, Krümmen N. Toată atenţiunea actorilor cum şi a directorului fiind atrasă de zvâircolelele lui Fănescu (TEL. SCH. 34; von einem übertreibenden Schauspieler). ET. a zvârcoli. zvârcoli Präs, mă -lèse V. refl. (1683 DOS. VS. Mai 9; 115b) sich (krampfhaft) winden, krümmen. Balaurul se zvârcolea de durere şi plesnea din coadă, de te lua fiori de spaimă (ISP. LEG.11, 65). (Marta) mereu suspina, mereu se zvârcolea în culcuş şi plângea prin vis de se înăbuşă (SLAVICI, CL XII, 437). Nenorocitul domn se zvârcolea în spasmele agoniei (C. NGR. 134; er war vergiftet worden). Potiraşii jos cădea, în sânge se vârcolia (AL. PP. 89) sie wanden, wälzten sich im Blut. Toată casa e cuprinsă ... de flăcări mari, care se zvârcolesc şi fâlfâie ca nişte steaguri (BRĂT.-VOIN. LD. 264). Lumea occiden tală se zvârcoleşte de secole între autoritate şi libertate (GHICA 193). GR. MOLD, auch v-; TR. zvârgoli (BUDAIDELEANU X, 97; B.); vârgoli (DOS. VS. Noe. 11; 118a; Mai 9; 115b). ET. vgl. nslov. zvreti, svrkniti „verdrehen, -krümmen”, svreti se „sich zusammenziehen”, bulg. vürlcolest „rund” (WEIG. JB. 19/20, 142) etc. Die Bildung erinnert an a rostogoli, rotocol·, vgl. auch vârcol „Windhose” (POEN. s. v. trombe). SG. ALR SN IV, K. 976; V, K. 1459. zvârcolit Adj. (1862 PTB.) gekrümmt. Munţii... arătând scrijeliturile şi cutele lor zvârcolite (UR. BUC. 202; „leurs plissements convulsionnés”). ET. a zvârcoli. zvârcolitüra PI. -türi S. f. (1885 TEOD. PP. 685) Zappeln, Winden, Krümmen N. Vai de somnul care măfură, căci într-o zvârcolitură o duc până la răsăritul soarelui (UR. BUC. 241 ) ich wälze mich unaufhörlich hin und her. ET. a zvârcoli. zvârdâică siehe verdare. zvârghină siehe vârghie. zvârli etc. siehe azvârli etc. zvârlugă PI. -lügi S. f. (1703 GCD) Steinbeißer M. (Cobitis taenia). Când l-a vârât (popa) a ti'eia oară (în apă) ... copilul s-a smucit dintre degetele popei ca o vârlugă şi a scăpat în fundul cristelniţei (CARAG., GAZ. SÄT. XIV, 479). Ţiganul ...de durere, ca zvârlugă se-ndoia (SPER. AN 18921,138; er wurde geprügelt). GR. vârlugă, vârligoanţă (VICIU), vârlan. ET. siehe a (a)zvârli, zvârcoli etc. 982 I zvoreân zvârnâică PI. -naice S. f. (1903 MAR. INS. 25) Rassel F. Vgl. zbârnâitoare 2. ET. unbek. zvcâzdă (t) PI. zvezde S. f. (1588 DIR) Asteriskos M. Wird auf die Patene (disc) gestellt, damit das darüber zu hängende Tuch das geweihte Brot nicht berührt. Preotul când va cânta liturghie şi-i va cădea zveazda (Ş. TAINE 100). Răpea.... cine potire, cine discose, cine linguri, cine zvezde (Ms. 1715, ARH. ROM. II, 73). GR. zăv- (B.). ET. ksl. zvezda. zvidui Präs. mă -iese V. refl. (1895 ŞEZ.) OLT. BAN. geheilt werden. De toate boalele să se z\>iduiască (PP. ŞEZ. IV, 153; Besprechung). ET. vgl. şerb. vidaţi. zvon PI. zvonuri S. n. (1698 MIN. Fevr. 70a) 1. Laut M., Geräusch (von Menschen-, Tierstimmen), Gerede N. S-a desprimăvăralpădurea, E-o nouă viaţă-n orice zvon (EMIN. O. I, 228) in jedem Laut. Nu mă îndur a mă duce ...De mirosul florilor, De zvonul albinelor (PP. GCRII, 232) wegen des Summens der Bienen. Ce zvoanăs-aude-n lagăr? ... „Soldaţii sunt în răscoală” (AL. OP. I, 1517) welch ein Stimmengewirr. La nouă ceasuri de zi, zvoană, şoptă înfre toţi, Se vedea că-i o pricină, dar să-ntrebi pe vrunulpoţi? (BELD. ET. 4) Gemurmel. Ce se-ntâmplă? De când stau singură şi aud atâta, zvoană în jurul meu, mă întreb şi nu înţeleg (SAD. POV. 5) so manches Gerede. Un zvon vesel de glasuri cunoscute (SAD. POV. 63; von nahendem Besuch). împăratul... dă. zvoană în ţară că în cutare zi să se strângă toată calicimea din lume la palat (SEV. POV. 20) der Kaiser verkündet. Sătenii ... deferă zvon că se va sparge satul (ISP., CL XVIII, 201) erklärten laut, daß das Dorf sich auflösen werde. GR. MOLD, zvoână S. f. 2. Gerücht N. S-a răspândii, umblă zvonul că... es hat sich das Gerücht verbreitet, cs geht das Gerücht um, daß ... Cred că autorul ...a luat aceasta ... din zvon public, care totdeauna este neexact în ştiri (MELH. CH. 335) aus Gerüchten. 3. BAN. Glocke F. GR. Dim. zvonişor (MAR. NAŞT. 336). ET. ksl. zvon ü „Schall”; zvoană ist wohl postverbal von a zvonv, Bdtg. 3 şerb. zvon. SG. ALR II/I, K. 181. zvoni Präs, -nesc (1698 MIN. Ian. 12b) 1. V. tr. bekannt machen, verlauten lassen. II. V. intr. 1. verkünden. (Stăpânul sălii) a zvonit prin oraş că toţi domnii şi doamnele care voiesc să privească (reprezentaţia) liniştit şi comod, să binevoiască a-şi aduce fotelurile de acasă (TEL. SCH. 10). 2. BAN. läuten, klingeln. Zvonişorul cu care zvoneşte el (crâsnicul bisericii) în altar... în decursul sf. liturghii (MAR. NAŞT. 336). III. a se zvoni laut werden, verlauten. De se zvonea te mieri ce, credeam că-s paşii dragei mele (NĂD. NUV. 1,115) beim geringsten Laut. Se zvonesc istorii îngrozitoare pe socoteala lui es gehen schreckliche Gerüchte über ihn um (LIT.). La amândurora morţi s-au zvonit Că Constantin Stolnicul i-au omorât (RADU POP., MAG. IST. IV, 37). ET. zvon, doch vgl. auch nslov. zvoniţi „tönen, klingen”; Bdtg. II. 2. şerb. zvoniţi id. zvonişor siehe zvon. zvoreân etc. siehe dvorean etc. ·' -■/ I =. i L i r f l_J Lucrarea executată la Imprimeria „ARDEALUL” Cluj B-dul 21 Decembrie nr. 146 Cluj-Napoca Tel.: 413871; Fax: 413883 Comanda nr. 51124/2005 Tiraj: 300 cx.