Η. ΊΊΚΊΊΝ ·· RUMÄNISCH-DEUTSCHES WÖRTERBUCH i^gr^Umr^ui i.vctib H. TIKTIN RUMÄNISCH-DEUTSCHES WÖRTERBUCH 3., neubearbeitete Auflage von PAUL MIRON und ELSA LÜDER BAND II D-O ■f/ \l Benutzung nur fm Romanischen Seminar 2003 HARRASSOWITZ VERLAG · WIESBADEN 3. Auflage Gesamtredaktion PAUL MIRON und ELSA LÜDER (Freiburg) 2. Auflage Gesamtredaktion Elsa Lüdet (Freiburg) und Paul Miron (Freiburg) unter Mitwirkung von Vasile Arvinte (Iaşi). Weitere Mitarbeiter (zeitweise): Angelika Folbert, Ofelia Rassner, Mircea Roşian, Nicolae Saramandu, Hans-Jiirgen Speck, Anna Spinner, Erika Stamp (alle Freiburg) Sichtung des Tiktin-Archivs in Cluj Felicia Şerban, Ileana Câmpean Verifizierung der Exzerpte Vasile Arvinte (laşi), Vlad Cojocarii (Iaşi), Cristina Florescu (Iaşi), Constantin Frâncu (Iaşi), Cristina Gherman (Bucureşti), Coman Lupu (Bucureşti), Radu Constantin Miron (Bonn), Maria Muntean (Bucureşti), Ion B. Mureşianu (Timişoara), Eugen Munteanu (Iaşi), Ion Nicola (Timişoara), Ion Oprea (Iaşi), Gertrud Sauer (laşi), Octavian Tcaciuc (Iaşi), Stela Toma (Bucureşti), Adrian Turculeţ (Iaşi), Aurelia Ulici (Bucureşti) Dokumentation zu Erstbelegen Vasile Arvinte (Iaşi), Ileana Cîmpean (Cluj), Nistor Ciocan (Iaşi), Constantin Frîncu (Iaşi), Alin Mihai Gherman (Cluj), Ion Oprea (Iaşi), Felicia Şerban (Cluj), Leon Şimanschi (Iaşi), Stela Toma (Bucureşti), Despina Ursu (Iaşi), N. A, Ursii (Iaşi) Sprachgeographische Erhebungen Vasile Arvinte, Vlad Cojocarii, Cristina Florescu, Constantin Frîncu, Ion Oprea, Adrian Turculeţ (alle laşi) Revision der Etymologien Vasile Arvinte (Iaşi) Wissenschaftliche Hilfskräfte (zeitweise) Gerhild Anhalt, Friederike Baumer, Hartmut Ehrle, Marie-Anne Fischer, Ewald Hall, Almut Kohlcick, Artur Landt, Uwe Ludwig, Hubert Matt-Willmatt, Oda Staudte, Günter Tränkle, Mirjam Vallas, Edith Zaverski (alle Freiburg) CIP-Kiirztitelaufnahmc der Deutschen Bibliothek Tiktin, Mariton: Rumänisch-deutsches Wörterbuch / H. Tiktin. - Wiesbaden : Harrassowilz NH: I IST Bd. 2. D - O. - 3., Aufl. / von Paul Miron und Elsa Lüder. - 2003. ISBN 3 - 447 - 04384 - 9 NE: Miron, Paul [Bearb.j (C) Otto Harrassowitz, Wiesbaden 2003. Alle Rechte Vorbehalten. Photographische und photomechanische Wiedergabe jeder Art nur mit ausdrücklicher Genehmigung des Verlages NACHTRAG ZUM LITERATURVERZEICHNIS AGRICULTORUL Zs. Cernăuţi 1901-1914. AN. P. Analele parlamentare ale României, Bucureşti I (1890) - XVII (1914). APULUM Buletinul Muzeului Regional. Alba Iulia I-XXIV, 1939-1987. ARĂT. STĂP. 1815 siehe RUMPF. ARH. S. Arhiva Someşană, Năsăud 1924/1940. A.S. Iaşi Arhivele Statului Iaşi, Colecţia Documente. A.S.Bucureşti Arhivele Statului Bucureşti, Colecţia Documente. A.S. Suceava Arhivele Statului Suceava, Colecţia Documente. BALAN Teodor Balan, Documente bucovinene I-VI. Cernăuţi - Bucureşti. BOGAD. B. L. T. Boga, Documente basarabene I-X. Chişinău 1928/38. BR Biblioteca Românească ... tipărită pentru naţia românească, prin Zaharie Carcalechi ... Buda 1821, 1829, 1830, 1834. BULAT D. M. V. Toma G. Bulat, Documentele Mănăstirii Văratec (1497-1836), Chişinău, 1939. CACAVELA siehe LIT.1697. COND. 1813 Condica Caragca, in: TEZ. II, 347-401. CORBEA PS. T. Corbea, Psaltirea în versuri, ca. 1705, Ms., Biblioteca Academiei Române Cluj. DEX Dicţionarul explicativ al limbii române. Bucureşti 1975. DEX2 Dicţionarul explicativ al limbii române. Ediţia a Il-a. Bucureşti 1996. Diicum Nicolae Iorga, Cronica expediţiei turcilor în Moreea, atribuită lui Constantin Diichiti. Bucureşti 1913. DRA Documente privind relaţiile agrare în veacul al XVII-lca. I, Ţara Românească, Bucureşti 1961. II, Moldova, Bucureşti 1966. DLRLV Dicţionarul limbii române literare vechi. Bucureşti. DRIID Documenta Romaniae Historica. D, Bucureşti 1977. EFTIMIE L. A lui Eftimie patriarhul de la Tîrnovsca, lauda sfinţilor ... Constantin şi Elena, in: G. Mihăilă, Cultură şi literatură română veche în context european. Bucureşti 1979. EM1NESCU DTP Dicţionarul limbii poetice a lui Eminescu. Bucureşti 1968. GAVRA L. Alexandru I. Gavra, Lesicon de conversaţie istoricesc-rcligionariu. Buda 1847. GHIB. I. Z. Gheorghe Ghibănescu, Ispisoace şi zapise I-VI. Iaşi. GHIB. S. I. Gheorghe Ghibănescu, Surete şi izvoade I-XXV. Huşi - Iaşi 1906/33. GIPO Constantin C. Giurescu, Istoricul podgoriei Odobcştilor. Din cele mai vechi timpuri până la 1918. Bucureşti 1969. GREC. ÎNV. Polyzois Contos, învăţături de multe ştiinţe, folositoare copiilor creştineşti cei ce vor vrea să înveţe şi să ştie dumnezeiască scriptură ... tălmăcite dupre cea grecească pre limba românească ... [dej Nicodim Grcccanul. Sibiu 1811. GRIG. LOGIIICĂ loan Damaschin, Loghică (Übers. Mitrop. Grigorie). Bucureşti 1826. GR. MAIOR Grigore Maior, Lexicon Compendarium, Ms. 1785, in: G. LEX. HEL. GR. P. Regulile sau gramatica poezii (Übers. Ion Heliade-Rădulescu). Bucureşti 1831. V olandă IO AN NECULCE Ioan Neculce. Buletinul Muzeului de istorie din Iaşi. Iaşi 1921/1933. IORGA ARCG Nicolae Iorga, Acte româneşti şi câteva greceşti din Archivele Companiei de comerţ oriental din Braşov. Vălenii-de-Munte 1932. IORGA S. N. Nicolae Iorga, Scrisori de negustori, tipărite cu o Prefaţă pentru Sfatul negustoresc de ... Bucureşti 1925. î. V. M. împărăţiia lui Vasile Machedon şi împărăţiia înţeleptului Leon, Ms. rom. BAR 3399 von 1749. JUILLAND Alphonse Juilland, Le vocabulaire argotiquc roumain d’origine tsigane, CSP I (1952), 151-181. LAHOVARY siehe MDGR LEON ASACHI P. Antonie Plămădeală, Lazăr-Leon Asachi. Sibiu 1986. LIT.1697 Ieremia Cacavela. Dumnczăiască Liturghie. Iaşi 1697. MAN. ÎNV. Manuductor pentru învăţătorii sholasliccşti... Buda 1818. MARGELA Ştefan Margela, Gramatică russască şi rumâniască, I-II. St. Petersburg 1827. MART. ORT. Mărturisirea Ortodoxă, Text român 1691. Bucureşti 1942. MICU IST. Samuil Micu-Klein, Istoria, lucmrile şi întâmplările românilor I-IV, Ms. 1801 (BAR Cluj), in: G. LEX. MICU MS. Samuil Micu-Klein, Loghica, etica, politica, Ms. 1781/2 (BAR Cluj), in: G. LEX. MICU ST. Samuil Micu-Klein, Statuta sau legile scaonelor săseşti din Ardeal, Ms. 1802 (BAR Cluj), in: G. LEX. MILESCU CARTE. Nicolae Milescu, Carte cu multe întrebări, 1661. MÂNC. Carte întru care să scriu mâncările de peaşte i raci, stridii, melci, legumi, ierburi şi alte mâncări de sec şi de dulce dupre orânduiala lor (Ms. 1749), auch GCR II, 42 flg. MOLD(OVAN) Ioan A. Moldovan, Acte sinodale I. Blaj 1893. NICOARĂ Cornelia Bodea, Moise Nicoară. Arad 1943. PAVLESCU Eugen Pavlcscu, Meşteşug şi negoţ la românii din sudul Transilvaniei (sec. XVII-XIX). Bucureşti 1970. POT. G. Eufrosin Poteca, Mai nainte gătire spre cunoştinţa de Dumnezeu prin privirea celor ce sunt (Übers, aus dem Griech.). Buda 1818. POTECA IST. Eufrosin Poteca, Istoria filosofică. Metafizica, Ms. 1826 (BAR 1173). POTRA George Potra, Documente privitoare la istoria oraşului Bucureşti, I-TT. Bucureşti, 1961. PROT. AARON Protocoalele episcopului Petru Pavel Aaron, I-V, Ms. (BAR Cluj). PROTOCOL Protocolul corespondentei din exil a episcopului Inochentie Micu Clain, Ms. (BAR Cluj). RĂŞC. Petru Răşcanu, Lefile şi veniturile boierilor Moldovei în 1776. Document de la Grigorie A. Ghica vv, Iaşi 1887. SAVA DL. Aurel V. Sava, Documente privitoare la târgul şi ţinutul Lăpuşnei. Bucureşti 1937. SAVA DO. Aurel V. Sava, Documente privitoare la târgul şi ţinutul Orheiului. Bucureşti 1944. STAMATIADI P. Stamatiadi, Genesa, demonstraţie ştiinţifică (1791). Bucureşti 1925. ST. DT. Const. Solomon / C. A. Stoide, Documente tccucene, I-III. Bârlad 1938/41. STEUERWALD Karl Steuerwald, Türkisch-Deutsches Wörterbuch. Tiirkpe-Almanca Sözlük. Wiesbaden 1972. STINGHE Sterie Stinghe, Documente privitoare la trecutul românilor din Şchei, I-V. Braşov 1901- 1906. VI RUMÄNISCH-DEUTSCHES WÖRTERBUCH V(Ţ1 D d S. m. (Konsonant und Buchstabe): un d mare cin großes D, doi d mici zwei kleine D. D. siche domn 6. d-1 siehe de Prâp. d-2 siehe dafi Konj. d-3 (1884 REV. TOC.) wird MUNT. TR. in der Volkspoesie (ohne Bedeutungsänderung) oft vor vokalischcn Anlaut gesetzt. D-auziţi feciori cu tundră, Mândră-i lumea cu ce-i mândră (I.-B. 400). Şid-alăturea Cişmea izvora (REV. TOC. II, 381). D-întreabă-şi întreabă Sfinţi pe Dumnezeu (TEOD. COL. 43). Să-i iasă-n cărare D-o scorpie mare (REV. TOC. II, 377). Unul d-umbla cu plugul, Unul paşte oile, Unul sapă viile (FR.-C. MOŢII 188). ET. Unbek. Auch bei nordit. Dichtem findet sich dun, duna fur un, una., was SALVIONI (ARCH. GLOTT. XVI, nach ROM. XXXII, 163) aus Sätzen wie „ cantar me plus d’una canqon” erklärt, wo der Unterschied zw. d’una u. una sich verwischt habe. da1 (1521 NEACŞU) I. V. tr. 1. cuiva c. jdm. etw. geben (Ggs. a lud). Ce-mi dai ca să-ţi spun ? Was gibst du mir (oder was bekomme ich) dafür, daß ich es dir sage? A da cuiva de lucru, de mâncare jdm. zu arbeiten, zu essen geben; mâna, braţul die Hand, den Arm geben, reichen; ajutor Hilfe leisten; o palmă, un picior, un pumn eine Ohrfeige, einen Fußtritt, einen Faustschlag geben, versetzen; (im Spiel:) zece puncte, un pion înainte zehn Punkte, einen Bauer vorgeben; cuiva larg belohnen; cuiva peste nas jdm. die Ştim bieten; o luptă, LV. război eine Schlacht liefern; ortul popii sterben; bună ziua guten Tag wünschen; gând să... den Gedanken eingeben zu ... A da o masă, un spectacol etc. ein Essen, eine Vorstellung etc. geben; un pomelnic etc. eine Totengebet etc. lesen lassen; cărţi Karten geben, austeilen; (bucalele) la, älter în masă (das Essen) auf den Tisch bringen; c. pe c. für (im Tausch gegen) etw. hingeben; sufletul, viaţa pentru cn. sein Leben für jdn. lassen; o fată după cn. ein Mädchen an jdn. verheiraten. Cum dai măslinele? was sollen die Oliven kosten? Dau slavă cerului că... ich danke dem Himmel, daß ... Câţi ani îi daţi? für wie alt halten Sic ihn? Nu am putut să dau la altfuga acestor două odrasle decât că... (I. VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 287) ich habe die Flucht dieser zwei jungen Leute keinem anderen Umstand zuschreiben können als dem, daß ... Dau să-mi facă un palton ich lasse mir einen Mantel machen. De-atunci îl dedese (inelul) de-lsuflase cu aur (GHICA 317). Să dea D-zeu sä... Gott gebe, daß ...; să-ţi dea D-zeu sănătate! Gott schenke dir Gesundheit! Dă-mi, Doamne, ce n-am gândit, să mă mir ce m-a găsit (Sprw.) Narren haben Glück. Dă, Doamne, o ploaie, un vânt! schicke, o Herr, Regen, Wind! Aduse vadra de vin... ş-apoi dă, Doamne, bine, căpână la cânlălori rămase vadra uscată (BOGD. POV. 137) und nun ging das Saufen los. Dă, Doamne, ce era acuma în casa popei! (ŞEZ. IV, 189) das war nun ein lustiges Leben im Pfarrhaus! - LM. Fiind dată lipsa de cultură etc. in Anbetracht des Mangels an Bildung etc. 2. vom Schicksal: bestimmen. Văd bine că-i dal mie Ca să mor în haiducie (AL. PP. 254). 3. fam. pc. dracului (pomană), tuturor răilor u. â. a) jdn. zum Teufel, zu allen Teufeln wünschen (mit den Worten: du-te dracului!) - b) jdn. zum Teufel etc. schicken, fortjagen, laufen lassen. 4. a-si da a) sufletul, duhul, sfârşitul den Geist aufgeben, die Seele aushauchen - b) aere aufschneiden, angeben. 5. von sich geben: a) foc pe gură Feuer speien - b) un ţipăt, un fluier etc. einem Schrei ausstoßen, einen Pfiff ertönen lassen etc. - c) muguri Knospen treiben, ausschlagen, ramuri Zweige treiben - d) în copt, în spic reifen - e) glas ertönen lassen. Doar toamna glas să dea Frunzişului veşted (EMIN. O. I, 216). 6. c. cu c. etw. mit einer Schicht von etw. überziehen: cizmele cu vacs, podelele (cu ceară) die Stiefel, den Fußboden einwachsen; un perete (cu vopsea) eine Wand anstreichen; cn poleială vergolden; pc. cu dres, cu funingine pe obraz jdm. das Gesicht schminken, mit Ruß schwärzen ... 7. un brici, la piatră ein Rasiermesser schärfen. 3 da 8. pc. în leagăn, în scrânciob jdn. schaukeln. 9. pc. prin târg jdn. unter Rutenschlägen durch die Stadt fuhren. Anfang des 19. Jli. noch übliche Strafe für Diebe und betrügerische Kaufleute (FIL. CIOC. 162 u. GHICA IX). 10. cum să o dau sä... ? wie soll ich es anstcllcn, daß...? Şi mă chitesc eu în mine cum să o dau să nu mă prindă (CREANGĂ, CL XV, 6). 11. mit Angabe des Wohin: geben, bringen, führen, schaffen. A da un copil la şcoală ein Kind in die Schule schicken. Dă-ţi oile-ncoace La negru zăvoi (AL. PP. 1). Aranjarea scaunelor a dat... multă bătaie de cap pe stăpânul sălii (TEL. SCH. 10) machte dem Besitzer des Saales viel zu schaffen. A da un scaun etc. mai încoace, mai încolo, la o parte einen Stuhl etc. näher, weiter fort, beiseite schieben, rücken;pălăriape ceaja den Hut nach hinten schieben; părul pe frunte das Haar auf die Stirn streichen; dres pe obraz Schminke auflegen; sus, jos storul das Rouleau aufziehen, herunterlassen; c. în apă, pe rău, pe joc etw. ins Wasser, in den Fluß, ins Feuer werfen; pc. afară jdn. hinauswerfen, pe scări, pe uşă, pe fereasfră die Treppe hinab-, zur Tür, zum Fenster hinauswerfen; un zid la pământ eine Mauer niederreißen. Dă-l încolo! laß ihn laufen!, Reden wir nicht von ihm! A da sfoară în ţară eine Nachricht verbreiten. 12. cu socoteala (cu părerea) (ISP. LEG.2 327), cu mintea (UR. LEG. 23), cu gândul (DEL., D.) că... meinen, denken, vermuten, daß ... Pornesc spre portul ... unde dam cu socoteala că au să debarce acele corăbii (GHICA, CL XVIII, 21). 13. că ... merken, daß ... Băgând sacii în moară, (Pepelea) au dat că într-înşii nu-i grâu (SBIERA POV. 16). Tâlharii când vin acasă şi dau că nu-i fata, fuga după dânsa. (SEV. POV. 172). 14. a da a ... beginnen zu ... Fiul dete-a lăcrăma Şi Domnul a-l mângâia (FR.-C. MOŢII 192). 15. dau săfac c. ich beabsichtige etw. zu tun, will etw. tun. (Femeile) sepumnesc, ţipă, se zgârie; bărbaţii dau să le despartă (NĂD. NUV. II, 63). - Wird besonders dann gebraucht, wenn die beabsichtigte Handlung infolge eines Hindernisses nicht zur Ausführung gelangt. Nalivaico Hatmanul şi cu o samă de cazaci au dat să treacă Nistrul şi mulţi s-au înecai (URECHE, LET.2 1,162)... wollten über den Dnjestr setzen, wobei viele ertranken. Când dau să trec maidanul, văz lumină la Jerestrele din dos ale lui N. Caţavencu (CARAGIALE T. 1,106) gerade als ich über den Markt gehen wollte. Sultănica ... dă să se roage şi nu izbuteşte să-şi adune gândurile râsipite (DEL. S. 29). 16. bir cu fugiţii Fersengeld geben. 17. greş Fehler begehen. 18. a-şi da coate jdn. anstoßen (um ihn auf etw. aufmerksamm zu machen. 19. un telej’on anmfen. 20.0 roată eine Runde drehen. 21. fuga sich beeilen. 22. târcoale witternd um etw. herumkreisen. Ii. V. intr. 1. hervordringen, -quellen. Când a da din peatră lapte (PP. ŞEZ. 1,79) wenn aus dem Stein Milch fließen wird. Am muncit de-a dat inima din noi (CREANGĂ POV. 1890, 160) bis uns das Herz aus dem Leibe sprang, fuhr. Băiatului îi dăduseră lăcrămile (ZAMF. LN. 10) der Junge begann zu weinen. Scântei verzi din ochi îi da (calului) (AL. PP. 80) grüne Funken sprühten dem Pferd aus den Augen. - Von Pflanzen, vom Barthaar: sprießen, ausschlagen, sprossen. De-ar veni luna. lui Mai ...Să văd... Ierbuliţa-n şesuri dând (AL. PP. 287). Nici mustaţa nu i-a dat (I.-B. 39). 2. din c. etw. kräftig bewegen, rühren. Dă din mâini, dacă vrei să ieşi la liman (PANN PV. 1888 III, 8). Frigul mă pătrundea ... M-am adăpostit la spatele trăsurii, dând din mâini şi din picioare (GHICA 243). A da din cap den Kopf schütteln; din umeri die Achsel zucken; din coadă mit dem Schwanz wedeln. 3. în genunchi, pe (GOLESCU, Z. I, 301:m) brânci auf die Knie, auf die Hände fallen. 4. înapoi, îndărăt zurückweichen; fig.: a) nachgeben - b) Rückschritte machen. Vai de biet român săracul! îndărăt tot dă ca racul! (EMIN. O. I, 182). 5. într-o groapă, în noroi etc. (unversehens) in cine Grube fallen, in den Dreck treten u. ä. (vgl. auch groapă); daher: prost de dă în gropi sehr dumm; rău (unglücklich) stürzen (AL. OP. 1,1304,1584). Ţine-te bine să nu dai rău; în boală, în nebunie in Krankheit, Wahnsinn verfallen; în gândul cuiva (VLAH. DAN II, 131) jds. Plan durchschauen; la pricină (RETEG. POV. I, 30) in Streit geraten. 6. pe undeva sich zu kurzem Verweilen an einen Ort begeben. Părintele mai în toată ziua da pe la şcoală şi vedea ce se petrece (CREANGĂ, CL XIV, 365) kam ... auf kurze Zeit, auf einen Sprung in die Schule. Acei ce nu aveau parale, dădeau mai întâi pe acasă pentru a aduce vreun obiect de amanetat (XEN. BR. 150) machten zuerst einen Sprung nach Hause. N-a dat pe acasă de trei zile (CARAG., CL XIII, 250) hat sich ... zu Hause nicht blicken lassen, ist... nicht nach Hause gekommen. 7. c. îmi dă în gură, mână, ochi etc. etw. dringt mir in den Mund, fährt mir in die Hand, fliegt, kommt mir ins Auge etc. Vede pe om că-i dă apă în gură şi el îl mai cufundă (Z. II, 529). Ii dete un fier ars prin inimă (ISP. LEG.2134) es fuhr ihm wie ein Dolchstich ins Herz. - C. îmi dă în gând etw. fällt mir ein. Să nu ne dea în gând! (VLAH. DAN II, 141) daß uns das nicht einficl! Mă mir că ţi-a dat în gând una. ca. aceasta ca să ne îndemni d-ta să călcăm porunca tatălui nostru (ISP. LEG.2 50) wie du auf den Gedanken kommen konntest. 4 da1 8. de c. an, auf etw. stoßen, kommen. Calul fugea de da cu burta de pământ (ISP. LEG.2 129). O pădure mare de nu-i dădeai de fund (SEV. POV. 191) ein endloser Wald. Eram bolnav de-o boală, cărei nu-i dădeam de leac (DULFU PĂC. 51) für die ich kein Heilmittel finden konnte. Auch fig.: a. da de leac eine Lösung finden. La moară dau de prieteni (COŞBUC 51) treffe ich Freunde an. Doamne! de-ar fi dal (mama) de mine, Ce bătaie! (COŞBUC 91) wenn die Mutter mich überrascht hätte. 9. peste c.: a) fig.: = de c. (siehe II. 8), doch mehr das Unerwartete, Plötzliche des Zusammentreffens ausdrückend. Nu ştiu cum, din întâmplare (dracul) Peste-o babă-n drum a dat (SPER. AN. 1892 1,284). Fuge de câini şi dă peste lupi (Z. I, 380) aus dem Regen in die T raufe. - Dafür pre cn.: Cazacii ...au dat pre o seamă de oaste turcească (URECHE, LET.21, 227). - b) von Unangenehmem: c. dă peste mine etw. kommt über mich, sucht mich heim. Iute, că dau musafirii peste noi şi mâncare bâz! (XEN. BR. 187). S-a pişat cerbul în apă, a dat iarna peste noi (Z. I, 404) der Winter ist da. Trebuie ...să scăpăm ţara de necazurile care au dat. peste dânsa (GHICA 512). Ia mai lasă treaba, că nu dau tătarii! (CL XIII, 34) es brennt ja nicht. 10. dă în primăvară, în amurg es geht auf den Frühling zu, es beginnt zu dämmern u. ä. Iară când fu a da în deseară, găinăreasapieri (ISP. LEG.2 311). De cum a dat în fapt de zori, Veneau ... Trăsnind rădvanele de crai (COŞBUC 18). - Auch mit Adj.; Cerul ...da în limpede (DEL. S. 170) beginnt sich aufzuhellen. Vremea dădu în cald (DEL. S. 50). (Roadelepomului) acum au dat în copt (ISP. LEG.1 I, 33). \\. fereastra, uşa etc. dă în grădină etc. das Fenster, die Tür etc. geht auf den Garten etc. Se scoborîpe scara cea mică care da în fundul curţii (DEL. P. 144). O tindă întunecoasă în care da ... uşile deosebitelor încăperi (OD. DC. 1886, 25). ’ . 12. la cn. auf jdn. losgehen, jdn. angreifen. Nu te teme, câinele acesta nu dă la om fürchte dich nicht, der Hund greift keinen Menschen an. Iar cei răi să se teamă! Eu am cu ei a. face, La ei dau furios (DON1CI86; ein Hund spricht). Vgl. III. 5. 13. cu c. în c. mit etw. nach etw. werfen, auf etw. schlagen, schießen. Toată lumea dă în pomul cu roade (Z. II, 718) wirft nach ... A dacu târnă în ochii cuiva (Z. I, 295) jdm. Sand in die Augen streuen (fig.); în cn. ca în popuşoi (Z. I, 265) jdn. unbarmherzig schlagen; cu măciuca, cu bâta. în baltă (Z. 1,117) einen Schlag ins Wasser tun (fig.) A porunci să dea cu tunurile într-înşii er ließ auf sie schießen. - Ohne Angabe des Ziels: Când învăţăm (noi) să. dăm cu sabia şi cu suliţa (GPIICA 15) Säbel und Lanze zu führen. Cu puşca da prea bine (NECULCE, LET.2 II, 374) er war ein trefflicher Schütze. La urechea surdului poţi da şi cu tunul (Z. 11, 755) neben dem Ohr eines Tauben kann man eine Kanone abschicßcn. Apropiindu-se de casa miresei, încep a da din puşti şi pistoale (MAR. NUNTA 432) Flinten und Pistolen abzuschießen. Tunurile au dat ca. la. o jumătate de ceas (DION., TEZ. II, 209) die Kanonen feuerten. Nu da! wirf, schlage, schieße nicht! -A da cuiva în cap etc. jdn. schwer verletzen. Copilului dă-i cu varga la. cur ca să prindă minte la cap (Sprw.) man muß das Kind auf den Ilintcm schlagen, damit es im Kopf Vernunft annimmt. A da cuiva cu piciorul, cu pumnul, cu biciul etc. Fußtritte, Faustschläge, Peitschenhiebe etc. versetzen. A da cuiva cu huideo (cu oarba) jdn. mit Schimpf und Schande fortjagen. 14. cuiva în bobi, în cărţi wahrsagen siehe bob II. 1. carte 4. 15. fam. a-i da darauf losschlagen, (cu vorba) reden (cu cântecul) singen etc. Auzite şi ştiute-mi erau toate (câte spunea baba); dar ea nu ţinea socoteală de asta, ci-i da-nainte cu vorba (VLAH. NUV. 127). Iar ai început ohtoicul ista? Dă-i înainte, că nu-ţi ţin isonul (AL., CL IV, 310) rede nur immerzu. N-a apucat să-i iasă sufletul şi-i dă cu „D-zeu să-l ierte! ” (Z. II, 438) und schon rufen sie „Gotthab'ihn selig!” Bes. Impcrat.: Dă-i! Cum întâlniră pasărea străină... se puseră pe ea cil pliscurile şi dă-i. şi dă-i cu ciripitul pân -o scoaseră din codru (M. POMP., CL VI, 28) und hieben auf ihn los. - Daher zu schnellem Tun antreibend: frisch! los! vorwärts! Dă-i!... de lucru cu nădejde fraţii cei doi s-apucară (DULFU PĂC. 11) frisch gingen sic ... ans Werk. Dă-i odată de mă rade de ispravă (BAR. HAL. VI, 191) so rasiere mich doch einmal fertig. Dă-i de-l spânzuraţi! (DOS. VS. Oct. 30; 95b) hängt ihn auf der Stelle! 16. dă, dă, dă, zur Bezeichnung des allmählichen Voirückens: Şi după aceia, s-au luat (baba) iarăşi dă dă dă pe sub masă (SBIERA POV. 127) kroch die Alte wieder vorsichtig unter dem Tisch durch. S-au luat (copiii) pe urma cea de cenuşă îndărăpt, toi dă dă dă, tot dă dă dă (SBIERA POV. 170) immer weiter und weiter. 17. buzna, iama, năvală einfallen. 18. a-şi da în petec angeben. 19. de zor sich beeilen. 20. de mal Land sehen. 21. unde dai şi unde crapă ugs. für: verfehltes Ziel. III. a sedai, aceasta nu se dă das gibt es nicht u. ä. In fire mai amarnic (om decât Vogoride) nu s-au dat (BELD. ETER. 63) in der ganzen Welt gab es keinen grausameren Menschen als V. Mai frumoasă viaţă unde se dă? (AL. OP. I, 905). 2. sich ergeben, den Kampf aufgeben, die Waffen strecken. Lesii ...au de gând să nu se dea, ce să se apere (AXINTE, LET.2 II, 144). Moşneagul (bolnav) zicea că nu vrea să se deie, aşa-i boala, de ce o cocoleşti, 5 da2 de ce mai rău. se-ncuibează (NĂD. NUV. I, 99). - A se da prins, bălul sich gelangen, geschlagen (od. überwunden) geben. 3. cuiva, la cn. sich jdm. hingeben. Lasă-lj lumea ta uitată, Mi le dă cu totul mie (EMJN. O. I, 75). Turcii şi tătarii somnului se dau (BOLINT.2 I, 67). Dar îndat'se stăpânea Şi durerii nu se da (I.-B. 488). Neavând grijă s-au dat la beţie (NEC. COSTIN, LET.2 II, 15) ergab er sich dem Trunk. Lasă boii, firăţioare, Şi te dă la vânătoare (AL. PP. 44) und verlege dich auf die Jagd. Pe urmăs-au mai dat la vorbă ba despre una, ba despre alici (SBIERA POV. 151) ließen sie sich auf ein Gespräch ... ein. Mit spie c.: Numam Paşa nemică nu era dat spre lăcomie (NEC. COSTIN, LET.2 II, 79). Lăcomia vânatului spre slrâmbătate ca aceasta ... a se da îl împingea (CANT. IST. 247) solche Ungerechtigkeit zu begehen. A se da pre sine sich aufopfern. 4. cu cn. sich zu jdm. gesellen, sich jdm. anschließen. Oi lăsa ţara la dracu, M-oi da cu codru săracu (BIBIC. 165). Dacă s-a da (părintele) cu aceştia, poate să piardă clientela boierească; dacă s-a da cu ceilalţi, nu i se măreşte leafa (I. NGR., CL m, 45) wollte der Geistliche nun zu diesen halten, so würde er ... verlieren. - Mit la cn.: Moldovenii ... îndată s-au dal la călane (NECULCE, LET.2 11,352). 5. v. Tieren: la cn. jdn. anfallen, über jdn. herfallen. Iarna... ursul ajunge de se dă la vite şi la oameni (OD.-SL. 169). Iezişorii se da la ţâţă, la frunze, la vâsc (SBIERA POV. 202) machten sich an das Euter... Vgl. II. 12. 6. pe gheaţă, de-a săniuşul auf dem Eis gleiten, schlittern. Ştii tu să te dai în călcâie pe gheaţă? (VLAH. IC. 98). - Peste cap, de-a tumba sich überschlagen, einen Purzelbaum schlagen. - Fig. fam.: peste cap, şi în cur şi în cap, în liingiş şi în curmeziş sich alle erdenkliche Mühe geben, alle Hebel in Bewegung setzen. Curmeziş ţiganul şi-n lungiş s-a dat: Două oi la urmă tot a căpătat (SPER. AN. 1892 I, 140). 7. ci se da jos heruntersteigen, (din trăsură) absteigen, (din vagon) austeigen, de pe cal vom Pferd steigen; mai încolo cin wenig zurücktreten, la o parte auf die Seite treten, de o parte zurückziehen, Weggehen, lângă uşă, după un copac, pe la spatele cuiva zur Tür, hinter einen Baum, hinter jdn. treten; pe lângă cn. an jdn. herantreten, fig.: zu jdm. Kontakt suchen: înapoi, înaintea unui sacrificiu etc. vor einem Opfer etc. zurückschrecken; după păr blindlings gehorchen. 8. în haiducie das Räuberhandwerk ergreifen (AL. PP. u. 99), în legea turcească (AL. PP. 211) zur türkischen Religion, zum Islam übertreten; în fapt gestehen. 9. a se da de, drept bisw. ca c. sich für etw. ausgeben. M-oi face bătrân, bătrân ... şi m-oi da de doftor (SBIERA POV. 301) für einen Arzt. 10. MOLD, mă dau dus etc. = mă las dus etc. : ich lasse mich fortführen etc. Să nu se deie dus din portiţă, şi chiar de-ar sări să-l bată, să nu se clătinească din loc (SEV. POV. 10). El nu s-a prea dat poftit (SBIERA POV. 20) er ließ sich nicht lange bitten. împărăteasa s-a dat înşelată de cuvintele ţigancei (SBIERA POV. 109). 11. pe rod reifen. 12. cu capul de toţi pereţii verzweifelt sein. GR. 1. Pers. Sg. Präs, dau, 2. dai, 3. dă (arom. da), 1. Pers. PI. Präs, dăm, 2. daţi, 3. dau (arom. da), Konj. să dea, MOLD. să déie (LV. dçie); Imperf. dam, MOLD. dădeam, arom. dedeânr, Pcrf. 1. Pers. Sg. dedéi (LV. dédia, arom. dédu), 2. dedési, 3. déde (LV. dçde), 1. Pers. PI. déderâm (LV. dçdem, arom. dédim), 2. déderdti (LV. dçdet, arom. dédit), 3. déderd (LV. dçd-), jünger MUNT. OLT. 1. detéi etc., MOLD. TR. u. LL. dădui etc.; Plqpf. cledésem (LV. dedçsem), det-, LL. dădusem; Imperat. deî (auch arom.); Ger. düuub, Part. dat; Verbaladj. dătător(iu). ET. lat. dô, dâre\ Perf. detei wie stetei, siche a sta. SG. ALR. I/II, K. 227, ALRII/I, MN 2173, 29; 2175, 29; 2700, 84; 2721, 91; 2760, 2761,100; ALR SN II, K. 616; VI, K. 1625, 1628, 1630, 1650; VII, K. 2202-2208. da2 (1839 VAIL.) I. Adv. ja. Da sau ba? „ Da ”. Ja oder nein? „Ja”. Era întocmai cum mi-l închipuisem în odaia de pe „ nie de la Sorbonne”? Nu şi da (VLAH. IC. VI) ja und nein. GR. MOLD. TR. auch dar(ä). - Spät belegt. In älteren Texten und auch in der Volkssprache aşa. Erscheint in Bibelübersetzungen erst 1873. Ci fie cuvântul vostru: Da, da; Nu, nu (BIBLIA PESTA 1873, Mt 5, 37), dieselbe Stelle in BIBLIA BUCUREŞTI 1909 aber noch: Ci săfie cuvântul vostru, aşa, aşa, nu, nu. - Als Bejahung werden wie im Lat. Teile des Fragesatzes wiederholt. Ai venit acasă? „ (Am) venit”, BAN. auch este, TR. ie. Vgl. PUŞC. RUM. SPR. 122 u. 350, K. 19. II. IConj., siehe daN I. ET . zu I. slav da. Da für dar(ä) „aber” auch da gesagt wird, erhielt umgekehrt auch dar(ä) die Bdtg. „ja”. dabilar(iu) siehe däbilar(iu). dabilă PI. dabile S. f. (1626 DRHA XXI, 39) 1. veralt. : Abgabe, Steuer F. Toate dabilele directe s-au suprimat (SUŢU NOT. 102). 2. Unglück N., Last F. 3. Schindmähre F. (B.). 4. wandelnder Leichnam M. (VAIL). ET. unbek. dac (um 1690 MIR. COSTIN) 1. Adj. 1. dakisch. 2. (t) ddtésc rumänisch (MIR. COSTIN, LET.11,28). 6 dalcauc II. S. m., PI. daci Daker M. ET. n. lat. dacus. dacă Konj. (16. Jh. PS. SCH. 67, 14) 1. bedingend: wenn. Dacă den, n-ai (Sprw.) wenn man gibt, so hat man nicht. Păcatul, dacă păcat este... (DEL. P. 45) die Sünde, wenn es überhaupt eine Sünde ist ... Dacă nu m-ar simţi nimeni când voi fugi (DEL. P. 241) wenn niemand meine Flucht bemerken sollte. Daher MOLD. fam. ja. N-ctuzi, drăguţă? „Dacănu-s surdă, cucoană” (AL. OP. 1,602) „ich bin ja nicht taub, Gnädigste”. 2. LV. u. PP. zeitlich = când: wenn, als. Şi fu dacă săvârşi Solomon zidind casa Domnului (BIBLIA 1688 1 Kg 9,1). Deaca cunoscu ighemonul neînduplecatul ei, învăţă de o bătură peste obraz (DOS. VS. Sept. 3; 4b) als der Fürst ihre Unbeugsamkeit erkannte. Meşterii... Mult înveselea Dacă o vedea (AL. PP. 189). GR. LV. deçà (z. B. COD. STU, BIBLIA 1688), deaca (z. B. COR., ÎNDR., MĂRG., DOS., BARAC); jetzt MOLD. dacă (schon DOC. 1581, HC I, 29), MUNT. auch daca (schon DOC. 1591, HC I, 57). Die akzentuierenden QU. geben das Wort stets unbet., doch deçà (BIBLIA 1688 Gn 29, 10). ET. anscheinend de „wenn” + ca (< lat. quam?)·, dunkles Wort. SG. ALR I/II, K. 273. dactil PI. -tili (1757 UN) Daktylus M. GR. auch PI. n. daclile\ (t) dactylos. ET. gr./lat. dactylus, frz. dactyle. dada S. m. (1800 B UDAI-DELEANUI, 56) (Zigeunersprache): Vater M. Ial-aice v-am adus Da la dada hăl dă sus Hasta cărţulie (MAR. SAT. 222 flg.). ET. zig. dad. dadâcă PI. -dâce S. f. (1793 PREDETICII, 40) Kinderfrau F., -mädchen N. Sanda, dadaca şi singura sa prietenă (C. NGR. 25). GR. Gen./Dat. mit Art. -căi, -chii. - Dim. dadaie. ET. vgl. türk. dada, dadi. dadă S. f. (1872 ISP. LEG.3 65) 1. MUNT, ugs.: Anrede der Kinder an ältere Frauen. Dadă Irină... deşchide-mi! (DEL. S. 188). GR. Dim. dădiţă, daîcă. 2. arom. im Mund der Kinder: Mutter F. Nu va dada s-mi mărită (SEV. NUNTA 83). ET. vgl türk, dada, dadi „Kinderfrau”, şerb. dada „Mutter”, magy. dada „alte Frau”. dacrâ, -rea siche dairea. dafin PI. dafini S. m. (1502 DRHB) 1. Lorbeer(baum) M. (Laums). Capu-i cu dafini fu-nco-ronal (SIPIL. 60) mit Lorbeeren gekrönt. 2. OLT. unechte Akazie (Robinia pseudoacacia; BR.). ANTHROPON. Dafin (1502 DRHB TI, 37). ET. asl. dafina < gr. δάφνη //Gr. durch lat. Vermittlung (PUSC. EW. 482). SG. ALR SN IV, K. 1142. dafină PI. dâfme (1703 FN 122) 1. Lorbeere F. 2. BAN. Heidcl-, Blaubeere F. Vgl. afină. ET. dafin. daîcă siehe dadă. dainä! etc. siehe doină. dairea PI. -rele S. f. (1821 BELD., LET.2 III, 406) 1. veralt.: Tamburin N., Schellentrommel F. Daireaua cea cu care am jucat ursul la Sfântu Vasile (BOGD. POV. 217). 2. (t) Gardekorps N. GR. daerea, dara, daira. ET. türk, daire. dâjdic PI. dâjdii S. f. (1551/3 ES 85b; Mt 22, 19) veralt.: Abgabe, Steuer F. Dăjdii multe puse (Mihnea) asupra ţării (ODOB. MV. 1886, 37). GR. PI. auch dâjdii. LV. dâjde, PI. dăjdii. ET. asl. dăzda. dăjnic Adj. (1563 CORESIPRAXIU 266; Röm 13, 7) veralt.: steuerpflichtig. Va fi sluga dajnică (PO2 174; Gn 49, 15). - Auch Substantiv.: Boierii aveau şi privilegiul de a scuti un număr de dajnici (GHICA XV) die Bojaren hatten auch das Vorrecht (Privileg), manche Steuerpflichtige zu verschonen. - Neg. nedajnic. ET. dajdie, nach asl. danmikü Qtc. daläcS.n. (1850 AL. OP. 1,394) ugs.: Milzbrand M. (Anthrax). Vreo şeizeci de cai ce are ciocoiul... dare-ar dalacul într-înşii! (CL X, 404). - Daher Schmähwort f. Tiere, wie boală: un dalac de iapă(BOGD. POV. 154). ET. tiirk. dalak „Milz”. dalb Adj. (1849 AL. PP. 91) urspr. in der Volksdichtung Nebenform v. alb (vgl. d-): weiß. Dalbe cu albastre, Verzi cu mohorâte (TEOD. COL. 54). Daher überhaupt schmückendes Adj.: hold, lieblich. într-o verde grădiniţă Şade-o dalbă copiliţă (AL. PP. 33). (Fata) îşi aducea aminte de-ale ei dalbe frumuseţi (OD. PS. 247). Dalb-a luncii feerie (AL., CL II, 365). Florile dalbe Weihnachtslied mit diesem Refrain. GR. Dim. f. dălbică (AL. PP. 7). ET. zu alb. dalcaüc PI. -uci S. m. (1793 PREDETICI II, 359a) veralt.: MUNT. Schmarotzer M. Cu toţi dalcaucii şi cu toţi linguşitorii (GOR. FIAL. II, 5). Boierii nu se-mbată cu pungaşi şi dalcauci (GOR. HAL. II, 5). 7 dalhaüc GR. dălcăuc, dalhauc (JIP. R. 203). ET. türk. dalka(v)uk. dalhauc siehe dalcauc GR. dalie S. f. (1839 C. NGR. OP. I, 233) Dahlie, Georgine F. (Dahlia variabilis). ET. frz. dahlia, dt. Dahlie. daltă PI. dălţi S. f. (1673 DOS.) Meißel M. Idoli ciopliţi cu dălţi (DOS. PS. V. 77,176). GR. Dim. dăltiţă, PI. -ţe. ET. asl. dlalo. SG. ALR SN II, K. 546. dam1 PI. dami S. m. (1806 ŞINCAI V. 4) Damhirsch M. (Cervus dama) - S. f. dcimă Dam-hirschkuh F. ET. n. lat. dam(m)a. dam2! Interj, siehe doină. damasc (1690 HURM. XV2, 1424) I. S. n. Damast M. Acest steag ... era de damasc alb (BĂLC. 511). GR. älter MUNT. S. f. damâscă, MOLD, adamâscă; ferner adămost (PP. BUCOV. MAR. NUNTA 827). II. (t) Adj. , auch invar, damas: oţel, lamă, sabie damas Damaszenerstahl, -klinge, -säbel. ET. Gcmeineuropäisch. Zur Form. vgl. bes. russ. adamaska, ngr. ôcxpaoxi // it. damasco. damaschinät Adj. (1840 POEN. I, 413) damasziert. ET. nach frz. damasquiné. damă PI. dame S. f. (1699 FN 85) Dame F. (auch im Karten- u. Damespiel); (joc de) dame Dame(-spiel). ET. frz. dame. dambla PI. -blâle S. f. (um 1743 NECULCE) ugs.: Schlaganfall M. Pavel, tată-său, au fost răposat de dambla (DION., TEZ. II, 206) sein Vater P. starb an Schlaganfall. GR. veralt.: damla: L-au lovit o ameţeală ce se zice damla (NECULCE, LET.1 II, 425) eine Ohnmacht traf ihn, die man Schlaganfall nennt. ET. türk, damla. SG. ALRI/1, K. 128. damblagiu (1857 POL.) I. Adj. apoplektisch. Doarme! Rău face. Somnul lung e damlagiu (AL., CL III, 248) langer Schlaf wirkt apoplektisch. II. S. m. ugs.: Apoplektiker M. GR. damlagiu. ET. dambla, türk, damlali. SG. ALR I/I, K. 120. damigcănă PI. -gène S. f. (1875 MON. OF.) große Korbflasche (MON. OF. 1875, 2266). ET. it. damigiana. SG. ALR II/I,MN 3924, 147. damla etc. siehe dambla. d-a-mpicoărele siehe picior. d-a-ncălârele siehe călare. danci PI. danci S. m. (1511 PASCA N. 221) fam.: Zigeunerkind N., -knabe M. Moşneagului îi râdeau ochii de voinicia danciului (CL X, 404) die Augen des Alten lachten über die Beherztheit des Zigeunerknaben. GR. dénciu (SEV. AN. 78). ET. wahrsch. zig. dandana PI. -nâle S. f. (1846 C. NGR.) 1. veralt.: LärmM. von Glocken. Dacămoare-un boier mare, Pun clopotele-n mişcare Şi fac mare dandana (AL. OP. I, 904) wenn ein großer Bojar stirbt, werden die Glocken geläutet und es wird viel Lärm gemacht. Clopotul de dandana die Sturmglocke (C. NGR. OP. 1, 280). Daher: 2. fam. a) großer Lärm, Spektakel N., Rummel M. Porniră nuntă împărătească ... iară după ce se sfârşi dandanaua, îşi luă ginerele mireasa (STĂNC., DA) cs begann eine königliche Hochzeit... (und) als der Rummel vorbei war, nahm der Schwiegersohn seine Braut... - b) Schererei F. Decât să mai stea să mai umhle-n dandanale, judecăţi (PANN N. 71 ). - Daraus Dandanache, Protagonist in CARAGIALEs O scrisoare pierdută. ET. türk, tan ta na. d-a-ndarâtele siehe îndărăt. d(e)-a-ndoäsele siehe dos. dang! Interj. (1876 CL) kling! (vom Ton einer Glocke etc.). Când s-a atins (Făt-Frumos) de mijlocul ei, dang! a plesnit cercul şi ea îndată a născut pruncul (CREANGĂ, CL X, 114). ET. onomatopoet. danga PI. -gale S. f. (1778 A. J. 651) Brandzeichen N. an Haustieren. Iepe breze... cu dangale pe spinare (ŞEZ. III, 212). ET. türk, damga. dangăt PI. dangăte S. n. (1868 BARAC) Klingen N., Klingklang M. Clopotul răsuna jalnicul ... lui dangăt (NĂD. NUV. I, 39). ET. dang! danie PI. danii S. f. (1456 BGL 50) 1. LV. Geschenk N., Gabe F. Toată dania ce va da omul Domnului (BIBLIA 1688 Lv 27, 28). 8 dar2 2. veralt.: Schenkung F. Din aceste locuri domnii jaceau danii (BĂLC. 301). ET. asl. danije. dans PI. dansuri S. n. (1632 DRHA XXI, 11) Tanz M. Şi-i cununară cu danţuri, cu timpene şi de toată muzica (DOS. VS. Mai 17; 133a). - Das volkstümliche Wort ist joc. GR. älter u. TR. BUCOV. dani. ET. dans aus frz. danse, während clan! eine merkwürdige Mischung der romanischen Form (it. danza) u. der dt.-slav (Tanz, tan Ici) zeigt. dansă Präs, -séz V. intr. (1859 CODR. I, 630) tanzen. Das volkstüml. Wort ist a juca. Vgl. a dănţui. GR. veralt. dan ţa. ET. dans. dansant Adj. (1853 UN) Tanz-. Ceai dansant Tanztee M.; serată dansantă Soirée dansante F., Tanzabend M. ET. frz. dansant. dansator PI. -tôri S. m. (1804 UN) Tänzer M. - S. f. dansatoâre, PI. -toâre. GR. veralt. danţator. ET. a dansa. dantelat Adj. (1840 POEN. I, 453) gezahnt, zackig, wie Spitzengewebe durchbrochen. Opt mari fereşti, ogive dantelate (AL. POEZII III Leg. 69). GR. dini-. ET. zu dantelă. dantelă PI. -télé S. f. (DOC. 1777) Spitze F. (Gewebe). S-au întâmplat la multe locuri să metahirisească damleale de mare cheltuială (DOC. 1777, FURNICĂ B. 56). GR. (t) damtelă. ET. frz. dantelle. dantist siehe dentist. dantură PI. -tûri S. f. (1857 UN) Gebiß N. GR. (t) dentură. ET. frz. denture. danţ etc. siehe dans etc. dar1 PI. dâruri S. n. (16. Jh. PS. SCII. 75, 12) 1. Gabe F., Geschenk N. Nemulţumitului i se ia darul (Sprw.) dem Undankbaren wird das Geschenkte wieder genommen. Dar din darse face rai (Sprw.) freiwillige Geschenke führen zur Seligkeit. Calul de dar nu se caută pe dinţi (Sprw.) dem geschenkten Gaul schaut man nicht ins Maul. Le-au dat Nicolai Vodă şi câţiva saci defâină şi de orz dar (AXINTE, LET.2 II, 160) machte ihnen ... zum Geschenk, schenkte ihnen. (Averile) mi le-am adunat Din darul Sjinţiei-Sale (AL. PP. 204) aus Gaben und Geschenken. - Von schwangeren Frauen: în starea darului (MAR. NAŞT. 10) in gesegneten Umständen. - A da c. în dar ctw. zum Geschenk machen, schenken. Frumos-gătităzestre să-i dăm (fetei) atunci. în dar (I. NGR., CL IV, 87). - LV. în dar umsonst (= unentgeltlich u. nutz-, zwecklos), vergebens, wofür jetzt degeaba, în zadar. Să nu-mi slujeşti în dar, spune-mi ce-ţi este simbria (BIBLIA 1688 Gn 29,15) solltest du mir darum umsonst dienen? Sage an, was soll dein Lohn sein? In dar cäuta-vei pe mândra-ţi iubită (BOLINT.21, 159). 2. fig.: (von der Natur verliehene) Gabe, Fähigkeit, Kraft F. Cai ageri... şi cu darul de cuvânt (AL. POEZII III, 80) redebegabt. Crezând că în acea zi toate (buruienele) au darul vindecării (AL. PP. 195) Heilkraft. Se vede că răspunsurile noastre au avut darul să potolească pofta de dezvinovăţire a ministrului (LIT.) vermochten. Are darul beţiei (scherzh.) er versteht sich aufs Saufen. 3. Sakrament N. Ceale 7 darure (ÎNV.2 1642 Ilb); sfintele daruri die heiligen Sakramente (Brot u. Wein). 4. darul preoţiei das Recht auf Ausübung der prie-sterlichen Funktionen. (Popa) n-a avut dar, şi grijania lui n-a fost giijanie (VLAH. GV. 78) hatte die Weihen nicht. ET. asl. dani SG. ALR II/I, MN 2760, 2761, 100. dar2 (1551/3 ES 72b; Mt 19, 25) I. Konj. nur satzeinleitend: 1. aber. De urât te poţi ascunde, Dar de dragoste n-ai unde (I.-B. 9) vor dem Verdruß kann man sich verbergen, aber vor der Liebe nicht. 2. dar (încă), MUNT. fam. darmite, darămite um wieviel mehr (nach Negation:... weniger), geschweige. Mi s-a urât mie scriind, dar ţie citind (OD. PS. 134). Copiii uită lesne de părinţi, nu părinţii de copii. Dar încă eu care te am numai pe tine (NAD. NUV. II, 188) Kinder vergessen leicht die Eltern, nicht die Eltern die Kinder. Aber ich erst, der ich nur dich habe. Cum ai ajuns p-aici pe unde nu se vede pasăre cu aripioare, dar încă-mi-te om cu picioare? (ISP. LEG.2 358) wie kommst du hierher, wo man nicht einmal einen Vogel sieht, geschweige denn einen Menschen? Tu nu poţi să ţii nici cu jrate-meu cel de ţâţă, da nu tocmai cu mine! (SBIERA POV. 260) du kannst nicht einmal meinem Milchbruder standhaltcn, geschweige denn mir! GR. dară, MOLD. da. II. Adv. 1. nur im Satzinneren: also, mithin, demnach, folglich. Priceapeţi dară acestea cei ce uitaţipre D-zeu (BIBLIA 1688 Ps 49, 23). După mitropolit, boier mai mare este banul cel mare. „ Ban mare fii dar! ” (GHICA VIII) so sei denn Großbanus! Frate mieii Irimia, cu trei ani mai mare decât mine Şi dar mai priceput în ale jucăriilor (GHIB. BV. 60) mein Bruder, der drei 9 dară Jahre älter ist als ich, kennt sich folglich bei den Spielsachen besser aus. - An den Satzanfang setzt man aşadar. Aşadar nu vrei? du willst also nicht? Deci dară ... poate că şi aceştia supuşi sunt (SPAT. MIL., LET.2 1, 100). 2. ja. D-lui ţănepoştile? „Dar” (AL. Chiriţa în Iaşi 1,3). GR. dară. ET. wahrsch. lat. de vero, mit Ausfall des v wie in m-oi, m-ei etc. für mă voi, mă vei etc., u. -ă für -o wie auch sonst, vgl. că, după, lângă < lat. quod, de-post, longo. H REW 2513: lat. de ea re (fraglich). dara S. f. (1739 SMIM V, 478) Tara F. (Gewicht der Verpackung einer Ware). Scoate daraiia relelor ce are şi vezi ce rămâne, cât mai e de greu (ORAŞ. II, 39) ziehe die Tara seiner Mängel ab. Mai mare daraua decât ocaua (Sprw.) der Einsatz ist höher als der Gewinn. ET. türk. dara. darabană PI. -bâne S. f. (um 1820 ZIL. DOM. 82) Trommel F., die von Ausrufern bei Auktionen etc. geschlagen wurde (wog. die der Soldaten gew. tobă genannt wurde): La toate răspântiile Piteştilor bătea zgomotos dărăbana (UR. LEG. 439) an sämtlichen Wegkreuzungen von Piteşti wurde lärmend die Trommel geschlagen. Pe semne eu nu am alta dejacut decât să bat darabana! (C. NGR., CL VIE, 18)... als die Sache auszuposaunen, an die große Glocke zu hängen. Vgl. barabâncă. ET. vgl. poln. ukr. taraban, rass. baraban, unbek. Herkunft. // türk, daraban „Klopfen, Schlagen”. darabangiu PI. -gii S. m. (1868 BARC.) veralt.: Trommelschläger, Trommler M. Storosul poliţienesc care însoţea pe darabangiu (UR. LEG. 440) der den Trommler begleitete. Vgl. barabanci. GR. (t) darabanele. ET. darabană; darabancic < ukr. taraban cik. daräc PI. -race S. n. (1842 AP XI/2, 971) Brett mit Zähnen, zum Durchziehen v. Flachs, Hanf, Wolle, Hechel F., Krempel M. Bată-l vântul şi seninul P-ăl de lot seamănă inul... Nu i-ar mai ajuta dracul Alui de face daracul (TEOD. PP. 332). Lână albă, trecută prin dărac (DEL. S. 8) weiße, durchgehechelte Wolle. - Man unterscheidet dar ac, einzelnes Brett, das auf einer Bank befestigt wird, u. piepteni, zwei Bretter, die in den Händen gehalten werden. Neben u. statt darac wird auch die etwas anders gebaute ravilă, ragiläi gebraucht. GR. dărac. - Auch PI. m. daraci, daragi. ET. türk, tarak. daradâică PI. -daici S. f. (1793 PREDETICIIII, 380) altes, schlechtes Gefährt. Mă! ... ce daradaică hodorogită!... destul... stăi (AL. OP. I, 531, zu einem geschwätzigen Russen). GR. taradaică, dărădaică. ET. ukr. laradajka. daravera PI. -veri S. f. (1826 URIC. I, 170) 1. geschäftliche Angelegenheit F. Geschäft N., Handel M. Cu rudele să. mănânci, să bei, Daraveră să nu aibi cu ei (PANN PV.1 IE, 110) mit Verwandten sollst du essen, aber keine Geschäfte machen. Am venit pentru mica daravere ce avem împreună (ROS. TROT. 84; ein Gläubiger) ich bin wegen unserer kleinen, gemeinsamen Angelegenheit gekommen. 2. Ärgernis N. 3. Abenteuer N. 4. Argot: männl. Glied N. GR. daravere, daravelă, PI. -veli. ET. das Wort, erst im 19. Jh. belegt, scheint = dare-a vere u. eine Nachbildung von it. dare ed avere „Soll und Haben” zu sein, wobei viel! türk, ahsveris „Handel”, eigtl. „Geben - Nehmen” (vgl. ahsveris) mitgewirkt hat. dâră siche dar2. dârdă PI. darde S. f. (1645 HERODOT 383) veralt.: Wurfspieß M. Tăiaţi plugurile voastre spre săbii şi secerile voastre spre darde (BIBLIA 1688 Joel 3, 10) macht aus euren Pflugscharen Schwerter und aus euren Sicheln Spieße. Apoi. încep a azvârli înlr-înşii cu săgeţi, cu suliţi, darde şi lănci (BĂLC. 386) (und) dann hüben sie an, sie mit Pfeilen, Speeren, Spießen und Lanzen zu bewerfen. Ameninţând cu darde scurte ... un mistreţ (OD. PS. 83). GR. PI. mitArt. dărdzăle (DOS. VS. Oct. 23; 80a). ET. slav. darda. //Mittelb. it. dardo (vgl. poln. darda, magy. darda). dâre PI. dări S. f. (16. Jh. PS. SCH. 118, 112) 1. Gabe F„ Geschenk N. Ştiţi dări bune a da fiilor voştii (öopaia; BIBLIA Mt 7,11). Pi *e coconii lor cei leneşi pren dări îi îndeamnă de să fac nevoitori (MĂRG.2 156a). Nevasta nouă e scutită pe un an de dare (FR.-C. MOŢE 11). 2. veralt.: Abgabe, Steuer F.: dările către stat, judeţ şi comună die Abgaben an Staat, Regierungsbezirk und Gemeinde. 3. Zauber M. (vgl. a da II. 14). Ca să mă spăl ...De toată darea, De toată făcarea, De toată aruncarea (MAR. ÎNM. 15). 4. dare de mână Wohlstand M. (nach: îmi dă mâna să... meine Verhältnisse gestatten mir zu ...). Bogăţia broderiei... variază după cum e darea de mână a omului (FR.-C. MOŢE 12) der Reichtum der Stickerei variiert nach dem Wohlstand der Leute. - Bes. cu dare de mână wohlhabend. Nimeri la nişte oameni cu dare de mână şi totodată buni la suflet (CL XV, 172). 5. dare de seamă Bericht M. ET. a da. 10 dată1 dârieS. f. (1868 BARC.) Läusekraut N., Stcfanskömer (PI.) (Pedicularis exaltata; BR.). ET. unbek. darn: în darn (t) Adv. (1705 CANT. IST. 166) vergebens. In darn răsună vocea-mi de eco repeţită (EMIN. O. I, 25). Von den Schriftstellern des 19. Jhs. für în zadar (älter în dar), gebraucht, jetzt wieder verschwunden. ET. it. indarmo H Die Belegstelle bei CANT, gibt zum Überdenken der Wortgeschichte Anlaß. dârnic Adj. (1620 MOXA, HC I, 360) freigebig. Că omul darnic mai mult adaoge bogăţia sa (CĂR. PRE SC., CCR 131) der großzügige Mensch wird seinen Reichtum vergrößern. ET. dar. dâscăl PI. dascăli S. m. (1475 DERS) 1. veralt.: Meister, Lehrer M. Era aşa de silitor încât se mirau dascălii de dânsul cum de învaţă aşa de repede (ISP. LEG.1 I, 71) er war so arbeitsam, daß sich die Lehrer darüber wunderten, wie schnell er lernen konnte. 2. (de biserică): (angestellter) Kirchensänger, Kantor M. Ţintilă nu era numai dascăl de copii, ci era şi dascăl de biserică (CL XV, 275). In kleineren Kirchen, in denen der Küster auch den Dienst des Sängers versieht, wird jener gewöhnlich so genannt. Ngl.psalt. GR. MOLD., LV. auch MUNT, dascal; (t) didäscal (CANT. IST. 71). - Vok. -le. Dim. dăscălâş, -lei, -hiţ, -leâc, -leciu, -lenciu, -liciu. ET. ngr. διδάσκαλος. SG. ALRE/Ι,Κ. 179. dat PI. daturi S. n. (1503 G. LEX.) 1. Zauber M. Să mă spăl... de toatăfăcătura, de toată aruncătura, de tot datul, de tot faptul (MAR. INM. 15) Să se spargă toate pagubele, daturile, făpturile (TEOD. PP. 385 II). 2. Brauch M. Pentru că e datul, cei ce-mi servă mie, Ţările-mi supuse trei ani să le ţie (BOL.21, 58). Nu-i în datulnosti-u crunta tiranie (BGL.21,95). Vgl. datină. 3. veralt.: dat şi luat Handel M. Datul şi luatul ce se întâmplă între ţăranii cei proşti (COD. FPS.2 112). Pricini de dat şi de luat (=procese comerciale) (COD. IPS.2 124). 4. veralt.: Abgabe, Steuer F. Vgl. dare. Şi a luat datul de pe porci (1548 BGL 51) und er hat die Abgabe für die Schweine genommen. ET. a da. datä Präs, datez (1840 POEN. I, 416) I. V. tr. datieren. II. V. intr. (de la, din c., până) dauern, bestehen (seit, bis). ET. frz. dater. dâtă1 PI. dăţi S. f (um 1640 URECHE, LET.' I, 180) 1. Mal N. a) o dală das eine Mal, einmal (aber PI. de două, de trei etc. ori zweimal, dreimal etc., siehe oară)', doch de multe date (DOS. VS. Ian. 24; 30a u. Apr. 5; 77b), une date (Ş. TAINE 217) für de multe ori, uneori. Să nu ne mai întâlnim, Numai sâmbăta o dată, duminica ziua toată, Alte zile-arare ori, In ti-una de nouă ori (I.-B. 62). Odată unu. e unu einmal eins ist eins. Du-te odată! so geh doch endlich! O singură dată ein einziges Mal. Intr-acea ună dată un dulău ciobănesc... mirosul mâţii adulmăcă (CANT. IST. 165) jenes eine Mal. Şi odată n-ci zis Domnul Vucea: „Na şi ţie una ... ! ” (DEL. P. 325) kein einziges Mal. Anton. Săcuiul, de care nu o dată am pomenit (NEC. COSTIN, LET.21,439) mehr als einmal. Câteodată bisweilen. Dem-ai iubit vreodată wenn du mich je(mals) geliebt hast. - O dată cu ... zu gleicher Zeit, zugleich, zusammen mit... Sändulachi porni o dată cu dânşii (I. NGR., CL VII, 53). Iată că ajunse (Măr) cu seara o dată la. un loc (RETEG. POV. IV, 50) mit Einbruch der Nacht. Nu o dată cu viaţa n-aş face-o (NĂD. NUV. I, 92) um keinen Preis; vgl. cap I. 19. e. - Dafür deodată; Acestea-s numele fiilor lui Israil celora ce au intrat în Eghipet deodată cu Iacov tatăl lor (BIBLIA 1688 Ex 1, 1). - MOLD. odată, om ein rechter, ordentlicher Mann, ein Mann wie sich's gehört. Noi suntem o dată băieţi (CREANGĂ OP. I, 48). Sunt bărbat o dată, zdravăn! Dar tu ... pace, turtă, clei (SPER. AN. 18921,10). - Zeitlich: odată einmal, einst. Să mă uit în lumea toată Pe unde-am umblat odată (I.-B. 314). De-o voi D-zeu, Tot vei fi odată... a. mea (I.-B. 60). Vgl. odinioară. - Die Märchen werden meist mit folgender Formel eingeleitet: A fost. odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti ...A fost odată un împărat şi o împărăteasă... u. â. GR. MUNT. ugs. Dim.: odăţică ein einziges Mal. De mult doream să ne mai adunăm odăţică măcar (ISP., CL XVI, 349). - b) niciodată nie(mals). Ţara Italiei ierni ca acestea nu are niciodată {NEC. COSTIN, LET.11, 77). GR. MUNT. ugs. Dim.: niciodăţică. Rumânul ... niciodăţică nu va pieri (JIP. OP. 127). - c) totodată, bisw. tot-deodcită zu gleicher Zeit, gleichzeitig, zugleich. Lcislău ... într-amăndoi ... totodată toporul să-şifi îndreptat (CANT., GCRI, 362) soll die Axt gleichzeitig gegen beide geschwungen haben. Veniţi mâine şi aduceţi totodată şi cărţile! kommen Sie morgen und bringen Sic zugleich auch die Bücher mit! - Dafür deodată. Arătând deodată şi smerenia sa (RETOR. 1798, GCRII, 163). - d) a) de astă dată, auch de data aceasta, ferner de această dată (MĂRG.2184a) (für) dieses Mal, diesmal. Te-am pândit... dar mi-ai scăpat de astă dală (I. NGR,, CL VII, 55). - ß) într-acea dată zu jener Zeit, damals. 11 dată2 De-aciia paşa s-a rădicat înt-acea dată de acolo (NBC. COSTIN, LET.2 II, 53). - e) altădată a) auch în altă dată ein anderes Mal. Să vie altădată! er soll ein anderes Mal kommen! Acel fur au fost învăţul şi de altă dată să fure (INDR. 33) pflegte auch sonst zu stehlen. Precum aţi auzit şi de alte multe dăţi (MĂRG.2 182b). Nu mai îndrăznea ... să-l dezmierde ca altădată (VLAH. NUV. 15) wie sonst, wie früher, Alle dăţi i se părea că vede oameni spânzuraţi... (FIL. CIOC. 337) dann wieder. Şi Inuş îndată Ca nealtădată Glasu-şi îmblânzeşte (AL. PP. 66) wie sonst nie, wie noch nie. - ß) manchmal, zuweilen. Măcar că altădată nu se întâmpla terzimanul (CANTA, LET.2 III, 189) obwohl der Dragoman manchmal abwesend war. Ajunsesem în aşa hal că altădată leşinam de două trei ori pe zi (NĂD. NUV. 11,174). - J) întăiaşi-dată a) zum ersten Mal, das erste Mal (wofür LM. pentru prima oară; aber auch LV. a doua oară, a treia oară etc.). Intâiaşi-dată a băut aşa de mult (DEL. P. 46). Dafür întâia, dată (RETOR. 1798, OCR H, 162). - ß) erstens. Ca întâiaşi dală deacă vede diavolul un suflet că este încunjurat cu molitfele şi cu rugăciuni, nu cutează a se apropia de dânsul (MĂRG.2 90). - y) de întăiaşi-dată von Anfang an. Dântâ-iaşi-dală s-au arătat (Mihai Racoviţă) cu fire blândă către toţi (MUŞTE, LET.2 III, 30).’ - g) deodată a) mit einem Mal, auf einmal, plötzlich. Ş-aşa bine mi-l chitea Că deodată mi-i tăia Jumătate-a. trupului (AL. BP. Toma Alimoş). Că aşa au venit deodată Şiretul Jură de veste şi i-au. apucat pe oameni prin case (MUŞTE, LET.1 III, 78). Şi tu, aşa deodată, fără necaz, fără scrâşcanie, ai şi doborât bursucu deodată! (BOGD. BURS. 121) so ohne weiteres, so leicht. - Auch dinlr-o dală. Este ea, Deşarla casă Dintr-odată-mi pare plină (EMIN. O. I, 106). Un muzicant bătrân ... nu îndrăzneşte a se pronunţa aşa dinlr-o dată asupra valorii unei produceri de şcoală nouă (CARAG. SCH. 64). - ß) (alle) auf einmal, allesamt. Şi pre acestea şi pre acelealalte scripturi deodată le leapădă (ei) (SIMEON THESAL., GCR II, 80). Ajutaţi-mi de odată Să cânt cântare curată (AARON, GCR II, 191). - h) deocamdată, LV. deocadată (MĂRG.2 152b), MOLD. (acum) deodată vorerst, zuerst, einstweilen. Ne lipseşte ... lista complectă a scrierilor sale şi nu putem înşira deocamdată decât următoarele (AL., CL V, 361). Acum deodată... trebuie săfugi peste graniţă ...şi. mai pe urmăţi-oi întoarce toată starea înapoi (AL. OP. I, 637). Şi. deodată la boierii mai de gios, apoi la vornicia cea mare de Ţara de gios au ajuns (arbanaş) (MIR. COSTIN, LET.1 I, 336). - i) îndată (MIR. COSTIN, LET.1 I, 221: din dată) gleich, sogleich. Hai, mândră să te sărut, Că îndată plec la plug (I.-B. 381). - îndată ce, bisw. de îndată ce, pe dată ce sobald. îndată ce voi scăpa, mă întorc aici sobald ich loskommc, kehre ich hierher zurück. - Verstärkt LV. îndatăşi, MOLD. în data mare (SEV. POV. 14 u. 174: de (î)ndata mare sofort, auf der Stelle. Şi îndatăşi lăsându-şi mrejele, au mers după dânsul (EV. 1894 Mk 1, 18). într-un sujlet mă răpăd şi viu în dala mare (NĂD. NUV. I, 31). GR. PI. LV. auch dâte. 2. BAN. TR. cum e data wie es sich gehört, gehörig, tüchtig. Să mă gat cum e data să meargă omul înaintea împăratului (RETEG. POV. III, 9). De la mumă-sa îi rămase mult aur şi argint şi adiamante, putea deci cu drept cuvânt zice că-i bogat cumii-i data (RETEG. POV. IV, 28) daß er gewaltig reich sei. ET. lat. dala, F. Sg. od. N. PI. von datiis „gegeben”. dată2 PI. date S. f. (1776 IORGA S. D. XII, 93) Datum N.: 1. Zeitangabe 2. PI. Daten; Angaben, Nachrichten. Capul, mise încarcă cu cunoştinţe şi date nesuferit de urâte (DEL. P. 207). Petrecerea lui Ioan în Constantinopole, în curs de trei sau patru ani. ne prezintă date foarte sigure (HASDEU I. C.' 28). GR. dat. ET. nach frz. dale, 2. Übersetzung von frz. donnee(s). datină PI. datini S. f. (1617 DIRB XVII, 1) Brauch M., Sitte F. Rămâneţi în umbră, sfântă ... Dătători de legi şi datini (EMIN. O. I, 149) bleibt im heiligen Schatten ... ihr Stifter von Glauben und Brauchtum. După daiinele de atunci, prădăciunile ... cădeau asupra locuitorilor de pe locurile apropiate de calea oştilor (MELH. CH. 138). Aşa ne-am. pomenit! Aşa e datina noastră! (FR.-C. MOŢII 56). GR. (t) dadină (MIR. COSTIN, LET.11, 316), deţină, da In ia. ET. wahrsch. asl. dgdina „hereditas”, mit Anlchung an a da. dativ PI. -tive S. n. (1783 ŞINCA1P. 181) Dativ M. ET. n. lat. dativus. dator Adj. (16. Jh. PS. SCFI. 108, 11) schuldig (= zu zahlen, zu leisten haben). Aß, a rămâne cuiva dator (cu) c. jdm. etw. schuldig sein, bleiben. A scoatepc. dator ausrechnen, daß jd. schuldig ist. Şi simbrie? Aş! De unde! încă el m-a scos dator (DULFU PĂC. 56) und der Lohn? Ach, woher! Er hat mir sogar ausgerechnet, daß ich ihm etw. schuldig bin. Mâneai caii şi cocia Şi-mi făcui datoare via (I.-B. 376) und verschuldete meinen Weingarten. Sunt dator să... ich bin schuldig (= verpflichtet) zu... - Substantiv.: veralt.: Schuldiger, Schuldner M. Cum şi noi iertăm datorilor noştri (PSALT. 1680, CCR 233) wie wir vergeben unseren Schuldigem. 2 dăbălâre GR. LV. (16717. Jh.) meist deator, BAN. TR. arom. dător (B.), adetor (CIP. GR. I, 26); f. Sg./Pl. datoare. ET. lat. * debitor ius für debitor. datoră Präs, -rez V. tr. (1825 B.) cuiva c. 1. jdm. etw. schuldig sein, schulden. îmi datorezi 100 de lei du schuldest mir 100 Lei. Soţii îşi datoresc unul altuia credinţă, sprijin şi ajutor (COD. CIV. Art. 194). 2. jdm. etw. verdanken, zu verdanken haben. îţi datorez fericirea mea ich verdanke dir mein Glück. GR. datori, Präs, datoresc; detori (B.). ET. dator. datorie PI. -rii S. f. (um 1527 BGL) 1. Schuld F. a) = das, was man zu zahlen hat. A face datorii Schulden machen. A -şi plăti datoriile seine Schulden zahlen. LV. (MIR. COSTIN, LET.1 I, 29; NECULCE, LET.1II, 317) a. plăti datoria cea de obşte, obştească, lumească u. ä. sterben. A lua c. pe datorie etwas auf Kredit kaufen, -b) = Vergehen N. Selten u. fehlerhaft in Vaterunserübersetzungen: Şi ne iartă nouă datoriile noastre (Mt 6,12) und vergib uns unsere Schuld. Vgl. dator (substantiv.). 2. Pflicht F. A-şi face datoria seine Pflicht tun. E de datoria mea ... es ist meine Pflicht zu ... A face c. de datorie etw. tun, weil man cs zu tun schuldig ist, weil man muß. Cele mai plăcute lucruri, omul nu le face bucuros când e de datorie (CL XIX, 209) auch die angenehmsten Dinge tut der Mensch nur ungern, wenn er dazu gezwungen wird. GR. BAN. TR. dätorie, (t) adetorie, detorie. ET. dator. SG. ALRSN VI, K. 1849. datorinţă PI. -rinţe S. f. (um 1812 ŞINCAI HR. I, 361) veralt.: Pflicht, Verpflichtung F. Viaţa este o grea datorinţă(BOLINT.21,179) das Leben ist eine schwere Pflicht. Simţimântul datorinţei. ce avem d-a păstra ... pentru viitorime această preţioasă moştenire (BĂLC. 26). GR. dat-, det- (B.). ET. dator. datöriu S. m. (1581 CORESI OMIL. 285) Spender M. GR. dăt-, det-. ET. a da. datornic (1551/3 ES) 1. S. m. 1. Schuldner M. Doi datornici era unui îm-prumutătoriu (BIBLIA 1688 Llc 7, 41) es hatte ein Wucherer zwei Schulder. 2. (t) Schuldiger M. Selten u. fehlerhaft in Vaterunserübersetzungen: Cum iertăm şi noi datornicilor noştri (ES 11a; Mt 6, 12) wie wir vergeben unseren Schuldigem. 3. LV. Gläubiger M. Cercetează datornicul (δανειστής) toate câte sunt la el (BIBLIA 1688 Ps 108, 10). Datornicii, să păsuiască pe oameni până în trei luni (AXINTE, LET.2 II, 130). Auch noch FIL. CIOC. 257. II. Adj. veralt.: verpflichtend (BRV II, 25). ET. dator. SG. ALR SN IV, K. 1006. daună PI. daune S. f. (1837 C. NGR. Maria Tudor) Schaden M. (Cuvântul „litja”) se aplică de români la. orice popor care i-a jacul daune rele (AL. PP. 140) (das Wort litja) wird von den Rumänen jedem Volk gegeben, das ihnen großen Schaden zugefügt hat. A plăti daune-inlerese Schadenersatz leisten. ET. gelehrte Umbildung v. lat. damnum, nach scaun < scamnum, mit dem Ausgang u. Genus von pagubă „Schaden”. // REW 2468: lat. Erbwort. SG. ALR SN IV, K. 992. dava PL davâle S. f. (um 1730 AMODRAS, LET.1 HI, 167) LV. Klage, Beschwerde F. Au făcut doamna lui Mavroghenidava la împăratul (DION., TEZ. Π, 181). ET. türk. dava. davagilac (t) PI. -lâcuri S. n. (DOC. 1808, IORGA S. D. XV, 127) Klage F. Davagilăcul ce au facut elciul rosesc la Poartă (ZIL. CR. 65). ET. türk, davacihc. davagiu (t) S. m. (DOC. 1754, IORGA S. D. XIV, 228) Kläger M. Până nu erau amândouă părţile dovagii ce se pârâu, faţă (GHEORGACHI, LET.2 III, 327). GR. do-. ET. türk, davaci davâlma siche de-a valma. davolna siehe de-a volna. dă1 3. Pers. Sg. Ind. Präs, u 2. Pers. Sg. Imperat. v. a da. dă2 Interj, siehe de1 GR. dă3 Präp., siehe de2 u. de2 GR. dăbălă (1806 KLEIN) I. V. tr. (Kopf, Ohren, Lippen) hängen lassen. II. a se dăbăla verwelken, erschlaffen. GR. dăbălăza, debela, desbălăza, deboloza. ET. unbek., keinesfalls zu lat. debilis „schwach”. // Kontroverse Vorschläge bei CIORANESCU 2747. dăbălăre S. f. (1849 PIRU ENC. I, 63) Erschlaffung, Lähmung F. - Erscheint in der älteren Medizin. Terminologie auch als dăbălăciiine (PIRU ENC. I, 119). ET. a dăbăla. 13 dăbălât dăbălât Adj. (1806 KLEIN) 1. (v. Lippen, Ohren) schlaff hcrabhängend. Borză îmborzată... c-urechi dăbălată (MAR. NAŞT. 35) mit schlaffen Ohren. Cu buza de jos dăbălăzată, ca la caii cei bătrâni (GAZ. SĂT. XIV, 454). Cârlanul tremura cu urechile dăbălale (SLAVICI, DA). GR. Varianten wie bei a dăbăla. ET. a dăbăla. dăbilăr(iu) S. m. (1589 BGL 50) ehern. Steuererheber, -einnehmer M. Nu îmbla, numai dăbilarii singuri, ce şi turcii trimetia de îmbla cu dăbilari (URECHE, LET.11, 206). GR. dabilar. ET. dabilă. dădăci Präs, -cesc V. tr. (1862 PTB.) von Kinderfrauen etc.: aufziehen, pflegen, bemuttern. Vestitul Chirchireu ... care crescuse pe Banul Mano-lache Băleanu şi l-a dădăcit până la moarte (GHICA 258) und ihn bis zu seinem Tode gepflegt hatte. ET. dădacă. dădiţă siehe dadă 1. dădulci siehe dedulci. dăhulâ siehe dăula. dăi! siehe da1 II. 15. dăină (1822 HMST.) . I. V. tr. wiegen, schaukeln. II. V. intr. balancieren. III. a se dăina sich wiegen. GR. dăină, dănănăi, dălnăi, dăinui. ET. onomatopoet. dăinui Präs, -iese V. intr. (1703 GCD) anhalten, dauern. Ura ascunsă dăinuieşte din neam în neam (CL XVI, 87) der verborgene Haß dauert von Generation zu Generation an. GR. dăini, dăiinăi. ET. vgl. türk, daymanmak, serb. danovali. dăinuire S. f. (1703 GCD) Dauer F. Horaüu se miră însuşi de dăinuirea ...patimei ce simţea pentru Glicera (OLL. HOR. 73). ET. a dăinui. dăjdierPl. -dieri S. m. (1683 DOS. VS. Febr. 14; 68b) LV. Steuererheber, -einnehmer M. (AXINTE, LET.2 II, 136). GR. dăjdiar. ET. dajdie. dălăci Präs, mă -cesc V. refl. (1834 DRĂGH.) an Milzbrand erkranken. Oile dălăcindu-se (DRĂGH. IC. 37). ET. dalac. dălbină PI. -bini S. f. (uni 1670 ANON. CAR.) Teich M. GR. delbină, dâlbină, dulbină. ET. bulg. dulbina „Tiefe”. dălcăuş PI. -uşi S. m. (1886 CL) MOLD. Ruderer M. am Ende des Floßes, Ggs. zu cârmaci. Cârmaciul şi dălcăuşul desprinserăpluta de mal (CL XIX, 221). ET. unbek. dălog siehe dârlog. dăltui Präs, -iese V. tr. (1868 BARC.) aushöhlen, meißeln. ET. daltă. dăltuitură PI. -turi S. f. (1852 STĂM.) mit dem Meißel ausgehöhltc Stelle. - Spez.: längliche Vertiefung im hinteren Baum des Webstuhls, zur Aufnahme des Kettenendes: Fuge F., Falz, Schlitz M. ET. a dăltui. dămol etc. siche domol etc. dănănâie PI. -nai S. f. (1846 BARAC T. 64) fam.: sonderbare Sache, Geschichte F., Kuriosum N. Dar ce dănănâie o mai ji şi aceasta? (FIL. CIOC. 145; v. einem dem Sprecher unbekannten Kartenspiel). GR. dăndărt- (CREANGĂ, D.). ET. unbek. dăngâ Präs, -ghez V. tr. (1843 C. NGR.) mit Brandzeichen versehen. Răbdă să-i ciunte nasul şi pieptul îşi dăingăi (C. NGR., Ş.). GR. dăngălui. ET. dangăt. Dănilă m. (1863 AL. OP. I, 1728) scherzhaft v. einem freigebigen Menschen. (Zăreştepe Vulpe.) Pare-se că iaca un Dănilă (AL., CL VIII, 374). ET. slav. dană, Part. von daţi „geben”, mit dem Suff. -ilă, vgl. Buzilă von einem Dicklippigen, Năsilă von einem Großnasigen etc. // Wortspiel bei AL.: a da -danie - Dănilă. dănos Adj. (1851 AL. Român Gruie) la mână (ODOB. MV. 121), de mână (AL.) freigebig (selten, als Reim in der Volksdichtung). ET. slav. dană, Part, von clati „geben”. dănţui Präs, -iese V. intr. (1643 VARL, DA) LV. tanzen. Să nu joace sau să dănţuiască (INDR. 601). Jetzt nur noch in: Isaia dănţuieşte, mit diesen Worten begmnender Hymnus, den der Priester nach der Trauung singt, wobei er mit den Brautleuten den Tisch (telrapod) dreimal umkreist. ET. danţ. 14 dărui dănţuire PI. -iri S. f. (1643 VARL.) LV. Tanzen N. Intru dănţuire nesfârşită (VARL. CAZ.2 I, 28b). ET. a dănţui. dănui Präs, -iese V. tr. (1817 COD. CAL.) veralt.: als Schenkung geben, schenken. Dänuindu-se o moşie cu înarmarea ei (COD. CAL. § 910). ET. danie. dăpănâ siche depăna. dărâb PI. -râbe S. n. (1607 DOR.) Stück N. Marfa... să mi-o vândă cu dărabul (BARAC HAL. VI, 78) die Ware soll er mir stückweise verkaufen. Un dărab bun de slănină (MAR. NUNTA 469) ein großes Stück Speck. Du-te la cea poartă s-o taie dărabe toată (SEV. NUNTA 328). GR. Dim. dărăbel, dărăbiiţ, Augm. dărăbâi. - PI. auch -răburi. ET. magy. dar ab. dărâc siehe dctrac. dărăbânţ siehe dorobanţ. dărăburi Präs, -rcsc V. tr. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) zerstückeln. Moldova atunci nu s-a dărăburit (SINCAI HRON. I, 378). ET. dărab. dărădPrâs. -cesc V. tr. (1837 GR. MAIOR, Dispoziţii) hecheln, krempeln. Una (din femei) dărăcea in (FIL. CIOC. 23) eine von den Frauen hechelte Flachs. ET. darac. dărăina siehe dărâma. dărăpănă Präs, dărăpăn (1654 NEAGOEINV.2 228a) 1. V. tr. 1. zugrunde richten, minieren. Arendaşii... derapănăpădurile si acarelele moşiilor (FIL. CIOC. 165). 2. părul etc. das Haar etc. zerraufen, zerzausen. Plecă Hin ca plângând, Păr galben derăpănând (TEOD. PP. 580). Frunza nu o dărăpăna! (PP. DOBR. BUR. CĂL. 90) zerzause das Laub nicht! 3. pc. zerkratzen. Şi-l dărăpănară peste coaste cu piepteni (DOS. VS. Sept. 2; 2a). II. a se dărăpăna zugrunde gehen, in Verfall geraten, verfallen. GR. drăpăna, derăpăna; 2. Pers. Sg. Präs, dărâpeni, 3. dărăpănă, Konj. să dărâpene. ET. anscheinend zu lat. rapio, -Ue „reißen”, das Suff, (lat. -m-?) ist schwierig. // REW 2579, SDE: lat. *dârtpTnăre; CIORANESCU 2785: lat. dâ*uncmăre\ DA: bulg. drîpani/etc. (abwegig); BOGREA 206: zu ngr. öpSTxaviCo). dărăpănăre PI. -nari S. f. (1683 DOS.) 1. (t) Folterinstrument, Kratzeisen N. L-au slujit cu drăpănări de her (DOS. VS. Martie 2; 14). 2. Verfall, Ruin M. - Heute allmählich durch dărăpănătură ersetzt. GR. drăpăna re, clerăpănare. ET. a dărăpăna; für. 1 vgl. auch ngr. τρυπάνι (BOGREA 250). dărăpănătură siehe dărăpănăre. dărătecâ, -tică siche deretica. dărâmă Präs, -râm (um 1640 URECHE, LET.11, 203) 1. V. tr. I. veralt.: crengi, frunză etc. Zweige, Laub etc. abschlagen. Dobitoacele neavând ce paşte, le dărâmau frunze (NEC. COSTJN, LET.21,471) da die Tiere nichts (mehr) zu weiden hatten, schnitten sie ihnen Blätter ab. Azvârlii în nuc ca să dărâm câteva nuci (FUND. BASME 78). 2. copaci Bäume umbauen, -legen, -stürzen. Glasul Domnului... chedrii îi dărâmă (DOS. PS. V. 28, 16). 3. un zid etc. cine Mauer etc. ein-, niederreißen. Ar fi destul de nimerit să se dărâme chiar podul (AL., CL III, 59) es wäre angebracht, sogar die Brücke niederzureißen. 4. fig.: zu Boden werfen, niederdrücken. Acestea îl dărâma tare, aceste îl supăra (BELD. ETER. 45). Disperarea care slăbeşte şi derâmă focul şi energia facultăţilor voastre (FIL. CIOC. 71). II. V. intr. veralt.: Äste abschlagen. Când va tăia un om nisccire lemne în pădure sau va dărâma a niscare dobitoace. De va dărâma neştine în pădure, tăind ramurile de în copaci (INDR. 297). m. a se dărâma einstiirzen. Turnuri nalte cad, se darmă (CL IV, 184) hohe Türme fallen, stürzen ein. GR. Auch dărâma; MOLD, dărma; veralt.: derâma, derăma. ET. lat. *deräno, -äre „abästen”, zu räinus „Ast”; REW 2584: lat. *dä'finäre „untergraben”. dărâmătiirăPl. -turi S. f (1831 MARCOVICIC. 20) 1. veralt.: (aus abgehauenen Ästen bestehendes) Abfall-, Knüppelholz N. GR. dărâmătură. MOLD, dărmătură. - Dim. -turicä. 2. Trümmer (PL). Plâng dobitoacele Sub dărmături (CL V, 331) Tiere wimmern unter Trümmern. ET. a dărâma. dărmă etc. siehe dărâma etc. dărnicie S. f. (1703 GCD) Freigebigkeit F. ET. darnic. dărştină siehe dârştină. dărui Präs, -iese V. tr. (16. Jh. CV2 45a; Apg 27, 24) 1. schenken. Eu ... ti-am dăruit Trei mioare (AL. PP. 56) ich ... habe dir drei Lämmer geschenkt. Unii au voit să ne împarţă, să ne dăruiască (JIP. R. 225) die 15 dăruiâlă einen wollten (unser Land) teilen, die andern ... verschenken. 2.pc. cu c. jdn. mit etw. beschenken. Dăruind... pe vizir Cu-armăsari de la Misir (AL. PP. 204). ET. asl. darovati. dăruiâlă PI. -iéli S. £ (DOC. 1702, IORGA S. D. XX, 186) Gabe F., Geschenk N. Ce ai mai bun, îl vinzi ori în graşi p-aliul cu dăruiâlă (JIP. OP. 66). Când pleci, (băcanul) îţi mai dă şi trei dramuri (de tutun) de dăruiâlă (CARAGIALE, CL XIII, 253). ET. a dărui. dăruinţă S. f. (DOC. 1671, IORGA S. D. VI, 88) Geschenk N., Schenkung F. ET. a dărui. dăruire S. f. (16. Jh. CV2 29a; Apg 24, 3) 1. Vergelten N. 2. Hingabe F. 3. LV. dulce dăruire Gnade F. ET. a dărui. dăruit Adj. (1581 CORESI OMIL. 63b) 1. beschenkt. Şi dăruit bine Peasovski s-au întors la tabăra lui Vişnoveţchi (NEC. COSTIN, LET.21,443). 2. begabt, begnadet. ET. a dărui. dăruitor Adj. (1642 ÎNV.2 11b) veralt.: großzügig. ET. a dărui. dărvâr siehe dârvar. dăs ... siehe des ... dăscălesc Adj. (1698 MINEIUL Ian. 122a) veralt.: 1. Lehrer- 2. pedantisch. ET. dascăl. dăscăli Präs, -lèse V. tr. (1646 PRAV. MOLD.) unterrichten, unterweisen, belehren. Nobilul centaur însuşi pe eroul său Ahile Tot aşa îl dăscălea (OLL. HOR. 372) belehrte ihn ... folgendermaßen. Moartea, având bunătate a dăscăli pe Ivan, se pune în raclă (CREANGĂ, CL XII, 31) der Tod ist so freundlich, 1. zu zeigen, wie er es zu machen habe. Hei, las’cä-l dăscălesc eu (RĂDUL. RUST. II, 214) na warte, ich will ihn schon Mores lehren. GR. descăli (PRAV. MOLD.3 1135). ET. dascăl. dăscălicâsc Adj. (1707 BRV I, 486) veralt.: gelehrt. Trece în liceu, la carte dăscălicească (RĂDUL. RUST, n, 12)... gelehrte Studien. Siehe auch dăscălesc. ET. dascăl. dăscălie PI. -Iii S. f. (1581/2 PO2 10; Vorwort) 1. LV. Lehre, Wissenschaft, Gelehrsamkeit F. învăţând porunci omeneşti şi dăscălii (BIBLIA 1688 Js 29, 13) nach Menschengebot, das sie lehren. Moisi... toată dăscălia eghiplenească au învăţat (DOS. VS. Sept. 4; 6b). N-a putea copilul scrie cu dăscălia fiind tânăr (NECULCE, LET.2 Π, 312) das Kind kann nicht korrekt (fehlerfrei) schreiben, da es noch jung ist. 2. veralt.: Lehrtätigkeit F., -amt N. GR. (t) didăscălie (DOS. VS. martie 11; 28a) ET. ngr. διδασκαλία, bzw. dascăl. dăscălit Adj. (1683 DOS. VS. Noe. 24; 150a) 1. LV. gelehrt. 2. veralt.: abgerichtet. Toate lighioile curţii îi ieşeau înainte, parcă erau dăscălite (DEL. S. 229) als wären sie dazu abgerichtet gewesen. ET. a dăscăli. dăscăliţă PI. -liţe S. f. (1646 PRAV. MOLD.3 655) veralt: 1. Lehrerin F. 2. Frau des Lehrers od. Kantors (dascăl). GR. dăscălită (ÎNDR.). ET. dascăl. dătător (16. Jh. CV2 65b; Jak 4, 12) I. Adj schenkend. II. s. m. Spender, Stifter M. - Datătoriul cel mare (MINEIUL 1776, 167) der Teufel. ET. a da. dătătură PI. -türi S. f. (1563 CORESI PRAXIU 436) 1. Geben, Schlagen, Schießen N. 2. Zauber M. (vgl. dat 1). Animalele care calcă întâi în dătăturile de fapt (ŞEZ. I, 158). 3. dătătură de har Dank M. ET. a da. dătui V. tr. (1617 DIRB XVII, 3) 1. veralt.: Steuern auferlegen. 2. MOLD. TR. entdecken. ET. dal. dăulâ Präs, -lez V. tr. (1829 PISCUPESCU 200) TR. MUNT, abarbeiten, -rackern, -hetzen. Văzând că atâta sarcină îl dăhulase de tot (ISP. BSG. 93) er sah, daß die Last ihn ganz erschöpfte. GR. dähula (ISP.), dehula (CARAG. SCH. N. 65). ET. unbek. dăulât Adj. (1825 B.) verbraucht, erschöpft, abgewrackt. Saptalul (Name eines Schiffes) dehulatde alergături a fost trimis... la bazinul de la Tulon în reparaţie (GHICA, CL XVIII, 24). Un jeţ pipernicit şi dăulat de vechime (TEL. SCH. 11). Sufletu-mi dăulat şi zdrobii de răstiişte (ODOB. MV. 1896,114). 16 dâră GR. Varianten wie bei a daula. ET. a dăula. dăuna Präs, -nez V. intr. (1868 BARC.) schädigen. ET. daună. dăunător Adj. (1868 BARC.) schädlich. ET. a. dăuna. dăunăzi siehe deunăzi. dăunos Adj. (1825 B.) 1. gierig. 2. auf seinem Willen beharrend, entschlossen. Doamna Chiajna, muiere capeşă şi dăunoasă (ODOB. MV. 1896,61). 3. schädigend. ET. unbek. // DA: lat. damnosus. dăvălmâş etc. siehe devălmaş etc. dâlboână PI. -boâne S. f. (1649 MARD.) (tiefer)Kessel, Schlucht F. Sosim la stârmnină cu dâlboână adâncă şi mare (DOS. VS. Oct. 23; 81a) an einem steilen Absturz. GR. delbină (ANON. CAR.), dalbină, dâlbină, dulbină, dălboană (MARD.) ET. slav. *dlubina (bulg. dlăbina, şerb. dubljina) „Tiefe”, mit dem Stamm von ksl. dlübokü„t\ef ’; Suff, wie in bulboană „tiefes Wasserloch” nb. bulboacă. dâlmă PI. dâlme S. f. (1570 DERS) Hügel M. ET. wahrscheinl. Kreuzung von gâlmă und dâmb (PUŞC. DR 1,231). dâmb PI. dâmburi S. n. (1221 DRĂGANU 308) Hügel M. O mândră primăvară vesteşte orizonul acestor şepte dâmburi (BODNĂR., CL II, 108, von Rom). ET. vgl. magy. domb, das viell. auch ksl. i/«?/;z7,,Baum” zurückgeht. SG. ALR SN III, K. 809. dâmbeţ S. m. (1805 CRIŞAN 70) Gamander M. (Teucrium Chamaldrys; PIRU ENC. I, 37 u. 134). GR. diimb (Fuss). ET. ksl. dabTcî, Dim. von cL/Zu7„Baum”, vgl. rass., şerb. dubrovnik, bulg. dăbrovka id. dânăoâră siche odinioară. dans (16. Jh. CV2 13b; Apg 21,8) I. Pers. Pron. dânsul er, es, dânsa sic, PI. dânşii, dânsele. Faţa ei ca hârtia, De poţi scrie pe dânsa (I.-B. 39). îl cunoştea ca pe dânsu (RĂDUL. RUST. II, 16) wie sich selbst. - Ist nach Präp., ca u. cât üblicher als el, ea, ei, eie, die erst LM. wieder beliebter sind. Die neuere Volkssprache gebraucht es auch als Nom. u. hat weiterhin den Gen./Dat. dânsului, dânsei, dânşilor, dânselor hinzugefügt. Se mira toată lumea de silinţa şi învăţătura dânsului (ISP. LEG.2 98). GR. LV. (16./17. Jh.) dinsul (diînsul, dins-), nb. dânsul od. ohne Art (dins(-să, -şi, -se), dâns. Daneben auch nach gewissen Präp. ins (ul), das mit diesen häufig zusammengezogen wird, so: cătrâns(ul) (CORESI, MOXA); cu ins (ul) (PO, NEC. COSTIN, LET.21,417), cunâns(ul) (COD. STU., BIBLIA 1688), cununs(ul) (MOXA), cunus(ul) (CORESI u. a.), wonach dann in dem gefälschten Dokument v. J. 1526 die Formen nuşi, nusäi (MELFL, CFI. 25 u. 27) auftreten ohne vorhergehendes cu; de ins (ul) (PSALT. SL-ROM. 1680), dins(ul) (CORESI u. a.). Ascultaţi ce grăi D-zeu dinşii (= de dânşii) de amândoi (CAZ. IAŞI 1643, CCR 208); dupâns(ul) (MOXA);pre îns(ul) (PO u. a., nach NEC. COSTIN, LET.2I, m),prins(ul) (CORESI, Ş. TAINE); spre îns(ul), sprins(ul) (DOS.) Nach în kommt dâns überhaupt nicht vor, vielmehr tritt hier înlrâns bzw. întrânsul (dintr-, printr-) ein, siehe în. - Arom. näs (Nom. bisw. näsln), năsă, PI. naş, năise. II. Dem. Pron. selbst. Tu eşti îns (ksl. samu) împăratul mieu (CORESI PS. 43, 5). Dinsă aceasla-i cetatea, au rătăcitu-m-am? (DOS. VS., GCR I, 255). Vgl. însumi, dânz-de-mânecate, dis-de-dimineciţă, dis-de noapte. ET. îns < lat. ipsum, dâns < de- od. îd-îpsum, cunâns < cum - ipsum, vgl. bes. it. esso, desso, con esso. Arom. năs ist aus cunâns verallgemeinert. dânsele PI. f. (1868 BARC.) Art böse Luftgeister im Volksglauben. Von ihnen rührt insbes. die Gicht her; von einem Gichtleidenden sagt man: e bolnav de dânsele; Mittel, Sprüche gegen die Gicht werden leacuri, descântece de dânsele genannt. Es scheint, daß unter dânsele dieselben Wesen zu verstehen sind, die sonst iele (s. d.) heißen. Beide Benennungen werden euphemistisch gebraucht. Die dânsele drehen den, den sie ergreifen, im Kreise herum, bis er erschöpft nicderfällt (Veitstanz). Daher: Stai pe loc! Ce, te-au apucat Dânsele? (NĂD. NUV. I, 187) ruhig! Was zappelst du denn so? ET. dâns. dânsul siehe dâns. dânz-de-mânecâte Adv. (1840 DONICI) vor Tagesgrauen. Mâine dânz de mânecate... Ne vom porni noi mai departe (DONICI 154). ET. dâns (s. d. II.) de mânecate; vgl. dis-de-dimineaţă, dis-de-noapte. dâră PI. dâre S. f. (1856 SBIERA POV. 83) (streifenförmige) Spur, Fährte, die durch Verstreuen, Schleifen am Boden etc. gebildet wird. Eise luase după 17 dârdală dâra de mălai ce o presărase fala (ISP. LEG.2 334). Dâra de sânge ce lăsase pe pământ rana ce făcuse hoţului (ISP. LEG.2 83). Deodată cei 90 fr. pierduţi (la joc) îi răsăriră înainte, cu o dâră de mizerii după dânşii: chiria casei, birtul (ZAMF. LN. 188) mit einem Gefolge (frz. traînée). A face dâră în barbă mit einer Arbeit (schlecht) beginnen, eine schlechte Angewohnheit einführen. SYN. Andere Benennungen iür „Spur” sind: urmă Spur iiberh., spez. Fußspur, văgaş Radspur,pârtie im Schnee gebildete Spur. ET. vgl. ksi. serb. dira, bulg. dyrja (BOG.). dârdală PI. -dâle S. f. (1800 BUDAI-DELEANU1,50) fam.: 1. Schwätzer M. Măi ce dârdală mai eşti! Nici nu laşi pe om să. vorbească (GANE, CL VIII, 99). 2. Schindmähre F. ET. a dârdâi. dardai Präs, dârdâi V. intr. (1703 GCD) fam.: 1. zittern. Jidanul... dârdâind de groază... fii cuprins de toţi fiorii (CARAG. SCH. 71). Dârdâiam pe picioare (DEL. P. 301) mir schlotterten die Beine. Şi aşa tremurau de tare de le dărdâiau dinţii în gură (CREANGĂ, CL XI, 190) daß ihnen die Zähne ... klapperten. 2. schnattern, quatschen, schwatzen. Ce tot dârdâi acolo? N-am vreme să te ascult (CL V, 81). GR. 1. Pers. Sg. Präs, -dâtiésc. ET. onomatopoct. SG. ALR II/I, K. 40. dârdâiâlă S. f. (1897 I. NGR., DA) fam.: Zittern N. Cuprins de o nouă dârdâiâlă de friguri (CARAG. SCH. 73) von einem neuen Fieberschauer ergriffen. ET. a dârdâi. dârdoră S. f. (1868 BARC.) fam.: nur in dem Ausdruck în dârdoră im Eifer. în dârdora luptei nu băgă de seamă ce se făcu al treilea zmeu (ISP. LEG.2 123) im Eifer des Gefechts. Toată ţara... era-npicioare la capii tău, în dârdora războiului (JIP. OP. 88, zum König). E în dârdora însurătorii... c-o profesoară (VLAH. DAN II, 151) er steckt mitten in den Vorbereitungen zu seiner Hochzeit, ist ganz davon in Anspruch genommen. ET. unbek. darf Präs, -răsc V. tr. (1620 MOXA) 1. zertreten, zerstampfen. Unde că-mi paşte Şi ce flori, dâraşte (TEOD. PP. 67). Cine dracul te-a adus... Să-mi dâreşti livezile (TEOD. PP. 627). Oile-orporni... Prin jlorile tale; Frunţi le-or înfrunţi Coade le-or dâră (TEOD. COL. 75) 2. zerkratzen (MOXA, HC I, 352) und noch heute MARAM. GR. MARAM. dârâi; dârâia; daria. ET. wohl. lcsl. dfrati, derq; vgl. dâră. dârj siehe dârz. dârjic S. f. (1679 DOS. LIT. M. mare 42b) Dreistigkeit, Keckheit, Verwegenheit F. Venia cu mare trufa ... cum li-ifirea leşilor, şi cu mare dărjie (NEC. COSTIN, LET.2 II, 43). Dărjia şi semeţia, zice Cantemir, este maica şi sora lor (a moldovenilor) (BĂLC. 656). GR. îndârjie (CANT. IST. 276), dârzie (I. NGR. CL IV, 72). ET. dârz. dârloâgă PI. -loâge S. f. (1758 PASCA N. 222) fam.: Schmähwort für Pferde: dârloâgă (de cal) Schindmähre F. De ce ai cumpărat o dârloâgă aşa urâtă? Nu ţi-am zis să-mi cumperi un cal frumos şi mare? (WEIG. GR. 32). - Slugă la dârloâgă von jdm., der zu den niedrigsten Diensten verwendet wird, der in schmachvoller Knechtschaft lebt, etw.: Stallknecht M. Ce mai foncţie, odagiu la primărie, slugă la dârloâgă! (NĂD. NUV. II, 123). Mateiaş craiul ...se supără pentru ce Ştefan să se închine lui Cazimir şi nu lui. Adică de ce să. nu se bage slugă la dârloâgă (ISP. CL XII, 204). Schmähwort für Frauen: Dime F. (ŞEZ. XXIII, 45). GR. dârjog (ŞEZ. II, 226). ET. dărlog; zu Form u. Genus vgl. bijog nb. bijoagă id. dârlog PI. -lögi S. m. (1508 DERS) Zügel M., auch die als Zügel dienenden Enden des Halfters. Moş Nichifor apucă iepele de dârlog, cârneşte căruţa ... (CREANGĂ, CL X, 382). Apucă caii de dârlogi şi mi ţi-i opri (ISP. LEG.2 107). Să tragă măgariaI de dălogul căpăstrului (INDR. 112). GR. MOLD. dăl- (DOS., CANT.). ET. unbek. SG. ALR SN II, K. 286, 293. dârmoiâ siehe dârmoni. dârmoi siehe dârmon. dârmoietură S. f. (1722 CANT. HR. 221) Spreu F., fig.: leeres Gerede. ET. a dârmoia (a dârmoni). dârmon PI. -moâne S. n. (1703 GCD) großmaschiges Getreidesieb zum Entfernen größerer Fremdkörper, vgl. ciur. Celelalte vânturau, dau prin ciur şi prin dârmon neajunsurile Sultănichii (DEL. SULT. 44). După ce (ei) multe cuvinte, şi în ciur şi în dârmoiu cernute şi zbătute, la mijloc puseră (CANT. IST. 172). GR. MUNT. dârmon, MOLD. -moi, PI. -moaie. ET. ngr. öpopövi. 18 de1! dârmoni Präs, -nesc V. tr. (1652 ÎNDR.) mit dem Getreidesieb sieben. Toate le dârmoniră sile aleseră de nighină şi de pleavă (INDR. 590). Dâtrmoiară şi cern ură, (dar) neghina de grâu şi bobul din mcidzire să aleagă nu putură (CANT. IST. 275). GR. MUNT. dârmoni, MOLD. dârmoia. ET. dârmon. dârmotin S. m. (1868 BARC.) Hauhechel F. (Ononis, BR.). Frunză verde dirmotin, Stanciule, vin'să ne iubim (PP. MUNT., REV. TOC. III, 386). GR. dirm-, denn-. ET. unbek. dârmoz PI. -mözi S. m. (1783 BENKÖ 413) wolliger Schneeball, Schlingbaum (Vibumum Lantana). Aus seinem Holz machen die Türken Pfeifenrohre. Câteva ciubuce de dârmozi şi de răchită (RAL. S. 36). GR. drimac (FUSS), drimoc, -moz (CIIT.), dârmoc (BR), dârmoxin (PANŢU). ET. unbek.; vgl. bulg. drămbăz (SCRIBAN). dârstă PI. dârste S. f (1559 DERS) Art Walkmühle, in der das Tuch ohne Anwendung von Hämmern bearbeitet wird, verschieden von der piuă (WB). Schon GLOS, um 1600, IIC1,275, wo es jedoch mit slav. valevica „Art Baucmtasche” erklärt wird. ET. wahrsch. zu slav. drati „zerreißen”. dârştină PI. dârştine S. ft (1642 CAZ. GOV.) LV. härenes Hemd, Sack M., grobes Gewand, das man zum Zeichen der Trauer od. Buße anzieht. Rumpsäs drăştina mia şi încinseşi-mă cu veselie (PSALT. SL.-ROM. 168029,12, CCR231). Vor pune pe dânsele dârştine şi bobou de jale (CAZ. GOV. 1642, CCR 155). GR. dră-, dăr-, der- (DOS. VS. Apr. 10; 81a), PI. -ni (Ş. TAINE 167). ET. Offenbar slav., viell. zu drati. „zerreißen”, vgl. magy. darocz „Sackleinwand” u. dârstă; siehe auch MEYER ALB. WB. unter derstiljeu. traste. dârvâlă S. ft (um 1743 NECULCE) Strapaze F. - Fast nur noch in der Verbindung de dârvală zur Strapaziemng, zu allen möglichen Arbeiten dienend. De-acum intră iar la ham, cal de dârvală (Arbeitspferd, Packesel), şi-n tinde-o, până ţi-or plesni grumajii, zece luni de zile! (VLAH. GV. 205, Klage eines Beamten nach den Sommerferien). Le-au fost puind pe jupânese de au fost cărând var şi piatră, împreună cu ţiganii cei de dăn>ală, la curţile domneşti (NECULCE,’ LET.2 II, 204). - A face pc. de dârvală jdn. wie einen Schuhputzer schelten (AL. OP. 1,138). Ş-ai atacat vârtos pe miniştri? „I-am făcut de dârvală” (AL. OP. I, 1650). ET. viell. Kürzung von dârvăreală. dârvâr PI. -vâri S. m. (1630 DRHB XXIII, 136) 1. Diener M., meist ein Zigeuner, dem das Heizen an Bojarenhöfen oblag. Surugii cum şi rotari i dârvari. (DOC. 1814, TEZ. II, 373). Cele patruzeci, lude scutelnici: pescari, răcari, vânători şi dârvari, i-am împrăştiat în tot judeţul (FIL. CIOC. 16). 2. Zigeuner M. (DOC. 1667, DA). Adjektiv.: bou dârvar (CIH. II, 92) Arbeitstier. ET. bulg. i/hrvar/„Holzfâller”. dârvăreală PI. -reli S. f. (1857 POL.) Strapaze F. Dârvărelile, mişcarea, băgarea prin fel de fel de oameni în călătorie (JIP. R. 261). ET. a dârvări. dârvări Präs, -resc V. tr. (1780 COD. IPS.) (ab)strapaziercn. (Bărbatul) poate să şi dârvărească (pe ţiganii de zestre) fără de socoteală (COD. IPS., COL. BUJ. II, D 12) könnte sie rücksichtslos zu schweren Arbeiten zwingen. GR. dârvăli (POL.). ET. dârvar. dârz Adj. (1528 DERS) dreist, keck, verwegen. Guvern orii. ... erau aleşi totdeauna dintre turcii cei mai viteji... şi mai dârji (GHICA VI). - Substantiv.: Dârzul (üpaoic;) şi obraznicul şi mândrul ciumă să chiamă. (BIBLIA 1688 Spr 21, 24). - Adverbiell: Un vânător lăudăros ... care leagănă, dârz picioarele sale îmbotforate (GANE, CL VIII, 99). GR. dârj (JIP. R. 112). - PI. m. dârji, dârzi. ET. ksl. druză. dârzie siehe dârjie. dârzoi Adj. (1879 AL. Despot V. I, 8) sehr unbeugsam. Aice eu singur, eu am dreptul Să stau dârzoi. cu capul, să stau umflat cu peptul (AL. CL XVI, 288), originelle Augmentativbildung von AL. in Anlehnung an bârzoi. ET. dârz. de1! Interj. (1839 C. NGR. Balada XII) fam.: nun ja! Se vede că nu-l ascultai, că de! voi tinerii sunteţi cu minţile cam zburătoare (FIL. CIOC. 176) man sieht, daß du ihm nicht zuhörtest, nun ja! Ihr Jungen seid halt mit dem Kopf in den Wolken. S-apoi valavul... dă! şi. el om ...face parte dreaptă.... ştii mata ... una mie, una ţie, una mie (CL XIII, 26).,,Spune-mi, ce este mai mare acolo la voi?” îi zice vizirul. „Apoi deh! mai mare decât toţi la noi este Vodă”, răspunde Niculae (GHICA VII).’ GR. MUNT. de, bisw. deh, MOLD. dă. ET. onomatopoet., türk. serb. alb. de. 19 de2 de2 Präp. (1521 NEACŞU) 1. (Ausgangspunkt:) von, seit. De aici von hier, de acolo, von dort, de unde woher, de aproape aus der Nähe, de departe von fern, de sus în jos von oben nach unten, de azi pe mâine von heute auf morgen, de dimineaţăpână-n seară von morgens bis abends, de duminică până vineri von Sonntag bis Freitag, de mâine von morgen an, de atunci seitdem, de trei zile seit drei Tagen. Vgl. auch când II. 4. u. 7. - Wird auf die Frage: wo? wann? mit în ..., la ..., lângă ..., pe ... etc. geantwortet, so muß auch die Frage: von wo?, seit wann? mit din (de în) ..., de la ..., de lângă.... depe ... etc. beantwortet werden: pârâul curge din deal der Bach fließt vom Berg herab, din ziua aceea seit jenem Tag, de la Nistru pâin-la Tisa vom Dnjestr bis zur Theiß, ia-l de lângă mine nimm ihn von meiner Seite weg, a căzut de pe acoperiş er ist vom Dach gefallen, vgl. în deal auf dem Berg, în ziua aceea an jenem Tag, la Nistru am Dnjestr, lângă mine, neben mir,pe acoperiş auf dem Dach. Abweichend se furişa de dânşii (MAR. ORN. I, 15) er versteckte sich vor ihnen, aştepta de zi în zi să meargă la Iaşi (NEC. COSTIN, LET.2 II, 29) fur de la dânşii, din zi în zi. - De (mic) copil, de mic von Kindesbeinen an, von Kind auf, noch (od. schon) als (kleines) Kind, de tânăr (noch) jung, (schon) früh u. ä. Noi de copii ne ştim (COŞBUC 54). O logodise cu Ştefan Vodă ... încă. de copilă mică (MUŞTE, LET.2 III; 78). De tânăr să înveţi'j un cui la jug (DA). Pe urşii de la munte, ursarii îi prind de pui (OD.-SL. 170).’ 2. PP. mit dem Sup. gewisser Verba (Ursprung): era toate de Jurat (AL. PP. 230) cs war alles gestohlen. Pita de cumpărat (I.-B. 79) das gekaufte Brot. Floare de găsit (I.-B. 234) eine gefundene Blume. - Ähnlich de împrumut geborgt (= lat. impromuluus). 3. (Ursache, Beweggrund:) vor, aus. Mă tem, mi-e ruşine, fug, mă ascund de cn. ich furchte mich, schäme mich, fliehe, verberge mich vor jdm. Sufăr, mor de o boală ich leide, sterbe an einer Krankheit. De ce? Warum?; de aceea deshalb, dämm. De frig vor Kälte, de frică aus, vor Furcht, de milă aus Mitleid, de nevoie aus Not. Nu pot mânca de lacrimi (COŞBUC 25) vor Tränen. Codrul... de secure se tot pleacă. (EMIN. O. I, 183). Fân nu putuse oamenii face la câmp de oaste şi de ploi multe (NECULCE, LET.2 II, 412) wegen des Krieges. (Turcii) n-au putut să răzbească de nemţi (NECULCE, LET.2 II, 403). Temându-se cănii va putea şedea în Iaşi de Dimilraşco Vodă (NECULCE, LET.2 II, 346). - In Vcrbdg. mit Adj. u. Adv. de slab, de tnidit, de bătrân ele. (ce sunt) vor Schwäche, Erschöpfung, Alter etc. De bătirin, dinţi în gură nu avea. (NECULCE, LET.2 II, 225). Precum în borta pietrii brânca leului de groasă nu încape (CANT. IST. 133). Mândra mea de mândră mare, Nici obială-n cizmă n-are (I.-B. 393) vor lauter Stolz. De-abia umbli de slabă ce eşti (AL. OP. I, 1582). De-abia îl ţineau picioarele de trudii ce era (CREANGĂ, CL XII, 24). Doi! săracă ţara mea, Eu mi te-am lăsat de rea Şi n-o trece nici o lună Şi mi te-oi căita de bună (I.-B. 202) so schlecht warst du ... so gut wirst du sein. îi sfârâia călcâiele de iute ce se ducea (ISP. LEG.2 361) so schnell lief er. 4. (Stoff:) von, aus, mit. Patul este de lemn das Bett ist aus Holz. Plin, sătul de c. von etw. voll, einer Sache satt; a umple, a se sătura de c. mit etw. füllen, sich an etw. satt essen. 5. (Gegenstand der Wahrnehmung, des Gesprächs etc.:) von, über. A auzi, a şti, a vorbi de c. v. etw. hören, wissen, reden; a-si aduce aminte de cn. sich jds. erinnern; a întreba de cn. nach jdm. fragen, a se plânge de c. sich über etw. beklagen; a se îngriji de cn. für jdn. sorgen; nu-mi pasă de c. es kümmert mich nicht; etc. Cu împăratul... de preţ te tocmeşte (CANT. IST. 259) verständige dich über den Preis. - LV. in Überschriften = despre: De Dacia (MIR. COSTIN, LET.21, 15). De episcopi şi de preoţi şi de călugări şi de oameni m ireni (PRAV. GOV.,CCR 144). 6. (Trennung:) von. A despărţi, a scăpa, a mântui, a se lăsa, a deosebi de c. von etw. trennen, retten, erlösen, ablassen, unterscheiden; a lipsi de c. einer Sache berauben; a curăţi nucile de coajă die Nüsse schälen, a scutura o haină de praf Cm Kleidungsstück abstauben a şterge fruntea de sudoare den Schweiß von der Stirn wischen, a stoarce o petică de apă das Wasser aus einem Lappen ausdriieken, a plivi un strat de buruieni das Unkraut aus einem Beet jäten. - Vor Inf.: împiedic, opresc, dezvăţ pc., mă las, mă abţin de la. a face c. ich hindere jdn., verbiete ihm, gewöhne es ihm ab, lasse davon ab, enthalte mich, etw. zu tun. Danach auch nach Verben, die keine Trennung bedeuten: n-are de a face es hat nichts zu sagen Jurând de a nu o spune indem er schwor, cs nicht zu sagen etc. 7. (Urheber:) von. Atuncea veni. Is. den Galileo la Iordan cătră Ioan să se boteze de dânsul (BIBLIA 1688 Mt 3, 13) um sich vom ihm taufen zu lassen. Scaunul pre care nu l-arfiipierdut de n-arfi fost vândut de boieri (C. NGR. 111). După înfrângerea sa în două rânduri de ostile Despotului. (C. NGR. 111). Sub cortul unde el şedea încunjurat de boierii, şi căpitanii săi (C. NGR. 112). - Dafür auch de către, siehe către 4. b.; ferner de la (EV. 1894 häufig), z. B. ceea ce s-a zis de la Domnul (Mt 1, 22); să se tămăduiască de la dânsul de boalele sale (Lk 5, 15). 8. partitiv: Dar de aceşti oameni există şi din norocire există chiar la noi (STĂNC. FR. 5) solche Leute gibt es. Neavând nici de unele cele ce-i trebuia (NECULCE, LET.2 II, 331) da er auch mancherlei, was er brauchte, nicht hatte. Dându-i şi de boieri petrecători până la margine (MIR. COSTIN, LET.21,294; eine jetzt nicht 20 de2 mehr zulässige Konstruktion) indem er ihm auch Edelleute zur Begleitung ... gab. Cu de-al de aceste, figura măreaţă a lui Ioan Vodă... devine o caricatură modernă (CL VIII, 351) bei einer solchen Darstellung; vgl. auch alde 2. Să se scalde cu de această apă (ALEXANDRIA 108) in solchem Wasser. Acel ofiţer au venit în chip de iscoadă ca să vadă ce de oaste este (AXINTE, LET.2 II, 145) was für Truppen vorhanden seien. Siche auch ce A. I. 2. - Bes. in der Verbindung cu de toate...: Lăsase ţara plină ca un stup cu de toate bunătăţile (ISP., CL XII, 169) mit allen Köstlichkeiten. Grigorie Vodă... s-au pornii din Iaşi... cu de toate cele ce i-au trebuit (NECULCE, LET.2 II, 373). Pre dânsul (pământul) îl împodobeşte (D-zeu) cu de toate felurile de copaci (ANTIM DID. 97). - Unul, mulţi de aceştia, de aceia ein derartiger, cin solcher, viele solche, wogegen unul dintr-aceştia einer von diesen etc. Doch in diesem letzteren Sinn: Când se aduna vizirul cu unul de aceia (MIR. COSTIN, LET.21,304) wenn der Wesir mit einem von ihnen zusammenkam; bes. häufig LV.: întru una de zile (MIR. COSTIN, LET.2 1,442) eines Tages. - Nach Subst.: Şi au aşezat domn pre fixite-său Simeon Vodă, lăsând oaste de a sa lângă dânsul (MIR. COSTIN, LET.2 I, 254) von seinen Truppen, einen Teil seiner Truppen. Şapte ficaţi ca şapte brazi, Toţi de-a lui Mogoş cumnaţi (AL. PP. 153) sämtlicher Schwäger des M. Ca momâi de-a câmpului. (AL. PP. 81) wie Vogelscheuchen des Feldes. Cu cuvinte de-al de-aceste De-acum n-o să ne mai prindeţi (I. NGR., CL IV, 391) mit solchen Reden. Un ciofligar de-al de tine (CREANGĂ, CL XI, 24) cin Lump deines Schlages. - A fi de cutare fel, de soi, de neam, de parte bărbătească, LV. de genul masculin etc. von der und der Art, von edler Rasse, von guter Herkunft, männlichen Geschlechts etc. sein. - De dulce, defi-u.pt Fleisch- und Milchspeisen (Gegensatz: de post Fastenspeisen), de-ale mâncării Eßwaren, de-ale zilei Tagesneuigkeiten etc. Sc7fie trimis ei înainte un turc la moscali de au strigat de-ci păcii (NEC. COSTIN, LET.2 II, 107) der ihnen zurief, sie sollten Friedem machen. 9. (Eigenschaft:) als. Englezii ... sunt. cunoscuţi de oamenii cei med activi şi mai ocupaţi din lume (GHICA 311). Să pârască pre Grigorie Vodă la vezirul de făcător de rău (AMIRAS, LET.2 IR, 146). De buiguitori şi de nepricepălori vă arătaţi (CANT. IST. 133). Bâtlanul... pre Vidră de vicleană către Corb o vădi (CANT. IST. 204). Cine de viteaz, cine de credincios, cine de vârtos se lăuda (CANT. IST. 156). 10. (Beziehung:) von, an, nach. De loc, de fel von Herkunft, von Geburt. Duca Vodă era de moşie din Ţara Grecească (NECULCE, LET.2 II, 195) war aus Griechenland gebürtig. - E bine, rău de tine cs ergeht dir gut, schlecht; vai, amar de mine wehe mir. - Nach Adj.: mic de stat klein von Gestalt, bolnav de stomac magenkrank, slab de caracter charakterschwach etc. - Este c. de cn. es hat mit jdm. eine (gewisse) Bewandtnis. Trebuie să fie ceva de ciobanul acela (ISP. LEG.2 298) es muß mit jenem Hirten eine besondere Bewandtnis haben. Nu ştiu ce-o fi de ea (näml. de drama mea) (VLAH. IC. 71) ich weiß nicht, ob an meinem Drama etwas ist, ob es irgend etwas wert ist. însă orice va fi de aceasta nu ştiu (SPÄT. MIL., LET.21, 123) wie es sich damit verhalten mag. - In Verbindungen wie: De frate, frate să-mijii, Dar la noi mai rar să vii (PANN, CL V, 366) Bruder sollst du mir zwar sein. Paraschiv ... îi fiăcău cu minte, singur la părinţi, muncitor, gospodar; de voinic şi de frumos, slavă Domnului (VLAH., GAZ. SĂT. XIV, 346) gesund und hübsch ist er Gott sei Dank. De fi-umoasă eşti frumoasă, dar ia nu ţ.i-o ştii coase (I.-B. 427) schön bist du zwar, aber sticken kannst du nicht. De iubit să ne iubim, La luat să nu gândim (I.-B. 65) lieben wollen wir uns wohl. Vgl. dt. ugs. wissen tue (od. wissen weiß) ich es wohl. - Zwischen Maßbezeichnung u. Adj. od. Adv.: Lada este doi. metri de lungă, un metru de lată şi un metru de înaltă die Kiste ist zwei Meter lang, ein Meter breit und ein Meter hoch. îi păru ziua an de mare (NĂD. NUV. I, 65) der Tag schien ihr so lang wie ein Jahr. Vgl. 11. flg. So auch nach Adv.: destul, de ajuns de mare groß genug, atât de mic so klein, aşa de cunoscut so bekannt, cât de bine wie gut, ca mierea de dulce honigsüß. Murăş, Murăş, apă lină, De mi-ai ji tu vorbitoare, Precum eşti de mergătoare (I.-B. 136). Mit eigentümlichem Ausfall von atât: Vara acele lunete de groaznice sunt, cât. de frică oamenii mor (SIM. DASC., LET.11, App. 32). Nach foarte tare, mult wird de nicht gesetzt: foarte cald sehr heiß (doch: Mult ne-ar sta nouă de bine (I.-B. 247) cs würde uns gar wohl anstehen); auch nicht vor mai: (cu) atât mai bine um so besser, cât mai curând so bald als möglich. 11. Maß: Lungimea insulei e de 20 lan; copilul e de trei zile, de un an das Kind ist drei Tage, ein Jahr alt. - De ce... de ce (od. de aceea) je mehr... desto mehr. De ce mergeam, de ce mă simţeam mai uşor (CL XII, 336) je länger ich ging, um so leichter fühlte ich mich. De ce creştea copilul, d-aceia se făcea mai cugetător şi mai pus pe gânduri (ISP. LEG.' I, 3). Vgl. auch ce B. II. 4. - Mai. mult, mai bine, mai puţin de ... mehr, besser, weniger als ... Cerea mai mult de 15 pungi de bani (AXINTE, LET.2 II, 164). Dintr-acei ce au. dat în Nipru în not, mai mult de un tătar n-au scăpat (NECULCE, LET.2 II, 390). Acesta da îndoit de cum da Grigorie Vodă {NECULCE, LET.2 II, 378). Vgl. auch jos. Im übrigen steht nach Komparativ decât (s. d.); doch: Mai rău de aşa nu poale fi (CĂT. POV. I, 15). Ba eu sum mai bună de voi amândouă (FR.-C. MOŢII 195). 21 de2 12. nach Verben des Beriihrens: an. A atinge, a lovi, a lipi, a lega, a prinde, a acăţa, a rezema, a sprijini, a apropia dec. an etw. rühren, stoßen, kleben, binden, befestigen, hängen, lehnen, stützen, nahe bringen. 13. zur Bezeichnung des Teils, an dem die Handlung vollzogen wird: an, bei. A apuca de braţ, de chică, a spânzura de gât, a ţine de frâu, a trage de păr am Ami, beim Schopf ergreifen, am Hals aufhängen, an den Zügeln halten, an den Haaren herbeiziehen. -De oparle an, auf einer Seite, einerseits; pe de lături an den Seiten, seitwärts; pe de toate părţile an, auf allen Seiten. 14. (Zweck:) zu, für. A se găti de bal, de război sich zum Ball zurcchtmachcn, zum Krieg msten. Una (clin vii) se va da Zamfiriţei de zestre (I. NGR., CL 111, 42) zur Mitgift. Ia-ţi movila rezeşie, Ca s-o ai deplugărie (AL. PP. 170) zur Bewirtschaftung. Că n-ai picior de nădrag şi nici cap de comănac (B1B1C. 230; zum Krebs) denn du hast keinen Fuß zum Hosen- noch einen Kopf zum Mützetragen. Că-i iarbă de noi şi umbră de voi (AL. PP. 1) denn das ist Gras für uns und Schatten für euch. Ar trebui să-mi dai de lemne (DEL. P. 183) Geld zum Holzkaufen. Nu ştiai când stă fala de masă Şi când stă la pusul pânzei (RADUL. RUST. I, 38) man wußte nicht, wann das Mädchen sich mit Essen, wann mit dem Weben zu schaffen machen. Mai că m-ar împinge păcatul să fur una (din furculiţe); nu de alta, dar să vadă şi cei din sat ce lucruri se găsesc pe la masa lui Vodă (GH1B. BV. 51) nur damit auch die Leute im Dort' sehen ... Vgl. auch bun 7. - Insbcs. a) a fi, a se face de c. zu etw. gut, tauglich sein, werden. Nu e de nid o treabă er ist zu nichts zu gebrauchen. Murad, nu eşti de mine (AL. POEZII III, Leg. nouă 49) M., ich kann dich nicht brauchen. Unde se fac de aceste semne, nici de un bine nu este (NEC. COSTIN, LET.2 II, 52) ist cs von keiner guten Vorbedeutung. Holdele... sunt amu de secere (VARL. CAZ.2 I, 165b) zur Ernte reif. Porumbu s-a Jacut de sapă (RADUL. RUST. I, 138) Zeit zum Häufeln. - b) mit Sup.: greu de învăţat schwer zu erlernen, a da de băut zu trinken geben, nu e de crezut es ist nicht zu glauben, loc de odihnit Ort zum AusRihen, maşină de cusut Nähmaschine, de închiriat zu vermieten, un zgomot de nedescris ein unbeschreiblicher Lärm. Neprietenilorpre budze în veci de nedespecetluitpecete săpecelluim (CANT. IST. 92) ein ewig unentsiegelbarcs Siegel. - c) LV. mit dem vollen Inf.: Nu era de a suguire cu el (MIR. COSTIN, LET.2 1,305) mit ihm war nicht zu spaßen. Jetzt noch in de mâncare zu essen, de vânzare zu verkaufen. 15. distributiv: de două ori zweimal, de tot anul pro anno,jährlich, de cap pro Kopf. Un flăcău ş-o fată mare De tot snopul îşi dau gingaş o furişă sărutare (AL. POEZII III, 67) bei jeder Garbe, die sie binden. - Zi de zi Tag für Tag etc. Cum trece-n zbor Spre Miază-noaple nor de nor (COŞBUC 68) Wolke auf Wolke. Să-mi alegeţi macul deoparte -flr-de-fir - şi năsipul de altă parte (CREANGĂ, CL XI, 192) Körnchen für Körnchen. 16. zeitlich: de vară, de toamnă im (darauffolgenden), diesen (kommenden) Sommer, Herbst. Tot într-acel an, de primăvară, în postul cel mare, trecu t-au un sol mic de la Ieşi la Poartă (NECULCE, LET.2 II, 263). N-ar fi avut cine să mi-o lipească (casa cu lut) ... şi de iarnă am fi degerai de frig (FUND. BASME 81). Hulii a venit de Sfânta Maria acasă (SLAVICI, CL XIV, 150) zu Maria Entschlafung. De seară am Abend (darauf), diseară heute Abend. în dimineaţa zilei de 1 mai, de noapte, până nu răsare soarele (TEOD. INC. 72) in der Nacht. Musaipii lui... stau de zi, de noapte asupra lui numai să meargă în Ţara Muntenească (NECULCE, LET.2 II, 380) drangen Tag und Nacht in ihn. Chiar de a doa zi părăsii băile (I. NGR., CL IV, 296) schon am folgenden Tag. Ca să-i concenească de astäz, de mâine (DOS. PS. V. 52, 16) um sie heute, morgen (d. h. so bald als möglich) zu vernichten. Devreme, de timpuriu zeitlich, früh. 17. bildet Attribut: a) mit Nomen, Pronomen, Numeral: o casă de piatră ein steinernes Haus, un om de caracter ein charaktervoller Mann, războiul de şapte ani der Siebenjährige Krieg; vin de la ţară, vin de la Malaga Land-, Malagawein, flori de grădină Gartenblumen (Gattung), aber vin din Moldova moldauischer Wein, flori din grădină Blumen aus dem Garten (Herkunft); făcător de minuni wundertätig, aducător de folos nutzbringend, ştiutor de carte gebildet; numele de Gheorghe der Name G., titlul de doctor der Doktortitel, demnitatea de senator die Senatorenwürde; un câine, hoţ, măgar de slugă ein Hund, Spitzbube, Esel von einem Dienstboten, săraca de ţară das arme Land, păcătoasa de soru-sa seine nichtsnutzige Schwester, nenorocitul de mine ich Unglücklicher; in Verwünschungen oft mit Auslassung des GRindwortes: Dracul s-o ia de ploaie (etwa für pe blestemata de ploaie) (OLL., CL XVIII, 125) der Henker hole den Regen. Mânca-i-ar ciuma- şi holera de hoţi (NĂD. NUV. II, 217) daß Pest und Cholera die Spitzbuben treffe. 0 s-o dau dracului de deputăţie (XEN. BR. 185) ich werde auf das dumme Mandat verzichten. - Bei Nomen mit best. Art. findet de nur ausnahmweise attributive Verwendung, da hier der artikulierte Gen. die Regel ist. So steht de appositiv in: câinele, hoţul de vechilul meu mein Gutsinspektor, der Hund, der Spitzbube {câinele vechilului meu hieße: meines G. s.), und so ist wohl auch zu verstehen focul de dorul tău (AL. POEZII, I, 115) das brennende Verlagen nach dir; ebenso in: în ziua de Vinerea mare, de Sfântul Nicolae, de Anul nou, de ajunul Crăciunului am Karfreitag, St. Nikolaustag, Neujahrstag, am Tag vor Weihnachten, vgl. în ziua de vineri, de Ignat, de Crăciun am Freitag, 22 de3 Ignatius-, Weihnachtstag. Fälle anderer Art sind: manual, profesor de limba română Leitfaden, Lehrer der rumänischen Sprache; varietăţi de ciubotfca cucului, de ochiul boului die Primel-, Asterarten (weil die betr. Benennungen indeklinabel sind); mit weiblichen geographischen Namen gebildete Titel: vornic de Ţara de jos, de sus (ehern.) Statthalter der unteren, oberen Moldau, casa de Austria das österreichische Kaiserhaus, elector de Saxonia Kurfürst von Sachsen, Vladislav de Boemia W. von Böhmen, LV. domnii de Ţara Leşească die polnischen Fürsten, boierii din Litja die litauischen Edclleute, vgl. pârcălabul de Hot in (ehern.) der Kommandant von FI., duce de Reichstadt Herzog von R., Caro! deHohenzollern Karl von Hohcnzollem, IN. papa de Râm der römische Papst, domnii de Ardeal die siebenbiirgischen Fürsten, neben banul Craiovei (ehern.) Banus von Cr., regele Prusiei König von Preußen, domnii Ardealului etc. Ganz ungewöhnlich sind:pe de îmbepărţile de Bâcu (NEC. COSTIN, LET.2 II, 44) auf beiden Seiten des Byk (Fluß), o parle de Ţara Sârbească {SPÄT. MIL, LET.21, 123) ein Teil von Serbien, statt Bâcului, a Ţării Sârbeşti. In întârzierea cajtanului de domnia lui Antohi Vodă (NEC. COSTIN, LET.2 II, 71) das Ausbleiben des fürstlichen Mantels für Antiochus, könnte domnia aus domnie a kontrahiert sein. - Auch vor dem unbest. Art. ist de in Attributen äußerst selten: văduvei de un bogat neguţătorii. VĂCAR. 1.1. O, TEZ. II, 247) der Witwe eines reichen Kaufmanns. Au propagat ideea de o libertate absolută (GHICA 204) sie verbreiteten die Idee einer absoluten Freiheit. - Auffallend ist femeie de cinci copii (DEL. S. 57) eine Frau mit fünf Kindern (aber mamă a cinci copii, siehe a6 3. b.). - Vor dem attributiven Inf. wird nach Subst ohne Alt. nur a gesetzt: obiceiul, onoarea, porunca, arta, greşeala de a Jcice c. die Sitte, Ehre, der Befehl, die Kunst, der Fehler etw. zu tun. LM. auch am onoarea etc. de a face c.; vgl. auch de a-i crede şi de a nu-i crede nu este mare gi-eşeală (SPÄT. MIL, LET.2 II, 101). - b) mit Adverb und adverbiell: catul de sus, de jos der Ober-, Unterstock, ziua de ieri, de azi, de mâine der gestrige, heutige, morgige Tag,picioarele dinainte (= de înainte, analog die folgenden), dinapoi die Vorder-, Plintcrfüße, florile din grădină die Blumen im Garten,/de«/ de pe vatiä das Feuer auf dem Herd, boii de la car die Ochsen am Wagen, distanţa dintre A şi B die Entfernung zwischen A und B. 18. bei Ordnungszahlen: cel dintâi (= de întâi) der erste, cel de al doilea der zweite, cel din urmă od. de pe urmă der letzte; doch siehe întâi I. - De a doua (treia etc.) oară zum zweiten (dritten etc.) Mal; LV. dafür auch de al doilea etc.: şi care nu prea ştia carte, se apuca de învăţat de al cloile carte (EN. COGĂLN, LET.2 III, 213) zum zweiten Mal. Trimiţând de al doilea şi paşeipeşcheş (EN. COGĂLN, LET.2 III, 218). 19. vor gewissen Adverbien: deasupra, dedesubt, de demult etc. siche asupra, sub, mult etc.; dinaintea (= de înainte), dinapoi, dindărăt etc. siehe înainte, înapoi, îndărăt etc. 20. vor einer zweiten Präp.: de cu, de la, de pe etc. siehe cu 10, la, pe etc.; de-a, despre, din (= de în), dinspre, dintre etc. siehe bcs. Art. Vgl. auch 1. und 17. GR. MUNT, dă, so schon ÎNDR. nb. de, daher după für de pe (nicht zu verwechseln mit după „nach”), so schon MĂRG.2 38b: Au perit toţi dupăfaţa pământului vom Angesicht der Erde; ferner dupe: De vafijärtfa dupe grătariu darul tău (BIBLIA 1688 Lv 2, 7) vom Rost; dupän - de prin (ŞEZ. IV, 153). TR. dupângă, clupăstă= de pe lângă, de peste (WEIG. JB. VI, 40). - Mit în wird de LV. 17. Jh. zu den kontrahiert, woraus später i/m wurde, also den, dentre, dentru etc., später din, dintre, dintru etc. ET. lat. de. de3 Konj. (1521 NEACŞU) I. lcoord. 1. leitet Folgesätze ein: Au venit un om de la Nicopol de mie mi-au spus (NEACŞU). Şi aşa merse de petrecu pe frale-său la groapă (ISP. LEG.2 352) und so ging sie hin und geleitete ihren Binder zum Grab (= und so ging sie ihren Br. zum Gr. geleiten). El se tot întorcea de se uita înapoi (ISP. LEG.2 36) er wendete sich fortwährend um und blickte zurück. Umbra lui ... vine noaptea de munceşte şi chinuieşte pe bieţii tineri (ISP. LEG.2102) sein Geist kommt nachts und martert und quält die jungen Leute. Voiu deschide ceriul de voiu lăsa o ploaie de foc (COD. STU, FIC II, 48) ich werde den Himmel öffnen und einen Feuerregen niedersenden. O leacă, de n-ai păţit şi tu ca dânsul (CREANGĂ OP. III, 11) cs fehlte nicht viel, und es wäre dir auch wie ihm ergangen. Atunci ea îi dete ceva de băut (ISP. LEG.2 279) da gab sie ihm etwas (zu trinken) und er trank; aber: îi dete să bea sie gab ihm zu trinken (wobei cs dahingestellt bleibt, ob er auch wirklich trank oder nicht). - Besonders zur Anreihung von Imperativsätzen: Fă bine de înapoieşle un leu! (CREANGĂ OP. IV, 91) sei so gut und gib einen Leu zurück! Vino de mă sărută! komm, küsse mich! Du-te de te culcă! geh (und lege dich) schlafen! - Fehlt das Moment der Folge, so muß şi eintreten: El striga şi se văieta er schrie und jammerte. Mănâncă şi bea! iß und trink! Inima mea ... Mult se arde şi se frige Şi n-are gură să strige (I.-B. 213). Trece-un rău ş-o supărare şi-mi vine alta mai mare (I.-B. 214). M-ai învţăţal la iubit Ş-acum mă laşi a dori (I.-B. 250). - Meist durch „daß”, „so ... daß” oder Inf. zu übersetzen: Atunci se jacu o tăcere de se auzea musca zbârnâind (ISP. LEG.2 275) daß man eine Fliege summen hörte. Ei erau săraci de n-aveau după ce bea apă (ISP. LEG.2 313) sie waren so arm, daß sie nichts zu beißen noch zu brechen hatten (wörth: ... daß sie nichts hatten, wonach sie Wasser 23 de-a hätten trinken können). () ßoeire aşa de frumoasă de nu puteai să te opreşti ca să rut o miroşi (ISP. LEG.2 235). Ce ai uitat... de te-ai întors înapoi? (CREANGĂ OP. IV, 5). Când se întâmplă de căzu în nevoie (ISP. LEG.2 388). O întrebă care să fie pricina de stă tristă (ISP. LEG.2 326). în ziua de Joia mare este obicei de iese domnul la biserica cea mare (GHEORGACHI, LET.2 III, 318). Dete D-zeu de i se împlini şi această poftă (ISP. LEG.2 393) Gott ließ es geschehen, daß ihm auch dieser Wunsch in Erfüllung ging, Gott ließ ihm auch diesen W. in Erf. gehen. Deci-i porunci de veni cu oşti (MOXA, HC I, 385) so befahl er ihm, mit Truppen zu kommen. De ce ai lăsat de le-a băgat în sac? (WEIG. JB. IV, 306) warum hast du dich in den Sack stecken lassen? - LV. bisw. vor Konjunktiv: Se temea de Mihail. den Du Amoarea (Morea) de sä nu se scoale să-i ia împărăţia (MOXA HC, 1,384). Omul cela ce nu-şi va lăsa lucrul său sâmbăta ...de să meargă la hesearecă... de să se roage (COD. STU., HC II, 47). 2. in gewissen Verbindungen läßt sich der zweite Satz auch durch eine Relativkonstruktion wicdcrgcbcn: Am un cal dese duce ca vântul (WEIG. JB. III, 288) ich habe cin (so flinkes) Pferd, daß es wie der Wind läuft (das wie der Wind läuft). Cine este de-mi ajută la mâncare (ISP. LEG.2 262; zu einem unsichtbaren Geist) wer ist denn da, daß er mir beim Essen hilft? Si-i dete nişte ţoale de puse pe dânsa (ISP. LEG.2 396) und gab ihr Kleider zum Anziehen. Daher bei MOXA häufig in Verbindungen wie: Era un om de avea o rană rea (MOXA, HC I, 358) es war ein Mann, der eine schlimme Wunde hatte. Avea ... o fată anume Aftina de era prea frumoasă (MOXA, HC I, 366). Şi născu un fecior de-i semăna întru tot (MOXA, HC I, 375). Vgl. dt.: es war ein Mann, der hatte eine schlimme Wunde. - MUNT, rein relativisch: Luptară ostaşi la bătălia dă fu cu turcii (.TIP. OP. 87) in der Schlacht, die mit den Türken stattfand. Besonders nach ăl: Ăl de-ntinde mâna şi zice:,, Caritate ” (DEPAR. D. I, 45). Mătuşa Despa, a de face diresuri din castraveţi (UR. LEG. 137). 3. arom. bisw. rein kopulativ: Se dişteptă feata dis-află şungrăi (WEIG. AROM. II, 6) das Mädchen erwachte und sah sich allein. Silos fui di nu-ndidetu tra z-biau (WEIG. JB. 139) ich dürstete und ihr gabt mir nicht zu trinken. Hier liegt wahrscheinlich Einfluß der übrigen Balkansprachcn vor, in denen für Bdtg. 1 bis 3 großenteils ein und dieselbe Partikel verwendet wird. II. untergeordnet = clacă: 1. wenn. Şi de-ti va lua văşmăntul'şi cămaşa, nu-i apăra (CORESI TE4127a; Lk 6, 29). De eşti năzdrăvană Şi de-a Ji să mor (AL. PP. 2) wenn du hcllsehend bist und mir zu sterben bestimmt sein sollte. De-ti sunt drăguliţă, Soţie de vrei, De vrei să mă iei, Mă scoate clin stâncă (AL. PP. 15). Să nu care cumva să le găteşti plocon, că nu primesc. Dânşii de nu ţi-or da ţie dar (JIP. OP. 101) eher könntest du von ihnen beschenkt werden. Codrule ... De mi-ai da puţină umbră! (I.-B. 199 ) wenn du mir nur etwas Schalten gäbest! - Dafür de se. De se omul cela rimleanul fură osândii, binre easte voao ad bäte? (CV2 22b; Apg 22, 25) als wörtliche Übersetzung von εί. De se neştinre pare-i credincioşii aji întru voi (CV2 58a; Jak 1, 26). In indirekten Fragesätzen: ob. Treci la badea peste drum Să cercăm vinul de-i bun (I.-B. 373). 2. konzessiv: wenn (... auch), obgleich. De m-ar frige pe-un cărbune, Ibovnicul nu l-oi spune (I.-B. 10). Găina, de e pasăre, când bea apă, tot se uită şi ea la D-zeu (ISP. LEG.11, 178; Sprw.). Turturea de-i turturea Şi tot face-şi voie rea (I.-B. 214). - Besonders de (...) şi: De m-cii scălda şi-n vinars Şi lot trebuie să te las (I.-B. 312). De şi eşti diavol, dar ţi-e tigva goală (PANN PV., GCR II, 361). Dar, de şi am avut deplină satisjâciiune, însă n-a trecut mult şi m-am convins că nu câştigasem nimic cu schimbul (mitropolitului) (GPIICA 389). Căci deşi era necontenite jalbele ohştei pentru jăfuirile lui Motoc, Lapuşneanul sau nu răspundea sau nu le asculta (C. NGR. 122). - Jetzt deşi (lies deşi) geschrieben. GR. MUNT. ugs. dă. ET. Scheint mit alb. dhe „und” identisch zu sein, auf dessen Bdtg. die ähnlich gebrauchten ngr. καί, bulg. la (serb. te) eingewirkt haben mögen, wofern dhe nicht schon im Ur-Alb. in gleicher Weise verwendet wurde. Zur Bdtg. II vgl. altcngl. and, an „und” und „wenn”. Vgl. MEYER-LÜBKE GR. III § 560 u. 644; ZRPh 28, 11. de-a Präp. (1561 CORESI TE4 11 Ob; Lk 1, 11) 1. in der Regel vor Nomen mit best. Art.: a) copiii se joacă de-a mingea, de-a soldaţii, de-a ascunselea, de-a baba-oarba, de-a ineluş-învârtecuş etc. die Kinder spielen Ball, Soldaten, Verstecken, Blindekuh, Ringlein dreh dich etc. - b) a purta etc. de-a grumazii am Hals, de-a picioare an den Füßen, de-a spinare auf dem Rücken, de-a umărul auf der Schulter tragen etc,, siehe grumaz, picioare etc. - c) de-a dreapta, de-a stânga zur Rechten, zur Linken, de-a rândul, de-a lungul, de-a curmezişul der Reihe, Länge, Quere nach, de-a dreptul geradewegs, de-a rostogolul dahinrollend etc., siehe drept, stâng, rând etc. 2. ce de-a flori, păsări, lume! welche Menge von Blumen, Vögeln, Leuten! Siehe auch ce A. I. 2. 3. andere Fälle: Prea sunt (velinţele) de-a degete tinere (SLAVICI, CL XII, 432) die Teppiche sehen ja gar zu sehr nach jungen Fingern aus (vgl. a6 2). îl vedea înaintea sa atât de viu, atât de-a vorbind (SLAVICI, CL XII, 435) er sah ihn vor sich so voller Leben, so sprechend. 4. vor Inf. siche de2 6. u. 17. sowie a mira. ET. de2 + a6. 24 dc-a puterea-fi deaänie siehe deaianie. de-a berbeleacul siehe berbeleac. dc-abiä etc. siehe abia. de-a binele(a) siehe bine. dc-a bună-seâmă siehe seamă. dc-a büsele siehe buşeală. deâca siehe dacă. de-acii(a) Adv. (1561 CORESITE4 6a; Mt4, 17) LV. hierauf. Unul gustă selină, de-aciia ş-altul, şiş-altul (MOXA, HC I, 354). De-aciia înfocară un coif de her si-i puseră în cap (DOS. VS. Sept. 1; 2a) hierauf brachten sie einen Eiscnhelm zum Glühen und bedeckten sein Haupt damit. - Vgl. auch deci. GR. decii (MS. 1749, GCR II, 43). ET. siehe aici. dc-a curmezişul siehe curmeziş. de-adevar siehe adevăr. de-adins etc. siehe adins. dc-a dreptul siehe drept. dc-a dura siehe dura. de-afetea Adv. (um 1700 LEX. MARS.) BAN. TR. umsonst, vergebens. Doar vom putea mânca de-afetea (RETEG. POV. III, 86) vielleicht können wir essen ohne zu zahlen. S-or păzit de cât or putut; de-afetea, că el nu se ducea nicăiuri (PICOT DEAL. 25), ET. viell. effete, von. lat. effelus „entkräftet”, vgl. spes effeta „vergebene Hoffnung” bei VAL. FLACCUS. de-a iîr-a-păr siche Jir. de-a firea siehe fire. de-a gata siehe gata. deaiânie S. f. (1581/2 PO2 54; Gn 17, 12, Glosse) LV. (bisw. PI. deaianii, gcw. deaiania Apostolilor) Apostelgeschichte F. GR. meist nach slav. Orthographie deaänie geschrieben. ET. ksl. de(j)anie. dcaistvui Präs, -iese V. intr. (1643 VARL. CAZ.21,45a) LV. tätig sein, wirken (Ş. TAINE 121). ET. ksl. dejslvovati. dc-a ünböulea Adv. (1885 DEL.) im Ochsenschritt. Prostia ... merge tot d-a-înboulea (DEL. S. 104) die Dummheit... schreitet langsam fort. ET. bou. de-a înpicioârele siche picior. de-a încălarclc siehe călare. de-a încâtele siehe încât. de-a indarätele siehe îndărăt. de-a îndoâsele siehe dos. de-a înfuga siehe jiigä. de-a moätele siche înot. de-a întoarsele siehe întoarce. dc-ajüns siehe ajuns. deal PI. dealuri S. n. (1392 DERS) Berg, I-Iügcl M. (Ggs. vale). Fam. iron.: un deal şi o vale şi o limbă de pădure ein Endchen Weges. Scherzh. fuge pe deal ca pe vale (AL. OP. I, 1544) er ist ein Hasenfuß. Grăieşte cam de peste deal (AL. OP. I, 694) er redet kauderwelsch. A merge la deal (die Straße) hinaufgehen, -fahren. La deal de ... oberhalb. Omul dă la deal, la vale, pace (SEV. POV. 9) dreht und windet sich, greift zu allen möglichen Ausflüchten. Ce mai la. deal la vale, bat palma, cinstesc rachiu şi lreaba-i gata (SEV. POV. 171) wozu erst lange verhandeln, nicht lange gefackelt. GR. Dim. delusel, delüt, PI. -e, u. delusör, PI. -soare. TOPON. (Mănăstirea) Dealu (1431 DRHB I, 133). ET. asl. deh1 dc-a latul siehe lat. deäla PI. dele S. f. (16. Jh. PS. SCFI. 108, 20) LV. Tat F., Werk N. întru dealele mâinilor sale legă-se păcătosul (CORESI PS.5 13a; Ps 9,16). — Bes.: Untat F., Vergehen N. Vor peri toţi pre deala lor (INDR. 67) sie werden alle wegen ihrer Vergehen zugrunde gehen. ET. ksl. delo. de-a lüngul siehe hing. de-a marünt(ul) siehe amănunt. dc-amestecul siehe amestec 1. de-a mija siehe mijä. deapöiuri S. PI. (um 1650 ARSENIE, H.2 II, 158) hinterster Teil, äußerstes Ende. Denapoile tale (BIBLIA 1688 Jr 13, 23); vgl. dagegen: cele denapoi ale tale (Jr 113, 26). Deapoiurilepământului (DOS. PAR. Js 48, 20). Denapoiurile mării (DOS. PS. SLAV. R. 138, 9), GR. denapöiuri, denapoäie. ET. apoi; Nachbildung von gr. örtoOid. de-a pururea siche pururea. dc-a puterea-fi Adv. (1675 MIR. COSTIN) MOLD. ugs. wird neben einen Ausdruck gestezt, um anzuzeigen, daß dieser, wenn auch stark, so doch 25 Γ (ic-a rândul berechtigt ist, etwa: man darf sagen, im vollen Sinne des Wortes, tatsächlich. De-aputerea-ß, acum eşd de casa noastră (CREANGĂ, CL XII, 27). Au început ... a-l mustra cum de... el, om bătrân şi moşneag de-a pulerea-fi, şi să-l cuprindă aşa jocul când aude o turluitură de fluier (SBIERA POV. 9). Mergeau fără de nici o tocmală, fără strajă, de-a pulerea-jl (MIR. COSTIN, LET.2 1, 262) sic gingen tatsächlich ohne Vorposten. ET. wahrsch. de ar putere a fl, wörtl. „wenn es sein könnte”; de-a puterea kann auch als Infinitiv verstanden werden. de-a rândul siche rând. de-a rostogolul siehe rostogol. deasupra siehe asupra. de-a sürda siehe surd IL de-a töcma siehe tocmai. de-a tumba siehe tumbă. d(e)-a una Adv. (1673 DOS.) 1. sofort, auf der Stelle. Cum au sosit Blagoveşteniile, de-a-una a şi început a zbura (MAR. ORN. I, 3). 2. immer (DOS. PS. V. 4, 16). ET. una, f. von unul. de-a valma LV. de-a vâloma Adv. (DOC. um 1600 DIR) gemeinschaftlich, im Verein, zusammen. La deal, moş Nichiforse da pejos şi trăgea de-a-valma cu iepurele (CREANGĂ, CL X, 375) bergauf stieg Väterchen N. ab und zog den Wagen zusammen mit den Stuten. ET. asl. valümü, Dat. PI. von valu, russ. valom „in Haufen”. de-a völna Adv. (1881 CREANGĂ) MOLD, ugs.: im Überfluß. Slănină şiföinä în pod este de-a-volna (CREANGĂ, CL XV, 3) auf dem Speicher sind Speck und Mehl im Überfluß. ET. slav. dovoljno „genügend”. debarca Präs, debarc V. tr. u. V. intr. (1823 UN) 1. an Land gehen (setzen, steigen). 2. ausschiffcn, ausladen. GR. (t) dezbarca, dăs-. ET. frz. débarquer. debarcader PI. -dére S. n. (1823 UN) Landungsplatz M. GR. (t) des-. ET. frz. débarcadère. debil Adj. (1848 UN) kraftlos, schwach. ET. frz. débile. debilitate PI. -taţi S. f. (1845 UN) Kraftlosigkeit, Schwäche F. ET. nach frz. débilité. débit PL débite S. n. (1837 AUI XVIII, 106) 1. Vertrieb, Verschleiß, Absatz M. 2. ehern.: Laden M., in dem Monopolartilcel (Tabak, Pulver, Streichhölzer etc.) verkauft wurden, österr.: Trafik F. 3. Soll, Debet N. 4. Wassermengc F. eines Flusses, Kanals etc. GR. debel. ET. frz. débit. debita Präs, -téz V. tr. (1835 UN) 1. vertreiben, verschleißen. ET. frz. débiter. débitant PL -tânţi S. m. (1868 BARC.) ehern. Verkäufer M. von Monopolartikeln, österr.: Trafikant M. ET. frz. débitant. debitor (um 1830 UN) I. S. m. Schuldner M. II. Adj. schuldig, verpflichtet. ET. frz. débiteur. de-biu siehe bin. deborda Präs, -déz V. intr. (1859 UT) 1. von Flüssen: über die Ufer treten, überfließen. 2. sich übergeben, erbrechen, auch tr. ET. frz. déborder. dc-brâu siehe brâu 5. debuşeu PL -séuri S. n. (1855 UN) 1. Absatzgebiet N. 2. Absatz M. (einer Ware). ET. frz. débouché. début PI. -büturi S. n. (1848 NEGUL.) Debüt N. ET. frz. début. débuta Präs, -téz V. intr. (1840 HEL., DL 227) debütieren. ET. frz. débuter. debutant PI. -tânţi S. m. (1859 CODR. I, 642) Debütant M. ET. frz. débutant. dec! Interj. (1845 AL.) MOLD. Ausruf ärgerlichen Erstaunens: nanu! Nu-i voie să umblaţi cu păpuşile şi cu Irozii. „Dec! altă bazaconie acu!” (AL. OP. L, 57). ET. onomatopoet. déca siehe dacă. 26 1 decepţie decadă PI. -cade S. f. (um 1710 STOL. CANTAC., RIL 338) Dekade F. ET. it. decade. decadent Adj. (1868 BARC.) dekadent. ET. frz. décadent. decadenţă PI. -dénte S. f. (um 1830 UN) Verfall M., Dekadenz F. ET. frz. décadence. decagrâm PI. -gräme S. n. (1840 POEN. I, 423) Dekagramm N. ET. frz. décagramme. SG. ALR SN IV, K. 1025. dccalitru PI. -litri S. m. (1832 UT) Dekaliter N. ET. frz. décalitre. SG. ALR SN IV, K. 1031. decalog S. n. (um 1830 UN) Dckalog M., die Zehn Gebote (PL). GR. decâlog. ET. frz. décalogue. decân PL -câni S. m. (1703 GCD) Dekan M. Protopopul din Turda, decanul atunci al besericei din Alba (ŞINCAI HR. I, 422). ET. n. lat. decanus. decanat PI. -nâte S. n. (um 1812 ŞINCAI) Dekanat N. GR. PI. decanâturi (ŞINCAI HR. III, 194) ET. n. lat. decanalus. decapita Präs, -téz V. tr. (1844 UN) enthaupten, hinrichten. ET. frz. décapiter. decapitare PL -tari S. f. (1848 NEGUL.) Enthauptung, Hinrichtung F., für veralt. decapi tafle. ET. a decapita. decădeâ Präs, decâd V. intr. (1866 EMIN.) verfallen, in Verfall geraten; von Menschen: (tief) sinken, hcrunterlcommen. Ceea ce decade se dărâmă mai uşor la lumină decât la umbră (EMIN. LA. 64) GR. konjug. wie a cădea. ET. nach it. decădere. decăzut Adj. (1868 BARC.) heruntergekommen. Candian împarte banii unei văduve decăzute (DEL. PAR. 80). ET. a decădea. decât Adv. u. Konj. (16. Jh. PS. SCH. 117, 9) 1. nach Komparativ: als. Sunt mai mare decât tine ich bin älter als du (vgl. auch ca 3). - Decât să ... ehe, anstatt daß. Decât, să tot vii. la noi, Mai bin 'meri, badeo, la boi (Ι.-Β. 460). Decât c-un tatăş-o mumă, Mai bine c-o mândră bună (I.-B. 13). Decât m-a mustra (mama)... M-oi face mai bine Trestioară-n baltă (AL. PP. 8). 2. MOLD, allein, indessen. Afurisita de turbincă, mă vâră în toate belelele ... Decât n-am încotro, trebuie să mă duc (CREANGĂ, CL XII, 28). Mă temeam să nu facă (Mitică) vreo nebunie; decât să mă fin scai (de el) iar nu-mi venea (NĂD. NUV. II, 117). 3. fără decât außer. Pe moldoveni ...la alta nu i-au pus jară decât de au tăiat lemne (AXINTE, LET.2 II, 161 ). 4. numaidecât, numa-decâl, numa-ndecât (JIP. OP. 97; 127) sogleich, sofort, auf der Stelle. Şi botezăndu-se Iisus, numaidecât ieşi den apă (BIBLIA 1688; Mt 3, 16) und da Jesus getauft war, stieg er bald herauf aus dem Wasser. Vgl. cât II. 8. b. ET. de-eät. decedä Präs, -déz V. intr. (1862 PTB.) sterben. ET. frz. décéder. decedat Adj. (1868 BARC.) verstorben. ET. a deceda. decémbre siehe decembrie. decembrie S. m. (1501 DERS) (luna lui) decembrie Dezember Μ. GR. veralt. dechemvrie, decemvrie, decembre. ET. mgr. Δεκέμβριος, lat. December. decemvir PI. -vin S. m. (1801 MICU IST. 1,29; G. LEX.) Dezemvir M. GR. (t) deţ-. ET. n. lat. decemvir. decemvirât PL -râte S. n. (1829 BR II, 5) Dezemvirat N. ET. n. lat. decemviratus. decemvrie siehe decembrie. decent Adj. (1857 UN) dezent, schicklich. ET. frz. décent. decânţă PL -céiüe S. f. (1832 UN) Dezenz, Schicklichkeit F. GR. (t) detenţie. ET. frz. décence. decépüe PL -cépfii (1846 UN) Enttäuschung F. M-am dus la vechea mea gazdă, unde mă aştepta cea întâi decepţie (C. NGR. OP. I, 46). GR. veralt. decepţiiine, (t) decepciune. ET. frz. déception. 27 decerna decerna Präs, decérn V. tx. (1846 UN) cuiva, un premiu jdm. einen Preis zuerkennen, verleihen. GR. veralt.: decerne. ET. frz. décerner. décès PI. -ccse S. n. (1863 ANT. D.) Ableben N., Tod M.; caz de deces Todesfall M. GR. PI. auch decesuri. ET. frz. décès. dechemvrie siehe decembrie. deci Konj. (16. Jh. CV) 1. also. Deacipreveghiaţi (CV211 b; Apg 20, 31) seid also wachsam (= gr. διό, ksl. sego radi). Să înceapem a scrie de acum ... putearea rumânilor de unde s-au început... Deci după prada Troadei, En ia ... se mută ... în ţara Veneţiei (MOXA, HC I, 354) die Macht der Römer. Unchiaşul... răspunse admişilor că: cine are trebuinţă, să vie la dânsul. S-au sculat deci împăratul şi împărăteasa şi s-au dus la unchiaş acasă (ISP. LEG.2 1 ) so machten sie sich denn auf. 2. LV. da, nun, entsprechend gr. δέ, ksl. zé Deaci se aproprie miiaşul (CV2 22b; Apg 22, 27) da trat der Oberste hinzu. Deci vrură să facă sfară (MOXA, HC I, 354) nun wollten sie opfern. L-au poftit pe sol la curtea domnească la cinste. Deci acel sol se ţinea prea mare (NECULCE, LET.2 II, 265) nun trug aber jener Gesandte die Nase hoch. GR. LV. 16. Jh. deaci, 17. Jh. bisw. déce od. aber, da betonte Belege fehlen, deaci, decé. ET. wahrsch. de-aci (siehe aicea), also urspr. mit deacii(a) „hierauf’ gleichbedeutend. decide Präs, decid (1846 UN) I. V. tr. entscheiden. II. a se decide sich entschließen. GR. Part, decis. ET. frz. décider. dccilitru PI. -litri S. m. (1832 UT) Deziliter N. ET. frz. décilitre. decima Präs, -méz V. tr. (1837 UN) dezimieren. GR. (t) zäcima. ET. frz. décimer. decimal Adj. (um 1818 UT) Dezimal-: număr decimal Dezimalzahl F. GR. veralt. : zecimal, nach zece. ET. frz. décimal. decimetru PL -métri S. m. (1832 UT) Dezimeter N. ET. frz. décimètre. decindea Adv. (1551/3 ES 51a; Mt 14, 22) LV. jenseits. S-au tăbărât decindea deArnon în pustie (BIBLIA 1688 Nm 21,13) und lagerten sich diesseits am Arnon, welcher ist in der Wüste. Au mai lovit căzacii din sus de Tiginea, pre decindea de Nistru nişte sate (URECHE, LET.21, 236). Cele de decindea părţi ale râului Iordanului (MĂRG.2 45b). ET. wahrsch. de-eccu ’-înde, vgl. asp. aquencle „diesseits”, allende „jenseits”, port. aquen, alem (siehe MEYER-LÜBKE GR. III, 452). // PHILIPPIDE, PR. 92: lat. de hic inde. decisiv Adj. (1845 UN) entscheidend, ausschlaggebend. ET. frz. décisif. decizie PI. decizii S. f. (1794 UN) Entscheidung F. GR. veralt. deciziüne. ET. frz. décision. declama Präs, declam V. tr. (1819 UN) deklamieren. ET. frz. déclamer. declamator (1840 POEN. I, 427) I. Adj. deklamatorisch. II. S. m. Vortragskünstler M. ET. a declama. declamaţie PI. -mâţii S. f. (1703 GCD) Deklamation F. GR. veralt. declamaüûne. ET. n. lat. declamatio. declara Präs, declar V. tr. (1793 PREDETICII, 109a) 1. erklären. 2. deklarieren, angeben. GR. (t) declarisi, declărălui (IORGA S. D. VIII, 143). ET. frz. déclarer. declaraţie PI. -raţii S. f. (1703 GCD) 1. Erklärung F. 2. Deklaration, Angabe F. Face, în sfârşit... şi fetei o declaraţie (M. KOGĂLN., DL 54). ET. n. lat. declaratio, frz. déclaration. declin PI. -clinuri S. n. (1848 NEGUL.) Neige F., Untergang M. ET. it. declino, frz. déclin. déclina Präs, -clin (1799 UN) 1. V. tr. 1. ablehnen. 2. deklinieren, beugen. 3. a-şi declina numele seine Namen sagen. II. V. intr. sich (seinem Untergang zu-)neigen. ET. n. lat. declinare, frz. décliner. 28 deducţie declinâbil Adj. (1840 POEN. I, 428) deklinierbar. ET. frz. déclinable. declinare PI. -nări S. f. (1703 GCD) Deklination F. - Verdrängte declinâţie, -ţiune. ET. a declina. declinâţie, -ţiune siehe declinare. decöct PL -côcturi S. n. (1793 PREDETICII, 12b) Absud M. ET. n. lat. decoctum. decolta Präs, -téz V. tr. (1859 CODR. D. I, 652) dekolletieren. ET. frz. décolleter. decor PI. -coruri S. n. (1848 NEGUL.) Dekoration F., Dekor M. ET. frz. décor. décora Präs, -réz V. tr. (1827 AA lit. 11/14, 374) 1. auszeichnen. 2. (aus)schmücken. Tu vei avea, fii sigur, o statuă bogată Al cărei bust cu lanţuri eu am să-l decorez (GR. ALEX. 214). ET. frz. décorer. decorativ Adj. (1868 BARC.) dekorativ. ET. frz. décoratif. decorator PI. -töri S. m. (1840 POEN. I, 430) Dekorateur M. ET. frz. décorateur. decoraţie PI. -raţii S. f. (1830 UN) 1. Dekoration, Ausschmückung F. 2. Orden M. (Zeichen der Ehrung). GR. (t) decoraiiiine. ET. frz. décoration. decret PI. -crête S. n. (1701 AA ist. 11/34, 106) Dekret N. ET. n. lat. decretum. decreta Präs, -téz V. tr. (1794 UN) beschließen. ET. it. decretare, frz. décréter. decurge V. intr. (1812 UN) herlcommen, sich ableiten (din c. von, aus etw.). GR. konjug. wie a curge. ET. Nachbildung von frz. découler. decürie PI. -cürii S. f. (1833 UN) Dekurie F. ET. n. lat. decuria. decuriön PI. -riöni S. m. (1808 UN) Dekurio M. Decurionul coloniei din Apuliim ... au fost consul (Ş INC AI HR. I, 36). ET. n. lat. decurio. decurs S. n. (1832 UN) Verlauf M. ET. a decurge. deda (ase) V. refl. (1683 DOS. VS. Mai 28; 136b) 1. sich hin-, ergeben (1698 MIN. Sept. 46b). 2. cu c. sich an etw. gewöhnen. Cu-al armelor geamăt atât s-a dedat (BOL.2 163). GR. Präs, mădedâu etc. (wie a da); Imperf. mă dedâm. ET. während SCRIBAN u. TIKTIN an Neol. denken, halten es PUŞCARIU, CANDREA, ROSETTI für ererbt. REW. 2511: lat. dedare. dedemült siehe mult. dedeöchi siehe deochi. dedesubt (16. Jh. PS. SCH. 87, 7) I. Adv. unten, darunter. II. S. n., PI. -sübturi verborgener Grund, Untergrund M. ET. de-de-subt. dedeţâl, dediţel PI. -téi S. m. (1793 BENKÖ 402) Küchenschelle F. (Pulsatilla vulgaris). GR. meist PL; dădăţei (CIH.); auch S. f. dediţă (DRĂGH. IC. 76). PI.’ dediţe (C. NGR., CL I, 73).’ ET. unbelc. dedica Präs, -die V. tr. (1794 UN) widmen. ET. n. lat. dedicare. dedicaţie PL -câţii S. f. (1808 UN) Widmung F. GR. veralt. dedicaiiûne. ET. n. lat. dedicatio. dédina, détina siehe datină. dedubla Präs, -bléz V. tr. (1868 BARC.) in zwei Teile teilen. ET. frz. dédoubler. deduce V. tr. (1816 UN) folgern, schließen. GR. konjug. wie a duce. ET. nach frz. déduire. deducţie PL -ducţii S. f. (1844 UN) (Schluß)Folgemng, Deduktion F. GR. veralt. deductiûne. ET. frz. déduction. 29 dedulci dedulci (a se) Präs, mă -césc V. refl. (1839 VAIL.) MUNT. la c. an etw. Geschmack finden, wovon man genossen hat, so daß man auch weiterhin davon genießen möchte. Hoţii, după câteva zile ... veniră iarăşi, fiindcă se dedulciseră ca calul la târâte (ISP. LEG.2 372) nach einigen Tagen kehrten die Räuber zurück, weil sie auf den Geschmack gekommen waren. GR. dădulci. ET. a mânca de dulce, siehe dulce (I. 5. b u. IL). dcfavoäre S. f. (um 1830 UN) Ungunst F., Nachteil M. în defavoarea cuiva zu jds. Nachteil. GR. (t) defiavor (POEN. I, 435). ET. frz. défaveur. defavorabil Adj. (1848 NEGUL.) ungünstig, nachteilig. ET. frz. défavorable. defăima Präs, defâim V. tr. (16. Jh. PS. SCH. 73, 10) 1. veralt.: schmähen. Că nu este cu direptulpre unii a lăuda, pre cdţii a defăima (MĂRG.2101b). Ocărăia şi defăima na in tea tuturor zânii elinilor (DOS. VS. Oct.'13; 62a). 2. LV. verschmähen, verachten. Inima înfrântă, şi smerită D-zeu nu o va deßima (BIBLIA 1688 Ps 50, 18). Preutul dejaimăpre Jameiapentru căci era săracă (MS. 1692, GCR 1,300). 3. für ungültig erklären, widerrufen. Cel ce va da zapis pe datorie şi ... nu va lua bani ... are voie ... să-şi defaime zapisul său (COD. IPS.2 120). GR. Präs, dejaim (B.), desfâim (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 260); bisw. auch defdiméz, so schon MĂRG.2 26a. ET. anscheinend *dijfamio für lat. diffamo; faimă, faimos sind Umbildungen von fama, famosus nach def'aim. defăimare PI. -mări S. f. (1551/3 ES 38b; Mt 12, 31) Schmach F., Schimpf M. Altă mai multă defăimare nu poate fi la un norod... decât a vieţui fără de pravili (COD. IPS.2 42). GR. LV. defaimă. ET. a defăima. defăimător Adj. (1651 PSALT. 80a) verächtlich. Puteam numiri defăimătoare In gândul meu să-ii iscodesc (EMIN. O. I, 212). ET. a defăima. deféct PI. -fécte S. f. (um 1800 UN) Mangel, Fehler, Defekt M. Dorinţa sa de a fi liber de defecte (EMIN. LA. 66). ET. n. lat. defectus. dt. Defekt, auch mittelbar. defectiv Adj. (um 1815 UN) defektiv. ET. n. lat. defectivus. defectuos Adj. (um 1830 UN) mangel-, fehlerhaft. Sistema şcoalelor atât a fost de defectuoasă, încât... (HELIADE, DL 234). ET. frz. défectueux. defensiv Adj. (1829 AR 47) defensiv, Verteidigungs-, Schutz-, ET. frz. défensif. defensivă PI. -sive S. f. (1829 AR 46) Defensive, Abwehr F. ET. frz. défensive. deferănţă PI. -réifte S. f. (1862 PTB.) Ehrerbietung F. ET. frz. déférence. deferi Präs, defér V. tr. (1863 ANT. D.) 1. pc. justiţiei jdn. vor Gericht bringen. 2. cuiva jurământul jdm. den Eid zuschieben. GR. 3. Pers. Sg./Pl. Präs, deferă, Konj. -re. ET. frz. déférer. deficit PL -cite S. n. (1837 AN. P. VII/1, 112) Defizit N., Fehlbetrag M. GR. (t) -ţii. ET. frz. déficit. defila Präs, -léz V. intr. (1834 UN) defilieren. ET. frz. défiler. defilare siehe defileu 2. defîléu PL -leüri S. n. (1829 UT) 1. Engpaß M. 2. Vorbeimarsch M., Parade F. - Fleute dafür nur noch defilare. ET. frz. défilé. SG. ALR SN IV, K. 959. defini Präs, -nésc V. tr. (1781 MICU L., G. LEX.) definieren. GR. (t) clefmarisi (VÂRNAV L. 140a). ET. frz. définir. definit Adj. (1781 MICUL., G. LEX.) bestimmt. ET. a defini. definitiv Adj. (1829 UN) endgültig, definitiv. ET. frz. définitif. definiţie S. f. (1781 MICU L., G. LEX.) Definition F. GR. veralţ: definüiûne. ET. n. lat. definitio, frz. définition. déget déflora Präs, -réz V. tr. (1852 STAM. 258) entjungfern. GR. (+) des-. ET. frz. déflorer. déforma Präs, -méz V. tr. (1805 CRIS AN 62) verunstalten. GR. (t) diforma. ET. n. lat. deformare, frz. déformer. defraudâ Präs, -déz V. tr. (1868 BARC.) dcfraudicrcn, unterschlagen, hinterziehen. ET. n. lat. defraudare. defterdâr siehe lefierdar. deftereü PI. -réi S. m. (um 1810 GÂLDI) veralt.: Unterkantor M. Psalmodierile ... deftereului de la strana, stângă (UR. LEG. 194). ET. ngr. ôeuTepeuGûv „zweiten Ranges”. defunct Adj. (1868 BARC.) verstorben. ET. n. lat. defunctus. degajă Präs, -jéz V. tr. (1852 UT) 1. los-, freimachen. 2. ausscheiden, ausströmen. ET. frz. dégager. degajat Adj. (1868 BARC.) ungezwungen. ET. a degaja. degeaba Adv. (1793 I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 268) 1. umsonst, unentgeltlich. Fiind hrănit, încălzii, primblat şi slujii degeaba (AL., CL IV, 307). Nici mama n-a dat tatii degeaba (Sprw.) umsonst ist nur der Tod. Hm! 0 miertă de săcară, pe degeaba! Nu e rău ... (DULFU. PĂC. 227) ohne daß es etwas kostet. 2. umsonst, vergebens. Geaba vii, geaba te duci, numai rupi nişte papuci (Redensart) alles Laufen ist umsonst, man zerreißt sich nur die Schuhe dabei. Nu-ti răci gura degeaba! all dein Reden ist umsonst. Orbului degeaba 1 se face ziuă (Sprw.) was tut der Blinde mit dem Spiegel? Umblă-ncoace, umblă încolo... degeaba-ge-buţa ... nimene nu vroia să-i împrumute boii (SEV. POV. 103). Degeaba mai stricaţi mâncarea (CREANGĂ, Z. III, 642) schade um das Essen, das man euch gibt (d. h. ihr taugt zu nichts). Haideţi să vorbim degeaba das ist müßiges Geschwätz. - A şedea, a sta degeaba müßig dasitzen, gehen. Insectele ... nu stau nici un minut degeaba (MAR. ORN. I, 60). GR. degeabă, öfters im Reim. - Früher auch ohne de. - Dim. gebuţa (SEV. 1. c.). ET. türk. caba. SG. ALR SN III, K. 775. degenera Präs, -réz V. intr. (um 1830 UN) entarten. Ungewöhnl. tr.: Numele acestor nemuritori traducători ...a face pre mulţi din scriitori a se ruşina să nu înapoieze şi să-şi degenereze limba (PIELIADE, DL 85). ET. frz. dégénérer. degenerare PI. -rări S. f. (1848 NEGUL.) Entartung F. GR. veralt.: degenerâţie, (t) -răciîtne. ET. a degenera. déger S. (1893 RADUL.) selten: Erfrieren N. Privirea lui (a gerului) e deger crud (RADUL. RUST. I, 181). ET. a degera. degeră Präs, déger V. intr. (1703 GCD) 1. von Lebewesen u. ihren Teilen: erfrieren. Mi-a degerat un deget mir ist ein Finger erfroren. 2. unpersönl.: îmi degeră mich friert. începură a striga că le degeră (ISP. LEG.2 323). ET. lat. *dëgdo, -ăre von gäo, -ăre. SG. ALR I/I, IC. 149. degerât Adj. (1571 BGL) erfroren. Săniile ... aşa le aducea încărcate de muieri şi de copii, şi pe drum copii degeraţi, şi fete mari cum era mai amar (MUŞTE, LET.1 III, 70). TOPON. Degerai/(1571 BGL). ET. a degera. degerătură PI. -tùri S. f. (1805 CRIŞAN 56) Frostbeule F. ET. a degera. déget PI. dégete S. n. (16. Jh. PS. SCH. 151, 2) 1. Finger M. (an der Hand), Zehe F. (am Fuß): degetul cel mare, auch cel gros der Daumen, die große Zehe; degetul arătător der Zeigefinger, degetul de mijloc der Mittelfinger, degetul cel mic der kleine Finger, die kleine Zehe. A pune un inel în, pe deget einen Ring an den Finger stecken. Un lanţ de aur gros ca pe deget (DEL. P. 306) eine fingerdicke goldene Kette. A arăta pc. cu degetul mit dem Finger auf jdn. zeigen. A bate cu degetul (EN. COGĂLN., LET.2 EI, 24) mit dem Finger drohen. A număra pe degete an den Fingern abzählen. A pune degetul auf ein mit Tinte gemachtes Kreuz den Zeigefinger drücken; dient bei Analphabeten statt der Unterschrift, daher scherzh. „unterschreiben”. A scăpa, a trece printre degete zwischen den Fingern zerrinnen, durch die Finger gleiten. A şti c. pe degete etw. an den Fingern aufzählen können. A frage degetul, a se trage în degete cu en. mit jdm. fmgerhalceln; fig.: sich mit jdm. messen. A umbla în (vârful) degete(lor) auf Fußspitzen gehen. 31 dcgetàr 2. MUNT. chem. Zoll M., zehnter Teil einer palmă, also = 24, 58 mm. 3. Redensarten: Gol ca degetul ohne ein Hemd auf dem Leib, bettelarm. A se ascunde după deget leere Ausflüchte machen. A (în)cerca marea cu degetul sieh auf ein schwieriges Unternehmen einlassen, sein Glück versuchen. A-si mişca degetele bereuen. Nu eşti, nu te pune nici la degetul ei cel mic du reichst ihr nicht das Wasser. A purta, a juca pc. pe degete mit jdm. sein Spiel treiben, ihn nach seiner Pfeife tanzen lassen. A sta cu degetul în gură untätig dastehen. Cât ai lega împrejurul degetului celui mic (SEV. POV. 175) eine noch so kleine Gabe. 4. Sprw.: Degetele să-mi trăiască, inele-s multe ich werde den Schaden wohl ersetzen können. GR. ugs.: deşt(iu), PI. deşte; BAN. geget; arom. dzeadzit; istro-rum. jcijel. - Dim. degeţel, PL -le. ET. lat. dïgïtus. SG. ALR T/I, K. 50; M K. 52; IT/I MN 2178,30; 2191, 33; SN VI, K. 1604. degetâr PI. -tare S. n. (1703 GCD) 1. Fingerhut M. - Verdrängte năpârstoc. 2. degetar, degetdrél Fingerhut M. (Digitalis ambigua), Troddelblume F. (Soldanella; BR.). ET. deget. dege(él siehe deget. deghiza Präs, -zéz (1862 PTB.) I. V. tr. verkleiden, -mummen. II. a se deghiza sich verkleiden, -mummen. - Auch fig· ET. frz. déguiser. degrabă siehe grabă. degrada Präs, -déz (1801 MICU IST. IV, 135) I. V. tr. degradieren; fig.: herab würdigen. II. a se degrada verfallen. ET. frz. dégrader. deh! siehe de 1. dehai siehe dihai. dehămâ siehe deshuma. dehoeâ siehe dihoca. dehulâ siehe däula. deinte Adv. (um 1538 DERS) vorher. - Vgl. auch înainte. ET. lat. de + *inte (< ante). deism S. n. (um 1830 UN) Deismus M. ET. frz. déisme. deist PI. deişti S. m. (um 1830 UN) Deist M . ET. frz. déiste. dein siehe din. deja Adv. (1794 UN) schon. GR. (t) degia. ET. frz. déjà. déjà PI. deje S. f. (1868 BARC.) MOLD. TR. Kübel M., kleiner, hölzerner Zuber, in den der ausgepreßte Wein läuft. Că nu bea vin cum se bea ... Ci turna-n el cu dejea (LIT.). ET. slav. *dêm. H Wahrsch. magy. (dezsa) Vermittlung (TAMÂS). dejghét etc. siehe dezgheţ. dejgheucâ siehe dezghioca. dejghin siehe dezghin. dejghinâ siehe dezbina. déjma etc. siehe dijmă etc. dejuca Präs -jöc V. tr. (1848 NEGUL.) hintertreiben, vereiteln. GR. veralt.: desjuca. ET. nach frz. déjouer. dejuga Präs, -jug V. tr. (1643 VARLAAM) boii de la. plug etc. die Ochsen vom Pflug etc. ausspannen. - Fig.: la o casă einkehren. La rea moară am dejugat (Z. III, 240) da bin ich schlecht angekommen, das habe ich schlecht getroffen. GR. MOLD, degiuga, digiuga; dezjuga; dezgiuga (VARL. CAZ.2 1, 300a). ET. lat. *disjugo, -äre, zujugum „Joch”. SG. ALR SN II, K. 338. dejugat Adj. (1560 BGL) (von Ochsen) ausgespannt. TOPON. Dejugaţi (1560 BGL). ET. a dejuga. dejün PI. -jimuri S. n. (1829 AR 41) Mittagessen, Mittagsmahl N. - Micul dejun Frühstück N. ET. a dejuna. dejuna Präs, -néz V. intr. (um 1830 UN) zu Mittag essen. - A lua micul dejun frühstücken. ET. frz. déjeuner. dejürna Adj. invar. (1793 I. VĂCĂR., RIL 512) diensthabend. A fi dejurnu (den Tages-)Dienst haben. GR. dejour. 32 deliu ET. zu frz. du jour, auch durch rass. (dezurnyi) Vermittlung. delàr PI. -lâri S. m. (1852 SUŢUNOT. 149) veralt.: Archivar M. ET. delăi. delà PI. déle S. f. (1789 SCL II, 239) veralt.: 1. Akten (PL, eines Prozesses etc.). Dulapuri cu dele afumate (AL., CL III, 370). Später durch dosar ersetzt. 2. Streitsache F., Prozeß M. Delà lui moş Neculcea de jél nu era încurcată (NĂD. NUV. I, 12.) ET. russ. delo. SG. ALR SN V,K. 1392. delăturâ siehe înlătura. delături siche latură. deleân PI. -Icni S. m. (1491 DRHA) 1. Bewohner M. der zwischen Gebirge (munte) und Ebene {câmp) gelegenen Gegenden (MANOL. IG. ŢĂR. 9). 2. deleănca, delencuţa Volkstanz (SEV. NUNTA 281). TOPON. Deleni (1491 DRHA III, 96). ET. deal. delega Präs, -leg V. tr. (1844 UN) abordnen, delegieren. GR. lconjug. wie a lega. ET. nach frz. déléguer. delegat PL -gâţi S. m. (1783 BUL. COM. IST. X, 78) Abgeordneter, Delegierter M. Din toată ceata-un delegat (BUDAI-DELEANU X, 27). ANTHROPON. Delegat (1726 PASCA N. 223). ET. n. lat. delegatus. delegaţie PI. -gâţii S. f. (1848 NEGUL.) 1. Abordnung, Delegation F. 2. Schuldüberweisung F. GR. veralt.: delegaţiime. ET. frz. délégation. deletnici siehe îndeletnici. delfin PL -fini S. m. (1698 MIN. Oct. 70a) 1. Delphin M. (Delphinus delphis). Carnea (bâtlanului) la gust îi ieste ca a delfinului (CANT. IST. 27). ET. gr./lat. delphinus, 2. nach frz. dauphin. delibâşa siehe deliu. delibera Präs, -réz V. intr. (1794 UN) berat(schlag)en, überlegen. - Auch tr. ET. n. lat. deliberare, frz. délibérer. deliberat S. n. (1701 BCIII, 267) Gerichtsurteil N. ET. a delibera. deliberativ Adj. (um 1830 UN) vot deliberativ beschließende Stimme (Ggs. vot consultativ). ET. frz. délibératif. delicat Adj. (1789 UN) delikat, zart. Trăsurile feţei de o paloare delicată, umedă, strălucită, moale (EMIN. PL. 30). ET. n. lat. delicalus, auch mittelbar. delicatesă PL -tése S. f. (1814 UN) Delikatesse F. GR. frz. délicatesse, dt. Delikatesse. delicatéÇe S. f. (1786 UN) Zartgefühl N., Zartheit F. GR. delicateţă, (t) delicaţâie (1794 Poliţion, CPLR II, 178). ET. it. delicatezza, auch mittelbar. deliceauş siehe deliu. delicios Adj. (1794 UN) köstlich. ET. n. lat. deliciosus, auch mittelbar. deliciu PL -licii S. n. (1794 UN) Wonne F., Entzücken N. ET. n. lat. delicium, auch mittelbar. delict PL -licte S. n. (1787 UN) Vergehen N. ET. n. lat. delictum. délimita Präs, -téz V. tr. (1844 UN) abgrcnzen. ET. frz. délimiter. delir PL -liruri S. n. (1794 UN) 1. Delirium N., Wahnsinn M. Un delir de spaimă (BĂLC. 158) ein wahnsinniger Schrecken. 2. Inbrunst F. Eu, care tot focul amorului tânăr, tot delirul juneţei ... l-am cheltuit în adimenirele unei cochete (C. NGR. I, 38). GR. deliriu, (t) delirie. ET. n. lat. delirium. delira Präs, -réz V. intr. (1857 POL.) delirieren, irr reden. ET. delir. delirant Adj. (1840 AL., DL 378) rasend, irre. ET. frz. délirant. deliu (um 1780 EN. COGĂLN.) veralt.: I. Adj. toll(-blütig, -kühn), wild. Om silnic şi jacaş foarte, cel mai crud şi mai deliu (BELD. ETER. 49). Delii ce rup în două ursul năprasnic (DEL. S. 97). 33 délnka II. s m. Name einer türk. Reitertruppc. Ihr Anführer hieß delibaşa (EN. COGĂLN., LET.2 III, 216), ihr Korporal deliceauş (DION., TEZ. II, 210). Căpitan al deliilor lui Cogea-Murat-Paşa (BĂLC. 123). ET. türk, deli, Delii delniţă PI. -niţe S. f. (1627 DRHA XIX, 323) Ackergrund M. ET. asl. * dă înica (SCRIBAN). SG. ALR SN I, K. 8. deltă PI. delte S. f. (1705 CANT.) 1. Delta N. 2. Cetatea Deliii (CANT. IST. 103) Adrianopel. ET. ngr. δέλτα. delung Adv. (1705 CANT.) lang, dauernd. Să nu duc dealungul aposcorachinţă (DOS. PS. V. 26, 38). Vgl. delungat u. îndelung. ET. de + lung. delungâ Präs, -lung (16. Jh. PS. SCH. 108, 18) LV. I. V. tr. 1. entfernen (de c., de la c. von etw.). 2. zeitlich verlängern, in die Länge ziehen, hinziehen, aufschieben. Mai apoi au mai delungat pacea până la un an (URECHE, LET.21, 108). Ca să nu fie istoria aceasta de mine atâta delungită (SPÄT. MIL., LET.2 1, 119). Craiul au delungat (logodna) pe altă dată (URECFIE, LET.21,180) der König hat seine Verlobung verschoben. Volnicu-ifieşi-cine să-şi îndelunge legea la alt scaon mai mare (NEC. COSTIN, LET.21, 404) jedermann darf bei einem höheren Gericht Berufung einlegen. Noch im 19. Jh.: Cea mai uşoară boală (medicul) mi-o delungeşte un an (CL VIII, 334). II. a se delunga 1. sich entfernen. Şi ieşind ei den cetate, nu se delungară departe (BIBLIA 1688 Gn 44, 4) da sie aber zur Stadt hinaus waren und nicht ferne kommen. Preotul de se va însura cu o a doao muiere, să se delunge de preoţie (PRAV. GOV. 14b). Delungaţi-vă de la mine toţi carii faceţi viclenie (NT 1648 Mt 7, 23) weichet alle von mir, ihr Übeltäter. 2. lang dauern. (Amestecăturile) nu s-au îndelungat (NEC. COSTIN, LET.1 I, App. 52) die Unruhen dauerten nicht lange. GR. 2. Pers. Sg. Präs, -gezi (DOS. PS. V. 143, 34); îndelunga, 17./18. Jh. auch -gi, Präs. -gesc. ET. hing. delungâre PI. -gări S. f. (1581 PRL 249a) LV. 1. Entfernung F. 2. Verlängerung F. Noch im 19. Jh.: Spre a evita îndelungarea unei lipse (OLL. HOR. 297). GR. îndel-. ET. a delunga. delungat Adj. (1563 CORESIPRAXKJ, DENS. IST. II, 226) lang dauernd. GR. îndelunga t: După o îndelungată şi cumplită tăcere (C. NGR. 24). ET. a delunga. delungător Adj. (1642 CAZ. 47) verlängernd, aufschicbend. ET. delung. deluros Adj. (1670 AHA XII 300) hügelig. ET. deal. dcluşcl etc. siehe deal. demagog PI. -gogi S. m. (1831 UN) Demagoge M. ET. frz. démagogue. demagogic Adj. (um 1830 UN) demagogisch. GR. (t) dimagoghic. ET. ngr. δημαγωγικός, frz. démagogique. demagogie S. f. (1830 UN) Demagogie F. ET. frz. démagogie. demarcă V. tr. (1637 STINGHE I, 74) abgrenzen. ET. frz. démarquer. demască Präs, -cliéz V. tr. (1840 POEN. I, 448) demaskieren, fig.: entlarven. ET. frz. démasquer. demâncâre siehe mâncare. demers PI. -mérsuri S. n. (1868 BARC.) Schritt M., Maßregel F.: a face demersuri Schritte unternehmen, Maßregeln ergreifen. ET. Nachbildung von. frz. démarche mit Hilfe von mers „Gang”. demicä siehe dumica. deminutiv siehe diminutiv. demisie PI. -misii S. f. (1799 UN) Amtsniederlegung, Demission F. A -şi da demisia sein Amt niederlegen. GR. veralt.: demisiime, (t) dimisione (BUL. F. 1838, 215), demision (AA ist. III/21,636), dimisie. ET. frz. démission, it. dimiss ioni. demisionâ Präs, -néz V. intr. (1845 UN) ein Amt niederlegen, demissionieren. ET. frz. démissionner. demisionâr Adj. (1840 POEN. I, 449) veralt.: Demissionär-. ET. frz. démissionnaire. 34 dénie demn Adj. (1808 UN) würdig, wert. GR. (t) dign. ET. gelehrte Umbildung von lat. dignus nach lemn < lignum, semn < signum. demnitâr PI. -tari S. m. (1832 DOC. T. V. III, 402) Würdenträger M. ET. demn; nach frz. dignitaire. demnitâte S. f. (1805 UN) 1. Würde, Tugend F. Nu e de demnitatea mea. es ist meiner nicht würdig. 2. PI. -taţi wichtige, hohe Staatsfunktion. GR. (t) dignitate. ET. demn; nach lat. dignitas. demoerät (um 1821 ASACHI OP. I, 289) I. S. m., PI. -crâţi Demokrat M. II. Adj. demokratisch. ET. frz. démocrate. democrâtic Adj. (1800 BUDAI-DELEANU XI, 46) demokratisch. GR. (t) democraticésc. ET. frz. démocratique, ngr. δημοκρατικός. democratizâ Präs, -zéz V. tr. (1830 UN) demokratisieren. GR. (t) dimo-. ET. frz. démocratiser. democraţie PI. -ţii S. f. (1705 CANT. IST.) Demokratie, Volkshcrrschaft F. GR. (t) dimo-, ET. ngr. δημοκρατεία, frz. démocratie. demodăt Adj. (1868 BARC.) aus der Mode gekommen. A fi, a ajunge demodat aus der Mode sein, kommen. ET. nach. frz. démodé. démon PI. démoni S. m. (1642 CAZ. GOV. 17) 1. Teufel M. Demonul, carele apucă să-l bage şi la iad (MĂRG.2 2a). Toţi dumnezeii limbilor sunt dimoni (BIBLIA 1688 Ps 95, 4). Daher fam. dimon von Menschen: Teufel, Bösewicht, Quälgeist M. Dimon ul de dascăl are de gând ... să ne omoare (ISP. LEG.2 274). - Bes. von unartigen Kindern: Bengel, Schlingel M. Ce cauţi aici, dimoni? (AL. OP. I, 1138). 2. Dämon M. GR. dimon. Vgl. cacodemon u. evdemon (CANT. IST. 226). ET. ngr. δαίμων; ksl. demonu; di- ist auffallend. demonic Adj. (1681 DOS.) dämonisch. GR. (t) dimonésc (DOS. TR. 150a), ghemonicésc{\115 UN). ET. demon; nach gr./lat. daemonicus. demonsträ Präs, -tréz (1781 MICU L., G. LEX.) I. V. tr. etw. demonstrieren. II. V. intr. demonstrieren, beweisen. GR. (t) demustra, demunstra. ET. n. lat. demonstrare. demonstrativ Adj. (1787 UN) demonstrativ. Pronume demonstrativ hinweisendes Fürwort. GR. (t) dimostrativ. ET. frz. démonstratif, it. dimoslralivo. demonstrâţie PI. -strâţii S. f. (1799 MICU 143) Demonstration F., öffentliche Kundgebung. GR. veralt.: -ţiiine. ET. frz. démonstration, it. dimostrazione. demontă Präs, -téz V. tr. (1868 BARC.) demontieren. ET. frz. démonter. demoralizä Präs, -zéz (um 1830 UN) I. V. tr. demoralisieren. II. a se demoraliza veralt.: verkommen. Un tânăr moldovean ...la Corfu ...prin însoţiri slabe, cu vreme, s-au demoralizat (DL 66). ET. frz. démoraliser. demoralizâre PI. -zări S. f. (1840 FIEL., DL 88) Demoralisierung F. - Verdrängte -zâţie, -turne. ET. a demoraliza. demult Adv. (1561 CORESI TE4 140a; Lk 10, 13) vor langer Zeit. ET. de + mult. dcn(...) siehe din(...). denapöi(uri) siehe deapoi(uri). denär siehe dinar. denaturâ Präs, -réz V. tr. (1840 POEN. I, 450) 1. spirt Spiritus denaturieren. 2. entstellen, verdrehen. ET. frz. dénaturer. dénciu siehe danciu. dénie PL dénii S. f. (um 1630 MS. IEUD I, 170b) 1. LV. Nachtwache F., die im Gebet zugebracht wird. Topindu-şi trupul cu trudă şi cu post şi cu ruga şi bdenia (DOS. VS. Sept. 11; 14a). Daher spez.: 2. Abendgottesdienst M. in der Karwoche. în săptămâna mare n-a prea fost la denii (ROS. TROT. 8). GR. LV. bdenie. ET. ksl. bùdénje, şerb. denije. 35 denn(...) denn(...) siehe din(...). denota Präs, -téz V. tr. (1838 UN) auf ctw. hindeuten, davon zeugen. ET. frz. dénoter. dens Adj. (1852 UT) dicht. ET. nach frz. dense, n. lat. densus. densitate PI. -tăţi S. f (1852 UT) Dichtigkeit F. ET. nach frz. densité, n. lat. densilas. dental (1833 UN) I. Adj. dental, Zahn-. GR. vcralt.: dinted (POEN. I, 453). II. dentală S. f. Zahnlaut M. ET. nach frz. dental dentâi siehe întâi. dentist PI. -tişti S. m. (1828 UT) Zahnarzt M. GR. dantist. ET. nach frz. dentiste. dentiţie PI. -tiţii S. f. (1846 UT) 1. Zahnen F. 2. Gebiß N. GR. dentiţiune, dantiţie, din lime (1830 UT). ET. nach frz. dentition. dentură siehe dantură. denumi Präs, -mésc V. tr. (1833 UN) benennen. ET. nach frz. dénommer. denumire PI. -miri S. f. (1846 UN) Benennung F. ET. a démuni. denunţ PI. -nimţuri S. n. (1804 AA ist./2, 21) Anzeige F. ET. a denunţa. denunţa Präs. - nimţ V. tr. (1804 AA ist. III/2, 21) 1. angeben, -zeigen, denunzieren. 2. un contract einen Vertrag kündigen. GR. (t) denonsui (BUL. F. 245). ET. nach frz. dénoncer. denunţare PI. -ţari S. f. (1848 AND. 189) 1. Anzeige F. 2. Kündigung F. GR. a denunţa. deoarece siehe oare. deobşte siehe obşte. deocamdată siehe dală. deocheâ (1681 AA lit. 11/36, 67) 1. V. tr. l.pc. jdn. mit dem bösen Blick treffen, behexen, so daß er leiblichen Schaden erleidet. Entspricht etwa dem deutschen „berufen, beschrcien”. Pruncul meu cu cosicioare Cine mi l-a deochiat? (BOLINT.2 35). - Der Glaube an den bösen Blick, dessen Wirkung sich zunächst durch Kopfweh, Gähnen u. Erbrechen zu äußern pflegt u. dem besonders kleine Kinder ausgesetzt sind, ist noch verbreitet. Wer ein Kind lange anblickt oder es lobt, von dem befürchtet man, daß er es behext. Als Eleilmittel dagegen dienen in der Regel Besprechungen (descântece de deochi, de deocheat). 2. scheel ansehen. Cel gingaş foarte va deochia (ßaoxavei) cu ochiul luipre fratele lui (BIBLIA 1688 Dt28, 54). II. a se deochea 1. vom bösen Blick getroffen, behext werden. - Scherzhaft von nach Alkoholgcnuß Verkaterten: s-a deocheat. 2. moralisch schlecht werden, auf Abwege geraten, entarten. GR. deochia, deochi, diochia, däochia. ET. deochi. SG. ALRI/II, K. 242; II/I, K. 123. deocheat (1463 DERS) 1. Adj. 1. v. bösem Blick getroffen, behext. 2. schlecht, auf Abwege geraten. Fämeli deochiete (JIP. OP. 97) die schlechten Weibsbilder. 3. übertrieben, dick aufgetragen. Cât vei auzi că încep a croi câte una. mai deochiată (OD. PS. 47) sobald du merkst, daß ich stärker aufzuschneiden beginne ... 4. auffällig. Fiind încă nou şi puţin deoch iat în partid (VLAH. DAN II, 152). II. S. n. Behexen, Behextwerden N. durch den bösen Blick (RAL. SUV. 86). ET. a deochea. deochetură PI. -türi S. f. (1805 CRIŞAN 57) böser Blick (MAR. NAŞT. 350; ŞEZ. IV, 30). ET. a deochea. deochi S. n. (1785 GR. MAIOR., G. LEX.) böser Blick. Sä nu fie de deochi! unberufen! - In Redewendungen: Aceafrumuseţe cu de-deochi (B ARAC HAL. VI, 175) jene bezaubernde Schönheit. Eu nu ştiu de ce privea... Pătru aşa de-a deochiul la ea (SLAVICI, CL VI, 102) so bewundernd. - Fam. a se întrece cu de-deochiul zu weit gehen, sich etwas, zuviel herausnehmen. Ia să-l fl pus păcatul să se întreacă cu di-diochiul (CREANGĂ, CL XI, 213). Ugs.: trecut cu de-deochiul a) nicht mein' der Jüngste. - b) jd., der über den Durst getrunken hat. GR. MUNT, ugs.: däochi, MOLD, diochi. 36 depăna ET. lat. de-oculus; russ. sglaz zeigt dieselbe eigentümliche Bildung. SG. ALR I/II, K. 245. deodată siche dată. deolâltă siehe olaltă. deopotrivă siehe potrivă. deosebi Präs, -besc (1561 CORESI TE4 82a; Mic 6, 46) 1. V. tr. 1. LV. (ab)sondern, (ab)trenncn, scheiden. Osăbindşi lui parte din tot (DOS. VS. Dech. 18; 227b). Nici altă oarecare zidire va putea pre noi să ne osebească de dragostea lui D-zeu (ANT. DID. 55). Am osebit den boiariipreoţilor cloisprăzeace (BIBLIA 1688 1 Esdr 8, 24) danach nahm ich zwölf von den führenden Priestern beiseite. 2. unterscheiden: între bine şi rău zwischen Gut und Böse, adevărul de minciună Wahrheit von Lüge. 3. LM. auszeichnen. Ea ţinea parcă anume să se vadă că din toţi pe dânsul îl deosebeşte. (I. NGR., CL XIV, 259). II. a se deosebi 1. LV. sich absondem. Osăbindu-să, mearsă de să-nchisă într-o chilie mică (DOS. VS. Oct. 29; 92b). 2. sich unterscheiden. Şi aşa nu se osăbeşte (omul lipsit de învăţătură) nimic de celeförä de graiuri dobitoace (MĂRG.2 7a). 3. sich auszeichnen. Ştergare de mătasă... ce se deosebesc prin dibăcia ţesăturilor (AL. PP. 139). GR. LV. osebi, usebi, selten: deosebi. ET. (de)osebi. deosebi Adv. (16. Jh. CV2 26b; Apg 23, 19) besonders, einzeln, für sich. Şi puseră lui singur şi lor deosebişi eghiptenilor ce mânca cu el osebi (BIBLIA 1688 Gn 43, 32). LM. îndeosebi insbesondere. -Adjektiv.: Şi împăraţi osăbi au început (ei) a-şi numi (SPÄT. MIL., LET.21, 116) eigene Kaiser. GR. LV. auch osebi, usebi. ET. de + asl. o sebe„für sich”. deosebire PI. -biri S. f. (1683 APOSTOL, GCR1,260) 1. LV. Absonderung, Eisamkcit F. 2. Unterschied M. Deosebire că bărbaţii faţă cu femeile nu-s aşa de sus ca generalii faţă cu ofiţerii (NAD. NU V. I, 56) mit dem Unterschied, daß ... Fraţii ... cu depărtarea deosăbirii trupeşti (CANT. DIV. Ib). 3. Ausnahme F. Dânsa... era cu deosebire binevoitoare (ZAMF. LN. 140) besonders wohlwollend. GR. LV. osebire, us-. ET. a deosebi. deosebit (1643 VARL. CAZ.2 1, 256a) 1. Adj. besonders. Temperatura avu pururea o deosebită influenţă asupra fizicului meu (C. NGR. 51). II. Adv. abgesondert, besonders, für sich allein. împăraţii s-au tăbărât deosebit la câmp (BIBLIA 1688 1 Cili' 19, 9). Dar şi numele lor (ale clăcaşilor) începură a se trece în actul vânzării, deşi (ei) nu se puteau vinde deosebii de pământ (BĂLC. 305) ohne den Boden. Deosebit de românii, pe care... legătura sângelui i-ar fi silit a sta mai bine cu fraţii lor... secuii erau cu totul în favoarea lui Mihai Vodă (BĂLC. 337) außer den Rumänen ... GR. LV. osebit, osibit, usebit. ET. a deosebi. departament PI. -mente S. n. (1774 RI XII, 26) 1. Departement N. (Ministerialabteilung; Bezirk in Frankreich). 2. (t) Gerichtsabteilung F. Toţi judecătorii... să se adune de dimineaţă la depărtămenturi (COD. IPS. COL. BUJ. II D, 6). GR. deperl- (DOC. 1804, TEZ. II, 330 flg.); PI. (t) -turi. ET. frz. département. departe Adv. (16. Jh. PS. SCH. 64, 6) fern, weit (de c. von etw.). De departe von fern, von weitem. Citiţi mai departe! lesen Sie weiter! Nu mai departe decât ieri od. ieri, nu mai departe erst gestern. Eu, nu mai departe, de câte ori n-am văzut bărbaţi încântaţi de femeile lor, când ele... schimbau amanţii cu anotimpurile (NĂD. NUV. II, 32). Iară vamăşul sta departe, nu vrea nice ochii să-şi rădice (VARL. CAZ.21, lb) der Zöllner stand abseits. Departe de mine un astfel de gând! fern sei von mir ein solcher Gedanke! - A spune c. pe departe etw. andeutungsweise, in (versteckten) Andeutungen, nicht geradeheraus sagen. într-o zi el însuşi mi-a mărturisit-o aceasta, deşi numai aşa cam departe (SLAVICI, CL XIV, 95). Ar fi avut (popa) cuvânt bunăoară s-o întrebe (pe preoteasă), măcar aşa pe departe şi prin pilduri, cum se face că două din fele seamănă aşa de leit cu dascălul Onuţă (VLAH. GV. 68). GR. Dim. depărcior, depărtişor. ET. de-parte, vgl. dt. „abseits”. depănă V. tr. ( 1688 BIBLIA) (auf-, ab-)haspcln, -winden. Depănănd lână (BIBLIA 1688 Spr 31, 13). Zum Haspeln dienen râşchitor, vârtelniţă, sucală u. letcă. Fig.: Cu degetele depeni (EMIN. 0.1,155) du drehst die Daumen umeinander. - Fam.: a lua pc. la depănat jdn. ins Gebet nehmen. GR. 1. Pers. Sg. Präs, decipăn, 2. dépeni, 3. deâpănă, Konj. să dépene. MUNT, auch dăp-, Präs, dâpăn, dâpeni etc. DOBR. MOLD, dépdn. ET. lat. *depâno, vonpânus „gehaspeltes Gam”. SG. ALR SN II, K. 446; VII, K. 1888, 1889. 37 depanatoare depanatoare PL -töri S. f. (1839 VAIL.) allgemeine Benennung für die zum Haspeln dienenden Werkzeuge: Haspel, Winde F. Firul se leagă de o depănat oare şi se deapănă (FJLIP. DASC. 194). ET. a depăna. depărcior, depărtişor siehe departe. depărta Präs, -téz (1581 PRL 237a) I. V. tr. entfernen. IL a se depărta sieh entfernen. De la mal se depărta (AL. PP. 135). GR. MOLD, auch îndep-. ET. departe, vgl. înainta, încheia, înfierbânta von înainte, cheie, fierbinte; dag. PUŞCAR1U, ZRPh 27, 739: *dequartare „aus dem Quartier (Stadtviertel) entfernen”, von lat. quartus. depărtare PI. -tari S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 506) 1. Entfernung F., Abstand M. La un sat, ca la 60 kilometri (ROS. TROT. 56) in einer Entfernung von etwa 60 km. Depărtare de vreo jumătate de ceas e podul (POP. NUV. 181). 2. Ferne, Weite F. Să te-az\>ârle peste mare, în pustiu, în depărtare (AL. PP. 10). ET. a depărta. depărtat Adj. (1581/2 PO2 121;Gn35, 16) entfernt, fern. Te duci... în ţărmuri, depărtate (AL. POEZII I, 138). ET. a depărta. depăşi Präs, -sésc V. tr. (1805 CRIŞAN 64) überschreiten. GR. (t) des-. ET. Nachbildung von frz. dépasser mit Hilfe von a păşi. dependent Adj. (1833 UN) abhängig. ET. frz. dépendant. dependenţă PL -dénfe S. f. (1787 UN) Abhängigkeit F. GR. dip-. ET. frz. dépendance. depeşă Präs, -şez V. tr. (1868 B ARC.) selten: depeschieren. ET. frz. dépêcher. depeşă PI. -pese S. f. (1829 UN) Depesche F. ET. frz. dépêche. depinde V. intr. (1787 UN) abhängen (fig.): de c. von etw. GR. konjugiert wie a prinde; (t) dépende, dipende. ET. n. lat. dependere. deplasă Präs, -sez (1852 UN) I. V. tr. an eine andere Stelle setzen, verrücken, verschieben. II. a se deplasa sich anderswohin begeben. ET. frz. déplacer. deplasăt Adj. (1868 BARC.) 1. versetzt, -rückt. 2. unangebracht. ET. a deplasa. deplânge V. tr. (1868 BARC.) beklagen. GR. konjugiert wie a plânge. ET. Nachbildung von frz. déplorer mit Hilfe von a plânge. deplin (1581/2 PO2 122; Gn 35, 28) I. Adj. völlig, vollständig, vollkommen. Un rând deplin de straie (EN. COGĂLN., LET.2 III, 207) ein vollständiger, ganzer Anzug. Nimenea nu e deplin întru oameni (PRAV. GOV. 119b) vollkommen. Liniştea-i acum deplină Ş-a-noplat (COŞBUC 6). Ştiind pe Nicolai Vodă deplin la minte şi întreg la socoteală (AXINTE, LET.2 II, 160). Au îndemnat oastea sa ca un deplin oştean (MIR. COSTIN, LET.2 I, 336). Ca să-i fie cuvântul deplin (URECHE, LET.21,153) daß sein Wort erfüllt werde. - LV. undekl. wie das synonyme desăvârşit. Ca să fie deplin bucuria voasfră. (NT 1648 1 Jo 1, 4). Şi toate au fost deplin, nimic lipsind (GHEORGACHI, LET.2 III, 332). La cea deplin plată şi cea desăvârşitprăpădenie (CANT. IST. 279) zur vollen Vergeltung. II. Adv. pe deplin. Ca să-ţi fie pe deplin Iubirea cunoscută (EMIN. O. I, 175). ET. de-plin. dcplinătâte PI. -tăţi S. f. (1818 LEON ASACFII P. 110) Vollständigkeit, Vollkommenheit F. (Decadenţa) din care nici astăzi, nu se poale ridica cu deplinătate (UR. LEG. 199) völlig. ET. deplin. deploră Präs, -plör V. tr. (1794 UN) beklagen. ET. n. lat. deplorare. deplorăbil Adj. (1846 UN) beklagenswert, erbärmlich, kläglich. ET. frz. déplorable. deponent Adj. (1797 UN) verb deponent Deponens N. ET. n. lat. deponens. deportâ Präs, -téz V. tr. (1805 CRIS AN 65) deportieren. ET. n. lat. deportare. 38 deprindere deportârc PI. -tari S. f. (1774 RI XII, 28) Deportation F. - Verdrängte deportâţie, -ţiiîne. ET. a deporta. deposedă Präs, -déz V. tr. (1862 PTB.) aus dem Besitz treiben, enteignen. GR. despos- (OLL. HÖR. 239). ET. frz. déposséder. depöu siehe depozit. depozit PI. -pözitc S. n. (1787 UN) 1. Depot, Lager N. GR. depou, PI. -pôuri, (t) depoziton (POTRAI, 708), depozilo (IORGA S. D. XXV, 17). 2. Ablagerung F., Niederschlag M. ET. n. lat. déposition, it. deposilo, frz. dépôt. depozităr PI. -tari S. m. (1829 UN) Depositar, Verwahrer M. ET. depozit, nach frz. dépositaire. depoziţie PI. -ziţii S. f. (1800 UN) Zeugenaussage F. GR. veralt.: -tiüne. ET. n. lat. depositio. depravâ Präs, -véz V. tr. (1845 UN) (moralisch) verderben. ET. frz. dépraver. depravâre PI. -vări S. f. (1844 AND. 184) Verderbtheit, Verdorbenheit F. - Verdrängte depravâţie, -ţiiine. ET. a deprava. deprăci Adv. (1856 SBIERA) BUCOV. gänzlich, völlig. L-au strâns numai în mână şi l-au turtit deprăci (SBIERA POV. 98). Lucrurile ... se prefac şi se schimbă cu timpul, dară deprăci niciodată (SBIERA POV. 120). GR. bisw. prăci (SBIERA POV. 159). ET. vgl. ukr. prec. depreciă Präs, -ciéz (1846 UN) I. V. tr. im Preis, Wert herabsetzen, entwerten. IL a se deprecia den Wert verlieren. GR. (t) -pretia. ET. frz. déprécier. depresiune PI. -siûni S. f. (1851 UN) Senkung, Depression F. GR. (t) deprêsie. ET. frz. dépression. depreţiâ siche deprecia. depreunâ (t) V. tr. (1551/3 ES 70a; Mt 19, 6) vereinigen. - Heute a împreuna. ET. depreună. depreună Adv. (16. Jh. CV) zusammen. Depreură-dobânditor (CV2 76b; 1 Petr 3, 8) Miterbc. Depreură vi indu (CV2 76b; 1 Petr 3, 7). ET. de + pre + una. deprimă Präs, -prim V. tr. (1846 UN) niederdmeken. ET. frz. déprimer. deprinde (1581 PRL 274a) 1. V. tr. 1.pc.: a.) cu c. jdn. an etw. gewöhnen, mit ctw. vertraut machen. A deprinde copiii cu şcoala. - b) la c. zu ctw. abrichten. Strămoşii noştri, aveau obicei de a îmblânzi şoimii şi a-i deprinde la vânat (AL. PP. 60). - c) veralt.: în c. in etw. unterrichten. Ca să-l deprinză în totfeliu de învăţături bune (BARAC HAL. VIII, 136). 2. LV. am deprins (MUŞTE: Präs, deprim) a face c. ich pflege etw. zu tun. Să nu-şi caute lor dobândă, cum au deprins mulţi a face (CAR. PRE SC., GCRI, 278). Greşala necertată fără hotar deprinde a creşte (MUŞTE, LET.2 III, 88). 3. un obicei eine Gewohnheit annehmen, sich aneignen. Posturile şi alte obiceaie ce am deprins de la beserica răsăritului (S. TAINE 315). Un meşteşug etc. ein Handwerk etc. erlernen. Până ar deprinde oştenii lui acel fel de oaste (NEC. COSTIN, LET.21,492) bis seine Soldaten jene Art Kriegsführung erlernen würden. -LV. und BUCOV. überh.: lernen (sich lernend aneignen). Gura dreptului va deprinde înţelepciune (BIBLIA 1688 Ps 36, 30). De să-nvăţa de zi de noapte Să-i deprinză poruncile toate (DOS. PS. V. 1, 8). El deprindea î.ntr-o zi ce alţii nu deprindea înlr-un an de zile (SBIERA POV. 248). IL a se deprinde 1. cu c. sich an etw. gewöhnen, damit vertraut machen; a face c. sich angewöhnen etw. zu tun. Nedeprinsă (fiind) oastea lui Mihai Vodă cu acel fel de oaste (NEC. COSTIN, LET.21,492). (Călătorul se deprinde a bea. cafea turcească (C. NGR. 63). Căciularii noştri (erau) deprinşi din copilărie a sări garduri şi pârleazuri (N. G ANE, CL XI, 372). 2. veralt.: în c. sich in ctw. unterrichten, üben. Deprin-deţi-vă întru învăţăturile ei (ale retoricii) (RETORICA 1798, GCR II, 162). Să se deprinză. mai mult la cetit (MUMULEANU 1825, GCR II, 247). Să se înveţe (voinicii) a se deprinde în lucruri de războiu (VARL. CAZ.21, 2a). Fata moşneagului se deprinsese aşa. de harnică (SBIERA POV. 212) war so fleißig geworden. GR. konjugiert wie a prinde. ET. lat. deprehendo, -ăe „ergreifen”, vgl. it. appren-dere, frz. apprendre „lernen”. deprindere PI. -prinderi S. f. (1649 MARD.) Gewohnheit F. După deprinderile Eghiptului... să nu faceţi (BIBLIA 1688 Lv 18, 2). Deprinderea, din 39 deprins tinerelei rămâne şi la bătrâne fă (SBIERA POV. 252) jung gewohnt, alt getan. ET. a deprinde. deprins Adj. (1679 DOS. LIT.2 75) 1. gewöhnt. 2. vertraut. 3. unterrichtet. - Neg. nedeprins. ET. a deprinde. deprinsătură S. f. (1681 DOS. AA lit. 11/36, 63) Gewohnheit F. ET. deprins. depunător PI. -tôri S. m. (1833 UN) Deponent M. ET. a depune. depune (1679 DOS. LIT.2 90) 1. V. tr. 1. hinterlegen, in Verwahrung geben, deponieren; ehem. casa de depuneri şi consemnaţiuni Depositenkasse F. 2. von Zeugen: aussagen. 3. un examen eine Prüfung ablegen. 4. bisw.: nicderlegcn. Coroana sa antică... ar fi depus (EMIN. 0.1,52). - O funcţie etc. ein Amt etc. : Să depui puterea care ţi-am fost dat (BOLINT.2 58). 5. pc. jdn. entlassen. II. V. intr. l.ugs.: v. Haustieren: trächtig werden. Vita ... umblă, mănâncă, doarme, dăpune, ţine-n burtă, toate ca omit (JIP. OP. 20). îndată au şi depus oaia şi în scurt timp au şi fătat doi. miei (SBIERA POV. 112). 2. zur Niederkunft kommen. Depuind sfinţia ei Maria ... sa nască (DOS. VS. Dech. 25; 138a) als die Heilige Maria der Entbindung nahe war. III. a se depune 1. sich absetzen. 2. sich ablagern. 3. arom. hinabsteigen. GR. konjugiert wie a pune. ET. lat. depôno, -ère. SG. ALR SN II, K. 328. depunere PI. -pûneri S. f. (1703 FN 127) 1. Verwahrung. F. 2. Aussage F. 3. Ablagerung F. ET. a depune. députa Präs, -téz V. intr. (1815 AA lit. 11/14, 353) veralt.: eine Abordnung senden. (Cazacii) deputară la prinţul Transilvaniei cerându-i leafă (BALC. 66). GR. (t) deputălni. ET. frz. députer. deputat PI. -taţi S. m. (1720 FR. OLT. 203) 1. Abgeordneter M. Deputăţia, adecă toţi deputaţii sau delegaţii depreună (BUDAI-DELEANU XI, 32 N.). 2. MUNT. vcralt.: Gcmcinderat, Dorfältester M. Frate-meu e dipotcit, Ia bătu şipleacă-n sat (SEZ. 1,288). GR. ugs.: dipot-. ET. it. deputato, frz. député. deputăţie PI. -taţii S. f. (1788 AA lit. 11/10, 289) vcralt.: Abordnung F. GR. veralt.: -ţiune, (t) dipulaţione. ET. frz. députation, auch mittelbar. deputăţie S. f. (1791 AA ist. III/l, 107) Amt N., Stand M. des Abgeordneten. ET. deputat. deranj siche deranjament 1. u. 2. deranja Präs, -jcz (uni 1830 UN) 1. V. tr. 1. in Unordnung bringen. 2. pc. jdn. stören. II. a se deranja, sich bemühen. Nu vă deranjaţi! bemühen Sic sich nicht, lassen Sie sich nicht stören! ET. frz. déranger. deranjament PI. -mente S. n. (1853 UN) 1. Unordnung F. 2. Störung F. 3. Unregelmäßigkeit, Störung F. (des Organismus, einer Maschine). GR. 1. u. 2. allmählich verdrängt durch deranj, PI. -ranjuri. ET. frz. dérangement. derădicâ siehe deretica. derăpănâ siehe dărăpăna. derăzâ Präs, -râz V. intr. (1809 ASACPII) veralt.: 1. stammen. De-unde limba, legi şi nume a românilor derează (ASACHI OP. 14). 2. strahlen. Orice fericire... Din ochii tăi derază (AL. POEZII I, 139). ET. Das in der ersten Hälfte des 19. Jhs von Dichtem gebrauchte Verb beruht auf einer falschen Interpretation der Graphie bei DOS. : Neamul Ţării Moldovei de unde dărază? Din ţara Italiei, tot omul să crează (PS. V. 265b). Gemeint ht a da. rază, ein Syntagmenbauplan, der bei DOS. oft vorkommt. Vgl. URSU, DOS. PS. V. 1125 flg. derâdere PI. -râderi S. f. (1868 BARC.) Spott M. ET. de + a râde, nach frz. dérision. derbedeu PI. -déi S. m. (1835 AARON, RI I, 8) fam.: Strolch, Herumtreiber, Bummler M. îmhlii haimana pe poduri cu derbedeii (FIL. CIOC. 56). A umbla derbedeu ziel- und zwecklos umhergehen. GR. (t) derbeder. ET. türlc. derbeder. 40 des derdicâ siehe deretica. derebéi PI. -béi S. m. (1884 GHICA) veralt.: Großgrundbesitzer, Lehnsherr M. Casă mare boierească în care a trăit ca un derebeipână kt anul 1874 (GHICA 264). ET. türk, dereheyi. deredicâ siehe deretica.. derogator etc. siehe dregător etc. déres Adj. (1703 GCD) v. Pferden: stichelhaarig, rotgrau. Un cal... în păr dereş (MON. OF. 1878,4593). GR. -riş. ET. magy. deres (TAMÂS). SG. ALR SN II, K. 276. deretică Präs, -rétic V. tr. (DOC. 1628) 1. LV. wegschaffen, -räumen. Şi voi dărătecapre cei. fără de lege de pefaţa pământului (BIBLIA 1688 Zeph 1, 3). Şi de pizmaşi îmi derădică Mişelul suflet fără de frică (DOS. PS. V. 63, 3) befreie mich von den Neidern. Să vă derădicaţi voi. greutatea cum veţi putea cu târgul, iar satele Episcupiei să hie în bună pace (DOC. Iaşi 1630, MELFI. CH. App. 51) ihr sollt eure Ausgaben, so gut ihr könnt, aus städtischen Mitteln bestreiten. 2. casa etc. das Haus etc. aufräumen; (prin casă im Haus) aufräumen. Lăuntrul odăii e deretecat de U-e drag să te uiţi la el (DEL. S. 7). Zânele-i daseră voie să umble prin toate casele, să. diretice, să scuture (FUND. BASME 46). GR. MUNT, dereteca, auch dir-, ferner dărăt- (BIBLIA 1688 1. c.), Konj. Präs, dăratîce (DOC. Iaşi 1628, MELH. CH. App. 48); MOLD. TR. derădicâ, Präs. -die, auch dirăd-, derd-, dered-, TR. drăd-; 2. Pers. Sg. Präs, derâdici (DOS. PS. V. 34, 61; im Reim). ET . wahrsch. lat. *derectIco, -are, vgl. arăt < *arrecto, MOLD. an rădic angelehnt // lat. *deradîcăre (CADE). dercticânie PI. -cânii S. f. (1879 PP.) Gerät N. zum Aufräumen. Cu trei mături, cu trei greble, cu trei diriticanii (TEOD. PP. 361). ET. a deretica. derivă Präs, -riv (1799 UN) I. V. tr. ab-, herleiten (din c. aus etw.). II. V. intr. ab-, herstammen. ET. frz. dériver, it. derivare. derivâre PI. -vâri S. f. (1848 NEGUL.) Ableitung, -stammung F. ET. a deriva. dérivât (1800 BUDAI-DELEANU III, 77 N.) !. Adj. abgeleitet. II. S. n, PI. -vâte Ableitung F. ET. a deriva; vgl. it. derivato. derivativ PI. -tive S. n. (1834 MURGU 459) Derivativ N. ET. frz. dérivatif. derivâţie PI. -vâţii S. f. (1799 UN) Ableitung, -stammung F. GR. veralt. : -flâne. ET. frz. dérivation, it. derivazione. deriziune PI. -ziüni S. f. (1848 NEGUL.) Spott, Hohn M. ET. frz. dérision. derizoriu Adj. (1868 BARC.) lächerlich. - Preţ derizoriu Spottpreis. ET. frz. dérisoire. dermatologie S. f. (1840 POEN. I, 460) Dermatologie, Hautlehre F. GR. (t) -mologie. ET. frz. dermatologie. dermă PL dérme S. f. (1843 SIL I, 151) Lederhaut F. ET. frz. derme. derogă Präs, -rôg V. intr. (1799 UN) la o lege ein Gesetz für einen speziellen Fall außer Kraft setzen. ET. it. derogare, frz. déroger. derogâre PI. -gări S. f. (1859 UN) Außerkraftsetzung F. ET. a deroga. derogaţiune PI. -ţiuni S. f. (1799 UN) Außerkraftsetzung F. GR. -gà fle. ET. it. derogazione, frz. dérogation. derstina siehe dârştină. derviş PI. -vişi S. m. (1821 BELD. LET.2 III, 446) Derwisch M. ET. türlc. derviş. des (1581/2 PO2 211; Ex 10,21) I. Adj. von Dingen, die oder deren Teile nahe beieinander liegen, Ggs. rar: dicht (räumlich), häufig (zeitlich). Pădure deasă dichter Wald, sită deasă feines Sieb, răsuflare deasă schneller, fliegender Atem. Fost-au multe ploi şi adese (AMIRAS, LET.2 III, 123) viele und schnell aufeinander folgende Regengüsse. Socoteală deasă e frăţie aleasă (PANN, CL V, 380) häufiges Abrechnen erhält die Freundschaft. Acuma-i mătasa deasă (MAR. SAT. 124). 41 des- II. Adv. häufig, oft. Ne vom putea vedea cât se poate dedes{XEU. BR. 31). Vgl. ades(ea). GR. Dim. descior (PP. ŞEZ. I, 174). ET. lat. den sus. des- Präfix von Verben und davon abgeleiteten Substantiven: ent-, auseinander-, auf-, zer-. Wird auch gelegentlich zu sonst unüblichen Bildungen verwendet. Lesne e a se-nsura Şi greu a se dessura (PANN PV.1 II, 110) leicht ist es, sich zu verheiraten, doch schwer, sich zu entheiraten. De picioare le-oi despiedeca ...De gură te-oi dezmuţi, De ochi te-oi dezorbi, De nas le-oi deseärni, de urechi te-oi dessurzi (MAR. INM. 16, in einer Besprechungsformel). GR. vor stimmhaften Konsonanten dez-: dezbina, dezgheţa, dezvăţa, dezlega, dezmânia, dezrobi. Ebenso vor Vokalen: dezamăgi, dezuni. Doch bleibt OLT. des-vor l, m, n, r und Vokal. Vor che, chi, ghe, ghi tritt s, j ein, das dann später analog wieder durch 5, z ersetzt wird: deschide, dejgheţa, jünger deschide, dezgheţa. Das s verschmilzt mit folgenden s, z, s, j: desărcina, dezice, deşela, dejuga. - MUNT, dăs-, dăz- etc., MOLD, arom. dis-, diz- etc. - Tritt an die Stelle von in-: dezbrăca, descărca, despleti von îmbrăca, încărca, împleti; nur scheinbar auch an die von a- in descoperi (nicht von acoperi, sondern von dem älteren coperi), dezmeţi (nicht von ameţi, s. d.), dezmorţi (nicht von amorţi, sondern zu mort), destupa (nicht von astupa, sondern von einem nicht mehr vorhandenen *stupa). ET. lat. dis-. desagă PI. -sâgi S. f. (um 1579 DERS) 1. eine der beiden Taschen des Quersacks. 2. PI. Qucrsaclc M. Cată traistă să găsească, Vrând desagii să-i golească (PANN PV. 1880,15). Cu desagi, cu huzdugele Pline de mahmudele (AL. PP. 146). O pereche de desagi ein Quersack. - Dafür bisw. auch Sg.: Luă o desagă cu bani şi plecă (DEL. S. 248). 3. desagii popei Knabenkraut N. (Orchis mori o; MANOL. IG. ŢĂR. 256, 287). GR. MUNT, auch dăs-, MOLD, auch dis-, OLT. BAN. dis-, istro-rum. bis-. - Sg. auch desâg. - Der PI. ist m. (desagi), vgl. fragă; jedoch kommt auch der f. Gebrauch des PI. vor: dăsagele (DEL. S. 242). — Dim. desăguţă (ISP. LEG.2 96). ET. mgr. öiocbaov, öioaxxi; istro-rum. bis- ist durch it. bisacce < lat. bisaccium beeinflußt. - Der PI. behielt, weil fast allein gebraucht, sein a gegen die Regel bei (vgl. den gleichen Vorgang in fragi, vaci, Paşti), was dazu führte, ihn, wiq fragi, als m. aufzufassen. desăgâr PI. -gări S. m. (1840 POEN. I, 443) Bettler M. Călugăr desăgar Almosensammler, Bettelmönch M. - S. f. -găriţă. Maica Evlampia desăgăriţa din Văratic (CREANGĂ, CL X, 377). ET. desagă. desagi Präs, -gcsc V. tr. (1806 KLEIN) laden, aufladen. O rădic (pe babă) de supsuori Şi pe car o desăgesc (SEV. AN. 138). De abia au ajuns (Dimilrie Cantemir) în scaun şi l-au şi desăgit cu multe sarcini (CANT. SCRIS. 124) so wurden ihm auch schon viele Lasten aufgebürdet. ET. desagă. desărât Adj. (1571 DERS) entsalzt. ET. des + sărat. desărcina Präs, -nez V. tr. (1793 PREDETICII, 5a) entlasten. ET. des- + a (în)sărcina. desătul S. (16. Jh. PS. SCH. 29, 7) LV. Fülle F., Überfluß M. - Vgl. destul. ET. de + sătul. desăvârşi Präs, mă -şese V. refl. (1821 DOC. T. V. 311) vollkommen, -ständig werden. De atunci se desăvârşi regimul feodal în ţara noastră (BĂLC. 305). ET. aus desăvârşit erschlossen. desăvârşire PI. -şiri S. f. (1642 CAZ. GOV. 553) Vollkommenheit F. Desăvârşirea întru Hs. (OMILIAR BUC. 1775,GCRII, 108). Jetzt dafür gew. perfecţiune. - Cu desăvârşire vollkommen, -ständig. Alţii sunt robi a ... neguţătorilor şi spânzură cu desăvârşiri de la aceştie (MS. 1818, GCR n, 222) und hängen vollständig von diesen ab. ET. a desăvârşi. desăvârşit Adj. (16. Jh. PS. H. 88, 38) 1. vollkommen, -ständig. Mäßgäduiesc săfac pre jiul tău filosof desăvârşit {SYNDIPA 1802, GCR II, 188). Dăscăli desăvârşit amândoi (INDR., GCR 1,157). Mare pagubă şipeire desăvârşiră) (MS. um 1705, GCR I, 354). Cea desăvârşităprăpădenie (CANT. IST. 279). - Adverbiell: E desăvârşit orb (C. NGR. 38). - Jetzt dafür bisw. perfect, complet. 2. veralt.: ständig, endgültig. Sindicilor celor desăvârşiţi (COD. COM. 1840, Art. 236). - Adverbiell: Se va hotărî desăvârşit (Art. 263) ET. Sup. von a săvârşi, vgl. de ajuns „hinreichend”. desârg Adv. (16. Jh. PS. H. 147, 5) LV. eilig, schnell. De... nu. va merge desârg, ce să va leni (Ş. TAINE 30). De-i zăbovi şi nu mi-i boteza mai desârg (DOS, VS. Oct. 8; 53a). - Noch: Desârg mi să răpezea (AL. PP. 176). Desârg el se gătea ca să pornească împotriva nobililor (BĂLC. 491). ET. Gebildet wie degrab(ă) aus dem dunklen *sărg, woher a sârgui, sărguială, sârguinţă. Weder magy. siirge (s = s) „regsam” noch ksl. osrüdije „Eifer” lassen 42 descântă sich lautlich damit zusammenbringen. // Vgl. magy. szorog „sich beeilen” (TAMĂS 700). descăleca Präs -cälec (1581/2 PO2 223; Ex 13, 20) 1. V. tr. 1. ansicdcln, ansässig machen. Gloata sa cea flămândă şi seacă O descălecă-n tară buiacă (DOS. PS. V. 106,90). 2. besiedeln, kolonisieren. Au mai fost ţara odată descălecată, şi s-au pustiit de tătari (MIR. COSTIN, LET.2 I, 4). Când au adus (Constantin) orăşeni de descălecă Ţarigradul deaca-l găti (DOS. VS. Dech. 31; 247b). Daher: 3. un oraş etc. eine Stadt etc. gründen. Pe apa Donului şi pe apa Plin dus şi la Persia au descălecat (Alexandru Machedon) oraşe şi olate pe numele său (MIR. COSTIN, LET.1 I, 20). De-atunce descălecă în Asia ospătărie de răcoria şi adăpostea pre toţi sufleteşte şi trupeşte (DOS. VS. Sept. 4; 7a). II. V. intr. 1. (depe cal) vom Pferd steigen, absteigen, -sitzen, Ggs. a încăleca. Serb-Sărac descăleca, Potcoavele cerceta (AL. PP. 107). 2. sich niederlassen, sich ansiedeln, einwandem. Dacă au sosit (Abaza Paşa) aice în Iaşi, au descălecat cu corturile în şes despre mănăstirea Bcilicăi (MIR. COSTIN, LET.' I, 272). Tot un neam sunt şi odată descălecaţi (MIR. COSTIN, LET.21, 3). GR. -lica. ET. lat. *dîscaballico, -Are. descălecare PI. -cari S. f. (1581/2 PO2 5 Vorwort) Niederlassung, Gründung F. Descălecarea Râmului (MIR. COSTIN, LET.2I, 19). ET. a descăleca. descălecat PI. -caturi S. n. (1616 DIRA XVII/4, 14) Niederlassung, Gründung F. (URECHE, LET.11, 97) ET. a descăleca. descălecător (um 1564 DIR) 1. S. m. Gründer M. II. S. f. descălecătoare 1. Gründerin F. 2. Gründung F. Neamul meu a slujit ţării de la descălecătoare (FIL. CIOC. 125). 3. veralt.: Absteigcplatz M. (DOS. VS. Martie 1; 9a). ET. a descăleca. descălecătură PI. -türi S. f. (1683 DOS. PAR. 48a) Gründung F. Descălecătură nouă (MIR. COSTIN, LET.21, 19). ET. zu a descăleca. dcscălţâ Präs, -câlţ V. tr. (1581/2 PO2 185; Ex 3, 5) pe c. jdm. die Schuhe ausziehen; cuiva cizma etc. jdm. den Stiefel etc. ausziehen. Şi începu a-l desculţa pre dâns (Ş. TAINE 64). îşi desculţă opinca. Şi încălţă păpucul (I.-B. 313). GR. LV. und TR. desculţa; die Form descălţa scheint LV. nicht vorzukommen. ET. desculţa < lat. dÉcülcio, -æe; descălţa ist an încălţa < lat. calceAre angelehnt. decăpăţânâ Präs, -néz V. tr. (1673 DOS.) LV. enthaupten. Iară eu zmulş de la dânsul sabia de l-am descăpăţânatu-l (DOS. PS. V. 151, 10). ET. des +căpăţâ.nă; Nachbildung von lat. decapitare, vgl. frz. décapiter. descărca Präs, -cârc (16. Jh. CV2 7b; Apg 20, 3) 1. V. tr. 1. ab-, aus-, entladen; pc. jdn. entlasten; Ggs. a încărca. La Brăila-n vale, Şepte bolozale... Descarc băcălii Şi-ncarc dimerlii (AL. PP. 116). Pistoalele ... De iarbă le descărca, Cu cenuşă le-ncărca (AL. PP. 131) nahm das Pulver aus den Pistolen. 2. LV. navigieren. 3. a-şi descărca mânia asupra cuiva seinen Zorn an jdm. auslasscn. II. a se descărca 1. von Gewehren, Gewittern: sich entladen {asupra über). 2. asupra cuiva die (eigene) Schuld auf jdn. schieben, wälzen. ET. lat. discarico, -Are. SG. ALR SN I, K. 64. descărcătură PI. -türi S. f. (1848 AN I, 702) Entladung F. ET. a descărca. descătărămâ Präs, -méz V. tr. (1788 MOLNAR SPRACHL. 263) abschnallen, Ggs. a încătărăma. GR. de-. ET. des + cataramă. descâlci Präs, -césc V. tr. (1765 MOLNAR 105) entwirren. ET. a încâlci. descâlcitură PI. -türi S. f. (1705 CANT. IST. 20) Entwirrung F. ET. a descâlci. descânta Präs, -cânt V. tr. (1581 CORESIOMIL. 129b) 1. durch Sprüche einen Zauber vertreiben: pc. jdn. besprechen, pc. de friguri, cuiva frigurile etc. jdm. das Fieber etc. besprechen; un descântec (cuiva) einen Spruch (über jdn.) hersagen; absol.: Sprüche hersagen. De alean să te descânt, Să calci vesel pe pământ (AL. PP. 216). Aduceţi descântător, Să-mi descânte să nu mor (I.-B. 102). Alt descântec care ... se descântă... femeilor ce nu pot naşte (MAR. NAŞT. 47). Daher: 2. im bösen Sinne: (durch Sprüche etc.) behexen. Suflă pe faţa ei (a apei), Să nu fie descântată De baba cea blestemată (AL. PP. 5). Soldaţii... Pe fetele frumoase... 43 descântător le descântă astfel, cât inimile-aprind (OLL., CL XIII, 462). 3. fam. pc. jdn. schelten, jdm. die Leviten lesen. Când a vedea baba că fata se cam îngraşă la pântece, răii are s-o descânte (NĂD. NUV. I, 131). ET. lat. * dîscanlăre (PUŞC. EW. 508, CADE). descântător PL -tôri S. m. (16. Jh. CV2 3a; Apg 19, 13) Besprecher M. Pentru puţine friguri ... chemăm descântătorii în casele noastre (MĂRG.2170b). Se puse si ea dară a cere sfaturi de la... moaşe şi descântătorese (ISP. LEG.2 133). GR. f. -loâre, -toreâsă. ET. a descânta. descântătură PI. -tùri S. f. (1698 MIN. Nov. 18b) Besprechung F. Nu-ipriait nici leacuri, nici descântaturi (RADUL. RUST. II, 148). ET. a descânta. descântec PI. -cântccc S. n. (1581/2 PO2 203; Ex 8,18) 1. (heilender) Spruch, Besprechimg(sformel) F. Vrăjitoarele au putere ...a vindeca de feliuri de boale prin descântice (AL. PP. 10). Der Brauch, durch gewisse herkömmliche Sprüche Menschen und Vieh zu heilen, ist noch verbreitet. Daher überh.: 2. Zauberspruch M. Şi-l omorâră cu descântecul lor de farmec (DOS. VS. Noe. 4; 104a). ET. a descânta. descendent (1838 AN I, 500) I. Adj. absteigend, abnehmend. Ggs. ascendent. II. S. m. Nachkomme, Abkömmling M. GR. (t) discendint. ET. frz. descendant. descend6nţă PI. -déifte S. f. (1852 STĂM.) 1. Nachkommenschaft F. 2. Abstammung F. GR. (t) descindinţă. ET. frz. descendance. descentraliza Präs, -zéz V. tr. (1870 COST.) dezentralisieren. GR. decentraliza. ET. frz. décentraliser. deschegâ Präs, mă -chég V. refl. (1881 JIP.) die Festigkeit verlieren. Cucoana oraşului ... sade geaba, isedăschiagăminţili... şicugetu (JIP. OP. 156) werden stumpf. ET. des- + a se închega. deschciâ Präs, -chei (1632 EUSTR. PRAV. 335) 1. V. tr. 1. aufknöpfen, -schnallen, Ggs. a încheia. Am început să dăscheiem curelele hamurilor (DEL. S. 330). Daher: 2. (spaltförmig) öffnen. Nice smârcul buza să-şi descheie Să mă soarbă si să să încheie (DOS. PS. V. 68’ 49). II. a sedescheia 1. (din încheieturi) aus den Gelenken gehen. A noa zi (după moarte) începe trupul a să deşcheia den toate încheieturile (Ş. TAINE 84). 2. gelenkig werden. Merg ... pe jos, să mi se mai descheie oasele (POP. NUV. 156). GR. LV. des-. ET. cheie. deschide (16. Jh. PS. SCH. 48, 5) 1. V. ti'. Ggs. a închide 1. uşa, gura etc. die Tür, den Mund etc. öffnen, aufmachen; fig.: cuiva ochii jdm. die Augen öffnen, a-si deschide inima cuiva jdm. sein Herz öffnen, aufschließcn. - Un drum, o prăvălie, o adunare, o dezbatere einen Weg, ein Geschäft, eine Versammlung, eine Debatte eröffnen. - Pofta de mâncare Appetit machen. - Vorbă, cuvânt de pace ein Gespräch, Friedcnsverhandlungcn anknüpfen. - Cuiva capul jdn. aufklären. 2. hell machen, aufhellen. Toate fetele-i spuneau curat că (haina-l) prinde, că-l deschide (TEL. SCH. 59). II. a se deschide 1. sich aufklären (v. Wetter, Himmel etc.). 2. aufgeklärt, aufgeweckt, offen sein. S-a deşteptat lumea, s-a deschis de tot (ROS. TROT. 108). 3. cuiva sich jdm. anvertrauen. GR. LV. und MUNT, deşch-. - 1. Pers. Sg. Präs, -chid, veralt.: -duz, Konj. să deschidă; Part, deschis; Ger. -chizând; Verbaladj. -chizätor. ET. lat. disclüdo, -ere. SG. ALRII/I, K. 248. deschidere PI. -chideri S. f. (1581 CORESIOMIL, 45) Öffnung, Eröffnung F. ET. a deschide. deschilini Präs, -nesc V. tr. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) absondem, -scheiden, unterscheiden. GR. chil- (B.). ET. des + chilin. deschilinire PL -niri S. f. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) Unterschied M., Trennung F. Numai o deschilinire tot era între puştile estea nouă de azi şi a lui Agheran. (FR.-C. MOŢII 278). ET. a deschilini. deschilinit Adj. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) abgesondert, separat. - Auch adverb, u. substantiv.: Maistrul să mănânce deschilinit (POP. NUV. 46). Ceva deschilinit frebuie săfie-n apropiere (SLAVICI, CL VI, 115) etwas Besonderes. ET. a deschilini. deschis Adj. (1563 CORESI PRAXRJ 44) 1. offen. Ai lăsat uşa deschisă du hast die Tür offen gelassen. Când lumea, mi-i deschisă (EMIN. 0.1,146) wenn die Welt mir offensteht. 44 1 descompune 2. offenbar, ausdrücklich. Că sunt unele (din aceste cetăţi) făcute de daci, cum este deschis la Cetatea Albă (MIR. COSTIN, LET.2 I, 25). - Adverb.': Carion istoricul... anume zicând deschis (MIR. COSTIN, LET.2 U2); 3. aufgeknöpft, mitteilsam. E bun la veselie, deschis cu flăcăii (SLAVICI, CL XII, 426). 4. hell (v. Farben). Verde deschis hellgrün. GR. deşch-. ET. a deschide. deschizătură S. f. PI. -tiiri (1683 DOS. PAR. 83 bis a) Öffnung F. (offene Stelle). Iarăfrunzărelul de măslin, pecete lucrurilor şi deşchisătură botezului (DOS. VS. Mai 5; 109a). GR. deşch-, (t) deşchisură (COST. 670). ET. a deschide. descifra Präs, -fréz V. tr. (1830 UN) entziffern. GR. (t) deşifra. desţifra. ET. frz. déchiffrer. descinde V. intr. (16. Jh. PS. SCH. 48, 18) herab-, hinabsteigen; la un hotel in einem Gasthof absteigen. GR. destinde (PS. SCH.); konjugiert wie a încinde. ET. lat. dëscëndëre, später, frz. descendre, it. discendere. descindere PI. -cinderi S. f. (1856 UN) 1. Landung F., Einfall M. (in fremdem Land). 2. Besichtigung F. an Ort und Stelle, Hausdurchsuchung F. ET. a descinde. descinge (1681 DOS. TR. 46b) 1. V. tr. 1. c. losgürten, -schnallen, abschnallen. Codreanu descinse pistoalele de la brâu (N. GANE, CL VIII, 451). 2. pc. de c. jdm. etw. abschnallen. Apoi îl descing de sabie (NEC. COSTIN, LET.2 1, 403). II. a se descinge 1 .de brâu etc. den Gürtel etc. ablegen. Să descinsă de brâu (DOS. VS. Sept. 6; 9a). 2. vom Gürtel etc. : aufgehen. Iar bărbatul cam slăbea, Brâiul i se descingea (AL. PP. 25). GR. descinge (DOS. öfters), ferner destin ge (DOS. VS. Dech. 27; 241a). ET. a încinge. descingere PI. -cingeri S. f. (1581 CORESI OM3L. 125) Losgürten N. ET. a descinge. descins Adj. (1681 DOS. TR. 46b) mit gelöstem Gürtel. Venea mândra cam descinsă (OD. PS. 239). ET. a descinge. descinsti Präs, -tésc V. ft. (um 1840 C. NGR., CL II, 273) der Ehre berauben. ET. Nachbildung von frz. déshonorer mit Hilfe von cinste. descleiâ Präs, -iéz V. tr. (1703 GCD) los-, auf-, ablcimen. Dimineaţa îi încleia (dinţii falşi) de-i punea în gură, iară seara îi descleiâ în uncrop şi-i punea pe masă (NECULCE, LET.2 II, 225). GR. descleî. ET. des- + a (în)cleia. descleştă Präs, -téz V. tr. (1806 KLEIN) dinţii etc. die (krampfhaft geschlossenen) Zähne etc. öffnen. Neculai mai nu putea descleştă gura (NĂD. NUV. I, 178). ET. des- + cleşte. descleştât Adj. (1868 BARC.) gelöst, geöffnet, entkrampft. Cuţitul îi căzu din mâna descleştată (SLAVICI, CL XV, 436). ET. a descleştă. desclironomisi Präs, -sésc V. tr. (1869 AL.) veralt.: enterben. Căci alminterea (moşul meu) mă blaslămăşi mă desclironomiseşte (AL. OP. I, 759). ET. des + clironom. descoase V. tr. (1632 EUSTR. PRAV. 608) 1. auftrennen. 2. o socoteală etc. eine Rechnung etc. einer genauen Prüfung unterziehen, zergliedern, analysieren. Nu poţi să mai scrii un rând fără ca (criticii) să te descoasă şi să-ţi ia socoteală că adică de unde ai furat cutare idee şi de unde ai fradus cutare pasagiu (OD. PS. 171). 3. pc. jdn. ausfragen, -forschen, -horchen, inquirieren. Petroni în mai puţin de zece minute mă descususe: Din ce loc sunt? Unde am învăţat? (VLAH. GV. 37). GR. konjugiert wie a coase. ET. des- + a coase. descoji Präs. -jcsc. V. tr. (1642 CAZ. GOV. 396) schälen, entrinden. Fie băţul descojat, Tot se numeşte bărbat (PANN, CL V, 384). GR. -cofa. ET. des- + a coji. de(s)coIorâ Präs, -réz V. tr. (1840 POEN. I, 429) entfärben, bleichen. ET. frz. décolorer. descompune (um 1830 UN) 1. V. tr. zersetzen, -legen. II. a se descompune 1. sich zersetzen, verwittern. 2. von Gesichtszügen: sich verzerren. Figura sa se descompusese (de furie), încât nu-l mai cunoşteai (GHICA 179). 45 desconsidera GR. veralt.: dis-, de-; konjugiert wie a pune. ET. nach frz. décomposer, aus des- + a compune. desconsidera Präs, -sider (1848 UN) mißachten. ET. nach frz. déconsidérer. dcscoperământ S. n. (1560 BRATU, SCLXXV, 154) 1. offener Hof (BIBLIA 1688 Js 40, 15 und 47, 1 = aiöpiov). 2. Erleuchtung F. Lumina spre descoperământ limbilor (DOS. LIT.2 241). ET. des- + (a)coperemâmt. descoperi V. tr. (16. Jh. PS. SCIi. 97, 12) Ggs. a acoperi 1. c. die Decke von etw. nehmen, es aufdecken, enthüllen, bloßlegen, entblößen. Descopere pulpele, treci râurile (BIBLIA 1688 Js 47,2) entblöße den Schenkel, wate durchs Wasser. Să-şi descopere capul cela ce se ispovedeşte, iară de va fii muiere, să nu se descopere la cap (PRAV. GOV. 21a) cs nehme die Kopfbedeckung ab. Descoperiră casa unde era (BIBLIA 1688 Mic 2, 4) sie deckten das Haus ab. 2. fig.: entdecken, enthüllen, offenbaren. Columb a descoperit America Kolumbus hat Amerika entdeckt. Mă voi duce să ispitesc şi să descopăr ceea ce Măria Voastră doreşte să ştie (ISP. BSG. 55). Ca să se descopere de la multe inimi cugete (BIBLIA 1688 Lk 2,35). GR. konjugiert wie a acoperi, Konj. descopără (MIR. COSTIN, LET.1 I, 279; CANT. SCRIS. 184; 293); Imperat. descoperi (Ş. TAINE 184). ET. lat. discoperio, -Fe. descoperire PI. -riri S. f. (1581 CORESIOMIL. 107) 1. Entdeckung, Enthüllung F. 2. Offenbamng F. în care descoperire sentenpia sfatului monarhilor săi să să aşedze (CANT. IST. 21). ET. a descoperi. descoperit (16. Jh. CV) I. Adj. enthüllt, aufgedeckt. în mijlocul unui salon mare descoperit {AL. POEZII II, 198) eines großen, dachlosen Saales. II. S. n. LV. Offenbamng F. (CV2 70b; 1 Petr 1,7). GR. dis-, -cup-. ET. a descoperi. descoperitüra PL -türi S. f. (1561 CORESITE4116a; Lk 2, 32) LV. Enthüllung, Offenbamng F. ET. a descoperi. descotorosi siehe cotorosi. descreierat Adj. (1703 GCD) 1. hirn-, köpf-, gedankenlos. 2. hirnverbrannt, verrückt. ET. a descreiera (GCD), vgl. frz. écervelé, it. scervellato. descréste V. intr. (1703 GCD) im Wachstum zurückgehen, abnehmen. Din cauza prea mar ei consumaţii de lemn, mai toate pădurile au descrescut şi descresc necontenit (CL XIII, 361). GR. konjugiert wie a creşte. ET. des- + a creşte, vgl. frz. décroître, it. descrescere. descreţi Präs, -ţese V. tr. (1703 GCD) Ggs. a încreţi: entkräuseln, entfalten, (fruntea die Stirn) entmnzeln. Muierea a îmbătrânit pe dracul descreţind un Jir (Sprw. MUNT.). Ia punga şi-o descreţeşte Binişor cu două deşte (PANN PV. 1880 I, 26) nimmt den Geldbeutel und zieht ihn sachte mit zwei Fingern auf. ET. des- + a (în)creţi. descrie V. tr. (1781 MICU L., G. LEX.) o ţară etc. ein Land etc. beschreiben, schildern; un cerc, o curbă einen Kreis, eine krumme Linie beschreiben, ziehen. GR. konjugiert wie a scrie. ET. a scrie, vgl. frz. décrire, it. descrivere. descriere PI. -scrieri S. f. (1781 MICU L., G. LEX.) 1. Beschreibung, Schilderung F. 2. Erklärung F. ET. a descrie. descriptiv Adj. (1833 UN) beschreibend, schildernd. ET. frz. descriptif. descripţie PI. -scripţii S. f. (1811 UN) Beschreibung, Schilderung F. GR. (t) -ţiiine. ET. frz. description, it. descrizione. descuia Präs, -cûi V. tr. (1551/3 ES 100a; Mt 25, 11) Ggs. a încuia. 1. uşa etc. die (mit Riegel, Schloß verschlossene) Tür etc. aufschließen, -riegeln. l.pc. jdm. die Konstipation beheben. ET. cui in der Bdtg. „Schlüssel”. // SCRIB AN: lat. disc unea re. SG. ALR. II/I, MN 3806, 120. deseuietoare PI. -tori (1825 B.) Riegel M. ET. a descuia. desculţ Adj. (1559 DERS) barfüßig, barfuß. Am fost gol şi desculţ (MĂRG.2167a). ET. lat. *disculceus für disculceătus; vgl. râtor. discolzo = it. discalzo (ARCH. GLOTT. I, 545). desculţa siehe descălţa. 46 desface descumpăra siehe răscumpăra. descumpărâre siehe răscumpărare. descumpărât siehe răscumpărat. descumpărăciune PI. -ciimi S. f. (1581/2 PO2 281; Ex 30, 12) LV. 1. Heil N., Erlösung F. 2. Rückkauf M. ET. a descumpăra (răscumpăra). descumpărător siche răscumpărător. descumpărătură PI. -türi S. f. (1581/2 PO2 281; Ex 30, 16) LV. Heil N., Erlösung F. ET. a descumpăra. descuraja Präs, -jéz (1830 UN) Ggs. a încuraja I. V. tr. entmutigen. II. a se descuraja den Mut verlieren, sich entmutigen lassen. GR. -coraja (JIP. OP. 29). ET. des- + a (în)curaja, vgl. frz. décourager. descurajare PI. -jări S. f. (1829 UN) Mutlosigkeit F. GR. (t) descurăjire. ET. a descuraja. descurca Präs, -eure V. tr. (1703 GCD) Ggs. a încurca. 1. entwirren. Cine a încurcat pânza, trebuie să o şi descurce (BERTOLDO 1779, GASTER LP. 209) das Gewebe. Până a ne descurca (mama) de colb, îşi stupia sufletul (GHIB. BV. 60) bis die Mutter uns vom Staub säuberte. 2. fig.: aufhcllen, -klären, entziffern. Descurcă-mi acest tâlc (BERTOLDO 1779; GCR II, 119) erkläre mir dieses Gleichnis. ET. des- + a (în)curca. descusut Adj. (1703 GCD) aufgetrennt. Asemene manta discusutăşi recusută de trei ori îmi daţi mie? (I. NGR., CL V, 337). - Sprw.: Croitorul umblă cu haina descusută (PANN PV., Z. V, 215). GR. dis-. ET. a descoase. descuviinţâ Präs, -ţcz V. tr. (1874 I. NGR.) selten: mißbilligen. Purlarea-i nu-i discuviinţată (I. NGR., CL VIII, 15). GR. dis-. ET. des- + a (în)cuviinţa, nach frz. désapprouver. des-de-dimineâţă siehe dis-de-dimineaţă. deseară Adv. (1683 DOS. PAR. 58a) heute abend. GR. diseară, desară, disară. ET. de + seară. SG. ALR SN III, K. 768. desemn siche desen. desemna Präs, -néz V. tr. (1840 POEN. I, 470) bezeichnen, bestimmen. ET. frz. désigner, mit. Anlehnung an semn. desén PI. -séné S. n. (1829 UN) 1. Zeichnen N., Zeichenlehre F. 2. Zeichnung F. (Gezeichnetes). GR. veralt.: desemn. ET. frz. dessin. desenă Präs, -nez V. tr. (1836 UT) zeichnen. GR. (t) desin a, veralt.: desemna. ET. frz. dessiner. desenator PL -tôri S. m. (1836 UT) Zeichner M. GR. (t) desinator, desemnator. ET. frz. dessinateur, it. disegnatore. déset PL désete S. n. (1822 BOBB) Dickicht N. Fuge prin deselul de fagi (COŞBUC 170). GR. desit. ET. des. desetină PL desetine S. f. (DOC. 1588) ehern. Abgabe F., Zehnt M. von Bienenstöcken u. Schweinen. 200stupi... deseatinăde la Vaslui (DOC. Galata 1588, HC I, 212). La vremea desetinei să aibă a scuti până la 500 de stupi (DOC. 1754, MELH. CH. 230). GR. -seat-. ET. asl. desqtina, mss. desjat-. desétnic PL dcsétnici S. m. (um 1591 DIR) ehern. Steuereinnehmer M. (MELH. CH. 356). Mit anderem Suffix desetinar. ET. desetină. desface (1561 TE4 120b; Lk4, 17) I. V. tr. 1. auseinandernehmen, -ziehen, -falten etc. Ba ele-şi mai desfac şi sânul (COŞBUC 66) knüpfen ... auf. Şi-l desfăcupre el (răvaşul) înaintea mea (BIBLIA 1688 Ez 2, 11) entfaltete. Iordanul apele-şi desface (DOS. PS. V. 113,8) spaltete, öffnete. Deci o luopiatra patriarhul... de o desveace (COD. STU., HC II, 43) spaltete, sprengte. Şi aşa rămase izbânda a turcilor, căci a desfăcut armada creştinească (I. VĂCĂR. I. I. O., TEZ. II, 252) sie hatten auscinandergesprengt. Desjăcut-a (lumea) doi drăguţi Şi legat-a doi urâţi (I.-B. 47 desfacere 176) hat voneinander getrennt. Cel ce s fricăsau desface încredinţarea (MAR. NUNTA 271) derjenige, der die Verlobung auflöst. — A desface un făcut einen Zauber lösen. Ca să afle niscaiva leacuri care să le defacă făcutul stârpiciunii lor (ISP. LEG.2 160). 2. ungeschehen machen. Lucrul făcut nu s-au putut desface (SBIERA POV. 90). Timpul face şi desface (F1L. CIOC. 266) die Zeit schafft und zerstört. 3. los-, freimachen. Bräul cu dintii-l rodea, Mâna dreaptă-şi desfăcea (AL. PP. 136). A desface fasole, nuci, porumb Bohnen enthülsen, die grüne Schale von Nüssen abschälen, die Scheide von Maiskolben abziehen; vgl. a desjăca. -A desface o casă, o prăvălie, o marß ein Haus, einen Laden, eine Ware verkaufen, um sie los zu werden, losschlagen. II. a se desface 1. auscinandergehen, sich auflösen. Să desface de-i sorbi pământul (DOS. PS. V. 105, 56) die Erde öffnete sich und verschlang sie. Mulţi încredinţaţi se desfac (MAR. NUNTA 270) lösen die Verlobung auf. 2. de c. sich einer Sache durch Verkauf entledigen, sie losschlagen. Mulţi din acei mici proprietari au preferat a se desface de pământurile lor (AL. PP. 227). 3. de la, din c. sich von etw. ablösen, -heben. Din umbra de la maluri se desface-acum 1a. larg Luntrea (EMIN. 0. I, 154). Blânde, triste glasuri din vuiet se desfac (EMIN. O. I, 96). GR. dis-; konjugiert wie a face. ET. lat. dîsfacere. desfacere PI, -faceri S. f. (1703 GCD) 1. Auflösung F. Care paradigmă lesnirea facerii şi nevoia desfacerii arată (CANT. IST. 228). Dispari-liunea şefului a fost semnalul desfacerii oştirii româneşti (GHICA113). 2. Trennung F. 3. desfacere totală Ausverkauf M. 4. Entfaltung F. GR. dis-. ET. a desface. desfacă Präs, -fâc V. tr. (um 1600 GLOS., HC 1,175) MOLD, păpuşoi von Maiskolben die Scheiden abziehen. Vin apoi clăcile de prăşit, de secerat şi de desfăcut popusoiul (MAR. NUNTA. 68). GR. dis- (DRĂGH. IC. 9). ET. dunkel, doch offenbar lat. SG. ALR SNI, K. 115. desfăcut Adj. (uni 1670 ANON. CAR.) auseinandergenommen, geöffnet, entfaltet. ET. a desface. desfäimä siehe defăima. desfasä Präs, -faş V. tr. (1632 EUSTR. PRAV. 246) pe un copil ein Kind auswickeln, Ggs. a înfăşa.. Când te-am desßsat Tu te-ai bucurat (TEOD. PP. 19). GR. 2. Pers. Sg. Präs, -feşi, 3. -faşă, Konj. să -fese. ET. des- + a (în)jăşa. desfăşură Präs, -şor V. tr. (1829 C. NGR.) I. V. tr. auseinanderbreiten, -wickeln, -falten, entfalten. Ggs. a mßsura. Desßsuränd vălul de blondă ce era lângă ea, o coperi cu el (C. NGR. 29). II. a se desßsurci sich entfalten, sich ausbreiten. Vedeam oraşul adormit desfaşurăndu-se sub mine ca o mare umbră (C. NGR. 51). GR. 1. Pers. Sg. Präs, auch -ßsur, 3. -şoâră, Konj. să -şoâre. ET. lat. *disfasciölo, -ăre; zur Form vgl. spânzur, spânzura < *expendiölo, -ăre. desfată Präs, -fat (1646 PRAV. MOLD.3 955) 1. V. tr. 1. (cu c. mit etw.) ergötzen, belustigen, unterhalten. Actorii ce aveau să-i desßteze în stagiunea aceea (TEL. SCH. 17). 2. veralt.: ausschmücken. Mihai. Vodă au mărit-o (biserica) şi au desßtat-o precum se vede (MUŞTE, LET.2 III, 31). II. a se desfăta (cu c.) sich (mit etw.) ergötzen, sich (daran) weiden, laben, (darin) schwelgen. O, bru-datecule... desßtändu-te să te veseleşti (CANT. DIV. 18a). Când vrea să iasă afară la plimbare să să desßteze (MS. 1760, GCRII, 72). Vulpea ... noaptea au venit flămândă la ospăţ Şi-n găini s-au desfătat (DONICI 24). GR. veralt.: Präs. -tez. ET. dunkel, doch offenbar lat. desfătârc PI. -tari S. f. (1625 SLFF II, 406) Ergötzen N., Lust, Schwelgerei F. întru desfătare şi în dezmierdăciune neâncetată (CARL. CAZ.21,28b). Totdeauna, desßtarea are sor pe întristarea (PANN PV. 1881,3).' ET. a desßta. desfătât Adj. (1564 CORESI MOLIT. 247b) 1. heiter, lustig. La curtea desfătată a regelui Henric 7/(OD. PS. 61). 2. ausgedehnt (NEC. COSTIN, CADE) 3. erhaben (DOS. LIT. Vas. 13d). ET. a desßta. desfătăciunc PI. -ciüni S. f. (1645 FIERODOT 29) LV. Schwelgerei F. Răutatea şi neomenia desßläciunii (MĂRG.2 71). ET. a desfăta. desfatui Präs, -iese V. tr. (1856 SBIERA) pc. jdm. abraten. L-au desßtuit să nu meargă mai departe (SBIERA POV., D.). ET. des- + a sfătui. desfaţă Präs, -faţ V. tr. (1703 GCD) (das Bett) abziehen. Ggs. a înfaţci. 48 dcshămă GR. 2. Pers. Sg. Präs, -feţi, 3. -faţă. Konj. să -feţe. ET. des- + a(în)făţa. desfeciori Präs. -résc. (1688 BIBLIA Dt 92, 25) 1. der Kinder berauben. Precum tu pe mine mă desfecioreşti (CANT. IST. 164). 2. entjungfern. Desfecioreşte felele când i se frece (JIP. R. 205; vgl. SUF. 142). ET. des- + fecior, fecioară. desferecă Präs, -ferec V. tr. (1840 POEN. I, 436) c. von etw. die Beschläge abnehmen. Faur ferecă şi desferecă(Sprw., Z. I., 31 ) der Februar. Carele ni s-au desferecat (TEOD. PP. 181) von unseren Wagen sind die Beschläge abgefallen. ET. des- + a fereca. desfide V. tr. (1848 UN) 1. herausfordem. Te desfid să o faci. ich wette, daß du es nicht kannst. 2. trotzen. Moartea etc. dem Tod etc. Trotz bieten. GR. (f)defla; Vergangenheitsformen ungebräuchlich. ET. n. lat. fido, -ère, nach frz. défier, it. sfidare. desfigurä Präs, -réz V. tr. (1831 UN) entstellen, verunstalten. ET. nach frz. défigurer. dcsfiinţâ Präs, -féz V. tr. ( 1823 ION NECULCE III, 131) o instituţie eine Einrichtung abschaffen. ET. des- + a (înfiinţa. destiră Präs, -fir (1683 DOS.) 1. V. tr. 1. unterscheiden. Demagogia ... Nu ştie să desfire... Virtuţiile din viţiu, nici binele din rău! (CL XIII, 320). 2. (seiner Natur nach) bestimmen. Dacă judecătorul nici din cuvinte, nici din noima legii nu va putea disfira bine si oţărî după legi pricina cea de fată (COD. CAL. §9).' II. a se defira sich zerstreuen, verfliegen. Frâmseţea ca floarea se veştezeşte şi ca visul să desfiră (DOS. VS. Noc. 25; 164a). ’ GR. disfira. ET. zu fir, cigtl. „(ein Gewebe) ausfädcln”, so auch BAR.; vgl auch a răsfira. desfoiă Präs, -foi V. tr. (1805 CRIS AN 62) entblättern. Vântul... desfoaie blânde flori (AL. POEZII III, 145). II. a se desfoia sich entfalten. Şi pe gură-i se desfoaie (primăverii) Dulce roză-mbobocilă(AL. LEG. N. 33). GR. 3. Pers. Sg./Pl. Präs. Ind./Konj. -foaie. ET. des- + a (în)foia. desfrăţi V. tr. (1705 CANT. IST. 261) trennen (v. Geschwistern). ET. des- + a (în)frăţi. desfrână Präs, mă -néz V. refl. (1675 MIR. COSTIN) fig.: sich des Zügels entledigen. Fiecare simte că mintea-ise desfrână (AL., Ş.). Timus... s-au desfrânai la jacurile mănăstirilor (MIR. COSTIN, LET. '1,317) T. gab sich einer wilden Plünderung der Klöster hin. ET. des- + a (înfrâna. desfrânăre PI. -nari S. f. (1703 GCD) Zügellosigkeit, Ausgelassenheit, Ausschweifung F. Câteva suspinuri dupe atâtea bucurii, puţină postire dupe atâtea desfrânări (MS. 1750, GCR II, 47). ET. a desfrâna. desfrânât Adj. (1675 MIR. COSTIN, LET.' I, 220) zügellos, ausgelassen, ausschweifend. Lumeştile, să nu dzic trupeştile desfrânate pofte (CANT. DIV. IVb). Pesemne ... sunt foarte nătărăi bărbaţii în Franţa şi femeile desfrânate (C. NGR. 67). ET. a desfrâna. dcsfrânăciune PL -ciûni S. f. (1675 MIR. COSTIN) LV. Zügellosigkeit, Ausschweifung F. Mesele şi petrecăniile acestei domnii... nu fără mari desfrână-ciuni (MIR. COSTIN, LET.2 1, 356). ET. a desfrâna. desfrânătorie PI. -rii S. f. (1881 JIP.) selten: Lasterhöhle F. Desfrânătoriile oraşului (JIP. OP. 97; von Bordellen). ET. a desfrâna. desfrâu PI. -frâuri S. n. (1868 BARC.) Zügel-, Maßlosigkeit F. ET. des- + frâu. desfrunzi Präs, -zésc (1805 CRIŞAN 62) I. V. tr. entblättern. Omizile... lacome la culme, copacii desfrunzesc (RADUL. RUST. I, 225). II. a se desfrunzi die Blätter verlieren. Copacii se desfrunziseră (RADUL. RUST. II, 147). ET. des- + a (în)frunzi. desfundă Präs, -fund V. tr. (1788 MOLNAR 265) 1. o bute etc. einem Faß etc. den Boden herausnehmen, einstoßen, -schlagen; (Flaschen) entkorken. El desfundă una clin balerci (AL., CL IV, 363). Opinca-i era spartă, căciula desfundată (AL. LEG. N. 101). 2. (Wege) aufweichen, unbefahrbar machen. Când era pământul desfundai de ploi (GHICA XVII), nach frz. défoncer. 3. (verstopfte Röhren etc.) frei machen, öffnen. 4. (Ackerboden) tief pflügen, urbar machen. - Auch refl. ET. des- + a (înfunda. deshămă Präs, -ham V. tr. (1703 GCD) un cal ein Pferd ausspannen, Ggs. a înhăma. GR. MOLD, auch 1. Pers. Sg. Präs, -hăm, Konj. să -käme. MUNT. TR. auch a dehămci. ET. des- + a (în)hăma. 49 desholbä dcshoibă Präs, mă -hôlb V. refl. (1683 DOS.) (wieder) zur Besinnung, zu sich kommen. Iară omul deacă să desholbă, fece: o, fraţilor (DOS. VS. Dech. 6; 205a). GR. dezholba; dezvolba (B.) ET. vgl. a se înholba, învolba „die Augen verdrehen” (B.), a holba, ochii „die Augen aufreißen”, die, wie a învolba „wirbeln”, volbură „Wirbel, Winde” (Con-volvulus), vdltoare „Strudel”, auf lat. volvo, -ère zurückgehen dürften. desime S. f. (1620 MOXA, HC I, 347) Dichtigkeit, Dichtheit F. Desimea norilor prevestea multe zile urâte (XEN. BR. 31). (Calul) l-au băgat pre stegariu fără voia lui în desimea turcilor (MIR. COSTUM, LET.21,279) mitten in die Reihen der Türken. ET. des. desiş PL -şişuri S. n (1649 MARD.) Dickicht N. Şi desişurile lor să le tăiaţi (BIBLIA 1688 Ex 34, 13). Şedeau ziua ascunşi prin stuhării, ierburi sau desişuri (ŞEZ. I, 234). ET. des. SG. ALR SN II, K. 586. desluşi Präs, -şese V. tr. (1688 BIBLIA) 1. (unter mehreren Dingen) erkennen, unterscheiden, herausfinden. Din vălmăşagul celor patru sute de arestanţi ce se îngrămădeau la uşă, abia îl mai desluşeam întorcându-şi faţa spre mine (VLAH. NUV. 162). Ochiul nu mai putea distinge decât pe ici şi colo câte o casă care se desluşea în înlunerec (XEN. BR. 171) das in der Dunkelheit sichtbar wurde. 2. aufklären, verdeutlichen. Până s-o desluşi pricina (MS. 19. Jh., UR1C. IV, 291) bis die Sache aufgeklärt ist. - Daher: erklären: Cărţile... care desluşea tâlcurile lui mai bine (BARAC HAL. IV, 20; die Gleichnisse des Korans). GR. LV. dosi- (BIBLIA 1688 2 Esr 9, 55). ET. anscheinend zu ksi. slusati „hören”. desluşire PI. -şiri S. f. (1793 I. VĂCĂR.) Aufklärung, Auskunft F. - Daher: Erklärung, Angabe F. După desluşirea altora, (Maomet) s-au născut la văleatul 571 (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 247). ET. a desluşi. desluşit Adj. (1649 MARD.) deutlich, klar. Mii de sunete uşoare şi nedesluşite (OD. PS. 11).- Adverb.: Nu prea vede desluşit fără ochelari (TEL. SCH. 77). - Neg. nedesluşit undeutlich. ET. a desluşi. despacheta Präs, -téz V. tr. (1840 POEN. I, 453) auspacken. ET. nach frz. dépaqueter. despăduri Präs, -résc V. tr. (1868 BARC.) entwalden. ET. des- + a (îm)păduri, nach frz. déboiser. despăgubi Präs, -bésc V. tr. (1830 FURNICĂ D. 365) entschädigen. ET. des- + a păgubi. despăgubire PI. -bin S. f. (1822 DOC. T. V. III, 148) Entschädigung F. Despăgubirea dezrobirii potrivit venitului. (BOLLIAC, CIL I, 96). ET. a despăgubi. despăinjini Präs, -ncsc V. tr. (1892 LUP.) ochii die (trüben) Augen aufhellen. Ochii ţi-i-oi despăienjini (LUP. MB. 17). ET. des- + a (îm)păienjeni. despărinţi Präs, -tésc V. tr. (1705 CANT. IST. 164) zum Waisenkind machen. ET. des- + părinţi (părinte). despărţeâlă PI. rtéli S. f. (1646 PRAV. MOLD.3 606) veralt.: 1. Unterschied M. Cununa cea împărătească are despărţeâlă de mitra cea arhierească (ANT. DID. 63; vgl. auch 86) unterscheidet sich. 2. Scheidung F. ET. a despărţi. despărţenie PI. -fénii S. f. (1657 CAT. CALV. 69) veralt.: 1. Trennung F. 2. Scheidung F. - LM. dafür divorţ. GR. -ternie (BAR. HAL. VII, 190; SAVA, GCR1,218). ET. a despărţi. despărţi Präs, -part (1551/3 ES 47b; Mt 13, 49) 1. V. tr. 1. trennen, scheiden. Adevăr e c-ai chitit... Să desparţi a ta domnie De a noastirl-mpărăfie? (AL. PP. 210). Care dară D-zeu au împreunat, omul să nu despartă'(BIBLIA 1688 Mt 19, 6). II. a se despărţi 1. sich trennen. Să mă despart eu de fămeia mea? (MĂRG.2 118a). 2. unterscheiden. Domnii cei buni de cei răi. cu aceasta se despart (NEC. COSTIN, LET.21,188) unterscheiden sich darin. GR. 1. Pers. Sg. Präs. MUNT, -part, Konj. să -pârţă ET .parte. H lat. * dispar tio, -Ire (PUŞC. EW. 523). despărţimânt PI. -minte S. n. (1853 BAR.-MUNT. I, 326) ’ veralt.: Hauptgruppe F., Kreis M. (im Tier u. Pflanzenreich). ET. Nachbildung von frz. département. despărţire PI. -ţiri S. f. (1618 IO AN NECULCE II, 220) 1. Trenunng, Scheidung F. 2. veralt.: Abteilung F. (CAZ. GOV. 366) 50 despicătiiiă 3. (t) Stadtbezirk M. ET. a despărţi. despărţit Adj. (1581 CORES1 OMIL. 165a) 1. getrennt. 2. Sonder-. Această mijlocire despărţită cu care a înviat Hristos pre cei trei morţi (ANT. DID. 91) dieses besondere Mittel. - Neg. nedespărţit untrennbar. Svântă troiţă nedespărţită şi neschimbată, ţie ne închinăm (VARL. CAZ.2 1, 208b). ET. a despărţi. despărţitor Adj. (1642 CAZ. GOV. 366) trennend. ET. a despărţi. despărţitură PI. -turi S. f. (1563 CORESI PRAXIU, DENS.'iST. II, 275) Abteilung F., Fach N. ET. a despărţi. despăşi Präs, -şese V. tr. (1892 MAR.) pe un copil über ein Kind, über das man geschritten ist (was als schädlich gilt), wieder zurückschreiten (MAR. NAŞT. 337). ET. des- + a păşi. dcspccetluiPräs. -iese V. tr. (1683 DOS. VS. Iulie 10; 12a) entsiegeln. Până a-l trimite (pre Iştoc cu banii), au despecetluit banii Jora şi au luai câţiva galbeni. (NECULCE, LET.2 II, 193). ET. des- + a pecetlui. despera Präs, desper (1794 UN) I. V. tr. zur Verzweiflung bringen. Ilenuta avea pentru Movileauu niste cochetării... care disperau pe bietid Lache (DEMETR. NUV. 45). II. V. intr. verzweifeln {de c. an etw.). GR. dis-. ET. n. lat. desperare. desperare PI. -rari S. f. (1818 A A ist. 11/20, 106) Verzweiflung F. - Verdrängte desperâţie. GR. dis-. ET. a despera. desperat Adj. (1794 UN) 1. verzweifelt. 2. iron.: famos. Disperaţi tinerii Tocmai ce-mi trebuie (AL. OP. I, 444; nach apelpisit). GR. dis-. ET. a despera. desperecheâ Präs, -chez V. tr. (1805 CRIŞAN 64) (Zusammengehörendes) trennen. Ţi-a veni prin gând să-midespărechezgăinile (NĂD. NUV. II, 57; zu einem Mann, der ein Huhn schlachten will) du möchtest wohl, daß mein Hühnerpaar getrennt wird. GR. MOLD, despärechia. ET. des- + a (îm)părechea. desperecheat Adj. (1683 DOS.) 1. v. Ansichten: auscinandergehend. Având, ei înde eişi gândurile osebit despărechiate şi voile-mpotrivă şi-mpizmuiţi cătră alalţi (DOS. VS. Noe. 30; 177a). 2. von ungerader Zahl. Muzele desperechete (OLL. HOR. 237). 3. nicht zusammenpassend. Câteva scaune desperechete sunt împrăştiete pă lângă păreţi. (AL. OP. I, 1625). GR. MOLD. -păr-. ET. a desperecheâ. despică Präs, -pic (1551/3 ES 117a; Mt 27, 15) 1. V. tr. 1. lemne etc. Holz etc. spalten. Toiagul luiMoisi despică Marea Roşie (MĂRG.2 900b). Păsările ... aleargă, despică vânturile (DEL. S. 70) durchschnei den die Lüfte. 2. un animal ein Tier zerlegen. Slujitorii îi înjunghe (pe mistreţi) şi-i despică. (OD. PS. 127). II. a se despica sich spalten. Daher: Inima-i se despica (AL. PP. 21; 212) das Herz brach ihm. M-a. tehuit (soacra) de cap. Mi se despicăfruntea, nu alta (NĂD. NUV. II, 127) der Kopf platzt mir. GR. MOLD, deschica; arom. disica. 1. Pers. Sg. Präs. -sic, nach MIFI. auch dischica, -chic. ET. Stimmt weder zu plfco noch zu seco. Vgl. das ebenfalls dunkle it. spiccare „abtrennen” u. răspicat. Arom. -sic scheint aus der Zwischenstufe -schic durch Dissimilation hervorgegangen zu sein. //lat. despic öi'e (REW 2600). despicare PI. -cari S. f. (1679 DOS. LIT. Vas. 19a) Spaltung F. ET. a despica. despicat Adj. (1590 DERS) gespalten. - Plecând repede cu nişte paşi dăspicaţi (DEL. P. 3) mit weit ausgreifenden Schritten. ET. a despica. dcpicător Adj. (1703 GCD) spaltend. Anatomic... despicătoriu de stârvuri (CANT. IST. 8). ET. a despica. dcspicătură PI. -turi S. f. (1642 CAZ. GOV. 62) 1. (de lemn) Scheit N. (Holz). Nu cumva ai vrea să-l bag în sân şi să-l cocolesc? Ce l-oi cocoli înlr-o zi c-o dispicăiură! (AL. OP. I, 600). 2. Stück N. eines zerlegten Tieres. Pune căldarea şi toarnă în ti'-în sa apă şi pune într-însa despicăturile ei, toată despicătura bună, ßuierul şi umărul (BIBLIA 1688 Ez 24, 4; vgl. Gn 15, 11). ET. a. despica. 51 dcspicdică dcspicdicâ Präs, -piédic V. tr. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) 1. entfesseln. 2. v. einer Fußkrankheit heilen. 3. roata den Hemmschuh vom Rad nehmen. Adăpăndu-i ... dăspiedică, trec gârla (JIP. OP. 152) GR. -deca. KT. des- + a (îm)piedica. despiérde siche pierde. despieri siehe pieri. desplăcea siehe displăcea. despleti Präs, -tésc V. tr. (1683 DOS. VS. Martie 7; 24a) cuiva părul, pc. jdm. das Haar enflechten, Ggs. a împleti. ET. des- + a (îm)pleti. despletit Adj. (1703 GCD) (v. Haar) entflochten, aufgelöst, Ggs. împletit. Femeia îşi pieptăna părul despletit (I. NGR., CL VII, 8). Umblau ... cu capul gol, nelimşi, despletiţi şi nepieptănaţi (GHICA XII). ET. a despleti. despoiâ siehe despuia. despopi Präs, -pèse V. tr. (1852 BĂLC.) selten: vom Priesterstand ausschließen. Mihai... puse pe metropolă de-l despopi (pe popa Stoica) şi în loc de rasă îl învesti cu cepchen (BĂLC. 185). ET. des- + popă; für a răspopi. despopulâ Präs, -léz V. tr. (1829 BR II, 10) entvölkern. GR. -popora (BAR.-MUNT. I, 307), zu popor; LM. depopula. ET. n. lat. depopulare. desposedâ siehe deposeda. despot PI. despoţi S. m. (1551 DERS) Despot M. GR. déspot. ET. ngr. δεσπότης. despotic Adj. (1785 UN) despotisch. Luci veniturile ca nişte proprietari despotici (ŞTNCAI HR. III, 322). GR. (t) despoticésc. ET. ngr. δεσποτικός, it. despotico. despotie PI. -tii S. f. (1799 UN) Despotic F. Sârbii avea şi ei mai înainte crăie şi despotie (DION., TEZ. Π, 228). Din monarhia cea mai deplină Despotia-în urmă fu născută (BUDAI-DELEANU X, 101 ). GR. -ţie. ET. zu despot. despotism S. m. (1779 MIN. Ian. 236) Despotismus M., Gewaltherrschaft F. GR. (t) despoti(s)mos. ET. ngr. Ô8otüotioj.iô<;, frz. despotisme. despotmoli Präs, -lèse V. tr. (1897 TIKTTN) o corabie ein (gestrandetes) Schiff wieder flott machen. Joi s-a înămolit... piroscaful „Hungaria ”... E slabă nădejde că va putea.fi despotmolit (LIT.). ET. des- + a (îm)potmoli. despovăra Präs, -réz V. tr. (1835 FLORIAN I, 172) von einer Last, Bürde befreien; Ggs. a împovăra. ET. des- + a (îm)povăra. déspre Präp. (16. Jh. CV2 14a; Apg 21, 12) 1. veralt.: in der Gegend von, in der Richtung nach. Corturi care erau întinse despre Prut, aproape de târg (AXINTE, LET.2 II, 160) gegen den Prath hin. Nu adormisem decât despre ziuă. (DEL. P. 274) gegen Morgen. 2. veralt.: despre partea mea auf, von meiner Seite, meinerseits. Şi au căzut vr-o cinci, şase sute de turci despre amândouă părţile (DION., TEZ. II, 191) auf beiden Seiten. Decişi Dumitraşco Vodă, despre partea lui, au ales boieri de cinste şi de frunte (NECULCE, LET.2 II, 227) wählte seinerseits aus. 3. LV. despre cn. von jds. Seite. Capetele de pace ... despre Schindir Paşa erau (MIR. COSTTN, LET.21, 267) die Friedensbedingungen von S. P. waren folgende ... - Nepurtând grije de vicleşug despre Grit (NEC. COSTIN, LET.21,414) da er keinen Verrat von Seiten G.s befürchtete. - Später nur noch in Verbindungen wie: Bunică-sa despre tată seine Großmutter von väterlicher Seite, väterlicherseits. (Cât) despre mine meinerseits, was mich betrifft. 4. LV. in Bezug auf. Şi cu vicleşug despre Alexandru Vodă au apucai scaunul ţării (NEC. COSTIN, LET.2 I, 150) mit Verrat gegen Fürst A. 5. LM. (Gegenstand:) über. A vorbi, scrie, trata despre c. über, von etw. sprechen, schreiben, handeln. Să se înţeleagă cu Ipsilante despre planul de campanie (GHICA 112). ET. de „an” (vgl. de21. 13) u. spre „auf... zu, gegen”. desprejurât Adj. (1856 SBIERA) ungeschürzt. Au venit oameni la dânsa în petite şi au aflat-o desprejurată (SBIERA POV. 220). ET. des- + a (îm)prejura. despresura Präs, -sôr V. tr. (1868 BARC.) von der Belagerang befreien, o cetate eine Festung entsetzen. Detaşamentul internaţional a despresural pe amiralul Seymour în noaptea de 13 iunie (LIT.). ET. des- + a (îm)presura. despreţ etc. siehe dispreţ etc. 52 despune despreună Präs, -nez V. tr. (1681 AA lit. 11/36, 69) auseinanderbringen, trennen. Că nu este om pe lume Pe noi să ne despreune (I.-B. 255; vgl. auch CL XV, 232). GR. auch Präs, -preün. ET. des- + a (îm)preuna. desprieteni Präs, mă -nesc V. refl. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) eine Freundschaft lösen. ET. des- + prieten. desprimăvărâ Präs, se -rcâză V. refl. (1820 AA ist. 111/21,458) Frühling werden. De cum se desprimăvărâ până toamna târziu (CL XIV, 245). -- S-a desprimăvăratpădurea, E-o nouă viaţa-n orice zvon (EMIN. O. I, 228) im Walde ist es Frühling geworden. ET. des- + primăvără. SG. ALR SN III, K. 781. desprinde (1703 GCD) I. V. tr. losmachen, (los) -lösen, -reißen, -brechen. Să-ţi desprind, din creştet vălul, Să-l ridic de pe obraz (EMIN. O. I, 75). Bătrânul Dan desprinde un paloş vechi din cui (AL. LEG. 89). II. a se desprinde sich lösen. Ici şi colea a ei haină s-a desprins din sponci ş-arată Trupul alb în goliciunea-i (EMIN. O. I, 79). încet... Maria se desprinse din braţele iubitului său (XEN. BR. 173). GR. konjugiert wie a prinde. ET. des- + a prinde. SG. ALR SN II, K. 338. despuia Präs, -pöi (1630 DRFIB XXII, 284) I. V. tr. 1. un animal (de piele) einem Tier die Haut abziehen, es (ab)häuten. Aşa nutriau (vitele) cât nu mai birui au oamenii să le despoaie (NECULCE, LET.2 II, 303). învăţă de le despoiară sfintele capete (DOS. VS. Sept. 29; 23a). I. pc. (de haine) jdm. alle Kleider ausziehen, jdn. nackt ausziehen, entblößen. Pe fecior... îl despoaie, îl pune gol ...în mijlocul casei (TEOD. PP. 377). Un copac einen Baum entblättern, entlauben. Arborii fiind despoiaţi mai de tot de podoaba lor (LIT.) entkleidet von ihrem Laub. Suflă, Doamne, un vânt... Brazii să-i despoaie (AL. PP. 189). 3. pc.: a) de c. jdn. einer Sache berauben. îidespuiară de pământurile lor (BĂLC. 312). Despuindu-te de ajutoriul şi darul cel de sus (MĂRG.2 8b). - b) jdm. alles abnehmen, jdn. ausrauben, -plündern. Şi pândeşte la st rânitori De despoaie negustori (AL. PP. 159). Ministrul ce despoaie pe văduvă şi pe orfan (C. NGR. 29). 4. LM. scrutinul die Abstimmung (durch Zählen der Stimmzettel etc.) prüfen. 5. exzerpieren. II. a se despuia 1. sich häuten, schälen. Când se despoaie urechea la copii (LEON ZOOL. 10). 2. sich entblößen. Nevasta ... se despoaie De treanla ei cea. zoaie (PANN PV. Μ. I, 126). GR. MOLD. OLT. -poia. ET. lat. dfspölio, -are. SG. ALRSNI, K. 115. despuiat (1563 CORESI PRAXIU 543; Hbr 4, 13) I. Adj. unbekleidet, nackt, entblößt. Despuiat ai venit den ti'upulu mânii-ta (FR. TEOD. lb, TRS XVI, 337). Gol şi despuiat stau înaintea ta (PS ALT. RÂMN. 84a). - Adverbiell: pe despuiate: Jucau la o para cinci şi stos pe despuiate (FIL. CIOC. 29) um die ganze Barschaft. II. S. n. Exzerpieren N. ET. a despuia. despuieciunePl. -ciuni S. f. (1563 CORESI PRAXIU 380; 2 Kor 11,27) LV. Entblößtheit, Nacktheit F. ET. a despuia. despuiere PI. -ieri S. f. (1703 GCD) 1. Entblößung F. 2. Überrest M. Muritoarele despuieri ale Domniţii Ancuţe (ODOB. MV. 1896,116) die sterblichen Hüllen, nach frz. les dépouilles mortelles. 3. despuierea scrutinului die Stimmauszählung. ET. a despuia. despuietôr(iu) S. m. (16. Jh. CV2 75a; 1 Petr 1,18) LV. Beherrscher, Herrscher, PlerrM.; als Übersetzung von gr. δεσπότης, ksi. vladyka. Hristos este... împărat şi despuietoriu de îngeri (VARL. CAZ.21,37a). Atunce era despuietoriu în toată Ţara Rumănească... Mihnea Voiv. (EV. BRAŞOV 1580, CCR 30). Mă tem, despuletorule, să nu mă ucigă împăratul (DOS. VS. Noe. 23; 144b; der Archidiakon zum Bischof). - S. f. -toâre. O, despuitoare fiului tău (COD. STU., HC. II, 320, zur Jungfrau Maria). GR. -pune- (CORESI TE4 30; Mt 14,1 ). - Auch -puit-. Vok. m. -toâre (VARL. CAZ.21, 6a), ET. a despune. despuietură PI. -tiiri S. f. (1581/2 PO2 37; Gn 9, 22) Nacktheit F. GR. despoietură. ET. a despuia. despiine (16. Jh. CV) LV. I. V. tr. beherrschen. Au fost să nu-mi îngăduieşti (a face rău), ce au fost să mă despui cumuşi despune 0 doamnă roaba sa (COD. STU., HC II, 229; der Körper zur Seele) sondern hättest mich beherrschen sollen. Şi nu ca ceia ce despunru în râindu (CV2 81 b; 1 Petr 5, 3). II. a se despune sich festsetzen, niederlassen. Aşa limba despuindu-se (καθίσταται, vodvoreet sç) întru mădularele noastre, spurcă tot trupul (CORESI PRAXIU, Jak 3, 6, GCR1,10*). - Vgl. LM. a dispune. ET. lat. dîspono, -ère „anordnen”. 53 despüs despüs S. n. (16. Jh. CV) LV. HeiTschaft, Macht F. Şi deacle lor despüs pre diihure necurate (CORESITE4 79b; Mk 6, 7). Soarele în despusul zioei (CORESI PS.5 260b; Ps 135, 8). Şi de !a arhierei despüs liiaiit (CV2 38a; Apg 26, 10). ET. a despune. dessămănâ Präs, mă -sâmăn V. refl. (1683 DOS. PAR. 23a) sich unähnlich machen. Mărturiseşte... precum singur prin tine ... altor proaste şi lepădate fapte te asemeni şi de la cea mai de-a firea şi mai evghenie hi te dezsameni (CANT. IST. 287) und dem edelsten und vornehmsten (Geschöpf) dich unähnlich machst. ET. des + a semăna2. destăinui Präs, -iese (1830 HELIADE, Elegie I) I. V. tr. cuiva un secret etc. jdm. ein Geheimnis etc. enthüllen, offenbaren, verraten. Avea un confident... căruia îi destăinuia toate cugetările, planurile şi speranţele lui (GHICA 486). II. a se destăinui cuiva sich jdm. offenbaren. Pentru ce nu te destăinuieşti ei? (C. NGR. 44). ET. des + a tăinui. destărniţă Präs, -ţez V. tr. (1856 SBIERA) absatteln. I-a ieşit calului înainte, l-a prins de frâu ... l-a destărniţat (SBIERA POV. 227; vgl. auch 29). ET. des + tarn iţă. destin PI. destine S. n. (1794 UN) Bestimmung F., Geschick, Schicksal, Verhängnis N. Smulge munţilor durerea, brazilor destinul spune (EMIN. O. I, 32). ET. frz. destin, it. destina. destină Präs, -nez V. tr. (1836 HELIADE) 1. bestimmen, widmen. 2. senden. D-acolo destinează creştina înfrăţire (PIELIADE, Odă la pav. grecesc). ET. nach frz. destiner. destinatar PI. -tari S. m. (1868 BARC.) Empfänger einer Sendung, Adressat M. ET. nach frz. destinataire, it. destinatario. destinaţie PL -naţii S. f. (1828 HEL. GR. 106) Bestimmung F., Bestimmungsort M. GR. (t) clestinaüüne. ET. it. destinazione, frz. destination. destinde (1703 GCD) 1. V. tr. 1. ab-, losspannen, Ggs. a întinde. Ea... întinse o mână, o aduse la gură... apoi o destinse repede (DEL. P. 237) und zog sie dann schnell zurück. 2. LM. a) (aus)spannen, (aus)dehnen. - b) entfalten, aufmarschieren lassen. Nu se putea destinde în front mai mult de doisprezece oameni (BĂLC. 112; vgl. auch 499). II. a se destinde sich ausdehnen. Când mugurul serii începe a se destinde treptat peste pustii (OD. PS. 11). GR. konjugiert wie a întinde. ET. des + a (în)tinde. destins Adj. (1805 CRIŞAN 67) 1. ungespannt. La umăr şi la mână (Diana lui Goujon) ţine un arc destins (OD. PS. 62) einen ungespannten Bogen. 2. ausgedehnt, ausgebreitet. Un vultur negru cu aripile falnic destinse (OD., CL IX, 24). ET. a destinde. destinge V. tr. (1563 CORESI PRAXRJ 33; Apg 8, 5) LV. unterscheiden. Destin gând (öieotsiAev, razinistvovf) cu buzele sale (DOS. PS. SLAV.-R. 106, 33, CIP. PR. 176). Vgl. a distinge. ET. cvtl. lat. dislinguo, -&e. destitui Präs, -titui V. tr. (1821 DOC. T. V. II, 310) absetzen. ET. frz. destituer. destoiâ Präs, -toi V. tr. (1856 SBIERA POV. 54) MOLD. 1. a-şi destoia inima seinem Herzen Luft machen. Ar fi mers la părinţi să-şi desfoaie inima, să le spuie toate necazurile (NĂD. NUV. I, 22). -Absol. a-şi destoia asupra cuiva seinen Ärger an jdm. auslasscn. Se gândea Vr-un prilej asupra popei Să-şi destoaie de-ar găsi (SPER. AN. 1892,1, 291). 2. a-şi destoia foamea seinen Hunger stillen. Lupii... vin chiar turme ca oile, amu îşi destoaie ei foamea de astă-vară (NĂD. NUV. I, 175). ET. eigtl. „kühlen”, zu toi „Glut”. destoinic Adj. (16. Jh. CV2 36b; Apg 25, 25) 1. LV. würdig. Străluceşte şi mie nedestoinicului robului tău (MOLD. 1689, CCR 137). Că ceia ce aşa fac, destoinici morţiei sunt (CORESI PRAXIU, Röm. 1, 32, GCRI, 13*). Căruia nu-s destoinicplecându-mă să-idezlegu cureaoa încălţămintelor lui (BIBLIA 1688 Mk 1, 7). 2. fähig, tüchtig, geeignet. Pentru că (copiii) nu sunt destoinici încă a judeca (DIDAHII 1809, GCR II, 202). Când îndoiala s-a încuibat în mintea noastră, un „poate ” nu e destoinic s-o scoată (NĂD. NUV. I, 74). Trebuie cunoscut când planta e în maximul sevei sale, adică când e mai destoinică a vegeta (DATC. HORT. 18). — Absol.: Să-i ducă la bucătăreasa cea mai destoinică (BAR. HAL. III, 47). GR. dosi- (PRAV. GOV. 1640, CCR 143). ET. ksl. dostojmü, mit Anlehnung an die vielen Zusammensetzungen mit des-. destoinici Präs, -cesc V. tr. (1642 ÎNV.2 35a) LV. würdigen. Dă mărire lui D-zeu ... care te-au destoinicii, unii videari minunată ca aceasta (MS. 1692, 54 destupat GCR 1, 298). Să se dăstoinicească a ceva iertăciune (ÎNDR. 451). ET. destoinic. destoinicie S. f. (16. Jh. CV2 39b; Apg 26, 18) 1. LV. Würde F. Acea destoinicie dentâiu careu o au avut omul acel dentâiu în ruin până nu căzuse (EV. 1644, GCR I, 110). 2. Fähigkeit, Tüchtigkeit, Eignung F. Destoinicia unei limbi pentru a zugrăvi imaginile (CL VII, 333). 3. LV. Allmacht F. (VARL. CAZ.21, 31a). GR. dost- (CORESI PS.5 87a; Ps 46,4 u. Dt 32,9) als Übersetzung von ksl. dostojanije, nasledije „Erbteil”. ET. destoinic. destrauri Präs, -resc V. tr. (1888 RETEG.) c. v. etw. die Vergoldung entfernen. Tot cearcă (Fata) să-şi destraurească degetul, dar nu poate (RETEG. POV. V, 18). ET. des- + a auri, vgl. a întrauri. destrăbăla Präs, mă -lez V. refl. (1857 POL.) ausschweifend leben. ET. LV. nicht belegt. Wohl zu roman, ballare „schwanken, tanzen”, vgl. bcs. it. straballare „taumeln”. destrăbălare PI. -lari S. f. (1857 POL.) Ausschweifung F. Vă creşteţi copiii nu în frica lui D-zeu, ci în destrăbălare (DEMETR. NUV. 96). GR. străb- (OLL., CL XVIII, 129). ET. a destrăbăla. destrăbălat Adj. (1868 BARC.) ausschweifend. Hohote destrăbălate şi glume nesărate s-aruncau în gura mare peste bănci (VLAH. GV. 138). Cu un port cam destrăbălat (ZAMF. LN. 23) nachlässig. ET. a destrăbăla. destrăma Präs, -trâm (1673 DOS.) 1. V. tr. 1. firele dinlr-o ţesătură, o ţesătură die Fäden aus einem Gewebe ziehen, cs ausfasern, auftrennen. Pentru a scoale acum acele lătunoioase fire, trebui a destrăma toată pânza (C. NGR. 311). Şi prin ţări departe să-i răşchire, Să-i destrame ca pe neşte hire (DOS. PS. V. 105, 86). - Daher: 2. zerfetzen, -stückeln, -reißen etc. Armă ce destramă Oaste vitejească (DOS. PS. V. 131 Suppl.). II. a se destrăma 1. sich ausfasem. Că haina vicleşugului curând se vecheşte şi în toate părţile destrămăndu-să, ruşinea i să dezgoleşte (CANT. IST. 264). Daher: 2. in Fetzen, in Stücke gehen. Şi ca floarea ce să trece ... De să destramă cu totul (DOS. PS. V. 102, 59). Şi căzând îndată ceriul destrămându-se s-ar sparge (CONACHI 252). GR. 1. Pers. Sg. Präs. MOLD. OLT. -trăm, Konj. să -trăme. ET. zu lat. trama „Zettel, Kette des Gewebs”. destrămare PI. -mari S. f. (1793 PRJEDETICII, 27a) 1. (v. Gewebe) Ausfransen, Ausfasern N. 2. Ausgelassenheit, Licdcrlichtkcit, Ausschweifung F. Caraghiozul turcesc, deşi spune multe distrămări, nu scandalizează turcii (RAL. SUV. 63) trotz mancher Zoten. Şi Alexandru se scutura oţerit, închipuindu-şi la ce jertfă de destrămare era mânată iubita (OLL., CL XVIIII, 140). ET. a destrăma. destrămat Adj. (1688 BIBLIA Dt 32, 5) 1. (v. Gewebe) ausgefasert, ausgefranst. 2. zerzaust. Cu mustaţa răsjirată Şi cu barba destrămată (TEOD. PP. 555). 3. ausgelassen, liederlich, ausschweifend. I s-a ivit o femeie destrămată Dintr-o casă blăstemată (TEOD. PP. 385). Bachanalia care se săvârşeau în mijlocul celor mai destrămate excesuri (OLL. HOR. 71) während der schamlosesten Ausschweifungen. - Substantiv.: Mă făleam la Petersburg a fi privit ca fruntea destrămaţilor (CL XV, 47). ET. a destrăma. destrunâ Präs, -trân V. tr. (1868 BARC.) selten: ab-, losspannen. Feciorul de împărat destrună arcul (ODOB., CL IX, 24). ET. des- + a (în)struna. destul (16. Jh. CV2 3b; Apg 19, 19) 1. Adj. 1. genug, genügend, hinreichend. Bani destui şi n-am ce bea (I.-B. 386). - Fam. destulă treabă (am făcut)! da habe ich etwas Schönes angerichtet! 2. zufrieden. Destui fiţi cu câştigurile voastre (BIBLIA 1688 Lk 3, 14). GR. PI. m. destui. H. Adv. genug. Că destul m-am supărat, Şi nimic n-am căpătat (I.-B. 215). Destul ne era a cunoaşli câtă era de mari durere sa (MS. 18. Jh., GCR II, 85) cs war uns leicht. Bucuros ar fi fost (sultanul) să facă îndestul pojîei craiului (NEC. COSTIN, LET.2 I, 164) den Wunsch des Königs zu befriedigen. - Vgl. desălul. GR. MUNT. dăsl- (so schon INDR. 44). - Adj. auch îndestul; Adv. auch îndestul, didestül (LV. ele în, den destul), ferner de destul (EV. 1580, CCR 34). ET. de + sătul. destulă, -li siehe îndestula. destupă Präs, -tüp V. tr. (um 1670 ANON. CAR.) o sticlă eine Flasche entkorken, Ggs. a astupa - Daher im weiteren Sinne: aufmachen, -schließen, öffnen. Eu destup ţelină nouă (OD.-SL. 82) ich grabe Brachland um. Ochii îmi destupă a înţelege Minunile din sfânta ta lege (DOS. PS. V. 118,'39). ET. siehe a astupa. destupât Adj. (um 1670 MIR. COSTIN) I. entkorkt. 55 dcsturnä 2. geöffnet. Mormântul destupat cum cască (MIR. COSTIN, OCR I, 206). ET. a destupa. desturnâ Präs, mă -torn V. refl. (16. Jh. PS. SCII. 77, 57) LV. sieh wegwenden, -beugen. Desturnară-se (lcsl. prevratisa se) în arc răzvrătit (CORESI PS.-' 151b; Ps 77, 63). ET. des- + a (în)turna. desţără Präs, mă -rez V. refl. (1869 AL.) sein Vaterland verlassen. încercarea de răscoală ... obligă pe mulţi tineri din Moldova... a se destăra (AL., CL III, 57). ET. des- + tară; Nachbildung von frz. s'expa trier. desuetudine S. f. (1848 UN) a cădea în desuetudine außer Gebrauch kommen. ET. n. lat. desuetudo. deşânţ siehe şanţ2. deşănţat Adj. (1 827 PRALE PS. 182) MOLD. TR. 1. wunderlich, sonderbar. Deşănţată îmbrăcăminte mai au negustorii pe aice (N. XENOPOL, CL XIII, 349). Istoria prinţului Vasile înfăţoşează nişte episoade atât de tragice, nişte jocuri ale norocului atât de deşănţate (C. NGR. 324). îmi vine cu deşănţat (FR.-C. MOŢII 101) es kommt mir sonderbar vor. 2. frivol. 3. unordentlich, schlampig. GR. -şenţat (CONACHI 286), -şanţat. ET. deşanţ. deşcă S. m. (1900 TIKTIN) veralt. fam.: Kamerad M., Anrede an einen Soldaten gleichen Grades, der ein oder mehrere Jahre länger im Dienst ist. Vgl. leat 3. ET. vgl. serb. decko „Knabe, Bursche”. deşelâ Präs, -şei (1788 MOLNAR SPRACHL. 266) 1. V. tr. 1. kreuzlahm machen, schlagen; im weit. Sinne: krumm und lahm schlagen. Se vede că vor să desşele pe bietul dobitoc, de s-au cocoţat amândoi în spinarea lui (OD.-SL. 43). Ţiganul apucă un par şi deşală vaca (SBIERA POV. 292). „ Valeo! ” se văiitau întruna Naşul, naşa, „ne deşeală!” (DULFU LEG. 61). 2. absattcln. II. a se deşela kreuzlahm werden. GR. -şăla, MOLD. -sala; (t) desş-; zu I. 2. deşeua. ET. des- und Kreuzung aus şale + şa. deşclăre PI. -lari S. f. (1688 BIBLIA Dt 32, 24) veralt.: Lähmen N. ET. a deşela. deşelât (1853 BAR.-MUNT. 1, 520) 1. Adj. 1. kreuzlahm. Un cal slab si deşelat (POMP CL VI, 27). 2. abgesattelt. II. Adv. pe deşelate ohne Sattel (reitend). într-o goană nebună, pe deşelate, un polc de călăreţi s-arată în capul Măgurii (DEL. S. 208). ET. a deşela. deşert (16. Jh. CV2 58a; Jak 1, 26) 1. Adj. 1. leer. Lumea-i ca un puţ cu două ciuturi; când se urcă cea plină, se coboară cea dişarlă (AL. OP. I, 1350). Insă nu venia ca la un războiu, ci ca la o domnie deşartă de stăpân (URECHE, LET.21,216) wie zu einer herrenlosen Regierung. Se întoarce deşert la locul lui (ISP. JUC. 17) mit leeren Händen. 2. fig.: leer, eitel, vergeblich. Vise deşarte leere, eitle Träume. O, lume deşartă şi înşelătoare! (DION., TEZ. II, 207). Să iubeşti mai departe, Căci... Ducerile nu-s deşarte (PP. ŞEZ. 1,175) die Wege sind nicht vergeblich. - Adverb.: 3. cu deşert a) mit leeren Pländen. - h) a ieşi cu deşert (SEV. NUNTA 50; cu deşertul) înaintea cuiva jdm. mit leeren Wasserkannen entgegenkommen. Wird als schlimme Vorbedeutung angesehen, vgl.plin. 4. în deşert: a) ins Leere. Stătea nemişcată, cu ochii ... mari deschişi şi privind în deşert (XEN. BR. 179). Lupul cu iute fereală lovitura (armăsarului) în deşert îi scoase (CANT. IST. 62) so daß sein Schlag ins Leere ging. A călca în deşert fehltreten. - b) fig.: vergebens. De nu va Domnul zidi casa, în deşărt au ostenii cei ce zidesc (BIBLIA 1688 Ps 126, 1). GR. PI. f. MUNT. deşarte, MOLD. deşerte. II. S. n., PI. -şerluri. 1. Weiche F. (der Säugetiere). Şoldurile (vacilor celor bune) sunt ieşite afară şi deserturile adâncite înlăuntru (LIT.). 2. Wüste F. ET. lat. des&lus. deşertă Präs, -şert (16. Jh. PS. SCH. 136, 7) I. V. tr. (aus-, ent)leeren, (aus)râumen. Măna-n pungă de-i băgăm, Jumătate-o deşertam (AL. PP. 89). Să meargă să deşerte cetatea Cameniţei de toate câte se vor ajla acolo a turcilor, puşti şi altele (MUŞTE, LET.2 III, 27). II. (t) a se deşerta LV. sich erniedrigen (DOS. LIT. Vas. 9b). ET. deşert. deşertare PI. -ţări S. f. (1642 CAZ. GOV. 130) LV. Eitelkeit F. Bogăţiile, slavele şi veseliile ce se văd aici, toate sunt deşertare (ANT. DID. 200). ET. a deşerta. deşertat Adj. (16. Jh. COD. TOD. 194, DLR) entleert. -Neg. nedeşertal unerschöpflich. Nedeşertalul izvor ce iaste Dumnezeu (CORESI OMIL., DLR). ET. a deşerta. 56 r de.şugubinâr(iu) deşertate PI. -tăţi S. f. (1680 PSALT.) LV. Eitelkeit F. N-am şezut cu adunarea deşertăţâi (1680 PSALT. IAŞI 25,4, CIP. PR. 216). ’ ET. a deşerta. deşertăciune PI. -ciulii S. f. (um 1633 MOLIT., GCR I, 80) Eitelkeit F. Cine îşi lasă creştinătatea sa pentru deşertăciunile lumii (PILDE 1713, GCR II, 5). ET. deşert. deşertătură PI. -tiiri S. f. (1563 CORESI PRAXIU, 436) Hochmut M. ET. deşert. deşertăţi Präs, mă -ţese V. refl. (1679 DOS.) LV. hochmütig werden. întru deşert s-au deşerlăţit (DOS. LIT.2 195). ET. zu deşert. deşerţie PI. -ţii S. f. (16. Jh. CV2 43a; Apg 27, 10) LV. Eitelkeit F. Cu adevăr deşerţie este (1654 PSALT. 38, 12,CCR 108). ET. zu deşert. deşi siehe de3II. 2. deşiderâ V. tr. (16. Jh. PS. SCH.) LV. begehren, verlangen, wünschen. Adecă deşideraiu porâncitele tale (PS. SCH. 118, 40 u. öfters). GR. Präs, nicht belegt. ET. lat. desîdero, -äre. deşiderât S. n. (16. Jh. PS. SCH.) LV. Begehren, Verlangen N. Deşiderâ tul inremiei lui dat-ai lui (PS. SCH. 20, 3 u. öfters). - LM. deziderat. ET. lat. desîderatum. deşiră Präs, -şir (um 1730 MUŞTE, LET.2 III, 33) 1. V. tr. 1 . fire Fäden abwicken. Lemnul după care s-a deşirat firele (ION. SUP. 83). îmi deşiram în minte fiwnuseţile de odinioară (DEL. P. 200) ich ließ im Geist ... an mir vorüberziehen. 2. mărgele etc. Glasperlen etc. abfädeln, -reihen, Ggs. a înşira. II. a se deşira sich lang ziehen, strecken. Aşa se deşira şi se lungea de grozav de ajungea cu mâna la lună (CREANGĂ, CL XI, 187). ET. wohl nicht zu şir, sondern Nbf. von a desjira (s. d.), über *deshi-, *desşi~. H lat. disserare (CADE). deşirăt Adj. (1626 BGL) 1. lang, schmächtig. Ce deşirată se făcuse! Abia se ţinea rochia pe dânsa. Parcă era o frestie (RĂDUL. RUST. II, 149). 2. zerfranst, zerfasert. 3. aus der Reihe gelöst. Ce bine ar fi dacă zilele deşirate s-ar înşira la loc (DEL. I. V. ş. V. 53). ET. a deşira. deşt siehe deget. deştept Adj. (um 1775 DUM., GCR II, 126) 1. wach. Un vis deştept îmi înfăţoşa toate întâmplările vieţii mele (C. NGR. 51). 2. fig.: aufgeweckt, intelligent. Slugi cu inimile drepte, înţelepte si deştepte (AL. PP. 182). ET.wahrsch. lat. ^dlspeirectus für (ex)perrectus, Part. vonpergo, expergiscor; zur Form vgl. aştept < expecto. H lat. de-excitus (CADE). SG. ALR SN V, K. 1238. deşteptă Präs, -tept (1551/3 ES 20a; Mt 8, 25) I. V. tr. {din somn vom Schlaf) (auf-, cr)weckcn. în toată dimineaţa, copilita noastră vine de ne deşteaptă (C. NGR. 68). II. a se deştepta auf-, erwachen. Tare aş vrea s-adorm odată şi să nu mă mai deştept (VLAH. GV. 216). ET. wahrsch. lat. *disperrecto, -fire; vgl. deştept; it. destare könnte derselben Herkunft sein. // lat. *deexcîtăre (REW 2515). SG. ALR I/I, K. 149. deşteptăt (1551/3 ES 98a; Mt 24, 42) I. Adj. aufgeweckt, wach. II. S. n. Wecken N. ET. a deştepta. deşteptăciune PI. -ciüni S. f. (1853 BAR.-MUNT. 1,60) Aufgewecktheit, Intelligenz F. Niţă moştenise de la tat-su deşteptăciunea (RĂDUL. RUST. II, 258). ET. zu deştept. deşteptător (1703 GCD) I. Adj. (er-)weckend. II. S. n., PI. -toăre Wecker M. ET. a deştepta. deştinge V. intr. (16. Jh. CV2 8b; Apg 20, 10) LV. herabsteigen. Doamne, pleacă ceriul şi deştinge (CORESI PS.5 273b; Ps 143, 5). Şi înlr-îns cad toţi ce deşling în pământ (CORESI PS.5 273b; Ps 21, 34). GR. Imperat. -Unge, Perf. -tins. ET. lat. descendo, -ere; zur Form vgl. a se încinge „entbrennen” < incendere, mit g nach a încinge „gürten”, linge, stinge, Part. încins, lins, stins. deşucheât Adj. (1844 BARIŢ C. I, 38, DLR) närrisch. Oft substantiv.: Nu vezi că calicul ăsta este un deşuchiat care a venit aici să ne amăgească? (ISP. LEG.11,69). Cei mai mulţi (din peţitori) erau năzuroşi, tembeli si deşucheaţi (ISP. LEG.2 22). GR. MUNT. deşuchiat, MOLD. TR. şuchiăt. ET. unbelc. deşugubinâr(iu) PI. -nări (1588 DERS) LV. Erheber M. von Geldbußen. Deşugubinarii ca să n-aibă a umbla pentru deşugubinele numai... în luna lui septemvrie (DOC. 1628, ARH. IST. I, 176). 57 deşugubină GR. sug-, dasselbe u. nicht „Kuppler” wird wohl şugubinat (CANT. DESCR. Pars U, Cap. 17) bedeuten, das mit „qui virgines violatas et meretrices exquirit” erklärt wird. ET. deşugubină. deşugubină PI. -bini S. f. (1407 DERS) LV. 1. Verbrechen N., bes. sittliches. De se vor face niscare morţi de om sau alte deşugubine (DOC. 1654, MELH. CH. 67). Pentru o deşugubină ce a făcut cu o femeie (DOC. 1617, MELH. CH. 65). 2. Löscgcld N., Buße F., Geldstrafe für ein Verbrechen. Pentru această vină a lor le-au luat Petraşco V. V. trei şugubini (BĂLC. 608, nach einem slav. Dole. 1561). - Fam. heute noch: dau de şugubină (cu c.) = dau de ruşine: ich blamiere mich (mit etw,),pc. mache jdm. Schande, blamiere jdn. A (=va) da de şugubină cu cele frei... întrebări aie lui Stefan Vodă (VLAH. GV. 199). Nu cumva cârlanii, mânjii, armăsarii... cu d-adinsu le dau dă şugubină? (JTP. OP. 48.) GR. jünger şugubină. - PI. LV. -bine. ET. lcsl. dusegu b în ü „animam perdens”. Ursprünglich wird man vină, faptă *duşegubină gesagt haben, das dann als v., f. de şugubină aufgefaßt wurde. Das jetzige dau deşugubină dürfte urspr. „ich zahle Strafe” bedeutet haben. Vgl. auch şugubăţ. deşugubinărie PI. -rii S. f. (1618 DIRA XVII/4, 281) Eintreiben N. von Geldbußen. învăluiţi satele sfintei episcopii de deşugubinărie şi le j'aceţi destul val (DOC. 1630, MELH.CH. App. 49). ET. zu deşugubinar. detailist PI. -lişti S. m. (1868 BARC.) Kleinhändler M. ET. dt. Detaillist. detaliu PI. -tâlii S. n. (1824 RI XX, 367) Einzelheit F., Detail N.; în detaliu en détail. GR. (t) detaiu, detail. ET. frz. détail, it. delaglio. detaşă Präs, -séz V. tr. (1851 UN) 1. absondem. 2. jdn. mit einer Sonderaufgabe betreuen. ET. frz. détacher. detasamént PL -ménte S. n. ( 1814 ÎNTÂMPLĂRILE 37) Detachement N. ET. frz. détachement. detectiv PI. -tivi S. m. (1868 BARC.) Detektiv M. ET. frz. détective. detenţiune PI. -ţiiini S. f. (1868 BARC.) Haft F., Gefängnis N. GR. detenţie. ET. frz. détention. deteriora Präs, -réz V. tr. (1851 UN) in schlechten Zustand bringen, verfallen lassen. ET. frz. détériorer. determină Präs, -términ V. tr. (1781 MICU L., G. LEX.) bestimmen. ET. n. lat. determinare. determinativ (1821 UN) I. Adj. näher bestimmend. II. S. n. Bestimmungswort N. ET. frz. déterminatif determinism S. n. (1842 BĂRN. 104) Determinismus M. ET. frz. déterminisme. detestă Präs, -tést V. tr. (1846 UN) verabscheuen. ET. frz. détester. detestâbil Adj. (1847 UN) abscheulich. ET. frz. détestable. déto Adv. (1845 UN) dito. ET. it. detto. detracta Präs, -tez V. tr. (1862 UN) selten: herabsetzen, verunglimpfen. ET. frz. détracter. detractor PI. -tôri S. m. (1862 UN) Verleumder M. ET. frz. détracteur. detrimént S. n. (1846 ACTE S. 115) Schaden M. în detrimentul cuiva zu jds. Nachteil. ET. frz. détriment. detronä Präs, -néz V. tr. (1829 UN) entthronen. GR. (t) destrona. ET. frz. détrôner. detună Präs, -tun (1581 CORESI OMIL. 13a) 1. V. tr. 1. LV. mit dem Blitzstrahl treffen. Şi chedrii din Livanul Domnul îi detună De-i frânge cu trupină cu crengi împreună (DOS. PS. V. 28, 17). Acolo l-au detunat D-zeu de au ars de fulger (DOS. VS. Dech. 7; 202b). Pre un şleahticiu supt cort l-au detunat (NEC. COSTIN, LET.21, 392) traf der Blitz. 2. niederschmettern. Fiecare lovitură (de tun) spărgea, brăzda, detuna păreţii de pământ ai duşmanului (N. GANE, CL XI, 371), nach, frz .foudroyer. II. V. intr. LM. (mit einem Knall) bersten, explodieren. Boabele de grindină detună când străbat în atmosferă (GAZ. SĂT. XIV, 449). 58 deviză III. a se detuna Zusammenstürzen, -brechen. Aşa de tare-o şuierat Că munţii s-o detunat (PP. ŞEZ. IV, 194). ET. lat. detono, -ăre; IL frz. détoner. detunăt Adj. (um 1710 NEC. COSTIN, LET.21, 72) 1. zusammengestürzt. Dac-o ajuns acolo, movila era detunată (PP. ŞEZ. IV, 194).' 2. benebelt (vom Wein). Unde mergeţi, acolo vă uitaţi, aşa sunteţi de detunaţi (PP. TR., vgl. MAR. NUNTA 416 u. SÈV. NUNTĂ 97). ET. a detuna. detunătură PI. -turi S. f. (1561 DERS) 1. Blitzstrahl M. Unde, o prea vitejilor războinici... aruncaţi detunăturile săbiilor voastre? (MS. 1802, GCR II, 197) die mächtigen Schläge. 2. LM. heftiger Knall, Detonation F. ET. a detuna. deţine V. tr. (1816 UN) 1. besitzen, verwahren. 2. innehaben. 3. in Haft, gefangen halten. GR. konjugiert wie a ţine. ET. nach frz. détenir, it. detenere. deţimit (1868 BARC.) I. Adj. gefangen. II. S. m. Häftling M. ET. a deţine. deunăscără siehe deunăzi. deunăzi Adv. (1645 VARLAAM R. 211) vor kurzem, neulich, jüngst. N-o ştiam nici eu până mai deunăzi (GHICA 313). Am fost mai deunăzi la cucoana Catinca (I. NGR., CL III, 36) ich war da neulich bei Frau C. GR.1MUNT. deunăzi, MOLD. TR. daun-, ferner adäun-(B.), dăitnăzile (BAR. HAL. VI, 178, 179), dăunăzîle (B.). Ebenso konstruiert deunăseară etc. ET. de-unä-zi. deusébi siehe deosebi. devastâ Präs, -téz V. tr. (1816 UN) verwüsten, -heeren. ET. nach frz. dévaster. devălmâş PI. -mâşi S. m. (1818 COD. CAR.) veralt.: Miteigentümer M. împreună părtaşi sau dăvălmaşi (COD. CAR., COL. BUJOR. I, 460). GR. devă-ET. de-a valma. devălmăşesc Adj. (1840 COD. COM.) veralt.: gemeinschaftlich. Stricăciuni d-avălmăsesti (sic) (COD. COM. 1840, Art. 559). ET. devălmâş. devălmăşie PI. -şii S. f. (1868 BARC.) Gemeinschaft F. (des Besitzes). într-un salonaş ce-l aveau cu toţii în devălmăşie (ZAMF. LN. 119). GR. dav-, dăv-. ET. devălmâş. devenă PL -véne S. f. (1885 DEL., CADE) Pech N. (im Spiel). ET. frz. déveine. deveni V. tr. (1794 UN) werden. Ce voi deveni? was wird aus mir werden? Aceea era Iulia... ea deveni consoarta mea (EMIN. LA. 78). Bisw. für. a veni: Lucrul deveni la. luptă între cei doi fraţi (MAR. ORN. I, 5) es kam zum Kampf. GR. konjugiert wie a veni. ET. frz. devenir, it. divenire. déver1 PL déveri S. m. (1900 TIKTIN) BAN. TR. DOBR. Brautführer M. GR. diever, diver, diaver, diavor; S. f. déverd. - Dim. m. deverică. ET. vgl. bulg. deaver, serb. (ruan) djever. déver2 S. n. (1783 FURNICĂ D. 95) Umsatz M. Comercianţii de cereale se mulţumesc a câştiga 20 lei la un vapor, numai dever mare să facă (LIT.). ET. türk, devir. devéstuvnic (t) S. m. (1632 EUSTR. PRAV. 155) keuscher Junggeselle. Veniţi... devestuvnicii carii v-aţi ţinut curăţia (CAZ. GOv’ 1642, GCR I, 100). ET. ksi. dévïstvmù. devestuvnicie (t) S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 163) Keuschheit, Jungfräulichkeit F. Pentru curăţia ce să zice pentru deavestăvnicia (Ş. TAINE. 236) GR. deaveslăvnicie ET. vgl. devestuvnic. deviâ Präs, -viéz V. intr. (1856 UN) abweichen (de la c. von etw.). ET. frz. dévier. deviaţie PI. -viaţii S. f. (1848 NEGUL.) Abweichung F. GR. (t) -ţiiine, -ciiine. ET. frz. déviation, it. deviazione. deviz PI. -vize S. n. (1840 POEN. I, 478) Ko sten Voranschlag M. ET. frz. devis. deviză PI. -vize S. f. (1829 UN) Wahlsprach M., Devise F. ET. frz. devise. 59 dévia dévia PL devie S. f. (1840 POEN. I, 821) fam. scherzh.: Schädel M. Acest pic de Mirandole care la o vârstă aşa de crudă a strâns în devia lui atâta învăţătură (VLAH. GV. 62). GR '.deblă (PTB.). ET. unbek. devlctS. n. (1793 I. VĂCAR.) Regierung F. in der Türkei. Ministerul devletului otomanicesc (I. VĂCAR. I. I. O., TEZ. II, 264). GR. dov- (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 272). ET. türk, devlet (serb. devlet, ngr. VTOußAexi). devoră Präs, -réz V. tr. (1816 UN) verschlingen, -zehren. GR. Präs, devôr (BOLINT. 193). ET. frz. dévorer, it. divorare. devotä Präs, mă -téz V. refl. (1848 UN) sieh hingeben, widmen. ET. n. lat. devotare. devotamént S. n. (1848 ANUL II, 96) Ergebenheit F. GR. (t) devolământ. ET. a devota, nach frz. dévouement. devotat Adj. (1848 ANUL II, 98) ergeben, devot. Părinţii ne spuneau că, adeseori, urşii care sunt mai devoli îi vizitează (C. NGR. OP. I, 305). GR. vcralt.: devôt. ET. a devota; devot < frz. dévot. devréme Adv. (1581/2 PO) früh. Şi zise: încă prea devreame iaste şi nu-i vreame încă a mâna acasă oile (PO2 96; Gn 29, 7). ET. vreme. dexteritate PI. -taţi S. f. (1840 POEN. I, 480) Geschicklichkeit, (Lehrgegenstand:) Fertigkeit F. ET. nach frz. dextérité. dcxtrina PL -trinc S. f. (1868 B ARC.) Dextrin N. ET. frz. dextrine. dezacord PL -côrduri S. n. (1848 UN) 1. Mißklang M. 2. Uneinigkeit F. ET. it. disaccordo, frz. désaccord. dezacorda Präs, -côrd V. tr. (um 1830 UN) verstimmen. ET. frz. désaccorder. dezamăgi Präs, -gésc V. tr. (1848 ANUL II, 34) enttäuschen. ET. des- + a amăgi. dezamăgit Adj. (1868 BARC.) enttäuscht. Eram prea dezamăgită spre a nu fi supărată (CLXV, 190). ET. a dezamăgi. dezaprobă Präs, -prob V. tr. (um 1830 UN) mißbilligen. Eu nu te dezaprob (ZAMF. LN. 178) ich mißbillige deinen Schritt nicht. ET. nach frz. désapprouver. dezarmâ Präs, -niez (1703 GCD) I. V. tr. entwaffnen. II. V. intr. die Waffen niederlegen, abrüsten. GR. destrar- (BAR. FIAL. I 70), nach întrarma (< înarma, s. d.), als ob in letzterem das Präfix nicht într-, sondern in- wäre. ET. des- + a (în)arma, vgl. frz. désarmer. dezarmât Adj. (1703 GCD) 1. entwaffnet. 2. abgerüstet. ET. a dezarma. dezăstru PL dezastre S. n. (1835 UN) Unheil N., großes Unglück. ET. frz. désastre. dezastruos Adj. (1862 UN) unheilvoll. Groaznica întâmplare, care a produs asupra ... stării lui sufleteşti o înrâurire atât de dezastruoasă (VLAH. GV. 176). GR. dezastruos. ET. dezastru, nach frz. désastreux, it. disaslroso. dezavantâj PL -tâje S. n. (1848 UN) Nachteil M. ET. frz. désavantage. dezavantajos Adj. (1859 UN) unvorteilhaft, nachteilig. ET. frz. désavantageux. dezbâte V. tr. (um 1640 URECPIEp· 100) 1. LV. losreißen {de la, de către, despre en. von jdm.). Luptând el să dezbată Ţara Moldovei de supt mâna turcului (MIR. COSTIN, LET.11, 218). 2. auflockem. Săpatul... are de scop nu numai de a dezbate şi înmărunţipământul (DATC. HORT. 7), vgl. a dezbătători. 3. LM. debattieren. GR. konjugiert wie a bate. ET. des- + a bate; 3. < frz. débattre. dezbâtere PL -bateri S. f. (1703 GCD) 1. LV. Loslösen N. 2. Debatte F. ET. a dezbate. 60 dezbumbăt dezbăieră Präs, -bâier V. tr. (1825 B.) TR. losbinden. - Fig.: Dacă îşi punea odată carul în pietri pentru ceva, apoi nu era om să-l dezbaiere (RETEG. POV. V, 35) hatte er sich einmal etwas in den Kopf gesetzt, so konnte kein Mensch ihn davon abbringen. ET. dez- + a (îm)băiera. dezbără Präs, -bar (1632 EUSTR. 633) I. V. tr. de c. frei-, losmachen, befreien. Pre corb de la acesta lucru a-l dezbăra (CANT. IST. 78) den Raben von diesem Plan abzubringen. Lasă că dezbăr eu pe cuscru de cusurul ăsta (ISP. BSG. 77) ich werde dem Gevatter dies schon abgewöhnen. TI. a se dezbăra sich befreien, einer Sache entledigen. Şi aşa s-au dezbărat (leşii) într-acea zi de oarba năvală a turcilor (MIR. COSTIN, LET.11, 248) entgingen die Polen dem wilden Sturm. ET. unbek., vgl. ksl. brati, bera. dezbătă Präs, -băt V. tr. (1847 BOLINT.) ernüchtern. Apoi cade leşinată Pe un moale pat, Unde Ştefan o dezbată Cu un sărutat (BOLINT.21, 196). ET. des- + a (îm)băta. dezbătârc PI. -ţări S. f. (1857 POL.) Aus-, Ernüchterung F. Pentru dezbătare sunt bune migdalele dulci să se mănânce (DOCT. SĂT. 149). ET. a dezbăta. dezbătători Präs, -resc V. tr. (1882 DATC.) pământul die Erde auflockem. Planta suferă dacă nu se ia măsuri de-a se dezbălături acel pământ (DATC. HORT. 40). GR. -turi. ET. dez- + a bătători. dezbârnă Präs, -bâm (1793 PREDETICII, 9a) I. V. tr. (einen Körperteil) so abreißen, daß er nur noch ein wenig am Körper hängt. Profesoara N. i-a dezbämat urechea elevei X. (LIT.). II. a se dezbârnă von Körperteilen: sich ablösen. Ca să crească copitele calului ce se dezbârnă (DOCT. SĂT. 192). ET. dez- + bârnă bzw. brâu, hier also in der Bdtg, „Ligament”. dezbin siehe dezghin. dezbină Präs, -bin (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) I. V. tr. (ab-, los)trennen, Ggs. a îmbina. O oaie se dezghină din turmă (ISP. LEG.11,108) ein Schaf löst sich aus der Herde. Poporul pentru care Dezbini tu ideale din cer (BODNĂR., CL V, 202) für welches du Ideale vom Himmel holst. A dezbina copii de părinţi (GLOS. AC) Kinder von ihren Eltern trennen. Care poporului in mână Laşa cârna ... Acel unirea deobşte dejghină (BUDAI-DELEANU X, 47). II. a se dezbina sich trennen. Dejghinându-se, o parte ţinea cu craiul, iară altăparte se închinase muscalilor (DION., TEZ. II, 163) als sie sich entzweiten. GR. häufig, auch MUNT., dezghina, trotz a îmbina; LV. (auch MUNT.) dejghină. ET. wahrsch. wie lat. combmo, zu lat. bmus, je zwei” // lat. dîsglutînare; die Form dezbina nach îmbina (CADE). dezbinäre PL -nări S. f. (1699 MAXIM) Uneinigkeit F., Zwiespalt M. Turburata stăpânire a papei iaste pricină dejghinării besearicilor (MAXIM 1699, GCRI, 328) die Ursache für die Spaltung der Kirchen. GR. Varianten wie bei a dezbina. ET. a dezbina. dezbrăcă Präs, -brac (1551/3 ES 114b; Mt 27, 28) 1. V. tr. 1. (ein Kleidungsstück) auszichen, pc. (de haine) jdn. ausziehen, entkleiden. 2. fig.:pc. jdn. ausziehen, -plündern, jdm. alles nehmen. (Despot) dezbrăca si bisericile (NEC. COSTIN, LET.2 I, 439). II. a se dezbrăca sich entkleiden, ausziehen. ET. lat. *disbräcäre. dezbräeäre PL -cari S. f. (1563 CORESIPRAXIU 461; Kol 2, 11) 1. Entkleiden N. 2. LV. Nacktheit, Blöße F. ET. a dezbrăca. dezbrăcăt Adj. (1551/3 ES 103a; Mt 25, 36) 1. entkleidet, ausgezogen. 2. LV. nackt. ET. a dezbrăca. dezbrăcăciune PL -ciüni S. f. (1563 CORESIPRAXIU 99) LV. Nacktheit, Blöße F. ET. a dezbrăca. dezbrobodi Präs, -dese V. tr. (1840 POEN. I, 478) pe o femeie einer Frau das Kopftuch abnehmen. Când întră... vr-o femeie în casă, (moaşa) o dezbrobodeşte pre aceia de ştergar (MAR. NAŞT. 99). ET. des- + a (îm)brobodi. dezbumbâ Präs, -bümb V. tr. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) aufknöpfen. GR. MOLD. -hunghia. ET. dez- + a (îm)bumba. dezbumbăt Adj. (1825 B.) aufgeknöpft. Cămeşa îi este dezbumbată şi cravata desfăcută (SLAVICI, CL VIII, 422). ET. a dezbumbâ. 61 dezdedimincâţă dezdcdimineâţă etc. siehe disdedimineaţă. dezdoi Präs, -döi V. tr. (1840 POEN. I, 434) (Gefaltetes, Gebogenes) aufmachen, -biegen, öffnen. Parcă i-o încleştase (mâna) ceva, aşa nu putea s-o dezdoaie (NĂD. NUV. 1,97). Darfiindcă-arsese sfoara, cercul, hai, s-a dezdoit, Drept în gură l-a lovit (SPER. AN. I, 7) sprang auf. ET. des- + a. (în)doi. dezerta Präs, -téz V. intr. (1 829 UN) desertieren. GR. (t) desertul ET. frz. déserter, auch mittelbar. dezertor PI. -töri S. m. (1788 UN) Deserteur M. ET. frz. déserteur, it. disertore. dezgărdinâ Präs, -néz V. tr. (1857 POL.) un copac einen Baum ausheben. Toate se ţineau una de alta, cu cruda înlănţuire a realităţii, förä ca să aibă (el)putere de a le dezgărdinâ şi a le îndrepta una câte una, pe rând (ZAMF. LN. 116) sie aus der Verbindung zu lösen. începu movila ... să se legene de părea că vrea să se dezgrădineze de pământ (ISP. LEG.2 197) als ob er sich von der Erde losreißen wollte. GR. -ni (POL.), -grădina (ISP. 1. c.). ET. anscheinend zu gardinä, das also wohl auch den Raum um die Baumwurzel bezeichnet. dezgärli Präs, mă -lèse V. refl. (1652 ÎNDR.) LV. sich losmachen. De nu se va dezgârli de lot (INDR. 694) wenn er das Verhältnis (zu jener Frau) nicht völlig löst. ET. des- + a (în)gârli (în guri ui). dezgheţ PI. -ghéfuri S. n. (1840 POEN. I, 439) Auftauen, Tauwetter N. Dacă după un dezgheţ a urmat îndată un ger mare (DATC. HORT. 293). ET. postverbal von a dezgheţa. dezgheţa Präs, -ghét (1620 MOXA, HC I, 386) 1. V. tr. auftauen lassen. Şerpii ce-n sân am dejgheţal (DEPAR. D. II, 78). II. a se dezgheţa 1. auftauen. 2. fig.: auftauen, munter werden. Dar tare te-ai mai dezgheţat, soro! (NĂD. NUV. I, 129) du hast ja ein tüchtiges Mundwerk bekommen, meine Liebe! GR. MUNT, auch dejgh-. ET. dez- + a (în)gheţa. dezgheţat Adj. (1788 MOLNAR SPRACHL. 110) 1. aufgetaut. Pieptul meu deodată dezgheţat (I. NGR., CL 111,361). 2. aufgeweckt. Flăcăiaşul nostru, românaş dezgheţat, pricepu ce îmblă spânul (ISP. LEG.1 I, 151) ein aufgewecktes Kerlchen. - Adverbiell: Umblă mai dezgheţai, că ne-apucă noaptea (VLAH. IC. 66) flinker. Eu îl aud bine cum spune verde şi dezgheţat înălţimii sale:,, Ciubucul mi-l poţi lua, Măria Ta... iar dreptatea nu-i lua-o, Măria Ta” (VLAH. GV. 200) spricht offen und ohne Scheu. ET. a dezgheţa. dezghin PI. -ghinuri S. n. (1851 AL.) Kapriole F., Luftsprung M. eines Pferdes. El întră în curţile domneşti în săllăturile şi dezghinurile unui armăsăraş arăpesc (OD. DC. 1886, 31). (Ei) speria lumea dând dezghinuri cailor şi trăgând la pistoale (GHICA 323) indem sie die Pferde Kapriolen machen ließen. GR. dejgh- (CL XVI, 294), dezbin (AL. PP. 80; in der 1. Ausgabe dezghin). ET. türk, dizgin „Zügel, Zaum”, volksetymologisch an a dezbina angelehnt; in allen Balkanspr. dezghina siehe dezbina. dezghioca Präs, -ghioc V. tr. (um 1600 GLOS.) der lose umhüllenden Schale entledigen (dag. a curăţi der Haut, der festen Schale entledigen): enthülsen, ausschoten, schälen. Dezghioacă o litră de fâstâci (DRĂGH. REŢ. 18). A dezghioca (=a desjaca) porumb von Maiskolben die Scheiden abziehen. Fierse carnea cea fragedă bine până ce să dezghiocă toată de pe oase (RETEG. POV. III, 57) bis cs sich ... schälte. GR. dejghi-; dezgăuca, 1. Pers. Sg. Präs, -gâuc (GLOS. um 1600, HC I, 275), dejgheuca (CANT. IST. 71). ET. zu găoace. H lat. *dïsglüb Icare (CADE). dezgoli Präs, -lèse V. tr. (1642 ÎNV.) entblößen. Să nu ne dezgolim capetele noastre şi să ruşinăm pre Hs. (ÎNV.2 43a). Descopere inima lui, dezgoleşte gândul lui (MĂRG.2 19b). ET. dez- + a goli. dezgoveâlă S. f. (1857 POL.) MUNT. Schmücken N. der Braut mit dem Kopftuch. ET. a dezgovi. dezgovi Präs, -vésc V. tr. (1698 SMIM V, 456) MUNT, mireasa der Braut das Kopftuch umbinden (das sie von nun an stets zu tragen hat). Geschieht durch die nuna cea mare, wobei die hora dezgovelii, dezgovitului gespielt wird. GR. däz-. ET. vieil, ksl. govăi „sich durch Fasten zum Abendmahl vorbereiten”. dezgradiPräs. -désc V. ft. (1654NEAGOE ÎNV.2141a) 1. Flechtwerk aufflechten. 2. einen Zaun entfernen. ET. des- + a (în)grădi. dezgrădinâ siehe dezgărdinâ. 62 dezgrădit Adj. (1646 PRAV.2 24) 1. nicht zugeilochten. Gardurile dezgrădite, turnurile răsâpite (DOS. PS. V. 88,157). Partea ascuţită a vârşei are nuieluşele dezgrădite, dar legate strâns cu o ată (ŞEZ. IV, 115). 2. nicht umzäunt. Grădina, după ce era mică, era şi dezgrădită (RETEG. POV. IV. 69). ET. a dezgrădi. dezgrăi Präs, -iésc V. ft. (um 1600 GLOS., HC I, 276) ungesprochen machen. Cuvântul grăit, precum va fi putinţă a să dezgrăi, toată nădejdea lipseşte (CANT. IST. 42). ET. dez- +a grăi. dezgropa Präs, -gröp V. tr. (1632 EUSTR. PRAV. 235) ausgraben. Să pornesc oamenii la mormânt şi-i dezgroapă oasele (Ş. TAINE, GCR I, 117). ET. dez- + a (în)gropa. dezgropare PI. -pari S. f. (1683 SICR. DE AUR2155a) Ausgraben N. GR. -grup-. ET. a dezgropa. dezgust S. n. (1693 FN 9) Ekel, Abscheu, Widerwillen M. ET. it. disgusto. dezgusta Präs, -gust V. tr. (1832 UN) anekeln, -widern, mit Widerwillen erfüllen. GR. (t) desgustarisi. ET. dez- + a gusta, vgl. frz. dégoûter, it. disgustare. dezice Präs, -zic (1840 POEN. I, 433) I. V. ft. widerrufen. Zisa împăratului nu se putea deszice (ISP. LEG.2 376). Ce-un secol ne zice, ceilalţi (secoli) o deszic (EMIN. O. I, 40). II. a se dezice sich lossagen. GR. deszice. ET. des- + a zice, vgl. frz. dédire, it. disdire. deziderat siehe deşiderat. deziluzie PI. -luzii S. f. (1839 UN) Enttäuschung F. GR. (t) -ziiine. ET. frz. désillusion. deziluziona Präs, -néz V. tr. (1868 BARC.) enttäuschen. ET. frz. désillusionner. dezinfecta Präs, -téz (1852 UT) desinfizieren. ET. frz. désinfecter. dezinfectant Adj. (1852 UT) desinfizierend. - Auch substantiv. ET. frz. désinfectant. dezlega dezinteresa Präs, mă -séz V. refl. (um 1830 UN) kein Interesse haben, sich um etw. nicht kümmern. ET. frz. désintéresser. dezinteresat Adj. (1837 UN) 1. desinteressiert. 2. uneigennützig. ET. a se dezinteresa. dezistä Präs, mă -zist V. refl. (1868 BARC.) de c. von etw. Abstand nehmen, darauf verzichten. ET. frz. désister. dezîntoârce Präs, mă -torc V. refl. (1882 DATC.) selten: sich aufdrehen. O coardă de vioară întoarsă care, dacă este în contact cu umezeala, se dezîntoârce (DATC. HORT. 56) ET. dez- + a întoarce. dezjudecâ Präs, -jüdec V. tr. (1577 CORESI) LV. entscheiden. Judecă-mi, Doamne, şi dezjudecă pâra mea (CORESI PS.5 42, 1), nach ksl. sitdi mné, boze, i razsudi plrju moju. ET. dez- + a judeca. dezjugă siehe dejuga. dezlănţui Präs, -iésc (1840 POEN. I, 424) I. V. tr. los-, entketten, entfesseln. Numai după ce strigară ...că ei sunt... dezlănţui bunica poarta şi-i lăsă în curte (CL XV, 104). Sucul copacilor dezlănţuit de toropeala îngheţului (NĂD. NUV. I, 102) befreit; erlöst. IL a se dezlănţui losbrechen, sich entfesseln. O furtună se dezlănţui asupra oraşului (LIT.) ein Sturm brach über die Stadt los. ET. dez- + lanţ, vgl. frz. déchaîner. dezlăţâ Präs, -laţ V. tr. (1805 CRIŞAN 62) şoimul dem Falken die Schlinge abnehmen. Şoimi s-au dezlăţat (TEOD. PP. 19). ET. dez-+laţ. dezlâna Präs, mă -néz V. refl. (1839 NĂD.) sich ausfasem. Cele mai scumpe simţiri i se dezlânau (NĂD. NUV. I, 74) seine edelsten Gefühle schwanden dahin. ET. dez- + lână. dezlânat Adj. (1805 CRIŞAN 62) 1. ausgefasert, ausgefranst. Cu pantalonii dezlânaţi şi roşi (DEL. P. 23). - Lână, mătase dezlânată (MON. OF. 1875, 2267 u. 2268) Flockwolle, -seide. 2. weitschweifig, zusammenhanglos. Aplauze dezlânate (ZAMF. LN. 162) vereinzeltes Beifallklatschen. ET. a dezlâna. dezlega Präs, -lég V. tr. (16. Jh. CV2 23a; Apg 22,30) 1. auf-, losbinden, lösen. Ca putearnici era apostolii ...a lega şi a dezlega (MS. 1669, GCR I, 183). Iadul, 63 dezlegare de-ar dezlega D-zeu apele, s-ar stinge (DEL. S. 23) wenn Gott die Wasser losließe. Să vorbim cu Ion şi să dezlegăm odată iapa de la. gard (GHIB. BV. 30) und rücken wir einmal mit der Sprache heraus. 2. o ghicitoare, o problemă etc. ein Rätsel, eine Aufgabe etc. lösen. Curând visul mi-l dezleagă (AL. PP. 216) deute mir schnell den Traum. Dezleagă-mi cuvintele ce mi-ai spus în noaptea când am sosit (I. NGR., CL VII, 55) erkläre mir. - Pe. de răspundere, de post etc. jdn. von der Verantwortung, vom Fasten etc. entbinden, dispensieren; de biestern, de păcate vom Fluch, von den Sünden lossprechen; absol.ipc. jdm. Ablaß, Absolution erteilen. A dezlega o zi (de post) einen Fasttag freigeben; vinul şi untul de lemn den Genuß von Wein und Öl freigeben (MĂRG.2 222b); postul vom Fasten dispensieren: o däjdie eine Steuer aufheben (CANTA, LET.2 III, 187). ET. lat. dlslJgäre. dezlegare PI. -gări S. f. (um 1580 GLOS. BOGDAN 131a, TRS XVI, 424) 1. Abbinden N. 2. Absolution F. Rugăciune de dezlegare Gebet um Vergebung der Sünden für einen Beichtenden, Sterbenden, Toten. ET. a dezlega. SG. ALRII/I, MN 2707, 85. dezlegat Adj. (1551/3 ES 67a; Mt 18, 8) 1. losgebunden. 2. entbunden, freigesprochen. Zile dezlegate Tage in der Fastenzeit, an denen der Genuß von Fisch, Öl und Wein gestattet ist. ET. a dezlega. dezlegătură PI. -tini S. f. (1581/2 PO2138; Gn 40,16) LV. Lösung, Erklärung F. ET. a dezlega. dezleşinâ Präs, -lésin V. tr. (1845 AL.) aus der Ohnmacht erwecken. O pune pe scaun şi caută să o dezleşine (AL. OP. 1,1138, vgl. auch CL IV, 334). ET. dez- + a leşina. dezlipi Präs, -pèse (1652 ÎNDR.) I. V. tr. losklcben, -machen, -lösen, (los-, ab-)trennen. Nu-si putea dezlipi ochii de pământul părintesc (I. NGR., CL VII, 41) trennen, abwenden. II. a se dezlipi sich trennen, lösen. Frunzele (luncii) ...de crengi se dezlipesc (AL. POEZII III, 7). GR. LV. -lupi (ÎNDR. 511; CPLRII, 242). ET. dez- + a lipi; vgl. ksl. lupiti, razi-. dezlipire PL -piri S. f. (1654 NEAGOE ÎNV.2 107b) 1. Auf-, Ablösen N. 2. Trennen N. GR. LV. -lup-. ET. a dezlipi. dezlipit Adj. (um 1700 CPLR II, 242) 1. auf-, abgelöst. 2. getrennt. GR. LV. -lup-. ET. a dezlipi. dezmădulâ Präs, -léz V. tr. (1840 Poen. I, 448) zerstückeln (ODOB., Ş.). Mihai... cerea să dezmăduleze crăia Poloniei (BĂLC. 426). ET. dez- + mădular, nach frz. démembrer. dczmădulât Adj. (1839 HELIADE Ingratul) zerstückelt. ET. a dezmădulâ. dezmărită Präs, -rit V. tr. (1893 RADUL.) selten: die Ehe auflösen. Dezmărilă-mă, părinte (RADUL. RUST. I, 28). ET. dez- + a mărita. dezmăţ siehe dezmăţare. dezmăţâre S. f. (1788 MOLNAR 264) Liederlichkeit F. La oraşe, dezmăţarea, risipa, mişelia sunt regula vieţii (JIP. OP. 162). - Allmählich durch dezmăţ verdrängt. ET. zu dezmăţat. dezmăţat Adj. (1688 BIBLIA) liederlich (in Kleidung, Wesen), schlampig, lotterig. O babă urâtă, despletită, dezmăţată (ŞEZ. I, 208). Se va îmbrăca cu rupte şi dezmăţate (paxooôr], BIBLIA 1688 Spr 23, 21). Ca un câne s-a făcut, Ca o haită dezmăţată (MAR. SAT. 64) wie eine schamlose Hündin. ET. anscheinend zu maţ, also etwa: wie die Därme getöteter Tiere. dezmânià Präs, mă -mânii V. refl. (1581/2 PO2 112; Gn 32, 20) von Erzürnten: sich besänftigen. Pânăte-ai dezmäniat Măria-Ta şi m-ai iertat (NEC. COSTIN, LET.2 II, 23) bis euer Zorn sich legte. ET. dez- + a se mânia. dezmâniére PI. -niéri S. f. (1581/2 PO2 278; Ex 29, 33) LV. Besänftigung F. ET. a dezmânià. dezmânietură PI. -türi S. f. (1581/2 PO2 281; Ex 30,10) LV. Besänftigung F. ET. a dezmânià. dezmântâ Präs, -mânt V. tr. (1765 GR. MAJOR, G. LEX.) pc. de la c. jdm. von etw. abraten. Să nu vă dezmânte Sau să vă ademenească (BUDAI-DELEANU XI, 44). De ce ai dezmântat oamenii de la şatra mea? Vezi că nici de la tine nu cumpără (POP. NUV. 123). ET. wohl kaum lat. *dismento, -ăre, zu mens „Sinn”. 64 deznădăjdui dezmembra Präs, -bréz V. tr. (1 800 UN) zerstückeln. GR. (t) dismembra. ET. zu membru; nach frz. démembrer, it. smembrare. dezmétec, dezmétic etc. siehe bezmetic etc. dezmetici Präs, mă -césc V. refl. (1698 MIN. Sept. 112b) die Besinnung wiedererlangen, (wieder) zur Besinnung, zu sich kommen. Dezmetic in du-mă încetul cu încetul din buimăceala ce mă cuprinsese (CL XVII, 3). Dezmeticit puţin din spaima care-l făcuse un moment să-şi piardă minţile (XEN. BR. 229) nachdem er sich ein wenig von dem Schrecken erholt hatte. Fata se dezmetici din leşin oarecum (ISP. BSG. 7). GR. -teci. ET. siehe bezmetic. SG. ALR I/I, K. 144. dezmeţi Präs, mă -fésc V. refl. (1683 DOS.) aus der Betäubung zu sich kommen, nüchtern werden. Mărioara se trezea, Ca din vis se dizmeţea (AL. PP. I, 103). Ätunce Avimeleh s-au dezmetit ca din belie (DOS. VS. Noe. 4; 106a). ET. siehe a ameţi. dezmierdâ Präs, -miérd (1646 PRAV. MOLD.3 653) 1. V. tr. 1. liebkosen, hätscheln, (cu mâna) streicheln. Lângăpieptu-i o strângea Şi mereu o dezmierdâ Şi mereu o săruta (AL. PP. 97). îi plăcea să şază lângă el şi să-l dezmierde cu mâna pe faţă (CL XV, 98). Daher im weit. Sinne: 2. pc. in jdm. wohlige Empfindungen hervorrufen. Munţii Moldovei... dezmiardă simţurile omidui, dându-i spectacolul unei naturi blânde (N. GANE, CL I, 257) erfreuen die Sinne. Zi şi noapte dezmierdat De melodioase sazuri (BĂLĂCESCU, CL VIII, 333) ergötzt von lieblichem Saitenspiel. II. a se dezmierdâ (în c.) sich (an etw.) ergötzen, vergnügen, (in etw.) schwelgen. Unii să dezmiardă în unsoarea scumpă, unii în iispeţe, alţii în râs şi în viaţa ßrä de plâns (SICR. DE AUR2 47a). Mama Chira se dezmiardă între copiii săi (DEL. S. 175) weidet sich am Anblick ihrer Kinder. Dezmiardä-te (PS ALT. 1651, 63a). GR. arom. diznerda. ET. wahrsch. zu lat. merda „Kot”, also urspr. „vom Kot reinigen”. // WOLLs Herleitungsversuch aus dem abstrakten lat. *dis-maeridäre zu maeräx/ *maerfdus (HERRIGS ARCHIV 133/1981,2,303-308) ist verfehlt. SG. ALR I/II, K. 236; II/I K. 150. dezmierdare PI. -dări S. f. (1642 CAZ. GOV. 372) 1. Ergötzen, Vergnügen N., Wonne F. Nu iai aminte desfătările şi dezmierdările mele (CANT. DIV. lb; die Welt zum Weisen) du achtest nicht auf meine Freuden und Wonnen. 2. Ausschweifung F. Şi acolo a risipit toată avuţia sa, vieţuind întru dezmierdări (EV. 1894 Lk 15, 13). 3. ReizM. Trupu-i, fără veşmânt, nu ascunde nici una din dezmierdările sale (OD. PS. 62) von ihren Reizen. ET. a dezmierdâ. dezmierdat Adj. (1651 PS ALT. 154b) 1. verhätschelt. Avesalom era ... tânăr, dezmierdat şi cu lotul dat la. răutăţi (MĂRG.2 5b). 2. ergötzlich, lieblich. Iată, câtu-i bine şi câtu-i dezmierdat a lăcui fraţii în pace denpreună (SICR. DE AUR2 48b; Ps 132, 1). ET. a dezmierdâ. dezmierdäciüne PI. -ciulii S. f. (um 1580 GLOS. BOGDAN 122b, TRS XVI, 424) LV. Ergötzen, Vergnügen N., Wonne F. Sultan Mehmed îmbla la vânat ... şi la alte dezmierdăciuni (NEC. COSTIN, LET.21,389) Vergnügungen. în toată lumea nu-i nicăierea pământ ca Italia, de toate bivşug şi dezmierdăciune (NEC. COSTIN, LET.2 I, 66) Üppigkeit. - Vgl. auch VARL. CAZ.21, 13b u. DOS. TR. 154b. ET. a dezmierdâ. dezminţi Präs, -mint V. tr. (1846 UN) dementieren. GR. konjugiert wie a minţi ET. Nachbildung von frz. démentir, it. smentire. dezmorţi Präs, -fésc (1805 CRIŞAN 63) I. V. tr. aus der Erstarrung erwecken, wieder beweglich machen, Ggs. a amorţi. Vinul dezmorţeşte limba der Wein löst die Zunge. II. a se dezmorţi aus der Erstarrung erwachen, wieder beweglich werden. Limbile se dezmorţesc şi, prin glume, prin râsuri cu hohote, ele răscumpără lungile ore de tăcere ale zilei (OD. PS. 13) die Zungen tauen auf. ET. dez- + a (a)morţi. dezmorţit Adj. (1868 AL.) aus der Erstarrung erwacht. Văzduhul bubuieşte! Pământul dezmorţit Cu mii şi mii de glasuri semnalului răspunde (AL., CL II, 81). ET. a dezmorţi. dezmoşteni Präs, -nésc V. tr. (1703 GCD) enterben. ET. dez + a moşteni. deznaţonalizâ Präs, -zéz V. tr. (1847 UN) entnationalisieren. ET. nach frz. dénationaliser. deznădăjdui Präs. (mâ)-iésc V. refl. u. intr. (1691 MĂRG.) verzweifeln {de c. an etw.). Nu ne deznădejduim de iubirea de oameni a lui D-zeu (MĂRG.2 lia). 65 deznădăj (luire GR. denă- (FN138), LV. bisw. -ne-, -dejd-, so auch die Ableitungen. ET. dez- + a nădăjdui. deznădăjduire PI. -iri S. f. (1699 BUC.) Verzweiflung F. Deznedejduirea mare vitejie inimilor aduce (CANT. IST. 62). ET. a deznădăjdui. deznădejde PI. -déjdi S. f. (1805 CRIŞAN 64) Verzweiflung F. ET. nădejde. dcznămoli Präs, -lèse V. tr. (1881 JIP.) aus dem Schlamm ziehen, o corabie ein Schiff wieder flott machen. - Refl.: Dăznămoleşte-te tu singur din clisa vânătă în care te-ai băgaţi (JIP. OP. 33). GR. deznomoli. ET. dez- + a (în)nămoli. deznărăvi Präs, -vésc V. tr. (um 1890 BOGD.) pc. jdn. von einer üblen Gewohnheit abbringen, jdm. etw. abgewöhnen. Dacă l-ii mai prinde pe moş popa pe la nevasta la şi dacă nu l-ii deznărăvi şi cu sfinţişorul ista cu şepte şfichiuri (näml. mit der Hetzpeitsche) (BOGD. POV. 155). ET. dez- + a nărăvi. deznodä Präs, -nod (1654 NEAGOE ÎNV.2 95a) I. V. tr. un nod etc. einen Knoten etc. aufknoten, -knüpfen, -binden. II. a se deznoda (v. Gelenken) auseinanderfallen (MIN. 1698 Oct. 55a). ET. dez- + a (în)noda. deznodat Adj. (1675 MIR. COSTIN) 1. entknotet, aufgeknüpft. Gratiile blânde cu brâul deznodat (OLL. HOR. 99). 2. locker, ausgeleiert. Că era Ioan Vodă slab şi deznodat şi de mâini şi de picioare (MIR. COSTIN, LET.21,308). ET. a deznoda. deznodământ PI. -minte S. n. (1794 UN) Lösung des Knotens, Entwicklung F. im Drama. ET. Nachbildung von frz. dénoûment. deznomoli siehe deznămoli. dezobişnuinţă S. f. (1793 PREDETICI) Entwöhnung F. ET. dez- + a obişnui. dezobrinti Präs. mă -tésc V. refl. (1874 DOCT. SÄT.) (v. Entzündungen) abklingen. O petică de in să poartă împrejurul rănei... spre a să dezobrinti şi a nu să întinde rana (DOC. SĂT. 141). ET. des- + a se obrinti, vgl. dt. abschwellen von schwellen. dezolat Adj. (1847 UN) untröstlich. ET. nach frz. désolé. dezonoare S. f. (1854 BAR.-MUNT. Il, 789) Unehre F. ET. dez- + onoare, nach frz. déshoneur. dezonora Präs, -réz V. tr. (1853 BAR.-MUNT. I, 303) entehren. ET. dez- + a onora, nach frz. déshonorer. dezordine S. f. (1821 DOC. T. V. II, 311) Unordnung F. GR. (t) dis-. ET. des- + ordine, nach frz. désordre. dezordonat Adj. (1821 DOC. T. V. II, 311) unordentlich. ET. dez- + ordonat. dezorganiza Präs, -zéz V. tr. (um 1830 UN) desorganisieren, zerrütten. ET. frz. désorganiser. dezorganizare PI. -zări S. f. (1829 C. NGR. OP. 1,25) Verwirrung, Fehlorganisation F. - Verdrängte -zâţie, -ţiiine. ET. a dezorganiza. dezorienta Präs, -téz (1856 UN) I. V. tr. irremachen. II. a se dezorienta Irrewerden. ET. frz. désorienter. dezrădăcina Präs, -néz V. tr. (1561 CORESI TE4 32b; Mt 15, 13) entwurzeln, fig. : ausrotten. Pre acele eresure ce încoltia şi răsăria, pre toate le dezrădăcinară (INDR., GCR î, 163). GR. dezrădăcini (CORESI). ET. dez- + rădăcină. dezrăsuciPrâs. -césc. V. tr. (1765 GR. MAIOR, G. LEX.) abwickeln. Băţişorul... se învârteşte, desrăsucindu-se aţişoara (ISP. JUC. 4). GR. dessuci (GR. MAIOR). ET. dez- + a răsuci. dezridicâ Präs, -die V. tr. (1890 MAR.) selten: heben, lüften. Dezrâdică-ţi basmaua Şi-i vedea pe soacră-ta (PP. MAR. NUNTA 538). ET. Verstärkung zu a ridica. dezrobi Präs, -bésc V. tr. (1826 GOL. P. 405) von der Leibeigenschaft befreien. Patria noastră dez-robindu-şi ţiganii (M. KOGĂLN., PROP. Supl. 5). ET. dez- + a robi. 66 dezvoâlbere dezrobire PI. -biri S. f. (1844 M. KOGĂLN.) Befreiung F. aus der Leibeigenschaft. Dezrobirea ţiganilor. Titel von M. KOGĂLN., PROP: Supl. 5. ET. a dezrobi. dezrüpe Präs, -rup V. tr. (1581 CORESI OMIL. 182a) LV. aufheben. ET. dez- + a rupe. dezumflă Präs, -umflu (1788 MOLNAR SPRACHL. 264) I. V. tr. abschwellen lassen. II. a se dezumjla abschwellen. GR. -unjla. ET. dez- + a umfla. dezuni Präs, -nesc V. tr. (1703 GCD) entzweien, veruneinigen. ET. dez- + a uni, vgl. it. disunire. dezunire PI. -niri S. f. (1703 FN 121) Uneinigkeit F. GR. (t) dăz-. ET. dez- + unire. dezvăli siehe dezveli. dezvălui Präs, -vălui V. tr. (1703 GCD) enthüllen. A ajuns lumea să crează că arta este un secret care nu se dezvăluie ... decât numai adepţilor ei (STĂNC. FR. 13). încântătorul tablou ce se dezvăluie dinaintea ochiului la apărarea laşului (GFIICA 246). ET. dez- + a (în)vălui. dezvărâ Präs, se -reâză V. refl. unipers. (1675 MIR. COSTIN) Sommer werden. Cât s-au dezvărat, au şi purces Sultan Osman cu mare gătire cu oşti strânse din toate unghiurile ţărilor turceşti MIR. COSTIN, LET.21, 277). GR. auch se dezvâră. ET. dez- + vară. dezvăţ S. n. (um 1670 ANON. CAR.) Abgewöhnen N. învăţul are şi dezvăţ (Sprw.)was man sich angewöhnt hat, das kann man sich auch abgewöhnen. ET. dcvcrbal v. a dezvăţa. dezvăţă Präs, -văţ (um 1670 ANON. CAR.) c., pc. de c. (sich) etw., jdm. etw. abgewöhnen. Cu răul învăţându-te, a-l dezvăţa cu nevoie iaste (CANT. DIV. 86b). Lucruri vechi De care sunt dezvăţate acum a noastre urechi (C. NGR., CL III, 50). ET. dez- + a (în)văţa. dezvârti Präs, -tesc V. tr. (1840 POEN. I, 474) nach der entgegengesetzten Richtung aufdrehen. Refl.: Birlicelul dez\>ârtindu-se, silit de înstrunirea băţişorului (ISP. JUC. 10). ET. dez- + a (în)vârti. dezvârtoşă Präs, mă -sézV. refl. (1874 DOCT. SĂT.) wieder weich werden. Cu aceasta, inima calului se va dezvârtoşă (DOCT. SĂT. 199). ET. dez- + a (în)vârtoşa. dezveli Präs, -lèse V. tr. (um 1670 ANON. CAR.) enthüllen, aufdecken, entblößen. Peste noapte îi păzea, flindu-ifiică să nu cumva să se dezvălească (CL XV, 97). Azi dimineaţă am dezvălil bordeiu ca să-i dau (vacii) o mână de ogrinji (VLAH. IC. 16) habe ich das Dach der Erdhütte abgedeckt. GR. dezvăli. ET. dez- + a (în)veli. dezvelire PI. -liri S. f. (1705 CANT. IST. 328) Enthüllung F., Entziffern N. ET. a dezveli. dezvelit Adj. (um 1670 ANON. CAR.) enthüllt. ET. a dezveli. dezvelitör Adj. (1705 CANT. IST. 3) enthüllend, entziffernd. ET. a dezveli. dezveşti V. tr. (1643 VARL.) IN.pc. jdn. entkleiden;pc. de (DOS. VS. Oct. 8; 52a: din) haină jdm. das Kleid ausziehen. O dezvăscură pănă-n brâu şi o bătură (DOS. VS. Martie 1; 11a). Dea că se dezvăscu de omul cel vechili şi să-mvăscu în veşmântul nestricării (DOS. VS. Noe. 25; 162a). GR. Inf. dezveşti und die daraus abgeleiteten Formen nicht belegt, doch aus a învesti zu erschließen; dafür a dezvéste (VARL. CAZ.21, 97b); Pcrf. -väscü; Part. -väscüt. ET. dez- + a (în)veşti. dezvinovăţi Präs. rtésc (1688 BIBLIA Spr 7, 29) 1. V. tr. entschuldigen. II. a se dezvinovăţi 1. sich rechtfertigen. Eu nu voi să pierz vremea ca călră tine să mă dezvinovăţesc (BAR. HAL. VIII, 67). 2. veralt.: (pe altul, asupra altuia) die Schuld auf einen anderen abwälzen, schieben. Omul când greşeşte, Adeseori pe altul se dezvinovăţeşte (DONICI 78; vgl. 52). ET. dez- + a (în)vinovăţi. dezvinui Präs, -iésc V. tr. (1649 MARD.) rechtfertigen, enschuldigen. Nu crede că-ţi spun asta ca să mă dezvinuiesc de ce am ßcut (VLAH. NUV. 167). GR. -vina (MARD.). ET. dez- + a (în)vinui. dezvoâlbere siehe dezvolta. 67 dezvolt dezvolt Adj. (1882 DATC. HORT.) von Blumen: ungefüllt. Flori destul de împodobiloare ... dacă sunt dez\>oalte (DATO. HORT. 74). Meist invar. dezvoalicî: Sunt o mulţime de varietăţi de mac dezvocdtă (DATO. HORT. 91). Cauzele anomaliilor care schimbă florile dezvoaltă şi învoaltă (DATC. HORT. 65). ET. dez- + (în)volt, dezvolta Präs. -volt. V. tr. (1799 BERTOLDO) entwickeln (POEN., STĂM., POL.). Studiul dezvoaltă inteligenţa (GLOS. AC.). Căldura dezvoltă florile (CADE.). GR. 3. Pers. Sg. Präs, -voltă, (t) -vocdtă, Konj. să-volte, (t) -voâlte. ET. dez- + a (în)volta; vgl. auch a dezvoalbe (CLEM.), -volbi (HMST., BUDA1-DELEANU XI, 103), -volba (B.) „entwickeln”, -voalbere (um 1600 GLOS., HC 1,276) .Allegorie”; Part, dezvolt (BERTOLDO, CPLR 1,246), Aor. 3. Pers. Sg. desvodlsă (BUDAI-DELEANU XII, 115). diabet S. n. (um 1780 UT) Zuckerkrankheit F, Diabetes Μ. GR. (t) diavit. ET. ngr. διαβήτης, frz. diabète. diabolic Adj. (1852 UN) teuflisch. ET. frz. diabolique. diâc PI. diéci S. m. (1412 DERS) 1. veralt.: Schreiber M. Logofatu eu uricarii şi cu toţi diecii divanului (GHEORGHEACHI, LET.2 III, 313) Binele meu din fetie nu-i diac să-l poată scrie (I.-B. 176). - Daher TR. ugs. überh.: Schriftkundiger, Studierter, auch Student M. După diac nu m-oi duce, Că prânzii când e mai dulce, El ia cartea si citeşte (I.-B. 167). 2. Kirchensänger M. Care diiac de va vrea să se preoţească (Ş. TAINE 154). - So noch jetzt TR. MARAM. Cantorul cântă... însoţit de către doi sau mai mulţi dieci (FR.-C. MOŢII 112). GR. Dim. diecél, PI. -céi. ET. lcsl. dijakü„Diakon”, vgl. poln. djak, nslov. dijak „Schreiber, Schriftkundiger”, magy. diâk, deâk. SG. ALRII/I, K. 179. diacon PI. diaconi S. m. (1467 DERS) Diakon M. Helfer des zelebrierenden Priesters, entspricht etwa dem Kaplan, Kooperator der katholischen Kirche; nimmt in der Kirchenhierarchic, die aus arhiereu, preot u. diacon besteht, die unterste Rangstufe ein. Hinzu kommt ipodiacon (subdiacon). GR. Dim. diaconâş ET. gr. διάκονος, ksl. dijakonu. diaconcâsă siehe diaconiţă. diaconic S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 24) Stand M., AmtN. des Diakons. Să se părăsească de diieonie (ÎNDR. 459). ET. diacon. diaconime S. f. (1679 DOS. LIT. Prose. 18a) Stand M., Amt. N. des Diakons. ET. diacon. diaconiţă pl. -niţe S. f. (1652 INDR.) Diakonissin F. De nu va fi fameia de 40 de ani, să nu se facă diaconiţă (INDR. 521). - Mit anderen Suff. diaconeâsă (POEN. I, 481). ET. ksl. dijaconica. diacônstve (t) S. f. Pl. (1570 CORESI LIT. 11b) Fürbitten (PL), die der Diakon während der Liturgie spricht. GR. diaconste (DOS. LIT. 4c). ET. zu ksl. dijakonmtvo. diadéma Pl. -dénie S. f. (um 1635 EFTIMIE L.) Diadem N. GR. (t) diadimă (EFTIMIE L. 369; NEAGOE ÎNV.2 125a). ET. gr./lat. diadema. diadôh Pl. -dôhi S. m. (1683 DOS. VS. Apr. 6; 78a) Nachfolger M. in der Würde, spez. Thronfolger. împăratul carele se nevoieşte pentru binele şi folosul norodului ...se face şi el diadoh apostolilor (ANTIM. DID. 63). Făcându-l (pe Ghica) diadoh scaunului părintesc (CANTA, LET.2 III, 191). După Abubekir a rămas diadoh Umăr (I. VĂCAR. 1.1. O., TEZ. Π, 248). ET. ngr. διάδοχος. diadohie Pl. -hii S. f. (1822 ASACHI LEON 372) Nachfolge F. Mă ţine în sânul acestei biserici... diadoh ia preuţiei de la însuşi scaunul apostolului Petru până la această episcopie de acum (MS. 1825, CL VII, 329). ET. diadoh. diafan Adj. (1818 UN) durchscheinend, -sichtig. ET. ngr. διαφανής. diafendefsi (t) Präs, -sésc (1776 AJ I, 199) verteidigen. S-a diafendefsit cu multă vitejie, ocrotind cetatea şi suferind multe rănipre trupul său (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 294). ET. ngr. διαφεντεύω, Aor. -φέντευσα. diaféndipsis (t) (x) S. (1776 A. J. I, 199) Verteidigung F. A nu le face cel mai puţin diaféndipsis (DOC. 1813, TEZ. 11, 366). ET. ngr. διαφέντεψις. 68 diâvol diafragmă Pl. -frâgme S. f. (um 1830 UT) Scheidewand F., spez. Zwerchfell N. ET. gr./lat. diaphragma. diagnostic (1840 POEN. I, 481) 1. Adj. diagnostisch. II. S. n. 1. Diagnostik F. 2. Diagnose F. ET. frz. diagnostique, -ic. diagnoză Pl. -gnôze S. f. (1840 POEN. I, 481) selten: Diagnose F. ET. frz. diagnose. diagonal Adj. (1819 AA lit. II1/1, 269) diagonal. GR. (t) -icesc. ET. n. lat. diagonalis, dt. frz. diagonal. diagonală Pl. -nâle S. f. (1814 ASACHI, UT) Diagonale F. ET. dt. Diagonale, frz. diagonale. diagramă Pl. -grâme S. f. (1776 A. J. 87) Diagramm N. ET. it. diagramma, auch mittelbar. dialéct Pl. -lécte S. n. (1705 CANT. IST. 10) Mundart F., Dialekt Μ. ET. gr./lat. dialectus, frz. dialecte. dialectal Adj. (1893 D.) mundartlich. ET. frz. dialectal. dialéctic Adj. (1703 GCD) dialektisch. - Auch substantiv.: Dialectic ... cela ce ştie a se întreba după canoanele loghicăi (CANT. IST. 9). ET. gr./lat. dialecticus. dialécticâ PL -léctici S. f. (Π03 GCD) Dialektik F. GR. gr./lat. dialectica. dialog Pl. -loguri S. n. (1705 CANT. IST. 9) Dialog M., Zwiegespräch N. GR. (t) Pl. m. dialogi (ŞINCAI HR. I, 101). ET. gr./lat. dialogus. diamant Pl. -mante (um 1594 DIR) Diamant M. Zid de diamant (BIBLIA 1688 Am 7, 7). GR. LV. adam- (MARD.); adiam- (RETEG. POV. IV, 28); adirn- (RETEG. POV. IV, 12); ghem-: Cetatea de ghem an t a lui Aghemant (FR.-C. MOŢII 281); iamandu (DIR) - PL älter -ţâri. ET. ngr. διαμάντι, die Nebenformen beruhen teils aufgr. άδάμας,-μαντος,ksl. adamanûtûimitEinfluß von diamant, teils auf magy. gyèmànt. SG. ALR SN II, K. 573. diamanticâle PL -cale S. f. (1863 FIL.) veralt.: Schmuck M., Juwelen (PL). Femeile nu mai visau decât diamanticale, stofe de mătase şi alte secături de acestea (FIL. CTOC. 206). ET. ngr. διαμαντικά. diametral Adj. (um 1830 UN) diametral. ET. frz. diamétral. diametru pl. -métré S. n. (um 1790 MIL 210) Durchmesser Μ. GR. (t) diametro. ET. it. diametro. diapazon PL -zoâne S. n. (1823 MAC. T. 13) 1. Stimmgabel F. 2. Stimm-, Kammerton Μ. ET. ngr. διαπασών. diarée S. f. (um 1780 UT) Diarrhöe F., Durchfall Μ. GR. diarie. ET. gr./lat. diarrhoea, frz. diarrhée. SG. ALR I/I, K. 124. diâstimă PL diâstime S. f. (1701 FN 89) veralt.: Intervall, zeitlicher Abstand, Zeitraum Μ. Văzând că este atâta diastima de vreme de când ai plecat şi nu le-ai mai întors (ISP. LEG.2 110). In diâstimă de un an deplin (DOC. 1804, TEZ. II, 324) innerhalb eines vollen Jahres. ET. ngr. διάστημα. diată PL diéti S. f. (1612 DIRA XVII/3, 102) veralt.: Testament N. Craiul Şvedului când au mûrit, au lăsat diată de crăie soru-sei (NECULCE, LET.2 II, 360). Tată, eşti slab foarte şi diată căci nu-ţi faci? (PANN. PV.1 II, 88). GR. adiâtă. - PL -le (MĂRG.2 22a u. 175a). ET. ngr. διάτα. diatézâ S. f. (1807 AA. ist. IE 10, 304) Diathese F. ET. gr./lat. diathesis. diatribă PL -tribe S. f. (1821 UN) Diatribe, Schmähschrift F. ET. frz. diatribe. diâvol PL diavoli S. m. (16. Jh. PS. SCH. 108, 6) 1. Teufel M. in der Bibel = διάβολος, Verführer (z. B. MT 4, 5), wogegen drac = δαίμων, böser Geist (z. B. Mt 8, 31). Frusiniţa avea ... nişte diavoli de ochi negri, şi un râs aşa, nu-ş-cum care te lua cu cald (RĂDUL. RUST. II, 31) verführerische schwarze Augen. 2. fam. : Teufels-, Mordskerl, Schlingel, Schelm M. Bes. von lebhaften, zu Schelmereien geneigten Kindern u. 69 diavolesc jungen Leuten. Dacă sfârşi Vlad şcoala clin Piatra, diavolii nu mai vr-u s-asculie de lal-su şi... trebui să-l lase să se ducă la şcolile din Iaşi (RĂDUL. RUST. II, 161). S. f. dazu diavoliţă, -locdcăi, PI. -te, -ce, Teufelin F., Tcufelschweib N., Schlingel M. von einem Mädchen. GR. ghl·. ET. gr. διάβολος. SG. ALR ΙΙ/Ϊ, MN 2744, 95. diavolesc Adj. (1632 EUSTR. PRAV. 190) teuflisch, diabolisch. Să ne acopere ...de primejdiile drăceşti şi blazne diavoleşti (DOS. VS. Apr. 5; 77b). GR. LV. auch diev-. ET. diavol. diavolie PI. -Iii S. f. (1840 POEN. I, 481) Teufelei F., Teufelsstreich M. Diavolie femeiască, domnule! (GANE, CL II, 95). ET. diavol. diavoliţă etc. siehe diavol 2. diâvor siehe dever1. dibaci Adj. (1834 MURGU 180) geschickt. Babele prin sate sunt foarte dibace în tragerea bolilor pe sită (AL. PP. 234). loniţă băiatul e un sufragiu dibaci (HELIADE, CR 1844, 43). GR. MOLD. ghib-, ET. Wohl zu ksl. gyba.ti „biegen”, vgl. bcs. ksl. gybulcă, nslov. gibek, şerb. gib ah „biegsam, gelenkig”. Doch kommt auch a dibui in Betracht. Hinsichtlich des Suffixes vgl. fugaci, hrăpaci, pungaci, stângaci etc. dibă PI. dibc S. f. (1683 DOS.) Block M. zum Fesseln. De-l băga cu mânule şi cu picioarele în dibe (DOS. VS. Noe. 19; 136b). GR. dâbă (CIH.). ET. ksl. dyba; vgl. auch dubă. dibăcie PI. -di S. f. (1840 POEN. I, 788) Geschicklichkeit F. Jocul djeridului ...da prilej a arăta dibăcie şi în purtarea calului si în aruncarea lancei (AL. PP. 110). GR. MOLD. ghib-. ET. dibaci. diblă siehe diplă. dibui Präs, -iese V. tr. (1620 MOXA) 1. c. etw. ertasten, nach etw. tasten. Caii... dibuind cu copita un loc sigur, pe potecile neregulate (VLAFI. DAN I, 85). Răzemându-şi condeiul pe marginea caietului, îşi răsuci o ţigară, dibuind al doilea vers (VLAH. DAN 1,131) indem er nach dem zweiten Vers suchte. Fiiu-tău te dibuieştesă tepiarză (MOXA, HC I, 390) trachtet dir nach dem Leben. Meşterul dibuise aceste broderii o lună de zile şi le greşise de multe ori (TEL. SCH. 59) hatten an diesen Stickereien herumexperimentiert. - Absol.: tasten. O cârtiţăpe care ziua o apucase pe drum şi acum dibuia ca vai de ea prin întuneric (SLAVICI, CL XV, 466). 2. tastend herausfinden, ausfindig machen, aufstöbem, -spüren. Am văzut cu mirare cum ei dibuise adevăratele principii ale războiului (BĂLC. 542). Câinii dibuim în sfârşii un taur sălbatic (OD.-SL. 258) stöberten ... auf. ET. Erinnert wohl nur zufällig an dt. tappen. Vielleicht verwandt mit a găbji u. a gäbui. Vgl. asl. debo (BERNEKER 191, 248; SCRIB AN). SG. ALR I/I,K. 91. dibuit (1868 BARC.) I. Adj. (nach langem Suchen) entdeckt, gefunden. II. Adv. pe dibuite tastend. Un orb care orbăcăia şi el pe dibuite (ISP. LEG.11,90) der... blind umhertastctc. GR. ghib-. ET. a dibui. dicanicesc Adj. (1845 AL. Iaşii în carnaval I, 3) veralt.: gerichtlichjuridisch. Protopopule ...judecă după formele dicanicescului consisloriu (PRAV. BIS., COL. BUJOR. I, 687). GR. dicânic (CIH.) ET. ngr. öixavixög. dicasterie S. f. (1809 GÂLDI 171) vollständig: duhovnicească dicasterie: geistliches Ehegericht, bestand bis zur Einführung der Zivilehe. Ni s-a luat păn-şi despărţeniile de la cinstita decasterie (I. IANOV, CL V, 134; ein Geistlicher klagt). GR. dec-. ET. ngr. öixaorfjpiov. dicasteriot (t) PI. -rioţi S. m. (1840 POEN. I, 483) Mitglied N. des Ehegerichts. Unde părinţii dicasterioţi ... desfăcea pe bărbat defemeie cu una cu două... Bieţii dicasterioţi Erau vrednici patrioţi (IANOV, CL V, 134). ET. ngr. SixaaTripioTT]«;. dică S. f. (1825 B.) la dică im entscheidenden Augenblick, im kritischen Moment. Să nu cumva să mă laşi la dică (AL. OP. I, 1124) Şi când a fost l-adică (d. i. ... la dică), o ştie fiecine. N-am dat nici ţara noastră, nici cinstea de ruşine (OLL., CL XIII, 458) als cs darauf ankam. Când la dică, nu-i nimică (Sprw.) gerade wo die Sache im besten Gang ist, wird nichts daraus. GR. wird bisw. mit adică (s. d. 4) verwechselt: Şi tocmai acum la adică n-am nici o mângâiere (CREANGĂ, H.21,223), dagegen la dică (CREANGĂ, CL XII, 30); adică {B.). ET. unbek. 70 didăscălie dicăi Präs, -iésc V. tr. (1705 CANT. IST. 191) schwätzen. ET. unbek. dichér PI. -chère S. n. (1679 DOS. LIT. 7a) zweiarmiger Leuchter. Der orthodoxe Bischof hält beim Segnen der Gemeinde in der Rechten einen dreiarmigen Leuchter (tricher), in der linken einen zweiarmigen, von denen ersterer die Dreiheit der Personen im göttlichen Wesen, letzterer die Zweiheit der göttlichen u. menschlichen Natur in Christus darstellt. GR. PI. auch -chéruri. ET. ngr. δικέρι. dichici PI. -chiciuri S. n. (1881 CREANGĂ) Ledermesser N. Şanuri, calupuri, astrăgaciu, bedreag, dichici (CREANGĂ, CL XV, 449). ET. unbek. // TAMÂS: magy. dikics. dichis PI. -chisuri S. n. (1649 MARD.) 1. veralt.: Gerät N. Cu ce dichis l-au lovit de l-au omorât (ÎNDR. 670). Prin ce minune te-ai făcut lăcaşul dichisului celui mai scump ce mi s-au dat oarecând? (BAR. HAL. III, 79; das Mädchen zum Grab seines Geliebten) die Stätte des teuersten Wesens. Mai ia-ti ţie dichisepăstoreşti (σκευή, BIBLIA 1688 Zach 11, 15). - Bes. vom Hausgerät. Ceva ţoale ori vr-un dichis în casa lui, tufă! (ISP. LEG.2 207). Ale casei dichise (MĂRG.2 8a)... Daher: 2. Beiwerk, Zubehör N. Aşa e omul când este învăţat cu dichisul, cu rostul casei (ISP. BSG. 89). Ştia atâtea istorii, si le spunea cu dichisul lor (VLAH. DAN 1,119). GR. bich- (ŞEZ. II, 149 u. 210). - LV. PI. -se. ET. vgl. bulg. dikiea; wohl kaum postverbal von gr. διοικέω, Aor. διοίκησα „ordnen”. dichisi Präs, mă -sésc V. refl. (1652 ÎNDR. 715) 1. sich mit dem Nötigen ausrüsten, ausstatten. (Fiul) cel mijlociu, după ce se dichisişi el cum ştiu mai bine, plecă şi el înspre apus (ÏSP. LEG.2 33). 2. fam.: sich herausputzen, -staffieren. Atunci (Mărioara) a început să se dichisească pentru vizite (ROS. TROT. 35). Fănache ...se silea din toate puterile lui ca să-şi aducă la starea lor de mai înainte scârlionţii şi să-şi dichisească iar freza (TEZ. SCH. 70). TOPON. Dichiseşti (1588), Dichiseni (1649 BGL.). ET. anscheinend ngr. διοικέω, Aor. διοίκησα „ordnen”, falls es nicht von dichis abgeleitet ist. dichisit Adj. (1652 ÎNDR.) 1. ausgerüstet. Noi (bărbaţii) suntem ... mai înţelepţi şi mai dichisiţi decât voi (femeile) (ÎNDR. 715). 2. herausgeputzt. Alexandrinele curat ţesălate şifrumos dichisite ale unui poet (OD. PS. 182) die geschniegelten und gebügelten Alexandriner. ET. a dichisi. dichiu PI. -chii S. m. (1584 DERS) LV. Verwalter M. der Güter eines Klosters od. Bistums. Un plan al Huşilor scos după un original din anul 1784 lucrat de dichiu! episcopiei Iorest Dann (N. XEN., CL IV, 373). ET. wahrsch. gr. δίκαιος „gerecht”. dicotiledön S. n. (um 1830 UN) Dikotyledone F. ET. ffz. dicotyledone. dictă Präs, -tez V. tr. (1703 GCD) 1. (einem Schreibenden) diktieren. 2. o lege etc. ein Gesetz etc. diktieren, vorschreiben. GR. (t) dictarisi, dictălui. ET. n. lat. dictare, durch multipl. Vermittlung. dictando Adv. (1833 UN) diktando. ET. n. lat. dictando, durch dt. Vermittlung. dictat PI. -täte S. n. (1840 POEN. I, 484) Diktat N. ET. dt. Diktat. dictator PI. -tori S. m. (1703 GCD) Diktator M. ET. n. lat. dictator, ffz. dictateur. dictatorial Adj. (um 1830 UN) diktatorisch. ET. frz. dictatorial. dictatură PI. -turi S. f. (1800 BUDAI-DELEANU XI, 58 N) Diktatur F. ET. n. lat. dictatura. dicţionar PI. -nare S. n. (17871. VĂCAR. OBSERV. 6) Wörterbuch N. ET. n. lat. dictionarium, it. dizionario. dicţiune S. f. (1840 POEN. I, 484) Diktion, Vortragsweise F., Vortrag M. ET. n. lat. dictio, frz. diction. didactic Adj. (1838 CIL II, 142) didaktisch, Lehr-: carte didactică Lehr-, Schulbuch, poemă didactică Lehrgedicht, corp didactic Lehrkörper, cerc didactic Lchrzirkcl. ET. frz. didactique. didactică S. f. (1818 UN) Didaktik F. ET. frz. didactique. didahie PL -hü S. f. (um 1710 NEC. COSTIN) LV. Predigt F. (Hrisanth) nu este maijos la învăţăturile didahiilor decât... Dosileiu patriarhul (NEC. COSTIN, LET.2 II, 53). - Vgl. ANTIM DID. ET. ngr. διδαχή. didăscălie siehe dăscălie. 71 dieceză dieceză etc. siehe dioceză etc. dietă1 PI. dicte S. f. (1703 GCD) Reichstag M. ET. n. lat. dieta. dietă2 PI. dicte S. f. (1770 UN) Diät F. ET. gr./lat. diaeta. dietetică PI. -tétici S. f. (1821 UN) Diätetik F. ET. n. lat. diaetetica. diéz PL diézuri S. n. (1823 MAC. T. 12) Kreuz N. (Musik). Ggs. bemol. ET. it. diesi, frz. dièse, ngr. ôfeoiç. difamânt Adj. (1868 B ARC.) schimpflich. ET. frz. diffamant. difân S. (1893 D.) MUNT. DOBR. Art Fischnetz (D. T.), vgl. crâsnic. ET. vgl. ngr. ôi%aÀoç „gabelförmig”. diferénd PL -rénde S. n. (1868 BARC.) Streitigkeit F. ET. frz. différend. diferenţă PL -renţe S. f. (1683 DOS.) Verschiedenheit F., Unterschied M., Differenz F. Ciinoscut-ai câtă diferende este de la lumina ceasta lumascăpână la cea cerească (DOS. VS. Martie 1; 4a, glossiert mit „dessămănare”). GR. -rinţă, (t) -réntie. ET. n. lat. différentiel, später auch mittelb. diferenţia Präs, -tiéz V. tr. (1840 POEN. I, 485) differenzieren. ET. it. differenziare. diferenţial Adj. (1833 AP III, 1, 490) Differenzial-. ET . it. differenziale. diferi Präs. -1er V. intr. (1790 AA ist. III/l, 81) sich unterscheiden, verschieden sein, abweichen {de c. von etw.). GR. (t) diferälui. ET. n. lat. differre, auch mittelb. diferit Adj. (1821 UN) verschieden. ET. a diferi. dificil Adj. (1846 UN) schwierig. ET. it. difficile, frz. difficile. dificultate PI. -tăţi S. f. (1800 UN) Schwierigkeit F. ET. n. lat. diffiicultas. diform Adj. (1848 NEGUL.) unförmig. ET. frz. difforme. diformă siehe deforma. diformitate PI. -tăţi S. f. (1843 UN) Mißbildung F. ET. frz. difformité. diftéric siehe anghină. difterieS. f. (1868 BARC.) Diphtérie F. ET. frz. diphtérie. diftong PL -tongi S. m. (1699 BUC.) Diphthong M. ET. n. lat. diphtongus. difuz Adj. (1852 UT) 1. weitschweifig. 2. lumină difuză zerstreutes Licht. ET. frz. diffus. difuziune PL -ziüni S. f. (1868 BARC.) 1. Weitschweifigkeit F. 2. a luminii Zerstreuung F. des Lichts. GR. -jiizie. ET. frz. diffusion. dig PL diguri S. n. (1894 ALEXI) Damm M. ET. frz. digue. digeră Präs, -gér V. tr. (1857 UT) verdauen. ET. frz. digérer. digestie PL digestii S. f. (1838 UT) Verdauung F. GR. (t) -tiü ne. ET. frz. digestion. digestiv Adj. (1848 NEGUL.) 1. die Verdauung befördern. 2. aparatul digestiv der Verdauungsapparat. ET. frz. digestif. digitală PL -tale S. f. (1840 POEN. I, 486) Digitalis F. GR. (t) degelâr. ET. frz. digital. digităt Adj. (1856 UT) gefingert. 72 clihor GR. (t) degetat. ET. n. lat. digitatus. digresiune PL -siüni S. f. (1834 UN) Abschweifung F. GR. veralt.: -gresie (DL. 179). ET. frz. digression. diha! Interj, (um 1865 AL.) Ruf, mit dem die Bärenführer den Bären zum Tanzen antreiben. Ursul a prins-o în labe (batista) ... Diha, Martine! (AL. OP. I, 1320) ET. wahrsch. aus dihanie gekürzt. dihäi Adv. (1850 AL.) MOLD. fam. mai dihai in höherem Grad: besser, stärker, schlimmer u. ähnl. Mă pricep şi la descântece mai dihai decât Baba-Cloanţa (AL. OP. I, 10). Şi începu ... a curge o pozderie de irmilici noi nouleti de străluceau mai dehai decât soarele (BOGD. POV. 21). Aş vrea s-aleg (una din fete) şi nu ştiu, că-s toate una mai dihai decât alta (AL. OP. I, 684) eine hübscher als die andere. Cuconiţele care le învârtesc (cărţile) astăzi mai dehai decât bărbapi (I. IANOV, CL VH, 314) noch schlimmer als die Männer. GR. deh-, ferner diha (VLAFI. GV. 181). ET. wohl de hai = devino-ncoace, eigentl. „anziehend”. // türk, clihci (IOGU, GS V, 182). dihänie PL -hănii S. f. (16. Jh. PS. SCH. 150, 6) 1. LV. Lebewesen. N. Toată dihania (ksl. dyhanije) sä laude Domnul (CORESI PS.5 283; Ps 150, 6). Şi de-acia va veni sfârşitul a toată dihania (DOS. VS. Sept. 21; 24a). Ieşi Noe de în corabie cu toate sufletele şi dihaniile (MOXA, HC I, 348). 2. LV. Volk N. Ca dihaniia care-ai scos afară den Eghipet au greşit (PO2 287; Ex 32, 7). Carele ai slobozit ... pre Israil, pre dihaniia la (CATEH. 1643; REV. TOC. VI, 219). 3. (wildes) Tier N., Bestie F. Peştii mării, piticii păreciielor, fierile şi toată dihaniia pământului (gr. 6Xa xd âypipia; CANT. DIV. 18a). Groaza şi frica cumplitelorjiganii, sau să le zic dihănii (gr. dypipiOv; CANT. DIV. 16b). Căpcâni (câtcăuni, căpcăuni) adică dihănii cu trup de om şi cu cap de câine (AL. PP. 200). Speranţa de a împuşca cea mai mare dihanie din codru (N. GANE, CL VIII, 97, vom Bären). O omidăl (îi ia. omida) Fericită dihanie! ai atins gâtul de ivoriu a zânei! (AL. CLV, 141). SYN. Von den vielen Benennungen für „Tiere” seien erwähnt: dihănii Tiere iiberh., bes. von wilden, großen, undieimlichen;/zrire reißende, Raubtiere; lighioi Tiere des Waldes; dobitoace (unvernünftige) Tiere, bes. von größeren Haustierenjlgdmz auf dem Boden kriechende, bes. kleinere Tiere;y7vz'm Reptilien; gângănii Insekten. GR. bäh- „monstre” (PTB.) gehört wohl zu bâzdâganie. - PL LV. -hanii. ET. ksl. dyhanije „Atem, Hauch”. SG. ALR SN III, K. 687. dihaniesc Adj. (1705 CANT.) veralt.: tierisch. Came, sânge şi alalte lucruri de materie dihăniiască (CANT. IST. 75). ET. dihanie. dihni Präs, -nesc V. tr. (um 1600 COD. STU.) LV. ausatmen. Calul lui văpăi dihnia (COD. STU., HC. II, 287) sein Pferd schnaubte Feuer. ET. abulg. duchnşti, dychati (BERNEKER 249). dihoeä Präs, -hoc (1856 SBIERA) MOLD. 1. V. tr. 1. zer-, in Stücke schlagen. Plângea de i se dihoca inima (VLAH. NUV. 14) daß ihr das Herz schier in Stücke ging. 2. pc. jdm. die Knochen zerschlagen, ihn verhauen, verholzen. Să se care (ei) în data. mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca şi i-a amuţci cu câinii (SBIERA POV. 114). II. a se dihoca sich abrackem. Eu singur Pentni feciori m-am dihocat (RĂDUL. RUST. I, 99). GR. deh-. ET. unbek. // CADE: lat. *devocare. dihonie PL -hönii S. f. (1628 DRHB XXII, 648) fam.: (Wort-)Streit, Zank M. Mai mare era dihonia şi zarva care între dânsele să făcu (CANT. IST. 23). Dezclimineaţă (baba) avea gust de sfadă: cioanda şi dihonia nu se mai sfârşau (NĂD. NUV. I, 21). ET. ngr. di^ovia. dihoniţă PI. -honiţe S. f. (1870 COST.) Teerfäßchen N., Gefäß mit Wagenschmiere, das die Fuhrleute mitführen. Spânzură în vărffulparului) o dihoniţă cu păcură, o aprind (SEV. NUNTA 331). GR. doholn- (COST.), dohön- (CIH.), duhon- (JIP. OP. 148), duholn-. ET. zu dohot „Teer”, vgl. das gleichbedeutende păcorniţă von păcură; dih- beruht auf der Nbf. clihol (BARC.), vgl. ukr. dehoti, tschech. dehet. dihor PL dihori S. m. (1645 HERODOT 111) Hausmarder M. (Mustela foina); (de câmp, puturos) Iltis M. (M. putorius). Piei de ...jderi ...de vulpe de America... de dihor (MON. OF. 1875,2255). Als Übersetzung von aiXonot; (BIBLIA 1688, Ep Jer 1, 19). Nicht zu verwechseln mit jder „Edelmarder” (M. martes). GR. BAN. dior,jgor. ET. asl. *dyhori, vgl. nslov. dihur, wofür sonst *tchori (poln. tchorz, rass. thorT, serb. tvör etc.), so genannt wegen seiner scharfen Ausdünstung, zu duhi/„Atem, Geruch”; vgl. VASMERIII, 267. 73 dijmâr dijmâr PI. -mari S. m. (1464 LDSR 366) ehem. Zchnteinheber M. în urma dijmarilor multe bârfesc babele (PANN PV. 1887, 24, Sprw.). ET. dijmă. dijmă PI. dijme S. f. (1428 DERS) 1. ehem. Zehnt M. Şi le lua dijmă şi dări (ALEXANDRIA 133). 2. später: vertragsmäßige Abgabe in Früchten, die der Bauer für Benutzung eines Strickes Feld an den Grundherrn leistete: Fruchtzins M. lei de pildă trei pogoane Ca să pui porumb şi tu, dai la dijmă jumătate, Aşa-i regula acu (RADUL. RUST. I, 134). GR. dejmă, ebenso die Ableitungen. ET. slav. dizma, dezma. H vgl. magy. dezsma (TAMÂS). dijmărie S. f. (1531 DERS) ehem. Zehntsteuer F. ET. zu dijmă. dijmărit Sf. (1612 IORGA S. D. I, 273) ehem.: Zehntsteuer F. in Geld. Dijmăritai ce se ia de tot stupul şi râmăloriu ţărănesc câte 13 bani (Ms. um 1720, ARH. ROM. 1,215). ET. zu dijmă. dijmui Präs, -iese V. tr. (1613 DIRB XVII/2, 166) c. v. etw. den Zehnt erheben. Atunci mă apucai şi eu şi dijmuii pe (grâul) acela care era strâns (FUND. BASME 79). ET. zu dijmă. dilata Präs, -lat V. tr. u. refl. (1845 UN) ausdehnen. ET. n. lat. dilatare. dilatâbil Adj. (1840 POEN. I, 487) ausdehnbar. ET. frz. dilatable. dilatare PI. -ţări S. f. (1855 UT) Ausdehnung F. ET. a dilata. dilatâţie PI. -taţii S. f. (1825 UT) Ausdehnung F.; de stomac Magenerweiterung F. GR. veralt.: -ţiune. ET. n. lat. dilatatio, frz. dilata Hon. dilatöriu Adj. (1840 POEN. I, 487) dilatorisch. ET. n. lat. dilatorius, frz. dilatoire. dilemă PI. -lerne S. f. (1781 SILI, 131) Dilemma N. ET. n. lat. dilema, frz. dilemme. diletânt PI. -tânţi S. m. (1834 BUL. F. 216) Dilettant M. - S. f. -tântăi. ET. it. dilettante. 1 diletantism S. n. (1868 BARC.) Dilettantismus M. ET. frz. dilettantisme. diligenţă PI. -genţe S. f. (um 1770 CIL II, 26) veralt.: (Personen-) Postwagen M., Post F. (IORGA S. D. IV, 98). GR. (t) dirigeâncă (AL. PP. 119), mit Suff, von braşoveancă; naiticeancă etc. ET. frz. diligence, auch mittelb. diloglân (t) (x) S. m. (1793 VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 283) Gesandschaftsattache M. ET. türk, diloglânj. dilua Präs, -luez V. tr. (1860 UN) mit Wasser verdünnen. ET. nach frz. diluer. diluviân Adj. (1840 POEN. I, 487) diluvial. ET. frz. diluvien. diliiviu PI. -lüvii S. n. (1821 UN) Diluvium N., Sinflut F. ET. n. lat. diluvium. dimensiiine PI. -siüni S. f. (um 1830 UN) Abmessung, Dimension F. GR. (t) dimensie. ET. frz. dimension. dimerlie PI. -Iii S. f. (1817 AA ist. 11/12, 196) Scheffel M. Cu turbanul cât dimerlia pe cap (URECHE LEG. 167). GR. -mir- (1850 AL. OP. I, 181). ET. türk. demndi{SCL 36, 409). dimicâ siehe dumica. dimie PI. -mii S. f. (1699 COND. V. 539) wollenes Bauemtuch Nădragii sunt făcuţi din dimie la unii neagră, la alţii civilă (APĂR. SĂN. I, 65). Scheint anfangs einen anderen Stoff bezeichnet zu haben, wie aba albă... aba. roşie ... dimie... dimie de bumbac (TARIF 1761, ARH. ROM. II, 242 u. 245) - zeigt. ET. Die türk. WB. verzeichnen dimi „Barchent”, das hier ebenfalls Lehnwort u. offenbar frz. demi(-coton, -toile od. -laine) ist. Auch das volle demicoton ist ins Türk, (demikoton) u. Rum. (dimicaton, micaton (C1H.), dumicaton (POL.) gedrungen. dimigorie (t) S. f. (1786 ELIODOR, CPLRII, 150) Ansprache F. ans Volle (VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. Π, 256). ET. gr. δημηγορία. 74 din dimineaţă PL -neţi S. f. (16. Jh, CV2 266; Apg 23,20) 1. Morgen M. Dimineaţă am M. (eines bestimmten Tages); dimineaţa des Morgens (d. i. am Morgen einer Anzahl von Tagen); în toată dimineaţa jeden Morgen; astă dimineaţă, gekürzt a zi-d im ineaţă heute morgen, heute früh; ieri, mâine dimineaţă gestern, morgen früh; de dimineaţă früh (am Morgen); de cu dimineaţă mit Tagesanbruch. Ziua bună de dimineaţă se cunoaşte (Sprw.) was ein Häkchen werden will, krümmt sich beizeiten. 2. MOLD, bună-dimineaţa Gartenwinde F. (Convolvulus tricolor). GR. LV. (16./17. Jh.) demân-, (17./18. Jh.) demin-, bisw. dimen-. - Dim. -nicioâră, PI. -re. ET. lat. *de-manîtia, zu mane „morgen”. SG. ALR SN III, K. 764; VI, K. 1654. diminie (t) (x) S. f. (DOC. 1804, TEZ. II, 328) Bimester N. Banii lefüor din trecutele diminii până la sfârşitul acestei luni (TEZ. II, 355). ET. zu gr. δίμηνος. diminua Präs, -nuez V. tr. (1846 UN) verringern. ET. frz. diminuer. diminutiv (uni 1818 UN) I. Adj. verkleinernd. II. S. n. Diminutiv N. GR. dem-. ET. n. lat. diminutivum. dimirlie siche dimerlie. Dimitrie (1490 DRHA III, 75) 1. Demetrius M. 2. Sfântul Dimitrie Sankt D. 26. Okt. ehem. einer der zwei herkömmlichen Termine für Miet- und Pachtverträge, daher Zichtag; der zweite war Sfântul Gheorghe, 23. April. 3. arom. Sumedurlu Oktober M. GR. auch Dumitru, Volc. -tre; Dim. ugs. MUNT. Täche, früher Dimifräche, fam. Mitică (aus Dimitrîcă), ehem. auch Dimitrâşco u. Dumitrâşco. - Für Sfântul Dimitide auch Sâmedru, Sum- (FR.-C. MOŢII 105), -mâtru (NECULCE, LET.2 II, 193; MUŞTE, LET.2 III, 4). Gen./Dat... -drului, fernerSän-Dumüru (JIP. OP. 40). Für weitere zahlreiche Formen siehe DOR 42/43. ET. Dimitrie < gr. Δη μητριός, ksl. Dimitrii; Sâmedru < lat. Sanctus Demetrius. - Dumitru ist ein aus dem vermeintlichen Vok. Dumitre erschlossener Nom., vgl. ebenso Ion aus Ioane < Ιωάννης. dimon siehe demon. dimpotrivă etc. siehe împotrivă etc. dinPräp. (1521 NEACŞU) 1. räumlich = de în (siehe der 1 u. 17b): inima din piept das Herz in der Bust, casa din deal das Haus auf dem Berg etc. 2. Bewegung nach außen, Ausgangspunkt, Ggs. în aus, von. A sări din lac în puţ (wörtl.: aus dem Tümpel in den Brunnen springen) aus dem Regen in die Traufe kommen; dintr-o mână în(tr-)alta aus einer Hand in die andere; din loc în loc von Ort zu Ort; din neam în neam von Geschlecht zu Geschlecht; din zi în zi von Tag zu Tag; din creştet până în talpă vom Scheitel bis zur Sohle; din arat până-n cărat (I.-B. 265) vom Pflügen bis zum Einführen. Dintr-un timpsi vântul tace (COŞBUC 7). -Aß, a pleca, a fugi, a veni etc. dintr-un oraş, dintr-o ţară aus einer Stadt, einem Land sein, fortgehen, fliehen, kommen etc. - A semăna o plantă din toamnă, din aprilie cine Pflanze schon im Herbst, im April säen (DATC. HORT. 75 u. 97). De veneai din seara în care le-am chemat (NĂD. NUV. I, 118) wenn du dich gleich an dem Abend ... aufgemacht hättest. Vgl. cu 10. 3. Stoff: aus. Aşa-i lumea din bucăţi, vede unul, cere toţi (Z. IV, 214, Sprw.) so ist die Welt, sie besteht aus lauter Stücken, was einer sieht, möchten alle haben. Face din ţintar annăsar (Redensart) er macht aus einer Mücke einen Elefanten. 4. partitiv: von. Acum este os din oasele mele şi trup din trupul mieu (BIBLIA 1688 Gn 2, 24). O parte, jumătate dintr-un întreg ein Teil, die Hälfte von einem Ganzen, eines Ganzen. Unul din prietenii lui einer seiner Freunde. Veralt.: La şase ceasuri din zi, din noapte um die dritte Stunde des Tages, der Nacht. - A rupe, a tăia, a mânca, a gusta dintr-o pâine von einem Brot abbrechen, abschneiden, essen, kosten, a scurta din cale den Weg abkürzen etc. Să mai stâmpăr din cea jale (I.-B. 132) un meine Trauer ein wenig zu stillen. Mai uiţi din supărare (I.-B. 414) man vergißt seinen Ärger ein wenig. 5. LV. Ursprung: von (... her). Zic unii să se fie făcut acea spaimă din slugile oştenilor (MIR. COSTIN, LET.2 I, 274) daß jener Schrecken von den Troßknechten ausgegangen sei. - A auzi, a înţelege od. a oblici, a şti c. din cn. etw. von jdm. (d. i. aus seinem Munde) hören, erfahren, wissen. Aceste am înţeles dintr-un boier bătrân (MIR. COSTIN, LET.21, 309). Noch jetzt ugs.: Auzisem eu din oameni... dacă vrei să nu te muşte câinii ... să te tupilezi jos la pământ (CREANGĂ, CL XV, 13). A cunoaştepc. din vedere jdn. vom Sehen kennen, a şti c. din auzite etw. vom Hörensagen wissen, a prinde din zbor im Flug fangen. Apa o bea, ca rânduneaua, din zburat (Z. III, 444). Numai din miros nu te saturi (Z. IV, 116) vom bloßen Riechen wirst du nicht satt. Iubeşte-mă din văzul Deaca nu mă poţi mai mult (I.-B. 47) liebe mich dann eben aus der Feme, wenn du es sonst nicht schaffst. 75 dinadins 6. Ursache: aus. S-au luai din dragoste sie haben aus Liebe geheiratet. Din lipsă de ştiri, aus Mangel an Nachrichten. Din cauza aceasta aus diesem Grund. Nevasta Băleanului murea din facere (GHICA 261) infolge einer Entbindung. 7. in Verbindungen wie: a se opri din lucru, a sta din joc mit der Arbeit, dem Spiel innehalten, a se opri. din cale stehen bleiben u. ä. Copiii tăcură din râs şi bunicul din cântec (DEL. I. V. s. V. 223). 8. LV. in Bezug auf. Şi neamurile osebite şi din lege şi din obiceiuri (MIR.’ COSTIN, LET.2 1, 353) und da die Völker in Glauben wie in Sitte verschieden waren. împăratul Moscului începuse tare a se întărire şi din putere şi din nume (NECULCE, LET.213,297) an Macht und Ruhm. So noch (SEV. AN. 158): Ei din plată se-ntelesese sic kamen über die Bezahlung überein. 9. instrumental: mit. In bestimmten Verbindungen: a strânge din umere die Achsel zucken, a clănţăni din dinţi mit den Zähnen klappern, a bate din aripi die Flügel schlagen, a da din coadă mit dem Schwanz wedeln u. ä.; a întreba, a căuta., a sorbi din ochi mit den Augen fragen, suchen, mit den Blicken verschlingen; a dormi, dinlr-un ochi auf einem Auge schlafen; a scurta, barba din foarfecă den Bart mit der Schere stutzen; a cânta, la vioară Geige spielen; din gură singen; a suna din com, a zice din fluier das Horn, die Hirtenpfeife blasen u. ä. Beau voinicii şi se duc, din pistoale troscănind Şi din gură chiuind (I.-B. 288). GR. LV. dein, diîn, den (doch sind erstere zwei wohl den, din zu lesen); MUNT, ugs.: dîn (wie dă für de), schon DOC. 1650, GCR I, 134; falls hier kein Schreibfehler vorliegt. - Über den Gebrauch von dinn-, dintru, dintr- siehe în. ET. de în. dinadins siehe adins I. din-a-dreapta siehe drept. dinainte (um 1540 DERS) I. Adv. vorher, siehe înainte. II. dinainli S. f. PI. Vorderteil N., Brust F. emes Kleides. O caţaveică ... dinainiile cu blană de vulpe (SEV. NUNTA 47). Un mintean ... petecit în spete şi cu dinnainlele aduse (NĂD. NUV. II, 196). GR. LV. deinte. ET. de + înainte. dinamic Adj. (1840 POEN. I, 523) dynamisch. ET. frz. dynamique. dinamică S. f. (um 1830 UN) Dynamik F. ET. nach frz. dynamique. dinamită S. f. (1868 BARC.) Dynamit N. ET. frz. dynamite. dinamométru PI. -métré S. n. (um 1830 UN) Dynamometer N. ET. frz. dynamomètre. dinapoi Adv. (1551/3 ES 115a; Mt 27, 32) (nach) hinten, rückwärts; vgl. auch înapoi. ET. de + înapoi. dinar PL -nâri S. m. (1581 CORESI OMIL. 202a) Dinar M. Te-ai tocmit într-un dinar eu mine (NT 1648 Mt 20, 30). GR. (t) denar. ET. ngr. δηνάριον, auch mittelbar. dinastic Adj. (um 1830 UN) dynastisch. ET. frz. dynastique. dinastie PI. -tii S. f. (1785 UN) Dynastie F. ET. ngr. δυναστεία. din-a-stânga siehe stâng. dină PL dîne S. f. (um 1825 CONACHI) Kreislauf M., Bahn F. DacăJieşicare dină unde înoată, planete, să mişcă cu osebire dupăpravili tăinuite (CON. 285). ET. gr. δϊνος, frz. dyne. dinâùntru siehe înăuntru. dincoace siehe încoace. dincolo siehe încolo. dincotro siehe încotro. dindărăt siehe îndărăt. dinéu PI. -néuri S. n. (1829 UN) Festessen N. ET. frz. dîner. dinioâră siehe odinioară. dinlăiintru siehe înăuntru. dinspre siehe înspre. dinte PI. dinţi S. m. (16. Jh. PS. SCH. 112, 10) 1. Zahn M. Ochiu pentru ochiu, dinte pentru dinte (BIBLIA 1688 Lv 24, 20). - Spez. Schneide-, Vorderzahn, im Unterschied zu colţ Eck- u. măsea Backenzahn. - Dinţi de lapte Milchzähne. - Redensarten: A se ţine cu dinţii de c. sich an etw. klammem, nicht davon ablasscn. înarmat până în dinţi bis an die Zähne bewaffnet; ähnl. AL. PP. 63: Voinicei levinţi Cu armele-n dinţi. A scoate cuiva dinţii din gură jdm. das letzte Hemd wegnehmen. A avea un dinte contra cuiva gegen jdn. einen Groll hegen (GANE, CL VIII, 76 dipiă 98; Gallizismus). A-şi lua inima în dinţi sich cin PIcrz fassen, all seinen Mut zusammennehmen; vgl. auch AL. PP. 49: Cine-a. vrea ca să mă ieie, Meargă-acasă să mă ceie, Meargă-acasă la părinţi Cu inima lui în dinţi. MOLD. ugs.: a şedea, a. sta cu dinţii la stele nichts zu essen haben. Ziulica de vară ca aceia şedeau (soldaţii) în câmp cu dinţii la stele (SEV. POV. 52). Soarele e cu dinţi die Sonne beißt, wird gesagt, wenn die Sonne bei starkem Frost hell scheint. A tăia. cu dinţii babei von stumpfem Schneidwerkzeug. Sprw.: Mai aproape dinţii decât părinţii jeder ist sich selbst der nächste. Vgl. auch cal 10b u. a se strepezi. 2. sărbătoarea, dinţilor heißt der 11. April (FAMILIA XIII, 507). 3. in Pflanzennamen: a) dintele babei = colţul babei (siehe colţ I. 2. b) Bürzeldom M. (H.2 III, 60). - b) dintele dracului Wasserpfeffer M. (Polygonum Hydro-piper; BR.). -c) iarba dintelui Zahntrost M. (Euphrosia Odontites; BR). - d) doi-dinţi Zweizahn M. (Bidens; BR.). GR. Dim. dinţişor. ET. lat. dens, -tis. SG. ALR SN I, K. 37; VI, K. 1572. dintâi siehe întâi. dintre siehe între. dintr-insul siehe dâins. dintru siehe în. dinţâr PI. -ţâre S. n. (1893 D.) 1. Schränkeisen N. (zum Biegen der Zähne einer Säge). 2. Art Gitter am Ausfluß des Mühlgerinnes (scoc), zum Abhalten von Unreinigkeiten (D. T.). ET. zu dinte. dinţat Adj. (1840 POEN. I, 453) gezähnt. GR. (t) dintat, dintelat. ET. zu dinte. dinţărit S. n. (1881 CREANGĂ) scherzh.: Zähnesteuer F. (d. i. Bezahlung für die Arbeit der kauenden Zähne). Vă plăteşte şi dinţăritul (CREANGĂ, CL XV, 458). ET. zu dinte, nach türk, dis-paraşi (CADE), gebildet wie jumărit, jugărit, văcărit etc. dinţişor siehe dinte. dinţos Adj. (1703 GCD) reich an Zähnen. Dinţoase fălcile (CANT. IST. 89). ET. dinte. dinţură siehe ghinţură. dinum-dânam S. (1888 RETEG. POV.) selten: ausgelassene Fröhlichkeit, Jubilieren N. Apoi săpun la mâncate, Ici băute, la dinum-danam (RETEG. POV. I, 58). ET. magy. dinomdcmom. diôc siehe ghioc. diocezan Adj. (1788 MOLNAR SPRACHL. 391) Diözesan-. GR. TR. diecezan, -ţezan. ET. vgl. frz. diocésain, dt. diözesan. dioceză PL -céze S. f. (1766 UN) Diözese F. GR. TR. dieceză, (t) -ţez, -tizie; PL -cezuri (ŞINCAI HR. III, 75). ET. n. lat. diocesis. dioch- siehe deoch-. diôic Adj. (1842 UT) zweihäusig. ET. ffz. dioïque. dioptrică PL dioptriei S. f. (1790 UT) Dioptrik F. ET. ngr. διοπτρική, frz. dioptrique. diorâmă PL -râme S. f. (1837 UN) Diorama N. ET. frz. diorama. diorie PL -rii S. f. (1712 AA ist. III/16, 187) veralt.: (Zahlungs-) Termin M., Frist F. Să-ţi fac zapis cu diorie? (FIL. CIOC. 217). ET. ngr. διορία. diortosit Adj. (1699 BRVI, 373) geweiht. ET. gr./lat. diorthositus. diplâş PL -plâşi S. m. (1822 HMST. 45) OLT. TR. Geiger M. Diplaşul încă s-a răsturnat, Cetera ş-ο a stricat (PP. SEV. NUNTA 205). ET. diplă. SG. ALR SN V, K. 1282. dipiă PL diplc S. f. (1746 IORGA S. D. XII 44) OLT. TR. Geige F. C-asta-i mare supărare Când ţiganul diplă n-are (PP. TR. SEV. NUNTA 206). Lăutari cu naiul, cu dairaoa, cu cimbcdele, cu diblele şi cu surlele (OD. PS. 128). - Auch MOLD, diblă scherzh. von der Geige des Zigeuners. GR. diblă. ET. şerb. diple (PI.) „Dudelsack”, nsl. dibla „Blaserohr”. Könnte mir ngr. δίπλα „querüber” Zusammenhängen. 77 dipli dipli Präs, -plésc V. tr. (1683 DOS.) spicken. Ascuţi trestii si le bătu preste tot trupul lui de-i dipli trupul de acele cuie de trestii de la cap până la picioare (DOS. VS. Sept. 29; 37b). ET. unbek. diplomat (1832 UN) I. Adj. diplomiert. II. S. m. Diplomat M. ET. I. nach frz. diplômé, II. frz. diplomate. diplomatie Adj. (uni 1812 ŞINCAIHR. II, 140) diplomatisch. GR. (t) diplomaticesc. ET. zu diplomat; vgl. dt. diplomatisch, frz. diplomatique. diplomatică PI. -mâtici S. f. (1818 LEON ASACHI P. 121) 1. Diplomatik F. 2. Diplomatie F. ET. zu n. lat. diplomaticus, vgl. dt. Diplomatik, frz. diplomatique. diplomaţie S. f. (1815 RUMPF 66) Diplomatie F. ET. frz. diplomatie. diplomă PL diplome S. f. (1722 CANT.) Diplom N. GR. (t) diplomâtă (CANT., D.), diplomăt (ŞINCAI HR. I, 372). ET. zu n. lat. diploma. dipter PI. -tére S. n. (um 1805 ŞINCAI N. 79) Zweiflügler M. ET. gr./lat. dipteros. dirădicâ siehe dereteca. direclie (t) S. f. (1812-18) ehern.: spanischer Säulentaler (auf demselben waren die Säulen des Flerkules dargestellt). Galt nach (FIL. CIOC. 93) Anfang des 19. Jhs. 12 1/2 Piaster. ET. vgl. serb. direklija id. < türk, direkli „Säulen habend”. diréct (um 1812 ŞINCAI HR. I, 495) I. Adj. unmittelbar, direkt, gerade. II. Adv. geradewegs. ET. n. lat. directus. directiv (1816 MAIOR ÎNV. 21) I. Adj. richtungsweisend. II. directivă; S. f. Anweisung F. ET. vgl. it. diretlivo, direttiva; frz. directif, directive. diréctor PI. -réctori S. m. (1722 FR. OLT. 204) Direktor M. - S. f. directoare. ET. n. lat. director. directorat PI. -rate S. n. (1726 FR. OLT. 205) Direktorat N. ET. frz. directorat. direetöriu S. n. (1840 POEN. I, 491) Direktorium N. ET. n. lat. directorium. direcţie PI. -recţii S. f. (1815 RUMPF 19) 1. Richtung F. 2. Direktion, Leitung F. GR. veralt.: -turne. ET. n. lat. directio, frz. direction. diregätör etc. siehe dregător etc. dires siehe dres. diretecâ siehe dereteca. dirgeână PI. -gene S. f. (1895 MANOL. IG. ŢĂR. 157) Hirtenstab M. mit einem Haken an der Spitze. ET. unbek. diricliu siche direclie. dirige siehe dirija. diriginte (1862 UN) 1. Adj. leitend. II. S. m. 1. diriginte al oficiului poştal Postamtsvorsteher M. 2. Klassenlehrer M. - S. f. dirigintă. GR. veralt.: dirigent. ET. nach frz. dirigeant. dirija Präs, -jez V. tr. (um 1830 UN) leiten. GR. (t) dirige, dirigui. ET. frz. diriger. dirmeâ S. f. (1792) ehern. Leinenkopftuch N. von Städterinnen. GR. MUNT. dirmeâ, MOLD. grimeă, ferner deirmeâ (TARIF 1792, Ş. INFL. II, 157), digrimea (DOC. 1817, REV. TOC. III, 240), durmea (SEV. CĂL., S. 1. c.). ET. zu türk, dürmek. disäg etc. siehe desag etc. disc PL discuri S. n. (1588 DIR) 1. Hostienteller M., Patene F. Potirul şi discul cu avuturile lor (GHEN. LIT. 35). GR. älter discos. 2. Teller M. zum Geldsammeln in der Kirche, entsprechend dem Klingelbeutel des Westens. Unde se mai grămădeşte norodul astăzi la biserici cu prinoase, întrecându-se care de care să deie mai multe parale la disc? (IANOV, CL V, 133). 78 discutabil 3. LM. Scheibe F. Al Iun ei disc stăpânilor de ape (EMIN. O. I, 154). GR. Dim. disculél, PI. -le; vgl. albită (D. T.) ET. gr. ôio^oç, ksl. di.slc(os)ă discernământ S. n. (1868 BARC.) Unterscheidungsvermögen N., Urteilsfähigkeit F. ET. it. discernimento, frz. discernement. discérne V. tr. (1833 UN) unterscheiden. GR. konjugiert wie a cerne. ET. it. discernere, frz. discerner. disciplină Präs, -néz V. tr. (1840 POEN. I, 491) disziplinieren, an Zucht und Ordnung gewöhnen. ET. it. disciplinare, frz. discipliner. disciplinar Adj. (1840 POEN. I, 491) Disziplinär-, Ordnungs-. ET. it. disciplinare, frz. disciplinaire. disciplină PI. -plini S. f. (1801 MICU IST. IV, 349) Disziplin F. ET. it. disciplina, frz. discipline. discipol PI. -cipoli S. m. (1808 UN) Schüler, Jünger M. GR. (t) discepol. ET. it. discepolo, frz. disciple. discolefsi (t) Präs, mă -sésc V. refl. (1778 A. J. 609) Schwierigkeiten machen, sich sträuben. GR. -/ev-. ET. ngr. ôuaxoÀeüeoûai. discolie PI. -Iii S. f. (1699 FN 51) LV. Schwierigkeit, Beschwerde, Not F. Care sjarâmân-du-se şi nesuferite năcazuri şi discoliepricinuindu-se (DOC. 1804, TEZ. II, 330). Domnitorul locuia „cu văzută stenahorie şi cu mare discolie” în casele egumeneşti de la Cotroceni (URECHE LEG. 186). ET. ngr. ôua%oXia. discontinuitate PI. -tăţi S. f. (1846 UN) Diskontinuität F. ET. it. discontinuità, frz. discontinuité. discorda Präs, -déz (1847 UN) 1. V. tr. 1. două lucruri den Einklang zweier Dinge aufheben, sie veruneinigen. Un sentiment penibil de laşitate, care-i discordează toţi nervii (VLAH. DAN II, 36) in Zwiespalt, in Aufregung versetzt. 2. verstimmen (i. d. Musik). II. a se discorda uneinig, verstimmt werden. Toate simţurile mele s-au învechit şi s-au discordât (GAZ. SÄT. XIV, 482). ET. it. discordare. discordant Adj. (1840 DL 185) nicht zusammenstimmend, unharmonisch. Notă discordantă Mißton. ET. frz. discordant. discordanţă PI. -dânţe S. f. (1844 AND. 184) Nichtübereinstimmung F., Mißklang M. ET. frz. discordance. discordie PL -côrdii S. f. (1831 ASACHI OP. 59) Zwietracht F. ET. n. lat., it. discordia. discos siehe disc. discrédit S. n. (1840 POEN. I, 492) Mißkredit M. ET. it. discredito. discrédita Präs, -téz V. tr. (1840 POEN. I, 492) in Mißkredit bringen, diskreditieren. ET. frz. discréditer. discret (1783 STINGHE) I. Adj. diskret. II. LV. S. m. Geschenk N. Discret adecă plocon (STINGHE I, 127). ET. frz. discret, it. discreto. discréüe S. f. (1729 FR. OLT. 205) 1. Verschwiegenheit, Diskretion F. 2. a fi la discreţia cuiva, völlig in jds. Gewalt stehen, ihm auf Gnade und Ungnade ausgeliefert sein, nach seiner Pfeife tanzen müssen. - La discreţie nach Belieben. GR. veralt.: -ţiiine, (+) -ţion. ET. frz. discrétion, it. discrezione. discreţionar Adj. (1868 BARC.) putere discreţionară unumschränkte Gewalt. ET. frz. discrétionnaire. disculpa Präs, -cülp V. tr. (1848 UN) rechtfertigen. ET. frz. disculper. discürs PL -cürsuri S. n. (1793 I. VĂCĂR.) Rede F., Vortrag M. GR. (t) -cors (VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 247). ET. n. lat. discursus, it. discorso. discuta Präs, -eut V. tr. (1840 POEN. I, 493) c. ctw. besprechen, erörtern, darüber verhandeln, debattieren, disputieren. Discutam pe Zola (DEL. I. V. s. V. 229) wir sprachen über Zola. ET. frz. discuter. discutabil Adj. (1868 BARC.) diskutierbar. ET. frz. discutable. 19 discuţie discuţie PI. -cuţii S. f. (1829 UN) Besprechung, Erörterung, Verhandlung, Diskussion F. GR. veralt.: discuţiiine. ET. frz. discussion. dis-de-dimineâţă Adv. (1581/2 PO2 95; Gn 28, 18) (schon) am frühen Morgen, in aller Früh. Era la 1 septembrie. Dis-de-dimineaţă eram gata si aşteptam cu nerăbdare să vie căruţa (ISP., CL XVIII, 194). GR. MOLD, dezdem- (DOS. VS. Febr. 17; 71b), dins(u) de dim- (BIBLIA 1688, Ex 34, 4 u. Est 5, 14), dinz de dim- (ODOB. PS. 210 u. 228), dezded- (BAR. HAL. VII, 190). ET. dins- (bzw. dâns-) de-dimineaţă, siehe dans u. vgl. dis-de-noapte u. dănzdemânecate. dis-de-noâpte Adv. (1581/2 PO2 293; Ex 34, 4) (noch) vor Tagesanbruch, in aller Früh. In anul 7109, Avgust 8, dânsădenoaple înlr-aşternul încăfiindMïhai Vodă ait venit doi căpitani nemţeşti (MIR. COSTIN, LET.1 1,227). GR. dens de n- (PO EX 34, 4), dinsăden- (MIR. COSTIN 1. c.), dizden- (SPER. AN. 1893 IR, 173), dez de n- (NĂD. NUV. I, 198). ET. siehe dis-de-dimineaţă. diseca Präs, -séc V. tr. (1837 AR 231) sezieren; fig.: zergliedern. GR. (t) desecui. ET. n. lat. dissecare, desecare, frz. disséquer. disecţie PI. -séctii S. f. (um 1830 UN) Sezicrung F. Sală de disecţie Seziersaal. GR. veralt.: -ţiiine. ET. n. lat. dissectio, frz. dissection. disenterie siehe dizenterie. disertaţie PI. -tâţii S. f. (1812 UN) Abhandlung, Dissertation F. GR. veralt.: -ţiiine. ET. n. lat. dissertatio, auch mittelb. disident PL -dénti S. m. (1832 UN) Dissident M. ET. n. lat. dissidens, frz. dissident. disidenţă PI. -déirte S. f. (1840 POEN. I, 496) Dissidenz F. ET. n. lat. dissidentia. disimilâ Präs, -léz V. tr. (1900 TIKTIN) dissimilieren, unähnlich machen, Ggs. a asimila. ET. nach frz. dissimiler. disimilâţie S. f. (1900 TIKTIN) Dissimilation F. GR. veralt. : -ţiiine. ET. frz. dissimilation. disjunctiv Adj. (1834 MURGU I, 146) pronume disjunctiv unverbundenes Fürwort, conjuncţie disjunctivă disjunktives Bindewort. ET. n. lat. disjunctivus. disolübil Adj. (1840 POEN. I, 497) löslich, auflösbar. ET. frz. dissoluble. disonant Adj. (um 1830 UN) dissonierend, mißklingend. ET. frz. dissonant. disonanţă PI. -nânţe S. f. (um 1830 UN) Dissonanz F., Mißklang M. ET. it. dissonanza. disparât Adj. (1829 RI XX, 374) disparat, nicht zusammenpasseiid. ET. it. disparato, frz. disparate. dispariţie PI. -riţii S. f. (1868 BARC.) Verschwinden N. GR. veralt.: -ţiiine. ET. frz. disparition. dispărea V. intr. (1846 UN) verschwinden. GR. konjugiert wie a părea. ET. frz. disparaître. dispensa Präs, -séz V. tr. (1788 UN) pc. de c. jdm. etw. erlassen, ihn davon dispensieren. ET. n. lat. dispensare. dispénsâ PL -pénse S. f. (1839 UN) Dispens, Erlaß M. ET. frz. dispense. dispepsie PL -pepsii S. f. (um 1830 UN) Dyspepsie, Verdauuiigsschwäche F. ET. frz. dyspepsie. dispera siehe despera. displăcea Präs, -plac V. intr. (1836 HELIADE Poema d.) cuiva jdm. mißfallen. ET. nach frz. déplaire. disponibil Adj. (1847 ANUL I, 79) verfügbar, disponibel. ET. frz. disponible. disponibilitate S. f. (1840 POEN. I, 494) Verfügbarkeit, Disponibilität F. A pune pe un funcţionar în disponibilitate einen Beamten zur Disposition stellen. ET. frz. disponibilité. dispoziţie PI. -ziţii S. f. (1704 FN 156) 1. Anordnung, Aufstellung F., Plan M. 80 distrâ 2. Verfügung, Anordnung, Disposition F.: a ţine la dispoziţia cuiva zu jds. V. halten; a lua dispoziţii Anstalten treffen. 3. Abgabe F. (asupra cuiva auf jdn.). 4. Neigung F., Hang M. (pentru c. zu etw.). 5. Stimmung F.: a fi în bună, rea dispoziţie in guter, schlechter St. sein. GR. -ţiiine. ET. it. disposizione, frz. disposition. dispreţ S. n. (1836 HELIADE Poema d.) Verachtung F. GR. veralt.: des-. ET. it. disprezzo. dispreţul Präs, -ţuicsc V. tr. (um 1822 ASACHŒ OP. 62) verachten. GR. veralt. : des-. ET. dispreţ. dispreţuit Adj. (1817 NICOARĂ, G. LEX.) verachtet. GR. des-. ET. a dispreţul. disproporţie PI. -porţii S. f. (uni 1930 UN) Mißverhältnis N. GR. veralt.: -ţiiine. ET. frz. disproportion. disproporţionat Adj. (uni 1830 UN) unverhältnismäßig, nicht im richtigen Verhältnis stehend. ET. nach frz. disproportionné. dispune (1794 UN) 1. V. tr. 1. anordnen, aufstellen. 2. verfügen, anordnen, disponieren. 3. asupra cuiva auf jdn. abgeben. 4. pentru c. für etw. geneigt, empfänglich machen. II. V. intr.: de c. über etw. verfügen, disponieren. GR. konjugiert wie a pune; (t) disponălui (1798 ACTE Ş. 38); dispoza. ET. n. lat. disponere, frz. disposer. disputa Präs. -pûtV. tr. (1683 DOS. VS. Iunie 1; 137b) 1. c. über etw. streiten. Gusturile nu se dispută de gustibus non est disputandum. 2. cuiva c. jdm. etw. streitig machen. GR. (t) des-; disputui. ET. n. lat. disputare, auch mittelbar. disputâţie PI. -tâţii S. f. (1698 CANT. DIV. 32a) veralt.: Wortstreit, Disput M. - LM. dispută. GR. -ţiiine, des-. ET. n. lat. disputatio. distanţă PI. -tânţe S. f. (1736 STINGHE I, 32) Abstand M., Entfernung, Distanz F. GR. (t) destanţie. ET. it. distanza. distih PI. -tihuri S. n. (1698 MIN. 21a) Distichon N. ET. ngr. .δυστυχον. distihic (t) S. f. (1705 CANT. IST. 124) Mißgeschick N. (Lăcuitorii) cearcă o cumplită pătimire de mare lipsă si distihie nepomenită. (DOC. 1809, TEZ. II, 34). ET. ngr. δυστυχία. distila Präs, -lez V. tr. (1829 UN) destillieren. GR. destila. ET. n. lat. distillare. distilare S. f. (1813 UT) Destillation F. - Verdrängte distilâţie, -ţiiine, -ăciiine. ET. a distila; vgl. n. lat. distillatio. distilator (1838 UN) I. Adj. Destillier-. II. S. n. Destillationskolben M. ET. frz. distillatoire, distillateur. distinct Adj. (um 1810 MAIOR, SCŞ 2, 1956, 6) deutlich (unterschieden). GR. (+) destinpt. ET. n. lat. distinctus. distinctiv Adj. (1840 POEN. I, 498) semn distinctiv Kennzeichen N. ET. frz. distinctif. distincţie PI. -tincţii S. f. (1818 LEON ASACHIP. 121) 1. Unterscheidung F. 2. Auszeichnung F. 3. Vornehmheit F. GR. veralt.: -ţiiine. ET. frz. distinction. distinge V. tr. (1833 UN) 1. unterscheiden. 2. auszcichnen. GR. konjugiert wie a atinge. ET. nach frz. dislinguer, it. distinguere. distins Adj. (1868 BARC.) vornehm, distinguiert. ET. a distinge. distra Präs, -trez (uni 1830 UN) I. V. tr. jdn. zerstreuen. II. a se distra sich zerstreuen. Pasiunea la care se dă ... omul... pentru a se distra (DATC. HORT. 71). ET. it. distrarre. 81 distracţie distracţie PI. -trâcţii S. f. (1814 UN) 1. Zerstreuung F. 2. Zerstreutheit F. GR. veralt.: -(unie. ET. it. distraziorte. distrage (1847 UN) 1. (de la c. von etwj ablenken, -ziehen. 2. bisw: unterhalten. GR. konjugiert wie a trage; (t) delrage (BAR. MUNT. I, 16). ET. nach frz. distraire, it. distraire. distrat Adj. (1840 POEN. I, 499) zerstreut. Indiferenţa... lumii, care e totdeauna distrată ca un poet şi uită toate mai lesne ca un copil (VLAH. GV. 148). GR. distras (EMIN. 0.1, 175), (t) distract (POEN.). ET. a distra; distras < a distrage. distribui Präs, -tribui V. tr. (um 1830) aus-, verteilen. ET. frz. distribuer. distributiv Adj. (1833 UN) aus-, verteilend; Distributiv-. ET. frz. distributif. distribuţie PI. -biiţii S. f. (1840 POEN. I, 499) Aus-, Verteilung F. GR. veralt.: -Hüne. ET. frz. distribution. district PI. -tricte S. n. (1732 IORGA S. D. IV, 84) (Regierungs-)Bczirlc M. ET. n. lat. districtus, auch mittelbar. distructiv Adj. (1836 UN) zerstörend. GR. destr-, ET. frz. destructif, nach a distruge. distruge V. tr. (1848 UN) zerstören. GR. Imperat. -ge; Part. -tnîs. ET. it. distruggere. distrugere PI. -trugen S. f. (1852 UT) Zerstörung F. ET. a distruge. ditiramb S. m. (1840 POEN. I, 499) Dithyrambus M. ET. frz. dithyrambe. ditirambic Adj. (um 1830 UN) dithyrambisch. ET. frz. dithyrambique. diuretic (um 1780 UT) ï. Adj. harntreibend. II. S. n. PL -ce, Diuretikum N. ET. ngr. διουρητικός, frz. diurétique. diurn Adj. (1829 BRV 11,61) während des Tages geschehend: βοή diurne am Tage blühende Blumen. ET. n. lat. diurnus. diùrna PI. diùme S. f. (1813 UN) Tagegeld N., PI. Diäten. ET. n. lat. diurna. divPI. divuri S. n. (1563 CORESI, DENS. IST. Π, 322) LV. Wunder N., in der Verbindung în divuri în chipuri, siehe auch chip 5. In divuri în chipuri minunaţi sfinţi (DOS. VS. Iunie 9; 151b). Ale tale în divuri în chipuri de amăgele (CANT. DIV. 20a). - Vgl. divă. ET. anscheinend lcsl. divă „Wunder”. divan PI. divânuri S. n. (1578 DERS) Diwan Μ.: - a) Ruhebett. Dă-i nas lui Ivan şi se suie pe divan (Sprw.) gibst du dem Räuber einen Finger, nimmt er die ganze Hand (LIT.). GR. Dim. -vănâş, PI. -se. ^ b) ehern. Gericht (Behörde, Handlung, Ort), Gerichtshof, bes. oberster, vom Fürsten, in der Türkei vom Sultan präsidierter, der zugleich den (weiteren) Staatsrat bildete (der engere, aus den Ministem bestehende, hieß in den Fürstentümern sfat domnesc), El divanul aduna, ucigaşii judeca Şi călăului îi da (AL. BP,, Radu Calomfirescu). Pre mulţi i-au certat din Galaţi până la Iaşi, pre unde au făcut pre la conace divânuri, pre obicei (NEC. COSTIN, LET.2 II, 88) wo er ... Gericht abhielt. Atun ce slujitorii domnului luând preis, la divan (είς το πραι τώριον BIBLIA 1688 Mt 27,27). Daher Titel eines Werkes von CANT.: Divanul sau gâlceava, înţeleptului cu lumea (DIV.). - c) Rat M., Ratsversammlung, Beratung F. împăratul chemă divanul şi împărtăşi sfetnicilor săi fericita veste (POPESCU BASME, Ş. INFL. II, 158) berief den Staatsrat ein. Im fürstlichen Schloß in Jassy hießen zwei Säle, in denen der divan tagte, divanul cel mare u. divanul cel mic. Siehe auch ad-hoc u. boier. - Schcrzh. boier de divan von jd., der auf dem Diwan sitzen muß, weil sein Schuhwerk in schlechtem Zustand ist. ET. türk, divan. SG. ALR SN V, K. 1390. divân-ceauş (t) (x) S. m. (1793 VĂCAR. 1.1. O, TEZ. II, 284) Kurier M. des türkischen Staatsrats. ET. türk, divan-qavuş. divân-chiatip (t) (x) S. m. (1792) ehern, türkischer Schreiber des Diwans. Stand unter dem divan-efendi. Alunce divanchiatipul Voievodului 82 divinitate şi alţi musulmani vor mijloci spre împăcarea părţilor prigonitoare (DOC. 1792, URIC. III, 133). ET. türk, divan kâtip. divan-efendi (t) (x) S. m. (1762 GHEORGACHI) ehern, türkischer Sekretär des Diwans. Din sânul său (domnul) scoate hatişeriful cel împărătesc ... îl dă în mâna lui divan-efendi (GHEORG., LET.2 III, 301). ET. türk, divan-efendi. divanistPl. -nişti S. m. (1793 PREDETICIII, 127b) ehern. Mitglied N. des Diwans. încheindu-se pacea ... au rămas boierii ţării cei mari divanişti în Bucureşti (DION., TEZ. II, 165). ET. divan. divanit PI. -niţi S. m. (1779 A. J. 811) ehern. Mitglied N. des Diwans. Când părerile boierilor divaniţi erau împărţite (FIL. CIOC. 244). ET. ngr. vrißavirr|<;. divân-sarai (t) (x) S. (1815 DION.) chem. Palast M. des Diwans in türkischen Städten. Aducându-l (pe capigiu) cu alai la divan-sarai (DION., TEZ. II, 188). ET. türk, divan-saray. divân-tacâmi (t) (x) S. (1793 I. VĂCAR.) Prunk-, Pferdegeschirr N. I-a dat şi cal cu divan-tacâmî şi has-ahârlii (VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 255). ET. türk, divan-takimi. divă PI. dive S. f. (1645 HERODOT 160) Wunder N. MIR. COSTIN (LET.11, 20) u. CANT. in Verbindungen wie: nu e (cu) divă că ... es ist kein Wunder, daß ... (Muştele) din lăturile vaselor noastre viaţa de-şi vor sprijini, ce divă este? (CANT. IST. 169). O, prietene camilopardale, tusăroase şi sughiţoase răspunsurile jigăniilor acestora din divă nu prinde (CANT. IST. 316) wundere dich nicht über die Antworten der Tiere. ET. lcsl. divo. divani Präs, mă -nesc V. refl. (1892 MAR.) BAN. TR. sich beraten. D-zeu venea Cu sfântul său Petru de se divăneci (PP. MAR. ÎNM. 176). ET. şerb. divanili (CADE). SG. ALR SNV, K. 1390. diver siehe dever'. diverge V. intr. (1840 POEN. I, 500) auscinanderlaufen, -gehen, divergieren. GR. konjugiert wie a merge; Pcrf. u. Part. sind ungebräuchlich. ET. frz. diverger. divergent Adj. (um 1830 UN) divergierend. ET. frz. divergent. divcrg6nţă PI. -genţe S. f. (um .1830 UN) Divergenz F.; de opinii Meinungsverschiedenheit F., infolge deren kein Beschluß gefaßt werden kann. GR. (t) -ginţi1. ET. frz. divergence. divérs Adj. (1788 UN) verschieden, mannigfaltig, allerlei. ET. n. lat. diversus, auch mittelbar. diversitate S. f. (1787 UN) Mannigfaltigkeit F. GR. (t) diversita. ET. it. diversità. diversiune PI. -siüni S. f. (1829 UN) Ablenkung, Diversion F. GR. (t) divérsie (FLORIAN I, 213). ET. it. diversione, frz. diversion. divi Präs, (mă) -vcsc V. intr. u. refl. (1680 BRV 1,229) sich wundem. Nu divi, frate, nice bănui (DOS. VS. Oct. 20; 75a). Aice ie poftesc, iubite cetitor, să nu te diveşti că s-au prea delungat această istorie (NEC. COSTIN, LET.2 II, 68). ET. ksi. diviti sç. divictàr S. m. (1762 GPIEORG., LET.2 III, 302) ehern. Hofbeamter M., der das Schreibzeug des Fürsten instand und bereit zu halten hatte. 15 bani noi să ia scriitorul logofeţiei şi 3 bani noi divictariul (COND. 1776, Ş. INFL. II, 48). ET. türk, diviltar. divide Präs, -vid V. tr. (1777 SIL I, 131) bisw.: teilen. GR. Imperat. divide; Perf. u. Part. fehlen; (t) dividirul ET. n. lat. dividere, dt. dividieren. dividend PI. -dénde S. n. (1777 UT) Dividenden (PL). ET. n. lat. dividendus, auch mittelb. divin Adj. (1833 UN) göttlich. ET. frz. divin. divinaţie PL -naţii S. f. (um 1830 UN) Divinationsgabe F. GR. (t) -Hüne. ET. n. lat. divinatio. divinatöriu Adj. (1840 POEN. I, 501) arta divinatorie die Wahrsagekunst; bagheta divin atorie die Wünschelrute. ET. frz. divinatoire. divinitate PL -taţi S. f. (1829 UN) Göttlichkeit F. ET. frz. divinité. 83 diviniza diviniza Präs, -zéz V. tr. ( 1848 UN) unter die Götter versetzen, fig.: vergöttern. ET. frz. diviniser. divizibil Adj. (1840 POEN. I, 501) teilbar. ET. frz. divisible. divizie PI. -vizii S. f. (1774 RI XII, 50) Division F. GR. (t) S . n. -ziôn, PI. -zioane. ET. frz. division, auch mittelbar. divizionar Adj. (1840 POEN. I, 501) 1. veralt.: monedă divizionară Kleingeld N. 2. Divisions-. ET. frz. divisionnaire. diviziune PI. -ziüni S. f. (1777 UT) Dividieren N., Teilung F. ET. frz. division. divizör PI. -zöri S. m. (1888 UT) Divisor M. ET. n. lat. divisor, dt. Divisor. divörs etc. siehe divorţ etc. divorţ PI. -vorţuri S. n. (1843 UN) (Ehe-)Scheidung F. A da divorţ die Scheidungsklage cinreichen (NĂD. NUV. II, 26). GR. (t) -vors, -vorciu. -vorfie. ET. n. lat. divortium. divorţa Präs, -téz V. intr. (1868 BARC.) 1. sich scheiden lassen. 2. auch transitiv: La vârsta... de 16 ani era să divorţeze pe femeia unui prefect (DEL. P. 76). GR. -vorsa. ET. divorţ. divulga Präs, -vûlg V. tr. (1859 UN) un secret ein Geheimnis verraten, unter die Leute bringen, ausplaudern. ET. frz. divulguer, it. divulgare. diz-de-dimineaţă etc. siehe dis-de ... dizdéle siehe ghizdele. dizéniu (t) S. n. (1793 I. VĂCĂR.) Plan M., spez. Kriegsplan. înţeleptul vezir ... de loc au început a lucra dizeniu cel mare (VĂCĂR. 1.1. O, TEZ. II, 292) begann auf der Stelle. ET. it. disegno. dizenterie S. f. (1694 FN 29) Dysenterie, Ruhr F. GR. (t) disenderie (1698 MIN. Sept. 113a). ET. gr./lat. dvsenteria. dizgraţie S. f. (1808 CLC 1965, 111) Ungnade F., a cădea. în dizgraţie in U. fallen. ET. it. disgrazia. dizgraţios Adj. (um 1830 UN) anmutlos, ungraziös. ET. dizgraţie, vgl. frz. disgracieux. dizolva Präs, -zölv V. tr. (um 1830 UN) auflösen. GR. dis-. ET. n. lat., it. dissolvere. dizolvant (1840 POEN. I, 497) I. Adj. auflösend. II. S. n. Lösungs-, Auflösungsmittcl N. GR. dis-. ET. frz. dissolvant. djerid siche gerid. doS. m. invar. (1839 VAIL.) C (in der Tonleiter) N. Do-major C-Dur, do-minor C-Moll, do-diez Cis, do-bemol Ces. ET. it. do. doâcă siehe odoaeä. doagă PI. doage S. f. (1777 A. J. 706) 1. Daube F. Doagele, fundurile si cercurile vasului die Dauben, Böden und Reifen des Fasses. - îi lipseşte o doagă er hat einen Sparren (zu viel, zu wenig), einen Schuß. E (numai) într-o doagă es ist bei ihm im Oberstübchen nicht richtig. - Casă de doage von der zweiten Ehe. Decât, zău, casă de doage, Eu cred că mai bine-aş face Să fac moarte peste moarte (PP. DOBR. BUR, CĂL, 163). Daher: 2. WandF. eines zylindrischen Hohlkörpers. Şliubeiul are cam la mijloc, în doagă, o borticică numită urdiniş (LIT.). Să trăiască boierii şi coniţal... strigă fiecare când punea, doaga (cofei) la gură (BOGD. POV. 233). - Gew. PI.: Unii râd, alţii cântă, alţii, trântesc paharele de le sună doagele (RĂDUL. RUST, II, 235). Cu zgomot în doage bate limba (clopotului) (CL V, 333). 3. ugs.: Art F. (geistige Beschaffenheit eines Menschen). Cu birăul iese omul uşor la capăt, numai să-i cunoască doaga lui (SLAVICI, CL V, 8). Daher: - A ajunge în doaga cuiva jdm. (seiner geistigen Beschaffenheit nach) ähnlich werden, so werden wie er (im bösen Sinne). Demi-a venisilorgu în doaga ei, îl trimit la. Golia (AL. OP. I, 996, es ist von einer Frau die Rede, die der Sprecher Für geistesgestört od. doch überspannt hält). A ajunge în doaga copiilor kindisch werden; vgl. copil I. 1; a ji în doaga morţii kurz vor dem Tod sein. ET. vlat. döga. SG. ALRI/I, K. 134, 148; II/I, MN 3915, 143. 84 dobäs doamnă PI. doamne S. f. (1462 DRHA II, 152) 1. ehern. Fürstin F. Doamna Ruxandra F. R. Elena Doamna F. E., Doamna Mamă (Doamna mare BOLINT., D.) die F. Mutter. - LV. doamna lui Vodă die Gemahlin des Fürsten. Doamna lui Ştefan Vodă (NEC. COSTIN, LET.21,166). Vasile Vodă... au pornit pre doamna-şi împreună cu casele boierilor (MIR. COSTIN, LET.1 I, 294). Domnule, MăriaTa! Pe Codreanu nu-l ierta, Că... pe Doamna ţi-a jura (AL. PP. 90). GR. Dim. domnişoâră. Ca să vezi... Cununia Domnului Cu sora. voinicului, S-o fac mie soţioară, S-o fac ţie Domnişoară (AL. PP. 209). 2. LM. Dame F., Frau F. als Titel: doamnelor şi domnilor! meine Damen und Herren!, doamnăl gnädige Frau!, Doamna (gekürzt D-na) N. FrauN. - TR. mod. iiberh.: Dame F. wofür ehern, cocoană, damă. Ochişori ca la mândra N-am văst în toată lumea, Numa-n târg la Orăştie La o doamnă-ntr-o cocie (I.-B. 394). 3. in Pflanzennamen: - a) TR. (mătrăgună) doamnă mare, doamna, codrului (PANŢU) Tollkirsche F. (Atropa Belladonna). - h) MOLD, papucul doamnei Frauenschuh M. (Cypripcdium Calceolus; BR.), vgl. domn, domnişoară, domniţă. ET. lat. domina. doâmne-ajută siehe a ajuta II. doar Adv. (16. Jh. CV2 43b; Apg 27, 12) 1. bezeichnet ein Geschehen als fraglich: etwa., wohl, vielleicht. De vor doară (apa) auzi, se vor spământa (BIBLIA 1688 Ez 2, 5). îi părea doară că visează sau buiguieşte (DOS. VS. Oct. 22; 76b) er glaubte zu träumen oder zu phantasieren. Nu doară de în nevrednicia prostimii mele (ÎNDR., GCR I, 157) nicht etwa wegen meiner armseligen Unwissenheit. De va zice neştine ceva, pentru că doară căce au fost şi acestea oameni cu trup ca şi noi (MS.. 1632, GCR I, 77) weil auch diese wohl Menschen waren wie wir auch. Tu eşti copilă... Hai, ş-omfugi în lume, Doară ni s-or pierde urmele Şi nu ne-or şti de nume (EMIN. O. I, 176). — Nu doar că, pentru că, LV. nu că doar, nu ca doar, nu pentru căce doar, nu pentru aceia că doar nicht etwa daß, weil. Vedea că i-au fost luat banii prin înşelăciune şi tâlhărie, iar nu doar că ştiau juca mai bine (C. NGR. OP. I, 57). - Daher häufig in Fragesätzen: etwa, wohl, denn. Doară va fl şi hrană pentru cămile? (MĂRG. 9b) wird wohl... sein? Ce tot faci de nu scrii carte? Doar hârtia s-a scumpit? (I.-B. 142) ist etwa das Papier teurer geworden? Au doară eşti tu mai mare decât părintele nostru Iacov? (VARL. CAZ.2 1,158a; Jo 4,12). - Im indirekten Fragesatz: ob (etwa). Şi trimise corbul să vază doară au încetat apa (BIBLIA 1688 Gn 8, 7). înlrebat-au caimacamii... pre acel turc agă doară ştie să le spuie pre cine vor să puie domn (NECULCE, LET.2 II, 294). Pentru să-l cunoască judeţul au doară să facă, au cu adevărat ete nebun (PRAV. MOLD. 147) ob er sich verstellt. 2. doar, auch ca doar, că doar (COD. STU., GCR l, 55; COŞBUC 124), doar că (NL. PP. 28) einen Nachsatz einleitend, stellt ein Geschehen als die erhoffte Folge des im Vordersatz Ausgesagten hin. Mă căiesc şi mă las, doară D-dzău m-a ierta (DOS. VS. Noe. 24; 155a) vielleicht, in der Hoffnung, daß Gott mir verzeihen wird. Se uită in toate părţile că doar va zări vreo lumină încolrova (ISP. LEG.11, 106). - Wird in der Regel mit dem Futur, bisw. mit dem Kond., selten mit dem Konj. konstruiert. Anstelle des Futurs TR. häufig Ind. Präs. Şi mă fi-eacă-nlr-un noroc cu floare de busuioc, Doar mi-ar potoli cel joc (AL. PP. 113). Mă tot. uit uitare lungă, Doar norocul să m-ajungă (AL. PP. 255). (Mândruţele) De-ar ţinea vreo sărbătoare, Doar scap şi eu din prinsoare (I.-B. 289). 3. LM. nur etwa, höchstens. Ah! garafa pântecoasă doar de sfeşnic mai e bună (EMIN. 0.1,41). Prost din prost care se naşte, e ca vita, doar nu paşte (PANN, CL V, 364) nur daß er kein Gras frißt. Că n-ai... Nici o brazdă de ogor, Făr'doar cioareci cu şinor (I.-B. 404). 4. într-o doară ohne daß man der Sache besondere Bedeutung beimißt oder beizumessen scheint: nur so (hin). Zmeul ...se apropie de dânsul şi-i mai zise într-o doară; căci. se temea spurcatul a-l mai îndemna (ISP. LEG.2 128). Dar o să vin, grăi maistor Niţă într-o doară, o să văd ce fel de piei sunt (POP. NUV. 100). Plecă într-o doară, ia aşa peste câmp, unde o vor duce ochii (ISP. LEG.2 398). 5. LM. als bekannt hinstellend: ja (doch), doch. E ajunul Crăciunului şi doară suntem creştini (VLAH. IC. 96). Zi-mi, Radule, pe nume, că doară sunt copilul d-tale (AL., CL IV, 316). Ce fânaţe, măi nebune? Doar pământul nu-i al tău (AL. PP. 99). - Die Brücke zwischen 1 u. 5 bilden Fälle wie: Fii mâne la unu după amiazi, la. locul ştiut. Doar n-ai pierdut cheia? (I. NGR., CL IV, 345) du hast doch (wohl) den Schlüssel nicht verloren? 6. LNl.firă doar (dor) şi poate ohne Frage, zweifellos, ganz bestimmt, entschieden. Cine săfi fost? Fără doar şi poate oameni d-aci din sat (RĂDUL. RUST. II, 263). Şi mai avea (calul) năravul de a prinde zăbalele între dinţi si atunci fără doar şi poate erai al lui (CL XVII, 109) auf Gnade und Ungnade. Mă îndemni să fac scuze? De ce nu? Eu unul aş face Jară doar şi poate (AL., CL IV, 339) ich meinerseits würde ohne weiteres Abbitte leisten. GR. LV. doară; MUNT, auch dor. ET. lat. de*volal (= velit), vgl. oare < volet für vull. doară siehe doar. dobäs siehe toboşar. 85 dobă dobă siehe loba. dobândă PI. -bânzi S. f. (16. Jh. CV2 65b; Jak 4, 13) 1. LV. u. TR. Gewinn, Nutzen M. Talantul carele-mi fu dat... nu-l in grupa iu in pământul cel întunecat al neştiinţei, fără dobândă şi fără folos vecinilor miei (CAZ. 1642, GCR 1, 98). Când cel viclean pentru dobânda sa pre cel prost va să-l înşale (ŢICH., GCR II, 215). Unde nu e nădejde de dobândă, lipseşte şi îndemnul de lucru (SLAVICI, CL IX, 90). - Jetzt allgemein nur noch in Sprw. u. Redensarten. Atâta pagubă (cât.) şi dobândă (pe, în ţara Moldovei), gcw. kurz atâta pagubă wcnn's weiter nichts ist, was liegt daran, ich pfeife darauf. Mai bine este să fii c-un om vrednic la pagubă decât c-un mişel la dobândă (wofür sonst la câştig) (C. NGR. 295). în loc de dobândă se pomeneşte cu osândă (PANN PV. 1888, II, 13). Au fost unii cu osândă şi alţii cu dobândă (ZIL. ROM., Z. V, 463). - Daher: 2. LV. Beute F. Demineaţa mănâncă prada şi seara împarte dobânda (PO2 175; Gn 49, 27). Şi prădănd oştenii adus-au multă dobândă (URECHE, LET.1 I, 128). - So noch AL. PP. 150 u. PP. GCR II 294 (Variante zu crsterem). 3. Zinsen (PI.) A plăti, a lua cu dobândă Z. zahlen, nehmen. Fire-aş lucit cil mieii cu dobândă (BIBLIA 1688 Ml 25, 27). A da bani cu dobândă (ÎNV.2 9b; în) Geld zu Zinsen ausleihen. Cu dobândă de zece la sulă (pe an) mit zehuprozentigcn Z. E ban pus la dobândă es ist gut angelegt (CL XV, 203). 4. (t) Eigentum N. Slobozi sunt. acei care nu sunt dobândă altuia (COD. CAR., COL. BUJOR I, 435). ET. postverbal von a dobândi. dobândi Präs, -dese V. tr. (16. Jh. CV2 66b; Jak 5, 8) 1. erlangen, erwerben, gewinnen. Ori pe unde-am ocolit, Odihnă n-am dobândit (I.-B. 191). Numai după ce trecură câteva clipe, dobândi grai să-şi poată uşura dorul sufletului (RĂDUL. RUST. II, 10) erlangte er die Sprache wieder. Această poziţie ii dobândi multă onoare şi mari avuţii (AL. PP. 184). - LV. ganz im Sinne von a câştiga: Iată alţi cinci talanii am dobândit cu ei (e%epör|aa) (BIBLIA 1688 Mt 26, 20). Pe unii dobăndindu-i cu făgăduieli (VĂCĂR. 1.1. O, TEZ. II, 250). 2. LV. besiegen, überwinden. Unii închizându-se înfre case în târg, trimis-au (Vişnoveţki) să-i dobândească (NEC. COSTIN, LET.21, 443). Vrea să dobândească urgia ce îi venia de sus (MĂRG.2 195b). - Absol.: siegen. Făcând Moisi rugăciuni, biruia şi dobăndia jidovii (MĂRG.2 93b). Nice se gândia că cişa va dobândi (MIR. COSTIN, LET.2 1, 368). 3. LV. cinnehmen, erobern. Au dat năvală cu moscalii asupra cetăţii şi o au dobândit (NEC. COSTIN, LET.2 II, 58). ET. ksl. dobyti, -bqdq. dobândire S. f. (16. Jh. CV2 116; Apg 20, 32). 1. LV. Erbrecht N. 2. Erwerb M. ET. a dobândi. dobândit Adj. (1675 MIR. COSTIN) 1. erworben. 2. besiegt. - Neg. nedobândit. Oastea căzăcească... nedobândită este (MIR. COSTIN, LET.2 I, 341) ist unbesiegbar. 3. erobert. Trimis-au câteva tunuri lui Ba tor i Jigmond dobândite de la turci (NEC. COSTIN, LET.1 I, 106). ET. a dobândi. dobânditor (t) S. m. (16. Jh. CV2 59a; Jak 2, 5) Erbe M. ET. a dobândi. dobitoc PI. -toace S. n. (1561 TE4 188a; Jo 4, 12) 1. Tier N., spez. vierfüßiges, wird bes. von Haustieren gebraucht. Şi făcu D-zeu fiarăle pământului după feliu-şi şi dobitoacele (Tianthus Caryophyllus, D. superbus). - d) lemn domnesc Eberraute F. (PP. CL XV, 230). Siehe auch domn 3a. - e) măr domnesc Apfelsorte. ET. domn. domneşte Adv. (1800 BUDAI-DELEANU) fürstlich. Dumnezeiescul Platon şi el Bea, mânca cum să cade, domneşte (BUDAI-DELEANU X, 9) ET. domn. domni Präs, -nesc (1551/3 ES 76a; Mt 20, 25) I. V. tr. 1. bisw. beherrschen. Domnul Mavrogheni... au domnit Valahia un an cu pace (DION., TEZ. II, 179). împleti pământul şi domniţi (DOS. PAR. Gn 9,7, GCR 1. 267). Că nu-i trăi cât lumea Nici vei domni tu tara (I.-B. 151). 2. zum Fürsten machen. Când sluga se domneşte în scaunul domniei stăpânului său (MUŞTE, LET.2 III, 55). 3. pc. jdn. „Plerr” nennen, „Sie” zu ihm sagen. II. V. intr. herrschen (peste o ţară über ein Land), regieren. După moartea lui Moisi stătu Isus Naviin ... şi domni 27 de ai (MOXA, HC I, 349). - LM. auch fig.: Liniştea domnea.pretutindeni (C. NGR., DL 340). ET. domn. domnie PI. -nil S. f. (1521 NEACŞU) 1. Herrschaft, Regierung F. Gratian, până era viu, dede domnia despre răsărit lu Theodosie (MOXA, HC I, 563). 2. Fürstenwürde F., -tum N. Ţeremonia domniei nouă, când vine domnul în scaun (GHEORG., LET.2 III, 299). Domnia moldovenească cm fost moştenitoare în vremile vechi (CANT. DESCR. 1851, 78). în veacurile cele dintâi întru care au început Moldova să jie domnie deosebită (CANT. DESCR. 139). 3. Fürstenhof M. Vină mâni tu la domnie Ca să vezi o cununie, Cununia Domnului Cu sora voinicului (AL. PP. 209). 4. Fürst M. L-au slobozii cu chizeş până a venire domnia (NECULCE, LET.2 II, 288) bis zur Ankunft des Fürsten. Ce vra el să facă, făcut era şi de domnie, de Mihai Vodă (NECULCE, LET.2 II, 289). 5. mit Possesiv, als Titel u. Anrede: a) der Fürst nannte sich ehern. Domnia mea, was im Deutschen durch den PI. majest. auszudrücken ist. Das Verbum wurde in die 1. Person Sg. od. PL gesetzt. Pentru aceia Domnia, mea ... poruncesc tuturor împreună boierilor celor mari şi celor mici (DOC. 1694, MELH. CIL 154). Această anafora celindu-se şi înaintea Domniei mele, şi am cunoscut, şi Domnia mea că bine şi cu dreptate au hotărât dumnealor veliţii boieri, şi poruncim şi Domnia mea. ca să ia Episcopia pe ţigani supt stăpânirea sfintei Episcopii (DOC. 1757, MELH. CIL 259). - b) domnia ta, zu einer älteren od. höherstehenden Person domnia voastră, zu mehreren domniile voastre, ist die übliche höfliche Anrede, die dem deutschen „Sie” entspricht (vgl. den verwandten Gebrauch von it. Signoria sua; signoria zu signore wie domnie zu domn). Dabei wird jedoch, wie im vorstehenden Fall, das Verb nicht in die 3. Person gesetzt, sondern je nach Umständen die 2. Sg. od. PI. gebraucht, also zu einer Person domnia ta mă cunoşti od. domnia voastră mă cunoaşteţi, Sic kennen mich. - TR. auch tu dumneata. (FR.-C. MOŢII 24). - c) domnia lui, ei (od. für letztere beide sa), von mehreren domniile lor, wird höflicherweise für „er, sie” gebraucht, namentlich wenn die fraglichen Personen zugegen sind: domnia lui (ei) mă cunoaşte er (sie) kennt mich, domniile lor mă cunosc sie kennen mich. - d) in Adressen veralt. vor dem Titel Domniei Sale: Domniei Sale Domnului N. N. Sr. Wohlgeboren Herrn N. N. - e) ehern, wurde den Namen von Bojaren dumnealui, dumnealor vorgesetzt. într-un palat de acestea ... locuia dumnealui postelnicul Andronache Zimbolici (C. NGR. 65) etwa: Seine Exzellenz der Herr Minister A. Z. Poruncim D-sale Constantin Balş Logofăt de Ţara. de gios i D-sale Vel Vornic al Obştiei 93 doninime ca să caute a iure vreun alt loc (DOC. 1803, URIC. IV, 172). Dumnealor veliţii boieri die Herren Staatsräte. - j) fam. dumnealui mein Mann, răposatul dumnealui mein verstorbener Mann. GR. Die h-dgenannten Verbindungen werden, falls man sich nicht ganz besonders förmlich ausdriieken will, wie folgt gekürzt (in Klammer sind die in der Schrift üblichen Abkürzungen beigefügt): 1. Zu einer Person Nom./Akk. dumneata (d-ta); ugs.: mneatä, BAN. auch dumita; fam.: matä, auch matâle, Dim. măiăliiţă; dumneavoâstră (dv., Dv.) Gcn./Dat. dumiiede (d-lale), fam.: matale, Dim. mătăluţei; dumneavoâstră (dv., Dv.) 2. Zu mehreren Personen Nom./Akk. dumneavoâstră (dv., Dv.), veralt. u. ugs.: du mile-voastre Gen./Dat. dumneavoâstră (dv., Dv.), veralt. u. ugs.: dumilor-voäslre 3. Von einer Person Nom./Akk. dumnealui (d-lui), dumneaei (d-ei), MOLD, ugs.: -neei, dumneasä (d-sa) Gen./Dat. dumnealui (d-lui), veralt. u. ugs.: auch dumisäle (d-sale), dumneaei (d-ei), MOLD, ugs.: -neei. 4. Von mehreren Personen Nom./Aldc. dumnealor (d-lor) Gen./Dat. dumnealor (d-lor). veralt. u. ugs.: dümilor-sdle. ET. domn. domnimc S. f. (1783 ŞINCAI A. 42) Herren PI. (Kolk). GR. domname, dumname (PASCU S. 15). ET. domn. domnişoară PI. -soare S. f. (1780 ELEM. LING. 25) Fräulein N. ET. doamnă. domnişor PI. -sori S. m. (um 1640 URECHE, LET.1 1, 206)’ 1. kleiner Herr, 2. LV. Prätendent M. auf den Fürstenthron. în zilele acestei domnii se rădicase şi un domnişor de la Orheiu (MIR. COSTIN, LET.' 1,237). 3. TR. Stieglitz M. (Fringilla carduelis; MAR. ORN. I, 393). ET. domn. domnitor (1581/2 PO2 293; Ex 34, 6) I. Adj. herrschend, herrschaftlich. GR. domnitoresc (DOS. TR. lila). II. S. m. Fürst M. Titel des rumänischen Fürsten, in der 2. Hälfte de 19. Jhs., als domn allgemeiner Titel der Bürgerlichen geworden war. Daneben blieb aber auch letzteres im Gebrauch. Vgl. z. B.: Puterile constituţionale ale Domnului suni ereditare (CONST1T. Art. 82), nb.: ... atunci Domnitorul va putea numi succesorul său dinlr-o dinastie suverană din Europa (CONSTIT. Art. 83.). ET. a domni. domniţă PI. -niţe S. f. (um 1743 NECULCE, LET.1 11,271) LV. Tochter des Fürsten: Prinzessin F. O caretă ... înlăuntrul căreia şedea la dreapta doamna ţării, soţia lui Vasilie Lupii, şi la stânga domniţa, fiica ei (GANE, CL VII, 89). - LM. junge Dame. ET. doamnă. domol Adj. (1788 MOLNAR SPRACHL. 111) 1. langsam, sacht, gemächlich. Plecă cu paşi domoli spre casă (CL XV, 426). Dămol sau iute, iute ca vântul Eu merg călare (AL. OP. I, 51). Când vântul este prea domol (ISP. JUC. 70) zu gelinde, zu schwach. Apoi îi zise cu un ton mai domol (GANE, CL VIII, 181 ) in ruhigerem Ton. - Adverbiell: Dămol, dămol, Tribunescule! Nu te aprinde ca un stog de paie (COŞBUC 37). 2. von Menschen u. ihrem Tun: a) langsam, träge. (Sora lui) a mai mare mai domoală, a mai mică mai voinică (TEOD. PP. 204). - b) sanftmütig, gütig, freundlich. Era băiat domol şi intra totdeauna în voile mele (SLAVICI, CL XIV, 95). Rar o vorbă domoală între mamă şi fată (NĂD. NUV. I, 139). — Adverbiell: Temându-se de dânsul ca să nu li strice toată pădurea, i-au zis cu domolul: Da, lasă, lasă (SBIERA POV. 181). GR. MOLD. dăm-. ET. Der Zshg. mit slav. malo „ein wenig” (vgl. poln. pomalo „sachte”, russ. malo po malu „allmählich”) ist fraglich. // Postverbal von a domoli. domoli Präs, -lèse V. tr. (1640 CEASLOV 66b) mäßigen, dämpfen, stillen, beruhigen, besänftigen, beschwichtigen. Certă vântul şi zise mării: domoleşte-te (oicoTia), înfrânează-le (BIBLIA 1688 Mic 4, 39). îşi strângea ... mânile la inimă, ca şi cum ar fi voit să-i domolească bătăile (C. NGR., CL XV, 51). înaintea birtului să băteau doi oameni beţi; el... întră între ei să-i domolească, să-i împace (RETEG. POV. IV, 24). Până ...se va mai domoli firea bărbatului cea iute (INDR. 151). 4 izbutit a domoli o inimă sălbatică (C. NGR. 43) zu zähmen. GR. MOLD. dăm-. ET. asl. *do-malili (SCRIBAN). 94 dor domolire PI. -liri S. f. (1705 CANT. IST. 142) Mäßigung, Beschwichtigung F. După domolirea acestei răscoale (BĂLC. 84). ET. a domoli. domolit Adj. (1679 DOS.) 1. beruhigt. 2. gebändigt. De amăgeala şarpelui domolit (DOS. LIT. Vas. 7b). ET. a domoli. domüz (t) (x) S. m. (1815 DION.) Schmähwort, im Munde von Türken: Schwein N. Nu este vrednic domuzul acesta de masa mea (DION. TEZ. II, 188). ET. türk, domuz. don siehe domn. donä Präs, -nez V. tr. (1868 BARC.) cine Schenkung machen. ET. it. donare. donatar PI. -tari S. m. (1806 UN) Beschenkter M. ET. n. lat. donatorius. donator PI. -tori S. m. (1868 BARC.) Schenker M. ET. n. lat. donator, frz. donateur. donaţie PI. -naţii S. f. (1757 PROTOCOL II, 185b) Schenkung F. GR. veralt.: -ţiiine. ET. n. lat. donatio, frz. donation. dondăni Präs, -nesc V. tr. u. intr. (1852 STĂM.) halblaut u. undeutlich sprechen: (vor sich hin) murmeln, brummen, summen. Ameţit de bucurie, Dondăneşte-ncetinel: Uite, zău, cepielebună! (SPER. AN. 1892 1,199; beim Erblicken eines Hasen). Dondănea printre dinţi o melodie ţigănească (CL X, 3 51). GR. dănd-, dondăi (CREANGĂ). ET. onomatopoet. doniţă PI. doniţe S. f. (1688 BIBLIA) 1. MUNT. TR. hölzerne Kanne mit einem Henkel, zum Wasserholen etc. Şi au dat cornuri in mâinile tuturor şi doniţe (ööpiag) deşarte (BIBLIA 1688 Jud 7, 16). Fiindu-i sete, ceru apă de la o fetiţă care venea, de la fântână cu doniţa plină (OD.-SL. 95). - MOLD, dafür cofă. 2. MOLD. Eimer M. zum Melken von Kühen (wogegen Schafe in die anders geformte găleată gemolken werden). (Vaca) de frunte ...dă doniţa plină (DRĂGH. IC. 16). GR. MOLD, auch doin-. Dim. donicioâră, PI. -re. ET. vgl. poln. doffinca, zu slav. dojiti „melken”. dop (1703 GCD) 1. S. n., PI. dopuri (Kork-, Glas- etc.) Pfropfen M. Dopurile... de plută cu care astupăm carafele (LIT.). GR. Dim. dopuşor, PI. -şoâre; dopus (B.) II. Adj. MOLD. 1. klein, gedrungen, fett. Femeie doapă (SCRIBAN). 2. v. Hühnern: ohne Schwanzfedern. Doar (Ilinca) mt-i vreo sculă nici vreun odor, curat o găină de cele doape (NĂD. NUV. I, 182). ET. unbelc. Wohl urverwandt mit urgerm. tap „Zapfen”. // sieb, -sächs. Dop. doprös S. n. (1789 SCL IX, 239) veralt. fam.: a face cuiva dopros, a-l lua la dopros jdn. ins Verhör nehmen. Când ajunge Stan la cerdac, iese cuconiţiMihăluş înainte şi începe a mi ţi-l lua la dopros (BOGD. POV.153). ET. russ. dopros. dor S. n. (1581/2 PO2 82; Gn 24, 67) 1. (seelischer) Schmerz, Weh N. Mare doru-mi-i, c-am avut numai doi cuconi şi i-am îngropat astăzi pre-amândoi (DOS. VS. Oct. 9; 56a). Că nu arde fierbinţeala figurilor trupurile precum arde şi aprinde dorul sufletele prietenilor când se desparte unul de altul (MĂRG.2 64b). 2. OLT. ugs.: dor de cap, de inimă Kopf-, Magenschmerz M. Să nu aibă (cutare) dor de cap (TEOD. PP. 396, in einer Besprechung). Diferite boale de stomac, cum diaree, fărâmături, stricăciuni etc., cunoscute în popor sub numele de „ dor de inimă” (ŞEZ. IV, 24) 3. SehnsuchtF., Seimen, VerlangenN.: dec. nach etw., dorul cuiva, unui lucru die S., das V. nach jdm., nach etw. înghiţea bietul odată Şi-l lovea dorul de fată (AL. PP. 5) und cs ergriff ihn die Sehnsucht nach dem Mädchen. Mor de dorul tău ich sterbe von Sehnsucht nach dir (AL. PP. 243). Dor de tară Heimweh. Vorbim mult de ţară. Dorul ei ne urmăreşte pretutindeni (AL. OP. I, XVII) von der Heimat. - Mi-e dor de cineva, de c. ich sehne mich, es verlangt mich nach jdm., nach etw. Mull mi-e dor de-o floricea ... Care-o porţi în buzişoară(AL. PP. 157). -Duc dorul unui lucru, dorul de c. ich hege (dauernd) Verlangen, seime mich, lechze nach etw. Baba. Ilinca... mă duse în cămara cu merinde unde şedeau grămădite pe poliţe cutii cu rahat, şiraguri de smochine... şi câte şi mai câte de care duceam dorul la şcoală (GANE, CL XIII, 41). Fragii, poţi să le duci dorul (AL. POEZII I, 72) die Erdbeeren siehst du nie wieder. - Cu dor sehnsüchtig, sehnsuchtsvoll, voll Verlangen. Cu credinţă şi cu dor să ne apropiem (DOS. LIT. Grig. 34b, aus dem Eucharistiegebet). Iar în urma lor (a fetelor) Mulţi voinici cu dor S-au luat cântând (AL. PP. 14). —A face pe dorul cuiva = pe voia cuiva: tun, was jd. verlangt. Alei! corbi corbişor, De vrei tu 95 dori să-mi faci pe dor, Ţine ineluşul meu (AL. PP. 145). - Ugs.: în dorul lelei ohne dabei eine besondere Absicht zu verfolgen, ohne sich dabei etwas zu denken. Intr-una din zile, feciorul de împărat se duse la vânat, ia aşa cam în dorul lelii, fiindcă n-avea altă treabă (ISP. LEG.2 370). Căciula-i ţurcănească, trântităp-o ureche, în dorul lelei, îl prindea ca p-un haiduc (DEL. S. 25). 4. spez.: Liebessehnen N., -quäl, Liebe F. Eu cu dor, mândra cu dor, Trebui-ne-ar un doftor, Pe noi să ne doftorească, De dor să ne mântuiască (I.-B. 107). Cântece de dor Liebeslieder elegischen Charakters. GR. PI. bisw. doruri. - Dim. TR. doniţ. ET. postverbal von lat. dolere „schmerzen”, vgl. it. duolo, sp. duelo, port. do. H lat. dolus (REW 2727). SG. ALRI/II, K. 244. dori Präs, -resc (MS. um 1620, GCR) 1. V. tr. (LV. nicht belegt) l.pc. nach jdm. Verlangen haben, sich nach ihm sehnen. Unde este omul ce să nu dorească O femeie jună care să-l iubească (SIHL. 69). Eu care l-am dorit şi l-am plâns doi ani de zile (AL. OP. I, 1010). 2. (cuiva) c. (jdm.) etw. wünschen. Şi-ţi doresc mereu să fii Cu izbânzi şi veselii (AL. PP. 196). Aş dori să văd şi eu asta (XEN. BR. 63) das möchte ich auch sehen. II. V. intr. 1. veralt. u. ugs.: de c. (dafür întru c. MS. 1710, GCR I, 368, spre c. ALF. SUFL. 1785, GCR Π, 148,pentru c. MS. um 1800, GCR Π, 178) nach etw. Verlangen haben, sich danach sehnen. Părintele mieu este bolnav şi doreşte dulceaţa raiului (MS. uni 1620, GCR I, 64). Atunci băiatul începu să plângă şi să dorească de părinţi (ISP. LEG.2 162). 2. cuiva de bine jdm. Adieu sagen, sich ihm empfehlen (SLAVICI, CL XII, 428). ET. dor. SG. ALR SN V, K. 1446. doric Adj. (1839 VAIL.) dorisch. ET. n. lat. doricus, frz. dorique. dorinţă PI. -rinţe S. f. (1800 BUDAI-DELEANU) Wunsch M. Vali începu a se cam îndoi de concursul gloatelor la realizarea dorinţilor lui (AL., CL III, 58). ET. a dori. dorire PI. -riri S. f. (1703 GCD) Verlangen N., Wunsch M. Dorirea mişeilor o auzişi, Doamne (PSALT. 1710, 10, 17, GCR I, 365). ET. a dori. dorit Adj. (1651 PS ALT. 18, 10) de c. begierig (nach etw.). Un ţigan odinioară, cum era dorit de caş (SPER. AN. 1892 I, 5). Bătrânii... nu aveau copii. Şi Doamne! tare mai erau doriţi să aibă măcar unul (CREANGĂ, CL X, 105). ET. a dori. doritor Adj. (1839 ASACHI Lamartine) de c. begierig (nach etw.). Toată lumea era doritoare să revadă pe Mihai (I. NGR., CL VII, 49). Adunând în jurul lui o sumă de tineri doritori de cultură (ADAM. BIOGR. 46). ET. a dori. dormi V. intr. (16. Jh. PS. SCH. 3, 6) schlafen. Dorm şiJlorile-n grădină (EMIN. 0.1,207). GR. TR. u. arom. dur-. 1. Pers. Sg. Präs, dorm, 2. dormi, 3. doarme, Konj. să doărmă, Imperat. dormi. ET. lat. dorm io, -Pe. dormită Präs, -tez V. intr. (16. Jh. CV2 86a; 2 Petr 2, 3) schlummern. Iată nu va dormita nici va adormi cela ce păzeşte pre Israil (BIBLIA 1688 Ps 120, 4). GR. TR. durm-. ET. lat. dormlto, -are. SG. ALR I/I, K. 75. dormitârc S. f. (16. Jh. PS. SCH. 131,4) Schlummern N. GR. durmitare (PS. SCH.). ET. a dormita. dormitor (1703 GCD) I. Adj. schlafend. II. S. n., PI. -loăre Schlafzimmer N. ET. a dormi; 2. < it. dormitorio. dornic (1847 PANN) I. Adj. verlangend (de c. nach etw.), sehnsuchts-, liebevoll. Au el (norocul) tiran cumplit nu e? De cine a fost el dornic? (PANNPV.1 II, 132). în miezul iernii ...focul vesel e lucrul cel mai preţuit, de care toţii suntem dornici şi nesăţioşi (NĂD. NUV. I, 93). Aşlernându-şi privirea dornică şi nerăbdătoare pe dunga, vânătă a drumului (VLAH. NUV. 11). Şi rămâind singură această păreche credincioasă şi dornică (ISP. BSG. 53). II. S. m. MUNT. Sichelmöhre F. (FalcariaRivini; BR.). ET. dor. dorobanţ PI. -bânţi S. m. (um 1529 DERS) 1. Dorobantz M., Soldat einer früheren rum. Waffengattung. Dieser trug eine Pelzmütze mit einer Truthahnfeder daran (daher auch fam. căciular u. curcan genannt). Die unberittenen u. die berittenen Dorobantzen bildeten zusammen die „Territorialarmee”, dienten, im Gegensatz zu den übrigen, die „permanente Armee” bildenden Waffengattungen, nur einen Teil des Jahres u. wurden vornehmlich zur Bewachung der Grenzen verwendet. 96 doselnic 2. LV. Gardesoldat M. Şi învăţă patru dărăbani să-l bată cu pietrip(r)este obraz (DOS. VS. Sept. 4; 6a) ihn zu steinigen. Agă, ispravnic pre dărăbani (URECHE, LET.21, 139). GR. dărăb-, darab-, ferner -bân (MIR. COSTIN, LET.1 I, 311; AMIRAS, LET.2 III, 151), dărobănţ (MIR. COSTIN, LET.' 1,311). ET. mittelb. aus dt. Trabant, vgl. magy. darabant. dorobănţesc Adj. (1832 AP II/1, 621) Dorobantzen-. Talpaşii dorobănţeşti pedestri (FIL. CIOC. 344). ET. dorobanţ. dorsal Adj. (1831 UT) Rücken-; Subst.: marele dorsal der gr. Rückenmuskel. ET. frz. dorsal. dos PI. dosuri S. n. (1519 DERS) 1. Rücken M., Rückseite F. (bei Stoffen:) linke Seite; Ggs .faţa. Dosul mâinii der Handrücken. Solul înţelegând motivul, întră cu dosul spre tron (RAL. SUV. 110). Nebiruitul Şved precum se socotea a fi, desârg dosul ş-au arătat (NEC. COSTIN, LET.2 II, 61) ergriff die Flucht. După dos (CANT. IST. 85) hinter dem Rücken (= heimlich, Ggs. în faţă).-în, din dos hinten, pe din dos von hinten; casa din dos das Hinterhaus, uşa din dos die Hintertür; în, din dosul casei hinter dem Haus. - A lua cuiva dosul jdm. in den Rücken fallen. Dosul iar să le ia nu puteau tătarii, de tabără (MIR. COSTIN, LET.2 1, 259). - A da dos(ul), ferner a da dos la fugă (NEC. COSTIN, LET.2 II, 109), a pune dos la fugă (AL. PP. 73), a bate dosurile (IANOV, CL XIII, 72) die Flucht ergreifen, fam. a da dos la faţă Reißaus nehmen. Radul văzând ... că oastea i se înmoaie, dete dosul în a treia noapte, lăsându-şi locului morţii şi răniţii (ISP., CL XII, 177). Pe unde să ies ca să nu mă-ntâlnesc cu el? Ha, pe fereastră!... Dos la faţă (AL. OP. I, 825) ich nehme Reißaus. Dos la faţă, voinici! (AL., CL VII, 370) sie nehmen Reißaus, die Helden! -Pedos, MUNT. d(e)-a-ndoâsele umgekehrt, verkehrt. Luă un cojoc miţos Şi mi-l îmbrăcă pe dos (AL. PP. 103). Meşterul Dincă ... a tencuit zidul de la poartă şi mi-a. bătut numărul 6 d-andoasele (CL, XIII, 293; so daß man nun 9 liest). 2. gegen Sonne, Regen ctc. geschützte Stelle. Grăjdişorul viţăilor... săjie ... acoperit, pentru ca să le ţâie dos de soare şi de ploaie (DRĂGH. IC. 15) daß er ihnen gegen Sonne und Regen Schutz bietet. Pentru iernaticul oilor, (gospodarul) face perdele stuhuite şi la un loc unde va fi mai dos (ION. CAL. 220) an einem möglichst geschützten Ort. Dacă (terasa) este prea la dos (DATC. HORT. 35) wenn die Terrasse zu sehr im Schatten liegt. Nu vezi nourul cel negru cum vine ca un balaur peste noi? Vai de oasele noastre dacă n-om da dos undeva (GANE, CL II, 93) wenn wir nicht irgendwo Unterschlupf finden. Noaptea ßcurä hoţia, Neagu furându-i (caii) şi Marin dându-i dosii (RADUL. RUST. II, 278) indem N. die Pferde stahl und M. ihm den Rücken deckte. ET. lat. dorsum, vlat. dossum. SG. ALR SN II, K. 493; III, K. 818; VI, K. 1800. dosădă PI. -sazi S. f. (1561 CORESITE4160b; Lk 18, 7) LV. Qual, Pein F., Ungemach N. Şi multă closadă-i făcea să o întoarcă la eresa ei, opt ani bătându-o (DOS. VS. Sept. 17; 21a). Izbânda nedobândită naşte dosada cu carea mâniia singură ca cu laţul său se zugrumă (CANT. IST. 160) unausgeübte Rache mft Seelenqual hervor. - Noch TEOD.: Să-mi văd mumă, să-mi văd tată. Plin de dor şi de dosadă (TEOD. PP. 284) Kummer. ET. ksl. dosada. dosar PI. -sare S. n. (1855 UN) Aktenstück N., -bündel, Akten (PI.) A închide dosarul die Akten schließen. A pune la dosar ad acta legen. ET. nach frz. dossier. dosădi Präs, -dese V. tr. (16. Jh. CV2 23b; Apg 23,4) LV. pc. jdn. quälen, jdm. Ungemach bereiten, ihm Unbill antun. Săgetătorii vor mânia şi vor oşti pre el şi-l vor dosădi (PO2175; Gn 49, 23). Pre norodul tău, Doamne, au împilat şi moştenirea la o au dosădit (PSALT. RÂMN. 93,’5). ET. ksl. dosaditi. SG. ALR SN V,K. 1414. dosădire S. f. (16. Jh. CV2 45a; Apg 27, 21) LV. Ungemach N. ET. a dosădi. dosădit Adj. (1581 CORESI OMIL. 63b) gequält. Noch ISP.: Ieşiră deci la mal, dosădiţii de ei (ISP. LEG.2 354). ET. a dosădi. dosăditor S. m. (um 1670 ANON. CAR.) LV. Peiniger M. Preste tot dosăditoriulu (BIBLIA 1688 Jes 2, 12). ET. a dosădi. dosăditură PI. -turi S. f. (1705 CANT.) Mißhandlung F. Pentru fără cale deseditura lui m-aş pedepsi (CANT. IST. 241). ET. a dosădi. doselnic Adj. (1873 AL.) versteckt, heimlich, hinterlistig. îmbiaţi cu pâri ascunse pe la consuli, cu intrigi fanarioticeşti, cu mijloace dosălnice (AL. CL VII, 369). ET. dos. 97 dosi dosi Präs, -sésc (1673 DOS.) I. V. tr. MOLD, verbergen, verstecken. Leg pupăza de picior cu o aţă şi o îndosesc de mama vr-o două zile în pod (CREANGĂ, CL XV, 9). Reflexiv: Când la umbră se doseşte, când s-arată la lumină (AL., CL III, 74). - So schon Dos.: Şi s-au dosit de ferice, De departe stând cu price (DOS. PS. V. 108, 17). IL V. intr. LV. sich flüchten. Pierzând (Baiazet) multă oaste a sa cu perşii, au dosit din Ţarigrad la Odriu (NEC. COSTIN, LET.21, 185). Azilul se cuvine a-l dobândi acei ce dosesc de la un mare rău şi pieire (VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 290). GR. în-, ET. dos. dosire S. f. (1705 CANT. IST. 58) Verstecken, Verbergen N. ET. a dosi. dosis Adv. (um 1820 ZIL. CR. 111) hinterrücks. ET. dos. dosluşi siehe desluşi. dosnic (1821 BELD.) I. Adj. verborgen, versteckt. întâlnind pe un cerşetor într-o stradă dosnică (LIT.) in einer abgelegenen Straße. Acele balcoane ... dosnice ce nu trebuie lăsate negamisite (cu flori) cu pretextul că n-au soare (DATC. HORT. 35) im Schatten gelegene Balkons. Căi dosnice (D.) Schleichwege. Boierii... întreabă stăpânirea de dosnicele urmări (BELD. ET. 3) wegen der heimlichen Umtriebe. Sunt adică unii oameni dosnici, grei la vorbă, încât şi dracu-i ocoleşte (RETEG. POV. III, 28) verschlossene Menschen. II. BAN. S. f. dosnică galbenă Kragenblume F. (Carpesium), vânătă ganzblättrige Waldrebe (Clematis integrifolia; PANŢU). ET. dos. SG.ALR SN V, K. 1243. dosolipsie (t) S. f. (1790 URIC. IV, 400) Einnahme und Ausgabe F. Catastih de dosolipsie (FIL. CIOC. 208). ET. mgr. δοσοληψία. dospi Präs, -pèse (16. Jh. PS. SCH. Cant. 1, 3) 1. V. tr. 1. aluatul den Teig einsäuern. (Morăriţa) Frământat-au ş-αιι dospit Si cuptorul l-a împlut (AL. PP. 103). 2. in Gärung versetzen, gären lassen. Lăcomia este un aluat vechi care toată avuţia ta o dospeşte şi o pierde (MĂRG.2 28a). - Fig.: Mulţi îi purtau urăşi-i dospeau gând rău (DEL. S. 16) und sannen Übles gegen sie. II. V. intr. in Gärung geraten, gären. Covăseală ce o Juo muiarea şi o acoperi în faină de Bei măsuri până când dospiră toate (CORESI TE4 28b; Mtl3, 33). Gunoiul, prin căldura ce se produce în el, începe a dospi (LIT.). GR. auch a se dospi. ET. slav. *dospeti (russ. dospjeti etc.) „reifen”. SG. ALR SN II, K. 421; IV, K. 1055. dospit (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. II, 276) 1. Adj. gegoren. - Neg. Pâine nedospită ungesäuertes Brot. II. S. n. 1. Gärung F. 2. LV. gesäuertes Brot. Tot dospitul să nu mâncaţi (BIBLIA 1688 Ex 12,20). ET. a dospi. dost S. m. (1783 BENKÖ 429) Dost(en) M. (Origanum vulgare; BR,). ET. dt. Dost. dostoi (t) Präs, se -toieşte V. refl. unipers. (1561 CORESI TE4 62a; Mt 21, 6) sich schicken, ziemen. Se cade şi se dostoieşte în fleste eparhie să se facă săbor de 2 ori în mitropolie (PRAV. GOV. 92b; vgl. lila). Nu ţi să dostoiaşte, părinte, să mergipre din dreapta marelui (DOS. VS. Sept. 2; 3a). ET. ksl. dostojati. dostoiänie (t) S. f. (16. Jh. PS. V.2 77, 62) Erbe, Erbgut N. Si dostoania ta amărâtă (CORESI PS. 93, 5). ET. ksl. dostojanije. dostoit (t) S. n. (16. Jh. PS. SCH. 32, 12) Erbe N. Oameni ce alease în dosloitul său (CORESI PS. 32, 12) ET. a dostoi. dota Präs. -tez(1847 UN) ausstatten. ET. it. dotare. dotai Adj. (1848 NEGUL.) zum Heiratsgut gehörig, Dotai-. Regimul dotai das Dotalsystem, bei dem der Gatte das Heiratsgut verwaltet (COD. CIV. Art. 1233 flg.). ET. frz. dotai. dotâţie PI. -taţii S. f. (1842 UN) Dotation F., Ausstattung mit Einkünften. GR. (t) -tiüne. ET. n. lat. dolatio, frz. dotation. dotă PI. dote S. f. (1848 NEGUL.) Heiratsgut N., Mitgift F. ET. it. dote. două siehe doi. douăzeci Num. (1561 CORESI TE4 194b; Jo 6, 19) zwanzig. ET. două + zeci. 98 drac dovâ (t) (x) S. f. (um 1743 NECULCE) GebetN., Gottesdienst M. (der Türken). Turcii aiunce sara au făcut dova (NECULCE, LET.2 II, *324). ET. türk. dna. dovadă PI. -vezi S. f. (1698 CANT. DIV. 12) 1. Beweis M. A aduce dovezi Beweise liefern; a face dovadă den Nachweis liefern, als Beweis gelten; a da dovezi de curaj Mut beweisen. De sä vor cunoaşte (părinţii) că şi ei au fost părtaşi cu copiii lor să vor dovedi prin bune dovezi (PRAV. IPSIL., GCRII, 125). 2. (de plată, de primire etc. Zahlungs-, Empfangs-) Bestätigung F., Schein M.; Spez. schriftliche Bestätigung, daß man eine gerichtliche Vorladung erhalten hat. ET. postverbal von a dovedi. dovâdnic (t) S. m. (um 1730 AMIRAS) Zeuge M. Grigorie Vodă au scos dovadnici de faţă pe căpitanii cu cari vorbise ei (AMIRAS, LET.2 III, 146). ET. dovadă. dovcdcâlă PI. -deli S. f. (1688 BIBLIA) LV. Nachweis M. Ce altă mai mare dovedeală cerci a prieteşugului ei ce are cătră neamul nostru? Că aceasta este dovedeală de mare prieteşug (MĂRG.2 145a). Iată cu dovedeala mea (tco e/leypcp pou) pustii-voiu marea (BIBLIA 1688 Jes 50, 2). ET. a dovedi. dovedi Präs, -dese V. tr. (1645 VARLAAM R. 227) 1. überwinden, -wältigen, besiegen, absol. die Oberhand behalten, siegen. OdatăRadu-VodăNegru a ieşit la bătălie cu păgânul şi acesta l-a dovedit (ISP., CL XVIII, 200). Lupta ţinu câtva îndoioasă, căci când unii, când alţii dovedeau (BĂLC. 493). Mai la urmă sub stăpânirea romanilor au dovedii mai mult numele Daciei (CANT. DESCR. 1) behielt... die Oberhand. Apucându-l o găimăceală ce-l dovedea din ce în ce mai tare (POMPILIU, CL VI, 29) überwältige ihn eine Schläfrigkeit. Trifoiul... să nu crească prea tare şi sănii dovedească pe pâine (ION. CAL. 35) damit der Klee das Getreide nicht überwuchere. - A dovedi o lucrare eine Arbeit bewältigen. Grâiele rodesc în pământul ei (al Moldovei) atât de mult, încât oamenii nu dovedesc să le strângă în girezi (GANE, CL VIII, 440) so daß sie es nicht zustande bringen ... 2. be-, er-, nachweisen. Cum îmi poţi dovedi că ai dreptate? wie kannst du mir beweisen, daß du Recht hast? Deci iată că să adevereşte şi să dovedeşte că n-au făcut Hs. cina aceia de taină cu azimă (LUMINA 1799, GCR I, 331). 3. pc. jdn. (eines Vergehens, einer Lüge) überführen. Că-i dovedi pre ei Daniil den gura lor mărturisind minciuni (BIBLIA 1688 Sus 1, 62). Aduce pre acel vinovat înaintea divanului şi îl dovedeşte pre dânsul din scrisorile lui pe care le-au prins (CANT. SCRIS. 239). 4. ausfindig machen, herausbringen, in Erfahrung bringen. Cu ce înţelegere au zugrăvit pe Sfeti Nicolae cu sabia în mână, n-am dovedii (DION., TEZ. II, 209). A dat el primarului o teacă de cuţit găsită pe jos... dar hoţii nu se dovedeau (RADUL. RUST. Π, 100 u. 253). ET. ksl. dovesti, -vedş. SG. ALR SN IV, K. 967. dovleac PI. dovleci S. m. (1813 BAKOS 292) Kürbis M. (Curcubita pepo). Frunte stând dovleacul cel cu capul mare, Pepenele verde lângă el să şază (PANN PV. Müller I, 104). - MOLD, dafür bostan. GR. duvl- (CIH.) - Dim. -cel, PI. -cei. ET. vgl. divlek, şerb. dumlek. SG. ALR SNI, K. 198. dovlet siehe devlet. dovlitiu (t) (x) S. m. (1652 ÎNDR.) Regent M. Dovlitiii cetăţilor (ÎNDR. 531). ET. zu türk, devlet, dovlet „Regierung”. doxăS. f. (1868 BARC.) Verstand M. Un drăcos de zmeu, tânăr şi fără doxă la cap (ISP. BSG. 57). ET. viell. ngr. δόξα „Ruhm”. doxologie S. f. (1762 GHEORGACHI) Doxologie F., Magnifikat N. După doxologhie aduc pe hyposiphos din altar (GHEORG., LET.2 III, 327). GR. -ghie. ET. gr. δοξολογία. doză PI. doze S. f. (1816 UT) Dosis F. GR. (t) dosis. ET. gr./lat. dosis, it. dose. drac S. m. PI. draci (1440 DRHD 359) 1. Teufel M. Nu-i nimeni drac şi nimeni sfânt (COŞBUC 154). Dracul l-a adus aici (von einem Lästigen:) der Teufel hat ihn hergebracht. Dracul să-l ia! hol ihn der Teufel! Du-te dracului! geh zum Teufel! Dracii ştie! das weiß der Teufel, der Kuckuck! - Um 1600 als Übersetzung sowohl für δαίμων, δαμόνιον, ksl. besä, als auch für δίβλος, ksl. vragu, wogegen später letzteres durch dia vol wiedergegeben wird. Că vrăjmaşul vostru, dracul (διάβολος, ca un leu ricăindu îmblă (CV2 82a; 1 Petr 5, 8). Şi scoţăndu-se dracul (του δαιμονίον), grăi mutul (BIBLIA 1688 Mt 9,33). CORESI übersetzt vragu auch dort mit drac, wo cs „Feind” bedeutet. Când toarnă-se dracul mieii înapoi (CORESI PS. 9, 4). -Fam. von Menschen, auch im guten Sinne. Au primit-o pe drăcoiu de babă în cămara unde dormea Manea cu soţia lui (ŞEZ. IV, 201) die alte Hexe. Nu răspunde, 99 drac drăcoaica. Se vede căi-i mânioasă c-am închis-o în odaie (AL. OP. I, 826) das unwirsche Ding. Ce mai drac frumos de noră (COŞBUC 80) welch wunderhübsche Schwiegertochter! Nu era acelaşi drac zvăpăiat care îşi arunca cartea în pridvor când se întorcea de la şcoală şi mă prindea de gât cu amândouă mâinile pentru ca să o duc în cârcă? (DEL. P. 269) derselbe liebe Wildfang. 2. MUNT. TR. ugs.: Quark M., nichts, in Sätzen wie: N-ai hani, creştine?... ,,Ampe dracu " (DULFU LEG. 52) einen Quark habe ich! Nu vedeţi că nu i-e nici dracu (CL XI, 67) daß ihm nicht das Geringste fehlt? 3. in Tier- u. Pflanzennamen (siehe auch cal 6. b u. spas): muşcatul dracului Teufelsabbiß M. (Scabiosa; FUSS, NAN. 58); scaiul, TR. spinul dracului Männertreu F. (Eryngium campestre; BR., COL. L. TR. IX, 388 u. 391). 4. drumul dracului, gândul dracului Volkstänze (SEV. NUNTA 281). 5. in Ausrufen: Unde, dracu, săfie el? wo zum Flenker! (od. zum Kuckuck!) mag er stecken? Gesteigert: mama dracului. Fel de fel de glasuri schimonosite se auzeau, de nu se mai ştia ce, mama. dracului, să fie acolo (CL XII, 24) was in aller Welt dort los sei. Ce dracu! was soll das heißen! (drückt Ärger aus). Câţiva zimţi, la dracul, mise cad şi mie (SPER. AN. 1892 I, 221) zum Kuckuck! Piei, drace! Gott sei mir gnädig!, Ausruf bei plötzlichem Erschrecken, wobei man (exorzierend) ausspuckt. 6. Redensarten: a) als Subjekt od. prädikativ (siehe auch coadă 11 d): Dracul pe uscat der leibhaftige Teufel. Nu poţi face două păsuri jar-a da de dracu pe uscat (AL. OP. I, 1118). Te ia dracu acuşi! gleich kriegst du was ab! -L-apus dracul să (se însoare etc.) er kam auf den unglückseligen Einfall (sich zu verheiraten etc.). - Au intrat toţi dracii într-însul u. ä. er gebärdet sich wie besessen, rast (vor Wut), ist wütend; eine Heidenangst ist in ihn gefahren. - Pe unde şi-a înţărcat, dracul copiii wo die Welt ein Ende hat, wo Fuchs und Hase sich gute Nacht sagen. -E lot un drac es ist alles eins (gleich schlecht). - Sade ca dracul în cânepă, în spini er sitzt in der Tinte. — A fugi, a se feri de c. ca dracul de tămâie etw. meiden wie die Pest. - A cere pe c. cât dracul pe tată-său für etw. ein Heidengeld verlangen. - îşi sparge dracul opincile der Teufel gibt sich vergebliche Mühe (zu schaden). —A crăpat un drac ist dem Teufel zum Trotz gelungen (und infolgedessen, dem Volksglauben nach, ein Teufel vor Ärger geborsten). - h) als Attribut (siehe auch cal 6 b u. cânepă 2): calul, sfredelul dracului die alte Hexe; ochiul dracului das (verführerische) Geld; salba dracului unerwünschte Verwandtschaft. - E al dracului er ist überaus böse, schlau, gescheit, geschickt etc. Baba dracului der Drache von einer Alten. Neamţul dracului der Teufelskerl von einem Deutschen. E lucrul dracului es ist eine verdammte, schlimme, böse Geschichte; e al dracului es ist schlimm. Al dracului! verwünscht! Când bate vântul mai a dracului (BOGD. POV. 235) wenn der Wind am heftigsten weht. Lucrul dracului în casa popei cs geht bei ihnen drunter und drüber. -c) als Dativobjekt (siehe auch burete 2 u. a da I. 3: S-a dus dracului cs ist aus. — A lăsa c. dracului etw. laufen, gehen, im Stich lassen, darauf verzichten. îi venea să lase dracului şi garanţie şi pe Tilp. ET. lat.farlna. SG. ALR SN I, K. 93; V, K.1326; II/I MN 2169, 27. făineâlă PL -neli S. f. (1884 JIP.) 1. Schminken N. Pianul, jocul, găteala, făineala (JIP. R. 179). 2. fig.: Schläge, Prügel (PL). I-a tras o făineâlă (Z. III, 546) er hat ihm eine Tracht Prügel verabreicht. ET. zu a făina. făinos (1825 B.) I. Adj. mehlartig, mehlig, mehlhaltig. Pe uliţi scârţie omătulfăinos (DONICI51). Măr făinos mehliger Apfel. Paste făinoase Teigwaren. II. S. f. PI .făinoase Mehlspeisen (PL). GR. farin os, fän in os. ET. lat. farinosus. fălăi, fălălăi siehe fâlfâi. fălcâr PL -câri S. m. (um 1900 TIKTIN) Backenriemen M. des Zaumes. ET. zu falcă. fălcâriţă PL -câriţe S. f. (1868 BARC.) Starrkrampf M. (Tetanus) der Säuglinge (bei dem die 155 fălcâtă Kiefer krampfhaft geschlossen sind). Această împrejurare ocazionează fălcariţa, atât de deasă la ţară (MANOL. IG. ŢĂR. 234) diese Gewohnheiten (das neugeborene Kind auf Heu zu legen) begünstigen den Starrkrampf, eine sehr häufige Krankheit auf dem Land. ET. zu falcă. fălcâtă PI. -câte S. f. (1880 BR.) Backenklee, Bartklee M. (Dorycnium herbaceum VilL; BR.). ET. zu falcă. fălcer PI. -céri S. m. (1897 ŞEZ.) Mäher M., der per Faltsche bezahlt wird (ŞEZ. V, 72). ET .falce. fălcâsc Adj. (1853 URIC. II, 131) veralt.: prăjină fălcească (wofür SUŢU NOT. 74 pr. de falce) Rechteck von 4 Ruten Länge und 1 Rute Breite = 1/80 Faltsche. La o prăjină jalcească ajunge un car de gunoi (ÎNV. COP. 1890 II, 101 ) auf eine Fläche von 1/80 Faltsche reicht eine Karre Mist. ET .falce. făleeşte Adv. (um 1900 TIKTIN) a măsura un teren ßlceste ein Grundstück nach Faltschcn messen. ET. jalce. fălcică siehe falcă. fălcos Adj. (1868 BARC.) 1. mit großen Kinnbacken. 2. fig.; gefräßig. Să lăsăm, p-ăşti jalcoşi coconi să se mai îngrase din puţinu nostru (JIP. OP. 4). ET .falcă. făleţ Adj. (1825 B.) TR. stolz, hochmütig. Portăreißleti, Poarta deschideţi (PP. MAR. NUNTA 606) stolze Pförtner, öffnet das Tor. ET. zu fală. făli Präs, -lèse (1561 CORESI TE4 115b; Lk 2, 20) I. V. tr. veralt.: rühmen. Sä laude şi săJaluiascăpre ziditoriul (MĂRG.2 123b) den Schöpfer rühmen. II. a se jali sich rühmen, prahlen. Şi se vorßlui întru tine toţi cei ce iubesc numele tău (BIBLIA 1688 Ps 5,14) ewiglich laß sic rühmen ... die deinen Namen lieben. Nici tare nu te făli, Că iară poţi sărăci (MS. 1818, GCR II, 228). GR. LV. auch falui. ET. ksi. chvaliti. SG. ALRSN V,K. 1255. falie1 siehe felie. mic2 PI. falii S. f. (1648 NT 2 Petr 2, 18) LV. Ruhm M. ET. a făli. fălnicic PI. -cii S. f. (1794 PRAV. ÎNV.) selten: Hochmut, Stolz M. S-au râsipit făIn idile acestora ca puzderiile (PRAV. ÎNV., GCR II, 154). ET. falnic. falnögi S. m. (1479 LDSR 343) TR. veralt.: Schultheiß M. GR .fulnogiu, fonogiu. ET. magy. falnagy, fonagy (TAMÂS). fălos Adj. (1648 NT Jak4, 6) 1. ruhmredig, prahlerisch. Unguru-i fălos Nu-i primejdios, Gura lui e mare, Dar nu muşcă tare (AL. PP. 64). Urât-aipre toţfâloşii Şi vei pierde mincinoşii (DOS. PS. V. 5, 19). ’ 2. stolz. Marna poate jißloasä Că mă are (COŞBUC 88) die Mutter kann stolz auf mich sein. 3. beeindruckend, imposant. Dar nici bradul celßlos Nu-i ca badiu de frumos (I.-B. 29). Şifiolele puternice ş-armatelefăloase (EMIN. O. I, 59). ET .fală. SG. ALRSN V, K. 1254. făloşiPrâs. mă -şese V. refl. (1814 ŢICH.) stolzwerden. începu a seßlosi (ŢICH. 118). ET .ßlos. SG. ALR SNV, K. 1255. fălţui Präs, -iese V. tr. (1868 BARC.) falzen. ET. dt. falzen. falui siehe făli. făptaş PI. -tâşi S. m. (1868 BARC.) Täter M. Politia a deseoperit şi prins pe făptaş (LIT.). ET .faptă. făptelnic Adj. (um 1850) veralt.: tatsächlich. Dovezißptelnice (CONACHI, D.). ET .faptă. făptoriuPl. -tön S. m. (1564 CORESI CAZ. I, DENS. IST. 11,315) LV. Schöpfer M. Soarelui şi lunii ş-a toată ruda omenească ßp lor iul (DOS. VS. Noe. 25; 165b). ET. lat. *factorius. făptui Präs, -iese V. tr. (1834 BR VI, 26) tun, handeln; un păcat, o crimă cine Sünde, ein Verbrechen begehen. Pe cât a trăit, mult bine a făptuit (BOGD. POV. 13) Zeit seines Lebens hat er nur Gutes getan. A făptui după cum mă mână simţirea, nu e îndrăznire (BODN., CL IV, 64). ET .faptă. făptură PI. -turi S. f. (16. Jh. PS. SCH. 38, 6) 1. Schöpfung F., Geschöpf, Gebilde N., Kreatur F. 156 fără-fund Făptura mâinilor lui spuse vârtule (CORESI PS.5 30a; Ps 18, 1) das Werk seiner Hände. Propoveaduiţi evanghelia a toată făptura (MS. 17. Jh. Mk 16, 15, GCR 1,230) predigt das Evangelium aller Kreatur. Mi se părea că trebuie să iasă în cale Lidia lui Faustin, o ßpturä a fantaziei mele, tăcută, albă ... (ZAMF. NUV. 42). ' 1 2. Bildung, Gestalt F. Caii... cei maiftwnoşi la făptură şi mai spornici la pas (AL. PP. 83) Pferde ... von schönster Gestalt und schnellstem Gang. Făptura şi forma hainelor tale să fie după obiceaiul creştinesc (CĂR. PRE SC., GCR I, 276). Gropiţa este la făptură cam ca oul (ISP. JUC. 39). Spune-mi tußptura lui (PP. ŞEZ. IV, 8) sag mir, wie er aussieht. 3. Natur F. Cu cât era mai mare tăcerea, cu atâta făptura părea mai măreaţă (NĂD. NUV. I, 143) jc größer die Stille war, um so überwältigender schien die Natur. ET. lat. faetüra. SG. ALR II/I, MN 2254, 47. făraş PI. făraşe S. n. (1826 POTRA II, 235) 1. Kehricht-, Müllschaufel F. 2. Schaufel zum Tragen glühender Kohlen: Feuer-, Glutschaufel F. Apoi se pune într-un făraş câţiva cărbuni aprinşi (DATC. HORT. 160). GR .far aş, har aş. ET. türk, faraş, in allen Balkansprachen. fără (16. Jh. PS. SCH. 39, 6) I. Präp. 1 .fără, ßrä de ohne. Cinci lucruri sunt nefolositoare când nu sunt însoţite cu alte cinci: cuvântul fără de ispravă, bogăţiile fără chiverniseală, ştiinţa fără năravuri bune, milostenia fără gând bun şi viiciţa ßrä sănătate (ANTIM, GCR II, 7). Să-l boteze fără nice de-o smenteală (Ş. TAINE 28) er soll ihn unverzüglich taufen. Că prea mulţi ţâi în bănate Fără nici o dereptale (I.-B. 313) ungerechterweise. Neguţătorii... ßrä a mai piiarde vreme şi ßrä a nu mă întreba, au spart oul cu topoarele (MS. 1783, GCR II, 129). Când te lauzi că. eşti învăţat fără de a avea învăţătură (ANTIM, GCR II, 6). Luau bani, argintării, ceasornice ...fără ca nimeni să îndrăznească a li se împotrivi (GHICA 30) ... ohne daß jemand sich zu widersetzen wagte. Fără a zice o vorbă ohne ein Wort zu sagen. Fără doar şi poate ohne Wenn und Aber. Fără cale (NECULCE, LET.1II, 323) ungerecht. Fără cd/Vf/d/vagabundierend, halt-, heimatlos. Fără număr, seamă maß-, zahllos. Fără veste, ştire unerwartet, plötzlich. Fără sine: a) außer sich - b) halsüberkopf. Fără vreme: a) zur Unzeit. Fără vreme şipânea face greutate stomahului (CANT. IST. 27) zur Unzeit genossen. - b) vor der Zeit, vorzeitig. De răul necazurilor ce-i troienesc şi-i îmbătrânesc fără de vreme (VLAH. NUV. 21) die vorzeitig altem. 2. veralt.: außer, abgesehen von, nicht gerechnet. Râm ul ...au ţinut toată lumea de la apus până aproape si tot răsăritul, ßrä puţine împărăţii la răsărit (NEC. COSTIN, LET.2 I, 66). Şi au găsit atunce la acei neguţători cincizeci de pungi de bani, fără. de odoare şi haine şi cai (NECULCE, LET.2 Π, 239). - Bes. nach Negation: außer, als. Nu este alta D-zău fără de mine (MS. 18. Jh., GCR Π, 57) es gibt keinen anderen Gott außer mir. Pe vârful muntelui nu era alta fără rai pământesc (FR.-C. MOŢII 263) ein wahres Paradies. - Oft durch numai, cât verstärkt: Şi nimenea nu s-au suit în ceriu fără numai cel ce din ceriu s-au pogorât (BIBLIA 1688 Jo 3,13) und niemand fährt gen Himmel, denn der vom Himmel herniedergekommen ist. Duşmanul ...ce are oare pe seamă-ifără numai credinţa călcată în picioare? (BĂLC. 368). Cătana nu stă pe loc Făr-numai când stă şilboc (I.-B. 313) als Schildwache. Eu alt n-aş pofti făr cât avere fără osteneală câştigată (MS. 1773, GCR II, 96). II. Konj. TR. sondern. Dar fetele nici grijă n-aveau de ducă, ßr ’ umblau încoace şi încolo prin cele curţi (CL XVII 274) die Mädchen hatten nicht die Absicht wegzugehen, sondern gingen im Hof auf und ab. Fetele de la Veza Nu ştiu toarce cânepa, Făr’ o-ndrugă ca lâna (I.-B. 452). ET. lat. föras. fără-bâni S. m. undekl. (1847 PANN) Habenichts M. Decât să am viaţă patruzeci de ani Jinduit de toate, ca unßrä-bani, Patmzeci de zile mult mai mult plătesc (PANN PV. 1880 I, 40). ET .fără + bani. fărădelege PI. -legi S. f. (16. Jh. PS. SCH. 39, 12) Missetat F., Frevel M. Ferice de ceia ce le se iartă fără de legile (MS. 1710 Ps 31,1, GCR 1,365) wohl dem, dem die Übertretungen vergeben sind. Şi se gândi (sihastrul) la lumea pe care de atâta amar de vreme o părăsise pentrußrädelegile lui (BOGD. POV. 73/4) und der Einsiedler gedachte der Welt, die er seit so langer Zeit wegen seiner Missetaten verlassen hatte. - Adj. u. adv.:ßrä de lege frevelhaft, verbrecherisch. GR. LV. häufigßrä-lege (z. B. CORESI PS.5 5a, Ps 5, 4; BIBLIA 1688 Ps 31, 1; DOS. PS. V. 5, 11). ET.ßrä + de2 + lege, Nachbildung von gr. άνομία, ksl. bezakonije. fărădeminte sieheßräminte. fără-fund PI. -fünduri S. n. (16. Jh. PS. SCFI. 42, 8) Abgrund M. (als Übersetzung von gr. άβυσσος, ksl. bezdüna), neben cel ßrä (de) fiind. Şi izvoară a fărăfundurilor (BIBLIA 1688 Dt 8, 7). Şi întunerec zăcea deasupra preş te cel fără de fund (BIBLIA 1688 Gn 1, 3). Şi să pogoară până la cealeßrä funduri sufletul lor (BIBLIA 1688 Ps 106,26). - Danach bisw. 157 fărălege LM. Drumuri gălbui... părând că fug şi se înfig în fără-fundul cerului (DEL. P. 199) gelbliche Wege ... die den Anschein haben, in die Unendlichkeit des Himmels zu münden. ET. fără -l- find. fărălege sieh o fărădelege. farălegi, -giui Präs, -gcsc, -giuiesc V. intr. (16. Jh. PS. SCH. 105, 6) LV. freveln. Greasim cu părinţii noştri, fărălegiuim, nu dereptăm (CORES1 P5f 206b/207a; Ps 105,6). KLJară + lege, als Übersetzung von ksl. bezakonovali. fărălegiuitor (16. Jh. PS. SCH. 36, 28) LV. T. Adj. frevelhaft. II. S. m. Frevler M. ET. a fărălegiui. fărâmă ete. siehe fărâma etc. fără minte (16. Jh. PS. SCH. 37, 6) LV. I. S. m. u. f. Torheit F. Imputarea jarămenlelui datu-mi-ai (PS. SC1I. 38, 9). Doamne, tu şlinşi Jarămentea mea (CORESI PS.5 124b; Ps 68, 7) Herr, du weißt meine Torheit. II. Adj. wahnsinnig, töricht. - Neg. ne-fără-minte (CORESI; PS. SCH.). GR. fărădeminte (PS. SCH. 73, 22; Ş1NCAI, D.). KTJără + minte, als Übersetzung v. ksl. bezumlnu, bezumije. fărâmă Präs, -râm (16. Jh. PS. H. 109, 6) I. V. tr. in Stücke brechen, schlagen, zerbrechen, zerschlagen. Muierile lor fărâmă aluat ca să facă hamoni (BIBLIA 1688 Jr 7,17). Vas de lut ce va atinge cel ce-i cură sămânţa să să sfărâme (BIBLIA 1688 Lv 15,12). A fărâma piatră Steine klopfen. Limba oase n-are şi oase sfărâmă (Sprw.) die Zunge hat keine Knochen, zerbricht aber Knochen. Mulle capele-am farmat De tatari şi de lifteni (AL. PP. 169). Cela ce păcătuiaşte să aseamănă celuia ce cade de să fărâmă (MĂRG.2143b) der, der sündigt, ähnelt dem, der fällt und sich zerschlägt. întru line să să fărâme valurile to/rfBIBLIA 1688 Jb 38, 11) mögen sie brechen. Ce faceţi aceasta, fraţilor, de plângeţi Şi-mi sfărâmaţi inima? (MĂRG.2 65a) und mir das Herz brecht? (Flecăii în joc) îşi fărâmau trupurile până la pământ, dând chiote de veselie (RAL. S. 8) knickten, bogen ... um. (Fata) mult îşi fărma capul cum poale să se facă un lucru ca acesta (SBIERA POV. 146; Germanismus) zerbrach sich den Kopf. II. a se fărâma in Stücke brechen, gehen, zerbrechen. Mireasa în capul mesei plângea de se sfărma (SBIERA POV. 127) die Braut weinte ... daß ihr schier das Herz brach. El se sfărma încă şi mai tare de furie înaintea lui Pepelea (SBIERA POV. 19) er verging. GR .fărâmi (PS. II. 104, 16); meist sfărâma; jünger auch (s)fărăma, Präs, -răni, -rămi, -râmă, Konj. să -râme u. -răme; (s)fărma, 1. Pers. Sg. Präs, (s)fărm, 3. Pers. (s)jârmă, Konj. să (s)fârme u. (s)fărme. ET .fărâmă. fărâmă PI. -râme S. f. (1551/3 ES 55b; Mt 14, 20) kleines Bruchstück, Stück N., Brocken M., (von Brot:) Brosame F. Pentru o fărâmă de pâine căci (= ce) îţi cer (săracii), îi faci obraznici (MARG.2 76b). Am tăiat fărâmele scrisoarea şi răvăşelele viclenii (C. NGR. OP. I, 45) in kleine Stücke. A face, a se face fărâmi (mii de fărâmi, fărâmi fărâmele, fărâmi fărâmiţe) in (tausend) Stücke schlagen, gehen. Bătrâna plecă la biserică... mânată... d-o fărâmă de nădejde (DEL. S. 50) von einem Hoffnungsschimmer getrieben. GR.Jarmă (MAR. ORN. 1, 8); arom. sârmă. - Dim. fărâmîcă, -mită, -miişă (CANT. IST. 216); sjărnmşuri (CANT. IST. 106yjărâmeâ (CANT. IST.' 163). ET. vgl. alb. therrime; thermon „zermalme”, das G. MEYER ALB. WB. von lat. *firagminareiMdiQ,i\\v\\\, ist offenbar postnominal. // Umfassende Literatur bei RUSSU EL. 158/9. fărâmătură PI. -türi S. f. (1640 PRAV. GOV.) 1. abgebrochenes Stück, Bruchstück N. Apele Bistriţei ... coborau de la munte bucăţi mari de copaci şi sfărămături de stânci (XEN. BR. 141) die Strömung der B. brachte aus dem Gebirge große Teile von Bäumen und abgebrochene Felsstücke. Glonţul... se înfipse într-o cărămidă din părete a căria sfărămături... căzură pe pieptul domnitorului (C. NGR. 20) dessen Splitter auf die Brust des Schlafenden fielen. Seara venea acasă c-o leucă de făină, c-o bucăţică de brânză, c-o fărmătură de carne (SEV. POV. 87) abends kam er heim mit etwas Mehl, einem Stückchen Käse, einem Stück Fleisch. - Bes. Bruchstück von Brot etc.: Brocken M., Brosame F., Krümel M. Bogatul nici din fărâmăturile de pâine ce cădea de la masa lui nu-i da (săracului) (MĂRG.2 131b). 2. Leistenbruch M. (ŞEZ. IV, 25). GR. MUNT. firimitură, MOLD fărmătură; fărâmiţară (ÎNDR., POEN.), fărămitură (BAR.), fărmitură (BIBLIA 1688), OLT. firimitură; firmitură (VLAIL), jărămăturăfiUR., CÖDR.), sjărâmit- (PRAV. GOV.), sfărâmit- (ANTIM, EV. 1894), sfărimit- (RETEG.), sfărâmăt- (C. NGR., XEN., UR.). ET. zu a fărâma. fărâmi siehe fărâma. fărâmicât Adj. (1884 GHICA) zerstückelt, zerbröckelt. Noi ăştia ... născuţi... în ţara asta, care am văzut-o fărimicală şi umilită (GHICA 171) wir ... die wir in diesem Land geboren sind und es zerstückelt und erniedrigt gesehen haben. 158 fätäciüne GR .făiri-, ET. setzt ein Verb afărâmica voraus ($*/. fâşie siche fâşie. fâşii! Interj. (1857 POL.) husch! Când soarele păru, (păsărică) ...Pe fereastra cea deschisă Fiştl cu aripa destinsă! (OD.-SL. 13). GR .fistic (POL.), fâsâit iu, flşt. ET. onomatopoet., vgl. huştiuluc. faţă PI. fâţe S. f. (1868 BARC.) MUNT. ugs. von Kindern u. kleinen Tieren: kleines Ding, Knirps M. D-ta ierai o fâiţă cându-i căram ... logofătului lemne (JIP. OP. 143) du warst noch cin Knirps, als ich dem Gutsverwalter das Holz heimtrug. De7 la fâţa din albiie... pân-la unchieşi betegi (JIP. OP. 21) von den Kindlcin in der Wiege... bis zu den lahmen Greisen. Vezi de-i putea să prinzi vr-o jâţă de peşte (ISP. LEG.2 280) sieh zu, daß du eine Elritze fangen kannst. GR. Dim. făţişoâră, PI. -şoâre. ET. viell. zu afăţâi. fâţâi Präs, fâţâi (1835 GOR. HAL. I, 38) 1. V. tr.: coada mit dem Schwanz wippen, wedeln. Fâţâie coada ca vulpea în toate părţile (PANN PV.1 111, 63) er wedelt wie der Fuchs mit dem Schwanz in alle Richtungen. II. V. intr. I. din coadă mit dem Schwanz wedeln, wippen. Vine o coţofană şi tot jucând şi fâţâind din coadă, zicea (ISP.LECr.2 345).' 2. von Hunden, dann auch von Menschen: mit dem Unterkörper, Steiß wippen. III. a se fâţâi (încoace şi încolo) unruhig, unstet hin u. her rennen, -huschen. ET. onomatopoet., wie das gleichbedeutende a bâţâi. fâţişoâră siehe fâţă. febră S.f. (1813 UN) Fieber N. GR. veralt. fevrä. ET. n. lat. Jebris, W.febbre. februarie S. m. (1503 DERS) Februar M. în luna lui februarie im Monat F. GR. veralt.: fevruarie, (f)Jevrar, fevruar. - Siehe auch faur u. făurar. ET. mgr. Φεβρουάριος. 163 fecioara fecioară PI. -cioâre S. f. (1551/3 ES 24b; Mt 9, 19) 1. Jungfrau F. iată fecioara în pântece va avea si va. naştefiiu (BIBLIA 1688 Mt 1,23) siehe eine Jungfrau wird einen Sohn in ihrem Leibe tragen und ihn gebären. A ... pururea fecioarei Mariei (MS. 1747, GCR II, 38). Asară Jitsei fecioară, Miază-noapte nevestioară, Iar acum în zori de zuă Iacătă-mă şi vădită (PP. GCR II, 293).-Vgl. meh/âtă 1. b. - Adjektivisch: jungfräulich. Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară (EMIN. 0. 1, 130, zum Mond). 2. Sternzeichen (der Jungfrau). 3. iarba fecioarei, iarba feciorilor, feciorică Bruchkraut N. (Hem iar ia glabra; BR.). GR. veralt. u. ugs. auch ficioară. - Dim. feciorită (DOS. PAR. 135 bis affecioreâ (HC II, 145). ET. lat. fletiola, zu Jeta. SG. ALRI/II, K. 248; Iï/l, K. 141 ; IEI, MN 2740, 94. fecior PI. -ciori S. m. (um 1348 DLRV 100) 1. LV. Kind N. (im Verhältnis zu den Eltern). Şi dintre acele oase vor naşte şi vor creşte feciori, feţi şi fete (NEC. COSTIN, LET.21, 45). ’ 2. ugs.: Sohn M. Cum veţi mânca carnea feciorilor voştri şi a featelor voastre (MS. 16. Jh. Lv 26, 29, HC I, 11 ). Să te-nsori de nouă ori Ca să faci nouăfeciori, Să te mai însori o dată Ca să faci numai o fală (AL. PP. 18). 3. ugs.: Bursche, Knabe, Jüngling M.; fecior (holtei) Junggeselle M. Văzui trei jocuri în sat, Jucând fete cu feciori (I.-B. 187) ich habe drei Tänze im Dorf gesehen, da haben Mädchen und Burschen getanzt. Copilite gingăşele, Fecioraşi cu mintea crudă (AL. PP. 36). Dar eu mă tem că eşti Fecior! „Ba nu; sunt fată!” (COŞBUC38). 4. TR. ugs.: fecior (de împărat) = voinicel: Begleiter M. des Bräutigams (MAR. NUNTA 215; 280). 5. veralt. : fecior (în casă) Diener M. Fecior! dă-mi şipul cu odecolon (C. NGR. 56). - Spez. Hausknecht, Lohndiener M. in Gasthöfen. - Vgl. ban 4. d, boieresc I. u. fecioară 3. - Pej. fecior de lele Bastard M. GR. veralt. u. ugs. auch ficior. - Dim. fecior âş, fecior el, feciorul (MAR. NAŞT. 348); J'eciorândru größerer Knabe: Se iveau pe toate stradele ... fecior an drii cu „ Colinda ” sau cu ,, furca ” (POP. NUV. 77). ANTHROPON. Ficur (1202/3 DRĂGANU 66), (Marco) Fecior (um 1348 DLRV 100). ET. lat. *fëtiôlus, zu fétus. SG. ALR I/II, K. 187; II/I, K. 132, 139, 155;SNIV, K. 940; VI, K. 1708. feciorelnic Adj. (1868 BARC.) jungfräulich, rein, unbefleckt. Sibylele ne cer, Ca tineri feciorelnici şi nobile virgine, Protectorilor Romei... Să nalte o cântare! (OLL. HOR. 399). Renumele său de om cu desăvârşire moral rămase feciorelnic de orice pală (DEMETR. NUV. 90) sein guter Ruf als ein außergewöhnlich moralischer Mensch blieb unbefleckt. ET. fecior. fecioresc Adj. (1679 DOS. LIT. Vas. 13c) 1. jungfräulich. Frumoasăfetiţă... Cu sân fecioresc (AL. POEZII I, 68). Aceasta e speranţa ... ce feciorescul cor îşi dă (OLL. HOR. 402) der Chor reiner Jünglinge und Jungfrauen. 2. knabenhaft, jünglingshaft. ET. 1, fecioară, 2. fecior. feciori Präs, -resc V. inlr. (1776 MINEKJL 61) 1. LV. keusch leben. 2. zusammen aufwachsen (v. Knaben). ET. 1 . fecioară, 2. fecior. feciorică siehe fecioară 3. feciorie PI. -rii S. f. (1581 PRL 252b) 1. Jungfräulichkeit, Jungfernschaft F. Răcnind cu bărbatul ei şapte ani den feciori ia ei (BIBLIA 1688 Lk 2,36; από τής παρθενίας αύτής). Deaca îşi strică cineva fecioria lui, nu poale să se preoţească (MĂRG.1 172b).' 2 Jünglingszcit F., -alter N. Vei găsi acolo neşte zdrenţe din hainele tătâne-tău din feciorie (RETEG. POV. III, 14) du wirst dort einige Lumpen von den Kleidern deines Vaters aus der Jungendzeit finden. ET. 1 .fecioară, 2.fecior. fedeä siehe fidea. fedeleş PI. -leşe S. n. (1703 GCD) 1. ovales (Holz-)Tönnchen mit beiderseitigem Boden, bes. für den Wasserbedarf der Feldarbeiter. împăratul au poroncit la moldoveni să le care apă... cu fedeleşe (NECULCE, LET.1 II, 360). Ei trimit pe porcariu cu un fedeleş după apă la fântână (CL XVII, 277) sic schicken den Schweinehirten mit einem Tönnchen zum Brunnen, um Wasser zu holen. Badea nalt cât un cireş, Mândra (mică) cât un fedeleş (I.-B. 429). -A lega pc. fedeleş jdn. so binden, daß er sich nicht rühren kann. II leagă fedeleş de mâni şi de picioare (GH1CA 386) er wird an Händen und Füßen fcstgebundcn. 2. Volkstanz (JIP. OP. 51). GR. PI. auch fedeleşuri. TOPON. Fedeleşanii (1491 BGL 157). ET. unbelc. // măgy. fedeleş, födeles (TAMÂS). SG. ALR II/I, K. 288. fedcu PI. -deie S. n. (1806 KLEIN) 1. gebrannter Tondeckel M. 2. veralt.: Kehldeckel M. (Epiglottis) (VASICI 197). GR. TR. BAN.fideu. ET. magy. J'ödö. SG. ALR SN I, K. 249; II, K. 304; IV, K. 1045. 164 féld mareşal fel PI. feluri S. n. (1581/2 PO2 141; Gn 41,25) 1. Art F. Şi zise D-zeu: răsară pământul buruiană de iarbă semănătoare sămânţă după feliu-şi şi după asemăn a re-şi (BIBLIA 1688 Gn 1,12) und Gott sprach: Es lasse die Erde aufgehen Gras und Kraut, das sich besame ... da ein jeglicher nach seiner Art Frucht trage. Nu demult era acest felin de chivere la boiari aicea în ţară (NEC. COSTIN, GCR II, 3). Negoţul de-aşa era ca să nu să potrivească un Jel cu celălalt (RETEG. POV. III, 21) Gattung, Sorte. Fel de bucate Gericht N., Speise F.: (El bea) câte un păhăruţ de vin după fiecare J'el, ca să alunece bucatele (ROS. TROT. 76) er trinkt ein Gläschen Wein nach jedem Gang, damit das Essen hinunterrutscht. Ce artist în felul lui! (DEL. P. 43) welch ein Künstler seines Faches! într-un fei sau într-altul in einer oder der anderen Weise. într-un fel, la drept vorbind, cum o să-i facă mai buni (închisoarea pe hoţi)? (RADUL. RUST. II, 123) eigentlich. In cele mai de pe urmă, la un fel trebuia să facă (ISP. BSG. 11) schließlich mußte sie irgendwie handeln. Cum m-oi vedea la un fel cu meremetul caselor, îl fac (pe tejghetarul meu) tovarăş la parte (CARAGIALE, CL XIII, 249) sobald ich ins Reine komme. Acest felin este libovul cel adevărat, toate le rabdă (ANT. DID. 168) derart, so. Ce fei de animal e acesta? was für ein Tier ist das? Unii... prooroceau după numele ce purta, cam cefei are să joace actorul (TEL. SCH. 9); vgl. dt. veralt.: was Art, magy. mi Jele. Ai trântit o gogomănie, Petcule.,, Cum? cej’eliu? ” (AL., CL IV, 315) wie das, wieso? Florile ...fiind de un fel sau pistruiate (DATC. HORT. 188) die Blumen sind einfarbig oder gesprenkelt. Tot felul de bucale allerhand, -lei Speisen, bucate de tot felul Speisen aller Art. -Fel defel de, LV. feluri de feluri de, MUNT, auch nur fei de allerlei, -hand, die mannigfaltigsten. Am putul întâlni în cale fel de fel de caractere (GHICA XIX). Şi s-au veselit două săptămâni cu feluri de feluri de muzici (NECULCE, LET.2 II, 215). Şi le-au dat tuturor suliţe văruite şi cu prapuri feluri de feluri (AMIRAS, LET.2 III, 151) mit allerhand Fähnlein. început-au Brăncoveanul Vodă a supărarepre doamna lui Şerban Vodă cu feluri de feluri (NECULE, LET.2 II, 236) Fürst B. begann ... auf die mannigfaltigste Weise zu ärgern. Marmură tăiată în Nu midia, cu fel de feţe (OLL. HOR. 168) der ... bunte Marmor. Siche auch chip 5.-Lafel gleich (d. i. völlig übereinstimmend). Două inimi de o seamă, două foi la fel sub soare Zic unii că nu se află (CL XIII, 188). Intr-o adunare, un sat sau o ţară, nu toţi pol fi la fel, ci numai „de tot felul” (LIT.). A cerul (fata) să-i facă şi ei rasă, ca să fie îmbrăcată la fel cu lumea d-acolo (VLAH. NUV. 142; näml. wie die Nonnen des Klosters). Cartea legată cu piele, cu colţuri de alamă pe la vârfuri, cu închizătoare la fel (RADUL. RUST. II, 1) mit eben solchem Schloß. (Austria) încuraja pe inamicii ei de atunci - pe unguri -tractându-i la un fel cu amicii din vremurile grele (ADAM. BIOGR. 63) gleich. De fel a) = deloc: ganz und gar nicht, durchaus nicht. Nu-l cunosc de fel er ist mir ganz unbekannt. - b) von Haus aus. Şi sunt femeile în Sibiu iubeţe, cum îşi sunt defel albeneţe (NEC. COSTIN, LET.21,426) von Natur aus blond. Pe drum, tată-meu care era de felul lui scurt la vorbă, îmi lăsa tot timpul să gândesc la cucoana Zamfir iţa (CL XIII, 46) mein Vater, der von Haus aus wortkarg war. Acest dară Licin ie, cum zisem, au Jost defel dac (SPAT. MIL., LET.21, 93) seines Stammes. Un anume Simian Sava ... neguţător de Jelui lui de la Raguza (NECULCE, LET.2 II, 312) seines Zeichens. Meiul uriaş ... de Jel din părţile foarte călduroase ale Africei (GAZ. SĂT. XIV, 409) die aus den warmen Gegenden Afrikas stammt. 2. ugs.: Art, wie jd. zu handeln pflegt: Eigenart, Gepflogenheit F., Brauch M. Ştia doar fata felul lui! (COŞBUC 186) wußte sie doch, wie er zu handeln pflegte. Şi cupăharulplin în mâni, Precum e felul din bătrâni La orice chef între români, El a-nchinat (COŞBUC 23) wie es der Brauch von altershcr verlangt. - Bes. a face Jelui cuiva jdm. seinen Teil geben (= ihm nach Gebühr Übles antun). Pepelea vrând săfacăfehlt popei, prinde un porc mare şi colţos şi-l închide în biserică (BOGD. POV. 220) um dem Pfarrer einen Streich zu spielen. Sătenii duc pe leneş la locul cuvenit şi-ifac felul (CREANGĂ OP. UI, 67) die Dorfbewohner führen den Faulpelz an den entsprechenden Platz und machen ihm den Garaus. - A-şi face felul sein Unwesen treiben. Nu-i vorbă că noi tot ne făceam felul aşa câteodată (CREANGĂ, CL XIV, 366). - Vgl. altj’el, astfel, cum 1. GR. LY. fpliu, bisw. /p/; MOLD. felin. ET. magy. -Jele, z. B. ketfele „zweierlei” (TAMÂS). SG. ALR SN VI, K. 1688. felcer PI. felceri S. m. (1748 IORGA S. D. XII, 51) veralt.: Unter-, Flilfsarzt M. Chemară numaidecât un felcer de la un spital (OD.-SL. 255) es wurde sofort ein Hilfsarzt aus einem Krankenhaus gerufen. GR. (i)Jălcer(iu) (HMST. \14\felser. ET. mittelb. u. unmittelb. dt. Feldscher. feldeinţă PI. -inţe S. f. (1705 CANT. IST. 47) selten: Eigenart F. ET. Eigcnbildung CANT, zu Jel. feldmarcşal PI. feldmareşali S. m. (um 1743 NECULCE) Feldmarschall M. Menih feld-marsal s-au sculat de la Poltava cu câteva mii de moscali (NECULCE, LET.2 11,389). 165 tele GR. fèllmasâr (DION., TEZ. II 163 î\g.),je/dmarsâl. ET. dt. Feldmarschall. fêle PI. fcli S. f. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) TR. Flüssigkeitsmaß: Seidel N. (= 1/2 cupă). Nu beu vinul cum se bea, cu cupa si cu felea (PP. FR.-C. MOŢIT 202). GR. Dim.feliţă, PI. -te, fernerfelcuţă (I.-B. 387). ET. magy .jel. SG. AFR SN II, K. 410; IV, K.1088. feleândrăş siehe felendreş. ielegă PI. felegi S. f. (1683 DOS.) 1. veralt.: Lumpen, Fetzen M, Era îmbrăcat cu o felegă depâmdză (DOS. VS. Mai 14; 129a) er war mit einem Stoffctzen bekleidet. Numai cu o felegă de păndză învălUi... şi într-un săcriiu asediaţi (CANT. DIV. 9b; von Leichen). 2. TR. Kopftuch N. der Bäuerinnen. Soacra mică... aduce nişte Jelege frumoase (SEV. NUNTA 234). Grăitorul ia una (din cinsti) în mână, o dezvăleşte din felegă (SEV. NUNTA 285) der Ausrufer nimmt eines (der Geschenke) in die Hand, wickelt es aus dem Tuch. ET. vgl. ukr.felega „abgetragener Bauernkiltcl”, PI. -gi „Fetzen”. felegcan PI. -gène S. n. (um 1594 DIR) 1. kleine, henkellose Tasse für türkischen Kaffee. Wird in einen weniger hohen Behälter mit Henkeln aus durchbrochenem Metall (zarf) gestellt u. so benutzt. Mai sus... se vedeau o mulţime de feligenepentru cafea cu zarfurile lor de argint (FIL. CIOC. 18). 2. Kaffeekanne F. Cucoana se repezi cu filigeanu în mână... şi-i umplu iar la loc ceaşca cea mare (TEL. SCH. 60). GR. MUNT. auchfligean, MOLD, felegean; ferner feligean, jiligea (TEOD. PP. 613; im Reim). ET. türk, jincan, filcan; in allen Balkansprachen. felegös Adj. (1649 MARD.) zerfetzt, zerlumpt. Petrea felegos mânăporcii-n jos (SBIERA POV. 320) Rätsel; Auflösung: pieptenele şi păduchii der Kamm und die Kopfläuse. ET . felegă. feleherţ S. n. (1888 RETEG.) TR. CRIS. MARAM. Zugwaagc F. am Fuhrwerk. Vei şedea pe felehertul dinainte ... si-i mâna boii-ncet (RETEG. POV. IV, 26). GR. feliherţ, felehearţ, feliharţ. ET. magy. felhérc. SG. ALR SN I, K. 62; II, K. 345. feleleât (t) S. m. (16. Jh. CV) Verantwortung, Verteidigung F. Ascultaţi aemu almieu cătră voi J'eleleatiu (CV219a; Apg 22, 1) hört jetzt, was ich zu meiner Verteidigung zu sagen habe. GIR.feleleatu (CV2 35a; Apg 25, 16), -tiu (CV 1. c.). ET. magy. jelelet. felelui Präs, -iésc V. tr. (16. .Th. CV) TR. MARAM. verantworten, verteidigen Cu bunru sujletu. Ce de men re feleluiescu (CV2 30a; Apg 24, 10). ET. magy. felel. felendreş S. n. (1587 DIR) ehern.: flandrisches Tuch. Un benişel de felendreş (C. NCR. 117). GR.filéndris (ZOLLTARIF 1761, ARH. ROM. II, 254), jïlèndres (ODOB. MV. 1896, 77), feleândrăş (MIR. COST1N, LET.21,265), feilândrăs (BGL 56)Jelândrăs (DIR). ET. dt. flandrisch, vgl. auch polw. falendysz, felendysz, magy. fajlendis. fcleşăg S. n. (1876 CREANGĂ) MOLD, angeborene Beschaffenheit: Ait, Natur F. Poate aşa-ifeleşagul lui, când mai vesel, când mai posomorât (NĂD. NUV. I, 127) vielleicht ist sein Charakter so, mal fröhlich, mal trübselig. De felesagul ei, Märiuca nu era grasă (NĂD. NUV. I, 44) von Haus aus. GR J'eliusag (CREANGĂ, CL XI, 182). ET .fel. feleştioc PI. -tiôeuri S. n. (1877 CREANGĂ) MOLD. Pinsel M. zum Abschmieren des Wagens. De inima căruţei atârnau păcorniţa cu feleştiocul şi posteuca (CREANGĂ, CL X, 374) an der Deichsel hing die Teerbüchse mit dem Pinsel und die Wagenwinde. GR. j'elestiuc. ET. scheint mit dem ebenfalls dunklen sfiştoc „Sprengwedel” verwandt zu sein. SG. ALR II/I, MN 2771, 102. fclczau PL -zâie S. n. (1845 ION.) MOLD. TR. Besen M., mit dem die Unreinheiten vom geworfelten Getreide abgekehrt werden. Unii vântură vravul cu lopata, alţii îl lămuresc pe cel picat din vânt cu felezăufl) de pleavă, baligă, buruieni (ION. CAL. 187). ET. magy. fölözö, j'élëzo. felezui Präs, -iésc V. tr. (1806 KLEIN) MOLD. TR. fegen, kehren. (Caii) cu cozile feleziiia grâul vânturat (PP. CL XIV, 345). Iapa felezuieşte din coadă şi nu se urneşte din loc (NĂD. NUV. II, 235) wirft den Schwanz hin und hcr. ET. magy. felezni, Jölözni (TAMÂS). felicita Präs, -licit V. tr. (um 1830 UN) beglückwünschen. GR. (t) fericita (C. NCR. OP. I, 9). ET. frz. féliciter. 166 ferăstrău felie PI. -Iii S. f. (1749 GCR II, 44) Schnitte, Scheibe F. Asupra mea căzu sarcina delicată de a tăia slănina în jelii subţirele (V. POGOR, CL XI, 147) auf mich fiel die heikle Aufgabe, den Speck in hauchdünne Scheiben zu schneiden. GR. MOLD, auch fälle, felie, falie. - Dim.feliiiţă, PI. feliiite, felioară, PI. felioare. ET. vgl. ngr. φελί, in allen Balkansprachcn; siehe auch REW 6042. SG. ALR SN IV, K. 1068. feligeän siehe felegean. felinar PI. -nâre S. n. ( 1649 MARD.) Latem e F. GR. jelenar, jalinar. ET. merkwürdige Nbf. von fänar, vgl. türk, jener. felioară siehe felie. feliurimc etc. siehe felurime etc. feliuşâg siehe felesag. feliiiţă siehe felie. félon PI. -Ioane S. n. (DOC. 1588) Phelonion N., ärmelloses Obergewand aus Seidendamast, das der orthod. Priester beim Gottesdienst trägt, entspricht der Casei (Paenula) des lcathol. Priesters. 3 jeloane de adamască (DOC. 1588, HC I, 200). ET. kû. félon ύ, mgr. φελόνιον. felucă (t)S. f. (1695 FN 69) Boot N. ET. ngr. φελούκα, it. feluca. felurime S. f. (um 1786 STAMATIADI 19) 1. Mannigfaltigkeit Y .felurime de lucruri allerlei Dinge. A trage din chiar însăşi feliurimea (frz. diversité) fenomenilor industriale însemnări cu care tot insul s-ar putea folosi (SUŢU NOT. 36). 2. veralt.: Beschaffenheit, Qualität F. Când vânzătorul va vinde lucru jură a hotărî feliurimea lui, atunci este dator a da cea de mijloc felurime (COD. CARAGEA, COL. BUJOR. I, 442). GR. (t) feliurime. ET .fel, PI .feluri. felurit Adj. (1837 PANN EROT. I, 84) mannigfaltig, allerlei. Feliuritele chipuri de cules cânipa (ION. CAL. 147). GR. veralt. u. MOLD. feliurit; înjelurit (PANN). ET. zu fel, PI. feluri. fcmeiât Adj. (uni 1670 ANON. CAR.) veralt.: mit Familie. ET. femeie. feméic PI. -méi S. f. (1561 CORESI TE4 20a; Mt 10, 25) 1. LV. (16./17. Jh.) u. arom. megl.-rum. Familie F., Hausgenossen (PL), Haus N. Cu muierea la şi cu toată fămeaia ta pasă la besearecă (CORESI OMIL., CCR 20). Carele de ale lui şi mai vrătos de fameiea sa (οικείων) nu poartă grife (NT 1648 1 Tim 5, 8). în ieşitul israililor den Eghipet şi fameia (οίκου) luilacov dentru oamenii păgâni (PSALT. 1651 113,1,. CCR 109). 2. Frau F., Weib N. (Ggs. bărbat). Bărbat şi fămeie au făcut pre dânşii (BIBLIA 1688 Gn 1,29). Sjintele 40 de femei muceniţe (DOS. VS. Sept. 1; 2a). GR. LV. MUNT. TR.fămeie, TR. fomeie (so schon COD. STU., HC II, 47 flg.), WDUă. jimeie, fumeie (ŞEZ. IV, 136 U.193); arom. furnea le; megl.-rum. fămeie. - Dim. femeiuşcă (PREDETICII, 286), PI. -.y te: Nostimă femeiuşcă, hei (NĂD. NUV. I, 58); bes. Weibchen N. von Tieren (Ggs. bărbătuş): Cucii -bărbătuşul şi femeiuşcă - au nişte obiceiuri deosebite (ÎNV. COP. 1893 1,60). ET. lat. familia. SG. ALR I/II, K. 194, 195, 272; II/I, K.130; SN VI, K. 1609, 1618, 1705, 1712. femeiesc Adj. (1632 EUSTR. PRAV. 201) weiblich, weiber-, frauenhaft. Să nu dormi culcare jameiască (BIBLIA 1688 Lv 18, 22). Să-ţi cânt cântec haiducesc Cu viers dulce femeiesc (AL. PP. 98). De parte femeiuşcă weiblichen Geschlechts; vgl. bărbătesc. ET. femeie. femciét S. η. (1881 JIP.) Weibervolk N., Weiber (PL). Bărbăţimea şi fămeielu ... să-nveţe legea păstrării (JIP. OP. 65). ET. femeie. feminin Adj. (1799 UN) weiblich, frauenhaft, feminin. GR.jemenin. ET. n. lat. femininus. fénix PI. fcnicşi S. m. (1651 PSALT. 117b) Phönix M. Finicul în foc de aromate (să) moară (CANT. IST. 261 ). GR. (t) finie, jinix, fenice, fénis. ET. ngr. φοΐνιξ. fenomén PL -mène S. n. (1781 MICU MS., G. LEX.) Phänomen N. GR. fenomen. ET. gr./lat. phaenomenum, ferăstrău PL -traie S. n. (1632 BGL 57) 1. a) Säge F. A tăia cu ferăstrăul (zer-, durch-)sägen. Când vedem pre zidiloriul de case şi pre cioplitoriul de lemne cioplind şi tăind cu fierăstrăul (MĂRG.2140b) der Schreiner, der ... mit der Säge umgeht. - b) Sägewerk N., -mühle F. l.peşte-ferăstrău, km?, ferăstrău Sägefisch M. (Pristis). 167 férbcr 3. Sonnenröschen N. (Hclianthemum nurnmularium; BORZA). 4. Rückenflosse F. Au ... început... o seamă (clin peşti) a hale (pe iapă) cu aripioarele, alţii a o tăia cu feresteul (SBIERAPOV. 61). 5. Kassiopeia (Sternbild). Cele trei-patru constelaţii cunoscute, carul, cloşca cu puii, herăstrăul, păreau mai apropiate (ZAMF. NUV. 80). GR. MUNT. auch herăst(r)ău, h eres (rău, fierăstău, fierăs treu; MOLD, fieresteu, fier eseu, her es (t) eu, fir(is)teu, hir(is)teu; fieresteu, PI. feresleie, fereseie; feresău, ferestău, ferestrău, ferestreu, firisău, firiseu, fierăsău, hirisău, hieresteu, firistreu. ET. magy. fiiresz oder eher postverbal von a fer estrui, mit Einmischung von fereastră, wegen der fensterartigen Gestalt der Säge. SG. ALR SN II, K. 553. ferber PI. ferbere S. n. (1893 RĂDUL.) Färbcl N., Kartenspiel, bei dem jeder Spieler vier Karten erhält. Jucară cărţi pe urmă...: Ferber, şapte-jumătate, Stos, maca, treizeci şi una (RĂDUL. RUST. I, 130). Am un ferber ich habe ein Färbel (d. i. vier Karten von derselben Farbe). ET. dt. Färbel. fercheş Adj. (1868 BARC.) fam.: schmuck, l'csch. Băiatpurtat si fercheş (VLAFI. GV. 10). ET. anscheinend verwandt mit a ferchezui H vgl. magy. feherke (TAMÂS). fercheteu PI. -teic S. n. (1788 MOLNAR SPRACHE.3 47) Wendschemel M. (TAMÂS). GR .Jergheteu. ET. magy. Jergetyüetc. ferchezui Präs, -iese V. tr. (1868 BARC.) fam.: sich herausputzen. ET. anscheinend verwandt mit fercheş. ferchezuiâlă PI. -ieli S. f. (1892 SEV.) fam.: 1. Herausputzen, Zurechtmachen N., Toilette F. 2. ugs.: Prügel, Schläge (PI.). Ţi-ar trebui şi Sfinţiei laie o ferchezuiâlă ca prostului (SEV. POV. 154; die Pfarrersfrau zu ihrem Gatten, dem sie siedendes Wasser über den Kopf gegossen hatte). ET. a ferchezui. ferchezuit Adj. (1854 C. NGR.) herausgeputzt, fesch. După ce o văzu boierul (pe fată) curăţită şi ferchezuită ca o mireasă (ISP. LEG.2179) ... sauber und herausgeputzt wie eine Braut. Zidurile sunt spoite şi ferchezuite (C. NGR. 355). ET. a ferchezui. ferdelă PI. ferdele S. f. (1453 LDSR 347) TR. Viertel N., Getreidemaß, nach POL. = 1/4 Kübel (găleată) od. 16 Maß (cupe). Că mie mi-a fost venit Urâtul cu ferdela, Dragostea cu lingura (BIBIC. 198). GR.ferdălă (PU I, 33),felderă, feardelă; S. n.ferdel, -tel. - Dim. ferdeleţ (FR-C. MOŢII 63). ET. DA: sicb.-sächs. /m/e/ (= dt. Viertel). SG. ALRSNŢK. 138, 182. ferdeleţ siehe ferdelă. fereală PI. -rcli S. f. (1675 MIR. COSTIN) Schutz M., Hut F., Ausweichen N., Vorsicht F. în fruntea cailor pun o tablă de fier ... pentru fereală de glonţuri (MIR. COSTIN, LET.2 1, 257) zum Schutz gegen Kugeln. Aceşti doi boieri tot cu fereală umblau şi tot pe ascuns, noaptea (MIR. COSTIN, LET.21,332) diese beiden Bojaren waren stets auf der Hut und kamen nur heimlich des Nachts. Sărmanii cei de-afară, Fără ţâră defereală, fără pic de-acopereală (BOGD. POV. 50) ohne jeden Schutz (gegen den Frost). Lupul cu iute fereală lovitura în deşert îi scoasă (CANT. IST. 62) schnell ausweichend. Fereală excelentă pentru filoxeră (DATC. HORT. 257) ein ausgezeichnetes Schutzmittel gegen die Reblaus. De cumva a fi scris şi Pavel între feciorii de vârstă... n-ar mai folosi nici o fereală (CL XV, 103) so würde kein Sträuben mehr helfen. Uşa odăii se deschise cu fereală (LIT.) die Zimmertür wurde behutsam geöffnet. ET. a feri. fereastră PI. -restre S. f. (um 1560 BRATU, SLLFII, 320) Fenster N. Căutândpre fereastră vădzu (PO2 86; Gn 26,8). După 40 de zile deschise Noe fereastra chivotului (BIBLIA 1688 Gn 8, 6) nach 40 Tagen tat Noah das Fenster auf an dem Kasten. GR. LV. PI. fereştri, bisw. -restri; MOLD. BAN. fereâstă, PI. fereşti. - Dim. ferestruică, MOLD. ferestuicä, PI. -ce; älter ferestrüie. ET. lat. feneslra. SG. ALR II/I, K. 273; SN VI, K. 1811. ferecă Präs, ferec V. tr. (um 1640 URECHE, LET.P 101) 1. (mit Metall) beschlagen, belegen. 2. bisw. (mit Edelsteinen) besetzen. 3. pc. în fiare etc. jdn. in Eisen etc. schlagen, legen, absol.: fesseln. în lanţuri de imagini duiosul vis să-l ferec (EMIN. O. I, 232). Deţinutele au ferecai pe gardiene, au spart uşile (LIT.). Nu cred că eram ferecat în contm ispitei (C. NGR., CL XV, 47) ich glaube nicht, daß ich gegen die Versuchung gefeit war. 4. galbeni Dukaten rändern. 5. piatra de moară den Mühlstein schärfen. GR. în fereca (MAR. NUNTA 655). ET. wahrsch. nicht lat. ferrico, -äre, zu ferrum, vgl. 168 ferfeniţă airz. enferger, mit e statt ie im Präs, nach den unbetonten Formen, sondern nach CANDREAs ansprechender Vermutung, lat. fahr fco, -äre. SG. ALR SN I,K. 151. ferecă re PI. -cari S. f. (16. Jh. CV) 1. Beschlagen N. 2LV. fdrecare (böser) Anschlag M. Audzifiiulu surorie i lu Pavelu Jarecarea (CV2 26a; Apg 23, 16; als Übersetzung von ksl. kovü). ET. a fereca. fcrecât (16. Jh. CV) 1. Adj. 1. mit Eisen besetzt, eingefaßt, beschlagen. Armele... Cu-aur îmbrăcate, Cu fier ferecate {PAL. PP. 67). Idolii cei ferecaţi cu argint şi cei ferecaţi cu aur (BIBLIA 1688 Js 30,22). 2. (mit Edelsteinen) besetzt. O cataramă ferecată cu diamante (FIL. CIOC. 345). 3. gefesselt, angekettet, in Eisen geschlagen, eingesperrt. împărate Agripo, pari-mi sin re ferica tu şi înraintea ta voia se răspundzu aslădzi (CV2 37a; Apg 25,26). 4. gerändert (von Münzen). Purcoaiele de galbeni bătuţi şi ferecaţi (DEL. P. 155). 5. geschärft (vom Mühlstein). Muierea necertată, ca moara neferecată (PANN, CL V, 384). II. S. m. Gefangener, Gefesselter M. Să între înaintea ta suspinul celor ferecaţi (PSALT. RÂMN. 1784, 78, 11) das Seufzen der Gefangenen. GR. fărecat, fericat. ET. a fereca. ferecăciunc PI. -ciüni S. f. (16. Jh. COD. TOD., DENS. IST. II, 204) LV. Beschlagen N. ET. a fereca. ferecătură PI. -turi S. E. (1581 CORESIOMIL., DIL) 1. Beschlag, Belag M. Străluceşte ferecătură de argint a icoanelor (UR. LEG. 331) derSilberbelag der Ikonen leuchtet. 2. (t) Eisen, Ketten (PI.), in die ein Gefangener gelegt wird. Fu băgat în temniţă, legat cu ferecături (DOS. VS. Noc. 3; 101b) er wurde in den Kerker geworfen und in Ketten gelegt. ET. a fereca. fercee s i eh e ferigă. fer cd eu PI. -deie S. n. (1534 BGL) veralt.: 1. Bad N. Pentru ce ai mers astăzi la feredeu? ... „Pentru ca să prii mese postul cu trupul curat” (MĂRG.2 149b). 2. fig.: heiße, mörderische Schlacht. Numai cu fuga au scăpat dintr-acel feredeu (MIR.COSTIN, LET.2 1,319). TOPON. Feredeu (1534 BGL 157). ET. magy. fiirdö (dial.feredo). feredui Präs, -iésc (1868 BARÇ.) veralt.: I. V. Ir. baden (in warmem Wasser, in Dampf, wogegen a scălda, iiberh. baden). împăratul o trimes şi J-o fereduit şi i-o trimes un rând de haine (ŞEZ. IV, 200).' II. a se feredui cin Bad nehmen. Bolnavul se fereduieşle, se schimbă (ŞEZ. IV, 184) der Kranke nimmt cin Bad, zieht sich um. ET. magy. furdeni, dial. /er edni (TAMÂS). feregă siche ferigă. feregea PI. -gèle S. f. (1573 DERS) ehern. 1. Obergewand N. der Orientalen, bes. der Frauen, aus leichtem Sommerstoff. Câteva femei... învălite în feregele rupte îşi ascund feţele îndată ce dau ochii cu noi (AL., CL. VIII, 48). Bătrânul Sinan ... îşi pierdu chiul a ful şi feregeaua (BĂLC. 123). Veliţii purtau ... vara feregea şi iarna contăş-baş (GHICA, CL XIX, 294). 2. Gcsichtsschleier M. oriental. Frauen. ET. türk, feroce. ferenghiu Viehc frenghie. ferentăr PI. -tari S. m. (um 1812 ŞINCAI FIR. II, 308) chem. leichtbewaffneter Fußsoldat. Făcând din braţele ei un lanţ cu care împodobi gramajii unui tânăr sutaş de ferentari (DEMETR. NUV. 85). ET. n. lat. ferentarius. ferestrui Präs, -iese V. tr. (1683 DOS. VS. Noe. 4; 107b) zer-, durchsägen. De va să mă fierăslruiască (împărăteasa), nu mă întristez, căci am pe Isa ia mântuitor (ANTIM DID. 236). GR. fir es lui, hireslui, ferest(r)ui, herestui, ferăstrui, hirest(r)ui, ferăstrui ( 1698 MIN. Sept. 23a\firăstrăi. ET. magy. fiirészôl (TAMÂS). ferfen S. m. (1825 B.) Samtblume F. (Tagetes patula). GR./é# {Cm.\ ferfăn (B.)Jearfon (BR.). ET. Scheint mit ferfeniţă verwandt zu sein. Die Blätter der Krone bilden eine Menge Lappen. ferfeniţă PL férfcnhc S. f. (1654 NEAGOE ÎNV. 75a) fam.: Fetzen (PL). Se îmbrăca în ferfeneţe caliceşti (MAG. IST. IV, 341). In Verbindungen wie a face, a rupe ferfeniţă in Fetzen reißen, zerfetzen; a fiferfeniţă zerfetzt sein u. ä. Uneori, sărindu-şi din minţi, îşi rupea ciubotele ferfeniţă (CL XV, 449). Uriaşul se freacă de gardul cel de fier, şi gardul tot fer fer iţă se face (RETEG. POV. III, 41). - Fig.: Altfel, moşul pe de o parte, Elena pe de alta mă vor face ferfeniţă (BENGESCU, CL V, 76) werden mich umbringen. GR. ferfeniţă (RETEG.), fer feliţă (CREANGĂ). ET. vgl. ukr. ferfela, ferfelycja „Schneegestöber”. 169 ferfeniţi ferfeniţi Präs, -ţese V. tr. (1852 STĂM. V.) fam.: zerfetzen. - Auch refl.: (Hainele) i s-au ferfeniţit (SBIERAPOV. 143). ET. ferfeniţă. ferfeniţos Adj. (1856 SBIERA POV. 214) fam.: zerfetzt, zerlumpt. Şi acum parcă-l văd cât era de ferfeniţos şi cum îşi culegea boarfele de pe jos (CREANGĂ, CL XI, 24). ET. ferfeniţă. ferferiţă siehe ferfeniţă. feri Präs, -rcsc (16. Jh. PS. SCH. 33,15) 1. V. tr.: c. de c. etw. durch Entfernen, Verdecken vor etw. (be)hiiten, (be)schiitzen, bewahren. De cruţăm atât ochiul trupului nostru ... dară cu cât mai vârtos suntem datori săferim ochiul sufletului nostim (VARL. CAZ.2 1, 227a)... um so mehr sind wir verpflichtet, das Auge unserer Seele zu beschützen. Vara, gardeniile trebuie udate mult şi ferite de razele soarelui (DATC. HORT. 279)... und vor den Sonnenstrahlen geschützt werden. îndată ce tabla s-a descoperit de vopseaua de ulei ce o ferea, se rugineşte (GAZ. SĂT. XIV, 365). De la aşezarea carantinelor însă, ea (tara) a fost ferită de grozăviile acelei epidemii (ale ciumei) (AL. PP. 36). Fietecarile... deşi feriia mâna de sărutat, lapicioare-i cădea şi i să închina (CANT. IST. 88) wenn (der Maulwurf) seine Hand dem Kuß entzog. Sä nu se ferească nice o rămăşiţă de într-însele (din capiştile idolilor) (ÎNDR. 562) man lasse keinen Rest... bestehen. Tătarii război să facă n-au vrut, ferind vinerea (MIR. COSTIN, LET.21, 365/6). Ferească (D-zeu)! (Gott) behüte! Un plâns îl năpădi de să ferească D-zeu! (ISP. LEG.11, 27) ein entsetzliches Weinen überkam ihn. M-o ferit D-zeu de rude (AL. OP. I, 577) Verwandte habe ich Gott sei Dank nicht. Doamne fereşte.1 Gott bewahre! (= das wird keineswegs geschehen). Ferit-a (D-zeu, sfântul) Gott bewahre, i bewahre (= das ist keineswegs der Fall). Chiar pot să dovedesc Căferit-o nu minţesc (SEV. AN. 103) keineswegs, durchaus nicht. Siehe auch domn 2. b u. Dumnezeu 3. II. V. intr.: din cale(a cuiva) jdm. aus dem Weg gehen, treten, ausweichen. De le-ating (ei), să feri în lături (EMIN. O. I, 198) so weiche nach der Seite aus, tritt auf die Seite. Deodată se auzi un durei şi strigăte: „Feriţi! feriţi!” Curând se şi ivi o trăsură (BODN. CL IV, 323) „aus dem Weg!” III. a se feri 1. de c. sich vor etw. hüten, in Acht nehmen, etw. (ver)meiden. El mi-a zis să mă feresc De străini ce-i întâlnesc (AL. PP. 5). Vezi... cum se feresc (ei) de zavistie, de batjocuri, de urâciune, de râs ... (MĂRG.2 194b). 2. TR. ausweichen. Sandu se feri din cale şi ieşi după maistor (POP. NUV. 44) trat aus dem Weg, machte Platz. Feri-te din calea mea (BIBIC. 301). GR. Imperat. in Bdtg. II u. III. 2 auch feri. ET. unbek. // lat. ferire (CIORANESCU 3328). Diskussionsbeiträge bei TAMÂS 331. SG. ALR SN III, K. 864. ferica Präs, -cez V. tr. (16. Jh. PS. SCH. 39, 3) LV. beglücken. Nu vru să înţeleagă să fericeaze (ksl. eze ublezili) (CORESI PS.5 63a; Ps 35,3). Şi fericează el (ksl. da ublazitüego) în pământ (CORESI PS.5 75b; Ps 40, 2). GR .j'ereca. ET. ferice; die Formen mit -rec- nach a fereca. fericât Adj. (16. Jh. CV2 37a; Apg 26, 2) LV. glücklich, (glück)selig. Fericaü measerii, că a voastră iaste împărăţia. Iu Dumnezeu (CORESI TE4 126a; Lk 6, 20). O.fericatu părinte, ce are feciori ca aceia (COD. STU., HC II, 123) glücklicher Vater, der du solche Söhne hast. ET. a ferica. fericaciünc PI. -ciüni S. f. (1563 CORESI PRAXIU 231; Röm 4,6) LV. (Glück-)SeligkeitF., Heil N. Cu ea (cu fecioara Maria) în fericăciune să vă veseliţi (MS. 17. Jh., GCR I, 136). Dobândi-vei... în ceriu odihnă de vecie şi fericăciune sufletului (CĂR. PRE SC., CCR 128). GR .fere-, ET. a ferica. fcrice(16. Jh. PS. SCIT 31,2) I. S. f. glücklicher, seliger Zustand: Glück, Heil N., nur in folgd. Wendungen: a) MUNT, ugs.: mă bate fericea das Glück ist mir hold, lächelt mir zu. Auz că scriu la gazeluri... c-o să vie binele buluc peste noi, c-o să ne bată fericea (JIP. OP. 157)... das Gute wird über uns hereinbrechen, das Glück wird uns hold sein. In ziua când învăţătorul nostru primea paralele de pe arşice, ne bătea fericea: nu băteape nimeni! (DEL. P. 321) war uns wohl. Era şi drăgălaş - bală-l fericea! -puiul de împărat! (ODOB., CL IX, 23). - Daher bisw. auch sonst: Ah, noroc, vrăjmaş cumplit... Tu fericea mi-ai luat (TEOD. PP. 287). Nu ştiu de sunt alţi oameni mai dedaţi cu fericea; dar pentru mine ceasul acesta e mai presus de câte aievea mintea-mi a visat! (ODOB. MV. 1896, 89). - b) ferice de tine Heil, wohl dir. Ferice de robul acela ce el (- îl) va afla domnul lui când va veni aşa făcând (CORESI TE4 54a; Mt 24, 46) selig ist der Knecht, wenn sein Herr kommt und findet ihn solches tun. Ferice de acela om ce nu s-au îndoit pen tru Domnul Is. Hs. (DOS. VS. Dech. 27; 240b). Dacă a avut norocire a fi colaboratorul vr-unui vodevil monstruos ce s-a jucat la teatrul Iaşilor ... ferice de el! Pretutindeni e binepriimit, sărbătorit, primblat şi ospătat (C. NGR. 63). II. Adj. glücklich, selig. Dacă un tânăr întâlneşte o 170 ferinţă inimă simplă şi nevinovată, el este ferice (C. NGR. 50). ET. lat. Jelix, -licem. ferici Präs, -césc V. tr. (1563 CORESI PRAXIU 324; 1 Kor 12,4) 1. LV. bisw.: glücklich machen, beglücken. Domnul feri-l-va şi via-l-va şiferici fl-να pre pământ (DOS. PS. SLAV. R. 40, 2). Daher: Dăi-mi o zi dumnezeiască, Sufletul să-mi fericească (AL. POEZII III, 132). 2. glücklich, selig preisen. Nu-I ferici, ci să plângi pre unul ca acela (DOS. VS. Martie 12; 30a). Daher iiberh.: 3. preisen. Toate limbile ferici-vor prins (= pre dânsul) (MS. 1710, Ps 71, 17; GCR I, 367). Doamne, toţi creştinii azi te fericesc (BOLINT.2 I, 94) Herr, alle Christen preisen dich heute. Fericeascd-l scriitorii, toată lumea recunoască-l, Ce-o să aibă din aceasta pentru el bătrânul dascăl? (ΕΜΓΝ. O. I, 133). 4. bisw. (nach frz.féliciter)pc. jdn. beglückwünschen, jdm. gratulieren. Şi toţi pe Domnul fericesc De mândra-i vânătoare (AL. POEZII III, 139). ET .ferice. feriefe S. f. (1645 Ş. TAINE) LV. Glück N., (Glück-)Scligkeit F., Heil N. Ne-an făgăduit noaă (Hs.) fericie de-au zis: ferice de ceia ce nu văd şi cred. (Ş. TAINE 43) Christus hat uns Heil versprochen, indem er sprach: selig sind, die nicht sehen und glauben. De au j'ost cândva această ţară în tot binele, cu bişug şi plină de toată averea, cu mare fericie ... în zilele acestei domnii (au fost) (MIR. COSTIN, LET.21, 301). Arată şi fericiile lumii aceştia în ce ar sta (MS. 1714, GCR II, 10). ET. ferice. fericinţă S. f. (1681 DOS. TR. 126b) LV. ( Glück- ) S e 1 i g lce i t F. ET. zu ferice. fericire S. f. (1649 MARD.) . Glück N., (Glück-)Seligkcit F., Heil N. Lumasca nărocire fericire n-are (CANT. DIV. 47a) irdisches Glück ist nicht seligmachend. împărăţia cerurilor, carea este fericirea cea adevărată (LIT. 1702, GCR I, 344). Fiindcă împărăteasa Ecaterina au răposat întni fericire (DION..TEZ. II, 198) selig. SYN. fericire Glück, das man empfindet; noroc Glück, das einen „trifft”. ET. a ferici. fericit Adj. (1581 CORFSI OMIL. 11) glücklich, (glückselig. Fire-ai, dragă, fericită! Că tu eşti a mea ursită (AL. PP. 137). Fericită viaţă a veacului ce va săfie (CAZ. GOV., GCR 1,99) das selige Leben der zukünftigen Welt. Fericit omul carele n-au mers în sfatul necuraţilor (BIBLIA 1688 Ps 1,1) wohl dem, der nicht wandelt im Rat der Gottlosen. - Spez. von frommen Männern, namentlich als Titel von Patriarchen u. Kirchenvätern, wie lat. beatus: După cum zice fericitul Pavel (NT 1703, GCR I, 348). Disputa tja prea fericitului papei lui Silvestru cu Zamvri jidovul (MS. 17. Jh., GCR I, 146). M-am rugat ... preafericitului patriarhul... chir Dosoftei (DOS. PS. V. Vorw. 9). ET. a ferici. fericitâte S. f. (1681 DOS. TR. 43 bis a) LV. (Glück-)Seligkeit F. ET . zu ferice. fericitor Adj. (1703 GCD) glückverheißend. Umbra unei fericitoare cugetări (EMIN. PL 57). ET. a ferici. fericitură S. f. (1648 NT Gal 4, 15) LV. (Glück-)Seligkcit F. ET. a ferici. ferie PI. ferii S. f. (1582 DERS) 1. TR. OLT. Eimer M. (Plohlmaß). Tu-mi dai vin cu j'eria, Eu îţi dau bani' cu chivără. (PP. FR.-C. MOŢII 201). Că are (zmeul) un buzdugan ... mare cât o bute de 50 ferii (RETEG. POV. V, 29) so groß wie ein Faß, das 50 Eimer faßt. GR.fi- (ŞEZ. I, 108; 109). 2. ehern.: Gerichtstaxe F. (BGL 57). Şi ce vor fi gloabe ferii, să aibă treabă... Vlădica de Huşi (DOC. 1621, MELFI. CH. 32). Ş-a pus heria 12 taleri în visteria domnească (DOC. 1646, MELH. CH. 71). Şi ş-au pus lor fereon 12 zloţi (DOC. 1604, CH. 71). ’ ET. 1. unbek.; 2. viell. ngr. χέρι „Hand”, Gen. PI. χεριεΰν. // BOGREA 29-33 bringt 1. mit (măsurăde) fier und 2. mit einem profanen Pendant zu veruie (credo) in Verbindung. Vgl. TAMÂS 335 u. CIORANESCU 3330. SG. ALR SN IV, K. 1031. ferigă PI. ferigi S. f. (1482 DRĂGANU) Name mehrerer Pflanzen, u. zw. Farnkraut N. (Polypodium), MUNT. TR. auch Rainfarn M. (Tanacetum) u. ferigă albă Spierstaude F. (Spiraca filipendula). Se mai dau rădăcină de ferigă, de crin galben (ŞEZ. IV, 25; gegen den Leistenbruch). Frunză verde fereguţă, nu mai pot să ţin, neicuţă (TEOD. PP. 294). GR. feregă, ferece,ferice,ferică,feligă (BR.). -Dim. fereguţă, PI. -guţe; fereciiţă, Jereceâ, feliiiţă (CIH. II, 659), PI. m. ferecei, Jerigei. TOPON. Ferech (1482 DRĂGANU 284), Ferece (HC I, 244). ET. lat. fiUx, -cis. ferinţă PI. -rinţe S. f. (um 1635 EFTIMIE L. 347) LV. Schutz M. Cine cumpără ceva şi o farmecă spre 171 ferire ferinţă (PRAV. GOV. 110). Straje şi ferinţă mi-am pusu-mipre gură (DOS. PS. V. 38, 2). Domnul Duca Vodă de la Hs. are Ajutoriu pre stemă şi ferinţă tare Cinstita cruce (DOS. VS. Titelblatt b, auf dem dort abgebildeten mold. Wappen befindet sich eine Krone mit einem Kreuz darauf). ET. a feri. ferire PI. -riri S. f. (1581 PRL) veralt.: 1. Schutz M. Aceastea-s de post din lontru ... ferire mentei (PRL 234a). 2. Sicherheit F. Iată vasul în ferire (AL. POEZII II, 144) siehe, das Schiff ist in Sicherheit. ET. a feri. ferit Adj. (16. Jh. CV) behütet, bewahrt, beschützt. Şi stătu multe ciasuri ferită deD-dzău nevătămată (DOS. VS. Sept. 3; 5a). D-atunci preoteasa plângea şi se istovia ferită de părintele (RADUL. RUST. II, 21) ohne es den Pfarrer merken zu lassen, im Stillen. Nespurcată şi neveştedzităferită spre ceriure întru voi (CV2 70a; 1 Petr 1, 4) zu einem ... unbefleckten undunverwelklichcn Erbe, das behalten wird im Himmel. ET. a feri. feritörPl. -töri S. m. (16. Jh. PS. SCH. 58, 18) LV. Gönner, Beschützer M. Pre sfinţia sa având feritoriu şi socotitoriu şi apărătoriu vieţii noasfre (DOS. VS. Noe. 8; 113a); vgl. auch VARL. CAZ.2 II, 84b. ET. a feri. feritură PI. -tun S. m. (uni 1570 FRAG. TOD. 2a; TRS XVI, 338) Schutz M. ET. a feri. fermân siehe firman. fermanliu (t) Adj. (DOC. 1802) neguţător fermanliu einen Ferman besitzender, privilegierter Kaufmann (nur ein solcher durfte ins Land kommen). Să nu se sufere a întră într-aceste două memlecheturi (Muntenia şi Moldova) afară din neguţătorii ferman Iii nimeni (DOC. 1802, TEZ. II, 312) außer den Kaufleuten, die einen Femian besitzen, sollte niemand die beiden Provinzen betreten dürfen. GR. -lau. ET. türk, fermanh. fermă PI. ferme S. f. (1836 UN) Farm F. ET. ixz. ferme. fermeca Präs, fârmec V. tr. (1563 CORESIPRAXIU 395) be-, verzaubern; absol.: zaubern. Ea (mama) mi-a bănui De te-oiprea iubi Şi m-ajarmeca De te-oi dezmierda (AL. PP. 7). Preoţii ce vor îmbla cu farmeci sau vor şti fărmăca (Ş. ΤΑΓΝΕ 140). Toate aceste minunate daruri (ale logodnicului) ... lesne fermecarăminţile Domniţii celei mari (ODOB. MV. 1894, 81) berückten die Sinne der Prinzessin. SYN. a fermeca urspr. durch Zaubertränke, dann überh. durch magische Mittel, a vrăji mit Hilfe böser Geister, bes. des Teufels, schädlich beeinflussen; LM. a încânta in einen außerordentlichen Grad von Wohlgefühl versetzen, entzücken. GR. älter jarmeca, Präs, farmec; fărmăca (MOXA, HC I, 390), 1. Pers. Sg. Präs.fârmăc, 2. fârmeci, 3. fârmăcă, Konj. săfârmece; ferner farămeca, jarâmeca (ÎNDR. 248). ET. lat. *pharmăco, -ăre, vgl. farmec; farămeca, farâmeca (ÎNDR.) unter Einwirkung von a fărâmă. fermecat (1822 BOBB) I. Adj. verzaubert. Palatul fermecat das verzauberte Schloß. II. S. m. Verzauberter M. Zerstreute und Verliebte gelten beim Volk als verzaubert. Cum, dracu, ne vârâşi caru în şanţ, fermecatule? (VLAH. IC. 25). Iar vreun Jannecat, De muieri stricat, O palmă să-i daţi, Drumul să-i lăsaţi! (AL. PP. 65). ET. a fermeca. fermecător (1581/2 PO2 253; Ex 22, 18) I. Adj. bezaubernd. II. S. m., f. -toâre Zauberer M., Zauberin F. Pre fermecători să nu-i lăsaţi să trăiască (BIBLIA 1810 Ex 22, 18) die Zauberer sollt ihr nicht leben lassen. GR. bei DOS. vgl. die FormJarmăcitoriu, aus einem Verb *a fărmăci (DA). ET. a fermeca. fermecătorcsc Adj. (1703 GCD) veralt.: zauberhaft, Zauber-, Oricine întră în acest palat fermecător esc, ieşia încântat de plăcerile ce gusta într-însul (FIL. CIOC. 268). ET. fermecător. fermecătoric PI. -rii S. f. (1648 NT Gal 5, 20) Zauberei F. D-zeu opreşte vrăjătoria şi tot feliul de fermecătorie (CATIHISIS 1774, GCRII, 100) Gott verbietet das Zaubern und jede Art von Zauberei. ET .fermecător. fcrmecătură PI. -turi S. f. (1581 CORESI OMIL. 129b) Zauber M. Şi pre pruncul carele s-a născut dintr-însa, fereşte-l de toată, fermecătura (TEOD. PP. 378) und das Kind, das sie geboren hat, behüte es vor jcdwelchem Zauber. ET. a fermeca. fermencä PI. -nele S. f. (1829 C. NGR. OP. I, 14) kurze, mit Schnüren verzierte Stoffjackc mit Ärmeln, 172 feştilă als Winterbekleidung mit Pelz gefüttert. Wurde ehern, von den Städtern über dem anteriu getragen. El întră în biserică numai în anteriu şi în fermenea, căci giubeaua ş-o scosese din cauza marei călduri (FIL. CIOC. 263). - Später in MUNT. Oberbekleidung der Bauern u. Bäuerinnen. Fetele ... aruncau fiori sau noduri de peteală în partea flecăilor; aceştia le ridicau şi le aninau de fermenele (MAR. NUNTA 291). Ţăranca poartă fotă, ondroc, rochie,fermine, scurteică şi zechiuţă (JIP. OP. 80). GR.fermenă (FIL. CIOC. 75; nb. fermenea). - Dim. fermenâş (TEOD. PP. 140, im Reim). ET. türk.fermene. fermentă Präs, -tez V. intr. (1816 MAIOR ÎNV. 62) gären. Mustul fermentează der Most gärt. ET. n. lat. fermentare. fermentaţie PI. -taţii S. f. (1813 MAIOR ÎNV. VIN. 4) Gärung F. GR. veralt.: -Hüne. ET. n. lat. fermentatio. feroce Adj. (1831 PLEŞ. T. I, 242) wild, grausam. ET. it. feroce. ferös siehe /zeros. fertai-fertai Adv. (1892 VLAH.) MUNT, fam.: drückt eifriges Hin- u. Hergehen aus. De dimineaţă până seară, (ei) sunt într-o continuă frământare: în birje, pe jos, fertai-fertai de-a lungul podului Mogoşoaiei (VLAH. GV. 96, ehemalige Hauptstraße von Bukarest). - Vgl. auch serta-ferta. ET. unbek. ferţă PI. ferţe(1895 D.) einer der Streifen, aus denen ein Segel besteht: Kleid N. ET. unbek. fes PI. fesuri S. n. (1765 ION NECULCE II, 215) 1. Fes M. Aflăi că junele cu fesul (pe cap) era poetul A. Puşkin, acest Byron a Rusiei (C. NGR. OP. I, 230). Albo, albo de la munte! Ce-ai pus fesciorul pe frunte? (AL. PP. 267). Interesul poartă fesul (Sprw.) der Eigennutz regiert die Welt. 2. MOLD .fesul popei, fesusor polnische Kochenille (Porphyrophora polonica; MAR. INS.). GR. arom. S. f.fese, PI .fest u .fesuri (PAPAHAGI). - Dim.jeseiör, PI. fescioäre. ET. türk.fes. fesât (t) PI. -saturi S. n. (1821 BELD. ET.) Unruhe F., Exzeß M. De deschide vr-unul gura ... Fesaturi zice (caimacamul) căface s-aducă lipsă, nevoi (BELD. ET. 73) daß derselbe Unruhe stifte. A îndrăznit felurite vesaturi (ARIC., Ş. INFL.). ET. türk, fesat. fesfeséle S. f. PI. (1851 C. NGR.) veralt.: Flitterstaat, Putz M. O fetiţă de la ţară N-are atâtea jesfesele (C. NGR. 224) ein Mädchen vom Lande hat nicht soviel Flitterkram. Să mă jac pupuică, cu jesfesele boiereşti (AL. OP. 1,920). Pentru inimi aveam nadă, Nuri, taclituri, jesfesele, ş-acum am numai zbârcele (AL. OP. I, 942). ET. türk. vesvese. festă PL féste S. f. (1830 UN) fam.: Streich M. (den man jdm. spielt). Am giuratsă-i gioc feste peste feste (AL. OP. I, 513) ich habe geschworen, daß ich ihm übel mitspielen werde. ET. wahrsch. it. festa „Fest”. fesusor siehe fes 2. fésnic siehe sfeşnic. feştânie siehe sfeştanie. feşteli Präs, -lèse V. tr. (1793 PREDETICII, 109a) beschmutzen. Feştelind sinetul ca să se arăte vechi (MS. 1814, MELFI. CH. 406). - A o feşteli eine Schmach erleiden. ET. Nicht magy .festem „malen”, das *feştui ergeben hätte, vgl. z. B. mântui, mistui < menteni, emészteni. Auch Ableitung von feştilă ist nicht wahrscheinlich. feştelit Adj. (1827 PRALE PS. 89) beschmutzt, schmutzig. ET. a feşteli. festelitör PI. -töri S. m. (1837 C. NGR.) Schmierer M. Te poftesc, struneşle-ţi limba, feştelitor de hârtie (C. NGR., CL O, 50; zu einem Gelehrten). ET. a feşteli. feştelitură PI. -türi S. f. (1871 GLOS. AC.) Sudelei F. (Tabloul) era o feştelitură de plumb roş şi albastru care înfăţişa, chip, un turc călare (RĂDUL. RUST. II, 199). ET. a feşteli. feştilă PL -tile S. f. (1551/3 ES 37a; Mt 12, 20) 1. Docht M. einer Kerze, Lampe. Şi vei face candelile lui (ale sfeşnicului) şapte şi vei pune feştilele lui (BIBLIA 1688 Ex 25, 37) und sollst sieben Lampen machen obenauf... und Lichtschneuzen ... 2. Lunte F. Granatari, cari. poartă cu sine cumbarale de cele mici, cu feştilă, de aruncă din mâni (NEC. COSTIN, LET.2 II, 107). 3. Werg N. zum Verstopfen von Ritzen. Scândurile de la porţi având crepături, le astupa cu feştilă şi cu smoală (MS. 1773, GCR II, 93). GR. (t) sveştilă (ES). ET. ksi. svéstilo. Sfeşt- wird oft zu fest- gekürzt, vgl. z. B.feşnic, fes tan ie. SG. ALR 11/1,'mN 3908, 141. 173 fetesc fetesc (1642 AGY 11) I. Adj. vcralt.: jüngferlich. Să dezbrăcă de haina ce avea desupra şi de toate podoabele feteşti (VARL. CAZ.2 II, 12b)’. II. S. f. Fetească' = poamă fetească Traubcnart. ET. I. fată. - II. nach der Ortschaft Feteşti bei Cotnari (I.NUŢĂ, AL XXIX, 252). fetfâ (t) (x) S. f. (1793 I. VĂCAR.) religiös-gesetzliche Entscheidung des Mufti, insbes. des Scheilc-ul-Islam. (La turci) nici cerere de dăjdii nici război nici pace, nimic nu se porunceşte fărăfetfa (I. VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 251). GR .fetva. ET. türk .fetva. feti Präs, -tcsc V. intr. (1788 MOLNAR SPRACHL. 297) ugs.: als Mädchen leben. De-ai şti cum e măritată... Ai şedea ş-ai mai feti (PP. MAR. NUNTA 242) wenn du wüßtest, wie es ihr in der Ehe ergeht... würdest du noch eine Weile ledig bleiben. Cu câte fete am fetit, Şepte cojoace am vechil (MAR. SAT. 112; eine alte Jungfer klagt). N-am fetit cu mă-sa (GHIB. BV. 37). ET. fată. SG. ALRII/I, MN 2668, 77. fetică siehe fată. fetie PI. -tii S. f. (1561 CORESI TE4 116b; Lk 2, 36) vcralt.: Mädchen-, JungfernschaftF. Unele (femei), fie-n fetie ori în văduvie ori în măritiş (JIP. OP. 45). Binele meu din fetie Nu-i diac să-l poată scrie (I.-B. 176; eine verheiratete Frau klagt) wie glücklich ich als Mädchen war, kann niemand beschreiben. Ei i-au stricat fetia ei (BIBLIA 1688 Ez 23, 8) sie haben sie entjungfert. GR. selten fetie (CORESI). ET .fată. fetiş S. n. (1885 TEOD.) Mädchen-, Jungfernschaft F. Arză-l focul măritişul, Prăpădi-s-ar şi fetişul (TEOD. PP. 274). ET.fâtă. fetişcană etc. siehe fată. fetiţă siehe fată. fetva siche fetfa. feţe siehe faţă. feţic siehz felie. feţişoară siehe faţă. feţui etc. siehcfaţui. feudal Adj. (1848 ANUL II, 681) feudal, Feudal-. GR../eo-. ET. it. feudale, frz. jeodal. fevruârie siehe februarie. 11(1521 NEACŞU) A. Selbständiges Zeitwort. 1. absol.: a) sein. Ş-apoi ... cine ştie de este mai bine Aß sau a nu fi? (EMIN. 0. 1.38) sein oder nicht sein? Fie es sei, meinetwegen. S-a zis ... că conştiinţa este cel mai aspru jude al criminalului. O fi, nu tăgăduiesc (FIL. CIOC. 9) mag sein, wohl möglich. O fi, n-o fi wie dem auch sein mag, jedenfalls. Mai ce s-a scuturat biata fată, mai ce-a cătat să frângă patima; nu e şi nu e, că dragostea n-are leac (DEL. S. 23) umsonst. Fosl-ai, leleo, când ai fost Ş-cii rămas un lucru prost (AL. PP. 338) deine Zeit ist vorüber. A fost holera de mă-ta, se cunoaşte! (NĂD. NUV. 1,180) deine Mutter, der Drache, war hier, man merkt’s! Unde sunteţi, zilele mele? Vai! pe ce ţărmuri aţi zburat? (NAUM, CL XV, 84) wo seid ihr hin, ihr Tage meines Lebens? Dară încă-mi-te şcoala de băieţi? Acolo e acolo. Un şir de case ... întunecoase şi fără duşamea am putea zice (ISP., CL XVIII, 199) aber erst die Knabenschule! Wie es dort erst aussieht. Ce-a fast s-ci trecut laß das Vergangene vergangen sein. E un an de când nu l-am mai văzul es ist ein Jahr (vergangen), seitdem ich ihn nicht mehr gesehen habe. Acela pe care mi l-ai trimis azi e săptămâna (RETEG. POV. 1, 18) heute vor einer Woche. E ziuă, noapte, soare, lună, întuneric, frig, ger, năduf cs ist Tag, Nacht, Sonnenschein, Mondschein, finster, kalt, Frost, schwül; e senin, frumos, cald, bine, rău es ist heiteres, schönes Wetter, heiß, gut, schlecht; mi-e foame, sete, frig, greaţă, frică, cald, bine, rău ich habe Hunger, Durst, mir ist kalt, schlecht, ich habe Angst, mir ist heiß, wohl, übel. - Atâta îmi era (de ajuns) das genügte mir, mehr brauchte ich nicht. M-ai nenorocit şi dumitale atâta ţi-a fost (CARAGIALE, CL XIII, 287) mich ins Unglück zu stürzen, nur das war deine Absicht. Când văzu fiul împăratului că zâna lipseşte, atâta îifu. Căzu la grea boală (ISP. LEG.2 311) als der Königssohn sah, daß die Fee fehlte, traf es ihn wie ein Donnerschlag und er wurde schwerkrank. Pe boieri îi strângea (Mavrogheni) de gât, mă! Numai ce-i auzeai: miorc! S-atâta le era (GHICA 503) und aus war es mit ihnen. - BAN. este yd. Vgl. auch: Tu le chinui (vilele) şi ele te scot din hârtoapă. Este? (JIP. OP. 48) nicht wahr? - b) da, vorhanden sein. Nu e apă es ist kein Wasser da. Nime să-i stea împotrivă... lui Ştefan Vodă nu era (NEC. COSTIN, LET.21,397) es war niemand da, der dem Fürsten Stephan entgegengetreten wäre. Şi se jură că pe lume nu-i aşa de dulce cipă (AL. POEZII III, 65) daß es kein süßeres Wasser auf Erden gibt. - c) geschehen, Vorgehen. Cu nasul în cărţi ...zi şi noapte, nu mai ştii ce-i prin ţară (UR. LEG. 158) Tag und Nacht mit der Nase in den Büchern ... deswegen weißt du nicht, was im Lande geschieht. Ce a fost între ei, D-zeu ştie (POP. NUV. 149) was zwischen ihnen vorgefallen 174 fi ist. Pentru ce dl. Berbeceanu au adus aci pe stăpânul d-tale? Este ce este (CL XIII, 30) da steckt etwas dahinter. Ce este? was gibt’ s? Ce-a fi, a fi komme, was wolle; wie Gott will, ich halt still. Ţi-am spus că n-am parale. „ Ei, lasă vorba asta. Când o fi şi o fi, găseşti d-ta” (ROS. TROT. 24) wenn es dazu kommt, — d) nu e mult să'... es fehlt nicht viel dazu, daß ...Nu era demult să-l ieie zaporojenii (pe Dumitraşco) de grumaz (NECULCE, LET.2 II, 334). Ai nebunit ori nu ţi-i mult? (AL. OP. 1, 1181). - e) angehen, in Wendungen wie: De foame a fi ce ar fi, Dar n-am cu ce mă-nvăli (I.-B. 464) mit dem Hunger ginge es noch an. Aid tot e cum e, Da să vezi în altă parte: Să-ţi iei lumea-n cap ...! (RĂDUL. RUST. I, 136) hier ist es immer noch erträglich. 2. mit Prädikatsnominativ: a) sein. N. N.,fosl ministru N. N., ehemaliger Minister; Fraţii Ion eseu, fost C. Ionescu Gebrüder Ionescu, vormals C. Ionescu. Calul e al tău, al vecinului das Pferd ist dein, des Nachbars, gehört dir, dem Nachbarn. Sä nufiiu cine sunt dacă îmi scapă (ea) din mână (POP. NUV. 116) ich will Hans heißen. Vezi d-ta cine mi-a fost soru-mea Ziţa (CL XH, 287) was für cin Früchtchen ... war! Ce mi-i vremea, când de veacuri Stele-mi scânteie pe lacuri (EMIN. O. I, 123) der Wald: was bedeutet mir die Zeit. - Mit dem Part, gewisser Verba, um den Zustand des Subjekts anzugeben: Mama e, era dusă în oraş (târg, sat) die Mutter ist, war ausgegangen (d. h. ist, war nicht zu Hause), e plecată, în toarsă de mult sie ist längst fort, zurtick; verschieden von s-a dus, aplecat, s-a întors, vgl. engl, she is gone u. she has gone. So auch: Italia, de unde este venit neamul acestor ţări (MIR. COSTIN, LET.21, 15) woher ... ist. De supt care bir acum era ieşită Ţara Moldovei (MIR. COSTIN, LET.2 1, 252) von welchem Tribut... nunmehr frei war. - b) kosten, betragen, (von Münzen:) gelten. Cât e sticla? was kostet die Flasche? Talerii era doi lei şi 10parale, acum este 5 lei şi un zlot (DION., TEZ. II, 224). 3. mit Adv.: sein. Cum eşti şi tu, tată? (VLAH. DAN II, 45) wie verhältst du dich so sonderbar, Vater? Pân-aici ţi-a fost, Păcală! Pune-ţi pofta-n cui de-acum (DULFU PĂC. 218) nun hat die Sache aber ein Ende. E lesne, greu, plăcut a... es ist leicht, schwer, angenehm zu ... 4. mitPräp. (siehe im übrigen die betr. Art.): sein. Când fu cătră dimineaţă, Popa se spăla, pe faţă (AL. PP. 97). Nu fi supărat, că ai să fii şi cu fata şi cu calul (ŞEZ. IV, 175) du wirst sowohl Mädchen als auch Pferd haben. Se şi scria la patentele lui „leu nebiruit”; cu atâta mărire şi sumeţie era (AXINTE, LET.2 II, 66) so groß war sein Ruhm und seine Kühnheit. Toţi sunt cu ochii la bancher (DEL. P. 18) alle haben die Augen auf den Bankhalter gerichtet. De-a.iestea mi-aifost? De-acum un minut să nu te mai văd în ochii mei (SEV. POV. 246; der Mann zur Frau, die ihn hintergangen hat) so eine bist du mir gewesen? A ji de, pentru c. zu etw. taugen. Dar tu eşti de gospodar? (GHIB. BV. 32). Eu n-am fost de pustnicie Căci am fost de voinicie (AL. PP. 229). Acolo e de noi! Acolo râde moartea în crâncenul război (AL. POEZII III Leg. 95) dort ist der rechte Ort für uns. L-au lăsat (pepaşa) de ş-au făcut şanţuri de s-au îngivpat, care pe urmă au fost de peirea oastei (AMIRAS, LET.2 III, 153) was hernach dem Heere zum Verderben gereichte. Sultanul ...au plecai pre uliţe în sus şi în jos fără (de) a şti ce va fi de dânsul (BARAC HAL. II, 25) was mit ihm geschehen werde. Ce-i asta, mândră, de noi, C-arn sămănat grâu de vară Ş-o ieşit numai secară (I.-B. 163) warum verfolgt uns das Schicksal so? Mi-e (seil, dor, poftă u. ä.) de c. ich habe Verlangen, mir steht der Sinn nach etw. Bade, mie mi-i de tine Chiar ca lupului de câne (I.-B. 229). Mireasa era voioasă, măcar că nu-i prea era ei de măritai (SBEERA POV. 147). Văd eu că nu ţi-e de târg (POP. NUV. 114) daß du nicht zum Handeln aufgelegt bist. Nu mi-e durerea lui Cum mi-e de necazul meu (I.-B. 181). Unul sărea, de la al cincilea cat şi c-o mână-şi ţinea pălăria. Grozav îi era de pălărie! (DEL. P. 296) einer stürzte aus dem 5. Stock in die Tiefe und hielt mit einer Hand seinen Hut fest. Es lag ihm furchtbar viel an seinem Hut. Nu mi-e de alta ... dar pierd sufletul lui Şloim (CL XV, 205) der Teufel: es ist mir nur darum zu tun ... nicht zu verlieren. Astăzi e, suntem în 20 (iunie) heute ist der 20., haben wir den 20. (Juni). Tot e (seil. îmbrăcat) în mătase şi broderii (DEL. P. 89). Ugs.: săfie la el (acolo) möge cs bei ihm bleiben, Gott behüte uns davor. Noi am avutără un mierloi... dar l-am găsilără... mort lungit de oftică. „ Să fie la el!” (TEL. SCH. 67). Când îi la. plată, speli putina? (AL. OP. 1,588) wenn es zahlen heißt, machst du dich aus dem Staub? Semnalul era pe oprire das Signal stand auf „Halt!” - C. e de făcut etw. ist zu tun, in mannigfachen Schattierungen der Bedeutung. Acei ucişi astfel erau mai puţin de plâns (GHICA 30) weniger beklagenswert. De te-ai face-o iconiţă, Să-mi fii ziua de-nchinat şi seara de sărutat (I.-B. 381) daß ich dich tagsüber anbeten und abends küssen kann. Când a fost de sărutat, Ea m-a pus la frământat (I.-B. 105) als es Zeit zum Küssen war. Primăvara-i noaptea mică, Nu-i de mers la ibovnică (I.-B. 95) es ist nicht empfehlenswert ... zu gehen. Veste mi-a venit... Că-s trei fraţi de spânzurat (I.-B. 499) ich erfuhr, daß drei Brüder gehängt werden sollen. De vă-i robul de iertat, De vândut sau de schimbat, Mie mi-e de cumpărat. „Nu ne-i robul de vândut, Ci ne-i robul deperdut” (AL. PP. 126) wenn ihr den Sklaven freilassen wollt. Vgl. de? 14. b. Anders de2 2. 5. mit Inf.: a) sunt. a. face c. ich bin dabei, daran, etw. zu tun. Fiind (împăratul) a merge la bătălie (ISP. LEG.2 175 fl 49) als der Kaiser in den Krieg ziehen wollte. Când fu (scroafa) a-l ajunge, voinicul intrase în curtea la zână (ISP. LEG.2129) als die Sau ihn schon fast erreicht hatte. Dragu ιηί-i în crâşm' a bea Cu oameni de seama mea (I.-B. 3S8) geme sitze ich in der Schenke, um zu trinken. Şi cum era a ieşi, îndată cădeau în mâniie tătarilor (MUŞTE, LET.2 III, 48) sowie sie einen Ausfall hätten machen wollen. Iapa mea era a fata (SBIERA POV. 223) war dem Werfen nahe. - b) este a se crede es ist zu glauben: a) LV. = es ist zulässig od. notwendig zu glauben (siehe auch de214. c.). Acel ... bărbat zicea că de a crede este cum de la acea lugră acei schiţi să fie izvorât şi să fie venit (SPAT. MIL., LET.21, 124). Nici este a se mirare că scriitorii noştri n-au avut de unde strânge cărţi (URECHE, LET.21, 129). Avea la toţi nume bun şi dragoste, de nu era a zicere că nu-i harnic de domnie (URECHE, LET.21, 238) so daß man nicht sagen konnte, durfte. însă este a se mai şti că toate lucrurile ...au ... urmare, stare şi pogorâre (SPÄT. MIL., LET.21,117) man muß aber auch wissen, daß alle Dinge Entwicklung, Stillstand u. Verfall haben. De mi-arfişi a muri cu tine (BIBLIA 1688 Mk 14, 31; εάν με δέη συναποδανεΐν σοι). Căci şi vreme prelungă îmi va fi a cheltui (SPAT. MIL., LET.21, 100) werde ich aufwenden müssen. - Noch jetzt in ähnl. Sinn in Fällen wie: Când este a se face vreo înmormântare, obiceiul antic cere de a se aşeza poduri în calea mortului (AL. PP. 140; Leinenstreifen, über die die Leiche wie über Brücken getragen wird) wenn ein Begräbnis stattfindet. - ß) TR. es ist anzunehmen. Dac-apucam a dormi, Nu era a mă trezi (MAR. SAT. 154) wäre ich wahrscheinlich nicht mehr wach geworden. Muierea.... mă omoară; nu-i de-a merge acasă (RETEG. POV. 1,2) ich kann unmöglich nach Hause gehen. - c) mi-e a face c. ich habe Verlangen, Neigung, bin in der Stimmung, etw. zu tun. Unul căscănd, mai toţi de prin pregiur a căsca se îndiamnă, macar că într-acea dată a căsca nu li-ar fi fost (CANT. IST. 135). Dv. vă este a râde, mie însă nu (AL. OP. I, 1068). Ţie... aşa ţi-i a zice, că nu şezi cu dânşii în casă toată ziulica să-ţi scoată peri albi (CREANGĂ, CL XV, 3) du hast gut, leicht reden. Vouă vi-i a vă călugări sau a vă mărita mai degreabă? (BOGD. POV. 201) wollt ihr Nonnen werden oder lieber heiraten? 6. mit să: a) este să se facă c. cs ist bestimmt, daß etw. geschehe. De ce mai dă D-zeu omului fericire, dacă e să ί-ο ia înapoi? (CL XIII, 257). Nu se poate trece ceia ce este să fie (MIR. COSTIN, LET.21,331) seinem Schicksal entgeht man nicht. Şi de este să murim, Lângă tine săperim (AL. POEZII I, 93). Dacă mi-a fost să n-am pe lume noroc? (NĂD. NUV. 1,22). Aşa i-afost să fie (AL. PP. 4) so war es ihm beschieden. Ilinca ... pe care cine ştie când era s-o mai văd (CL XVII, 128) wann ich sie Wiedersehen sollte. (El) pleca la. Berlin, de unde nu va mai veni în ţară-dacă va ji să mai vie - decât cu Miba lui (VLAH. DAN I, 112) wenn er überhaupt wiederkehren sollte. Era să plece ieri, dar s-a îmbolnăvit er sollte gestern abreisen, ist aber erkrankt. Aurul cel curat ce ar fi săfie, ei-l spurcă şi-l mestecă (ÎNDR. 66) das Gold, das rein sein sollte. Nici nu fusese până atunci în pădurea ceia cerb ca dânsu şi nici nu mai era să fie alin (BOGD. POV. 207) und es sollte auch kein anderer mehr sein. Şi dacă e să-ţi vorbesc drept, eşti frumoasă (DEL. I. V. ş. V. 122) wenn ich es dir offen sagen soll. - Prägnant: Ce nu i-ain făcut (bolnavului) ... şi degeaba. Aşa a fost de la D-zeu (VLAH. IC. 53) so war es von Gott bestimmt. - b) era sä... ich war im Begriff, auf dem Sprung, nahe daran zu ... De douăzeci de ori era să strig viziteului sä întoarcă (CL XVII, 128). Şi aşa prinse şi pe... Turculeţ viu sub cetatea Neamţului, unde era numai săsaiepeste parcane (NECULCE, LET.2 II, 253) als er eben über die Palisaden setzen wollte. Da iute mergi... mai era să nu te ajung (NĂD. NUV. I, 190) fast hätte ich dich nicht erreicht. Vgl. aici 5. - c) mi-e sä... es ist mir dämm zu tun, daß ... Lor le-o fost să mă vadă dus de lângă ei, şi m-o lăsat muritori de foame (AL. OP. I, 1576). De acea dată nu-i era că nu va putea rădica acea somă de bani den ţară, ce-i era să nu se facă obicei (NEC. COSTIN, LET.21,472) sondern er wollte nicht, daß daraus eine dauernde Abgabe würde. 7. ugs.: mi-e că (mit Futur) ich fürchte, daß ... De urat am mai ura, Dar ne-i că vom însera (TEOD. PP. 147). Eu joc ţie ţ-oijuca, Dar mi-e că te-i supăra (I.-B. 490). De, fie, ci mi-i că flăcăul) nu va vrea să meargă (RETEG. POV. 1,15). 8. ugs. fast pleonastisch in Fällen wie: Pân ’ eram de nu iubeam, Unde mă culcam dormeam (I.-B. 12) bevor ich verliebt war. Am fost de mi-am dus la spitalu din Floreşti pe biata Catrina (RĂDUL. RUST. II, 220) ich mußte meine arme C. ins Krankenhaus bringen. B. Hilfsverb 1. bildet mit dem Part, folgende Zeiten u. Modi der aktiven Vergangenheit: a) den Konj. Perf.: säfißcut daß ich gemacht habe, daß du gemacht habest etc.; Perf. ant. (ungebr.) săfi fost ßcut daß ich gemacht hätte, daß du gemacht hättest etc. Când, măicuţă, m-ai ßcut, Mai bine să ji zăcut (I.-B. 184) hättest du doch lieber krank gelegen. Zic unii să fi mâncat ciuperce şi au murit (NECULCE, LET.2 II, 348) er habe Pilze gegessen. Tot să se ji fost aflat aice la noi în ţară lăcuitor i (MIR. COSTIN, LET.21, 30) so dürften sich immerhin ... befunden haben. - Zur Unterscheidung der Personen muß nötigenfalls das Pers. Pron. hinzugefugt werden: säfi ßcut eu daß ich gemacht habe etc. - Die ältere Sprache verwendet in der Regel statt säfi die Formen des Konj. Präs.: säfiußcut, säfiißcut etc. Să ne socotim pre sine sä nu him postit cu mândrie 176 ti şi cu laudă (VARL. CAZ.2 I, 98b) prüfen wir uns selbst, ob wir ... gefastet haben. Mai bine să mă fie ucis machidoneanii decât să jiu împărat cu ruşine (ALEXANDRIA 70) hätten mich doch lieber die Mazedonier getötet ... - b) den Inf. Perf.: a ji ßcut gemacht (zu) haben. Fără a ft spus o vorbă ohne ein Wort gesagt zu haben. Atât stăpâna cât şi iepşuna se simţiră a fi luat în pântece (ISP. LEG.2 161) fühlten, daß sie empfangen hatten, daß sie schwanger geworden waren. - Der Inf. Perf. dient zur Bildung des Futurum exactum u. des Kond. Perf.: voi fi ßcut ich werde gemacht haben, aş fi jacul ich hätte gemacht, siehe a vrea B. u. aş2. - c) das Ger. Perf.■. fiindßcut (ungebr.) gemacht habend. 2. am fost bildet mit dem Part, ein Perf. II: am fostßcut ich hatte gemacht, siche a avea B. 3. 3. Im Sinne eines Perf. II findet sich in PO, CV u. NT 1648 eram, bei DOS. u. COD. STO. fusesem mit dem koordinierten Part, verwendet: CV7 Domnul D-zeu încă nu era ploat pre pământ (PO2 16; Gn 2, 5) hatte noch nicht regnen lassen. Când văzu Lia cum că era stătută de-a naşterea (PO2 100; Gn 30, 9) daß sie aufgehört hatte. Iulie ... dzise cătră soţie ce era mersi, prilejire se-i nemerească (CV2 42a; Apg 27, 3) die gegangen waren. Că eu cu adevăr era gândii întru mine spre numele lui. Isus ... să fac multe împolrivă-i (NT 1648 Apg 26,9) hatte bei mir gedacht. încă nu-i fusese ajlat (DOS. VS. Ian. 21; 34a) er hatte ihn noch nicht gefunden. Războiul avarilor carii, să fusese rădicaţi asupra Râmului. (DOS. VS. Fcbr. 26; 78b) die sich erhoben hatten. Rugul fusese vădzut si. dzis (COD. STU., GCR I, 6). 4. bildet LV. mit dem Cer. eine Conjugatio periphrastica, die wie im Engl. (I was going) dauerndes Geschehen ausdrückt. în VHani a ... unde era loan botezând (BIBLIA 1688 Jo 1, 28; όπου ήν Ιωάννης βαπτίζων). Locuitorii... eraupostindu-se de mai multe zile (ISP., CL XII, 178; archaisierend) fasteten. Poate hi că la praznicul culesului viilor s-au fost cântând acestapsalom (DOS. PS. V. 80, Titel) gesungen zu werden pflegten. Să veţi. hi îmblându în tocmea lele meale şi veţi fi socotindu şi ţiindu poruncealele meale (MS. 16. Jh., HC 1, 6; Lv 26, 3) wenn ihr wandeln werdet. După cuvânlu amu fire-aşi ascultându voi (CV2 la; Apg 18, 14) würde ich euch anhören. - Noch jetzt fam. ugs. Futur u. Kond., um das Mutmaßliche, Angebliche des Geschehens auszudrücken: Nu ştiu ce-o fi jacând acum. ich weiß nicht, was er jetzt wohl tut, tun mag. Ofi stând la masă er dürfte (wohl) bei Tisch sein. Şi ce-mi pasă mie de-a veni sau nu? „Nu ţi-a fii păsând, dar însă mie-mi pasă foarte mult” (AL. OP. I, 1175) ob er kommen wird ... dir mag nichts daran liegen, aber mir sehr wohl. Aud că ar fi având avere ich höre, daß er Vermögen haben soll. L-arfi bănuind că e hoţ er soll im Verdacht stehen, ein Dieb zu sein. 5. zur Darstellung des Passivs werden LV. bisw., namentlich in Übersetzungen aus demKsl., die Formen von a ji mit dem koordinierten Part, gebraucht: Clevetiiu säntu (ksl. oklevetaemi esmlich werde angeklagt)... de iudei (CV2 38a; Apg 26, 7). Eu nu numai legaţii se jiu (= ksl. svpzan ăbyti gebunden zu werden), ce şi se moriu gala sântu (CV2 14b; Apg 21, 13). Audziră şi fură împluţi (- ksl. byvse isplmjeni wurden erfüllt) de urgie (CV2 5a; Apg 19, 28). Şi puţinei adormind, fum apucaţ de D-zăieştii îngeri şi pus în Ierusalim (DOS. VS. Oct. 23; 84a) wurden wir ... ergriffen und ... versetzt. - Dasselbe geschieht LM. allgemein nach frz. Vorbild: sunt. chemal(ä) ich werde gerufen = frz.. je suis appele(e); so bes. dort, wo die reflexive Konstruktion zweideutig wäre: a fost supărat, închis, ucis er ist geärgert, cingesperrt, getötet worden (s-a supărat, închis, ucis könnte auch „er hat sich geärgert etc.” bedeuten). Gute Schriftsteller vermeiden jedoch nach Möglichkeit die Konstruktion mit afi, die auch ihrerseits Zweideutigkeiten nicht ausschließt (sunt închis „ich werde eingesperrf ’ u. „ich bin eingesperrt”) u. greifen lieber zu volkstümlichen Wendungen, z. B. vă pofteşte la masă Sie werden zu Tisch gebeten, procesul s-a amânat der Prozeß ist aufgeschoben worden (statt sunteţi poftit (-tă, -ţi, -te) la masă, procesul a fost amânat). GR. LV. häufig u. MOLD, hi, ebenso die mit fi anlautenden Formen u. Ableitungen. - 1. Pers. Sg., 3. PI. Präs. Ind. sunt, sînt (LV. -tu), LV. häufig sîint u. so noch jetzt TR. CRIŞ. (WEIG. JB. VI, 39), nach CIP. CR. 1,92 sunpt, enklit. -s (LV. -5ü), jetzt auch îs, ferner 1. Pers. Sg. Präs. BAN. mi-s, TR. vereinzelt sîm (CIP. GR. I, 274), sum (FR.-C. MOŢII 78); arom. escu 11. hin, istro-ram. esän u. säm, 3. Pers. PI. arom. süntu, istro-ram. (ä.)scu; 2. Pers. eşti, istro-ram. (ă)şti; 3. Pers. este, e, enklit. -e, jünger -i, MOLD, auch îi; 1. Pers. PI. sîntem (LV. -m u), suntem, LV. häufig simt-, simt-, LV. (16. Jh)sem(u), noch jetzt TR. CRIŞ. săm (WEIG. JB. VI, 39), BAN. ni-s(ăm), arom. Imn, istro-rum. (ă)smo\ 2. Pers. PI. sunteţi, sunteţi, LV. häufig simt-, simt-, 16. Jh. set, seţi und noch jetzt TR. CRIŞ. sat (WEIG. JB. VI, 39), BAN. vi-săţ, arom. Iiiţ, vgl. auch tot una fiţi (FR.-C. MOŢII 196), istro-ram. (â)ste. - Mit 3. Pers. wird der Dat. des Pers. Pron. wie folgt verbunden: LV. mi-e, (i-e, i-e, ne-e (u. ni-e), vă-e (u. vi-e), le-e u. li-e (z. B. ÎNDR. 487: li-e lipsă), jetzt MUNT, mi-e, ţ-e, i-e, n-e, v-e u. vă (z. B. PANN PV.1 II, 140: vă mirare; 142: vă lesne), l-e, MOLD. mi-i, şi-i, i-i, ni-i, vi-i, li-i.. - 1. Pers. Sg. Konj. Präs, să fiu, 2. fii, 3. Pers. Sg. u. PI. fie, arom. Hibă, 1. PI. fim, istro-ram. fien; 2. PI. ////, istro-rum. jieţ. - Imperat. fii, fiţi. - Impf, eram (LV. 16. Jh. era), erai, eră ctc,; MUNT, auch creăm etc. - 1. Pers. Sg. Perf. fui, jünger 177 fiară fiusei, l.fuseşi (so, nicht fiuşi, auch LV.), 3. Jii, 1. PI. furăm, LV.jum(u), 2. PI. furăţi, LV.jüset(u), 3. PI .fură (PO -re, COR. CAZ. I einmal -ru, CIP. PR. 178). -Plqpf. fusesem etc.; fur 3. Pers. findet sich fu să (PATIMA, GCR II, 191). - Part .fost. - Ger .fiind. -Verbaladj. fiilor. El.fi < lat. fieri. - Ind. Präs, sînt < * sin tuni; -su < sum u. sunt; e u. este < est; semu < sinus; setu < silis, BAN. mi-s, ni-s(ăm), vi-s(ăţ) sind aus dem Dat. des Pers. Pron. u. -s, sem, seţi zusammengesetzt; istro-rum. (ă)smo, (a)ste lehnt sich an kroat. (je)smo, (je)ste an. Die übrigen Formen sind leicht als analoge Bildungen od. Entlehnungen zu erkennen. - Konj. Präs .fim < fior; arom. hibă ist nach aibă < habeat umgebildet. - Imperf. eră < eram, mit Tonverschiebung nach eram, erăţi < erămiis, erätis; MUNT, ereâm hat eâ fur â nach aveâm < habebam. - Perf. fui < ful; fuset(u) < fuissetis ist an die Stelle des regelrechten *fütu getreten, weil dieses anstößig erschien, wonach dann auch fuseşi für fiuşi; aus demselben Grund wurde (nach *postu ules. ghium(b)rüc S. n. (um 1780 EN. COGĂLN.) veralt.: Zoll M., Zollamt N. bei den Türken. Eşti cu capul stricai... Ghiumuruc de n-ai plătit (PP. DOBR., CL XIV, 153). Un galion fiind lângă Gumruc în mijlocul mării, s-au aprins (EN. COGĂLN., LET.2 IU, 274). GR. ghiunruc, iumbruc, iumruc, -m(u)ruc. ET. türk, giimriik. ghiunie PI. -nii S. f. (1885 FI. IV, 255) Winkelmaß N. (D. T.). ET. türk, gönye < gr. yiovia. ghiurdüm siehe ghiordüm. ghiurghiuliu Adj. (DOC. 1681, H.2 II, 626) veralt.: rosenrot, rosa. Am să cumpăr o rochie de halastâncă Floricăi ...da ştii? cole ghiurgh iulie (AL. OP. I, 181). GR. ghiorghioliu, ghilghiuliu (CANT. IST 14), gingi(r)liu (H. I, 128), ghiorghiol (H. VI, 49). ET. türk. giilgCm. ghiveci S. n. (1847 PANN) 1. PI. ghivece 1. Blumentopf M. Plante cu foi mari, ghivece cu zambile (DEL. P. 31). 2. Bratpfanne F. Văzând gâscanul în gheveci adus, Aburit, fierbinte (PANN PV.1 I, 37). II. PI. ghiveciuri Eintopfgericht aus Gemüse und Fleischstücken: OllapotridaF. Dar capamale, Ghiveci, sarmale (CL XI, 89). Ghiveci călugăresc wird ohne Fleisch zubercitet. - Fig. Ragout, Sammelsurium N. (Scrisoarea) era un ghiveci retoric ... în care se citau o mulţime de cărţi şi de autori francezi (VLAH. GV. 89). TTI. (t) cărbuni ghiveci (GHTCA, CL XTX, 295), cărbune de ghivaci (TARIF 1870; COL. BUJOR. I, 1352) Holzkohlen (PI.). ET. türk, giiveq. ghivent PI. -venturi S. n. (1880 MON. OF.) (Schrauben)Gewinde N. Trei cheptici de tăiat ghivinl la şurub (MON. OF. 1880, 1421). GR. ghevent, ghivint. ET. dt. Gewinde. ghiviziu Adj. (1868 BARC.) DOBR. MUNT, dunkelrot. Şede-n pânză ghivizie (PP. CL XIII, 279). GR. -vergin (PP. ŞEZ. I, 117), ghivez, ghiziviu, ghizăviu. ET. türk, giivez. ghizd PI. ghizduri S. n. (1681 DOS. TR. 86a) 1. Art Daube F. zur Herstellung von Brunnenkränzen u. zum Auszimmern v. Schachtwänden. In preajmă ... erau aruncate obezi de roate, juguri de car, ghizduri, doage (ODOB. MV. 1896, 94). Această temniţă subterană avea o intrare pătrată, susţinută de toate părţile cu ghizduri de lemn, tocmai ca ale puţurilor (FIL. CIOC. 333). 2. PI. Brunnenkranz, -kästen M. Sub un nuc ... era o fântână. Lângă ghizdurile ei ne-am aşezat (DEL. P. 330). O fântână cu ghizdele de stejar şi cu un capac deschis în laturi (CREANGĂ, CL XI, 177). La ghizdeaua puţului (TEOD. PP. 442). GR. zu 2. MOLD, ghizdeă, PI. ghizdele; Dim. PI. ghizdurele. ET. unbek. SG. ALR SN III, K. 852. ghizdav Adj. (1476 DOR) MOLD. veralt.: prächtig. Gătatu-ţî-s-au ...polatefoarte ghizdave (DOS. VS. Oct. 6; 49a). Precum chipulfaimos şi icoana ghizdavă ochiul veseleşte (CANT. IST. 209). S-a jucat comedia lui Vodevil care e foarte ghizdavă şi nostimă (C. NGR. 286). - Substantiv.: Iosif acela ghizdavul (VARL. CAZ.2 1, 354b). ET. ksl. gyzdavü. ghizdă PI. ghizde S. f. (1839 VAIL.) OLT. BAN. Hosenlatz M., -klappe F. v. Bauemhosen. ET. unbek. ghizdăvie PI. -vii S. f. (1683 DOS. VS. Noe. 25; 164a) MOLD, veralt.: Pracht F. Cu frumuseţea ta şi cu ghizdăvia ta (BIBLIA 1688 Ps 44, 5) mit deiner Schönheit und in deinem Schmuck. ET. ghizdav. 259 ghizdéi ghizdei S. m. (1839 BOLLIAC O. 78) 1. Luzerne F. (Medicago sativa, falcata). La cai sa daţi fân ghildei verde, Cosit din noaptea sântului Gheorghe (FUND. BASME 120), 2. Hornklee M. (Lotus; BR.; PANŢU). GR. vi- (Η. 1, 382), ghildei. ET. unbek. ghizdele siehe ghiid. ghizie S. f. (DOC. 1786) veralt.: Taft M. (Seidenstoff). GR. ghide (DOC. 1786, REV. TOC. I, 57). O scurteică ... deghizea (DOC. 1821 REV. TOC. III, 333). Gazii de Prusa (PIL. CIOC. 215). ET. türk. gezi. ghizluc S. n. (1880 BUR. CĂL. 196) DOBR. Männerjaekc F. Ghită ghizluc îsi croia (PP. CL XIV, 152). GR. Dim. -lucel (CL XIV, 152). ET. zu türk, güzlüc. gice siehe zice. gig siche vig. gigant PI. -gânţi S. m. (1683 DOS. PAR. 20b) Gigant, Riese M. Auch adjektiv. GR. (t) ghigant, ghigand (MIN. 1698 Oct. 19a). EP. gr./lat. Gigas, -ntis, auch mittelbar. gigât Adj. (um 1730 MUŞTE) schmuck, zierlich. Acea nevoinţă deşartă carea o fac cei bătrâni ca să meargă netezi, isteţi, împodobiţi, curaţi şi gigâţi (MUŞTE, LET.2 III, 17) die eitle Mühe, die sich die Alten geben. Dar cine l-a răsădit (firul de iarbă)? Ion iţă trup gigât (CL XVIII, 40). Du-te ca gândul, te fi1 ţărancă, şi te întoarce vesel, gigât (AL. OP. I, 721) verkleide dich als Bäuerin. EP. unbek. gigea Adj. invar. (1892 MAR.) schön, hübsch, lieb. După ce l-au dus (pe copil) la fereastră, moaşa zice: Uită-te la lume: cicea! cicea! (MAR. NAŞT. 92). Tăticule, ce eşti tu aşa supărat? ... că n-a fost mama. cuminte şi gigea cu tine? (VLAII. DAN II, 171; das Kind zum Vater) war die Mutter nicht brav und lieb zu dir? GR. cicea. - Dim. gigicä. ET. Kindersprachc. Doch vgl. auch türk. cid. gilälui Präs, -iese V. tr. (16. Jh. CV) 1. hassen. Ciregilăluiaşte (oi μισουντες) dereptulgreşi (PS. SCH. 33, 22). 2. verfolgen. Şi aceasta cale gilăluiiu (έδιωξα)pănră la moarte (CV2 19a; ApG 22, 4). 3. beneiden. Ucideti şi gilăluiţi (ζηλουτε) şi nu puteţi dobândi (CV2 64a; Jak 4, 2). ET. magy. ginii öl „hassen-”. giletcă siche jiletcă. gimbăşic siehe geambaşie. gimber siche cimbir. gimnastică S. f. (1818 UN) Gymnastik F. GR. (t) ghim-. ET. ngr. γυμναστική. gimnaziu PI. -nâzii S. n. (1822 UN) Gymnasium N. GR. (t) ghim-, -nazie. ET. gr./ lat. gymnasium. gimnosofist (t) PI. -fişti S. m. (1705 CANT.) Gymnosophist M. (Weiser im alten Indien). Tr iifilosofi, ghimnosofiste... în gios au purces (CANT. IST. 118). GR. ghimn-. ET . ngr. γυμνοσοφιστής. gimţ siehe cimţ. ginere PI. gineri S. m. (1561 CORESI TE4 184b; Jo 2, 9) 1. Schwiegersohn M. Cine e ... ca David credincios şi ginere împăratului? (BIBLIA 1688 1 Sm22, 14) wer ist wie David, der getreu ist und des Königs Eidam? 2. MUNT. TR. arom.: Bräutigam M. Am găsit să vă căsătoresc pe amândouă; aştept acum curând să sosească ginerii voştri din Ţcirigrad (ODOB. MV. 1896, 76). In toate zilele-l vezi în birje, gătit ca un ginere (VLAII. GV. 108)- S. f. gineroâică(TEOD. PP. 362; in einer Besprechung). GR. arom. dzinire (PAPAHAG1). TR. /«/?-. - Mit Poss.: ginere-meu, -tău, -său. - Dim. ginerâş (SPER. AN. 1892 I, 135), ginerică. ET. lat. gen er, -ri; jun- ist an june angelehnt. Zur Bdtg. vgl. gr. γαμβρός, hebr. chasan mit Bdtg. 1. u. 2. SG. ALR I/II, K. 256, 259. gineri Präs, -resc V. tr. (1846 AL. OP. I, 325) zum Schwiegersohn machen. De ce nu l-ai ginerii, cucoană? (AL. OP. 1, 765). ET. ginere. ginerică siehe ginere. ginerie S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Eigenschaft F., Stand M. des Schwiegersohns, Bräutigams. Priimesc cu bucurie ... gineria ce-mi dai (ISP. LEG.1 I, 50) die Ehre, dein Schwiegersohn zu werden. în zioa gineriei lui (νυμφεύσεως αύτου; BIBLIA 1688 Hl 3, 11) am Tage seiner Hochzeit. ET. ginere. 260 gioli gineroâică siehe ginere 2. gingaş Adj. (um 1640 URECHE, LET.r- 92) zart, heikel, empfindlich. Cel moale întru tine şi cel gingaş (τρυφερός) foarte (BIBLIA 1688 Dt 28, 54) ein Mann, der zuvor sehr zärtlich und in Lüsten gelebt hat. Ce binele pururea este gingaş şi pentru păcatele oamenilor nu în multă, vreme stătător (MIR. COSTEM, LET.2 1, 290). (El) nu era gingaş, bea. vinarsul şi pe nespălate ca şi pe mâncate (RETEG. POV. IV, 8). Copilităromâncuţă... Cu chip dulce luminos, Cu trup gingaş, mlădios (AL. PP. 20). S-o deştepte-i vine milă, Că-i gingaşă, Că-i copilă (AL. PP. 51). Cum de probozire era gingaş tare (SPER. AN. 1892 I, 265) da er gegen Schelte sehr empfindlich war. GR. gingâş, gingălâş, jingâş. - Dim. gingăşii. ET. magy. gyenge, gyönge. SG. ALR II/I, K. 82. gingăşi Präs, -şese (um 1670 ANON. CAR.) I. V. tr. verhätscheln. Şi-i gingăşiia pentru bucate In pustie (DOS. PS. 105* 45; Ps 105, 14). II. a se gingăşi zärtlich tun. Şipre una (din roabe) să răzima (ea) ca când s-ar gingăşi (ώς τρυφερευομένη; BIBLIA 1688 Est 5,1). ET. gingaş. gingăşie PI. -şii S. f. (1656 CATEH. CALV. 124) Zartheit, Empfindlichkeit F. Nici tânără prăsilă, gingăşia turmei tale, Nu va suferi la toamnă de schimbări de vremi fatale (OLL. HOR. 248) der zarte, empfindliche Teil deiner Herde. Câteodată s-au obicinuit a se face Iordanul şi în divanul curţii dinlăuntru ... pentru gingăşia gerului (GHEORGACHI, LET.2 III, 317) wegen Empfindlichkeit gegen den Frost. - Mit anderem Suffix: gingăşime (CONACHI 268), gingăşitâră (DOS. PS. V. Cat. 77, 88). ET. gingaş. gingie PI. -gii S. f. (1651 PSALT. 35b) 1. Zahnfleisch N. Prinţul... ş-a rânjit cei doi dinţi negii din gingia, de sus (DEL. P. 17). - Meist PI.: Oasele mele ... să uscarăşi numai gingiile mele a dinţilor rămasără (SICR. DE AUR2 25b). Să mi să prinză limba De gin gini (DOS. PS. V. 136, 24). 2. Abhang M. Să se facă o bortă în gingina unui mal (DRĂGH. IC. 34). ' GR. MOLD. TR. gingină, gîngenă, PI. -ni; istro-rum. jinjiră, dzindziră; ferner S. m. Sg. gingene: Un gin gene mai zgârcos (FILIP. DASC. AGR. 123), S. f. gingeâ (B.); PI. gingei (MAR. SAT. 158, im Reim). ET. lat. gmglva. In -nă (woraus istro-rum. -ra) scheint das n aus der Auslautsilbe herübergenommen, die Tonversetzung von den Subst. auf - gină, - gine (pătlâgină, mârgine, funingine, pecingine) hervorgerufen zu sein. SG. ALR I/I, K. 32. gingirliu Adj. (1890 CARAGIALE MOM. 288) fam.: MUNT. 1. caj'ea gingirlie türkischer Kaffee mit Schaum (caimac). De la mine o cafea gingirlie geaba, pentru Efendi (DEL. I. V. ş. V. 72). 2. von Menschen: reizend. Fete tot una şi una, giun-giurlii nu. altceva (MARION, Ş. INFL. I,M90). GR. giungiurliu (1. c.). ET. wahrsch. türk, cicili (bicili) „herausstaffiert”. ginistru S. m. (1868 BARC.) Ginster M. (Genista; BR.). GR. inistru. ET. mittelb. n. lat. genista. gintă PI. ginţi S. f. (16. Jh. PS. SCH.) Geschlecht, Volk N., Stamm M. Das Wort erscheint in drei Formen: a) S. n. gint, PI. ginture. Pomeniră numele tău în tocite ginture (şi) ginture (ksl. vo vsekom ü rodëi rodé; PS. SCH. 44, 18). Nu se rădică de gin tu şiginlu (ksl. ot roda vûrodu; PS. SCH. 9,27). Şi vădzu pre-sfânta maica Iu Hs. (în iadu) multe munci gintului omenescu (COD. STU., HC II, 316). Plângeţi după mine, fraţilor şi soţii miei, şi gintul şi cunoscuţii, miei (COD. STU., HC II, 449). Totu gintulu (ksl. narodu) cade-se a se adurci (CV215b; Apg 21, 22). - b) arom. S. f. ghimlă (PAPAHAGI). - c) S. f. gintă, PI. ginţi: ginta latină die lateinische Rasse; dreptul ginţilor das Völkerrecht. Latina gintă e regină Intr-ale lumii ginte mari (AL. POEZII III, Leg. nouă 1). ET. lat. gens, -tis; gint anscheinend Erbwort, ghimtă dem alb. gjinde entlehnt, gintă nach frz. gent gebildet. giol PI. gioale S. n. (1868 BARC.) MUNT. (Knöchelspiel:) Einsatz M. eines Mitspielenden an Knöcheln. Celalalt trebuie să pună şi el atâtea arşice ...de câte s-a hotărât să fie giolul (ISP. JUC. 76). -A da (face) pui de giol einen Wurf machen, der alle Einsätze gewinnt. Nimenea, nu ştie să dea pui de giol ca dânsul nici să potrivească spetezele la zmeu (GHICA 301). Daher fig.: Cugeta ... să înşele pe Făt-Frumos şi să-i dea pui de giol la inel (ISP. LEG.2109) um ihm den Ring zu stibitzen. GR. S. f. gioâlă; PI. auch gioluri. ET. türk. cüll. giolâr PI. -lâri S. m. (1868 BARC.) MUNT, veralt. : geschickter Knöchelspiclcr. Reputaţia. lui de giolar er a mare (GHICA 300). ET. giol. giölgiu siehe giulgiu. gioli Präs, -lèse V. tr. (1884 JIP. R. 140) stibitzen. GR. gell ET. giol. 261 giolit giolit Adj. (1888 JIP.) stibitzt. Ca să nu miroase patrioţilor a milioane giolite (JIP. SUF. 155). ET. a g io li. gionăt PI. -nâte S. n. (1851 iVlILLO, PR. DRAM. 401 ) fam. li. pej.: Schenkel M. (POL.). Am să-ii sui picioarele pe umeri si să-ţi cobor capul sub gionaie (DEL. S. 255). ET. unbek. gips siehe ghips. gipsâriţă S. f. (1868 BARC.) Gipskraut N. (Gypsophila; BR.). GR. ipsoriţă (BARC.), iperîge, ipcărige. ET. wahrsch. nach gips bzw. ipsos gebildet. gira Präs, giréz V. tr. (1814 AA ist. 11/12, 107) 1. veralt.: girieren. 2. stellvertretend verwalten. GR. (t) girarisi. ET. it. girare, auch mittelbar. SG.ALR SN IV, K. 1010. girafă PI. -râie S. f. (1828 UN) Giraffe F. ET. it. girafa, frz. girafe. girant PI. -rânţi S. m. (um 1832 GOL. CONDICA) 1. Girant M. 2. Geschäftsverwalter M. GR. ger-. ET. it. girante. SG. ALR SN IV, K. 1009. gireădă PI. -rézi S. f. (1 806 ŞINCAI E. 65) Miete, Triste F., gewöhnt, von länglicher Form: a clădi girezi Tristen aufsetzen. Badea (grâul) l-au secerai în girezi l-au adunai, Apoi l-au trierat (AL. PP. 102). GR. şir- (SBIFRA POV. 159 flg.); -râdă (I.-B. 339), jireadă (ŞINCAI). ET . unbek.; şireadă ist an şir, şiră angelehnt. girét, girit siehe gerid. gistrui Präs, -iésc V. intr. (1889 SEV. NUNTA 137) BUCOV. Schiffbruch erleiden. (Vântul) Marea o a-nvăluit, Corăbiile-au gistru.it (MAR. NUNTA 812). ET. Nbf. von a agesti. giubeă PI. -bêle S. f. (1776 A. J. 178) chem.: 1. langes Obergewand des oriental. Kostüms (siehe anteriu). Au început şi ei fieşlecare a pune lihadele de postav şi giubele (EN. COGĂLN., LET.2 III, 252). Şatrarul... e îmbrăcat cu unteren şi cu giubea. „Ca un lăutar?’' (AL. OP. I, 772). Die Musikanten behielten das alte Kostüm am längsten bei. 2. giu bei că, PI. -béici kurze Bauernjacke (CRĂ1N. IG. ŢAR. 156). GR. Dim. -belud7, -belii:sä. ET. türk, ciippe. giubeică siehe giubea 2. giubeliu PI. -Iii S. m. (1857 SIHL.) ehern, fam. verächtl. Bezeichnung für: altmodische Bojaren. Vechiul giubeliu Cu ccirotuipe mustaţă, cu binişul stacojiu (SIHL. 93). Un giubeliu de prin vremurile bune şi care nu mai văzuse niciodată teatru (BOGD. V. 224) ein Bojar aus den guten alten Zeiten. ET. giubea, vgl. türk, ciippeli. giugeâ (t) S. m. (1821 BELD.) Zwerg M. Ramandi Pârcălabul, un ginge, un om pocit (BELD. ETER. 6). ET. türk. etice. giugiuc Adj. invar. (1893 MARION) veralt. MUNT. fam.: hübsch, nett. Alesesem o măsculă giugiuc (MARION, Ş. INFL. I, 189). ET. türk, ciiciit. giugiuli Präs, -lese (1838 GOR. HAL. IV, 74) fam.: I. V. tr. streicheln, liebkosen. Giugiulind-o (pe fetică) puţintel cu mâna. pe la bărbie şi zicându-i porumbiţa moşului (CL XV, 174). 11. a se giugiuli sich liebkosen. Ei se giugiuliră ca nişte porumbei, până îi apucă zioa (ISP. LEG.2 116). ET. unbek,, vgl. jedoch türk, ciiciimek. giugiulit S. n. (1868 BARC.) Liebkosen N. O fală mare se mai lasă şi ea ... la un giugiulit, că d-aia are sân rotunjit de drăgănele (DEL. S. 15). ET. a giugiuli. giugiulit ură PI. -tiiri S. f. (1841 POEN. TI, 183) Streicheln N., Liebkosung F. Maija-i cu coada ochiului, mai spune-i câte-o giugiulitură (CL XI, 128) sage ihr noch ab und zu ein Schmcichclwort. ET. a giugiuli. giugiumân siehe gugiuman. giulgiu PI. giülgiuri S. n. (1581/2 PO2 274; Ex 28,42) 1. LV. u. TR. feine Leinwand. Iară el cumpărând giulgiu (oivöova) şi luândpre el, înfăşură-! cu giulgiul (BIBLIA 1688 Mic 15,46) und er kaufte Leinwand und nahm ihn ab und wickelte ihn in die Leinwand. Cioarecii (căluşeilor) sunt de giolgiu sau de pânză supţirede bumbac (FR.-C. MOŢII 132). Şi le-ascunde ... Prin valuri de gioigiuri, Prin viguri de postavuri (FR.-C. MOŢII 231). Voiniculş-au dezbrăcat cămaşa cea supţire, care era de giolgiu (SBIERA POV. 68). Cu iie de ghiolci, Cu trei ruje-n conci (BTBIC. 180). 2. Leichentuch N. Ca trupurile cele moarte care sunt ... înfăşurate cu giulgiuri (MARG.2 126a). Omătul... 262 glas Se-n tinde ca o mare... şi-n zori tot câmpu-i învălit C-un giulgiu nemărginit (AL., CL V, 298) im Morgengrauen ist das ganze Feld in ein unendliches Leichentuch gehüllt. - Vgl. pânză. GR. TR. BUCOV. u. DOS.: giolgiu (DOS. VS. Martie 11 ; 28b), ghiolci, ajolgiu, golgiu. ET. magy. gy>olcs. giulgiul Präs, -iésc V. tr. (1875 AL.) (wie mit einem Leichentuch) bedecken. Aspecturi fioroase de ...fiare ... Ce luna giulgiuieşte cu alba ei zăpadă (AL. LEG. 104). ET. giulgiu. giulüs (t) PI. -lüsuri S. n. (1694 FN 32) LV. Thronbesteigung F. eines Sultans. în cea de pe urmă centră ieşirea împăratului din taht şi giuliiş de alt împărat nou (I. VĂCAR. I. I. O., TEZ. II, 274). ET. türk, ciilus. giuluş-nameâ (t) S. f. (1793 I. VĂCĂR.) offizielle Anzeige der Thronbesteigung. Găsi cu cale să trimită soli la Beci cu giuluş-name către împăratul Leopold (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 269). ET. türk, ciilus-name. giumbuş PI. -büsuri S. n. (1857 POL.) Narrenposse F. - Auch giumbuşlâc, giumbuşluc. ET. türk, cümbiis. giurgină PI. -gine S. f. (1853 PANN) 1. Georgierin F. O giurgină-ţi alesei Cu frumseţe minunată şi roabă ţi-o adusei (PANN N. 86). 2. (possenhafter) Tanz. Să nu dea peste vr-o muieruşcă care să-l joace giurgină (ISP. BSG., Ş. INFL.) die ihn nach ihrer Pfeife tanzen läßt. GR. OLT. a juca gherghina (Z, IV, 413). ET. 1. türk, gürcii, 2. türk, curcuna. giurgiuveâ siehe cercevea. giuvaér PI. -ère S. n. (1693 COND. 164) Juwel, Kleinod, Schmuckstück N. M-ai înşelat de mi-ai lucit toate juvaerele ca să le dai în cărţi (AL. OP. I, 1693; die Frau zum Gatten). Fig.: un giuvaer de fată (SLAVICI) ein Schatz von einem Mädchen. Auch S. m. PL: Iatăi-i (galbenii) juvaerii! Rodul unei vieţi întregi de lipsă şi de trudă (AL. OP. I, 1645). GR. MOLD, juv- (Hypemrbanismus). - PI. auch -vaeruri. ET. türk, cevahir, vgl. ngr. xCoßaepi. giuvaergiu PI. -gii S. m. (1695 COND. 97) veralt.: Juwelier M. Vrea să zică ea nu mă iubeşte pentru mine, mă iubeşte pentru juvaeruri, parc-aş j'i juvaergiu (AL. OP. I, 752). GR. MOLD. juv- (Hypemrbanismus); (t) giovelôr (ŞINCAI HR. III, 156; nach it. giovelliere). ET. türk, cevahirci. giuvaericäle S. f. PI. (1792 TARIF, Ş. INFL. I, 191) Schmuckstücke, -Sachen (PL). Diadema de diamant şi alte giuvaericale (FIL. CIOC. 209). Biurourile cămătarilor ... sunt pline de ... văduve care îşi aduc ... ultimele juvaericale (VLAFI. GV. 166). GR. MOLD.yüv- (Hypemrbanismus); (t) -că, ET. ngr. x£oßaepixöv, PL -xd, zu giuvaer. givorniţă siehe viforniţă. giziâ (t) (x) S. f. (DOC. 1802) ehern.: Kopfsteuer F., jährlicher Tribut der Fürstentümer an die Pforte. Zu der gizia traten noch kleinere Zuschläge unter den Namen hedia u. richiabia. Nicht zu verwechseln mit geaizea (s. d.). Să se întocmească dările de gizie, idigte (= hedia) şi richiabia (DOC. 1802, URIC. III, 199). GR. cizighen, ţintighen, ţezie, zisie. ET. türk. ciz)>e. glâdiş siehe glädici. glaf PL glâfuri S. n. (1860 OD.) Rille, Kanneliire F. Două şiruri de stâlpi scobiţi cu glafuri şi cu glod (OD. SC. I, 127). ET. vgl. bulg. glab. glagöl siehe glagore. glagore S. f. (1757 GR. RUM.2150) 1. vierter Buchstabe des kyrillischen Alphabets (T). 2. Verstand M. Dacă nu-i glagore-n cap, nu-i şi pace bună (CREANGĂ, CL XIV, 369) wenn keine Gmtze im Schädel ist, dann kann man eben nichts machen. Atâta minte şi glagorie cred că veţi avea în cap (CL XIX, 471). Siehe auch cloxă. GR. -göle (PANN PV.1 III, 127). ET. asl. glagoli, für 2. vgl. auch asl. glagolü„Wort, Rede”. glâjăPl. glăjiS. f. (PU II, 291) TR. BUCOV. GlasN. (Stoff u. Gefäß), (Glas-)Flasche F. Ileana Costânteana locuieşte într-un munte de glajă (FR.-C. MOŢII 262). Glaja încă mult ajută Când o pot vedea umplută (SEV. NUNTA 290). Merge el însuşi la crâşmăreasă cu trei glăji (RETEG. POV. III, 87) er geht selbst zur Wirtin mit drei Flaschen. GR. Dim. glăjuţă, glăjiţă, PL -ţe. ET. dt. (sieb.-sächs.) Glas. SG. ALR II/I, MN 3910, 142; 3924, 147. glandă PL glande S. f. (1803 UN) Drüse F. - Siehe auch ghindurä. ET. frz. glande. glas PL glasuri S. n. (16. Jh. PS. SCH. 54, 8) 1. Stimme F. Ascultă, peminte, glasul ziditoriului tău (DOS. VS. Noc. 4; 105b). Baba Maria, de bătrână ce 263 glăsnic era, grăia cu două glasuri si cu tremurici (RADUL. RUST. II, 204 da sic so alt war, sprach sie zweistimmig. Cu glasuri cuvioase cântând cântece (MS. 1710, GCR 1. 363). Cum au văzut... călugării, de mare minune au rămas fără de glas (MS, 1747, GCR II, 41) sie blieben sprachlos. Vedeţi-mă fără de glas şi fără de suflet zăcând denainte-vă (MS. 1669, GCRI, 185) ihr seht mich, wie ich stumm und entseelt vor euch liege. într-un glas (MS. 1700, GCR I, 335: cu un glas) einstimmig. In glas, cu glas (mare, tare) mit lauter Stimme, laut: Baba Ţănduroaia ...se bocea în glas (NĂD. NUV. I, 19). - LM. z. T. durch voce verdrängt. 2. Tonart R: cele opt glasuri ale cântării bisericeşti die acht Tonarten des Kirchengesangs. (Hristea) cânta împreună cu acesta (cu dascălul), în tot timpul le-tur gh iei, pe glasul al şeaptelea (XEN. BR. 137). Vgl. octoih. 3. veralt.: (LM. vot) Stimme R, Votum N. Creditorii ipotecari... nu vor avea glas la lucrările atingătoare de concordat (COD. COM. 1840 Art. 253). în timpurile domnilor fanarioţi, boierii ţării ajunsese a nu mai avea glas în stat (GHICA 294) die einheimischen Bojaren hatten in Staatsangelegenheiten gar nichts mehr zu sagen. 4. veralt.: Ausdruck M. Numele ,,loghica” iaste glas ellinesc (LOGHICA 1826, GCR II, 253). 5. LV. Nachricht F. in Verbindungen wie: Mergi la margine şi ţine straja acolo şi la mine trimite glas (ALEXANDRIA 4). Ion Vodă ... ş-au dat glas cu cazacii să'sepedestrească toţi (URECHE, LET.21,228) verständigte sich. Au pornitpre Calga Sultan cu oşti, cu acela glas că merge să lovească ţeara. moschicească (MIR. COSTIN, LET.2 I, 319) die Nachricht verbreitend. So noch: Mihaiprimi glas de la ... Udrea că ... s-a lovit de faţă cu Afiş Paşa (BĂLC. 185). GR. Dim. glăsiiţ, PI. -te, u. -suşor, PI. -şoâre; glăscior (EMIN. PL 63), glăsurel (MAR. NUNTA 478). ET. ksl. glasi1 SG. ALR SN VI, K. 1814. glâsnic Adj. (1683 DOS.) veralt.: 1. (slovă) glasnică Vokal M., neglasnică Konsonant M. Dinfr-acestea sunt glasnice noao ... şi neglasnice doaozeci şi patru (I. VĂCĂR. OBSERV. 14). - Substantiv.: I-au spus că ucenicul au început a cânta, vr-o câteva glasnice (BARAC T. 20). 2. beredt. Acesta glasnic... dascăl (DOS. VS. Noe. 13; 122b). ET. glas. glastră PI. glastre S. f. (um 1830 UN) (de fiori) Blumentopf M. Cele două ferestre despre uliţă erau împodobite cu mai multe glastre de flori (FIL. CIOC. 154). Două glastre cu flori erau puse pe o mescioară lângă fereastră (DEMETR. NUV. 67). GR. glaslără (DATC. H. 6). ET. ngr. γλάστρα. glâvăPl. glâve S. f. (1559 CORESIIC. 8b, TRS XVI, 104) 1. LV. Kapitel N. Dionisii la carle(a) pentru ceriasca ierarhie glava 6 (MS. 17. Jli., GCR I, 245). - Nur in der Form glav(a) belegt. 2. Kopf M. (POL.). Un om de omenie şi cu grăunte în glavă (IARN., CL XV, 106) mit Grütze im Kopf. GR. glevă, devlă. ET. slav. glava. glaviznă PI. -vizne S. f. (1581 CORESI OM1L. 26a) LV. Säulenhaupt, Kapitell N. Şi-ncheind multeposlanii şi glavizne (DOS. VS. Noe. 12; 121a). Casă acopere glăvânţa stâlpilor (BIBLIA 1688 1 Kg 7, 17). GR. glăvânţă. ET. zu ksl. glava, glavizna. glădiciS. m. (1868 BARC.) russischer Ahorn (Acer tataricum; BR.). GR. glâdiş, glădiş, glâdij. ET. slav. gladys, -dis in verschiedenen Bdtg., zur Wurzel glad- „glatt”. glăjâr PI. -jâri S. m. (PU I, 603) Glaser M. ET. zu dt. Glaser. glăjerie PI. -rii S. f. (1822 HMST. 61) Glaserei F. ET. glăjar. glăsi Präs, -sesc (16. Jh. CV2 18b; Apg 21,40) I. V. intr. LV. reden. Şi nu glăsesc (ksl. vozglasptu) cu grumazul său (CORESI PS.5 225a; Ps 113, 15). II. a se glăsi seine Stimme erschallen lassen. Şi mult plâns feceră glăsindu-să de mergea glasurile în sus (DOS. VS. Noe. 24; 159a). Şi teglăsăşti tare ca marea când rage (DOS. PS. V. 41,31; Ps 41, 8). -Noch jetzt TR. wehklagen (MAR. ÎNM. 114). Vgl. a glăsui. GR. glăsa. ET. ksl. glasiti. glăsit Adj. (uni 1560 BRATU, SCL XXV, 154) LV. tönend. ET. a glăsi. glăsitor siehe glăsuitor. glăsui Präs, -iese (um 1670 ANON. CAR.) I. V. intr. u. tr. seine Stimme erschallen lassen, sich vernehmen lassen, reden, sprechen. Puneţi ... pre cântăreţi cu meşteşuguri de cântări ...ca să glăsuiască (του φωνήσαι) întru înălţime cu glas de bucurie (BIBLIA 1688 1 Chr 15, 16) daß sie ihre Brüder zu Sängern bestellen sollten mit Saitenspiclen ... daß sie 264 gligan laut sängen und mit Freuden. Nu le dă meşi (lucrătorilor) să glăsuiască hiindcăpământu să sapă greu (.TIP. OP. 39) miteinander zu reden. Când se urcă noul domn pe acel scaun bogat, cântăreţii glăsuiră rugăciunea ,, TebeBoga hvalim " (ODOB. MV. 1886, 22) die Sänger stimmten das Gebet... an. Un bondar rotund în pântec Somnoros, pe nas, ca popii, glă-suieşte-ncet un cântec (EMIN. O. I, 87). II. a se glăsui laut klagen. Nu te tângui, nu te glăsui (TEOD. PP. 361). Vgl. a glăsi. ET. glas. glăsuire S. f. (1649 MARD.) Reden, Sprechen, Singen N. Auzi mândra glăsuire a pădurii de argint (EMIN. O. I, 85). După glăsuirea articolului 206 (COD. COM. 1840 Art. 236) laut Art. 206. Şi toţi într-o glăsuire ... strigară: înainte! (1SP., CL XII, 179) einstimmig. ET. a glăsui. glăsuitor (1581 CORESI) veralt. I. Adj. verkündend. De Dumnezeu glăsitoriu evanghelist Mat hei (ksl. bogoglasm u) (CORESI OMIL., GCR I, 30) das Wort Gottes verkündend. II. 1. S. m. Verkünder M. Acel prea mare glăsuitorul, prorociţi Isaia (MĂRG.2 114b). 2. S. f. glăsuiloâre Vokal M. (B.). GR. glăsi-. ET. a glăsui, a glăsi. glăvăţină S. f. (1705 CANT.) LV. L Tierkopf M. (ŞINCAI E. 96). 2. Laufgewicht N. der Schnellwaage. Iscoada şi ne-priiaţinui de casă cu glăvăţină cântariului să asamănă, carile, cu mică micşorimea lui, mari mamuţi de la pământ în sus aruncă (CANT. IST. 270). GR. glăvăţână. ET. zu slav. glava „Kopf” (şerb. Adj. dazu glavat), nach căpăţână gebildet; vgl. auch galvalină „Schädel” (B.). glăvânţă siehe glaviznă. glăvoci siehe zglăvoacă. glean S. m. (1900 TIKTIN) MOLD. Schiefer M. ET. vgl. slav. glina „Ton”. gledă siehe glidă. gleznă PI. glezne S. f. (um 1500 DERS) verdicktes Ende des Schienbeins: Knöchel M., beim Pferd Köte F. (Călătorul) merge în pulbere până-n glezne (C. NGR. 63) bis an die Knöchel. Bietul archivar stătu ... cu picioarele în apă până la glezne (1. NGR., CL IV, 347). - MUNT. ugs.: ştie carte până-n glezne er hat wenig Bildung. Băiatu dumilale ... abia-nvăţă trei buchi, ca pâin-la gleznă (JIP. OP. 128). - Im weiteren Sinn: unterer Teil des Beins, vom Knöchel bis zur Wade, wo es am dünnsten ist. Şi-nvăţă de-i pătnmseră (sfintei) gleznele ca la vită şi o spânzurară în cârlig cu lanţul de vinele gleznelor (DOS. VS. Sept. 3; 4b). L-au legal cu gleznele la o roată (DOS. VS. Mai 3; 107a). GR. Dim. gleznişoâră, PI. -re. ET. ksl. glezînl SG. ALR I/I, K. 59; II/I, K. 76; MN 2168, 27. glidă PI. glidc S. f. (1888 RETEG.) TR. Reihe F., Glied N. Staţi în glidă cum v-aţipus (I.-B. 306). După ce erau toate (bucalele) gledă puse pe masă (RETEG. POV. III, 83) nachdem alle Gerichte in Reih und Glied auf den Tisch gestellt worden waren. GR. gledă, S. n. glid. ET. dt. Glied. glie PI. glii S. f. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) (depământ Erd-)Seholle F. Cu chilindrul... se sfărâmă bruşii şi gliile (ŞINCAI E. 25). La Sân-Gheorghe se pune pe casă o glie din brazda plugului (MANGIUCA CĂL. 1883 Apr.). Ce forţă de viaţă e în glia Pe care sapa o răstoarnă neagră (VLAH., GAZ. SAT. XIV, 383). Dar George-al nostru cum o duce? „Sub glie, taică, şi sub cruce” (COŞBUC 85) unter der Erde, begraben. Atunci când (ţăranul) era legat de glie (MAR. NUNTA 749) damals, als der Bauer an die Scholle gebunden war. - LV. nicht belegt. GR. Dim. gliuţă. ET. Anscheinend lat. gleba, wogegen aber die Erhaltung des / spricht. Es ist also wohl gelehrte Rumänisie-rang, wie demn, daună, moravuri etc. Der Tonvokal dürfte dem Einfluß von ukr. glyba (russ. glyba) zu verdanken sein. gligan PI. -gâni S. m. (1564 BGL) 1. Wildschwein N. împăratul Tiridat ieşindu-şi din minte ... cu gliganii în munte păştea în jir (DOS. VS Sept. 30; 38b). Cad pe brânci gliganii şi vierii săgetaţi (OD. PS. 127). 2. fam. von einem großen, starken Menschen: (langer) Kerl, (großer) Lümmel. (Mama) mă vede tologil cu pielea goală pe năsip cât mi ţi-i gliganul (CREANGA, CL XV, 12). Un gligan de pălămar care purta pe umeri un felinar mare de biserică (UR. LEG. 75). Un găligan de şcolar, cât un bivol de mare, lăbărâse pe un băiat slab şi pirpiriu, îl trântise la pământ (GHICA 676) cin baumlanger Kerl von einem Schüler, stark wie ein Büffel. - Adjektiv.: Săcurea-n mâna rumânului supărat cu dreptu lui e ... mai găligană ca suliţa dujmanului (IIP. OP. 79). GR. zu 2. gâl- (JIP. OP. 1. c., nb. găligan 42; POL.); gări- (POL.). 265 glistir ET. vicii. onomatopoct, vgl. gr. ypuCü), lat. grün n io, dt. grunzen etc. zur Begründung siehe HC 1, 283. Vgl. auch bulg. gligan (CANDREA, CL 39, 1032). glistir siehe clistir. gloabă PI. gloabe S. f. (um 1400 DERS) 1. veralt. u. fam.: Geldstrafe F. De-i găsea (Vodăpe băcani) cu vânzare rea ...le lua gloabă (DION., TEZ. TT, 168). De m-o prinde cu ea, oi da gloabă, ş-oi scăpa (TEOD. PP. 315). Eu am plătit gloaba ich habe die Zeche zahlen müssen. - Daher überh.: Strafe F. Ceia ce nu s-or pleca, să le fie moartea gloabă (DOS. VS. Ian. 9; 8b). 2. fam.: schlechtes Pferd: (Schind-)Mähre F., Gaul M. Mânând în pas alene gloabele lor de căluşei (OD. PS. 7). ET. asl. globa; zu Bdtg. 2. vgl. boală 3. SG. ALR SN II, K. 282; V, K. 1503. gloânţă PI. gloanţe S. f. (1806 ŞINCAI E. 5) 1. Trollblume F. (Trollius; BR.). 2. Schnabel M., Maul N. Am să v-astup gloanta la toate (DEL. S. 238). ET. zu 1. glonţ, wegen der kugeligen Gestalt der Blüte; zu 2. vgl. clant u. ciont. gloată PI. gloate S. f. (16. Jh. CV2 lb; Apg 18, 19) 1. (Volks-)Menge F., Haufen M. Şi întrebăpre unul din gloată: avut-ai vr-un fiiu? (DOS. VS. Sept. 26; 29b). La miezul nopţii-n gloată mare ovreii pe furiş pornesc (COŞBUC 31). Opiniunea publică ... este numai credinţa guvernului sau a unui partid care impune gloatelor credinţele şi voinţele sale (GHICA 210). Eşti menit a fi altmintrelea decât gloata (I. NGR., CL VII, 46) du bist auserwählt, anders zu sein als der Pöbel. Că nu sunteţi... Oameni de mândrie ... Ci oameni de gloată (AL. PP. 67) gemeine Leute. Că-i lucesc ... hainele şi umblă cu multă cinste şi cu gloată (MĂRG.2 1. 134b) mit Gefolge. - Adverbiell: Am văzut pre jos (tot) diamanturi... gloată (BARAC HAL. V, 47) in Mengen. Ispitelor ce-mi vin gloată (CL VIII, 332). 2. PI. ehern.: Landsturm M., wurde aus den gedienten Soldaten im Alter von 36-46 Jahren gebildet. Organizarea armatei permanente, a miliţiei şi a gloatelor (BĂLC. 11). 3. Familie F., spez. Kinder (PI.) (ANON. CAR.). Să-i fie milă de dânsa şi de gloata ei care piere de fioame (SBIERA POV. 145). întrebându-l de mai. are gloată acasă, i-au spus că mai are două fete (SEV. POV. 195). ET. ksl. glota. glob PI. globuri S. n. (1770 UN) Kugel F. Ca un glob de aur luna strălucea (BOLINT.2 3)· ET. n. lat. globus. globi Präs, -bcsc V. tr. (1616 DIRA XVII/4, 40) pc. vcrall.:jdm. eine Geldstrafe auferlcgen, jdn. Strafe zahlen lassen. Cela ce au făcut silă ... să va globi (PRAV. MOLD/ 780). După împlinirea acestora este slobodă cealaltă faţă a se cununa cu altă persoană, şi nu poate fi. oprită nici globită cu ceva (COD. CAL. Art. 84). - Später gcwöhnl. nur noch : jdm. in unrechtmäßiger Weise sein Geld nehmen, jdn. berauben. Călcând legămintele tării, mărindu-i tributul şi globind-o în toate chipurile (BĂLC. 24). (Unchiaşul) lua, strângea în funda pungei, le globea si pe urmă tăcea (RADUL. RUST. II, 82). GR. globăni. ET. gloabă 1. globire PI. -biri S. f. (1703 GCD) veralt: Geldstrafe F. ET. a globi. globit Adj. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) veralt.: bestraft, zu einer Geldstrafe verurteilt. ET. a globi. globitör PI. -tori S. m. (um 1670 ANON. CAR.) veralt.: Steuereintreiber M. ET. a globi. glöbnicPl. glöbnici S. m. (um 1400 DERS) LV. Beamter M., der Geldstrafen auferlegt u. cintreibt. Vornicii mare... giudecătoru tuturoru ... şi globnicu de morţi de omit (URECFIE, LET.21,138). Judecători glöbnici... să n-aibă treabă cu oamenii mănăstirilor (DOC. 1743, URIC. 1,54). într-aceste... sate a sfintelor mănăstiri, nici un fel de glöbnici sau judecători să nu intre (DOC. 1705, URIC. II, 102). - Vgl. globilor (ANON. CAR.). ET. asl. globmikü. glod PI. gloduri S. n. (1352 DRHC X,101) 1. MUNT. TR. Klumpen, Kloß M. harten Stoffes. Glod de sare (MARD.). Printre glodurile de noroi uscat (ISP.; D.). GR. Dim. gloduleţ (PTB.). 2. (ausgekömter) Maiskolben M., siehe ciocan 3. 3. MOLD. Morast, Schlamm M. Aurul şi în glod străluceşte (Z. I, 115). Ş-au băut apă din baltă Cu glod negru-amestecată (AL. PP. 248). Apa izvorului... în bălţi stătătoare oprindu-să, să strică şi grea putoare degload ... sloboade (CANT. HR. I, 150). ET. vgl. dt. Kloß, das auf eine idg. Wurzel *glud zurückgeführt wird. SG. ALR SN IV, K. 1220. glodărăie S. f. (1883 CONT. III, 293) MOLD, großer Morast. Ce glodărăie şi colbăraie! (CARAG. SCH. N. 112) welch Matsch’und Staub! GR. glodärie. El', glod. 266 glumă glodi Präs, -dese V. tr. (1788 MOLNAR SPRACHL. 427) schmerzend drücken, stechen. (Scăunaşe cu) câte trei picioruşe ... ieşite deasupra mult de te glodeşte când şezi pe ele (ISP., CL XVIII, 205). Dai înlr-însa (în cursă) fără s-o vezi; te apucă, te glodeşte {ÖD. PS. 236). GR. în glodi. ET. slav. glodati. glodişte S. f. (1683 DOS.) Morast M. Era cu totul cufundată în glodiştea păcatelor (DOS. VS. Oct. 8; 51 b) in den Sündcnplühl. O groapă plină de glodişte (DOS. VS. Oct. 17; 71a). ET. glod. glodurös Adj. (um 1670 ANON. CAR.) 1. MUNT. TR. klumpig, (von Wegen) holperig. (O făşioară de pământ) glodoroasă şi ghimpoasă (PANN PV.! II, 119). Multe nopţi am mai plâns, cu faţa în pernele glodoroase (DEL. P. 203). 2. MOLD, schlammig, matschig. Ca cum am fi intrat peste nişte tinoasăpişlelniţă şi glodoase tini (CANT. HR. 139). Avem să trecem nişteparăie glodoase (PP. GCRII, 334). GR. -doros, glodös (CANT. 1. c.), glotos (ANON. CAR.). ET. zu glod. glogozeâlă PI. -zeii S. f. (1675 MIR. COSTIN) LV. Verwirrung F. Şi s-au făcut o glogozală mare între oşti (MIR. COSTIN, LET.2 1, 278; 282). între dânşii atâta glogozală şi amestecătură precum să scorneşte vădzind (CANT. IST. 83, vgl. auch 43). GR. -ţală (MIR. COSTIN, LET.21,363), -şeală (CIH.), sonst -zală. ET. zu a glogozi, vgl. glogozit. glogozit Adj. (1705 CANT.) LV. verwirrt. Că voroava glogozită, pănă mai pre urmă ... în gâlceavă iase (CANT. IST. 67). ET. setzt ein Verb a glogozi (slav. Ursprungs) voraus (DA). glo motoc siehe gh emo toc. glomozi Präs, -zesc V. tr. (um 1705 ESOP) zusammenballen. Şi au început ţăranul a le glomozi (plăcintele) în mâni şi a le mânca (ESOP, GCR1,352). ET. gălămoz. glonţ PI. gloanţe S. n. (1654 NEAGOE ÎNV.2 172b) (Gewehr-, Pistolen-, LV. auch Kanoncn-)KugeI F. Pieile noastre nu le laie sabia, nici treace glonţulprintr-însele (ALEXANDRIA 117) weder zerschneidet ein Schwert unsere Haut, noch durchdringt sic eine Kugel. Nu-mi fi duşman şi-mi fii frate De nu vrei un glonte-n spate (AL. PP. 159). Era glonţul câte de 67 oca (NEC. COSTIN, LET.21, 485). Aşa de departe cât ajungea glonţul puştii (MIR. COSTIN, LET.11,217). Şi atunci chiar se mai întâmplă să-şi jiigă vânatul cu gloanţele în gură (SCRABA 178) ohne getroffen zu sein. -Adverbiell: (geradeaus u. schnell) wie aus der Flinte geschossen, wie ein Pfeil. Apoi dete năvală la. pălărie, îşi îmbrăcă paltonul din fugă ... şi ieşi pe uşă glonţ (ZAMF. LN. 12) und schoß zur Tür hinaus. GR. veralt: PI. glonturi; MOLD. S. m. glonte, PI. glontj. ET. unbelc. glorie PI. glorii S. f. (1808 UN) Ruhm M. Grecii, fără ajutori ul românilor n-au putut moşteni gloria sau slava strămoşilor noştri (ŞINCAI HR. 1,192). ET. n. lat. gloria. glosar PI. -sare S. n. (1840 POEN. I, 75) Glossar N. Nici voi a te supăra cu un glosariu ce nu-şi are locul său într-o scrisoare (C. NGR. OP. I, 259). ET. n. lat. glossarium. glugă PI. glugi S. f. (uni 1670 ANON. CAR.) 1. Kapuze F. Amândoi purtau ... un cojoc scurt... cu glugă la spate (OD. MV. 1886, 15). Wird, am Mantei angenäht od. auch als besonderes Kleidungsstück, von den Bauern viel getragen; auch als Tasche. 2. aus Maisstengeln gebildete konische Hülle, unter der Fcldfrüchte im Freien lagern. Păpuşoii uscaţi se odihnesc în glugi pe lanuri (SEV. NUNTA 3). Bostanii ... se păstrează iarna în chil ere, coşare, în glugi de ciocani, înăuntrul şirelor de paie (GAZ. SĂT. XIV, 380). GR. guglă (youyXa) in ALEXANDRU AMIRAS gr. Übersetzung der mold. anonymen Chronik, siehe NOTICES ET EXTRAITS DES MS. DE LA BIBL. DU ROI XI, 2, 303, zitiert SCHMELLER BAYER. WB. I, 879. ET. mhdt. gugele, jetzt oberdt. Gugel (< lat. cuculla)\ auch bulg. gugla. glumaei, glumăş siehe glumeţ. glumă PI. glume S. f. (1632 DRFIA XXI, 333) Scherz, Spaß M. Fac, spun c. în (NECULCE, LET.2 I, 333: cu) glumă ich tue, ich sage etwas im Scherz. Poroavele şi cuventele tinerilor ceale de glume şi de şagă (VARL. CAZ.2 II, 29a). Mă apropiai de dânsa, aşa de glumă (CL XIX, 209) nur so zum Scherz. Vodă ... rămâne pe gânduri, că nu era de glumă cu Mustafa Bairactaru (GHICA VIII) es war nicht zu spaßen. Nu ştie de glumă er versteht keinen Spaß. - Nu glumă richtig, wirklich, in Sätzen wie: Atunci (actorii) erau toţi artişti, nu glumă! (ROS. TROT. 6). Man o li... îşi cumpără o casă în Răieşti... şi să făcu gospodar nu glumă (GHTB. BV. 58). Lângă palat... (împăratul) avea o grădină fermecată, dar fermecată, nu glumă 267 glumeţ (RETEG. POV. V, 67). Era sărac, rău îmbrăcat, dar hotărât să înveţe carte nu glumă (DEL. P. 22) er war entschlossen, tüchtig zu studieren. GR. -mbă (FR.-C. MOTU 294). El', asl. gluma, glumă. glumeţ Adj. (1649 MARD.) spaßhaft, kurzweilig, lustig, fidel. Horatiu refuză necontenit de a tineta un subiect prea înalt şi prea grav pentru glumeaţă lui Muză (OLL. HOR. 200). (Femeile românce) sunt vesele, glumeţe (AL. PP. 123). GR. mit einem anderen Suff.: glumâş (MS. 1784, GCR 11, 135), glumâci (CALEND. IAŞI 1821, 64). ET. asl. glumîcT. SG. ALR SN V, K. 1242. glumi Präs, -mese (16. Jh. PS. SCH. 118, 78) I. V. intr. scherzen, spaßen. N-aţi pricepui Cum că Mogoş a glumit Când de mine v-a ginit (AL. PP. 155). Grăind, povestind, glumind şi râzând de păcăliturile ce îşi adresau (AL., CL III, 60). II. a se glumi LV. a) nach asl. (po)glumiti söircolit ca în gură de şarpe, a luptat cu moartea zile negre, zile lungi (DEL. S. 19) er wand sich verzweifelt. Ne-am calicit cu desăvârşire' zimţi, ha oiţe, ba stupi, ba cai şi boi s-au dus ca pe gura lupului (CREANGĂ, Z. 1,528) sie schwanden dahin. Mi-egura rea, amară ich habe einen bitteren Geschmack im Mund. E cu sufletul la gură er ringt mit dem Tode. Stă cu târna în gură wird von einem Verstorbenen gesagt, für den man nicht die vorgeschriebenen Seelenmessen hat abhalten lassen. A trebuit ... să port slujbele tată-meu: nu puteam să-l las ca pe un câne cu ţărna în gură (NĂD. NUV. I, 210). Siehe auch apă 10. a u. b, a căsca 1.2. - Spez.: a) als das, womit man ißt: N-am pus (nimic) în gură ich habe nichts in den Mund, zu mir genommen. Fam.: de-ale gurii Eßwaren, Speisen. O văduvă... săracă... cu cinci guri pe cap (DEL. I. V. ş. V. 135) die fünf Mäuler zu ernähren hat. Noi trândavi nu suntem şi nici cele guri n-avem de ostoit (VLAH. IC. 16) und so viele Mäuler haben wir auch nicht zu befriedigen. - b) als das, womit man redet: Al meu nume o să-l poarte secolii din gură-n gură (EMIN. O. I, 133). Şi dac-am tot mocni, ce mare lucru om folosii Doar nu dăm bani pe gură (NĂD. NUV. 1. 165) das Reden kostet doch kein Geld; vgl. chirie. Taci din gură! schweig! Ebenso PP. a grăi etc. din gură reden (vgl. grai). Badiul greu se răsucea Şi din gură-ncet zicea (AL. PP. 125). E gură rea, rău de gură u. ä. er hat cine böse Zunge, ein Lästermaul. Gurile rele die bösen Zungen. Gura lumii, satului das (böse) Gerede der Leute; daher scherzh.: gura satului (MAR. NUNTA 97; vom ländlichen Brautwerber). 2. Redensarten zu 1 a (siehe auch a aştepta I. 1, bucată 1, a călca II. 10, joc 2): A lua cuiva mura din gură jdm. den Bissen vom Mund wegfischen (Z. I, 223). A ţipa ca (broasca) în gura şarpelui, ca din gura şarpelui jämmerlich, wie am Spieß schreien. Mănâncă de parcă se bal babele (calicii, lupii) la gura lui er ißt hastig, gierig. A scăpat ca din gura lupului er ist wie durch ein Wunder, mit knapper Not davongekommen. 3. Redensarten u. Sprw. zu lb (siehe auch adevăr III. 1, a astupa 4, bun I. 8, chirie): a) mit gură als Subj. od. prädikativ: Gura bate curul Schwätzen bringt Schläge ein. Râdeau până li se ducea gura la urechi (CREANGĂ, Z. 13,186) sie krümmten sich vor Lachen. Toacădarpân ’ ţi s-a duce gura la urechi (NĂD. NUV. I, 180) rede bis du krumm wirst. E o gură de vacă er weiß sich nicht auszudrücken. E numai gura de el an ihm ist nichts als das Maul, er ist ein Maulheld. Să-ţi fie gura de aur! möge es so sein, in Erfüllung gehen, wie du sagst! Laudă-mă, gură, căţi-oi da plăcinte, că pumnii curg, arom. că te bat(WEIG. JB. II, 148) lobe mich, Mund, damit ich dir Kuchen gebe, sonst regnet’s Faustschläge, Prügel. M-a luat gura pe dinainte das Wort ist mir nur so entschlüpft, ich habe mich verplappert. Striga cât îl lua gura er schrie so laut er konnte, aus vollem Hals. Gura nu-i (mai) tace sein Mund steht keinen Augenblick still. Tacă-ţi gura! half s TVyfonl I Tt* musst /Tr·» fî pr oinc* o /-»vTV» i'tuui, Xi, £4^* V*· \i-fl J uw y Wi UUW OVJUUllV^, Zunge. Ii umblă gura ca o moară stricată der Mund geht ihm wie ein Mühlrad, er hat ein gutes Mundwerk. - b) mit gură als dir. Obj.: N-am gură ich darf nichts sagen, wage nichts zu sagen. Gură am şi limbă n-am mir ist die Zunge gebunden. Nu i se aude gura er läßt keinen Laut hören; sä nii-ţi aud gura! daß du mir (fein) still bist! A da gură cuiva jdm. Zurufen. Scârţăituri de cară, guri date boilor (RĂDUL. RUST. II, 255). Desemnând fiecăruia (din vânători) locul unde să se ţie, când să dea gură (GHICA 283). A-şi strica, răci, rupe gura degeaba sich vergebens die Lunge aus dem Leib reden. - c) mit gură als präpos. Obj.: A se pune cu gura pe cn. (RETEG. POV. ITT, 32) aufjdn. einreden. A sări cu gura sich keck in die Rede mengen, vorlaut werden. Ian uită-le fofelniţa cum sare cu gura (NĂD. NUV. I, 41). (Cam) cu jumătate (de) gură halblaut. Mi-ai luai cuvântul din gură du hast mir das Wort aus dem Mund genommen (das wollte ich eben sagen). în gura mare laut (so daß es alle hören), vor aller Welt, offen. Partidele strigă în gura mare şifără ruşine: „ Noi şi numai noi ne iubim ţara!” (GHICA 139). A intra în gura lumii ins Gerede kommen. A se uita în gura cuiva auf jds. Rede achten, sich um seine Worte kümmern. A vorbi cu pruna în gură (Z. I, 269) stammelnd, verlegen reden. E slobod la gură er hat ein loses Maul, nimmt kein Blatt vor den Mund. A-şi pune lacăt la gură sich ein Schloß vor den Mund legen. LV. pe gura cuiva auf jds. Aussage hin. L-au adus Duca Vodă pe gurile lor la Bucureşti să-i taie capul (NECULCE, LET.2 II, 211). A se bale (cu mâna) peste gură sich auf den Mund schlagen (wenn man etw. Ungehöriges gesagt hat, vgl. dt. sich auf die Lippen, auf die Zunge beißen). Cuvântul îmi umblă prin gură das Wort liegt, schwebt mir auf der Zunge. 4. fam.: Schreien, Geschrei N. (Caii) de-abia puteau lua o poştă într-o zi şi aceia cu vai cu chiu, cu gură multă şi cu bice bune (GHICA XVII). începe a face un tărăboi de s-a sculat toată ograda în gura. lui (CREANGĂ, CL XII, 24) auf sein Geschrei hin. Cel bolnav numai o gură ţine (ŞEZ. I, 252) schreit in einem fort. A face gură Lärm, Skandal machen, poltern, schelten, keifen. A trage (ISP. LEG.2 44: a da) cuiva o gură)âi\. (laut) ausschelten. 294 guri 5. fam.: gură, auch guriţă, Kuß M. Să-mi dai o gură, numai una (EMIN. 0.1,174). Vină... De m-adapăi cu-o guriţă (AL. PP. 242). 6. Mundartiges: Öffnung F. des Sackes, Beutels etc., Halsausschnitt M. des Hemdes etc., Zugang M. zum Marktplatz, zur Brücke etc., Mündung F. des Flusses, Gewehrs etc.; Schneide F. der Axt etc. (vgl. buză 3. u. 4.); gura sobei das Ofcnloch; gura.pânzei der Anfang der zu webenden Leinwand. Leagă sacul la gură (cât eplin)! Spare beizeiten! La gura Şiretului... s-a ivit Un caic (AL. PP. 134) an der Mündung des S. Focul pâlpâia în gura sobei (DEL. S. 18). La gura sobei am Kamin. A prins pânza gură der Anfang ist gemacht. Toate îi mergeau în de bine. începu şi el a lega gura pânzei (ISP. LEG.2 209) etwas zurückzulegen. 7. in Pflanzennamen: gura leului (WB. auch mielului, mâţei, vacii, BAN. muroniului) Löwenmaul, Leinkraut N. (Antirrhium, Linaria); gura lupului Helm-, Schildkraut N. (Scutellaria; BR.), BUCOV. gura paharului Goldaster F. (Chrysanthemum indicum). GR. Dim. guriţă, gurişoâră, gunilă (B.), guricîcă, gurioără, guricioâră. TOPON. Gura Jilţului (1498-1499 DERS). AJNTHROPON. Gurămoale{ 1601 DOR), Gurăgoală (1613 DOR), Gurădulce(\6 \ 8 DOR), Gurărea (1694 DOR), Gurălată (1699 DOR), Guroaie (1643 DOR), Guriţă (1622 DOR). ET. lat. gula. SG. ALRII/I, MN 6867,9; 6878,10; SN I, K. 49; III, K. 652. gură-câscă S. invar. (1806 KLEIN) Gaffer(in), Maulaufreißer(in), Maulaffe. Se necăja foc pe el când îl vedea aşa gură-cască, pentru că ... îi plăceau băieţii dezgheţaţi şi iuţi (VLAH. NUV. 10). GR. cască-gură, gură-căscată. ET. gură + a căsca. gurdună PI. -dune S. f. (1806 KLEIN) TR. 1. Cello N. 2. Baßgeige F. Lăută... flotă, gurdună(FR.-C. MOŢE 52). ET. magy. gordon. gureş Adj. (1467 DERS) 1. zänkisch. Ci mai taci, neam rău şi gureş (RĂDUL. RUST. I, 133) du böses und zänkisches Weib. 2. schwatzhaft. Ciocârlanii gureşi (RĂDUL. RUST. I, 224). ANTHROPON. Gureş (1467 DERS). ET. gură. gurgui PI. -güie S. n. (1637 PU I, 563) 1. MOLD. BESS. (Bmst-)Warze F. Cine este îndrăzneţul ... carile ... ţiţişoarele fiiicăi mele de gurguie a suge nu s-au temut? (CANT. IST. 244). 2. Spitze des Bundschuhs: Schnabel M. Opinca ... e cu gurgui, în forma crestei cocosului (FR.-C. MOŢII 12). 3. MUNT. TR. Hals M. der Flasche etc., Mündungs-, Ausflußrohr N. Să sorb şi eu o gură de apă pe gurguiul ulciorului (DEL. I. V. ş. V. 12). Un ibric turcesc ... cu un gurlui lung (CL XII, 130). Mângâia cu buzele ... gurluiul de chilim bar (al ciubucului) (UR. LEG. 365). Lăsând dintre (buze) gurluiul de la imameaua ciubucului (UR. LEG. 372). GR. gurlui. 4. arom. Kugel F., Ball M.: de neaoă (MIH.) Schneeball. GR. arom. -gulii (MIH.); TR. -goi. ET. Viell. zu lat. gurgulio „Gurgel”, vgl. auch port. gargalo „Flaschenhals”, frz. gargouille „Traufe”. Merkwürdig u. wohl nicht zufällig ist die begriffliche Verwandschaft von gurgui mit cucui, von a se gurguia, gurguţa mit a se cucuia, cocoţa. SG. ALR II/I, K. 60. gurguia Präs, mă -iez V. refl. (1561 DERS) anschwellen, sich wölben, (auf)blähen. Săgurguiează grămada de vorbe (JIP. OP. 102). ET. gurgui. gurguiâlă PI. -iele S. f. (um 1600 GLOSS.) Anschwellung F. Gurguiele ce se fac la mână (GLOSS. um 1600, HC I, 284). ET. zu gurgui. gurguiât Adj. (1570 DERS) angeschwollen, gewölbt, (aufgebläht. Măgura cea gurguiatăfPANNPV.1 II, 51). Tărtăcuţă... gurguiată (TEOD. PP. 217; Rätsel: die Kirche). Rumânu ...pune ochiipă ce e mai gurguiât, mai buricat (JIP. OP. 129). ET. zu gurgui, vgl. a gurguia. gurguţa Präs, mă -guţ V. refl. (1683 DOS.) sich in die Höhe heben, emporsteigen. Pomii... cu câtu-s mai rodiţi, cu atâta-s mai plecaţi la pământ şi nu să gurguţă nice leac (DOS. VS. Dech. 4; 193a). Păcătosul... Se gurgiiţă-atunci la mine (SPER. AN. 1892 I, 231) fährt mich hochmütig an. ET. vicii, zu lat. gurges „Gurgel”, vgl. gurgui u. it. gargozza. gurguţât Adj. (1683 DOS.) emporgestiegen. Gurgutalul vrăjmaş (D OS. VS. Martie 14; 36b) der hochmütige Feind. ET. a se gurguţa. guri Präs, gur (1806 ŞINCAIE. 44) TR. I. V. tr. besteigen. Ajunge la un deal... şi-lgure până ajunge în vârful lui (FR.-C. MOŢII 247). II. a se guri steigen. Măgurii în pod desculţă (FR.-C. MOŢII 92). GR. gui (ŞINCAI). ET. zu slav. gora „Berg”. 295 gurilăţel gurilăţel Adj. (1893 MAR.) bici Uimii ig. Doisprezece miei... Toii gurilăţei (MAR. SAT. 326). ET. gură + lat. gurişoâră ctc. siche gură. gurliu siehe guraliv. gurlui siehe ganguri. gurliii siehe gurgui 3. gust P!. gusturi S. n. (1649 MARD.) 1. Geschmack M.: gust dulce, amar süßer, bitterer G.; simţul gustului der Geschmackssinn. Din gustul mearelor mult bolnavi să tămăduiră (DOS. VS. Sept. 11; 15a). Părăiele acele ... au peştele cel mai cu gust (CANT. DESCR. 20) die schmackhaftesten Fische. Odăile... se mobilară cu gust (C. NGR. 66) geschmackvoll. Ateneul... nu-i pe gustul dumisale (LIT.) ist nicht nach seinem Geschmack. Gusturile nu se dispută (STĂNC. FR. 74) über den Geschmack läßt sich nicht streiten; vgl. meh filon ich ie. 2. fam.: launenhafte, flüchtige Neigung: Lust F. (de c. zu etw.). Auzi plodul! i-o venit gust de însurătoare (GHLB. BV. 30). Acum nu am gust de glumă (XEN. BR. 38) jetzt bin ich nicht zum Scherzen aufgelegt. învăţa pe gust şi petrecea pe nerăsuflate (NĂD. NUV. II, 191) je nach Laune, wenn er gerade dazu aufgelegt war. De gustul lor nu m-oi scula cu noaptea-n cap (NĂD. NUV. II, 121) ihnen zuliebe. (Aşa numai) de(-un) gust (nur so) zum Spaß, zum Zeitvertreib. în unele sate ei (cărăbuşii) se mănâncă de gust (LEON ZOOL. 9). Avocatul învârteşte o mică „prefă” în trei, ştii, „numai d-un gust” (DEL. S. 144) Preference zu dritt, nur so zum Zeitvertreib. ET. lat. güstus. gusta Präs, gust V. tr. (16. Jh. CV2 8b; Apg 20, 11) 1. kosten, versuchen. Şi deaca gustă, nu vru să bea (BIBLIA 1688 Mt 27,34) und da er’s schmeckte, wollte er es nicht trinken. Carii nu vor gusta moarte (BIBLIA 1688 Mt 16,28) die den Tod nicht schmecken werden. Să-ţi dau miere din guriţă... De-i gusta-o, să tot cei (AL. PP. 51). 2. von etw. ein wenig essen: kosten, genießen. Nimenea den bărbaţii aceia nu vor gusta din cina mea (MĂRG.2 96a; Lk 14, 24). Să nu guste vin şi unt în 3 săptămâni (PRAV. GOV. 106a). 3. c. an etw. Geschmack finden. Să poată înţelege şi gusta idiomele limbii noastre (GHICA 170) um die Eigentümlichkeiten unserer Sprache verstehen u. schätzen zu können. ET. lat. güslo, -öre. SG. ALR I/I, K. 82. Gustär m. (1881 JIP.) August M. (Monat). Anu trecut, pân luna lu Gustar (JIP. OP. 16). - Auch Gust, Gusfător (H. X, 548), Gustea (MAR. SĂRB. I, 96). ET. Umbildung von August nach Florar, CireşarQtc., mit Anlehnung an gust, a gusta. gustare PI. -tari S. f. (16. Jh. PS. SCH. 64, 10) 1. LV. Geschmack M. Gustarea ei ca azima în miere (BIBLIA 1688 Ex 16, 31) hatte einen Geschmack wie Semmel mit Honig. Gustarea ş-a stricat-o (omul) cu gustul radului din lemnul ce-l oprise D-zeu (ANTIM DID. 147) den Geschmackssinn. 2. Imbiß M., spez. Frühstück N. Să o lăsăm întreagă (plăcinta) ... Ca s-o avem de gustare, dimineaţa s-o mâncăm (PANN N. 78). La gustare Cât cal mare Şi la prânz Nici cât un mânz (PANN, CL V, 378). GR. Dim. zu 2. -tărică (ISP. LEG.2 220). ET. a gusta. gustăreţ Adj. (1563 CORESI PRAXIU) LV. gefräßig. Avea năravul dracului, ucigaşu ... gustăreţ, beţiv (MOXA, HC 1,374). — Neg. negustăret (CORESI PRAXIU 524; Tit 1,7). ET. a gusta. gustări Präs, -resc V. tr. (1703 GCD) naschen. La ziua jumătate (diplomaţia) gustăreşte came, oase, foc şi averi nevinovate (JIP. R. 73). La cules gustăriţi struguri pe nemâmcale (JIP. OP. 54). ET. zu a. gusta. gustărică siehe gustare. gustos Adj. (1805 CRIŞAN) schmackhaft, wohlschmeckend. Să mănânce din bucatele cele mai gustoase (SBTERA POV. 148) ET. gust. guşa Präs, -şez V. intr. (um 1670 ANON. CAR.) einen Kropf bekommen. ET. guşă. guşat Adj. (1451 DRĂGANU 395) kropfig. - Auch substantiv.: Găgăuţii şi guşaţii... sunt stăpânii astei naţii (EMIN. O. I, 150). GR. MOLD. -set, -şăt. ET. guşă, a guşa. guşă PI. guşi S. fi (1542 G. LEX.) 1. Kropf M. der Vögel u., als krankhafter Auswuchs, der Menschen. Găina cu grăuntele umple guşa de bucate (GOLESCU, Z. 1,467) die Henne füllt komweise den Kropf. Avea o guşă la gât cât o ploscă de cele mari (CREANGĂ, CL XIV, 373). 2. Bauch M., Wamme F. eines Fells; nach D. T. auch Wamme am Hals des Rindes. Şi vulpea cu guşă albă (GOLESCU, Z. I, 704) auch der Fuchs trägt am Bauch 296 guvernator die Farbe der Unschuld. Benişul de postav ferenghiu, blănii cu guşi (UR. LEG. 168). 3. arom.: ITals M. GR. guşe. - Dim. guşîţă, guşuliţă, PI. -te. ET. wahrsch. roman. Ursprungs < lat. geusiae (PUŞC. EW. 747); zu 3. vgl. alb. gushe id. SG. ALR I/I, K. 34, ALR II/I, MN 2833, 112; 6948, 21; 6950, 22. guşnică S. f. (1868 BARC.) TR. Kälberkropf M. (Chaerophyllum bulbosum; PANŢU; PORCIUS, TRANSILVANIA XIII, 1). GR. -niţă (D.). ET. zu guşă. guşter (1683 DOS. PAR. 16a; Spr 5, 3) 1. S. m., PI. guşteri grüne Eidechse (Lacerta viridis). Şerpi, broaşte, şopârle, guşteri (FUND. BASME 94). GR. -re (JIP. OP. 74). II. S. n., PI. guştere MOLD. 1. Schlund M., Kehle F. Luând guşteri de vacă de la căsăpie, curăţă-le şi le spală tare bine (DRĂGFL REŢ. 81) Speiseröhren. Măgarul... începu a zbiera cât îi ţinea guşterii (BOGD. POV. 224) so laut er konnte. Vgl. gură 3. a. Daher: 2. Schlucht, Klamm F. Guşterul de la Liechtenstein Liechtensteinklamm. Acest guşter este în felul celui de la Ragaz (ARH. XI, 191). 3. ugs.: Bräune F., Krupp M. Guştere omorât în marţi păntru guşterii dă la gâlu purceilor (JIP. OP. 74). 4. Zäpfchen N. am Gaumen. Mi-a căzut guşterul mir ist das Z. gefallen (d. i. infolge Schwellung herabgesunken). Să se puie pe coada unei linguri pulbere de sare amonicică... şi cu dânsa să se rădice guşterul (căzut) (PIRU ENC. I, 168). GR. zu II. 1: PI. m. guşteri (DRĂGH. REŢ. 1. c.). ET. vgl. şerb. guşter, nslov. guscer. Die Bdtg. „Eidechse” u. „Bräune” finden sich auch in fast allen Nachbarsprachen in einem Wort vereinigt u. kehren in rum. şopârlă „Zauneidechse”, şopârlaiţă „Bräune” wieder. Eine befriedigende Erklärung dieser merkwürdigen Erscheinung steht noch aus; denn daß die Eidechse als Heilmittel gegen die Bräune verwendet wird (siehe oben das Beisp. aus JIP. OP. 74), dürfte ja wohl umgekehrt in der Gleichheit des Namens seinen Grund haben. SG. ALR II/I, K. 119; II/I, MN 6929, 17; SN III, K. 734. guşterâriţă PI. -râriţe S. f. (1897 LEON ZOOL. 26) Glasschmalz N. (Salicomia). ET. Mittel gegen Bräune (guşter 3), mit dem für Heilmittel üblichen Suffix -ariţă. gută S. f. (um 1400 SCL 32, 156) 1. BAN. Wassertropfen M. 2. CRIŞ. TR. MARAM. Schlag, Schlagfluß M. 3. Gicht F. ET. lat. gutta, auch mittelbar. SG. ALR I/I, K. 128. gutui PI. gutui S. m. (1634 DRITB XXIV, 401) Quittenbaum M. (Cydonia vulgaris). Ridică-te, neguriţă, De pe peri, de pe gutui (I.-B. 161). - I.-B. öfters: măr gutui, PL mere gutui (gutuie). GR. MUNT, gutui, TR. -tăi, -tii (B.), MOLD. -tăi, arom. -tunu; BAN. -tin. ET. lat. colmeus (< cydönius). SG. ALR SN I, K. 207. gutüie Pi. -tui S. f. (1598 BGL) Quitte F. Compot de pere şi de gutăi (DRĂGH. REŢ. 279). GR. Formen wie bei gutui. ANTHROPON. Gutăie (1589 BGL). ET. gutui. gutuiţă PI. -iţe S. f. (1885 H.V, 28) Andorn M. (Marrubium). ET. gutui. gutunâr siehe guturai. gutunări Präs, mă -resc V. refl. (1900 ARH.) verschnupft werden, den Schnupfen bekommen. Muntele Rigi îşi pusese o pălărie apăsată adânc peste urechi, probabil spre a nu se gutunări de timpul cel umed(ARH. XI, 195). ET. gutunar (guturai). guturai PI. -raiuri S. n. (um 1670 ANON. CAR.) Schnupfen M. Gutun arini până ce nu-i trece periodul lui, mai nu se poate vindeca (PIRU ENC. I, 83). GR. MUNT. guturai; MOLD. BUCOV. BESS. -tunar(i), PI. -re; BAN. guturar (ANON. CAR., B.). ET. zu lat. guttur „Kehle”. SG. ALR VI, K. 112; II/I, K. 107. guvern PI. -veme S. n. (1760 AHA XXI, 388) Regierang F. GR. veralt.: gub-, (t) gubernium (AHA). ET. a guverna. SG. ALR SN III, K. 889. guverna Präs, -nez V. tr. (1805 CRIŞAN 106) regieren. GR. veralt. gub-, -nisi. ET. n. lat. gubernare, frz. gouverner. guvernantă PI. -nânte S. f. (1822 AA lit. 11/29, 44) Gouvernante F. GR. veralt. gub-. ET. frz. gouvernante. guvernator PI. -töri S. m. (1679 AIIA XXII, 299) Statthalter, Gouverneur M. Au făcut, pe prinţul Potemkin 297 guvernământ gu bem a t Crimului (I. VĂCAR. I. T. O., THZ. II, 292). GR. (t) gubernâi (MS. 1660-80, GCR I, 177), gubernator, -tur. ET. n. lat. gubernator, auch mittelb. guvernământ PI. -minte S. n. (1782 AA ist. II/10,436) 1. Regierung F. Formă de guvernământ Regierungsform. 2. Verwaltungsbezirk M. ET. frz. gouvernement. guvid PI. -vizi S. m. (1885 H. XIV, 397) Meergrundcl F. (Gobius niger). GR. S. f. guvidie, guvide, govidă. ET. ngr. youßiöi. guz PI. guzi S. m. (1581 PRL 208a) 1. Ratte F. Nevăstuica, guziul, şoarecele (CANT. IST. 16). 2. guz orb Maulwurf M. (Talpa). Guziului orb fericită îi ieste viaţa, când în întunerecul suptpămăntului îmblă (CANT. IST. 76). GR. LV. guziu (CANT. 1. c.). ET. vgl. magy. gâzii, giizii. guzgan PI. -gâni S. m. (1829 AR 20) 1. MOLD. Ratte F. (Mus rattus); de câmp Hamster M. (Cricetusframcntarius). Coada guzganului (FiLi?. DASC. AGR. 146) Rattenschwanz (Krankheit des Pferdeschwanzes). -Dafür: MUNT, şobolan, chitcan, TR. clotan. 2. veralt.: Umhängetasche F. für Revolverpatronen. GR. BUCOV. guzan; siehe auch guz. ET. zu guz. gvalt (t) S. n. (1683 DOS.) Gewalt F. Luänd-o de la mănăstire cu gvalt (DOS. VS. Dcch. 30; 245a). ET. poln. gwalt (< dt. Gewalt). gvardie siehe gardă. H h S. m. invar. Buchstabe und Konsonant H N. Un Hmare, doi h mici ein großes H, zwei kleine II. ha1 Pron. siehe acel. ha2 Interj. (1698 CANT. DIV. 18b) fam.: drückt unwirsche Frage aus: wie? was? De-i vorbea maică-sa, ea. tot răstit răspundea, întrebând: ha? ce zici? (NĂD. NUV. I, 112). Ce cuvinte boscorodeai tu acolo mă? ha? (BOGD. POV. 153). Dar de când mă ştii, val a je? Nu erai hâd şi bătrân când am venit la cuconiţa ia aşa de mică, ha? (CL XIII, 26). ET. onomatopoct. ha2! Interj, (um 1670 ANON. CAR.) 1. ha! (Ausruf der Befriedigung). Ha!... (a căzut) şi unul d-ai voştri (CORNICEA SATELOR, GCR II, 365). 2. ha, ha, ha! ha, ha, ha! (Lachen). (Acesta e) ţap? ha, ha, ha (ŢICH. 348). ET. onomatopoet. habaciu S. m. (1669) chem.: orient. Überkleid. 1 habaciu de şahmara cu spinări de sobol; 1 habaciu de aclaz neblănil (DOC. 1669, REV. TOC. I, 339). (Mândra e) îmbrăcală-n habagiu (BUCOV. H.21, 81). Ai vrea poate să îmblu în babacii ca d-ta (C. NGR. 228). GR. habagiu. ET. unbek. habar S. ohne PI. (1793 PREDETICT 1, 117b) fam.: 1. n-am habar (de c.) ich mache mir, habe keine Sorgen, kümmere mich nicht (um. etw.). Cuirasat astfel, Fagur n-avea habar de frig (TEL. SCH. 22) scherte sieh nicht um die Kälte. Eu leşin, mor pentru tine Şi tu habar n-ai de mine (PANN PV.1 II, 93). Toader ... îi logodit de atâta mar de vreme şi parcă habar n-are de însurătoare (XEN. BR. 149) scheint ans Heiraten gar nicht zu denken. Habar n-am căm-ar întrece altul (SBIERA POV. 244) ich bin ohne Sorge. Sorioară, cu tine n-am habar (CL XIII, 42, zur Flinte). Moş Zbârciog, bun gospodar, Şedea fără de habar La vatră (BOGD. VECHI 213) ersaß sorglos am Herd. 2. habar n-am (de c.) ich habe keine Ahnung, keine Idee (von etw.). Habar n-are de cărţi; a învăţat să arunce şi încolo nimic (DEL. P. 75) er hat gar keine Ahnung vom Kartenspiel. Ţaca Frăsina doarme în ietacul de alături; habar n-are de ce se petrece (VLAH. IC. 97) sie hat keine Ahnung, was sich abspielt. Jianul bătrânul, deşi habar n-avea că era strănepot al lui Cesianus (CL XVII, 45). GR. bisw. abar, ferner haber (ISP. LEG.2 130 u. JTP. OP. 100). ET. türk, habar, -ber. habarâ (t) S. f. (1858 RAL.) orient. Frauenkleid. Sirianca în văii lă, ca şi cum ar ieşi din baie, cu o habara cadrilată (RAL. S. 61). ET. türk, habere (REDH.2 761a). hâbăS. f. (1825 B.) gesellige Zusammenkunft, vgl. şezătoare. La un loc unde ş-au fost ţinut ei haba (MAR. NUNTA 90). ET. unbek. habotnic Adj. (1898 TEL.) fam.: bigott, fanatisch fromm, strenggläubig, zunächst von Juden, dann auch sonst. „Fărăfoc, fum nu iese!” ziceau unii habotnici. „Dacă (actorii) n-ar fi venit în oraş, n-ar fi ieşit de pomană vorba!” (TEL. SCH. 14) fanatische Anhänger der Schauspielkunst. ET. Russ.-jüd. habatnik, Anhänger der Chassidischen Sekte Chabad”, so gen. nach den Anfangsbuchstaben ihrer Devise „Chochma, Bina, Daath”, d. i. Weisheit, Einsicht, Wissen. habüz siehe havuz. hac1 S. ohne PI. (um 1710 NEC. COSTIN) I. LV. MOLD. Entgelt N., Gebühr F., Lohn M. Şi ei (tătarii) să plătească hacul pământului cât li s-au orânduit (AMIRAS, LET.2 III, 174) sie sollen die auferlegte Pacht bezahlen. De are şi vrea împăratul să aşeze pace cu nemţii, noi avem a cere hacul sângelui nostru şi a părinţilor noştri (NEC. COSTIN, LET.2 II, 25). -Ugs.: Lohn M. eines Fcldarbciters, Dienstboten etc. Un gospodari bun să nu să scumpască în hacul 299 hac2 ciobanilor (DRĂGH. IC. 24). întră la curte, are să-ţi fie bine; îi avea ca hac 500 de lei proşti pe an (NĂD. NUV. 1,5). Nu-i destul că-mi dă stăpânul Pentru slujbă hacul meu? (SPER. AN. 1893 III, 97). 2. a veni de, (t) la (MAG. IST. I, 310) hac cuiva es jdm. heimzahlen. După vina ce i s-a cădea să-i veniţi de hac (DOC. 1757, MELH. CH. 49). - Ugs.: vin de hac cuiva ich komme jdm. bei, schlage ihm ein Schnippchen. Să luptă (ei) toată noaptea... dar erau asemenea în voinicie şi nu-şiputea veni unul altuia de hac (SEV. POV. 224). Ce-a mai tras paşa de la Rusciuc până l-a omorât; numai cu iataganul i-a putut veni de hac (CL XIX, 296). Irina... i-a venit de hac tâlharului de notar (XEN. BR. 212) an I. hat der Spitzbube von einem Notar seinen Meister gefunden. Daher: Acum ţi-ai dat peste hac (Z. V, 319) jetzt hast du deinen Meister gefunden. ET. türk, hak „was einem zukommt”. hac2 PI. hacuri S. n. (um 1670 ANON. CAR.) Hackholz N. ET. dt. Hack(holz). hac3 PI. hacuri S. n. (1794 AA ist. 11/31, 240) Eisspom M. ET. mittelb. dt. Hacke. hachiţe S. f. PI. (1868 BARC.) MOLD, fam.: Grille, Laune F. Muierea mea s-ar fi dus si după o potaie de lupi... când îi venea hachiţele ei de dus (BOGD. POV. 101). GR. hapchiţe (SEV. AN. 139). ET. unbek. hâcimă siehe haşmă. hadâmb PI. -dâmbi S. m. (1600 DOR) veralt.: Verschnittener, Kastrat, Eunuch M. Şi să urgisi Faraope amândoi hadâmii lui (BIBLIA 1688 Gn 40, 2) und Pharao ward zornig über seine beiden Kämmerer. Brebul... puterea organelor născătoarepierzându-şi, în firea... hadâmbilor cade (CANT. IST. 41). - MOLD. noch jetzt von einem unvollständig kastrierten Eber. GR. hadâm, hadân (BOLINT.21,239, im Reim), cadän (zu cadână, PP. Ş. EL.). ET. türk, hadim. hagialâc PI. -lâcuri S. n. (1782 AA ist. 11/10, 389) Pilgerschaft, Wallfahrt F. nach den heiligen Stätten des Orients, spez. nach Jerusalem bzw. Mekka. Bătrânul s-a dus la hagealâc şi s-a întors „ aghios ”, „ hagiu ”, curat şi sfânt (DEL. P. 179). - Fam. fig.: a se duce la hagialâc verarmen, herunterkommen. Daher (Wortspiel): Agiul în sus, agiul în jos ... ne-a dus la agealâc das ewige Schwanken des Agios hat uns zu Bettlern gemacht. GR. (h)agialâc, (h)agiläc, hagiurluc, haiurluc, arom. hăgilîke (PAPAHAGI). ET. türk, hacihk. hagiicä PI. -giiee S. f. (1799 FURNICA D. 52) Gattin F. eines hagiu. Moş Răpcan (Hagiu) cu hagiica lui (CL XVII, 317). ET. hagiu. hagimă siehe haşmă. hagiu PI. hagii S. m. (1590 DERS) Pilger, Wallfahrer M., der die heiligen Stätten des Orients, spez. Jerusalem, bzw. Mekka besucht. Wurde nach beendeter Pilgerschaft in der Form Hagi als Ehrentitel dem Namen vorangesetzt. Mergea la Mecca, cu socoteală să să poată hrăni din milosteniile hagiilor (BAR. HAL. VII, 102). Ginerele lui Hagi Petcu Titel eines Lustspiels von AL.; Hagi Tudose Titel einer Novelle von DEL. GR. MUNT, auch agiu. ET. türk. haci. haham PI. hahami S. m. (1719 AMELIO 72b) 1. LV. Rabbiner M. Şi isprăvise (jidovii) acea taină a lor... din poronca hahamului de Cracău (AMIRAS, LET.2 III, 143). 2. Schächter M. der Juden. Păsărele ce vor ave de lăiet (jidovii) orice fel, iarăşi hahamul jidovilor pământeni să le taie (DOC. 1823, URIC. m, 277). A tăia cu cuţitul hahamului rituell schlachten. ET. türk, haham. hahâm-bâşa (t) S. m. (1776 Ş. INFL.) Oberrabbiner M. in Konstantinopel, früher auch in den Hauptstädten der Fürstentümer. S-au dat şi de la domnia mea această carte la mâna lui Şaim Hahambaşa (DOC. 1823, URIC. III, 268). Dacă nu l-aş cunoaşte creştin, l-aş crede botezat ca hahambaşa ta (AL. OP. I, 743; zu einem Juden). ET. türk, haham-başi. hahö! siehe ho! hahöl S. m. (1883 CL) Spitzname für einen Russen. Dedei peste un hahol de rus cu ochiipăinjeniţi de beţie (CL XVII, 4). ET. rass. hohol, Spitzname für Ukrainer. häi(a) 1 Pron. dem. f. (1800 BUDAI-DELEANU) jene. Căci pă haia lume ţi-am fost tată (BUDAI-DELEANU IX, 117) im Jenseits. Boaghia hai urâtă (I.-B. 254). ET. Nebenform v. (h)a (siehe acel). hai2 V. def. siehe haide GR. hai3! Interj, (um 1670 ANON. CAR.) 1. fam.: ach! (begleitet einen Seufzer). Hai, lumejară saţ! Cum nu se putură îndestula Cantacuzineştii cu atâta cinste ce aveau de la acest domn ...! (MUŞTE, LET.2 III, 55). Ai, hai, hai, dorule, hai, Că tu la multe mă dai (FR.-C. MOŢII 30). 300 haiduc 2. ugs.: hai, hai! na und ob! Dă-i lua o fată d-aci din sal, ai dă gând s-o duci peste hotar? „ Hai, hai! ...ba încă pe sus ” (AL. OP. I, 666). 3. MOLD. hai? nun?, wie? (vgl. ai' 1.). Hai, ce zici, te însori ori ba? (CREANGĂ, CL XI, 28). ET. onomatopoet. häida! siehe haide! haidamac PI. -maci S. m. (1814 ŢICH. 455) 1. ehem.: (mit Genossen umherstreifender Steppen-) Räuber, Strolch, Tunichtgut M. Spre mai bună apărare şi strejuire de aidamaci (MS. 1821, REV. TOC. II, 388) zur besseren Verteidigung und Verwahrung vor Räubern. - Noch jetzt fam.: Li se acrise (copiilor) umblând prin pădure ca nişte haidamaci urgisiţi, de D-zeu (ISP. LEG.2 336). 2. veralt.: Kuhhirt M. 3. Knüppel, Knüttel M. GR. bisw. aidamac. ET. türk, haydamak. haidău PI. -dăi S. m. (1608 DOR) 1. Ochsentreiber, Viehknecht M. Ciubuc mocanul... s-a călugărit mai cu toţi haidăii lui (CREANGĂ, CL XIV, 372). împăratul... au întrebai pe haidăi a cui îs vitele cele (SEV. POV. 22) der König ... fragte die Knechte, wem die Rinder gehören. 2. (kräftiger, junger) Faulpelz. GR. haitäu. ET. vgl. türk. hayda(la)mak „eine Viehherde (mit hayda! an-)trcibcn”. haide! Interj., V. def. (um 1670 ANON. CAR.) fam.: 1. haide!, haidem!, haideţi! geh!, komm!, gehen wir!, geht!, kommt! Haide (sămergem) la masă! gehen wir zu Tisch! Haide... De-mi arată cărarea! (I.-B. 200) komm, zeig mir den Pfad! Haideţi, copii, după mine (AL. PP. 156) folgt mir, Kinder! Hai, mândră, să te sărut! (I.-B. 381) komm, laß dich küssen, Liebste! Pune-ti degrabă un şal pe umeri şi haide (AL., CL IV, 319) und komm, gehen wir! E cheia temnitii la voi? Haid, duceţi-mă înapoi (COŞBUC 63) so kommt und führt mich zurück! Sorioară Ileano ... Haideţi să ne logodim (AL. PP. 27) wir wollen uns verloben! Haideţi amândoi... La cei socri (AL. PP. 97) gehen wir. Ia haideaţi de mi-l arată şi mie! (ŞEZ. I, 240) so komm und zeig mir’s doch! Cum le-au spus capelele sfatul, au şi începui a strigare...: haida! haida! la ei! la ei! (MIR. COSTIN, LET.1 I, 350) vorwärts! vorwärts! gehen wir auf sie los! Aida! du-te sus iute şi cere cocoanei să-mi. dea sabia (CARAG., CL XIII, 251). Wie die Belege zeigen, kann haide (u. dessen Nebenformen) auch zu mehreren gesagt, haideţi auch im Sinne von „gehen wir!” gebraucht werden; vgl. die ähnliche Erscheinung unter blăm. Indikativische Verwendung findet sich ferner in Fällen wie: Apoi. luă masa. în spate şi haid la drum cătră casă (RETEG. POV. 1,64) machte sich eilig euf den Weg. Se sui... călare şi haida (CĂT. POV. 1,112) ritt auf und davon. Şi-ntinsei. ojugă lungă, dracii, haida după. mine (MAR. ÎNM. 469) und die Teufel flugs hinter mir her. - Schärfer haJi(i): Haiti mai răpede, mai răpede, că n-am timp (CREANGĂ, IX, 459) vorwärts, marsch! Hait, cară-te de aici (AL., CL III, 246). 2. zurückweisend: haide! (ach) geh (doch)! Haide! te-ai supărat pentru nişte glume de nimicăi? (AL., CL IV, 331). Aida de! Coana Veta (să te înşele)! (CARAG., CL XIII, 248). Şi boierul cu Păcală, după cele ce-a păţit, Să mai facă vreo prinsoare, aida de! s-a isprăvii! (DULFU PĂC. 228) ih wo! damit war’s aus. Haide hai!... acuma zici tu aşa dară atuncea te-oi vedea, eu ce-i direge! (SBIERA POV. 10) laß es nur gut sein! Hai, hai! lasă c-om vedea noi mai târziu ce plătesc laudele tale! (SBIERA POV. 97) das reicht! 3. haide, haide u. ä., drückt anhaltende Wanderung aus: Păcurarul ...a lăsat oile în paza câinilor şi hai şi hai cu împăratul până ce l-a scos la. drumul mare (POP. NUV. 168) und zog dahin. După multă trudă am găsit drumul, şi hai, hai! hai, hai! cătră sară am ajuns ... în Pipirig (CREANGĂ, CL XIV, 376) nach langem, beschwerlichem Marsch kamen wir endlich an. Cum am zis, purcese voinicul nostru haida hai înainte şi merse până cam către amiazi (CL XIX, 477) wanderte ... immer weiter. Opincaru nostru ... cu băţu-n mână, aida, aida până ajunge acolo (JIP. OP. 142). înjugă (ei) şi pleacă aidea, aidea, vorbă, vorbă, pân-ce înserează (JIP. OP. 153). Şi biata Săjiică după mine, haide ha, haide ha, fără a se învrednici să deie ochi cu mine, de trei ani! (AL. OP. 1,116; Klage eines immer wieder versetzten Beamten). GR. zu haide: auch hai, haida, -dea, -d, hait., haiti; zu haidem: bisw. haideam; zu haideţi: bisw. haideaţi, -dâţi. MUNT, auch ohne h-. ET. türk, hayde, -di, -da; in allen Nachbar- u. Ballcan-sprachcn. SG. ALR SN V, K. 1426, 1427. haiduc PI. -düci S. m. (1601 BGL 62) 1. HeiduckM., chem. ungarischerlnfänterist. Den Ţara Bârsei au purces ostile pren mijlocul Ardealului spre scaunul acelei ţări, unde erau de paza curţii crăieşti cum zic ei, neşte haiduci (MIR. COSTIN, LET.21,360). 2. Freiheitskämpfer M. Aus den Heiducken, die wegen ihrer Raubzüge berüchtigt waren, entwickelten sich organisierte Gruppen, deren Taten in vielen Volksliedern, Legenden u. Schauspielen verherrlicht wurden. După istorisirea poporului, numai vestiţii şi. vitejii, căpitani de haiduci, ca Bujor, Codreanu, Jianu, Tunsu etc. vor fi avut iarba, fierului. (ŞEZ. I, 84) nur die berühmten und tapferen Heiduckenführer. 301 haiducâme GR. Dim. haiduc.el, PI. -ducei. ET. magy. hajdü, PI. -duk, 2. auch durch şerb. Vermittlung (DA). haiducâme siehe haiducie. haiducesc Adj. (um 1670 ANON. CAR.) Heiducken-. Nu mai pofti... Să-ţi câni cântic haiducesc (AL. PP. 98). ET. haiduc. haiduceşte Adv. (um 1670 ANON. CAR.) nach Heiducken Art. ET. haiduc. haiduci Präs, -cesc V. intr. (1837 PANN Jianu) wie ein Heiduck, Räuber sein, leben. Decât să mă căciulesc, Mai bine să haiducesc! (AL. PP. 160). ET. haiduc. haiducie S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Heiducken-, Räubertum, -leben N. Nu sunteţi ca noi Buni de haiducie, Vrednici de hoţie (AL. PP. 71) ihr seid nicht wie wir fürs Heiduckenleben geschaffen. -Mit anderem Suff.: haiducime, BAN. haiducâme. ET. haiduc. haihüi (1857 AL. OP. I, 274) I. Adj. fam. von unbedachtem Wesen u. hitzigem Temperament: kopflos, gedankenlos, tollköpfig. II. Adv. a umbla haihui (ziellos) umherstreifen, ins Blaue wandern. Azvârlea cu mâna spartă Galbenii în vânt, haihui! (DULFU LEG. 40) kopflos warf er das Geld mit vollen Händen zum Fenster hinaus. OI. S. m. Tollkopf, Brause-, Sausewind M. Am un nepot care iubeşte ... ca un haihui (AL. OP. I, 777). ET. unbelc. // türk, hayhuy. haimana (DOC. 1765) fam.: I. S. f. Landstreicher, Strolch, BummlerM. Dar ce cred ei că ... au rămas pădurile de râsul haimanalelor? (XEN. BR. 152). II. Adv. herrenlos, heimatlos. - A umbla haimana müßig umherschweifen. în loc să te sileşti a ieşi la obraze, îmbli haimana pe poduri cu derbedeii (FIL. CIOC. 56). - De haimana: Care vra să zică, tu eşti stăpân aici şi eu îs de haimana? (AL. OP. I, 890) und mit mir kann man machen, was man will? Care vra să zică, salu ista-i bine numit satu lui Cremine? „Bine; şi eu vornic de haimana " (AL. OP. I, 693) gut; und ich Schulze, der nichts zu sagen hat. - Unter in DOC. 1765 u. 1783, URIC. II, 167 flg. genannten haimanale der Salzbergwerke dürften Arbeiter verstanden sein, die keiner besonderen Zunft angehörten, sondern zu jeder beliebigen Arbeit verwendet wurden. ET. vgl. türk, haymana (mandasi) „Faulenzer”. haimăni Präs, -nesc V. intr. (1837 PANN) müßig umherschweifen. Apucă-te, zic, de muncă şi nu umbla haimănind (PANN PV. 1888 II, 76). ET. haimana. hain Adj. (1557 DERS) 1. LV. {cuiva jdm. gegenüber) treulos, verräterisch, abtrünnig (sein). Cela ce va ieşi de în mănăstire ... şi de să va fi îmbrăcat întj--alte haine mireneşti... acela se chiarnă hiclean şi hain cinului şi chipului călugăresc (ÎNDR. 104). împăratul turcesc ... au socotit... pre hainul său, pre Ion Vodă, să-lprinză (URECHE, LET.2 1, 227) seinen ungetreuen Vasallen. (Moldovenilor) de către turci şi despre tătari le era numele de haini, adecă vicleni împărăţiei (NEC. COSTIN, LET.2 II, 31). 2. feindselig, gehässig, boshaft. Comisul Agamemnon îi... şi însurat cu o femeiefrumuşică ce nu-mi pare prea haină (AL. OP. 1,1013) mit einer hübschen Frau, die mir nicht eben übelwollend scheint. Eşti hain pe strânsura ta (JIP. OP. 30, zum Verschwender) du handelst gehässig an deinem erworbenen Gut. Toate dregătoriile cad în mâinile parveniţilor haini, lihniţi şidesfixmaţi (VLAH. GV. 80) rücksichtsloser... Emporkömmlinge. De te rogi frumos la dânsul (la Cupidon), îndestul e de hain Vălul alb de peste toate Să-l înlăture puţin (EMIN. 0.1,109, zum Mädchen) ist er rücksichtslos, schlimm genug. Bre, că haine mai sunteţi! (NAD. NUV. II, 66, zu sich balgenden Frauen) seid ihr aber bösartig! ET. türk. hain. hain? Interj. (1865 AL.) wie, was? Ţi-i dragă fata, hain? (AL. OP. I, 828). ET. frz. hein. hâină PI. haine S. f. (1581/2 PO2135; Gn 39,12) Kleid N., Anzug M. Plânge dară şi te îmbracă în haine de jale (BIBLIA 1688,2 Sm 14,2) trage Leid und zieh Trauerkleider an. Sprichwörter: Haina nu face pe om mal de treabă das Kleid macht den Menschen nicht besser. Haina străină nu ţine de cald fremdes Kleid wärmt nicht. Haine lungi şi minte scurtă (die Frauen haben) lange Kleider und kurzen Verstand. GR. Dim. hăiniţă, -miţă, PI. -te, u. hăinişoâră, PI. -re, ferner hăiniceâ, PI. -cele, hăinică, hăinucă, PI. -ţă (B.). ET. slav. halina. SG. ALR SN IV, K. 1153, 1155,1156; VI, IC. 1591. haini Präs, -nesc (1646 PRAV. MOLD. 160) I. V. tr. LV. verraten. Să nu fie hainit (el) cumva moşia lui (ÎNDR. 377) sein Vaterland verraten habe. II. a se haini 1. (pe, de la, de către cn., asupra cuiva gegen jdn.) treulos werden, (ihm) abtrünnig werden, sich auflehnen. Mihnea Vodă ... au pus gând să se haineascăpre turci (MIR. COSTIN, LET.21, 361). 302 haiâl 2. gehässig, rücksichtslos, bösartig werden. Neagu ... se haini şi mai rău în cazarmă, unde învăţa o mulţime de năravuri, să bea, să fure, să pârască (RADUL. RUST. II, 287). ET. hain. hainie PI. -nii S. f. (1703 GCD) veralt.: 1. Untreue, Abtrünnigkeit F., Verrat M. Aceasta o făcea tot pentru turci să nu priceapă hainia lui (NEC. COSTIN, LET.2 II, 99). 2. Gehässigkeit, Bosheit F. Hainia duşmanului a zdrumicat-o (opinca) în mii şi jarâme (JIP. OP. 13) die Bosheit des Feindes wurde von dem Bauerntum ... zerbröckelt. Scălămbăiate, arse de hainie... (patimile) păliră la pământ, pe toţi cei de faţă (DEL. S. 103). ET. hain. hainire PI. -niri S. f. (1704 FN 170) LV. Verrat M. ET. a. haini. hainlâc S. n. (um 1730 AMIRAS) LV. Untreue F., Verrat M. Iară pe Ştefan Vodă l-au omorât... pentru hainlăcul lui (AMIRAS, LET.2 III, 123). ET. türk, hainlik. hait! siehe haide! haită PI. haite S. f. (1805 CRIŞAN 106) 1. Rudel N. (Wölfe etc.), Meute F. (Hunde), Rotte F. (Menschen). Din toate părţile, duşmanii se arată ca nişte haite de fiare (SAD. P. 9). Voiră şi ei să ţie haite luxoase de vânătoare (ODOB. PS. 166). 2. MOLD. Plündin F. Doica, haita cea bătrână, Ce ştie rândul 1a. stână (AL. PP. 55) D., die alte Flündin ... - Fig. u. pej. von Frauen: Luder N., Dime F. A spus Ilie că l-a văzut la. crâşmă cu haita, ceia (NĂD. NUV. 1,145) I. sagte, daß er ihn im Wirtshaus mit dieser Dime gesehen habe. GR. Dim. hăiluţă, PI. -tiiţe (DONICI 93). ET. wahrsch. zu magy. hajtani. „treiben”; vgl. auch serb. bulg. hajka „Treibjagd”. SG. ALR SN III, K. 676. haitau siehe hăitaş. hâiteş siche haitiş. haiti! siehe haide! haiticPl. -ticuri S. n. (1868 BARC.) MUNT. Rudel N., Rotte F. Dacă (călătorul) ar fi scăpat teafâr de viscol, n-ar fi putut scăpa de haiticul lupilor (TEL. SCFI. 19) auch wenn er dem Schneesturm heil entkommen wäre, dem Wolfsrudel wäre er nicht entkommen. Când haiticurile de şireţi, ajung la putere (JIP. R. 63) wenn die Bande der Listigen an die Macht kommt. GR. aitic. ET. haită 1. SG. ALR SN III, K.676. haitiş Adj. (1683 DOS.) 1. veralt.: einen Winkel bildend, gebogen. Care gaură (în părete) eraJacută haiteşe să nu-lpoatăprăivi nime (DOS. VS. Fevr. 16; 70a). 2. ugs.: krummbeinig. Avea picioarele haitişe, parcă ar fi fost îndoite de călărie (CL XVII, 121) er hafte Säbelbeine. Umblă haitiş o-bcinig (BIANU, DA: x-beinig). GR. auch haiteş (DOS. 1. c.). ET. zu magy. hajtani „biegen”. hal S. n. gewöhnl. ohne PI. (MS. 1715) 1. LV. Zustand, Stand M. Vizirul.... l-au întrebat de halul cetăţii în ce chip este (MS. 1715, ARH. ROM. II, 65). L-au întrebat de halul războiului (ARH. ROM. II, 66) er fragte nach dem Kriegszustand. 2. fam.: jämmerlicher, kläglicher Zustand M., Elend N. Priviţi în ce hal au ajuns laşul! (AL., CL VII, 406) in welch elendem Zustand. E! Frate!... când i-aş spune halul, De milă i-ai plânge (PANN, CL V, 386; zu einem, der unordentlich gekleidet ist) wenn ich erzählte, wie traurig es mit ihm steht. Petrache: Uite, mi s-au muiat picioarele de tot.. (Cadejos.) Mărioara (în. parte): Ce hal de om amorezat (CL V, 78) schöner Zustand eines Verliebten! Biata rochie! ajunsese într-un hal fără hal (MARION, Ş. INFL.) das arme Kleid war in einen jämmerlichen Zustand geraten. Ce urât caşcaval! Ia numai puţin de gustă şi să vezi că. n-are hal (PANN NASTR. 43) daß er nichts taugt. ET. türk. hal. halâică PI. -laice S. f. (1855 BOLINT.) Sklavin F. der Haremsfrauen. L-ale halaicii cântece de dor (BOLINT.11,15). Acolo halaica... se veştejeşte, moare (BOLINT.1 I, 25). ET. türk, halayik (REDH.2 859b). halal S. ohne PI. (1821 BELD.) veralt.: Segen M., Heil N. (Ggs. harain). Unde-i a lor mulţumire? Halal macar n-am văzut (BELD. ETER. 62). Copilul numai ce mănâncă e halal, ce îmbracă, e haram (PANN PV.1 III, 133) nur an dem, was das Kind ißt, ist Segen, was es anzicht, geht bald zugrunde. - Jetzt noch fam. in gewissen Verbindungen. O casă - halal să-i fie! pe jos numai piatră, odăile mari şi luminate (STĂNC., Ş. INFL.) ein Haus - alle Achtung! Halal de ţările cari au drumuri dejier (AL., CL II, 143) beneidenswert sind die Länder. Ha-a-alal de cine-i tânăr şi are bani mulţi (AL., CL II, 144) wohl dem, der jung ist und viel Geld hat. - Meist iron.: Iar acum la tribunal, Nu-i ce zice, e halal! (IANOV, CL V, 134, in einer Klage über die leichten Ehescheidungen): es ist eine 303 halaliu wahre Pracht! Halal vreme am mai ajuns! (XEN. BR. 39) schöne Zeiten haben wir da erlebt! Halal tată! (XEN. BR. 180) du bist mir ein schöner Vater! Halal de turcul ce-oi întâlni de viu (AL. POEZII III, Leg. nouă 107) wohl dem Türken, der mir lebend begegnet! Halal să-ţi fiel gratuliere! GR. bisw. alai ET. türk, hallâl, in allen Balkansprachen. halaliu (t) PI. -liuri S. n. (1761 TARIF) Art orientalischer Stoff (TARIF 1761 u. 1792, Ş. INFL.). 7 cămăşi... borangic, i helaliu (MS. 1821, REV. TOC. 111,334). ET. türk, halah „lichtes Gewebe aus Seide u. Baumwolle” (ZENKER 393c). halastâncă siehe alestincă. halat1 PI. -late S. n. (1738 SMIM V, 477) 1. Haus-, Schlafrock M. Leonida e în halat, în papuci şi cu scufia de noapte (CARAG. T. I, 77). 2. Arbeitskittel M., Kittelschürze F. Halat de baie Bademantel. ET. vgl. türk. hiJat. halat2 PI. -laturi S. n. (1833 AP III/2, 376) MOLD. BUCOV. BAN. Gerätschaft F., GcrätN. Meist PL: Se duce la un fierar de ia foiul, Hăul şi toate halaturile de câte avea trebuinţă (SEV. POV. 164). Şaua şi celelalte halaturi (MAR. NUNTA 407). ET. türk, alei hală1 PI. hale S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. TR. böser Geist M., Gespenst N. în noaptea spre Todoruse rup ... halele vârful dumbranicului (MANGIUCA CĂL. 1803, Mai). 2. Sturm M. 3. Ungeheuer N. 4. Nimmersatt M. (ANON. CAR.). ET. şerb. hala „Lindwurm”, bulg. hala „Werwolf’. SG. ALR SN III, K. 687. hală2 PI. hale S. f. (1852 STĂM. W. 391) Halle F. ET. frz. halle, dt. Halle. halau PI. -laie S. n. (1805 CRIŞAN 107) Senknetz N. Vgl. crâsnic II. Ia şi tu halăul ăla, şi vezi de-i putea să prinzi vr-o fiţă de peşte (ISP. LEG.2 280). GR. Auch alău, hălău. ET. magy. halo. SG. ALR II/I, K. 233; SN III, K. 741. halângăS. f. (1581 DERS) 1. Gebüsch N. 2. ausgewachsene Weinrebe F. (H. IX, 121). ANTHROPON. Halânga (1581 DERS). ET. asl. chalşga. halbă PI. halbe S. f. (1868 BARC.) Seidel N. (= 1/2 Liter): o halbă de bere ein S. Bier. GR. TR. (h)olbă, hoalbă (MÂNDR.). ET. dt. Halbe. halcă PI. -cale S. f. (1620 MOXA, HC I, 389) 1. veralt.: metallener Ring M. Alcale... nituri cu şuru-puri (MON. OF. 1875, 2274). - Spez.: 2. ehern.: aufgehängter Ring, nach dem beim Ringelrennen mit Lanzen gestochen wurde. (Boierul) încăleca pe cal domnesc şi se slobozea cu suliţa asupra halcalei (GHEORG. LET.2 III, 322). Daher: 3. Ringelrennen, -stechen N. Mâni ies turcii la halca (AL. PP. 106). GR. alea. - Dim. hălcăliiţă. ET. türk, halka. halcă PI. halci S. f. (1648 NT 1 Kor 9, 34) großes Stück (eines halbfesten Stoffes, wie Brot, Speck, Lehm etc). Un ţigan lacom înfulică coşcogea halcă de mămăligă în trei îmbucături (VLAH. GV. 204). Slugile... dădeau la câni halci mari de pâine albă (UR. LEG. 128) die Diener ... gaben den Hunden große Brocken weißen Brotes. ET. unbek. haldân S. m. (1845 ION. CAL. 61) weiblicher Hanf (Cannabis femina). GR. aldan, haldan, hlandan (H.21, 544). ET. unbek. //< *hländan < asl. *hlodanü < hlodü (CANDREA, GS VI, 320/1). SG. ALR SN I, K. 253. hale! Interj. (1857 AL. OP. I, 264) Ruf, mit dem man Gänse, Enten scheucht: husch! Haie raţă! (AL., CL V, 141). GR. halea (MAR. ORN. II, 375). ET. onomatopoet. halea (t) Adj. invar. (DOC. 1792 Ş. INFL. II, 59) boier halea Bojar im Amt, im Ggs. zu boierpaiâ, der nur den Titel, aber kein Amt hat, u. boier mazil, der früher das seinem Titel entsprechende Amt hatte. Boierii divanului domniei mele halea şi mazili (DOC. 1804, TEZ. II, 336). Vodă adunase pe boierii halea şi paia (CL XVII, 371). Dinu Păturică hale ispravnic de streini (FIL. CIOC. 276). ET. türk. hâlâ. hălea-mâlea S. f. invar. (1866 AL. PP.) Art Durchkricchspiel der Kinder, ähnlich der „goldenen Brücke” der Deutschen, Beschreibung in CL IX, 6. Gio-curile copiilor români... se numesc: ... de-apuia-gaia, de-a bastonul, de-a halea-malea (AL. PP. 393). Der Spruch dazu beginnt mit den Versen: Halea-malea, încotro ţi-e calea? Ähnliche Formeln enthält der Spruch zum Versteckspiel de-amija: Unu-imalea, Două-i calea 304 hambar etc. u. das Rätsel „Hirt, Schafe u. Hund”: Halea-palea bzw. Alea-malea Ţine calea (d. i. der Hund), siehe SEZ. 1,198. ET. unbek. Halép m. (um 1640 URECHE, LET.1 I, 201) LV. Aleppo. L-au trimis la Halep, la pază (NEC. COSTEN, LET.21,470). Jetzt Alep. Siehe auch cot I. 1. ET. türk. Halep. hali, hăli Präs, -lèse V. tr. (1877 CREANGÄc 169) ugs.: 1. mit raschem Griff nehmen, erhaschen, erwischen. Cu toată paza unei babe pusă într-adins hălearn câte 2, 3 mere (de pe farfurii) (GHIB. BV. 69). 2. (Ballspiel:) mingea cuiva jdm. den Ball zu-, vorwerfen. Fiecare cetaş bate mingea hălilăde baciul celei potrivnice numai odată (CL IX, 7) jeder Spieler schlägt den zugeworfenen Ball... nur einmal. - Daher: schnell u. gierig essen, hinunterschlingen. ET. zu 2. vgl. poln. galic den Ball werfen. // zig. halo (JUILLAND 166). halifeâlă siehe califat. halima S. f. (1783 CPLRI, 416) 1. Tausend und eine Nacht, orient. Märchensammlung, übersetzt 1782, 1783, 1808, später von GORJAN (1835/7) u. BARAC (1835/8). Halimaoa pomeneşte de somptuozitatea festinelor orientale (AL., CL VIII, 52). - Daher: 2. fam.: unglaubliche, verworrene Geschichte, wunderbare, märchenhafte Begebenheit. Nu mă întrebi... să-ţi povestesc ce am păţit cu mitocanul! Să vezi, e halima (CARAGIALE T. II, 27) es ist fabelhaft. ET. türk, halime „die Sanftmütige”, nach Ş. INFL. Beiname der Märchenerzählerin Scheherazade, durch ngr. Vermittlung. halt PI. haituri S. n. (1780 EN. COGĂLN.) veralt.: Geschwätz, Gerede N. Ţoale numai minciuni, tot smorfuri şi tot haituri (ZILOT, Ş. INFL.). Ce grozăvie de halt (ZILOT, D.). S-au sfârşit haiturile muntenilor (EN. COGĂLN., LET.2 III, 273). ET. vgl. ngr. xdXxi id. halucinaţie PL -naţii (1853 BARONZI M. I, 530) Sinnestäuschung, Halluzination F. GR. veralt.: -ţiiine, al-. ET. frz. hallucination. halumiş-balumiş siehe balamiş-balmuş. halva S. f. (DOC. 1791, Ş. INFL. I, 201) Halwa N., oriental. Naschwerk aus Zucker u. Sesammehl. GR. alva. ET. türk, halva. halvagerie PI. -rii S. f. (1900 Ş. INFL. I, 201) 1. Halwafabrik F. 2. Haiwageschäft N. GR. alva-. ET. halvagiu. halvagiu PI. -gii S. m. (1693 COND. 556) 1. Halwafabrilcant M. 2. Halwahändler M. GR. al-. ET. türk, halvaci. halvet (t) S. n. (1821 BELD.) vertrauliches Privatgespräch. în halvetul dintre dânşii îi zice ... (BELD. ETER. 90). ET. türk, halvet. ham1 PI. hamuri S. n. (um 1422 DERS) (Pferde-)Geschirr N. Pe cei mai buni cai îi mănâncă hamul (GOLESCU, Z. 1,486) je edler der Mensch, um so schwerer erträgt er die Not. Caii lui erau împodobiţi cu penefrumoase şi cu hamuri cusute cu fir de aur (AL. PP. 184). Cal de ham Zugpferd. - Fig.: a trage la ham schuften, sich schinden. GR. (t) PI. hamure (DLRV 108). ET. magy. hâm. ham2! Interj. (1893 SEV.) wau! ahmt das Kläffen des Hundes nach. Ham! harn! ham! „Ţibă, câine” (SEV. AN. 8). ET. onomatopoet. hamailâu (t) (x) S. n. (1817 DOC. IORGA S. D. XII, 174) Amulett N., Talisman M. ET. türk, hamail. hamal PI. -mâli S. m. (1776 COND. 16) 1. (Last-)Träger M. Pe hamal... cât îi zioa de mare, Cară lemne în spinare (EN. COGĂLN., LET.2 HI, 273). -Hamal de gară (Gepäck-)Träger M. an Bahnhöfen, wofür auch tregher. 2. MOLD, mahal (Wein-, Bier-) Schröter, Verlader M. (wofür MUNT, butar). Mahalii i cotarii săfie sub ascultarea stăpânului târgului (DOC. 1826, Ş. INFL.), vgl. măhălit. GR. MOLD. mahal. ET. türk, hamal. hamalâc S. n. (1508 DERS) schwere Arbeit, Schinderei F. ET. türk, hamalhk. hambar PI. -bare S. n. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Speicher M., Scheuer, Kornkammer F. Sprw.: Hambarul gol nu are şoareci in eine leere Scheuer kommt keine Maus. 2. MUNT. Kiste F. zur Aufbewahrung von Maismehl, TR. von Fleisch. GR. MUNT, ambar. 305 hamei ET. türk, ambar. SG. AJLR II/I, MN 3825, 122. hamei S. n. (1525 DERS) Hopfen M. (Elumulus Lupulus). (Acestepăsări) se nasc cu grămada în împărăţia hămeiitlui şi a berii (ODOB. PS. 25; gemeint ist Österreich). GR. MUNT, hăimei, bisw. am ei; MOLD, hemei. ANTHROPON. Hamei (1525 DERS). ET. asl. hm elf. hamei V. refl. (um 1743 NECULCE) veralt.: verwirrt, bestürzt werden, außer Fassung geraten. Se hămeisă, de nu se putea să se mai grijască nimică (NECULCE, LET.' II, 353; vgl. auch 361,430). GR. hă mei, hemei, himei. ET. zu hamei; der Hopfen ist eine Schlingpflanze u. bildet eine unentwirrbare Masse. // Das daraus gewonnene Getränk berauscht, vgl. russ. zahmelitf, poln. poch miel (BERNEKER I, 411). hamger siehe hanger. hâmiş Adj. (um 1700 LEX. MARS.) TR. ugs. von Menschen: falsch, schlau, böswillig. Ţiganca, hamişă şi celancă ca toţi ţiganii (RETEG. POV. I, 48). ET. magy. hamis. hamön S. m. (1819 BIBLIA) Hamanstaschen, -ohren PL, Gebäck, zu den rituellen Speisen gehörend. Muierile fărâmă aluat ca să facă hamon (turte) oştii ceriului (BIBLIA 1819 Jcr 7, 18). ET. nach dem bibi. Namen von Haman (BOGREA 177), vgl. das Buch Esther. hamsie S. f. (um 1900 TIKTIN) Anschovis (-Sardelle) F. (Engraulis). GR. S. m. hamşiu. ET. offenbar dasselbe Wort wie span, anchoa, frz. anchois etc., dessen Ursprung dunkel ist. // ngr. xaptjn, vgl. bulg. hamsija. hamüt PI. -müturi S. n. (1841 K.-N. REŢ. 17) veralt.: Kummet N. (Sasanizii) în muia u în jir şi în pietre scumpe ... hamuturile de pe caii lor (OD. PS. 124). ET. russ. homut. han1 PI. hani S. m. (1442 DRHD) Khan M. der Tataren. Ghirai hanul cel bătrân Cu hamger bogat la sân (AL. PP. 77). Siehe auch. Han-tătar. ANTHROPON. Hanul (1442 DRHD,, 368). ET. tiirk.-tatar. han. han2 PI. hanuri S. n. (1714 RADU GREC., MAG. IST. II, 346) Herberge F., Gasthof M., ehern, auch Karawanserei F., Bazar M. Prinseră şipă domnu dimineaţa în hanul lui Şărban Vodă (MS. 1782, GCRII, 127). Ce au găsit (tătarii) a boierii cei pribegi şi nepribegi şi a neguţători prin hanuri, tot au luat (NECULCE, LET.1 II, 437). LM. durch hotel verdrängt. îşi aduse aminte că otelul se numea pe atunci „Han bun şi curat” (I. NGR., CL VII, 43). ET. türk. han. hanâmă PI. -nâme S. f. (um 1855 BOLINT.) vornehme Frau, Edeldame bei den Türken. Colo, fumând tăcută, o tânără hanâmă Se pleacă visătoare pe rnica-i. albă mână (BOLINT.1 I, 9). GR. han urnă (RAL. S. 68). ET. türk, han un. hang PI. hanguri S. n. (1876 EMIN.) 1. fam. ugs.: musikal. Begleitung F. Lin vioarele răsună, iară cobza ţine hangul (EMIN. O. I, 85). - Fig.: a ţine hangul cuiva jdm. nach dem Mund reden, mit jdm. in ein Horn blasen. Şi dac-arji tremurat numai el, ce ţi-ar fi Jbsl? Dar toată suflarea şi Japlura de prin prejur îi ţinea hangul: vântul gemea ca un nebun, copacii... se văicărau, pietrele ţipau ... (CREANGĂ, CL XI, 186). Cum m-a văzut, a începui a mă batjocori; ea (ibovnica lui) îi ţinea hangul (NĂD. NUV. I, 166) und sie half ihm schelten. 2. ugs.: summendes Rohr am Dudelsack: Stimmer M., Hummel F. 3. Volkstanz (H. III, 133). ET. magy. hang „Ton”. hângăS. f. (1458 BGL) Dickicht N. ET. vgl. magy. hanga (DA). hangér PI. -gère S. n. (1620 MOXA) Handschar M., gebogener Dolch der Türken. Chiajna, încălecată bărbăleşte şi purtând zale de piept ş-iin hanger în mână (OD. DCH. 1886, 13). GR. LV. hangeâr(iu) (MOXA, HC 1,390 flg., BIBLIA 1688 Epist. Jr 12), bisw. hamger; PI. -geruri (CL XII, 172). ET. türlc. hançer. hangiu PI. -gii S. m. (1710 POTRA I, 248) Inhaber eines han: Gastwirt, Hotelier M. Hangiul de acum era un evreu şi numele (hanului) se schimbase (I. NGR., CL VII, 43) der Wirt war jetzt ein Jude, und die Herberge trug einen anderen Namen. - S. f. dazu hangiţă, -gioâică, PI. -giţe, -ce. ET. tiirlc. h an ci. hanlac (t) S. n. (um 1780 COGĂLN.) Khanat N., Würde, Herrschaft F. des Khans. De-l va milui împărăţia cu hanlăcul Crâmului (EN. COGĂLN., LET.2 III, 235; vgl. 260). ET. türlc. hanhk. 306 harabâ hanos siehe anason. han-tătâr S. m. (1825 B.) fam.: Tatarenkhan M., in Wendungen, die auf die häufigen Einfälle der Tataren anspielen, deren Erinnerung im Volk fortlebt wie etwa die der Schwedenzeit bei den Deutschen (vgl. tătar). Doamne sfinte, izbăveşte, Căi-i vremea lui Hantatar (IANOV, CL V, 134; in der Klage eines Geistlichen über die Zivilehe). Când mi-a murit moşneagul, n-am visat că mi-am scos o măsea? Şi eu nu le mai aveam de când Han-Tatar (NĂD. NUV. 1,33) und ich hatte keine Zähne mehr seit Olims Zeiten. Să lefi înfipt (acele) toate în suman... da nu să le arunci tu în caru cu fân, să nu le mai găsască nici han-tatar (BOGD. POV. 169) daß sie auch der Teufel nicht mehr finde. GR. bisw. wie ein Appellativ gebraucht: Hantatarul, Handatarul (MAR. SAT. 23). ET. half + tătar. hanţ PI. hânţuri S. n. (1805 CRIŞAN 107) TR. Aas N. Un pui de bujigoaie care venise şi el să mănânce din hanţurile zmeilor omorâţi (FR.-C. MOŢE 284). ET. vgl. sieb.-sächs. hănts, hăints (KRAUSS TR. 418; DRĂGANU, DR III, 708). hanţă PI. hanţe S. f. (1868 BARC.) MUNT. fam. ugs. verächtlich von Kleidern: Fahne F., Lappen M. Cam subţirel îmbrăcaţi, având în spinare câte o hanţă de pardesiu sau macferlan (TEL. SCH. 22). (Orăşenii) au lepădat portu rumân esc şi pun pe ei hanţe scumpe şi putrede (JIP. OP. 45) die Städter haben die rumänische Tracht abgelegt und behängen sich mit teuren und vergänglichen Fähnchen. ET. unbelc. hanţuşcă Fl. -ţuşte S. f. (1868 BARC.) ugs. nur in Verbindungen wie ö hanţuşcă de fată, de muiere, de femeie etc. schmuckes Mädchen, Weib etc. O hanţuşcă de fată; pe cât de-naltă şi de voinică, pe atât şi defiwnoasă (RĂDUL. RUST. Π, 135). Mai hanţuşcă de muiere ca Măriuca unde se mai ajlă (RĂDUL. RUST. II, 166). ET. unbelc. haos S. n. (um 1710 NEC. COSTIN, LET.11, 4) Chaos N. Din haos Doamne-am apărut Şi m-aş întoarcem haos (EMIN. O. I, 177). O rază fugită din haos lumesc (EMIN. O. I, 38). ET. ngr. χάος; vgl. auch dt. Chaos (KLUGE 116). hap1 PI. hapuri S. n. (1719 AMELIO 69a) fam.: Pille F. Cum vă mai aflaţi ...de când v-am prescris hapurile cele de fier? (AL. OP. I, 1635). ET. türlc. hap. hap2! Interj. (1868 BARC.) happ! schnapp! ahmt gieriges Essen nach. El îmbuca iute, hap! hap!, înghiţea pe nemestecate şi se scula (ISP. BSG. 75). ET. onomatopoet. hâpcăS. f. (1864 AL. OP. 1,93) ^ MOLD. fam.: a lua etc. cu hapca wegschnappend, mit Gewalt, auf räuberische Weise nehmen etc. Ai avea poftă să le răşluieşti (răzeşilor) o bucată de pământ - cu hapca (AL., CL VII, 379). ET. vgl. bulg. haplea. ,3issen”, russ. hapld „Fangarme”, schnappend”, ulcr. hapka „Fangfliegc”, hapkom Adv. „schnell” etc., zu hapati „schnappend ergreifen”. hâpehiţe siehe hachiţe. hapciu! Interj. (1879 CL) hatschi!, ahmt das Niesen nach. Hum, afurisită pudră! Hatş - o duc într-un strănut (CL XIII, 184). GR. hapţli, hatşii, hatş. ET. onomatopoet. haplea S. m. invar. (1868 BARC.) fam.: Tölpel M. Aşa haplea mai rar (CARAGIALE, CL XIX, 102) selten solch ein Einfaltspinsel. ET. viell. ngr. άπλός „einfältig”, mit vorgeschlagenem h-, mittelb. u. unmittelbar. hapsân Adj. (1825 CANT.) fam.: a) hartherzig, grausam. Eu văd că hapsânul acela vrea numaidecât să-ţi taie capul (SBIERA POV. 161). - b) geizig, geldgierig. In locul lui au pus turcii pre Iancul Sasul, un om hapsân şi tiran (CANT. SCRIS. 252) ein gieriger und grausamer Mann. ET. zu türk, hapsen; CULAC: magy. hapsi, habzsi, von TAMĂS nicht angenommen. har PI. haruri S. n. (1477 LDSR 354) 1. Gnade, Gunst F. Iară Noe au aflat har înaintea Domnului. D-zeu (BIBLIA 1688 Gn 6, 7) aber Noah fand Gnade vor dem Herrn. Tânărul... îl rugă drept har să-i lase vătăşia de vânători (OD. MV. 1886,26) erbat sich von ihm als Gnade. Şi astfel (Oxenstiern) ş-a pierdut harurile regelui de care se bucurase până atunci (CL VII, 325; Ies faveurs, Gallizismus). Din nori se scurge harul ceresc (CL V, 331) aus den Wolken quillt der himmlische Segen. - LM. meist durch favoare verdrängt. 2. LV. (16./17. Jh.) a da, (a avea) har cuiva ]dm. Dank sagen, danken. Har dăm ţie, D-zeu ... derept tot. binele tău (CORESI, GCR 1,28). Va avea har slugii (BIBLIA 1688 Lk 17,9) danket er auch dem Knechte. Har mare si de vecie dăm noi toti sfinţiei tale (SICR. DE AUR2 167b). ET. gr. χάρις, ksl. hori harabâ PI. -bale S. f. (um 1750 PASCA N. 252) Wagen M., großer, in der Regel von Ochsen gezogener Leiterwagen, diente zur Beförderung von Personen od. 307 harababură Gütern auf Landwegen. Mai veniră turcoaice în haraba-le înalte (RAL. S. 83). La moară privea Să vadă carăle şi harabalele încărcate cum veneau (BUR. CĂL. 35). GR. MUNT. araba; ebenso die Ableitungen. ET. türk, araba. harababură PI.-büri S. f. (1857 POL.) wüstes Durcheinander. în cârciumă e arababură mare (DEL. S. 6) in der Schenke geht alles drunter und drüber. Sf. Vinerea... intră în casă şi văzu o arababură de nu-i mai da nimeni de căpătâi (ISP. LEG.2 350) die heilige V. trat ins Haus, da lag alles wie Kraut und Rüben durcheinander. GR. arababură; a laba bulă (POL.), alababură (GLOS. AC.). ET. türk, anababula. harabagie S. f. (1878 CREANGĂ) veralt.: Fuhrmannsgewerbe N. Harabagia... emai bună (decât cărăuşia), că ai a face tot cu mărfii vie care la deal se dă pe jos (CREANGĂ, CL X, 375). ET. harabagiu. harabagilâc (t) S. n. (1827 URIG. VII, 107) Zoll M., den die Fuhrleute bei Einfahrt in eine Stadt zu zahlen hatten. ET. türk, arabacihk. harabagiu PI. -gii S. m. (1735 IOAN NECULCE1,19) Inhaber, Lenker einer haraba: Fuhrmann M. (PREDETICII, 295b). în sfârşit am scăpat de căruţe de poşte, de harabagii, de diligente (AL., CL V, 283; Lob der Eisenbahn). Vătaful de araba gii... vine cu şase care (FIL. CIOC. 262). ET. türk, arab aci. haräc etc. siehe harag. haracciu (t) S. m. (1774 URIC. VI, 439) Steuereintreiber M. Raielele Ţării Româneşti... Să nu se supere de către haraccii si zabitii acestor părţi. (DOC. 1802, TEZ. II, 310). GR. hău Acer. ET. türk, haraqqi. harâci PI. -râciuri S. n. (1529 DERS) ehern.: Kopfsteuer F., Tribut M. (Sfântul) l-au plecat (pre împăratul) de au dăruit hameiul ce da pre tot an oraşul său (DOS. VS. Mai 13; 127b). - Die Fürstentümer mußten an die Pforte haraci zahlen. Gheorghie Ghica ... fiind vremea hameiului să se deie la împărăţie, au făcut rânduială să se strângă (AMIRAS, LET.2 III, 144). GR. hăraci (DOS. öfters); MUNT. bisw. araci. ET. türk, harap. haracîladisi (t) (x) Präs, -sesc V. tr. (1812 POTRA I, 678) (bei der Versteigerung) zuschlagen. Când... va fi. a se hamsladisi nemişcătorul lucru cel dat în mezat (COD. CARAGEA, Regul. p. mezaturi, Art. 6). GR. hamsladisi. ET. zu türk, hamclamak, Perf. -ladim, woraus ngr. *χαρασλαδίζω. haracîlâdizmă (t) (x) PI. -lâdizme S. f. (1818 COD. CARAGEA) Zuschlag M., Adjudikation F. einer versteigerten Sache. Harasladizma acestor lucruri se va face după. a patra strigare (COD. CARAGEA, Regul. p. mezaturi, Alt. 15). GR. harasladizmă. ET. ngr. *χαρασλάδισμα. haraetir siehe caracter. harag (1619 DIRB XVII/3, 364) I. S. m. Stange F., Pfahl M. zur Stütze von Hülsengewächsen, Hopfen, Reben. Se dezgroapă (via), se coto-reşie şi apoi viţele se leagă pe haragi. (INV. COP. 1878, 38). Fasole de harag Stangenbohnen. II. (t) S. n., PI. -ruguri Linienblatt N. (POL.). Scriind-o (jalba) vreo două zile, pe hârtie Leon si cu harag larg (UR. LEG. 397). GR. harac, hărac, hăra.g (B.), arac, nrag(AMELIO 79a). ANTHROPON. Hăraga (1590 DOR). TOPON. Hărăgeşli (1694 BGL). ET. gr. χάραξ, -κος, ngr.: χάρακας; -ag viell. nach hădărag. harâm (1705 CORJBEA PS. 170b) 1. S. m. ohne PI. 1. illegaler Gewinn (ŞINCAI FIR. III. 221). 2. fam. in gewissen Verbindungen: a) haram de ... ! wehe über ... ! (drückt Bedauern aus, oft mit dem Nebensinn der Geringschätzung). Haram De-al tău suflet, motănime, nepostind postul cel mare (EMIN. O. I, 48). Haram de viaţa lui! Nici copii (n-a. lăsat)! (NĂD. NUV. II, 207;von einem Ertrunkenen) er hat doch gar nichts vom Leben gehabt! Haram de capul vostru; de n-aş fi eu aici, aţi păţi voi şi mai rău decât aşa (CREANGĂ, CL XII, 27) schön schaut ihr aus; wenn ich nicht da wäre, würde es schlecht um euch bestellt sein! - Ähnlich: Haram că-i însurat! Văd că mănâncă tot. (aşa de prost) ca un burlac (NĂD. NUV. II, 122) er hat doch gar nichts davon, daß er verheiratet ist! - Gegenteil: halal. - b) (de) haram, cu haram (NĂD. NUV. II, 207) auf unrechtmäßige Weise, widerrechtlich. Răzeşia mea care mi-ai mâncat-o de haram cu cărţi minciunoase (AL. OP. I, 1585) meinen Boden, den du widerrechtlich, mit falschen Urkunden, an dich gebracht hast. Pe toţi diplomaţii mâncători şi pe orice celate-şi usurpăaram averea şi viaţa vecinilor ... lor (JIP. R. 71). Sprw.: Haram a venit, haram s-a dus unrecht Gut gedeiht nicht; wie gewonnen, so zerronnen. 308 härcea-parcea - c) de haram ergebnis-, zwecklos (vgl. auch vorstehendes Sprw.). Nu mai voi să trier câmpii Şi să umblu de haram (SPER. AN. 1892,1,199; ein Jäger spricht). - d) a mânca haram lügen, Ausflüchte suchen. Măi tartorule, nu mânca haram şi spune drept, tu eşti Gerilă? (CREANGĂ, CL XI,’l86) du Ausgeburt der Hölle, lüg nicht, sondern sprich die Wahrheit! II. S. n., PI. -râmuri, Scheltwort für Haustiere, wie boală, elendes Vieh, (Schind-)Luder N. Care... în cărucioare... care călări pe câte un haram de cal (RĂDUL. RUST. II, 132) auf je einer Schindmähre reitend. Mă-ta are două haram uri, vedeci-le-aş pielea pe gard (NĂD. NUV. 1,185) deine Mutter hat zwei Schindluder (von Ochsen), mögen sie bald verrecken. - Von Menschen: Acolo nişte hăramuri de ţigani pescuia u (RETEG. POV. IV, 24).’ GR. MUNT. bisw. aram; MOLD. bisw. hărarn. ET. türk, haram. harambâşă S. m. (1825 B.) Räuberhauptmann M. Aram-başa ne-o afla, Aram-başă de voinici (TEOD. PP. 627). ET. haram(in) + başă. haramgiu PI. -gii S. m. (1880 BUR.) Schmäh wort für einen grausamen Menschen: Unmensch M. Sturzule, Haramgiule, Tu beşliule, Dä-mi tu mie pace (PP. BUR. CĂL. 128). ET. türk, haramei. haramin PI. -mini S. m. (1789 CPRV 233) Räuber M. Voi, Vitejilor, Haraminilor! (AL. PP. 65; zu Heiducken). Daher Schmähwort für einen grausamen Menschen: Unmensch, Wüterich M. Noroc ...că nu m-a prins ... haramninul de Trăsnea care avea mare ciudă pe mine (CREANGĂ, CL XV, 13). — Im letzteren Sinn har amină S. f. Bine, măi haramină, cum să necinsteşti tu mortul? (STĂNC. Ş. INFL.). La podul dinainte Este-o haramină oarbă (SPER. AN. 1892,1, 175). ET. türk, haramî. hârang PI. hârange S. n. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. Glocke F. Harangu mereu trăgea (PP. CL XIV, 309). GR. harăng. ET. magy. harang. hara-para S. f. invar. (1878 CREANGĂ) durch Werfen, Zerren etc. geschaffenes: wüstes Durcheinander. Dulăii... dădură deodată năvală asupra merindelor... şi... făcură o iama, o hara-para nemai-pomenităfGNNW, CL X, 21). Cu dracii de la boierul cela ai făcut hara-para (CREANGĂ, CL XII, 29). ET. onomatopoet., vgl. harababurău. harcea-parcea. harapnic PI. -râpnice S. n. (1851 RUSSO S. 19) MOLD. BUCOV. Peitsche F. mit sehr langer Schnur, zum Lenken von vier- u. mehrspännigen Gefährten. Pământul părea că fuge sub picioarele cailor, surugiul plesnea din harapnic şi striga (I. NGR, CL VII, 45). GR. MUNT. auch arapnic. ET. ukr. harapnik (VASMER I, 21). SG. ALRII/I, MN 2794, 108. harasladisi etc. siehe haracîladisi. harbagiu (+) (x) S. m. (1793 I. VĂCAR.) Hellebardier M. Orânduisem câte un harbagiu împărătesc prin toate satele (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 299). ET. türk, harbeci. harbuz PI. -büji S. m. (1497 DRHA) MOLD. 1. Wassermelone F. (Cucumis Citralus). L-o apucat pe cineva frigurile? Pune-i frumuşel trupu în apă cu ghiaţă şi-i dă. să mănânce vr-o doi harbuji necopţi (AL. OP. 1,14). Man unterscheidet harbuz vânăt mit dunkelgrüner u. harbuz dobrean mit hellgrün gestreifter Schale. 2. MARAM. harbut Kürbis M. GR. Dim. harbujel, PI. -jei; arbuz, harbut, harbut. ANTHROPON. Harbuz (1497 DRHA III, 213). TOPON. Harbuzi (1497 DRHA III, 213). ET. türk, karpuz, auch mittelbar. SG. ALR SNI, K. 199. harbuzărie PL -rii S. f. (1808 GCRII, 200) MOLD. Melonenfeld N. Furând noaptea harbuji şi zămoşi de prin harbuzării (AL. OP. I, 608). ET. harbuz. harcâ PI. -cale S. f. (1885 H. IV, 119) MUNT. ugs.: Sockel M. (D. T.). ET. vgl. türk. arka. SG. ALR IVI, K. 223. hârcăt PI. hârcăte S. n. (1856 SBIERA) Geschrei, Gekreische N. Sărmanul preot abia au venit la vorbă din harcătele ei (SBIERA POV. 9) der arme Pfarrer konnte bei ihrem Gekeife kaum zu Wort kommen. Au făcut Ucigă-l crucea un harcăt în baltă şi nişte mieunături schimonosite că s-au speriat ursul (SBIERA POV. 11). ET. onomatopoet. harcea-parcea Adv. (1868 BARC.) fam.: a face harcea-parcea in Stücke reißen, kurz und klein schlagen. (Ienicerii făcură) într-o clipă pilaf şi harcea-parcea pe toţi cei ce erau adunaţi acasă la hogea. (BOGD. POV. 120) die Versammelten wurden von den Janitscharen kurz und klein geschlagen. GR. harta-parta (ISP. LEG.2 340; BSG. 97); harţa-par-ţa, hârta-pârta (BARC.). ET. vgl. türk, parqa-parqa „stückweise”, herq-merq 309 harchină „Wirrwarr’ (LÖBEL); eine verwandte Bildung ist hara-para. harchină PI. hârchini S. f. (1868 BARC.) MOLD, ugs.: Stück N. (Fleisch, Speck). Mihalachi se şi întoarce cu o harchină de costită afumată (VLAH. IC. 97). GR. h arse hin ă (SPER. AN. 1892 I, 126), hraşchină. ET. viell. verw. mit halcă u. hartan. hardughie PI. -ghii S. f. (1845 AL. OP. I, 318) MOLD. fam. verächtl. von einem baufälligen, verlotterten Haus: altes Gemäuer N., Baracke F. (Vama era) o hardughie ruinată şi înghesuită de cai (AL., CL VIII, 115). ET. unbek., vgl. türk, ardiye. hardughit Adj. (1850 AL.) verfallen, verwittert, verlottert. Cât sunt de bătrână şi de hardughită (AL. OP. I, 10). ET. zu hardughie. hareä (t) S. f. (1761 TARIF, Ş. INFL. II, 60) schwerer Seidentaft M. ET. türk. hare. hareci! Interj. (1770 URIC.) veralt.: Ruf des Versteigerers: zugeschlagcn! Die Formel lautete gew.: hareci o dală, hareci de două ori, hareci de trei (ori), mit wiederholt eingeschaltetem: Cine dă mai mult? wer bietet mehr? Beim dritten hareci hat der Meistbietende den Gegenstand erstanden. - Daher: S-auJacut hareciu în divan asupra dumisale vornicul (URIC. XVII, 95) es wurde dem ... zugeschlagen. GR. MUNT. areci. ET. türk, harag (mezat). harccîlui Präs, -iese V. tr. (1843 URIC.) veralt.: (bei einer Versteigerung) zuschlagen. A treia zi se va harecilui asupra aceluia care va da preţul cel mai folositor (URIC. IX, 203) am dritten Tag wird es dem zugesprochen, der den höchsten Preis zahlt. Posturilese precupeţesc, se hareciluiesc în piaţă. Cine dă mai mult? (AL., CL VII, 369). GR. MUNT. arecilui. ET. hareci. harem PI. -remuri S. n. (1715 IST. 17) Harem M. Haremurile turcilor... sunt încredinţate pazei eunucilor (AL. PP. 109) die Bewachung der türkischen Harems wird den Eunuchen anvertraut. ET. türk, harem. harfă siehe harpă. hargilâc(t) S. n. (1821 BELD.) v. Geld: Ausgabe F. Hargilăc destul făcuse (BELD., LET.2 III, 347). ET. türk, harqhk. hărgiuri (t) S. n. PI. (um 1821 ARIC.) 1. Hilfstruppen (PL). Să se dea o osebită sumă de 600 hargiuri (ARIC. IST. 59). 2. Besatz M., Garnitur F. Un cepchen cu hargiurile asemenea de jir (ARIC. IST. 81) mit goldenem Besatz. ET. türk. harq. harhäl (t) PI. -häluri S. n. (1821 10AN NECULCE VIII, 124) Beinkette F. der Frauen. Harhaluri, flori cu diamanturi, cercei (DOC. 1786, MELH. CR. TI, 134). ET. türk, halhal, ngr. χαρχάλι. hari! siche hart! harmalaie siehe hărmălaie. harmătă siehe armată. harnic Adj. (1581 CORESI OMIL. 385) 1. LV. u. TR. ugs. {de c., DOS.: unui lucru, a c. zu etw.) geeignet, befähigt, fähig, tauglich, tüchtig, (einer Sache) würdig. La judeţ (Petru Vodă) blând şi fără faţărie era, cât nu era a zicere cănit-i harnic de domnie (NEC. COSTIN, LET.' I, App. 101). Iară sfenla leturghie nime nu este harnic săposluşască aceştia taine numai singur vlădicii şi preoţii (Ş. TAINE 129). Pribegia mult e rea Cui nu e harnic de ea (I.-B. 198) wer sich dafür nicht eignet. Că nu-i harnic (bărbalu-meu) să mă ţâe (de nevastă) (I.-B. 464). -Neg. neharnic unwürdig (CORESI OMIL. 385, DENS. IST. II, 228). 2. fleißig, tätig, rührig, eifrig, tüchtig, arbeitsam. Dimineaţă, ca o femeie harnică ce era, se silea să fie cea dintâi la lucru (CREANGĂ, CL XV, 98). Hamică-i nevasta mea, Harnică, dracu s-o ia! Că-ntr-o lună Toarce-o lână (I.-B. 457). GR. Dim. hărniciiţ, hărnicel. ET. slav. */7«/777zy(bulg. hären „schön”, şerb. haran „dankbar”), zu harî„Gnade”. SG. ALR SN VI, K. 1609, 1619. harpă PI. harpe S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Harfe F. GR. harfă. ET. lrz. harpe, dt. Harfe. harşă PI. -şale S. f. (1582 DERS) Satteldecke, Schabracke F. Călări pe cai arăpeşti acoperiţi cu harşa mare cusută cu fir (GHICA 501). GR. MUNT. arsa, PI. -şele; LV. hasa, has ea (1773 GCR II, 90). ET. tiirk. ha şa. harşchină siehe harchină. harşti! siehe hârştil hart! Interj. (1857 POL.) Ruf, mit dem das Pferd nach links gelenkt wird. 310 hasechiu GR. hari!, har! ET. onomatopoet. hartan PI. -tanc S. n. (1868 BARC.) abgerissenes, größeres Stück N. Felde ... cinsteau pe vânători, dăndu-le ... şi câte un hartan de friptură (GHICA 285) ein großes Stück Braten. Sultanul a dai lui Alexandru Basarab şi un bun hârtău în Asia (GHICA 28). Daher auch: Fetzen, Lumpen M. Şi-l înhăţa de hartanele zăbunului (zdrenţăros) (DEL. T. 123) bei den Fetzen. GR. hărlan (VLAH. DAN I, 94), hărtam (SPER. AN 1892 I, 124), artan (Η.2 II, 422), hârtău (GHICA 28). ET. unbek. hartă PI. hărţi S. f. (1683 DOS. VS.) 1. (Land-)Karte F. Harta României Landkarte von Rumänien. Partea aceasta de pământ... în hărţile cele mai bune să arată pustietate (CANT. SCRIS. 61). 2. veralt.: Urkunde F. Luând din mâna lui harta testamentului (DOS. VS. Fevr. 11; 65a) nahm aus semer Hand die Testamentsurkunde. ET. ngr. χάρτης. hartofilax S. m. (MS. 1632) LV. Bibliothekar M. eines Klosters. Hartofilax, ce sä zice vistiernic pre cărţile besericii (MS. 1632, GCR I, 78). ET. gr. χαρτοφυλαξ, harţ siche harţă. harţă PI. harţe S. f. (1640 URECHE) LV. S. n. harţ, PI. hârţuri (Zwci-)Kampf M., Gefecht N., zum Unterschied von război „Schlacht”; spez. die Schlacht einleitend: Scharmützel N. Intr-aceastaşi dzî hartul sfinţilor Diodor şi Rodopian (DOS. VS. Mai 3; 107b) der Zweikampf der Heiligen D. u. R. (Sfântul) fiece ... atâtea ... iroiceşti harţuri la acea alergăriste de cai (DOS. VS. Iunie 5; 146a). Puţin lucru au ţinut harţul oştii lui Ştefan Vodă (MIR. COSTIN, LET.21, 330) das Scharmützel... war nicht von langer Dauer. Ieşind şi de ai noştri moldoveni la harţ (MIR. COSTIN, LET.2 T, 271). (Leşii) s-ciu ispitit să dea harţ (URECHE, LET.21, 224) sie wagten einen Vorstoß, Angriff. Lui Vasilie Vodă s-au căzut nu harţul, ce cu toată oastea să meargă împotriva lor (MIR. COSTIN, LET.21,339). Toana ca la un hcirţ mare, unde unii învingând saltă (TEOD. PP. 176). C-avem dor de hărăţit Şi la harţă vitejască Şi la joacă războiască (AL. PP. 198). Românii se trăgeau în poziţiile lor clin munţi ...de unde ei îi dau (duşmanului) harţă neîncetat (BĂLC. 136) ...von wo aus sie den Feind ständig angriffen. Toţi dar să petrecem din cer privind harta (dintre broaşte) (CL VIII, 250; Athene zu den anderen Göttern). Poale că (duşmanii) s-au luat la harţă cu slujitorii (AL., CL III, 63) die Feinde sind mit dem Gesinde in Kampf geraten. ET.poln. magy. harc; das jüngere harţă nach luptă, wie daună nach pagubă. harţi S. m. PI. (1632 EUSTR. PRAV. 594) Woche F., in der (nach den Regeln der orthodoxen Kirche) am Mittwoch und Freitag nicht gelastet wird, und zwar: die zehnte Woche vor Ostern, die achte od. Butterwoche (siche brânză 2.), die Osterwoche u. die Pfingstwoche. Außer in der Butterwoche, in der iiberh. der Fleischgenuß untersagt ist, darf in diesen Wochen auch am Mittwoch u. Freitag Fleisch gegessen werden (siche Ş. TAINE 309 u. ŞAGUNA DR. C. 39). în harţii de carne şi ai brânzei (PRAV. GOV. 34a). Tocmeala posturilor ... şi hărţii pre ce vreme să dezleagă (Ş. TAINE 304). - In der MOLD, heißt die zehnte Woche vor Ostern săptămâna hârţei, wofür sonst auch cârneleagă. GR. arii, MOLD, hărţi. ET. Die Armenier, die in der zehnten Woche vor Ostern fasten, nennen jene nach älteren griech. Quellen „Fasten des Ap-uCißoupio<;”, d. i. des Vorläufers, nach neueren apTCißoüpT(r|C> -t(i, was auf armenisch nach einem H.2 II, 431 zitierten Werk araccivork lauten soll. In PRAV. GOV. 61 b 11g. wird von diesem Brauch berichtet, u. die Armenier werden deshalb mit dem Schmähwort arţivuri, -vurţi belegt, die betreffende Woche săptămâna arţiburilor genannt (PRAV. GOV. 141a). Doch istderZshg. zwischen dem armen. Wort u. harţi sehr fraglich. SG. ALR II/I, MN 2781/2782, 105; 2834, 112. has PI. haşuri S. n. (1793 I. VĂCĂR.) LV. Privatdomäne F. des Sultans. In hasul Giurgiului (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 299). ET. türk. has. hasa S. f. (1833 BUL. COM. IST. VI, 25) MOLD. arom. Schilling, Battist M. îl îmbracă (pe mort) într-o cămaşă de hasa (MAR. ÎNM. 60). GR. arom. -se (PAPAHAGI). ET. türk, hasa (bezi), hasse. has-ahârliu (t) (x) S. m. (1793 I. VĂCĂR.) chem.: Stallknecht M. des Serails. (I-a dat domnului) cal cu divan-tacâmîşi hai-ahârlii (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 255) gab dem Herrn ein Pferd mit Prunkgeschirr und Stallknechte. ET. türk, has-ahirli. häsca PI. hâşte S. f. (1881 CREANGĂ) MOLD. Leistenlcder N. (zur Verstärkung des Leistens dienendes Leder). Muşchia, piedecă, hciscă şi clin (CREANGĂ, CL XV, 449). ET. poln. has/ca. hasechi(u) (t) S. m. (1675 MIR. COSTIN) ehern.: Hasseki M., Art Leibgardist des Sultans. Hasichii hâslă i-au spus poronca împăratului (MIR. COSTIN, LET.2 I, 309). GR. ha si, ase-. ET. türk, haseki. hâslă S. f. (1673 DOS.) LV. Losung F., Losungswort N. Ferice de-aceea breaslă Ce ţ-au ştiutu-ţ. de haslă (DOS. PS. V. 88, 66). ET. poln. hasio. hasmaţuchi S. m. (1783 BENKÖ) Kerbel M. (Scandix cerefolium L.). Hasmaţuchiul măgarului Klettcrkerbel (Tordylium anthriscus L., SUŢU NOT. 27; BR.). Atunceporunci împăratul... cătră doriţii Spănaci şi Hatmatuchi (CPLR II, 272). GR. asm-, aţm-, asm a tue, asmaciuc (Ş.), asmăciuc (POL.), asmăţuic (PTB.), asmăţui (POL.), aţmăţui (C. NGR., CL III, 98), harmaţuchi (STĂM.), harmagiuc (BAR.-MUNT.), aţimaluchi (GCRII, 98), hatmatuchi (CPLR 1. c.). ET. zu türk. asma. hâsnăPl. hâsne S. f. (16. Jh. PS. H. 118, 162) LV. TR. MOLD. Nutzen, Vorteil, Gewinn, Ertrag M. Iani să grăim despre hasna celor zece cuvinte ale lui Domnezeu (COD. STU., HC II, 101). Până în şase ani tu săsaminipământul tău şi stringe lăuntru hasna lui (PO Ex 23,10) sechs Jahre sollst du dein Land besäen und seine Früchte einsammeln. Ce hasnă că tot slujeşti Şi nimic n-agoniseşti (I.-B. 409) was hat man davon, immer nur dienen und nichts verdienen. Nici nepoată-sa n-a avea hasnă, din averea ceia (NĂD. NUV. II, 207). - Vgl. auch: ziceţi dară hasnă (BIBLIA 1688 Ri 12, 6), wo es dem „Schiboleth” des Urtextes entspricht. ET. magy. haszon. SG. ALRSN V, K. 1479. haşâ siehe harşa. hâşcă PI. hăşti S. f. (1832 CORNELLI 289b) 1. alter, dicker, hohler Baumstamm M. (ŞEZ. V, 98). Intr-o pădure supt o hască foarte ’naltă si groasă (SBIERA POV. 2). 2. Haut F. Uscând haşca boului (FR.-C. MOŢII 96). ET. vielt zu hască. hâşmă PI. hâşme S. f. (um 1600, HC I, 267) MOLD. TR. Schalotte F. (Allium ascalonicum). (Femeile) iau trei fire de hacimă si le descântă (MAR. NAŞT. 377). GR. hagimă, agimă, hajmă, hacimă, hasmă, hagiumă. ET. magy. hagyma. hat1 siche at. hat2 PI. haturi S. n. (1827 PRALE PS. 90b) 1. (Feld-)Rain M. Floare galbenă, care creşte pe pri-loage şi pe haturi (MAR. NAŞT. 280). Trăsnea dormea pe hal, cu gramatica sub nas (CREANGĂ, CL XV, 452) T. schlief auf dem Feld. 2. Brachfeld N., -acker M. (H. III, 71). ET. türk, had, vgl. auch ukr. hat (DA). SG. ALR SNI, K. 31. hat1 PI. haturi S. n. (1675 MIR. COSTIN, LET.11,223) ehern.: Edikt N. des Sultans. Tălmăcirea prea înaltului hat ce l-au adus Măria Sa Vodă (DOC. 1802, TEZ. II, 307). Meist als Komposita: hatişerif bzw. hatihumaiün. Trimise hatişerif prin care numi pe Tekeli craiu Ţării Ungureşti (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 267). Portarul împărăţiei aduse hatişeriful ce întărea domn pe fiul ei (OD. MV. 1896, 62). Aşa dar să urmezi după cum printr-acest prea înaltul nostru împărătesc hatihumaiun ţi se porunceşte (DOC. 1803, TEZ. II, 319). GR. hatişirif atişerif; hatihumaium, hatihumaiu, humaiu. ET. zu türk, hat, hatişerif hatihiimayun etc. hataiâ (t) S. f. (1693 COND.) kostbarer Seidenstoff M. 7 coţi hataia cu fiori de fir (COND. 1693,449). GR. hatai, hetai. ET. zu türk. Halay. hatâlm S. n. (1485 DERS) 1. (t) Geldstrafe, -büße F. 2. Gewalt F. Cu hatai mit Gewalt. GR. hătălm, hetalm, halal. ET. magy. hatalom. hatâr PI. -târuri S. n. (1619 SCL 31, 610) 1. fam.: Gunst(erwcisung) F. Când era micuţ, dezmierdatul ei (al mamei) era pentru dânsul culmea fericirii; acuma o singură sărutare e pentru mă-sa un hatâr (NĂD. NUV. II, 187) eine besondere Gunst, die er ihr erweist. Fă-mi un hatârl tu mir einen Gefallen! - De, pentru hatârul cuiva jdm. zuliebe. Poate pentru hatârul dv. a mai adăogi (familia fetei) vr-o mie (de galbeni) pe lângă cele şasesprezece (I. NGR., CL III, 34). 2. Begünstigung F. (Suntjudecători) care fac hatâruri unui prieten sau unui puternic al zilei de care se tem (I. NGR., CL VII, 57) es gibt Richter, die einem Freund ... zuliebe das Recht beugen. - LV. a păzi, a căuta hatârul cuiva begünstigen, bevorzugen. De va auzi (domnul) ...că (ispravnicii) au păzit hatârul cuiva ... cu mare pedeapsă îi va pedepsi (EN. COGĂLN., LET.2 UI, 251). Se va pedepsi cu mare pedeapsă, necăutându-i nici pic de hatâr (EN. COGĂLN., LET.2 ffl, 251) ohne jede Rücksicht. 3. MUNT, fam.: a strica hatârul cuiva kränken, verletzen. Fu nevoit să se scoale, ca să nu strice hatârul cuscrului (ISP. BSG.2 83). ET. türk. hatn\ 312 havan hatârgiu PI. -gii S. m. (1881 JIP. R. 262) fam. selten: Begünstigter Μ. ET. zu hatâr. hatihumaiun siehe had. hatişerif siehe hal\ hatman PI. hatmani S. m. (um 1527 DERS) 1. MOLD. LV. Heerführer, Feldherr, (Ober-) Befehlshaber M. des Heeres. Şi vor rădica pre hatmanii (τούς στρατηγούς)puterii (BIBLIA 1688 Jdt 14, 3). La Ieşi lipsiră hatmanii amândoi (MIR. COSTIN, LET.1 I, 245). - Spcz.: Hetman, Kosakcngeneral M. S-au rădicat Umil hatmanul căzăcesc asupra leşilor (MIR. COSTIN, LET.1 1,323). 2. MOLD, ehem.: marele hatman Großhetman M. (Kriegsminister), einer der sieben Großbojaren (siehe boier). Mărul era logofăt mare, coarna era hatman mare (MS. 1773, GCR II, 97). MUNT, dafür (marele) spătar. 3. MUNT. ehern.: Vorsteher M. der Vollzugsbeamten, also der zapcii de divan, MOLD, dafür vornic de aprozi (FOTINO III, 279). GR. hatman. ET. mittelb. dt. Hauptmann, vgl. poln. hetman, russ. ataman etc. hatoâică siche at. hatş! etc. siehe hapciu. haţ! Interj. (1875 CREANGĂ) fam.: 1. drückt schnelles Ergreifen aus: (sch)wupp! wutsch! Bujor... haţ, o oală cu uncrop... şi o răstoarnă peste picioarele copilului (SEV. POV. 51) B .... packt einen Topf. (Lupul) nici una nici două, haţ! pe ied de gât, îi rătează capul (CREANGĂ, CL IX, 340). Eu atunci haţ! de sumanul moşneagului să-mi plătească paserea (CREANGĂ, CL XV, 9). Azi hâr! mâine hal! (BOGD. POV. 147) bald zankten sie sich, bald rauften sic miteinander. GR. hăţ, hât. Nevasta, hăţ, un şumuiag de fân ... şisfâr după popă (SEV. NUNTA 50). (Femeia) se răpede ca o leoaică şi hăţ pe IHnca de bariz (NĂD. NUV. II, 63). 2. Scheuchruf für Schweine (ŞEZ. III, 189). ET. onomatopoet. haţegân (1546 DERS) I. S. m., PI. -gâni Bewohner M. von Haţeg. II. S. f. haţegana Volkstanz. ET. Haţeg. haţmaţiichi siehe hasmaţuchi. haubiţă PI. -biţe S. f. (um 1640 URECHE) Haubitze F. (Geschütz). 2 haubiţe (NEC. COSTIN, LET.2 II, 66). Când a dat cu hubita (BIBIC. 151). Avea şi 80 de puste huşniţe -haubiţe- (URECHE, LET.2 1, 228). ET. dt. Haubitze, auch mittelb. haui siehe aui. haut siehe avat. havadiş (t) PI. -dişuri S. n. (1780 EN. COGĂLN., LET.1 LII, 265) Neuigkeit, Nachricht F. Dar vr-un havadiş ceva De cele de prin cetate ... Nu-mi spui... ? (CL VIII, 333). Eu ... vorbesc puţin şi ascult mult, adecă îmi fac capul ceaslov de havadişuri (FIL. CIOC. 231). ET.tiirk. havadiş (REDH.). Der ungewöhnliche Ausgang -is wurde durch das Suffix -is ersetzt. havalagiu (t) S. m. (1730 AMIRAS) von der Pforte mit der Erledigung der auferlegten Lasten Beauftragter: Eintreiber M. Havalagii ce vor veni, să nu le plătească lor banii îndată (AMIRAS, LET.2 III, 136/7). ET. türk, havaleci. havaleâ PI. -lele S. f. (MS.1715) 1. LV. bisw.: Anweisung, Überweisung, Beauftragung, Kommission F. Caredajdie (a hameiului) ... să se dea aici la Ţarigrad... şi să nu se rânduiască în havalele (DOC. 1802, TEZ. II, 311). Chiverniseala spitalurilor ... să se facă havalea (cu) porunca domnului... către boierii ţării (DOC. 1802, TEZ. II, 314) die Versorgung der Krankenhäuser ... soll den Bojaren ... an vertraut werden. 2. veralt.: ungeordnete Leistung in Geld, Naturalien, Arbeit etc., Last, (Fron-)Arbcit F. Tot într-aceslaş an ... venit-au câteva havalele asupra ţării de la portă, să facă 800 de salahori şi o sută şi cinzeci de cară la cetate la Vozia să o zidească (NECULCE, LET.2 II, 418). (Ca popi) bir n-aveţi a da şi havalele nu faceţi (CREANGĂ, CL XV, 458) und auch keinen Fron leisten. Cine v-aii scăpat pe voi de zcipcilâc, de bir, de havalele care vă topeau munca şi vă uscau puterile? (GANE, CL VIII, 450). 3. veralt.: steil abfallende Stelle eines Berges. In căpătâiul cetăţii de la deal sunt şepte cule ... pentru straja cetăţii, jiind havalea (MS. 1715, ARH. ROM. II, 34). Tabia cea din muchia cea de sus, unde vine havaleaoa muntelui (MS. 1715, ARII. ROM. II, 80). GR. auch avalea. ET. türk, havale. havan PI. -vânuri S. n. (MS. 1715) veralt.: 1. Haubitze, Bombarde F. (zum Schleudern von Bomben). Să suie ... havanurile de combcirale ca să împroaşte cetatea (MS. 1715, ARH. ROM. II, 63). Au aruncat în cetate câteva cumbarale din avantopuri (DION., TEZ. 11,219/20). 313 havaricâlc 2. Mörser M. 3. MUNT. Zerkleinerungsgerät (Maschine) für Tabak (Ş. INFL.). GR. avan; havanlop, PL -topuri, auch -vantope, was auf eine Betonung avântop deutet. ET. zu türk, havan. havaricâle S. f. PI. (1872 I. NGR.) veralt.: eßbare Seetiere (mit Ausnahme von Fischen) frutti di mare. Să cumpere alvaoa, icrele, caracatiţele şi celelalte havaricale de post (I. NGR., CL V, 102). ET. ngr. xaßapixa; vgl. türk, havarik „außerordentliche Dinge” (ZENKER 399c). havră PI. havre S. f. (1847 PANN PV.) Judenschule, Synagoge F. Când pornesc toţi să vorbească, Parcă-i havrăjidovească (PANN, CL V, 366). ET. türk, havra. havüz PI. -vüzuri S. n. (1702 IORGA S. D. I, 86) 1. (künstliches Wasser-)B ecken, Bassin N. Voi ...să ’not, uşor ca vântul, în havuzul de porfir (BOLINT.1 1, 68). Un habuz frumos, pietruit numai cu lespezi de marmură strălucitoare (BOGD. POV. 209). 2. MUNT. Springbrunnen M. Nu puteam înţelege nimic de vâjâiala havuzului din lac(ul de la. Cişmigiu) (CARAGIALE SCH. 47). GR. MUNT, auch avuz, MOLD, auch habuz. ET. türk, havuz. haz PI. hazuri S. n. (1715 IST. 15) 1. (Lieb-)Reiz M., Anmut F. Pontul cel de negreală Face hazul albului (BARAC HAL. IU, 62) der schwarze Punkt macht das Weiße erst reizend. E frumoasă, se-nţelege... Ca copiii are haz (EMIN. O. I, 158) sie ist anmutig, liebreizend wie die Kinder. Câte Argeşul de mare, Haz ca Săbărelul n-are (TEOD. PP. 304). Gâlceavafară-ncăierare nici un haz nu are (PANN, CL V, 380) ist ohne Reiz, macht keinen Spaß. Ce haz arfi avut un botezförä băutură (MARION, Ş. INFL.). Ştii c-ar avea haz să facem nunţile amândoi tot înlr-o zi? (AL. OP. I, 809) es wäre doch nett. - Iron.: Ştii, zău, c-ar avea haz să-mi tragă o bătaie? (AL. OP. I, 612) es wäre wirklich noch schöner, wenn er mich prügelte. Să vedeţi portretul ce am în odaia mea ... Acela-i cu haz (AL., CL IV, 314) das ist hübsch. 2. Fröhlichkeit, Lust F., Spaß M. - a) a face haz sich belustigen, amüsieren {de c. über etw.). Mare plăcere şi mult haz fac copiii la ineluş învârticuş (CL IX, 5). Jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc (CL XV, 1). Moaşa, pentru a face haz şi a veseli pe lehuză, zise (NĂD. NUV. II, 34) um zu scherzen. (Publicul) făcea un haz nespus, râdea de se prăpădea (GHICA 217) die Zuschauer amüsierten sich köstlich. Trecu toată oastea făcând haz de dânsul cum se muncea ca să-şi scoaţă iapa din noroi (FUND. BASME 54) machte sich über ihn lustig. Redensart: a face haz de necaz gute Miene zum bösen Spiel machen; mit Galgenhumor. Eu ...fac mult haz de aceste lupte fără sfârşit şi fără efect (I. NGR., CL V, 252; von den Wahlen) mir machen diese Kämpfe... großen Spaß. Chilipir nu prea face haz de obiecte de lux; acele prezenluri îi plac care aduc un folos real (I. NGR., CL VIII, 168) C. ist kein besonderer Freund von Luxusgegenständen. - b) a face hazpe. jdn. (bes. wegen seines heiteren Wesens) gern haben, ihm gewogen sein. îl făceau haz, fiindcă era plin de originalitate, de duh şi de veselie (GHICA, CL XIV, 214). — A privi lucrurile cu haz die Dinge unbekümmert, fröhlich betrachten, fără haz langweilig. ET. türk. haz. hazard PI. -zârduri S. n. (1821 LEON ASACHIB. 104) Zufall M. Jocuri de hazard (C. NGR. OP. I, 308) Glücksspiele. GR. azard. ET. frz. hasard. hazdran siehe hazran. hazliu Adj. (um 1830 CONACHI2 151) fam.: 1. witzig, lustig, spaßig. Om chipeş, hazliu, năzdrăvan de te ţii cu mâna de inimă (DEL. S. 12) witzig, daß man sich vor Lachen krümmt. întâmplarea lui hazlie, ca să nu zic caraghioasă (MARION, Ş. INFL.). De mult nu ne-ai spus ceva hazlâu (DEL. î. V. ş. V. 77). 2. anmutig, hübsch, nett. Fata-i hazulie şi m-a fennecat de acum (CREANGĂ, CL XI, 29). GR. hazuliu, hazlâu (DEL. 1. c.). ET. haz. hazman PI. -mâni S. m. (1885 H. III, 142) SÜDMOLD. DOBR. kastrierter Schaf- od. Ziegenbock. GR. azman, asman. ET. zu türk. azma. hazna PI. -nâle S. f. (1652 BRV I, 201) 1. veralt. u. PP. gesammelte Gelder u. Raum zu ihrer Aufbewahrung: (Krön-, Staats-, Kriegs-) Schatz M., Schatzkammer F., dann auch: Schatzamt N., bes. bei den Türken (wofür in den Fürstentümern visterie). Eu sunt Codrean căpitanul pe a cărui cap ai pus preţ aurul haznelei (GANE, CL VIII, 459). Mahomed alII... iar le râdică (cele şapte turnuri din Constantinopol) şi le făcu hazna împărătească (RAL. S. 109) und machte sie ... zur kaiserlichen Schatzkammer. Daţi mie zece mii de ostaşi ...cu lunuri... şi haznale de lefi (DION., TEZ. 11,211). 2. (Sammel-, Abfluß-)Grube F., Becken, Reservoir N. Haznaua apelor ce se împărţeşte în oraşul Bucureşti (DOC. 1793, Ş. INFL.). Proprietarii... sunt obligaţi să-şi constniiască haznale speciale pentru lături (LIT.) sind verpflichtet, spezielle Abflußgruben zu errichten. 314 hadaräg Conductele de fum având din distanţă în distanţă mici haznale pe unde se poate curăţa... de funingine (DATC. II. 42). - Bes.: Schöpfbecken bei öffentlichen Brunnen. GR. veralt.: auch haznea, aznea. ET. türk, hazine. haznatâr (t) S. m. (1715 DIICHITI 9) Schatzmeister M., bes. bei den Türken. Dând poruncă haznatarului să dea lui Burcea ori câţi bani va cere (FUND. BASME 103). GR. haznadar, haznatariu (BELD. ETER. 138), haznetar (NECULCE, LET.2 II, 189 u. 249). ET. türlc. hazinedar. hazrân (t) (x) PI. -râne S. n. (1762 GHEORGACHI) ehern.: Stab M. als Abzeichen der Würde, so des capugi-başa (FOT. III, 245), des mare ban (FOT. III, 268), bes. des Bischofs. Mitropolitul... cu pateriţa amână, cum şi episcopii cu cârjile (însă la sărbătorile cele mari, iară la cele mai mici cu hazdrane (GHEORGACHI, LET.2 III, 307). GR. hazdran (GHEORGACHI 1. c.), hasran. ET. vgl. türk, hazuran, hezaran (ZENKER 407b), hezaren (REDH.) „Bambusrohr”. hă! Interj. (1845 AL. OP. I, 1125) ätsch!, ha!, ja! De acum în turbincă au să-ţi putrezească ciolanele. Hă, hă! (CREANGĂ, CL XII, 29). GR. hă! ET. onomatopoet. hăbăuc Adj. (1822 BOBB) MUNT. TR. ugs.: 1. töricht, blöd, dumm. Muierea era foarte isteaţă... iar bărbatul era un hăbăuc ca vai de el (RETEG. POV. I, 1) der Mann aber ... erbärmlich dumm. 2. verwirrt, ratlos, bestürzt. Tartacot-Barbä-d-un-Cot îi trase o palmă de-l zăpăci, îi mâncă bucatele şi-l lăsă hăbăuc (ISP., CL XIX, 394) und ließ ihn verdutzt stehen. - A umbla hăbăuc(a) sich herumtreiben, umherstreichen. ET. unbek. hăbăuci Präs, mă -cesc V. refl. (1822 BOBB) MUNT. TR. ugs.: blöde werden. Şi de trăiaşte omul preste 70 de ani, îşi pierde mintea, vine la mintea copiilor, şi să hăbăuceaşte (CAL. 1847, GCRII, 358). ET. hăbăuc. hăbăucit Adj. (1822 BOBB) verwirrt, ratlos. ET. a hăbăuci. hăbuc PI. -buci S. m. (1683 DOS.) Stück N., Brocken M.: a (se) rupe, face hăbuc in (tausend) Stücke reißen, gehen; vernichten. Hăcuit cu multe săbii hăbuc de păgâni (DOS. VS. Apr. 23; 94b). A treia zi după asta, ciubotele văru-meu se rup hăbuc în toate părţile (CREANGĂ, CL XV, 457) die Stiefel ... fallen an allen Stellen auseinander. ET. unbek. hăbuci Präs, -cesc V. tr. (1822 HMST. 40) in (tausend) Stücke schlagen, reißen etc.; vernichten. Şi nici una, nici alta, haţ un par şi tronc, tronc în oale de le merge colbul până le hăbuceşte pe toate (SEV. POV. 59) bis er alle (Töpfe) zerschlagen hat. ET. hăbuc. hăbucit Adj. (1825 B.) zerschlagen, zerbrochen, vernichtet. ET. a hăbuci. hăciS.n. (1850 AL.) MOLD, ugs.: cât hăciulnicht die Spur, fam.: nicht die Bohne. AL. öfters, z. B.: înţelegi tu ceva? „Ba cât hăciul” (AL., CL V, 166). Ii cunoşteai mai de mult? „Ba cât hăciul” (AL. OP. I, 409). ET. unbek. In gleicher Bdtg. auch hău (s. d.). hăciugă S. f. (1518 DERS) Dickicht N. ANTHROPON. Hăgiucă (1518 DERS). ET. unbek. hăcui Präs, -cuiesc V. tr. (1683 DOS.) in kleine Stücke hacken, hauen, zerstückeln. Singur cu sabia ... l-au hăcuit bucăţi (NEC. COSTIN, LET.2 II, 21). Şease (dintr-acele femei) le zdrumicară şi le hăcuiră cu cuţâtele (DOS. VS. Sept. 1; 2a) und zerstückelten sie mit den Messern. Pune 150 dramuri carne şi 150 dramuri slănină, hăcuieşti-le bine la un loc ... apoi iar o toacă mărunţel (DRĂGH. REŢ. 130). GR. hăcăi (AL. OP. I, 346). ET. zu dt. hacken. hăcuit Adj. (1683 DOS. VS. Apr. 25; 15b) zer-, gehackt. GR. hăcăit. ET. a hăcui. hăcuitură S. f. (1841 K.-N. REŢ. 8) Gehacktes N. ET. a hăcui. hădărâg PI. -râgi S. m. (1788 MOLNAR. SPRACHL. 40) 1. MOLD, ugs.: Knüttel M., Stange F. an gewissen Geräten. So von der Stange, mit der die Handmühle (râşniţă) gedreht wird; von den Stangen, an denen das Zugnetz (voloc) gezogen wird. - Klapper F., die den Schuh (teică) unter dem Mahltrichter (coş) rüttelt, damit die Körner in den Mahlgang fallen. 2. TR. MARAM. Flegelrute F., kürzeres, schlagendes Holz des Dreschflegels. 315 hădărău GR. MOLD, hadarag. ET. vgl. magy. hadarö. SG. ALR SN I, K. 77. hădărău PI. -răi S. m. (lim 1520 DERS) 1. Stange F. Vgl. hadarag. 2. Strolch M. ANTHROPON. Hădărău (1520 DERS). ET. zu magy. hadarö. hăi1 Pron. siehe acel hăi2! Interj. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) ugs.: 1. zum Antreiben der Ochsen: hi! Şi mereu boii-ndemna: „Hăi, Plevan, hăi, Bourean” (AL. PP. 98). 2. Nach dem Volcat. eines Appellativs, der dann fast enklitisch gesprochen wird, Ausdruck des Wohlwollens: tată hăi! guter, lieber Vater!, Väterchen! Nepoţele hăi, lovită ...Ce stai pe gânduri adânci? (AL. PP. 149). Mult îmi mai eşti drăguţă, fa hăi! (AL. OP. I, 897). -Auchkontrahiert: tatăi, mămucăi, bădiţăi,fixiteietc. Nu v-arfi cu supărare, coniţăi! (BOGD. POV. 228). ET. onomatopoet. hăicăi (t) V. intr. (1675 MIR. COSTIN, LET.11,265) verjagen, -treiben, -scheuchen. ET. şerb. hajkati. hais(a)! Interj. (1805 CRIŞAN 109) Ruf der Wagenlenker: hist! (= links); Ggs. ceafla). Mit hăis (auch äis, nach I.-B. 333 auch hois, his, nach POEN. hăţ) werden Ochsen, mit hăisa, hoisa Pferde angetrieben. Hăis, ho, ţa, ho, Bourean, Trage brazda pe tăpşan (AL. BP., Movila lui Burcel II, 26; zum Ochsen). Vgl. cea2! ET. onomatopoet; vgl: dt. hist, sieb.-sächs. hoits, şerb. ais, ajs, magy. hajsz. SG. ALR SN II, K. 325. hăităş (1628 BGL) 1. S. m. 1. Treiber M. împăratul s-o pornit cu hăitaşii lui la vânat {BOGD. POV. 12). Tipurile... acelor slujitori, puşcaşi, hăitari, bătăiaşi, şoimari carii compuneau personalul vânătorilor (OD. PS. 169). 2. NORDTR. Feldhüter M. II. S. n., PI. -laşe Treibjagd F. Pe joi să scoţi la hăilaş Lunca şi Fântânelele (SAD. POV. 57) sollst du zur Treibjagd aufbieten. ANTHROPON. Haitău (1628 BGL). - Mit anderem Suff, hăiiar (OD.), hăitău. ET. zu magy. hajtö; vgl. auch haită u. hăitui. SG. ALR SN III, K. 726, 727, 903. hăiteie S. f. PI. (1845 ION.) Gerätschaften PI. (STĂM. W. 352). Hăiteile, boiiju-gari şi argaţii să fie gata a se apuca de muncă (ION. CAL. 29). înjghebatul hăiteilor şi a harabalelor (ION. CAL. 125).’ ' ET. unbelc. hăitui Präs, -tuicsc V. tr. u. intr. (1805 CRIŞAN 106) ci) jagen, verfolgen, hetzen, treiben. Au luat baba cociorva şi s-au dat a hăitui prin casă (SBIERA POV. 35) und sie begann im Zimmer wie bei der Treibjagd herumzujagen. - b) durchstöbem, durchstreifen. ET. haită 1. od. unmittelbar aus magy. hajtani. SG. ALR SN III, K. 726. hăituiălă PI. -tuieli S. f. (1868 BARC.) Treiben, Verfolgen N. (bei der Treibjagd). Unii armaţi cu beţe pentru hăituiălă, alţii cu puşti pentru vânat (GANE, CL VIII, 97). ET. a hăitui. hăituit (1866 AL.) I. Adj. gehetzt, -jagt, verfolgt. Hăituit de potiră ca o fiară sălbatică (AL. PP. 260). II. S. n. Treibjagd F. ET. a hăitui. hăi siehe acel. hălăciugă PI. -ciügi S. f. (1831 PLEŞ. T. 179) MUNT. Gebüsch, Gestrüpp, Dickicht N. A sosit prior cu adieri încropite, cu lumină caldă, cu hălăciugă de brebenei (DEL. î. V. ş. V. 129) der Lenz... mit warmen Sonnenstrahlen und mit neuen Trieben ... ist da. Cu păru hălăciugă (JIP. OP. 29) mit struppigem Haar. GR. hălăciudă, hălăgiucă. ET. vgl. hăciugă. hălădui Präs, -duiesc V. intr. (um 1640 URECHE) 1. LV. de c. einer Sache entgehen, -rinnen, davon verschont, unbelästigt bleiben, davor Ruhe haben. Şi aşa au hălăduit Toma Vornicul... atunci de primejdia morţii (MIR. COSTIN, LET.21, 348) und so konnte (er) der Todesgefahr entrinnen. Până şi Italia de prăzile lor nu hălăduia (MIR. COSTIN, LET.21,17) auch Italien blieb von ihren Raubzügen nicht verschont. Şi de va robi neştine cu slrâmbătate, hălădui-va? (oooüfjoe'uai; BIBLIA 1688 Js 49, 24). So noch: N-a mai Jost chip să hălăduiască (ei) de feciorul blagocinului, le-a stal băteală bieţilor moşnegi s-o mărite (fata lor cu el) (NĂD. NUV. I, 16).’ 2. LV. de la un loc, la un loc von, nach einem Ort entkommen, -rinnen, sich retten. Tâmplându-să tiranului moarte, (sfântul) hălădui de la-nchisoare (DOS. VS. Fevr. 28; 82a) konnte dem Kerker entrinnen. Abia au hălăduitpren potici (URECHE, LET.1 I, 120). 3. vcralt.: Ruhe haben, (in Ruhe, ungestört) weilen. Pentru ce ţările noastre ... de veacuri nici că mai hălăduiesc (AL. OP. 1,165). In unda mândrei cămăşuţi ... Hălăduiesc hulubi drăguţi (RĂDUL. RUST. 1,218; 316 ham uşi von den Brüsten). Unde corbii locuiesc Şi ca frunza se-nmulţesc Şi bine hălăduiesc (AL. PP. 147). - Daher überh.: weilen, sich aufhaltcn. Preoţii străini... nu sunt slobozi ... să hălăduiască în vr-un sal fără ştirea protopopiei (PRAV. Bl SER., COL. BUJ. I, 729). 4. niederkommen, entbinden. Dacă moaşa se pricepe bine la moşit ... femeia bolnavă nu se munceşte mult, ci îndată hălăduieşte (MAR. NAŞT. 42). GR. hălădi. ET. magy. /w/r/i/„fortschreitend siche auch a hălăstui. SG. ALR SN V, K. 1439. hălăduinţă PI. -duinţe S. f. (DOC. 1814) vcralt.: Aufcnthalt(sort), Wohnsitz M. Fieşcare din lăcuitorii b im ici să se afle în cisla satului unde-şi va afla şi hălăduinţă (DOC. 1814, TEZ. II, 379). ET. a hălădui. hălăduire PI. -in S. f. (um 1580 GLOS. BOGD. 161a, TRS XVI, 426) Zuflucht F. ET. a hălădui. hălăgie siehe gălăgie. hălălâieS. f. (1868 BARC.) Lärm M., Geschrei N. Atunci, unde îmi începură (ei) o ceartă şi o hălălaie între dânşii de-ţi venea să-ţi iei câmpii (ISP. LEG.2 375). (Ţiganii) sfătuindu-se ... şi făcând o halalaie de nu-ţi venea să stai ca să-i asculţi (ISP., CL XVIII, 203). ’ ET. a hălălăi. hălălăi Präs, -iese V. intr. (1837 PANN EROT. IV, 93) lärmen. ET. onomatopoet. hălăoi Adj. (1868 BARC.) ugs.: plump, schwerfällig, linkisch. Mândra hălăoaie, Dac-o duci-n câmp, se moaie (I.-B. 431) wird sie träge. ET. unbek. hălăstui Präs, -iese (16. Jh. PS. SCH. 77, 50) I. V. tr. verschonen. Nu hălăstui de moarte sufletele lor (COR. PS. 77, 55), ksl. nepostade. II. V. intr. verschont bleiben, davonkommen. Câiţ(i) nu putea răbda groaza muncilor, fugia de hălăstuia (DOS. VS. Dech. 7; 202a). ET. vgl. magy. halasztani „aufschieben” (Stamm halad-, vgl. a hălădui). hălăşteu siehe he/eşteu. hăltăcări Präs, -resc V. tr. (1788 MOLNAR, SPRACHL. 299) schwenken. ET. onomatopoet. hămăiPrâs. hămăiesc V. intr. (1852 STĂM. W. 131) kläffen. Numai în bătătura hanului roşu hâmâie răguşit doi dulăi de câini (DEL. S. 6). Câinii... îmi dădeau ocol, hămăind mânioşi (SAD. P. 125). GR. hămui (RETEG. POV. IV, 47). 1. Pers. Sg. Präs, auch hămăi. ET. zii ham!2. hămăiâlă PI. -măicli S. f. (1870 COST.) Gekläff N. (Ghiţă) o tuli pe cărare la dea! intr-o hămă-ială de câini asurzitoare (VLAH. IC. 34) in einem ohrenbetäubenden Hundegekläff. ET. a hămăi. f hămeseală PI. -scli S. f. (um 1830 CONACFII2 268) 1. Heißhunger M. Ii era foame, dar nu o foame domoală ... ci o hămiseală, o slăbiciune încât omul ar mânca şi pietre de le-ar putea sfărma (NĂD. NUV. I, 94). 2. Ohnmacht F., Schwächegefühl N. GR. Varianten wie bei a hămesi. ET. a hămesi. hămesi Präs, -sesc (1698 CANT.) I. V. tr. vom Hunger: quälen, peinigen. Foamea leşi-nându-l şi hemnisindu-l (CANT. DIV. 17a). II. V. intr. LV. vom Hunger gequält, gepeinigt werden. Caii... hămnesise, şi veneau turcii aproape de obuz şi le aruncau pită (NECULCE, LET.2 II, 330). GR. LV. hămnesi, -nisi(so noch DMV. COP. 1878,176); LM. hămesi, hămisi, MOLD. hemisi. ET. Schwerlich zu alb. harnes „Fresser” (HAHN). hămesit Adj. (1675 MIR. COSTIN, LET.’ I, 253) de foame vom Hunger gequält, heißhungrig. Răbigiţi de frig şi hămisiţi de joame (CREANGĂ, CL XV, 5) vom Hunger geplagt. Cănii hămisiţi năvălesc asupră-ţi (RAL. S. 9). GR. Varianten wie bei a hămesi. ET. a hămesi. hămiseală etc. siehe hămeseală etc. hămişâg S. n. (1767 10RGA S. D. XTTI, 266) TR. Hinterlist F. GR. hămeşag, hămnişag. ET. magy. hamissâg (TAMÂS). hămneseălă etc. siehe hămeseală etc. hămui siche hămăi. hămuş S. n. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. Lohgrube F. GR. amuş. ET. magy. hamus. hămuşi Präs, -şese (um 1670 ANON. CAR.) BAN. gerben. ET. hămuş. 317 bănesc bănesc Adj. (1546 BGL) LV. des Khans. Şi au dat hanul bulucbaşi si siimeni hămesii ca să meargă împreună cu oamenii cei domneşti (AXINTE, LET.2 II, 132). Sate băneşti hießen ehem. gewisse dem Tataren-Khan 1595 abgetretene Dörfer (NEC. COSTIN, LET.21, 55 u. MIR. COSTIN, LET. 2 1,251). TOPON. Hăneştii (1546 BGL 166). ET. han1. hănie S. T (um 1710 NEC. COSTIN) Khanat N., Würde, Land des Khans. Prea înalta Poartă se turbura asupră-i (a hanului Cărâm-Gherei) şi îl... scoase şi din hănie (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ, II, 278) und enthob ihn auch seines Khanats. Hănia sau crăia Astrahanului stă deasupra mării Caspiei (NEC. COSTIN, LET.21,451). ET. han'. hăoli siehe aoli. hăolitiîră PI. -turi S. f. (1683 DOS.) Wehklage F. Le audzisă hăoliturile şi plânsurile femeii (DOS. VS, Martie 17; 42b). ET. a aoli. hăpăi Präs, -iese V. tr. u. intr. (1868 BARC.) hinuntcrschlingen; geräuschvoll, gierig essen, fressen. (Puii de vultur) luâmdu-l (pe viţel) îl hăpăiră pe dată (MAR. ORN. I, 148) fraßen es augenblicklich auf. (Vânătorul) toată ziua hapaieşte, Seara-acasă când soseşte, Came-n traistă nu mai este! (MAR. SAT. 128). GR. Impui (D.). ET. hap! hărână siehe hrană. hărăncă PI. -rânce S. f. (1805 CRIŞAN 107) Sehmähwort für ein grausames Weib: Drache M. Häranca ... răstoarnă luntrea şi crăiasa cade-n lac (RETEG. POV. I, 48). Hăranca de jupâneasă nu zise batăr odată cătră spânul să nu mai dea (în copil) (RETEG. POV. III, 29). - Arunca, ştima lacurilor, Name einer Nixe, Titel eines Romans von Cezar Pctrescu. ET. zu haram. hărăbor siehe hrăbor. hărăcer PI. -ceri S. m. (1691 MĂRG.) ehern.: Einnehmer, -treibcrM. der Kopfsteuer. Zeciui-torii şi hărăcerii ţin oraşele (MĂRG.2 35a). Raielele Moldovei... hărăcerii şi alţi zctbeţi să nu-i supere cu cereri de haraciu şispinge (DOC. 1774 URIC. VI, 439). GR. hărăger(iu). ET. hai n ci. hărăci Präs, -eesc V. tr. (1683 DOS. PAR. 13a) Pflanzen mit Stangen, Pfählen versehen: (an)pfâhlen. C-a făcut jăsuiul fus şi nici har aci nu i-am pus. Hai, mândra ... să-l hărăcim (TEOD. PP. 315). GR. hărăgi. ET. harac (harag I). hărăi etc. siehe hârâi etc. hărăni siehe hrăni. hărăsi siehe hărăxi. hăraţ PI. hărăţi S. m. (1675 MIR. COSTIN) 1. (Iliihner-)Habicht M. (siehe auch herele). 2. (Einzel-)Kämpfer, Kämpe M. Simon şeade în scaun ca un hărăţ gata de război (DOS. VS. Noc. 24; 151a). Spez. einer der Krieger, die in kleinen Gruppen kämpfend, den Kampf einleiten: Plänkler, Scharmützlcr M. Cândse ajungea hărăţii din oastea lui Răzvan Vodă cu ostile ţării (NEC. COSTIN, LET.11, App. 115) als die Vorhut seines Heeres auf... stieß. GR. hăreţ (BIBLIA 1688 Joel 2, 7); hăriţ (MIR. COSTIN, LET.2 I, 251), hârăţ (DOS.). ET. Der Zshg. mit hârţ(ă) ist fraglich, ebenso der mit lcsl. rüvati (serb. nsl. hrvati) „kämpfen”. //Evtl, postverbal von a hărăţi. hărăţăg PI. -ţâguri S. n. (1875 AL.) Provokation F. Nu intră în obiceiurile mele de a răspunde la asemine hărăţaguri (AL. OP. I, XXIII; in einer Zurückweisung ungerechter Kritik). ET. a hărăţi + harţag. hărăţeâlă PI. -ţeli S. f. (1870 COST.) Geplänkel N. In fine, după multă hărăţală, începe a se ridica zestrea de pe ladă (MAR. NUNTA 568; Schilderung des scherzhaften Kampfes um die Mitgift). ET. a hărăţi. hărăţi Präs, -ţese (1675 MIR. COSTIN) I. V. tr. MOLD, fam.: reizen, necken. Când mă hără-ţeşle cineva, atunci îs ca turbat (SBIERA POV. 8). Băietul... cel blajin ...pe care fietele îl hărăţeau fără leac de giijă (GANE, CL XI, 370) der friedfertige Junge ... den die Mädchen verspotteten. II. a se hărăţi cu cn. LV. mit jdm. plänkeln, Scharmützeln. Nu se băltea temeiul oştilor, numai aripele se hărăţeau (NECULCE, LET.'2 II, 261) nur an den Flanken wurde Scharmützel!. Au sosit slrăjile tătăreşti ... cu carii hărăţindu-se cazacii... lisovţi, au înfrânt lisovţii pre tătari (MIR. COSTIN, LET.1 I, 239). ET. vgl. hărăţ. hărăţie (t) S. f. (1683 DOS. VS. Dech. 13; 215a) Tapferkeit F. ET. a hărăţi. hărăxi Präs, -xcsc V. tr. (1850 AL.) zur Ader lassen. Ţi-i hărăxesc (pe copii) de spazmuri şi le descânt de diochi (AL. OP. I, 13). 318 hărtăpăli GR. hărăsi (AL., CL III, 247 u. 249), hărăpsi, haraxi (POL.). ET. ngr. χαράζω, Fut. -ράξω. hărăzeală PI. -zeii S. f. (1620 DIRB XVII/3, 539) Schenkung F. ET. a hărăzi. hărăzi Präs, -zesc V. tr. (1563 CORESIPRAXIU 533) als Schenkung zuweisen, zum Geschenk machen, schenken, weihen. La moartea lui orice va hărăzi neşline muierii lui (INDR. 272). Rangurile se hărăzesc de domn (SUŢU NOT. 53) werden verliehen. Şi această fabulă chear lor (boierilor cheltuitori) o hărăzesc (DON1CI 33) diese Fabel widme ich ihnen, den verschwenderischen B oj aren. GR. (t) hărăzui. ET. ngr. χαρίζω. hărăzire PI. -ziri S. f. (1652 BRV I, 180) Schenkung F. ET. a hărăzi. hărăzitor PI. -töri S. m. (um 1710 NEC. COSTIN) Gnadenspender M. Dumnezeu, hărăzitor iul de milele sale (NEC. COSTIN, GCR II, 2). ET. a hărăzi. hărăzitiiră S. f. (um 1710 NEC. COSTIN, LET.1 I, App. 108) Schenkung F. ET. a hărăzi. hărcăti Präs, -ţese (1856 SBIERA) I. V. tr. anschrcicn. II. V. intr. schreien, kreischen. Au început a răcni, a striga, a ţipa, a hărcăti (SBIERA POV. 272). Văd nişte jidani hărhătind (NĂD. NUV. I, 89). GR. hărhăli. ET. wohl onomatopoet. hăreţ siehe herete. hărhăti siehe hărcăti. hăriţ siehe hărăţ. hărjeate (t) S. f. PI. (1620 DR I, 292) LV. Würfel M. zum Spielen. Tăbliţe de joc sau hărjeate (MARD., als Übers, von (civila i zarig). Să nu jiepreotul beţiv scai să se joace în tavlici sau în harjate sau în ţinte sau în coina.ce (ÎNDR. 427) der Pfarrer soll kein Trinker oder dem Würfelspiel... verfallen sein. A iubi hărjeate şi basne decât sfintele cărţi a citi (DOS. VS. Apr. 21; 93b) das Würfelspiel lieben ... anstatt in den heiligen Büchern zu lesen. GR. Sg. nicht belegt; PI. auch -jede (ÎNDR. 1. c.), ghärjeate (DOS. VS. Apr. 3; 71a), har jeli (ÎNDR. 78 u. 427), arjeti (ÎNDR. 437). ET. Offenbar frz. hazard „Glücksspiel”, afrz. hazcirt „Würfelspieler”, auch mittelbar. hărmălaie PI. -läi S. f. (1882 CONT. II, 280) fam.: wüster Lärm M., Geschrei N. Seara, (avocatul Pelroni e) vecinie în hărmălaie de clienţi şi frământări de cod (VLAH. GV. 47). ' ” "" GR. neben hărmălaie (SPER. AN. 1892 l, 211) harmalaie, MOED. harha/aie (Ş. INFL. I, 210). ET. onomatopoet. hărnici Präs. -césc(1788MOLNAR. SPRACHL. 299) I. V. tr. zurp Fleiß, zur Arbeit anspornen, -treiben. II. a se hărnici fleißig werden. Cum se hărniceşte femeia leneşă (SEV. AN. 104). ET. harnic 2. hărnicie S. f. (1651 PSALT. 114b) 1. LV. analog harnic 1 : Eignung, Befähigung, Fälligkeit F. etc. Hărniciia împăraţilor şi domnilor mai multa să înţelege din cuventele lor... decât den războaie făcute de dânşii (MIR. COSTIN, LET.1 I, 256). 2. LM. analog harnic 2: Fleiß M., Emsigkeit, Rührigkeit, Tüchtigkeit F. Cu mânecile suflecate până aproape de coi, cu obrajii rumeniţi de jocul hărniciei (CL XIX, 222) mit vor Eifer brennenden Wangen. Hărnicia este mama norocului, iară lenea este mama sărăciei (INV. COP. 1878, 25). - Neg. nehărnicie (ANON. CAR.) Unfähigkeit F. ET. harnic. hărşic siehe hârşie. hărşni Präs, -nésc V. tr. (1856 SBIERA) (mit einem Schlag) abhaucn. SBIERA POV. öfters: Bălaurul... scoţând şi celalalt capăt... Teiu-legănat i-au hărşnit şi acest capăt (SBIERA POV. 86). Dafür hărşti (SBIERA POV. 116). ET. harştil, siehe hâirştl hărşti siehe hărşni. hărtăni Präs, -nésc V. tr. (um 1820 ZIL. DOM. 357) MUNT, in größere Stücke (zcr)reißen, zerfleischen, zerfetzen. Ca nişte tăiuşurifierbinţi îi treceau prin inimă şi i-o hărtăneau (VLAH. NUV. 85). Hainele de pe dânsa se hărtăniseră, se muceziseră şi se putreziseră (ISP. LEG.2 144) ihre Kleider waren zerrissen, verschimmelt und vermodert. Desfătarea din jurul mesei creştea hărlănind din fata Chivului (DEL. S. 44, von lästernden Weibern) indem sic ein Stück nach dem andern von ... rissen. ET. hartem. hărtăpăli Präs, -lèse V. tr. (1868 BARC.) zeifleischen, -fetzen. Te hărtăpălesc toţi: unu-ţi ia un petic de pământ, altu-ţi ia graiu, al tu te vinde (JIP. OP. 24). ET. zu harta-parta, siehe harcea-parcea. 319 hărtulie hărtulie siehe hărţuite. hărţâş PI. -ţâşi S. m. (1683 DOS. PAR. 29 bis b) Plänkler M. Oaslele aveau hărăţi sau hărţaşi carii făceau atacul dintâi (AL. PP. 69). ET. harţ(ă). hărţui Präs, -ţuicsc (um 1640 URECHE, LET.1’ 84) 1. V. tr. 1. belästigen, plagen. Prea am fost hărţuiţi din toate părţile, prea au căzut pe capul nostru nevoi peste nevoi (VLAH. GV. 79). 2. aufstacheln, -hetzen, reizen, plänkeln. Să se ducă (fata) la stână, băgând de seamă să nu hărţuiască câinii (SEV. NUNTA 11) sie soll darauf achten, die Hunde nicht zu reizen. II. a se hărţui sich necken, sich zanken. Intr-o zi. la dejun stăteau amândoi (soţii) ca nişte bursuci: se hăr-ţuiseră, iar sfada începuse de la bucătăreasa (NÄD. NUV. II, 28) sic hatten sich herumgezankl. ET. harţ(ă), LM. vgl. auch frz. hctrceler. hărţuire S. f. (1649 MARD.) Geplänkel N. ET. a hărţui. hărţuitorPl. -tori S. m. (1654NEAGOE ÎNV.2173b) Plänkler M. ET. a hărţui. hărţulie PI. -Iii S. f. (1683 DOS.) 1. Schriftstück N. Hărţui ia ce părintele-i dăduse (DULFU PĂC. 62). Pe această hârţulie s-qflă scris ce-mi eşti dator (DULFU PĂC. 122) auf diesem Papier steht geschrieben, was du mir schuldest. 2. (t) hărţulie Erlaß M., Dekret N. Să dea şi. neşte hărtulii săbornice asupra lui Leon (DOS. VS. Dech. 18; 227a). GR. härturie (DOS. VS. Dech. 18; 227a). ET. zu ngr. χάρτης; vgl. cărţulie (carte). hasnui Präs, -nuiesc V. tr. (1581/2 PO2129; Gn 37, 26) LV. 1. erzeugen, hervormfen. Tăindu-i ca neşte mădu-lari putrede... i-au scosu-i afară să nu hăsnuiască vr-o boală la partea cea sănătoasă (DOS. VS. Mai 13; 127b). 2. (be-)niitzen, profitieren. ET. zu hasnä. häst siehe acest. hăt Adv. (1825 B.) MOLD. TR. fam., drückt große Länge od. Entfernung, dann überh. hohen Grad aus: sehr, ganz, ungemein. Cu limbi, hăt, cât un cot (AL., CL I, 294). Ian uilă-te colo hăt departe spre dealul Măgurii (GANE, CL 11, 93) sieh mal dort ganz in der Ferne. Trebuie... să verşi banii cu pumnul ca să înfrupţi pe toţi, de la cel mai mic ciocoieş până la-hăt-sus! (AL., CL III, 380) bis ganz, ganz oben. Am avut, hăt, în vechime O vitează boierime (AL., CL I, 295) vor langer, langer Zeit. Trebuie să fii voinic hăt colea ca să Jii în stare să-ţi pui şaua pe cal (CL XVII, 106) sehr, sehr stark. (Popa) s-ar fi împiedicat hăt şi bine, dar au noroc popii că au ciomag mare în mână (GHIB. BV. 72) wäre ordentlich gestrauchelt. ET. unbek. hătcăi Präs, -iese V. tr. (um 1743 NECULCE) MOLD, mit lauten Zurufen verspotten, beschimpfen. Noroadele tot îl suduiau şi-l hălcăiau şi aruncau cu pietre şi cu lemne după dânsul (NECULCE, LET.2 II, 228). ’ GR. hătcăi, hitcăi. ET. anscheinend onomatopoet. hătmănesc Adj. (1628 H.2 1, 643) Feldherm-, ET. hatman. hătmăniPrâs. -nesc V. intr. (1683 DOS. VS. Sept. 1; 2a) LV. führen, regieren, Feldherr, Hetman sein. Ridical-au craiul şvezesc hatman ...pe Filip Orlic, care de atunce tot hătmăneşte pe loc la Tighinea (NEC. COSTIN, LET.2 II, 70). ET. hatman. hătmănie S. f. (1676 CANT. HR. 476) ehern.: Amt, Stand des hatman: Fcldherrn-, Hetman-schaft F., Oberbefehl M. II orăndui mai întâi sameş la hătmănie (FIL. CIOC. 95) beim Kriegsministerium. GR. hătmănie. ET. hatman. hăţ1 PI. hăţuri S. n. (1683 DOS.) Zügel M. eines Zugtiers. Deaca slăbeşte (cărăuşul) şi nu poate să ţie hăţul cailor (MARG.2151b). Vezeteul ... îi mâna cu hăţuri coperite cu ţinte de argint (C. NGR. 34) mit Silbernägcln beschlagene Zügel. Să-l scoată de gât cu hăţulu (DOS. VS., DA). GR. hăţ. ET. unbek. SG.ALR SN II, K. 293. hăţ2! siehe haţ! u. hăţ! hăţâş' PI. -ţâşi S. m. (1864 AL.) Leitpferd N., Zügel tragendes Pferd eines mehrspän-nigen Wagens, im Unterschied zu lăturaş Nebenpferd, das ohne Zügel seitlich angespannt ist. (Surugiul) bale cu harapnicul înainte, ca şi când ar vroi să lovească haţaşul (AL., CL I, 331). ET. hăţ1. hăţâş2 PI. -ţâşe S. n. (1876 EMINESCU PL 95) MOLD. TR. Waldpfad, Hohlweg M. zwischen Äckern etc. zum Durchgang für Tiere frcigclassener Weg. (Ilinca) ia repede pe hudiţa ce dădea pe din dosul 320 hâj grădinii popei, sare un hăţâş şi la fugă (NĂD. NUV. 1,183). Intr-un fund de pădure unde se-mpreună două răpi adânci, haţaşe de vulpi şi de lupi (GANE, CL VIII, 449) Fährten von Füchsen und Wölfen. GR. PI. auch hăţâş uri. ET. unbek. hăţiPrâs. -ţese V. tr. (1788 MOLNAR SPRACHT. 299) TR. ugs.: (hin- und her)zerren. Câinii mi-ţi-l apucară pe bietul lup şi mi-ţi-l hăiţiră şi tot mii de bucăţele-l făcură (RETEG. POV. III, 41). GR. hăţăi. ET. hăţ2. hăţiş PI. -ţişuri S. n. (1825 B.) MUNT. Dickicht, Gebüsch, Gesträuch N. Acel hăţiş felurit de arbori ce se-ndeasă si se-mpletesc (ODOB. MV. 1894, 96). (Lupul) s-a. făcut nevăzut prin hăţiş (GHICA 284) der Wolf verschwand im Dickicht. ET. viell. verw. mit huceag; vgl. hăţâş. hăţui Präs, -ţuiesc V. tr. (1698 CANT. DIV. 75a) mit dem Zügel lenken, kutschieren. (Vizitiulfiind bolnav,) trebuia acuma să hăţuiască singur caii (SBIERA POV. 235). ET. hăţ1. hău PI. hăuri S. n. (1777 DOR) 1. MOLD, gähnende, zu verschlingen drohende Tiefe: Schlund, Abgrund M. Ochii ei (ai mamei pădurii sunt) două nopţi turburi, gura ei un hău căscat (EMIN., CL IV, 280). Să vadă cum i se prăpădeşte şi i se scufundă-n hăul duşilor de veci comoara ei de mângâiere (VLAH. NUV. 96). 2. ugs. in negativen Sätzen: cât (e) hăul (şi dudăiul, şi pârăul) nie und nimmer. Pe la noi, pe la ţară, cât e hăul nu zăreşti viind picior de prefect (CL XIII, 72). Im positiven Satz: Cât hăul să căutaţi, Aşa aluat n-afiaţi (SEV. AN. 124) ihr mögt suchen, soviel ihr wollt. ET. Viell. magy. hö, hev, J-Iitze”. // Von TAMAS nicht aufgenommen. hăugâş siehe făgaş. häuiPräs. -iesc (1868 BARC.) I. V. tr. selten: (vor Lärm) betäuben. Caleştile-şi hauiesc capii (JIP. OP. 45). II. V. intr. hallen, schallen. Ei când vorbeau huia văile şi codri (ISP. BSG. 58). Toată valea auieşte de un ecou frumos, muzical (VLAH. DAN I, 58). Dacă arunci o piatră-n fiind numa, de departe, din inima pământului, ■ începe să auie tot mereu (CARAG. TEATRU I, 51). GR. aui, haui. ET. onomatopoet. hăuiâlă PI. -ieli S. f. (1887 DEL.) Hallen N., Lärm M. Surd la aiiiala întinsă a satului (DEL. T. 261). GR. auială. ET. a hăui. hăuli Präs, -lèse V. tr. u. intr. (1703 GCD) 1. johlen, jauchzen. (Românii) petrecură toată noaptea aceia ... cântând, chiuind şi hău lind (BĂLC. 115). Plugarii cătră sat Haulind pe lângă juguri, se întorc de la. arat (AL. POEZII III, 42). Privighetoarea ... hăuleşte o plăcere ce dragostea îi aprinde (CONACHI 271 ). Când românul doina hăuleşte, El pe frunză verde întâi o numeşte (DONICI 103). 2. heulen, dröhnen. GR. hauli, failli (BIBIC. 314), holi (PP. GCRII, 329), hăui (AL. BP., Şalga I, 75, wofür PP. 59 hauli). ET. onomatopoet. hăulire S. f. (1892 MAR.) 1. Johlen, Jauchzen N. 2. Pleulen, Dröhnen N. Urlarea sau hăulirea câinilor (MAR. ÎNM. 3). ET. a hăuli. hăulitS. n. (1868 BARC.) 1. Johlen, Jauchzen N. 2. Heulen, Dröhnen N. Hăulitul vijeliilor (BOGD. VECHI 24). ET. a hăuli. hăzos Adj. (1881 CREANGĂ) fam.: spaßig, schnunig. Nu-ifaimoasă, da-ihăzoasă(ŞEZ. 1,221). Şi alte isnoave hăzoase ca aceste (CREANGĂ, CL XV, 451) und andere spaßige Schnurren. ET. haz. hac! Interj. (1864 AL. OP. I, 72) drückt Ächzen aus. L-a izbit (câinele) de pământ de a Jacul hâcl şi nu s-a mai putut scula de jos (OD.-SL. 103). Vgl. a. icni. ET. onomatopoet. hâci! siehe hâş! GR. hâcii siehe hâşii GR. hâd Adj. (1793 PREDETICII, 22a) MOLD. TR. ugs.: häßlich, scheußlich, abscheulich. Lăcomit-am ...la sepie vaci Ş-am luat. hâda din găzdaci (I.-B. 181). Nu erai hâd şi bătrân când am venit la cuconiţa ...? (I. NGR., CL XIII, 26). ET. nicht lat.fioedus, sondern asl. chudu, vgl. poln. tschech. hyd, bulg. chud, ukr. chyd, was nach CANDREA EL. LAT. 408 aus dem Rum. entlehnt sein könnte. hâj S. n. (1683 DOS.) 1. Hütte F. Dzăcând trupul într-acel hâj de vreascuri (DOS. VS. Mai 14; 130b u. Noe. 3; 102a als Glosse zu bordei). 2. Schmähwort für ein altes Weib: häju de babă (ŞEZ. 321 hâ j ret IV, 101); hâju ciracului (ŞEZ. IV, 202); Augm. hcijoiu de babă (ŞEZ. IV, 202).’ ET. zu 1. poln. hyz. SG. ALR II/I, MN 3825, 122. hâjrct (t) (x) S. n. (1793 I. VĂCAR.) Hedschra F. Anii eghirii, adecă hijret-tarihî (I. VĂCĂR. I. I. O., TEZ. II, 247). La văleatul 703 hâjret şi 1303 de la Hr. (I. VĂCĂR. I. I. O., TEZ. II, 250). - Vgl. hegiră. ET. türk, hicrel. hâlpav siehe hulpav GR. hâltiugă siehe heliiugă GR. hâltâbâc! Interj. (1881 JIP.) plumps! Vgl. bâldâbâc. Cine sapă altuia groapa ... el cade întâi hâltâbâc acolo (JIP. OP. 81). Politicii... cade din înălţimea sa falnică şi să pomeneşte hâtâlbâc în mijlocul unei gâşte ... (JIP. OP. 39). GR. hâtâlbâc, hâldâbâc, hâilbâc. ET. onomatopoet. Hancu m. (1671 MUŞTE) Name eines Bojaren, der sieh 1671 gegen den Fürsten Duca der Moldau auflehnte (MUŞTE, LET.2 III, 6; AMIRAS, LET.2 III, 100). Daher Sprw.: Vodă vrea şi Hăncu ba wird über jdn. gesagt, der sich gegen eine größere Macht stellt. ET. unbek. häns siehe hiiceag GR. hânsârPl. -sari S. m. (1431/3 DERS) LV. Söldner M. (ohne festen Sold, der mit Kriegsbeute entlohnt wurde). Pârvul, pârcălabul de Soroca, s-au îndemnat cu hânsarii ... de au mers după căzaci (URECFIE, LET.2 I, 237). Pârvul, pârcălabul de Soroca, au sărit şi hănsarii după dânsu (NEC. COSTIN, LET.21,472). Bei CANT. DESCR. II, 7 werden unter hânsari Fcldarbeitcr verstanden, die unter den Befehlen der beiden Statthalter (vornici) der Moldau standen. ET. Sicherlich nicht, wie CANT, annimmt, dasselbe wie husar. H asl. chaqsarf, dem entweder gr./byzantin. xoupodpig (BOGREA 22) oder germ. hanse (BERNEKER 400) zugnmdeliegt. hâr! Interj, (um 1670 ANON. CAR.) 1. zur Bezeichnung verschiedener, dieser Lautfolgc entsprechender Geräusche, wie Rasschi einer ablaufenden Uhr, Schnarren einer Schnarre, Knurren eines Hundes, Röcheln, Keifen etc. Ceasornicul începu iar a hârâi - hărrr! - apoi prinse a bate cu zgomot (SAD. POV. 112). Azi hâr! mâine hat! (BOGD. POV. 147) bald keiften sie, bald rauften sic miteinander. 2. MUNT. ugs.: că hâr, că măr drückt Hin- u. Widerrede aus: O fi tunsă? oft rasă? ba o fi una? ba o fi alta? Că hâr, că mâr, ciobanii nu ghiciră (DEL. S. 259) so rieten die Hirten hin und her, konnten es aber nicht erraten. Că hâr, că mâr, bietul băiat nu se lăsa (DEL. S. 100) da half kein Reden. - Hâra-pâra bellend. -Auch substantiv.: hâtră (ANON. CAR.). ET. onomatopoet. hâră PI. hâre S. f. (1805 CRIŞAN 107) 1. BAN. CRIŞ. Husten M. - Fig.: alte Frau. 2. Schuppen (PI.) auf der Haut u. in den Haaren von läusekranken Schafen etc. (MAR. INS. 481). ET. zu asl. chyra „Siechtum”. SG. ALRI/I, K. 131; II/I, IC. 121. hârău siehe herele. hârb PL hârburi S. n. (um 1580 GLOS. BOGD. 199a, TRS XVI, 428) MARAM. CRIŞ. OSTTR. MOLD. BUCOV. BESS. BAN. 1. Scherben M. (irdenes Bruchstück; zerbrochenes Gefäß; irdenes Gefäß). Şi-şi luo un hârb ca să-şi rază puroile (BIBLIA 1688 Ib 2, 8). Să pui härbu (de oglindă) în fereastră, Să văz bine-mi stă nevastă? (I.-B. 423). - Spiw. (vgl. capac): Sade hârbu-n cale şi râde de oale od. râde hârbul de ciob, de oală (spartă) u. ä. ein Esel schilt den andern Langohr. îmi zici hârb, îţi zic ciob wie du mir, so ich dir. 2. Muschel F. (DOS. VS. Ian. 8; 8a). GR. Dim. hcirb(u)sör, PI. -şoâre, hârbul (B.), PL -bitte, Augm. härböi. ET. vgl. bulg. chüi'b(el); urverw. mit ahdt. skirbi, asl. &ep ü. SG. ALR SN IV, K. 1036. hârbâreţ Adj. (1838 C. NGR.) naschhaft. (Copii) care de care mai năstruşnic, mai hârbâreţ, mai hămisit (SLAVICI, CL IX, 122). -Substantiv.: Schürzenjäger M.: Ei (bărbaţii) hârbareţi vor să fie, Noi (femeile) credinţă să păzim (C. NGR. 200). ' GR. hărbar (PANN PV.1 II, 117 u. WB.). ET. zu hârb (DA). hârbul Präs, -iese (um 1670 ANON. CAR.) I. V. tr. in Scherben schlagen, zerschlagen (WB.). Vin dacă vrei să te hârbuiesc ca pe o droşcă veche (AL. OP. I, 593). II. MOLD. a se hârb ui aus den Fugen, kaputt gehen. GR. hârbălui. ET. hârb. hârbuit Adj. (um 1670 ANON. CAR.) 1. in Scherben, zerschlagen. O trasără goalăpreste scoice tăioase hârb uite (DOS. VS. Iun. 8; 151a). 2. wacklig. Ea scoase din fundul unei lăzi hârb uite şi vechi o cute (EMIN. PL 17) vom Boden einer wackligen und alten Kiste. Căzu (la bacalaureat) ... Atât mai 322 hârlav trebuia hârbuilei lui vieţi (VLAH. NUV. 89) seinem aus den Fugen geratenen Leben. GR. hârbăluil. ET. a härbui. hârca S. f. (1793 I. VĂCĂR.) Mantel M. des Propheten. Hărcaua sau veşmântul prorocului (I. VĂCĂR. I. I. O., TEZ. II, 247). ET. türk, hirka. hârcav Adj. (1683 DOS.) LV. stammelnd, stotternd. Mihail härcavul şifiiu-său Theofil (DOS. VS. Dech. 29; 244a) Michael der Stammler. ET. asl. chrakavü(MIKL. LEX. PAL.). hârcă PL hârci S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. (Toten-)Schädel M. Câte hârci şi câile ciolane de oameni şi de dobitoace a împrăştiat (Argeşul) în luncile lui (DEL. î. V. ş. V. 168). - Schcrzh. auch vom Kopf eines Lebenden: Ştiinţă de nimic n-are, Cu hârca cu tot goală (PANN PV.1 II, 132) sein Schädel ist ganz leer. 2. fam.: (babă) hârcă altes Weib N., Hexe, Runkunkel F. Ajungând (fata) într-un sat, să-ntălni cu o hârcă de bătrână (RETEG. POV. IU, 12). îndată începu hârca a-i căuta de noroc (POMP., CL VI, 25). Vgl. auch băbârcă. ET. unbek. hârciog PL -ciogi S. m. (1634 PRODAN URBARII 1,361) 1. Hamster M. 2. Ratte F. ET. magy. höresög. hârcâi siehe horcăi GR. hârdau PI. -dâie S. n. (1537 DERS2) 1. Faß N., Tonne, Butte F., Kübel, Eimer M. Vedrele şi hârdaiele în care adunau ciobanii laptele (ISP. LEG.2 327). In grădini, oamenii... ţin vara, în hârdaie mari, copăcei şipomişori streini (OD.-SL. 115). GR. hurdău (B. j, hurdoi (PP. TR. MTNDR. EU. 164; MOLNAR SPRACHL. 63), hărdă.u, ărdău (POL.). - Dim. hârdăiâş, PI. -iăşe. ET. slav. hardov, hordov, magy. hordo. SG. ALR II/I, MN 2732, 93; 3918, 145; 3919, 145; SN II, K. 414. hârâi Präs, hârâi (1649 MARD.) I. V. intr. 1. rasseln, schnarren; (von Hunden) knurren; murren etc. Ornicul vechi începu să hărâie lung-lung, apoi prinse a bate ceasurile (SAD. POV. 103) die alte Uhr begann zu rasseln. Şi-n coşul pieptului... îşi auzea răsuflarea cum îi hârâie, regulat şi prelung, ca o râşniţă (VLAH. NUV. 90, von einem Schwindsüchtigen). Dulăul hârâia din când în când (NĂD. NUV. I, 160) der Köter knurrte von Zeit zu Zeit. Câinii hârâia (la rufele spânzurate) (PP. ŞEZ. IV, 236) die Hunde bellten (die Wäsche auf der Leine an). - Auch von rauher menschlicher Rede: Ţiganii când l-auziră, Din gură şi hârăiră: sfinte apostole ... (TEOD. PP. 263). 2. schnarchen, röcheln. Iona domnia şi hârâia (MĂRG.2 147a). Vgl. a hor ăi. II. a se hârâi 1. schleifen. Nu vezi cum te hârâi de toate pietrele? (ZAMF. LN. 128, zum Kutscher). 2. streiten, plänkeln (B.). GR. hâi ■ăi. ET. hâr! hârâiâlă PL -ieli S. f. (1885 DEL. S. 188) Rasseln, Schnarren, Röcheln, Knurren N. Un geamăt adânc de gâtlej, urmat de un fel de hărăialăsălbatică, ieşi din pieptul cadavrului (ZAMF. NUV. 88). ET. a hârâi. hârâit (1862 PTB.) I. Adj. klapprig. Mârâită, noduroasă stă în colb râşniţa veche (EMIN. O. I, 84). II. S. n. Knurren, Röcheln N. ET. a hârâi. hârâitoâre PL -töri S. f. (1885 DEL.) Schnarre, Knarre F. La Moşi n-au cu ce să-şi cumpere fluiere şi hărăitori (DEL. S. 219). ET. a hârâi. hârâitură PI. -turi S. f. (1705 CANT.) Gerassel, Gcschnarre, Geröchel, Geknurre N. Au nu sunt acestea carii de la toate stâi’vurile, cu hărăieturi şi cu clanţăieturi ne probozesc? (CANT. IST. 288). GR. hârăietură (CANT. 1. c.). ET. a hârâi. hârjii etc. siehe hârşâi ctc. hârjoână PI. -joâne S. f. (1856 SBIERA POV. 317) MOLD, ugs.: scherzendes, neckendes Spiel, Geplänkel N. Noi băieţii, ca băieţii, ne luam la hârjoână (CREANGĂ,’ CL XV, 3).’ ET. a hârjoni. hârjoni Präs, mă -nesc V. refl. (1838 FM 161) MOLD. ugs.: cu cn. sich mit jdm. necken, balgen; plänkeln. Cinci copii în jurul ei, hârjonindu-se între dânşii (GANE, CL VIII, 441). Dacă natura le-a înzăstral cu darul poeziei, poţi în toată liniştea să te hârjoneşti cu muzele (AL., CL V, 137). ET. unbek. hârlav Adj. (1881 JIP.) verdorben, entartet. Mişel, rău, hârlavşi-nşelător (JIP. OP. 122). Negri, încenuşiaţi, mucegăioşi, hârlavi la văz (JIP. R. 84). 323 hârlăvit GR. hărlcIvit (JIP. R. 64). KT. vgl. bulg. chürliv, -l/av „roLzkrank”, Lila. charlaj, -lanj. -Icik „kränklicher Mensch”. hârlăvit siehe hârkiv GR. hârleţPl. -16ţe S. n. (1588 DTR) MOLD. TR. Spaten M., Grabscheit N., MUNT. Pickel M. Dese7 va afla vreun lucrătorii! de vii... să fie furat vreo sapă sau vreun hârleţsau ternocop (ÎNDR. 293). ET. asl. rvhcf. hâros Adj. (1903 MAR.) BUCOV. von Schafen etc.: mit Schuppen bedeckt. Pielea si lâna e hâroasă (MAR. INS. 481). KT. hâră. hârsi Präs, mă -sésc V. refl. (1847 PANN PV. I, 135) veralt.: geizen, knausern. Mă hârseam să cheltuiesc un han mai de prisos (NĂD. NUV. I, 89). ET. unbek, vgl. arom. a hirisi „ (s )amoindrir, réduire ” (PAPAHAGI). hârsit Adj. (1825 B.) geizig, knauserig. Nu vezi cât e de hârsită? N-are suflet, n-are milă (SPER. AN. 1892 I, 187). ET. a hârsi. hârşcâi siehe hâirşâi GR. hârşie PI. -şii S. f. (um 1 670 ANON. CAR.) MUNT. TR. (de miel, de vulpe etc.) feines (Lamm-, Fuchs- etc.) Fell N., von ungeborenen Tieren (ODOB. MV. 1896, 78). In mijlocul lor (al săbiilor atârnate) era aşezai un cane oltenesc de hârşie neagră de miel (FIL. CIOC. 154). Boierii cei tineri... purtau în cap un glob rotund de hârşie brumărie (CL XIX, 294). Kira, într-o du lamă cu hărşii de vulpe (DEL. S. 170). GR. hărşie, hăşie. ET. unbclc. //TAMÄS 435: magy. hasi, in hasibârâny-bor „Fell verworfener Lämmchen”. SG. ALR SN II, K. 530. hârşâi Präs, hârşâi (1837 BUL. G. 237) I. V. tr. ugs.: (zer-)kratzen, schneiden, reiben (PANN PV. III, 125). Ilârjâindpământul cu vârful ciomegelor (ISP. JUC. 50). ’ II. V. intr. mit etw, kratzen, schneiden. Omul, săracii, hârşcăia cu herăstrăul în scânduri (VLAH. GV. 196). Birja ... hârşiind cu roatele de marginea trotuarului (ZAMF. LN. 127). GR. MOLD. hârşcâi, MUNT, auch hârjii. ET. onomatopoet., vgl. hârşti! hârşâit (1876 CREANGĂ) I. Adj. zer -, gekratzt, geschabt. Scăpând cu mare greu din mâinile lor hârşcăit şistâlcit (CREANGĂ OP. I, 81). II. S. n. Scheuern, Reiben, Scharren N. Zingănitulfur- culiţei, hârşiitul cuţitului îi sfâşia inema (NĂD. NUV. 1, 77). GR. hârjiit, hârşcăit. ET. a hăi şâi. hârşâitură PI. -Lui S. f. (1885 DEL.) ugs.: 1. Schaben, Reiben N. (Spinarea balaurului) dintr-o hârjiilură, ti-arji curmal mijlocul (DEL. S. 91). 2. Kratzer M. GR. hărşcăilură, hârjiitură. ET. a hârşâi. hârşti! Interj. (1856 SBIERA) ugs.: ritsch! schwupp! Numai iată că un ţigan să pleacă binişor asupra lor şi hârşti capul băietului (SEV. POV. 39) und schneidet ritsch! den Kopf... ab. Şi hârş, îi taie un cap, harş, şi-i mai taie unul (ISP. LEG.1 I, 64) und ritsch! ... ratsch! Duminicile bâzâiam la strană şi hârşti! câte un colac (CREANGĂ, CL XIV, 368) und schwupp! nahm ich eine Brezel. Un lup mai îndrăzneţ apucă înainte şi hârşti cu coada peste Neculai (NĂD. NUV. I, 177) fuhr schnell ... hinweg. GR. hârsi, harsti (SBIERA POV. 125), hârs, hars (ISP. l.c.). ET. onomatopoet. hârtie PI. hârtii S. f. (uni 1481 DERS) 1. PapierN.: descris, de tipar Schreib-, Druckpapier; hărtie-monedă Papiergeld; a pune, aşterne pe hârtie zu P. bringen, niederschreiben. Când vom vedea ... ceriul ca o coală de hârtie strângăndu-se (MĂRG.2 44b). Dacă îi plac unuia, ştie că trebuie să-mi dea hârtia (NĂD. NUV. Ii, 176) eine Banknote. 2. (t) LV. Personalsteuerzettel M. De s-au venit argaţilor cari luase hârtie de 2 lei, iară mai pe urmă la orănduiele au dat câte 10 ug. (NEC. COSTIN, LET.2 II, 22). 3. Schriftstück N. GR. Dim. hărţuită, PI. -liiiţe, hârtioâră, PI. -tioâre. ET. mgr. xapxio:, auch durch slav. Vermittlung. SG. ALR SN IV, K. 918,919. hârtierie PL -rii S. f. (1825 B.) veralt.: 1. Papiermühle F. 2. Papiergeschäft N. ET. hârtie. hârtierit S. n. (um 1890 BOGD.) selten: (Menge) Papiere. Fu nevoii a răscoli hârtieritul din sipet (BOGD. POV. 266). ET. hârtie. hârtop PI. -ţoape S. n. (1422 DERS) 1. LV. Höhle F. Vârtop de tâlhari (CORESI TE'1 94b; Mk 11, 17) Räuberhöhle. Variih s-au închis într-o vârtoapă şi plângea înstreinarea Ieremiei (DOS. VS. Sept. 28; 34a). Pre lângă vârtopile zmeilor şi bârlogurile leilor (CANT. IST. 43). 324 hâţânâ 2. bisw.: Vertiefung im Gelände: Kessel M., Schlucht F. Ciobănaşii... tot de-a fuga c-o rupea, de umpleau crângurile şi toate vărtoapele (TEOD. PP.' 516). 3. Vertiefung F. im Weg, Loch N., Grube F. Nu-ţi mai baie ghifili... Tu le chinui şi ele te scot din hârtoapă (JIP. OP. 48). In acest punct... pentru că strada era ... plină de hârlopi, trăsura regală a trebuit să se oprească un moment (LIT.). Dând căruţa prin toate hârtoapele şi coclăurile (SEV. NUNTA 317). GR. veralt.: vârtop, S. f. vârtoapă. ET. ksl. vrutüpü. hârtopos Adj. (1893 BOGD.) von Wegen: holprig, uneben. Drumul... devenise cam hârtopos şi sania se zdruncina puternic (BOGD. VECHI 76). ET. hârtop. hârţ PI. harţi S. m. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. Maus F. ET. vgl. şerb. hreak (DA). harţi1 siche harţi GR. hârţi2! Interj. (1876 CREANGĂ) hărţi... părţi (scârţi) Bezeichnung für geräuschvolles Zerren. Când să suie la deal (carul), suie-l dacă poţi! Hărţi! încolo, scârţi! încolo, carul se da înapoi (CREANGĂ, CL IX, 454). ET. onomatopoet. hârţoagă meist PI. -ţoâge S. f. (1779 A. J. 775) altes Schriftstück, meist pej. Cetesc şi în hârţoaga Din mănăstirea de la Zănoaga (BUDAI-DELEANU1,100). Să-ţi arăt ispisoacele din pod. Am ian aşa un teanc de hârţoage afumate (AL., CL V, 139). ET. hârtie + hrisov. hârzob PI. -zoâbe S. n. (1643 A. O.) 1. Flaschenzug M. 2. in einen Reifen gespanntes Netz. Darauf wird z. B. in der Käserei das Seihtuch mit dem Käse gelegt u. ausgepreßt. Intr-un cui în fundul stânei rămăsese spânzurat Un hârzob ce-l pun ciobanii pe putini la strecurat (SPER. AN. 1892 I, 7). 3. Körbchen N. aus Tannenreisig, in dem geräucherte Forellen (păstrăvi afumaţi) aufbewahrt werden. (El) trimite câteva hârzoabe de păstrăvi şi două căprioare (AL., CL VII, 374). 4. Schneeschuh, -reifen M. (CIH.). - Redew.: parcă-i coborât cu hârzobul din cer aufgeblasen, hochmütig, er sitzt auf dem hohen Roß. Era el boier de neam din cei pogorâţi cu hârzobul din cer (UR. LEG. 349). GR. vârzob (A. O. VI, 425), S. f. hârzoâbă. - Dini. hărzobăş, PI. -bâşe. ET. vgl. bulg. vürzop „Bündel”. SG. ALR SNII, K. 413. hâş! Interj, (um 1670 ANON. CAR.) husch! Hâş, cucurigu dracului, că-i trezi cuconiţa (AL. OP. I, 175) husch, verdammter Krähhahn. GR. MOLD, hâci, hâcea (ŞE7, ITT, 189: hâcioaf huei, hucea, huş (RADUL. RUST. I, 70; MAR. ORN. II, 375), căş (AL. OP. I, 896). ET. onomatopoet. SG. ALR SN II, IC. 366. hâşâi Präs, -iese V. tr. (1825 B.) mit dem Rui'hâş! (ver-, weg-)scheuchen. Nevast-afară ieşa Şi pe cuc mi-l hcicii (PP. MAR. ORN. I, 127). -Auch intr./Dând din mâni şi hâşiind Ca s-alunge gărgăunii (SPER. AN. 1893 III, 269). GR. MOLD. hâcii, câşii (AL. OP. I, 896). ET. hâş! hâtâlbâc! siehe hâltâbâc! GR. hâtric PI. -trii S. f. (1683 DOS.) MOLD. Schlauheit, Pfiffigkeit F. Cunoscu gândul lui şi hâlriile (DOS. VS. Noc. 25; 166b) die Schliche. ET. hâtru. hâtru Adj. (1683 DOS.) MOLD. pfiffig, witzig. Adia, bărbat tare la minte, hâtru (NEC. COSTIN, LET.21, 79). Nevasta lui... era cam proastă; şi soacră-sa nu era tocmai hâtră (INV. COP. 1878,175). - Substantiv.: Schalle, Schlaumeier, Pfiffikus M. Hei, te pricep eu, hătrule, unde-ţi bate gândul (AL. OP. I, 241). - Neg.: Nehâtru şi fără mânie (DOS. VS. Martie 7; 23a). ET. asl. chytrü. hâţ! Interj. (1872 ISP.) fam.: 1. drückt schnelles Ergreifen aus, vgl. hat 1. 2. MTJNT. drückt ungestümes Ziehen, Zerren aus, in Verbindungen wie: (Bătrânul) hăţ în dreapta, hâţ în stânga, până descuie uşa (DEL. I. V. ş. V. 154). Se agaţă de spinarea lui o bufniţă. Hâţ în sus, hâţ în jos, bufniţa să se ducă din spinarea lui, ba (ISP. LEG.2 212). ET. onomatopoet. haţa! Interj. (1856 SBIERA POV. 319) fam.: drückt ruckartige Bewegung aus, meist wiederholt: Ursul... Se scoală în picioare Şi, hâţa! hâţa!până sus La scorbure se urcă (OD.-SL. 172). ET. onomatopoet. hâţâi Präs, hâţâi V. tr. (1822 HMST. 177) fam.: hin- und herzerren, -schaukeln. El... hâţâi copa-ciulpână ce-l scoase din rădăcină (ISP., CL XIX, 395). ET. hâţ 2. hâţânâ Präs, hâţân V. tr. (1848 ANUL 1848 I, 444) heftig hin- und herbewegen, -werfen, rütteln. Scoală ... grăi Sandu Lungii către nevastă şi prinse a o hâţânâ (RĂDUL. RUST. II, 197). Vântul hăţăna uşa şi fereştile 325 hâzenie (VLAH. NUV. 116) rüttelte an Tür und Fenster. - Auch refl.: Cine nu se lut (tină din încremeneala văcuită, înţepeneşte de viu! (.TIP. OP. 15) wer sich nicht auf-rüttclt. GR. hulei na (SB1ERA POV. 265), hăţâna, hăţăna. ET. hăţ 2. hâzénie PI. hâzénii S. f. (1856 SBIERA) fam. ugs.: Scheusal N. N-ai vrea tu sä te mântuiesti de hâzenia asta de mire? (SBIERA POV. 21). GR. hâzanie (ŞEZ., D.). ET. hâd. he! siehe hei! heamşerî siehe hemşerî. héba Adv. (1642 CAZ. GOV., CCR 156) umsonst, vergebens, nutzlos. GR. heäha, (t) heietba. ET. magy. hiäba. hec! Interj. (1904 SAD.) hick!, ahmt das Schlucken eines Betrunkenen nach. Hec! M-am îmbătat si eu odată - ei si? Hec! (SAD. POV. 109). ET. onomatopoet. hecatombă PI. -tombe S. f. (1773 ILIODOR) 1. Gemetzel, Blutbad N. 2. Opfer N., Hekatombe F. GR. (t) ecatomvă (ILIODOR, GCR Π, 88), ecatombă. JET. ngr. εκατόμβη, frz. hécatombe. héccla PI. hécele S. f. (1788 MOLNAR SPRACPIL. 91 ) (Hanf-)PIcchel F., Krempel M. - Vgl. auch dărac. Cu niste dinţi ca hecela (RETEG. POV. III, 36). GR. hehilăi, hehelă, MUNT. ehei, héihel (D. T.), hehel (B.). ET. sieb.-sächs. Ιιέχθΐ (SSW IV, 112/3), dt. Hechel. SG. ALR SN I, K. 260. hectàr PI. -tare S. n. (1 831 UT) Hektar M. ET. frz. hectare. héctica S. f. (1801 MICU IST. IV, 356b) Hektik F. ET. dt. Hektik. hediâ (t) S. f. (1802 URIC. III, 193) Geschenk, Präsent N. GR. (t) hedie, hidie, iclie, edighie, idighe (Ş. INFL.). ET. türk, hediye „Gabe, Geschenk”. héghes Adj. (1822 HMST) mit spitzen Hörnern. Fereşte-mă, drăguţ Doamne, De juninca hegheşă (I.-B. 432). ET. magy. hegyes. hegiră PI. -giri S. f. (1793 I. VĂCAR.) Hedschra F. GR. egirăi, eghiră (VĂCĂR. I. I. O., TEZ. II, 247). ET. türk, liieret; eghiră < ngr. εγίρα. hehei! siche ehei! hehelă siehe hecelă GR. hei! Interj, (um 1670 ANON. CAR.) 1. he! ei! heda! ach!, in verschiedener Anwendung, z. B. rufend: Ioniţă... le strigă: Hei, părinte! domnule primai·! ian mai staţi să vorbim omeneşte (BOGD. POV. 41); Staunen, Ärger ausdrückend: Bre hei, om necu-noscăloriu, vine-m ca ...de tine să râidz (CANT. D1V. 6b) oh,unwissender Mensch; einen wehmütigen Seufzer begleitend: Hei dragoste, dragoste, Tu uşti mândra pajişte (I.-B. 15). Aufmunternd: He! Trăsnea, mă! scoală! (CREANGĂ, CL XV, 452). Versichernd: Toată viaţa mea i-oiji recunoscător. He, mult bine mi-ajacut (I. NGR., CL VII, 44) ja, er hat mir viel Gutes getan. Bestätigend: Umblam, zice unul, după o găină sălbatică ... când la capătul plaiului -. He! he! răspunde altul ... numai iaca o dihanie stătea în cărare (CL IX, 3). Verwunderung ausdrückend: He! he! Moş Ion Roată ... lucru negândit (CREANGĂ, CL XVII, 116). 2. sehr, ungemein, vgl. hăt (s. d.): Ajungând, hei, tocmai în vârful dealului (DEL. S. 249). în marginea malului drept, a cărui umbră trage un chenar negru d-a lungul Dunării până hei!... departe, spre Borcea (CL XIX, 805) bis weit weg. ET. onomatopoet. heiuri S. n. PI. (1621 DIRA XVII/5, 60) TR. MOLD, zu einem Haus gehörende Nebengebäude, Grundstücke. Casa şi toate heiurile dimprejurul ei (ÎNV. COP. 1878, 65). GRJieie, selten: Sg. hei (1791IORGA S. D. XII, 188). ET. magy. hely. helalau siehe halaliu. helbet! Interj. (1835 MILLO, PR. DRAM. 367) MOLD, fam.: gewiß, selbstverständlich, verlaß dich darauf! Fă-ţi datoria, cum ştii; c-apoi om oi ji şi eu, helbet! (CL XII, 25) denn dann werde ich mich erkenntlich zeigen, verlaß dich drauf! în ce parte o fi locuind diavolul? Vom găsi-o uşor. „Lasă, că o găsesc eu singur. Helbet! sunt de la Craiova ” (CL XIX, 496). Tacă-ţi leoarba ... c-apoi întoarce-ne-vom noi acasă, şi helbet! nu ţi-a lua nime din spate ce ştiu eu (CREANGĂ, CL XVII, 115) und sei dessen sicher, daß du um die Prügel nicht herumkommst. GR. helbetim. ET. türk, eibet „ganz entschieden” (REDIL). hele! siehe elei! 326 herghelie helestéu PI. -téie S. n. (um 1496 DERS) (Fisch-)Teich, Weiher M. Din heleşteu scoate (arendaşul) pe fiecare săptămână câte un car de peşte (FIL. CIOC. 117). Hăleşteiele seci de peşti (NEC. COSTIN, LET.2 II, 78). O câtime mare de heleşteie, de iazuri şi de lacuri artificiale (SUŢU NOT. 15). GR. hălăştău, PI. -tăie, hălăşteu u. hăleşleu; MUNT. eleşteu. - PI. der Formen auf -leu MUNT. nicht -leie, sondern -laie. ET. magy. halastô. hélge PI. helgi S. f. (um 1642 DERS) Wiesel N. (Putorius vulg.) im weißen Winterkleid, wogg. nevăstuică Wiesel überhaupt. Alb ca (cum e) helgea schnee-, blütenweiß: Cămeşuice cusute cu bibi-luri şi albe cum e helgea (CL XV, 446). ET. magy. hölgy „Hermelin”. heltmgă S. f. (um 1900 TIKTIN) fade, geschmacklose Suppe. GR. hăltiugă, hâltiugă. ET. unbek. hem ... hem Konj. (1703 GCD) und... und, entweder... oder, einerseits... andererseits. Voia... hem să meargă în călătorie, hem să nu-şi prea ostenească caii (ISP., CL XVIII, 654). ET. bulg. hem ... hem (DA). heméi siche hamei. hemcseâlă etc. siehe hămeseală etc. hemşerî (t) (x) S. m. (um 1710 NEC. COSTIN) Landsmann M. Era Balaban grec de la Rumelîheamşerî cu Duca Vodă, de la un loc (NEC. COSTIN, LET.2 II, 33). ET. türk, hemşeri. hendéc etc. siehe hindichi. henghér etc. siehe hingher etc. hep! Interj. (1860 AL. OP. I, 1557) holla! (Laut, mit dem Jäger sich anrufen). El îi strigă după obiceiul vânătorilor: Hep! Hep! şi tot astfel îi răspunse şi glasul (I. NGR., CL VII, 44). ET. onomatopoet. herăgră (t) S. f. (1675 MIR. COSTIN, LET.11, 259) Gicht F. ET. ngr. χειράγρα. heraldic Adj. (1837 C. NGR. OP. I, 211) heraldisch, Wappen-. GR. (t) eraldic. ET. frz. héraldique. herb PI. hérburi S. n. (1644 BRV I, 47) LV. MOLD. Wappen N., vgl. stemă. Stihuripeherghia Moldovei (DOS. VS. Titelseite b). Herbul ţărâi, vechii ş-au fost ales buăr (CANT. D1V., Titelseite b). Lună, Soare şi Luceferi, El le poartă-η a lui herb (EMIN. O. I, 100, archaisierend). GR. (t) herghie, her. ET. poln. herb. herbelui Präs, -iese (uni 1670 ANON. CAR.) schlürfen. ET. unbek. hercghic1 PI. -ghii S. f. (1683 DOS. VS. Noe. 3; 101b) LV. MOLD. Abstammung, Herkunft F. (Pasăre) pre dinafară neagră din hereghie (CANT. IST. 30). Cămila ... nici hereghiia dinceputsă-şipiardză (CANT. IST. 97). ET. vgl. herghie (herb) u. hereghie2. hereghie2 PI. -ghii S. f. (1424 DERS) LV. Münzanstalt F. GR. haraghie. ET. ngr. χαραγΐ (SCRIBAN). hercstcă siehe cherestea. herete PI. hereţi S. m. (um 1600 Η.21, 281) Habicht M. GR. hărăţ (PRAV. GOV. 48b), hârăţ (CANT. IST. 16; 151), hărete(MAR. ORN. 1,123), hărău (B.), hereu (MAR. ORN. 1,122), hărău (KLEIN), erele (PANN EROT. IV, 74), arete. ET. vgl. magy. herfo, mit hărău als Grundvariante (TAMÂS 433). heretiscălă siehe hiritiseală GR. herctisi siehe hiretisi GR. heretismos (t) S. n. (1782 GÂLDI) Gratulation F., auch (förmliche) Begrüßung F. Era hiritizmosulprotoiereului din oraş (NĂD. NUV. II, 159). După heretismos şi întrebarea călătoriei, paşii au întors careşi la otacu lui (DION., TEZ. Π, 190) nach der Begrüßung und Frage nach dem Verlauf der Reise. GR. heretizmă (DION., TEZ. II, 188), hiritizmos. ET. ngr. χαιρετισμός. hereu siehe herete. herghelegiu PI. -gii S. m. (1703 GCD) GestiiÜcnecht M. Avea la iepe şi un herghelegiu (CANT. IST. 61). S-au dus să-şi vadă caii. „Aşa! de n-aş şti că-i beizadea, aş crede că-i herghelegiu” (AL., CL IV, 312). GR. argheleciu, hergheligiu. ET. türk, hergeleci. SG. ALR SN II, K. 321. herghelie PI. -Hi S. f. (1675 MIR. COSTIN, LET.11,294) 1. Pferdeherde F. Grajdurile... adăposteau o herghelie întreagă (XEN. BRAZI 5). 327 hcrghie 2. Gestüt N. Fam. spöttisch für ungebändigte Wesen: Ei, iaci, taci! Ajungă-ti de amu, herghelie! (CREANGĂ, CL XV, 3). ET. türk, hergele. SG. ALR SN II, K. 320. herghie siehe herb. hcricică S. f. (1868 BARC.) Vogelknöterich M. (Polygonum aviculare). GR. har •iscă, aricică. ET. Rückentlehnung über magy. haricska < mm. hrişcă. hering PI. -ringi S. m. (um 1670 ANON. CAR.) TR. BAN. Hering M. GR. BAN. herincă, hirincă S. f. ET. dt. Hering. hermafrodit (1705 CANT. IST.) I. Adj. zweigeschlcchtig, hermaphroditisch. II. S. m. Zwitter, Hermaphrodit Μ. GR. erma-, (t) irma- (CANT. IST. 76). ET.. gr. 'Ερμαφρόδιτος. hermină PI. -mine S. f. (um 1812 ŞINCAI HR. I, 246) Hermelin(-pelz) M. GR. TR. ermelin, armelin. ET. frz. hermine, dt. Hermelin. hernie PI. -nii S. f. (1849 UT) Bruch M. ET. frz. hernie. SG. ALR EI, K. 125. herovic siehe heruvic. herovicăr PI. -care S. n. (1895 GHIB.) kirchl. Gesangbuch N. Anasmatariul, Irmologhionul, Herovicariul (GHIB. BV. 84). ET. heruvic. herţeg siehe herţog GR. herţog PI. herţogi S. m. (um 1404 LDSR 345/6) Herzog M. Radul Negru, voievod mare, herţeg pre Almaş şi pre Făgăraş (MAG. IST. IV, 231). GR. herţeg. ET. dt. Herzog; herţeg < magy. herceg. heruvic S. n. (1570 CORESI LIT. 25b) Chcrabimhymne, die während der Liturgie gesungen wird, bevor Wein und Brot auf den Altar gebracht werden, u. in der die Gemeinde als hymnensingende Chem-bine dargestellt wird. De vorfi (sfintele daruri) înainte de cântarea herovicului vărsate (Ş. TAINE 92). - Auch cântec heruvimesc (MARD.), imnul cheruvimic (GHEN. LIT. 91). GR. herovic (Ş. TAINE 1. c.), cheruvic, heruvico (GHEORGACHI, LET.2 III, 307), cheruvim (MAR. NAŞT. 428). ET. gr. (ύμνος) χερουβικός. heruvim PI. -vinii S. m. (16. Jh. PS. SCH. 79, 2) Cherub M. Şi de 5 coţi aripa unui heruvim (BIBLIA 1688 1 Kg 6, 23). GR. cheruvim. ET. gr. χερουβίμ. SG. ALR 1171, MN 2737, 93. heruvimic Adj. (1649 MARD.) cherubinisch. GR. (+) heruvimicesc (PATIMA LUI HS., GCR II, 192), heruvimesc (MARD.). ET. heruvim. hervaneâ (t) S. f. (1832 DRĂGH.) Staatsmantel M. (des Sultans) (DRĂGH. IST. 1,103). Maiestatea sa ...ne primi cu hervaniul în spate (RAL. S. 151). Wurde seit 1832 auch den Fürsten der Walachei u. Moldau an Stelle der cabaniţă verliehen. GR. -nioa (DRĂGH. IST. II, 195), hervani(u) S. n., PI. -niuri. ET. türk, barmani, harvani (Ş. INEL. II, 64). hetai siehe hataia. hi! Interj. (1703 GCD) 1. Ruf, mit dem man ein Pferd an treibt: hü! Hii, căluţ! du-măla drăguţa mea (BOGD. POV. 55). Vgl. GOL., PR. DRAM. 75. Neghiniţă sări. p-un cal şi începu să strige: hi, hăi, hi, hăi (DEL. î. V. ş. V. 44). GR. hii (POEN. I, 819), hie. 2. Kichern: hi, hi, hi. ET. onomatopoet. hibă PI. hibeS. f. (1703 GCD) ugs.: Fehler M., Gebrechen N. - Fig.: Sorge F. Nici de malai n-ar fi hibă: Nu ştiu face mămăligă (PP. MAR. NUNTA 30) auch das Maismehl würde mir keine Sorge machen, nur kann ich keinen Maisbrei kochen. ET. magy. hiba. „Fehler”. hibrid Adj. (1845 UN) hybrid. GR. ibrid. ET. frz. hybride. hici Adv. (um 1670 ANON. CAR.) ugs.: nicht im geringsten, nicht die Spur. Ne-mbulzim ... la toate d-a gata şi la muncă, hici! (JIP. OP. 109). Să nu aibă... dor de cap Hici-de-leac (TEOD. PP. 396, Besprechung) keine Spur von Kopfweh. ET. türk. big. hiclean etc. siehe viclean etc. hieni siehe icni. hidră PI. hidre S. f. (1783 UN) Hydra F. Ticălosul boier căzu în braţele idrei acestei cu multe capete (C. NGR. OP. I, 90). 328 hir GR. idră (ŢICH. 135). ET. gr./lat. hydra. hienă PI. hiene S. f. (1683 DOS. VS. Ian. 19; 19b) Hyäne F. GR. (t) ienă, iaină (DOS.). ET. ngr. ύαινα, frz. hyène. hieroglific Adj. (1705 CANT. IST. Titel) hicroglyphisch. - Fig. unleserlich, rätselhaft. GR. (t) hieroglificésc, ieroglific(esc). ET. gr./lat. hieroglyphicus. higi siehe huceag GR. higienă siche igienă. hihot etc. siehe chicot etc. hii! siehe hi! hilér siehe filer. hiliârh (t) S. m. (1782 AA ist. IE10) Befehlshaber M. von tausend Mann (BELD. TRAG. 16). ET. ngr. χιλίαρχος. hiltă PL hüte S. f. ( 1673 DOS.) LV. Schimpf M., Schmach F. Pre tot ceas mă-η treabă şi grăiesc în hiltă (DOS. PS. V. 41, 46). ET. vgl. ksi. hyla (DA). himérâ PI. -mère S. f. (1705 CANT. IST. 14) Schimäre F. Sunt himere şi izvodiri buiguitoare (BUDAI-DELEANU X, 15 N.). ’ GR. (t) chimérd. ET. gr./lat. chimaera. himéric Adj. (1829 AR 68) schimärisch. GR. (t) chim éric (EMIN. O. I, 133). ET. zu himeră. hinci siehe huceag GR. Hindia siehe India. hindichi PI. -dichiuri S. n. (1623 DIRE XVII/4, 219) LV. Schutzgraben, -wall M. um Festungen etc. (Cetatea) este ocolită cu hindichiuri, şanţuri adânci făcute de piatră (MS. 1715, ARH. ROM. II, 112). Hotarul Moldovei... se începe de la hindichiul lui Traian ... şi merge până la Nistru (AMIRAS, LET.2 III, 139). - Auch später noch: Pe malul hindichiului creşteau nişte tufare (CRĂS. SCH. IV, 237) u. von der Rinne um den Kasten der Traubenpresse (D. T.). GR. hendechi, hendec (CANT. IST. 11). ET. türk, hendek. hinghér PI. -ghéri S. m. (um 1600, HC I, 284) 1. Hundefängcr, Schinder M. Şi dacă... n-ar fi în stare să înveţe măcar atâta, l-aş învăţa săprinză câini cu laţul. Hengher da! da literat nu! (GAZ. SĂT. XIV, 478). 2. veralt.: Henker, Scharfrichter Μ. GR. hengher, MUNT, engher; ebenso die Ableitungen. SYN. călău, hoher. ET. vgl. dt. Henker, sicb.-sächs. hoenger, hanger ctc. (SSW IV, 140), magy. henger. SG. ALR SN IV, K. 1002. hingheri Präs, -resc V. intr. (1788 MOLNAE. SPRACHE 298) Hundefängcr sein. GR. hengheri. ET. hingher. hingherie S. f. (um 1900 TIKTIN) Hundefängerei, Schinderei F. Serviciul de hingherie mai are si altă însărcinare: aceia de a ridica caii morţi (LIT.). ’ ET. hingher. hingi siehe huceag GR. hintă PI. hinte S. f. (1703 GCD) TR. Schaukel F. Tată-său... o hiiţuţă pe picior cântăn-du-i „hinta, hinta!” (MAR. NAŞT. 347). ET. magy. hinta „Schaukel”. hinteu PI. -teie S. n. (um 1670 ANON. CAR.) CRIŞ. TR. Kutsche F., Prachtwagen M. Deschide-ne porţile Să întrăm cu hinteiele (PP. CL XVII, 278). GR. hinlău. — Dim. hinteiiş, hinteţ (B.). ET. magy. hinto. SG. ALR SN II, K. 355. hioldâş siehe ghioldaş. hipodrom PI. -dramuri S. n. (1683 DOS.) Reit-, Rennbahn F. Lăsară alergatele cailor, de-au rămas desert locul acela ippodromiiul (DOS. VS. Sept. 2; 3b). GR. (t) ippodromiiu (DOS. VS. 1. c.). ET. ngr. ιππόδρομος, frz. hippodrome. hipogeu PI. -geie S. n. (1705 CANT.) unterirdisches Gewölbe N., Totengruft F. GR. (t) ipogheu (CANT. IST. 59), ipogeu. ET. gr./lat. hypogeum. hipopotam PI. -tâmi S. m. (1785 UN) Fluß-, Nilpferd N., Hippopotamus M. GR. hippopotam (ŞINCAI N. 60), (t) ipopotam. ET. ngr. ιπποπόταμος, frz. hippopolame. hirS. n. (1741 TAMÂS) Kunde, Neuigkeit F. Mers-a hiriiil la Galaţi Că m-am iubit cu doi fraţi (MÎNDR. EU. 81). ET. magy. hir. 329 hirav hirav siehe firav. hireän siche hrean GR. hi rişca siehe hrişcă GR. hiritiscälä PL -scli S. f. (1885 DEL.) Gratulation F. Firtiseală nepomenită ţine Nea Nicola ... de ziua sa (DEL. S. 6). GR. heretiseală, jir(i)liseală. ET. a hiritisi. hiritisi Präs, -scsc V. tr. (1760IORGA S. D. XXI, 135) veralt.: 1. pc. jdn. beglückwünschen, jdm. gratulieren (ele c. zu ctw.). Să trimită sol ca să cheretiseascăpe Snleiman de împărăţie (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. Π, 254). Fiul împăratului începu ... săheretiseascăpe împărat pentru scăparea fie-sei de la rele (ISP. LEG.2 257). 2. jdn. (förmlich) begrüßen. Şi heretisindu-se împăraţii după obiceiul împărătesc si ospătându-se câteva zile (DION., TEZ. 11,215). GR. heretisi, MUNT. ugs.: jir itisi; ebenso die Ableitungen. ET. ngr. χαιρετίζω, Fut. -τίσω. hirji siehe rânji. hirograi'(t) S. n. (1705 CANT.) Manuskript N. De vreme ce, iată, hirograful tuturor în mânule noastre ieste (CANT. IST. 169). ET. ngr. χειρόγραφον. hirotesi Präs, -scsc V. tr. (1868 ŞAGUNA) in ein kirchliches Amt bestellen, ordinieren, lpodiaconii ... sepot... a se hirotesi dacă ar fi şi văduvi (ŞAGUNA DR. C. 156). ET. ngr. χειροθέτω, Fut. -θέσω. hirotesie PL -sii S. f. (1868 ŞAGUNA) Ordination F., Zeremonie, durch welche - abgesehen von den Weihen (siehe hirotonie) - ein kirchl. Amt verliehen wird, z. B. ein cetet, protopop, arhimandrit bestellt wird. Prezbiterii toţi, fără deosebire de hirotesie ... sunt egali. între sine în privinţa slujbelor sacramentale şi rituale (ŞAGUNA DR. C.’ 134). ET. ngr. χειροθεσία. hirotonie PL -nii S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 89) Ordination, (Priestcr-)Weihe F., Zeremonie, durch welche einer der drei Priestergrade (diaconic, preoţie, arhierie) erteilt wird. Cei ce vor să se hirotonisească, se cuvine a ji curaţi de păcatul care opreşte hirotonia (PRAV. BIS., COL. BUJOR. I, 682). ET. ngr. χειροτονία. hirotonisi Präs, -scsc V. fr. (1632 EUSTR. PRAV. 159) ordinieren, weihen. Au hirotonit păstori, şi propovedui-tori (MINEIUL 1776, 23). Unchiu-său ... îl hirotonisi de-l puse popă (VARL. CAZ.2 II, 29a). GR. hirotoni. ET. ngr. χειροτονώ, Fut. -νήσω; a hirotoni < hirotonie. hişpân PI. -pani S. m. (1703 GCD) LV. Spanier M. Bătându-se hişpanii cu franţozii. (NEC. COSTIN, LET.2 1, 399). ET. poln. hiszpan. Hişpânia f. (1675 MIR. COSTIN) LV. Spanien N. Craiul Hispanici (MIR. COSTIN, LET.2 1,315). ET. hişpan. hition Adj. (um 1560 BRATU, SCL XXV, 160) veralt.: mager. Păşirile acestea... de stârvurile împuţite totdeauna însătate şi nesăturate sunt. Ajijderea, nici între vilioan şi gras vreo deosăhire sau alegere fac (CANT. IST. 35, von Rabe und Geier). Zimbrul la mărime să asemenează cu boul dumesnic, însă capul lui este mai mic ... pântecele vitioan şi mai înalt la ciolane (CANT. SCRIS. 93). Oile lui slăbiseră şi se ßcuseränumai abia calde de hitioane ce era. (SBIERA POV. 9). GR. hitioan, hitiuan, hiteuan; vitioan, viteuan. ET. magy. hitvâny. hitioni Präs, mă -ncsc V. refl. (1705 CANT.) veralt.: mager werden, abmagem. Precum în hrana slobodă, trupul să îngroaşă şi să îngraşă, ase de post vitionindu-să, sufletul să suptie si să învărtoasă (CANT. IST. 51). GR. (t) a se vitioni. ET. hition. hitionirc S. f. (1705 CANT. IST. 101) veralt.: Magerkeit F. GR. (t) vitionire, mit anderem Suff, vătionime (CANT. IST. 63). ET. hition. hitleân siehe viclean GR. hiu! Interj. (1814 ŢICH.) Ausruf des Schreckens, etwa: huch! Mârlan, mamă! Hiu! că şi numele îi este înfricoşat (ŢICH. 127, die junge Maus zur alten). Intr-o seară, se trezeşte cu iuncherul pe prag - Hău! a ţipat cât. a putut (SAD. POV. 106). GR. hâu! ET. onomatopoet. hî! Interj. (1703 GCD) 1. ahmt Lachen oder Weinen nach, auch wiederholt: Hâihăhî! nenee! moş Andronic o spus o poveste (BOGD. POV. 227). 2. als Anruf: lieh, hei! Hî! va o vulpe pre multe să amăgească (ŢICH. 57). ET. onomatopoet. 330 hoâncă hlamidă PI. -mide S. f. (1683 DOS.) hliză PI. hlize S. f. (1741 ARHIVA III, 432) 1. Chlamys F., Umhang M. Luă haina (Glosse: hlamida) MOLD. hliză de pământ (Land-) Streifen M. Dac-aveţi (DOS. VS. Oct. 26; 86b). Iată vin şi găndăceii în vreo moşie Cu răzeşii. în hotar, Am eu chipuri să vă hlamide zmălţuite (AL. POEZII III, 56). fie A lor hlize date-n dar (IANOV, CE V, 274, ein 2. Fürstenmantel M. Şi dezbrăcându-l pre el, l-au Rechtsanwalt spricht). îmbrăcat cu hlamidă roşie (EV. 1894 Mt 27, 28). GR. Dim. hlizişoâră. ET. gr. x/lagnc;, -jinöog, ksl. chlamida. ET. unbek. hlap Adj. (1620 MOXA) LV. liederlich, nichtswürdig. Irina... aflăneşte oameni hlapi de-i îndemna, (să orbească pe împăratul) (MOXA, HC 1,382). ET. asl. chlapu. hlapéstc Adv. (um 1580 GLOS. BOGD., TRS XVI, 430) LV. unbarmherzig. ET. hlap. hlapic PL -pii S. f. (um 1580 GLOS. BOGD. 251b; TRS XVI, 430) LV. Liederlickeit, Nichtswürdigkeit F. Că asemenea era şi el cu Neron şi cu Domitian în tiranii şi în alte hlăpii... împărăţia romană... s-au rupt ...de tirania şi de hlăpia unor neharnici (SPÄT. MIL., LET.21,106). ET. hlap. hleab PL hleâburi S. n. (1876 CREANGĂ0· 108) MOLD, verächtl. von einem alten u. nicht mehr brauchbaren Menschen od. Ding: alter Krüppel, Rumpelkasten, alte Scharteke etc. Să ji murit eu, un hleab, nu ea, drăguţa, o floare! (NĂD. NUV. II, 137). Mergând de şagă cu un hleab de puşcă împrumutat la un vânat de urşi (GANE, CL XIV, 286). ET. vermutl. slav. chlébü „Brot”, vgl. poln. prôzny chléh „unnützer Brotesser” SG. ALRII/I, MN 3832, 123. hlei PL hlciuri S. n. (1845 ION.) Lehm, gelber Letten M. Când în fundul şanţului vom da de lut, hlei (ION. CAL. 236). Man unterscheidet: hlei gelber, humă blauer Letten u. lut Ton. ET. ukr. chlej. hleiös Adj. (1843 C. NGR. OP. I, 107) lehmig. Dacă (casele) arfi clădite... cu ciarnur... adică cu pământ hleios frământat cu paie (CL XIV, 25). ET. hlei. hliji etc. siehe hlizi etc. hlipătS. n. (1673 DOS.) LV. Schluchzen N. De suspini, de hlipăt inema să strânge (DOS. PS. V. 37, 18). ET. a hlipi. hlipi Präs, -pèse V. intr. (16. Jh. CV) LV. schluchzen. Plângeţi-vă hlipindu (CV2 66a; Jak 5, 1). Plângând şi hlipind cu durere de inimă (DOS. VS. Sept. 25; 27a). ET. vgl. ksl. hlipati. hlizi Präs, mă -zesc V. refl. (1805 CRIŞAN 107) MOLD. fam.: grinsen, lachen. Hi, hi, hi. „Iar te hlizeşti?” (AL. OP. I, 766). Chirică, cum îi treaba băieţilor ... se hlizea cu ceilalţi băieţi (CREANGĂ, CL XI, 29). Ţiganul... începu să se gudure şi să se hlizească dinaintea mea (GANE, CL X, 331). GR. hlinzi (MAR. SAT. 271; 306); hliji (AL., CL ΙΠ, 246; BARC.). ET. viell. verwandt mit dt. giinsen? //Vgl. bulg. hlezja se „plänkeln”, tschech. liziti „lächeln” (DA). SG. ALR II/I, K. 35. hlobă siehe hulubă. hlujân PI. -jâni S. m. (1698 CANT.) Stengel, Halm M.; (depană Feder-) Kiel M. Hlujerul (buruienii de dânsele) creşte înalt şi pân ' de doi coţi (DRĂGH. IC. 99). Crivăţul ...se apucă... să frângă lujerii nalţi ai crinilor (ODOB. SL. 77). GR. MUNT. lujer, MOLD. hhiger (CANT. IST. 69), higer (I.-B. 177). PL mit Art. hlügerile, hlujerile (CANT. 1. c.; 115b). - Daneben auch hluj S. m.: în topi-toare, unde ai stat... ca să-ţi putrezească hlujul (INV. COP. 1878, 101), PI. hluji, ferner hlujuri (RĂDUL. RUST. I, 215), hlujeni: Porcii mănâncă... şi hlujenii (de mazăre) cu mare lăcomie (ION. CAL. 24). ET. unbek. SG. ALR SNI, K. 196. hlupav siehe hulpav GR. ho! Interj, (um 1670 ANON. CAR.) fam. ugs.: Ruf. um Zugtiere zum Stillstehen zu bringen: brr!, halt! Un flăcău... Care-mi lucră la ogor Mânând boii: ho, Bodor! (I.-B. 32). Ho, colindroiule... ce dai peste mine? (CL IX, 6). Meargă sănătos, că eu nu i-oi zice hol (AL. OP. I, 842) Glück auf den Weg! Ich werde ihn nicht zurückhalten. „ Una, două... şase, murmură baba; ho-ho! destuii ” Dar ceasornicul... bătu de douăsprezece ori (SAD. POV. 112). - Zu Ochsen auch (h)aho!: Haho! haho! Iaca c-am ajuns, nevăstuică (BOGD. POV. 30). - Zu Menschen auch ho, ţară! halt!, gemach! Ho, ţară! strigă dascălul Fior ea alergând în pragul uşii şi împiedecând ieşirea ucenicilor (UR. LEG. 158). ET. onomatopoet. hoâncă PI. hoânce S. f. (1825 B.) fam. ugs.: Schmähwort für alte Weiber: Hexe, Vettel 331 hoârbă F. (Ea) întrebă de soacră-sa, numind-o ca de obicei hoanca (ZAMF. LN. 135). GR. ho anghina: hoanghină bătrână ce eşti! (CREANGĂ, CL XII, 29); ferner hoarcă: O hoarcă bătrână care se chema Zbârcea (FR.-C. MOŢII 281); horcă (POL.); hoanlă. ET. unbelc., vgl. hoaşcă u. hârcă. hoârbă siehe horbă1. hoarcă siehe hoancă. hoardă siehe ordie. hoârnă siehe horn. hoârţa siehe horţiş. hoăspă PI. hoâspe S. f. (1793 PREDETICII, 101 a) 1. Hülse, Schale, Spreu F., Balg M. Ningea ca hoaspele de porumb sub mlăciu (UR. LEG. 115). 2. Sägespäne PI. - Daher: hoaspe de gealău Hobelspäne (MAR. ÎNM. 239). GR. hospă, vospă (B.). ET. Viell. zu slav. sypati „streuen”, vyspa „Pocken” ele. hoaşcă PI. hoâşte S. f. (1881 JIP.) fam.: Elcxe, Vettel F. Popii şi hoaştili scorniră sule dă sărbători, pe an (JIP. OP. 76). GR. auch hoşcotină (JIP. OP. 76). ET. unbek., kaum magy. haska „überreife Melone”, das überdies Fremdwort sein soll. SG. ALR I/II, K. 197. hoâtră siehe votru. hoaţă siehe hob höbot PI. höbote S. n. (1821 LEON ASACHI B. 10) MOLD. TR. BESS. Brautschleier M. Aşpriimi mai bucuroasă, In mormânt ca o mireasă', Nu hobot, ce albă pânză Pe obraz să mi se-ntinză! (CONACIII 85)). -Andere Benennungen dafür sind je nach der Gegend sovon, halt, procov, nemeteţ, tulbenl, potilat, zăbranic; LM. dafür văl, voal. Bisw. überh.: Schleier M. Maica-mea ... s-a sculai din mormânt şi mi-a pus pe cap un hobot negru zicându-mi ...: Du-te, Irino, la mănăstire (GANE, CL I, 270). Noaptea îşi întindea pe încetul tristul său hobot (C. NGR. 284). ET. vgl. asl. hobotü„Schwanz”, russ. şerb. „Rüssel”, tschech. „Zipfel”, also „lang Hcrabhängendes”. SG. ALR II/I, K. 160. hochim (t) pl. -chimuri S. n. (um 1640 URECHE) schriftlicher Befehl des Sultans. Au trimis împăratul soli la crai cu hochimuri (URECHE, LET.21, 199). GR. hochiiim. ET. türk, hiikiim (ZENKER 392b). hod (t) S. n. (1815 C. NGR.) Gang, Lauf M. Osebită socotinţă după hodul delei (C. NGR. 342, in einer Verspottung des Kanzleistils). ET. russ. hod. hodăiţă Pl. -dâiţc S. f. (1888 FR.-C. MOŢII 124) Freudenfeuer (PL), die am Sonntag abend bei Beginn der Butterwoche auf Anhöhen angezündet werden. GR. hodântă (MAR. SÂRB. I, 273). ET. unbek. hodă Pl. hode S. f. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) TR. Wasserhuhn N. (Tuiica). O hodă sălbatecă de pe tăul Sandului prinsă (MAR. NUNTA 666). ET. magy. hâda. hodăcăi Präs, -iese V. intr. (1893 CĂT.) TR. humpeln. Ş-a fost serialii şi un picior şi umbla hodăcăind (CĂT. POV. I, 92). ’ ET. vgl. poln. chodaki „Stelzen”. hodină etc. siehe odihnă etc. hodolân S. m. (1843 FUSS) Seekohl M. (Crambe tatarica; FUSS, wonach MIKL. SLAV. EL. 33), hodolean (BR.). ET. vgl. odolean. hodorog (1757 R. I. X, 120) I. Interj., ahmt das Geräusch eines rumpelnden Dings nach. Carul... meu l-ai hârbuit de lot. Hodorog! încolo, hodorog!pe dincolo: carul se strică (CREANGĂ, CL IX, 453) wenn er bald dahin, bald dorthin gerumpelt wird. - Vgl. hodoronc-tronc! II. S. n. u. hodoroâgă S. f., Pl. -roage fam. verächtl. von Mühlen, Wagen etc.: klapperiges, rumpeliges Ding, Klapper-, Rumpelkasten M. (Fiul împăratului) cumpără o ocloroagă de căruţă şi un butoi de rachiu (ISP. LEG.2 373). - Im übertr. Sinn: a) von gebrechlichen Alten: Mummelgreis, klappcrige(r) Alte(r). Cum s-ar prinde, mă făcuşi odorog bătrân, hai? (RĂDUL. RUST. II, 277). - b) Schwätzer(in), Plappermaul N. Oh, vai ce om cicălos, HodoroâgăJlecăros! (PP. SEV. NUNTA 207). GR. MUNT, auch odorog, ebenso die Ableitungen; hodoroâncă (CL XI, 139, von einer Alten). ET. Vgl. magy. hadaro „Drcschflegclrute, Schwätzer”. // Von TAMĂS nicht aufgenommen. hodorogeâlă Pl. -geli S. f. (1881 CREANGĂ) fam.: Geklapper, Gerumpel N. Ion ... cu talanca ...cu cleştele şi cu vătrarul face o hodorogeâlă şi un tărăboi de-ţi ie auzul (CREANGĂ, CL XV, 3). ’ ET. a hodorogi. hodorogi Präs, -gesc V. intr. (1703 GCD) I. V. intr. fam.: klappern, rumpeln. Moara tot hodorogea (AL. PP. 103). Hodorogeşte ca o moară stricată seine (od. ihre) Zunge geht wie eine Klappermühle. Ce sunt, (femeile)? Automaţi!Maşine de brodat, de cusut şi de 332 hoină hodorogit pe seama altora, iată ce sunt (C. NGR., CL VIU, 17) über andere zu klatschen. II. a se hodorogi zusammenfallen. GR. hodorosi (B), odorogi. ET. hodorog. SG. ALR II/I, K. 29. hodorogit Adj. (1844 C. NGR. OP. I, 266) klapperig, rumpelig, gebrechlich. O căruţă hodorogită, c-un jidan urât. pe capră (SAD. POV. 91). Nu găsi decât un tron odorogit (ISP. LEG.21,12) cin altes Gerümpel von einer Truhe. Eu abia mă târâi, hodorogitele de picioare nu vreau de fel să mă ducă (NĂD. NU V. I, 100). Deodată văzui răsărind dintr-un tufiş o babă hodorogită (ROS. TROT. 18). ET. a hodorogi. SG. ALRSNŢK. 149. hodorogitură Pl. -gituri S. f. (1805 CRIŞAN 109) Gepolter, Gerumpel N. La moară nu se poate asculta de hodorogitură roatelor (CL VIII, 72). ET. a hodorogi. hodorönc-trönc! Interj. (1862 BUJOREANU I, 242) ahmt plötzliches, polterndes Geräusch nach, etwa: pardauz! kladderadatsch! Şi hodoronc tronc, ca din senin ... s-auzea o gălăgie, un vuiet (DEL. I. V. ş. V. 60). Mortul se scoală hodoronc tronc cu sicriul în spate (SEV. POV. 75). Un fel de nuvelă... care se isprăvea printr-un „adio ” ce cădea aşa, hodoronc-tronc, fără nici un motiv (VLAH. GV. 89) welche mit einem unvermittelten, durch nichts begründeten 'Lebewohl!’ schloß, GR. hodoro(n)g-tronc. ET. onomatopoet. hogaş siehe făgaş. hoge Pl. hogi S. m. (1526 DERS) 1. Hodja M., Lehrer, bcs. geistlicher, bei den Türken. Zic, atuncesă fie strigat şi hogea. în clopotniţă la Sfântul Nicolai în Iaşi (NECULCE, LET.2 II, 199). 2. fam.: langer Lulatsch, in Verwünschungen euphem. für Teufel M. GR. mit Art. hogea. ET. türk. hoca. hogeag Pl. -gcaguri S. n. (1632 DRHB XXIII, 588) 1. LV. Gesamtheit der zu einem I-Iaushalt gehörenden Personen: Haus N., Familie F., Körperschaft F., ferner Militärcorps N., Waffengattung F. Două ogeaguri de ţigani cuföi (DOC. 1776, Ş. INFL.). Ogeacurile cărămidarilor şi vărnicerilor (DOC. 1783, Ş. 1NFL.). Beiul Misirului cu şapte oceaguri de misirlii (AX1NTE, LET.2 11,159). 2. veralt.: Partei F. Parcă-l auz desearăproclamân-du-mă candidat al ogeacului (CARAGIALE, CL XVIII, 439). 3. MOLD. Schornstein M. Se aprinsese ogeagu de la bucătărie (AL. OP. I, 103). GR. oceag, oceac; Pl. auch hogege. ET. türk. ocak. SG. ALRII/I, MN 3866, 129. hogegheân (t) (x) S. m. (1793 I. VĂCĂR^ Staatsrat, RegicmngsbeamtcrM. bei den Türken, l-au întâmpinat un hogeaghean ... având cu el. mulţi bostangii (BELD. ETER. 127). GR. hogeaghean (VĂCĂR., Ş. INFL.). ET. zu türk. hoca. hoget Pl. -geturi S. n. (uni 1503 DERS) LV. amtliche, vom Kadi ausgestellte Urkunde bei den Türken. Şi au dat hogetul tătarilor ca să şadă ei să locuiască (AMIRAS, LET.2 III, 129). ET. zu türk. hoca. hoher Pl. -heri S. m. (um 1620 AA ist. 11/36, 159) TR. MOLD. 1. Hundefänger, Schinder M. Că hoherii omoară câni (BIBÎC. 379). 2. Ilenker M. Nevastă, bărbatu-ţi vine. „Las’ să vie, Dracu-l ştie, Hoherii calea, i-o ţie” (PP. MÂNDR.). GR. Dim. hoherâş (PP. MÂNDR.). ET. magy. hoher. SG. ALR SN IV, K. 981, 1002. hohot Pl. hohote S. n. (1705 CANT. IST. 47) Lachen. Gelächter N.; hohot de râs lautes, schallendes Lachen; deplâns lautes Schluchzen, Weinen. Demonii râseră; o, ce de hohote! (BOLINT.11, 232). Şi-n ceruri călătorul soare Râdea cu hohot repetat. (COŞBUC 120) lachte laut. Moş Ion Roată ...a început, a plânge cu hohot (CREANGĂ, CL XVII, 116) fing bitterlich zu weinen an. ET. onomatopoet.; vgl. slav. (russ.) chochot. SG. ALR II/I, K. 34. hohoti Präs, -tesc V. intr. (1703 GCD) laut, schallend lachen. Carol a hohotit: Mă-ntrebi ce-i asta? Sunt câini ce mor pe drum, sunt hughenoţi (COŞBUC 141). ET. vgl. asl. chochotati (BERNEKER I, 393). hoinar (1849 GHICA) I. Adj. bummelnd, herumlungemd. II. s. m. Müßiggänger, Landstreicher, Bummler M. Ea-şi smuncise fata de mână ş-o ducea acasă ca pe un copil hoinar (VLAH. IC. 27) wie ein herumstrolchendes Kind. Sunt mulţi funcţionari Şi mai mulţi încă hoinari (ODOB.-SL. 174). A umbla hoinar sich herumtreiben, müßig gehen. GR. oinar (GHICA, PRR 8). ET. wahrsch. zu hoină (oină). hoină siche oină. 333 hoinăreală hoinăreală PI. -reli S. f. (1894 ŞEZ. III, 16) Bummeln, Hemmlungern N., Müßiggang M. Viaţa de hoinăreală pe care se învăţase s-o ducă (LIT.) das untätige Leben. GR. oinăreală. ET. a hoinări. hoinări Präs, -resc V. intr. (1862 PTB.) müßig umherstreifen, sich hemmtreiben, lungern. Unde era Lăbuş, câinele meu, cu care hoinăream toată ziulica? (DEL. P. 197). ET. hoinar. höis(a)! siehe hăis(a)l hoit PI. hoituri S. n. (1793 PREDETICII, 3a) 1. Aas N. Voi da pradă corbilor hoitul său (CLII, 247). 2. fam.: große Fleischmenge. Văzând atâta, hoit grămădit în casa sasului (ISP. BSG. 108). 3. fam. verächtl. von dicken Menschen: Fleiscliklumpen, Koloß M. Am văzut eu şi hoituri mari şi nici de-o lume: la treabă se vede omul ce poate (CREANGA, CL XI, 24). ET. unbelc. // magy. hoit (DA). hojcn S. n. (1581/2 PO2 395; Ex 28, 15) jüdisches Priestergewand. GR. hozen, hoşen, hozin, hodzen. ET. aus dem Hebräischen, durch magy. Vermittlung. höjma Adv. (1835 DRĂGH. R. 124) MOLD. BUCOV. fam.: fortwährend, immerfort. Tu din contra o îndemnai hojma să se facă prinţesă (AL., CL IV, 311). Călugărul era cu gândul hojma La-nchinat şi la citit (SPER. AN. 1892 I, 59). ET. ukr. hozma. hojmalau PI. -lai S. m. (1881 CREANGĂ) MOLD, ugs.: Bengel, Lackel M. Când mă uit înapoi, doi hojmalăi se si luase după mine (CREANGĂ, CL XIV, 367). ET. unbek. holbă Präs, -bez (1793 PREDETICI I, 45b) TR. BUCOV. MOLD. I. V. tr.: a holba ochii die Augen (weit) aufreißen, glotzen; ochii la cn. jdn. anglotzcn. Popa... caută să se dezlege, holbează ochii-degeaba (NĂD. NUV. I, 187). Hai degrabă, nu holba ochii la mine (AL., CL VII, 440). Bătrânul (laploscă) înhoalbă ochii mari (BODN., CL VII, 101). II. a se holba starren, stieren, glotzen. Fătul... Cartea mi-a luat, La ea s-a-nholbat (MAR. SAT. 271). Şi să lot înholbară birişipre de toate laturile (RETEG. POV. V, 47) sahen sich forschend um. GR. în-. ET. lat. volvere. SG. ALRII/I, K. 12. holbat Adj. (1822 HMST. 150) glotzend; ochi holbaţi Glotzaugen (PL). Dar ce te uiţi la mine cu ochii holbaţi? (I. NGR., CL III, 37). GR. în-. ET. a holba. holbură siehe volbură. holcă S. f. (1673 DOS. OP. I, 6) TR. MARAM. MOLD. BUCOV. Lärm, Aufruhr M. DOS. öfters, z. B.: Era holcă mare şi nu s-au mai audzât ciocanele ce spărgea zidiul (DOS. VS. Noe. 24; 159a). Acolo se auzi. o holcă mare şi înjurături (FR.-C. MOŢII 247). ET. wahrsch. verw. mit gălăgie, gâlceavă //vgl. russ. golka. SG. ALR II/I, K. 28. hold Präs, -cesc V. intr. (1683 DOS.) lärmen. Şi pre aceste numere holcind şi gâlcevindu-să în cuvinte (DOS. VS. Ian. 30; 46a). GR. holcăi (B.). ET. vgl. holcă. holcitură S. f. (1679 DOS. LIT. Vas. 19a) Aufruhr M. ET. a holci. holdă PI. holde S. f. (1551/3 ES 44a; Mt 13, 24) Saatfeld N., FlurF., PI. Saaten. Fata... Puse seceruica-n brâu, Se duse pe lângă râu La holdă mare de grâu (MAR. SAT. 120). Pitpălaca au scos puişorii ei în holdă (ŢICH. 402). Şi-ş va slobodzi dobitocul său în holdele altuia a face pagubă (PO2 250; Ex 22, 5). GR. Dim. holdiţă, PI. -di'ie. ET. vicii. dt. Halde „Bergabhang”; vgl. poln. holda, magy. hold. SG. ALR SN I, 39. holeâc (t) Adj. (1688 BIBLIA) liederlich. Si să aduna, cătră Ieftaie oameni holeaci (BIBLIA 1688 Ri 11,3). ET. vgl. poln. Iudaic, ukr. choläc (CIORANESCU 4152). holeră PI. holere S. f. (1815 UT) 1. Cholera F.; holera găinilor Hühnerpest. Tu lot bei şi veseleşti, De holeră nici gândeşti (AL. PP. 38). -Als Schmähwort für eine Frau, wie ciumă: A fost holera de mă-ta, se cunoaşte (NĂD. NUV. 1,180) man merkt, daß deine Mutter, das Scheusal, dagewesen ist. 2MOLD. Spitzklette F. (Xanthium spinosum). Ruşii din această lavră românească s-au puiezit ca şi holera adusă în Moldova pe cozile cailor ruseşti la 1828 (CL XV, 314). GR. choleră, coleră. ET. n. lat. cholera, gemeineurop. holercă PI. -lerci S. f. (1675 MIR. COSTIN, LET.1 I, 250) LV. u. ugs.: Schnaps, Branntwein M. Au îmbătat cu holercă pe cazacii cei din cetate (NECULCE, LET.2 II, 211). Ivan... s-a apucat... de ciulit la ţuică si holercă. (CREANGĂ, CLXII, 31). 334 liopa(i)! GR. LV. horllcă, bisw. horelcă; TR. bisw. ho Urcă; MARAM., bisw. TR. horincă (RETEG. POV. III, 83), hurelcă, hulercă (CIH.). - Dim. holercuţă, PI. -cute. ET. vgl. poln. horylka, tschech. horelku etc. holm PI. holmuri S. n. (1443 DERS) LV. MOLD. Hügel M. Cu stâncipohârnite, cu dealuri, şi holmuri (CANT. IST. 143). GR. hă Im, hâlmă, halm, gâlmă. ET. vgl. russ. cholm, nslov. holm, magy. halom < asl. chlümü, woraus rum. hâlm (B.; POL.). holmuros Adj. (1705 CANT.) hügelig. Munţi holmuroşi, codri umbroşi (CANT. IST. 71). In valuri ase holmimoa.se să să arunce nu-ndrăz-neşte (CANT. IST. 260). ET. holm. holotă S. f. (1675 MIR. COSTIN) Mannschaft F., Truppen PI. Holota leşilor ce era în goană (MIR. COSTIN, LET.21, 271).’ ET. vgl. poln. holota „Bcttclvolk” u. mm. gloată, wofür holută (ŞEZ. V, 99) u. holoală (DA). holoviţă S. f. (1834 DRĂGH. IC. 87) mit Bierhefe angerührte Branntweinmaische. ET. unbek. holt! Interj. (1888 RETEG. POV. II, 71) halt! PP. TR. El aluncea strigă: holt! (MAR. NUNTA 625; Var. SEV. NUNTA 208). ET. dt. hall, nach dial. Aussprache. holtei PI. holtei S. m. (1487 DERS) Junggeselle M; scherzh. holtei tomnatic alter Junggeselle. Pe timpul cel bun când eram holtei (AL., CL IV, 308). GR. hoher (Br, FR.-C. MOŢII 101). - Dim. holteiâş. ET. wahrsch. slav. (poln. etc.) huitaj „liederlicher Mensch, Landstreicher”. SG. ALR 1/11, K. 180; Il/I, K. 155. holtei Präs, -iese V. intr. (um 1560 BRATU, SCL 25, 154) als Junggeselle leben; cu cn. mit jemandem die Jungge-scllenzeit verbringen. Acei feciori... cari holleiesc toată viaţa lor (MAR. NUNTA 10) die ledig bleiben. GR. a hoheri (B.). ET. holtei. holteie S.f (1836 C. NGR.) Junggesellenstand M., -leben N. Să tixliască căsătoria! şi nerod acel ce laudă holteia (C. NGR. 67). ET. holtei. holteric S. f. (1825 B.) Junggesellenstand M., -leben N. ET. a hoheri, (holtei). hondrăni Präs, -nesc V. intr. (1835 GOR. HAL.) MUNT. fam.: plappern, schwatzen. Domnul Hristos îi întoarse spatele, îl lăsă să hondrăinească (ISP. BSG. 117). GR. hondrăi, hăndrălui (SEZ. III, 15, 16); hondroni (D.). ET. magy. hadarni. //Von TAMAS nicht aufgenommen. hondroc siehe androc. hont PI. honturi S. n. (1758 PASCA N. 254) TR. Grubenhund M., Förderwagen der Bergleute (FR.-C. MOŢII 101). ET. dt. Hund. hontâr PI. -tari (1888 FR.-C. MOŢII 42) TR. Bergmann M., der das Gestein mit Grubenhunden fördert. ET. hont. HonţS. m. (1901 Z.) Spottname für Siebenbürger Sachsen. Honlßrä holde, cucuruz ca-n palmă (Z. VI, 150). ET. dt. Hans. hop (um 1670 ANON. CAR.) I. Interj. 1. hopp, hopsa, heisa! Nu zice hop!până nu eşti în joc od. să nu zici hop! până nu-i sări u. â. (Sprw.) rufe nicht heisa! ehe du nicht mittanzt, rufe nicht hopp! ehe du nicht (hinüber-) gesprungen bist. Auzi nătărăii !pentru că mi-e drag să şăd la vorbă, hop! li se nazare nu ştiu ce (C. NGR. 200) gleich. Hup şi altul (AL. OP. 1, 356) schon wieder einer. Un soi de hop de-o-parte cu portul şi cu gândul (AL., D.) eine Art Sonderling. Vgl. hopa! 2. he! sieh da! Hop! Dăscălaşule! Dăscălaşule!m-auzi! (SLAVICI, CL V, 3). II. S. n., PI. hopuri. - 1. Flopser M. Sărim în hop şi-n trop (PP. MAR. NUNTA 718, Tanzlied) wir hüpfen und trappen. 2. Geholper M. Roatele săreau din hop în hop, aruncându-ne la. fiecare pas al cailor dintr-un colţ, înlr-allul al trăsurii (GHICA 243). - Fig.: Hindernis N., Schwierigkeit F. Un mic hop mai e de trecut, la bacalaureat (VLAH. NUV. 48) über eine kleine Schwierigkeit habe ich noch hinwegzukommen. Voi trece eu şi de hopul însurătoarei (XEN. BR. 213). Câteodală-şi dă părerea (domnul), şi la hopuri se ţine sfatu mare între sfötuitori (JIP. OP. 101) und in schwierigen Fällen. GR. Zu I. 1. bisw. hup! ET. onomatopoet. hopa(i)! Interj. (1805 CRIŞAN 109) Ruf des Hüpfenden: hopsa, heisa! Grijă mare are dânsul, Când o fi să zică hopa., Nu cumva să-l vadă popa (SPER. AN. 1893 III, 128) wenn er sich zum Sprung anschicken würde. Când copacul cel gros are 335 hopăi să pice hopai-durai în balla cea mare (BOGD. POV. 239). - Hopa, Pipa, lupa! od. hăpăi, ţiipai, zub, zub, zub! od. hup, zup, zup! u. ä. heisa, heisa, hopsasa! Sjântu-ndat-a si picai De-a hupa, De-a lupa (MAR. SAT. 279) in Sprüngen. Häufig am Anfang von Tanzliedern, z. B.: Hopa, hopa, C-a zis popa Să jucam Şi să cântăm. Wenn ein Kind hinfallt, ruft man ihm hopal (c-a zis popa) zu, als ob cs gesprungen wäre. GR. bisw.: hupa(i), hupsana (AL. OP. I, 1736). ET. onomatopoct. hopăi Präs, hopăi. u. -păiesc V. intr. (1825 B.) fam. hopsen. GR. hLipăi (B.). ET. hop(a)! höp-ciocoi S. m. (1874 AL.) Hoflakai M. Din liop-ciojleandură, ciocoi de coada, trăsurii, am ajuns hop-ciocoi, valav de ogradă (AL., CL VTI, 366). ET. hop- (< dt. Hof entstellt) + ciocoi. hopuros Adj. (1825 B.) holperig. GR. hopinos (B.). ET. hop. hor! Interj. (1865 AL.) ahmt das Schnarchen nach. Noapte bună, moş Arvinte, Fă hor, hor de-acu-nainte (AL. OP. I, 835). ET. onomatopoet. horă1 PI. hore S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 487) 1. Reigen M., Hora F. Pentru că satirii zicea. că. sunt jucătorii lu Dionis (jucând) horă împrejurul lui (INDR. 625). Daher bibi. als Übers, von χορός ζ. Β.: Şi când se apropie de tabără, văzu viţelul şi horile (BIBLIA 1688 Ex 32, 18) als er aber nahe zum Lager kam und das Kalb und den Reigen sah. - Es gibt mehrere Arten dieses beliebtesten Volkstanzes: hora de-a. mâna (bei der die Tänzer einander an den Händen fassen), hora. de brâu, hora în bătaie, hora ţigănească, boierească (Η. II, 33), Înainte, înapoi, de doi, într-o parte, a mirelui, dreaptă, în două părţi, tare, mazilească, domoală, iute, săltată, de-a mână, moldovenească, în dreapta, în stânga, peste picior, la pas, ţesută, vgl. weitere 1420 Bezeichnungen bei DJPR 72 flg. Erstmalig beschrieben bei CANT. DESCRTPTIO Π, 17. La bordei cu crucea naltă... gioacăhora încheiată (AL. PP. 347). A se prinde în horă zur Hora an treten. Dacă ai intrat în horă, trebuie să joci (Sprw.) wer A sagt, muß auch B sagen. Călcâiele i s-au aprins (fetei) După Niţoiu, şi prea pe faţă Cu el în horă mi s-a. prins (RADUL. RUST. I, 151) hat sie sich mit ihm eingelassen. 2. Lied, das bei der Hora vorgetragen wird: Reigenlied N. Horele sau se cântă după melodia jocului. ... sau se rostesc după ritmul jocului (ENC. ROM.). 3. TR. MARAM. CRTŞ. Volkslied N., -ballade F. Eu de nu mi-aş şti hori', De doi· mare m-aş topi; Dar cu gura hori îmi spui, Cu inima legi îmi pui (PP. CL IV, 31). 4. (eigtl.: Stelle, wo der Chor in der Kirche steht, daher:) Apsis F. Zic călugării să fi fost făcut (Ştefan Vodă la mănăstirea Putna) ... şi sfeşnicele ... şi hora (NECULCE. LET.2 TI, 179). Cele două hori formate prin extremităţile braţelor crucii... sunt deşerte şi fără de altare (CLX VII, 29). Daher: 5. Empore F. Horele ceale de sus; Boitele şi hora (BIBLI A 1688 Ez42,4; 11 als Übers, von περίπατος. 6.SÜDTR. zum Trocknen zusammengetragenes Heu. GR. (t) hoară (DOS. VS. Sept. 8; 12a) Tanz. - Dim. horiceâ (BIBIC. 320), horişoâră. ET. gr. χορός, bulg. horo. horă2 (t) S. f. (um 1780 EN. COGĂLN.) Ort M., Stadt F. Au găsit cu cale să încungiure hora (laşi) cu şanţ împregiur (EN. COGĂLN., LET.2 III, 200). - Noch arom. hoară. ET. ngr. χώρα. horăi Präs, horăi u. horăiesc V. intr. (1703 GCD) schnarchen. Omul culcat nu răspunse nimic; el horăia pe nas ca un hogeag (GANE, CL VIII, 453). - MUNT. u. LM. a sforăi. Siche auch a hâirâii u. a horcăi. ET. hor! SG. ALR IEI, K. 36. horăpsi siehe oropsi. horbă1 S. f. (1673 DOS.) LV. (Menschen-) Menge F., Haufen M . Să mira toată horba văzând (DOS. VS. Sept. 2; 4a). Strângându-să horbăprejur dânşii (DOS. VS. Oct. 20; 75a). -în horbă cu cn. im Verein, zusammen mit jdm.: Şi merseră. sufletele lor la D-zeu în horbă cu. îngerii (DOS. VS. Sept. 27; 33a). De vii cu lotul iadul să-i soarbă, Să nu mai. hie cu lumea-n hoarbă (DOS. PS. V. 54, 40). GR. hoârbă (DOS. PS. V.). ET. unbek. horbă2 siehe vorbă. horbotăt Adj. (1837 C. NGR.) spitzengeschmückt, -besetzt. Ţânci de abecedar ... scoţând din gulerile horbotate un gât supţire ca. mâna (VLAFI. GV. 51). Mumele ... suspinau sub bonetele înhorbotate (C. NGR. 5). GR. înhorbotat. ET. zu horbotă. horbotă PI. horbote S. f. (1678 IORGA S. D. VII, 179) Spitze F., Spitzen PI. (AMELIO 76a) împrejurul capului cu bucle negre îi aşezai vălul cel de horbotă (GANE, CL ΧΠΙ, 454) den Spitzcnschleier. - LM. dafür dantelă. GR. forbot (IORGA), BESS. Dim. horbotjcăgeschnitzte Verzierung am Dachgiebcl. 336 horp! ET. vgl. poln. forbot. SG. ALR II/I,K. 228. horcăi Präs, horcăi V. intr. (um 1670 ANON. CAR.) 1. röcheln. Când cel ce este în agonie, hărcăieşte şi se trudeşte cu moartea (CL XVI, 2). Noaptea într-un târziu, băietul începu a horcoti (NĂD. NUV. I, 34) nachts begann der Junge zu röcheln. 2. schnarchen (stärker als a sforăi, a horăi). îndată au adormit şi au început a. horcăi aşa, încât răsuna ţărmurile (BARAC HAL. I, 23). 3. schnauben. Calul începu a horcăni şi a se arunca în două picioare (SLAVICI, CL VI, 93). GR. hârcâi, horcăni, horconi, horcoti, horhoti (NĂD. NUV. II, 79). ET. onomatopoet., wie a hârâi, a horăi, a. sforăi; vgl. asl. hrakati (rum. hărcăti), magy. horkanni, horkantani. SG. ALR II/I, K. 36. horcăit S. n. (1703 GCD) Röcheln, Schnarchen N. Pe la miezul nopţii aud un grozav hârcâitpe canapeluţa unde el dormea (C. NGR. 55). ET. a horcăi. horciţă S. f. (1643 VARL. CAZ.21, 261b) Senf M. ET. vgl. ukr. horăca. hordă siehe or die. horelcă siehe holercă. horcţS.n. (1868 BARC.) Art schaufelförmiges Gerät aus Ruten zum Fischfang (D. T.). GR. hoi ~ez. ET. unbek. horhăi Präs, -hăiesc V. intr. (1876 CREANGĂ, D.) ugs. umherirren, -schweifen, -streifen. Mergând el or-hăind prin văgăuni de munţi şi colţi de piatră (ISP., CL XII, 185). Fata a rămas în pădure şi umbla ea horhăind în dreapta şi-n stânga până ce a înnoptat (SEV. POV. 77). GR. orhăi. ET. viell. verw. mit. forfotă. horholină PI. -line S. f. (1885 H. XVIII, 91) TR. ugs.: Schmähwort für Frauen. Mărită-te, horholină, Nu şedea fată bătrână (MAR. SAT. 107). ET. unbek. horhoti siehe horcăi. hori Präs, -resc V. intr. u. tr. (1805 CRIŞAN) TR. MARAM. singen. Ce horeşti aşa cu jele în butul dragostei mele? (TEOD. PP. 84). Moţul horeşte câte o doină care te face să stai în loc şi să asculţi (FR.-C. MOŢII 63). Pe drum (Făt-frumos) horea şi doinea (EMINESCU, CL IV, 278). Cum horesc îngerii când se sfinţeşte un sfânt (EMIR, CL IV, 303). ET. horă. SG. ALR II/I, MN6887, 11. horilcă etc. siche holercă. horişte PI. horişti S. f. (1845 ION.) Rundplatz, wo das Heu zum Trocknen ausgelegt wird. In horiştea căpiţelor la. podina stogului (ION. CAL. 100). ET. vgl. a horî, zur Form bulg. horiste „Tanzplatz im Dorf’. hori Präs, -răsc V. tr. (1845 ION.) fân etc. fleu etc. auf einem Rundplatz zum Trocknen auslegen. Când trifoiul începe a să apropia de desăvârşita uscare, să horăşte la clădit în stog (ION. CAL. 108). ET. horă 6. hormurös siehe holmuros. horn PI. hornuri S. n. (1703 GCD) Rauchfang M., kastenartige, durch Säulen gestützte Vorrichtung über dem Herd des Bauernofens zum Auffangen des Rauches, der dann durch den engeren Schornstein (hogeag) abzieht; dann auch Schornstein M., Esse F. Şi-l lega strâns cot la cot Gios la stâlpul hornului, La dogoarea focului (AL. PP. 125). Vântul şuieră prin horn Ca un glas din altă lume Printr-un diabolic corn (ŞERB., CL IV, 183). Fumării de tot hornul câte doi ughi (NECULCE, LET.1 II, 64). GR. TR. PI. hoăme, auch Sg. hoârnă (RĂDUL. RUST. II, 198: horim), PI. hoarne; ferner Sg. corn (SBIERA POV. 228; 279). - Dim. horneţ, PI. -nete (SBIERA POV. 250). - Augm. hornoi (ŞINCAIE. 57). ET. vgl. ula*. horn „Feueresse”, poln. horno „Töpferofen” < dt. Horn. SG. ALR II/I, K. 279; MN 3866, 129. hornâr PI. -nari S. m. (1805 CRIŞAN 109) Schornsteinfeger M. ET. horn. SG. ALR SN II, K. 508. horodincă S. f. (1877 BUR. ALM. MUZ. III, 63) Volkstanz. Ivan ... unde nu începe a chiui prin iad şi a juca horodinca (CREANGĂ0 246). ET. ukr. horodjanka. horöi PI. horoi S. m. (1868 BARC.) Specht M. (Picus). ET. unbek. horp! Interj. (1877 CREANGĂ) ahmt das Schlürfen nach. Iară Setilă, dând fundurile afară. la. câte o bute, horp! ţi-o sugea dintr-o singură sorbitură (CREANGĂ, CL XI, 191). ET. onomatopoet. 337 horpăi horpăi Präs, -päiesc V. tr. (1892 SPER.) schlürfen. Şi cărând cu atâtea linguri, (copiii) Hoipăiau mâncarea singuri (SPER. AN. 1892 I, 87). ET. horp. SG. ALR II/I, K. 37. horştiS. m. PI. (1868 BARC.) Buschgras N. (Luzula; BR.). ET. unbek. hortüm siehe furtun. horţiş Adv., Adj. (1855 RUSSO S. 116) MOLD, ugs.: schief, schräg; scheel, drohend (blicken). Angheria... sepune horţiş în fata împăratului Busuioc şi-i zice răstit: „Am venit să-mi dai nevasta” (SEV. POV. 209). Titirezului nu-i veni la socoteală că... zmeul se uită horţiş la dânsul şi-l înhoalbă aşa de lacom (SBIERA POV. 177). - Als Adv. auch (de-a) hoarţa. ET. unbek. hostie PI. hostii S. f. (1788 MOLNAR 411) Oblate F. ET. n. lat. hostia. hospă siehe hoaspă. hostopină S. f. (1845 ION.) MOLD. Treber (-schnaps) M. Turtele de oloi, adică hostochina de malai, de cânepă, de in ... ce rămân în teasc după ce se scurge oloiul (ION. CAL. 2). GR. hostochină. ET. vgl. hoştină. hoştinâr PI. -nări S. m. (1610 BGL) 1. Wachstreberkäufer M. Căßceam 12puţine de miere şi le dam la negustori mari să le vândă la hoştinari (PP. MAR. ÎNM. 218). 2. chem.: Wachssteuereintreiber M. GR. voştinar (B.). Vgl. boştinar. ET. hoştină. SG. ALR SN I, K. 274. hoştină PI. -ştine S. f. (1703 GCD) fester Rückstand, der sich beim Schmelzen von Bienenwachs absetzt: Wachstreber (PI.). Sie dienen als Volksheilmittel: Doftorii satului... prăjeau pe foc într-un ceaun mare nişte hoştine cu său (CREANGA, CL XIV, 370). GR. voştină (B.), boştină (PTB). Vgl. auch boştină u. hostopină. ET. asl. voslina. SG. ALR SN I, K. 274. hotar PI. -tare S. n. (1392 DERS) 1. Grenze F. Să nu muţi hotarăle aproapelui tău (BIBLIA 1688 Dt 19, 14). La Focşani între hotară, Este un bordei cam plecat (AL. PP. 156) an der Grenze, näml. zwischen der Walachei u. der Moldau. Când apucă, lumea-n cap şi Fece nouă hotare (DEL. S. 13) und über alle Berge rennt. Setea lui de bogăţie, răutatea-i n-au hotar (DULFU PAC. 56) seine Habgier und Bosheit sind grenzenlos. SYN. frontieră, graniţă. 2. veralt.: (Grenz-) Gebiet N. Şi cercară fecioară fru-moasă den tot hotarul lui Israil (BIBLIA 1688, 1 Kg 1, 3) und sie suchten eine schöne Dirne im ganzen Gebiet Israels. Şi robilor ... le-au împărţit (Bogdan Vodă) hotar în ţara. sa (URECHE, LET.2 I, 182) verteilte Boden in seinem Land. Ciobanul... ajunse pe hotarele altei împărăţii (ŞEZ. I, 208). GR. MUNT, auch otar; ebenso die Ableitungen. ET. magy. hatâr. SG. ALR SN I, 3; 4; SN III, K. 888. hotärnic (1406 DERS) 1. Adj. Grenz-: piatră hotarnică, stâlp hotärnic Grenzstein, -pfähl. II. 1. S. m. Feldmesser M. Episcopia... au luat hotărnici pe d-lui medelnicerul Mihalachi Cehan şi pe Neculai Cogălniceanul pitar şi pe Neculai Tiron vornic de poartă când i-au hotărât moşia de cătră alte moşii de pin prejur (DOC. 1757, MELH. CFI. 260). Inginer hotar nie geprüfter Feldmesser. 2. S. f. hotarnică LV. Vermessungsurkunde F. Locul domnesc... care îmblă în lung şi în lat după hotarnica ce s-au făcut din porunca Domniei mele (DOC. 1756, MELH. CH. 237). ET. hotar. hotărî Präs, -răsc (1412 DERS) 1. V. tr. 1. LV. bestimmen, festlegen, -setzen: a hotărî o moşie ein (Land-) Gut abgrenzen. Hotărând moşia episcopiei cu pielri de toate părţile (DOC. 1757, MELH. CFI. 260). Am hotărât la Greceni moşiile boierilor Gavriliţeşli (MIR. COSTIN, LET.21, 22). 2. anordnen, befehlen, bestimmen. Eu văd ce ţi se găteşte, Soarta ce îţi hotar este (AL. BP., Novac şi corbul II, 58) was das Schicksal dir vorbestimmt, lată ce hotărăsc eu: Ia-ţi un plug cu şase boi şi mergi bogat de la noi (AL. PP. 170). 3. beschließen. Neştiind ce să mai jac, am hotărât să viu la d-ta (C. NGR. 47). D-zeu îl avea în grija lui; D-zeu hotărâse cu dânsul (RĂDUL. RUST. II, 21). - Absolut: Femeia hotăreşte şi Satan împlineşte (AL. OP. 1,319). 4. entscheiden, erkennen. Când să întîmpla între vecini prici sau judecăţi, el mai dirept hotăra, decât mai marii acelui loc (BERTOLDO 1799, GCR II, 169). -Ungewöhnlich: Sultanul ...de moarle-l hotăra (AL. PP. 210) der Sultan verurteilte ihn zum Tode. II. a se hotărî 1. cu c. an ctw. grenzen. Aici se hotăreşte judeţul Neamţu cu judeţul Suceava. (VLAH. GV. 194). 338 hoţoman 2. LM. sich entschließen, -scheiden. Eu i-am spus că m-oi gândi Ş-apoi mă voi hotărî (l.-B. 44). Atunci se hotărâm a se duce la şearpe (ISP., GCR II, 355). Toată lumea zicea că el o iubeşte şi că este hotărât a o lua (C. NGR. 43). GR. LM. mißbr. a hotărî, Präs, -râse, -reşti etc. ET. hotar. SG. ALRSN VI, K. 1845. hotărâre PI. -rari S. f. (1703 GCD) 1. LV. Abgrenzung F. (CANT. IST. 29). 2. Entscheidung, Erkenntnis F., Urteil N.: a da o hotărâre ein Urteil fällen, erlassen; LM. Entschluß, Beschluß M. O dată ce olărârea s-a subscris şi s-a pronunţat în public, ea îşi are toată puterea legală (PROC. CIV. Art. 119). - Spez.: heißt das Urteil eines Tribunals sentinţă, das eines Appellhofes decizie. Şi ai putut lua o asemenea sumeaţă hotărâre? (C. NGR., 41) einen ... Entschluß fassen? 3. Entschlossenheit F. - Cu hotărâre entschieden, fest, bestimmt. GR. o târâre. ET. a hotărî. hotărât (1574 DERS) 1. Adj. 1. LV. abgegrenzt. 2. entschlossen, tatkräftig. 3. beschlossen, festgesetzt. 4. entschieden, zweifelsfrei. Articol hotărât bestimmter Artikel. II. Adv. zweifelsohne, zweifellos. III. S. n. (t) Abgrenzung F. - Neg. nehotărât unentschlossen, -entschieden, -bestimmt. ET. a hotărî. hotărâtor Adj. (um 1680 MISA1L) entscheidend, maßgebend, ausschlaggebend. - Substantiv. (MISAIL, URECHE LET.R 71). ET. a hotărî. hotărnicie PI. -di S. f. (1638 BGL) amtliche Grenzbestimmung, Vermessung F. Când se j'aee otărnicie, să jie de faţă toţi vecinii cu toate scrisorile lor (PRAV. IPSIL., COL.’ BUJOR. II, D 20). GR. otărnicie. ET. hotärnic. hotnög PI. -nogi S. m. (1436 DOR) LV. 1. Feldmarschall M. (VARL. CAZ.2 II, 58a). Alesu hotnogiu Ardealului şi Ţărâei Ungureşti. (PO2 Vorwort 11). 2. ehern.: Leutnant M. Decii Ştefan Vodă... au pitsu holnogi şi căpitani (URECHE, LET.21, 1 52). GR. otnog, hotnogiu, hognoghiu. El', magy. hadnagy. hotri etc. siche voiri etc. hoţ PI. hoţi S. m. (1529 G. LEX.) 1. Räuber, Dieb, Spitzbube M. Hoţ de codru, hoţ de drumul mare Strauchdieb, Straßenräuber, Wegelagerer. Când şi se va întâmpla ... să pierzi... averea la, au de hoţi au de altă întâmplare (MARG.2 136a). Am fost aseară (la conferinţa lui) şi m-a chinuit cape hoţii de cai (VLAH. GV. 140) es war eine wahre Tortur für mich. 2. fig.: von schlauen, verschlagenen Menschen: Spitzbube, Schelm, Schlingel M. Rada-i mare hoaţă, Poate satul tot să-l scoală Din sărit (COŞBUC 81). La stăpânul scump, sluga hoaţă (PANN, CL V, 384). GR. oţ, S. f. (h)oaţă, hoţoiâcă. ANTHROPON. Hoţilă (1577 DERS), Hoţul (1536, DERS2, 1594 DERS). ET. unbek. SG. ALR SN IV, K. 983. hoţesc Adj. (1693 MAG-IST. I, 308) 1. diebisch. 2. spitzbübisch, schelmisch. ET. hoţ. hoţeşte Adv. (1660 IORGA S. D. IV, 271) 1. diebisch. (MAG. IST. IV, 58). 2. verstohlen, heimlich. Mihai cade ucis hoţeşte de auslriaci (BĂLC. 18) meuchlerisch ermordet. ET. hoţ. hoţi Präs, -ţese (1703 GCD) I. V. tr. stehlen, (be-)rauben. Mecanism constituţional, cel mai liberal, adică ăl mai bun pentru a hoţi un popor fără să. te prinză (JIP. R. 31). II. V. intr. cin Räuberleben führen, Straßenraub treiben, räubern. Multi creştini ai omorât Cât în ţară ai hotit? (AL. PP. 89). ET. hoţ. hoţie PI. hoţii S. f. (1699 IORGA S. D. X, 187) 1. Räuberei, Spitzbüberei F., Raub M. De n-arji hoţii, n-ar fi nici puşcării (PANN PV. 1880 I, 80). 2. Räuberleben N. El era fecior boieresc la. moşia unui boier pân-a nu se da la hoţie (AL. PP. 158). ET. hoţ. hoţime S. f. (um 1700 MAG. IST. II, 220) Räuber PI. ET. Kollektiv v. hoţ. hoţiş Adv. (1794 CRITIL 59) nach Räuberart, verstohlen. - Vgl. hoţeşte. O frunză de fag zmuncea ... Si suna holis din ea (AL. PP. 208). ET. hoţ. SG. ALR II/I, K. 15. hoţoman PI. -mâni S. m. (1815 DOC. T. V. I, 89) Spitzbube, Gauner M. (ZIL. CR. 89). Aceşti jăluilori exageraţi aveau nişte fizionomii de adevăraţi hoţomani (FIL. CIOC. 116). Hoţomanul de Pavel mi-a făcut-o (CREANGĂ, CL XV, 459). 339 hoţomănie GR. S. f. hoţomâncă, PI. -mance. ET. hoţ. hoţomănie Pl.-nii S. f. (1863 F1L.) fam.: Spitzbüberei, Gaunerei F. Aleşi dintre corifeii ciocoismului şi ai hotomăniilor bucureştene de pe atunci (FIL. CIOC. 156).' ET. hoţoman. hram1 PI. hramuri S. n. (1570 CORES1 L1T. 6b) 1. Kirche in Bezug auf ihren Schutzheiligen: hramul sfântului Gheorghe St. Georg geweihte Kirche. Această mănăstire mare, hramul Sântei Treimi, fu zidită din jos de Bucureşti (BĂLC. 131). Şi sfinţi de hram şi mucenici (COŞBUC 106) Schutzheilige. 2. Fest am Tage des Schutzheiligen: Kirchweihfest N., Patrozinium N. Această ... mănăstire ... unde să cinsteaşte şi să prăznuiaşte hramul Sfinţilor îngeri (INSCHRIFT 1733, IORGA 1NSCR. 83). La Sf Panteleimon, când era hram la biserică (I. NGR., CL III, 43). - Redewdg.: ce hram poartă wes Geistes Kind ist er? ET. ksl. hramu. hram2 S. n. (1821 BELD.) Art Plüsch M. u. Decke F. daraus. în odaia aceia au aflat hram aşternut peste rogojini (BELD. ETER. 124). O masă. pe a căni învăliloare de hrarnă sta aşezată ... pecetia (ODOB. MV. 1896, 75). GR. S. f. hrarnă. ET. türk, ihr am (ZENKER 15b). hrană S. f. (1478 DRHA 11,318) 1. Nahrung, Speise F. Bucatele sunt hrana trupului, iar vorbele cele bune sunt hrana sufletului (PILDE 1713, GCRII, 7). Decât roabă turcilor, Mai bin ’hrană peştilor! (I.-B. 496). Carii altă hrană nu ştiau fără oştenia (MIR. COSTIN, LET.2 I, 314) die keinen anderen Lebensunterhalt kannten als das Kriegshandwerk. 2. hrana vacii Spark M. (Spergula, BR.). GR. PI. hrăni, älter hrane; TR. auch hărână, ferner hârană (FR.-C. MOŢII 233), arană {PP. OLT., CL X, 215). - Dim. hrăniceâ (ÎNDR. 693). ANTHROPON. Hrană (1478 DRHA II, 318). ET. ksl. hrana. hrănişte (t) S. f. (DOC. 1591) Lebensunterhalt M. El se-au dus încătro au putut, pentru braniştea lui (DOC. 1591, HC I, 56). ET. zu hrană, vgl. asl. branişte mit anderer Bdtg. hraniţă siehe graniţă. hrăbor Adj. (1564 CORESI, DENS. IST. II, 324) 1. LV. tapfer, mutig. Leş ii era hrăbori la război (DION., TEZ. II, 229). Le arătă el câtă bărbăţie au grecii şi sunt viteji la războiu; ce e mai hrăboară urâciunea şi pizma (MOXA, HC I, 399). 2. hărăbor stark, kräftig. Numai cu una cu două, hrana pentru o sulă de copii hărăbori nu se câştigă (SLAVICI, CLIX, 122). GR. hrăbor (DOS. VS. Mai 7; 111b; ALEXANDRIA 121), hrâbol, hrâvol (ALEXANDRIA 175; 17), hrâbos (SICR. DE AUR2 148b; adv.). ET. ksl. hrabuiă. hrăbori Präs, -rcsc V. refl. (1563 CORESI PRAXIU 113, Apg 27,25) tapfer werden, Mut fassen. Hrăboriţi-vă (ksl. muzajtes?) şi învârtoşaţi-vă inema voastră (CORESI PS.5 53a, Ps 30,26). ET. hrăbor. hrăborie S. f. (16. Jh. PS. SCH. 143, 1) LV. 1. Tapferkeit F., Mut M. Cu hrăborie se războia (sârbii) cu turcii (DION., TEZ. II, 230). 2. Kraft, Stärke F. Nice hrăboria trupului tău pre tine să nu te amăgească (CĂR. PRE SC., CCR 129). ET. hrăbor. hrăboritor Adj. (um 1570 FRAG. TOD. 2b, TRS XVI, 339) LV. ermutigend. ET. a hrăbori. hrănaci Adj. (1688 BIBLIA) 1. sich nährend. Oameni hrănaci suntem cu dobitocul (xrr)VOTp6(poi; BIBLIA 1688 Gn 46, 34). 2. freßlustig. Caii din partea muntelui... sunt hrănaci şi plini de joc şi de iuţeală (ION. CAL. 90) gut im Fleisch. - Substantiv, für eine Person, die die Dreschmaschine mit Getreide füttert. Copila Domnica aflän-du-se la câmp ca hrănace la. o batoză (LIT.). - Auch hrănar. GR. f. Sg. u. PI. hrănăce. ET. a hrăni. hrăni Präs, -nesc (16. Jh. PS. SCH. 30, 7) I. V. tr. nähren, speisen, ernähren. Şi te-au hrănit (Domnul) cu mana care n-au ştiut părinţii tăi (BIBLIA 1688 Dt 8, 3). Câte slugi ai, atâtea duşmani hrăneşti (Z. IV, 598). Alţii stau sus pe batoze şi hrănesc maşina, care le smulge snopii (VLAH. IC. 66). - Fig.: o patimă, nădejde etc. eine Leidenschaft, Hoffnung etc. nähren. Judecă tu singură, Măriuco, dacă-mi mai este iertat a hrăni visuri de căsătorie (AL. OP. 1, 1579). II. a se hrăni sich ernähren. GR. hărăni, arăm (PP. OLT., CL X, 215). ET. ksl. c hrăni ti. SG. ALR SN II, K. 313; V, K. 1479; VII, K. 2104. 340 hrismos hrănilniţă (t) S. f. (16. Jh. PS. SCH.) Vorratskammer F. Hrănilniţele lor împlute, de multu ura într-alaltă (PS. SCH. 143, 13). ET. ksl. chranilmica. hrănire PI. -niri S. f. (1577 CORESI) 1. (Er-) Nähren, Füttern N., Speisung F. 2. LV. auch im Sinne von Wache, Hut F. Pune, Doamne, hrănire rostului mieii (CORESI PS.5 269a; Ps 140, 3). ET. a hrăni. hrănit (um 1560 BRATU, SLLF II, 337) I. Adj. er-, genährt; bine hrănit wohlgenährt, feist. Şi aducând viţelul cel hrănii (τον σιτευτόv)junghiaţi-l (BIBLIA 1688 Lk 15, 23) das gemästete Kalb. - Vin hrănit schwerer Wein. Gustă vechiul (vin) hărănit, Gustă vinul pritocii (TEOD. PP. 67). - Neg. nehrănit unterernährt. II. S. n. Füttern N. ET. a hrăni. hrănitor (1580 CORESI OMIL. 86b) I. Adj. nahrhaft. Mâncare hrănitoare nahrhafte Speise. II. s. m. Ernährer M. Deacia fu hrănitoriu mişeilor şi ajutoriu săracilor (DOS. VS. Dech. 8; 204a). ET. a hrăni. hrăpâci etc. siehe răpaci etc. hrcâmăt siehe fream ăt. hrean S. m. (1703 GCD) Meerrettich, Kren M. (Cochlearia armoriaca): o rădăcină de hrean eine Meerrettichwurzel. împărate, să n-aibii parii de frati-meu Usturoiu ... şi de cuscru-meu Hreanu (ÎMPĂRĂŢIA POAMELOR, CPLR II, 272). - Sprw.: Trăieşte ca viermele în rădăcina hreanului, wird von jdm. gesagt, der sich an schlechte Verhältnisse gewöhnt hat u. sie nicht mehr als unangenehm empfindet. GR. TR. hireân, hărean, herean (B.). ET. asl. hrenü. SG. ALR SN I, K. 191. hreâpcă PI. lirepci S. f. (1845 ION.) Rechen-, Korbsense F. Holdele tăiate cu hreapca au paiele mai lungi decât acele secerate (ION. CAL. 127). GR. hreapă. ET. vgl. tschech. hrablca; ukr. hrabki. SG. ALR SN I, K. 52. hreasc siehe vreasc. hreniţă PI. hreniţe S. f. (1852 STĂM. W. 330) Brunnenkresse (Nasturtium officinale) u. Gartenkresse F. (Lepidium sativum, WB.). - Daher auch von ähnlichen Pflanzen: Pfefferkraut N. (Satureja, CIH.); Zackenschote F. (Bunias, BR.). GR. hrănită (STĂM.), hreâniţăfBR.), hrăniţel S. m. (CIH.). ET. zu hrean. hrentui Präs, -tuiesc V. tr. (1881 CREANGĂ) MOLD, durcheinanderwerfen, -bringen, erschüttern. Meist refl. Legându-le (lemnele) frumuşel (ca) să nu se hrentuiască (CREANGĂ, CL XV, 449). GR. hrintui (ŞEZ. III, 16). ET. unbek. hrentuit Adj. (1835 DRĂGH. R. 304) 1. erschüttert, durcheinander. Moartea soldatului, darea în judecată erau nouă lovituri pentru creieru-i hrentuit (NĂD. NUV. 1,81). 2. erschöpft. ET. a hrentui. hrentuitura PI. -turi S. f. (1845 ION.) MOLD. Erschütterung F. Fiindu-i destul (ţăranului) hrentuitura ce o pătimeşte înlr-un an (rău) ... ca să-şi mai poată veni în fire (ION. CAL. 213). ET. a hrentui. hrepcui Präs, -cuiesc V. tr. (1845 ION.) mit der Rechensense mähen. Un muncitor poate hrepcui într-o zi în treit şi împătrit mai mult decât un secerător (ION. CAL. 127). ET. hreapcă. hreşt etc. siehe vreasc. hrib PI. hribi S. m. (1785 GR. MAIOR., G. LEX.) MOLD. TR. BUCOV. 1. Stein-, Edelpilz M. (Boletus edulis). Zbârciogii, hribii, ciobănaşii... (INV. COP. 1878, 87). 2. hrib ţigănesc Hexen-, Satanspilz M. (Boletus lupinus u. Satanas, PANŢU). GR. h(i)ribă S. f. (B.; POL.). - PI. ugs.: hribghi, hrighi. ET. ukr. hryb, vgl. mss. grib, poln. grzy>b, magy. hirip etc. hrincă PI. hrinci S. f. (1846 DRĂGH.) MOLD, geröstetes Stück (Brot, Maisbrei etc.). Scoţând o hrincă îngheţată din desagi, părpălind-o pe jăratic (CREANGĂ, CL XIV, 375). Hrinci prăjite pentru garnitură (DRĂGH. REŢ. 224) gebackene Weißbrotschnitten. ET. vgl. ukr. hrinka „geröstete Brotschnitte” (DA). hrismă PI. hrisme S. f. (1783 ŞINCAI CAT. 103) Salböl N., Balsam M. - Vgl. auch mir. Că ce se luminează după sf. botez să se ungă cu sj'. mir (hrizme) (PRAV. BIS., COL. BUJOR. I, 684). ET. gr. χρίσμα. hrismos (t) S. n. (1705 CANT.) Orakel N., Prophezeiung F. CANT. öfters, z. B.: 341 hrisov Hrismos minunat ca acesta prea puţini au ascultat (CANT. IST. 115). întreabă a ta simţire Ca un hrismos de-a mea parle (CONACHI 159). GR. hrism, PI. hrismuri (CANT.). ET. gr. χρησμός. hrisov PI. -soâve S. n. (um 1400 DERS) LV. vom Fürsten ausgestellte Urkunde, mit aufgedrücktem od. mittels Schnur angchängtem fürstlichen Siegel, als Rechtstitel für Grundbesitz, Adel, Privilegien etc. dienend: Charte F., Patent N., Freibrief M. Die Eingangsformel eines hrisov v. J. 1783 lautet: Facem ştire cu acest hrisov al domniei mele cui se cade a şti; die Schlußformel: S-au scris hrisovul acesta la scaunul domniei mele în oraşul Iaşii întru cea dintâi domnie a noastră la Moldavia în anul al doilea, la anii 1783. - Auch carte (domnească). ET. gr. χρυσόβουλον „goldene Bulle”. hrisovolit Adj. (DOC. 1804) LV. privilegiert. Suma banilor mazililor, a ruptaşilor, ruptelor visteriei neguţătorilor hrisovoliti (DOC. 1804, URIC. I, 17). ET. gr.xpuaoßouAixpg (fehlt in den WB.). hristiân PI. -tiâni S. m. (1645 Ş. TAINE 36) vcralt.: Christ M., später nur noch salbungsvoll: Mitropolitul blagoslovise ...pe toţi pravoslavnicii hristiani ce locuiesc înlăuntru (I. NGR., CL III, 43). ET. gr. χριστιανός. hristoitic (t) S. f. (1863 AL.) christlicher Lebenswandel. (El) nu-i nici creştin cu hristoitic, nici părinte bun, nici om cinstit (AL. OP. I, 1699). ET. ngr. χριστοήϋεια. Hristos m. (16. Jh. PS. SCFI. 88, 39) Christus M. învierea lui Hristos Christi Auferstehung. Că să vor scula hristoşi mincinoşi (BIBLIA 1688 Mt 24, 24) fälsche Christi. Atâta copil avea Sultana, şi se uita. la el ca la Hristos (VLAH. IC. 56) er war S.s einziges Kind, und sie betete ihn an. - LV. bisw. im urspr. Sinn: GesalbterM. Şi vanălţa cornul hristoşilor săi (DOS. PS. SLAV. R.’, GCR I, 250, vgl. 1 Sm 2, 10). împăraţii din legea veche cu unsoare din cornul unsorii să ungea... şi pentr-acea să chema hristoşi (S. TAINE 36). GR. LM. bisw.: Cristos, Crist; Rislos (JIP. OP. 22; R. 113). - Gekürzt Hs. — Vok. Hristoâse. ET. gr. Χριστός. hristoseăn (t) S. m. (16. Jh. CV2) Christ M. Intru puţinelu nu mepreapăreşti hristoseanu a fi (CV2 41 a; Apg 26, 28). Iară se ca un hristoseanu, se nu se ruşireadze (CV2 81a; 1 Petr 4, 16). ET. zu Hristos. hrişcâr siehe hrişcă 2. hrişcă S. f. (1588 DIR) 1. Buchweizen M., Heidekorn N. (Polygonum fago-pyrum). Mei, porumb, hrişcă (MON. OF. 1875,2257). 2. MOLD. BUCOV. cărăbuş de hrişcă Junikäfer M. (Rhizotrogus solstitialis, MAR. INS.), auch hrişcâr. GR. TR. hirişcă(B.), (t) hricică(BIBLIA 1688 Js 28, 25), riscă (POL. ; MANOL. IG. ŢĂR. 256 u. 260), hârişcă (CLEM.), aricică (PISC. PRACT. 23). ET. vgl. poln. hreczka, ukr. hriăta; harişcă < magy. harieska, das wiederum aus dem Rum. stammt (TAMÂS). hrönic(ä) siehe cronică. hronogrâf siehe cronograf. hrubă PI. hrube S. f. (1785 GR. MAIOR., G. LEX.) MOLD, unterirdischer Gang, Keller M., Erdgewölbe N. Sub biserica astă nouă sunt catacombele mănăstirii ... Această hrubă e boltită (C. NGR. 267). Trecând odată pe sub o hrubă lungă care-i zic tunel (AL. OP. I, 72). GR. hunibă (B.). ET. wahrsch. mittelb. aus dt. Grube. SG. ALR SN III, K. 813. Hs. siehe Hristos. hu! Interj. (1703 GCD) 1. Ruf des Frierenden: hu!, brr! Hu-u-u! e frig (SAD. P. 100). 2. hu!, bu, ahmt Lärm nach. Ai început atâta hu, bu, zai-vă şi strigare a face (ŢICH. 252). ET. onomatopoet. hubiţă siehe haubiţă. huccâg PI. -ceâguri S. n. (1705 CANT.) Gesträuch, Gebüsch, Strauch-, Buschwerk N. Toate păsările ies Din huceag de alnniş La voiosul luminiş (EMIN. O. I, 215). Livezi, vii, păduri, huciuri, lunci (ION. CAL. 247). GR. huei, PI. huciuri. - A umbla huei-marginea bummeln, umherirren. - Nbf. von huei: hin ci, PI. hinciuri; hingiuri (CANT. IST. 212, 236, 268), higi (RUCĂREANU bei OD. PS. 99), hâns (B.). ET. unbek., vgl. ukr. huscak (DA). SG. ALR SN II, K. 585. huei siehe huceag. hudă PI. hüde S. f. (1800 BUDAI-DELEANUIX, 99) Loch N. (B.; POL.). Până voi afla un stupuş ca să astup huda (RET. POV. III, 87). GR. hudră (B.). - Dim. hud(r)uţă (B.). ET. unbek. 342 hulitul ă SG. ALR II/I, K. 273; MN 6926, 17; 6946, 21; SN I, K. 170. hudiţă PI. hudiţe S. f. (1719 AMELIO 72b) MOLD. Gäßchen N. Don Pedro ne duce prin un soi de labirint de hudiţi (AL., CL Vili, 109). GR. Dim. hudicioără, PI. -cioâre. ET. wahrsch. zu slav. hodü „Gang”, hoditi „gehen”. hudiţos (t) Adj. (1705 CANT.) verwinkelt. Pădurile urechi şi hudiţoşi pereţii de piatră (CANT. IST. 59). ET. zu hudiţă, Eigenbildung CANT. hudră siehe hudă. huduleţ siehe huludeţ GR. hugiüm S. n. (1715 DIICHITI) LV. Angriff, Sturm M. Pe toate părţile Dunării făcând muscalii hugium, pentru ca să dea săvârşit odată unui război supărător ca acesta (I. VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 285). ET. türk, hiicum. huhuiät siehe cucuiat GR. huhurâ Präs. huhurV. intr. (1883 MAR. ORN. 1,221) laut schreien, lärmen. Flăcăii huhură chiuind (SEV. NUNTA 82; vgl. auch 231). Dafür a huhureza (FR.-C. MOŢII 101). ET. onomatopoet. huhurez PI. -rezi S. m. (1453 DERS) Waldeule, mittlere Ohreule F. (Strix otus). De ce privighetorile cântă aşa frumos, iară ciuhurezii te apucă răcori de groază când îi auzi (ISP. LEG.2 287). GR. ciuhurez; huhureţ, huhurete, hurez (AL. öfters), huhurez (MAR. ORN. I, 218). TOPON. Huhurezi (1453 DERS). ET. Die urspr. Form ist huhurez, woraus buh-, ciuh-, nach biihă, ciuh, siehe bufniţă; ciuf; huhu- ahmt den Ruf des Vogels nach. Übrigens zeigt dt. Uhu, Buhu, Sch uh u ähnlichen Wechsel des Anlauts. SG. ALR SN III, K. 714. hui siehe vui. huideo! Interj. (1788 MOLNAR 328) Scheuchruf für Schweine u. für andere größere Tiere, besonders schimpflich für Menschen. Huideo, cioară afurisită, îi strigară rumânii ţiganului (RADUL. RUST. II, 306). Se luară după dânsul (după lup) cu chiote şi cu uideo (ISP. LEG.2 79) sie verfolgten ihn (den Wolf) unter Pfeifen und Johlen. - A da cuiva cu huideo, a lua pe cineva cu huideo mit Schimpf und Schande fortjagen, -scheuchen. Cum văzu dar (lumea) pe hatmanul negru ca un bivol şi cu coarnele-n cap, începu a-i da cu huideo (FIL. CIOC. 235). Să-l ţii de rău ... sau să-i dai cu uideo (ISP. LEG.1 I, 147). GR. huidea, hudeo, huidu; MUNT, auch ohne h-. ET. onomatopoet. huidui Prâs.-iésc V. tr. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) (schmähend fort-) scheuchen, (mit Schimpf und Schande) fortjagen. Un lacheu galonat şi mănuşat ieşi afară şi ne huidui (CL XIII, 334). GR. Präs, auch huidui; huitul (GOR. HAL. I, 22). ET. huideo. hùiet siehe vuiet. huiuiii! siehe uiuiu! hulă PL lnile S. f. (1561 CORESI TE4 24b; Mt 12,31) 1. Schmähung, Lästerung F. Cela ce... va scrie... hulă şi ocară împotriva cuiva (PRAV. IAŞI 1646, GCR I, 123). Am auzitpre el grăind graiuri de hulă spre Moisi şi spre D-zeu (BIBLIA 1688 Apg 6, 11). începură a băga multe hule asupra lui Ferhat în capul despotului (BĂLC. 101) sie brachten dem Despoten... viele Verleumdungen zu Ohren. Mai bună e hula din satul tău decât lauda din satul strein (MAR. NUNTA 49). De cele rele şi de hulă să să ferească şi celor bune şi de laudă să urmeadză (MS. um 1650, GCR I, 146) vor Bösem und Schmählichem, Tadelnswertem soll man sich hüten. 2. bisw.: Abscheu M. Mircea ... numai hulă şi ură îşi ridicase asupră-şiprin năpăstuirile sale (ODOB. MV. 1896, 48). Nimic nu ne-nsuflă hulă ca poporul Ce doreşte viaţa cu robia (BOLINT.1 I, 209). ET. ksl. chula. hulburi siehe volburi. hulénie PI. -lénii S. f. (1681 DOS. TR. 96a) LV. Lästerung F. Eretici... carii bârfa hulenie asupra Domnului Hs. (DOS. VS. Sept. 14; 18a). ET. ksl. chuljenije. huli Präs, -lèse V. tr. (16. Jh. CV2 6b; Apg 19, 37) schmähen, lästern. Istoricii turci... laudă slujbele ce el a făcut împărăţiei şi hulesc pe ambiţiosul şi barbarul său duşman (BĂLC. 102). De am jurat strâmb sau de am hulit în gândul mieu (PS. RÂMN. 164a). ET. ksl. chulili. hulire S. f. (1642 CAZ. GOV. 204) Lästerung F. ET. a huli. hulitor Adj. (um 1550 HC) schmähend, lästernd. - Auch substantiv. (HC Π, 342). ET. a huli. hulitură S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Schmähung, Verleumdung, Lästerung F. ET. a huli. 343 hiilnic hülnic (t) S. m. (1563 CORESIPRAXIU 384; 2 Kor 12, 20) Lästerer M. Hulnicii svintelor icoane (DOS. VS. Dech. 4; 198a). ET. ksl. chulïnikû. hulpav Adj., Adv. (1581 PRL 260b) MOLD, ugs.: gierig. Ajungând la izvor, odată si începe a bea hâlpav la apă rece (CREANGĂ, CL XI, 183). Lupii îi scot măruntaiele, le întind unii de la alţii, care de care cată mai hulpav să apuce (NĂD. NUV. 1,203). GR. hâlpav, hlupav, lupav (DOS. VS. Mai 27, 135a; CIH.), glupav (PRL; STRILBIŢCHII 1785, GCRII, 145). ET. Offenbar slav., vgl. poln. chiapac. hülpe siehe vulpe. hulpi Präs, -pèse V. refl. (1898 D. T.) MOLD, von Halmfrüchten, die infolge übermäßigen Regens im Frühjahr zu stark wachsen: wuchern (D. T.). ET. wahrsch. verw. mit hulpav. hultän siehe vultur. hultenioâlă etc. siehe vulturică. hultuân etc. siehe altoi etc. hültur siehe vultur. hulub PI. -lübi S. m. (1534 PASCA N. 255) MOLD. Taube F. (beiderlei Geschlechts); spez.: Täuberich M., S. f. hulubiţă, PI. -bite, (weibliche) Taube; letztere nach PANŢU auch Täubling M. (Russula), Pilzart.-Huluba, Name für eine taubengraue Kuli (ŞEZ. III. 16). GR. istro-rum. gôlub, S. f. golubiţă, PI. -bite. - Dim. hulubâş, BAN. golumbél, PI. -béi. - Vgl. auch porumb (el). ET. ukr. holub. Hulüba siehe hulub. hulubă PL -lübe S. f. (1675 MIR. COSTIN) MOLD, einer der zwei Arme einer Gabeldeichsel: Gabelbaum, Kloben M., PI. Gabeldeichsel F. Am să-l leg (pe mânz) mâine de hlobă (NĂD. NUV. II, 236). Cu drugi, cu hlube ... au împins (cazacii) pre nemţi de la şanţuri. (MIR. COSTIN, LET.2 1, 344). GR. hlobă, hlubă, hloabă, ulubă. ET. ahd. chlobo, woraus nhd. Kloben, poln. holoble, russ. oglobli H gegen germ. Bezug VASMERII, 251/2. hulubăric PI. -rii S. f. (1872 BARONZI160) MOLD. Taubenschlag M. - Vgl. porumbar, -bărie. Ograda... înlăuntrul căreia se vedea o fântână cu roată şi o hulubăric (GANE, CL X, 333). ET. hulub. SG. ALR II/I, K. 265. huludcţ PI. -deţe S. n. (1879 CIH.) MOLD, ugs.: dünnes mndes Stäbchen, z. B. vom Stückchen der Knallbüchse (puşcoci), von der Spule des Weberschiffchens (suveică) etc. GR. huduleţ. ET. viel! zu slav. hudi7„dünn” // russ. hlud, serbokroat. hlud „Rute”. SG. ALR SN II, K. 484. hümä PI. hüme S. f. (1556 DERS) blauer Letten, Lehm (vgl. hlei). La cimitir, îl coborâm în patul rece de humă (SAD. POV. 17). în pământ tare stă-nţepenită Forma de humă arsă în joc (CL V, 329, Schillers Glocke). Humă de postăvărie (MON. OF. 1875, 2262) Walkererde. - Wird von den Bauern u, a. als Tünche benutzt; daher scherzh. v. der Schminke: Aste târgoveţe Ce se dau hojma cu humă (C. NGR. 224). TOPON. Humă (1556 DERS). ET. ngr. χώμα „Erde”, bulg. humă „Walkererde”. humos Adj. (1806 ŞINCAIE. 5) lehmig. ET. humă. humui Präs, -muiesc V. tr. (1877 CREANGĂ) (mit blauem Letten) tünchen. Călcă lut şi lipi cuptiorul, îl humui şi-l griji (CREANGĂ, CL XI, 214). ET. humă. huniePl. -nii S. f. (MS. 1715) MUNT. Trichter M. Din sus de barut-hane la vale este ca o hunie vale strâmtă (MS. 1715, ARH. ROM. Π, 40). ET. bulg. hunija < ngr. χωνί, türk. huni. hup! etc. siehe hop! etc. hupsana! siehe hopa(i). hur! Interj, (um 1900 TIKTIN) Ruf der Taube: gurr! Hur, hur, hur, Tătuca tăiatu-m-a, Hur, hur, hur (PP. MOLD.). ET. onomatopoet. hurdău siehe hârdău. hurduca Präs, -düc V. tr. (1758 PASCA N. 255) MOLD. TR. schütteln, rütteln, bcs. von Wagen. Bieţii engleji, hurducaţi în trăsura ce se legăna ca o barcă bătută de valuri (GANE, CL XIV, 286). Deci budăiu-n spate-şi leagă Să-l hurduce la tot pasul Şi smântână să s-aleagă (SPER. AN. 1892 I, 253). GR. bisw.: urduca. ET. Veiw. mit hurduz-burduz! (daher: Hurducă-mi-se, Burducă-mi-sePV. FR.-C. MOŢII 182), viel! auch mit it. urtare, afrz. hurler etc. „stoßen”. // onomatopoet. SG. ALR SN II, K. 353. hurducătură PI. -tiiri S. f. (1856 SBIERA) MOLD. Schütteln, Rütteln N. Când au auzit iezişorii 344 huştiuliiic! hurducătura de la uşă şi de pe la fereşti (SBIERA POV. 203; der Bär wollte ins Haus eindringen). ET. a hurduca. hurdui siehe hurui1. hurdüz! siehe burduz. hurez siche huhurez GR. hurmä etc. siehe curmal etc. hurmüz PI. -müzuri S. n. (DOC. 1669) 1. mărgăritar hurmuz unechte, Wachs-, Glasperlen. Vgl. auch mărgele. 6 şiruri... mărgăritar hurmuz (DOC. 1669, REV. TOC. I, 338) sechs Reihen ... unechte Perlen. Mărgele de sticlă masivă afară de cele zise hurmuz (MON. OF. 1875,2266). Un jir de hurmuz eine unechte Pcrle(nkette). 2. Schneebeere F. (Symphoricarpus, PANŢU). GR. hormuz (DOC. 1745, Ş. INFL.), iirmuz (PP. ŞEZ. 1,113). ET. türk. Hormuz, Hiirmitz „Omius”. Stadt am Persischen Golf, von wo die unechten Perlen nach Europa kamen. hursüz siehe ursuz. hurtă S.f. (1817 COD. CAL.) 1. cu hurta in Bausch und Bogen, en bloc: a vinde, a cumpăra c. cu hurta etw. in B. und B. verkaufen, kaufen. Dacă s-au dat lucruri cu vurta, în starea precum se află, adecăfără numărare, măsurare şi jară cântărire (COD. CAL. Art. 1248). Dacă vrei un galben pe lot (orzul), îl iau cu vurta (AL. OP. I, 1541). 2. ugs.: la hurtă aufs Geratewohl, wahllos. Tu omori pe toţi la hurtă; fie ei săraci sau bogaţi, tu nu-i mai alegi (SBIERA POV. 194). Popa... nu prea ştie multe; slujeşte câte trei liturghii pe zişi pomeneşte (pe morţi) la hurtă (CREANGĂ, CL XV, 447). GR. vurtă. ET. ukr. hurt, poln. hurtem. SG. ALRSNV,K. 1485. hurui1 Präs, hunii V. intr. (1688 BIBLIA) 1. rollen, dröhnen, rasseln, bes. von Wagen. Lsepărea uneori c-au scoborât-o în groapă ş-aude bulgării de pământ huruindu-ipe capacul de sicriu (VLAH. NUV. 154). Prin pod, şoarecii huruiau; dăduse de nuci (SAD. POV. 105) auf dem Dachboden raschelten die Mäuse. 2. MOLD, gurren, rackscn. GR. MUNT. urui; hurdui. Glasul ... carului ce hurduiaşte (BIBLIA 1688 Nah 3,2). Vgl. auch a hârâi. ET. onomatopoet. SG. ALR II/I, K. 62. hurui2 Präs, mă hunii V. refl. (1825 B.) TR. zusammen-, einstürzen. O casă care era să să huruie de veche (RET. POV. IV, 54). GR. hurlui (B.), Irului (B., POL.); urui (CIH.). ET. vgl. şerb. urvati „niederreißen”. huruit S. n. (1886 VLAH.) Rollen, Rasseln N. El urmărea cu auzul huruitulfiecărei trăsuri de pe stradă, până ce se stingea încetişor în depărtare (VLAH. NUV. 40). ^ ’ ET. a hurui'. huruitură PI. -tiiri S. f. (1722 CANT.) Rollen, Rasseln N. Un fulger cât un balaur se zvârcoli în sânul norilor ... noaptea-şi reînchise întunericul, ş-o uruitură se prelungi în depărtare (DEL. S. 168). GR. hurduitură (CANT. HR. 416). ET. a hunii1. husar PI. -sari S. m. (1482 LDSR 343) Husar M. De toată oastea erau ...40 000, între carii erau 4 000 de husari (MIR. COSTIN, LET.2 1, 256). ET. magy. huszăr. SG. ALR SN IV, K. 954. husăresc Adj. (1743 NECULCE, LET.1 II, 224) Husaren-. Ţipa haine husăreşti Şi-mbrăca călugăreşti (AL. PP., Novac şi Corbul II, 62) er warf die Husarenkleider von sich und zog die Kutte an. ET. husar. husăş (t) S. m. (1797 BÂRLEA, TAMÂS) TR. MOLD, österr. Zwanzigkreuzerstück: Zwanziger M. Dascălul... cere câte trei husăşipe lună (CREANGĂ, CL XIV, 370). GR. TR. husoş. ET. magy. huszas. huscă PI. huşti S. m. (DOC. 1763, G. LEX.) TR. BUCOV. geformtes Stück Kochsalz: (Salz-) Stöcker N. Naşii duc preotului ...o găină, o huscă de sare şi un şip de rachiu (MAR. NAŞT. 179). ET. unbek. husoş siehe husăş. huş! siehe hâş! huşniţă siehe haubiţă. huşte S. f. PI. (1889 SEV. NUNTA 287) MOLD, ugs.: Bodensatz M., der nach dem Abkochen der sauren Kleiensuppe (borş de ţările) zurückbleibt. Ja-mi dă borş nestrecurat, Tot cu huste amestecat (MAR. SAT. 78). ET. ukr. husca „dicker Saft”. huştiuliiic! Interj. (1851 AL.) MOLD, ugs.: plumps! Vgl. auch bâldâbâc. Dracul neavând ce-i face (omului), huştiuliiic! în iaz şi dă de ştire lui Scaraoschi (CREANGĂ, CL IX, 456) springt plumps! in den See. Boierii s-o cam chejaluit ş-ar pute 345 hututüi foarte lesne să facă huştiuliuc (în iaz) (AL. OP. I, 554) und könnten sehr leicht... plumpsen. ET. onomatopoet. hututüi Adj. (1883 CONT. III, 292) MOLD, ugs.: schwachsinnig. O ha tuta ie de jatoi, cepeleagăşi proastă de cât dădea în gropi (GAZ. SAT. XIV, 454). ET. unbelc. huţa! Interj. (1846 AL.) fam.: Ruf beim Schaukeln. Huţa, huţa cu căruţaPân-la lelea Măriuţa etc. (MAR. NAŞT. 342) Spruch den man sagt, während man ein Kind auf den Knien schaukelt. Uşa, uşa, căpitane, Uţa, uţa, Găitane {AL·. OP. I, 385, Lied der Bauern, die den Găitan schaukeln). - Ada pc. huţa, de-a huţa (de-a huita BAR.-MUNT.) jdn. schaukeln, österr. hutschen. N-ai vrea tu să vezi... co-piii-ţi dându-se uţa în şalvarii tăi? (DEL. I. V. ş. V. 67). GR. uţa, uţ, uţiiţ (POL.), TR. huiţ, huţuţui; S. n., PI. hăţuri, -iuri Schaukel, österr.: Hutsche F. ET. onomatopoet. vgl. hat, hăţ u. deren Ableitungen. huţăi Präs, huţăi V. tr. (1805 CRIŞAN 110) fam.: schaukeln, österr.: hutschen. GR. huţuţa, Präs, -tut. (MAR. NAŞT. 342 u. 347), uţa., iiţuţa (POL.), uiţa, Präs, uiţ (B.; POL.; BAR.-MUNT.). ET. huţa. huţinâ siehe hâţina. huţuţa siehe huţăi GR. huzdup! Interj. (1888 RETEG.) hopp! hoppla! Din făină huzdup! o pungă cu hani (RETEG. POV. III,'62; vgl. IV, 27) sprang heraus. ET. onomatopoet. huzmet (t) PI. -meturi S. n. (1728 RADU POP.) 1. AmtN. Domnia ta... l-ai miluit cu huzmet şi boierie (FIL. CIOC. 98). De nu voi împlini voinţa lui Caragea, voi fi depărtat din huzmet (FIL. CIOC. 133). - Bes. von jenen Ämtern, die mit aus bestimmten Abgaben fließenden Einkünften verbunden waren u. z. T. öffentlich versteigert wurden (Finanz-, Steuerpacht). Sä mt mai cerce lăcuitorii nedreptăţi şijafuri, darnici husmetu cămării să nu aibă sminteală (DOC. 1813, TEZ. II, 365). Bine ai voit Măria Ta de ai hărăzit vistieriei huzmetul dijmăritului (TEZ. II, 366). Fanariotul... cumpără... mai în urmă huzmetul spătăriei (FIL. CIOC. 20). 2. Geschenk N. an oberste Beamte der Türken. Constantin Vodă ...se nevoia ca să nu dea ochi cu turcii cei mari... dând huzmeturi sute de pungi (RADU POP., MAG. IST. IV, 44). GR. uzmet (RADU POP., MAG. IST. IV, 23). ET. türk, hizmet. huzmetâr (t) S. m. (um 18281. GOL., PR. DRAM. 36) Beamter M. Goana ce dădeau huzmetarilor vitregi (DEL. S. 165). ET. huzmet. huzur S. n. (1750 A. O. XVI, 326) fam.: Behaglichkeit, Gemächlichkeit F. Pân-a nu mă muşca chiftiriţa ambiţiei... trăiam cum trăiam-greu, dar în huzur (AL., CL V, 282). Casa lui era plină stup de bogăţie şi cu muierea şi copiii lui ducea o viaţă de huzur (UR. LEG. 115) cin gemächliches Leben. ET. türk, huzur. huzuri Präs, -rcsc V. intr. (1875 CREANGĂ) gemächlich, behaglich leben. Bărbatu-su boleşte şi ea huzureşte, gătită ca o păpuşă (NĂD. NUV. I, 181). Opinca-i bună, săraca! Iţi şede piciorul hodinit şi la ger huzureşti cu dânsa (CREANGĂ, CL XIV, 373) bei Frost fühlst du dich behaglich darin. Nurorile lucrau. Iară soacra huzurea de bine (CREANGĂ, CL IX, 284) und die Schwiegermutter lebte gemächlich dahin. ET. huzur. r \ I i S. m. invar. Buchstabe und Vokal. LT? I mare, doi i mici cin großes I, zwei kleine I. 11 (t) IConj. (16. Jh. PS. SCH. 135, 20) (Kanzleistil)und. Privilegiurile... mililor mănăstireşti i boiereşti (DOC. 1804, TEZ. II, 333). Luat-au şi tunuri i präßrii şi zahereaoa lot ce au găsit (TEZ. II, 175). - Daher bisw. in scherzh. Nachahmung: Arătând cu dovezi i mărturii că tatăl său nu ar fi. primit... calul acel balan din zdelcă (AL., CL Vil, 374). Prin oasele aduse pentru uşurarea sufletului răposatului, precum: colaci, alămâi, smochine, colivă i altele (IANOV, CL V, 131). ET. asl. /. 12 Interj. (1795 R. I. XI, 49) ugs. Ausruf der Freude: hei! oje! I! mămulica mea! Când te-ar auzi sfântul, bine ne-ar merge nouă, fa hăi (AL., CL III, 245). ET. onomatopoet. ia1 Konj. (um 1743 NECULCE) ia ... ia entweder ... oder. Să aducă răspuns cum a fi: ia pace, ia nepace (NECULCE, LET.2 II, 396) entweder Frieden oder Krieg. ET. türk, ia ... ia, in allen Balkansprachen. ia2 Interj. (1551/3 ES 20b; Mt 8, 27) 1. bei veranschaulichenden Gesten, etwa: siehst du, sehen Sie. Te-ai dus copilaş, ia atâtica şi te întorci mare şi frumos (I. NGR., CL VII, 46) ... so klein! (der Sprecher zeigt bei dem Wort ia mit der Hand, wie klein der Angeredete war). Nu ştii tu că (femeile) au nişte limbi-nişte limbi ia aşa de... „ Ţis! De te-a auzi vr-una, vai de urechile tale!” (C. NGR. 197; bei ia entsprechende Geste, um die Länge der Zungen zu zeigen). 2. vor Impcrat. u. Konj., aufmunternd:... doch (einmal). Ioane! Ioane! Ia uită-te la mine de vezi ce frumoasă sunt (FUND. 82). Dinule! iaß-te încoace, ştrengarule (FIL. CIOC. 59) komm doch mal her, du Lausejunge. De ce oare frate-meu m-a oprit să intru în această casă? ... Ia să vedem ce este înăuntru! (FUND. 71). Ia să ascultaţi pentru lumina de care zice mai sus că o au făcut D-zeu în zioa dentâiu (INDR. 712). - Dem Imperat. nachgestellt: Căutaţi ia cum vine călare cel grec (DOS. VS. Oct. 26; 88b). - Spez. in Fällen wie: Şi ia nu te potrivi muierei şi nu-i ß (rochii şi altele câte cere), că mai duci trai cu ea în casă? (RĂDUL. RUST. II, 55) und wolltest du etwa dem Weib nicht seinen Willen tun ... so hättest du die Hölle im Haus. S-apoi ia să-l fi pus păcatul să se întreacă cu dedeochiul; căci baba şi cu fiică-sa îl umplea de bogdaprosti (CREANGĂ, GCR II, 349) und hätte er sich etwa einfallen lassen, sich etwas herauszunehmen, so hätte ... ihn mit Schmähungen überhäuft. 3. fam., das Folgende als nichts Auffälliges, Besonderes hinstcllend, etwa: Gott!, ach! De unde vii? „Ia din târg” woher kommst du? „Gott, ich war ein bißchen ausgegangen”. Cine eşti? „ Cine să fiu, mătuşă? Ia o fată săracă, ßrä mamă şi fără tată” (CREANGĂ, CL XI, 214). Nu ştiu eu pe Costică Buzdurug! N-am fost faţă când l-au botezat? Era ia un băiat ca ceilalţi (I. NGR., CL DI, 76). Na-ţi împrumutul înapoi, căci noi nu avem trebuinţă de bani. Ia numai am vrut să dovedesc lui Pefre cât eşti de milostiv (CREANGĂ, CL XII, 23; Gott spricht). GR. Fam. oft mit dem anlautenden a des Imperat. zusammengezogen: i-ascultă, i-auzi. ET. wohl nicht lat. Şa, sondern alb. bulg .ja. Vgl. auch iacă, ian, iată. iabraş siehe abraş. iac S.m. (1852 STĂM. W.) Elritze F. (Cyprinus phoxinus). ET. unbek. iaca Interj. (1551/3 FS 14a; Mt 7, 4) ugs.: 1. siehe da!, vgl. iacă. 2. iaca! warum nicht gar!, na so was! Te duci câteodată ... să-ţi petreci cu fetiţele din sat? „ O!... lor nu le place cu mine!” Iaca! şi pentru ce? (CAR. MI. 30). Iţi sunt drag, Tiţo? ... nu mă-nşeli? „Iaca! ...da n-o ştiai?” (AL. OP. I, 638). 3. (numai) iaca ce da ... auf einmal, da ... plötzlich. Şi tot mergând (ea) mai departe, numai iaca ce dă de un 347 iacă! cuptor nelipit. (CREANGĂ, CLXI, 214). Geändert in: numai iată ce (CREANGĂ, OP. II, 35 u. 36). ET. Nbf. von iacă. iacă! Interj. (1551/3 ES 75a/b; Mt 20, 18) siehe (da), seht (da), da ist, da sind. Cătră tine, Doamne, strig cu multăfiică, Iacă mă-mpresoarăpizmaşii (DOS. PS. V. 27, 2). Dragile mamei... iacă mama şi nu mai plângeţi (POP. NUV. 98). Eu ştiu hirea omului (acestuia) că nu-i de boierie; iară iacă-l voi boieri pentru voia dumiloi’voastre (MIR. COSTIN, LET.11, 257). El a crezut că nu se poate, şi iacă. poţi! (COŞBUC 66) und nun geht es doch. Prinde-l... / „Dacă eu aş avea porunca Măriei tale. ” lacă-ţi poruncesc! (UR. LEG. 214) so befehle ich dir denn. GR. TR. iaca. Şi când rădică ochii săi şi caută, iaca înaintea lui trei bărbaţi stau (PO2 56; Gn 18, 2). Iaca e-n deseară Şi-noptăm prin ţară{ PP. TR., GCRII, 327). So auch: Iaca maică-ta (DOS. VS. Mai 8; 112a). Mit flg. că: Iaca că am început a grăi cu Domnul (PO2 59; Gn 18,31). ET. viell. ia2 + că. So wurde cs wenigstens LV. bisw. verstanden, wie die Trennung leint: Ia că mă duc (DOS. VS. Noe. 24; 158a u. sonst). Zur Nbf. iaca vgl. daca nb. dacă. iacătă siehe iată. iad1 PI. iaduri S. n. (16. Jh. PS. SCH. 138, 8) 1. Hölle F. Cela ce-l învence ispita, cade în năpaste şi înghiţitu va fi întru iadu (COD. STU., GCR I, 56). Pre oamenii cei păcătoşi ... îi va trimite în iad la muncile cele de veci (CHEIA ÎNŢ., GCR I, 238). -Talpa iadului („Grundbalken der Hölle”) volkstümlicher Beiname der Mutter des Teufels. Talpa iadului... mai ajunsă de cap decât toţi dracii, zise atunci lui Scaraoschi (CREANGĂ, CL XII, 26). Daher fam. von bösen Menschen, bes. Weibern: Höllenbrand, -drachc M. Popa-i talpa iadului: m-a făcut încă şi pe mine să mint (SLAVICI, CL V, 26) der Pfarrer ist schon ein Satan. Auzi, talpa iadului? ...de un an de zile de când m-am măritat, nu mai am zi bună (NĂD. NUV. II, 125; von der Schwiegermutter). 2. Feuer N. Ioan să aprinză iadulferedeului, iarProhor să pornească apa la feredeu (DOS. VS. Sept. 26; 28b). GR. LV. (16./17. Jh.) bisw. ad (H. s. v. ad). ET. ksl. adü, wofür auch jadü(MIKL. ET. WB.), viell. unter Einwirkung von /^/„Speise, Gift”. (< gr. aöpe;). iad2 (t) (x) S. n. (16. Jh. PS. SCH.) Gift N. Iadulaspideeisuptu usnele loru (PS. SCFI. 139, 3) Ottemgift ist unter ihren Lippen. ET. ksl. jadT; vgl. iad1. iadă siehe ied. iâdeş PI. iâdeşuri S. n. (1844 AL.) 1. Art Wettspiel, das dem deutschen Vielliebchenessen, dem ffz.j’y pense - Spiel entspricht u. darin besteht, daß derjenige der beiden Wettenden, der vom andern einen Gegenstand erhält u. dabei nicht iadeş ausruft, verliert. Die Wette pflegt in der Weise eingegangen zu werden, daß die Wettenden die Enden des Schlüsselbeines eines Huhnes fassen, daran ziehen, bis es bricht, u. iadeş rufen. De când am pus iedeş amândoi, n-am cap să mă odihnesc (AL. OP. I, 1020). Daher: 2. Schlüsselbein N. des Huhns. Osul de la pieptul găinii (iedeşul) tras de doi, la care rămâne hârleţul în mână, are să-l îngroape pe celalt (SEZ. I, 152). GR. MOLD, auch iedeş. ET. türk, yades (Iâdeş lutuşmak) „Viclliebchen essen” (STEUERWALD). ’ iadrină S. f. (1563 CORESI PRAXIU 50) LV. Segeltuch N. GR. iadrilă. ET. ksl. jadrina, -drilo. iâgă siche oiagă. iâgher PI. iâgheri S. m. (1793 I. VĂCĂR.) ehern.: Jäger M. (Waffengattung) in der Österreich. Armee. Un maior cu 300 de iagheri (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 281). GR. iegăr. ET. dt. Jäger. iagmaladisi (t) Präs, -sesc V. tr. (um 1775 DUM.) plündern. Tătarii... au iagmaladisit urdia (DUM., Ş. INFL. I, 219). Să dea foc şi să robească şi să iagma-ladisească (HRIST., Ş. INFL. I, 219). ET. türk, yagma etmek. iagöd etc. siehe agud etc. iahnie PI. -nii S. f. (1847 C. NGR.) Gericht aus gehackten Zutaten (Gemüse, Fleisch, etc.) Aduseră mai multe vase... pline cu iahnii, cu plachii, cu morun (FIL. CIOC, 157). GR. iehneă, ihneâ (C. NGR. 327), iacnie. - Dim. ihnehiţă(C. NGR., CL III, 47). ET. türk, yahni (ZENKER 959 b.). iaiecîniţă (t) (x) S. f. (1683 DOS.) Omelette N. Şi-ţi voiu aduce o iaiecîniţă bună (DOS. VS. Apr. 23;'96b). ET. poln.jajecznica, rass.jaicnica. iâl-agasi siehe el-agasi. ialei siehe elei! iâloviţă PI. iâloviţe S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Mastkuh F. La un cârd de boi sau de iâloviţe trebuiesc trei oameni (DRĂGH. IC. 18). - War ehern, ein beliebtes Steuerobjekt: Să fie în pace şi de sulgiu, şi de chile, şi de iâloviţe, şi de berbeci (DOC. MOLD. 1717, URIC. III, 50). ’ 348 iapă GR. -lomiţă (PP.; SEV. NUNTA 100). ET. slav.jatovica. iainâc PI. -maci S. m. (um 1730 AXINTE) LV. Gehilfe M. So von neu angeworbenen, zur Vervollständigung einer Garnison dienenden Soldaten (EN. COGĂLN., LET.2 III, 253 flg.); von Leuten, die kein selbständiges Gewerbe hatten, sondern bei anderen Gewerbsleuten dienten (DOC. 1802 u. 1819, TEZ. II, 312 flg. u. 385); von Hillkschreibcm (FIL. CIOC. 44 flg.). GR. iemac (AXINTE, LET.' II, 164). ET. türk, yamak. iamâş siche imaş. iarnă S.f (1715 IST.) fam. in Ausdrücken wie: a da, a face iama unui lucru, în c., cn. sich über etw., jdn. hermachen; Beute machen. După ce toată gloata dădu iama la dânsa (la plăcintă) (RĂDUL. RUST. II, 238). Ca un prost te-am lăsat să dai iama în averea mea (AL. OP. I, 1264) daß du dich über mein Vermögen hermachst. Armele după ce iama câte au fost le-au Jacul ... turcii (BELD. ET. .91). Ungewöhnl.: Ştiau măcelarii... de fiica iamei ce putea face vel aga (UR. LEG. 350). GR. (t) iagma (IST. 1715, Ş. INFL. I, 219). ET. türk: ya(g)ma etmek (ZENKER 963a; REDPI.2 2204a). iamb PI. iambi S. m. (1703 GCD) Jambus M. GR. (t) iamv (GR. RUM.2 136). ET. gr./lat. iambus. iambic Adj. (1680 DOS.) jambisch. GR. (t) iamvicesc. Stihuri iamviceşti (DOS. VS. Oct, 11; 60b), iambicesc (DOS. PS. SL.-R. 199a). ET. gr./lat. iambicus. iămblă etc. siehe hlăim. iamurluc PI. -Iuce S. n. (1649 MARD.) LV. Regenmantel M. Dulămi, minlene, giubele, iamuiiuce (DOC. 1791, Ş. INFL. I, 220). GR. em-, im-. ET ttirk. yagmurluk. ian Interj. (16. Jh. CV) 1.... doch (einmal). Iani să auzim pre Daniil (MĂRG.2 129a). La biserică mergi din Paşti în Paşti. Aşa cauţi tu de suflet? „Ian taci, măi femeie, că biserica-i în inima omului” (CREANGĂ, CL XIV, 371). Ian priveşte ce frumos e (XEN. BR. 212) sieh mal, wie schön es ist. Ian spune-mi: de mult ai sosit la Iaşi? (AL., CL IV, 306). Ian ascultă, Pelcule, găsesc că ginere-tău te ie cam peste picior (AL., CL IV, 309). GR. LV. iani (MOXA, HC. I, 369), iane (CV2 20b; Apg 22, 13; MS 17. Jh., GCR I, 85); MOLD. TR. auch en (so schon CANT. D1V. 5b u. 16b). 2. ian că siehe da. Când la urma tuturor Ian că venea ... Doica (AL. PP. 55). La gura Şiretului... Ian, măre, că s-a ivii Un caic (AL. PP. 134). ET. ähnliche Laute zeigen lat. en, gr. ήνί (woraus nach DIEZ GR.4 II, 466: sizil. ani), poln. ano, arm, nordserb. ano, slav. na, magy. ne, ni, dt. nu, na, die alle gleiche od. verwandte Bdtg. haben. Evtl, aus ia2 u. ni zusammengesetzt. iangân (t) PI. -gânuri S. n. (DOC. 1794) Feuersbrunst F. Fânul fiind lucru ce poate pricinui primejdie de iangânuri (DOC. 1794, Ş. INFL. II, 66). ET. türk, yangm. iangângiu (t) S. m. (1821 BELD.) Brandstifter M. Năpăstuind că-s cu toţii al laşului iangângii (BELD., LET.2 IU, 413). Iangângiii se trăsese căci chip de stâns (focul) nu era (BELD., LET.2111, 433). ET. türk, yangmei. iani siehe ian. ianicer etc. siehe ienicer etc. ianicercă (t) PI. -cerce S. f. (um 1743 NECULCE) Janitscharenflinte F. Inicercele turcilor erau mai lungi si de fier mai bun şi bălteau mai departe decât flintele (NECULCE, LET.2 II, 327). GR. ini-, ET. poln. janezarka. ianuarie S. (uni 1640 URECHE, LET.1 I, 119) Januar M.: în luna lui ianuarie im Januar. GR. veralt.: ghenarie, bisw. ghenuarie; ghenar(iu); ghenuariu (N. T. 1648, Titel), ghenvariu (Ş. TAINE 302); ianiiar; arom. yinar. ET. ksl. ijanuariî, gen ari, gemi arii genvariî < gr. Ιανουάριος, Γενάρης. iapă PI. iepe S. f. (1593 DIR) 1. Stute F. - Redensarten u. Sprw. (siehe auch a bate 1. 2. u. mânz; oft nb. cal, s. d.). Eu îi dam călcâie să stea, şi iapa mai tare fugea er suchte Ausflüchte. Du-te unde a. dus (surdul roata şi) mutul iapa! u. ä. ich wollte, du wärst, wo der Pfeffer wächst, geh zum Kuckuck! Nici iapa lui, nici drumul lui mit fremdem Eigentum geht man rücksichtslos um, fremde Pferde laufen schnell. Caută. Nan iapa şi el călare pe dânsa u. ä. er sucht seinen Esel und sitzt darauf. Când îi dai, îi fată iapa (vaca), când îi ceri, îi moare mânzul (viţelul) er läßt sich gern borgen, gibt aber ungern wieder. Dă-ţi, popo, pintenii şi bate iapa cu călcâile wird dem entgegnet, der etw. verlangt, was man selbst braucht. 2. iapa (calul) dracului (CL III, 243) Libelle, Wasserjungfer F. (Libellula). 349 iapângcâ 3. von Geräten: a) OLT. TR. Tritt M. am Webstuhl. Es sind deren 2, 4 u. mehr, je nach der Zahl der Schäfte (iţe). - b) Pleuel-, Kurbelstangc F. am Schlitten der Sägemühle (D. T.). - c) MOLD. Baststrick M. zum Anbinden des Floßes (ŞEZ. III, 16). GR. Dim. iep(u)şoâră, PI. -şoâre; iepşună(ISP. LEG.2 161). ET. lat. cqua. SG. ALR SN I, K. 130; II, K. 481. iapângeâ siche ipängea. iar1 (16. Jh. CV2 la; Apg 18, 15) I. Adv. iar(ă), iarăşi wieder(um), abermals. Iar ai greşit? hast du dich wieder geint? După nuntă, feciorii seduc iarăşi în cărăuşie şi nurorile rămân iar cu soacra acasă (CREANGĂ, OP. I, 39). Turbură-să... şi apele, ce iarăşi alinează; clăleşle-să şi pământul, ce iară să întăreşte; umblă şi vânturile, ce iar să aşază (MĂRG.2 35a). Era odată un moşneag ş-o babă; şi moşneagul avea o fată şi baba iar o fată (CREANGĂ OP. II, 32) und die Alte hatte ebenfalls eine Tochter. GR. iară; (t) iarăşile (DOS. VS. Ian. 8; 7b; CANT. IST. 150). II. Konj. (stets am Anfang des Satzes): ... aber, und. După ce s-a sfârşit nunta, feciorii s-au dus în treaba lor, iar nora rămase cu soacra. (CREANGĂ OP. I, 37) die Schwiegertochter aber, und die Schwiegertochter. Unul să sfădeşte cu vecinul său pen tru apă, iară altul să luptă pentru vânt cu cei ce lăcuiesc cu dânsul... şi unul pofteşte să ia ceia ce n-au dat, iară altul umblă la judecăţi să nu dea ce au luat (MĂRG.2 35a). Plecat-au în zori Trei surori... Iar în urma lor Mulţi voinici cu dor s-au luat (AL. PP. 14). Căţeluşa ... era voinică şi frumoasă, iară la gât purta o salbă de galbeni (CREANGĂ OP. II, 39). SYN. Wie gr. öe den vorhergehenden Satzteil, so stellt iar den unmittelbar folgenden dem entsprechenden Teil des vorher Ausgesagten gegenüber, ohne jedoch, wie dar, însă, gr. ăXXd, einen eigentlichen Gegensatz auszudrücken. Oft bezeichnet cs auch nur den Übergang zu etw. anderem. Fast genau dieselbe Bdtg. hat slav. a, das so zwischen i u. no in der Mitte steht wie rum. iar zwischen şi u. dar. ET. scheint mit prov. ara, era, er, lad. eir, eira, afrz. gier gleichen Ursprungs zu sein; im übrigen siehe KÖRTING LAT.-ROM. WB., Nr. 4568 u. PUŞC. EW. 756. iar2 siehe ierugt7. iarăşi siche iar1. iarbă PI. ierburi S. f. (16. Jh. CV2 56a; Jak 1, 11) 1. Gras, Kraut N.: dau boii la iarbă ich bringe die Ochsen auf die Weide; iarbă de leac Heilkraut, iarbă rea Unkraut (vgl. buruiană). Se aşează amândoi, sub copac şi întind masa pe iarbă. Florin: „Pe iarbă verde, ca la zi-ntâi mai ” (AL. OP. 1,897) auf dem Rasen. V gl. arminden. - Redensarten u. Sprw. (vgl. frunză): A căuta pc. ca iarba de leac jdn. in allen Winkeln, wie eine Stecknadel suchen. Când mi-o creşte iarbă-n barbă (JIP., Z. 1, 199) nie und nimmer. Trăieşte (aşteaptă), murgule, să paşti iarbă verde u. ä. stirb nicht, lieber Hengst, es kommt die Zeit, wo Gras wächst. Iarba rea nu piere Unkraut verdirbt nicht. Omul e ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului (nach Ps 102,14) das Menschen Leben ist von kurzer Dauer. 2. in Pflanzennamen: a) ierbăluţă Bandgras N. (Phalaris; BR.). - b) in Verbindung mit Adj. (vgl. dulce, focos, ghimpos, gras): iarbă albastră Molinie F. (Molinia coerulea; BR.); amară Mutterkraut N. (Pyrethrum; BR.); aspră Borstengras N. (Nardus; BR.); băloasăTR. Beinheil N. (Symphytumoff.; PANŢU); bărboasă Stachelgras N. (Panicum Crus galii; PANŢU); creaţă Krauseminze F. (Mentha crispa; POL.); deasă Hain-, Rispengras N. (Poa ncmoralis; PANŢU); englezească Raygras N. (Lolium perennc); înfăinată guter Heinrich (Chcnopodium bonus Henricus; FUSS); iute Wasserpfeffer M. (Polygonum Hydropiper; PANŢU); lăptoasă Milchkraut N. (Polygala vulg.; PANŢU); mare Alant M. (Inula Helcnium); mirositoare Ruchgras N. (Anthoxanthum odor.; PANŢU); moale Stemmiere F. (Stellaria Holostca; BR.); neagră Heidekraut N. (Erica vulg.; BR.); Braunwurz F. (Scrophularia; BR.); puturoasă TR. Hohlsame M. (Bifora; PANŢU); roşie Wasserdost M.(Bidcns cemua) u. Wasserpfeffer M. (Polygonum Hydropiper; FUSS), Flohkraut N. (Polygonum Pcrsicaria), Schilfgras N. (Calamagrostis) u. Pfennigkraut N. (Thlaspi; BR.): sărată Glasschmalz N. (Salicornia) u. Salzkraut N. (Salsola; FUSS); scăioasă Klettengras N. (Tragus raccmosus; BR.); sfântă Heiligenkraut N. (Santolina; PANŢU); usturoasă Lachenknoblauch M. (Teucrium scordium; FUSS); voinicească wilde Karde (Dipsacus silvestris; BR.). - c) in Verbindung mit Subst.: iarba ciutei, iarba de friguri, iarba lui Tat in etc. siehe ciută, frig, tal in etc. 3. iarbă (de puşcă), vânătorească (AL. PP. 88) (Schicß-)Pulver N., früher Zündkraut. Pistoalele-i le apuca, De iarbă le descărca, Cu cenuşă le-ncărca (AL. PP. 131). 4. iarbă pucioasă Schwefel M. (wofür jetzt kurz pucioasă). Aprinserăfoc cu smoală şi iarbă pucioasă şi răşină (DOS. VS. Sept. 3; 4b). Cu iarbă pucioasă (vulpea) focul vru să potolească (CANT. IST. 42). 5. Gruppe F. von drei Litzen (cotleţe) des Schafts (iţ) bzw. von drei Fäden der Kette (urzeală); zehn solcher Gruppen bilden eine Strähne (jurubiţă) (ŞEZ. VEI, 147). GR. PI. älter ierbi. - Dim. ierb(u)şoâră, PI. -şoâre, ier-buţă, ierbăluţă, ierbuliţă, PI. -te. 350 iatagan ET. lat. hă ba; der PI. ierburi, derjedoch in den ältesten Denkmälern nicht vorzukommen, also jung zu sein scheint, wird anscheinend ohne Grund auf lat. *ervöra, PI. von *er\’us für ervum, zurückgeführt. 5. beruht auf Verwechslung mit vierbă (DA.). SG. ALR SN IV, K. 948. iarc siehe ierugäi. iarlâc PI. -läcuri (1728 MAG. IST. IV, 170) LV. Kabinettsschreiben N., Order F. des Tataren-Khans. Scos-au şi de la hanul iarlâc, asemine cu fermanul împărătesc (AXINTE, LET.2 II, 131). GR. (i)erläc. ET. tatar. yarlyk (DA), Liirlc. yarhg. iarmaroc PI. -roâce S. n. (um 1600 DERS) MOLD. Jahrmarkt M., Messe F. Celui lacom în toate ceasurile supărări, iară dobândzi numai în toate iarmaroacele crescu (NEC. COSTIN, GCR II, 11). ET. mittelbar aus dem Deutschen, vgl. ukr. jarmarok, poln. -r(e)k etc. SG. ALR SN VI, IC. 1621. iarnă PI. iemi S. f. (1551/3 ES) Winter M. N-arfi avut cine să mi-o lipească (casa) ... şi de iarnă am fi degerat de frig (FUND. BASME 81) im folgenden Winter wären wir vor Kälte erstarrt. Iarna n-o mănâncă lupul (Sprw.) früher oder später, der Winter kommt doch, dem Winter entgeht man nicht. Adverb.: Astă-iarnă vergangenen, la iarnă kommenden Winter. Iarna im Winter. Rugaţi-vă cum se nu Jie fuga voastră iarna (ES 95a; Mt 24, 20). în scurtă vreme au şi venit, iarna, ferman de la Poartă (NECULCE, LET.2 II, 266). ET. lat. hiberna (tempora) „winterlich”. SG. ALR SN VI, IC. 1812. iarvânt S. m. (1879 TEOD. COL.) PP. nicht näher bezeichnete Baufnart, wahrsch. Platane F. (Platanus). D-un verde iarvant ş-un roşu călin (TEOD. PP. 85). GR. (d)atvon (TEOD. COL. 66), (d)arvănt(BUR. CĂL. 65), arvune, arvun (FI.2 II, 447). ET. vgl. slav. favorü, dt. Ahorn. iasăc (t) S. n. (1793 I. VĂCAR.) Verbot N. Murat... poprise cu iasac tutunul şi afonul (I. VĂCAR. I. I. O., TEZ. II, 264) M. verbot Tabak und Opium. Beiul spuse boierilor ... să poarte orice vor avea, căci pentru ei iasac nu este (BELD. ET. 127). Pentru ochi iasac nu este; gustul şi ochii nici un iasac au (GOLESCU, Z. II, 331). ET. türk, vasak. iasacciu (t) S. m. (um 1775 DUM., Ş. INFL.) ehern.: zum Schutz von Fremden dienender türk. Geleitsmann, PI. Eskorte F., Geleit N. Cu iesaccii şi-cu pază cu toţi împreună merg (BELD. ET. 111) mit Geleit und Wache. Tălar-Mizilul, care trecea cu iasacciu! unui elciu (GHICA 304). GR. iesacciu, iazagiu (Ş INC AI FIR.. III, \ 50), azaghiu (Ş1NCAI HR. I, 549). ’ ET. türk. yasakqi. iască S. f. (um 1670 ANON. CAR.) (Zimd-)Schwamm, Zunder M. Mă lupt cu un bulgărz de iască ce-mi stă în gât (AL., CL VIII, 43, ein Durstiger spricht). Loveşte-mă, lele, în spate c-un bulgăre de iască u. ä. (Redensart:) das ist barer Unsinn. GR. Gen./Dat. ieşti, mit Art. iascăi. ET. lat. esca. SG. ALR II/I, MN 3860, 128. iäsearä siehe seară. iasomie S. f. (1705 CANT.) Jasmin M. (Jasminium), woraus in der Türkei Pfeifenrohre gemacht werden, auch (falscher) Jasmin, Pfeifenstrauch (Philadelphus coronarius), der in Gärten kultiviert wird. O mulţime de ciubuce de antep şi de iasomie (EIL. CIOC. 17). Iată iasomie, gura leului... creasta cocoşului (C. NGR., CL I, 95). GR. asmonie (PP. BESS., H.2 II, 502), asornie (PP. TR., H. 2 II, 503); S. m. -miu, iasmin (B.), -simln (CANT. IST. 223). ET. vgl. tiirlc. yasmin u.yasemin, ngr. yiaooupi, dt. Jasmin; wegen -o- vgl. it. gelsomino. iâspis PI. iâspise S. n. (1648 NT Apk 21, 19) Jaspis N. Un păhar ce vorbeau călugării ...că este iaspis, ce era în chipul marmurei albe (NECULCE, LET.2 II, 179). GR. LM. auch jasp, PI. jâspe. ET. gr. i'aoTug, frz. jaspe. iaşmăc (t) S. n. (1847 BOL. Esme) Schleier M. der Türkinnen. Prin iaşmaculfeţii tale Am văzut un foc ceresc: Doi ochi dulci (BOL.1 I, 59). ET. tiirlc. vaşmak. iatac PI. -tacuri S. n. (MS. 1715) I. Schlafzimmer, -gemach N. Eu mi-arn făcut un cântec Stând singură-n iatac (COŞBUC 24). GR.MOLD. ietac. — Dim. ietăcuţ, -cel, PI. -cute, -cele. 2. Fleh Ier M. Sclavonului ca unui cearşit şi imamului ca unui iatac, au poruncit de le-au tăiat capetele (MS. 1715, ARH. ROM. 11,55). ET. türk, yatak. iatagan PI. -gane S. n. (1815 DION.) Jatagan M., gebogenes Schwert der Türken. Turcii... dând năvală în nemţi, i-au începui a secera cu săbiile şi cu iataganele ca pe verze (DION., TEZ. II, 180). 351 Eu am seleafcu fir Şi-n seleaf un iatagan Ce mă scapă de alean (AL. PP. 43). GR. iart-, ietegan (B.). ET. türk, yatagan. iată! Interj. (1561 CORESI TE4 3a; Mt 2, 13) siehe (da), seht (da), da ist, da sind, lată va trimete Satana unii dintre voi în temniţă (NT 1648 Apk 2, 10, GCR 1, 129) siehe, der Teufel wird etliche von euch ins Gefängnis werfen. Urâtul din ce-i. făcut? Din omul care-i tăcut; Pune o buză peste alta Şi iată urâtu-i gata (l.-B. 80) und die Langeweile ist auch schon da. lată soarele a apus (AL. PP. 51) nun ist die Sonne untergegangen. lată că Mihu deodată începe ...A zice cu foc ...Un cântec duios (AL. PP. 66) da beginnt M. ... zu singen. Zi cetăţilor ludei: iată D-zeul vostru (BIBLIA 1688 Js 40, 10) siehe, da ist euer Gott! Dacă maica, pre pruncul ei... voieşte... să-l împace, zicându-i: iată lupul (ŢICH., GCR 11, 215) der Wolf kommt! lată dar minciuna ce face în lume (PANN, GCR 11,364) das also richtet die Lüge an. - Mit unbet. Pron. im Akk.: iată-mă(-s) da bin ich, iata-l, MOLD, auch iată-l(ăi) da ist er, iat-o că vine da kommt sie. Iată-ne sosiţi la noi (AL. PP. 103) da wären wir nun zu Hause angelangt. GR. Nbf. iâcătă. Când pe la prânzul cel mare, numai iacătă-mă-s şi eu de după un dâmb (CREANGA, CL XV, 8) da komme auch ich plötzlich hinter einer Anhöhe hervor. Asară fusei fecioară, Miază-noapte nevestioară, Iar acum în zor de zuă Iacălă-măşi vădită (PP. TR., GCR 11,293) da bin ich auch schon Witwe. - Nach iată-l(ăi), worin -ăi auf îi = e „ist” beruht, bildet DOS. auch iată-măi, iată-tei, iată-oi mit unorganischem -i (VS. Sept. 4; 6a; Apr. 28, 102a; Sept. 29, 38a). ET. vgl. alb. jäte, slav. elo; iacătă dürfte Mischform aus iacă u. iată sein. iau siehe a lua. iaurgiu PI. -gii S. n. (1814 POTRA I, 691) Verkäufer M. von Joghurt. Măi iaurgiu, ia stai! Cum dai cotul de iaurt? (TEOD. PP. 120). GR. (t) iugurgiu (FOT. III, 286). ET. türk, yogurtqu. iaurt S. n. (1834 AP IV/1,294) Art saure Schafmilch, Joghurt M. De hatârul unei plăcinte ce a trimis la masa domnească împreună cu o strachină de iaurt. (AL., CL I, 216). Siehe auch a frige. ET. türk, vogurt. SG. ALR SN II, K. 309. iavaşăS. f. (1839 VAIL.) Bremse, Nasenklcmme F. zur Bändigung unruhiger Pferde. Târziu, te-ai deşteptat, bărbăţele, acum eşti. cu iabaşaua de nas (ISP., Ş. TNFL. I, 218). GR. ievăşa (VAIL.), iabaşa (BARC.). ET. türk, yavaşa. iavlcnie (t) S. f. (1683 DOS.) Erscheinung F., Erscheinen N. lavleniia îngerului (DOS. VS. lan. 1 5; 15b) das Erscheinen des Engels. ET. ksl. javljenije. iaz PI. iazuri S. n. (1491 BGL 224) 1. MOLD. TR. u. LV. künstlicher Damm, Deich M., Wehr N. (ANON. CAR.). Şi mulţi, au dat de pre iaz în heleşteu (MIR. COSTIN, LET.21,366). Iată că trece o babă bătrână, pe iazul pescuinei (SBIERA POV. 118). 2. MOLD. Teich M. O câtime mare de heleşteie, de iazuri şi de lacuri artificiale (SUŢU NOT. 16). ET. slav. jazü„Damm”. Zu Bdtg. 2. vgl. dt. Teich aus Deich. SG. ALR SN III, K. 831. iazagiu PL -gii S. m. (1693 COND., Ş. INFL. II, 67) LV. Schreiber, Sekretär M. bei den Türken. Au chemat iazagiul şi au scris fennan la Grigorie Vodă (AMIRAS, LET.2 III, 152). GR.-z/g- (RAL. S. 69 in der Beschreibung eines türk. Basars). ET. türk, yazici. iâzăr etc. siehe iezer. iazâc (t)S. (1863 FIL. CIOC.) îazâc şi tura (FIL. CIOC. 29) Kopf oder Schrift (Spiel mit Münzen). ET. türk, yazi tura atmak durch „Münzwurf losen” (STEUERWALD). iazmă' PI. iczme S. f. (1832 GOL. CONDICA) Gespenst, Phantom N., Schemen, Schatten M. Cu adevărat o iazmă ajunsese; când mergea, nu făcea mai mult zgomot decât, umbra ce însoţeşte paşii omului (DEL. S. 48) war ihr eigener Schatten geworden. - Bes. von mageren Lebewesen: Doi cai slabi ca niste iezme (FIL. CIOC. 209). ET. unbek. SG. ALR SN V, K. 1568. iazmă2 siehe aghiazmă. ibâncă siehe ebâincă. iber PI. iberi S. m. (um 1690 MIR. COSTIN) Bewohner M. der Iberischen Halbinsel. Aşa hişpcinii, ibării, ţilliberii, portogalii, iară tot un neam sunt (MIR. COSTIN, LET.'I, 26). ET. Iberia. iböstnic (t) S. m. (1683 DOS.) Geliebter M. Ibostniculj'ealii (DOS. VS. Oct. 2; 40b). Vgl. ibovnic. ET. slav. *ljubostfnikü, zu *ljubosti, siehe iuhoste. iboste siche iuboste. 352 icoană ibovnic PI. ibovnici S. m. (1646 PRAV. MOLD. 400) ugs.: Liebhaber, Geliebter, (im bösen Sinn:) Buhle M. Spun unii că acest Potemkin ar fi fost ibovnicii împărăteşti Ecaterinei (DION., TEZ. II, 176) P. sei der Liebhaber von Kaiserin Katharina gewesen. Lepä-datu-le-au ibovnicii tăi (BIBLIA 1688 Jr 4, 30). Ah! ibovnică slăvită, unde mai eşti acum oare? (CON. 44). - LM. dafür amant, -tă. GR. S. f. ibovnică, PI. -ce; iubo- (CANT. IST. 10), ibohnic (DOS.), ibomn- (TEOD. PP. 339), lib-(ALEXANDRIA 77). - Dim. ibovnicei, PI. -céi, f. ibovniciiţă, PI. -cute, -ceâ, PI. -cele. ET. asl. Ijubovmikă, bulg. libovnik. ibovnici Präs, mă -césc V. refl. (1892 SEV.) eine Liebschaft haben. Să ibovnicea o fală c-un fiăcău (SEV. POV. 73). ET. ibovnic. ibovniciiţă siehe ibovnic. ibric PI. -brice S. n. (1508 DERS) 1. metallene Wasserkanne von orient. Form, gew. mit langer Ausflußrohre. Şi căuşăle şi ibricile cu carele toarnă (BIBLIA 1688 Nm 4,7) die Schalen und Kannen zum Trankopfer. Acelaşi lavuar de fier, cu lighianul şi ibricul de tuci smălţuit (VLAH. DAN I, 32). 2. (kleiner) Stieltopf M., bes. zur Bereitung von türk. Kaffee. O vatră ...pe care sta un ibric colosal înconjurat de toate părţile cu cărbuni (FIL. CIOC. 17). GR. Dim. ibricél, PI. -cèle. ET. türk, ibrik. ibrictâr PI. -tari S. m. (1776 COND. 77) ehern.: Hofbeamter M., der dem Sultan Wasser auf die I-Iände goß. ET. türk, ibriktar. ibrişim S. n. (DOC. 1621 DIRB IV, 74/83) gezwirnte Seide, Seidenzwim M. Fesul cel roşu cu fundă de ibrişim negru (FIL. CIOC. 143). Un ibrişim ein Seidenfaden. - A trage, da cuiva un ibrişim pe la nas jdm. einen leichten Hieb, einen Nasenstüber versetzen. Ne şi trage câte un ibrişin pe la. nas despre fatapopei (CREANGĂ, CL XV, 453). Uneori (bătrânii) ... dădeau şi ei tinerilor câte un ibrişin pe la. nas, numindu-i bonjurişti, duelgii (CREANGĂ, CL XVII, 114). GR. -sin. ET. türk, ibrişim. ibrişimgiu (t) S. m. (1803 POTRA I, 643) Seidcnzwimhändler M. Calpacul ... armeanului ibrişimgiu (FIL. CIOC. 138). ET. tiirk. ibrişimei. ic PI. icuri S. n. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) TR. KeilM. Arepile (morii), ce sunt ţepeniteprin nişte icuri {H. 1669). GR. Dim. iciiţ, PI. icuţe (B.). ET. magy. ek, ik. SG. ALR II/I, K. 254; MN 3940, 151; SN I, K. 29. ichi PI. ichiuri S. n. (1868 BARC.) (Knöchelspiel:) größerer, mit Blei gefüllter Knöchel, mit dem nach anderen Knöcheln geworfen wird. Dacă intra o dată cu ichiul în armean (GHICA 300). -MOLD, dafür ţap (ISP. JUC. 74). ET. türk, yek (Ş. INFL. II, 223). ichilic (t) S. m. (1820 CIL III, 78) 1. Zweiasper- od. -parastüclc N. (türk. Münze). O tavă plină de lei, de iuzluci, de echilâci (GOR. HAL. IV, 6). GR. echilâc. 2. Maß N. von 50 Dram. Aduc ...o arămeasă de vin ...şi dau câte un ichilic la toţi ficaţii (FIL. CIOC. 231). ET. türk, ikilik. ichitui(u)lâu (t) (x) S. m. (1793 I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 297) Pascha M. mit zwei Roßschweifen. ET. türk. iki. tuglii (paşa). ici siehe aici. icioglân (t) S. m. (1776 CONDICA, Ş. INFL.) ehern.: Page M. des Sultans, des Hospodaren. Icioglanii cu agaoa lor (FIL. CIOC. 346). GR. bisw. -olan. ET. türk, iq oglani. icirliu (t) S. m. (um 1780 EN. COGĂLN.) Scrailbcamter M. Un icirliu mare ce era arcaliu (EN. COGĂLN., LET.2 III, 240). Stavarachi au căzut... la acei icirlii împărăteşti (EN. COGĂLN., LET.2 m, 250). ET. türk. *iqerli, zu iqeri „Inneres” (ZENKER 142c). ieleän siehe viclean. icni Präs, -nesc V. intr. (1703 GCD) fam.: in kurzen Stößen ächzen, stöhnen; aufstoßen (B.). 11 strânse de sânu-i cu atâta putere că bietul Iorgu icni (VLAH. NUV. 149). Copiii trudiţi (de ţipat) dorm adânc icnind încet (NĂD. NUV. II, 145). Spânul icnea în sine şi se gândea numai la răzbunare (CREANGĂ, CL XI, 195). Muma pădurii icni de vr-o frei ori şi dete afară dintr-însape Busuioc (ce-l înghiţise) (ISP. LEG.2 384) die Waldhexe stieß dreimal auf. GR. ihm, hieni (SBIERA POV. 302). ET. wahrsch. onomatopoet.; doch vgl. poln. fyknşc, bulg. ikam, Aor. iknah, russ. ilamti. icoană PL icoane S. f. (1570 CORESI LIT. 13a) 1. LV. Bild N. De vede cineva vreo icoană care iaste o asămănare fără suflet ...a vreunui priaten al lui (MĂRG.2110b). - Bes. fig., so auch LM.: Că la omul întreg, cuvântul icoana sufletului... poartă (CANT. 353 iconar IST. 181). Oamenii din toate cele fac icoană şi simbol (EMIN. O. I, 36). 2. Ikone F., Heiligenbild N. Icoane C-un leu luate de la ruşi (RĂDUL. RUST. I, 86) Heiligenbilder ... von den Russen gekauft. Ş-avea o fată... Icoană-ntr-un altar s-o pui La închinat (COŞBUC 16). în dimineaţa ajunului aveam „ umblarea cu icoana ”, care reprezintă naşterea lui Isus (GAZ. SĂT. XIV, 476). GR. Dim. iconiţă, PI. -uite. ET. ksl. ikona < gr. eixcov, -xcova. SG. ALR II/I, MN 3912, 142. iconar PI. -nari S. m. (1649 MARD.) Ikonenmaler, -Verkäufer M. ET. icoană. iconoborcţ PI. -boreţi S. m. (1620 MOXA, HC I, 379) LV. Bilderstürmer M. Icoană... curea de frica icono-boretilorfu aruncată. în ieserul Gazur (DOS. VS. Sept. i; ib). ET. ksl. ikonoborîcî. iconom siehe econom. iconomicös siehe economicos. iconomic siehe economie. iconomisi siehe economisi. iconostas PI. -stase S. n. (1588 DIR) Ikonostase, Bilderwand F. Mai în urmă când s-a împodobit cu sfinte ... icoane, acest părete a luat şi numele de iconostas (GFIEN. LIT. 29). ET. ksl. ikonostasu< gr. eixovooraoiov. SG. ALR II/I; K. 2726, 92. icos PI. icoâse S. n. (MS. 1692, GCR I, 298) in dem orthod. Gottesdienst eine zum Lobgesang gehörende Strophe, in der das Heilsgeschehcn erzählt wird. Cu glasul după icoase, Cu ochii dupăfrumoase (TEOD. PP. 314). ET. ksl. ikosü< gr. oïxoç. icosär PI. -sari S. m. (1831 CR 50) ehern.: türk. Zwanzigpiasterstück N. Baba Maranda avea s-un ulcioras cu icosari si galbeni si lefti (BOGD. POV’ 28). GR. icu-, icuşar. ET. ngr. eixoodpt. icrâm (t) S. n. (1821 BELD.) Ehrenerweisung (durch gute Aufnahme), Bewirtung F. Le-au făcut icram (boierilor) agalele cu café şi ciubuce (BELD. ETER. 128). ET. türk, ikram. icre S. f. PI. (1500 G. LEX.) (Fisch-)Rogen M., (Frosch- etc.)Eicr (PI.). I-am gătit ... blinee cu icre fierte în unt (C. NGR. 52). Icre negre (moi, tescuite frischer, gepreßter) Kaviar M. GR. Dim. icrişoâre. ET. asl. ikra. icui Präs, -iésc (1805 CRIŞAN 112) TR. I. V. tr. (ein-, ver-)keilen. II. a se icui sich verkeilen. Dacă nu se iciiiau slavii în corpul roman de la răsărit (LIT.). ET. ic. ideal (um 1818 UN) I. Adj. ideal. II. S. n., PI. idealuri Ideal N. GR. PI. ideale (EMIN. O. I, 48); Adj. (t) -nie. ET. n. lat. idealis, auch mittelbar. idealism S. n. (1829 UN) Idealismus M. ET. frz. idéalisme. idealist PI. -lişti S. m. (1832 GOL. CONDICA) Idealist M. ET. frz. idéaliste. idée PL idéi S. f. (1780 UN) 1. Idee F., Gedanke, Einfall M. O idee satanică veni unuia în minte (C. NGR. OP. I, 12). 2. Vorstellung, Meinung F. Am găsit cu cale a da idee şi de Maomet (I. VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 249). ET. gr./lat. idea. identic Adj. (1825 UN) identisch. GR. (t) -césc. ET. n. lat. identicus. identifica Präs, -tific V. tr. (1835 UN) identifizieren. GR. (t) -fia. ET. n. lat. identificare, frz. identifier. identitate PI. -taţi S. f. (1818 LEON ASACHI P. 126) Identität F. GR.(t) -dan-. ET. n. lat. identitas, frz. identité. ideolog PI. -lögi S. m. (um 1830 UN) Ideologe M. ET. frz. idéologue. ideologie PI. -gii S. f. (um 1830 UN) Ideologie F. ET. frz. idéologie. idicciu siehe edecciu. idicliu siehe edecliu. idilă PI. idile S. f. (1831 UN) 1. Idyll N. 2. Idylle F. Balade şi idile Titel eines Gedichtbandes von COŞBUC. 354 ieftin GR. (t) idil. ET. gr./lat. idyllium, auch mittelbar. idiom PI. idiomuri S. n. (um 1710 ANTIM) 1. Sprache, Mundart F. 2. (t) idiomă, PI. idiomata Eigenschaft F. (ANTIM PR. 205). ET. zu 1. frz. idiome, zu 2. ngr. ιδίωμα. idiot Adj. (1780 UN) idiotisch. - Auch substantiv. ET. gr./lat. idiotes, frz. idiot. idol PI. idoli S. m. (16. Jh. CV2 79b; 1 Petr 4, 3) 1. Götze, Abgott M., Idol N. închinătorii de idoli rău şi amarau petrecut (MS. 17. Jh., GCR I, 146). Fugiţi de slujba idolilor (APOSTOL 1683, 1 Kor 10,14, GCR 1, 262; vgl. auch DOS. VS. Apr. 8; 78b). GR. idol (ÎNDR. 457). 2. von bösen Menschen: Teufel M. Vino de mă scapă de idolul ăsta de wăjmaş (ISP. LEG. 219). - S. f. idoliţă (JIP. SUF. 229), idolocdcă. - Dim. idolâş. ET. ksl. idolu ■'C gr. ειδωλον. idolatrie S. f. (1698 MIN. Martie 135) Götzenanbetung F. - Bei DOS. auch: idoloslujenie. GR. idololalrie (CANT. FIR. 252). ET. ngr. εΐδωλολατρεία, frz. idolâtrie. idolatru PI. -lâtri S. m. (1654 NEAGOE ÎNV. 255) Götzenanbeter Μ. - Andere Formen bei DOS. : idolean, idolniciar, idoloslujitel, idoloslujebnic, idoloslujitoriu, idoloslugaş nach ksl. Modellen. GR. idoloiatru (DOS. VS. Noe. 22; 142b). ET. ngr. ειδωλολάτρης, frz. idolâtre. idolésc Adj. (1640 CEASLOV 113a) LV. Götzen-. Stricând multe capişti idoleşli (MIN. 1698, GCR I, 320) viele Götzentempel zerstörend. Lăcomia iaste închinare idolească (VARL. CAZ.2 1, 333b). ET. idol; vgl. ksl. idolîsku. idolie S. f. (1563 CORESIPRAXIU 407) Götzenanbetung F. - Vgl. auch PSALT, 1651, 202b. ET. idol. idolime S. f. (1703 GCD) Götzen (PL). ET. idol. idoliţă siehe idol 2. idölnic Adj. (1648 NT Apk 21,8) LV. Götzen-. ET. ksl. idolûniku. idolniţă PI. idolniţe (1683 DOS.) LV. Götzentempel M. Ocărâră svânta ... besearică făcându-o idolniţă (DOS. VS. Oct. 11; 60b). ET. ksl. idol unica. idropică siehe dropică. ie Adv. (1551/3 ES) BAN. TR. ja (so ist es). Iară cuvintele voastre să fie ie, ie sau ba, ba (ES 8a; Mt 5,37). ET. di. ja (DA); verkürzt aus ieste (PUŞC. RUM. SPR. 350). ie1 PI. iiS.f. (1652 ÎNDR.) Trachtenbluse F. Sânge ce se va arăta ... pre iia fetei (ÎNDR. 255). O fecioară păcurăriţă... cu iia ca neaua (FR.-C. MOŢII 29) mit schneeweißer Bluse. Tăcând a şters femeia o lacrimă cu iia (COŞBUC 145). Mireasa nopţii-n ie Argintie (DEPAR. D. II, 7; vom Mond). GR. Dim. iiiţă, PI. -te, iiţă, PI. -te, iişoâră, PL -re (WB.). ET. lat. (vestis) Imea „leinenes Gewand”. ie2 S. f. (1651 PSALT.) (Scham-)Leiste F. des Tieres, seltener des Menschen (wofür gew. stinghie), dann im weit. Sinn: Weiche F. Că iile meale (ai (puai jioö) împlură-să de ferbinteală (PSALT. 1651 Ps 87, 8, GCR 106). Boi bourei, La coadăcodălbei, La iiprinei (PP. BESS., CL XVII, 287). Vaca ... Clătina abia din ie, ce-s ca de leopard blană (CL V, 279). GR. arom. ide, megl.-rum. ile. ET. lat. Uia, PI. von Ue. iebâncă siehe ebâncă. ied PI. iezi. S. m. (1549 BGL) Zicklein N. Eu am trimis pre acest ied (BIBLIA 1688 Gn 38, 23). (Cucoana avea) glasu supţire ca de ieadă fătată la Sfântu Gheorghe (JIP. OP. 155). GR. S. f. iadă, PI. iede. - Dim. m. iezişor, iedulet, iediiţ, f. iedlţă, iediiţă, PI. -ţe. ET. lat. haedus. iederă PL iederc S. f. (1559 BGL) Efeu M. (Hedera Helix). Printre stânci, pe unde numai iedera creşte (FR.-C. MOŢII 17). ANTHROPON. Mihaiu Iaderă (1559 BGL). GR. iadără. ET. lat. hedera. iediţă etc. siehe ied. ieftenşug PI. -şiiguri S. n. (16. Jh. PS. SCH.) LV. Barmherzigkeit F. Miluiaşte-mă, Doamne, după mare mila ta şi după multe eftenşugurele (ksl. stedrotu) tale (CORESI PS.5 94a; Ps 50,’ 2). GR. eftinşig (PS. SCH. 50, 3), eftişug (IORGA S. D. XIII, 206). ET. ieftin. ieftin Adj. (16. Jh. CV2 67a; Jak 5, 11) 1. billig, wohlfeil. Cela ce va cumpăra un lucru prea eftin ... atunce face prepus cum să jie de furat (INDR. 355 ieftinătatc 355). Scump la tărâţe şi ieftin la faină mit dem Heller geizen und den Taler zum Fenster hinauswerfen. -Adverb.: Am scăpat ieftin ich bin gut davongekommen. Uneori profita de salahoria lor ca să-şi facă pe ieftin o căscioară (GHICA XIII) mit geringen Kosten. 2. LV. barmherzig. Şi tu, Doamne D-zeul mieii eftin (ksl. stediyî) şi milostiv (CORESI PS.5 166a; Ps 85, 14). Eftin (ksl. stedru) şi milostiv Domnul (CORESI P5.5 196b; Ps 102, 8). Că eşti ieftin şi milos, Doamne, din hire (DOS. PS. V. 110, 10). GR. ieften; LV. eftin, eftin. - Dim. ieftior, ieftinior. ET. mgr. εύϋηνός. SG. ALR SN IV, K. 1021. ieftinătâte S. f. (1642 ÎNV.218b) 1. Billigkeit, Wohlfeilheit F. Câteodată, (autorii)până acolo merg de-ţi citează de unde au luat hârtia, îţi spun ieftinătatea ei (CL VIII, 341). 2. LV. Überfluß M. Şi nu se va cunoaşte eftinătatea prepământ (BIBLIA 1688 Gn 41, 31; ή εύϋηνία). Cetăţile acelea ... ajungea la eftinătate cu raiul lui D-zeu (MĂRG.2 45b). 3. LV. Barmherzigkeit F. Cu eftinătatea sa cea mare (DOS. PS. V. Ps 105, 138). GR. -ten- (BIBLIA 1688 Gn 41, 29). ET. ieftin. ieftineaţă PI. -neţe S. f. (1673 DOS. PS. V. 24, 22) LV. Barmherzigkeit F. GR. eftin. ET. ieftin. ieftini Präs, -nesc (16. Jh. PS. V. 101, 14) 1. V. tr. 1. verbilligen. 2. LV. sich erbarmen. II. a se ieftini billig(er), wohlfeil(er) werden. ET. ieftin. icftinie S. f. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. II, 207) LV. Barmherzigkeit F. GR. eflinie. ET. ieftin. iehneâ siche iahnie. iei S. m. (1800 BUDAI-DELEANU IX, 117) Euphemismus für Teufel Μ. - Vgl. iele. ET. el. ielcovân PI. -vani S. m. (CANT. IST. 151) Eisvogel M. (Alcedo ispida), Seeschwalbe, Möwe F. Pe o mare desmierdată de aripele elcovanilor (RAL. SUV. 51). GR. el-. ET. türk, yel-kovan (ZENKER 711b). iele S. f. PI. (1716 CANT. DESCRIPTIO II, XVII) in der Volksmythologie: böse Feen. Cam pe la unu după miezul nopţii, cam când joacă ielele în aria şurii (CL XIX, 473). Sie nehmen dem Menschen das Flerz, wodurch er gelähmt wird, od. den Verstand: E o fudulă, o luată din iele, n-are toate sâmbetele (DEL. S. 15) eine Wahnsinnige. Von einem vom Schlag Getroffenen sagt man: e luat din iele, au dat ielele peste dânsul; daher der Fluch: lua-te-ar ielele! Eine Besprechung dagegen siehe AL. PP. 10, Variante REV. TOC. III., 385. Sie werden auch dänsele genannt und scheinen mit den rusalii (s. d.) identisch zu sein. ET. eie, euphemistisch, um nicht, durch die Nennung des eigentl. Namens, die bösen Geister herbeizurufen. Vgl. auch CIORANESCU 4280. SG. ALR II/I, K. 127, II/I, MN 2834, 112. iemac siehe iamac. icmurlüc siehe iamurluc. ien siehe ian. ienibahär S. m. Sg. tant. (1825 FURNICĂ D. 311) Piment, Nelkenpfeffer M. (Früchte von Myrtus Pimen-ta). Am (dovadă) ...pe enibaharul, chimenul, molotrul, cimbru(l) şi mărarul (PANN PV. M. I, 101). GR. enib-(K.-N. REŢ. 60). ET. türk, yenibahar. ienicer PI. -ceri S. m. (1479 DERS) Janitschar M. Opt ciohodari şi ianiceri împărăteşti îl însoţeau pretutindeni (ODOB. D. CH. 1886,22). Lumea se înspăimântase crezându-se în timpul enicerilor (AL., CL III, 58). GR. (t) enicer, ianicer, -dar, inicer; so auch die Ableitungen. ET. türk, yeniqeri, woraus sl.janicarinü etc. ieniceresc Adj. (MS. 1715) Janitscharen-, Oameni voinici pedeslri ... cu haine inicereşti îmbrăcaţi (MS. 1715, ARH. ROM. II, 14). ET. ienicer. ienicerime S. f. (1715 DIICHITI13) JanitscharenvolkN. (RADU POP., MAG. IST. IV, 97) Spre a-ipregăti la recrutarea ianicerimii (BĂLC. 28, Ş. INFL. I, 225). ET. ienicer. ieniper siebe ienupăr. ienupăr PI. -nüperi S. m. (1749 GCR) Wacholder(strauch) M. (Juniperus communis). Printre brazi, printre molifţi, printre afini şi enuperi (ODOB., CL IX, 24). GR. inuper, eniper; (t) ghenuper (CARTE DE BUCATE 1749, GCR II, 44). ET. mittelb. aus lat. junipenis; vg\. jneapăn. 356 ierbos ienüpera PI. -nüpere S. f. (1840 POEN. I, 747) Wacholderbeere F. Rana să se spele cu apă de enipere pisată şi fiartă (DOC. SĂT. 57). GR. inuperă, enuperă, eniperă. ET. ienupăr. ieptä Präs, mă iept V. refl. (1806 ŞINCAI) TR. sich aufschwingen. Albinele ... încă ies, se iaplă în aer, şi acolo zboară (ŞINCAI E. 184). ET. zu lat. jectare, vgl. a ciiepta2. iepurâr PI. -rări S. m. (1883 MAR.) 1. BUCOV. Steinadler (Aquila ful va) u. Goldadler M. (A. chrysaetos; MAR. ORN. I, 153). 2. Jagdhund M. (H. XI, 496). ET. iepure. iepurâriţă PI. -rariţe S. f. (1893 GORUN HIPOL.) Hasenspat M. (Geschwulst am Pferdefuß). ET. offenbar nach dem Deutschen. iepure PI. iepuri S. m. (1502 DERS) 1. Hase M. Hatmanul cu oastea ... s-au întors înapoi, fiind grec cu piele de iepure la spate (NECULCE, LET.2 TI, 398) da er überaus ängstlich war. Totdeauna gata a sări la cel mai mic semn, dormeam noaptea somnul iepurelui (GANE, CL XI, 369) schliefen wir des Nachts mit offenen Augen, wie der Hase. Am ieşit din oraş, apucând pe crâmpeiul de şosea ce duce la Bucureşti, Jară să ne iasă înainte, nici iepure nici popă (ISPIR., CL XVIII, 202; die Begegnung mit den beiden gilt als unheilbringend). Aşa era de voios: puteai prinde iepuri cu el (RET. POV. V, 11) er war lustig wie ein junger Hund. - Farn, scherzhaft in dem Wortspiel: D-zeu să-l iepure! für D-zeu să-l ierte! Gott erbarme sich seiner armen Seele! Şi iaca ne frezim cu popa Buligă... tămâiet şi aghezmuit desdimineaţă, D-zeu să-l iepure! (CREANGĂ, CL XV, 453). 2. Redensarten u. Sprw. (siehe auch biserică u. car 1.): Ce are a face scripca cu iepurele? wie kommt eins zum andern? (stammt aus einer Zigeuneranekdote). - MUNT, ugs.: iepure de hotar, wird von jdm. gesagt, der es mit keiner Partei verderben möchte, etwa: Mantelträger M. Cine fuge (aleargă) după doi iepuri, nu prinde nici. unu wer zwei Hasen nachläuft, fängt gar keinen. - Nu ştii (mai ştii) de unde (din ce tufă) sare iepurele, unverhofft kommt oft. Departe-i griva (ogarul) de iepure für Ehrgeizige, die ihr Ziel noch lange nicht erreicht haben. 3. iepure de casă, de mosc Kaninchen N. 4. in Pflanzennamen: a) iarba, iepurelui Zittergras N. (Briza; BR.). - b) osul iepurelui MUNT. Flauhechel F.(Ononis; BR.). - c) umbra iepurelui Asparagus M. (BR.). GR. Dim. iepuraş, -rel (PI. -rei). - Augm, iepuröi; f. iepuroâică, PI. -ce, Häsin F. ANTHROPON. Epureci (1502 DERS). ET. lat. lepus, -öris. Iepureasca S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Bauerntanz M. (SEV. NUNTA 281). ET. iepuresc. iepurésc Adj. (1519 DERS) Hasen-. Ce va să zică timiditatea asta iepurească? (TEL. SCH. 43). TOPON. Iepureşti (1519 DERS). ET. iepure. iepuréste Adv. (1851 AL. PP. 81) nach Hasenart, wie ein Hase. Eu fuga iepureşte prin cânepă, şi ea pe urma mea (CREANGĂ, CL XV, 7) ich rannte wie ein Hase. A dormi iepureşte mit offenen Augen schlafen, ein wachsames Auge haben. ET. iepure. iepuri Präs, -résc V. intr. (1705 CANT. IST. 94) zum Hasen werden. ET. iepure, Eigenbildung CANT. ierarh PI. -rärhi S. m. (1679 DOS. LIT.2 27) Kirchenfürst M. Sfinţii trei ierarhi Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul şi Io an Gură de aur, Heilige des 30. Jan.; Trei Ierarhi Kirche in Iaşi. GR. er-, hier-; PI. LV. auch -rarşi. ET. ksl. ierarh ü, gr. ιεράρχης. SG. ALR Π/Ι,ΜΝ 2803, 110. ierarhie PI. -lui S. f. (1697 CACA VELA 26b) Rangordnung F. Te-ai arătat pre sine-ţi lăudat întru ierarhie (MIN. 1776, 13). ET. gr. ιεραρχία, ffz. hiérarchie. ierbăluţă siehe iarbă. ierbărie S. f. (um 1640 URECHE) 1. Menge Gras N., üppiger Graswuchs. 2. LV. Pulvermagazin N., -türm M. El a intrat în ierbărie de au dat foc de au ars şi el cu iarba (NECULCE, LET.2 II, 200). 3. LV. Pulvervorrat M., Pulver N. in größerer Menge. Boii carii purtau erbăria, de vânt mare s-au risipit (URECHE, LET.21, 171). ET. iarbă. ierbărit S. n. (DOC. 1753, IORGA BR. 375) ehern.: Weidesteuer F. Zeciuialăpentru oierii, ierbărit, tutunărit şi vinărit (FIL. CIOC. 323). ET. zu iarbă. ierbos Adj. (1683 DOS. VS. Oct. 5; 46a) 1. krautig. Nu numai plantele lemnoase se tund... dar şi cele ierboase (DATC. HORT. 22). 2. grasreich. Ş-o mers prin câmpii ierbosi, prin codrii frunzoşi (FR.’-C. MOŢII 260). ET. iarbă. 357 ierbii ί ierbui Präs, -iese V. intr. (1788 MOLNAR SPRACIIL. 276) grasen. ET. iarbă, iercc siehe ierugă. iercu S. m. (1594 DIR) bisw., bes. als Titel: Priester, Geistlieher M. Sfântul... s-au arătat... credincios iereu (DOS. VS. Apr. 3; 69b). ET. ksl. îereî, gr. lepeug. ierhă PI. ierhe S. f. (1806 KLEIN) TR. BUCOV. Weißleder N. (mit Alaun bearbeitetes Leder). Punga ... cu ba ieri din Jdsii de piele (ierhă) frumos împletite (FR.-C. MOŢII 23). ET. magy. ir ha, poln./ukr.y'erc/zö etc. ieri Adv. (16. Jh. PS. SCH. 89, 4) gestern. Ce că n-au venit feciorul lui lesei şi ieri şi astăzi la masă? (BIBLIA 1688, I Sm 20, 27) warum ist der Sohn von J. gestern u. heute nicht zu Tisch gekommen? Nu le-ai întors bine (pieile) şi pace, că doar nu de azi, de ieri ţin lucrătoarea (POP. NUV. 58) ich betreibe ja die Werkstatt nicht erst seit gestern. Doar era nepoţelul ei pe care ea însăşi îl legănase mai ieri (CL XV, 97) noch vor kurzem. Se vede că eşti de ieri, de alaltăieri (XEN. BR. 153/4) man sieht, daß du noch sehr grün bist. - Substantiv.: Cu mâne zileie-ţi adaogi, cu ieri viaţa ta o scazi (EMIN. O. I, 205). ET. lat. her7. ieriţă S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Frühweizen M. ET. bulg. erica. ierlâc siehe iarlăc. ier li u (t) Adj. (1821 BELD.) eingeboren, einheimisch. întru ei strein nici unul, decât numai cei er Iii (BELD. ETER. 31). ET. türk, yerli. iermonâh siehe ieromonah. ierna Präs, -nez (1 6. Jh. CV2 49b; Apg 28, 11) I. V. tr. (o vită Vieh) über den Winter bringen, versorgen. II. V. tr. überwintern. Cine nu lucrează, Cu lipsa iernează Şi cu ea vărează (PANN, CL V, 366). Dumitraşcu ... r/ cerut de la vizirul ca să ierneze tatarii în ţară pentru paza sa (MELLI. CH. 138). ET. lat. hîberno, -ăre. iernare S. f. (16. Jh. CV2 43b; Apg 27, 12) Überwintern N. ET. a ierna. iernat (um 1743 NECULCE, LET.1 II, 236) 1. Adj. den Winter über versorgt. - Neg. neiernat. II. S. n. Überwintern N. FIT. a ierna. iernatic (um 1670 ANON. CAR.) 1. Adj. winterlich, Winter-, - Fig. spöttisch von Menschen: grauköpfig, längst über die Jugendtorheiten hinaus, vgl. tomnatic. îşi închipuia că această pereche iernatică se va sili să-i vâre în cap toate toanele lor şi să-l îmbătrânească pe dânsul (DEMETER. NUV. 12). II. S. η. 1. Überwinterung F., Winterquartier N. Cele trebuitoare pentru iernaticul şi nutreţul vitelor (ION. CAL. 211). Apoi au slobozit toată oastea ta iernatic (NEC. COSTEN, LET.2I, 437). Sădeie lui Dumitraşcu Vodă iernatic bun, lui şi moldovenilor lui. (NECULCE, LET.2 II, 332). 2. MOLD. Geldgeschenk N., das dem Bräutigam abverlangt wird, ehe er sieh mit der Braut ins Brautgemach begibt (MAR. NUNTA 561). Sonst dafür vamă. GR. -lec. ET. iarnă H lat. hibernat Jeus (CADE). iernătiiră PI. -turi S. f. (1825 B.) Übewintern N. ET. zu iarnă. ieroăgă siehe ierugă. ierodiäcon PI. -diaconi S. m. (1650 BRV I, 176) Mönch mit Diakonrang, Oberdiakon M. FeacepreXena ierodiäcon (DOS. VS. Ian. 24; 40a). - S. f. -diaconiţă (in der Urkirche) Frau im Kirchendienst. ET. ngr. ίεροδιάκονος. ieromonah PI. -nâhi S. m. (1601 DIRB XVII/1,24) zum Priester geweihter Mönch: Ordenspriester, -geistlicher M, Prea cuviosul ieromonah Filothei (FL. DAR., GCR I, 340). Preoţii mireni si ermonahii (S. TAINE 182). GR. iermo- (ÎNV. 1642, GCR I, 94), er-, hier-. PI. LV. auch -naşi. ET. ksl. ieromonahu< gr. ιερομόναχος. ierosilie (t) S. f. (1646 PRAV. MOLD.) Kirchenschändung F. Toate fealiurile de greşeale, cu câte să atinge omul de besearică... să chiamă ierosilii (PRAV. MOLD. 753). ET. ngr. ιεροσυλία. ierosilios (+) S. m. (1646 PRAV. MOLD. 755) Kirchenschänder M. ET. ngr. ίεροσυλιός. ierosit Adj. (1851 PRAV. BIS.) (zum Priester) geweiht. - Substantiv.: Nu se cuvine cei ierosiţisă împrumute şi să ia dobânzi (PRAV. BIS., COL. BUJOR. I, 690). ET. setzt cin Verb a ierosi voraus (< ngr. ίερώνω, Ful. -ρώσω). 358 iertaciünc ierta (16. Jb. PS. V.2 84,3) I. V. tr. 1. cuiva c. jdm. etw. verzeihen. Şi ne iartăgre-şalele noastre, cum şi noi iertăm greşiţilor noştri (ACATHIST 1801, GCR II, 184; Vaterunser) und vergib uns unsre Schuld wie wir vergeben unsem Schuldigem. Cine poate ierta păcatele fără numai, unul D-zeu! (MS. 1746 Mk 2, 7, GCR II, 37). - LV. auch absol.: cuiva jdm. verzeihen. De să va pocăi, iartă lui (BIBLIA 1688 Lk 17,3). Să le iertaţi lor nb. nu-l voiţi ierta. (MS. 1669, GCR I, 183). I. pc. jdm. (LV. de c. etw.) verzeihen. Iartă-nepre noi, Doamne, după mulţimea milii tale (CEASLOV 1715, GCR II, 15) vergib uns. Apoi să vor ierta şi. să. vor slobozi (MS. 1799, GCR II, 167) wird ihnen verziehen werden. L-au primit Vodă şi l-au iertai de toate greşelele lui (NECULCE, LET.2 II, 368). Şi şi-a săvârşit zilele la Târgovişte, fiind iertat de guvern (AL. PP. 160) begnadigt. Cum te chiamă? „Susana, să ierţi” (AL. OP. 1,720) mit Verlaub. Doamne, iartă-mă! Gott verzeih mir. -Von jdm., der nach langem Leiden oder Todeskampf gestorben ist: l-a iertat D-zeu Gott hat ihn von den Todesqualen erlöst, er hat ausgelitten, ausgemngen, er ist entschlafen. Am aşezat-o jos, i-am luat perna de sub cap şi numai aşa a iertat-o D-zeu (NĂD. NUV. II, 139). - Von Verstorbenen: D-zeu să-l (să o etc.) ierte, fie iertat (iertată etc.) Gott hab’ ihn (sie etc.) selig. Bărbatul meu, D-zeu să-l ierte mein (gott)seliger Mann. Fie iertat taică-meu (SLAV., CL XV, 146) mein seliger Vater. 3. cuiva c. jdm. etw. erlassen, schenken. I. Vodă... le-au întors (leşilor) Pocuţia ... şi le-au iertat şi banii (URECHE, LET.21, 141). Licinie ... trimite pre soţia sa la fiate-său Constandin de-iface pace şi-i iartă viaţa (SPÄT. MIL., LET.21, 93). 4. pc. de (la) c. jdm. etw. erlassen. Să-l ierte vizirul de venit la Ţarigrad (MIR. COST1N, LET.21, 3 56). Care era bătrân, Ici vrâstă neputincios, se ierta de Ici slujbă (GHEORG., LET.2 III, 323) der wurde vom Dienst befreit. Drept mulţumită că o iertase (pasărea) cu viaţă (ODOB. PS. 213) daß er den Vogel am Leben gelassen hatte. S-au rugat să-l ierte şi să facă pe altul (logofăt mare) în locul lui (AXINTE, LET.2 II, 173) er möge ihn des Amtes entlassen. Cutare turc, de va ierta robul lui pe cutare nazarinean (DOC. 1802, TEZ. II, 310) wenn er frei läßt. 5. pc. să... jdm. erlauben, gestatten zu ..., zulassen, daß ... Ce are el să se încurce în lungi cetiri şi m editări? Nici timpul nici plecarea nu-l iartă (I. NGR., CL V, 335) weder Zeit noch Neigung gestatten ihm das. Egoista republică... găsi cu cale că. interesul nu o iartă a primii să mânluie o naţie chinuită de la care puţin câştig putea să aibă (BALC. 27). II. a se ierta 1. despre cn. von jdm. ablassen. Pănă nu să va ierta de tot. despre dânsă. (despre ţiitoareci sa) (Ş. TAINE 256). 2. von einem Sterbenden: cu cn. von jdm. Abschied nehmen (indem man ihn für alles Unrecht, das man ihm im Leben angetan, um Verzeihung bittet und erklärt, daß man auch ihm verzeihe). Şi să iertă (Alexandru) cu toţi împăraţii, cu toţi craii şi cu toţi domnii (ALEXANDRIA 177). ’ ’ - . GR. 1. Pers. Sg. Präs, iert, 3. iartă, Konj. să ierte. ET. lat. *liberlo, -ăre, von libertus „frcigelassen”. SG. ALR II/I, MN 2718, 90. iertare PI. -ţări S. f. (um 1560 BRATU, SLLFII, 337) 1. Verzeihung, Vergebung, Gnade F. Iertarea păcatelor Sündenvergebung. A cere cuiva iertare jdn. um Verzeihung bitten. Să am iertare, cinstiţi boieri (IANOV, CL XIII, 71) mit Verlaub, verehrte Herren. 2. Dispens M. Orice nevrâstnic... având iertarea vârstei după pravila, pământului (COD. COM. 1840, Art. 2). ET. a. ierta. iertat (1581 CORESI OMIL. 63b) 1. Adj. 1. verziehen. 2. veralt.: erlaubt. Dobânzi iertate de către legi (COD. CAL.§ 1332) gesetzlich zulässige Zinsen. 3. femeie iertată Frau, die nicht mehr menstruiert, dann tiberh.: bejahrte, in vorgerücktem Alter stehende Frau. Prescurăriţa e o muiere iertată, căreia preotul îi încredinţează pristoln icul spre a face prescuri (FR.-C. MOŢII 112). De la copilandri şi codănele pân-la uncheşii betegi şi babele iertate (JIP. OP. 21). Ţintesc ...ase însura cu zestrea unei cuconiţi iertată de D-zeu şi de oameni (AL., CL VII, 370). 4. verstorben. - Substantiviert: fie iertatul (POP. NUV. 103) der Selige (ihr seliger Mann). - De neiertat un-verzeilich. II. S. n. Verzeihung F. ET. a ierta. iertăciune S. f. (1559 CORESI IC. 3a, TRS XVI, 102) veralt.: 1. Vergebung F., Verzeihen N. Iertăciunea. greşalelor noasfre afla-o-vom în iertăciunea ce iertăm noi fraţilor noştri (TÂLC. EV. 1581, GCR I, 30) die Vergebung unserer Sünden werden wir dann erfahren, wenn wir unseren Brüdern vergeben. Nu face nici un lucru după care săfii dator a cere iertăciune (PANN PV. 1888, 24). A murit sărmana (soacră) din facere, născând pe Axinia, nevastă-mea, s-avem iertăciune (URECHE LEG. 23) mit Verlaub. - Von Abreisenden, Sterbenden etc.: a-şi lua iertăciune de la cn. von jdm. Abschied nehmen (vgl. ierta II. 2). Mergând boierii, să-şi ia iertăciune şi să se întoarcă înapoi (AXINTE, LET.2 172). 2. PP. Rede F. in Versen a) in der der Redner bei der Hochzeit im Namen der Brautleute deren Verwandte um Verzeihung bittet (MAR. NUNTA. 315 u. 573). - b) die über einer Leiche gehalten wird u. in welcher 359 iertător der Redner im Namen des Verstorbenen die Überlebenden um Verzeihung bittet (MAR. ÎNM. 310). ET. a ierta. SG. ALR Il/I, MN 2706, 85. iertător Adj. (1581 CORESI OMIL. 225a) verzeihend. ET. a ierta. ierugăPl. -rugi S. f. (DOC. 1789 STEFANELLI182) Wasserlauf, -graben M., spez. Mühlgerinne N. GR. inigă (FR.-C. MOŢII 101), m/gă(ION. AGRIC. M. 393), ieroagă, ierec. - Dim. iurugiiţă. ET. türk, yar, yank durch sl. Vermittlung, vgl. bg.jar, şerb.jaruga, mss./poln.jaruga, nkwjaruha (BERNEKER 445); die Variante ierec direkt aus dem Türk. ierünca PI. -runci S. f. (1793 PREDETICII, 394b) Haselhuhn N. (Tetrao bonasia). Acele bătrâne păduri ... pline de sitari, de cocoşi sălbatici si de ierunci (ODOB. PS. 188). GR. ir-, rier- (CANT. SCRIS. 97); crier- (PP. ŞEZĂT. IV, 136), BUCOV. ieruşcă (MAR. NUNTA 506), ieruscă (TEOD. PP. 168). ET. ieruncă ist wahrsch. slav, *jarşbîka, vgljarpbî „Rebhuhn”, poln.jarzqbek, Gen. -bka, ukr. orobka, altruss. orjabka, lit.jar übe „Haselhuhn”; ieruşcă scheint von poln. ghiska id. beeinflußt. iesle PI. iesle S. f. (16. Jh. PS. SCH. Hab IV, 17) Krippe F. Cunoscut-au ... măgariul iaslea domnului lui (BIBLIA 1688 Js 1,3). GR. iasle. ET. asl.jasli. ieşi V. intr. (1521 NEACŞU) 1. (din c. aus etw. heraus-, hinaus-, de sub, de după c. unter, hinter etw. hervorgehen, -kommen, -fahren, -ziehen, -treten, -ragen, -strömen etc.; din baie aus dem Bad steigen;<7/>? port aus dem Hafen auslaufcn, din albie aus dem Flußbett, über die Ufer treten, din găoace aus der Schale kriechen, absol.: ausgehen, -laufen, -treten, -kriechen; (teatru) abgehen (Ggs. a intra). A ieşit chiar acum er ist gerade eben ausgegangen. Lumea începu iar să iasă prin târg şi să-şi vază de treburi (TEL. SCH. 24) auszugehen. A ieşit Bujor în ţară! Bate, pradă (AL. PP. 156) B. ist ausgezogen! Şi ieşind fata de faţă la. divanul vezirului (MUŞTE, LET.2 III, 78) als das Mädchen erschien. Ieşi, ieşi afară! hinaus (mit dir)! Aceasta nu-mi iese din gând das kommt, will mir nicht aus dem Sinn. -A ieşi din copilărie den Kinderjahren entwachsen, die Kinderschuhe ausziehen. -A-şi ieşi din obiceiuri von seinen Gewohnheiten abgehen. -A-şi. ieşi din simţiri, fam.: din ţâţâni, ugs.: din pepeni außer sieh, aus dem Häuschen geraten. - A-şi ieşi din minte, din minţi, din fire von Sinnen kommen. - A ieşi din iarnă den Winter überstehen. - A ieşi din slujbă, din societate, TR. din lucru aus dem Amt, dem Verein, der Werkstatt treten, absol.: austreten. -A ieşi din modă aus der Mode kommen. - Mit Angabe des Wohin: la iveală zum Vorschein kommen, la lumină ans Licht kommen, erscheinen, la maidan ruchbar werden, la pensie pensioniert werden; a ieşi la liman mit heiler Haut davonkommen; a ieşi la larg sich frei fühlen; i-a ieşit un sfânt din gură er hat cin passendes Wort gesagt; i-a ieşit sufletul er hat die Seele ausgehaucht; a ieşi la oameni, veralt.: la obraze zu Ansehen, zu Amt und Würde gelangen. Vulpea ... precum la lună nu va ieşi bine ştia (CANT. IST. 137) der Fuchs wußte wohl, daß er den nächsten Monat nicht erleben würde. 2. înaintea, în calea cuiva jdm. entgegengehen, -kommen, -ziehen. Venind spre ţară (Ştefan Vodă), i-aii ieşit înaintefrate-său Iliaş Vodă (URECHE, LET.2 1,142). Stă voinicul lapotică, Ciuma îi iese-n cale (AL. PP. 35). Alecu îi ieşi (Arisţiţei) înainte, tocmai la vrâsla când fetele trăiesc numai visând (NĂD. NUV. I, 48) kam ihr in den Weg. Văzu bine că acestei copilite nu-i ieşa adesea înainte un astfel de noroc (CAR. MI. 8) nicht eben oft in den Wurf kam. Ia unul un băţ, altul un cuţit, un topor, ce le-au ieşit înainte (SEV. POV. 27). Ursul ... aruncă în potrivnicul său bolovani, rădăcini şi cu ce-i iese la îndămână (ÎNV. COP. 1893 I, 43) was er gerade erwischt. 3. din cuvântul, vorba, sfatul, voia cuiva, von jds. Vorschrift, Befehl, Rat, Willen abweichen, demselben zuwiderhandeln. Fii pe pace, tată.... Niciodată n-am ieşit (noi) din cuvântul dumitale (ISP. LEG.2 49). Au slujit Ion Săracul cu credinţă şi cu sârguinţă, neieşind niciodată din voia stăpânului său (SBIERA POV. 155). 4. veralt. u. ugs. mit prädikativem Nomen: werden. Să ştie (el) că nu va zăbovi un an şi va ieşi domn (NEC. COSTIN, LET.2 II, 88) daß er binnen einem Jahr Fürst sein werde. Fiul său, în loc să iasă un om înţălept şi învăţat, după cum el nădăjduia, a ieşit un mare prost (ŞEZ. 1,97). Vr-o cinci sute de mioare Ce ies vara Jală-loare (TEOD. PP. 474) die im nächsten Sommer trächtig werden; a ieşi basma curată eine weiße Weste behalten; mi-a ieşit cu plinul (cu golul) ich werde Glück (Unglück) haben (Aberglaube, wenn man jemandem mit vollem oder leerem Eimer beim Wasserholen begegnet). 5. sich ergeben: herauskommen, ausfallen, ausschlagen. Mai târziu, cine ştie ce va putea ieşi din această binefacere (VLAH. NUV. 9) welche Früchte diese Wohltat tragen würde. Unde-o ieşi, să iasă mag es ausfallen, wie es wolle. Când o neguţătorie de care se apucase, ieşise rău (I. NGR., CL VII, 44) als ihm ein Unternehmen mißlungen war. Mai toate câteßcea (Alila), norocite îi ieşau (SPÄT. MIL., LET.21, 125) fast alles ... gelang ihm. Toateproorociile rămaseră zadarnice şi ieşiră, de minciună (BĂLC. 83) eiwiesen sich als falsch. 360 ifos 6. Vorba iese că... das Gerücht kommt auf, verbreitet sich, daß... Intr-adevăr ieşise vorbă că... prinţul Andrei ßcea pregătiri de război (BĂLC. 377). Ieşitu-mi-au vorbe multe (I.-B. 402) es gehen allerlei Gerüchte über mich um. Şi-i ieşise numele de om rău (NECULCE, LET.2 II, 302) und er war in den Ruf eines schlechten Menschen gekommen. 7. von Saaten, Gestirnen: aufgehen. Ce-am semănat n-au ieşit. Semănat-am grâu de vară, Au ieşit numai negară (AL. PP. 228). Deasupra casei tale ies şi azi aceleaşi stele (EMIN. O. I. 186). 8. von Farben, Flecken: hcrausgehen. Iese la spălat es geht beim Waschen heraus; fig.: es geht vorüber. E îmbrăcat c-un pardesiu castaniu, ieşit de soare şi lungpân-la călcâie (DEL. I. V. ş. V. 271) verblichen. - Vgl. căpătâi 6 b, socoteală, suflet. GR. 1. Pers. Sg. Präs, ies, 2. ieşi, 3. iese, 3. PI. ies, Konj. să iasă; OLT. BAN. 3. Pers. Sg./Pl. iasă, Konj. să iese; Imperat. ieşi! ET. lat. exeo, -ire. SG. ALR II/I, K. 278; MN 2760/2761, 100; SN I, K. 124; III, K. 825. ieşire PI. ieşiri S. f. (16. Jh. PS. SCH. 18, 7) Ausgang M., Ende N., Exodus M. ET. a ieşi. ieşit (16. Jh. PS. SCH. 1,3) 1. Adj. 1. ausgegangen. 2. angelangt. Silea că vazăpre finul său Ioan Vodă ieşit la domnie, care fire au părinţii spre feciorii lor să-i vază în viaţa lor ieşiţi la cinste (MIR. COSTIN, LET.2 I, 305) auf den Thron gelangt... zu Ehren gekommen. II. S. n. 1. Ausgang M.Unii erau de părere ... de-a aştepta ieşitul (BĂLC. 477) den Ausgang abzuwarten. - a) ieşitul apei (PS. SCH.) Quelle F. - b) ieşitul drumu-relor (CORESI TE4 47a; Mt 22, 9) Wegmündung F. 2. Auszug M. Ieşitul izraililor den Eghypet (MOXA, HC I, 350) der Auszug aus Ägypten. ET. a ieşi. ieşitoâre PI. -töri S. f. (1508 BGL) Abtritt M., Latrine F. Trupurile le-au aruncat în ieşiloaMMW. COSTIN, LET.21,273). Să curăţească ieşitorile cu mânule sale (DOS. VS. Dech. 4; 197a). ET. a ieşi. ieşitură PI. -turi (1680 DOS. PS. SLAV. R. 1, 3) 1. veralt.: Ausgang M. 2. hervorragende Stelle. Aceste ţigle sunt agăţate de leaturile acoperişului prin nişte ieşituri ce ele au. pe dos la partea de sus (GAZ. SAT. XIV, 365). ET. a ieşi. ieteră PI. ieteri S. f. (1887 CONT. VII, 28) Stellnetz N. mit Netzreusen (vârşi) in der Mitte (ŞEZ. IV, 115). ET. lila', jater. iezătură PI. -turi S. f. (1705 CANT. IST. 116) MOLD, das Wasser stauender Damm, Wehr N. Ca izvoarele ce cură Cu neoprită pornire, Rumpând orice iezătură Le stă cu împrotivire (CONACHI 199). GR. WB. MUNT. iezit-. ET. a iezi; -ză- aus -zi-, -zâ- wie -răi- aus -ri-. -râ- in amărăciune, nach den vielen Bildungen auf -ătiiră aus Verben der 1. Konjug. iezer PI. iezere S. n. (1458 DERS) 1. See M. Şi el sta. lângă iezerul (την λίμνην) Ghenesaretului (BIBLIA 1688 Lk 5, 1). 2. Höllcnkreis M. Iazere de muncă pline (DOS. VS. Oct. 5; 47a). GR. veralt. auch: laser, -zăr. ANTHROPON. Iezerean(ul) (1454 DERS). TOPON. Iezer (1458 DERS). ET. asl. jezero. SG. ALR SN III, K. 836. iezeri Präs, -resc (1885 TEOD. PP. 384) oft in Bcsprechungsformen. I. V. tr. untertauchen, verschwinden lassen. II. a se iezeri untcrtauchen. întrebă de unul, întrebă de altul, pace: nime nu ştia nimic, parcă se iezeri.se moş Toacler (NĂD. NUV. I, 96; vgl. 144). GR. iezări, iezărî, izări, izărî. ET. zu iezer. SG. ALR I, K. 859. iezi Präs, -zesc V. tr. (1620 MOXA, HC I, 386) 1. ab-, eindämmen. Apa o iezeşti şi o abaţi pe de altă parte (NECULCE, LET.2 II, 229). 2. wie einen Damm aufhäufen, -türmen. începu a. izi crengi, a rupe buruiene şi a le grămădi pe fântână (NĂD. NUV. I, 173). ET. iaz, doch vgl. auch nslov. jeziţi, şerb. zajasiti. iezit Adj. (1632 DRHA XXI, 134) eingedämmt, versperrt. Şarga se opreşte, căci văzu calea iezită de un car prea încărcai şi răsturnat (UR. LEG. 78) versperrt. Şi tabăra iezită toată înaintea curţii şi pren prejur (MIR. COSTIN, LET.21, 330) war wie ein Damm aufgepilanzt. Sta târgulßinii iezit depâne din toate părţile (NEC. COSTIN, LET.2 II, 89) rings um den Mehlmarkt lag das Getreide aufgehäuft. ET. a iezi. iezuit PI. -zuiţi S. m. (1648 NT Ep. Pav. Pr.) Jesuit M. GR. ezovit (NEC.COSTIN. LET2 I, 440) iezuvit (ŞINCAIFIR. I, 16). ET. dt. Jesuit, zu iezovit vgl. serb. jezovit. ifos PI. ifose (1780 A. J. 936) 1. Würde F. im Benehmen, würdevolles Benehmen, würdevolle Haltung, Miene F. Autorităţile oraşului 361 iftirâ păşiră în sală cu un ifos cam exagerat (TEL. SCH. 47) die Amtsherren der Stadt traten mit übertrieben würdevoller Haltung in den Saal. Nu cred să-ţi poţi ţinea ifosul şi ighemoniconul cu un venit de 500 galbeni (AL., CL IV, 333) Würde und Ansehen kannst du mit einem Einkommen von ... schwerlich wahren. 2. Großtuerei F., Dünkel M. A-si da ifose großtun. Vgl. a er1 2. El se credea un personaj oficial... îşi dădea ifose de diplomat (VLAH. GV. 96). Prea suntem amici pentru a ne mai permite, unul către altul, ifosul de imparţialitate literară (VLAH. IC. III). 3. cu ifos mit Inbrunst. ET. ngr. ύφος. iftiră (t) PI. -râle S. f. (1821 BELD.) Verleumdung F. Iftirale, năpăşti multe pe boieri, pe târgoveţi (BELD. ETER. 94). Avaeturile... le împlinesc de la sărmanii lăcuitori cu feluri de eftirale şi pricini nedrepte (DOC., TEZ. II, 389). GR. eftira. ET. türk, if'tira. ighemôn PI. -môni S. m. (16. Jh. CV) LV. Herrscher, Würdenträger M. Ighemonul învăţă să... o bată cu toiege (DOS. VS. Sept. 3; 4b). GR. (t) ghe-, ghie- (CV2 27b; Apg 23, 26). ET.fl. ngr. ήγεμών. ighcmonicésc (t) Adj. (1785 URIC.) fürstlich. Ighemonicesc scaun (URIC. I, 104). ET. ighemon. ighemonicon (t) S. n. (1846 C. CAR.) hohem Stand entsprechendes Benehmen: Würde F., Anstand M. Sfiosul Alexandru şi proprietarul moşiei, care de astă dată uitase eghimoniconul său de stăpân, intrară în danţ (GANE, CL VEI, 101). Mi-a făcut curte berbantul ... şi, zău ... dacă nu mi-ar fi fost de ighemonicon, mai că... (AL., CL II, 142). Noi trebuie să ne ţinem ighemoniconul (C. CAR., PR. DRAM. 234). GR. eghi-. ET. ngr. ηγεμονικόν. ighemonicôs (t) Adj. (1821 ŞA II, 702) von fürstlicher Abstammung. ET. gr. ηγεμονικός. ighemonie (t) S. f. (1683 DOS. VS. Noe. 19; 136a) würdevolle Haltung. Un efendi... ela faţă, vesel şi cu mare eghemonie (BELD. 129). GR. eghe-. ET. ngr. ηγεμονία. igienă S. F. (1839 AP IX/2, 243) Hygiene F. Fiziologia şi anatomia au deschis drum nou către terapeutică şi ighienă (PROP. I, 27), GR. hi-, (t) ighi-, ighea-. ET. ngr. υγιεινά, frz. hygiène. igliţă PI. igliţc S. f. (1868 BARC.) Häkelnadel F. O broşe, o igliţă cu cârligul sucit, un lanţ de ceasornic de damă scos din serviciu (TEL. SCH. 57)’ ET. slav. iglica, Dini. von igla „Nadei”. SG. ALR SN III, K. 742; SN IV, K. 1209. Ignat m. (1581 DIR) Ignatius M.-Sf Ignatie, Heiliger des 20. Dez. (trad. Tag zum Schlachten des Weihnachtsschweins). Unii abia aşteaptă Ignatul să-şi. taie grăsunul (DEL. S. 7). - Sprw.: Nu se îngraşă porcul în ziua de Ignat (Z. I, 609) zu spät. ET. lcsl. Ignatie < gr. Ιγνάτιος. SG. ALR II/I, MN 2850, 113. ignorant Adj. (1794 UN) unwissend. - Auch substantiv. ET. frz. ignorant. ignoranţă S. f. (1832 UN) Unwissenheit F. Demoralizaţie şi ignoranţă (C. NGR. OP. 1,217). GR. (t) -ţie. ET. frz. ignorance. igrasie S. f. (1829 UT) fam.: Feuchtigkeit F. der Wände. Casa are igrasie das Haus ist feucht. - Fig.: Ochii (băieţandrului) ... sunt de o igimie ce-ţi dăfiică de reumatism (VLAH. GV. 202). ET. ngr. υγρασία. SN. ALR SN III, K. 847. igreţ PI. igreţi S. m. (1888 FR.-C. MOŢII) TR. Spielmann M. Cântecele igreţilor ... asurzesc pădurile (FR.-C. MOŢII 69). ET. zu asl. igrîcfi vgl. bulg. u. magy. veralt. igrec. igumen siehe egumen. ihneä siehe iahnie. ihneluţă siehe iahnie. ihni siehe icni. ihoho! siehe mihoho. ii V. intr. (16. Jh. PS. SCH.) LV. u. istrorum.: gehen. Şi aemu după tire imn cu toată înrema (PS. SCH. CÂNT. VII, 41). ET. lat. Ire. Iisus m. (16. Jh. CV) Jesus M. Toţi ceia ce viia întru Asiici se audză cuvântul Domnului Isus (CV2 2b; Apg 19, 10). GR. Isus. ET. lcsl. Isitsă, gr. Ιησούς. 362 ili.ş ijdărânie S. f. (1670 EVSTR. LOG.) LV. Ursprung M. Intr-acel... leatopiseţ... am cetit de pogorârea şi jdărania românilor (SPÄT. MIL., LET.2 1, 109) in jener Chronik las ich vom ... Ursprung der R. GR. -deranie, -derenie (EVSTR. LOG., GCRI, 234). ET. a ijdărî. ijdărât Adj. (1719 AMELIO 73a) entstanden, herriihrend. GR. izdanit. ET. a ijdărî. ijdărî Präs, -rase (1581 PRL 249b) LV. I. V. tr. hervorbringen, erzeugen. CY7pomenirea asuprelelor înnoiesc şi ijclărăsc neprietiniia (CANT. IST. 324). Evstathie... au Jost începui... a ijderî multe bârfele şi hule împotriva pravoslaviei (1NDR. 471). II. a se ijdărî entstehen, entspringen. Pentru Despot Vodă de uncie s-au ijderit (SIM. DASC., LET.21,428). GR. jderi, -rî, -dăni (B.), izderi (ANON. CAR.). ET. wahrsch. asl. izgnati, izgnciti, izilenş ,, ejicere ilâc Adj. (1884 H. VII, 27) von Hörnern: seitwärts gerade abstehend (wie die Hörner des Ambosses). GR. ilaci. ET. Hău. H vgl. magy. villässzarvu (DR VI, 285). ilam (t) PI. ilamuri S. n. (um 1775 DUM. 99) Erkenntnis F., schriftliches Urteil des Kadi. Cadiul toate zisele (ovreiului) le scria ca să deie ilam (EN. COGĂLN.,LET.2III, 210). ET. türk. Heim. ilar siehe Her. ilau PI. ilâic S. n. (1645 IIERODOT 28) MOLD. TR. Amboß M. Şi începând a bate herulpre Heu (DOS. VS. Sept. 28; 34b). Vorbele-i cădeau cumpănit şi greu, ca bătăile de ciocan pe Hău (VLAH. NUV. 130) seine Worte fielen abwägend und gewichtig, wie Hammerschläge auf den Amboß. GR. TR. Heu; so auch DOS. VS. 1. c. u. Oct. 20; 75a. ET. magy. iilö. Ileana S. f. (1488 DRHA III, 42) ugs.: 1. Helene F. Vgl. Cozânzeana. 2. BUCOV. Rosenkäfer M. (Cetonia aurata, MAR. INS.); Ilenuţa (ceapăduchioasă) RoßkäferM. (Gcotm-pes stercorarius). GR. Ilina (DOC. 1642, GCR I, 92). - Dirn. Ilenuţa, Lenitţa. ET. gr. 'EAevrj. ilcctru (t) S. m. (1683 DOS.) Bernstein M. Cinstitul ei omofor ce strălucita mai vârtos decât ileclrul (DOS. VS. Oct. 1; 40a). ET. ngr. ήλεκτρον. SG. ALR II/I, MN 2815, 111, SN V, K. 1548, 1549, 1602. ilcr (t) S. m. (1832 GOL. CONDICA) Masern (PL). Vărsatul cel mic sau pojar sau ilăr (PISC. PRACT. 233). Jetzt dafür meist pojar, MOLD, cori, LM. rujeolă. GR. ilăr (PISC. 1. c. u. 512). ET . ngr. ϊλερη. ileu siehe Hău. ilic PI. ilice S. n. (1832 GOL. CONDICA) Tuchjackc F. der Bauern, meist ärmellos, oft mit Band-sehnur verziert. GR. ilechiu (TELEOR, Ş. TNFL. I, 225), ilec (SEV. NUNTA 227), arom. f. ilecă. PI. auch ilicuri (MARION, Ş. INFL. I, 225). ET. türk, yelek. ilicâr PI. -cari S. m. (1600 DERS) Jackenschneider M. ET. ilic. ilichic (t) S. f. (1846 A. O. V., 425) Alter N. eines Erwachsenen, in: a ajunge, trece în ilichie erwachsen, groß werden. Fiulmeu ... a ajuns în ilichie (FIL. CIOC. 16). Altele din ele trecute-n ilichie (BOL.1 I, 222). ET. ngr. ηλικία „Alter”. Hie m. (1495 DRHA III, 190) Elias M. Der Prophet Elias ist der Donnergott in der Volksmythologie; wenn es gewittert, fährt er in einem Wagen (carul lui Sf. Ilie) am Plimmel dahin. - Sfântul Ilie (proorocul), ugs.: Säntilie, lcirchl. Feiertag, 20. Juli. - Daher: Äpfel u. Birnen, die in dieser Zeit reifen, heißen sânţii ieşti: De când mă zăpsise (el) în grădina lui la furat pere sântilieşti (CREANGĂ, CL XV, 13). -Ilie-Pălie, 21. Juli, Volksfeicrtag; demjenigen, der an diesem Tag arbeitet, werden die Getreidefelder versengt (i se pălesc holdele). ET. ksl. Ilici, Ilii< gr. Ήλίας. SG. ALR II/I, MN 2743, 95; 2816, 111; 2841, 113; SN V, K. 1544. Ilina siehe Ileana. ilir (1683 DOS.,H.2I, 221) 1. Adj. illyrisch. II. S. m. 1. Illyrer M. 2. Südslawe M. (DOS.). GR. iliric (DOS.). ET. nach dem Namen der Provinz Illyria. iliş (t) S. n. (1446 DERS) 1. ehern.: Naturalsteuer F. Iară altă... să nu dea, nici 363 ilişâr la bir... nici la fimărit, nicisulgiu, nici iliş (DOC. IAŞI 1709, MELIL CH. 176). 2. Proviant M. (PO2 48; Gn 14, 11). ET. magy. eles ,.Proviant”. ilişâr (t) S. m. (1443 DERS) ehern.: Steuereinnehmer M. ET. iliş. iliton PI. -toane S. n. (1786 IORGA S. D. XIII, 128) Schutzdeckc F. für das Korporale (antimiş). ET. lcsl. ilitonü< gr. eiAptov. ilumina Präs, -nez V. tr. (1799 UN) beleuchten, anstrahlen. GR. (t) în lumina. ET. n. lat. illuminare. ilustra Präs, -trez V. tr. (1823 UN) 1. erläutern, veranschaulichen. 2. bebildern. GR. (t) în lustra. ET. n. lat. illustrare. ilustru Adj. (1683 DOS.) hervorragend, berühmt. GR. (t) illuslrie (DOS. VS. Oct. 26; 88a). ET. n. lat. illustris, später frz. illustre. iluzie PI. iluzii S. f. (um 1830 UN) Illusion F. Ca toamna cea târzie e viaţa mea, şi cad Iluzii ca şi frunze pe undele de vad (EMIN. O. IV, 432). GR. veraît.: -ziiine (EMIN. PL 55). ET. n. lat. illusio, frz. Illusion. im S. m. (1581/2 PO2 40; Gn 11, 3) Schmutz, Kot, Schlamm, Lehm M. ET. lat. I Imus. ima Präs, im V. tr. u. refl. (1635 DRHB XXV, 87) veralt.: besudeln, beschmutzen. Cine să va atinge de păcură, ima-să-va de ea (CANT. DIV. 60b, nach Sir 13,1). Lua lopata şi mătura (ca să curăţească ieşitorile) şi-ncepu a-şi ima mănule (DOS. VS. Dech. 4; 196b). Şi direapta ... o ima cu balegile (DOS. VS. Dech. 4; 196b). ET. im. SG. ALRSN IV, K. 1219. imagină Präs, -nez V. tr. (1825 UN) 1. ersinnen, erfinden. 2. a-şi imagina c. sich etw. cinbilden, vorstellen. GR. (t) imaghinarisi. ET. frz. imaginer. imaginaţie PI. -nâţii S. f. (1818 MAN. ÎNV. 196) 1. Einbildungskraft F. 2. Vorstellungsvermögen N. GR.(t) imaghi-, vcralt. -ţiiine. - Vgl. imagineciune (1794 UN). ET. frz. imagination. imagine PI. imagini S. f. (1794 UN) 1. Bild N. 2. Vorstellung F. GR. (t) imagină. ET. n. lat. imago, it. immagine. imâlă S. f. (um 1670 ANON. CAR.) CRIŞ. BAN. TR. BUCOV. Mist; Lehm M. Luă un ţigan, îl puse săfrământe imală şi-şi lipi casa (SLAVICI, CLIX, 95). Trecândprintr-un loc cam gloduros, is-au înfipt carul în imala aceia. (SBIERA POV. 199)... blieb sein Wagen im Dreck stecken. ET. a ima. SG. ALR I/I, K. 131; M, K. 239; SN II, K. 317; IV, K. 1220. imam PI. imâmi S. m. (1715 DIICFIITI 42) Vorbeter M. bei den Mohammedanern. Toţi imamii cu teroare Poartă mâna la hanger (BOL.11, 99). Acum de mult imamul din minoré cântase (AL. POEZII I, 238). - Imam-baialdî beliebtes Gericht aus Gemüse (und Fleisch) „der Imam aß, bis er die Besinnung verlor”. GR. iman (Ş. INFL. II, 70). ET. türk. imam. imameâ PI. -mêle S. f. (1826 URIC. XXII, 312) veralt: Mundstück N. der türk. Pfeife; gew. aus Bernstein. Ce dracu-i în imamea de nu merge? ... îi astupată? (AL. OP. 1,1392) was steckt bloß im Mundstück meiner Pfeife, daß cs nicht zu gebrauchen ist? ET. türk, imame. iman siehe imam. imăreS. f. (1679 DOS.) Beschmutzen, Beflecken. Curăţeşte-ne de la toată imarea a trup şi a suflet (DOS. LIT. Vas. 21a). ET. a ima. imarmén (t) S. n. (1652 ÎNDR.) Schicksal, Fatum N. Cela ce crede imarmenul şi nărocul (ÎNDR. 623) wer an Schicksal und an Glück glaubt. ET. gr. ειμαρμένη. ' imâş PI. -masuri S. n. (1630 DRIIB XXIII, 205) MOLD. imaş(ul satului, târgului Gemeinde-) Weide, Wiese F. Obor... pentru închiderea vitelor prinse ... pe islazul (imaşul) altuia (LEGEA POL. RURALE Art. 17, COL. BUJOR. I, 914 flg.). S\N. păşune, Weide iiberh.; islaz, im aş dauernd, suhal zeitweilig zur Weide bestimmtes Feld. GR. iam- (GAZ. SAT. XIV, 331); nim- (COST.). ET. wahrsch. magy. nyomâs. 364 imperiu imât Adj. (1703 GCD) besudelt, beschmutzt. - Neg. (t) neimat unbefleckt. Mărturiia (brebii)lui asupra vidrii de păcură zavistiii neimată si neîntinată să să socotească (CANT, TST. 41). ET. a ima. imăciunc S. f. (1679 DOS.) Schmutz M., Befleckung F. Să mă curăţăsc de toată imăciunea (DOS. VS. Noe. 24; 150b). Sufletul... din toată imăciunea spălat îi este (CANT. IST. 181). Imă-ciunea carea astădzi pre obrazele noastre au cădzut (CANT. IST. 262) die Schmach, die heute unser Antlitz bedeckt. împăratul ceriului, Măngâitoriule ... cu-răţeşte-ne de toată imăciunea (DOS. LIT. Prosc. 2). ET. a ima. imatură PI. -türi S. f. (1681 DOS. MOLIT. 100b) Befleckung F., Schmutz M. ET. a ima. imbir siche ghimber. imbrohor PI. -hori S. m. (1693 COND. 55) ehern.: Stallmeister M. des Sultans: buiuc-imbrohor, cuciuc-imbrohor Über-, Unterstallmeister. Turcul... începu a trimite la capugii, peşchegii şi imbrohori împărăteşti ca să-i ceară capul lui... Caragea (FIL. CIOC. 190). GR. imirahor (CANT. HR. 54, Ş. INFL. II, 70), miri-ahor(Ş. INFL. II, 61); imbrihor (PP., Ş. INFL. II, 70). ET. türk, imrahor. imdâtS.n. (um 1775 DUM.) LV. Unterstützung F., Hilfstruppen (PI.) bei den Türken. Prinse de veste că vine Rusciucului imdat (DUM. 97, Ş. INFL. II, 71). - Banii imdatului Abgabe zur Erhaltung der türk. Hilfstruppen. Banii imdatului ce au fost ţara datoare să dea spre plata oştirilor împărăteşti (DOC. 1804, REV. TOC. I, 56). ET. türk, imdad. imediat (1835 UN) I. Adv. sofort. II. Adj. unmittelbar folgend. ET. frz. immediat(ement). imiclic siehe emiclic. imineu PI. -nei S. m. (1761 TARIF) veralt.: Lederschuh M. Dascălul Chiosea ... scotea imineu din picior şi-l azvârlea după dânsul (GHICA, CL XIV, 209)... zog den Pantoffel aus und warf damit nach ihm. în picioare (poartă românca) ciupici or pantohi or iminei (JIP. OP. 80). GR. -niu; PI. auch iminii, (t) imeni(TARIF 1761, Ş. INFL. I, 226). ET. türk, yemeni, in allen Balkanspr. imita Präs, imit V. tr. (1800 UN) imitieren. (Domnii) imitau politica grecilor, care consista a da bani (C. NGR. OP. I, 273). GR. (t) imitarisi. ET. n. lat. imitări, auch mittelbar. imitaţie PI. -taţii S. f. (1828 HEL. GR. ROM. 106) Imitation F. GR. veralt.: -ţiiine. ET. n. lat. imitatio, auch mittelbar. imn PI. imnuri S. n. (1683 DOS. VS. iunie 5; 144b) Hymne F. GR. PL auch imne (C. NGR. OP. 1,221), DOS. ghimne. ET. gr./lat. hymnus. imnodie PI. -dii S. f. (1897 GAZ. SĂT.) Hymnus, Lobgesang M. Ei încep a cânta o „ imnodie” în care se cuprinde istoricul naşterii Mântuitorului (GAZ. SĂT. XIV, 484). ET. ngr. υμνωδία. imôs Adj. (1814 ŢICH. 63) OLT. TR. BAN. dreckig, kotig. Hainele de pe dânsul erau imoase ... ca de văcar (ISP. LEG.2 232). ET. im. imparţial Adj. (1799 UN) 1. unparteiisch. 2. unvoreingenommen. GR. (t) impartiale. ET. frz. impartial, it. imparziale. imperativ (um 1820 UN) I. Adj. befehlend. - Auch adverbiell. II. S. n., PI. -tive Imperativ M. ET. n. lat. imperativus, -um. imperâtor PI. -râtori S. m. (um 1730 AXINTE) veralt.: Kaiser M. - S. f. imperatriţă (AXINTE, LET.1 II, 79), impératrice. ET. n. lat. imperator, auch mittelbar, bzw. imperatrix u. it. impératrice. imperféct (1799 UN) I. Adj. unvollendet. II. S. n. Imperfekt N. ET. n. lat. imperfectus, -um. imperial Adj. (1780 UN) veralt.: kaiserlich. - Substantiv.: a) rass. Goldmünze (< russ. impérial), - b) Schmelzkäse (< dt. Imperial), - c) PI. imperiali kaiserliche Soldaten. ET. n. lat. imperialis, auch mittelbar. impériu PI. -périi S. n. (1772 UN) Imperium N. Că din dragostea-i lumească un imperiu va naşte (EMIN. O. I, 144). 365 impersonal GR. (t) imperie (STTNGHE I, 130, C. NGR. OP. 1, 220). ET. n. lat. Imperium, auch mittelbar. impersonal Adj. (1787 UN) unpersönlich. ET. n. lat. impersonalis. impertinent Adj. (um 1830 UN) ungehörig, unverschämt. - Substantiv.: Nepotul... un impertinent care caută toate chipurile să mă iele în râs(C. NGR. OP. 1, 188). ET. frz. impertinent. impertinenţă PI. -nenţe S. f. (um 1830 UN) Ungehörigkeit, Unverschämtheit F. GR. (t) impertinenţie (STĂM.). ET. frz. impertinence. impiegat PI. -gâţi S. m. (um 1830) 1. vcralt.: Staatsbediensteter M. niedrigen Ranges. Sunt impiegat... permutat (AL. OP. 1, 111). 2. Bahnbeamter M. GR. îm-, ET. it. impiegata. implicit Adj. Adv. (1821 LEON ASACH1 L. 113) implizit, implizite. ET. frz. implicite(ment). imploră Präs. V. tr. (1794 UN) an flehen, bitten. De la ochii ei cei tineri mântuirea s-o implore (EM1N. O. I, 162). GR. (t) implora. ET. n. lat. implorare. importă (1799 UN) I. V. tr. Präs, -port einführen. GR. (t) imporlarisi. II. unipers.: nu importă cs hat keine Bedeutung, ist nicht wichig. Nu mă importă es geht mich nichts an. ET. importare, frz. importer. importânt Adj. (1799 UN) wichtig. GR. (t) importante, -tent. ET. it. importante. importânţă PI. -tânţe S. f. (1799 UN) Bedeutung F. GR. (t) -lande, -tenţie, -tentă (STAM.). ET. it. importanza. impostor PI. -töri S. m. (um 1812 ŞINCAI FIR. 1,147) Betrüger M. ET. n. lat. impostor, it. imposlore. impresie PI. -presii S. f. (1818 MAN. ÎNV. 13) Eindruck M. El, cu totul în prada impresiunei sale (EMIN. PL 37). GR. (t) -siiine. ET. frz. impression. impune (1781 MICU MS., G. LEX.) 1. V. Ir. 1. a impune mâinile (im kath. Ritus:) segnen durch Händeauflegen. 2. aufcrlcgen, verfügen. II. a se impune imponieren, sich durchsetzen. GR. konjugiert wie a pune. ET. n. lat. imponere. impunere PI. -puneri S. f. (1781 MICU MS., G. LEX.) 1. Steuer, Besteuerung F. 2. Händeauflegen N. S-au învrednicit a primi impunerea mânelorcu obicinuitele rugăciuni (ŞINCAI HR. I, 69). ET. a impune. imrcc (t) Pron. (1564 CORESIMOLIT. 10b) N(omen) N(escio). Boteadză-să robul lui D-dzău imerec în numele tatălui (Ş. TAINE 12a). GR. imerec. ET. slav. imrekă. imunitâte S. f. (DOC. 1776 URIC. I, 179) Immunität F. ET. n. lat. immunitas. imurlüc siehe iamurhtc. in PI. inuri S. n. (1542 G. LEX.) 1. Lein M. (Linum): sămânţă de in Leinsamen; pânză de in Leinwand, inuşor österreichischer Lein (L. austria-cum; PANŢU). Inul, cânepa de să va sămăna când creşte luna (CAL., GCRII, 26) den Lein soll man sähen, wenn der Mond zunimmt. De iin sveştilă ce arde nu va stinge (ES 37a; Mt 12, 20). Depănând lână şi in (BIBLIA 1688 Spr31, 13). 2. in sălbatic, inişor de alior Leinkraut N. (Linaria; PANŢU). 3. BUCOV. pasărea inului Leinfink M. (Fringilla, linaria; MAR. ORN.). ET. lat. Unum. inac(c)iu (t) Adj. (1835 GOR.) hartnäckig. împăratul inaciu întru hotărârea sa (GOR. HAL. I, 44) hartnäckig in seinem Entschluß. ET. türk, inatqi. in am PI. inâmuri S. n. (1775 DOC., Ş. INFL. II, 53) ehern.: (18./19. Jh.) Freischein M. für Beamte etc. zur Fahrt mit Postpferden. Lipcanii ce vor veni de peste hotar cu inamuri (DOC. 1826, Ş. INFL. II, 71). Hatmanul menzilurilor... liberează inamurile (FOT. III, 338) der Oberpostdircktor stellt die Freischeine aus. Diese Freischeine verursachten dem Staat bedeutende Kosten, die in den Budgets als besondere Posten figurierten (siehe z. B. SUŢU NOT. 143). ET. türk, inam „Gunsterweisung”. 366 înde inamic (um 1812 ŞINCAI) 1. S. m. Feind, Gegner M. GR. veralt.:/'/?/'/me, inemic, nemic (ŞINCAI HR. I, 4). II. Adj. feindlich, feindselig. Măşti râzândepuse bine pe-un caracter inimic (EM1N. O. I, 35). ET. n. lat. inimicus (später unter Einfluß von amic), it. nemico. inărPl. inâri S. m. (1741 IORGA) Leinbauer, Flachshändler M. Inar(i)lor, dup(ä) cum îi va ajunge cisla, le va ţinea în scim(ă) toţ banii (DOC. 174L IORGA S. D. VI, 366). ET. zu in, bzw. lat. llnarius „Leinenwcbcr”. inăriţă PI. inâriţe S. f. (1841 POEN. II, 793) NixcnkrautN. (Najas; PANŢU). ET. zu in. inăş PI. inâşi S. m. (iun 1650 CREST. 217) TR. 1. Diener, Page M. 2. Lchrjunge M. ET. magy. in as. inătS.n. (1814ŢICH. 457) BAN. Neid M. ET. şerb. inat. inaugurâ Präs, -rez V. tr. (um 1818 UN) ein weihen. ET. n. lat. inaugurare. inărică S. f. (1877 NAN.) BUCOV. Leinkraut N. (Linaria; PANŢU), Alant M. (Inula; NAN. IST. NAT. II, 37). ET. gelehrte Bildung aus in. inăriţă PI. -riţe S. f. (1868 BARC.) 1. Leinfink M. (Fringilla linaria; MAR. ORN.). 2. Leinkraut N. (BARC.), siehe auch inărică. ET. zu in. inc PL incuri S. n. (um 1600, FIC II, 230) MOLD. 1. (mit Mühe, halb verhaltenes) Lachen Kichern N. Copila părintelui, cum era sprinţară şi plină de incuri, a bufnit de râs (CREANGĂ, CL XIV, 366). După ce ne culcam cu toţii, noi băieţii... ne luam la hârjoanăşi nu puteam adormi de incuri (CREANGĂ, CL XV, 3). 2. Trieb M. GR. hinchiu. ET. wahrsch. onomatopoct., wie das begrifflich verwandte a icni; vgl. incot. incendiu PI. -ccndii S. n. (1832 UN) Brand M., Feuersbrunst F. GR. (t) -die. ET. it. incendio, frz. incendie. incert Adj. (1802 MICU ST. 80b) unsicher, ungewiß. ET. n. lat incertus. incest PI. -cesturi S. n. (1845 UN) Inzest M. - Auch adjektiv. (OLL. HOR. 53). ET. n. lat. incestus, auch mittelbar. incestuos Adj. (1801 MICU IST. 135a) Inzest-, ET. n. lat. incestuosus. inchizitor PI. -töri S. m. (1788 UN) Inquisitor M. GR.(t) -cvi-. ET. lat. inquisitor. inchiziţie S. f. (1787 UN) Inquisition F. GR. veralt.: -ţiiine, (t) -cvi-. ET. n. lat. inquisitio, auch mittelbar. incident (1821 UN) I. Adj. propoziţie incidenţă Zwischensatz. M. II. S. n., PI. -denie Zwischenfall M. GR. (t) incidente (HASDEU I. C. I, 100), incedent. ET. n. lat. incidens. incognito Adv. (1793 I. VĂCAR.) unerkannt. Au mers însuşi inconit, sub nume de conte de Finkenstein (I. VĂcXr. I. I. O., TEZ. II, 287). GR. (t) inconit. ET. it. incognito. incomod Adj. (um 1830 UN) unbequem. ET. frz. incommode. incomodă Präs, -dez V. tr. (1842 UN) stören. ET. frz. incommoder. incomodăţie PI. -daţii S. f. (1749 IORGA S. D. XE, 51) veralt.: Störung, Behinderung F. Wurde durch incomodare verdrängt. ET. n. lat. incommodatio. inconstänt Adj. (1794 UN) 1. unbeständig. 2. veränderlich. ET. n. lat. inconstans. incot PI. incote S. n. (1881 CREANGĂ) (mit Mühe, halb verhaltenes) Gekicher N. Nici noaptea să nu mă pot odihni de incotele voastre (CREANGĂ, CL XV, 3). ET. inc. înde siehe unde. 367 independént independent Adj. (1800 UN) unabhängig. - Auch advcrbiell (BĂLC .9). GR. (t) idependinle. ET. it. indipendente, frz. indépendant. independânţă S. f. (1800 UN) Unabhängigkeit F. Miniştrii... nu cutează a protesta asupra unui abuz ce le sapă independinţa (C. NGR. OP. I, 247). GR. (t) -déntie, -dinţă. ET. it. independenza, frz. indépendance. India S. f. (MS. 1620, H.2II, 560) Indien. Avenir împăratul Indiei (NĂSTUREL, GCR I, 130). GR. Hi- (CANT. IST. 142), Hind(ODOB. DCH. 1886, 32), PI. Indii: şal de Indii (CL XIX, 294). ET. mittelb. lat. India. indian (1648 GCR) 1. Adj. 1. indisch. 2. indianisch. GR. (t) indienésc (NĂSTUREL, GCR I, 130). II. S. m. 1. Inder M. 2. Indianer M. ET. gr./lat. indicus, frz. indien. indicciu siehe edecciu. indici S. n. (1683 DOS. VS. sept. 1; la) veralt.: Römerzinszahl F. (Zahl des Kalenderjahres innerhalb der Indiktion genannten Periode von 15 Jahren). Häufig in alten Kalendern (CAL. 1814, 5). ET. ksl. indiktu. indictiön S. n. (MS. 1675) 1. Indiktion F. 2. Osterzyklus M., Periode von 532 Jahren, deren erste vom 1. Sept. 5508 v. Chr., dem vermeintl. ersten Schöpfungstag, an gerechnet wird. De la Adam... întoarcerea indictionului a 532 de ani al 14 (PSALT. RÂM. 193a) vom Jahre 1409 n. Chr. = 6917 n. Erschaffung der Welt. - Daher auch vom 1. Sept, als dem Beginn des kirchlichen Kalenderjahrs. Astăzizua întâiu este începătura indictionului, adecă anului nou, au tânăr (DOS. VS. Sept.l; la). GR. (t) indictionă S. f. (MS. 1675, GCR I, 221). ET. ksl. indiktion ü< gr. îvôixticov. indiferént Adj. (1818 MAN. ÎNV. 100) gleichgültig. ET. it. indifferente. indiferânţă S. f. (1794 UN) Gleichgültigkeit F. GR. (t) -renţie, -rinţă. ET. n. lat. indifferentia, it. indifferenza. indigén (um 1812 ŞINCAI HR. III, 84) I. Adj. eingeboren, einheimisch. II. S. m. Eingeborener, Einheimischer M. (ŞINCAI). GR. indigene. ET. frz. indigène, it. indigeno. indiréct Adj. (1799 UN) indirekt. - Auch adverbiell. GR. (t) indirecte, indirept. ET. n. lat. indirectus, -o. individ PI. -vizi S. m. (1813 UN) Individuum N. GR. (t) PI. individuri, individe, individue. ET. n . lat. individuus. individual Adj. (1827 UN) individuell. GR. (t) individuel. ET. frz. individuel. individualitate PI. -tăţi S. f. (1838 UN) 1. Individualität F. 2. Persönlichkeit F. laşul la 1839, ca şi astăzi nu se deosibea prin vreun entuziazm straşnic pentru nici o individualitate (RUSSO S. 27). ET. frz. individualité. indruşaim S. m. (1832 GOL. CONDICA) spanische Wicke, Gartenwicke (Lathyras odoratus); Muskatgeranium N. (Pélargonium odoratissimum; WB.). O mulţime de oale cu maghirani, indruşaimi şi alte flori scumpe (FIL. CIOC. 284). GR. indrişaim, -şain (PANŢU); endrişaim (FIL. CIOC. 154); indrişâim, -şâiu (BARC.; H. 1187); indrisaiâ (BR.); weitere Formen siehe Ş. INFL. I, 226. ET. türk, itirşahî. induce V. tr. (1847 UN) pc. jdn. anleiten, dazu bringen (etw. zu tun). - A induce în eroare irreführen. - Konjug. wie a duce. ET. n. lat. inducere, vgl. frz. induire. inducere PI. -duceri S. f. (1781 MICU MS., G. LEX.) 1. Führen, Leiten N. Inducere în eroare Irreführung F. 2. Induktion F. ET. a induce. inductâr (t) S. m. (um 1710 NEC. COSTIN) Grenzzolleinnehmer M. Cunitchie, ce era inductâr pus de Ene hatmanul la Bohoslav, despre Nipru la graniţă (NEC. COSTIN, LET.2 II, 27). ET. zu poln. indukl „Einfuhr(zoll)”. indulgânţă PL -génfe S. f. (1785 UN) 1. Nachsicht F. 2. Ablaßbrief M. GR. (t) îndulghenţie, indulgenţie (ŞINCAI HR. Il, 181). ET. n. lat. indulgentia. 368 infiila industriaş PI. -iaşi S. m. (1831 URIC. II, 217) 1. veralt.: Handwerker M. 2. Industrieller M. întreprinderea acestor industriaşi (C. NGR. Scris. XXXII). ET. industrie. industrie PL -düstrii S. f. (1818 MAN. ÎNV. XIII) Industrie F. ET. n. lat. industria. ineâţă S. f. (1868 BARC.) österreichischer Lein (Linum austriacum; BR.). ET. zu in, mit dunklem Suffix. // lat. *linacea, wie *linaceus > Inat, vgl. MIHĂESCU L. 29. incl PL inele S. n. (16. Jh. CV) Ring, Fingerring M. S-au scos inelul de aur din degetul lui (MS. um 1760, GCR II, 68). Trasprin(tr-un) inel schlank. Mândru ciobănel Tras printr-un inel (AL. PP. 3). Când (artistul) se gândeşte că va adăoga poate un inel mai mult... oricât de mic, la acest lanţ de aur al artelor (STĂNC. FR. 60). Inele Ringe (Turngerät). De-a inelul, de-a ineluşul, de-a ineluş-învârtecuş Ringlein, dreh’ dich (Kinderspiel). GR. înrel (CV2 58b; Jale 2, 2); arom. nel, megl.-rum. ninel, istrorum. arel. - Dim. inclus (ANON. CAR.), PI. -lâşe; -lâş (B.; DATC. HORT.'27); -lut (B.). ET. lat. anălus. inelar S. m. (1703 GCD) 1. Gold-, Ringfinger M. (Copilul) aduce degetul numit inelarul (ISP. JUC. 36) krümmt den Ringfinger. 2. Ringelspinner M. (Gastropacha neustria). ET. inel. SG. ALR IVI, MN 2187, 32. inelâş siehe inel. inelât Adj. (1822 BOBB) mit Ringen versehen, geringelt, Ringel-. ET. inel. SG. ALR II/I, MN 6804, 2. inelüs siehe inel. inemä siehe inimă. infam Adj. (1794 UN) infam. Ah! oameni, înrăutăţiţi!... cruzi, nesimţitori, infami, nelegiuiţi! (C. NGR. OP. I, 34). ET . it. infame. infamie PI. -mii S. f. (1794 UN) Niedertracht, Unverschämtheit F. ET . it. infamia. infante PI. -fanţi S. m. (um 1812 ŞINCAI HR. II, 207) Infant M. ET. sp. infante, auch mittelbar. infanterie S. f. (um 1710 NEC. COSTIN, LET.1 II, 75) Infanterie F. GR. -rîe. ET. dl. Infanterie, russ. infanterija. infern S. n. (1848 NEGUL.) ^ . Hölle F. Fug caii... Ca umbre străvezie ieşite din infern (EMIN. O. I, 98). ET. it. infern o. infernal Adj. (1840 C. NGR. 134) höllisch. ET. frz. infernal. infinit (1821 LAZĂR, UT) I. Adj. unendlich. II. S. n. Unendliches N. Colonii de lumi pierdute ... izvorânddin infinit (EMIN. O. 1, 132). - Adverb.: la infinit unendlich. ET. n. lat. infinitus. infinitiv S. n. (1812, MAIOR IST.2 246) Infinitiv M. ET. n. lat. infinitivus. influenţă PI. -fluenţe S. f. (1825 UN) 1. Einfluß M. 2. Geltung F. GR. (t) infiuinţă, influenţie (URIC. VIII, 131). ET. n. lat. infiuentia, frz. infiuence. in-folio Adj. (1837 C. NGR. 4) in folio. ET. n. lat. in folio. informa (1722 CANT. HR.2 215) I. V. tr. benachrichtigen, jdm. Auskunft erteilen. II. a se informa sich erkundigen. GR. (t) înformui, înformălui. ET. n. lat. informare. informaţie PI. -mâţii S. f. (1782 UN) 1. Auskunft F. 2. Nachricht F. GR. veralt. -ţiiine. ET. n. lat. informatio. infrutâ (t) (x) V. refl. (1793 I. VĂCĂR.) sich fruchtlos bemühen. Solii englezilor şi a olandezilor văzând că s-au înfrutat. în ti'-atâtea rânduri (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 271) die ... Gesandten, die einsahen, daß sie sich so oft schon vergeblich bemüht hatten. GR. înfruta. ET. anscheinend zu it. infrulluoso „fruchtlos”. infulă S. f. (um 1710 NEC. COSTIN) Meßgewand N. des kathol. Bischofs. Arhiepiscopul 369 infuzie ... puindu-şi in fu la, haina, ceteşte (NEC. COSTIN, LET.2 1, 402). ET. mittelb. lat. injula. infuzie PI. -ftizii S. f. (1816 UN) Infusion F. îmi zâmbi, sorbind infuzia copăcelului de China (C. NGR., DL 328) Tee schlürfend. GR. veralt. : -ziiine. ET. frz. infusion. ingă siehe lângă. inginér PI. -néri S. m. (1715 DIICHITT 63) Ingenieur M. GR. (t) inginerii! (GOLESCU CĂL. 109), ingener. ET. frz. ingénieur. SG. ALR SN III, K. 897. inglendisi etc. siehe eglendisi. inglingeâ siehe eglengea. ingrat Adj. (1794 UN) undankbar. ET. n. lat. ingratus. inicér etc. siehe ienicer etc. inie PI. -nii S. f. (16. Jh. PS. SCH.) 1. Reif M. (gefrorener Tau). Ca sloata spre troscot, ca iniia spre fân (CORESI PS.5 288a u. PS. SCH. Dt 32, 2). Blagosloviţi ruorele şi iniile, ghiaţa şi gerul (CORESI PS.5 308a; Cant. 3 puer. 7). 2. Eisscholle F. Căuta săpăşascăpreste iniile deghiaţă de pre una pre alta (ALEXANDRIA 187). GR. inie betont (ALEXANDRIA 85). ET. ksl. in fii. inimă PI. inimi S. f. (16. Jh. PS. SCH.) 1. Herz N., als Körperteil u. Sitz des Gemütslebens. Ugs.: o (carte de) inimă eine Herzkarte, popa de inimă der Herzkönig. Vgl. boier 4. Mai träntindu-le ... nişte ghionturi... de da inima din draci (CREANGA, CL XII, 24) daß die Teufel schier vergingen vor Schmerz. Vgl. a da II. 1. Să nu mai verşi sânge ...să nu mai văd capete tăiete, că sare inima din mine (C. NGR. 119) cs bringt mich um. Miluiţi-mă cu cât vă lasă inima ich bitte um eine milde Gabe. Nu mă lasă inima să vând calul ich habe nicht das Herz, das Pferd zu verkaufen. Cum te lasă inima să mă laşi acum la bătrâneţe ... ? (RETEG. POV. V, 28) wie kannst du so herzlos sein ... ? Mise rupe inima văzându-l cum se chinuieşte das Herz blutet mir, wenn ich ihn leiden sehe. De tine mi-e milă, dar de mine mi se rupe inima (Sprw.) jeder ist sich selbst der Nächste. Vgl. a arde III. 4, a cere I. 3, a creşte Iu .a durea 2. Cine-i ştie inima, cine ştie ce are el în inimă? wer weiß, wie es in seinem Herzen aussieht, wie er denkt, was er im Schilde führt? Slugii şi. femeii tale să nu-i spui inima ta (Z. IV, 588) was du auf dem Herzen hast, deine geheimsten Gedanken. Avea şi niţică inimă bună, că da pe datorie oricând (RĂDUL. RUST. II, 244) er hatte auch ein ziemlich gutes Herz. Vgl. a arde I. 4. Suflă mai cu inimă, Leano (DEL. P. 182) blase kräftiger. Cu toată inima von Herzen gem; vgl. drag 1.5.11 roagă pe Iorgu ca prieten şi băiat de inimă să nu-l lase (CL XV, 114). Vgl. albastru I. 2. Crezând Despot Vodă aceste cuvin te să hie de la inimă, i-au dat slujitorii săi (URECHE, LET.21,215). Maica Precista... De la inim’a oftat (SEV. POV. 82) seufzte aus tiefstem Herzen. Iţi mulţumesc din toată inima ich danke dir von ganzem Herzen, herzlich(st). Biata fată sufla ... din toată inima (DEL. P. 182) aus Leibeskräften. Nu era acest răspuns den toată inima (MIR. COSTIN, LET.2 1, 356) aufrichtig. Stau, şed călare, greceşte în inima lui ich kenne seine geheimsten Gedanken. Ce are în inimă şi în gură er hat das Herz auf der Zunge. Bun, rău la inimă gut-, hartherzig. Vgl. a arde I. 3 u. a călca EL 9. - Spcz.: a) als Sitz des Mutes, der Fmcht. Când puterea se sfârşeşte, Inima la ce-ţi slujeşte.{AL. PP. 125) was hilft da der Mut. Mi-a sărit inima din loc ich erschrak bis ins Herz hinein, der Schreck fuhr mir durch alle Glieder. După ce dreg (carul), legiune inima la loc, faţa lisă înseninează (JIP. OP. 154) fassen sie wieder Mut. - Fam.: inima mi se făcu cât un purece das Herz krampfte sich mir vor Furcht zusammen, fiel mir in die Hosen. De câte ori auzeam „jart”, auzeam şi „aoleol”, şi inima noastră, cât puricele, d-odală se umfla (DEL. P. 309) die Klassenaufseher prügelten die Schüler. Vgl. a îngheţa II. Dacă văzu însă pe părintele că tot cu blândeţe îi grăieşte, prinse inimă, trecu pragu (RĂDUL. RUST. II, 3) faßte er Mut. Vgl. dinte 1. Nu spunea toate Ieşi lor, să nu le strice inimile (MIR. COSTIN, LET.21, 271) um sie nicht zu entmutigen. Ţineau hatmanii amândoi inimi tari (MIR. COSTIN, LET.21,272) besaßen hohen Mut. Fătul meu! Fă inimă viteazăl Nu te lăsa! (ODOB. MV. 1894,17) sei tapfer! A fi cu inimă Mut haben. Cu ce inimă vor veni ceilalţi boieri... /a dânsul? (MIR. COSTIN, LET.21,332) mit welchem Mut... Alegând (domn) pre Tomşa hatmanul care era cu inimă mare dentre toţi (NEC. COSTIN, LET.11, App. 66) der von allen der Mutigste war. Cucoana ... tot o îmboldea pe la spate ca săfie mai cu inimă (TEL. SCH. 64) sie solie beherzter, nicht so zaghaft, schüchtern sein. Şi-l învaţă să stea tare la inimă ca să poală birui pre celălalt luptaciu (ANTIM DID. 123) er solle all seinen Mut zusammennehmen. - b) inimă bună froher, guter Mut, inimă rea Verdruß, Ärger, Kummer, Gram M. Sä nu poarte grijă Mihai Vodă, ce să fie cu inimă bună, că în scurtă vreme poftele i se vor împlini (NEC. COSTIN, LET.21, 488) er solle guten Mutes sein. Păsăruică... La ce cânţi seara pe lună, Când inima mea nu-i bună? 370 iniţă (I.-B. 120) wenn mein Herz voll Kummer ist. Craiul leşesc, fiind de inimă rea bolnav, au dat semn de întors înapoi (URECHE, LET.21, 171). Bătrânul dumitale tată a murit de inimă rea, pentru afrontul ce i-ai făcut (FEL CIOC. 336). Sămt-şi facă inimă rea Nicolai Vodă de mazilie (NEC. COSTIN, LET.2 II, 88) Fürst N. soli sich die Absetzung nicht zu Herzen nehmen. Nu-ţifă inemă rea ... s-o fi rătăcii (băiatul) în pădure (NĂD. NUV. II, 150). - c) als Sitz der Zu- u. Abneigung. Mă trage inima la c. ich bin geneigt, habe Lust zu etw.: Dulgheria-i partea ta pe lume, că la dânsa te trage inima (SEV. POV. 45). Nu-i trăgea inima, pre munteni şi pre ai noştri să meargă creştin asupra de creştin (MIR. COSTIN, LET2 1, 299)! De altfel, tragere de inimă pentru învăţătură n-avusesem eu niciodată (VLAH. NUV. 166) Lust zum Lernen hatte ich eigentlich nie. Fam.: ampc. la inimă ich habejdn. gem; vgl. stomac. La început, slujnica n-o prea avea la inimă (CL XV, 177) anfangs war sie ihr nicht besonders gewogen. Mihai (Vodă) îl luase foarte la inimă (BĂLC. 453) hatte ihn sehr lieb gewonnen. (Fata) îndată i s-au şi pus boieriului la inimă (SBIERA POV. 157) der Edelmann verliebte sich auch sogleich in das Mädchen. Vgl. a cădea. I. 10. Societatea asta-i mergea la inimă. ... aşa că după două luni nu-l mai puteai urni din cafenea (TEL. SCH. 100). Canţelariul cel mare... om foarte de la inima lui Craiu (MIR. COSTIN, LET.2 1, 315) den der König überaus gern hatte. O slugă a lui anume Lazar Despot ce au fost mai înainte de la inimă iubit lui (SIM. DASC., LET.1 I, App. 35) den er ... sehr mochte. 2. fam. ugs.: Magen M. des Menschen. Poliţia luase măsuri ca delegaţii să nu sosească cu inima goală (XEN. BR. 56). Pe inima goală (ŞEZ. III, 141) auf nüchternen Magen. Mâncă ce mâncă, dar pare că arunca la spate, căci nu-i mergea la inimă nici o îmbucătură (ISP. LEG.11, 59) es beleam ihr kein Bissen. Hazliu, năzdrăvan de te ţii cu mâna de inimă (DEL. S. 12) daß man sich vor Lachen den Bauch halten muß. începu să-i doară inima (pe copii) şi se îmbolnăviră (OD.-SL. 16) der Bauch begann ihnen weh zu tun (sic hatten unreifes Obst gegessen). Durere de inimă Bauchweh, -grimmen, Lcibschmerzen. Leac de inimă Mittel gegen Bauchweh. 3im iibertr. Sinn: a) Herz N. La anul viitor se va strădui cu războiul în inima Germaniei (I. VĂCĂR. I. I. O., TEZ. II, 269). în inima pădurii a sosit Moş-Crăciun (DEL. I. V. ş. V. 135). - b) Hauptteil M. La cetatea Neamţului era toată inima avuţiei lui Vasilie Vodă (MIR. COSTIN, LET.2 1, 326). Inima agonisitei lui am trecut-o la Cameniţă. (MIR. COSTIN, LET.21,326). - c) Kernholz N., Kem M. eines Baumstammes, im Ggs. zu dem ihn ungebenden Splint (albet). - d) inimă, OLT. bisw. inimoi (D. T.) Langbaum M., -wiede F. des Bauemwagens, Stange, die Vorder- u. Hintergestell miteinander verbindet. L-au rugat ca să-ijie milă de dânsa şi s-o lege sub inima carului (SBIERA POV. 279). GR. LV. (17./18. Jh.) gew. inemă, nach într- meist înemă, înimă, z. B.: Intr-înema (CORESI PS.518a; Ps 12, 3), wog. PS. SCH. auch sonst, z. B.: Nu lepi-se mie înremă hicleană (Ps 100, 3-4); ferner îremă, enemă, enimă (PS. SCH.); TR. iriniă, in einer Ortschaft er mă (WEIG. JB. IV, 264); istrorum. irimp. -Dim. inimioărd, PI. -mioare, PP. auch -mută, PI. -ţe (I.-B. 99 flg.), -mitcă (MAR. ÎNM. 560). ET. lat. anina „Seele”, mit merkwürdigem Bedeutungswandel. SG. ALR VI, K. 44, 124; II/I, K. 58, 116, MN 4183, 57; SN II, K. 484. inimos Adj. (16. Jh. PS. SCH.) 1. beherzt, mutig. S-au apucat de sabia unui dărăban să moară cu răscumpărare, că era om de firea lui inimos(MTV. COSTIN, LET.21,263) da er von Natur aus mutig war. Nici unuia nu-i mai veni poftă să se mai pună cu inimosul flăcău (IARNIK, CL XV, 106). 2. gefühlvoll. Ca fată. inimoasă ce era, trebuia, să-l apere pe omul năpăstuit (SLAVICI, CL XIV, 190). Bat-o norocul de fată, prea e inimoasă (DEL. S. 51, von einem Mädchen, das aus Liebesgram erkrankt ist). GR. înimos (B.). ET. inimă; lat. anmösus (DA). inimoşeşte Adv. (1881 JIP.) ungewöhnl.: beherzt, mutig. Să puie inimoşeşte umăru la greu naţiei rumâneşti (JIP. OP. 17). ET. inimos. inimoşie S. f. (1838 FM 10) Beherztheit F., Mut M. Cu cât nevoile veneau mai grele peste dânsul, cu atât inimoşia lui creştea (GANE, CL XV, 420). ET. inimos. iniper siehe ienupăr. inistru siehe ginistru. inişte S. f. (1854 BAR.-MUNT. II, 54) Leinacker M., -feld N. Vedeam valuri, verzi de grâne, undoiarea unei inişti (EMIN. O. I, 141). ET. in. iniţă S. f. (1806 ŞINCAI) 1. Leinkraut N. (Linaria; STĂM. D.). Vgl. in, inariţă, ineaţă. 2. Flachsseide F. (Cuscuta; BR.). GR. irită. (ŞINCAI E. 19). ET. zu in. 371 inôc inöc (t) S. m. (1589 ŞERB AN CORESI PS.) 1. Einsiedler M. De patru lucruri se pustieşte sufletul inoculai (DOS. VS. Mai 13; 128a). 2. wildes Tier. Mănâncăpre ea vierul den luncă şi inoc sălbatec măncatu-l-au (CORESI PS.5156b; Ps 79,14). ET. lcsl. inokü. inoccsc (t) Adj. (1681 DOS. TR. 105a) Einsiedler-. ET. ksl. inocTsku. inocula Präs, -lez V. tr. (1806 ŞINCAI E. 132) 1. einimpfen. 2. aufpfropfen. GR. (t) înocidi (ŞINCAI). ET. n. lat. inoculare. inoculat Adj. (1806 ŞINCAI) inokuliert, eingeimpft. Mugurii cei înoculiti (ŞINCAI E. 132). GR. (t) în-, inoculit. ET. a inocula. inoculâţie S. f. (1806 ŞINCAI) Einimpfung F., Veredeln N. (Hultuirea arborilor) prin înocultaţie (ŞINCAI E. 131). GR. (t) în-, inoculaţiune. ET. n. lat. inoculatio, frz. inoculation. inoplemenic (t) S. m. (1673 DOS.) Fremder M. Ieşit-am în lâlnişul inoplemenicului, şi mă blăslămă cu idolii săi (DOS. PS. V. Ps 151) ich ging dem Fremden entgegen ... ET. ksl. inoplemenmikü. inorog PI. -rogi S. m. (16. Jh. PS. H. 21, 22) Einhorn N. Mântuieşte-mă den gura leului şi de la coarnele inorogilor smerirea mea (BIBLIA 1688 Ps 21,22) hilf mir aus dem Rachen des Löwen und errette mich von den Einhörnern. GR. (t) -rod (BIBLIA 1688 Dt 33,17 u. Ib 39,9; POL.) ET. ksl. inorogü. inoslâvnic (t) S. m. (1683 DOS.) Ketzer M. Gândurile inoslavnicilor eretici (DOS. VS. Ian. 1; lb). ET. ksl. inoslavmikü. ins PI. inşi (1581/2 PO) I. Pron. siehe däns. II. S. m. Mensch, als einer von mehreren betrachtet: Individuum N., Mann M., Person F. La toatăfamilia, poate şi la lot insul se dă o parte... din pământ (BĂLC. 298.). Acel respect tradiţional pentru tot insul care e boier (DEMETR. NUV. 44). Fericitul Pavel vedea pre lot însul întrând (în beserică) care cu ce suflet este (DOS. VS. Apr. 1; 68a). Să otărâţi cât să puneţi de ins (JIP. OP. 31) setzt den Betrag fest, den jeder einzelne zahlen soll. Tocmeşti tot insului spăsenia (DOS. VS. Oct. 6; 49a). Cetitorul meu va cunoaşte de acum pe însul rămas cu Iliaş, pe logofölul Baptiste Veleli (UR. LEX. 212) das Individuum (verächtlich). Ne dusăm să săcerăm 7 în şi (MS. 1692, OCR I, 306) 7 Mann. Şi-l bătu cu toiege... de 4 înşi (DOS. VS. Sept. 29; 36a) ließ ihn von 4 Mann ... schlagen. Ochii mici de sub fruntea turtită a şeptezeci de inşi se ţineau de pasul său (BODNĂR., CL III, 141) siebzig Mann. Dară eu - ce-mi. pasă mie - bietul „îns!” la ce să-l purec? (EMIN. O. I, 48, scherzh.) von einem Floh. GR. îns, PI. înşi. Doisprădzeace înşi sun tem fraţi (PO2 147; Gn 42, 13). PI. f. ugs. MUNT.: inse. ' ET. lat. îpsum. inscripţie PI. -scripţii S. f. (1787 CANTACUZ. M. 4) Auf-, Inschrift F. Precum adeverează inscripţiile (ŞINCAI HR. I, 10) wie die Inschriften beweisen. GR. (t) -dune. ET. n. lat. inscripţio, frz. inscription. insectă PI. -secte S. f. (um 1805 ŞINCAI N. 47) Insekt N. GR. îns- (ŞINCAI), S. n. insect (MOLNAR, DA). ET. n. lat. insectum, frz. insecte. inspector PI. -spcctori S. m. (DOC. 1636) Inspektor M. GR. (t) ispector (DOC. 1817, IORGA S. D. XII, 36), eşpector (DOC. 1636, IORGA S. D. XIV, 300). ET. n. lat. inspector durch versch. Vermittlung. inspectorat PI. -rate S. n. (DOC. 1722) Inspektorat N. GRJnşpectorat (DOC. 1722, IORGA S. D. V, 140). ET. dt. Inspektorat, frz. inspectorat. inspecţie PI. -specţii S. f. (1737 STINGPIE I, 29) Inspektion F. GR. (t) inspecsie, veralt.: inspeedüne. ET. n. lat. inspectio. inspira Präs, inspir (1794 UN) 1. V. tr. 1. einflößen, erregen. 2. anregen, inspirieren. II. V. intr. einatmen. III. a se inspira angeregt werden (C. NGR. OP. 1,214). ET. frz. (s’)inspirer. instala (1801 MICU IST. IV, 215b) I. V. tr. einbauen, aufstellen. II. a se instala sich einrichten. GR. (t) inştălălui (ŞINCAI HR. III, 259). ET. frz. (s )installer. instalaţie PL -laţii S. f. (1757 PROTOCOL II, 185a) 1. Einrichtung, Anlage F. 2. Einweisung F. 372 interogă GR. (t) i(n)ştalaţie, veralt.: -dune. ET. frz. installation, auch mittelbar. instanţă PI. -stanţe S. f. (DOC. 1724) 1. veralt.: Bittschrift, Beschwerde, Klage F. 2. Instanz F. Stănţiile ce alcătuiesc partea judecătorească a clerului (PRAV. BIS. II, 7). GR. (t) -stanţie (STĂM. D.), -Stande (IORGA S. D. XII, 231; B.), -stomeie (DOC. 1724 Braşov, TAMAS). ET. n. lat. instantia durch versch. Vermittlung. instinct PI. instincte S. n. (1795 UN) Instinkt M. Un instinct atât de van (EMIN. O. I, 155). GR. (t) enstencl (CONACFII S. 287). ET. frz. instinct. institut PI. -tüte S. n. (1798 ACTE Ş. 36) Institut N. ET. n. lat. institutum. instrucţie PI. instrucţii S. f. (1656 IORGA S. D. IV, 46) Instruktion, Anweisung F. GR. -dune. ET. n. lat. inslructio. instrument PI. -mente S. n. (DOC. 1707) Gerät, Instrument N. GR. istro- (DOC. 1707, IORGA S. D. XIII, 96), istru-(CANT. FIR. 86). ET. n. lat. instrumentam, auch mittelb. SG. ALRSNI, K. 17. insulă PI. insule (1793 PREDETICII, 455a) Insel F. GR. in solă (UT). ET. n. lat. insula. insultă PI. -sulte S. f. (um 1830 UN) Beleidigung F. ET. frz. insulte. insurecţie PI. -recţii S. f. (1813 UN) Aufstand M. GR. veralt.: -ţhine (DOC. 1821 T. V. II, 30). ET. frz. insurrection. intabula Präs, -lez V. tr. (um 1812 ŞINCAI) TR. BUCOV. veralt.: intabulieren. GR. intabula (ŞINCAI HR. III, 276), întăhula, întăbulălui (ŞINCAI HR. III, 362). ET. dt. intabulieren. intabulâţie PI. -laţii S. f. (1796 BĂLAN 377) TR. BUCOV. veralt.: Intabulation F. GR. -dime. ET. dt. Intabuladon. intelect PI. -lecte S. n. (1818 MAN. ÎNV. III) Intellekt M. ET. n. lat. intellectus. intelectual Adj. (1818 MAN. ÎNV. XII) intellektuell. - Auch substantiv. ET. n. lat. intellectualis. intendént PI. -dénti S. m. (1789 SCL IX, 239) Verwalter M. GR. -anl. ET. n. lat. intendens, frz. intendant. inténüe PI. -tenţii S. f. (1811 UN) Absicht F. GR. -dune (EMIN. PL 55, neben intenţie PL 60). ET. n. lat. intendo, auch mittelbar. interdicţie PI. -dicţii S. f. (um 1830 UN) Verbot N. GR. veralt.: -dune. ET. n. lat. interdiedo. interés PI. -rése S. n. (1774 R. I. XII, 32) Interesse N. GR. (t) en- (DOC. 1779, BUL. COM. IST. V, 270). ET. it. interesse, dt. Interesse, frz. intérêt. interesa (1779 A. J. 793) I. V. tr. interessieren. Prea puţin mă in teresează (C. NGR. OP. I, 241). II. a se interesa sich erkundigen. Se va în Ceres irui în cât îşi va putea (ŢICH. 183). GR. (t) înterisa, -tirisa, interisi, interisarisi, întreresirui. ET. frz. intéresser, it. interessare. interesant Adj. (1804 UN) interessant. Amăgită în nădejdea sa, (Zoe) se lăsă la o melancolie ce oföcu mai interesantă (C. NGR. OP. I, 20). GR. (t) enteresant, indresant. ET. frz. intéressant, it. interessante. interesat Adj. (1776 A. J. 211) interessiert. Trei generări nemţeşti interesaţi fiind de franţuji, n-au dat război cu ostile lor (DION., TEZ. II, 213). - Neg. neinteresat, dezinteresai. ET. a interesa. inter jéctie PI. -jccţii S. f. (1705 CANT.) Interjektion F. GR. (t) interiecţie (CANT. IST. 126). ET. n. lat. interjeclio, frz. interjection. intern Adj. (um 1830 UN) intern. De urele interne mult a profilat vecinul (GR. ALEX. 162). - Auch substantiv. GR. (t) entern. ET. frz. interne. interoga Präs, -ghéz V. tr. (1799 UN) 1. be-, ausfragen. 373 interogativ 2. verhören. ET. n. lat. interrogare. interogativ Adj. (1828 HEL. GR. ROM. 22) Interrogativ-, Frage-. - Auch substantiv. ET. frz. interrogatif. interogaţie PI. -gâţii S. f. (1799 UN) 1. Frage F. 2. Verhör N. - Allmählich durch interogare verdrängt. ET. n. lat. interrogaiio. intisâp (t) (x) S. n. (1793 I. VĂCĂR.) Abhängigkeit F. A face inlisap angehören. Am Jacut intisap la slujba roşească (I. VĂCĂR 1.1. O., TEZ. II, 283). ET. türk, intisab. intitula Präs, -lez (1787 UN) I. V. tr. betiteln. II. ase intitula sich (be-)nennen. Ioan Huniadi, carele se întituleştepresine: VoevodArdealului (ŞINCAI HR. II, 10) J. H., der sich Fürst Siebenbürgens nennt. GR. întitula, întituli, întitlui. ET. zu titlu. intitulat Adj. (1801 MICU IST. II, 633) betitelt, benannt. GR. în-. ET. a intitula. intiţă S. f. (1868 BARC.) Gauchheil N. (Anagallis arvensis). ET. unbek. intona Präs, -nez V. tr. (um 1830 UN) anstimmen. Satana cu sumetie Intonează-o psalmodie (C. NGR. OP. II, 295). GR. (t) Präs, intön; întona. ET. it. intonare, frz. entonner. intra Präs, intru V. intr. (16. Jh. PS. SCH. 25, 4) 1. (ein-, hinein-, herein-)treten, -gehen, -kommen, -fahren. Câte doao, câte doao întrară cătră Noe în chivot (BIBLIA 1688 Gn 7,9). Intră! herein! (Căpitanul) intra în foc ... parc-arfi mers la nuntă (GHICA 18). Ceva nu-mi intră în cap etw. geht, will mir nicht in den Kopf. Cine socoteşte câte foi intră în plăcintă, niciodată nu mănâncă u. ä. (Sprw.) wer immerfort rechnet, was es kostet, ißt nie einen guten Kohl. A intra în vorbă ein Gespräch beginnen; a intra în vorbă cu o fată freien. A intrat frica, dracul etc. într-însul die Furcht, der Teufel etc. ist in ihn gefahren. A intra la stăpân, în slujbă, calfö la cn. in Dienst treten, ein Amt antreten, als Geselle bei j dm. eintreten. Vasile, după ce-si uşurase inima ... întră iar în firea lui obicinuită (GANE, CL XI, 371) nahm wieder sein gewohntes Wesen an. A intra în gura cuiva, satului ins Gerede kommen.M/ ţi-e ruşine să lucrezi ce-ţi intră păi mână (JIP. OP. 78) was dir in die Hand kommt. Că intrase în grijă mare să nu piardă Moldova (NEC. COSTIN, LET.21, 46) er war in große Sorge geraten. (Guziul orb) ... în dragostea a multor jiganii întinsă (CANT. IST. 88) hatte die Liebe... gewonnen. Mi-ai întrat atât de dragă, încât m-am hotărât să mi te fac chiar noră (RETEG. POV. I, 57) ich habe dich so lieb gewonnen ... A intra înfoept. cn. sich für jdn. einsetzen. A intra în mănăstire den Schleier nehmen. A intra în pământ spurlos veschwinden. A intra în joc (horă) (GOL. CONDICA) sich in etw. verwickeln lassen. 2. (ein-)dringen. Paloşul... în pământ se îngropa Şi până în mănunchi intra (AL. PP. 154). Ai noştri... întrase cu săbiile în nemţi (MIR. COSTIN, LET.21, 363) drangen mit den Säbeln auf sie ein. Intră în doi ca în doisprezece şi nu-lpot scoate nici douăzeci şi patru er ist ein Maulheld, er bramarbasiert. Bunătatea şi pătrunderea cu care Mimi intrase în sufletul lui (ZAMF. LN. 157) ihm in die Seele eingedrungen war. 3. în vorba, în târgul altora sich in anderer Gespräch, Händel einmischen, mengen. Mişu ... Iute-şi scoate pălăria, Inlră-n vorba lor pe loc (VLAH. GV. 10). 4. la spălat beim Waschen cingehen, -laufen. 5. (Spiel:) sich hereinlegen lassen, (he)rcinfallen, fallen. Zic şapte trejle şi intru de două ori (ZAMF. LN. 70). 6. erreichen. Numa de abia întrasă în vrâstă de 15 ani (BELD. N. P. I, 5). GRMOLD. BUCOV. MARAM. BAN. bisw. CRIŞ. TR. întră; bisw. CRIŞ. TR. uniră, megl.-rum. an-. ET. lat. mir o, -äre. SG. ALR SN V, K. 1316; VII, K. 1900. intrare PI. intrări S. f. (16. Jh. PS. H.) 1. Eintritt, -gang M. (auch = Stelle, wo man eintritt), -fahrt F. 2. Eintrittsgeld N. 3. Intrarea în Biserică (Vovedenie) Mariä Tempelgang, Kirchenfest am 21. Nov. 4. LV. Anfang M. Domnul tinre-te-va de reulu întru intrarea ta şi ieşirea ta (PS. H. 120, 8). GR. în-. ET. a intra. SG. ALR ll/l, K. 210. intrat (16. Jh. PS. SCH.) 1. Adj. eingetreten, -gedrungen. II. S. n. 1. Eingang, Eintritt M. 2. LV. Anfang M. Domnul fereaşte-le întru intratul tău şi ieşirea la (PS. SCH. 120, 8) der Herr behüte deinen Anfang und dein Ende. GR. în-. ET. a. intra. intriga Präs, intrig (um 1814 UN) I. V. tr. beunruhigen, neugierig machen. 374 io II. V. intr. veralt.: intrigieren, Ränke schmieden. GR. (t) intrigarisi (BELD. TRAG. 36). ET. frz. intriguer. intrigant (1800 BUDAI-DELEANU) I. Adj. intrigant, hinterhältig. II. s m. Intrigant, Ränkeschmied M. GR. într- (BUDAI-DELEANU X, 43). ET. it. intrigante, frz. intrigant. intrigă PI. intrigi S. f. (1800 BUDAI-DELEANU) Eitrige F. So in de oameni vielem, fără lege, învârtiţi, şereţi şi plini de-inlrige (BUDAI-DELEANU X, 97). GR. (t) inlrică; PI. auch intrige. ET. it. intrigo, frz. intrigue. introducător Adj. (1801 MICU IST. I, 269) einführend. GR. în-. ET. a introduce. introduce Präs, -düc (1794 UN) 1. V. tr. einführen. II. a se introduce 1. cindringen. 2. sich einschleichen. 3. aufkommen. GR. konjug. wie a duce; (t) în- (ŞINCAI HR. DI, 385), -ducălui (MICU IST. IV, 253).’ ET. n. lat. introducere. introducere PI. -duceri S. f. (um 1812 ŞINCAI HR. III, 384) Einführung, Einleitung F. Introducere. Istoria lui Sofl Aidin (GOR. HAL. I, 1). GR. veralt. : în-. ET. a introduce. introducţic PI. -ducţii S. f. (1785 AA ist. III/16, 244) veralt.: Einführung, Einleitung F. GR. în-, -ducţie. ET. n. lat. inlroduclio. înţură siehe ghinţură. inundă Präs, inund (1794 UN) I. V. tr. überschwemmen. II. V. intr. überlaufen, über die Ufer treten. GR. (t) inundi, înunda (ŞINCAI S. 95). ET. n. lat. inundare. invalid (1800 BUDAI-DELEANU) I. Adj. versehrt. II. S. m. Invalide, Versehrter M. GR. invalid (BUDAI-DELEANU Epist. 6). ET. n. lat. invalidus, frz. invalide. inventă Präs, -tez V. tr. (1837 UN) erfinden. GR. 3. Pers. Sg. Präs, inventă (GR. ALEX. 294). ET. frz. inventer. inventăr PI. -tare S. f. (1760 NECULCE IX, 172) Inventar N. (MICU IST. IV, 107) Ajutat de o slugă, i-am facut inventariul (bibliotecii) (C. NGR. OP. 1,11). GR. (t) inventariu(m). ET. n. lat. inventarium. invenţie PI. -venţii S. f. (1701 FN 105) Erfindung F. GR. veralt.: -Hüne. ET. n. lat. inventio. invers Adj. (1836 UN) umgekehrt. Exilaţi în oraşul lor, străini lângă căminul lor şi munciţi de-o nostalgie inversă (EMIN. PL 65). - Auch adverbiell. ET. n. lat. inversus. investigăţie PI. -gâţii S. f. (1785 UN) Nachforschung, Erkundigung F. GR. veralt.: -ţhine (ION. AGRIC. M. 98). ET. n. lat. investigatio. invidiâ Präs, -diez V. tr. (1829 UN) pc. jdn. beneiden. ET. it. invidiare. invidie S. f. (1799 UN) Neid M. Vedeţi, doamna mea, că invidia îşi găseşte loc nu numai între oameni, dar şi între flori (C. NGR. OP. II, 236). ET. it. invidia. invită Präs, -vit V. tr. (1829 UN) pc. jdn. einladen. GR. (t) învita, învitarisi. ET. it. invitare. invitâţie PI. -taţii S. f. (1832 UN) Einladung F. GR. veralt.; -ţiune, (t) înv-. ET. frz. invitation. invocă Präs, invoc V. tr. (1776 URIC.) 1. anrufen. 2. Vorbringen. GR. (t) în- (DOC. 1776, URIC. I, 180). ET. n. lat. invocare. io (t) (1413 DRHD 197) gekürzt aus Ioan, wurde ehern, in Urkunden vor den Namen des Fürsten gesetzt: Io Simeon Moghila (DOC. 1601, HC I, 108). Daher: Până ce vini şi în urechile celuia ce era domn atunce ţârei Moldovei, dirept credincios Io Alexandru Voevoda (VARL. CAZ.2 II, 84b). Näheres hierüber siehe CL XXIII, 721. ET. asl. Ioană. 375 Ioachim Ioachim (1561 CORESI TE4 119b; Lk 3, 30) I. m. Joachim, Jojakim. Sfinţii Ioachim şi Ana părinţii Preacuratei (9. Sept.). în zilele lui Ioachim împăratul Iudei (BIBLIA 1688 Jr 35, 1) zur Zeit Jojaldms ... des Königs in Juda. II. ioachim S. m. Taler M. (gekürzt aus Joachimstaler Gulden). Cheltuind pentru aceasta mai mult de 70 mii de ioachimi (BĂLC. 109). ET. gr. Ιωακείμ. loânm. (1487 DRHA III, 3) Johannes, Johann. Sfântul Io an Botezătorul, ugs.: Sânt-Ion St. Johannes der Täufer (7. Jan.); Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, volkstüml. Sânziene (s. d.; 24. Juni). Sf. Ioan cel Nou de la Suceava (2. Juni) einer der Schutzheiligen der Moldau. Vorbi (vorbeşte, să vorbească) şi nea Ion, că-i şi el om u. ä., wird gesagt, wenn cin Unberufener sich ins Gespräch mengt. Ion, Ion, Ion, trei coconi din Vavilon, wird von mehreren Dummköpfen gleichen Namens gesagt. - Floarea Sfântului Ioan Labkraut N. (Galium; FUSS). Iarba Sfântului Ioan Muskateller Salbei M. (Salvia sclarea; FUSS); wolliger Salbei (Salvia Aethiopis; BR.); Weidenröschen N. (Epilobium; BR.); Johanniskraut N. (Hypericum perforatum; BR.). GR. Ion; Vok. loäne. - Dim. Ionel, loniţă, Ionică, Iomiţ, Ionâş, Ioniciu, Ioniic, Ionâş u. entspr. Nein, Niţă, Nică ctc. ET. ksl. Ioană< gr. Ιωάννης. Ion ist aus dem Vok. Ioane erschlossen, vgl. Dumitru aus Vok. Dumifre < Dimilrie. SG. ALRII/I, K. 200,207; MN. 2803,2805,110; SN IV, K. 1143; V, K. 1510, 1511; VI, K. 1579, 1610. iobag PI. -bagi S. m. (DOC. 1635 IORGAD. B. I, 55) TR. Leibeigener, Fronbauer M. Ungurii... ί-αιι supus (pe români) şi i-au făcut obagi, cum le zic ei (SPÄT. MIL., LET.2 I, 109). Bolliac cânta iobagul ş-a lui lanţuri de aramă (EMIN. O. I, 32). GR. ob- (SPÄT. MIL. 1. c.). ET. magy. jobbâgy „Vornehmc(r), Fronbauer” (TAMÄS). SG. ALR SN III, K. 883. iobăgie S. f. (1793 PREDETICIII, 17a) Leibeigenschaft F. Cei cari, biruiţi de dorul libertăţii, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei (DEL. S. 164) ... die, vom Freiheitsdrang beseelt, sich dem verlogenen Frondasein durch Flucht entzogen. - „Neoiobägia” Titel einer Schrift von C. Dobrogcanu-Gherea, Buc. 1910. ET. iobag. iobăgime S. f. (um 1820 ZIL. DOM.) Gesamtheit der Leibeigenen: Fronbauemschaft F., Leibeigene (PL). Catastrofa de la Timisoara a răpit în clasa iobăgimei cea mai mare parte din ţărănimea liberă (SLAVICI, CL V, 356). GR. (t) hob- (ZIL. DOM. 84). ET. iobag. iobăgiţă PI. -giţe S. f. (DOC. 1713) Fronbäuerin F. Iobăgiţă a juponului Alexi Orhan (DOC. 1713, BUL. COM. IST. II, 271). ET. iobag. ioc Adv. (1814ŢICH.) ugs.: nein, nicht(s), gar nicht. Răspunsără: Ioc, cum n-ar fi? (ŢICH. 286). ET. türk. yok. iofcâ PI. -cale S. f. (1870 COST.) MUNT, dünn ausgcrolltcr Teig aus Mehl u. Eiern, in kleine, viereckige Stücke (iofcale, iofcăluţe) zerschnitten, wird in die Suppe getan: (Eier-)Fleckchen (PL); supă de iofca, de iofcăluţe Fleckchcnsuppe. GR. ef- (COST.). ET. türk, yufka (REDH.2 2216a). ioldâş siehe ghioldaş. Ion siehe Ioan. Iordan m. (16. Jh. PS. SCH. 113, 3) 1. Jordan M. (Fluß). Iordanul să împlea pre toată matca /«/(BIBLIA 1688 Jos 3, 16). 2. S. m. Wasserweihe F. am 6. Jan. (Bobotează), zur Erinnerung an Christi Taufe im Jordan, wofür auch Sfinţirea apei; an diesem Tage geweihtes Wasser. în ziua de Bobotează (Grigorie Vodă) au ficutIordanul acolo la Roşieci (AMIRAS, LET.2 III, 165). Dosotei Mitropolitul... slujia liturghie la zile mari şi Iordan la Bobotează (NECULCE, LET.2 II, 233). în ziua de Bobotează, când iese preotul cu iordanul (SEV. NUNTA 10). ET. ksl. Iordan u< gr. Ιορδάνης. SG. ALRII/I, K. 199; MN 2829, 111. iordăni Präs, -nesc (1884 H.) I. V. tr. (am 5. od. 6. Jan.) mit Weihwasser besprengen. Bărbat, femeie, orice întâlnesc (ei), e dus cu putere la fântână şi iordănit (CL XXI, 354, Schilderung einer scherzhaften Nachahmung der Besprengung; weiteres hierüber MAR. SĂRB. I, 225). II. a se iordăni fam.: feiern (Η. II, 77). ET. Iordan. SG. ALR II/I, MN 2829, 111. iordănit (1832 GOL. CONDICA) 1. Adj. geweiht (ŞEZ. VI, 90). II. S. n. 1. Besprengung F. mit Weihwasser. 2. Feiern N. (am Epiphaniastag). ET. a iordăni. 376 ipocrizie iorgân PL -gâne S. n. (1868 BARC.) Steppdecke F. ET. türk, yorgan. SG. ALR II/I, MN 3897, 137. iorgangerie (t) S. f. (DOC. 1800) Steppdcckenmacherei F. Ştiind meşteşugul iorgangeriei (DOC. 1800, Ş.INFL. 1,227). ET. iorgangiu. iorgangiu (t) S. m. (DOC. 1801) Steppdeckenmacher M. Aducând şi pe iorgangiii faţă (DOC. 1801, Ş.INFL. 1,227). ET. yorganci. iorgantin siehe organdi. iorgovan S. m. (1822 BOBB) BAN. TR. spanischer Flieder (Syringa vulgaris). Grădină... plină de copăcei de iorgovan, de oleandru, de tulipan (POMPILIU, CL IX, 191). Vgl. ergavan. ET. scrb. jorgovan. iortoman siehe ortoman. iosâgS.n. (1593 DIR) TR. MARAM. Besitztum, Vermögen, Gut N. Nici nu cer mare iosag, Numai om să-mi fie drag (PP. CL XVII, 279). GR. isag (DOC. 1696 IORGA S. D. XII, 234). ET. magy .joszâg. iotă PI. iote S. f. (1651 PSALT. 225b) Pünktchen, Jota N. Până ce va trece ceriul şi pământul, o iotă sau o cirtă. nu va trece din lege (EV. 1894 Mt 5, 18) bis daß Himmel und Erde vergehe, wird nicht vergehen der kleinste Buchstabe noch ein Tüpfelchen vom Gesetz. Nu uita din ce ţi-am spus nici măcar o iotă (DEMETR. NUV. 88). ’ ET. gr. ιώτα. iotesic (t) PI. -sii S. f. (DOC. 1813, IORGA S. D XI, 233) Adoption F. Rudenia din iotesie, adecă din facerea de copii de suflet (PRAV. BIS. II, 1). ET. gr. υιοθεσία. Iov m. (16. Jh.) Hiob M. (6. Mai). Şi învaţă... de Iovu bunră-rebdare (CV2 54b; Jak Einleitung). ET. hebr. Iyyobh durch gr./slav. Vermittlung. iovă (t) S. f. (um 1710 NEC. COSTIN) ehern.: Steuer F. für Christen im türk. Reich. Cum dau turcii iova haraci creştinilor în ţara turcească (NEC. COSTIN, LET.2 II, 13). GR. ovâ (FOT. 111,319). ET. türk, yova (CIORANESCU). iovă S. f. (1868 BARC.) Salweide F. (Salix caprea; BR.). GR. S. m. iov. ET. vgl. slav. iva, frz. if sp. port. iva. SG. ALR SN II, K. 606. ipac (t) Adv. (1521 NEACŞU) (Kanzleistil) item, ebenso, desgleichen, ferner. Ipac să ştii cuinii se-aii prins neşte meşteri den Ţarigrad (NEACŞU la). 1 inel de diamant; 1 ipac, altul mai mic (DOC. 1821, REV. TOC. III, 333). ET. asl. ipaku. ipât (t) S. m. (1620 MOXA, HC I, 356) Konsul M. Boiariu mare ce să zice ipatu şi consul (DOS. VS. Ian. 12; 11b). GR. ipâtic (MIN. 1776, 40). ET. gr. ύπατος, ύπατικός. ipâtic (t) S. f. (1652 BRV I, 198) Konsulat N. întâia domnie deypatie a lui Dioclitian (DOS. VS. Oct. 30; 94b). ET. gr. ύπατεία. ipingeâ PL -gèle S. f. (1617 BGL) MUNT. Mantel M. mit Kapuze, aus grobem Tuch, wurde von Viehändlern, Kutschern etc. getragen. (Moscaliifurau) cui pistoale, cui rafturi, cui epângele (NEC. COSTIN, LET.2 II, 103). Cei doi călători înfăşuraţi în ipingelele lor, îşi urmau călătoria în linişte (FIL. CIOC. 294). GR. veralt.: epân-, epin-, iapan- (1617 BGL 55), iapâin-(DOC. 1741, H. 1230) ipân-, lepin- (ŞINCAI HR. I, 246). ET. türk, yapmcak. ipochimen PI. -chimene S. n. (1705 CANT.) veralt.: Person F. Precum spunea un ipochimen vrednic de crezut (DION., TEZ. II, 190). Cartea ... erapăzin-du-să de un înalt şi prea cinstit ipochimen (CANT. SCRIS. II). Trecând pe la otelul Petrea Bacalul, am zărit la fereastră vreo câteva ipochimene streine (IANOV, CL V, 273) sah ich am Fenster einige fremde Gesichter. GR. ipohimen (CANT. IST. 128); LV. bisw. S. m., PL -chimeni (DION., TEZ. II, 205). ET. ngr. υποκείμενον. ipocrit (1683 DOS. PAR. 82b) I. Adj. heuchlerisch, scheinheilig. Sä nu fi ipocritis, adecă făţarnic (CANT. DIV. 129b). IL S. m. Heuchler M. GR. hipocrit; (t) S. f. hipocrită (B.). ET. ngr. ύποκριτής, frz. hypocrite. ipocrizie S. f. (1683 DOS. PAR. 15a) Heuchelei F. Ipocrisiia dreptăţii la neamul vrăjitorilor foarte obiciuilă este (CANT. IST. 305). GR. (t) S. n. ipocris (B.). ET. ngr. υποκρισία, frz. hypocrisie. 377 ipodiâcon ipodiâcon PI. -diaconi S. m. (1652 ÎNDR. 79) Subdiakon M. Ipodiacomil numai în vrâsta de 20 de ani se poate hirotonisi (PRAV. BIS. I, 1). Cei hirotonisiţi până a nu se căsători, adecă ipodiaconi, diaconi, preoţi (COD. CAL. § 90). ET. ύποδιάκονος. ipogonâtion (t) S. n. (1762 GHEORGACHI) EpigonationN. Puind asupra capului domnului şi ipogo-nation, ce se ch iarnă „ n eh edem iţă” (GHEORGACHI, LET.2 III, 300). ET. gr. έπιγονάτιον, enstellt in ύπογ-. ipohondru (1705 CANT.) I. Adj. hypochondrisch. Vulpea ... în melianholia ipohondriacă... mulându-să (CANT. IST. 101). GR. LV. -hondriâc, -condriâc, -condric (POL.). II. s. m. Hypochonder M. ET. frz. hypocondre, für ältere Formen: ngr. υποχονδριακός, dt. hypochondrisch. ipolipsis (+) S. f. invar. (DOC. 1764 URIC. I, 313) LV. (18. u. Anf. 19. Jh.) Achtung F., Ansehen, Vertrauen N.: am (mare) ipolipsis la cn. ich stehe in (hoher) Achtung, in (hohem) Ansehen bei jdm.; am pc. la ipolipsis, am ipolipsis asupra cuiva, la cn. ich habe Achtung vor jdm., achte ihn (hoch), habe Vertrauen zu ihm; dau ipolipsis la cn. ich flöße jdm. Vertrauen cin. Avea împărăţia la ipolipsăpe Iordache Caragea, penfrit că era învăţat (EN. COGĂLN., LET.2 ΙΠ, 250). S-au bucurat, că-l are împăratul la ipolipsis (DION., TEZ. Π, 188). Cel împrumutat... să ceară... adeverinţă, iară să nu-şi încredinţeze darea numai la ipolipsis a împrumutălorului (PRAV. IPSIL., Pentru împrum. ΙΠ) und vertraue die Zahlung dem Gläubiger nicht auf Treu und Glauben an. ET. ngr. ύπόληψις. ipopsie (t)S. f. (1704 FN 156) Verdacht, Argwohn M. Care lucru din toată ipopsiia peştelui îl scoate (CANT. IST. 27). ET. ngr. υποψία. ipopsifiâ (t) Präs, -fiez V. tr. (1869 MELH.) zum Bischofskandidaten wählen. Urspr. wurden drei Kandidaten (ipopsifii) aufgestellt, aus denen am folgenden Tag der Bischof durch Auflegen der Hände (hirotonzejgewählt wurde. Arhiereii ce l-au ipopsifiat (MELH. CH. 226). ET. ipopsißu. ipopsifiu (t) S.m. (1600 BUL. COM. IST. II, 218) Kandidat M. für die Bischofswürde, Bezeichnung, die dem zu ordinierenden Bischof nach der Kandidatenwahl gegeben wird. Nach MELH. CH. 227 auch die Zeremonie selbst. ET. υποψήφιος. ipostâtic Adj. (1776 MIN.) hypostatisch, gegenständlich. GR. (t) -statnic (MIN. 1776, 165). ET. zu ipostat (ipostază); später frz. hypostalique. ipostază PI. -staze S. f. (MS. 1669 CHIR1L 163a) eine der drei Gestalten Gottes: Person F. (D-zeu) în frei ipostasuri şi să cunoaşte şi este, în Tatăl, zic, şi Fiiul şi Sfântul Duh (DESC. PR. CR. 4). - Daher eine der verschiedenen Gestalten, die ein Wesen annimmt: Gestalt F. Zilele babei. In nenumărate ipostaze se schimbă vremea în acelaşi ceas (NĂD. NUV. II, 233). GR. (t) S. n. ipostâs, PI. -stasuri. ET. ngr. ύπόστασις, frz. hypostase. ipotecă S.f. (1814 PRAV.) Hypothek F. GR. (t) S. f. -tichi (PRAV. 1814, 111). ET. ngr. ύποϋήκη, ffz. hypothèque. ipoteniiză PI. -nùze S. f. (1791 GÂLDI) Hypotenuse F. GR. (t) ipotinusă (1791 GÂLDI), hipo-. ET. ngr. υποτείνουσα, frz. hypoténuse. ipotétic Adj. (1705 CANT.) hypothetisch, angenommen, fraglich. Aporie ipothetică (CANT. IST. 24). ET. ngr. υποθετικός, frz. hypothétique. ipoteză PL -téze S. f. (1705 CANT.) Hypothese, Annahme, Vermutung F. GR. hipo-; (t) ipothésis (CANT. IST. 14), -lés (MAIOR IST.2 12). ET. ngr. ύπόύεσις, frz. hypothèse. ipôvol (t) S. n. (1814 PRAVILA) Zuschlag M. zur Mitgift, den die Witwe aus dem Nachlaß des Mannes erhält. Dacă averea mortului bărbat nu ar ajunge ... spre darea ipovolului (COD. CAL.§ 1679 flg.). GR. -vul, -volon (PRAVILA 1814, 128). ET. ngr. ύπόβολον. iproci Adv. (MS. um 1650) LV. und so weiter, und so fort. Tot pe număr (erau la râmleni) bulucurile, adecă cei dântâiu, cei de al doilea, cei de al treilea, cei de al patrulea, iproci (MIR. COSTIN, LET.21, 20). Ceteşte la Luca cap. 19, stih 15, 16 iproci (CĂR. PRE SC., GCR I, 275). GR. bisw. iproceaia (MS. 1650, GCR I, 145; DOS. VS. Sept. 26; 30a). ET. ksl. iproci, iprocaja. ipsos siehe ghips. ipsosi Präs. -scsc V. tr. (1852 PANN MA2 78) gipsen. ET. ipsos (ghips). 378 iriincă ipsosit Adj. (1845 ION. CAL. 38) 1. vergipst. 2. gekalkt. ET. a ipsosi. ir PI. iruri S. n. (1683 DOS.) Wundsalbc F. Şi ...fece ... irul acela şi-şi unsăgru-madzâi (DOS. VS. Ian. 19; 20a). Negustor de băcan, iruri, ghileală (CREANGĂ, CL X, 376). ET. magy. ir. irât (t) PI. irâturi S. n. (DOC. 1802) Einkommen N. aus einer Abgabe. Husmeturile dijmări-tului i ale vinăriciului... să se dea în vistierie spre a se face irat vistieriei (DOC. 1813, TEZ. II, 355) um der Schatzkammer als Einkommen zu dienen. GR. er- (MON. OF. 1879, 5353; DOC. 1802, URIC. III, 193). ET. türk. irai. irés siehe eres. iriţă siehe in iţă 2. irliu siehe erliu. irmilic PI. -Hei S. m. (1836 RIL 415) ehern. : silbernes (seltener goldenes) türk. Zwanzigpiasterstück (= icosar). Galt in der Moldau zuletzt 14 Piaster, der Dukaten zu 37 Piaster gerechnet. Călţuni de lână, umpluţi cu irmilici turceşti şi sorcoveţi nemţeşti (I. NGR., CL III, 42). Că se primblăpe potici Trei desagi de irmilici (AL. Hoţul şi domniţa). ET. türk, yirmilik. irmizeâ PI. -zélé S. f. (1885 TEOD.) lcarminrotledemer Schuh. Irmizele cumpăra Şi de nuntă se gătea (TEOD. PP. 642). ET. zu cârmâziu; vgl. auch marmaziu. irmiziu siehe cârmâziu. irmolôghion S. n. (1823 BRV III, 417) Imiologion N., Iromossammlung F., siehe irmos. Anas-matariul, irmologhionul, herovicarul (GHIB. BV. 83). ET. ngr. είρμολόγιον. irmos PI. -moaşe S. n. (1652 TÂRNOSANIE 10a) Irmos M., Bibel vers, der am Beginn der bibi. Oden steht u. nach dessen Melodie die folgenden Troparien das Liedes gesungen werden (LIT. 1680 77a). Cântând irmosul ori citind apostolul (SLAVICI, CL XIV, 94). ET. ngr. ειρμός. Irod m. (16. Jh. CV2 28b; Apg 23, 35) 1. Herodes. 2. S. m. PI. irozi werden die Männer genannt, die um Weihnachten, phantasievoll kostümiert, mit dem Ruf „Irod ’herumziehen u. ein Drama (siehe vicleim) auf- fiihren, dessen Hauptpersonnen Herodes u. die drei Könige aus dem Morgenland sind. Nu-i voie să umblaţi cupăpuşele şi cu irozii (AL., CL I, 294). ET. ksl. Irodu< gr. Ηρώδης. SG. ALRII/I, MN 2738, 93; 2798, 110; 2825, 111; 2828,111. · Irodia f. (1551/3 ES 49a; Mt 14, 3) 1. Irodiada Frau von Herodes. 2. in der Volksmythologie: Königin F. der Feen. ET. zu 2: Abwandlung von Irodiada. ironic Adj. (1705 CANT.) ironisch. Liliacul... într-un chip ironicesc să nevoia (CANT. IST. 125). GR. (t) ironicâsc (CANT. 1. c.). ET. gr./lat. ironicus, frz. ironique. ironiceşte Adv. (1800 BUDAI-DELEANU I, 40 N.) selten: ironisch. ET. ironic. ironie PI. -nii S. f. (1787 UN) Ironie F. ET. gr./lat. ironia, frz. ironie. iroseâlă PI. -seli S. f. (DOC. 1786) Verzettelung, -geudung, -schwendung F. Nu-i destul că-mi dă stăpânul ...Să mănânc pe cât îmi place ... Să mai fac şi ierosală? (SPER. AN. III, 97; der Hirt in Bezug auf die ihm anvertrauten Schafe). Mäncarea-i cu cheltuială, Şi de este irosală, Nu mai facem pricopseală (SEV. AN. 165). GR. ier- (SPER. 1. c.), dial.fir- (DOC. 1786, DA; FIL. CIOC. 117). ET. a irosi. irosi Präs, -sesc (1845 ION. CAL.) I. V. tr. verzetteln, -geuden, -schwenden. Avem multe coşuri pline (de mazăre) ... Dar se fac cu greutate. Irosască cine poate; Da pe urmă duce dorul De le-azvârle cu piciorul (SEV. AN. 126). Dacăpaile sunt scurte, nodurile nu se fac bune şi snopii să disleagă, şi din aceasta multăpâne să scutură şi să irosăşte (ION. CAL. 125). II. a se irosi ver-, zerrinnen. Nu se irosise încă apa de pe pământ; corabia lui Noe tot pe valuri (ŞEZ. II, 3). GR. ier- (SPER. PROZA I, 34), fir-. ET. Der Herkunft nach viell. dasselbe wie a ierosi. Zur Bdtg. vgl. etwa a însura „an den Mann bringen” // CIFIACII, 660 u. SCRIBAN; zu ngr. φυραίνω, Aor. φύραισα. irou siehe erou. inigă siehe ierugă. iruncă siehe ieruncă. 379 Isaia Isaia m.(1489 DRHA 111,51) Jesaja. Vgl. a dănţui. ET. ksl. Isaija < gr. 'Haaiag. isca Präs, isc (1812 MAJOR) I. V. tr. hervorrufcn. Aceasta ... a şi iscat, trebuinţa de a hotărî moşiile (ION. CAL. 254). II// se isca entstehen, jetzt nur von Üblem, wie Krankheit, Streit etc. Boa lele ce obicinuit să iscă din topirea (cânepei) ce se face mai cu samă în apă (ION. CAL. 153). Mai este de socotit Şi evghenia în sine ce are deosebit ... Şi o aşa osebire de unde ni s-a iscat (POGOR, CL V, 292). Dacă întâmplarea aducea vreodată ca să se iste între ei vreo ceartă, Elena era acolo ca să-i împace (CL II, 246). GR. (t) esca (MAIOR IST.2 235; STĂM.). ET. zu iască, also eig. „entzünden”, vgl. a se îniesca. // bulg. iskam. iscăli Präs, -lese V. tr. (1579 DERS) un act, o poliţă etc. cine Urkunde, einen Wechsel etc. unterschreiben. Şi maipre mare credinţă iscălit-au toţi. şi ş-au puspeceţile (DOC. 1631, GCR I, 76). ET. Urkunden wurden ehern, von den Parteien mit den Worten azüN. N iskali7„ich N. N. habe verlangt (näml. die Abfassung des Schriftstücks)” unterzeichnet. iscălit Adj. (1695 COND., H21,456) unterschrieben, -zeichnet. Poliţele iscălite de femei... au ... putere numai de o simplăfagăduială de plată (COD. COM. 1840 Art. 109) die von Frauen Unterzeichneten Wechsel ... stellen nur ein Zahlungsversprechen dar. ET. a iscăli. iscălitură PL -tiiri S. f (um 1560 BRATU, SCL 25,153) Unterschrift F. Păntrii credinţa, pusu-m-em degetul, şi iscălitura (DOC. 1650, GCR I, 135). De va iscăli preotul... şi apoi pre urmă va prinde tagă de iscălitură (ÎNDR., GCR I, 160) und danach die Unterschrift verleugnet. ET. a iscăli. SG. ALR SN IV, K. 986. ischiuzâr (t) Adj. (1850 AL. OP. I, 413) schlau, tüchtig. Toatre acestea sunt o comoară nesecată. din care un vătaf de curte ischiuzâr poate în scurtă vreme să ajungă bogat (FIL. CIOC. 166; über Leichtsinn u. Lasterhaftigkeit). Cel ce nu are nimică Cere o leaja cât de mică Având plan de ischiuzâr S-ajungă pensionar (AL. OP. I, 106). GR. isc hi-, iuşchi-, iuşchi-. ET. türk, işgiizar; is- für iş- nach griech. Aussprache, iu- für i- aus der folgd. Silbe. ischiuzarlâc S. n. (1863 FIL.) Tüchtigkeit F. Cu ajutorul lui D-zeu şi iuşchiuzarlâcul smeritului tău rob, curtea Blagorodniciei tale în scurtă vreme se va împlea de toate cele trebuincioase (FIL. CIOC. 16) mit Gottes Hilfe und der Schlauheit deines demütigen Dieners ... în ochii mei, numai omul cu merite şi cu ischiuzarâc la treabă are ipolipsis (AL., CL IV,' 310). GR. işchi-, iuşchi-, iuschi-. ET. türk, işgiizarhk. iscoadă PI. -coâde S. f. (um 1521 DERS2) 1. veralt.: Kundschafter, Späher, Spion M. Iscoade sunteţi, a cerca urmele ţării aţi venit (BIBLIA 1688 Gn 42,9) ihr seid Kundschafter. Den iscoade înţelegând JigmondBatorprecum Başta Georgea şi cu Mihai Vodă s-au pornit cu oşti asupră-i (NEC. COSTIN, LET.2 1. 496). 2. veralt.: Gedanke, Plan M. Asemene iscoadă nu-mi fulgeră prin minte (BODN., CL II, 254) solch ein Gedanke schießt mir nicht durch den Kopf. 3. Lauer F. ET. postverbal von a iscodi. iscodi Präs, -dese V. tr. (1603 HC I, 132) 1. auskundschaften, -spähen, -forschen. Să rânduiască cercetători să iscodească cu ce treabă vin în Bucureşti (DION., TEZ. II, 205). Cardinalul se hotărî... a trimite la Mihai Vodă pe senatorul Pancratie Cennyei spre a iscodi gândurile lui (BĂLC. 324) um seine Absichten zu erforschen. 2. bisw. ersinnen, ausdenken, erfinden. Putem numiri defăimătoare In gândul meu să-ţi iscodesc (EMIN. O. I, 212). Omul iscodeşte mii de născociri (GOR. PIAL. II, 37). GR. (t) iscoti (CANT. IST. 20). ET. asl. ischoditi. iscodire PI. -diri S. f. (1581 CORESI OMIL. 323) Auskundschaften N., Erkundigung F., Spionieren N. (1649 MARD.) Nu se cade să crezi pre nimenea, fără de iscodire (INDR. 1). ET. a iscodi. iscoditor Adj. (16. Jh. CV2 81a; Pctr 4, 15) 1. forschend, spähend. Margareta ... cu ochii negri, ce-i sclipeau în cap umezi, şireţi şi iscoditori (VLAH. NUV. 50). 2. erfinderisch, einfallsreich. ET. a iscodi. iscoditură PI. -türi S. f. (1805 CRIŞAN 165) Erdichtung, -findung F. Aceastci-i o iscoditură, şi cine a îndrăznit s-o spuie, este un netrebnic (BODN., CL II, 237). ET. a iscodi. iscödnic (t) S. m. (16. Jh.) Kundschafter, Späher; Bote M. Luo iscodnicii şi. pre altă cale-i scoase (CV2 61b; Jale 2, 25). ET. asl. ischodinîku. 380 isnăf iscusenie PI. -senii S. f. (1645 HERODOT 397) LV. 1. Kunst F., Kunstwerk N. Pentru mare iscusenie şi frumuseţuri a pământului acelui i-au 'zis raiul pământului (MIR. COSTIN, LET.21, 10; von Italien). In Italia este... bivşugde tot felul de roade şi iscusenii (NEC. COSTIN, LET.21, 60). 2. Verständnis N. GR. iscosenie. ET. zu a iscusi. iscusi Präs, -scsc V. tr. (1551/3 ES) veralt.: 1. in Versuchung führen. Isus ... cum se fie iscusit de dracul (ES la; Mt 4, 1). 2. geschickter, gewitzter machen. Prostia din natură nu se poate iscusi (PANN N. 60). 3. fcin(er), zierlich(er), kunstvoll(er) machen, verfeinern. Simţirile sufletului... iscusindu-se şi prin bunătate şi prin răotate (OMILIAI 1775, GCR II, 108). ET. ksl. iskusiti „prüfen”, refl. „erfahren werden”. iscusime S. f. (1817 COD. CAL.) veralt.: (durch Übung erworbene) Tüchtigkeit, Erfahrung F. Comisia epilropicească. va rândui (episcop) pe cine va socoti mai. destoinic, privind către iscusimea, starea, averea şi locuinţa lui (COD. CAL. § 267). ET. a iscusi. iscusinţă PI. -sinţe S. f. (1785 STRILBIŢCHI) 1. veralt.: Kunstfertigkeit, Kunst F. Un om ca. acela să va învăţa la multe feliuri de învăţături ale iscusinţa (STRILBIŢCHI, GCR II, 144). 2. Geschicklichkeit, Gewandtheit F. Iscusinţa cu care se păzeşte de lovitura mingii (CL IX, 7). ET. a iscusi. iscusire S. f. (um 1635 EFTIMIE L. 355) 1. Erfahrung F., Wissen N. 2. Geschicklichkeit, Fertigkeit F. 3. Klugheit F. Giudeţulsă îndeamnă să mai micşureadze certaria celui vinovat, pentru iscusiria şi destoiniciia lui (PRAV. MOLD.3 1101). ET . a iscusi. iscusit Adj. (1632 EUSTR. PRAV. 347) 1. fein, zierlich, kunstvoll. Iscusită (αστεία) eşti tu la chipul tău (BIBLIA 1688 Jdt 11, 23). Fiind mirodenii dentâiu grele, iară apoi mare şi iscusit miros fac (MIR. COSTIN, LET.21, 327). D-zeu ... poate ...să facă stele mai luminoase decât acestea ce strălucesc pre cer şi lună mai iscusită decât aceasta ce ne povăţuieşte noaptea (ANTIM DID. 16). Toţi sorbeau astă iscusită băulurăţC. NGR. 68; von Tee mit Rum) alle schlürften dieses köstliche Getränk. 2. (durch Übung) geschickt; gewandt, erfahren. (Omul) cel iscusit spre răutate şi isteţ spre strâmbătate (MARG.2 34a). Un episcop... în Sfânta Scripturăfoarte iscusât (DOS. VS. Oct. 8; 51b) in der Heiligen Schrift, sehr firm: Tocmind meşteri iscusiţi, au jacul un chioşc de cristal foarte frumos (MS. um 1800, GCR II, 178). Când iscusitele şi gospodinele cucoane se vâr au ele însele la stative (CL IX, 1). ET. a iscusi. iscusitor Adj. (1645 VARLAAM RĂSP. 213) veralt.: verführend. Vicleanul iscuşitoriu (DOS. VS. Dech. 10; 209a). - Auch substantiv. GR. iscusitor (DOS. 1. c.). ET. a iscusi. iscusitură S. f. (um 1660 STAICU) LV. Zierde F., Kleinod N. ET. a iscusi. iscusenie (t) S. f. (1642 (CAZ. GOV. 549) 1. Prüfling, Versuchung F. Tâlni ş-allă iscusenie pre Pohor (DOS. VS. Sept. 26; 28b). Cu cât să mulţeşte iscuşeniia, cu atâta mai vârtos să ne nevoim cu ruga şi cu bunătăţăle (DOS. PS. V. 61, Überschrift). 2. Erkundung, Nachforschung F. ET. ksl. iskusenije. ishod (t) S. m. (1567/8 CORESI CAZ. 105) Exodus, Auszug M. (CORESI OMIL. 233a) Titel des 2. Buchs Mose (PO2 180; Ex Titel). ET. ksl. ischodü. isihästie siehe sihăstrie. isihie (t) S. f. (1712 AA ist. III/16, 186) Ruhe, Erholung F. ET. ngr. ήσυχία. isimerie (t) S. f. (1705 CANT.) Äquator M. (Nilul) să cheltuieşte şi mai vârtos dacă supt dunga Isimeriii agiunge (CANT. IST. 118). ET. ngr. ισημερία „Äquinoktium”. isirgiu (t) S. m. (um 1780 EN. COGĂLN.) Sklavenhändler M. Au adus un ovrei isirgiu de cari vând roabe (EN. COGĂLN., LET.' III, 50). ET. türk, esirci. islaz siehe izlaz. isledi (t) V. ti*. (16. Jh. Ps. SCH.) erforschen. Cărarea mea şi călcata mea tu ai isledit (CORESI PS.5 264b; Ps 138, 3). GR. sledi{PS. SCH.138, 3). ET. ksl. islâliti. isnăf PI. -nâfuri S. n. (1715 IST. 14) veralt.: Innung, Zunft, Korporation F. Populaţiunea oraşelor se compunea din meseriaşi şi neguţători, împărţiţi în isnafuri sau corporaţii (GHICA XIV). Şi pentru ce n-a trimis-o în cercetarea starostilor de isnafuri? (C. NGR. 343). ET. türk, esnaf. 381 ison ison PI. isoanc S. n. (1713 HRISOVUL V, 109) Begleitung F. im Kirchengesang, besteht darin, daß der Begleiter (isonar) langezogcnc Noten singt, während der Kantor (psalt) die Melodie singt; a ţinea isonul cuiva jdn. begleiten, ihm sekundieren (fam. auch hg.). Dascălul din strana stângă ... de o jumătate de oară nu mai contenea să cânte „ Doamne miluieşie” pe nas, în loc de a lăsa să cânte pe dascălul din strana dreaptă şi a-i tine numai isonul dupărâmduiala sujbei (I. NOR., CL III, 43). Grangurii şi mierlele cântau rugăciunile amurgului; ţărcile neliniştite ţineau ison (SAD. POV. 87). Fata cântă înainte, ţinându-şi isonul singură pe chitară (ZAMF. NUV. 13) sich selbst auf der Gitarre begleitend. Când (moşneagul) îi vorbea de Strungueni, Buturugă îi ţinea isonul (DEMETR. NUV. 23) stimmte B. in sein Lob ein. După fiecare lecţie, ea istorisea fratelui său cât e de caraghios matematicul... Coana Sofiţa, maică-sa, îi ţinea isonul, ducând ironia f etei până la trivialitate (ZAMF. LN. 30). Vgl. hang. GR. ison. ET. ngr. îoov. isonărPI. -nari S. m. (1881 CREANGĂ) Kirchensänger M., siehe ison. Eu, împreună cu alţi băieţi, ison ari ai bisericii (CREANGĂ, CL XV, 446). ET. ison. isop S. m. (1564 CORESI MOLIT., LR 22, 461) Ysop M. (Hyssopus). Stropi-mă-vei cu isop şi mă voiu curăţi (BIBLIA 1688 Ps 50, 8). Stropişi-mă cu isopom şi curăţescu-mă (CORESI LTT. 9b; Ps 50, 8) cntsimdige mich mit Ysop, daß ich rein werde. ET. ksl. isopii< gr. öoogotuov. isopic S. f. (um 1705 MS., GCR I, 350) Vita Acsopi. GR. esopie. ET. Isop „Äsop”. Ispas m. (1599 BGL) Christi Himmelfahrt F., wofür LM. înălţarea Domnului, siehe înălţare 4. In ziua de Ispas (tătarii) au aprins târgul Moscului (NEC. COSTIN, LET.1 I, App. 83). Un cârlan, Cârlănaş de la Ispas, Tinerel, rotund şi gras (AL. PP. 87). ANTHRGPON. Ispas (1599 BGL). ET. ksl. sapasă „Erlöser”. SN. ALR II/I, MN 2814, 110. ispâşă S. f. (1646 PRAV. MOLD.3 Ind. 383) veralt.: 1. Flurschaden M. 2. Schadenersatz M. fiii· Beschädigung von Pflanzungen. După ce a venit el (tata) ruşinat de la ispaşă, mi-a tras o chelfăneală ca aceia (CREANGĂ, CL XV, 7; der Erzähler hatte an Kirschbäumen u. in einem Hanffeld Schaden angerichtet, für den sein Vater aufkonimen mußte). 3. Schätzung F. des angerichteten Schadens. Intră în pădure şi găsiri du-o ... cu totul stricată, se întoarse acasă şi făcu foaia de ispaşă (FIL. CIOC. 118). ET. zu a ispăşi, vgl. auch poln. ispasz. ispăşenie S. f. (16. Jh. PS. SCII.) 1. LV. Erlösung F. von den Sünden, Seelenheil N. De-rept ispăsenia noastră, venit-au (Hs.) den ceri (CORESI LIT. 29b; Glaubensbekenntnis). 2. veralt.: Sühne, Buße, Büßfertigkeit, Zerknirschung F. In săptămâna patimilor, creştinii adevăraţi se pusese pe rugăciuni şi pe ispăşenie (XEN. BR. 136). - LM. spăsenie fam.: Heuchelei, Scheinheiligkeit F. 3. (t) Flurschaden M. Ispăşaniile de păduri (FIL. CIOC. 166) die Waldschädcn. GR. (i)spăsenie(PS. SCH. 115,4), spăsanie (ANTJM DID. 179), ispăşanie (FIL. 1. c.). ET. ksl. săjxtsenije. ispăşi Präs, -şese (16. Jh. PS. SCII.) 1. V. tr. 1. LV. von den Sünden erlösen. Ne-au spăsit pre noi Hs. Domnul nostru (EV. 1580, GCR 39). Cit ale lui sfinte rugi, Doamne, miluieşte-ne şi ne spăşeşte (ANTFIOL. 1705, GCR 1, 359). Omule!... Ce nu te scoli cu trupul şă-ţi spăsăşti sufletul? (PP. GCR II, 141). 2. LM. sühnen, büßen (c. etw., für etw.). Bunul D-zeu aşa vrea ca el (fiul meu) să ispăşascăpăcatele mele (SLAVICI, CL XIV, 149) daß er für meine Sünden büßen soll. Lepădând viaţa lumii, Vei spăsi greşala mumii (EMIN. O. I, 102). Cel jurat Cu alţi doi marturi mă apucară: „Să ispăşască câte-a stricat” (CL VIII, 331; der Dichter hatte auf fremdem Feld gejagt). 3. Flurschäden abschätzen. Şi-l ch iarnă (pe tata) să fie de fată când s-a ispăşi cânepa şi cireşele (CREANGĂ, CL XV, 7). II. a se ispăşi 1. durch Beten, Weinen u. Kasteiungen seine Sünden abbüßen. Vr-o nenorocită păcătoasă care venise să se spăsească în urâtul monotoniei Chisinăului (C. NGR. 40). 2. a se spăsi LM. heucheln. GR. (i)spăsi (PS. SCH.2 17, 4), spăşi. ET. ksl. süpasiti; ş für .s· scheint von ispaşă entlehnt. ispăşire S. f. (16. Jh. PS. H.) Buße F., Sühnen N. GR. -sire (PS. Η. 115, 5), spăşire. ET. a ispăşi. ispăşit Adj. (1551/3 ES 98b; Mt 24, 45) 1. bußfertig, reumütig, zerknirscht. 2. kreuzbrav. Tot timpul cât o gătesc pe mireasă, ea trebuie să stea spăsită şi să plângă (SEV. NUNTA 237). Ea, copila vorbăreţii şi nebunatică de totdeauna, deveni gânditoare, tăcută şi spăsită ca o mironosiţă (VLAH. NUV. 69). GR. (i)spăsit, spăşit. ET. a ispăşi. 382 ispititor ispăşitor (16. Jh. PS. SCH.) I. Adj. Buß-, Sünden-; ţap ispăşitor Sündenbock. II. S. m. LV. Erlöser M. Ca să se răscumpere desăvârşit sângele cel nevinovat a Spăsitorului lumii (SPÄT. M1L., LET.2 1, 95). GR. ispăşitoriii (PS. FI. 24, 5), spăsitoriu (PS. SCH. 24, 5). ET. a ispăşi. ispăşitură S. f. (1581 CORESI OM1L. 24a) LV. ’Buße F. GR. (i)spăs-. ET. a ispăşi. ispisöc PI. -soäce S. n. (1556 DERS) veralt.: Urkunde F., Besitztitel M. 1-a.u jacul (lui. Grit) şi ispisoc craiul, poroncind craiul să iscălească şi boierii Ţării Ungureşti (NEC. COSTIN, LET.21,414; der König hatte ihn zum Statthalter gemacht). Ispisoacele de moşii câte mergeau la divan, toate le scria (izbaşa) la condică (NECULCE, LET.2 II, 417) die Besitzerurkunden. Să scutur de colb ispisoacele răzeşiei (AL., CL V, 143). ET. slav. *(i)spisükü, vgl. russ. spisok, poln. spisek „Abschrift, Verzeichnis”. ispităci Adj. (1885 TEOD.) erprobt. (Caii) cei mai buni şi mai fugaci, Din gură mai ispităci (TEOD. PP. 177). ET. a ispiti. ispită PI. -pite S. f. (16. Jh. CV2 55a; Jak 1, 3) 1. LV. Prüfung, Probe F. Aduseşi spre mine ispită şi mânie mare puseşi spre mine (MS. 17. Jh., GCR I, 82). N-au mai putut să răbde mai mult ispita muncilor (MS. 1808, GCR II, 200). 2. Versuchung F. A cădea în ispită in V. geraten, Şi nu ne duce pre noi întru ispită (EV. 1894 Mt 6, 13) und führe uns nicht in Versuchung. 3. (t) Erfahrung F. Ispita au arătat că ciuma nu se stârneşte din vreun climat stricat (CANT. DESCR. 7). 4. (t) Versuch M., Probe F. Am făcut ispită şi am găsit 100 dramuri apă de aceasta cu 30 dramuri mai uşoară decât altă apă (CANT. DESCR. 14). ET. Dem ksl. ispyti nachgcbildetes Postverbal von a ispiti. ispiteălă (t) S. f. (1683 DOS.) Prüfung, Erforschung F. Cit ispiteala ni-i lesne să-l cunoaştem (DOS. VS. Ian. 15; 15b). ET. a ispiti. ispiti Präs, -tesc (16. Jh. PS. SCH. 63, 7) I. V. tr. 1. LV. prüfen, erforschen. Episcopul... să ispitească pre acela ce va vrea să se preoţească, de năravul lui şi să-l ispitească pre dânsul den tinereaţele lui şi de mintea lui şi mai ales de grija cărţii (PRAV. GOV. 12a). D-zeu... carele ispiteşte tainele in im iei (EV. 1642, GCR I, 97). Singur Mântuitorul nostru ... ne învaţă zicând: „Ispitiţi scripturile” (MIR. COSTIN, LET.2 1. 6) forschet in den Schriften nach. Daher: 2. ausforschen, sondieren. Sultana o ispiti (pe servitoare) pe departe. Bănuise ea de mult, acum credea c-a înţeles tot (VLAH. IC. 59). Insă mai întâi ispiti dacă spiritele din Transilvania îi sunt spre favoare (BĂLC. 279). 3. prüfen, auf die Probe stellen, erproben. Nu trebuie să lase împăratul Ferdinand o ţară care şi mai nainte vreme era supusă crăiei ungureşti, ca să-şi ispitească cu dânsa norocul (NEC. COSTIN, LEU2 1, 434). 4. versuchen, in Versuchung führen. Atuncea ls. aduse-să de duhul la pustie să se ispitească de diavolul (BIBLIA 1688 Mt 4, 1). Ochii ceia ar fi ispitit şi un sfânt (SAD. POV. 249). II. LV. a se ispiti a face c. den Versuch machen, versuchen, etw. zu tun. Balor Jigmond nu s-au mai ispitit să mai trimită oşti în Moldova (MIR. COSTIN, LET.2 I, 252). Acest tractat jh un act de răzbunare al aristocraţiei împotriva lui Mihai, pe care în zadar ea se ispitise a-l răsturna (BĂLC. 96). - In anderer Konstruktion: Ispitindu-se craiul Vladislav asupra crijacilor (NEC. COSTIN, LET.21, 140) als König VI. einen Feldzug gegen die Kreuzfahrer unternahm. Ce gândea el să facă şi la ce se ispitea (NECULCE, LET.2 II, 222) und welch ein Wagnis er auf sich nahm. ET. ksl. ispytali. ispitire PI. -tiri S. f. (16. Jh. CV) 1. veralt.: Prüfung, Proba F. Ispilire-vă aei voastre credinţă (CV2 70a; 1 Petr 1,7). 2. Versuchung, Verlockung F. 3. (t) Erfahrung F. (1765 URIC. I, 272). ET. a ispiti. ispitit Adj. (16. Jh. PS. SCH.) 1. (t) erprobt. Cuvenlele Domnului cuvenle curate, argintii arsu şi ispitit (PS. SCH. 11,7). 2. erfahren. Guvernorii provinciilor din apropierea Dunării... erau aleşi dintre turcii cei mai ispitiţi în războaie (GHICA VI). 3. verleitet, verführt. - Neg. neispitit LV. unerforscht. Taina cea neispitită şi neagiunsă de mente de om (VARL. CAZ.21, 47a; die Eucharistie). ET. a ispiti. ispititor (16. Jh. PS. SCIL) I. Adj. verführerisch. Plăcinta din care se împrăştia un miros nevoie mare de ispititor pentru nas şi pentru pântece (RĂDUL. RUST. II, 238) ein ... verlockender Duft. II. s. m. LV. 1. Prüfer M. Ispititorul înremile şi zgăurele, Dumnezeu (PS. SCH. 7, 10). 383 ispititură 2. Versucher M. Şi vine către el ispititor (ES la; Mt 4, 3) und der Versucher trat zu ihm. ET. a ispiti. ispititură PL -türi S. f. (1563 CORESI PRAXIU 313) LV. 1. Versuchung F. 2. Prüfung F. GR. ispität- (1648 FOG. 51). ET. a ispiti. ispol S. n. (1885 H. 1,368) MUNT. Schaufel F. zum Ausschöpfen des Wassers aus Booten (D. T.). ET. vgl. asl. ispolü, „Schöpfrad”. ispolin (t) S. m. (16. Jh. PS. H. 18, 6) Riese M. Acel ispolin al ceriului (CAZ. GOV. 1642, GCR I, 102). ET. ksl. ispolin ü. ispoveäd (t) S. n. (1564 CORESI CAZ. I, 26) Beichte F. (Preotul) săpriimeascăfiieşce muiere de ispovead (PRAV. GOV. 1640,23a) der Geistliche soll jede Frau zur Beichte empfangen. ET. ksl. ispovedf. ispoveädnic(1563 CORESI PRAXIU 150, Jak 2,25) Beichtender M. Dăm ... a treia parle ispoveadnicilor de la toate păcatele lor (PRL 204 b). ET. ksl. ispovedinikü. ispovedänie etc. siehe spovedanie etc. ispravă PI. -pravi S. f. (1479 DERS) 1. Handlung, insofern sic Erfolg hat: (erfolgreiche, Helden-)Tat, (gelungener, Genie-)Streich. Cântaţi Domnului celui ce lăcuiaşle în Sion, vestiţi întru neamuri isprăvile lui (PSALT. RÂMN. Ps 9, 11) lobet den Herrn, der zu Zion wohnt, verkündiget unter den Völkern sein Tun. Eu văz că tu ai să ajungi om mare. Şi chiar mort, oasele mele se vor bucura în mormânt de isprăvile tale (ISP. LEG.2 41). - Im bös. Sinn: Am sfârşit prin a râde noi însuşi de noi, şi a ne mângâia de poznaşele isprăvi a timpului (C. NGR. 60; zwei Bekannte sehen sich im Alter wieder). Tot oraşulfierbea de isprăvile lui şi-l arăta cu degetul (VLAFI. DAN I, 12;von einem durch strafbare Handlungen Emporge-kommenen). 2. das, was man ausrichtet, Erfolg M. Unde e mirele şi ucigaşul să o sărute şi el şi să-şi vadă isprava? (L. NGR., CLII, 352; er hatte seine Braut zum Selbstmord angestiftet). Iacăfrumoasele isprăvi a învăţăturii papislaşilor! (C. NGR. 11). Atâtea oameni voinici au păzit (mărul) şi n-au jacut nici o ispravă (ISP. LEG.1 I, 33; die goldenen Äpfel wurden immer wieder gestohlen) und haben nichts ausgerichtet. în două zile aştept răspunsul dumitale de isprava ce mi-ai făcut (DEMETR. NUV. 92) über das, was du ausgerichtet hast. Ce lucru bun a jacul nătărăul tău de bărbat ca săfacă şi acum ceva de ispravă (FUND. BASME 56) daß er ... etwas zustande bringen sollte. Nu le supăra ...că mă întorc de astă-dată fără ispravă (CL XVII, 158) unverrichteter Sache. Nu răşchira el avuţia aceaia întru lucruri reale şi jară de ispravă (VARL. CAZ.2 II, 29b) auf Böses und Zweckloses. 3. LV. das, was man (für sich oder andere) erwirkt; amtliche Bestätigung über das Eiwirkte. Până era paşă la Tighinea, multe isprăvi au jacul ţării (AXINTE, LET.2 II, 165) erwirkte er vieles für das Land. Alţii fiind înstrăinaţi de ţară, se pofteau să vie la pământul lor, şi îndată pe loc li se jacea ispravă (NEC. COSTIN, LET.2 II, 79) wurde ihrem Begehren Folge geleistet. Acolo i-a sosit (lui Constantin Vodă) de sârg ispravă de au dat în grabă 15pungi de bani sultanului (NEC. COSTIN, LET.2 II, 47) er beleam Bescheid, daß seinem Verlangen stattgegeben werde. Şi fără ştirea împărătească ieşau isprăvi de la vizirul de domnia Ţării Munteneşti luiloan Vodă (MIR. COSTIN, LET.21,306). 4. de ispravă: anständig, bravura ispravă nichtsnutzig. Aşa om de ispravă, şi vrednic, şi priceput la toate ... mai rar trimete D-zeu (GAZ. SĂT. XIV, 345). învăţătorul îmi pare a fi un tânăr de ispravă care-şi pricepe chemarea (VLAH. GV. 184) der Lehrer scheint mir ein tüchtiger junger Mann zu sein. Nu femeile de ispravă mănâncă de 67 lei noişi 50 centime ardei umpluţi, ajâră de chelner (CL XIX, 496). Domnul Costică Mirteanu e un om fără ispravă şi ruşine (L. NGR., CL II, 342) C. M. ist ein nichtsnutziger, unverschämter Mensch. Nu eşti nici de o ispravă. De azi înainte nu-mi trebuieşti (AL., CL III, 275) du bist zu nichts nütze. 5. Angelegenheit F. L-au făcut ispravnic pre toate veniturile şi presle isprăvile ţării (DOS. VS. Dcch. 4; 191b). 6. de ispravă, cu de ispravă gänzlich, völlig. (Zgaiba) sapă tot piciorul ... şi să caliceşte vita de ispravă (DRĂGH. IC. 20). Duduca Balaşa înălbi cu de ispravă la cap (GANE, CL X, 24). GR. PI. LV. isprave. ET. asl. isprava. ispravlenie S. f. (um 1550 SCL 28, 300) LV. (gute) Tat F. Altă ispravlenie pre pământ (DOS. VS. Noe. 17; 133b). ET. ksl. ispravljenije. ispravnic PI. -prâvnici S. m. (1495 DERS) 1. LV. Bestellter, Pfleger, Verwalter M. Făcându-să seară, zise domnul viei ispravnicului său: chiamăpre lucrători şi le plăteşte lor plata (BIBLIA 1688 Mt 20, 8) da es nun Abend war, sprach der Herr des Weinbergs zu seinem Verwalter. (Agonisita) aceasta de o vei chivernisi bine, vei lua, ca un ispravnic bun, plată de la D-zeu (ANTIM DID. 209). L-au făcut ispravnic pre 384 israilime toate veniturile ... ţărâi (DOS. VS. Dcch. 4; 191b). 2. ehem.: (de judeţ) Bezirkshauptmann M. wofür später prefect. Moldova este împărţită în 13 ţinuturi, cârmuite fiecare de un ispravnic (SUŢU NOT. 34). - S. f. -ceasă. ET. asl. ispravfnikii ispravnicât (t) PI. -caturi S. n. (DOC. 1804) ehem.: BczirkshauptmannschaftF. Să judece... senatul judecata oraşului acelui ispravnicat (DION., TEZ. II, 231). De la ispravnicaturi să se trimită banii lefilor drept la casă (DOC. 1804, TEZ. II, 329) von den Bezirksämtern schicke man die Gelder. ET. ispravnic. isprăvi Präs, -vesc (16. Jh. PS. SCH. 7, 10) LV. tr. 1. ausrichten, zustande bringen. Văzând... Duca Vodă că nu isprăveşte nimica cu războiul (AMIRAS, LET,2 III, 108) daß er mit dem Krieg nichts erreiche. Nimic n-arji putut isprăvi aci duşmanul şi ar fi fost respins înapoi cu ruşine (BĂLC. 509). Toate ispravele părea-i-se că cu puterea luişi că le-au isprăvit (CORESI, CCR 33) alles, was er zustande brachte. 2. LV. erwirken. Trimiţând Stefan Vodă pre Stamati Postelnicul... să-i isprăvească steag de domnie (MIR. COSTIN, LET.1 I, 337). Mi s-au isprăvit ferm an de la Poartă de pace, şi am venit la pământul meu (NECULCE, LET.2 II, 359). Boierii aveau cinste şi trecere şi-şi isprăveau trebile singuri de la Nicolai Vodă, iar nu prin alţii sau prin mite (AXINTE, LET.2 II, 172). 3. fcrtigstellen, vollenden, beenden. Vremea cea mai fericită în viaţa unui şcolar bun sunt cele două luni de vară, după ce ş-a isprăvit liceul (VLAH. NUV. 48). După ce isprăvise (de dădăcii) pe Niculache (GHICA 258) nachdem er die Erziehung N.s zu Ende geführt hatte. Nastratin Hogea-ntr-o vreme lemnele de-ars isprăvind (PANN N. 40) als N. H. einst mit dem Brennholz zu Ende war. Zmeul isprăvi căciula (FUND. BASME 73) der Unhold aß die Mütze völlig auf. Nu cumva dânsu isprăvise pe unchiaş ca să vadă odată ce era cu bogăţia lui? (RĂDUL. RUST. II, 71) hatte er wohl dem Alten den Garaus gemacht? II. a se isprăvi zu Ende gehen, ein Ende nehmen, enden; c. s-a isprăvit etw. hat ein Ende, ist zu Ende, ist aus. Certuri şi neînţelegeri şi griji cari nu se mai isprăveau (VLAH. DAN II, 163) die nicht enden wollten, ohne Ende. Orbul când dă de părete, crede că s-a isprăvii lumea (PANN, CL V, 381). Ia-o şi să se isprăvească! (CL XIII, 28) so heirate sie doch und basta! Când îmi e cineva drag, mi-e drag şi s-a. isprăvit (ZAMF. LN. 80) und damit basta. ET. asl. isprăviţi, „ausrichten, -führen”. isprăvire S. f. (16. Jh. CV2 29a; Apg 24, 2) 1. LV. Richten, Führen N. 2. LV. Erfolg M. 3. Beendigung, Vollendung F. ET. a isprăvi. isprăvit (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. II, 283) I. Adj. voll-, beendet. Neg. neisprăvit unvollendet. Un zid părăsit Şi neisprăvit (AL. PP. 186). - Auclfsubstan-tiv.: Nichtsnutz Μ. II. S. n. Beendigung F., Ende N. Spuneţi, cum e isprăvitul? (COŞBUC 200) sagt, wie geht die Geschichte aus? Adv.: pe isprăvite beinahe aus, fertig, zu Ende. ET. a isprăvi. isprăvitiiră (t) S. f. (um 1700 LEX. MARS.) Ausführung F. ET. a isprăvi. isprăvnicel PI. -cei S. m. (1821 BELD. TRAG. 12) ehern.: Großknecht M. Arendaşii se schimbau, el rămânea şi înaintă la isprăvnicel, la contabil... şi, înfr-o bună dimineaţă, la logofăt (RĂDUL. RUST. II, 259). GR. ugs .: -prămn-, sprămn- (JIP. OP. 44). ET. ispravnic. isprăvnici Präs, -cesc (1688 BIBLIA) vcralt.: I. V. tr. verwalten, leiten. II. V. intr. zum Leiter bestellt sein. Samuilsta isprăvni-cind (καθεστώς) preste ei (BIBLIA 1688, 1 Sm 19, 20) Samuel war ihr Vorsteher. ET. ispravnic. isprăvnicic PI. -cii S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 407) 1. LV. Aufsicht, Pflege, Verwaltung i7. Isprăvnicia asupra lucrurilor celor sfinte (BIBLIA 1688 3 Esr 1,2). 2. (dejudeţ) ehem.: Bezirkshauptmannschaft F., wofür später prefectură. Apoi urmau panţirii isprăvniciei, darabanii agiei, aprozii vorniciei (C. NGR. 27). ET. ispravnic. Israil (16. Jh. CV) 1. m. Israel M. Neamurele lui Israil (CV2 55a; Jak 1, 1). Acestea-s numele fiilor lui Israil (BIBLIA 1688 Ex 1,1) dies sind die Namen der Kinder Israel. Câte certări dede D-dzău eghiptenilorpână au slobodzilpre norodul lui Izrail (MS. um 1650, GCR I, 145). - LV. bisw. m. Art.: ZâcăIzrailul şi lot omul (DOS. PS. V. 123, 2). 2. S. m. LV. bisw.: Israelit M. Cel ce scoase izrailii diîn mijlocit de ei (PS. SCH. 135, 11). GR. izr-, izdr- (DOS. PS. V. 77, 71). Ebenso die Ableitungen. PI. israilii das Volk Israel. Dereptu nădeajdea israililoru (CV2 51b; Apg 28, 20). ET. ksl. Israil, Iz(d)rail < gr. Ισραήλ. israilime S. f. (1673 DOS.) Volk N. Israels. Şi i-i svânt numele mare-n zrailime (DOS. PS. V. 15, 2). ET. Israil. 385 israiltcân israilteân (16. Jh. PS. SCH.) I. Adj. israelitisch. Bărbaţi israiliteani, agiutaţi! (CV2 16b; Apg21,28). II. s m. Israelit M. Tu să iei pre tot norodul mieu, pre izrailteni (MS. uni 1650, OCR I, 148). GR. (t) israilteanin. Inţelepciurea lu Etam israilteanin (PS. SCH. 88 Titel). ET. ksl. Is ra Ulten in ă, Iz(d)r-. israil(ten)esc Adj. (um 1560 BRATU, SCL 25, 156) LV. israelitisch. Norodul izrailtenesc (MĂRG.2 49a) das israelitische Volk. GR. izr-; izrailitinesc (CANT. DIV. 63 a). ET. Israil. ist, ista siehe acest. istalalt siehe cestalall. istâplenie (t) S. f. (1683 DOS. VS. Oct. 16; 68b) mystische Schau F. ET. ksl. islapljenije. isteciüne PL -ciimi S. f. (1683 DOS. VS. Apr. 15; 83b) veralt.: Gescheitheit, Intelligenz, Klugheit F. Gheorghe care şi-a câştigat mica lui boierie prin muncă şi isteciunea mintii sale (FIL. CIOC. 186). înţelepciunea lor eminciuna... isteciunea lorjăfuirea (BĂLC. 574). GR. işti- (CANT. DIV. 88b). ET. isteţ. isteric Adj. (1838 FL 119) hysterisch, nervös. In acel moment întră cuconul Nastasachi... scoţând chicote istericoase: „ Ce poznaş! ce poznaş! ha! ha!ha!” (BOGD. V. 85). GR. (t) istericos. ET. ngr. υστερικός, it. isterico. istericale S. f. PI. (1793 PREDETICIII, 161) fam.: hysterischer Nervenanfall, Weinkrampf M. A apucat-o istericale (AL. OP. I, 861). (Ea) cade în istericale pe canapeaoa din stânga (AL., CLΙΠ, 276). Jurămintele şi istericalele prin care ea îşi proba inocenţa (FIL. CIOC. 52). (El) administrează averea unei bătrâne cu istiricale (DEL. P. 7) einer hysterischen Alten. Au istericale (GOR. HAL. II, 123). GR. istiri- (DEL.). ET. ngr. υστερικά (PL). isterie PL -rii S. f. (1793 PREDETICI II, 182a) Hysterie F. ET. ngr. υστερία. isterisi siehe esterisi. isteţ Adj. (um 1669 SIM. DASC., LET.1 I, App. 56) gescheit, intelligent, klug, erfinderisch. Cel iscusit spre răutate şi isteţ spre strâmbătate (MĂRG.2 34a). Pe cuptorul uns cu humă ... Zugrăvit-au c-un cărbune copilaşul cel isteţ Purceluşi cu coada sfredel (EMIN. 0. I, 84). Mai suceşti vreo ţigară, numeri fire de „musteţi” Şi-n probleme culinare te încerci a fi isteţ (EMIN. O.’I, 152). ET. asl. istic/'„Täter” (im juristischen Sinn), bulg. islecu „Kläger”, mit merkwürdigem Bedeutungswandel. SG. ALR SNV, K. 1239. isteţeâlă S. f. (1683 DOS. VS. Ian. 15; 15a) veralt.: Gescheitheit F. ET. isteţ. isteţi Präs, -ţese (1844 C. NGR. OP. II, 352) 1. V. tr. gescheit, klug machen. II. a se isteţi gescheit, klug werden. De ce nu-mi dai ... vreo două, trei sfaturi bune, să mă isteţesc, să mă fac şi eu om! (UR. LEG. 22). ET. isteţ. isteţie PI. -ţii S. f. (1703 GCD) Gescheitheit, Klugheit F. Isteţ să fii, Ioane, că făr-de isteţie te dai afund în lume (UR. LEG. 22). ET. isteţ. isteţime S. f. (1703 GCD) 1. Klugheit F. Ce gust şi ce isteţime au a voastre madrigale! (C. NGR., CL III 50) welch Geschmack und Geist. 2. Geschicklichkeit F. ET. isteţ. istm PL istmuri S. n. (1648 N. T.) Landenge F. Istmul Corintului (ŞINCAI HR. I, 274). GR. izm (N. T. 1648, 1 Kor Pred.). ET. ngr. ioftpöt;, frz. isthme. istori siehe istorisi. istoric (1675 MIR. COSTIN) I. Adj. geschichtlich, historisch. Celealalte doaopărţi (ale Noului Testament), adecă cea istoricească şi filosofească (APOST. 1683, GCR I, 261). M-am îndemnat a scrie o adunare istornică (I. VĂCĂR. I. I. O., TEZ. II, 245). GR. veralt.: istoricesc, (t) istornic. II. S. m. Geschichtsschreiber, Historiker M. Plutarh, vestit istoric (MIR. COSTIN, LET.' I, 256). Precum în mitologie istornicii vorovesc (BELD. ET. 94). GR. (t) istornic. ET. gr./lat. historlcus; istornic, mit slavisierter Endung, ist in den slav. Spr. nicht nachweisbar. istorie PL -törii S. f. (1643 VARL. CAZ.21, 188b) Geschichte, Erzählung F. Istoria română, universală, sncrarumänische, Welt-, biblische Geschichte. Istoria Roşilor (MS. um 1750, GCR II, 49). Aceasta cunoaşte-o den istoria lui David şi a lui Saul (MĂRG.1 40b). Ascultaţi să vă spui o istorie veache (MĂRG.1 75a). 386 istrăvi Chelului despre chelie Să nu-i spui vr-o istorie (PANN PV.1 5). GR. LV. istorie u. (häufiger) istorie; später fam.: istorie im Sinne von Erzählung, Ereignis. - Dim. istorioară, PI. -re. ET. mittelb. lat. historia bzw. gr. ιστορία. istoriograf PI. -grafi S. m. (1705 CANT. IST. 294) bisw.: Geschichtsschreiber M. înlorcându-mă către line, istoriografiile, care cu atâta patimă voroveşti asupra grecilor (BELD., LET.2 II, 401). ET. ngr. ιστοριογράφος. istoriografie S. f. (1722 CANT. HR. 180) Geschichtsschreibung F. ET. ngr. ιστοριογραφία, frz. historiographie. istorisi Präs, -sesc (1683 DOS. VS.) V. tr. erzählen. Apostolul Luca ... istoreaşte de spune (DOS. VS. Ian. 15; 15b). Au început unul... a istorisi primejdiia sa lui Andronius (CRITIL, GCR II, 150). Ce dulceaţă este ...a povesti cinevaşi de patria sa şi a islori de cele ce s-au întâmplat neamului său (DION., TEZ. II, 161). GR. LV. oft intr. istori. ET. ngr. ιστορώ, Fut. -ρήσω. istornic siehe istoric. istov S. n. (16. Jh. CV2 31b; Apg 24, 22) LV. Ausgang, Schluß M., Ende N. Den marginea ceriului ieşirea (soarelui). Şi istovul (ή έξοδος) lui până în marginea ceriului (BIBLIA 1688 Ps 18, 7). După istovul nunţii petrecu domnia pre boierii munteneşti până la Valea Adâncă (NECULCE, LET.2 II, 248). Aceste toate s-au lucrat pâin-la istovul lui Noemvrie la veleat 7297 (NECULCE, LET.2 II, 405). Epitropul este dator a da la comisia epitropicească istovul seinilor cel mult în curgere de 2 luni (COD. CAL.§ 347) den Rechnungsabschluß. Să-i dea rana cea de istov cu sabia (DOS. VS. Sept. 17, 21a) den Todesstoß. Daher auch später: de istov gänzlich, völlig (= bis zur gänzlichen Vernichtung, Zerstörung etc.). Să robească ţara şi de istov să o pustiască (DION., TEZ. II, 180) sie sollen das Land plündern und völlig zerstören. Mi-au furat iscălitura pentru ca să facă o plastografie, cu gând de a mă calici de istov (AL. CL VII, 451). Huruitul roatelor (trăsurii ce se depărtă) se înecă de istov în tăcerea moartă a nepăsătoarelor câmpii (VLAH. NUV. 83). ET. asl. istovϋ „QchX, wahrhaft”, mit merkwürdigem Bedeutungswandel. istovi Präs, -vesc (1591 DIR) I. V. tr. 1. LV. zu Ende bringen, vollenden, beendigen. A cincea zi a lui Septemvrie au istovit turcii şi podul peste Nistru (MIR. COSTIN, LET.2 1, 280). Cum au istovit turcii dova s-au şi apucat a dare năvală (NECULCE, LET.2 II, 325) sobald die Türken mit dem Gebet zu Ende waren. închizând pre boieri, i-au jacut de au istovit toţi banii (MUŞTE, LET.2 III, 57) daß sie ... aufbrachten. De era vreun ţăran îngreuiat la bir, nu-l mai scădea (Grigorie Vodă), ce aşa da (ţăranul) până istovia lot ce avea. (NECULCE, LET.2 II, 374) bis seine ganze Flabe draufging. 2. c. mit etw. ein Ende machen, etw. aufzehren, zugrunde richten, vernichten. Acolo l-orfi istovit de n-ar fi stiigat un gheneral că este craiul (AXINTE, LET.1 II, 165) dort hätten sie ihm den Garaus gemacht. Au trimis D-zeu ... lăcuste de au împlut ţara.... istovind tot (EN. COGĂLN., LET.2 III, 214). De aş fi fost un beţiv, un neti'ebnic, poate m-arfi istovit căinţa (NĂD. NUV. I, 91) hätte mich ... verzehrt. II. a se istovi. 1. LV. zu Ende gebracht, vollendet, beendigt werden. Cecu amară neprietenie s-au început, aceia cu dulcefrăţie să să istovască (CANT. IST. 194) solle am Ende eitel Brüderlichkeit sein. 2. ein Ende nehmen, aufgezehrt werden, zugrunde gehen. Să va istovi trufa voastră. întocma cu cenuşa (BIBLIA 1688 Ib 13, 12). (Căpeţelul de lumânare) îl lipesc (ei) de pământ spre a se istovi pen tru sufletele celor adormiţi fără lumină (CL IX, 151) damit es ... zu Ende brenne. Dacă cădeau (turcii) peste vr-o seminţie, ori trebuia să se turcească.... sau să se istovească (ISP., CL XII, 176). - Von Menschen: abgezehrt, erschöpft werden, ganz herunterkommen. îl plânseră părinţii până când se istoviră şi dânşii (ISP. LEG.2162). ET. istov. istovire PI. -viri S. f. (um 1635 EFTIMIE L. 337) Erschöpfung, Ermattung, Beendigung F. ET. a istovi. istovit Adj. (1657 IORGA S. D. IV, 53) erschöpft, ermattet, abgezehrt. Obrajii lor istoviţi de mizerie (RAL. S. 47). Istoviţi de tot de moscali (NECULCE, LET.1 II, 353). - Neg. neistovit unerschöpflich. ET. a istovi. istrâvă S. f. (1834 DRĂGH.) veralt.: Verschwendung, Verzettelung F. (La velniţă) să fie cineva cu mare privighiere, ca să nu să facă istravă (cu rachiul), care atrage lucrătorii (DRĂGH. IC. 83). GR. istrevă (IORGA S. D. XVIII, 18). ET. a istrăvi. istrăvi Präs, -vesc V. tr. (1643 VARL.) MOLD. BUCOV. TR. veralt.: verzetteln, verschleudern, -geuden. Pentru ce nu vândut (voi) acesta mir ... ce-l vărsat gios, şi-l istrăvit? (VARL. CAZ.21, 90b). Fără aceasta laptele împroaşcă şi să istrăveşte (DRĂGH. 387 istrăvitor IC. 26) wenn kein Napf im Melkeimer hängt, spritzt die Mileh und wird vergeudet. ET. asl. sütraviti. istrăvitor Adj. (1890 MAR.) vcralt: verschwenderisch. Să nu-şi nefericească copila dănd-o după un om bolnăvicios sau istrăvitor (MAR. NUNTA 43) an einen ... verschwenderischen Mann. ET. a istrăvi. istucân (t) S. m. (16. Jh. PS. V.) Bildsäule F., Götzenbild N. Toţi cei ce închină-se istucanilor (ŞERB AN CORESI PS. 96,7). Săfie istucan acela grumazii (COD. STU., HC II, 156) jener Hals werde stan* wie eine Bildsäule. GR. isto- (PS. V.2 77, 58). ET. ksl. istukanü. isţelenie S. f. (1643 VARL. CAZ.2 II, 85a) LV. MOLD. Heilung F. Istealeniia unui orn ce s-au istealit de svântul loan (DOS. VS. Noe. 7; 112a). ET. ksl. iseäenije. isţeli Präs, -lèse V. tr. (1643 VARL. CAZ. I, 175b) LV. MOLD, heilen. Trupul Domnului Hs. ce-au tămăduitpre orbul din naştere, să te isţelească (DOS. VS. Sept. 2; 3a). ET. ksl. iscâjati. isţclit (t) Adj. (1705 CANT.) geheilt. Neg. neisţelit unheilbar. Rana şi boala, poftei meale aşaşi de tot neisţelite va să rămâie (CANT. IST. 231). ET. a isţeli. isţelitor (t) Adj. (1683 DOS.) heilkräftig. Isţealilori s-au arătat a toate boa le (DOS. VS. Sept. 27; 34a). ET. a isţeli. Isus siehe Iisus. işalâ! (t) Interj, (uni 1820 ZIL. CR. 37) Ausruf der Freude über etw. Gelungenes: juchhe!, hurra!, Işalal... am închis baragladina! (AL. OP. I, 352). 1500galbeni! işalal maşala! m-am făcut chiabur (AL. OP. I, 433). ET. türk, inşallah „so Gott will, mit Gottes Hilfe”. işlic PI. işlice S. n. (1619 DIRA XVII/4, 317) Ischlilc M., ehern, hohe Mütze, die je nach Umständen spitz od. ballonartig u. oft von gewaltigem Umfang war. Sie gehörte v. a. zur Amtstracht der Bojaren. Slice au de pâslă, pe limba noastră dăcească glugă (MIR. COSTIN, LET.21, 27) Mützen haben sie aus Filz ... Pre muieri pre cele ce iau doi bărbaţi ...le bat cu doao comănace sau cu doao işlice (ÎNDR. 510). în cap (coconasul) avea un şlic de o circoferenţă cel puţin de şapte palme (C. NGR. 16). GR. MOLD. (t) şlic (PRAV. MOLD.3 231).- Dim. -licel, PI. -le. ET. wahrsch. türk, işlik„Dienstkleid” (REDH.2297b), daher Bezeichnung der Kopfbedeckung, die zur dienstlichen Kleidung gehörte; poln. szlyk, nach CIH. auch russ. slvk „Mütze” dürfte dasselbe Wort sein. // zu türk, bashk. işlicâr PI. -cari S. m. (1776 COND.) 1 .ehern,: Ischlikmacher, -händlcrM. Croitori, cavafi, işlicari, curelari (GHICA XIV). 2. (t) Ischlikträgcr M., nach 1848 spöttische Bezeichnung der an der alten Tracht festhaltenden Bojaren. Uniia ... numeau pe cei bătrâni: rugini învechite, işlicari, strigoi (CREANGĂ, CL XVII, 114). GR. MOLD. şlicâr (COND. 1776, 16). ET. işlic. işlicărie PI. -rii S. f. (DOC. 1785) ehern.: Ischlikmacherei F. Piei albastre cari sunt de trebuinţa işlicăriei (DOC. 1785, Ş. INFL. I, 230). ET. işlicar. işpân siche şpan. iştalău PI. -laie S. n. (1822 BOBB) TR. ugs.: Stall M. Mă culc în iştalău (PP. MÂNDR. EL. UNG. 85) ich lege mich in den Stall schlafen. Ai casă şi iştalău (PP. MÂNDR. EL. UNG. 85). GR. istaleu (BOBB I, 589). ET. magy. istâllo. italian (1694 FN 22) I. Adj. italienisch. GR. PI. m. -liini, f. -liene; veralt.: tal-, tăi- (B.); (t) itâl. Istomici... Hali (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. Π, 246). II. s. m. Italiener M. GR. S. f. -liân(c)ă; PI. m. -lieni, f. -lien(c)e. Veralt. u. ugs.: laliâin, tăi- (B.); LV. italian (FN), itâl. Acest Filip Calimcih era ital, din Florenţia (NEC. COSTIN, LET.2 1, 396). ET. it. italiano, auch mittelbar; ital < ngs. Ιταλός. SG. ALR SN III, K. 880. italienesc Adj. (um 1560 BRATU, SCL 25, 156) italienisch. Călindarile... italieneşti) {FN 1703,118). GR. (t) tal- (I. VĂCĂR. 1.1. O.’, TEZ. II, 283), tăl-(B.), -liesc (BRATU). ET. italian. italieneşte Adv. (1825 B.) italienisch. GR. veralt.: tăi- (B.). ET. italian. italienie S. f. (um 1812 ŞINCAI) italienische Sprache. Aci voi în turn a de pre itălienie 388 iubi în românie (ŞINCAI FIR. I, 489) hier werde ich aus dem Italienischen ins Rumänische übersetzen. ET. italian. itinerar PI. -rare S. n. (1813 UN) 1. Weg M., Reise-, Marschroute F. 2. Reiseführer M. 3. Kursbuch N. GR. (t) -iu, -ie. ET. it. itinerario, frz. itinéraire. itläc (t) S. n. (um 1730 AXINTE) Freilassung F. (eines Gefangenen), Begnadigung F. (eines Verbannten) seitens der Pforte. Au poroncit împăratul să le dea (boierilor închişi) itlac-ferman, adecăporoncă de slobozit (AXINTE, LET.2 II, 136) der Kaiser befahl, ihnen eine Freilassungsurkunde auszustellen. Ni se făcu Macul şi nouă şi boierilor Filipeşti ce era surguniţi la Meteora (I. VĂCĂR. I. I.O., TEZ. II, 298). ET. türk, itlak. itros S. m. (1551/3 ES 48b; Mt 14 Einleitung) Orthros M., Frühmesse F. Veri la vecernie, veri la itros, veri la ceasuri (Ş. TAINE 104). Până-ipopa la itros Şi se roagă lui Hristos (PP. MAR. NUNTA 211). ET .anscheinend entstellt aus gr. opûpoç, vieil, unter Einfluß von slav. utrojutro „morgens”, utrmjajutr-„Frühmesse”. SG. ALR II/I, MN 2755,98. iţâri S. m. PI. (1503 G. LEX.) Bauemhosen (PI.) aus weißem, dünnem, zweibindigem u. ungewalktem Wollgewebe, anliegend u. sehr lang, so daß sie am Bein ringförmige Querfalten bilden. Ţăranii desculţi, cu iţarii sumeşi până deasupra genunchilor (VLAH. R. P. 91). GR. Dini. -ţărâşi. ET. wahrsch. zu iţă. SG. ALR SN IV, K. 1176. iţâri(u) siehe arţar. iţe S. f. PI. (1703 GCD) Schäfte (PL) des Webstuhls (nicht Litze, wofür cotleţ, s. d.); mehrere (mindestens zwei) Schäfte bilden das Geschirr od. Werk (iţele), das zum Heben u. Senken der Kettenfäden (firele urzelii) dient. Te-au nevedit, Irecându-te prin iţe şi prin spată (INV. COP. I, 1892, 95; zum Kettenfaden). Pintre iţe, pinlre spată Paşte-o iapă-mpiedecată (PP. CL V, 116; Spottlied auf die nachlässige Weberin). La mijlocul iţului Intră capul mâţului (MAR. SAT. 141; ebenso). - (A ţese) în două, trei etc. iţe zwei-, drei- etc. -bindig, -fädig (weben). Cu dalbă rochiţă De cea-n patru iţă (PP. BUR. CĂL. 71). Unul cam în patru iţe, altul bine afumat (SPER. AN. 18921,9) ziemlich stark benebelt. A încurca cuiva iţele jdm. die Pläne zunichte machen, vermasseln. GR. Sg. m. iţ (MAR. 1. c.), Sg. f. selten iţa (ŞEZ. 1,185). ET. lat. ITcium „Einschußfaden”, PI. Heia; hat im Romanischen verschiedene, von den WB. z. T. falsch angegebene Bdtg. angenommen. iţi Präs, mă iţesc V. refl. (1875 CREANGĂ) MOLD. sich für einen kurzen Augenblick zeigen, einen kurzen, verstohlenen Blick werfen, hervor-, hcrcin-blicken, fam.: -gucken. Fata sta pe cuptor; numai din când în când se iţia pe după horn (GAZ. SĂT. XIV, 454). (Soarele) nici se mai zărea cu zilele, doar la amiază, de se iţea printre nouri (NĂD. NUV. 1,29) bloß zu Mittag zeigte sie sich flüchtig zwischen den Wolken. (Poalele rochiei) de sub care se iţea la fiece mişcare doi pantofi roşii (UR. LEG. 344). Se iţeşte el (lupul) pe colo, se iţeşte pe dincolo, dar pace bună! iezii nu-s nicăiri (CREANGĂ, CL IX, 340). ET. hängt mit iţii! zusammen. iţie S. f. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. TR. MARAM. Halbe F. (B.), altes Hohlmaß. GR. iţe, iţă (ŞINCAI E. 170). ET. magy. icce. SG. ALR SN I, K. 181. iţii! Interj. (1850 AL. OP. I, 427) MOLD. fam.: kuckuck!, guckguck!, Ruf desjenigen, der cin kleines Kind neckt, indem er hinter etw. hevor-guclct u. den Kopf sogleich wieder zurückzieht. Ruxăndiţa... de sub laviţă, pe sub scoarţa ce spânzura pânăjos, scoţându-şi căpuşorul zicea: ,,Iţiil Fluturel! iţii! Flutur el!” (UR. LEG. 223). Ţi-i drag îngerul; îl vezi prin vis, îţi face iţii (AL., CL III, 248). ET. onomatopoet. iu! Interj. (1885 I.-B. 40) juch(he)! Iu, iu, iu şi iară iu! A cui sfaşcă eu să fiu? (PP. BUCOV. MAR. NUNTA 349). ET. onomatopoet. iu Adv. siehe iuo. iubeţ (1620 MOXA, HC I, 397) 1. Adj. 1. liebenswert, reizend. Şi sunt femeile la Sibiu iubeţe (NEC. COSTIN, LET.2’l, 426). O femeie frumoasă, cuminte... iubeaţă (BĂLC. 319) eine schöne, sittsame ... liebenswerte Frau. 2. liebend, verliebt. Văduv de iubire, ori iubeţ pe apucate (OLL. FIOR. 40). II. s. m. Liebhaber, Schatz M. Drăgostosul felelor, Iubeţul nevestelor (TEOD. PP. 511). Cârciumăreasă ... Iubeaţă voinicilor (BIBIC. 181). GR. S. f. iubeâţă. ET. asl. Ijubîcl iubi Präs, -besc (16. Jh. PS. SCH. 10, 7) I. V. tr. lieben. Să iubeşti pre aproapele tău ca pre tine (BIBLIA 1688 Lv 19, 18) du sollst deinen Nächsten 389 iubire lieben wie dich selbst. - LV. (nach gr./lat. etc.) iubesc să... ich liebe, es gefällt mir zu ... Iubeşti tu sä le laude şi să te cinstească alţii? Laudă şi cinsteşte şi tu pre alţii (ANTTM DID. 187) gefällt es dir, daß andere dich loben u. ehren? Acela ...de trei ori să grăiască această... sau de 100 oh, cât va iubi (PRAV. GOV. 35a). II. a se iubi cu cn. mit jdm. der Liebe pflegen, ein Liebesverhältnis haben. Şi ohcare-a birui (din voi doi), Eu cu dânsul m-oi iubi (AL. PP. 25). Iiihindu-mă cu nevasta, bărbatul negreşit trebuie să-mi facă credit (AL. OP. I, 1013). GR. (t) liubi. ET. asl. Ijubiti. SG. ALR I/Il, K. 249. iubire PI. -biri S. f. (16. Jh. PS. SCH.) Liebe, Zuneigung F. Şi puseră spre mere ... uriciuri dereptu iubirea mea (PS. SCH. 108, 4) sie beweisen mir... Haß um Liebe. Iubire de oameni Menschenliebe. Eşti iubirea mea den tăi Şi visul meu din urmă (EMIN. 0. 1.179). ET. a iubi. iubit (1418 DRHB) 1. Adj. be-, geliebt. Acesta iastefiiul mieu cela iubitul (ES la; Mt 3, 17) dies ist mein lieber Sohn. II. s. m. Geliebter, Liebhaber, Liebling M. GR. S. f. -bilă; (t) liubit. ANTHROPON. Şerban Liubitul (1418 DRHB I, 87). ET. a iubi. iubitor Adj. (16. Jh. CV) liebreich, liebevoll. Bătrânul ar fi dorit ca nepotul său să se arate mai iubitor către dânsul (I. NGR., CL VII, 53). Fraţii-iubitori (CV2 77a; 1 Petr 3, 8) seid brüderlich. ET. a iubi. iubitură S. f. (um 1560 BRATU, SCL 25, 155) LV. Liebe F. GR. preaiub-. ET. a iubi. iübostc S. f. (16. Jh. PS. SCH. 108, 4) LV. Liebe F. Sufleteasca iubostefi'ăţască (DOS. VS. Dcch. 13; 216b). Vino şi să ne desfatăm cu iuboste până la mânecate (BIBLIA 1688 Spr 7,18). - Oft PI: Por-nindu-să cu iboste spurcate asupră-i maică-sa şi el nevrând (DOS. VS. Sept. 26; 31b). GR. ib-, li-. ET. slav. Ijubosti, vgl. ukr. Ijubosti, tschech. libostj, poln. lubosc. iübov siche libov GR. Iuda (16. Jh. PS. SCH. 107,9) 1.1. m. Judas M. Iuda Iscariotul, Iuda vânzătorul J. Ischariot, J. der Verräter. Aşa mi-ai răsplătit, Iudă vânzătoare? (NĂD. NUV. I, 80). Era rai, nu viaţă, până se pripăşi, ca pomojnic, pe plaiurile noastre iuda de caţaon (DEL. S. 19) der Schuft von einem Griechen. 2. S. m. Volksfeiertag am 19. Juni. II. iudă S. f. 1. böser Geist (weibl. Geschlechts), wohnt nach dem Volksglauben in tiefen Gewässern und herrscht über die Winde. 2. starker Gcbirgswind, der dem Wild die Witterung des Jägers zuträgt und ihn so verrät (RUCĂR., OD. PS. 103).-Daher: 3. vom Wind umgestürzte Bäume. în iudele din faţă Se ţin cerbii, stau şi urşii (RUCĂR., OD. PS. 103). GR. PI. m. luzi (JIP. R. 72), f. iude. ET. ksl. Ijuda < gr. 'Ιούδας. SG. ALR II/I, MN 2850, 113. iudeiânin (t) S. m. (16. Jh. CV) Judäcr, Jude M. Inţeleaseră că iudeianinu easte (CV2 6a; Apg 19, 34). ET. asl. ijudejanim1 iudciesc (t) Adj. (16. Jh. CV) judäisch, jüdisch. Leagea iudeiască (CV2 33b; Apg 25, 8). ET. iudeu. iudeu PI. -dei S. m. (16. Jh. PS. SCH. 113, 2) LV. Judäer, Jude M. Unde iaste împăratul iudeilor să nască? (CORESI TE4 2b; Mt 2, 2). Vgl. jidov, evreu, jidan. GR. Sg. m. LV. nicht belegt; er dürfte -dei gelautet haben. - S. f. iudeiâncă, PI. -iänce. ET. ksl. Ijudej < gr. Ιουδαίος. iuft PI. iiifturi S. n. (1847 PANN) 1. Juchten M., Juchtenleder N. Iuft de viţel, de bou, de vacă (MON. OF. 1875, 2255). Cizme de iuft Juchtenstiefel. 2. iuft de parale ohne einen Heller. Punga din zi în zi seacă... Rămânem iuft de parale (PANN PV.1 Π, 155). GR. iuht (POL.). ET. russ .juftjuhl. iugurgiu siehe iaurgiu. iui Präs, -iese V. intr. (1890 MAR. NUNTA 722) TR. juchzen. ET. iu! iuiuleât (t) S. n. (1683 DOS.) Wehklagen N. Nu jară iuiuleât şi tremurând (DOS. VS. Dech. 25; 237b). ET. onomatopoet., vgl. se.xb.juj, magy.yV// „wehe”. iulie S. m. (1522 DERS) Juli M.: în luna lui iulie im Monat J. ET. gr. Ιούλιος, ksl. Ijulij. 390 iii te ium(b)ruc siehe ghium(b)nic. iuncher PI. iimchcri S. m. (1789 SCL 9, 239) ehern.: Junker M. (Offiziersaspirant), Kadett M. în casa Pătrăcesei şedea un tinerel, un iuncher (SAD. POV. 105). GR. -căr (POEN. I, 200; POL.). ET. dt. Junker, russ Junker. iuncherie S. f. (1895 ZAMF.) Junkerstand M. (Generalul) sărea într-un picior ca pe vremea iuncheriei (ZAMF. NUV. 95). ET. iuncher. iunie S. m. (1472 DLRV) Juni M.: în luna lui iunie im Monat J. ET. gr. Ιούνιος, ksl. Ijunij. iuo Adv. (1521 NEACŞU) LV. u. heute noch dial.: wo. Iani amu astăzi iuo-ţi sunt ţie mândriile tale..? (COD. STU., HC II, 228). Iuo va amu fi trupul, acolo aduna-se-vor vâlturii (CORESI TE4 53a; Mt 24, 28). Iuo ruga aceasta grăi-se-va, şi numele tău pomeni-se-va (COD. STU., HC II, 291). GR. io. Io e Dumnezeul lor? (PS. SCH. 113, 10; CORESI PS. 113, 10); iu (PS. Η. 113, 10), iuă (TR. Valea Beretăului, WEIG. JB. VI, 77), arom. iu; istromm. iuvă; megl.-rum. nach PUŞC. uă„wo”, io-vâr „wohin”, beides weder in WEIG. VL.-M. 32 noch in PAP. MEGL. GLOSSAR verzeichnet. ET. lat. ubl, vulg. * ăbî, wie auch it. ove lehrt. Dunkel ist der Anlaut, dessen Erklärung aus de-ubi wegen mm. unde, nicht iunde, nicht gut angeht. iüres PI. iüresuri S. n. (um 1640 URECHE, LET.11,195) Sturm, Ansturm Μ. A da iureş unei cetăţi gegen cine Festung Sturm laufen. Ali Paşa luă Varadinul cu iuruş (I. VĂCAR., 1.1.0., TEZ. Π, 265) A. P. nahm die Festung V. im Sturm. Veneau (turcii) tot iuruş cu iataganul în dinţi (GHICA, CL XIV, 56) im Sturm. Iuruşul cel dintâi rareori izbuteşte, om mai trage alt iuruş la vreme (AL., CL IV, 317).’ GR. -răş; (+) -riş (DION., TEZ. Π, 177), -rus (AXINTE, GCR II, 191. ET. türk. yürü(yii)s. iuruguţă siehe ierugă. iuruşi Präs. -sesc V. intr. (1853 AL.) stürmen. Turcii-n casă iuruşea, Pe tuspatru mi-iprindea (AL. PP. 210). ET. iureş. iuschiuzâr etc. siehe ischiuzar etc. iuşcă PI. iiişte S. f. (1895 VLAH.) MOLD. 1. Hieb, Schlag M. mit der Peitsche etc. Radu ... n-are de lucru? jap! o iuşcă peste coada motanului (VLAH. IC. 84). 2. iuşcă de femeie temperamentvolle Frau. ET. wahrsch. aus iu şti! nach biciuşcă, PI. -sie gebildet; zu 2. vgl .femeiuşcă u. ţuşcă 2. iuşni Präs, -nesc V. tr. (1884 CONT. IV, 304) pc. jdm. einen Hieb mit der Peitsche etc. versetzen. Să-l iuşneşti, Să-l plesneşti Cu bici de foc (PP. SEV. NUNTA 15). ET. vgl. iuşcă u. iuşti! iuşor siehe uşor. iuşti! Interj. (1895 NĂD.) ahmt den Peitschenhieb nach. Plin de ciudă, moş Toader îşi iese din fire şi întoarce coada biciuştei şi iuşti şi iuşti (NĂD. NUV. II, 235) und haut (auf die Stute) ein. ET. onomatopoet. iuşurâ siehe uşura. iutâc Adj. (1881 JIP.) ungestüm. Iulac în bătălie (JIP. OP. 12). ET. iute. iüte Adj. (16. Jh. PS. SCH.) 1. LV. heftig, ungestüm, grimmig. Câţi oameni zac de podagrii şi au multe şi iuţi dureri (MĂRG.2 44a). Corabiia ...de iute vântu o adăpostim (PRAXIUL Jale 3, 4, GCR I, 9*)· Lacrămile lui... atâta să fie fost de fierbinţi şi de iuţi (CANT., GCR 1,361). Osman ... era iute şi pornit foarte (MS. um 1650, GCR 1,150) Sultan O. war jähzornig und böse. Intră un drac iute în cel stricai (MS. 1692, GCR I, 305). Au adunai otrăvuri foarte iuţi (DION., TEZ.2 II, 171) heftig wirkende, scharfe Gifte. Derep-ce spământu-me în zi iute (ksl. vădenîljutuf! (PS. SCH. 48, 5). O, amarnoo şi iute! (COD. STU., HC II, 470) oh, welch ein bitteres und grimmiges Geschick! 2. hitzig (von Temperament), heißblütig. Astfel de certe nu erau rare, căci mama Zamfira era femeie iute (CL XV, 272) Z. war eine hitzige Frau. Să nu fie un bou moale şi altul iute (LIT.). 3. von Zwiebeln, Pfeffer etc.: scharf, beißend. Cu dreapta (el) ia pilugul şi-n tăi iutele ai Pisează (CL VII, 247). Răspândind ...fum iute şi puturos (MANOL. IG. ŢĂR. 72). Sunt unii iuţi la sânge care se jupoaie pe piept şi pe mâni (LEON. ZOOL. MED. 29) einige sind heißblütig. 4. jäh, steil. O să ne urcăm la munte, şi-i iute colţul de nu poate prinde copita jară de potcoavă (UR. LEG. 99). 5. schnell. A creşte caii la întuneric pentru ci-i face iuţi şi frumoşi (AL. PP. 109). Ahile cel iute la picioare (CL IV, 58) der schnellfüßige Achilles. (Cal) Cu ochi iuţi ca fulgerul (I.-B. 291) mit feurigen Augen. - LV. selten in dieser Bdtg.: (îngerii) sunt... mai iuţi decât vederea ochilor (MS. 17. Jh., GCR I, 312). - Adverb.: Popa iuţari iute se scula (I.-B. 492). Murguţule ... Du-mă iute ca un zmeu, Du-mă la stăpânul tău (AL. PP. 49). GR. Dim. iuticel (JIP. R. VI), iutişor. ET. asl. Ijutiî, Adv. Ijute. iuţari S. m. PI. (1906 PANŢU) Pfefferschwamm, Pfifferling M. (Lactarius piperatus). Mit anderen Suff: iuţâni, iuţişori. ET. iute 3. iuţeală PI. -ţeli S. f. (1805 CRIŞAN 165) Hitze, Schärfe, Jäheit, Schnelligkeit F. etc. Iuţeala (prazului) ... stimulează stomacul (MANOL. IG. ŢĂR. 283) die Schärfe des Lauchs. Vânturile au iuţeli variabile (ENC. ROM. III, 1205) die Winde haben wechselnde Geschwindigkeit. Cu iuţeala fulgerului mit Blitzesschnelle. Gondola tăie apa cu iuţeală (I. NGR., CL VII, 9). - LV. nicht belegt. ET. iute. iuţi Präs, -ţese (1563 CORESIPRAXIU 88, Apg 19,9) I. V. tr. hitzig, scharf, heftig, schnell machen. La fiecare cotitură (a drumului) el îşi iuţea pasul (CL XV, 442) beschleunigte er seinen Schritt. Las’pe mine că te-oi iuţi eu (AL. OP. I, 611; zu einem Trägen) ich werde dich schon auf Trab bringen. II. a se iuţi hitzig, scharf etc. werden. Ambasadorul ...se iuţeşte, strigă, bate din picior (GHICA 365) wird hitzig, brüllt, stampft mit den Füßen auf. ET. iute. iuţime S. f. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. E, 284) veralt.: Zorn M., Hitze, Jäheit, Schnelligkeit F. A sta împotrivă la (i)uţimepatimii (MS. 1802, GCRII, 196) der Hitze der Leidenschaft zu widerstehen. D(oa)mne, nu cu măniea ta să mă mustii, nici cu iuţimea ta se me cerţi (ACATHIST 1801 Ps 6,1, GCR E, 185) ach Herr, strafe mich nicht in deinem Zorn und züchtige mich nicht in deinem Grimm. Iuţimea picioarelor şi sprin-teniia (CANT. IST. 198) die Schnelligkeit der Füße. ET. iute. iuvi siehe ivi. iuz siehe iz. iuzbaşă (t) S. m. (1597 DERS) ehern.: Hauptmann M. (einer Hundertschaft). Intr-acea-stă socoteală au şi chemat (Constantin Vodă) pre toţi iuzbaşâi, ceauşâi dorobanţilor şi alţi căpitani (CONST. CĂP., mag’ IST. I, 308).’ Vgl. izbaşă. - S. f. iuzbrişoâie (DOC. 1645 BGL). ET. türk, yiizhaşi. iuzlüc (t) S. m. (1818 IORGA S. D. XXV, 33) ehern.: türk. Geldstück N. von hundert Paras oder Piastern. Vin 'colea, lângăzebrea Să-ţi dau iuzluci cât îi vrea (AL. PP. 106). GR. izl- (CEI.). ET. türk, yiizliic (REDH.2 2215a). ivăr PI. ivere S. n. (1827 POTRA II, 393) (Tür-)Drücker M., Klinke F. Abia ţi-ai întins mâna (să o îmbrăţişezi), sare ivărul la uşă, E-un congres de rubedenii (EMIN. 0.1,155). Mita ...se pune în dreptul uşii. Nae o dă în lături, tinge ivărul (CARAG., CL XIX, 108). GR. veivel, viever, ivor (ZAMF. LN. 41 flg. u. NUV. 26). ET. stimmt lautlich zu slav. (şerb. etc.) iver „Flolzspan, -Splitter”, das viell. mit vrăi, zavreti „schließen”,zăvorü „Riegel” zusammenhängt od. doch in Zshg. gebracht wurde, //vgl. sieb.-sächs. wirbdl „Türklinke” (KRAUSS TR. 1138, AR VINTE 52). SG. ALR II/I, K. 250. iveală PL iveli S. f. (1645 HERODOT 288) Sichtbarkeit v. etw. bisher Verborgenem, in bestimmten Wendungen: a scoate, a da (LITURGHIE 1702, GCR I, 343: a aduce) la iveală zum Vorschein, ans (Tageslicht bringen, ans Licht ziehen, veröffentlichen; a ieşi (BIBLIA 1688 Mlc 4, 22: a veni) la iveală zum Vorschein, ans (Tages-)Licht kommen, erscheinen; LV. la iveală (CANT. IST. 188: în ivala) sichtbar, offen, öffentlich, la iveala tuturor offen vor allen. Vinul... gândurile acoperite ...la ivală scoate (CANT. IST. 155). Toată viaţa lui Veronescu fu scotocită şi scoasă la iveală (VLAH. DAN I, 11). Pentru „a dovedi” asemenea lucruri... tot felul de documente... sunt date la iveală (de căfre Hasdeu) (CL VEI, 437). Nici o taină ...nue care să nu se afle şi la iveală să nu iasă (SPÄT. MIL., LET.21, 92, nach Lk 8, 17) es ist nichts Heimliches, was nicht kund werde und an den Tag komme. A trebuit să iasă la iveală un limbist de forţa d-lui Maiorescu ca să introducă asemenea locuţiuni (CL VII, 155). Devlel Gherei hanul, macar că de la inimă nu iubea pe Nicolai Vodă, iară la iveală se arăta voilor de bine şi prieten (AXINTE, LET.2 II, 154) öffentlich zeigte er sich wohlwollend u. freundlich. Turcul ...au cetit cărţile la ivala tuturor leşilor (NEC. COSTIN, LET.11, App. 85). ET. a ivi. ivi Präs, ivesc (16. Jh. PS. SCH. 117, 27) I. V. tr. veralt.: sichtbar machen, zum Vorschein bringen, zeigen, offenbaren. Ca radzele soarelui sä nu te mai lovască, ca lumina dzilei să nu te mai ivascä (CANT. IST. 263). (Avuţiile acelea) le-au descoperit şi le-au ivit unul dintr-ai lui oameni (SPÄT. MIL., LET.21, 92). (Despot Vodă era) la taină eretic ... mai apoi ş-au ivit şi necredinţa sa (URECHE, LET.21,212) später hat er auch seine Ungläubigkeit offenbart. II. a se ivi sichtbar werden, zum Vorschein kommen, hervortreten, erscheinen, sich offenbaren. Câteva siele 392 izbândă pribage se iveau unde şi unde pintre nori (C. NGR. 51). Banii noi cari tocmai p-atunci se iviseră (DEL. P. 309) aufgekommen waren. Pe la 1820 s-â mai ivit în ţară un alt voinic de drumul mare anume Andrei Popa (AL. PP. 101). Aluncea se vor despica ceriurile şi se va ivi împăratul şi domnul domnilor (MĂRG.2 201b). GR. iuvi (DOC. 1812u. 1814,TEZ. E,351u.379 flg.). ET. asl .javiti. SG. ALR SN III, K. 760. ivire S. f. (16. Jh. CV) Erscheinen, Sichtbarwerden N. întru ivirea slaveei lui (CV2 80b; 1 Petr 4,13) zur Zeit der Offenbarung seiner Herrlichkeit. ET. a (se) ivi. ivit Adj. (um 1560 BRATU, SLLF II, 333) erschienen, offenbart, gezeigt. Auch substantiv. (CORESI PRAXIU 230). ET. a se ivi. ivor siehe ivăr. iz PI. izuri S. n. (1818 TAMÂS) TR. MARAM. BUCOV. MOLD, übler Geschmack, Geruch Μ. Butile, ca să nu mai păstreze izul acel rău de mucegai, se vor curăţi în chipul unnător (ION. CAL. 194). Untdelemnul nu mai era bun nici chiar pen tru lampe, dar căpătase izul local (AL., CL IV, 363). GR. iaz (FR.-C. MOŢII 101). ET. magy. iz. SG. ALR IEI, MN 6846, 6; SN I, K. 239. izări siehe iezeri. izbâi PI. -bâiuri S. n. (um 1900 TIKTIN) fam.: Stoß, Schubs Μ. ET. zu a izbi. izbaş(ă) S. m. (um 1743 NECULCE LET.1 II, 460) ehern.: izbaşă (de divan) Beamter, Hofschreiber M. des Thronrats, der von den Parteien die Eingaben übernahm u. für ihre Erledigung sorgte. Dator săfie izbaşa să dea fiestecare răvaş (de jalobă) la jeluitor (COND. 1776, Ş. INFL. II, 72). Vornicii de poartă, izbaşa de divan (GHEORGACHI, LET.2 III, 327). Iusbasa de divan (FOT. III, 286). ET. nicht das von Ş. INFL. aus türk, yazmak „schreiben” u. bas „Haupt” konstruierte yazbasi, eine nicht nachweisbare u. schwerlich richtige Bildung, sondern anscheinend dasselbe wie iuzbaşă. H Der Bezug zu türk, yazi, izbar „Schreiben” ist dennoch zu berücksichtigen. izbâvă S. f. (um 1570 FR. TOD. lb, TRS XVI, 337) Rettung, Erlösung F., Heil N. (POL.) Nici nu ştii în ce stă uneori izbava (NĂD. NUV. I, 32; zu einer Kranken) du weißt gar nicht, worin die Rettung manchmal liegt. Cui nu-i dă ea peste izbavă, numai pământul îi vine de hac (NĂD. NUV. I, 31; von einer Kräuterfrau). ET. lcsl. izbava. bzw. postvcrbal von a izbăvi. izbă PI. izbeS. f. (1892 SEV.) Stoß M. Şi unde nu-l înşfacă ...pe mistreţ şi-i dă o izbă-n pământ de-l îngroapăpână-n gât (SEV. POV. 218). ET. postverbal von a izbi. izbăvi Präs, -vcsc V. tr. (16. Jh. PS. SCH. 143, 11) (er)retten, erlösen. Şi nu ne duce pre noi întru ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean (EV. 1894 Mt 6, 13) sondern erlöse uns von dem Bösen. Se sfătuim cum vor face ca să-i izbăvească D-zeu din mâinile turcilor (BĂLC. 49). ET. ksl. izbăviţi. izbăvinţă S. f. (1643 VARL. CAZ.21, 43a) LV. Rettung, Erlösung F., Heil N. Că de la Tine-i izbăvinţă, Tu eşti sângur svânt (DOS. LIT.2 58a). ET. a izbăvi. izbăvire S. f. (16. Jh. PS. SCIT 110, 9) Rettung, Erlösung F., Heil N. Dacă căpitanul... se vede silit a arunca în mare, pentru izbăvirea corăbiei, o parte din povara sa (COD. COM. 1840 Art. 569) für die Rettung des Schiffes einen Teil seiner Fracht über Bord zu werfen. ET. a izbăvi. izbăvit (16. Jh. PS. SCH. 106, 2) veralt.: I. Adj. gerettet, erlöst. II. s. m. Geretteter, Erlöster M. Izbăviţii Domnului, ce izbăvi de mâinile dracului (CORESI PS.5 211 a; Ps 106, 2) die erlöst sind durch den Herrn. ET. a izbăvi. izbăvitor PI. -töri S. m. (16. Jh. PS. V.2 143, 2) veralt.: Retter, Erlöser M. Doamne, ajutoriul mieu şi izbăvitoriul mieu (CORESI PS.5 31 b; Ps 18, 15) Herr, mein Hort und mein Erlöser. ET. a izbăvi. izbândă PI. -bânzi S. f. (16. Jh. PS. SCH. 149, 7) 1. Sieg M. Cu vrerea lui D-zeu rămas-au izbânda la Ştefan Vodă, iară muntenii pierdură războiul (URECHE, LET.11,128). „Ah! pot să mor de-acum ”, am zis, „A noastră e izbânda!” (AL. POEZII III, 100). 2. LV. u. BAN. Rache F. Scris iaste, a mea e izbânda şi eu voiu plăti, zice Domnul (SICR. DE AUR2 24b). Sultanul ...în loc de izbândă s-ciu milostivit asupra lui (BARAC HAL. IV, 59). încetează de-a ofta.... Şi-ţi fă singur izbânda. (AL. PP. 149). 3. Erfolg M. Când vezi mişeii La izbândăjacâindpunte (EMIN. 0.1,196). Ca... (zidurile) să. ne poată cu izbândă feri de frig şi de căldură (GAZ. SĂT. XIV, 325) daß die Mauern uns erfolgreich ... schützen können. O pensie ...pe care (ea) o cerea de doi anijară nici o izbândă (XEN. BRAZI 62) erfolglos. 393 izbândi GR. PI. bisw. -de. ET. postverbal von a izbândi. izbândi Präs, -dese (16. Jh. PS. SCH. 98, 9) 1. V. tr. 1. fertigbringen, erfüllen. (Dracul) cu ele (cu drăciile lui) Dorul nu şi-a izbândit (SPER. AN. I, 284; er hatte Zwietracht stiften wollen). 2. gewinnen. Leşii şi moscalii de ar slobozi toată oastea odată, nici un război n-ar mai izbândi, ce toate le-ar pierde (NEC. COSTIN, LET.21, 63). II. V. intr. 1. siegen. (în cruce) vonicii nădăjduind, întră în război şi cu puterea ei bat şi izbândesc (VARL. CAZ.21, 55 a). 2. gelingen. Pe ce punea mâna Bucur, tot îi izbândea (UR. LEG. 115). 3. Genugtuung verschaffen. Dreptatea ... izbândeşte celor năpăstuiţi (MS. 1654, GCRI, 168) die Gerechtigkeit ... verschafft den Unterdrückten Genugtuung. -Daher noch jetzt a-şi izbândi asupra cuiva, IN. pe cn. an jdm. Rache nehmen, sich an jdm. rächen. Să-l mai îngăduie acele trei luni ca să-şi izbândească pe nemţi (DION. TEZ. II, 174). După ce îşi izbândi asupra răpitorilor surorilor sale (ISP. BSG. 63) nachdem er sich an den Entführern seiner Schwestern gerächt hatte. III. a se izbândi LV. in Erfüllung gehen, sich erfüllen, erfüllt werden. Ca să se izbândească zicerea prorocilor ce grăim (CORESI TE4 28b; Mt 13, 35). ET. ksl. izbyti, -hşdş „entgehen, übertreffen”. izbândirePl. -diri S. f. (um 1560 BRATU, SCL25,153) 1. Sieg M. 2. Rache, Vergeltung F. Nice izbândirea nedejdii tale au vădzut ochiul (CANT. DIV. 25 b). ET. a izbândi. izbânditor (1563 CORESIPRAXIU 165,1 Petr2,14) 1. Adj. 1. erfüllend. 2. siegreich. 3. (t) rächend. II. (t) S. m. 1. Rächer M. 2. izbânditonu de vise Traumdeuter M. (CANT. IST. 11). ET. a izbândi. izbeală PI. -beli S. f. (1581/2 PO) Schlag M., Unglück N. Cum atare izbeală să nu fie pre ei, cându se vor număra (PO2 281; Ex 30, 12) auf daß ihnen nicht eine Plage widerfahre. ET. a izbi. izbelişte S. f. (1683 DOS. PAR. 35b) MOLD. Stelle, wo man Unbill preisgegeben ist. în izbeliştea vântului Unde-i drag voinicului (PP. CL XIV, 345) dort, wo der Sturm braust. Ca şi el, nenorocitul ... ase de tot în izbelişte lepădat... să nu fie (CANT. IST. 125) aller Unbill preisgegeben sei. Bolnav ... aruncat în izbeliştea nenorocirilor (VLAH. NUV. 38) den Unglücksschlägen wehrlos preisgegeben. - Bes.: de izbelişte aller Unbill preisgegeben. Scoală-teşi mai priveşte, C-am rămas de izbelişte (PP. CL XIII, 76; Totenklage). De-oi pune eu mâniie pe piept, are să rămâne căruţa asta de haimana şi iepuşoarele de izbelişte (CREANGĂ, CL X, 378) der Willkür aller preisgegeben. Toată lumea taie la noi în păduri, parc-ar ji de izbelişte (CL XIII, 361). Daher: feciori de izbelişte (MAR. NAŞT. 59) uneheliche Kinder. GR. zb- (BOGD. POV. 81 u. 111). ET. a izbi, gebildet wie bătelişte, privelişte etc. izbi Präs, -besc (16. Jh. CV2 45a; Apg 27, 21) I. V. tr. (schnellend, schwingend) schlagen,/?c. în faţă etc. jdm. einen Schlag ins Gesicht etc. versetzen. Iară preis, izbindu-l, deade-l lor să-l răstignească (BIBLIA 1688 Mt 27, 26) aber Jesus ließ er geißeln. Celui ce cu pietre mă va izbi în faţă (EMIN. O. I, 116). Rada izbeşte uşa de perete (VLAH. IC. 34) R. reißt die Tür weit auf. Ş-am prins fulgerul din nori Şi... l-am izbit în ungurime (AL. PP. 218) ich fing den Blitz ... und schleuderte ihn. Lumina soarelui... îmi izbi ochii (DEL. P. 220) traf mich in die Augen. II. V. intr. schlagen. (Carol) izbi cu pumnu-n masă (COŞBUC 142). Limba izbeşte în dintele ce te doare (Sprw.; GOLESCU, Z. II, 223) wo es schmerzt, da greift man hin. III. a se izbi sich schnellen, werfen, stoßen, anprallen. Toată noaptea în gânduri tăvălindu-mă, în pat ca peştele pe uscat mă izbiiam (CANT. IST. 230) warf ich mich ... hin und her. Şi pe murgul când lovea (cu biciul), Aşa murgul se izbia Şapte stânjeni că săria (AL. BP., Serb-Sărac I, 51) gab ... sich einen solchen Schwung. In tătari ei se izbea, Vârtej de moarte jacea (AL. PP. 198) sie stürmten auf die Tataren ein. ET. ksl. izbiţi. izbire PI. -biri S. f. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) Schlag M. Pre duşman c-o izbire îl turtea (C. NGR. OP. 1,71). ET. a izbi. izbit Adj. (1705 CANT. IST. 319) gestoßen, geschlagen, getroffen. (Artemida) azvârlă darde ucigătoare ...de răsună pădurile... sub gemetele fiarelor izbite (OD. PS. 57) der getroffenen Tiere. ET. a izbi. izbitor Adj. (1859 AL. POEZII II, 156) auffallend, frappant. Un exemplu izbitor ein schlagendes Beispiel. ET. a izbi. izbitură PI. -türi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Schlag, Stoß M. ET. a izbi. SG. ALR II/I, MN 4188, 58. 394 izgoni izbrânic (t) (x) Adj. (1715 DOC. IORGA S. D. XIII, 136) übersetzt. ET. asl. izbiranü. izbrăni (t) Präs, -ncsc V. tr. (1629 DRIIB XXII, 460) ins Reine bringen, klarstcllen, regeln (meist reflexiv). De ce n-au aşteptat Suvaro cu contenire de arme până s-ar fi izbrănit de către congres lucrul (DION. TEZ. II, 182). Ca să izbrănească şi să aleagă (judecătorii hotărnici) otarele (moşiilor) cu toată luarea aminte (COD. IPS. Pentru judecare jud. 57). Sorocul în care are să se izbrănească judecata (COD. COM. 1840 Alt. 53). Creditorii privilegiaţi... cari nu se vor izbrăni din preţul lucrurilor nemişcătoare (COD. COM. 1840 Art. 295) die ... nicht befriedigt werden. ET. wahrsch. asl. izbiranü, Part, von izbirăţi „auserwählen”. izbrănire (t) S. f. (1741 URIC. IV, 407) Klarstellung, Regelung F. Slobozenia, ce mi-o ai dăruit, îmi ajunge spre izbrănirea mea (BAR AC HAL. V, 139) damit ihr mit mir quitt werdet. ET. a izbrăni. izbrănit (t) Adj. (1660 BUL. COM. IST. IV, 20) geregelt, klargestellt. ET. a izbrăni. izbucni Präs, -nesc V. intr. (16. Jh. PS. H. 91, 8) 1. LV. hervorbrechen, -stürzen. Locul de unde fântâneie îi izbucnesc (Nilului) (CANT. IST. 116) wo seine Quellen entspringen. Au izbucnit şi oardele lui Calga Sultan (MIRON COSTIN, LET.2I, 271). Ca puiul de leu izbucnind la vânat (BIBLIA 1688, 1 Makk 3, 4). Şi lăzâle le sunt îndesate, De izbucnesc (lat. eruclantia) dentr-unele-ntr-alte(DOS.VSN. 143,46;Ps 143, 13). 2. von Feuer etc.: ausbrechen. înainte de zioa hotărâtă (penăm reprezentaţie) izbucniră în Iaşi turburăripublice (CL III, 96) brachen in I. öffentliche Unruhen aus. Vorbele acestea ... făcu să izbucnească un rând nou de lacrămi pe faţa. j'etei (BOGD. VECHI 41). GR. MOLD, zb-, sb- (AL. PP. 183). ET. slav. *izbuknq(i, vgl. bulg. izlruknuvam id., şerb. buknuti „auflodern”, vatra je buknula „es ist Feuer ausgebrochen”. izbucnire PI. -niri (1703 GCD) Hcrvorbrcchcn N., Ausbruch M. GR. (t) izbăc- (CANT. HR. 477). ET. a izbucni. izbucnit Adj. (1688 BIBLIA) 1. hervorgebrochen. 2. (t) hervorgehoben, erhaben. Ceale ce-s izbucnite (BIBLIA 1688 1 Kg 7, 29). ET. a izbucni. izbuti Präs, -tesc V. intr. (1836 C. NGR., DL 326) Erfolg haben, gelingen; izbutesc să... es gelingt mir zu ... Ca să izbuteşti în avocatură, îţi trebuie ...tot atât de puţină conştiinţă ca şi când izbuteşti să faci bani fără profesie (DEL. P. 6) um in der Rechtsanwaltschaft Erfolg zu haben. ET. scheint mit asl. izbyti (siehe a izbândi) zusammenzuhängen. izdăritor (t) S. m. (um 1670 ANON. CAR.) Schöpfer M. D-zeu ... izderitorul cierului (GCR I, 227; im Glaubensbekenntnis). ET. a ijdărî. izdăritiiră (t) PI. -turi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Vorhaben. N., Plan M. Izdărălura (εγχείρημα) inimii lui (BIBLIA 1688 Jr 23, 20). ET. a ijdărî. izecleân (t) Adj. (16. Jh. PS. SCH.) hart, rauh. Eu feria caile izeacleane (PS. SCH. 16,4). Izeacleanu ţi-espre ţeapă a călca? (CV2 39a; Apg 26, 14). Corăbiile ...de izeacleanu vänlu găsite (CV2 62 a; Jak 3,4). GR. izea- (PS. SCIT, CV 1. c.). ET. magy. izetlen „geschmacklos”, mit auffallendem Bedeutungswandel. // TAMÂS 11: nicht überzeugend. izccleni (t) V. refl. (16. Jh. CV) sich verhärten. Iară urii izecleniia-se (CV2 2a; Apg 19, 9) da aber etliche verstockt waren. ET. izeclean. izgnănie (t) S. f. (1683 DOS.) Vertreibung F. Iarăşi în Efes de la iznanie chemat, s-au săvârşit acolo (DOS. VS. Scpt. 26; 32b). Nu atâta de grea era pricina vinovăţiii mele, ca cu izgnănie ca aceasta să fiu osândii (CANT. IST. 28) daß ich mit solcher Verbannung bestraft werde. ET. ksl. izgnanije. izgoână PI. -goane S. f. (1654NEAGOE ÎNV.2130b) 1. Vertreibung F., Exil N. Pentru aceia a răbdat două izgoane (ANTIM DID. 236). 2. TR. schneller Lauf, Jagd F. Cum zbura-n izgoană nebunească (CL III, 213) wie er in wilder Jagd dahinraste. ET. postverbal von a izgoni. izgon (t) S. n. (um 1743 NECULCE, LET.' II, 319) Abteilung F., Trupp M. ET. zu a izgoni izgoni Präs, -nesc (1581 CORESI OMIL. 203) I. V, tr. vertreiben, -jagen. (Craiul) trimitea pen toate cetăţile sale şi casteluri izgonind şi ucigând creştinii (IOSAFAT, GCR II, 76) die Christen vetreibend und tötend. Deaca l-ai scosu-l (pe drac) de la om şi l-ai 395 izgonire izgonit (MS. 17. Jh., OCR I, 228). Avis lit a ... adesea ... mergea de-şi câta vorbă cu sluga ... doar ar mai izgoni gândurile (NĂD.NUV. 1,50) um die Gedanken zu verscheuchen. IL a se izgoni TR. eilen. Se izgoni să se ridice, dar nu se putu mişca din loc (CL III, 184). ET. ksl. izgoniţi. izgonire PI. -niri S. f. (1643 VARL. CAZ.21, 55a) Vertreibung, Verbannung F. ET. a izgoni. izgonit (1646 PRAV. MOLD.) I. Adj. verjagt, vertrieben, verbannt. Au Jacul leage să fie izgonit den toate cetăţile (PRAV. MOLD. 58). II. S. m. Vertriebener, Verbannter M. (B.). ET. a izgoni. izgonitôr (1680 DOS. PS. SLAV. R. 43, 17) I. Adj. verjagend, verbannend. II. S. m. Vertreiber, Verfolger M. Arătândii-te izgo-nitoriu dracilor (MINEIUL 1776, 61). ET. a izgoni. izgorî Präs. mă. -răsc V. refl. (1845 ION.) von Feldfrüchten: (durch Einfluß von Nässe) verkohlen. Cea mai mică pripire la strâns aduce sminteală pârtilor, care se aprind si se izgorăsc (ION. CAL. 123). ET. vgl. riiss. izgoretî, şerb. izgoreli etc. „verbrennen”. izidă S. f. (1838 BARAC) Vergeudung, Verschwendung F. Nici nu voi fa.ee izidă, ci... mă voi sili până voi avea o sută de mii de drahme (BARAC MAL. VII, 72). GR. BAN. OLT. izadă. ET. postverbal von a izidi. izidi Präs, -désc (1563 CORESI PRAXIU 21) I. V. tr. vergeuden, verschwenden. Mulţămeşte-te cu ce ai şi caută numai de nu izâdi nimic (PMILIPPIDE 213). II. V. intr. zugrunde gehen, umkommen. Mai bine să ne mănânce câinii pământului nostru, decât pe alte locuri streine să izidim (BUL. COM. IST. II, 222). III. a se izidi zugrunde gehen, umkommen. GR. izâdi. ET. vgl. asl. izüjadati „verzehren”. izlaz PI. -lazuri S. n. (1550 DERS2) zur Weide bestimmtes Feld: Weide F., Anger M. Aş duce vitele la put, Le-aş duce în izlaz să pască (RADUL. RUST. I, 99). Vgl. iinaş. TOPON. Izlazu (1579 DERS). ET. slav. izlază „Ausgang” mit merkwürdigem Bedeutungswandel. SG.ALR SN I, K. 5; II, K. 317. izmana PI. -mène S. f. (1649 MARD.) meist PI.: Unterhosen (PI.). Ţăranii nu dezbracă iz- menele în tot cursul săptămânii, ca şi cămaşa (MANOL. IG. ŢĂR. 185). Sg. izmânăBein N. der Unterhose. C-o izmană (rasă, Cu alia sumeasă (PP. CL XIV, 345). GR. Sg. auch -meână (B.; COST.). - Dim. -menuţe (MANOL. IG. ŢAR. 235). ET. asl. izmâia „Wechsel”, daher Kleidungsstück, das gewechselt wird, um gewaschen zu werden, vgl. schimburi „Wäsche”. SG. ALR SN IV, K. 1169, 1170, 1175. izmă PI. izme S. f. (1561 CORESI TE4 50b; Mt 23, 23) MUNT. OLT. BAN. 1. Minze F. (Mentha). Zeciuiti izmă şi mărariul şi chimenul (BIBLIA 1688 Mt 23, 23) ihr verzehntet Minze, Dill und Kümmel. Rachiu, vutcă de izmă Pfefferminzschnaps, -likör. - Spez.: izmă creată Krauseminze (M. crispa); izmă bună, de leac, adevărată Pfefferminze (M. piperita); izmă sălbatică, proastă Waldminze (M. silvestris); izmă apei, bălţilor, broaştelor, izmă hroştească Wasserminze (M. aquatica). - MOLD, dafür mintă. 2. izmă de munte, izmă pădurilor, izmuşoară Kala-minthe F. (Calamintha). GR. arom. ghiâzmă (PANŢU). 3. gefältelter Streifen: Krause, Rüsche F. 1 căm. cu izmă galbănă de fir (DOC. 1669, REV. TOC. 1,339). O izmă cu fluturi de cămeş (DOC. 17. Jh., ARH. IST. 1,1,63). ET. wahrsch. zu gr. οσμή „Geruch”, vgl. gr. ήδΰοσμον „Gartenminze” u. rätor. jesma (mit je < offenem o) „Geruch” (ARH. GLOTTOL. I, 132); vgl. auch ngr. (ά)γιόσμος (CIORANESCU 4515). SG. ALR SN III, K. 655. izmeni Präs, -nesc (1581 CORESI OMIL. 81) I. (t) V. tr. pc. jdm. ein anderes Aussehen geben, ihn umwandeln. Şi faţa ei nu ş-au mai iztnenit încă (BIBLIA 1688, 1 Sml, 18). II. a se izmeni sich zieren, Faxen machen. ET. ksl. izmeniţi „wechseln”. izmenit Adj. (1805 CRIŞAN 166) 1. (t) verändert. 2. geziert, verzerrt. Cocon asul Guliţă, care-mi vine de la. Paris, ismenit cu monoclu-n ochi (VLAH. DAN 1,43). ET. a izmeni. izmuşoară siehe izmă. iznoăvă PI. -noâve S. f. (1551/3 ES 107b; Mt 26, 29) 1. Neuerung F. Acest Ioan apucăndu-să să facă oarecare iznoave (CANT. SCRIS. 169) „welcher mit Neuerungen umging”. Toate iznoavele vrăjmaşilor (CANT. SCRIS. 148) „alles, was die Feinde vornehmen”. 2. spaßiger Einfall: Schnurre F. De-ţi venea să le strici de râs de isnoavele lui Ivan (CREANGĂ, CL ΧΠ, 26). 3. de iznoavă veralt.: von neuem. De să va zidi de iznoavă cetatea aceia (BIBLIA 1688 Esr 4,13). Şi-au 396 izvodit întors şi împăratul armele asupra leşilor şi au mers de iznoavă în Polonia (VĂCĂR. I. I. O., TEZ. II, 266) ... und Hel von neuem in Polen ein. GR. für de iznoavă auch de iznov (D.), de iznou, din-snoitl (FR.-C. MOŢII 249); arom. disnou, diznou (PAPAHAGI). ET. asl. izünova „von neuem”; dinsnoul ctc. an din nou angelehnt. izola (uni 1830 UN) 1. V. tr. isolieren. II. a se izola sich absondern. ET. it. isolare, frz. isoler. izolare FI. -lari S. f. (1848 NEGUL.) Isolation, Absonderung, Trennung F. ET. a izola. izolat Adj. (1838 FM 127) isoliert, abgesondert. - Auch substantiv, u. adverb. ET. a izola. Izrail etc. siehe Israil. izumit (t) Adj. (1683 DOS.) erstaunt, verblüfft, verwirrt. Deacă-i văzum, ne-am înfricoşat şi stăm uimiţi, izumiţi (DOS. VS. Oct. 23; 80 b). ET. zu lcsl. izumiti. izvârji (t) Präs, -jesc V. tr. (1640 PRAV.) (einen Priester) absetzen, ausstoßen. Preotul beţiv ... să se izvrăjască (PRAV. GOV. 112 b). - Vgl. a caterisi. ET. ksl. izvresti, -vrădq, -vrăzesi. izvârjenie (t) S. f. (1683 DOS.) Ausstoßung F. aus dem Priesterstand. Tocmiră izvârjenie asupra svânlului (DOS. VS. Febr. 21; 77b). ET. a izvârji. izvod PI. -voâde S. n. (1563 CORESI PRAXIU 313) veralt.: 1. (Fland-) Schrift F., Manuskript N. Mulţi scriitori s-au nevoit de au scris rândul şi povestea ţărilor şi au lăsat iz\>odpre urmă (URECHE, LET.21, 129) ... und hintcrließen Handschriften. în izrvoadele bătrâne pe eroi mai pot să caut (EMIN. O. I, 149). Daher: 2. Text M., Version F. Noul Testament... izvodit... den izvodiţi grecescu şi sloven eseu pre limbă rumânească (NT 1648 Titel) nach dem griechishen ... Urtext. Alăturându-o (tălmăcirea) cu izvodul cel latinesc (CANT. SCRIS. 24). 3. LV. Abschrift, Kopie F. I-au trimis (craiul) şi izvoade scoase de pre cărţile lui (MIR. COSTIN, LET.21, 269). 4. Liste F., Verzeichnis N. Acea scatulca, în carea au aflat şi izvod de câte odoare sunt (NEC. COSTIN, LET.2 II, 83). Un izvod de cheltuieli Jacute în Focşani (AL. CL II, 7) eine Aufstellung von Ausgaben. 5. Muster N., Vorlage F. Cămăşi... încărcate cu fluturi şi cusuluri migăloase în felurite culori şi iz\>oade (VLAH. GV. 182) in verschiedenen Farben und Mustern. Izvod de încondeiere pentru ouă de Paşti (LIT.) Muster zu einer Ostereierverzierung. Teodoros ... scria româneşte ... după izvodul dat de-logofătul Matache (GHICA 297). - LV. auch fig.: Muster, Vorbild N. (Preoţii) să fie iz\>od. bun mirenilor (Ş. TAINE 158). GR. Dim. -vozel (CANT. IIR. 80). ET. asl. izvodii. izvodi Präs, -dese (1581/2 PO2 4) 1. V. tr. 1. LV. c. der Urheber von etw. sein, es erzeugen, schaffen, hervor-, ins Leben rufen. Această foamete este pricina tuturor faptelor celor rele, această foamete izvodeşte toate răutăţile (MĂRG.2 183 b). Spez.: 2. LV. verfassen. Cronicul leşesc care este izvodit de cronicarul leşesc Bielschi (SIM. DASC., LET.11, App. 55). 3. LV. übersetzen. Izvodul sloven eseu carele-i izvodit sloven este din grecească (NT 1648 Predosl.). (Cronicul), după acel izvod, l-au izvodit Martin Paşsco vschi din limba latinească pre limba, leşască (SIM. DASC., LET.2 1, 428). 4. veralt.: abschreiben,-zeichnen,kopieren. (Scrisorile) le lot despecelluia Duca Vodă... de le citea şi le izvodea, să ştie ce scrie (NECULCE, LET.2 II, 250). Să li deie năframa să izvodească jlorile (SBIERA POV. 131). 5. ersinnen, -finden. Şi zi în zi izvodea (Ion Vodă) feluri de munci nouă (URECHE, LET.21, 224) Tag für Tag ersann er neue Martern. Gura satului izvodea tot felul de poveşti pe seama lui (XEN. BR. 161). Plănui el ce mai plănui, până ce, după câteva zile, spuse tatălui său ceea ce isvodise el să facă (ISP. LEG.2 98). II. a se izvodi 1. entstehen, ins Leben treten. Pe vremea acestui Cargen, Jrăţimea ce se chiamă latineşte „Ensiferi” ... s-au izvodit (NEC. COSTIN, LET.21, 386). Aşijderea şi alt eretic s-au izvodit tot pe vremea acestui împărat (NEC. COSTIN, LET.21, 74) trat auch ein anderer Ketzer auf ... Un zâmbet se izvodea la rădăcina buzelor ei (DEMETR. NUV. 80). 2. erfinden. S-au mai izvodii de s-au Jacul nişte lunuri de dau cu ele umplându-le cu barul şi cu smoală (DION. TEZ. II, 172). ET. ksl. iz\>odili. izvodire S. f. (1640 BRV I, 120) LV. 1. Schöpfung, Schaffung F. 2. Ersinnen N., Erfindung F. ET. a izvodi. izvodit Adj. (1593 DIR) LV. 1. verfaßt. 2. übersetzt. ET. a izvodi. 397 izvoditör izvoditör PI. -töri S. m. (MS. 1695, GCR I, 311) LV. 1. Urheber, Schöpfer M. D-dzäu ... a tuturor văcizutelor izvoditoriu şi făcătoriu (CANT. DIV. 64 b) Urheber und Erzeuger von allem Irdischen. 2. Verfasser, Erfinder M. Un hronic bulgăresc ... ßrä numele şißräporecla izvoditoriului scris (CANT. HR., GCR I, 360) ohne den Namen des Verfassers. ET. a izvodi. izvoditüra PI. -turi S. f. (1680 LIT. IXa) LV. 1. Erfindung F. Slobodzitu-i-au pre dânşii după poftele inimii lor şi vor îmbla în iz\>oditurile lor (CANT. DIV. 69a). 2. Übersetzung F. ET. a izvodi. izvor PI. -voâre S. n. (1486 DERS) 1. Quelle F., Quell M. într-aceaslăzi să desfacură toate izvoarăle fară-fundului (BIBLIA 1688 Gn 7, 11) der Tag, da aufbrachen alle Brunnen der großen Tiefe. Că averile de frunte Sunt ca un izvor de munte; Astăzi curge şi îneacă Şi mâni scade ş-apoi seacă (AL. PP. 41). 2. Izvorul Tămăduirii Lebenspendende Quelle, Fest der orthodoxen Kirche am Freitag nach Ostern. GR. Dirn. -vorâş, -vorel PI. -râse, -rele. TOPON: Izvoreni (1425 BGL 168), Izvoarele (1486 DERS). ET. asl. izvor ü. izvorî Präs, -rase (16. Jh. CV2 63a; Jak 3, 11) I. V. tr. LV. bisw.: hervorquellen lassen. Psalmul din inimă împietrită izvorăşte lacrămi (Ms. 1710, GCR I, 364). Piatra ce-au izvorât fântână din ruga sfintei (DOS. VS. Sept. 3; 5a). II. V. intr. (hervor)-quellcn, -strömen. Din ochi nu-i izvorî (lui) nici o lacrimă (SAD. PS. 15). Duhul svânt ... nepărăsit izvorăşte şi setea sufletului potoleşte (VARL. CAZ.21, 157 b). (Oamenii) izvorea din toată lumea la Italia (NEC. COSTIN, LET.2 I, 66) die Menschen strömten aus der ganzen Welt nach Italien. GR. Konj. să izvoâră (CĂT. POV. I, 16). ET. izvor. izvorârc S. f. (1703 GCD) Quelle F., Hervorquellen N. Izvorârea flegmei (CANT. IST. 316). ET. a izvorî. izvorât (16. Jh. PS. H.) I. Adj. entsprungen, hervorgegangen. II. S. n. Entspringen, Hervorquellen N. Arburele răsădit la izvorritul apeei (PS. H. 1, 3). ET. a izvorî. izvorâtor (1657 CAT. CALV. 73) I. Adj. entsprungen, herrührend: Cuvinte izvorâtoare de D-zău (DOS. VS. Noe. 23; 145a). II. s. m. Spender M. ET. a izvorî. izvorâtură PI. -turi S. f. (1683 DOS.) Hervorquellen N. laste multă izvorâtură de ape (DOS. VS. Noe. 29; 175a). ET. a izvorî. izvozi (t) V. tr. (um 1730 MUSTE) einzeln verzeichnen, spezifizieren. In cartea aceia era izvozit cu ce moarte or omorî pre Duca Vodă şi cu ce moarte pre doamna şi pre coconi (MUSTE, LET.2 III, 77). ET. izvod 4. izvrăti (+) V. tr. (1599 DIR) falsch auslegen, entstellen. ET. asl. izvratiti. I î S. m. invar. Un I mare, doi îmici ein großes î, zwei kleine I. Vokal u. Buchstabe. îl siche el. îniă siehe mumă. îmbarca Präs. îmbarc (1824 RI IV, 33) I. V. tr. einschiffcn. II. a se îmbarca sich cinschiffen. GR. (t) ambarcarisi (DRĂGH. R. 281). ET. it. îmbarcare, frz. embarquer. îmbăia Präs, -bäicz (1581 CORESI OMIL. 54) LV. tr. baden. Puse cazanul pe foc şi-l îmbăie (pe hatmanul) cap-un copil mic (PIL. CIOC. 236). II. a se îmbăia baden (intr.). Nu se cade a se îmbăia cu muierile păgânilor (ÎNDR. 495). GR. DOBR. baia (PP. BUR. CĂL. 39), îmbăi (PTB.), băiniui, Präs, -nuiesc (PP. BESS., CL XVII, 288). ET. zu baie1 1. îmbăieră Präs, -bäier V. tr. (1683 DOS. VS. Apr. 10; 81a) mit einem Band (baieră) befestigen, schnüren, zubinden. Oşteanul... piieleapardosuluipe deasupra scutului îmbăierind (CANT. IST. 166).' ET. zu baieră. îmbăia Präs, -bălez V. tr. (1589 ŞERBAN CORESI PS. 37, 20) 1. mit Speichel an-, befeuchten, benetzen. Mătuşa Casandra... torcea... cu furca la brâu: ea îmbăia (tortul) şi ofta (NĂD. NUV. I, 144). 2. begeifern (auch fig.). Cine-au fost muşcat sau numai îmbalat de un tricoliciprefăcut în câne (SBIERA POV. 318). Când fiul pre tata-njură şi fiica pe mama-mbală (PP. BUR. CAL. 75). Doamne, milostiv fii mie păcătoasei care-mi tot îmbalorez gura pe bărbat degeaba (CREANGĂ, CL XIV, 371). De ce te tot îmbălorezi că era să te ieie un fecior de popă şi că te-ai înecat cu fecioru-miu? (NĂD. NUV. II, 124; zur Schwiegertochter). GR. îmbălora, îmbăi ori, îmbăloşa, îmbălăicări (B.). ET. zu bale. SG. ALR II/I, MN 6901, 13. îmbălătură PI. -turi S. f. (1620 MOXA, IIC I, 363) Begeiferung, Schmähung F. Acestea câte-m dzâsăşsunt îmbălături (DOS. VS. Noe. 23; 146a). ET. a îmbăia. îmbălora siehe îmbăia. îmbălsăma Präs, -mez V. tr. (1793 PREDETICII, 101) 1. mit Wohlgcrüchen erfüllen, durchduften. Un parfum de iarbă cosită îmbălsăma aerul (VLAH. DAN II, 162) ein Duft frischen Heus erfüllte die Luft. GR. bălsămi' (AL., CL III, 75, im Reim). 2. einbalsamieren. ET. it. imhalsamare. îmbălţâ Präs, -ţez V. tr. (1890 MAR.) TR. der Braut den Brautschleier (halt) aufsetzen. Ballul cu care are să se îmbălţeze mireasa (MAR. NUNTA 251) der Schleier, den die Braut aufsetzen wird. GR. bisw. -ţi, Präs. -ţese. ET. ball. îmbărbăta Präs, -tez (16. Jh. PS. SCH. 26, 14) I. V. tr. pc. jdm. Mut einflößen, ihn ermutigen. Văzând pre Domnul ITs. ... întărindu-o şi îmbărbătând, întru nemică nu băga seama, bătăile (DOS. VS. Sept. 4; 7a). II. a se îmbărbăta Mut fassen. Imbărbălându-se ungurii ...au înfrânt pe munteni (NEC. COSTIN, LET.21,136). GR. îmbărbăţi (PTB.). ET. zu bărbat. îmbărburâ Präs, -rez V. tr. (1881 JIP.) MUNT. TR. ugs.: mit dem Saft der Schnecballbeeren (căline) beschmieren (vgl. Barbara). Ce mai aştepţi barbura? Imbărburează-te încai, în loc de căline, cu cocoloaşe (JIP. OP. 67). ET . zu barbură. îmbăta Präs, -băţ (16. Jh. PS. SCH. 35, 9) I. V. tr. berauschen, trunken machen. Anita ... Ce-i dă vin tot cu vădriţa Şi-l îmbată cu guriţa (AL. PP. 157). 399 îin bă tare II. a se îmbăia sich berauschen, betrinken, {de c. von etw.) berauscht, tranken werden. Când săirbezi şi nu lucrezi, să nu beai vin să te îmbeatj (MĂRG.2 212b). ET. lat. * îmbib fio, -ăre, zu bîbflus, Part. von bfbere „trinken“. îmbătâre S. f. (1688 BIBLIA) 1. Trunkenheit F. 2. ungcwöhnl.: berauschender Trank (BIBLIA 1688 Ri 13,7). ET. a îmbăta. îmbătat Adj. (16. Jh. PS. SCH. 77, 65) betranken, berauscht. ET. a îmbăta. îmbătăciune S. f. (1892 MAR.) Rausch M. Când copilul... capătă ameţeală, îmbătăciune sau slropşală (MAR. NAŞT. 226). ET. a îmbăta. SG. ALRI/1, K. 119. îmbătător Adj. (1703 GCD) berauschend. Aroma îmbătătoare a unei cafele (EMIN. PL 27). ET. a îmbăta. îmbătătură S. f. (1683 DOS. VS. Dech. 9; 205b) ungewöhnl.: Trank M. ET. a îmbăta. îmbătrâni Präs, -nesc (16. Jh. PS. SCH. 36, 25) I. V. tr. alt (an Jahren) machen. Nu m-a îmbătrânit calea bisericii (Z. VI, 491). Muierea a îmbătrânit pe dracul (cu descreţirea unui fir de păr) Weibcrlist geht über Teufelslist (vgl. drac 7), siehe dazu die Anekdote (Z. II, 149 u. 284). II. V. intr. alt (an Jahren) werden, altem. Dacă vei şti toate, îmbătrâneşti ßrä vreme (Z. V, 582) zuviel Wissen macht vorzeitig alt. Pomul dacă-mbătrâneşte, Pune-i paie de-lpârleşte alte Leute sind zu nichts nutz. Cine schimbă stăpânii, slugă îmbătrâneşte (Z. IV, 628) am rollenden Stein wächst kein Moos. GR. LV. u. PP. bătrâni (PP. FR.-C. MOŢII 96). ET. zu bătrân. îmbătrânit Adj. (1675 MIR. COSTIN) gealtert. Băfrânil şi. obosit de vârlute (MIR. COSTIN, LET.11,220). GR. LV. bätr-. ET. a îmbătrâni. îmbătrânitor Adj. (1683 DOS.) 1. alternd. 2. veraltend. - Neg. neîmbătrânitor: Neîmbătrâniloare viaţă (DOS. VS. Apr. 7; 78b) ewig junges Leben. ET. a îmbătrâni. îmbăţoşâ Präs, -şez V. tr. (1880 BUR.) fuchteln. Din urechi să-mbăţăteşti (PP. BUR. CĂL. 141). Şi din coadă-mbăţoşa (PP. BUR. CAL. 142). GR. îmbătăli, Präs. -ţese. ET. zu băţos. îmbâcsit Adj. (1856 SBIERA POV. 160) de c. von ctw. in seinen Zwischenräumen dicht erfüllt, durchdrangen. Barba şi mustăţile... îmbâcsite de cernise (de la lulea) (DEL. T. 20). Mai bine le-aş fi lăsat (hainele) îmbâcsite de praf şi zdrenţăroase (DEL. P. 223). O perniţă... Bâcsită cu pietre scumpe (TEOD. PP. 521) ein Polster, in dessen Wolle zahllose Edelsteine lagen. Aer îmbâcsit de praf de fum staubcrfüllte, rauch-gcschwängcrte Luft; absol.: aer îmbâcsit dicke, schwüle Luft, păr îmbâcsit fettiges Haar. - Vgl. a se (ün)begsi (FR.-C. MOŢII 98) sich in die Seite stoßen. GR. MOLD, bäcsil. - Vereinzelt auch a îmbâcsi: Răutatea îmbâcsea aerul (SANDU-ALDEA, DA). ET. unbek.; vgl. bucşit. îmbârligât siehe bârligat. imbe siehe îmbi. îmbelciugât Adj. (1878 MON. OF.) MUNT, von Hörnern, so gegeneinander gebogen, daß sie gleichsam einen Ring bilden: ringförmig. O vacă ... coarnele cam îmbelciugate înăuntru (MON. OF. 1878,4745). GR. belci- (TEOD. PP. 148). - Danach a îmbelciuga (selten). ET. zu belciug. îmbelşugâ Präs, -ghez V. tr. (1698 CANT. DIV. 19) selten: fruchtbar machen, reich ausstatten. GR. (t) îmbişuga, îmbişugi. ET. zu belşug. îmbelşugare S. f. (1786 IST. ETH., CPLRII, 126) Segen, Überfluß M., Fülle F. De mică cunoşti numai bogală-mbelşugare Şi nu ştii lipsa vieţii cum arde (I. NGR., CL IV, 90). Păsări călătoare care ... toamna se duc în ţările călduroase unde-şipot găsi nutreţul ti’ebuitorcu îmbelşugare (INV. COP. 1878,36) in Fülle, reichlich. GR. MUNT, bâlş-; MOLD. ugs. îmbielş-; LV. -hivş-; bilş- (BĂLC. 554). ET. a îmbelşugâ. îmbelşugat Adj. (1698 CANT.) im Überfluß vorhanden, reichlich. Bombonica, rnulţă-mită ţâţei îmbielşugate a Anicăi, avea obrazul grăsuţ (NĂD. NUV. I, 9) dank der ergiebigen Brust von A. O hrană bună şi îmbelşugată (ION. CAL. 1). GR. -bilş-, îmbielş-, bişugit (CANT. DIV. 15). ET. a îmbelşugâ. 400 îm biserici îmbelşugător Adj. (1857 POL.) ergiebig, reich. Sorgo zăhăros dă un furaj foarte îmbelşugător (GAZ. SĂT. XIV, 466). ET. a îmbelşugâ. îmberdosit (t) Adj. (1824 IORGA S. D. VIE, 71) de c. mit etw. überladen, überhäuft. Să vie j’ătarea (oilor) într-un timp în care... nu ne-afiăm îmberdosiţi de multe lucruri (F1LIP. DASC. 126). ET. schwerlich zu dt. Bürde, //vgl. ngr. (8)jiTcepöeua) (GALDI). îmbeznâ (t) V. tr. (1703 GCD) (in den Abgrund) stürzen. Pentru aceia l-a îmbeznat D-zeu (pre înger) întru prăpăstiile cele mai adânci ale iadului (ANTIM DID. 69). ET. zu beznă. îmbi Num. (16. Jh. PS. SCH. 149, 6) beide. - Findet sich LV. (16./17. Jh.) bisw. nb. dem üblicheren amândoi, -două. Das voran- od. nachstehende Subst. hat den best. Art.: fraţii îmbi (DOS. VS. Dech. 18; 225b), tepsiile îmbe (DOS. VS. Noe. 11; 117a), îmbepărţile (Ş. TAINE 102), doch bei DOS. nicht selten auch ohne Alt.: îmbe suliţe (DOS. VS. Sept. 23; 25b), îmbe neamuri (DOS. VS. Oct. 17; 69b). Belege für den substantivischen Gebrauch: Şi trăim cu multă lipsă îmbe (DOS. VS. Noe. 24; 152a), le împreună îmbe (DOS. PS. V. Vorrede II, 3), îmbe acestea (DOS. VS. Sept. 8; 12a). De îmbe verschmilzt bei DOS. zu dimbe: dimbepărţi (VS. Martie 4; 17a). LM. in den Formen ambii {ambi fehlt), ambe, ambele mit a-, selten îmbii etc.; meist in bestimmten Verbindungen, wie ambele părţi beide Teile, de ambe sexe (ohne Art:) beiderlei Geschlechts; selten alleinstehend u. dann stets mit Art.: ambii, ambele beide. Bisw. TR. f. imbe: cu imbe mânile (FR.-C. MOŢII 101). ET. lat. ambo; Formen mit a < n. lat. îmbiâ Präs. îmbii (1643 VARL. CAZ.2 1, 306) 1. V. tr. 1. LV. auffordern, einladen. Cine va îmbiapre slugă... să se despartă de stăpân (INDR. 473). Nu grăbi a şedea la locul de sus până când nu te vor îmbia (CAR. PRE SC., GCR 130, nach Llc 14, 8). Te rog şi ie-mbiiu: leapădă-ţiplânsul{DOS. VS. Ian. 27; 41b). Căprariul n-au aşteptat să-l mai îmbie şi a doua oară (SBIERA POV. 151). 2. pc. cu c. jdm. ctw. anbieten. Primeşte cu ce te îmbiem, că ie îmbiem cu inimă curată (RET. POV. I, 75). Mândra mă-mbia cu gură (MAR. SAT. 102) bot mir Küsse an. Ei ... îmbiară pe flecău cu fata. babei (SBIERA POV. 215) sie tragen dem Burschen die Tochter der Alten an. Domnul îi îmbiază cu uitare şi cu o iertare deplină (BĂLC. 474) bietet ihnen Vergessen an. II. a se îmbia TR. sich anbieten, erbieten. Batăir ai tu patru boi, Nu mă-mbii noră la voi (PP. CL IV, 267). Am aflat un alt om carele să înbie ca să-ţ slujască întocma cu atâta râvnă (BAR. HAL. VIII, 71). ET. Anscheinand Erbwort, doch stimmt lautlich weder invlto, -öre, das übrigens auch als a învita erhalten ist, noch *invio,~äre (it. inviare, ffz. envoyer etc.), vgl. REW 9295. îmbiâlă PL -bieli S. f. (1652 ÎNDR.) Aufforderang, Einladung F., TR. Anerbieten N. Nu îmbla sărind din scaun în scaun, fără numai când va fi cu ... îmbia la acelor de acolo (ÎNDR. 431; zum Priester). Vină de te pune pe calul esta la mine ... „Mulţumesc...pentru îmbială“(SBIERA POV. 234). ET. a îmbia. îmbiat Adj. (1607 DIRA XVII/2, 81) eingeladen, aufgefordert. Ostaşii... îmbiaţi de învier-şunata vitejie a acelei... muieri (ODOB. MV. 1896, 59) angespomt. - Neg. neîmbiat (CANT. IST. 156) ungebeten. ET. a îmbia. îmbiere PL -bieri S. f. (1800 BUDAI-DELEANUIV, 20) Einladung, Aufforderung F., Anerbieten N. Nu-iprea venea la socoteală îmbiarea Fătului-babei (SBIERA POV. 141). ET. a îmbia. îmbina Präs, -bin (1683 DOS. PAR. 56b) I. V. tr. (zusammen)fiigen, verbinden, vereinigen (Ggs. a dezbina). Un lemn îmbină cele 2 urechi ale piscului (LIT.). Omul ... Visuri de visuri leagă, îmbină (BODNĂR, CL I, 118). II. a se îmbina sich verbinden, vereinigen. Mi-l apucă (pe Barbă-Cot) de barbă... crapă vârful unui stejar şi-i vâră barba în crăpătura lui, apoi lăsă să se îmbine lemnul cum a fost (RETEG. POV. III, 64). Do-napoia urechilor (ghionoaia pestriţă) are o pată lungăreaţă neagră care se-mbină c-o dungă mai îngustă (MAR. ORN. I, 77) der in einen ... Streifen übergeht. GR. Präs, -nez (THEOFILACT, GCR II, 22). ETJat. *imbmo, -ăre, zu bims, je zwei“, vgl. combmo. îmbinat Adj. (1559/60 BRATU, SCL 25, 153) 1. vereinigt. 2. verbunden. Sprâncene îmbinate zusammengewachsene Augenbrauen. Pentru sprâncene-mbinale Umblu ţara jumătate (I.-B. 18). ET. a îmbina. SG. ALR II/I, MN 6819,3. îmbiscrici Präs, -cesc V. tr. (1681 DOS., AA lit. H/36,69) 1. m die Kirchengemeinde aufhehmen. Îmbisericează-se robul (roaba) lui D-zeu N. (MAR. NAŞT. 285 flg., Terminus des Taufrituals). 2. in die Kirche gehen. 401 îmbla GR. îmbiserica (MAR.), biserica (DOS., CDDE 161). ET. zu biserică. îmbla etc. siehe umbla ete. îmblăci siehe îmblăli. îmblăciu PI. -cii S. n. (1683 DOS.) Dreschflegel M. Grâul nu-l bagă în jitniţe până nu-l curăţesc cu-mblăcie într-are (DOS. VS. Fevr. 5; 55b). - MUNT. TR. auch als Pluralia tantum gebraucht: Fratele lor cel mic îmblăteşte, nu cu îmblăcii (RETEG. POV. IV, 77). GR. MOLD, auch umbl-, MUNT. mlă-, blă- (POEN.). ET. zu ksl. mlatiti „dreschen“. SG. ALR SN I, K. 75-78. îmblăni siehe blăni 1. îmbiaţi Präs, -ţese V. tr. (1734 DRHA XXII, 66) 1. mit dem Dreschflegel dreschen (wogegen a freiem mit Pferden od. Maschine dreschen).Cu ce hrană te hrăneşti De nici vara nu munceşti Nici iarna nu îmblăteşti? (AL. PP. 314). 2. fam.: prügeln. Au început acei trei fraţi să îrnblă-tească în biata iapa (SBIERA POV. 165) auf die ... Stute loszudreschen. GR. MOLD. bisw. îm-, umblăci. ET. ksl. mlatiti, woher auch îmblăciu u. mlătiş. SG. ALRSNI,K. 73-75, 115. îmblătit (1793 PREDETICI 9a) 1. Adj. gedroschen. II. S. n. Dreschen N. GR. umblătit, -cit. - Neg. neblăţii (B.). ET. a îmblăti. SG. ALR SN I, K. 79, 83. îmblânzeâlă PL -zeii S. f. (1642 ÎNV.2 3b) veralt.: 1. Besänftigung F. 2. Trost M. ET. a îmblânzi. îmblânzi Präs, -zesc (16. Jh. PS. SCH. 88, 10) 1. V. tr. 1. sanft, mild machen, besänftigen, beschwichtigen. lanus ... Glasu-şi îmblânzeşte (AL. PP. 66). Imblânzitu-1-au domnul zicând că... ei n-or petrece nici un rău (AXINTE, LET.2 II, 151). 2. un animal ein Tier zahm machen, zähmen. Strămoşii noştri aveau obicei de a. îmblânzi şoimii şi a-i deprinde la vânat (AL. PP. 60). 3. veralt.: trösten. Domnul o îmblânzi pr-însă şi frica de la inima ei goni (VARL. CAZ.2 1, 338b). II. a se îmblânzi 1. sanft werden. 2. zahm werden. GR. LV. blânzi. ET. zu blând. îmblânzire S. f. (16. Jh. HC.) 1. Besänftigung F. 2. Trost M. GR. blânzi re (HC. II, 194). ET. a îmblânzi. îmblânzit Adj. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) 1. besänftigt. 2. gezähmt. ET. a îmblânzi. îmblânzitor (1703 GCD) I. Adj. besänftigend. II. s. m. Tierbändiger M. ET. a îmblânzi. îmboboci Präs, -cesc V. intr. (1853 BAR.-MUNT. 1,509) (Blüten-)Knospen bekommen, knospen, im Aufblühen sein. ET. zu boboc. SG. ALR SN III, K. 661. îmbobocit Adj. (1840 C. NGR. OP. II, 203) 1. knospend. N-ai fi rupt fără de vreme crinul cel îmbobocit (CON. D.). 2. fig.: blühend. O fată-mbobocilă (AL. PP. 48). ET. a îmboboci. îmbodoli siehe îmboldori. îmbogăţi Präs, -ţese (16. Jh. PS. SCH. 64, 10) I. V. tr. reich machen, bereichern. Când ne ajută D-zeu ... şi de în sărăcie elu ne îmbogăţeşte (CORESI MÖLIT., GCR I, 27). II. a se îmbogăţi reich werden, sich bereichern. Nu te teme când se îmbogăţeşte omul (PS. BĂLGRAD 48, 16, GCR I, 155). GR. bog- (PS. SCH., PS. H., PS. V., TEOD. PP. 539). ET. zu bogat. îmbogăţit Adj. (1561 CORESI TE4113a; Lk 1, 53) reich, wohlhabend. - Auch substantiv. ET. a îmbogăţi. îmbogăţitor S. m. (1654 IORGA C. 1., DA) selten: Wohltäter M. ET. a îmbogăţi. îmboi V. refl. (1895 ŞEZĂT.) sich überschlagen. Stâncile se despica, de pe coastă se-mboia (PP. TEL., ŞEZĂT. IV, 131). ET. unbelc.; vgl. OLT. de-a-mboişul „stürzend“. DA: de-a-n boulea. îmbojorâ siehe îmbujora. îmboldcălă PI. -leii S. f. (1825 B.) Gedränge N. Mă învârteam prin St. James ’s Square ... împins încotro mă ducea îmboldeala (GHICA 434). ET. a îmboldi. 402 îmbrăcăminte îmboldi Präs, -dese (1 648 VARLAAM şi IOASAF, GCR 1,132) 1. V. tr. 1. stacheln, stoßen. L-au îmboldit cu toiagul de l-au deşteptai (MS. 1747, GCR TI, 41). 2. fig.: anstacheln, -spornen, -treiben. 3. drängen. II. a se îmboldi 1. angestachclt, angespornt werden. 2. sich drängen. O gloată... îndesată... împingându-se, îmboldindu-se, slrivindu-se unii înfr-alţii (B ALC. 166). 3. la cn. jdn. ansticrcn. Se imbold(z)i câteva momente la ea (BODN., CL IV, 323). GR. boldi, zu 1. (BAR. HAL. V, 100), zu 2. (VARLAAM şi IOASAF, GCR I, 132). ET. zu bold, vgl. a boldi. SG. ALR II/I, MN 2163, 26. îmboldire PI. -diri S. f. (1703 GCD) Anspom M. GR. -tire. ET. a îmboldi. îmboldit Adj. (1703 GCD) angespornt, angetrieben. Purcesei ca duh de spaimă, îmboldit de fierbinţeala frigurilor (C. NGR. 59). ET. a îmboldi. îmboldori Präs, -rese (1806 ŞINCAI E. 140) I. V. tr. einhüllen, vermummen. Toate celesjinte sunt îmbolbojite în mănunchi de busuioc şi siminoc din Vinerea patimilor (DEL. S. 8). II. a Se îmboldori sich ein-, vermummen. Pepelea îm-brăcându-se în hainele miresei, s-au îmbodolit bine pe faţă (SBIERA POV. 21) P. zog die Kleider der Braut an und verhüllte das Gesicht. Ce le îmboldoreşti aşa, ori ţi-i frică că amu îngheţi? (VTCIU 54). GR. îmbodoli. îmbolboji, îmboroji, îmbroboroji, îmbloji (B.), îmbrodoşa. ET. unbek. îmboldorit Adj. (1806 ŞINCAI E. 140) eingehüllt, verhüllt, vermummt. GR. Varianten wie bei a îmboldori. ET. a îmboldori. îmbolmoji siehe bălmăji. îmbolnăvi Präs, -vesc (1564 CORESI CAZ. 1, DENS. IST. II, 128) I. V. tr. krank machen. Fiind ud pe jos ..., mama, ca să-l ferească (pe copil) de răceala, ce l-ar putea bolnăvi, îl ia frumos de jos ... (MAR. NAŞT. 343). II. a se îmbolnăvi krank werden, erkranken (de c. an etw.). Abia trecurăpafru luni... şi el se bolnăvi de ochi (C. NGR. 49). - LV. auch intr.: Şi fu în vremea aceia, bolnăvi Ezechia până la moarte (BIBLIA 1688 Js 38, 1). GR. LV. u. ugs. bolnăvi, bolni. ET. bolnav. îmbotforât Adj. (1874 GANE) gestiefelt. Nicolai ...se legăna dârz pe picioarele sale îmbotforate (GANE, CL VIII, 99). -Danach a botjbra (selten). ET. zu botfor. îmbrăcă Präs. îmbrac (1551/3 ES 13b; Mt 6, 25) 1. V. tr. l.pc. cu c. jdn. mit etw. bekleiden, jdm. ctw. anziehen; pc. jdn. ankleiden, -ziehen (Ggs. a dezbrăca); o odaie etc. cu c. ein Zimmer etc. mit etw. ausschlagen, tapezieren. Obiceiul era ca ... cel întâi itşer ... să îmbrace pe domn cu caj'lan (AL. PP. 148). Câindu te-am văzut... dezbrăcat şi te-am îmbrăcat? (CORESI TE4 57a; Mt 25, 38). Flăcările îmbrăcară toate j'erestrele într-o clipită (CL III, 117) die Flammen hüllten alle Fenster im Nu ein. 2. o haină etc. ein Kleid anziehen, -legen. (Ggs. a dezbrăca). Ţipa haine husăreşti şi-mbrăca călugăreşti (AB. BP. II, 62). Şesurile întinse, în lumina lunii, îmbrăcau tonuri viorii (SAD. POV. 178) nahmen ... an. 3. (+) o dare pe mai multe Jeţe, în mai multe luni (NEC. COSTIN, LET.2 II, 74) eine Steuer auf mehrere Personen, Monate umlegen. Şi câte (hârtii) n-au îmbrăcat pre feţe, le-au dat năpăştiprin sate (NECULCE, LET.2 II, 216; vgl. auch 301). II. a se îmbrăca 1. sich ankleiden, anziehen. 2. în Hristos den christlichen Glauben annehmen. Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat aus dem Taufritual. ET. zu lat. braca „Hose“, vgl. braeätus „behost“. SG. ALR SN I, K. 73. îmbrăcâre S. f. (1642 ÎNV.2 42a) 1. Kleiden N. 2. LV. Steuerverteilung F. ET. a îmbrăca. îmbrăcat (1561 CORESITE4 68b; Mk 1,6) 1. Adj. 1. angezogen, gekleidet. Curtea luipoj'tea să Jie tot îmbrăcată (NECULCE, LET.1 II, 413) er wünschte, daß seine Höflinge stets luxuriös angezogen seien. 2. eingekleidet. 3. tapeziert, ausgeschlagen, verkleidet. Icoana îmbrăcată în argint (EMIN. PL 4) mit Silber beschlagene Ikone. II. S. n. Ankleiden N. ET. a îmbrăca. îmbrăcăciune S. f. (16. Jh. PS. H. 68, 12) LV. Kleidung F. ET. a îmbi 'ăca. îmbrăcăminte S. f. (1551/3 ES 13a; Mt 6, 27) Kleidung F. Pânza trebuitoare pentru îmbrăcămintea bărbaţilor şi a copiilor (AL. PP. 139). Şi-şi luară fiii lui Israil... îmbrăcăminţile lor de la muntele lui Horiv (BIBLIA 1688 Ex 33, 6). 403 îmbrăcătură GR. LV. S. n. -mâni, PI. -minte. îmbrăcământul lui era de păr (DOS. Dcch. 13; 216a). PI. -mintele: Au nu este sufletul mai mare decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintelc? (VARL. CAZ.2 1, 225). ET. a îmbi 'ăca. îmbrăcătură PI. -furi S. f. (1765 GR. MAIOR 36) Ankleiden, -ziehen N. Trecu, cât o fi trecut, vreme la mijloc, ca de-o îmbrăcătură de femeie (BOGD. POV. 226). ET. a îmbi ■ăca. îmbrăţişa Präs, -şez V. tr. (1581 PO2 238; Ex 18, 7) 1. umarmen. Alergă întru timpinarea lui şi îmbră-(işăndu-1 îl sărută (BIBLIA 1688 Gn 29, 13). 2. O credinţă, o profesiune etc. einen Glauben, einen Beruf etc. annehmen. De voie şi cu toată inenia îmbră-lişază viaţă ca aceia au ba (ÎNDR. 619; zeitlebends eingcschlossen zu sein). La Iaj'a îmbrăţişase legea lui Mahomet (GHICA 497). GR. MOLD. -ţoşa. ET. zu braţ. SG. ALR II/I, MN 6959, 24. îmbrăţişare S. f. (1776 MINEIUL 3) Umarmung F. ET. a îmbrăţişa. îmbrânci Präs, -cesc V. tr. (1703 GCD) pc. jdn. stoßen, schubsen. Pe scări îl îmbrâncea Şi la. moarte îl ducea (AL. PP. 204). Candian îmbrânci uşa salonului (DEL. P. 59) stieß die Tür ... auf. GR. brânci (CL VIII, 334), zbrânci. ET. zu brâncă. îmbrâncitură PI. -tini S. f. (1829 C. NGR.) veralt.: Stoß, Schubs M. O îmbrâncălură aruncă pe ucigaş pe o canapea (C. NGR. 20). Glumele numai cu gura, Iar nu şi cu-mbrâncătura (PANN, CL V, 366). GR. îmbrâncătunî. ET. zu brâncă. îmbrânzit (1683 DOS.) 1. Adj. mit Käse versetzt. I-a mai rămas o bucăţică de mămăligă îmbrânzită (CREANGĂ.c 168). IE S. n. Periode der Käsezubereitung. Că să cade creştinul din toată agonisita sa să ducă dar lui D-zău: ... la îmbrânzâtul caş nou să-şi ducă (DOS. LIT.2 49a). ET. zu brânză. îmbrebenât Adj. (1885 TEOD.) behängt. Neapole şi fetele lui zglobii şi z\>ă.păiate ... cu pletele îmbrebencite cu mieşunele (DEL. 1. V. ş. V. 127). Să-ţi vadăfiagu-ncărcat Şi de arme-mbrebenat (TEOD. PP. 501). - Danach a îmbrehena (selten). ET. zu brebene „Lerchensporn“, Kletterpflanze, die auf altem Gemäuer zierliche Girlanden bildet. îmbrezăiât Adj. (1881 .IIP.) aufgeputzt. Femeile sulemenite parcă-s nişte papa-rude-mbrezăiete (JIP. OP. 132). - Danach a îmbrezăia (selten). ET. zu brezaie. îmbrobodeală PI. -deli S. f. (1857 POL.) Kopftuch N. einer Frau. Scoţând acele îmbrobodeli ce le dau înfăţişarea unor femei ieşite din haremurile turceşti (FIL. CIOC. 170). GR. -dea (MAR. NUNTA 767). ET. a îmbrobodi. îmbrobodi Präs. -descV. tr. (1563 CORESI PR AXTU 316) 1. pc. jdm. (bes. einer Frau) den Kopf bedecken. Oţară jalnică, pentru ce fala ţi-e îmbrobodită? (BĂLC. 555). - Übertragen: O noapte neagră începu să îmbrobode firmamentul (GANE, CL I, 265). Un nor de fum îmi îmbrobodi un moment vederile (CL XIII, 44). 2. fig. fam.:pc. jdm. cin X für ein U vormachen; etw. weismachen. Mi-isucesc eu, lasă, şi mi-i învârtesc Şi-i îmbrobod, lasă, cum nici nu gândesc (SPER. AN. 1892 I, 267). GR. brob- (COST .),prob- (POL.), -prop- (B.; POEN.). ET. zu broboadă. SG. ALR SN IV, K. 1164. îmbrobodit Adj. (1703 GCD) 1. mit bedecktem, umhülltem Kopf. Trei femei îmbrobodite la cap cu tulpan uri albe (FIL. CIOC. 170). 2. getäuscht. - Neg. neîmbrobodit. ET. a îmbrobodi. îmbroboroji siehe îmboldori. îmbuca Präs. îmbuc V. tr. (1563 CORESI PRAXIU 95) 1. c. etw. stückweise in den Mund stecken, kosten, verschlingen, auch absolut. Sandu... bătut de gânduri, îmbuca rar (POP. NUV. 36). N-apucai să-mbuc odată (din mălai) (AL. PP. 259). Vânătorul nu ajlă alt adăpost spre a îmbuca ... decât umbra căruţei sale (ODOB. PS. 11). Săracă oaie ... Cum s-aţin lupii la pândă... să le-mbuce (AL., CL I, 296) um dich zu verschlingen. 2. Gallizismus un instrument muzical ein Musikinstrument an den Mund, an die Lippen setzen. Anghel... îmbucând cornelul său ... sună o fanfară răsunătoare (AL., CL VIII, 41). 3. un lucru în, cu altul zwei Dinge mit ihren entsprechend geformten Enden ineinanderstccken, ineinander-schließen, bes. so, daß sie unmerklich ineinander übergehen, ein Ganzes zu bilden scheinen. Câte lucruri se întâmplaseră de atunci! Şi cât de bine le îmbuca vremea unele într-altele (ZAMF. LN. 116) zusammenfügen. Mânem (cuţitului) era cu flori arse şi c-o linie care trebuia să se îmbuce cu linia arsă ce mergea până la vârful tecei (RADUL. RUST. II, 277) die sich an die 404 îmbulzeală ... Linien schließen, in sie übergehen mußte. Un mod de a se îmbuca cunoştinlile vechi cu cele noi (VLAH. GV. 132) an ... unmittelbar anzuknüpfen. ■ ET. lat. *imbucco, -Tire. zu bücca „Mund“. îmbucat Adj. (1633 DRHB XXIV, 105) ineinandergelügt, eingepaßt. O coadă de sapă lungă şi având în vârf o custură... îmbucată în coadă (ION. CAL. 81) eine in den Stiel eingelassene Klinge. ET. a îmbuca. îmbucătăţi Präs, -ţese V. tr. (1841 POEN. II, 204) zerstückeln, zerhacken, zerschneiden. GR. îmbucăţi. ET. zu bucată. îmbucătăţit Adj. (1 868 BARC.) zerstückelt. Linia norocului (de pe palmă) îmbucăţită tăia în mai multe părţi linia, vieţii (OLL., CL XVIII, 132). GR. îmbucăţit. ET. a îmbucătăţi. îmbucătură PI. -türi S. f. (1648 NT Jo 13, 30) Bissen M. Mânca ce mânca, dar părea că aruncă la spate, căci nu-i mergea la inimă nici o îmbucătură (FUND. 61). (Grangurul) este socotit în Franţa ca una din cele mai delicate îmbucături ornitologice (OD. PS. 31) Leckerbissen. GR. TR. buc-. ET. a îmbuca. îmbucură Präs, -bucur (um 1743 NECULCE, LET.1 II, 268) I. V. tr. erfreuen. Pe toţi i-au îmbucurat, La toţi bani bine le-au dat (MS. 1818, GCR II, 226). IL a se îmbucura sich freuen, erfreuen. (Curtenii) nu să puteau ... îmbucura din destul pentni scăparea fiicei (RETEG. POV. IV, 49). Bătrânii aveau la cine să să îmbucure, pe cine să sărute (RETEG. POV. IV, 36). ET. a bucura. îmbucurător Adj. (1838 FM 18) erfreulich. ET. a îmbucura. îmbuiestru siche buiestru. îmbufna Präs. mă. -nez V. refl. (1835 GOR. HAL. II, 203) MUNT. fam.: maulen, schmollen, grölen. O atmosferă grea... umplea sala. Multe cucoane se cam îmbufnaseră şi nu luau de la nas batistele cu odicolon (TEL. SCH. 50). GR. îmbunfa (BARC.). ET. wohl zu bujhă „Eule“ (siehe bufniţă). îmbufnat Adj. (1840 POEN 1,167) zornig, aufgeblasen, schmollend, maulend. „Ci bea, muiere“, o îmbie. Ea stă-mbujhată şi nu vrea (RĂDUL. RUST. 1,119). GR. îmbunfat (BARC.). ET. a îmbufna. îmbuibă Präs, -büib (1679 DOS. LIT.2 193) I. V. tr. pc. cu c. jdn. übersättigen, vollstopfen. II. a se îmbuiba schlemmen. După aceea dacă s-au îngrăşiat şi s-au îmbuibat cu sfetnicii lui (NEC. COSTIN, LET.'II, 64). ET. unbek. îmbuibâre S. f. (1683 DOS. VS. Apr. 28; 101a) Völlerei F. ET. a îmbuiba. îmbuibăt Adj. (1827 PRALE PS. 90a) übersättigt. Ameţiţi de băuturi şi îmbuibaţi de grasele mâncări orientale (FIL. CIOC. 158). - Fig.: Vorbe pe care ... nu le ştie, îmbuibat fiind de neologisme (CL VIII, 80). ET. a îmbuiba. îmbuibăcios Adj. (1683 DOS.) LV. üppig. Measele ceale cu chelluiale scumpe şi-mbuibăcioase (DOS. VS. Dech. 16; 223a). ET. a îmbuiba. îmbuibăciune S. f. (1800 BUDAI-DELEANU) Völlerei F. Beţia şi grasa-îmbitibăciune (BUDAI-DELEANU; im Reim). ET. a îmbuiba. îmbuigui Präs, mă -büigui (1681 DOS. TR. 83b) sich verirren. ET. zu a biiigui (bâigui). îmbujorăt Adj. (um 1670 ANON. CAR.) (wie cine Pfingstrose) dunkelrot, gerötet. Chipul ei urâcios, cu nişte obraji mari şi-mbujoraţi (VLAH. NUV. 18). Soarele se ivea roş îmbujorai de după deal (NĂD. NUV. 1,153). GR. MOLD, auch -boj-; bujorul. - Danach a îmbujora (selten). ET. zu bujor. îmbulzeălă PI. -zeii S. f. (um 1725 THEOFILACT) 1. Gedränge, Drängen N., Drang M. La întrebarea lui Mihai ce însemna această îmbulzeală, Laza.ro răspunse că este publicul care iese din teatru (I. NGR., CL VII, 11). Opera lui... n-a fost niciodată atât. de vestită încât... sub îmbulzeala vestei să fie tălmăcită şi în româneşte (CL VII, 327). Din cauza îmbulzelei de materie suntem nevoiţi să amânăm ... continuarea romanului (LIT.) wegen Überhäufung. Păiejini care, prin colţuri mai ales, erau în mare îmbulzeală (TEL. SCH. 12) dichtes Spinngewebe. 2. Bedrängnis F. Vorji seamne în soare şi în lună şi 405 îmbulzi în steale şipre pământ îmbulzeală (THEOFILACT, GCR II, 22, nach Lk 21,25). ET. a îmbulzi. îmbulzi Präs, -zesc V. tr. (um 1670 ANON. CAR.) drängen. Sângele i se îmbulzi spre cap (CL XV, 439). Când îl îmbulzia pre el poporul (EV. 1834 Lk 5, 1) als das Volk sich an ihn drängte. Tipografia ... a fost îmbulzită cu multe lucrări (ŞEZĂT. 1,176) mit Arbeit überhäuft. GR. bulzi (MIR. COSTIN, LET.1 I, 232; NEC. COSTIN, LET.21, 74). ET. bulz. îmbumbă Präs, -bümb V. tr. (1805 CRIŞAN 113) 1. mit Knöpfen besetzen. 2. zuknöpfen. Se scoală confuz şi-şi îmbumbă surtucul (SLAVICI, CL VIII, 422). GR. MOLD. in Bdtg. 2 -mbia (-bunghia). ET. zu bumb. îmbumbat Adj. (1788 MOLNAR 123) 1. mit Knöpfen besetzt. Zadii răsfăţate, Cârpe împănate, Cojoace-mbumbale (PP. MAR. NUNTA 607). 2. zugeknöpft. GR. MOLD. -ghit. ET. a îmbumba. îmbumbăcât Adj. (1705 CANT.) mit Baumwolle gefüllt. Urechia de pizmă îmbumbăcată şi de zavistie astupată (CANT. IST. 70). ET. zu bumbac. îmbumbiâ siehe îmbumba. îmbuna Präs, -nez (16. Jh. PS. H. 35, 4) 1. V. tr. 1. LV. pc. jdm. freundlich zusprechen, schmeicheln. Şi i-au îmbunat Dumitraşco cu cuvânt bun zicând că... i-a miluişi i-a boieri (NECULCE, LET.2 II, 244). Sfântul Evvul răbdând multe rugări şi-mbunări şi ne-nduplecându-scfDOS. VS. Febr. 3; 51b). Cântecele şi dezmierdăciunile lumeşti desfata-l, slugile şi slujnicele îmbuna-l (VARL. CAZ.2 II, 328b). 2. LM. begütigen, beruhigen, beschwichtigen. Tânărul s-au spăimânlat văzându-mă, iar pentru ca să-l îmbunez, i-am grăit întrând: ...să nu te temi... (BAR. HAL. IV, 103). Umbra ... luând forme mai plăcute ca să mă îmbuneze puţin (GANE, CL X, 332). Copiii mei cum să-i îmbun? Nevestei mele ce să-i spun Când va-ntreba deEl-Zorab? (COŞBUC 99; B.-A., der sein Pferd verkauft hat, spricht). II. a se îmbuna 1 .pe lângă cn., LV. cuiva, către cn., înaintea cuiva sich bei jdm. (wieder) in Gunst setzen, lieb Kind machen, einschmeicheln. Cozma ... cercă să se îmbuneze pe lângă soţia sa, care ... şedea mânioasăfGANE, CL IX, 54). Şi-mbunându-să neşte clevetnici căitră bogoboreţul, îlpârâră (pre sfântul) (DOS. VS. Oct. 13; 63a). Cu toţii... la vrăjitorii locului mărgând, cu multă mită li să îmbunară (CANT. IST. 121). 2. sich aussöhnen. Noroc să-i deie D-zeu!... Care vra să zică, v-aţi îmbunat, băieţi? (RĂDUL. RUST. TI. 194). Für gr. dyoeübeo u. dyaOovcn: Şi voiu socoti a-i îmbuna pre ei (BIBLIA 1688 Jer 32,41). îmbunează, Doamne, cu bună voirea ta Sionul (BIBLIA 1688 Ps 50, 19). GR. îmbuni, Präs, -nesc (BIBLIA 1688 1 Kg 1,47). Präs, auch îmbun (COŞBUC 1. c. im Reim). ET. zu bun. îmbunat (1563 CORESIPRAXIU 344) 1. Adj. 1. LV. ausgestattet. 2. ausgesühnt, beschwichtigt. II. S. n. 1. Verbesserung, Vervollkommnung F. 2. BAN. Aussteuervertrag M. ET. a îmbuna. îmbunăciune S. f. (1683 DOS.) gütige, freundliche Rede, Zuspruch M. Nice cu-mbu-näciunile şi măguliciunile cneajului nu s-au duplecat (Sfântul să se lepede de Hs.) (DOS. VS. Ian. 9; 8b). ET. a îmbuna. îmbunătăţi Präs, -ţese V. tr. (1688 BIBLIA) 1. mit guten Eigenschaften, mit Tugenden ausstatten. 2. gutheißen. Acest sfat măgăresc Măgarii cu un glas îl îmbunătăţesc (DONICI 12). 3. verbessern. (Viţele) ceale stearpe sau slabe de rod se pot înhunătăţa prin oltuit (ŞINCAI E. 159). GR. îmbunăţi (BIBLIA 1688 Rt 3, 10), bunătăta. ET. zu bunătate. îmbunătăţimâ V. tr. (1698 CANT. DIV.) 1. mit Glücksgütcm ausstattcn. Pre cât vei cunoaşte că eşti îmbunătăţâmat, cu atâta mai blând şi mai supus să te porţi (CANT. DIV. 132). 2. mit guten Eigenschaften, mit Tugenden ausstatten. ET. zu *bunătăţime. îmbunătăţimât Adj. (1683 DOS.) tugendhaft. Un preot îmbun ătăţâmat (DOS. VS. Sept. 11; 14b). Un călugăr credincios si bunătătat (DOS. VS. Martie 1; 5). GR. bunătăţat. ET. a îmbunătăţimâ. îmbunătăţire PI. -ţiri S. f. (1642 ÎNV.2 39a) Verbesserung F. GR. (t) -ţâre. ET. a îmbunătăţi. îmbunătăţit Adj. (1654 NEAGOE ÎNV.2123a) 1. vcralt.: tugendhaft. 2. verbessert. GR. (t) -ţat. ET. a îmbunătăţi. 406 împăcăcios îmbunător (um 1640 URECHE, LET.11, 154) 1. Adj. beschwichtigend, schmeichelnd. II. s. m. Schmeichler M. Ca pre ciuma de prejur sine geambaşii şi îmbunătorii să-i izgonească (MUŞTE, LET.2 III, 33). - Daher archaisierend: îmbunătorii din jurul scaunului domnesc îmi zic că n-am preţ (UR. LEG. 55, der Fürst spricht). ET. a îmbuna. îmbunătură PI. -tiiri S. f. (1643 VARL. CAZ.2 II, 63b) LV. 1. gütige, freundliche Rede F., Zuspruch M. Să scrie moldovenii la Ieşi cu rugăminte şi cu îmbunături (NECULCE, LET.2 II, 201). 2. Schmeichelei, Versprechung F. Cum laudă (râmlenii) cu îmbunături pre alţi împăraţi ai lor (NEC. COSTIN, LET.21, 72). ET. a îmbuna. îmbuni siehe îmbuna. îmburdă Präs, -bürd (1825 B.) I. V. tr. TR. umwerfen. A zis D-zeu că-l îmburdă (colţul de casă) în drum (FR.-C. MOŢII 237). II. a se îmburdă umfallen. Gardul cu proptele nu se îmburdă (Z. III, 159) mit Protektion geht man nicht unter. ET. unbek.; viell. verwandt mit dem ebenfalls dunklen a zburda. SG. ALR II/I, K. 274, SN II, IC. 612; V, K. 1448. îmburuienâ (t) V. refl. (1688 BIBLIA) verwildern, von Unkraut überwuchert werden. (Ogorul) teleni-se-va si seva îmburuienâ tot (BIBLIA 1688 Spr 24,31). ET. zu buruiană. îmbutuşi Präs, -şese V. tr. (1825 B.) vorwärts stoßen, schubsen. Anita îl îmbuluşă (SLAVICI, CL V, 22). GR. buti (B.). ET. unbek. SG. ALR II/I, MN 2164, 26. îmi siehe eu. împanglicât Adj. (1868 BARC.) mit Bändern behängen, aufgeputzt. înflorate şi înpan-glicale (JIP. R. 59). - Danach a împanglica (selten). ET. zu panglică. împatroni (t) (x) Präs, mă -nesc V. refl. (1793 I. VĂCAR.) sich bemächtigen. Se împatroniră ruşii şi deMoldavia şi de Valahia (I. VĂCAR., TEZ. II,’ 279). ET. nach it. impadronirsi. împăca Präs, -pac (1551/3 ES 6b; Mt 5, 24) LV. tr. 1 .pc. a) jdn. zufriedenstcllen, befriedigen, ihm Befriedigung, Genugtuung verschaffen. Domnul ...să giură că va face Tot ce-oi vrea ca să mă-mpace (AL. PP. 181). S-a hotărât să între la tocmeală (cu el), crezând că doar l-o împăca cu un zapcilâc (GFIICA VIII). A împăca şi capra şi varza beiden Teilen gerecht werden, die widerstreitenden Interessen in Einklang bringen, einen Modus vivendi finden, es mit keiner Partei verderben. - b) versöhnen, beschwichtigen, beruhigen. Spre a împăca (spiritele copiilor ce mor nebotezaţi), mamele trebuie să care... aghiazmă mare şi să stropească mormintele copiilor (AL. PP. 194). Fata, ca să-mpace pe copil, să-l facă ... să nu mai plângă (ISP. LEG.2 335). Nu pot să-mi împac gândurile (XEN. BR. 208) ich kann die schlimmen Gedanken nicht loswerden. 1. pc. cu cn. jdn. mit jdm. aus-, versöhnen, vergleichen. II. a împăca 1. sich zufriedengeben. în gând nu să putea împăca cum de a scăpat nepuşcat (RETEG. POV. I, 19). Eu mă-mpac Prea uşor (DULFU PĂC. 234) ich bin leicht zufriedenzustellen. 2. cu cn. sich mit jdm. aus-, versöhnen, vergleichen, mit jdm. einig werden. Aci se ceartă cu dânsa şi o lasă, aci iarăşi se împacă (FIL. CIOC. 63). De vrei tu să mor, Mai lungeşte veacul meu Să mă-mpac cu D-zeu (AL. PP. 90; vgl. Schiller: mach’ deine Rechnung mit dem Himmel, Vogt!). Cum te împaci cu soacra? wie verträgst du dich mit deiner Schwiegermutter? Mai bine s-ar împăca cu moartea decât cu-aşa ruşine (AL. POEZII III, Leg. n. 136) würde eher den Tod ... ertragen. 3. sich Genugtuung verschaffen. Ca să mă-mpac, Eu din funie am să fac Colan mândru pentru turci Ca să mi-i rădic în furci (AL. 142). ET. lat. paco, -ăre. SG. ALR I/II, K. 237; II/I, K. 152. împăcare S. f. (16. Jh. CV2 63b; Jak 3, 18) Friedfertigkeit F. 2. Versöhnung F. Liniştea sufletească şi împăcarea cu propria conştiinţă (OLL. HOR. 179). 3. Beruhigung F. - Neg. neîmpăcare. ET. a împăca. împăcat Adj. (1567 CORESI CAZ. 11a) beruhigt, versöhnt. (DOS. VS. Sept. 8; 11a) îţi încredinţez fata cu cuget împăcat (SBIERA POV. 190) ich vertraue dir das Mädchen beruhigt an. Cei trei fraţi Crunţi şi ne-mpăcaţi (AL. PP. 120) unversöhnlich. -Neg. neîmpăcat. ET. a împăca. împăcăcios Adj. (1703 GCD) versöhnlich, friedliebend. Părintele Gavriil are un caracter foarte împăcăcios. El ar voi să stea bine cu toată lumea (I. NGR., CL III, 42). Fără ură şi cu gând împăcăcios (CL IV, 390). ET. zu a împăca. 407 împăcăciiîne împăcăciiîne S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 299) Aus-, Versöhnung F., -gleich M. Aşa trăiau (ei amândoi) de la un cârd de vreme, cu certuri şi împăcăciuni (ZAMF. NUV. 14). ET. zu a împăca. împăcător (1567 CORESI CAZ. 38a) Adj. versöhnend, versöhnlich (PRAV. GOV. 128a). II. l.S. m. Friedensstifter M. 2. S. f. împăcăloăre Friedensopfer N. (BIBLIA 1688 2 Kg 24, 25). ET. zu a împăca. împăcătură (t) S. f. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. 11,219) Versöhnung F. ET. zu a împăca. împăceluit (t) Adj. (1698 CANT.) befriedigt, zufrieden. O, moarte, cât de amară este pomenirea ta omului împăceluit în supusele sale (CANT. DIV. 54 b, nach Sirach 41,1) der in seinen Besitztümern zufrieden lebt. ET. zu pace. împăciui Präs, -ciuiesc (1793 VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 256) veralt.: I. V. tr. versöhnen. Eu lumea o-mpăciuiesc şi o-nvrăjbesc (ROM. GL., GCR II, 372, eine Feder spricht). II. a se împăciui sieh versöhnen. Gândi, a se împăciui cu duşmanii (BĂLC. 422). Vgl. a păciui. ET. a păciui. împăciuire Pl.-iri S. f. (1839 MARCOV1CI D. 110) Versöhnung F. Austria ... putea să silească pe Rusia la o împăciuire (GHICA 375) Österreich hätte Rußland zu einem Friedensschluß zwingen können. - Ncg. nepăciuire (B.). - Vgl. păciuire. ET. a împăciui. împăduri Präs, -resc V. tr. (1853 BAR.-MUNT. 1,167) aufforsten. ET. zu pădure. împăiâ Präs, -icz (1868 BARC.) I. V. tr. mit Stroh ausfüllen. - Spcz. ausstopfen. După moartea lui va fi împăietşipăstrat în cabinetul istoriei naturale (AL.', CL III, 175). II. a se împăia (von Schafen) sich hären. ET. zu I: zu paie, nach frz. empailler; zu II: lat. * impalliare (DA). SG. AER SN II, K.426. împăiat Adj. (1858 RAL.) ausgestopft, gefüllt. Saltelele împăiate (RAL. S. 9). ET. a împăia. împăienjeni Präs, -nesc V. tr. (16. Jir. CV2 52b; Apg 28,27) ’ ochii, vederile die Augen, den Blick wie mit einem Schleier, Nebel bedecken, verschleiern, trüben. O ceată întunecoasă îi împăiejeneşte ochii (DEL. S. 29). GR. împânjeni, împănjeni, împoijeni, împăiejena, îm-păingina, împăiajena, împăiejina, painjini, păinjeni, painjeni, paingăni, pa in gini. ET. zu păianjen. împăienjenit Adj. (1654 NEAGOE ÎNV.2 80b) verschleiert, getrübt. Şlergi-te bine la ochi-ti împăien-j in iţi (JIP. OP. 33). GR. Varianten wie bei a împăienjeni. ET. a împăienjeni. împăivănâ Präs, -nez V. tr. (1825 B.) (ein weidendes Pferd) mit einem langen Strick an einen Pflock binden: anpllocken. El margu împăivănea, Cu fata-n luptă seda (PP. Ş. INFL. LXXXIV). GR. (îm)păivăni, Präs, -nesc, poivăni (B.). ET. zu paivan. împământeni Präs, -nesc (1834 BUL. F. 239) I. V. tr. naturalisieren. II. a se împământeni sich cinbürgem. ET. zu pământean. împământenire S. f. (1834 BUL. F. 239) Einbürgerung F. ET. a împământeni. împăna Präs, -nez V. tr. (1649 MARD.) 1. bcfledem. 2. spicken (eig. u. fig.). Cu ridichi şi varză... Totpă-mântu-au împănai (SPER. AN. 1893 III, 170; von Säenden). - Im weiteren Sinn: an allen Orten besetzen. Cum s-a împănat masa cu oaspeţii, pun luminile de cununie... într-o cofiţă (MAR. NUNTA 654). împăratul ... cu păzitori a împănat tot palatul (SEV. POV. 72) stellte überall im Schloß Wächter auf. Au împănat lumea cu soli (SEV. POV. 11) er sandte nach allen Wclt-gegenden Boten. A împăna un lan (cu secerători) auf einem Feld die nötigen Schnitter aufstellen. 3. cu fiori, panglici etc. mit Blumen, Bändern etc. schmücken. 4. mit einem Keil befestigen, ein-, verkeilen. O împănez (coasa) din nou (ŞEZ. I, 85). 5. fuga davonrennen. Ţiganul... s-a ruşinat, Căci jugulă, Doamne, ce-a mai împănat (SPER. AN. 1892 I, iii). GR. împena (MARD.). ET./?i//7c7,JFedcr“ (1.), „Speckschnitle“ (2.), „Federstrauß“ (3.), „Keil“ (4.). SG. ALR SN I, K. 95. împănat Adj. (1683 DOS. PAR. 5a) 1. befiedert. Cuvântul slobodzit mai iute decât fierul împănai să cluce (CANT. IST. 42) schneller als der Pfeil. 2. gespickt. Rărunchi împănaţi cu ciuperce (DRĂGH. 408 f REŢ. 39). Muşchi... împănat cu trufie (AL., CL IV, 320). - Fig.: O parodie burlească a ceremoniei bisericeşti (de la botez) împănată cu aluzii locale (CL VIII, 406). 3. mit Blumen, Bändern etc. geschmückt. Coafura cea împănată cu roze şi micşunele (FIL. CIOC. 210). Boi ... spătoşi, voinici Şi-mpănaţi frumos la coarne cu năfrămi şi cu panglici (DULFU PĂC. 128). 4. verkeilt. Badea c-unplug bine-mpănat (AL. PP. 102). ET. a împăna. împărâ Präs, -rez V. tr. (1646 PRAV.) 1. mit Pfählen versehen (POL.) 2. (auf)spießcn. De ... se va împăra (dobitocul) în gard şi va muri (PRAV. MOLD. 9; ÎNDR. 296). 3. bekanntmachen (durch Anschlägen an einen Pfahl, Säule etc.). Un boier ... Pierduse-un ceasornic Şi... satul L-a-mpărat.prin vornic (SEV. AN. 48). ET. lat. impalo, -are (DA) bzw. zu .par (REW 6182). împărat1 Adj. (1649 MARD.) aufgespießt, verletzt. ET. a împăra. împărat2 PI. -râţi S. m. (1521 NEACŞU) 1. Kaiser, LV. auch Sultan M. Împăratul Germaniei, Austriei der K. von Deutschland, Österreich. O luă mai încolo pe drumul împăratului (IARN., CL XV, 172) Rcichsstraße, österr. Kaiserstraßc. împăratul turcesc, auzind de simeţ.ia lui Ion Vodă (URECHE, LET.21, 227). 2. in bibi. Texten u. Märchen: König M., wofür sonst crai, LM. rege: Farao împăratul Eghipetului, Saul împăratul lui Isra.il, Alexandru împărat, împăratul împăraţilor (von Gott) etc. A fost odată un împărat şi o împărăteasă. 3. TR. (piţ-)împărăluş, împărăţel împăratul păsărilor Zaunkönig M. (Troglodytes parvulus; MAR.). GR. Dim. -răţel, Pl. -tei, in spcz. Bdtg. -răluş; Augm. -rătoi (RETEG. POV. I, 34). ET. lat. imperător. împărăteasă Pl. -ţese S. f. (16. Jh. PS. SCH. 44, 10) 1. Kaiserin, LV. auch Sultanin F. Rugămintea Favstinii împărătesei lui Marco Avrelie (MS. 1714, GCR II, 10). 2. analog împărat 2: Königin F., wofür sonst, crăiasă, LM. regină: Esthir împărăteasa, împărăteasa născătoarea lui D-zeu (von der Mutter Gottes) etc. 3. OLT. Bienenkönigin F. (H.2 1, 524). 4. schwarzbecrigc Zaunrübe (Bryonia alba; BR.; PANTU). 5. împărăteasă, împărăteasa buruienilor Tollkirsche F. (Atropa Bclladona; PANŢU). ET. împărat; lat. imperatrissa (DENS. IST. I, 112). împărătesc Adj. (16. Jh. CV2 59b; Jak 2, 8) kaiserlich, Kaiser-, Sultans-; königlich, Königs-, wofür sonst crăiesc, LM. imperial. Pajura, coroana împărăţie împărăteascăder kaiserliche Adler, die Kaiserkrone. Ehern.: galbeni împărăteşti österreichische Dukaten. - Uşile împărăteşti (wofür ANDRIE VICI LIT. 16 fig. uşile raiului) die mittlere (Flügel-) Tür der Ikonostase in der orthodox. Kirche; so genannt, weil zwischen den Bildern des thronenden Heilands u. der Himmelskönigin befindlich- Sărbătorile împărăteşti die hohen Feiertage der christl. Kirche, so genannt, weil auf die Lebensgeschichte des Heilands u. der Jungfrau bezogen. -Boala împărătească Gelbsucht F. La chip veştedă şi gâlbăgioasă, ca cei ce în boala împărătească cad (CANT. IST. 113). ET. împărat. împărăteşte Adv. (1581 CORESI OMIL. 326) kaiserlich, nach Art des Kaisers (Sultans, Königs). (împăratul) au născut un fecior, pre care îl creştea împărăteşte (SYNDIPA, GCR II, 188). ET. împărat. împărătiţă Pl. -tiţc S. f. (1835 GOR. HAL. II, 98) PP. 1. (junge) Königin, Kaiserin. Într-o zi, cum sta la fereastră. împăratul şi cu tânăra lui împărătiţă (SEV. POV. 126). 2. Königstochter, Prinzessin F. Voiesc să cerc şi eu, nu voi putea face pe mărita. împărătiţă să râdă (ŞEZ. I, 209; von der Tochter des Königs). ET. împărat. împărătiiş Pl. -tuşi S. m. (1680 DOS. PS. SLAV.-R. 21, 16) TR. NORDCRIŞ. MARAM. NORDBESS. BUCOV. Zäpfchen N. am Gaumen. GR. părătuş; auch Pl. n. -tuşe, -tuşuri. ET. lat. palätum, mit Anlehnung an împărat. SG. ALR II/I, MN 6929, 17; ALRM I/I, K. 48. împărăţi Präs, -ţese (16. Jh. PS. SCH. 46, 9) I. V. tr. (t) zum Kaiser, (Sultan) machen, cinsetzen. L-au împărăţii în locul tătâne-său (I. VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 254). S-ar fi silit ca să împărătească pe fii-său (I. VĂCĂR. I. I. O., TEZ. II, 285). II. V. intr. veralt.: (als Kaiser, Sultan, König) herrschen. Auzind că Arhelau împărăteşte în ludea în locul lui Irod tătâne-său (BIBLIA 1688 Mt 2, 22). - Meist fig. veralt.: (Columna lui Traian) o vom. vedea poate într-o zi... împărăţinclpe una din pieţele capitalei noastre (OD. PS. 76). Să fiu necredincios acei ce singură împărăteşte în inima mea? (C. NGR. 21). Ca-ntr-un ţintirim împărăteşte adânca tăcere (VLAFI. NUV. 142). III. a se împărăţi (t) Kaiser sein. ET. împărat. împărăţie Pl. -ţii S. f. (16. Jh. CV2 2a; Apg 19, 8) 1. Kaiser-, Königreich N., dann überh. Reich: împărăţia lurceascăfiM. imperiul turcesc), lui David, dobitoacelor (LM. regnul animal). Toate împărăţiile pământului 409 împărechetură au dat mie Domnul (BIBLIA 1688 2 Chr 36, 23) alle Königreiche der Erde. Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este împărăţia ceriurilor (BIBLIA 1688 Mt 5, 3) das Himmelreich. 2. vcralt: Herrschaft, Regierung F. în anul al patrulea al împărăţiei lui (BIBLIA 1688 2 Chr 3, 2). 3. LV. als Titel des Kaisers: Majestät F. Toată avuţiia mea să fie a împărăţii-tale (SINDEPA, OCR II, 188). - Bes. vom Sultan: Duca Vodă mergea cu toţi boierii pe jos, pre lângă împărăţie (NECULCE, LET,211,199) neben seiner Majestät dem Sultan. Căci am scris la-mpărăţie Penfr-un firman de domnie (AL. PP. 180). ET. împărat. împărechetură PI. -turi S. f. (um 1580 GLOS. BOGD. 373a; TRS XVI, 433) LV. Zwiespalt M., -tracht F. Vedeţi ... câtă împărechetură iaste între aceştia domni, cât nu poate hi între dânşi nice o împreunare (VARL. CAZ.21, 228b). ET. a împerechia. împăroşâ Präs, -şez V. tr. (1652 ÎNDR.) mit Haar bedecken. Pustnicii... împăroşindu-şi capetele (INDR. 620) sich das Haar wild wachsen lassen. ET. păros. împăroşât Adj. (1881 EMIN.) 1. behaart, haarig. 2. fig.: animalisch, wild. Vezi colo pe uriciunea jară suflet, fără cuget, Cu privirea-mpăroşată (EMIN. O. 1,150). ET. a împăroşâ. împărtăşanie PI. -sânii S. f. (1869 AL.) Kommunion F., heiliges Abendmahl. Sermanul om! ... Cum a murit fiară împărtăşanie, ßrä lumânare1. (AL., CL III, 62). Părintele Vasile ... îşi luă repede împăr-tăşenia care o avea la icoane (NĂD. NUV. I, 36; er war zu einem Sterbenden gerufen worden). GR. împărtăşenie. ET. a împărtăşi. împărtăşi Präs, -şese (1683 APOSTOL) 1. V. tr. 1. pc. de, din c. jdn. einer Sache teilhaftig machen, daran teihichmen lassen, jdm. davon zukommen lassen. Nu e nici un rău că vei să împărtăşeşti din ceia ce ai mai bun pe mama Stana (CAR. MI. 26). 2. pc. cu sfintele taine (GHEORG. LET.2 III, 319: sfintelor taine) jdm. die Kommunion, das Abendmahl reichen. 3. c. (cu cn.) ctw. (mit jdm.) teilen (gemeinsam daran teilnehmen). (El) râdea cu hohot, împărtăşind astfel şi el în felul său plăcerea copilei (I. NGR., CL VE, 51). Hotărâre cea biruitoare pentru vitejie... tânărului toţi o împărtăşa (MS. 1773, GCR E, 91) die Überzeugung ... teilten alle. Un înger ... cu care împărtăşesc toate bucuriile şifiericirile vieţii (I. NGR., CL III, 32). 4. cuiva c. jdm. ctw. mitteilen. Spre a să împărtăşi tuturor învăţătura cea cerească (RISIP. IERUS., GCR II, 236). Când găsea vreo plantă rară, împărtăşa bucuria sa tululor (DEMETR. NUV. 25). II. a se împărtăşi 1. de, din c. einer Sache teilhaftig werden, daran teilnehmen. Că toţi dentr-o pâine ne împărtăşim (lat. de unopaneparticipamur) (APOSTOL 1683,1 Kor 10, 17, GCR I, 262). Nu este fiaţă şi jiul său ... care să se împărtăşească de bucuria poporului (ISP. LEG.11, 82) um an ... teilzunehmen. Parcă mă împărtăşeam din nevinovăţia ei (C. NGR., CL XV, 52) es war, als ob ihre Unschuld sich mir mitteilte. -In anderer Konstruktion: Sufletul carele s-au învrednicit a să împărtăşi cu duhul luminei lui (D-zeu) (OMILIAI 1775, GCR II, 107). Dupe ce le-ai împărtăşit cu mine în dezmierdările cele mai dulci (MS. 1750, GCR II, 47). Mazilii... să vor împărtăşi la havalelile pământeşti după obiceiul de mai înainti (AŞEZĂMÂNT 1818, GCR II, 220) sind zu den ... Leistungen ... heranzuziehen. 2. (cu sfintele taine) die Kommunion, das Abendmahl nehmen. Moldovenii ...să împărtăşesc supt amândoao formele a pâinii şi al vinului (CANT. SCRIS. 313). GR. (t) împărtăşa, împărtoşa (POL.). ET. părtaş. SG. ALRI/II, K. 284; IVI, K. 196. împărtăşire PI. -şiri S. f. (1766 MINEIUL 90) 1. Anteil M. (Vulpea) împărtăşire multă la soartă-i a luat (DONICI 120). 2. Mitteilung F. 3. Kommunion F. ET. a împărtăşi. împărtăşit (1853 PANN N. 20) 1. Adj. 1. mit der Kommunion, dem Abendmahl versehen. Creştin cu frica lui D-zeu, dus la biserică, spo-veduit, împărtăşit şi grijii (AL., CL VII, 370). 2. mitgeteilt. II. S. n. Kommunion F., Abendmahl N. ET. a împărtăşi. împărţeală PI. -ţeli S. f. (1563 CORESIPRAXIU 537) 1. Teilung, Ein-, Verteilung F. Murind unul din moştenitori în vremea împărţelii moştenirii, nu se opreşte împărţeala pentru aceasta (COD. CAL.§ 1083). Act de împărţeală Teilungs-, Erbvertrag. Deosebitele împărţăli (ale bobilor) în zece grămăzi, şi în opt şi în cinci, şi în trei (AL. PP. 234). 2. LV. Scheidung, Trennung F. ET. a împărţi. împărţi Präs, -part (16. Jh.CV2 24b; Apg 23, 7) I. V. tr. 1. (ein-, ver-, aus-, zer-) teilen. Cine împarte, parte-şi face (Sprw.) wer teilt, versorgt sich (indem er sich das größte, beste Stück nimmt). Nu-ţi vreau nici 410 împândi rău nici bine, N-am ce împărţi cu line (AL. PP. 42) ich habe mit dir nichts zu schaffen, nichts gemein. Categoriile în cari (starostii) împart fetele (I. NGR., CL III, 37). Un caş sărat că lua, La dulăi le împărţea (AL. BP. II, 83) verteilte ihn an, unter die Hunde. Nu se pricepe să împartă (trei) paie la doi măgari u. â. er taugt zu gar nichts. 2. TR. cuiva c. jdm. etw. (als Los) zutcilcn, bescheiden. Poate că asta ne-a fost împărţită să nu fim aproape cleolaltă (RETEG. POV. IV, 66). II. a se împărţi cu c. sich in ctw. cintcilcn. S-au împăcat Iliaş Vodă cu frate-său Ştefan Vodă, şi s-au împărţit cu ţara (URECHE, LET.2' I, 144). GR. MOLD. 1. Pers Sg. Präs, -ţese (so schon DOS. PS. V. 88, 62). lmpcrat. -parte, LV. -părţi (BIBLIA 1688 Gn 30, 28; DOS. VS. Oct. 8; 53b).’ ET. lat. impartio, -ire. SG. ALR SN II, K. 554. împărţire PI. -ţiri S. f. (16. Jh. PS. SCH. 135, 13) 1. Teilung F. 2. Trennung, Scheidung F. 3. Dividieren N. ET. a împărţi. împărţit (16. Jh. PS. SCH. 153, 8) 1. Adj. 1. geteilt. împărţită între prieteni, nevoia se uşurează (GANE, CL XI, 372). Zece împărţit la doi zehn geteilt durch zwei. 2. getrennt, geschieden. Muiare împărţită de bărbat (PRAV. MOLD. 99). - Neg. neîmpărţit ungeteilt, un-getrennt. II. S. n. 1. Dividieren N. 2. LV. Trennung F. ET. a împărţi. SG. ALR SN II, K. 554; IV, K. 934. împărţitor PI. -töri S. m. (1561 CORESI) 1. Verteiler M., spez.: Briefträger M. împărţitorul care ... trecând, lăsă o scrisoare (ZAMF. LN. 193). 2. Erbteiler M. Ome, cine m-au pus judecător iu sau împărtitoriu pre voi? (CORESI TE4147a; Lk 12, 14) Mensch, wer hat mich zum Richter oder Erbteiler über euch gesetzt? 3. Divisor, Nenner M. ET. a împărţi. SG. ALR SN II, K. 554, IV, K.934. îinpărţitură PI. -turi S. f. (1563 CORESI PRAXIU 304) 1. Teilung F. 2. (t) Trennung, Scheidung F. 3. (t) Verwandtschaftsgrad M. (PRL). ET. a împărţi. împătimi Präs, mă -mese V. refl. (1870 COST.) selten: von Leidenschaft ergriffen werden. ET. patimă. împătimire S. f. (1839 FM 340) Leidenschaft F. Aş strânge-o în braţe cu împătimire (POP. NUV. 179). Sărut cu-mpătimire ai tăi... umeri (EMIN. O. I, 82). ET. a împătimi. împătri Präs, -trese V. tr. (1703 GCD) vervierfachen. Inorogul... în trei şi împătri ţeremoniile (CANT. IST. 309). GR. -trâ, Präs, -trez (B.); Part. -trat (ANTIM DID. 151). ET. patru. împătrit Adj. (1620 DIR A XVII/4, 10) vervierfacht. De va găsi pe cineva furând, să dea acelea ce le-a furat împătrit (ANTIM DID. 214). GR. -trat (MĂRG.2 28b). ET. a împătri. împături Präs, -resc V. tr. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) o faţă de masă etc. ein Tischtuch etc. Zusammenlegen, falten. Boierul scrise o carte pe o foaie de hârtie, o împălură-n patru (RETEG. POV. I, 16). GR. -tura, Präs, -pătur {B.). ET. pătură. SG. ALR SN V, K. 1447. împăturit Adj. (1825 B.) zusammengefaltct. Părintele... ducând pe sub giubea epatrahirul împăturit (UR. LEG. 361). GR. -turat (B.). ET. a împături. împăuna Präs, mă -nez V. refl. (1837 C. NGR. OP. I, 7) sich mit Federn schmücken. (Polonii) voiau a-i răpi ... gloria ... împăunându-se ei înşişi cu mizerabilul plagiat de pene strălucite (HASDEUI. V. 213). - Fig.: sich brüsten. GR. păuna, păuni (C. NGR.). ET. nach frz. se pavaner. împăunat Adj. (1894 D.) mit Federn geschmückt. Cei o mie de oameni, chipoşi ... împăunaţi (BOGD. VECHI 71). ET. a împăuna. împândărâ Präs, -pândăr V. tr. (1788 MOLNAR SPRACHL. 308) 1. verbreiten. Dăscălecii copiilor dă la ţară umblă cu nimicuri şi-mpăndără vorbe că limba românească curată nu e cilibie (JIP. OP. 54). 2. împândra verschleudern. ET. viell. zu slav.pqditi „treiben”, vgl. răspândi H lat. *impandulăre < pandere (DENS. GS. V, 173), vgl. auch CIORANESCU 4342. împândi siehe pândi. 411 împânzi împânzi Präs, -zesc V. tr. (1845 ION. CAL.) (weithin) ausbreiten. Sulele de cosaşi ce-i împânzisem pe întinsele fanate (ION. CAL. 45) die ich verteilt hatte. Impănzindu-şi privirile şi văzând atâta câmp deschis (VLAH. GV. 74) seine Blicke weithin schweifen lassend. - Auch refl. Soarele ce scohora încet după deal, umbra curgea pe şes, se împânzea ca o apă (VLAH. DAN IIJ 62). ET. pânză. împâslit siehe pâslit. împeliţâ V. refl. (1581 CORESI OMIL. 364) LV. Fleisch werden (CORESI IC la; TRS XVI, 101). Cela ce pentru noi s-a împeliţât şi pentru noi păcătoşii fu om (PRAV. GOV. 36b). ’ ET. peliţă {pieliţă 1.). împeliţâre S. f. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. II, 195) LV. Inkarnation F. ET. a împeliţâ. împeliţât (16. Jh. PS. SCPL, DENS. IST. II, 190) 1. Adj. 1. LV. inkarniert. 2. verkörpert, leibhaftig. Din minutul în care le-am cunoscut, Poezia-mpeliţată cum că eşti am priceput (C. NGR., CL III, 49). - Fam.: dracul împeliţât der leibhaftige Teufel. Daher: 3. verteufelt, verflixt, verdammt, höllisch. E împeliţât căprarul, nu-i dai de fund (DEL. S. 41) der Korporal hat den Teufel im Leib. Un împeliţât de bursuc care ne face stricăciuni (BOGD. VECHI 80). A izbândit împotriva împeliţâ Iilor vrăjmaşi ai omenirii (ISP. LEG.2 224) gegen die verteufelten Feinde der Menschheit. Baciul şi ciobanii spuneau ghicitori care de care mai împeliţale (DEL. S. 258) verflixte Rätsel. 4. flössen artig. Cămila ...la copită îngemănată şi ca gâştele pe dedesupl împeliţată (CANT. IST. 72). II. s. m. împeliţâ tul, cel împeliţât der Teufel (in Menschengestalt). ET. a împeliţâ. împcrciunâ Präs, -nez V. Lr. (um 1900 TTKTIN) un cui etc. einen Nagel etc. Umschlagen (d. h. den durchgetriebenen Teil seitwärts schlagen). GR. perciuna (SCRIBAN). ET. perciune. împerecheâ Präs, -chez (1551/3 ES 37a; Mt 12, 19) I. V. tr. (t) spalten, entzweien. Sä vor scula eretici... ispitind să împărecheadze iarăşsvânta besearică (DOS. VS.Noe. 24; 158b). II. a se împerechia 1. (t) sich spalten. Se împărechiară boierii... în două părţi: o parte ţinea cu casa Ier etniei Vodă, iară altă parte cu casa lui Simeon Vodă (MIR. COSTIN, LET.2 1, 260). 2. LM. sich paarweise vereinigen, paaren. Impresiile din urmă ... împrăştiindu-se şi împărechindu-se (în mintea lui) bizar, ca nişte alice pe-o farfurie care se mişcă (VLAH. DAN I, 99). Doch auch schon 17. Jh.: Si se vor împărechia (oopcpopdaouaiv) unul cătră altul (BIBLIA 1688 Js 13, 8). Nu ştiu ce a gândit (ea) de s-a împărechet cu aşa o coadă de bici (GANE, CL XIII, 333) mit solch einem Schwächling. GR. împărechia. El', pereche. SG. ALR SNI, K. 16. împerecheat Adj. (1643 VARL. CAZ.2 1, 228a) 1. (+) entzweit, gespalten. Ungurii... în patru sau în cinci legi sunt împărechiap (SIM. DASC, LET.21,412) die Ungarn sind in vier oder fünf Konfessionen gespalten. De va. fi lucru împărechiat, ştiut-au au n-au ştiut (ÎNDR. 325) wenn es zweifelhaft ist ob ... 2. vereinigt. Cu fiecare din aceste scene vânăloreşti se află împărechiată câte o scenă religioasă (OD. PS. 83). Turturelele ... au obiceiul să trăiască ... împărec luate (OD.-SL. 121) paarweise. - Substantiv.: Numai eu şi cu doamna Rădianu eram stingheri în această adunare de împărechieţi (GANE, CL XIX, 212, von Ehepaaren). GR. împărechiat, -chiet. ET. a împerecheâ. SG. ALR SN VII, K. 2135. împerechere PI. -chéri S. f. (1620 MOXA, HC 1,335) 1. (t) Zwietracht F. Trebuie a dobândi prin unire ceia ce (românii) au pierdui prin zavistie şi împărecheri (BĂLC. 117). 2. Paarung F. Berbeci... lungani la trup, buni la-mpă-rechierea cu inutili lor oile (JÏP. OP. 50). GR. împăr- (VARL. CAZ.21, 189b). ET. a împerecheâ. împestriţa Präs, rtéz V. tr. (1838 FL 2) bunt färben, schmücken. GR. pestr-, împistr-, ET. pestriţ. împestriţat Adj. (1837 PANN EROT. II, 23) buntscheckig. Acoperemântul ... de şindile vechi înegrite, împestriţat pe ici, pe colea cu şindile albe nouă (I. NGR., CL III, 41). Roata horei era împestriţată cu flăcăi şi fele mari (DEL. S. 54). Curtea ... înfăţişa priveliştea cea mai împestriţată (DEMETR. NUV. 88). ET. a împestriţa. împetelât Adj. (1889 SEV.) mit Gold-, Silbcrfädcn geschmückt. Bastonul lui... e lot împetelât (MAR. NUNTA 226). Feciori cu beţele împetelate (SEV. NUNTA 84). ET. zu peteală (beteală). 412 împilat împetri siehe împietri. împeţit siehe petit. împiciorogâ Präs, -gcz (1830 MONTESQUIEU 72) MUNT, ugs.: I. V. ti*, jdm. auf die Beine helfen, jdn. unterstützen. Concurenţa cu lucrurile de comerţ ce trimitem azi la streini, ne-ar împiciorogâ (JJP. R. 221). II. a se împiciorogâ sich auf die Beine stellen, sich (v. einer Krankheit) erholen. Până ce mielul (fătat iarna) se împiciorogează bine, ţăranul bagă în casă mielul cu mama lui (MANOL. IG. ŢAR. 70) bis es kräftig genug wird. GR. împiciorogi (JIP. OP. 157). ET. picioroa(n)gă. împiedeca Präs, -piedec (16. Jh. PS. SCH. 36, 31) 1. V. tr. 1. un cal, pc. ein Pferd (mit dem Spannstrick) spannen, fesseln (damit es nur gehen, aber nicht laufen kann), jdn. an den Füßen mit Stricken binden, fesseln. (Copilul) împiedecă caii şi să puse cu capul pe-un muşinoi şi aţipi (RETEG. POV. III, 28). 2. roata dem Rad die Hemmkette anlegen, den Hemmschuh unterlegen, es hemmen. împedică la deal şi despedică la vale (BARONZI66) er tut alles verkehrt. Daher überh.: 3. (am Fortkommen) hindern, hemmen (wogegen a opri auf der Stelle festhalten); de a face c. hindern, etw. zu tun. Impiedecändu-i şi apa şi lunca.... tăia şi sßrma lunca să treacă (URECHE, LET.1 I, 126). II// se împiedeca de c. an etw. hängenbleiben, darüber stolpern. Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedece de-un ciot? (EMIN. O. I, 146). Vezi-l cum se împiedică de toate rochiele {BOGD. V. 165). Ce făceau, cedregeau, li se părea că tot de el se împiedecă (ISP. LEG.2 337) daß er sie überall hin verfolge. GR. -die-. ET. lat. impedlco, -flre. SG. ALR II/I, K. 73. împiedecare PI. -cari S. f. (ÎNV.2 8a) Plindemis N. Care iaste împiedecare căci nu alergăm adese la rugăciune si la sfintele adunări? (MĂRG., GCR I, 293). ET. a împiedeca. împiedecat Adj. (um 1770 NEC. COSTIN, LET.! II, 86) 1. angebunden, gefesselt. Mergea şi pare că tot locului sta, picioarele i se păreau împiedecate ca-n vis (NAD. NUV. I, 177). - Neg. neîmpiedecat ungefesselt, frei. 2. gehindert, behindert. ET. a împiedeca. împiedccător (1649 MARD.) I. Adj. hindernd. II. S. m. HindererM. - Daher: LV. Bez. für Teufel M. (DOS. VS. Oct. 8; 53a). ET. a împiedeca. împietri Präs, -trese V. tr. (16. Jh. PS. SCFI) versteinern, -härten. Gerul Ce-mpietreşte apele ca herul (DOS. PS. V. 147, 20). GR. împietirt (PS. SCH., CORESI PS. Gesang Moses, Ex 15, 16). ET. piatră. împietrire S. f. (1648 NT Eph 4, 18) Versteinerung, Verhärtung F. Şi înfruntă necredinţei lor şi împietrirea inimii (BIBLIA 1688 Mk 16, M; oxUr|poxapöiav). ET. a împietri. împietrit Adj. (1561 CORESI TE4 85b, Mk 8, 17) versteinert, verhärtet. ET. a împietri. împietritură S. f. (1648 NT Mk 3, 5) Versteinerung, Verhärtung F. ET. a împietri. împietroşâ Präs, mă -şez V. refl. (1705 CANT. IST. 209) sich verhärten, zu Stein werden. GR. împietroşi. ET. pietros. împietroşâre S. f. (1705 CANT. IST. 77) Verhärtung, Versteinerung F. GR. împietroşire. ET. a împietroşâ. împietroşât Adj. (1705 CANT. IST. 58) verhärtet, versteinert. GR. împietroşit. ET. a împietroşâ. împila Präs, -lez V. tr. (1688 BIBLIA) niederdrücken. Simi-au împilat (xaTexapiJjav) sufletul mieu (BIBLIA 1688 Ps 56, 8). Soarta-mi împilează viaţa la pământ (PANN PV.1 II, 162) drückt... zu Boden. - Jetzt wohl nur noch fig. (nieder-, be)drücken. Grecii ce veneau a ne-mpila (CL V, 292) um uns zu unterdrücken. ET. wohl urspr. „walken“, zu vlat. pilla (rum. piuă) împila „Walke“; vgl. it.follare, frz. fouler „walken“, dann überh. „mit Füßen treten“. împilare PI. -lari S. f. (1814 PRAVILA 16) Druck M., Unterdrückung F. El nu voia ...să silească dieta prin împilare a-i împlini voinţa (BĂLC. 414). ET. a împila. împilat Adj. (1821 BELD., LET.2 III, 385) 1. gedrückt. 2. unterdrückt. Zavistia era legată... strâmbătatea de istov împilată (ISP., CL XII, 175). 3. împilit anfällig. ET. a împila. SG.ALRII/I, K. 81; SN I, K. 113. 413 împingător împingător Adj. (1703 GCD) 1. zwingend. 2. stoßend. ET. a împinge. împingătură (t) S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Stoß M. ET. a împinge. împinge V. tr. (16. Jh. CV) 1 stoßen, schieben, fig.: (an)treiben; fort-, zurückstoßen, -schieben. O trag, nu vine, o-mping, nu merge u. ä. Sprw. (Z. II, 775) wie ich’s auch anfange, es geht nicht. O faptă la care împinsese o pornire furioasă de gelozie (C. NGR. 22). Un dor foarte mare... de a cunoşte Italia ... l-ar fi împins de a vizita acea ţară (I. NGR., CL VII, 11). Ieşi din casa mea, i-am zis, împingându-i şi braţ şi portret (I. NGR., CL III, 34). Se apăra tare turcii dinlăuntru şi împingea pe ceia ce pusese acum loitre pe zidurile cetăţii (NEC. COSTIN, LET.11 App. 113) und stießen diejenigen zurück, die Sturmleitern aufgestellt hatten. Mii de luptători Alergau să-mpingă pe culropitori (SIHL. 70) tausende von Kämpfern eilten herbei, um die Eroberer zurückzuschlagen. 2. beweisen (wohl fälschlich übersetzt). Ceale ce nu le putea împenge (CV2 33b; Apg 25,7). BIBLIA 1975; Care nu puteau să le dovedească. GR. LV. (16./17. Jh.) -penge. 1. Pers. Sg. Präs, -ping (MARD.: -pâng)\ Imperat. -pinge; Perf. -pinsei, LV. -pinş; Part. -pins (BAR. UAL. V, 207; VI, 29; -pâns); Ger. -pingând; Verbaladj. -pingător. ET. lat. impmgo, -ere. SG. ALR SN VII, K. 1932. împins (16. Jh. PS. H. 109, 3) I. Adj. gestoßen, getrieben. Gondola ... cu iuţeală, împinsă de vâsla lui Lazaro (I. NGR., CL VII, 9) vorwärts getrieben. Frunza de duplău ... nu e arsă de foc Şi-mpinsă din loc în loc (I.-B. 205). II. S. n. Stoß M. (ANON. CAR.). ET. a împinge. împinsătură PI. -turi S. F. (1681 DOS., AA lit. 11/36, 63) Stoß, Schub M. Strâmbă-lemne ...dă să pună mâna pe el; numai o-mpinsătură să-i deie (RETEG. POV. III. 63). ET. a împinge. împistri Präs, -trese V. tr. (1642 CAZ. GOV. 481) bemalen, verzieren (1649 MARD.). GR. împistra, împestri. ET. ksl. pistriti. Das / für ksl.i, wie inpistruie (MOLD. chi-) „Sommersprosse” (gegenüber pestriţ „bunt” u. /?ăs’h'dv„Forelle”), wohl nach serb. pisan „bunt”, eigtl. Part, von pisaţi „schreiben”. împistrit Adj. (1561 CORESI TE4 50b; Mt 23, 27) farbig, bunt bemalt, verziert. Psaltire împistrită cu sem- ne mari roşii (CL IX, 186). Popa scoase un fedeleş mândru închislrit (UR. LEG. 37). Să arăta pre toiege albeaţa... împistrită(tioixÎ/\,ov; BIBLIA 1688 Gn 30, 37). ’ ET. a împistri. SG. ALR II/I, MN 2830, 112. împistritură PI. -turi S. f. (um 1635 EFTIMIE L. 372) veralt.: farbige, bunte Verzierung. Aşternuturi luminoase cu împistrituri (îtoixikooc;) înflorite (BIBLIA 1688 Est 1, 7). Pardoseala curţii plină fiind de împistrituri şi de zugrăvituri (MĂRG.2 26b). împistritură (cetăţii) (DOS. VS. Oct. 5; 46a). ET. a împistri. împistriţâ siehe împestriţa. împizmi siehe pizmui. împizmoşât Adj. (um 1633 MOLIT.) feindselig. (Vrăjmaşul) cu săgeata cea împizmoşată aförädelegilor va să mă săgeate (MOLIT., GCRI, 81). ET. zu pizmă, pizmos. împizmuluit Adj. (1743 NECULCE) verfeindet. Fiind el împizmuluit şi cu tătarii (NECULCE, LET.2 II, 372). ET. a pzimălui (pizmui). împlătoşâ Präs, mă -şese V. refl. (1645 HERODOT 137) panzern. GR. împlătoşi (MINEIUL 1776, 91). ET. platoşă. împlătoşât Adj. (1620 MOXA, HC I, 403) gepanzert. Patru mii de viteaji, toţi împlătoşaţi, încoifaţi (ALEXANDRIA 42). ET. a împlătoşâ. împlântă Präs, -plânt V. tr. (16. Jh. PS. SCH.) 1. (auf)pflanzen. Cela ce împlântă (ksl. nasazdef) urechia, nu auzi-va? (PS. SCH. 93, 9). - In gleicher Bdtg. bisw. 19. Jh.: Licărirea cea de arme... paloarea pe obrajii călăreţilor împlântă (OLL. HOR. 122). 2. stechen. Apoiş-au scos... sabiia ş-au împlântatu-o svântului în piept (DOS. VS. Noe. 10; 116b). Plântă secera-n pământ Şi o ia la deal (BIBIC. 387). Pre jos era împlântate ţepi de fier (VARL. CAZ.2 II, 19a) in den Boden waren spitze Eisen gesteckt. împlântându-mi ochii în întuneric (CONACFII 222) indem ich meine Blicke in das Dunkel bohre. GR.pl- (BIBIC. l.c). ET. lat. planto, -äre. SG. ALR SN IV, K. 1088. împlântat Adj. (16. Jh. PS. SCH.) 1. (aufjgepflanzt. împlântaţi în casa Domnului (PS. SCH. 91, 14). Fiii lor, ca noao răsădită împlântată 414 împlini (ksl. novesazdenija vrodruzenaja) întru iinereţelesale (PS. SCH. 143, 12). 2. gestochen. 3. getaucht. Toţi sălbateci la vedere şi în sânge împlântaţi (BELD. ET. 91). Plântatîn sânge (GHICA, CL XIV, 88). GR.pl-. ET. a plânta. împleâ siehe umple. împletici siche împletici. împleti Präs, -tesc V. tr. (16. Jh. PS. SCH. 49, 19) 1. flechten, winden; ciorapi etc. Strümpfe etc. stricken; horbotă etc. Spitzen etc. häkeln. Femeia se ducea, după oricine, numai să se mărite şi să nu împletească la cosiţe albe (BOGD. POV. 97) um nur ja nicht alte Jungfer zu bleiben. Şi cu-acele crăngi frumoase Să-mpletim cununi voioase (AL. PP. 165). Suflecă mânice largi Şi-mpleteşte la colaci (AL. PP. 97). Mama Stana, împletind la ciorapi dinaintea porţii sale (CAR. MI. 7). 2. LV. u. fig.: Ränke schmieden, intrigieren. GR. împreli, pieli. ET. ksl. plesti, pletş. SG. ALR SN IV, K. 1210. împletici Präs, -cesc (1683 DOS. PAR. 13b) 1. V. tr. (ver)schlingen, -flechten. Şarpele se necăjea Şi coada şi-o-mpleticea (ŞEZ. III, 65). Cu păcate suntem împleticiţi (MĂRG.2 11a) wir sind von Sünden umschlungen. II. a se împletici. 1. în c. sich in etw. verschlingen, -wickeln. (Constituţia, noastră e) o haină largă în care ne împleticim mereu (LIT.). Un adaos nou de nefericiri la lanţul lung ce se împleticeşte în omenire (CL IV, 99) die sich durch die Menschheit hindurchzieht. 2. cuivapicoarele taumeln, wanken. S-arfi repezit să-l bată, dar simţi că i se împleticesc picioarele (VLAH. NUV. 46). Lacrimile o podidiră şi se împletici. Era să cadă (RĂDUL. RUST. II, 150). GR. Älter -teci. ET. zu a împleti, nach a se încolăci „sich ringeln”, bzw. lat. * împiedicare, statt implectde (DA), mit Konjugationswechsel. împleticit Adj. (1683 DOS.) 1. verschlungen, gewunden, geflochten. Un bălaur împleticit (DOS. VS. Oct. 23; 79b). Cu părul despletit, Tot cu şerpi împleticit (AL. PP. 38) mit Schlangen durchflochten. 2. (t) ränkeschmiedend. GR. -tecit. ET. a împletici. împleticitură PI. -türi S. F. (1705 CANT. IST. 32) veralt.: Verwicklung F. ET. a împletici. împletit (1563 CORESI PRAXIU 166) 1. Adj. 1. geflochten. 2. gestrickt. II. S. n. 1. Flechten N. 2. Stricken N. ET. a împleti. împletitură PI. -türi S. F. (16. Jh. CV) 1. Geflecht, Gewinde N., Stickerei F., gestrickte Arbeit, Häkelei F. D-zeu îngerii ceia ce greşiră nu cruţă ce cu pletiturile de negură legă-i (CV2 86a; 2 Petr 2, 4). Decoră ceardacul cu împletitură de brad (XEN. BR. 218). Torturi, ţesături şi împletituri de mătase (MON. OF. 1875, 2267) Wirkwaren. 2. Bedrängnis, Verlegenheit F. în împletitura în care se afla (vizirul), un singur bancher îi mai rămăsese devotat (GHICA 362). GR. (t) pieli-. ET. a împleti. împlineâlă PI. -neli S. F. (1705 CANT.) 1. veralt.: Erfüllung F. 2. (t) Zwangsvollstreckung, Eintreibung F. von Schulden, Steuern. Ce ar fi drept... să-l plătească, iar nu cuplineală (NEC. COSTIN, LET.2 II, 87). 45 lei împli-neala pe 450 lei (IORGA S. D. VI, 195). 3. Fülle F. (Bărbatul) aceasta a face din plineala firii poate (CANT. IST. 55) aus der Fülle seines Wesens. GR. veralt. plineală. ET. a împlini. împlini Präs, -nesc (DOC. 1661 URIC. XXV, 60) 1. V. tr. 1. vervollständigen, ergänzen, ersetzen. De multe ori, unde nu se ajunge pielea de lei, împlineşte pielea vulpii (PANN, Z. I, 504) muß der Fuchspelz herhalten. Crâşmele... le cerca; Cerca una, cerca două Pân-împlinea câte nouă (AL. PP. 137). Dar ce scriu eu ? Oricum să scriu, e Ne-mplinit (COŞBUC 20) bleibt es unvollständig. Intr-o zi, tocmai când copilul împlinea cincisprezece ani (ISP. LEG.11, 3) als das Kind sein 15. Lebensjahr vollendete. Eu îs băfrăn, împlinesc suta (SAD. POV. 246). Neplinind anul au murit Ioan Vodă cel Bun (NECULCE, LET.2 n, 258). - Ugs.: Am împlinit mein Dienstjahr ist um. - Fam.: a o împlini cu cn. mit jdm. brechen. Ian ascultă, fa; acuşi o împlineşti cu mine (AL. OP. I, 913) gleich ist es aus zwischen uns. 2. o cerere, poruncă, făgăduinţă, datorie etc. ein Verlangen, Gebot, Gelübde, eine Pflicht etc. erfüllen. N-am venit să stric (legea), ce să plinesc (BIBLIA 1688 Mt 5, 17). D-zeu e bun şi va împlini rugămintea, mea (I. NGR., CL VII, 55). Nu mai plânge, că-n curând împlini-voi al tău gând (AL. PP. 207). Venea ... Cuvântul de-şi împlinea (AL. PP. 207) er kam, um sein Versprechen einzulösen. Omul hotăreşte şi D-zeu împlineşte (ISP., Z. VI, 644) der Mensch denkt, Gott 415 împlininţă lenkt. Ei vor fi datori a împlini lucrul fi îndatoririle în folosul stăpânilor acelor moşii (AŞEZ. 1818, OCR II, 222) sie sind verpflichtet, die Arbeit zu leisten und den eingegangenen Verpflichtungen nachzukommen. 3. veralt.: eintreiben. Câtă pagubă se va dovedi că au răzeşii, să împliniţi toată de la acel Luca (DOC. 1757, MELH. CH. 49). - Nach 20. Jh. fam. pc. jdn. pfänden. Mâini e vadeaua birului si vine să ne împlinească (VLAH. IC. 16). II. a se împlini. 1. voll(zählig) werden. Astăzi s-a împlinit anul (I. NGR., CL VII, 55) heute ist das Jahr abgelaufen, um. Mi s-a împlinit sorocul (AL. OP. I, 1640) meine Zeit ist um, es geht zu Ende mit mir. -Mit Ellipse des Subj.: Aceasta numai până s-a duce de la noi un ticălos de argat, că chiar azi i se împlineşte (CREANGĂ, CL XI, 33) gerade heute läuft seine Dienstzeit ab. - Daher fam. fig.: i s-a împlinit seine Stunde hat geschlagen (= jetzt wird es ihm schlimm ergehen). Hait, i s-a împlinit lui Tache ... Nenea e supărat foc (ZAMF. IN. 46). 2. sich erfüllen, in Erfüllung gehen. Toate din porunca lui D-zeu să plinesc (MS. 18. Jh., GCRII, 64). Atuncea să plini ceia ce s-au grăit de Ieremia prorocul (BIBLIA 1688 Mt 2, 17). Şi aşa s-au plinit toate cuvintele lui Condratchi grăite de mai-nainte (MIR. COSTIN, LET.2 I, 342).’ GR. LV. TR. plini. ET. plin. împlininţă S. f. (1681 DOS. TR. 98a) 1. Fülle F. 2. Erfüllung F. GR. LV. plininţă. ET. a împlini. împlinire S. f. (1642 CAZ. GOV. 58) 1. Erfüllung F. 2. Fülle F. Al Domnului e pământul şi plinirea lui (n\r\p(x)\ia, plenitudo PS ALT. RÂMN. 23,1). Şi dintru plinirea lui toţi am luat (BIBLIA 1688 Jo 1, 16). GR. LV. plinire. ET. a împlini. împlinit (1733 CAL. 56) 1. Adj. 1. erfüllt. 2. geleistet. Slujbe dibace şi folositoare împlinite turcilor (ODOB. DCH. 1866, 20) geleistete Dienste. 3. vollschlank. Nu-i subţire, ci-mplinită, încât ai ce strânge-n braţe (EMIN. O. I, 159). II. S. n. Erfüllen, Abrunden N. GR. LV. plinit. ET. a împlini. împlinitor (um 1730 AMIRAS, LET.1 III, 159) I. Adj. erfüllend. II. s. m. (t) Eintreiber M. Judecători prin sate ... împlinitori (BELD. ET. 96). GR. LV. plinitor. ET. a împlini. împodobi Präs, -besc V. tr. (1563 CORESIPRAXIU 316) 1. schmücken, zieren. A patra zi începu (D-zeu) a podobi ceriul cu stele şi cu luceferi (MOXA, HC 1,345). Au zidit D-zeu pre om şi l-au podobit cu tot feliul de înţelepciune (EV. ÎNV. 1644, GCR I, 110). Când la joc se-mpodobeşte, Inima din tine creşte (I.-B. 31). 2. schätzen, würdigen. Bine ne dzici... că capete de hârtie şi crieri de aramă suntem ... adevărat, dară, că precum ne împodobeşti, ase şi suntem (CANT. IST. 278). Să nepodobească (Domnul) să stăm de-a direapta cu direpţii (VARL. CAZ. 47). Siehe auch a podobi. GR. LV. auchpo-, ebenso (TEOD. PP. 85; 205); -ba (BIBIC. 304 im Reim). ET. zu ksl.podoba „decor”, rum. podoabă „Schmuck”, zu 2 vgl. ksl. süpodobiti, rum. LV. a spodobi. împodobire PI. -biri S. f. (1703 GCD) 1. Verzierung F. 2. Schmücken N. ET. a împodobi. împodobit Adj. (1563 CORESI PRAXIU 168) geschmückt, verziert. Grădina cu florile raiului împodobită (ÎNDR., GCR 1,157). - Neg. nepodobit (MOXA, HC I, 345). GR. LV. u. PP. podobit. ET. a împodobi. împoncişâ Präs, -şez (1620 MOXA) I. V. tr. entgegenkehren, richten. Deci-şi poncişa suliţele greci spre greci (MOXA, HC I, 397). Un turc cu suliţă o împonţişă asupra lui (Mihai)şi i-o înfipse puţin în pântece (BĂLC. 290). Urâciune e Domnului cela ce împoncişază (orripiCcav) ochiul (BIBLIA 1688 Spr 27, 20). Sinuozităţile (ţărmurilor) care, respingând apele din o parte în alta, le fac a-şi împoncinşa direcţia (RAL. SUV. 51) sie veranlassen, ihre Richtung gegeneinander zu nehmen. II. a se împoncişâ widerstreiten, sich widersetzen. Celora ce să împoncişâ dză adeverei şi să pleacă nedi-reptăţei (MS. 17. Jh., GCRI, 51). Oarecare prejudecăţi de boierie care de multe ori se împoncişau cu dreptele sale cugete şi fapte (DEMETR. NUV. 90) Vorurteile, die in Widerspruch standen. Libertatea tipărelii şi părerea publică ce împung, stau împoncişate (JIP. R. 58) die Pressefreiheit und die öffentliche Meinung sind im Widerstreit miteinander. GR. IN. po-, bisw. (îm)pomc-. ET. ponciş. împoncişâre S. F. (1691 MART. ORT. II, 17) 1. Widerstand M. 2. Widerstreit M. In aşa. împoncişâre de idei se aflau boierii bătrâni cu tinerelul (CL XVIII, 114). 416 împotrivă GR. (t) (îm)poncişere, -şire. ET. a împoncişâ. împoncişător (t) S. m. (1651 BRV I, 182) Widersacher M . Ai şi tuponcişitoriupre diavol (DOS. VS. Apr. 28; 102b) GR. poncişitoriu. ET. a împoncişâ. împoncişătură (t) S. f. (1705 CANT. IST. 18) Widerstreit M. GR. împonceşitură. ET. a împoncişâ. împoporă Präs, -réz V. tr. (1837 C. NGR. OP. 1,212) selten: bevölkern. Dar poiana se împoporă câte puţin (RAL. SUV. 82). ET. popor. împopoţonâ Präs, -néz (1832 GOL. CONDICA) I. V. tr. fam.: auffällig kleiden; herausputzen, ausstaffieren. II. a se împopoţonâ sich herausputzen, aufdonnem. De unde vezi că m-am împopoţonat? Sunt de-abia îmbrăcată (C. NGR 240). GR. -popoţă, -ţănâ (CL XVII, 2), împoţonâ (POEN. = requinquer, nb. împopoţonâ = pomponner). ET. vieil, m păpuşă od. zu pupăză (vig. a împupăza), mit Einfluß von a înţoţona. împopoţonat Adj. (1850 AL.) herausgeputzt, aufgedonnert. Mi-am scos fetele la ivală ... ghilosite, gătite, împoţonate, îmbrăcate tot după modă. (AL. OP. I, 421). ET. a împopoţonâ. împosesui (+) Präs, -iésc V. tr. (1848 AA ist. HI/20,16) verpachten. Am împosesuit moşia ... cu 3.000 galbeni pe an (AL., CL VII, 373). ET. posesie. împospăiă siehe pospăi. împotmoli Präs, mă -lèse. V. refl. (1984 D.) von Schiffen; auf Grund laufen. Din cauza depunerii unei mari cantităţi de nomol în basinul docurilor, vasele maritime încărcate s-au împotmolit (LIT.). GR. po- (D.). ET. potmol. împotrivă (16. Jh. CV2 38a; Apg 26, 9) 1. Adv. 1. gegenüber. Oglinzile ... mari, aşezate dimpotrivă (DEL. S. 121) die einander gegenüberstehenden ... Spiegel. Malulde-mpotiivă(ODOB. MV. 1896, 88) das gegenüberliegende. 2. entgegen, zuwider. Corabia ... învăluindu-se de valuri, că le era vântul împotrivă (BIBLIA 1688 Mt 14,24). De nu este vremea împotrivă (GHEORG., LET.2 III, 322) wenn das Wetter nicht ungünstig ist. Dară norocul mi-a. stat împotrivă (ISP. LEG.1 I, 108) das Glück war mir nicht hold. Cuvântul împotrivă sabia ascute (CANT. TST. 206) der Widerspruch. Nimic cei far-de D-zeu nu lucrează de cele evangheleşli şi. apostoleşti, ci mai vârtos cele din potrivă (S YMEON, GCR II, 80) das Gegenteil. Soroci albe pe unghie ... arată în cale noroc. Iară soroci negi'e pe acel loc arată împotrivă (STRTLBIŢCHII 1785, GCR II, 146) deuten das Gegenteil an. Averea ...te face ... cu spirit când eşti prost şi chiar onorabil când eşti dimpotrivă (AL., CL IV, 308) das Gegenteil. L-au dezbrăcat, şi l-au căutat ... şi negăsind nimic lucru împotrivă, iar l-au îmbrăcat (DION., TEZ. II, 188) nichts Verdächtiges.-A se pune, a sta cuiva împotrivă sich jdm. entgegenstellen, widersetzen, ihm entgegentreten, Widerstand leisten, die Stirn bieten. împotriva aievea să li se puie (corbul jigăniilor), socotim că multe nevoi şi grele gălceve să vor rădica (CANT. IST. 205) wenn er ihnen offen entgegentreten wolle, so ... D-zeu ...pe cel ce se înalţă îl smereşte şi celui mândru îi stă împotrivă (AXINTE, LET.2 II, 166). Iacă şi preoteasa că-mi stă dimpotrivă (RĂDUL. RUST. II, 13) ergreift Partei gegen mich! Dimpotrivă, LV. împotrivă, später auch din împotrivă im Gegenteil, wofür LM. din contra. Nici unul (din lupi) nu s-au aruncat asupra tovarăşilor mei, ce împotrivă an început a să cuciura ...ca nişte câini de casă (MS. 18. Jh., GCR II, 84). Soiul acest de vite... să poate desface fără nici o pagubă, când din împotrivă acele proaste ...cu anevoie să pot vinde (DRĂGH. IC. 12). II. împotriva. Präp. mit Gen. 1. gegenüber, vor. Le-au hărăzit şi locuri două în Odriiu, în potriva mitropoliei peste uliţă (I. VĂCAR. 1.1. O., TEZ, II, 255). Negelul deasupra nasului, măcarăşi mai sus în protiva ochiului (STRILBIŢCHII1785,GCR E, 144). Tocmai împotriva, întrării se zvârcolea o namilă de balaur (DEL. S. 90). -Fig.: gegenüber, im Vergleich zu. Nimicăera zarva aceasta de aice împotriva faptei care s-au fâcut curând (MIR. COSTIN, LET.21,349). Amândoi acestea (bogatul şi mişelul) în protiva viţiei priimi-vor plată (COR., GCR I, 32) entsprechend ihrem Leben. 2. gegen, wider, wofür LM. meist în contra. Şi văzu pre ei chinuindu-sä când văslia corabia (că era vântul împotriva lor) (BIBLIA 1688 Mk 6, 48) der Wind schlug ihnen entgegen. O împărăţie car ea să apără împrotiva vrămaşilor celor din afară (ÎNVĂŢ. 1773, GCR II, 37). împotriva agarenilor de multe ori cu cuvântul s-au pus (MIR. COSTIN, LET.2 II, 53) den Mohammedanern trat er ... entgegen. Grojiil cu turcii şi cu tatarii n-au cutezat să stea împotrivă-le (NECULCE, LET.2 II, 238) ihnen die Stirn zu bieten. Siehe auch potrivă. GR. în, din po-; LV. meist, -proti-, ebenso die Ableitungen. 417 împotriveâlă ET. ksl. pro tiviî, -vq. SG. ALR SN VI, K. 1840. împotriveâlă PL -veli S. f. (1800 BUDAI-DELEANU I, 105) Widerstand M. După câteva şopliri, îmbrăţişări şi împotriveli (DEL. S. 32) nach wiederholtem... Sträuben. ET. a se împotrivi. împotrivi Präs, -vesc V. refl. (1551/3 ES 83b; Mt 21,42) 1. (t) gleichen, ähneln. 2. cuiva sich jdm. widersetzen, Widerstand leisten, unui lucru sich gegen etw. sträuben, Widerspruch erheben. (Grecii) la oşti mari şi regulate ştiţi cât s-au împotrivit (BELDIMAN, LET.2 III, 338).’ Ştii tu că nu mă împotrivesc ţie niciodată (EMIN. PL 15). ET. împotrivă, vgl. a se potrivi. împotrivire PI. -vin S. f. (1563 CORESIPRAXIU 117) 1. Widrigkeit, Ungunst F. Pentru împotrivirea vremii (GHEORGACHI, LET.2 III, 317). 2. Widerstand M. ET. a se împotrivi. împotrivit Adj. (1722 CANT. HR. 256) _ entgegengesetzt. Părerile fură împotrivite (BĂLC. 357) die Meinungen gingen auseinander. ET. a se împotrivi. împotrivitor Adj. (1581 CORESI OMIL. 211) veralt.: 1. entgegengesetzt (1649 MARD.). în colţul împotfivitor al ţării (BĂLC. 382). (Semnele) cele negre însemnează cele împotrivitoare (STRILBIŢCHII1785, GCRII, 146). 2. widrig. Un D-zeu împotriviloriu au despărţitpre greci (MS. 18. Jh., GCR II, 83). - Neg. neîmpotrivitor. ET. a se împotrivi. împotrivitură S. f. (1729 RADU POP., MAG. IST. IV,151) veralt.: Widerstand M. Văzândcăprariulatâta împro-tivitură, s-au dat deocamdată îndărăpt (SBIERA POV. 152) gab er ... sein Vorhaben auf. ET. a se împotrivi. împotrivnic siehe potrivnic. împotrivnicire S. f. (1691 MĂRT. ORT. II, 17) Widerstand M. ET. zu împotrivnic, setzt ein Verb a se împotrivnici voraus. împovăra Präs, -rez V. tr. (1652 ÎNDR.) schwer beladen, belasten. Cela ce va lua cal cu chirie ... şi-l va încărca saii-l va împovăra greu (INDR. 303). GR. împovora. Präs. împâvăr. ET. povară. împovărat Adj. (1642 CAZ. GOV. 104) 1. beladen (1648 NT Mt 11, 28). împovăraţi de păcate (MĂRG.2 52a). împovărat de griji şi de lucru (OLL. FIOR. 268) überhäuft von Sorgen. 2. TR. împovărată schwanger. De era. fată sau nevastă, de venea împovărată (RETEG. POV. V, 67). ET. a împovăra. SG. ALR MI, K. 206; ALR IM, K. 143. împrăsili Präs, -lèse V. tr. (1837 SĂUL. HR. I, 23) züchten. D-ai cunoaşte bine cum să-mprăsileste oaia (JIP. OP. 48). GR. prăsili. ET. prăsilă. împrăştia Präs, -praştii (1683 DOS.) I. V. tr. aus-, ver-, zerstreuen. Capul îi reteza Şi ţâţele-i tăia Şi pe câmp le-mprăştia (AL. PP. 101). Şi te voiu împrăştia în ţăr (BIBLIA 1688 Ez 22,15). -Fig.: zerstreuen. Pastoralele D-lui Florian nu-mi pot împrăştia melancolia (C. NGR. 53) die Pastoralen von Herrn. F. können meiner Schwmut nicht vertreiben. II. a se împrăştia sich verbreiten. Ca toate veştile ce se nasc şi se împrăştie în timpi de tulburări (AL., CL III. 59).’ GR. Präs, auch -praş (DOS. VS. Sept. 17, 21a; B.). ET. praştie. SG. ALR SN I, K. 128; II, K. 399; V, K. 1329. împrăştiat (1642 DIRA XVII/5, 267) 1. Adj. 1. verbreitet. 2. zerstreut. II. Adv. zerstreut. Ce împrăştietse uită (VLAH. IC. 33). GR. împrăştiel. ET. a împrăştia. împrăştiâre PI. -tiéri S. f. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) 1. Verbreitung F. 2. Ausstreuen N. ET. a împrăştia. împrăştietor Adj. (1703 GCD) veralt. : verschwenderisch. Nu era om împrăştietor (EN. COGĂLN, LET.2 III, 252). ET. a împrăştia. împrăştietură S. f. (1705 CANT. IST. 231) 1. Verbreitung F. 2. Ausstreuen N. ET. a împrăştia. împrejmuiPrâs. -iésc V. tr. (18481. VĂCAR. P. 163) cu gard etc. mit einem Zaun etc. umgeben, einfrieden, -zäunen. Gardul de spini ce împrejmuieşte viile (SLAVICI, CL XII, 436). Un mic nouraş .’. care ... îi împrejmuifruntea (GANE, CL VIII, 105) legte sieh um seine Ştim. GR. pre- (POL.). ET. preajmă. împrejmuire PI. -iri S. f. (1728 MAG. IST. IV, 152) Gehege N., Umzäumung F. Şi-n toată împrejmuirea un miros de oaie, de ceapă şi de rachiu (ODOB. PS. 12). ET. a împrejmui. 418 împresura împrejmuit (1868 ION. AGRIC. M. 317) I. Adj. umzäunt. II. S. n. Umzäunung F. - Neg. neîmprejmînt. ET. a împrejmui. împrejmuitor Adj. (1860 OD. SC. 172) umliegend, umgebend. Vârful dealurilor împrejmuitoare (CL XIII, 43). ET. a împrejmui. împrejur siehe jur. împrejura Präs, -prejur (1632 EUSTR. PRAV. 277) 1. V. tr. 1. umgeben, -schließen. Impregiurară-mâpre mine apele până la sufletul mieii, adâncul mă împre-giură (PSALT. 1651 Ion 2, 7, GCR 1,156). Dealurile ce împrejură orăşelul (C. NGR. 350). Oşlobanu ie ... lemnele ... descinge brâul de pe lângă sine şi le împrejură (CREANGĂ, CL XV, 449) und schlingt ihn dämm. 2. umgeben, -schreiten. Intrând nunta acasă, împrejură masa de trei ori (SEV. NUNTA 219). II. a se împrejura sich umgürten (SBIERA POV. 220). GR. Präs, auch împrejurez. ET. împrejur (jur). H viat.pergyră'e (PUŞC. EW. 791). SG. ALRSNV,K. 1387. împrejurare Pl. -rari S. f. (1649 MARD.) 1. Umstand M. în împrejurările de faţă unter den gegebenen Umständen. 2. Periode F., Umkreis M. 3. (t) Umgebung F. (MAG. IST. I, 234). ET. a. împrejura. împrejurâş Pl. -râşi S. m. (um 1730 MUŞTE) LV. Nachbar M. Viind şi înfrebând şi pre unul şi pre altul dinpregiuraşi (AMIRAS, LET.2 Dl, 142). Lăcomia. ... celor ce poftesc şi se tind să supuiepre toţi împre-giuraşiisăi (MUŞTE, LET.2 III, 56). - Auch noch PP. Ascultaţi ... dv. cinstiţi nuntaşi Şi dv. împrejuraşi (TEOD.’ PP. 166, Hochzeitsrede; Var. SEV. NUNTA 113; 184). GR. prejuraş. ET. împrejur (jur). împrejurat Adj. (1654 NEAGOE ÎNV.2 141b) 1. umzingelt. 2. umgürtet. împrejurat cu o cingătoare (DOS. VS. Noe. 3; 101b). Baba Catrina... împrejurată cu catrinţa pe care i-o lăsase Anica (NĂD. NUV. I, 10). - Neg. neîmprejurat. ET. a împrejura. împrejurător Adj. (1651 PSALT. 260a) umgebend. ET. a împrejura. împrcjurcân Pl. -reni S. m. (1636IORGA S. D. V, 482) LV. Nachbar M. Asupra ... împrejurenilor de acolo de la Topoloveni (1696 COND., H.2 1, 346). ET. împrejur. împrejurime Pl. -rimi S. f. (1642 CAZ. GOV. 239) Umgebung F. (C. NGR. OP. II, 240). împrejurimea nasului şi obrajii îţi sunt plini de o roşeaţă vineţie (SLAVICI, CL XV, 432). Cine e mai de seamă decât mine în toate împrejurimile locului (GANE, CL XIIJ, 46) in der ganzen Umgebung. ET. împrejur (jur). împremiezâ (t) Präs, -zez V. tr. (16. Jh. PS. SCH.) zur Hälfte gelangen. Bărbaţi strâmbi şi hitleni nu împremiezază zilele sale (CORESI PS. 54, 24) die Blutgierigen und Falschen ihr Leben nicht zur Hälfte bringen. Nu împremizează zile (PS. SCH. 54, 24). ET. zu miez, Nachbildung von ksl. prepolovşlău. vu prepolovenije. împresura Präs. -sörV. (1561 CORESITE4134b; Lk 8,42) 1. V. tr. 1. LV. c. sich drückend auf etw. legen, darauf drücken, pressen. Şi după el mergeau mulţime multă şi-l împresura pre el (BIBLIA 1688 Mk 5,24) drängte ihn. So auch PP. Iarba-i toată împresurată cu flori mirositoare (SEV. NUNTA 225). Daher: - 2. LV. erdrücken, (stürzend) erschlagen. Bărbat ori jameaie de-ş vor împresura coconul lângă ei într-aşter-nut (INDR. 231). (Altă sămânţă) căzu înlr-un mijloc de spini, şi deacă crescură spinii, o împresurară (VARL. CAZ.2 I, 321a, nach Mt 13, 7) das Domgestrüpp erstickte es. Scoală de-acii şi te dă în lături, că cade zidul să te împresoare (MĂRG.1 168b). 3. fig. LV. bedrücken, bedrängen. Oamenii cei domneşti ... de ... vor face asuprele şi vor împresura săracii (ÎNDR. 39). 4. LV. pc. jdn. bedrängen, auf ihn eindringen, einstürmen. Ungurii... simţind că-i împresoară vrăjmaşii, de sârg s-au gătit de războiu (URECHE, LET.21,191). Alexandru să întoarsă la el (la peşte) şi-l împresură şi-l ucise (ALEXANDRIA 115). - Auch fig.: De când te-ai dus, toate nefericirile m-au împresurat (C. NGR. 55). Astfel începură să mă împresoare şi pe mine felurite gânduri (GANE, CL X, 336). 5. veralt.: c. etw. an sich reißen, sich seiner bemächtigen, es (mit Unrecht, widerrechtlich) weg-, in Besitz nehmen. Ca să poată să-i înşale şi să împresoare osteneala săracilor (ÎNV. 1642, CCR 161) das Abmühen der Annen. Săpărea că aceste danii (ßcule boierilor) vor împresura de tot venitul domniei (CANT. SCRIS. 246) die Einkünfte des ganzen Fürstentums wegnehmen würden. Pentru că şi pământul (îl) împresoară în zadar ... smochinul cel neroditor (EV. 1894 Lk 13, 7). -Bes.: 419 împresurâre o moşie ein Gut usurpieren. Cela ce va jura cu strâmbul de va împresura ocina cuiva (Ş. TAINE 204). 6. umgeben. Sfântul... intră în groapă şi... învăţă de-l împresurară până la genunchi cu ţărâna (DOS. VS. Sept. 26; 32a). Şi rane împrejurul ei o împresoară (limba) (MĂRG.2 123b). Balaurul de foc şi de văpaie (din vulcan) ...se revearsă cu flăcări şi unde mistuitoare peste tot ce-l împresoară(FIL. CIOC. 182). - O cetate eine Festung einschließen, belagern. II. a se împresura sich (drückend) überlagern. Bucatele noastre se vor împresura cele vechi de cele noao (MS. 17. Jh., GCR I, 193, nach Lv 26, 10). GR. Präs MOLD, auch -presur (DOS. PS. V. 103, 38). ET. lat. * press wo, -we, von press ura „Druck”. Bdtg. 6 scheint durch a împrejura hervorgerufen. SG. ALR SN V, K. 1387. împresurâre PL -rări S. f. (1651 PSALT. 190a) 1. Bedrückung F. Văzând noi supărarea şi împresurarea preoţilor (MS. 1675, GCR I, 219) als wir ... die bedrückende Lage der Priester sahen. 2. Umzingelung, Belagerung F. După ce Duca se întoarse de la împresurarea Vienei (ADAM. BIOGR. 8). 3. (t) Usurpation F. ET. a împresura. împresurat Adj. (DOC. 1591) 1. bedrückt, bedrängt. (Un om) împresurat de datorii multe (DOS. VS. Sept. 26; 32a). Nici ţara. nu era împresurată cu dările pe acea vreme (NECULCE, LET.2 Π, 192). - LV. bes. in Verkaufsurkunden: Eu ... însămi de a mea voie, de nime împresurată nici asuprită, am vândut a mea dereaplă ocină (DOC. 1619, GCR I, 53). 2. (t) usurpiert. Iar dacă au venit Moldoveanul de unde au fost, el şi-au găsit moşia împresurară) ...de Stănil(ă) (DOC. 1591, HC 1,57). 3. umgeben, umzingelt. Despre apus ... este Moldova mai preste tot împresurată cu munţi foarte înalţi (CANT. SCRIS. 76). ET. a împresura. împresurătură PL -tun S. f. (1581/2 PO2195; Ex 6, 9) 1. Druck M., Erdrücken N. 2. Usurpation F. (Satul Mihalciiil) ţin Murgeştii cu împresurătură (DOC. 1657, GCR I, 174). ET. a împresura. împreuna Präs, -nez (16. Jh. CV2 81b; 1 Petr 5, 1) I. V. tr. 1. zusammenbringen, vereinigen (cu, LV. bisw. cătră c. mit etw.). Vai de ceia ce împreună casă cătră casă (BIBLIA 1688 Js 5,8; συνάπτοντες οικίαν προς οικίαν). Mâinile îmi erau îngheţate boacnă, că nu-mi puteam împreuna degetele (VLAI-I. IC. 51). împre-unându-şi mâinile cu mirare şi compătimire (DEMETR. NUV. 15) indem sie... zusammenschlug. Ce vânt dulce vă adună Şi cu mine vă-mpreună (AL. PP. 198) führt ... euch zusammen? Deci ce a împreunat D-zeu, omul să nu despartă (EV. 1894 Mt 19, 6) was Gott zusammengefügt hat. Acesta ... pre toţi i-au împreunat supt o stăpânie (NEC. COSTIN, LET.21, 49). Iagelo ... au împreunat cnezia Litvei cătră Crăia leşască (NEC. COSTIN, LET.2 1, 382). 2. animale Tiere paaren; LV. ehelich verbinden. Vru să i-o dea să-i împreune cu hiică-sa să-i fie ginere (DOS. VS. Oct. 4; 44a). 3, pc. jdn. empfangen, willkommen heißen. Au chemat serascherulpre craiul... l-au împreunat şi i-au cetit fermanul (AMIRAS, LET.2 III, 122). împreunându-l ca pre un mitropolit şi filate de domn (EN. COGĂLN., LET.2 III, 239). n. ase împreuna. 1. Zusammenkommen, sich vereinigen (cu c., LV. bisw. cătră c., unui lucru mit etw.). După ce s-au împreunat cu toţii la un loc, s-au împărţit în trei polcuri (NEC. COSTIN, LET.21,460). Să meargă să se împreune cu Başta Georgea Mihai Vodă şi să se sfătuiască pentru răscumpărarea Ardealului (NEC. COSTIN, LET.21,495). Intr-acolo munţii se împreună ... şi ochiul e ispitit... să spargă întunecata perdea ce-i stă înainte (VLAH. GV. 193) die Berge vereinigten sich. Acolo unde cerul se împreună cu pământul, se zăreşte un vălmăşag de oameni (DEL. S. 171) wo Himmel und Erde zusammenfließen. Săflm destoinici a ne împreuna timpului şi sângelui Domnului (MOLIT. 1689, GCR 1,284). 2. (trupeşte) sich begatten, von Tieren auch: sich paaren. Cela ce va să priceştuiască, să nu se împreune cu muiarea lui (INDR. 138) soll seinem Weib nicht beiwohnen. Unde s-au aflat Că s-au-mpreunat Corbi cu turturele... ? (AL. PP. 117). - LV. auch: sich ehelich verbinden. Când părinţii lor în căsătorie s-au împreunat (CĂR. PRE SC., GCR 1,277). Nu poci eu fiind creştină să mă-mpreun cu păgân (DOS. VS. Apr. 4; 71b) einen Heiden zum Gatten nehmen. GR. Präs, auch -preün, -preun. ET. împreună. SG. ALR SNI, K. 16; II, K. 396. împreunare PI. -nări S. f. (16. Jh. COD. TOD. 2b) 1. Vereinigung F. 2. Versammlung F. (Spătarul) au adunat o împreunare de boierii acei mai mari (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 280) berief eine Versammlung ein. 3. LV. Verehelichung F., Beischlaf M. 4. Neg. Neîmpreunare Zwist M. (CANT. IST. 68). ET. a împreuna. împreunat (1564 CORESI CAZ. I, 20) 1. Adj. 1. vereinigt. 2. verbündet. Fost-an (Beilen Gabor) improtiva nemţilor multă vreme cu cehii împreunat (NEC. COSTIN, LET.2 I, 427). 420 împrospătat 3. verehelicht. 4. gemeinsam. 5. Neg. neîmpreunat unberührt. Mama cea'neîmpreunată cu bărbat se minunează de rodul pântecului său (ANTIMP. 104). II. S. n. LV. Beischlaf M. împreunatul cu 12 închinături să-l speale (PRL 245b). ET. a împreuna. SG. ALR II/I, MN 6819, 3. împreună Adv. (16. Jh. PS. SCH. 13, 3) zusammen împreună, dimpreună cu cn. zusammen, gemeinsam, gemeinschaftlich mit jdm. Fericirea şi sărăcia nu pot sta împreună (Z. V, 575). Balaban pe ei sărea Dimpreună cu lovită (PP. GCR II, 297). Ce e împreună; tatăl şi jiul şi duhul sfântu (PRL 190b). GR. LV. depr-; denpr-, dinpr- nb. împreună, ohne Unterschied im Gebrauch, vgl. z. B.: Şi să duseră amândoi denpreună (BIBLIA 1688 Gn 22, 6) mit: Mergând amândoi împreună (BIBLIA 1688 Gn 22, 8). In älteren übersetzten Texten (LM. meist con-): împreună-fiinţă(DOS.), împreună-formă(DOS.), îm-preună-lăcuitor, împreună-lucrare, împreună-lucrător, împreună-sunălor, împreună-vreme (DOS.), împreu-nă-vorbitor (MIN. 1776). ET. lat. in bzw. de per unam, vgl. rätor. per Una „einig”. împreunăciune PI. -ciüni S. f. (1681 DOS. PAR. 127b) LV. körperliche Vereinigung. ET. a împreuna. împreunător Adj. (1642 ÎNV.2 3b) vcralt: verbindend. - Auch substantiv. ET. a împreuna. împreunătură PI. -tari S. f. (1885 ISP.) Verbindungsstelle F. Alături cu împreunătură găoacelor (nucii) (ISP. JUC. 3). ET. a împreuna. împricina Präs, mă -nez V. refl. (1893 MAR.) MOLD. TR. vcralt. u. ugs. cu cA mit jdm. streiten. Dacă ne-mpricinam. La vornicul ne duceam Ş-acolo ne împăcăm (MAR. SAT. 65). ET. pricină. împricinat (1839 FM 339) 1. Adj. 1. zerstritten. 2. angeklagt. II. S. m. 1.ProzessierenderM., (streitende)Partei. Când un advocat ori împricinai vrea să consulte vreun asemenea dosar din arhivă (I. NGR., CL IV, 341). Era destul să pronunţe cuvintele: Onorat tribunal! ...pentru ca împricinaţi, avocaţi şi public să rămână adânc impresionaţi (XEN. BR. 21). 2. Angeklagter M. GR. pricinat, pricinaş (RETEG. POV. IV, 32), împricinaş (PRAV. BIS. p. I, § 7). ET. a împricina. împrieteni Präs, -nese (1639 AHN I, 261) I. V. tr. freundlich stimmen. Găsi ea mijloace s-o-mprie-tenească (PANN, GCR II, 362). TT. a se împrieteni cu cn. sich mit jdm. befreunden, seine Zuneigung gewinnen. Zile lungi mi. le-am pierdut, Să mă-mprieten esc cu line (COŞBUC 12). Adică egreit marafet de a se împrieteni cu dânşii (cu copiii) împlinindu-le toate vroinţele! (AL., CL IV, 311). GR. TR. -preţ-; -tini: -tnici (BIBLIA 1688 Est 8, 12 addit.), împretenoşi (ŞINCAI HR. II, 156). ET. prieten. împrietenire S. f. (1715 ANTHIM, GCR II, 17) Anfreunden N. ET. a împrieteni. împrimăvărâ se -reâză V. unipers. (1703 GCD) Frühling werden. îndată ce se împrimăvărează, aceste plante sunt. puse ... în grădină (DATC. HORT. 13). ET. primăvară. împrinde Präs, -prind (1648 NT) I. V. tr. festhalten. Te-om mai împrinde... Până ce ni-i spune (PP. MAR. NUNTA 606). II. a se împrinde steckenbleiben, auflaufcn. Nemerind în locul a doao mări, să împrinse corabia (NT 1648 Apg 27, 41) blieb ... stecken. ET. lat. *imprendo, -ere (DA). împrohitâ V. tr. (1673 DOS.) LV. verspotten. Mă-mprohită eines mă zăreşte (DOS. PS. V. 21,25; Ps 21, 8). Să nu laş nebunul să mă ia-n ocară, să mă proh iţească tutinderea-n ţară (DOS. PS. V. 38, 30;Ps38, 8). ET. prohită. împroor etc. siehe amproor. împropiâ (t) V. refl. (1705 CANT. IST. 20) sich nähern. ET. vgl. a apropia. împropti Präs, -tesc V. tr. (1875) sich an etw. lehnen. Să grijeşli ca nime să nu-mprop- tească gardurile (SLAVICI, CL VIII, 420). ET. vgl. a propti. împrospăta Präs, -tez V. tr. (1703 GCD) (wieder) auffrischen (MAG. IST. IV, 361). Se împrospătează mereu liniile împrăştiate (ODOB. D.) die zersprengten Reihen werden immer wieder erneuert. O faptă ... la care nici n-aş mai fi gândit, clacă împrejurările nu mi-arfi împrospătat-o (I. NGR., CL VII, 5) sie mir nicht wieder ins Gedächtnis gerufen hätten. ET. proaspăt. împrospătat Adj. (1856 SBIERA POV. 229) eifrischt. Vânătorul împrospătai prin somn (OD. PS. 11). ET. a împrospăta. 421 împroşca împroşca Präs, -proşc V. Ii'. (1581/2 PO2 235; Ex 17,4) 1. vielfach od. heftig schleudernd bespritzen, -werfen, -schießen. Picăturile (deploaie) se înteţeau şi le îm-proşcau (copiilor) obrazul din ce în ce mai repezi (VLAH. NUV. 114). Apoi zise repede cu limba moale împroşcănd (cu bale) pe crâşmar (SAD. POV. 147) mit träger Zunge. Când s-a ivi duşmanul... voi să-l împroşcaţi cu bolovani (AL., CL III, 61). El împresurase palatul şi îl împroşca cu două tunuri (BALC. 55). A împroşca pc. cu ocări jdn. mit Schmähungen überschütten. - Absol.: spritzen. Sosiră două tulumbe, cari începură să împroaşte în mulţime (XEN. BR. 59). La muls ... să aibă ciobanii şi cupă în găleată... că fără aceasta laptele împroaşcă şi să istrăveşte (DRĂGH. IC. 26). 2. (t) in die Flucht schlagen. împroaşcă toată diavoleasca facere (DOS. TR. 103 b). GR. -procica (MOXA HC I, 404). ET. wahrsch. zu slav. */?ra/a7(oserb. prok, poln. proki etc.) „Schleuder”. Vgl. proaşcă. SG. ALR SN I, K. 128. împroşcare S. f. (1715 DIICHITI 50) Schleudern, Schießen N. (1776 MINEIUL 76) ET. a împroşca. împroşcat Adj. (1683 DOS. VS. Dech. 5; 199b) 1. geschleudert, gespritzt, geschossen. 2. gesteinigt (DOS.). ET. a împroşca. împroşcătură PI. -turi S. f. (1683 DOS. VS. Noc. 14; 126a) Bespritzen, -werfen, -schießen N. Călătoarea noastră au înghiţit în tăcere împroşcăturile spălătoreselor (SBIERA POV. 45) die Schmähreden, mit denen die Wäscherinnen sie überschütteten. ET. a împroşca. împrotivă etc. siehe împotrivă etc. împrotivnic siehe potrivnic. împrour siehe amproor. împrumut (16. Jh. PS. SCH. 108, 11) I. Adv. leihweise; a da, a lua c. împrumut etw. leihen, borgen. Da-mi împrumut trei pâini (EV. 1746 Lk 11, 5, OCR II, 37). Cela ce ia bani împrumut şi-i mănâncă (MARG.2 40a). Se îmbrăca, spălându-se ... cu săpun de împrumut (ZAMF. LN. 178) mit geborgter Seife. Grele îi mai erau picioarele parcă erau de-mprumut (NĂD. NUV. 1,100) als ob es fremde, nicht seine wären. II. S. n. PI. -turi, Darlehen N., Anleihe F.: împrumut cu dobândă verzinsliches Darlehen, împrumut cu premii Prämienanleihe. III. Adj. ungewöhnl.: gegenseitig (BUDAI-DELEANU X, 121). GR. LV. S. f. -tă: împrumuta ce au luat ...de la boieri (AX1NTE, LET.2 II, 122). Au venit... la mari datorii cu împrumutele (NEC. COSTIN, LET.2 Ü, 74). ET. lat. prom lituus „dargeliehen”. împrumuta Präs, -müt (16. Jh. PS. H. 36, 21) I. V. tr. pc. (cu) c. jdm. etw. leihen, borgen. De va împrumuta pe vreun om cu niscare bani şi-i va lua camătă (INDR. 65). Tăgârţă ruptă te împrumută şi cere la soroc să-i dai sac nou în loc (PATSTN, Z. III, 390). Cine dă săracilor, împrumutăpeD-zeu (nach Spr 19, 17) wer den Armen gibt, leiht Gott. Trei lucruri nu să împrumută; calul, puşca şi nevasta (Z. IV, 493; Sprw.) drei Dinge verleiht man nicht: das Pferd, die Flinte und das Weib. II. a se împrumuta cu c., de c. (ION. SUP. 88) (sich) etw. (aus)leihen, -borgen, etw. entlehnen. Nenorocitul jucător se împrumută de la cuconii Dimitrache cu cincizeci de bani (XEN. BR. 27). Te împrumuţi nuiele; gardul se prăpădeşte, datoria nu putrezeşte (PANN, CL V, 383). GR. Präs. LV. auch -tez; (t) prumula. ET. lat. *imprömütüare (REW 4319). SG. ALR SN I, K. 16. împrumutare S. f. (1581 CORESI OMIL. 344) Anleihe F. (1649 MARD.). ET. a împrumuta. împrumutat (1642 CAZ. GOV. 329) I. Adj. geliehen, geborgt. II. S. n. Leihen, Borgen N. ET. a împrumuta. împrumutător (16. Jh. PS. H. 108, 11) I. Adj. leihend, borgend. II. S. m. Kreditor M. ET. a împrumuta. împuciciune siehe împuţiciune. împufât Adj. (1885 DEL.) dunstig. O atmosferă grea, fumurie şi împufată, asemuită cu aburii ce plutesc alene pe d-asupra bălţilor (DEL. S. 107). ET. zu puf Eigenbildung DEL. împuiâ Präs, -iez (1868 BARC.) 1. V. tr. 1. mit Brut füllen. După ce matca a împuiat toate acele mii de ochiuri (ale fagurilor) (OD.-SL. 129). 2. fig. fam.: urechile, capul cuiva cu c. jdm. die Ohren, den Kopf mit etw. vollschwatzen. Cine-o ß bătrânul care împuiază urechile lui bietul Dan cu atâtea istorii? (VLAH. DAN II, 129). II. V. intr. (auf)sprießen, keimen. Siberelu-i mititel Ş-a-mpuiat dragostea-n el (PP. OLT., CL X, 209). Din aşa răceală împuiepărăsirea timpurie de naţie (JIP. R. 175). Vgl. a pui. 422 împuşca ET. zu pui. SG. ALR SN I, K. 98 împulbărât Adj. (1683 DOS.) staubbedeckt. Căută din fereastră de-l vădzu ardzându-să în soare şi împulbărât (DOS. VS. Noe. 3; 102a). ET. zu pulbere. împulpât Adj. (1806 ŞINCAI E. 125) kemig. ET. zu pulpă. împungâci Adj. (1825 B.) von Hornvieh; stößig. GR. -gâş. ET. a împunge. împungăli Präs, -lèse V. tr. (1881 JIP.) ugs. MUNT.: zusammensticheln, stümperhaft nähen. Streinii ne cară d-afarăpână şi ace să ne-mpungem şi să ne peticim corcoaţili (JIP. OP. 29). ET. zu a împunge. împungător Adj. (1649 MARD.) stoßend, stechend. Taur împungătoriu (BIBLIA 1688 Ex 21, 28). ET. a împunge. împunge Präs, -püng (16. Jh. PS. SCH.) 1. V. tr. 1. stechen, von Hörnern; stoßen. Da poţi, fată, coase? „Pot!Mama-mpunge (acul) şi eu scot” (MAR. SAT. 68) die Mutter sticht die Nadel ein, und ich ziehe sie raus. Cu suliţa mă împunseră în coaste (COD. STU., GCRI, 9). De va împunge cu coarnele taur bărbat au muiere şi va muri (BIBLIA 1688 Ex 21, 28). - Fig.: (Hulpea) în ceva împunsă a fi să nu să arate vârtos săferiia (CANT. IST. 49) der Fuchs bemühte sich, sich nicht anmerken zu lassen, daß er getroffen ist. 2. MOLD, fam.: a o împunge la fugă, auch dejugă davonrennen. îşi luă şlicul şi o împunse la fugă pe uşă (C. NGR. OP. I, 13) und rannte zur Tür hinaus. II. a se împunge sich stoßen, aufeinanderstoßen. Fig.; Nu este exact a crede că interesele se împung unele cu altele (GHICA 190) es ist nicht richtig zu glauben, daß die Interessen gegeneinanderlaufen. GR. pun ge (B.), Imperat. împunge, Perf. -punséi, LV. -punş, Part, -puns, Ger. -pungând, Verbaladj. -pungător. ET. lat. püngo, -ère. SG. ALR SN I, K. 267; IV, K. 1088. împüngere PI. -püngeri S. f. (1649 MARD.) Stechen, Stoßen N. ET. a împunge. împunoiât siehe impuroiat. împuns Adj. (um 1670 ANON. CAR.) gestochen, gestoßen. ET. a împunge. împunsătură PI. -turi S. f. (1643 VARL.) (Nadel- etc.)Stich, (Hörner etc.)Stoß M. La (broderia de) mozaic, fiecare împunsătură cere un alt ac (ODOB., CL IX, 20). împunsături de suliţe Lanzenstiche (BAR. HAL. VIII, 12). - Fig.: Stich M. (den man jdm. versetzt). Stichelei F. Piese ... pline de împunsături în ispravnici şi în judecători (AL., CL VII, 408). GR. împuntură (DOS. VS. Noe. 22; \ 42a), pun tură (BIBLIA 1688 Jes 29, 5), împunsură (VARL. CAZ.2 I, 136b; B; HMST.), punsură (BAR.). ET. lat. punctwa, später nach a împunge umgebildet. împupăzâ Präs, -pezez V. tr. (1881 JIP.) buntscheckig machen (wie der Wiedehopf ist.). E pricina să n-o-mpuzeze (copiii - limba română) cu cuvinte streine (JIP. OP. 55). Legea, învăţătura... toate sunt brezăiate şi împupăzale (JIP. R. 283). ET. pupăză. împupi Präs, -pese V. intr. (1868 BARC.) (Blatt-, Blüten-)Knospen bekommen, knospen. Fir de trandafir! De ce le-ai grăbit De ai înflorit Pân ’ n-ai împupit? (MAR. ÎNM. 490, Totenklage). ET. pup. împupit Adj. (1868 BARC.) BAN. knospenreich. Răchită-mpupită (MAR. INM. 175). ET. a împupi. SG. ALR SN III, K. 661. împuroiăt Adj. (1683 DOS.) eitrig, vereitert. Având chilă împunoiată cu durori mari (DOS. VS. Oct. 20; 74b). GR. -punoiat. ET. zu puroi, vgl. a puroia. împuşcă Präs, -puse (um 1700 LEX. MARS.) 1. V. tr. 1. erschießen, un iepure etc. einen Hasen etc. schießen. Pe ciobanii legalu-mi-i-au, Dulăii-mpuşca-tu-i-au (AL. PP. 58). 2. (zielend) herunterschlagen. Ostaşii... iau câte o bucată de lemn şi nu se lasă până nu împuşcă cu dânsul oala cu cenuşă (din vârful ciuhei) (MAR. NUNTA 486). II. V. intr. în c. nach etw. schießen. Să împuşti acolo unde vezi că curge sânge (Z. IV, 3 87) unternimm, was Aussicht auf Erfolg hat. (Vornicul) porunceşte cuscrilor să uiască şi să puste (FR.-C. MOŢII 166). Vânătorii văzând că cerbul nu fuge din loc ... nu puşcară în el (RETEG. POV. I, 46). Fam.: împuşcă-în-lună, e un împuşcă-în-lună er ist cin verwegener Geselle. In pădurea de la Strungă... Sunt de cei ce-mpuşcă-n lună (AL. POEZII I, 57; von Räubern). Spune-mi... despre viaţa ta de holtei, năzdrăvăniile voastre de-mpuşcă-n-lu-nă (CL VIII, 21) von euren verwegenen Streichen. GR. BAN. CRIŞ. TR. BUCOV. NORDMOLD. MARAM. puşca; puşcăluî (B.), împuşcări. 423 împuşcat ET. puşcă. SG. ALR SN VII,K. 1866. împuşcat (1800 BUDAI-DELEANU II, 42) I. Adj. erschossen. -Ugs.: a fugi (ca) împuşcat wie besessen davonrennen. II. S. n. Erschießen N. GR. puşcal (BUDAI-DELEANU), împuşcării ET. a împuşca. împuşcătură PL -turi S. f. (1800 BUDAI-DELEANU) Schuß M. (einer Feuerwaffe). Neîncetat i se părea că aude împuşcături (C. NGR. 30). Bat tobele, suflă trâmbiţele, ba sipuscături am auzit (RETEG. POV. IV, 12). GR. puşcătură (BUDAI-DELEANU VII, 2 N). ET. a împuşca. împuta Präs, -püt (16. Jh. PS. SCH.) I. V. intr. cuiva jdn. schelten, schmähen, tadeln, jdm. Vorwürfe machen. în deşertu imputară(lcsl. ponosisa) sufletului mieii (PS. SCH. 34, 7). Atunci a început Iisus a împuta oraşele... pentru că nu s-au pocăit (EV. 1894 Mt 11, 20). Ştiu ...că mulţi citind (poeziile mele) s-or aprinde şi îmi vor împuta (MUMUL., GCR II, 246). II. a se împuta cu cn. (sich) mit jdm zanken. Acolo n-avea nărodul apă de-ci bearea, şi se împuta cu Moisi (PO2 235; Ex 17,2). Şi cu acel Bechir Aga ş-au imputat Lupul Costachi Vornicul (NEC. COSTIN, LET.2 II, 116). GR. LM. imputa (als Neol. empfunden). ET. lat. imputo, -ăre „Schuld geben”. SG. ALR SN V,K. 1410. imputare PI. -tari S. f. (16. Jh. CV2 77a; 1 Petr 3, 9) Tadel M., Anschuldigung F. GR. LM imputare. ET. a imputa. împutât Adj. (16. Jh. PS. SCH.) 1. getadelt, gescholtem. 2. apă imputată (ksl. vodă pr&ekanija) Haderwasser N. (PS. SCH. 105, 32). GR. imputat. ET. a împuta. împutăciunc (t) S. f. (1561 CORESI TE4 111b; Lk 1,25) 1. Schmähung, F., Tadel M. D-zeu au luat depre mine împutăciunea (PO2 102; Gn 30, 23) die Schmach. împăratul au scris comandirului ...foarte cu împu-tăciune (DION., TEZ. II, 217) mit heftigem Tadel. 2. Zank M. Mihai Vodă, având oarecare împutăciune cu capii trupelor din Transilvania (BĂLC. 55). ET. a împuta. împutător (t) (16. Jh. PS. SCH. 43, 17) I. Adj. schmähend, tadelnd. II. S. m. Schmäher M. ET. a împuta. împuteri Präs, -resc (1703 GCD) I. V. tr. stärken, kräftigen (MOLNAR SPRACHT. 308). D-zeu îl puterea (TEOD. PP. 568). II. a se împuteri sich stärken. N-au ieşit din casă doaă zile ca să să împutereze (BAR. HAL. VIII, 95) um sich zu erholen. GR. puteri, împuterâ. ET. zu putere. împuternici Präs, -cesc (1769 CONST. CĂP., MAG. IST. 1,361) 1. V. tr. 1. stärken, kräftigen. Sprijinirea ... duhului adevărului careu... împuterniceşte neputinţa (omului) (OMILIAI 1775, GCR II, 108)’. 2. LM. ermächtigen, bevollmächtigen. II. a se împuternici kräftig werden. Dafinii creşteau şi se împuterniceau ca prin minune (ISP. LEG.2 235). ET. puternic. împuternicit (1793 PREDETICII, 47b) I. Adj. bevollmächtigt. II. S. m. Bevollmächtigter M. împuternicitul este dator să cârmuiască treaba încredinţată lui cu sârguinţă şi cu credinţă (COD. CAL. § 1356). ET. a împuternici. împuţi Präs, -püt (16. Jh. PS. SCH.) I. V. tr. verpesten. Să sufle spre dânsele (oaole ei) şi de duhul ei să le strice şi să le împuta (MS. 1654, GCR I, 168). Cine va împuţi bucatele ce-s mâncătoare (PRAV. GOV. 184) wer Speisen verderben läßt. II. a se împuţi stinkend, faul werden. împuţiră-se (ksl. vozsmerdesa) şiputredirăranele meale (PS. SCH. 37, 6). Deaca zise Hs. să rădice piiatra (de pe groapa lui Lazăr), iară Martha grăi; Doamne, că va hi împuţit (MS. 17. Jh., GCR 1,140) in Fäulnis garaten. Vgl. cap 120 b. GR. Präs, auch -ţese. ET. zu lat. pfiteo, ă*e (rum. a puţi) „stinken”. SG. ALR II/I, MN 6845, 6. împuţicios (t) Adj. (1691 MĂRG.) voll Gestank, stinkig. închişi în temniţă împuţicioasă şi întunecată (MĂRG.2 39b). ET. a împuţi. împuţiciune S. f. (1622 DIRB XVII/4) LV. stinkende Sache, Gestank M. Acolo l-au ucis ... pre acel tiran... curăţind lumea de împuţeciunea tiraniilor (SPÄT. MIL. LET.21,93) und reinigte die Menschheit von der Tyrannenpest. într-acel loc de mare împuţiciune (nirne) nu putea lăcui (VARL. CAZ.2 II, 14b). GR. (t) -pucic- (BIBLIA 1688 Jr 38, 6; MARD.). ET. a împuţi. 424 în împuţina Präs, -nez (16. Jh. PS. SCFI. 106, 38) I. V. tr. vermindern. Fie-ţi milă de mine şi-mi împuţinează viaţa cu 30 de ani (CĂLIND. 1847, GCR II, 358). Că împuţinase leşii şi iarba şi plumbul (MIR. COSTIN, LET.2 1, 280) hatten ... großenteils verschossen. II. a se împuţina wenig(er) werden, sich verringern, -mindern. Se împuţinase de tot în tabăra leşască iarba de puşcă (MIR. COSTIN, LET. I, 281). Sufletul mieu să împuţină întru mine (MS. 17. Jh., GCR I, 63) ist verzagt (vgl. lat. pusillanimis u. kleinmütig). Nu ie împuţina cu inima (CREANGĂ, CL X, 381) laß den Mut nicht sinken. ET. puţin. împuţinare PI. -nări S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 682) Minderung, Verringerung F. (1648 NT Rom 11, 12). ET. a împuţina. împuţinat Adj. (1643 VARL. CAZ.2 1, 332a) verringert, vermindert. Neg. neîmpuţinat imveningevt. ET. a împuţina. împuţit Adj. (1495 DERS) stinkend, verfault, verdorben. Fig.: stinkfaul. TOPON. Ampuţita (1495 BGL 167). ET. a împuţi. SG. ALR II/I, K. 19; SN II, K. 426. în Prâp. (1499 DERS) 1. (Inneres:) in a) örtlich; în mână, cutie, cameră, oraş (Lage:) in der Hand, Schachtel, Stube, Stadt, (Ziel:) in die Hand etc.; din casă în casă von Haus zu Haus; îmbrăcat în haine frumoase in schöne Gewänder gekleidet. Mă-ntâlnii cu douăfele, Amândouă-n berte nouă (I.-B. 384) mit neuen Stolen. în lung, în lat in der Länge, Breite. - Mit în konkurriert la.\ stau în Iaşi ich wohne in J., nb. la I, das etwa dt. „zu J. „ entspricht, aber nur plec la I. ich reise nach J. u. umgekehrt nur stau, plec în Franţa ich wohne m, reise nach Frankreich. LV. u. Volksspr. scheiden hier nicht so genau; magii de la răsărit au venit în Ierusalim (EV. 1894 Mt 2,1). Fugi în Eghipet (EV. 1894 Mt 2, 13; nb. la I., la E. BIBLIA 1688). Te duci, bade, în Orlat (I.-B. 301), nb: să mă ducă la Braşeu (I.-B. 315); Ducă-mă-n Italia (I.-B. 315), nb.: Neamţu... mă duce la Italia (I.-B. 308). - b) zeitlich; în od. la (anul) 1900 im Jahre 1900, în post in der Fastenzeit, într-o lună in einem Monat; în ceasul acela, noaptea, ziua, dimineaţa aceea in jener Stunde, Nacht, an jenem Tag, Morgen, într-o seară, joi, eines Abends, donnerstags, din ceas în ceas von Stunde zu Stunde, de dimineaţăpână-n seară vom Morgen bis zum Abend. în iarnă, aşa pe după Bobotează, se întorcea Radu de la târg (VLAH. IC. 85) im Laufe des Winters. într-apusul soarelui nimerise 300 de unguri (NEC. COSTIN, LET.11, App. 111) bei Sonnenuntergang. Seara în aprinsul luminărilor, un car ... venea (GHICA, CL XVII, 44) zur Zeit des Lichtanzündens. în nopţile de iarnă, când viscolul mă trezea în sforăitul celorlalţi (DEL. P. 200) während die andern schnarchten. 2. (Oberfläche:) auf, an: în cap, frunte, deget, piept, picior, pălărie, copac, creangă, vărf{Lage:) auf od. an dem (am) Kopf, der Ştim, dem Finger, der Brust, dem Fuß, Hut, Baum, Zweig, der Spitze, (Ziel:) auf od. an den Kopf, die Stirn etc., în palmă, masă, vatră, prag, pod, deal, câmp, drum, stradă, (Lage:) auf der flachen Hand, dem Tisch, Herd, der Schwelle, dem Boden, Berg, Feld, Weg, der Straße, (Ziel:) auf die flache Hand, den Tisch etc., în cui, cer, capăt am Nagel, Himmel, Ende bzw. an den Nagel etc. Cu mâinile în şolduri, în (la) spate die Hände auf den Hüften, auf dem Rücken. Din creştet până-n talpă vom Scheitel bis zur Sohle; din creangă în creangă von Zweig zu Zweig. în sus, în jos nach oben, unten, hinauf, -unter. în mâna dreaptă, stângă zur rechten, linken Hand; într-o parte auf einer Seite. A umbla în (vârful) degete(lor) auf den Zehen(spitzen) gehen, a juca într-un picior auf einem Bein tanzen, a sări în picioare auf die Beine springen. Cărucioara ... ajungea totdeauna numai în trei roate (GHICA 7). Ei se bat în spade - spadele se frâng (BOLINT.11,138) auf Schwerter. A cânta în (din) fluier, frunză auf der Flöte, dem Blatt blasen. Că D-zeu nu în mulţi, ce în puţini arată puterea sa (URECHE, LET.21,153). Nicolai Vodă... mare vărsător de sânge s-au arătat în boierii acei ţări (MUŞTE, LET.2 III, 57). - Mit în konkurrieren la „an” u .pe „auf’, die bes. dort gebraucht werden, wo în als „in” verstanden werden könnte; în mână, apă in der, die Hand, im, ins Wasser, aber la mână an der, die Hand, pe mână, apă auf der, die Hand, auf dem, aufs Wasser. Daher ungewöhnlich; L-au poftit să şadă şi au şezut în pat pe saltea lângă Vodă (DION., TEZ. II, 196) für pe pal. - A arunca, împuşca, da în cn. auf jdn. werfen, schießen, schlagen. Făpleasnă de mătasăŞipocneşte-n boi (I.-B. 83). 3. distributiv; a rupe, împărţi în două, trei etc. (părţi) in zwei, drei etc. Teile reißen, teilen; a face în două Zusammenlegen, -falten. Boi plăvani în câte şase Pag, se opintesc în juguri (AL. POEZII III, 41) zu je sechs gespannt. Jocul de-a puiul... se joacă în doi (ISP. JUC. 46) zu zweien. 4. nähere Beziehung, in Fällen wie: Topoare lungi în coadă (MIR. COSTIN, LET.21,332) Äxte mit langen Stielen, langstielige Äxte. Mi-e murgul sprintend, In picioare subţirel {AL. PP. 17). Grâul... Era-n spic cât vrabia, Era-n pai ca trestia (TEOD. PP. 145) hatte sperlingsgroße Ähren. Că ş-a mea drăguţă vine ... Dindărăt lungă-n cretinţă, Dinainte scurtă-n poale (I.-B. 426). 5. in best. Verbindungen: a crede, se încrede, nădăjdui, se lăsa în cn. an jdn. glauben, auf ihn vertrauen, hoffen, sich verlassen. Stofa de casă, ţesută din lână în bumbac 425 înadins sau în cânepă mai rareori din lână în lână (MANOL. IG. ŢĂR. 229) aus Wolle mit Baumwolle oder Hanf, seltener aus reiner Wolle. Făcând funii în trei şuviţe din foi de ştevie verde (MANOL. TG. ŢĂR. 286) dreisträhnige Stricke. S-au sculat toată ograda în gura lui (CREANGĂ, CL XII, 24) auf sein Geschrei. Boierul, în zgomotul ista, se scoală şi el (CREANGĂ, CL XII, 25) infolge dieses Lärms. LM. student în drept, medicină, Studierender der Rechte, Medizin, (nach frz. étudiant en droit etc.). 6. zu, für, als, in Fällen wie; vin în ajutorul cuiva ich komme jdm. zu Hilfe, beau în cinstea, sănătatea cuiva ich hinke auf jds. Wohl, în semn de stimă zum Zeichen der Hochachtung, în amintirea acelui eveniment zur Erinnerung an jenes Ereignis. Veralt.: în(tru) slava, fala, mărirea, lauda, pomenirea cuiva zu jds. Ruhm, Preis, Lob, Gedächtnis. Ieşitu-i-au întru întâmpinare mitropolitului ţării cu episcopii (NEC. COSTIN, LET.2 I, 437) zog ihm entgegen. Goţii... carii întru nimica nu-şi socotia viaţa lor (NEC. COSTIN, LET.21, 78). - Ungewöhnlich: Om dentru noi nu va da pre fata lui lui Veniamin întrufameie (BIBLIA 1688 Jdt 21,1) zum Weib. Au nu să vând cinci păsărele în doi fieri (BIBLIA 1688 Lk 12, 6) für zwei Heller. Se credea pierdut, când în marea sa mirare consulul îi pune în mână 5000 de lei (GHICA 95) zu seinem großen Erstaunen. Siehe auch înde2, înspre, întru. GR. în verbindet sich mit de, pre zu din, prin, siehe bes. Art. - Neben în, din, prin erscheint întru, dintru, printru, das vor Vokal seinen Auslaut verlieren kann. Von dem Gebrauch dieser Formen gilt im wesentlichen folgendes: die Formen auf -tru werden in der ältesten Zeit regelmäßig vor Vokal (întru apă, dentru om, prentru uşă), aber auch häufig vor Kons. (înfru corabie, dentru mână, pentru năvod) gesetzt. Ausfall des -u vor hartem Vokal (într-apă etc.) zeigen schon die ältesten Texte, so stets vor ins (înlr-însul); dieser wird zur Regel vor dem Art. u. dem anl. a- der Pronomina: într-o zi, dinlr-al zecelea ceas, prinlr-atâlea nevoi. Daneben findet sich LV vor a- häufig tnn- etc.: înn-a doa carte (Ş. TAINE 46), denn-a treia straşină (BIBLIA 1688 Apg 20, 9), înr-aceasta vrearne (CV2 84a; Petr Prolog), dinr-al treilepodu giosu (CV2 8b; Apg 20, 9). Gegenwärtig werden die Formen auf -tru nur noch in formelhaften Verbindungen u. in archaisierenden Wendungen gebraucht·/«tru câtva, dintru-ntâi, întru amintirea lui zur Erinnerung an ihn, dintru sfânt lăcaşul tău (VLAH. GV. 3). Dagegen sind die apostrophierten Formen allgemein in der Verbindung mit îns (într-însul etc.) u. vor un, o üblich (doch findet sich hie u. da schon în un loc, în o zi etc. für (într-un loc, într-o zi etc.), u. auch vor a- sind sie noch vielfach im Gebrauch; dintr-a doua clasă înfr-a treia, dintr-o zi într-alla, într-atâta, înlr-ajutor, într-adevăr, într-adins, într-ascuns nb. din a doua clasă etc. - Mit. îm-, în- verschmilzt în LV. häufig: nu va putea întră împărăţia ceriului für în împărăţia (Ş. TAINE 16), ce den tunerec pre voi au chemat für den întunerec (BIBLIA 1688 1 Petr 2, 9), de-nceputul lumiei până la potop für den începutul (MOXA, FIC1,348). - Die älteren Schriften geben bisw. die Aussprache îm vor Labial wieder: îm pămăntu (PS. SCH. 16, 11), si-m mişei (MOXA, HC I, 370), ce-m pizma lor (DOS. PS. V. 22,15), was jetzt nur in Zusammensetzungen (împrejur, dimpreună etc.) gilt. - Nach vollem Vokal kann das anlautende î fallen; du-te-n casă, ca-nlr-un vis, până-n zori. Bei DOS. findet sich n sogar am Versanfang: Carele nu-şi duce sufletul afară ’N vrăjitori să creadză lucru de ocară (DOS. PS. V. 23, 12). - Dialekte: TR. bisw. înt' für într': înt-on an, în t-o oală(ŞEZ. IV, 193), înt-on măr(WEIG. JB. IV, 320); arom. tru, tu nb. dem weniger häufigen n, ’m, das vor Vokal nicht vorzukommen scheint, für în, întru (tru, tu faţă, ’n sin, ’m braţ), ditru, ditu, dit nb. seltenem din für dintru; pri tu, pi tu nb. seltenem prin für printru; istro-rum. ăn, äm, vor Vokal ănr-(ăn codru, ăm broaţ, ămr-o oştarie), dann din, prin, die vor Vokal nicht belegt sind. ET. în < lat. în; întru < lat. în Ir o „hinein”. SG. ALR SN III, K. 782; IV, K. 980,1057,1151; VI, K. 1809. înadins, în na- siehe adins. în afară Adv. (1551/3 ES) 1. nach außen. Abia horneţele (caselor acoperite de omăt) mai sta înafară (SBIERA POV. 250). 2. (pe) dinafară, bisw. auch înafară von außen, auswendig, äußerlich. Casa avutului Din afară-i văruită, Inlăuntru-i otrăvită (I.-B. 275). Pune brânza în sticlă şi întinge pe dinafară (Z. III. 491; von Geizigen). A şti, învăţa pe dinafară auswendig wissen, lernen. -Dinafară de c., dinafara unui lucru außerhalb einer Sache. Din afară de bisearecă... lunurile şi puşti da multe (MS. 1700, GCR1,335) wurden viele... Schüsse abgefeuert. (Tătarii) ardea şi prăda târgul de den afara cetăţii (CANT., GCR 1,3 61) den außerhalb der Festung gelegenen Stadtteil. ET. în + afară. SG. ALR II/I, MN 3798, 118. înaintâ Präs, -tez (1829 AR 9) 1. V. tr. 1. voran bringen, vorrücken; (în slujba im Amt) befördern. 2. o părere etc. eine Ansicht etc. Vorbringen; o cerere, un act etc. ein Gesuch, eine Urkunde etc. einreichen. II. V. intr. vorwärts rücken, kommen, schreiten etc., vorrücken; fig.: fortschreiten. Caii nu puteau înainta decât cu mare greutate (XEN. BR. 31). Luntrea... încet înaintează în lovire de lopeţi (EMIN. O. I. 154). 426 înainte III. a se înainta vortreten. Gelaţii se-naintea (AL. PP. 212). GR. în a in ti, Präs -tesc. ET. Nachbildung von frz. avancer mit Hilfe von înainte. înaintaş (1836 C. NGR., DL 312) 1. S. m. 1. Vorgänger M. 2. Vorderpferd N., Ggs. rotaş. încolăcind biciul pe d-asupra cailor, arse pe naintaşi, dădu ghes rotaşilor (DEL. I. V. s. V. 166). II. Adj. selten: vorder-. Baionetele ce ar răsturna şirurile naintaşe (UR. LEG. 242). ET. înainte. înainte (16. Jh. CV2 18a; Apg 23, 30) 1. Adv. 1. örtlich: a) înainte, (pe)dinainte vorn; a merge înainte nach vom, voran-, vorher-, voraus-, vorwärts-, weitergehen. înainte se ridica zidul verde al pădurii (SAD. P. 78) vor ihm erhob sich die grüne Mauer des Waldes. Rândurile de dinainte die vorderen Reihen, picioarele de dinainte die Vorderfüße, cal de dinainte (= înaintaş) Vorderpferd. Du-te înainte, eu mai rămân aici geh voran, ich bleibe noch hier. înainte, băieţi! vorwärts, Jungen! Spune, zi înainte.1 fahr fort! Dar ceasornicul bălea înainte, zuruind (SAD. P. 103). Că cuvântul din poveste înainte mult mai este denn das Märchen geht noch lange weiter (stehende Formel in Märchen). Vezi mai înainte siehe weiter unten (im Text). Hatmanii n-au pierit, precum nainte în rând istoria va arăta (NECULCE, LET.2 II, 355) weiter unten. De aici, de azi etc. înainte von hier, von heute etc. an, ab. Siehe auch a apuca m. 2, lua, pune. - Fam.: (cei) mulţi bzw. (cele) multe înainte! mögen noch viele folgen! Wird gesagt, wenn jd. die Zahl seiner Jahre, Kinder u. ä. nennt. Parcă ai un copil, de câte luni îi? „Apoi, cuconiţă, cele multe înainte, a împlinit patru la Sân-Toader”(NĂD. NUV. 1,4). -înaintea, dinaintea mea, lui, cuiva vor mir, ihm, jdm. bzw. mich, ihn, jdn. Şi au adus boierii darurile lor înnaintea lui (BIBLIA 1688 Ex 7, 10). Se-au mărturisit Lungul naintea judecăţiei cum n-au băgat ... pre Slănilă în moşia Moldoveanului (DOC. 1591, HCI, 58) L. erklärte vor Gericht. Ei se pleacă până la pământ unul dinaintea altuia (AL. PP. 110). - b) entgegen, in best. Wendungen; a merge, ieşi, trimite etc. înaintea cuiva jdm. entgegengchen, -ziehen, -senden etc. Forăscu alergă înaintea luişi-i strânse amândouă mâinile (XEN. BR. 24) eilte ihm entgegen. Bine ai venit, vere, zise generalul, mergându-i înainte (I. NGR., CL VII, 3). - LV. a sta înaintea cuiva sich jdm. entgegen, in den Weg stellen. Stricând şi arzând ce şi le sta înainte (MIR. COSTIN, LET.21, 334) was immer ihnen in den Weg kam. Căzacii... cărora nu le pot sta înainte nice odată turcii (URECHE, LET.2 1, 225) die Ştim bieten. 2. zeitlich: a) înainte, mai înainte früher, vormals; înainte vreme, mai înainte vreme vor Zeiten, in früheren Zeiten. Câmpiile Bugeacului hrăneau înainte un soi de cai sălbatici (AL. PP. 82). Această năframă pe unele locuri înainte vreme slujea de hobot (SEV. NUNTA 204). - b) înainte, mai înainte vorher, früher; LV. (zu)erst. La noi să plăteşte înainte bei uns wird vorher, im voraus gezahlt. Cu o zi înainte einen Tag vorher. Trebuia să o spui (mai) înainte du hättest es vorher, früher sagen müssen. Asta o ştiam de mai înainte das wußte ich im voraus. Ia ainte bârna ce e în ochii täi (CORESI TE412a; Mt 7,5), BIBLIA 1688: scoate întâii bârna de în ochiul tău. Cât răsare soarele, zarea şi lumina lui mainte loveşte în munţii cei mari (Ş. TAINE, GCR I, 114). - înainte, mai înainte de c., LV. bisw. decât c. vor ctw.: înainte de apusul soarelui vor Sonnenuntergang; înainte de prânz am Vormittag. Şti tatăl vostru ce v-ar trebui ainte încă de cer şutul vostru (COD. STU., HC II, 121) noch ehe ihr es verlangt. Molitfele să zic mainte de scăldătoare (Ş. TAINE 19). Ca să te blagoslovească tată-lău mai nainte de moartea lui (BIBLIA 1688 Gn 27, 10). Atunce era mai înainte cu doă zile de sărbătoarea de zioa Sfinţilor Apostoli (NECULCE, LET.2 II, 318) zwei Tage vor ... Aşa au gonit pe proorocii cei mai ’nainte de voi (EV’. 1894, Mt 5, 12) die vor euch waren. - Dafür bisw. înaintea unui lucru, was sonst nur örtlich gebraucht wird: Cu o zi înaintea divanului (GHEORG., LET.2 II, 327). După cum au fost obiceaiul cel vechi şi mai denainte(a) voastră (DOC. 1709, MELH. CH. 173). - înainte, mai înainte de a răspunde (wohl nur LL. für până a nu răspunde) ehe, bevor ich antworte, du antwortest etc. Nu vinde pielea vulpii înainte dea o prinde (Z. I, 703). Mai înainte de a vă vorbi de mişcarea artelor plastice ... daţi-mi voie a vă aminti (STĂNC. FR. 39). —Dafür: LV. bisw. mai înainte decât a, mai înainte până a: Mai nainte decât a face pământul (BIBLIA 1688 Spr 8,23). Mai deîntepână a să înrădăcina (CANT. DIV. 130a). - Auch mit Verbum finitum in verschiedenen Konstruktionen: Mainte până nu să adunară ei (NT 1648 Mt 1, 18, CCR 87). Mai nainte până nu mă osândeşti (PSALT. RÂMN. 149a) bevor du mich verdammst. Carele răspunde cuvânt mai nainte de ce va auzi (BIBLIA 1688 Spr 18,13). Veşmântul... să i-l dai lui ainte de ce ară apune soarele (PO2 253; Ex 22, 26). El fusese născut cu mult mai nain te de ce mamă-sa cunoscuse pe Octaviu (OLL. HOR. 293). Apucase a-şi punepirostiilepopeipe cap înainte de cepârdalnicul de sorţ să-l fie chemat la oaste (UR. LEG. 18). De-i vedea mânz înainte de săfi văzut miel (ŞEZĂT. 1,278). II. S. f. PI. înainţi Vorderseite F. Fieştecarea vită patru obraze având... cât a nu să înţelege de cinevaşi înainţile sau dosurile (OMILIAI1775, GCR 13,106) so daß man Vorder-und Rückseiten nicht unterschied. Vgl. dinainte II. 427 înalgios III. in Zusammensetzungen: S. m. înainte-născut, LV. ainte-născutulu Erstgeborener M. (CORESI); S. f. LV. ainte-veaste Prophezeiung F. (DOS.); S. m. LV. înainte-alergătoriu (H.21,588), înain îe-curător (DOS.), înainte-mergător Vorläufer M. als Bez. f. Johannes d. Täufer. GR. Für înainte: LV. (16. Jh.) ainte; BAN. (în)năinle; für mai înainte: LV. u. noch PP. mainte, măinte (PP. ŞEZĂT. I, 167), deînle (DOC. 1538 DERS); für mai dinainte: mai deaînte (Ş. TAINE 217), mai deînte (DOS. VS. Sept. 26; 29b; CANT. DIV. 130a). Dialekte: arom nente (DAN.), denunţe (KAV.), denente (DAN.), dinînte (WEIG. MIH.); istrorum. (ăn)rente. ET. ainte < lat. ad + ante (vgl. apoi < ad + post) od. + abanle; mainte beruht wahrsch. auf mai + *inle aus ante. SG. ALR SN VI, K. 1803, 1840, 1841. înalgios PI. -giosuri S. n. (um 1640 URECHE) LV. 1. Unbill F., Schaden M.; a face cuiva. înalgiosul (NEC. COSTIN, LET.21,405 u. MUŞTE, LET.2III, 6 u. 84; înalt-giosul) jdm. Unbill zufügen. De au făcut (Ion Vodă) cuivaşi înalgiosul, tot pentru turci au făcut, să le între în voie (URECHE, LET.2 I, 225). Acestea înalgiosuri a răbda... nu vor putea (CANT. IST. 137). Tot neprieteşugul din inimă scoţând... (eu) spre folosul iară nu înalgiosul lui să silesc (CANT. IST. 231). 2. înalgiosul das Untere. (Partea de sus a roatei) ... spre înalgiosuluiparte cu mare răpejune săpovârneşte (CANT. DIV. 22a); wohl în al giosuluiparte (προς το κάτω μέρος) schwerlich richtig. ET. Anscheinend înalt+gios, entstanden aus derurspr. wohl scherzhaften Redensart a face cuiva. înalt giosul , jdm. das Untere (etwa durch Hängen od. Pfählen) hoch machen”. înalt (16. Jh. PS. SCH. 98, 2) I. Adj. hoch; înalt cât tumul (Colţei, Goliei) turmhoch. Apa ... acoperi toţi munţii cei nalţi (BIBLIA 1688 Gn 7,19). Fost-au Caminschi om înalt cu mintea (DION., TEZ. Π, 219) von hoher Denkart. - Adverb.: Potemkin ... se purta mai înalt decât un împărat (DION., TEZ. II, 181) P. benahm sich hochmütiger als cin Kaiser. - Im Titel des Metropoliten: Inalt Prea Sfinţia Sa Mitropolitul seine Hochheiligkeit der M.; Anrede: înalt Prea Sfinţite Hochheiliger! II. S. n. Höhe F. Nu poţi. ajunge naltul ceriului (MOXA, HC I, 399). GR. nalt, MOLD, nani - Dim. nălticel, năltişor, năltuţ. ET. lat. altus; în ist entweder von a înălţa übernommen od. stammt aus lat. in alto. SG. ALR I/I, IC. 60, SN VI, K. 1615. înamorat Adj. (1814 ŢICH. 305) verliebt. ET. zu amor, nach frz. amoureux. înapoi Adv. (16. Jh. CV2 77a; 1 Petr 3, 9) înapoi, (pe) dinapoi hinten; a merge, a se uita etc. înapoi nach hinten, (nach) rückwärts, zurückgehen, -blicken etc.; a veni, a rămâne etc. înapoi zurückkommen, -bleiben etc. Partea, picioarele de dinapoi der hintere, rückwärtige Teil, die Hinterfüße. Hai să-jucăm amândoi Şi-nainte şi-n apoi (Tanzvers um 1900) vor- und rückwärts. Şi iată lui războiu dennainte şi denn apoi (BIBLIA 1688 Chr 13,14) vome und hinten. - {Mai) înapoi (weiter) oben (im Text), wofür jetzt gew. (mai) în urmă. Am arătat înapoi viclenia acestei mincinoase veşti (BĂLC. 458). - înapoia, dinapoia cuiva hinter jdm,, wofür jetzt gew. îndărătul, în urma cuiva. Du-te denapoia mea (όπίσω μου), Satano, (BIBLIA 1688 Mt 4,10). Rămăsese şi muntenii şi moldovenii cam înapoia lui (MIR. COSTIN, LET.21,372). în toate duminicile, spiţerul... se punea pe un scaun înapoia tarabei sale (DEMETR. NUV. 23). - LV. înapoişurea. Şi purceasără înapoişuria cu fala (DOS. PAR. 37b, nach Gn 9, 23) und gingen rücklings hinzu. GR. BAN. (înfiiăpoi, arom. năpoi. ET. în + apoi. SG. ALR SN V, IC. 1499. înapoia Präs, -iez (1831 MARCOVICI C. 113) 1. V. tr. 1. zurückgeben, -senden, -erstatten. 2. in den Hintergrund, zurückdrängen, zurücksetzen. Fata babei... căuta în tot chipul ca s-o înapoiască (pe fata moşneagului) (SBIERA POV. 215). M-ai înapoiat, m-ai despreţuit (SBIERA POV. 110). II. a se înapoia zurückgehen, -kehren. GR. veralt.: auch -poi, Präs, -poiesc. ET. înapoi. înapoiat Adj. (1821 L. ASACHI B. 104) zurückgeblieben, rückständig. Locuinţa ţăranului, în aşa stare înapoiată, abia se mai vede (MANOL. IG. ŢAR. 7). ET. a înapoia. înarcât Adj. (1881 EMIN.) bogenartig verziert. Balconul Ce-narcat (era) cu frunze (EMIN. 0.1,152). ET. vgl. ar cat. înaripa Präs, -pez (1642 CAZ. GOV. 214) 1. V. tr. beflügeln. Să ne înaripăm mintea şi să ne suim în ceriuri (MĂRG.2 228b). II. a se înaripa. 1. beflügelt werden. Atunci se-naripează Neîmpăcatu-mi dor (AL. POEZII III, 100). 2. die Flügel schlagen. Aripindu-se (πτερυσσόμε ναι) una la alaltă (BIBLIA 1688 Ez 1, 23). GR. Auch ar- (DOS. VS. Mai 17; 132a), LV. auch întrar-, aripi (BIBLIA 1688 1. c.). ET. aripă. 428 înăduşi înarma Präs, -mez (16. Jh. CV2 79a; 1 Petr 4, 1) I. V. tr. bewaffnen. Mehmed întrarmând oaste 120000 de oameni (URECHE, LET.21, 160). II. a se înarma sich bewaffnen. Ceia ce vor să să lupte cu vreo hiară să înarmează şi să întăresc pre dânşii cu multe arme (MĂRG.2 149b). GR. (t) întrar-. ET. armă. înarmat Adj. (1642 CAZ. GOV. 213) bewaffnet (NEAGOEINV.2 39a). - Auch substantiv. (CANT. DIV. 57a). GR. (t) întrar-. ET. a înarma. înauri siehe auri. înavuţi Präs, mă -ţese V. refl. (1829 AR 247) sich bereichern. GR. avuţi (J1P. OP. 82). ET. avut. înavuţit Adj. (1838 FM 65) bereichert. GR. avuţii. ET. a se înavuţi. înăbuşeală S. f. (1722 CANT. HR. 154) 1. Schwüle F. 2. Erstickung F. GR. năbuşeală. ET. a înăbuşi. SG. ALRMI/I, K. 9, 159; ALR SN V, K. 1502. înăbuşi Präs. înăbuş (1675 MIR. COSTIN, LET.' 1,265) 1. V. tr. 1. ersticken. Strângând pe dracul ...de credeai că o să-l năbuşască (ISP. BSG. 47). Revoluţia e în aer, datoria noastră s-o înăbuşim în faşă (AL., CL VH, 409). Să nu cumva bălăria să-năbuşească lăslărişu ăla crud (JIP. OP. 85). Năbuşindu-şi în piept mânia şi ura ce-l zugruma (VLAH. NUV. 16). - MOLD. a înăbuşi. 2. MOLD, hervorquellen, überströmen. Mă lovi cu o piatră în spate, încât... m-a înăbuşii sângele pe gură (CL XIX, 202) so daß mir das Blut aus dem Mund quoll. Când mă gândesc la una ca asta, mă năbuşesc lacrimile de bucurie (AL. OP. I, 151) stürzen mir... die Tränen aus den Augen. II. V. intr. MOLD. LV. überfluten, austreten, sich ergießen, überschwemmend einfallen. Când năbuşeşte Nilul, până la uşile cetăţii suie (CANT. IST. 118). Năbuşil-au tatarii pe aceste locuri (MIR. COSTIN, LET.21,29). So auch SBIERA POV. 200: au năbuşit tatarii în tară. III. a se înăbuşi ersticken. Se năbuşeşte, d-le doctor. Desfö rochia (CL XIX, 493). LV. in Bdtg. I nicht belegt. GR. năbuşi, so auch Ableitungen. ET. vgl. serb. nabusiti „schwellen”. înăbuşit Adj. (1857 POL.) 1. erstickt. 2. überschwemmt. 3. gedünstet. Miel năbuşit (FEL. CIOC. 114) überbacke-nes Lamm. ET. a înăbuşi. înăbuşitor Adj. (1705 CANT. IST. 227) 1. erstickend. 2. überflutend. ET. a înăbuşi. înăcri Präs, -cresc (1551/3 ES 45 b; Mt 13, 33) 1. V. tr. sauer machen, säuern. Borşul mi-au înăcrit sto-mahul (AL. OP. I, 1007). II. a se înăcri. 1. sauer werden. Penfru ca să se păstreze laptele dulce fără a să înnăcri (DRĂGH. IC. 16). 2. fig.: es satt bekommen. (Popa) se-năcreşte, Preotesei îi răcneşte (SEV. AN. 24). Ducă-se dracului gramatica! Mi s-a înăcrit sufletul de dânsa! (CL XV, 453) ich habe sie satt. - Bes. impers.: Li se acrise tot umblând... prin pădure (ISP. LEG.2 336) sic waren es überdrüssig geworden ... umherzulaufen. Mit scherzhaftem Wortspiel: Un beci... trebuie să aibă o temperatură răcoroasă şi constantă, ca „generoşilor”prizonieri să nu li se înăcrească cu viaţa de închisoare (GAZ. SĂT. XIV, 326, v. d. Weinfässern). GR. acri, LV. anacri (ES). ET. acru. înăduşeâlă PI. -şeii S. f (um 1690 MIR. COSTIN) 1. fam.: Schweiß M. Muncea bietul om ... alături cu muierea de-i treceau năduşelele (ISP. LEG.2174) daß sie in Schweiß gebadet wurden. 2. MOLD. TR. a) Erstickung F. - b) Atemnot F., Asthma N. Oamenii ce au năduşală sau şi alţii carii pătimesc de oareşicare durere de piept (MAR. ORN. I, 75). - c) Schwüle F. Abia scăpaţi din înăduşala oraşelor (I. NGR., CL I, 309). GR. nădiiş-, înnă-, -sală, PI. -săli (MIR. COSTIN, LET.21, 26). ET. a înăduşi. SG. ALRM I/I, K. 9,159; ALR II/I, IC. 94; SN V, K. 1502. înăduşi Präs, -şese (16. Jh. PS. V.2106, 18) 1. V. tr. 1. dünsten, dämpfen lassen. Când tăia porcul şi-l pârlea şi-l opărea şi-l învălea iute cu paie de-l înăduşea (CREANGĂ, CL XV, 4). - Fig.: pc. jdm. Kummer bereiten. Nu e destul că sufăr eu, de ce să-i mai înnăduş şi pe dânşii (NĂD. NUV. I, 22). 2. MOLD. TR. ersticken (tr.), erdrücken. Muierea ce va adormi de greu şi-şi va împresura cuconul lângă sine şi-l va năduşi (Ş. TAINE 211). II. a se înăduşi. 1. in Schweiß geraten, schwitzen. (Vita bolnavă) să se goneascăpân ’să va înnădusi (DRĂGH. IC. 21). 429 înăduşit 2. MOLD. TR. ersticken (intr.). GR. nclcl-, so auch die Ableitungen. ET. năduf. SG. ALRM LII, K. 410; ALR II/I, K. 94; MN 6952, 23); ALR SN IV, IC. 978. înăduşit (1719 AMELIO 71b) 1. Adj. 1. verschwitzt. 2. erstickt. - Auch adverbiell: Lacrimi în ochi avea unii, alţii năduşit oft (BELD. ET. 116). El’, a înăduşi. SG. ALR SN IV, K. 978. înălbăstri etc. siche albăstri ctc. înălbi siehe albi. înălţă Präs. înalţ (16. Jh. CV) 1. V. tr. erhöhen, erheben; un zmeu Drachen steigen lassen. Că înrăită Isacu,fîiiul său, spre giunghieforia? (CV2 61a; Jak 2, 21). II. a se înălţa. 1. sich (in die Luft) erheben, in die Höhe, emporsteigen, -ragen. Pulberea zbura, La cerse-nălţa (AL. PP. 120). La Stambul în turnul mare Cese-nalţă lângă mare (AL. PP. 120). Scumpetea sporea, şi se înnălţia toate la preţ (DION., TEZ. II, 184) es stieg alles im Preis. 2. sich erhöhen. Că cine să va înnălţa pre sine, smeri-să-va şi cine să va smeri pre sine, înnălţa-să-va (BIBLIA 1688 Mt 23,12) denn wer sich selbst erhöht, wird erniedrigt, und wer sich selbst erniedrigt, der wird erhöht. ET. vlat. altio, -äre. înălţare PI. -ţari S. f. (16. Jh. PS. SCH. 50, 21) 1. Erhöhung, Erhebung F. Viilor de aur ţara noastră are, Şi prevăz prin secoli a. ei înălţare (BOLINT.1 I, 151)' 2. veralt.: Besteigung F. înălţarea lui Mahomet al III (BĂLC. 79) die Thronbesteigung. 3. Aufstieg M. Atuncea se făceau şi înălţări în ranguri (BĂLC. 796) damals fanden auch Beförderungen statt. 4. înălţarea Domnului Christi Himmelfahrt F., 40 Tage (am Donnerstag der 6. Woche) nach Ostersonntag. Siehe Ispas. 5. înălţarea Sfintei Cruci Kreuzerhöhung F., Fest der orthodoxen Kirche am 14. Sept. ET. a înălţa. SG. ALR II/I, MN 2814, 110. înălţat (16. Jh. PS. SCH. 92,4) 1. Adj. 1. erhöht. 2. erhaben, erlaucht. Prea înălţate Doamne! Eure Hoheit! înălţate împărate! erhabener Kaiser! TT. S. n. LV. Himmelfahrt F. ET. a înălţa. înălţie S. f (1564 CORESI CAZ. I, 28) LV. Hoheit. GR. PI. înălţii (PO2 175; Gn 49, 26). ET. înalt. înălţime PI. -ţhni S. f. (16. Jh. CV2 56a; Jak 1,9) 1. Höhe, Anhöhe F. înălţimea lui de şase coţi şi o palmă (BIBLIA 1688 1 Sm 17,4). Nici'înnălţimea nici'adâncul ... să ne osăbească de dragostea, lui D-zău (MS. 1698 Romi, 39, GCRI, 318)." 2. chem. Fürstentitel: Hoheit, Durchlaucht F. A slăvitei de D-zău înălţimei tale mai mic şi plecat rob (ÎNV. 1700, GCRI, 337). ET. înalt. înăspri Präs, -prese (1680 DOS., H.2 1, 708) 1. V. tr. 1. rauh, spröde machen, o băutură ein Getränk herb machen. 2. pc. jdn. erbittern, aufbringen. Acest cuvânt înăspri şi mai mult pe domnul (GANE, CL XIII, 453). Această calicie de admiraţie oare omoară pe scriitorii mediocri şi înăspreşte pe cei de talent (VLAH. GV. 155). II. a se înăspri rauh, spröde werden. De acolea înainte să pişcă penele (păunilor) şi să înnăspresc (DRĂGH. IC. 77). Toamna se duce şi vremea prinde a se-năspri (VLAFI. NUV. 112). S-au înăsprit vremile ... „Da ... cucul nu ne mai cântă în faţă de un timp încoace” (GANE, CL VIII, 449) die Zeiten sind hart geworden. S-au înăsprit relaţiile dintre ei in ihren Beziehungen gibt es Spannungen. GR. näspri. ET. aspru. SG. ALR SN IV, K. 1229. înăsprit Adj. (1838 FL 96) 1. rauh, spröde. 2. verhärtet. Oşteanul... înăsprit de trudele ce a înfruntat (DEMETR. NUV. 91). 3. sauer. Lintiţa ... e mai bună înăsprită, adică lăsată până se acreşte (JTP. R. 259). ET. a înăspri. înăuci siehe năuci. înăuntru (16. Jh. PS. SCH. 44, 14) I. Adv. (auch adjek.) 1. în(l)ăuntru, (pe) din(l)ăuntru, prin(l)ăuntru (von) innen, drinnen, inwendig, d(a)rin, a merge etc. înăuntru hinein-, hereingehen etc. Luaţi-vă aminte de proroci mincinoşi carii vin călră voi în veşmintele oilor, iară dinlăuntru sunt lupi răpitori (BIBLIA 1688 Mt 7,15). Căci casa avutului Din afară-i văruită, In lăuntru-i otrăvită; Dar casa săracului In afară-i cu mânjală, Din lăuntnt-i cu t icneală (I.-B. 275). O teleagă zugrăvită, Pe dinuntrupoleită (AI,. PP. 154). Câtă vreme se va aerisi iarna prin năuntru (DATC. HORT. 592). Cine bate? răspunse din lăuntru un glas 430 de bărbat (I. NGR., CL VII, 54) von innen. Românii nu se mută în casă (nouă) până ce mai întâi nu duc înlăunlru icoanele (AL. PP. 194). Partea dinlăuntru der innere Teil; ehem.: ministrul, ministerul trebilor dinlăuntru (LM. de interne) Minister, Ministerium des Innern. 2. veralt.: im Westen. D-zeu i-au dăruit doi copilaşi care acum se află în „ minim ” la învăţătură (GANE, CL X, 335). (Românii) care se duc înăuntru de învaţă procopsea la acelor popoare (ISP., CL XVI, 350) ins Ausland. Domnu ... o fi aducând pandişpanuri şi alte bunuri... din năuntru (JIP. OP. 152) aus dem Ausland. II. S. n. PI. LV. lătlin iruri Inneres N. Lăuntrul odăii e derelecat de ţi-e drag să te uiţi la el (DEL. S. 7). I-au îndemnatu-i să margă mai la nontrul pustiei (DOS. VS. Oct. 3; 42b). Deade ştire ... la fraţ ce lăcuia în lonlrulpustiei (DOS. VS. Oct. 9; 57a). Blagosloveşte, sufletul mieu, pre Domnul şi toate nontrurile mele numele cel sfânt a lui (DOS. VS. Apr. 5; 75a = Ps 102, 1). Mai în înlăun Irurile cămărilor firii nici a întră şi mai nici a căuta pociu (CANT. IST. 52). GR. MOLD. LV. u. TR. înlontru, BAN. înluntru, înnontru (DOS. VS.), lăuntru (PO2 215; Ex 23, 10). ET. lat. in-ilhlc-intro. SG. ALR SN V, K. 1498. încâi Adv. (1563 CORESI PRAXIU 14, DENS. IST. II, 171) (doch) wenigstens, (doch) immerhin. De nu se vor afla preoţi mulţi şi diaconi (la liturghie), încai 1 preot şi 1 diacon să nu lipsească (INDR. 42). Vădzuşi ce păţî ceaia ... Incaile tu te-nţelepţeşte şi jărtveşte dum-nădzăilor (DOS. VS. Mai 9; 117b). Să te ucidă un conte falş ca dânsul!... „Fiel încale aş scăpa de-o viaţă amărâtă” (AL., CL IV, 337). De ce nu fuse oare (viaţa mea) încaltea strălucită Ca steaua care cade (BOLINT.2 1,210). GR. încaile(a), încalte(a); MOLD. bisw. încale(a), LV. nicht belegt; încâlete (CIP. GR. 1,360). încălete(a) (ŞEZ. III, 17). ET. unbek. încartirui Präs. -iese. V. tr. (1834 BUL. F. 284) einquartieren. Plutonul meu ... era înquartirat într-o părăsită casă turcească (CL XVII, 68). GR. car-, încv-, -tira. ET. vgl. a cvartirui. încă Adv. (16. Jh. CV2 lb; Apg 18, 18) 1. noch. E încă tânăr, e tânăr încă er ist noch jung. Trenul n-a sosit încă, trenul încă n-a sosit der Zug ist noch nicht angekommen. Eşti gata? „ Nu încă” bist du fertig? „Noch nicht”. Ieri: cenuşa ce păstrează forma încă neschimbată Din ce-a ars în focul vremii (VLAH. P. 19). Gestern: Die Asche, die die Form von dem, was Încă im Feuer der Zeit verbrennt, noch unverändert bewahrt. - Bisw. durch mal verstärkt; Temerea lui Sigismund se mai adăogi încă prin porunca ce primi ca să se gătească cu o oaste de 50 mii lănceri (BĂLC. 41) Sigismunds Furcht wurde noch durch den erhaltenen Befehl vergrößert, sich mit einem Heer von fünfzig-tausend Ulanen auszurüsten. 2. vor Adv. der Vergangenheit: schon. Vă aştept încă de ieri ich erwarte Sie schon seit gestern. 3. dar încă um wieviel mehr (od. weniger) erst, geschweige denn. Copiii uită lesne de părinţi, nu părinţii de copii. Dar încă eu, care te am numai pe tine (NAD. NUV. II, 188) Kinder vergessen leicht die Eltern, nicht die Eltern die Kinder. Um wieviel weniger ich, die ich nur dich habe. Cum ai ajuns p-aici, pe unde nu se vede pasăre cu aripioare, dar încămite om cu picioare? (ISP. LEG.2 358) wie bist du hicrhergelangt, wo kein Vogel mit Flügeln, geschweige denn ein Mensch mit Beinen zu sehen ist? 4. ebenfalls, auch. Trece badea, nu mă-ntreabă... Da eu încă nu-l întreb (I.-B. 165) aber ich spreche ihn auch nicht an. Aşijderea şi masle încă numai la moarte să leslujască (Ş. TAINE 82) desgleichen sollen sie mit heiligen Ölungen ebenfalls nur in der Todesstunde versehen werden. Nu este de folos sfânta liturghie numai celor morţi, ce încă şi celor vii este de mare folos (Ş. TAINE 70) nicht nur für die Toten ist die heilige Liturgie von Nutzen, sondern auch den Lebenden gereicht sie zu großem Heil. Poarta nu numai că recunoscu pe noul crai al Poloniei, dar încă nu voi a-l îngădui (pe Sigismund Bathori) să ia de soţie pe fata marelui duce de Toscana (BĂLC. 41) die Pforte bestätigte nicht nur den neuen König von Polen, sondern wollte es auch nicht zulassen, daß S. B. die Tochter des Großherzogs von Toskana zur Frau nehme. 5. doch, dennoch. Săva că ară agiunge viaţa lui până în viaţa părinţilor lui, încă până în veac nu vor vedea lumina (PSALT. 1651 Ps 48, 19, GCR I, 155) wenn er auch das Alter seiner Väter erreichen sollte, so werden sie doch ewig nicht das Licht sehen. Fetele săracele, Dulce-i gura, place-le, De le-ai da cu lingura Şi-ncă nu le-ai sătura (I.-B. 389) man würde sie doch nicht zufriedenstcllen. - LV. Dar(ă) încăşi, iară încăşi aber doch. Măcar că nu era râsipitor, dar încăşi spre cei ceslujiau cu osârdie era darnic (NEC. COSTIN, LET.2 II, 88) obwohl kein Verschwender, war er doch freigebig gegen Diensteifrige. Aflat-ampre David... bărbat după inima mea, iară încăş după atâtea de multe şi ca acestea bunătăţi el căzu înlr-acest fel de greşale (MĂRG.2143b) ich fand David als einen Mann nach meinem Herzen, und doch fiel er trotz so vieler und großer Wohltaten Vergehen dieser Art anheim. 6. BIBLIA 1688 bisw.: mehr (als Übersetzung v. gr. şti, statt mai), z. B.: Şi să nu se pomenească numele 431 încăibăra lui Isrciil încă (και ού μή μνησΟή τό όνομα Ισραήλ έτι; Ps 82, 4) für: Să nu se mai... GR. LV bisw. încăşi. ET. wahrsch. lat. (h)anc a(d) (horam). încăibăra Präs, -câibăr (1868 BARC.) MUNT, ugs.: I. V. tr. pc. jdn. angreifen, über jdn. herfallen. De veacuri îl încaibără (pe ţăran) trei stăpâni neruşinaţi (JIP. SUF. 10). II. a se încăibăra übereinander herfallen. Duceţi trei francezi în pustiurile Lybiei şi veţi vedea că nu trece luna până nu se vor încăibăra (GAZ. SAT. XIV, 567; verspottet die Duellicrsucht der Franzosen). GR. (în)găibăra. ET. unbek.; vgl. a încăiera u. a încheibăra; zu lat. caveöla (REW 1790). încăiera Präs, -câier (1843 C. NGR. OP. II, 360) I. V. tr. bei den Haaren packen, raufen. Slujbaşii împărăteşti, încaierpe Hogea-ndată... II târăsc, încep a-l bate (PANN N. 42). ' Π. a se încăiera einander in die Haare geraten, zu raufen anfangen. Din vorbă iar în vorbă vă-ncăieraţi la sfadă (BODN., CL II, 222). ET. caier. SG. ALR IM, IC. 8; SN IV, K. 979. încăierare PI. -rări S. f. (1857 POL.) Rauferei F., Handgemenge N. Ca un ostaş lovit care, în focul încăierării se luptă şi habar n-are că-i şuruie sângele pe sub tunică (VLAH. GV. 57) in der Hitze des Gefechts. ET. a se încăiera. încăierât (1820 BELD. TRAG. 423) I. Adj. raufend. II. S. n. Handgemenge N. Până la împăratul rabzi încăieratul (Sprw. MUNT.) bis man zum obersten Beamten kommt, muß man die schlechte Behandlung der unteren erdulden. ET. a încăiera. încălâ Präs, mă -lez V. refl. (1825 B.) (von Fleisch u. Fett strotzend) anschwellen, dick, voll werden. îngrăşarea... ţine până se încăleciză vitele cu desăvârşire (ION. CAL. 93). GR. Präs, -câl (B.). ET. viell zu lat. callum „dicke Haut, Schwiele”; ob alb. ngjall „mästen” damit verwandt ist, ist fraglich. SG. ALR SN II, K. 468. încălât Adj. (1825 B.) (strotzend) dick, voll. Ce-a băut şi ce-a mâncat De-are trup aşa încălat (TEOD. PP. 135). Olga era mijlocie la statură; cu gâtul încâlcit, mânile catifelate (BOGD. V. 44). ET. a încăla. SG. ALR II/I, MN 2266, 49. încălără Präs, -rez (1688 BIBLIA 1 Kg 1, 33) LV. I. V. tr. jdn. (auf das Pferd) aufsitzen lassen. Cazaci zaprojeni ...pe cari încălărându-i hanul, i-au luat cu sine (NEC. COSTIN, LET.1 II, 101). II. a se încălărci aufsitzen. îşi făceau suliţe din crăngi ... se încălără cine cum putea (MUŞTE, LET.2 III, 45). ET. călare. încălca Präs, -calc V. tr. (1856 SBIERA POV. 42) o ţară in ein Land eindringen, einfallen; drepturile cuiva in jds. Rechte cin-, übergreifen. Tocite acestea erau semne de biruinţă asupra vrăjmaşilor ce încăilcau ţara ... (ISP., CL XII, 204). In împrejurimile scitului Dor-musewo ... trupe turceşti au încălcat graniţa bulgară (LIT.) türkische Truppen überschritten die Grenze. ET. mit Hilfe von a călca nach lat. invadere, frz. envahir gebildet. încălcare PI. -cari S. f. (1868 BARC.) Einfall, Einbruch, Eingriff M. Toţi locuitorii Principatului cer ajutorul... Porţii în contra unei încălcări atât de simţitoare (A. D. XEN., CL XIII, 393; es ist von der Annexion der Bukowina die Rede). ET. a încălca. încăleca Präs, -câlec (16. Jh. CV2 27b; Apg 23, 24) 1. V. tr. 1. un cal etc. ein Pferd etc. besteigen. Aduseră lui Mihail un bidiviu prea bun ... şi nu se afla nime să-l poată încăleca. (MOXA, HC 1,388). Mândra calu-ncă-leca, spre Muncel vesel pleca (AL. PP. 49). 2. un cal etc. ein Pferd etc. reiten. El purta platoşa ostăşască şi încăleca un cal negru (BALC. 366). 3. fig. pc. sich zu jds. Herrn machen, jdn. in seine Gewalt bekommen. Iordache Ruset... îmbla, să-i supuie (pe boieri) şi să-i încalece (NECULCE, LET.2 II, 289). De un cctr de ani nu mai venise prin Rădiu, de tare ce-l încălecase trebile la târg (GHIB. BV. 31) so sehr hatten ihn die Geschäfte in Beschlag genomen. Urâtul negru şi cumplit îl încălecase (OLL., CL XVIII, 125) hatte sich seiner bemächtigt. 4. unul pe altul übereinander greifen (nach frz. enchevaucher). Trestia (de învălil casa) ... se pune ... înformă de trepte prin mănunche ce se încalecă (GAZ. SAT. XIV, 365), nb. intr.: Rândul (ţiglelor cel) de deasupra încalecă peste rosturile celui de jos (GAZ. SĂT. XIV, 365). De-o parte şi de alta, munţii ...se încalecă până departe (VLAH. GC. 173) die Berge steigen übereinander auf. II. V. intr. l.pe cal etc. aufs Pferd etc. steigen, sich aufs Pferd etc. , absol.: aufsteigen, -sitzen. Pe cal încăleca Şi cu mulţi voinici pleca (AL. PP. 168). Unii (din copii) îi încălecarăpe genunchi (TEL. SCIT 91) sich ihm rittlings auf die Knie. Zoe a vrut să mă omoare, zicea în sine tânărul încălecând. (C. NGR. 22). 2. herrschen. Peste ce domnie încăleca, bine, bine, nu 432 încăpător se ajlă (DEL. S. 81) über welches Reich er herrschte, weiß man nicht genau. III. a se încăleca aufsitzen. Să vă încălecaţi pe coada mărului (SEV, POV. 253). Că-n sfârşit şi el odată să se-ncalece pe-un cal (SPER. AN. 1892 I, 70). GR. -lica. ET. lat. caballico. -fire. încălecare PI. -cari S. f (16. Jh. PS. SCH. Cant. 4, 8) 1. Aufsitzen N. 2. (gcol.) Überlagerung F. 3. Unterwerfung F. ET. a încăleca. încălecător PI. -töri S. m. (16. Jh. PS. SCH. 152, 1) veralt.: Reiter M. ET. a încăleca. încălţa Präs, -câlţ (1563 CORESI PRAXIU 433) 1. V. tr. 1. pc. (cu ghete, cizme etc. MIR. COSTIN, LET.' I, 28: în obiele) jdm. Schuhe, Stiefel etc. an-ziehen. Când e glod, încalţă ciubote lungi până peste genunchi (I. NGR., XL III, 341). 2. fam.: jdn. rcinlegen. Acuma pui opt. (ochi de cupe) peste şapte şi dumnealui găseşte mijloc să mă-ncalţe şi cu astea (ZAMF. NUV. 70, von Kartenspielem). II. a se încălţa sich Schuhe etc. anziehen. Până se încalţă, soarele se-nalţă(Sprw.) bis er sich die Schuhe anzieht, steht die Sonne hoch am Himmel. GR. inculta (ANON. CAR.). ET. lat. *ca!ceo, -fire. încălţare PI. -ţari S. f. (1683 DOS.) MOLD. Fußbekleidung F., Schuhwerk N. Colbul adunat pe opsasul încălţării (CREANGĂ, CL XV, 2). Găvozdit în picioare cu încălţări de her (DOS. VS. Oct. 7; 50a). ET. a încălţa. vgl. jedoch it. calzare. încălţat (1561 CORESI TE4 79b; Mk 6, 9) I. Adj. mit Schuhen, Stiefeln etc: Era încălţat cu papuci er trug Pantoffeln. Cal încălţat (ganz) gestiefeltes Pferd (d. h. mit bis zum Sprunggelenk oder Knie weißem Fuß, wog. pintenog halbgcsticfclt); pasăre încălţată Vogel, dessen Füße bis zu den Krallen mit Federn bedeckt sind (MAR. ORN. I, 70). II. S. n. Anziehen N. von Schuhen. ET. a încălţa. încălţământ S. n. (16. Jh. PS. H. 107, 10) Schuhwerk N. GR. călţământ. ET. a încălţa oder lat. calceămenlum (PUŞC. EW. 263). încălţăminte S. f. Sg. u. PI. (1581/2 PO2 185; Ex 3, 5) Fußbekleidung F., Schuhwerk N. De la ştreangu până la legătura încălţămintei (BIBLIA 1688 Gn 14, 23). Nu suntem vreadnici... nici măcar de încălţămintele lui a ne atinge (MĂRG.2 66a). GR. călţăminte. ET. vgl. încălţământ. încălţătură PI. -turi S. f. (1881 JIP.) Schuhwerk N. îmbrăcămintea voastră, ’ncăltătura, hrana {JIP. OP. 35). ET. a încălţa, vgl. auch lat. calciatura. încălţei S. m. PI. (um 1645 IORGA D. B. I. 56) Schuhwerk N. O găsea (pe fată) dormind, iar hainele şi încălţeii rupţi (SBIERĂ POV. 139). în toată viaţa lor n-au purtat astfel de încălţii (MAR. ÎNM. 62). GR. Sg. f. încălţie. ET. a încălţa. încălţelâr PI. -lari S. m. (1856 SBIERA) veralt.: Schuhmacher M. Croitori si încăltclari (SBIERA POV. 139). ET. a încălţa. încăluşi Präs, -şese V. tr. (1837 C. NGR.) knebeln. Săzdrumice limba (românească), s-o-ncălu-şască cu botniţă vinitică (JIP. OP. 59). GR. încăluşa (C. NGR. M. Tudor). ET. zu căluş. încălzi Präs. -zcsc (1561 CORESI TE4 227a; Jo 18, 18) I. V. tr. wann, heiß machen, (er)wännen, erhitzen, soba, camera etc. den Ofen, das Zimmer etc. heizen. Soarele de e soare şi nu poate să încălzească lumea toată u. â. (Sprw.) auch der Mächtigste kann nicht alle befriedigen. II. a se încălzi sich erwännen, sich erhitzen. Focul de surcele S-aprinde şi boboteşte, Da-n casă nu se-ncălzeşte (I.-B. 156) wird es nich warm. ET. cald. SG. ALRM, MN 3867,130; SN R, K. 548; III, K. 785. încălzire PI. -ziri S. f. (1703 GCD) 1. Erwärmen N. 2. Heizung F. ET. a încălzi. încălzitor Adj. (1703 GCD) 1. erwärmend. 2. heizend. - Auch substantiv. ET. a încălzi. încălzitură S. f. (1705 CANT. IST. 222) veralt.: Wärme, Temperatur F. ET. a încălzi. încăpăstrâ Präs, -trez V. tr. (1825 B.) calul dein Pferd das Halfter anlegen. Frumuşel mi-l înşăua, Inşăua, încăpăstrâ (AL. BP. I, 28). - Vgl. a căpăstru. ET. căpăstru. încăpător (1683 DOS. PAR. 37b) I. Adj. 1. geräumig. Că e lumea-ncăpăloare Pentru-o pasăre ş-o Jloare (AL. PP. 31) denn die Welt hat Raum genug. 433 încăpăţâna 2. fassend. - Neg. neîncăpătoare. II. S. f. încăpătoare, PI. -tori veralt.: Kapazität, Ladungsfähigkeit F. Arătarea încăpătoarei unei corăbii (COD. COM. 1840 Art. 447). ET. a încăpea. încăpăţâna Präs, mă -nez V. refl. (1892 SLAVICI, DA) eigensinnig, starrköpfig auf seinem Willen bestehen. ET. căpăţână. încăpăţânat Adj. (1868 BARC.) eigensinnig, stan·-, dickköpfig. ET. zu căpăţână, vgl. a se încăpăţâna. încăpea Präs, -cap (1561 CORESI TE4 78b; Mk 2, 2) 1. V. tr. 1. c. etw. fassen (können), dafür Raum genug haben, groß, breit genug sein. Şi mi-i încăpeapre dânşii pământul a lăcui într-un loc (BIBLIA 1688 Gn 13,6). Spărturile hainei lui vechi... care abia îl mai încăpea (VLAH. NUV. 20). Ori că nu-l încăpea Moldova, ca pre un om cu firea înaltă (MIR. COSTIN, LET.21,305) sei es, daß für ihn, als einen hochstrebenden Mann, die Moldau zu klein war. Eu, fugarul neastâmpărat ...pe care nu-l încăpea lungul văilor (VLAH. NUV. 125). Fam.: nu-l (mai) încape (ţine)pielea, nu-şi (mai) încape în piele de gras, de îngâmfare, de bucurie er platzt vor lauter Fett, vor Dünkel, ist übervoll, außer sich vor Freude; nu-l încape cămaşa er weiß nicht, wo ihm der Kopf steht (vor Arbeit, Ungeduld); vgl. loc. LV. u. fam.: (nu) mă încape vremea die Zeit reicht mir (nicht) aus, ich komme mit der Zeit (nicht) aus, finde (keine) Zeit: Am să mă duc... numai de m-a încăpea vremea (SEV. POV. 97). 2. bisw. nu încap c. statt nu încap în c. (siehe II). Sultănica era muncită d-un dor ce n-o mai încăpea (DEL. S. 27) der ihr das Herz zu sprengen drohte. Veselia sătenilor nu-i mai încăpea (RĂDUL. RUST. II, 48) die Fröhlichkeit der Dorfbewohner kannte keine Grenzen. II. V. intr. 1. în c. in etw. Raum, Platz haben, finden, hineingehen. Şi coiful ist pe cap în care nici nu-ncap (AL. OP. I, 3) der mir viel zu klein ist. Şi nimic lucru de vrăji sau altceva de aceastea să nu încapă acolea (la botez) (MĂRG.2 223b) keinerlei Zauberei... soll dabei vorgenommen werden. (Soldatul) a răbdat la bătăi cât i-a. încăput sub piele (VLAH. GV. 70) was das Leder hielt. Bătătura nu mai încăpea de vite, păsărime şi lichioi (DEL. S. 17) war gedrängt voll von. Siche auch ll.-Nu încap pe uşă etc. ich gehe nicht durch die Tür etc. Şoarecele nu încape pe gaură şi şi-a legat ş-o tigvă de coadă (PANN, Z. I, 661; von jdm. der sich zuviel zumutet). Dau să sar pe fereastră, nu încap (AL. OP. I, 73). Stă 1a. geam? Pe sub fereşti Nu încapi de lume (COŞBUC. 60) sitzt sie am Fenster, so kann man unten vor Leuten nicht durch. L-aş băga în sân, dar nu încape de urechi u. ä. ich kann ihn nicht ausstehen. - Fig.: nu încap de cn. jd. ist, steht mir im Wege. Fata babei... care tot nu încăpea de fata moşneagului (SBIERA POV. 215). 2. încap cu timpul ich komme mit der Zeit aus (für mă încape vremea, siehe 11). Toate acestea le jacea numai pe apucate, când încăpea cu timpul (SBIERA POV. 307). 3. în, LV. la slujbă, boierie, domnie etc. zu einem Amt, zur Adelswürde, auf den Thron gelangen etc. (Corbul) şi mai la mare cinste decât întâi încăpusă (CANT. IST. 280). Alţi boieri ce... aşteptau pre Grigorie Vodă cu bucurie ca să încapă şi ei (NECULCE, LET.2 II, 365) um ebenfalls Stellen zu bekommen. - Veralt.: a încăpea slugă, domn etc. eine Stelle als Diener finden, auf den Thron gelangen etc. Au încăput slujnică la un boier cu nevastă tânără (SEV. POV. 247). Să mazilească pe Hangerli să încapă vreunul din ei domn (DION. TEZ. II, 196). 4. pe mâna cuiva etc. in jds. Hand etc. gelangen, geraten, fallen. Incăput-au viu în mânile lui Jigmond Aii Paşa (NEC. COSTIN, LET.21, 484). Să nu-i hie dat ştire Stamatie ... are hi încăput Vasilie Vodă la prinsoare (MIR. COSTIN, LET.1 I, 281) wäre in Gefangenschaft geraten. Să nu încapă la vreun greu despre vizirul (NEC. COSTIN, LET.2 II, 114) daß ihm von seiten des Wesirs kein Ungemach widerfahre. De la Sigismund, el (calul) încăpuse în stăpânirea lui Mihai (BALC. 512). (Nobilul polon) fii ucis din porunca sultanului şi banii săi încăpură în tezaurul otoman (HASDEU I. V. 205). 5. fig.: zulässig sein, angehen (vgl. 1). Nu încape acolo într-acela ceas înfricoşat rugăciune, ce direaptă şi cu socoteală plată (MĂRG.2180b; beim Jüngsten Gericht). Unde este frică, nu încape dragoste (MIR. COSTIN, LET.2 1, 263) Furcht schließt Liebe aus. în dragoste şi în domnie Nu încape tovărăşie (Z. IV, 354) Liebe und Herrschaft dulden keinen Teilhaber. Când poruncea ceva, nu încăpea vorbă, trebuia să se facă (GHICA 528) da galt keine Widerrede. Aici nu încape discuţie, glumă da ist nicht zu streiten, zu scherzen. Nu încape îndoială şi... es unterliegt keinem Zweifel, daran ist nicht zu zweifeln, daß ... III. a se încăpea zulässig sein, angehen. De se încape vină, pentru că te-am îndrăgit (CONACHI 77) wenn von Schuld die Rede sein kann. Sau să-l scoată ... (gunoiul) cu mâna peste prag; aşa se mai încape, nicidecum însă să nu-l deie cu mătura afară (MAR. ORN. I, 130). GR. TR. 1. Pers. Sg. Präs, -cap, 2. -chépi, 3. -cape, Konj. să -chépe, Imperat. -câpe; Perf. -căpiii; Part. căpiit, Ger. -căpănd; Verbaladj. -căpătâr. - BAN. închepa. ET. lat. capio, -ère. SG. ALR SN V, K. 1328, VI, K. 1760. 434 încărunţit încăpere PI. -peri S. f. (1642 CAZ. GOV. 106) Gemach N., Räumlichkeit F. O casă cu zece încăperi ein Haus mit zehn Gemächern. Ai fost încăpearea Dumnezeirii ceii neîncăpute (MINEIUL 1776, 139). Nepună-n încăperea aceluiaşi sicriu (EMTN. O. I, 129). ET. a încăpea. încăpuşât Adj. (1868 BARC.) 1. knospentragend, blühend. Vlăstari. încăpuşaţi de salcie (DEL. S. 51). Flori încăpu sate (DEL. S. 60). 2. geschmückt (BARC.). El’, căpuşă 3. încăput (1581 CORESI OMIL. 209) I. Adj. faßbar. - Neg. neîncăput unfaßbar. II. S. m. neîncăputul der Unfaßbare. ET. a încăpea. încăpută Präs, -tez V. tr. (um 1670 ANON. CAR.) 1. o cizmă etc. einen Stiefel etc. mit neuem Oberleder (căpută) versehen; vorschuhcn. Pavel... să-i căputeze ciubotele (CREANGĂ, CL XV, 458). Dann überh.: 2. durch Hinzufügung eines Stückes verlängernd vervollständigen; c. an etw. ansetzen, -flicken, -stücke(l)n etc.; ciorapi Strümpfe anstricken (d. i. mit neuer Spitze od. Ferse versehen). Scurteica ... o scurtase mereu pe la poale ca să-şi încăputeze mânecile (DEL. P. 159). - Fig.: Cu ce încăputezi Arendă mare si sămânţă... ? (LIT.). GR. MOLD. căp-. ET. căpută. SG. ALR II/I, MN 2201, 36; SN IV, K. 1193. încăputătură PI. -tiiri S. f. (1857 POL.) Vorschuh M. (neues Oberleder); Fußteil M., der an einen Stiefclschafl gesetzt wird. Leafă... avea ... 30 de lei vechi pe lună şi două rânduri de căpulături pe an (GANE, CL XVII, 122). GR. MOLD. căp-. El’, căpută. încărbună Präs. -nez. V. tr. (1857 POL.) 1. verglühen. 2. mit Kohle schwärzen. ET. cărbune. încărbunât Adj. (1683 DOS. VS. Sept. 2; 3a) 1. glühend. 2. kohlenschwarz (ŞEZ. I, 214). ET. a încărbună. încărca Präs, -cârc (1561 CORESI TE4145b; Lk 11,46) I. V. tr. 1. mărfuri etc. Waren etc. (auf)laden, un car cu fân etc. einen Wagen mit Heu etc. beladen; pc. cu c. jdm. etw. aufladen; o armă eine Waffe laden. Hainele ... să le-ncarce-n patru cară, Să le ducă-ntre holară (I.-B. 172). Plumbii din carne-şi scotea. Cu ei durda-şi încărca (AL. PP. 88). Mi-am încărcat stomacul ich habe mir den Magen überladen. Veralt.: Mi-ai încărcat socoteala, m-ai încărcai la socoteală Sie haben mir zuviel berechnet. 2. pc. cu c. jdn. mit etw. beauftragen. Să încarce cu această treabă pe solul nemţesc (I. VĂCĂR., TEZ. II, 283). ’ II. a se încărca etw. auf sieh nehmen. ET. lat. carrîco, - fire. încărcare PI. -cări S. f. (1703 GCD) (Auf-) Laden N. ET. a încărca. încărcat (1703 GCD) 1. Adj. 1. beladen. (Boierul) îl trimite la copii şi la nevastă încărcat de daruri scumpe (SEV. POV. 188). 2. belegt. Dacă (limba) i se pare ceva încărcată, trage o curăţenie (ROS. TROT. 103). 3. încărcată schwanger (MAR. NAŞT. 10). II. S. n. Aufladen, Laden N. ET. a încărca. SG. ALR II/I, MN 6917, 15;SNV,K. 1340. încărcătdr (1703 GCD) 1. Adj. (auf-)ladend. II. 1. S. m. Lader M. 2. S. f. încărcătoâre Ladestreifen M., Patronentrommel F. ET . a încărca. încărcătură PI. -turi S. f. (um 1710 ANT.) 1. Ladung, Fracht F. Dacă albinele de pe câmp cu încărcătura lor nu întră pe ordiniş (FILIP. AGR. 173). - Fig. Pentru ce îi iei atâta încărcătură (ANTIM DID. 172) so drückende Zinsen? 2. LV. Zuschlag M. zu einer Abgabe. Vinăricerii în toţi. anii uiina de făcea încărcături la zece două (DOC. 1803, TEZ. 11,320). ET. a încărca. în cări (t) V. refl. (16. Jh. CV) (er)wärmen. încăreaşteţi-vă şi săturaţi-vă (CV2 60 b; Jale 2, 16). încărescu-se (ksl. sogreţsp) înrema mea în mere (PS. SCH. 38, 4). ET. lat. calesco, -ere. încărunţi Präs, -ţese V. intr. (1683 SICR. DE AUR.2 133b) grau werden. N-am vreme de pierdut, îmi încărunţeşte părul (CL XV, 191). - Auch selten V. tr. ET. cărunt, vgl. a cărunţi. SG. ALR II/I, MN 2287, 2. încărunţit Adj. (1703 GCD) ergraut. Lena răspundea ... sfioasă cum se cuvine să-vorbească cu o J'emeie încărunţită (POP. NUV. 150). încărunţii la oi (CANT. IST. 304). ET. a încărunţi. 435 incaşi incaşi siehe încă. Încăşile Adv. (1703 GCD) ebenfalls. Inorogul încăşile, nu puţin, întrei şi împătri ţeremoniile (CANT. IST. 309). ET. Nebenform von încă. încătărămâ Präs, -mez V. tr. (1825 B.) schnallen. O cureluşă ce se încătărămeazăpreste dosul piciorului (MANOL. IG. ŢÂR. 238). GR. cătărăma. ET. cataramă. încătrăni Präs, mă -nesc V. refl. (1825 B.) sich ärgern. ET. a se cătrăni. încătuşa Präs, -şez V. tr. (1852 STĂM.) in Fesseln legen, fesseln. ET. cătuşă, vgl. auch, a cătuşi. încâinâ Präs, -ncz (1673 DOS.) I. V. tr. LV. erzürnen. L-au mâniatu-l în pustie Şi l-au îngânat prin apă vie (DOS. PS. V. 77, 118; Ps 77, 45). II. a se în căina sich erbosen. Dacă văzură arapii aşa, că se încarnase (Făt frumos) şi nu vrea. să dea inelul (ISP. LEG.2 108). GR. încâna, îngâna (DOS. 1. c.). ET. câine. încâlceălă PI. -ccli S. f. (1719 AMELIO 71b) Verwicklung, Verwirrung F. De aici... luptă pentru deosebitele moduri de a înţelege ... libertatea: o încălceală care nu se poate descurca de secuii (GHICA 187). ET. a încâlci. încâlci Präs, -cesc (1645 HERODOT 76) I. V. tr. verwickeln, -wirren. (Băiatul) aruncând plasa o încâlci (mreana) într-însa şi o trase la margine (ISP. LEG.2 280). Funde păcătoşilor să încâlciră la mine (BIBLIA 1688 Ps 118,61)’. II. a se încâlci sich verheddern. Mătuşa, nu ştiu cum, se încălceşte prin cânepă şi cade jos (CREANGĂ, CL XV, 7). Gândul lui se încălci, pe ochi se lăsă o noapte neagrăßrä visuri (I. NGR., CL VII, 47). ET. asl. klüciti < klăku (DA), vgl. căiţi. SG. ALR SN II, K. 468. încâlcit (1581 PRL) 1. Adj. 1. verwickelt, verworren. Urâte-s Domnului încâlcitele căi (1688 BIBLIA Spr 11, 20) die verschlungenen Pfade. 2. struppig. II. S. n. Verwickeln N. Mai lesne e a se dezlega decât încâlcitul a doao semenţii (PRL 270a). ET. a încâlci. SG. ALR I/I, K. 66. încâlcitură PI. -turi S. f. (1645 FIERODOT 135) Verwicklung, -wirrung F. Cu multe încâlcituri de meşterşuguri, de prilestiri cersindu-i la pierzare (BIBLIA 1688 Est 8, 12 Addit.)’. ET. a încâlci. încâlâfât Adj. (1840 C. NGR.) (in ein Futteral) eingesteckt. înarmat cu un ciubuc încâlâfât şi lulea, ferecată cu argint (C. NGR. 285). ET. zu câlâf încâna siehe încâina. încânta Präs, -cant (1800 BUDAI-DELEANU V, 71) I. V. tr. bezaubern, entzücken. Ochiul tău cel dulce şi umbrit mă-ncântă (EMIN. O. IV, 365). II. a se încânta sich vergnügen. Când toţi aici să-ncântă ... Un suflet numai plânge (EMIN. O. I, 6). ET. nach lat. it. încântare, frz. enchanter mit Hilfe von a cânta gebildet. încântare PI. -ţări S. f. (1840 POEN. I, 568) Zauber M. ET. a încânta. încântat Adj. (1835 FLORIAN 25) 1. erfreut. 2. bezaubert. ET. a încânta. încântător Adj. (1836 C. NGR. 58) bezaubernd. ET. a încânta. SG. ALR SNV, K. 1252. încântic PI. -cântice S. n. (1874 OD.) Zauber M., Entzücken N. Ce încântic de fală şi de vitejie trebuie să fi fost voinicul fecior al Doamnei Neagăi (OD. PS. 236). ET. Eigenbildung OD. zu (des)cântec. încârceia siehe cârceia. încârdui Präs, -iese (1683 DOS. VS. Noe. 23; 146b) I. V. tr. (eine Herde etc.) teilen. II. a se încârdui cu cn. sich mit jdm. verbinden, -bünden. Domnii ...să încârduiesc nurna. cu boierii (JTP. R. 270). Vgl. a băga I. 1. GR. cârdui. ET. cârd. încârjobât siehe cârjobat. încârjoiâ Präs, -joi (1856 SBIERA) I. V. tr. spatele etc. den Rücken etc. krümmen. Era o babă ş-un moşneag, cu părul alb şi gheboşi de-ş încâr-joiau tnipu mai până la genunchi (BOGD. POV. 18). II. a se încârjoiâ sich krümmen. (Omul) au început a se încârjoiâ în toate părţile de foame (SBIERA POV. 311). ET. zu cârjă. 436 înccpcnie încârligâ Präs, mă -lig V. refl. (1 825 B.) sich krümmen, li ia în spate (desagii) şi iese cu dânşii afară... încârligându-se ca şi cum ar avea să-i scape jos de grei ce sunt (MAR. NUNTA 569). GR. încârliha; MOLD. cârliga. ET. cârlig. SG. ALR SN III, K. 736, 860. încârligât siehe cârligat. încârlionţâ siehe cârlionţa. încârpui Präs, mă -iese V. refl. (1890 MAR.) sich das Kopftuch umbinden. Până ce (mireasa) nu se încârpuieşte sau îmbrobodeşte (MAR. NUNTA 704). ET. cârpă. încâştigâ V. refl. (1651 PSALT. 38, 7) in Unruhe, Aufruhr geraten Să încâştegă (âaaiaib]) tot oraşul (MS. 17. Jh„ Mt 21, 10, GCR I, 233). ET. vgl. a câştiga III. b. încât Adv. (1675 MIR. COSTIN) 1. inwieweit, insoweit, -fern. Incâtu-i prin putinţă, mă voi nevoi şi eu Osânda ţării a scrie (BELD., LET.2 III, 337). Ca să vază până încât sunt leşii de simeţi la război (MTR. COSTIN, LET.2 1, 256). ' 2. (so) daß. Atâta era pătrunşii de dureri încât a varo vi nu pute (MS. 18. Jh., GCR Ii, 85). Mai mândruţă decât ea Câmpul floare nu avea ... încât zvonul ajungea Până-n ţara turcului (I.-B. 491). Aşa încât so daß ... - LV. dafür gew. cât. 3. de-a încâtelea alle Kraft aufbietend, um jeden Preis. Sfetnicul umbla d-a-ncâtelea, zorind să se facă mai curând nunta (ISP. LEG.2 227). ET. în + cât. în celui Präs, -luiesc V. tr. (1660, TAMÂS 190) TR. betrügen, täuschen, verführen. (Maica) te-a făcut ... Cu sprâncene de-amăgil, Cu gura de-nceluit (I.-B. 30). ET. a celui. încenuşâ Präs, -şez (um 1670 ANON. CAR.) 1. V. tr. 1. mit Asche bedecken. Copiii... au încenuşat capetele lor (BIBLIA. 1 688 Jud 4, 9). 2. cinäschcrn. II. a se încenuşâ zu Asche werden. Şi. inima de oftat Arzând s-au încenuşat (CONACHI 113). GR. cenuşa, (în)cenuşi. ET. cenuşă. încenuşat Adj. (um 1670 ANON. CAR.) 1. cingcăschcrl. 2. MUNT, aschgrau. Păru... cărunt, gălbui şi încenuşat (JIP. R. 179). GR. cen uşal. ET. a încenuşâ. începător (16. Jh. CV2 5b; Apg 19, 31) 1. Adj. beginnend. II. S. m. 1. Anfänger M. 2. LV Leiter M. GR. ungewöhnl. -tornic (DOS. TR. 144a). ET. a începe. începătorie (t) S. f. (um 1635 EFT1MIE L. 333) Herrschaft, Macht F. Nici moartea nici viaţa nici îngerii nici începătoriile (dp^ai) nici puterile ... nici altă făptură oricarea nu poate pre noi să ne osebească de dragostea lui Dzăiu (MS. 1698 Röm 8, 38 u. 39, GCR I, 315; BIBLIA 1688 dafür începăturile). Dacă vreun prezviter ... va înfiinţa alt jertfelnic ... iubitor de începătorie se socoteşte (PRAV. BIS., COL. BUJOR. I, 689) nach der Macht strebend. ET. Neubildung nach gr. dpxrj. începătură PI. -turi S. f. (16. Jh. PS. SCH. 80, 13) 1. veralt.: Anfang, Beginn, Ursprung M. Toate acestea-s începătura (dp^fj) durerilor (BIBLIA 1688 Mt 24, 8). Omer... carele ... au scornit începătura a tuturor lucrurilor a fi oceanul (NEC. COSTIN, LET.21, 39). Bătălia de la Mirislău, această întâie nenorocire, începătură şi pricină a tuturor celorlalte (BĂLC .513). 2. Herrschaft, Macht F. (BIBLIA 1688, Röm 8, 38; vgl. începătorie). ET. a începe. începe (16. Jh. CV2 29a; Apg 24, 2) 1. V. tr. 1. anfangen, beginnen. Gala-ipopa cu toaca, Să-nceapă vecernia (I.-B. 426). Săraca inima mea, Iar începe-a mă durea. (I.-B. 188). Inc-o roată de mai da, Cepea Corbea de-a striga (TEOD. PP. 535). Şi de-oi cepe a cânta (TEOD. PP. 626). 2. c. von ctw. zu nehmen anfangen, es anfangen, -brcchcn, -schneiden etc., o bute ein Faß anstechen. De la vârf se-ncepe stogul (SEV. Z. I, 289) immer der Reihe nach. II. V. tr. 1. anfangen, beginnen. După ce soarele se ridicase ca. de o suliţă, începu o groaznică împuşcătură de tunuri (GANE, CL XI, 371). 2. empfangen (befruchtet werden). Muiarea de va încea-pe şi nişte Jârmece oarecarele va bea să se scură ca săleapede înceaperea dentr-însa (PRAV. GOV. 107a). III. a se începe. 1. cu cn. mit jdm. Händel an fangen. Nu te-ncepe c-un ţăran (MAR. SAT. 176). 2. beginnen. Din tine s-au început (STIH, GCR I, 64). GR. cepe (TEOD.). 1. Pers. Sg. Präs, -cep, Konj. să -ceapă; Imperat. -cepe; Perf. -cepüi; Part. -cepiit; Ger. -cepând; Verbaladj. -cepător. ET. lat. incipio, -ere. SG. ALR SN I, K. 43; III, K. 793. înccpcnie PI. -penii S. f. (1648 NT) veralt. bisw.: Anfang, Ursprung M. Incepenia este de 437 începere la moşul nostru Adam (PP. MAR. NUNTA 318). Incepeniia ceştii sfinte cărţi (NT 1648 Vorwort) die Einleitung dieses hl. Buches. ET. u începe. SG. ALR SN IV, K. 979. începere S. f. (1642 CAZ. GOV. 106) Beginn M. (1649 MARD.) ET. a începe. început PI. -puţuri S. n. (16. Jh. CV2 9b; Apg 20, 17) 1. Anfang, Beginn M. D-zău carele n-are nici început nici sfârşit (MS. 17. Jh., GCR I, 312). De începutul rămlenilor (MOXA, HC I, 354). De la început până la domnia lui Petru Vodă (URECHE, LET.1 I, 95). împărăţia... gătată voao dinceputul a lumiei (VARL. CAZ.21, 23a). - LV. S. f. începută. - Adverbiell: La, dintru început, LV. încep-, dencep-, dincep- (aus în, den, din început), întru începui am Anfang, anfangs, anfänglich. început făcu D-zeu ceriul şi pământul (PO2 12; Gn 1,1). (împăratul Ahaav) din ceput au fostdirept (MARG.2152b). - De la început, älter dintru început, LV. dencep-, dincep-, ferner cu de la început (C. NGR. 63) von Anfang an. Aceasta am socotit dinceputşi aceasta voi ţinea... până a trăi (CANT. IST. 182). Nu mi-ai putut spune dintru început? (RETEG. POV. V, 76). 2. Vorgang M., Ereignis N. Se pribegise mai nainte de aceste începuturi o treabă (MIR. COSTIN, LET.2 I, 324). Dându-i ştire de toate aceste începuturi (MLR. COSTIN, LET.2’1,326). II. Adj. angefangen, begonnen. - Neg. neînceput (s. d.). ET. a începe. încerca Präs, -cerc (1837 PANN EROT. I, 89) 1. V. tr. 1. suchen, heimsuchen. Tresăream la fiecare detunătură şi simţeam că parcă mă încearcă nişte friguri (CL XVII, 111) als ob ich Fieberanfälle hätte. Nici o urmă din slabele mustrări ce o încercaseră ziua (NAD. NUV. I, 66) keine Spur von Gewissensbissen, die sic ... überkommen hatten. 2. versuchen, probieren. Acu-i acu Ca să-ţi încerci norocul (EMIN. O. I, 174). Marin încercă teşgheaua ... dar nu fu chip (RĂDUL. RUST. II, 250) versuchte, die Ladenkasse zu öffnen. 3. etw. durchstehen, erleiden. Demoralizaţi prin învingerile ce încercaseră (BĂLC. 135) durch die erlittenen Niederlagen. Dorinţe nedesluşite, pe care până în ceasul acela nici în vis nu le încercase (OD. PS. 238) nicht empfunden hatte. II. a se încerca einen Versuch machen. (Cel) ce s-ar încerca să creeze un repertoriu national (AL. OP. I, XIII). ET. viat. * in-cmcare (DA), vgl. a cerca. SG. ALR SN V,K. 1437. încercare PI. -cari S. f. (1835 GOR. HAL. I, 89) 1. Versuch M., Probe F. Ameninţări şi încercări de omor (I. NGR., CL VII, 55) Mordanschîăge. A punepc. la încercare jdn. auf die Probe stellen. înzestrai cum era cu atâtea cunoştinţe, nimene negreşit nu putea să ţie la încercare cu mine (GANE, CL XIII, 46) niemand konnte sich mit mir messen. Piatră de încercare Prüfstein. 2. Erfahrung F. Ştia din încercare că raiul... pământesc nu se poate deschide decât prin femei (FIL. CIOC. 19). ET. a încerca. încercat Adj. (um 1830 VĂCĂR., DA) 1. geprüft. 2. erfahren. Ştefan era încunjurat de cetele cele mai încercate la război (ISP., CLXII, 177; vgl. XII, 183: cercat). 3. leidgeprüft. încercata mamă. - Neg. neîncercat. ET. a încerca. încet (1648 N. T.) 1. Adj. 1. langsam. După cum (apăsarea aerului asupra corpurilor) este... mai repede sau mai înceată (DATC. HORT. 52). Hora e înceată (DEL. I. V. ş. V. 131). O adiere încetinică îmi răcorea fruntea (DEL. I. V. ş. V. 242) ein sanftes Lüftchen. O înceată înclinare din cap (VLAH. IC. 91) ein leichtes Neigen des Kopfes. 2. leise. Un preot murmura... rugăciuni... aşa de încete încât de-abia se auzea picurul lor (SAD. P. 13). Cu înceată călcare şi cu furească îmblare, pe pântece furişindu-să (CANT. IST. 59). II. Adv. încet, veralt.: pe încet, LV. pre încet, princet, pencet, pincet. 1. langsam. încet, încet, departe ajungi (Sprw.) wer langsam geht, kommt weit. Ian că venea-ncetişor, Şchiopătând, schelălăind... Doica, haita cea bătrână (AL. PP. 55). Tablouri vii se urmează când cu repeziciune, când încetinel (ODOB., CL IX, 21). Un mădulariu, cu nelămăduită boală pătimind, princet, princet tot trupului moartepricineşte (CANT. IST. 40). Cu încetul, încetul cu încetul, auch cu încetul, cu încetul, ferner cu încetul încetul (GOLESCU, Z. I, 96) langsam, allmählich, nach und nach. Cu încetul se face oţetul (Sprw.) gut Ding will Weile haben. Părintele Pafnuti ... se lăsă încetul cu încetul de şcoală (CL XV, 271) zog sich allmählich von der Schule zurück. 2. leise. Boierime-ncet râdea (AL. PP. 201) lachte leise. In vremea aceasta, bărbaţii părăseau încetişor, unul câte unul, salonul de danţ (XEN. BR. 28). Calul rân-cheză încetinel (ALEXANDRIA 15). Din jiganii unele ... princet, ca nu toţi să audză, glasul ciorâi adeveriia (CANT. IST. 98) stimmten leise der Krähe zu. GR. Dirn. încetişor, -tinel, încetuţ (f. -nea, -nică, -itţa). III. S. n. Stille F. Nădejdea Domnului este ...ca încetul mării ... acum este marea lină şi se face furtună (NECULCE, LET.2 II, 339). Şi fu încet mare (N. T. 1648, Mk 4, 39). ET. lat. quietus „ruhig”. Die Begriffe „langsam” u. 438 închega „leise” gehen in vielen Spr. ineinander über, vgl. dt. sacht, frz. doux, it. piano etc. SG. ALR VI, K. 103; II/I, MN 6875, 10. ' înceta Präs, -tez (1551/3 ES 20 b; Mt 8, 26) 1. V. tr. einstellen, stillen, beruhigen. înceată (ticuxjov) limba ta de rău (BIBLIA 1688 Ps 33, 13). Această cunoştinţă ... poate ... să potolească gândul şi să-l înceate(MĂR.G.2123a). Stăpâna mea, încetează A unui. rob chinuire (CON. 161) hör auf, einen Sklaven zu quälen. Dragul meu, încetează plânsul tău (AL. POEZII III, 157) stille deine Tränen. II. V. tr. 1. LV. u. PP. still werden, sich beruhigen. Şi zise mării; domoleşte-le, înceată! (N. T. 1648 Mk4, 39). Omul turburăndu-sepentru bani, nu înceată niciodată (MARG.2 35b). Când dorm toate apele Şi-nceată vânturile (PP. BUR. CĂL. 188). 2. aufhören (din c. mit etw., de a, älter a face c. etw. zu tun). Nici râurile din curgere n-au încetat (ALF. SUFL., GCR II, 148). Dorul mândrei de m-ajunge, N-oi mai înceta d-a plânge (I.-B. 159). Aceaslea zic şi nu voi înceta a le zice (MĂRG.2 22b). - LM. a înceta din viaţă sterben. UI. a se înceta LV. sich beruhigen. Auzind pre el grăind lor în limba jidovească, mai vârtos încetară-să (N. T. 1648 Apg 22,2) da sie aber hörten, daß er auf hebräisch zu ihnen redete, wurden sie noch stiller. GR. LV. 1. Pers. Sg. Präs, -cet, 3. -ceâtă. ET. încet. încetare S. f. (1642 CAZ. GOV. 453) Aufhören N. (1648 NT Apk 4, 8) - AdverbxtW.förä încetare unaufhörlich. - Neg. neîncetare (BIBLIA 1688 Ex 29, 42). ET. a înceta. încetat Adj. (1563 CORESIPRAXIU 55) veralt.: abgelaufcn. - Auch substantiv. - LV. adverbiell: pre încetate. ET. a înceta. încetăţeni Präs, -nesc V. tr. (1853 BAR.-MUNT. I, 279) zum Staatsbürger machen, naturalisieren. ET. cetăţean. încetăţenire PI. -niri S. f. (1853 BAR.-MUNT. 1,279) Einbürgerung F. ET. a încetăţeni. înceţi (t) Präs, -tesc (16. Jh. PS. SCFI.) I. V. tr. (ein)reihen, (zu)gesellen. (Episcopul vinovat) să se înceteze adecă să fie în ceata şi în rândul preoţilor (de rând) (INDR. 462). D-zău ... te va înceţi în ceata svenţilor (VARL. CAZ.2 1, 234b). n. a se înceţi sich zusammenscharen, -rotten. Şi să încită pre sine cu călugăraşii cei mai de gios (DOS. VS. Oct. 13; 63a). Fratele nostru Pavel la care măsuri cui sosit şi s-au încitat (DOS. VS. Dech. 7, 203a). Soţii cu soţ să vă încetaţi (COD. STU, HC II, 80). Derep ce încetiră-să limbile (PS. SCH. 2, 1). GR. înceta, încita. ET. ceată; zu II. vgl. auch ksl. cetati sp. încetinât Adj. (1868 BARC.) von Nadelbäumen: belaubt. Brad încetincit, Nu fii supărat (PP. CL XVI, 9). ET. cetină. încetineală PI. -neli S. f. (1868 BARC.) Langsamkeit F. Domnul cellalt... da cărţile cu încetineala judecătorului de meserie (ZAMF. LN. 185). ET. zu încet, Infix -in wie încetinel. încetinel siehe încet. încetini Präs, -nesc V. tr. (1891 OLL.) verlangsamen. Duioasa lui cântare încetinea râul din curs şi-a vântului mişcare (OLL. HOR. 53). ET. zu încet, vgl. încetineală. încetişor siege încet. încetnic (t) (x) Adj. (1894 D.) langsam. Progresul studiului artelor este mai cu seamă la început foarte încetnic (STĂNC. FR. 57). ET. încet. închega Präs, -cheg (16. Jh. PS. SCH.) 1. V. tr. 1. gerinnen, erstarren lassen. Au nu ... m-ai închiegatpre mine asemenea cu coşul? (BIBLIA 1688 lb 10, 10). Tu ai închegat marea în vârlute Când o ai despărţit cu vânt iute (DOS. PS. V. 73, 47; Ps 73, 13, nach Ex 14, 22). Vrăjitoarele au putere a închega apa (AL. PP. 10) die Hexen haben die Gabe, Wasser erstarren zu lassen. Daher ugs.: e meşter, şiret de încheagă apele er ist überaus geschickt, verschlagen. 2. fig.: feste greifbare Gestalt annehmen lassen. O putere ascunsă ...ce face să revie periodic sub ochii noştri priveliştile de odinioară, reînchegând pentr-o clipă o lume întreagă'dispărută (VLAH. DAN 1,125) wieder erstehen lassen. Neculai... cerea să vorbească şi nu putea închega vorbele (1MĂD. NUV. I, 178). (Gospodarii) or închega paralele şi nu-i rămânea păgubită (NĂD. NUV. II, 150). II. V. intr. erstarren. (Cerbul fript) fusese cald, căci aburii închegaseră împrejurul lui (DEL. I. V. ş. V. 191). Când sosea (Stanca) în toiul horei, închega zarva (DEL. S. 56) verstummte der Lärm. III. a se închega. 1. gerinnen, fest werden, erstarren. Inchegă-se ca laptele înrema lom (PS. SCH. Ps 118, 70). De mine care se leagă, Sângele-n trup se-nchiagă (AL. PP. 131). Să închegară ca păreţii apele (BIBLIA 1688 Ex 15, 8). 439 închegare 2. fig.: feste, greifbare Gestalt annehmen. După ce să împreună bărbatul cu famei a ...a noao zi să închiagă trupul (pruncului) (Ş. TAINE 84). Zidul se-nălţa, Zidul se-nchega (TEOD. PP. 467) entstand. Sub frunte-i (a bătrânului dascăl) viitorul şi trecutul se încheagă (EMIN. 0.1,152) hinter seiner Stirn erstehen Zukunft und Vergangenheit. ET. lat. coagula, -ăre; vgl. chiag. închegare PI. -gări S. f. (um 1580 GLOS. B. 394b; TRS XVI, 435) 1. Gerinnen N. 2. Gebilde N. Zburau amăndoi ...ca două abie văzute închegări ale văzduhului (EMIN. PL 12). ET. a închega. închegat Adj. (1577 CORESIPS.5 121b; Ps 67, 16) 1. geronnen. Lapte, sânge închegai geronnene Milch, geronnenes Blut. 2. gefestigt. - Neg. neînchegat. ET. a închega. SG. ALRII/I, K. 65. închegătoâre PI. -töri S. f. (1852 AL.) 1. bei den Schafhirten, Gefäß, in dem man die Milch gerinnen läßt: Käsefaß N. Lui... nu-i venea. Nici laptele la mulsoare, Nici caşul la-nchiegătoare (AL. PP. 55). 2. BAN. Ruprechtskraut N. (Geranium Robertianum; PANŢU). ET. a închega. încheia Präs, -chei (16. Jh. PS. H. 138, 5) 1. V. tr. 1. nesteln, schnüren (zu)lcnöpfen. Am închiet-o de trei ori şi tot s-o rupt sforile (C. NGR. 224; der Diener von der Herrin). (Radu) îşi încheie haina în toţi nasturii, îşi îndesă pălăria pe cap şi... plecă (VLAH. NUV. 91). 2. eingrenzen. 3. bedecken. La ziua Sfântului Gheorghe, dacă este câmpul încheiat cu iarbă (GHEORG., LET.2 III, 323). 4. lemne, grinzi Hölzer, Balken (durch Stoßen, Anblatten, Verzapfen etc.) verbinden. 5. (ab)- schließen, beenden. Oratorul (îşi) încheie (discursul) cu cuvintele ... der Redner schloß mit den Worten ... Vcralt.: a încheia un cont, un registru eine Rechnung, ein Geschäftsbuch abschließen. 6. un contract etc. einen Vertrag etc. (ab-)schließen. Când încheie cu-o privire amoroasele-nţelegeri (EMIN. 0.1157). 7. proces verbal Protokoll aufnehmen. II. a se încheia. 1. seinen Abschluß finden; (ab)schlic-ßen. După ce se încheie şi anul acesta, vine un alt an nou (CL XIX, 471). Cu aceşti mari domni... se încheie această epocă (BĂLC. 9). Acolo (la bâlciuri) se încheie cu o beţie grozavă (MANOL. IG. ŢĂR. 301) das Ganze endet mit einem großen Trinkgelage. 2. în c. sich aut etw. beschränken. Familia lui Gheorghe toată se încheia în mama lui şi-n cele două surori (VLAH. NUV. 49) seine ganze Familie bestand aus ...în bani se încheiaţi toate gândurile, toată simţirea şi toate pornirile vieţii lui (VLAH. GV. 120) auf Geld liefen ... hinaus. 3. vereinbaren. S-a încheiat pacea der Frieden ist geschlossen. S-a încheiat! Trebuie ca să vorbesc (BOGD. POV. 240) cs ist abgemacht! GR. MOLD. ugs.: închiâ, închie, Präs, jedoch -chei ctc. ET. cheie. încheiat (16. Jh. PS. H. 38, 6) 1. Adj. 1. abgeschlossen. 2. verbunden. Două scânduri... încheiate cu cepuri (POP. LEMN. 192). Un pat încheiat cu scânduri de brad (TEOD. PP. 77) ein Bett, zusammengefügt aus Tannenbrettem. 3. von einem Zeitraum, einer Strecke: voll, ganz. La hramul bisericii se ţinea praznicul câte-o săptămână încheiată (CREANGĂ, CL XIV, 368). De la hanul Boului până la Topila e o postă încheiată (SAD. P. 131). II. S. n. LV. Gestalt F., Geschöpf N. (PS. H.). ET. a încheia. SG. ALRII/I, MN 6819, 3. încheibărâ siehe închelba. încheiere PI. -ieri S. f. (1691 MART. ORT. II, 26) Abschluß, Schluß M. încheierea scrisorii, registrelor, păcii, anului der Schluß des Briefes, Bücherabschluß, Friedensschluß, Schluß des Jahres. GT. MOLD, -chiere. ET. a încheia. încheictoâre PL -töri S. f. (1853 BAR.-MUNT. 1,391) 1. Gelenk N. La toate încheietorile mân Hor şi picioarelor (MAR. NAŞT. 275). 2. Gliedkraut N. (Sideritis; POL.). 3. Knopfloch N. Cu rosela la cheietoare (LIT.). GR. cheietoare. ET. a încheia. încheietor (1688 BIBLIA 2 Kg 24, 14) I. Adj. abschließend. II. s. m. LV. Zimmermann M. ET. a încheia. încheietură PI. -turi S. f. (16. Jh. PS. H. 102, 14) 1. Gelenk N. Şi gropiţe face ... la degetele mânii şi 1a. orice-ncheieluri (EMIN. O. I, 159). - Daher iiberh.: 2. Verbindungsstelle, Fuge F. Rădvanele gemeau din încheieturi (SAD. P. 66). Vântul începu ...a. scutura casa ...în toate încheieturile căpriorilor ei (EMIN. PL 9). Ici cole câte o stea singuratică se ivea la încheie- 440 închină turile nourilor (GANE, CL VII, 19) zwischen den Wolken. - Spez. (im Holzbau) Verbindung F. O încheietură a mai multor scânduri, îmbinate cu cepuri (POP. LEMN. 200). 3. (t) Artikel M. Aceastea să chiamă capete şi încheieturile credinţei noastre (MĂ RG.2 223 b). încheietura să împarte în trei chipuri (GOL. 11) der grammatische Artikel. 4. LV. Wesen, Geschöpf N. (PS. Ii.). GT. MOLD. (în-)chiet-. ET. u încheia. SG. ALR 1/1, K. 59; II/I, MN 2168, 27. închelba Präs, -chclbcz V. Ir. (um 1832 GOL. CONDICA) MUNT. fam. (notdürftig, schlecht und recht): zusammenbringen, herstellen. După ce-şi închelbără un rând de haine ca de urs (ISP. LEG.2 136). Ceri dă la rumân câte dări'toate şi nu-l laşi să-şi încheibere şi el un vinit (.TIP. OP. 33). Cu minciuna ori prânzeşti ori cinezi, Pe amândouă nu le închelbezi (PANN PV.1 I, 28). GR. încheibărâ, închelbără, încherbăra, închelbăşi (ISP., CL XIX, 394). ET. unbelc. închcotorâ Präs, -rez (1581/2 PO2 302; Ex 36, 18) zuknöpfen, schließen. GR. -chiot-, BAN. auch -cheut-, -chept-; -chet- (B.). ET. chcotoare. închezăşlui Präs, -iese V. tr. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) c. etw. verbürgen, dafür bürgen. Pentru a închezăşlui încolţirea seminţelor (ION. CAL. 13); pc. jdm. versichern. Mă închizeşluieşli d-la că voi câştiga cu schimbul? (GANE, CL VIII, 182). ET. a chezăşia. închiaburi siehe chiaburi. închide (16. Jh. CV2 38a; Apg-26, 10) 1. V. tr. 1. ochii, uşa etc. die Augen, Tür etc. schließen, zumachen (Ggs. a deschide)', c. în dulap ctc. ctw. in den Schrank etc. schließen, absol.: einschließen; {la închisoare etc.) jdn. ins Gefängnis etc. sperren, einsperren. Sase adune careşi cu oastea lui la cetatea Diiuluişisăo închidă vârtos cu ostile împrejur (DION., TEZ. II, 190) und schließe sie ... ein. Unde domnii închid uşile supuşilor săi, acolo şi supuşii închid inimele domnilor săi (MUŞTE, LET.2 LII, 51) wo die Herrscher die Türen verschließen. Să dea D-zeu să n-ai pe nimeni să-ţi închidă ochii (MAR. INM. 41; Fluch) der dir die Augen zudrückt. Saşa i-a închis gura aducându-i aminte că... (DEL. P. 109) brachte sie zum Schweigen. 2. cuiva drumul jdm. den Weg (ver)sperren. Să fie (el) de paza ţării şi a şleahului Cameniţii, ca să nu închidă leşii drumul neguţătorilor (NECULCE, LET.2 TI, 200). Neamţul bate - a-nchis capra (RUCĂREANU, OD. PS. 104, von einem Hund) N. bellt - er hat die Gemse gestellt. 3. LV. bisw.: (einem Vertrag ctc.) (ab)schließen. Pentru să închidem toate câte s-au dzis pân acnni (NEC. COSTIN, GCR II, 14). II. a se închide. 1. sich schließen. Rana s-a închis die Wunde hat sich geschlossen. 2. zu Ende gehen. S-a închis sesiunea parlamentară, stagiunea teatrală die Parlamentsscssion, die Theatersaison ist. geschlossen. 3. (t) (einen Vertrag etc.) abschließen. Deci. se siliră turcii a cere pacea care se închise la Pasarovita (I. VĂCAR. I. I. O., TEZ. 11,273). 4. eine dunkle(rc) Färbung annchmcn, dunkel, dunkler werden. Vremea se închide das Wetter wird trübe. GR. konjugiert wie a deschide. ET. lat. includo, -ere. SG. ALR II/I, K. 11; MN 3803, 119; 6821,4; SN I, K. 154. închidere PL -chideri S. F. (1698 CANT. DIV. 66b) 1. Schließen N. 2. Einsperren N. 3. Abschluß M. ET. a închide. închină Präs, -chin (16. Jh. CV2 13a; Apg 21, 5) 1. V. tr. 1. neigen. Afară mare frigu iaste şi mare vihor, n-am capul unde-mi închina (COD. STU., HC II, 286) wo ich mein Haupt hinlegen kann. Sosind nănaşul cu fund său acasă, îl închină mai întâi pe la icoane (MAR. NAŞT. 194). 2. (mit einer huldigenden Verneigung) darbringen, weihen, widmen, zueignen. Făcut-au (Constantin Vodă) milă şi înlărilură la patriarhia Alexandriei de au închinat mănăstirea Hangul (NECULCE, LET.2 II, 420). închinând ale lor versuri la puternici, la cucoane (EMIN. O. I, 137; über Dichterlinge). A închina pruncul (MAR. NAŞT. 198) an dem Kind die Nottaufe vornehmen. 3. (un pahar) cuiva, în sănătatea cuiva, pentru cn. (ein Glas) auf jdn., auf jds. Wohl trinken, ihm zutrinken, einen Toast auf ihn ausbringen. Apoi umplând paharul îl închină fiecăruia dintre gospodari (CL IX, 3). Un prânz în cinstea împăratului, la care Măria Sa Domnul închină cel întâi pahar (GANE, CL XI, 371) den ersten Toast ausbrachte. închinară pentru guvern, pentru prefect (DEL. I. V. ş. V. 290) man trank auf... 4. o cetate etc. eine Festung etc. übergeben. Amoriul ... Cetăţi ia, dar nu le-nchină(CONACIII 12). (Popa) l-au dus (pe Vişnoveţchi) la Tomşa de l-au închinat (URECHE, LET.21, 216) und übergab ihn als Gefangenen. După ce îmbrăcat, surtucul... şi mi-l potrivii bine pe trup, rămăsei încredinţat că frumoasa văduvă numaidecât trebuie să închine steagul (CL XII, 46) die Flagge streichen, sich ergeben müssen. 441 închinare II. a se închina. 1. sich neigen, cuiva sich vor jdm. verneigen. Copila râde şi se-nchinăpeste gratii (EMIN. 0. I, 153). Amanţii strigară: maşala! închinându-se până la pământ (C. NGR. 22). Clopotele răsuna, Steagurile-i se-nchina (lui Ştefan) (AL. PP. 168). Spez.: la icoane sich vor den Heiligenbildern verneigen (wobei man sich bekreuzigt); entspricht dem Niederknien in der kathol. Kirche. Şi pe la icoane Oi duce plocoane Şi m-oi închina Şi le-oi săruta (AL. PP. 9). Daher: 2. cuiva jdm. göttliche Verehrung erweisen, ihn anbeten. Că am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să ne închinăm lui (EV. 1894 Mt 2,2). Să nu te închini altui D-zeu (MĂRG.2 210 a; nach Ex 20, 5). 3. sein Gebet, seine Andacht verrichten, beten. în toate dimineţile, el se închina cu faţa întoarsă spre răsărit (GANE, CL VIII, 460). (Ea) plângea, ofta, se închina, de ţi-ar jiplâns sufletul de milă (IARNIK, CL XV, 109). 4. von Besiegten; cuiva sich jdm. ergeben, unterwerfen. Să-i ţie aşa închişi până i-ar strânge foamea ... să se închine (MIR. COSTIN, LET.41, 242). încă odată vă întreb, vă închinaţi ori ba? (C. NGR. 142). ET. lat. incliho, -we. SG. ALRII/I, MN 2764, 101; 6819, 3. închinare PI. -nări S. f. (1642 ÎNV.2 30a) 1. Verbeugen, Verneigen N. 2. Widmung, Schenkung F. 3. Zuprosten N., Toast M. 4. Unterwerfung F. Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi (EMIN. 0.1,146) was jedoch die Unterwerfung anbetrifft. ET. a închina. închinat (1581 CORESI OMIL. 163) 1. Adj. 1. gebeugt. 2. gewidmet, geschenkt. Mănăstiri închinate (Sfântului Munte) die dem Hl. Berg (Athos) gewidmeten Klöster. Sie hatten, den Bestimmungen der Schenker gemäß, aus ihren Einkünften an die Klöster des Hl. Berges abzuliefern; wurden 1863 säkularisiert. 3. vereint. (Isus) iaste cinstit şi închinai (VARL. CAZ.2 1, 256b). II. S. n. 1. Beugen N. 2. Niederknien, Beten N. ET. a se închina. închinăcios Adj. (1884 JIP.) bigott. Călugării-nchinăcioşi (JIP. R. 3). ET. a se închina. închinăciune S. f. (1560 CORESI PRAV. 7a, TRS XVI, 225) 1. Verneigung F. Temenea, cuvânt turcesc ce însemnează închinăciune (AL. PP. 110). 2. Toast M. La masă face şi doamna închinăciune, că întâi doamna rădică pahar pentru domn (GHEORG., LET.2 III, 312). 3. Anbetung F. Intunerecul închinăciunei de idoli (ANTIM DID. 53) das Dunkel des Götzendienstes. 4. Andacht F., Gebet N. închinăciunea sa era scurtă şi ... fierbinte (GANE, CL VIII, 460). ET. a (se) închina. închinător S. m. (1561 CORESI TE4188b; Jo 4, 23) 1. Anbeter M. LV. închinător de bozi (CANT. DIV. 76a) Götzendiener. 2. BUCOV. Turmfallc M. (Falco tinnunculus) u. Rötelfalk (F. cenchris; MAR.). So genannt, weil sie nach dem Volksglauben beten, wenn sie unbeweglich in der Luft schweben. ET. a se închina. închinătură PI. -tiiri S. f. (1581 CORESI OMIL. 519) Andacht F., Gebet N. ET. a se închina. închindi Präs, -dese V. tr. (1880 BUR.) sticken. Ea tot coase şi-nchindeşte (PP. BUR. CĂL. 103). Coase şi-nchindeşte (BUR. CĂL. 66). Că ea tot ţesea, Ţesea-nchindisea (TEOD. PP. 410). ET. a chindisi. închingâ Präs, -ching V. tr. (1581/2 PO2 70; Gn 22, 3) 1. calul dem Pferd den Bauchgurt anlegcn. Ş-un cal iute-mi închingaţi (AL. PP., Şalga). 2. mit Querleisten versehen. GR. închingiui, închingui, închingi. ET. chingă. închingât Adj. (1868 BARC.) 1. gegürtet. Eu m-am întrecut Cu cincizeci de cai... Tot cai potcoviţi, Bine-nchingiuiţi, Eu nepotcovit Şi nech in ginit (TEOD. PP. 57). 2. mit Querleisten versehen. Un pat Mândru mare şi-ncingat Cu scândurile de brad (TEOD. PP. 149). GR. încingat, -ginit, -guiţ, -git. ET. a închingâ. închiondora Präs, mă -rez V. refl. (1881 JIP.) scheel blicken. Nu ... să ne închiondorâm ăla la ăla penăm nimic (JIP. R. 68). Mă închiondorez la tine, că te văz căscând gura la el ca la un cireş copt (JIP. OP. 123). GR. închiondorî. ET. vgl. chiondorâş. închiorchioşă Präs, mă -şez V. refl. (1850 AL. OP. I, 402) 1. notdürftig Unterkommen. 2. scheel blicken. ET. wahrsch. zu chior, chiorâş. închiorchioşât Adj. u. Adv. (1877 CREANGĂ) scheel. Râzi tu, râzi... zise atunci Ochilă, uităndii-se închiorchioşât (CREANGĂ, CL XI, 187). ET. a închiorchioşă. 442 închiria închipâ Präs, -chip V. tr. (1884 JIP.) formen, bilden. Ăştia (boierii cei vechi) nu să sfiiiră a păstra cu credinţă toate firele ce închipă viaţa Români(e)i (JIP. R. 132). Vgl. a închipui. ET. chip. închipăreS. f. (1884 JIP.) Formen N. Pământ, clisos şi anevoie la închipare (JIP. R. 179). ET. a închipa. închipui Präs. închipui (1563 CORESI PRAXIU 262) 1. V. tr. 1. formen, bilden, gestalten. Alegând teslariul lemnu ... au închipuitpre el cu condeiu (BIBLIA 1688 Js 44,13). LM. un lucru etwas einer Sache einigemaßen Ähnliches herstcllen, beschaffen. Tu ai boi, de ce nu-ţi închipuieştiş-un car (CREANGĂ, CL IX, 453) warum schaffst du dir nicht auch so etwas wie einen Karren an? Puindu-i (druguleţii cei mici) d-a curmezişul pe drugii cei mari, închipui treptele unei scări (ISP. LEG.2 59). Reşedinţa lor era la gurele Niprului, unde ei îşi închipuim o mică flotilă de luntri (HASD. I. V. 82) wo sie sich eine kleine Bootsflotte zusammenstellten. 2. dar-, vorstellen. Cui vom asămăna împărăţia lui D-zău? sau în ce pildă vom închipui pre ea? (N. T. 1648 Mic 4, 30). Cartea de cărat închipuieşte un contract între expeditor şi cărăuş (COD. COM. 1840 Art. 97) der Frachtbrief stellt einen Vertrag... dar. Aceste poduri alegorice închipui esc punţile ce are a trece sufletul răposatului ca să ajungă la uşa raiului (AL. PP. 140). A-şi închipui c. sich etw. vorstellen, einbilden. îmi părea grozav a-mi închipui amorul atât de nedrept (C. NGR. 45). 3. LV. c. unui lucru etw. einer Sache gleichstellen, mit ihr vergleichen. Pre carii închipuiaşte D-dzăupământului celui bun, că cum rodeşte pământul cel bun din puţin mult, aşa ş-aceştia din puţină învăţătură multe şi mari fapte bune fac (VARL. CAZ.2 1, 324b). II. V. intr. einer Sache gleichen; Masa ceaia ce nu are cuvântul lui D-zeu, închipuiaşte unii iasle de dobitoc (PRAV. GOV. 151a). Fata cea moartă a lui Iair ... închipuieşte încă şi celuia carele ... cade ... în cursele păcatului (ANTIM DID. 87). III. ase închipui. 1. sich einbilden, vorstellen. Privitor ca la teatni Tu în lume să te-nchipui (EMIN. 0.1,196). Vorbind şi răspunzându-şi singur, închipuindu-se pe el în luptă cu ceilalţi (DEL. P. 169). 2. LV. unui lucru einer Sache gleichen. Preotul ce va spurca patul tătâni-său, închipuiaşte-se Iu Avesalom (PRAV. GOV. 113a). Feciorul văduvei carele se aduce în pat afară din cetate, se închipuieşte păcătosului (ANTIM DID. 87). 3. c. etw. dar-, vorstellen. Carea beserică... se închipuia ceriul (ANTIM DID. 40). A treia despărţitură, unde era sfânta sfintelor ... se închipuia al treilea ceriu (ANTIM DID. 40). 4. LV. a se închipui în chipul, trupul cuiva jds. Gestalt annehmen. ET. chip. închipuiâiă PI. -ieli S. f. (1793 PREDETICII, 4a) veralt.: Vorstellung F. ET. a închipui. închipuiciune PI. -ciuni S. f. (1683 DOS. VS. Sept. 14; 17b). LV. 1. Symbol N. 2. Ebenbild N. ET. a închipui. închipuinţă PI. -înţe S. f. (1681 DOS., AA lit. 11/36,61) veralt.: Vorstellung F. ET. a închipui. închipuire PI. -iri S. f. (1581 CORESI OMIL. 510) 1. LV. Form F., Bild N., Gestalt F. Unde estefrumuseţea aceia a închipuirei cei dumnezeieşti (ANTIM DID. 93) des Ebenbildes Gottes? 2. Vorstellung, Einbildung, Phantasie F. Toate amintirile juniei se grămădeau în închipuirea, mea (C. NGR. 60). 3. (t) închipuire de socoteală Rechnungsaufstcllung F. (DOC. 1814, TEZ. 11,372). ET. a închipui. închipuit Adj. (1581 CORESI OMIL. 391) 1. LV. ähnlich. 2. eingebildet, vorgestellt. Obosit de-atâta luptă închipuită (DEL. P. 170) ermattet von so langem eingebildeten Kampf. 3. eingebildet, hochmütig. - Neg. neînchipuit unvorstellbar. ET. a închipui. închipuitor (1649 MARD.) LV. I. Adj. vorstellbar. II. s. m. Stellvertreter M. Inchipuitoriul Domnului Hs. (DOS. VS.Noe. 30; 180b). ET. a închipui. închipuitură PI. -turi S. f. (1639 PARACLIS 21) LV. Gestalt F., Bild N. ET. a închipui. închircit Adj. (1872 EMIN. PL 60) verkümmert, verkrüppelt. Arăţi aşa. de sfrijit şi. închircit (CREANGĂ, CL XI, 24). ET. chircit. SG. ALRII/I, K. 81. închiria Präs, -riez V. tr. (1818 COD. CARAGEAIV, 1) vermieten, mieten. Du-te ... de-i spune că sunt gata să-i închiriez rândul ist de sus (din casa mea) (AL. OP. I, 1259). ET. zu chirie. 443 închiriat închiriat (1797 POTRA I, 603) I. Adj. ge-, vermietet (COD. CARAGEA IV, 10). II. S. n. Vermieten "N. ET. a închiria. închiriere PI. -eri S. f. (1818 COD. CARAGEA IV, 18) Vermieten, Mieten N. Contract de închiriere Mietvertrag. ET. a închiria. închis (um 1633 MOLIT., GCR I, 86) 1. Adj. 1. cingeschlosscn, cingcsperrt. 2. verschlossen. 3. v. Farben: dunkel. II. S. m. Gefangener M. A doua zi (m-am împrietenit) cu păzitorii temniţii ş-a treia zi cu închişii (VLAH. NUV. 159). ET. a închide. închisoare PI. -sori S. f. (16. Jh. PS. SCH. 157,7, DENS. IST. 11,219) 1. Gefängnis N. Pe Bujor... mi-lpun la închisoare (AL. PP. 157). Gruie zace la-nchisoare De trei ani lipsiţi de soare (AL. PP. 145). 2. Gehege N. 3. Sperre F. (in der Flößerei). ET. închis. SG. ALR SN IV, K. 998. închistri siehe împistri. închisură PI. -suri S. f. (16. Jh. PS. V.) 1. Umzäumung F. 2. Riegel M. în pământul ce era verigile şi închisurile în veacu (PS. V2 6, 7 a, nach Jon 2, 7). ET. închis. închizătoare PI. -tori S. f. (1840 POEN. I, 673) SchließvorrichtungF., Verschluß M., Schloß N. Cartea legată cu piele, cu colţuri de alamă, pe la vârfuri, cu închizătoare Ici fel (RĂDUL. RUST. II, 1). ET. a închide. SG. ALR II/I, K. 252; MN 3809, 120. închizătură PI. -türi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Verschlußstelle F. închizătură acului o pecetlui (el) cu ceară neagră (GAZ. SĂT. XIV, 487). 2. Umzäumung F. ET. a închide. încinăt Adj. (DOC. 1758) unei mănăstiri einem Kloster als Mönch, Nonne angehörend. Căci părinţii mei şi eu suntem încinaţi Sfintei Monastiri Huşilor (DOC. 1758 MELH. CFI. 263). ET. cin2. încinchi siehe cimpi. încincit Adj. (1652 ÎNDR.) fünffach. Cine va fura ceară ... acela să o întoarcă încinciuilă (ÎNDR. 441). GR. -ciuit (ÎNDR.). ET . zu cinci. încinde etc siehe încinge2 etc. încingă siehe închingci2. încingătoăre siehe cingătoare. încinge1 Präs, -cing (16. Jh. CV2 71a; 1 Petr 1, 13) T. V. tr. gürten, umgürten. încinge sabia tapresle coapsa ta, puternice (PS. RÂMN. 44, 4). II. a se încinge sich gürten. (Iliescul) se încinse pe deasupra şalului cu o curea lată (C. NGR. 22). GR. cinge (BĂLC. 577). - Imperat. încinge, Perf. încinsei, LV. încins, Part. Perf. încins, Ger. încingând, Verbaladj. încingător. ET. lat. cingo, -ere. încinge2 Präs, -cing (16. Jh. PS. SCH. 2, 12) 1. V. tr. 1. in Brand, in Flammen setzen, entzünden. Domnul... Arcele sfărâmă, săbiile frânge, Suliţe şi scuturi cu focul le-ncinge (DOS. PS. V. 45, 32). Puişorul când m-atinge, Foc la inimă mă-ncinge (I.-B. 22). 2. fig. o luptă, o convorbire, un joc etc. einen (heftigen) Kampf, ein (lebhaftes) Gespräch, einen (feurigen) Tanz etc. beginnen. Atunci ea se întoarse către hatman spre a încinge cu el o convorbire mai prietenească (GANE, CL VIII, 181). II. a se încinge. 1. in Brand, in Flammen geraten, sich entzünden, entbrennen. Min se repezi asupra fânului care se încinsese de pocnea în sus (DEL. S. 207). Ca să nu deci ocazie a se încinge (porumbul cules) prin efectul căldurii (ALEX. AGR. 63). Din mititele scântei, de nu să vor stânge, mare pojar să încinge (CANT. DIV. 128a) entsteht eine große Feuersbrunst. - Fig. Obrajii îi ardeau; capul i se încinsese (DEL. P. 167). Cine va sta înaintea ta, când să încinde măniia ta? (PSALT. 1651 Ps 75, 8, CCR 108) wenn dein Zorn entbrennt. Tia încindei şi dzua şi... noapte în cu nie şi în odihnială? (COD. STU, ITC IT, 451/2) du erhitztest dich. 2. o epidemie, o luptă, o convorbire etc. ausbrcchen (v. einer Epidemic), sieh cntspinncn (v. einem Kampf, Gespräch etc.). Se încinse odată o bătălie între o sută de ţigani şi o sută de tătari (FUND. BASME 137). Lăutarii începură să cânte şi balul se încinse (XEN. BR. 25). In ordia muscălească se încinsese boala, de mureau câte două-trei sute de soldaţi pe zi (GHICA 24) im russischen Lager war die Pest ausgebrochen. Lăutarii tăcură. ... făcând loc unui murmur ce se încinsese în toată sala (DEMETR. NUV. 105). 444 încleştâ GR. LV. încinde; 1. Pers. Sg. Präs. încinz (MARD.; GLOSS. 17. Jh., ITC I, 285); Imperat. încinde (COR. PS. 26, 2). Später lautlich mit a încinge' zusammengefallen, vgl. a destin ge. ET'. lat. inc ăi do, -ore. SG. ALR II/I, MN 3885, 134; SN II, K. 584. încingere1 PI. -cingeri S. f. (1688 BIBLIA) 1. Umgürten N. 2. încingere împrejur Lendenschurz M. Şi-ş făcură lor în cingeri împrejur (BIBLIA 1688 Gn 3, 7). ET. a încinge'. încingere2 PI. -cingeri S. f. (16. Jh. CV) Entzünden, Entfachen N. Fraţii miei, nu vă mirareti ce e întru voi încind(e)re (CV2 80b; 1 Petr 4, 12). GR. LV. închidere. ET. a încinge2. încins1 (1643 VARL. CAZ.2 1, 334a) I. Adj. umgürtet. II. S. n. Umgürten N. ET. a încinge'. încins2 (16. Jh. PS. SCH.) 1. Adj. 1. entzündet, entfacht. 2. MUNT, ranzig. II. LV. S. f. încinsă. (PS. SCH. u. CORESI PS. 84, 4) Grimm M. ET. a încinge2. SG. ALR II/I, K. 19. înciocălă Präs, -lez V. tr. (1885 I.-B.) mühsam zusammensetzen, -bringen, Luca începu ... a pune pe hârtie slovă de slovă, până ce înciocălă vorba; „Iubite” (IARNIK, CL XV, 145). Văzând, că nu e glumă, sasul nostru făcu ce făcu şi înciocălă strigătura aceasta (I.-B. 482). ET.unbek. // vgl. sieb.-sächs. Tschachel „Kettenglied”. înciripâ siehe înfiripa. încitâ etc. siehe înceţi. înciucurăt Adj. (1825 B.) 1. befranst. Năfrămută-nciucurată (PP. MÎNDR. E. U. 62). 2. fig.: überhäuft. Dăi-i hi însă mişel şi-nciucurat dă daruri rele (JIP. OP. 109). ET. ciucure. înciudă Präs, -dez (1838 FM 171) fam.: I. V. tr. ärgern, verdrießen. Suavul... cu şalvari ce înciudează pe turcii care nu mai înţeleg de ce i-au silit să-i. lepede când ghiaiirii îi poartă (RAL. SUV. 61). II. a se înciuda sieb ärgern. Boierul se-nciudează că. nu-i în slujbă pus (C. NGR. OP. II, 329). ET. ciudă. înciudăt Adj. (1881 CREANGĂ) verärgert, ärgerlich, verdrießlich. Măi, anapăda lucru ş-aista, zic eu, înciudai (CREANGĂ, CL XV, 8). -Auch advcrbicll. ET. a înciuda. înciumâ Präs, -mez V. tr. (1881 JIP. OP.) verpesten. Tâlharii.... ucigaşii înciumeazăsuflarea şi. locu pă unde trec (JIP. OP. 93; vgl. JTP. R. 64). ET. ciumă. înclciă Präs, -iez V. tr. (1581/2 PO2 28; Gn 6, 14) leimen, kitten (de c. an etw.), an-, ver-, zusammenleimen, -kitten. încleind bucăţică de bucăţică ca sä poată. întregi, o icoană distrusă (VLAH. GV. 198). De bătrân, dinţi în gură. nu avea; dimineaţa îi. încleia de-i punea în gură (NECULCE, LET.2 II, 225). Cu gura. friptă de i se încleia scuipatul (DEL. S. 14) so daß sich ihr der Speichel festklebte. GR. MUNT. înclei; TR. clei. MOLD. 1. Pers. Sg. Präs. -clei. ET. clei. încleiăt Adj. (1705 CANT.) 1. geleimt, geklebt. 2. fig.: vereinigt (CANT. IST. 137). GR. încleit. ET. a încleia. încleioşă Präs, -şez (1846 DRĂGFI.) I. V. tr. klebrig machen. II. a se încleioşă klebrig werden. Fierbe-le pân-să va încleioşe carnea (DRĂGH. REŢ. 24). ET. cleios. încleşta Präs, -tez (um 1640 URECHE, LET.11,178) 1. V. tr. 1. (wie eine Zange, wie mit einer Zange zusam-men)pressen, zwängen, klemmen, dinţii die Zähne krampfhaft zusammenbeißen. I-a prins amândouă braţele, i le-a încleştat călră coaste (CL V, 66) preßte sie ihm gegen die Rippen. Ghibirdicul, ce-şi încleştase crucea în braţe (BOGD. POV. 94) der... der das Kreuz krampfhaft festhielt. Dorul de acasă mă încleştă de inimă cu aşa. tărie (CL XVII, 129) das Heimweh preßte mir das Herz ... zusammen. II. a se încleşta. 1. sich in etw. zwängen, klemmen. Şi s-au încleştat capul lui în stejar (BIBLIA 1688 2 Sm 18, 9). Când dinţii fierăstrăului se încleaştă într-un lemn verde (NĂD. NUV. II, 108). 2. sich schließen. Mai mult. n-a putut grăi bunul meu tată, căci i s-a. încleştat gura pe vecie (RETEG. POV. V, 81). 3. (v. einem Kampf) beginnen. Iată. lupta se-ncleşta (AL. PP. 125). Când oastea română era gata a se încleşta la. luptă cu duşmanul (AL. PP. 61). GR. 1. Pers. Sg. Präs, auch -deşt (NĂD. NUV. 1. c.). ET. cleşte. 445 încleştat încleştat (1703 GCD) 1. Adj. 1. eingeklemmt, eingezwängt. 2. (in eine Kerbe etc.) eingelassen. Ziduri groase ... bolii puternic încleştate (CL IX, 12). II. S. n. Fallsucht F., Krämpfe (PI.) (MAR. NAŞT. 376), siehe boala copiilor (boală 2.). ET. a încleşta. încleştătură PI. -türi S. f. (1581 CORESI OMIL.) 1. (Zusammen-)Pressen, Zwängen, Klemmen N. 2. fig.: Zwang M. Avăm noi oamenii încleştitură (CORESI OMIL. 254, DENS. IST. II, 219). ’ 3. Fallsucht F, Krämpfe (PI.) (MAR. NAŞT. 376). GR. (t) încleştitură. ET. a încleşta. înclină Präs, -clin (1825 MUM. C. 81) I. V. tr. beugen. II. V. intr. neigen. III. a se înclina sich verbeugen, verneigen. ET. frz. incliner. înclinare PI. -nări S. f. (1787 CANTACUZ. 223) 1. Neigung F. 2. Zuneigung F. 3. Beziehung F. ET. a înclina. înclinat Adj. (1828 POTRA II, 318) 1. geneigt. 2. verbeugt, verneigt. ET. a înclina. încoace Adv. (16. Jh. PS. SCH. 72, 10) 1. her (Ggs. încolo). Vină-ncoace la zebrea Să-ţi dau iuzluci, cât îi vrea (AL. VP. 47). Ado-ncoa, să vedem acea scrisoare (FIL. CIOC. 15). O, ascultă numa-ncoace (EMIN. 0.1,153) oh, horche nur hierher. De la o vreme încoace seit einiger Zeit. Nu voi pretinde că tot ce s-a /acul în ţara noastră de un sfert de secol încoace este perfect (GHICA XXII) seit einem Vierteljahrhundert. Ne învârtim încoace şi încolo (MĂRG.2 34b) hin und her. S-au sfatint încoace şi-n-colo (SBIERA POV. 166). Medicinile vor fi scumpe. „Scumpe încoaci, scumpe încolo ... doar nu o să-ţi laşi fata aşa ” (POP. NUV. 134). Vino mai încoace komm näher; s-a dat mai încoace er rückte näher (an mich) heran. Mai pe urmă, mai încoace, îndreptatu-s-au Persul şi au început a batere pre Mirveiz (NECULCE, LET.2 II, 360). Dăscălii. ... cei mai tineri, adecă mai de încoace ... ierta (căsătoria) şi la a şasea (spiţă) (INDR. 163). - Fam. substantiv.: vino-ncoace Reiz M., Anmut F. Asta nu însemnează că logodnica era slută ori n-avea pe vino-ncoace (SAD. P. 176). Spune altceva ... mai cu noimă, mai cu vino-ncoace (BOGD. POV. 219) etwas Netteres. 2. dincoace diesseits, hüben, herüber (Ggs. dincolo); dincoace de râu diesseits des Flusses. Unde răstigniră el şi cu nusul şi alţi doi de încoace şi de încolo, e în mijloc Îs. (CORESI TE4 263a; Jo 19,18). Holera-i chiar la Prut Şi chiar dincoace-au trecut (AL. PP. 38). Un câmp liber, numai ici şi dincoace umbrit câte de un stejar (BODNÄR., CL IV, 93) hie und da. GR. încoaci, dincoaci; MUNT. încoâ, dincoâ; LV. für dincoace: de încoace, dencoace. ET. lat. in-(e)ccum-höce; încoa scheint eine zunächst in der Verbindung încoace şi încolo gebrauchte Kurzform zu sein. încoifât Adj. (1703 GCD) behelmt. Ostasii înzăoatisi încoifati (CANT. SCRIS. 306). ET. coif. încolăci Präs, -cesc (1643 VARL. CAZ.2 II, 59b) I. V. tr. (ringförmig) schlingen, winden, ringeln, rollen. (Unchiaşul) în loc să să dea jos de pre mine ... ş-au încolăcit picioarele împrejurul grumazilor m iei (BAR. HAL. V, 98). II. a se încolăci sich ringeln. Primblăndu-săpre marginea mării, i s-au colăcit pregiur dânsul un bălaur mare (DOS. VS. Oct. 7; 50b). Vrejurile de dovleci să încolăciseră unu peste altu (DEL. S. 54). GR. MOLD. -lătăci; bisw.: colăci. ET. colac. SG. ALR SN III, K. 736. încolăcit Adj. (1683 DOS. VS. Oct. 23; 79b) zusammengerollt, gewunden, verschlungen. - Auch adverbiell: Un câne de vânat ce şedea încolăcit la picioarele sale (FIL. CIOC. 298). GR. colăcit (DOS.). ET. a încolăci. încolo Adv. (16. Jh. CV2 59a; Jak 2, 3) 1. hin (Ggs. încoace). De aici, acolo, acum, azi, atunci etc. încolo von hier, dort, nun, heute, damals etc. an, ab. Am scăpat până acum! Sfinte Andrei, scapă-mă şi de acu încolo! (CARAG., CL XIII, 290). Să nu dai piept în piept cu dumnealui, că de-acum încolo trebuie să se întoarcă acasă (CARAG., CL XIII, 287) über kurz oder lang. Să auză ce s-au făcut mai încolo (BAR. HAL. IV, 41) was weiterhin geschehen ist. Nu-i nădejde de ploaie pân 'mai încolo (I. NGR., CL VII, 51) bis auf weiteres. încolo, auch de-acolo încolo (siehe acolo 1. 1.) im übrigen: Atâta cusur are casa; dar încolo nu este aşa că este bună? (ISP. BSG. 48). 2. (hin)weg, fort. Vorba (ei) zice: „fugi încolo”, râsul zice: „vino-ncoace” (EMIN. 0.1,159) geh’ fort. încolo, dancilor, încolo! le stingă ea (I. NGR, CL VII, 46) fort mit euch! El se făcu că n-o cunoaşte, întoarse capul încolo (ISP. LEG.1 I, 60) wandte den Kopf ab. Vgl. a dal. 11. Da' lasă gluma încolo (JIP. OP. 149) Spaß beiseite! 446 înconjura 3. dincolo jenseits, drüben, hinüber; dincolo de râu jenseits des Flusses. E de dincolo er ist von drüben (d. h. jenseits der Karpaten). Ochii ei dacă m-ar ji ţintuit un sfert de ceas, mi-arfi găurit fruntea ş-arfi trecut pe dincolo (DEL. P. 326) auf der anderen Seite. Fetele ... începură să descoase pe Ion că-i aşa şi pe dincolo (GHIB. BV. 29) daß er die und die schlechten Eigenschaften habe. Când trei îţi zic că eşti aşa şi pe dincolo, aşa şi pe dincolo te socoate lumea întreagă (UR. LEG. 81) wenn drei dich verleumden, verleumdet dich die ganze Welt. GR. Älter: încolo, dincolo. Bisw.: încolea, älter: în colea: încoace şi încolea (BIBLIA 1688 2 Kg 5, 25). De astăzi încole (PP. CL XV, 461; im Reim). ET. lat. in-eccum-illöc bzw. -illăc. încolţi Präs, -ţese (um 1635 EFTIMIE L. 378) 1. V. tr. 1. c. etw. mit den Fangzähnen, dann iiberh. milden Zähnen packen, anbeißen. Ţiganul... tot credea că-l încolţeşte (dihonia) (SEV. AN. 7). O poamă... car ea foarte păzită ... a fi să cade, ca nu cumva cărăbuşul viind să o încolţască (CANT. DIV. 90a). De şase luni de când (cucoana) slujeşte turnul Malacovului (Bezeichnung eines Kuchens) şi nime nu-l încolţeşte (AL. OP. I, 859; der Diener spottet). 2. Hg. fam.: in die Enge treiben. Pe mine mă încolţise un autor înlr-un ungher şi-mi spunea viaţa şi operele lui (VLAH. GV. 155) ein Autor hatte mich mit Beschlag belegt. II. V. intr. keimen, sprießen. Săteanul de-aşteptareplin Că a lui sămânţă cu har va-ncolţi (CL V, 332). Şi-n piepturilepăstorilor tineri... încolţea... dorul voiniciei! (EMTN. PL 5). III. a se încolţi sich zwängen. Anghira s-a. încolţit în părcani (FLOR., CL IV, 158). ET. colţ. încolţit Adj. (1800 BUDAI-DELEANU) 1. cingezwängt. Dacă se văzu încolţit, spuse tot adevărul, precum era (ISP. LEG.2179) in die Enge getrieben. 2. mit Spitzen, Zinnen versehen. Castelul încolţit (EMIN. PL 21). 3. gekeimt, gesprossen. Cu Musleţile şi barba încolţite (CL VIII, 173). -Neg. neîncolţat (BUDAI-DELEANU VII, 70) unbeschädigt. ET. a încolţi. încolţurât Adj. (1688 BIBLIA) zackig, eckig. Venind la munte încolţorat (BIBLIA 1688 Ib 40, 15). Barba ... e ... încolturată, iar nu rotundă (BĂLC. 531). ET. zu colţ, colţuri. încomât Adj. (1845 DM 240) selten (v. Pferden): mit großer Mähne. Şi-un val de sânge ...a izvorât Din nobil în comatul gât (al calului) (COŞBUC 103). El . zu coamă, vgl. comat. încondeia Präs, -iez V. tr. (1688 BIBLIA) 1. bunt (be)malen. Te scăldai şi-ţi încondeiai ochii (BIBLIA 1688 Ex 23, 40) schminktest dir die Augen. 2. spez.: Ostereier bemalen. 3. fig.:pc. jdn. (in grellen Farben) schildern, (pejorativ:) anschwärzen. Las întunecatei uitări durerile şi bucuriile de până acum şi-ncep să mă-ncondeiez de aci încolo (VLAH. GV. 150). La-mpăratul se ducea, Pe Deliu l-încondeia (TEOD. PP. 580). ET. condei. încondeiat (1779 IMBERIE) 1. Adj. 1. bunt bemalt. O casă, albă ca laptele, cu jurul geamurilor încondeiat în roşu şi-n albastni (DEL. S. 3). Sprâncenile lui zugrăvite, adecă încondiele (IMBERIE, CPLRII, 12). 2. v. Ostereiern; bemalt, verziert. 3. fig.: angeschwärzt, verleumdet. II. S. n. Färben, Verzieren N. v. Ostereiern. ET. a încondeia. încondură Präs, mă -rez V. refl. (1893 DEL. I. V. ş. V. 161) selten: 1. Schuhe anzichcn. 2. fig.: sich aufplustern. ET. zu condur. încondurât Adj. (1893 DEL.) selten: 1. mit Schuhen bekleidet. Pe glezne goale îl taie rugii pentru picioare încondurate (DEL. I. V. ş. V. 12; den Barfüßigen stechen die Domen auch für denjenigen, der Schuhe trägt). 2. fig.: aufgcplustcrt, stolz. ET. a încondură. înconjur S. n. (um 1850 C. NGR.) 1. Umweg M. Du-te, ia pe aice, că-i aproape tare, Pe-acolo e-ncunjur (SPER. AN. 1892 I, 75). (Drumul) celpe-ncunjur e ca-n palmă (SEV. AN. 100) der längere Weg. 2. fig.: Umweg M., Umschweife (PI.). îi întrebai de nevestele... lor... până când după mult încunjur ajunsei pe nesimţite la Ilinca (GANE, CL XVII, 130). începui să-i laud frumuseţele pe un ton cam îndrăzneţ, cum ar vorbi un om care nu ştie încunjurul (CL XIX, 209). Am mărturisii fără încunjur toate aşa precum se petrecuse (C. NGR., CL XV, 49). 3. Umgehung F. Printr-o mişcare de încungiur veni ... în ajutorul colegului său (OLL. HOR. 203). înconjurul pământului în 49 de zile (LIT.) die Reise um die Welt. GR. -cun-. ET. a înconjura. înconjură Präs, -conjur V. tr. (16. Jh. CV2 50a; Apg 28, 13) 447 înconjurare 1. c. um elw. herumgehen, -fahren, -reiten etc., es umgehen, umkreisen. Golätalea (golăciunea) înconjura (satul), (iar) foamea dă de-a dreptul (Sprw.) Mangel an Bekleidung läßt sich eher ertragen als Hunger. încungiur (κυκλώσω) alfariul tău, Doamne (COR. PS. 25, 6). Acesta e (râul) ce înconjură lot pământul lui Evilat (BIBLIA 1688 Gn 2, 11) der um ... fließt. Unde-l văd, nu-l încunjor (PP. CL IV, 268) weiche ich ihm nicht aus. 2. umgeben, -ringen. Sä te-nconjur de slavă, de fericiri cereşti? (SIHL. 86). Turcii casa-ncungiura Şi-n casă buluc intra (AL. PP. 131). Spez.: cinschließen, belagern. Petru Vodă... au încongiuralpre Alexandru Vodă în curte în Iaşi (URECHE, LET.21,233). încongiural-au (Suleiman) şi Beciul (SIM. DASC., LET.21, 410). GR.veralt.: încunjura, LV. -cungiura, conjura; 1. Pers. Sg. Präs. LV. u. MUNT. -jiir, -giur, -jor, -gior. - Ebenso die Ableitungen. ET. lat. congyro, -ăre. SG. ALR SN V,K. 1387, 1409, 1433; VII, K. 1895. înconjurare S. f. (um 1640 URECHE, LET.' I, 171) 1. LV. Umgehung F. 2. Umstand M. Potrivit cu încunjurările (COD. CAL. 1157). 3. Umzingelung F. 4. spez.: Versuchung F. (MINEIUL 1776, 36). ET. a înconjura. înconjurat Adj. (um 1670 ANON. CAR.) umgeben, umzingelt. ET. a înconjura. înconjurătură PI. -tiiri S. f. (1681 DOS., AA lit. Π/36, 63) 1. Umweg M. După carii corbul prin munţi, vidra prin gârle ... goane şi încungiurături de moarte îmbla (CANT. IST. 293). 2. Belagerung F. ET. a înconjura. încopciâ Präs, -ciez V. tr. (1703 GCD) MUNT. TR. o haină ein Kleidungsstück: zuhaken. împrejurul Timişoarei este datină ca după cununie să i se încopcie miresei iarăşi cămeşa (MAR. NUNTA 483). — Fig:. CândHuţu cânta... Budulea îşi încopcea mănile pe piept (SLAVICI, CL XIV, 97) hakte, legte B. die Hände ... ineinander. GR. Präs, auch încopcii, încopciu; încopcea, Präs. -cez. ET. copcă 1. încorda Präs, -dez (16. Jh. PS. SCH. 7, 12) I. V. tr. 1. straff machen; arcul, vioara etc. den Bogen spannen, die Geige stimmen etc.; calul dem Pferd die Zügel straff anziehen; braţul, piciorul den Arm, das Bein recken, strecken;puterile, mintea etc. die Kräfte, den Geist etc. anspannen. Fit... atâta încordat cât s-au descheiat din toate încheieturile ciolanelor (DOS. VS. Ian. 2; 2b, v. einem auf die Folter Gespannten). Nişte sprâncene pe care penelul nu le-ar ji încordat cu atâta delicateţă(C. NGR. 40) Augenbrauen, die nicht einmal ein Pinsel feiner hätte nachziehen können. îşi mai încorda'... şi cele mai de pe urmă puteri ale sale (SBIERA POV. 227) er nahm seine letzte Kraft zusammen. îmi dădeam câteodată osteneala să-mi încordez memoria ... şi nu puteam (C. NGR., CL XV, 55). 2. cu biciul mit der Peitsche heftig schlagen (SBIERA POV. 287 flg.). 3. MOLD, via die Reben umbinden (um den Trauben mehr Sonne zu verschaffen, geschieht im Juli u. August). II. a se încorda sich strecken, recken. (Fata) se încordă, se înţepeni în prăjina lungă şi porni luntrea (SAD. POV. 227). (Oaia) peste cap întoarce ochii, Se-ncor-dează ş-apoi moare (SPER. AN. 1893 III, 98) streckt alle Viere von sich und stirbt. ET. coardă. încordare PI. -dări S. f. (1 824 RI IV, 48) 1. Spannen, Strecken N. Cercând a se desface din încordarea braţelor ei (VLAH. NUV. 149) aus der festen Umklammerung. 2. Spannung, Anstrengung F. ET. a încorda. încordat (1681 DOS. TR. 104b) 1. Adj. 1. gespannt, gestreckt. Arc bine încordat (MINEIUL 1776, 82). 2. angespannt, angestrengt. II. S. n. încordatul viei Umbinden N. der Reben. ET. a încorda. încordător (1649 MARD.) I. S. m. Bezeichnung für Teufel. - S. f. încordătoare. II. S. n. Spanner M. ET. a încorda. încordătiîră PI. -turi S. f. (1868 BARC.) vcralt. 1. Spannen, Strecken N. Trupu-i se zgârci'şi se întinse în câteva încordături dureroase (ODOB., D.) in schmerzhaften Streckungen. 2. Spannung, Anstrengung F. ET. a încorda, vgl. it. încorda tura. încornora Präs, -rez (1705 CANT.) 1. V. tr. 1. mit Hörnern versehen. încornorează ţânţarul, De ţi-lface cât măgarul (PANN, Z. I, 670) er macht aus der Mücke einen Elefanten. 2. fig.: Hörner aufsetzen, betrügen. II. a se încornora Hörner bekommen. Veri dobitoacele ar zbura, veri păşirile s-ar încorna şi s-ar pedestri, macar cum aminte nu-i ieste (CANT. IST. 85) sei es, daß... die Vögel Hörner bekämen ... kümmert ihn nicht im geringsten. 448 îneovoiălă GR. -mira, -na, (în)cornări. ET. zu corn2. încornorare S. f. (1829 AR 9) Hömeraufsctzcn N., Ehebruch M. Singura îndeletnicire a femeilor de azi e încornorarea noastră (NĂD. NU V. II, 16) die einzige Beschäftigung der Frauen von heute ist uns Hörner aufzusetzen. ET. a încornora. încornorat (1703 GCD) 1. Adj. 1. gehörnt. - Fig.: Bărbat încornorat Hahnrei. 2. fam.: idee etc. încornorată übertriebener, abenteuerlicher, phantastischer Gedanke etc. Crezi în adevăr, fabula astă cornorată despre ţigani? (C. NGR. 284) glaubst du tatsächlich diese übertriebene Geschichte über die Zigeuner? Apoi venea al patrulea ş-al cincilea (şcolar) cu scorneli cari de cari mai încornorate (DEL. P. 313). II. S. m. ugs.: încornoratul Bezeichnung für Satan, Teufel M. GR. cornorat; TR. cornurat; ferner in Bdtg. 1. cornorat; Decât buârul mai iute şi mai cornorat ieste Inorogul (CANT. IST. 128), încarnat: Unde-s boii încornăţei (BIBIC. PP. 178). ET. a încornora u. corn2. încorona Präs, -nez V. tr. (1654 NEAGOE ÎNV. 3b) krönen. Se vor încorona regi (EMINESCU PL 47). GR. -rima (RADU GREC., GCR I, 332 flg.), coroni (MIR. COSTIN, NEC. COSTIN, NECULCE öfters). - Ebenso die Ableitungen. ET. mittelb. lat. corono, -ăre, bzw. zu coroană. încoronare PL -nări S. f (1762 GHEORG, LET.1 in, 290) Krönung F. GR. (t) cor-, corun-. ET. a încorona. încoronat Adj. (1703 GCD) · gekrönt. încoronaţii de D-zeu împăraţi... Constantin cu Elena (PS. RÂMN. 189/b). ET. a încorona. încoronâţie siehe coronatie. încotoşmănâ Präs, -nez V. tr. (1868 BARC.) in dicke Kleider, Pelze hüllen; cinmumme(l)n. GR. -losma, -troşma (BOGD. VECHI 94). -troji (FR.-C. MOŢII 101). Ebenso die Ableitungen. ET. zu russ. kotomitt, nach cotoşman. încotoşmănât Adj. (1840 C. NGR.) eingemummt, eingchüllt. Neculai încotoşmat bine ... porneşte la tăiat stuh (NĂD. NUV. I, 174). încotoş-mănat într-o grozavăşubăde urs (C. NGR. 285). Văd pe cineva încotroşmat şi cu nasul vârât într-o blană de lup (BOGD. BURS’ 11). ET. a încotoşmănâ. încotro Adv. (16. Jh. CV2 62a; Jak 3, 4) wohin; dincotro (ISP., CL XIX 392; dincotro parte) woher; ori-încotro, ori-dincotro wohin, woher immer, auch. Merge-voi dupo tine fie în colra veri merge (ES 19 b; Mt 8, 19). încotro (le duci)? wohin (gehst du)? Dincotro (vii)? woher des Weges? încotro ie întorci, tot de el te freci er ist Hansdampf in allen Gassen. N-ai încotro să le întorci de postelnici, logofeţi şi vistieri (FIL. CIOC. 56) wohin man sich wendet, stößt man auf... - N-am încotro (face) ich habe keinen anderen Ausweg, ich kann nicht anders. Se pregăti de război, şi nici că avea încotro (FUND. BASME 52). Văzu şi el că acuma nu e încotro, că n-are decât să facă ce e de făcut (SLAVICI, CL VIII, 288) daß es nun nicht anders geht. De onest, n-ai încotro (CARAG. T. 1,189) ehrlich ist er, das muß man ihm lassen. GR. LV. (16. Jh.) -cäitrüo, (17. Jh.) -călroo, -căitro; TR. -cătrăni. ET. lat. in-contra-ubi; vgl. cäträ < contra, iuo < übi. încotroşmâ siehe încotoşmănâ. încotrovâ Adv. (1652 ÎNDR.) irgendwohin; dincotrova irgendwoher. Când porneşti încotrovâ, să nu te întorci, că. nu-ţi merge bine (ŞEZĂT. I, 127). Cu ochii, painjen iţi. de atâta uitat să vadă, nu le vine mâncare dincotrova? (CREANGĂ, CL XV, 8). GR. Formen entsprechend încotro, ferner încătroăva (ÎNDR. 498), încotrovâ. ET. încotro + va. încovăiâ etc. siehe încovoia ctc. încovăitură siehe încovoielură. încovăţit Adj. (1868 BARC.) muldenförmig gestaltet. (Copaculsicriului) e încovăţit în forma coperişului de la casă (MAR. ÎNM. 237). GR. COV-. ET. zu covată, vgl. a covăli. încovoia Präs, -covöi V. tr. (1788 MOLNAR 237) (bogenförmig) biegen, krümmen (um 1820 ZIL. CR. 45). Când se stârneşte... viforul şi copacii se încovoaie (SLAVICI, CL XII, 436). O vargă în mână lesne se-ncovoaie (PANN, Z. I, 229). GR. -văia; TR. BAN. -veda, -via; (în)covăi; 1. Pers. Sg. Präs, auch -voiez. ET. zu slav. äövü „Schmiedearbeit”, spez. nsl. kov „Hufeisen”, wofür sonstpodköva, also urspr. wohl „wie ein Hufeisen biegen”. îneovoiălă PL -voieli S. f. (1857 POL.) (bogenförmige) Biegung, Krümmung. Sofii se întoarse spre el, frecămdu-şi manile goale în încovăiala corsetului (DEL. S. 110). GR. F ormen entsprechend a încovoia. ET. a încovoia. 449 încovoiat încovoiat Adj. (1703 GCD) bogenförmig, gekrümmt. La grumadzii cămilei cel cohăiat (CANT. IST. 147). GR. -hăiăl (CANT.). Formen wie bei a încovoia. ET. a încovoia. SG. ALR II/I, K. 18. încovoietură PI. -tini S. f. (1705 CANT.) veralt. Biegung, Krümmung F. Dă cu ochii de o ţintă de lumină într-o încovăitură (CL IX, 186). Iepurile ... Cu multe şuvăituri şi cohăieturi spre nişte locuri măluroase ... a fugi luă (CANT. IST. 166)’ GR. cohăietură (CANT.). Formen wie bei a încovoia. ET. a încovoia. încovoios Adj. (1705 CANT.) gekrümmt, gewunden. Copaciul pizmei, carile încă de demult strâmbe şi cohăioase rădăcini ...au aruncat (CANT. IST. 287). GR. cohăios (CANT.). Formen wie bei a încovoia. ET. a încovoia. încovriga Präs, -vrig (1840 POEN. I, 589) I. V. tr. krümmen, schlingen, ringeln. Pisica intră miorlăind încet, încovrigându-şi coada (VLAH. DAN II, 141). II. a se încovriga sich krümmen, ringeln. (Şarpele) se încovrigă împrejurul omului şi-l coprinse (ISP. BSG. 100). Ne-am covrigii împrejurul focului (CREANGĂ, CL XIV, 375). GR. covrigi. ET. covrig. SG. ALR SN III, K. 736. încovrigat Adj. (1840 POEN. I, 588) gekrümmt, geringelt. Lupi încovrigaţi de foame (JIP, R. 29). Un vierme-ncovrigat In pliscul unui vultur (BODN., CL II, 193). Gudrea cânele... stă încovrigat sub umbra unui bolovan (BODN., CL III, 141) zusammengerollt. ET. a încovriga. încrâncenă Präs, mă -crâncen V. refl. (1685 DOS. PAR. 50b) schaudern, erschauern. Ţi-se încrâncenă carnea pe tmp când asculţipoveslindu-se chinurile ce aveau să îndure bieţii munteni de la turci (ŞEZĂT. I, 77). Adame ... nu te-nspăimânta, nu te-ncrâncena (PP. MAR. NUNTA 786). GR. Präs, auch -cenez; crâncena, TR. -ni (POMP., CL VI, 35; 31). ET. crâncen. încrede (16. Jh. TM, DENS. IST. II, 140) I. V. tr. 1. cuiva c. jdm. etw. anvertrauen. Talandul care ne-au încrezut Domnul (BIBLIA 1688 II b Vorwort). (Ea) vede Luceafărul şi-ncetişor Dorinţele-i încrede (EMIN. O. I, 179). 2. a-şi încrede c. sich etw. Zutrauen. Eu nu ştiu câtu-şi încrede băiatul acela (SBIERA POV. 77). 3. LV. pc. jdn. bekehren. Căce încredzusăpre hiiu-său ... şi-l boledzasă (DOS. VS. Oct. 6; 47b). II. a se încrede în cn., LV. cu cn. (NECULCE, LET.2 II, 382; EN. COGĂLN, LET.2 EI, 256), cuiva (COD. STU., GCR I, 8) auf jdn. vertrauen, sich auf ihn verlassen, ihm (ver)trauen. Iată sunt eu acel care te voi păzi... In mine te încrede (I. NGR., CL VII, 56). Barca se-încrede în sânul mării, Luna-ntr-al nopţii car zburător, Inima-n glasul blând al sperării, Geniul falnic în viitor (AL. POEZII II, 153). Cela ce împrumutează, cere zapis sau zălog sau chezaş şi cu aceaste trei tocmeale să încreade şi-şi dă banii (MĂRG.2 30b). GR. konjugiert wie a crede. ET. a crede. încredere S. f. (1818 MAN. ÎNV. XVII) (în cn.) Vertrauen (auf jdn., zu jdm.). Zutrauen N. (zu jdm.). A da un vot de încredere, de neîncredere ein Vertrauens-, Mißtrauensvotum abgeben. Om de încredere Vertrauensmann. ET. a încrede. încredinţa Präs, -ţez (16. Jh. CV2 52a; Apg 28, 23) 1. V. tr. 1. versichern, überzeugen. Te vei încredinţa că prietenul tău a făcut pentru tine mai mult decât tine (C. NGR. 56). 2. cuiva c. jdm. etw. (an)vertrauen. Am săvârşit lucrul ce mi s-au încredinţat de cătră Slăvirea ta (INV. 1773, GCR II, 86). Muierii niciodată nu-i încredinţa ascunsele tale (ESOP 1812, GCR II, 208) vertraue dem Weib niemals deine Geheimnisse an. 3. bekehren. Să-ncredinţară den învăţătura unui părinte (DOS. VS. Noe. 5; 108a). 4. TR. BAN. verloben. Să bucurăfoarte şi-l încredinlă cu fia-sa (CĂT. POV. I, 75). II. a se încredinţa. 1. LV. cu cn. jdm. Treue schwören. Şi aşa, unul cu altul s-au încredinţat (NECULCE, LET.2 II, 302). Incredinţându-să în sfânta, evanghelie cu Măria sa în dreptate să ţie (RADU GREC., GCR I, 333). 2. în cn. auf jdn., jdm. vertrauen. S-a încredinţat în priiteşiugul lui (MS. um 1830, GCR II, 256). GR. (în)credinţi (MAR. NUNTA 167), credinţă. ET. credinţă. SG. ALR IVI, K. 157. încredinţare PI. -ţari S. f. (um 1580 TRS XVI, 428) 1. Bestätigung F. 2. Zusicherung F. Primiţi încredinţarea deosebitei mele consideraţii Höflichkeitsformcl am Ende von Briefen. 3. TR. MARAM. CRIŞ. BAN. Verlobung F. Pe degetul lui cel mare E inel de-ncredinţcire (FR.-C. MOŢII 228). 4. Glaube M. (MINEIUL 1776, 126). 5. Vertrauen N. - Adverb.: Cu (bună) încredinţare mit Sicherheit. ET. a încredinţa. 450 încrezut încredinţat (1581/2 PO2 191; Ex 4, 26) 1. Adj. 1. an vertraut. 2. zuversichtlich. Fii încredinţat... cuvintelor mele (GOR. UAL. I, 50). 3. verlobt. 4. bestätigt, beglaubigt. 5. überzeugt (EMIN. PL 43). II. S. m. 1. TR. MARAM. CRIŞ. BAN. Verlobter M. încredinţat de sânge (PO) Blutbräutigam. 2. TR. Vertrauensmann M. III. S. n. TR. MARAM. CRIŞ. BAN. Verlobung F. ET. a încredinţa. încrcdinţeâlă (t) S. f. (1722 CANT. HR. 102) Bestätigung F. ET. a încredinţa. încremeni Präs, -nesc (1683 DOS. Noe. 11; 118b) I. V. tr. erstarren lassen. De ce n-are omul putere să-n crem enească în loc vremea fericită (NĂD. NUV. I. 76) die glückliche Zeit festzuhalten? II. V. intr. starr werden, erstarren. Iatacul... unde zidul negru într-un arc a-ncremenit (EMIN. O. I, 76). Cum o auzea, Manea-ncremenea (AL. BP. II, 15) wurde M. starr vor Schreck. îi plăceau băieţii dezgheţaţi şi iuţi, care nu încremenesc pe la răspântii, cu legătura de târguieli în mână (VLAH. NUV. 10) die nicht... unbeweglich stehen bleiben. III. selten: a se încremeni erstarren. Glasul îmi amorţeaşte, buzele mi să încremenesc (MĂRG.2 200b). ET. cremene. SG. ALR I/I, K. 101; SN III, K. 800. încremenire S. f. (1683 DOS.) Erstarrung F. încremenirea inemei lor şi neomenia (DOS. VS. Oct. 8; 55a). ET. a încremeni. încremenit Adj. (1581 CORESI OMIL. 40) erstarrt (MOXA, HC I, 385). Fulger lung încremenit Mărgineşte munţii negri în întregul asfinţit (EMIN. 0. I, 148; v. der Abendröte). Unii (din morţi) stăteau ...pe spate, încremeniţi cu feţele întoarse spre cerul strălucit (SAD. POV. 11). Eu rămăsesem încremenit, cu ochii holbaţi, cu gura căscată (C. NGR. 6). ET. a încremeni. încrestâ siehe cresta u. încresti II. încrestătură PI. -tini S. f. (1863 AL.) selten: Einschnitt M., Kerbe F. Bocind îl săruta (capul) ...pe gât la-ncrestătură (AL. PP. 182; von einem Enthaupteten). ET. a încrestâ, vgl. crestătură. încresti Präs, -tcsc (1683 DOS.) 1. V. tr. ouăle de Paşti Ostereier bemalen. - Daher auch von Häusern; mit einem First versehen. II. (t) a se încrestâ sich bekreuzigen (DOS. VS. Sept. 3; 5a). ET. zu ksl. leristü, vgl. abulg. (pre-)krlslili sp BERNEKER I, 643). încreţi Präs, -ţese (1683 DOS.) 1. V. tr. in Falten legen od. ziehen, falten, fruntea etc. die Stirn etc. runzeln,/;dh// etc. das Haar etc. kräuseln. Una (din lacrimi) se întinse pe obraz, iar alta-i încreţi gura (DEL. S. 9) ließ ihn den Mund zusammenziehen. Sf ânta Duminică cam încreţeşte din sprâncene dar n-are încotro (CREANGĂ, GCR II, 351) runzelt ein wenig die Brauen. Apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe (EMIN. O. I, 142).’ II. V. intr. krauses Haar bekommen, kraus werden. Mai de cătră toamnă, când or încreţi berbecii (SBIERA POV. 217). III. a se încreţi 1. sich kräuseln. 2. schaudern, erschauern. Increţindu-mă de frică, mă dedui în laturi (DOS. VS. Oct. 5; 46a). Se încreţea carnea pe trup auzindu-se grozăviile şi cruzimileföcute de aceşti tâlhari (GHICA 30) es schauderte einen. Un vis, care in-au încreţit din talpăpână-n creştet (AL. OP. I, 1086) der mich schaudern ließ. ET. creţ. SG. ALR II/I, K. 10; MN 6817, 3. încreţit (1703 GCD) 1. Adj. in Falten gelegt, gezogen. 2. gekräuselt. 3. verrunzelt. II. s. n. 1. Fältelung F. O cunosc ... Pe mersul picioarelor, Pe-ncreţitulpoalelor (I.-B. 34). 2. Haarkräuseln N. Fier pentru încreţit părul (TEL. SCH. 58) Lockenschere. ET. a încreţi. încreţitură PI. -turi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Falte, Runzel F. începui a curge de printre încreţiturile hainei sale mărgăritare (ISP. LEG.2 40). GR. creţitură. ET. a încreţi. SG. ALR II/I, MN 6816, 3. încrezământ (t) S. n. (1683 DOS. VS. Dech. 11; 212b) Glaube M. Vgl. crezământ. ET. a încrede. încrczătură (t) PI. -tini S. f. (1563 CORESI) Glaube M. încrezătura în Is. Hr. (CORESI PRAXIU Gal 4, 16, GCR I, *16). ET. a încrede. încrezut (1648 NT Phil 4, 3) 1. Adj. 1. veralt.: treu. 2. eingebildet. II. S. m. TR. Vertrauensmann M. După ce să convinse 451 îneroj na împăratul prin trimiterea unor încrezuţi ... despre adevăr (CAT. POV. i, 75). ET. a încrede. încrojna siehe încrosna. încrop siche crop u. uncrop. încropi Präs, -pèse (1840 POEN. II, 730) 1. V. tr. 1. erwärmen. Ileana chemă armăsarul ei ca să încropească laptele în care se vor îmbăia (ISP. LEG.2 31 ) damit er die Milch wärme. Aburii... se înalţă din paharele pline de ceaifierbinte... si încropesc... aerul ... salonului (DEL. S. 140). 2. MUNT. fam.: notdiirfig zusammenbrigen, beschaffen, herstellen. Ce bruma manetă mai rămăsese pe ici pe colo, de-abia ajungea ca să încropească hameiul călră Poartă (GHICA 497). Am cercetai ...pe lăutari si abia am ajuns să-l încropesc cântecul vechi (ISP., CL. XVIII, 195). II. a se încropi. 1. (lau)warm werden. 2. la o nevoie sich helfen. GR. crapi (POEN.). ET. încrop (uncrop). încropit Adj. (1703 GCD) gewärmt. Fiind... cipa-ncropitănumai ca laptele când îl mulge de la oaie (ISP. LEG.2 38). ET. a încropi. încrosna Präs, -nez V. tr. (1847 PANN) MUNT. fam.: pc. {în spinare etc.) cu c. jdm. ctw. auf den Buckel laden, aufbürden. După ce în spinare ... (cu lemnele) se-ncrosnă (PANN PV.1 m, 156). îmi iau sacu ... mă-ncrosnii cu mălaiu-n cârcă sipă ici ţi-e drumii (JIP. OP. 42). GR. încrosnia (JIP. 1. c.), încrozna, încrozni, încrojna (POP. NUV. 156), încrosna. ET. crosnă. încruci siehe cruci. încrucişa Präs, -séz (1703 GCD) I. V. tr. über Kreuz, kreuzweise stellen, setzen, legen, kreuzen. II. a se încrucişa sieh kreuzen. ET. cruciş. încrucişat Adj. (1683 DOS. LIT.2 51a) 1. gekreuzt, kreuzweise. Fetelese aşezară cu picioarele încrucişate la uşa şatrei (I. NGR., CL VII, 46). 2. schielend. Are ochii încrucişaţi, se uită încrucişat u. ä. er schielt. Constantin Vodă era un om prea mic de stat şi de făptură prost şi căutătura încrucişată (NECULCE, LET.2II, 380)’. GR. crucişat. ET. a încrucişa. SG. ALR I/1,K. 68. încrucişetură PI. -turi S. f. (1691 MĂRG.) Kreuzung F. Să ies iară la încrucişălurile căilor (MĂRG.2 232b). ET. a încrucişa. încrunta Präs, -crunt (1581 PRL 208a) 1. V. tr. 1. LV. (în sânge) in Blut tauchen, mit Blut tränken, blutig färben. Şi-ţi cruntezi limba ta în sângele lui (MĂRG.1 112a). Iară de-l va şi crunta, să se despartă de biserică 6 luni (PRAV. GOV. 123 b) wenn er ihn aber auch noch blutig schlägt. 2. LM. ochii eine finstere Miene annchmen, sprâncenele die Brauen (finster) runzeln. II. a se încrunta. 1. LV. sich blutig färben. Tot pământul să încruntă de sânge (VARL. CAZ.2 II, 82b). Iară de nu, sabia mea în voi se va încrunta (NEC. COSTIN, LET.21,419) wird sich mein Säbel in eurem Blut baden. 2. blutunterlaufene Augen bekommen. Paşa crunt iarăşi turba, Ochii-η sânge se-ncrunta (AL. BP. Constantin Brâncoveanul). - Daher: ergrimmen. Când îl supără cineva, atunci (leul) se încruntă grozav (ÎNV. COP. 1878, 35). Nu vă-ntunecaţi. Nu vă încruntaţi, Că-s o biată fată, Zău! nevinovată! (AL. PP. 117). 2. la cn. jdn. finster anblickcn. Odată-Ι văd că se încruntă la mine şi-mi zice (VLAH. DAN I, 41). GR. LV. crunta. 1. Pers. Sg. Präs. LV. -/ez(MĂRG. 1. c.). ET. crunt. SG.ALRII/I, K. 10; SN V, K. 1369. încruntare S. f. (1680 DOS. PS. SLAV.-R. 54, 27) 1. veralt.: Blutvergießen N. 2. Grimm M. GR. cruntare. ET. a încrunta. încruntat Adj. (um 1640 URECHE, LET.11, 167) 1. blutgetränkt, blutig. Te văzuiii cruntată în sângele tău (BIBLIA 1688 Ez 16, 6). O iapă vânătă, cu limba cruntată (MON. OF. 1878, 4593). Fiindu-i ochii sălbateci şi încruntaţi (MĂRG.2 236b) blutunterlaufen. 2. grimmig, finster. - Auch adverb.: Priveştepuţin cam încruntat, adică încruntă cum se cade sprânceana dreaptă (TEL. SCFI. 31; der Direktor zum Schauspieler). 3. blutgierig, mörderisch, grausam. Bărbaţii cei înc(r)untaţi (άνδρες αιμάτων) şi înşelători (MS. 1710 Ps 54, 24, GCR I, 367). Acel nedorios şi încruntat împărat (DOS. VS. Sept. 29; 38a). GR. cruntat. ET. a încrunta. încruntător Adj. (1651 PSALT. 54, 27) LV. blutrünstig. GR. cruntă tor. ET. a încrunta. 452 încumetri încruntătură PI. -türi S. f. (1856 SBIERA) 1. veralt.: Blutspur F. N-a lăsat nimică, afară de nişte încruntăturipe vatră (SBIERA POV. 204). 2. Grimm M. ET. a încrunta. încruşit siehe cruşit. încuia Präs, -cüi (1551/3 ES 100a; Mt 25, 10) 1. V. tr. 1. (mit Schlüssel etc.) zu-, ab-, ver, einschließen (Ggs. a descuia). De să va afla cineva să aibă carte, el o pune în ladă şi o încuie (MĂRG.2 113b). 2. verstopfen. II. a se încuia Verstopfung haben. GR. BAN. -cuna; ebenso die Ableitungen. ET. zu lat. cüneits „Keil” (mm. cui „Nagel”), also eig. wohl „mit einem Keil verschließen”. SG. ALR II/I, MN 3805, 119; SN I, K, 154. încuiat (1561 CORESI) 1. Adj. 1. verschlossen. Uşile fiind încuiate (CORESI TE4 232b; Jo 20, 19). 2. verstopft. II. S. n. 1. Verschließen N. 2. Verstopfung F. ET. a încuia. încuiba Präs, -bez (1577 CORESI PS.5 200a; Ps 103, 18) 1. V. intr. nisten. Acolo pasări vor încuiba (BIBLIA 1688 Ps 103,18). Acolo încuihă ariciul (BIBLIA 1688 Js 34, 15). II. a se încuiba. 1. nisten. Acolo pasările să vor încuiba (PS. RÂMN. 103, 18). 2. fig.: sich cinnisten. Acel obicei (de a se sulemeni) ... au şi trecut peste Dunăre şi s-a încuibat în satele româneşti (AL. PP. 128). GR. încuibam (CORESI); 1. Pers. Sg. Präs, auch -cüib (B.). ET. cuib, cuiburi, vgl. a cuiba. încuicre PI. -ieri S. f. (1688 BIBLIA 2 Sm 22, 46) 1. Verschluß M. 2. Abschluß M. 3. Verstopfung F. ET. a încuia. încuietoare PI. -töri S. f (1642 EUSTR. PRAV. 325) Schließvorrichtung: Verschluß, Riegel M., Schloß N. La carii nu-s uşi, nu-s zăvoară, nu-s încuietori (BIBLIA 1688 Jr 49,30). Era tare în încuietori vechitura dracului de tron (RĂDUL. RUST. II, 69). Fiind el legat şi în tari încuietori, să dezlega de toate legăturile (S. TAINE 71). ET. a încuia. SG. ALRII/1, MN 3812, 121. încuietiîră PI. -türi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Verstopfung F. Pe excrementele unui copil să nu se puie cenuşă, căci e rău de încuietiîră (ION. SUP. 25). ET. a încuia. încujba Präs, -bez V. tr. (1642 CAZ. GOV. 129) MOLD, biegen, beugen, krümmen. Coarda ... ar fi încujbat falnicul arc (C. NGR. OP. II, 168). Pe. când mă încujbase sub greul jug al său Amara bătrâneţe (I. NGR., CL IV, 103). - Fig.: Vădzându-l împăratul că nu-l mai poale încujba, l-au izgonit (DOS. VS. Dech. 30; 242a) als er sah, daß er ihn nicht willfährig machen konnte. GR. cujba (B.), -cujbi (DOS. VS. Mai 8; 113a). ET. cujbă. încujbârePl. -bări S. f. (um 1825 CONACHI) Krümmung F. Un părău de apă vie ca un şerpe în cujbări (CONACHI 121). GR. cujbare. ET. a încujba. încujbât Adj. (1683 DOS.) gekrümmt, gebogen. Cu sprâncenele groase... încujbate rălund (DOS. VS. lan. 18; 17b). GR. încujbil (BIBLIA 1688 1 Kg 6, 4). ET. a încujba. încujbătură PI. -türi S. f. (1683 DOS.) Biegung, Krümmung F. Acel groznic şerpe făcând un chip de încujbătură ca o coardă de boltă (DOS. VS. Martie 31; 60b) gleich einem Gewölbebogen. ET. a încujba. încumeta Präs, mă -nehmet V. refl. (1788 MOLNAR SPRL. 307) 1. wagen, sich erkühnen, vermessen, getrauen. Să mă încumet a rădica cel văl misterios ce acopere viitorul (BODN., CL I, 119). Nu mă voi încumeta a spune ceia ce aievea n-am văzul (ODOB. PS. 87). Spune ce slujbă să-ţi fac şi mă. voi încumete (ISP. LEG.2 76) und ich werde es wagen. 2. în, pe c. auf etw. vertrauen, sich verlassen. Dacă se în cuinătă în dibăcia lui (TSP. JUC. 52). îşi luă inima în dinţi., încumetăndu-se pe ajutorul lui D-zeu şi pe voinicia sa (ISP. LEG.2 218). GR. -măta, cumeta (B.; POL.; NĂD. NUV. I, 13); 1. Pers. Sg. Präs, auch -cumăit, -mătez (GANE, CL XV, 422); OLT. a se încumete, Perl', -mesei, Part. -mes (ISP. 1. c. u. 77); 3. Pers. Sg. Perf. încumâse (ISP., CL XII, 181; 203). ET. lat. committo, -ere. încumetri Präs, mă -trese V. refl. (1581 PRL 231a) cu cn. 1. jds. Gevatter werden (dadurch, daß der eine beim Kind des andern Pate steht). Cneazul Dimitrie Galitin ... au botezat un cocon a lui. Constantin Ducăii. Vodă de s-ciu în cumetrit (NECULCE, LET.2 II, 275). - Die dadurch entstehende Allianz (rudenieprin sfântul 453 încumnăţi botez) bildet nach kanonischem Recht zwischen den beiderseitigen Familien ein ähnliches Eheh in demis wie die Blutsverwandtschaft (rudenie din sânge) u. Verschwägerung (încuscrire, rudenie din cuscrie) (PRAV. BIS. III, 3), wogegen früher das Zivilgesetz nur die Ehe zwischen Paten u. Täufling verbot (COD. CIV. Art. 145). 2. fig,: sich mit jdm. verbünden. Cu cinste e din partea du mita le să te încumetreşti cu alde Marin si Nea gu la tâlhăriile lor? (RADUL. RUST. II, 283). GR. -măiri. KT', cumătru. încumnăţi Präs, mă -ţese V. refl. (um 1812 ŞrNCAI HR. I, 367) sich verschwägern (im engeren Sinn = zum Schwager machen). Să-i deie pe sorä-sa de nevastă, că, de i-a da-o şis-or încumnăţi amândoi (SBIERA POV. 137). ET. cumnat. încungiur etc. siehe înconjur etc. încunoâştc (t) Präs, -nösc V. tr. (1683 DOS.) jdn. benachrichtigen, in Kenntnis setzen. Să-l încre-dinţeaze să-l încunoască (DOS. VS. Noe. 30; 177b). El. a cunoaşte. încunoştinţâ Präs, -ţcz V. tr. (1840 POEN. 1, 109) LM. 1. pc. jdn. in Kenntnis setzen, benachrichtigen. John încunoştinlăpe stăpânul său că un domn oarecare îl aşteaptă jos (CL XTTI, 405). 2. cuiva c. jdm. zur Kenntnis bringen, mitteilen. Basarab nu numai că refuză propunerile spatariului Cârmii, dar le şi încunoştiinţă lui Şte/aniţă Vodă (AL. PP. 184). GR. -ştiinţa. Vgl. a înştiinţa. ET. Neubildung aus cunoştinţă. încunoştinţâre PI. -ţări S. f. (1857 POL.) Bekanntmachung F. Dacă nu ar fi pentru mine o încunoştinţâre că tu suferi (BOLINTINEANU OP. 1951,454). ET. a încunoştinţâ. încunună Präs, -nez V. tr. (16. Jh. PS. SCFI. 8, 5) 1. bekränzen. Iată soarele apune, Voind creştetele-nalte ale tării să-ncunune Cu un nimb de biruinţă (EMIN. O. I, 148). 2. belohnen. Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări (PS. RÂMN. Ps. 102, 4). 3. krönen (NECULCE, LET.1 II, 402). GR. LV. cun-, das jetzt nur „trauen” bedeutet. ET. cunună. încurâ Präs. încur (1649 NĂSTUREL) MUNT. I. V. tr. un cal ein Pferd rennen lassen, antreiben, jagen. Sântul Ilie, încurându-şi armăsarii cu tunete şi cu plesnele (OD. PS. 215). Mai mulţi tineri cuconaşi... urmau caravana, încurând şi jucând caii pe lângă căleşti (GH ICA 324). Lasă-mă a-ncăleca Ş-o leacă a-l încura, Până bine l-oi muia (PP. REV. TOC. III, 398; von einem unbändigen Roß). II. a se încura von Pferden, dann auch von Menschen; rennen jagen. S-a rupt şleahul, s-au mettrai caii (LIT.) die Pierde rannten dahin. Copilul si mâmzul de sub et au întins la drum, zbenguindu-seşi încurându-se (ISP. LEG.2 162). Se încura toţi de frica împăratului de aducea... cinecâtu-iputea mâna (NĂSTUREL, GCR 1, 132). GR. (t) a încură. - 1. Pers. Sg. Präs, auch încuréz. ET. lat. incurro, -ère „auf etw. losrennen”, mit veränderter Bdtg. Dag. geht frz. s'encourir „davonrennen” auf in de currëre zurück. încuraja Präs, -jéz (1830 MONTESQUIEU 121) 1. V. tr. 1. pc. jdn. ermutigen, jdm. Mut zusprechen. 2. c. begünstigen. II. a se încuraja sich Mut machen. GR. veralt.: -cor-. ET’, nach frz. encourager. încurajare PL -jari S. f (1836 C. NGR. OP. I, 26) Ermutigung, Aufmunterung F. GR. veralt.: -cor- (PANN EROT. II, 73). ET. a încuraja. încurăre PI. -rări S. f. (1652 ÎNDR.) veralt.: Pferderennen N. Carele va privi la încurărea cailor (INDR. 599). wer dem Pferderennen zusicht. In Muntenia ... există încă şi acum încurarea cailor, numită şi „alergare de cai”, în ziua de Sân-Toader, la începutul Postului mare (MAR. NUNTA 77). GR. încurăre. ET. a încura. încurcă Präs, -cürc (1581 CORESI OMIL. 416) l. V. tr fire etc. Fäden etc. verwickeln, -heddem, -wirren. Ţistja, nu-ncurca iţele babei (NĂD. NUV. 1,42) bringe die Alte nicht aus dem Konzept. Baba Uta, care îşi încurcase vaca printre carele omeneşti (DEL. S. 196) die mit ihrer Kuh zwischen die Bauemwagcn geraten war. Mai încurcă lumea câteva fetişcane (DEL. S. 40) cs sind auch einige halbwüchsige Mädchen da, die da eigentlich nichts zu suchen haben (wörtl.: die den Leuten im Wege stehen). îl încurca pe el că avea casa la loc rău (GHI13. BV. 71 ) es störte ihn. Pentru ce încurci şi ameţeşti pe băieţi (C. NGR. 8; zu einem schlechten Lehrer) warum machen sic die Jungen konfus'? Aşa. a încurcat şi ea în tinereţe pe Kivu (DEL. S. 52; von der Frau K. s) so hat auch sie K. in ihr Netz verstrickt, gelockt. Eu încurcai nu ştiu ce scuze (L. NGR., CL XV, 48) ich stammelte irgendwelche Entschuldigungen. Dascălii... o cam încurcă(RĂDUL. RUST. II, 9) gab eine verlegene Antwort. 454 îndatora II. a se încurca. 1. sich verwickeln, -heddem, -wirren. Puie-se piciorul lui în laţ, în mreajă să să încurce (BIBLIA 1688 Ib 18, 8). îmi pare că s-au încurcat iţele (CL V, 62) es scheint mir, daß die Sache heikel ist. Haide, haide! le încurci rău (BOGD. VECITI142; zu jdm., der sich herauszureden versucht). Ce are el să se încurce în lungi cetiri şi meditări (I. NGR., CL V, 335) was hat er sich auf... einzulassen. (Călătorul) e încurcat în trebi ce nu-l lasă a cultiva cunoştinţa locuitorilor (C. NGR. 63) ist voll beschäftigt. 2. hängen-, steckenbleiben. Frigul unde săse-ncurce? (SPER. AN. 18921,246; in der scherzhaften Antwort eines im Winter mit einem Netz Bekleideten). Moş Bodrângă se încurcase nu ştiu pe unde în sara aceea (CREANGĂ, CL XV, 459) an jenem Abend war B. irgendwo hängengeblieben. Toată lumea se încurcă de mine (ZAMF. LN. 10) ich bin allen im Wege. La şezătoare ... fata. moşneagului nu se încurca, ci torcea câte-un ciur plin de fuse (CREANGĂ, GCR II, 348) das Mädchen ... hielt sich nicht lange auf, sondern ... (Se zicea că părintele) odată... s-ar fi încurcat în cetirea Sfintei Evanghelii (I. NGR., CL III, 43). ET. viell. lat. inculco, we „hineinpressen”, zunächst in der Verbindung a se încurca în cursă, laţ, mreajă „in die Falle, Schlinge, ins Netz bringen bzw. gehen” // lat. *mcăTcăre (zu colus „Spinnrocken”) (DA, REW 4360). SG. ALR SN II, K. 468. în cur cală PI. -caii S. f. (1845 FM 411) MOLD. Verwicklung F. ET. a încurca. încurcat Adj. (1563 CORESI PRAXIU 399) verstrickt, verwickelt, verwirrt. ET. a încurca. încurcătură PI. -tun S. f. (1683 DOS. VS. Noc. 30; 183b) Verwicklung, -wirrung, Konfusion F. Cine ştie ce încurcătură vei face p-acolo (ISP. D.) was für eine Konfusion du dort anrichten wirst. O sută de lei pe lună e un fleac, dar... te scoate din multe încurcături (ROS. TROT. 13) hilft dir aus mancher Verlegenheit. ET. a încurca. încurelă Präs, -lez V. tr. (1879 TEOD.) (um)gürten. Vinele să-mi scoţi, Curele să-ţi faci, Să te-ncurelezi (TEOD. PP. 64; das Roß zum Helden). Scoate murgul de-nşelcit, De-nşelal şi-ncurelat (BIBIC. 332). ET. curea. încurmezişăre (t) S. f. (1652 ÎNDR.) Einwand M. Când se va întoarce (moştenitorul din robie), alunce-şi va. lua moşnenirea ...jară de nici o încurmezişăre (INDR. 279). ET. a (în)curmezişa. încurţi (t) V. refl. (16. Jh. PS. SCH.) sich niederlassen. In coperemântul zeului de ceriu încurli-se (COR. PS. 90, 1). încurţiiu-me (PS. SCH. 90, 1). ET. zu curte, nach ksl. vodvorili sg. încurundâ (t) V. refl. (16. Jh. PS. SCH.) LV. (sich be)eilen. Şi după acea încurundare-se (PS. SCH. 15,4). ET. zu curând, vgl. a curânda. încuscri Präs, mă -cresc V. refl. (1673 DOS. PS. V.) verschwägern (= durch Ehe verwandt werden). Şi vă încuscriţi cu noi, fetele voastre dali-le noao şi felele noastre luaţi la feciorii voştri (BIBLIA 1688 Gn 34, 9). Vgl. a încumetri, a încumnăţi. GR. Konj. săînciiscre (DOS. PS. V. 113,6), încuscreze (DOS. PS. V. 77,212). ET. cuscru. încutropi siehe cotropi. încuviinţă Präs, -ţez V. tr. (1822 HMST. 51) 1. LM. bewilligen, genehmigen. Cele două luni de oprire în străinătate ce bătrânul Vereanu mai încuviinţase fiului său (I. NGR., CL VII, 41). 2. gutheißen, billigen. Flecăii a lui vorbe cu toţi cu-viinţară (I. NGR., CL IV, 72). ET. zu cuviinţă. încuviinţârc PI. -ţări S. f. (1841 C. NGR. OP. I, 246) Genehmigung, Erlaubnis F. ET. a încuviinţa. încuviinţât Adj. (1809 DIDAHII) unui lucru zu etw. passend, geeignet. Nu ... că doară (aceste didahii) osebit încuviinţate ar fi jalnicii vremii a îngropăciunii pruncilor (DIDAHII 1809, GCR II, 201). încuviinţate datorii (DRĂGFI. R. 152). - Neg. neîncuviinţat. Vgl. cuviinţat. ET. a încuviinţa. îndârn siehe dam. îndâtă siehe dată1 1. i. îndatora Präs, -rez (1593 DIR) 1. V. tr. 1. verpflichten. Stăpânirea să-ndatoreze satu, plasa... a-şi... căpăta prăsitori şi sămânţa pântru ghitili şi holdile satilor (JIP., GCR II, 259) (Haidar-Paşa) îndatoră pe poloni a plăti tribut turcilor (BĂLC. 106). - Spez.: pc. jdn. zu Dank verpflichten, sich ihm gefällig erweisen. Eu nu uit niciodată pe aceia cari m-au îndatorat (CAR. MI. 155). 2. in Schulden stürzen, verschulden. (Constantin Vodă) îndatori ţara şi pe vaci şi pe oi şi pe miere şi pe ceară de lua bani de la neguţători (NECULCE, LET.2 II, 269) indem er auf die Kuhsteuer, Schafsteuer... Geld aufnahm. 455 îndatorat 3. LV. pc. cu c. u. ä. jdm. etw. leihen. Eduard... pârî pe Aaron Vodă pentru banii ce-l îndatorise (NEC. COSTIN, LET.2I, App. 105). II. a se îndatora. 1. sich verpflichten. - Spcz.: sich zu Dank verpflichten. 2. sich in Schulden stürzen. Eu silind să mă plătesc Mai tare mă-ndatoresc (I.-B. 460). 3. LV. sich etw. leihen. Cela ce se va îndatori cu ceva la altul (ÎNDR. 346) wer bei einem anderen etw. leiht. (El) s-au fost îndatorind la boierinaşi de bani de au fost cheltuind pe drum (NECULCE, LET.2 II, 197) er habe sich ... Geld geliehen. GR. îndatori, Präs. -resc. ET. dator. îndatorat Adj. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) 1. verpflichtet. 2. dankbar. II sărută... mulţămeşte, s-arată îndatorit (BELD. ET. 101). 3. verschuldet. - Auch substantiv. GR. îndatorit. ET. a îndatora, îndatori. îndatorire PI. -riri S. f. (1817 COD. CAL.) 1. Verpflichtung F. Ţăranii... vor fi datori a împlini lucrul şi îndatoririle în folosul stăpânilor acelor moşii (AŞEZ. 1818, GCRII, 222) die Obliegenheiten. Cele deopotrivă drituri şi îndatoriri între însoţiţi (COD. CAL. § 103) Rechte und Pflichten. 2. Gefälligkeit F., Dienst M. Zicândii-mi că ai să-mi cei o îndatorire mare (I. NGR., CL XIII, 28). 3. Schulden (PI.) (Z. VIII, 117). ET. a îndatori (îndatora). îndatoritor Adj. (1835 DRÄGH. R. 9) 1. verpflichtet. 2. dankbar. - Auch substantiv.; Făcea pe „ îndatoritorul” ...pe lângă doctor (DEMETR. NUV. 47) M. spielte den Dienstfertigen. ET. a îndatori (îndatora). îndălui Präs, -luiesc V. intr. (um 1670 ANON. CAR.) TR. 1. beginnen. Bătrâna luă o mătură şi ăndăli a mătura prin casă (FR.-C. MOŢII 259). 2. aufbrechen, fortgehen. Când Gheorghiţă andălea, Maică-sa din grai grăia (POMP. BP. 28). GR. andăli, ăndăli. ET. magy. indul. îndămână etc. siehe îndemâna etc. îndărăcni (t) V. tr. (1825 B.) zurückdrängen, -halten. Dascălii altor limbi carii... ne îndărăcneapentru câştigul lor (GRIG. LOGHICA, GCR II, 253). ET. îndărăpt (îndărăt). îndărăpnât Adj. (1891 OLL.) în c. auf etw. eigensinnig beharrend. Norocul... în jocul său neprevăzut stă-n veci îndărăpnât (OLL. HOR. 268; Üb. v. lat. pertinax). ET. zu îndărăpt (îndărăt). îndărăpnic etc. siche îndărătnic etc. îndărăptâ Präs, -tez (um 1640 URECHE) I. V. tr. zurückdrängen. Indărăptându-i leşii, s-au întors căzacii în tabăra lor (MIR. COSTIN, LET.1 I, 320). Cu ruga îndărăptâ şi războaiele. Cu ruga îndărăptâ foamea cetăţii (DOS. VS. Sept. 2; 3b). Freacă cu usturoiul pisat... ţâţele ... ca să îndărăteze ... laptele (MAR. NAŞT. 427). II. a se îndărăptâ zurücktreten, zurückweichen. - LV. auch intr.: Unde era nevoie, însuşi se vâra (Ştefan Vodă), ca văzându-l ai săi să nu îndărăpteze (URECHE, LET.11, 178). GR. îndărăta (MAR. 1. c.). ET. îndărăpt (îndărăt). îndărăt Adv. (1551/3 ES 95a; Mt24, 18) 1. îndărăt, (pe) dindărăt hinten, von hinten, rückwärts; îndărăt nach hinten, rückwärts, zurück (Ggs. înainte). Mânule legate îndărăpt (DOS. VS. Sept. 4; 8a) auf dem Rücken. Merg, mă uit, mă întorc, rămân îndărăt ich gehe rückwärts, blicke nach hinten, zurück, kehre, bleibe zurück. De vei lua casă rea, poţi să o dai îndărăt... iarăpre mine nu o poţi să o dai nicidecum îndărăt (MĂRG., GCR 1,291). Dau îndărăt ich mache Rückschritte; (mă) dau îndărăt ich trete, weiche zurück. -Substantiv.: îndărătul, dindărătid hinter jdm. Jaluziile din faţă rămaseră închise ... şi nimica nu se zărea îndărătul lor{I. NGR., CL VII, 10). Meseria arnăuţilor ... consistă numai întru a fi înaimaţi ca nişte arsenaluri şi a figura astfel dindărăptul caleştelor (AL. PP. 94). Cum au întrat înlăuntru, îndată li s-au încuiat poarta îndărăpt (SBIERA POV, 148) hinter ihnen. 2. MUNT. TR. de-a-ndărătele(a) rücklings. Căzând d-a-ndăratele pe un scaun şi leşinând (CARAG. CL XIX, 128). Să meargă de-a-ndărătele cu sfeşnicul într-o mână şi cu cădelniţa în cealaltă (GHICA, CL XIV, 211). - Fig.: verkehrt. Omul îndărătnic toate d-a-nda-ralele le face (PANN PV1 III, 14). Când s-a dus dimineaţa la rău ... a aflat toate de-a-ndărăptelea (SBIERA POV. 192). GR. zu îndărăt: MOLD. -răpt. - Zu de-a-ndărătele(a); bisw. -rat-, -răpt- (SBIERA 1. c.). ET. lat. in-de-răro; -răpt scheint von LV. derept (siehe drept) beeinflußt. SG. ALR SN V, K. 1401, 1499. îndărăta siche îndărăptâ. îndărătnic (16. Jh. PS. FI. 77, 8) I. Adj. eigensinnig, halsstarrig, hartnäckig, widerspenstig. Văzuşi ce păţi ceaia ca o îndărăpnică şi 456 înde2 priceavă? (DOS. VS. Mai 9; 117b, von einer Frau, die sich weigerte, den Götzen zu dienen u. dafür gemartert wurde). Şi ceia ce să împomcişeadză, să-i înfrunleze (preutul), căsimtumulţi îndărăpnici (MS. 17. Jh., GCR I, 47). Vereanu era... bun şi blând, dar îndărătnic, aşa încât soţia lui... trebuia să fie foarte ghibace penbtru a-1 pleca voinţelor ei (I. NGR., CL VII, 5). Femeia îndărătnică „der Widerspenstigen Zähmung”, als Titel des Shakespeare’sehen Lustspiels „The Taming of the Shrew”. GR. MOLD, -răpnic (CANT. DIV. 25b), -räptnic (SICR. DE AUR2 30b). II. S. f. îndărătnică BAN. Waldrebe F. (Clematis integrifolia). ET. îndărăt. îndărătnici Präs, -cesc (1620 MOXA, HC I, 369) I. V. tr. eigensinnig, halsstarrig, hartnäckig, widerspenstig machen. Muierea, pe care o îndărătnicise Gheorghe, ţinea morţiş să nu facă (bărbatul ei) pe voia vitei de Neagu (RADUL. RUST. II, 291). II. a se îndărătnici eigensinnig etc. werden. De multe ori bărbaţii buni... s-au îndrăpnicit (CANT. DIV. 123b). GR. MOLD. -dărăpn-, -drăptn- (CANT. DIV. 83b), -drăpn- (CANT. DIV. 1. c.). ET. îndărăt. îndărătnicie S. f. (1642 CAZ. GOV. 205) Eigensinn M., Halsstarrigkeit, Hartnäckigkeit, Widerspenstigkeit F. Lacomii ... nemăruia mai cu înde-replnicia decât lor singuri lucrişoarele lor închid (NEC. COSTIN, GCR II, 11) die Habgierigen verschließen ihre Sachen vor niemandem hartnäckiger als vor sich selbst. Turcii atacară iarăşi într-o zi slrâmtorile cu o îndărătnicie rară (CL XV, 54). GR. MOLD. -răpn- (NT 1648 Apg 23, 7), -drăpln-(CANT. IST. 81). ET. a îndărătnici. îndărătniciune S. f. (1643 VARL. CAZ.2 II, 42b) eigensinnige Handlung. Corbul... atâtea răutăţi şi îndrăpniciuniprecum săfie făcut... cunoscând (CANT. IST. 205). GR. MOLD. îndrăp- (CANT.; VARL.) ET. a îndărătnici. îndătina Präs, -nez (1856 SBIERA) I. V. intr. pflegen (= gewohnt sein). Epoca în care îndătinează românii din Dacia a se căsători (MAR. NUNTA 4). II. a se îndătina sich gewöhnen. Sătenii se îndătinase de mult a-1 privi ca următori al lui Pafnuti (CL XV, 271). Aşa se îndătinase de când era mic (SBIERA POV. 168). ET. datină. îndătinat Adj. (1852 STĂM.) gewohnt. Ţăranca astfel îndătinată: cu munca, cu iconomie (JIP. R. 157). ET. a îndătina. îndârji Präs, -jesc (1688 BIBLIA) 1. V. tr. 1. reizen, aufhetzen, aufbringen, erbittern. îndârjeşte (tu) pe Marin Sofroni să nu-i dea fărâmă (lui Neagu din lucrurile furate) (RĂDUL. RUST. II, 285). - In dieser Bdtg. LV. nicht belegt. 2. dreist, keck, verwegen machen. Un cântec voinicesc îl insuflă, îl îndârjeşte (pe român) (RAL. SUV. 25). II. a se îndârji. 1. sich empören. O stea să nu-i lucească ... Şi marea pentru dânsul mereu să se-ndârjească (OLL. HOR. 368). Să îndârji (xaxeMporioev) norodul pre cuvintele Ezechiei (BIBLIA 1688 2 Chr 32, 8). 2. sich crdrcisten. In ce te bizui de te îndârjeşti aşa, nepoate? (CREANGĂ, CL XV, 9). ET. dârz. îndârjire S. f. (1688 BIBLIA) Dreistigkeit, Verwegenheit F. Topeşte dârjireaputerii lor (BIBLIA 1688 1 Makk4, 32).’ GR. dârj-, ET. a îndârji. îndârjit Adj. (um 1820 ZIL. CR. 56) 1. aufgebracht. Mihu ...nu vorbea; el mormăia ca un urs îndârjit (SLAVICI, CL XII, 434). 2. erbittert. Turcii, îndârjiţi depăpara ce mâncase din mânapersienilor (ISP., CL XII, 178). ET. a îndârji. înde1 Konj. (16. Jh. CV) LV. als, während. înde stătuiu în gloată (CV2 31 b; Apg 24, 20) als ich vor dem hohen Rat stand. ET. lat. înde (REW 4368). înde2 Präp. (1581 PRL 230a) 1. LV. u. MOLD. TR.: înde sine, înde ei u. ä. einander, untereinander, unter sich. Săracul şi bogatul s-au întâmpinat înde sine (BIBLIA 1688 Spr 22, 2). S-au sfătuit în de ei Grigorie Vodă cu Pelriceico Vodă să se închine la Ieşi (NECULCE, LET.2 II, 201). Să vor omorî fraţâi înde eiş (DOS. VS. Noc. 24; 152a). Moldova, încungiurată de megieşi puternici, au fost adese teatrul combaterilor ce-şi dădeau în de ei (SUŢU NOT. 49). Să nu se uite (ea) la nişte ştrengari cari pe urmă râd în de ei de prostia femeilor (NĂD. NUV. II, 49). -Stärker ei înde ei u. â.: S-au omorât ei înde ei (MARG.1 170a). Cum v-am iubit eu pre voi, aşa să vă iubiţi şi voi ande voi (Ş. TAINE 132). Codrii negri aiurează şi izvoarele-i albastre Povestesc ele-n de ele numai dragostele noastre (EMIN. 0.1,155). Crăşmă-riţa ... ne-a dus deoparte, într-o odaie mare ... unde eram numai noi-în-de-noi (CREANGĂ, CL XV, 454). 457 îndcgetâ Om juca noi în-de-ai-noştri ş-om cânta lot noi, făr-de nici o supărare (BOGD. POV. 19) mit unseresgleichen. 2. el înde el für sich, bei sich (selbst), allein. Venea el în de el şi vorbindu-şi la inimă (POP. NUV. 35) er kam allein und im Selbstgespräch daher. Văduva Lenea se mistuia ea înde ea (POP. NUV. 121) die Witwe L. verzehrte sich im Stillen. GR. Dafür außer adins (s. d. 2) noch aden: Vă veţi junghia aden voi (COD. STU., HC II, 49). u. MOLD. LV. (17. Jh.) häufig ande: Când să vor voi ei ande sine (Ş. TAINE 105). Să voroviră ande ei să stea bărbăleşte (DOS. VS. Apr. 10; 81a). De să va fi prilejit nescui să-şi împartă... vreun loc ande sine (PRAV. IAŞI 1646, CCR 219). De allein: Şi-i aduse pre ei într-un munte înalt numai ei de eişi (BIBLIA 1688 Mk 9, 2). MOLD. ade: M-am dus ade (H.2 1, 260) ich ging allein. ET. wahrsch, mit adins identisch, u. zw. ergab id-ipsum (od. ad-ipsum) zunächst *adensu, u. das häufige *adensu-sene wurde zu aden-sene zusamengezogen (vgl. undelemn aus * üntu-de-lemnu u. ä.), was dann zu aden-mene, aden-tene etc. führte. Aus dem prolcliti-schen aden wurde *adne (vgl. pre, spre, între < per, super, inter), ande u. schließlich trat în an die Stelle des unverständlich gewordenen an-. // în + de2 (DA). îndegetâ (t) Präs, -tez V. tr. (1856 SBIERA POV. 277) BUCOV. hinweisen. După cum îndegetează toate numirile acestea (MAR. NUNTA 608). ET. deget, nach dt. Fingerzeig. îndelepnici siehe îndeletnici. îndelete (1585 IORGA S. D. V, 173) 1. Adv. 1. îndelete, pe îndelete mit Muße, in aller Ruhe, gemächlich. Păzându-l cu strafe şi peceţi până-ş va lua de samă îndeleate în ce chip l-a omorî (DOS. VS. Noe. 30; 183b). Şopârlele ... Ciovlica ... Şi şerpii... să te cheme D-aproape şi-ndelete ruin-a. contempla? (DEPAR. I, 86). Cu cofiţa, pe-ndelete, Vin neveste de la rău (COŞBUC 6). 2. TR. zur Iiand. Am eu ceva îndelete din casa noastră cu ce vom scăpa (CL XVII, 275). II. S. Muße F. Aflându-ş îndeleate din cavza aceasta carea îndeleate de mult o doria (DOS. VS. Dech. 13; 216a). ET. -lete geht wahrsch. auf lat. Ibîta, -mim „Belieben” zurück, so daß îndelete urspr. „nach Belieben” bedeutet haben dürfte. // -lete < asl. leto „Zeit” (PUŞC., DR I, 233). îndeletici siehe îndeletnici. îndeletnic Adj. (1691 MĂRG.) müßig. Acestea săfaci când eşti îndeleatnic şi nu lucrezi (MĂRG.2 213a). Vgl. dag. deletnic „beschäftigt” (B.). ET. vgl. îndelete u. a îndeletnici. îndeletnici mă -cesc V. refl. (1581 CORESIOMIL. 133) 1. cu c., LV. häufiger în(tru) (VARL. CAZ.21, 61a), pentru c., de c. (PRAV. GOV. la), la c. (PS. RÂMN. 178b) seine Zeit auf etw. verwenden, sich damit beschäftigen. Nu te leni de spăsenia sufletului tău, ce te îndilepniceşte cu cetitul şi cu ruga (DOS. VS. Mai 18; 137a). în vremea cât au trăit el la Ţărigrad, s-au îndeletnicit cu limba şi musichia turcească (CANT. SCRIS. 3) verlegte er sich auf ... îndelelniciţi-vă (VULGATA; vacate) şi cunoaşteţi că eu sunt D-zeu (MĂRG.2 225b; Ps 45,10). Ştiinţa cea theologhicească să îndeletniceşte pentru D-zeu şi pentru cele d-zeieşti (DESC. PR. CR. II, 1). De ce să nu ne îndeletnicim şi acum cu lucrarea ... mălaiului (ION. CAL. 78). 2. mă îndeletnicesc să fac c., a face c.: a) ich finde Zeit, etw. zu tun. Preotul chemat la pomenirea unui sfânt oarecăruia. şi nu se va îndeletnici să meargă (PRAV. GOV. 106a). Daher: b) ich befleißige mich, etw. zu tun. Ca săsă-ndelepnicească toţsă-l cunoască (DOS. PS. V. 50; 84a, vgl. dazu Ps 45, 10). Să îndeletnicesc bucuroşi să meargă la curte (CANT. SCRIS. 163). Sula, ciocanul şi calupul cu care se îndeletnicea (ciubotarul) a cârpi iminiii sătenilor (BOGD. POV. 125). GR. -lepn- (DOS. 1. c.), -letni (MOXA, HC I, 387). ET. îndeletnic; Begriffsübergang von „Muße haben” zu „sich beschäftigen” wie bei lat. vacare. îndeletnicic (t) S. f. (1649 MARD.) Beschäftigung F. ET. a se îndeletnici. îndeletnicire PI. -cin S. f. (1683 DOS. VS. Fevr. 8; 62b) Beschäftigung F. GR. îndelepnicire. ET. a se îndeletnici. îndelung (1561 CORESI TE4 160b; Lk 18, 7) I. Adj. lang (anhaltend, dauernd). Mulţumesc îndelungii răbdării tale (PSLAT. RÂMN. 58b) ich danke deiner Langmut. Socotind că nici hrană îndelungă nu va avea Grit în cetate (NEC. COSTIN, LET.11, App 41). Arsă de soare cum era (faţa lui), prin faptul îndelungei lui şederi la ţară (OLL. HOR. 226). II. Adv. lang, lange Zeit. Iară nu îndelung au ţinut Mihai Vodă domnia ţării aceia (MIR. COSTIN, LET.2 I, 254). Cu îndelungul (MĂRG.2 91a). In Zusammensetzungen: Eşti... îndelung-răbdătoriu (PSALT. RÂMN. Ps. 85, 14) langmütig. îndelung-răbdare, îndelung-răbda (CORESI PRAXIU, DENS. IST. II, 236); vgl. auch înlung-răbdătoriu (PS. SCH.; CORESI PS. 7, 11). ET. lung; vgl. delung. îndelunga siehe delunga. 458 îndemână îndelungâreţ (t) Adj. (um 1710 NEC. COSTIN) beharrend. Din firea lui era rău şi pizmă tar, îndelungâreţ la mânie (NEC. COSTIN, LET.2 TI, 1 8). ET. zu îndelung. îndelungat siehe delungal. îndelungi siehe delunga. îndemână Präs, -nez (1633 DRIIA XXI, 426) 1. V. tr. pc. jdm. Hilfestellung leisten, beistehen, ihn unterstützen. Le-au răspuns ... că-i va. îndemâna cu bani (BELD. ETER. 124). Apa nu hrăneşte, ci numai îndămânează mistuirea (ION. CAL. 229) fördert. Proprietarud zisei moşii (unde se aflau cărbuni de pământ) îndămăna pe vapoarele ce veneau la Galaţi (SUŢU NOT. 95) versorgte die Schiffe. Lupul... cu binele altora nici cearcă nici pofteşte să să îndemânedze (CANT. IST. 54) fremdes Gut in Anspruch zu nehmen. II. a se îndemâna. 1. sich darbieten. Luând vistieria hani dintr-ai lefilor cu numire de împrumut şi neîndemânându-se prilej a-i răspunde în vremea ce se plătea lefiie (DOC. 1814, TEZ. II, 336). 2. selten sich anschiclcen. îşi ridica capul peste umărul Ioanei ca s-o vază cum se îndemână (la împletii) (CAR. MI. 37). GR. MOLD. -dăm-. 1. Pers. Sg. Präs, -mân (CAR. 1. c.; B·)· ^ ET. îndemână. îndemânare S. f. (1698 CANT. DIV.) 1. Beistand M., Unterstützung F. Nevoieşia lucrurilor tâmplăloare între muritori îndemânarea au scornit (CANT. IST. 267) hat den gegenseitigen Beistand ins Leben gerufen. Toate îndemânările fiilor veacului acestuia (CANT. DIV. 20a). 2. Bequemlichkeit F. Casa era mică... şi nu prezenta nici o îndemânare (I. NGR., CL VII, 54). 3. Geschicklichkeit F. îşi juma ţigarea, repezind pe nas coloane de fum şi aruncând la distanţă cercuri c-o îndemânare minunată (DEL. S. 124). Nu toată lumea poate avea acea îndemânare ca să altoiască (DATC. HORT. I 8). - Neg. neîndemânare (s. d.). ET. a îndemâna. îndemânat Adj. (1 803 TEZ.) gelegen, angemessen, geeignet, passend. Să se chibzLiiascăun alt mijloc mai îndemânai spre înlesnirea acestui lucru greu (DOC. 1803, TEZ. II, 318). Vrând cu toţi a face sfat, Căci era de Prut aproape şi locul îndemânat (BELD. ET. 34). - Neg. neîndemânat. GR. îndămânat (ŞINCAI E. 188). ET. a îndemâna. îndemânatic Adj. (1788 MOLNAR SPRACTIL. 124) 1. veralt.: geeignet, passend. Toate limbile fără osebire sunt îndămănatece la toate ştiinţele (GRIG. LOGH. GCR II, 252). Poziţia acestui oraş fiind mai îndemânatică pentru apărarea ţărei în contra năvălire! tătarilor (AL. PP. 170). 2. MUNT, geschickt, gewandt. Unii porcari, mai puţin îndemânateci... nu izbutesc să o aducă (poarca) la jir (ISP. JUC. 50). La toată mişcarea i se părea c-a vărsat un pahar ori c-a răsturnat vr-o solniţă... şi cu cât se vedea mai neîndemânatic, cu atât se necăjia mai tare (VLAH. NUV. 50) je ungeschickter er sich sah ... - Neg. neîndemânatic. GR. -tec; -dăm-. ET. îndemână. îndemână (um 1580 GLOS. BOGD. 291; TRS XVI, 431) 1. Adv. 1. der Hand leicht erreichbar; c. îmi este, am, îmi pun, ţin etc. c. la îndemână, LV. îndemână (VARL. CAZ.21, 307b), ferner: pre-ndemână (DOS. PS. V. 72, 73), de-and- (RETEG. POV. 1,45; IV, 78) etw. ist mir (nahe, gleich) bei der Hand, zur Hand, ich habe es, lege es mir, halte es etc. zur Hand, bereit. De nu eram aci la îndemână, dormiai. de veci (RETEG. POV. V, 77) gleich in der Nähe. Paşa, să nu fie aflat îndămână o luntre mică cu care au scăpat peste Dunăre, ar fi căzut la prinsoare (MIR. COSTIN, LET.2 1, 253). Unii să prade Chilia... alţii Moldova, fiind u-le şi mai îndemână (AMIRAS, LET.2 III, 162) leichter erreichbar. (învă-litorile) acelea cari ...prin costul lor pot fi la îndămână pungilor mai modeste (GAZ. SĂT. XIV, 363) auch für bescheidenere Geldbeutel erschwinglich. Mijloacele ce-i stăteau la îndămână pentru a descoperi adevărul (LIT.) die ihm zur Verfügung standen. Ce-mi cade, vine etc. la îndemână was mir (gerade) in die Hand kommt. Invăhiindu-l într-o cămeşă sau şi în altă haină care-i pică mai degrabă dîndămână (MAR. NAŞT. 52). Aruncă înprotivnicul său cu ce-i iese la îndămână (LfT.). 2. mi-e îndemână să fac ceva cs fällt mir leicht, etw. zu tun. Lui Mihai Vodă atunce îi vrea ji lesne şi îndămână a domni, că de neprietenii lui... se curăţise (NECULCE, LET.2 II, 350). La început îi venea mai greu (să facă poezii), dar în urmă, cu ajutorul şi a cât.oi'va calindare şi jurnale, îi era mai îndămână (I. NGR., CL IV, 349).' 3. mi-e îndemână mir ist wohl, behaglich zumute. în fiecare tufa mi se părea că văd nişte ochi crunţi aţintiţi asupra mea. . . Nu-mi era de loc îndemână (CL XIX, 196). In zilele acestui domn, fiind pace între împăraţi ... era şi ţării îndemână (MUŞTE, LET.2 III, 33). De nu li-i îndemână cu al său, dară cu străinul mai multă neîngăduinţă le va ji (URECHE, LET.21, 171) wenn es ihnen schon unter dem eigenen Fürsten so schlecht ergeht. II. S. f. LV. 1. (günstige) Gelegenheit, Gunst. Sau pentru că nu i-a dal crem ea îndemână, sau pentru că n-a avut putere să j'acă aceia ce poftia (ANTIM DID. 459 îndemânôs 87) sei es, weil sich ihm die Gelegenheit nicht bot. Se strânsese prea mulţi (laji în Huşi), dăndu-le îndămână si locul (EN. COGĂLN., LET.2 m, 220) weil auch der Ort ihnen günstig gelegen war. Socotise, de le va da îndămână, să puie domn pe Dimitraşco Bozoianul (AMIRAS, LET.2 III, 148) wenn die Verhältnisse es gestatten sollten. Unde cinstea săface de frică, acolea îndămână vremii să cearcă şi să aşteaptă în care nici frică să-i mai fie (CANT. IST. 34) wartet man die günstige Zeit ab. Aflându-l (pepustnic), de nendemäna locului... s-au minunat{DOS. VS. Ian. 15; 14b) staunte er über die Unwirtlichkeit des Ortes. De nu vor putea toii episcopii eparhiei să se adune... pentru neîndemâna (INDR. 486) weil die Umstände cs nicht gestatten. Vgl. in anderer Konstruktion: Cearcă să găsească vreme pre-ndemână, întru să ucigăpre cel fără vină (DOS. PS. V. 9, 87) suchte er eine Gelegenheit. Aflând îndemână vreme, tot feliul de bunătate îi învăţă (pre fiii săi) (DOS. VS. Noe. 1; 98a) Gelegenheit. 2. Beistand M. Face necinste celuia ce i-au făcut lui bine şi i-au făcut mii de îndemâne (INDR. 486) der ihm ... tausendfach zur Seite gestanden hat. GR. MOLD, (schon LV.) OLT. BAN. -dăm-; and-, dind-. ET. în + de + mână. îndemânos Adj. (1834 DRĂGH.) leicht, handlich. Şi l-a pus în cui din dos Ca să fie-ndemânos (PP. D.) um ihn bequem erreichen zu können. Acele pene (de păun) sunt... mai îndămănoase a să împleti feliurimi de racove (DRĂGH. IC. 77) zum Flechten ... geeigneter. E frumos, nu-i vorbă, zise călăuzul, dar nu prea îndemănos (GANE, CL II, 92; es zieht ein Gewitter harauf) nicht besonders passend. ET. îndemână. îndemn PI. -demnuri S. n. (1581 PLR 238b) Anhieb, -sporn, Impuls M. Sub îndemnul meu auf meine Veranlassung; a da îndemn cuiva jdn. anspomen, anregen, veranlassen; a lua îndemn de la cn. von jdm. angespomt etc. werden. (Isprăvniceii) cică fac treabă mai multă dacă-şi însoţesc cu câte-o înjurătură îndemnul la muncă (RĂDUL. RUST. II, 255) das Antreiben, die Anforderung zur Arbeit. Nu asculta îndemnul mâniei (AL., CL IV, 336) laß dich vom Zorn nicht hinreißen. Sub îndemnul amărârii ce-i inundase inima (AL. CL III, 58) getrieben von der Erbitterung. Horaţiu ştia ...să dea îndemn amicilor săi de a cunoaşte aceia ce era bun ... în acea doctrină(OLL. HOR. 127). ET. postverbal von a îndemna. îndemna Präs, -demn (16. Jh. PS. SCFI. 69, 1) I. V. tr. (an)treiben, (an)spornen, anregen, bewegen, veranlassen, auffordem, reizen. Pre cei 40 de mucenici svinţia sa i-au îndemnat la nevoinţa mucenicească (DOS. VS. Sept. 9; 12a). La munte ... toată firea înconjurătoare te îndeamnă la viaţă şi veselie (XEN. BR. 4). Şi îndată îndemnăIs. pre ucenicii săi să înti-e în corabie (BIBLIA 1688 Mt 14, 22). Vara că ne-ndeamnă Şi frunza ne chiamă Să ne drăgostim (AL. PP. 7). S-au îndemnat Alexandru Vodă de sehast.ru de au făcut mănăstirea Slatina (NECULCE, LET.2 II, 183). Protopopul îl îndemnă să iscălească şi el (jalba) (I. NGR., CL III, 45) forderte ihn auf. îndemnând şi pre singur craiul asupra lui Ştefan Vodă (LET.21, 154, Note 1) indem er auch den König selbst gegen Fürst Stephan aufhetzte. II. a se îndemna. 1. mă îndemn ich fühle mich bewogen, es treibt, drängt mich. Nici moşul n-o învoia, dar nici ea singură nu se îndemna la primblări prin oraş (BOGD. V. 46). Să se îndemne el ca alţii să ceară penlru-nmormântări, pentru botezuri... Doamne fereşte! (RĂDUL. RUST. II, 5; von einem Priester). Doamna Măriei Sale încă s-au îndemnat şi s-au apucat de au tocmit... mitropolia cea veche (NECULCE, LET.2 IL, 281). 2. cu cn. in jds. Gesellschaft Anregung finden. Ipate se îndemna cu dânsul, uitase acum de urât şi huzurea de bine (CREANGĂ, CL XI, 25). GR. demna (PRAV. GOV. 32b). 1. Pers. Sg. Präs. LV. bisw. -nez. ET. lat. de-mîno (bzw. inde-mino), -ăre „wegtreiben”. îndemnare PI. -nări S. f. (1563 CORESIPRAXIU 211) 1. Antrieb, Ansporn M. 2. Veranlassung F. Zic că şi venirea turcilor în Hotin tot cu îndemnarea lui Nicolai Vodă au fost (MUŞTE, LET.2 III, 52). Pornindu-se din îndemnare drăcească (MINEIUL 1776, 105). - Neg. ne(î)ndemnare. GR. demn are (MAG. IST. IV, 144). ET. a îndemna. îndemnat Adj. (1581 CORESI OMIL. 493) angespomt, angeregt. - Neg. neîndemnat. ET. a îndemna. îndemnător Adj. (1563 CORESI PRAXIU 400) 1. anspomend. 2. verursachend. - Auch substantiv. ET. a îndemna. îndemnătură PI. -turi S. f. (1563 CORESI PRAXIU, DENS. IST. II, 219) LV. Anhieb M., Aufforderung, Anstiftung F. (Seimenii) - dintr-a cui îndemnătură nu se poate şti - se rădicase cu gâlceavă asupra domnului (AMIRAS, LET.2 III, 154) aufwessen Aufforderung. Apucatu-l-au muntenii cu multe pâri ...fiind şi cu a Ducăii Vodă îndemnătură (NECULCE, LET.2 II, 204). GR. demnălură. ET. a îndemna. 460 îndesi îndemnos Adj. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. 11,212) geneigt. Cu cuvântul cel dintâi, Domnul Hs. face îndemnos pre jidovi cătră ascultarea svintei evangheliei (DOS. PS. V. Vorwort). ET. a îndemna. îndemonit (t) Adj. (1722 CANT. HR. 401) besessen. ET. zu demon. îndeobşte siehe obşte. îndepărta siehe depărta. îndeplini Präs, -nésc V. tr. (1812 MAIOR IST.2 258) 1. bisw.: vervollständigen. Codul penal ce acum se prelucrează şi se îndeplineşte (RAL. SUV. 129). 2. vollbringen, -führen, -ziehen. (Poporul) crede că o zidire nu poate avea trăinicie dacă nu se îndeplinesc oarecare daline mistice (AL. PP. 193). GR.i/e- (B.; POL.; POEN.). ET. deplin. îndeplinire PI. -niri S. f. (1688 BIBLIA Nm 31, 17) 1. Ergänzung F. 2. Erfüllung F. 3. Ausführung F. GR. deplinire. ET. a îndeplini. îndeplinit Adj. (um 1812 ŞINCAI HR. I, 352) 1. ergänzt. 2. erfüllt. 3. ausgeführt. - Auch adverb. (ŢICH. 208). GR. depl-. ET. a îndeplini. îndesă Präs, -dés (1563 CORESI PRAXIU 392) I. V. tr. drücken, pressen, zwängen: a-şi îndesa faţa în pernă (DEL. P. 228) das Gesicht ins Kissen drücken, sticla în ochi (GHICA 409) das Monokel ans Auge, briciul în beregată (VLAH. IC. 24) das Rasiermesser an die Gurgel, vioara sub bărbie (ZAMF. LN. 135) die Geige unters Kinn drücken, căciula, pălăria etc. pe cap, pe ochi, până pe sprâncene, până peste urechi etc.die Mütze, den Flut etc. tief in die Stirn, ins Gesicht etc. drücken. Ori zeaua te-apasă, ori şaua te-ndeasă? (AL. PP. 63). Mii de pungi de aur în lăzi ai îndesat (I. NGR., CL H, 314) gestopft, gepfropft. Lăzâle le sunt îndesate De izbucnesc dintr-unele-ntr-alte (DOS. PS. V. 143,45). II. a se îndesa sich drängen. Pe ceruri nourii se îndesau ... unul peste altul (I. NGR., CL IV, 222). El întră şi se-ndeasă în gloata tremurândă (AL., CL VIII, 380). Năroadele să-ndesci să să atingă la sfintele lor trupuri (DOS. VS. Martie 11; 28a). Altul... la cărţi mereu se-ndeasă Să tot deie gălbenaşi (IANOV, CL VH, 315). Tipătescu se-ndeasă spre el (CARAG. CL XVIII, 439) drängt auf ihn zu, rückt ihm auf den Leib. ET. zu des; vgl. auch lat. densăre (CIORANESCU 4393). SG. ALRII/I, MN 2172, 28; SN V, K. 1327. îndesat (1561 CORESI TE4127b; Lk 6, 38) 1. Adj. 1. gedrückt, gepreßt, gezwängt, Floricele ... îndesate una într-alta (DATC. FIORT. 180) dichl gedrängt stehende Blümchen. Lacul celor patru cantoane ... este îndesat între munţi înalţi (I. NGR., CL II, 107) liegt eingezwängt zwischen großen Bergen. Mama ne mai da atunci câteva (tapangele) pe deasupra şi mai îndesate (CREANGĂ, CL XV, 3) noch vollere, kräftigere Klapse. 2. gestrichen voll. Beim Messen wird Getreide entweder locker ins Maß geschüttet und abgestrichen oder gut eingedrückt und aufgehäuft; ersteres heißt ras şi înfoiat, letzteres cu vârf şi îndesa.1. Măsură bună îndesată şi scuturată şi pre deasupra vărsându-se (BIBLIA 1688 Lk 6, 38). - Daher fig. fam.: (nur im negativen Sinn) cu vârf şi îndesat in überreichlichem Maß, mehr als genug. Oare nu ş-a scos el banii cu vârf şi îndesat? (NĂD. NUV. I, 211) hat er sich nicht Wucherzinsen auszahlen lassen? Şi câte nu făceam cu vârf şi îndesat (CREANGĂ, CL XV, 4) und was wir alles für tolle Streiche vollführten. Mi-aifăcut-o îndesată (DULFU PĂC. 89) du hast mir gar übel mitgespielt. 3. gedrungen (von Gestalt). Uinca era ...la trup durdulie şi îndesată (NĂD. NUV. I, 179). Scurt (mic) şi îndesat untersetzt. II. Adv. nachdrücklich. Mergând... încet şi gânditor, răspunzând îndesat „sluga d-tale” cui nu-l trecea cu vederea (CREANGĂ, CL XV, 313). Ea repeta din când în când pe îndesalele: Mitocanule! Mitocanule! (ZAMF. LN. 22). ET. a îndesa. SG. ALR II/I, K. 86. îndes(e)âră siehe seară. îndcsătiiră (t) S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Verdichtung F. 2. Aufdrängen N. (CANT. HR. 328). ET. a îndesa. îndesi Präs, -sesc (1645 HERODOT 475) I. V. tr. 1. dicht(er), häufig(er) machen, dicht(er), häufiger), schnell(er) aufeinander folgen lassen (Ggs. a rări). Mai bine să-i răreşti (popuşoii) la prăşii de va cere trebuinţa, decât să voieşti a-i îndesi şi să nu poţi (DRĂGH. IC. 8). Au luat câte un rând de soldaţi din coadă şi i-au mai îndesii în fruntea obuzului, unde era războiul (NECULCE, LET.2 II, 327) stellte sie dichter auf. Tot îndesind paharele de rachiu... (ele) îşi deschid în vorbă inima toată (CL IX, 3). 461 îndesi ne 2. pe. cu c. jdn. mit etw. überhäufen (= ihn zu oft damit belästigen). Fiecare candidat ...le strânge de mână, te îndeseşte cu vizita (IANOV, CL II, 44). Prea m-a îndesit cu recitarea tristei întâmplări de la Rădăuţi (BOGD. VECHI 264) erzählte mir das ... Ereignis ... gar zu oft. II. ase îndesidieht(er), häufig(er), schnell(cr) werden. Vizitele lui se îndesiră (C. NGR., CL I, 199) wurden immer häufiger. încă pe mulţi am văzui îndeşindu-se, pentru cinste să dobândească, de pârăsc domnii (NECULCE, LET.2 II, 213). Când în codru se-ndesea (AL. PP. 56) als er tiefer in den Wald eindrang. GR. îndesi; zu II. MOLD. bisw. îndesa. ET. zu des; vgl. îndesa. îndesine siehe înde2. îndesit Adj. (1703 GCD) veralt.: häufig. Cu răvărsate lacrimi şi îndesite suspin uri îl ruga (CANT. IST. 274). ET. a îndesi. îndestul siehe destul. îndestula Präs, -lez (1675 MIR.. COSTIN, LET.11,222) I. V. tr. cu, de c. mit etw. in hinreichendem, reichem Maß, reichlich, versorgen. Josif... îndestulă pe toţi cu grâu (OD.-SL. 195). Să vie (patriarhul) şi cuce în ţară, ca... să-l îndestuleze (pe Vodă) de învăţături (AX.INTE, LET.2 II, 161). Acum toată călărimea se îndestulează (cu cai) din ţară(C. NGR. 341). Crâşmăreasa ... începu a-i aduce lot fripturi şi plăcinte ...de şi un împărat s-ar fi îndestulii (RETEG. POV. IV, 9).’ II. veralt.: a se îndestula cu c. (BIBLIA 1688 Est 4, 16: întru c.) sich mit etw. begnügen, zufriedengeben. Acelora (ce se despărţeau de muiere şi luau alta) mari şi cumplite munci le făcea (Despot Vodă) zicânclu-le căci nu s-au îndestulat cu o femeie (NEC. COSTIN, LET.21, 440) warum sic sich nicht mit einer Frau begnügt hätten. Şi să vă îndăstulaţi cu lefîle voastre (EV. 1894 Lk 3, 14). Ce-mi văzură ochii, o săptămână să te tot uiţi şi tot să nu te îndestulezi (ISP. LEG.2 66) und würdest dich doch nicht satt sehen. Că şi eu m-am destulit De-a trăi tot cu urât (PP. TR. CL XV, 231) ich habe es satt. GR. LV. u. TR, (în)destuli, Präs, -lese; destula (BIBLIA 1688, Dt 32, 10). ET. destul. SG. ALR SN V, K. 1452. îndestulare S. f. (1705 CANT.) 1. Sättigung F. 2. Überfluß M. Avu şi patru fete carele se măritară cu îndestulare (I. VĂCAR. I. I. O., TEZ. II, 247). 3. Befriedigung F. GR. îndestulire (CANT. IST. 35). ET. a îndestula. îndestulat (um 1635 EFTIMIE L. 341) 1. Adj. 1. gesättigt. 2. reichlich. Casa ne era îndestulată (CREANGĂ, CL XV, 1) war mit allem wohl versehen. Multe oraşe bogate şi îndestulate (NEC. COSTIN, LET.1 I, App. 79) viele reiche und vermögende Städte. 3. zufrieden, befriedigt. Fata ... au zis că ea este tare îndestulată cu (lada) aceia ceş-a ales-o (S BIER A POV. 207). II. Adv. im Überfluß. Ca să trăiască îndestulat ca un domn (AMIRAS, LET.2 III, 120). GR. îndestulii (CANT. DIV. 20b). ET. a îndestula. îndesui siehe înghesui. îndeşert siehe deşert. îndobitoci Präs, -cesc (1703 GCD) I. V. tr. zum Tier machen. II. a se îndobitoci zum Tier werden, verrohen. GR. dobitoci. ET. dobitoc. îndobitocire S. f. (1870 CONST.) Verrohung F. Nepăsarea, lenea şi îndobitocirea (JIP. R. 225). ET. a îndobitoci. îndobitocit siehe dobitocii. îndoi Präs, -iese (16 Jh. CV2 49a; Apg 28, 6) 1. V. tr. 1. verdoppeln. 2. cu c. mit etw. versetzen. 3. (um)biegen, falten. Foamea cumplit mă taie Şipân-la pământ mă-ndoaie (AL. PP. 137). Un pasaj frumos într-o carte unde-am îndoit foaia (VLAH. DAN 1,149) wo ich ... eingebogen habe. A îndoi o scrisoare în două, în trei, în patru einen Brief ein-, zwei-, dreimal Zusammenlegen, falten. II. a se îndoi. I. zweifeln. Puţin credincioase, la ce le îndoiş (BIBLIA 1688 Mt 14, 31). Cine se va îndoi cu firea cumcă (sfântul) nu are şi mare îndrăzneală către D-zeu (ANTIM DID. 67) wer wird daran zweifeln, daß...? 2. schwanken, sich nicht entschließen können, unschlüssig sein. Se îndoia împăratul... săfacă o aşa faptă (ISP. LEG.2 394). 3. sich biegen. Lemnul care se îndoieşte e mai bun decât cel care se rupe (Z. I, 204). ET . zu doi; für II. 1. u. 2. mit derselben Begriffsentwicklung wie in lat. dubitare (duo), dt. zweifeln (zwei), ksl. clvoiti (dva) etc. îndoiala PI. -ieli S. f. (1651 PSALT. 295b) 1. Zweifel M. Potrivirea datelor nu mai lăsa îndoială că... (I. NGR., CL VII, 55). Nu iaste dar îndoială a 462 îndrăgi nu Ji aşa (GRIG. LOGFL, GCR II, 252) es unterliegt mithin keinem Zweifel, daß dem so sei. Acele urice ... n-au nici o îndoială a nu se crede (GHEORG., LET.1 III, 322) an der Authentizität jener Urkunden ist nicht zu zweifeln. Sunt, stau la îndoială dacă... ich bin im Zweifel, hege Zweifel, ob ... Aceastăfiladă nu sunt la îndoială că în puţine zile o vei învăţa (C. NGR. 6). A pune c. la îndoială etw. in Zweifel stellen. Nu încape îndoială că... cs ist zweifellos, daß ... 2. Biegung F. Să fi văzut îndoiala rotundă a trupului (DEL. S. 55). ET. a îndoi. îndoielnic Adj. (um 1830 CONACHI2 301) zweifelhaft. Cu paşi îndoilenici zögernden Schrittes. ET. îndoială. îndoios Adj. (1845 FM 131) zweifelhaft, ungewiß, unsicher. în lumina îndoioasă a lunei de primăvară (L. NGR., CL II, 285). - Neg. neîndoios gewiß. ET. a îndoi. îndoire PI. -iri S. f. (1563 CORESI PRAXIU 230) 1. Verdoppelung F. 2. Biegung F. 3. Zweifel M. Este îndoire de a crede cumcă însuşi el l-ar fi tăiat (DION., TEZ. II, 233). ET. a îndoi. îndoit (1581 PRL 245b) 1. Adj. 1. verdoppelt, zweifach. 2. cu c. mit etw. versetzt. Băcani cari vând... orez îndoit cu prietricele ca să tragă mai greu la cântar (FIL. CIOC. V). Carne de berbec îndoită cu ceapă (RETEG. POV. III, 83). 3. gebogen, gefaltet. Se dădură într-o parte, umiliţi, îndoiţi de şele (SAD. POV. 51) tief gebückt. 4. unentschlossen, schwankend. Acolo îndoite voi a leşilor: unii pofti.au să (ie crai feciorul lui Cazimir, alţii vreaupre Olbreht (NEC. COSTIN, LET.21, 168) dort gingen die Wünsche auseinander. Au priceput Stefan Vodă îndată îndoita inimă a lui Constantin Vodă (MIR. COSTIN, LET.2 1, 355) die Unschlüssigkeit von C. Cunoscând pre slujitorii săi îndoiţi, mai mult stă-niindu-le inimile spre neprieteni (MUŞTE, LET.2 III, 59). - Neg. neîndoit. II. Adv. doppelt. (Voinicul) ce mi-aţi robit... Iată vi-l plătesc îndoit (AL. PP. 146). ET. a îndoi. îndoitură PI. -turi S. f. (1648 NT. Phil 2, 14) umgebogene, gefaltete Stelle: Bug M., Biegung, Falte F. Indoitura sfoarei de o parte şi de alta. se ia pe degetul cei arătător (ISP. JUC. 8). Din Azuga, şoseaua J'ace o îndoitură largă spre dreapta (VLAH. RP. 174). ET. a îndoi. îndoldorâ Präs, -rez V. tr. (1868 BARC.) strotzend füllen, vollstopfen. Să-ndoldorăcu hanţe ( JIP. OP. 58). Ţara noastră care a îndoldorat-o (streinimea) de bunuri (JIP. SUF. 207). Vgl. a doldora. ET. doldora. îndoldorăt Adj. (1868 BARC.) vollgestopft, strotzend. La răchita rămurată Şecle-o fată-ndordurată (TEOD. PP. 372). GR. îndordurat. ET. a îndoldorâ. îndopa Präs, -dop (1705 CANT. IST. 101) I. V. tr. cuiva burta etc., pc. jdm. den Bauch etc., ihn (voll)stopfcn. Copiii... îndopându-secu ciurechi, simiţi cu brânză, alune (FIL. CIOC. 139). FA... era în stare şepte oale cu sarmale să le îndoape la o mâncare (BOGD. POV. 197) hincinzustopfen. - Spez. Gâşte etc. Gänse etc. stopfen. II. a se îndopa sich voll stopfen. ET. dop. îndopat Adj. (1834 DRAGII. IC. 59) 1. vollgestopft. îndopate cu toate averile (GOR. HAL. V, 25). 2. gemästet, gestopft. Gâscă îndopată Mastgans. ET. a îndopa. îndosi siehe dosi. îndrăci Präs, -cesc (16. Jh. CV2 40 b; Apg 26, 24) I. V. tr. fam.: in Wut versetzen, wütend machen. Pe omul rău umbli să-l îmblânzeşti şi mai rău îl îndrăceşti (ROM. GL. I, 30). II. a se îndrăci des Teufels werden, besessen werden. De se va îndrăci muierea cuiva, să nu se despartă (PRAV. BIS. II, Cap. V § 3). Tot aşa mi-o hărăţiră Fân ’şi dânsa s-a îndrăcit (SPER. AN. 1892 I, 216). GR. di ■ăci. ET. drac. îndrăcit Adj. (1561 CORESI TE4 6b; Mt 4, 24) besessen. Aduseră lui îndrăciţi mulţi şi scotea duhurile cu cuvântul (BIBLIA 1 688 Mt 8, 16). Depărtaţi-v-a-mândoi: Că-ndrăcit cum sunt acuma, intru în păcat cu voi! (DULFU PĂC. 210) von Sinnen. - Auch adverb i eil. GR. drăcii. ET. a îndrăci. îndrăgi Präs. -gcsc(1561 CORESI TE4157a; Lk 16,13) I. V. tr. 1. Zuneigung zu jdm. fassen, ihn lieb gewinnen. David ... au văzut o miliare scăldându-se şi o au îndrăgii (MĂRG.2 151a). (El) îşi îndrăgi nepotul şi sjîrşi prin a-l iubi mai mult decît pe copilul său (I. NGR., CL III, 345). Şi aşa îndrăgise (Radul Vodă) locul la Hârlău cât în toate veri acolo şedea cu toată casa 463 îndrăgi re lui (MIR. COSTIN, LET.21, 288). Ca să nu-ndrăgeşti nimica, Tu rămâi la toate rece (EMIN. O. I, 198) damit du dein Herz an niehts hängst. 2. LV. bisvv.: lieben. Pre unul va urî şi pre altul va îndrăgi (BIBLIA 1688 Llc 16, 13). Tânăr fiind, aş trebui să jiu îndrăgit de viaţă (EMIN. PL 10) da ich jung bin, müßte ich das Leben lieben. IT. a se îndrăgi. 1. de cn. sich in jdn. verlieben, ln dorul de a fi îndrăgită, (ea) se-ndrăgise singură de dânsa (NĂD. NUV. I, 59). 2. cucn. mitjdm. kosen. Vâlcul... Cu trei fete se-ndră-geşte (AL. PP. 38). Fluturii... Se-ndrăgesc în primăvară pe sân alb de lăcrămioare (AL., CL III, 73). ET. drag. îndrăgire S. f. (1581 CORESI OMIL. 174) Zuneigung F. ET. a îndrăgi. îndrăgit (1563 CORESI PRAXIU 471) 1. Adj. ge-, beliebt. II. S. 1. m. Geliebter M. Narcis văzându-şi faţa în oglinda sa, izvorul, Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul (EMIN. O. I, 79). 2. n. Lieben N., spez. Konkubinat N. (D.). ET. a îndrăgi. îndrăgitor Adj. (1648 NT Tit 2, 4) liebend. - Auch substantiv.: Narcis văzându-şi faţa în oglinda sa, izvorul. Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul (EMIN. O. I, 79). ET. a îndrăgi. îndrăgosti Präs, mă -ţese V. refl. (1822 HMST. 153) 1. cu cn. mitjdm. ein Liebesverhältnis cingehen. Băiatul s-a îndrăgostit cu o roabă (FUND. BASME4 46). 2. de cn. sich in jdn. verlieben. Se îndrăgosti de cea mai mică (RELEG. POV. II, 23). ET. dragoste. îndrăgostit Adj. (1822 IIMST. 153) 1. verliebt. 2. in ein Liebesverhältnis verstrickt. Feciorul de împărat este îndrăgostit cu o zână (LIT. D.). Vgl. a se îndrăgosti 1. ET. a se îndrăgosti. îndrăguli Präs, -lese V. refl. (1847 PANN) selten: sich in jdn. verlieben. Amândoi se-ndrăguliră, unul altuia plăcând (PANN PV.1 III, 54). ET. zu drag. îndrăzneală PI. -neli S. f. (1645 HERODOT 476) Kühnheit, Verwegenheit F., Mut M. Ce te temi? Făi-ţ cruce şi te du cu îndrăzneală (DAMASCHIN, GCR II, 41). Oamenii la care primejdie nu rădică. ... îndrăzneala ... însuşi moartea să sjiaşte de dânşii (CRITIL, GCR II, 152). Curtea împăratului acestuia avea multă îndrăzneală la împăratul (I. VĂCAR. I. I. O., TEZ. TI, 270) durfte ... viel wagen, hatte... großen Einfluß. Îndrăzneala, mişcarea, entuziasmul, strălucirea stilului sunt calităţile dominante ale lui Pindar (OLL. HOR. 284). - LM. gcwöhnl. im negativen Sinn: Keckheit, Dreistigkeit F. ET. a îndrăzni. îndrăzneţ Adj. (1581 CORESI OMIL. 383) kühn, verwegen, mutig. Oamenii însărcinaţi cu harţa erau aleşi printre cei mai îndrăzneţi şi mai iubitori de luptă (AL. PP. 69). - LM. gewöhn 1, im negativen Sinn: keck, dreist. O îndrăzneaţă încercare de înşelăciune ein dreister Betrugs versuch. ET. a îndrăzni. îndrăzni Präs, -ncsc (16. Jh. CV2 2a; Apg 19, 8) I. V. tr. ermutigen. Şi pre mine mă îndrăzneşte (üapouvov; BIBLIA 1688 EST 4, 16 addit.). II. V. intr. (den) Mut haben, wagen, sich erkühnen, erdreisten. Îndrăzniţi, că eu sunt, nu vă temeţi (ftapoevus; BIBLIA 1688 Mt 14, 27). Plugariul... să nu cumva îndrăznească a ieşi din hotarul său să apuce hotarul deaproapelui său (PRAV. MOLD. 1646, GCR I, 119). Ea nu îndrăzni să între (C. NGR. 34). III. a se îndrăzni. Când se va îndrăzni să fugă (DOC. 1814, TEZ. II, 379). Când pârcălabul se va îndrăzni să-l (ăinuiască (DOC. 1814, TEZ. II, 380). ET. ksl. drăznqti. SG. ALR SN IV, K. 972. îndrăznirc S. f. (1563 CORESI PRAXIU 67; Apg 14, 18) Kühnheit F., Mut M. Să chiamepreoţii besearicii carii au îndrăznire la D-zeu, să se roage pentru dâns (Ş. TAINE 75) die Priester, die Zugang zu Gott haben. ET. a îndrăzni. Indreâ siehe Andrea. îndreptă Präs, -drept (16. Jh. CV2 54b; Jak I Prolog) 1. V. tr. 1. gerade richten. Mlădiţa de tânără se poate îndrepta (Z. I, 219). 2. veralt.: rechtfertigen, entschuldigen. Denaintea a toată lumea îndreptaţi putem fi (NEC. COSTIN, LET.2 II, 98). 3. LV. pc. jds. Recht bezeugen, nachweisen. Regealele luând bani au. îndreptat pe Pazvandu cum că este pământean vechi (DION., TEZ. II, 186). 4. richten, wiedergutmachen, wiederherstcllen; greşeli de tipar etc. Druckfehler etc. verbessern, berichtigen. A interveni oriunde i s-ar părea că ar ji... un rău de îndreptat (GHICA 205) einem Übel abzuhclfen wäre. Pentru ca greşeala să ne îndreptăm şi păcatul să ne răscumpărăm (CANT. IST. 206). Şi aşa, Constantin 464 îndrugat Vodăş-au îndreptat lucrul despre turci (NEC. COSTIN, LET.2 II, 113) brachte ... cine Sache bei den Türken wieder in Ordnung. Bolea pe picoare. Fostul său stăpân l-a luat la masă la el ca să-l mai îndrepte (DEL. P 165). Să te poci strânge la piept, Inima să mi-o îndrept (I.-B. 143) um mein Herz zu heilen. 5. richten (Richtung geben): privirile spre cer, tunurile asupra vrăjmaşului etc. die Blicke gegen Himmel, die Kanonen auf den Feind etc. 6. pc. într-un loc, la cn. jdn. an einen Ort, an jdn. (ver)wciscn. Crăcănel ...a întrebat de prăvălia lui d. Nae Girimea şi băiatul l-a. îndreptat aici (CARAG., CL XIX, 105) und der Junge hat ihn hierher verwiesen. IL a se îndrepta. 1. veralt.: sich rechtfertigen, entschuldigen. Că din cuvintele tale te vei îndrepta şi din cuvintele tale te vei osândi (EV. 1894 Mt 12, 37). Indreptându-se că în înfierbinţeala vânătoarei nu va fi văzut tocmai bine (OD. PS. 48). 2. LV. sein Recht bezeugen, nachweisen. Să-şi caute ţăranul furători să se îndrepteze (NECULCE, LET.2 II, 361). 3. sich erholen. In loc să se îndrepte, s-a îmbolnăvit şi mai tare sărmănica! (XEN. BR. 19) statt zu gesunden, wurde die Arme noch kränker. S-a îndreptat vremea es ist wieder schönes Wetter geworden. 4. a se îndrepta undeva sich (in Richtung ...) begeben. El la tărgse îndrepta, Mamei lui se arăta (AL. PP. 137). GR. LV. (în)derepta., (în)direpta.. ET. lat. *derecto, -are (DA), *i.ndirectare (PHILIPPIDE). SG. ALRI/I, K. 137, 138. îndreptare PI. -tari S. f. (16. Jh. PS. H. 18, 9) 1. LV. Gerechtigkeit F. 2. veralt.: Führung F. 3. veralt.: Leitfaden M., Gesetz N. îndreptarea legii cu D-zeu (1652 ÎNDR. Titel). 4. LV. Rechtfertigung F. 5. Wiederherstellung F. GR. LV. (în)dereplare, (în)dir-. ET. a îndrepta. îndreptâr(iu) etc. siehe dreptar etc. îndreptat Adj. (1561 CORESI 161a; Lk 18, 14) 1. aufgerichtet. 2. verbessert. GR. LV. (în)dereptat, (în)dir-. ET. a îndrepta. îndreptăciune PI. -ciüni S. f. (uni 1710 NEC. COSTIN) LV. Wiederherstellung F. Toma. Spătarul... luase cale spre Ţara Românească pentru îndreptăciune casei lui (NEC. COSTIN, LET.2 II, 113). ET. a îndrepta. îndreptător (16. Jh. CV2 62a; Jak 3, 4) I. S. m. Lenker M. II. Adj. lenkend, leitend. GR. LV. drept-. ET. a îndrepta. îndreptătură PI. -tiiri S. f. (1567 CORESI CAZ. 30a) LV. 1. Weisung F. Neşte sămnături. şi îndereplăluri care le-am faculu cu soborul mare şi. le-am laoatu toţi protopopii să tiăiascăcu ele (DOC. 1675, GCR 1,217). 2, Berichtigung F. (ANON. CAR.). 3. Wiederherstellung F. ET. a îndrepta. îndreptăţi Präs, -ţese (um 1730 AMIRAS) 1. V. tr. 1. veralt.: rechtfertigen. 2. berechtigen. 3. a dreptăţi Gerechtigkeit üben. Când vedeţi că... vă-nşală şi nu vă dreptăţeşte (JIP. OP. 63). Neg. neîndreplăţi (MAR. SAT. 66). II. a se îndreptăţi sich rechtfertigen. Văzând Constantin Vodă că au giAeşit şi nu se poate îndreptăţi la împărăţie (AMIRAS, LET.2 III, 111). Ca învinuitul ce se îndreptăţeşte (CL VII, 319). GR. dreptăţi. ET. dreptate. îndreptui siehe îndritui. îndritui Präs, -tuiesc V. tr. (1869 MELH.) berechtigen, ermächtigen. Ce te îndrituieşte să-mi vorbeşti asţfeli de Petre? (GANE, CL IV, 114). Gedeon ... capătă ... o carte domnească ... prin carea se îndrituieşte a-şi aduce 10 oameni streini (MELH. CH. 199). Comuna cutare e îndreptuită să primească o zecime de pe cutare (RADUL. RUST. II, 201). GR. îndreptui. ET. drit. îndrugă Präs, -drug V. tr. (1825 B.) 1. mit der dicken Spindel (drugă), grob spinnen. Fetele de la Veza Nu ştiu toarce cânepa, Făr’o-ndrugă ca lâna (I.-B. 452). 2. fig. fam.: in plumper Weise herstellen; daher: schlecht und recht hersagen, herleiern, (allerlei) schwatzen. Ştie vorbe să. îndruge Parcă tot la ţâţă suge (PANN PV.1 I, 10). Prejacându-vă că cugetaţi ceva profund până ce auziţi bine cele ce îndrugă sufleorul (TEL. SCH. 44, der Direktor zu den Schauspielern). (Flăcăul care mergea. în petit) luă cu el... şi un ţigan care să îndruge la laude în partea flăcăului (ŞEZ. IV, 230). ET. drugă. SG. ALR SN II, K. 442. îndrugât Adj. (1840 C. NGR.) 1. fam.: in plumper Weise hergcstellt. Vr-un turban vechi îndrugat de Dominica (C. NGR. 287). 2. fig.: recht und schlecht hergesagt, hergeleiert. - 465 îndmgăti'nă Advcrbicll: pe îndrugate. Primarul se puse pe îndrugate eu el, ba de una, ba de alta, ba de mai multe (RADUL. RUST. II, 267). ET. a îndi 'liga. îndrugătiîră PI. -turi S. f. (1898 D. T.) grobes Gespinst. E l . a îndruga. îndruma Präs. -mez(1855 AL. PP. 159) LM. 1. V. Ir. auf den Weg bringen, fig.: anleilcn. Copiii îndrumau spre casă turme de vite (XEN. BR. 6). II. a se îndruma sich begeben, sich auf den Weg machen. Mi7 îndrumai spre moşie cu băţul în mână (CL XIII, 334). GR. Präs, auch -drum (RADUL. RUST. I, 34 u. 49); îndrumi (AL. PP.). ET.ii//-nm, Nachbildung von frz. acheminer, it. avviare, incamminare. îndrumare PI. -mari S. f. (1868 BARC.) Anleitung F., Hinweis M. Scrisoarea cu care ceri de la bătrânul tău dascăl câteva îndrumări, ceva directive, cum ziceţi voi la şcoala normală (GAZ. SAT. XIV, 320). ET. a îndruma. înduioşa Präs, -şez (1862 PTB.) LM. I. V. tr. in Rührung versetzen, rühren. Ideea ... de a-şi revedea patria ... îl înduioşă cu blândeţe (I. NGR., CL VII, 41) versetzte ihn in sanfte Rührung. II. a se înduioşa in Rührung geraten, gerührt werden. Şi vorbind se înduioşează aşa de tare încât îşi şterge o lacrimă (I. NGR.,'CL IU,’ 44). GR. veralt.: înduioşi, Präs. -şese. ET. zu duios. înduioşare S. f. (1834 BUL. F. 330) Rührung F. GR. veralt.: înduioşire. ET. a înduioşa. înduioşat Adj. (1834 BUL. F. 216) gerührt. GR. veralt.: înduioşit. ET. a înduioşa. îndulci Präs, -cesc (16. Jh. PS. SCH. 34, 9) 1. V. tr. 1. süß machen, süßen, fig.: versüßen. Limba îndulceşte, limba amărăşte (Sprw. Z II, 169) Worte können erfreuen oder verbittern. Verşi glas îngeresc din gură Care inimile... îndulceşte (BARAC ARGH1R, GCR II, 172) die Stimme, die die Herzen erquickt. Gulf-stream îndulceşte clima Angliei der Golfstrom mildert das Klima Englands. 2. würzen. Dacă sarea se va strica, cu ce se va îndulci? (EV. 1894 Lk 4, 34). Incipoindpaharul ca să-l îndulcească (CL IX, 3) damit er ein Geldstück als Gabe hincinwerfe; vgl. dulce I. 1. II. a se îndulci. 1. de c. von ctw. (was in der Fastenzeit verboten ist, im übertragenen Sinn: was schmackhaft ist) genießen; la c. an etw. Geschmack finden. Ce strein vine aice nu se mai duce înapoi, îndulcindu-se de aice (CL VIII, 71). 2. LV. (als Übersetzung von ksl. nasladiti) ererben, in den Genuß von etw. kommen. ET. lat. *indülclre (PUŞC. EW. 833; DENS. IST. I, 117). îndulcinţă (t) S. f. (1679 DOS. LIT. Vas. 7b) Seligkeit F. ET. a îndulci. îndulcire S. f (1581 CORESIOMIL, DENS. IST. II, 226) 1. Seligkeit F. 2. Ergötzen N. 3. Versüßen N. GR. (t) dulcire. ET. a îndulci. îndulcit Adj. (1581/2 PO2 234; Ex 16, 31) süß, gesüßt, fig.: versüßt, belohnt. Iară lupul îndulcit Tot sugrumă (SPER. AN. 1893 III, 98) auf den Geschmack gekommen, tötet der Wolf fortwährend. N-ar ieşi nici un sărac ne-ndulcit de la mine (RETEG. POV. IV, 71) vergolten, unbefriedigt, unbeschenkt. ET. a îndulci. îndulcitură (t) S. f. (1688 BIBLIA 1 Kg 10, 10) Naschwerk N. ET. a îndulci. îndumnezaiciunc (t) S. f. (1683 DOS. VS. Noe 21; 138b) Gottesähnlichkeit F. ET. a îndumnezei. îndumnezei Präs, -zeiesc (1581 CORESI OMIL.) I. V. tr. unter die Götter versetzen, vergöttern. Muntele ... te-nsujleţieşte, te curăţă parcă dă rele, te face mai uşor si te-ndumnezeieşle (JIP. OP. 29). II. V. intr. Gott werden. Viu-i şi-ndumnedzeiadză Cine bea şi te mănâncă Cu inemăstrecurată (DOS., GCR I, 242) von dem, der das Abendmahl nimmt. III. a se îndumnezei Gott (ähnlich) werden. Omul se îndumnezei (CORESI OMIL. 567, DENS. IST. II, 224). GR. (t) -zeiä, Präs, -zeiez (DOS.). ET. Dumnezeu. îndumnezeirc S. f. (1776 MTNEIUL 54) 1. Vergöttlichung F. 2. Gottwcrdung F. - In der orthod. Theologie: Teilnahme des Gläubigen am Leben Gottes, der ontologische Inhalt der Kommunion zwischen Mensch und Gott. ET. a îndumnezei. îndumnezeit Adj. (1697 CACA VELA 175a) göttlich, herrlich (1776 MINEIUL 141). Zile luminoase şi îndumnezeite (AL. POEZII I, 121). Ore fericite, Atât de frumoase şi-ndumnezeile (AL, POEZII III, 174). ET. a îndumnezei. 466 îndurare îndupăcâ (1705 CANT.) I. V. tr. verschlingen. II. a se îndupăcâ sich vollstopfen. Lupulcu atâta lut să îndupăcă cât ca cum ar fi un sac ... să îndesă (CANT. IST. 63). ET. zu dupac, Eigenbildung CANT. îndupleca Präs, -düplec (16. Jh. PS. H. 9, 31) 1. V. tr. 1. LV. biegen, beugen. Să înduplece nuiaua, iară să nu o frângă (NEC. COSTIN, LET.2 1, 496). 2. pc. eigentlich jds. Sinn beugen: jdn. zum Nachgeben bewegen, bestimmen, be-, überreden. Austria... se silea din răsputeri să înduplece pe Poartă să primească condiţiunile tratatului de la Londra (GHICA 479). II. a se îndupleca. 1. LV. sich biegen, beugen. Şi duplecându-se în genunchi să închina lui (BIBLIA 1688 Mic 15, 19). Şi să înduplecă (Elisee) preste el şi să încălzi trupul copilaşului (BIBLIA 1688, 2 Kg 4, 34). -Fig.: Nu-i da mâna să se înduplece la acest fel de condiţii (I. VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 283) sich solchen Bedingungen zu fügen. Daher: 2. sich bewegen, bestimmen, bereden lassen, sich herbeilassen, nachgeben. (Fetele) îl rugară ... să le citească ce a scris... Radu se înduplecă şi cili (VLAH. NUV. 58). GR. LV. dupleca. ET. lat. dăplfco, -ăre „beugen, krümmen”, z. B. duplicate poplite (VERG.), corpusfiigore duplicatum (VAL. MAX.). înduplecare S. f. (1683 DOS. VS. Sept. 3, 4b) 1. Beugsamkeit F. 2. Biegung F. 3. Falten F. - Neg. neînduplecare Widerstand M. ET. a îndupleca. înduplecat Adj. (16. Jh. PS. SCH. 68, 24) gebeugt. Şi spinarea lor cu tot duplecată (CORESI PS.5 68,27). - Neg. neînduplecat, ungebeugt; fig.: unbeugsam, unerbittlich. Fiara cea ce din voia ei iaste neînduplecate (MĂRG.2 34a) das wilde Tier, dessen Wille sich nicht beugen läßt. Oftând parcă ar fi voit să plângă vechile vremi stinse şi credinţele neînduplecate de odinioară (DEL. P. 151) den unentwegten, unerschütterlichen Glauben. - Auch substantiv. GR. LV. duplecat. ET. a îndupleca. înduplecăturăPl. -turi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Biegung, Beugung F. învaţă cu înduplecălurile dea geteior (BIBLIA 1688 Spr 6, 13). 2. Falte F. Vru iară să-ipuie (galbenii) în locul unde fusease şi să greşi pintre o înduplecătură a hainei şi ... căzură jos (MĂRG.2 236b). - Neg. neînduplecătură Unbeugsamlceit F. (DOS.). ET. a îndupleca. îndura Präs, -dür (1564 CORESI MOLIT. 247b) 1. V. tr. bisw. durchmachen, ertragen. Numai acum simţeam eu câtfidg îndurasem (VLAH. IC. 51). Suferinţele pe care le-am îndurat (GAZ. SAT. XIV, 411). II. a se îndura. Mă îndur. 1. de cn. cigtl. ich verhärte mein Herz in Bezug auf jdn., den zu vermissen, leiden zu sehen etc. mich schmerzt; jd. dauert mich nicht, cs tut mir nicht leid um ihn, ich habe kein Mitleid, kein Erbarmen mit ihm, erbarme mich seiner nicht; meist mit Negation: nu mă îndur ich erbarme mich, ich habe Mitleid etc. Te-ai îndurat de finul tău (oux etpeiom tou uioü) cel iubit pentru mine (BIBLIA 1688 Gn 22,12). Tu nu te îndurai de tigvă... dară eu să mă îndur de Ninevi... ? (BIBLIA 1688 Ion 4, 11 fig.) dir tat es um den Kürbis leid und mir sollte cs nicht um Ninive leid tun? D-zeu ... pentru dreptatea mea nu s-au îndurat şi din toate (nevoile) m-au scos (NECULCE, LET.2 II, 338) hatte Erbarmen. Dacă ai un D-zeu la care te închini, nu te îndura de o biatăfată nenorocită (GANE, CL 1,35) habe Mitleid mit einem armen, unglücklichen Mädchen. 2. a face c.; a) ich bringe es übers Herz, etw. zu tun. Cum s-au îndurat (Dumitraşco Vodă) a da ţara în pradă fără nici o nevoie (NECULCE, LET.1 II, 229). Neîndurându-să a certapre fiii lui (MĂRG.2 3a). Nu m-am îndurat ca să-i schimosesc cartea (CANT. SCRIS. 321) ich habe mich nicht entschließen können. Inelul ... Să-l mai dea din mână nu se îndura (PANN PV.1 I, 34) konnte er sich nicht überwinden. Ne-am iubi, nu cutezăm, Ş-a lăsa nu ne-ndurăm (PP. CL IV, 267). Mi-i ciudă cum de vremea Să mai treacă se îndură Când eu stau şoptind cu draga (EMIN. O. I, 106) wie die Zeit so grausam sein kann, vorüberzugehen. Vezi cum şi ce fel trăieşte (el) pe acolo de nu se-ndură de Iaşi să-l lase (RADUL. RUST. II, 166) daß er sich nicht trennen kann. Daher: - b) ich beliebe, geruhe etw. zu tun. Un om ... deva lăsa ceva ... vreunui om ...de în ce se va fi îndurat pentru sufletul său (INDR. 350). Să-mi daţi... ceva bani de cheltuială cât vă veţi îndura (SIM. DASC., LET.1 I, App. 56). Prefectul cârmuie judeţul după cum îi spune subprefectul, şi subprefectul după cât se îndură să-i arăteprimăriul (CL XIII, 72). 3. ich fühle, habe Mitleid, Erbarmen, erbarme mich. Direptul îndură-se (oixxeipei) şi dă (BIBLIA 1688 Ps 36, 22). Clopotele să le tragă ziua-ntreagă, noaptea-nlreagă, Doar s-a-ndura D-zeu (EMIN. O. I, 183). Doi juni prieteni ce, al nostru chin privind, Se îndur l-a noastre patimi, la a noastră grea durere (C. NGR. 171). ET. lat. indw'o, -ăre. Bdtg. I. nach frz. endurer. îndurare PI. -rări S. f. (um 1633 MOLIT., GCRI, 81) Mitleid, Erbarmen N. Că tu eşti D-zăul milii şi al îndurărilor (LIT. 1702, GCR 1,346). Mă smuceşte jară îndurare de lângă sicriul maică-mi (AL, OP. I, 50). 467 îndurai - Neg. neîndurare Umbarmherzigkeit F. ET. a se îndura. îndurat Adj. (um 1635 EFTIMIE L. 368) mitleidig, barmherzig. Nu uilarel a milui săracii şi mişeii... ce... cu mân îndurate să le fii (DOS. VS. Deeh. 1; 186b). - Neg. Şirul vieţii sale i se desfăşura cu o limpezime neîndurată (DEL. P. 21) mit erbarmungs loser Klarheit. ET. a se îndura. îndurământ S. n. (1673 DOS. PS. V. 76, 22) LV. Erbarmen N. ET. a se îndura. îndurătâte S. f. (1679 DOS. LIT. 30a) LV. Barmherzigkeit F. ET. a se îndura. îndurător Adj. (1563 CORESI PRAXIU 509) mitleidig, barmherzig. Domnul D-zeu cel îndurătoriu (oixripucjov) şi milostiv (BIBLIA 1688 Ex 34, 6). Nit-i chip de a o scoate Ici capăt cu omul acesta, zise Domnul nostru cu un zâmbet îndurător (C. NGR. 86). ET. a se îndura. îndurera Präs, -rez V. tr. (1896 VLAFI. DAN) pc. jdm. Schmerzen verursachen. Şi-i strângea (ea) mâna de i-o îndurera (VLAFI. DAN I, 156). ET. zu durere, nach frz. endolorir. îndurerat Adj. (1893 DEL. P.) schmerzeriullt. Şi ea ca o sfântă îndurerată nu se mişcă (DEL. P. 120) wie eine Schmerzen cntduldendc Heilige. Privirea lui aiurită căzu în jos, scuturată de acei ochi îndureraţi (ai Gelinei) (DEL. P. 142) von jenen schmerzerfüllten Augen. ET. a îndurera. înduşmăni Präs, -nesc (1 868 BARC.) selten.: I. V. tr. zu Feinden machen, verfeinden. Strămutarea lui C. Mavrocorclat din Muntenia în Moldova trebuie să înduşmănească cei doi veri (A. D. XEN., D.). II. a se înduşmăni sich befeinden. Vgl. a duşmăni. ET. duşman. înduşniănit Adj. (1868 BARC.) selten: verfeindet. (Stelele noastre, o dală unite,) înduş-mănite acum se depărtează (I. NGR., CL IV, 89). ET. a înduşmăni. înec PI. -necuri S. n. (1891 OLL. HOR.) 1. Überschwemmung F. (Tibrul) despre revărsările şi înecurile căruia Roma şi împrejurimile ei avură să sufere foarte mult (OLL. HOR. 270). 2. Ersticken N. Şi zi, te însori, tătucă, luase cuvânt Vlad, cu înnec în glas (RADUL. RUST. II, 189) mit erstickter Stimme. GR. înnec. ET. a îneca. înecă Präs, -ncc (16. Jh. PS. SCII. 68, 16) 1. V. tr. 1. jdn. zum Ersticken bringen. LV. u. mcgl.-mm. auch erwürgen (wofür sonst a sugruma, a gălui). Vinul şi veninul fărădelegii... întâi dulce îmbată, apoi amar otrăveşte şi îneacă (CANT. IST. 172). Vagonul era plin, fumul de la ţigări mă îneca (VLAH. GV. 85). Altele (alte seminţe) căzură pre spini şi crescură spinii şi le înecară pre ele (BIBLIA 1688 Mt 13, 7). Şoarecele înecându-i (pe puii păsăruicăi) câte unul, câte unul, mâncare puilor săi îi cără (CANT. IST. 163) sie erwürgend. Un plâns amar mă-neacă (EMIN. 0.1,91). Inima-i bălea de-i îneca răsuflarea (VLAH. DAN II, 37) daß ihm der Atem stockte. 2. ertränken, -säufen, o vale etc. ein Tal etc. unter Wasser setzen, überschwemmen, o corabie ein Schiff sinken, untergehen, scheitern lassen. Să jurase... vr-o mie de draci să mă înece în mare (DOS. VS. Apr. 5; 77b). Şi-şi înecară select unii cu vin, alţii cu apă rece (DEL. S. 224). Intre aceste dealuri este o vale ... pe care gârla Neajlovul o îneacă (BĂLC. 111). Doi cârmaci îneacă corabia u. ähnl. (Sprw.) viele Köche verderben den Brei. 3. fig.: zugrunde richten, ins Unglück stürzen. Ne-am înecat singuri fata (NĂD. NUV. I, 23). II. a se îneca. 1. ersticken, sich verschlucken. Aceştia toţi sunt ai mei.! şoptea el înecâmdu-se de bucurie (CL XV, 201) mit vor Freude erstickter Stimme. De cum începu să soarbă din ca fea, se înecă, tuşi, vărsă jumătate cafeaua pe el (DEL. I. V. ş. V. 78) verschluckte er sich. 2. ertrinken, (von Schiffen) untergehen, scheitern. Cum au fost dând moscalii din tunuri... se şi afundau vasele turceşti dese înnecau (NECULCE, LET.2 II, 399). -A se îneca în datorii tief in Schulden geraten. Ţiganul la mal se îneacă (Spiw.) wird von jdm. gesagt, der nahe am Ziel versagt. Cine clădin mâini, nu se îneacă. (Sprw.) der Rührige geht nicht zugrunde. Omul nevoiaş se îneacă pe uscat (Sprw.) der Unbeholfene ertrinkt auf dem trockenen Land. 3. fig.: zugrunde richten, ins Unglück stürzen. Da. ce te tot. îmbălorezi că era să te ieie un fecior de popă şi că te-ai înecat, cu fecioru-miu? (NĂD. NUV. II, 124; zur Schwiegertochter). GR. îneca, LV. neca. ET. lat. neco, - fire „umbringen”. SG. ALR II/I MN 6952, 6954, 6955, 23; SN III, K. 825, 859. înecare S. f. (1563 CORESI PRAXEU 71) 1. Ersticken N. 2. Ertränken N. 3. (t) Schiffbruch M. 468 înfătăt 4. (t) Überschwemmung F. Au fost ploi grele şi povoaie de ape, cât s-au făcut multă înnecare (URECHE, LEI'.2 I, 145). GR. înnecare. ET. a îneca. înecat (um 1560 CORESI PRAV. 7b) 1. Adj. 1. erstickt, verschluckt. Vorba, lui (Constantin Vodă era) înecată (NECULCE, LET.2 II, 380) Fürst C. brachte die Worte mühsam hervor. Pe buze-i trece un zâmbet înecai, fermecător (EMIN. O. I, 67) ein halb unterdrücktes ... Lächeln. 2. versunken. Urziceni ... oraş, înecat în mocirlă dintr-un capăt la altul (GHICA 243). Ochi înecaţi în lacrimi in Tränen gebadete Augen. II. S. n. 1. Untergang M., Versinken N. Uşurându-se corabia, au scăpai de înnecale (SBIERA POV. 245) entgingen sic dem Untergang. 2. (t) Überschwemmung F. GR. înnecat, LV. necal. ET. a îneca. înecăcios Adj. (1620 MOXA, HC I, 380) erstickend, beklemmend. Toată ziua o supărare înecăcioasă îi strângea pieptul (NĂD. NUV. I, 125). Mi-e gla.su necăcios şi secăţiv (IIP. OP. 19). GR. necăcios. ET. a îneca. înecăciune PI. -ciüni S. f. (um 1635 EFTIMIE L. 340) 1. Ersticken N. 2. Keuchen N. în liniştea nopţii auzi... câte v-o înecăciune dă bou iute şi fâşneţ la jug (IIP. OP. 154). ET. a îneca. înecătură PL -turi S. f. (1521 DERS) 1. Überschwemmung F. De nu va face nici o înecătură acea moară (COD. CARAGEA p. II, cap. III). 2. Schiffbruch M. (Pavel) pururea nevătămat s-a ajlal întru acea înecătură (ANTIM DID. 56). 3. Ersticken N. 4. Erwürgen N. Ferească-şi sinre de cumănclari şi de sânge si de necălură (CV2 16a; Apg 21,25) durch Erwürgen getötete Tiere. GR. necătură. ET. a îneca. înerbă siehe înierba. înfăină Präs, -nez (1749 CARTE DE BUCATE) mit Mehl bestreuen. După ce le vei în fain a (faliile de tigvă), leprăjaste (CARTE DE BUCATE 1749, GCR II, 44). GR. înfărina (B.). ET .făină. înfăinât Adj. (1862 PTB.) mit Mehl bestreut. Auriculele ... cele englezeşti pare c-arji înfăina tepeste tot (DATC. HORT. 143). EI', a înfăina. întărmă Präs, -farm V. tr. (um 1670 ANON. CAR.) 1. anziehen, schmücken. 2. BAN. anpacken. ET. un bele. înfăşa Präs, -faş V. tr. (16. Jh. CV2 51b; Apg 28, 20) un copil ein Kind (cin)wickeln (vgl. faşă). - LV. auch im weit. Sinn in etw. einwickeln; Culegându-i bucăţile sfintelor moşlii, le înfăşară şi le cistrucară (DOS. VS. Sept. 29; 37b). GR. BAN. înjaşia, 1. Präs, -fâşii. - Part. -sat (TEOD. PP. 26, PP. D.)’. ET. lat. fascio, -äre. SG. ALR I/IT, K. 228. înfăşat (1563 CORESI PRAXIU 139) I. Adj. (ein)gewickclt. Pruncit înfăşat, culcat în iesle (BIBLIA 1688 Lk 2, 12). GR. făşat; in Weihnachtsliedern Dim. (în)făşăţel (TEOD. PP. 26; COL. 67). II. S. n. Einwickcln N. (MINEIUL 1776, 52). ET. a înfăşa. înfăşătură PI. -turi S. f. (um 1710 ANTIM DID.) Binde F. Ca şi Lazăr legat de mâini şi de picioare cu înfăşături (ANTIM DID. 88). ET. a înfăşa. înfăşură Präs, -faşor V. tr. (1632 EUSTR. PRAV. 277) pe c. auf etw. wickeln, winden, în c. in etw. (em)wickeln (1642 CAZ. GOV. Mk 15, 46, GCR I, 101). Tudor, prăşcciriul, îşi înfăşurase praştia împrejurul brâului (CL IV, 175). Apoi îşi înfăşură calul în harapnic şi porni (SAD. POV. 232) dann schlug er die lange Peitsche um sein Pferd. Dan o înfăşură înlr-o privire caldă (VLAH. DAN I, 84) umschlang sie mit einem heißen Blick. ET. lat. *infüsciölo, -äre, von faseia, faseiöla „Band”. SG. ALR SN VII, K. 1896. înfăşurât (1683 DOS. PAR. 66b) I. Adj. umwickelt, cingewiekelt. Mosoraşele... pe care sunt înfăşurate (ceaprazurile) (MON. OF. 1875,2284). Trupurile cele moarte care sunt ... înfăşurate cu giulgiuri (MĂRG.2 126a). II. S. n. Ein-, Umwickeln N. (B.). ET. a înfăşură. înfăţă Präs, -faţ V. tr. (1868 BARC.) perne etc. Kissen etc. beziehen. ET . faţă 5. înfăţât (1703 GCD) I. Adj. bezogen. Oghialuri şi perne curat înfăţate în feţe cu horbotă pe la margini (I. NGR., CL III, 42). II. S. n. Beziehen N. ET. a înfăţa. 469 înfăţişa înfăţişă Präs, -şez (1649 MARD.) 1. V. tr. 1. LV. offenbaren, kimdtun. Fătişciză şi ruşinează pe... tâlharii(uimei... luiHs....!(MĂRG.2186a). 2. (vor)zeigen, -weisen, (dar)bieten. Până când, dragă, aşa Ochii num-a-nfaţişa? (TEOD. PP. 307; zur Geliebten, mit der eine Unterredung nicht möglich ist) wie lange sollen wir uns ... nur sehen. Curtea marelui ban al Olteniei înfăţişa priveliştea cea mai împestriţată (DEMETR. NUV. 88) bot ein sehr buntes Bild. 3. darstellen. Ce înfăţişează acest tablou? was stellt dieses Bild dar? II. a se înfiiţişa. 1. sich vorstellen, darbieten. Bătrâna mamă... rămase încântată văzând că se înfăţoşază o astfel de partidă (pentru fiică-sa) (C. NGR. 65). 2. erscheinen: la judecată, înaintea tribunalului etc. vor Gericht etc. GR. LV. auch făt-; MOLD. BAN. -j'ăţoşa. ET .făţiş. înfăţişare PI. -sari S. f. (1649 MARD.) 1. Aussehen N. Pletele cărunte, încununându-i capul, aminteau înfăţişarea zimbrului (SAD. POV. 3). 2. Erscheinen N. (vor Gericht etc.). GR. MOLD. înfăţoşare (DONICI, CONACHI). ET. a înfăţişa. înfăţişat Adj. (DOC. 1652, MAG. IST. I, 127) 1. offenbart. Neg. Păcate ascunse şi neînfăţişate (MĂRG.2 230b) verborgene Sünden. 2. erschienen. ET. a înfăţişa. înfârtăţi Präs, mă -ţese V. refl. (1620 MOXA) OLT. TR. MOLD. BUCOV. cu cn. mit jdm. Wahlbruderschaft schließen. Se războlipre cale de zăcea înlr-un sal la. nişte oameni şi se înfârtăţi cu nunşii (MOXA, HC I, 368). Cela ce să va înfârtăţi cu vreo fămeie (Ş. TAINE 262). ET. zxxfârtat. întemeiat Adj. (1561 CORESI TE4 52b; Mt 24, 19) LV. reich an Kindern, mit großer Familie. Din Eghipet Izrail când mearsă, Icicov cu-nfemeiată casă (DOS. PS. V. 113,2). ET. zu femeie. înferâ etc. siche înfiera etc. înfericâ V. intr. (16. Jh. PS. SCH.) LV. Glück verleihen. înfericează{ksl. ublăzi), Doamne, dulciloru şi derepţiloru cu înrema (PS. SCH. 124, 4). ET. vgl. a ferica. înfiâ Präs, -fîcz V. tr. (1817 COD. CAL.) adoptieren. îmi propun să iau cu mine în Europa ... pe arabul acest mic. „ Vrei poale să-l înfiezi? ” (AL., CL VIII, 43). GR. (t) -fii, Präs, -fiese (COD. CAL. § 95 flg.). ET. Jiu. SG. ALR II/IMN 2637, 69. înflâlă PI. -fieli S. f. (1817 COD. CAL.) veralt.: Adoption F. După desfacerea înfielei iarăşi se întoarce înfiitul sau înfiita sub puterea tatălui născător (COD. CAL. § 237 flg.). ET. a înfia. înfiat Adj. (1817 COD. CAL.) adoptiert. Auch substantiv. GR. (t) înfîiit (COD. CAL. § 237). ET. a înfia. înfibge siehe înfige. înfiera1 Präs, -rez V. tr. (1683 DOS.) cuiva c., pc. jdm. etw. (mit glühendem Eisen) cin-brennen, jdn. brandmarken (LM. auch flg.). De acestea stihuri i-au înheratpreste obrazul svinţiii sale (DOS. VS. Oct. 11; 66b). Purtarea lui merită a fi înfierată sein Benehmen verdient gebrandmarkt zu werden. GR. -hera. ET .fier. înfieră2 V. intr. (1698 CANT. DIV.) MOLD. BESS. BUCOV. DOBR. SÜDOSTTR. vom Schnurrbart: sprießen. Până începe a înfiera mustiaţă lot copil să chiamă (CANT. DIV. 40b). Eşti prea tânăr, că de-abia acum îţi înherează mustaţă (GHEB. BV. 20). GR. înh-; înfiri. ET. zu fir, lat. * in-filo, -are. SG. ALR II/I, K. 44. înfierat Adj. (1563 DERS) (mit glühendem Eisen) eingebrannt, gebrandmarkt. Boi ...în coarne-nfi eraţi (AL. PP. 102). ET. a înfiera’. înfierătic Adj. (1683 DOS. VS.) LV. wild. Injieratecul împărat Leont Iconoboretul (DOS. VS. Oct. 10; 59a). ET. Nachbildung von lat. ferox mit Hilfe von fiară. înfierbăzârc etc. siehe fierbăzare etc. înfierbântă Präs, -bânt (16 Jh. PS. SCH. 16, 3) I. V. tr. glühend, heiß machen, erhitzen. După aceea au înfierbântat un cuptoriu defier (SBIERA POV. 33). II. a se înfierbânta glühend, heiß werden, sich erhitzen, in Hitze geraten. Infierbänlatu-s-au (eöeppavöri) inima mea înlăuntrul mieu (PSALT. RÂMN. 38,4). La război, omul se-nfierbântă, are sete, trebuie apă la dânsul (AL., CL III, 59). GR .fierb- (DOS. VS. Sept. 1; 2a); siehe auch fierbinte, - BAN. 2. Pers. Sg. Präs, -binţi, Konj. să înfierbinte; să-nherbinte (DOS. VS. Oct. 20; 75a), să înfierbânte (BIBLIA 1688 Ez 24, 1). 470 înfirât ET. fierbinte. SG. ALR SN II, K. 548. înfierbântâre S. f. (1648 NT Eph 4, 31) 1. Erhitzen N. 2. Feuerqual F. 3. Fieber N. 4. fig.: Inbrunst F. GR. fierb ântare. ET. a înfierbânta. înfierbântăt Adj. (1648 NT Apg 22, 3) 1. erhitzt, heiß. Le-au pârjolit părul cu un her înher-bântat (EVSTR. LOG., GCR I, 234). (Norii) fiind înferbântati de... pripala soarelui (MS. um 1750, GCR II, 64). 2. fiebrig. 3. inbrünstig. GR. înherb-. ET. a înfierbânta. înfige Präs, -fig (16. Jh. PS. SCH. 37, 3) 1. V. tr. 1. (ein)stechen, -stecken, -schlagen, -treiben: un cuţit în pământ (CL IX, 8), un ac în lumânare (DOS. VS. Sept. 2; Vo),pintenii în coastele armăsarului (C. NGR. 39). Luzema... îşi înfinge rădăcinile foarte adânc în pământ (ION. CAL. 41). 2. aufspießen. Unii zicea ... să-l cufunde-n apă, Alţii să-l înfigă-n ţeapă (AL. PP. 136). II. a se înfige 1. (ein)dringen, steckenbleiben. Aurul ... e săgeata lucie şi se înfige lesne la inimă de om (MOXA, HC I, 369). Glonţul ... se înfipse într-o cărămidă din părete (C. NGR. 20). Mulţi... sar şi pier în apă ... Alţii-n spada noastră, năvălind, să fig (BOLINT.11,201). Trecândprintr-un loc cam gloduros, i s-a. înfipt carul în im ala aceia (SBIERA POV. 199). 2. în, la c. sich in etw. einmischen, -mengen, daran teilnehmen. Numaidecât trebuia să se înfigă şi mama în vorba ceia (SBIERA POV. 252). O horă strămoşească, singurul joc la care se-nfig şi cei care nu ştiu juca (VLAH. DAN II, 24). Până unde trebuie să se înfigă puterea autorităţii (GHICA 207). Cum să nu te-nhigi la negoţ şi la meserii trebuitoare la ţară? (JIP. OP. 29). GR. häufig -finge (so schon PRAV. GOV. 50a), MOLD, bisw. -fibge, înhi-;fige (TEOD. PP. 311 u. 640). - Imp. -fige; Perf. -fipsei, LV. -fips; Part, -fipt; Ger. -figänd; Verbaladj. -figätör. ET. lat. (in)flgo, -ere; -fing nach firango, fractum, stringo, strictum etc.; in -fibg ist der Labial aus Part. Perf. entlehnt. SG. ALR. SN IV, K. 1088. înfii siehe înfia. înfiinţâ Präs, -ţez (1776 MINEIUL) I. V. tr. o şcoală etc. eine Schule etc. errichten, gründen. II. a se înfiinţa 1. entstehen, sich bilden. înjiinţâmdu-se cu toată fiinţa noastră cuvântul cel mai presus de fiinţă (MINEIUL 1776, 60). 2. sich einstellen. Ieri au fost. sărbătorile şi astăzi, top, le-ai înfiinţat (ROS. TROT. 86; der Schuldner zum Gläubiger). ET .fiinţă. înfiinţăre PI. -ţari S. f. (1697 CACA VELA 162b) 1. Sein, Dasein N. laste un ov ... de la care noi am luat ... înfiinţarea (MS. 1794, GCR II, 154). 2. Entstehung F. 3. Errichtung, Gründung F. înfiinţarea unei şcoli. ET. a înfiinţa. înfinge siehe înfige. în floră Präs, -fior (1654 NEAGOE ÎNV.2 107a) I. V. tr. erschau(d)em lassen. Vaietele ... poporului... îl înfiorară de frică (BĂLC. 77). II. a se înfiora erschau(d)ern. Ungurii ...se deteră la nelegiuiri de care mintea omenească se înfioară (ISP., CL XII, 174). Frunzişul se înfioară câteodată (SAD. POV. 90) das Laub erschauert von Zeit zu Zeit. GR. MOLD. în hi-, Präs. bisw. -rez. ET. fior. SG. ALR IT, K. 100. în floră t Adj. (1800 BUDAI-DELEANU) schauerregend. O vedere tristă-înfiorală (BUDAI-DELEANU VIII, 112). ET. a înfiora. înfiorător Adj. (1845 FM 323) schauerlich, schauererregend, schrecklich, furchtbar. El întreprinse a face istoricul zilei de 28 martie sub culori vii şi înfiorătoare (AL., CL III, 58) in schauerlichen Farben. - Auch adverbiell. ET. a înfiora. înfipse siehe înfige. înfipt Adj. (1648 NT 2 Kor 12, 7) 1. (wie) festgenagelt, angewurzelt, unbeweglich. Cocostârcii, înfipţi într-un picior (AL. POEZII III, 39). Putut-am să te întovărăşesc? N-a trebuit să rămân înfipt pe loc? (I. NGR., CL VII, 1). El sta înfipt pe şa (AL., CL VII, 380). Te ţii înfipt înaintea unui tablou (I. NGR., CLVII, 10). 2. fam.: frech, aufdringlich. - Auch adverbiell. ET. a înfige. înfiră Präs. înfir (1681 DOS, AA. lit. 11/36, 69) mit Gold besticken. ET. zu fir II. înfirât Adj. (1829 C. NGR.) goldbenäht, -gestickt, betreßt. Pieptarul lui (al arnă- 471 înfiripa utului) în finit (C. NGR. 20). Un capot ros înfirat (C. NGR. 95). Alt iţa cămeşii infinită (AL. POEZII III, 92). ET. a înjira. înfiripă Präs, -pcz (1825 B.) I. V. tr. (wiedcr)instand setzen, (wieder)herstcllcn. Ş-apoi încetul cu încetul mi-am Înfiripat iar gospodăria (VLAH., GAZ. SĂT. XIV, 347· cin Siedler spricht). Le-a poroncit căpitanul... să înfiripe carul (stricat) (SBIERAPOV.il). II. a se înfiripa (wieder) in gute Verfassung, zu Kräften kommen, sich erholen. Nimic nu se prinde (de beţivi); ca putregaiul se dărâmă tot. ce se înfiripează o clipă din ostenelile lor (GAZ. SĂT. XIV, 474) was aus ihren Bemühungen entsteht. Patru tineri ale cărora musteţe de-ahia începeau a se înfiripa (I. NGR., CL I, 149) sich zu entwickeln begannen. Ilincula boli ce boli, nu se mai putu înfiripa de pe lehuzie şi muri (NĂD. NUV. I, 23). Crivăţul... mi-o amorţit gleznele... S-o pornim acasă, ca să ne mai înciripăm olecuţică la gura cuptorului (BOGD. BURS. 95). GR. înhi-, înci-, - Präs, auch -firip. ET. wahrsch. zu. fire, also eigtl. „ins Dasein rufen”; das Suffix ist dunkel. înfiripat Adj. (1868 BARC.) entwickelt, kräftig. (Copilaşul) acesta e mai înfiripai (NĂD. NUV. II, 78). El', a înfiripa. înilâ siehe umfla. înflăcăra Präs, -rez (1822 BOBB) I. V. tr. in Flammen setzen, entflammen. II rugă să facă un cuvânt elocvent ţăranilor pentru ca să-i înflacăre şi să-i pregătească de luptă (AL., CL III, 57). II. a se înflăcăra entflammen, sich begeistern. De ce căuta, de ce se înflăcăra mai tare (N. GANE, D.). GR. (t) Präs, -flăcăr, -flăcăr. KI. flacără. înflăcărat Adj. (1822 BOBB) entflammt, begeistert. Bălaur... din gură foc vărsând, Curgând ca un râu ... înflăcărat şi nestins (PP. GCR II, 322). Prieteşug ce se schimbase în cel mai înflăcărai amor (C. NGR."dL 325). ET. a înflăcăra. înflăcăcios etc. siehe umfiăcios etc. înflorat Adj. (1837 PANN EROT. I, 84) 1. blühend. 2. vcr/.ierl. Răsfoind mai departe filele cu chenar înflorat (ZAMF. LN. 68). Pălăria e... înflorată şi cu spice uneori (JIP. OP. 80). 3. bunt. ET. zu floare. înflori Präs, -resc (16. Jh. PS. SCH. 91,13) 1. V. tr. 1. verzieren, (aus)schmücken. Unii îi înfloresc (colacii) încă şi cu felurile flori, făcute asemenea din aluat (MAR. NAŞT. 293). Cel mai mic act al cuiva ... fiecare, spunăndu-l vecinului său, căuta să-l înflorească şi să-i adaoge amănunte (XEN. BR. 13). 2. zum Blühen bringen. Ăi dă-nfloresc limba, negoţu şi plugăria (JIP. OP. 98). II. V. intr. 1. a) zum Blühen kommen, auf-, erblühen, aufgehen. Direplul cafinicul va înflori. (BIBLIA 1688 Ps 91,12). Văzând cum (pomul) înmugureşte. Că chiar văzând înfloreşte (BARAC, GCR II, 174). Viaţa omului E ca floarea câmpului: Dimineaţa înfloreşte, Peste zi se veştejeşte (I.-B. 148, nach Ps 90, 6). Pe geamurile Hagiului înflorise gheaţa cu frunze mari şi groase (DEL. P. 182). Când văzură trupul mic şi gârbovit al tânărului, un zâmbet de dispreţ le înflori pe faţă (ODOB. DC. 1886, 7). - b) blühen. Şi-n teleagă sora lor înflorind, ca un bujor (AL. PP. 154). In acea ţară înfloreau mai multe republici vestite (BĂLC. 300). GR. LV. TR. (bes. 16. Jh.) -fluri. - 3. Pers. Sg. Präs, bisw. -floare (BUDAI-DELEANU III, 7; MAR. NUNTA 753). ET. lat. floresco, -ere. SG. ALR SN I, K. 224. înflorilat siehe înflorii. înflorire PI. -riri S. f. (1654 NEAGOE ÎNV.2 95a) Blühen N. ET. a înflori. înflorit (1649 MARD.) 1. Adj. 1. blühend. 2. geblümt, verziert GR. înflorilat (MAR. SAT. 280, im Reim). 3. (von gerösteten Maiskörnern) aufgeplatzt. Grăuntele pocnesc şi sar înflorite albe (VLAH. IC. 83). 4. mit Schimmel überzogen, bedeckt. O bucată de mămăligă înflorită de mucegai (NĂD. NUV. I, 46). II. S. 1. n. Blühen N. 2. (t) f. înflorită Zierde F. (DOS.). ET. a înflori. SG. ALR II/I, MN 6847, 7. înfloritor Adj. (1581 CORESI OMIL. 352) (auf)bliihcnd. Colonia romană... ajunse într-o stare foarte înfloritoare (BĂLC. 6). - Substantiv. (CORESI). GR. LV. înflu-, ET. a înflori. înfloritură PI. -turi S. f. (1683 DOS. VS. Ian. 30; 46a) 1. Blühen N., Blüte F. Primăvara friguroasă, înfloritura şi iarba târzie (CAL., GCR II, 26). 2. Verzierung F. Cămăşi... cu înflorituri grele, cusute la guler şi la piept (VLAH. GV. 182). ET. a înflori. 472 înfrânge îniluturât Adj. (1893 RADUL. RLJST.) mit Flitter verziert, versehen. In unda mândrei cămăşuţi înfluturată-nlreagă (RĂDUL. RUST. I, 218). ET. zu fluture. înfocâ Präs, -ioc (1681 DOS., AA lit. 11/36, 67) I. V. tr. in Brand setzen, glühend machen. De-acia în-focară un coif ii de fler şi-i. puseră în cap (DOS. VS. Sept. 1 ; 2a). II. a se înfocâ entflammen. ET. foc. ' SG. ALR SN II, K. 548. înfocare PI. -cari S. f. (1681 DOS. TR. 71a) Brand M., Glut F. Au ars Ţarigradul cu foarte mare înfocare (DOS. VS. Sept. 1 ; lb). — Später nur LL. fig.: Glut F., Feuer N. Tinerii o priveau cu amor si înfocare (C. NGR. 57). ET. a înfocâ. înfocat Adj. (1642 AGY 74) 1. glühend. Metalul înfocat (CANT. TST. 19). 2. brennend. Limbile nebotezate, Ard în tartar, înfocate (PP. GCR II, 143). 3. fig.: glühend, feurig. Un sărutat lung şi înfocat (AL. PP. 15). Căprioara ... fuge ... Iară Dragoş înfocat O goneşte ne-ncetai (AL. PP. 164). ET. a înfocâ. SG. ALR II/T, MN 6917, 15. înfoiâ Präs, -foi (1822 BOBB) I. V. tr. aufblähen, -blasen, -bauschen. Gerurile ... îl vor preface (pământul.) în ţărână şi-l vor înfoiè (ION. CAL. 6) der Frost wird die Erde auflockem. De-a mai merge burta părintelui tot în fo indu-se ... apoi n-o să mai poată ieşi cu cădelniţa prin derele (— dverele) mici (UR. LEG. 51). II. a se înfoia sich aufblasen. Se-nfoaie ca varza (PANN, CL V, 366; von einem Hochmütigen). Atunci se înfoaie apa de trecu peste ţărmuri (RETEG. POV. V, 56) schwillt das Wasser an. Siehe auch a îndesa I. GR. a în foi. ET. foaie H lat. *infolliare (DA). SG. ALR TT/I MN, 3884,133; 6855, 8; SNII,K. 382. înfoiât Adj. (1800 BUDAI-DELEANU) aufgebauscht, aufgebläht, aufgeblasen. împărăteasa, cum era ea înfoietă numai cu fuste şi cu rochii de mătăsuri şi de catifele (BOGD. POV. 12). Cânta de marş în cimpoi foite (BUDAI-DELEANU I, 68) sie spielten ... auf aufgeblähten Dudclsäcken (v. Vf.foit glossiert „mit Zicgcnleder”). - Spez..: plăcintă înfoiată. GR. (în)foil. ET. a înfoia. înfomât Adj. (1868 BARC.) vom Hunger gequält, ausgehungert. Obosit, înfomat, tremurând, fără bani (DEL. P. 98). ET. Neubildung nach frz affamé mit Hilfe von foame. înfometat Adj. (1840 POEN. I, 21) ausgehungert, hungrig. Ciori înfometate ce hrana-n ţipete îşi cer (RĂDUL. RUST. I, 195). ET. Neubildung mit Hilfe von foamete. înfrăţi Präs, -ţese (um 1591 DIR) I. V. tr. zum Wahlbrudcr machen (siehe cruce 7); im weit. Sinn: verbrüdern, (brüderlich, innig) vereinigen. Giur să mi te înfrăţesc (AL. PP. 142; zu dem Hilfe bringenden Raben). Românii... înfrăţiră armele lor cu ale ruşilor (CL XVII, 1). Prin grâu ... (secerălorii) suflarea-şi înfrăţesc (RĂDUL. RUST. 1, 73). II. V. intr. von Halmfrüchten: Wurzelschößlinge treiben, ausschoßen. Această preţioasă plantă. înfrăţeşte mult şi astfel se îndeseşte chiar din a! doilea an (GAZ. SĂT. XIV, 434). TR. auch refl.: Aci semănau câte un pumn de mălai, care ... rodea aşa de tare şi se înfrăţea asa de des (CL XIX, 469). IU. a se înfrăţi Wahlbmderschail schließen; fig.: harmonieren. După poveşti şi. glume veni rândul cântecelor care se înfrăţeau aşa de bine cu priveliştea naturii (CL XIX, 222) die so gut harmonierten. ET. frate. SG. ALR SN I, K. 98. înfrâmşâ etc. siehe înfrumuseţa. înfrâna Präs, -nez (16. Jh. CV2 74b; 1 Petr 2, 15) I. V. tr. (auf)zäumen; fig.: zügeln, im Zaum halten, in die Schranken weisen, bezähmen, z. B. pasiunile die Leidenschaften. Poftele lumii... să le înfrăneclzi şi să le hăţuieşli (CANT. DIV. 75a). II. a se înfrâna sich zügeln, sich beruhigen. Şi zise mării: domo Ies le-le, înfrâneciză-te (BIBLTA 1688 Mk 4, 39). GR. -Jrâua (AL. PP. 79). - Präs. -fix.in (B.; LOGA, GCR II, 235, in gebundener Rede). ET. lat. (in)freno, -ăre; -fröiua nach frâu. înfrânâre PI. -nări S. f. (1703 GCD) Beherrschen N., Abstinenz F. Tucidides ... zice cum că nici odănăociră să nu fie istorie osăbită ... ca o înfrânâre celor desfrânaţi (NEC. COSTIN, LET.1 I, 35). - Neg. neînfrânare Zügellosigkeit (ŢICH. 94). ET. a înfrâna. înfrânat Adj. (1559/60 BRATU, SCL XXV, 153) gezäumt, gezähmt (1632 DRHB XXIII, 599). Roibul ... venea vesel ne-nşăuat, Ne-nşăuat şi ne-nfrânat (AL. PP. 91). - Neg. neîn frânat fig.: zügellos. ET. a înfrâna. înfrânătură (t) PI. -turi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Zügeln N. ET. a înfrâna. înfrânge Präs, -frâng (1577 CORESI PS.5 220b; 109,5) I. V. tr. 1. bisw.: brechen, knicken. Şi va înfrânge (cîtcoxviăci) capul lui (alporumbaştilui) (BIBLIA 1688 Lv 1,15). 473 înfrângere 2.pe vrăjmaş dem Feind eine Niederlage beibringen, ihn sehlagen. fmbărbătându-se ungurii... au înfrânt pe munteni (NEC. COSTIN, LET.21, 136). II. a se înfrânge 1. zusammcnbreehen. La Sânt-Ion ... se înfrânge iarna, dacă a adus-o Sânicoară cu cal alb (MANG1UCA CAL. 1883) da bricht die Kraft des Winters zusammen. 2. sich teilen. Uncle se înfiringe Drumul jumătate (MAR. ÎNM. 441) wo der Weg sich teilt. 3. LV. bereuen. 4. LV. geschlechtskrank werden. GR. Konjug iert wie a frânge. ET. a frânge, bzw. vlat. *infirango, -tre (PUŞC. EW. 844).' înfrângere PL -frângeri S. f. (1581 CORESIOMIL. 19) 1. (a duşmanului) Niederlage F. (des Feindes). 2. (inimii, sufletului etc.) Zerknirschung F. ET. a înfrânge. înfrânt Adj. (1581 CORESI OMIL. 14) 1. besiegt. îşi văzu oastea înfrântă (ISP. POV. U. SF. 42). 2. zerknirscht. Inima înfrântă (auvT£Tpiuji£vr|v) şi smerită, D-zeu nu o va urgisi (PSALT. RÂMN. 1784, Ps 50, 18). De face ispovedanie şi pocăinţă cu osârdie mare şi cu inimă înfrâmtă (Ş. TAINE 57). (Domnul) au tiimisu-mă a tămădui cei înfrânţi cu inema (DOS. VS. Sept. 1; la, nach Js 61, 1). 3. veralt.: geschlechtskrank. GR. LV. auch -firâmt (DOS. L1T. Vas. 8b). ET. a înfi •ănge. înfrântiiră S. f. (1683 DOS. VS. Oct. 8; 53b) veralt.: 1. Niederlage F. 2. Geschlechtskrankheit F. ET. a înfi xinge. înfrâuâ siche înfrâna. înfricâ Präs, -fric (16. JH. PS. SCFI.) I. V. tr. jdm. Furcht, Angst einjagen, einflößen. Moaşa îi în frică (pe nănciş) căi-i duce ...finul acasă (MAR. NAST. 239). A duşmanului mulţime nimica nu-i în frica (BELD. ETER. 52). II. a se în frica erschrecken, sich ängstigen. înjricară-se cu frică io nu era frică (PS. SCH. 13, 5). Nu e lor schimb, că nu înjricară-se de D-zeu (CORESI PS. 54, 22). ET. frică. înfricât Adj. (16. Jh. CV2 32a; Apg 24, 25) verängstigt, eingcschüchtert. Să nu fim vinovaţi la vream.ee/ căutăriei înfricate (PRL 240a). Te veri teme de în frica tulii giudeţu (COD. STIL, HC 11, 451). ET. a în frica. în fricos Adj. (16. Jh. PS. SCH.) furchtsam. Tirului Domnului în fricoşilor d-insu (PS. SCII. 24, 14; vgl. COR. PS. 24, 15). ET. fricos. înfricoşa Präs, -şez (1561 CORESI TE4179b; Lk 24, 37) I. V. tr. pc. jdm. Furcht, Angst einjagen, einflößen, jdn. in Furcht, Angst versetzen. Infricoşându-l noi că-l vei bale, au fugit (feciorul) (MS. 1747, GCR II, 41). II. a se înfricoşa in Furcht, Angst geraten, Furcht, Angst bekommen. Nu vă înfricoşareţi de ceia ce ucig trupul iară sufletul nu-lpot ucide (DOS. VS. Sept. 29; 38a). ET. fir icos. înfricoşare S. f. (1642 ÎNV.2 45a) Schrecken M., Furcht F. ET. a înfricoşa. înfricoşat (1561 CORESI TE4 87b; Mk 9, 6) 1. Adj. 1. furchterregend, furchtbar, schrecklich. La înfricoşata dzi a giudeţului (Ş. TAINE, GCR I, 117). De-o fiară-nfiricoşată, De-un zimbru fioros (AL. PP. 165). Cu căutătura când vicleană, când înfricoşată (RĂDUL. RUST. II, 206) mit bald listigem, bald grimmigem Blick. 2. MUNT. TR. prächtig. împăratul... chiămă... pre toţi boierii şi slugitorii curţii la o masă înfricoşată ce pregătise acolo (FUND. BASME 50). Au încălecat un cal înfricoşai (BARAC HAL. VII, 121). II. Adv. 1. fürchterlich. 2. wunderbar, prächtig. Doaozeci de cârmaci puternici şi îmbrăcaţi înfricoşat (BARAC FIAL. VII, 119). ET. a înfricoşa. înfricoşător Adj. (1651 PSALT. 182b) furchterregend. înfricoşătoare presimţiri a uimi (rai viilor amărât şi chinuit au venit şi au sfâşiat biata sa inima (C. NGR. OP. I, 22). ET. a înfricoşa. înfricoşătură PI. -turi S. f. (1683 DOS. VS. Martie 9; 58b)’ Furcht einjagende Rede. îngrozituri şi înfricoşeturi să se zică aceluia carele la acel sobor a se obşti s-ar tăgădui (CANT. IST. 17). ET. a înfricoşa. înfrumoşă Präs, -şez (16. Jh. PS. SCH. 64, 9) I. V. tr. verschönern, zieren, schmücken. Fericitul Athanasie ... înfrânşea besearica alunce şi scaunul Alexandriei (DOS. VS. Noe. 30; 185b). II. a se înfrumoşă schön werden. De va trece peste punte O femeie credincioasă, Se va-nfrumoşa femeia (COŞBUC 46). GR. -firămşa, -frânşa (DOS., VARL, häufig). -Jrumoşa. ET. frumos. înfrumoşât Adj. (16. Jh. PS. SCH. 143, 12) verschönert, verziert. GR. Varianten wie bei a înfrumoşă. ET. a înfrumoşă. 474 înfulecă înfrumuseţa Präs, -ţcz V. tr. (1561 CORESI TE4 5la; Mt 23, 29)* verschönern, zieren, schmücken. Popa ce mt'-ş mătura sfânta biserecă... şi nu o va înfrâmseţa. (PRAV. GOV., GCR I, 91). (La nuntă) mulţi den vecini au venit de le-au înfrumuseţat masa (NEC. COSTIN, LET.21,472) zierten (mit ihrer Gegenwart). GR. LV. auch -firums-, -frâms-, -firumuşiţa (MS. 1700, GCR I, 340), -frâmseţa (ÎNDR. 42). ’ ’ ET .frumuseţe. înfrumuseţare PI. -ţari S. f. (1642 ÎNV.2 33b) Verschönern, Verzieren N. GR. Varianten wie bei a înfrumuseţa. ET. a înfrumuseţa. înfrumuseţat Adj. (1561 CORESI TE4 25b; Mt 12,44) verschönert, verziert, geschmückt. Cine este cel voinic înfrumuseţat ca soarele ...? (MĂRG.2 10b) herrlich wie die Sonne. - Neg. neînfrumuseţat. GR. Varianten wie bei a înfrumuseţa. ET. a înfrumuseţa. înfrumuseţător (1703 GCD) selten: I. Adj. verschönernd. II. S. m. LV. Zierde F. ET. a înfrumuseţa. înfrunt (t) (x) S. n. (1837 C. NGR. 7) Affront M. ET. a înfrunta, nach frz. affront. înfruntă Präs, -frant V. tr. (1620 MOXA, HC I, 379) 1. veralt.: schelten, schmähen. Mai bine iasle să nu dai săracului decât să-l ocărăşti şi să-l înfiruntezi (MARG.2 76a). Ruşineze-se şi să înfrunteze (ev xpaTtevpoav) cei ce cearcă, sufletul mieu (BIBLIA 1688 Ps 69, 2). Infiruntăndu-i (sfântul) nebunia şi păgânia, să mânie (ighemonul) şi-i tăie capul (DOS. VS. Sept. 12; 15b). înfruntă şi ceartă pre aceia carii nu miluiesc pre surumani (SICR. DE AUR, CCR124). în a mea onoare au fruntatpăgânii Chiar onoarea ţării (BOLINT.21, 105). 2. LM. pc. jdm. die Ştim bieten, trotzen. (El) dezbătu apoi planul vânătoarei cu gravitatea unui general de armată ce curând are să înfrunte inimicul (GANE, CL VIII, 97). Acelor viteze oşti ce ... înfruntaseră trufia semilunii (C. NGR. 27). Infimntând cu bărbăţie privirea pironită a oaspetelui său (GANE, CL VIII, 181). GR. firiinta (BOLINT. 1. c.); Präs. LV. auch -tez. ET. lat. *infronto, -ăre, vonfirons „Stirn”. Die übrigen roman. Spr. haben dafür *affronto, -äre. Bdtg. 2 nach frz. c/ffronter. înfruntare PI. -ţări S. f. (1648 N. T. Jak 1, 5) 1. Trotzen N. 2. Tadel M. Ea, înghiţind înfruntarea, nu zise nimic şi plecă. (ISP. LEG.11,741) den Tadel einsteckend, ging sie davon. 3. Beleidigung F. ET. a înfrunta. înfruntat Adj. (1559/60 BRATU, SCL XXV, 153) gescholten, verschmäht. Să nu să întoarcă smerit şi înfruntat (BIBLIA 1688, Ps 73, 22). Aşea înfruntaţi şi ruşinaţi la ai săi s-au întros (CANT. HR. II, 252). ET. a înfrunta. înfrunzi Präs, -zcsc V. intr. (1551/3 ES 97a; Mt 24,32) Blätter bekommen, sich belauben. D-zeu când l-a blagoslovit (toiagul lui Aron), îndată a odrăslil şi-a înfrunzit (PP. GCR II, 316). GR.Tr- (PTB.; PP. SEV. NUNTA 177). - BAN. Präs. -finind (PUŞC. EW.). ET. frunză. SG. ALR SN II, K. 589; V, K. 1389. înfrupta Präs, -früpt (1683 DOS. VS.) MOLD. TR. I. V. tr.: pc. jdm. in der Fastenzeit verbotene Faschingsspeisen, im weit. Sinn: jdm. Leckerbissen zu essen geben, ihm Gutes zukommen lassen. Trebuie ... să verşi bani cu pumnul ca să înfrupţi pe toţi (slujbaşii, dacă vrei să câştigi procesul) (AL., CL VII, 380) um alle reichlich zu bewirten. Cocoana cea din sat... M-a-nfruptat din întâmplare (SPER. AN. 1894 I, 296) hat mir ... ihre Gunst geschenkt. II. a se înfrupta (cu carne, cu lapte etc.) in der Fastenzeit verbotene Faschingsspeisen, im weit. Sinn: Leckerbissen essen, sich gütlich tun, Gutes genießen. Nemän-când nice dinăoară brânză nicepaşte ... numai căce gusta de să înfrupta (DOS. VS. Apr. 18; 88a). Ia sama să. nu te-nfrupţi, că suntem în post (CL XV, 302). Nu o dată se înfruptaseră (ele) din masa Măriucăi (NĂD. NUV. 1,46). Nu m-ăi lăsa să mă-nfinipt c-o sărutare? (AL. OP. I, 696). De unde au venit, cânele ista, lupii nu se mai puteau înfrupta cu nimic (SEV. POV. 15) seitdem dieser Hund kam, hatten die Wölfe nichts mehr zu naschen. GR fr- (PP. SEV. NUNTA 141), -ti (FR.-C. MOTU 101). ET. frupt. înfruptat Adj. (1868 B ARC.) bewirtet. Neg. neînfiniptat. Mă duc s-o mulg (oiţa) ca să nu mergeţi chiar neînfruptaţi de la stână (RETEG. POV. III, 56) ohne etwas genossen zu haben. ET. a înfrupta. înfuleca Präs, -fûlcc V. tr. (1832 CORNELLI 293a) fam.: hastig, gierig schlingen. Ţiganul ... începu să-mbuce (frunzele devie)... Cu-aşcipoftă... Că-ţiera şi-n grijă că s-ar îneca, Cu-aşa lăcomie cum le-nfuleca (SPER. AN. 18921,208). Popii se grăbeau aşa de tare, că-ţipărea că înfulecă cuvintele (GHIB. BV. 78). Şi răpede mi ţi le-a înfulicat (CREANGĂ*2' 224). GR. -licâ, -li, Präs, -lèse (PUŞC. EW.). 475 înfumura ET. wahrsch. lai .Joii fco, -are „pusten (wie cin Blasebalg”), mit an focile „Bauch” sich anschließender Bdtg. înfumura Präs, -rcz (1847 PANN) I. V. tr. eingebildet, dünkelhaft machen, mit Dünkel erfüllen. (Pe cucoana gheboasă, lingăii) a se finea zână o înfumurase (PANN PV.1 1, 8) hatten sie bewogen, sich einzubilden, daß sie eine Fee sei. II. a se înfumura eingebildet, dünkelhaft werden. Făptură proastă ce te-nfumuraşi (CONT. I, 686). ET .fumuri, siehe fum 4. înfumurat Adj. (1852 AL. OP. I, 478) eingebildet, dünkelhaft. Mihail Vodă Şutul cel înfumurat fugi peste Prut (AL., CL II, 8) der eingebildete ... S. ET. a înfumura. înfundă Präs, -fund (1619 DIRA XVII/3, 415) 1. V. tr. 1. un butoi etc. einem Faß etc. den Boden ein-setzen. (Moşneagul) au făcut îndată polobocul, l-au înfundat de un capăt (SBIERA POV. 78). 2. fig.: c. den Boden, Grund von etw. bilden. Câţiva din ruinaţii cari înfundă lemniţile ... n-ar fi devenit cetăţeni utili (GAZ. SĂT. XIV, 431) die tief in den Kerkern steckten. A înfunda pădurile (GLOS. AC.) sich tief in die Wälder flüchten. 3. în c. tief in etw. hineinbringen, einsinken lassen, versenken. Aceste idei... ţi-au îngălbinit obrajii, ţi-au sorbit Jalcile, ţi-au înfundat ochii (BOGD. V. 140). (Pe tâlhar) puseră mâna şi la ocnă-l înfundară (AL. PP. 230) und stecken ihn ins Salzbergwerk. De ce-o mai cheltuit atunci atâţia mari. de bani cu dânsul pe la Paris ... pentru ca să-l înfunde ... în munţi? (XEN. BR. 13; von einem Vater, der seinen Soim aufs Landgut schickt). L-am înfundat pe Giiliţă într-un pansion şi-am rămas liberă de capul meu (AL., CL II, 144) ich habe G. in cin Pensionat gesteckt. 4. fam.: pc. jdn. in die Enge treiben, seinem Treiben ein Ende machen, ihm das Handwerk legen, unschädlich machen. (Turcii) monastirea-ncungiurară Şi pe greci îi înfundară (MS. 1824, CL II, 9). II. a se înjunda. 1. tief cinsinken, versinken. Cizmele lor înfundându-se mereu în noroi (ROS. TROT. 56). 2. blind, in eine Sackgasse auslaufen, keinen Ausgang haben; von sich Bewegendem: an eine Stelle kommen, wo es nicht weiter geht. Schelele se-nfundă în podul grajdului (CARAG., CL XIII, 289). Hotarul Spărieţilor ... să înfundează în piscul lui Epure (DOC. 1756, MELH. CH. 241) bricht ab, verliert sich. Vântul... se înjunda ţiuindpe sub acoperişurile negre (SAD. POV. 165) verfing sich. O să fie vai de ei când gerul se va înfunda în ţoalele lor (CL XVII, 71). Aveam (la şcoală) o Istorie romană în care mă înfundam totdeauna la bătălia de la lacul Trasimen (ZAMF. NUV. 40) in der ich mich ... verfing, steckenblieb. Dar acuma se-nfundă vulpea în sac (LARNIK, CL XV, 145). - Fam.: / se înfundă, i s-a înfundai die Herrlichkeit, die Kunst nimmt, hat ein Ende für ihn. A-nceput sä i se-nfunde Cu viaţa de tembel (VLAH. GV. 32). Dar acum lis-au înfundat şi lor (grecilor); a secat ţâţa caprei (AL., CL 1,215). ET. fund. SG. ALR SN IV, K. 978. înfundat (1618 DIRB XVII/3,215) 1. Adj. 1. sticlă de vin înfundată verkorkte Weinflasche. 2. eingesunken, eingedrückt. Un jeţ pipernicit... având ... arcurile slăbite şi înfundate (TEL. SCH. 11) mit... eingedrückten Sprungfedern. Mănăstirea este înfundată în munţi (XEN. BR. 74) liegt tief in den Bergen. îşi ducea traiul... în odăile umede ale unor mahalale înfundate (BOGD. VECHI 178) abgelegener Stadtteile. Era sorbit şi galben, ochii slăbiţi, pleoapele înfundate (BOGD. VECHI 208) mit eingesunkenen Lidern. -Uliţă înfundată Sackgasse. 3. von Bänken etc.: einen bis auf den Fußboden reichenden Kasten bilden. De-a lungul păretelui spre uşă sunt aşezate lăviţi simple sau înfundate (FR.-C. MOŢII 10). Camera ... era împodobită cu două paturi turceşti înfundate (FIL. CIOC. 153). 4. vom Lachen etc.: (halb) erstickt, unterdrückt, gedämpft. Se auzi un chicotit de râs înfundat (VLAH. IC. 28). II. Adv. mit den Verben a râde, a plânge, a geme, a striga, a tăcea unterdrückt, gedämpft. Fata plângea ... înfundat; căci nu cuteza să dea gini din gura ei (ISP. LEG.2 329). Maria începu să plângă pe-nfundate (DEL. I. V. ş. V. 168). ET. a înfunda. SG. ALR SN IV, K. 978,1184. înfundătură PI. -türi S. f. (1428 DERS) 1. tief im Wald, Gebirge etc. liegende, verborgene Stelle, Schlupfwinkel M. Vă trec eu ... în înfundăturile Ardealului, de nu ne mai dă nimeni de urmă (XEN. BR. 210). Schitul Găvanul, o minunată înfundătură călugărească din munţi (ODOB., CL IX, 21). 2. Sackgasse F. Auch fig.: Ne găsim într-o înfundătură din care trebuie neapărat să ieşim (LIT.). ET. a înfunda. înfurci Präs, mă -cesc V. refl. (1840 POEN. I, 147) MUNT, von Wegen etc.: sich gabeln, teilen. Merse (ei), merse, până ce li se înfurci calea (ISP. LEG.2 226). GR. -ca, Präs. -cez. ET. furcă. înfurcitură PI. -türi S. f. (1868 BARC.) MUNT. Stelle, wo ein Weg etc. sich teilt: Gabelung, Abzweigung F. Când sosiră la înfurcitură Băiştei (ODOB., CL IX, 23) an die Stelle, wo die (in den Buzău mündende) B. abzweigt. ET. a înfurci. 476 îngăimeâlă îngă siehe lângă. îngădui Präs, -gădui, veralt.: -iese (16. Jli. PS.LI. 25, 3) 1. V. tr. 1 .pc. a face c. zulassen, dulden, gestatten, daß jd. etw. tut. Are în stânga o durere care nu-l îngăduieşte să suie singur sus (OLLAN., D.). Caracterul mai modern al baladei Badiului nu ne îngăduie a o crede de pe timpul cumplitei desfaceri a francilor sub zidurile Nicopolii (AL. PP. 127). - Auch cuiva: Au fost să nu-mi îngăduieşti (a face rău) (COD. STU. HC II, 229) du hättest nicht zulassen sollen, daß ich Böses tue. Să-ngă-duie intrarea-mi în vecin icul repaos (EMIN. O. I, 115). 2. cu plata etc. (eine Zahlung) stunden. Mai îngăidu-ieşle-mă pre mine şi-fi voi plăti (EV. 1894 Mt 18, 29). II. V. intr. 1. sich gedulden, warten. îngăduiţi până va trece alaiul (C. NGR. 28). De s-ar şi întâmpla să ploao cu vreo vijăliesă-i lovească în obraz, ei îngăidu-iesc ca nişte îndrăciţi (MĂRG.2 1 lb) halten sie doch aus. 2. nachlasscn. Ploile s-au olicnit, Vânturile au îngăduit. Apele s-au mulcomit (PP. MAR. NUNTA 823). 3. a-şi îngădui cu cn. sich mit jdm. vertragen. Neputând să-şi îngăduiască cu văru-său Petru Vodă, pentru domnie (U RECHE, LET.21, 145). 4. gehorchen. îngăduiMoisi cuvântului socru-său (PO2 240; Ex 18,24). III. a se îngădui sich miteinander vertragen. Ei se îngăduiau şi căsătoria le merse bine (ISP. BSG. 44). GR. agădui (DOS. PAR. 32a). ET. magy. engedni. SG. ALR II/I, K. 125. îngăduiălă PI. -ieli S. f (1642 CAZ. GOV. 329) veralt.: Duldung, Duldsamkeit, Nachsicht, Veträglich-keit F. (1648 NT Kol 1, 11). (Domnul) şi la mânia lui tot cu cinste grăia şi cu îngăduiălă (NECULCE, LET.2 II, 249). Dragostea cătră patrie, îngăduiălă cătră semeni (BALC. 28). Nişte oameni înţelepţi şi de îngăduiălă (IARNIK, CL XV, 96) verständige u. verträgliche Menschen. ET. a îngădui. îngăduinţă PI. -inţe S. f. (1618 NECULCE IX, 221) Duldung, Duldsamkeit, Nachsicht, Verträglichkeit F. Ea asculta cu îngăduinţă poveştile lor şi juca cu dânşii preferări sul (C. NGR., CL I, 109). Părintele ... îi adusese făgăduieli măreţe de la împăratul şi îngăduinţa căsătoriei lui (BĂLC. 68) die Zustimmung zu seiner Heirat. Trebuie să aibă îngăduinţă... până soarele va scăpăta (CANT. IST. 57) er müsse sich gedulden. -Neg. neîngăduinţăUnverträglichkeit. Văzând leşii multa neîngăduinţă şi marea zavistie ce este între domnii Moldovei şi între crăia lor (URECHE, LET.21, 194). ET. a îngădui. îngăduirc S. fi (1567 COREST CAZ. 126a) Duldung, Nachsicht(igkeit) F. Vă mai dau cinci minute ... mi se pare că-i destulă îngăduire din partea mea (XEN. BR. 220). ET. a îngădui. îngăduitor (1581 CORESI OMIL., DA) I. Adj. geduldig, duldsam, nachsichtig. îipoyăţuia să fie mai cu răbdare, mai îngăduitor (ISP. LEG.3 175). II. S. m. Dulder M. Zise cătrăMoise îngăduitoriul său (ANON. BR., MAG. IST. IV, 235). ET. a îngădui. îngăimă (1632 EUSTR. PRAV. 592) 1. V. tr. 1. veralt.: in Verlegenheit bringen, in Verwirrungversetzen. (Constan lin opol), oraşul unde Europa şi Asia seamănă a se întrece în frumuseţe şi te îngăimea-ză încât nu ştii căreia să-i dai preferinţa (RAL. S. 54). 2. cuvinte Worte zögernd, verlegen aussprechen, (her-vor)stammcln. Nu-, începu el, îngăimând vorbele, nu mă supără - decât, vezi... (VLAH. NUV. 165). 3. hinziehen, verzögern. (Grecii) au tot îmgăimat războiul până când au însărat (BELD. ETER. 58). II. a se îngăima 1. in Verlegenheit, Verwirrung geraten, verlegen, verwirrt werden. Inteligenţa lor se ajută în toate împrejurările şi nu se îngăimează la trebuinţe zilnice (RAL. SUV. 41). 2. zaudern, zögern. De este cu putinţă, alt chip de chivernisală să afle (el) şi spre aceia a să nevoi să nu să îngaime (CANT. IST. 172). GR. 1. Pers. Sg. Präs, -găini, auch -mez. ET. unbck. îngăimăre PI. -mări S. fi (1703 GCD) Verlegenheit F. Ca să răspunză cu toţii în îngăimăre sta (CANT. IST. 39) sie waren ... in Verlegenheit. ET. a îngăima. îngăimăt Adj. (um 1743 NECULCE, LET.1 II, 395) verlegen. (Feciorul tău) voia să mă oprească (de a intra), dar bine am simţii Din vorba-i îmgăimată că încă n-ai ieşit (I. NGR., CL IX, 62) aus seiner verlegenen Rede. (Canafid e) de la boierul nostru, răspunse Stanca cu un aer cam îngăimăt (CL XII, 133) mit ziemlich verlegener Miene. Auch adverbicll: Moşneagul atunci zise îngăimăt: D-apoi ai să-l poţi face (podul)? (CREANGĂ, CL X, 107) er stammelte verlegen. ET. a îngăima. îngăimcălă PI. -meii S. fi (1705 CANT. IST.) MOLD. 1. zögerndes, verlegenes Reden, Stammeln. (Tu) în grabă şi fără îngăimală răspunde (CANT. IST. 127). (Bătrânul) începe cu-ngăimeală: Bine nu. ştiu - socot Că pe Dumitru Pârlea nu l-aţi uitat de lot (I. NGR., CL IX, 61). 2. Zögern N. Făţarnica de fată nici îl primea, nici îl respingea, ci. îl ţinea mereu în îngăimeală (GANE, CL II, 95) hielt ihn ... hin. All îngăitănâ GR. -mâlă. ET. a îngăima. îngăitănâ Präs, -ncz V. tr. (1870 COST.) mit Schnüren besetzen. GR. -temi. ET. găitan. îngăitănât Adj. (1868 BARC.) mii Schnüren besetzt. Un slujbaş îngăitănât din cap până-n picioare (CL XV, 107). GR. -tănil. ET. a îngăitănâ. îngăla Präs, -lez V. tr. (1652 ÎNDR.) 1 .verunreinigen, beschmutzen. Blestemata (fantazmă) Ce-ngală tot, ca pata de tină veri-ce flori (DEPAR. D. I, 90). 2. unrein, unsauber, nachlässig ausführen. De nu se va nevoi (el) să lucreze toate lucrurile (viei) la vremea lor, ce o va numai îngăla (INDR. 293). Muşteriul cel nou (al berăriei) îngălează silabele, pe unele prea slabe neglijându-le chiar de tot (LIT.) spricht die Silben undeutlich aus. GR. arom. 1. Pers. Sg. Präs, ngăledzu (PAPAHAGI). ET. unbek. îngălat Adj. (1829 PISC. O. 156) 1. verunreinigt, beschmutzt. Nu mai era chip a mai sta (ele) aşa îngălate la nuntă (ISP. LEG.2 40; sie hatten ihre Kleider beim Essen beschmutzt). 2. unrein, unsauber, nachlässig. Ţesătura amorţită, munca-ngălată (JIP. OP. 32). ET. a îngăla. îngălăciune PI. -eiüni S. f. (1829 PISC. O. 150) UnreinlichkeitF. Din întârziereaprimenelii (scutecelor) se deprinde (copilul) cu îngălăciunea (PISC. PRACT. 76). ET. a îngăla. îngălbeni Präs, -nesc (1643 VARL.) I. V. tr. gelb, blaß, bleich machen. Apa cea de ploaie ... în multe chipuri lucreadzăpre câmpi şi pe codri, în flori şi în pomeţi, de le ... cdbeaşte şi le ruşeaşte, gălbeneaşte şi mohorâteaşte (VARL. CAZ.2I, 157a). II. V. intr. gelb etc. werden, vergilben, erblassen, erbleichen. Codru de ce-ngălbineşte, Voinic de ce-mbă-trăneşte? „ Codrul de zăpadă multă, Voinic de inimă ruptă” (I.-B. 212). III. a se îngălbeni vergilben, erbleichen. De răutatea zavistiei lor le piere firea şi li se îngălbenesc obrazele (MĂRG.2 53a). GR. -bini, găl- (VARL. 1. c.; Jip. R. 21). ET. galben. SG. ALR SN II, K. 590. îngăleşât Adj. (1882 SLAVICI) schmachtend. Rămâind cu ochii îngălişati (SLAVICI, CL XV, 435). GR. galişa!. ET. zu galeş. îngărduit Adj. (1884 JIP. R.) eingezäunt, -geschlossen. Epitropiipolitici... îngărduiti de clici (JIP. R. 51).- Vgl. a gărdui. El’, zu gard. îngăuri siehe găuri. îngâlccvi siehe gâlcevi. îngâmiâ Präs, mă -gâmfV. refl. (um 1600 COD. STU.) 1. aufgeblasen werden, anschwellen. Altora (din păcătoşi) le va cură dântru ochi smrad cu puroi, şi vor fi îngân fa ti (COD. STU., IIC II, 470). îngă(n)fă.-se (MARD; als Übers, von puhnetu). 2. fig.: sich (auf)blähen, brüsten, aufgeblasen werden. (Fiul de împărat) se rotea pe lângă dânsa şi se îngâmfa ca un curcan (ISP. LEG.2 311). Cela ce s-au botezai acuma, să nu se puie numai cât episcop sau popă, ca să nu cumva să se îngâmfe (TNDR. 488). GR. -gânfa. ET. lat. con fio, -fwe; zu Form vgl. neuprov. goufa (PUŞC. EW. 855). îngâmfare S. f. (1649 MARD.) Aufgeblasenheit F. GR. -gânfare. ET. a îngâmfa. îngâmfat Adj. (16. Jh. COD. TOD., DENS. IST. R, 281) aufgeblasen. Mirele şedea pe perini cucuiat, fudul şi îngâmfat (SBIERA POV. 127). GR. -gânfal. ET. a îngâmfa. SG. ALR II/I, K. 106. îngâna Präs, -gân (16. Jh. PS. SCH. 79, 7) I. V. tr. 1.pc., glasul, vorbele, gesturile etc. cuiva jdn., jds. Stimme, Worte, Gebärden etc. nachahmen, -machen. Zunächst von Tieren, die einander locken, dann überh. Ursul... s-a pus lângă uşă şi au început cu glas mai subţire să îngâne glasul caprei (SBIERA POV. 204; näml. um die Zicklein glauben zu machen, er sei die Mutter). Tânguirile ei au fost. îngânate şi de ecoul codrilor fßODN., CL IV, 94) wurden ... wiedergegeben. Oglinjoara cea mică care o îngâna (pe Eleonora) dimineaţa aşa de graţios (GANE, CL IV, 107) das ihr Bild... zurückgab. Stofă de catifea încărcată de pietre scumpe care îngânau stelele ceriului (BARAC HAL. VII, 119) die mit den Sternen wetteiferten. - Spez.: neckend, höhnend nachmachen; pc. jdn. nachäffen, verspotten. Flăcăii îngânau şi aţâţau fetele şi fetele 478 îngemănat luau în râs pe flăcăi. (UR. LEG. 264). Vorbim răstit şi ne-ngânăm răspunsul, Şi-n sat cred toţi că asta-i vrajă veche (COŞBUC 189; Gespräch sich'heinilich Liebender). Făcând glume ... facându-se că îngână pre episcopul când boteadză (DOS. VS. Noe. 4; 103b). Şi toţi megieşii ni să strâmbă Şi ne-ngână văzându-ne-n scârbă (DOS. PS. V. 78, 18; Ps 78, 4). Dracii noştri îngânară-ne (ksl. podraznisa ny) (CORESI PS.5155b; Ps 79, 7). 2. LM. von lockenden Stimmen, Bildern: pc. jdm. gaukelnd vorschweben, vorgaukeln. Scump suvenir de fericire Cu glasul tău de nălucire Alungi ades a mea mâhnire Şi mă îngâni vesel, uşor (AL. OP. 1,488). Nu eşti lângă mine, ci numai fata ta mă îngână în vis (CL III, 369). 3. halblaut, undeutlich singen, sprechen; summen, stammeln. îngânând cu jumătate glas un cântec (SLAVICI, CL V, 17). Glasuri tinere îngânau, încet şi trăgănat, melodii vechi (SAD. POV. 55). îmi pare ... bine ... începui a îngâna eu, fără să ştiu ce zic (BOGD. VECHI 172). II. a se îngâna (cu cn.) jds. Stimme, Gestalt, Gebärden etc. spielend (AL., CL III, 73), scherzend nachahmen, wiedergeben. Gangurul misterios Cu privighetoarea dulce se îngân-armonios (AL., CL III, 73). (Privighetorile) cântă şi ziua şi noaptea, îngânându-se una pe alta şi imitând feliurite glasuri (ÎNV. COP. 1893 1,76). Altul se-ngânădezmierdândSoţia lui iubită (AL. POEZII III, Leg. 77) ein anderer sieht sich im Traum seine geliebte Frau liebkosen. (Peştii) cei din baltă toţi cântau Şi... Se îngânau cu-aceia care Stând pe mal cântau mai tare (SPER. AN. 1892 1,40; von den vom Zigeuner für Fische gehaltenen Fröschen). Sânziana. ... cu fluturii se juca, cu glasul pârăului se-ngâna, cu păsările-n doine se întrecea (POMP., CL IX, 189). Rozele şi crinii pe faţă-i se-ngân (BOLINT. 1877 I, 7) wetteifern ... miteinander. Sultanul se minuna Şi cu mila se-ngâna (AL. PP. 211) und heuchelte Mitleid. In desară, când dzua cu noaptea să îngână. (CANT. IST. 197) wenn Tag und Nacht miteinander kämpfen. Cum a prins a se îngâna ziua cu noaptea, încep a se aduna ...la mireasă... bărbaţi şi neveste ... (MAR. NUNTA 355) sobald der Abend zu dämmern beginnt. ET. lat. *ingano, -äre; gemeinrom. Wort; it. ingannare, prov. enganar etc. „betrügen”, urspr. wohl „Tiere durch Nachahmung ihrer Stimme locken”. Die Behandlung des Stammvokals lehrt, daß von lat. *ingano, -äre mit einfachem n auszugehen ist, da bet. a vor nn im Rum. erhalten bleibt: an < annus. SG. ALR II/I, K. 151; MN 6944, 21; SN III, K. 769. îngânâre PI. -nari S. f. (16. Jh. PS. H. 34, 16) Summen, Rauschen, Murmeln N. Tânărul... începe a recita şi o duce până la sfârşii fără cea mai mică ezitatiune, Ţară îngâncire si fără o singură greşeală (GHICA 657). ET. a îngâna. îngânat (1822 BOBB I) I. Adj. gesummt, gestammelt, gemurmelt. Să sărim în luntrea mică îngânaţi de glas de ape (EMIN. O. I, 74) von Gemurmel begleitet. Vorbeşte vorba-ngânată. Parcă-i e gura legată. (PANN PV.1 I, 103). II. S. n. îngânatul dimineţii das Morgengrauen. ET. a îngâna. îngânăciune (t) S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Nachahmung F. von Stimmen etc. Din mică vârstă în mimuri, ce sădzâce îngânăciuni de şeganii... crescut. (DOS. VS. Noe. 4; 103b). ET. a îngâna. îngânătură PI. -türi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Nachäffung F. Ghebosul, pre carele (femeile) îl batjocorea cu mii de îngânături (BARAC HAL. V, 211). ET. a îngâna. SG. ALR II/I, MN 6945,21. îngânduire S. f. (1570 CORESI) veralt.: Denken N., Denkweise F. Cătră îngânduirea ta să ne înţelepţim şi să lucrăm (CORESI LIT. 19b) und in allem nach deinem Wohlgefallen denken und handeln. ET. zu gând. îngândurat Adj. (1868 BARC.) LM. nachdenklich, gedankenvoll. în faptul dimineţii, prin parc, îngândurată, Se plimbă visătoare Fatma (COŞBUC 14). Sandu ...porni îngândurat, iar eu cătai ciudat pe urma lui (RĂDUL. RUST. II, 70). ET. zu gând, gânduri. îngânfâ siehe îngâmfa. îngârjobâ etc. siehe gârjobi. îngârli siehe îngurlui. îngemăna Präs, -nez V. tr. (1688 BIBLIA) două lucruri zwei (einander ähnliche) Dinge zusammenfügen, verbinden. Ce mult se iubeau şi ce bine trăiau ei ... lipindu-şi inimile şi-n gem ănându-şi gândurile (VLAH. NUV. 44). Cecdece îngemeneadză copita. (BIBLIA 1688 Dt 14, 7). GR. Präs, auch -geamăn (B.). ET. lat. (in)gănmo, -ăre. Vgl. gemănare. îngemănare siehe gemănare. îngemănat Adj. (1648 NT Mk 11,4) zusammenhängend, ineinanderlaufend. Sprincenele ... tufoase-ngemănate Ce le numim noi astăzi „sprincene îmbinate” (CL XIII, 314). Barba albă şi deasă şi îngemănată (DOS. VS. Martie 18; 45a) Schnurr- und Backenbart ineinanderlaufend. (Femeia. îngreunată) să nu mănânce ... poame îngemănate, căci va naşte copii gemeni (MAR. NAŞT. 16) zu zweien zusammen- 479 îngenunchea hängende Flüchte soll eine schwangere Frau nicht essen. ET. a îngemăna. SG. ALR II/I, MN 6819, 3, 6862, 8; SN I, K. 98. îngenunchea Präs. -nunchézV. intr. (1551/3 ES 115a; Mt 27, 29) (hin-, nicder)knien. După aceste cuvinte îngenunche craiul înaintea arhiepiscopului (NEC. COSTIN, LET.2 1,401). GR. muchea. Präs, auch -nûnehi. ET. viat. ingenuculo, -ăre (DENS. IST. I, 115). SG. ALR IEI, K. 189. îngenuncheat Adj. (1673 DOS. PS. V.) kniend. Nain tea lui să ne strângem Şi-ngenuncheaţi să ne plângem (DOS. PS. V. 94, 26). GR. -nucheat. ET. a îngenunchea. SG. ALR SN VII, K. 2134. îngcnunchére PI. -chéri S. f. (1680 DOS. LIT. 114b) 1. Niederknien N. 2. fig.: Demut F. ET. a îngenunchea. îngenunchiş Adv. (1551/3 ES) kniend. De te veri îngenunchiş închina (ES 2a; Mt 4, 9). ET. zu genunchi. înger PI. îngeri S. m. (16. Jh. PS. SCH. 34, 5) 1. Engel M.; îngerul morţii der Todesengel; îngerul păzitor der Schutzengel. 2. moralischer Halt. In folgenden Verbindungen: a) slab de înger moralisch schwach, willcnsschwach, charakterschwach. Nu te-as fi crezut aşa slab de înger; dar după cât văd, eşti mai fricos decât o femeie (CREANGĂ, CL XI, 182) ich hätte dich nicht für so feig gehalten; doch wie ich sehe, bist du noch ängstlicher als ein Weib. Tu iar eşti supărată, iar plângi, Doamne! slabă mai eşti de înger (RETEG. POV. I, 56) du bist schon wieder betrübt und weinst, nein, du kannst dich aber auch gar nicht beherrschen. Noroc că-ş băiat cu minte, altfel pe câte (din fete) n-aş fi nenorocii. Ce să le faci, dacă-s slabe de înger! (NĂD. NUV. 105) ein Glück, daß ich vernünftig bin, wie viele Mädchen hätte ich sonst unglücklich gemacht. Warum geben sie sich auch so leicht hin! (Fetele) cu cochetăriile lor te scot din sărite şi la urmă ţi se leagă de gât. Să fii oleacă mai slab de înger şi-n două săptămâni eşti însurat! (NĂD. NUV. 132) wer sich nicht vollkommen in der Gewalt hat, ist in vierzehn Tagen verheiratet. - b) tare de înger, Ggs. zu a): moralisch stark, willensstark, charakterfest, standhaft. Om prudent şi nu prea tare de înger, îşi domoli pornirea şi se retrase ruşinos (AL. OP. I, XVII) ein vorsichtiger und nicht besonders mutiger Mann, er unterdrückte seine Auf- regung und zog sich schamhaft zurück. Să fii cât de tare de înger şi tot cu greu ţi-arpica asemenea cumpănă (NĂD. NUV. II, 206, v. einem plötzlich verarmten Kaufmann) auch dem Stärksten müßte ja ein solcher Schicksalschlag das Herz erweichen! -c) Ţine-ţi îngerii ... şi ce-i vedea, să nu te sperii (DEL. S. 91) nimm dich zusammen und, was du auch siehst, erschrick nicht. GR. Dim. înger âş, în ger el. ET. lat. angăus (< gr.άγγελος). Die Bdtg. 2 scheint dem Glauben an den Schutzengel, der jedem Menschen zur Seite steht, ihre Entstehung zu verdanken. îngeresc Adj. (16. Jh. PS. SCFI. 77, 25) engelhaft, Engels-. O aşa îngerească frunte (C. NGR. 41) eine solche Engelsstim. ET. înger. îngereşte Adv. (um 1550 HC II, 338) engelhaft. ET. înger. îngheboşât siehe gheboşat. înghemui siche ghemui. îngherât Adj. (1873 SLAVICI) Klauen-. Nişte lei îngheraţi (SLAVICI, CL VI, 104). ET. zu gheară. înghesui Präs, -ghesui (1764 MAG. IST. II, 12) I. V. tr. (zusammcn)drângen. Bârzof... scoate pe Brâncoveanu din casele de sus, înghesuindu-l cu toată familia în câteva beciuri (GHICA, CL XIX, 467) und pfercht ihn ein. II. a se înghesui sich drängen. Toţi boierii se îndesuiră în jurul lui (UR. LEG. 237). Rebegiţi de frig, ei... se strângeau, se înghesuiau unul într-altul ca să se încălzească (VLAH. NUV. 115) drängten sich aneinander. GR. MOLD, -ghezui, îndes-, înghis- (C. NGR. 27), in umgekehrter Schreibung îmbis- (RAL. SUV. 68; 69). - Präs, auch -suiâsc. ET. wahrsch. zu ghes; -d- für -gh- ist von des entlehnt, vgl. a îndesa. înghesuială PI. -ieli S. f. (MS. 1698) 1. Gedränge N. înghesuiala devine prea mare, dar e curând împrăştiată de gârbaciul soldatului (AL., CL VIII, 51). 2. Bedrängnis F. Scârba au înghesuiala (στενοχώρια) au goana (MS. 1698 Röm 8, 35, GCR I, 318). ET. a înghesui. înghesuit Adj. (1728 RADU POP., MAG. IST. IV, 24) gedrängt, gedrängt voll. Noi, actorii, eram înghesuiţi în două mari trăsuri (BOGD. VECFII 261). Sunetele năvăleau afară (din cimpoi) înghesuite, repezi şi jalnice (DEL. S. 69). Şi-i dete după ceafă vr-o câţiva pumni de ceia înghesuiţii (ISP. LEG.1 I, 146) kräftige 480 înghiţitoare Faustschläge. Cu un râs înghesuit şi prostatic (FIL. CIOC. 148) mit halbuntcrdriicktem ... Lacheu. Uliţa mare era înghesuită de oameni (AL., CL VII, 438) gedrängt voll. GR. Varianten wie bei a înghesui. ET. a înghesui. îngheţ PI. -gheţuri S. n. (1688 BIBLIA) (eintretender) Frost M. (wog. ger Frostwetter). Stârvul lui va fi lepădat în arsura zilei şi întru îngheţul nopţii (BIBLIA 1688 Jr 36, 30). Ploaia ... dacă va fi urmată ... de îngheţuri puternice (GAZ. SĂT. XIV, 439). Fruntea mea este trezită de al buzei lale-ngheţ (EMIN. 0. I, 30). ET. postverbal von a îngheţa. îngheţă Präs, -gheţ (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. II, 129) 1. V. tr. gefrieren lassen. E slută de îngheaţă apele (Z. VI, 480) sie ist schauderhaft häßlich. Câte gânduri nebune şi întunecate n-o îngheţau de frică (VLAH. NUV. 154) ließen ihr... das Blut in den Adern erstarren. II. V intr. gefrieren, zu-, einfrieren, (vor Kälte) erstarren. Ne-a îngheţat limba în gură şi măduva în ciolane de frig (CREANGĂ, Z. II, 607). Când a mai văzut şi asta, i s-a încleştat gura şi a îngheţat de frică (CREANGĂ, Z. II, 587) gerann ihr ... das Blut in den Adern, wurde es ihr ... eiskalt. Când căzu băiatu, îmi îngheţă inima (J1P. R. 112) da wurde cs mir eiskalt ums Herz, stand mir das Herz still. ET. lat. (in)gläcio, -äre. SG. ALR SN III, K. 800. îngheţat Adj. (1683 DOS. VS. Mai 19; 137a) gefroren, eiskalt. Ridicându-i în sus capul (bolnavei) ... îl simţi de tot îngheţat (CAR. ML 52). ET. a îngheţa. îngheţată PI. -ţâţe S. f. (1826 GOLESCU CĂL. 42) Gefrorenes, Eis N. Două îngheţate zwei Portionen Eis; îngheţată de lămâie, de fragi, de zmeură etc. Zitronen-, Erdbeer-, Himbeereis ctc. ET. a îngheţa. îngheţiş PL -ţişuri S. n. (1688 BIBLIA) Frost M. în zioa îngheţişului (BIBLIA 1688 Nah 3, 17). ET. a îngheţa. înghiâ siehe îmbla. înghimpâ Präs, -ghimp (16. Jh. PS. SCH. 31,4) I. V. tr. von Dornen etc.: stechen. Fig.: Alţii... sepo-pislăşesc şi aşa împotriva ortodoxiei cestorlalţi a îmboldi şi a ghimpa se ascut şi scriu (SPÄT. MIL., LET.2 I, 104). Un chip zugrăvit Ce nu-nghimpă la simţire nici porneşte la-ndrăgit (CONACHI 19) was weder anstachelt noch ... II. a se înghimpâ sich (an Domen etc.) stechen. Cine culege trandafiri trebuie să se-nghimpe (Z. I, 297). GR. ghi- (SPÄT. MIL. 1. c). ET. zu ghimpe. înghimpât Adj. (1683 DOS. VS.) gestochen. Tâlnindu-să'cu un leu înghimpât (DOS. VS. Martie 4; 17a). ET. a înghimpâ. înghimpos siehe ghimpos. înghină siehe îmbina. înghioldi siehe ghionti. înghiorţ siehe ghiorţ. înghiţi Präs, -ghit V. tr. (16. Jh. PS. SCH. 34, 25) (ein-, ver-, hinunter-)schlingen, schlucken. Mestecă cât poţi înghiţi! (Sprw.) sei nicht gierig! Peştele cel mare înghite pe cel mic (Sprw.) die großen Fische fressen die kleinen. Unul cască, altul înghite (Sprw.) wer das Glück hat, führt die Braut heim. Ai înghiţit un ac şi o să scoţi un fier de plug (Redensart) du wirst es mit Zinsen bezahlen müssen. Banii mănăstirilor nu i-au mai dat nicidecum, ci i-au înghiţit el (DION., TEZ. II, 1894). - MUNT. fam.: a înghiţi în sec mit leerem Mund, Speichel schlucken; geschieht, wenn einem ein Genuß, bes. kulinarischer Natur, dann überh. ein Wunsch versagt wird. Şi ce lucruri bune tărguia Domnul Vucea din gura pieţei! Cum le mâneam cu ochii înghiţind în sec (DEL. P. 325) wie verschlang ich sie sehnsüchtig mit den Augen! - Fam.: a înghiţi noduri (şi a tăcea) sich im Stillen ärgern. Nevasta, nemaiavând încotro, tăcea şi înghiţea noduri (CREANGĂ, CL IX, 453; der Mann wollte nicht auf sie hören). Moşneagul mănâncă cât mănâncă, că mai mult noduri înghiţea decât bucăţele (BOGD. POV. 205; er hatte seme Kinder aussetzen müssen). - Fam.: a înghiţi găluşca, gutuia die bittere Pille hinunterschlucken, in den sauren Apfel beißen. - Fig.: schweigend erdulden; hinunterschlucken, einstecken. Cât am suferit, cât am înghiţit eu de la el (POP. NUV. 127). Mateiaş, înghiţind ruşinea ce păţise ... căzu la pace (ISP., CL XII, 175). - Vgl. Agachi, cămilă, cruciş. GR. 1. Pers. Sg. Präs. înghiţ u. -ghit, 3. -ghile; Konj. să -ghiţă, să -ghită; Imp. -ghite. ET. lat. ghit tio, -Ire. SG. ALRI/I, K. 83. înghiţire S. f. (1642 CAZ. GOV. 78) Hinunterschlingen, -schlucken. - Auch fig. ET. a înghiţi. înghiţitoare PI. -töri S. f. (1719 AMELIO 71b) Schlund, Kehlkopf M., im weit. Sinn: Speiseröhre F. Inghüitoarea (pharynx) este un sac cărnos în forma 481 înghiţitură unui (olceri (VASIC'I 52) in Form eines Trichters. ET. a înghiţi. SG. ALR II/I MN 6929, 17; 6948, 21. înghiţitură PI. -turi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Schluck M. Ii turnară pe gât câteva înghiţituri de vin (CAR. MI. 27). ET. a înghiţi. îngiugă etc. siehe înjuga ele. îngloda Präs, -dez (1675 MIR. COSTIN) I. V. tr. MOLD, in den Kot, Morast (hinein)fiihren, în datorii tief in Schulden stürzen. (Ibovnica) i-a mâncat toate părăluţele; l-a înglodat în datorii (NĂD. NUV. I, 169). II. a se îngloda in den Kot etc. geraten, darin stecken bleiben, în datorii tief, bis über den Flals in Schulden geraten. Năvălind peste Jijia înapoi, li s-au înglodat caii (MIR. COSTIN, LFT.2 1, 369). ET. glod. înglodi siche glodi. înglotiPrâs. -ţese (1581 CORESIOMIL., DENS. IST. II, 225) LV. I. V. tr. (in Haufen) zusammenbringen, (versammeln, zusammenhäufen, -rotten. S-au înglotit oastea neamţul şi au începui a se batere ... cu franţujii (NECULCE, LET.2 II, 273). Bisw. bei neueren Autoren: Ţintirile lor erau să înglotezepe toii românii în acelaşi stal cu ungurii (BĂLC. 314). II. a se îngloti sich anhäufen, sieh zusammenhäufen. Deci se înglotiră şi se ridicarăsprinşii, până-i scoaseră cu ruşine rea (MOXA, ITC I, 396). Datoria se înglotea (EN. COGĂLN, LET.2 III, 239) häufte sich an. Nicolai Vodă... nu obosea când. i se înglotea nevoile şi trebile (AXINTE, LET.2 II, 138). Atunci şi ungurii se înglolesc toţi cu totul unde era marele Ştefan, ca. pe dânsul să-l răpuie (ISP., CL XII, 205). ’ GR. -ta, Präs, -tez (BĂLC. 1. c). ET. gloată. înglotire PI. -tiri S. f. (1642 CAZ. GOV. 15) Tmppenzusammenziehung F. De turci înglotire începu (BUDAI-DELEANU VII, 72). ET. a îngloti. îngrâb siehe grabă. îngrădi Präs, -dese (16. Jh. PS. SCH. 106, 42) I. V. tr. 1. cu gard, uluci, zid mit einer Hecke, einem Zaun, einer Mauer umgeben, ein-, umfrieden. Dă nuiele la cei care îngrădesc (Sprw.) er tut eifrig, leistet aber nichts. - Fig.: Balcanul cel fanatic ...Nu ştie să-ngră-dească sălbatica lui gură (AL. POEZII III, 89) kann ... nicht bezähmen. 2. flechten. Coşul... se-ngrădeşte din mlajă... în forma unui ulcior (ŞEZ. IV, 115) Art Reuse, Geflochtenes aus Weidenbändern. Prin ochii de amândouă laturile (volocului) se îngrădeşte câte o şfară groasă (SEZ. IV, 113). II. a se îngrădi sich cinschließen. Cei tari se îngrădiră Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi (EMIN. O. I, 56). ET. zu gard od. unmittclb. zu asl. gradă, graditi. îngrădire PI. -diri S. f. (16. Jh. PS. SCH. 140, 3) 1. Umzäumung F. 2. fig.: Einschränkung F. Nu le pot jagădui o astfel de mărire ... decât c-o îngrădire (OLL. FIOR. 185) mit einer Einschränkung. A pune o îngrădire acţiunii legitime a opiniunii colective asupra independenţei individuale (GHICA 210) Schranken zu setzen. 3. fig.: Schutz M. (MINEIUL 1776, 204). ET. a îngrădi. îngrădiş (t) PI. -dişuri S. n. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. 11,211) Zaun M., Einfriedung F. îngrădişul mănăstirii (COND. 1695, H. II, 181). GR. grădiş (CORESI). ET. a îngrădi. îngrădit Adj. (1581 CORESI OMIL. 81) 1. mit einer Hecke, einem Zaun, einer Mauer umgeben, eingelriedet. Scitul cu casele sale curate şi bine îngrădite (XEN. BR. 5). 2. fig.: ge-, beschützt. ET. a îngrădi. îngrăditură PI. -turi S. f. (1683 DOS. VS. Noe. 30; 179b) 1. Einfriedung F. 2. Geflecht N. von Ruten u. ähnl. îngrăditura podelei de gard este făcută din nuiele subţiri (MANOL. IG. ŢĂR. 33). 3. (t) LV. Bcfcstigungswerlc N. ET. a îngrădi. îngrămădi etc. siehe grămădi etc. îngrăşa Präs, -graş (16. Jh. PS. SCH. Dt 32, 15) I. V. tr. fett machen, boi etc. Ochsen etc. mästen, pământul die Erde düngen. Ochiul stăpânului îngraşă calul, vita u. ähnl (Sprw.) das Auge des Herrn macht das Pferd fett. Nu se mai îngraşă porcul în ziua de Ignat (Sprw., Z. VI, 157) gut Ding will Weile haben. II. a se îngrăşa fett werden. Mojicul, de ce-iplace, de aia se îngraşă (Sprw., Z. IV, 455) was schmeckt, das bekommt auch. ET. gras. Zur Bildung vgl. a îngroşa von gros u. die vielen Ableitungen von Adj. auf -os, wie a înfricoşa, a în frumuşei, a îngreţoşci, a învârtoşa etc. SG'aLRSN I, K. 13; VII, K. 1873, 1874. 482 îngrijâ îngrăşat Adj. (1643 VARL. CAZ.2 1, 284a) gemästet, gedüngt. Ce câmpie nit-i cu sânge de roman oare-ngrăşcită? (OLL. HOR. 122). - Audi subst. A pune la îngrăşat mästen. ET. a îngrăşa. SG. ALR SN VII, K. 2131. îngrăşăţă S. f. (1885 TEOD. PP.) selten: Fettwerden N. Apă rece mi-am băut, sloi de ghiaţă, priitoare la-ngrăşiaţă (TEOD. PP. 135). ET. a îngrăşa. îngrăşător (uni 1670 ANON. CAR.) 1. Adj. mästend. II. 1. S. m. veralt: (Vieh-) Züchter Μ. 2. S. f. îngrăşăloâre Fettkraut N. (Pinguicula alpina). ET. a îngrăşa. îngrăşătiiră S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Mast, Mästung F., Mästen N. ET. a îngrăşa. îngrecâ Präs, -grée (1563 CORESI PRAXIU 565) veralt.: I. V. tr. erzeugen. Cine îmblă cu pizmă, îngreacă durere (DOS. PS. V. 7, 39; Ps 7, 15; nach SEPT. συνέλαβε πόνον) wird von Schmerz schwanger. IL V. intr. 1. schwanger werden. După zilele acelea au îngiAecat EJisaveta muierea lui (EV. 1894 Lk 1,24). 2. MARAM., arom. angrec (PAPAHAGI) schwer wiegen. GR. Präs, auch -céz (ÎNDR. 721 fig.). ET. lat. * in gr èv ko, -ăre, von *grevis (rum. greu) < grăvis. îngrecât Adj. (1643 VARL. CAZ.2 II, 88a) schwanger. Dacă va găsi pe femeie îngrecată de sămânţă streină {COD. CAL. § 143). ET. a îngreca. îngrelà (t) V. tr. (1683 DOS. VS.) lastend auflegen, belasten. Tată-tău au îngrelat jugul său pre noi (DOS. VS. Martie 30; 59b). ET. greu, PI. f. grele. îngrelat (t) Adj. (1683 DOS. VS.) belastet. Deci fu la zidiu spânzurat şi piafră grea de-a. picioare legat şi îngrelat (DOS. VS. Sept. 9; 12b) ET. a îngrela. îngreoiâ etc. siehe îngreuia etc. îngreţoşâ Präs, -séz (1680 DOS. PS. SLAV. -R. 106,18) I. V. tr. anekeln, -widern. IL a se îngreţoşâ angcckelt, -gewidert werden. De duhoarea (şarpe)lui atâta m-arn fost îngreţoşal, încât gândeam că voi muri (BARAC HAL. V, 68). GR. îngreţa (DOS.), îngreţălui (DRĂGH. R. 158). ET. zu greaţă, greţos. îngreţoşâre S. f. (1705 CANT. IST.) Anekeln N., Ekel M. (O muzică) carea puterii auzului mai mult îngretpşere aduce decât plăcere (CANT. IST. 22). GR. -sere. ET. a îngreţoşâ. îngreuia Präs, -uiez (1567 CORESI CAZ. 87) I. V. tr. schwer(er) machen, be-, fig.: erschweren. Dacă natura, m-a făcut uşor, pentru ce să mă îngreuie cât un grosoman, ce trage poate opt sute de lifre? (C. NGR. 37; es sprichtjd., der an einem Wettrennen teilnehmen will). II. a se îngreuia schwer(cr) werden. Că zua şi noaptea să îngreuiază spre mine mâna ta (MOLIT. 1689 Ps 31,4, CCR 135) legt sich ... schwer auf mich. Boii... sufla greu, Şi cotiga scârţâia Şi calea se-ngreuia (AL. PP. 98). GR. LV. u. TR. -greoia; greuia (MS. 1710 Ps 31,4, GCR 1,365). ET. greoi. îngreuiat Adj. (1561 CORESI TE4 60s; Mt 26, 43) 1. erschwert. 2. TR. schwanger. (Badea) s-a. dus şi m-a lăsat Cu trupşoru-îngreuiat (I.-B. 161). ET. a îngreuia. îngreuiere S. f. (1643 VARL. CAZ.2 1, 287a) Beschwernis, Last F. GR. -greuiare. ET. a îngreuia. îngreuna Präs, -nez (1561 CORESI TE4170a; Jo 21,34) V. tr. schwer(er)machen, be-, fig.: erschweren. A ce-ţi îngreunedz în zădar inema? (DOS. VS. Noe. 14; 125a). Au început... iarăşi ...a îngreuna ţara cu nesăturarea ce avea (MUŞTE, LET.2 III, 19) dem Volk schwere Lasten aufzuerlcgen. GR. -gi 'eona (POL. s. v. îngreotăţî)\ 1. Pers. Sg. Präs, selten: auch -greun. ET. greu; zu -un- vgl. grăsun H lat. *in-grevino, -are (PUŞC. EW. 859). îngreunat Adj. (1820 BELD. N. P. I, 13) 1. beschwert. 2. schwanger. ET. a îngreuna. SG. ALR I/II, 206; II/I, K. 143. îngreunător Adj. (1892 XEN.) erschwerend. Cu împrejurarea îngreunătoare încă că ... (XEN. BR. 54) mit dem noch erschwerenden Umstand, daß ... ET. a îngreuna. îngrijâ etc. siche îngriji etc. 483 îngri jăluire îngrijăluire PI. -fri S. f. (1840 DONICI) Sorge F. Nici c-a putut deprinde Nevoii îngrijăluiri (DONICI 158) er konnte sich nicht an die Vorsorge für die Not gewöhnen. ET. zu grijă. îngriji Präs, -jesc (um 1600 DIR) 1. V. tr. sich um ctw. sorglich bemühen: warten, pflegen. Florile ce le îngrija ea singură (I. NGR., CL VII, 5). Cine nu a văzut-o cum îl îngrijaşte când se întâmplă să-l doară vreo măsea (DEL. P. 54). IT. V. intr.: de, pentru c. 1. fur ctw. Sorge tragen, sorgen, es versorgen, versehen. D-zeu în multe chipuri... au grijii de mântuinţa rodului omenesc (VARL. CAZ. 184). Fiindcă (Domnia mea) pururea cu neadormiţi ochi grijim pentru răpaosul săracilor locuitori (PRAV. IPSIL., Pentru judecători etc. 1). (Ciobanul) făcu un focşor, îngriji de cal, apoi cină şi se culcă (ISP. LEG.2 248). Toţi dormiţi în pace, de nimic grijiţi, la nimic gândiţi (TEOD. PP. 492) kümmert euch um nichts. Dimineaţa, nepoata venea să-i îngrijească de gospodărie şi sfârşindu-şi treaba se întorcea acasă (LIT.) um ihm den Haushalt zu versehen. 2. LV. sich um etw. Sorgen machen, vgl. III. 1. (El) nu grija de război, ci sta de baluri (DION., TEZ. II, 180). Pentru zdrobirea trupului mieu ... ni ce puţinei nu grijăsc (VARL. CAZ. 227). III. a se îngriji de, pentru c. 1. sich um etw. Sorgen, Kummer machen, kümmern, dämm in Sorgen, bekümmert sein, sich einer Sache wegen beunruhigen, ihretwegen besorgt, unruhig werden, sein. Se mărise numele acelui Mirveizprea mult, cât şi împărăţia ... Ţarigradului începuse a se îngriji de dânsul (NECULCE, LET.2 II, 359). Sufletul... săgrijeşte de judeţul cel înfricoşat şi cum va sta denciintea. lui D-zeu (1669 MS., GCR I, 184). Tată-tău ... s-au îngrijal pentru voi (BIBLIA 1688 1 Sm 10, 2) ist um euch in Sorgen. De averi ce tot strângea (Brâncoveanul) Sultanul se îngrija (AL. PP. 210). Starea noastră morală e de îngrijit (GHICA 144) ist besorgniserregend, beunruhigend; dafür auch e îngrijorătoare. Else plânge că... Nime nu se îngrijeşte De e mort ori de trăieşte (AL. PP. 46) niemand kümmere sich dämm. 2. LV. für etw. Sorge tragen, vgl. II. 1. Lucra până la al şeseţlea) ceas şi de-aciia să giija depuţinea gustare (DOS. VS. Noe. 6; 110b). Prea laud numele sfinţiei tale că le grijeşti de mine păcătosul (MS. ante 1633, GCR I, 80; zu Gott). Acolo segrijia (Alexandru Vodă) ca să strângă ţara (URECHE, LET.21, 212). GR. LV. in allen Bdtg., veralt. in Bdtg. II. 1. auch griji (siehe auch bes. Art.); in Bdtg. II. 1. auch grijui (MĂRG.112a flg. u. SPÄT. MIL., LET. 21,89); MOLD. TR. LM. in Bdtg. III. -ja, Präs. -jez. ET. grijă. SG. ALR SN VII, K. 1963. îngrijire PI. -jiri S. f. (1705 CORBEA PS. 241b) 1. Wartung, Pflege. Copiii rămaserăfără nici o îngrijire (XEN. BR. 8) ohne jede Aufsicht. 2. Sorgfalt, Aufmerksamkeit F. Cu îngrijire sorgfältig. Aceştia (mieii) trebuiesc a ave osebita îngrijire şi pază (DRĂGH. IC. 30). Din sân gură neîngrijirea (oi)lor poate stăpânul pierde şi/ruptul şi oile (DRĂGH. IC. 24) schon infolge ihrer Vernachlässigung. GR. -jere, -jare. ET. a îngriji. îngrijit (1642 ÎNV.2 42a) 1. Adj. 1. gepflegt. - Neg. neîngrijit. 2. besorgt. - Auch substantiv. GR. -jat. II. S. n. Pflege, Wartung F. ET. a îngriji. îngrijitor (1642 CAZ. GOV. 124) I. Adj. veralt.: beunruhigend, besorgniserregend. II. S. m. Aufseher, Verwalter M. Focul se întindea mereu ... îngrijitorii izbutiră să scoată mobilele mai de preţ din salon (XEN. BR. 229). GR. gri-. ET. a îngriji. în grijii vi (t) Präs, mă -vesc V. refl. (1705 CANT.) sich um etw. Sorgen, Kummer machen, kümmern. Inima celuia carele pentru prietenul său cât pentru sine se îngrijliveşte (CANT. IST. 251). ET. grijliv (grijuliu). îngrijora Präs, -rez (1815 DION.) I. V. tr. besorgt machen, beunruhigen. îmboldită de o idee ce o îngrijora, se dedea jos din pat (DEMETR. NUV. 83). II. a se îngrijora besorgt werden, sich beunruhigen. Văzând Mavrogheni că nemţii s-au împuternicit... s-au îngrijural (DION., TEZ. II, 176). GR. -jura. ET. grijă. îngrijorare S. f. (1896 DEMETR.) Besorgnis F. Părea că o îngrijorare tainică coprindea pe fiecare în parte (DEMETR. NUV. 108). ET. a îngrijora. îngrijorat Adj. (1868 BARC.) besorgt. Cum îl văzu nevasta, îl întrebă îngrijurată... (RADUL. RUST. II, 224). GR. -jurat. ET. a îngrijora. îngrijui (t) Präs, -iese V. intr. (um 1820 FIL. CR., H.2 II, 66) besorgt werden, sich beunruhigen. ET. grijă. 484 îngrozitură îngropa Präs, -grop (16. Jh. PS. Η. 78, 3) I. V. tr. ein-, vergraben, -scharren, via die Weinstöcke decken, pe un mort einen Toten begraben. Mori, mândră, să mor şi eu, Să ne facă un copârşeu Şi să ne facă o groapă, Să ne-ngroctpe totodată (I.-B. 57). - Fam. in Beteuerungen: Zău, ţăţico, parol, să mă-ngropi (CARAG., CL XIII, 256) ich beschwöre dich. Să-l îngrop, dacă-l ştiu cine-i (AL. OP. I, 769) ich will Hans heißen. II. a se îngropa sich vergraben. Palosu... LângăMogoş ... cădea Şi-n pământ se îngropa Şipâină-n mănunchi intra (AL. PP. 154). GR. LV. in endungsbetonten Formen -grupa; ebenso die Ableitungen. ET. groapă. SG. ALR SN I, K. 101, 102. îngropare PI. -pari S. f. (1551/3 ES 113b; Mt 27, 7) Begräbnis N. ET. a îngropa. SG. ALR I/II, K. 298. îngropat S. n. (1551/3 ES 46b; Mt 13, 44) I. Adj. begraben, beerdigt. II. S. n. Begräbnis N. ET. a îngropa. SG. ALR SN 1, K. 101. îngropăciune PI. -ciiini S. f. (1581/2 PO2 75; Gn 23,20) fast veralt.: Begräbnis N. Propovedaniipentru îngropăciunea morţilor (SICR. DE AUR, CCR 115). Preoţii ... începură cu obicinuitul viers alene cântecele de îngropăciune (ODOB. MV. DC. 1886, 3). GR. -grupăciune. ET. a îngropa. SG. ALR I/II, K. 298. îngropătoare S. f. (1561 CORESI TE4 62a; Mt 27, 7) 1. Begräbnis N. 2. Friedhof M. ET. a îngropa. îngropător PI. -tori S. m. (16. Jh. PS. SCH. 78, 3) veralt.: Totengräber. Vărsareîsângele lor ca apa ... şi nu era îngropătoriii (COR. PS. 78, 3). Oamenii cari fac groapa şi bagă pe mort în ea, se cheamă pe aici îngropător (MAR. ÎNM. 319). GR. -grupător. ET. a îngropa. îngropătură PI. -turi S. f. (1564 CORESI MOLIT., DENS. ÎST. 11,219) Begräbnis N. ET. a îngi χφα. îngropiţă (t) S. f. (1835 GOR. HAL. II, 52) Grube F. ET. zu groapă. îngroşa Präs, -groş (16. Jh. PS. SCH. 151, 8) I. V. tr. dick machen, verdicken, eindicken. Lupul cu slugi nu-şi îngroaşă gâtul (Sprw.; Z. I, 509) wer sich selbst bedient, ist wohl bedient. II. a se îngroşa dick werden. Toarnă zeamă de carne peste dânsele şi le am estecă pe spuză, până începe a se înfierbânta şi a se îngroşa (CARTE DE BUCATE 1749, 39). Se îngroaşă treaba, gluma die Sache wird einst, nimmt eine ernste Wendung, aus dem Scherz wird Ernst. Când am văzul că mi-i de şagă şi că geaba se îngroaşă (IANOV, CL I, 23). Pe la 9 ceasuri de dimineaţă viscolul se mai îmblânzise ... Către seară însă iar se îngroşă gluma (TEL. SCFI. 20-21) trat wieder heftiger Schneesturm cin. Văzând că nu va putea trece să nu se îngroaşe înfre (urci şi între Ieşi lucru de sfadă (MIR. COSTIN, LET.2 1, 268). ET. gros; vgl. a îngrăşa. îngroşat Adj. (1561 CORESI TE4 27a; Mt 13, 15) dick geworden, verdickt, eingedickt, verstockt. Ulcele ... pline cu lapte simplu sau îngroşat cu crupe de păpuşoi (MAR. ÎNM. 390). ET. a îngroşa. îngrozi Präs, -zesc (16. Jh. CV2 60b; Jak 2, 19) I. V. tr. pc. jdm. Entsetzen, Grauen, Grausen einjagen, ihn entsetzen. Să spărgem tabăra foarte Şi să-i îngrozim de moarte (BARAC, GCR II, 241) und jagen wir ihnen tödliches Entsetzen ein. Şi duc veste de-ngrozit (AL. PP. 183) sie bringen entsetzliche Kunde. II. a se îngrozi sich entsetzen, grauen, grausen. O, dulce oaspe, la mine vino, De păcate-mi nu te îngrozi (M S. 17. Jh., GCR 1,137; Übers, von Luthers „Vom Himmel hoch”). ET. groază. îngroziciunc (t) S. f. (1683 DOS. VS. Ian. 12; 11b) Entsetzen, Grauen, Erschauern N. ET. a îngrozi. îngrozire S. f. (1649 MARD.) Entsetzen, Grauen, Erschauern N. ET. a îngrozi. îngrozit (1642 ÎNV.2 43b) I. Adj. entsetzt. II. S. n. Entsetzen, Grauen N. ET. a îngrozi. îngrozitor Adj. (1703 GCD) schrecklich, furchtbar, entsetzlich. Aici priveliştea se făcu îngrozitoare, căci lupta era mai de-aproape, mai piept la piept (GANE, CL XI, 372). ET. a îngrozi. îngrozitură PI. -turi S. f. (1673 DOS. PS. V. 51, Titel) Schrecken M. (den man einflößt). Ingrozâturi şi înfricoşeturi să se zică... aceluia carele la acel sobor a se obşti ar tăgădui (CANT. IST. 17). 485 îngrupa GR. -zâtură (DOS. CANT.). ET. a îngrozi. îngrupa etc. siehe îngropa etc. îngunoit Adj. (1895 MANOL.) voll Unrat. Am văzut (la iară) multe puţuri îngunoite (MANOL. IG. ŢĂR. 299). - Vgl. gunoit. ET. zii gunoi. îngurgutâ Präs, mă -ţcz V. refl. (1680 DOS. PS. SL. R. 72, 18) LV. emporsteigen. ET. a gurguţa. îngurlui Präs, mă -iese V. refl. (1652 ÎNDR.) cu cn. sieh mit jdm. (in ein Liebesverhältnis) einlassen. Oglaşelnicul carele ...se va în gării cu o muiere (ÎNDR. 694). Când vreun moldovean se va îngurlui cu vreo ţigancă ... cerând ... ca să însoţească prin cununie (DOC. IAŞI 1785, URIC. I, 167). GR. -gării. ET. Zshg. mit gurlui od. a gurlui (gunguni) ist wegen der Nebenform în gării nnwahrsch. // zu sl. gurlji7 (DA). SG. ALR SN II, K. 384. îngurluit Adj. (1698 CANT. DIV.) cu cn. mit jdm. in einem Liebesverhältnis stehend. Ale lumii desjatări... pre acel cu dânsele îngurluit... îl adorm (CANT. DIV. 67b). Nu era om ... care să n-o ştiecă-i îngurluită cu ficiorii vatavului (BOGD. POV. 34) daß sic mit... ein Verhältnis habe. ET. a îngurlui. îngurzi Präs, -zesc V. tr. (1852 STĂM. V.) BUCOV. MOLD, (einen Saum, Rand mittels eines durchgezogenen Fadens etc.) in Falten ziehen, falten, krausen. Bes. von dem Rand des Bundschuhs: Apoi le-a îngruzit (opincile) frumos (CREANGĂ, CL XIV, 373). GR. -gruzi. ET. vicii, zu lat. gurdus „dumm, tölpelhaft”, roman, „steif, dick, fett”. Falls -gruzi bei CREANGĂ richtig, wäre auch asl. grqziti, rass. gruziti, tschech. hronziti etc. „sinken machen” zu vergleichen. SG. ALR II/I, K. 10; MN 6816, 6817, 3. îngurzit Adj. (1868 BARC.) in Falten gezogen. Corzile şi marginile (volocului) îngurzite ... aşa că mijlocul se lasă ca un sân (SEZ. IV, 114). GR. îngruzit. ET. a îngurzi. îngust Adj. (1551/2 ES 15b; Mt 7, 13) schmal; Ggs. lat. GR. Dim. îngusticel (POL.). ET. lat. angustus. îngusta Präs, -tez (1703 GCD) I. V. tr. schmal(er) machen, verschmälern. Π. a se îngusta schmal(er) werden, (v. Stoffen) einlaufen. GR. 1. Pers. Sg. Präs, auch -gust. ET. lat. angiisto, -äre. îngustare PI. -ţări S. f. (1688 BIBLIA 2 Makk 2, 27) 1. Verengung F. 2. (t) Kurzfassung F. ET. a îngusta. îngustat Adj. (um 1730 AMIRAS, LET.1 III, 127) verschmälert, (v. Stoffen) eingelaufen. ET. a îngusta. îngustime S. f. (1845 FM 268) Schmalheit F. ET. îngust. înhăimurât Adj. (1881 JIP.) fein gekleidet, herausgeputzt. Cine sunt ca cilibiii dă umblă căli un an niima-n căleşti, înhăimuraţi în mătăsării d-ali bune (JIP. OP. 101 flg., z. B. 132). ET. unbek. înhăita Präs, mă -tez V. refl. (1863 FIL. CIOC.) fam.: 1. sich (mit schlechten Gesellen) zusammentun, -rotten. Ştiu eu că te-ai înhăitat cu ţiganii lui Velea şi jăfuiţi mahalaoa (FIL. CIOC. 76). Beizadea Costachi ...se înhăitase cu câţiva feciori de boieri şi bălteau mahalalele ziua şi noaptea (GHICA 40; um den Frauen nachzustellen). 2. eine wilde Ehe eingehen. Gândeşti... că o să te măriţi, cucoană? ... ori să te-nhăitezi cu vreunul? (CARAG., CL XIII, 255; der Mann zur Frau, die sich von ihm scheiden lassen will.). ET. haită. înhăma Präs, -ham V. tr. (1646 PRAV. MOLD.3138) cai Pferde anspannen, -schirren; la trăsură an den Wagen spannen, schirren. înhămând ... carăle lui (BIBLIA 1688 Gn 46, 29). Surugiul înhamă tustrei caii şi căruţa reîncepu a goni pe câmp (I. NGR., CL VII, 48). GR. MOLD. 1. Pers. Sg. Präs, -hăm, Konj. să -hăme. ET. ham. înhămat (1645 HERODOT 187) I. Adj. angespannt, angeschirrt. II. S. n. Anspannen, Anschirren N. ET. a înhăma. înhămătură pl. -tiiri S. f. (1885 Η. II, 25) 1. An-, Bespannung F., Gespann N. mehrerer Pferde in bestimmter Anordnung: înhămătură de poştalion zweireihiges Gespann. 2. fig.: Brustschmerzen (Pl.) (FI.). ET. a înhăma. 486 înjghebătură înhaţă Präs, -hăţ (1847 PANN PV1 III, 23) I. V. Ir. derb ergreifen: packen. Crud precum e tigrul Când înhaţă prada sa (CL II, 279). Tu-i dai buna dimineaţă Şi el de chică te-nhaţă (PANN, CL V, 367). Un băiat înalt... m-a înhăţat de mânecă şi m-a scos pe uşe afară (DEL. P. 305). llei! când mi-ar ajuta D-zeu să în hat un post şi un cin (A.L., CL VII, 366) daß ich ein Amt... erwischen könnte. (Cândprindea câte-ιιη cuvânt două), atunci spiritul lui Lache le în h ăi a cu lăcomie (DEMETR. NUV. 56; er war schwerhörig) dann griff er sie auf. II. a se înhăţa: la c., de c. nach etw. greifen, es aufgreifen. Bacchus... Nu va căuta cu Marte să se-nhate la război (OLL. HOR. 68) Bacchus wird sich nicht auf einen Kampf mit Mars einlassen wollen. Mă înhăitai de acest cuvânt ca să spun ... (CL VII, 85). ET. hat! înhârzobăt Adj. (1850 AL.) von Bundschuhen: netzartig, durchbrochen gearbeitet. Cupicioarele-ncălţate în opinci înhârzobate (AL. PP. 105). Opincă hârzobată (POMP., CL VI, 30). GR. hâr-. ET. zu hârzob. înherbântâ siehe înfierbânta. înhobotă Präs, -tez V. tr. (1825 CANT. SCRIS.) MOLD. TR. in den Brautschleier hüllen. înhobotâmd fata miresei cu o pânză prea subţire de mă faşă roşie (CANT. SCRIS. 301). După ce voinicelul a înhobotat-o pe mireasă (SEV. NUNTA 270). GR. hohoti (FR.-C. MOŢII 101). ET. hohot. înholbă siehe holba. înhorbotăt siche horbotat. înhotărât Adj. (um 1710 NEC. COSTIN) angrenzend. Are el de grija ţării Moldovei, fiind mai aproape, vecină Ţării Leşeşti şi mai în hotărâtă (NEC. COSTIN, LET.2’l, 486).’ ’ ET. zu hotar. înhulpât Adj. (1885 NĂD. NUV.) in einen Fuchspelz gekleidet. Un drumeţ înhulpât mânând o săniuţă sprintenă (NĂD. NUV. I, 200; vgl. 16). ET. MOLD. hulpe (vulpe). înieptă Präs, mă -tez V. refl. (1825 B.) 1. sich stürzen. Să apucară la trântă... şi să z\>ârcoliră şi să-nieptară (RETEG. PO. VIII, 60). 2. sich anstrengen. ET. lat. injectare, vgl. a aiepta. înieptâre S. f. (1825 B.) Anstrengung F. ET. a îniepta. înierbă Präs, -bez V. tr. (1703 GCD) mit Schießpulver füllen. Au înierbat zidurile cetăţii cu barut şi aprinzând le-au sjărâmat (DION. TEZ. II, 219). - Vgl a înierbări. ET. zu iarbă 3. înierbări (t) Präs, -resc V. tr. (1815 DIONi) mit Schießpulver füllen. Au sfărămat zidurile cetăţii cu barut, înierbărindu-le şi dându-le foc (DION., TEZ. II, 182). ET. a în ier ba. îniescă (t) V. refl. (1683 DOS. VS.) ausgehen, entstehen. Clevetindu-l cum de la dânsul s-au înescat boala aceaia, lepra (DOS. VS. Dech. 31; 247a). ET. zu a se isca. înimeri siehe nimeri. îniuţi siehe iuţi. înjghebă Präs, -bez (1833 IOAN NECULCE II, 242) I. V. tr. zusammcnstellen, -setzen, -bringen, bes. mit der Nebenbedeutung des Notdürftigen. Mai pe urmă ş-a înjghebat ş-o căsuţă (CREANGĂ, CL XI, 21) später errichtete er sich auch ein Fläuschen. Fără mine nuntă-n tară Nu e chip de înjghebare (CL XI, 61; cine Heiratsvermittlerin spricht) ohne mich kann keine Hochzeit zustande gebracht werden. Toate lucrurile ce înjghebează capitalul cu care ne apucăm de gospodărie (ION. CAL. 246) alle Dinge, die die Grundlage des Haushalts bilden. II. a se înjgheba bestehen. Deosăbite părţi de pământ, din care de asemenea se înjghebează moşia schitului Rafiiil (DOC. 1844, URIC. III, 44) aus denen das Gut des Klosters R. besteht. GR. Präs, auch -jgheb. ET. zu jgheab, also „wie eine (bretterne) Rinne aus mehreren Teilen herstellcn”. înjghebâre S. f. (1833 A. P. III/2, 331) Zusammenstellung F. (DRĂGH. R. 78) ET. a înjgheba. înjghebât Adj. (1832 A. P. I.II/2, 107) zusammengestellt, -gesetzt (ION. CAL. 230). O academie înaltă... Tot din Jemei. înjghebată(C. NGR., CL III, 49). ET. a înjgheba. înjghebălui mă -iese V. refl. (1892 SEV. POV.) cu c. sich etw. verschaffen. Să duce prin sal, doară s-a-njghebăliii de la cineva cu boi (SEV. POV. 102). ET. a înjgheba. înjghebătură Pl. -tiiri S. f. (1895 NĂD. NUV.) (notdürftig) Zusammcngestelltes: Zusammenstellung 487 înjosi F., Gebilde N., (elender) Bau M. Şura, o înjghebătură de scânduri vechi (NĂD. NUV. II, 226). ET. ci înjgheba. înjosi Präs, -sesc V. tr. (1821 LEON ASACHI B. 50) erniedrigen, hcrabwürdigen. GR. joşi. ET. zu jos. înjosit Adj. (1805 ŞINCAI) 1. erniedrigt. 2. tiefliegend. Locurile cele îngiosate (ŞINCAI E. 145). GR. înjosat, joşii. ET. a înjosi. înjosorî (t) Präs. -rase. (1841 POEN. II, 476) I. V. tr. erniedrigen, herabwürdigen. II. a se înjosorî sich erniedrigen. Pildele si cumpătul când omului lipsesc, In vilii fac orice talent să se înjo-sorească (OLL. HOR. 290). GR. -ri, (în)josora, josorî(POEN.) Josciora (COST.). ET. zu jos. înjosorâre (t) S. f. (1857 POL.) Erniedrigung, Herabwürdigung F. Gradul de înjosorâre vasală, la care ajunse mândra Polonie faţă cu Poarta otomană (FIASD. I. V. 200). ET. a înjosorî. înjuga Präs, -jüg (1581 CORESI OMIL. 401) 1. V. tr. boii Ochsen ins Joch, la car an den Wagen spannen, an-, einjochen, carul den Wagen (mit Ochsen) bespannen. Nici n-am casă, nici n-am plug Nici giuncani ca să-i îngiugl (AL. PP. 169). Pluguşorul înjugai, Neagră brazdă răsturnat (PP., GCRII, 345). II. a se înjuga. 1. sich unterwerfen (CORESI). 2. sich zusammen tun (CANT. HR. 212). ET. lat.jügo, -äre od. von jug. SG. ALR SN II, K. 337. înjug äre S. f. (1581 CORESI OMIL. 304) 1. Einjochen N. 2. (t) Konjugation F. (GR. RUM.2 1757, 50). ET. a înjuga. înjugat Adj. (1581 CORESI OMIL. 27) 1. ins Joch eingespannt. 2. (t) fig.: unterjocht. 3. (t) vereinigt. ET. a înjuga. înjugător Adj. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. 11,214) boi înjugători Jochtiere (PL). - Ngl.jugälor(iu). ET. a înjuga. înjumătăţi Präs, -ţese (16. Jh. PS. FI. 54, 24) I. V. tr. in zwei Hälften teilen, halbieren. Să le înjumătăţească (lemnele), doară va întruchipa douămăldace (NĂD. NUV. I, 198). Bărbaţii sângiurilor ... nu vor înjumătăţii zilele lor (BIBLIA 1688 Ps 54,27) werden nicht die Hälfte ihrer Tage erreichen. II. a se înjumătăţi sich in zwei Hälften teilen. înjumă-tăţindu-se praznicul (EV. 1894 Jo 7, 14) da das Fest schon halb vorbei war. GR. LV. -ţâjumătăţâ, Präs. -t.ez(ß) Jumătăţi (POL.). ET. zu jumătate. înjumătăţirePl. -ţiri S. f. (1559/60 BRATU, LR XXIX, 242) Halbierung, Verminderung F. în ziua înjumătăţiră praznicului (RADUL. RUST. II, 13) 25 Tage nach Ostern (also in der Mitte zwischen diesem u. Pfingsten). Nu mă duce pe mine întru jumătăţarea zilelor mele (KLEIN ACATHIST, GCR II, 186). GR. -ţâre, jumătăţare, -ţire. ET. a înjumătăţi. înjumătăţit Adj. (1581 CORESI OMIL. 99) halbiert, vermindert. Ţara Moldovei care era îngiu-mătăţită şi luată de Ieşi (NEC. COSTIN, LET.2 II, 73). Şi-ntru jumătăţale zilele meale (MOLIT., GCR I, 82). (t) Vocale înjumătăţite Halbvokale; i, u înjumătăţit halbvokalisches i, li. GR. -ţat, jumătăţat, -ţit. ET. a înjumătăţi. înjunghia etc. siehe junghia etc. înjură Präs, -jür V. tr. (1619 DIRB XVIII/3, 364) fluchen. Cei bolnavi ...de multe ori înjură şi gonesc pe doftori (MARG.2111b). Ce neam înjură ca noi de lege, de cruce, de cuminicătură... (ANTIMDID. 26). Unul în dos le-a-njurat. „în lipsa mea putea să mă si bată” (PANN, Z. II, 119). ET. lat. injwio -äre „Unrecht zufügen”, mit Anlehnung an a jura. SG. ALR II/I Supl., K. 19. înjurat (1646 PRAV. MOLD.3 872) I. Adj. verflucht. II. S. n. Fluchen N. ET. a înjura. înjurător PI. -töri S. m. (1652 ÎNDR. 875) Fluchender M. ET. a înjura. înjurătură PI. -türi S. f. (1839 VAIL.) Fluch M. Pentm zâmbetul copilului său avea totdeauna o înjurătură şi pentru scâncitul lui o palmă (VLAH. NUV. 180). Să vezi tu, mamă, ’njurăturil Că ea cu mă-sa-s zece guri (COŞBUC 124; die Tochter klagt über ihre Feindin). ET. a înjura. SG. ALR II/I Supl., K. 20. 488 înlocui înlături S. f. PI. (1570 CORESI LIT. 12a) LV. Seiten (PL). ET. zu latură. înlănţui Präs, -lănţui V. tr. (1703 GCD) ketten, fesseln. Cum putuse dânsa să-şi înlănţuiască viata după un om atât de nesuferit... 7(XEN. BR. 17). Tu grumazul mi-l înlănţui, pe-al meu piept capul ţi-l culci (EMIN. O. I, 42) du umschlingst meinen Hals. GR. Präs, auch -ţuiesc. ET. zu lanţ. înlănţuire PL -iri S. f. (1703 GCD) Verkettung, Umschlingung F. ET. a înlănţui. înlănţuit Adj. (1703 GCD) verkettet, gefesselt. îngerul ce stă ţinând înlănţuit sub piciorul său pe Satana (BOGD. VECHI 218). ET. a înlănţui. înlănţuitor Adj. (1822 BOBB) umschlingend, verkettend. ET. a înlănţui. înlăptoşă Präs, -şez V. tr. (1825 B.) stillen, säugen. ET. zu lapte. înlătură Präs, -lătur (1703 GCD) beseitigen (z. B. o piedică, primejdie ein Hindernis, eine Gefahr), abwenden. Răspunsul blând înlătură mânia (Z. II, 689, nach Spr 15, 1) eine milde Antwort wendet den Zorn ab. Această privire înlătură grija de pe fruntea bătrânilor (I. NGR., CL VII, 8) dieser Anblick verscheuchte den Kummer. Mi-arjipărut mai bine să înlătur gâlceava cu el (GANE, CL VIII, 43) es wäre mir angenehmer gewesen, dem Streit... aus dem Wege zu gehen, ihn zu vermeiden. GR. TR. delät-, ET. zu în lături (PL von latură). înlăturăt Adj. (1857 POL.) 1. beseitigt. 2. Neg. veralt.: neînlăturat unabwenbar. Toată casa parcă se pregătea pentr-o durere ştiută mai dinainte şi neînlăturată (VLAH. NUV. 71) cin unabwendbarer Schmerz. ET. a înlătura. în lăţi Präs, -ţese V. tr. (1581/2 PO2 296b; Ex 34, 23) breiter machen, verbreiten. - Vgl. a lăţi. ET. zu lat. înlăuntru siche înăuntru. înlegiui siehe leg iui. înlemni Präs, -ncsc V. intr. (1793 PREDETICII, 247b) starr werden, erstarren (vor Kälte, Erstaunen etc.). Ar trebui să-mi. dai de lemne, că înlemnim până mâne (DEL. P. 183). Noaptea parcă înlemnise pe loc, nici se clintea (NĂD. NUV. II, 95). ET. zu lemn. SG. ALR I/I, K. 101. înlemnire S. f. (1822 BOBB) ^ Erstarrung F. ET. a înlemni. înlemnit Adj. (1814 ŢICH. 375) erstaunt. Mihai rămase pe loc înlemnit, necivând curajul de a o urma (I. NGR., CL VII, 57). ET. a înlemni. înlcnevi siehe lenevi. înlesni Präs, -nesc (um 1670 ANON. CAR.) I. V. tr. o lucrare cine Arbeit leicht machen, fördern, pc. cu bani jdm. mit Geld aushelfen. Pe acei ce nu aveau mijloace îi împrumuta ori îi înlesnea însuşi August cu bani (OLL. HOR. 255). (Ministrul îmi) dă un bilet către Alleon ca să-i înlesnească (lui Magheru) cheltuielile de drum (GHICA 373) um ihm die Reisekosten vorzustrecken. II. a se înlesni leicht werden. Omul dacă se gândeşte, Orice i se înlesneşte (PANN D.) wird leicht. GR. LV. lesni. ET. zu lesne. înlesnire PI. -niri S. f. (1703 GCD) 1. Erleichterung F.; de plată Zahlungserlcichtcrung F. 2. Leichtigkeit, Gewandtheit F. (Acest pictor) avea sentimentul culoarei şi o înlesnire de desemn, cu care ar fi putut produce mult (STĂNC. FRUM. 57). Era cu lesnire a cunoaşte că Zefs ne gătea o întoarcere foarte cumplită (ODISIA 18. Jiu, GCR II, 83). El era foarte temut de ţărani, cari ascultau mai cu înlesnire de dânsul decât chiar de vechil (XEN. BR. 69). GR. LV. lesnire. ET. a înlesni. înlesnit Adj. (1793 I. VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 247) erleichtert. ET. a înlesni. înlesnitor Adj. (1705 CANT. IST. 194) erleichternd. ET. a înlesni. înlinişti siehe linişti. înlocui Präs, -cuiesc (1857 C. NGR. OP. I, 53) I. V. tr. pc. an jds. Stelle treten, ihn vertreten, cu cn. durch jdn. ersetzen. De când cristianismul a înlocuit relegeapăgânismului (AL. PP. 140). Nu e cine să mă înlocuiască es ist keiner da, der mich vertreten könnte. Trebuie să înlocuiţi această frază cu alta Sie müssen an die Stelle dieses Satzes einen anderen setzen. 489 înlucit II. a se înlocui Platz machen. Ca prin farmec plânsul (copiilor) s-a înlocuit cu râs (POP. NUV. 98) machte ... dem Lachen Platz. ET. zu în loc nach frz. remplacer. înlucit (t) Adj. (1589 ŞERB AN CORESI PS. 67, 14) glänzend, leuchtend, strahlend. ET. zu a luci. înlumina (t) Präs, -nez V. tr. (1564 CORESI CAZ. I, 6) 1. erleuchten, aufklären. 2. beleuchten (URIC. VIII, 193). 3. illustrieren (ODOB.). ET. 1 . zu a lumina, 2. nach frz. illuminer, 3. nach frz. enluminer. înluminât siehe luminat. înluna Präs, mă -nez V. refl. (1700 CPLR II, 284) selten: mondsüchtig werden. ET. zu lumină. în-lung-răbdător (t) Adj. (16. Jh. PS. SCH. 7, 12) geduldig, duldsam. ET. în + lung + răbdător. înluntroşâ (t) Präs, -şez V. intr. (16. Jh. PS. H. 9,16) versinken, einsinken, untertauchen. GR. înluontroşa. ET. zu înăuntru. înmalacofât Adj. (1863 C. NGR.) mit einer Krinoline bekleidet. Şi aşa ferchezuite, încorsetate şi înmalacofale, le-am dat drumul (servitoarelor) (C. NGR., CL I, 106). ET. zu malacof. înmă siehe mumă. înmănoşă Präs, -şez V. tr. (1852 SUŢU NOT.) fruchtbar machen. Dedându-se ... artelor ce înmănoşeazăpământul (SUŢU NOT. 73). ET. zu mănos. înmănuncheâ Präs, -chez V. tr. (1870 COST.) zu einem Strauß vereinigen. GR. îmmă-. ET. zu mănunchi. înmănuncheat Adj. (1703 GCD) zu einem Strauß vereinigt. Şi-i pun pe frunte De pretutindeni înmănunchiale crăngi de măslin (OLL. HOR. 42). ET. a înmănuncheâ. înmănuşâ Präs, -şez V. tr. (1840 POEN. I, 737) behandschuhen. GR. mân-. ET. zu mănuşă. înmănuşăt Adj. (1885 CONT. II, 485) behandschuht. Eleganta cu care erau îmbrăcaţi, înmănuşaţi, pomădaţi (DEMETR. NUV. 27). ET. a înmănuşâ. înmări (t) Präs, -resc V. tr. (um 1570 FRAG. TOD. 2a) vergrößern, vermehren. ET. zu mare, vgl. a mări.. înmărmuri Präs, -resc V. intr. (1675 MS.) zu Stein, starr werden, erstarren (vor Kälte, Erstaunen etc.). Şi cum stau drăganii la focuri împrejur unul lângă altul, aşa au mărmuritpre loc (defiig) (MUŞTE, LET.2 III, 87). Cu ale tale braţe reci înmărmureai măreţ (EMIN. 0.1,191). Stăpânu-său numai ci mărmuri de ciudă (MS. 1675, GCR I, 223) sein Herz blieb stan* vor Verwunderung. GR. LV. mă-. ET. zu marmură. înmărunţi siehe mărunţi. înmâna Präs, -nez V. tr. (1851 C. NGR. 343) aushändigen. GR. -mânuâ, Präs, -nuiez (MAR. NAŞT. 194 u. 239); amânui, Präs, -mânui (BAR.). ET. zu mână. înmândri (t) Präs, -drese V. tr. (16. Jh. PS. SCH. 145, 8) . erleuchten, weise machen. Domnul înmândreaşte orbii (CORESI PS.5 278a; Ps 145,8) der Herr macht die Blinden sehend. Inmändritu-m-ai cuporäncita ta (CORESI PS.5 239b; Ps 118,98). ET. noch asl. umqdriti mit Hilfe von mândru. înmâniâ etc. siche mânia etc. înmicşorâ siche micşora. înmii Präs, -miese V. tr. (um 1830 CONACHIS. 277) vertausendfachen. ET. zu mie. înmiit Adj. (1713 MS.) tausendfach. Pentru ca să-şi ia D-zeu căzuta cinste şi mulţămită, nu sunt din destul înmiite bunătăţi (MS. 1713, GCR II, 4). - Auch adverbiell. ET. a înmii. în mijloci siehe m ijloci. înmiloşă Präs, mă -şez V. refl. (1681 DOS., AA lit. II/ 36,38) LV. sich erbarmen. ET. milos. înminunâ siehe minuna. înmlădiă siehe mlădia. 490 înnădită ră înmormânta Präs, -tez V. tr. (1 840 POEN. I, 587) beerdigen, bestatten, begraben. ET. mormânt. înmormântare PI. -ţări S. f. (1839 FM 159) Begräbnis N. Nu-l lasă cugetul şi evlavia (pepărintele) să scape nici un botez sau înmormântare fără ca să prezinte chiar nerugat serviciile sale (I. NGR., CL UI, 44). ET. a înmormânta. SG. ALR I/II, K. 298. înmormântat Adj. (1838 FM 93) beerdigt, begraben. Era. o afacere veche pe care Negradi o credea înmormântată (XEN. BR. 45) von der N. glaubte, es sei längst Gras darüber gewachsen. ET. a înmormânta. înmuguri Präs, -resc V. intr. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) von Bäumen u. Sträuchem: (Blatt-)Knospen treiben, ausschlagen (wog. a îmboboci Blütenknospen bekommen). Intr-o zi văzu că pomul înmugureşte, înfloreşte, se scutură florile şi roadele se arată (ISP. LEG.2 72). ET. mugur. înmugurit Adj. (1801 BAR. ARGHIR 16) mit (Blatt-)Knospcn. Un ied a cărui frunte de coarne-nmugurită La lupte şi amoruri fudul îl îndrepta (OLL. HOR. 221) dessen körnerknospende Stirn. ET. a înmuguri. înmuiâ siehe muia. înmulţi Präs, -ţese (16. Jh. PS. SCH. 77, 38) 1. V. tr. 1. vermehren. Şi voi înmulţi seminţia ta ca stelele ceriului (BIBLIA 1688 Gn 26, 4). 2. vervielfachen, multiplizieren. II. a se înmulţi sich vermehren. Creaşteţişi vă înmulţii (BIBLIA 1688 Gn 1, 22). Păgânul nu scădea, Ci mai tarese-nmuIţea (I.-B. 493) die Heiden ... wurden immer mehr. GR. LV. a mulţi. ET. mult. înmulţimc siehe mulţime. înmulţire PI. -ţiri S. f. (16. Jh. PS. SCH. 93, 19) 1. Vermehrung F. 2. (t) LV. Wohlstand M. Eie ... înmulţire în stâlpul păreţilor tăi (CORESI PS5 249 b; Ps 121, 7). 3. Multiplikation F. ET. a înmulţi. înmulţit (1698 CANT. DIV. Villa) 1. Adj. 1. vervielfacht. Luând ştiinţă de toate scripturile şi de înmulţitele lor tălmăciri (I. VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 247) und ihren vielfachen Auslegungen. 2. multipliziert. II. S. n. Multiplikand M. ET. a înmulţi. înmulţitor (1643 VARL. CAZ.2 1, 252b) I. Adj. vermehrend. II. S. m. Multiplikator M. ET. a înmulţi. înmundirât (t) Adj. (1836 C. NGR.) uniformiert. Fiinţa funcţionarilor civili şi militari, toţi înmundiraţi (C. NGR. 34) die Anwesenheit der Zivilund Militärbeamten, alle in Uniform ... ET. zu mundir. înmurgi Präs, -gesc (1822 IIMST. 28) I. V. intr. dämmern. Hai, căpriţe, c-a-nmurgit (CL V, 184). II. a se înmurgi dämmern. Până să plece (el), se cam înmurgise (ISP. LEG.1 I, 149). ET. în murg; vgl. a amurgi. SG. ALR SN III, K. 767, 769. înnădi Präs, -dese (1673 DOS. PS. V.) 1. V. tr. (verlängernd) ansetzen, -binden, -knüpfen, -bauen, -stücke(l)n, zusammenstückeln. Sä nu se înădească case noi de altele vechi (ION. SUP. 82). Un celar de scânduri, la care înădise cu nuiele şi cu lipituri un loc pentru boi (RĂDUL. RUST. II, 271). Ei căpeste înădeau, Frâu de frâu că mai legau (PP. BUR. CĂL. 191) knüpften ... aneinander (sie wollten jdn. in einen Brunnen hinablassen). II. a se înnădi. 1. MOLD, la c. die Gewohnheit annehmen, etw. (das wie ein Köder lockt) aufzusuchen. Şi-ş vor Ina giudetulpăgânii, Că li s-or nădi la stârvuri cânii (DOS. PS. V. 109,24). O vulpe la ţăran se înădise odată La păsări în poiată (DONICI24) pflegte ... das Geflügel ... heimzusuchen. înnăidinduse ţiganul La cumătrul său la masă, Nici că da vr-un greş vr-odală (SPER. AN. 1892 1,235). 2. MUNT. fam. cu cn. mit jdm. vertraut werden, ein Verhältnis anknüpfen. Dascălul... se dete pe lângă muma copiilor... şi se înădi cu dânsa (ISP. LEG.2 270). GR. nădi. ET. zu nadă; vgl. bulg. nadamii, şerb. nadodati= I, ukr. vnaditi sja = II 1. SG. ALR SN II, K. 549, 582. înnădit Adj. (1703 GCD) angesetzt, angebunden, angeknüpft. Aristia ... cu cearşafuri înădite unele de altele, cu costume croite din rochii lepădate, punea în scenă câte o bucată de teatru (CL XIX, 291). ET. a înnădi. înnăditură PI. -türi S. f. (1825 B.) 1. Anbau M. Se îndreptă spre înnăditură de lângă celar (RĂDUL. RUST. II, 292). 491 înnămoli 2. Angestückeltes, Angesetztes N. ET. a înnădi. înnămoli Präs, -lèse (1840 POEN. I, 556) 1. V. tr. im Schlamm, Kot etc. ein-, versenken. Când ajunse (argatul) la o lăcovişte pe unde trebuia să freacă, el înnomoli calul (ISP. LEG.2169). -Fig.: Când după o boală ... (el se dezgropa) din perinde în care îl înămolise bunică-sa (IARNIK, CL XV, 97) wo ihn die Großmutter vergraben hatte. Parcă o ciudă îi nămolea tot cugetul (NĂD. NUV. I, 26) ein Verdruß schien all ihr Denken gefangen zu halten. II. a se înhămoli 1. im Schlamm, Kot etc. versinken, festfahren, steckenbleiben; veralt.: von Schiffen: stranden. Oştirea îl ajunse (pe Făt-Frumos) într-o mlaştină unde i se nomolise iapa (ISP. LEG.1 I, 25). Două trenuri s-au înămolit la jumătatea drumului (LIT.) sind ... im Schnee steckengeblieben. 2. sich (wie Schlamm) anhäufen. Ca să poată întregi ...un şir de alcătuiri stricate, peste urmele cărora a curs şi s-a nămolit atâta amar de vreme (VLAH. GV. 198). GR. năm-, nom-. ET. nămol. înnărăvi siehe nărăvi. înnăscut Adj. (1838 FM 39) angeboren. ET. Nachbildung von frz. inné. înnăsturăt Adj. (um 1830 CONACHI) knopfartig. Ca roua ...In mii de mărgărintare înnăs-turate pe flori (CONACHI 153). ET. zu nasture. înnebuni Präs, -nésc (1563 CORESI PRAXIU 222) I. V. tr. wahnsinnig, verrückt, närrisch, toll machen. Muierile cele rele ... pre ibovnicii lor pre unii i-au nebunit, iară pe alţii i-au si omorât (MĂRG., GCR I. 291). II. V. intr. wahnsinnig, verrückt, närrisch, toll werden. N-am nebunit Să fac lucru-aşa pocit (I.-B. 405). III. a se înnebuni wahnsinnig, verrückt, närrisch, toll werden. Ahileu ... s-au nebunit de durere (MS. 1802, GCR II, 196). Bes. după c.: Hagi Hrislodulse nebuneşte după răcituri cu usturoi (AL., CL IV, 333) hat Sülze ... rasend gem. GR. neb-. ET. nebun. înnegri Präs, -grésc (1561 CORESI TE4 34a; Mt 16, 2) I. V, tr. schwarz machen, schwärzen. Se necăji şi şterse versul tot, - îl înegri bine, ca să nu se mai poată citi (VLAH. DAN I, 133). II. a se înnegri schwarz werden, sich schwärzen. Trupu-i ardea ... se-negrea (AL. PP. 119). III. bisw.: V. intr. schwarz werden. Pânzele să nu albească, Ci la soare să-negrească (AL. PP. 135). GR. ne-. ET. negru. SG. ALRII/I, K. 13. înnegritor (t) S. m. (um 1670 ANON. CAR.) Verleumder M. GR. LV. ne-. ET. a înnegri. înnegura Präs, -rez (1838 FM 162) I. V. tr. mit Nebel bedecken, in Nebel hüllen, umnebeln. Aburii înălţăndu-se de pe apă, începeau a înegura orizontele amurgit (OD. PS. 110) als der Nebel den dämmerigen Horizont zu verhüllen begann. II. a se înnegura neblig werden. GR. ne-. ET. negură. înnegurat Adj. (1683 DOS. VS. Noe. 25; 168b) 1. umnebelt; verschleiert, verwischt. 2. trüb. GR. ne-. ET. a înnegura. înnemuri Präs, mă -resc V. refl. (1892 MAR.) verwandt werden, sich verschwägern. Hai sä ne-ncus-crim, să ne nemurim (PP. MAR. NAŞT. 364). GR. ne-. ET. neam, PI. neamuri. înnemurire S. f. (1867 BODN.) Verwandtschaft, Verschwägemng F. Legăturile înemuirii (CL I, 78; vgl. IV, 94) die Bande der Verwandtschaft. GR. înemuire (zu neam); nemurire. ET. a înnemuri. înnemurit Adj. (1892 MAR.) verwandt, verschwägert. Femeile... cele mai de aproape înemurite cu nepoata (MAR. NAŞT. 268). GR. ne-. ET. a înnemuri. înneoâ (+) (16. Jh. PS. SCH.) I. V. tr. mit Schnee bedecken. II. a se înneoa einschncien, im Schnee steckenbleiben. înneao-se (ksl. osnezatsp) în Selmon (PS. SCH. 67,15). ET. nea. înnisipâ Präs, mă -pez V. refl. (1870 COST.) auf Sand auflaufen, stranden. Vaponil englez,, Caledonia ” s-a înnisipal în canalul de Suez (LIT.). ET. nisip, Nachbildung von frz. s’ensabler. înnobila Präs, -lez (1839 MARCOVICID. 125) adeln, in den Adelsstand erheben. GR. no-. ET. nobil. 492 înnora înnoda Präs, -nod (16. Jh. PS. H. 9, 17) I. V. tr. (zusammen)knüpfen, knoten. Cu chibzuială bună tot înnozi căpătâiele sjbrii (RĂDUL. RUST. II, 54; vgl. frz. nouer les deux bouts) durch gründliches Überlegen kommt man zum Erfolg. - Farn, fig.: notdürftig zusammenflicken, -bringen. Simion ... înoda o lelurghie ca vai de ea (VLAH. GV. 76). Nu ştiu, zău, de şi-o mai înnoda (ea) zilele (DEL. S. 183; von einer Kranken) ob sic cs noch schafft. II. a se înnoda sich verstricken. Am văzut frumuseţe streină şi ne-am înnodat în dragoste (MĂRG.2 52a) und wir knüpften ein Liebesverhältnis an. Când a văzut-o, numai i se înnodă gătita (NĂD. NUV. II, 62) schnürte sich ihr die Kehle zu. Când îl întâlneam, mi se înnodau vorbele-n gât (NĂD. NUV. II, 32) blieben mir die Worte im Hals stecken. - Von Tieren: sich paaren. GR. îno-, no- (B.), nu-. ET. nod bzw. lat. Innödäre (REW 4445). SG. ALR SN II, K. 469. înnodat Adj. (um 1670 ANON. CAR.) geknüpft. Paj'tale ... înodate între ele cu cătărămi împodobite de pietre scumpe (UR. LEG. 344). GR. îno-. ET. a înnoda. înnodură Präs, -rez V. tr. (um 1900 TIKTIN) die Fäden einer neuen Kette an die Enden des alten Kettenrests (urioc) knüpfen: andrehen. Vgl. nodurar. ET. zu nod, PI. noduri. înnoi Präs, -iese (16. Jh. PS. SCH. 38, 3) 1. V. tr. 1. erneuern. Veziru ... a chemat pe acel domn la Poartă cu boierii dimpreună, zicând să le înoiască domnia (NECULCE, LET.2 II, 194). încă şi până acum a acelui lucru netrebnic de demult i să înnoieşte pomenirea (MS. um 1750, GCR II, 52) noch bis heute halten sie an jenen unwürdigen Handlungen -heidnische Opfer - fest. De va fl o biserică veache şi răsipită şi va vrea neştine să o noiască (PRAV. GOV. 49a) wenn jemand... eine alte verfallene Kirche wieder aufbauen will. GR. LM. dafür gcwöhnl. reînnoi (nach frz. renouveler). 2. einweihen. Şi înoi (evexcaviae) casa lui D-zeu împăratul (BIBLIA 1688, 2 Chr 7, 5). II. a se înnoi. 1. (cu haine) sich neu einkleiden. A cu freierat toate prăvăliile din oraş ca să se înoiască de sărbători (ROS. TROT. 9) um sich für die Feiertage neu einzukleiden. 2. ein Nagelblümchen (noita) bekommen. Gilt als Zeichen, daß man sich neu einkleiden wird. GR. înoi, no-. ET. zu nou. înnoiălă PI. -ieli S. f. (1703 GCD) Erneurung F. ET. a înnoi. înnoiciune PI. -ciüni S. f. (1681 DOS. TR. 54a) veralt.: 1. Erneuerung F. 2. Wiederherstellung F. ET. a înnoi. înnoire PI. -iri S. f. (1563 CORESI PRAXIU 528) 1. (t) Weihe, Tempelwcihc F. Şi se făceau atuncea înoirile (eyxcavio:) în Ierusalim (EV. 1894 Jo 10, 22). 2. Renovierung F. 3. Erneuerung F. GR. îno-. ET. a înnoi. înnoit (16. Jh. PS. SCH. 29,1) 1. Adj. 1. erneuert. 2. (t) eingeweiht. II. S. n. 1. (t) Weihe F. 2. Erneuerung F. ET. a înnoi. înnoitor Adj. (1688 BIBLIA 1688 Vorwort 7) erneuernd. Auch substantiv. ET. a înnoi. înnoitură PI. -türi S. f. (1642 AGY 66) LV. Erneuerung F. Dintru acea mazilie dentâiu a Ducăi Vodă s-au tâmplat trei înoituri de domnii (MIR. COSTIN, LET.21,312). GR. îno-, ET. a înnoi. înnopta Präs, -tez V. intr. (1620 MOXA, HC I, 335) 1. înnoptează es wird Nacht. Până să-ţi vorbească, înserează şi-noptează (PANN, Z. II, 839). 2. übernachten. Era ... urât de să nu-noptezi cu el în casă (GAZ. SAT. XIV, 454). GR. îno-, no-. ET. noapte. SG. ALR SN III, K. 770. înnoptat (1825 B.) 1. Adj. nächtlich. II. Adv. (pe) înnoptat, pe-noptate nach Einbruch der Nacht. Ce căutaţi aşa înoptatpe la casele creştinilor? (ODOB. MV. 1886, 18). III. S. n. 1. Nachtwerden N. 2. Übernachten N. GR. îno-. ET. a înnopta. înnora Präs, -rez (1683 DOS. VS.) I. V. tr. in Wolken hüllen. Când voia noora noor pre pământ (BIBLIA 1688 Gn 9, 14). II. V. intr. sich um-, bewölken. înfr-amiadzăzi tot ceriul au nuorat (DOS. VS. Noe. 6; 110a). III. a se înnora sich um-, bewölken. Bolta (ceriului) se înnourase (BODN., CL I, 126). 493 înnorâre GR. îno-, (în)noura; LV. no-, noo-. ET. lat. mnubîlăre (REW 4447). înnorâre PI. -rări S. f. (1651 BRV I, 182) Bewölkung F., fig.: Verstimmung F. GR. Varianten wie a înnora. ET. a înnora. înnorat Adj. (1815 BUDAI-DEL. T. V. 103) bewölkt, fig.: traurig verstimmt. Văzând şipeMărioara cam nourată (NĂD. NUV. I, 126). GR. Varianten wie a înnora. ET. a înnora. înnoroi Präs, -iese (um 1670 ANON. CAR.) 1. V. tr. 1. im Schlamm versenken. 2. mit Schlamm bedecken. II. a se înnoroi. 1. im Schlamm versinken. 2. sich mit Schlamm beschmutzen. GR. îno-, înnoroia, no-. ET. noroi. înnotiş (t) Adv. (um 1670 ANON. CAR.) schwimmend. ET. a înota. înomeni etc. siehe omeni etc. înomoli siehe înnămoli. înot (um 1710 NEC. COSTIN) 1. Adv. 1. înot, de-a. înotul, de-a înoâtele schwimmend, im Schwimmen. Elefantul trece cele mai mari râuri şi fluvii înot (ÎNV. COP. 1878, 60). De-a înotul nu să încumeta să o treacă fiind apa foarte lată (RETEG. POV. V, 52). 2. a da înot zum Schwimmen ins Wasser springen. O samă (dintr-înşii) dând în not au trecut peste Nistru (NEC. COSTIN, LET.11, App. 69). Tătarii dau unii în not în Nipru şi se înnecau (NECULCE, LET.2 II, 390). Dă să se arunce înot voiniceşte spre partea ceia (a iazului) (BOGD. POV. 45). II. S. n. Schwimmen N. GR. în not, not. ET. (în)not = it. (a) nuoto ist anscheinend postverbal von lat. *notăre, wie frz. (â la) nage von nager. înota Präs, -not (16. Jh. PS. SCH.) I. V. tr. durchschwimmen. Cela ce întră în apă adâncă şi mare să o înnoate (MS. 1694, GCR I, 314). Care s-a afla Dunărea să-noate Ridicând din coate, In picioare stând (AL. PP. 122). II. V. intr. 1. von lebenden Wesen, sich im Wasser bewegen: schwimmen (wog. a pluti: durch geringeres Gewicht auf dem Wasser gehalten werden). Să-i omoară, ca nu cândai vreunul înotând va scăpa (BIBLIA 1688 Apg 27, 42). Bobocii pe gâşte vor să înveţe să-nnoale (GOLESCU, Z. I, 324). Obosit, înotând în sudori (I. NGR., CL VII, 45) in Schweiß gebadet. 2. LV. von Schiffen u. Schiffenden: fahren. Acie corăbiile noată (PS. SCH. 103, 26). Deaci nutămu întru Siriia (CV2 12b; Apg 21, 3). Şi întră în corabie şi începură a înnota (MS. 1675, GCR I, 224). Auzind corăbierii răcnetul copilei... au notat spre mal cătră copilă (SBIERA POV. 298). GR. 3. Pers. Sg. Präs. înoată, Konj. să înoâte. In en-dungsbet. Formen nută (CV); LV. (16./17. Jh.) meist notă. ET. Während siidit., sard., spân., port. das lat. nato, -ăre wiedergeben, weisen die übrigen rom. Spr. auf. *nöto, -ä’e. dessen Stammvokal noch unerklärt ist (siehe bes. M. -LÜBKE IT. GR. 35). Daß nö, die einzige Form des gleichbedeutende Verbs nare, die ein o, u. noch dazu ein langes, hat, hier eine Rolle gespielt habe (PUŞC.), ist völlig undenkbar. // Zum Wechsel a zu o vgl. SKOK, ARH. ROM. III/2, 131. înotâre S. f. (16. Jh. CV2 43a; Apg 27, 10) Schwimmen N. GR. nota-, LV. mita-. ET. a înota. înotat S. n. (um 1670 ANON. CAR.) Schwimmen N. GR. notat (Z. IV, 391). ET. a înota. înotător (1563 CORESIPRAXIU 131) 1. Adj. schwimmend. II. S. m. 1. Schwimmer M. 2. LV. Schiffer M. III. S. f. înotătoare. 1. Schwimmerin F. 2. Schwimmvogel M. 3. Flosse F. GR. notă-. ET. a înota.. înquartirâ siehe încartirui. înrădăcina Präs, -nez (1563 CORESI PRAXIU 253) I. V. tr. (ein)wurzeln lassen. Această dragoste va Domnul să o înrădăcineze întru inimile noastre (EV. ÎNV. 1644, GCR 1,113) Gott will diese Liebe in unseren Herzen verankern ... II. a se înrădăcina Wurzeln fassen. A lui aducere aminte, ca o d-zeiască. sămânţă, se sădi întru inima mea si... se înrădăcinăşi crescu (NĂSTUREL, GCR I, 131)· GR. LV. râd- (CORESI, VARL., DOS.). ET. rădăcină. înrădăcinare PI. -nari S. f. (1688 BIBLIA) 1. Einwurzeln N., Einwurzelung F. 494 înrudi 2. (t) ungewöhnl.: Abgrund M. înrădăcinările (ριζώματα) mării au acoperii (BIBLIA 1688 Ib 36, 30). ET. a înrădăcina. înrădăcinat Adj. (1563 CORESI PRAXIU 460) verwurzelt, festgesetzt. GR. răd-. ET. a înrădăcina. înrăfturât Adj. (1880 BUR. CĂL.) geschirrt. Un cal... înşelat şi-nrăfturat, Cum e bun de-ncălecat (PP. BUR.’ CĂL. 31). ET. zu raft, PI. rafturi. înrăi Präs, -iese (16. Jh. PS. SCH. 106, 39) 1. V. tr. böse machen. II. a se înrăi. 1. schlecht(er), schlimm(er) werden. Codrul se-ndeseşte, Drumul se-nrăieşte (TEOD. PP. 497). S-a-nrăil lumea, taică, mă! (JIP. OP. 158). 2. sich erbosen. - Vgl. arom. inrăescu, nărăescu, mi năirescu (PAPAHAGI); megl.-rum. anrăies. GR. rai LV. (PS. SCH., CORESI PS.), PP. (I.-B. 213). ET. rău. înrăire S. f. (1563 CORESI PRAXIU 17) Böswilligkeit F. GR. LV. răire. ET. a înrăi. înrăit Adj. (1868 BARC.) erbittert, böse, böswillig. (Bestia rănită de lance) reveni de-a curmezişul mai încet, dar mai înrăită (LIT.). Gazetăraşi obscuri... pururea înrăiţi şi disperaţi de „lipsa de noroc” (VLAH. IC. 72). ET. a înrăi. înrămurâ siche rămura. înrăutăţi Präs, -ţese (1857 POL.) I. V. tr. (moralisch) schlecht(er), böse(r), schlimm(er) machen, verderben. II. a se înrăutăţi schlecht(er) etc. werden, verderben (intr.). GR. -răol-. ET. răutate, vgl. a răutăţi. înrăutăţire PI. -ţiri S. f. (1829 C. NGR.) Verschlimmerung, Verschlechterung F. (Străjile) nu puteau stârpi aceste înrăutăţiri, nici descoperi bandele vagabonzilor (care jefuiau şi omorau) (C. NGR. 16) sie konnten diesen Frevel nicht unterbinden. ET. a înrăutăţi. înrăutăţit Adj. (1713 PILDE, GCR II, 6) verschlimmert, verschlechtert. Inimile înrăutăţite, cât de deprinse ar fi ele cu crima, au totdeauna o porţiune de laşitate (GANE, CL I, 265). Ea are tată voinic ş-o zestre nesfârşită Şi mama-i e fudulă, şi înrăutăţită (I. NGR., CL IV, 86) ihre Mutter ist dünkelhaft und bösartig. ET. a înrăutăţi. înrâuri Präs, -resc V. tr. u. intr. (1821 LEON ASACHI B. 3) ^ lEA.pc., asupra cuiva jdn. beeinflussen, auf ihn Einfluß ausüben, haben. ET. zu râu; Nachbildung von frz. influ(enc)er, dt. beeinflussen. înrâurire PL -riri S. f. (1821 LEON ASACHI B. 106) Einfluß M. ET. a înrâuri. înroâ siehe roura. înrodi siehe rodi. înroşi Präs, -şese (1551/3 ES 57a; Mt 16, 2) 1. V. tr. rot machen, färben, röten, fig.: zum Erröten bringen. Venea Paştele. Să înroşim şi noi ouă, îi zicea LeanafDEL.V. 161). Mă-nroşeşte singur gândul, Că tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale! (COŞBUC 47). II. V. intr. 1. erröten. Marea artă de a nu roşi niciodată (DEL. P. 9). 2. LV. reifen. III. a se înroşi rot werden, sich rot färben, sich röten, fig.: erröten. Făcându-să seară, ziceţi: senin e, că să ruşaşte ceriul (BIBLIA 1688 Mt 16, 2). Nu te ruşinezi nici te ruşăşti, spune-mi? (MARG.2 2a). GR. roşi, înruşi; LV. ruşi. ET. roşu. II. 1. nach frz. rougir. SG. ALR SN II, K. 584. înroşit (1581/2 PO2 298; Ex 35, 7) 1. Adj. 1. gerötet, rotgefärbt, errötet. Cerul înroşit de razele soarelui care apunea în mare (L. NGR., CL XV, 48). 2. reif. Mearele... coapte, înruşite (BARAC ARGHIR 161). II. S. n. Färben N. von Ostereiern. GR. roşit, (în)ruşit. ET. a înroşi. înrotât etc. siehe rotat etc. înrouâ, -rourâ. siehe roura. înrudi Präs, -dese (1632 EUSTR. PRAV. 396) 1. V. tr. 1. LV. heiraten. De te va rudi, bine, nidească-te, iară de nu va vrea să te rudească, rudi-te-voiu eu (BIBLIA 1688 Rt 3, 13) so er dich nimmt, wohl; gelüstet cs ihn aber nicht dich zu nehmen, so will ich dich nehmen. 2. veralt.: verwandt werden. 495 înrudire II. a se înrudi verwandt werden, sein. Ii spuse iui Albert ... că epe cale de a se rudi cu el (VLAH. DAN I, 121). Un român ce cu ţiganul Se-nrudea, fiindu-i naş (DULFU LEG. 23) verwandt war. GR. veralt.: rudi. ET. rudă1. înrudire PI. -diri S. f. (1844 C. NGR. OP. II, 315) Verwandschaft F. Neputând refuza ospeţia unei familii ... care era în înrudire cu a sa (I. NGR., CL VII, 9) die zu seiner Familie in verwandtschaftlichem Verhältnis stand. ET. a se înrudi. înruşinâ siehe ruşina. îns Pron. (16. Jh. PS. SCH. 43, 5) 1. siehe däns u. ins. 2. (eu) însumi, f. însămi, (tu) însuţi, f. însăţi, (el)însuşi, (ea) însăşi, (noi) înşine, f. însene, (voi) înşivă, f. însevă, (ei) înşişi, (ele) înseşi (ich, du, etc.) selbst, selber. Eu însumipre mine mă voiu învie (MS. 17. Jh., GCR I, 138). Să iubeşti pre aproapele tău, ca însuţi pre line (EV. 1894 Mk 12,31). înşivă voi cu mânurile voastre-l dezlegaţi (MS. 17. Jh. GCR 1,140). Acea ţară făgăduită carea o au făgăduit noao D-zeu însuşi cu sine (EV. ÎNV. 1642, GCR I, 100) Gott selbst. Tocma înşişi împăraţii nemică nu făceau fără sfatul acelora părinţi filosofi (MOXA, HC I, 380) eben die Könige selbst. Nu însăşi aceasta bogăţie de la sine însăşi bună este sau rea (EV. 1580, CCR 41) an sich. Că şi înseşi de ele lucrurile ne învaţă cum că războiul ne dă mai mult folos decât pacea (DOS. VS. Martie 31; 62a). - LV. häufig, jetzt seltener ohne Pers. Pron.: înşiş ştiu pre mine că am tras în temniţă... pre cei ce credea întru tine (N. T. 1648 Apg 22,19, CCR 96) sie selbst wissen ... Ce zici însuţi pentru sine-ţi? (EV. 1894 Jo 1, 22). împăratul văzând aşa, să duse însuş de-l întrebă (FL. DAR., GCR I, 342). Ii dam voie însumi să meargă în pace (PANN, GCR II, 363). Nevasta veni lângă dânsul, Ii aplecă însăşi capul pe genunchi (PANN, GCR II, 363). - Mod. wird gem das M. Sg. auch für das F. od. însuşi ohne Unterschied für alle Formen, bes. die der 3. Person, gebraucht: Află că eu însumi sunt o feţişoară (BOLINT.11, 143). Doftore, vindecă-tepe line însuşi (ŢICH., Z. V, 670) kehre vor deiner eigenen Tür. Cu însuşi mânuţa sa (I.-B. 495) mit ihrer eigenen Hand. - Fam. ugs.: immer mehr durch singur verdrängt. GR. Für însăşi auch însăşi (MS. um 1800, GCR II, 179). Für înşişi, înseşi führen die Grammatiken auch înşile, însele an. - Ohne enklitischen Dativ: Şi învăţătura ta însă (ocutt)) me învăţă (PS. SCH. 17, 36). Moştenitorii lui vor putea să se înfăţişeze sau înşii sau prin vechil (COD. COM. 1840 Art. 222) in eigener Person. Kaste bărbat-su insu (WEIG. AR. II, 254) es ist ihr eigener Mann. ET. lat. ipsum + Dativ des Pers. Pron. insă Konjunktion (16. Jh. PS. SCH. 38, 7) I. aber, (je)doch, indessen; stärker gegenüberstellend als dar u. zu diesem sich etwa so verhaltend wie lat. autem, vero zu sed: Plănge-vor şi cei buni ... Insă plânsul acestora să va întoarce întru bucurie (VARL. CAZ.21, 27a). (El) n-au venit de dimineaţă la aria cea mult roditoare, însă cu ostenelele au întrecut pre cei ce venisă mai nainte (RETORICA 1798, GCR II, 163). Cei ce strică prieteşugul, măcar că cel ce i s-au făcut strâmbătate nu poate să-şi izbândească, însă de pedeapsa lui D-zeu nu vor scăpa (ESOP 1812, GCR II, 211). - Kann auch im Satzinnem stehen, was bei dar im Sinn von „aber” nicht zulässig ist. Ea nu-nceta însă de a-i da iar bolduri (PANN PV. 1880 I, 8). Ei însă la vorba-i nici n-au ascultat (PANN PV. 1880 1, 38). Gândul tău nu vede a tale fapte rele ... Şi însă eşti puternic ... Ar fi să înflorească pământul pe-a ta urmă (AL. LEG. 132) und doch bist du mächtig. 2. eine Spezifikation einleitend: und zwar. Sä se plătească şi gloabă după obiceiu, însă de cal i bivol câte bani patruzeci, de bou câte bani douăzeci, de râmător bani cincizeci, iară de oi i capre câte bani zece (PRAV. IPS. Pentru vomicci IV). Dagegen gehören die M.-LÜBKE GR. III § 551 aus CV angeführten Beisp. nicht hierher, sondern unter 1. ET. lat. ipsa (M.-LÜBKE 1. c.) însăgetâ siehe săgeta. însăila Präs, -lez V. tr. (1840 POEN. I, 665) provisorisch mit großen Stichen nähen: heften. GR. Präs, auch -săil; auch -seilä. ET. saia „fleftfaden”. SG. ALR SN II, K. 525. însăilat Adj. (1838 GOR. HAL. IV, 77) geheftet. îmbrăcat cu un frac fără mâniei, abia înseilat (C. NGR. 286). GR. -sedat. ET. a însăila. însăilătură PI. -turi S. f. (1898 GOROVEI CRED., DA) Heftnaht F. ET. a însăila. însălbătăci siehe sălbătăci. însămă Präs, -sam V. tr. (1628 IORGA D. B. I, 43) verschaffen, erwerben. Şi nice mir cum să cade nu putură însăma să ungă trupul lui Hs. (VARL. CAZ.2 I, 143b). Ai trebui să-ţi însămi un cal mai năzdrăvan (RETEG. POV. UI, 50). Du-te şi te bagă undeva slugă şi mai înseamnă-ţi şi tu barem pentru tine (RETEG. POV. V, 3). Nu-i lăsa leşiipe ţărani să îmbie să însame bani (AXINTE, LEt/h, 150). GR. însema, Präs. -sem. ET. zu sama (seamă). SG. ALR SNI, K. 147. 496 înscorţoşâre însămărâ V. tr. (1688 BIBLIA) (mit dem Saumsattcl) satteln. Şi sculându-se Avraam dimineaţa îşi însămără măgariul său (BIBLIA 1688 Gn 22, 3). ' ET. samar. însămărât Adj. (1868 BARC.) gesattelt. Catârii însămăraţi (TEOD. PP. 513). ET. a însămărâ. însămi siehe îns. însănătoşi Präs, -şese (1551/3 ES 24 b; Mt 9, 21) I. V. tr. (wieder) gesund machen, (wieder)herstellen, heilen. Insănătoşa-ne-va pre noi după doao zile (BIBLIA 1688 Hos 6,2). (Doctorul) o însănătoşi, dar luă cu sine o parte din inima ei (CL XIII, 451). II. a se însănătoşi (wieder)gesund werden, gesunden. După ce se însănătoşi (împăratul), dete o masă mare la toţi boierii... împărăţiei (ISP. LEG.1 I, 30). GR. -şa, Präs. -séz. ET. sănătos. SG. ALR I/I, K. 137, 138. însănătoşire S. f. (1683 DOS. LIT.2 53a) Genesung F. GR. -sare (CANT. DIV. 92a). ET. a însănătoşi. însărcina Präs, -néz (1703 GCD) I. V. tr. 1. veralt.: beladen, belasten. Seminţiia lui să fie însărcinat, de grâu (MS. 1760, GCR II, 71 nach Gn 49, 20) und sein Stamm soll reichlich mit Weizen beschenkt sein. I. pc. cu c. jdn. mit etw. beauftragen, jdm. etw. auftragen. Guvernul nostru mă însărcina cu o misie la Chişinău (C. NGR. 59). II. a se însărcina cu c. etw. (als Auftrag) auf sich, übernehmen. Dară cine să se însarcine cu slujba nu se găsi (ISP. BSG. 55). GR. Präs, auch -scircin. ET. sarcină, I. 2. und II. nach frz. charger. însărcinat Adj. (1561 TE4 23a; Mt 11,28) 1. belastet. Veniţi către mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi (EV. 1894 Mt 11, 28). - Daher: 2. însărcinată schwanger. Peste câteva zile împărăteasa s-a simţit însărcinată (ISP. LEG.1 I, 2). 3. beauftragt, bevollmächtigt. ET. a însărcina, 3. nach frz. chargé. SG. ALR I/II, K. 206; II/I, K. 143. însăşi, -săţi siehe îns. însăxănât Adj. (1881 CAL., Ş. INFL. I, 317) bepackt. Mai mulţi oameni însăxănaţi cu bucăţelele foişorului (ISP. LEG.2 378). Şi aşa însăxănată cum era biata împărăteasă... răzbătu văile (ISP. BSG. 12) sie trug einen schweren Rucksack auf dem Rücken. GR. săxănat (MF I, 173). ET. zu saxana. însâmbrâ Präs, mă -brez V. refl. (1681 DOS. TR. 114) cu cn. sich jdm. zugesellcn, anschließen, sich mit ihm verbinden. Sä te-nsimbredzi cu patriarhul Antonie sä fii înfr-o uniciune cu dânsul (DOS. VS. Oct. 11, 63a). Avea boi şi plug de putea ara ea de ea, fără de a să mai însâmbrâ cu alţii (RETEG. POV. V, 22). GR. -si-. ET. sâmbră. SG. ALR SNI, K. 16. însâmbrât (1683 DOS. VS.) I. Adj. verbunden, angeschlossen. Se face nedespărţât de la învăţătoriul, însâmbrât la sfinţia sa toată vremea vieţii sale (DOS. VS. Noe. 30; 178b). II. S. n. TR. MARAM. Genossenschaft, Arbeitsgemeinschaft F. ET. a însâmbrâ. însângera siehe sângera. înscăuna Präs, -nez (1683 DOS. PAR. 77b) 1. V. tr. inthronisieren. II. a se înscăuna 1. den Thron besteigen. După ce se înscăună (fiul de împărat), trimise sol la socrul său (ISP. LEG.2 379). 2. Wurzel fassen. După trei ani, când livedea s-a înscăunat bine (ALEX. AGRIC. 130). ET. scaun. înscăunare PI. -nări S. f. (1841 C. NGR. OP. I, 246) Thronbesteigung F. Cuvintele cele întâi pe care le rosti la înscăunare (RAL. S. 93). ET. a înscăuna. înscăunat Adj. (1831 MARCOVICI C. 126) 1. inthronisiert. Numit... domn ţării Moldovei, înscăunat şi miruit de Mitropolitul Teoctist (CL XV, 420). 2. verwurzelt. - Neg. neînscăunat: Frigul de iarnă viind şigăsindu-o (semănătura) încă neînscăunată, o vatămă ’lesne (ALEX. AGRIC. 75). ET. a înscăuna. înschimbâ siehe schimba. înscorţoşă Präs, mă -şez V. refl. (1825 B.) borkig, krustig werden. ET. scorţos. înscorţoşâre S. f. (1898 D. T.) Verhärtung F. Corduc sau curduc, înscorţoşarea limbii (la boi) {D. T. 30). ET. a înscorţoşă. 497 înscrie înscrie V. tr. u. refl. (1827 MARGELA 187) einschreiben, eintragen (C. NGR. OP. II, 247). GR. konjugiert wie a scrie. ET. a scrie, nach frz. inscrire. înscriere PL -scrieri S. f. (1834 BUL. F. 190) 1. Eintragung, Einschreibung F. Cei care nu au putut fi înscrişi, din lipsă de locuri, pot cere înscrierea într-o altă şcoală secundară unde vor fi locuri (LIT.). 2. (t) Inschrift, Aufschrift F. ET. a înscrie. înscris (um 1812 ŞINCAI HR. II, 29) I. Adj. eingeschrieben, eingetragen. Deschid sfânta carte unde se află înscrisă gloria României (BĂLC. 25). II. S. n. PI. -scrisuri unterschriebenes, als Urkunde dienendes Schriftstück, Schein M. Poliţarul îl întrebă de a luat de la acela vreun înscris sau de are vreun martur (GOLESCU, GCR II, 256). ET. a înscrie, II. în scris (frz. en écrit) „schriftlich”. însecetât Adj. (1673 DOS. PS. V.) dürr. Pustii dese si-nsecetate (DOS. PS. V. 62, 7; Ps 62, 3). ET. zu secetă. înseilâ siehe însăila. însemâ siehe însăma. însemna Präs, -sémn (16. Jh. CV2 37a; Apg 25, 27) 1. V. tr. 1. mit einem Zeichen versehen: zeichnen. în-viiarea carea ai înasemnat printr-înşii (MINEIUL 1776, 128). 2. bezeichnen, angeben. Mai mulţi publicişti moderni ... au căutat să însemneze până unde trebuie să se întindă suveranitatea individului (GHICA 207). Ce va să însemneze cu aceale cuvinte (Isus)? (MĂRG.2 86b) was meint Jesus mit diesen Worten? - Daher: 3. bedeuten. Capul cel de buăr a fiară vestită Sămnează putere ţărâi nesmintită (DOS. VS. Ib; vom moldauischen Wappen). Ziseră unul călrăalalt: manahu, carea seamnă: ce e aceasta? (PO2 232; Ex 16, 15). Şi-o lacrimă în ochii ei Nimic nu-nseamnă! (COŞBUC 56) hat nichts zu bedeuten. 4. auf-, verzeichnen, notieren. 5. bisw.: bemerken, wahrnehmen. Ştiu eu cine să fie? ...Nu l-am însămnat niciodată (AL. OP. 1,1148). N-ai însemnat-o cum se zoacă de-a puia-gaia amandoi? (CL XV, 309; ein Grieche spricht). IL a se însemna. 1. sich bekreuzigen. Sfânta se însămnă cu sfânta cruce (DOS. VS. Sept. 3,5a) bekreuzigte sich. Vgl. frz. se signer. 2. bezeichnen, angeben. Cei ce să însemnează voao întru cele scrise de Amman (BIBLIA 1688 Est 3,13 addit.) die euch bezeichnet werden. 3. sich auszeichnen. Nişte oameni ce se însemnaseră prin multe vitejii (BĂLC. 594). GR. -să-, LV. se-. 1. Pers. Sg. Präs, auch -nez. ET. lat. sign o, sîgnăre. însemnare PI. -nari S. f. (1642 CAZ. GOV. 176) 1. Zeichen N. 2. Bedeutung F. (eines Wortes etc.). 3. Notiz, Aufzeichnung F., Verzeichnis N. Am văzut şi o însemnare câţi au perii într-acel război (DION. TEZ. II, 182). După numărul anilor după însemnare vei lua (BIBLIA 1688 Lv 25, 15). GR. -să-. Dini (t) însămnărică (IORGA S. D. XXH, 299). ET. a însemna. însemnat (um 1640 URECFIE) 1. Adj. 1. gezeichnet. De omul roş, spân şi însămnat să fugi cât îi trăi (ŞEZĂT. I, 127). Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură (EMIN. O. I, 150). 2. aufgezeichnet, verzeichnet, notiert. Măcar că se află şi de alţii însemnate lucrurile ţării Moldovei (URECHE, LET.1 I, 95) obwohl die Begebenheiten des Landes schon von anderen aufgezeichnet wurden. 3. bedeutend, wichtig: un om însemnat cin bedeutender Mann; o sumă însemnată ein bedeutender, beträchtlicher, ansehnlicher Betrag. Letopiseţele cele streine, lucrurile numai ce-s mai însămnate, cum sintu războaiele, schimbările, scriu a ţărâlor megiiaşe (MIR. COSTIN, LET.1 1,214). 4. a fi însemnată menstruierend. II. S. n. Zeichen N. (DOS. VS. Fevr. 6; 60b). GR. -să-. ET. a însemna. însemnătate S. f. (1857 C. NGR. OP. I, 62) Bedeutung, Wichtigkeit F. Lucrul n-are, e fără nici o însemnătate die Sache hat keine, ist ohne Bedeutung. ET. a însemna. înseninător Adj. (1703 GCD) wichtig. Pretextând o pricină însămnătoare (C. NGR. 51). GR. -să-. ET. a însemna. însemnăttiră (t) PI. -turi S. f. (1563 CORESIPRAXIU 142) Zeichen N. (Sfântul) cu însămnălura sfintei cruci marea au alinat (DOS. VS. Sept. 2; 3a). GR. -să-. ET. a însemna. însemnanţă (t) PI. -nânţe S. f. (1883 MAR. ORN.) BUCOV. Bedeutung F. Dacă ne vom ţinea numai de literele din cari este compus un cuvânt, iară de însemnânţa lui cea adevărată... nu ne va păsa nemică (MAR. ORN. I, 87). ET. a însemna. 498 însorţire însene siehe îns. însenină Präs, -nez (1703 GCD) I. V. tr. aufheitem. Căci tu înseninezi mereu Viaţa sufletului meu (EMIN. O. I, 235). II. a se însenina sich auftieitem. Cerul s-a înseninat der Himmel hat sich aufgeheitert. Tu cu ochii faci belele; Intri-n cas’, se luminează, Ieşi afar’, se-nseninează (I.-B. 40). Parcă cineva îi luase greul vieţii şi sufletul i se însenină (POP. NU V. 98). Mintea i să însărinează iară (BUDAI-DELEANU VII, 28). GR. înserina, însă-. ET. lat. (in)sereno, -ăre (PUŞC. EW. 872). înseninat Adj. (1703 GCD) 1. aufgeheitert, heiter. 2. (t) erlaucht. Semnatul domn cd ţârei Moldovii (NECULCE, LET.'II, 337). GR. se-, TR. însărinat. ET. a însenina. însera Präs, -rez V. intr. (1648 NT Lk 24, 29) 1. den Abend zubringen (vom Abend überrascht werden). Săracul unde înserează, acolo doarme (PANN, CL V, 381). Fă-măi lumină de ceară ...Că eu unde-i însera, Calea ţi-o voi lumina (I.-B. 64). 2. Unipers.: înserează es wird Abend, der Abend bricht herein. De ural am mai ura, Dar ne temem c-a-nsera (AL. PP. 103). ET. seară. SG. ALR SN III, IC. 767, 770. înserare PI. -rări S. f. (1848 I. VĂCĂR. P. 164) Abenddämmerung F. înlăuntru pătrunseră umbrele înserării (SAD. POV. 145) die Schatten der einbrechenden Nacht. ET. a însera. înserat (um 1730 MUŞTE) I. Adj. spät, verspätet. Era vremea înserată (MUŞTE, LET.2 III, 61) es war spät am Abend. - Neg. neînserat immerwährend. Dumnezeiască lumină cea neînserată (MINEIUL 1776, 48). II. Adv. pe, la înserat(e) bei Anbruch der Dunkelheit. III. S. n. Abenddämmerung F. Că de nu,ßr’de ispravă înseralu-o să-l apuce (DULFU PĂC. 185) wird er vom Einbruch der Nacht überrascht werden. ET. a însera. SG. ALR SN V, K. 1383. înseta Präs, -tez V. intr. (16. Jh. PS. SCH. 41, 3) Durst haben, dürsten. Să nu laşi să flămânzească sau să înseteaze (părinţii tăi) (MĂRG.2 213b). GR. LV. 1. Pers. Sg. Präs. înset. ET. sete. însetat Adj. (1643 VARL. CAZ.21, 23a) durstig, dürstend. Căci am sabie-nsetată Ce doreşte cap de fată (AL. PP. 177) mein Säbel lechzt nach ... ET. a înseta. SG. ALR II/I MN 2302, 52. însetoşâ Präs, -şez (1561 CORESI TE) 1. V. tr. verdursten lassen. II. V. intr. 1. Durst haben, dürsten. Flămânzii şi nu-mi dedel mâncare, însetoşai şi nu mă adăpat (CORESI TE4 57a; Mt 25,42). însetoşâsufletul mieu cătrăD-zeu (BIBLIA 1688 Ps 41,2) meine Seele dürstet nach Gott. 2. fig.: (heftig) wünschen. III. a se însetoşâ Durst haben, dürsten (HC II, 416). ET. setos. însetoşăt Adj. (1561 CORESI TE4 200a; Jo 7, 37) durstig, dürstend. Ghiara duşmanul se găteşte Pe ţara noastrăa-nfige ... de sânge-nsetoşat (DEPAR. I, 13) blutgierig. ET. a însetoşâ. însevă siehe îns. însfârşit siehe sfârşit. însingura Präs, -rez V. refl. (16. Jh. PS. SCIT.) sich absondern, isolieren. Ca pasăre ce însingură-se (lcsl. osobţstaşsf) în zidu (PS. SCH. 101, 8). GR. Präs, auch în singur. ET. singur. însingurat Adj. (1683 DOS. VS. Noe. 22; 140b) 1. einsam. 2. hilflos. ET. a însingura. însomnorăt Adj. (1705 CANT. IST.) schlaftrunken. Mai bunu-i... dulăul deşteptai decât străjeriul însomnorăt (CANT. IST. 56). ET. zu somn. însortât Adj. (1817 IORGA S. D. XII, 206) untergetaucht. Ofameie... însortcită în sânge şi învăluită într-o pânză (BAR. FIAL. III, 3) ganz in ihrem Blut gebadet. ET. zu soartă 4. însorţi (t) Präs, -ţese (1688 BIBLIA) I. V. tr. durch das Los bestimmen, losen. In care zi vei însorţi, şi ca tatăl omului vei însorţiprefiii tăi (BIBLIA 1688 Js 17, 11). II. a se însorţi durch das Los bestimmen, losen. Şi să insorţeaşte toiagul lui Veniamin (BIBLIA 1688 1 Sm 10, 20). - Vgl. a sorti u. a sorţi. ET. zu sorţi, Lehnübertragung zu gr. κληρόω, κατακληρόομαι, κατακληρονομέω. însorţire (t) S. f. (1679 DOS. LIT.2 90) Bestimmung F. GR. -sorţâ-. ET. a însorţi. 499 însorţit: însorţit (t) Adj. (1688 BIBLIA) durch das Los bestimmt. Şi veţi moşteni pământul lor însorţit dupăfeliurile voastre (BIBLIA 1688 Nm 33, 54). ’ ET. a însorii. însoţi Präs, -ţese (1581 PRL 224a) E V. tr. 1. la c. zum Teilhaber an ctw. machen, tcilneh-men lassen. Insoţeaşte-ne şipre noi la comoara ce ai aflat (DOS. VS.’Oct. 22; 76b). 2. ehelich verbinden, vermählen. împăratul... îl... însoţi cu doamna Chiral in a şi făcu nuntă împărătească (FUND. 33). 3. LM. begleiten (auf dem ganzen Weg, wog. a petrece ein Stück des Weges). Îngerul morţii acum Mă însoţeşte la drum (PP., OCR II, 322: Totcnklage). II. a se însoţi 1. cu cn. zu jds. Genossen machen, ihm zugesellen, cu cn. zum Teilhaber an etw. machen, daran teilnchmen lassen. Nu te însoţi cu cine nu eşti din destul a te smulge de păr (TICTI. 3) verbünde dich nicht. Spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti (Spiw.) sage mir, mit wem du umgehst, und ich will dir sagen, wer du bist. Cine îl va cerca de sănătate, să însoţeaşte cu faptele lui ceale vicleane (MĂRG.2 186a) wer ihn grüßt. 2. sich (ehelich) verbinden, vermählen. Recunoştinţa ce simţea pentni vara lui ...îl îndemnase să ia hotărârea de a se însoţi cu ea (I. NGR., CL VII, 12). Haide, mândro, să fugim, Amândoi să ne-nsoţim (I.-B. 58). ET. zu soţ. SG. ALRSN I, K. 16. însoţiciune (t) S. f. (1679 DOS. LIT.2 90) Vereinigung F. GR. -soţâ-. ET. a însoţi. însoţime (t) S. f. (1776 MINEIUL 55) Vereinigung F. ET. a însoţi. însoţire S. f (1581 PRL 217b) 1. Begleitung F. 2. veralt.: Vereinigung, Verehelichung F. ET. a însoţi. însoţit Adj. (1559/60 BRATU, SCL XXV, 154) begleitet, in Begleitung. ET. a însoţi. însoţitor (1698 CANT. DIV. Illb) I. Adj. begleitend. II. S. m. Begleiter M. ET. a însoţi. însoţitură PI. -türi S. f. (1679 DOS. LIT.2 82) veralt.: Vereinigung F. ET. a însoţi. însovoni Präs, -nesc V. tr. (1868 BARC.) MUNT. TR. mit dem (Braut, Mönchs- etc.) Schleier bekleiden, verschleiern. De ce m-aţi înzăvonit, de ce m-afi călugărit (TEOD. PP. 300; Klage des Mönchs). GR. înză-, ET. zu sovon. însovonit Adj. (um 1820 ZILOT CR. 37) mit dem (Braut-, Mönchs-etc.) Schleier bekleidet, verschleiert. La mal mi se opreşte Un caic înzăvonit (TEOD. PP. 550). GR. înză-. ET. a însovoni. înspăimâ etc. siehe spăima etc. înspică Präs, -spic (1581/2 PO2 208; Ex 9, 3 1) 1. V. inlr. Ähren bekommen, in Ähren schießen. Bate vântul, iarba-nspică (I.-B. 137). II. a se înspica (v. Haaren): 1. sich sträuben. Dă groază tot păru misă înspică (BUDAI-DELEANU IX, 72). 2. grau werden. ET. zu spic bzw. lat. inspico, -äre (DA). înspicăre S. f. (1822 BOBB) v. Getreide: Reifen N. ET. a înspica. înspicat Adj. (1703 GCD) 1. in Ähren aufgeschossen. 2. MUNT, gesprenkelt. Doi boi... unul în păr negru, spicat roşiii (MON. OF. 1877, 4943). Cu barba rară şi înspicată (DEL. P. 300). O cravată neagră înspicată cu bobite galbene (DEMETR. NUV. 24). 3. BESS. MUNT, grauhaarig. GR. spi-. ET. a înspica. SG. ALR II/I, K. 4. înspinâ Präs, mă -spin V. refl. (1822 BOBB) sich stechen. ET. zu spin. înspinăt Adj. (1814 TICII. 55) gestochen. ET. a în spin a. însplinâ Präs, -nez V. refl. (1881 JIP. OP. 148) 1. Milzbrand bekommen. Oamenii cari mănâncă splină de la animale, se însplinează (ION. SUP. 65). 2. fig.: reich werden. GR. spii-. ET. zu splină. însprâncenăt siehe sprâncenat. înspre Präs. (1853 AL. PP.) 1. înspre auf... zu, nach ... hin, gegen. Boierii... pleca 500 însufleţi înspre munţi, la vânătoare (AL. PP. 207). înspre noapte văzu de departe o casă (I. NGR., CL VII, 54). Sănătatea lui Radu mergea înspre bine (VLAH. NUV. 44) R. s. Gesundheitszustand besserte sich. 2. dinspre von ... her. Servitorii... grijau odăile dinspre grădină (XEN. BR. 188) die Zimmer auf der Gartenseite. Munţii ce încing marginea dinspre Bacău (SUŢU NOT. 95). Bate-mi vântul din spre munţi... Vine-mi dor de la părinţi (I.-B. 200). Inima mise bătea, speriată la fitece zgomot care venea din spre otelul Neubauer (DEL. P. 229). - LV. despre (s. d.). ET. în + spre, din + spre. înspuma V. tr. (1563 CORESI PRAXIU 213) (ein)schâumen. ET. zu spumă. înspumat Adj. (1839 C. NGR. 265) schaumbedeckt. Alergarea cailor înspumaţi (AL., CL VIII, 49). Mii de stânci ies ascuţite din sânul Bistriţei înspumate (GANE, CL I, 267). - Vgl. spumat u. a spumega. ET. a înspuma. înstări Präs, -résc (1845 ION. CAL. 213) I. V. tr. wohlhabend machen. II. a se înstări wohlhabend werden. Vrei să te-nstăreşti, să prinzi chiag, s-ai rost bun? (JIP. OP. 71). ET. stare „Wohlstand”. înstărit Adj. (1852 STĂM. W. 738) wohlhabend. Ţăranii plugari cei mai înstăriţi din toată România (GHICA 581). ET. a înstări. înstelat Adj. (1844 C. NGR. OP. II, 336) stemenbedeckt. ET. Nachbildung von ffz. étoilé mit Hilfe von stea, PI. stele. înstemât Adj. (1683 DOS. OP. 353) wappengeschmückt. ET. zu stemă. înstrăina Präs, -néz (1567 CORESI CAZ. 139a) 1. V. tr. 1. entfremden. Unde eşti, o ... Palrocle? înşiri inaţi fusăpăcătoşii den zgău (CORESI PS.5105b; Ps 57, 3). Cine te-au înslreinal de viaţă? (MS. 1802, GCR II, 196; Klage des Achilles). Nimic alt nu iaste care striinează pre om de la mila lui Dumnezeu ca tirania mândriei (MĂRG.2 32b). 2. veräußern. Bunurile ... nu pot fi înstreinate decât după regulile şi formele prescrise anume pentru ele (COD. CIV. Art. 475). II. a se înstrăina sich entfremden, fremd werden. GR. (în)stre-, (în)stri-, LV. bisw. sti'-. ET. zu străin. înstrăinare S. f. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. II, 227) Entfremdung F., Fremdwerden N. GR. Varianten wie a înstrăina. ET. a înstrăina. înstrăinat Adj. (16. Jh. PS. SCH. 57, 4) entfremdet. M-am săturat A trăi tot depărtat Şi de lume-nstrăinat (AL. PP. 252). GR. (în)sti-e-, (în)stri- (CORESIPS.),str-, astriirat (PS. SCH.), astriinrat (PS. H.), astriinat (CORESI PRAXIU, DENS. IST. II, 72), străinii (1639 AHN I, 249). ET. a înstrăina. înstrâmbâ siehe strâmba. înstrâmbătăţit Adj. (1817 COD. CAL.) beeinträchtigt, benachteiligt. Pe robul sau pe roabă ... să-i câştige înstrâmbătăţitul stăpân (COD. CAL. § 168). Cândjudecata va da dreptate celui înstrâmbă-tăţit moştenitor (COD. CAL. § 998). ET. zu strâmb. înstreşină siehe streşina. înstrună Präs, -nez V. tr. (1857 POL.) MUNT. 1. spannen. Cândsfârleaza era bine înstrunată (ISP. JUC. 9) als der Kreisel gut aufgezogen war. Puse şaua pe Murga ... o înstrună bine (DEL. S. 242). 2. zügeln, zurückhalten. Mişeloasa administraţie ... dacă ar fi înstrunată de capi rumâni (JIP. R. 83). Ţi-ai pierdut cumpătul vorbei... rosti Doamna Înstrunându-şi mânia (ODOB. MV. 1894, 121). - Vgl. a struni. ET. zu strună. însuflâ Präs, -suflu V. tr. (1765 GR. MAIOR 141) 1. einblasen, -hauchen (1776 MINEIUL 66). Ş-aa zidit pe Eva ... ş-au insuflat şi i-a înviat trupul său (PP. MAR. NUNTA 805). 2. fig.: curaj etc. Mut etc. einflößen, -geben. Faţa lui tânără şi bărbătească insufla încrederea (C. NGR. 27). Frunza cea nouă îi insuflă (românului) cântece pline de o melancolie adâncă (AL. PP. 92). 3 ,pc. jdn. begeistern. Când se pune la piano, pare că geniul muzicei o insuflă (C. NGR. 68). ET. n. lat. insuflo, -are, 2. u. 3. nach frz. inspirer. însuflâre S. f. (1683 DOS. PAR. 131b) Begeisterung, Ermutigung F. ET. a însufla. însuflăt Adj. (1765 GR. MAIOR 141) angeregt, begeistert, ermutigt (1776 MINEIUL 47). ET. a însufla. însufleţi Präs, -ţese (1559/60 BRATU, SCL XXV, 155) I. V. tr. Seele, Leben cinhauchen, beseelen, beleben (CORESI OMIL. 347). 501 însufleţire II. V. intr. Mut fassen. Oastea protivnică însufleţeşte (ISPIR., CL XII, 205). III. a se însufleţi. 1. aufleben. 2. sich begeistern. GR. (t) -ta, LV. -ţa, su-. ET . zu suflet. însufleţire S. f. (um 1660 ST. LEX. 62a) Belebung F., Beseelen N. (ANTIM, GCR II, 5). Primăvara ...cu însufleţirea ce ea aduce lumii amorţite de viforele iernii (AL. PP. 92). ET. a însufleţi. însufleţit Adj. (1683 DOS. VS. Vorwort 2b) beseelt, belebt. Ceia ce zic că trupul (lui Hs.) iaste însufleţit ca un om deplin (MĂRG.2 206b). GR. -toi (MĂRG.2151a; MINEIUL1698, GCR 1,319; DOS.). ET. a însufleţi. însufleţitor Adj. (um 1700 TEOFILACT, GCR II, 21) anregend, belebend. ET. a însufleţi. însuliţâ V. tr. Präs, -ţese V. tr. (1691 MĂRG.) mit dem Speer anstechen. Pentru aceasta s-au şi însu-liţat prea sfântul lui trup mort (al lui Hs.) (MĂRG.2 222b). ET. zu suliţă. însuliţât Adj. (1683 DOS. VS. Oct. 29; 92b) mit dem Speer durchbohrt. ET. a insuliţa. însuliţătură (t) (1683 DOS. VS. Sept. 23; 25b) Durchbohren, Durchstechen N. ET. a insuliţa. însuma Präs, -mez V. tr. (um 1730 AXINTE) 1. kassieren. Nu-i lăsau leşii pe ţărani să îmbie să însume banii (AXINTE, LET.2II,’ 136). 2. umfassen, einschließen. GR. Präs, auch -süm. ET. zu sumă. însumi siche ins. însumuţâ siehe asmuţi u. sumuţa. însumuţâre S. f. (1825 CANT. SCRIS.) Hetzen, Aufreizen N. Iară ceialaltă bogăţie şi însumuţâre a lumii aceştia pre toată trebuie să o lepede (CANT. SCRIS. 301) alle Reizungen dieser Welt. ET. a însumuţâ. însupţiâ siehe supţia. însura1 Präs, -sör (1551/3 ES 86b; Mt 22, 25) I. V. tr.: un jiu cu o fată etc. einen Sohn mit einem Mäd- chen etc. verheiraten (wog. a mărita o fată eine Tochter verheiraten). Săracii boii cornuţi, Cum însoară nişte muţi! Săracele sutele (de zloţi), Cum mărită mutele! (I.-B. 454/5). - Fig. fam.: an den Mann bringen. Las’ că te însor şi pe tine acuş! (CREANGĂ, CL IX, 455; Hans im Glück zum Gänserich, den er für eine Ziege cingehandelt hat). II. a se însura von Männern: cu o fată etc. sich mit einem Mädchen etc. verheiraten. Când te însori, să te însori, iar nu să te măriţi (GOLESCU, Z. IV, 395) heirate keine Frau, die dich unter dem Pantoffel hält. GR. 3. Pers. Sg. Präs, -soâră, Konj. să -soâre. ET. lat. *uxöro, -âre < uxor „Gattin”; în- für u- wie in it. Dial. (ndzorare, ndzurare), vgl. auch a încropi < slav. uhopă. SG. ALRI/II, K. 251,252. însura2 Präs, -rez V. tr. (1857 POL.) selten: vorschuhen. ET. lat. *insölo, -ăre < sölum „Sohle”. însurâre S. f. (1632 EVSTR. PRAV. 225) Heirat F., Heiraten N. ET. a însura1. însurat1 (um 1618 GCR I, 52) I. Adj. verheiratet. II. S. n. Heirat F., Heiraten N. ET. a însura1. însurat2 Adj. (1896 UR.) selten: mit einem Vorschuh versehen, Vorschuh-. Tot mai uşor îmi este ...să cos carâmbii însuraţi de la toţi câmpinenii (UR. LEG. 135). ET. a însura2. însurăciune PI. -ciüni S. f. (1581 PRL 226a) veralt. u. ugs.: Verheiratung, Heirat F. eines Mannes. (Măriei) îi veni mai curând vremea măritişului decât frate-său - vremea însurăciunei (RETEG. POV. IV, 64). Toţi... lăudând plăcerile însurăciunei... defăimau petrecerile holteiei (C. NGR. 68). ET. a însura1. însurătoare PI. -töri S. f. (1838 FM 59) Verheiratung, Heirat F. eines Mannes (wog. măritiş die einer Frau). Auzi plodul! i-o venit gust de însurătoare (GHIB. BV. 30). E în dârdora însurătorii c-o profesoară de la Şcoala centrală (VLAH. DAN II, 151). Mâncarea de dimineaţă e ca însurătoarea, de tânăr (Sprw.) früh essen und jung heiraten ist beides zuträglich, vgl. dt. jung gefreit hat noch niemand gereut. ET. a însura1. însurăţel PI. -ţei S. m. (1831 DOR) vor kurzem verheirateter junger Mami: junger Ehemann, PL junge Eheleute, junges Ehepaar. Bătrâni, însurăţei 502 înşelat2 cu nevestele ... flăcăi (DEL. S. 196). Un drac pizmaş care-şi pusese ochiul pe doi tineri însurăţei... şi voia ... să-i facă să se sfödeascä (BOGD. POV. 104). - Spez. ehem.: jungverheirateter Bauer. Den însurăţei wurde während des Königreiches nach Möglichkeit Grundbesitz zugeteilt. ET. însurat1. SG. ALRI/II, K. 269; ALR II/I, K. 165. însurăţi Präs, mă -ţese V. refl. (1883 MANGIUCA CĂL.) Wahlschwesternschaft schließen. Vgl. jar tat. ET. zu surată. însurăţirc PI. -ţiri S. f. (1883 MANGIUCA) Wahlschwestemschaft F. înfârlăţirea feciorilor şi însurăţirea fetelor (MANGIUCA CĂL.). ET. a însurăţi. însuri Präs, -resc V. intr. (1867 L. NGR.) grau werden. Puţin le-ai schimbat... numai părul începe a însuri (L. NGR., CL 1,218). ET. zu sur. SG. ALR II/IMN 2287, 2. însuşi siehe îns. însuşi Präs, -şese V. tr. (1787 CANTACUZ. 13) a-şi însuşi c. sich etw. aneignen (AR 44). ET. zu însuşi, Nachbildung zu frz. s ’aproprier. însuşie (t) S. f. (1821 CLEM.) Eigenschaft F. Pasărea aceasta mai are şi a ea însuşie că... (MAR. ORN. 1,91). GR. însăşie (HMST., CLEM.). ET. a însuşi. însuşietâte (t) PI. -taţi S. f. (1838 FM 190) Eigenschaft F. Când este soarele cruce amiazăzi, îşi pierde fântâna însuşielatea aceasta (SBIERA, D.) GR. însuşitate (FM). ET. a însuşi. însuşire PI. -şiri S. f. (1806 DESC. PR. CR.) Eigenschaft F. Numai întru aceaste însuşiri ... să deosebesc între dânsele cele trei sfinte iposiasuri (DESC. PR. CR. 37). ET. a însuşi. însuşit Adj. (1829 AR 1) angeeignet. O ghioagă de fler ţintuită... buzduganul însuşit slujbei de armaş mare (ODOB. MV. 1886,16) der zum Ămt... gehörige Streitkolben. ET. a însuşi. însuti Präs, -tesc V. tr. (1825 B.) verhundertfâltigen, -fachen. ET. zu sută. însutire PI. -tiri S. f. (1825 B.) Vcrhundertfachung F. ET. a însuti. însutit Adj. u. Adv. (1698 CANT. DIV. 59) hundertfältig, -fach. Dă celui ce ţi-au dat ţie toate, ca să iei de la dânsul însutit (ALF. SUFL., GCR II, 148). ET. a însuti. însuţi siehe îns. înşăuâ siehe înşela1. înşela1 Präs, -şei V. tr. (1683 DOS. PAR. 58b) satteln (wofür üblicher a pune şaua). Şi sculându-se Valaam dimineaţa, au înşălal măgăriţa lui (BIBLIA 1688 Nm 22,21). Să zici să-mi înşale îndată calul (C. NGR. 59). GR. 3. Pers. Sg. Präs, -şâlă, Konj. să -şele (BIBLIA 1688 2 Sm 19, 26). LM. auch -şeuâ. ET. lat. sălo, -ăre; -şeua ist von şa neu abgeleitet. înşelă2 Präs, -şei (16. Jh. PS. SCH. 5, 11) 1. V. tr. 1. betrügen, hintergehen, täuschen. Tu eşti făcut a fi, cât vei trăi, înşelat de femei (C. NGR. 56). Ne-au părut că vom înşela pre D-zeu pre cela ce cercetează inimile şi rărunchii (MĂRG.2 202a). Aparenţa înşală der Schein trügt. - Spez.: (durch Betrug) erwerben, ergattern. De la tine l-or înşela (inelul) alţii (CĂT. POV. I, 71) dir wiederum werden andere den Ring abschwindeln. 2. o fală ein Mädchen verführen. O fală fecioară... de să va înşăla de cineva (MĂRG.1 132a). Tu vrei a mă-nşela, Iar nu a mă lua (AL. PP. 242). - Absol.: a înşela la cân tar, la jocul de cărţi mogeln. II. a se înşela. 1. sich verführen, verleiten lassen. Flecă-iandrul... se înşelă şi îi spuse (ISP. LEG.2 279). 2. sich täuschen. GR. konjugiert wie a înşela1. ET. nicht zu asl. muselü „schimpflicher Gewinn, Wucher”, sondern mit a înşela' identisch. Man hat an die Kunstgriffe zu denken, die angewendet werden müssen, um einem Pferd, ehe es völlig zahm ist, den Sattel anzulegen. Man vgl. die gleichbedeutenden a potvoci pe., a pune cuiva mantaua, ipingeaua u. ä. SG. ALR SN VII,K. 1893. înşelare1 S. f. (1825 B.) Satteln N. ET. a înşela'. înşelare2 PI. -lari S. f. (1649 MARD.) Täuschung, Irreführung F. ET. a înşela2. înşelat1 Adj. (1632 DRHB XXIII, 599) gesattelt. ET. a înşela'. înşelat2 Adj. (1581 CORESIOMIL. 371) 1. betrogen, hintergangen, getäuscht. Mă ţin greu înşelat De toţi banii Ce i-am dat Pe ist paloş (AL. PP. 137). 2. verführt. ET. a înşela2. 503 înşclăcios înşelăcios Adj. (1680 DOS. PS. SLAV. R. 30, 19) selten: betrügerisch. ET. a înşela2. înşelăciune PL -ciuni S. f. (16. Jh. PS. V. 140, 9) 1. Betrug M., Täuschung F. Ţoale scorniturile, înşelăciunile şi socotinţele cele mincinoase care... curg din neştiinţe (ŢICH.’ GCR II, 214). 2. Verführung F. (Cei) ce se înşală cu înşălăciunea lumii acestea (MS. 1654, GCR 1,166). - Vgl. CORESI TE4 75b;’ Mk 4, 19. ET. a înşela2. înşclământPl. -minte S. n. (um 1800 BUDAI-DELEANU) Betrug M. Tot înşălământul Cu care-au cercat a ne răpune Vrăjmaşul (BUDAI-DELEANU IV, 30). ET. a înşela2. înşelător (1561 CORESI TE4 65 b; Mt 27, 63) 1. Adj. 1. (be)tmgerisch. Dragostea e-nşelătoare Ş-aduce chinuri amare (I.-B. 219). 2. verführerisch. II. s. m. Betrüger M. Mă temu de dracul înşelăloriul (COD. STU., GCR I, 6) - Auch Bez. für Teufel. ET. a înşela2. înşelătorie PI. -iii S. f. (1841 POEN. II, 769) Betrug M., Betrügerei, Schwindelei F. Fu dat în judecată pentru înşelătorie (LIT.). ET. a înşela2. înşelătură PI. -türi S. f. (1633 DRHA XXI, 424) Betrug M., Täuschung F. Deşănţarea lumii aceştia şi înşălătura vieţii ceştii trecătoare (ANTIM DID. 200). ET. a înşela2. înşepti Präs, -tesc V. tr. (1683 DOS. PAR. 117b) versiebenfachen. ET. şapte. înşeptit Adj. u. Adv. (1698 CANT. DIV. 81a) siebenfach. ET. a înşepti. înşesi Präs, -şese V. tr. (1835 GOR. HAL. I, 35) versechsfachen. ET. şase. înşesit Adj. u. Adv. (1633 BRV I, 333) sechsfach. ET. a înşesi. înşeuâ siehe înşela'. înşfăca Präs, -şfâc V. tr. (1838 POGOR 235) MOLD. fam.: packen, grapschen. Mihai... se aruncă pieptiş asupra lui Osman şi înşfacându-l în braţele sale puternice, îl răsturnă 1a. pământ (GANE, CL I, 268). Vru să se răpcidă asupră-i dac-ar fi putut să-l înşfăce în unghii nu alta (SEV. POV. 220). Dincă înşfacă degrabă un maldăr de cărţi şi prinde a le deschide (VLAII. GV. 117). GR. 1. Pers. Sg. Präs, auch -şfac, 3. -şfacă, IConj. să -şface u. -şfăce. ET. wahrsch. onomatopoet., vgl. bulg. hvâstam (jâstam). înşine siehe îns. înşiră Präs, -şir (1581 CORESI OMIL. 244) 1. V. tr. 1. mărgele etc. Glasperlen etc. aufFâdeln, -reihen. Trei copile de-mpărat... înşirând la scumpe salbe De mărgăritare albe (AL. POEZI II, 175). - Bei den geselligen Versammlungen der Bauernmädchen, den şezători (Spinnstuben), pflegen Perlen aufgefädelt u. dabei Märchen erzählt zu werden, in die wiederholt die Worte (în)şir(ă)-te, mărgărite eingeschalten werden. So lautet der Beginn eines solchen Märchens: Afost odată ca niciodată, înşir-te mărgărite, afost trei fete, înşir-te mărgărite, care şedeau la soare lângă un perete, înşir-te mărgărite (FUND. BASME 40). 2. in eine Reihe bringen, in einer Reihe aufstellen, (aneinander)reihen. Harapul... Turcii toţi îi înşira (AL. OP. I, 50). E uşor a scrie versuri Când nimic nu ai a spune, înşirând cuvinte goale Ce din coadă au să sune (EMIN. O. I, 226). Iar Maria lui Sâncu rămase-n îngrijire, In minte înşirâmdu-şi tot soiul de gândire (I. NGR., CL IV, 86). Fu adus ...la Otroie, marele ... episcop, şi de la dânsul în cinul cliricesc fu înşirai (DOS. VS. Ian. 20; 20b) eingereiht. 3. aufzählen. Toţi aceştii şi alţii.... carii aice nu s-au putut înşira anume (NECULCE, LET.2 II, 332). Parcă s-a lăsat o droaie de lăcuste peste noi... Vrei să-ţi înşir? Poftim:... (XEN. BR. 147; Klage des Bauern über seine Ausbeuter). 4. fam.: ausschweifend erzählen. După ce le înşirai verzi şi uscate (FIL. CIOC. 296) nachdem ich ihnen lang und breit vorgeschwatzt hatte. Apoi dacă toate astea-s aşa cum le zisei, nu am nevoie să înşir mai multe (AL., CL I, 282) brauche ich nichts mehr zu sagen. Le-nşirăminciuni cu carul (BELD. ETER. 30) er redet ihnen einen flaufen Lügen vor. II. ase înşira sich aneinanderreihen, aufeinanderfolgen. Trupele noastre se înşirau în linie de bătaie (GANE, CL XI, 371). ET. în şir. SG. ALR SN I, K. 73. înşirat Adj. (1634 DRLIB XXIV, 251) eingereiht. GR. Dim. înşirăţel, înşirăţeâ. Ciugurele, mugurele, Merg pe drum înşirăţele (GCR II, 368; Rätsel von den Schafen). ET. a înşira. înşir(ă)-te-mărgărite S. invar. (1857 POL.) lange, inkohercntc Rede, Erzählung F. Numai un soldat poate înţelege războaiele lui Ioan-Vodă, cari se povesliau până acum ca un lung înşiră-le-mărgărite 504 întărâtat fără plan şi fără succesiune (PIASDEU I. V. 213). Observarea superficială n-a văzul adesea în această carte decât un şirte-mărgărite al unei cazuistice rafinate (LIT., im Talmud). ET'. a înşira + mărgărite, vgl. a înşira I. 1. înşirător (t) S. m. (1683 DOS. VS. Dech. 4; 192b) Schöpfer, Weltschöpfer M. ET. a înşira. înşirătiiră PI. -turi S. f. (1683 DOS. VS.) LV. Anordnung F. O cetate căria Jrămseţa şi-mpis-tritura şi. înşirătura şi clăditura zidiurilor nu să poale povesti (DOS. VS. Oct. 5; 46b). El', a înşira. înşirăţel siche înşirai. înşirui Präs, -şirui (1715 DIICHITI 90) I. V. tr. aneinanderreihen, in einer Reihe anordnen, auf-steilen (GOLESCU CĂL. 60). Pornirăm ... spre casa clucerului la care în urma noastră ceauşul de slujitori înşiru ia oameni de jur împrejur (GHICA 9). II. a se înşirui sich ancinandcrrcihen, aufeinanderfolgen. (Casele ţărăneşti) se înşiruiesc una. lângă alta. ... formând'strade (MANOL. IG. ŢĂR. 11). GR. Präs, auch -iese. ET. zu şir. înşiruire S. f. (1826 GRIGORDS LOGHICA, GCR 11, 254) Anordnung, Anreihung, Abfolge F. ET. a înşirui. înşiruit Adj. (1826 GOLESCU CĂL. 26) ancinandcrgerciht, in einer Reihe angeordnet, auigestcllt. Copilul nu se doinirea de ce cocorii umblă înşiruiţi trâmbă (ISP. LEG.2 287). ET. a înşirui. înşişi siehe îns. înşomoltăci Präs, -cesc V. tr. (1877 CREANGĂ) einwickeln, -hüllen. Să înşomoltăcim motanul... cu nişte petece (CREANGĂ, CL XI, 32). ET. zu şomoltoc. înştiinţa Präs, -ţez V. ti*. (1698 CANT. DIV. 60a) pe. jdn. benachrichtigen, in Kenntnis setzen, unterrichten. Euriloc să întoarce îndată... pentru ca. să ne înştiinţăză de nenorocire ...a ticăloşilor noştri tovarăş (ODISIA 18. Jh., GCR II, 85). Săînştiinţeze pe jeluitori, că este să se facă divan (GHEORGACHI, LET.1 III, 321). Tu îmi scrii să te înştiinţez ce face? (C. NGR. 56). De ieste toată pofta adunărilor pentru numele jigăniii aceştiia a să înştiinţa (CANT. IST. 49) von dem Namen ... Kenntnis zu erhalten. Mit Dat.: Domnul în ştiinţă vizirului (MS. 1782, GCR II, 126). ET. zu ştiinţă. înştiinţare S. f. (1703 GCD) 1. Bekanntmachung, Ankündigung F. (CANT. IST. 168). 2. Nachricht F. ET. a înştiinţa. înştiinţat Adj. (1705 CANT. IST. 112) benachrichtigt, unterrichtet. - Neg. Neînştiinţat. ET. a înştiinţa. înşuruba Präs, -bez (1841 POEN. II, 81 8) I. V. tr. (an-, cin-, zu)schraubcn. II. a se înşuruba fig.: sich drehen. Marcel... care până aici era vesel, vorbăreţ şi-mprejurul căruia se înşurubau jocurile şi. petrecerile (OLL., CL XVIII, 134) sich drehten. GR. -pa, Präs. -pez. ET. zu şurub. întăciunăt S. m. (1892 ŞEZ. 1,214) Schwarzer M., als Spitzname für Zigeuner. GR. tăciunal, tăciunii. ET. zu tăciune. întăi siehe întâii. întărâtă Präs, -rât (16. Jh. PS. SCH. 9, 25) 1. V. tr. 1. reizen, anreizen, erregen. Nevestele... cântă următoarea doină prin care o întărâtă (pe mireasă) şi mai tare la plâns (MAR. NUNTA 590). Acele mii de pciiejeni le întărâtă pielea (oamenilor râioşi) (OD.-SL. 260) die Krätzmilben reizen die Flaut. Căzlariul ... Bidiviu-şi în tăria (AL. PP. 107) trieb, spornte an. 2. reizen, aufregen, aufbringen, erbittern. Cuvântul cel de sudalmă mai rău întărâtăpre om decât când l-ai bate cu un toiag (INDR. 84). De midie ori îi şi gonesc (pe vornici) afară din ţinuturi, când întarlă cugetele lăcuilorilor asupra lor (CANT. SCRIS. 279) wenn sic die Gemüter der Einwohner gegen sich aufbringen. II. a se întărâta entbrennen. S-au întărâtat război mare între dânşii (DION., TEZ. II, 163). GR. PS. SCH stets -teritâ; MOLD, -tăria, Präs. -lărt. ET. Gemeinrom.: neap. nderreta, afrz. entarier etc. Vermutlich aus der Verschmelzung von lat. irrito, -äre, u. *int.errl!.o, -fre (von terreo, -llum) hervorgegangen. Zu întărta vgl. dăr(â)ma, (s)făr(â)ma. SG. ALR SN V,K. 1407. întărâtâre PI. -tari S. f. (16. Jh. PS. H. 45, 5) Erregung F. ET. a întărâta. întărâtât Adj. (1581 CORESI) gereizt, aufgeregt, erbittert. Urgiia norodului întărâtat (CORESI OMIL. 193). Lătrăturile se auzeau din ce în ce mai întărâtate şi mai apropiate (SAD. POV. 230) immer erbitterter, wütender. ET. a întărâta. 505 întărâtatei* întărâtător Adj. (1651 PS ALT. 259a) aufreizend, erbitternd. ET. a întărâta. întărâtătură PI. -türi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Erregung F. ET. a întărâta. întări Präs, -rcsc (16. Jh. PS. SCH. 12, 5) 1. V. tr. 1. stark, fest machen: stärken, verstärken, kräftigen, befestigen, Blagoslovenia tatălui întăreaşte casele feciorilor (BIBLIA 1688 Sirach 3, 8) daher als Sprw. Binecuvântarea părinţilor întăreşte casa fiilor u. â. De doi ani îl întăreşte (calul) Cu floarea, trifoiului (AL. PP. 106). In Peatra, unde am avut prilegiul să-mi întăresc prieteşugul cu Iorgu (XEN. BR. 42) zu festigen. - Fig.: Pătru vrând a întări izrailtenii în credinţa lui Hs. (PSALT. 1651, GCRI, 153). Au început arhierei ... a-l mângâia şi a-l întări (pe monarhul murind) (MS. 1757, GCR II, 54). Spez.: un loc: einen Ort befestigen. 2. bekräftigen, bestätigen. (Ei) învoire au făcut... Unul a spune minciuna ş-altul a o întări (PANN NASTR. 77). Aceştia întorcându-se spre seară, întăriră raportul fugarilor (BĂLC. 161). Câte porunci acest sfânt săbor, el toate le întări şi le pecetlui (ÎNDR., GCR I, 163). - LM. in letzterer Bdtg. meist durch a confirma ersetzt. II. a se întări sich stärken, festigen. ET. tare. SG. ALR SN III, K. 793; IV, K. 1229. întăriciune PI. -ciüni S. f. (1581 PRL 254a) Stärkung F. ET. a întări. întărie (t) PI. -rii S. f. (1563 CORESIPRAXIU 326) Stärkung F. ET. a întări. întărire PI. -rin S. f. (1581 CORESI OMIL. 86) Verstärkung, Befestigung, Fortifikation F. (1642 ÎNV.2 38b). Acest castel foarte tare prin poziţia sa, prin întăririle ce avea (BĂLC. 163). ET. a întări. întărit Adj. (1563 CORESI PRAXIU 398a; Gal 3,15) 1. bekräftigt, bestätigt. 2. befestigt. Să nu socotească că cetatea întărităfiind îi va păzipre ei (MS. 18, Jh., GCR II, 23). ET. a întări. întăritor Adj. (1604 DIRB XVII/1, 104) bekräftigend, bestärkend. ET. a întări. întăritură PI. -türi S. f. (1610 DIRA XVII/2, 280) 1. Stärkung, Verstärkung, Kräftigung, Befestigung F. Că tu eşti, D-dzăule, întăritură mea (MS. 17. Jh., GCR 1, 229). Facă-se întăritură în mijlocul apei (BIBLIA 1688 Gn 1, 7) eine Feste. 2. Bestätigung F. Şi după ce-o veni (de la guvern) ... întăritură pentru toţi (consilierii comunali) (RĂDUL. RUST. 1,164). Murgeştii au arătat şi uric de la Ştefan Vodă şi-ntăritură de pre la alţi domni, ce-au fost mai pre urmă (DOC. 1657, GCR 1,174). Curtea de întărituri ehern.: Gerichtshof, der sich mit der Prüfung u. Bestätigung der Übertragungen u. Belehnungen von Grundbesitz befaßte. ET. a întări. întărniţâ Präs, -ţez V. tr. (1896 ŞEZ. V, 40) mit dem Bauernsattel (tarniţă) satteln. ET. zu tarniţă. întărniţât Adj. (1892 ŞEZ. I, 44) gesattelt. Murguţul... închingat şi-nlârniţat (BIBIC. PP. 315). GR. -târ-. ET. a întărniţâ. întăroşâ (t) Präs, -şez V. intr. (1581/2 PO2131; Gn 38,4) schwanger werden. ET. zu tăroasă. întărtâ siehe întărâta. întâi (16. Jh. PS. SCH. 88, 28) I. Adj. Num. erste(r); Ggs. din, de pe urmă. GR. Das von întâi bestimmte S. geht meist voran, worauf întâi (dintâi) undekliniert folgt: rangul întâi, banca întâi erster Rang, erste Bank, un bilet de clasa întâi eine Fahrkarte erster Klasse, a lunii întâi des ersten Monats; Dumineca întâi a sfântului post (CAZ. 1742, GCR II, 31) der erste Sonntag der heiligen Fastenzeit; în partea dintâi (MS. 1714, GCR II, 8) im ersten Teil; acel dar dentâi (EV. 1644, GCR I, 110) jenes erste Gnadengeschenk. Man merke: zi întâi a lunii mai od. zi întâi a lui mai od. întâi mai der erste Mai; mâine e zi întâi morgen ist der Erste; mai, zi întâi am ersten Mai; în zi întâi od. la întâi am Ersten. Dekliniert: lumea ceaea întâia (CV2 86a; 2 Pctr 2, 5); spurerea zboreştiei tremeateri întâieei lu Pătru (CV2 68b; 1 Petr Einf.) des ersten allgemeinen Sendschreibens Petri. In neuerer Zeitf: întâia., auch nachstehend, z. B. clasa întâia, dem aber kein rangul întâiul etc. gegenübersteht. TR. findet sich: dzioa întâie (CLAIN BIBLIA 1795, GCR U, 157); bărbatul dintâie (I.-B. 170), măicuţa cea dintăie (I.-B. 209), beide im Reim; întie (CIP. GR. 161), dintâie, dintie (CIP. GR. 235). Zwischen S. u. întâi tritt oft zur stärkeren Hervorhebung der Art. cel, nach welchem die Form dintâi üblicher ist: Adam a fost omul cel dintâi, Eva femeia cea dintâi; lui Ştefan Vodă celui dentâiu (URECHE, LET.11, 100). Steht das S. nach, so wird 506 întâlni întâi dekliniert u. artikuliert, also m.: întâiul mucenic (PRAV. GOV. 1640, CCR 145), întâiului om, întâii bărbaţi, întâilor mucenici a Domnului Hs. (DOS. VS. Dech. 10; 209a); f.: întâia poruncă (MS. 1774, GCR II, 100); la-ntâie dzi (DOS. VS. Oct. 31; 97b); întâiei încercări, înlâiele flori, în tâielor împuşcături. Daneben auch: cel dintâi od. cel întâi om etc. LM. primul om etc. Dintâi allein, ohne cel, ist in dieser Stellung nicht zulässig. - Alleinstehend cel dintâi od. cel întâi der Erste: Atuncea începu a chema pre toţi feciorii săi pre rând, den cel din tăi pănă la cel mai de apoi (MS. 1760, GCR II, 70); trei părţi, din care cea dintâi se chiamă Asia (MS. um 1750,’GCR II, 50). II. Adv. 1. zuerst. Pun capul pe căpătâi Şi gândesc la. tine-ntâi (I.-B. 89) ich lege den Kopf aufs Kissen und denke zuerst an dich. Cine sapă groapă altuia, întâi el cade într-însa (ISPIR., REV. TOC. III, 154; Sprw.) wer anderen eine Grube gräbt, fällt selbst zuerst hinein. Ce acum nu i se trecu scrisoarea ca întâiu (NECULCE, LET.2 II, 252) doch nun fand sein Schreiben keine so günstige Aufnahme wie früher. MOLD. BUCOV. dafür dintru-nlâi. Precum (D-dzeu) dintru-ntăifece pre Adam din pământ (DOS. VS. Martie 25; 52b) so wie Gott zuerst Adam aus Erde schuf. Audzind moşneagul de aceasta s-au apucat dintru-ntăi a o râde şi a-şi bate joc de dânsa (SBIERA POV. 274) als der Alte dies hörte, begann er zuerst sic auszulachen und zu verspotten. Ungenau: dintr-întâi (MELH., CH. 77 flg.). - Ferner: dintâi. Penlr-aceia noi am început dintäiu a-lposledui (N. T. 1648, GCR 1,125). - Stärker: întâi şi-întâi zuallererst. Moş Torna vânătorul, cel care mi-a pus întăi şi-n tăi ciubeica-n gură şi puşca-η mână (CL XVII, 130) T. der Jäger, der mir zuallererst die Pfeife in den Mund gesteckt und die Flinte in die Hand gedrückt hat. 2. erstens. Trei lucruri sunt de trebuinţă spre a face război: întâi bani, al doilea bani şi al treilea, bani drei Dinge sind zum Kriegführen nötig: erstens Geld, zweitens Geld und drittens Geld. - LV. bisw.: dintäiu. Dentăi: eu sunt Domnul D-zeu al tău ...A doa: numele Domnului D-zeului tău... (CORESI OMIL., GCR1,33). 3. mai întâi a) = mai înainte: erst, vorher, früher. Cine vrea să sară groapa, arunce-şi mai întâi dăsagii peste ea (ZANNE1,190, nach SLAVICI CL IX, 89, wo dafür mai. nainte steht) wer über die Grube springen will, werfe erst den Zwerchsack hinüber. Mai întâi de toate vor allem. Până-n fundul grădinii, Unde-am vorbit mai întâi, Pe când eram noi copii (I.-B. 298) bis hinten in den Garten, wo wir früher miteinander gesprochen haben, als wir Künder waren. Pentru care pricină albeşte mai întâi barba şi musteaţa decât părul capului? (MS. 1779, GCR Π, 1 ί 9) warum werden Kinn- und Schnurrbart früher weiß als das Haupthaar? Că încă mai întăi de veci au fost tatăl împreună cufiiulşi cu duhul sfânt (MS. 17. Jh. GCR I, 311) daß schon vor Zeiten der Vater eins gewesen mit dem Sohne und dem heil. Geist. - Dafür mai dintru-ntâi: Dacă nu ţi-au fost voia ta ca să te mărite după mine, pentru ce n-ai spus mai dintru-ntăi? wenn es nicht dein Wille war, mit mir verheiratet zu werden, warum hast du es nicht früher gesagt? - b) TR. Aici se ruga mai întăi şi mai întăi în viaţa ei la. o casă streină pentru sălaş de noapte (CL XV, 172) hier bat sie zum allerersten Mal in ihrem Leben in einem fremden Haus um Nachtquartier. GR. MUNT. întâi, MOLD. întăi, BAN. întâinu (schon PO2 6, Vorwort); ebenso dintâi, dintăi, dintânu, LV. (16.-17. Jh) dent-. ET. lat. *antaneus < lat. ante; vgl. extr-ăneus, mediterr-ăneus etc. Dieselbe Entwicklung zeigen călcâi < calcaneum, căpătâi < capitaneum. SG. ALR SN I, K. 84; IV, K. 936; VI, K. 1803. întâiaşi-dâtă Adv. (1703 GCD) pentru întâiaşi-dată zum ersten Mal. GR. Mold. întăi-. ET. întâi + dală. întâietate S. f. (1830 BRV IV, 57) Vorrang, Vorzug M., Priorität F. GR. MOLD. întăiet-. ET. Gelehrte Neubildung aus întâi. întâlni Präs, -nesc (1581/2 PO2 112; Gn 32, 19) 1. V. tr. 1 ,pc. jdn. treffen, jdm. begegnen. Cum a întâlnit-o, în drum a oprit-o (PP., GCR II, 299). Câţi voinici mă întâlnesc, Cu toţii mă jeluiesc (I.-B. 177). Un mănunchi de raze de soare ... întâlnea din argintărie şi din sticlărie şi leföcea să-ţi ia. ochii (RĂDUL. RUST. II, 212). Hai să-l întâlnim (NĂD. NUV. I, 63) gehen wir ihn aufsuchen. 2. pc. cu cn. jdn. mit jdm. zusammenfuhren. Du-te-n codru... Ş-acolo tejeluiesle, Doar D-zeu ne-nlâlneşte! (I.-B. 118). Visul iar mă necăjeşte Şi cu tine mă-ntâlneşte (I.-B. 164). II. a se întâlni cu cn. mit jdm. Zusammentreffen, -kommen. Să. se lâlnească cu Vezirul în Ţara Ungurească (NECULCE, LET.1 II, 393) um den Wesir zu treffen. I s-a permis a se întoarce la Constantinopol. Dar nu s-a mai întâlnit cu postul de capuchehaia. (GHICA 369) den Posten ... sah, bekam er nie wieder. Munte cu munte se întâlneşte, dar om cu om (Sprw.; Z. 1,219) wenn Berge Zusammenkommen, wie sollen sich Menschen nicht wieder treffen. Omul fără de noroc Tot cu răul se-ntâlneşte (COŞBUC 135). Stăipe loc să ne-ntâlnim, Două vorbe să. grăim (AL. PP. 74) halt an, damit wir miteinander reden. GR. LV. bisw. auch PP. tălni. ET. magy. talâlni. SG. ALR SN VI, IC. 1747. 507 întâlnire întâlnire PI. -niri S. f. (1772 ILIODOR 2b) Begegnung F., Zusammentreffen N., -kunft F., Stelldichein N. II iubesc, mi-a dat întâlnire şi am să merg (NĂD. NUV. II, 27) er hat mich zum Stelldichein bestellt. ET. a întâlni. întâlniş PI. -nişuri S. n. (1673 DOS. PS. V. 18, 20) LV. Begegnung F., Zusammentreffen N. Sfântul spă-riindu-sădeföräveste tâlniş (DOS. VS. Oct. 3; 43a). Noch jetzt in dem Gruß: Bun înlâlnişul! Bun tâlnişul, fărlate! „ Mulţumim d-tale, nefărtate! ” (SBIERA POV. 102). GR. tâln-. ET. a întâlni. întâlnit (1683 DOS.) 1. Adj. 1. getroffen. 2. PP. (plötzlich) erkrankt. II. LV. S. f. întâlnită Begegnung F. (DOS. VS. Oct. 3; 43a). ET. a întâlni. întâlnitură PI. -turi S. f. (1835 DRĂGHICIR. 182) 1. Zusammenfluß M. 2. nach dem Volksglauben: (unheilvolle) Begegnung. Erkältung wird als Folge einer solchen angesehen (H. 1430). Eine Besprechung hiergegen bei TEOD. PP. 365 u. APĂR. SAN. I, 60. GR. tâln-. ET. a întâlni. întâmpina Präs, -tâmpin V. tr. (16. Jh. PS. SCH. 84,11) 1. pc. jdm. entgegengehen, -kommen, -treten. Sărut mâna, cucoane Pavlachi, zise bătrâna, întâmpinând pe grefierul ce întră (I. NGR., CLIV, 348). Şi timpinară pre dânsul anghelii lui D-zeu (BIBLIA 1688 Gn 32, 1). îndată ce-i văzu, alergă de-i tâmpind şi-iprimi cu multă bucurie (MĂRG.2 67a) als er sie sah, lief er ihnen entgegen. De va merge neştine să ucigăpre cineva, iacă acela-l va timpina şi va ucide pre dânsul (IND. 239). Vestea l-au tâmpinat la Zvancea (MIR. COSTIN, LET.21, 331) traf ihn. Toată norocirea şi nenorocirea ce este să întâmpine pre copil în toată viaţa sa (CANT. SCRIS. 316) das dem Kind... begegnen soll. - Daher: 2. pc. jdm. begegnen, (auf) jdn. treffen. Oripre eine ... pre cale ar tumpina (ei), pre acela la scaunul împărăţiei ... să-l rădice (CANT. IST. 254). Nu întâmpini nimic altă decât lucruri încântate (C. NGR., CL III, 48). A întâmpina greutăţi, împotrivire etc. auf Schwierigkeiten, Widerstand etc. stoßen. 3. un rău etc. einem Übel etc. entgegentreten, begegnen, Vorbeugen. Mihnea, văzând că acei boieri au întâmpinat răzbunarea sa (prin fugă) (ODOB. MV. 1896, 28). Vgl. preîntâmpina. 4. LM. einwenden. (Purtare) demnă sau nedemnă, întâmpinai, dar amorul a triumfat (I. NGR., CL IV, 294). GR. LV. timp-, tâmp-, tump- (CANT. DIV. 19a, CANT. IST. 254); MOLD. întimp-, ET. Wahrsch. Erbwort, dunkel. // evtl, zu tâmpănă. întâmpinare PI. -nări S. f. (16. Jh. PS. SCH. 90. 6) 1. Entgegenkommen N., Empfang M. A ieşi în Întâmpinarea cuiva jdm. (begrüßend) entgegengehen. Şi ieşi împăratul Sodomului în timpinarea lui (BIBLIA 1688 Gn 14, 17). 2. întâmpinarea Domnului, veralt.: Stretenie (lcsl. Surîienije Gospoda) Mariä Reinigung, Lichtmeß F. (2. Febr.). 3. veralt.: Bestreitung, Deckung F. Această sumă... nu este destoinică spre întâmpinarea curgătoarelor cheltuieli (DOC. 1804, TEZ. II, 334). 4. LV. Seuche F. (PS. SCH.). GR. Varianten wie a întâmpina. ET. a întâmpina. SG. ALR II/I, K. 201. întâmpinat (16. Jh. PS. SCH. 58, 6) 1. Adj. empfangen. II. S. n. 1. Empfang M. 2. LV. Seuche F. GR. Varianten wie a întâmpina. ET. a întâmpina. întâmpinăciune PL -ciüni S. f. (1600 HC II, 81) LV. Begegnung F. GR. tâmp-. ET. a întâmpina. întâmpinătură PI. -turi S. f. (1589 SERBAN CORESI PS.5 178a; Ps 90, 6) LV. Seuche F. GR. LV. timpinătură. ET. a întâmpina. întâmpinăş (t)Pl. -nuşuri S. n. (1680 DOS. PS. SLAV. R. 90, 6) LV. 1. Empfang M. Cuget de giudeţul lui D-zău şi de tâmpinuşurile a vamăşilor duhurilor văzduhului (DOS. VS. Noe. 17; 134a).’ 2. Seuche F. GR. LV. tâmpinuş. ET. a întâmpina. întâmpla 3. Pers. Sg. Präs, se întâmplă, V. refl. (16. Jh. CV210a; Apg 20,19) 1. sich ereignen, sich begeben, geschehen, Vorkommen, passieren. Cuconii cei mici, de să va tâmpla să cază la robie părinţii lor (Ş. TAINE 15). Când ţi se va tâmpla ... să pierzi aurul tău şi averea ta (MĂRG.2 136a). După ce îndelungă vremi l-am silit a ne povesti, ni-au arătat nenorocire ce li să înlâmplasă (ODISIA, GCRII, 85). -Ungewöhnl. V. tr.: Tâmplăndu-l (DOS. VS. Noe. 17; 133). 508 întemniţa 2. sich (zufällig) treffen. (Pictorul) acesta se întâmplă să fie un om plin de talent, în naivitatea lui (OD. PS. 166). 3. veralt.: la un loc etc. zufällig, gerade an einem Ort etc. sein; absol.: (zufällig) zugegen, vorhanden sein. La boala ei... numai noi ne-am întâmplat lângă dânsa (DOC. 1768, MELH. CH. 304). Ascultaţi... câţi v-aţi tâmplat la această serbare (PP. SEV. NUNTA 120). Ce i-au zis ... : Nu ştiu, nu m-am întâmplat (MS. 18. Jh., CL VIII, 463). Descăntătoarea ... ia o strachină, pune într-însa aghiazmă şi rachiu - ce se întâmplă-(MAR. NAŞT. 36). GR. să se întâmpleze (MS. 18. Jh. GCR II, 23), să întâmpleăză (MS. um 1750, GCR II, 52); tâmpi-. ET. vicii. lat. *tempă‘o, -Ne, von lempus, -ăis. „Zeit”, mit der lautlichen Entwicklung von tâmplă < tempora H bzw. lat. *(in)templNe, von templum (PUŞC. EW. 884, CIORĂNESCU 442). întâmplare PI. -plări S. f. (1581 CORESI 326) 1. Ereignis N., Begebenheit F. întâmplările ... le-am arătat... după locul, vremea şi după chipul lor, cum au fost (BARAC, GCR II, 236). 2. Zufall M. Din întâmplare zufâllig(erweise). Mergeam la întâmplare, disperat (SAD. POV. 123) aufs Geratewohl. GR. tâmpi-. ET. a se întâmpla. întâmplat Adj. (1683 DOS. VS. Oct. 8; 55a) geschehen, passiert. GR. tâmpi-. ET. a se întâmpla. întâmplător (1703 GCD) I. Adj. zufällig, gelegentlich. El se învârtea de-a pururea în jurul misterului peste care o împrejurare atât de întâmplătoare îl adusese (I. NGR., CL VII, 57). II. Adv. zufällig, zufälligerweise. GR. tâmpi-. ET. a se întâmpla. întâmplătoresc (t) Adj. (1705 CANT. IST. 161) zufällig, gelegentlich. GR. tâmpi-. ET. a se întâmpla. întârzia Präs, -târzii (1642 CAZ. GOV. 90) I. V. tr.: c. etw. verzögern,/?e·. jdn. hin-, aufhalten, warten lassen (PRAV. MOLD. 68). L-au trimis ... în mănăstirea Snagovului, unde mult nu l-au întârziat, ci ... l-au sugrumat (ŞINCAI, HR III, 131). Ca să nu întârzieze zidirea casei Domnului D-zeu (BIBLIA 1688, 1 Chr 26, 27). II. V. intr. sich verspäten, zu spät kommen. Să nu să spaiepentru căci au întârziat (MS. 1661, GCR 1,181). De te vei jagădui rugă Domnului D-zeului tău, să nu întârziezi a da pre ea (BIBLIA 1688 Dt 23,22) säume nicht. Se aşază într-un fotoliu ... unde nu întârzie de a adormi (XEN. BR. 24; Gallizismus) wo er bald einschläft. III. ase întârzia veralt.: sich verspäten, verzögern. De s-au întărdziat neştinepăn la al treilea ceas (MS. 1661 GCR 1,180). GR. Präs, veralt.: -ziez. ET. târziu. SG. ALR SN V, K. 1378. întârziat (1703 GCD) I. Adj. verspätet. - Auch adverbiell. - Neg. neîntârziat. II. S. n. Verspätung F. GR. MOLD. în târziei. ET. a întârzia. întârziere PL -zieri S. f. (1703 GCD) Verspätung F. ET. a întârzia. întemeia Präs, -iez (16. Jh. PS. SCH. 87, 5) I. V. tr. begründen, gründen, auf eine sichere Grundlage stellen. De-nceput tu, Doamne, pământul ai întemeiat (BIBLIA 1688 Ps 101,25). II. a se întemeia sich festigen. Prin cetăţi să se aşăze moscalii oşteni, până s-a întemeia ţara (NECULCE, LET.1 II, 337) bis das Land in geordnete Verhältnisse kommt. GR. întemeliă, întemei, temeiă, temeli. Ebenso die Ableitungen. ET. zu temei, temelie. întemeiat (1563 CORESI PRAXIU 458) I. Adj. gegründet, begründet. Casa lui Vasile Vodă, de alâţea ai întemeiată (MIR. COSTIN, LET.11,297). învăţăturile acelor şepte săboară spre carile-i întărtă şi întemeliatămăgura cea mare, besereca (Ş. TAINE 312). - Neg. neîntemeiat: un zvon neîntemeiat ein unbegründetes Gerücht. II. S. n. Gründung, Stiftung F. (NECULCE, LET.1 II, 414). ET. a întemeia. întemeiere S. f. (1688 BIBLIA IV 26, 5) Gründung, Begründung F. (CANT. IST. 302). ET. a întemeia. întemeietor (1703 GCD) I. Adj. gründend, Gründungs-. II. S. m. Stifter, Gründer M. ET. a întemeia. întemeliă etc. siehe întemeia etc. întemniţa Präs, -ţez V. tr. (1683 DOS. VS.) einkerkem. Bătându-i, temnicindu-i şi săcăndu-i cu foamea (DOS. VS. Ian. 29; 45a). 509 întemniţat GR. temniţa (GOR. HAL. IV, 33), temu ici (DOS.). ET. zu temniţă. întemniţat Adj. (1683 DOS.) eingekerkert. Sf P am fii, slrujit şi întemniciat s-au săvârşit (DOS. VS. Noe. 5; 109a). GR. întemniciat. ET. a întemniţa. interi siehe întiri. înteţi Präs. -fésc (1649 MARD.) I. V. tr. anfcucm, -spornen, -treiben. Nu înteţesc focul, ci înteţesc inima lui (SEV. NUNTA 9; in einer Beschwörungsformel, wobei Feuer geschürt wird). Calul de dălogi strângând şi cu picioarele din pinteni înteţindu-l (CANT. IST. 166). Dacă văzu că-l înteţesc cu rugăciunile, se înduplecă (ISP. LEG.2 344) daß sie ihn mit Bitten bestürmten. II. a se înteţi heftig(er), hitzig(er), stürmisch(er) werden. Frigul... aci slăbeşte, aci se înteţăşte (ION. CAL. 241). Bălaia reîncepe; mereu se înteţeşte (RUCĂREANU, OD. PS. 100) die Treibjagd. ET. unbek. înteţire PI. -ţiri S. f. (1818 BUDAI-DEL.) Verschärfung, Anfeuerung F., Anspomen, Schüren N. Inteţirea conflictului ruso-japonez (LIT.) die Verschärfung des ... Konflikts. ET. a înteţi. înteţit Adj. (1800 BUDAI-DELEANU VIII, 32) verschärft, angespornt, heftig. O tuse seacă ce-l îneca, din ce în ce mai crud înteţită (VLAH. NUV. 90). Carena ta ... abia poate cu marea înteţită Să lupte (OLL. HOR. 59; zum Schiff) mit dem empörten Meer. (Ea)-l omora în sărutările-i înteţite, fierbinţi şi fără de sfârşit (VLAH. NUV. 150) sie erdrückte ihn fast unter ihren stürmischen ... Küssen. GR. -tat. ET. a înteţi. întina Präs, -tin (16. Jh. PS. SCH. 9, 16) I. V. tr. beschmutzen, im weit. Sinn, bes. fig.: besudeln, beflecken. II. a se întina sich beschmutzen, sich besudeln, sich beflecken. Ia pildă de la soare, că întră prin cele mai spurcate locuri, dar nici cum se întind (ISP. BSG. 133). GR. Präs, auch -néz. ET. zu tină. SG. ALRSN IV, K. 1219. întinat Adj. (1581 CORESI OMIL. 391) beschmutzt, besudelt (MOXA, HC 1,359). întinai îmi este trupul, Sufletul nelegiuit (VLAH. GV. 8; Gebet eines Sünders). - Neg. neîntinat. Pe câtă vreme domniţa ... se arătase închipuirii sale ... împresurată de neîn- tinatul văl al nevinovăţiei (ODOB. D. CH. 1886, 22). ET. a întina. întinăciunePl. -ciüni S. f. (1683 DOS. VS. Martie 1; 4a) LV. Beschmutzung, -sudelung, -flcckungF. Rugăciunile ... pentru curăţirea de toată spurcăciunea şi înli-năciunea trupească (MAR. NAŞT. 121). S-au aflat întinăciuni la soare ... prin mijlocul ochianurilor (ANTIM DID. 51) Flecken auf der Sonne. ET. a întina. întinătură PI. -turi S. f. (1581 CORESI OMIL. 273) LV. Schmutzfleck, Makel M. Aceste întinături cu lacrămile ... le-au spălat (Petru) şi a rămas cu totul curat (ANTIM DID. 52). GR. -tin-. ET. a întina. întinde Präs. întind (16. Jh. PS. SCH. 10, 2) 1. V. tr. 1. ziehend lang, breit, straff machen: (aus)dehnen, -spannen, -breiten, -strecken, -recken. Filip al doilea ... întinsesă a sa stăpânire până la nou lume (CRITIL, GCRII, 151). Cine râde, gura-şi întinde (Sprw.) Lachen beweist nichts. A întinde rufe pe funie Wäsche aufhängen. Nu întinde aţa (sfoara), că se rupe u. â. (Sprw.) man darf den Bogen nicht zu straff spannen. A întinde un cort ein Zelt aufschlagen. A-şi întinde braţele, aripile etc. die Arme, Flügel etc. ausbreiten. Mergi de-nlinde verzi covoare Sub piciorul ei de crin (AL. POEZII I, 142) und breite aus. Tinde mâna ta şi prinde coada (şarpe)lui (PO2189; Ex 4, 4) strecke deine Hand aus. Mirlăul îşi întinde braţele spre cetatea Craivii (FR.-C. MOŢII 9; Name eines Berges). La pământ îl în tindea, De falangă mi-l lega Şi-l bătea (AL. PP. 130) streckte ihn hin; vgl. scară. întinseră piciorul la drum, şi când era în de seară, ajunseră şi ei la porţile cetăţii (ISP. LEG.2 322) sie machten sich auf die Beine. Spez.: -a) laţuri, curse, mreji Schlingen legen, Fallen stellen, Netze aufstellen. Cum vânătoru-ntinde-n crâng La păsărele latul (EMIN. 0.1,174). - b) cocoşul unei puşti etc. den Hahn eines Gewehrs etc. spannen. Ghemiş... pistoalele-ntindea, Darnici unul s-aprindea (AL. PP. 131). - c) masa den Tisch decken. Şi pe iarbă cum şedea, Mândră masă-şi întindea Şi tot bea şi veselea (AL. PP. 72). -d) fig.: ausdehnen, in die Länge ziehen. Cu mai marii tăi nu întinde vorbă lungă (PANN, Z. IV, 431) ergehe dich nicht in langen Reden. Toată noaptea cântau lăutarii şi fetele întindeau hora şi bătuta cu flăcăii (GHICA 286). 2. cuiva c. jdm. etw. reichen. Tinde mila la celor ce te cunoscpre tine (BIBLIA 1688 Ps 35, 11).// întinzi degetul şi-ţi cere mâna (Z. II, 103). „Iată dovada vânzării tale” şi îi linse un bilet scris pe o hârtie roză (C. NGR. 21). 3 ,pc. jdn. ziehen, zerren. DEL. häufig.: Văzând pe co- 510 întinsoâre coanăcă-şi întinde boierul spre gangul caselor (DEL. S. 118). II rugarăJetelepe bătrân, întinzându-l toate de mânecă (DEL. S. 240). 4. a (o) întinde eiligst Weggehen, davonziehen. Părăsind u-şi tabăra ... o întinse cu grabă spre Bucureşti (BĂLC. 145). II. V. intr. 1. de c. an etw. ziehen, zerren. Pescarii întind vesel de căpătâiul funiilor (DEL. S. 64). 2. sich auf den Weg machen. întinse unchiaşul la drum (ISP. LEG.2 96) der Alte machte sich auf den Weg. Obosit, înfomal... în tinzând pe Calea Victoriei (DEL. P. 98). IU. ase întinde. 1. sich (aus)dehnen, sich (hin)streckcn, sich recken. O viişoară... Pe bisericăs-a-nlins, Şi cu bradul s-a coprins (AL. PP. 21). Tendinţa autorităţii este de a se întinde cât poate peste ceia ce trebuie (GHICA 206) ihre Macht über... hinaus auszudehnen. Dacă... mă vei învinovăţi... că m-am întins prea mult cu scrisul (OD. PS. 121) daß ich zu weitläufig geworden bin. Ar flfastidios a mă întinde mai mult asupra acestui subiect (GHICA 212) mich über dieses Thema weiter auszulassen. Intinde-te, masă, se rugară băieţii, şi masa se umplu de tot felul de bucate (ŞEZ. I, 207) Tischlein, deck dich. Inlinde-te cât ţi-e plapuma u. â. (Sprw.) strecke dich nach der Decke. 2. la c. nach etw. langen. La mease, nu te tinde tu întâi niciodată la bucate (MĂRG.2 213b). - Daher fig.: De se va tinde călugărul să lovească pre călugăr (PRAV. GOV. 132) wenn ein Mönch so weit geht. (Ea) nu da nas spurcatului să se întinză (ISP. LEG.2 125). 3. geradewegs (dahin)eilen. îl bătu gândurile să se întinză până la dânsa (ISP. LEG.2 391). Sălbăticiunea mă simţea de departe, izbucnea şi se-ntindea ca o săgeată pe omătul albăstrui (SAD. POV. 122). GR. LV. auch tinde. - 1. Pers. Sg. Präs, -tind; Konj. să-tindă, Imp. -tinde; Perf. -tinsei, LV. -tins; Part. -tins; Ger. -tinzând; Verbaladj. -linzător. ET. lat. lendo, -ă'e. SG. ALR SN I, IC. 128; III, K. 785. întindere PI. -tinderi S. f. (1642 CAZ. GOV. 443) 1. Ausdehnung F., Umfang M. Toancele e cataractul cel mai periculos de pe toată întinderea Bistriţei (GANE, CL I, 267) im ganzen Lauf der B. 2. Zweck M. (CANT. DIV. 127a). ET. a întinde. întineri Präs, -resc (1551/3 ES 97a; Mt 24, 32) I. V. tr. jung, jünger machen, verjüngen. II. V. intr. jung, jünger werden, sich verjüngen. Când cu mândra m-oi găsi, Zău, iar voi întineri (I.-B. 323). III. a se întineri jung, jünger werden, sich verjüngen. Voieşte a să mai întineri (GRIG. LOGHICA, GCRII, 254). ET. tânăr. întinge Präs. -tingV. tr. (1551/3 ES 106b;MT26,23) (ein)tunken, -tauchen. Şi va întinge preotul degetul în sânge (BIBLIA 1688 Lv 4, 6). întingând... condeiul ... în călimările de la brâu (GHICA 7). - Bcs. in Speisen: Pune brânza în sticlă şi întinge pe dinafară od. Pune brânza în strachină şi întinge pe alăturea (Sprw., wird vom Geizhals gesagt). GR. Imp. -tinge; Perf. -tinsei, Part. -tins; Ger. -lingând; Verbaladj. -gător. ET. lat. inlîngo, -ere. SG. ALR SN IV, K. 1089. întins1 (1577 CORESI PS5 200b; Ps 103, 26) 1. Adj. 1. ausgedehnt, -gestreckt. Obrajii grăsulii şi întinşi ca pielea de tobă (DEL. S. 45) die ... straffgespannten Wangen. Viţelul... venea în goană... cu bolul întins (VLAH. IC. 31). Ea ... pe dragul ei căta, Şi-l găsea... mort, întins veşted sub un cort (AL. PP. 23). 2. umfangreich. ŞatrarulNărilă... are în Bucureşti un loc întins, care în curând o să aibă o valoare foarte mare (AL. OP. I, 769). II. Adv. geradewegs, schnurstracks. în mezil cu mare grabă au venit (el) întins la Ieşi (BELD. ETER. 7). Când ciobanul intră, merge-ntins la el Si ... îi zice (SPER. AN. 18921, 141). III. S. n. Ausdehnung F., Umfang M. Vântul... aruncă ... clăi de nori posomorâţi peste întinsul cerului (DEL. S. 164) das ausgespannte Himmelszelt. GR. LV. auch tins. ET. a întinde. întins2 Adj. (1620 MOXA, HC I, 395) (ein)gctunkt, -taucht. ET. a întinge. întinsoâre PI. -sori S. f. (1681 DOS. TR. 83b) LV. 1. Ausbreitung F. Mreajea la locul întinsorii (CANT. IST. 307) dort, wo das Netz ausgebreitet wurde. Rugându-să ... cu-ntinsoare cătră find sfinţiei sale (DOS. VS. Oct. 1; 40a) mit hingestrecktem Körper. 2. Ausdehnung F. Prin întinsoâre de vorocivă istoricească între dânşii (CRITIL, GCR II, 150) durch eingehende ... Besprechung. 3. Ausstrecken N. Un fei de leşin la inimă, amestecat cu întinsori (CREANGĂ, CL XV, 453). 4. Knieriemen M. Ciobotari cu-ntinsorile (TEOD. PP. 135). 5. Spannung F. 6. veralt.: Tabernakel N. 7. veralt.: Melodic F. (DOS.). 8. Absicht F. (MAG. IST. II, 208). 9într-o întinsoâre in einem Zug, ohne Unterbrechung. Trecurăm într-o întinsoâre ... prin Clopoţel, Coman, Dăreşti (RAL. SUV. 20). Văzând că lumea po-vesteşte-ntr-o întinsoâre Că... (SPER. AN. 1892 I, 70) immerfort. ET. întins1. 511 întinsură întinsură PI. -suri S. f. (1703 GCD) Ausbreitung, Ausdehnung F. ET. a întinde. întinzător (1 703 GCD) 1. Adj. Spann-, II. S. n. 1. Knebel M. der Handsäge (D. T.). 2. MUNT. Spannholz N., -stânge F. am Webstuhl. 3. Teigrolle F. (B.). III. S. f. înlinzătocire MUNT. Spannstrick M. am Bauem-wagen (D. T.). ET. a întinde. SG. ALR SN TI, K. 478. întipări Präs, -rcsc (um 1812 ŞINCAI HR. III, 240) 1. V. tr. 1. (+) drucken. 2. aufdrücken, fig.: einprägen. II. a se întipări sich einprägen. Oarecari regide cari se întipăriră pe nesimţite în mintea lor (Z. I, XVII). ET. zu tipar, vgl. a tipări. întipărire PI. -riri S. f. (1835 FLORIAN I, 7) Einprägen N., Eindruck M. Nici nopţile line, Nu-mi pot şterge-ntipărirea, Ce ai lăsat în mine (DEPAR. 1, 73) den Eindruck. ET. a întipări. întiri Präs, -rcsc V. tr. (1673 DOS. PS. V.) MOLD. TR. 1. veralt: fort-, vertreiben, -jagen. Egumenii greci... aufost mieriii prin jinnanul înaltei Porţi din monastirile lor (URIC. IV, 429). Toţ păgânii ce mă-ncungiurară Cu Domnul i-am întiritdin ţară'(DOS. PS. V. 117,10). Câţiva din cei mai cumpătaţi... înliresc baba cu vorbele„hai... du-lede te culcă” (CLIX, 155). 2. verfolgen. Pricina vrăjbii cu care până la moarte a nu-l întiri nu voi părăsi (CANT. IST. 246). Moartea totdeauna ne goneşte şi ne întireşte (CANT. DIV. 115b). GR. -teri. ET. vgl. asl. terjati, şerb. Ijerati, nslov. Uraţi ctc. întişti (t) Präs, -tesc V. tr. (1688 BIBLIA) drängen. Şi văzu împăratul că-l întişlesc (sTxeiyouoiv) foarte (BIBLIA 1688 Bel et Draco 37). GR. întisi (CANT. HR. II, 389). ET. asl. tislati. întoarce Präs, -torc (16. Jh. PS. SCH. 12, 1) I. V. tr. 1. kehren, wenden, drehen, z. B .faţa la perete das Gesicht zur Wand, spatele cuiva jdm. den Rücken zukehren. Zamoischi... avea. mare înrâurire în dietă ... întorcea inima regelui cum voia (BĂLC. 39). Pre mulţi domni şi boieri leşeşti îi întorsese spre sine (URECHE, LET.21, 175) er hatte ... aufseine Scite gebracht. Numai tot de lapte acru Vorba veşnic întorcea (SPER. AN. 18921,279) brachte das Gespräch ... auf. Să întoarcă, vorba într-alt chip (NECULCE, LET.~ II, 378) sie sollten ihre (frühere) Aussage modifizieren. Văzând ... că pre se-n groasă treaba.... o-ntoarse pe glumă (NĂD. NUV. II, 18) gab er der Sache eine scherzhafte Wendung. A întoarce un ceas etc. eine Uhr etc. aufzichcn. 2. umkehren, -wenden, -drehen, -legen, -schlagen, -biegen. Se ducea, ducea, ducea, Nici capul nu-si întorcea (AL. PP. 59). Su/lai în lumânare, Intorsei cheia (BOGD. VECHI 141) drehte ... um. Cetesc, întorc la file Cu ochii pe la copile (AL. PP. 229; ein Mönch spricht) wende die Blätter um. 3 .pc. din c. jdn. von etw. abbringen. N-a fost putinţă să-l întoarcă din hotărârea sa. (ISP. LEG.1 I, 3). 4. minţile, capul cuiva jdm. den Kopf verdrehen. Ce cată. el aicea să întoarcă minţile fetelor? (XEN. BR. 133). 5. a) un berbec, juncan etc. einen Widder, jungen Stier etc. kastrieren, - b) fig. ugs.: a întoarce porcii schnarchen. Când văzu Iţic că Ivan întoarce porcii bine (ŞEZĂT. I, 206). 6. ugs.: un copil (de la ţâţă) ein Kind absetzen, (von der Milch) entwöhnen. A întoarce un copil înţărcat einem abgesetzten Kind wieder die Brust geben. Nach dem Volksglauben sind solche Kinder mit dem bösen Blick behaftet. l.pc. jdn. zurückführen, -bringen; (din cale) zum Umkehren veranlassen, zurückgehen lassen. Viaţa Sfântului Iosafal pe carele Varlaam l-au întors la. credinţa creştinească (MS. 1764, GCR II, 76). Au trimis şi craiul lesesc sol... la sultan Selim.... să întoarcă turcul oastea (NEC. COSTIN, LET.21,451) der Türke solle sein Heer zurückziehen. 8. cuiva c. jdm. etw. zurück-, wiedergeben, -erstatten. Iuda... a întors cei. treizeci de arginţi arhiereilor (EV. 1894 Mt 27, 3). 9. zurücknehmen, rückgängig machen. L-am dăruit, cu zile, şi vrei să-mi. întorc darul? (AL. LEG. NOUĂ 13). Am zis că tu vei lua jumătate din banii ce se vor găsi şi eu nu-mi întorc vorba. (CAR. MI. 57). - Daher: hcimzahlen, vergelten. Ştefan Vodă, urând să-şi întoarcă, despre Ieşi strămbălatea sa (URECPIE, LET.2 I. 174) die erlittene Unbill den Polen hcimzahlen wollend. Ştiind că Bogdan Vodă va vrea să-şi întoarcă mai cu asupră de pre dânşii (URECHE, LET.21, 183) es ihnen mit Zinsen werde heimzahlen wollen. - Ugs. PP.: a întoarce un farmec einen Zauber rückgängig, unschädlich machen. II. V. intr. drehen. Cu câtăghibăcie întorc şi învârtesc (I. NGR., CL III, 36) wie sie es geschickt drehen und wenden. III. a se întoarce 1. sich wenden, drehen, um-, zurück-, wieder-, heimkehren. încotro te-ntorci, tot de el te freci (Z. II, 593) er ist Hansdampf in allen Gassen; vgl. încotro. Casa i se întorcea împrejur (DEL. S. 128) das Zimmer drehte sich um ihn herum, ihm wurde schwindlig. - Vgl. a învârti, a suci. Şarpele, până nu-l calci 512 întorsătură pe coadă, nu se-ntoarce să te muşte (Sprw.) laß die Leute in Frieden, so tun sic dir auch nichts. Mortui de la biserică nu se mai întoarce (Sprw.) verkauft ist verkauft, geschenkt ist geschenkt. 2. rückgängig werden, zurückgehen. (Femeile din casa logodnicei) nu mai torc până se face nunta, ca să nu se întoarcă logodna (ION. SUP. 29). 3. LV. von Zornigen: sich besänftigen. Era şi cam gixib-nic la mânie; dară apoi curând, se întorcea. (NECULCE, LET.2 II, 373). GR. toârce (TEOD. PP. 421; Metrumzwang?). - 1. Pers. Sg. Präs, -torc, 3. -toârce, Konj. să -toârcă; Imp. -toârce, Perf. -torsei, LV. -tors: Part. -törs (wog. Adj. -tort, s. d.); Ger. -torcând, Verbaladj. -torcător. ET. lat. intorqueo, -ere. SG. ALR, SN I, K. 127,252; III, K. 806; IV, K. 1106; V, K. 1456. întoarcere PI. -toarceri S. f. (16. Jh. CV2 25a; Apg 23, 12) 1. Rück-, Wieder-, Heimkehr F. 2. Verschneidung F. (Pentru juncani) vârsta cea mai cuvenită pentru întoarcere este de lai Vi până la 2 ani (ALEX. AGR. 196). 3. LV. Bekehrung F. 4. unui farmec Aufhebung F. eines Zaubers. 5. LV. Wendekreis M. ET. a întoarce. întocma, -mai siehe tocmai. întocmi Präs, -mese V. tr. (1703 GCD) (einem Zweck entsprechend, nach gewissen Regeln, Grundsätzen) her-, auf-, zusammenstellen, her-, einrichten. Cozmescu... întocmi cu Dănilălista bucatelor (XEN. BR. 218) stellte ... das Menü zusammen. Pe regisor (actorul) nu-l ascultă niciodată, nici vrea să i se explice cum va fi scena întocmită (I. NGR., CL V, 337) wie die Bühne eingerichtefsein wird. îndărătnicul vizir... izbuteşte a-şi întocmi ostile în rânduială (BĂLC. 122) in Schlachtordnung aufzustellen. Două beţe puse cruciş întocmesc ochiurile ferestruici (RĂDUL. RUST. II, 199). GR. a tocmi, atocma. ET. a tocmi. întocmire PI. -miri S. f. (1642 CAZ. GOV. 384) 1. Abfassung, Gründung F. August însărcinăpe Horaţiu cu întocmirea (imnului) (OLL. HOR. 396) mit der Abfassung der Hymne. întocmirea ţărilor române căfră începutul veacului al 14-lea (CL IX, 11). 2. atocmire Einklang M., Flarmonie F. Nur bei CANT. ET. a întocmi. întocmit Adj. (1642 CAZ. GOV. 37) 1. hergestellt, eingerichtet. Operaţiunea (alegerii) se ejectuează cu regularitatea unui ceasornic bine întocmit (XEN. BR. 55). 2. gestaltet. Anecdote ... povestite în versuri bine întocmite, bine rimate (AL., CL V, 384) in wohlgeformten ... Versen. - Neg. neîntocmit. GR. tocmit. ET. a întocmi. întorcătură PI. -türi S. f. (16. Jh. CV) 1. TR. = cale primară (siehe cale 4) (MAR. NUNTA 739 fig.). 2. Aufruhr M. Cu neştinre grăindu sau întorcătură(ksl. razvratu) făcându (CV2 30b; Apg 24, 12). ET. a întoarce. întorlocâ siehe întroloca. întors (1559/60 BRATU, SCL XXV, 153) 1. Adj. 1. umgekehrt, umgedreht. O coardă de vioară întoarsă (DATC. HORT. 56) eine aufgezogene Saite. Pământul, întors de tăişul plugurilor (XEN. BR. 5) umgepfliigt. 2. umgebogen. Botinele i-s întoarse la vârf, ca nişte patine (SAD. POV. 166). 3. zurückgekehrt. A face cale întoarsă auf demselben Weg zurückkehren. Marmorele aurite ale bogaţilor duşi pe aceiaşi cale neîntoarsă (NĂD. NUV. II, 143) auf dem Weg ohne Rückkehr, in den Tod. 4. kastriert. 5. LV. übersetzt. 6. verdreht. Prale, firea cea întoarsă (EMIN. O. I, 31) Pr., der verdrehte Kopf. - Auch adverbiell. - Neg. neîntors. n.l.S. m. Ungeheuer N., vgl. a întoarce I. 6. Azi unul, la toamnă o miel „ Cum grăieşti tu, mă, întorsule de la. ţâţa mă-tii? ” (URECHE LEG. 75; ein Tölpel begrüßt einen Leichenzug) heute einer, im Herbst mögen es tausend sein! „was erlaubst du dir, du Unglücksvogel?” A face cuiva pe întors jdn. (zu diesem Zweck) besprechen. 2. S. n. Rück-, Wiederkehr F. Biletul de dus şi de întors Hin- und Rückfahrkarte. La întorsul său (BĂLC. 108) bei seiner Heimkehr. 3. S. n. Heuwenden N. - Adverbiell: De-a întoarsele rücklings. Bietul popă ... rămase încălecat de-a întoarsele pe porc (BOGD. POV. 220). GR. LV. -tort. ET. a întoarce. SG. ALR IEI, MN 6862, 8; SN V, K. 1401. întorsătură PI. -türi S. f. (1822 HMST. 137) 1. Wendung, Drehung F. Peste câteva minute, conversaţia luă altă întorsătură (XEN. BR. 54). Brăzdiţa este un joc ...a cărui scop ... este deprinderea mânii cu fel de fel de întorsături (CL IX, 8). 2. Biegung F. ET. întors. 513 întorsură întorsură PI. -suri S. f. (1561 CORESI TE4118a; Lk 3,5). 1. Biegung F. 2. Wenden, Pflügen N. întorsurilefăcute pe secetă (GAZ. SĂT. XIV, 331). Cei care ş-ciu sfârşit semănatul grâului şi secării ...fac întorsuri de primăvară (GAZ. SĂT. XIV, 377). 3. Wasserwirbel M. ET. întors. întort Adj. (16. Jh. PS. SCH. 17, 27) LV. verdreht, verkehrt, fig. von Menschen: tückisch, widerspenstig. Isop ... (avea) picioarele strâmbe şi în toarte (MS. um 1705, GCRI, 350). Cărora cărările întoarte şi şovăite (σκολιαι; BIBLIA 1688 Spr 2, 15). Cu întorlii (μετά στρεβλού) întoarce-te-veri (CORESI PS.5 27a; Ps 17, 29). Rudă înloartă (σχόλιά) şi răzvrătită (PS. RÂMN. Dt 32, 5). ET. lat. intortus, Part. von intorqueo (=rum. a întoarce, Part. întors). întortâre (t) PI. -ţări S. f. (um 1600, HC I, 285) Widerspenstigkeit F. ET. zu întort. întortăciiinc (t) PI. -ciimi S. f. (1649 MARD.) Widerspenstigkeit F. ET. zu întort. întortocâ siehe întortochea. întortochea Präs, -chez V. tr. (1857 POL.) in übermäßiger, störender Weise winden, schlängeln, drehen, verschlingen, -Schnörkeln, -drehen. Mulţi părinţi ... îi întortoacă (copilului) numele (de botez), astfel că nime nu-l mai poate cunoaşte de unde se trage, bunăoară ca „ Nicanor” în „ Canonir”... (MAR. NAŞT. 200). Auru ... luptă prin gura popilor... ca să întortocheze minţile celor săraci cu duhu (JIP. R. 70) um ... die Köpfe zu verdrehen. GR. -tocă, 1. Pers. Sg. Präs, -toc, 3. -toâcă, Konj. să -toâce. ET. întort; -toca ist offenbar die ältere Form, zu der zunächst ein Präs, -lochäz gebildet wurde, was dann -tochnea zur Folge hatte // lat. *intortîculo, -are < tortum. întortocheat Adj. (1703 GCD) gewunden, mit vielen Windungen. (Birjarul) îl duse printr-o mulţime de uliţi întortocheate (CL XIII, 309). Aceste bande şi figuri... sunt foarte întortocheate şi variate în formă şi colori (MANOL. IG. TAR. 31). GR. -tocat. ET. a întortochea. întortochetură PI. -turi S. f. (1857 POL.) Windung, Verschlingung F., Schnörkel M. O încurcă- tură de rotogoale ce comunicau cu nişte întortocheiuri separate (TEL. SCH. 58; Beschreibung einer Stickerei). ET. a întortochea. întorţel S. m. (1783 BENKÖ 410) TR. Flachsseidc F. (Cuscuta). GR. torţei. ET. zu tort. întovărăşi Präs, -şese (1705 CANT. IST. 257) I. V. tr.:pe. jdn. begleiten; vgl. însoţi. - Auch fig.: Tur-burările cari au întovărăşit moartea împăratului Alexandru (GHICA 129). ’ II. a se întovărăşi cu cn. sich jdm. zugesellen, mit ihm verbinden, assoziieren. Cu ruda să te-nveseleşti, dar în alişveriş să nu te-ntovărăşeşti (GOLESCU, Z. IV, 572).’ GR. -varoşi (BAR. HAL. I, 82), tovăr- (CANT. IST.). ET. tovarăş. SG. ALR SN I, K. 16; V, K. 1375. întovărăşit Adj. (1831 A. P. 1/2, 56) begleitet, verbunden, assoziiert. Un hoţ... deşese-ntovărăşii (AL. PP. 162). ET. a întovărăşi. întră etc. siehe intra etc. întrargintât Adj. (um 1805 ŞINCAIN. 4) versilbert. O sabie toată întrarginlală (ŞINCAI, D.). GR. -argintit, -tit. ET. întru + argintat. întraripa etc. siehe înaripa etc. întrarmâ siehe înarma. întră uri siche auri. întrămă siehe întrema. între Präs. (1451 DERS) 1. zwischen, unter. Dragi ne suntem amândoi, Este-un deal mare-ntrenoi (I.-B. 60). Şi au despărţit D-zeu între lumină şi între întunerec (CLAIN BIBLIA Gn 1,4, GCR II, 157). Intre frei şi patru zwischen drei und vier (Uhr). Mândra mea, pe lume una, Cumu-i între stele luna (I.-B. 35). Săsjade ei între ei (BELD. ETER. 68): vgl. înde2. Intre patru ochi unter vier Augen. între acestea inzwischen, unterdessen. între altele unter anderem. - Als Attribut dient dintre, LV. de înfre (siche de2 1 u. 17): Hotarul dintre Moldova şi Muntenia die Grenze zwischen Moldau und Muntenien; unul dintre (din) noi einer unter, von uns. 2. LV. bisw. vor. Şi învăţătura inimiei meale între tine (ks\.predătoboju)pururea (CORESI PS.5 3 lb; Ps 18, 15). GR. LV. u. TR. bisw. -tră. 514 întrece ET. lat. Inter!! zu 2. lat. ante über eine Zwischenform *înle (CODE 881). SG. ALR SN VI, K. 1816. întreâcăt S. n. (1870 GCR 11, 366) Wettkampf, -bcwerb M. A se lua la-ntreacăt (PP. TEOD. 57) mit jdm. einen Wettkampf eingchen. ET. a întrece. întrebă Präs, -treb (16. Jh. PS. SCH. 34, 11) I. V. tr. l.pc. c., de c. jdn. ctw., nach etw. fragen. întâi fu întrebai: ce ar Ji D-dzăiu? (NEC. COSTIN, GCR II, 13). Intreabă-mă să te întreb (Redensart) du fragst mich, was ich selbst wissen möchte. Soacră-sa cum îl vedea, De Vidra îl întreba Unde-a lăsat pe Vidra? (AL. PP. Vidra II, 73). Eu l-întreb de sănătate, El îmi dă cu pumnu-n spate (I.-B. 398). L-au chemat ca să-l întrebe de veşti (AXJNTE, LET.2 II, 121) um Nachricht. Şi-i întreba (Potcoavă.pe boieri) de sfat în ce chip ... are putea.... să vie la domnie (NEC. COSTIN, LET.2 I, 467) um Rat. - In ungewöhnlicher Konstruktion: Căzacii ... s-au strâns ... neîntrebând voia craiului (NEC. COSTIN, LET.2 1, 458) ohne den König um Erlaubnis zu fragen. - Vgl .faţă 1, a greşi 1. 1. 1. pc. nach jdm. fragen. Ce fiice căpitanul? „ Te-n treabă, duducuţă, ş-ofieazăgreu, sărmanul" (AL. LEG. NOUĂ 133). II. V. intr. de cn. bei jdm. anfragen, Erkundigung einholen, jdn. um Auskunft bitten, sich bei jdm. erkundigen. (El) întrebă de unul, întrebă de altul, pace: nime nu ştia nimic (NĂD. NUV. I, 96). Când va ji trebuinţă ca aceia, să întrebe de Măria sa Domnul Ardealului (NEC. COSTIN, LET.2 1, 480). III. a se înfreba cu cn. 1. de c. einander nach etw. fragen. Capra... se-ntreba de sănătate cu dânsul (SBIERA POV. 202). 2. sich mit jdm. auseinandersetzen. Răspundeţi că asia v-a poruncit popa Onofreiu. Intrebă-te, jupân zapciu, cu sjinţia sa (URECHE LEG. 2.85). Atunci (stăpânul) va începe a se întreba cu slugile sale pentru talanţii ce le-au dat (VARL. CAZ. 172). - LV. spez.: a) disputieren. Fariseii... au început a se întreba cu dânsul (EV. 1894 Mk 8, 11). - b) prozessieren. Ai voie Să le întrebi şi cu craiul la scaunul ţării (SIM. DASC., LET.21,413). ET. lat. interrögo, -fire, über *-t.erguo, vgl. spân. santiguar aus sanctificare, *santivgare; -b- aus -gu-wie in limbă < lingua. SG. ALR II/I, K. 25. întrebăre PI. -bări S. f. (16. Jh. CV2 53a; Apg 28, 29) 1. Frage F. A face, a pune cuiva întrebări jdm. Fragen stellen. 2. LV. Disput M. Să faci întrebare cu dânsul, ca să-l pleci în legea voastră (VARL. CAZ. 222) führe eine Kontroverse mit ihm. ET. a întreba. întrebăt (16. Jh. CV2 28a; Apg 23, 29) 1. Adj. gefragt. IT. S. n. 1. Frage F. 2. Disput M. - Advcrbiell: pe ne(î)ntrehate kurz (und bündig). Nevoiaşii dă. ot lu-ncăibărăpă ne-nlrebate (JIP. OP. 96). ET. a întreba. mtrcbäciüne S. f. (1681 DOS., AA. lit. 11/36, 60) LV. Frage F. Intrebăciunea tânărului carele a zis ... ce voi face să moştenesc viaţa, de veci? (ANTIM DID. 205).' ET. a întreba. întrebământ S. n. (1703 GCD) LV. Frage F. ET. a întreba.. întrebător Adj. (1563 CORESI PRAXIU; 1 Petr3, 15) fragend. - Auch substantiv. ET. a întreba. întrebătură (t) PI. -türi S. f. (1648 NT Apg 25, 18) Frage F. ET. a întreba. întrebuinţă Präs, -ţez V. tr. (1703 GCD) gebrauchen, an-, verwenden (BUDAI-DELEANUIX, 49 N.). - Pass.: Coaja lemnului de tei ... se întrebuinţează la facerea fiinghii ordinare (POP. LEMN. 17). Aceste rindele se întrebuinţează pentru a curăţi părţile rotunde de la lemne (POP. LEMN. 106). GR. trebuinţa, întrebuinţi. ET. zu trebuinţă; auffallend die ältesten Belege aus TR. (BUDAI-DELEANU; MAIOR IST.2 234; ŢICEI. 1814, GCR II, 213; HMST.; B.), was wohl dt. Einfluß vermuten läßt. întrebuinţăre PI. -ţări S. f. (1814 CALEND. 102) Gebrauch M., Verwendung F. După modul lor de întrebuinţare, burghiile sunt de mai multe forme şi mărimi (POP. LEMN. 114). ET. a întrebuinţa. întrebuinţăt Adj. (1814 PRAVILA 143) 1. gebraucht, verwendet. 2. (t) nutznießend. ET. a întrebuinţa. întrecător Adj. (1703 GCD) 1. überragend. 2. überzählig. ET. a întrece. întrece Präs, -trec (16. Jh. PS. SCII. 16, 13) I. V. tr. 1. (în jugă im Lauf) überholen. Pe câzlariu-l agiungea, Agiungea şi întrecea! (AL. PP. 107). Ceia ce şezi în Aruir şi înlreci pre cel ce fuge (BIBLIA 1688 Jr 48, 19). Daher iiberh.: 515 întrecere 2. übertreffen, -steigen. (Ea era) aşa de silitoare de întrecea mai pe toţi băieţii şi din carte dar şi din nebunii (CREANGĂ, CL XIV, 365). De întrecut, câte (bucăţi) i-au mai rămas? (CREANGĂ, CL XVI, 487) wieviel überzählige Stücke sind ihm noch geblieben? - Vgl. a ajunge. II. a se întrece 1. cu cn. mit jdm. wetteifern; în fugă, la băut etc. um die Wette laufen, trinken etc. Copii, trageţi... eu vreu astăzi să mă-ntrec în arc cu voi (AL. POEZII I, 33) im Bogenschießen. 2. fam.: cu c. mit etw. zu weit gehen, cs damit zu weit treiben, es übertreiben. Popii... au ciomag mare în mână, care... îi sprijină, când se mai întrec cu cinstitul (GHIB. BV. 73) wenn sie cin Glas über den Durst trinken. Te (prea) în treci cu gluma, cu saga, cu dedeochiul; nu te-ntrece-n apă rece du nimmst dir (gar) zuviel heraus. GR. Konjugiert wie a trece. ET. a trece. întrecere PI. -treceri S. f. (um 1580 BGL) 1. Wettkampf, -bewerb M. A se lua la întrecere cu cn. mit jdm. einen Wettkampf cingehenjdn. zu iibertreifen, auszustechen suchen. 2. (t) Maßlosigkeit F. (DOS., DA). ET. a întrece. întrecut (um 1670 ANON. CAR.) I. Adj. überragend. - Neg. neîntrecut unübertrefflich. II. S. n. Wettkampf M. - Adverb.: pe întrecute, pe întrecut, pe întrecutelea um die Wette. Torceam eu de-a mai mare dragul, pe întrecute cu Măriuca (CREANGĂ, CL XV, 12). ET. a întrece. întredcschide Präs, -chid V. tr. (1872 EMIN. PL 36) halb öffnen. GR. Konjugiert wie a deschide. ET. Nachbildung von frz. entr’ouvrir. întredeschis Adj. (1838 FM 61) halb geöffnet. Cu buzele... întredeschise (SAD. POV. 169). ET. a întredcschide. întreg (16. Jh. CV2 Apg 40b; 26, 25) I. Adj. 1. ganz, gesamt. Şi lupul sătul şi mielul întreg nu să poate (GOLESCU, Z. I, 512). Tatăl său ţar-a sculat, Tău-ntreg de l-au secat (AL. PP. 21). (Cali-hismul) iaste învăţătură scurtată pentru întreagă creştinătatea (CAT1HISIS 1774, GCR H, 99). Pe când eram Om întreg (AL. PP. 169; er hatte vorher im Krieg die Hand verloren). Un drumeţ din lumea-nlreagă (AL. POEZII HI, 65) aus der weiten Welt. - Durch ein Dim. verstärkt: Un an întreg întreguleţ o plânse (împăratul) (ISP. LEG.2 306). Ţara-ntreagă-ntreguliţă (DEPAR. I, 38). Turla întreagă întreguţă (SEV. POV. 104). 2. heil, unversehrt. Puţini întregi au scăpat (NEC. COSTIN, LET.2 1, 472). 3. rein, wahr, richtig. Păcală întreg (Z. VI, 251) der reine Eulenspiegel. Pe din aj'ară miel să vede, pe dinlăuntru lup întreg (GOLESCU, Z. I, 554). 4. (cu) inimă întreagă mutig. Fie-ţi inimioara-ntreagă (I.-B. 111) sei guten Muts. Mi-oi face inima-ntreagă (Ι.-Β. 83) ich werde mir Mut machen. 5. minte întreagă voller, gesunder Verstand; cu mintea întreagă, întreg la minte (LV. auch la fire, la socoteală) bei vollem Verstand, vernünftig (im Ggs. sowohl zu „irrsinnig” als auch zu „töricht”). Stăi, măi Fulgo, barbă neagră, Să te fac cu mintea-ntreagă (AL. PP. 56; Fulga war irrsinnig). Şi văzurăpre cel îndrăcit... întreg 1a. minte (BIBLIA 1688 Mk 5,15). Omuljdi ăminte-ntrea-găNu va putea să-nţăleagă (DOS. PS. V. 91,19) der Tor. L-au primit cu blândeţe, văzându-l om detreabă şi întreg la minte (EN. COGĂLN., LET.2 III, 232). 6. LV. (sittlich) tadellos, rein. Fiţi amu înţelepţi ca şarpele şi în tregi (ksl. căi, gr. ακέραιοι) ca porumbii (CORESI TE419a; Mt 10, 16). D-zeii... numai una ceare de la noi: gând fierbinte şi întreg şi suflet curat (MĂRG.2158a). De vor fi mărturiile întregi şi adevărate (ÎNDR. 209). - Neg. neîntreg. II. Adv. pe de(-a)-ntregul, LV. pe-ntreg geradezu, drauflos, ohne Umstände, ohne weiteres. Peste noapte pintreg au tăiat lunca şi au trecut peste Prut (NECULCE, LET.2 II, 231) bahnten sic sich mitten durch den Uferwald einen Weg. Am apucat pe şosea până unde ţine ea; apoi pe drumul croit pe de-a-ntregul (ISPIR., CL XVIII, 194) querfeldein. După ce, vorba, ceea, îţi fac drum pe-n barbă pe de-ntregu, apoi te mai şi poreclesc retrograd! (AL. OP. I, 38) nachdem sie dich rücksichtslos brandschatzen. Nu vorbi pe di-ntregul ca baba chioară (PANN PV.11, 25). Că şi Hs. nu dă biruinţile şi cununiile aşa numai pe-ntreg fieştecui (MĂRG.2 71b). Jurămânlurile ceale ce să fac pe-ntreg şi fără de nevoie (MĂRG.2 105a). III. S. n. întregul das Ganze, die Gesamtheit. GR. Adj. f. întreâgă, PI. f. u. m. întregi. - Komposita: înlreagă-mândrie als Übersetzung von ksl. căomqdrijm (CV2 40b; Apg 26, 25), întregu-mândri (ksl. ucăomşdriti; CV2 79b; 1 Petr 4, 7). ET. lat. integer, Akk. -grum, mit gemeinrom. Akzentverschiebung (it. intero, frz. entier etc.). SG. ALR SN II, K. 804. întregăciune (t) PI. -ciimi S. f. (1688 BIBLIA) heile Stelle. De la picioare până la. cap nu iaste întru el întregăciune (BIBLIA 1688 Js 1,6). ET. întreg. întregătâte (t) PI. -taţi S. f. (1679 DOS. LIT. Grig 36a) Ganzheit, Gesamtheit F. ET. întreg, vgl. lat. integritas, -tem. 516 întrerupe întregi Präs, -gcsc (16. Jh. PS. SCH. 64, 13) V. tr. ergänzen, vervollständigen. încleind bucăţică de bucăţică ca să poată întregi o icoana distrusă (VLAH.’gV. 198). GR. întrega (DOS. PAR. 6a). ET. întreg. întregie (t) PI. -gii S. f. (1651 PSALT.) heile Stelle. Nu e întregiie în trupul mieu de mânia ta (PSALT. 1651 Ps 37, 4, CCR 106). ET. întreg. întregime PI. -ginii S. f. (1642 CAZ. GOV. 127) 1. Ganzheit, Gesamtheit F. (NT Mt 10 Prolog). (Ea) nu avea în întregimea ei nimic poetic (CL XIX, 206) in ihrem ganzen Wesen. 2. întregimea minţii, LV. întregime Vernunft F. Inţe-lepţiia şi întregime Om de mirat la întregimea lui de sfaturi şi de înţelepciune (MIR. COSTIN, LET.21,326). Judecând cu întregime, mai la urmă au sâmţit (el) C-acesle sunt toate intrigi (BELD. ETER. 107). ET. întreg. întregire PI. -giri S. f. (1649 MARD.) Ergänzung F. ET. a întregi. întregit Adj. (1683 DOS.) ergänzt, vervollständigt. - Auch adverbiell. - Neg. ne(î)ntregit. GR. -gat (DOS. PAR., CIP. PR. 217). ET. a întregi. întregiunc (t) PL -giüni S. f. (1705 CANT.) Vernunft F. După a minţii întregiune (CANT. IST. 191). ET. întreg. întrei Präs, -treiesc V. tr. (1683 DOS. PAR. 37b) verdreifachen. ET. zu trei. întreiâlă (t) PI. -ieli S. f. (1744IORGA S. D. XIV, 64) dritter Teil (als Steuerabgabe). Să dea Pazvandului numai întreiala, iar altceva nimic (DION., TEZ. II, 201). GR. întriială (URIC. XIX, 330). ET. a întrei. întreirc S. f. (1581 PRL 193 a) Verdreifachung F. ET. a întrei. întreit Adj. (1616 DIRA XVII/4, 11) dreifach, -faltig. Funea cea întreită nu curând să va rumpe (BIBLIA 1688 Prd 4, 12). ET. a întrei. întrema Präs, -mez (um 1633 MOLIT., GCR I, 85) I. V. ti', (wieder) zu Kräften bringen, herstellen, kräftigen, stärken. Sinan Paşa ... şezu două zile pe loc să-şi întremeze oştirea clin spaima şi. ameţeala în care căzuse (BĂLC. 129) damit sich seine Amice erhole. Putinţa ...de a-şi mai întrema.... situaţia lui atât de zdruncinată (XEN. BR. 1 82). (El) răsuflă de câteva, ori, ca să-şi în trame puterile (CL XV, 466). Intrămându-i... în credinţa cea direaplă (DOS. VS. Noe. 30; J.83b). II. a se întrema (wieder) zu Kräften kommen, sich erholen, sich stärken. Luă o bucată de carne de berbec ... o fripse... şi-mi detesă mă mai întremez (CL XVII, 70). Spre a lăsa ostile sale a se odihni şi a se întrema puţin (BĂLC. 142). Să întrerupă jocul (de cărţi) cât timp se vor întrema cu ceaiul (DEL. S. 139) sich... stärken werden. GR. LV. u. MOLD. -trama (bisw. -trărmd). ET. zu lat. trama „Zettel, Kette des Gewebes”, wie a destrăma. SG. ALR 1/1, K. 137, 138. întremare S. f. (1648 NT 1 Tim 1, 4) Erholung, Stärkung F. Mărgând la. acela loc pentru întrămarea trupului său (DOS. VS. Noe. 29; 175a; es ist von einer Heilquelle die Rede). Spre întrămarea beserecii ş-a creştinătăţii. (MOLIT. 1689, CCR 135) zum Heil der Kirche und der Christenheit. în primele zile de întremare (VLAH. DAN II, 163) der Rekonvaleszenz. GR.- trămare. ET. a întrema. întremător Adj. (1683 DOS. PAR. 86a) stärkend, kräftigend. învăţătură întremătoare (CĂR. PRE SC., CCR 133) heilsame Lehre. ET. a întrema. întremătură (t) PI. -türi S. f. (1581/2 PO21, Vorwort) Stärkung, Kräftigung F. GR. întră-. ET. a întrema. întreprinde V. tr. (1830 MONTESQUIEU 106) LM. unternehmen. GR. Konjungicrt wie ci prinde. ET. Nachbildung von frz. enlreprendre. întreprindere PI. -prinderi S. f. (1787 CANTACUZ. M. 158) 1. Unternehmen N., Betrieb M. 2. Unternehmung F. ET. a întreprinde. întrerupe V. tr. (1824 NICOARĂ 383) I. V. tr. unterbrechen. II. a se întrerupe von etw. ablassen. Am închis cartea, pe care am citit-o fără să mă pol întrerupe (VLAH. GV. 199). GR. -rumpe. Konjugiert wie a rupe. ET. Nachbildung von frz. înterrompre. 517 întrerupere întrerupere PI. -ruperi S. f. (1829 C. NGR.) Unterbrechung F. Această întrerumpere a unei vorbe amorezate pătrunse pe biata fată (C. NGR. 18). GR. -rumpere. ET. a întrerupe. întrerupt Adj. (1852 UR1C. 1, 177) unterbrochen. - Auch adverb.: Vezi, zise ea întrerupt, acolo-i sărmanul (EMIN. PL 59). - Neg. neîntrerupt. ET. a întrerupe. întretăia Präs, -tai V. tr. (1853 BAR.-MUNT. I, 265) durch-, unterbrechen. ET. Nachbildung von frz. entrecouper. întreţese V. tr. (1853 BAR.-MUNT. I, 268) durch weben, -wirken. GR. Konjugiert wie a ţese. ET. Nachbildung von frz. entretisser. întreţine V. tr. (1847 HEL. D. J. 154) unterhalten. GR. Konjugiert wie a ţine. ET. Nachbildung von frz. entretenir. întreţinut Adj. (1862 PTB.) unterhalten. întreţinuţi de femei sau de budget (VLAH. GV. 58). ET. a întreţine. întrevedea V. tr. (1862 PTB.) undeutlich sehen. Gândul meu ... întrevede legioane deşteptate din mormânt (AL. POEZII III, 98). GR. Konjugiert wie a vedea. ET. Nachbildung von frz. entrevoir. întrevedere PI. -déri S. f. (1862 PTB.) Zusammenkunft F. Iorgu avusese cu părintele său o întrevedere (XEN. BR. 36). ET. Nachbildung von ffz. entrevue. întrevorbire (t) PI. -biri S. f. (1840 DONICI) Unterredung F., Gespräch N. Doi trecători mergeau, Şi o întrevorbire de cuviinţă mare Ei serios ţineau (DONICI 93). ET. Nachbildung von frz. entretien. întrevorbitôr (t) S. m. (1868 BARC.) 1. Gesprächspartner M. (El) nu se deosebeşte întru nimic de întrevorbitorul său (DEMETR. NUV. 91). 2. Zwischenredner M. (BARC.). ET. Nachbildung von frz. interlocuteur. I. V. tr. behüben, traurig machen. (Cain) cu moartea lui Avei... pre mumă-sa întrista (MS. 18, Jh., GCR II, 63). Vremelnică iaste aceia ce veseleşte, vecinică iaste aceia ce întristează (ÎNV. 1700, GCR I, 339). II. a se întrista sich grämen, betrübt, traurig werden. Dragă, nu te întrista, Că la turc eu nu te-oi da (I.-B. 492). GR. trista (AL.). ET. trist. întristare PI. -tari S. f. (1563 CORESIPRAXIU 304; 1 Kor 7, 28) Betrübnis, Trauer F., Kummer M. O adâncă întristare se vedea pe faţa lui (C. NGR. 28). ET. a întrista. SG. ALR SN V, K. 1245. întristat Adj. (1620 MOXA, FIC I, 360) betrübt, traurig. ET. a întrista. SG. ALR SN V, K. 1244. întristăciune PI. -ciuni S. f. (um 1635 EFTIMIE L. 369) veralt.: Gram M., Betrübnis, Trauer F., Kummer Μ. Banii mai mult dau întristăciune şi voie rea când îi pierde neşline şi-i răpune (SPÄT. MIL., LET.21, 125). ET. a întrista. întroloca Präs, -loc (1698 CANT. DIV.) veralt.: I. V. tr. vereinigen, zusammenbringen, versammeln. Domnul... să-şi întruloace oştile cu ale ţarului şi cu unite puteri să se lupte împotriva turcilor (CANT. SCRIS. 8). Grăitorul (peţitorilor) bea cu părinţii fetei pentru fericirea tinerilor şi pentru ca D-zeu să-i întroloace dacă-şi sânt rânduiţi (MAR. NUNTA 121). II. a se întroloca sich vereinigen, versammeln, Zusammenkommen. Cine le meneşte (cucoarălor) zioa în care se înturlucă? (CON. 273). (Trupele) aveau să se în toloace într-o ...poiană (URECHE LEG. 228). Apoi (Ştefan) se întoarse şi se întrolocă cu oastea sa (ISPIR., CLXII, 185). GR. -truloca, -torloca, -truluca, -turluca (Präs, -hlc), -troloci, -torloci, Präs, -cesc (FR.-C. MOŢII 101), 3. Pers. -câză (CANT. DIV. I b). ET. zu într-un loc. întrolocâre PI. -cări S. f. (1705 CANT. IST. 68) veralt.: Vereinigung, Versammlung F. GR. Varianten wis bei a întroloca. ET. a întroloca. întrezări Präs, -résc V. tr. (1875 AL. P. III, 502) undeutlich sehen. Ochii cari-n întuneric întrezăresc fantome de iubire (GAZ. SÄT. XIV, 438). ET. Nachbildung von frz. entrevoir. întrista Präs, -téz (16. Jh. PS. SCH. 34, 14) întrolocât Adj. (1698 CANT. DIV. III a) vereinigt, versammelt. Un desemn reprezentând doi morcovi degeraţi şi întrulocaţi sub o coroană de pătlăgele (GHICA 151). - Neg. neînlrolocat. GR. Varianten wie bei a întroloca. ET. a întroloca. 518 întunecă întrona Präs, -néz V. tr. (um 1812 ŞINCAI, D.) auf den Thron erheben. ET. tron. intru Präs. (16. Jh. PS. SCH. 5, 13) 1. in. 2. LV. (16. fil. Jh.) in Übersetzungen bisw. für între (nach gr. év, eiç, lat. in etc.): Aduse Pavel şi-l puse întru ei (CV2 23a; Apg 22, 30). Penă-a cea mulţi simt întru voi bolnăvişi neputincioşi (MS. um 1618, GCR I, 52). 3. LV. întru să = (pentru) ca să DOS. öfters: Cearcă să găsească vreme pre-ndemână Intru să ucigăpre cel fără vină (DOS. PS. V. Ps 97, 88). ET. lat. intră. întruchipa Präs, -péz (1883 NĂD. NUV.) I. V. tr. c. einer Sache Gestalt geben, sie gestalten, bilden, formen. Băietul ...a luat mănunchiul şi tăiuşul şi le-au întruchipat în sabie (SEV. POV. 47) zu einem Schwert. Să le înjumătăţească (lemnele), doar va întruchipa două măldace (NĂD. NUV. I, 198). II. a se întruchipa (greifbare) Gestalt annehmen, sich verwirklichen. (Cerbul) numai s-au atins de apă (de apa moartă) şi s-au întruchipat aşa cum fusese de la început (SEV. POV. 256). Visul pe care-l vedea întruchipându-se încet, încet (SAD. POV. 29). ET. întru + chip. întrulocă siehe întroloca. întrülp Adj. (1893 COŞBUC) wohlgestaltet. Frumoase toate şi întrulpi (COŞBUC 22). ET. nach des Verfassers (TEKTIN) persönl. Mitteilung wegen des Reims aus în trup gebildet // Dagegen DRĂGANU, DR 1,300: întrulpel< întrulpic < într-un chip „gleich”. întrulucâ siehe întroloca. întruna siehe un. întruni Präs, -nésc (1702 ÎNV.) I. V. tr. vereinigen. Doamna N.... care întruneşte cele mai frumoase calităţi ale sufletului şi ale spiritului (AL. OP.'I, XVII). II. a se întruni sich versammeln. GR. inimi (ÎNV. 1702, BRV I, 434). ET. într-una, în + unu, vgl. auch frz. réunir. întrunire PI. -nid S. f. (um 1830 CONACHI 298) Versammlung F. întrunire electorală Wahlversammlunj ET. a întruni. întrupa Präs, -péz (1581 CORESIOMIL.,DENS. IST. II, 127) I. V. h. 1. verkörpern, in Fleisch und Blut verwandeln. Un popor pe pământul căruia monumentele lipsesc cu totul... n-au avut fapte care să merite a fi întrupate în monumente (CL IX, 11). 2. veralt.: (zu einem Ganzen) vereinigen. Stefan Vodă puse în gând ... a-ntrupa ţara lui (Radu) cu Moldova (ISPIR., CL XII, 176). El voieşte a întrupa toată românimea într-un singur stat (BĂLC. 8). II. a se întrupa sich verkörpern, Fleisch werden. Zunächst von Christus: PrecurataPrecistä... dintru care să va întrupa Domnul nostru Is. Hs. (MS. 1760, GCR II, 70). Şi se înlrupoşă de la Duhul Sfânt şi de la fata Maria se împeliţă (PRAV. GOV. 153b). — Danach: (Poporul) crede că dracu ...se întrupează sub formă de şerpe (ŞEZ. I, 245). GR. LV. în tr upi, întrupura (ANON. CAR.), întnipoşa. ET. zu trup. întrupare PI. -pari S. f. (um 1850 GLOS. BOGDAN 285a, TRS XVI, 431) 1. Fleischwerdung F. Anii de la întruparea Domnului ... nostru Is. Hs. 1648 (NT 1648, GCR I, 124). 2. Inkarnation, Verkörperung F. ET. a întrupa. întrupat Adj. (um 1670 ANON. CAR.) 1. v. Christus: fleischgeworden. 2. verkörpert. Văd vise-ntrupate gonind după vise (EMIN. O. I, 40). GR. înlrupurat (ANON. CAR.), întrupit. ET. a întrupa. întrupător Adj. (1892 SEV. POV. 40) 1. verkörpernd. 2. spez. im Volksglauben: apă întrupăloare Wundcr-wasser N., vgl. apă 1. c. ET. a întrupa. întrupoşâ siehe întrupa. întrupura etc. siehe întrupa ete. întrupurăciune (t) PI. -ciüni S. f. (um 1670 ANON. CAR) Fleischwerdung F. ET. a întrupura (întrupa). întunec siehe întuneric. întuneca Präs, -tunec (16. Jh. PS. SCH.) I. V. tr. verfinstern, -dunkeln, -düstem.Domnul... Norii aduna, Ceriu-ntuneca (AL. PP. 189). Ieniceri... şi spahiii vin de-ntunecăpământul (EMIN. O. I. 146). Lumina (fulgere)lor ... îţi întuneca vederile (NĂD. r NUV. II, 93) blendete. Că-i întunecase (bogatului) ’ mintea averile (ANTIM DID. 202) der Reichtum hatte ihn verblendet. îl întunecă (pre bogat) lăcomia bogăţiei (ANTIM DID. 202). II. a se întuneca finster, dunkel werden, sich verfinstern etc. Septemvrie în 12 s-au întunecat soarele, de au ţinut întunecare mai bine de un eifert (NEC. COSTIN, LET.2 II, 44). Se întunecă es wird dunkel. Nu vă-ntunecaţi, 519 întunecare Nu vă încruntaţi (AL. PP. 117) blickt nicht finster drein. GR. -ci (AL. POEZII I, 151), 3. Pers. Sg. Präs. în-tunearecă (CORESI TE4 34a; Mt 16, 3), Konj. să înturearece (PS. SCH. 68, 24), întunearece (CORESI PS.5127a; Ps 68, 27); arom. (î)ntuneârică u. (î)nlânică (PAPAHAGI), megl.-rum. (a)nliinică{PUŞC. EW 835). ET. nicht zu lat. lunîca (BYIIAN, WEIG. JB. III, 25), sondern, wie auch întunecos zeigt, zu ten ăirLeus (woraus auch întuneric), mit zunächst in den endungsbetonten Formen eingetretener Kürzung // ebenso PASCU u. IVANESCU; für lat. *intmJtăe < tunica DENSUSIANU, WEIGAND, PUSCARIU, CANDREA, SPITZER (vgl. CIORANESCU 4454). SG. ALR II/I, K. 10; SN III, K. 769, 770. întunecare PI. -cari S. f. (1581 CORESI OMIL. 28) 1. Dämmerung F. 2. Verfinsterung F. 3. Blendung, flg.: Verblendung F. ET. a întuneca. întunecat (16. Jh. PS. SCFI. 17, 12) 1. Adj. finster, dunkel, düster. De va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat (BIBLIA 1688 Mt 6, 23). De trei ani (calul) e ţinut bine Intr-o bollă-ntunecată (AL. PP. 106). Un împărat întunecat şi gânditor ca meazănoaptea (EMIN. PL 3) ein ... finsterer... König. II. Adv. finster, dunkel. Cele întunecat scrise în testament (COD. CAL. § 906) die dunklen Stellen. Tot e el arţăgos şi cală la om întunecat (RĂDUL. RUST. II, 93) blickt einen finster an. III. S. n. Dämmerung F. - Adverb.:pe (la) înlunecal(e) gegen Abend. ET. a întuneca. întunecăciunePl. -ciüni S. f. (1683 DOS. VS. Ian. 22; 37a) veralt.: 1. Dämmerung F. 2. Blindheit F. ET. a întuneca. întunecătură PI. -tiiri S. f. (1642 CAZ. GOV. 213) veralt.: Finsternis, Dunkelheit F. (DOS. AA lit. Π/36, 63). ET. a întuneca. întunecime PI. -cimi S. f. (um 1710 ANTIM DID.) 1. Finsternis, Dunkelheit F. (Privitorul) va vedea o adevărată întunecime de gazuri vătămătoare... ce se găsesc în atmosfera (satu)lui (MANOL. IG. ŢAR. 8). (Maica Domnului) a gonit noaptea şi toată întune-ricimeapăcatului (ANTIM DID. 17). - Spez. veralt.: întunecime (LM. eclipsă) de soare, de lună Sonnen-, Mondfinsternis F. 2. Anrede für den Teufel (CREANGĂ). GR. -nerecime, -nericime (ANTIM 1. c.). ET. a întuneca, bzw. întuneric. întunecos Adj. (um 1635 EFTIMIE L. 368) finster, dunkel. Mult e frunza deasă, Noaptea-ntune-coasă Şi calea pietroasă! (AL. PP. 62). ET. lat. tenebricosus // a. întuneca (DA). SG. ALR II/IMN 3783, 116. întuneric S. n. (16. Jh. PS. SCH. 10, 2) 1. Finsternis F., Dunkel N. Şi osebiD-zeu înfre mijlocul luminii şi între mijlocul întunerecului (BIBLIA 1688 Gn 1, 5). Lumina la-ntunerec mai mult luminează (GOLESCU, Z. III, 212) im Finstern, Dunkeln. Ce se naşte pe-n tun er ec trebuie să vază lumina (PANN PV. 1880 I, 28). Fiinţa omenească cea cuprinsă întru întunerecul păcatului (PS. RÂMN. 6b). E, se face întuneric es ist, wird finster, dunkel. Când intrară în oraş, era întuneric de tot (XEN. BR. 11) war es völlig dunkel. Mi se face întuneric înaintea ochilor es wird mir schwarz vor den Augen. 2. LV. Myriade F., Zahl von zehntausend. Strânsă 12 întunearece de ciur (DOS. VS. Dech. 31; 246b). (Sä facă) metanie câte untunearec într-o zi (PRAV. GOV. 116b). Nu-ţi fu milă de o cetate întreagă şi de atâtea întunearece de oameni (MĂRG.2 46b). Im weit. Sinn, bcs. im PL: Unzahl, Unmenge F. Dacă îi vor râdica pretoţi, vor fi mai mulţi, întuneric de oameni (NECULCE, LET.2 II, 355). Cădem întru întunearece de gânduri rele (MĂRG.1 112b) unzählige böse Gedanken. GR. älter -rec, LV. lunearec, întunearec, ferner dentu-nearec (BIBLIA 1688,1 Peti'2,9), untunearec (PRAV. GOV. 1. c.). Ganz auffallend ist întunec (C. NGR., CL II, 270 u. 273). ET. lat. lenebrfcus „finster, dunkel”, substantiviert wie dt. das Dunkel, it. Voscuro etc.; Bdtg. 2 nach asl. tlma. întunericeâlă PI. -celi S. f. (1881 JIP. OP.) selten: Dunkelheit F. Cu cătuşili, cu lanţurili, cu-ntu-nericeala şi cu strâmtoarea închisorii (JIP. OP. 93). ET. întuneric. întunericime siehe întunecime. întunericos Adj. (1826 GOLESCU CĂL. 51) selten: finster, dunkel. ET. întuneric. înturnâ Präs, -torn (16. Jh. PS. SCH.) LV. u. MOLD. I. V. ti-. 1. kehren, wenden, drehen. Ah! zise Zoe, înlumându-si lăcrămatii ochi spre el (C. NGR. 17). 2. zurückführen, -bringen; pc. (din cale) jdn. umkehren, zurückgehen lassen. Când turna-va Domnul prădarea Sionului (PS. SCH. 125, 1). Suflă, Doamne, un vânt ... Mândra să-mi întoarne, Sămi-o-ntoarne-n cale (AL. PP. 189). II. V. intr. zurückkehren. întoarnă la chilie-ţi (DOS. VS. Oct. 23; 83b). III. a se înturna um-, zurück-, wieder-, heimkehren. Bărbaţii turnându-se mearserăla Sodom (PO2 58; Gn 18, 22). Iordanul să în turnă îndărăpt (PS. 1651 113, 520 înţelege 3, CCR 110). Era câteva luni de când mă înturnasem ta laşi (C. NGR. 54). GR. 1. Pers. Sg. Präs, -torn, 3. -toarnă. Konj. să -toarne. LV. (16. /17. Jh.) -turnă. ET. lat. torn o, -äre „drehen”. SG. ALR SN I, K. 127, 253; IV, K. 1106. înturnâ re S. f. (uni 1630 PROPOV., GCR I, 142) veralt.: MOLD. TR. 1. Zurückkehren N., Wiederkehr F. 2. Wende F. GR. turnare. ET. a înturna. înturnât (1648 NT Röm 2, 5) LV. u. MOLD. TR. I. Adj. 1. umgekehrt. S-au dus toţi ... pe o cale ne-nturnată (EMIN. O. I, 31). 2. zurückgegeben. Darurile (î)naintea nun tei sunt neînturnate (ÎNDR. 272) sind nicht zurückzugeben. - Neg. neîn turnat. II. S. n. 1. Wende F. (ANON. CAR.). 2. Erbrechen N. (MOLNAR, DR IV, 389). GR. turnat. ET. a înturna. SG. ALR II/I, MN 6862, 8. înturnătoâre S. f. (1727 IORGA S. D. XIV, 274) LV. Rückgabe F. ET. a înturna. înţărca Präs, -ţărc (1581/2 PO2 67; Gn 21, 7) I. V. tr. entwöhnen, absetzen. Cum pate cuconul când să-nţarcăDe-l osăbăsc de sân de la maică (DOS. PS. V, 130, 7; Ps 130, 2). Nici eu, nici d-lor, nu suntem înţărcaţi de Scaraoţchi (AL. OP. I, 1662) sind keine teuflischen Böscwichtcr. Vgl. drac 6. De trei luni fusese înţercat de la masa bogată... a măreţului boier (GIIICA XII) war er femgehalten worden. Ca să-l înţerce de toate acele nestâmpărări şi vicleşuguri ale lui (SPÄT. MIL., LET.21,90) um ihm alle... abzugewöhnen. Ţiind Dunărea cu pază... înţercasepe turci de nu putea trece ... în Ţara Românească (DION. TEZ. II, 221) hatten sie den Türken den Weg abgesclinitten. De-oi scoate icoanele ... şi n-o ploua, cine mai aduceprinoase la. biserică? S-a înţercat cu acaflislele şi cu sărindarele (URECHE LEG. 69; der Pfairer spricht) dann ist es aus. II. V. intr. versiegen. I-a înţercat ţâţa când a fost bolnavă de lungoare (NĂD. NUV. I, 4). Vgl. bălai 4. GR. auch înţerca, Präs. -ţerc. ET. zu ţarc; eig. ein junges Tier in einen Verschlag (ţarc) absondern, damit cs nicht mehr zum Muttertier gelangen u. saugen kann, vgl. frz. sevrer etc. „entwöhnen” < lat. separare. SG. ALR I/II, K. 229; SN II, K. 396. înţărcare PI. -cari S. f. (1703 GCD) Entwöhnen, Absetzen N. ET. a înţărca. înţărcat (um 1650, H.2 II, 150) I. Adj. entwöhnt, abgesetzt. Cei înţărcaţi de la lapte, cei zmulţi de la ţâţă (BIBLIA 1688 Js 28, 9). II. S. n. Entwöhnung F. Las 'pe mine, moş Gheorghe, că doar nu-s de-nţercat (RĂDEIL. RUST. îl, 291) ich bin ja kein Säugling, kein Waisenknabe. - Neg. neînţărcat. GR. LV. ţărcat. ET. a înţărca. înţcglâ etc. siehe în ţigla etc. înţelegăreţ (t) Adj. (1679 DOS. LIT. 27b) geistig. ET. a înţelege. înţelegător Adj. (16. Jh. PS. SCH. 52, 3) verständnisvoll, vernünftig. ET. a înţelege. înţelegătură (t) S. f. (1563 CORESI PRAXIU 285) Verständnis N. ET. a înţelege. înţelege (1521 NEACŞU) 1. V. tr. 1. verstehen. Cu nevoie poate să scrie cineva să înţeleagă toţi, grăind unii într-un chip, alţii într-alt chip (NT 1648, GCR I, 126). La acea năvală jacu-tu-s-au o tulburare şi o amestecătură cât nu cunoşteau unulpre altul nici îşi înţelegeau în glas (AMIRAS, LET.2 IU, 119) noch einer den anderen verstand. Vatavul îmi lot dă a înţelege că m-ar lua (de nevastă) (CL XIII, 28) gibt mir ... zu verstehen, deutet mir ... an. N-aşJi pulul înţelege casa noastră fără dânsul (GANE, CL XVII, 122) ich hätte mir ... nicht vorstellen können. Aşa casă înţeleg şi eu ... Să merg cu fata la teatru ... la plimbare (CL XVI, 116) so ein Haus lasse ich mir gefallen. Mătuşa Măriuca e una din cele care scoate mahmurul din om; nu-i o femeie de înţeles ca mătuşa Anghiliţa (CREANGĂ, CL XV, 10) sie ist keine vernünftige Frau. Passiv.: Aceasta se înţelege de la sine das versteht sich von selbst. E jrumoasä, se-ntelege: ca copiii are haz (EMIN. 0.1,159). Ce se înţelege prin cuvântul... ? was versteht man unter dem Wort... ? Alt păcătos se înţelege Jâta lui fair şi altul feciorul văduvei şi altul Lazăr (ANTIM DID. 87). 2. fam.: cu asta nu înţeleg nimic das bringt mir keinen nennenswerten Vorteil, damit ist mir nicht geholfen. Să nu ia (el) banii cu târâita (de la editorul romanului său), că nu-nţelege nimic aşa (VLAH. DAN TI, 164). Hait! s-a dus şi primăvara! Şi de dânsa ... n-ai înţeles nimica! (RĂDUL. RUST. I, 67) und man hat nichts von ihm gehabt. 3. LV. erfahren, in Eifahrung bringen. Aceste am înţeles dintr-un boier bătrân (MIR. COSŢIN, LET.2 1, 309) das habe ich von einem alten Bojaren erfahren. 521 înţelegere înţelegând laghelo ...de venirea şi comnarea Edvighei (NEC. COST1N, LET.11 App. 7). Den gura aprodului au în (ales Ştefan Vodă toată povestea (MIR. COSTIN, LET.1 I, 328). Aţi înţeles mai sus cine au fost moşii strămoşii acestui Grigore Ghica Vodă (AM 1 RAS, LET.2 III, 155). - So auch: Va fi de capul tău de-oi mai înţelege ceva despre line (SBIERA POV. 241). II. a se înţelege 1. cu cn. sich mit jdm. verständigen, verabreden, mii ihm Übereinkommen, lată vine şi mirele ... să mai vaclă mireasa ... şi să să înţeleagă de nuntă (RETEG. POV. IV, 73) um sich über die Hochzeit zu einigen. Ne-am înţeles de zi. şi ne-am pornit odată (BOGD. POV. 259). S-a-nţeles de mai-nainte C-o ironică grimasă sä (e laude-n cuvinte (EMIN. 0.1, 134). A doua zi se înţeleseră ei la cuvinte (1SP. LEG.2 369). 2. sich einverstanden erklären. El s-au înţeles ca să pască, o turmă de iepuri un an de zile (SBIERA POV. 144). Părinţii... au întrebat şi pe Fătul-babei ori de se înţelege el cu cererea fetei (SBIERA POV. 146). 3. sich verstehen. Când se întâlneau, ea cu el... se înţelegeau din ochi (DEL. I. V. ş. V. 10) sie verstanden sich sofort. GR. 1. Pers. Sg. Präs, -leg, Konj. să -leăgă; Imp. -lege; Perf. -lesei, LV. -leş; Part. -Ies; Ger. -legând; Verbaladj. -legălor. - Bei COR. öfters mit schwachem Perf. etc.: -legă, -leguse, -legitl, siehe Belege CIP. PR. 158. ET. lat. inlellJgo, -ere. Im Präs, wurde urspr. *î.nţeleg etc. betont, wonach dann -ţ- auch in înţelegem etc. SG. ALR SN IV, K. 910; VI, K. 1581.' înţelegere PI. -legeri S. f. (1 6. Jh. PS. SCE1. 57, 10) 1. Verständigung F., Einverständnis N. Când încheie cu-o privire amoroasele-nţelegeri (EMIN. O. I, 157). Aceste două gazde au trăit totdeauna în bună. înţelegere (CL XV, 96). Veralt.: a lua înţelegere cu cn. sich mit jdm. in Einvernehmen setzen. 2. Sinn M., Bedeutung F. Cu ce înţelegere au zugrăvit pe Sfeti-Nicolae cu sabia în mână (DION. TEZ. III, 209) was sic damit meinten, daß sie den Hl. Nikolaus mit dem Säbel in der Hand gemalt hatten. 3. Verständnis N. 4. Vernunft F. - Neg. neînţelegere. ET. a înţelege. înţelegiît (t) (1563 CORES1 PRAXIU, DENS. TST. II,'190) I. Adj. (selbst)verständlich. II. S. n. Erkenntnis F. GR. S 1. în ţe legată. ET. a înţelege. înţeleni Präs, -nesc (1649 MARD.) 1. V. tr. zum Brachfeld machen, brach liegen lassen; fig.: zur Untätigkeit verdammen. A stârpi chirul ce înţeleneştepământul Moldovei (AL., CL VII, 410). Văzui oamenii arând Cu plugurile în rând; Numai pluguleţul meu L-a-nţelenit D-zeu (TEOD. PP. 291). II. V. intr. zum Brachfeld werden, verwildern, fig.: in Untätigkeit, in starre Ruhe geraten. Vântule, du-tede-i spune... Că leicuţa-i duce dorul Şi i-a-nţelenit ogorul (AL. PP. 284). Să-nţelenim cu măinili-n sân? (JIP. OP. 75). De când suntem făcute, n-a venit nimeni... să ne deschidă, de înţelenisem aşa (ISP. LEG.2 359; die Torfiigcl sprechen) so daß wir steif geworden sind. III. a se înţeleni zum Brachfeld werden, verwildern. Pământul care nu să ară, să înţeleneaşte (MARG.2 14a). GR. ţel- (BIBLIA 1688 Spr 24, 31 u. Jr. 2, 31); -lind (SPÄT. MIL., LET.21, 106). ET. felină1. înţelepciune S. f. (16. Jh. PS. SCII. 18, 3) 1. LV. Wissen N., Erkenntnis F. 2. Weisheit F. Mai bună e înţelepciunea, decâtpietrile cele scumpe (BIBLIA 1688 Spr 8, 11). Budun- Valesi n-au găsit a ji de înţelepciune ca să lase cetăţile ungureşti neluate (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 267). ET. lat. intellectio, -onem. înţelept (1521 NEACŞU) 1. Adj. weise. Ei iui înţelept veseleşte pre tatăl, iară fiul nebun este întristare maicii (BIBLIA 1688 Spr 10, 1). II.l.S. m. Weiser M. Pre cuvintele înţelepţilor apropie urechea ta (BIBLIA 1688 Spr 22, 17). 2. S. n. (t) Verstand, Intellekt M. (PS. SCH.). - Neg. neînţelept. ET. lat. intellectus; zu -ţ- vgl. a înţelege ET. SG. ALRSNV, K. 1238. înţelepţesc Adj. (1703 GCD) veralt.: weise (von Entschlüssen etc., nicht von Personen). Sfat înţelepţăsc (CANT. IST. 160) ein weiser Rat. ET. înţelept. înţelepţeşte Adv. (1644 MELETÜ CAZ., GCR1,110) weise. Cât de înţelepţeşte de a se bucura pe pământ de bunurile ce ai (OLL. HOR. 155). ET. înţelept. înţelepţi Präs, -ţese (16. Jh. PS. SCH. 18, 8) I. V. tr. weise machen. Şi duhul tău. cel bun ai dat să-i înţelepţeşlipre dânşii (BIBLIA 1688 Neh 9, 20). II. a se înţelepţi, weise werden. Să înţălepţesc oamenii când văclpre alţi oameni, petrecând nevoie (MS. ca. 1705, GCR 1,353). GR. Präs, -ţez (COR. PS. 18, 8; ÎNDR. 497). ET. înţelept. înţclepţie S. f. (1563 CORESI PRAXIU 459) veralt.: Weisheit F. Rostul meu grăi-va înţelepţie (PS ALT. 1651 48, 3, GCR I, 155). Şi îndată răspunse filosoful zicând: Eu învăţ pre oameni înţelepţie (FL. DAR., GCR I, 342). - Neg. neînţelepţie. ET. a înţelepţi. 522 înţcrcâ înţelepţii (1683 DOS. VS. Noe. 14; 126b) I. Adj. weise. II. (t)S.n. Weisheit F. ET. a. înţelepţi. înţeles (16. Jh. CV2 72a; 1 Petr 1, 20) 1. Adj. verstanden, verständlich. Neg. neînţeles unverständlich, rätselhaft. Vorbe neînţelese unverständliche Rede. Femeia asta neînţeleasă, care-mi spune că mă iubeşte ca şi cum m-ar întreba ce mai fac (C. NGR. 49). II. Adv. 1. vernünftig. Câteodată (nebuna) e foarte blândă şi vorbeşte înţeles (BOGD. VECHI 56). 2. pe înţeles verständlich. Deşi vorbeşti pe înţeles, Eu nu le pol pricepe (EMIN. O. I, 173). - Spez. LV.: in der Landessprache. Adus-au şi doi dascăli de cartea elinească ... şi altul care să înveţe pe înţeles moldoveneşle (AXINTE, LET.2 II, 162). III. PI. -leşuri S. n. 1. Sinn M., Bedeutung F. O, şopteşte-mi ... Dulci, cuvinte nenţelese, însă pline de-nteles (EMIN. O. I, 82). Toţi voiau, să ştie, vorba, cum s-o iaie la-nţeles (SPER. AN. 1892 I, 119) wie sie die Rede verstehen sollten. Nici muruialape păreţii de lemn n-are înţeles, fiindcă tot cade cu vremea de pe dânşii (SLAVICI, CL IX, 90) auch ... hat keinen Sinn, wäre zwecklos. 2. Verständnis N. Sa luom cuminecătura ... cu înţeles bun, ştiind ce şi derep-ce iaste tocmit de Is. Hs. (CORESI, GCR I, 25). ' 3. Einverständnis N. Când luară înţeles să-l ierte (DEL. S. 207) als sie darüber einig wurden, ihn freizulassen. - LV. auch S. f. înţeleasă (CV). ET. a înţelege. SG. ALR SN VII, K. 2139. înţelesătură S. f. (um 1630 PROPOV., GCR I, 141) Verstand M. ET. a înţelege. înţelinâ siehe înţeleni.. înţepa Präs, -ţep (1642 ÎNV.2 32b) 1. V. tr. 1. stechen. Inpredicele sale... înţepa ca viespea (CREANGĂ, CL XV, 314). înţeparăm caii cu pintenii (SAD. POV. 227). 2. pfählen. Apoi au poruncit (Ştefan Vodă) de au înţepat pre solii aceia (MIR. COSTIN, LET.21, 156). Unii ziseră să-l spânzure, alţii să-l ardă, alţii să-l înţape (GANE, CL VIII, 459).’ II. a se înţepa sich stechen. GR. 1. Pers. Sg. Präs, -ţep, 3. -ţeapă; auch -ţăpâ, Präs. -ţap u. -ţap. ET. zu ţeapă. SG. ALR SN 1, K. 242, 267; IV, K. 1088. înţepat (1853 BAR. MUNT. I, 405) 1. Adj. 1. gestochen, verletzt. 2. gereizt. Vom vedea şi asta! zise duduia, înţepată şi în lor căn du-se către Miţa (NĂD. NUV. II, 30). 3. steif. Cucoane înţepate, c-un zâmbet pregătit, de-aca-să(VLMA. DANII, 128). Π. Adv. steif Stând înţepat cu mâna în şold (GITICA 518). ET. a înţepa. înţepător Adj. (1841 POEN. II, 363) ^ . stechend, fig.: stichelnd. Privirea înţepătoare (a ei) (POP. NUV. 140). (Flăcăii) îi şopteau (fetei) şi câte o vorbă înţepătoare (BOGD. VECHI 131) eine Stichelei. ET. a înţepa. înţepătiiră PI. -tiiri S. f (1841 POEN. II, 364) Stich M., Stichelei F. Când i se vorbea prea tare, încerca în urechi nişte înţepături nesuferite (D13 METR. NUV. 57). Aici înţepătura e mai. aparentă (OLL. HOR. 322). ET. a înţepa. înţepeni Präs, -nesc (1561 CORESI TE417a; Ml 9, 17) I. V. tr. steif machen, (ver)steifen. Apoi dezleagă murgul şi-l pune la căruţă Şi-n torsul arc de oişti vârtos înţepeneşte (I. NGR., CL IV, 101) den über dem Hals des Pferdes zu stehen kommenden hölzernen Bogen. II. V. intr. steif werden. Câteodată îmi înţepeneşte tni-pul de nici mă pot rădica (NĂD. NUV. I, 88). Când ar înţepeni acest pământ şi n-ar mai produce crieri şi inimi, omeneşti (BODN., CL IV, 99) wenn ... erstarren würde. III. a se înţepen i steif werden. (Pärnu) deschise uşa-n lături şi se-nţepeni dârz dinaintea bătrânei (VLAH. NUV. 132) pflanzte sich... auf. Manea-n scărise-nţe-penea. (AL. PP. 73) M. richtete sich in den Steigbügeln stramm auf. GR. LV. ţep-. ET. ţeapăn. SG. ALR I/I, K. 150; SN III, K. 800. înţepenire PI. -niri S. f. (1814 CALEND. 174) Erstarrung, Versteifung F. GR. veralt.: ţepenire. ET. a înţepeni. înţepenit Adj. (1563 CORESI PRAXIU 260) steif, starr. Fiinţe tăcute, înţepenite (I. NGR., CL IV, 269; von den Engländern). Sub ţolul de lână se desemna figura mumei (moarte) în linii înţepenite (CL VIU, 404). Ţepeniţi de frică (DOS. VS. Oct. 23; 82b). GR. LV. ţep-. ET. a înţepeni. înţepuşâ Präs, -şez V. tr. (1683 DOS.) stechen. Au pătruns cu her înfocat prin stinghi de o au înţăpuşat (DOS. VS. Dech. 21; 232b). GR. înlăpuşa. ET. ţepuşă. înţercâ siehe înţărca.. 523 înţesă înţesă Präs, -séz (1829 PISC. O. 69) MUNT. I. V. tr. vollpfropfen, spicken. Oamenii altor năţii îşi înţeseazăpiingoaili cu bănet din negustorie (JIP. OP. 46). Grinzile de la tavan ... erau înţesate cu fel de fel de cărnuri afumate (ISP. BSG. 107). II. a se înţesa sich drängen. GR. înţesi. ET. unbek. // lat. *intexăre (DA; REW 8693). înţesat Adj. (1881 JIP. OP. 50) vollgepfropft, gespickt. Două mese lungi, înţesate de mosafiri (DEL. S. 120). ET. a înţesa. înţestât Adj. (1882 ISP.) selten: dickköpfig, eigensinnig. Oamenii dacă îl văzură atât de înţestât, îi arătară drumul şi-l lăsară să se ducă (ISP. LEG.2 138). ET. zn ţeastă. înţiglâ Präs, -gléz V. tr. (1856 SBIERA POV. 16) 1. zuspitzen. Săgeţile ş-a-nţeglat, Arcurile ş-a-ncordat (TEOD. PP. 421). 2. aufspießen. Au prins o broască ... şi înţiglindu-o, au venit la foc să ş-o prăjască (SBIERA POV. 16). GR. înţegla, înţigli. ET. zu ţiglă, ţeglă „hölzerner Bratspieß”, înţiglât Adj. (1703 GCD) spitz, scharf. Greierii îşi începură înţeglatu concert (POP. NUV. 187) ihr schrilles Konzert. Poate căglasu (ţăranul)luipareprea-nţiglat orăşanului (JIP. OP. 5) zu scharf. GR. înţeglat, înţâglat. ET. a înţigla. înţinâ Präs, -néz V. tr. (um 1640 URECHE) MOLD. c. etw. lose befestigen (so daß es leicht fällt), leicht anlehnen, undicht anfugen. Să taie pădurea, să o înţineze, ca să o poată porni să cază asupra ostii (URECHE, LET.21, 172). GR. auch -ţâna. ET. wahrsch. lat. tăi uo, -ăre „dünn, schwach machen”. înţinăt Adj. (um 1640 URECHE, LET.11, 100) Maxentie gătasăpod viclean şi înţânat slab pe apa Rămului... să dea pre pod să pice cu oastea-şi marele Constantin (DOS. VS. Sept. 14; 17b). (Capra) aşază o leasă de nuiele numai întinată şi nişte frunzări peste dânsa (peste groapa în care voia ea ca să cadă lupul) (CREANGĂ, CL IX, 342). GR. -ţânat. ET. a întina. înţoli Präs, -lèse (1857 POL.) fam.: I. V. tr. mit (neuen) Kleidern versehen, (neu) bekleiden, ausstaffieren. Gazda ... scoase ... un rând de haine mândre... şi înţoli pe biata femeie cu ele în locul zdrenţelor (UR. LEG. 33). II. a se înţoli sich mit (neuen) Kleidern ausstaffieren. De unde te-ai înţolit cu blănurile ieste scumpe? (BOGD. POV. 182). Şi-mi mai şi rămase (din bani) cu ce să se înţolească el, nevasta şi copiii lui (ISP. BSG. 122). GR. -/cî (JIP. R. 71). ET. ţol. înţolit Adj. (1715 DIICHITI 11) fam.: mit (neuen) Kleidern ausstaffiert, gut gekleidet. GR. -lat (GHEORGACHI, LET.2 III, 323). ET. a înţoli. înţoponâ siehe înţoţona. înţoţonă Präs, -nez (1853 BARONZIM. I, 339) MUNT. I. V. tr. herausputzen. II. a se înţoţona sich aufdonnem, herausputzen. Unili muieri... să-nţoţonează ca paparudili (JIP. OP. 73). GR. înţoponâ (OD. PS. 108, MV. 1894; 120), împoţoţona (COST.), înţorţonci (POL.). ET. scheint mit dt. Zotte, Zottel „hängender Haarbüschel” zusammenzuhängen; die Form -ţop- erinnert an den german. Stamm top (dt. Zopf frz. toupet etc.), ist aber wohl aus -pot- umgestellt, r in -tort- (vgl. ţorţoi, ţorţoale) stammt aus zorzoane, woraus a înzorzona. înţoţoneâlă PI. -neli S. f. (1881 JIP.) Putz M. (Femeile) să nu mai umble... în cheltuieli, în înţoţoneli (JIP. OP. 132). ET. a înţoţona. învălătuci Präs, -cesc (1683 DOS. PAR. 35a) MOLD. I. V. tr. (auf-, ein)wickeln, verwickeln. II. a se învălătuci sich einwickeln, verwickeln. Când minţile de spaimă să uluiesc, atuncea şi picioarele a fugi să împiiedecăşi în toate ierbşoarele să învălătucesc (CANT. IST. 164). ET. vălătuc. învălătucit Adj. (1705 CANT. IST. 120) eingewickelt, verwickelt. O bucată de petică, învălătucită în formă de învârtită (ŞEZ. I, 83). Plecară toţi... unul numai cu şal în spate... alţii... învălătuciţi în oghialuri (I. NGR., CL II, 86). ET. a învălătuci. învăli etc. siehe înveli etc. învălmăşâg siehe vălmăşag. învălmăşeală PI. -şeii S. f. (1839 MARCOVICID. 198) 1. Durcheinander sich bewegender Wesen: Gewühl, Getümmel N. Zgomotul trăsurilor, învălmăşala lumii, casele mari cu câte patru rânduri (VLAH. NUV. 10) das Menschengewühl. - Spez. von Kämpfenden: într-o clipă, învălmăşala fu generală (XEN. BR. 58) war das Handgemenge, die Schlägerei allgemein. 2. Verwirrung F. Această lipsă de zidiri se potriveşte 524 învăpăiâ şi cu învălmăşala noastră istorică despre acea vreme (CL IX, 11) zu unserer verworrenen ... Kenntnis. GR. -sală, vălmăş(e)ală. ET. a învălmăşi. învălmăşi Präs, mă -şese V. refl. (1829 PISC. O. 1) 1. sich wirr durcheinander bewegen, mengen. In inima lui acum alte năzuinţi, alte idei se învălmăşază (NĂD. NUV. II, 186). 2. in Verwirrung geraten, verwirrt, verlegen werden. Motoc ... se învălmăşa în vorbă (C. NGR. 124). GR. -măşa-. ET. anscheinend zu asl. valomu „in Haufen”, vgl. valmă, de-a valma, vălmăşag. învălmăşit Adj. (1829 C. NGR. OP. I, 18) 1. durcheinander, wirr. Strigătele învălmăşite şi nebune ale acestei grămezi de sălbatici (VLAH. NUV. 195; näml. der revoltierenden Sträflinge) das wirre Geschrei. 2. verwirrt, verlegen. Dorm (eu) ori sunt învălmăşit? (RANN PV.1 III, 132). Aci căpitanul se opri, făcu o figură învălmăşită (I. NGR., CL VII, 42) machte cin verlegenes Gesicht. GR. -sat. ET. a învălmăşi. învălui Präs, -vălui (1561 CORESI TE4 31a; Mt 14,24) 1. V. tr. 1. LV. rollen, wälzen. 2. LV. pc. jdn. bedrängen, -lästigen, -heiligen, jdm. zusetzen. Şi nemernicul să nu-l învăluiţi nicesă-l chinuiţi (BIBLIA 1699 Ex 23, 9). Când învăluia adunarea pre Moisi şi pre Aaron (BIBLIA 1688 Nm 16,42). Consta împărat... era eretic şi învăluia rău pre pravoslavnici (MOXA, HC I, 376). Pre carele va fi trimis judecătoriul să facă vreo slujbă, iar neştine-l va învălui şi nu-l va lăsa să-şi împle slujba (INDR. 3 8). Să căutaţi să le daţi bună pace, să nu-i învăluiţi pentru vamă (DOC. 1674, MELFI. CH. 39). - So auch: care va fi fost cauza tristeţei ce o învăluia? (GANE, CL XI, 289). 3. (um)hüllen, einhüllcn. Inima ... Mi-o-nvăluie-n chis-chineu Şi mi-o bagă-n sânul tău (I.-B. 338). Deac-am văst că nu mai vii, Focul eu învăluii (I.-B. 144) deckte ich das Feuer zu. II. a se învălui 1. LV. sich rollen, wälzen. De faţa lui fuge pământul, marea seacă, ceriul să învăluiaşte ca o hârtie (MĂRG.2165a) rollt sich zusammen. Ca marea învăluindu-se aşa vă veţi turbura (BIBLIA 1688 Js 17, 12) wie das rollende Meer. Şi de-a fund din prăpasle ieşia şerpi şi bălauri de să-mvă/uio printre picioarele lor (DOS. VS. Oct. 3; 41b). - So auch: O mare de lumină palidă se-nvăluieşte din toate părţile - e foc! (BODNĂR., CL I, 123) wälzt sich ... heran. 2. LV. sich beunruhigen. 3. sich umhüllen. ET. zu slav. valü „Walze, Welle” od. mm. val; Bdtg. I. 3. unter Einfluß von a înveli. SG. ALR SN 111, K. 769. învăluiălă PI. -icli S. f. (1643 IORGA D. B. I, 102) LV. Drangsal, Behelligung, Anfechtung F. Cânds-au lepădat de învăluialele aceştii vieţi. (MĂRG.2 172a). - So auch: Din toate aceste învăluieli, tot am rămas cu un câştig (GANE, CL XIX, 220). ET. a învălui. învăluire PI. -iri S. f. (1649 MARD.) 1. LV. Umwälzung F. 2. LV. Bedrängnis F. 3. Einhüllung F. 4. (t) Zusammenkunft F. (BIBLIA 1688 Ri 14, 8). ET. a învălui. învăluit Adj. (1581 CORESI OMIl, 265) 1. bedrängt, belästigt (VARL. CAZ.21, 57b). Pre un bucătariu învăluit de duhuri necurate (DOS. VS. Fevr. 1; 50a). Leşii... nu pot da ajutor domnilor din Moldova, fiind învăluiţi cu oşti asupraprusilor (NEC. COSTIN, LET.21, 150) da sic von einem Feldzug ... in Anspruch genommen sind. învăluit de astfel de gânduri., rămăsei mult în urma. tovarăşilor mei (GANE, CL XIX, 225). Când sunt foarte învăluite şi ocupate cu lucrul (MAR. NAŞT. 313) in Anspruch genommen. 2. (um)hüllt, eingehüllt. învăluit fiind cu un cearşaf peste pielea goală. (BIBLIA 1688 Mk 14, 51). Peste picior învăluit bine în obiele (NEC. COSTIN, GCR II, 3). Un om învăluit în onorabilitatea sa poale foarte bine nesocoti acele loviri (GHICA 144). ET. a învălui. învăluitor Adj. (1649 MARD.) 1. LV. wälzend. 2. LV. drohend. 3. umhüllend. ET. a învălui. învăluitură PI. -tiiri S. f. (16. Jh. PS. H. 30, 21) 1. LV. Hinabrollen N. 2. LV. Bedrängnis F. 3. Umhüllung F. ET. a învălui. învălură Präs, -vălur (MS. 1773) I. V. intr. sich wellen, wallen. Cosiţele (fecioarei) ... învălură preş te umăr sipreste spate (MS. 1773, GCR II, 91). II. a se învălură sich wellenartig bewegen (CADE). ET. zu val „Welle”, PI. valuri. învălurât Adj. (1820 BELD. N. P. I, 73) gewellt, wellig. Pe luciul apei. Invălurat (RĂDUL. RUST. I, 209). ET. a învălură. învăpăiâ Präs, -iez (16. Jh. PS. SCH.) I. V. tr. in Flammen setzen, entflammen. 525 învăpăiat II. a se învăpăia entflammen. Foc de fala lui învăpăie-se (PS. SCH. 17, 9). ET. zii văpaie. învăpăiat Adj. (1703 GCD) flammend, feurig (BELD. N. P. I, 50). Ochi învăpăiaţi, obraji aprinşi, buze pline de dragoste (SLAVICI, CL VIII, 432). Mă prindea de gât să mă înece în sărutări repezi, învăpăiate (LIT.). ET. a învăpăia. învăpăiere PI. -ieri S. f. (1703 GCD) Entflammen N. (BELD. N. P. I, 82). Când învăpăiarea patriotică trece pestefruntarii, peste Carpaţi sau peste Hem (GHICA 137; in einer Verspottung übereifriger Patrioten) das patriotische Feuer. ET. a învăpăia. învărâ Präs, se -reâză V. refl. (1788 MOLNAR SPRACHL. 304) Sommer werden. ET. vară2. în vărgat siehe vărgat. în vărsă siehe vărsa. învăţ PI. -văţuri S. n. (1673 DOS. PS. V.) 1. (schlechte) Angewohnheit F. Spre a se lepăda de un învăţ cu care timpul omului atât de lesne se deprinde (SLAVICI, CL XV, 433). La noi... s-a cam înrădăcinat nişte... învăţuri nesocotite (JIP. OP. 129). Vgl. dezvăţ. 2. Lehre F. Să botedză şi luă tot învăţul marelui Antonie (DOS. VS. Oct. 21; 75b). Să vă spui de-nţălepciune Cu-nţăles de-nvăţuri bune (DOS. PS. V. 48, 3). ET. postverbal von a învăţa. învăţă Präs, -vaţ (16. Jh. PS. SCH. 50, 15) 1. V. tr. l.pc. a fi (ugs. ohne a fi) c. jdn. daran gewöhnen, jdn. lehren, etw. zu sein. Femeia noastră... Pe bărbat L-a-nvăţat Dimineaţa nemâncat (SEV. AN. 163) morgens nüchtern zu bleiben. Bine-arfi să-i dau Câteva ciomege. S-o-nvăţ gospodină Alt chip ştiu că nu-i (SEV. AN. 104) um ihr beizubringen, eine gute Hausfrau zu sein. Muierea temătoare învaţă pe bărbat curvar (GOLESCU, Z. II, 294) eine eifersüchtige Frau macht den Mann zum Ehebrecher. l.pc. la plug, un cal la trap etc. jdn. den Pflug führen, ein Pferd den Trab etc. lehren; absol. abrichten, dressieren. pc. c., a face c. jdn. etw. (tun) lehren. Ascultaţi-mă, frica Domnului voi învăţa pre voi (BIBLIA 1688 Ps 33, 11). Pentru ce porunceşti tu lui D-zeu şi-l înveţi ce va să facă? (MĂRG.2 35b). Doamne, învaţă-ne să ne rugăm (BIBLIA 1688 Lk 11,1 lehre uns beten. Vere, te-nvăţ dă bine (JIP. OP. 135) ich rate dir gut. A învăţa mintepc. jdn. zur Vernunft, zur Raison bringen, Mores lehren. 4. c. de la cn. etw. von jdm. lernen. Direplate învăţaţi cei ce lăcuiţi pre pământ (BIBLIA 1688 Js 26, 9). Fiiul mieu în trei ani nimic nu învăţă (SINDIPA, GCR II, 188). Ce înveţi la tinereţe, aceea ştii la bătrâneţe (PANN PV. 1888 III, 30). Hirişul nume a prostolui dobitoc dacă învăţam (CANT. IST. 49) als sie den eigentlichen Namen ... erfuhren. 5. LV. befehlen, heißen. Ighemonul învăţă să o dezbrace goală şi să o bată cu loiege (DOS. VS. Sept. 3; 4b). (El) s-au aflat pururea în fruntea oştii sale, învăţând singur (MIR. COSTIN, LET.2 1, 338) und befehligte selbst. II. a se învăţa 1. cu c., a face c. sich an etw., etw. zu tun gewöhnen. Cine trăieşte cu chiorii, se învaţă a se uita cruciş (Spiw.) böse Beispiele verderben gute Sitten. Se învăţase lupii de mâncau acele trupuri moarte (NEC. COSTIN, LET.2 II, 34) die Wölfe stellten sich regelmäßig ein und ... 2. sich belehren lassen, Lehre annehmen. Să iar nici cu acestea nu vă veţi învăţa (MS. 16. Jh. Lv 26, 27, GCR I, 5). Nu ca să se înveţe venise (fariseii) (MS. 18. Jh., GCR II, 21). De multe în lume am dat şi tot nu m-am învăţat (PANN PV.4 1888 III, 25) und bin doch nicht klüger geworden. 3. vcralt.: lernen. Pentru ca să te înveţi a te teme de Domnul D-zeul tău (BIBLIA 1688 Dt 14, 23). Invăţaţi-vă de (= de la) florile câmpului cum cresc (VARL. CAZ.21, 225a). Şi te-nvaţă de la mine Ca să mori cum se cuvine! (AL. PP. 100). - Daher noch jetzt: a se învăţa minte (durch Erfahrung) klug werden, Vernunft, Raison annehmen. Popoarele nu se învăţau minte nebătute (CL III, 1). ET. viat. *invilio, -ăre „angewöhnen”, von vîtium „schlechte Gewohnheit”. SG. ALR SN V, K. 1412. învăţăre PI. -ţari S. f. (16. Jh. PS. SCH. 38, 4) 1. Angewohnheit F. 2. Lehre F. 3. Lehren N. ET. a învăţa. învăţât (1581 CORESIOMIL, DENS. IST. II, 138) 1. Adj. 1. gelehrt. Te lauzi că eşti învăţat fără a avea învăţătură (MS. 1713, GCR II, 6). Datoriu iaste (duhovnicul) întru scriptură învăţat a fi (PRAV. GOV., GCR I, 88). 2. abgerichtet, vertraut. Cine eşti învăţat la câmp să nu margă la păduri (MS. 1779, GCR II, 120) wer Feldarbeit gelernt hat. Ii legă... de coadele unor cai ne-învăţati la trăsură(CĂT. POV. 1,117). - Vgl. buiestru. 3. gewohnt. Io-s copilă desmierdată, Nu-s cu dorul învăţată! (I.-B. 109). - Neg. neînvăţat. II. S m. Gelehrter M. O dare de seamă în care cartea d-lui Philippide este recomandată atenţiunii învăţaţilor (CL XXIX, 846). ET. a învăţa. SG. ALR SN VI, K. 1620. 526 învârti învăţăcel PI. -cei S. m. (1703 GCD) 1. Lehrling M. Nici un jierariu n-avea în fierăria sa atâţia învăţăcei ca dânsul (SBIERA POV. 248). 2. bisw.: Schüler M. ET. învăţat. învăţământ PI. -minte S. n. (1854 BAR. MUNT. II, 795) 1. Unterricht M.: învăţământul primar, secundar, superior der Grundschul-, Gymnasial-, Hochschuluntcrricht. 2. bisw.: Lehre F. O notiţă statistică foarte curioasă şi plină de învăţăminte (CARAG. SCH. 39). ET. zu a învăţa, nach ital. insegnamento, frz. en-seignement. învăţător (16. Jh. CV2 61b; Jale 3, 1) 1. Adj. 1. lehrend. 2. (t) lehrreich. II. s. m. Meister, Lehrer, später: Schullehrer M. laste datoriu lot omul ...să urmedze urma acestora d-zăieşti învăţători (MS. 1632, GCR I, 77; von den Kirchenvätern). Invăţăloriule, au nu bagi samă că pierim? (BIBLIA 1688 Mk 4, 38). GR. Voie. -toride, LV. auch -toâre. S. f. învăţătoâre. ET. a învăţa. SG. ALR SN IV, K. 912. învăţătură PI. -turi S. f. (16. Jh. PS. SCH. 3, 12) 1. Lehre, Belehrung F. Nu lepăda învăţăturile mâne-ta (BIBLIA 1688 Spr 1, 8). învăţătura cea dentăi iaste aceasta: un lucru ce tu nu poţi să-l aibi, nu-l cerca (MS. 1764, GCR II, 77). S-a rugat (fierarului) ca să-l primească la învăţătură (SBIERA POV. 248) daß er ihn in die Lehre nehme. Când se făcuse copil de învăţătură (CARAG., GAZ. SĂT. XIV, 479) als er das schulpflichtige Alter erreicht hatte. Neobositul părinte ... sfătuia pe oameni să-şi deie copiii la. învăţătură (CREANGĂ, CL XIV, 365) zur Schule. 2. LV. Gelehrsamkeit, Bildung F. Pentru învăţătura lui a fost tergiman împăratului (NECULCE, LET.2 II, 190). 3. LV. Befehl, Auftrag M., Anordnung F. (Dacăpopa) nu va merge, ce va zice, că n-am învăţătură de la episcopul să fiu cuiva duhovnic (PRAV. GOV. 65). Sau cu învăţătura cuiva de va lăsa (preotul) foc în oltariu (Ş. TAINE 138) auf jds. Anordnung. Toate (albinele) de învăţătura ei (a matcei) ascultă (URECHE, LET.21,221). ET. a învăţa. SG. ALR II/I, K. 188; SN II, K. 500. învâlvătă (t) V. refl. (1815 DION.) (auf) lodern lassen. Atunci mai groaznic împuterni-cindu-se focul, căci se învâlvătă din buţile cu untdelemn şi din buţile cu rachiuri spirt (DION., TEZ. II, 204). ET. zu vâlvă, vgl. bcs. vâlvătaie. învârligât Adj. (1895 ŞEZ. geringelt. Incârligată, învârligată, In ureche de carne aninată (ŞEZ. IV, 67; Rätsel vom Ohrring). ET. vgl. bârligat. învârstă siehe vârsta. învârteălă PI. -teii S. f. (um 1830 CON. 252) Drehung F. învârtelile şi strâmbăturile pehlivanilor şi ale măscăricilor (FIL. CIOC. 29). ET. a învârti. învârtecuş PI. -cuşuri S. n. (um 1830 GOL. CONDICA) Windung F. Peştele înfundat pe după învârlicuşurile gărduşului cu greu nimereşte să iasă înapoi (ŞEZ. IV, 117). - Siehe auch inel. GR. -ticuş. ET. zu învârti. în vârteji Präs, -jesc (1620 MOXA, HC I, 389) 1. V. tr. 1. LV. bisw. (um)kehren, wenden (trans.). Şi au învârtefil (pexeoTpeij/e) Domnul D-zeul tău bleste-murile în blagoslovenie (BIBLIA 1688, Dt 23, 5). 2. umkreisen, -wirbeln. Holbura (mării) corabiia a învârtiţi, şi valurile pe deasupra a o năbuşi începură (CANT. IST. 133). 3. kreisen lassen. Vârtejind ochii roată, aruncă privirea ... în obrazul Sultănichei (DEL. S. 52). II. a se învârteji 1. LV. u. PP. um-, zurückkehren. îndată s-au învârtejit Tomşa hatmanul şi cu Moţoc vornicul şi cu moldovenii şi au încunjurat cetatea (URECHE, LET.21, 215). Până te vei învârteji în pământ, dintru carele le-ai luat (BIBLIA 1688 Gn 3,19). Noi înapoi ne învărtejim, Tânărului împărat să-i vestim (TEOD. PP. 164). -LM. archaisierend: (Mihai) numaidecât se învârteji îndărăt cu toate ostile (BĂLC. 59). 2. kreisen. Un nour de corbi fâlfâiape deasupra ... şi se învârteja în toate părţile (BĂLC. 570). GR. vârteji, învârteji (CANT. 1. c.), învârtiţi. ET. zu vârtej. învârtejire S. f. (1688 BIBLIA Nm 32, 14) Kreislauf M. De trii ori soarele învârlijirea ş-au sfârşit (CANT. IST. 111) hat... ihren Kreislauf vollendet. GR. -tijire. ET. a învârteji. învârti Präs, -ţese, -vârt (1673 CATEH. CALV. 5) I. V. tr. (im Kreis, um)drehen. Moara ... Roţile şi le-a-nvârtit (AL. PP. 103). Prea le învârteşti (cărţile de joc) cu primaru, cu ăla de la tutunuri (RĂDUL. RUST. II, 9) du läßt sie gar zu oft... kreisen. Mane ... Paloşul din sân scotea Ş-aşa bine-l învârtea Că pe Toma mi-l tăia (AL. PP. 73) und schwang ihn so geschickt. L-a băgat în judecăţi, l-a sucit, l-a învârtit şi l-a lăsat sărac luciu (DEL. S. 19) setzte ihm so lange zu, bis er ihn bettelarm gemacht hatte. Tineri greci... 527 învârticuş capabili de a învârti deodată intrigile politice şi intrigile amoroase (GH1CA 97) zu betreiben. II. a se învârti sich drehen. A început să ne spună că pământul se învârte ca prisne/ul şi dă mereu ocoale împrejurul soarelui (SLAVICI, CL XIV, 141). Deodată i se/acu gol în cap... şi i se păru că se învârteşte locul cu el (VLAH. GV. 73) daß sich alles mit ihm drehte. Para pâlpâia, Fumul se-nvârtea (AL. PP. 119) wirbelte empor. Cinci cămăruţe în care abia te poli învârti (C. NGR. 64) in denen man sich kaum umdrehen kann. (Lupul) se mai învârte cât se mai învârte prin casă, doar a mai găsi ceva (CREANGĂ, CL IX, 341) dreht sich ... hin und her, schnüffelt... herum. ET. asl. vrüteti. SG. ALR SN V, K, 1458. învârticuş siehe învârtecuş. învârtire PI. -tiri S. f. (1649 MARD.) Drehen N., Drehung F. ET. a învârti. învîrtit (um 1670 ANON. CAR.) 1. Adj. gedreht. II. 1. S. n. Drehen N., Drehung F. 2. S. f. învârtită, PI. -tite strudelartiges Gebäck. Plăcinte, babe, învârtite şi alte copturi (MAR. NUNTA 236). 3. învârtită, învârtită weitverbreiteter Volkstanz (D.TPR: 81 Belege). ET. a învârti. învârtitor (1683 DOS. PAR. 13b; Gn 3, 24) I. Adj. drehend. II. învârtitoăre, PI. -ţâri S. f. 1. Kurbel F. 2. Wasserstrudel M. ET. a învârti. învârtitură PI. -turi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Drehung (im Kreis), Umdrehung F. Şi au ieşitprimpre-jurul cetăţii să caute să deie de pricina învârtiturei ei (SBIERA POV. 166; die Stadt hatte eine Drehung um ihre Achse gemacht). ET. a învârti. SG. ALR SN 111, K. 794. învârtoşa Präs, -şez (16. Jh. PS. SCH. 31,8) I. V. tr. härten. Ameslecă-n ea (în faină) sare ş-o mai învârtoşază, O-ntoarce ş-o frământă, făcând-o aluat (CL VII, 247). Voiu învârtoşa inima lui (Faraon) şi nu va lăsa oamenii (PO2 191; Ex 4, 21). II. a se învârtoşa hart werden, sich verhärten. Hră-boriţi-văşi învârtoşaţi-văinema noastră(CORESI PS.5 53a; Ps 30, 26). GR. 1. Pers. Sg. Präs, -tos, 3. -toâşă (CORESI; PS. SOI.); învârtoşi. ET. vârtos. SG. ALR SN IV, K. 1229. învârtoşâre S. f. (16. Jh. PS. SCH. 70, 3) Er-, Verhärtung F. GR. învârtoşire. ET. a învârtoşa. învârtoşat Adj. (16. Jh. PS. SCH. 1 10, 8) verhärtet, hart. GR. învârtoşil (CORESI OMIL. 64a). ET. a învârtoşa. învârtoşime PI. -sinii S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 469) Stärke, Festigkeit F. Văzând împăratul învârtoşimea sufletului sfântului patriarh şi mintea lui cea neschimbată (Ş. TAINE 246). ET. a învârtoşi (învârtoşa). învârtoşitură PI. -türi S. f. (1683 DOS.) Feste F. Şi chemăD-zeu învârtoşitură. ceriu (DOS. PAR. Gn 1,8; GCR1,265) und Gott nannte die Feste Himmel. ET. a învârtoşi (învârtoşa). învârvomât (t) Adj. (1681 DOS. TR.) überreichlich, -schwenglich. Pre-a ta-ndelungärăbdare, om-dragoste-nvârvomată(DOS. OP. I, 344). Nevoinţă învărvomată (Glosse: covârşitoare) şi viaţă curată... petrecând (DOS. VS. Sept. 2; 3a). GR. auch -vonal. ET. zu asl. v/v/AomE „gehäuft, über das Maß”. învechi Präs, -diese (16. Jh. PS. SCII.) I. V. tr. alt werden, (d. i. die Eigenschaft des Ncuscins verlieren, wogegen a îmbătrâni alt an Jahren werden). II. a se învechi alt werden, veralten. Haina vicleşugului curând să vecheşte şi în toate părţile dest\ximâmdu-să, ruşinea i să dezgoleşte (CANT. IST. 264). GR. LV. vechi (PS. SOI. 101,27). ET. vechi. învechit Adj. (1683 DOS. VS. Fevr. 12; 66b) veraltet.: alt, abgenutzt. Odăjdiile cele învechite ... să le îngropaţi în ollariu afund (LITURGHIE 1702, GCR I, 346). GR. LV. vechii. ET. a învechi. învecina Präs, mă -nez V. refl. (1683 DOS. VS. Oct. 15; 66b) cu cn., cu c. jdm. benachbart sein, an etw. angrenzen, -stoßen. Se protimisesc la cumpărătoarea celor nemişcătoare... cei ce se vecinesc în lat (COD. CAR. Pentru vânzări, Art. 7). Şi era la el grădină vecinindu-se alăturea cu casa lui (BIBLIA 1688 Sus 1,4). GR. (t) (în)vecini. ET. zu vecin. învecinat Adj. (1825 B.) benachbart. ET. a învecina. 528 înverigâ învccinici siehe înveşnici. învedera Präs, -réz (1683 DOS. VS.) I. V. tr. veralt.: sichtbar vor Augen führen, an den Tag legen, kundgeben, offenbaren. S-au pogorât un luceafăr ş-au întral în pântecele ei, care vedera strălucoarea ce avea să aibă... cuconul (DOS. VS. Apr. 22; 94a). De mai este alt titlu ... De a-mi vedera amoriul (CON. 230). II. a se învedera sich offenbaren. S-au vederat prin tine Că pot iroii să fie Viteji făcători de bine (CON. 199). GR. (t) ved-. ET. zu vedere; wahrsch. Buchwort. învederat Adj. (1683 DOS.) augenscheinlich, offenbar. De vreme că (cuvântul) era în început, vederat este că-i mai de-apoi decât nenceputulpărintele (DOS. VS. Noe. 23; 145b). GR. (t) ved-. ET. a învedera. înveli Präs, -lèse (1561 CORESI TE4 65a; Mt 27, 59). 1. V. tr. 1. cu c. mit etw. um-, verhüllen, în c. in etw. hüllen, schlagen, absol.: einhüllen, -schlagen. Strânsă svintele ei moşti şi le-nvăli cu pândză curată (DOS. VS. Oct. 24; 85b). Aburi ce învălesc cu o ceaţă închisă vârfurile dealurilor (SUŢU NOT. 18). Nu sunt mort, nu mă boci Nici în pânzi nu mă-nveli, Ci în stremţe mă-nveleşte De mă schimbă caliceşte (AL. PP. 137). Ea năframa ş-o lua ... Capul, faţa-şi învelea (AL. PP. 23). 2. TR. BAN. : mireasa der Braut das Kopftuch umbinden (MAR. NUNTA 289; 704). 3. focul das Feuer (mit Asche) zudeckcn. Focul e-nvălit pe vatră, Iar opailele-au murit (COŞBUC 6). 4. MUNT. o casă cu şindrilă, olane etc. ein Haus mit Schindeln, Ziegeln etc. decken. 5. urzeala pe sul die Kette aufbäumen. II. a se înveli sich einhüllen, zudecken. Fät-Frumos ... învălindu-se în mantaua ce i-o ţesuse din raze de lună, se culcă (EMIN. PL 23). GR. MUNT. înveli, sonst -văii; ebenso die Ableitungen. ET. asl. valiti „rollen, wälzen”; urspr. wohl „um etw. rollen”, vgl. I. 5 sowie a învălui u. val „Rolle”. SG. ALR SN III, K. 769; IV, K. 1164. înveliş PI. -lişuri S. n. (1728 RADU POP., MAG. IST. IV, 99) 1. Hülle, Decke F. Ascult cum învălişul De la cărţi ei (şoarecii) mi le rod (EMIN. O. I, 105). Un pat vechi, un mindir de paie şi un înveliş (CAR. MI. 9) eine Schlafdecke. 2. Dach N. Invălişuri cu streşina ieşită ca o umbrelă (GHICA, CL XIV, 211). Crăcile (stejarului) ... fac în jurul trunchiului un înveliş înalt si rotund (OD.-SL. 207). GR. -văliş. ET. a înveli. învelit Adj. (1563 CORESI PRAXIU 166) 1. umhüllt, zugedeckt. 2. mit Schindeln, Ziegeln etc. gedeckt. Cu toată abundenţa de şindrilă la munte, se găsesc însăşi acolo case învelite cu paie (MAN. IG. ŢĂR. 28). GR. -vălit. ET. a înveli. învelitoârc PI. -tori S. f. (1648 NT 1 Kor 11, 15) 1. Hülle, Decke F. Invălilorile capetelor şi încingătoa-rele mijloacelor (CANT. IST. 243). Suflă în lumânare şi-şi vârî capul sub învălitoare (VLAH. NUV. 35). învălitori de masă Tischdecken (MAR. ÎNM. 35). -TR. BAN. Kopftuch der Braut. 2. Dach N. Cu (scândurile) acestea, dulgherii fac învelitori la case (OD.-SL. 206). GR. în vă-. ET. a înveli. învelitură PI. -turi S. f. (1649 MARD.) 1. Rollen, Wälzen N. De-nvălitura holbărilor mării (DOS. VS. Sept. 26; 28b). 2. Hülle, Decke F. GR. în vă-. ET. a înveli, vgl. a învălui. învenge siehe învinge. învenina Präs, -nez (1698 CANT. DIV. 82b) I. V. tr. giftig machen, (von Schlangen etc.:) vergiften (wog. a otrăvi = Gift eingeben). II. a se învenina giftig werden. Fig.: erbittert werden. Acum însă lucrurile se înveninase de tot (XEN. BR. 16) war eine erbitterte Stimmung zwischen ihnen eingetreten. GR. LV. venina. ET. lat. (in-)veneno, -äre (DA). înveninat Adj. (1563 CORESI PRAXIU 258) giftig. Feriţi-vă de păcate ca de un şerpe veninat (VARL. CAZ.21, 340a). Un şarpe-nveninat (AL. PP. 217). Aburi veninati de cumplit zmeu (DOS. VS. Martie 1; 9a). GR. LV. veninat. ET. a învenina. înveri Präs, -resc V. refl. (1896 BOGD.) Vettern sein. Cred că suntem (veri) de a patra ori a şesea spiţă, dacă nu cumva ne înverim - după Adam (BOGD. BURS. 31). ET. zu văr, PI. veri, Eigenbildung BOGD. înverigâ Präs, -rig V. tr. (1812 MAIOR IST.2 6) 1. verketten; verriegeln. 529 învcrigât 2. in Ketten legen. 3. umzingeln. GR. veriga. KT. zu verigă. înverigât Adj. (um 1670 ANON. CAR.) 1. angekettet. Să vă dau pe Tanislau Legat, veregat, Cum e bun de spânzurai? (MF I, 85). 2. umzingelt. GR. verigat, veregat. KT. a in veriga. înverşuna Präs, -nez (1654 NEAGOE ÎNV.2 108b) I. V. tr. veralt.: in wilde Leidenschaft versetzen, entflammen, erbittern. Cântecele de aiduci sufletul ţi-l înveseleşte, trupul ti-l întăreşte, mintea ti-o înverşunează (GOLESCU, CLVIII, 73). II. a se înverşuna in wilde Leidenschaft geraten, entflammt, erbittert werden. Ea ... învierşunându-săasupra lor cu mare dragoste (BAR. HAL. I, 23) indem sic sich mit wilder Licbcswut auf sie stürzte. - Auch advcrbiell. GR. -viers; Präs, -sün (B.). KT. unbek., vgl. vier sun. înverşunare PI. -nări S. f. (1822 BOBB) Erbitterung, Wut F. Te uram cu-nverşunare, Te blestemam (EMIN. 0.1,212). Când... i-am văzut (pe români) ... urcându-se pe parapete cu ochii ieşiţi din cap de înverşunare (CL XVII, 6; ein Türke schildert den Kampf bei Griviţa). O ceată de dulăi ţepeni lălrând cu în viers un ar e (OD. PS. 12). GR. -viers-. ET. a înverşuna. înverşunat Adj. (1713 ANTIM PILDE 130) erbittert, wütend. Se tăiau uniipre alţii fibră de nici o milă: atâta erau de înverşutaţi ostaşii (ISP. LEG.1 I, 27). In ideile sale politice şi sociale artistul e democrat înverşunai (I. NGR, CLV, 338). GR. -viers-, ET. a înverşuna. înverzi Präs, -zcsc (1581/2 PO2 137; Gn 40, 9) I. V. tr. ergrünen lassen. Dragoste, Tu uşii mândra pajişte; Tu mi-o uşti, tu mi-o înverdzeşti (I.-B, 15). Tot ce înverde, ce în floare si creste (BUDA1-DELEANU HI, 7). II. V. intr. grün werden. De-i vedea că înverzeşte (inima mea), Poţi să tragi a mea nădejde; De-i vedea că s-a-negrit... Ia-ţi nădejdea de la mine (I.-B. 338). La un pom ciudat soseşte Şi-l vede cum înverzeşte (BARAC, GCR II, 173). ’ III. a se înverzi grün werden. Unde şede dragostea, Să-nverzeşlepajiştea (I.-B. 14). GR. ungewöhnl.: 3. Pers. Sg. Präs. înverde (BUDAI-DELEANU 1. c.). ET. verde. SG. ALRSN V, K. 1389. înverzit Adj. (1801 BAR. ARGF1IR 11) ergrünt. O poiană... înverzită, înflorită (AL. PP. 164) eine ergrünte, blühende Waldwiese. ET. a înverzi. înveseli Präs, -lèse (16. Jh. CV2 80b; 1 Petr 4, 13) 1. V. tr. erheitern, fröhlich machen, erfreuen. Răsu-ţi lumea veseleşte, Plănsu-ţi lumea amăreşte (I.-B. 15). Dereaptele Domnului, dereapie veselesc inema (CORESIPS7 31a; Ps 18,9). Un soare frumos, o noapte senină mă înveseleşte (C. NGR. OP. I, 40). II. a se înveseli 1. fröhlich sein, sich belustigen, vergnügen. Astăzi se bucură îngerii şi ceriurile se veselesc (MS. 17. Jh., GCR 1, 83). Când şedeţi la masă de vă veseliţi cu mâncări şi cu băuturi (MS. 1654, GCR I, 167).’ 2. froh etc. werden. C-aşa-i jocu românesc Cu strigăt ardelenesc, Când l-auz, mă-nveselesc (I.-B. 359). Direpţii să vor veseli de faţa lui D-zeit şi de cântările cele dulci a îngerilor (VARL. CAZ.21, 28a) werden sich an... erfreuen. - LV. u. PP. intr.: Cu svinţii veselind (DOS. VS. Sept. 17; 20b). Cât îl auzea. Domnu-nveselea (AL. PP. 187). Mândră masă-şi întindea Şi lot bea şi veselea (AL. PP. 72). Bem, cântăm şi veselim Şi din gură chiitim (MAR. NUNTA 718). GR. veralt.: veseli. ET. vesel. înveselit Adj. (1683 DOS.) erfreut, erheitert. Acea veselită muzică a cântării (DOS. VS. Dech. 4; 192a). GR. LV. veselit. ET. a înveseli. înveselitor Adj. (1703 GCD) erheiternd, belustigend, erfreuend (1776 MINEIUL 3). GR. veralt.: veselilor. ET. a înveseli. înveşmânta Präs, -mânt V. tr. (1852 BĂLC. 597) bisw.: (be)klciden. Sfânta poezie-n mantă Radiantă ... învestmăntă deal şi vale (DEPAR. II, 4). GR. -vestm-. ET. veşmânt. înveşmântat Adj. (1839 C. NGR. OP. II, 259) bekleidet. Podul Mogoşoaiei. era plin de privitori... bine înveşmântaţi (FIL. CIOC. 343) gut gekleidete Zuschauer. GR. -vestm-, ET. a înveşmânta. în veşnici Präs, -ccsc (1822 HMST. 150) verewigen. Tu foarte vredniceşti A la împărăţie să o înveciniceşti (DONICI 118). GR. (t) învecmici, veciniei (OLL. HOR. 327). ET. zu vecinie (veşnic). 530 învieţui înveşnicit Adj. (1836 C. NGR.) verewigt. Acea blândeţe ce se vede învecinicilă de penelul lui Rafael (C. NGR. 35). GR. (t) -vecin leit. ET. a în veşnici. înveşte siehe învesti. în veşti (16. Jh. PS. SCH. 34,13) LV. (16. /17. Jh.) TR. u. arom. I. V. tr. (be)kleiden. Şi-i învăscu (D-zeu pre Adam şipre Eva) în piei de trup (MOXA, HC I, 347). II. a se învesti sich anziehen, ankleiden. Leapădă-ţi de pre tine toată boala şi te scoală de le-nveşte şi te-ncinge (DOS. VS. Noe. 10; 116b). GR. Inf. bei DOS. meist înveşte, ebenso arom. înveâştire u. învişteâre. - 1. Pers. Sg. Präs, -văsc, 2. -veşti, 3. -veste, 1. PI. -veştim (COR. CIP. PRINC. 160), 2. u. 3. PI. nicht belegt, Konj. să -vâscă, bei COR. -veâscă, ferner arom. 1. Pers. Sg. învescu, Konj. să -veâscă; megl.-rum. anvescu. Impcrat. -veste; Perf. -văsciti (arom. -visciii), bisw. -veştii; Part. -văscât, bisw. -veştii; Ger. -văscand (DOS. CIP. PRINC. 160). ET. lat. vâstio, -ire; 2. Präs, -veşti, 3. *-veste führte zu 1. -vesc etc. nach cresc, creşte, pasc, paşti, paşte, cunosc, -noşti, -noaste, ein Vorgang, der sich in arom. escu „ich bin” wegen eşti, easte wiederholt hat. învestire (t) S. f. (16. Jh. PS. SCH. 68, 12) LV. i. Ankleiden N. 2. Kleidung F. GR. înveştere. ET. a învesti. învestit (t) (16. Jh. PS. SCH. 44, 15) LV. I. Adj. angezogen, bekleidet. împărăteasa ... în veşminte poleite învestită (COR. PS. 44, 15). Să îmblătească ... Şirezile ... dară aşa ca ... numai să aleagă jirul pânilor nenvăscut (SBIERA POV. 159) die nackten Getreidekömcr. Aici în raza de lumină învăscul Se afla locaşul celui care toate le-a făcut (DULFU PĂC. 50). II. S. n. 1. Ankleiden N. 2. Kleidung F. GR. învăscât. ET. a învesti. învia Präs, -viu, -viez (16. Jh. PS. SCH. 11, 6) I. V. tr. (wieder) lebendig machen, beleben, auferwecken. (D-zeu) fece pre Adam din pământ şi cu suflarea l-au înviat {DOS. VS. Martie 25; 53a). Feciorul cei văduve din Sarepta ce l-au învis Ilieprorocul (DOS. VS. Sept. 21; 20b). (Hs.) ne învie pre noi carii eram morţi în păcate (EV. 1580, CCR 34). II. V. intr. (wieder) lebendig werden, sich beleben, auferstehen. Ne rugăm ca cu pace să adurmim şi să înviem (ÎNDR. 56). (Tis.) au învis a treia zi de în moarte (MOXA, HC I, 358). Nu vor învia necredincioşii la judecată (BIBLIA 1688 Ps 1, 5). Acesta au învis din morţi (BIBLIA 1688 Mt 14, 2). Frunza-n codru cât învie, Doina cânt de voinicie (AL. PP. 224). Murea şi învia, (de bucurie) er wußte sich vor Freude nicht zu fassen. Hs. a înviaţi Gruß der Christen von Ostern bis Himmelfahrt. Die Antwort: Adevărat a înviat! GR. LV. (16./17. Jh.) -vie: A treia zi va învie (BIBLIA 1688 Mk 9,38); 1. Pers. Sg. Präs, -viiu (DOS. VS. Oct. 6; 49b) u. -viu, 1. PI. -viem, 2. -vieţi, 3. -viu; Impcraf -vie (daneben -vii DOS. VS. Apr. 21; 92b); Perf. -vis u. -viséi; Part. -vis; Ger. -viind, Verbaladj. -viitor. Perf. u. Part. haben sich in der älteren Form läger erhalten, so noch PP. (MAR. NUNTA, 392, 395, 575). ET. zu lat. vivo, -ère, mm. LV. a vie. Der Übergang in die I. Konjug. wurde durch Präs, -viu, -vie nach tai, tai, taie hervorgerufen, wie später BAN. a scriâ, Part. sériât für a scrie (lat. scribëre), Part. scris. SG. ALR IEI, K. 175. înviat (1551/3 ES) I. Adj. auferstanden, (neu)belebt. - Auch substantiv. II. învisă S. f. Auferstehung F. (ES 117b; Mt 27, 53). GR. LV. învis. ET. a învie (învia). învicleni siche vicleni. învie siehe învia. înviérc S. f. (16. Jh. PS. SCH. 101, 14) 1. Auferstehung F. învierea morţilor die Auferstehung der Toten. învierea (lui Hs. Christi) Auferstehung; im Oster-Gottesdicnst unterscheidet man învierea (dintâi), um 12 Ulii'nachts zwischen Karsonnabendu. Ostersonntag, u. învierea a doua, nachmittags, am Ostersonntag. Vgl. adevărat II. 2. fig.: Erweckung, Belebung F. GR. LV. înviere (BIBLIA 1688 Mt 22, 23), înviâre. ET. a învia. înviermănoşâ Präs, ma-séz V. refl. (1581/2 PO2 233; Ex 16,20) wurmstichig werden. GR. -ver-. ET. viermănos. învierşunâ siche înverşuna. învietôr Adj. (1648 NT 1 Kor 15, 45) 1. wiederbelebend, erquickend. 2. lebendigmachend. Apă învietoare in der Volksmythologie: lebenspendendes Wasser (SEV. POV. 40). ET. a învia. învieţui (t) V. refl. (1765 URIC. I, 271) lebendig werden. - Konjug. wie a vieţui. ET. zu viaţă. 531 înviforâ înviforâ Präs, -rez (16. Jh. CV2 44a; Apg 27, 18) I. V. Ir. fig.: bestürmen, in 'Unruhe versetzen. Necazurile ... vi forase smeritul mieu suflet (MINE IUL 1776, 198). II. V intr. stürmen, toben, rasen. N-a nins, n-a viforul (PASC. LP. 53). Zile întregi a nins şi,, Munteanul” a vi forat turbat (UR. BUC. 141; cler „Bcrgwinci”). III. (t) a se vijorî LV. vom Sturm getrieben werden. Şi vârtos vijbrându-ne noi, a cloao zi lepădare făcea (BIBLIA 1688 Apg 27, 1 8, wofür CV: eramu foarte vihoriţi noi). GR. vi. fora, viforî, în vijorî, vi hori. ET. vifor. înviforât Adj. (16. Jh. PS. V.2 106, 25) 1. dem Sturm preisgegeben, (hin und her) getrieben. (Crucea este) adăposteală celor vifor âţi de furtuni (VARL. CAZ.2I, 57a). Cerescule împărate... Priveşte toată năpustea unui neam înviforât (BELD. ETER. 60) eines dem Sturm preisgegebenen Volkes. - Fig.: Deodată, sări. înviforată de pe scaun (SLAVICI, CL XV, 435) wie vom Sturm getrieben. 2. (vom Wind) tobend, tosend. în zioa de înfricoşata judecată să nu vază slava lui D-zeu şi foc şi spuză şi vânt vifor cit (DOC. 1693 URIC. V, 344). (Pe băsmuitor) ca fumul şi pulberea de vântul viforât împrăştiindu-i (CANT. HR. 447). GR. viforât, vivorât, învihorât (ÎNDR. 462). ET. a înviforâ, (în)vijbrî. învincătiiră siehe învingătură. învineţi Präs, -ţese V. tr. (1581 COREST OMIL. 158) rötlich dunkelblau, violett färben. Frigul îi învineţi buzele der Frost färbte ihm die Lippen blau. - Auch refl. GR. vineţi, învineţa, învânătăţi (PTB.). ET. zu vânăt. SG. ALRII/I, K. 13; SN IV, K. 1227. învineţit Adj. (1852 C. NGR. OP. I, 301) rötlich dunkelblau, violett gefärbt. Buza ta învineţită de-al corupţiei muşcat (EMTN. O. I, 29). GR. Varianten wie bei a învineţi. ET. a învineţi. învingător (1648 NT Apk 2, 7) I. Adj. siegreich. II. S. m. Sieger M. Şefii dacilor... parte se sinucid, parte se supun învingătorului (XEN. TST. ROM. I, 160) dem Sieger. GR. LV. (16./17. Jh.) (în)vencătoriu. ET. a învinge. învingătură (t) PL -tiiri S. f. (1551/3 ES 37a; Mt 12,20) Sieg M. Prin mare învincăluri (PO2 174; Gn 49, 9). GR. -vin că.-. ET. a învinge. învinge V. tr. (16. Jh. PS. SCH. 18, 14) pc. jdn. besiegen, überwinden, absol.: siegen. Iar după aceasta, oastea românească Pleacă şi învinge hoarda tătărască (BOLINT.11, 138). Şipre toţi pizmaşii ţ-vei învince, De ţ.î. s-or pleca fără de price (DOS. PS. V. 109, 7). De mi-i învince cu socoteală, voia părăsi închinăciunea sfintelor icoane (DOS. VS. Oct. 10; 59a) wenn du mich mit vermünftigen Gründen besiegst. Mă-nvingea să te sărut (COŞBUC 12) cs drängte mich unwiderstehlich. - LV. häufig mit Dat. (nach ksi. udovljati könnt): Să nu-m poată învince pizmaşii (DOS. PS. V. 118,306); seltener mit preste: S-va-nvince preste laţ pizmaşii (DOS. PS. V. 9, 77). Das Wort ist im 18. Jh., durch a birui, a izbândi etc. verdrängt, fast außer Gebrauch gekommen, wurde aber, dank seines lat. Ursprungs, im 19. Jh. wieder üblich. GR. LV. (16./17. Jh.) (în)vence, (în)vince, jünger, doch schon CORESI, (în)vinge, jetzt nur învinge; Präs. înving etc., LV. (16./17. Jh.) 1. (în)vénc, -vine u. -văinc, -vânc, jünger (înJ vin g u. -van g, Konj. să (în)véncd etc., ferner: învinceâscă (PS. 1680, CIP. PRINC. 161); Imperat. învinge, LV. (16. /17. Jh.) (în)vénce, -vince, jünger -vinge; Perf. -vinséi, LV. (16. /17. Jh.) (în)vencùiu, -vincüiu u. -văncuiu, -vâncûiu, DOS. u. BIBLIA 1688 -vinciiu; Part. învins, LV. (16. /17. Jh.) (în)vencùt etc., DOS. u. BIBLIA 1688 învincii; Ger. -vingând, LV. (16./17. Jh.) (în)vencând etc., jünger -vingând, Verbal-adj. învingător, LV. (16. /17. Jh.) (în)ven că tarin etc. ET. lat. vïnco, -ère; das junge -g- nach a încinge, întinge, linge, ninge, stinge etc. Das Perf. scheint urspr., wie ja auch frz., schwach gewesen u. erst nach erfolgtem Ersatz von -c- durch -g- am Anschluß an încinsei etc. neu gebildet worden zu sein. SG. ALR SN IV, K. 967. învingere PI. -vingeri S. f. (1559/60 BRATU, SCL XXV, 153) Sieg M. (CORESI PRAXIU, G CR I, 15). GR. Varianten wie bei a învinge. ET. a învinge. învinovăţi Präs, -ţese V. tr. (1765 GR. MAIOR, G. LEX.) beschuldigen. Mă învinovăţeşti nedrept (C. NGR. 21). GR. vin- (B.; LIMST.). ET. zu vinovat. SG. ALR SN V,K. 1410. învinovăţire PI. -ţiri S. f. (1765 GR. MAIOR 70) Beschuldigung, Anklage F. (PRAVILA 17). GR. vin-. ET. a învinovăţi. învins Adj. (1683 DOS. VS. Noe. 14; 126b) besiegt, überwunden. - Neg. neînvins: Un vrăjmaş neînvins (DEL. P. 216) ein unbesiegbarer Feind. GR. Varianten siehe a învinge. ET. a învinge. 532 învoi învinui Präs, -nuiesc V. tr. (1581 CORESI OMIL. 274) beschuldigen, (de c. einer Sache). Leş ii... îl vinuiau (pre craiu) că au venit fără cale de i-ait adus ca să-i piardă pre toţi (URECHE, LET.2 T, 171). Corbul... de lenevire şi de nenevoinţă tare vinuindu-i (CANT. IST. 172). - Mit Dat.: cel ce va fi cu mine, gândesc că nu-mi va vimii (URECHE, LET.21, 130). GR. veralt.: vinui. ET. vină. învinuire PI. -nuiri S. f. (1688 BIBLIA Dt 22, 16) Beschuldigung F. GR. LV. vinuire. ET. a învinui. învinuit (1851 STĂM. D.) I. Adj. beschuldigt, angeklagt. II. s. m. Schuldiger, Angeklagter M. Ca învinuitul ce se îndreptăţeşte (CL VII, 319). GR. vin uit. ET. a învinui. învioră Präs, -rez (1829 PISC. O. 182) MUNT. I. V. tr. (wieder) aufmuntern, beleben. Aduse niţică apă... stropi pe flăcăul care leşinase şi îl mai învioră (ISP. LEG.2 371). Un copil, doi te mai înviorează, ai pentru ce trăi (DEL. P. 165). II. a se înviora (wieder) aufleben, (neues) Leben bekommen. (în familie) copilul stă slab şi mâhnit, când e singur, dar se întăreşte şi se înviorează când sunt fraţi mulţi şi vrednici (OD.-SL. 277). GR. înviori. ET. zu viu. înviorare S. f. (1829 PISC. O. 135) Belebung, Aufmunterung F,, Aufleben N. ET. a înviora. învioşâ Präs, -şez (um 1743 NECULCE) MOLD. I. V. tr. (wieder) aufmuntem, beleben. Să-şi aprinză puţină lumină, doi, trei tăciuni cari să învioşeze să mai încălzească, căsuţa, jilavă şi rece (NAD. NUV. L 44). II. a se învioşa (wieder) aufleben, (neues) Leben bekommen. Auzind, toţi s-au învioşat (NECULCE, LET.2 II, 330). GR. învioşi. ET. zu viu, anscheinend nach a însămătoşa, învârtoşa etc. gebildet. învioşâre PI. -sări S. f. (1835 DRĂGH. REŢ. 72) Belebung, Aufmunterung F., Auflcben N. Ea vecinie n-a primit Din soarele cel mândru o dulce sărutare Ce arde şi negreşte, dar dă învioşâre, Pe faţa ce-a negrit (NAUM, CL VII, 68). GR. învioşire. ET. a învioşa. învis siehe înviat. învitâ Präs, -tez (1561 CORESI TE4 63a; Mt 27, 20) LV. I. V. tr. (an)treiben, (an)spornen, bewegen etc. Cuvinte de învăţătură călugărească. ... carile ... indem n eazăşi-n vitează spre n evo in ţa pod vigurilor (DOS. VS. Noe. 12; 121a). De-ai invitat tu asupra noastră pre aceşti cetaşi. şi nărodul (DOS. VS. Sept. 26; 29b) wenn du ... gegen uns aufgehetzt hast. Cătrădragostea părintească te învilez (CANT. DIV. 36a). Vicleanul ... învităpre ai săi să. nu lase săsă-nchine oamenii lui viu D-zeu (DOS. VS. Sept. 19; 22b). - Nach ŞEZ. III, 17 noch MOLD., nach DA TR. MARAM. PP. II. a se învita. LV. sich zusammenrotten (DOS.; NEC. COSTIN). ET. lat. invlto, -äre, vgl. Dublette a invita. invitare PI. -tari S. f. (1649 MARD.) Altrieb M., Anregung F. Din invitarea lui D-zău (DOS. VS. Oct. 8; 52b). ET. a învita. învitât Adj. (um 1670 ANON. CAR.) angetrieben, angeregt. ET. a învita. învitător Adj. (1683 DOS. VS. Ian. 14; 13a) antreibend, anregend. ET. a învita. învitătură PI. -türi S. f. (1825 B.) Antrieb M., Anregung F. ET. a. învita. învoâlbe siehe învolba. învoi Präs, -voiesc (1593 DIR) 1. V. tr. 1. pc. (jdm.) gestatten. Nici moşul său n-o învoia, dar nici ea singură nu se îndemna la plimbări prin oraş (BOGD. VECHI 46). 2. c. etw. zugeben. Unii din istorici nu voiesc că s-ar fi dat la Moldova al Feile tuiu (I. VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 266). II. V. intr. übereinstimmen. Ce ieste prieteşugul? A învoi deopotrivă (CANT. IST. 93). III. a se învoi 1. (ein)willigen, zustimmen. Şi ea, cuminte fată, Se şi-nvoieşte-ndată Şi nu prea. zice ba (COŞBUC 33). ’ 2. cu cn. mit jdm. Übereinkommen, handelseinig werden, (von Prozessierenden:) sich vergleichen. Să nu sä oprească bărbatul despre jameia sa ... să. nu să împreune, numai atunce când să vor voi ei ande sine (Ş. TAINE 105). Noi murguţu vom tocmi, Şi până ne-om învoi, Amândoi că vom cinsti (I.-B. 487). Ucigaşul poale să se învoiascăpentru uciderea cu rudele celui omorât (COD. CAR. III, 17). 3. sich vertragen, in gutem Einvernehmen leben. Eu 533 învoială am fost însurat şi m-am învoit cu nevasta ca şi cu un frate (ISP. BSG. 91). GR. LV. voi. ET. wie a voi „wollen” < asl. voliti; zur Bdtg. vgl. şerb. privoljeti, tschech. privoliti, russ. dozvoljati ctc. „ein-willigen”. învoială PI. -voieli S. f. (1634 DRHA XXII, 309) Übereinkommen N., Vergleich M. Aşa era învoiala cuIpsilant(GHICA 16). Vgl. drepţi. 1. - Spez. ehem.: învoială agricolă den Feldbau betreffender Vertrag mit Feldarbeitem. ET. a învoi. în voinţă (t) V. tr. (um 1710 NEC. COSTIN) gestatten. Aceia putem lui... a învoinţa a trecere printre ostile noastre (NEC. COSTIN, LET.2 II, 97). ET. învoinţă. învoinţă (+) PI. -voinţe S. f. (1698 CANT. DIV. Vin a) Übereinstimmung F. învoinţa sufletelor şi unirea inimilor lucrurile din mici mari le creste (CANT. IST. 90). ET. voinţă. învoioşâ Präs, mă -sez V. refl. (1680 DOS. PS. SLAV.-R. 103,17) (wieder) guten Mutes, froh werden. Bine ai socotit, cuconaşulel zise ţiganul med învoioşându-se puţin (SBIERA POV. 72). Si se învoieşa toată tara de acea veste (NECULCE, LET.2 II, 263). GR. LV. -voieşa. ET. voios; -voieşa setzt *voieş „frohen Mutes” voraus od. lehnt sich an voie (bună) „froher Mut” an. învoioşâre S. f. (1681 DOS. TR. 62a) Fröhlichkeit, Heiterkeit F. GR. învoieşeare (DOS.). ET. a învoioşâ. învoioşât Adj. (1680 DOS. PS. SLAV. -R. 67, 18) froh, fröhlich. GR. învoieşat. ET. a învoioşâ. învoire PL -voiri S. f. (1642 CAZ. GOV. 450) 1. Übereinstimmung F., Übereinkommen N. 2. Erlaubnis F. ET. a învoi. învoit Adj. (1698 CANT. DIV. IV b) 1. einverstanden. 2. erlaubt. 3. (t) zur Feldarbeit angestellt. Arendaşii, cu primar şi cu consilieri... tăbărâserăpe rumânii învoiţi, să-i scoată (la muncă) cu sila (RĂDUL. RUST. II, 17). -Neg. neînvoit. ET. a învoi. învoitor Adj. (1705 CANT. IST. 315) zulassend. ET. a învoi. învolbă Präs, -volb (16. Jh. PS. SCH. 101, 27) LV. u. TR. I. V. tr. bisw.: wälzen, rollen. în balegă de scârnă omenească le vei învoalbe (BIBLIA 1688 Ez 4,12). Şi ca veşmânt învolbi-le (CORESI PS.5195b; Ps 101, 27) rollst du sie zusammen. II. a se învolba sich rollen, wirbeln. M-oi turbura Şi m-oi învolba (PP. TR. GCRII, 329; das Meer spricht). Se hurduca pământul sub picioarele calului, şi dinapoia lui se-nvolbau nori de colb (POMP., CL VI, 31) wirbelten. GR. învoalbe (BIBLIA 1688 1. c.), învolbi, învolvci, volba, învulbi. ET. lat. involvo, -ere, mit Konjugationswechsel. - Vgl. a holba, învoit, volbură. învolbură V. tr. (1651 PSALT. 104b) aufwirbeln. Vântul mare-a-nvolburat, Corabia a-nturnat (PP. MAR. NUNTA 345). GR. volbura. ET. volbură. învoit Adj. (1800 BUDAI-DELEANU VIII, 7) zunächst von Blumen: voll, gefüllt (Ggs. dezvolt). Varietatea cea mai principală (de crin) numită ,, monstruoasă”, care este un crin învoit (DATC. FIORT. 182). - Meist invar. învoallă: Unele flori învoaltă, precum sunt garoafele bătute (DATC. HORT. 64). -Dann auch sonst: voll, üppig. Casă-naltăşi frumoasă, Vie-nvoaltăşi mănoasă (TEOD. PP. 616). Mustăţile groase, învoalte şi aruncate în sus (DEL. P. 4). GR. f. -voâltă. ET. lat. *involtus (vgl. it. volto), Part. von involvo, -ere. învoită V. refl. (1800 BUDAI-DELEANU VII, 88) sich ballen. Părul bălai şi lucios ca mătasea i se învoita în umeri (DEL. I. V. ş. V. 200) fiel ihr üppig über die Schultern. ET. zu învoit. învrăjbi Präs, -bcsc (16. Jh. CV2 38b; Apg 26, 11) I. V. tr. anfeinden. Ca săpiarză-o ţară cerul când voieşte, Unii cătră alţii fiii învrăjbeşte (BOLINT.11,172). II. V. intr. jdm. feindlich gesinnt sein. Nu până în cumplit mănie-se, nece în veac învrăjbeaşte (CORESI PS.2 196 b; Ps 102, 9). Cum Amman ... vrăjbia lor (BIBLIA 1688 Est 9, 24). III. a se învrăjbi cu cn. sich mit jdm. verfeinden, entzweien. Iubitoriul de bani ... nici pre unii nu-i iubeaşte, ci cu toţi să învrăjbeşte (MĂRG.2 29a). GR. LV. auch vrăjbi (CORESI PS.5 3b; Ps 3, 7). ET. zu vrajbă. învrăjbire PI. -biri S. f. (16. Jh. CV2 74b; 1 Petr 2,14) Zwietracht F. Nice săfie (el) pricină de învrăjbire între chesarul şi craiul leşesc (NEC. COSTIN, LET.21,494) Anlaß der Verfeindung, Zwietracht. 534 în zeit GR. LV. vrăjbire. ET. a învrăjbi. învrăjbit Adj. (1632 EVSTR. PRAV. 351) verfeindet, entzweit. Până şi Maria, părea învrăjbită în contra părintelui ei (XEN. BR. 46). - Neg. neînvrăjbit. ET. a învrăjbi. învrăjbitor Adj. (16. Jh. PS. SCH. 3, 8) verfeindend, entzweiend. GR. LV. vrăjbitor. ET. a învrăjbi. învrăjmăşi Präs, -scsc (1589 SERBAN CORESI PS. 3,7) I. V. tr. anfeinden, befeinden. Dacă însuşi ea au vrăjmăşii viaţa bărbatului (COD. CAL. § 121) einen Anschlag auf das Leben ihres Mannes. - Mit Dat.: Plecară spre mene cu lucrurejară de lege si-ntru mânie vrăjmăşia mie (MS. 1710, Ps 54, 3, GCR I, 366). Tu ai bătut pre toti ce-mi vrăjmăsăsc mie (PSALT. RAMN. 3, 7). II. a se învrăjmăşi sich verfeinden, entzweien. GR. LV. vrăjmăşi. ET. vrăjmaş. învrăjmăşitor (t) S. m. (1581 CORESI OMIL, DENS. IST. 11,214) verfeindend, entzweiend. GR. vrăjmăşilor. ET. a învrăjmăşi. învrednici Präs, -cesc (um 1635 EFTIMIE. 342) I. V. tr. jdn. für würdig befinden. Fără a mă învrednici măcar de un cuvânt (CL XVII, 68) ohne mich auch nur eines Wortes zu würdigen. Pentru bunătăţile lui ... l-au învrednicit D-zău de fu şi împărat (MS. 1692, GCR I, 299). Da laudă Domnului că l-a învrednicit a mai da peste fiinţe de oameni (ISP. LEG.2 123). II. a se învrednici sich würdig erweisen. Cum mai curând răspunsului să ne învrednicim rugăm (CANT. IST. 179). De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii (EMIN. O. I, 149) solcher Zeiten erfreuten sich ... Ce bine-mi pare că m-am învrednicit să văd Beligradu cu ochii (AL. OP. 1,71) daß es mir gelungen war. GR. LV. vrednici. ET. vrednic. în vrednicie S. f. (1703 GCD) Tüchtigkeit F. - Vgl. vrednicie. ET. a învrednici. învrednicit Adj. (1703 GCD) würdig. ET. a învrednici. înzadăr siehe zadar. înzăbălă V. tr. (1703 GCD) un cal einem Pferd das Gebiß anlegen. M-a înzăbălă t mierea Şi mă joacă cum i-e vrerea (PANN PV1 II, 158). ET. zăbală. înzăpezi Präs, mă -zesc V. refl. (1577 CORESI) einschneien. Când împarte de ceriu împăraţii spr-ins zăpădeaşte-se (ksl. osnezatsf) în Selrnon (CORESI PS.5 121b; Ps 67, 15). GR. (t) înzăpăcla (GCD), zăpădi (CORESI 1. c.). ET. zu zăpadă. înzăuât Adj. (um 1675 MIR. COSTIN) gepanzert. 4000 de călăreţi, ce le dzicu panţiri înzăoaţi (MIR. COSTIN, LET.21, 270). Ostaşi înzăoaţi şi în-coifaţi (CANT. DESCR. 278). GR. veralt.: -zăoal, ferner: -zelat (TEOD. PP. 189). ET. zu za. înzăvoni siehe însovoni. înzâmbi Präs, -besc V. refl. (1847 PANN) cine lächelnde Miene annehmen, sich aufheitem. Văzând ghicitorul ce nici n-a gândit, Ii înflori faţa şi is-a-nzâm-bit (PANN PV. M. I, 42). Nastratin ... cum intră pe uşă, toţi s-au înzâmbit (PANN N. 38). ET. a zâmbi. înzdrăveni Präs, mă -nesc V. refl. (1823 BUL. COM. IST. VIII, 22) zu Ki'äften kommen, genesen, gesunden. Ai sä te înzdrăveneşti, n-ai grijă (SAD. POV. 116, zu einem altersschwachen Mann). Era olog şi nu ştia cum să facă să se înzdrevenească (ISP. LEG.2 314). GR. -zdrev-. ET. zu zdravăn. înzechiât Adj. (1881 JIP.) mit einem Bauemrock bekleidet. Ţărani înzechiaţi (JIP. OP. 20). ET. zu zeche (zeghe). înzeci Präs, -cesc V. tr. (1840 POEN. I, 432) verzehnfachen. Abia ajunsese la jumătatea cărţilor şi Pantazi îşi înzecise capitalul (DEL. P. 86). ET. zu zece. înzecit Adj. (1821 BELD. TRAG. 85) zehnfach. ET. a înzeci. înzeit Adj. (1839 DM 21) poet.: vergöttert, verklärt. Că-n ora de pe urmă un suflet înzeit Priveşte jară spaimă l-al vieţii asfinţit (AL. POEZII II, 114). Din nou prin glorii calcă cu faţa înzeită... Poporul împărat (EMIN. O. I, 24). ET. zu zeu. 535 înzestra înzestra Präs, -tréz V. tr. (1617 DIRB XVII/3, 168) mit einer Mitgift ausstatten; im weit. Sinn: ausstatten, versehen. El înzestră cetatea Târgoviştei cu patruzeci de tunuri (BĂLC. 144). ET. zu zestre. GR. înzestri. SG. ALR II/I, K. 168. înzestrare PI. -zestrari S. f. (1788 MOLNAR SPRACHL. 70) 1. Aussteuer, Ausstattung F. 2. Begabung, Befähigung F. ET. a înzestra. înzestrat Adj. (1703 GCD) ausgestattet, versehen. Se însura cu o fată de arendaş binişor înzestrată (I. NGR., CL VII, 50). ET . a înzestra. înzili Präs, -lèse V. tr. (1881 CREANGĂ) ugs:.pc. jdm. cin langes Leben geben, schenken. D-zeu să te înzilească, Ionică, dragul mamei (CREANGĂ, CL XV, 14). ET. zi, PI. zile. înzilit Adj. (1679 DOS. LIT. 26a) bejahrt, betagt. GR. zâlit (DOS.). ET. a înzili. înziuat Adj. (1888 ION. SUP.) am selben (Wochen-)Tag geboren. Dacă un mort este lunatic şi înziuat cu un frate al său care trăieşte (ION. SUP. 37). ET. zi. înzmăltâ Präs, -téz V. tr. (1868 BARC.) poet.: (cu flori mit Blumen) schmücken. Mândra primăvară A-nzmăltat câmpia (DEPAR. D. II, 42). GR. însmălţui. ET. zmalt (smalţ), nach frz. emailler. înzmăltât Adj. (1868 BARC.) poet.: geschmückt. Muscelele însmăltale cu flori suave (OD. PS. 98). GR. însmăl-, în smălţuit. ET. a înzmăltâ. înzorzonâ Präs, -nez V. tr. (1868 BARC.) MUNT. fam.: mit buntem Flitter behängen, herausputzen, -staffieren. GR. zorz-. ET. zorzoane. înzorzonat Adj. (um 1845 GOL., Z. IX, 94) heraus-, aufgeputzt, protzig. Brezaia, înzorzonată cu arniciuri şi şuviţe colorate (GAZ. SĂT. XIV, 476). Păsărari înzorzonaţi cu şoimul pe mână (OD. PS. 169). GR. zorz-. (VLAH. DAN. I, 77). ET. a înzorzonâ. îrâ! siehe sărac. îşi Refl. Pron. (1551/3 ES 19b; Mt 8, 20) unbet. Dat., dem bet. sie entsprechend wie der unbet. Akk. se dem bet. sine sich (Dat.). îşi caută un adăpost er sucht sich ein Obdach. Pe el şi l-a ales tovarăş ihn hat er sich zum Genossen erwählt. Şi-a rupt piciorul er hat (sich) das Bein gebrochen. îşi ştie datoria er kennt seine Pflicht. - Kann LV., an ein Nomen gehängt, das Poss. der 3. Person vertreten, wenn der Besitzer Subjekt ist: Toţi oamenii cu muierile-ş şi cu feciorii lor (PRAV. GOV., GCR 144) mit ihren Weibem. Eva grijea bărbalului-ş şi greul născutului să-l poarte (MOXA, HC 1,347) Eva solle für ihren Gatten ... sorgen (wörtl. die Sorge ihres Gatten ... tragen). Soţii-ş i dăruia (MOXA, HC I, 361) seine Genossen beschenkte er. - Das enlclit. şi fällt lautlich mit der auf lat. sic beruhenden Verstärkungspartikel -şi2 (s. d.) in aciisi, atunceşi, cineşi, cumuşi, totuşi etc. zusammen, mit der cs daher leicht verwechselt wird (vgl. Elise Richter, ZRPh XXV, 437). GR. Formen: şi vor konsonantisch anlautcnder Enklitika bzw. Proklitika, ş- (LM. auch şi-) vor a, o, enklitisch -şi (LV. auch -ş), sonst îşi. ET. şi < lat. sbl, an mi < lat. mf angelehnt; daraus dann die übrigen Formen. îţi siehe tu. J j S. m. Un J mare, doi j mici ein großes J, zwei kleine J. J N. (Konsonant und Buchstabe). jäbie S. f. (1896 TURCU, DA) Haannoos N. (PolytrichumperigonialeMichx.; PANŢU). ET. slav. zabij „Frosch-”. jabrină S. f. (1893 MAR. SAT. 374) meist in Verbindungen wie jabrina broaştelor (broaştei) Fluß-, Fadenalge F. (siehe broască 5. c). ET. zu slav. zaba „Frosch”. jac siehe jaf. jaeäs (1718 URIC. XIX, 347) veralt.: I. S. m. Räuber M. II. Adj. brandschatzend, räuberisch. Toţi veri-câţi se află în treaba devletului sunt jacaşi şi năpăstuitori săracilor (I. VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 277). Pe cei răpitori şi jacaşi nu vor mai îngădui (BELD. ETER. 118). GR. jăcaş. ET. zu jac (jaf). jachi! siehe jap! jaf1 PI. jafuri S. n. (1587 DERS) Plünderung, Brandschatzung, Erpressung F., Raub M. A face jafplündern; a da jaf în c. etw. plündern, brandschatzen, sich darüber hermachen; a da averea cuiva, a-şi lăsa averea în jaj'jds., seine Habe der Plünderung preisgeben. Fu de jaf toată averea lui şi casel(e) lui le arseră(MS. um 1705, GCR I, 355) sein ganzen Hab und Gut wurde geplündert. Mâna. muierilor... este... plină de jafuri (MĂRG.2 23b). Alte cele pre la mănăstiri au purces în jac (MIR. COSTUM, LET.21,343). Şi casa lui va fi în jab (BIBLIA 1688 Esr 6, 11). Aţi socotit voi că-i Moldova ţară de jac (ODOB. MV. 1896, 121) ein der Plünderung anheimgegebenes Land. Vgl. ciupercă. GR. jac, jah (BIBLIA 1688 1. c.). ET .jac ist poln. zak (vgl. zold „Sold”), das, wie it. sacco, frz. sac etc. in gleicher Bdtg., auf dt. Sack beruht. jaf2 PI. jafuri S. n. (1568 DERS) LV. Landstreifen M. GR .jah. ET. unbelc. jalbă PI. jalbe S. f. (1546 DERS2) veralt.: 1. Beschwerde, Klage F. Când o va bate (bărbatul) în vreun chip ca acela ...să nu-şi poată spune jalba (judecătoriului), să o despartă (INDR. 149). 2. Bitt-, Klageschrift, Eingabe F., Gesuch N. Te-am văzut iscălit în jalbă (I. NGR., CL III, 45). Nenorociţii locuitori... dederăjălbi neîncetat în contra tâlhăriilor lui Păturică (FIL. CIOC. 325). Tărgoviştenii... au venit la divan la Bucureşti cu rogojini aprinse în cap şi cu jalba în proţap (GHICA 260; so pflegte das Volk, um die Aufmerksamkeit der Machthaber zu erregen, Beschwerden vorzubringen). Daher: a veni cu jalba în proţap sich laut beschweren. GR. (t)jâlobă, PI. -be. - PI. auch jălbi, jelbi, jelburi (CL XIX, 810). ET. ksl. zaliba; jalobă < poln. zaloba, rass. zaloba. jäle1 PL jeli S. f. (16. Jh. PS. H.) 1. Betrübnis, Wehmut F., Kummer, Jammer M., Herzleid, Weh N. O apuca o jale şi o deznădăjduire că mai îi venea să se înece (NĂD. NUV. 1,21). Când or vedea lupul urlând cu jale (DOS. VS. Sept. 21; 24a) kläglich. Păunaşii... Cu jele m-or întreba ...De ce plângi aşa duios? (I.-B. 159) mitleidig. Ise rupea inima când o vedea ... cum se uita de-a jale la dânsa (POP. NUV. 134) so schmerzlich. Te-aş lăsa şi mi-e cu jale, Te-aş iubi şi nu-ndrăznescl (COŞBUC 52) cs tut mir leid. Mi-e jale de cn. (ŢICH. 5: pre) es tut mir leid um jdn. Jele-i, Doamn e, codrului De armele hoţului, Că le plouă şi le ninge Şi n-are cine le-ncinge (I.-B. 288, Klage um den toten Räuber). Curios lucru!... Mi-e jale să mă despart de dânsul! (AL. OP. I, 1720). Spcz.: 2. veralt.: Trauer F. um einen Toten, wofür LM. doliu. 3. LV. (inniger) Wunsch M., Sehnsucht F. Jelea greaş-niculuiperi-va (PS. H. 111, 10). GR. MOUJ.jele, TR.jeale. ET. ksl. zali. 537 jäle2_______________________________________________ jale2 PI. jeli S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. TR. Salbei (Salvia); vgl.jaleş u. sălvie. 2. Ziest M. (Stachys). GR .ja ie (B.). ET. mittelb. lat. salvia, vgl. bes. magy. zsâlya, şerb. zalfija. Ziest u. Salbei sind einander sehr ähnlich. jaleş S. m. (1387 DERS) 1. Salbei M. (Salvia). 2. Ziest M. (Stachys). ET. vgl. jale2. jâlet PI. jâlete S. n. (1835 GOR. HAL. I, 132) Klage, Totenklage F., Jammer M. Se ceteşte ... slujba morţilor... întovărăşită de vaietele şi jaletele babelor (GHICA 386). ET . jale1. jalnic Adj. (1643 VARL. CAZ.21, 144a) 1. trauer-, jammervoll, kläglich. O, jalnică şi vrednică de lacrăme aşezare a păcătoşilor! (ÎNV. 1700, GCR 1. 339). Joe ne-a dat o jalnică ursită ca ... să fim defăimaţi în cântecele neamurilor viitoare (CLIV, 57). 2. trauernd (um einen Toten), in Trauer. Veralt.: Jalnica solie, familie die trauernde Gattin, Familie. Ca omjelnic, care-şplânge mortul (DOS. PS. V. 34, 49). Au văzut cu ochii lor unde l-au îngropat (pe Despot) şi cum că este Laschi jalnic pentru moartea lui Despot (SIM. DASC., LET.21, 431) daß L. ... trauert. 3. (t) Trauer-: o jalnică vorbă (EN. COGĂLN., GCR II, 112) eine Trauerrede; sJaiejalnice (CANT. SCRIS. MOLD. 128) Trauerkleider. - Auch adverbiell. GR.jălnic, j ein ic, (t) jealnic. ET. zu jale'. SG. ALR II/I, MN 2705, 84. jâlobă siehe jalbă. jaloste (t) S. f. (16. Jh. PS. SCH.) 1. Eifer M. 2. Herzleid N. Topilu-m-au jalostea ta (PS. SCFI. u. CORESI 118, 119; lcsl. revnostîtvof). ET. asl. zalostî. jalovânie PI. -vanii S. f. (1683 DOS.) LV. 1. Totenklage F. Răpăosând svinţia sa, când fii la prohod la gealovanie (DOS. VS. Sept. 2; 3b). GR. gea-, 2. Dotation F. Va scrie la împăratul să-mi dea jalovanie şi sate (NECULCE, LET.1 II, 373). ET. vgl. russ. zalovanije. jambon PI. -boâne S. n. (1819 UN) Schinken M. Vom mânca... la prânzjambon (C. NGR. OP. I, 222). ET. ivz. jambon. jâmpiţă siehe japiţă. jâmşă S. f. (um 1900 TIKTIN) MOLD. Sämischleder, Gemsleder N. ET. mittelb. dt. sämisch, vgl. russ, zamsa, poln. zamsz. janc (t) PI. jâncuri S. n. (1673 DOS.) Ableger M. I-ai lălâtu-irădăcine(le) cu jancuri (DOS. PS. V. 79, 27; Ps 79, 10). ET. wahrsch. dt. Senkel, vgl. poln. zankiel. jandarm PI. -dârmi S. m. (1830 UN) ehern.: Gendarm, Landjäger M. Lelea cu fodorii mari Ibovnică la jendari (I.-B. 444). GR.jend-,jiind-,jând-,jăndar, şănd-, şendar. - Augm. jăndăroi. - Dim. -dărel. ET. frz. gendarme, auch mittelb. SG. ALR SN III, K. 884. janţS. n. (1881 JIP. OP. 48) zweite Schafmolkc. Pe caş pune un pietroi ca să se scurgă din el janţu (JIP. R. 259). GR. S. f. jantă. ET. vgl.jintiţă u. a jintui. jap! Interj. (1835 DRĂGH.) klatsch! Cal ţesălat e acesta? răcneşte el, şi jap! cu harapnicul într-un argat (SAD. POV. 250). Luă toporul şi jap cu el la Ştefan în cap! (CĂT. POV. I, 45). GR.jachi (AL. OP. I, 49; DRĂGH. R. 155), joap (SBIERA POV. 205, 250). ET. onomatopoet. jâpcă1 PI. jepci S. f. (1600 DERS) 1. Tümpel M. l.japcămare tiefe Stelle in einem See (CANDREA). GR. jepcă, zapşă, japşăi, V\. japşe u. jăpşi TOPON. Zapşea (DERS). ET. viell. zu slav. zaba „Frosch”, also urspr. „Froschtümpel”. jâpcă2 S. f. (1862 PTB.) in Verbindungen wie: a lua cu japca, a umbla cu japca mit Gewalt, auf räuberische Weise nehmen. Cu boi, cu vaci, cu opt pogoane, Luate tot aşa, cu japca (RĂDUL. RUST. 1,92). Ursu ...ia cu japca câţi o oaie plocon din târlă (JIP. OP. 11). ET. unbek., vgl. bulg. zapka. japiţă S. f. (1839 VAIL.) MUNT. OLT. Jochstange F., auf dem vorderen Ende der Deichsel (proţap) des Baucmwagcns befestigtes Holz, unter welches das Joch geschoben wird, worauf der Jochnagel (cuiul prin jug) durch in den genannten drei Teilen befindliche Löcher gesteckt wird. - MOLD. TR. dafür cătuşă. GR. jampiţă. ET. unbek. //vgl. bulg. zabica (WEIG. JB. XIX, 137). 538 jefui jäpiu (1598 DERS) I. S. n. PL jäpiuri Pferdedecke, Satteldecke F. Dat-am ... pielea (ciutei) la tăbăcari Să-mi fac japiu bun de cal (TEOD. COL. 73). II. S. m. Emporkömmling M. ET. unbek. jâpşă siehe jâpcă'. jar S. n. (1581/2 PO2 268; Ex 27, 3) GlutF., glühende, brennende Kohlen. Cizmele ... Cu jar ... umplea, Pe Bărbuleasa o-ncălţa (BIBIC. PP. 265). După ce murgul mân că câte de trei ori trei... trocuri pline de jar (SLAVICI, CL VI, 103; im Märchen werden die Rösser der I-Ielden mit Kohlenglut gefüttert). - Fig.: Leid N., siehe fioc 7. Gură dulce ca zăharul Să-mi stâmpăr focul şi jarul (PP. FR.-C. MOŢII 94). GR. selten PI. jaruri. ET. asl. zaru. SG. ALR II/I, K. 284; MN 3881, 133. jârcă S. f. (1355 DRHC X, 358) Schaffell N., an dem die Wolle teilweise fehlt. - Fig.: alte Frau, böse Zunge F., mageres Schaf N. GR. jărcă, MOLD. jarch in ä. ET. unbek. jarch in ă siehe jareä. jargon PI. -goane S. n. (1805 CRIŞAN 299) Jargon M. (C. NGR. OP. I, 14). ET. frz. jargon. jârişteS. f. (1526 DERS) 1. Brand M., Glut F. Jariştea iubirii (NĂD. NUV. 1,118). 2. LV. Brandstätte F. (Episcopia Huşilor) au ars-o de pradă cât au rămas numai piatra în jerişte (DOC. MELH. CH. 185). GR. jăr-, jerişte. ET. asl. * za rişti, zu zarü. jart! Interj. (1868 BARC.) ahmt das Klatschen von Ohrfeigen nach: klatsch! Se auzi un şir de „jart, jart, jart, Jose, pleosc” (DEL. P. 331). ET. onomatopoet. jasp siehe iaspis. jaşcău S. n. (1806 KLEIN) TR. BUCOV. ugs.: Tabaks-, Geldbeutel M. Am o pipă ş-un jaşcău (MAR. SAT. 133). Dacă nu-s bani în jaşcău (PP. ŞEZĂT. IV, 235). GR.jăşcău, zaşcău, zăscău. ET. magy. zacskâ, zsacsko. javră PI. javre S. f. (1597 DERS) 1. Schmähwort für Hunde: Köter M. Lupul când îmbătrâneşte, toate javrele îl latră (PANN PV.1 III, 155). 2. Schmähwort für Menschen: Knaster M., alte Schachtel, Vettel F. Şi cum i-o dau (pupăza) în mână, javra dracului se face a o căuta de ou (CREANGĂ, CL XV, 9; von einem alten Bauern). Taci, javră bătrână, nu cârti (L. NGR., CL II, 350). ET. vgl. ukr. zavra „Hund”, zavratij „schreiend, lärmend” (ZEL.). jăcâş sich & jacaş. jăcmân PI. -mânuri S. n. (1703 GCD) Plünderung F. GR. jecman. ET. vgl. mhdt. Sackmann, it. saccomanno, magy. zsâkmăny. jărpân PI. -pani S. m. (1850 AL.) MOLD. depreziativ 1. für Pferde: Gaul M. 2. für Menschen: Nichtsnutz M. Pornit-ati, jărpanilor? (AL. OP. I, 394; zu den Postkutschern). GR. j er pan. ET. unbek., vgl .jarcă u. a jerpeli. jder PI. jderi S. m. (1422 DERS) Edelmarder M. (Mustela martes). Răşi si ...jderi... şi vulpi, a căror blane foarte slujesc împrotiva frigului (CANT. SCRIS. 95). GR .jdior, jdir, jdrel. ET. vgl. şerb. zdero „Vielfraß”. jeb PI. jeburi S. n. (1810 NICOARĂ 146) MARAM. TR. BAN. Tasche F. Le puseră amândouă-n jeb ... subsuoară şi să duseră (RETEG. POV. III, 17). GR ,jăb,jep. ET. magy. zseb. jecmăni Präs, -nesc V. tr. (1815 DION.) ausplündem, ausrauben. (Volinlirii)jăcmănia vite, cai, boi, vaci, haine, bani, ce găsea (DION., TEZ. II, 174). GR. jăcmăni, jăgmăni. ET. zu jăcman. jecmănie (t) S. f. (1714 RADU GREC., MAG. IST. II, 194) Brandschatzung F. Unde bieţii slujbaşi ...nu sefoloseau decât din ceva „havaeturi” legiuite şi mai multe „chicuşuri”, ciupituri şi „jăcmănii” (UR. LEG. 348). GR .jăcmănie. ET. a jecmăni. jefui Präs, -iese V. tr. (um 1600 IORGA, DA) ausplündern, brandschatzen; pc. jdn. ausrauben, de c. jdm. etw. rauben. Să piarză neamul jidovesc ... şi să jăhuiascăaverile lor (BIBLIA 1688 Est 3,13). Pentru căce... m-ai jăhuit şi mi-ai luat fetele mele...? (BIBLIA 1688 Gn 31, 26). (Acea femeie) să se dea muncii şi jăhuităsăfie avuţiia ei (PRAV. GOV. 101b). Spărgeau dughenele noaptea şi le jăcuiau de ce găsiau (AMIRAS, 539 jefuire LET.2 III, 135). Alte ori şi de haină îl jăcuia şi coliba îi aprindea tiranul acela (DOS. VS. Oct. 3; 43a). GR.jăfui, jăhui, MOLD. jecui, jăcui, MUNT. jehui, BAN .jăui. ET .jaf jefuire PI. -iri S. f. (1649 MARD.) Plünderung F. GR. Varianten wie bei a jefui. ET. a jefui. jefuit (1640 PRAV. GOV., H.2 II, 492) I. Adj. ausgeplündert: Măgariul tău jăfuil de la tine (BIBLIA 1688, Dt 28,31). II. S. n. Plündern N. GR. Varianten wie bei a jefui. ET. a jefui. jefuitor PI. -tori S. m. (1640 CEASLOV 110a) Plünderer M. GR. Varianten wie bei a jefui. ET. a jefui. jefuitură PI. -türi S. f. (1651 PSALT. 141a) Plünderung F. GR. Varianten wie bei a jefui. ET. a jefui. jeg PI. jeguri S. n. (um 1700 LEX. MARS.) 1. Glut F. 2. MUNT, von Schweiß, Staub etc. gebildete Schmutzkruste auf menschlicher Haut. GR.jäp.jep; Plural ungebräuchlich. ET. vgl. slav. zega, zegu „Hitze”. SG. ALRI/I, K. 131; II/I, K. 121. jegäjnieS. f. (1885 H. V, 368) Schlepp-, Zugnetz M. GR. OLT. jegznitä, jigajnie. ET. serb. zagaznja. jegos Adj. (1868 BARC.) schmutzbedeckt. Oricât de jegoasă ar fi (pielea) (APĂR. SĂN. I, 124). ET .jeg. jegzniţă siehe jegajnie. jelân Adj. (1881 CL) trauernd. De când hadea-i dus cătană, Frunza-n codru-i tot jălană (PP. TR. CL XV, 226). GR. jălan. ET. slav. zelanü, Part. von zelati „trauern”. jelanie PI. -lânii S. f. (16. Jh. PS. SCH. 77, 30) 1. LV. bisw.: Verlangen N. Deaca am văzut jelanie a mulţipreuli de tâlcul evangheliilor (COR., CCR 29) das Verlangen der Priester nach der Auslegung der Evangelien. Lăsând toate pentru jelanie ce avea cătră Dumnezău (DOS. VS. Oct. 29; 93b). 2. veralt.: (Weh-)Klage F., Jammer M. Cu mare jelanie voru striga şi vom plânge cu amar mare (COD. STU., HC II, 471). Ce jalanie saraca (fată), ce ţipete n-au făcut (BELD. ETER. 87). Jelaniile mele fără folos ce răsuna prin peştera aceaia (BAR. HAL. V, 88). 3. MOLD. Jammer M., Hcrzleid N. Câtă jelanie pe capul nostru.1 Bietul moşneag a murit!... Acsinte-i în termniţă (L. NGR., CL X, 404). Era o jălanie mare a vedea plânsetele femeilor şi a copiilor rămaşi pe drumuri (LIT.). 4. MARAM. TR. CRIŞ. Trauer F. GR. jălanie, jălănie. ET. zu 1.: ksl. zelanije; zu 2., 3. u. 4. slav. zelaiije, an ersteres angelehnt. SG. ALR IVI, K. 174. jelbâr PI. -bâri S. m. (1863 FIL.) veralt. : Eingabenschreiber M. Hotărî a se da la brasla condeiului... se jacu jălbar (FIL. CIOC. 1950, 177). GR. jălbar, jalbar. ET .jalbă. jelcui Präs, (mă) -cuiésc V. refl. (1691 MĂRG.) sich beklagen, jammern. Ne jălcuim pre noi zicând: amar, amarnoao (MĂRG.2177a). Jelcui-m-as si n-am cui (BIBIC. 89). ET. vgl. ukr. zalkuvati. jele siehe jale. jeler PL -léri S. m. (1640 PU I, 763) ehern. TR.: Insasse, Kleinhäusler, Einlieger M. Jelearii carii lăcuiesc în casa mea (SICR. DE AUR, CCR 118). GR. jăler, jHer, S. f. jeleriţă. ET. magy. zsellér. jeli Präs, -lèse (1563 CORESI PRAXIU 98) I. V. tr. pe un mort etc. einen Toten etc. beklagen, betrauern. Ie albămi-oi cerni... Părul mi l-oi despleti Şi pre tine le-oi jeli (I.-B. 110). - Fig.: beklagen, bedauern. Jăleşte-mă şi nu mă osândi (C. NGR. 43). II. V. intr. klagen, trauern. El oftează şijăleşte Şi prin gratii tot priveşte (AL. PP. 141, von einem Gefangenen). (Văduva) iaste datoare pentru cinstea bărbatului ei să jelească (ÎNDR. 268). III. a se jeli klagen, sich beklagen. Ca cum m-aşi jăli şi m-aşi mâhni. (PSALT. RÂMN. 34, 13). ET. ksl. zaliti, zeljati. SG. ALR II/I, K. 170; SN V, K. 1416. jelit (1822 FIMST. 59) 1. Adj. 1. betrauert. 2. trauernd, in Trauer. Pentr-o puşcă ruginită Rămase casa jelită (I.-B. 319, Klage des Rekruten). 540 jeratic II. S. n. Trauern N. GR. jălit. ET. a jeli. jeliţăS. f (1888) TR. linder Wind M., Lüftchen N. O jelită răcoritoare legăna jrunzele arborilor (FR.-C. MOŢII 68). ET. unbek., vgl. vielişte. jelnic sieh o, jalnic. jelţ siehe jeţ. jelui Präs, -iese (16. Jh. CV) 1. V. tr. 1. LV. beklagen, bedauern. Sobieţchi au fost jeluind pe tatarişi au fost zicând: „Păcat că auperit atâţea viteji!” (NECULCE, LET.2 II, 240). Căzând în greşală de curvie şi cunoscând şi jeluind greşala (DOS.’VS. Sept. 22; 14a). 2. veralt.: verklagen. (Mârzacii) aujăluitşipre Grigorie Vodă de banii ce le-au luat (NECULCE, LET.2 II, 368). II. V. intr. 1. LV. (16. Jh.) verlangen, gelüsten. Vulturul ... spre puii săi jeluiia (COR. PS. Dt 32, 11, GCRI, 15; ksl. vozzele). Cătrăzavistu jeluiaşte duhul cela ce sesălăşuiaşte întru voi (CV2 64b; Jak 4,5; ksl. zelaetu). 2. LV. Beschwerde führen, einreichen. Au trimis Mihai Vodă boieri de au jăluit la Poartă pentru ţinutul Cernăuţilor (NECULCE, LET.2 II, 359). III. a se jelui 1. cuiva de cn. (MUŞTE, LET.2 III, 20: pre cn.), de c. sich bei jdm. über jdn., über etw. beklagen, beschweren, über etw. Klage, Beschwerde führen. - Toţi de el se jăluia La domnul, la Caragea (AL. PP. 159). 2. trauern. De, pentru c. um etwas klagen, es beklagen. Plâng şi mă jeluiesc dă peirea sufletului tău (INDR. 131). Mitropolitul ...să jeluia pentru moartea lui (CANT. SCRIS. 129). GR. jăl ui, jului. ET. ksl. zalovati. Bdtg. II. 1 nach ksl. zelati, Meii. jcluiâlă PI. -ieli S. f. (1703 GCD) 1. Klage F. 2. Trauer F. GR. jă-. ET. a jelui. jeluinţă PI. -inţe S. f. (1651 PSALT. 266a) LV. 1. Klage, Anklage F. 2. Verlangen N. 3. Beschwerde F. 4. Trauer F. GR Jă-. ET. a jelui. jeluire PI. -iri S. f. (1642 CAZ. GOV. 73) 1. Klage, Anklage F. 2. Trauer F. 3. Beschwerde F. GR .jă-. ET. a jelui. jeluit (1577 CORESI PS. 105, 24) 1. Adj. 1. LV. ersehnt. 2. bedauert. 3. trauernd. II. S. n. 1. Trauer F. 2. Klage F. ET. a jelui. jeluitor (1762 GHEORGACHI) 1. Adj. 1. anklagend. 2. trauernd. II. s. m. Klageführender M. Să înştiinţeze pe jeluitori că este să se facă divan (GHEORGACHI, LET.2 III, :327). ET. a jelui. jemblă, jcmlă siehe jimblă. jemlugăS.f. (1806 KLEIN) Lachs, Salm M. (Salmo salar). ET. vgl. sieb. - sächs. Semling, dt. Sälmling „einjähriger Lachs”, magy. szemling, rum. (z)vârlugă. jemnă siehe jimblă. jencui (t) V. tr. (1680 DOS. PS. SLAV. R. 79, 10) pflanzen, ET. zu jane, nur bei DOS. jendâr siche jandarm. jep siehe jneapăn. jepcăneâlă S. f. (1884 JIP. R.) selten: Raub M. Moaştele marture la toatejepcănelile, (la) despoiarea şi la călăirea victimelor (JIP. R. 73). GR. jăpcăneală. ET. a jepcăni. jepcăni Präs, -nesc V. tr. (1884 JIP. R.) selten: rauben. Cu cât jepcănesc mai mult averea politică (JIP. R. 88). ET. zu japcă2. jepcănitor S. m. (1881 JIP. OP.) selten: Ausbeuter M. Din pricina hoţilor ş-a jăpcăni- torilor (JIP. OP. 94). ET. a jepcăni. jepi siehe jupăi. jepui siehejupui. jeratic S. n. (1683 DOS.) brennende, glühende Kohlen, Glut F. I-au turnatu-i jeratecpresle cerbice (DOS. VS. Sept. 17; 20b). Caii 541 jerăgai din baladele şi din poveştile poporale sunt hrăniţi cu jăratic (AL. PP. 83). Dar ce lucru poate fi mai luminat decât un jeratic de galbeni întinşi pe o masă? (DEL. P. 163) ein glänzender Flaufen. - A sta ca pe jeratic wie auf glühenden Kohlen sitzen. GR. jăratic, -tic, jar atee, -tic. ET. asl. zaratülcü, zer-. jerăgăiS. n.(1868 BARC.) 1. brennende, glühende Kohlen, Glut F. Măcar de-ai fipărpălit-o pe jerăgai (DEL. S. 229). Să nu dea cu jărăgai, Să rămâi ca un vătrai (TEOD. PP. 335). 2. Sodbrennen N. GR .jărăgai, jeregai. ET. vermutl.y'ar mit Endung wie mucegai, putregai. SG. ALR1I/I, K. 284; MN 3881, 133; 6905, 14. jérbie etc. siehe jurubiţă. jerchinös Adj. (1877 CL) mppig, lumpig (als Schmähwort). - Substantiv.: Mihai: A revoir, Madame Hodoronc! Nastasia (în parte): Madamă e mă-ta şi tatu-lu,jerchinosule! (CL XI, 90). GR. jăr chinos. ET. jar chină (jarcă). jérdie siehe joardă. jeri siehe jerni. jerişte siehe jarişte. jerpân siehe jărpan. jerpeli Präs, -lèse V. tr. (1868 BARC.) zerlumpen. ET. unbck. jerpelire S. f. (1898 TEL.) selten: Zerlumptheit F. (Jeţurile) străluceau prin jerpelirea lor (TELEOR SCHIŢE 11). ET. a jerpeli. jerpelit Adj. (1868 BARC.) zerlumpt. ET. a jerpeli. jertăvnic siehe jertfelnic. jertfa PL jértfcS. f. (1561 CORESITE416b; Mt9,13) Opfer N. După câteva zile aduse Cain dintru roadele pământului jărtvă la D-zeu (BIBLIA 1688 Gn 4, 3). Ş-orice soţioară... Jertfă s-o jertfim, In zid s-o zidim (AL. BP. Mon. Arg.). GR. jertfi. LV. meist: jâr-, jir-, jăr-; für -tßlN. meist -tvă geschrieben. ET .jârtfa, jirtfa < ksl. zrătva, şerb. zrtva; zu jertfa vgl. bulg. zertva. jertfelnic PI. -felnicc S. n. (1570 CORESI LIT. 5a) 1. veralt.: Altar M. Şi zidi Noe jărtăvnic lui D-zău (BIBLIA 1688 Gn 8, 20). Amoriul la al tău jărtfelnic iarăşi viu şi mă închin (CONACHI 149). 2. in der orthodoxen Kirche: Opfertisch M. zur Herrichtung der heiligen Sakramente, im nördlichen Teil des Allerheiligsten (altar), links vom größeren Hochaltar (pristol). Sau iaste fur să fie furat de în sfintele jertăvnicului (INDR. 48). GR. IN .jărtfelnic, jirl-, jert-, jărt-, jărtăvnic, jertvenic, jerifenic. ET. ksl. 2'ütvmiku; -ebne wie in pomelnic, vremelnic etc. jertfi Präs, -fese (1581/2 PO2 238; Ex 18, 12) I. V. tr. opfern. Şi au jărlvit pre fiii săi şipre fetele sale dracilor (PSALT. RÂMN. 105, 36). II. a se jertfi sich opfern. GR. Varianten wie bei jertfa; (t) -tfui, -tvui. ET. jertfa; jertfui < ksl. zrütvovati. jerui Präs, -iese V. tr. (1825 B.) schüren. Făcându-se spuză, (spânul) jerui jocul şi puse turta să se coacă (ISP. LEG.1 I, 150). Un moşneag bătrân ce şedea cu luleaua-ntre dinţi şi ...tot jărea doi tăciuni (SEV. POV. 181). GR. jăr ui, jeri, jări, jercui. ET. zu jar, bzw. < slav. zăriţi. jeruitör PI. -toäre S. n. (1825 B.) Schürhaken M. GR. jăruitor, jârăitor. TR. jăritor, jâritor, jiruitor. ET. a jerui. SG. ALR II/I, K. 285. jcstoc (t) Adj. (1646 PRAV. MOLD. 614) hart, grausam. Nu fii jestoc asupra fratelui tău (DOS. VS. Mai 17; 133a). ET. asl. zestokü, auch mittelb. jeţ PI. jeţuri S. n. (1563 CORESI PRAXIU 544) Lehnstuhl, Armsessel M. Să puie jeţurile şi scaunele în mijlocul curţii săşază împăratul cu episcopul şi cu toţi boierii (REV. TOC. III, 349). Dan iii, bătrânul stareţ, Şade-n jeţu-i răsturnat (VLAH. GV. 5). GR. MUNT, auch făt, MOLD. jeli, jâlţ; jeliu, jăţiu (BIBLIA 1688 öfters’ z. B. 1 Sm 1, 9; GLOSS. um 1600, HC I, 286); TR.jiţ (B.), jilţ,jinţ. Dim.jelţurel (TEOD. PP. 24Ijălţinâş (PP. TR. CL V, 116)Jenţurel, jeţurel. ET. wahrsch. mittelb. dt. Sessel, Sitz; vgl. sieb.-sächs. zgtz (KRAUSS 870). SG. ALR II/I, MN 3904, 139. jgheab PI. jgheaburi S. n. (1645 HERODOT 79) 1. zum Abfluß dienende, mit Abflußöffnung versehene Rinne, Traufe, Schleuse F. Din jghiaburişi depestra- 542 jido vit sini picură mereu (VLAH. GV. 40) von den Dachrinnen tropft es fortwährend. S-au întâmplat a ploua foarte tare şi repede de vărsa, ca din sghiaburi apa (DION., TEZ. II, 179). Şi jghiaburile ceriului s-au deschis (BIBLIA 1688 Gn 7, 11) die Schleusen des Himmels öffneten sich. Jghiabul cetăţii cel cu gratie pre unde se scurăpohoiul (DOS. VS. Noe. 4; 104a). 2. vom Regen zwischen zwei Abhängen gebildete Abflußrinne: Runse, Sackgasse F. Scoborpe sghiabi, când la capătul tarniţei iaca dihania de urs (CL IX, 4) beim Abstieg ins Tal, am Ende des Viehpfades. 3. Falz M., Nut F. Pereţii caselor ţărăneşti se fac ... de bârne... aşezate înjghiaburifăcute în lungulfurcilor (D. TERM. 95). 4. Viehtränke F., Trog M. Trei jghiaburi de piatră pline cu apă împrejurul fântânii (GHICA 544). Praf din jghiabul unde (fierarul) moaie pămătuful (LUP. MB. 61). Nenumărate unelte de scris, puse toate la locul lor, în mici jgheaburi de porfir ori de argint (ZAMF. LN. 17). 5. TR. Sarg M. (MAR. ÎNM. 235; B.). GR.jghiab, sghiab, şghiab, zghiab. - Dim.jghebuleţ. ET. asl. zlebă. SG. ALR IEI, K. 233. jghebătură S. f. (um 1900 TIKTIN) selten: Falz M. in einem hölzernen Konstmktionsteil, zum Einschieben von Stäben etc. ET. zu jgheab. jicni siehe jigni. jicnicer etc. siehe jitnicer etc. jidan PI. -dani S. m. (1584 DERS) 1. ugs. u. oft. verächtl.: Jude M. Totdeauna să mănânci la jidan şi să dormi la armean (Sprw.) iß beim Juden und schlafe beim Armenier (bei jenem ist die Küche, bei diesem das Bett rein). Jidanul cu neagră barbă Duce pe dracul la iarbă (BARONZI 85). Când te întâlneşti cu jidan, îţi merge bine (GOROVEI CRED. 1791). Vgl. evreu. 2. BUCOV. Maiwurm, Ölkäfer M. (Meloeproscarabeus; MAR. INS. 82). GR. TR. jid (DERS),jâdan, judan. - Dim.jidănâş. Augm. jidănoi. S. f. jidâucăi, jidancă. - Dim.jidăncuţă, auch Volkstanz (SEV. NUNTA 181). ET. zu slav. zidÜ; jidancă < slav. zidovăka. SG. ALR m, MN 2774, 103. jidăncuţă siche jidan GR. jidănime S. f. (1884 JIP.) Judenvolk N. Legea luptei pentru viată a jidănimii (JIP. R. 96). ET .jidan. jidov PI. jidovi S. m. (16. Jh. CV2 2b; Apg 19, 10) 1. Jude M. De să va vinde ţie fratele tău jâdovul au jădovcă (BIBLIA 1688 Dt 15, 20). Vgl. evreu. - LM. fast nur noch in der Kirchensprache, doch jidovul rătăcitor der ewige Jude. Mana, rugul jidovului Himbeerstrauch M. (BR.) ist wohl gelehrte Umdcutung von Rubus idaeus (als judaeus aufgefaßt). - LV. auch adjektiv.: omu jidovinu (CV2 18b; Apg 21, 39). GR. S. f. jidövcä, jidoâvcă, jidoâfcă (ŞEZ. I, 288), jidovoâică (POL.). - Dim.jidofeuţă. 2. MUNT. i. d. Voilesmythologie: Riese M. Pe vremea „jidovilor” carii păşau pe munţi ca pe muşuroaie şi uscau râurile dintr-o sorbitură (VLAH. RP. 203). A fi rupt (rămas) din jidovi (ŞEZ. III, 30) hünenhaft, stark sein. Fala muncea ca jidovii din zi până în noapte (CL XXI, 525; Beschreibung 521 flg.) mit Bärenkräften. GR. Augm.jidovoc. ET. ksl. zidovinü; zu 2. vgl. bulg. zid. SG. ALR IEI, K. 78. jidovesc Adj. (1561 CORESI TE4 2b; Mt 2, 5) 1. veralt.: jüdisch. Avimeleh, nume jidovesc (PS ALT. RAMN. 238a). - Oft ironisch: o negustorie jidovească (ZAMF. LN. 109). 2. MUNT, riesig, gigantisch. Din nou se puse pe muncă - muncă jidovească (ISP. LEG.2 207) übermenschliche Arbeit. ET. jidov. jidoveşte Adv. (1567 CORESI CAZ. 217) 1. jüdisch (1651 PS ALT. 220b). Şi strigă cu glas mare jidoveaşle (BIBLIA 1688, 2 Chr 32, 18). 2. Volkstanz M. (SEV. NUNTA 281). ET. jidov. jidovi Präs, mă -vesc V. refl. (1688 BIBLIA) zum Judentum übertreten. Mulţi dentru limbi să obrezuia şi să jidovia (BIBLIA 1688 Est 8, 17). ET. ksl. zidoviti sş. jidovie S. f. (1563 CORESI PRAXIU 4) veralt.: 1. Volle N. der Juden (DOS. PS. V. 96, 33; Ps 96, 9). 2. Judaismus M. ET. jidov 1. jidovime S. f. (1673 DOS.) Judenvolk N., Volk N. der Juden. Ştiut este D-zău în jidovime (DOS. PS. V. 75, 1). ET .jidov. jidovinăS. f. (1491 DERS) Schlucht F. ET. evtl, zu jidov 2. (DA). jidovit Adj. (1868 AL., CL I, 295) ugs. veralt.: judenfreundlich. ET. a jidovi. 543 jig jig S. n. (1832 CORNELLI 347a) 1. BAN. Brandzeichen N. 2. Sodbrennen N. Femei îngreunate ... având... mare jig (MAR. NAŞT. 12). 3. Mandelentzündung F. bei Pferden. GR. Plural selten. ET. vgl. slav. zegu „Hitze”, nslov. ii# „Brandnarbe”, zu slav. zegati, zigati „brennen”. SG. ALR 11/1, MN 4218,63. jigâlă PI. -gale S. f. (1683 DOS.) Brenneisen N. Arşi cu jigale înfocate de hier (DOS. VS. Oct. 28; 90a). Cujivele împuns (DOS. VS. Sept. 28; 34b). Băgă o jivală înfocată în ureche-i (DOS. VS. Sept. 29; 37b). ' GR. veralt.: jivală, jiveală, jâhală. ET. vgl. ukr. zşdudo „glühender Draht zum Durchschlagen des Pfeifenrohrs”, zeglo „Brenneisen” etc. zu slav. zegati, zigati „brennen”. jiganie PI. -gănii S. f. (1567 CORESI CAZ. 29a) Tier N., dient zur Bezeichnung niedriger, am Boden kriechender, bes. kleinerer Lebewesen, wie Reptilien, kleine Säugetiere, Insekten etc. Sarpile este ojiganie mai înţeleaptă şi mai cumplită decât toate jigăniile (MS. 1654, OCR I, 166). (De va mânca) dumnezeiescul agneţ şoarece sau altăjiganie (ÎNDR., OCR 1, 161). Sau alte jiganii ce să găsesc la udeală, cumu-s culbecii, broaştele (Ş. TAINE, OCR I, 117). Fieri, dobitoace, jiganii, păsări (MS. 1799,GCRII, 165). Salvării sale din ghia-rele milioanelor de jigănii muşcătoare şi sugătoare ce se aţin la pândă (AL. CL VIII, 45). GR.jâgăme(CORESILIT. 2>\b)Jigărăme(B.).-Dim. jigănută, jigăniuţă (CANT. IST. 20). ET. wahrsch. zu slav. ziviti „leben”, vgl. jivină; zum Ausgang vgl. dihanie, gănganie etc. jigărâie PI. -rai S. f. (1805 CRIŞAN 100) 1. Hundekrankheit: Auszehrung F., Marasmus M. -Vgl. jigoare, jigodie, a se jigări. In lături, cotarle, mânca-v-arjigăr aia! (CANE, CL X, 19; zu Hunden). Auch als Schmähwort für Hunde: Ţiba, jigărâie, de aici! pack dich, Köter! 2. TR. Federvieh, Geflügel N. Opădure faimoasăplină de tot felul de jigărăi (FR.-C. MOŢII 277). 3. Sodbrennen N. (COST.). GR. jigărai (APĂR. SĂN. I, 91). ET. wahrsch. zu slav. zigati „brennen”. Zu 2. vgl. jiganie u. jigodie 2. SG. ALR1I/I, MN 4218,63. jigări Präs, mă -resc V. refl. (1868 BARC.) sich verzehren, ausmergeln. Când v-o câţiva ani n-ăi mai cumpăra dă la jidov, ţara. prinde suflet şi ovreiu se jigărieşte (JIP. OP. 84). ET. 7V\ jigărâie, jigoare, jigodie. jigărit Adj. (1806 ŞINCAI E. 6) ausgemergelt, verkrüppelt, unansehnlich. Dacă mă vezi aşa de jigărit, este că n-are cine să mă hrănească (ISP. LEG.2 15; ein Pferd spricht). Copiii... sunt jigăriţi şi sfârşiţi de foame (ISP. BSG. 121). ET. a (se) jigări. jiglă PI. jiglcS. f. (1885 H. V, 16) OLT. Jochriegel M. Siehe auch holfeu. ET. unbek. // vgl. bulg. zegla (DA). jignea S. f. (1885 H. I, 24) MOLD. Schmiedeesse F. (DT.). GR.jignă, zignă. ET. vgl. zig. vignja. jigni Präs, -nesc V. tr. (1683 DOS.) 1. Schaden zufügen, verletzen, fig.: Abbruch tun. Fără a se preocupa dacă acţiunile sale nu ating şi nu jignesc libertăţile altora (GHICA, CL XV, 255). Să umple vreo doi, trei poliţe ce stăteau deşerte şi jicneau astfel iubirea sa de orânduială (I. NGR., CL VIII, 166). - Passiv.: Astfel, pe un trup mare de biserică se pune un turn mic, de unde se jigneşte privirea (CL IX, 12) wodurch das Auge beleidigt wird. 2. treffen, berühren. GR. jicni. ET. vgl. serb. zignuti „einen Stich versetzen”, russ. zigmitj „schlagen, beschädigen” etc. jignicer etc. siehe jitnicer etc. jignire PI. -niri S. f. (1821 BELD.) Schaden M., Verletzung F. Rânduirea mitropolitului fără încuviinţarea patriarhiei, ar fi o jignire a dogmelor bisericeşti (C. NGR. 289) die Einsetzung des Metropoliten ohne Zustimmung des Patriarchats wäre eine Verletzung der kirchlichen Gesetze. Fără jignire de cuget (BELD. TRAG. 60) ohne Gewissensbisse. ET. a jigni. jignit Adj. (1683 DOS.) 1. beschädigt, verletzt. 2. berührt, betroffen. - Spez.: von Verfall, Verderbnis berührt: Să deşteptarăsvinţii şi-nvisără; nice leac jignU de putregiune (DOS. VS. Oct. 22; 76b). (Slănină) jignită, (untdelemn) jignit ranzig. GR.jic-. ET. a jigni. SG. ALR II/I, K. 19. jigoare S. f. (1885 H. XVII, 317) BAN. Marasmus M., Auszehrung F. Baba-nvie De răchie, Moşii moare De jâgoare (Z. IV, 99). ET. vgl. magy. zsigora //das nach TAMÂS 478 Entlehnung aus d. Rum. ist. 544 jindui jigodie PI. -godii S. f. (1806 KLEIN) 1. Marasmus M., Auszehrung F. Tu tremuri ca un căţel bolnav de jigodie (DEL. S. 196). 2. ugs.: kleines Tier. (Ţiganii) toate jigodiile Câte-n baltă le vedea, Pe toate că le prindea (MAR. SAT. 259). ET. zu 1. siehe jigărâie; 2. dürfte zunächst Schmähwort für Hunde gewesen u. dann, wegen jiganie, auch auf andere Tiere übertragen worden sein. jijeu PI. -jeie S. n. (1847 PANN PV. III, 39) 1. dreieckiges Joch, das man Schweinen um den Hals hängt, damit sie nicht durch Zäune dringen. 2 porci ... cu jijaie la gât (MON. OF. 1880, 6987). GR.jujeu, PI. auch -jâie. 2. DOBR. ehern, orient. Brauch am ersten Montag der großen Fastenzeit, an dem die Hunde grausam gefoltert wurden (CL XIV, 28), siehe tărbacă. ET. vgl. asl. zpzelf,Halskette”, serb. zezelj „Stock zum Anbinden der Schäferhunde”. jilav Adj. (1703 GCD) von Feuchtigkeit durchdrungen, feucht. Paie jilave feuchtes Stroh, tutun jilav feuchter Rauchtabak etc. Ancuţa ... căzu pe năsipul jilav şi moale al prundului (ODOB. MV. 1896, 86). Dimineaţa era rece si jilavă (NĂD. NUV. I, 6). ET. bulg. zilav „elastisch”, serb. „zäh”. SG. ALR SN III, K. 846. jilăveâlă Pi. -veli S. f. (1822 HMST. 45) Feuchtigkeit F. Noaptea era jilavă şi rece; în jilăveala aceasta, târgul părea amorţit (SAD. POV. 163). ET. a jilăvi. jilăvi Präs, -vesc (um 1640 URECHE) I. V. tr. feucht machen, befeuchten. II. V. intr. feucht werden. Iarna niciodată nu ploao, vara j'oarte puţin şi când ploao de abiia jilăveşte pământul (URECHE, LET.P 115; über das Tatarenland). III. a se jilăvi feucht werden. ET .jilav. jiletcă PI. -letci S. f. (1830 UN) Weste F. Frac cafeniu deschis ... pantaloni verzi... jiletcă vărgată (GHICA 259). GR. MOLD. ugs.: jăl-;jel- (BODN., CL IV, 61); jiletă (POEN.). ET. frz. gilet, durch slav. Vermittlung. SG. ALR SN IV, K. 1181, 1182. jilţ siehe jeţ. jimb Adj. (1825 B.) 1. krumm. - Spez.: schicfmâulig. 2. zahnlos. GR.jâmb; arom. jimbu (PAPAHAGI). ET. vgl. alb. dhemb, jedoch auch a zârnba, a zâmbi, zâmbre. jimbât Adj. (1868 BARC.) vom Mund: schief, so daß die Zähne zu sehen sind, schiefmäulig. Chipul ei uricios ... c-o gură largă şi jimbată (VLAH. NUV. 18). Armăsarul ... la. falca stângăjâmbat (MON. OF. 1878, 2122). GR. jâmbat, TR. jâmbăit. ET. a jimb a (jimbi). SG. ALR II/I, MN 6945, 21. jimbi Präs, -besc V. intr. (1673 DOS. PS. V.) 1. die Zähne fletschen. 2. zahnlos werden. Dinţii să li să jimbască Şi limba să să tâmpască (DOS. PS. V. 56, 23). GR. jimb a, jimb ăi, jâmb. ET. zu jimb. SG. ALR II/I, MN 6944,21. jimblâr PI. -blâri S. m. (1776 URIC. XIX, 393) veralt.: Weißbäcker M. GR. S. f. jimblăreâsă, jemlărilă (B.). - Varianten wie bei jimblă. KI. jimblă. jimblă PI. jimble S. f. (1501 DLRV 152) Weizen-, Weißbrot N. Jimblă... caldă, albă, rumenă şi coltuc răvărsat şi prăjit (DEL. P. 325). GR. MOKD.jemnă; TR. MARAM. CRlŞ.jamblă; TR. jemblă (PO Gn 18,6; Ex 16,31 )\jimlă (BAR. MUNT.). - Dim. jimbhiţă, jemluţă (B jjemişcă (CADE). ET. mittelb. dt. Semmel, sieb.-sächs. smi dl (KRAUSS 862), vgl. poln. zemîa, magy. zsemlye etc. SG. ALR SN IV, K. 1070. jind S. n. (1820 MUM. ROST 64) Verlangen, Begehren N. Muiaţi în lapte cojiţă Şi le daţi să înghită... Să-şi mai potoleascăjindul Pân le-o veni şi lor rândul (la băutură) (PP. GCRII, 316). - Bes.: a se uita cu jind la c. verlangend, schmachtend, begehrlich, neidisch nach etw. blicken. însă (bucatele) acelea cari făceau pe meseni să se uite mai cu jind la ele, erau icrele negre (FUND. BASME 129). (El) priveşte cu jind mare la câţi de braţet se duc (PANN PV1 II, 115). GR.jând, S. f.jindă. ET. zu asl. zţdati „verlangen”. jindâr siehe jandarm GR. jindui Präs, -iese (1837 MUM. P. 10) I. V. tr. c. etw. begehren, verlangen, nach etw. schmachten. Multe capete a sucit, (ea); mulţi ochi au jinduit-o (DEL. S. 9). Moroi, jinduind zadarnic o vorbă bună din partea ei (DEL. S. 116) vergeblich nach ... schmachtend. Niciodată inimă bolnavă n-a jinduit mai dureros libertatea pierdută (DEL. P. 206). II. V. intr. la, după c. begehren. GR.jândui. KT. jind. 545 jinduit jinduit Adj. (um 1820 ZIL. CR. 15) 1. schmachtend, begehrend. Toţi si toate jinduiţi de razele puterii (JIP. R. 207). 2. mangelleidend. Jinduit de toate, ca un fără bani (PANN PV1 1,33). ET. a jindui. jintiţăS. f. (1580 DERS.) 1. gekochte Schafmolke, aus einem Gemisch von Käseflocken u. Wasser bestehend. Să pun o căldare pe Joc pentru jântiţă (AL. OP. I, 616). Wird aus der ersten Molke (zerul de sub caş) bereitet, nicht zu verwechseln mitjintuit, der zweiten Schafmolke. Wird das Kochen so lange fortgesetzt, bis sich der an der Oberfläche der Flüssigkeit sammelnde Käse fest wird, so bildet letzterer den Schaf-Fettkäse (urdă, s. d.). GR .jintiţă (B.). 2. Wachstreber (PI.) (H. 744 u. 2262). ET. urspr. *jentiţă, wie slowak. zenlica, poln. zentyca etc. zeigen. Dunklen Urspr., siehe janţ. SG. ALR SN II, K. 418. jintui Präs, -tuiesc V. tr. (1822 HMST. 98) 1. Käse auspressen, den (von der ersten Molke (zer) abgesonderten) frischen Schafkäse durch Pressen von der zweiten Molke befreien. GR. jentui. ET. siehe janţ, jin tiţă. jintuiâlă PI. -ieli S. f. (1825 B.) MARAM. TR. MOLD. CRIŞ. zweite Schafmolke. 0 oală de jintuiâlă (MAR. SAT. 165). ET. a jintui. jintuit S. m. (1868 BARC.) zweite Schafmolke. Daraus wird durch Schlagen Schafbutter (unt de oaie) bereitet, wobei sich als flüssiger Rest Buttermilch (zara de sub unt) bildet. Nicht zu verwechseln mit jintiţă. Vgl .janţ. ET. a jintui. SG. ALR SN II, IC. 422. jinţură PI. jinţuri S. f. (1868 BARC.) BAN. OLT. Hauslauch, - wurz M. (Sempervivum tcctorum), Im Volksglauben als Schutz gegen Donnerschlag. In der Volksmedizin als Heilmittel gegen Ohrenschmerzen. GR. jintură (PANŢU). ET. unbelc., vgl. ghinţură. jipui siche,/«/?«/. jir S. n. (1625 DIRA XVII/5, 357) Bucheckern (PL), Früchte der Buche. Fagi stufoşi cu ramurile încărcate de jir (VLAH. PP. 199). împăratul Tiridat ieşindu-şi din minte ... cu gliganii în munte păştea în jir (DOS. VS. Sept. 30; 38b). Sus la munte m-am suit, Jir şi ghindă mi-am păscut (TEOD. PP. 135; die Sau spricht). - A mâna porcii la jir schnarchen. GR .jăr. - Dim. j iris or. ET. slav. (şerb. ukr. etc.) zir. jirebic PI. -rebii S. f. (1568 DERS) 1. Los N. (zugeteiltes Stück Land). Jireabia ta cea măsurată (DOS. PS. V. 104, 33). l.jirehie de vânt Windstoß M. A trimes D-zeu sfântul o jirebie de vânt (MAR. NUNTA 345). 3. meistjurubiţăa) Garnbund M., Strähne F., Strähn-chen N. Ale lui sunt sadurile, jurubiţele şi ghemurile de găitane (din prăvălie) (DEL. P. 168). - b) bestimmte, durch einen quer durchgeflochtenen Faden abgegrenzte Anzahl Fäden einer größeren Strähne (scul, căleap), Gebinde N. - c) bestimmte Anzahl nebeneinander liegender Fäden der Kette. Letztere wird nämlich in Fäden gruppen geteilt, deren Grenzen durch Zeichen an den Litzen (cotleţe) der Schäfte (iţe) kenntlich gemacht werden; eine jede Gruppe solcher Fäden sowie die entsprechende Gruppe von Litzen heißt jurubiţă. Pe rosturile amândouă Erau jirebii vr-o nouă (MAR. SAT. 61). GR.jerebiejurebie, 'dvom.jurebejîireghiţă (MIHAIL.). -Dim .jiribiiiţă, jirghiiiţă, jirbiiiţă, jureghiiiţă, jurubiţă, jârăbiuţă (ŞINCAI E. 221). ET. asl. zi'ăiij „abgeteiltes Stück Land, Los”, vgl. poln. zrzebie „Hufe Ackerland”, magy. zsereb „Strähne”. jirghiiiţă siche jirebie 3. jirişte PI. jirişti S. f. (1885 DEL.) Bucheckemweide F. Mistreţ doborât la jiriştea pădurilor (DEL. S. 172). ET .jir. jirtfă etc. siehe jertfi etc. jitär PI. -tari S. m. (1651 IORGA S. D. X, 147) TR. MOLD. Feldhüter, Flurwächter M. Holdele (rămân) fără jitar şi nime nu se atinge de ele (CL XV, 445). Moldova ... a fost... o ţară de jac, salul lui Cremene fără câni şi fără jitari (AL. CL I, 328). GR.y'«/«r (B.). S. f. jităreăsă, jilărîţă. ET. asl. zitarî. SG. ALR SN III,K. 903. jitărie PI. -rii S. f. (1852 STĂM. W. 286) 1. Feldhütte F. ehern.: Behausung F. des Feldhüters (am Dorfausgang). Drumul meu trecea pe lângă jilăria luiAcsinte (CL XIII, 42). Până. ajunse el la jităria ... satului... era noapte bine (UR. LEG. 34). 2. Amt N. des Feldhüters. 3. Abgabe F. zur Bezahlung des Feldhüters. ET. jitar. jitie1 PI. jitii S. f. (1643 VARL. CAZ.2 II, 3b) 1. (t) Lebensgeschichte, Biographie F. (eines Heiligen, Helden etc.). Şi-ş pusă (Alexandru) acolo stâlp şi-ş scrisăjitiia sa (ALEXANDRIA, GCR II, 133). 546 joben 2. MOLD. Erlebnisbericht M., Geschichte F. Atunci au spus el toată jitia sa, începând de la boier cum s-a însurat (SBIERA POV. 236). Ş-am mai încălecat pe-o roată şi v-am spus jitia toată (CREANGA, CL IX, 344; aus dem Schluß eines Märchens). ET. ksl. zitije „Leben”, bulg. „Heiligengeschichte”, rass. „Lebenslauf’. jitie2 S. f. (1806 ŞINCAI E. 140) Schilfmatte F. ET. unbelc. jitnicer PI. -ceri S. m. (1558 DERS) ehern.: Speichermeister M., Verwalter der Getreidespeicher des Fürsten, gehörte zu den Bojaren. Man Unterschied marele jitnicer, jitnicerul al doilea etc. Grigorie jilniceriul cel mare (DOC. 1651, GCR 1,152). GR. Varianten wie bei jitniţă. - S. f. jitniceroäie. ET. jitn iţă. jitniţă PI. jitniţe S. f. (1551/3 ES 13a; Mt 6, 26) (Getreide-) Speicher M., Kornkammer F. Şi va aduna giriul în jitniţă sa, iarplevele le va arde cu focul nestins (EV. 1894 Mt 3, 12). S-au mistuit de joc ... încă şi jitniţele cu bucate (DION., TEZ. II, 220). GR.//677-, jign-. ET. ksl. zitfnica. jivălă siehe jigală. jivină PI. -vine S. f. (MS. um 1560 Lv 26, 6, FICI, 7) ugs.: Lebewesen, TierN. Şi au scosjivini micişi mari, chiţi şi bălauri, peşti... şi pasări (DESC. PR. CR. 114). Pahon avea trei jivine: un căţeluş, unpisic şi un pui deşerpe (RETEG. POV. V, 4). Atunci când... toate juvinele cuvântau omeneşte (DEL. S. 240). De des ce-i măturată (casa), Chiar jivine-n ea găseşti (IANOV, CLI, 212). GR. juvină, BAN.joâvină. - Dlm. jivinuţă (B.). ET. slav. zivina. jivini Präs, mă -nesc V. refl. (1581 CORESIOMDL 155) LV. brandig werden. ET. zu slav. zivina. jmalţ siehe smalţ. jnăpăi Präs, -iese V. tr. (1881 CREANGĂ) MOLD. fam.: (mit der Peitsche) schlagen, verhauen. Şi iar lua mama năinaşa din coardă şi iar ne jnăpăia (CREANGĂ, CLXV, 3). (Ţiganii) cu biciuşti, cui beţe ...jnepăiau (caii) să meargă (SPER. AN. 1,223). Vgl. jupăi. GR. jnăpui, jnepăi, jnepui. ET. onomatopoct.; vgl .jap. jneâpăn PI. jnepeni S. m. (16. Jh. DERS) Krummholzkiefer, Latsche F. (Pinus Mughus, P. Pumilio), Wacholder M. (Juniperus communis), Zwerg-holzkicfer F. (Juniperus nana), wog. für Zwergkiefer eher jep. Jepi ist auch der Name zweier Bergspitzen im Kreis Prahova. Departe spre Jnepi, jnepeniipăreau coperiţi c-o pojghiţă de chiciură tomnatică (LIT.). Coastele (munţilor) îmbrăcate cu brazi şijneperi (NAD. NUV. II, 149). GR. jnepene, -pine, jneapăr, jnepere, jep, TR. OLT. bisw.: jinea-,jirea- etc.; bisw.: jneap, PI .jnepi; arom. giuneâpine; TR. bisw.: jinior. ET. lat. junîp&us. jnepăi siehe jnăpăi. joacă S. f. (1683 DOS.) Spiel N. (der Kinder etc.), Spielerei F. Şi încă de mic până era la părinţi, (băiatul) j'eace o gioacă cu alţi cuconi lângă marginea mării (DOS. VS. Mai 2; 106b). Copiii îşi petrec timpul cu mai multe joace (ŞEZ. II, 57). Zorii, copilaşi ai zilei, prind a se ivi pe zare Şi desprind în a. lor joacă ici stea mică, ici stea mare (RĂDUL. RUST. 1,199). Rodrigo... reîncepu vechia sa joacă cu paharul (L. NGR., CL I, 154; er hatte wiederholt Wein angeboten). Aşa ţi-i gioaca, fa? Ei las ’ că te-oi drege eu după masă (AL. OP. I, 671) so treibst du dein Spiel mit mir? Şi aşa li s-au stricat gioaca şi sfatul cel de pradă ce făcuse asupra ţării (AMIRAS, LET.2 III, 163) so wurde ihnen das Spiel verdorben. GR. MOLD, gioacă. ET. postverbal von a juca. joâgăr PI. joâgăre S. n. (1841 POEN. II, 618) Sägemühle, Schrotsäge F. Ei aşazăpe malurile ei (ale gârlei)... joagăresau fierăstraie ca să-şi taie scânduri din buturugi de copaci (OS.-SL. 159). ET. mittelb. dt. Säger (sicb.-sächs. *sâger). SG. ALRM SN I, K. 370. joap! siche jap! joârdă PI. joârde S. f. (1636 DERS) MUNT. TR. 1. lange, dünne Rute: Gerte F. Se scoală şi voinicul de cuscru, ici şi el o joardă în mână (ISP. BSG. 85). L-au izgonii... cu beţe şi cu jerdii (DOS. VS. Mai 11; 124a). 2. ehern.: Ackermaß N. GR.jărdie, jorghie, MOLD. jerdiejordie (CREANGĂ, CL XV, 6). - Dim. jordiţă, jordeâ (POEN. II, 801). ET. vgl. asl. zi'ădî, poln. zerdz. joben PI. -benuri S. n. (1879 CARAGIALE T. II, 8) Zylinder(hut) M. Când îi văzu capul pierdut pe jumătate sub bordurile late ale jobenului (CL XXX, 847). GR. giuben. ET. Jobin, Name eines frz. Hutmachers in Bukarest. 547 joc joc PI. jocuri S. n. (1551/3 ES 49a; Mt 27, 29) 1. Spiel N. Jocul de carii, de-a ascunselea, de-a baba oarba das Karten-, Versteck-, Blindckuhspicl N. Că pe el de-a-ncăleca (căzlariid) Mâni la giocul de halca (AL. PP. 106). SăJude joc pruncilor şi spre desfătarea nebunilor (CAL. 1847, OCR II 358; Gott verflucht den Allen). Maria era mai harnică... Ea le făcea toate ca-ntr-un joc (CL XVII, 333) spielend. Dar între scriitori nu este ca între vânători. Loc de joc nu încape (OD. PS. 120) da ist nicht zu spaßen. Şezănd aici cu voi, viaţa mea este în joc (ISP., OCR II, 354) steht mein Leben auf dem Spiel. Un joc de cărţi ein Spiel Karten. A pune în joc aufs Spiel setzen, cinsetzen. A-şi bäte joc de cn. spotten, (jdn.) verspotten. Vgl. bătaie 2. f li. a bale I. 26. 2. Stich M. im Kartenspiel. 3. (Volks-) Tanz M. Vgl. dans. Toţi trebuie să joace jocul miresei (MAR. NUNTA 720). Jocul rupe cojocul (Sprw.: wer zuviel tanzt, zerreißt die Kleider). A intra în joc (în horă) wer A sagt, muß auch B sagen. Cuconu Gheorgheş... întrase-n joc; să nu le dea (bani rudelor), se temea să nu piardă lot (NĂD. NUV. II, 204) G. hatte nun einmal den Anfang gemacht. GR. MOLD. arom. gioc. - Dim. jocul, joc(u)şâr, PI. -soare, auch joculeţ, PI. -ţe. ET. lat.jöciis „Spaß”; Btdg. wie slav. igret „Spiel” u. „Tanz”. SG. ALR SN VI, K. 1634; VII, K. 1947. jocheu PI. -chei S. m. (1835 C. NGR. Treizeci ani) Jockey M. GR. jochei. ET. engl./frz. ybc/cey. joculeţ etc. siehe joc GR. joi S. f. (16. Jh. CV2 58b; Jak 1,27 Glosse) Donnerstag M. Fam. de joi până mai apoi von heute bis morgen, nur kurze Zeit. Joi mai de-apoi St. Nimmerleinstag. A îmbrăcat pe dânsul haine noi Ş-au ţinut de joi până mai apoi (PANN, Z. 1,41). Din joi în Paşti alle Jubeljahre, sehr selten. Merge la biserică din joi în Paşti (Z. 1,43). Joia mare, gewöhnl. Joimare, Joimari, PI. f. (m. Art. -rele, -rile, -lor), bisw. Joimărica (MAR. SAR. II, 267) Gründonnerstag M. (Donnerstag vor Ostern). Să se cuminice la Joi mari cu Sjintele Taine (ANTIM DID. 97). în preseara Floriilor, a Joimarelor şi a Paştilor (MAR. SĂRB. II, 269). - Im Volksglauben: Joia nepomenită, necurată, der erste. Joia iepelor der achte. Joia verde, der neunte Donnerstag nach Ostern, volkstümliche Feiertage, die aus Furcht vor Wetterschäden gehalten werden. Manche nennen alle neun Donnerstage joi verzi u. feiern sie. Im Märchen erscheinen Sfânta Miercuri, Joi, Vineri etc. als gute Feen. - Adverbiell: joia donnerstags. GR. MOLD. arom. gioi; ebenso die Ableitungen. Nom./Akk. m. best. An. joia, Gen./Dat. joi, m. best. Ar Lyon, PI .joi, m. best. Art. joile. ET. lat. (dies) Jovis. SG. ALR II/I,K. 203, 213; MN 2850, 113. joi Präs, -icsc (um 1670 ANON. CAR.) I. V. tr. befriedigen, zufrieden stellen. Neputändu-l geui cu cât ii da (MUSTL, LET.2 III, 34). Să poată geoi şi trebuinţele domniei sale (AMTRAS, LET.2 III, 93). Eu nu mai pot gini acuma, căci n-am jost învăţată aşa (SBIERA POV. 43). Femeia, lui cocea toată ziua şi... noaptea la pâine, şi abia îl putea giiti (SBIERA POV. 167). II. V. intr. aushalten, dulden, (mit etw.) auskommen. GR. geui, geoi, jui (B.), giiti. ET. unbelc., vgl. magy. dial. gyönni, g\'iinni (DA). joiân S. m. (1521 DOR) 1. MOLD, giftige Rebendolde F. (Oenanthc silaifolia, Oenanthe crocata; BR.). 2. Joictn Name, den man einem am Donnerstag geborenen Rind gibt. - S. f. Joianä. 3. S. f. joianä Rundtanz M. (JIP. OP. 52; BUR., CL XIV, 28). GR. Dim. joienicä. ET .joi. Joimare PI. -ri siche joi. Joimărica siehe joi u. Joimăriţă. Joimăriţă PI. -riţc S. f. (1716 CANT. DESCR.) 1. Name eines Schreckgespenstes, das im Volksglauben bes. in der Nacht vor Gründonnerstag (Joimare) umgeht u. den faulen Weibern Schaden zufugt. Joimăriţă sau Joimărica ... pe felele cele mai. leneşe le răpeşte şi... le frige şi le mănâncă (MAR. SĂRB. II, 267). Doniţa cu apă din care se bea, să nu se lase noaptea afară, căci. bea şoimăriţele din ea. şi şoimăreşte pe cel. ce bea la urmă (ION. SUP. 58). Limba oraşului, portu orăişa-nului, legile ... îi sunt (ţăranului) atâtea joimăriţe de care se-nspăimântă şi. fuge (JIP. OP. 9). Mărită-mă, măiculiţă, C-am ajuns o Joimăriţă (TEOD. PP. 337). 2. Adlcrcule F. (Strix bubo). GR. JoiMarţele (CANT. SCRIS. 316; wog. CANT. DESCRIPTIO Pars III., cap. I: Dzioimaricele). Joimărică, PI. -rele, Şoimărită. ET. zu Joimare (joi). joimir PI. -miri S. m. (um 1640 URECHE, LET.P 107) ehern.: Söldner, Mictsoldat M., bes. bei den Polen. în Ţara Leşească iernează joi mirii prin sale şi nici un rău nu petrec oamenii prin sate (MUŞTE, LET.2 III, 13). (Laschi) s-au dat înapoi, lăsând lui Despot oaste, jolniri şi nemţi şi. unguri (SIM. DASC., LET.21,431). (Tirănia) înălţăfar-de ruşine drept d-zei toiijoimirii (CONACHI 281). 548 jos GR. jo In ir. ET. poln. Zolnierz; vgl. dt. Söldner jold PI. jolduri S. n. (1444 DRHA I, 352) LV. 1. Art unentgeltliche Dienstleistung, vermutlich im Fuhrwesen. Să aveţi a-i lăsa în pace ...de cară de jold, depodvoadăşi de cai de olac (DOC. 1676, URIC. V, 235). Daher ugs.: A ajunge de jold (MELH. CH. 60) unselbständig, zum Gespött werden (MELH. CH. 60, ähnl. PRALE PS. 89 Glossar). 2. Sold M., Stipendium N. (ANON. CAR.). ET. dt. Sold, durch magy. zsold, poln. zold. joldunăr (t) PI. -nari S. m. (1444 DRHA I, 352) Söldner M. ET. mittelb. dt. Söldner. jolnă PI. jölne S. f. (1834 DRĂGH.) MOLD. Art Geschwulst am Hals der Rinder. Jolna pentru ca să se lecuiască... (DRĂGH. IC. 19) GR. j orna, joarnă, jolnoăică. ET. ukr. zolna „Skrofel”, vgl. MIKL. ET. WB. (zely). jolnir siehe joimir. jördic siehe joardä. jos (16. Jh. CV2 8b; Apg 20, 9) I. S. n. LM. unterer Teil. A se acoperi cu paie sau gunoi josul plantei (DATC. HORT. 294). în josul râului am Unterlauf des Flusses. II. Adj., f. joasă niedrig. Căsuţele joase abia se zăreau (NĂD. NUV. I, 143). O masă joasă cu trei picioare (CL XIX, 812). Hameiul reuşeşte cu deosebire în locurile joase (ALEX. AGRIC. 121) an niedrig gelegenen Orten. Pe cât ea (fata) are o naştere de joasă, pe atât mintea-i este peste fire de deşteaptă şi de înaltă (ŞEZ. 1,103) so niedrig ihre Herkunft ist. - Selten unflektiert: (Sala) lungă, jos în pod, îngustă (I. NGR., CL IV, 389). III. Adv. 1. unten, hin-, herunter, -ab (Ggs. sus). Mai jos weiter unten. Priviijos, prostit de o fiică neînţeleasă (DEL. P. 284) ich blickte zu Boden. A se feri de djeridul protivnicului, a-lprinde în zbor sau a-l culege degios (AL. PP. 110) ihn vom Boden aufzulesen. Dau, cad etc .jos ich werfe, falle zu Boden, um. Mă dau jos ich steige ab, jos de pe capră, din pat ich steige vom Bock ab, stehe vom Bett auf. Şezi, stai jos! Setze dich! Jos căciula! Mütze ab! Jos tiranii! Nieder mit den Tyrannen! Clasele de jos die unteren (V olks-)Klassen; falca de jos der Unterkiefer; Ţările-de-Jos die Niederlande; Vgl. ţară. Toţi aceştii şi alţii mai proşti şi mai de jos slujitori (NECULCE, LETCII, 332) Beamte niedrigen Ranges. Ai izbit sufletul mieu den iadul cel mai de jos (BIBLIA 1688 Ps 85, 12) aus der tiefsten Unterwelt. Postav mai de gios 2 zloţi cotu (DOC. 1775 DION., TEZ. II, 166) von geringerer Qualität. Rude de jos Verwandte in absteigender Linie, Deszendenten. 2. pe jos a) am, zu Boden. Turcii... pe gios se tăvăleau (AL. PP. 17). (Dascălii) trânteşte cărţile pe jos (VLAH. GV. 183). -b) zu Fuß. Drumu-i greu şi grunţuros, Nu mai pot merge pe jos (AL. PP. 17). Un lung şir... de ţărani pe jos şi de câţiva călăreţi (AL., CL III, 61). - Fam.: chilipir de om pe jos günstige Gelegenheit, die man sich entgehen lässt. Über die Entstehung der Redensart siehe Z. V., 166 u. SPER. AN. 18921,104. 3. în jos, auch din jos im unteren Teil, in der unteren Gegend, unten; din jos von unten her; în jos nach unten, abwärts, pe Dunăre în jos die Donau hinab, (pe apă) în. jos stromabwärts; în, din jos de c. unterhalb von etw. Mai în jos de el stă maica privind (TEOD. PP. 19) etwas tiefer als er. Din sus cu şvezii nu erau bine aşezaţi (leşii); din jos îi băteau turcii cu tătarii (NECULCE, LET.2 II, 208). O fată tânără, sfiicioasă, cu ochii în jos (DEL. P. 219) mit niedergeschlagenen Augen. Braţul ce-l ridicase îi căzu în jos, greu şi mort, ca al unui paralitic (VLAH. NUV. 46). Pădurea din jos de casa ta săfie tăiată (RETEG. POV. V, 48) der Wald unterhalb deines Hauses. în aceiaşi seră, temperatura nu este identică la uşă, pe rafturile din mai sus sau pe cele din mai jos (DATC. HORT. 39) auf den höher oder den niedriger befindlichen Gestellen. Aceste noao părţi (din presenre) să cade să le puie preotul din gios de partea precistei (Ş. TAINE 49). Ţundrele sunt sure sau negre până din jos de genunchi (FR.-C. MOŢII 12). La pod... ţiindu-i calea cătanele ... Mihai Vodă au luat mai pre din gios de pod şi au trecut Bahluiul (NECULCE, LET.2 II, 353) zog Fürst M. etwas weiter flußabwärts. 4. a. rămâne, a lăsa jos unausgeführt bleiben, lassen. Era ...să mă opresc drept în Laşi; însă lucrul rămase jos (ISP., CL XVIII, 193). Să nu rămâie gios nici o poroncă împărătească (AXINTE, LET.2 II, 127). Văzând rugămintea lui Antioh Vodă, le-au lăsat toate jos (NECULCE, LET.2 II, 268) nahm er Abstand von allem. Mai pre urmă cuvântul meu gios nu-l voi lăsa (NECULCE, LET.2 II, 189) dann werde ich mein Versprechen einlösen. 5. a (nu) fi mai jos de cn. hinter jdm. nicht zurückstehen, ihm (nicht) nachstehn. Mai pe jos decât cn. (SIM. DASC., LET.21, 428). LM. mai prejos. A nu se lăsa mai pe jos de cn. (nicht) hinter jdm. Zurückbleiben, zurückstehen, nachstehen (wollen). S-au bătut bine ... băieţii noştri de astăzi;... şi noi n-am fost mai pe jos în vremea noastră (GHICA 17). Unele din isprăvile sale care nu erau câtuşi de puţin mai pe jos de ale lui Nicolesco (NĂD. NUV. II, 49). Mai pe jos de alţii... să le lese ... le venea ruşine (SPER. AN. 192, 55). (Cucoanele de pe la moşii) criticând figurele, îmbrăcămintea, atitudinea cucoanelor Găeştene cari la. rândul lor nu se lăsau mai pe jos (TEL. SCH. 48) die ihnen nichts schuldig blieben. 549 j oscu lcârc GR. MOLD, gios, ebenso die Ableitungen; arom. yios. Trei di asupra, frei di ghios (WEIG. AROM. 106) drei von oben, drei von unten. ET. vlat. deösum (deörsum); I. u. II. nach frz. bas. SG. ALR II/I, K. 70, 80. josculcâre PI. -cari S. f. (1683 DOS.) Schlafen N. auf der Erde (als Selbstkasteiung). Posturi şiprivigheri şi giosculcări (DOS. VS., DA). ET. jos + culcare, Eigenbildung DOS. joseân PI. -seni S. m. (1486 DRHB I, 319) Bewohner M. des unteren Teils einer Ortschaft, eines Gebietes, spez. ehern.: Bewohner der Unteren Moldau; Ggs. suseem. Au trimis Stefan Vodăpre Petre Cărăbăţ Vornicul şi cu toii giosenii (URECHE, LET.11, 153). Auch adjektiv.: Venitu-i-au într-ajutor şi moldovenii gioseni (URECHE, LET.1 I, 199). GR. giosan, josan. ET .jos. josnic Adj. (1703 GCD) niedrig, niederträchtig, gemein. Poţi deodată în vârfuri de mărire Să urci pe cel mai josnic din oameni (OLL. HOR. 109; zu einer Göttin). Din durerea ei oarecum senină, trecu într-un simţimânt josnic de ură şi de scârbă (ZAMF. NUV. 32). GR. (t) joselnic. ET .jos. josnicie PI. -cii S. f. (1852 STĂM. W. 540) Niedertracht F. ET. josnic. juca Präs, joc (16. Jh. PS. SCH. 113,4) 1. V. tr. 1. cărţi (veralt. cărţile, în cărţi), mingea, popice, şah, biliard etc. Karten, Ball, Kegel, Schach, Billard etc. spielen; o carte, popa de freflă, o figură, calul, eine Karte, den Treffkönig (aus)spielen, eine Figur, den Springer ziehen. D-ta joci Sic sind am Zug. A juca teatru, un rol Theater, eine Rolle spielen. Să ştii că cu tatăl tău nu e de jucat (XEN. BR. 37) mit deinem Vater ist nicht zu spaßen. Fig.: ajuca cuiva un renghi, o festă jdm. einen Streich spielen. El îi schimbă numele în batjocură din Gratidia ...în Canidia ...jucând asupra silabei (OLL. HOR. 358) indem er die erste Silbe scherzhaft verändert (Gallizismus). l.pc. jdn. tanzen, hüpfen lassen; o fată mit einem Mädchen tanzen, un cal ein Pferd tänzeln lassen. Băietul a încălecat pe un genunchi şi fata pe altul. Bunicul îi joacă (DEL. I. V. ş. V. 223). Dar cu capul mi te pune Să n-o joace (pe iubita mea) Alţi feciori. Tu s-o joci, dar mai aşa! (COŞBUC 136); der fortziehende Liebhaber zum Bruder). Mai bine jucam ursul la porţile sfreine (BOLINT.21,189). Purtând un copac împodobii cuflori’... pe care-ljoacă necontenit (BUR. CĂL. 21). Au năvălit la tarii! Şi-acum în bălţi de sânge îşi joacă, armasarii (AL. POEZII III, Leg. 88). - A juca pc. în palmă, pe degete jdn. um den kleinen Finger wickeln, ihn nach seiner Pfeife tanzen lassen, mit ihm umspringen wie man will, sein Spiel treiben. Când punea gheara pe câte unul ca de-alde d-lui, îljuca în labe cum joacă pisica pe şoarece (GHICA 503). L-cim legat cu-n scrisul zdravăn, pol să-l joc cum mi-o plăcea! (DULFU PĂC. 62). A-şi juca calul cin ungebundenes Leben führen, cs toll treiben, sich austoben. Hei! când mi-ar ajuta D-zeu să înhaţ un post... bine mi-aş juca eu calul...! (AL., CL VII, 366). 3. (hora, pe funie etc. Hora, auf dem Seil etc.) tanzen; (von Pferden) tänzeln. Flăcăii satelor... cândfac hora sau joacă pe la clăci (ŞEZ. I, 70). - Auch Joacă ursul prin vecini u. ä. (Sprw.) Gefahr in Anzug. Boierii jucau înainte în buiestru, pe cai aprigi (SAD. POV. 66) tänzelten voran. - Im weit. Sinne (tanzartige Bewegungen machen): auf und ab, hin und herspringen, -hüpfen. La Paşti joacă soarele înălţându-se pre bolta ceriului (MANGIUCA CĂL. 1883, Aprilie). Limbile bălaurului îi jucau ca nişte săgeţi arzătoare (D.). (Hagiului) ochii îijucau în toate părţile, mustrănd pe ucenici de mişcare (DEL. P. 168). II. a se juca 1. (in kindlicher Weise, scherzend) spielen, tändeln. Fetiţa se joacă cu păpuşa das Mädchen spielt mit der Puppe. Copiii se jucau de-a baba oarba etc. die Kinder spielten Blindekuh etc. (Cu arşicele) se joacă băieţii fel de fel de jocuri (ISP. JUC. 73). Nu te juca cu focul! spiele nicht mit dem Feuer! 2. veralt.: (în cărţi Karten) spielen. Segiuca în cărţi cu dânsul (NECULCE, LET.2, II, 190). GR. MOLD. arom. giuca. Ebenso die Ableitungen. ET. lat.jöco, -ăre. SG. ALR II/I, MN 2664, 77; SN VI, K. 1699. jucăre PI. -cari S. f. (1564 CORESI CAZ. I, 33) veralt.: Tanzen, Spielen N. Jucării şi cântece curvesti (MOXA, HC I, 395). ET. a juca. jucâş (t) S. m. (1769 MAG. IST. II, 30) 1. Spieler M. 2. Tänzer M. ET. a juca. jucat (1844 C. NGR. OP. I, 56) 1. Adj. 1. gespielt. - Fig.: Renghiul jucat amicului său (GHICA IX) der Streich, den er seinem Freund gespielt hat. 2. getanzt. 3. (von einem Theaterstück) aufgeführt, II. S. n. 1. Spielen N. 2. Tanzen N. ET. a juca. 550 judecat jucăreie siehz jucărie. jucărică siche jucărie. jucărie PI. -rii S. f. (1564 CORESI MOLIT., TRS XVI, 559) 1. Spielerei, Bagatelle F. Sonatele lui Beethoven, fanteziile lui Haydn ... pentru ea sunt o jucărie (C. NGR. 68). 2. a strica jucăria das Spiel verderben. Se speriase Mihai Vodă şi toată boierim ea că le va strica giucăria Enicer-Aga (NECULCE, LET.2 II, 279). 3. Spielzeug N. Făcea, şi el vreo jucărea, vreun cărucior bunăoară (UR. LEG. 115). Corabia ajunsese jucăria vânturilor (LIT.) das Schiff war zum Spielball der Winde geworden. Doi coconi, jucându-se cu jucăreile lor (TNDR. 361). Zărind frumoasa jucăreie Aprinşi-i ochi mai mult s-ciprind (COŞBUC 40). Când aducea bomboane, când jucărele (L. NGR., CL VIII, 24). GR. jucăreie. - Dim. jucăreâ, jucărioâră, jucărică, PI. jucărele. ET. a juca.. jucător PI. -tori S. m. (1581 CORESI OMIL. 546) 1. Spieler M., jucător de cărţi, de şah etc. Karten-, Schachspieler etc. 2. Tänzer Ni., jucător pe funie Seiltänzer M. - Selten adjektiv. ET. a juca. jucăiiş (1714 CANT.) 1. S. m. 1. Tänzer M. Jucăuşii obosiţi se grupau ... pe lângă dame (CL IV, 63). 2. Spieler M. Giucăuşul de cărţi (CONACHI 287). II. Adj. 1. spielerisch. 2. tanzfreudig. Fata mamei jucăuşă Cu gunoiu pân-la uşă (MAR. SAT. 35). 3. tänzelnd. GR.jocăuş (CANT. SCRIS. 293). ET. ajuca. juchcl (t) (x) PI. -chei S. m. (um 1900 TIKTIN) BUCOV. Laus F., als weniger derber Ausdruck für păduche. ET. vgl. ukr. zuk, poln. ήι!c „Käfer”, judän siehe jidan. jüdeS. m. (1409 DERS) l.jude Vl. jikleci LV. TR. Fürst, PIcrrscherM. Tremise împărat şi dezlegă el, judele (asl. hiςζϊ) oamenilor şi lăsă el (CORESI PS.5 203a; Ps 104,20). Să-l facă pre el a şedea cu boiarii şi cu giudecii (μετά αρχόντων) oamenilor (PS. 1651, Ps 112, 8, CCR, 109). Precum scrie în cărţilegiudeaţelor (DOS. VS. Ian. 3; 3a, Glosse: giudecilor) im Buch der Richter. GR. Sg.jâdec (GLOSS. 17, Jh. HC I, 26), giudec. 11 .jude, PI. juzi 1. LV. Judele ţiganilor Fürst, Richter, Hauptmann M. der leibeigenen Zigeuner. Constantin judele săfie volnic ...a s frânge dajde de pe ţiganii ce-s la ceata lui, de ţigan câte doi ugri (DOC. 1711, MELCH. CH 80). 2. TR. Judele satului ehern.: Dorfrichter, -scbulze M. Tăngui-m-aş judelui, Dar judele-i om străin, Până mâne-i satul plin (PP. CL XV, 229). 3. Judele colindătorilor Anführer M. der Weihnachtssänger (BIBIC. PP. 249). 4. LV. MOCD. judece (1481 DERS) Freibauer M. GR. MOLD. veralt.: giude, f. jude(ce)asă. ET. lat.jădex, -Lcis. judeâsă siehe jude GR. judec siehe jude 1. GR. judecă Präs, judec (16. Jh. CV2 71b; 1 Petr 1, 17) I. V. tr. l.pc. jdn. richten, über ihn Gericht halten, zu Gericht sitzen, im weit. Sinne: über ihn urteilen, ihn beurteilen. Pre jieştecarele după calea lui judeca-voi pre voi (BIBLIA 1688 Ez 18, 30). El boierii aduna şi de moarte-i judeca (AL. PP. 199) und verurteilte sie zum Tode. Modul cum se judecă în genere operele de artă (STĂNC. FR. 70) wie Kunstwerke gewöhnlich beurteilt werden. El de mână. o ţinea şi. din vorbă judeca, Merge-o după. el o ba? (FR.-C. MOŢII 93) und schloß aus ihren Worten, ob sie ihm folgt. Moş Doroflei. judecă cel din urmă clondir şi-l stoarce picătură cu picătură (DEL. S. 237) D. unterzieht die letzte Flasche einer eingehenden Prüfung. I. pc. über jd. ein strenges Gericht ergehen lassen, gegen ihn (heftig) losziehen, ihm (heftige) Vorwürfe machen, ihn ausschelten. Miţa lângă Crăcănel îl judecă încet şi-l zgâţie (CARAGIALE, CL XIX, 130). 3. (be)urtcilen. II. a se judeca cu cn. prozessieren. Ani întregi m-am giudecat şi nimic n-am câştiat (AL. PP. 227). GR. a judica, MOLD. arom. a giudeca; ebenso die Ableitungen. ET. lat. jüdico, -ăre. SG. ALR II/I, MN 6802, 2; ALR SN IV, K. 988. judecare PI. -cări S. f. (16. Jh. PS. SCFI. 148, 9) 1. Richten, Aburteilen N. 2. Beurteilung N. 3. Bedenken N., Überlegung, Erwägung F. GR. Varianten wie bei a judeca. ET. a judeca. judecat (1559 BRATU, SCL XXV, 153) 1. Adj. 1. (von einem Prozeß:) geführt. 2. (von einem Angeklagten:) be-, veruteilt. Că nici judecat, nici dovedit au pierit (URECHE, LET.11,154). 3. bedacht. - Auch substantiv. 551 judecată II. S. n. veralt.: Richterdienst M. (ŞINCAIHR. n, 353). GR. Varianten wie bei a judeca. ET. a judeca. judecată PI. -căţi S. f. (16. Jh. PS. SCH. 11, 10) 1. Gericht N. Să nu cunoşti obrazul la judecată... căce judecata a lui D-zeu este (BIBLIA 1688 Dt 1,17). Am ţară de domnit, Giudecăţi de săvârşit şi boieri de boierit (AL. PP. 203). Un ţăran la judecată mers-a de s-a tânguit Că un boier... i-a tras două palme (SPER. AN. 18921,115). Judecata de apoi (înfricoşată, cea mare, cea din urmă, de pe urmă) Jüngstes Gericht. Judecata lui D-zeu Gottes Gericht. -A trage, a chema în judecată gerichtlich belangen; a da în judecată verklagen. 2. Rechtsstreit, Prozeß M. La mine va veni tot omul la carele va fi price şl judecată (BIBLIA 1688 2 Sm 15,4). Românilor le plac judecăţile (I. NGR., CL VII, 57). Vgl. drept I. 1. 3. Urteil N., Beurteilung F. Ciudata judecată ce seßcea de privitori operelor expuse (STĂNC. FR. 70) das sonderbare Urteil, das die Beschauer über die ausgestellten Werke abgaben. 4. Verstand M. Cu judecată vernünftig, verständig, einsichtsvoll; fără judecată unverständig, einsichtslos. Dintre toţi copiii, fata cea mai mare era ... mai cu judecată (ISP. LEG.2 175). GR. Varianten wie bei a judeca; PI. (t) mda judecate. ET. lat.judicăta (judîcătum). judecătoare1 siehe judecător. judecătoare2 (t) PI. -toâre S. f. (16. Jh. CV) LV. Gerichtsstand, Richterstuhl M. Şi-i goni din ghide-cătoare (CV2 la; Apg 18, 16). GR. Varianten wie bei a judeca. ET. lat. judicatoria (sedes). judecător PI. -töri S. m. (16. Jh. PS. SCH. 7, 12) Richter M. Den zilele judecătorilor carii judeca pre Israil (BIBLIA 1688 2 Kg 23, 22). E judecător la tribunal, la curte etc. er ist Richter beim Land-, beim Oberlandesgericht etc.; judecător de pace, de ocol ehern.: Friedens-, Amtsrichter. GR. Dim. judecătorâş. - S. f. judecătoare Richterin; veralt.: judecătoreâsăFrau des Richters. ET. a judeca. judecătoresc Adj. (1812 ŞA II, 162) gerichtlich, richterlich. ET .judecător. judecătoreşte Adv. (1807 ŞA I, 713) gerichtlich, richterlich. ET .judecător. judecătorie PI. -rii S. f. (1779 A. J. 820) Gericht N. Judecătorie comunală ehern.: Gemeindegericht N. (auf Dörfern, aus dem Schulzen u. zwei Beisitzern, juraţi, bestehend). Judecătorie de pace, de ocol ehern.: Friedens-, Amtsgericht N. (mit nur einem Richter). ET. judecător. judece siehe jude GR. judeceâsă siehe jude GR. judecie (t) PI. -cii S. f. (1432 DRHAI, 156). 1. Fürstentum N., PIcrrschaft F. Ce să lăsaţ, buiecia, Să vă căutaţ giudecia (DOS. PS. V. 81, 24). Cei cu giudecie (DOS. PS. V. 140, 27). 2. Gerichtbezirk M. Stărostia oraşului, cum zicem noi pârcălăbia sau giudecia (DOS. VS. Dech. 21; 232a). ET. jude I. judeţ PI. -deţe S. n. (1431 DERS) 1. LV. Gericht N. (das über jdn. gehalten wird). Derept aceia nu vor sta necuraţii în giudeţ (PSALT. 1651, Ps 1. 5, CCR 109). Şezând boierimii la giudeţ, aduse naintea sa amândoi (DOS. VS. Sept. 29; 36b). Cu vicleşug şi cu strâmb giudeţ (DOS. VS. Dech. 29; 244a). Să vedem cu ce giudeţ arată (pravila) să se giudece unii ca acestea, cu mirenesc au cu sufletesc (DOC. 1694, MELFI. CH. 154). Judeţul de apoi, de pe urmă das Jüngste Gericht. Aceasta să-mi jie soţ Pân ’ la ziua de judeţ (PP. MAR. NUNTA 580). 2. LV. Richter M. Doamne, cela ce eşti dirept giudeţ (DOS. VS. Oct. 9; 56a). Dea-i giurământ înaintea giudeaţelor, cum mâna nu ş-au tins pre marha priiat-nicului său (PO2 119a; Ex 22, 11). El aleargă-ndata mare La judeţ şi-i spune fapta (SPER. AN. 18921,68). - Spez. Richter u. Verwalter eines Amtsbezirks. Hrăjil Lucacijudeţul de în cetatea Braşovului (COR., GCR 1,33). SJatuia unii, de zicea să scoată domni şi să puie judeţile sale (URECHE, LET.1 I, 114). Dem judeţ standen in den Städtenpârgari zur Seite, in der Regel zwölf. (Rămlenii) şfatuiră să nu mai jie împăraţi, ce tocmiră în toţi anii să-şi puie sfetnici, cum zicem noi judeţ cu pârgari (MOXA, HC I, 356). GR. Nicht S. m., wie fälschlich judeţii şi juraţii (ODOB. MV. 1894, 40); giudeţii iudeilor (PS. SCH. 67, 28), sufletelegiudeţilor (PS. SCH. 75,13) sind Schreibfehler für giudecii, -cilor, wie richtig bei COR. 3. S. n. (Regiemngs-)Bezirk M., Distrikt M. îi zic munteniijudeţul Mehedinţi, cum la noi în Moldova numele unui ţinut (MIR. COSTIN, LET.21, 18). - Rumänien war 1940 in 71 judeţe eingeteilt, nach 1945 nur noch in 40. GR. MOLD. arom. giudeţ. ET. lat. judicium. Bei Bdtg. 2 dürfte viell. altserb. sudici, neuserb. sudac, asl. .sv^c/ic/beteiligt sein. 552 julfa jüia sichejulja. jug PI. jüguri S. n. (16 Jh. PS. FI. 2, 9) 1. Joch N. Das für zwei Tiere bestimmte Joch besteht aus zwei waagerechten Hölzern, dem oberen (MUNT. ceafö, MOLD, cerbice) u. unteren (MUNT, poliţă, MOLD, podhorniţă), zwei senkrechten inneren Stäben (MUNT, bulfeu, MOLD, boljeu u. lopăţica), zwei solchen äußeren (resteu) u. dem Jochnagel (cuiul prin jug). Boi plăvani în câte şase trag (plugurile), se opintesc în juguri (AL. POEZII ΙΠ, 40). Boi dejug Zugochsen. A trage la (în) jug, a-şi pune capul în jug im Joch ziehen; fig.: schwer arbeiten, sich schinden. Dânsa care pentru toţi (copiii săi) îşi pusese capul înjug (NAD. NUV. 1,46) sich geschunden hatte. - Auch: dreieckiges Joch (siehe jijeu 1.), ferner von bestimmten Teilen gewisser Geräte beim Webstuhl (H. 1758), von den waagerechten Hölzern, zwischen denen in der Sägemühle das Sägeblatt eingespannt wird (D. T.) etc. 2. Knechtschaft, Bürde F. Luaţi jugul mieu pre voi (CORESITE4 23 a; Mt 11, 29)’. GR. MOLD. arom. giug; ebenso die Ableitungen. -Dim. juguţ (ŞINCAIE. 80). ET. lat.jügum. SG. ALRSNII, K. 335-38. jugän PI. -gâni S. m. (um 1496 DERS) Wallach M., kastriertes Pferd N. Călări pe şase jugăni (PP. FUND. BASME 116). GR. Dim. jugănel, jugănâş, jugăior. ET. zu jug, entweder nach der Form des Kastrationsinstruments, oder, wie das Suff, -an zeigt, mit der Bdtg. „Zugtier”. jugâr PI. -gări S. m. (1703 GCD) Zugtier N., meist in der Verbindung bou (ca!) jugar: Hăiteile, boii giugari şi argaţii să fie gata a se apuca de muncă (ION. CAL. 29). GR. MOLD. giugar. ET .jug. jugâstru PI. -gâştri S. m. (1555 DERS) FeldahomM. (Acer campestre). Paltini, arţari, jugastii (OD.-SL. 205). GR. MOLD. arom. megl.-ram. giugastru. ET. zu lat. jügum, also wohl Baum, aus dessen PIolz Joche gemacht werden, wie gr. ζύγια „Ulmus campestris” (THEOPHR.). jugănâr PI. -nari S. m. (1719 AMELIO 72b) Verschneider M. (von Tieren). Să te faci ...jugănar de câini (SPER. AN. 1893 III, 264; scherzhafter Rat, der einem durch eigene Schuld Verarmten gegeben wird). ET. a jugäni. jugăni Präs. -nesc V. tr. (1703 GCD) a jugăni (cai, porci) (Pferde, Schweine) verschneiden, kastrieren. Vgl. a întoarce I. 5. ET .jugän. SG. ALR SN II, K. 329. jugănit (1703 GCD) I. Adj. (von Tieren) kastriert, verschnitten. II. S. n. Kastration F. ET. a jugăni. jugänitör PI. -töri S. m. (1629 IORGA D. B. 45) Verschneider M. (von Tieren). GR. MOLD, giugănitor. ET. a jugăni. jugărcl PI. -rei S. m. (1840 POEN. I, 750) Gamander M. (Teucrium Chamaedrys; PANŢU). GR.jugurel, -reţ; S. f. -reä. ET. zu jug. jugätörPl. -töri S. m. (BIBLIA 1688) Jochticr N. Călare fiind pre jugătoriu (BIBLIA 1688 Sach 9, 9; ÖTtoCuyiov). ET .jug. jugau PI. -gai S. m. (1839 VAIL.) MUNT. Plundeschlinge F., siehe tărbacă u. jijeu. ET. zu jug, jujeu (jijeu). jugui Präs, -iese V. tr. (1805 CRIŞAN 300) unterjochen, unterwerfen. Tirania ... giugului pre oameni în noroiul rătăcirii (CONACHI 281). GR. jugului, giugului. ET. zu jug. juguire PI. -iri S. f. (1822 BOBB) Unterjochung, Unterwerfung F. Acea giuguluire Care dedea unui singur puterea de stăpânire (CONACHI 279). GR. juguluire, giuguluire. ET. a jugui. juguitör (t) PI. -töri S. m. (1688 BIBLIA Ri 1, 14) Unterjochter M. ET. a jugui. jugului etc. siehe jugui etc. jujeu sieh o, jijeu. jülfa PI. jülfe S. f. (1857 POL.) Suppe, Gericht aus gestoßenem u. gekochtem Flanf-samen. Sămânţa (de cânepă) se pisează, se face julfă de o mănâncă şi se unge bolnavul (LUP. MB. 18). GR.jufä, joja, jolja (BUCIUMUL III, 131; CTR.),jilß. ET. viell. verw. mit magy. zsufa „falb”, dann könnte 553 juli das Gericht nach der Farbe benannt sein ocl. auch (vgl. TAMÀS 483) umgekehrt. // ahdt. siifa, mhdt. .w/durch magy. Vermittlung (ARVINTE 44). juli Präs, -lèse (1705 CANT. IST.) I. V. tr. pielea ete. die Haut abschürfen. Pentru ca adese culcarea şi rădicarea... pulpile sănu-ijulească (CANT. IST. 73).’ IL a se juli sich schürfen (CANT. HR. II, 231, H.2 II, 268). ET. vgl. şerb. zuliti. julire PI. -liri S. f. (1705 CANT. IST.) Abschürfung F., fig.: Verletzung F. Fără betijirea şi julirea cinstii (CANT. IST. 21). ET. a juli. julitură PL -tiiri S. f. (1844 FILIP. DASC. AGR.) Schramme, Abschürfung F. Julituripe pielea pieptului ... sunt semne de buboaie (FILIP. DASC. AGR. 119). ET. a juli. jumâlţ siehe smalţ. jumâră PI. -mări S. f. (1805 CRIŞAN 300) 1. beim Auslassen von Speck od. Talg bleibendes festes Stück: Griebe F. Varză... Murată... C-o jumară de slănină (MAR. SAT. 40). 2. PI.jumări a) OLT. BAN. MUNT. Rühreier (PI.), wofür MOLD, scrob. Ouă pentru ochiuri şi jumări (FEL. CIOC. 164). - b) Gericht aus Maismehl, Schweinefett u. Eiern (MANOL. IG. ŢĂR. 331). GK.jumerä, jumarcă, BAN Jumeară; PI. auch -mère, -méri. ET. vgl. dt.-österr. Schmarren „Gericht aus Brotkrumen u. Schmalz”; wird auf Schmer, schmoren zurückgeführt. Serb. Énire (PI.) stammt wohl aus dem Rum. SG. ALR SN IV, K. 1101. jumătate PL. -taţi S. f. (1404 DERS) 1. Hälfte F. Mă mulţumesc cu jumătate (din sumă) ich bin mit der Hälfte (des Betrages) zufrieden. Jumătate din mere erau coapte şi jumătate crude die Hälfte der Äpfel war reif und die andere Hälfte unreif. Şezi. „Iaca şez”. Şi Gheorghe s-aşeză p-o jumătate de scaun (RADUL. RUST. II, 282). G. setzte sich auf den Stuhlrand. - E către noaptea jumătate (RĂDUL. RUST. I, 121). Când a fost la jumătate(a drumului) L-a luat dorul de spate (I.-B. 137). Satul Pătrăşcani, calea jumătate între Bârlad şi Poieneşti (VLAH. IC. 50) auf halbem Wege. O jumătate de litru ein halber Liter. Peste-o jumătate de ceas, toată sala se umplu de tăcere (VLAH. NUV. 36). -Doi ani şi jumătate zweieinhalb Jahre; un col şijumătate anderthalb Ellen. — Cu jumătate de glas, cu glasul pe jumătate halblaut, zögernd, kleinlaut. Pe jumătate, TR. auch de jumătate halb, zur Hällte. Bugeacul l-au pustiit, Buceagulpe giumătate şi Crimul a treia parte (AL. PP. 78). Mâna-n pungă de-i băgctm Giumălate-o deşertam (AL. PP. 89). In scherzhaften Verbindungen von jumătate u. tot: îl mâneai (caşul) de jumă-tot (MAR. SAT. 337). O mâneai (jinliţa) de jumă-toată (MAR. SAT. 336). - Fam.: un poznaş, prost ete. şi jumătate ein rechter Spaßvogel, ein gehöriger Dummkopf etc. Gâlcescu nu e aşa cum îl cred ei, ci e un om şi jumătate (TEL. SCH. 39) ein tüchtiger, ein ganzer Mann. Primar şi jumătate, mă! Cum mai pune botniţa la toţi! (RĂDUL. RUST. II, 306) das ist dir ein Bürgermeister! Statt der aus 30-40 Garben bestehenden großen Garbenhaufen (clăi) pflegen kleine (jumătăţi) von 15-20 Garben aufgestellt zu werden. Holda mândră... Se ridică-n snopi de aur, se clădeşte-n jumătăţi (AL., CL III, 75). 2. jumătate-de-pasăre BUCOV. Bachstelze F. (Montacilla; MAR. ORN. I, 327). 3. fam.: Ehehälfte F. Ce ţi s-a întâmplat, babo? zise el, când îşi văzu jumătatea (ISP. LEG.2 96). GR. MOLD. giumătate, arom. giumitate, Dim. giumitic (PAPAHAGI), megl.-rum.y7w/tafe. Ugs. häufig: jumâte, jumă, jumătâ. ANTHROPON. Giumetate (DERS.). ET. hat sicherlich mit alb. giysmë = gr. rjpiou nichts zu tun, sondern ist, trotz lautlicher Schwierigkeit, Erbwort, u. zw. nicht dlmïdiëtas, -tätis, sondern, wie in allen anderen roman. Spr., mëdiëtas, -tätis, mit Umstellung wie in (de-a) jumi(tul) = miji, asl. mizaţi, omëzM, // vieldiskutiertes Wort, vgl. CIORANESCU 4645. SG. ALR SN III, K. 754, 758. jumătăţâ etc. siehe înjumătăţi etc. jumctcă S. f. (1885 H. XVIII, 6) BAN. Blindekuh F. (H.2 1, 433). ET. vgl. ajurnit u. mijă. jumuleâlă PL -leii S. f. (1857 POL.) Rupfen N. Cel ce trăieşte din jafuri, din jumuleli, din apucături (JIP. OP. 108) ET. a jumuli. jumuli Präs, -lèse V. tr. (1840 POEN. I, 788) o găină etc. (depene) ein Huhn etc. rupfen. - Fig. (beim Spiel etc.): rupfen, ausnehmen. Acum în urmă, când vruseşi să-mi dai cinci lei: aş fi jumulit pe directoarea (DEL. S. 142). ET. unbek. SG. ALR SN II, K. 962. 554 junghiat jumultui siehe smălţui. june PI. junei S. m. (16. Jh. PS. SCH. 67, 31) junger Ochse M. So heißt spez. das Rind im 3. Jahr, zum Unterschied von mcinzat (im 2. Jahr) u. viţel (im 1. Jahr.); vgl. juncan. Au doară mănânc carne de june sau sânge de ţap beau ? (CORESI PS.5 92b; Ps 49, 14). Ca junicea ce streche au strechiat (BIBLIA 1688, Hos 3,16). Tătarul cere... de fiecare casă Câte-un miel ş-o giuncă grasă (AL. PP. 113). GR. MOLD. arom. giunc, S. f. juncă, ?\. junei, junincă, PI. -nînci, istr.-ram.juriţă. - Dim. -cuţ, f. juni(n)cuţă, juncuţă, PI. -citţe. ET. june, -că < lat.jăvăicus, -ca; juni(n)ce < Xdi. jünlx, -Icis, woraus dann junincă\ istr.-mm. juriţă ist an lcroat. jurica angelehnt. SG. ALR SN II, K. 298. juncan PI. -căni S. m. (1840 POEN. I, 177) junger Ochse M., der kastriert worden ist u. schon zum Ziehen taugt. Nici n-am casă, nici n-am plug, Nici giuncani ca să-i îngiug (AL. PP. 169). GR. MOLD. giuncan; f. juncană, juncancă. - Dim. juncănăş, juncănel. ET. june. SG. ALR SN II, K. 298. june (1510 DERS) I. Adj. bisw.: jung. Muma junei copile (C. NGR. 65). II. S. m. LV. u. TR. BAN. arom. Jüngling M., (unverheirateter) junger Mann. Junii şi fetele ... bătrânii şi cu juneii să laude numele Domului (CORESI PS.5 281b; Ps 148,13). Pre junii lor i-au mâncat focul şi fecioarele lor nu să jeliră (BIBLIA 1688 Ps 77, 69). Vreun om ce nu se va însura şi se va face preot de june (INDR. 57) als Junggeselle. Rău îmi stăjune bătrân (I.-B. 459) als Hagestolz. - BAN. auch Bräutigam M. (MAR. NUNTA 176), wofür sonst mire, ginere, junere. GR. BAN. ginne, arom. gione; f. jună, TI. june. - Dim. LV. (CV.2 8b;Apg 20,9) u. PP. (TEOD. PP. 58)jurel, -nel, TR. junişân, junişor (MAR. NAŞT. 348),junecut (BIBIC. PP. 239 im Reim). ANTHROPON. Juna (DERS). ET. htjuväiis. In arom. gione ist o aus später Kontraktion von *«e od. *oe zu erklären, da sonst giune zu erwarten wäre; vgl. bun < bonus etc. Bdtg. I nach frz. jeune. SG. ALR, I/II, K. 180; II/I, K. 155. juneäpan siehe jneapän. jünere siehe ginere. junesc Adj. (1822 BOBB) selten: jugendlich. ET .june. juneşte Adv. (1822 BOBB) selten: jugendlich. ET .june. juneţe PI. -neţe S. f. (1836 C. NGR.) bisw.: Jugend F. Ipolit este încă în jloarea juneţei (C. NGR. 38). Treacă-lejuneata. Vie-Ie bătrâneala (TEOD. PP. 371). ET. Nachbildung von frz. jeunesse mit Hilfe von june, merkwürdig jedoch das Beispiel aus PP. jungher PI. -ghere S. n. (um 1600 STAICU 51a) Dolch M. La gât... aveau grumăjer ...de zale de fier ...; la brâu, satâr şi jungher (ODOB. MV. 1894, 7). ET. a junghia. junghi PI. junghiuri S. n. (1560 BRATU, SCL XXV, 153) 1. Stich M. (mit einer Waffe). Necredinţa lui Mikai şi neascultarea lui sunt pentru mine junghiuri de cuşit (RĂDUL. RUST. II, 13). Ca giunghiul cel de moarte în inima plăpândă (AL., CL. VIII, 380). 2. stechender Schmerz. îl cerca în răstimpuri un junghi în piept (VLAH. NUV. 16). 3. junghi(u) veralt.: Dolch M. GR. MOLD. giunghi. ET. a junghia. junghia Präs, jünghii V. tr. (16. Jh. PS. H. 53, 13) 1. (mit einer Waffe) stechen. L-au giunghiat paşa cu hangerul în pântece şi în gură (NEC. COSTIN, LET.1 1. App. 93). Paloşul... în Mogoş îl azvârlea şi prin inimă-l giunghea (AL. PP. 154). - Fig.: Junghiindu-să de tirănia patimii (MĂRG.2 29b) von der Leidenschaft angestachclt. 2. (ab-, hin)schlachten. (Fiecare) musulman este dator să junghie berbece la acestă zi (I. VĂCĂR. I. I. O., TEZ. II, 248). - Fură răstigniţi şi de slugi cu săbiile giunghiaţi (DOS. VS. Fevr. 8; 62b). Avraam ... au vrut să junghie pre find său, să-şi facă jârtfa lui D-zeu (MĂRG.2 101a). 3. mă junghie ugs.: cs sticht mich, ich habe Stiche, Seitenstechen. - Vgl. a înjunghia. GR. MOLD, giungh ici. ET. lat.jügülo, -äre. SG. ALR I/II, K. 293; II/I, K. 41; SN IV, K. 1118. junghiat (1581/2 PO2 58a; Gn 37, 31) 1. Adj. 1. erdolcht. 2. LV. geopfert. Vgl. înjunghiat. II. S. n. veralt.: Opfer N. Ca o oaie la giunghiat s-au tras (DOS. LIT. Prosc. 12). Sänge de cela ce curge jun-gheatului (PRAV. GOV., GCR I, 90). GR. giungheat, junghet. TOPON. Ju(n)geaifi (1597 DERS). 555 junghiére ANTHROPON. Jungheatul (1614 BGL 169). ET. a junghia. junghicre PI. -ghieri S. f. (16. Jh. CV) 1. Erdolchung F. 2. LV. Opfer N., Aufopferung F. Ziua giunghieriei (CV2 66b; Jak 5, 5). Vgl. înjunghiere. GR. PI. giungherile (DOS. LIT. Vas. 4b). ET. a junghia. junghictor (16. Jh. CV) 1. Adj. stechend, schmerzend. II. LV. 1. S. m. Schlächter M. 2. S. n. Opferaltar M. (Avraam) ... înălţăIsacu, fiiiul săul, spre giunghietoriu (CV2 61a; Jak 2, 21). ET. a junghia. junghietüra PI. -turi S. f. (1683 DOS. VS. Noe. 22; 142a) 1. Genick N.: a frânge, rupejunghietura (gâtului) cuiva jdm. das Genick brechen. Capul îi bănănăia într-o parte şi într-alta de parcă îşi rupsese junghelura (ISP. LEG.2 106). 2. Seitenstechen N. Să-l ştergeţi de giungheturi, desăge-tături (AL. PP. 272; in einer Besprechung). 3. LV. Opfer N., vgl. a junghia II. GR.junghetură, MOLD. giu-. ET. zu 1: (Stelle, wo das Tier getötet wird), also zu a junghia. Doch können auch lat. jügulum „Kehle” u. junctura „Verbindung, Gelenk” mitgewirkt haben. SG. ALRII/I, K. 59; MN 6949, 22. juni Präs. -nesc. V. intr. (1788 MOLNAR SPRACHL. 268) ein Junggesellendasein führen. ET .june. junie PL -nii S. f. (16. Jh. PS. H. 42, 7) 1. bisw.: Jugend F. In junia sa se vede căfusese bălan (C. NGR. 52). Frumuseţea şi junia jug prea grabnic înapoi (OLL. HOR. 146). 2. Jungfräulichkeit F. GR. LV. giu-. ET .june. junime S. f. (1832 AR 18) 1. Jugend F. 2. JunimeaName einer mm. lit. Gesellschaft, die 1867 in Iaşi gegründet wurde. ET .june. junincă siehe june. junisän siehe june. junişor siehe june. jup PI. jupi S. m. (1703 GCD) MARAM. CR1Ş. TR. MOLD. BUCOV. Garbe F., Bündel N. GR. jâp, jip (B). ET. magy. zsüp. SG. ALR II/I, MN 3774, 115; SN I, K. 79, 117. jupan PI. -pani S. m. (1593 DIR) LV. HeiT M., als Titel vor Bojarennamen. Părentel(e) dumnelui jupan Trufanda vest. (DOC. 1650, GCR I, 134). Jupan Şărban Cantacozino vel păharnic (LIT. 1702, GCR I, 343). ET. asl. zupanu, später aufgenommen als jupăn. jupâniţă PI. -pâniţe S. f. (1641 IORGA) LV. Frau F., Titel vor Bojarennamen. Supt aceasta piatră odihnescu-s(ă) oasel(e) roabei lui D-zeu jupaniţii Cheajnii carea au fostjupaneasa jupanului Ivaşco vel armaş (1641 IORGA INSCR. I, 152). Jupan Ivan Văcărescul i jupaniţa lui Maria (1760 IORGA INSCR., 122). GR. bisw.: jupăn iţă; jupăn iţa Bălaşa (1646 IORGA INSCR., 89). ET. asl. zupanica. jupăi Präs, -iese V. tr. (1825 B.) (mit der Peitsche) schlagen. Au prins a încorda mortul cu biciul şi a-l bate şi a-l jupăi ba pe faţă, ba pe dos (SBIERA POV. 288). GR.jepi, jupti, jopoti (B). ET. jap. jupăitiiră PI. -türi S. f. (1856 SBIERA) Hiebe, Schläge F. Când au aflat că... (dosul său) îi ...fierbinte de-atâta jupăitură (SBIERA POV. 288). ET. a jupăi. jupân PI. -pâni S. m. (1510 DERS) Herr M., ehern, als Titel hochstehender Personen, bes. von Bojaren, später auch ausgedehnt auf andere Klassen, spez. auf Juden. Această piatră pre groapa jupânului lu Stroe Buzescul ce-au fost stolnic laMihai Vodă (1602 IORGA INSCR. 169). Bucură-te, giupâne (DOS. VS. Oct. 5; 45a, die Magd zum Herrn). Mi-era fiică să nu dea jupânul cu ochii de mine (CARAGIALE T. II, 25; der Lehrling vom Prinzipal). Pare-mi-se, jiipäne, c-o să întâlnim tâlharii (AL. OP. I, 48; der Postkutscher zu seinem jüdischen Fahrgast). GR. MOLD, giupän. ANTHROPON. Jupânea (DERS). ET. asl. zupanü H vieldiskutiertes Wort, vgl. CIORANESCU 4653. 556 jura jupâneâsă PI. -ncsc S. f. (1567 CORESIMOLIT. 10b) 1. LV. u. PP. Edelfrau, Bojarin F., (als Titel) Frau, Herrin F. Toţi boiariişijupăneasele (ctpxouoca; BIBLIA 1688 2 Cln· 35,25). Şi trimise Brâncoveanul Vodă pre fiică-sa ...cu unchiu-său... şi cu maică-sa... şi cu mulţi alţi boieri şi giupânese (NECULCE, LET.2 II, 248). Oasele roabei lui D-zeu Păuna care au fostjupăneasă dumnealui Gheorghie Căpitan... şifiica dumneaei jupă-nesei Chiţii Porlăreasei (1708 IORGA INSCR. 121). 2. veralt.: a) Frau F., als Titel von verheirateten Frauen u. von Jüdinnen überhaupt. Mama nu mă lasă Să-i aduc leneşă-n casă, Cum eşti lu, măi jupâneâsă (I.-B. 248). Hai sus, giupâneşicăMaică, să te duc la. bărbăţel acasă (CREANGĂ, CL X, 378; zu einer Jüdin). - b) jupâ-neasă-n-casă, m. Art. jupân easa-din-casăvQrhQimtetQ od. ältere Hausmagd (wog. fată-în-casăunverheiratete u. jüngere) Beschließerin, Wirtschafterin F. GR. MOLD, giupâneasă, jupineasă. - Dim.jupâneşîcă, Dat. u. Gen. m. Art. -chii, -căi. ET. jupân. jupi siehe jupui. jupui Präs, -pöi (1683 DOS. VS.) 1. V. tr. pielea cuiva, c. (depiele) 1. jdm. die Haut ab-ziehen, jdn. schinden. Să nu te maiprinzprin grădină, că, pre legea mea, te jupoi de viu (FIL. CIOC. 78). -Fig.: ausbeuten. Arendaşul ne jăfuieşte, zapciul ne jupoaie de piei (FIL. CIOC. 116; die Bauern klagen). 2. schälen. Se apucă să jupoaie la coaje de copaci (ISP. LEG.11, 135). II. a se jupui sich häuten, schürfen, schrammen. Sunt unii iuti la sânge care să jupoaie pe piept si pe mâini (LEON ZOOL. 29). GR. MOLD .jupi, Präs, -pese, jepui (t) (CANT. IST. 146)Jipui (t) (DOS. VS. Mai 3; 107b). ET. unbek. // bulg. zupja (DA). SG. ALR SN II, K. 529. jupuiâlă PI. -puicii S. f. (1870 COST.) 1. krankhaftes Sichschälen der Haut. 2. ugs.: Pellagra F. Laptele (de capră) e bun pentru jupoială (LEON ZOOL. 29). ET. a jupui. jupuire PI. -iri S. f. (1703 GCD) 1. Schinden N. 2. veralt.: Verletzung, Beschädigung F., auch fig. GR. Varianten wie bei a jupui. ET. a jupui. jupuit (1703 GCD) I. Adj. 1. abgezogen, enthäutet, geschält. O piele de urs proaspăt jupuită (ISP. BSG. 5). 2. geschürft, geschrammt. 3. abgeblättert. Nişte case mici, murdare, cu tencuiala jupuită până la ferestre (DEL. P. 327). II. 1. S. m. Ausgeplünderter M. 2. S. n. Schürfung F. GR. Varianten wie bei a jupui. ET. a jupui. jupuitură PI. -türi S. f. (1840 POEN. I, 537) aufgetriebene Hautstelle, Schramme, Wundfläche F. GR. Varianten wie bei a jupui. GR. a jupui. jur (16. Jh. CV2 62b; Jak 3, 6) I. S. n., PI. jiiruri Umkreis M., -gegend F. Un hohot răsunător se ridică şi fiacu într-o clipă jurul rondului (format de ţărani) (AL., CL ΠΙ, 58) machte die Runde. O casă albă cu jurul geamurilor încondeiat în roşu şi-n albastru (DEL. S. 3). Auch împrejur: Răcnind şi strigând cât clocotea tot împrejurul (SBIERA POV. 12). De prin prejururile biruinţelor sale ... au adus romani locuitori (SPÄT. MIL., LET.21, 92) aus der Umgegend der Schauplätze seiner Siege. II. Adv. în prejur, împrejur, de jur împrejur, prin jur, primprejur, din jur, dimprejur ringsrum, ringshemm. Românii se grupaseră cete, cete împrejur (AL., CL ΙΠ, 60). Busurmani împregiur tăiaţi (NEC. COSTUM, LET.2 1,419) beschnittene Muselmanen. (La) stânga-mprejur! linksum! Aici împrejur hier hemm. Grădinile dimprejur die Gärten im Umkreis. III. Präp. împrejurul, primprejurul, de jur împrejurul, în jurul, prin jurul, de jur împrejurul cuiva, selten: de cn. um (... hemm). Pe-mpregiur de stâncă (AL. PP. 63). Jur prejur de măr (FR.-C. MOŢII 187). Nu mă tem de mii de oameni ce cad împregiurul mieii ! (CORESI PS.5 3b; Ps 3, 6). Moaşele se învârteau, galbene de grijă, în jurul patului (SAD. POV. 31). LV. prejur, împrejur c., cn. Ştefan Vodă, după ce s-au aşezat cu oştilepregiur cetate (MIR. COSTIN, LET.11,320). Şi mă purta pregiur dânse dimpregiur (DOS., GCR I, 215). Sunteţi pregiur mine (DOS. VS. Oct. 5; 46b). El puse de jur împregiurul schitului sentinele deştepte (AL., CL ΙΠ, 61). Depărteadză toată diavolească facere ... de la casa aceasta şi de prin pregiurul ei (MS. 17. Jh., GCR 1,228). Sultanul ...îl omorî împrejurul Bucureştilor (FIL. CIOC. 38) in der Gegend von Bukarest. GR. LV. (16. Jh.) u. MOLD. giur. ET. lat. gyrus (< gr. γύρος) „Kreis”. SG. ALR SN V, K. 1435. jura Präs, jur (16. Jh. CV2 25a; Apg 23, 12) I. V. tr. l.pc. jdn. a) veralt. ugs.: schwören lassen, vereidigen. Pre hatman i-au giurat (Avgust) să fie drept 557 jurâre ţării (NECULCE, LET.2 II, 356). Am avut un frate drag, L-a jurat neamţul sub steag (I.-B. 297). - b) beschwören. Ea ... mă jură pe ce am mai scump pe lume, pe lata, ca să nu o las la zmei (ISP. LEG.11, 87). (El) m-a jurat să nu crâcnesc o vorbă către nimeni (ZAMF. LN. 86). 2. un jurământ, credinţă, pe D-zeu etc. einen Eid, Treue, bei Gott etc. schwören. In cosiţe i-am jurat Să n-o las de lângă mine (AL. PP. 24). - A jura pe slrâmbătate, strâmb falsch schwören. Să nu juraţi nici pre ceriu ... nici pre pământ (BIBLIA 1688 Mt 5, 34 u. 35). II. a se jura schwören. Nici pre capul tău să te juri (BIBLIA 1688 Mt 5, 37). Că duşmanu-ţi de cumnat Chiar pre cruce s-a giurat Să te dea la turci legat (AL. PP. 130). - Mit Objekt: Preotul să nu se jure fieşce jurământ, nice mic nice mare (PRAV. GOV. 102b). GR. LV. (16. Jh.) u. MOLD. arom. giura, ebenso die Ableitungen. - TR. 1. Pers. Sg. Präs Jor, 2. joii, h.joâ-ră, Konj. săjoâre, să-l gioare (PO2 251; Ex 22, 8). ET. lat.jüro, -ăre. jurâre PI. -rări S. f. (1703 GCD) veralt.: 1. Schwören N. 2. Beeiden N. 3. Fluch M. ET. a jura. jurat (1469 DERS) 1. Adj. 1. ugs.: verflucht, -wünscht, -maledeit. Dacă mortul se găseşte neputiAezit, atunci se zice că-i jurat, adică e afurisit (CL XVI, 14). 2. verschworen. Fraţi juraţi (CIH. I, 136). II. S. m. 1. ehern.: Schöffe, TR. GemeinderatM. Boii-n rât şi eu la mândra, Vin juraţii să-mi ia tundra (I.-B. 370). 2. LM. Geschworener M. Curtea cu juraţi Schwurgericht N. 3. Verfluchter M. Al jurat cu chip drăguţ... Nu e om ... ci e şarpe-nveninat. (TEOD. PP. 442). GR. Varianten wie bei ajura.. ANTHROPON. Giuratul (1469 DRHA II, 230). ET. a jura. jurământ PI. -minte S. n. (16. Jh. CV2 25b; Apg 23,13) 1. Schwur, Eid M. A depune jurământ einen Eid ab-legen. Părinţii noştri zicea: „ Cine-şi calcă jurământu, nu-l primeşte pământul” (AL. OP. I, 835) wer seinen Eid bricht... Ei... Pe giurămânl s-apuca Stăpânii să hărăţească Şi slugile să-iprivească! (AL. PP. 198). 2. LV. Bann, Fluch M. GR. LV. PI. -mânluri, -mente. MOLD. gin-. ET. lat. jurcimentum. jurător PI. -tori S. m. (1629 DRHB XXII, 233) ehern.: Eideshelfer, Zeuge M. Să-şi caute ţăranulgiu-răiori să se îndrepteze (NECULCE. LET.2 II, 361). Ş-am jurat cu jurători C-um purtat un car de flori, Doar oi plăcea la. feciori (MAR. SAT. 113). Pas de-ţi caută trei patru oameni jurători cum n-au fost nici tată-său nici moşul său vecin de moşie aceluia cine-l trăgea (în judecată) (NEC. COSTIN, LET.2 II, 41). GR. MOLD. giu-. ET. a jura. juridic Adj. (1805 UN) Rechts-. GR. (t) iuridicesc. ET. n. lat. juridicus, frz.juridique. jurisdicţie PI. -dicţii S. f. (1736 STINGHE I, 25) Jurisdiktion F. GR. (+)yw risdicţiiine. ET. n. lat. jurisdicţia, jurisprudenţă S. f. (1829 AP 1/2, 43) Jurisprudenz F. Un om versat în jurisprudenţă (C. NGR. Scris. XXXI). ET. n. lat. jurisprudentia, frz. jurisprudence. jurist PI. -rişti S. m. (1703 GCD) Jurist M. GR. (t) iu-. ET. n. \a.t. jurista, auch mittelbar. jurnal PI. -nâle S. n. (1787 CANTACUZ. M. 32) 1. Zeitung F., Blatt N. 2. Tagebuch N. GR. (t) giornal. ET. frz Journal, SG. ALR SN IV, K. 926. jurubiţă siehc jirebie 3. jurui1 Präs. -iese (16. Jh. CV2 56b; Jak 1, 12) I. V. tr. MOLD. veralt. u. ugs.: versprechen, Zusagen, verheißen, geloben. împăratul... giurui colac cine i-ar afla pre înşelăloriul să i-l aducă (DOS. VS. Oct. 6; 48b). Sora lui Craiu, Elisafta, ce i-o giuruise Alexandru Craiu (URECHE, LET.21, 182). Giuruind să le dea acei galbeni de or nevoi să omoare pe cei doi fermecători (DOS. VS. Sept. 26; 29b). îi giuruiesc eu ei (mamei) că ceea ce-am făcut, n-oi mai jdee (CREANGĂ, CL XV, 14). II. a se jurui geloben. Fiind slab de boală... s-au giuruit călugăriei, de-ar mai avea viaţă (NEC. COSTIN, LET.2 1,449) versprach er, in den Mönchsstand zu treten. Aşa apăzire întni toate măjuruiesc (NEC. COSTIN, LET.2 I, 401). 558 juvină GR. giurui', ebenso die Ableitungen. ET. zu a jura.. jurui2 Präs, -iese V. tr. (1885 DEL. S.) wirbeln, kreisen lassen. Viscolul giuruia des foloştină înflorită, ca nişte rotocoale de hârtie albă (DEL. S. 181). GR. giurui. ET Jur. juruinţă PI. -inţe S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 358) MOLD. veralt.: Versprechen, Gelöbnis M., Zusage, Verheißung F. Pre unii cu giuruinţă împlându-i, pre altii cu bani ungându-le ochii (URECHE, LET.21,230). Nu ţi-e milă de o ticăloasă fată pe care ai ademenit-o cu juruinţi mincinoase (C. NGR. 18). GR. giu-. ET. a jurui'. juruirc PI. -iri S. f. (1643 VARL. CAZ.21, 180a) MOLD. veralt.: Versprechen N., Verheißung, Zusage F. GR. giuruire. ET. a jurui1. juruit Adj. (1643 VARL. CAZ.2 II, 53a) 1. versprochen. 2. verlobt. GR. giuruit. ET. a jurui1. juruită PI. -ite S. f. (16. Jh. CV2 27a; Apg 23, 21) 1. MOLD. Versprechen N., Zusage F. Ajunşi dărăbanii de Constantin cu giuruită de milă şi de lej'e (NEC. COSTIN, LET.21,364) die Garde, von Fürst Constantin durch Versprechen von Geschenken und Sold günstig gestimmt. Tine-ţi, bade, juruita Cum mi-a fost cuvântul meu (SPER. AN. 18921,156). Ar fi cu păcat dezlegatul giuruitii (DOS. VS. Oct. 6; 49b). 2. zugesagter Lohn. (Puşcaşii) pe loc au şi primit (de la boieri) nu numai juruita, ci încă şi câte un bacşiş bun (SBIERA POV. 69). 3. Verlobte, Braut F. Salul... unde ... nevasta, copiii sau giuruită îi aşteptau (pe soldaţi) (BOGD. V. 8). GR. giuruită. ET. a jurui'. justiţie S. f. (1829 UN) Justiz F. GR. (t) iu-, giu-. ET. n. lat. justiţia, auch mittelbar. juvaier etc. siehe giuvaier etc. juvaneâ (t) PI. -nele S. f. (1857 POL.) Röhrchen N., das Mundstück (imanea) u. Rohr (ciubuc) der türkischen Pfeife miteinander verbindet; es ist von außen nicht sichtbar. Ciubucul... câteva Hulele şi ju-vanele (RAL. S. 61). GR. giuvanea (POL). ET. türk, zivana. juvăiâlă siehe şovăială. juvaţ PI. -veţe S. n. (1868 BARC.) am Ende eines Stückes befindliche Schlinge F., die sich zuziehen läßt, zum Fangen, Hängen etc. A pune cuiva juvăţul în gât jdm. die Schlinge um den Hals legen. Nu pot (să te iau de bărbat). Mai bine juvăţul şi craci (NÄD. NUV. II, 115). GR. şuvăţ (CIH. II, 447). ET. unbek. // vgl. ukr. zyvec (DA). juvelnic PI. -velnice S. n. (1898 D. T.) MUNT. Reuse F., Fischfangkorb M., -netz N. (D. T.). ET. unbek. juvină siehe jivină. k S. m. Un K mare, doi k mici ein großes K, zwei kleine K. K N. (Konsonant und Buchstabe) kilogräm PL -grame (1829 UN) Kilogramm N. GR. fam. invar.: kilo, ugs.: chil; abgekürzt /cg. ET. frz. kilogramme. SG. ALR SN IV, K. 1023, 1024, 1026, 1027. kilolitru PI. -litri S. m. (1841 POEN. II, 79) Kiloliter M. GR. abgekürzt kl. ET. frz. kilolitre. kilométru PI. -métri S. m. (um 1830 UN) Kilometer M. GR. abgekürzt Ion. ET. frz. kilomètre. L I (Konsonant und Buchstabe): un L mare ein großes JL, doi l mici zwei kleine L. LN. II Pers. Pron. siehe el B. I2 best. Art. dommi-l der Herr. Tritt auch enklitisch an Nomina u. bildet mit ihnen die artikulierte Deklination nach folgenden Mustern: w. fl Sg. Nom./Akk. domnu-l, frate-le noapte-a, sleau-a Gen./Dat. donmu-lui,frate-lui nopti-i, stele-i Vok. domnu-le - - PI. Nom./Akk. domni-i,frali-i nopü-le, stele-le Gen./Dat. domni-lor, frati-lor nopti-lor, stele-lor Vok. domni-lor, fratj-lor nopti-lor, stele-lor Die verschiedenen Nebenformen des Artikels sind aus folgenden Besipiclen ersichtlich: m. Sg. Nom./Akk. LV. (16. Jli.) domnu-lu, LM. ugs.: domnit mit gänzlich verstummtem Artikel, arom. domnu-l (nach Konsonantengrappe), aber om-lu (nach einfachem Konsonanten); PI. Nom./Akk. arom. domnu-l', aber Jraţ-1'i, oamin'-l'i; Gen./Dat. u. Vok. LV. (16. Jh.) domni-loru etc.; f. Sg. Nom./Akk. älter stea-oa; Gen./Dat. LV. (1 6. Jh.) nopti-ei etc., arom. nopti-Vei etc; PI. Gen./Dat. u. Vok. LV. (16. Jh.) nopti-loru. ET. Es liegen Formen von lat. Ule zugrunde, u. zw. -In (-lü, -1) < illum; -le m frate-le < Ule; -lui < vlat. Uhu, gebildet nach cui; -Vi (-U, -i)4) 1. Schlinge F. Numai laţul de mătasăi Nu-i da drumul 568 lazaret ca să iasă (AL. PP. 128, von einem mit Stricken Gefesselten). Vânătoru-ntinde-n crâng La păsărele laţul (EMIN. O. I, 174). 2. Masche F. GR. PI. auch lâţe (CANT. IST. 219; nb. laţuri 274). - Dim. lăţişor, PI. lăţişoâre. ET. viat. laceus fur laqueus. lâţe S. f. PI. (1730 IORGA S. D. VI, 156) MUNT. (Woll-, Haar-)Strähnen, Zotte(l)n (PI). Laţele tunse de pe cap(ul oii), de pe picioarele şi de pe coadă (ENC. ROM. s. v. lână). Fata împăratului scuipă în laţele arăpoaicei (ISP. LEG.2 398). ANTHROPON. Laţatul (\5\2-\52\ BGL 170). ET. un bele. lăudă PI. laude S. f. (16. Jh. PS. SCH.) 1. Lob N., Lobpreisung F. Să dai laudă şi mulţămită lui D-zeu în toate zilele vieţii tale (IMS. 1777, GCRII, 111). Vrednic de laudă lobenswert. Lauda de sine nu miroase bine (Sprw.) Eigenlob stinkt. Vorba ceia: 1a. lauda mare cu sacul mic (CL XIX, 206). 2. Prahlen N., Prahlerei F. (Tătarii au şi început a trimite aice la Grigorie Vodă cu laudă că vor prăda ţara (MUŞTE, LET.2 III, 72). Toată lauda ceea ce e aşa rea iaste (CV2 66a; Jak 4, 16). Mare-i lauda la casa omului! (AL. PP. I, 925) wie du flunkerst! GR. LV. Gen/Dat. lâuziei, nb. lâudeei (CORESI; PS. SCH. 25, 7). ET. lat. laus, -dis oder postverbal von a lăuda. lâunc S. f. PI. (1869 FAMILIA 219) BUCOV. Laune F. De-ipruncul în latine rele; de-i în laune bune (MAR. NAŞT. 343) schlecht gelaunt; gut gelaunt. ET. dt. Laune. läurS. m. (1443 DERS) MUNT, laur (porcesc) Stechapfel M. (Datura stramo-nium), wofür MOLD, ciumăfaie, TR. bolundariţă. Giftpflanze, wirkt betäubend, soll Wahnsinn hervorrufen. Laurul porcesc creşte în locuri murdare, neîngrijite (OD.-SL. 265). Fam.: a mâncat laur er ist nicht ganz bei Trost: Da! ce! am mâncat laur ca să mă ostenesc eu cu line până să te sleiesc? (ISP. LEG.2 349; das Mädchen zum Brunnen, den es reinigen soll). GR. lăor (B.; FUSS), lâure, lâore (B.), alaur (BR.). ANTHROPON. Laur (1443 DERS). ET. lat. laurtis „Lorbeer”, später auf verschiedene andere Pflanzen übertragen. lavândă PI. -vândc S. f. (um 1805 ŞINCAI N. 19) Lavendel M. (Lavandula); (Apă de) lavandă Lavendcl-wasser N. In apropiere de prisacă trebuie să semănăm. ... cimbru, romoniţă, sulcină, levant, mătăcină (INV. COP. 1893 I, 61). Nu pofteşti vax, chibrituri, livant, pomadă? (IANOV, CL V, 273). Parfumurile erau foarte scumpe şi Horaţiu ... ştiind că Virgiliu ar putea să aibă ... îi propune vin în schimbul unui mic onix cu levantă (OLL. HOR. 321). GR. veralt.: levantă, lcn>andulă(B.), levendula (ŞINCAI); S. m. levant, livant, levand (BR.). - Die Pflanze heißt auch levănţică, leventfcă. ET. mittelb. aus mlat. lavandula. lâvă S. f. (um 1805 ŞINCAI N. 34) Lava F. ET. it. lava. lavdân (t) S. n. (um 1743 NECULCE) Seidenstoff. Câte o bucală de lavdan de cel bun, câte de două haine (NECULCE, LET.2 II, 312). Lăvdan, bucata 220 bani (ZOLLTARIF 1761, ARH. ROM. II, 248). GR. lăvdan. ET. unbelc. laviţă PI. lâviţc S. f. (1703 GCD) Bank, Sitzecke F. in der Bauernstube. Sultanul... au şezut pre o laviţă lângă uşe (BAR. HAL. II, 25). In dreapta o laiţă sub un copac (AL, CL V, 317). - LM. dafür bancă. GR. MOLD. lâiţă, PI. laiţi. - Dim. lăvicioâră(B.), PI. -cioâre, lăiţiică, PI. -ţiici. ET. asl. lavica. SG. ALR IVI, MN 3894, 137; 3902, 139. lâvră PI. lâvre S. f. (um 1671 DIRA XVII/4, 194) (großes) Kloster N. Sfântul părinte lona merse în lavra sfântului Savei de să călugări (DOS. VS. Sept. 21; 24a). Aurul, scandalizând templele, a intrai peste lot în geamii, în lavre (JIP. R. 70). ET. ksl. lavra. < gr. λαύρα. lâvre siehe palavră. lavrentină PI. -tine S. f. (1868 BARC.) kriechendes Günsel (Adjuga reptans; BR.). ET. mittelb. lat. Laurentinus, vgl. dt. Lorenzkraut id. laz PI. lazuri S. n. (1456 DERS) Ncubruch M., Rodeland N. De s-ar prilej i să cumpere neştine un loc sau un prilog sau laz (INDR. 69). Mă dusei cu coasa-n laz, Cosii iarbă şi năcaz (I.-B. 150). TOPON. Laz (1456 DERS). ET. slav. laz. SG. ALR SN II, IC. 593. lazânce S. f. PI. (1846 DRĂGH.) Bandnudeln (PI.). Invălindu-o (turta) de două degete de lată. în chipul lazancilor (DRĂGH. REŢ. 3). ET. it. lasagne. lazaret S. n. (1724 IORGA S. D. XII, 26) veralt.: 1. Grenzstation F. Trecui în Ardeal la Braşov prin lazaretul Buzăului (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 569 Lâzăr 281). Ieşind prin lazaretul Vâlceani (I. VĂCĂR. I. 1. 0. . TEZ. 11, 282). Şi trecând Dunărea pe la Nicopole, i-au oprit la lăzărel la schela nemţească, de ceia parte, la Izlaz (RADU POP., MAG. IST. IV, 151). 2. Krankenrevier N. GR. lăzăret; PI. lazarete u. lazareturi. ET. wohl nicht arab.-türk, nazaret, vulg. lazaret. „Aufsicht, Amt eines Aufsehers” (ZENKER 913b), sondern it. Icizzaretto „Lazarett”, vgl. şerb. lazaret „Quarantäne”, also urspr. Raum, wo mit ansteckenden Krankheiten behaftete od. solcher verdächtige Reisende zurückgehalten bzw. untersucht wurden. Möglich, daß auch das it. Wort, das man von Lazzaro herzuleiten pflegt, auf dem erstgenannten beruht. Lâzăr m. (1490 DRHA III, 83) Lazarus M. Şi oarecare sărac anume Lazar (BIBLIA 1688 Lk 16,20). Era un om oarecine de-l chema Lâzăr, dintru oraş ce-l chema Vilhanie (MS. 17. Jh., GCRI, 137). - Sâmbăta lui Lâzăr, Tag vor Palmsonntag (Florii), beendet die Păresimi (s. d.), Gedächtnis des armen Lazarus (Lk 16, 19 flg.) u. des Lazarus von Bethanien (Jo Kap. 11). An diesem Tag wird von umherziehenden Mädchen ein Lied, betitelt Lăzărel, gesungen: eines der Mädchen, die „Lăzăriţa”, ist als Braut gekleidet (TEOD. PP. 201; MAR. SĂRJB. Π, 247). GR. LV. -zar. - Vok. -re. - Dim. Lăzărel, -rică. ET. ksl. Lazarf< gr. Λάζαρος. lazurS. n. (MS. 1654) 1. Lasur(gestein) N. 2. Lasur(farbe) F. Şi toate scobiturilepietrilor din afară le văpsi cu lazur albastru (MS. 1654, GCR I, 173). ET. mittelb. pers. lazvard (woraus auch lagiverde), vgl. poln. russ. lazur, dt. Lasur etc. lăbădui Präs, -duiesc V. intr. (1897 ŞEZ.) leben. Nur in einem Märchen: La marginea unei mări lăbăduia odată un moş pescar (ŞEZ. VI, 139). D-zeu l-o şti... pe unde-o lăbădui azi (ŞEZ. VI, 143). ET. vicii. dt., mit Ablehnung an a hălădui. lăbănât Adj. (1878 ÎNV. COP.) großpfotig, -tatzig. Picioarele (ursului sunt) groase, lăbănate (ÎNV. COP. 1878, 24). ET. zu labă. lăbărţa Präs, -ţez V. refl. (1850 BREZOIANU A. 557) MUNT. TR. anschwellen, unförmig werden. ET. unbek. lăbărţat Adj. (1825 B.) unförmig. Acelaşi divan, cu un simplu mindir de paie lăbărţai prin vechime (UR. LEG. 368). Buze mari şi lăbărţate (I.-B. 169) schlaff (herab-) hängende Lippen. O văduvă-n vârstă... Cu ochii ceacâră, gura lăbărţată (PANN PV. Μ. II, 72). ET. a lăbărţa. lăbos Adj. (1705 CANT.) großpfotig, -tanzig. Lăboase copitele cămilei (CANT. IST. 89). ET. labă. lăcaş siehe locaş GR. lăcătui Präs, -tuiesc V. tr. (1683 DOS.) veralt.: mit einem Vorhängeschloß verschließen. Altul iubitoriu de argint... de-şi încuie inima şi o lăcătuieşte (DOS. VS. Mai 8; 113a). ET. lacăt. lăcătuş PI. -tuşi S. m. (1620 DIRA XVII/4, 476) Schlosser M. Cei mai hibaci carătaşi, lăcătuşi şi stoleri sunt nemţi (SUŢU NOT. 52). ET. magy. lakatos, mit Suffixwechsel. SG. ALR SN II, K. 501. lăcătuşerie PI. -rii S. f. (1847 ANUL I, 191) 1. Schlosserei F. 2. Schlosserarbeit F., Schlossereiwaren (PI). GR. bisw. lăcătuşie, lăcătuşărie. ET. zu lăcătuş. lăcomeşte Adv. (1847 PANN) gierig. îmbucă lăcomeşte (PANN PV. IE, 69, im Reim). ET. lacom. lăcomi Präs, -mese V. intr. (1581 CORESIOMEL. 83) la c. gelüsten, begehren. Lăcomit-am ...la şese boi Ş-am luat hâda de găzdoi (I.-B. 181). Cine lăcomeşte să apuce cele străine, pierde şi ale sale (MUŞTE, LET.2 III, 35) wer Fremden an sich zu reißes begehrt. Auch refl. ET. lacom. lăcomie S. f. (1563 CORESI PRAXIU 267; Röm 13,15) Gier, (de bani) Habsucht F.; Gefräßigkeit F. Nesätu-rarea si lăcomia mii de răolăţi aduce asupra oamenilor (ŢICFL, GCR II, 212). ET. zu lacom. lăcomos Adj. (1852 B.) gierig. El nu era lăcomos la averi (RETEG. POV. IV, 74). Stâncile fioroase In care îşi sfarmă mândrul gândurile lăcomoase (CON. 242). ET. lacom. lăcovişte S. f. (1868 BARC.) Sumpfgebict N. Când ajunse la o lăcovişte pe unde trebuia să treacă, el înămoli calul (ISP. LEG.2 169). GR. lăcovişte (ISP. LEG.2 214). ET. zu lac; vgl. auch bulg. lolcva „Pfütze”. lăcrăma etc. siehe lăcrima ctc. lăcrima Präs. -mez (16. Jh. CV2 65a; Jak4, 9) I. V. tr. zum Weinen bringen. Nu-ţi mai lăcrima ochii (AL. PP. 234). 570 laicei* II. V. intr. Tränen vergießen, weinen, von den Augen: tränen. Ii zisă să nu lăcrămeaze după dânsul ci să-i facă la sat un mormânt (DOS. VS. Sept. 6; 9a). Generalul ... au şi lăcrimat de bucurie atunci (I. VĂCAR. 1. I. O., TEZ. II, 284) der General vergoß Tränen vor Feude. GR. lăcrăma. ET. lat. lacrimo, -are. SG. ALR II/I, K. 17. lăcrimâre S. f. (1703 GCD) Tränenvergießen N. GR. lăcrămare. ET. a lăcrima. lăcrimat Adj. (16. Jh. PS. SCH. 79, 6) veweint, von den Augen: voller Tränen, tränend. Jntre-bat-am câmpul mândru De ce-i aşa lăcrimai (BODN., CLIV, 304). Inturnându-şi lăcrămaţii ochi spre el (C. NGR. 17). GR. (în) lăcrămat. ET. a lăcrima. lăcrimător Adj. (1805 CRIŞAN 172) 1. tränend, tränenvoll. Cum mă privea cu ochi lăcri-mători! (C. NGR. 55). 2. betrübt, traurig. GR. lăcrămător. El', a lăcrima. lăcrimioară PI. -mioare S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Träne F. 2. Maiglöckchen N. (Convalaria majalis). împărăteasa ... culese în poale o mulţime de lăcrimioare (EMIN. PL 22). GR. lăcrămioară (ANON. CAR.; CANT. IST. 223); PI. lăcrămiete. Cumu-i ... trandafirul, carojilul, . lăcrămiealele (DOS. VS. Iunie 9; 151b). ET. Dim. v. lacrimă. SG. ALR SN III,K. 641. Iăcrimiţă PI. -miţe S. f. (1857 POL.) 1. Träne F. 2. Schattenblümchen N. (Majanthemum bifolium). ET. Dim. v. lacrimă. lăcrimos Adj. (1589 ŞERBAN CORESI, PS.5 155b; Ps 79, 6) 1. tränenvoll, tränend. Copile Cu soarele iubirii în ochiul lăcrămos (BODN., CL II, 209). 2jammervoll (nach lat. lacrimosus). Statul cel lăcrămos (AARON, GCR II, 192). Priveliştea lăcrimoasă(BĂLC. 515). GR. lăci 'ămos. ET. lacrimă, lat. lacrimosus. SG. ALR II/l, K. 17. lăcriţă siehe raclă GR. lăcşor siehe lac GR. lăcui siehe a locui. lăculeţ etc. siehe lac. GR. lăcustă PI. -custe S. f. (16. Jh. PS. SCH. 104, 34) (Feld-, Wander-) Heuschrecke F. (Acridium). Anii carii au mâncat pălitura şi omida şi lăcusta şi gândacii (BIBLIA 1688 Joci 2, 25). GR. locustă; BAN. (h)alăcustă(Ii.21,472). -Lăcustoi S. m. Männchen der Heuschrecke. ANTHROPON. Lăcustă (1546 BGL 170). ET. viat. lăcustă für locusta, wahrsch. mit Anlehnung an lacus, weil man glaubte, daß die Heuschrecken aus Sümpfen stammen. SG. ALR SN III, K. 749 lădăţuie siehe ladă GR. Iădiţă etc. siehe ladă GR. lăduncă PI. -dunei S. f. (1631 BUL. COM. IST. X, 24) veralt.: Patronentasche F. Flăcăii ... cu cordele la pălării, cu nasturi la lădunci (RAL. SUV. 7). GR. ledunci (BĂLC. 654, UR.). ET. mittelb. dt. Ladung, vgl. russ. ladunka. lăduţă siehe ladă GR. lăfăi Präs, mă -faiesc V. refl. (1856 SBIERA POV. EI) fam.: sich rekeln, hinflegeln, (aus-) strecken. In locul straturilor plivite, cucuta crescuse naltă cât casa şi se lăfoia de sine stăpână (NĂD. NUV. 1, 27). Când intră (moşneagul) în casă, unde-mi găsi pe babă lăja-indu-se pe o canapea de puf moale (BOGD. POV. 9). GR. lăfoi. ET. unbek. lăhuză etc. siche lăuză ctc. lai Präs, mă lăiesc (um 1900 TIKTIN) MOLD, von Schafen: grau werden. Cârlanul oilor lăi să lăieşle în al ti-eilea an der Jährling der grauen Schafe nimmt diese Farbe im dritten Jahr an. ET. lai lăibărâc siche laibăir. lăiccr PI. -cere S. n. (1784 IORGA S. D. VII, 233) MOLD. BUCOV. BESS. langer, schmaler Wollteppich. Acasă, (mama) îl aşează (pe Radu) frumos pe laviţa aşternută c-un lăvicer curat (VLAH. NUV. 12). Femeia îi întinse un lăicer pe pământ şi Mihai... se lăsă a cădea jos pe el (I. NGR., CL VII, 46). GR. lăvicer. ET. zu laviţă. SG. ALR II/I, MN 2712, 89; 3901, 138. 571 lăieş lăieş PI. -ieşi S. m. (1688 BIBLIA 2 Makk 12, 11) 1. veralt.: Nomade M. 2. Hordenzigeuner M. Smolii, zbârcit si gârbovii, el se bucură de o asemănare perfectă cu lăieşii din Moldova (AL., CL VIII, 109). Lăieţsăzic de la laie, adică cea mai de pe urmă adunătură a norodului (BUDAI-DELEANU I, 96, N.) GR. lăiel. El', laie. SG. ALR II/I, K. 260. lainici Präs, -ccsc (1854 C. NGR.) MOLD. fam.: I. V. intr. müßig unherschlendem. Când suni fără freabă, îmi place a lăinici pe uliţe (C. NGR. 355) II. a se lăinici sieh ungebührlich benehmen ET. lainic. laiör siche lai. lălăi Präs, -lăiesc V. intr. (1703 GCD) trällern (B.; POL.). Auzindu-i (pe ţigani) lălăind aşa cu c/?e/(CREANGĂ, CL XV, 8) ’ ET. onomatopoet. lălâu Adj. (1855 C. NGR.) fam. ugs.: tölpelhaft. Bălan la faţă, cu ochii adormiţi, cu gura puţin căscată, lălâu (VLAH. GV. 70). Irinuca ... avea ... o fală balcâză şi lălâie de-ţi era frică să înnoptezi cu dânsa în casă (CREANGĂ, CL XIV, 374) - Substantiv.: La colonadă, unde lălâii cască gura pe la mărfurile expuse (C. NGR. 363) die Laffcn. ET. unbek. lămâi S. m. (1703 GCD) Zitronenbaum M. (Citrus Limonium). GR. a lămâi—S. f. lămâie. Florile lămâiei (ŢICH. 270). ET. lămâie. lămâie PI. -mâi S. f. (1703 GCD) Zitrone F. Zeamă, coajă de lămâie Zitronensaft, -schale. GR. MOLD, alămâie. Ebenso die Ableitungen - Dim. lămâioâră, lămâiţă. ET. Lehnwort, mittelb. aus pers. lînui; zur Form vgl. bes. mlat. u. poln. limonia, magy. lemonya, ngr. Asijiövi. SG. ALR SN IV, K. 1139, 1216. lămâier PI. -ieri S. m. (1853 PANN) selten: Zitronen Verkäufer M. Porunci să nu mai umble nici un lămâier (PANN, D.) ET. lămâie. lămâiţă PI. -rnâiţe S. f. (1868 BARC.) 1. Thymian M. (Thymus). 2Pfeifenstraueh M. (Philadclphus coronarius; PANŢU). 3. Punschpflanze F. (Aloysia, Lippia citriodora; PANŢU) GR. alămâiţă (H. 678). ET. lămâie. lămbui Präs, -buiesc V. tr. (1870 COST.) falzen. A lămbui (falţui) lemnele în unghiuri drepte şi oblice (POP. LEMN. 99). ET. lamba. lămbuiâlă PI. -buieli S. f. (1885 H. IV, 225) Falz M. (lamba). Distanţa de lăţime ce trebuie dată lămbuielii (POP. LEMN. 102). ’ ET. a lămbui. lămbuitor S. (1884 H. VII, 227) Falzhobel M. (POP. LEMN. 101). ET. a lămbui. lămpâş PI. -pase S. n. (1648 N. T. Mt. 25, 1) BAN. TR. MARAM. Laterne, Lampe F. Cu lămpaş şi cu lumină (MAR. ÎNM. 282). GR. Dim. lămpăşel (ANON. CAR.), lămpăşiiţ (B.). ET. magy. lâmpâs. SG. ALR II/I, MN 3910, 142. lămurâtic Adj. (1845 ION.) lauter. Moldovenii... seceră grâul şi pe toate celelalte pâini când sunt lămuratice şi curate. (ION. CAL. 127) ET. lamură. lămuri Präs, -resc (1645 HERODOT 28) 1. V. tr. 1. LV. läutern, reinigen, klären. Lămuritu-ne-ai pre noi cum lămureşte argintul (BIBLIA 1688 Ps 65, 9). Unii vântură vraful (de grâu) cu lopata, alţii îl lămuresc pe cel picat din vânt cu felezăul de pleavă (ION. CAL. 187). 2. aufklären, -hellen, klar, deutlich machen. Lămureşte-mi, părinte, acest cuvânt (MĂRG.2 241a) erkläre mir... diesen Spruch. 3 .pc. asupra unui lucru, unei persoane jdn. über etw., jdn. aufklären, Aufschluß geben. D-l Ipolit găsi nişte tăbliţe căzute lângă un copac ... „A!” am zis, „Iată acea ce ne va lămuri asupra misterioasei damei” (C. NGR. 42). II. a se lămuri. 1. deutlich, verständlich werden. Numai după ce se lămuri drumul tot din j'aţa casei, Vlad lăsă pe moşneag (RĂDUL. RUST. II, 192) nachdem der ganze Weg deutlich zu sehen war. Acum i se lămureau bine ... veşnicile sfezi (dintre tată şi mamă) (VLAH. NUV. 144). Gestiunea nu s-a lămurit încă şi nelămurită va rămânea până ce o nouă exploraţiune nu va dezlega problema (BUZ. CUG. 10). 2. sich Aufklärung, Aufschluß verschaffen. Când nu pricepi un lucru ... du-te ...la rumân bun şi roagă-l ... să-ţi arate unde nu te lămureşti (IIP. OP. 134). GR. (t) lămura (HERODOT). ’ ET. lamură. 572 lărgământ lămurire PI. -riri S. f. (1814 PRAVILA 87) Aufklärung, Erklärung, Auskunft F. Vă voi da lămuririle cerute ich werde Ihnen den gewünschten Aufschluß, die gewünschte Auskunft geben, erteilen. ET. a lămuri. lămurit Adj. (1564 CORESI MOLIT., DENS. IST. II, 286) 1. LV. rein, lauter, unverfälscht. Galbeni lămuriţi de aur curat (ÎNDR. 67) Dukaten aus purem Gold. O fântână ... cu ghizdele albe şi lămurite ca cristalul '(SEV. NUNTA 225). 2. klar, deutlich, verständlich. - Auch adverbiell: Spune lămurit... Nu mă amăgi cu vorbe fără şir (I. NGR., CL VII, 47, zu einer Wahrsagerin). GR. lămurat. ET. a lămuri. lăncier PI. -cieri S. m. (1829 BR 52) Lanzenbewaffneter, -reifer M. Cetele nesocotite de arcaşi şi de lănceri (OD. PS. 89). (Fata) s-a aruncat în braţele unui tânăr ofiţer de lănceri (C. NGR. 56) GR. veralt.: lăncer. ET. lance. lănţui Präs, -ţuiesc V. tr. (1831 MARCOVICI C. 15) ketten, fesseln. Vizita colonelului... îi lănţui mintea ca prin farmec (NĂD. NUV. I, 58) - Vgl. a înlănţui. ET. lanţ. lănţuit Adj. (1688 BIBLIA) gefesselt, gekettet; vgl. înlănţuit. Lanţurile ceale lănţuite (BIBLIA 1688 Ex 28, 24). Ca două fulgere lănţuite de un nor (EMIN. PL 18) wie zwei an eine Wolke gekettete Blitze. ET. a lănţui. läörS. m. (1845 ION.) Bast M. des Flachses u. Hanfs aus dem die Spinnfaser gewonnen wird. Din o falce sămănată în in (gospodarul) poate să capete pe lăor şi sămânţă peste 480 lei (ION. CAL. 42). GR. Jăur (AL., CL II, 366), laur (AL. POEZII HI, 145; D. T.), lior (CIH.), sämtlich wohl falsch. ET. wahrsch. lat. Über, -bri; zur Form vgl .fior. lăpădâ etc. siehe lepăda etc. lăptâ Präs, -tez V. tr. (1821 LEON ASACHIB. 106) säugen, stillen; vgl. a alăpta. Cu stânga ţine la piept un copil pe care îl lăpteciză (VLAH. IC. 22). GR. lăpli (JIP. SUF. 12). ET. lapte. lăptar PI. -tari S. m. (1818 BUDAI-DEL.) Milchhändler, -mann, M. GR. veralt.: laptagiu. S. f. lăptăreăsă, PI. -rese, lăptăriţă, PI. -rîţe. ET. lapte. lăptărie PI. -rii S. f. (1806 STEFANELLI 322) 1. Milchwirtschaft F. 2. Milchladen M. O lăptărie la şosea ar fi o afacere minunată (VLAH. DAN II, 22). 3. veralt.: PI. Milchspeisen (PI.) Să nu mănânqt verdeţuri şi acrituri, brânză şi lăptării (ŞEZ. IV, 183). ET. lapte. lăptăriţă siehe lăptar GR. lăpteturi siehe lapte GR. lăpti siehe lăpta GR. lăptişor siehe lapte GR. lăptiu Adj. (1867 BODN.) selten: milchfarben. Lăptia cale se ivi iarăşi (BODN., CL I, 123) die Milchstraße. ET. lapte. lăptoc PI. -toace S. n. (1786 COD. SILV. 17) (Mühl-) Gerinne N., Mühlkanal M. Vgl. scoc. începu a-i ţâşni apa pe nări şi pe urechi, ca pe nişte lăptoace de mori (CREANGA, CL XI, 187). GR. lâtoc. - Dim. lă(p)tocâş (D.) ET. vgl. russ. poln. lotok. Die Form scheint von lăptucă beeinflußt zu sein. SG. ALR SN I,K. 155 lăptos Adj. (um 1670 ANON. CAR.) 1. von Kühen etc.: viel Milch gebend. O vrei şi frumoasă şi lăptoasă şi devreme acasă u. ä. (Redensart) niemand kann ganz ohne Fehler sein, man kann nicht alles haben. 2. fig. vgl. cu lapte: echt, richtig, wahr. Mama ... crezându-le toate lăptoase, după răbuş, cum i le spusesem eu (CREANGĂ, CL XV, 11). 3. milchig, trübweiß. ET. lapte. lăptucă PI. -tuci S. f. (1581/2 P02215; Ex 12, 8) MUNT. OLT. DOBR. Lattich M. (Lactuca sativa); MOLD. dafür marole. Lăptuca la prânzuri căutată (CL VII, 247). Häufig PI.: Ceapă, lăptuci, lobodă (JIP. SUF. 53). GR. lăptugă (MS. 1773, GCRII, 98) - Dim. lăptucică. ET. lat. lactuca. SG. ALR SN IV, K. 1110. lăpuş S. m. (1593 DIR) 1. MUNT. Lăpuş de capră klebriger Salbei (Salvia glutinosa; PANŢU). 2. lăpuş de oaie, lăptucul (richtig wohl lăpucul) oaiei Sonnenstem M. (Telekia speciosa; BR.). 3. BAN. lapuc Klette F. (Lapa). ET. vgl. bulg. lopus, magy. lapu. lărgământ (t) S. n. (16. Jh. PS. SCH.) Weite F., als Übers, von ksl. sirota. Pus-ai în lărgă-mentupicioarele meale (PS. SCH. 30, 9). Şi feri-voiu 573 leagea la pururea ... si îmbla în lărgămentu (COR.: -mâni) (PS. SCH. 118, 44/45). Şi mă scoase în lărgămăntu (PS. 1651 Ps 17, 20, CCR 103). ET. larg. lărgi Präs, -gesc (16 Jh. PS. SCH. 17, 23) I. V. tr. weit(er) machen, erweitern, ausdehnen. Lăr-geaşte gura ta şi voi împlea pre ea (BIBLIA 1688 Ps 80, 8) tue deinen Mund weit auf, laß mich ihn füllen. De va lărgi D-l D-zeul tău hotarăle tale (BIBLIA 1688, Dt 12,20) wenn aber der Herr, dein Gott, deine Grenze erweitern wird. (Duca Vodă) scârşca cu dinţii şi-şi lărgea maţele (NEC. COSTIN, LET.2 II, 29) lechzte vor Gier. Văzând muntenii... cum Duca Vodă s-au lărgit mân ele pre lăcomie (NEC. COSTIN, LED2 II, 17). II. a se lărgi sich erweitern, ausdehnen. I se... lărgise maţele spre luat (NEC. COSTIN, LET2 II, 23). ET. larg. lărgime S. f. (1581/2 P0287; Gn 26, 22) Weite F. îngăduirea ... e lărgime de vederi (STĂNC. FR. 8) die Nachsichtigkeit (näml. im Beurteilen von Kunstwerken) bedeutet weiten Horizont. - Für lăţime: de 25 de coţi lărgimea ei (BIBLIA 1688 Ez 40, 26). ET. larg. lărgit Adj. (1654 NEAGOE ÎNV.2 25b) erweitert - Neg. nelărgit. GR. înlărgit. ET. a lărgi. lărgitură S. f. (um 1670 ANON. CAR.) fast veralt.: Erweiterung F. ET. a lărgi. lărguţ siehe larg GR. lărmui Präs, -muiesc (1788 MOLNAR SPRACHE 276) I. V. intr. TR. lärmen. In pădure naşte, în pădure creşte, vine în sat şi lărmuieşte (GCRII, 369; Rätsel von der Hanfbreche). II. a se lărmui (ŞINCAI HR. 1,479) sich beunruhigen. GR. lărmăzuî (BIBIC. 223). ET. larmă; a lărmăzui < magy. lărmăzni. lăsă Präs, las (16 Jh. PS. SCH. 22, 1) I. V. tr. lassen (d. i. gestatten, nicht hindern): în pace, cu zile, la o parte, pe mâine, în casă, de lângă sine etc. in Ruhe, am Leben, beiseite, bis morgen, ins Haus, von seiner Seite etc. lassen. Dar ce mă apasă Şi-n drum nu mă lasă (AL. PP. 63) mich nicht fortlässt. Dacă nu vrei, lasă! Wenn du nicht willst, so laß es sein, bleiben. Ci lasă muştele (DEL. P. 293; zum Hund, der nach den Fliegen schnappt) so laß doch die Fliegen. îl lăsăm din lucru (POP. NUV. 85; von einem Arbeiter) wir entlassen ihn. îşi lăsă favoriţii mari şi barbetă (C. NGR. 65) er ließ sich ... wachsen. A o lăsa mai încet, mai domol ctc.nicht so hitzig, scharf, energisch Vorgehen: Până vom pune mâna pe hoţ, s-o lăsăm mai domol, cu procesul (XEN. BR. 183). Se sfăluiră turcii să fugă ... ce ienicerii n-au lăsat (NEC. COSTIN, LET.21,390) ließen cs nicht zu. Pre când unii şi-au sfârşit semănatul ... şi încep celelalte munci, pe apucatele, cum lasă vremea (GAZ. SĂT. XIV, 377) wie es die Witterung gestattet. Nu-l lăsa inima să ştie pe naşu-său că se bucură tihnit de partea lui (RADUL. RUST. II, 279) er konnte es nicht verwinden, der Gedanke ließ ihm keine Ruhe, daß sein Pate ... Fam.: un lasă-mă-să-te-las, un lăsălor einer, dem seine Ruhe über alles geht, der die Dinge gehen lässt, ein Phlegmatiker. (Turcii) mt le lăsa nici să-i vezi, şedeau ascunşi ca viezurii sub pământ (GHICA 14) ließen sich gar nicht blicken. Lasă-măsă-ţi spun! Laß mich dir sagen! Nu-l laşi să vorbească du läßt ihn nicht reden. Pe eine nu-l laşi să moară, nu te lasă să trăieşti (Sprw.) Undank ist der Welt Lohn. Las(ă) să o facă alţii mögen es andere tun. Las(ă) să vie! mag er nur kommen! Prepuneam eu de mult că eşti bun numai de stârnii femeile, ei lasă, mangositule! (I. NGR., CL FV, 348) na warte nur. Las ’ dacă nu i-a. da odihna pe nas (CREANGĂ, CL XII, 23) er wird der Ruhe schon überdrüssig werden. Intreabă-i (pe orăşeni) ce e bleavu, risteu, bulfeiu ... că dă ţi-o şti, lasă! (JIP. OP. 55) wenn sie es wissen, will ich Hans heißen. Lasă că ai defăimat toată lumea, dară căci mâhnişi şi pre cesta ... ? (MĂRG.2 154a) abgesehen davon. In vreo patru zile se înfiripă şi moş Toader; chip n-a fost să-l mai propească; las ’ că nici n-a stricat nime multe rugăminţi (NĂD. NUV. I, 98) freilich, allerdings. Afurisit neam de lighioană! Dar şi rumânii nostru, lasă! Nici că pune mâna pe-o puşcă să dea în ele, să le mai sperie (RĂDUL. RUST. II, 243; v. d. Krähen) freilich! Vgl. drum 2. b, inimă 1. 2. sânge cuiva fim. zur Ader lassen (älter: Blut lassen, wonach rum.). 3. fahren lassen, loslassen. Oaia lasă laptele când se mulge cu degetele udate das Schaf läßt die Milch fahren, wenn es mit benetzten Fingern gemolken wird. Decum începe a se umfla vân tul, cel ce-l înalţă (zmeul) strigă: Lasă (ISP. JUC. 70) los! Vgl. apă 10 b. Pe la noi pe la Şercaia Patru cofe lasă claia (I.-B. 472) gibt der Haufen vier Kannen. A lăsa. din preţ den Preis senken. într-un an îl lua (pogonăritul), iară într-un an îl lăsa (NEC. COSTIN, LET.2 II, 38) erließ man ihn. 4. c. von etw. (ab-)lassen, cs aufgeben. Jigmond Craiul, înţelegând de moartea lui Sultan Suleiman, au lăsat Tocaiul (NEC. COSTIN, LET.21,449). Alunce Nicolai Vodă îşi lăsase firea cea sumeaţă... şi trăia bine cu boierii (NECULCE, LET.2 II, 341). Lasă legea creştinească Şi te dă-n legea turcească (AL. PP. 211). L-au gonit până... la o pădure şi acolo l-au lăsat de a-l mai goni (AMIRAS, LET.2 III, 107) dann gaben 574 lăsă sie die Verfolgung auf. Ori eu las domnia, sau el va muri (BOLINT.21, 134) entweder verzichte ich auf die Krone, oder er wird sterben. 5. verlassen, im Stich lassen. Toată lumea l-au lăsat, Lumea toată l-au uitat {AL. PP. 112). Nu mă lăsa (ţi)! zu Hilfe! Urechile îl cam lasă (DEL P. 181; von einem Alten) versagen ihm so ziemlich den Dienst. 6. LV. unterlassen. De aice înainte lăsăm de a mai scriere, ca să nu ne arătăm istorici de lucruri turceşti mai mult decât de ale nostre (SIM. DASC., LET.21, 410). Noi n-am lăsat să nu însemnăm ... de feciorii lui Ştefan Vodă (URECHE, LET.21, 136). Las a zice cele mai mari grozăvenii ce făceau (AXINTE, LET.2 II, 143). Aice n-am putut lăsa cu cuvântul şi pentru rândul muntenilor (NEC. COSTIN, LET.2 II,’l 13) auch über die Muntenier zu berichten. 7. (stehen, liegen) lassen. Unde ai lăsat pe frate-tău, cartea, umbrela? wo hast du deinen Bruder gelassen, das Buch liegen, den Schirm stehen lassen? Dacă dovedeşte cânele pe lup, îl lasă mort (INV. COP. 1878,30). Moartea lui a lăsat un mare gol între noi sein Tod hat eine große Lücke unter uns (zurück)gclasscn. Sănătos m-ai găsit, sănătos să mă laşi; fără. bărbat m-ai găsit, cu bărbat să mă laşi (AL. PP. 52; Gebet der Jünglinge u. Mädchen an der Neumond). Pasăre streină care... zboară mai departe, Lăsând inimi înfocate (AL. PP. 46). Vă las cu bine! Leben Sie wohl! adieu! 8. cuiva, pe seama cuiva, pe cn. jdm. überlassen. Las' arhimandritului Toată grija schitului (EMTN. O. I, 153). Să-l lase necazului şi gândurilor lui (RĂDUL. RUST. II, 21). Scoală... Şi-ţi deschide ochişorii Şi ţi-i vedea şi feciorii Pe-a cui seamă i-ai lăsat (PP. MAR. INM. 512; Totenklage). Să mâi cât vei putea ... „Las’ pe mine, cuconaşule”, răspunde surugiul (I. NGR., CL VII, 45) verlassen Sie sich auf mich, nur unbesorgt. Vgl. drac 6. c. 9. copii, avere etc. Kinder, Vermögen etc. zurücklassen, hinterlassen, cuiva c. (moştenire) jdm. etw. vermachen. Când bărbatul lasă un singur descendent, porţiunea femeii în succesiune va fi numai de a treia parte (COD. CIV. Art. 684). Toate bunurile ce ascendentul a lăsat la moartea sa (COD. CIV. Art. 796). 10. von Gott etc.: bestimmen. Femeia asta este o fiinţă lăsată înadins de bunul D-zeu penăm fericirea mea (C. NGR. 68). Nu a geme numai şi-a vărsa suspine E lăsat la inimi nobile, sublime (BOLINT.1 I, 206). Aşa, se vede, i-a fost lăsat! (NĂD. NUV. II, 152). 11. herab-, herunterlassen. 12. sec am Tag vor der Fastenzeit den letzten Schmaus halten (vgl. post): Fastnacht feiern. Duminică lăsăm sec; şapte săptămâni (depost) nu-s şagă (NĂD. NUV. II, 57). L-au blagoslovit (episcopulpe Laslău Crai) de au lăsat sec marţi cu toată curtea sa (EVSTR., LET.2 I, 378). II. a se lăsa 1. mă las să mă bată (cn.) LM. bătut (de cn.) etc. ich lasse mich (von jdm.) schlagen etc. (El) nu prea lăsa să-l ducă ea, cu toată puterea braţelor ei, în goana săritoare a galopului (VLAH. DAN 1,20). Când (omul) se lasă a fi mai stăpânit de farmecul unor iluzii mai dulci (VLAH. NUV. 30). ^ 2. nachgeben, sich zufrieden geben. în ruptul capului nu trebuie să ne lăsăm până ce nu vom trânti pe inspector (CL XIII, 443). D-l Tocilescu însă nu vrea să se lese cu una cu două şi iată ce ne răspunde (CL VIII, 347). Nelăsându-se turcii cu atâta, s-au mai gătit de oşti (EN. COGĂL., LET.2 III, 268). Nu te lăsa! laß dich nicht unterkriegen! 3. sich überlassen, hingeben, ergeben. Dacăs-au lăsat (copilul şi mânzul) zburdălniciei lor şi s-ciu văzut la câmp (1SP. LEG.2162). Lăsându-mă în voia poveştilor, zburam în „ţara cocorilor” (DEL. P. 291). Lasă-te farmecului de-a dormi (ZAMF. NUV. 43). - Absol. fam.: sich einem kurzem Schlaf hingeben: sich zu einem Schläfchen niederlegen. După prânz ...fiecare ... „se lăsa ”, cum se zice şi astăzi pen tru ,, a dormi ” un ceas, chiar şi două (AL, CL XVII, 334). - Rcdew.: A se lăsa pe tânjală faulenzen. 4. pe cn., pe seama, cuiva sich aufjdn. verlassen. Dacă m-aş lăsa pe seama ta, he ! he! m-ar mânca şi câinii (GHIB. BV. 33). 5. de c. von etw. ablassen, absehen, es aufgeben. Ar fi putut avea o clientelă, mult mai numeroasă, dacă s-ar fi lăsat de gazetărie (VLAFI. DAN I, 39). Nici Păr, copilul bucătăresei, încă nu se lăsa de crescut. (RETEG. POV. IV, 37). Dacămi-ţi da copilul cutărui. boieri m-oi lăsa de a face aice mănăstire (SBIERA POV. 259; zu den Teufeln). 6. sich herab-, nieder-, sinken, fallen lassen, senken. Cârduri negre de grauri ...se lăsau pe grâne şi iar se ridicau (VLAH. GV. 71). îmi venea să. mă las în zăpadă, să mă întind şi. să dorm (SAD. P. 123) ich hatte Lust, mich in den Schnee sinken zu lassen. Luna se lăsase după copaci (LIT.) der Mond war hinter den Bäumen versunken. (Rofiile) pe semne s-au lăsat la ochi (NĂD. D.) der Milchschorf ist wahrscheinlich auf die Augen übergegangen. Seara se lăsă repede (SAD. P, 122) brach ... herein. Mă las greu ich mache mich schwer. 7. MOLD, veralt.: undeva sich begeben. Ion Vodă... s-au lăsat în goană după dânşii (URECHE, LET.21, 226). (Grănicerii) se lăsau de vale cântând (VLAH. GV. 183). Când „m-am lăsat” eu aici, de dincolo de peste munţi. (VLAH. GV. 183; ein Bauer spricht). - 8. se lasă. frig, ger es tritt Kälte, Frost ein. Ce vânt! se lasă frig (VLAFI. DAN I, 148). 9. ugs. von schwangeren Frauen: mi se lasă (a mânca) ich bekomme Appetit (MAR. NAŞT. 13). GR. arom. alăsa . MOLD. 1. Pers. Sg. Präs, lăs, 2. Ieşi, Konj. să lese. 575 lăsare 2. Tal senke F. ET. a lăsa. ET. lat. laxo, -ăre. SG. ALR SN 1, K. 7, 154; VI, K. 1802; VII, K. 1871, 2043. lăsare S. f. (16. Jh. CV2 55a; Jak 1 Prolog) 1. LV. Verzeihung F. 2. veralt.: Mangel M. 3. Entlassung F. 4. Ablassen N. 5. lăşare de frupt Beginn der Fastenzeit. 6. veralt.: lăsarea sângelui Aderlaß M. 7. Sinken, Versinken N. (Băiatul) prinde ... topuzul în lăsarea lui (ISP. JUC. 35). ET. a lăsa. lăsat (1551/3 ES 102b; Mt25, 31 Titel) 1. Adj. 1. bestimmt, verordnet. Nu este zi lăsată de D-zeu unde să nu ocărascăpe sora ei (I. NGR., CL III, 42). 2. verlassen. O amorează lăsată de iubitul ei (AL. PP. 236). 3. herabgelassen, gesenkt. (Copiii) se atârnau de arcurile de dinapoi, lăsate sub greutatea cufărului (VLAH. DAN II, 94). 4. entlassen. 5. herab-, heruntcrgelassen. Cu perdelele lăsate Şed la masa mea de brad (EMIN. O. I, 105). GR. lăsăţel. II. S. n. 1. LV. Gnade F. 2. lăsatul, lăsata secului (de carne, de brânză) Tag M. vor der Fastenzeit, Fastnacht F. Duminica lăsatului de carne, de brânză der achte bzw. siebte Somitag vor Ostern (vgl. brânză 2, came 4). Un lăsat de sec (NĂD. NUV. II, 57 Titel) eine Fastnacht. Laslău crai sosind acasă în ziua lăsatei secului (EVSTR., LET,21, 378). ET. a lăsa. SG. ALR II/I, K. 193. lăsăcios Adj. (1703 GCD) 1. nachgebend. 2. veralt.: vergebend. 2. ET. a lăsa. lăsăciune S. f. (16. Jh. CV2) LV. Vergebung F. Cum se preemească ei lăsăciuni păcateloru (CV2 39b; Apg 26, 18). ET. a lăsa. lăsător (1845 ION. CAL. 187) 1. Adj. nachlässig. II. S. n. Holzkeil M. am Webstuhl. III. S. f. lăsătoâre 1. Bergpfad M. 2. Pflugsohle F. ET. a lăsa. lăsătură S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Überbleibsel N. lăscâic1 PI. -cai S. f. (1768 IORGA S. D. VII, 125) ehem.: 1/2 Para F., daher iiberh. Heller, Pfennig M. Mai jos de cincizeci (de pungi) nu priimesc nici o lăscaie (FIL. CIOC. 119). N-am leţcaie la chimir Să mă pol plăti de bir (AL. PP. 128). GR. lăţeaie, MOLD. leţcaie. - Dim. lăscăioâră. ET. ukr. Ijackyj. lăscaie2 S. f. (1885 H. IX, 43) OLT. zweihenkliger Topf. GR. Dim. lăscăiâţă (D. T.). ET. unbek. lăsnicior S. m. (1783 BENKÖ) bittersüßer Nachtschatten (Solanum Dulcamare; BR.). GR. lăsnicior (FUSS), lesnicioâră (BR.). ET. unbek. lăstar etc. siehe vlăstar. laste (t) S. f. (1551/3 ES) List F. Şi sfătuim cum pre Iisus cu lăste se-lprindză (ES 104b; Mt26, 4). ET. lcsl. Usti. lăstire (t) S. f. (16. Jh. PS. H. 49, 19) Betrug M., List F. ET. zu einem ksl. Verb listiti. lăstitoriu (t) Adj. (16. Jh. PS. H. 119, 2) listig. ET. vgl. lăstire. lăstitură (t) S. f. (16. Jh. PS. H. 34, 20) List F. ET. vgl. lăstire. lăstiv (t) Adj. (16. Jh. PS. SCH.) listig. Izbăveaşti-me... sufletul mieu ...de limbă lăstivă (PS. SCH. 119, 2). ET. ksl. llstivü. lăstun PI. -tuni S. m. (DOC. 1560) 1. Mehl-, Haus-, Fensterschwalbe F. (Himndo urbica); (de apă) Uferschwalbe (H. Riparia); lăstunul mare Turmschwalbe (Cypselus apus; MAR.). Câte o umbră neagră de lăstun rătăcit, care cădea din văzduh, cu lungile-i aripi îngreuiate de ploaie (ODOB., CL IX, 25). 2. fam. fig.: Schmarotzer M.; nach dem Volksglauben läßt sich der lăstun von anderen Schwalben füttern. (Părintele) nu ştie cum să scape de pacostea asta care stă lăstun pe capu-i (VLAH. NUV. 19; er hatte einen jungen Mann ins Haus genommen). GR. lostun (CANT. IST. 151). TR. loston (MAR.), BAN. lasturn (MAR.), lastan (MAR.), lăstun, loslug (MAR.), lustun (DOC. 1560, FIC1,246). - Dim. -tunäs (AL. PP. 146). 576 lăturaş ET. slav. heißt die Schwalbe lastovica, lastocka, lastica ctc.; daneben findet sich auch ksl. altruss. lasluna, ksl. lăstunüals Name einer bcs. Schwalbenart.' SG. ALR SN TU, K. 702. lătăreţ (1825 B.) I. Adj. breitförmig. II. S. m. schöne Makrele (Scomber pelamys; CRAINIC. CL XXIII 337; Ş). ET. lat. IătăuşS. m. (1894 ŞEZ. 111,69) 1. Larve F. der Stechmücke (Culex pipiens), lebt im Wasser. Decât cadână turcilor mai bine ... Casă lătăuşilor Şi mâncare broaştelor (PP. ŞEZ. IV, 222). Dafür auch lăturaş (MAR. INS.). 2. Ungeziefer, wahrsch. Kellerassel F. (Oniscus asellus). Grieri, ploşniţe, şflabi, ruşi, lătăuşi, molii (MAR. INS. 543). ET. zu lat. lătâi Adj. (1683 DOS.) breit, flach. Faţa lătâie rătundă, cu sprânceanele tinse (DOS. VS. Martie 18; 44b). ET. lat. lătâng Adj. (1870 FUND.) breit, nur in der stehenden Formel des Märchens cale lungă şi lătângă: Făt frumos ... se duse, măre, cale lungă şi lătângă, ca D-zeu să ne ajungă (FUND. 15). ET. lat. lătoc siehe lăptoc GR. lăţi nie siehe latinie. lătra Präs, lătra (16. Jh. PS. SCH.) 1. V. intr. 1. bellen. Cânii... latră-a pustiu Şi urlă-a morţiu (AL. PP. 187). Doar de lătrat la lună m-am săturat (NĂD. NTJV. I, 122) den Mond anzubellcn, den müßigen Zuschauer zu spielen, habe ich nun satt. 2. LV. irrtüml. auflauem (PS. SCII. 9, 30). II. V. Ix.pc. jdn. anbellen. Iafugi, urâte, din vatră, Că pun câinii de te latră (TEOD. PP. 326). ET. lat. latro, -ăre. SG. ALR SN III, K. 667. lătrat (1703 GCD) I. Adj. angebcllt. - Neg.: Trecătorul îşi cală de drum cu nepăsare Şi frece nelătrat (DONICI 86) und setzt seinen Weg, ohne angebellt zu werden, fort. II. S. n. Bellen N. ET. a lătra. lătrător Adj. (1561 CORESI TE4 166b; Lk 20, 20) 1. bellend, kläffend. - 2. LV. irrtüml.: lauernd (siehe a lătra I. 2.). - Auch substantiv. ET. a lătra. lătrătură PI. -tûri S. f. (16. Jh. PS. SCH.) 1. Gebell N. O lătrăturăspăimântătoare se auzi deodată în dosul casei (BOGD. V. 81). 2. LV. irrtüml.: Auflauem N. (PS. SCH. 9, 29). ET. a lătra. lătret PI. lätrete S. n. (1840 DONICI) Gebell N. Lătret, urlet, h rea măi mare ca în iad au rădicat (DONICI 43). ET. a lătra. lătunoăie PI. -nôi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. durch Reißen eines Kettfadens entstandene Lücke F. im Gewebe. Pe sulul cel dinapoi Patruzeci de lălunoi (PP. CL V, 116; Spottlied auf die faule Weberin). -Daher iiberh. Lücke. Ne vom sili de a suplini lătunoaia aceasta (SUŢU NOT. 54). 2. eines der beiden äußersten Bretter eines zersägten Baumstammes: Schwarte F. Ivan ... cumpără unelte de teslărie, două lătunoi groase (CREANGĂ, CL XII, 30). GR. MUNT. in Bdtg. 2 lăturoâie; BAN. S. n. lăturon'. ET. in Bdtg. 2 zu latură; in Bdtg. 1 vieil, zu lat. lacuna, lautlich an 2 angelehnt. SG. ALR n/I MN 3838,125; SN I, K. 8; SN II, K. 488. lătunoios Adj. (1844 C. NGR.) lückenhaft (vom Gewebe). Pentru a scoate acum acele lătunoioase fire, trebui a destrama toată pânza (C. NGR. 311). ET. lătunoăie. lăturalnic Adj. (1837 C. NGR. Maria Tudor) Seiten-, seitlich. Poşta cea de pe urmă... nu merge pe drumul mare, ci pe căi lăturalnice (I. NGR., CL VII, 44) auf abgelegenen Wegen. GR. veralt.: lăturai (STĂM.). ET. lăture, nach frz. latéral. lătură PI. -türi S. f. (1793 IORGA S. D. VI, 241) Spülwasser N. La vreme de nevoie, fiece latură stinge focul (PANN PV.1 II, 129). - Gewöhn! PL: (Vacii) îi plac cu deosebire lăturile de la spălatul farfuriilor şi tingirilor (GHICA 540). ET. lat. *lavalura. SG. ALR SN IV, K. 1116. lăturâr S. n. (1825 B.) Spülwassertrog M. Lăturariulporcilor (RETEG. POV. IV, 27). ET. lătură. lăturaş (1749 MAG. IST. II, 289) I. Adj. 1. (cal) lăturaş a) Handpferd N. (links gehendes Zugpferd), Ggs. şeuaş. - b) Nebenpferd N. ohne Zügel, Ggs. hăţaş. „ Vârtos, murgule ”- se adresează la lăturaş (AL., CL I, 131) wohl dasselbe wieprăştier (s. d.). 577 lăturcăn 2. (dinle) lăturaş Mittelzahn M. des Pferdes, zum Unterschied von cleşte „Zange” u. mărginaş „Eck/.aim” (D.T.). 3. Seiten-, seitlich. O uliţă lăturaşă(RĂDUL. RUST. II, 246). II. s. m. 1. Fördermann M. in Bergwerken (D.). 2. Seitenverwandter M. Fraţii şi surorile seprotimisesc la moştenire dintre toţi lăturaşii (COD. CAR., Pentru moştenire 19.). 3. (t) Anrainer M. GR. a lăturaş. ET. zu latură. SG. ALR SN I, K. 63. Iăturcân Adj. (1767 AHA XXII, 322) TR. 1. außerhalb (des Dorfes) wohnhaft. 2. dorffremd (B.) - Auch Substantiv. GR. mit anderem Suff. BAN. -rinţ. - Vgl. lăturaş. ET. zu latură. lături siehe latură. lăturiş Adv. Adj. (1683 DOS. PAR. 2a) seitwärts, Seiten-. ET. latură. SG. ALR II/I, K. 98. lăturoâie siehe lătunoaie GR. lăţât Adj. (um 1521 DERS) langmähnig. ET. zu laţe. lăţi Präs, -ţese (um 1640 URECHE) I. V. tr. breitmachen, aus-, verbreiten, inul înainte de a se meliţa, se lăţeşte pe o piatră cu maiul wird breit geschlagen. Pe când umbla Hrislos prin ţară Lăţind cuvântul său frumos (COŞBUC 30). TI. a se lăţi sich aus-, verbreiten. Acum noaptea se lăţise ca un văl negru cusut cu diamanturi (AL., CL III, 60) die Nacht breitete sich ... aus. (Moşii noştri) de unde au izvorât în tară si s-au înmulţit si s-au lăţii (URECHE, LET.1 I, 95)'. ET. lat. lăţieS. f. (1651 PSALT., DA) Ausdehnung, -breitung F., Gebiet N. ET. a lăţi. lăţime S. f. (1563 CORESIPRAXIU 421; Eph 3,18) Breite F. Şi elamoth împrejur, lungimea de 25 de coţi şi lăţimea coţi 5 (BIBLIA 1688 Ez 40, 31). Noe ... au hotărât... luilcifet... lăţimea neamului după numele lui (MS. um 1750, GCR II, 50, nach Gn 9, 27) die Ausbreitung. ET. lat. lăţos Adj. (1840 BUL. G. 311) zottig, langhaarig. La mine ... ochii osteniţi şi părul nepieptănat şi lăţos căutau a melancolie (DEL. P. 206). Un câine negru şi lăţos îl latră (DEL. PP. 28) schwarz und struppig. ET. laţe. lăţuiPrâs. -ţuiesc V. tr. (1703 GCD) 1. mit Latten versehen. Om lelui-o (biserica) cu cârnaţe, Vântul ca să n-o înhciţe (M AR. SAT. 224). 2. mit einer Schlinge binden. îi cuprinse mâinile, i le lăţui c-o şuşăniţă de piele (SAD. P. 261) er fesselte ihre Hände. ET. laţ1, laf. lău siehe lai. lăudă Präs, laud (16. Jh. PS. SCII. 34, 18) l. V. tr. loben, rühmen, lobpreisen. Lăuda-voiu numele tău, căci aifäcul minunate lucrare (BIBLIA 1688 Js 25, 1). Şi o lăudarăpre ea cătră faraon (BIBLIA 1688 Gn 12, 15). Mit Dat.: Căruia de ceşti doi vom lăuda? Bogatului au săracului? (VARL, CAZ.2 1, 328b). TI. a se lăuda (cuiva) sich (vor jdm.) rühmen, prahlen. La un ţăran era un măgar Cu care, el la toţi se lăuda (DO NICI57). Nu că mă laud, dar... ohne unbescheiden zu sein... - Fam.: Cum te mai lauzi? wie geht's (Einen)? ET. lat. laudo, -îire. SG. ALR SN VII, K. 1861. lăudâreS. f. (16. Jh. PS. SCH.) 1. Loben N. 2. LV. Lobpreisung F. Lăudare cântăriloru lu Davidu (PS. SCH. 92, Titel). ET. a lăuda. lăudat Adj. (1492 DERS) gelobt, geprisen. La părul lăudat să nu te duci cu sacul (Sprw.) was alle loben, ist deshalb noch nicht gut. Vgl. gură?), a. - Neg. nelăudat ungepriesen. ET. a lăuda. lăudăros (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. II, 66) I. Adj. prahlerisch, großtuerisch. Limba-ţi este mincinoasă Şi gura lăudăroasă (DOS. PS. V. 49, 82). II. Prahler, Großtuer, Angeber M. Lăudărosul fricos zice: ia-l de pe mine că-l omor (PANN, CL V, 378). GR. lăudăcios (CL III 194), lăuduros (CORESI), lăudunos (ANON. CAR.). ET. a lăuda. Iăudător (um 1635 EFTIMIE L. 357) I. Adj. lobend, rühmend. II. s. m. Preisender, Rühmender M. ET. a lăuda. lăudoăre (t) S. f. (um 1710 NEC. COSTIN, LET.1 I, 44) LobN. ET. viat. laudor, -rem (CANDREA). 578 lânced lăiintric Adj. (1837 SĂUL. HR. I, 189) Innen-, innerlich. ET. în(l)ăuntru. lăiintru siehe în(l)ăuntru. laur siehe lăor GR. lăuruscă PI. -rüste S. f. (um 1670 ANON. CAR.) wild wachsende Weinrebe (Vitis vinifera). Ş-am aşteptai să facă via struguri de poamă, iară ea face lăuruscă (DOS., H. 538; nach Js 5, 2). GRJeuruscă (B., POL.), rouruscă (CIH.), răuruscă, lăuruscă. ET. lat. labrusca. lăut (um 1670 ANON. CAR.) I. Adj. gewaschen. - Neg. nelăul ungewaschen, schmutzig. II. S. n. (Haare) Waschen N. ET. a la. lăutar PI. -tari S. m. (1559 DOR) 1. Spielmann M. (PI. -leute), volkstümlicher Musikant. Brazi şipăltinaşi I-am avut nuntaşi, Preoţi, munţii mari, Păsări-lăntari (AL. PP. 2). - Vgl. drac 7. 2. MOLD. Drohne F. (MAR. INS. 144). 3. Gestirn N. (in der nördlichen Krone). GR. LV. alăutar (ÎNDR. 191); lăutaş (FR.-C. MOŢII 248; 265). ET. lăută. SG. ALRSN V,K. 1282. lăiită PI. lăiite S. f. (um 1550 HC II, 464) 1. LV. Saiteninstrument N. Wahrsch. eines der mit den Fingern anzuschlagenden Instrumente, wie Laute, Gitarre, Harfe, Zither etc. War mit vielen Saiten bespannt. Strunele alăutei de sunt şi multe (MARG.2 64a). Jedenfalls nicht Geige, wie ÎNDR. 191: alăutariul carele zice cu vioara şi alăuta pre la târguri zeigt. 2. TR. Auch lăută Geige, Fiedel F. (H.). GR. alăută. - Dim. alăuliţa (PP. MAR. ÎNM. 490). ET. mittelb. aus arab. alud (vgl. ngr. λαούτα, dt. Laute etc.). lăutoâre PI. -töri S. f. (1683 DOS. PAR. 86a) 1. LV. Wäscherin F. (DOS.). 2. Haarbad N. (heißes Laugenwasser zum Waschen der Haare). Acum pune de lăuloare şi grijeşte-l cum ştii tu că se grijeşte băieţii (CREANGĂ, CL X, 106). 3. Hasenöhrchen N. (Bupleurum; PANŢU). ET. a la. lăutură PI. -tiiri S. f. (1827 GOL. EL. 118) Haarewaschen N., Kopfwäsche F. Am să-i trag o lăutură - Să se-nveţe cum să-şi puie altă dată frâu la gură (SPER. AN! 1892 I, 83) ich werde ihm so den Kopf waschen, ihn schelten. ET. a la. lăuză PI. läüze S. f. (1688 BIBLIA) Wöchnerin F. După ce s-au vestit prin sat de naştere, încep a veni una câte una megieşele şi prietenele lehuzei (CL IX, 2). GR. MOLD. le(h)uză; verall.: lăhuză, lehusă (BIBLIA 1688 Ep. Jr26). ET. ngr. λεχούσα < agr. λεχώ, λεχοΰς. SG. ALR II/I, K. 124. lăuzie S. f. (1827 CHIRIACOPOL I, 2) Wochen-, Kinderbett. El (bărbatul) ieşi fără măcar să sărute mâna duduiei, cum obicinuia la alte lehuzii (ale ei) (NĂD. NUV. II, 34). GR. Varianten wie bei lăuză. ET. ngr. λεχουσία. lăvicer siehe lăicer GR. lăzui Präs, -zuiesc V. tr. (1788 MOLNAR. SPRACHL. 276) TR. MAR AM. roden, reuten, urbar machen. Până dimineaţă să lăzuieşti toată pădurea aci din sus de casa ta (RETEG. POV.’V, 49). ET. laz. SG. ALR SN II, K. 594. lânâr PI. -nari S. m. (1780 A. J. 898) Wollbearbeiter, -händler M. ET. lat. lanarius. lânâriţă PI. -nâriţe S. f. (1857 POL.) 1. Wollgras N. (BR.), vgl. lânărică. 2. Filzkraut N. (Filago germanica; BR.). ET. zu lână. lânăS. f. (16. Jh. PS. SCH. 148, 6) Wolle F. Depărtând lână şi in (BIBLIA 1688 Spr 31, 13). O haină de lână ein wollenes Kleid. Lâna de aur das goldene Vlies. Ce mai lăicere o să toarne Catinca la iarnă, cu lânuri de toate feţele (BOGD. VECHI 7). Vgl. broască 5. c. - Spez.: Gesamtheit der von einem Tier geschorenen Wolle. Harnică-i nevasta mea .../ Că-ntr-o lună Toarce-o lână (I.-B. 457). Dintr-o sută de lâni mari (muierea) Mi-a făcut un brăcinar (MAR. SAT. 140). GR. PI. lâni; lânuri Wollarten. ET. lat. lan a. SG. ALR SN II, K. 427; III, K. 832. lânărică PI. -rici S. f. (1868 BARC.) Wollgras N. (Eriophorum; PANŢU). ET. zu lână. lânced Adj. (16. Jh. CV2 49b; Apg 28, 8) 1. LV. u. arom.: siech, krank. Lânged era şi în temniţă şi nu socotit mine (CORESI TE4 57a; Mt 25, 43). — Auch substantiv.: Şi ungea cu unt mulţi lângezi şi se vindeca (CORESI TE4 80a; Mk 6, 13). Şi setoşii adă- 579 Iâncegiunc paţi-i şi lăngezii căutaţi (COD. STU., HC II, 50). 2. matt, schlapp, kraftlos. Junele căzu în genunchi şi ... răspunse cu o voce lângedă.ce inspira compătimire (FIL. CIOC. 15). Raportul între ei şi ceilalţi conducători ... a fost o vasalitate foarte lâncedă (SLAVICI, CL V, 340). Tatăl lui ... în lânceda viaţă a boierilor fanariotizaţi de pe atunci, ştiu să simtă româneşte (GION. PORTR. 53). GR. LV. nur lânged, ebenso die Ableitungen; arom. lândzit, -dzid. ET. lat. languldus; c für g wohl nach rânced, wie umgekehrt in fraged < fracîdus nach fragüis. lâncegiune (t) PL -giüni S. f. (1673 DOS.) MOLD. Mattigkeit, Schlaffheit F. Ce-ţfie, Doamne, milă de-a mea lângegiune (DOS. PS. V. 6, 3). GR. -giune. ET. a lâncezi. lâncezeală PI. -zeii S. f. (1841 POEN. II, 872) Mattigkeit, Schlappheit, Kraftlosigkeit F. Ar fi voit să plece, dară... picioarele nu se mai mişcară ... Se miră de astă lâncezeală (ISP. LEG.2 35). GR. lângezeală. ET. a lâncezi. lâncezi Präs, -zesc V. intr. (16. Jli. CV.) 1. matt, schlapp, kraftlos sein, werden, erschlaffen, -kranken. Şi se lângedzeaşte neşlinre întru voi (CV2 67b; Jak 5, 14) ist jemand krank. 2. LM. schmachten (nach ffz. languir). Avea ea un nepot care lâncezea de ani cam mulţi într-o slujbuliţă (CL XVII, 358). Mulţi secuii lâncezit-am sub apeirii ceaţă (AL., CL XVII,’ 112). Auch refl. GR. lângezi. ET. lânced. lâncczime S. f. (1852 B.) Ermattung, Erkrankung F. GR. lângezime. ET. a lâncezi. lâncczire S. f. (1703 GCD) Erschlaffen, Ermatten N. Viţiarea aerului aduce lâncezirea generală a funcţiunilor corpului (MANOL. IG. ŢAR. 35). GR. lăngezire. ET. a lâncezi. lâncotăS. f. (16. Jh. PS. SCH.) LV. ListF. Cuventele rostuluifărăleageşi lăncote (PS. SCFI. 35, 4; ksl. lestî). ET. asl. lqkoti„Köder”. lâncoti Präs, -tesc V. intr. (16. Jh. PS. SCH.) LV. Ränke schmieden. Nu revnise lămeoteşti (PS. SCH. 36, 8; ksl. Işkavin ovali). ET. lâncotă. lâneţe, lâneţuri S. n. PI. (1882 MAR. CROM. 29) MOLD. ugs.: Wollarten (PL), Wolle F. aller Art od. Farbe. Vgl. lânuri. Un suman cusut cu lâneţe (SEV. NUNTA 90). GR. lâneţuri. ET. lână. lângă Prâp. (16. Jh. PS. SCFI. 11,5) 1. neben, bei. Să n-ai grijă pentni tine Cât îi fii tu lângă mine (AL. PP. 24). Mi-e cuibul lângă drum (I.-B. 203). Nu m-a lăsat maica Să viu lângă dumneata (I.-B. 105). Şezi lângă minei setz dich zu mir! Se învârte ca mâţa pe lângă blidul cu păsat (Z. IV, 67) er dreht sich wie die Katze um den heißen Brei. Pe lângă copacii cei uscaţi ard şi cei verzi (Sprw.) mitgefangen, mitgehangen. 2. (pe) lângă neben, im Vergleich zu. Ca o floare la ureche, muierea lângă bărbat (GOLESCU, Z. II, 300). Asta nu e nimic pe lângă ceia ce ştiu eu das ist nichts im Vergleich zu dem, was ich selbst davon weiß. 3. pe lângă außer. Pe lângă cererea de deşertare a principatelor turceşti... mai cerea (consulul rusesc) ca Poarta ... să lase liberă navigaţiunea Mării Negre (GHICA 125). Pe lângă că e urâtă, o mai cheamă şi Irina (Z. II, 791) nicht genug, daß sie häßlich ist. GR. arom. ningă, megl.-ram. angä. TR. dingd u. dângă, pingă u. pângă, megl. -rum. (nach PUŞC. auch istro.-rum.)pringă für de, pe (bzw. dă, pă, pre) lângă. ET. lat. longum ad „entlang an”, wie auch rätor. (HERRINGS ARCHIV 117, 225); ningă, angă sind = în lângă. Zur Bdtg. vgl. it. lungo in Stellen wie: Mi parea vedere nella mia camera lungo me şedere un giovane (DANTE VITA NUOVA § XII). SG. ALR SN VI, K. 1826. lânged etc. siehe lânced etc. lângoârc siehe lingoare. lânos Adj. (1703 GCD) wollrcich, wollig, mit viel Wolle bedeckt. O vrei şi lânoasă şi lăptoasă şi cu coada groasă, să vie şi devreme acasă (GOLESCU, Z. I, 570); vgl. lăptos. ET. lână. le siche el B. lcâ siehe la'. leac PI. leacuri S. n. (1581 PRL 208a) 1. (Heil-)Mittel N. {de c. gegen etw.), Arznei F., bes. von Hausmitteln. Boala (n-)are leac die Krankheit ist (un)heilbar. Căci eram bolnav de-o boală cărei nu-i dedeam de leac (DULFU PĂC. 51) gegen die kein Mittel half. Iarbă de leac Heilkraut; vgl. iarbă 1. Toate apele minerale sunt de leac (LIT.) sind heilkräftig. Asta e boală cu leac dem läßt sich abhclfen. Leacul mai rău decât rana das schadet mehr als es nützt. Las' căi-ţi 580 leagăn găsesc eu leacul! warf, ich werde dir helfen! Zu jdm., der sich weigert, etwas zu tun. Şi doar te-a împinge păcatul să clinteşti vreo piatră din locul său ... c-apoi atâta ţi-i leacul (CREANGĂ, Z. V, 377) dann gnade dir Gott! Leacul fie ori nu fie, plata babei să se ştieu. â., wird von jdm. gesagt, der Belohnung verlangt, ohne etw. geleistet zu haben. - Sprw. (vgl. Dumnezeu 4. u. frică): Nu-i leacul cu sacul nicht in der Menge liegt der Wert, sonder in der Güte der Sache; die Kräutcr-fraucn (băbărese) pflegen ihre Mittel in minimalen Quantitäten anzuwenden. Boala, prostia din născare nu are leac gegen angeborene Mängel, Dummheit gibt es kein Mittel. Nu e boală fără leac gegen jede Kralcheit gibt es Mittel. 2. fig.: (Hilfs-, Auskunfts-, Rettungs-) Mittel N. Cä-s român cu patru mâni Şi am leacuri de păgâni (AL. PP. 171). Să se adune (boierii) la un loc cu toţii şi să găsească leac să adaoge sfertul (EN. COGĂLN., LET.2 III, 221) um die Quartalsteuer zu ergänzen. 3. LV. u. ugs.: (de) leac (nicht) eine Spur (eig. so wenig, als zu einem Hausmittel nötig ist, vgl. 1. Zu nu-i leacul cu sacul. Poţi macar să dai cu tunul, Nu-i găsi (călugăr) de leac (BOGD. POV. 25) du wirst keine Spur von einem Mönch finden. Bucate, nici de leac (ISP., CL XIX, 394) von Speisen war keine Spur da. Poate că în cer (se vor mai vedea ei), dar aci pe pămân t, de leac (ISP. LEG.2108) nimmermehr! N-au avut nici măcar un ban de leac (în pungă) (MAR. ORN. I, 19) sie hatten keinen roten Heller bei sich. Nărăvurile bune ... nu le mai găseşti decât de leac (JIP. OP. 73) so gut wie gar nicht mehr. Nu este pre trupu-mi leac de sănătate (DOS. PS. V. 37, 5) keine heile Stelle. (Icoana) fu aruncată în iezerul Gazur... şipreste multă vreme ... au ieşit nice leac stricată (DOS. VS. Sept. 1; lb) nicht im geringsten. Ea mi-o şedea la pământ Să n-o ajungă leac de vânt (PP. MAR. TNM. 136). Şapte pistoale Fără leac de umplutură (B1BIC. 161) ohne jegliches Schießpulver. Bine-ţişede... să mă laşi tocmai la vremea asta fără leac de ajutor (CREANGĂ, CL XV, 14) ohne jede Hilfe! Vgl. leacă. GR. Dim. lecuţ (I.-B. 456). ET. ksl. Will. Zu 3 vgl. şerb. liecak„ganz wenig”, Dim. von lieh „Arznei”. SG. ALRI/I, K. 109. Icâcă S. f. (1683 DOS. VS. Noe. 6; 110b) 1. Quentchen N., Spur F. Ş-ar face o pomană cine l-ar ucide... leacă de păcat n-ar avea (NĂD. NUV. I, 158). Fără leacă de cruţare C-un cuţit îţi lai îndată o curea de pe spinare (DULFU PĂC. 60). Vgl. leac 3. 2. MOLD. fam. adverbiell: oleacă ein bißchen. Se vede că tot mai ai oleacă de noroc de ai nimerii tocmai la mine (CREANGĂ, CL X, 111). Voi face buzele leicuţă ... Şi n-a curge nici olecuţă (PP. CL XIV, 296) es wird kein bißchen daneben rinnen. Când mama ... se lăsa câte-oleacă ziua să se odihnească (CREANGĂ, CL XV, 2) sich ein bißchen ... nicdcrlcgtc. Oleacă de n-ai păţit si tu ca dânsul... (CREANGĂ, CL XI, 24) um cin Haar wäre cs dir wie ihm ergangen. Oleacă de nu mă feream, îmi. spărgea, capul (NĂD. NUV. I, 169) wenn ich nicht cin bißchen aufgepaßt hätte, hätte er mir den Kopf eingcschlagen. Oleacă ce nu-i venea mamei la socoteală căutătura mea, îndată pregătea ... puţină tină (CREANGĂ, CL XV, 1) sobald der Mutter mein Aussehen nur im geringsten mißfiel. GR. megl.-mm. unfc(ă). - Dim. olecuţă, (o)lecuţică, (o)lecşoără. ET. Nachdem nice zu nici geworden war, faßte man nice leac (s. d. 3) als nici o leacă auf. leafă1 PL lefuri S. f. (1569 DERS) 1. LV. Sold M., Besoldung F. Zece mii de oaste să fie lot gata în ţară, şi împărăţia să le deie lefe din visteriea împărătească(NECULCE, LET.1 II, 337). Aron Vodă au strâns în leafă unguri, călări şi pedeştri (NEC. COSTIN, LET.21,473) warb Söldner an. Boierii dacă au văzul banii vărsându-le Ştefan Vodă... au strigat şi târgul în leafă (MIR. COSTIN, LET.2 1, 264) ließ er auch in der Stadt den Werberuf erschallen, die Werbetrommel rühren. 2. Lohn M., Gehalt N., vgl. auch salariu. Toţi umblă după posturi, adică după lefi (AL. PP. 1, 875). Slujbă cu leafa bună, rea, fără leafă gut, schlecht besoldeter, unbesoldeter Posten. Parcă i s-a tăiat lefeaua (PANN PV.1 III, 13; von einem Verdrießlichen) als ob ihm ein Schiff untergegangen wäre. GR. LV. u. MUNT. fam. bisw.: lefeâ. - PL LV. lefe, lefi. - Dim. lef(u)şoâră, PL -şoâre. ET. türk, ulufe, woraus bulg. lefe, life, poln. lafa etc. SG. ALR SN IV, K. 1022. leafă2 PL lefe S. f. (1884H. IV, 152) 1. Holzlöffel M., -schaufei F. zum Formen versch. Speisen (Maisbrei, Pflaumenmus, Tomatenmark). -Daher: 2. von formähnlichen Werkzeugen: Schneide F., Schaft, (Ball-) Schläger M. etc. ET. unbek. // vgl. sieb, -sächs. leifel „Löffel” (DR IV, 779). leagăn PL leagăne S. n. (1482 DERS) 1. Wiege F. Pământul să clăti ca un leagăn de cucon (MS. 1692, GCRI, 303). Cântec de leagăn Wiegenlied N. 2. Schaukel F., MUNT, auch Riesenrad N. (MOLD. scrânciob). La praznicul... lui Petru şi Pavel, cursa sa diavolul o tinde prin legene (MS. um 1750, GCR II, 52). 3. (t) in Gurten hängender Wagen, Berline F. Acea jupâneasă au gătit leagăn cu cai (URECHE, LET.2 I, 196). Leagănele cu roţi aurite şi chervanele gem de Jemei{UR. LEG. 157).’ 581 leah GR. PI. LV. légene. - Dim. in Bdtg. 1 legămîţ, PI. -miţe; in Bdtg. 2 legănel (D.), legămis (MANCIUGA CĂL. 1883, Martie). ET. postverbal von a legăna. SG. ALR I/II, K. 238, II/I MN 2657, 75. leah PI. Ieşi S. m. (1495 DERS) vcralt. u. ugs. : Pole M. Turcii dând războiu leşilor, nu-i putură dobândi (MS. um 1650, GCR I, 150). GR. LV. öfters leav; PI. LV. Içsi; Voie. Sg. lese (MIR. COSTIN, LET.2 1, 284); S. f. \eâşcă, PI. léste. ANTHROPON. Leahul (1495 DERS.). ET. asl. léhu, Ijahă. leâncă1 PI. lenei S. f. (1683 DOS. VS.) MOLD. Mantel, Rock, Kittel M. Deşchizându-mi leanca, ş-au băgat mâna si mi-au pipăit lot trupul (DOS. VS. Oct. 23; 83a). Un român c-o biată leancă subţirică îmbrăcat (SPER. AN. 18921,243) mit einem dünnen, abgetragenen Mantei. Despreţul acesta (al mucenicilor) pentru leanca de carne care stăvileşte sufletul (IORGA AM. 183) die elende fleischliche Hülle. GR. PI. auch lénee. - Dim. lenciiţă. ET. ukr. Ijanka, poln. Inianka. leancă2 S. f. (um 1900 TIKTIN) TR. Scherkanter M., Schweifgcstell N. ET. unbek. leandru S. m. (1854 BAR. -MUNT. II, 611) Oleander M. (Nerium Oleander). Leandrii cei cu frumoase flori albe şi roze (OD.-SL. 115). GR. oleandru, liandru, uleandru. ET. gemcineuropäisch, dunkler Herkunft. leâotă siehe liotă GR. leap! siehe leop! GR. leapşa S.f. (1885 DEL. S. 225) 1. Schlag M. mit der Hand. 2. Kinderspiel N. ET. onomatopoet. leasă PI. lèse S. f. (1631 DRHB XXIII, 381) 1. Darre, Hürde F.; Flcchtwerlc N. Auf solchen wird Mais geschlagen, Käse getrocknet, werden Pflaumen gedörrt etc.; sie bilden Boden u. Wände von Wagen, Wände von Viehställen etc.; im Wasser aufgestellt, dienen sie (als Fischzäune, Buhnen) zum Fischfang. Englejiişipodina (stogului) o pun ridicată de la pământ pe o leasă (ION. CAL. 115). Peste coşurile împlute cu pietri au pus lese împletite bine, aşternând paie şi pleavă peste leasă (NEC. COSTIN, LET.21,437). JJn livărar şi un cimpoieş ... şedeau tologiţipe o leasă (RAL. SUV. 7). 2. MUNT. Gebüsch, Dickicht N. Mistreţii dau năvală prin leasă şi prin mocirlă (OD. PS. 126). Prin leasa de mărăcini Ori prin lunca de arini (PP. ŞEZ. IV, 130). 3. Volstanz M. (BUR. CĂL. 24). GR. PI. zu 1. Ieşi (GAZ. SĂT. XIV, 331 u. 337), leşuri (D. T. 125). ET. asl. bulg. lesa; 2. vgl. asl. lesu „Wald”. SG. ALR II/I MN 3840, 126; SN I, K. 38. lcâşcă siehe leah. leat PI. leaturi S. n. (1640 URECHE, LET.1 1, 103) 1. (t) Jahreszahl F., Jahr, Datum N. La leatul 1700 im Jahre 1700. Dajdia numai pe acest an cu leatii 1803 să se plătească (DOC. 1803, TEZ. II, 318). La leatul 1786 venit-au domn ţării Ion Nicolae Petru Mavrogheni (DOC. 1803, TEZ. II, 167). Când a. fost în zilele răposatului Mihai Voevod, leat 7102 (BĂLC. 303). 2. veleat bestimmter Zeitpunkt od.-raum: Frist F. Poate asta-i moartea ta ... poate acum ţi-a sosit şi ţie, aşa de tânără, veleatul (ŞEZ. 1,102) vielleicht ist jetzt dein Tod gekommen ... vielleicht schlägt dir nun ... dein Stündchen. Veleatul de apoi (MAR. ÎNM. 481) der jüngste Tag. Ca să-i împăcăm, hai să le dăm la toţi acelaşi veleat (VLAFI. IC. 46; Gott spricht) die gleiche Lebenszeit. 3. fam. veralt.: Kamerad M., Anrede zwischen Soldaten, die die gleiche Anzahl Jahre im Dienst sind (vgl. deşcă), dann überh., an einen Soldaten. Un dorobanţ... vine vesel înaintea noastră. Nu ţi-i urât aici, leat? îl întreb (VLAH. RP. 62). ET. asl. lăo „Jahr, Zeit”. Aus dem „vületo... im Jahre” der Urkunden wurde veleat etc. leatopiseţ siehe letopiseţ GR. leaţ PI. leâţuri S. n. (um 1507 DERS) BESS. MOLD. BUCOV. MARAM. CRIŞ. NORD-OSTTR. Latte F. (Poarta) aceia era de laţi de brad (RETEG. POV. V, 13) aus Tannenlatten. Coşerul de nuiele e mai bun decât, coşerul de leaturi pentru păstrarea păpuşoilor (CL XIII, 49). GR. MUNT. SÜDTR., OLT., BAN. laţ; PI. leţi (RETEG. POV. m, 82), lefuri (ZAMF. LN. 79). - Dini. lăţişor, PI. -soare. ET. sieb.-sächs. laz, lez, magy. lec (= dt. Latte). SG. ALR II/I, K. 227, 268. lebadeâ siehe libadea GR. lebădă PI. lebede S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Schwan M. (Cygnus). Mândra albă. ca lebăda (PP. MAR. ORN. II, 357). GRDim. lebejoără (TEOD. PP. 89), lebezioără (PP. MAR. NUNTA 753), lebediţă (I.-B. 177); S. m. lebădoi (AL. OP. I, 1689) Männchen des Schwans. ET. asl. lebedi. lebădoi siehe lebădă GR. lebeniţă siehe lubeniţă. GR. 582 lefteri lectică PI. -tici S. f. (1703 GCD) Sänfte F. Lectică. împărătească (CANT. IST. 254). Au trimis Nicolai Vodă pe Constantin Costachi....' cu leftică înainte (AXINTE, LET.2 TT, 1 62). GR. (t) leftică, leptică (B.; BAR.). ET. n. lat. lectica;ß für ct wie in doftor. lector PI. lectori S. m. (um 1812 ŞINCAI HR. I, 446) 1. Vorleser M. 2. Lektor M. ET. mittelb. n. lat. lector. lectură PI. -turi S. f. (1833 AA. ist. 11/29, 323) Lektüre F. ET. mittelb. n. lat. lectura. lecţie PI. lecţii S. f. (1781 UN) Lektion F. - a) Unterrichtsstunde F. - b) Schularbeit F. A-şi face lecţiile seine Schulaufgaben machen. - c) Lehre F., Verweis, Tadel M. I-am dat o lecţie! GR. veralt.: lecţiune. ET. mittelb. n. lat. lectio. lecui Präs, -cuiesc (1633 MOLIT., GCR I, 84) 1. V. tr. 1. heilen, kurieren. îndrăciţi tămăduindşipre mulţi, orbi făcând cu ochi şi bolnavi nenumăraţi lecuitul (MINEIU 1698, GCR 1, 319). Dă-mi o floricică din a ta cosiţă Să mă lecuiască de-al meu aspru dor (BOLINT.2 455). 2. von flausmitteln: verbrauchen. S-a repezit, după cuptor la leacuri; ei, dar acelea erau lecuite! (RETEG. POV. V, 41). II. a se lecui. 1. heil, gesund werden. 2. ugs.: de c. sich (etwas) abgewöhnen. HIT. asl. lekovati. SG. ALR I/I, K. 137. lecuiälä PI. -cuieli S. f. (1893 RĂDUL.) ugs.: Heilung F. Eu am leac de lecuialăPentru toţi vultanii, zău: Ochii, mei cari. deoache, Dinţii cari muşcă rău (RĂDUL. RUST. I, 33). ET. a lecui. lecuinţă (t) S. f. (1683 DOS. VS. Noe. 14; 125a) Heilung F. ET. a lecui. lecuire PI. -iri S. f. (1640 CEASLOV 461) Heilung F. Spre adăparea şi lecuirea, sufletelor (CAZ. 1742, GCR II, 30). ET. a lecui. lecuit Adj. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) geheilt, kuriert. - Neg. nelecuil unheilbar. ET. a lecui. leeuitör (um 1630 MOLIT., GCR I, 84) I. Adj. heilend. Care au fost lecuitoare de toate boalele câte sunt (IIRONOGRAF 1760, GCR II, 72). Π. S. m. Heilender, Arzt M. Fiii ti lui D-zău... lecuiloriul rodului omenesc (VARL. CAZ.21, 154a). ET. a lecui.. lefăş (t) (DOC. 1804) I. Adj. besoldet. Fiind de mare obidă slujbaşilor lefaşi (DOC. 1804, TEZ. II, 336). ^ II. s. m. Besoldeter M. Nu puţină mâhnire se pricinuia acelor lefaşi (DOC. 1804, TEZ. II, 336). ET. leafă. lelea siehe leafă' GR. lefegiu PI. -gii S. m. (1645 HERODOT 324) 1. Söldner M., oft eine bes. Waffengattung bildend. Oastea leşească era aleasă tot în leafa, că şi lefeciii vechi ce le zic ei Cvarţana era toţi cu Zamoischii (MIR. COSTIN, LET.1 I, 223) die alten Söldner, die sie Kwarciana, d. i. Grenzarmcc, nennen. Breslele slugito-reşti... adicăsiimeni, vânători, lefecii, talpoşi... (DOC. 1814, TEZ. II, 376). Lefegii şi darabani Cii-ai lor mândri căpitani. (AL. PP. 180). Daher: 2. pej. von Beamten: Besoldeter M. Lefegiii în ziua de astăzi se hrănesc din leafa, se îndoapă din bugetul ţării (AL., CL I, 297). GR. lefeciu. ET. türk, ulufeci. Der Ausgang -feciu ist sehr auffallend. lcfetiţă S. f. (1871 SLAVICI) Klappermühle F. (vom Mund). Nu-ţi îmbie lefetiţa! (SLAVICI, CL V, 7). ET. unbek. left (1678 IORGA S. D. VII, 178) I. S. n. lefturi veralt.: Medaillon N. Un left de aur cu diamanturi, cu chipul împărătesc (NEC. COSTIN, LET.2 II, 101). Lefturi de smaragduri, de balaşuri, de rubini, de zamfiri. (ODOB. MV. 1896, 79). IIS m. FünfdulcatenstückN., chem.: oft an Halsketten getragen. O salbă de lefii, cum purtau de demult cucoanele (GFIIB. BV. 46) eine Plalskette aus Dukaten, wie sie früher von den Damen getragen wurden. Baba Maranda avea ş-un ulcioraş cu icosari şi galbeni şi lefţi şi. fel de fel de bănărit (BOGD. POV. 28). ET. ngr. λεπτός, vulg. λεφτός „kleinste Münze, Centime”. lefter Adj. (1868 BARC.) fam.: ausgebeutclt, auf dem Trockenen, pleite. Să le păzească sfântuleţu Să cazi cu el la vr-o-nvoială, Că repede te lasă lefter (RĂDUL. RUST. I, 92). ET. ngr. (έ) λευϋερος „frei”. lefteri Präs, -resc (1885 DEL.) fam.: I. V. tr. pc. jdn. ausbeuteln, jdm. den letzten Heller abnehmen. 583 lefteric II. a se lefteri pleite werden. Mai bine că le lefterişi ... tot n-aveai noroc (DEL. S. 135, zu einem Spieler). ET. lefter. lefteric siehe elefterie. leftica siehe lectica GR. lega Präs, leg (16. Jh. PS. SCII. 9, 23) 1. V. tr. 1. (zu-, fest-, zusammen-, an-, ver-) binden, -knüpfen: calul de copac das Pferd an den Baum binden; pc. de mâini şi de picioare jdn. an Händen und Füßen fesseln; pc. la cap, la ochijdm. den Kopf zu-, die Augen verbinden; o carte ein Buch binden; limba cuiva jdn. mundtot machen. La un semn, un ţărm de altul, legând vas cu vas, se leagă (EMIN. O. 1, 144) wird ein Ufer mit dem anderen ... verbunden. A lega mireasa der Braut (nach der Trauung) das Kopftuch umbinden (das sie von nun an zu tragen hat); vgl. cap I 19 d. (Primarul) legă vorbă cu dânşii până să ajungă Andrei cu căruţa. (RADUL. RUST.II, 268) knüpfte ... ein Gespräch an. Pentru a lega ... amintirea suirii sale pe tron de un fapt în adevăr populai' (GLIIB. BV. 7) um ... an eine ... volkstümliche Handlung zu knüpfen. Lucra bietul om de da pe brânci... şi două în tei nu putea lega şi el (ISP. LEG.2 266) und konnte es doch auf keinen grünen Zweig bringen. Auzipe Toader vorbind, de abia legând vorbele de beat (NĂD. NUV. I, 173) die Worte vor Trunkenheit kaum artikulierend. De slăbiciune, de spaimă, de uimire nu putea lega o vorbă (VLAH. NUV. 197) vor Schwäche konnte er kein Wort her Vorbringen. 2. LV. tabăra (cu care) das Lager mit einer Wagenburg umgeben. Legând tabăra Ion Vodă. s-au dat înapoi (URECHE, LET.2 1, 228). 3. cunoştinţă, pielenie, dragoste, LV. pace cu cn. mit jdm. Bekanntschaft, Freundschaft schließen, ein Liebesverhältnis anknüplcn, Frieden schließen. N-am să ţes doar via ţa-n Ir ea gă! Las 'să văd şi cum se leagă Dragostea (COŞBUC 89). Să lege muta rec h ia de 40 de zile cu Abreşcof (l. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 284) einen Waffenstillstand vereinbaren. - LV. vorbă, cuvânt cu cn. sich mit jdm. verabreden. Ştefan Gheorghie ... au legat voroave şi cu o seamă de boieri de ţară ... cuprinzându-i cu jurământ să ţie taina (MIR. COSTIN, LET.1 I, 297). Căzacii... au legat tocmeală, cu Ştefan Vodă (MIR. COSTIN, LET.1 I, 322) trafen cin Abkommen. 4. fig.: a) der freien Bewegung und Tätigkeit berauben: binden. Orice vei lega pre pământ va fi legat şi în ceruri. (EV. 1894 Mt 16, 19). L-au legal pre egumenul cu mare jurământ aşa să facă (MIR. COSTIN, LET.1 I, 298). Văcărită!... s-au fost legat deAntioh Cantemir Voevod cu toţi arhiereii ţării şi boierii (CANTA, LET.2 III, 187). Mi mai. sunt păduri care să lege ploaia şi s-o trimită la vreme de trebuinţă (SEV. NUNTA 332) die den Regen zurückhalten würden. - b) durch Zauber binden. De min teşii, îţi leg limba şi te alung (RETEG. POV. V, 18). Femeia care ...a lepădat... trebuie să fie de cineva legală (MAR. NAŞT. 74). Vrăjitoarele au putere ... a lega ploile (AL. PP. 10). 5. a lega (rod) Fracht ansetzen. Părul legă pere cari crescură cât pumnul (DEL. S. 249), Pomul înflori mai frumos şi legă mai mult decât altă dată (ISP. LEG.1 1. 34). Când primăvara e ploioasă şi grâul creşte repede şi nu leagă bine (D. T. 55). 6. LV. a. lega o dare eine Abgabe festsetzen, bestimmen. împăratul au legat bir pre an să-i. dea ţara câte zece mii galbeni, de aur (MIR. COSTIN, LET.21, 197). De atunci au legat Vasile Vodă hanii ce se dau sultanilor den an în an, şi cabaniţă (MIR. COSTIN, LET.21, 320). Birul ţării era legat la Tighina şi. la Cetatea Albă (MER. COSTIN, LET.2 1, 287) mußte ... abgeliefert werden. II. a se lega 1. dickflüssig, konsistent werden. 2. mi se leagă limba ich verliere die Sprache, De la o vreme is-a legat limba bolnavei:de cunoscut, cunoştea tot, dar nu vorbea (NĂD. NUV. II, 138). 3. Zusammenhängen. Istorici acestor turnuri se leagă. mult cu acea a ambasadorilor din Orient (RAL. SUV. 109). 4. de cn. mit jdm. anbinden, jdm. zusetzen, keine Ruhe geben. Când eram de douăzeci (de ani), Mă legam de turci, de greci. Şi de capete-i scurtam (AL. PP. 254). Ce a scris el aşa grozav, ca să. se lege de alţii? (VLAH. GV. 160) daß er das Recht hätte, andere zu kritisieren? Oricum, nu era din acele cochete cari să se lege de dânsul, să-i sară-n cap (NĂD. NUV. II, 48). De ce m-ai oprit să mărit pe Adela cu berbantul cel de Radu? „ Da nu te-am sfătuit îndestul? Ce te legi de mine?” (AL., CL IV, 335) was willst du von mir? 5. sich verpflichten. Toate zestre ca să-i fie De-ar vroi cu mine fala să se lege-n cununie (AL. POEZII III, Leg. 42). Cu toţi săjurăm Şi să ne legăm Taina s-o păstrăm (AL. PP. 188) Giupânul Arvintese leagă cu giurământ de afurisenie (AL. OP. I, 320). 6. sich einen Verband anlegen, verbinden. Fiecare se leagă unde îl doare (Sprw.) jeder weiß, wo ihn der Schuh drückt. ET. lat. ligo, äre. SG. ALR M MN 6886,11; SN II, K 469; TV, K. 1164. legare PI. -gări S. f. (1563 CORESI PRAXIU 97) 1. Knechtschaft F. 2. Bindung F. 3. Verbindung F. 4. Verpflichten N. 5. legarea ploii (durch Zauber) Regen verhindern. ET. a lega. legat1 (16. Jh. CV2 19b; Apg 22, 5) I. Adj. 1. gebunden, zu-, festgebunden. 584 1 legătură 2. gefesselt. Dă-nepe Vulcan legat, Că-ipeşcheş de împărat (AL. PP. 135) liefere uns V. aus. 3. gebunden, eingefaßt. Pe nas îi tremură ochelarii legaţi în aur (DEL. P. 4) die goldgefaßte Brille. 4. zusammengefaßt, zusammengebracht. Bogăţia în asa chip legată nu are sfârşit bun (RĂDUL. RUST. II, 53). 5. LV. von einer Wagenburg umgeben. Şi au purces cu tabăra legată, de cară (MIR. COSTIN, LET.21,274). 6. zi legată (de biserică) kirchlicher Feiertag, an dem nicht gearbeitet werden darf. 7. cu limba legată stumm, sprachlos. Bietul ţăran rămâne încremenit, cu ochii holbaţi şi cu limba legată de uimire (AL., CL IV, 329). 8. verpflichtet. Să dea chezăşie unul pe altul ...că întocmai vorji următori celor legate (DOC. 1815, TEZ. II, 390) wozu sie sich verpflichtet hatten. 9. (bine) legal stämmig. Era j'ecior voinic, chipos şi bine legat (IARN., CL XV, 97). Teiu-i nalt şi crăcănat, neica-i scurt, Neica-i legat (RĂDUL. RUST. I, 63). 10. impotent. 11. S. n. 1. Binden, An-, Festbinden N. 2. veralt.: Verpflichtung F. ET. a lega. legat2 (1620 MOXA, HC I, 384) I. S. m. (päpstlicher) Gesandter M. II. S. n. Vermächtnis N. ET. 1. n. lat. legatus, - 2. n. lat. legatum. legământ PI. -minte S. n. (1673 DOS. PS. V.) 1. Eid, Schwur M., feierliches Versprechen. Atunci jumătatea de om, care-şi uitase de legământul ce-l ßcuse, îi zise (ciobanului) că minte (FUND. 67; der Hirte sollte ihn töten, wenn er es sagen würde). 2. Verpflichtung, Abmachung F., Abkommen N. Sfinţii ...Ce ţ-au ţânut legământul (DOS. PS. V. 49, 21; Ps 49,5) deinen Bund. Un hrisov de legământ între domnul Radu şi Ghica ... privitoriu la atribuţiile acestor funcţionari (RAL. SUV. 112). ET. lat. lîgamentum. legănă (16. Jh. PS. SCH. 47, 6) 1. V. tr. schaukeln, wiegen; un copil ein Kind wiegen. Mi-o strânge la piept Ş-o leagănă-ncet(XL. PP. 15). II. a se legăna. 1. (sich) wiegen, schaukeln. Ii plăcea ... să se legene în scrânciob, între copacii cei mari din fundul grădinii (GANE, CL XIII, 450). Vede ... corăbiile negre legănându-sepe râuri, Valurile verzi degrăne legănându-se pe lanuri (EMIN. O. I, 153). Ce te legeni, codrule, Fără. ploaie, jară vânt? (EMIN. 0.1,214). 2. hin- und herschwanken. Mormântul ...să cutremura legănându-se 32 de ai (DOS. VS. Noc. 13; 123b). -Fig.: Ştefan Vodă îmbla, legănându-se încotro va lua. (MIR. COSTIN, LET.2 1, 357) war unschlüssig. GR. 1. Pers. Sg. Präs, leâgăn, 2. legeni, 3. leagănă, Konj. să legene; bisw. 1. legăm, 2. leâgăni (AL. PP. 31), Konj. să leâgăne (CORESI PS. 16, 5). ET. Von dem Umstand ausgehend, dass die Bäuerin das Kind in einem an den Deckenbalken gebundenen Tuch od. Korb wiegt, leitet PUŞC. EW. 957 a legăna. von einem lat. *lfgfno, -Tire (ligo, -äre) „binden” ab. SG. ALR I/II, K. 239; II/I MN 2657, 76. legănat Adj. (1793 PREDETICIIII 483) 1. schaukelnd, schwingend. Pe undele încete îşi mişcă legănate Corăbii învechite scheletele de lemn (EMIN. 0. I, 63). Că ti-e mersul legănat. (I.-B. 160) du hast einen wiegenden Gang. 2. schwankend. Şi cam legănat, cam ameţit ieşia (popa.) (GHIB. BV. 72). -Ugs.: o vorbă, boabă legănată ein Wörtchen, in Verbindungen wie: Nimeni n-o să-ţi zică o vorbă legănată (POP. NUV. 58). Băiatul nu ştiu deocamdată să zică două vorbe legănate (ISP. LEG.2 387) konnte kein Wörtchen hervorbringen. Eu nu ţi-arn zis două boabe legănate (GOR. HAL. II, 225). ET. a legăna. legănător Adj. (1800 BUDAI-DEL.) 1. schaukelnd, schwingend. 2. schwanken. ET. a legăna. legănel etc. siehe leagăn GR. legătoâre PI. -töri S. f. (1563 CORESI PRAXIU, DENS. IST. II, 286) 1. (t) Krawatte, (de gât) Halsbinde F. Artistul dramatic cel mare... umblă îndeobşte cu haine negi'e şi legătoâre albă (I. NGR., CL V, 335). 2SpaiTcn, Dachgebinde N., besteht aus je zwei Sparren, die am First miteinander verbunden werden (D. T.). 3. Band N., Fesssel F. - Fig. Gefangenschaft F. 4. Umschlag M., Kompresse F. ET. a lega. SG. ALR II/I, MN 4200, 60; SN I, IC. 56. legätör (um 1563 CORESI PRAXIU 77) 1. Adj. bindend. II. S. m. 1. LV. Gefangener M. 2. Garbenbinder M.; de cărţi Buchbinder M. ET. a lega. legătorie PI. -rii S. f. (1853 BAR. -MUNT. I, 211) de cărţi Buchbinderei F. ET. legätor. legătură PI. -turi S. f. (16. Jh. PS. SCH. 2, 3) 1. Bindendes: Bindung, Verbindung F.; Einband M. (eines Buches); Beschläge (einer Tür etc.); in die Mauer eingelassener waagerechter Balken M., auf den die Enden der Deckenbalken zu liegen kommen (GAZ. 585 lége SAT. XIV, 325). Precepul-ai legătura găinuşii? (BIBLIA 1688 Ib 38, 31) die Bande der Gestirne. Oştenii Rămuliti... gol piciorul încălţa cu piele şi cu legături în cruciş (NEC. COSTIN, LET.1 I, 77) mit kreuzweise gebundenen Riemen. Argila face nisipul mai cu legătură (LIT.) bindender. - PI. Bande, Fesseln (PI.). Peste hotar de vor umbla (ţiganii) să treacă, în legături să-i trimită aici la episcopie (DOC. 1795, MELCH. CH. 387). 2. Gebundenes: Bund M., Bündel N.: o legătură de nuiele, de chei ein Bund Ruten, ein Schlüsselbund. Sute de legăturele (de buruiene) avea baba (NĂD. NUV. I, 32). 3. im Volksglauben: Zauber M., durch den jd. gebunden, bes. an Liebesbeziehungen gehindert wird (siehe a lega I. 4). Să neştine va cădea într-o legătură şi într-o boală (PRAV. GOV. 65a). - Auch vom Spruch, der dies bewirkt (TEOD. PP. 378 II). 4. fig.: Verbindung, Beziehung F., Zusammenhang M. Aceia legătură (dintre părinţii vitregi) s-au făcut şi cu acei feciori şi fete fiestri (CĂR. PRE SC., GCRI, 277). Cine au fost ele şi în ce legături au stat cu Horaţiu (OLL. HOR. X) in welchen Beziehungen sie zu Horaz standen. N-are nici o legătură es hat keinerlei Zusammenhang. 5. Bund M., Bündnis N. Legătura mea cu voi o voiu ţinea (MS. 17. Jli. Lv 26, 9, GCR I, 4). Să-l îndemne ...a încheia o legătură serioasă prin care să se poată mântui (BALC. 37). Legătura prieteşugului cu cuscrii mai de multe ori... s-au isprăvit (NEC. COSTIN, GCR II, 10). 6. veralt.: Verpflichtung (die man übernimmt), Abmachung F., Abkommen N. Ea nu izbutise a împlini legăturile la cari singură se îndatorase (FUND. 63). Ghicitoarea mea e cu legătură mare: dacă veţi ghici-o, să-mi luaţi rasa cu caucul, dacă nu, să vă iau eu târlele cu oi (DEL. S. 258) mein Rätsel ist an schwere Bedingungen geknüpft. Toţi aceşlii s-au învoit la un loc cu legături şi au început a se bate cu craiul Şvedului (NECULCE, LET.2 II, 349). GR. Dim. -lurică, PI. -rele, -turiţăi. ET. lat. ligatüra. SG. ALR IEI, MN 4200, 60; SN I, K. 56, 105; II, K. 592. lege PI. legi S. f. (16. Jh. PS. SCH. 83, 8) 1. Gesetz N. Să păzeşti poruncile lui... cele scrise în legea lui Moisi (BIBLIA 1688, 1 Kg 2, 3). - Veralt.: Fă-ne lege! richte uns\S-au sfătuit să trimiţă sol la împăratul cu jalobăi, să-şi ceie lege cu Petru Vodă (URECHE, LET.21,194) mit der Bitte, zwischen ihnen und Fürst Peter zu richten. D-ta eşti primar şi eşti în lege să faci asta (RADUL. RUST. II, 66). 2. Glaube M., Religion F. Lasă legea creştinească Şi te dă-n legea turcească (AL. PP. 11). De va fi vraciul şi jidov sau şi de altă lege (INDR. 249). Muma lui craiu ... nu era de legea papei (URECHE, LET.21, 179). Dat-au (împăratul) domnia Tancului Vodă... de lege luteran (URECHE, LET.21, 234). - In Flüchen: Legea ta de cuc bălan! (PP. MAR. ORN. I, 38). - Daher von Flüchen, die das Wort lege erhalten: După mai multe legi, cruci şi răscruci, întovărăşite cu ameninţări (GHICA 398). De-aş sta să-i dau şi eu răspuns La câte legi am fi ajuns! (COŞBUC 124). - Fam.: pe legea mea!, MOLD.premelege!beteuernd: bei meiner Seele!, wahrhaftig! Pe legea mea, Nannino, te-ai făcut frumoasă ca păcatul! (ZAMF. NUV. 12). 3. fără de lege gottlos, ruchlos, ffevlcrisch. Urgia lui D-zeu are să se arate în curând... ca să pedepsească pe oameniißräde lege (I. NGR., CL m, 44). Din iubire Făr-de lege te-ai născut (EMIN. O. I, 102). Vgl. fărădelege. 4. ugs.: în lege gehörig, in aller Form. Şi-a plecat (el) ... beat în lege, ştii, beat tun (GAZ. SĂT. XIV, 396). El îi lrage-acuma-n lege (SPER. AN. 1892 I, 88) er ißt... was das Zeug hält. 5. cum e legea vortrefflich, ausgezeichnet. Era, ştii colea, fată cum e legea (IARN., CL XV, 98). Va căpăta locuinţă şi mâncare cum e legea (IARN., CL XV, 177). 6. LV. in Zusammensetzungen: a) lege-călcare (PS. SCH. 36, 7; nach lcsl. zakonopreslqpljenije) Gesetzesübertretung F. - b) lege-călcătoriu (PS. H. 5, 6; nach ksl. zakonoprestqpîniku) Gesetzübertreter M. - c) lege-dătătoriu (PS. SCH. 9,21; nach ksl. zakonodavici) Gesetzgeber M. GR. PI. auch legiuri (CANT. IST. 149) ET. lat. lex, -gis. SG. ALR SN VI, K. 1832. legendă PI. -gende S. f. (1829 UN) Legende F. ET. n. lat. legenda. leghe PI. leghe S. f. (um 1780 UN) Meile F. ET. it. lega. legheneşte Adv. (MS. 1818) TR. nach Burschenart. Şi să-mbracă legheneşte, Joacă şi bea şi trăieşte (MS. 1818, GCR II, 224). ET. zu magy. legen (y) „Bursche”. legheön siche legiune GR. leghin siehe lighian GR. leginic (t) Adj. (DOC. 1813) gesetzlich, legal. Leginic obicei (DOC. 1813, TEZ. II, 354/55). Acea leginică datorie (DOC. 1817, TEZ. II, 359). ET. lege. 586 legumi legislativ Adj. (1829 UN) gesetzgebend, legislativ. GR. (t) leghis-. ET. nach frz. législatif. legislator PI. -tôri S. m. (1829 UN) Gesetzgeber M. GR. (t) leghis-. ET. nach frz. législateur. legislatură PI. -tiiri S. f. (1834 BUL. F. 201) Legislaturperiode F. ET. frz. législature. legislaţie S. f. (1807 UN) Gesetzgebung F. GR. veralt.: legislatiüne, (t) leghis-. ET. n. lat. legislativ, frz. législation. legitim Adj. (1755 PROT. AARON I, 60b) 1. gesetzlich. 2. ehelich, legitim: copil legitim eheliches Kind. -Neg. nelegitim unehelich. 3. rechtmäßig; berechtigt: drept legitim volles, gutes Recht. GR. (t) legh-. ET. n. lat. legitimus. legitimă Präs, -méz (1813 UN) 1. V. tr. 1. beglaubigen. 2. rechtmäßig anerkennen. II. a se legitima sich ausweisen, legitimieren. GR. (t) leghitimalui. ET. nach frz. légitimer. legiui Präs, -iésc (1632 EUSTR. PRAV. 484) 1. V. tr. LV. (durch Gesetz) 1. verfügen, bestimmen. LegiuieştdţâÎKaoov) judecata mea de limba necurată (BIBLIA 1688 Ps 42, 1). 2. zum Gesetz machen. (Hs.) de-acum va să înlegiuiască pre pământ viaţa de pace acelor den ceriu (CAZ. DEALU, GCR î, 111). II. a se legiui miteinander einen Rechtsstreit führen, streiten. (Copacii) să legiuiesc Şi să sfiituiesc: Care-o fi mai mari (BIBIC. 244). - Neg. (t) a nelegiui sündigen. GR. LV înlegiui (1651 BRV I, 120). ET. lege. legiuire PI. -iri S. f. (1703 GCD) gesetzliche Verfügung, Bestimmung F., Gesetz N.; Gesetzgebung F. Toţi de obşte lăcuitorii ţărani... vor fi îndaloriţi a plăti... biru... după legiuiri hotărâte (MS. 1818, GCR II, 221). Legiuirile României vechi şi noi (COL. BUJOR., Titel). - Neg. nelegiuire Gesetzlosigkeit F., Frevel M. ET. a legiui. legiuit Adj. (1703 GCD) gesetz-, rechtsmäßig, legitim. - Neg. nelegiuit unrechtmäßig, gott-, ruchlos. Dreaptă avere ci va avea fieşte-cari ... şi ţâganii să întăresc ... după legiuită stăpânire asupra lor (MS. 1818, GCR II, 220). Fiii cei nelegiuiţi nu dobândesc drituri deopotrivă cu cei legiuiţi (COD. CAL. § 208). Eu eram cam nelegiuit de copil şi abia puteam îngâna pe „ Tatăl nostru ” (CL XVII, 357). Cruzi, nesimţitori, infami, nelegiuiţi! (C. NGR. 44; Klage über treulose Liebhaber). ET. a legiui. legiuitor (1561 TE4141b; Lk 10, 25) 1. Adj. gesetzgebend. Corpurile legiuitoare die gesetzgebenden Kammern. Un hrisov... legiuitor ...de aridica-rea acestor două orănduieli (DOC. 1817, TEZ. II, 358). II. S. m. 1. Gesetzgeber M. 2. Rechtsgelehrter M. Un legiuitor (vopixoq) s-a sculat ispitindu-l pe el (EV. 1894 Lk 10, 25) da stand ein Schriftgelehrter auf (und) versuchte ihn. - Neg. nele-giuilor Frevler M. ET. a legiui. legiune PI. -giüni S. f. (1561 CORESITE4 77a; Mk 5,9) Legion F. Doaosprezece legheoane de îngeri (BIBLIA 1688 Mt 26, 53). Doamne, acela care pre legheonul dimonilor ai izgonit (MS. 17. Jh,, GCR I, 228; nach Mk 5, 9). - Fig.: unzählig: Mii şi leghioaie şi sute nescrise (DOS. PS. V. 67, 71). GR. LV. S. n. legheön, leghion, PI. -oäne, so noch ŞINCAI (HR. I, 16), neben legion (HR. I, 152); S. f. leghioână (BUDAI-DELEANU VII, 88). ET. it. legione; legheön < gr. Aeyecov, ksl. legeonü. legman (t) S. m. (1885 I.-B.) Leutnant M. Nici un legman nu mă-ntrece (PP. I-B. 300; der Rekrut rühmt sich). ET. mittelb. dt. „Leutnant”. legumă PI. -güme S. f. (1588 DERS) 1. Gemüse N. Atunce tocmi (D-zeu) pomii, ierbile, sămănăturile, legumile, florile (MOXA, HC I, 345). Să mănânce numai pâine şi legumi (Ş. TAINE 180). 2. ugs. überh.: Zukost, Beilage F. Aci la cârciumă se găsi legumă: ouă, brânză, sardele; darăpâne, nu (ISP., CL XVIII, 202). GR. PI. auch legumi. ET. lat. legiîmen. SG. ALR SN I, K. 40, 86. legumăreţ S. m. (1825 B.) Feinschmecker M. ET. legumă. legumi Präs, -mese V. tr. (1868 BARC.) MUNT, bisssen-, löffel-, schluckweise essen, trinken. 587 lehamite Alţii să tolănesc pe canapele şi fotoliiui, legumind ceaiul linguriţă cu linguriţă (DEL. S. 140) löffelweise schlürfend. - Fig.: A legumit o leacă de fizică, de higienă, de drept administrativ şi de geometrie (VLAH. GV. 62) hat ein wenig von der Physik ... gekostet. ET. legumă 2. lehamite S. m. u. f. undeklin. (1845 AL.) 1. Mattigkeit, Verdrossenheit F. Un lehamete îi copleşea sufletul, scotea nu scotea acul, până ce la urmă găvozdea ghergheful după sobă (NĂD. NUV. 1,104). O căldură înăbuşitoare, însoţită de mirosul doctoriilor, dădea sufletului o simţire de lehamite şi de tristeţă (NĂD. NUV. II, 104).’ 2. MOLD. fam.: mi-e lehamite de c. ich habe etw. satt, es hängt mir zum Hals heraus. Lehamite şi de nepot şi de Iaşi, dacă nu poţi face două păsuri far-a da de dracu pe uscat (AL. OP. I, 1118; es spricht der bäuerliche Onkel, der von Kamcvalsmaskcn erschreckt wird). GR. lehamete. ET. Dunkel, wahrsch. verwandt mit a se lihni, leşin, a leşina, a leşui, die alle viell. mit ahd. lîhhamo, lâih, mhd. lîch, nhd. Leichnam, Leiche Zusammenhängen. SG. ALR SN V,K. 1479. lehăi Präs, -hăiesc V. tr. (1780 EN. COGĂLN.) MOLD. LV. u. ugs. (in lästiger Weise) schwatzen. Lângă alte multe ce lehăiau (slugile asupra boierilor), au început a le face şi stihuri în scris cu care îi hulesc (EN. COGĂLN., LET.2 III, 270). Ce tot are (el) să lehăiască rău de femei, ba-s aşa, bas aşa? (NĂD. NUV. I, 71) warum muß er den Frauen immerzu Schlechtes nachreden. Las ’, nu mai lehäi, după. cum ti-i obicein (AL. OP. I, 827). GR. a lihăi. ET. onomatopoct., vgl. alb. leh. lehämeti Präs, -tesc V. refl. (1876 CREANGĂ) MOLD, fam.: 1. de c., cn. es, seiner, ihrer überdüssig sein. De la o vreme prietenii şi babele lehămelinduse ... l-au lăsat pe sama lui (CREANGĂ, CL XT, 22) wurden der Sache überdrüssig und überließen ihn sich selbst. Ceaunul se lehemetuise de clocotit tot aşteptând făina (NĂD. NUV. I, 94). 2. de la inimă jds. Gunst verlieren. Să ştii că mi-i te-ai lehämetit de la inimă (CREANGĂ, CL XV, 14). GR. lehemeti, lehämetui, Präs, -tuiesc, -meü, -tisi (CREANGĂ, CL IX, 286). ET. lehamite. LehiaS. f. (1815 DION.) LV. bisw. Polen N. (Comandirul-ghenerar) se afla cu ostile muscăleşti în partea lor din Lehia (DION. TEZ. 11,173). ET. zu leah. lehuză etc. siche lăuză GR. leibăr siehe laibăr GR. leică1 PI. leici S. f. (1705 CANT.) MOLD. Trichter M. Face gâtul leică şi pântecele balercă (ŞEZ. II, 72; wird von einem Säufer gesagt). In mâna stângă ţinea o leică a căriia ţi ev ie până gios ... agiungea (CANT. IST. 113). Vgl. pâlnie. GR. Dim. leicuţă, PI. -cute. ET. zu slav. lili „gießen”, vgl. russ. lejka ctc. id. SG. ALR SN I, K. 234. leică2 siehe lele GR. leicuţă siehe leică' u. lele GR. leiesc Adj. (1840 DON1CI) Löwen-. Porunca cea leiască (DONICI 27). ET. leu. leit Adj. (1838 POGOR 229) 1. von Kleidern etc.: wie angegosssen. Fata i-au tras (păpucii) pe picior şi-i erau leiţi poleiţi (SEV. POV. 239) sie saßen wie angegossen. Hainelepopei... venea acum leite lui nea Cloanţă (UR. LEG. 60). Cu păr aurit Pe umeri leit (AL. PP. 15) auf die Schultern fallend. 2. în c. in etw., das eng anliegt, gekleidet. Ostile leite-n zale (EMIN. O. I., 147). 3. e leit tată-său er ist seinem Vater wie aus dem Gesicht geschnitten, ist sein Vater wie er leibt und lebt, der leibhaftige Vater. Sultănica e leită poleită răposatul (DEL. S. 11) das Ebenbild des Seligen. Copil leit poleit cu părinţii lui (JIP. R. 80) das seinen Eltern sehr ähnelt. Auch adverbiell: (Marchiza) e ceva mai oacheşă, dar leit aceiaşi ochi, acelaşi nas (VLAH. IC. 41). 4. glatt, geschliffen. ET. asl. lijati, Präs, /e/«? „gießen”. SG. ALR SN V, K. 1444. leiţă PI. leiţe S. f. (1815 DION., TEZ. II, 166) 1. Löwin F. 2. (t) chem.: türk. Zwanzigparastück N., ein halber Piaster. Daţi-mi o leiţă Pentru foiţă Ş-un gologan Pentru suliman (PP. TEOD. INC. 51). ET. zu leu. lela Adv. (1800 BUDAI-DELEANU I, 69) ugs.: a umbla lela zwecklos, müßig umherlaufen, -streichen. Bine-ţi şede, coşcogeme coblizan, să umbli lela pe drumuri (CREANGĂ, CL XV, 14). El de mic umbla numai lela încolo şi-ncoace (SBTERA POV. 1). Damit mă purta lela! (SLAVICI, CL V, 18) schicke mich doch nicht zwecklos hin und her! ET. unbek. lelcS. f. (1637 BGL) 1. Tante F. Fratele şi sora şi unchiul şi lealea (PRAV. 588 lemnos GOV. 133b). Sora maicei meale iasle-mi leale mare, iară varapremare sau vărul premare al maicei meale iasle-mi unchiu mic şi leale mică (PRAV. GÖV. 95c). 2. Titel u. Anrede für eine verheiratete od. ältere Bäuerin, ugs. auch für die ältere Schwester, entsprechend bade für Männer: Frau, Schwester. Lelea Catrina mai ţinea şi pe tata răposatului său bărbat (LARNIK, CL XV, 97). Găsire bună, Sâncu şi lele voinicească...! (I. NGR., CL IV, 103). Lelea-i mândră ca ş-o cruce Şi moşul de-abia se duce (PP. MAR. ORN. I, 54; ihr alter Mann). Din când în când ... vr-o leliţă de mahala venea (la spiţerie) să ceară alifie de struguri sau de spermanţet (DEMETR. NUV. 20) junges Frauchen. Mamelepri-vind-o-n horă, Să colesc:,, Olio, tu leică. Ce mai drac frumos de noră!'’ (COŞBUC 80) Frau Nachbarin. Găibuiesc pupăza, pe ouă şi zic plin de mulţămire: „ Taci, leliţă, că le-am căptuşit, eu!” (CREANGĂ, CL XV, 8) Madamchen. Şi-a găsit lelea, bărbatul (Sprw.) sie passen zueinander, iron.: par nobile fratrum. Vai de mine, leliţă, zise (sora) cea mai mică, mă mir cum ţi-a dat în gând una ca aceasta (ISP. LEG.2 50; zur älteren Schwester). - Daher kosende Anrede der Schwester an den jüngeren Bruder, wie der Vater zum Kind lată, die Mutter mamă sagt. Urcä-te, leică, într-un copac mare şi le uită în toate părţile (ISP. LEG.2 336). 3. ugs.: Anrede des Burschen an seine Geliebte: Schatz M. Lele, nu mai suspina C-ai rămas ... Singurică singurea, Că-i şi, lele, vina ta (I.-B. 253). Dragă mi-i leliţa naltă, Că-mi. dă gură peste poartă (I.-B. 430). Vgl. dor 3. Daher: 4. im bös. Sinn: Dime. (Să merg) la birturi cu leliţe cari îmi întărâtă imaginaţia - ferească Dumnezeu! (CL XIX, 491). Lele-ifie mamă-sa (RETEG. POV. III, 75). So bes .fecior, fată, copil de lele Hurensohn M., -tochter F., -lcind N. Ah! fecior de lele ce eşti, cum de ne amăgişi? (FUND. BASME 47). Ah! fată de lele ce mi-ai fost, cum mi-ai scăpat (ISP. LEG.2 362). GR. Voie. lele(o). - Dim. leliţă (gekürzt liţă), PI. -Iile, lelică (ohne PI.), lelişoâră, PI. -şoăre. MUNT. leică (ohne PI.), leicuţă, PI. -cute, leiculîţă, PI. -Iile. ET. vgl. asl. lelja, bulg. lelja „Tante”. SG. ALRI/11, K. 156, 164, 203. lemn PI. lemne S. n. (1 6. Jh. CV2 75b; 2 Petr 2, 22) 1. Holz N. De lemn hölzern. Un lemn ein Stück Holz. Lemne de foc, de construcţie Brenn-, Bauholz; un stâmjen, car de lemn(e) eine Klafter, Fuder Holz. -Redensarten (vgl, a căra I 1): A duce, ajunge ctc. în, la sapă de lemn an den Bettelstab bringen, kommen etc. Puteai să tai lemne pe dânşii, aşa dormeau duşi (SEV. POV. 191) man hätte vor ihren Ohren Kanonen abschießen können. Cei de acasă rămân lemn (SPER. AN. 1892 I, 67) stan- vor Schrecken. Mă trântii... pe nişte paie... şi dormii lemn (CL XVII, 70) und schlief fest ein. E lemn er ist total besoffen. Stă ca găina, curca pe lemne (Z. II, 745) er sitzt verdrossen da. - Sprw. (vgl. cruce 13 b): Pe lângă lemnul uscat arde şi cel verde mitgefangen, mitgehangen. La cuptorul cald puţine lemne trebuie der volle Becher läuft schon von einem Tropfen über. 2. LV. Baum M. Să nădăjduieşli a lua roada de bună vieţiure din lemnul vieţe.i (ANT. DID. 57). Atunci să vor bucura toate lemnele pădurii (PSALT. RÂMN. 95, 12). Arză-te focul, pădure, Şi toate lemnele-n tine (l.-B. 199). Mănăstirea dinţi-un lemn Kloster im Kreis Vâlcea. Stiximbă-lemne Gestalt aus der Volksmythologie. Vgl. untdelemn. 3. MUHT, păduche de lemn (Bett-) Wanze F. (Cimex lectularius), wofür MOLD, ploşniţă, TR. slelnitä. 4. in Pflanzennamen (vgl. câine 1 c, domn 3 a, domnesc 2 d, dulce 4, galben 12): lemnul bobului Geißklee M. (Cytisus nigricans; D., PANŢU); lemnul Maicii Domnului. Heiligen-, Zypressenkraut N. (Santolina Chamaecy-parissus, PANŢU); lemn piperat Sassafras-, Fenchelholz. N. (Lignum Sassafras; B., POL.); lemn pucios Eberesche F. (Sorbus aucuparia; B., POL.); lemn râios warziger Spindelbaum (Evonymus verrucosus; BR.). 5. Sarg M. (EROT., GCR II, 182). GR. Dim. lemmU, PI. -nute, lemnisor, PI. -şoăre, TR. lemmis, PI. -mise, lemnicel, lemnusel, lemnulet, lemmic. ET. lat. lignum. SG. ALR M, MIN 3871,131, K. 270; SN 1, K. 20, 36, 172,173; II, K. 462,463,473, 591, 592, 614, 621; V, K. 1351. lemnar PI. -nari S. m. (1691 MĂRG.) 1. Holzhändler M. 2. Zimmermann M. La oraşul celor bogaţi nu este ... nici lemnariu nici căldărariu nici. croiloriu (MĂRG.2 134b). ET. lat. lignarius. SG. ALR Il/I, K. 221. lemnărie PI. -rii S. f. (1695 SMIM V, 439) 1. Holz-, Zimmerarbeit F., Balken-, Holzwerk N. Acel chioşc de lemnărie, lucrat numai în cafasuri şi în săpături de chiparos (ODOB. MV. 1896, 84). 2. Holzgeschäft N., -handel M., -lager N. 3. Holzkammer F. ET. lemnar. lemn ie S. f. (1885 II. X, 85) MOLD. Pflanzenart, hat Blätter wie der Wermut u. wächst auf Geröll (MAR. NAŞT. 81); dient als Heilkraut gegen Durchfall (ŞEZ. IV, 24). Frunză verde de lemnie, Somnu-mi-e, măicuţă, mie (MAR. SAT. 94). ET. unbek. // zu lemn (DA). lemnişor siehe lemn GR. lemnos Adj. (um 1670 ANON. CAR,) holzig. După cum rădăcina este mai moale sau mai 589 lemnüs ia re, ea se numeşte ierboasă... sau lemnoasă (DATC. H. 59). ET. lemn. lemnuş PI. -nuşe S. n. (1868 BARC.) I. Hölzchen N. 2. TR. Streich-, Zündholz N. 3. Eberraute F.; vgl. domn 3 a (lemnul Domnului). GR. PI. auch -nuşuri. ET. lemn. SG. ALR1I/IMN 3858, 128, K. 276; SN II, IC. 484. lemnuşcă S. f. (1906 PANŢU) Weiderich M. (Lythrum Salicaria). ET. lemn. lemnuţ siehe lemn GR. lenchiS. m. (1878 GHICA) Knöchelspiel N.: a da lenchi unui arşic mit dem großen Knöchel (ichi) einen der kleineren aus dem Spielkreis (armean) schlagen. Dacă intra, o dată cu ichiul în armean, se punea pe lenghi, de nu mai lăsa oscior pentru ceilalţi băieţi (GHICA 301). GR. lenghi. ET. türk, lenk „lahm”. lene S. f. (MS. um 1550, GCRI, 3) Faulheit, Trägheit F. Lenea e cocoană mare Care n-are de mâncare (PANN PV. 1888II, 39; Sprw.) Müßiggang ist aller Laster Anfang. De va muri pruncul nebotezat pentru lenea şi nesocotinţa părinţilor (Ş. TAINE 31). Podarul... cu lene se-ntinde (AL., PP. 159) träge. Un om înzestrat cu un nume vechi ca al lui... îşi necinsteşte evghenia când se lasă pe lene (AL. CLIV, 312) wenn er sich auf die faule Haut legt. Mi-e lene sä... ich bin zu faul zu ... (Dau şi săracilor) când nu mi-e lene să bag mâna în buzunar (DEL. P. 14). Vgl. alene. GR. LV. leane. ET. ksl. leni. leneş (1551/3 ES 102a; Mt 25, 26) 1. Adj. faul, träge. Fereşte-mă, drăguţ Doamne ...De leliţa leneşă (I.-B. 432). II. S. m. 1. Faulpelz, Faulenzer M. Pasă cătrăfurnică, o leaneşule (BIBLIA 1688 Spr 6, 6). 2. Faultier N. (Bradypus). GR. LV. leaneş. ET. lene. SG. ALR SN III, K. 776; V, K. 1374. lenevi Präs, mă -vesc V. refl. (1646 PRAV. MOLD. 25) faul, träge werden, sein, faulenzen, Hi, breazule, nu te lenevi (AL. OP. I, 52; der Kutscher zum Pferd). Ce răspuns vei da lui D-zeu, tu care te leneveşti a certa pre fiul tău? (MĂRG.2 2b) der du säumst. GR. înlenevi (VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 245). ET. zu ksl. lenivü „faul”. lenevie S. f. (1654 NEAGOE ÎNV.2 115a) Faulheit, Trägheit F. ET. a lenevi. lenevire S. f. (1678 CPIEIA INŢ.) Müßiggang M., Trägheit F. A toate răutăţile învaţă pre om lenevirea (CHEIA ÎNŢ. GCR 1,236) der Müßiggang. La îndeplinirea acestora ... de s-au întâmplat vr-o lenevire (DOC. 1802, TEZ. II, 310) Säumigkeit, Nachlässigkeit. ET. a lenevi. lenevos Adj. (1563 CORESIPRAXIU 264) veralt.: träge, saumselig, lässig. Unii sunt fără de po-caanie şi fără de grijă şi lenevoşi (ÎNDR. 708). - Neg. LV. nelenevos fleißig. ET. a lenevi. lenghi siehe lenchi GR. leni Präs, -nesc V. refl. (16. Jh. CV2 21a; Apg 22,16) träge, saumselig, lässig werden. Acela ce crede, nu să-leneveşte în rugăciuni ... ce ... neîncetat se roagă (MĂRG.2 218a). Căzacii nu se leneau, ce câmpii Buceagului pururi cercau şi midtă pradă făceau (URECHE, LET.21, 227). Iorgu avea de dat licenţa-n drept, pe care tot o amâna, se cam lenise de o bucată de vreme (NĂD. NUV. II, 191). ET. ksl. lenili. SG. ALR II/I, K. 97. lenie (t) S. f. (1581 CORESI OMIL, DENS. IST. II, 208) Faulheit F., Müßiggang M. ET. a se leni. leniv (t) Adj. (1561 CORESI TE4 56a; Mt 25, 26) lässig, träge, faul. GR. leaniv. ET. a se leni. lenös Adj. (um 1670 ANON. CAR.) veralt.: träge, lässig. Neagu era... lenos, cu drag numai de hoinărit (RĂDUL. RUST. II, 286). Părul ei castaniu ...poziţia ei cea lenoasă... ar fi înflăcărat peXenocral (C. NGR. 16) ihre lässige Plaltung hätte X. entflammt. ET. lene. SG. ALR SN III, K. 776; V, K. 1374. lentă PI. lente S. f. (1851 STĂM. D.) Ordensband N. Ei... armele prezentă La şefi muiaţi în aur, înfăşuraţi în lentă (AL. POEZII m Leg. Nouă 4). ET. russ. lenta. lentilă PI. -tile S. f. (1790 UT) 1. Linse F. 2. Brillenglas N. ET. frz. lenlille. leoâie etc. siehe leu GR. 590 lepădare leoâpă siehe leoarbă GR. leoârbăS.f. (1868 BARC.) MOLD. fam.: Maul N., Fresse, Gosche F., nur in dem Ausdruck: lacă-ţileoarba schweig! Tacă-ţi Hopa, şadă; nu mă cunoşti? (NAD. NUV. I, 147; zu einem bellenden Hund). Da taci, măi lârtane, ce boscorodeşti atâta ... ori tacă-ţi leoarba ori te - (CL XIII, 306). GR. leoâpă, leopă, liopă, liobă (GFIIB. BV. 38), liopniţă (BOGD. BURS. 77). ET. onomatopoet.; gehört zu dem weitverbreiteten Stamm laf (lab), der geräuschvolles Auflecken nachahmt: slav. (h)lapiti, frz. laper, dt. schlappem etc. leoarcă (1825 B.) 1. Adv. fam.: (ud) leoarcă patsch-, klatschnaß. Pe spate şi pe piept, cămaşa i se Jacuse leoarcă (VLAH. NUV. 36; von einem schwitzenden Kranken). Pe copil l-au ridicat mort, cu capul zdrelit şi leoarcă de sânge (DEL. P. 34) mit... blutüberströmtem Kopf. II. S. f. 1. MOLD. BUCOV. TR. schlechter Wein. 2. BESS. trübes Wasser. GR. liurcă. ET. unbek. SG. ALR SN I, K. 241; III, K. 844. leocă siehe leucă GR. leop! Interj. (1840 C. NGR.) MOLD. fam.: plumps!, pardauz! Atunci plăcinta Hop tocmai în vârful capului (SBIERA POV. 147) und der Kuchen fällt ihm direkt auf den Kopf. Când ni-l aduce (pe boierul ţinutaş) ... harabagiulfudan de-l trânteşte Hop! Pe paveaoa Iaşilor (C. NGR. 285). GR. //- leoap, leap (MAR. NUNTA 716). ET. onomatopoet. leopă siehe leoarbă GR. leopard PI. -pârzi S. m. (1683 DOS. VS.) Leopard M. Şi alte heri neştiute.... şi inorogi, şi leo-parduri (DOS. VS. Oct. 23; 79a). ET. n. lat. leopardus. leorbăi Präs, -băiesc (1868 BARC.) I. V. tr. schlürfen. II. V. intr. schwatzen. III. a se leorbăi stammeln. GR. MOLD. leorfăi. ET. leoarbă. SG. ALR II/I, K. 29. lcorpăi Präs, -păiesc (1868 BARC) fam.: I. V. tr. schlürfen. II. V. intr. geräuschvoll essen, trinken. Pe când eu şi cu Ionică leorpăim flămânzi din lingurile de lemn (VLAH. IC. 96). GR. leopăi, leorbăi (CIH.). ET. onomatopoet. leorpăitS. n.(1868 BARC.) Schmatzen, Schlürfen N. l.eorpăilul atâtor guri (VLA H. GV. 204). GR. leopăi 1. ET. a leorpăi. lepădă Präs, lepăd (16. Jh. CV2 46a; Apg 27, 29) 1. V. tr. 1. von sich, ab-, wegwerfen. Dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pre tine, scocite-l pre el şi-l leapădă de la line (EV. 1894 Mt 5,29). Cerbul îşi leapădă coarnele, şarpele pielea, peştii icrele der Hirsch wirft das Geweih, die Schlange die Haut ab, die Fische laichen. Ai gândit, că vei putea ... să mă lepezi ca. pe o jucărie ce nu-ţi mai place! (C. NGR. 21) mich wie ein Spielzeug ... fortzuwerfen. Mititica Zulima nu e tocmai de lepădat (BOGD. BURS. 45) die Kleine ist nicht ohne, kein schlechter Bissen, lancul lepădă masca, îşi dez\>eli urâtul haracter (C. NGR. 23) legte ... ab. Când s-ar haini (moştenitorul scaunului) sau când şi-ar lepăda legea (NECULCE, LET.1 II, 337) seinem Glauben abschwören sollte. 2. LV. von sich, ab-, zurückweisen. Să nu mă lepezi (eyxaTa/UTrpg) şi să nu mă laşi (PSALT. RÂMN. Ps 26, 15). Că bolnavul ce... îş leapădă doftorul şi rămân i netămăduit (MS. um 1800, GCR II, 182). împăratul ... nu vru să-i lepede cererea (BIBLIA 1688 Mic 6, 26) wollte ihm die Bitte nicht abschlagcn. 3. fehlgebären, abortieren, verwerfen. Na, că ştiu că ţi s-a lăsa, şi să nu lepezi băiatul (MAR. NAŞT. 13, die Hebamme zur schwangeren Frau, der sie ein Mittel cingibt). - Absolut: Cum îţi vine să dai cu piciorul. în pântecele femeii? Dacă leapădă (VLAH. IC. 69). II. a se lepăda de c. sich von etw. lossagen, einer Sache entsagen, darauf verzichten. Flecarele ce să leapădă de find, nici pre părintele n-are (MS. 17. Jh. GCR I, 48). Leapădu-mă de Satana şi de toate lucrurile lui (MĂRG.1132a). Putea el să se lepede de cauza naţiunii pe care se făgăduise a o ajuta? (BĂLC. 342) konnte er der Sache ... abtrünnig werden. Pentru dragostea ta mă leapăd de puterea mea cea măiastră (ISP. LEG.1 I, 77) verzichte ich auf. GR. Präs, auch leapăd, lepezi, leapădă; OLT. TR. lepădă, Präs, lapăd, lapezi etc; so auch MĂRG.2 185 a u. BIBLIA 1688 Tob 11,5, nb. sonst lepăda. ET. lat. lapîdo, -ăre „Steine werfen”, mit merkwürdigem Bedeutungswandel // Andere Vorschläge; lat. 'Hepidare < lepis (DRĂGANU, DR VI, 295 flg.), liquid ăre (REW 5076a). SG. ALR II/I, K. 144; SN III, K. 855; VII, K. 1863; 2038; 2083. lepădare PI. -dări S. f. (16. Jh. CV2 44b; Apg 27, 18) 1. Weg-, Abwerfen N., Verleugnung F., lepădare de sine Selbstverleugnung F. (Călătorul strein) află multă poezie în forma şlicului şi a hainelor lungi, numind 591 lepădat vandalism lepădarea lor (C. NGR. 63, von der alten Tracht) sie abznlegen. 2. Exorzisrausformel bei der Taufe. GR. OLT. TR. lăpădare. KT. a lepăda. lepădat Adj. (1471 DERS) 1. weg-, fort-, abgeworfen. 2. abtrünnig. Liteau bogat Şi de lege lepădat (AL. PP. 175). 3. (von Kindern) ausgesetzt, verstoßen. Auch substantiv: Mireanul nu se poate preoţi... când a luat văduvă ori lepădată (PRAV. BIS. p. 1. cap I § 2) cine Verstoßene, Geschiedene. Lepădatul de leage Iulian (MfNEIUL 1776, 119) Julianus Apostata. - Neg. nelepădat. ET. a lepăda. lepădătoâre S. f. (1868 BARC.) Osterluzei F. (Aristolochia; BR.). GR. lăpădătoare. ET. a lepăda. lepădătorPl. -tôri S. m. (1683 DOS.) LV. Verleugner M. Paravatul, adecă, lepădătoriul de leage (DOS. VS. Dech. 19; 208a). ET. a lepăda. lepădătură PI. -turi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Weggeworfenes N., Auswurf, -würfling M. Te-a fermecat ticăloasa (de ibovnică); să-ţi dezbraci copiii pentr-un boz, pentr-o lepădătură(NAD. NUV. 1,163, von einem unehelichen Kind). 2. Fehlgeburt F. Femeia, ca săpre-ntămpine lepădătura (JIP. SUF. 203). Ca o lepădătură ieşind, den zgăul mamei (BIBLIA 1688 Nm 12, 12). ET. a lepăda. lepedéu PI. -déie S. n. (um 1700 LEX. MARS.) BAN. TRANS. Bettuch, Laken N. Să meargă la tată-său Să-i dea ţol şi lepedeu (BIBIC. 193). GR. PI. lepedeâuă; lepedău, lipideu, lepegeu. - Dim. lepedeuţ. (B.). ET. magy. lepedo. SG. ALR II/I, K. 287, MN 3901, 138; SN II, K. 494. lepi siehe lipi GR. lepingeä siehe ipingea. léprâ PI. lèpre S. f. (1688 BIBLIA) Aussatz M. Lepra lui Neeman se va lipi întru tine şi întru seminţia la (BIBLIA 1688 2 Kg 5, 27). Acea neînvăţătură şi prostime mai mult în Moldova noastră ca o lepră s-au lăţit {DOC. 1815 MELCFI. CEI. 412). Băieţii ...fugeau de dânsul ca de o lepră (ISP. LEG.2 386) mieden ihn wie die Pest. ET. gr./lat. lepra. leprös (1822 BOBB) I. Adj. aussätzig, leprös. II. S m. Aussätziger M. Un lepros venind se închina lui (Hs.) (EV. 1894 Mt 8, 2). ET. lepră. Lerm. (1814 ŢICH.) 1. Ler împărat Figur aus der Volksmythologic (ENCICL. ROM.). 2. Kehrreim vielfältiger Form in Weichnachtsliedem: Ler oi Leo d-ai Leroi, Doamne Ler (TEOD. COL. 32), Leromi, Doamne Ler {FR.-C. MOŢII 194), Leroi leo (CL X, 398), Oi Leroi dal Leroi Doamne le (CL X, 398), Hai Lerom. dai Lerom Doamne (CL X, 399), Leroloi măroloi (MF I, 527), Olerom dalerom aulerom Doamne (ŢICH. 312), Oilărând şi oder Doamne (II. II, 258), Oleranda-leru/ui-Doamne (PAMF.) etc. ET. Man sicht darin teils den Namen Kaiser Aurelians, teils lat. Lar, -ris, (beides sehr fraglich), bzw. Reste von Hallelulah Domine, Anrufung in den Psalmen. lergătoâre siehe alergătoare 2. lese siehe a lăsa u. leasă. lesne (1551/3 ES 5b; Mt 5, 18) Adj. invar, (nur vor verbaler Ergänzung u. prädikativ) u. Adv. leicht, mühelos. (Traducătorul) va alege din repertoarele streine piese plăcute, lesne dejucat (AL. OP. I, XIII). Ce este mai lesne, a zice: „ iartă-ţi-se păcatele tale ” sau a zice:,, scoală şi umblă”? (BIBLIA 1688 Lk 5,23). Anevoie se câştigă, lesne se cheltuieşte (Sprw.) Erwerben ist schwer, Ausgeben leicht. Un loc cu râpă naltă şi nelesne călcată (DOS. VS. Oct. 3; 42b). - Fam.: lesne din gură das ist leicht gesagt. Lesne crezător leichtgläubig. - LV. häufig pre lesne, cu lesne (NEC. COSTIN, LET.21, 135). Nu este pre lesne a te sui pre vârfurile munţilor lor (BIBLIA 1688 Jdt 7, 8). S-au apucat. (Ştefan Vodă) de tătari şi pre lesne biruindu-i, i-au gonit până la Nistru (URECHE, LET.2 I, 164). Pentru mai pre lesne supunerea ardelenilor (NEC. COSTIN, LET.1 I, App. 118). ET. ksl. lîstmu. SG. ALR SN IV, K. 1021. lesni siehe înlesni. GR. lesnicios Adj. (um 1820 ZILOT, FI.2 II, 436). leicht, mühelos. Am învăţat a ceti fără lesniciosul metod al abecedarului D-tale (C. NGR. 10). Prefer... marco-lajul, care este mult mai lesnicios (DATC. HORT. 136). ET zu lesne. lcsniciüne S. f. (1862 PTB) veralt.: Leichtigkeit F. Luxul, cupiditatea şi lesniciunea îmbogăţirii... toate contribuim a demoraliza pe poporul roman'{OLL. HOR. 167). ET. zu lesne. 592 leşinat Icsnire siehe înlesnire GR. lespede PI. lespezi S. f. (1532 DERS) (Stein-)Platte, Fliese, Tafel F. Şi dete (D-zeu) luiMoisi ... cele doao lespezi ale mărturiei, lespezi de piatră scrise cu degetul lui D-zeu (BIBLIA 1688 Ex 31, 17). Iarba crescuse mare în ogradă şi. acoperise lespezile mormintelor (AL., CL III, 61). GR. Dim. lespejoâră, PI. -joăre, lespeziiie (MARD.). TOPON. Leaspede (1532 DERS.). ET. wahrsch. lat. lapis, -pTdis. Das 5 wäre dann unter dem Einfluß eines Synonyms eingeschoben worden, vgl. z. B. it. port. lastra, u. e aus ea wie in repede < rapîdus zu erklären. lestvicinic (t) S. m. (1645 Ş. TAINE) Io an lestvicinic Johannes Klimakus, Pleiliger des 30. März; sonst Ioan Scărarul. Prea osfintitul Ioan lestvicinic (Ş. TAINE 86). ET. ksl. /estviein z/eft „ Verfasser der Leiter”, von lestvica „Leiter”. Iesviţă (t) PI. lesviţe S. f. (DOC. 1588) Klimax, Leiter F., Titel eines Werkes von Johannes Klimalais; vgl. lestvicinic. O lesvitä (DOC. 1588 HC I, 196). ET. ksl. lestvica. leş1 PI. leşuri S. n. (1837 C. NGR.) 1. MOLD. MUNT. Leichnam, Kadaver M. Copaci doborâţi de trăsnete, lungiţi în neorânduială, ca nişte leşuri de uriaşi după un război năprasnic (VLAH. R. P. 105). Ea ... care-i acum hârb, istovită, iar el un leş, ei amândoi făceau planuri pentru viitor (NAD. NUV. 1, 26) und er ... eine Leiche. 2. veralt.: un leş de oaie etc. ein ganzes geschlachtetes Schaf etc. îndată ce leşul mielului întrece peste trei ocă, capul şi măruntaiele se vând în deosebi (LIT.). GR. PI. zu 1. auch leşile (C. NGR. OP. I, 116). ET. türk, leş; in allen Nachbarsprachen. leş2 S. n. (1431 BGL) MOLD. TR. 1. Rodung F. 2. Hinterhalt M., Lauer F.; vgl. ales. Ereticii lui Navot fiind puşi în leş la slrâmtori (DOS. VS. Martie 31; 61 a). ET. magy. Ies (TAMÄS 68). lcşdcu Adj. invar. (1888 FR.-C.) patschnaß. M-a ploat de m-a făcut leşdeu (FR.-C. MOŢII 102). ET. unbek. leşesc Adj. (1593 DIR) polnisch; LM. Polon. Jigmond, craiul lesesc (MIR. COSTIN, LET.21,281). ET. leah. leşeşte Adv. (um 1630 EUSTR., LET.11, App. 3) polnisch. ET. leah. Ieşi siehe leah. leşiâ Präs, -şiez (1788 MOLNAR. SPRACHL. 275) I. V. tr. mit Lauge waschen. II. a se leşia sich (den Kopf) waschen. Dă-mi peana clin pălărie Să-mi fac un pic de leşie, Că dacă m-oi leşia Cufi'umoasăpeana ta, Părul meu n-o mai cădea (I.-B. 88). GR. 1. Pers. Sg. Präs, auch -sil (B.). ET. leşie. leşică siehe leşnică. leşie S. f. (1631 DRHB XXVIII, 449) Lauge F.: a pune în leşie einlaugen. Asemenea discuţii ... îi turnau pe inimă (NAD. NUV. II, 20) bereiteten ihm Höllenqualen. Da va fi vorba de muzică, apoi (acei scriitori) îţi opăresc tot într-o leşie pe Rossini cu Offenbach, pe Auber cu ... Suppe (OD. PS. 118) alle über einen Kamm scheren. Cerul e ca leşia (DEL. S. 5) fahlgrau. ET. lat. lixrva. leşin PI. -şinuri S. n. (1835 GOR. HAL. II, 157) Ohnmacht, Schwäche. îmi vine leşin ich werde ohnmächtig, falle in Ohnmacht, mir wird schwach. Unde beau d-un pic de vin, La inimăfac leşin (PP. ŞEZ. IV, 141) wird mir schwach ums Herz. GR. TR. MOLD, leşin. Arom. lisin (PAPAHAGI). ET. a leşina. leşina Präs, -şin (1683 DOS. VS.) I. V. tr. ohnmächtig werden. De foame... cei mai midii leşinaseră de zăcea fără glas (DOS. VS. Sept. 26; 3 lb). A leşina de râs sich halbtot lachen. II. a se leşina ohnmächtig werden. Mă. leşin de foame (CARAGIALE, CL XIX, 102). Mă leşin de somn d-a-npicioarele (CARAGIALE, CL XIX, 129). GR. MOLD. TR. Präs, leşin; so auch MĂRG.1 136b; leşinez (BUD AI-DEL.), arom. lişinezdu (PAPAELAGI). ET. siehe lehamileu. vgl. şerb. Ijesivati „in Ohnmacht fallen” // lat. *laesionare < laesio (CDDE). SG. ALR SN VII, K. 1980. leşinat Adj. (1551/3 ES 26a; Mt 9, 36) 1. ohnmächtig. Deodată puterile m-au părăsii şi am căzut jos leşinat (GANE, CL XI, 373). 2. kraftlos, matt. Câtă oaste era, mai mult erau bolnavi, flămânzi, leşinaţi şi obosiţi (NECULCE, LET.2 II, 315) Kranke, Hungernde, Entkräftete. (Copiii) jigăriţi... subţiratici şi piţigăiaţi, mă rog, leşinaţi defoame (ISP. LEG.2174) halb verhungert. întocmai cum lupii leşinaţi borşesc şi dărâmă taurul (DEL. S. 234) ausgehungerte Wölfe. Vă zguduie arama (clopotului) urechea amorţită şi simţul /e.s7>?i7/(EMIN. 0.1,25). O dicţiune monotonă, leşinată, imposibilă (VLAH. GV. 140, von einem Vortragenden). ET. leşina. 593 leşinătiu ă leşinătură PI. -türi S. f. (1705 CANT. IST.) LV. 1. Ohnmachtsanfall M., OlinmachtF. După ce s-au trezit (el) din leşinătură (NEC. COSTIN, LET.21,450). Nufără mari slăbiciuni şi leşinături (CANT. IST. 214). 2. Jammergestalt F., Schwächling M. (Ritter von der traurigen Gestalt). Liota aia de copii şi leşinătură de nevastă... îi iesia înainte si îi cerea pâine (ISP. LEG.1 1,132). ET. a leşina. leşiţă siehe lişiţă GR. lcşnică PI. leşnici S. f. (1673 DOS. PS. V.) LV. und BUCOV. Hinterhalt M., Lauer F. Şede în leşnici (in insidiis, eveöpa) cu cei bogaţi (MS. 1710 Ps 10, 8). Ascuns să supune-n leşici (MS. leşnici) cu bogaţii (DOS. PS. V. 9, 85; Ps 9,’ 29). Săpun leşnici, întind laţuri şi stau de vinează (DOS. PS. V. 55, 13; Ps 55, 7). GR. leăşnic. ET. zu leş2 2. leşnicuţă PI. -cuţe S. f. (um 1900 TIKTIN) TR. TuchN. zur Verzierung der Deckenstange (culme). ET. unbelc. Ieste siehe leah. leşteu S. n. (1888 RETEG.) Fischnetz N.; Hamen, Kescher M. (Fata)-şi lepădă toate hainele de pe sine şi să îmbracă într-un lesteu (RETEG. POV. IV, 30). ET. unbek. leşul1 siehe aleşui. leş ui2 Präs, leşui V. tr. (1885 DEL.) pc. verursachen, daß jdm. schwach ums Herz wird, jdn. einer Ohnmacht nahe bringen. Foamea îl leşuia şi setea îl ardea (DEL. S. 251). Scrieri dulcegi, molâi, otova, şi cari azi, de la pagina a doua, te lesuie pe inimă (GION11). ET. siehe lehamite. leşuiâlă PI. -şuieri S. f. (1868 BARC.) Kraftlosigkeit, Mattigkeit F. Gura-i era uscată şi buzele arse, în stomah avea o leşuiâlă (VLAH. NUV. 43). ET. a leşul2. Ieşuit Adj. (1886 VLAH.) schlaff, kraftlos. Stomahul îi era Ieşuit ş-o silă grea îl apăsa pe inimă (VLAH. NUV. 77) verschmachtet. Inimile amândurora se strângeau, reci şi leşuite, ca într-o amorţeală de veci (VLAH. NUV. 115) kalt und ermattet. ET. a leşul2. leşuitor (1648 NT Lk 20, 20) veralt.: I. Adj. (auf-) lauernd. II. s. m. Verfolger M. ET. a leşui (aleşui). leşuitură PI. -türi S. f. (1673 DOS.) LV. Nachstellung F. Nime nu scapă de leşuiturile vrăjmaşului (DOS. VS. Ian. 28; 43b). Leşuiturile pizmaşilor (DOS. PS. V. 58, 1; Glosse). ET. a leşui (aleşui). letargie S. f. (um 1780 UT) Lethargie F. ET. n. lat. lethargia. letcă PI. letci S. f. (1854 BAR. -MUNT. II, 732) Spuleisen N., einfache Vorrichtung zur Herstellung der Spulen, aus einem od. mehreren in zwei Holzsäulen ruhenden Eisenstäben bestehend, die mittels eines aufgesetzten Rädchens gedreht werden, wogegen das Spulrad (sucală) mit einem auf besonderer Spindel sitzenden Rad versehen ist, das durch eine Kurbel bewegt wird. Călepele ... le-au pus pe vârtelniţă, de pe care au început a le depăna pe mosoare, cu letca (ÎNV. COP. 1893 I, 95). ET. vgl. şerb. letka. SG. ALR SN II, K. 456. lctin siehe latin. letopiseţ PI. -piseţe S. n. (1620 MOXA, HC I, 399) Chronik F. Fost-au în gândul meu ...săfac leatopiseţul ţării noastre Moldovei den descălecatul ei cel dintâiu (MIR. COSTIN, LET.21,247). O, eroi... Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseti (EMIN. O. I, 149). GR. LV. leatopiseţ, leatopisiţ, leatopisăţ, litopisăţ; auch -pi-. ET. asl. letopisîcl leturghie siehe liturghie. leturghisi siehe liturghisi. leţcâie siehe lăscaie1. leţui siehe latul 1. leu PI. lei S. m. (1519 DERS) 1. Löwe M. Tăriia leului şi glasul leoaiei şi semeţia bălaurilor s-au stins (BIBLIA 1688 Ib 4, 10). De pe unghie se cunoaşte leul (Sprw.) ex ungue leonem. -LM. auch als Sternbild, wofür ugs.: cal. Partea leului Löwenanteil. 2. Leu-paraleu, vgl. auch paraleu. Fam.: a) von Zornigen: Tiger, Wüterich M. Cine din miel cu blândeţe te-a făcut leu-paraleu? (AL. OP. I, 162). Când auzi el de una ca asta (că zmeii îi răpiseră surorile), se făcu leu paraleu şi spuse că se duce să le scape de la robie (ISP. BSG. 61) wurde er fuchsteufelswild. Vremea trece şi domnul subprefect trebuie să fie leu paraleu (IANOV, CL XIII, 73; es spricht ein Bauer, der zur Wahl gehen 594 levés soll) der Unterpräfekt wird wüten, Feuer und Flamme speien. - b) fig.: Modeherr, Sturzer M. Eu care, prin deosebite biruinţi asupra sexului frumos, am:dobândii la Hârlău titlul de leu paraleu (AL. OP. I, 1071) in H. wurde ich zum Salonlöwen gekürt. 3. (rum.) Geldeinheit, Währung F.: a) ehern, leu vechi (ugs. prost) Piaster M., â 40 Para. War bis 1 867, als die Frankwährung eingc führt wurde, Rechnungsmiinzc. Als Grundlage für die Berechnung pflegte der Dukaten zu dienen, dessen Wert schwankte. Bei der Einfühlung des neuen Münzsystems galt der österr. Dukaten nach dem Fiskalkurs (cursul visteriei) 32, nach dem Handelskurs (cursidpietji) 37 Piaster. (Lacomul) deaca dobândeşte zeci de mii de lei, şi alţii încă pe atâta mai pofteşte (MĂRG.2 30a). De-acum oi meni, n-oi meni, tot doi leiş-un ort (AL. OP. 1,1640; cin Kranker spricht, der vorher gesagt hatte, daß es mit ihm zu Ende gehe). A face un chef de mii de lei (CREANGĂ0' 37) sich großartig unterhalten. GR. zu 1. S. f. leoaică, PI. -oăice, LV. u. TR. leoäice (Sg. u. PL). - Dirn, leită (DONICI 27; DOS.; ŢICH.). - Augm. leöi; zu 3. Dim. leusor, auch leid. ANTHROPON. Leu(l) (1519 DERS). ET. lat. leo hätte, wenn e kurz ist, was freilich nicht sicher ist, *ieu ergeben. Auch ist auffallend, daß das Rum., im Ggs. zu allen anderen roman. Spr., den lat. Nom. reflektiert. Viell. ist daher Jeu als Lehnwort anzuschen, wie im Slav. (lcsl. /ivriete.) u. Germ. -Bdtg. 3 nach türk, aslanh „Löwenpiaster”, vgl. jedoch auch dt. Löwen taler. SG. ALR SN III, K. 652; V, K. 1500. leucâş (1868 BARC.) I. Adj. gebogen, krumm. II. S. m. krummbeiniger Mensch (D.). ET. leucă. leucă PI. leuci S. f. (um 1480 DERS) 1. Runge, Wagen-, Stemmlciste F., gebogenes Holzstück, das Leiter u. Achsenende des Bauernwagens miteinander verbindet u. erstere stützt. Un sihastru ... gârbovit de spate ca o leucă (RETEG. POV. V, 79). - Fam. ugs.: lovit, trăsnit, bătut cu leuca (în cap) a) schwachsinnig, nicht recht gescheit, bei Verstand, bei Trost. Oamenii se uită şi la bou şi la prost şi dacă-l văd că-i bătut cu leuca-n cap, îi zic:... (SEV. POV. 146). -b) beschwipst, benebelt. Mi se pare că-i trăsnit cu leuca, că-i prea roş - la faţă (AL., CL 1, 215). 2. BAN. (Männer-) Volkstanz M. (DJPR). 3. OLT. Ritualtanz M. um das Osterfeuer. 4. Kinderspiel N. (MAR. ÎNMORM. 218). GR. MUNT, leoeä. ANTHROPON. Leucă {um 1480 DERS). ET. vgl. bulg. levka, serb. lijevca, slovak., ukr. levät, dt. Leuchse. lcuiPräs. V. tr. (1705 CANT.) zum Löwen machen, werden. Vulturul leideste (CANT. IST. 94). ET. leu 1.; Eigenbildung CANT. leurdă S. f. (um 1418 DERS) Bärenlauch M. (Allium ursinum). GR. BAN. leoardă (PANTU); leoardă, leurdă. ΊΌΡΟΝ. Leurda (um 1418 DERS). ET. unbek. leuruscă etc. siehe lăuruscă. lcuşteăn S. m. (1510 DERS) Liebstöckel M. (Levisticum off.). (Părinţii) mi-an tras o frecătură bună cu oţet de leuştean (CREANGĂ, CL XIV, 370, er hatte die Cholera). GR. lăuştean (POL.). ANTHROPON. Leuştea(n) (1510 DERS). ET. mittelb. n. lat. levislicum; magy. léstüân dürfte dem Rum. entstammen. levântă siehe lavandă GR. levantin (MS. 1818) I. Adj. levantinisch. - Auch substantiv. II. S. n. Levantine F. (Seidenstoff). Chischineu de levantin (MS. 1818, GCR II, 226). ET. ital. levantino, frz. levantine. levănţică siehe lavandă GR. levent (1656 IORGA S. D. IV, 48) 1. S. m. 1. ehern, türk. Marinesoldat M. Turcii... au şi pornit pre căpitan-paşa cu câteva galioane şi cu levinţi, casă apere Azacul (NECULCE, LET.2II, 389). 2. ehern, berittener Söldner in den Fürstentümern. (Matei Vodă) au stătut în mijloc cu levenţii şi cu dărăbanii şi cu o seamă de siimeni (MIR. COSTIN, LET.21,335). îl. Adj. 1. tapfer, stark (PP. als Beiname der Heiducken). Haiduci levinţi Duşi de la părinţi (AL. PP. 63). 2. ritterlich, galant. Era mai ales levent, şi plin de atenţie pentru mamele lor (ale fetelor cu zesfre mare) (VLAH. GV. 142). îi mai zicea şi Iorgu Leventu, din cauza jiletcelor sale albe (ZAMF. LN. 71). GR. In Bdtg. I. u. II. 1. auch levint. - Dim. zu II. 1. levinciôr, levintei (TEOD. PP. 198); levente (ANON. CAR.) „ ajfeminatus ”, was TAMÂS mit „verweichlicht” übersetzt, wird wohl die Bdtg. afemeiat „Weiberheld” haben. ET. mittelb. ital. levante, vgl. türk, levent, ngr. λεβέντης; magy. levente. levés S. n. (1813 ANTIM PILDE 145) 1. TR. Blühe, Supppe F. 2. MUNT. Treberwein, -essig M. GR. lebeş, livej, lives; aleves. ET. magy. leves. 595 levit levit S. m. (1561 CORESI TE4 141b; Lk 10, 32) Levit M. GR. levitean. ET. ksi. levitinü. levitic S. m. (1581/2 PO2 248; N. zu Ex 21, 17) Levitikus M., das 3. Buch Moses. ET. ksi. levitikü. lexicon PI. -coâne (1683 DOS.) Wörterbuch N. Carte ... cu lexicoane de-agiuns tălmăcită (DOS. VS. Vorwort 8). ET. gr./lat. lexicon. li siehe el B. Mândru siehe leandru. liba! Interj. (1806 KLEIN) liba-liba-libalii! Lockruf für Gänse. ET. wahrsch. slav. ljuba „Liebchen”, vgl. magy. liba „Gänschen”, russ. liba-liba Lockruf fur Schafe. SG. ALR SN II, K. 378, 379. libadeâ (t) S. f. (um 1780 EN. COGĂLN.) ehern.: Übermantel M. der orient. Tracht. Şi-au făcut singur Măriea Sa un rând de straie de postav, libadè şi giubè (EN. COGĂLN., LET.2 III, 252; näml. um seinen Höflingen, die kostbare Stoffe trugen, ein Beispiel der Einfachheit zu geben). De la zaveră, ei (dascălii greci) lepădase lebadeaua şi tombatera şi se îmbrăcase nemţeşte (GHICA 258). GR. lebadea. ET. türk, libade. libârcă PI. -barei S. f. (1885 H. V, 71) OLT. MUNT. (Küchen-)Schabe, Schwabe F. (Peri-planeta orientalis). ET. unbek. SG. ALR SN III, K. 747. libaţie S. f. (1841 POEN. II, 101) Libation F. GR. libaţiiine. ET. frz. libation. liber (um 1812 ŞINCAI HR. I, CLX1X) I. Adj. frei. Traducere liberă freie Übersetzung. II. Adv. frei, unabhängig, ungehindert. A vorbi liber frei sprechen. ET. n. lat. liber, frz. libre, ital. libero. liberal (1830 CR 31) I. Adj. liberal, freisinnig. II. S. m. Liberaler M. ET. frz. libéral. liberalism S. n. (1841 POEN. II, 101) Liberalismus M. ET. frz. libéralisme. liberalitâte S. f. (1787 CANTAC. M. 244) Großzügigkeit F. ET. frz. libéralité. libert PI. -berţi (um 1812 ŞINCAI FIR. I, 44) freigelassener römischer Sklave. ET. n. lat. libertus. libertate PI. -tăţi S. f. (um 1812 ŞINCAI HR. III, 273) Freiheit, Unabhängigkeit F. ET. n. lat. libertas, -atem, frz. liberté. libov S. m. (16. Jh. PS. H. 108, 4) LV. Liebe, Leidenschaft F. Milă voaă şi pace şi liubov ca să să înmulţască (MS. 1618 Jud 2, GCRI, 49). Li-bovul cel adevărat toate le rabdă, şi goliciunea şi foamea şi setea şi zăduful (ANT. DID. 168). Libovul părintesc al domnului ce avea asupra fiilor (I. VĂCĂR. 1. I. O., TEZ. II, 287). Cuconii cei mici... de să vor lepăda undeva... şi-i vor găsi niscare creştini de-i vor lua pentru liubovul lui D-zeu (Ş. TAINE 15) für Gottes Lohn. Şi era într-o miercuri, în post; şi au mâncat toţi carne pentru libovul împăratului creştinesc (NECULCE, LET.2 II, 319) dem Kaiser zuliebe. (Italienii) nemăreţi, cu mare libov primesc (MIR. COSTIN, LET.21, 10) die Italiener sind überaus gastfreundlich. Curata frumuseţe cea feciorească iaste mai cu libov ... decât cea din tăi frumuseţe bărbătească (MS. 1773, GCR II, 91) liebreizender. Rea Silvia, vestala, pe Romulus l-a născut... Rod de libov fard lege (CL V, 291) Frucht freier Liebe.-Libovul dumneavoastră(MĂRG.2 öfters) als Anrede an das Publikum - vgl. dt. „Euer Liebden”. Vă rog şipoftesc pre libovul dumneavoastră să nu ţineţi minte aceste cuvinte ale mele numai într-acest ceas (MĂRG.2 116a) euch, liebe Brüder. GR. liubov, iiibov (MS. 16. Jh. GCR I, 11*). ET. ksl. Ijubovî, bulg. libov. libovi Präs, -vésc (1800 BUDAI-DELEANU) veralt. ugs.: I. V. intr. lieben, liebhaben. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cât trăieşti, tot liboveşti (I.-B. 80). II. a se libovi 1. sich vergnügen. Vedem că binevoiţi Şi cu toţi vă liboviţi (MAR. NUNTA 543). 2. sich verlieben. înlibovindu-se în copile (BUDAI-DELEANU VII, 1). GR. înlibovi. ET. libov. libovnic (15881 CORESI OMIL. 389) LV. I. S. m. Freund, Geliebter M. - Vgl. auch ibovnic. II. Adj. 1. gesellig, gemütlich, freundlich. Antonie Rusei Vodă era ... nelacom, bun la. judecăţi, libovnic, erau boierii foarte desfötaU cu preumblări si veselii (NEC. COSTIN, LET.2 II, 16). 2. erpicht, lüstern. Libovnic era la băuturi şi la alergături de cai (NEC. COSTIN, LET.2 II, 14). 596 ! licurici GR. liu-. ET. zu ksl. IjubovM ă ftlcb . librar PI. -brâri S. m. (1827 FURNICĂ D. 334) Buchhändler M. ET. nach. frz. lihraire. libră PI. libre S. f. (1822 BOBB) TR. ehern.: Zehn- u. ZwanzigkreuzerstückN. Fiecare aruncă în ciubăraş cri ţari sau ,, libre ” de argint (MAR. NUNTA 640). ET. mittelb. n. lat. libra „Pfund”. librărie PI. -rii S. f. (1 834 BUL. F. 178) Buchhandlung F. ET. frz. librair ie. libiiţPl. -biiţi S. m. (1805 CR1ŞAN 176) TR. Kiebitz M. - Vgl. nagâţ. Huhurezi, libuţi, doare, corbi, ţârei (RETEG. POV. V, 65). ET. magy. libuc. lic (t) S. n. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. Π, 326) Schar, Menge F. ET. ksl. likă. licai Präs, -iese V. intr. (1788 MOLNAR SPRACHE 275) TR. (von Tieren) lecken, schlürfen. ET. onomatopoet., vgl. dt. lecken. licări Präs, -rcsc (1842 GR. ALEX. 19) I. V. tr. ungewöhnl.: vorspiegeln. Visul îmi licărea viaţa de altădată (DEL. I. V. ş. V. 256). II. V. intr. schimmern, blinken, funkeln, flimmern. Departe, cele două faruri de la capetele digurilor licăresc în întuneric, ca două candele într-un cimitir (VLAH. RP. 60). (El) zări într-o depărtare nespusă de mare o scânteie ce abia licurea (ISP. LEG.11, 65). Pe vatra cuptorului în cenuşă mai licurea. câţiva cărbuni (EMIN. PL 17). GR. licuri (EMIN. O. I, 76, 85), licura. ET. wahrsch. urvcrw. mit lat. luc&e, gr. λευκός, dt. Licht etc. SG. ALR II/I, MN 6822, 4. licărire PI. -riri S. f. (1857 POL.) Schimmer M.; Funkeln, Glitzern N. Fratele cel mai mare se sui pe copaciu ca doară va vedea vr-o licărire de foc (FUND. BASME 65). Strofe ce dau impresia ... unei fatale renunţări ...la orice licărire de speranţă (VLAH. DAN II, 21). GR. licărire (POL.). ET. a licări. licărişS. n. (1839 VA1L.) 1. Geschimmcr N., schimmernder Streifen. Marea ... scăldând malurile golfului şi prelingând licărişul zarei (DEL. S. 63). 2. vermoderter Baumstumpf. GR. licuriş. ET. a licări. lichea PI. -chele S. f. (um 1820 ZIL. CR.) 1. (t) Fehler, Mangel M. Avea însă două lechele fireşti, lăcomia adică şi scumpetea (ZIL. CR., Ş. INFL.). 2. fam.: Lump(enkerl), (erbärmlicher) Wicht, Taugenichts M. Şi pe urmă, după sărăcirea ta, să-ţi puie de milă leu-n mână m ilionarii de azi, lichiaua de ieri (JIP. SUF. 220). Se pun în slujbă toţi derbedeii, toate lichelele care au protectori (ROS. TROT. 52). Oile ... ziceau...: Voi, capiilor, în turmă sunteţi nişte lichele (DONICI 99). GR. Dinu licheluţă. ET. türk. leke. lichi! Interj. (1861 AL.) MOLD., ahmt das Geräusch eines klatschenden Schlages nach: klatsch! wutsch! Trosc, pleosc, trosc şijachi şi lichi (AL. OP. I, 49). ET. viell. für lipi u. dann zu a lipi, vgl. a lipi o palmă, fam.: eine Ohrfeige kleben u. lipă „Ohrfeige”. lichiâ siehe lichea. lichid (1832 AR 286) 1. Adj. 1. flüssig. 2. verfügbar, liquide. II. S. n. PI. -chide Flüssigkeit F. GR. (t) licvid. ET. n. lat. liquidus, frz. liquide. liciri siehe linciuri GR. licitaţie PI. -taţii S. f. (1814 PRAV. 43) Versteigerung F. GR. veralt.: -ţiune. ET. frz. licitalion. licni siche lihni. licorin siehe licurin. lietär S. n. (1825 B.) TR. Pflaumenmus N., österr. Latwerge F. - Vgl. magiun, povidlă. Mult lic tar aveţi voi de se mânjesc copiii atât de tare (SLAVICI, CL IX, 93). ET. mittelb. lat. electuarium. SG. ALR SN IV, K. 1082 licuri siehe licări. licurici S. m. (1682 BGL 171) Johannis-, Glühwürmchen N., Johannis-, Leuchtkäfer licită Präs, -téz V. tr. (1822 BOBB) versteigern. ET. frz. Heiler. 597 licurin M. (Lampyris). (Noaptea) câmpia i se mfăţişază (vânătorului) luminată de scânteile strălucitoare ale licuricilor (OD. PS. 14). TOPON. Lecurici (1628 BGL 171). ET. zu a licări. licurin S. m. (1851 C. NGR.) geräucherte Meeräsche F. (Mugii). Porunci ... să-i cumpere icre, licurinisighiudenuri (FIL. CIOC. 233). GR. licorin (C. NGR. 227). ET. ngr. λυκορρίνι. licuriş siehe licăriş. liftă S. f. (1669 SIM. DASC.) 1. Litfa LV. Litauen N. Ţara. leşască... având... despre răsărit. Litva şi ţara Mazoviei (SIM. DASC., LET.1 I, App. 30). 2.19. Jh. fam. verächtl.: gottloses, Heidenvolk; Heide, Ungläubiger M. Zunächst von nichtorthodoxen Christen, dann iiberh. von Fremden. Câini turbaţi! Turci, liftă rea! (AL. PP. 212). Tătarii ca zăvoziipe dânsul dau naval! „în lături litfe!" strigă la ei viteazul Dan (AL., CL VIII, 380). Fel de fel de bănărit de pe vremurile turcilor, moscalilor şi altor lifte străine ce mai fusese prin ţară (BOGD. POV. 28). Ne trimite pe la moşii fel de fel de lifte, greci, armeni şi judani care ne storc (SLAVICI, CL VIII, 429). Ne mai răcorim şi noi când punem mâna pe câte o liftă de păgân (CL XVII, 71; von Türken). GR. LV meist -tva, -tfa. ET. slav. Litva. SG. ALR II/I, MN 2774, 103. liftirie siehe elefterie. ligâv Adj. (um 1760 ANON. CAR.) heikel. GR. ligav, lingav. ET. bulg. ligav. lighean PI. -ghenc S. n. (1645 FIERODOT 43) Waschbecken N., -schüsscl F. Lighian cu ibric de argint (NECULCE, LET.2 II, 199). Un lighean de lat cu ibric, pentru spălat (CREANGĂ, CL XV, 313). GR. PI. auch ligheane, lighemtri. LV. leghen (BIBLIA 1688 Jdl 5, 25), leghin (BIBLIA 1688 Jdt 6, 38; MS. um 1705, GCR I, 352). - Dim. lighenâş, PI. -nâşe. ET. türk, legen; in allen Balkansprachen. SG. ALR II/I, K. 292. lighioană PI. -ghioâne S. f. (1698 CANT. DIV.) ugs.: Tier, Vieh N., Bestie F. Ţârâitoarele, adicălighi-oaiele (τα ζώα) carii e pe pântece să trag (CANT. DIV. 33a). Pământul, florile, copacii, lighioni cu alte forme erau p-acolo (pe tărâmul celălalt) (ISP. LEG.1 I, 37). Ei se cutremurară când văzură namila de lighioană lângă dânşii (ISP. LEG.1 I, 67; von einem Drachen). Boierii... ţineau prin curţi şi în casă câini, lupi, urşi, vulturi, corbi, privighetori, cocori, lot felul de păsări şi de lighioane (CL XIX, 464) alles möglichen an Vögeln und Getier. - Fig. von Menschen: Bestie F., Ungeheuer, Ungetüm N. Nu mă mai încred în lighioanele aste făţarnice ce se numesc oameni (AL. OP. I, 1677). Când oare a a scăpa Dorna de lighioaiele aste de turci care ne-au mâncat averile şi ne-au secat munţii? (GANE, CL I, 261) wer wird wohl D. von diesen Bestien, den Türken ... befreien? El e, strigară plăieşii, e lighioana de ungur (XEN. BR. 194). GR. auch, bes. MOLD.: lighioaie, PI. -ghiöi, bisw. -ghioaie. ET. offenbar legheon (legiune), im Sinne von „Unmenge” von Teufeln, Tieren etc. lighirion siehe ligurie GR. ligni siche lihni. ligurie (t) S. f. (1581/2 PO2 311; Ex 39, 12) Opal M. GR. S. n. ligurion, lighirion (BIBLIA 1688 Ex 28, 19). ET. gr. iUyüpiov. Iihai siehe Ich ăi. lihneâlă PI. -neli S. f. (1893 RĂDUL.) Schwäche, Ohnmacht F. îi veni o lihneâlă la inimă, că mai că era să-l deie jos. Şi-aduse aminte că nu pusese nimic în gură (RĂDUL. RUST. II, 217). ET. a lihni. lihni Präs, -nesc (1837 C. NGR.) 1. V. tr. 1. schwach, ohnmächtig werden. 2. schwanken. II. a se lihni schwanken. Vrând să păşească, pătimaşul se aligneşte când în dreapta, când în stânga (PIRU ENC. I, 140; von einem Gelähmten). Edvin sprijinea în brate p-a lui scumpă amoreză ce de silnica suflare a furtunii s-a.lign ia (C. NGR. 167). GR. ligni, licni (POL.; ŞEZ. IV, 133), aligni. ET. vgl. ngr. Aiyovopai „ich werde ohnmächtig”. SG. ALR II/I, K. 75. lihnit Adj. (1868 BARC.) schwach, erschöpft; lihnit de foame (oboseală), schwach, ohnmächtig vor Hunger (Erschöpfung). N-aveţi... vr-o coaje de pâine să-mi daţi şi mie?... că uite, sunt călător şi lihnit de foame (ISP. BSG. 26). Să pun ca lupi ligniţi împrejura mămăligii (JIP. OP. 153). ET. a lihni. lihod Adj. (um 1670 ANON. CAR.) TR. fad, ungesalzen, geschmacklos. ET. zu slav. lieh ü. 598 limbă liliac1 PI. -lieci S. m. (1645 HERODOT 114) Fledermaus F. Şi barza şi şoimul... şi pupăza şi liliacul (voxxapiöa; BIBLIA 1688 Dt 14, 18). Vrăjitoarele ştiu a face de dragoste cu oase de lilieci prinşi în agiunul Crăciunului (AL. PP. 10). ET.vgl. bulg. liljak, was BERNEKER I, 700 für eine Reihe von Namen für umherfliegende Tiere in den slav. u. balt. Spr. mit onomatopoet. erklärt; türk, leylek, alb. lejlek etc. „Storch” scheint ein anderes Wort zu sein. liliac2 PI. -lieci S. m. (1825 B.) 1. (spanischer) Flieder M. (Syringa). Un smoc de flori de salcâm, de mălin şi de liliac (C. NGR. OP. II, 234). Când pe cărări se scuturau De floare liliecii (EMIN. O. I, 186) die Fliedersträucher. 2. de munte Bergerle F. (Ainus viridis; BR.). ET. türk, leylak, wahrsch. an liliac' angelehnt. liliachiu Adj. (1792 TARIF) fliederfarben, lila. (Curpenele) cele de seară ... sunt ... cu florile portocalii sau liliachii (DATC. HORT. 284). GR. liliechiu, PP. lilichiu, lolachiu. (TARIF 1792 Ş. INFL.), Iu lach iu (CRAINIC., CL XXVI, 455). ET. türk, leylakî (REDH.). lilie S. f. (1780 ELEM. LING. 93) TR. Lilie (Lilium), Schwertlilie F. (Iris). Vgl. crin. GR. liliöm (I.-B. 256), Iiiiön (I.-B. 126). ET. dt. Lilie, bzw. magy. liliom. liliuţă PI. -liuţe S. f. (1868 BARC.) Zaunlilie F. (Anthericum; BR.). ET. lilie. liman PI. -mânuri S. n. (1645 HERODOT 377) veralt.: 1. Hafen M., LM. port. Şi povăţui pre dânşii la limanul voii lor (BIBLIA 1688 Ps 106, 31). Sulina, limanul fericit în fala căruia ti~ag corăbiile mării şi ale Dunării (VLAH. RP. 59). 2. fig.: Zuflucht F. - A ieşi la liman davonkommen, auf einen grünen Zweig kommen. -A scoate la liman retten. GR. PI. auch Umane. ET. türk, liman. limăS. f. (1868 BARC.) Haargras N. (Elymus crinitus; BR.). ET. gelehrt aus gr. eXupo<; „Flülle”. limb PI. limburi S. n. (1783 ŞINCAI CAT. 27) Vorhöllc F., Limbus M. (nach röm. -lcath. Glauben). Glasul arhanghelicesc Prin pământ în jos pătrunde Pân-la Limb (AARON PATIMA, GCR II 192). ET. n. lat. limbus. limbaj PI. -bâje (1841 POEN. II, 86) 1. Rede, Sprache F. Limbaj comun Umgangssprache. 2. Ausdrucksweise F., Sprechen N. ET. zu limbă, nach frz. langage. limbărcţ Adj. (1868 BARC.) geschwätzig. Pitpalacul limbareţ (OD. PS. 188). ET. zu limbă, vgl. vorbăreţ u. vorbăreţ. limbâriţă PI. -bariţc S. f. (1839 VAIL.) 1. Geschwulst unter der Zunge: Frosch M., Fröschlein N. Să nu se lase copiii mici cu piepteni şi cu foarfeci în mână, căci fac limbâriţă (ION. SUP. 23). 2. Pips M., vgl. cobe 2. GR. limbare. 3. Froschlöffel M. (Alisma Plantago). ET. zu limbă. SG. ALR SNI, K. 374. limbă PI. limbi S. f. (1433 DERS) 1. Zunge F. Limbă de bou, afumată Rinds-, Räucherzunge. Să să lipească limba mea de gâtlejul mieii de nu-mi voiu aduce aminte de tine (BIBLIA 1688 Ps 136, 7). Cu limba scoasă, cu limba de un cot mit (weit) herausgestreckter Zunge. E bine s-ai la nevoie bani adunaţi de cu vreme, să n-alergi, cu limba scoasă după împrumuturi (JIP. OP. 64) atemlos, verzweifelt. Cu limba lungă redselig. Are mâncărime de limbă er kann den Mund nicht halten. Epişcat, înţepat la limbă, l-au muşcat albinele de limbă wird von Betrunkenen gesagt, die mit schwerer Zunge lallen. Cuvântul îmi umblă, stă pe limbă das Wort liegt mir auf der Zunge. A prinde (la) limbă gesprächig werden: Oaspeţii noştri. ... prinseră la limbă şi deveniră mai zgomotoşi decât nemţii cei beţi (FIL. CIOC. 152). - Vgl. a lega. II. 2. Când o văzut tontu colţunaşii cei unsuroşi ... ş-o dislegat limbuta (BOGD. POV. 113) löste sich ihm die Zunge. (Fratele mieii) la darea sufletului cu limbă de moarte l-au dat (pe ţigan) Sfintei Episcopii Huşului (DOC. 1757 MELI-I. CH. 266) letztwillig. A trage de limbă die Zunge lösen, zum Sprechen bringen. Cu limba legată stumm. Limba îndulceşte, limba amăreşte (Sprw.) Reden ist Silber, Schweigen ist Gold. Limba oase n-are, dar oase sfărâmă (Sprw.) die Zunge hat kein Bein, schlägt aber manchem den Rücken ein. Limba taie mai mult decât sabia (Spiw.) die Zunge bringt mehr Leute um als das Schwert. Toată pasărea pe limba ei piere (Sprw.) jeder Vogel kommt durch seine eigene Zunge um (näml. weil sie ihn dem Jäger verrät). - Vgl. hon 3. 2. von Zungen ähnlichem: limba meliţei, cumpenei, clopotului, fierului de călcat, cuţitului etc. Zunge F. der Hanfbreche, Zünglein N. der Waage, Schwengel, Klöppel M. der Glocke, Bolzen M. des Plätlcisens, Klinge F. des Messers etc. Cum o să vază cel vecinie o lim hulită de foc când soarele va potopi lumea cu lumina sa? (DEL. P. 175; von dem Öllämpchen vor einem Heiligenbild). O limbă de pământ, de pădure 599 limbi eine Landzunge, ein (zimgenförmiger) Waldstreifen; vgl. deal. 3. in Pflanzennamcn (vgl. bou 8. d, câine 7. d, cerb 2, cuc 7. c): limba bălţilor (PANŢU), broaştei (BR.) Froschlöffel M. (Alisma Plantago); mării Schleifenblume F. (Iberis): mielu(şelu)lui Boretsch M. (Borago); oii Wegerich M. (Plantago; B.); peştelui Wiederstoß M. (Statice Gmelini; BR.); şarpelui Natterzunge F. (Ophioglossum; PANŢU); vacii, vecinei Flirschzunge F. (Scolopendrium; B., BR.); vrabiei Vogelkopf M. (Stellera passerina; BR.) 4. Sprache, Zunge F. limba română, maternă, literară, populară die rumänische, Mutter-, Schrift-, Volkssprache. A învăţa pre ei carte şi limba haldeilor (BIBLIA 1688 Dn 1,4). Corbul ...pefereasfrăse lăsa şi pe limbă-i cuvânta (AL. PP. 14) in seiner Sprache. 5. LV. Kunde, Kundschaft, Information F. Au mărturisit din tatarii cei prinşi de limbă că pentru ploi s-au întârziat, (tatarii) de n-au venit (NEC. COSTIN, LET.2 II, 109) die man gefangen genommen hatte, um von ihnen Informationen zu erhalten. Steßnitä Vodă... i-au trimes supt tabără căzăcească... de au luat limbă (MIR. COSTIN, LET.2 I, 350) schickte sie ... zum Auskundschaften. Căzacii, neavând limbă... fiind în grijă, cu toţii s-au strâns la cortul lui Ioan Vodă (NEC. COSTIN, LET.21,462). Ştefan ... prinzând limbă despre starea lagărului lui Matias (ISP., CL XII, 174) als Stephan von ... Kunde erhielt. - Im weit. Sinn: ce sä prinză şi păgânii limbă Că tu, Doamne, nu ne eşti cu scârbă{DOS. PS. V, 78,45) es sollen auch die Heiden erfahren. - Daher: gefangener feindlicher Soldat, von dem man Auskunft einholt. Au prins limbă pre un leah, carele au spus câte steaguri sunt Ieşi şi cazaci (MUŞTE, LET.2 III, 83). Avea limbi Chica Vodă şi de la Roman, apucate de ai noştri (MIR. COSTIN, LET.1 I, 342). Ştefan Vodă, înţelegând den limbi că s-au abătut ungurii spre Baie (NEC. COSTIN, LET.' I, 154). 6. LV. Volk, bes. Heiden volle N., PI. Heiden, als Übers, von ksl.jpzyku, gr. έθνος (wog. norod = ljudie, λαός). Pentru ca să cunosc cum limba, aceasta, norodul tău este (BIBLIA 1688 Ex 33,13). Mergând învăţaţi toate limbile, botezând pre ei (BIBLIA 1688 Mt 28, 19). Intr-aceste oşti era fel de fel de limbi, arnăuţi, greci, sârbi, români (DION., TEZ II, 209). Oare-cine va fi îndemnat de limbă păgână să între cu dânşii şi să slujască bozilor (PRAV. GOV. 131). - LM. archaisierend: Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vr-o limbă (EMIN. O. I, 152). GR. Dim. limbuliţă, limbuşoâră, limbâţă, PI. -liţe, -şoâre, -bâte. ET. lat. lîngua. SG. ALR H/I, K. 181;MN3809,120; 3906,140; 3907, 140; 6885,11; 6908,14; ALR SN I, K. 228,242,258, 374; IV, K. 1050. limbi siehe limpi. limbic siehe alambic. limbös Adj. (um 1700 LEX. MARS.) TR. 1. (t) beredt (LEX. MARS.). 2. lispelnd. ET. limbă. SG. ALR II/I, K. 33. limbric S. m. (um 1670 ANON. CAR.) Spulwurm M., bes. des Menschen (Ascaris lumbri-coides), gew. kurz: Wurm. Celcepătimeşte de limbrici, are lumina ochilor săi deschisă (PIRU ENC. I, 49). ET. lat. lumbrlcus. limbricâriţă PI. -câriţe S. f. (1825 B.) Wurmkraut N., bezeichnet verschiedene, als Mittel gegen Spulwürmer gebrauchte Pflanzen, wie Zypressenkraut N. (Santolina chamaecyparissus), Zitwersamen (PL), die von einer Varietät von Artemisia maritima stammen, etc. Femeia îngreunată... să bea mintăfiartă, cu vin sau limbricâriţă albă (MAR. NAŞT. 17). GR. limbricârie (PIRU ENC. II, 184). ET. limbric. limburuş PI. -mşc S. n. (1825 B.) 1. OLT. TR. Zäpfchen N. am Gaumen. Vgl. omuşor. In mijlocul arcurilor celor mari se sloboade limburuşu (VASICI52) in der Mitte des Gaumensegels befindet sich das Zäpfchen. 2. TR. Zünglein N. der Waage. ET. limbă. SG. ALR I/I, K. 33; II/I, K. 181; II/I, MN 3809,120; 6839, 5; 6929, 17. limbut Adj. (16. Jh. PS. SCH.) 1. beredt, pej. geschwätzig, schwatzhaft. Marcul Antonie limbut (MS. 1802, GCR II, 197). Mai bine e a lăcui în pământ pustiu decât cu muiere sfadnică şi limbută. (yiwoocoöout;) şi vrăjmaşă. (BIBLIA 1688 Spr 21,19). 2. (t) LV. fremdländisch, heidnisch (PS. SCH. 139, 12). Siehe auch limbă 6. 3. MUNT. OLT. BAN. lispelnd. GR. Dim. limbuţel, -ţicăi. ET. lat. lihguütus, vgl. kal. lingulo, aprov. lengul etc., an limbă angelehnt. SG. ALR II/I, K. 33. limbuţi (t) Präs, -ţese V. intr. (um 1670 ANON. CAR.) schwatzen. Asupra mea. limbuţiia (f)öoA,eoyouv) cei ce sădea în porţi (BIBLIA 1688 Ps 68, 15). ET. limbut. limbuţic S. f. (1654 NEAGOE ÎNV.2 97a) Beredtsamlceit, pej.: Geschwätzigkeit F. învăţătura şi limbuţia lui îl jaceau de unea jârmecul şi dragostea tuturor (BĂLC. 254) seine Redseligkeit. Adevăratul 600 limpeziu om de ştiinţă nu ne povesteşte pagine întregi, despre ce are săfacă... pentru ca mai la urmă să nu iasă nimic din această limbuţie (CL VIII, 342). ET. limbut. limie (t) S. f. (1693 Ş. INFL. II, 154) Kehle F. des Tierfclls. 1 scurieică cu Urnii de samur muscălesc (DOC. 1817, REV. TOC. III, 240). Piei de sângeap, de vidră, de guşe (de limie) de jder (MON. OF. 1875, 2255). GR. Betonung unklar. ET. unbek. limonâdă PI. -nade S. f. (1788 MOLNAR SPRACHL. 384) Limonade F. GR. lemonadă (B.). ET. frz. limonade, dt. Limonade. limonagiu S. m. PI. -gii S. m. (1868 STAM.) Limonadenverkäufer M. în Moldova vor domni Mulţi grecomani limongii (STAM. MUZA 123). GR. limongiu. ET. limonâdă; vgl. türk, limonataci. limoniu Adj. (1850 AL.) zitronengelb. Ciubuce ... cu imamale de chihlibar limoniu (FIL. CIOC. 17). Cuconiţa, una cam limonie la faţă şi cu ochii în doi peri (AL. OP. I, 9). ET. türk, limonî. limpede (16. Jh. PS. SCH. 106, 29) 1. Adj. 1. nicht getrübt: klar, lauter, durchsichtig. O fântână cu dulce şi limpede şi răcoriloară apă (GRIGORE LOGHICA, GCR II, 254) mit klarem und erfrischendem Wasser. Untdelemn de măsline curat şi limpede (BIBLIA 1688 Lv 24, 2) reines und klares Olivenöl. Băietului îi da (femeia) numai mămăligă, cu cir şi borş limpegior (SEV. POV. 8, vgl. dt. klare Brühe). 2. frei, sauber. Cănuţă s-a aplecat, şi d-abia a putut ridica greutatea pe loc limpede în prăvălie (GAZ. SAT. XIV, 479). LV. in Ausdrücken wie: a sta în limpede (CORESI PS.5 213b; Ps 106, 29) (v. Unwetter) sich aufhellen: a. chema, la limpede (HERODOT 341) zum Kampf auffordem. II. Adv. klar, deutlich. împrejurări cari au dovedit, limpede ca lumina zilei, veracitatea spuselor ... sale (GHICA 294) sonnenklar. Ţi-am spus să nu faci. aşa (GLOS. AC.) klar und deutlich. GR. Dim. limpejör, MOLD. limpegior. ET. lat. lîmpîdus. limpegiünc etc. siehe limpeziciune. limpezeâlă PI. -zeii S. f. (1814 CAL. 180) Klarheit, Lauterkeit F. Ceriul albstru deschis are limpezeala unor ochi de copil care se trezeşte (IORG A AM. 249). ET. a limpezi. limpezi Präs, -zesc (1581 CORESI OMIL. 154) 1. V. tr. 1. klären, läutern. Apa turbure se limpezeşte cu piatră acră (GLOS. AC.). De rău mă spală Şi mă limpezeşte de greşală (DOS. PS. V. 50, 6). 2. befreien, säubern. Are de gând să dea pârjol viei ... ş-apoi vrea să limpezească locul (ISP., GCR II, 368) den Platz säubern. II. a se limpezi 1. sich klären. îndată ce vremea, se va limpezi (ION. CAL. 29). 2. sich säubern, reinigen. D-zeu Scaldă-se, băiază-se, în apă limpezeşte (GCR II, 324). 3. sich (v. etw.) befreien. Când se mai limpezea locul de duşmani... (oamenii fugiţi la munte) se scoborau la şesuri (BĂLC. 310). ET. limpede. SG. ALR SN IV, K. 1226. limpeziciune S. f. (1705 CANT.) Klarheit, Durchsichtigkeit F. Versul era corect ...de o limpeziciune de cristal (VLAH. DAN I, 130). GR. limpegiiine (CANT. IST. 21). ET. a limpezi. limpezie S. f. (1581 CORESI OMIL. 104) LV. Klarheit, Helle, Lichtfülle F. De înlunerecul neştiinţei slobozimu-ne şi la limpezia ce e de folos sufletului... ajunsem (CORESI OMIL., GCR I, 29). ET. a limpezi. limpezime S. f. (1853 BAR. -MUNT. I, 502) Klarheit, Deutlichkeit F. Firul vieţii sale i se desjaşura cu o limpezime neîndurată. (DEL. P. 21). ET. a limpezi. limpeziş PI. -zisuri S. n. (1895 ZAMF.) freie Stelle, Lichtung F. leşii la un fel de limpeziş, de unde vedeam bine schitul (ZAMF. NUV. 50) Lichtung. Ţi-am jacut limpeziş (pentru citirea.poeziei), scoate-o! (ZAMF. LN. 76) ich habe dir freies Feld geschaffen, alle Hindernisse aus dem Weg geräumt. 2. Helligkeit, Klarheit F. Malurile... desfösuränd lanuri de grâu în limpezişul zărilor (VLAFI. RP. 8). Soarele împrăştie raze tot mai fierbinţi din limpezişul albastru al cerului (VLAH. RP. 63). ET. limpede. limpezit Adj. (1800 BARAC, GCR II, 176) geklärt, geläutert, aufgehellt. - Neg. nelimpezit. ET. a limpezi. limpeziu Adj. (1852/3 AL.) (ziemlich) klar, lauter. Cu Cerna (Flußname)grăieşte: Neră limpezie, Stai de-mi. spune mie (AL. PP. 14). ET. a limpezi. 601 limpi limpi Präs, -pese V. Ir. (1673 DOS. PS. V. 67, 106) lecken, schlecken (bes. von Hunden). Tot cela ce va limpi cu limba a lui denlru apă, în ce chip ar limpi câinele (BIBLIA 1688 JdL 7, 5). Când punea mama laptele la prins, eu ... şi începeam a Unchi groşciorul de pe deasupra oalelor (CREANGĂ, CL XV, 5). GR. MOLD. Unchi, limbi (WB.). ET. onomatopoct., wie gr. λάπτω, frz. laper, prov. katal. (l)lepar, sizil. lippiari, dt. schlappen, schlabbern etc. SG. ALR Il/l, MN 6909, 14. lin1 PI. lini S. m. (um 1670 ANON. CAR.) Schleie F. (Tinea vulgaris). Am prins trei lini. şi o ochiană (GANE, CL XIII, 50). ET. slav. lini lin2 PI. linuri S.n. (1839 VAIL.) kastenartiges Gefäß: Kelter F., Gärbottich M. Verschieden von der Presse {teasc, s. d.). Statt des lin wird auch ein Bottich (cadă) gebraucht. De acolo (din tocitori, oamenii) luau musteala, o strecurau prin saci într-un Un şi o călcau (OD. -SL. 190). ET. ngr. ληνός. lin3 (1561 CORESI TE4 15b; Mt 8, 26) 1. Adj. 1. still, ruhig, gelind, sacht. Apele line sunt adânci (Sprw.) stille Wasser gründen tief. Nădejdea domnului este ca seninul cerului şi ca încetul mării: acum este senin şi se face nour, acum este marea lină şi se face furtună (NECULCE, LET.2 II, 339; auf den Fürsten bezogen). Prin mintea-i înverşunată trecea copilăria-i lină şi veselă (NĂD. NUV. 1,22) unbesorgte Kindheit. 2. eben, glatt. Mergi pe cărare lină şi dai drept în tină (PANN, Z. I, 295). Pe ariciu Un nicicum îl poţi face tocmai ca un peşte (GOLESCU, Z. I, 317). II. Adv. sachte, behutsam. Sule de trăsuri mergeau Un pe şleau (CL XVII, 372). Nu-l hurduca (sipetul); trage Un (AL. OP. 1,1644). Lin, dorule, Un Căpuica-i pe loc străin (I.-B. 127). Şi-n treacăt o cuprinse Un într-un ungher degrabă (EMIN. O. I, 174). III. S. n. Stille, Ruhe F. Firile domnilor se potriveşte cu linul mărilor si cu seninul cerului (NECULCE, LET.2 11,385). GR. Zu I. Dini. linişor (MS. 1760, GCR II, 72). ET. lat. lenis. Zur Form vgl. it. leno. SG. ALR SN III, K. 828. linâriţă PI. -nâriţe S. f. (1857 POL.) Leinkraut N. (Linaria; BR.). GR. linărîcă (POL.). ET. n. lat. linaria. linca-Iinca! Interj. (1896 UR.) klingeling! Bam! bam! Lineal linca!... Deodată răsună aerul de glasul clopotelor mari şi mici (UR. LEG. 159). ET. onomatopoct. Unchi siehe limpi GR. linciri etc. siehe linciuri GR. linciuri Präs, mă -resc V. refl. (1854 BAR.-MUNT. II, 628) fam.: plätschern, planschen. LIai şi tu cu noi... de-abia nu te-ai mai linciuri. atâta în cele ape (CREANGĂ, CL XI, 187). GR. liciri, linciri (SEV. POV. 145), lociori (BAR.-MUNT.), lineari (COST.). ET. onomatopoct. (TAMÂS 12). lindic S. m. (1805 CRIŞAN 177) Kitzler M., Klitoris F. ET. lat. landlca, auch afrz. als lan die erhalten (ZRPh 32, 366); d vor /nicht assibiliert wie in ridic, ridiche. SG. ALR II/I, Supl., MN 4894, 6. lindina PI. lindini S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Nisse F., Lausei N. Lindini, păduchi, lipitori si cârcei (CANT. IST. 203). GR. Dim. lindineâ (PP. MAR. INS. 471). ET. lat. lens, -dis, viat. -din îs. lineştc siehe linişte GR. Iingâreţ (1703 GCD) I. Adj. naschhaft. Au nu-i mâţa dobitocul cel mai Ungarei din toate? (SB1ERA POV. 247). II. S. m. Speichellecker M. Unii dulăi., măgulitori, lin-gariţi domneşti (.TIP. OP. 27). Epitropii politici ... îngărduiţi de clici şi de lingariţi (JIP. R. 51). ET. zu a Unge, lingări. Ungari Präs, -resc (1683 DOS.) I. V. tr. jdm. schmeicheln. (Împăratul) începu a-l lingăii (pe sfânt) cu cuvinte măgulicioase (DOS. VS. Dech. 15; 221). - Vgl. a linguşi. II. V. intr. lecken, schlecken. III. a. se lingări sich cinschmcicheln. Când Jemeia e frumoasă ... Câte vorbe ea vorbeşte, Cu toate se lingăreşte (BIBIC. 177) ET. zu a Unge. lingăriciune (t) PI. -ciüni S. f. (1683 DOS.) Schmeichelei F. Cu măgulituri şi cu lingăriciuni (DOS. VS. Noe. 25; 168b). ET. a lingări. lingăritură (t) PI. -türi S. f. (1683 DOS.) Schmeicheln N., Schmeichelei F. - Vgl. linguşire. împăratul ... vru să (o) ispitească iarăşi cu măguliciuni şi cu Ungărituri (DOS. VS. Noe. 25; 168a). ET. a lingări. lingător Adj. (1683 DOS. VS. Dech. 10; 208b) 1. leckend, schleckend. 602 lingureâ 2. schmeichelnd. - Auch substantiv. ET. a Unge. Ungau PI. -găi S. m. (1818 BUDAI-DEL.) 1. Vielfraß. 2. Schmeichler, Speichellecker, Schmarotzer M. Unul din acel lingăi, nătângi şi morocănoşi de ardeleni (OD. PS. 148). Un lingău al aristocraţiei, altfel om de spirit (SLAVICI, CLV, 355). ET . zu a. linge. SG. ALRSN V,K. 1252. linge Präs, ling V. tr. (16. Jh. PS. SCH. 71,9) (ab-, auf)lecken. Câinele Balaban ... se puse a-i linge mâna (I. NGR., CL VII, 49). Să va vărsa sângele tău şi-l vor linge câinii (MĂRG.2153a). Un linge-talgere, un linge-hlide ein Schmarotzer. Linge unde a scuipat (Redensart) er greift gierig nach dem, was er früher verschmäht hat. A umbla cu mâna în miere şi a nu-şi Unge degetele nu se poate u. ähnl. (Sprw.) wer wird sich eine gute Gelegenheit nicht zunutze machen? GR. Imper, linge; Perf. linséi; Part. Uns; Ger. Ungând; Verba ladj. lingător. ET. lat. Jingo, -ère. SG. ALR II/I, MN6909, 14. lingoare PI. -gôri S. f. (16. Jh. PS. SCH. 40, 4) LV. u. arom. 1. Siechtum N., Krankheit F. Domnul ajută în patul lângoriei (ksi. bolézni.) lui (CORESI PS? 75b; Ps 40, 3). 2. veralt. u. fam. ugs.: Nervenfieber N., Typhus M. L-au apucat nişte friguri cu lângoare (DOS. VS. Oct. 18; 72b). Mânca soldaţii slănină crudă... şi bea apă rece ... şi i-au lovit Lingoarea (DION., TEZ. II, 183). Tare eşti galben la faţă... zise grefierul cătră. Titirez ce ... părea că acum s-a sculat de pe o lungoare de patruzeci de zile (I. NGR., CL IV, 348). 3. in Pflanzennamen: iarbă de lungoare Lauchhederich M. (Sisymbrium alliaria; FUSS), buruiana lângorii Liebstöckel M. (Levesticum; FUSS), floare, iarbă, rădăcină de lungoare Friedlos, Gilbweiderich M. (Lysimachia vulg.; BR.). 4. LM. bisw. Schmachten N. Toate zilele tale se vor petrece în lângori amoroase (C. NGR. 227). GR. lângoare, lungoare. ET. lat. languor, -öris; Bdtg. 4 nach frz. langueur. SG. ALR I/I, K. 121; II/I, MN 4167, 54. lingui etc. siehe linguşi etc. lingurar (um 1670 ANON. CAR.) I. S. m. Löffelmacher M. Ehern. Bez. für Zigeuner, die sich mit der Anfertigung von Holzwaren beschäftigten. Un ţigan ... Nu ursar ori lingurar, Ci de cei ce şed prin sate (SPER. AN. 1892 I, 65). TI. PI. -râre S. n. Löffelbord, -brett N. ET. lingură. lingură PI. linguri S. f. (1570 CORESI LJT. 40b) 1. Löffel M., bestehend aus Schale (găvan) u. Stiel (coadă). O lingură de masă ein Eßlöffel; o linguriţă (de cafea) ein Kaffee-, Teelöffel; o lingură de apă ein Löffel Wasser; o lingură cin Löffel voll. Îngerul... reteză cele două capete (ale balaurului) cum albea o lingură de apă (POMP., CL IX, 188) als ob es ein Kinderspiel wäre. Piatra (morii) a sfârşit, de dumicai boabele, şi pe lingura veş căi nu se mai prelinge faină (UR. LEG. 83) Ausflußrinne der Zarge. Cu lingura löffelweise. Vodă de acum e putred de bogat, mănâncă banii cu lingura (GHIB. BV. 35) er weiß nicht, was er mit dem Geld tun soll. Avem noi avere ca să mănânci galbenii cu lingura (SEV. POV. 201, die Eltern zum Sohn) wir sind unermeßlich reich. L-aş sorbi (bea) înlr-o lingură de apă ich möchte ihn (vor Liebe etc.) auffressen, iron.: ich möchte ihn erwürgen: Ii venea flăcăului, de drag, să o soarbă într-o lingură de apă (ISP. LEG.2 35). Cu tine (mama soacră) îipâne caldă, dar pe mine rn-ar sorbi într-o lingură de apă (NĂD. NUV. II, 127; die Frau zum Gatten). A pune cuiva lingura în brâu jdm. (der zu spät zu Tisch kommt ctc.) erklären, daß es nichts zu essen gibt: Când sä ne deie bucate, giupânu bucătar ne spânzură lingurile la brâu şi se duce la primblare (AL. OP. I, 40). Cu lingura îţi dă să mănânci şi cu coada îţi scoate ochii u. ähnl. (Sprw. von einem Heuchler). Cu o lingură de miere mai midte muşte prinzi decât cu o bucată de otel (Sprw.) mit Speck fängt man Mäuse. Vgl. a băga I. 1. 2. Löffelbohrcr M. der Stellmacher, Böttcher etc. 3. lingurapopei Haselwurz F. (Asaram; D.) Osterluzei F. (Aristolochia; PANŢU). GR. TR. bisw. liungură (VICIU). - Dim. linguriţă, lingurâţă (B.); Augm. linguroi S. n., PI. -roäie. ET. lat. ITngTüa. SG. ALR II/I, K. 241; SN I, K. 171, 174; II, K. 419, 569; IV, K. 1047. lingureâ PI. -rele S. f. (1827 CHIRIACOPUL 27) 1. Schwertfortsatz M. des Brustbeins, im weit. Sinn Herzgrube, Magengegend F. O să-l doară lingureaua pieptului; stă aplecat ceasuri întregi pe caret (GION. PORTR. 111). Da rău mă line la lingurică; merg să iau un rachiu (NĂD. NUV. I, 172) ich habe heftige Herzschmerzen; vgl. inimă 2. Când mi-aduc aminte de traiul tău ... m-apucă doru-n furca pieptului, la lingureâ (JIP. OP. 66). GR. MOLD. lingurică, PI. -rele; TR. OLT. BESS. linguriţă, PI. -riţe, ferner lingurice (PAMF.). 2. lingureâ Löffelkraut N. (Cochlearia; POEN.). 3. Kaulquappe F. ET. Dim. von lingură. SG. ALR W\, MN 2201, 36; SN III, K. 731. 603 linguriţă linguriţă PI. -riţe S. f. (1825 B.) 1. Kaffee-, Teelöffel M. 2. linguriţa zânei Art Pilz: Fomes Lucidus Fr. (PANŢU). 3. Schwertfortsatz M. des Brustbeins, vgl. lingurea. ET. lingură. linguşeală PI. -şeii S. f. (1652 ÎNDR.) Schmeichelei F. Să vază cândai cioară se va fi îndemnai fala după multe linguşale si făgăduiale ce-i va fii făgăduit (bărbatul) (ÎNDR. 255). Tu umbli cu linguşeli trei. fele de cini ca să înşeli (TEOD. PP. 106). ET. a linguşi. linguşi Präs, -şese V. tr. (um 1670 ANON. CAR.) jdm. schmeicheln. Chemam linguşind (xolaxenoav) pre fiii ţiitorilor meale (BIBLIA 1688 Ib 19, 17). Cei mari... fac mese mari, cheltuiesc, Chem oaspeţi ce-i linguşesc (MUMUL., GCR II, 248). - Jetzt nur pcj., sonst a măguli: Ca nişte câini de casă cari să linguşăsc pre lângă stăpânul lor (MS. 18. Jh., GCR II, 84). GR. lingoşa (B.), lingui (ANON. CAR.). ET. zii a linge. SG. ALR SN V,K. 1252. linguşire PI. -şiri S. f. (1703 GCD) Schmeichelei F. ET. a linguşi. linguşit Adj. (1705 CANT. IST. 52) geschmeichelt. - Neg. nelinguşit. ET. a linguşi. linguşitor Adj. (um 1670 ANON. CAR.) schmeichlerisch. (Şarpele) avea rai linguşitor (AL. PP. 216) schmeichlerische Sprache. GR. linguitor (ANON. CAR.). ET. a linguşi. SG. ALR SN V, K. 1252. linguşitură PI. -turi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Schmeichelei F. GR. linguitură (ANON. CAR.). ET. a linguşi. lini Präs, mă -nesc (1640 CEASLOV 61) LV. sich beruhigen, ruhig werden. ET. lin3. liniă Präs, -niez (1825 B.) liniieren. ET. linie, nach frz. ligner, dt. liniieren. linie PI. linii S. f. (um 1710 NEC. COSTIN.) 1. Linie F. Din pedestrimea Moscului, numai o linie ... care cu neprietenul război au arătat (NEC. COSTIN, LET.2 II, 61) eine Truppenabteilung, ein Armeekorps. Domnul să fie ales ... din leniea şi neamul domnesc (DION., TEZ. II, 165) Geschlechtslinie.-Als Längen- maß chem.: MUNT, zehnter Teil von deget - 0,00246 m, MOLD, zwölfter Teil palmac - 0,0029 m. 2. Lineal N. Ca să scriem pe placă, avem trebuinţă de condeiul de piatră şi de linie (OD.-SL. 37). 3. Einstellung, Haltung F. 4. Leitung F. GR. ugs.: lenie. - Dim. linioâră, lin iii ţă. ET. mittclb. lat. Unea. SG. ALR SN I, K. 4. linie (t) S. f. (1581 CORESIOMIL, DENS. IST. II, 208) Ruhe, Stille F. ET. lin3. linişte S. f. (1643 VARL. CAZ.21, 36b) Stille, Ruhe. Şi au poruncit viforului şi au stătut întru linişte (PSALT. RÂMN. 106, 29). Liniştea sfântă a codrului (VLAH. RP. 85). In liniştea nopţii, Jiul vuieşte mai tare (VLAH. RP. 100). Pofta răsplătirii... nu lasă să trăiască cineva nenorocit şi cu linişte (MS. 1713, GCR II, 6) die Rachsucht läßt nicht in Frieden leben. - Neg. nelinişte Unruhe F. GR. LV bisw. Uneşte. ET. Um3. linişti Präs, -tesc (1793 I. VĂCĂR.) I. V. tr. beruhigen, besänftigen, lindern. II. a se linişti sich beruhigen, ruhig werden. Până a nu se înlinişti mai sus zisele turburări (I. VĂCAR. I. I. O., TEZ.’II, 278). GR. (t) înlinişti (DOC. 1813, TEZ. ff, 355; I. VĂCĂR., TEZ. II, 286). ET. linişte. liniştire S. f. (1820 BELD. N. P. II, 9) Beruhigung, Linderung F. ET. a linişti. liniştit (1793 I. VĂCĂR. I. I. O., TEZ. II, 274) 1. Adj. ruhig, still. II. Adv. in Ruhe. Dacă vrei să trăieşti liniştit, să nu vezi, să nu auzi, să taci (PANN PV. 18801, 15). - Neg. neliniştii unruhig, beunruhigt. GR. (t) înliniştit (I. VĂCĂR.). ET. a linişti. SG. ALR SN III, K. 828. liniştitor Adj. (1703 GCD) beruhigend. ET. a linişti. linitör Adj. (1632 EUSTR. PRAV. 13a) LV. 1. beruhigend. 2. sanftmütig. ET. a lini. lins Adj. (um 1670 ANON. CAR.) 1. ab-, ausgelcckt. 604 lipcan 2. vom Flaar: glatt. Un tânăr nalt şi uscăcios cu părul lins (GANE, CL IV, 108). ET. a linge. linte S. f. (1581/2 PO2 85; Gn 25, 34) 1. Kollektiv: a) Linsen (Ervum). Un bob, fir de linte eine Linse. Şi Iacov dete lui Isafipâine şi fiertură de linte (BIBLIA Gn 25, 34). Paiele liniei sunt atâta de hrănitoare vitelor, ca şi fânul (ION. CAL. 25). Lui Sandu prinseră a-i curge lacrămile mari cât lintea (RĂDUL. RUST. 11, 206) erbsengroße Tränen. - b) lintea prutului (POL.), linte albă (D.) Platterbse F. (Lathyms). - c) linte neagră Waldcrbsc F. (Orobus niger; BR.) - d) linte sălbatică (FUSS), lintea broaştei, lintiţă (BR.), linte broştească, de baltă (PANŢU) Wasserlinse F. (Lemna). 2. PI. lin ţi ugs.: verkapselte Trichinen. Când în scurgere de 8 zile la porci se vor arăta linii (COD. CAL. § 1242). 3. In Zusammensetzungen, wie a) fringe-linte (Z. III, 596) Geizhals M. - b) vinde-linte (Z. IX, 485) Hochstapler M. - c) spală-linte (Z. III, 596) Schwätzer M. GR. Gen./Dat. lintei. - Dim. lintiţă, linlişoâră, PI. -tiţe, -şoăre. ET. lat. lens, -tis. SG. ALR SN III, K. 832. lintiröi siehe volin tir. lintişoâră etc. siehe linte GR. linţoliu PI. -ţolii S. n. (1848 NEGUL.) poet.: Leichentuch N. ET. frz. linceul, it. lenzuolo. linx PI. lineşi S. m. (um 1805 ŞINCAIN. 54) Luchs M. (Felis lynx). ET. gr./lat. lynx. liochiu (t) Adj. (DOC. 1792) vom Schuhwerk: rot. Cizme voiniceşti liochii (DOC. 1792, Ş. INFL. I, 238). O pereche de iminei liochii (DOC. 1821, Ş. INFL. I, 238). ET. türk, liik (boya). liopciotleândură (t) (x) S. f. (1873 AL.) ehern, verächtl.: Lakai M., der hinten auf dem Kutschentritt steht. Din liopciofleandură, ciocoi de coada trăsurii, am ajuns hop-ciocoi, vatav de ogtAadă (AL., CL VII, 366). ET. scherzhafte Bildung von AL. aus liopl, ciocoi u. fleandură. liotă S. f. (1872 ISP.) MUNT. fam.: Schar F., Schwarm M. Liota aia de copii ... îi ieşea înainte şi îi cerea pâine (ISP. LEG.11,132). O liotă de câini tărcaţi, cu cozile ca nişte prolapi (ZAMF. NUV. 65). Ştefan Vodă când sosea cu oastea, cu liota (TEOD. PP. 502). GR. leâolă (ISP., CLXII, 180). ET. unbek; vgl. mhdt. liute „Leute”. lip S. n. (1835 DRAGII. R. 90) MOLD, fettiger, klebriger Schmutz. Făceam ... toate încercările de a ne spăla de slirnul, lipul şi murdăria de pe noi şi de pe haine (GAZ. SĂT. XIV, 370). însurat îi trebuie la vremea asta? nu se vede că-i cu lipul după urechi (GHIB. BV. 32) merkt er nicht, daß er noch feucht hinter den Ohren ist? GR. lep (MAR. ÎNM. 48). ET. ukr. Up < asl. lepü. SG. ALRI/I, K. 131; II/I, IC. 121. lipa-lipa! Interj. (1847 PANN) ahmt Schlurfen nach: schlipp, schlapp! Intr-un papuc ş-o opincă, Lipa, lipa nea Stănică (PANN, Z. III, 274). ET. onomatopoet. lipan1 siche lipcan. lipän2 PL -peni S. m. (um 1670 ANON. CAR.) (Flußfisch): Äsche F. (Salmo thymalus). Păstrăvi, losloţe şi lipeni (CANT. SCRIS. 49). GR. lipean (H. XII, 301). - Dim. lipănâş. ET. vgl. n. slov. tschech. lipan, serb. Upen, poln. lipien, magy. lepeny etc. lipan3 S. m. (1825 B.) 1. Klette F. (Lappa maior). Vrejurile de dovleci... acoperând gardurile cu foi ţăpoase şi mai late ca foile de lipan (DEL. S. 54). Cu un lipan mare la cap înfăşurat (ALEXANDRESCU, CIH.) mit einem großen Klettenblatt. GR. lipean (B.). 2. Königskerze F. (Verbascum thapsus; B.). ET. vgl. mlat. lappa, lappathum, poln. lopian, lopuch etc., evtl. an a lipi angelehnt. lipăi Präs, -păiesc V. intr. (1868 BARC.) schlurfen, latschen, schlappen. Mi-aş fi auzit tălpile lipăindpe scânduri (VLAH. NUV. 125). ET. onomatopoet, vgl. lipa-lipa! lipcan S. m. (1626 BGL) 1. Lipcan, ehem.: Tatarenstamm, der aus Litauen nach dem Distrikt Hotin in Bessarabien übersiedelt war. Daraus rekrutierten die Türken ihre Depeschenkuriere. Intr-această vară au mai venit câteva steaguri leşeşti, lipcani şi căzaci (MUŞTE, LET.2 III, 43). Daher: 2. Kurier M. Toţi carii vor îmbla cu olacuri, turci, boieri, boierinaşi, târgoveţi de Huşi, copii din casă, lipcani, armaşi, cămăraşi şi alţii (DOC. 1750, MELH. CFI. 62). Doi lipcani de olac se trămiseră cu această veste banului şi vătafului Neaga (ODOB. MV. 1896, 27). Aştept din ceas în ceas să pice lipcanul cu ţidula paşei de la Rusciuc (GHICA, CL XIX, 297) ich erwarte jeden Augenblick den Boten. (împăratul) ne Irämise pe noi, Şase lipcani, Călări pe şase jugani (TEOD. PP. 174, Hochzcitrede). 605 lipea GR. zu 2. auch lipan (FUND. BASME ] 16; SEV. NUNTA 110), PI. lipeni (MAR. NUNTA 468). ET. türk, lipkan (LOKOTSCH 1324). lipea Adv. (1645 BGL) MOLD. fam.: wie angeklebl, angeheftet. Intr-o zi trecând (Nicu) de la canţelarie, se ţinu lipea de el Priiteanu, scriitor la aceiaşi masă (NĂD. NUV. I, 105) wich ihm P ... nicht von der Scite. El au rămas totuna lipcă cu ochii pe carte (SBIERA POV. 153) er saß unbewegt. Şezi lipcă unde te duci (CREANGĂ, CL XV, 5) du sitzt den Leuten, die du besuchst, auf dem Elals. El se făcuse lipcă pe pământ într-un colţişor (BOGD. POV. 100) er hatte sich ... platt auf den Boden gelegt. GR. litcci(C. NGR. 230). TOPON. Lipea (1654 BGL). ET. zu slav. lepiti „kleben”, vgl. bulg. lepka „Klebkraut” (Galium aparine), serb. lepak, Gen. lepka „Mistel, Vogelleim”. lipeâlă PI. -peli S. f. (1703 GCD) (Lehm-) Bewurf, Putz M. Mătrăguna răsărită... în lipiala casi şi-n grădina ţări noastre (JIP. OP. 72). ET. a lipi. lipeân1 siehe lipan3. lipeân2 siehe lipan2. lipi Präs, -pese (16. Jh. PS. SCEI.) I. V. tr. (an-, auf-, zu-)klcben, c. de, pe c. etw. an, auf etw. kleben, heften, cu c. mit etw. be-, ver-, zusammenkleben, fig.: de c. fest an etw. heften, dicht daran legen. Şi lu o împăratul scrisoarea aceasta şi ...o lipi în poarta polăţii lui (FL. DAR., GCR I, 342). A lipi. o casă cu humă, cu baligă ein Haus mit Lehm, Kuhmist bewerfen, verputzen. I-am lipit o palmă ich hatte ihm eine Ohrfeige gegeben. Mesele fură dale într-o parte, scaunele lipite de perete (XEN. BR. 25) die Stühle dicht an die Wand gestellt. Şi au luoatŞtefan Vodă... ţinutulPutnii şi l-au lipit de Moldova (URECHE, LET.11, 128) und hat es der Moldau einverleibt. Mai apoi lipi de sine Ieşi de-i erau şi de sfat şi de a batere halca (URECHE, LET.2 1, 223) zog er Polen in seine Nähe, umgab er sich mit Polen. II. a se lipi de c. sich an etw. heften, daran haften bleiben, sich dicht daran legen, drängen, fig.: sich an etw. hängen, de cn. sieh an jdn. eng anschließen. Se leapescä-se limba me de pârâtul mieu, se nu pome-ni-voiu tire (PS. SCH. 136, 6). Şi au ieşit Ion Vodă den tabără cu 300 de moldoveni şi s-au lipit de balta Cahiil (NEC. COST1N, LET.21,462) und rückte dicht an den Kahul-Sec heran. Puţini dintre boieri se lipiseră de dânsul (UR. LEG. 143) hingen ihm an. Să nu se cumva lepede despre dânsul (Bogdan Vodă) şi să se lipească de Ieşi (URECHE, LET.21, 223) um sich nicht von ihm loszusagen und zu den Polen überzugehen. Cine se spală cu scăldătură de gâscă, nu se mai lipeşte nici o boală de el (LEON ZOOL. 24) der ist gegen jede Krankheit gefeit. Geaba, beau, geaba mănânc ... Cumpăr pâine şi măsline şi nu se lipesc de mine (BIBIC. 116). Dacă o asemenea ambiţiune nu se lipeşte astăzi de mine, cauza este că... (CHICA 146) mir ... nichts anhaben kann, mir ... fern liegt. Nu se lipea nici un lucru de dânsul (CL XVI, 263) er ging jeder Arbeit aus dem Weg, war jeder Arbeit abhold. - Mă lipesc de foame (B.) ich vergehe vor Hunger. GR. LV. (um 1600) lepi. ET. lcsl. lepiti. SGALR IEI, MN 3786, 116; K. 239; SN II, K. 536; V, K. 1508. lipic siche lipici GR. lipici S. n. (1840 POEN. I, 255) 1. ugs.: Liebreiz M., Anziehungskraft F., Sex-Appeal M. Sultănica, când luă seama că Drăgan are lipici (DEL. S. 26) daß D. sie unwiderstehlich anzog. La ţară, şi fata şi flăcăul şi unchiaşu pare că-ţi îndeasă... mai curat lipiciu (JIP. OP. 36) die Anziehungskraft scheint auf dem Land ... größer zu sein. Vorba ei era vorbă cu lipici (ISP. BSG. 8) übten einen Zauber auf die Zuhörer aus. Fosl-ai, leleo, cu lipici Ş-ai rămas cu fiigi-de-aici. (AL. PP. 338) einst zogst du die Männer an. 2. leidenschaftliche Liebe: a prinde lipici sich verlieben. Fata împăratului... cum avea gândul lot la dânsul, se temea foarte să nu dobândescă lipici (FUND. 61). 3. als Pflanzenname: MUNT. Spitzklette F. (Xanthium spinosa) u. Flachsseide F. (Cuscuta; BR.); Igelsame M. (Echinospermum), Klebkraut N. (Galium aparine), Pechnelke F. (Lychnis viscaria) u. LeimkrautN. (Silene; PANŢU). 4. Klebstoff M. GR. in Bdtg. 1. lipic (AL. PP. 315, im Reim). ET. a lipi; Suff, wie in gâdilici, tremurici etc. lipicios (1703 GCD) 1. Adj. 1. klebrig, haftend. Cine lipicioase şi urduroase melciurile (guziului) a pipăi să norociia (CANT. IST. 88). Până ... vei vedea că se face zeama lipicioasă (DRĂGH. REŢ. 29) zäh. 2. veralt. von Krankheiten: ansteckend. Această boală este atâta de lipicioasă. încât oamenii mai mult se tem de dânsa decât de ciumă (CANT. DESCR. 7). 3. liebreizend, anmutig. Ce folos de chip frumos dacă nu e lipicios (PP. MAR. NUNTA 33). II. lipicioâsă S. f. 1. Scharfkraut, Schlangenäuglein N. (Asperugo; BR.). 2. Klebkraut N. (Galium aparine; PANŢU). 3. Pechnelke F. (Lychnis viscaria; BR.). 4. Leimkraut N. (Silene; BR.). 606 lipsea nie ET. a lipi.. SG. ALR SN III, K. 821; V, K. 1508. lipie (1581/2 PO2 277; Ex 29, 23) I. S. f. (Fladen-) Brot N. Cine-mi aducea lipie caldă de la târg? (JIP. OP. 41). II. S. n. lipiu kleines rundes Brot. GR. lipiny (ANON. CAR.). ET. vgl. serb. lepinja, tschech. lepenj, magy. lepeny. SG. ALR SN IV, K. 1075, 1077. lipiscât (t) S. n. (1868 BARC.) Stoffart F. Cu şalvari de lipiscât, Cinci galbeni cotul a dal (BUR. CAL. 174). ET. türk, lepiska „Leipziger Seide”. lipit (1581 CORESI) 1. Adj. 1. zusammen-, an-, zu-, aufgeklebt, -geleimt. 2. dicht, eng zusammenstellend. Femeile... îndrugând mai una, mai alta, să le treacă, vremea lipite pământului (DEL. S. 56) während sic so am Boden kauerten. Să nu avem inemci lipită la comoara peritoare aicea pre pământ (CORESI OMIL., GCR 1,23) hängen wir unser Herz, nicht an ... Dusă pe gânduri, cu tâmpla lipită de stâlpul cerdacului (VLAH. NUV. 87) die Schläfe an ... gepreßt. 3. als Steigerung: sărac lipit, lipit, pământului, bettelarm, arm wie eine Kirchenmaus: lipit de foame ausgehungert. El era sărac lipit de n-avea după ce bea. apă (ISP. LEG.11,49). Acum era lipit pământului şi trăia de azi pe mâine (XEN. BR. 27). Era. şi lipit de foame şi gătase merindea (RETEG. POV. II, 49) II. S. n. 1. Kleben N. 2. Verputzen N. ET. a lipi. SG. ALR SN III, K. 821. lipitoare PI -töri S. f. (1637 PU I, 439) 1. Kurzfangsperber M. (Astur brevipes; MAR.). 2. Blutegel M. (Hirudo); fig.: Blutsauger M. A pune lipitori cuiva jdm. Blutegel ansetzen. Lipitoarea.până nu cade, nu zice: ajunge (GOLESCU, Z. I, 508). 3. Feldwaldmeister M. (Asperula arvensis) u. Färberwaldmeister (A. tinctoria; FUSS). ET. a lipi. lipitură PI. -türi S. f. (1634 PU I, 346) 1. ugs.: Alpdrücken N., nach dem Volksglauben vom Alp (zburător) verursacht. Din astfel de vise să poate căpăta lipitură (ION. SUP. 44). 2. Bewurf, Verputz M. începu să dărâme lipitura coşcovită a peretelui (RĂDUL. RUST. II, 248). 3. Kleben N. (B.). ET. a lipi. lipiu siehe lepie. lipsă PI. lipsuri S. f. (16. Jh. PS. SCH., Nachwort) 1. Fehlen N., Abwesenheit F., Mangel, Fehler M. (de c. an etw.). Când mădularile buiguiesc, lipsa criirilor arată (CANT. IST. 200). Din lipsa unui cui. se pierde carul (Z. V, 129) wenn cin Nagel fehlt. E lipsă de bani în casă es fehlt Geld in der Kasse. Pentru lipsa vaselor a trece (Niprul.) nu au putut (gheneralul) (NEC. COSTIN, LET.2 II, 62) aus Mangel an Schiffen. Legislaţia şi exploatarea pădurilor e plină de lipsuri (CL XIII, 361). Nici un col lipsă. (BIBLIA 1688 Ez 42, 3) es fehlte keine Elle. Marja lipsă nach Zahl, Maß od. Gewicht mangelhafte, schlecht gezählte, gemessene, gewogene Ware. Pentru, brutar, idealul libertăţii ar fi dreptul de a impune consumatorilor pâine lipsă la dram (GHICA SCRIS. 196) zu leicht gewogenes Brot. Negustori... care-nşel şi lipsă vând (PANN, CL V, 362) zu leichte Ware. în lipsa altor dovezi in Ermangelung anderer Beweise. în lipsa mea in, während meiner Abwesenheit. Veralt.: a fost condamnat în lipsă er wurde in contumaciam verurteilt. 2. fam.: mai bine lipsă (de) ...! fern sei von mir!, Gott bewahre mich vor ... ! Te văz că ai scule, dară lipsă de aşa bogăţii (ISP. LEG.2 396). De când citeşti aceste ... pagini... ai zis mii de ori până acum: Lipsă-mi de asemenea critic (OD. PS. 38). 3. Mangel M., Not, Entbehrung F. De pâine multe locuri duceau lipsă (NECULCE, LET.2 II, 387) an Getreide litten viele Gegenden Mangel. Cine nu. adună la tinereţe, e în lipsă la. bătrâneţe (Z. II, 771). Anii de frământare şi de lipsuri a unei copilării mişte (VLAH. V. 48) Jahre voller Kampf und Entbehrung. 4. TR. BAN. am, mi-e lipsă, de c. ich habe etw. nötig, brauche etw.; c. e de lipsă etw. ist nötig, notwendig. D-lui le ştie toate şi n-are lipsă de învăţătura nimănuia (POP. NUV. 56). Nu cheltui pre lucru ca acela pre (de) care n-ai nice o lipsă (CĂR. PRE. SC., CCR 131). E de lipsă, ca să te dau morţii (BAR. HAL. III, 35). Pe când va fi de lipsă, (pieile) vorji gata (POP. NUV. 47). Să facă toate pregătirile de lipsă la o nuntă (CAT. POV. I, 110) alle ... nötigen Vorbereitungen. ET. Postverbal von a lipsi, wie dovadă von a dovedi etc. SG. ALR SN I, K. 94. lipscan (1728 RADU POP., MAG. IST. IV, 165) veralt.: I. S. m. Konfektions-, Kurzwarenhändler M. GR. lipit-, lipţcan; S. f. lipscăneâsă, lipscănoâică. II. lipscănoâice, S. f. PI. Mädchenauge N. (Coreopsis; PANŢU). ET. zu slav. Lipskü(mm. Lipsea) Leipzig. Kurzwaren wurden früher aus Leipzig importiert. lipscănie S. f. (1784 AA ist. 11/12, 636) veralt. 1. Konfektions-, Kurzwaren (PL). 2. Konfektions-, Kurzwarenhandel M., -geschäft N. Trecui... pe lângă osebite dughene.de liptcăniiproaste (RAL. SUV. 68). 607 lipscănimc GR. lipţcănie. ET. lipscan. lipscănimc S. f. (um 1820 Z1L. DOM. 352) veralt.: Konfektions-, Kurzwarcnhändler (PL). ET. lipscan. lipscănoâicc siehe lipscan II. lipsi Präs, -sesc (1481 LDSR 355) 1. V. tr. 1. pc. de c. jdm. etw. entziehen, nehmen, jdn. berauben. D-zeu ... pentru aceasta i-a lipsit de viată (DRĂGH. R. 37). Ficiorul... cere de la maghistral ca să nu fie lipsit de moştenire (MS. ca. 1830, GCR II, 359) daß er von der Erbschaft nicht ausgeschlossen werde. 2. entfernen. De vrei să aihi Măria ta odihnă ...pe Stavarald să lipseşti de lângă Măria ta (EN. COGĂLN., LET.2 m, 251). Să se pedepsească unii ca aceia după greşalele lor şi să se lipsească şi din slujbă (COD. EPS. Pentru zapcii 3). II. V. intr. 1. fehlen, mangeln. D-zeu este nemărginit, nespus, necuprins ... şi în scurt: nimic nu-i lipseşte (CRITIL, GCR II, 151). Nu vor lipsi domni şi împăraţi din seminţia Iudei (MS. 1760, GCR II, 70). - Ugs.: Asta ne-a mai lipsiţi das fehlte uns noch. Ii lipseşte o doagă kr ist verrückt, unzurechnungsfähig! Moldova că ne-au lipsit, Mai bine am fi murit (EN. COGĂLN., LET.2 III, 272) die Moldau fehlte uns gerade noch. Au lipsit de n-au luat domnia cât s-ar rumpe un păr (NECULCE, LET.2 II, 261) um ein Haar wäre er zum Fürsten ernannt worden. 2. de la c. von etw. fern bleiben, ausbleiben, abwesend sein. Nu lipsea niciodată de la biserică (XEN. BRAZI 137). Pentru nimic în lume nu ar fi lipsii o seară de la ghiurdum (XEN. BRAZI 172) für nichts in der Welt hätte er einen einzigen Abend ausfallcn lassen. Când lipsiră ele odată d-acasă, el intră şi luă aminte la toate (FUND. BASME 46). Boierul o lipsit vr-o patru ani din ţară (AL. OP. I, 558). Oameni... slabi de înger care la momentul chemării au lipsit de la datoria lor (GHICA XIX) die ... ihre Pflicht versäumten. Depre boierii cei de cinste şi cei mai de jos, sabia lui nu lipsia (URECHE, LET.21,225) sein Schwert verschonte die ... Bojaren nicht. Curând i-au lipsit vederile (C. NGR. 49) bald verlor er das Augenlicht. 3. veralt.: sich entfernen, fortziehen, -gehen. Cum au lipsit craiul şvezesc de lângă Racoţi (MIR. COSTIN, LET.21, 354) sobald ... R. verließ. Să cerea acel han ...să lipsească de supt împărăţia turcului (NECULCE, LET.2 II, 196) sich von der türkischen Herrschaft loszureißen. Numai deodatăprin cetăţi să aşeze moscalii oşteni... iară apoi să lipsească oastea moschicească (NECULCE, LET.2 II, 306) solie... abziehen. Au lipsit tiranii ţării (BELD. ETER. 117) fort sind die Tyrannen. Şi-au lipsit supărările cele multe ce jaceau latarii pământenilor (AXINTE, LET.2 Π, 132) es hörten auf. - Spez. a lipsi din slujbă vom Amt zurücktreten. Să lipsească Neculachi din capichehaielâcul Moldovei (EN. COGĂLN., LET.2 ΙΠ, 250). Să puie pe Gheorghe Vornicul domn şi să lipsească An ton ie Vodă (AMERAS, LET.2 III, 148). - Daher noch jetzt fam.: machen, daß man fortkommt. Lipsiţi amândouă. Să nu vă mai văd (AL., CL III, 275) fort mit euch beiden. 4. a lipsi a ... verfehlen, ermangeln, unterlassen zu ... Această este a noastră părere, pentru care după poruncă nu lipsirăm a o face cunoscută Măriei tale (DOC. 1815, TEZ. II, 393). Ei n-au lipsii a nu băga câte ceva zizanii (ÎNDR., GCR I, 158). 5. arom. me, n'lipseaşle ich habe etw. nötig, brauche es; lipseasle sä... ich muß ... Câtpăradz te lipsescu? (WEIG. AR. II, 16) wieviel Geld brauchst du? Ţi-s lipsea lăpuzle? (WEIG. AR. II, 16) wozu brauchst du die Socken? Puntea aista s-uă adară, Lipsia nor ma n 'ică să moară (GCR II. 278) um diese Brücke zu bauen, mußte die jüngere Schwägerin sterben. Nu lip-seaşte maltu si caftat (BOJ. 147) Sie brauchen keinen anderen zu suchen. III. a se lipsi 1. de c. auf etw. verzichten, etw. entbehren. Se lipsise amu mulţi, pământeni de vite pentru răul văcăritului (NEC. COSTIN, LET.2 II, 46). Acela care agonisise o avere ... nu se lipsea de un oarecare lux (BUZ. CUG. 76). 2. veralt.: Mangel, Not leiden. Şi cheltuind el toate... a început a se lipsi (EV. 1894 Lk 15, 14). ET. mgr. λείπω, Fut. λείψω. lipsire S. f. (1713 ANTIM PILDE) veralt.: 1. Mangel M. Lipsirea minţii ceii bune, ieste mai rea decât toate sărăciile (ANTIM, GCR II, 5). 2. Abwesenheit F. Lipsirea lui Ipsilanl din scaun (DION., TEZ. II, 206) die Abdankung Ypsilantis. -Neg. nelipsire. ET. a lipsi. lipsit (16. Jh. CV2 12a; Apg 20, 33) 1. dec. (einer Sache) ermangelnd, (sie) entbehrend. Nu pare lipsită de orice fundament această părere (CL XV, 73). Neplăcându-i ginerele, fiind cam lipsit de minte (AMIRAS, LET.2 HI, 105) geistesgestört. E lipsită (AL., CL III, 272) sie ist von Sinnen. 2. notleidend, bedürftig. Sprijinind... cel mai tare şi mai avut pre cel slab şi mai lipsit (LITURGHIE 1702, GCR I, 344). - Neg. (meist adverbicll) nelipsit unbedingt. Femeile ce nu au lapte ... în toată vremea o mănâncă (ciorba) nelipsit (MAR. NAŞT. 147) ohne Unterlaß. ET. a lipsi. lipţcăn etc. siehe lipscan etc. 608 litrosi liră1 PI. lire S. f. (1 827 UN) Lira F. (Münze), spez. liră (turcească) türkisches Pfund (Lira turca). Cine-mi zice: puiul vine, Are o'liră de la mine (PP. GCR II, 310). GR. rtlă (JIP. OP. 58). ET. it. lira; vgl. türk. lira. liră2 S. f. (um 1770 UN) Lyra F. ET. gr./lat. lyra. liric Adj. (1703 GCD) lyrisch. - Auch substantiv. ET. gr./lat. lyricus. listă1 (t) S. f. (1683 DOS. LIT.2 51a) (Buch-, Papicr-)Blatt. ET. asl. listă. listă2 PI. liste S. f. (1854 BAR. MUNT. II, 550) Liste F., Verzeichnis N. ET. frz. liste, dl. Liste. lişiţă PI. lişiţc S. f. (1703 GCD) 1. Wasser-, Bleßhuhn N. (Fulica atra). Leşiţele speriate se da afund şi se ascundeau în stuful şi în papura de pe mal (ODOB. D. CIL 1886, 41). în trestii... ţipau lişiţele şi găinuşele (SAD. POV. 188). 2. MUNT. Sprieße, Spreiße F., wofür MOLD, gemăi-nare (s. d.). GR. Ieşită, lişeţă. ET. vgl. bulg. liska, ukr. lysucha, aber auch leah, leaşiţă, in der Volksetymologie also „polnische Ente”; zu 2. vgl. serb. lisica. lişmân PI. -mâni S. m. (1834 DRĂGH.) Oberhirt M. La un cârd de boi... trebuiesc trei oameni, din care un lişman cu bună ştiinţă (DRĂGH. IC. 18). ET. poln. liezman, ukr. li eman. listai (1877 CREANGĂ) 1. Adv. geradezu, rein. Omul roş ... e listai dracul în picioare (CREANGĂ, CL XI, 192). Poale nu sunteţi (ţigani); dar de gură, curat lăieşi liştciv (NĂD. NUV. II, 123). II. Adj. 1. rein, echt. 2. TR. v. Eis.: glänzend. 3. triefend. GR. listav, liştov, liştav. ET. un bele. SG. ALRSNI, K. 123. litanie PI. -tânii S. f. (1683 DOS.) Litanei F., Bittgesang M. Când punea năsălia gios de jacea litanie sfintei pre la toate besecireci (DOS. VS. Ian. 24; 31b).' ET. lcsl. lilanija < gr. iUxavia. litâvră (t) PI. -tâvre S. f. (um 1710 NEC. COSTIN) Pauke F. Puşti şi steaguri şi litavre (NEC. COSTIN, LET.2 II, 61). 4 litavre (NEC. COSTIN, LET. 2II, 64). ET. russ. litavra, poln. litawry. litcă siehe lipcă. literar Adj. (1833 AA ist. 11/29, 218) literarisch. Limbă, literară Schrift-, Hochsprache. ET. nach frz. littéraire. literat PI. -râţi S. m. (um 1812 ŞINCAIIIR. I, 521) Literat, Schriftsteller Μ. ET. n. lat. litteratus. literatură PI. -tiiri S. f. (1814 AA lit. 11/14, 344) 1. Literatur F., Schrifttum N. Literatură populară Volksdichtung. 2. veralt.: Bildung F. ET. frz. littérature. literă S. f. PI. litere S. f. (1801 ACAT. III) Buchstabe M., Letter F. ET. n. lat. litiera. SG. ALR SN IV, K. 923,924. litfă siehe liftă. litie PI. litii S. f (1632 EUSTR. PRAV. 237) Litia F. 1. Fürbitte, die nach der Vesper oder Liturgie im Kirchenschiff gehalten wird, wobei die Mitfciemdcn brennende Kerzen tragen. Ieşind nainle cu mare şi-mpărătească litie (DOS. VS. Oct. 14; 65b, Sf. Paraschiva). Apoi toţi episcopii cu toată preuţimea îngenunchind fac litie asupra craiului (NEC. COSTIN, LET.2 1, 402). 2. Gebet im Narthex am Ende der Vesper vor Sonn-und Feiertagen, wobei Brot, Weizen, Wein und Öl geweiht werden. Während der Prozession der Zelebranten werden die Litiagesänge gesungen. 3. während der Litia geweihtes Brot. Am mai mâncat azi opt litii şi o colivă sadea. (BOGD. POV. 117). ET. gr. λιτή, lcsl. litja. litră PI. litreS. f. (1536 DERS) Maß u. Gewicht: 1. Litra F. à 100 dramuri (s. d.). Maria, luă o litră de mir... de unse picioarele lui Usus (VARL. CAZ.21, 87b). Un sac cu 300 de litre de plumb (DOS. VS. Oct. 24; 85b). 2. Litermaß N. Litra de pe poliţă (ŞEZ. I, 243). GR. Dim. litrâţă, PI. litniţe; Augm. li (roi, PI. -troâie (JIP. OP. 159).’ ET. ngr. λίτρα. SG. ALR II/I, MN 3910, 142; SN II, K. 460; IV, K. 1024, 1029. litrosi Präs, -sésc V. tr. (1722 CANT.) (sich) befreien, erlösen (B.; POL.). D-zeu ... să-i trimită 609 litru agiutoriu carile să-l litrosească ...de suptfocul şi sabiia tătarâlor (CANT., OCR I, 361). ET. ngr. λυτρόνω. litru PI. litri S. m. (1841 POEN. II, 111) Liter M. GR. (t) PI. n. litruri. ET. frz. litre. SG.ALRSNIV, K. 1028, 1029, 1031, 1032. liturghie PI. -ghii S. f. (1564 CORESI CAZ. I, 1) Liturgie, Messe F. De va face acest păcat după ce să va. preoţi, ca să fie oprit de leturghie un an locma (Ş. TAINE 289). (Hristeci) se aşeza... lângă dascăl şi cânta împreună cu acesta în tot timpul leturghiei pe glasul al şeaptelea (XEN. BRAZI 137). GR. leturghie, (t) letorghie. ET. ksl. liturgija, şerb. leturdjija < gr. λειτουργία, SG. ALR II/I, MN 2756, 98.' liturghisi Präs, -sesc V. intr. (1640 PRAV. GOV.) (das Hochamt) zelebrieren, Messe lesen. Preotul vânătoriiι ...3 luni sănii leturghisească (PRAV. GOV. 113b). Ce-a mai rămas (preotului) decât să liturghi-sească, să ispovăduiascăsi să împărtăşească (IANOV, CLV, 133). ET. ksl. liturgisati < gr. λειτουργώ, Fut. -γήσω. litiirgic Adj. (1697 LIT. 71b) liturgisch. GR. (t) -ghicesc. ET. gr./lat. liturgicus. liţă siehe lele. liţiân S. m. (1903 MAR. INS. 98) Bocksdorn N. (Lycium vulgare; PANŢU). ET. n. lat. Lycium. Iiubi (+) Präs, -besc V. tr. (16. Jh. PS. SCH.) lieben. Incinde-se cu cuvântul tău foarte, şi şerbul tău liubi-lu (PS. SCH. 118, 140). ET. ksl. ljubiti. liubit(t) Adj. (1418 DERS) ge-, beliebt. ANTHROPON. Şerban Liubitul (1418 DERS). ET. a Iiubi. liubov siehe libov. liude siehe lude. liuleâ siehe lulea. liuliu! Interj. (1892 MAR.) TR. MOLD, eia popeia!, in Wiegenliedern. Haide liuliu, puiule (MAR. NAŞT. 316). Hai liuliuţu, pui de peşte (MAR. NAŞT. 317). Haide liuliu, lulişorl (MAR. NAST. 319). Liui, liui, lini si iară Hui (MAR. NAST. 326). ET. onomatopoet., wie şerb. Iju, dt. veralt.: lullull (woraus lu!len) etc. livaS. f. (16. Jh. PS. SCH.) LV. Südwestwind M. Rădică austru din ceriu, şi aduse cu vărtute sa liva (PS. SCH. 77, 26). In pristaniştea Critului, ce căuta spre liva şi cătră horn (CV2 43b; Apg 27, 12). ET. ksl. liva. < gr. ÀûJj, Akk. ilißa. livadă PI. -vézi S. f. (1385 LDSR 329) 1. MUNT. TR. Wiese F. Deaca văzu acel câmp al livezii răcoros şi cu iarbă (MĂRG.2 236b). „Ce livede e asta? ” îl întrebam trecând prin nişte guşi de văi care mă îmbătau cu dulcele lor miros de fân proaspăt cosit (ODOB., CLIX, 21). 2. (de pomi) Obstgarten M. De ai poame în livadă, să-i trimitpuţântele (stareţulu) (MS. 1808, GCRII, 200). împrejur un rai de livadă, nuci înalţi stufoşi, salcâmi îndrăzneţi... stăpâneau împrejurimea (NĂD. NUV. 1,103). Mai bine... să luăm livedea dă pruni dă la ande hinicu Ghiorghie al nostru (JIP. OP. 147), GR. MUNT. livéde, MUNT. veralt. u. TR.: livade, PI. livăzi (B.), livadie (HMST.; POEN.). - Dim. livejuie (JIP. SUF. 174), livăziiicâ (SBEERAPOV. 217), livezeâ (DOS. VS. Dech. 24; 236b). ET. asl. livada. SG. ALR SN I, K. 6, 7, 122, 125, 140, 142. livân S. m. (16. Jh. PS. SCH. 71, 16) LV. Weihrauch(baum) M. Vgl. tămâie. Şi agiunsă (Alexandru) la un câmp fiumos şi mirosia ca zmirna şi ca livanul (MS. 1784, GCR II, 133). ET. ksl. livamî< gr. Mßavoc;. livăr PL livere S. n. (1857 POL.) BUCOV. MOLD. BESS. StechheberM., SaugrohrN. ET. russ. liver, poln. livar etc. SG. ALR M, MN 3936, 151. Iivărâr(t)S.m. (1858 RAL.) Drehleierspicler M. Un livărar şi un cimpoieş (RAL. SUV. 7). ET. livără. livără PI. livere S. f. (uni 1900 TIKTIN) Dreh-, Bettlerleier F. ET. schwerlich alb. Ursprungs (MEYER ALB. WB. 244), sondern wohl mittelb. gr. /lupa. livăzuică siehe livadă. livéj siehe leveş. livreâS. f. ( 1841 POEN. II, 112) Livrée F. laşul... strălucitor de trăsuri, livrele, toalete, uniforme aurite (RUSSO S. 29). ET. frz. livrée. 610 loc loâtră siehe lotru. loază PI. loaze S. f. (1588 DIR) 1. (Wein-) Rebe, Ranke F. 2 cupe de-argintu cu loaze poluile (DOC. 1588, HC I, 203). Şerpii, cariipintre frundze şi pintre loaze să vârâia (CANT. IST. 108). Loza vinului Din graiu le grăia (grâului şi busuiocului) (FR.-C. MOŢII 196). 2. MUNT. TR. fam.: Taugenichts, TunichtgutM. Suj'e-rind ruşini şi groază. Sub cumplirea multor loaze (I. VĂCĂR., PU III, 277). întâi să te întreb, loază- Câte râuri are Europa? (CARAGIALE, GAZ. SĂT. XIV, 479; der Lehrer zum Schüler). GR. loză (FR.-C.; POL.). ET. slav. loza. SG. ALRSN I, K. 196. lobdă siehe lodbă. lobidrâg S. m. (1884 H. IX, 70) OLT. Kapuzinerkresse F. (Tropaeolum majus; PANŢU). GR. lobizdrag, lupi(z)drag. ET. şerb. Ijubidrag. lobodă PI. lobode S. f. (uni 1670 ANON. CAR.) Wildspinat M., Melde F. (Artriplex). Ştirul şi loboda, sunt două verdeţuri cari vin pe la. începutul verii (MANOL. IG. ŢĂR. 287). Se plimbă ca vodă prin lobodă sorglos dahinschlendem. Frunză verde lobodă, Gura lumi-i slobodă mögen die Leute reden, was sie wollen. ET. asl. loboda. lobonţ (t) S. m. (um 1815 BUDAI-DEL. T. V. 36) Spottname, mit dem die Aufständischen unter Thököly u. Rakoczy die Anhänger der Regierung bezeichneten (ENC. ROM.). într-o zi vidrenii, petrecându-şi în Găina, au fost surprinşi de curuţi şi de lobonţi (FR.-C. MOŢII 72). ET. magy. labanc. loc PI. locuri S. n. (16. Jh. PS. SCH. 41, 5) 1. Ort M., Stelle, Stätte F., Platz M. Dezleagă încăl-ţămintele den picioare-ţi, pentiai că locul întru carele tu stai, pământ, sfânt este (BIBLIA 1688 Ex 3, 5). Mâna-n coamă că-ipunea (calului), Din loc nici că mi-l clintea (AL. PP. 79) er konnte es nicht von der Stelle bewegen. îi zvâcneau tâmplele, parcă să sară din loc (NĂD. NUV. I, 22) als ob sie ihr zerspringen wollten. Un ţipăt de gäscan ... i-aruncă inima din loc (DEL. S. 34) läßt sie heftig erschrecken. Vgl. inimă I. a. Eu ştiu unde-i locu ca norocii (RĂDUL. RUST. II, 291) ich weiß, wo der Schatz liegt. Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri (EMIN. O. I, 150) Theatersitze. Cât haiducii o zărea, Loc de fugă nu găsea (AL. PP. 59) wußten sich nicht, wohin sie fliehen sollten. Vine de ape argintii îşi fac loc prin păduri (XEN. BR. 3) brechen sich Bahn. Gonitu-i-au câtva loc Anton (NEC. COSTUM, LET.21,435) eine Strecke. în ziaristică, şantajul a luat loc controlului şi supravegherii morale (VLAH. GV. 65) ist an die Stelle ... getreten. Ţin locul cuiva ich vertrete jdn. Prieteşugul nu-l ţin (ungurii) la loc de nevoie (SIM. DASC., LED21, 413) in der Not. O idee generală despre preparaţiunea acestor piei cred că-şi are aici locul (MANOL. IG. ŢĂR. 81) ist, glaube ich, hier am Platze. O obseivatie (ne) la locul ei eine (un)angebrachte Bemerkung. Loc de împotiivire nefiind (GANE, CL XIX, 213) da Widerstand nicht angebracht war. LM. concertul va avea loc la ... das Konzert wird am ... stattfinden. Intr-un stat organizat ca al nostim ... cestia dinastică nu putea avea loc (BĂLC. 13) konnte ... nicht in Betracht kommen. LM. a da loc la c. zu etw. Anlaß geben: Introducerea persoanelor neobicinuite cu teatrul în figuraţii pe scenă dă de multe ori loc la accidente comice (BOGD. VECHI 238). Dacă cumva nu eşti de prin partea locului (DEL. P. 148) wenn du etwa nicht aus der Gegend bist. Le caută locuitorilor a-şi face haine ... cum este firea cerului şi pusoarea vreunei părţi de loc (NEC. COSTIN, LET.21, 71) je nach Klima und Lage einer Gegend. Cine e mai de seamă decât mine în toate împrejurimile locului? (GANE, CL XIII, 46) in der ganzen Umgegend? La faţa locului an Ort und Stelle. Vgl. cap I. 19. g Joc 1. - Locului an der (selben) Stelle, auf dem (selben) Fleck. Inul cu florile mari ...se seamănă de preferenţă locului în aprilie (DATC. HORT. 88). Iarna, (plantele) se transportă în seră sau sunt lăsate locului (DATC. HORT. 13). Soţia lui nu stătea o clipă locului (XEN. BR. 22). Noi locului ne ţinem, Cum am fost, aşa rămânem (EMIN. 0.1,124). -Nu-mi aflu (găsesc) loc(ul), n-am loc, nu mă încape (prinde, ţine) locul (de neastâmpăr), bucurie etc) ich bin außer mir (vor Unruhe, Freude etc.). Boierul, supărat, nu-şi afla acum loc de scârbă (SBIERA POV. 258). Asemenea ca păsăruica Şi tânărul nu avea loc (DONICI155) hatte ... keine Ruhe. Pasărea... este aşa de veselă încât pare că nu o încape locul (ISP. LEG.2 298). Ce? L prindea pe dânsul locul? Vra s-arate-acum cojocul (SPER. AN. 18921,243) ließ es ihm denn Ruhe? Nebunul şoarece, neputând şedea în pace, gândea, că-l mâncă locu (ŢICH. 148) der ... Maus ... ließ es keine Ruhe. - Om în tot locul ein ganzer Mann (GANE, CL X, 332). 2. nach Präp.: a) de loc a) gar nicht. Istoria noastră n-a fost deloc sau a fost rău scrisă până acum (BĂLC. 13). Decât aşa somn, mai bine de loc (CL XVII, 108) besser gar keinen. - ß) LV. bisw. u. TR. BAN. auf der Stelle, sofort. Ruşii de loc au propus independenţa Crâmului (I. VĂCĂR. 1.1.0, TEZ. II, 283). Judecătoria ... va da de loc ştire marelui logofăt (COD. CAR., Regul. p. mezaturi, ART. 4). Cumnatul său... cum vine, de loc îl cunoaşte (RETEG. POV. III, 45). Domnitorii 611 local ... îşi vor întruni puterile spre susţinerea domnirii lor, de loc ce se va ridica vreo rezistentă contra ei (SLAVICI, CL V, 340). - b) în loc a) auf demselben) Stelle, an dcm(selben) Fleck. Stau, mă opresc în loc ich bleibe stehen, stehe still, halte an. învălmăşeala lumii, casele mari cu câte patru rânduri... îl opreau în loc câteodată (VLAH. NUV. 10) hielten ihn auf dem Fleck fest. Peste-adâncimi se fac ochiuri mari cari rotesc în loc (VLAH. RP. 1) große Strudel. Numai toacă şi iar toacă; Nu te prinde vremea-n loc (SPER. AN. 1892 I, 191; Klage des Mönchs) man hat keinen Augenblick Ruhe. - ß) în (NEC. COSTIN, LET.2 II, 30: din) loc. LV. bisw. auf der Stelle, sofort. în loc au purces (Hmil) în urma oştii leşeşti (MIR. COSTIN, LET." I, 317). Săcuii ... l-au omorât în loc (NEC. COSTIN, LET.11, App. 119). - y) în loc de LV. als, für. Şoimul, limba jiganiii neînţelegănd, pre bâtlan în loc de tălmaciu cu sine purta (CANT. IST. 273). Aceste cinci jigănii în locul a. tocită vâljâ ...a a lai tor cu patru picioare era (CANT. IST. 83) galten für den höchsten Ruhm, ln loc de mulţămire l-au îmbrăcat, domnul cu contăş de samur (GHEORGACLII, LET.2 III, 304) zum Dank. Au îmbrăcat pe Bogdan şipelordachi în haine proaste şi i-au făcut în loc de slugi (NECULCE, LET.2 II, 268) gab ihnen das Aussehen von Dienern. - ö) în loc de an Stelle von, (an)statt. în loc de şese boi Pătron-taşul dinapoi Şi în locul zbiciului Teaca panganetului (I.-B. 317). In loc de a-şi vedea de familie, petrece zile şi nopţi în beţie şi deşfrânări (GLOS. AC.). în loc să mă ajute, el mă apasă (GLOS. AC.). In ungebr. Konstr.: In loc ce ar fi fost cu mulţămilă de plătit... crocodilului ... rob ... m-ciu vândut (CANT. IST. 235) statt mir Dankbarkeit zu eweisen. - e) în primul loc zunächst, zuallererst, în al doilea loc zweitens, weiterhin. - c) la loc (wieder) an seine Stelle, seinen Ort, Platz (zurück). Am bătut cu fantele, pui cărţile bătute jos şi fantele la loc în mâna. stângă (CARAGIALE, CL XIX, 103; ein Falschspieler spricht) wieder zurück. Treci la loc, găgăuţă! (DEL. P. 200; der Lehrer zum Schüler) geh auf deinen Platz zurück. Şeful său a fost silit să uzeze de autoritatea sa pentru a-l pune la loc (LIT.) um ihn in die Schranken zu weisen. Se vede că-i lucru sfânt de creşte la loc (turla) de unde muşc (SEV. POV. 104) da sie wieder ganz wird. Sunt pierderi care nu se pot pune la loc (RĂDUL. RUST. II, 40) Verluste, die sich nicht ersetzen lassen. - d) la un loc (cu cn.) zusammen (mit jdm.). Atunci zise Domnul să se aşeze şi femeia cu copiii la masă şi să mănânce la un loc (CL XVI, 264), Lângă stână la un loc cu câinii (Z. III, 382). - e) pe loc a) auf der Stelle, dem Platz (verharrend). Opreşte negnilpe loc! (AL. PP. 107) halte den Rappen an! Staţi pe loc de ospătaţi (AL. PP. 21). - ß) auf der Stelle, augenblicklich, sofort. Ea ... Capul, ja (a-şi învelea Şi pe loc moartă cădea (AL. PP. 23). Atunci moara s-a pornit... Şi pe loc a măcinat Tot grâul (Al. PP. 103). -j) pe une(Ie) locuri stellenweise. Omătul se pusese pe une locuri până la brâu (CREANGĂ, CL XIV, 375). Vgl. alocarea, -g) peste tot locul allerorten, überall. Cine atâta loc de lume... ar fi putut apăra peste tot locul ? (MIR. COSTIN, LET.21, 22) ein so großes Gebiet. 3. (Stück) Land, Feld N. Omul învăţat o palmă de loc n-are, dar şi lumea toată (e) ţara lui (GOLESCU, Z. V, 349) besitzt kein Stückchen Land. Cât loc este între aceste ape Prut şi Nistrul (MIR. COSTIN, LET.21,22). Loc de casă Grundstück, Bauplatz. Dragi-mi sunt boii şi locul (l.-B. 438) Vieh und Feld. 4. Heimat F., Geburtsort M., -land N. Moldovean drept, fiind de la Tobac de locul lui (NEC. COSTIN. LET.2 II, 35) da er aus T. stammte. De sârg strângând oaste de loc (MIR. COSTIN, LET.2 I, 258) einheimische Truppen. Tot mai bine ştiu cei de loc decât cei străini (NECULCE, LET.2 II, 178) die Einheimischen. Sărăcuţ de locul mei, când l-a scăpa D-zeu? (AL. PP. 246) mein armes Land. 5. Nachgeburt F. îndată ce o femeie a născut locul, moaşa îl stropeşte cu aghiazmă (MAR. NAŞT. 284). 6. arom.: Erde F. Ahtare răcită muşată Cum va s-o dai a loclui? (WEIG. AR. II, 204; Totcnklage) wie kannst du solch schöne Jugend der Erde geben? Cova di loc, Jiinea di lemnu (WEIG. AR. II, 272). - Neg. neloc. A Ji nelalocul său unpassend. GR. Dirn. loc(u)şor, PI. -şoâre, loculâţ (POL.; BARC.), locût (B.), PI. -ţe. ET. lat. löcus. SG. ALR SN I, K. 9,142, 212; II, K. 593; III, K. 633, 810,815,817, 845; V, K. 1484. local (1814 AA lit. 11/14,341) 1. Adj. örtlich, Orts-, II. S. n. PL locâluri. 1. Lokal N. 2. Örtlichkeit F. GR. PI. auch locale. ET. n. lat. localis, auch mittclb. localitate (1822 I. GOLESCU, C) Ortschaft F. ET. frz. localité. localnic Adj. (1785 URICARIUL, I, 120) einheimisch, hiesig. Mulţi dintre persiani şi mai ales cei localnici se prefac numai că se bocesc (OLL., CL XVI, 83; Beschreibung einer religiösen Feier in Konstantin opel). ET . russ. lokal Inyj, poln. lokalny. locantă PI. -cânte S. f. (1836 DOC. EC. 650) veralt.: Gasthaus N., Herberge F. Inima la toţi berbanţii o locandă mi se pare Unde, ori şi când vei bate, foc în sobă vei găsi (CL XIII, 220). 612 loghiotât GR. locandă. ET. it. locanda, ngr. λοκάντα. locaş PI. -caşuri S. n. (um 1509 DERS) Wohnung, Wohnstätte F., Wohnsitz M. Scumpul şi neînduratul nu să va sălăşlui în lăcaşurile cele veacinice (MĂRG.2 167b). Nimeni n-a ajlat locaşul unde ea s-ascunde tainic (EMIN. O. I, 83). GR. LV. lăcaş. ET. magy. lakâs ; LM. locaş mit o nach lat. locus. locmâ (t) S. f. (um 1780 ΕΝ. COGĂLN.,LET.' HI, 200) fam.: guter Bissen, Leckerbissen M. Dulceţuri, cozonace şi sumă de locmale (ORĂŞ., Ş. INEL.). - Bes. fig.: fetter Bissen. Lui Vodă foarte îi plăcu locmaua, adică mulţimea de bani ce lua de la mitropolitul (ZILOT, Ş. INFL.). Mii deparpaleci... Aici alergau Lipsiţi de parale Şi se-mbogăţeau înghiţând locmale (AL., CL 1,215).’ GR. Dim. locmălitţă, PI. -Uite. ET. türk, lolana. locotenent PI. -nenţi S. m. (1782 AA ist. 11/10, 389) 1. Stellvertreter M. 2. Leutnant M. ET. nach it. luogolenente. locşor siehe loc. locţiitor PI. -tori S. m. (1835 FLORIAN I, 124) Stellvertreter Μ. ET. loc + (iilor, vgl. it. luogotenente, frz. lieutenant. locui Präs, -cuiesc (16. Jh. CV216a; Apg 21, 24) 1. V. tr. 1. bewohnen. Hananenii atuncea lăcuia pământul (BIBLIA 1688 Gn 12, 6). El locuieşte un măreţ palat de vară (AL. POEZII III, 83). 2. LV. pc. jdn. ansicdcln. Şi lăcui Iosif pre tată-său şi pre fixatele lui şi le dete ţinere în pământul Eghipetului (BIBLIA 1688 Gn 47, 11). Şi să lăcuiră preoţii în Ierusalim (BIBLIA 1688 3 Esr 5, 71). II. V. tr. wohnen. Şi cuvântul trup fu şi lăcuia întru noi (CORESI TE4181 b; Jo 1,14). în pădurea Pindului Unde corbii locuiesc Şi ca jrunza se-mnulţesc (AL. PP. 147). GR. veralt.: lăcui. ET. magy. lalmi; in einer slav. Urkunde von 1483 lakovati (LDSR 345); LM. locui mit o wie in locaş. locuinţă PI. -cuinţc S. f. (1673 DOS. PS. V. 13, 24) Wohnung, Wohnstätte F. De vreme ce pofteşti să-ţi Jie lăcaşul lângă mare, să fie îndelungată lăcuinţa şi salaşul tău şi până la cetatea Sidonului (MS. 1760, GCRII, 71, nach Gn 49,13). Ţăranii ce se afiă cu lăcuinţa pe pământurile stăpânilor particulari (AŞEZ. 1818, GCR II, 222) die wohnhaft sind. O poliţă poate fi trasă asupra unui obraz ca să o plătească la locul locuinţei unui al treilea obraz (COD. COM. 1840, Art. 107). ’ GR. veralt.: lăcuinţă. ET. a locui. locuire S. f. (1564 CORESI CAZ. I, 16) Wohnen N., Wohnung F. GR. veralt.: lăcuire. ET. a locui. locuit (16. Jh. COD. TOD., DENS. IST. II, 191) 1. Adj. bewohnt. - Neg. nelocuit unbewohnt. II. 1. S. n. Wohnung F. Şi fu lăcuitul lor din Mesa (PO2 40; Gn 10, 30). 2. (t) lăcuită S. f. Wohnung F. (CORESI TE4 77a; Mic 5,3). GR. (t) lăcuit. ET. a locui. locuitor (1563 CORESI PRAXIU 382) 1. Adj. wohnhaft. II. S. m. 1. Einwohner, Bewohner M. Asupra oamenilor ce vor fi lăcuitori în ţara Moldovei (CARTE ROM. 1646, GCR, I, 119). Luaţi aminte, toţi lăcuitorii pământului (PSALT. 1651 Ps 48, 2, GCR I, 155). 2. ehern.: Bauer M., bes. im Verhältnis zur Gutsvcr-waltung u. den Behörden. Prin munca agricolă se înţelege acea muncă pe care locuitorii o jac pentru exploatarea pământului (LEGE P. TOCM. AGRIC. 1872, Art. 8). GR. veralt.: lăcuitor. ET. a locui. Iocuitură PI. -turi S. f. (1563 CORESI PRAXIU 357) LV. Wohnstätte F. GR. lăc-. ET. a locui. locustă siehe lăcustă. locuşor siehe loc GR. lodbă PI. lödbe S. f. (1825 B.) 1. (Holz-) Scheit N., Kloben M. Un ţăran de la Şasea ...cu un car încărcai cu lodbe de fag (CREANGĂ, CL XV, 449). 2. TR. Balken M. an Holzhäusern. GR. MOLD. lozbă, lobdă; TR. lodvă. ET. vgl. ukr. lodva. SG. ALR U/I.MN 3765, 114. loghică siehe logică. loghiccsc siche logic. loghiotât (t) S. m. (1837 C. NGR.) hochgelehrter Mann, Titel, den man den griechischen Lehrern gab, meist iron. Dacaliigreci, loghiotaţii care 613 logic năucescpe bieţii, şcolari români (AL. OP. I, XIII). Vezi loghiotate, că am învăţat a ceti jară lesniciosul metod al abecedarului d-tale (C. NGR. 10). ET. ngr. /loyiGOTaTCx;. logic Adj. (1683 DOS.) logisch, vernünftig. Cu loghiceşti răspunsuri (DOS. VS. Ian. 21; 22b). GR. LV. loghicesc (DOS. 1. c; CANT. IST. 35). ET. zu logică, loghică. logică S. f. (1683 DOS.) Logik, Denklehre F. învăţasă ... şi toată ritorica şi logica (DOS. VS. Noe. 25; 161b). GR. LV. loghică. ET. gr./lat. logica, auch mittelb., vgl. frz. logique. logocel PI. -cei S. m. (1868 BARC.) BAN. Stieglitz M. (Carduelis elegans). - S. f. logodţă, PI. -ciţe, Stieglitzweibchen N. ET. unbek. logodi Präs, -dese (1563 CORESI PRAXIU 305) I. V. tr.: o fată etc. cu cn. ein Mädchen etc. mit jdm. verloben. II. V. intr. TR. (sich) verloben. Bârlădeanc'a logodit, Pe mine m-a părăsit (MAR. NUNTA 340). III. a se logodi sich verloben. (Fecioarele) cele ce ... doresc să să logodească cu mine (MĂRG.2 174a). ET. ksl. lagoditi. SG. ALR II/I, K. 157. logodinţă PI. -dinţe S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 358) LV. Verlobung F. De să va prileji undeva vreo logodinţă (Ş. TAINE 241). ET. a logodi. logodire S. f. (1643 VARL. CAZ.2 1, 283b) Verlobung F. ET. a logodi. logodit Adj. (1561 CORESI TE4 2a; Mt 1, 18) verlobt. - Neg. nelogodit. ET. a logodi. logodnă PI. -godne S. f. (1624 DIRB XVII /4, 457) Verlobung F. Ca aceaslea logodne şi măritări Jacea cei veachi boiciri (MĂRG.210b). Atâta urâciune stătu între amândouă besericile, de nu se pot vedeare cu dragoste ... cum răsăritul cu apusul n-ar hi fostu logodna lui Hs. (URECHE, LET.11, 106). GR. ugs.: logornă, logolnă (MAR. NUNTA 165). ET. zu ksl. lagodin ü „verlobt”. SG. ALR II/I, K. 158. logodnic PI. -gödnici S. m. (um 1540 DERS2) Verlobter, Bräutigam M. S. f. logodnică, PI. -gödnice Verlobte, Braut F. Era nebun după logodnica sa cea blondă (DEMETR. NUV. 38). ET. ksl. lagodin ü. logofăt PI. -feţi S. m. (um 1398 DERS) 1. MUNT. TR. veralt. u. ugs.: Schreiber, Sekretär M. Sasa logoß}tul (6 YpappaTeug; BIBLIA 1688, 2 Sm 8, 18). Logofeţi de taină (CANTA, LET.2 III, 183) Geheimschreiber. Poartă condei la ureche ca să-i zicem: logofete! (PANN PV.11,170). Logofătul satului Dorf-schreiber, Notar, ehern, zugleich: Schulze. - Daher noch jetzt iron. von jdm., der Schulbildung besitzt, etwa: Schreiberlein N., (Herr) Magister M. Ei, dar voi, logofeţilor, aţi isprăvit şcoala? (SPER., GAZ. SĂT. XIV, 368; zu Absolventen der Grundschule). Man hänselt einen solchen mit dem Verslein: Logofete brânză-n bete, Caşcaval în buzunări, Lapte acru-n călimări! 2. (ab 14. Jh.) ehern.: Kanzler, Staatssekretär,Minister M.: marele logojat Großkanzler M. (Vorsitzender des Staatsrats), logoßtul al doilea Stellvertreter des Großkanzlers, logofötul al treilea Sekretär des Großkanzlers; logoßtul credinţei Kultusminister; logoßtul dreptăţii Justizminister; logoßtul de obiceiuri Oberzeremonien-meister, Hofmarschall. 3. MUNT, ehern.: Gutverwalter M., unterstand dem Gutsherrn od.-pächter bzw. dem Inspektor (vechil). Unter den direkten Befehlen des logoßt standen die Großknechte (isprăvnicei,feciori boiereşti). El... înainlă la isprăvnicei, la contabil şi într-o bună dimineaţă la logofăt (RADUL. RUST. II, 259). 4. MOLD, ehern.: Kammerdiener M. N-auzi, logofete? boierul bate în palme. Aleargă iute...! (AL., CL VII, 366). GR. zu 1. Dim. logofeţel (FIL. CIOC. 209). ET. mgr. AoYoOetric;. logofeteăsă PI. -ţese S. f. (1578 DERS) veralt.: Frau F. des Kanzlers, Schreibers; vgl. logofăt. Apoi au dat rând jupâneselor, de la logofeteasa cea mare până la comisoaie (GHEORG., LET.2 III, 316). ET. logofăt. logofeţel siehe logoßt GR. logofeţie S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Kanzlerwürde F., -amtN. (Capigiul) au infrat în curtea domnească... şi intrând în casă la logofeţie, au zis... (DION., TEZ. II, 196). A alege sßtuitori la logofeţia. satului (JIP. OP. 12). ET. zu logofăt. logos PI. logosuri S. n. (1776 A. J. 180) Rede, Ansprache F. Außcut dascălul domnesc logos, adecă cuvânt, cătră toată adunarea norodului în beserică (DION., TEZ. II, 167). — Noch jetzt fam. scherzh.: (Milo) ţinu înaintea publicului cam următorul logos (BOGD. V. 241). Ei! ce mai logos! doar nu plec 614 lord de veci! (NĂD. NUV. II, 188; der abreisende Sohn zu der ihn ermahnenden Mutter). ET. ngr. λόγος. logos (1645 HERODOT 162) LV. I. Adj. zwerg(en)haft. Firea ... la stârvul maminos şi vârtos (al cămilei) duh logos şi fricos au pus (CANT. IST. 73). II. S. m. Zwerg M. Mulţâme de logoşi presle samă de negri (DOS. VS. Oct. 5; 45b). Neşte logoşi mititei îmblând după dânsul (DOS. VS. Oct. 16; 69a). ETnnbek. //vgl. poln. iogosz, magy. logos „Beipferd; Figurant” (BOGREA, DR IV, 804). logoşi V. refl. (1705 CANT.) zwerg(en)haft werden, sich verkleinern. Statul trupului de mijlocie i s-au schimonosit şi s-au logoşit (CANT. IST. 25). ET. logos. lohii S. f. PI. (1827 CHIRIACOPUL 82) Wochenbettfluß M., Lochien (PI.). ET. ngr. λόχια. loitră PI. loitre S. f. (um 1640 URECHE, LET.11,159) 1. LV. (hohe) Sturm-, Rüstleiter F. Suindu-să a lui (Theodosie) spătaripre loitră să surpe sfânta icoană (DOS. VS. Mai 11; 124a). Având leşii loitre, se suiau pe şanţuri (NEC. COSTIN, LET.21, 193). 2. Wagenleiter F., besteht aus 2 Bäumen (carâmbi) u. mehreren Sprossen (speteze). Descălecând dar, el îşi legă calul de loitră unui car (SLAVICI, CL XII, 431). ET. dt. Leiter, sieb.-sächs. loiter, vgl. şerb. lojtra. SG. ALR Π/I, MN 3887,134; SN I, K. 63,173; II, K. 316, 348, 349. loitret PI. -treţi S. m. (1898 D. T.) BAN. TR. OLT. Leiterbaum M.; vgl. carâmb 2. ET. loitră. SG. ALR II/I, MN 3888, 134. lojă PI. loje S. f. (1787 CAT. MAN. II, 175) 1. Theater-, Portierloge F. 2. lojă (masonică) Freimaurerloge F. 3. Kernhaus, -gehäuse N. GR. (t) PI. lojuri. ET. frz. loge. lojesnă (t) (x) S. f. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. II, 326) Gebärmutter F. ET. asl. lozesmo. lojniţă PI. lojniţe S. f. (1868 BARC.) MOLD. Hürde, Darre F. zum Dörren von Pflaumen. GR. loz-. ET. zu slav. loza „Rute, Zweig”, vgl. loază u. lozie. Idiotă S. f. (1800 BUDAI/DELEANU XII, 73) Stimmengewirr N. GR. S. n. lobt (BUDAI-DELEANU V, 60). ET. onomatopoet. lontru siehe înăuntru. lopată PI. -peţi S. f. (1546 DERS) 1. Schaufel F. (dient zum Bewegen lockerer Massen, wog. hârleţ zum Graben, sapău. târnăcop zum Hacken dienen). Pita n-o ştiu frământa; Pe lopată n-o poci pune De n-oi lega-o c-ofune (I.-B. 428; um das Brot in den Ofen zu schieben). Movili de porumb se dau la lopată (VLAH. RP. 45) Unmengen von Mais werden geworfelt. De acum sapa şi lopata nun mag man mir (dir etc.) das Grab schaufeln, nun geht es zu Ende. La loate-n lume, tot sapa şi lopata e capătul (RĂDUL. RUST. II, 241) allem... macht doch das Grab ein Ende. 2. lopăţea, -ţică a) Kohlen-, Feuerschaufel F. - b) Name verschiedener hölzerner Geräteteile, die mehr od. weniger an eine Schaufel erinnern, so z. B. mit Löchern versehene Brettchen an der Spannvonichtung des Webstuhls. - c) Mondviole F. (Lunaria; BR.). 3. Ruder N. Luntrea ... încet înaintează în lovire de lopeţi (EMIN. 0.1,154). Se zărea plutind, Cu lopeţile vâslind... Un caic (AL. PP. 124). GR. PI. -păţi (CANT. DIV. 129b; BARAC HAL. IV, 61 u. 101). - Dim. lopăţeâ, -ţică, PI. ţele. ANTRHOPON. Lopată (1546 DERS). ET. asl. lopata. SG. ALR II/I, K. 241; MN 2198, 35; ALR SN I, K. 25, 81, 157,172; Π, K. 335, 336,448,453,463, 476; III, K. 841,842. lopăta Präs, -tez (1793 PREDETICII, 20a) 1. V. tr. rudernd befahren. Tot râul ...De luntre vii e lopătat (CL III, 400). II. V. intr. 1. rudern. 2. (ungewöhnl.:) schaufeln. ET. lopată. lopătâr PI. -tari S. m. (1825 B.) 1. Ruderer, Ruderknecht M. Mână vesel, lopătare, De la Lido la San-Marc (AL. POEZII I, 168). 2. Löffler M., Löffelgans F. (Platalea leucorodia; MAR.). ET. lopată. lopătâş PI. -tâşi S. m. (1738 SMIM V, 477) Ruderer M. ET. lopată. lopăţeâ etc. siehe lopată. lor, -lor siehe el u. I2. lord PI. lorzi S. m. (1788 MOLNAR SPRACHL. 432) Lord M. ET. cngl./frz. lord. 615 lornictă Iornietă PI. -niete S. f. (1840 C. NGR. OP. I, 243) Lorgnette, Stielbrille F. GR. lometă. ET. frz. lorgnette. lostopân PI. -pane S. n. (1845 ION. CAL.) MOLD. größeres Stück Erde etc., Scholle F. (Viermele) stă îngropat î.n malurile de sub apă, de unde-l scocio-răsc oamenii scoţând lostopane de pământ (SEZ. IV 116). GR. PI. auch -pârii (ION. CAL. 6). ET. unbck. lostriţă PI. lostriţe S. f. (1825 CANT.) Lachsforclle F. Păstrăvi, lostote si lipeni (CANT. SCRIS. 49). GR. lostosă, lostoţă; ferner lostucă (ŞEZ. III, 70), lostruţă. ET. vgl. slav. lososi. lostün siehe lăstun. loşnişor siehe lăsnicior. lot PI. loturi S. n. (1785 ŞINCAI ARITH. 47) 1. Grundstück N., Parzelle F. 2. Mannschaft, Gruppe F. 3. vcralt.: Los N. ET. vgl. frz. lot. SG. ALR SN I, K. 9. lotcă PI. lotci S. f. (1782 AA ist. 11/10,419) MOLD. u. BESS. Fischerboot N. Vreo două bărci greceşti şi un şir întreg de lotci lipoveneşti (ZAMF., CL XIX, 805). GR. liolcă(D. T.), lutcă (CIH.). ET. russ. lodka. SG. ALR SN III, K. 839, 840, 842. loto S. n. (1852 STĂM. W. 499) Lotto N. (Gescllschafts-, Glücksspiel). Femeile, când. nu lucrează, joacă loton ori sinonime (ISP., CL XVIII, 198). GR. loton, PI. -tonuri. ET. frz. Io tio. lotru PI. lotri S. m. (um 1512 DERS) 1. Räuber, Dieb, Spitzbube M. Să ştii domniia-ta că are frică mare şi Băsărab de acel lofru de Mahamel-beg (NEACŞU). Să nu vă închinaţi acelui tâlhar iu şi lotru, feciorul lui Filip (ALEXANDRIA 52). Te cunoşti pe ochişori... Că eşti loatră de feciori (I.-B. 249). 2. văduvă loatră Amsel F. (Merala vulg.; MAR. ORN. 1, 282). GR. S. 1. loatră, PI. loatre. ET. slav. lotru (poln. tschech. lolr, şerb. lotar etc.). SG. ALR SN V, K. 1254, 1256. loveălă PI. -veli S. f. (1705 CANT.) Schlag M. Cu o lovală (de topor) pe amândoi deodată să-i fie despicat (Laslăiu) din cap până în oblâncul şelii (CANT., GCRI, 362). Si lei şi paralei şi ţigan şi oştean, tot cu o lovală va prăpădi (CANT. IST. 166). GR. lovală. ET. a lovi. Iovi Präs, -vesc (1551/3 ES 112a; Mt 26, 68) 1. V. ir. 1.pc. jdm. einen Schlag, Stoß, Hieb, Tritt ctc., versetzen. Suflă vântul ş-o clăteşte (mlădiţa), De toţi spinii mi-o loveşte (I.-B. 195) an allen Domen. O ploaie rece ... îi lovea faţa (NĂD. NUV. I, 78) schlug ihm ins Gesicht. Te-am lovit? Habe ich dich gestoßen, verletzt? 2. treffen. Cerul... frei fulgeri repezea. PeStoian popa-l lovea (AL. PP. 101). Răzbunarea mea ... nu-lpoate încă lovi (I. NGR., CL VII, 55). De când dorul m-a lovit, Minţile mi-au rătăcit (AL. PP. 243) scit... mich befallen hat. 3. LV. angreifen. Lovindu-i (Stefan Vodă) noaptea fără veste, rămaseră biruiţi căzacii (URECHE, LET.2 I, 162). Se temea (domnul) să nu lovească niscaiva turci pre doamna în urma lui (NECULCE, LET.2 II, 311). II. V. intr. 1. în c. auf etw. schlagen, stoßen, stechen etc. Din fundurile pământului, focul nestins în fundul cuploraşului loviia (CANT. IST. 114) schlug ... von unten in den Ofen herein. Unde lumina adevărului loveşte (CANT. IST. 81) wohin das Licht der Wahrheit trifft. (Râsul) ... hrismosul în cel lut galbăn şi alb loveşte, deplin pricepând (CANT. IST. 120) auf was für einen Ton ... hinzielt. (Piesa) loveşte în acei ce au mare interes a nu sefoiina la noi o opinie publică (AL. OP. I, XVI) zieht gegen jene los. Atunce ... lovise ninsoare şi un ger mare (NEC. COSTIN, LET.2 Π, 29) war... eingetreten. După ieşitul tătarilor au lovit mare omor în oameni (MIR. COSTIN, LET.21, 321) befiel ein großes Sterben die Menschen. 2. LV. von Heeren: ziehen, rücken. Avgust în 20 au lovit un sultan cu urdiile sale ... sub Flotin, la tabăra leşească (MIR. COSTIN, LET.2 1, 277). Sobieţchi... au luat Şiretul în sus şi au lovit pe la Cernăuţi la Sniatin în ţara lui (NECULCE, LET.2 II, 233). M. a se lovi 1. sich stoßen, verletzen. Mihai căzuse deoparte şi surugiul de alta (a căruţei) ... „ V-aţi lovit, cuconaşule? ” îl întrebă surugiul (I. NGR., CL VII, 45). 2. de c. sich an etw. stoßen. Paloşu-π vânt vâjâiia, De-un zid mare se lovea (AL. PP. 154). 3. cu cn. mit jdm. Zusammenstößen. înaintea magaziei Constantinescu, o doamnă îmbrăcată în negru ...se lovi mai piept în piept cu o galantă blondă (NĂD. NUV. II, 167). 4. ugs.: cu c. mit etw. übercinstimmen, dazu passen, cu cn. jdm. ähnlich sein, gleichen. - Vgl. a se potrivi. Frate-său s-au bucurat foarte tare pentru că (acea 616 luă coroană) se lovea, aşa de bine cu coroana, miresei sale (SBIERA POV. 97). Pe-al cărei fele picior s-a lovi papucul, aceia a fi fata cea mândră (SBIERA POV. 213). Noi bine ne lovim Şi la ochi şi la sprâncene Ca doipăunaşi la pene (I.-B. 57) wir ähneln uns. ET. asl. loviţi Jagen, fangen”. SG. ALR II/I, MN 2170, 27; SN IV, K. 980; VII, K. 2105. lovire PI. -viri S. f. (1703 GCD) Schlag, Stoß, Hieb M. Vorbele lui erau loviri de cuţit pentru Zoe (C. NGR. 18) Messerstiche. Astfel, întâmplările lumii îl găsesc (pe român) totdeauna pregătii a primi loviturile lor (AL. PP. 4) ihre Schläge. ET. a lovi. lovişte S. f. (1471 DERS) Kessel, Strudel M. întinzându-şi mânule Chinops le lovi pre mare, şi săfece o lovişte mare în mare de spărie pre toţi, şi peri dintre ochii lor (DOS. VS. Sept. 26; 30b). ’ ET. asl. lovişte „Jagdstätte”, tschech. „Kesselloch”. lovit Adj. (um 1670 ANON. CAR.) getroffen, geschlagen. Lovit de moarte tödlich getroffen. ET. a lovi. lovitör Adj. (1705 CANT.) schlagend, stoßend. Cu inima, ca valurile mării în toate marginile loviloare ai fost. şi eşti (CANT. IST. 222). ET. a loyi. lovitură PI. -turi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Schlag, Stoß, Hieb, Streich, Stich, Tritt M. Unul dintre (nebunii) aceştia ...a ucis dintr-o lovitură pe un coleg al său de suferind (VLAH. GV. 204) mit einem Schlag. Nenorocitul... primea, lovituri de bici ...pe tălpile picioarelor (AL. PP. 132) Peitschenhiebe. 2. Zug (im Schachspiel etc.), Ausspielen N. (im Kartenspiel etc.). Panicii se grăbi de a pierde şi cele din urmă lovituri şi dădu locul lui Pantazi (DEL. P. 84; sie spielten Hasard). 3. lovitură de stat Staatsstreich M. ET. a lovi.. loză siehe loază. lozbă siehe lodbă. lözie S. f. (1589 DERS) Weide F. (Salix cinera). Legându-le (coşurile) de grinzi cu nuiele de stejar şi lozie în loc de odgoane (NEC. COSTIN, LET.21,437). O căsuţă, umbrită de nişte lozii pletoase (CREANGĂ OP. II, 36). GR. loză (DERS). - Dim. lozioără, PI. -re. ET. slav. lozije „Rute, Ranken”, vgl. auch ukr. loza „Korbweide”. SG. ALR SN III, K. 628. lozincă PI. -zinci S. f. (1868 BARC.) Losungswort N., Losung, Parole F. ET. mittclb. dt. Losung. lozniţă siehe lojniţă. luă (16. Jh. PS. SCH. 45, 10) I. V. tr. 1. nehmen: pc. de mână, în spate, martor, măsura. cuiva, c. prea uşor jdn. bei der Hand, auf den Rücken, zum Zeugen, jdm. Maß, ctw. zu leicht nehmen; (de bărbat, de soţie zum Mann, zur Gattin) nehmen, heiraten, în căsătorie ehelichen; cafeaua den Kaffee (zu sich) nehmen, trinken: a-şi lua pălăria (din cap) la. cn. den Hut vor jdm. abnehmen, ziehen; a-şi lua vorba. înapoi sein Wort zurücknehmen. L-a luat D-zeu, draciiKjött hat ihn zu sich genommen, der Teufel hat ihn geholt. A lua doctorii, o cetate Arznei, eine Festung einnehmen; gust rău, o deprindere, mită, chipul cuiva, copil de suflet einen üblen Geschmack, eine Gewohnheit, Bestechung, jds. Gestalt, an Kindes Statt annehmen; direcţia unei reviste die Leitung einer Zeitschrift übernehmen; cuvântul, partea, apărarea cuiva das Wort, jds. Partei ergreifen, jdn. in Schutz nehmen;/oc Feuer fangen, in Brand geraten, (von Waffen) losgehen; o hotărâre, curaj, einen Entschluß, Mut fassen; aer Luft schöpfen; pe vrăjmaş pe la spate dem Feind in den Rücken fallen. De unde ai luat-o asta? wo haben Sie das her? L-am rugat să mă ia cu o sulă (de lei) (DEL. P. 5) ich bat ihn, mich beim Spiel zu beteiligen. Când colo, strachina prăvălită... şi găina ia-o de undenu-i! (NĂD. NUV. II, 59) von dem Huhn keine Spur! Sfrângi tu, băiete, strângi, şi înfr-o zi, fmtifiiutlp-aci li-e drumu (n. banilor) şi ia-i de unde nu-s! (LIT.). Maria, nu-şi lua ochii de pe cusătura, la. care se preföcea că lucrează (XEN. BR. 212) wandte ihren Blick nicht von ... ab. Nici floricelele (ce le primise de la logodnica sa) nu-l părăseau nici gândirea nu ş-o mai lua. de la dânsa (DEMETR. NUV. 38). Mă ia frica, groaza, mă iau fiori Furcht, Grausen, ein Schauer ergreift mich. A lua cuiva c. jdm. etw. (weg)nehmen: minţile jdm. den Verstand nehmen, capul jdn. umbringen (lassen), o mână jdm. eine Hand lähmen, ochii, văzul jdn. blenden, auzul, glasul]dn. taub, stumm machen. Băfrâna ... mă sărută pe frunte. Parcă-mi. luă frica cu mâna (DEL. I. V. ş. V. 184) sofort schwand meine Furcht. 2. c. (din târg, prăvălie) etw. kaufen: Mi-am luat o pălărie ich habe mir einen Hut gekauft. Eu ţi-oi lua Rochiţă cu zale (AL. BP., Chira). 3. (înainte mit sich) fortreißen. Apa a luat podul das Wasser hat die Brücke fortgerissen. îl luaseră înainte ...furtunile acelor vremuri de frământare (SAD. POV. 196). 4. pc. pe dinainte jdm. zuvorkommen, den Rang ab-laufcn. Alţii mai norocoşi îl luaseră pe dinainte (GANE, CL VIII, 440). Vgl. gură 3 a. 617 lua 5. în sabie ele. mit dem Schwert etc. durchbohren, aufspießen. Pe copii îi luau (turcii) în iatagane uri în suliii şi-i ucideau (ISPIR., CL XII, 176). Se repeziră (zmeii) la dânsul de pare că să-l ia în unghii (ISP, LEG." 122). 6. pc. la goană, la bătaie, la depănat, la răfuială etc. jdn. verfolgen, prügeln, ins Gebet nehmen, jdm. die Leviten lesen ctc.; pc. în râs, în batjocură, peste picior ctc. auslachen, verspotten, geringschätzig behandeln etc. Nu mă lua aşa ... că de mă vei da afară, Ui fac un balamuc să mă pomeneşti câlezile-i trăi (XEN. BP. 64) schlage keinen solchen Ton gegen mich an. Luaţi-mă cu-ncelul, că vi le spun pe toate (OLLĂN., CL XIII, 459) bestürmt mich nicht so mit Fragen. Frumos vorbeşti, nepoată, şi supţirel mă iei (OLLĂN., CL XIII, 458; sie will ihn überzeugen). Preaosfinţia Sa ... a începui să-l ieiepe Hitţu pe departe să-l întrebe despre parochiile vacante (SLAVICI, CL XIV, 147) er begann weit auszuholen, um unauffällig H. s. Absichten zu erfahren. A lua pe. cu binele, cu răul jdm. freundlich, schroff begegnen (um auf ihn einzuwirken); vgl. bine II. 6. b. a. Nu ştii cum să-l iei. du weißt ihn nicht zu nehmen. l.pc. cu vorba jdn. (durch Reden) auf andere Gedanken bringen. O grijă tainică îl mistuia, surorile adesea vroiau să-l ia cu vorba (NĂD. NUV. I, 165). 8. de, drept c. für etw. nehmen, halten. La început, D-l T. a luat-o şi el drept glumă (I. NGR., CL XIII, 36). Ea este aşa de frumoasă încât ar lua-o cineva de fiica D-lui I. (CAR. MI. 34). Anders konstruiert: Cucunozul acestea toate în loc de basnă şi în buiguituri de bătrâneţe le lua (CANT. IST. 79). Ei neluând-o că acea îngăduială este despre partea milosârdiei lui D-zeu, ci din destoinicia lor (SPÄT. MIL., LET.21, 96) da sie es nicht so auffassten. 9. drumul într-o direcţie den Weg in eine bestimmte Richtung einschlagcn. Cătana... ia drumu de-a lungul (I.-B. 313) zieht den Weg entlang. Veselă din cale-afară lai câmpiile de-a latul (COŞBUC 179) läufst du querfeldein. - Vgl. a apuca I. 12. 10. auinehmen, fassen. Ceaşca cea mare care putea lua ca la 75 dramuri de cafea (TEL. SCH. 60). Vedeai numai focuri în toate părţile, cât luai cu ochii (GHICA 24) so weit das Auge reichte. (Fata) a fugit înapoi cât îi lua picioarele (SEV. POV. 69) so weit die Füße sie trugen. (Caii) de-abia puteau lua o poştă într-o zi (GIIICA XVII) die Pferde konnten kaum eine Postmeile pro Tag zurüelclcgen. 1L a o lua: a) undeva den Weg einschlagen. (El) o luă spre Cişmegiu (TEL. SCH. 93). Numai ce o vezi, la răvărsatul zorilor, că o ia rara, rara prin fâneaţă (DEL. S. 13). Ai luat-o pe-altă cale du hast ein anderes Verfahren eingeschlagen, willst es auf andere Weise versuchen (I. NGR., CL UI, 361). - b) la fugă, la sănă- toasa, la picior die Flucht, das Hasenpanier ergreifen, Reißaus nehmen. 12. unpcrsönl.: mă ia cu cald ctc. es überläuft mich heiß etc. Aci îl lua cu cald, aci cu frig (RĂDUL. RUST. II, 39). Bătrânului... i-e cald, şi î.1 ia cu fiori (DEL. P. 185) es schauert ihn. 13. In Verbindung mit best. S. u. Adv., z. B.: a lua taurul de coarne wagen; a lua purceaua de coadă sich betrinken; a lua comanda das Kommando übernehmen; a lua aminte aufmerken. TT. V. intr .: încotrova den Weg irgendwohin einschlagen, seine Schritte irgendwohin lenken, sich irgendwohin wenden. Pre alţii carii au lucit spre Roman, i-au gonit (straja) până în Roman (MIR. COSTIN, LET.1 I, 315). (Caleaşca) făcând în stânga, luă la deal pe lângă zidul Sfi Spiridon (C. NGR. 16). Vgl. I. 9, 11, a apuca III. 1. III. a se lua 1. la c. sich an etw. machen; darangehen, anfangen, beginnen, la ceartă, luptă, bătaie etc. cu cn. mit jdm. zu streiten, kämpfen, sich zu prügeln etc. anfangen, beginnen. Cadiul... Pe-o tătarcă-ncăleca Şi la goană se lua (AL. PP. 151) begann die Verfolgung. M-am apropiat şi m-am luat cu polcovnicii la vorbă (GHICA SCRIS. 15) knüpfte ... ein Gespräch an. Ei la harţă se lua (AL. PP. 198). Apoi între dânşii la sfădit să ieu. (SPER. AN. 1892 I, 223). Uitând slăbiciunea boalei, (craiul) s-au luat după mese (NEC. COSTIN, LET.2 1, 420) begann er Schmausereien abzuhaltcn. El se ia cu furculiţa Prin alune-a înţepa (SPER. AN1 1. 178). Se ia ţiganul şi întră în casă şi merge la cloşcă (SBIERA POV. 292) der Zigeuner macht sich auf. 2. după cn. jdm. nachgehen, folgen, fig.: sich nach jdm. richten. Petrache ... năvăli în crâşmă. Părintele ...se luă după el (SAD. POV. 147). în urma lor Mulţi, voinici cu dor S-au luat (AL. PP. 14). De s-ar fi luat după sfatul ei, Pavel ar şedea, acuma frumos acasă (IARNIK, CL XV, 109). Eu tot. după el mă lucim (GHIB. BV. 60) ich tat ihm alles nach. 3. bine, cu binişorul, cu fnimuşelul pe lângă cn. sich bei jdm. (durch freundliche Schmcichelrcden) in Gunst setzen, einschmeicheln, lieb Kind machen. Slutul... începu s-o linguşască (pe fată) cu vorbe mierloitoare şi să se ia cu binele pe lângă dânsa (ISP. LEG.2 47). 4. sich auf andere Gedanken bringen, zerstreuen (um Schmerzliches zu vergessen). lesa la portiţă să se mai. ieie (NĂD. NUV. I, 104). Uneori, uit focul ce-i pe noi şi ne luăm grăind împreună (NĂD. NUV. I, 92). Ziua ca ziua, mă mai iau cu caprele, dar noaptea, toate stihiile năpădesc pe mine (AL. OP. I, 616; ein Hirte spricht). 5. heiraten. GR. LV. luoa (BIBLIA 1688 Gn 40, 11); BAN. luvci, arom. lăa(re); mcgl.-mm. la(ri); istrorum. loa; 1. Pers. Sg. Präs, iau, 2. iei, 3. ia, PI. 1. luăm, 2. luaţi, 3. iau. 618 Luciu LV. u. TR. 2. iai; LV. PI. 1. luom, 2. luo aţi; Konj. să ia, MOLD. să ieie, LV. să iaie; MOLD. BAN. 1. ieu, 2. iei, 3. ie; arom. 1. /’au, 2. Vai, 3. l’a, PI. Γ. lom, 3. f'au, Konj. să Va, ähnl. megl.-rum., istrorum.; ia, Imperat. arom. Va; Perf. LV. 3. luo; Ger. LV. Inund, Verbaladj. LV. luotoriu (ÎNDR. 530). ET. lat. levo, -ăre „heben”, süd- u. siidwestrom. „nehmen”. SG. ALR Ι/Ϊ, K. 105; II/I, K. 8, 159; MN 6886, 11; SN I, K. 146; IV, K. 941,973, 974, 979; V, K. 1265, 1429, 1430; VI, K. 1635. luare S. f. (1688 BIBLIA) Erfassen, Nehmen N.; lucire în posesie Besitznahme; luare-ciminte Aufmerksamkeit, Interesse. GR. LV. PI. luori (BIBLIA 1688 Hag 2, 15). ET. a lua. luat (1646 PRAV. MOLD. 62) 1. Adj. 1. genommen. 2. gekauft. Cu şalvari de ciorcă lată, Cotul cinci galbeni luată (AL. PP. 105; wahrsch. schokoladenfarbener Stoff, it. cioccolata) die Elle zu fünf Dukaten. 3. entrückt. - Auch substantiv.:Ca luaţii de minte nu pricepea (CANT. IST. 134). ’ : · ' 4. luat în seamă berücksichtigt, beachtet. - Neg. neluat (PRAV. MOLD.). ET. a lua. luător (1581/2 PO) LV. I. Adj. nehmend. Luător aminte beobachtend, wahmehmend. TI. S. m. 1. Nehmer M. Fă şi luotoriu de muc şi vase de-al stingerea den curat aur (PO2 263; Ex 25, 38) und sollst... Dochtscheren und Löschnäpfc von feinem Gold machen. 2. (t) S. f. luotoäre Schöpfeimer M. Şi opritorile şi luotorile (BIBLIA 1688 2 Chr 4, 15; τούς άναλημπτήρας). GR. LV. luo-, ET. a lua. 1 natură PI. -türi S. f. (1581 PRL) veralt.: Wegnahme F., Raub M. Nimic bun nu era într-însul, numai lăcomie şi luătură nespusă (NEC. COSTIN, LET.2 II, 33). GR. (+) luotură (PRL 254a). ET. a lua. lubă PI. liibe S. f. (1825 B.) Kürbis M. (Curcubita Pepo). Cine venea la mine cu plosca-n glugă şi cu cosacu în foi dă lubene? (JIP. OP. 41). GR. S. m. lubene (MANOL. IG. ŢAR. 285). ET. verw. mit lubeniţă. SG. ALR SN 1, K. 198. lubeniţă PI. lubeniţe S. f. (um 1670 ANON. CAR.) MARAM. CRIŞ. TR. MUNT. OLT. BAN. Wassermelone F. (Curcubita citinllus). Fire-a-tipieplu-o grădiniţă Şi ţâţele lubeniţă (PP. OLT. CL X, 208). GR. lumbiniţă(MS. 1773, GCR Π, 98); lubeniţă(B.). ET. şerb. bulg. lubenica. SG. ALR SNI, K. 198, 199. lubiţ S. m. (1805 CRIŞAN 179) Leindotter M. (Camclina sativa Crantz.; PANŢU). GR. S. f. Iubită, PI. -biţe (B.). ET. vgl. şerb. Ijubica „Melisse”, bulg. „Veilchen”. luceafăr PI. -ceferi S. m. (16. Jh. PS. SCH. 109, 3) 1. luceafărul (deseară, de dimineaţă) Abend", Morgenstern M. Din pântece mai nainte de luceafăr (προ έωςφόρου) te-am «/AcwGPSALŢ. RÂMN. 109, 4). Şi luceafărul a fost mai marele îngerilor (ANTIM DID. 114) Luzifer war das Haupt der Engel. Trebuie să mă întorc acasă până. o ieşi luceafărul porcilor (ISP. LEG.1 1,150) der Morgenstern. Hesper, steaua ceia căria zicem noi luceafărul cel de noapte (MIR. COSTIN, LET.2 1, 9). 2. fig. von Menschen: Stern M., Leuchte F. Anicuţa româncuţa, Luceafărul satului (AL. PP. 112). Sculptorul francez (Goujon), unul din luceafării acelei epoci (ODOB. PS. 61). GR. Dini. luceferii, PI. -rei. ET. lat. lucffer, -ferum. SG. ALR II/I, IC. 184. lucerna PI. -cerne S. f. (1806 ŞINCAI. E. 68) Luzerne F. (Medicago sativa). GR. luţernă, luţărnă. ET. dt. Luzerne. SG. ALR SNI, K. 141, 142. luci Präs. -cesc V. intr. (16. Jh. PS. SCH. 71, 7) leuchten, strahlen, glänzen. Ca un soare ce-ncălzeşte şi... luceşte (AL. BP., Gruie). Adă-mi şi armele mele Ce lucesc ca nişte stele (AL. PP. 113). Când vei. vedea pre cineva că-i lucesc den nafară hainele (MĂRG." 134b). GR. 3. Pers. Sg. Präs, hice (PS. SCH.; CORESI PS. 96,11). ET. lat. luceo, -ere, mit weitverbreitetem Konjugationswechsel. lucime S. f. (1581/2 PO2 297; Ex 34, 35) 1. Leuchten, Licht N. 2. Glanz, Schimmer Μ. ET. a luci. Lucin S. m. (18898 BARC.) Volksfciertag am 18. Okt. (MANGIUCA CAL. 1883), nach ION. SUP. 56 am 17. Okt. ET. Der Apostel Lukas ist Kalenderheiliger des 18. Okt. 619 lucinä PI. -cini S. f. (1868 BARG.) große Waldvvicsc. Fa n a (ele s i fân äc io arele, lucinile şi luminişurile (MAR. ORN. I, 58). ET. zu a luci. // vgl. tschech. Iu cinci (SCR1BAN). lucior siehe luciu. lucios Adj. (1703 CD) glänzend, blank. Lupul e ... cu ochii lucioşi şi aşezaţi pieziş către hol (OD. -SL. 155). O verdeaţă, moale, lucioasă şi zmălţuită cu flori risipite (DEL. S. 221). Făl-Frumos ... izbuti a face armătura lucioasă ca oglinda (ISP. LEG.1 I, 4) spiegelblank. ET. a luci. lucire S. f. (16. Jh. PS. V.2 62b; I-Iab 3, 4) 1. Glanz, Schimmer Μ. 2. Leuchten, Licht N. ET. a luci. lucitor Adj. (1703 CD) strahlend, leuchtend, glänzend. (Milo prefera) scena înaintea oricărei alte ocupaţii ce-ipromitea poale un viilor mai lucitor (BOGD. V. 241). ET. a luci. luciu (1409 DERS) T. Adj. 1. LV. glänzend, blank. Porunca Domnului lucie (τηλαυγής) iaste, luminând ochii (BIBLIA 1688 Ps 18, 9). Haine ... lucii purta. (Atila), părându-i că şi. acelea la mărie părtinesc (SPAT. MIL., LET.21,128). Unde sunt încălţămintele ceale lucii, unde sunt ceale de mătase? (MĂRG.2 129b). 2. glatt. (Luptaciul) să se ungă... cu untdelemn, ca să fie luciu, să alunece mâinile să nu se poală apuca (ANTIMDID. 123) der Ringkämpfer soll sich einölen ... um glatt zu sein. Că e săgeată lucie şi să se înfinge lesne la inimă de om (MOXA, HC I, 369). Pe un drum luciu ca oglinda, Ionică, înhămat la săniuţă, mă duce în goană (VLAH. IC. 9). 3. von Flächen, auf denen sich nichts befindet: blank, bloß, nackt, leer. Nici.pădure, nici crâng, nici izvoare. Numai câmpie lucie în dreapta şi în stânga (TEL. SCH. 97). Nu mai rămânea turcilor decât o pustietate întinsă şi lucie (ISP., CL XII, 184; die Rumänen waren mit ihrer Habe geflohen). în casa trândavului e sărăcie lucie (PANN PV.11,155) im Hause des Faulen herrscht völlige Armut. L-a băgat în judecăţi... şi l-a lăsat sărac luciu (DEL. S. 19) bettelarm. II. S. n. PI. Liciuri. 1. TR. Glanz, Schimmer M. Ele puneau pietrile cele scumpe jos şi, la luciul lor, îşi căutau hrana trebuincioasă (SBIERA POV. 244). Se ascunde luciul armelor în umbra dumbrăvii (BODN., CL III, 141). 2. Spiegel M., Oberfläche F. (eines Meeres, Flusses etc.). Atalanta alergâmdpe luciul valurilor (C. NGR. 57). Pe luciul Dunării... se zărea plutind ... Un caic mare (AL. PP. 124). (Vânătorul) măsoară (cu ochii) luciul zăpezii fără de cărare (OD. PS. 42). 3. luciul (mării) See F., Meer N. El se împiedecă şi căzu în luciul mării (MS. 1675, GCR I, 224). De acolo trecând Propondul şi a Mării Negre luciuri de pre margini (DOS. VS. Noe. 30; 180a). (Corăbierii) nice ceriul vădzând nice luciul nice uscatul (DOS. VS. Ian. 27; 37b). Toţi... la cârmă năvălesc, Iar corabia în prada luciului părăsesc (POGOR, CL V, 291 ). Eu sunt luciuljarălegii şi prăpastia pierdzării (DOS. VS. Oct. 8; 53 a). în notând eu luciul aceşlii vieţi (PSALT. RÂMN. 30b). 4. MOLD. Kiefer F. (Pinus silvestris; PANŢU). GR. Dim. lucior (RETEG. POV. IV, 65). TOPON. Luciul (1409 DERS). ET. zu lat. luceo, -&e „leuchten”. Der dunkle Ausklang findet sich auch in roşiii, saţiu. SG. ALR II/I, MN 2182, 31. luciuşS.n. (1691 MĂRG.) See F., Meer N. Noifiind de-a pururea ca într-un luduş al mării într-aceaslă lume (MĂRG.2 82a). ET. luciu. lucoârepl. -cori S. f. (16. Jh. CV.) 1. Glanz, Strahl M. Mai vârtos de lucoarea (την λαμπρότητα) soarelui (CV2 38b; Apg26,13). DOS. öfters, z. B.: Şi-nlr-a ta Licoare vom vedea lumină (DOS. PS. V. 35, 22; Ps 35, 9). Bucură-te, Licoare nescăpătatei lumini (ACAT. 1673 12b, zur Jungfrau Maria). So auch noch ISP.: Neputând ţine ochii ţintă la cuptor, căci o orbise Licoarea. (ISP. BSG. 38). 2. LM. bisw. Schimmer M., nach frz. lueur. O palidă Licoare din ţărnă a zbucnit (NAUM, CL VII, 64). ET. viat. lucor, -örîs, von lücëo, -ère „leuchten”. lucra Präs, -créz (16. Jh. PS. SCH. 21,31) ί. V. tr. 1. c., etw. arbeiten,pământul etc. den Boden etc. bearbeiten. Dar orice lucra (zidarii), Noaptea se surpai (AL. PP. 187). Te voi lucra eu! Să ştie lumea că eşti un ucigaş (BODN., CL IV, 92) ich werde dir heimlcuchten. Noi n-avem ce lucra? Ne suim pe munte ... şi... urnim o stâncă din locul ei (CREANGĂ, CL XIV, 374) als ob wir nichts Besseres zu tun hätten, aus purem Übermut. Üblicher: n-avem ce face? (Beisp. siehe a face I. 1.). 2. von Arzneien etc: wirken, Wirkung haben. Ce nu lucrează în lume avuţia! (MIR. COSTIN, LET.21,259) was bewirkt Wohlstand nicht alles! 3. handarbeiten, nähen, stricken, sticken. H. V. intr. la c. an etw. arbeiten. (Mi-i dor) De-un flăcău cam negrişor Care-mi lucra la ogor (I.-B. 32). Şase zile să lucrezi'(BIBLIA 1688 Ex 20, 9). III. a se lucra LV. am Werk sein. Lucrându-se aceste 620 lucru într-acele ţări, iată acum venise de la împărăţieporoncă (NEC. COSTIN, LET.2 Ü, 91). Dimitraşco Vodă luând ştire de cele ce se lucrează (A MIRA S, LET.2 III, 108). GR. 1. Pers. Sg. Präs. TR. BAN. lucru. ET. lat. IT/cro, -are „gewinnen”, das im Roman, in anderer Bdtg. erscheint, vgl. span, lograr „erreichen”, it. logorare „verzehren” etc. Zum Rum. vgl. afrz. gaigner la terre „das Feld bestellen”, terre ga.ign.able „bestellbares Feld”, was in Urkunden durch literari lerram, terra lucrabilis wiedergegeben wird. SG. ALR SN VII, K. 1904. lucrare PI. -orari S. f. (16. Jh. CV2 4b; Apg 19, 24) 1. Arbeit F., LM. auch Werk N.; lucrarea pământului etc. (Boden- etc.) Bearbeitung F. Comisia a încheiat lucrările der Ausschuß hat seine Arbeit beendet. Ministerul lucrărilor publice das Ministerium für öffentliche Arbeiten. Cele mai însemnate lucrări în versuri (ale lui Miron Costin) sunt Poema polonă şi Viaţa lumii (ADAM. BIOGR. 11) die bedeutendsten Werke. A pune în lucrare in die Tat umsetzen, ausführen. Această jigură se pune în lucrare în chipul următor (ISP. JUC. 35) wird ... durchgeführt. 2. ugs.: Wirkung F. ET. a lucra. lucrat (1563 CORESI PRAXIU 241) 1. Adj. 1. bearbeitet. 2. ugs.: erwirkt. II. S. n. Arbeit F., Arbeiten N. A se pune pe lucrat(e) sich an die Arbeit machen. ET. a lucra. lucrăreţ Adj. (1683 DOS.) LV. wirksam, wirkungsvoll. Preaslăvit lucrăreaţă şi sfântă icoană a sfinţiei sale (DOS. VS. Sept. 1; lb). Cuvânt lucrăreţ'(DOS. VS. Noe. 17; 131a) verbum efficax. ET. a lucra. lucrător (16. Jh. CV2 66b; Jale 5, 7) 1. Adj. 1. Arbcits-. Albină lucrătoare Arbeitsbiene. Că săracul n-are... zile de sărbătoare, Ci tot. zile lucrătoare (AL. PP. 169) Werktag. Erau puse spre vânzare... patru vii lucrătoare, două vii părăginile (FIL. CIOC. 241). 2. wirksam. Legile nu au putere lucrătoare până a nu se publica (COD. CAL. § 7). II. S. m. Arbeiter M. Greva, lucrătorilor Arbeiterstreik. III. S. f. 1. Arbeiterin F. 2. Werktag M. (fürz? lucrătoare). Să-ntrebe ... De ... este vreo sărbătoare Mare şi cu cruce ori de-i lucrătoare (SPER. AN. 1892 I, 153). Când om isprăvi, aluncea Ne-om odihni si-n lucrători (RĂDUL. RUST. I, 142). 3. TR. BAN. Werkstatt F. Trei ani de zile nu mai văzuse lucrătoare (POP. NUV. 34). ET. a lucra. SG. ALR SNI, K. 14. lucrătorie PI. -rii S. f. (1840 POEN. I, 92) selten: Werkstatt F. Să-nfiinţăm lucrătorii pentru ţeserea lânii, mătăsii (JIP. OP. 137; vgl. 70). ET. a lucra. lucrătură PI. -türi S. f. (1679 DOS.) Werk N. Despuitoriule Totputerni.ee, Care toată lucrătura. cu înţelepciune o lucraş (DOS. LIT. Grig. 39b). ET. a lucra. lucröi Adj. (1683 DOS.) arbeitsam, tätig. Oare afia-să-va om în pustie mai. lucrai decât mine? (DOS. VS. Apr. 4; 72a) te du Ici albină de te-nvaţă câte-i de lucroaie (DOS. PAR. 20; Nach Spr 6, 8).’ ET. a lucra; zur Bildung vgl. ascultai. lucru PI. lucruri S. n. (16. Jh. PS. SCH. 32, 4) 1. (nur Sg.) Arbeit F. Tot cine va face lucru în zioa a şaptea, cu moarte se va omori (BIBLIA 1688 Ex 31, 14). Lucru de mână Handarbeit. Zile de lucru Wochen-, Werktage. Mă apuc de, mă. pun pe lucru ich gehe, mache mich an die Arbeit. Dau, am, găsesc de lucru ich gebe, habe, finde Arbeit. C. îmi dă (mult) de lucru etw. macht mir (viel) zu schaffen. Sirnina îşi făcea mereu de lucru prin şopron (SLAVICI, CL XII, 429) zu schaffen. Fără lucru au întrat el în tr-ac ea moşie (DOC. 1591, HC 1,57) ohne dort etwas zu tim zu haben, unberechtigterweise. Sade fără lucru er geht müßig. A primi, ţinepc. în lucru jdn. (als Arbeiter) anstcllen, beschäftigen; a lăscipc. din lucru jdn. entlassen; a ieşi din lucru die Arbeit aufgeben. Să se ducă la maistor Dinu şi să-i mulţumească din lucru (POP. NUV. 59; von einem Arbeiter) und ihm kündigen. - LV. in Übersetzungen bisw. PI.: Săvârşiţi lucrurile (LM. lucrările) voastre cele ce vă. să cuvine pre zî (BIBLIA 1688 Ex 5,13). 2. LV. Tat, Handlung F., Werk N. De vor arăta (ei) lucrure bune şi viaţă bună, atunce să ia chipul îngeresc (INDR. 99; von Novizen). Ce mai cu folos... ar fi, aceia a isprăvi, cu gândul, cu cuvântul, cu lucrul... am silit (CANT. IST’ 252). 3. Sache F. (spez. im Ggs. zu fiinţă lebendes Wesen u. persoană Person), Ding N., Gegenstand M. Oricine va fura lucru svinţit den loc ... svânt, pre acesta să-l spândzure (PRAV. IAŞI 1646, GCR 1,120). (Ginerii) or să facă sprafeă din lucruşoarele strânse cu atâta strădanie (de moşneag) (NĂD. NUV. 1,27) die Schwiegersöhne werden die guten Sachen verprassen. Lucrul rău nu piere (Sprw.) Unkraut verdirbt nicht. Lucru judecat res judicata. E grozav lucru să fii strein în oraşele mari (VLAH. NUV. 8) es ist schrecklich. De un lucru mă mir über eines wundere ich mich. Nici cum 621 lucüm socotind la ce le va veni lucrul pre urmă (MUŞTE, LET.2 III, 59) welche Folgen cs für sie haben werde. O să auziţi lucru mare ihr werdet Wunderbares hören. Intreab-o când a văzut întâi pe Alexandru, şi dacă o şti, mare lucru! (SAD. POV. 104) cs sollte mich sehr wundem! Am o poftă de ţigare, lucru mare (ZAMF. LN. 120) ich habe ein riesiges Verlangen nach einer Zigarette. Nu-i lucru de glumă damit ist nicht zu scherzen. Nu le supăra, că nu-i lucru de mânie (GHIB. BV. 36) darüber braucht man nicht in Zorn zu geraten. Vgl. bun I. 8, curat I. 2. GR. zu 3: arom. lugurie, auch lugrie S. f. - Dim. zu 3: lucrusör, lucrisör(PRAV. GOV. 137), PI. -şoâre; lucruleţ, PI. -leţe. ET. lat. lüerum „Gewinn”, mit merkwürdigem Bedeutungswandel, vgl. bulg. rabota. Bdtg. 3 nach ksl. delo. lucüm PI. -cümuri S. m. (1858 RAL.) Art Konfekt. Cofetari turci ce vând felurite lucumuri mai mult crude (RAL. S. 69). GR. locum. ET. türk, lokum. lud Adj. (1632 PU 1,217) TR. BAN. OLT., ugs.: einfältig, dumm, töricht. Ludă eşti, nebună eşti Şi la minte slabă eşti (PP., CLIV, 267). Auzii cărşcând uşa şi gândii că iese ea, Ieşi ludul de bărbat Cu furceala de la pat (FR.-C. MOŢII 92). ET. şerb. bulg. lud. SG. ALRSN V,K. 1240. lüde S. m. (DOC. 1772) 1. ehern. (Kanzleistil:) Person F., die zur Steuer heranzuziehen ist: lude birnic, scut(el)nic steuerpflichtige, von den Steuern befreite Person. Pus-au şi cinaloghie de bani, de casă sau de un lude câte 40 de lei (DION., TEZ. II, 216). Suma ludelor birnici... să se urce până la 25000 (DOC. 1814, TEZ. II, 369). Doi liuzi scutelnici are Grigorie ceasornicar (DOC. 1772, CL XV, 38). Mihai Vodă Şutul... l-a miluit (pe şetrarul Cozma) cu hrisov de liuzi (UR. LEG. 190) Urkunde, die ihm Steuererlaß für cine bestimmte Anzahl in seinen Diensten stehender Leute erteilt. 2. ehern.: zur berittenen Gendarmerie eingezogener Mann, der aus Mangel an Pferden zu Fuß laufen musste. Daher die Redensart: lude printiAe călăraşi das fünfte Rad am Wagen. Noi clirosul bisericesc a ţării am rămas curat Hudepintre călăraşi (IANOV, CL V, 134). Ca deputat n-am vrut să fiu niciodată, liude, ci călăraş (COGĂLN., CIH.). GR. liude, PI. liuzi; PI. auch invar. lude. ET. bulg. şerb. etc. ljude, -di „Leute”. luft PI. lüfturi S. n. (1904 MÂNDR.) 1. Öffnung in Öfen, Gußformen, durch die Gase ab- ziehen: Luft-, Zugröhre F., -loch N. Forma n-a avut destule locuri goale (lufiuri) pe unde să poată ieşi gazele (MÂNDR. 66). 2. TR. OLT. MARAM. gute Luft (CADE). ET dt. Luft. lungäci S. m. (1868 BARC.) BAN. 1. Gimpel M. (Pyrrhula; MAR.) 2. Kardendistel F. (Dipsacus silv.; PANŢU). ET. wahrsch. zu şerb. lug „Hain”. lüger siehe hlujan. lui (1502 DERS) I. Pers. Pron. Siehe el A. II. best. Art.: a) siehe l2. - b) bildet, vorangesetzt, Gen./ Dat. von männl. Eigennamen u. Verwandtem: lui Adam, lui D-zeu, lui frate-său. Im Istrorum. wird Gen./Dat. tiberh. nur in dieser Weise gebildet: Socra lu cea mul are (WEIG. JB. I, 126) die Schwiegermutter jener Frau. Lu jupoanufil’e (WEIG. JB. 1,146) des Bürgermeisters Tochter. Bur lu soldoaţi (ROMANIA 1892, 255) gut gegen die Soldaten. Sora lu mea moeiha (ROMANIA 1892, 256) die Schwester meiner Stiefmutter. GR. LV. u. PP., auch istrorum. nur lu Adam etc., z. B. Cântecul lu David (PS. SCH. 9, Titel). Arhiereul ... ţine pre pământ locul lu D-zeu (ÎNDR. 98). ET. *i/w/für lat. illl, nach cul, hule; lu könnte auf illlus zurückgeben. SG. ALR SN VI, K. 1576, 1591, 1593, 1597-1603. lüisi siehe el A. lula Präs, -lez (1879 CIH.) I. V. tr. einlullen. n. ase lula von ldeinen Kindern: einschlafen. Culcă-mi-te, lulä-mi-te (PP. MUNT., MF I, 6). ET. vgl. şerb. l(j)uljati, bulg. ljuleajä „wiegen”. lulea PI. lulele S. f. (1633 PASCA N. 271) (Tabaks-) Pfeife F. (aus einem Stück), Pfeifenkopf M. (siehe ciubuc 1). Cu luleaua în gură (în dinţi) şi el caută luleaua u. ä. (Sprw.) er hat die Pfeife im Mund und sucht sie. Cată-ţi de drum până ce nu scot luleaoa de la ciubuc (AL. OP. 1,38). Fam. scherzh.: luleaua neamţului die Schnapsflasche; a furat (luat, apucat) luleaua neamţului, s-a afumat cu luleaua er hat sich beschwipst. Cam dinspre ziuă, aşa cum furasem luleaua neamţului, pornirăm cu boii acasă (RĂDUL. RUST. II, 64) so betrunken wie wir waren. Adverbiell: Un beţiv ieşind odată dinti'-o crâşmă beat lulea (SPER. AN. 1892,1, 177). (împăratul) se amoreză de ea lulea (BOGD. PROV. 208) verliebte sich unsterblich in sie. GR. MOLD. Hulea; BAN. TR. Udă, PI. lüle. - Dim. luleoâică: înc-o luleoaică de tutun (RĂDUL. RUST. I, 106); lulehişă (POL.). 622 lume ET. türk, liile; lulă < şerb. lula. SG. ALR SN IV, K. 1146. lulegiu (t)S. m. (1858 RAL.) Pfeifenhändler M. Dughene de eschigii... de lu legii (RAL. S. 58). ET. türk, lilieci lumânare PI. -nari S. f. (16. Jh. PS..SCIT 138, 11) 1. Licht N., Kerze F.: lumânare de seu, ceară, sper-manţet Talg-, Wachs-, Stearinlicht. La lumânare bei Kerzenschein. O muiere ... pierdu o drahmă; deci aprinsă luminări şi o căută (MS. 18. Jh., GCRII, 64). Drept ca lumânarea kerzengerade: Cu coada ridicată lumânare (DEL. S. 17). Dem Sterbenden wird eine brennende Kerze in die Hand gegeben, die man so lange festhält, bis der Tod eingetreten ist; daher a muri fără lumânare eines plötzlichen, unnatürlichen Todes sterben. A mâncat lumânarea u. ä. Er ist schmählich reingefallen. Arde lumânarea săracului ca să socotească banii bogatului (Sprw.) der eine trägt die Kosten und der andere hat den Nutzen. E bine să dai (câteodată) şi dracului o lumânare u. ä. (Sprw.) man muß (bisweilen) auch dem Teufel eine Kerze anstecken. Vgl. aprins II. 1., gâlceavă 2. - Lum inărică Spiel, bei dem ein brennendes Streichholz herumgereicht wird u. der, bei dem es erlischt, ein Pfand geben muß (MAR. ÎNM. 202). 2. Königskerze F., vgl. lumânărică 2. GR. TR. OLT. auch luminare (so schon PRAV. GOV., CCR 146 flg.); lumunare (PRAV. GOV., CCR 147). - Dim. lumânărică, PI. -rele. ET. lat. luminare. SG. ALR SN III, K. 849; V, K. 1486. lumânărâr PI. -rari S. m. (1614 BGL) Kerzengießer, -händler M. GR. lumi-. ET. lumânare. SG. ALR SN I, K. 274. lumânărărie S. f. (1857 POL.) 1. Kerzen fabrilc F. 2. große Menge Kerzen. Cimitiru pare-n foc Cu atâta lumânărărie (RĂDUL. RUST. I, 102). ET. lumânărâr. lumânărică PI. -rele S. f. (1832 CORNELLI 287b) 1. Dim. von lumânare. llumânărică, lumânărică Domnului Königskerze F. (Verbascum). La dânsul... beldiile ... de lumânărică îi cine ştie ce pădure (SEV. NUNTA 1). 3. lumânărică albastră, lumânărică pământului Würger-Enzian M. (Gentiana asclepiadea; BR. PANŢU). ET. lumânare. lumânărie PI. -ni S. f. (1677 POTRA I, 175) 1. Kerzenfabrik F. 2. Akzise F. auf Kerzen. Lumânăria de ceară roşie... să lipsească cu totul (DOC. 1809, TEZ. II, 342). ET. zu lumânare. lume PI. lumi S. f. (16. Jh. PS. SCH. 16, 8) 1. Licht N. Lumea ochiului, ochilor Augapfel M. PS. SCH. u. COR. öfters: Păzeşte-mă, Doamne, ca lumea ochiului {CORESIPS. 16,’8). 2. Welt F. Bucatele ...se grija (singure) mai bine decât le ar fi gătit bucătarii cei mai iscusiţi din lume (S BIER A POV. 157) die tüchtigsten der Welt. (Pintea) se făcuse cu vremea trândavul lumii (CL XVI, 263) der größte Faulpelz auf Gottes Erdboden. Pentru nimic în lume um nichts in der Welt. Până şi doina ... fugise-n lumea toată din locurile astea blestemate (GAZ. SĂT. XIV, 345) war auf und davon gegangen. (Nu-mi place) sä laşi mata pe un om din lumea toată să te ieie aşa (vrea s-o apuce de talie) (I. NGR., CL XIII, 31) einem wildfremden Menschen. Nu mai plânge atâta ... doar n-am dat-o la tătari nici peste lume (NĂD. NUV. 1,18) wir haben sie ja nicht bis ans Ende der Welt verheiratet. Câte în lume şi în soare-i scorneau (DEL. S. 14) alles Erdenkliche dichteten sie ihr an. Când ţi-i lumea mai dragă, mai amară wenn es einem am wohlsten, am schlimmsten zu Mute ist. Intr-un cuvânt arată că o să piară lumea, fiindcă se căsătoresc doi tineri fără ajutorul lor (I. NGR., CL m, 36; von Ehestifterinnen) in einem Wort: daß die Welt untergehe. Hai! vin ’ de mă sărută... că doar nu piere lumea (GANE, CL IX, 54) die Sache ist ja nicht so schlimm. Nu ştiu pe ce lume sunt ich bin fassungslos, außer mir (vor Überraschung, Freude etc.): Când o auzit (fata) aşa, s-o prins a învârti toate celea cu dânsa, şi nu ştia biata fată pe ce lume-i (GAZ. SĂT. XIV, 455). Văzându-l aşa, m-am socotit că poate, lumea-i lume, să fie îndrăgit (OLLĂN., D.) wie cs nun so in der Welt zugeht. Zi-i lume şi pace bună u. ä. (Redensart) die Welt ist nun einmal so (beschaffen). Asa-i lumea din bucăţi, vede unul, cere toţi u. â. (Sprw.) die Menschen sind wie die Affen, was einer tut, machen die anderen gleich nach. Pentru altul n-aş face-o, să ştiu că mi-ar da lumea de pe lume (CREANGA, CL XI, 28) um alle Schätze der Welt. De când, cât (e) lumea (şipământul), OLT.: şi Ardealul) seit, solange die Welt steht: Peste noapte se făcură toate, de gândeai că de când lumea au fost (RETEG. POV. V, 10) von jeher. Şi când colo, vede şi el ce nu se mai văzuse ...de când lumea şi pământul (CREANGĂ, CL XI, 27). Bani la el cât era lumea nu vedeai (CL XIX, 470) Geld sah man nie bei ihm. Vă voi duce-n altă ţară depărtată, ca să nu vă mai găsească, cât îi lumea şi pământul (SEV. POV. 33) daß man euch nimmermehr finde. O ladă de când lumea ... (ZAMF. LN. 129) ein uralter Kasten. Bătrân ca lumea ...El pare că de secuii au fost uitat de moarte (AL. POEZII III, Leg. 112) steinalt. Au împărţit banii şi s-au dus fiecare în lumea lui (ŞEZ. 623 lumeân III, 132) jeder ging seines Weges. Spun lucruri de pe ceia lume (AL. OP. I, 691) sie erzählt unglaubliche Wunderdinge. Cântec de lume, profanes (Liebes-) Lied: Un fragment de cântec de lume, inspirat de poetica simţire a iubirii (AL., CL II, 7). Andrei Tudoran, om de lume, ramase de vreme văduv (SAD. POV. 223) ein lebenslustiger Mann. Se sculară şi ei degeraţi ca vai de lume (CL XVII, 70) jämmerlich erfroren. (Fiul împăratului) se îndrăgosti după dânsa, vai de lume! (ISP. LEG.2 309) verliebte sich schrecklich in sie. Hoituri mari şi nici de-o lume (CREANGĂ, CL XI, 24) große Kerle und doch nichtsnutzig. - Lumea albă die irdische Welt, lumea neagră die unterirdische Welt. Ca să mergi de pe lumea albă în lumea neagră, trebuie să-ţi dai drumul prin fântâna zmeilor (ŞEZ. II, 202). Vgl. alb 1. 4. e, acel I. 2., apoi I. 4., cap I. 19. h, drag I. 4., dus I. 4., a fugi 1. 3. Welt F., Leute (PL). Toată lumea o spune alle Welt sagt es. Lumea, multă lume se grămădea în jurul lui die, viele Leute umdrängten ihn. Aseară a fost puţină lume la teatnt gestern Abend war das Theater schwach besucht. Ce lume! Welche Menschenmenge! Vara, lume de pe lume s-adună pe plajele ei calde (VLAH. RP. 69; von einem Seebad) die Leute in Scharen... zusammen. Multă lume de om a mai fost acolo (RETEG. POV. V, 67) viel Volk. Vreau ... să te văd ca toţi oamenii, în rând cu lumea (CREANGĂ, CL XI, 28) den anderen Leuten nicht nachstehend. E lume în salon cs sind Leute, es ist Gesellschaft im Salon. (Ea) era să aibă lume în seara aceia (VLAH. NUV. 173) sie sollte Gäste haben. Maria trebuia purtată prin lume (XEN. BR. 17) M. sollte in die Gesellschaft eingeführt werden. - Ca lumea ordentlich, gehörig, recht. Nu-i de crezut să poată Văi acolo (în capul lui îngust) o cugetare ca lumea (VLAH. GV. 99). Oftând gândea (el) de ce n-a avut. noroc de un tată ca lumea (NĂD. NUV. I, 171). Dar ce am eu ca lumea? Viaţa din casă? Relaţiile cu oamenii civilizaţi? Balurile, băile? (DEL. S. 112). 4. PP. Edelstein M., bes. Diamant in einem Ring. GR. Dim. lumiţă (I.-B. 21), lumuţă (PP. MAR. INM. 257). ET. lat. IUrnen „Licht”. Zu Bdtg. 2 vgl. ksl. svetu „Licht” u. „Welt”. SG. ALR EI, K. 19; SNV,K. 1372,1398,1400,1422. lumeän Adj. (MS. um 1600) LV. bisw. weltlich, profan. Omul cel liman nu priimeşte celea ce-s din duhul lui D-zeu (MS. um 1600, GCR 1,51). ET. nach ksl. mirjanin ă (rum. mirean) gebildet, lumesc Adj. (MS. um 1600) 1. irdisch, weltlich, profan. Supunerea carea suntem datori... către cei duhovniceşti şi lumeşti stăpânitori (PRAVOSL. ÎNV. 1794, GCRII, 155). '(Muierea) cea nemăritată să grijeşte de cele dumnedzăieşti... iar cea măritată să grijeşte de cele lumeşti (MS. um 1600, GCR 1, 52). 2. boală lumească Geschlechtskrankheit F. Salcea e bună de dat... mai ales celor ce zac de boli lumeşti (ŞEZ. IV, 182). ET. lume. lumeţ Adj. (1683 DOS.) weltlich gesinnt, lebenslustig. Sfinţia sa fiind nelumăţ şi smerit (DOS. VS. Dech. 10; 1 la). Mama preoteasa, femeie chipeşă şi destul de lumeaţă în vremea ei (VLAH. GV. 67). - Neg. nelumeţ. ET. lume. lumi Präs, -mese V. tr. (1900 MF) PP. MUNT, bewirten. Lumeşte cupaharu în dreptate, Să se îmbete toţi odată (MF I, 157). Atunci că mi-l lumea (MF I, 186). ET. lume. lumină Präs, -nez (16. Jh. PS. H. 33, 6) 1. V. tr. 1. erleuchten, -hellen. Nici răsăritul lunii va lumina noaptea ta (BIBLIA 1688 Js 60, 19). Zinca aprinse încă o lampă pe lângă cea ce lumina slab salonul (BOGD. V. 142). 2. fig.: erleuchten, -hellen, aufklären. Luminează mintea mea ce s-au întunecai de pohte reale (MS. um 1633, GCR 1,81). II. V. intr. leuchten. Şi lumina întru întunearec luminează {EV. 1693 Jo 1, 5, GCR I, 308). III. a se lumina. 1. sich aufhellen, hell werden. Când s-a luminai iarăşi, înaintea sa era soţul său (CL IV, 12) als ihr wieder klar vor den Augen wurde. Părin telui i se mai lumină de cum îl văzu (RĂD. RUST. II, 49) er hellte sich merklich auf. - Se luminează de ziuă der Tag bricht an. Se lumina de ziuă când Brody intră în salonul lui Galib Beg (GHICA 381). 2. aufgeklärt werden. Dascălii ... s-o gândit şi la o şcoală pentru fete ... adică de ce nu s-ar lumina şi sărace fetele satului? (RĂD. RUST. II, 165). GR. a lumini (PP. FR.-C. MOŢII 191; im Reim). ET. wohl nicht von lumină, sondern lat. lümino, -ăre. Dann muß -i- urspr. nur vor e gestanden haben (vgl. LV. vinez, cuvintez, aber vâna, cuvânta, jetzt vânez etc.), dann aber unter dem Einfluß von lumină auch in die anderen Formen gedrungen sein. SG. ALR SN III, K. 762. luminare PI. -nări S. f. (1581/2 PO2 314; Ex 39, 37) 1. veralt.: Durchlaucht F. O scrisoare pentru luminarea sa prinţul (AL., CL IV, 335). 2. Beleuchtung F. 3. Aufklärung F. ET. a lumina. 624 luminos luminat Adj. (1448 DERS) 1. erleuchtet, leuchtend, hell. Irod... l-a îmbrăcat (pre Isus) într-un veşmânt luminat (EV. 1894 Lk23, 11) glänzendes Gewand. Care moarte vrei? Moarte luminată Ori întunecată? (AL. PP. 117), vgl. cu lumânare, s. d. 2. LV. erlaucht. In zilele (prea) luminatului domn N. N. in den Tagen des (aller)durchlauchtigstcn Fürsten N. N. 3. săptămâna luminată die Osterwoche (nach ksl. svetlaja nedëlja). Lunea, marţea etc. luminată Montag, Dienstag etc. in der Osterwoche. 4. aufgeklärt. Curtea este luminată (LIT.) der Apellhof ist aufgeklärt genug. TOPON. Obârşia Luminatei (1488 DERS). ET. a lumina. SG. ALR II/Ï, MN 2812, 110. lumină PL -mini S. f. (16. Jh. CV2 38b; Apg 26, 13) 1. Licht N: lumina soarelui, zilei, polară, electrică das Sonnen-, Tages-, Polar-, elektrische Licht. Ieşi din umbră... Să-ţi văd faţa la lumină (AL. PP. 31) bei Licht. Şi merseră cu lumini şi cu tot clirosul luorăsfântul trup a sfintei (DOS. VS. Oct. 14; 65b). A scoate, ieşi la lumină ans Licht bringen, kommen; a da, a scoate la lumină o carte ein Buch herausgeben, veröffentlichen; cartea a ieşit la. lumină das Buch ist erschienen. Era lumină de lună de lumina ca ziua (AMIRAS, LET.2 III, 128). Alle alea i-au luat luminele (DEL. S. 29) die Unholdinnen haben ihr das Augenlicht geraubt. Cum se făcu cu lumini (ISP. LEG.2 344) sobald sie das Augenlicht wiederbekommen hatte. - Fig. : Se gândea ea şi la una şi la alta ... dar lumină - ca-n palmă (CL XV, 101) doch sie fand keine Erklärung. LM. luminile ştiinţei das Licht der Wissenschaft (nach lfz. lumières). 2. lumina ochiului Augapfel, Augenstern M. (D-zeu) l-au păzit pre el (pre norodul lui) ca lumina ochiului (BIBLIA 1688 Dt 31, 10). Intr-atâta grăunţii de mic de lumina ochilor tăi, cetăţi şi munţi aşa de mari încap de-i vedzişi-i cuprindzi (VARL. CAZ.21,47a). Mama Stanca ... plângea năbuşit, până ce zvânla izvorul lacrămilor şi pleoapele îi zgâriau luminele (DEL. S. 47). 3. TR. BAN. CRIŞ. MARAM. BUCOV. OLT. Kerze F., Licht N.: vgl. lumânare. începe... a face lumini cât statul ei de lungi şi a le aprinde (MAR. NAŞT. 3). Făi-mă lumină de seu Şi măpune-n sânul tău (I.-B. 64). 4. Feuer N. Vor arde-n preajmă Luminile-n dealuri (EMIN. O. I, 225). 5. lumină de pădure Leuchtkäfer M.; vgl. licurici (MAR. INS. 44). GR. Dim. luminiţă, luminiiţă (CANT. DIV. III), PI. -ţe, luminică, PL -néle (MAR. NAŞT. 294); BAN. himinicică, PL -ehe, luminuşă, PI. -mise (MAR. INM. 383); luminioâră, PL -nioare (CIH.). TOPON. Lumineni (1424 BGL.). ET. lat. * lumina von lihnen, -minis. Zur Bildung vgl. albină, căpătăm ăi, rădăcină etc. SG.ALRI/ŢK. 19; II/I,MN 3855, 128; 3856, 128; 3909, 141; SN III, K. 784, 804, 805, 806; IV, K. 1057; V,K. 1486. luminător (16. Jh. PS. II. 17,29) I. S. m. Leuchte F. Şi Jăcu D-zeu cei doi luminători, luminătorul cel mare... şi luminătoriul cel mic (BIBLIA 1688 Gn 1,17). Câteva minute încă şi luminătorul zilei era să apună (DEMETR. NUV. 81) der Erlcuchtcr des Tages ging unter. - Fig.: Un luminător al bisericii eine Leuchte der Kirche. II. Adj. lichtspendend, leuchtend. Nu cu Joe de cesla ce arde şi veştedziaşle, ce foc luminători şi înlrămători (DOS., H.21, 107).’ ET. a lumina. Iuminătură PL -turi S. f. (1581/2 PO2 298; Ex 35, 14) Kerze F., Licht N. ET. a lumina. luminăţie S. f. (um 1710 NEC. COSTIN) LV. Durchlaucht F. Sub luminăţia lui cneazul Menjicul (NEC. COSTIN, LET.2 II, 61). ET. luminat. luminică etc. siehe lumină. luminiş PI. -nişuri S. n. (1868 BARC.) 1. Licht N., Schein M.; Lichtflcck, -streifen M. Din oglindă luminiş Pe trupu-i se revarsă (EMIN. 0.1,168). Pe unele locuri de luminiş (ZAMF. NUV. 41) an einigen vom Mond beschienenen Stellen. Zările, de farmec pline, strălucesc în luminiş (COŞBUC 5) in hellem Mondschein. Prin luminişurile lăsate înfre noriifugari, soarele zâmbeşte vesel spre pământ (OD.-SL. 109). 2. Lichtung F. Dibuindprin codru... ieşi la. un luminiş (ISP. LEG.2 255) offene Stelle, Lichtung. ET. lumină. luminiţă PI. -niţe S. f. (1822 HMST. 119) 1. Dim. von lumină. 2. nopţii Nachtkerze F. (Denothera). Ziria ...a luat o floare ce-i zic luminiţa nopţii şi a lăsa l-o în jos (CL IV, 157). ET. lumină. luminos (1551/3 ES 13a; Mt 6, 27) I. Adj. leuchtend, licht, hell; strahlend, glänzend. Stele-s multe... Luminoase, strălucioase (I.-B. 100). Urcăm pe-un podiş larg şi luminos (VLAH. RP. 81). Să-mi faceţi mie Altă monastice... Mult mai luminoasă (AL. PP. 191). Am avut o luminoasă idee (I. NGR., CL XIII, 34) ich hatte eine glänzende Idee. II. S. m. luminos (H. 1431), S. f. -noâsă(BR.) Waldrebe F. (Clematis). 625 Iu miţă ET. zu lumină od. lat. luminösus, an ersteres angelehnt, wesh. -i-, nicht -Î-. Iu miţa etc. siehe lume. lunatic Adj. (1551/3 ES 3b; Mt4, 24) 1. mondsüchtig, auch substantiv. Şi aduseră lui pre ... drăciţi şi lunaleci şi slăbănogi şi au vindecat pre ei (BIBLIA 1688 Mt 4, 24). Mă aflam în starea unui lunatic ce rătăceşte pe haitaşuri (BODN., CL I, 127). 2. ugs.: in demselben Monat geboren. (Copilul) săfle lunatic cu acela cu care are să se prindă frate de cruce (BURADA, CL XVI, 11). Fata şi băiatul care ar fi lunatici... să nu se căsătorească împreună (JIP. SUF. 204). ET. lat. lunălLcus, wahrsch. durch ksl. lunatikü vermittelt. lünav (t) Adj. (1643 VARL.) mondsüchtig, vgl. lunatic 1. îndrăciţi si lunavi (VARL. CAZ.21, 220a). ET. ksl. Iun avu. lună PI. luni S. f. (1567 DERS) 1. Mond M. Lună nouă, plină Neumond, Vollmond. Lună veche (ŞEZ. 1,191) abnehmender Mond. E hoţ... pe cel din lună Doar de nu l-o fi-nşelat (SPER. AN. 1893 III, 244). E lună es ist Mondschein; pe lună bei Mondschein. Ca un stâlp eu stăm în lună (EMIN. O. 1, 55) im Mondschein. Câte în lună şi în soare (JIP. RĂUR. 29: şi în bulie) alles Erdenkliche, alles Mögliche und Unmögliche: Rugăciuni şi câte în lună şi în soare se făcuseră ca să scape D-zeu pe biata omenire de acest nesăţios balaur (ISP. LEG.21, 63). Zmeii... umbla ... să-mi ia pasărea,fagăduindu-mi câte în lună şi în soare (ISP. LEG.11,88) versprachen mir goldene Berge. Dă cu barda, cu puşca în lună er ist ein verwegener Geselle (vgl. a împuşca II). Să n-ajung luna cu mâna. şi soarele cu picioarele u. ä., ironischer Schwur. Vgl. a lătra. 2. Monat, Mond M. în (luna lui) mai im (Monat) Mai. Trăia fericiţi şi le era toată viaţa ca luna de miere (SEV. POV. 177) die Flitterwochen. Copil în şapte luni Siebenmonatskind (aber: copil de şapte luni sieben Monate altes Kind). Nici nu-i de lunile toate (mânzocul) Şi ce fuguliţă-mi scoate (SEV. AN. 40) das Füllen ist nicht einmal ausgetragen. Pe lună monatlich; cu lunile, luni de-a rândul, luni de zile monatelang. - Adverbiell, zur Steigerung: pantofi lustruiţi lună blitzblanke Schuhe. GR. Dim. lunişoâră, limită, PI. -şoâre, -niţe; zu 2. lunică (AL., D.). ET. lat. luna. SG. ALR SN III, K. 804, 805, 806; V, K. 1398. lunătăci Präs, -cesc V. refl. (1652 ÎNDR.) 1. mondsüchtig sein. 2. menstruieren. Muierea ... deaca ... se va lunătăci, când se cade să se boteze? (ÎNDR. 686). ET. zu lună, bzw. lunatic. luncă PI. lunci S. f. (1512 DERS) 1. MUNT. MOLD, am Fluß gelegenes, mit Wald bestandenes Tal, Uferwald M. Au mers ...pânăau întrat în altă pădure, ce era lunca Prahovei (MIR. COSTTN, LET.11, 310). 1-au dusu-i în pădure de luncă cu bălţi (DOS. VS. Dech. 27; 242a). Cazacii au dat într-o luncă de pădure apărându-se (NEC. COST1N, LET2 II, 69). (Românului) îi place ... ase rătăci prin lunci si codri (AL. PP. 92). 2. TR. (feuchte, Tal-) Wiese, Aue F. Mă dusei cu coasa-n luncă Şi cosii jale adâncă (I.-B. 222). Da să culeagă ele nişte flori pe lunca ce se-ntindea ca un covor în toate părţile (CL XVII, 274). GR. Dini. luncuţă, PI. -cute, lunculice (PP. OLT. MF I, 252) TOPON. Luncani (um 1421 DERS). ET. asl. Iqka. luncet PI. -ceţuri S. n. (1885 DEL.) Uferwald M. Repezind ceste împărătească din cuibul şuietului în largul luncelului (DEL. S. 97) ET. Koll. v. luncă. luncos Adj. (1895 MANOL.) selten vom Boden: tief gelegen, wasserreich, feucht. Cultura ei (a cânepei) reuşeşte cu înlesnire în locurile luncoase şi grase (MANOL. IG. ŢĂR. 78) ET. luncă. lunecă Präs, lunec (1581 CORESIOMIL.,DENS. IST. II, 129) 1. V. tr. LM. gleiten lassen (nach frz. glisser). De pe terasa hotelului ... îmi lunec ochii pe sclipitoarea câmpie a mării (VLAH. RP. 69). Pe când el cerceta chingile şi frâul (calului), ea-i alunecă în mânecă o hârtioară (CL XVIII, 136). II. V. intr. 1. gleiten, ugs.: glitschen, fam.: rutschen, schlüpfen; (gleitend fallen:) ausgleiten, -rutschen. Corbac ... Pe funie luneca ... Până ce da de pământ (AL. PP. 142) glitt... herab. Bucatele unsuroase lunecă uşor pe gât (GLOS. AC.) gleiten leicht die Kehle hinunter. Degetele ei... albe ca şi clapele (clavirului) pe care lunecă (VLAH. IC. 57) dahinglciten. Bistriţa cu valurile ei repezi pe cari alunecă nenumărate plute (XEN. BR. 3) dahintreiben. Ca ... nu cumva (ei) să alunece să şovăiască să cază de în bine întru fără de lege (ÎNDR. 595). 2. fig.: straucheln, sich vergessen. O fală mare de împărat care alunecaseşi ea în valurile lumii (ISP. LEG.1 1,15). A fost ştrengărită, în adevăr, dar ce are aface? Fată alintată, a alunecat şi ea (NĂD. NUV. II, 11). III. a se luneca LV. bisw. fig.: (aus-)gleiten, -rutschen; vgl. II.: Nice ei să râză, de-aş şi lunica-mă (DOS. PS. V. 37, 37). Lunecându-se domnul a crede vorba boierilor (AMBRAS, LET.2 m, 124) sich verleiten lassend. 626 lungi GR. aluneca; ebenso die Ableilungen. ET. lat. lübrico, -Tire. SG. ALR SN II, K. 360. lunecare PI. -cari S. f. (16. Jh. PS. SCH.) Abgleiten N. Că izbăvit-ai sufletul mieu de moarte, ochii mei de lacrămi, şi picioarele mele de lurecare (PS. SCH. 55, 14). Ceva greşalăsau lunecare aflând (CANT. DIV. VII). Şi picioarele mele le fereşte de lunecare (PSALT. RAMN. 23a). ET. a luneca. lunecat S. n. (16. Jh. PS. H. 114, 8) Abglciten N. ET. a luneca. lunccăciune (t) PI. -ciüni S. f. (1679 DOS.) Abgleiten N. Cu ale saleş lunicăciuni de păcate (DOS. LIT. Vas. 7b). GR. lunicăciune. ET. a luneca. lunecător Adj. (1652 ÎNDR). . > gleitend. Drumul tulburării cu lunecăloriul piciorul norocirii să nu calce (CANT. IST. 161). Fig.: Cel mic (de ani) iaste slab sau lunecătoriu cu mintea (INDR. 584) unzuverlässig. ET. a luneca. lunecătură PI. -turi S. f. (1691 MĂRG.) Gleiten, Ausgleiten N. Unde veţi ajla niscari lunecături în lucrul acesta ... îndreptaţi (MARG.1 178b, Epilog). ET. a luneca. lunecos Adj. (1581 CORESI OMIL. 164) glatt, schlüpfrig, glitschig. Vremea, era-ntunecoasăŞi cărarea, luneacoasă (I.-B. 238). Se temea ... de lunecoasa fire a turcilor (MIR. COSTIN, LET.21, 396) vor dem unzuverlässigen Charakter. ET. a luneca. SG. ALR IVI, MN 2182, 31. lunecuş PI. -cuşuri S. n. (1673 DOS.) glatte, schlüpfrige Stelle, Glätte F., Glatteis N. Si de lunicuş mi-ai datu-mi să. mărgfârăgreaţă (DOS. PS. V. 55, 31). ET. a luneca. Lunel S. m. (um 1900 TIKTIN) Name, der einem am Montag geborenen Rind gegeben wird. GR. S. f. Lunelica. ET. luni. lung (1510 DERS) I. Adj. lang (Ggs. scurt, lat). (Bertoldo avea) urechile lungi ca de măgari (MS. 1779, GCRII, 118). (Corabia lui Noe au fost) de 300 de coţi de lungă (MS. 18. Jh., GCR II, 61). Lung e drumul Clujului, Dar mai lung al dorului (I.-B. 92) weit ist der Weg nach Klausenburg. Are mâna lungă, e lung de, la mână er macht gern lange Finger. Un slrăchinoi... plin de borş lung cu verdeţuri (BOGD. POV. 35) voll dünner Suppe. Fam. ciorbă lungă (să. ne-ajungă) lange Rede (ein Wortschwall). Ceia ce fugeau, li se da lunga înainte şi scăpau (EVSTR., LET.2 1, 377) den ... ließ man freien Lauf. - Adverbiell: Ştefan iţă ... lung priveşte La copila Dihului (AL. PP. 206) betrachtet lange. - LV. in Zu sammensetzungen wie: lung-răbda, lung-răbdătoriu, lungă-răbdare etc., vgl. DENS. IST. II, 233-236. II. S. n. Länge F. in best. Verbindungen: îşi cunoaşte lungul nasului er weiß, daß seine Macht, Mittel, Kenntnisse etc. nicht weit reichen, er kennt seine Schwächen, weiß, wie weit er gehen darf. Nu-şi cunoaşte lungul, nasului er kennt seine Grenzen nicht. Pe lungul viei Appia se vede rostogolindu-se un nor... de praf(ZAMF. NUV. 65) die Via Appia entlang. în lungul zidului an der Mauer entlang. în lung şi în lat der Länge und der Breite nach. Târâţi de păr de-a lungul stradelor (AL., CL III, 85) die Straßen entlang. Studiase ani de-a lungul la Paris (GION. PORTR. 225) jahrelang. GR. PI. m./f. lungi.. - Dim. lunguşâr, lunguţ (B.), lunguieţ (COST.), vgl. auch lunguieţ. ET. lat. löngus. SN. ALR SN I, K. 8, 19; III, K. 680. lungan Adj. (1439 DERS) fam. ugs. von Menschen u. Tieren: lang, hoch aufgeschossen. Berbeci... lungani la. trup (JIP. OP. 49). ET. lung. lungăreţ siehe lunguieţ. lungi Präs, -gesc (16. Jh. PS. SCH. 119, 5) 1. V. tr. 1. lang, länger machen, verlängern, verzögern. Mihai Vodă au stricat clopotniţa.... şi au lungit biserica (NEC. COSTIN, LET.2 II, 51). Şi înainte cât mi-a mai lungi D-zeu viaţa (NECULCE, LET.2 II, 359) so lange Gott mich noch leben läßt. Nu mai lungi vorba şi mergi la bucătărie (AL., CL IV, 320) schwatze nicht länger. Ca sănu lungesc vorba um mich kurz zu fassen, kurz und gut. Auch lungi ciorba die Suppe verdünnen, ihr Wasser zusetzen. Bogate nevoi care cu condeiul meu nu le pol să le lungesc (NECULCE, LET.2 II, 392) die ich nicht ausführlich schildern kann. (Hanul) nu va lungi mult cu hănia (AXINTE, LET.2 II, 154) die Herrschaft des Khans wird nicht lange Bestand haben. 2. aus-, hinstrecken. (El)ia pe Dediul şi-l lungeşte Şi s-apucă să-l măsoare (SPER. AN. 18921,68) er beginnt ihn zu verhauen. II. a se lungi 1. lang, länger werden, sich (er-)streckcn, dehnen. Nişte ciubote de iuft ale căror turetei se lungeau 627 lungime deasupra genunchilor (DEMETR. NUV. 6) weit über die Knie hinaufgingen. Poate să se lungească mulţi ani înainte bătaia (NECULCE, LET.2 TI, 263) kann sieh ... in die Länge, hinzichcn. Mise lungesc urechile de foame ich vergehe vor Hunger. Pan ' vorn ajunge cu sănătate sfintele Paşti, ni se vor lungi urechile de foame (NĂD. NUV. II, 57). 2. sieh hinstrecken, -legen. Lungindu-sepe o canapea, îşi puse mâinile după cap (I. NGR., CL III, 35). El’, lung. lungime PI. -gimi S. f. (um 1620 AA ist. 11/36, 163) Länge F. Cerşii Tale să cuvine svinţire, Doamne în lungime de zile (DOS. LIT. Prosc. 21) deinem Haus gebührt Heiligkeit, Herr, auf die Dauer der Tage (nach Ps 92, 7). Cine vrednicia capului nu pricepe, acela lungimea cozii la mare cinste ţine (CANT. IST. 111). Zece coţi în lungime zehn Ellen lang. ET. lung. lungire PI. -giri S. f. (1649 MARD.) Verlängerung, Dehnung F.; Verdünnung F; Verzögerung F., Hinausziehen N. ET. a lungi. lungişS. n. (1705 CANT. IST. 115) în lungiş, de-a lungişul der Länge nach, entlang. (Voinicul) trece sate-n curmeziş Şi dumbrăvile-n lungiş (AL. PP. 240) kreuz und quer. Peştii... s-au dat la cutn'erat marea de-a lungiş şi curmeziş (SBIERA POV. 61). (Murguşorul) trecea De-a lungişul munţilor, Curmezişul cămpilor (AL. POEZII I, 106) die Berge entlang. ET. lung. lungit (1703 GCD) liegend, hingestrcckt. Un turc lovit, de moarte care sta lungit la picioarele lui (GANE, CL XI, 373). ET. a lungi. SG. ALR SN I, K. 238. lungitură PI. -türi S. f. (um 1703 AXINTE) LV. Länge F. Socotele... carepentni lungitură voroavei nu le scrisu câte una (AXINTE, LET.2 II, 159) Argumente ... die zu weit führen würden. ET. a lungi. lungoäre siche lingoare. lunguieţ Adj. (1578 DERS) länglich. Nişte stufişuri, unele rotunde şi cu flori, altele lunguieţe şi cu pomişori (ISP. LEG.2 244). Acel soi de fragi sunt lungăreţi (AL. PP. 32). GR. MOLD. lungăreţ (DOS., H.21, 268), MUNT. TR. auch lunguret; lunguieţ. TOPON. Lunguieţ (1578 DERS). ET. lung. lungurică S. f. (1906 PANŢU) Hohlzahn M. (Galeopsis Tetrahit). ET. Wohl lingoare. Das Kraul diente in Westeuropa als Heilmittel gegen Schwindsucht, Abzehrung etc. luni S. f. (16. Jh. CV2 13b; Apg 21, 18) Montag M. (lunea montags). Vino luni, lunea viitoare komme Montag, nächsten Montag. Şedinţele se ţin lunea die Sitzungen finden montags statt. - Besonders Fromme fasten außer mittwochs u. freitags auch montags; daher iron.: posteşte lunile er hat nichts zu beißen und zu brechen. Se apucă de mai postesc încă şi... lunile şi marţile (FAM ILIA XIII, 434). Lunea, rătăcită Montag zwischen Himmelfahrt und Pfingsten. Lunea curată zweiter Montag, in der großen Fastenzeit. Lunea morţilor Allerseelen N., Montag nach der Osterwoche. Luneci păstorilor erster Montag der großen Fastenzeit (postul mare), volkstümlicher Feiertag der Hirten. GR. mit. Art. lunea. ET. lat. liinae (dies), -i nach marţi, miercuri etc. SG. ALR II/I, MN 2850, 113. Iuni (t) Präs, mă -nesc V. refl. (1581 CORESI) mondsüchtig sein. COR. öfters, z. B.: Se luneastesi rău se chinulaste (CORESI OMIL. 14). ET. ksl. Umili sp. Lunica siehe Lunel. lunica etc. siehe lună. Iunie (t) PI. lunii S. f. (1581 CORESI OMIL, DENS. IST. II, 208) Mondsucht F. ET. a luni. luntraş S. m. (um 1670 ANON. CAR.) Schiffer, Bootsmann M. GR. TR. BAN. luntrar (ANON. CAR.). ET. luntre. SG. ALR SN III, K. 843. luntre S. f. (16. Jh. CV2 46a; Apg 27, 30) 1. Kahn, Nachen M., Boot N. Nici îi lunfre Şi nici punte Să trec (peste Murăş) la mândruţa-n curte (I.-B. 309). A se pune luntre şi punte alles mögliche anwenden, alle Hebel in Bewegung setzen mor: Băietul se pune luntre şi punte să-l ieie (tata) şi pe el. acasă (SEV. POV. 45). 2. luntricică -Irişoâră Fahnenwickc F. (Oxotropis). GR. älter PI. luntri, OLT. auch luntrie, bisw. Uimire (CIP. GR. I, 46). Dim. luntiicică, PI. -cele, -trişoâră, -Irită; PI. -treţe. ET. lat. Iun Ier, -tris. SG. ALR SN III, K. 838-40, 842, 857. luntri Präs, -trese V. intr. (1856 SBIERA) rüdem, (im Kahn) fahren. S-au pus într-o luntre ... şi au luntrit cătră ostrovul acela (SBIERA. POV. 57). ET. luntre. 628 luptâd luntricică etc. siehe luntre GR. lüntru siehe înăuntru. luö etc. siehe a lua. luotoâre etc. siehe Juător. lup PI. lupi S. m. (1444 DRAG AN U 251) I. Wolf M. Are urechi de lup er hat ein scharfes Gehör. înghite ca lupul er schlingt wie ein Wolf (gierig). Lup în piele (cojoc) de oaie ein Wolf im Schafspelz. Vrei să scoţi, din gura lupului du willst dem dem Wolf entreißen, was er schon im Rachen hat. Aceste sunt poveşti de când. cu lupii cei albi (IARNJIC, CL XV, 103) von anno dazumal; ebenso de când era lupul căţel (şi măgarul viţel); vgl. alb L5. f. L-a mâncat lupul der Teufel hat ihn geholt, er ist ums Leben gekommen: Au înţeles zmeul că fraţii, lui s-au dus şi ei pe gât de lup (SEV. POV, 229). De nu erai mămăligă, putea lui dom ’ Niţăsă-i tot miroase a urmă de lup (RĂDUL. RUST. II, 305) wärst du kein Schwächling gewesen, so hätte FIcit N. noch lange herumschnüffeln können. Şi dacă scapă teafăr, cu păr de lup s-afumă (AL. POEZII III, Leg. 143, volkstümliches Mittel gegen Schrecken). -Sprw.: Nici lupul flămând nici oaia cu doi. miei. man soll nicht einem alles und dem anderen gar nichts, zu wenig geben. Lupul, unde a mâncat oaia, nouă ani. se încearcă u. ä. wo der Wolf einmal einen Fang gemacht hat, da kommt er immer wieder hin. Lupul nu se sperie de (cu) pielea oii den, der sich stark weiß, schüchtert man nicht so leicht cin. Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba der Wolf ändert wohl sein Fell, aber nicht seine Gewohnheiten. Vorbim de lup şi lupul la uşă, când vorbeşti de lup, lupul e la uşă u. ä. wenn man vom Wolf spricht, ist er nicht weit, Lupus in fabula. Lupului de ce i-e ceafa groasă? Pentru că-şi găteşte singur de mâncare, lupul cu slugi, rămâne flămând u. ä. wer sich selber dient, ist wohl bedient. Ce intră în gura lupului, anevoie se scoale u. ä. was dem Wolf in die Kehle kommt, ist verloren. Cu lupii să urli, cu oile să zbieri (AL. OP. 1,612) mit den Wölfen muß man heulen. Vgl. gură 2, iarnă. 2. lupul vrăbiilor Würger M. (Lanius). 3. in Pflanzennamen: mărul lupului Osterluzei F. (Aristolochia elematitis; B.; FUSS), EinbeereF. (Paris quadrifolia; PANŢU); piperul lupuli Seidelbast M. (Daphne; BR.); MOLD. spinarea lupului Streifenlam M. (Asplcnium filix femina; BR.); talpa lupului Katzenschwanz M. (Chaiturus marrabiastrum; BR.). GR. S. f. lupoâică, lupoâie, lupă (PREDETICI). Dim. -şâr. ANTHROPON.Lupşe(1423 DERS),Lupoi(\6l3 BGL). ET. lat. lupus. SG. ALR SN m,K. 657, 676; V,K. 1297,1299,1387. lupan (1585 DERS) I. S. m. WolfsjungcsN. Lupan, -pănâş, -pănel., Name, den man einem wolfsfarbigen Rind gibt (MAR. ORN. I, 257; DT. 27). II. Adj. (wolfs-)grau. ET. lup: liipav siche hulpav. lupesc Adj. (1703 GCD) Wolfs-, nach Wolfsart. O foame lupească începu a-iri frământa stomacul (BOGD. V. 111) ein Wolfshunger. (Lupii) urlau ... chemând lot neamul lupesc la masă (NĂD. NUV. I, 202). - BAN. maţul lupesc Dickdarm. ET. lup. SG. ALR II/I, MN 2219,41. lupeşte Adv. (1705 CANT. IST. Glossar) wölfisch, wie ein Wolf. Calcă, murgule, lupeşte Şi te-aşleme iepureşte (AL. PP. 248) rüstig wie cin Wolf. A mânca lupeşte gierig essen. ET. lup. lupidräg siche lobidrag. lupoaică siehe lup. lupoăie S. f. (1473 BGL) 1. Wölfin F.; vgl. lup. 2. Sommerwurz F. (Orobanche ramosa; PANŢU). TOPON. Lupoaia (1473 BGL). ET. lup. Iupos Adj. (1893 MAR.) voller Wölfe, voll von Wölfen. Lungă-i vedea şi. lupoasă (MAR. SAT. 333). ET. lup. luptă Präs, lupt (16. Jh. PS. SCIT) I. V. tr. LV. Bekämpfen. Să-l luptăm (pe diavolul) şi să-l batem cu postul şi cu ruga (VARL. CAZ.21, 2a). II. V. intr. LM. kämpfen, vgl. frz. lutler. Să luptăm la luptă dreaptă (AL. PP. 59). III. a se lupta kämpfen, ringen. Apără ceia ce se luptă cu mere (PS. SCH. 34, 1). Răzimat ...de o slabă scândură... el să lupta împotriva vânturilor şi a viforului (CRITIL, GCR II, 151; von einem Schiffbrüchigen). (Monarhul) tot s-au luptat până la trei. ceasuri după prânz (MS. 1757, GCR Π, 54; von einem Sterbenden). GR. în lupta (PP. FR.-C. MOŢII 195). ET. lat. lucto, -ăre. SG. ALR SN III, K. 974, 976. luptăci (um 1710 ANTIM) I. S. m. LV. u. ugs. bisw.: Kämpfer M. Gol de haine ... să n-aibă de unde îl apuca celălatl. luptaci (ANTIM DID. 123). II. S. n. Zugnetz N. für große Fische (DT.). ET. I. a lupta, II. unbek. 629 luptäre hiptare PL -tari S. f. (1581 PRL 245b) Ringen, Kämpfen N. Şi când văzu cum că nu poate învince lovi lui Iacov osul cheiului şi osul cheiului în luptare scrinti-se (PO2112; Gn 32,25) und das Gelenk der Hüfte Jakobs ward über dem Ringen mit ihm verrenkt. ET. a lupta. luptă PL lüpte S. f. (1589 ŞERB AN CORESI PS.5 273a; Ps 143, 1) Kampf, Ringkampf M. Ei de hrăie s-apucau şi. la luptă se luau (AL. PP. 25). (Tunurile) fură aproape toate luate de duşman de la începutul luptei (XEN. IST. III, 367). Să-ncercăm, în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche şi-nţeleaptă (EMIN. O. I, 137). ET. lat. lucia. SG. ALR SN IV, K. 974. luptător (16. Jh. PS. V.2 2, 27) 1. Adj. kämpfend, kämpferisch. II. 1. S. m. Kämpfer M. 2. S. f. luptătoare Kampfplatz M. (DOS., AA lit. 11/36, 63). ET. a lupta. lurbăr S. m. (1763 IORGA S. D. X, 15) TR. Lorbeer M., Lorbeerblätter (PL). GR. lin-, -ber, -băn. ET. sicb.-sächs. Lurber. SG. ALR SN IV, K. 1142. lustragiu PL -gii S. m. (um 1900 PASCU S. 411) Stiefelputzer M. ET. türk. * los traci < lustur. luströs Adj. (1882 DATC.) selten: glänzend. Mirtul e un copăcel interesantpenIru frunzişul său ... lustros (DATC. HORT. 286). ET. lustru. lustru PI. lustre S. n. (1802 IORGA S. D. XII, 144) Glanz M., glänzender Anstrich; Politur, Wichse F., Firnis M. etc.; fig. glänzender Anschein. A da lustru unui lucru einer Sache Glanz verleihen, sie glänzend machen. In zadar pierde tâmplarul lustru-n lemn nebăr-diiit (PANN PV.11, 172) Politur. în noi totul e spoială, totu-i lusfru fără bază (EMIN. O. I, 35) hohler Prunk. ET. mittelb. aus n. lat. lustnim, vgl. frz. lustre, it. lustro. lustrui Präs, -truiesc V. tr. (1822 BOBB) glänzend machen, putzen, polieren. ET. lustru. lustruiâlă PL -truieli S. f. (1868 BARC.) glänzender Anstrich. Lustruiala în vorbe, în fapte, în cuget (JIP. R. 183). ET. lustru. lustruire PI. -iri S. f. (1857 POL.) Glänzen, Polieren N. Ape aromatice şi chimice pentru lustruirea ... peliţei obrazului (FIL. CIOC. 64). ET. a lustrui. lustruit Adj. (1862 PTB.) 1. geputzt, poliert; gebohnert. 2. glänzend; glatt. Pielea lui cea neagră şi lustruită parc-arfi fost unsă cu smoală (GANE, CL XV, 202) seine ... glänzende Flaut. ET. a lustrui. luşcă siehe băluşcă. lut PI. luturi S. n. (16. Jh. PS. SCH. 17, 43) 1. Ton, Lehm M. Au zice-va lutul olanului: ce faci? (BIBLIA 1688 Js 45, 9). Lut m-ai zidit şi la pământ iarăşi mă întorci (BIBLIA 1688 Ib 10, 9). Daher: 2. Erdkloß M., irdische Hülle F. Privesc apoi lutul rămas, alb şi rece, Cu haina lui lungă culcat în sicriu (EMIN. O. I. 37). ET. lat. lutum. SG. ALR SN III, K. 821. luteran (1600 DIR) I. Adj. lutherisch. II. s. m. Lutheraner M. GR. LV. PL lotreni (DIR). ET. zu Luther. SG. ALR II/I, MN 2776, 104. lutişor S. m. (1868 BARC.) (galben) Ocker M., (roşu) Rot-, Toneisenstein, Rötel M. Căsuţele... cu brâie de lutişor la îmbinarea prispei şi-n jurul ferestrelor (GAZ. SAT. XIV, 346). Uşa de lemn boită cu lutişor roş (GHIB. BV. 9). ET. lut. SG. ALR II/I,MN 3787, 117. lutös Adj. (um 1670 ANON. CAR.) lehmig. ET. lut. luţernă siehe lucernă GR. lux PI. luxuri S. n. (1824 RI IV, 40) Luxus, Prunk M., Verschwendung F. ET. frz. luxe. M m S. m. M N. (Konsonant und Buchstabe). Un Mmare, doi m mici ein großes M, zwei kleine M. ma'Konj. Interj. (1805 CRIŞAN 194) BAN. TR. aber (MAIOR IST.2 262). ET. mittelb. it. ma; vgl. şerb. ma, ngr. pa. ina2 siehe mai GR. . y· mabein (t) S. n. (1762 GHEORGACHI) ehern.: Audienzzimmer, Kabinett N. des Sultans, danach des Fürsten. Slujbaşii mabeinului celui mare domnesc sau odaia jalobelor (DRĂGH. IST. I, 90). GR. mabei (GHEORGACHI, LET.2 HI, 306), maibent (GHEORGACHI, LET.2 III, 313), babein (FOT. III, 310). ET. türk. mabey(i)n. mabeingiu (t) S. m. (1783 Ş. INFL. II, 74) ehern.: Kammerherr, -diencrM. des Sultans, danach des Fürsten. Babeingiul ce îngrijeşte odaia domnului (FOT. III, 310). GR. babeingiu (FOT. II, 237 u. 1. c.). ET. türk, mabeyinci. mac1 PI. maci S. m. (uni 1670 ANON. CAR.) 1. Mohn M. (Papaver): mac to.™'Klatschmohn (Papaver Rhoeas L.); mac iepuresc Feldmohn M. (Papaver argemone L.); mac de grădină Gartenmohn M. (Papaver somniferum). Sămănal-am mac în prag Să vie cine mi-i drag (I.-B. 169). Ţărna smălţată cu maci roşii şi mlădioşi la vânt (IORGA AM. 213). 2. macul cioarei Dreistundenblume F. (Hibiscus trionum L.; PANŢU). ET. asl. makü. mac2! Interj. (1836 I. VĂCAR. G. 14) maci mac! quak! quak!, Schrei der Enten. încep s-o tragă (raţa) care încotro, iar ea: mac, mac, mac, de le năuceşte, nu alta (SEV. NUNTA 331). ET. onomatopoet. maca S. f. (1873 IANOV) Makao M. (Spiel). Dacă stosul nu vă place, Să vă fac dar o maca (IANOV, CL VII, 311). GR. Dim. măcăhiţă, PI. -Uite. ET. gemeineuropäisch, nach der ehern, portugiesischen Kolonie Macao in China benannt. macabcu siehe Macavei. macadam PL -damuri S. n. (1855 C. NGR.) Makadam M./N. (Straßenbelag). Miss Sheppard... e o mlădiţă a Albionului răsădită în macadamul Parisului (C. NGR. OP. I, 309). ET. dt. Makadam (Mac Adam). macagiu PL -gii S. m. (1894 ALEXI) Weichensteller M. La staţia V. s-a întâmplat o ciocnire de trenuri; un macagiu a fost zdrobit (LIT.). ET. vgl. türk, makasqi. GR. ALR SN III, K. 872, 873. macaleândru siehe măcăleandru GR. macara PI. -râie S. f. (1857 POL.) 1. Vorrichtung zum Heben, bestehend aus einer od. mehreren hängenden Scheiben u. einem Seil od. einer Kette: Rolle, Hisse F., Flaschenzug, Takel M. Se atribuie lui Archytas mai multe descoperiri, precum aceea a şurupului şi a macaralei (OLL. HOR. 95). Auzul ne era îngăimal de strigătele caicciilor ...de scrâşnitul macaralelor (RAL. S. 58; Schilderung eines Hafens). 2. Kran M. ET. türk, makara. SG. ALR II/I, MN, 3936, 151; SN III, K. 850. macaret S. (1888 FR.-C. MOŢII 42) TR. Steinbohrer M. ET. unbek. macaroană PL -roâne S. f. (1703 FN 122) italienische Nudel, Makkaroni (PL). Supă de macaroane (DRĂGH. REŢ. 3). ET. mittelb. aus it. maccheroni. macat PL -caturi S. n. (um 1743 NECULCE) Diwan-, Bett-, Tischdecke F. L-au pus veziriul de au şezut înaintea vezirului pe măcat (NECULCE, LET.2 631 Macavéi II, 182). Două paturi... acoperite cu saltele si perne, peste care erau întinse macaturi de lână (FIL. CIOC. 142). GR. LV. auch macat. ET. türk, rnakat. Macavci (1581/2 PO2 224; Ex 14, 9 N.) I. 1. Eigenname. 2. Feiertag im Volksbrauchtum nach den gleichnamigen Heiligen (die 7 makkabäischen Märtyrer, im orth. Kalender 1. August). Macaveiul ursului, macaveiul stupilor, auch PI. GR. macavei. II. macabeu S. m. Makkabäer M. GR. LV. macavei. ET. durch gr./slav, Vermittlung aus dem Hebr.; zu II. auch frz. Macchabée. macaz PI. -cazuri S. n. (1868 BARC.) (Bahn)Weiche F. - Fam. a schimba macazul andere Saiten aufziehen. ET. türk, makas. SG. ALR SN III, K. 873. rnacau siehe măcău. macedonean (16. Jh. CV2 5b; Apg 19, 29) 1. S. m., PI. -néni Mazedonier M. II. Adj. mezcdonisch. GR. LV. machidonean, machedon. ET. Macedonia. macferlân PI. -lânuri S. n. (1898 TEL.) Herrenmantel mit Flügeln statt der Ärmel. Având mai toţi. în spinare câte o hanţă de pardesiu sau macferlan cu glugă (TEL. SCH. 22). ET. engl. Mac Farlane. machiâş siehe mătieş. mâcru Adj. (1485 BGL) t. vom Fleisch: a) mager. Oricât de macră şi de vân-joasă carnea li-arfi (păsărilor), decât stârvul împuţit tot mai dulce iaste (CANT. IST. 34). Carnea cea macră numai floarea şi gustul (zemii) întocmeşte (DRĂGH. REŢ. 29). - Ohne carne: Celuilalt i-a dat mai mult ciolane, spârcuri şi macră (SBIERA POV. 254). - b) rein, bloß (d. i. ohne Fett und Knochen). Boul îngrăşat ajunge la greutatea de 800 kg de carne macră (LIT.). Ii vom arăta dacă cuţitele noastre ştiu sau nu tăia în carne macră (GANE, CL VIII, 450). 2. überh.: mager, fleischlos. Mulţime de lupi. macri, voraci, avizi (DEPAR. D. I, 62). Slabi, jigăriţi... cu fălcile intrate unele într-aIţele de macre ce erau (ISP., CL XVIII, 203). ANTHROPON. Macrea (1485 BGL 173). ET. lat. ma cer, -cris. maculă PI. macule S. f. (1681 DOS. TR. 93) 1. Fleck M. 2. Makel M. ET. n. lat. macula. madamă PI. -dame S. f. (1782 AA ist. 11/10, 417) 1. vcralt.: Gemahlin F. Era cu el (cu solul francez) şi madama lui şi mai era şi alte persoane mari cu madamele lor (DION., TEZ. II, 205). 2. jetzt nur noch geringschätzig: Madame F. Dumnealui a primit chiriaşă o madamă (CL XIX, 508) ein Frauenzimmer. S-a temut... căi-l află madama şi-i scoale ochii (ROS. TROT. 11) sein Ehcgespons. 3. veralt.: Haushälterin F. 4. veralt.: Gouvernante F. 5. fam.: Bordellmutter F. - Sonst vor Familiennamen: Madam (ohne -ăl) für Doamna. ET. frz. madame. madeâ PI. -delc S. f. (1770 CANTA, LET.1 III, 259) veralt.: Angelegenheit, Sache F., Gegenstand M. El (împăratul) nu se va bate cu neamul lui pentru această madea (DION., TEZ. II, 183). Neprimind nici un ban de la dânşii pentru madelele bisericilor (EN. COGĂLN., LET.2,249). Trebuie să cercetăm cu băgare de seamă această madea (FIL. CIOC. 248). ET. türk, madde. madem PI. -demuri S. n. (1645 HERODOT 402) veralt.: 1. Metall N. Munţi bogaţi de mademuri, aur, argint şi hier (NEC. COSTIN, LET.11, 55). Hamuri complecte lucrate cu madem de cea mai fină calitate (TARIF 1870, COL. BUJOR. I, 1351). 2. Erzgrube F., Bergwerk N. Satul Hudinţe, cu curţi, mademuri, mori, heleşteie (MS. 1805, Übers, eines slav. Dokuments v. J. 1582, ARH. ROM. I, 90). ET. türk maden; vgl. bulg. alb. madem. madipolon PI. -lonuri S. n. (1841 POEN. II, 126) Madapolam M. (Art Kattun). GR. madapolam. ET. Madapolam, Stadt in Ostindien. maestru PI. -eştri (1825 B.) 1. Meister M. 2. Künstler M. 3. veralt.: Titel von Werk-, Zeichen-, Tum- u. Musik-lehrcm. ET. it. maestro. maflerPl. -fieri S. m. (um 1690 MIR. COSTIN) veralt.: Schwindler, Flausenmacher, Windbeutel M. Pre acest Simion Dascal, Evstratie Logofâtul l-aufötat cu basnele lui, şi acel mahlear Misail Călugărul de la Simion Dascalu au născut (MIR. COSTIN, LET.1 I, 4). Un mahler Misail Călugărul (MIR. COSTIN, LET.11, 20). Mafleri de aiştia n-ciu altă grijă decât să nenorocească, să scoată fetele din minte (NĂD. NUV. U37). 632 magiun GR. mahl- (MIR. COSTIN 1. c). ET. poln. machlerz, ukr. machljar (DLR). mag PI. magi S. m. (1648 Nt, Mt 2, 7) 1. Weiser M. (aus dem Morgenland). 2. Magier Μ. GR. (t) PI. maghi. ET. asl. magii. magazie PI. -zii S. f. (1694 FN 35) 1. Magazin N., Vorratskammer F., Speicher M. Să nu se cumpere din altă parte grâu, numai de la magazia domnească să se cumpere (DION., TEZ. II, 184). Socotind u-se aceste două eparhii (Moldavia şi Valahia) ca o magaza a înaltei mele împărăţii (DOC. 1792, URIC. III, 133, Übers.) Kornkammer. 2. 19. Jh. selten: (Waren-) Handlung F., Geschäft N. Feinerer Ausdruck für prăvălie, dughiană; magazie de postăvării, de haine gala Tuchwarenhandlung, Konfektiongeschäft. Ne-om opri în Paris, ş-am merge pe la magazii, pe la teatre, pe la concerte (AL. OP. I, 781). Heute nur noch depreziativ. GR. LV. -za, măgăzie (PANN PV.2 II, 67). ET. magazie < ngr. μαγαζί < türk, magaza. SG. ALRM U/\, K. 292,294, 345; ALR SNT, K. 138. magazin PI. -zine S. n. (1740 IORGA S. D. I, 450) 1. veralt.: Warenlager N., vgl. magazie. 2. Warenhaus N. (C. NGR. OP. I, 229). 3. Zeitschrift F., Magazin N. (STĂM.). ET. frz. magasin, magazine, it. magazzino. magaziner PI. -ncri S. m. (1809 DOC. EC. 76) Lagerverwalter M. GR. (t) magazier, -zinâr, -zagiu, ; -zioner. ET. nach frz. magasin ier; -zagiu < türk, magazaci. magheniţă PI. -gheniţc S. f. (um 1580, HC II, 154) veralt.: Hexe F. ET. zu mag. inâgher PI. mâgheri S. m. (1642 ÎNV,2 17b) Koch M. Părintele nostru Evfrosin magherul (DOS. VS. Sept. 11; 14b). Şi văzu acolo şi pre magherul mănăstirii pre Evfrosin (DOS. VS. Sept. 11; 14b) und sah dort auch E., den Koch des Klosters. ET. ksl. magerü< gr. μάγειρος. magherân S. m. (um 1670 ANON. CAR.) Majoran M. (Origanum majorana). Oalecu maghirani, indruşaimişi al te flori scumpe (FIL. CIOC. 284). Imene îşi încingea tâmplele ca florile mirositorului magheran (SEV. NUNTA 244) Hymen schmückte seine Schläfen mit Blüten des wohlriechenden Majoran. GR. maghiran. TR. măgh-, măder- (I.-B. 43), măcreân (PP. TR. MAR. NUNTA 292), meirân (FUSS). ET. gemeineurop. majorana, dunkler Herkunft; zur Form vgl. dt. Majeran, Meieran. magherniţă PI. -glierniţe S. f. (1588 DIR 163) 1. LV. Küche F. Ursul... căra lemne la magherniţă (DOS. VS. Sept; 26b). 2. MUNT. (Verkaufs-) Bude F. De la magaziile cele mari şi luxoase până la magherniţele cele umilite ale precupeţilor (FIL. CIOC. V) von den großen und luxuriösen Kaufhäusern bis zu den bescheidenen Verkaufsbuden der Gemüsehändler. ET. bulg. magernica, von gr. μάγειρος „Koch” (vgl. mag her). maghie siehe magie. maghiran etc. siehe magheran. maghistrat siehe magistrat. magic Adj. (1700 FL. DAR.) magisch. GR. (t) maghie, maghicesc (FL. DAR. 33). ET. gr. μαγικός, frz. magique. magic PI. -gii S. f. (1705 CANT.) Magie F. Mestersugul maghiiifoarte bine am învăţat (CANT. IST. 27) die Kunst der Magie habe ich sehr gut gelernt. GR. (t) maghie. ET. gr. μαγεία, frz. magie. magistrat (1735 IORGA S. D. XII, 231) 1. S. n., PI. magistrate veralt.: Stadtrat M. Ficiorul au mers la ariopag, adică la maghistrat, şi au chemat pre tatăl său la giudecală (MS. um 1830, GCR II, 359) der Sohn ging zum Areopag, d. h. zum Gericht und verklagte seinen Vater. GR. PI. auch magisträturi (B.). II. S. m., PI. magisträü 1. veralt.: Stadtratsmitglied N. 2. Richter M. ET. n. lat. magistratus, auch mittelbar. magistratură PI. -turi S. f. (1802 MICU ST. 32, G. LEX.) Magistratur F. GR. (t) maghi-. ET. dt. Magistratur. magistru PI. -giştri S. m. (1620 MOXA, HC I, 394) Magister M. Natura iaste prea înţelept maghislru (ŢICH. 62). GR. (t) magh-. ET. n. lat. magisler, vgl. dt. Magister. magiiin PI. -giunuri S. n. (MS. um 1780 BAR 933) 1. veralt.: Aphrodisiacum N. 2. MUNT. Obstmus N. Magiunuri de orice calitate (MON. OF. 1875,2258). - Dafür MOLD, povidlä, TR. lictar. GR. -um (POL.), majun (B.). ET. türk, macun. SG. ALR SN III, IC. 639; IV, K. 1082. 633 magmudcä magmudcä siehe mahmudea. magnat PI. -nâţi S. m. (1801 MICU IST., G. LEX.) TR. Großgrundbesitzer M. ET. n. lat. magnatus. magnet PI. -neţi S. m. (1683 DOS. VS. Dech. 23; 235a) Magnet M. Inloarce-se pururi magnitul cătrăpolus (NT 1703 Ha, GCR I, 347) der Magnet kehrt immer zum Pol zurück. GR. (t) magnit. ET. mgr. μαγνήτης; vgl. dt. Magnet. magnit siehe magnet. magopâţă PI. -pâţe S. f. (1700IORGA S. D. XVI, 305) 1. LV. Wirtschafterin F. (meist im Kloster). GR. magopiţă. 2. (t) Hexe F. 3. leichtfertiges, liederliches Frauenzimmer. Eu nu sunt o magopaţă Care dă la toţi pricină (C. NGR. 212). ET. magopeţ. magopeţ PI. -peţi S. m. (1649 MARD.) LV. Bäcker M. ET. Wahrscheinl. desselben Ursprungs wie aserb. magjupLcf das über mgr. μάγκηψ auf lat. manceps für mancipium „Sklave” zurückgeführt wird. maguna PL -güne S. f. (MS. 1715) 1. Hafenschlepper M. Trei magune mari din care aruncă cumbaralele (MS. 1715, ARH. ROM. II, 115). 2. Mastenkran, Hulk Μ. GR. mahoană, mahună, mahonă. ET. türk, ηιαςιιηα, spätere Formen frz. mahonne. magzâr (t) -zâruri S. n. (um 1714 RADU GREC., MAG. IST. II, 134) Petition, Bittschrift, Eingabe F., LV. häufig argimagzar s. d. Boierii... făcând magzaruri cum că toată ţara.pofteşte domn peMihai Vodă (AXINTE, LET.2 II, 126) die Bojaren brachten Bittschriften vor, daß das ganze Land Mihai Vodă als Herrscher wünschte. M-am înfăţişat la prea înaltul vezir Musum-oglu şi am dat şi mazarul boierilor de la Braşov (I. VĂCAR. 1.1. O, TEZ. II, 284) ich stellte mich beim Obersten Wesir Musum-oglu vor und gab ihm auch die Petition der Bojaren von B. GR. mahzar. ET. türk, mahzar. mahäl siehe hamal. mahala PI. -laic S. f. (1613 DIRB XVII/II, 220) Vorstadt F., Vorstadtviertel N., (außerhalb des innersten Stadtteils gelegenes) Stadtviertel. Maică-sa, O băbuţă bătrână cu care locuia împreună în o casă din mahala (I. NGR., CLIV, 343). O călească... suindu-sepănă-n mahalaua Sărăriei (C. NGR. OP. I, 14; Stadtviertel in Iaşi). Avea... un glas, de răsuna mahalaua (AL. OP. I, 103) daß man es in der ganzen Umgebung hörte. Făcură un tărăboi de sculară mahalaua în picioare (MARION, Ş. INFL.) daß die ganze Umgebung in Aufruhr geriet. Meist depreziativ: El se înhăitase cu câţiva feciori de boieri şi băteau mahalalele ziua şi noaptea (GPIICA 40) sie streiften... in allen entlegenen Straßen umher. - Später offiziell dafür suburbie. ET. türk, mahalle. mahalagiu PI. -gii S. m. (1670 BCI XI, 32) Vostädter M., bes. mit dem Nebenbegriff des Ungebildeten, Ungeschliffenen, Rohen (BUL. COM. IST. IV, 60). Părinţii fetei, mahalagii frunlaţi (MARION, Ş. INFL.). Gura mahalagioacei merge ca o moară. (CRĂS., Ş. INFL.) das Mundwerk der Verstädterin geht wie ein Mühlrad. GR. S. f. -gioâică, PI. -gioâice; -giţă, PI. -güe. ET. mahala. mâhină siehe maşină. mahler siehe mafler. mahmudea PI. -dele S. f. (1820 IORGA S. D. XII, 176) Mahmudieh F., türk. Goldmünze, v. Sultan Mahmud II. (1808-1839) eingeführt. îţi voi răsplăti osteneala cu cincizeci de mahmudele (FIL. CIOC. 41) ich werde deine Mühe mit fünfzig Mahmudieh bezahlen. GR. magm- (JIP. OP. 57), mam- (PP. MF 898), mamod-(Ş. INFL.), mahmutea (BELD. ET. 96). ET. türk, mahmudiye. mahmür (1620 MOXA) I. Adj. (de somn, de vin etc.) verkatert, mißgestimmt. Dese întâmpla vreodată, să nu-şi îndeplinească somnul, era a doua zi tot mahmur (GANE, Ş. INFL.) wenn es einmal vorkam, daß er nicht ausgeschlafen hatte, war er am nächsten Tag benommen. înlr-acea. noapte ... uciseră pre Mihail, că-l afară mahmur de vin la aşternut (MOXA, HC 1,389) in jener Nacht ermordeten sie M., der nach einem Trinklage verkatert war. Substantiv.: (Soacra) potiivea mâncări sărate, pipărate şi acre, bune pentru mahmuri (NĂD. NUV. I, 21) die Schwiegermutter sorgte dafür, daß gesalzene, gepfefferte u. saure Speisen für die Verkaterten gerichtet wurden. II. S. n. MOLD, fam.: a scoate mahmurul cuiva, din cn. jdn. (indem man ihn ärgert) rasend machen, zur Verzweiflung bringen. Dar şi cârmuirea ...le scoate mahmurul (opozanţilor) (IANOV, CL XIII, 73) aber auch die Regierung bringt die Gegner zur Verzweiflung. ET. türk, mahmur. mahmureală PI. -reli S. f. (1893 MARION) Benommenheit F., Katzenjammer M. Starea aia de mahmureală în care l-a văzut muşteriii din cârciumă 634 mai (MARION 120, Ş. INFL. I, 243) Katerstimmung. ET. mahmur. mahmurie S. f. (1868 BARC.) Schwere, Benommenheit F., Katzenjammer M. Vel aga fumează fără să învingă mahmuria (UR. LEG. 353; er hatte in der Nacht vorher unglücklich gespielt). ET. mahmur. mahomedan (1 694 FN) I. Adj. mohammedanisch. Legea mahmetană (FN 67), norodul mahmetan (FN 24). GR. (t) mohametanicesc (ŢICH. ALM. 7). II. S m. Mohammedaner M. GR. (t) -tan, mahumetan, maometan, muhamedan. ET. zu Mahomed. mahon S. m. (1824 GOL. CĂL. 19) 1. Mahagoni(baum) M. 2. Mahagoni(holz) N. Abanos; cedru gaiac; cimişir; mahon (MON. OF. 1875, 2261). ET. mittelb. aus dem Indischen, vgl. poln. mahonj, bulg^ magonj, ngr. μαόνι, türk, mahun. mahonă siche magunä. - mahorcă S. f. (1878 CREANGĂ) 1. veralt.: Machorka-, Amersfoorter Schnupftabak M. 2. schlechter Tabak. Unde nu. s-a apucai şi el... de tras la. mahorcă, şi de chilit la ţuică (CREANGĂ, CL XII, 31). ET. rass. machorka (VASSMER II, 107). mahrâmă siehe maramă. mahut PL -hiituri S. n. (1693 CONDICA) LV. (postav) mahut feines schwarzes Tuch. Boierii... aveau dar de la domn câte un postav mahut şi câte un atlazflorintin (GHEORGACHI, LET.2 III, 322) die Bojaren bekamen vom Fürsten als Geschenk je ein Stück feines schwarzes Tuch u. florentinische Seide. 26 atlaze şi 3 mahuturi (CONDICA 1693, Ş. INFL. II, 74). Et. türk, mahut (REDFI.2 1664b). mahzar siehe magzar. mai1 Adv. (1400 BGL 73) 1. dient zur Steigerung, wobei zwischen Komparativ und Superlativ nicht unterschieden wird: mai bun, mai bine besser, best, am besten, cel mai bun der bessere, der beste. So: a) Komparativ (vgl. decât 1): Ceriu-i mare, slele-s multe, Şi mai mărişi mai. mărunte (I.-B. 100). O talie care probabil nu fusese strânsă niciodată de o haină mai cochetă (ZAMF. LN. 23) von einem eleganteren Kleid. Erau surorile cele mai mari (ISP. LEG.2 7) es waren die älteren Schwestern. Mai de seamă bedeutender, mai defrunte hervorragender, maieu, inimă beherzter, mai cu băgare de seamă aufmerksamer. Mai la mijloc, mai la margine mehr in der od. in die Mitte, am od. an den Rand. Mai sus, mai la deal, mai încolo weiter oben, hinauf, hin. Sunt aici. mai demult ich bin (schon) seit längerer (seit ziemlich langer Zeit) hier. Nu-i vorbă, tot atâta se toarce şi c-o furcă mai aşa. darparcă-ţi umblă mâna mai uşor pe-o sculă frumoasă (VLAH. R. P. 122) mit einem einfacheren Rocken;.vgl. aşa. 9. Mi-aţi dat un franc mai mult, mai puţin. Sie haben mir einen Franken zu viel, zu wenig gegeben. - Zur Verstärkung wird das sonst tonlose mai emphatisch betont od. emphatisch betontes şi vorgesetzt: Amarä-ifi-unza de nuc, Măi amar dorul ce-l duc (I.-B. 90) noch bitterer. Când gândeşti să scapi de-un rău, Vine altul şi mai greul (I.-B. 222). Siehe auch şi. Im ersten Fall treten Präp. bisw. zwischen mai und Adj.: După ce au ajuns mă la mare cinste (NECULCE, LET.2 II, 245) nachdem er zu noch größeren Ehren gelangt war. Măi de mari cazne se va apuca. (NEC. COSTIN, LET.11, App. 104). O slugă... s-alege mă cu mult decât mine (NĂD. NUV. II, 126). - Beim Verb geschieht die Steigerung durch mai mult: Pe cine î.1 iubiţi mai mult? Wen liebt ihr mehr (od. am meisten)? Ebenso, wenn zwei Handlungen, Eigenschaften etc. desselben Gegenstandes od. derselben Person miteinander verglichen werden: Mai mult o priveşte decât o ascultă (VLAH. IC. 57) er befrachtet sic mehr als er sie anhört. (Lucrurile)păreau a.fifost luate amanet mai mult decât, cumpărate (ZAMF. LN. 18) er schien, als wären die Sachen eher als Pfand genommen als gekauft. Un bordei ce pare mai mult o colibă dejitar decât un acaret de gospodari (VLAH. IC. 21) cine Erdhütte, die mehr wie die Behausung des Feldhüters aussieht als das Wirtschaftsgebäude von Bauern. Doch findet sich vor Verb bisw. bloßes mai, das dann emphatisch betont ist: Noi măi iubim binele împărăţiei Tale decât a celuia (a lui Dimilrie) (VARL. CAZ.2 II, 17b). Moartea ta n-o plâng ci mâi fericesc O rază fugită din haos lumesc (EMIN. O. I, 38). - b) Superlativ: Cel mai frumos din(tre) toţi der schönste von allen. Ajungând până la starea cea mai de cinste a boierilor (GHEORGACHI, LET.2 III, 302). După mitropolit, boier mai mare e banul cel mare (GHICA VIII) ist... der höchststehende Bojar. Ce-i mai poftit? Stăpânirea. Şi ce-i mai cu gi’eu? Stăpânirea (CANT. IST. 204) am begehrtesten? Die Herrschaft. Am schwierigsten? Die PIcrrschaft. Cel ce va râde mai la urmă, va râde mai bine (DEMETR. NUV. 35) wer zuletzt lacht, lacht am besten. După cum este obiceiul la vreme de răscoalăde-şipun oamenii cine ce are mai. bun prin cetăţeni şi prin mănăstiri. (NECULCE, LET.2 II, 207)... ein jeder das Beste, was er besitzt... (Ion Vodă) au împărţit al său mai bun ... intre cazaci (URECHE, LET.2 I, 229). Ce e mai pleavă, mai leşinătură, mai stricat (JIP. OP. 86) was am wertlosesten, jämmerlichsten, verdorbensten ist. Mai întâi zuerst; mai ales, mai cu seamă besonders, 635 mai1 namentlich. Abweichend: cel mult höchstens, cel puţin mindestens. - c) fam. mâi (emphatisch betont) in Sätzen wie: Când ai să ie apuci de roman?Mai linişte ce avem (ergänze etwa: nici nu se poate) (VLAH. DAN TI, 146) wir haben doch die allergrößte Ruhe. Bietu Ferchezanu era braşovean şi-mi spusese braşoave... Mai braşoave! (AL. OP. I, 574) und welche Lügengeschichten. îi împuşcat (bursucul)? ”Mai împuşcat!” (BOGD. BURS. 92) na und ob, und wie. Aşa-i că ţi-a căzut (fata) tronc, la inimă? ”Mai aşa ” (CREANGĂ, CL XI, 29) na ob, und noch wie. Aşa lovitură mai rar! (SAD. POV. 232) das war ein Meisterschuß! 2. beim Verb: a) drückt Hinzutreten zu etw. Vorhandenem aus: noch, (von der Vergangenheit:) schon, (nach Negation:) mehr. Mai am o rugăminte ich habe noch eine Bitte (näml. außer den bisher ausgesprochenen). Am avut o mândruliţă, Ş-am lăsat-o să mai crească (I.-B. 99). îţi mai trăiesc părinţii? leben deine Eltern noch? Ce-aţi mai vorbit? was habt ihr sonst noch miteinander gesprochen? îmi merge vestea că sunt un spânzurat şi jumătate, nihilist, petrolist şi mai ştiu eu ce (ZAMF. LN. 75) und was sonst noch alles. (Iazma) mai stărui ce mai stărui (ISP. LEG.2 48) das Gespenst drang noch eine Weile in sie. Nu te mai culci? Gehst du noch immer nicht schlafen? Eu te-am mai sculat odată din somn (GHICA 2) ich habe dich schon einmal aufgeweckt. Au mai păţit-o şi alţii es ist auch schon anderen so ergangen (Titel einer Erzählung von C. NGR., 1839). Dar în locul lui (Gavriliţă, domnul) au pus pre Darie Donici logofăt mare, care fusese şi mai în trecuţii ani (NECULCE, LET.1 II, 426). Cine dracu-a mai văzut... baba de joc fugind/ (I.-B. 415) wer... hat wohl je ... fliehen sehen! (Profesorul) e aşa de ocupat că nu-l mai prinzi pe la conservator (ZAMF. LN. 11) daß man ihn ... nie erwischt. Flori de cari nu mai văzuse e Mergem pe la Mihai Vodă ca să apucăm spre stabiliment, maţe-fripte după noi (CARAGIALE, CL XIII, 248) der Hungerleider geht uns nach. - b) Geizhals M. - Vgl. a chioräi. 2. biegsames Rohr: Schlauch M. Turcii înmărmureau, unii cu gura pe maţul narghilelelor, alţii cu gura căscată (DEL. I. V. ş. V. 65) die Türken erstanden, einige mit dem Mund an dem Schlauch der Wasserpfeife, andere mit offenem Mund. GR. Dirn. mâţişor, PI. -soäre. ANTHROPON. Onică Mătănii (1495 BGL). TOPON. Măţău (1559 BGL). ET. lat. matia (neap. matsse, sard. matssa) „Eingeweide”. SG. ALRII/I, K. 62, 116; MN 2219, 41; ALRM I/I, K. 72. mausoleu PI. -lee S. n. (1703 GCD) Mausoleum N. ET. n. lat. mausoleum. mavrofor PI. -fori S. m. (1821 RI XIX, 245) griechischer Freischärler unter Alexandru Ypsilanti (1821). Die mavrofori waren, wie Liitzows „schwarze Schar”, schwarz gekleidet. O să mă scriu între mavro-foril (FIL. CIOC. 275) ich werde mich zu den Freischülern melden. ET. ngr. μαυροφόρος „der schwarze Kleider trägt”. maximă PI. maxime S. f. (1800 MOLNAR IST. XI) Maxime F. ET. n. lat. maxima. maz S. (1871 AL. OP. I, 118) (Pharaospiel:) Zugabe F. (Summe, die man zum ursprünglichen Einsatz hinzufügt). Ţin miza şi doi galbeni mazu ich halte den Einsatz und gebe noch zwei Dukaten zu. - Im weit. Sinn: Două consumaţii (şi-o) guriţă mazu (CARAGIALE T. II, 120) und einen Kuß dazu. ET. das Plinzufügen zum Einsatz heißt dt. Maß nehmen; vgl. auch russ. maz, frz. mässe „Einsatz”. mazâc siehe mcizac. mazanâie S. f. (1893 D.) BUCOV. MOLD. Knorren M., Maser F., krankhafte Anschwellung an Tannenstämmen. GR. măzănaie. ET. wahrsch. zu dt. Maser. mazăre S. f. (1488 DERS) 1. Erbse F. (Pisum sativum), Erbsen (PI.): fierb, mănânc mazăre ich koche, esse Erbsen; un bob de mazăre eine Erbse; mazăre verde Schoten, mazăre verde boabe grüne Erbsen. Mazerea se seamănă la noi numai pentru mâncarea oamenilor în posturi, sau verde sau uscată (ION. CAL. 23). Gărgăriţă de mazăre Erbsenkäfer (Bruchus pişi). Redensart: Fierbe mazărea şi taci (Z. III, 657) kümmere dich um deine eigenen Angelegenheiten. 2. mazăre de grădină Schminkbohne F. (Phaseolus vulg., BR.). 3. BUCOV. mazărea mâţei Pfennigkraut N. (Thlaspi arv.; PANŢU). GR. MOLD. arom. madz-. ET. vgl. alb. modhulle. SG. ALRM SN I, K. 101. mazdrac PL -drace S. n. (1815 DION.) veralt.: Lanze F., bcs. der Kosaken. Cazacii muscăleşli ... tăindu-i şi înţepându-i (pe turci) cu mazdracele (DION., TEZ. II, 208) die russischen Kosaken zerschnitten und spießten die Türken mit den Lanzen auf. Bogdan dezbracă pe tătar de arme, îi laie capul şi-l pune în vârful unui măzdrac (CL XVI, 295). GR. măzdrac, măzrac (TEOD. PP. 482), măzărac (TEOD. PP. 293 u. 295). - Dim. măzdrăcel (TEOD, PP. 580). ET. türk, mizrak; zur Form vgl. bulg. mazdrak, alb. mezdrak. mazil Adj. u. S. m. (1610 DIRA XVII/2, 307) 1. chem. von Fürsten u. Bojaren: abgesetzt, aus dem Amt geschieden, außer Dienst; (boier) mazil abgesetzter Bojar, Bojar außer Dienst (Ggs. boier halea). Domnii să nu se facă manzili mai naintea vremii de şapte ani (DOC. 1802, TEZ. II, 313) man soll die Fürsten nicht vor sieben Jahren absetzen. Toţi boierii... şi cei cu boierii şi cei mazili (GHEORGACHI, LET.2 III, 308) alle Bojaren, auch die von hohem Rang und die außer Dienst, Costin era mazil la ţară (MLR. COSTIN, LET.2 1, 293). 2. die Familien der aus dem Amt geschiedenen Bojaren, mazilii, bilden eine rechtlich zwischen Bojaren u. Freibauern (moşneni, răzeşi) stehende Klasse. Acest Dosoleiu Mitropolitul... era neam de mazil prea învăţat (NECULCE, LET.2 II, 233). Teodor Calmăşal, carele au fost din mazilii cei degios (CANTA, LET.2 III, 189). Din sat venise primarul... cu vreo câţiva fruntaşi... mazilii Ştefan şi Nae Bursuc (XEN. BR. 72). GR. LV. bisw. manz-. - Dim. -zâlâş in Bdtg. 2 (I. VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 297). ET. türk, mazul; zur Form vgl. ngr. pav(i7,r|<;. mazilesc Adj. (DOC. 1741 URIC. II, 29) veralt.: abgesetzte Bojaren betreffend. Starea negu-ţătorească şi bisericească şi mazilească (DOC. 1802, 652 măcar URIC. I, 7) der kaufmännische Stand, der kirchliche und der der abgesetzten Bojaren. ET. mazil. mazili Präs, -lèse V. tr. (1633 DRHA XXI, 426) veralt.: des Amtes entheben. într-acea zorba multe capete au perii şi mulţi veziri s-au mazilit (NECULCE, LET.2 II, 368). Daher: Tu cauţi să mă mazileşti din inima copilei (AL., CL IV, 310) mich zu verdrängen. ET. mazil. mazilie PI. -Iii S. f. (1620 DIRB XVII/3, 509) ehern.: Absetzung, Amtsenthebung F. Acest Petru Şchiopul... după ce au domnit cinci ani, i-au venit mazilie (URECHE, LET.21, 233) nachdem P. fünf Jahre regiert hatte, wurde er des Amtes enthoben. ET. mazil. mazilimc S. f. (um 1743 NECULCE) ehern.: Stand M. der Bojaren außer Dienst. Duca Vodă ... au poftit (la nuntă) pe toată boierimea şi mazâlimea (NECULCE, LET.2 II, 215). KT. mazil. mazilit (1703 GCD) (von Bojaren) I. Adj. abgesetzt (um 1710 NEC. COSTIN, LET.2 II, 48). II. S. n. Absetzen N. ET. a mazili. mazurcă PI. -zirrei S. f. (1836 C. NGR.) Masurka F. Se începu mazurca. Doamna B ... era în elementul ei (C. NGR. OP. I, 44). ET. poln. mazurka. mă1 ! siehe măi! mă2 Pron. siehe eu. măcar Adv. (um 1400 LDSR 357) 1. LV. bisw. măcar de mit Kond. (wünschend:) wenn ... doch, wenn... nur, daß ... doch. Măcarăde (àcpcÀov) s-ar îndirepta căile mele, ca să păzesc direptăţile tale (BIBLIA 1688 Ps 118, 5). Macară de te-ai învăţa şi tu să te spodobeşti de la dascălul mieu (DOS. VS. Sept. 29; 36a) wenn du doch lerntest. (Că bogatul este hulit de oameni) ... nu este nimic, măcar de nu s-ar hulipre sine bogatul (MĂRG.2 20a). Imăcar să... (şi) mitKonj., veralt.: măcar de... (şi), 16. Jh. măcar să... (şi) mitlnd. u. Kond. (konzessiv:) sei es auch, daß ... wenn ... auch. Măcar să-mi dai câte în lună şi în soare, n-o fac (und) wenn du mir auch alle Schätze der Welt gibst, so tue ich es doch nicht. Trebile care ţi le-oi face eu, nu le-ar face altul, măcar să fie cu stea în frunte (CREANGĂ OP. III, 15). Măcar bine de-l şi chinuieşti şi-l baţi ... iaste pentru bunătatea (binele) calului (MĂRG.2 4b) obwohl du es auch quälst und schlägst, geschieht cs zum Wohle des Pferdes. Măcar de va vrea cineva să o văpsească (pânza) într-altă faţă, pururi să arată în văpseala cea dintâi (MĂRG.2 3 b). De nu veţi face aşa, veţi să vă munciţi. Măcară de-aţi avea toate alelalte bunătăţi (MĂRG.2 7b) Tugenden. Numai măcar de voi afla trupul lui... da-voi sfântului Mina şi cestalalt teasc (MS. 1675, GCR I, 223) wenn ich nur seinen Leichnam finde. D-zeu ... toate lepriimeşte, macară şi ca mai sărăceşti şi mai mici că sunt darurile noastre (CORESI CAZ. 1580, CCR 36) wenn ... auch noch so dürftig und gering sind. - MitKonj. ohne să: Macară nu vă placă voaă (DOS. VS. Oct. 13; 63a). Măcar fie cât de dulce (PP. BAN., DIMAND RM. 204). LM. dafür üblicher chiar dacă, chiar să. 3. măcar că, LV. auch măcar căci, măcar că(ci) ... şi obgleich, -wohl, -schon. Acum nu mă mai iubeşti ca atunci, măcar că eu tot aceea sunt (C. NGR. 18). Măcară că suni învăţătoriu, iar om sunt şi eu ca şi ceilalţi oameni (MARG.2 19b). Măcar căci s-au şipremenit împărăţia lui David şi o au luat fiiul său, iar el nu ş-a premenit prieteşugul carele avea câtră David (MĂRG.2 6a). - Ohne că: Măcar şi nedăstoinic sunt (FL. DAR., GCR 1,340). Măcar m-arputea lăsa (I.-B. 409). - LM. dafür deşi. 4. măcar cine, ce, cât, unde etc. wer, was, wieviel, wo etc. (cs) auch (sei), wer etc. auch immer. Cuvânt măcară cât de prost de Hs. Şi de ale lui învăţături să nu cumva săauză(NĂSTUREL, GCR 1,133) ein wenn auch noch so schlichtes Wort, auch das schlichteste Wort. Cu Fiiul şi cu Inorogul, cineva din jigăniiprieteşug ... macar cum să nu aibă (CANT. IST. 154) in keiner Weise, keineswegs. Vedeţi dară cât e de păgubitoare o pildă rea, măcar de la cine să vină (PETRU MAIOR, GCR II, 202). Câtu-i ţara românească, Nu-i ca fat ’ ardelenească, Măcar cine ce gândeşte, Măcar cum mi-o ocărăşte (I.-B. 31). Măcar încătrăupornesc, Jalea şi dorul găsesc (I.-B. 217). 5. (sei es, wenn) auch nur, wenigstens, immerhin, doch. Celealalte laude poale să le facă fiece creştin, macară şi mirean (Ş. TAINE 129). A ne ispoveduipăcatele noastre de 4 ori într-un an ... iar cei mai proşti măcar odată înlr-un an (ANTIM, GCR II, 29). Dacă n-au vrut... să se pleace lui David ca unui părinte al lui, măcar ca unui bătrân ce era isă cădea să-l cinstească (MĂRG.2 6a). Femeile ... mă părăseau ...fără macar a cugeta că prin aceasta omoară o fiinţă omenească (C. NGR. 43) ohne auch nur. Şi nici nu ştii măcar să furi! (COŞBUC 61) du kannst nicht einmal stehlen. GR. LV. meist mac-, auch -răi, ferner măcâreşi (măcar că) (PP. MOLD., MF I, 800). ET. Geht auf mgr. μακάρι, Vok. von μακάριος „glücklich”, zurück. Das Wort ist weit verbreitet. Außer den Balkanspr. besitzt es das It., Rätor., Asp. (siehe DIEZ WB.) u. Aport, (ein Beispiel) siehe in LEMCKES JAHRBUCH VI, 219). Hat mit pers./türk. meger „wenn nicht” (MIKL. TE. II, 23) nichts zu tun. 653 măcâreşi măcâreşi siehe măcar. măcăi Präs, -iese V. intr. (1821 DOC. T. V. II, 363) von Enten: schnattern. (împăratul) se pomeni cu câţiva boboci de rată măcăind după dânsul (ISP. LEG.2 325). GR. -căni (TEL. SCH. 95), mec- (COST.), mac-. El. mac2! SG.ALR SN II, K. 381. măcălcândru PI. -lendri S. m. (1869 AL.) MOLD. Blut-, Rothänlling M. (Acanthis cannabina). Stigleţi, presuri, măcălendri (AL., CL II, 366). GR. macaleandru. KT. vgl. ukr. mctkoljeandra. măcăni siehe măcăi. măcărău siehe măcăiu. măcău PI. -câuă S. n. (1493 DLRV 119) TR. MARAM. 1. Knüttel, Stock M. Cinstit-aipe ta-tă-tău? „ Toată ziua c-un macău ” (.MAR. SAT. 364). 2. Griff M. GR. macău, măncău, măcărău, Dim. măcăuâş, măcău ţ, PI. -călite (B.). ANTHROPON. Vlad Măcău (1459 BGL 237). KT. unbek. // evtl. magy. makö „kleiner Stock”, bzw. mankö „Krücke”. SG. ALR Ü/I, MN 3962,148; ALRM SN I, K. 40,4L măceâşă PI. -ccşc S. f. (1643 VARL. CAZ.2 1, 208b) Hagebutte F. Obrajii ei bălai, răsuraţi cu nişte pajii re roşietice ca măceaşea (DEL. S. 198) ihre hellfarbigen Wangen, rosig angehaucht mit rötlichen Flecken wie die Hagebutte. GR. -ceşăi, -ceşe, älter: -ciâşăi, -cieşă, -cieşe, ferner: -cişă (POL.). ET. siehe măceş. SG. ALR SN III, K. 631. măcel PI. -ccluri S. n. (1823 BOBB II, 1) LM. Metzelei F., Gemetzel, Blutbad N. Acele măceluri crâncene ce au roşit cu sânge de atâtea ori malurile Dunării (AL. PP. 127). GR. macelie (BOBB). ETnicht direkt lat. macălum „Fleischmarkt” (PUŞC.), sondern it. macello, mit Anlehnung an măcelar. măcelar PI. -lari S. m. (1683 DOS.) 1. Fleischer, Metzger M. Cuţitul la brâu, semn de măcelar (GOLESCU, Z. V, 235). Căpitan-Paşa ... Măcelarul frâncilor (AL. PP. 124) der Frankentöter. - MOLD, auch casap. 2. (+) Henker M. Măcilariu de muncit oameni (DOS. VS. Noc. 28; 174b). - S. f. măcelăreâsă. GR. măci-, măciu-. ET. lat. macellarius, direkt od. über it. macellaro. măcelăresc Adj. (1728 RADU POP., MAG. IST. IV, 151) Metzger-, ET. măcelar. măcelări Präs, -rcsc (1683 DOS. VS. Dech. 5; 199a) I. V. tr. niedermctzeln. Poporul... se năpusti asupra lui Baptiste Veleli şi-l măcelări (UR. LEG. 296) das Volk fiel über B. V. her und lynchte ihn. II. V. intr. selten: das Fleischcrhandwcrk betreiben. El’, măcelar. măcelărie PI. -rii S. f. (1691 MĂRG.) 1. Fleischerei, Metzgerei F. (Păgânul) merse la măcelărie şi cumpără un cap (MĂRG.1 168b). 2. Metzelei F., Gemetzel, Blutbad N. Acolo sepelrecură groaznice măcelării (ODOB. MV. 1886,57) dort fanden schreckliche Gemetzel statt. ET. măcelar. măcenic siehe mucenic. măceş S. m. (1503 DERS) 1. Hagedorn M., Hunds-, Heckenrose F. (Rosa canina). Nu culeg den spin smochine nici den măceş struguri (BIBLIA 1688 Llc 6, 44). Inima gospodarului se bale când vede întâia dalămăcieşul şi spinul înflorit (ION. CAL. 51). - Dafür auch răsură. Die Flucht heißt mă-ceaşă, cacadâr. 2. Mispelbaum M. (Mespilus, BR.), vgl. moşmol. GR. -cieş, -ciaş (COST.), -ceas (DATC. HORT. 19), -ciş (PP.'rEV. TOC. III, 380). ANTHROPON. Măceş (1583 BGL). ET. Könnte auf magy. Mătyâs „Matthias” zurückgehen. //Unwahrscheinlich; von TAMÂS nicht in Betracht gezogen. SG. ALR SN III, K. 629. măciăşă siehe măceaşă. măcieş siehe măceş. macină Präs, macin (1551/3 ES 98a; Mt 24, 41) 1. V. tr. 1. mahlen. Ia moară, macină făină (BIBLIA 1688 Js 47, 2). Două pietre tari un pot măcina bine (Sprw.) zwei harte Steine mahlen nicht gut. Vg\. faină. 2. zermalmen. Zmeii trebuie să macine stânca ...pentru ca să ajungă pe Făt-Frumos (AL. PP. 22). Tătărimea cuprinsă din două părţi se măcina şi se mistuia (GANE, CL XV, 420) wurde zermalmt. II. a se măcina zerfallen, verwittern. ET. lat. machinor, -ări. SG. ALR II/I, K. 101. măcinat (1703 GCD) 1. Adj. 1. gemahlen. 2. zerfallen, verwittert. Drept în fciţa noastră ... se înălţau, ca nişte păreţi suri şi măcinaţi ... stâncile 654 mădări Năculelor (ODOB., CL IX, 22). II. S. n. Mahlen N. ET. a măcina. măcinător Adj. (1632 DRHB XXIII, 617) mahlend. - Auch substantiv. ET. a măcina. măcinătură PI. -türi S. f. (1817 COD. CAL.) 1. Mahlen, Gemahlenes N. Măcinătură mare pentru îngrăşat râmătorii (GLOS. AC.) grobes Schrot. 2. Zerfall M., Verwitterung F. Adăogirea care o apă curgătoare prin măcinătură pământului o face... către un mal (COD. CAL. § 551) Abspülen, Auswaschen. ET. zu a măcina. măciniş PI. -nişuri S. n. (1517 DRFIB) 1. Mahlen N. Pe când era vuietul (din moară) mai mare şi măcinişul mai înfierbântat (GANE, CL XIII, 336). 2. Mahlgut N. Un ţăran ... venind să macine spre moara de la Buciumi cu măcinişu lui (JIP. R. 278) ein Bauer kam mit seinem Mahlgut zur Mühle von B. um zu mahlen. 3. Gemahlenes, Mehl N. Moara cea de lângă deal... scoale măciniş mai bun (DULFU PAC. ,98). ANTHROPON. Măciniş (1517 DRHB II, 300). ET. a măcina. v. măcitel (t) S. m. (1643 VARL.) Folterer, Peiniger, Tyrann M. Mucenicii... mai vârtos pre măciteli ce-i muncea biruiau (VARL. CAZ.21, 212b). Au fost Manasia ... Ahav, Navăhodonosor măciteli, închinători bodzilor (VARL. CAZ.21, 93a) ET. slav. mşciteli, bulg. măcitel. măciucâr PI. -cari S. m. (um 1572 DERS) LV. Henker M. GR. mit anderem Suf. măciucaş. ET. măciucă, vgl. auch măcitel. măciucă PI. -ciuci S. f. (1439 BGL) 1. a) Keule F. Armele moldovenilor erau ... sabia, paloşul, măciuca (BĂLC. 656) die Waffen der Moldauer waren Säbel, Schwert, Keule. Misefacu, ridică părul măciucă das Flaar stieg mir zu Berge; das Bild ist von der mit Stacheln besetzten Streitkeule hergenommen. - b) Keulenschlag M. Ajunge o măciucă la un car de oale (Sprw.) dem, der leicht versteht, genügt eine Andeutung; Gelehrten ist gut predigen. 2. măciuca ciobanului Kugeldistel F. (Echinops sphaerocephalus; BR.). GR. megl.-mm. măcioc (PUŞC.), CRIŞ. bocioc, bo-cioâcă (CL XX, 1005). — Dim. -ciuchiţă, -ciucuţă (SEV. AN. 83), PI. -ţe. ANTHROPON. Măciucă {1439 BGL). ET. lat. *matteăca (aport, massuca, frz. massue etc.), bzw. *matteöcus (vgl. it. mazzocchio), von *maltea (it. mazza, frz. mas se), das in der Ableitung maleola erhalten ist. Das -b der Nebenformen von măciucă u. mäciuliedÜYÜQ von magy. bötök, bötk „Knopf, Knolle” entlehnt sein. SG. ALR SNI, K. 22, 197. măciulie PI. -Hi S. f. (1673 DOS. PS. V. 82, 43) kugelförmig abschließender Teil: măciulie (de bici, de mac, de in (Peitschen-) Knopf, (Mohn-) Kopf, (Lein-) Knoten M., Bolle F. Bătrâna... aruncă fusul în fundul odăii. Fusul se învârti în jurul măciuliii (DEL. I. V. ş. V. 186). Inul... se culege ... când seminţele încep a suna în măciulii (ION. CAL. 145) der Flachs wir geerntet, wenn die Samen in den Knoten zu knistern beginnen. GR. TR. baci-, boci- (PP., H.2 III, 370). ET. ob măciulie mit măciucă zusammenhängt, ist bei der Vielgestaltigkeit des Wortes (siehe auch cäciulie, gămălie, măgălie) fraglich; cäciulie könnte seinen Anlaut von căţel (de usturoi) „(Knoblauch-)Zche, Zinke” haben; wegen b- siehe măciucă. SG. ALR SN I, K. 197; II, K. 523. macriciüne PI. -ciüni S. f. (1849 PIRU) veralt.: Abmagerung F. Istovirea sau măcriciunea trupului (PIRU ENC. I, 29) die Erschöpfung oder die Abmagerung des Körpers. ET. macru. măcrimeS. f. (1703 GCD) veralt.: Abmagerung. ET. macru. măcriş S. m. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Sauerampfer M. (Rumex acetosa); măcrişor (BR.), măcriş mănunl (PANŢU) kleiner Ampfer (R. Acetoselia); măcriş căiesc, măcrişul calului geknäuelter Ampfer (R. conglomeratus; BR.). Morcovii, iarba mare, măcrişul ... stau cari de cari mai înverzite (CL VII, 247). Imăcrişul iepurelui, caprei, măcriş iepuresc, păsăresc, trifoios, măcrişos trifoios Sauerklee M. (Oxalis acetosella; WB.). 3. măcriş de râuri (BR.), spinos (PANŢU) Sauerdom M. (Berberis). 4. măcriş de baltă Brunnenkresse F. (Nasturtium off.; PANŢU). GR. măcriş. ET. unbek.; der Anklang an acru dürfte nicht zufällig sein. SG. ALR SN III, K. 653. mădări Präs. -resc (1679 DOS. LIT.2 194) I. V. tr. verzärteln, -hätscheln. Dorul tău e dezmierdat, Trebuie-n braţe culcai; Dorul tău e mădărit, Trebuie-n braţe-nvelil (L-B. 109). H. a se mădări zimperlich tun, sich zieren. Ii era ciudă, cum s-o roage el să vie şi ea să facă nazuri, să se 655 mădăritură mădărească (NĂD. NUV. 1,112). Sfântul mădărindu-să de ruşine, neşte femei vădzănd la o fântână (DOS. VS. Ian. 13; 13b) Scham empfindend. ET. unbek. SG. ALRM I/II, K. 318; ALR II/I, K. 150. mădăritură PI. -türi S. f. (1683 DOS.) 1. Verhätschelung F. 2. Scheinheiligkeit F. Fala goală... înălţarea, mădă-ritura (DOS. VS. Dech. 4; 198a). ET. a mădări. niăduă etc. siehe măduvă. mădular PI. -lâre S. n. (1501 DERS) 1. fast veralt. u. ugs.: Glied N. Penti'u un mădular, când este bolnav, pătimesc toate mădulările (ANTIM DID. 74). - Spez. (männliches, Zeugungs-) Glied. Cei ce ş-au tăiat mădulările lor... să nu intre în clir (PRAV. BIS. P. I, § 1). - Danach dann von dem letzteren ähnlichen Dingen, so: a) MOLD, (im Durchmessser) großer Bohrer (zum Unterschied von butelnic mittlerer u. spitelnic kleiner Bohrer), ~b) MUNT. Reibnagel, Mittelbolzen M. (D.). 2. veralt. von Menschen: Glied, Mitglied N. Cu urdi-narea lor ... să mărturisească. ... că ei sunt dintre mădulările beseareciisfinte (CĂR. PRE SC., CCR 133) durch ihren regelmäßigen Kirchenbesuch sollen sie bekennen, daß sie Mitglieder der heiligen Kirche sind. Tribunalul va hotărîpe unul din mădularele sale (COD. COM. 1840, Alt. 198) das Gericht wird eines von seinen Mitgliedern bestimmen. GR. S. f. -re (DOS. VS. Dech. 23; 234b. u. CANT. SCRIS. 324). PI. m. in Bdtg. 2 bisw. -lâri. Mädularii familiei sale (COD. COM. 1840, Art. 292). TOPON. Mädularii (1501 DLRV). ET. lat. medulläds „Mark-”, vermutlich entstanden aus os medulläre „Markknochen”; vgl. medullarum „membrorum” in einem Glosar des IX. Jh. (CORP. GLOSS. V, 629, 58). mădulări Präs, -rcsc V. tr. (1703 GCD) selten: in Stücke schlagen, zerschlagen. Ierirn-au opărit (argatul), astăzi m-au mădulărit cu lotul (SBIERA POV. 239; der Knecht hatte den Erzähler geprügelt). ET. mădular. măduvă PI. măduve S. f. (1563 CORESIPRAXIU 543) MarkN. der Tiere u. Pflanzen: măduva oaselor, spinării Knochen-, Rückenmark. Grăsimile (vrăjmaşelor le va suge ca măduha (BIBLIA 1688 Nm 24, 8; expueAnef). Ne-a îngheţat limba în gură şi măduva în ciolane de frig (CREANGĂ, Z. II, 607) es fror uns vor Kälte die Zunge im Mund und das Mark in den Knochen. - Fig. (bibl.): das Beste: Veţi mânca mădua. pământului (BIBLIA 1688 Gn 45,18). Grăsime din măduha grâului (PSALT. RÂMN. Ex 32, 14). GR. măduvă; LV. u. TR. BAN. arom. mădîiă, PI. -dâă; LV. u. TR. BAN. mădâhă; LV. MOLD auch măduha. ET. lat. medulla. SG. ALR ΙΪ/1, MN 3908, 141; ALRM I/I, K. 36. măduvos Adj. (1825 B.) markig, Mark-. Ieşi... Din oase Măduvoase (PP. MF I, 608, Besprechung). ET. măduvă. măfrâmă siehe maramă. măgân Adv. (1885 I.-B.) TR. de măgan von selbst, aus eigenem Antrieb. Nu m-ai urât de măgan ... Alţi-or semănat urgie (I.-B. 254) du hast mich nicht aus eigenem Antrieb gehaßt, andere säten den Groll. ET. magy. magän „allein”, ugs.: maga, magätol, ma-gäban. SG. ALRII/I, K. 150. măgar PI. -gări S. m. (1620 MOXA, HC I, 372) 1. măgar, f. -găriţă, -găreâţă(LEX. MARS.) Esel M., -lin F. Şi fură lui (Avram) oi şi viţei şi măgari (BIBLIA 1688 Gn 12,16). Capul de măgar nu albeşte niciodată (Z. I, 542) Narren altem nicht. Vgl. a ajunge Π. 3., bou 3., cal 9. c., d. 2. oberste Garbe des Garbenhaufens, wird über die anderen gelegt u. schützt sie (RĂDUL. RUST. 1,46). 3. măgăriţă OLT. Trittstange F., quer über dem Langbaum des Bauerwagens befestigte, mit Stricken an die Enden der hinteren Achse gebundene Stange, zum Aufsteigen dienend (D. T.). GR. Dim. -gări'iş, -gărâş (CANT. IST. 73); -găreţ (ANON. CAR.). ’ ET. vgl. alb. magar, bulg. magare, serb. magarec, nb. ngr. γομάρι, alb. gomar etc., die alle offenbar auf arab. himar zurückgehen. // Für andere Vorschläge siehe CIORANESCU 4986. SG. ALR II/I, K. 226; SN I, K. 58, 60. măgădau PI. -dai S. m. (1762 PASCA N. 272) fam.: groß-(mächtig)erKerl. Şarpele crescuse, se făcuse măgădău mare (ISP. BSG. 92) die Schlange wuchs und wurde mächtig groß. Dascălul din strana dreaptă, coşcogemite mâgădanu de român (VLAH. GV. 183). GR. macadău, măgădan. ET. unbek.; vgl. mogâldeaţă. măgăiaţă PI. -ieţe S. f. (1856 SBIERA) MOLD, ugs.: seltsame, wunderliche Gestalt. Gospodarul ... iese... vede-o măgăiaţă şi nici una, nici alta, ia un par şi poc în capul popei (SEV. POP. 148) der Hausherr kommt heraus, sieht eine wunderliche Gestalt und mir nichts, dir nichts, nimmt er eine Stange und peng! - auf den Kopf des Pfarrers. Atuncia (pe la miezul nopţii) au venit la dânsul o măguiaţă neagră şi foarte fioroasă şi se tot vâra la el (SBIERA POV. 148). 656 GR. măguiaţă, măgăiaţă. ET. siehe mogâldeaţă. măgălie siehe gămălie. măgăreâţă siehe măgar. măgărcsc Adj. (1703 GCD) 1. Esels-. Acest sfat măgăresc, Măgării cu un glas îl îmbunătăţesc (DONICI 11) erklären ... für gut. 2. tuşămăgăreascăKQiichhusten M. So genannt wegen der Ähnlichkeit mit dem krampfhaften Schreien des Esels. ET. măgar. măgărie PI. -rii S. f. (um 1812 ŞINCAI HR. III, 233) Eselei F. Orice măgării jacea (măgarul), Toate-i erau lăudate (CL VIII, 332) was auch immer für Eseleien der Esel machte, alle wurden gelobt. ET. măgar. măgăriţă etc. siche măgar. măgdălân S. m. (1888 FR.-C. MOŢII 102) TR. Aprikosenbaum M. - Siehe auch cais. , - ? ET. măgdălân ä. ) măgdălânăP/. -lâne S. f. (1888 FR.-C.) TR. Aprikose F. mit süßem Kern. De cdm încep să se coacă cireşele de la Mada şi măgdălanele (caise) de la Galda (FR.-C. MOŢII 13). ET. entweder zu gr. dpoyödÄri (mm. migdală) „Mandel” od. zu gr. MaxeôOv „Makedonier”, also makedonische Aprikose; vgl. KLUGE, s. v. Mandel. măguiaţă siehe măgăiaţă. măguleâlă PI. -leii S. f. (1862 PTB.) schmeichelndes Zureden, Schmeichelwort N., -rede F. Calul... o ia (pe turturică) cu măgulele zicându-i: ... (CREANGĂ, CL XI, 194). Tată-său cu moinele şi măgulele îi lasă (pe copii) între nişte copaci deşi şi fuge (BOGD. POV. 206). ET. a măguli. măguli Präs, -lèse V. tr. (1645 HERODOT 502) pc. jdm. schmeichelnd Zureden, schmeicheln. Dusu-o-au şi la împărăteasa sa împăratul... ca să o măgulească să o întoarcă (DOS. VS. Sept. 16; 19b). Ispitindu-să (el) cu amăgituri să o măgulească de cătrăHs. (DOS. VS. Sept. 4; 7a) sie durch Zureden Christus abwendig zu machen. (Agamemnon) nu trebui a se măguli cu această nădejde că vaputèpotoli mânia dumnezăoaii (MS. 18. Jh., GCR II, 83). Măgulit e fiecare Că n-ai fost mai mult. ca dânsul (EMIN. O. I, 134) fühlt sich geschmeichelt. GR. am- (CANT. IST. 87). ET. vgl. asl. măguliţi; wahrsch. zu ngr. pdyouĂov „Wange”, also zunächst „die Wange streicheln”, wie lat. ädülo. H Dagegen CIORANESCU 4994. mägulieiüne PI. -ciüni S. f. (1683 DOS. VS. Ian. 22; 36b) veralt.: Schmeichelei F. ET. a măguli. măgulire PI. -liri S. f. (MS. 1750, GCR TI, 49) Schmeichelei F. ET. a măguli. măgulit Adj. (1839 C. NGR. OP. I, 52) geschmeichelt. ET. a măguli. măgulitor Adj. (1795 BELD. N. P. II, 155) schmeichelnd. - Auch substantiv. ET. a. măguli. măgulitură PI. -turi S. f. (1683 DOS. VS. Noe. 25; 168b) veralt.: Schmeichelei F. ET. a măguli. măgură PI. măguri S. f. (um 1395 DRĂGANU 203) kleinerer Berg, Hügel M., Anhöhe F. Munţii săria ca berbecii şi măgurile ca mieii (PSALT. 1651 Ps 113, 6). Hs. carele căuta rătăcita oaiepre în măguri şipre în munţi (ÎNDR. 597). Zotkiewlisi ...se urcă pe o măgură de unde putea să vadă tot ce se petrecea în tabăra noastră (BĂLC. 523). Z. Stieg auf einen Berg, von wo aus er alles sehen konnte, was sich in unserem Lager ereignete. (Orăşelul) Corabia, sentinelă dunăreană aşezată-ntre măguri (VLAH. RP. 19). GR. Dim. măgurice (1543 DERS2). TOPON. Măgură (1411 DLRV). ET. vgl. alb. magulle; desselben Ursprungs scheint asl. mogyla (mm. movilă) id. u. ngr. pdyou/lov „Wange” zu sein. // Angaben zur umfangreichen Lit. siehe CIORANESCU 4996 u. RUSSU EL. 177. SG. ALR SN III, K. 809. măhăi Präs, -iese V. intr. (16. Jh. CV) LV. Gebärden machen, Zeichen geben, winken. Sunt mulţi de în creştini cari... când vor să facă cruce, numai ce măhăiesc cu mâna, cum are amăgi oarece (VARL. CAZ.21, 62b). E Alexandru măhăi cu mânra şi venre se răspundză gloateei (CV2 6a; Apg 19, 33). ET. ksl. mahati. măhăit S. n. (1646 PRAV. MOLD. 293) Zeichensprache F. Surdul şi mutul când ...va putea cu măhăitul să arate... voia lui (INDR. 293) der Taube und der Stumme können durch Zeichen ihren Willen zum Ausdruck bringen. ET. a măhăi. măhălit (+) S. n. (DOC. 1823) ehern.: Schroten N. von Fässern durch städtische Angestellte; Taxe F., die vom Magistrat für das Schroten von Fässern erhoben wurde. Măhălitul târgului să fie a cutiei târgului (DOC. 1823, URIC. VI, 476). ET. mahal (hamal). 657 măi! măi!, mă! Interj. (1703 GCD) du (da)! ihr (da)! Ugs. fam.: Rufwort für Männer u. Knaben (seltener auch fur Personen weiblichen Geschlechtes) unter Gleichgestellten bzw. v. Höhergestellten zu Untergebenen. Mă! n-auzi tulian mai stäi! (BOGD. POV. 24). Măi, alungaţi haita ceia! (AL., CL III, 61). Măi crâşmar ...! Aclă-mi mie vin de-un han (AL. PP. 41). Da, mă femeie, unde mi-s musafirii mei? (BOGD. POV. 41) sag, Frau, wo sind meine Gäste? Măi babă mă! ştii... că de când ne-am luat, or fi vr-o cincizeci şeizeci de ani (BOGD. POV. 19). - Als Zeichen der Verwunderung redupl. Măi, măi! GR. arom. moi. ET. wahrseh. aus măre (s. d.) gekürzt. // lat. mödö (CIORANESCU 5010). SG. ALRI/II, K. 283. măiastră siehe măiestru. măiâstrec Adj. (1683 DOS.) LV. verschlagen, ränkevoll. Că dracul este viclean şi măiâstrec (DOS. VS. Martie 1; 2a) da der Teufel schlau u. verschlagen ist. ET. măiestru. măiereăn PI. -reni S. m. (1726 PASCA N. 273) TR. BAN. Meier M. Măiereană, lapte dulce Cum îl mulge, în târg îl duce (PP. MF I, 1033). - S. f. mă-iereână Meierin F. ET. zu maier. măierişte PI. -rişti S. f. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) 1. Farm F., Bauernhof M. außerhalb des Dorfes. 2. veralt.: Remise F. ET. maier. măiestresc Adj. (1835 GOR. HAL. I, 126) Hexen(mcister). ET. măiestru. măiestreţ Adj. (1683 DOS.) veralt.: 1. verschlagen, ränkevoll. laste mincinos, amăgeli şi măiestreţ (DOS. VS. Noe. 25; 165b). 2. kunstreich. Ochiul trebuie să fie deprins spre a descifra acel lainic şi măiestreţ dedal (FIL. CIOC. 177; von verschlungener Schrift). ET . măiestru. măiestri Präs, -trese (1683 DOS.) I. V. tr. kunstreich, -voll bilden, schaffen, herstellcn. Astfel lăutarii măiestriră hore nalte si urări adânci (EMIN. PL 23). II. V. intr. veralt.: Ränke schmieden. N-oipărăsîasupra ta ş-a mănăstirii tale în tot chipul măiestrind (DOS. VS. Oct5; 47a). III. (t) a se măiestri klug, weise werden. (Solomon) ... să măiestri mai mult decât toii oamenii (BIBLIA 1688 1 Kg 4, 30). ET. măiestru. măiestrie PI. -trii S. f. (16. Jh. PS. SCFI. 30, 14) 1. veralt.: hohe Fähigkeit für Erkenntnis, Handeln, Schaffen: Weisheit, Kenntnis, Kunst, Geschicklichkeit, Magic F. Mie nu întru măiestria (έν σοφία) carea este întru mine... taina aceasta s-au descoperit (BIBLIA 1688 Dn 2, 30). Se-au Jacul aceia de în meşteşugul şi de în măiestria lui de i-au ti-as cătrăsine (ÎNDR. 529) durch seine Gewandtheit und Schlauheit ... Şi-l cu-noscură (ovreii) cu ale lor măiestrii că va fi împărat (MOXA, HC 1,379) durch ihre geheimen Künste. Mâine voi şi începe a lucra măiestria mea (BAR. HAL. 1,116; der Arzt zum Kranken) meine Kunst ins Werk zu setzen, auszuüben. Ştie farmeci ticălosul Ori vr-o altă măiestrie? (SPER. AN. 18921,119) kann der Schuft Zaubereien oder irgendeine andere geheime Kunst? Daher: 2. LM. Kunst, Geschicklichkeit F., Geschick N. Toi ce a ieşit de sub pana lui este cizelat cu măiestrie ca obiectele artistice a lui Benvenuto Cellini (AL., CL IV, 362) kunstvoll, meisterhaft. Maria ...se puse la piano şi cântă cu măiestrie mai multe bucăţi clasice (XEN. BR. 24). Vom căuta ... ce lucrări (de artă plastică) anume s-au produs şi gradul lor de măiestrie (CLIX, 10). 3. LV. durch Kunst Hergestelltes: Werkzeug N., Apparat M., Maschine F. O munciră cu focul şi cu roata cea de munci şi cu de alte măiestrii de muncă (DOS. VS. Sept. 16; 19b) Marterwerkzeugen. Corăbii cu platoşe şi cu alte măiestrii de oaste (MIR. COSTIN, LET.21, 276) Kriegsgerät. Fel de fel de laţuri, curse, mreji şi alte măiestrii în toate potecile şi căile întinzând (CANT. IST. 143). 4. kunstvolles Werk, Kunstwerk N. înaltele măiestrii sunt lăsate să slujească la fala unui neam (CL IX, 11) die erhabenen Kunstwerke wurden dazu bestimmt, dem Ruhm eines Volkes zu dienen. Dacă ajunseră la palaturile celor nouă zmei, se minună împăratul de măiestria lor (ISP. LEG.11,53) über ihren kunstvollen Bau. ET. măiestru. măiestrit Adj. (1870 EMIN. O. I, 36) kunstvoll. Când iscusitele... cucoane... ţeseau ... acele măiestrite scorţuri (CL IX, 1). - Auch adverbiell. ET. a măiestri. măiestru (uni 1560 CORESI PRAV. lb) I. Adj. 1. LV. weise, klug, kundig, geschickt. Era ... cutezătoriu şi măiestru la război (MOXA, HC I, 375) kriegskundig. Fiind foarte măiestru a strânge bani (DION., TEZ. II, 184) da er sich vortrefflich darauf verstand. - Auch adverbiell u. substantiv.: Scriind foarte frumos şi măiestru (DOS. VS. Dech. 31; 246b) geschickt. Săpiarzăpre toţi măiestrii (τούς σαφούς) Vavilonului (BIBLIA 1688 Dn 2, 12). 658 mălăoi 2. Zauber-, Aşa palat măiestru nici că s-a mai văzut (ISP. LEG.2 388) solch ein zauberhaftes Schloß hat man noch nicht gesehen. N-avea habar, căci avea tovarăşă sabia cea măiastră (SEV. POV. 109). Iapa măiastră... se făcu pasăre (FR.-C, MOŢII 255). Câte inimi fragede au fost rănite şi aprinse de privirile lui măiestre (SLAVICI, CL XIV, 182). Ca şi cum s-ar fi coprins o putere măiastră într-acesi semn, toţi rămaseră ascultători (DEMETR. NUV. 108).- Păsări măiestre Märchcnvögcl, die wunderbar singen u. übernatürliche Gaben, bcs. die des Hcllsehens, besitzen. Om pământean aici, pe unde nici pasăre măiastră de pe lumea albă nu străbate (POMP., CL VI, 21). Paseri măiestre ce aduc veşti de pe ceia lume (AL. PP. 22). Să-l duci (pe Niculae) în munte la Cloşani, cu ordin către vătaful de plai de-acolo că nici pasăre măiastră să nu-i afle de ştire (GHICA IX) daß keine Menschenseele erfahre, wo er sich befände. 3. LM. kunstvoll, meisterhaft. (Inelul) Din piatra tronului din rai Cioplit în flori măiestre (COŞBUC 39). Frumoasa romanţă irlandeză ... acompaniată de o harpă măiastră (GIIICA 247). ? II. S. f. măiastră böse Fee. Lacul acela era stăpânii de măistre sau zâne (BARAC FIAL. IV, 53). Acolo sade o măiastră, şi oricine merge la dânsa, se întoarce capiu (ISP. LEG.2 278). Voi ielelor, măiestrelor, Duşmane oamenilor (AL. PP. 10). ET. lat. magfster, -stri „Meister”. Die für das Rum. auffallende Behandlung des g (vgl. săgeată, cuget etc.) deutet auf Einfluß von mg)·, μάγιστρος, den G. MEYER auch für alb. mjeshter annimmt. Auf die Bdtg. scheint gr. μάγος „Magier” u. dessen Wortfamilie mit eingewirkt zu haben. SG. ALRM 1I/I, K. 201. măimui siehe maimuţi. măjar PI. -jâri S. m. (um 1640 URECHE) LV. Fischhändler M. Au lăsat cuvânt (Stefan Vodă) ... să nu puie pre altul la domnie, ci pre Petni Măjearul ce l-au poreclit Rareş (URECHE, LET.21, 190). GR. MOLD. -jer. ET. majă; die Fische wurden vermutl. zentnerweise gehandelt. măjărie PI. -Hi S. f. (1716 CANT. DESCR. Pars II, cap. 2) LV. 1. Fischhandel M. Vânzarea de peşte, ce să zice la moldoveni măjărie (CANT. SCRIS. 112). 2. Steuer F. für den Fischhandel. Venitul măgeriei din vânzarea peştelui (DOC. 1795, IJRTC. IV, 70). Siehe auch măjărit. ET. măjar. măjărit S. n. (1701 10RGA S. D. V, 341) LV. Fischsteuer F., indirekte Steuer, die von den Fisch- händlem gezahlt wurde; sie wurde in Galatz u. Bukarest erhoben. Să se rădice şi măjăritul din Bucureşti i vătăşia de pescari (DOC. 1809, TEZ. II, 342). ET. măjar. mălai PI. -laiuri S. n. (1493 DERS) 1. TR. MOLD. MARAM. Hirse F. (Panicum miliaccum). Mălaie Hirsefelder; mălaiuri Hirsearten. Va săimăma grâu şi orz şi mălaiu (xsyypov) şi hricică (BIBLIA 1688 Js 28, 25). Vrabia mălai visează (şi calicul praznicului, ä. (Spiw.) was man gem hat, davon träumt man. Şi-a trăit traiul, şi-a mâncat mălaiul (Redensart, wird von alten Leuten gesagt:) er, sie hat den größten Teil seines bzw. ihres Lebens hinter sich. 2. mălai tătăresc Mohrenhirse F. (Sorghum vulg.). 3. mălaiul cucului Elasenbrot N. (Luzula campestns, BR; ŞEZ. V, 105). 4. MUNT. Maismehl N. Ducându-mă la moară ca să macin porumb să-l Jac mălai (FUND. BASME 66) ich ging zur Mühle, um Mais zu Maismehl zu mahlen. Când mălai are, sare n-are, când sare are, mălai n-are u. ä. (Sprw.) er hat nie alles Nötige beisammen, bei ihm ist immer etwas nicht in Ordnung. - MOLD, dafür făină de păpuşoi. 5. mălai, PI. -laie Maisbrot N., Maisfladcn M. Cinci malale cari le pregătise (el) pentru săptămâna întreagă (BOGD. POV. 198) fünf große Maisbrote, die er für die ganze Woche vorbereitete. - Tai mălai. (în două şi ne dă şi nouă) Kinderspiel: eins, zwei, drei, das letzte Paar vorbei, ein, zwei, drei, Fanchon (SLAVICI, CL XIV, 137). Daher auch: 6. (de cânepă) Hanfkuchen M. Malaiul de la ol oieri hrăneşte foarte bine vitele noastre (ION. CAL. 74). GR. Dini. zu 4. mălăiâş (JIP. OP. 150), zu 5. mălăuţ, PI. -te. ET. dunkel, Zshg. mit lat. mJium (rum. mei) unwahrsch., eher zu asl. ml ăi, meljş „mahlen”, //vgl. zur ausführlichen Diskussion CIORANESCU 5028. SG. ALR ITH, MN 2798, 105; 3933, 150; ALR SN I, K. 92, 93, 112, 145; ALRM SN I, K. 67, 68, 99, 100, 112, 145. mălăieţ Adj. (1788 MOLNAR 115) von geringerer Konsistenz: mehlig, sandig, weich, mürbe. Piatrămălăiaţămürber Sandstein. Pere mălăieţe weiche, überreife Birnen. -Fig.: Cu toată puterea lor ... tiranii... sunt mălăieţi şi trecători ca rouă (.TIP. OP. 2) trotz all ihrer Macht sind die Tyrannen weich und vergänglich wie der Tau. Pică pară mălăiaţă în gura lui Nătăjleaţă (Spottvers über faule Menschen). ET. mălai. mălăoi S. m.(1819 ŞA II, 506) TR. Sonnenröschen N. (Helianthemum; WB.) ET. mălai. 659 mălăuţ mălăuţ siehe mălai. măldăci Präs, -cesc V. tr. (1887 NĂD.) v. Holz, Heu, Stroh, Rohr: bündeln, in Haufen binden. Am măldăcil lemne? Dă, Doamne, dacă toţi fac aşa, puteam să fac allfeli? (NĂD. NUV. I, 211). GR. măldări (NĂD. NUV. I, 176). ET. vgl. maldac u. maldăr. măldări siehe măldăci. măligă siehe mămăligă. mălin S. m. (1499 DERS) 1. Ahlkirsch-, Traubenkirschbaum M. (Prunus padus). Flori de salcâm, de mălin şi de liliac (C. NGR., CL 1. 93) Blüten der Akazie, der Traubenkirsche und des Flieders. 2. mălin negru Rainweide F. (Ligustrum vulgare; B.). 3. mălin roşu Flieder M. (Syringa vulgaris; B.) ET. mălină. SG. ALR1I/I, MN 4206, 61. mălină PI. -line S. f. (1458 DERS) Ahl-, Traubenkirsche F. Frunzuliţă trei măline (PP. OLT., MF 1, 452). ET. vgl. bulg. malina, ulcr. malyna «Himbeere». măliniş S. n. (1533 DERS) Ahlkirsch Wäldchen N. TOPON. Gălma Măiinişului (1533 BGL). ET. mălin. măliniţă PI. -niţe S. f. (1857 POL.) Rainweide F. (Ligustrum vulg.). ET. mălin. malură PI. maluri S. f. (1866 ION. AGRIC. D. 292) Stein-, Stink-, Schmierbrand M., durch den Pilz Tilletia tritici hervorgerufene Krankheit des Weizenkoms. Vgl. tăciune. Să stărpiască mătura, măzărichia, neghina (JIP. OP. 72). ET. unbek. SG. ALR SN I, K. 45. mălurici PI. S. m. (1906 PANŢU) Waldcrbse F. (Orobus). ET. unbek. // mălură (PASCU 325). măluros1 Adj. (1825 B.) vom Weizen: brandig. ET. mălură. măluros2 Adj. (1705 CANT.) abschüssig. Iepurile ... spre nişte locuri măluroase şi ţărmuroase a fugi luă (CANT. IST. 166). ET. zu mal. mămăligâr PI. -gâri S. m. (1835 GOR. HAL. I, 16) ugs.: 1. Maisbreifresser M., Spottname für Bauern. 2. Schlappschwanz M. Sandu, un mutălău, şi încă vreo câţiva mămăligari (XEN. BR. 184). ET. mămăligă. mămăligă PI. -ligi S. f. (1520 DRIIB II, 393) 1. ziemlich festei' Brei, ehern, aus Hirse, jetzt aus Mais, bei Mißernte bisw. auch aus Buchweizen od. Gerste hergestellt, Hauptnahrungsmittel des rum. Bauern: Maisbrei M., Polenta F. - Redensarten: Nu ştie încă cum să mănâncă mămăliga er ist noch ganz grün. A prins mămăliga coajă er hat Vermögen gemacht, seine Schäfchen ins Trockene gebracht. Am pits(-o) de mămăligă (wird gesagt, wenn man auf ein unüberwindliches Hindernis stößt:) ich kann nicht weiter, sitze auf dem Sand, stehe wie die Ochsen am Berg. - Sprw.: Unde nu-i bărbat în casă, nici mămăligă pe masă der Mann erhält das flaus. Decât să mănânc mămăligă cu unt şi să mă uit în pământ, mai bine să mănânc pâine cu sare şi să mă uit la soare besser ein Krautgericht mit Liebe als ein gemästeter Ochse mit Haß. Fă mămăligă mare, măi Ioane; fie crudă, fie moale, numai mare u. â., wird von Gefräßigen gesagt. 2. fig.: von Menschen ohne Energie: Waschlappen," Schlappschwanz M. Decât bărbat fleac şi mămăligă, mai bine nimic (GHIB. BV. 20). GR. ugs. auch măligă. - Dim. -liguţă, PI. -te. TOPON. Mamaliga (1520 DRIIB II, 393).’ ET. das auch in die Nachbarspr. gedrungene Wort (serb. mamaljuga, magy. mamaliga etc.) könnte auf dem allerdings selbst dunklen it. melica, meliga „Mohrenhirse” beruhen; vgl. auch bulg. mamiili „Mais”. mămăligos Adj. (1857 POL.) ugs.: waschlappig, schlappschwänzig. Mai bine moartea decât aşa tigoarede bărbat sâcâit şi mămăligos (VLAH. GV. 175). ET. mămăligă. mămăruţă PI. -raţe S. f. (1825 B.) MOLD. TR. Marienkäfer M. (Coccincllaseptempunctata). Mămăruţă, încotro vei zbura, într-acolo m-oi însura Spruch, wenn ein Marienkäfer sich jdm. auf die Fland setzt. ET. wahrsch. măriuţă (s. d.), an mâmă angelehnt, wie ja auch sard. mammajola nb. babajola (ZRPh 32,363). mäminä Präs, mă -nez V. refl. (1705 CANT.) ungeheuer groß werden. Nevoile să măminiadză şi să îngreuiadză (CANT. IST. 161). ET. zu namilă. măminos Adj. (1705 CANT.) ungeheur groß, riesig. Trupul cel gros şi măminos (al camilopardului) (CANT. IST. 313; vgl. auch 73). ET. zu namilă. mămiţă siehe mamă. 660 mănunchiâş mămâie siehe momâie. mămucă etc. siehe mamă. mămulâr PI. -lari S. m. (1780IORGA S. D. XIV, 100) MUNT. Kleinkrämer, Kurzwarenhändler M. Băcanii, mămutarii şi prăvăliaşii din târguri (DOC. 1783, Ş. INFL. I, 245) die Krämer, die Kurzwarenhändler und die Kaufleutc der Marktflecken. GR. mum- (TEL. SCH. 68). ET. unbek. // zu türk, mamul (DLR). mămulărie PI. -rii S. f. (1841 POEN. II, 171) MUNT. 1. Kleinkram M. 2. Kramladen M., Kurzwarengeschäft N. Ţinând cârciumă sau mămulărie, adică fel de fel de mărunţişuri (JIP. SUF. 184). 3. Kurzwarenhandel M. ET. mămular. mămulică etc. siehe mamă. mănăstire siehe mănăstire. ? j· mănătârcă siehe mânătarcă. -t măncic S. f. (1884 NĂD.) L . - selten: Ammcndienst M. Ai s-o poţi lăsa (copila) cu baba şi să intri la măncie (NĂD. NUV. I, 4). ET. mancă. măndălâc S. m. (1841 POEN. II, 722) MUNT. Erdnuß F., Knolle von Bunium od. Carum bulbocastanum, wofür MOLD, alunică. Vgl. baraboi. (Femeile) ale ce cată nod în papură şi păcate-n mândrălaci (DEL. S. 13) die an allem etwas auszusetzen finden. GR. mând- (DEL. 1. c. u. POEN.), mandal- (POL., COST.), măndănac. ET. die Knolle heißt dt. auch Erdmandel; also zu mhdt. serb. mandata, durch slav. Suffix, -akü erweitert, wie z. B. serb. bademak < badem „Mandel”. măngălău PI. -laie S. n. (1788 MOLNAR SPRACHL. 55) 1. (Wäsche-)Mangel, Rolle F. 2MOLD. auf einer Seite gekerbtes Holz, das man mit der Hand auf eine mit Wäsche umwickelte Walze (măngăliţa) preßt u. hin- u. herbewegt, wodurch die Wäsche in primitiver Weise geglättet wird. GR. -gări- (GLOS. AC), minghel- (STAM). MOLD. PI. -lăie. ET. dt. Mangel, meist durch magy. (mängo(r)lö) Vermittlung. SG. ALR II/I, K. 241; SN I, K. 26; ALRM SN I, K. 12. măngălui Präs, -iese V. tr. (1806 KLEIN) (rufe Wäsche) mangeln, rollen. GR. -găti., -găriui (GLOS. AC.). ET. dt. mangeln, meist durch magy. (mängolo) Vermittlung. măngănic PI. -nii S. f. (1683 DOS.) LV. Magie F. Cu farmece şi cu măngănii leface aceasle minunate (DOS. VS. Ian. 21; 34b). ET. gr. μαγγανεία. mănânc etc. siche mânca. mănos Adj. (um 1670 ANON. CAR.) 1. ergiebig, fruchtbar. O vrei (vaca) şi frumoasă şi mănoasă şi devreme acasă (Redensart:) du verlangst zuviel. Gospodarii!I... poate să-lprifacă (pământul ostenit) ... în imaşul cel mai mănos (ION. CAL. 33) der Bauer kann den kargen Boden in das ergiebigste Weideland um wandeln. 2. reichlich. Pârâtul... era schingiuit rău, ca să plătească... şi mai mănoasă gloabă (MELH. CH. 41) der Angeklagte wurde arg mißhandelt, damit er eine noch größere Steuer bezahle. ET. mană 2. mănoşie S. f. (1852 SUŢU) 1. Ergiebigkeit, Fruchtbarkeit F. Mănoşia pământului moldovinesc (SUŢU NOT. 49) die Fruchtbarkeit des moldauischen Bodens. 2. Reichtum M. Această mănoşie de ape curgătoare (SUŢU NOT. 15) dieser Reichtum an fließenden Gewässern. ET. mănos. mănui siehe mânui. măniinchi PI. -nünchiuri S. n. (1642 AGY 56) 1. Griff M., Heft N. eines Messers etc., Hals M. einer Geige etc. O suliţă întm carea este spânzurată o sabie cu mănunchiul în jos (CANT. SCRIS. 306) eine Lanze, an welcher ein Säbel mit dem Griff nach unten hängt. 2. Büschel N. (Stengel, Halme), Strauß M. (Blumen). Vei lua mănunchiul de isop (BIBLIA 1688 Ex 12, 22). Florile (de Asclepias) ... sunt aşezate în formă de mănunchi (DATC. HORT. 254) die Blüten der Seiden-pflanzc sind in Form von Büscheln angeordnet. Tot norodul era de faţă cu mănunchiuri de flori (DEL. S. 100) das ganze Volle war anwesend mit Blumensträußen. 3. mănunchiul de aur Goldrute F. (Solidago; DATC. HORT. 152). GR. MUNT. bisw. mănunchi, LV. auch mun-, OLT. märunchi u. -runche. - Dim. -nu(n)chiâş, PI. -se, ferner PI. mănunchelc (DOS. PS. V. 125, 18 u. PP. MF I, 1259). ET. viat. mänuclus für klat. manipülus, -nüpülus. SG. ALRM SNI, K. 81. mănunchiăş etc. siehe mănunchi. 661 mănunchiât mănunchiât Adj. (1703 GCD) 1. mit einem Griff versehen. 2. zu einem Büschel gebunden. Vgl. a înmămunchea. ET. zu mănunchi. mănunt etc. siehe mărunt etc. mănuşa siche înmănuşa. mănuşâr (1825 B.) 1. S. m., PL -sari 1. Handschuhmacher M. 2. Ilandschuhhändler M. II. S. n., PI. -sare Stricknadeln für Handschuhe. GR. -ser, mânuşer. El’, mănuşă. mănuşât Adj. (1885 NĂD.) selten: behandschuht. Auch substantiv. Depreziativ: Când mănuşaţi de-aişlia le vorbesc fetelor la ureche, nu-i semn bun (NĂD. NTJV. I, 110) wenn solch geschniegelte Gecken den Mädchen ins Ohr flüstern, ist dies kein gutes Zeichen. ET. zu mănuşă, vgl. a înmănuşa. mănuşă PI. -nüsi S. f. (1508 DERS) 1. zum Fassen und Halten eingerichteter Teil eines Gefäßes etc.: (Hand-)Griff, Henkel, Stiel M.; Drücker M. des Türschlosses. Olarul oalele când face, pune mânuşa unde îi place (PANN PV.1II, 30). Daher heißen mănuşi TR. die beiden äußersten (längeren) Sprossen der Wagenleiter (II. 1096), MOLD, die beiden Längshölzer der Schoßkelle (chelna), weil sic zum Anfassen dienen (D. T.). 2. Handschuh M.; a pune mănuşi Handschuhe anziehen. 3. Folterwerkzeug N. Cu mânuş asculâte, brânci de her, îi strujiră coastele (DOS. VS. Oct. 19; 73a). 4. Bündel N., meist v. Hanf oder Leinen (SINCAI E. 46). GR. älter, bes. MUNT., mân-, ferner num- (DERS; JIP. OP. 70). - Dim. -nuşică, PI. -şele, -sită, PL -site. ET . zu lat. manus „Hand” // zu mână. SG. ALRM II/I, K. 400. man uşă rie PL -rii S. f. (1 835 BAR.-MUNT. I, 436) 1. Handschuhmacherei F. 2. Handschuhladen M. ET. mănuşar. măr' PL meri S. m. (1532 DERS) Apfelbaum M.: măr dulce A. mit eßbaren Früchten (Malus domestica); mărpădureţ wilder, Holzapfelbaum (Malus sylvestris; BORZA). Meargăpân-la măru roş, că eu nu l-oi chierna înapoi (AL. OP. I, 909) zu allen Teufeln. Vgl .floare 3. b. - TR. mărul, pomul de cununie mit Früchten etc. reichgeschmückter Baum, der ein Jahr nach der Hochzeit aufgestellt wird, u. die dabei abgehaltene Feier (MAR. NUNTA 745 flg.). Daher iron.: ti-ai pus mărul du hast dir eine schöne Suppe eingebrockt (MAR. NUNTA 749). GR. Dim. merişor. — Redensart: de florile mărului ohne Sinn, umsonst. ET. vlat. mêlus für malus. măr2 PL mère S. n. (1532 DERS) 1. Apfel M.; măr pădureţ Holzapfel. M-am săturat de el ca de mere acre (pădureţe) ich habe ihn satt bis an den Hals. Astă dimineaţă eram sănătos ca mărul (RETEG. POV. I, 24) frisch und gesund. A balepc. măr, TR. ca mărul jdn. windelweich prügeln. Să ţi-l calc eu supt picioare, să-l pisez, să ţi-l las măr (PANN PV.11, 113) zu Brei geschlagen. Tranca fleanca, mere acre! leeres Geschwätz! 2. MOLD, merele obrazului die Wangen. Lun gäret la merile obrazului (DOS. VS. Ian. 1; 1b). 3. in Pflanzcnnamen: a) măr de pământ a) TR. Erdbnnc F., Topinambur M. (Helianthus tuberosus; BR. u. PANŢU). ß) Kartoffel F. (BR.). - b) măr auriu Trollblume F. (Trollius; BR.), -c) mărul cucului BUCOV. Friedlos M. (Lysimachia punctata; PANTU). - d) mărul,, lupului Osterluzei F. (Aristolochia); Einbeere F. (Paris quadrifolia; PANŢU); Eisenhut M. (Aconitum napellus; D). - e) mărul porcului Stechapfel M. (Datura stramonium; PANŢU). -j) mărul strigoiului Weiße Nieswurz (Veratrum album; D.). 4. mărul lui Adam Adamsapfel M. GR. S. f. mâră(PP. ŞEZ. IV, 22), BAN. (WEIG. JB. III, 217). - Dim. merişor, PL -şoăre. ET. vlat. inëium für malum; mardi ist an pară etc. angeglichen. SG. ALRM II/I, K. 210. mărar S. m. (1551/3 ES 90a; Mt 23, 23) 1. Dill M. (Anethum graveolens). Zeciuili izmă şi măra-riulşi chimemtl (BIBLIA 1688 Mt 23,23). Te amesteci ca mărarul (în bucate) u. ä. (Redensart:) du mischst dich in alles ein. 2. mărarul bălţilor, mărăraş Pferdekümmel M. (Denanthe phcllandrium; BR.). 3. mărarul câmpului Feldrittersporn M. (Delphinium consolida; BR.). 4mărarul cânelui Stinkende Plundskamille (Anthemis cotula; BR.). GR. arom. -rcil'iu (PAPAHAGI780). - Dim. mărăraş (I.-B. 410). ET. vgl. alb. maraj, mërajë „Fenchel, Dill”, das mit gr. papaü(p)ov verwandt sein dürfte; demnach wären mărar u. mololru gleichen Ursprungs. mărât Adj. (16. Jh. PS. V.2 136, 8) LV. u. arom.: arm (bedauernswert). Cum (reambur mine, mărata, Să freambură şi puntea de Nartci! (PP. GCR II, 280) wie ich Arme zittere, so möge auch die Brücke 662 mărgărintâr von N. Zittern. Cum va s ’crescu fealele Featele ş’ muratele? (PP. CL XVII, 118; Totcnklage der Gattin). Ţi-a asaşi gione marat, Ş’ loclu tine luaşi bărbat (PP. CL XVII, 119) du ließest einen armen Bräutigam zurück und nahmst die Erde zum Gatten (Totenklage über eine Braut). Fiele Vavilonului märatele (lcsl. o/capnnap) (CORESIPS.5 263a; Ps 136, 8), wofür PS. SCH.: vai de iale. TOPON. Mărăţei (1613 BGL). ET. wahrsch. lat. male hcibitus, vgl. it. malato, frz. malade etc. „krank”, vgl. zur Form beat, cot < bibitus, c üb Mus etc.; falls caut < *cavito (PUŞC.) - was indessen sehr fraglich ist-, so könnte (wie für it. malato gegenüber detta < debita, L1TBL. 1903,247a) Angleichung an die Partizipien I. Konj. angenommen werden. mărâz PL -razuri S. n. (um 1743 NECULCE) 1. vcralt.: Ärger M. împăra tul având pe dânsul mărciz şi gând să-l mazilească (NECULCE, LET.2 II, 199) der ihm grollte ... Având mărazpe dânsul, l-au bătut la talpe (NECULCE, LET.2 II, 400). 2. PL Umstände, Faxen (PL). Când văd că mâţa face mărazuri, l-o strâng de coadă de mănâncă şi mere pădureţe (CREANGĂ, CL XI, 184). ^ _ ET. türk, maraz „Krankheit, Plage, Übel,.Kummer”; in allen Balkansprachen. mărăcinârPl. -nari S. m. (1868 BARC.) Schwarz-, Braunkehlchen N. (Pratincola rabincola, rubetra). ET. mărăcine. mărăcine Pl. -cini S. m. (1348 DOR) Dornstrauch M., spez.: Schlehe F. (Prunus spinosa; PANŢU) für porumbar, Hagedorn M. (Crataegus; B.) für păducel. Cu un mărăcine numai nu poţi îngrădi (GOL., Z. I, 209) nur mit einem Dornstrauch kannst du nicht umzäunen. Mărăcini şi ciulini va răsări ţie (BIBLIA 1688 Gn 3,18) Domen und Disteln. GR. MOLD. -chine, S. f. (B.); PP. ŞEZ. IV, 135), -cină im Reim (I.-B. 495). ANTHROPON. Mărăcin (1619 BGL). ET. vgl. it. marruca id., das zu lat. marra „Hacke zum Jäten” gestellt wird, u. alb. murriz „Schlehe”; Literaturangaben bei CIORANESCU 5075. mărăcinos Adj. (1652 ÎNDR. 13) domig. ET. mărăcine. mărădic PL -dici S. m. (1632 IORGA S. D. XIII, 58) TR. MARAM. Nachfolger, Erbe M. ET. magy. maradek. mărărie siehe merărie. mărceţS. m.(1783 BENKÖ) Aronstab M. (Anim maculatum; B.; POEN.). ET. unbek. măraiş Adj. (1885 Η. IV, 146) von Schafen: weiß mit schwarzem Maul (D. T.). ET. unbek. măre! Interj. (1675 MIR. COSTIN) LV. u. ugs.: sieh mal! Iar cătră dânsul au zis (Radu Vodă): „Eu, măre, încă pe boierie n-am apucat a-ţi dzice”. Şi... au pus de i-au dat 300 de toiege (MIR. COSTIN, LET.2,1, 287) habe zu dir noch nicht gesprochen, wie es einem Bojaren zukommt. O minune! Deodată răsări, măre, dintr-un colţ al chiliei sale o viaţă (ISP. LEG.11, 15). Mări, ce-mi pasă! (AL. OP. I, 1105) nun, was kümmert's mich. GR. MOLD. -ri! ET. siehe măi! Vgl. ngr. μωρέ. măreţ Adj. (1543 G. LEX.) 1. veralt. u. TR.: stolz, hochmütig, hoffârtig (CORESI TE4 113a; Llc 1,51). (Italienii) de ospeţe la casele lor, nemăreţi, cu mare libovprimesc (MIR. COSTIN, LET.2 1. 10) leutselig. Acea vâlja, acea fală, acea inimă măreaţă Ce în crudul Catilina văz cu scârbă şi cu greaţă (CONACHI263). Mi-am luat... Om calic şi tot măreţ (I. - B. 168) ich habe einen bettelarmen und immer noch hochmütigen Mann geheiratet (Klage der Frau). -Auch substantiv.: Vez ceriul şipământul, Vez măreţul şi smeritul (DOS. PS. V. 112,18) Siehst den Himmel und die Erde, Siehst den Stolzen und den Bescheiden. 2. stolz, erhaben, majestätisch, hehr. (Nilul) spumând, impetuos şi lotuşi măreţ, calm şi sigur de dânsul (BUZ. CUG. 20). Zidurile nalte şi roşietice ale măreţului castel (VLAH. NUV. 179) die hohen und rötlichen Mauern des hehren Schlosses. 3. prächtig, prachtvoll. Varietăţi (debegonii) ... împo-dobitoare ... prin frunzişul lor aşa de măreţ şi artistic colorat (DATC. HORT. 227). Adverbicll: Caragea căuta să adune cât mai curând o avere cu care să poată trăi măreţ în străinătate (GHICA, CL, XIV, 85) C. versuchte, so schnell wie möglich ein Vermögen anzusammeln, mit welchem er im Ausland prächtig leben könnte. ET. zu mare; Bedeutungsentwicklung wie bei lat. superbus. măreţie S. f. (1660 ST. LEX. 54a) 1. veralt.: Stolz, Hochmut M., Hoffart F. 2. Erhaben, Majestät, Großartigkeit F. Măreţia uimitoare a vechilor castele de pe malurile Rinului (VLAH. RP. 21) die beeindruckende Herrlichkeit der alten Schlösser an den Ufern des Rheins. 3. Pracht F. ET. măreţ. mărgărint siehe mărgăritar. mărgărintâr, -rit siehe mărgăritar. 663 mărgărintă mărgărintă siehe mărgărită 1. mărgăritar PI. -tare S. n. (1431 DRHD,, 278) 1. Perle F. (der Perlmuschel). Aflând un mărgăritariu de mult preţ (BIBLIA 1688 Mt 13, 46). Nu dareţi sfintele câinilor nici vărsareţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor (BIBLIA 1688 Mt 7, 6). - Gewöhn! kollektiv: Perlen (PI). Un bob, fir de mărgăritar eine Perle. Lucrure ... mai scumpe decât mărgăritariul şi pietrele cele scumpe (Ş. TAINE, GCR1,114). (Pescarii) au sfrâns mult mărgăritari foarte mare şi frumos (BAR. HAL. V, 105) die Fischer haben viele sehr große und schöne Perlen gesammelt. GR. -rit S. n., PI. -turi (DOS. VS. Martie 1; 5a), -rint (PP. MOLD., GCR II, 333 u. COŞBUC 19). Vgl. înşir(ă)-le-mărgărite. PI. -riuri (BIBLIA 1688 Mt 13, 45), S. m. mărgăritarii voştri (EV. 1894 Mt 7, 6). 2. mărgăritar, mărgărit Riemenblume F. (Lorathus europaeus; BR.; PANŢU). 3. Maiglöckchen N. ET. gr. μαργαρίτης, Dim. -ριτάριον (ngr. -τάρι). mărgărită PI. -rite S. f. (1765 GR. MAIOR, G. LEX.) 1. Wucherblume, Margerite F. (Chrysanthemum leucan-themum). Donna Bianca râde, şi mărgăritele îşi scot capul dintre fiori s-o vadă (ZAMF. NUV. 64). GR. -rintă (DEL. S. 59). 2. Gartenaster F. (Aster chinensis; C. NGR., CL1,95). 3. Marienkäfer M. (Coccinella septempunctata; MAR. INS. 106). ET. frz. marguerite, an mărgăritar angelehnt; vgl. ngr. μαργαρίτα. mărgăritărel PI. -rele S. n. (1829 PISC. O. 298) MUNT. Maiglöckchen N. (Convallaria majalis). O cunună de mărgăritărele era aşezată pe fruntea ei (EMIN., CL IV, 280) ein Kranz aus Maiglöckchen war auf ihre Stirn gelegt. - Auch lăcrimioară. GR. S. f. -reâ (SLAVICI, CL X, 305). ET. mărgăritar. mărgea PI. -gcle S. f. (1531 DERS) 1. künstliche Perle aus Glas, Bein etc. Şi cum mergea (găina) pe drum, găseşte şi ea o mărgică şi-o înghite (CREANGĂ OP. 1,88). Salbă de mărgele Perlenschnur, beliebter Halsschmuck der Bäuerinnen. In der Dobmdscha kommen die Hochzeitsgäste am Sonnabend vor der Hochzeit in das Haus der Braut „ la mărgele ”, u. die Frauen u. Mädchen fertigen die Perlenschnur für sie an (SEV. NUNTA 153). 2. Wiesenraute F. (Thalictrum aquilegifolium; BR). 3. Perlgras N. (Melica; BR.) 4. TR. ganzblättrigc Waldrebe (Clematis intcgrifolia; PANŢU). 5. mărgeluşe Ackersteinsame M. (Lithospermum arvense; PANŢU). 6. BUCOV. mărgică cucului: a) Larve F. der Schaumzikade (Aphrophora spumaria; MAR. INS. 288). -b) bisw. Eier (PI.) des Ringelspinncrs (Gastropacha neustrica; MAR. INS. 285). GR. MOLD. Dim. -geluşă, PI. -se, -gicâţă, PI. -fe. ET. vgl. lat. margăla „Koralle” in einem Glossar. mărgean PI. -geânuri S. n. (1753 BUL. COM. IST. X, 124) Koralle F. Colo-n palate de mărgean Te-oi duce veacuri multe (EMIN. 0.1.170). Pescar de mărgean Korallenfischer. ET. Balkanwort: türk, (arab.) mercan etc.; mă- nach mărgăritar, mărgea. mărgelâr PI. -lari S. m. (1710 POTRA I, 249) veralt.: Perlenhändler M. (1770 IORGA BR. 54). ET . mărgea, mărgele. mărgelât Adj. (1528 DERS) ugs.: 1. mit Glasperlen besetzt, geschmückt. Băieţiii ... s-alătură pe lângă ele (pe lângă fete) ...să mai uite la inele or la mărgele or la betili mărgelate (J1P. OP; 39) die Jungen gesellen sich zu den Mädchen und schauen auf die Ringe oder auf die Glasperlen oder auf die mit Glasperlen geschmückten Gürtelbänder. 2. von Schafwolle: gekräuselt. Mieiii, mielili tărcuşi şi tărcuşe, mărgelaţi şi mărgelate (JIP. OP. 48). ANTHROPON. Coman Margelat (1598 BGL). ET. mărgea, mărgele. mărgeluşă siehe mărgean. mărgică siehe mărgea. mărginaş (1815 DION., TEZ. II, 190) I. Adj. an der Grenze befindlich, angrenzend, Grenz-. (Dinte) mărginaş Eckzahn des Pferdes (D. T.). II s. m. Grenzbewohner M. ET. margine. mărginean (1440 DLRV) LV. I. Adj. angrenzend. II. s. m. Grenzbewohner M. Constantin Vodă... au dat puţină oaste, carii nice-şi erau munteni, ce mărgineni de Moldova (MIR. COSTIN, LET.2 1, 356). TOPON. Mărginenii (1440 DLRV). ET. margine. mărgini Präs, -ncsc (1703 GCD) I. V. tr. begrenzen, bc-, einschränken. Cele din urmă undidaţiuni ale munţilor Arabici... mărgineau Golful spre răsărit (BUZ. CUG. 13). în depărtare, dealuri blânde mărgineau vederea (VLAH. GV. 73) in der Feme begrenzten sanfte Hügel die Sicht. îmi mărginisem cetirea numai în amoroasele răvaşe a Doamei B. (C. NGR. 55) ich beschränkte meine Lektüre auf die Liebesbriefe der Frau B. 664 mărita II. a se mărgini cu c. an etwas grenzen. Râpa ... se mărginea cu codrii Tigheciului (ASACHI SL. II, 113). ET. margine. mărginit Adj. (1703 GCD) 1. veralt.: genau, begrenzt. 2. von Menschen: (geistig) beschränkt. ET. a mărgini. mări Präs, -resc (16. Jh. PS. SCH. 17, 51) 1. V. tr. 1. groß, größer machen, vergrößern, leafa etc. das Gehalt etc. erhöhen. Pre orice meşteşugpre orice ştiinţă, vremea le creşte şi le măreşte, când necurmat 'săpun în lucrare (GRIG. LOGHICA, GCR II, 253). 2. (bibi.) (lob-) preisen, rühmen. II. a se mări 1. größer werden. S-a mărit măgarul, s-a micşorat samarul (Sprw., GOLESCU, Z. I, 536) wird von einem Kind gesagt, das seinen Kleidern entwachsen ist. 2. sich rühmen. Măriţi (ksl. vuzveliăle) Domnul cu mine şi înălţăm numele lui. depreună (CORESI PS.5 57a; Ps 33, 3). Să nu să laude (omul) împotriva ciudatelor, fapte ale lui Dumnezeu, să să mărească în deşert. ‘(MĂRG.2 123). Î ET. mare2. fi " mări! siehe măre! măricel siehe mare. mărie PI. -rii.S. f. (um 1540 DERS) 1. LV. (bibi.) Herrlichkeit F. Atunce va şedea pre scaunul măriei sale (VARL. CAZ.21, 22b). 2. veralt.: Erhabenheit F. Domnul zice cu măria domnilor din timp sublim (BOLINT.21, 111). 3. veralt.: als Titel von Fürsten: Hoheit F., von Königen u. Kaisern: Majestät F. Măria, sa Moisei Moghila Voevod (DOC. 1631, GCR I, 75). Predoslovie cătră Măria sa craiul Ardealului (NT 1648, GCR I, 124). Măria ta însuţ vezi goana şi închisoarea mea (MS. 17. Jh., GCR I, 192, zum Kaiser). Prea mărite împărate şi împărăteasă, fata Măriilor voastre are soarele în piept (ISP. LEG.2 250). - Bettler u. Zigeuner betiteln jede höherstehende Person mit Măria, ta Euer Gnaden. ET. mare2. mărime PI. -rimi S. f. (1639 PARACLIS 252) 1. Größe F. Douăporfrete mărime naturală (DEL. P. 31) in Lebensgröße. Are un obraz pe care se citeşte oprostaticărâvnire la mărimi (ODOB. MV. 53) Großmannssucht. La Capsa discuta politică, cu toate mărimile (VLAH. DAN 1,47) in der Konditorei C. diskutierte er mit allen Notabilitäten über Politik. 2. Ruhmsucht F. ET. mare2. mărinimie S. f. (1827 GOL. EL. 238) Hochherzigkeit F. ET. Nachbildung von lat. magnanimitas, frz. magnanimité mit Hilfe von mare u. inimă. mărinimos Adj. (1827 GOL. EL. 238) hochherzig. ET. Nachbildung von lat. magnanimus, frz. magnanime. mărire PI -riri S. f. (16. Jh. PS. SCH. 70, 21) 1. Preis, Ruhm. Mărire ţie, împărate, D-zeule atotputernice (CEASLOV 1715, GCR II, 15). 2. hohe Stellung: Größe, Macht F. Nici o poartă, spre mărire, pentru el închisă nu-i (VLAH. GV. 21) kein Tor zum Ruhm ist für ihn verschlossen. 3. hochgestellte Persönlichkeit: Größe, Majestät F. (Munţii Bucegi) i-au trimes veste (reginei. Elisabeta) c-ar vrea să stea de vorbă - mărire cu mărire -, că. multe au de spus (VLAH. RP. 179). 4. Stolz M., Erhabenheit F. Solii dau firmanul. Mircea îl ceteşte, Apoi cu mărire astfel le vorbeşte (BOLINT.2 I, 21). Vezirul... îi scria, adesea, mehtiupuri, dară un aşa cu mărire precum scriu alţi veziri, ce foarte cu blândeţe, ca cum ar scrie la un prieten (AXINTE, LET.2 II, 132). ET. a mări. mărişor siehe mare2. mărit1 PI. -riţi S. m. (16. Jh. PS. SCH.) LV. u. PP. Bräutigam, Gatte M. Şi el ca măritu (ksl. zeniku) ieşit din celariul său (PS. SCH. 18, 6). ET. lat. maritus. mărit2 S. n. (1854 BAR.-MUNT. II, 811) Verheiraten (eines Mädchens), Heiraten (von Seiten der Frau) N. N-am fată de mărit (BIBIC. 268). Un vecin de a omului, cu fala de mărit (MAR. NUNTA 120). Feţişoară cu părinţi, Nu sili să te măriţi, Că măritu-i lucru mare (PP. MAR. NUNTA 287). A-şiface de mărit Zauber treiben mit dem Ziel, sich zu verheiraten. ET. postverbal von a mărita. mărit3 Adj. (16. Jh. PS. SCH. 91,2) 1. vergrößert, erweitert. 2. gewachsen, erwachsen. 3. erlaucht. Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat (EMIN. O. I, 146). 4. ruhmreich. ET. a mări. mărita Präs, mărit (1551/3 ES 87b; Mt 22, 30) I. V. tr.: o fată. după cn. ein Mädchen an jdn. verheiraten. Taica m-a măritat peste dealul roşior Dup ’un câne de ficior (I.-B. 183). - Fig. fam.: veräußern: an den Mann bringen. Unul mai dă, altul mai lasă, şi Prepeleac mărită capra (CREANGĂ, CL IX, 455). II. a se mărita cu cn. (von einer Frau:) sich mit jdm. verheiraten; absol. heiraten. Tânără m-am măritat Şi 665 rea soacră-am căpătai (I.-B. 170) habe jung geheiratet und eine schlechte Schwiegermutter bekommen. - Vgl. a însura. ET. lat. marlto, -Rre. SG. ALR I/Π, K. 250; ALRM Ϊ/ΓΓ, K. 341; Π/I, K. 206. măritat (1643 VARL. CAZ.2 I, 61a) 1. Adj. 1. verheiratet (v. Frauen). 2. ugs.: veräußert, an den Mann gebracht. II. S. n. Verhe iraten N. (v. Frauen). ET. a mărita. măritiş PL -tişuri S. n. (1679 DOS.) Verheiratung, Ficirat F. einer Frau (vgl. însurătoare). Fată hăi: Nu ştii să (orei, nici să teşi Şi la măritiş te-ndeşi? (PANN, CL V, 380). - LV. Măritus (DOS*. LIT.2 139). ET. a mărita. SG. ALR ΪΙ/Ι, MN 3893, 136. mărmuri siehe înmărmuri. mărşălui Präs, -iese V. iuti-. (1814 ÎNTÂMPLĂRILE 44) marschieren. ET. zu marş I. mărtăci Präs, -ccsc V. tr. (1900 MF) mit Dachsparren versehen. Am o casă dez\>elită, întâi o mărtăcesc. La urmă o-nvelesc (MF I, 536) Rätsel aus OLT., dessen Lösung der Bundschuh ist. ET mcirtac. mărturie PI. -rii S. f. (1418 BGL) 1. Zeugenaussage, Bezeugung F., Zeugnis N. Cela ce ... va suduipre mortar înaintea giudelui dzicâmd cam mărturiia lui nu taste bună (PRAV. MOLD., GCR I, 123). Pentru-aceia i-am făcut cest zapis să-i hie dumisale de mărturie (DOC. 1642, GCR I, 93). Constantin Vodă... s-au făcut mărturie de la boierii caimacami... cum că au fost bun tării (NECULCE, LET.2 Π, 377) ließ sich ... ein Zeugnis ausstellen. - Ugs.: de mărturie pro ibrma. Se chema că (copiii) şed la Anica lui Vasile Turtă, dar şedeau numai de mărturie, că toată ziua erau mai mult pe acasă (SPER., GAZ. SĂT. XTV, 314). 2. mărturie (de botez) Taufmünzc F., die der Pate an die bei der Taufe Anwesenden verteilt. Besteht aus einem Geldstück, oft aus einer mit dem Namen des Täuflings, Datum etc. versehenen Münze. 3. LV. Zeuge M. (vgl. martor). Să nu ßi mărturie strâmbă vecinului tău (CORESI, GCR I, 33 nach Ex 20, 16). Pre doao mărturii au pre trei mărturii va muri cela ce moare, un va muri pre o mărturie (BIBLIA 1688 Dt 17, 6). 4. (Blut-) Zeugenschaft F. Să-mi obârşesc viaţa în bună mărtorie (DOS. VS. Sept. 3; 5a). 5. TR. MARAM. Wochenmarkl M. ET. gr. μαρτυρία; zu 3 vgl. LV. soţie „Genosse”. mărturisânie PI. -sânii S. f (1724 IORGA S. D. ΧΠ. 26) veralt.: 1. Zeugnis N. 2. Beichte F. ET. a mărturisi. mărturiseâlă PI. -seli S. f. (1634 DR1IB XXIV, 443) 1. Bekennen N. Ce tăcere ca aceasta celor mai de gios era din sia/ă, iară celor mai de frunte era într-adins mărturiseâlă (CANT. IST. 98) Kundgebung. 2. selten: Beichte F. Popa şi-ngroaşă tecşoaiele cu pom nete, cu sărindare, cu mărturiseâlă (JIP. OP. 57) mit dem Abnehmen der Beichte. ET. a mărturisi. mărturisi Präs, -scsc (16. Jh. PS. SCH. 80, 9) 1. V. tr. u. intr. 1. veralt.: bezeugen, Zeugnis ablegen. Seriem şi mărturisim cu cest zapis al nostru cum ... (DOC. 1626, GCR I, 74). Vestea armelor lui şi multa lui creştinătate îl mărturisea preste tot pământul domn şi stăpân a toatei lumi. (ANTIM D1D. 66). Cutare martur ce mărturiseşte împotriva lui (PRAV. MOLD., GCR, 122). De aceasta mărturisim cu ceastă scrisoare^ a noastră (DOC. 1620, GCR I, 63) dies bezeugen wir. Spun de acel Pias că la moartea sa au mărturisit legea creştinească (MIR. COSTIN, LET.21, 275) sich zum Christentum bekannt habe. 2. TR. das Aufgebot ankündigen, aufbieten. Preotul ... ,,strigă vestirile’' sau ,,mărturiseşte” poporului adunat (MAR. NUNTA 203). 3. bekennen, (ein-)gestchcn; a-şi mărturisi păcatele seine Sünden bekennen. Pârâtul a mărturisit der Angeklagte hat gestanden. E ruşinos ... să-ntrebuinţăm mijloace nepennise sau de nemărturisit (CAR AGIALE SCH. 36) die man nicht eingestehen kann. Bietul bătrân ... e... chinuit hoţeşte să mărturisească banii (GITICA 265) damit er angebe, wo er das Geld hat. 4. jdm. die Beichte abnehmen. îndată ce omul este aproape a-şi da sufletul... chiarnăpreutul de-l mărturiseşte şi-l împărtăşeşte (BURADA, CL XVI, 2). II a se mărturisi die Beichte ablegen, beichten. Să seducă (ele) la biserică ca să se mărturisească, şi să se cuminice (MAR. NAŞT. 37). ET. gr. μαρτυρώ, Fut. -ρήσω, vgl. ksl. mart uris ati. mărturisire PI. -siri S. f. (1559/60 BRATU, SCL XXV, 153) 1. veralt.: Zeugnis N. Aceştia mai purtau, dupe mărturisirea lui Marc ian din Heraclea, şi numele de Bastalii (OLL. HOR. 125) nach dem Zeugnis. 2. Beichte F. 3. veralt.: Geständnis N. ET. a mărturisi. mărturisit (1563 CORESI PRAXIU 125) I. Adj. Beicht-. II. S. n. 1. Beichte F. 666 mărunţişâr 2. veralt.: Zeugnis N. ET . a mărturisi. mărturisitor PI. -töri S. m. (16. Jh. PS. H. 26, 12) LV. 1. Zeuge M. 2. Märtyrer M. 3. Beichtvater M. ET. a mărturisi. mărturisitură PI. -türi S. f (1563 CORESI PRAXIU 546) LV. 1. Zeugnis N. 2. Lehre F. 3. Beichte F. ET. a mărturisi. mărturiş S. n. (1563 CORESI PRAXIU 32) LV. 1. Zeugnis N. 2. Lehre F. ET. zu martor, mărturie. mărţişor (um 1670 ANON. CAR.) I. S. m. März M. înghieţurile ce au să urmeze în mărţişor (ION. CAL. 12). ’ II. S. n., PI. -soare Glücksbringer M., Glücksmünze F. Am 1. März pflegt man Mädchen und Frauen mit mărţişoare zu beschenken, die aus Glücksbringern, die an einer weißroten Seidenschnur den ganzen Monat getragen werden, bestehen. Leliţa cu mărţişor Fuge la badea-ntr-un zbor (CARANFIL CP. 17). ET. Dim. von lat. Martins (arom. Marţii)', vgl. martie. SG. ALR II/I, MN 2807,110; 2833,112; ALRM M, K. 261; ALR SN III, K. 628. măruncăS. f. (1868 BARC.) BUCOV. măruncă neagră Rainfarn M. (Tanacetum vulgare; PANŢU). ET. unbek., vgl. ukr. marunka. märünchi siehe mănunchi. mărunt Adj. (1567 CORESI CAZ. 20b) 1. von Dingen, die klein u. in Menge beisammen sind od. aus vielen kleinen Teilen bestehen: klein. Intr-însă (în mare) să ţân heri multe, Jigănii mari şi mănunte (DOS. PS. V. 103, 108). Prin fum se zăresc ... Copii mărunţi şi mame şi fete despletite (AL. POEZII m, Leg. 95) durch den Rauch erblickt man kleine Kinder und Mütter und Mädchen mit losen Haar. Lemne mărunte klcingehacktes Holz, (parale) mărunte, mărunţele Kleingeld, grâu mararc/kleinkörniger Weizen, pleavă, ploaie măruntă, feine Spreu, feiner Regen. - Auch substantiv.: După ce domnia-lui le-a istorisit multe şi mărunte despre literatura, muzica, instrucţiunea şi politica României (OD. PS. 119) ausführlich reden. - Auch adverbiell: a tăia, pisa, scrie mărunţel klein schneiden, stoßen, schreiben. Păr tăiat mărunţel kurzgeschnittenes Haar. Ciocârlanii... păşesc mărunţel pe marginea lanţului (VLAH. RP. 73) in kurzen Schritten. - Fig.: Un gazetar de cei mărunţei, Jiirnişor de umplutură (VLAH. GV. 126) untergeordneten Ranges. 2. mărunt (la stat, la statură, de trup) klein (von Statur, von Gestalt), klein gewachsen. Grigorie Vodă era un om mărunţel (GHICA 5). Pe cai de munte, mărunţi, puternici şi cuminţi (VLAH. DAN I, 76). 3. flori mărunţele Veilchen N. (Viola odorata; BR.). GR. MOLD. BAN. mănunt (PO2 232; Ex 16, 14). Ebenso die Ableitungen. - Dim. mărunţel, MOLD. ugs.: mânânţel, ferner mununţăl (ŞEZ. III, 82). ET. lat. min ütus. SG. ALR Μ, MN 4217, 63; ALR SN I, K. 243; III, K. 790. măruntă siehe mărunţi. măruntaie S. f. PI. (1620 MOXA) Eingeweide (PL). Unul... luă o piatră mare şi-l lovi în pântece de s-au spart şi i s-au vărsat toate maţele şi mănuntăile gios (DOS. VS. Noc. 28; 174a). Că-i era veştejite (lui Methodie) mănuntaiele de numai ce avea de udat (MOXA, HC 1,387) verhüllend von den Genitalien). Astă groapă n-are fund: se zice că merge până în măruntăile pământului (GANE, CL II, 93). GR. măruntăi, mănuntaie, mănuntăi. ET. lat. mmütalia „kleine Dinge”, vgl. dt. Gänseklein, it. minugia „kleingehacktcs Eingeweide” etc. mărunţel siehe mărunt. mărunţi Präs, -ţese V. tr. (um 1670 ANON. CAR.) klein machen, zerkleinern. Şi voiu mărunţi (λεπτύνω) pre ei, ca ţărâna în faţa vân tului (BIBLIA 1688 Ps 17, 46) ich will sie zerstoßen. GR. mm- (DATC. HORT. 193), am- (ION. CAL. 13), mărunta (BIBLIA 1688 Jr 48, 12), mirunţa (B.), mărunţişa, mărunţoşa (DOCT. SĂT. 146). ET. zu mărunt. mărunţiş PI. -ţişuri S. n. (1645 HERODOT 106) 1. Kleingeld N. Mărunţişul din cicmigea l-a ridicai nen-tu Chiriac, mă? (CARAGIALE, CL XIII, 251). 2. PI. (allerlei) kleine Sachen. Aduseră... un burete de toaletă, pomadă de frecat copilul, prostiri, albituri şi alte mărunţuşuri (NĂD. NUV. I, 8). O să te pui să tai ceapă la bucătărie, să speli vasele, să tai lemne, să aduci apă... şi alte mărunţişuri de felul acesta (FIL. CIOC. 67) kleine Dienstleistungen. (Marß) mărunţişuri Kurzwaren. GR. -ţuş (URIC. XVI, 321; ŞINCAI S. 82), PI. -tise (B.), mănânţuş (MIR. COSTIN, LET.' I, 252). ET. mărunt. mărunţişa etc. siehe mărunţi. mărunţişâr PI. -şâri S. m. (1868 BARC.) veralt.: Kurzwarenhändler M. 667 mărunţoşă GR. mărunţuşar. ET. mărunţiş. mărunţoşâ siehe mărunţi. mărunţuş siehe mărunţiş. masa siehe mumă. măsâi PI. -sâie S. n. (1823 TOMICI, DLR) BAN. TR. Tischtuch N. O sinie aşternută cu un masaniu curat (MAR» ÎMN. 190) ein niedriger Bauemtisch, bedeckt mit einem sauberen Tischtuch. ET. zu lat. me(n)säle „Tischtuch” (REW 5498). SG. ALR II/I, K. 401; MN 3928, 148. măsâr PI. -sari S. m. (1703 GCD) TR. BAN. Tischler M. GR. mesar. ET. masă. SG. ALRM I/II, K. 353; ALR II/I, K. 222; ALR SN II, K. 527. măsălar S. m. (1845 ION.) Monat August M. Sămănăturile grâului de toamnă se începe a face de la 15 măsălar (ION. CAL. 173). ET. Zshg. mit. lat. messis „Ernte” fraglich. măsăriţă PI. -riţe S. f. (1818 ŞA II, 374) TR. BAN. Tischtuch N. Ea ... scoase din saltarul me-sişoarei o măsăriţei curată şi o întinse pe masă (SLAVICI, CL 428). ET. zu lat. me(n)süle „Tischtuch” (REW 5498). SG. ALRM II/I, K. 401; ALR II/I, MN 3928, 148. măscâră PI. -cari S. f. (1642 INV.2 50b) fam.: Zote F. Păcat, să „spurce sfânta masă” cu vorbe urâte şi cu măscări (VLAH. DAN I, 95). GR. -re (POL.), meist PI. ET. vgl. spân. port. mascarra, katal. mascara „Schmutzfleck im Gesicht”, ngr. paoxdpa „Maske”. Das Verhältnis zu türk, maskara „Kurzweil”, (s. mascara) einer- u. span. port. mascara (it. maschera) „Maske” andererseits ist dunkel. Im Rum. ist măscară, wie auch die vielen Ableitungen beweisen, älter als mascara. măscări Präs, -resc (1643 VARL. CAZ.21, 185a) 1. V. tr. 1. LV. verspotten, -höhnen. Să făcură ca când i-ar batjocori şi i-ar măscări (xoiTapcoxcapevoi) (BIBLIA 1688 2 Chr 30, 10). Să ne fie milă de fiinţa noastră, iară nu să o ocărâm şi să o măscărim şi să o batjocorim ca pre un mort (MĂRG.1 169b) Mitleid mit unserem Körper. 2. maskieren. II. a se măscări sich lächerlich machen. ET. măscară; Bdtg. 1.2. vgl. ngr. paoxapövu), -peüoo. măscărici PI. -rici S. m. (1620 MOXA, HC I, 356) Possenreißer, Schalk, (Hof-)Narr M. {Poporul) căsca gura la în vârtelile şi strâmbăturile pehlivanilor şi ale măscăricilor domneşti (FIL. CIOC. 29) das Volk stand verblüfft da bei den Kniffen und Grimassen der fürstlichen Gaukler und Hofnarren. Pellier îi părea măscărici (postelnicului), când glumele sale făcea pe femeia lui să râză (C. NGR. 67). GR. mit anderem Suff.: măscăreţ. ET. a măscări. măscăriciunc PI. -eiuni S. f. (1642 ÎNV.2 50a) LV. Possenreißerei, Posse F. Cela ce va face niscare măscârciuni, de să râză cetaşii lui ... să va certa (PRAV. MOLD.3 885). Bogdan-Vodă... iubea glumele şi măscăriciuni şi jocuri copilăreşti (NEC. COSTIN, LET.21,450). B. liebte Späße und Possen und ländliche Spiele. ET. a măscări. măscărie PL -rii S. f. (um 1640 URECPIE) LV. Possenreißerei, Posse F. Aron Vodă... nu se sătura de curvărit, de giucat, de cimpoiaşi, pre carii îi ţânea de măscării (URECHE, LET.2 1, 239). ET. a măscări. r măscărire PI. -riri S. f. (1703 GCD) LV. Possenreißerei F. ET. a măscări. măscărit (MS. 1715) LV. I. S. n. Possenreißerci F. II. S. m. Maskierter M. După dânsul mergea alt măscărit cu falagă şi cu toiege (MS. 1715, ARH. ROM. II, 15). ET. a măscări. măscărnicie PI. -cii S. f. (1620 MOXA, HC I, 356) LV. Possenreißerei F. GR. măscor- (MOXA, HC I, 358). ET. zu a măscări. măscuroâie PI. -roâie S. f. (1717IORGA S. D. VI, 19) Sau F. Mielul în oaie, purceii în măscuroâie (LUP. MB. 10, Besprechung). GR. măscuroaică. ET. mascur. măsea PI. -sele S. f. (16. Jh. PS. SCH. 57, 7) 1. Backenzahn M., fam. in best. Wendungen iiberh.: Zahn. (O jâtă) cu dinţii mari. Când râdea, îi arăta pe toţi, pân-la măsele (BASS. V. 94). Măseaua de minte der Weisheitszahn. Dinţii ei dinţi de leu şi măsealele ca ale puiului leului (BIBLIA 1688 Joel 1, 6). Şi-i scoaseră şi cele patru măsele mare (DOS. VS. Sept. 29; 36b). Tinereţea aceasta înflăcărată, prisosul acesta de viaţă au făcut să se zică despre olteni că au „douăzeci şi patru de măsele” (VLAH. RP. 139). Dureri de măsele Zahnschmerzen. îţi vinde şi măselili din gură, când n-ai să dai (JTP. OP. 62) das letzte, was du besitzt. Nu-i cât să pul pe-o măsea u. ä. es ist kaum 668 măsură für einen hohlen Zahn genug. De te-ar calici numai pe tine ... nu m-ar durea măseaoa (AL., CL IV, 310) würde ich mir nicht das Geringste daraus machen. -Fam.: a trage la măsea, a-si stropi măseaua u. ä. sich betrinken, saufen. Vgl. a crăpa 1. 2. c, 2. Zahn M. am Rad, bes. der Mühle. Roată cu măsele Zahnrad. Unii ciocăneau la măsele, alţii turnau în coş, alţii umpleau sacii (CL XIII, 336). 3. Zapfen, Dom M. am Grund des Sensenblattes, dient zur Befestigung des letzteren am Stiel. (Moaşa) prinde coasa de măsea, o pleacă... pe fereastră afară (MAR. NAŞT. 15). 4. MUNT. măseaua ciutei Hundszahn M. (Erythronium dens caniş; PANŢU). GR. MUNT. ugs.’bisw. mes- (WEIG. JB. VIII, 259). ET. lat. maxilla. SG. ALR II/I, K. 42; MN 6922, 16; SN I, K. 50, 163; SN III, K. 643. măselâr1 PI. -lari S. m. (1822 HMST. 22) Bilsenkraut N. (Hyoscyamus niger). Wird äußerlich als schmerzstillendes Mittel bei Zahnschmerz (daher -der Name) etc. angewendet. Der Genuß der Pflanze ruft nach dem Volksglauben Wahnsinn hervor (daher auch nebunariţă genannt). Se vede c-aţi mâncat masalar, bală-vă cioarele! (BOGD. POV.-234; eine alte Frau, die zum Tanz aufgefordert wurde) ihr seid nicht recht bei Trost. Vgl. laur. GR. măsălari, S. f. măselâriţă, PI. -te. 2. Dom, Zapfen M. am Sensenblatt (s. măsea 3.). 3. Teil der Egge. ET. măsea. SG. ALRM SN I, K. 29; ALR SN I, K. 50, 51. mäselär2 siche măsălar. măslăgS. m. (1783 BENKÖ) 1. Stechapfel M. (Datura stramonium; B.). 2. Kokkelskörner (PL), Früchte von Anamirta Cocculus (PANŢU), dienen zum Betäuben von Fischen. GR. măslad, măsleag, măsleac, mäsleag, mislic. ET. magy. maszlag. măslin S. m. (16. Jh. PS. SCH. 128, 3) 1. Öl-, Olivenbaum M. (Olea curopaea). Porumbul... avea frunză de măslin stâlpare în gura lui (BIBLIA 1688 Gn8, 11). 2. măslin sălbatic Ölweide F., Böhmischer Ölbaum (Elacagnus angustifolia; FUSS). GR. LV. u. MOLD. mas- (doch măslin BIBLIA 1688 Js 4, 13), ebenso die Ableitungen, ET. măslină. măslinâr PI. -nari S. m. (1894 D.) Olivenhändler M., iron. für orientalische Kleinhändler. Nu te dă lătucă-tău după un maslinar ca aista. (BOGD. BURS. 125, der Vater zur Tochter). ET. măslină. măslină PL -line S. f. (16. Jh. PS. SCH. Cant. IV, 17) Olive F. Au doară poate... smochinul măsline să facă ... (BIBLIA 1688 Jale 3, 12). la stăi să-ţi. arăt eu, măslină lungă, ce eşti! (BOGD. BURS. 117, iron. zu einem Griechen), vgl. măslinâr. GR. LV. u. MOLD. măslină. ET. ksl. măslină. măslinei PI. -neţuri S. n. (1683 DOS. VS. Mai 2o; 138a) Olivenpflanzung F., -hain, Ölgarten M. Ţarinile voastre şi viile voastre şi maslinetul vostru va lua (împăratul) şi va. da robilor lui. (BIBLIA 1688 1 Sm 8, 14). GRmaslinet (BIBLIA 1688), jedoch măsl- (BIBLIA 1688 Ex 23, 11). ET. măslin. măsliniş PI. -nişuri S. n. (1683 DOS.) LV. Olivenhain M. Mai încolea de acel măsliniş era o cetate (DOS. VS. Oct. 5; 46b). GR. măsliniş. ET. măslin. măsliniu Adj. (1852 BĂLC. 410) olivgrün. GR. măsliniu. ET. măslină. măslui Präs, -iese V. tr. (1849 C. CARAG., PR. DRAM. 261) cărţi de joc Spielkarten zeichnen, zinken. ET. maslă. măsluit Adj. (1850 AL. OP. I, 452) v. Spielkarten: gezinkt. D-la ai cărţi măsluite (I. NGR., CL VIII, 29). ET. a măslui. măsorişte PL -sorişti S. f. (1742 IORGA S. D. VI, 267) veralt.: Vermessung F. Mijloacele întrebuinţate spre a le culege (notiţele) nu dau nici o închizăşuire de acurateţă, precum ar fi măsoriştea ori o prubure oficială {SUŢU NOT. 39). ET. a măsura. măsura (16. Jh. PS. SCH. 59, 8) 1. V. tr. 1. (ab-, vcr-)messen. Şi cu. ce măsură măsuraţi, să va măsura voao (BIBLIA 1688 Mt 7, 2), danach als Sprw.: Cu ce măsură veţi. măsura, cu aceea, vi se va măsura şi vouă u. â. Măsoară de multe (de două) ori şi croieşte o dată (Sprw.) erst wägen, dann wagen. (Cei tari) pedepse vă măsoară Când mâna v-o întindeţi la bunuri zâmbitoare (EMIN. O. I, 60) messen euch ... zu. Un voinic cu ochi de vultur lunga vale o măsoară (EMIN. O. I, 83) durchmißt, überblickt. MăsoarăTţi vorbele! mäßigen Sie ihre Worte! 2. fam.: pc. {cu băţul etc.) jdm. Schläge, Hiebe versetzen. Judeţul ia pe Dediul şi-l lungeşte Şi s-apucă 669 măsurat să-l măsoare (SPER. AN. 1 892 1, 68) der Richter. 3. oile (laptele) Schafmilch abmessen, zum Abschätzcn der jährlichen Käseproduktion. II. a se măsura 1. cu cn. sich mit jdm. messen. împăratul, că-i împărat, clar cu el nu să putea măsura în bogăţieiRFTEG. POV. IV, 61). Ostaşii creştini erau ... plini ... de dorinţa de a se măsura cu duşmanul (BĂLC. 113) die christlichen Soldaten hatten das Verlangen, sich mit dem Feind zu messen. 2. depe c. sich nach ctw. richten. De ai venituri, mititele, Măsoară-te de pe ele (Z. V., 655). GR. 1. Pers. Sg. Präs, măsor, 3. -soâră, Konj. - soare; LV. u. OLT. TR. Präs, măsur etc., LV. bisw. u. MOLD. măsur etc. ET. lat. mensuro, -are. măsurat (16. Jh. PS. SCH.2 337) 1. Adj. 1. gemessen. Cu palma măsuratepus-ai zilele meale (CORESI PS.5 91b; Ps 38, 7). 2. ausgewogen, gemäßigt, bemessen. Siehe auch nemăsurat. II. S. n. Abmessen N. der Schafmilch zur jährl. Käseproduktion (B.). ET. a măsura. măsură PI. -süri S. f. (16. Jh. PS. SCH. 146, 5) 1. Maß N.: a lua măsură M. nehmen; măsură de lungime, suprafaţă, capacitate Längen-, Flächen-, Hohlmaß; cu măsură mit M., maßvoll; peste măsură, veralt. auch: cu asupra de măsură über die Maßen, übermäßig; pe măsură ce... in dem Maße wie ...; în măsura în care ... nur so viel wie ...\farä (de) măsură übertrieben, maßlos, unermeßlich. De fiecare casă... să se dea câte opt măsuri deJaină (BĂLC. 401). Se rupe... măsura gropii în trei şi se pune lângă coşciug (ION. SUP. 43) der Stab, mit dem man das Grab abgemessen hatte. Jidanul, crezând că va căpăta bani mulţi, le-au împlinit la măsură porunca (SBIERA POV. 272) in vollem Maße. - LV. măsură (de apă) Wasserstand M. (MUŞTE, LET.1 ITT, 78). 2. Maßregel F.: a lua măsurile cuvenite die nötigen Maßnahmen ergreifen, Anstalten treffen. 3. LM. sunt în măsură (de) a ... ich bin in der Lage zu ... Casierul central, cel mai în măsură a cunoaşte pe toţi acei care făceau parte din serviciul casieriei generale (LIT.) der am besten in der Lage ist. 4. (Musik-)Takt M. 5. Silben-, Versmaß N. 6. Mäßigung F. 7. LV. a veni la măsura vârstei das Alter der Reife erreichen. 8. Kraft F., Wert M. Ce mai vrei cu-a tale sfaturi, Dacă ştii a lor măsură (EMTN. O. I, 198). ET. lat. m ens ura. SG. ALRM I/II, K. 415; ALR SN 1, K. 181, 182. măsurătoare PI. -töri S. f. (1784 POTRA I, 517) Messen N., Messung, Vermessung F. Marea nedreptate şi pagubă li se Jacea (negustorilor) la măsurătoare de ■'cătrepriimitori (DOC. 1804, TEZ. II, 330). ET. a măsura. măsurător (1703 GCD) 1. Adj. Meß-, II. l.S. m. Vermesser M. 2. S. n. Meßinstrument N. ET. a măsura. SG. ALR SN I, K. 378; SN III, K. 897. măsuţă siehe masă. măşcăt Adj. (1318 DOR) MOLD, großkörnig. Roada coaptă şi măseală o fă (DOS. TR. 119). Noi cunoaştem două soiuri de malai, cel mărunţăl roş şi acel tărcat măşcat (ION. CAL. 79). (Furnica) purta grăunte întregi de orzul cel mai mascat (DONICI 34) die Ameise trug ganze Körner von der großkömigen Gerste. TOPON. Măşcăteşti (1610 BGL 176). ET. vgl. megl.-rum. mäcicat „groß”, mit c wie in miclca, muefea für nordrum. mişca, muşca; scheint Erbwort zu sein. // zu măciucă (REW 5426). SG. ALRM SN I, K. 64. mä-ta siche mumă. mătâlnic Adj. (1683 DOS. VS. Oet. 16; 68b) veralt.: verrückt. ET. unbelc. mătână siche mătanie. mătanie PI. -tanii S. f. (um 1560 CORESI PRAV. 9b, TRS XVI, 227). 1. veralt.: (verehrende, anbetende) Verneigung F. Zosimu ... merse de-ifece metanie (sfintei) şi ea încă puse metanie, amândoi stând, la pământ, cu faţa (DOS. VS. Apr. 1; 64a). Leul. plecând capul cu chip de metanie să închină (DOS. VS. Martie 1; 9a). 2. Verneigung F. vor einem FIciligenbild: a face, fam.: a bate mătănii sich verneigen. Toţi cu-nchinăciuni Fac metăni, se roagă (SPER. AN. 1892 I, 226). Şi tala-i supărat mereu, iar mama la icoane, Mătănii bate (COŞBUC 111). 3. PI. Rosenkranz M. învârtind pe degete nişte mătănii de chihlibar (FIL. CIOC. 191). 4. Zugehörigkeit F. eines Mönchs zu dem Kloster, in dem er die Weihe empfangen hat. Ghedeon ... a Jost cu metania din mănăstirea Secului (MELH. CH. 196) Gh. stammte aus dem Kloster Secu. - Daher: Mönchsweihe F. 5. mătănii cu coadă Freveltat F. (BUDAI-DELEANU VIII, 10). 670 mătăiiz Gr. älter met-; bisw. -tane, -nă, PI. -täni, -taue (SBIERA POV. 289), -tanii.. ET. ksl. matanija < gr. μετάνοια. mătase PI. -tasuri S. f. (1428 BGL) 1. Seide F., PI. Seide verschiedener Art, Seidenstoffe, -kleidcr (PI.). Vierme, gândac de mătase Seidenraupe. De mătase seiden. Părinţii să nu-şi îmbrace fetele în haine de mătase (INDR. 621) die Eltern sollen ihre Töchter nicht in Seidenkleider kleiden. Eleonora ... nu avea pe dânsa, nici catifea, nici mătăsuri, ci o simplă rochie de cit (GANE, CLIV, 110) E. hatte weder Samt noch Seide, sondern ein schlichtes Kleid aus Baumwolle an. Vgl. câine 9. a. 2. fadenförmige Griffel, die den Maiskolben umgeben. (în timpul culegerii) mătasea de pe porumb nu se poate curăţi bine (ALEX. AGR. 64). 3. mătasea broaştei Algen PI. (PANŢU). GR. MOLD. -să, PI. -lăsi. Florile defir, mătăsişi catiß (DONICI 35); PI. auch mătăşi. ANTHROPON. Mătasă (1428 BGL). ET. lat. metaxa, mat- (< gr. μέταξα, μάτ-), wegen des ausl. -e vgl. ngr. μετάξι. ; SG. ALR SN I, K. 106; SN III, K. 832. v mătăcină S. f. (1783 BENKÖ) V " 1. Melisse F. (Melissa officinalis) u. Drachenkopf M. (Dracocephalum Moldavica L.). Iarbă mare spănz, limbă-vecină, Romoniţă ’nalbă, mătăcină (BUDAI-DELEANU V, 81). Ierburi mirositoare de câmp, precum cimbru, roiniţă sau mătăciune (DRĂGH. IC. 56). 2. Algen PI. GR. -ne (PP. BAN., GCR Π, 342; B.), MOLD. -chine. ET. vgl. bulg. matiäna, id. zu slav. matica „Bienenkönigin”, vgl. şerb. matienjak, poln. mateeznik „Zelle der Bienenkönigin” u. „Melisse”; die Melisse ist eine der von den Bienen bevorzugten Blumen. SG. ALR SN III, K. 832. mătăhală siehe matahală. mătăhăi Präs, -iese (1878 CREANGĂ) MOLD, fam.: I. V. tr. u. intr. schwenken. (Sacagiul) mătăhăieşte în dreapta şi-n stânga un ţurluiprin care se scurge apa din saca (CL ΧΙΠ, 442; Schilderung des ehemaligen Verfahrens bei der Straßenreinigung). Prisăcarul aleargă după el (după roi) mătăhăind în sus cu o năframă (ÎNV. COP. 1893 I, 64) der Imker läuft dem Schwarm nach, mit einem Tuch nach oben schwenkend. II. V. intr. schwanken. Sfăntu Petru ... se uită înapoi şi... vede un ostaş mătăhăind pe drum în toate părţile (CREANGĂ, CL XII, 22). ET. scheint Kontamination von slav. mahati (mm. a măhăi) „winken” u. moţaţi „bewegen” od. mm. a mă-tănăi zu sein. mătăhălos Adj. (1892 VLAH. GV. 173) unförmig, riesig. Munţii ...se încalecă până departe ... ca nişte monştri mătăhăloşi (VLAH. GV. 173) die Berge greifen übereinander bis weithin, wie riesige Ungeheuer. ET. matahală. mătăhău siehe meteleu. mătăhuie siehe matahală. mătănăi Präs, -iese V. intr. (1832 GOL. CONDICA) ugs.: (hin- und her-)schwanken. începui să mătănăiesc în stânga şi în dreapta ca şi cum n-aş ji putut merge (MAR. NAŞT. 407) ich begann nach links und rechts zu schwanken, so als ob ich nicht gehen könnte. ET. vgl. mătanie u. mălăhăi. mătărângă PI. -rângi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. veralt.: Fadenrolle F. 2. OLT. große Keule F. 3. vulg.: männliches Glied N. GR. arom. mătrăgună (PUŞC). ET. viell. zu matara; vgl. magy. matring, serb. motoruga. mătăsăr PI. -sari S. m. (1600 DIR) Seidenweber, -händler M. ANTHROPON. Mătăsuri (1600 DIR), Metaxar (um 1408 DOR). ET. mătase. mătăsărie PL -rii S. f. (1818 BUDAI-DEL.) 1. Seidenweberei F., -handel, -laden M. 2. Seidenstoff M., -wäre F. Arghira ... purta o rochie de mătăsărie (FIL. CIOC. 171) A. tmg ein Kleid aus Seidenstoff. împăratul a îmbrăcat-o în mătăsăr ii (DEL. S. 256) der Kaiser kleidete sie in seidene Gewänder. ET. 1. mătăsăr, 2. mătase. mătăsi Präs, -sesc (1893 MAR. SAT. 124) I. V. tr. mit Seide sticken. II. V. intr. v. Mais: heranreifen (vgl. mătase 2.). GR. mătăşi, mătăşa. ET. mătase. mătăsică S. f. (1868 BARC.) leichter Seidenstoff wie Foulard, Surah etc. GR. MOLD. mătăsucă. ET. mătase. mătăsos Adj. (1862 PTB.) seidig. ET. mătase. mătăsucă siehe mătăsică. mătăuz PI. -uze S. n. (1788 MOLNAR 42) 1. Weih-, Sprengwedel M. 671 Mătcălau 2. Federwisch M. ET. unbek. SG. ALRM II/I. K. 246; ALR II/I, K. 291. Mătcălau S. m. (1868 BARC.) BAN. OLT. Kleinoslcrn N.; Volksfeiertag, der am Dienstag, stellenweise am Montag der Woche nach Ostern gefeiert wird. An diesem Tag schließen die Mädchen Wahlschwesterschaft (săprind măicuţe), die Jungen Wahlbruderschaft. Näheres MAR. SĂRB. HI, 189. ET. unbek.; vgl. magy. mătkâlo. măteuţâ V. refl. (1901 MAR.) BAN. ugs.: Wahlschwesterschaft schließen. în ziua de Mătcălău ... este datina de a se aduna, mai multe fete la un loc şi a se măicuţa (MAR. SĂRB. III, 190). ET. măicuţă. măteuţă PI. -cuţe S. f. (1885 H. XVIII, 147) BAN. ugs.: Wahlschwcster F. (MAR. SĂRB. III, 190). ET. vgl. magy. mâtfca „Braut”. mătieş S. m. (um 1805 ŞINCAIN. 64) TR. Eichelhäher M. (Garrulus glandarius). GR. machiaş. ET. vgl. magy. mătyâs „Nußhäher” (Nucifraga caryocatactes). mătoriPrâs. -resc(1561 CORESI) I. V. intr. veralt.: gereift werden, reifen. Eu amu sunt bătrân şi muiarea mea au mătorit în zilele ei (CORESI TE4 lila; Lk 1, 18). II. V. refl. reif werden. începe a-i se maiori gândirea (JIP. SUF. 39) sein Denken beginnt zu reifen. ET. mator (matur). mătorie S. f. (16. Jh. PS. SCH. 70, 18) Greisenalter N. Şi până îm bătrâneaţe şi mătoriia. -Zeului mieu nu lăsa mine (CORESI PS.'<Î 13 la, Ps 70, 19; als Übers, von ksl. prestarenie). ET. mator (matur). mătrăgună PI. -güni S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Tollkirsche F. (Atropa belladonna). Flori de mătrăgună şi negre violete (CL VI1,68). Parcă i-a dat cineva mătrăgună (PANN PV.1 III, 52) er ist toll, nicht bei Trost. 2. mătrăgună de pe gunoi Stechapfel M. (Datura stramonium; PIRU ENC. I, 12). GR. nădrăgulă (B.), mătrăgiune (BR.). ET. gr. pavSpayopag; vgl. lat. mandragora, alb. malergone. mătrăşi Präs, -şese (1851 AL. OP. I, 604) MOLD. fam,: 1. V. tr. 1. pc. jdn. fortjagcn. Nu-ţi bate joc de mine, că le spui lui Alecu. şi le mătrăşeşte de aici (XEN. BR. 64). 2. c. ctw. verkonsumieren. II a se mătrăşi sich scheren, packen. Hai! Cară-t.e. măti'ăşeşle-te (CL XV, 312) mach, daß du forlkommst. GR. -tărşi. ET. unbek. mătrcăţă PI. -trete S. f. (1793 PREDETICIII, 264b) 1. (Kopf-) Schuppen (PI). GR. arorn. auch -trâţă. (DAL.). 2. MOLD. Wasserfäden M. (Conferva vulgaris). Lacul ... acoperit de mălreaţă verde (VLAH. RP. 229). 3. Aftcrquendcl M. (Peplis portula; PANŢU). 4. BUCOV. Bartflechte F. (Usnea barbata;’PANŢU). ET. wohl identisch mit dem dunklen it. materasso, frz. matelas, dt. Matratze etc. mătrice PI. -trici S. f. (um 1580 HC II, 312) 1. Mutterleib M. Fiiul mieu eşti din mătrice (DOS. PS. V. 2, 34). 2. ugs.: Kolik F., Bauchgrimmen N., bes. der Säuglinge. Gaze care înflăpântecele (copiilor) şi le produce acele îngrijitoare colici (mătrice) (APĂR. SĂN. I, 47). 3. Mutterkraut N. (Matricaria parthenium L.; B.;_ POEN.). 4. Glas-, Mauerkraut N. (Parietaria; PTB., POEN.). 5. BAN. Mutterschaf N. Mălricele, adică oile cu lapte (LIUBA-IANA, ZRPh 27, 744). GR. arom. in Bdtg. 5 mătrică, mitrică (DAL.). ET. lat. măirlx, -îcis „Gebärmutter”. SG. ALRM II/I, K. 167; ALR IEI, K. 116; MN 4189,58. mătricer PI. -ceri S. m. (1895 LIUBA-IANA) BAN. Hirt M., der die Mutterschafe unter sich hat (LIUBA-IANA, ZRPh 27, 744). GR. arom. -car (DAL.). ET. mătrice 5. mătriţă S. f. (1906 PANŢU) TR. Zannichellie F. (Zannichellia palustris). ET. vgl. mătreaţă, mătrice. mătură Präs, mătur V. tr. (16. Jh. PS. SCII. 1, 4) 1. gunoiul (din casă), casa. (de gunoi etc.) den Müll etc. (weg)kehren, fegen, das Flaus etc. (aus)lcehren, fegen. Preotul ce ... nu. o va ţinea în cinste (biserica) să o grijească, să o curăleascăi, să o măture (Ş. TAINE 137). 2. fig.: (wie mit dem Besen) wegschaffen, säubern. Am măturat câţi turci mai rămăsese la Cireş şi la Cerneţ. (GHICA24). Amiralul... mi-l trimitea, (pe comandantul Ponthier) ca să. ,,măture” Arhipelul de piraterie (GPIICA 404). ET. mătură. măturăr PI. -rari S. m. (1695 SMIM V, 438) Besenbinder M. ET. mătură. 672 mâhni măturat (1551/3 ES 40b; Mt 12, 44) I. Adj. gekehrt, gefegt. II. S. n. Kehren, Fegen N. ET. a mătura. matură PI. maturi S. f. (1570 CORESI LIT. 7a) 1. (Kehr-)Besen M. Mătura nouă mătură bine (Sprw.) neue Besen kehren gut. Mătura veche ajunge la grajd (Sprw.) etwa: der Mohr hat seine Schuldigkeit getan, der Mohr kann gehn. 2. Name von Pflanzen: a) mătură, mături Mohrenhirse F. (Sorghum), dient zur Herstellung von Besen („Reisbesen”), - b) mătură (de grădină) Besen- oder Zypres-sen-Kochia F. (Kochia scoparia), - c) MUNT, mäturite, -rici Strohblume F. (Xeranthemum annuum; BR.), - d) BUCOV. măluriţă Eisenkraut N. (Verbena off.; PANŢU). GR. Dim. măturiţă, PI. -ţe; -rice, ferner -ricä als Pflan-zenname (TEOE). PP. 350). - Augm. S. n. măturoi. ET. Vermutl. lat. metula, Dim. von meta „Kegel, Pyramide”. Auf die Bdtg. könnte slav. metla „Besen” eingewirkt haben. // Andere Hypothesen siehe CIORANESCU 5166. .... SG. ALR M, K. 291; SN PK. 145; ALRM SN f K 100. măturător PI. -töri S. m. (1703 GCD) -Straßenkehrer M. - S. f. măturătoâre, măturăriţă (URIC. XIX, 341). ET. a mătura.. mătuşă PI. -tuşi S. f. (1433 DERS) 1. Tante F. Muma lui Roman Vodă, măluşea craiului (MS. 17. Jh., GCR I, 190). - Mătuşă mare Großtante F., mătuşă mică Cousine des Vaters od. der Mutter (ÎNDR. 165). GR. Koseform tuşă, tuşică. 2. Anrede an eine ältere Frau aus dem Volk: Mutter F., Mütterchen N. Da ce cauţi prin aceste locuri, copilă, si cine eşti? Cine să fiu, mătuşă? Ia o fată săracă (CREANGĂ, GCR II, 350). GR. Sg. auch mătuşe. - Dim. mătuşică. ET. zu ksl. maţi „Mutter” (vgl. russ. matuska „Mütterchen”, nach PUŞC., WEIG. JB. Vm, 223 auch matusa „Tante”) od. zu lat. amita (vgl. alb. nach G. MEYER ernte, emete, empte „Tante”, fehlt bei HAHN u. CHRISTOPH.). SG. ALR I/II, K. 168; ALRM Elf K. 217,236,238,286, mäzäcAdj. (1703 GCD) liederlich. - Auch substantiv.: Alalte câte mai mult adaoge Simeon, sau altul aseminea lui măzac (CANT. HR., GCR I, 362; von einem Chronisten). GR. mazac. ET. poln. mazacz. măzăcie PI. -di S. f. (1703 GCD) MOLD. TR. Liederlichkeit. A voastră ocară şi blăstămată măzăcie (CANT. HR. 366). ET. măzac. măzărâc siehe mazdrac. măzărâr PI. -rari S. m. (1885 H. XI, 311) TR. BUCOV. Erbsenkäfer M. (Bruchus pişi; MAR. INS. 84). ET. mazăre. măzărichc S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Wicke F. (Vicia). Dacă ar dori (moldovenii) ca pământurile învechite să nu mai. arunce neghină, măzăriche, rădichioară (ION. CAL. 159). 2. Platterbse F. (Lathyrus). 3. măzărichea cucului (BR.), măzăriche neagră (PANŢU) Walderbse F. (Orobus niger). 4. Schneekömer, Graupel (PI.). Vântul vuia de te lua groaza; măzărichea răpăia în fereastra mamei Stanchei (DEL. S. 16). GR. PI. măzărichi selten; Sg. auch -rică, PI. -rele (AL., CL II, 365); TR. măzăntică. ET. mazăre. SG. ALR SN I, K. 143; SN III, K. 796, 797. măzgăl (t) PI. -gâluri S. n. (1821 BELD.) Schießscharte F. Privigherea cea mai mare la măzgaluri ţin tuia. De-acolo aştepta focul (BELD. ETER. 76). ET. türk, mazgal. măzrăc siehe mazdrac. mâglăş PI. -glâşi S. m. (DOC. um 1704, TAMÂS) veralt.: Salinenarbeiter M. ET. mâglă1. mâglă1 PI. mâgle S. f. (1600 DERS) MOLD. Haufen M. Mâgle de oasepe-afară azvârlite se vede (BELD. ETER. 112). ET. viell. verw. mit măgură (s. d.) // magy. mâgla (maglya). mâglă2 PI. mâgle S. f. (1683 DOS.) LV. Nebel M. Deşi vrea să scuturi puţinei mâgla şi întunecarea înşelăciunelor (DOS. VS. Noe. 25; 164a). ET. vgl. ksl. mîgla. mâglisi Präs, -sesc V. tr. (1620 MOXA) MUNT. veralt. u. ugs.: verleiten, verführen. Şi-l măgli-siră de-şi gonipre mumă-sa împărăteasa de la dânsu (MOXA, HC I, 381). El mărturisi că împăratul tat-al fetei l-a măglisit prin bani ...ca săfacă ceea ce a Jacul (ISP. BSG. 23). ET. unbek. mâhneâlă PI. -neli S. f. (1654 NEAGOE ÎNV.2127a) Betrübnis F., Gram, Kummer M. De mâhneâlă n-am putut grăi cuvinte (DOS. PS. V. 76, 11). ET. a mâhni. mâhni Präs, -nesc V. tr. (16. Jh. PS. SCH. 60, 3) betrüben, grämen. N-au vrutD-zeu să-ţi arate patima 673 mâhnicios cetăţii aceştiia să nu te mâhnească (DOS. VS. Noe. 4; 106b). Dacă port cu uşurinţă şi cu zâmbet a lor ură, Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură (EMIN. 0. I, 141). Părinţilor! nu întărâtaţi pre copiii voştri, ca să nu să mâhnească (PRAVOSL. INV. 1794, GCR II, 155). ET. viell. zu ksl. mulaiqti „bewegen”. mâhnicios Adj. (1816 KOTZEBUE, DLR) veralt.: betrüblich, traurig. Cu aşa mâhnicioase cugetări îşi petrecea Ancuţa zilele şi nopţile (ODOB. D. CH. 30) mit solch traurigen Gedanken verbrachte A. ihre Tage u. Nächte. ET. a mâhni. mähniciüne S. f. (1680 DOS. PS. SLAV. R. 118,28) veralt.: Betrübnis F., Kummer M. Macar cuprivala ochilor să mă învrednicesc, carea... toată întristăciune şi măhniciunea a-mi rădica... destulă... iesle (CANT. IST. 225). ET. a mâhni. mâhnire S. f. (1581 CORESI OMIL. 11) Betrübnis F., Kummer M. Lucrurile cele cu scârbă ale ceştii vieţi aduc întristăciune şi mâhnire (NĂSTUREL 1648, GCR I, 133). ET. a mâhni. mâhnit Adj. (16. Jh. PS. H. 63, 24) betrübt. ET. a mâhni. mâhniţel Adj. (1683 DOS.) LV. betrübt, trübe. Cu faţa măhniţea (DOS. VS. Dech. 16; 223b). Spez.: blau(geschlagen), blutunterlaufen: Ca un ochi era măhniţăl cel dirept de lovitură (DOS. VS. Ian. 25; 35b). ET. mâhnit. mâine Adv. (16. Jh. CV2 65b; Jale 4, 14) 1. morgen: mâine dimineaţă morgen früh; ziua de mâine der morgige Tag. Vgl. astăzi u. ca 6c. 2. TR. mâine dimineaţă am anderen Morgen, mâine zi am anderen Tag. Mâne-zi a dat D-zeu vreme frumoasă (POP. NUV. 51). GR. MOLD. mâ ’ne; -ni. ET. lat. mane. mâini siehe mâine u. mână. mâl PI. mâluri S. n. (um 1812 ŞINCAIHR. I, 9) MOLD. Schlamm M. îi vedeai (pe turci) intrând în apă şi în mâl până la brâu (BELD. ETER. 59). Aproape de coada pescuinei unde se afla (mreana) ascunsă în mâl (SBIERA POV. 119). GR. mal; TR. mol, moală (ŞINCAI), mul. ET. vgl. poln. ukr. nslov. mul, şerb. mulj; damit verwandt nămol. mâlc Adv. (1865 AL. OP. I, 976) in dem Ausdruck; a tăcea mâlc(ă) Stillschweigen. ET. a mâlci. maici Präs, -cesc V. tr. (1872 ISP.) MUNT. fam. ugs.: a o mâlci Stillschweigen, verstummen. Fraţii cei mai mari o mălciră, văzând atâta frumuseţe şi atâta bogăţie. (ISP. LEG.2 38). ET. asl. mlücati. mâlcit Adv. (1884 JIP.) ugs. fam.: pe mâlcite stillschweigend. Lupta pentru trai... pe mâlcite şi treptat ne ucide (JIP. R. 96). A o face mâlcită etw. verschweigen, vertuschen. Atunci scrie la gazeta ţării... ce hotărâm (miniştrii), d-o hi dă spus, dă nu, o fac pe mâlcită (JIP. OP. 102). ET. a mâlci. mâlcom etc. siche molcom etc. mâlcomişâre (t) S. f. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. II, 196) Sanftmut F. ET. zu a mâlcomişa (mâlcomişi). mâlcomişât (t) Adj. (1563 CORESI PRAXIU, DENS. IST. II, 200) sanftmütig. ET. a mâlcomişa (mâlcomişi). mâlcomişi (t) Präs, -şese V. tr. (1688 BIBLIA) zum Schweigen bringen, unterwerfen. Şi omul fără de leage se va milcomişi (BIBLIA 1688 Spr. 12, 2; TtapaomTrpÖTjoeTca). Mâlcomişi-voiu pre Iuda (BIBLIA 1688 Hos 10, 11). GR. mâlcomişa. ET. mâlcomiş (molcomiş). mâlcum siehe molcom. mâli Präs, -lese V. tr. (um 1690 MIR. COSTIN, LET.' I, 23) MOLD. TR. mit Schlamm überziehen, verschlammen. Ploaie mare c-o venit Şi leacul ţi l-o molit (PP. MAR. ÎNM. 532). GR. măli; TR. moli. ET. mâl. SG. ALR SN III, K. 827. mâlit Adj. (1645 HERODOT) MOLD. TR. schlammbedeckt. Cum iaste pământul mălil (HERODOT 93). (Fata) vede o fântână mâlită şi părăsită (CREANGĂ, CL XI, 214). ET. a mâli. mâlos Adj. (um 1743 NECULCE, LET.1 II, 188) MOLD. TR. schlammig. Prutul, tulbure şi mâlos (VLAH. RP. 54). ET. mâl. 674 X V mana mâna (16. Jh. PS. SCII. 17,38) 1. V. tr. 1. oile la păşune ctc. die Schafe auf die Weide etc. treiben; caii etc. die Pferde etc. antreiben, absol. kutschieren. Şi-i mânau denapoi ca pe nişte dobitoace (NEC. COSTIN, LET.21,461) sie trieben sie vor sich her. Nu ştie să mâie (caii) er kann nicht kutschieren. Mână mai iute! fahre schneller! - Poetisch: Ce-i mâna pe ei în luptă? (EMIN. O. I, 147). O frică ascunsă îi spunea să nu meargă; dar inima, simţirea o mâna să meargă (NĂD. NUV. I, 64). 2. vertreiben. Să fie mânaţi den casele sale (CORESI PS.5 217b; Ps 108,9). 3. verfolgen. Mân vrăjmaşii miei si-i ajung (CORESI PS.5 28b; Ps 17,41). 4. LV. PP. u. TR. schicken. Şi mână slugile sale să chiiamepre cei chemaţi la nuntă. (BIBLIA 1688 Mt 22,3). Ce ai mânat copilul nostru? (BIBLIA 1688 Tob 5,22) warum hast du unser Kind weggeschickt? Domnul potiră-aduna, După hoţ el o mâna. (AL. PP. 159). Mână-mă în matca focului şi m-oi duce pentru tine (POMP., CL VI, 25). II. a se mâna veralt.: verfließen, -gehen. Ş-au mânat. de la Chir ...până la. Darie ... 230 de ai (MOXA, HC 1,351). GR. 1. Pers. Sg. Präs, mân, bisw. mâi, 2Vmăi, mâni. 3. mână, Konj. să mâie, mâne. ET. lat. mmo, -ăre „drohen”, viat. „treiben”. SG. ALR II/I, MN 2673, 78; SN III, K. 842. mânârePl. -nări S. f. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) Treiben, Antreiben N. ET. a mâna. mânâş PI. -naşi S. m. (um 1830 VĂCĂR. P. 329) Kutscher M. I s-a fost bolnăvit mânaşul... pentru aceia frebuia. acuma să hăţuiascăsângur caii (SBIERA POV. 235) sein Kutscher war erkrankt. - Auch mânar (DLR). ET. a mâna. mânat (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) 1. Adj. 1. getrieben. 2. gesandt. - Auch substantiv. II. S. n. Treiben, Antreiben. ET. a mâna. mână PI. mâini S. f. (16. Jh. PS. SCH. 35, 12) 1. Hand F.: lucru de mână Handarbeit; o mână de nisip eine Handvoll Sand. Mâna dreaptă, stângă kurz dreapta, stânga die rechte, linke Hand; e mâna dreaptă a lui N. er ist N.s rechte Hand (sein Faktotum); vgl. drept I. 3, stâng. E cu mâna spartă, e mână spartă er kann das Geld nicht halten, ist ein Verschwender. Vgl. lung I. OLT. ugs.: cumnat de mână (vornicel) (SEV. NUNTA 74) Hochzeitsbitter. MUNT, mâinile vatalelor (beim Webstuhl:) die senkrechten Stäbe, an denen die Lade hängt u. mit der Hand hin- u. hergeschoben wird. A avea mâna. (beim Pharaospicl:) Bank auflegen; a trece mâna die Bank weitergeben. Sărut mâna küss’ die Hand. Sărut mâna Moş-Părinte Matei, de veste bună (RĂDUL. RUST. II, 187) danke schön ... für die gute Nachricht. Se pun 6-10 oameni pe mai multe locuri, ca să le vie mână de la mână oaia (F1LIP. DASC. AGR. 135) damit das Schaf von Hand zu Hand gehe. Vgl. conştiinţă. - îmi dă mâna să ... die Umstände, Verhältnisse gestatten mir, ich bin in der Lage, es paßt mir, zu... Nu-mi dă mâna. a vă plăti mai mult (I. NGR., CI. V, 337). Cucoane ... Ce în toată săptămâna Să-şi croiască le dă mâna (PANN PV. M. II, 84) die ... sich neue Kleider machen lassen lcönenn. Au fugit carii unde le-au dat mâna (MUŞTE, LET.2 III, 71). Trage, dacă-ţi dă mâna. Iată pieptul! (VLAH. NUV. 186) schieße, wenn du es wagst. Pe bărbat l-a. lăsat acasă (împărăteasa), căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul (CREANGĂ OP. II, 55) sie scheute, genierte sich. 2. in Wendungen wie: Are mână bună auf seiner Hand ruht Segen: Ar putea ...să cumpere (marfă) de la om bun la mână, ca să poată şi ea câştiga ceva (POP. NUV. 122). A da mâna cuiva, cu cv. jdm. die Hand geben, reichen, schütteln; fig.: a da. mâna cu cn. sich mit jdm. verbünden, mit jdm. gemeinsame Sache machen. Adă mânai schlag ein! Hai să dăm mână cu mână Cei cu inima română (AL. POEZII II, 135). (Italia) unde natura, a dat mâna cu arta ca să te-nalţe spre o altă. lume mai frumoasă (I. NGR., CL IV, 271). A-şi face mână bună cu, pe lângă cn. sich jds. Gunst erwerben. Iafa îmbrăţişase legea lui Mahomet ...ca să-şi facă mână bună cu turcii (GHICA 497). MOLD. ugs.: nu mi-oi feşteli mânuşiţele tătuţei şi mămuţei u.â. ich werde mir die Hände nicht schmutzig machen, es fällt mir nicht ein, es zu tun. A pune mâna pe cn.: a) an etw. Hand anlegcn, etw. anfassen, -rühren, fig.: beim Schopf fassen, absol.: zugreifen; - b) etw. zu fassen, in die Hände bekommen, seiner habhaft werden: Cotoşmanul nu lăsa pe băiat să puie mâna pe nimic (ISP. LEG.2 287). Ioan Vodă reuşise a pune mâna pe două scrisori turceşti din partea vizirului (HASDEU I. V. 69). - Vgl. milă' 3. A pune mână de la. mână Zusammenlegen, eine Kollekte machen: (Sătenii) au pus mână de la mână de-au durat părintelui casă bună (VLAH. GV. 76). Apune mâinile pe piept (von Sterbenden) die Augen schließen. Mă spăl pe mâini (de c.) ich wälze Schuld (an etw.) von mir ab, wasche meine Hände in Unschuld. Vgl. ajutor I. 3. nach Präp. (vgl. amână, îndemâna): a) nach cu: Cu mâna. lui eigenhändig. Sunt cu mâinile legale mir sind die Flände gebunden. A sta. cu mâinile în sân, subsuoară, în şolduri, în buzunare mit gekreuzten Annen, untätig dastehen, die Hände in den Schoß legen. A prinde cu mâna. în sac auf frischer Tat, in flagranti ertappen. (Cura lui Kneipp) e o minune şi i-ar lua (boala) cu mâna 675 mănăstire (BASS. V. 223) würde ihn überraschend schnell kurieren. - b) nach de: A lua, a (ine, a duce de mână bei der Hand nehmen, an der Hand halten, führen; cu copilul de mână das Kind an der Hand (führend); de mână cu cn. Hand in Hand mit jdm. Băutura, cheful şi jocul se ţin de mână (DEL. I. V. şi V. 131) gehen Hand in Hand, nebeneinander her. Uită de la mână pâin-la gură er ist sehr vergeßlich. De mâna. întâi, a doua etc. erster, zweiter etc. Qualität, ersten, zweiten etc. Ranges, de toată mâna aller Kategorien: Regatul Odiys, redus la o putere de a doua mână (CL XV, 64). Ochi de toată mâna, şi mai mari şi mai mici şi mai albaştri şi mai fistichii (GANE, CL IX, 52). Vgl. auch: o slujbă pe casă de frei mâni, adecă unsprezece lei şi cinci... şi trei lei (EN. COGĂLN., LET.2 III, 243) eine dreistufige Haussteuer. Vgl. dare 4. - c) nach din (vgl. a da II. 2.): a scăpa, a pierde c. din mână etw. fallen, entschlüpfen, sich entgehen lassen. - d) nach în: A ft în mâna cuiva in jds. Hand, Macht, Gewalt sein. Cu zilele în mână unter Lebensgefahr; sunt cu zilele în mână ich bin meines Lebens nicht mehr sicher. Oamenii îs proşti şi nu ştiu (că sunt leacuri) de mor cu zilele-n mână (SEV. POV. 187) vor der Zeit. - e) mit la: A da c. la mâna cuiva etw. aushändigen, übergeben: Dânsa ... i-a dat „sinet1’ la mânăsă-i rămâie lui averea ei (UR. LEG. 307). A avea c. la mână schriftliche Beweise haben: Creditorul care avea hi mână zapise... (COD. COM. 1840 Art. 285). Lăsaţi-măpe mine... să găsesc un bărbat duducăi Tincăi. Parat haben: Am la mână un procuror fain, fain (AL. OP. I, 765). Năvălind noaptea prin casele oamenilor ... şi furând... tot ce cădea la mână (AL., CL III, 58) alles, was ihnen in die Hände fiel. Avuţia lui a rămas la mâna cui n-au gândit (NEC. COSTIN, LET.2 II, 70) fiel Leuten zu ... La mână eu v-am fost (BIBIC. PP. 332) ihr hattet mich in eurer Gewalt. A pune, LV. auch a prinde pc. la mână'jân. in die Hand bekommen, seiner habhaft werden. Dorea (turcii) să-l puie la mână (pe Mihai), să-l vază odată prins (BELD. ETER. 36). Pre hatmanii leşeşti cu meşteşug i-au prins ... la mână slujitorii (NECULCE, LET.2 II, 355). L-a pus la mână cu o sută de lei er hat ihm hundert Lei abgenommen, abgeschwindelt. Una, două etc. la mână! das wäre (schon mal) erledigt! Satrarl în sfârşii m-am făcut boier. Una la mână, şi cele multe-nainte! (AL., CL VII, 373). -j) mit pe: A da c. pe mâna cuiva etw. in jds. Hand, Gewalt geben, jdm. übergeben, ausliefem. După bătălia de la Actium, care-i dete (lui August) imperiul pe mână (OLL. HOR. 101). O să te dau pe mâna poliţiei ich werde dich der Polizei übergeben. După ce înţelese (Cezar) de râsipa şi peirea lui Pompeu, s-au tras pe mare cu vasele ce-i era pre mână (NEC. COSTIN, LET.21, 65) über die er verfügte. Lăsaţi-lpre mâna mea, că-l voi învăţa eu minte (GLOS. AC.) überlaßt ihn nur mir. A cădea, a încăpea pe mâna cuiva in jds. Hände fallen, geraten. Vgl. a spăla. - g) mit peste: c. îmi vine peste mână ich kann etw. nur schwer erreichen, es liegt mir zu weit ab; von einer Handlung: etw. macht mir Umstände, ist mir unbequem, bchagt mir nicht recht (Fântâna era) Cam departe şi chiar multor Le venea cam peste mână (SPER. AN. 1892 I, 258). Dacă ne vine peste mână d-a le fierbe (vitelor) aceste rădăcini cel puţin să le tocăm (GAZ. SĂT. XIV, 378). Bogdan ... simţea, că-ncepuse să-i vie cam peste mână călătoria asta (ZAMF. NUV. 84) die Reise begann ihm ziemlich unangenehm zu werden. - h) mit sub: Sub mâna mea unter meiner Hand, meinem Befehl: Are mai mulţi argaţi sub mâna sa (GLOS. AC.). Pe sub mână unter der Hand, heimlich. Vorbiră, râseră, îşi povestiră fel de fel de lucruri, dară acum pc sub mână (ISP. LEG.1 I, 74). 4. Sprw. (vgl. amândoi): Linge (sărută) mâna ce n-o poţi muşca wen man nicht überwinden kann, den mache man sich durch Unterwürfigkeit geneigt. Ce-i în mână nu-i minciună was man hat, das hat man. Nu poţi ţine doi pepeni într-o mână wer vieles unternimmt, führt nichts ordentlich aus, qui trop embrasse, mal étreint. Mii şi sute de întâmplări de la mână pân-la gură (GOLESCU, Z. II, 242) zwischen Lipp’ und Kelchesrand schwebt der finstern Mächte Hand. GR. PL MOLD. TR. mâni, MOLD, veralt.: mân, m. Art. mâniile; TR. häufig manuri. Dim. mânuşiţă, mâmîţă, PI. -miţe. ET. lat. mamis; PI. mân < lat. PL manus. SG. ALR EI, K. 49; IEI, K. 48,49, 50; MN 2161, 25; 2164, 26; 2168, 27; 2175, 21; ALR SN I, K. 40, 84, 239; II, K. 357, 476; III, K. 851; ALRM Μ, K. 95. mănăstire PI. -tiri S. f. (1463 DLRV 125) 1. Kloster N. Cela ce va înjura pe călugăr, acela înjură pe egumenul lui şi pre mănăstire (ÎNDR. 89). 2. BUCOV. Kirche F. aus Stein od. Ziegel, wog. biserică K. aus Holz (MAR. ÎNM. 284). GR. MOLD, män-; veralt.: monas- (DOC. 1602, HC I, 126). Dim. -stioâră, PL -stioäre. ET. gr. μοναστήριον, ksl. monastyrl SG. ALR II/I, MN 2723, 92; 2753, 97. mânastirésc Adj. (1735 URIC. XIV, 113) Kloster-; Moşiile mănăstireşti die Klostergüter. ET. mănăstire. mânastérgura siehe mâneştergură. mânătârcă PL -tarei S. f. (um 1704 LR XXX, 16) Stein-, Herrenpilz M. (Boletus edulis). Mănătărcile ... cu pălăria miezoasă (MAN. IST. NAT. II. 119).-MOLD. dafür hrib. GR. min-, măn-; mitârcă, nilârcă (PANŢU). ET. vgl. ngr. μανιτάρι, bulg. manatarka. 676 mâncat mănător PL -töri S. m. (1825 B.) 1. Tiertreiber M., spez.: Hirt M., der die Schafe in den Melkpferch (strungă) treibt. Mănătorul s-a sculat, lapte dulce-a tot mâncat (TEOD. PP. 596). 2. MUNT. Bootsmann M. 3. MARAM. Freier M. ET. a mâna. SG. ALR IEI, MN 2673, 78; ALR SN II, K. 397; III, K. 727. mânca Präs, mănânc (16. Jh. PS. SCH. 126, 2) 1. V. tr. 1. essen, (von Tieren:) fressen. Crede că tot ce zboară se mănâncă, u.ä. er ist unerfahren, gibt sich leicht Täuschungen hin, ist ein Optimist. Lupul mănâncă oaia, moliile perdelele der Wolf frißt das Schaf, die Motten zerfressen die Vorhänge. Se mănâncă ca, precum câinii sie liegen sich in den Haaren. Mănâncă vorbele er verschluckt die Worte. Iţi vine s-o mănânci de dragă sie ist so lieb, daß man sie auf(if)essen möchte. Spune, cioară, de grab, că te omor. Spui coconaşule, mănca-le-aşi (FIL. CIOC. 262; eine Zigeunerin spricht) „lieber junger Herr”. ?:> 2. fig.: essen, fressen, auf(fr)esscn, verzehren. Rugina mănâncăfierul der Rost frißt das Eisen; apa mănâncă malul das Wasser nagt am Ufer. Mă mănâncă ciuda, mă găteşte mânia! (BODNĂR., CL IV, 9) der Ärger verzehrt mich, der Zorn richtet mich zugrunde. Aceasta-l mânca pe dânsul că n-avea pe cine altul să-i fie moştean (SBIERA POV. 258) fraß, nagte an ihm. Şi-i va mânca de lot sabia Domnului (BIBLIA 1688 Jr 46,10) es wird sie ... fressen. Mi-ai mâncat copilul (SPER. AN. 1892 I, 256) du hast mir das Kind umgebracht (die Frau zum Mann, der das Kind verblüht hatte). (Grecii) se pârâu la Mihai Vodă să-şi mănânce capetele unii altora (NECULCE, LET.2 II, 362) um einander den Hals zu brechen, umzubringen; vgl. cap I. 2. îi cunosc şi-i prea cunosc, mânca-i-ar ocna! (AL., CL IV, 317) die Schufte, wörtl. etwa: mögen sie im Salzbergwerk umkommen!; u. so häufig in Verwünschungen, wie mânca-le-ar câinii, corbii etc. daß dich die Plunde, Raben fressen etc. Până vine binele, Rău-mi mâncăi zilele (PP. TR. CL XV, 230) bis das Gute kommt, bringt das Böse mich ums Leben. Fală frumoasă, modistă... să-şi mănânce ea (inereţele cu un ăla! (CARAGIALE, CL XIII, 250; Schilderung einer unglücklichen Ehe). Vorincea ... mânca zece premianţi cu pătrunderea şi cunoştinţele lui (VLAH. NUV. 31) stellte ... in Schatten. (Bogdan) mâncase vreo trei moşteniri (ZAMF. NUV. 77) hatte ... durchgebracht. Câtor răzeşi şi muncitori de pe lângă proprietatea sa nu le va fi mâncat, (boierul) sau pământurile sau plata muncei lor (BOGD. V. 165) von wie vielen ... mag er wohl... eingesteckt haben. Nejiind multamit de domnul lui ...Jiindcă nu-lputea mânca, după cum mâncase pre alţi domni (EN. COGĂLN., LET.2 III, 254) da er ihm nicht das Geld abnehmen, ihn nicht ausbeuten konnte. (Şoarecii) fugeau mâncând pământul (RETEG. POV. V, 6) etwa: sie stoben wie der Wind davon. Când toarce, mănâncă caierul (DEL. S. 12) etwa:... schrumpft der Spinnwickel zusehends zusammen. 3. fam. bătaie ctc. Prügel etc. bekommen. A doua zi (băiatul) trebuia să aducă ichiurile, caprele, mielele ... căci altfel ar Ji mâncat la palmă... până le aducea (DEL. P. 320). Biata preoteasă! Ce-a mâncat de la părinte: Şi pe lumea ceialallă cred c-o să-şi aducă aminte! (DULFU PĂC. 203). 4. jucken. II mănâncă-ntr-o parte Şi scarpină-n altă parte (PANNPV. 1888 II, 15). Te mănâncă spinarea dich juckt der Rücken (du willst Prügel haben). II. a se mânca 1. cu cn.. mit jdm. zanken. Femeie taci! Nu te mânca cu mine (SLAVICI, CL V, 4). 2. cu c. sich mit etw. abplagen. Să ştiu cânta ca cucul, Nu m-aş mânca cu lucrul (I.-B. 136). GR. arom. mâcare. Präs. Auch mănânc; arom mâc. ET. lat. mandüco, -ăre. SG. ALRM, MN 2288, 51; SN II, K. 310, 313, 376; III, K. 769; IV, K. 970, 1083,1084, 1084,1085,1086, 1087,1092,1096; V, K. 1454,1478; VT, K. 1582,1626, 1628, 1637, 1701. mâncare P. -cări S. f. (16. Jh. PS. SCH. 78, 2) 1. Essen N., Speise F.; PI. -căruri., feluri de mâncare: Speisearten, Gerichte. Poftă de mâncare Appetit. Pâine cu sare e gata de mâncare (Sprw.) Salz und Brot macht Wangen rot. Vgl .fudulie. Dinfr-o ridichie pafru feluri de mâncări se face: rasă, şi nerasă, cute şi felii (PANN PV. 1 888 II, 63). La masă se aduc mâncăruri multe şi bune (LIT.) man bringt viele und gute Gerichte auf den Tisch. A da, a duce cuiva de mâncare jdm. zu essen geben, bringen. Daher: demäncare S. f, Dim. demän-cărică (was man zu Essen gibt) Essen N. îndată mă şi trimite mama cu demăncare în ţarină (CREANGĂ, CL XV, 8). La han am găsit şi demâncărică (ISP., CL XVIII, 195). - Fam.: Ce mâncare e asta? was ist das für eine Sache, was stellt das vor? Am să-mi iau o furculiţă să duc la cei de-a casă să vadă şi ei ce mâncare-i şi furculiţa asta (GHIB. BV. 53) was so eine Gabel für ein Ding ist. 2. mâncărică Gulasch N. 3. adverbicll: cu mâncare fruchtbar (ANTIM). ET. a mânca. SG. ALR IT/I, MN 2289, 51; SN II, K. 313; IV, K. 951, 1084, 1092, 1095, 1100, 1104; V, K. 1267; K. 1628, 1701. mâncat (1550 HC II, 454) 1. Adj. 1. gegessen, verspeist. 2. fam.: eingesteckt. Fiecare ... povestea câte o batjocură, o trânteală sau o bătaie bună mâncată de la turci (GHICA 499). 677 mâncăcios Ii. S. n. Essen N. Mâncatul de dimineaţă şi însuratul devreme (Sprw., Z. 642) alles zu seiner Zeit. -Denumeai (was man zu essen gibt) Essen N. Fată lud! Ia dă tu flăcăului demâncatul ce i-am făcut eu şi porneşte-l (EMIN. PL 16). ET. a mânca. SG. ALR II/I, K. 43; SN VI, K. 1628, 1701. mâncăcios (1681 DOS. TR. 125a) I. Adj. gefräßig. Aceste păsări... sunt foarte mâncă-cioase... şi le place cu deosebire strugurii (OD. PS. 24) diese Vögel sind sehr gefräßig und besonders die Trauben schmecken ihnen. II. S. m. Vielfraß M. (Gulo). GKmăncăci.(BUDAI-DELEANUXI, 95; imRcim). ET. a mânca. SG. ALR SN IV, K. 1087. mâncărime S. f. (1825 B.) Jucken N. Pe acel jeg... trăiesc milioane de flinte ... care produc mâncărime în piele (APĂR. SĂN. I, 3) auf dieser Schmutzkrustc leben Millionen Lebewesen, die ein Jucken in der Haut verursachen. Sora împăratului ... simţea o mâncărime de cuvânt în vârful limbii (DEL. S. 93) einen unbezwinglichen Drang zum Reden; vgl. limbă 1. .Se vede că (turcii) aveau mâncărime de bătaie (ISP., CL XII, 206) man sieht, daß die Türken Prügel haben wollten. ET. mâncare. SG. ALR II/I, MN 2289,51. mâncător Adj. (1551/3 ES) 1. gefräßig. Om mâncător şi beutor (ES 33a; Mt 11, 19). Auch substantiv. 2. vcralt.: eßbar (HC 1, 23). ET. a mânca. mâncătorie PI. -rii S. f. (1776 A. J. 36) 1. veralf: Veruntreuung F. Să judece pricinile lăcui-torilor ...fără mită de bani, iar dovedind că vor face mâncătorie, în ocnă vor putrezi (DION., TEZ. II, 168). 2. fam.: Neid M., Mißgunst, Intrige F. ET. mâncător. mâncătiiră PI. -türi S. f. (1610 DIRB XVII/1,452) 1. Essen N. (als Handlung). Mâncătură ca la omul acesta încă n-am văzut (GLOS. AC.). Ea ... îi aducea Prânz de mâncătură, Vin de băutură (AL. PP: 188). 2. (von Würmern etc.) angefressene, zerfressene, (von Wasser) unterwaschene Stelle. Mărginile (Rämnicu)lui ... nu înfăşoară decât mâncăturipietroase (RAL. SUV. 11). 3. ausgebeuteter Schacht (im Bergwerk) (FR.-C. MOŢII 42). 4ugs.: mâncătură (la inimă) Kolik F. der Kinder (SEZ. IV, 22). 5. LV. Ausbeutung P. Jocurile şi... mâncăturile a. lot aceşti ...feciori a cupariului celui bătrân (NECULCE, LETz II, 235). Izrailii... rugară (pre Rovoam) să le iuşureze mâncăturile ce-i asuprise Solomon (MOXA, HC 1, 350). ET. a mânca. SG. ALR II/I, MN 4206, 61; ALR SN ITT, K. 820; ALRMI/I, K. 173; II/I, K. 74. mâncău PI. -căi S. m. (um 1743 NECULCE) Fresser M. De n-ar fi avut această casă grea ... cu mulţime de mâncăi (NECLILCE, LET.2 II, 380). ET. a mânca. mâncăuş PI. -uşi S. m. (1871 CL) selten: mâncăuş de oameni Menschenfresser M. Acest mâncăuş de oameni (CL V, 78). ET. mâncău. mândălâc siehe măndălac. mândrenie S. f. (1888 RETEG.) TR. Pracht. F. Prea mândră mândrenie văd (RETEG. POV. III, 17) eine herrliche Pracht sehe ich. ET. mândru. mândreţe S. f. Sg. u. PL (1680 DOS. PS. SLAV.-R.) 1. LV. Ruhmsucht F. Nu vă lăudareţi nice gixureţi nalte în mândreaţe (VULG. gloriantcs; DOS. 1 Sm 2,3, GCR 1, 250). 2. Pracht F., in Wendungen wie: Munţii pare că-noată în pară de foc ...Ce mândreţe! (FIL. CIOC. 329) es scheint, als ob die Berge in der Gluthitze schwimmen würden ... Welche Pracht! Am ajuns la palaturile zmeilor. Mândreţe ce am văzut, acolo nu se poate povesti (ISP. LEG.2 300). Era o mândreţă de om, vestit ...de cinste şi de vrednicie (VLAH. DAN I, 23) es war cin Prachtmensch, bekannt wegen seiner Ehrlichkeit und Tüchtigkeit. GR. PI. -turi prächtige Sachen (NĂD. NUV. I, 8). ET. mândru, nach frumuseţe gebildet. mândri (1563 CORES1 PRAXIU, DENS. IST. II, 290) 1. V. tr. LV. 1. weise werden lassen. 2. loben, preisen. II. a se mândri 1. sich rühmen. Românul cât trăieşte, Tot cu doina se mândreşte (C. NGR. OP. I, 129). 2. sich brüsten, großtun. Să nu se mândrească omul câtu-i de mare, ce să-şi aducă aminte că este prav şi cenuşă (AMIRAS, LET.1 III, 126). 3. LV. sich anvertrauen. ET. mândru. mândrie PI. -diTi S. f. (16. Jh. PS. SCH. 50, 8) 1. LV. Weisheit F. Nu-s acelea mândrii de sus destinse, ce de pământ (CORESI Jale 3, 15, GCR I, 10*)· Se neştinre de voi lipsitu easte de mândrie (CV2 55b; Jak 1, 5; ksl. premudrosti). 678 mânecuţă 2. Stolz M., (im bös. Sinn:) Hochmut M. Oamenii direpţi ce urăsc mândria (uireppipcmav; BIBLIA 1688 Ex 18,21). Cu smerenia ta să stângi pomenirea mândrii tale (MS. 1750, GCR II, 48). 3. veralt.: Glanz M., Pracht F. (COD. TOD. 224). ET. mândru. mândroste S. f. (16. Jh. PS. SCH. 103, 25) LV. Weisheit F. ET. ksl. mşdrostl mândru (1389 DOR) 1. Adj. 1. LV. weise. Oameni nebuni şi nu mândri (CORESI PS.5 288a; Dt 32, 6; vgl. auch PS. SCH.). Mândri simt a face rău, iar a face bine suni neştiutori (MS. 17. Jh. Jr 4, 22, GCR I, 141). 2. stolz, (im bös. Sinn:) hochmütig, auch substantiv. (Au tu) ai luat de la cei necuraţi lumina şi braţul mândrilor ai sfărâmat? (BIBLIA 1688 Ib 38, 15; imcpriipdvcov). Tarquinie Superbus, adecă Mândrul (MIR. COSTIN, LET.21,13). Zici că-s mândră şi n-am vrut Ca s-ascult vorbele tale? (COŞBUC 12). Nu catadixea domnu judecător şi „madama dumisale” să vie! ... Ce? Se ţineau mândri? ... Atâta pagubă! (VLAH. DAN II, 115) sie spielten die Stolzen. 3. PP. schön. Hei, dragoste, dragoste, turişti mândra pajişte (I.-B. 15). Badiul meu, tânăr copil, Mândru ca un frandafir (I.-B, 40). Să-mi trimiţi prin cineva Ce-i mai mândru-n valea ta: Codrul cu poienele, Ochii cu sprâncenele (EMIN. O. I, 146). U. mândru S. m., mândră S. f. PP. Kosewort Liebender: Liebste(r), Schatz M., Liebchen N. Neamţule, (î)n şi-reagul tău Nu-i frumos ca mândrul meu (I.-B. 314). De când sunt eu pe pământ, Numai trei mândre-am avut (I.-B. 95.) Mândro, doi ochi ca la tine, Nu mai sunt în sat la mine (I.-B. 36). GR. Dim. mândruţ, -driör, -drişor, -drüc, -leân, -lic, -hic, -draluţ, -Hör; f. -druliţă, -drulîcă, -drulucă, -drucă. TOPON. Mondrci (1400 DRHD 174). ET. ksl. mşdn7„weise”, mit merkwürdigem Bedeutungswandel. SG. ALR SN I, K. 84. mâne siehe mâine. mânea V. intr. (1581/2 PO2 81; Gn, 24, 54) übernachten. De va mânea om împreună cu tine în noaptea aceasta (BIBLIA 1688 2 Sm 19, 7). I-au mas şoarecii în maţe (burtă, pântece) er hat einen Wolfshunger. GR. MUNT. a mâne. 1. Pers. Sg. Präs, mân u. mâi, 2. mâi, Konj. să mână u. mâiie; Imperat. mâi; Perf. măsei, LV. mas; Part. mas; Ger. mânând u. mâind. ET. lat. maneo, -ere. mâneca Präs, mânec (16. Jh. PS. SCH. 62, 2) I. V. intr. vor Tagesanbruch, früh aufstehen. Şi mânecă Avimeleh dimineaţa şi chemă pre toate slugile lui (BIBLIA 1688 Gn 20, 8). Care mânecă, nu întunecă (Sprw.) wer früh aufsteht, wird früh fertig. II. a se mâneca früh aufstchen. Să mânecară demineaţă de să-n chin ară la. D-zeu (DOS. VS. Dech. 9; 205b). Lazăr mi s-a mânicat, Dimineaţă s-a sculat (TEOD. PP. 204). ^ . ET. lat. manîco, -äre. mânecâr PI. -câre (1770 AA ist. 11/20, 200) 1. Epimanichien, Ärmelstulpen (PI.) am Priestergewand. Patrachire, mănicariuri, Şi jaloane şi stih ar uri (MS. 1824, CL II, 9). 2. TR. Muff M. ET. mânecă. SG. ALR SN IV, K. 1182, 1197. mânecâre S. f. (16. Jh. PS. V. 126, 2) 1. Friihaufstehen N. 2. TR. Frühmesse F. ET. a mâneca. mânecat (1688 BIBLIA Ex 14, 24) I. Adj. früh aufgestanden. II. S. n. Frühaufstehen N. Adverbiell: de, la mânecate vor Tagesanbruch. Să ne sculăm de mânecate şi s-o pornim la drum (VLAH. IC. 94). Nişte muieri... cari au fost la mânecate la. mormânt (EV. 1894 Lk 24, 22). ET. a mâneca. mânecă PI. mâneci (1641 IORGA S. D. IV, 217) 1. Ärmel M. Suciia mâneca şi băga mâna în căldare (DOS. VS. Sept. 24; 27a). Cu mânecile până la deagete (MĂRG.2189a). îl ţiu legat de mine? îl trag de mânecă? (COŞBUC 126) dränge ich mich ihm mH Mi-a tot rupt mânica alde cuscru Matei ca să-i dau locşorul ăla (JIP. OP. 147) bat mich flehentlich, drang in mich. Cum auziră ginerii împăratului, o băgară pe mânecă şi mărturisiră că aşa este (ISP. LEG.11,30) bekamen sie Angst. Părinţii fetei ...aude bucurie că le-a. picat un om aşa de bun şi o dau cu. mâniei largi (CREANGĂ, CL XI, 30) geben sie ihm von Herzen gem, bereitwilligst. Vgl. clin. 2. Flügelkolonne F. (ffz. manche). Un lung pătrat cu două mâniei de câte cinci sute muşchetari fiecare (BĂLC. 493). GR. mânică. Dim. mânecuţă PI. -cute. ET. lat. mcinîca. mânccuş PI. -cuşuri S. n. (1673 DOS.) Morgengrauen N. De mânecuş şi de sară (DOS. PS. V. 49, 38) im Morgengrauen und am Abend. ET. a mâneca. mânecuţă (bes.) PI. -cuţe S. f. (1857 POL.) 1. kleine Ärmel (PL). 2. Epimanichien, Ärmelstulpen (PI.) am Priestergewand. 3. Ärmelschoner (PL). 679 mâner ET. mânecă. SG. ALRSNIV, K. 1197. mâner PI. -ncre S. 11. (1588 HC I, 206) Griff M. Ostaşii lui ucid cu mânerul, când li se rupe spada (VLAH. RP. 33) mit dem Heft. Tremuram ca varga ... Când am întraî, mi-a fript degetele mânerul de la uşă (VLAH. NUV. 167) die Klinke. ET. zii mână. SG. ALR Il/I, K. 250; ALRM SN I, K. 40; SN IV, K. 949, 1051. mâneştergură PI. -şterguri S. f (16. Jh. CV) TR. MOLD. bisw. 1. Handtuch N. Şi spre lângedzi purta mâreştergura de sudorile greaţeei. capului (CV2 2b; Apg 19, 12). Ş-o măneştergură de in, Ca buzele să ne ştergem (TEOD. PP. 180). Mineşterguri, lăvicere (BELD. ETER. 15). 2. handtuchartiges Kopftuch der Bäuerin. în unele sate din Bucovina... (copilele) poartă, mâneslergure (MAR. NUNTA 5). GR. -năş-, -niş; S. n. meneşterg (AL. BP., Scrb-Sărac). ET. mână + a şterge. mânezi Adv. (1551/3 ES) TR. BAN. tags darauf. Spre mânedzi de mâne are giija sa (ES 13b; Mt 6, 34) der morgige Tag wird für sieh selber sorgen. Trăseseră de gazdă, pentru ca mânezi să plece mai departe (SLAVICI, CL XII, 449). ET . mâine + zi. mângâia Präs, mângâi V. tr. (16. Jh. PS. SCH. 57, 6) V. tr. 1. bezaubern. Nu aude glasul măngănieloriului, măngăiatumăngăie-sedepreamăndrui'(PS. SCH. 57, 6; CORESI PS.: -gâiel-). 2. LV. bisw. pc. bei jdm. durch freundliches Zureden etc. Wohlgefühl erzeugen: jdm. freundlich Zureden, schmeicheln. Ca cum de nişte mângâioase ar fi mângâiat(\tepaiie\)gevoQ} de cântare viersuri (CANT. DIV. 67b). 3. trösten. Pomeniiu giudeţele tale de veacu, Doamne, şi măngăiaiu-me (ksl. utesihüsp; PS. SCH. 118, 52). Şi să adunară toţi feciorii lui, şi fetele lui, şi viniră, să mângâie pre el (BIBLIA 1688 Gn 37, 35). 4. LM. streicheln. Cellalt (căpitan) mângâia un câne de vânat, ce şedea încolăcit la picioarele sale (FIL. CIOC. 298). Cu mânile-i de ceară ea tâmpla şi-o mângâie (EMIN. O. I, 95). GR. Präs, auch mângâi. ET. lat. *manganeo, -ăre< gr. paYya venea. SG. ALR I/II, K. 235, 236, 237; M, K. 152; ALRM I/II,K. 316; ALR SN I, K. 266. mângâiat Adj. (16. Jh. PS. SCH. 57, 6) 1. LV. verzaubert. 2. getröstet. - Auch substantiv. ET. et mângâia. mângâieios Adj. (um 1812 ŞINCAI HR. III, 109) veralt.: wohltuend, tröstlich. Decât să fie înşelaţi şi amăgiţi cu vreo măgulire mângâieioasă (CANT. SCRIS. 282) durch eine sanfte Schmeichelei. ET. a mângâia. mângâiere PI. -ieri S. f. (16. Jh. PS. SCH.) 1. Trost M. După înmulţirea durerilor mele întru înrema mea, măngăiarea la veseli sufletul mieii (PS. SCH. 93, 19): 2. freundliches Zureden. Cu ochii blânzi şi cu glas cu mângâiere şi cu omilenie să vorbeşti cătră dânsul (PRAV. GOV. 40b; Anweisung an den Beichtvater). 3. Liebkosung F. 4. mângâierea apelor Augentrost M. (Euphrasia stricta). 5. mângcîierea-nevestei Volkstanz. ET. a mângâia. mângâietâte S. f. (1680 DOS. PS. SLAV.-R. 144, 7) LV. Erbarmen N. ET. a mângâia. mângâietor Adj. (16. Jh. Ps. SCH. 57, 6) 1. tröstend. 2. bezaubernd. - Auch substantiv. ET. a mângâia. mângâietură PI. -türi S. f. (16. Jh. PS. H. 68, 17) 1 .Versöhnung F. în toate dzile să omori câte un giunc jertveei pentru păcate pre mângâietură (VULG.: ad expiandum; PO2 279; Ex 29, 36). 2. Trost M. Acel om ... aştepta mângâietură Izraililor (CORESI TE4 16a; Lk 2, 25). Vai de voi, bogaţilor, că se va curma mângâietură voastră (CORESI TE4 126b; Lk 6, 24). ET. a mângâia. mângâios Adj. (16. Jh. PS. H. 77, 38) veralt.: wohltuend, schmeichelnd, tröstlich. Grădini cu flori ...de tot mirosul mângăios purtătoare (CANT. IST. 171) lieblichen Dufl. Era ...o căldură măngâioasă de soare (SAD. POV. 66) eine wohlige Sonnenwärme. Trebuie să vii... zise Saşci umilit şi mângâios (DEL. P. 113) zärtlich. Cela ce au mângâiat... pre cei întristaţi cu cuvinte mângâioase (MĂRG.2 174b). ET. a mângâia. mânia Präs, mânii (16. Jh. PS. SCII. 102, 9) I. V. tr. zornig, böse machen, erzürnen, aufbringen. îndelung rabzi de aştepţi întoarcerea mea, iară eu de pururea temâniâiu (MS. 17. Jh., GCRI, 80; zu Gott). II. a se mânia {pe cn. über jdn.) in Zorn geraten, sich erzürnen, zornig, böse, aufgebracht werden, (jdm.) zürnen. Rogu-mă, Doamne, grăiască sluga ta înaintea ta si să nu te mânii pre sluga ta (BIBLIA 1688 Gn 44 18). GR. înm- (FR.-C. MOŢII 94). 680 mântui ET. mânie. SG. ALRSN V,K. 1406, 1407. mâniâc (t) S. m. (1683 DOS.) Gaukler M. Acesta era... măscăricii1 pelivan de îngâna pre alţii cum jac mâniecii la prăvirişli (DOS. VS. Apr. 14; 84a). ETngr. μανιακός „rasend”, mit Anlehnung an mânie. mâniat (1563 CORESI PRAXIU 184) I. Adj. erzürnt. II. S. n. Zorn M. ET. a mânia. mânicâ etc. siehe mâneca etc. mânie PI. -nii S. f. (16. Jh. PS. SCH.) Zorn M. Doamne, nu cu urgiia ta oblici mere, nice cu măniia ta pedepsi mere (PS. SCLI. 6, 1). Pre aceste ţinuturi au fost mânia lui D-zeu. Atunci să vezi cazna spre bieţii oameni ... muncindu-i în tot felul (NEC. COSTIN, LET.2 Ii, 11) diese Gegenden hatten Entsetzliches zu erleiden. Acuşi se face ziuă, şi afară ian -auzi ce mânie a lui D-zeu! (SAD. POV. 1:01) welch entsetzlicher Sturm. N-ai auzit ce mânia lui D-zeu a fost azi dimineaţă prin sat? ... pe toţi câţi i sfeiu năzărit boierului că-i datoresc bani... i-a scos la lucru (XEN. BR. 147). Un mistreţ mânia pământului (SEV. POV. 215) ein schreckliches Wildschwein. Era slut mânia pământului (GANE, CL XVII, 121) er war schrecklich häßlich. ET. gr. μανία. SG. ALR SN IV, K. 969; V, K. 1251. mâniede (t) S. f. (16. Jh. CV2 79; 1 Petr 4, 3) GaukcleiF., Gaukelspiel N. (Aceafemeie) batjocurează pre ai noştri mari D-zei, numind facerile lor basme şi mâniecii (DOS. VS. Noc. 25; 164b). Aceia nu este . cruce, ce-i o mâniecie (VARL. CAZ.2 I, 62b; näml. das nicht regelrechte Kreuzschlagcn). ET. măniac. mâniere S. f. (1581 CORESI OMIL. 32) Wut F., Zorn M. ET. a mânia. mânietor PI. -tori S. m. (16. Jh. PS. SCH. 65, 6) LV. Aufrührer M. ET . a mânia. mânios Adj. (16, Jh. PS. SCH. 77, 8) (pe cn.) zornig, böse (auf jdn.), aufgebracht, erzürnt (über jdn.). Hai la maica de mă cere, Că m-oi face mânioasă, Dar veni-voi bucuroasă! (I.-B. 408). Dunărea începe să vâjie mânioasă (VLAH. RP. 1) wütend. Dunăre de mânios, mânios dunăre sehr erzürnt. ET. mânie. SG. ALR SN IV, K. 969; V, K. 1406. mânânţcl etc. siehe mărunt etc. mânjeâlă PI. -jeli S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Schmiere F., Anstrich M. Casa săracului în afară-i cu mânjală, Dinlăuntru-i cu ticneală! (I.-B. 275) mit Lehm bestrichen. — Spez. aus Kleie bereiteter Brei zum Einschmieren des Zettels am Webstuhl: Schlichte F., vgl. pămănzalcă. ET. a mânji. mânji Präs, -jesc V. tr. (1651 BRV I, 182) (be-, ein-, auf-)schmiercn, -streichen. Departe de cărbune, că de este stins, le mânjeşte, de este aprins, le arde (GOL., Z. I, 135). Sabia mea nu se va mânji în sângele tău (C. NGR. 114) wird sich nicht mit deinem Blut besudeln. Au prins să mânjască în ţigan cu dânsul (cu vă tr arul) de-i mergea sânge pe spinare (SBIERA POV. 293) auf den Zigeuner loszuhaucn. ET. scheint mit asl. mazati zusammenzuhängen; wahrsch. verwandt mit mâzgă, a mâzgăli, a zmăngăli. SG. ALRM Il/I, K. 280; ALR II/I, MN 3787,117; SN II, K, 458; IV, K. 1219; V, K. 1369, 1455. mânjit Adj. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) schmutzig, fleckig, besudelt; fig.: unlauter, unsauber, unredlich. Scândurele subţiri, mânjite cu văpsea (DATC. HORT. 11) dünne Brettchen, mit Farbe bestrichen. ET. a mânji. mânjitură PI. -türi S. f. (1825 B.) Schmiere F., Anstrich M. Bisericile acestea, peste care veacurile au trecut, lăsând fiecare pătura-i de întuneric, mânjitură lui neagră şi sinistră (IORGA AM. 131). ET. a mânji. mântâ siehe manta. mântui Präs, -tuicsc u. mântui (16. Jh. PS. SCH. 58, 3) 1. V. tr. 1. (cr)rcttcn, befreien, erlösen. Izbăveaşte-mă de cei ce făcu fară-lege, şi de bărbaţii sângelui măntuieşle-me (PS. SCH. 58, 3). Eu cu dor, mândra cu dor, Trebui-ne-ar un doftor ... De dor să ne mântuiască (I.-B. 107). Fie-ţi milă de o nenorocită! Scapă-mă, doamna· mea., mântuiesle-mă! (C. NGR. 47). 2. MOLD. bisw.: zugrunde richten. După ce au mântuit tătarii ţara (EN. COGĂLN., LET.2 III, 235). Când se întorcea baba de la. biserică, apoi era vai de capul fetei: o mân tuia în bătaie nu alta! (SBIERA POV. 212) sie prügelte es halbtot. 3. MOLD. (be)end(ig)en, zu Ende bringen. Dar ce dracu nu mai măntuie de înhămat caii? (XEN. BR. 10) wird er mit dem Anspannen nicht fertig? Am mântuit scrisoarea ich bin mit dem Brief fertig. Ai mântuit? bist du zu Ende (mit der Erzählung etc.)? II. a se mântui 1. de c. sich von etw. befreien, es los 681 mântuială werden. (Aaron Vodă) văzu că de datornici nu se va putea mântui (NEC. COSTJN, LEI.21, App. 102). Zi-i prost şi te mântuie er ist nun einmal dumm. 2. veralt.: (de, de către cn.) sich (bei jdm.) rechtfertigen, entschuldigen. Leşiise mântuiau de către Vasile Vodă şi ziceau că nu sunt Ieşi, ce sunt moldoveni acei ce pradă (NECULCE, LET.2II, 185). Craiul s-au mântuit că are legătură cu Turcul (ara lor mai mult de o sută de ani neclintită (URECHE, LET.21,225). Ei în zadar să mântuici că le-ar fi frică de acel duh de uriaş (BARAC HAL. 1,23). ' 3. Heil erringen. Ucenicii lu i auzind s-au îngrozii foarte zicând: dar cine poate să se mântuiască? (EV. 1894 Mt 19, 25). 4. zu Ende gehen. Flecuşteţe de-aceste nu se potrivesc cu rânduiala bisericii, s-a mântuit vorba (CREANGĂ, CL XV, 453; cin Seminarist von den Regeln der Grammatik) keine Rede mehr. ET. magy. ment, wahrsch. durch das Slav. vermittelt, vgl. serb. mentovati. SG. ALR SN I, K. 32. mântuială PI. -ţuicii S. f. (um 1680 TAMÂS) 1. (t) Erlösung F. 2. MOLD, de mântuială oberflächlich. Fiecare actor se mărgineşte săspuie rolul de mântuială (LIT.). Şcoala era numai de mântuială: boi să iasă (CREANGĂ, CL XV, 448), BIT. a mântui. mântuinţă PI. -tuinţe S. f. (16. Jh. PS. H. 52, 7) 1. veralt.: Rettung, Errettung, Erlösung F., Heil N. Bieţii corăbieri... unii la adânc(ul mării), alţii la margine mântuinţă arăta (CANT. IST. 132; Schilderung eines Sturmes). Starea noastră tristă cere mântuinţă Ori prin moartea noastră sau prin biruinţă (BOLINT.1 I, 215; ein Feldherr spricht). 2. Entschuldigung F. Ele... arătăndu-mi mii de mân tuinţe, să căia căci nu m-au ascultat (BARAC HAL. IV, 156). ET. a mântui. mântuire PI. -tuiri S. f. (16. Jh. CV) Rettung, Errettung F., Heil N. Rogu voi să luaţi hrană; easte amu cătră a voastră mântuire (CV2 46b; Apg 27, 34). în anul mântuirii 2000 im Jahre des Heils 2000. ET. a mântui. mântuit Adj. (1688 BIBLIA Ri 12, 5) erlöst, befreit. - Auch substantiv. BIT. a mântui. mântuitor Adj. (1559 CORESI IC 2a, TRS XVI, 101) befreiend, erlösend. E dentru svâinta şi mântuitoarea botegiunii (PRL 216a) - Auch substantiv.: Erlöser M. In Evanghelie Mântuitorul ne arată legea morală, absolută, nemărginită (BĂLC. 2). ET. a mântui. mântuitură PI. -furi S. f. (1561 CORESI) LV. Erlösung, Errettung F., Heil N. Că văzură ochii miei mântuitură ta (CORESI TE4 116a; Lk 2, 30). ET. a mântui. mântuş PI. -tuşi S. m. (1885 FI. I, 22) MOLD. Aalraupe, Quappe F. (Lota vulg.). Lapţii de mântuşi câteodată fac bine bolnavilor (de pohoiele la ochi){ŞVZ. I, 118). ET. vgl. russ. mantus, poln. mientus. mânui Präs, -nuiesc V. tr. (1853 ASACIII SL II, 93) c. etw. handhaben, führen, mit ctw. hantieren, umgehen. Obrajii rumeni... ai tinerelei Chiae, Care mânuieşte lyra cu atâta măiestrie (OLE. HOR. 324). Ei ştiu a mănui arma şi sunt în genere vestiţi chitaci (SUŢU NOT. 109). Murdăria ce se prinde pe mână... când mânuim cărţi sau ziare de pe cari se ia negreala (GAZ. SÄT. XIV, 370). ET. mână, nach frz. man ier, it. maneggiare. mânuire PI. -iri S. f. (1857 POL.) Handhabung F. Din mânuirea cu uşurinţă a limbei; româneşti... urmează că tălmăcitorul era român {CL VII, 327). ET. a mânui. mânunţcl siehe mărunt. mânuşă siehe mănuşă. mânuşiţă siehe mână. mânuţă siehe mână. mânzPl. mânji S. m. (1443 BGL) 1. Junges vom Pferd, Esel, Maultier: Füllen, (bei den Züchtern:) Fohlen N. (überh. od. männliches); S. f. mânză weibliches Füllen; Pferd im ersten Lebensjahr, im Unterschied zu strqjnic od. nociten (im zweiten) u. tretin (im dritten Lebensjahr). Acesta va lega mândzi-şorulsău la buciumul vieei (PO2174; Gn 49, 11). Veţi afla o asină legată şi mânzul cu ea (BIBLIA 1688 Mt 21,2). Fam.: a se ţine de cn. ca mânzul de iapă, a se ţine mânz de cn. jdm. nicht von der Seite weichen: (Mamaia) a zis că-i sătulă de noi în casă şi că nu ne mai ia mân zi (NĂD. NUV. II, 33) und uns nicht mehr mitnimmt. A bate, a umbla calea mânzului zwecklos hin- und her-, umil erlaufen: Degeaba gebuţa bate numai calea mânzului pe la unul, pe la altul, că... nimenea nu vroia să-i împrumute boii (SEV. POV. 103). 2. buba mânzului (Füllen-) Druse F., Krankheit im Rachen der Pferde. 3. beim Weben: überzählige Kettenfäden am Rand, näml. solche, die im Kamm keinen Platz haben, daher außerhalb bleiben, also nebenher laufen, wie das Füllen neben der cingespannten Stute. GR. MOLD. BAN. mändz, arorn. mândzu (PAPAHAGI). 682 mârsăcăciune -Dim. mânzişor, mânzuleţ, fam.: mânzâc; f. mânzulică (MAR. INS. 211). ET. dunkles Lehnwort, das im gesamten romah. Süden (it. manzo, span, manso etc.) u. im Alb. (mez, maz-) heimisch ist. Die Grundbedeutung scheint „entwöhntes od. kastriertes junges Säugetier” gewesen zu sein, auch im Rum., wie mänzare, mänzat zeigen. Die ältere Herleitung von lat. mmsues „zahm” ist trotz lautlicher Schwierigkeiten nicht so ohne weiteres abzuweisen. Jedenfalls ist die Zurückführung auf lat. mandere , Jcauen” lautlich nicht minder bedenklich, da *mandius it. magno, span, mano ergeben hätte, vgl. vergogna, vergüena < verecundia. H Umfangreiche Information bciRUSSU EL. 181. SG. ALR II/I, MN 2333,44; ALR SN I, K. 77; II, K. 299; ALRM SN I, K. 56. mânzâre PI. -zări S. f. (1803 AA ist. 11/31, 282) Schaf, das gemolken wird: Milchschaf N. (im Unterschied zu oaie stearpă u. babană). Leasa pe care să usucăcaşii săfie... potidvităcu mulţimea, mânzărilor (DRĂGH. IC. 26). ’ 7 GR. MOLD. mândz-, BAN. muldz- (WEIG. JB. III, 321). ET. vgl. alb. mezore (, junge Kuh”, offenbar verw. mit mânz, mânzat; muldz- ist an a mulge angelehnt // vgl. IVĂNESCU ILR 262. mânzat PI. -zaţi S. m. (1434 DLRV) 1. junges Rind im zweiten Lebensjahr (vgl .june). Boala armurariului... loveşte pe mânzaţi (LUP. M. B. 92). 2. fam.: unverheirateter Mann. ANTHROPONz* lui Petre Mândzatul (1489 BGL). TOPON. Mânzaţi (1434 BGL). ET. vgl. alb. mezat, muzat; geht viell. auf lat mansuăus „zahm” zurück, vgl. mânz u. mânzare. SG. ALR SN II, K. 298. mânzărâr (1852 AL.) I. S. m. HirtM., der die Milchschafe (mânzări) hütet und melkt. Pleacă Costea la Galaţi Să ia sare La mioare ...Şi glugi mari La mânzărari (AL. BP., Doica). II. S. n., PI. -re MARAM. WESTTR. Abteilung F. für die Milchschafe im Schafstall. ET. mânzare. SG. ALR SN II, K. 413. mânzeşte Adv. (1894 D.) râde mânzeşte gezwungen lachen, lächeln. Domnu Dincă... îşi face tot vânt şi râde mânzeşte (BASS. V. 139). ET. mânz. mânzi V. tr. (1645 HERODOT 79) (Pferde) decken, beschälen. ET. mânz. mânzişor etc. siehe mânz. mâr(a) siehe gâr(a)-mâr(a) mârâiPrâs. mârâi (1805 CRTŞAN 183) 1. V. tr. von Hunden etc.: anknurren. (Iliescu) se uita la Bereu cu răbdarea cu care un dulău băfrân îngăduie unui cotei să-l mârâie (ZAMF. LN. 71). ILV.intr. 1. von Hunden etc.: knurren. „Marş de-a colo, javră!”... Cânii tăcură şi se traseră mârâind în umbră (SAD. POV. 125). (Motanul), ori de câte ori îl netezeam, mârâia şi miona încetişor. (ŞEZ. I, 147). 2. von Menschen: knurren, brummen. Serghe ... bate din picior şi mârâie printre dinţi: „N-ai omorât, frate Caimac!” (CL XV, 114). Ţiganului nu i-au plăcut aceasta... şi numai mârâind s-au scoborăt jos (SBIERA POV. 72). Irina... legăna pe braţele ei slăbite copilaşul care mârâia de jöame (L. NGR., CL X, 412) wimmerte vor Plunger. GR. morăi (RETEG. POV. V, 6; HMST.), mărnâi (CREANGĂ, CL XV, 13); vgl. a mormăi. ET. mâr. SG. ALR II/I, K. 151; ALRM I/Il, IC. 312. mârâiâlă PI. -râiéli S. f. (1870 COST.) Knurren, Brummen N. Baba, cam cu mârâiâlă, cam de voie, cam de nevoie, primi darul fetei (ISP. LEG.2 396). ET. a mârâi. mârâitură PI. -türi S. f. (1857 POL.) Knurren, Brummen N. Plecarăm înainte fără să ascultăm morăitura văduvei (POP. NUV. 157). GR. mor-. ET. a mârâi. mârc! Interj. (1835 GOR. HAL. I, 145) a nu zice mârc keine Laut von sich geben, nicht Muck(s) sagen. (Zmeii) se temeau parcă să zică şi mârc, ca să nu-l trezească pe Ghibirdic (BOGD. POV. 87). ET. mâr + mâlc. mârc6ţ S. (1825 B.) TR. gefleckter Ahornstab (Arum maculatum). ET. unbek. mârli Präs, -lèse (1683 DOS. PAR. 19b) I. V. tr. von Böcken: bespringen. Berbecul mârleşle oaia der Bock bespringt das Schaf. II. a se mârli von Schafen u. Ziegen: sich paaren. ET. unbek. // CIORANESCU 5333; bulg. mürlja. mârnâi siehe mârâi. mârsăcăciune PI. -ciüni S. f. (1679 DOS. LIT. 14a) LV. Begierde F. Unii ...fug de curvii şi de mărsăcăciuni (DOS. VS. Mai 8; 113b). GR. mârsăieciune (DOS. LIT.). ET. vgl. märsei. 683 mârsăiâlă mârsăiâlă PI. -ieli S. f. (1683 DOS.) LV. Wollust F. Mearsede... (î)nvăţă tinerii... să urască toată mărsăiala trupească (DOS. VS. Oct. 6; 48a). ET. vgl. mârsei. mârsăietură PI. -türi S. f. (1683 DOS.) LV. Begierde F. Mă întin în păcatele mele si cinstesc mârsăieturile trupului (DOS. VS. Noe. 17; 133b). ET. a mârsei. mârsei PI. -seie S. n. (1683 DOS.) LV. Begierde* Leidenschaft F. Acesta din tânără vârstă urâia dezmierdările şi mârseaile (DOS. VS. Dech. 4; 198a). Alţii săporniia spre mârseiulpăcatelor (DOS. VS. Oct. 8; 52a). ET. viell. zu ksl. mrusiti sp „sich besudeln”. mârsios Adj. (1888 FR.-C. MOŢII 102) TR. gierig. ET. vgl. mârsei. mârşav Adj. (1502 DLRV) 1. veralt. u. TR.: mager, abgezehrt. Cela ce este foarte gras şi cela ce este foarte slab şi mârşav (INDR. 241). Când întră nes tine în temniţă şi veade pre unii mârşavi, pre alţii galbeni (MĂRG.2 39b). 2. schmutzig, niedrig, niederträchtig. Holteia, purgatoriul acest mârşav unde îşi riscă cineva punga, cinstea şi viaţa (C. NGR. 67). Nu mai sunteţi nobili, sunteţi robi mârşavi (BOLINT.21, 105; zu den Bojaren). ANTHROPON. Mârşavul (1502 DLRV). ET. asl. mrüsavü. SG. ALRMI/I, K. 96; ALRI/I, K. 62; SN I, K. 44. mârşăvie PI. -vii S. f. (um 1830 CONACHI 303) Niedertracht F. ET. mârşav. mârtân PI. -tâni S. m. (1814 ŢICH. 127) OLT. BAN. Kater M. Căţelul să făcu câne, pisicul să făcu mârtan (RETEG. POV. V, 5). ET. siehe motan. SG. ALR SN III, IC. 658. mârţină PI. -ţine S. f. (1825 B.) Schindmähre F. Românul... dusese ceva bucate la moară pe spatele unei mărtine (RETEG. POV. IV, 32). GR. mărţină, mărţână. ET. asl. mrücina „Aas”. mârţoâgă PI. -ţoâgc S. f. (um 1832 CORNELLI 392a) fam.: Schindmähre F. Făt-Frumos... călare pe o mâr-ţoagă şchioapă, plecă înainte (ISP. LEG.1 I, 25). O mârţoâgă de cal numai pielea şi oasele (SEV. POV. 227). GR. -ţog S. m. (PANN PV' III, 21), zmârţâg (CREANGĂ, CL XI, 177). ET. zu slav. mrütvü „tot”, vgl. mârţină. SG. ALR SN I, K. 282. mârzâc PI. -zaci S. m. (um 1640 URECITE, LET.11,151) LV. u. PP. tatarischer Edelmann. Hanul ...fugind... cu o seamă de mârzaci şi ispravnici mai de frunte ai săi (NEC. COSTIN, LET.21, 151). GR. PI. bisw.: -zâli, ferner PI. m. Art. mârzii (CANT., Ş. INFL.). S. f. -zăcîţă, PI. -ţe (AL. PP. 78). ET. vgl. türk, mirza. mârzăcie S. f. (1675 MIR. COSTIN) LV. Stand M. des tatarischen Edelmanns. Canlemir, cu care (Barnovschi) legase prieteşug încă den mârzăcia lui (MIR. COSTIN, LET.21, 289) aus der Zeit, als er tatarischer Edelmann war. ET. märzac. mâşcoi S. m. (16. Jh. PS. H. 31, 9) LV. Maulesel M., -tier N. Şi fură lui oi şi viţei şi măgari ... şi slujnice, şi mâşcoi (f|jaiovoi) şi cămile (BIBLIA 1688 Gn 12, 16). Şi luând ea au puspreste muşcoaia ei (BIBLIA 1688 Jdt 15, 14). GR. mâşc (MS. 1710, GCR I, 365), mişcoi, muşcoi, S. f. mâşcoaie (DOS. PS. V. 31,26), mâşcă(PO2125; Gn 36,24). ’ , r ET. vgl. ksl. mjsku, russ. mesk, alb. mitshk etc. mâşâf siehe mişuna. mâţ PI. mâţi S. m. (1620 DOR) 1. Katzenjunges: Kätzchen N. 2. mâţ, mâţân, -ţoi, -toc (B.) (kosend) Kater M., (männliches) Kätzchen. Mâţul vechiului ...a venit la mâţa noastră... Cu ea să se veselească (MAR. SAT. 117). Un mâţan, cu cercei roşii, cu ochii ca două scântei (DEL. S. 40). (Cotoşmanul) ... era un mâţoi cum nu mai este altul în zioa de azi (ISP. LEG.2 286). ANTHROPON. Mâţul (1634 BGL). GR. Dim. mâţişor, ferner mâţitc, -ţuţ (B.), Augm. -ţân, -toi. ET. Maslc. zu mâţă. SG. ALR SN III, IC. 628, 670, 671, 844. mâţân siche mâţ 2. mâţă PI. mâţe S. f. (uni 1600 HC I, 291) 1. MOLD. TR. Katze F. I se dă (bolnavului) un pat anumit şi o odaie unde să nu-l supere nici mâţa (ŞEZ. IV, 184) wo er völlig ungestört sein kann. Om verde, colea, care rupe mâţa-n două (AL. OP. 1,907; v. einem starken Mann). Redensarten u. Sprw. (vgl. blând, clopot 1, pisică): A călca în urme de mâţă stearpă er ist verliebt. A păţit cinstea mâţei la oala cu smântână es ist ihm schlimm ergangen. A prindepc. cu mâţa-n sac]dm. auf die Schliche kommen. Umblă cu mâţa-n sac er hat böse Absichten, führt Böses im Schilde. Nu umbla cu mâţa-n sac, că i se văd unghiile ich kenne deine Schliche. Vodă a prins pe boieri îmblând cu mâţa-n sac şi i-a pus la pedeapsă (AL., CL III, 60). A se uita 684 mâzguş ca mâţa-n calendar absolut nichts verstehen. A trage mâţa de coadă arm sein. 2. scara mâţei Katzenleiter, -treppe F., Kinderspiel, bei dem durch Verschlingen eines Bindfadens, Überein-andcrfalten zweier Papierstreifen ein leiter-, treppenartiges Gebilde entsteht. 3. TR. mâţa oarbă (baba oarba): Blindelcuh F. (Kinderspiel). 4. mâţa, gândul mâţei Volkstanz M. (SEV. NUNTA 381 flg.). 5. in Pflanzennamen: iarba mâţei (BR.), mintă mâţei (PANŢU) Katzenminze F. (Ncpeta cataria); talpa mâţei Katzenpfötchen N. (Antennaria dioica; BORZA). 6. mâţa popei Kellerassel F. (Porcellio scaber; B.). 7. mâţe (-le mari, mici) den Vorschub des Holzes bewirkendes Zahnrad an der Sägcmühle: (großes, kleines) Stoß-, Schieberad N. (D. T.). GR. Dim. mâţişoâră, PL -re, mâtiică, -ţâţă, PI. -ce, -ţe (B.). - Augm. mâţoâcă, PI. -ce (B.). 8. LV. Anker M. (HC I, 291). ET. onomatopoet., wie alb. mace, dt. Miez ctc.; vgL_ auch motan. · - * ^ . mâţişor PI. -sori S. m. (1683 DOS. LIT.? 72b) 1. Kätzchen N. . 2. (Weiden-) Kätzchen N. în Dumineca Floriilor ... aduc mâţişori din biserică... (MAR. SĂRB. II, 261) besprungen werden. Mâţişoarele cari se sfinţesc în ziua de Florii (MAR. SĂRB. II, 262). - S. f. mâţişoâră. ET. mâţ. SG. ALRM II/I, IC. 261; ALR SN III, K. 627, 628. mâţoi siehe mâţ 2. mâlos Adj. (1868 BARC.) 1. Katzen-, De o fi deochiată De ochi rnâloşi, De ochi negri, De ochi verzi (PP. MAR. NAŞT. 55; Besprechung). 2. falsch wie die Katze. Grecii e mănos (JIP. OP. 134). Diplomaţia lumii... vicleană şi mâţoasă (JIP. R. 72). ET. mâţă. mâzdâr (t) PI. -dâri S. m. (1643 VARL. CAZ.21,381a) Bestochener M. ET. mâzdă. mâzdă PI. mâzde S. f (16. Jh. PS. SCH. 14, 5) LV. Bestechung F. Să judeci dirept... şi nu lua mâzdă (DOS. VS. Mai 19; 138a). Turcii toate schimbările (de domni) fac pentru mâzdă (URECHE, LET.2 1, 225). ET. asl. mizda. SG. ALR SN IV, K. 1005. mâzdelnic S. m. (um 1710 NEC. COSTIN) Bestecher M. (împăratul Comod) fu omorât de slujitori, cu îndrumarea lui Iulian Mâzdelnicul (NEC. COSTIN, LET.21, 75) von Didius Julianus. ET. vgl. asl. mTzdiniku „bestechlich”. mâzdi Präs, -dese V. tr. (1683 DOS.) LV. bestechen. Măizdit Filat de jidovi, au scris asupra lui Loghin pâră cătră chesariul (DOS. VS. Oct. 16; 68a). Mâzdindpre alţi domni sfetnici feciorul lui Priam să nu dea pre Elena (NEC. COSTIN, LET.21, 57). ET. mâzdă. mâzditorPl. -tôri S. m. (1683 DOS. VS. Martie 2; 30b) LV. Bestecher M. ET. a mâzdi. mâzgă S. f. (1551/3 ES 97a; Mt 24, 32) 1. SaftM. in Pflanzen etc.; klebrige, schlüpfrige Feuchtigkeit. Păs ţările de mazăre... mai înaintite în creştere trag la sine toată mâzga (ION. CAL. 117). Cădeau moldoveni, cădeau Ieşi şi se zvârcoleau în mâzga roşie (SAD. POV. 10; vom Blut). în pădure a ploat grozav! şi s-a făcut o mâzgă ş-un gheţuş de nu te mai poţi ţinea pe picioare (CREANGĂ, CL IX, 456) ein Matsch. 2. unmittelbar unter der äußeren, festen Rinde liegende grüne, saftige Rinde der Bäume. Părţile arborelui se chiamăi:... coaje, mîzgă, albeţ, inimă(H. 736; OLT.). ET. vgl. nslov. mézga, şerb. mezga, russ. mezga, mzga etc. SG. ALR SN I, K. 221; III, K. 629. mâzgăleâlă PI. -leii S. f. (1805 CRIŞAN 184) Geschmier N. ET. a mâzgăli. mâzgăli Präs, -lèse V. tr. (1805 CRIŞAN 184) beschmieren, -sudeln, -schmutzen. Pentru ce pricină v-aţi măzgălit ohrazele cu cenuşe şi cu cărbuni negri... ? (BARAC HAL. IV, 120).’ ET. vgl. poln. mazgac; verwandt sind a mănzăli id. (WB.), a zmângăli u. a mânji. SG. ALRM II/I, K. 279; ALR II/I, MN 3786,116; SN IV, K. 1219; V, K. 1369. mâzgălit Adj. (1805 CRIŞAN 184) beschmiert. Un umbrar de scânduri, mâzgălit de iscălitură (VLAH. RP. 213). ET. a mâzgăli. mâzgălitură PI. -türi S. f. (1805 CRIŞAN 184) Schmiererei, Sudelei F. Icoana sfântă a figurei (omului) ... s-a stricat: e numai o mâzgălitură (GAZ. SAT. XIV, 473). ET. a mâzgăli. mâzgos Adj. (1698 CANT.) saftig; schlüpfrig. Pre lunecoase şi mâzgoase (eùô/Uaûov) cale călătoreşti (CANT. DIV. 67a). ET. mâzgă. SG. ALR SN V, K. 1508. mâzguş S. n. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. Schlamm, Matsch M. ET. mâzgă. 685 meâscr meâser siehe meser. mecanic (1777 DMC, DLR) I. Adj. mechanisch. GR. (t) mecanicésc, mehanicésc, mihanicésc. II. S. m. Mechaniker M. ET. gr./lat. mechanicus durch multipl. Vermittlung. mecanică S. f. (um 1780 UT) Mechanik F. GR. (t) mih-, meh-. ET. gr./lat. mechanica durch multipl. Vermittlung. mecanism PL -nismc S. n. (1818 LEON ASACHI P. 122) Mechanismus M. GR. (t) meh-, mih-. ET. frz. mécanisme, dt. Mechanismus, auch mittelbar. mecenat PI. -nâţi S. m. (1703 GCD) Mäzen M. (1800 BUDAI-DELEANU I, 6 Glosse). GR. meţenat. ET. it. mecenate. mecét PI. -céturi S. n. (1614 DIRB XVII/2, 269) veralt.: (kleine) Moschee F. Turcii... mitropolia au ßcut-o mecet de se închina.paşii înlr-însa (NECULCE, LET.2 II, 397) die Türken verwandelten die Metropolitenkirche in eine Moschee, in welcher die Paschas beteten. GR. migit (DOS. VS. Mai 26; 133a). ET. türk, mesçit „kleine Moschee ohne Minarett”; zur Form vgl. magy. meeset, ngr. pevTÇéi etc. med siehe mied. medalie PI. -dalii S. f. (1826 GOLESCU CĂL. 120) Medaille F. GR. (t) S. n. medal, PI. medaluri. ET. it. medaglia, auch mittelbar. medan etc. siehe maidan. medeleân Adj. (1490 DRH A) MOLD. ugs. von Tieren: riesig, großmächtig. Am un bou medeleân, pe unde paşte, se cunoaşte (SBIERA POV. 322; Rätsel vom Fluß). C-un om în casă intră un câne medeleân (DONICI 123). TOPON. Medeleni (1490 DRHA III, 80). ET. ukr. medeljan „Bulldogge” u. rum. melean. medelnicér PI. -céri S. m. (um 1493 DRHA III, 125) ehern.: Truchseß, Tafelmeister M., Bojar, der dem Fürsten vor der Mahlzeit das Wasser zum Waschen, während derselben die Speisen reichte. Vgl. stolnic. Zuletzt bloßer Titel. Medelnicerii... aduseră pe masă ... un morman de pilaf alb şi fumegos (ODOB. MV. 1894,22). - S. f. medelnicereâsă, medelniceroâie Frau des Tafelmeisters. ET. zu medelniţă. medélnka PI. -délnite S. f. (1581/2 PO2 285; Ex 31, 9) LV. (Wasch-)Becken N., Schüssel F. Şi turnă apă în medelniţă, spală picioarele tuturor (DOS. VS. Martie 27; 56a). ET. ksi. mcdénica. mediator PI. -tôri S. m. (1701 FN 103) Vermittler M. GR. S. f. mediatoâre. ET. n. lat. mediator. médic PI. medici S. m. (1808 ŢICH. ALM. 5) Arzt M. GR. (t) medicus. ET. n. lat. medicus. medicină S. f (uni 1710 NEC. COSTIN, LET.1 Π, 71) Heilkunde, Medizin. ET. n. lat. medicina, it. medicina. rnedior Adj. (1852 AL.) von mittlerer Größe. De era el rnedior, Ii da postav gălbior (AL. PP. 176). r* ET. offenb. von AL. aus lat. médius od. mm. mediu gebildet. medita Präs, -tez (1829 C. NGR. OP. I, 25) 1. V. tr. 1. prüfen, studieren. 2. planen. II. V. intr. nachdenken, meditieren. ET. it. meditare, frz. méditer. meditaţie PL -tâţii S. f. (1825 VÂRNAV L. 137b) 1. Meditation F. 2. Nachhilfestunde F. GR. veralt.: -tiiine. ET. n. lat. meditatio. mediterân Adj. (1705 CANT.) Mittelmeer-. Din părţile osùvavelor mediterane (CANT. IST. 275). ET. n. lat. mediterraneus. médiu (1818 BUDAI-DEL.) I. Adj. mittel. II. S. n. Medium N. ET. n. lat. médius, medium. megalopsihie (+) S. f. (1705 CANT. IST. 10) 1. Mut M., Tapferkeit F. 2. Hochmut M. ET. ngr. μεγαλοψυχία. meghistân PI. -tâni S. m. (um 1710 ANTIM) LV. Groß Würdenträger, Magnat M. împăraţii, domnii şi meghistanii (ANTIM. DID. 140). GR. maghes- (GHEORGACHI, LET.2 III, 304). ET. ngr. μεγιστάν. 686 mehtupciu megieş (1438 DERS) I. Adj. MOLD, benachbart. Letopiseţele cele streine ... numai... schimbările ... scriu a ţărâlor megiiaşe (MIR. COSTIN, LET.1 I, 214). - Auch substantiv.: Şi-ntorcând la svânta mănăstire deade mare bucurie fraţălor şipriialinilor şi rudelor şi tuturor megiiaşilor (DOS. VS. Oct. 10; 59b). După ce s-au vestit prin sat de naştere, încep a veni ... megieşele şi prietenele lehuzei (CL IX, 2) nachdem im Dorf die Geburt kundgegeben wurde, beginnen die Nachbarinnen und Freundinnen der Wöchnerin zu kommen, II. S. m. MUNT. LV. bäuerlicher Grundbesitzer. De sä va prileji nestine säße lăcuitoriu înlr-un sal... şi într-acel sat vor fi toţi megiaş (INDR. 302). GR. -giaş. ET. şerb. nslov. medjas, von medja „Grenze”, magy. megyes. megieşesc Adj. (DOC. um 1650, BGL 75) veralt.: von Grundstücken: Bauern-. Fiind aceastăßntänä ...pemoşie megieşască(INSCHRIFT TÂRGOVIŞTE 1744, IORGAINSCR. I, 123). ’. ET. megieş. F megieşi Präs, mă -şese V. refl. (MS. um 1650) veralt.: MOLD. cu cn. jdm. benachbart sein, an ihn (an)grenzen. A părţilor sfreine, care să megieşesc cu aceste ţări (MS. um 1650, GCR1,189). - Auch V. intr.: De când megieşesc ei (tătarii) cu moldovenii şi până acum (AMIRAS, LET.2 III, 173). ET. megieş. megieşie PI. -şii S. f. (1674 BUL. COM. IST. II, 226) veralt.: Nachbarschaft F. O politie răscolindu-să, toată megieşiia să clăteşte (CANT. IST. 140). ET. megieş. mehâriu (t) S. m. (1681 DOS. TR. 85b) unsittlicher Mensch. ET. unbek. mehenghi (1705 CANT. IST. 132) I. S. n., PI. -henghiuri LV. Prüf-, Probierstein M. Precum mehenghiul metalurile de curate şi de spurcate ispiteşte (CANT. IST. 132). GR. m(eh)eng (POL.), menghină (POEN.). II. Adj., f. -ghe fam. ugs.: schlau, pfiffig, durchtrieben. Câţiva oameni mehenci împodobesc frumos o căruţă, neunsă de când lumea (SEV. NUNTA 317). Preoteasa ... iscusită şi mehenche bine, Toate potriveşte precum se cuvine (SEV. AN. 56). - Auch substantiv.: Flăcăii ... . mai luau cu ei şi câte un mehenghi bun de gură (ŞEZ. IV, 230) Pfiffikus. Te văd că eşti bun mehenghi (CREANGĂ, CL IX, 454) ich sehe, daß du es faustdick hinter den Ohren hast. GR. -nchi, -ngher, f. -rä (CAL. 1882, Ş. INFL.). ET. türk, mehenk, mehenk-, qi. mehlem PI. -lemuri S. n. (1705 CANT.) LV. (Wund-) Salbe F. împuţite ranele vrăjmăşiii, cu mehlemul adevăratei dragoste ungându-să (CANT. IST. 324). ET. türk, melhem. mehmendăr (t) S. m. (1806/7 IORGA S. D. VI, 197) ehern.: offizieller Reisebegleiter für hohe Regierungsgäste. Meimendariul Moldovei ...pe lângă carele mai lăsase şi (domnul Ţării Româneşti) Grigorie Vodă un boieriu meimendariu să poarte de grijă cele trebuincioase întru trecerea (domnului Moldovei) prin Ţara Românească (BELD., LET.2 III, 449). Gr. mihman-, meimen-, maiman-. ET. türk, mihmandar. mehter (t) S. m. (1696 SMIM V, 465) chem. tiirk. Militärmusikant M. Slrâns-au (CurtPaşa) mehterii şi tabulhanagiii a ţării şi punea de băteau chindie ...’ în curte (NEC. COSTIN, LET.2 II, 112). ET. türlc. mehter. mchterbaş(a) (t) S. m. (1714 RADU GREC., CM II, 61) ehern. Dirigent M. einer türk. Militärkapelle. Au venit şi mehterbaş alpaşei cu toţi mehterii la curtea domnului de i-au zis un nubet (GHEORGACHI, LET.2 II, 332). ET. türk, mehterbaşi. mehterhaneâ (t) S. f. (um 1730 AXINTE) ehern, türk. Militärmusilc, -kapelle. După rădvan(ul cu craiul şvezesc) mergeau ... mehterhanelele bătând (AXINTE, LET.2 II, 150). Ajungând (cel boierit) la casa sa, venea melerhaneaoa şi-i cânta (FIL. CIOC. 96). GR. met-. ET. türlc. mehlerhane. mehtup (t) PI. -tupuri S. n. (um 1730 AXINTE) ehern, amtliches Schreiben, Adresse F. bei den Türken u. im Verkehr mit diesen. (Paşa) au scris Pazvandidui mehtup să iasă din cetate afară (DION., TEZ. Π, 189). In care mehtupuri (boierii) îl fac pe dumnealui plenipotent de a da răspuns din partea boierilor (BELD. ETER. 121). GR. mehtiup (AXINTE, LET.2 II, 132), mictiup (AXINTE, LET.2 II, 137). ET. türlc. mektup. mehtupciu (t) S. m. (1762 GHEORGACHI, LET.2 III, 302) ehern, tiirk. Amtsschreiber. îi zicea mehtupciu pentru că fusese scriitor de limba turcească la postelnicie (GHICA, CL XVII, 372) man nannte ihn M., weil er Amtsschreiber für türkische Sprache gewesen war. ET. türk, mektupgu. 687 mei mei S. (um 1578 DERS) 1. Hirse F. (Panicum niiliaceum), wofür MOLD, mălai. Rele ca meiu la vedere, dară ca munţii la cercetarea matură (JIP. R. 86). Cât ai zice mei im Nu. Cât ai zice mei, se văzu înconjurat de o mulţime de paseri (ISP. LEG.2 75). - PI. Ilirsefelder. Să-mi samene meile (PP., MF' I, 77). Meide Şi grande si oarzele (PP., MF I, 693). 2. als Name wildwachsender Pflanzen: mei lung, meiul canarilor Kanarienhirse F. (Phalaris canariensis; PANŢU); mei mărunt, mei păsăresc, meişor haar-formigc Flirse (Panicum capillare; PANŢU); mei (păsăresc) Borstenhirse (P. glaucum L; BR.); mei păsăresc Steinsame M. (Lithospcrmum; FUSS, PANŢU), Fennich M. (Setaria; PANŢU); mei (pădureţ), meişor Flattergras N. (Milium effusum; BR., PANŢU); meişor Bluthirse F. (Panicum sanguinale L.; BR.). - Adverbicll: gol mei bettelarm. GR. Dim. meişor. ET. lat. milium. SG. ALR SN I, K. 145; ALRM SN I, K. 144. meidân etc. siehe maidan. meimendâr siehe mehmendar. meiste PI. méisti S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Hirsefeld N. ET. mei. méjdina PI. méjdini S. f. (1649 MARD.) Ackergrenzc F. ET. bulg. mezdina. melancolic Adj. (1660 ARFIIVA II, 440) melancholisch. Vream ea foarte melancolică (FN 1693, 15). - Auch adverb.: Melancolic cornul sună (EMIN. O. I, 206). GR. (t) melanholic, -honie. ET. ngr. μελαγχολικός, it. malinconico, frz. mélancolique. melancolie S. f. (1694 FN 28) Schwermut F., Trübsinn M. Gheorghe Racoţi... au căzut în boala ce se chiamă melcmholie (NEC. COSTTN, LET.2 1, 427). GR. (t) melanholie. ET. ngr. μελαγχολία, it. malinconia, frz. mélancolie. melc (um 1600, HC 1,291) I. S. ni, PI. melci Schnecke F. Melcul, când îi arde casa, el cântă u. ä. wird von jdm. gesagt, der trotz widriger Umstände gute Laune bewahrt. E cu casa în spinare ca melcul u. ä. er führt cin Nomadenleben. A merge ca melcul sich äußerst langsam fortbewegen. Melc, melc, codobelc, Scoate coarne boiereşti Şi te du la Dunăre Şi bea apă turbure u. ä., Spruch, mit dem die Kinder die Schnecke aus dem Haus locken. MOLD, auch culbec. GR. älter -ein; arorn. zmélciu, zmélgiu (PAPAHAGI). ïï. S. n., PI. mélciuri LV. u. PP. Plöhlc F. des Auges. I-au ieşit ochiul cel dirept din melci în afară (DOS. VS. Noe. 7; 112a). Mâncaţi cel perii Din sfârcurile nasului, Din faţa obrazului, Din melciurile ochilor (LUP. MB. 17/18, Besprechung). GR. PI. ni: în melcii ochilor (DOS. VS. Dech. 14; 218a). ET. siche culbec; damit wahrsch. urverw. lat. murex, zend. mûraka etc. meleag PI. -leâguri S. n. (1584 DERS) MOLD. ugs. (im Umkreis befindliche) Gegend F. Toate femeile din sat şi de prin meleagurile vecine vorbeau despre soacra cu frei nurori (CREANGĂ, CL IX, 287). Tu ... umbli meleagurile după hoţii, iar noi mâncăm turtă de cenuşă (SEV. POV. 111) schweifst umher. A-i şti (cuiva) meleagul jds. Geheimnisse kennen. ET. magy. mellék „nahe befindliche Gegend”. meleân PI. Icni S. ni (1785 GR. MAIOR, G. LEX) MOLD. TR. ugs. von einem großen u. plumpen Menschen: großer Kerl, Koloß. Nică Oslobanu ... se? scoală în picioare, cât mi ţi-i indianul (CREANGĂ, CL XV, 447). - Auch adjektiv. (ASACHI SL II, 87). GR. mei ian, milian, milan. ET. erinnert an medelean. melestcu PL -teie S. n. (1851 AL. OP. I, 552) MOLD. BUCOV. Rührholz N. Un ţăran cărunt... învârtea cu mdesteulföina în ceaun (GANE, CL VIII, 100). ET. vieil, verwandt mit meliţă H evtl, aus einem Verb (magy. Ursprungs) a melest(u)i „zerbröckeln”. meléz (t) S. ni (DOC. 1783 URIC. XXI, 368) Halbseide F. Cămeşă de melez (STĂM. M. 108) Hemd aus Halbseide. Ţăsea ...La burangic sau melez (STAM. M. 109). ET. türk, melez (ZENKER 877c) melisă S. f. (1766 IORGA S. D. XII, 81) 1. Melisse F. 2. Melissengeist M. ET. gr./lat. melissa, frz. mélisse. meliţă Präs, mélh V. tr. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) 1. in, cânepă Flachs, Hanf brechen. Stana ... a cules firi de in, i-a copt şi meliţat (SLAVICI, CL VIII, 278) St. hat Hanfstengcl gecmet, sie reifen lassen und gebrochen. 2. ugs. fig. : durchwalkcn. Atuncea ea unde n-au început să-l îmblătească şi să-l meliţe cât îi scăpăm ochii bietului crâşmari (SBIERA POV. 198). GR. -linţa (REV. TOC. III, 386). ET. meliţă. 688 meni meliţă PI. meliţe S. f. (1788 MOLNAR IST. 102) (Flachs-, Hanf-) Breche, Fein-, Nachbreche F. Ii umblă gura ca (cum umblă) meliţă seine Zunge geht wie eine Klappermühle. (Poporul din bisericăfăcea) cruci peste cruci; turnam atunci şi eu la cruci de-mi umbla mâna dreaptă meliţă (GHIB. BV. 68) daß die rechte Hand wie eine Breche auf und ab flog. GR. melniţă (CL XIX, 472), melinţă (CIIL), meliţidcă, meliţoâică (ŞEZ. I. 25), Augm. S. n. meliţoi, Grob-, Vorbreche. ET. bulg. melica. meliţoi siehe meliţă. melodic PI. -dii S. f. (1705 CANT. IST. 11) Melodie F. ET. ngr. μελωδία , it. melodia. melodios Adj. (1831 MARCOVICI C. 68) melodiös. ET. it. melodioso. meloşel siehe mieluşel. membrană PI. -brâne S. f. (1702 IORGA S. D. XXII, 88) ÿ 1. (t) Pergament N. 2. Membrane F. v s GR. (t) memvr-. ET. gr./lat. membrana, it. membrana, frz. membrane. membru (1774 URIC. I, 172) I. S. m., PL mémbri Mitglied N. II. S. n., PL mémbre Glied N. Iul ia! - strigai apucând mâna ei. Era rece. Membrele ei moi (EMIN. LA. 107). ET. n. lat. membrum, it. membro. memlechét (t) PL -chéturi S. n. (1762 GPIEORGACHI) in der türk. Administration ehern.: Fürstentum N. (von Walachei u. Moldau). Boierii memlechetului cer sä sărute picioarele Măriei Sale (GHEORGACIII, LET.2 III. 331). ET. türk, memleket. memorie PI. -morii S. f. (1798 MOLNAR R. 22) 1. Gedächtnis N. 2. Erinnerung F. 3. Andenken N. ET. n. lat. memoria, it. memoria. memoriu PL -môrii S. n. (1730 BUL. COM. IST. Π, 247) 1. Eingabe F. 2. Memorien (PL). GR. (t) memoâr; veralt.: memorial. ET. n. lat. memorium, frz. mémoire; n. lat. memorialis, auch mittelbar. memuriét (t) S. n. (1792 Ş. INFL. II, 78) in Übersetzung aus dem Türkischen: Aufgabe F., Auftrag M ., Mission F. Boierii după ce vor cili porunca domnească şi-şi vor arăta memurietul (DOC. 1794, Ş. INFL.). ET. türk, memuriyet. menciună etc. siehe minciună etc. mender siehe mindir. mendre S. f. PI. (1843 C. NGR. OP. I, 107) fam.: a-şi face, seltener a-şi bale mendrele tun, was einem beliebt, nach Willkür, Laune schalten und walten. Cu moartea te-am lăsat până acum de ţi-ai făcut mendrele cum ai vrut (CREANGĂ, CL XII, 29; Gott zu Ivan Turbincă, der dem ihn holenden Tod allerlei Streiche gespielt hatte). Eu nu mă duc acolo (la Cameră), ca să-mi fac mendrele mele pe banii ţării (VLAFI. GV. 145; ein Abgeordneter spricht). ET. unbek. meneşterg siche mâneştergură. mengheneâ etc. siehe menghină. menghină PL menghine S. f. (1803 DLR) 1. (t) Wasscrwalkc F. 2. Schraubstock M. Se simţea prinsă ca într-o minghină (SAD. POV. 262). GR. minghinea, mengheneâ, mezghenea. ET. türk, mengene. SG. ALR SN I, K. 236. meni Präs, -nesc V. tr. (16. Jli. PS. SCH. 31,2) 1. cuiva c. sagen o. im Stillen denken, was jdm. widerfahren wird oder soll: jdm. etw. zudenken, bestimmen. Să nu vie în capul copilului ce-i meneşte maică-sa (Sprw.) (CANT. IST. 221; die Mutter fordert dadurch, daß sie darüber nachdenkt, was dem Kind alles passieren könnte, das Schicksal heraus). Măi bărbate, tu iubeşti ... „ Taci femeie, ce meneşti!” (SPER. AN. 1892 I, 130) du hast eine Liebschaft... „Male den Teufel nicht an die Wand!”- Spez. von den Schicksalsgöttinnen: Zâna ... menind prin şoapte blânde copila să devie Năltuţă, mlădioasă... la chip fermecătoare (AL. POEZII III, Leg. 80). Baba era ursitoare şi-i meneşte (voinicului) a primejdie ş-a moarte (SEV. POV. 224) etwa: beschwört Gefahr und Tod auf sein Haupt herab. - Ugs. auchpc. de c.: Ursitoare ... l-au menit că tot a rău şi pe dos să-i meargă toate în cale (SEV. POV. 222). 2. im weit. Sinn: prophezeien, weissagen, verkünden. Şi ce zic cărţile? ,,Menesc a bine” (AL. OP. I, 477; der Gefragte legt Karten) „sie prophezeien Gutes”. Are o presimţire ce-i tot meneşte-a rău (AL. POEZII III, Leg. n. 108) die ihm Unheil verkündet. 3. c. bestimmen, was in Bezug auf etw. geschehen, c. pe cn. wem etw. gelten soll. Apoi se trase la sorti şi se meni îndeosebi lucrurile date de jucători. Lui Alexandru îi căzu să ghicească norocul fiecăruia în 689 menire palmă (OLL., CL XVIII, 132; cs wurde im einzelnen bestimmt, was der Mitspiclcnde, dem das Pfand gehört, tun soll). - Bes. beim Kartenlegen u. bei anderen ma-gischen Handlungen: Ţine (dama de verde), soro, şi meneşte, mimai, vezi, gândeşte bine şi cu toată inima la ceia ce vreai să-ţi spuie cărţile (NAD. NU V. I, 155; eine Kartenlegerin spricht). Femeia ... strânge din 7 feluri de seminţuri... le descântă, adecă chiar când le strânge, le mineştepe omul căruia vrea să-i facă. rău (ŞEZ. I, 157). 4. vom Schicksal etc.: bestimmen. Dintru acest, fecior al său, Iuda, să. menisă ca să răsară vlăslariul dreptăţii, Hs. (MS. 1760, GCR TT, 70). Şi fata s-a-ndrăgit de el, Că doară tocmai Viorel I-afost. menit (COŞBUC 17) und das Mädchen hat sich in ihn verliebt, da ja eben V. für sic bestimmt war. După ce s-au adunat, care unde a. fost. menit să se adune (MAR. NUNTA 217). 5. hinzu-, anrechnen. Acesta-i. D-zeul nostru nu s-a mai meni (ou A,oyioöfjaeTai) altul cătră dânsul (DOS. VS. Sept. 28; 34b = Baruch 3, 36). Ferice de om ce nu i să meneşte In greşe, de la Domnul, când grăieşte (DOS. PS. V. 31,3).’ GR. mini. ET. lcsl. mineti, mmiti „meinen, denken”. menire PI. -niri S. f. (1581 CORESI OMTL. 498) 1. LV. Anerkennung F. 2. veralt.: Vorhersage F. 3. Schicksal N., Bestimmung F. Nici crunţii lupi, nici leii... N-au menire între dânşii aşa urăa-şipurta (OLL. HOR. 363). 4. Aufgabe F., Ziel N. Menirea şcolii. GR. minire. ET. a meni. menit Adj. (1563 CORESI PRAXIU 82) 1. berufen, bestimmt. Pururea în buza tunului... meniţi poate a muri departe de ai voştri (C. NGR. 36; zu Soldaten). 2. besprochen (in magischen Praktiken). - Auch substantiv. (PO.2 241; Ex 19, 5). ET. a meni. menitör Adj. (1705 CANT. IST. 293) voraussagend, verkündend. - Auch substantiv. (C. NGR. OP. I, 269). ET. a meni. menitüra PI. -tiiri S. f. (1705 CANT.) Prophezeiung F. Corbul când crăngăieşle, bine ştie el ce felin de menituri meneşte (CANT. IST. 271). ET. a meni. mentă siehe mintă. menţiune PI. -ţiuni S. f. (1742 MOLDO VAN I, 147) 1. Erwährung F. 2. Auszeichnung F. ET. frz. mention, it. menzione. menzil PI. -ziluri S. n. (um 1710 NEC. COSTIN) LV. Post F. (Wagen, Pferde, Haus, Station). Purcesei de la Silistra cu menzil (I. VĂCAR. I. I. O., TEZ. II, 286) ich bin von Silistra mit der Postkutsche weggefahren. Au plecat cu mare mezil la Ţarigrad (EN. COGĂLN., LET.2 III, 222) mit Eilpost. Desârg au purces din Ţarigrad. spre Moldova în cai de menzil (NEC. COSTTN, LET.2 II, 89) eilig brachen sie von Konstantinopel auf, der Moldau zu, mit Postpferden. GR. mez-, miz-, minz-; ebenso die Ableitungen. ET. tük. menzil. menzilesc (+) Adj. (DOC. 1827) Post-. Cheresteaoa menzilească (DOC. 1827, URIC. V, 190). ET. menzil. menzilgiu (+) S. m. (DOC. 1775, Ş. INFL. II, 80) 'f Postbeamter, -Unternehmer M. Spătarul cel. mare avea sub ascultarea sa şi. pe căpitanii menzilurilor şi pe men-zilgii (FOT. III, 276). Mizilgii. ce vor lua treaba ţinerii nemzilurilor asupră (DOC. 1799, URIC. III, 4). ET. türk, menzilci. menzilhan(c)ä (t) S. f. (DOC. 1755, Ş. INFL. II, 80) Posthaus N., -Station F. Menzil han el ele să le facă afară din sate (FUT. III, 322) die Poststationen soll man außerhalb der Dörfer einrichten. ET. türk, menzilhane. merchez PI. -chezuri S. n. (1847 PANN) MUNT. fam. vcralt.: Kniff, Trick M. Ca cârciumar ...face măsurile mai. mici., cu merchezuri (JIP. SUF. 183). Am eu merchezul meu (CARAGIALE, CL XIX, 103; ein Falschspieler spricht). (Stăpânul calului) nu îi ştie merchezul Şi să-i. pipăie lui miezul. (PANN PV. 1883, 143). ET. türk, merkez „Mittelpunkt”. mère siehe măr2, merge u. miere. mereăz siehe miras. merâs, -raz siche miras. merâr PI. -rari S. m. (1820 BOGD. C. M. 101) Apfel-, Obstbauer M. ET. măr. merărie PI. -rii S. f. (1820 DOC. T. V. III, 142) 1. Obstgarten M., spez. von Apfelbäumen. 2. Menge Äpfel. GR. măr-. ET. zu măr. mente etc. siehe minte etc. 690 merge meredeu PI. -deie S. n. (1894 D.) MOLD. 1. Schöpfnetz N., kleines Netz an einer Stange, zum Ilcrausnehmcn der Fische aus dem Fangnetz (D. T.). 2. gekerbtes Holz, mit dem der frische Käse geknetet wird (D. T.). ET. zu magy. merit „schöpfen” (TAMÂS); Bdtg. 2. viell. zu magy. mered. merei Präs, -iese (um 1670 ANON. CAR.) TR. BAN. I. V. intr. erstarren. II. a se merei nachdenken. ET. unbek. meremet PI. meturi S. n. (1776 COND. 31) vcralt.: Reparatur F. 5 lei pentru merementul pistoalelor (MS. 1824, AL. PROZĂ 447) 5 Lei für die Reparatur der Pistolen. Casa-i dărăpănată ... are trebuinţă de meremet (AL. OP. I, 827) das Haus ist baufällig, es bedarf einer Renovierung. GR. meremenl. ET. türk. meremet. meremetiseâlă PI. -seli S. f. (1879 CARAGIALEŢ veralt.: Reparatur(arbcit) F. Casa cu două etaje în meremetiseâlă a lui jupân Dumitrache (CAR AGIALE, CL XIII, 247). ET. a meremetisi. meremetisi Präs, -sesc V. tr. (1779 A. J. 725) 1. vcralt.: restaurieren, reparieren. Această sfântă icoană fiind foarte veche şi stricată, s-au meremetisit (INSCHRIFT 1801, IORGA INSCR. I, 153). La Pădurica trebuia, să se meremetisească velniţa ... şi să zidească o parte din nou (CL XVII, 394). 2. fam.: hegen, pflegen. ET. ngr. μερεμετίζω, Fut. -τίσω. meremetisit (1764 RI 219) veralt.: I. Adj. restauriert. II. S. n. Restaurieren N. ET. a meremetisi. mereu (1581/ PO2 306; Ex 37, 22) I. Adj. veralt.: ununterbrochen, fortlaufend. Numai rediurile şi dumbrăvile să fie oprite şi apărate, iar luncile şi pădurile meree, adecă codrii, să fie neapăraţi şi slobozi a tăia fieştecine (DOC. 1792, URIC. 1,186). Câtu-i dealul de mereu, Nu-i drăguţ frumos c-al meu (I.-B. 30) so lang sich der Berg hinzieht. Pod mereu Brücke (zum Unterschied von pod umblător Fähre): Venise de la împărăţie ...ca să facă pod mereu peste Dunăre (NEC. COSTIN, LET.2 II, 91) eine Schiffsbrücke. Copaci merei astlosc Bäume. TI. Adv. 1. immerfort, ohne Unterlaß. Nu mi-e de durerea lui Cum mi-e de necazul meu Că trebui să-l leg mereu (I.-B. 182). DarStoian mereu slăbea, Brâul lui se descingea (AL. PP. 99) wurde immer schwächer. - Bisw. durch tot verstärkt: Eu cânt.... tot. mereu (I.-B. 217). Nici să beai, nici să închini, Ci mereu să lot suspini (I.-B. 264). 2. TR. BAN. ugs.: sachte, sanft, allmählich. Mereu îi punea capul pe un muşuroi (FR.-C. MOŢII 247). Mai mereu, mai mereu ...prea mă bagi în groază cu vorbele tale (CĂT. POV. I, 91). Frunzele tremură; puţine au mai rămas; acuma cad şi acele mereu, mereu (FLORANTIN, CL III, 32).' ET. unbek. SG. ALR IEI, MN 2243, 46; 6875, 10; ALRM I/I, K. 141. mergător (1560/1 CORESI TE4 41b; Mt 19, 28) 1. Adj. folgend, nachfolgend. II. S. m. 1. Nachfolger M. 2. mergător înainte Vorläufer M. Marele Mergătorii! înainte (MINEIUL 1776, 196b) Johannes der Täuier. III. S. f. mergătoare Abtritt M. (GCD). ET. a merge. merge (16. Jh. PS. SCH. 96, 3) I. V. intr. 1. gehen, (călare) reiten, (cu trăsura, maşina, trenul) fahren. Mersei în jos pe râu Pânda holda cea de grâu (I.-B. 180). în zadar mi te gaţi bine, Mergi, la joc, nu le ia nime (I.-B. 446). Mergea atunci podul... de la. capul cel de lângă oraşul Giurgiului... până. la poalele castelului (BĂLC. 164). începu o groaznică împuşcătură de tunuri, care mergea. într-un şir cu bătaia darabanei (GANE, CL XI, 371) von stetem Trommelwirbel begleitet. Lumea merge la.pieire (DEL. P. 180) geht dem Untergang entgegen. Bree!... cum s-a stricat lumea!... unde mergem? unde mergem? (AL. OP. I, 1719) wohin treiben wir, wohin soll das führen? Gheorghe... a zis să merg la curte (NĂD. NUV. I, 6) ich soll auf den Gutshof gehen - als Amme. De eşti tu hotărâtă să mergi dup-un flăcău Ce-ar fi de tine vrednic (I. NGR., CL IV, 88) einem Burschen in die Ehe zu folgen, die Hand zu reichen. Are zece ani, merge pe unsprezece er ist zehn Jahre alt, fast elf. Unii merg până a. crede că guvernul ar avea dreptul... (GIIICA 205) gehen so weit zu glauben, daß (Gallizismus). Ea din ce în ce mai dragă ţi-ar cădea pe zi ce merge (EMIN. 0.1,161) mit jedem Tag. Corbule, cum îţi sunt puii? „ Frumoşi, pe cât. merge, înegresc ” (PANN PV. M. II, 129) sie werden immer schwärzer. Aşa. merge cântecu (BOGD. POV. 214) so geht (lautet) das Lied. Jucam mingea cu băietul lui cel mai mare de mergea colbul (GHIB. BV. 70) daß der Staub nur so flog. Acuş ieu varga din coardă şi vă croiesc de vă merg petecele (CREANGĂ, CL XV, 3) daß die Fetzen von euch fliegen. Ca să nu meargă, miere multă (SEV. NUNTA 78) damit nicht viel Honig verbraucht werde. Unde merge mia, meargă şi suta wo so viel draufgeht, kommt es auf etwas nicht an. Greu lucru mă întrebaşi, mamă! 691 GR. mir- (SYMEON TESSAL. 397). ET. ngr. μερίδα. meridian PI. -diâne S. η. (1698 BRV I, 359) Meridian Μ. ET. n. lat. meridianus, il. meridian o. mergere dară aide, treacă-meargă (ISP. LEG.2 114) mag cs hingehen. Aide, treacă-meargăi s-asta de la mine (DEL. S. 263) so will ich denn auch das hingchcn lassen. Odată tot eu o să-l moştenesc; d-aia treacă-meargă-i şiretenia (RĂDUL. RUST. II, 61). Comand άτι au înştiinţat împărătesei cum merge lucru (DION., TEZ. II, 171) welchen Verlauf die Sache nimmt. Toate îmi merg pe dos alles geht mir schief. Cum merge soţia d-tale? Tot bolnavă? (XEN. BR. 18) wie geht es Ihrer Frau Gemahlin? Umblam la şcoală, unde mergeam bine. Eram monitor, premiat (GHIB. BV. 75) wo ich gute Fortschritte machte. La bătrâneţe, negustoria nu mai mergea ş-a desfăcut prăvălia (DEL. P. 177) ging das Geschäft nicht mehr. (Nu) merge cs geht (nicht), cs läßt sich (nicht) machen. Adormi, dar se deşteptă îndată; nu mergea cu somnul (CL XV, 223) mit dem Schlafen war es nichts. 2. unpers.: îmi merge bine, rău etc. es geht, ergeht mir gut, schlecht. Către seară le merse braşovenilor mai bine, căci luară de la români un tun (BĂLC. 519). întâi îi mergea cu noroc (lui Ştefan) (URECIIE, LET.21, 134) zunächst war ihm das Glück hold. II. V. tr. un drum, o ţară LV. einen Weg cntlanggehen, ein Land durchwandern. - Vgl. mers. SYN. a umbla überh. sich mit Hilfe der Füße fortbc-wegen; a merge sich in einer Richtung fortbewegen: a se duce sich hinwegbegeben. GR. Konj. sămeârgă; MOLD. TR. 1. Pers. Sg./3. PI. Präs, mărg, Konj. sămârgăi; TR. ugs.: 1. Pers. Sg. Präs. mer (selten), 2. meri, 3. mère, 1. pl. mérem, 2. PI. méreti; TR. bisw. auch: 2. Sg. méi, 3. me, 1. Pl. mein, 2. Pl. metf; arom. n’érgu etc.; istro-rum. 1. Sg. meg(u), 3. mçre; Impcrat. mergi, TR. ugs.: meri; Inf. TR. istro-rum. amçre, TR. bisw. auch: mee; Perf. mersei, LV. merş, 3. Pl. mârsără(CANT. IST. 117); Part. niera, MOLD. TR. măis, megl.-rum. mes, Ger. mergând; Verbaladj. mergător. ET. lat. màgo, -à~e „untertauchen”, mit merkwürdiger Begriffserweiterung; merg, nicht *mierg (doch vgl. arom.), nach mers, mers < mösi, -sum; der dial. Ausfall des g ist dem Einfluß des begriffsverwandten a cură, jetzt a curge (s. d.), zu verdanken. SG. ALR Π/l, MN 2630,68; 3864,129; 6829,4; 6869, 10; ALRM Μ; K. 310, 388; ALR SN I, K. 43, 124. mérgere S. f. (1581/2 PO2 317; Ex 40, 38) 1. Fortbewegung F. 2. Weggang M., Abfahrt F. ET. a merge. meri siehe măr1 u. merge. meridă PL -ride S. f. (1652 ÎNDR. 133) Hostie F., Teil des Opferbrotes {prescură), das in der Ostkirche beim Offertorium (proscomidie) zur Vorbereitung der Kommunion dient. Siehe auch cest. merindâre Pl. -dări S. f. (1823 BOBB) TR. ugs.: Tuch N., in das die auf das Feld mitzu-nehmendc Verpflegung cingepackt wird. Puse nişte plăcinte-ntr-o merindâre (RETEG. POV. III, 58). GR. merendare (BOBB), merindară (FR.-C. MOŢII 23); mit anderem Suff: -dorită, -deâţă. ET. zu merinde. merinde S. f. (1652 ÎNDR. 602) Wegzehrung F., Mundvorrat, Proviant M. Când călătoarea noastră voi să-şi scoată din desagi ceva de mâncare, nu fu lăsată să-şi atingă merindea (IARNTK, -:~ CL XV, 172). Nu mai sunt. merinde, tot s-a mântuit (BOLINT.21, 99) es gibt keinen Proviant mehr, alles w r ist zu Ende gegangen. Merinde ai colac de grâu Pe-un ' ' drum de veci (COŞBUC 151; zu einem Toten). H , GR. Pl. -rinde, -rinzi (ÎNDR. 602). - Dim. -ringioâră ■ (PAMF.), -dioară, -zioarä (AL. PP. 314). ET. lat. merenda „Vesperbrot”. merişoâră Pl. -soare S. f. (1825 B.) Preiselbeere F. (Frucht von merişor I. 3.; PANŢU). ET. măr. merişor (1453 SUCIU 1,391) 1. S. m., Pl. -sôri 1. Dim. von măr1. 2. MUNT, merişor (turcesc) Buchsbaum M. (Buxus sempervirens). Merişorul se tunde o dată sau de două ori pe an (DATC. H. 30) der Buchsbaum wird einmal oder zweimal im Jahr geschnitten. 3. merişor (de munte) Prciselbecrstrauch (Vaccinium Vitis idaea; B., BR.). 4. Kirschapfelbaum M. (Pirus baccata; PANTU). 5. BUCOV. Vogelbeerbaum M. (Pirus aucuparia; PANŢU). 6. TR. Alpenrose F. (Rhododendron Kotschyi; PANŢU). II. S. n., Pl. -şoâre 1. Dim. von măr2. 2. MUNT. Immer-, Sinngrün N. (Vinca). Cununi de myrtşi merişor de grab cine-mpleteste? (OLL. HÖR. 137).’ 3. Wintergrün N. (Pirola; B., COST.). 4. Kirschapfel M. (Frucht von I. 4.; PANŢU). 5. BUCOV. Vogelbeere F. (Frucht von I. 5.; PANŢU). ET. măr. merit Pl. merite S. n. (1801 MICU IST. IV, 187b) Verdienst N. Pe merit berechtigt. ET. n. lat. meritum, frz. mérite. mcrindeâţă siehe merindâre. 692 meserătâte merita (1825 MUM. C. 102) I. V. tr. verdienen. II. V. intr. sich lohnen. GR. (t) meritarisi. ET. nach frz. mériter. mérla etc. siehe mierlă. mermeziu siehe marmaziu. meröp Pl. -röpi S. m. (um 1805 ŞINCAIN. 64) Bienenfresser M. (Merops apiaster). ET. n. lat. merops. mers (16. Jh. CV2 42a; Apg 27, 3) 1. Adj. LV. gegangen. II. S. n., Pl. mérsuri 1. Gehen N., Gang, Lauf M. O cunosc numai pe mers (I.-B. 34) am Gang. Mersul lor e legănat {I.-B. 28). Pe plaiuri dunărene poporu-şi opri mersul (EMIN. O. I, 91). Mersul trenurilor (Eisen-bahn-)Fahrplan. 2. fig.: Vorgehen N., Handlungsweise F. (Domnul) era om bun, blând, mersele sale cinstite (NECULCE, LET?2. II, 377). { " " . · ET a merge. mersură S. f (um 1670 ANON. CAR.),; vcralt.: Gang M., Gehen N. ET. mers. mertepeâ S. f. (1850 AL.) veralt. nur adverbiell: de la mertepeâ gehörig, tüchtig. Care vrea să zică... de-om lua freaba de la mertepeâ ş-aci, am înfundatărăpădracu? (AL. OP. 1,402; ein Bukarcster spricht) wenn wir der Sache... auf den Grund gehen. ET. türk, mertebe „Rang, Reihe”. mertic Pl. -tice S. n. (1495 DERS) 1. Metze F., Maß N., kleines Holzmaß, mit dem den Pferden Gerste u. Hafer zugemessen wird, der Müller vom Mahlgut die Mahlmetze (oiem, vama) nimmt u. der Inhalt dieses Maßes. De vom hrăni caii la grajdi cu iarbă verde, atunce merlicul de ovăs trebuie să-l îndesim bine (ION. CAL. 91). Diferite unelte de moară, precum: ciocan, topor... mertic (MAR. 1NM. 39). Eu le-am dat merticu ras şi afânat, Ei mi-a trântit merticu cu vârf şi îndesat! (PP. MF I, 111) sie haben mir das Üble, das ich ihnen angetan, mit Zinsen heimgezahlt! Şi făcură un colac ... Nici prea mare, nici prea mic, Dintr-o merţă ş-un mertic (PP., CL XIV, 346). 2. veralt.: Ration F., Anteil M. (in Naturalien, selten in Bargeld). Soldaţii... aveau de la stăpânire pe fiecare zi mertic de carne, de pâine... şi de lumânări (BĂLC. 595). Slujitorii îşi lua merticele şi lefile deplin (AXINTE, LET.1 III, 190). Şezând (Vasilie Vodă) pre miertic de la hanul în cetatea Giozlăul (MIR. COSTIN, LET.2 I, 347). (Neagoe Vodă) i-au făcut (lavrei Sf. Atanasie) şi metiic mare câte 10. 000 talere de an (CONST. CĂPIT., MAG. IST. IV, 257) Rente. GR. mie- (MIR. COSTIN 1. c.), MOLD. ugs.: n ’e-. ET. magy. inertele „Maß” (von menii „messen”), auch in den Nachbarspr.: altserb. merilikü, m&tikü, neuserb. mertik, nslov. mertek etc. // ngr. pspitixöv (CIORANESCU 5222). SG. ALR SN I, K. 180,181,182; ALRM SN I, K. 297. mescătoâre S. f. (1649 MARD.) veralt.: Holzkübel, -eimer M. ET. zu a meşte. mescatör Pl. -töri S. m. (um 1600 FIC I, 292) LV. Mundschenk M. ET. zu a meşte. meschiu (1588 DIR 164) 1. S. n. besonders harter Stahl, Wetzstahl M. Fierul cel vestit ce-i dzic meschini vechiu (CANT. IST. 75). Pre aur focul, pre fier meschini (to xţeXixx ),pre dobitoc boldul iuţăsc (CANT. DIV. 77b). Turcul... Paloşul iute scotea, Pre mischiu încet trăgea (CARANF1L PP. 39). Săbii de miscău ... Că (sabia) asla-i de muscău (PP. TR. SEZ. IV, 10). II. Adj. stählern, aus Stahl. GR. mischiu, mischiu, maschiu, muscău, muşchi (DER). ET. ngr. öipioxi „Damaskus-”. mescioâră siehe masă. meseân Pl. -seni S. m. (1768 VARLAAM-IOASAF 38) Tischgenosse M. Toţi mesenii râd, făcând chef şi voie bună (SEV. NUNTA 303). ET. masă. SG. ALRM II/I, K. 353. meser Adj., auch S. (16. Jh. PS. SCH. 25, 16) LV. arm. Ferecaţi meserii că a voastră este împărăţia lu D-zeu (CORESI TE4 126a; Lk 6, 20). Bogaţii şi measerii, robii şi slobozii, toţi să proslăviţi... Domnul D-zeul nostru (EV. 1580, CCR 37). De ţi-e voia să aibi de la aur slavă şi laudă, împarţi-i measerilor (CAZ. GOV., CCR 156). Pre cei meseri, pre cei slabi, neputincioşi de toate supărările să-i aperi (NEC. COSTIN, LET.21,401). A meserilor soartă (ASACHI, Muza). ET. lat. miser, -um. meserătâte Pl. -taţi S. f. (16. Jh. PS. SCH.) LV. 1. Armut F. Derep-ce... uiţi meserătatea noastră şi grija noastră? (PS. SCH. 43, 24). Acesta ... me-sărătatea iubiia mai tare decât bogăţâia (DOS. VS. Ian. 25; 36b). 2. Gnade F. Fă şi scaunul meserătăţiei (PO2 261; Ex 25, 17) den Gnadenstuhl. 693 mesérciu ET. zu mener; Bdtg. 2 stammt von dem lautlich ähnlichen mes er ere. mesérciu S. m. (1610 BGL) LV. Metzger, Fleischer M. Un meserci şi un cojocari ce sunt de treaba episcopiei (DOC. 1662, MELH. CH. 40), ET. zu ksi. mçso „Fleisch”, vgl. bulg. serb. mesarce „Fleischerbursche”. meserére S. f. (16. Jh. PS. SCFI.) LV. 1. (16. Jh.) Gnade F. Priimi-mă, Zeu, meserearea ta pre mijloc de oamenii tăi (CORESI PS.5 88b; Ps 47, 8). Lspoveadili-vă Domnului că dulce e, că în veacu e meserearea lui (PS. SCH. 135, 1). 2. (17. Jh.) Würde F., Amt N. De va fi om den clirosul besericii, acela ... să leapădă de tot dă mesereare-ş (INDR. 252), De va fi om de treabă, să să şi mai suie dentr-o meserere într-altă (Ş. TAINE 148). GR. in Bdtg. 2. meserea u. -reae (DOS. VS. Dech. 16; 222b). ET. lat. miser ère „sich erbarmen”. Die Erhaltung des Inf. in subst. Bdtg. ist höchst auffallend. - Zu 2: Ämter verdankte man der Gnade des Fürsten; vgl. milă, milostenie „milde Gabe”. mcscrérnic Adj. (um 1670 ANON. CAR.) LV. barmherzig. ET. meserere. meseri Präs, -résc (16. Jh. PS. SCH.) LV. I. V. tr. arm machen. Domnul mesereaşte şi bogă-teşte (PS. SCH. CANT. III, 7; PSALT. 1680,CIP. P. 4: meserează). II. V. intr. (16./17. Jh.) arm werden, verarmen. Bogaţii meseriră şi flămânziră (PS. SCH. 33, 11). Au slăbit şi au meserii sfânta episcopie mai de tot (DOC. 1674, MELCH. CH. 137). ET. mes er. meseriaş PI. -riaşi S. m. (1852 STĂM. W.) Handwerker, Gewerbetreibender M. Asociaţiune de credit... înfiinţată... cu scopul de a ajutora meseriaşii români în cazuri de nevoie (ENC. ROM. III, 254a). ET. meserie. meserie PI. -rii S. f. (1827 GOL. EL. 226) Handwerk, Gewerbe N., Stand M. O meserie plăteşte cât o moşie (Sprw.) Handwerk hat goldenen Boden. Ehern.: şcoală de arte şi meserii Gewerbeschule. Cartoflor de meserie Kartenspieler von Beruf. ET. zugrunde scheint meserere zu liegen, dem die Bdtg. von it. mestiere, frz. métier untergelcgt wurde. meseriesésc Adj. (1884 JIP.) selten: gewerblich. Gemem... sub robirea negustorească şi meserieşască a streinului (JIP. R. 103). ET. meseriaş. meserniţă PL -sérnfte S. f. (DRFIA XIX, 321) veralt.: Schlächterei, Fleischerei F. Fietecarea, trunchiu de m eserniţă şi prăvălie de carne deschisese (CANT. IST. 148). Nu era ... război sau vreo apărare, ce di-reaptămesearniţă (MIR. COSTIN, LET.21, 351) vgl. Schiller: ein Schlachten war’s, nicht eine Schlacht zu nennen. ET. vgl. bulg. serb. mesarnica. SG. ALRM SN I, K. 347. mesi Präs, -sesc V. intr. (1852 STĂM. W.) MOLD. BUCOV. tafeln, schmausen. Pe când nuntaşii mireluimesesc (MAR. NUNTA 610). (Ţiganul) hămesit, S-apucă de mesit (SEV. AN. 93). ET. masă. Mesia m. (1561 CORESI TE4 189a; Jo 4, 25) Messias. ET. gr./lat. Messias, ksl. Mesija. mcsişoâră siehe masă. mesit siehe misii. mesiţă (t) S. f. (1581/2 PO Epilog) Monat M. GR. meseţă, in alten Texten meist abgekürzt. ET. ksl. mesşci mest siehe mesi. mesteacăn PI. -teceni S. m. (1455 DERS) Birke F. (Betula alba). Acele bătrâne păduri de mesteacăn i, de brazi şi de anini (OD. PS. 188) jene alten Birken-, Tannen- u. Erlenwälder. GR. TR. auch -tac, BAN. măstac-. Dim. -tecănâş. PI. auch -căni. ET. vermut, lat. mastiemus, von mastix, -cis „Mastix”. Durch Einschnitte in den Stamm gewinnt man aus der Birke einen süßen Saft, wie aus dem Mastixbaum das Mastixharz. mestec S. n. (1893 RĂDUL.) Kauen N. (El) obosiapână să-nghită, şi des din mestec se opria (RĂDUL. RUST. I, 100). ET. a mesteca. mesteca1 Präs, mestec V. tr. (1688 BIBLIA) kauen. Mestecă cât poţi înghiţi u. ä. (Spiw.) sei nicht gierig. Lipsiţi de tot binele, carii şi rădăcinele lemnelor mesteca de foamete mare (BIBLIA 1688 Ib 30, 5). ET. lat. mastico, -ăre; e für a ist, wie in a blestema, zunächst in den endungsbet. Formen eingetreten. mesteca2 etc. siehe amesteca etc. mestecau S. n. (1806 KLEIN) Riihrholz N. Toate pe furcă, pe meslecău Şi pe cuţit a-ncălecat (PP. Besprechung, MF I, 1551). - Mit anderen Suff: mestelnic, mestecâr, mestecălău. ET. a mesteca. meşi S. m. PI. (1502 BGL) bei den Türken: Art Strümpfe aus feinem, farbigem Leder, die in der Regel an die Beinkleider angenäht waren. Darüber wurden lederne Pantoffeln (papuci) 694 meşteşug getragen, die man ablegte, wenn man in ein Haus trat. Logofeţii... lăsându-şi încălţămintea la uşă... se urcau (în sala divanului) numai în meşi coloraţi (UR. LEG. 187). Bogdan Vodă... n-au fost având mestii la nădragi că trăgându-si ciobotele numai cu coltunii au fost încălţaţi (NECULCE, LET.2 II, 182). MUNT. ugs.: nu-mi dau meşii să fac c. die Umstände gestatten mir nicht, ich bin nicht in der Lage, etw. zu tun, es geht nicht, daß ... Să se ducă el acolo, nu-i da meşii, căci nu ştia ca ce drăcovenie să fie aia (ISP. LEG.2 255) wagte er nicht. GR. Sg. aus Texten nicht belegt. PI. auch mestii, mesti (GHICA XVII, 45). ET. türk, mesi; in allen Nachbarsprachen. meşină PI. -sini S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Schaf-, Ziegenleder N., meist zum Füttern von Schuhwerk. Cizme galbene de meşină (GHICA 501). Mai multe băşini decât la tabaci meştini (GOL., Z. II, 485) viel Geschrei und wenig Wolle. ET. türk, meşin. meşini S. m. PL (DOC. 1743, BUL. COM. I, 228)^ (schaf)ledeme Hosen. j ET.meşină. meşniţă PI. nfeşniţe S. f. (um 1815 BUDAI-DEL. T. V.149) TR. MOLD. BUCOV. Gericht aus gestoßener Hirse u. süßer Milch. Aduc în masăplachie, ghiţmani, meşniţă şi friptură (SEV. NUNTA 220). Decât meşniţă din alt sat, mai bine serbuşca din satul tău (Z. VI, 302) heirate lieber ein weniger gutes Mädchen, das du kennst. GR. mleşniţă. ET. wahrsch. zu slav. mésati „mischen”, vgl. serb. mjesnica. méste V. tr. (um 1600 GLOS., HC I, 292) 1. LV. (17. Jh.) u. TR. PP. einschenken, kredenzen. Te aşteaptăpăharul morţii să ţi să mească (MARG.2 118a). Şi vei da paharul lui Faraon în mâna lui... după cum erai mescând (oivo^ocov; BIBLIA 1688 Gn 40, 13). 2. arom. pc., cuiva c. jdn. beschenken, jdm. etw. schenken. Scoaleţ nveasta ta s ’u mescu (PP. WEIG. AR. II, 92) holt die Braut heraus, damit ich sie beschenke. Scoate punga de-n ’ ţ-o meaşte (PP. WEIG. AR. II, 48) und beschenke sie. GR. Inf. arom. meâştire u. mişteâre, sonst nicht belegt. - Konjugiert wie a creşte; 3. Pers. Sg. Präs, mestéste (CANT. DIV. V; CANT. IST. 192). ET. lat. misceo, -ère. méster (1404 DR VII, 210) I. S. m., PI. mésteri 1. Meister M. Nimenea nu se naşte meşter (Sprw.) kein Meister wird geboren. Meşterul se cunoaşte la lucru (Sprw.) das Werk lobt den Meister. Un cântăreţ ales şi mare meşter (MĂRG.2 149b) Künstler. Fam.: meşterul-strică (şi drege de frică) Pfuscher. Vgl. bun I. 12. 2. (selbständiger) Handwerker. Să ştii cumu se-au prins neşte meşteri den Ţcirigrad (NEACŞU). La oraşul celor bogaţi nu iaste nici un meşter, nici lemnariu nici căldărariu nici croitoriu (MĂRG.2134b). S-a şi băgat ucenic la un meşter de lulele (PANN PV. M. III, 13) bei einem Pfeifenmacher. 3. meşter-grindă siehe grindă. GR. Dim. meşterâş. - S. f. meştereâsă, PI. -rese, -riţă, PI. -ţe. II. Adj. (in einem Fach) geschickt. Sunt meşteriprăştiaşi care dau la semn cu praştia (ISP. JUC. 7). Om fricos la. velejie, dar meşter în viclenie (PP. GCR II, 292). Dacă oamenii învăţaţi sunt folositori, cei meşteri sunt indispensabili (GHICA 271). Cum caută (ţăranul vâlcean) ... în tot ce face să puie ceva din sufletul lui ... din darul mâinilor lui meştere şi răbdătoare (VLAH. RP. 121). ET. mittelb. dt. Meister, vgl. nslov. meşter, serb. mestor, magy. meşter etc. meşteri Präs, -resc V. tr. (um 1670 ANON. CAR.) (handwerkmäßig) an-, verfertigen, hersteilen, fabrizieren. Dan meşterea cu briceagul un cărucior pentru fetiţă (VLAH. DAN II, 149) D. verfertigte mit dem Taschenmesser einen Kinderwagen für das kleine Mädchen. GR. mesterui. ET. meşter. meşterie PI. -rii S. f. (1683 DOS.) Kunst F. Cufărmăcăreascămeşteriefac tămăduinţele (DOS. VS. Iulie 1; la). Spuneţi-mi... De-aveţi meşterie Ca să-mi faceţi mie Altă monastire (AL. PP. 191) ET. meşter. meşterit Adj. (1679 DOS. LIT.2 203) angefertigt, geschaffen, hergestellt, fabriziert. De ce tot scrieţi la şire negre pe coaie meşterite din sßsii putrezite? (CL III, 114). GR. meşteruit. ET. a meşteri. meşteşug PI. -şuguri S. n. (1559/60 BRATU, SLLF 11,316) 1. angewandtes Können: Kunst F. (CORESI PRAXIU 1). Nu e meşteşug a găti mâncare, Ci e meşteşug a o potrivi din sare (PANN, Z. IV, 105). O broşură învăţătoare meşteşugului de a face zahar (C. NGR. OP. I, 7). Emiioni săzăbăvia şi cu meşterşugul dofioriei (DOS. VS. Sept. 4; 7a) gab sich auch mit der Arzneikunst ab. Pentru nemeşteşugul vraciului (INDR. 248) infolge der Unkenntnis, Ungeschicklichkeit des Arztes. 2. im einzelnen Fall angewandtes Können: Kunst F., Kunstgriff, Kniff M., Praktik, List F., Stratagem N. 695 meşteşugar Alcătuiri strălucite si de Jurme ritoriceşti şi de meşteşuguri gramaticeşti (I. VĂCĂR. 1.1. O, TEZ. II, 245) stilistische Verzierungen. (Săracul care cere milostenie cu fată veselă) face acest meşteşug ca să arate că este de rudă bună (MĂRCI.2 76a) wendet diesen Kunstgriff an. Am eu meşteşug să îmblânzesc şi pe dracul (ISP., REV. TOC 1, 231) Mittel. Ariciul cu meşteşug se prinde (PANN, Z. I, 315) mit List. (Pe turci) i-au biruit Ştefan Vodă nu aşa cu vitejie cum cu meşterşugul (URECHE, LET.2 i/l 60). 3. gewerbsmäßig angewandtes Können: veralt.: Handwerk, Gewerbe N. Meşteşugul (la om) e brăţară de aur (Sprw.) Handwerk hat goldenen Boden. învăţ un meşteşug ich lerne ein Handwerk. Dau pc. la meşteşug ich lasse jdn. ein Plandwerk lernen, gebe ihn in die Lehre. (Moşiile) lua toporul şi crăcănile, plecând la tăiat lemne. Meşteşugul ista îl făcea de când îmbătrânise (NĂD. NUV. II, 196) übte er aus, betrieb er. 4. Gerät N., Maschine F. Armele şi meşteşugurile cu care băltea cetăti si războaie (SPÄT. MIL., LET.21, 90). GR. veralt.: -terşug; ebenso die Ableitungen. ET. magy. mesterseg. meşteşugar PI. -gâri S. m. (um 1848 BOLLIAC O. 238) Handwerker M. Ţiganul niciodatănu-şi are topor bun la casă, deşi e meşteşugar (Z. VI, 360). ET. meşteşug. meşteşugareţ (1814 DION.) veralt.: I. S. m., PI. -reţi Handwerker M. Poruncit-au Vodă la tot feliul de meşteşugareţi cu vătăşie de făcea haine, căciuli, cizme, arme (DION. TEZ. II, 209). II. Adj. geschickt. Priceput şi meşteşugarii la vreme de nevoie (OD. PS. 188). (Apele ce învârtesc roata morii) aşa le-a îndreptat să facămânile meşteşugareţe ale omului (OD.-SL. 159). ET. meşteşug meşteşugi siche meşteşugul. meşteşugire PI. -giri S. f. (1688 BIBLIA Nm 8, 5) veralt.: Kunst F., Kunstgriff M., List F. Nici să ispitească cu mai multe mestesugiri prin care să iau cetăţile (MS. 1773, GCR. 11,92). ET. a meşteşugi (meşteşugul). meşteşugit Adj. (MS. 1772 ILIODOR, DLR) mit Kunst, Geschicklichkeit gemacht; kunstvoll, -reich, zierlich, (im bösen Sinn:) gekünstelt. Painjenul ...face o ţesătură meşteşugită (ÎNV. COP. 1878, 115) die Spinne macht ein kunstvolles Gewebe. Ştia să câştige încrederea, multor oameni pe cari-i ademenea prin vorbele sale meşteşugite (XEN. BR. 18, von einem Heuchler). ET. a meşteşugi (meşteşugui). meşteşugos Adj. (1703 GCD) biw.: geschickt, pfiffig. Găsi om meşteşugos, A-i ciopli obrazul gros (PANN, Z. II, 324). Cneazul, mai meşteşugos, Triimitepre Bihica şi el se dă mai în dos (BELD. ETER. 40). ET. meşteşug. meşteşugui Präs, -iese (1581 CORESI OMIL. DIL) veralt.: I. V. tr. (kunstvoll) herstellen, bilden, schaffen. Sunt 7207 de ani de când înlr-acesta chip frumos Domnul m-au meşlerşuguit {CANT. DIV. la; die Welt spricht). II. V. intr. kunstvoll, geschickt arbeiten, zu Werke gehen. înţelepţii... sapă pământul şi meşterşuguiesc de găsăsc de acele vine de izvor de apă (PRAV. MOLD. V). Aşa meşterşuguind într-acesta chip Heraclu cu tovarăşii săi au împărţit averea lui Despot (SIM. DASC. LET.2 I, 429). GR. m eşlerşugui, meşte(r)şugi. ET. meşteşug. metafizic Adj. (1799 MICU L. 81b) metaphysisch. GR. (t) -cesc. ET. gr./lat. metaphysicus, auch mittelbar. metafizică S. f. (1694 FN 22) Metaphysik F. Metafizica: învăţătura carea arată lucruri mai sus de fire (CANT. IST. 11). ET. gr./lat. metaphysica. metaforă PI. metafore S. f. (um 1790 AMFIL., DLR) Metapher F. ET. n. lat. metaphora, it. metafora. metâh (t) PI. -tâhuri S. n. (DOC. 1802) in Übersetzungen aus dem Türk.: ProduktN. Unt, oi, şi... alte melakuri ale pământului (DOC. 1802, URIC. hi, 20i). ET. türk. meta. metahirisi Präs, -sesc V. tr. (um 1710 ANTIM) veralt.: 1. (18./19. Jh.) c. ctw. gebrauchen, an-, verwenden, sich dessen bedienen. Cel ce va pune... un lucru sub păstrarea cuivaşi sau îl va da să-l metaherisească (PRAV. IPSIL., Pentru jurământ II). Doftorul cel vrednic ştie metahirisi dof toride bine (ANTIM. DID. 134). (Domnii) să metaherisească la slujba lor ... pe cei credincioşi şi vrednici (DOC. 1802, TEZ. II, 311). 2. (19. Jh.) genießen, zu sich nehmen; tutun Tabak rauchen, cărţi Karten spielen. Metahirisesc sărături de când pătimesc de rast (AL., CL Π, 142) ich verwende Eingesalzcnes, seitdem ich an Milzerweiterung leide. Nu metahirisiţi, boieri, ţigări minunate de la Viena? (AL., CL VII, 406). Tot ce metahirisesc câteodată e concina sau mărieşul (AL. OP. I, 1699). GR. LV. bisw.: -her-. ET. ngr. μεταχειρίζομαι. 696 metodică metahirisire PI. -siri S. f. (1794 CRITIL) 1. Anwendung F. 2. metahirisirea cuvântului Gabe F. des'Redens (CRITIL 4) ET. a metahirisi. metahirisit Adj. (MS. 1750) gebraucht, angcwcndct. Atâţea ani metahirisiţi spre a te muitămi (MS. 1750, GCR II, 47). ET. a metahirisi. metal PI. -tale S. n. (1705 CANT. IST. 132) Metall N. GR. PI. selten: -taluri, (t) metalon. ET. n. lat. metallum, auch mittelbar, ngr. pexailov. metamorfoză PI. -föze S. f. (1694 FN) Metamorphose F. Mari metamorfoses - adecăte strămutări. (FN 30). GR. (t) -morfosis (CANT. IST. 11). ET. ngr. gexajiopcpoon;. metanie siehe mătanie. ? meta PI. mete S. f. (um 1812 ŞINCAI HR. I, 495) * veralt.: TR. Grenzzeichen N. ET. n. lat. meta, vgl. magy. meta. meteahnă PI. -tehne S. f. (1607 DIRB XVII/1, 254) 1. Fehler, Mangel M., Gebrechen N. Băietul meu ... are şi o meteahnă; nu vede tocmai bine de-un ochi (ŞEZ. IV, 231) mein Junge hat auch ein Gebrechen, er sieht eben nicht so gut auf einem Auge. Ca să putem sta înaintea înfricoşatuluijudeţ al lui (IIs.) ... nevinovaţ şi fără meteahnă (MS. 1654, GCR I, 1 70) makellos. Fiecare (din muşterii) cum venea le găsea, metehne (lemnelor); ba că-s ciotoroase, ba că-spuţine (NĂD. NUV. I, 200) fand an ihnen etwas auszusetzen. Atâta numai, că are o meteahnă... îi zuliară... da zuliară... să fugi în lume (AL. OP. 1, 1! 59). Mărfurile cele ... stricate ori din însuşi meteahna lor ori. din întâmplare (COD. COM. 1840, Art. 467). 2. (zugefügter) Schaden, Ungemach N., Widerwärtigkeit F. (Sfântul) cu darul lui Hs., fu apărat din tocite fără nice o beteahnă. (DOS. VS. Dech. 15; 220a; von einem Gemarterten). In taină, fără metiahnăşi-n ascuns, fără prepus, să vorovim (CANT. IST. 120) unbehelligt. Să nu se întâmple cuiva vreo meteahnă de la niscaiva duhuri necurate (ISP. LEG.2 376). GR. bet- (DOS. 1. c.); -tâhnă, PI. -tăhne (MUMUL., GCR TI, 250), -teâhne (DEMETR. NUV. 55). ET. scheint zu beteag zu gehören; dann wäre m- aus einem sinnverwandten Wort eingedrungen, wie serb. mana, frz. manque, dt. Mangel etc. meteleu PI. -lei S. m. (1576 DERS) TR. ugs.: dummer Kerl, Tölpel M. Sărmane bărbatul meu, Eşti nebun şi meteleu (PP. FR.-C. MOŢII 98). GR. metehău (ŞEZ. III, 70). S. f. meteloaie (D). TOPON. Meteleu (1576 DERS). ET. unbck.; die Nebenformen erinnern an mătăhală u. tehui; vgl. auch mutălău. meteor PI. -ori S. m. (um 1790 UT)^ Meteor M. GR. (+) meteora. ET. gr./lat. meteorum, auch mittelbar. meterez PI. -reze S. n. (1705 CANT. IST. 11) 1. Vcrschanzung F., Erdwall M., Schanze F. Jigmond craiul... s-au apucat a batere Târgoviştea de frei părţi, cu metereze şi cu coşuri (NEC. COSTIN, LET.21,484). Turcii... au jacul meterez în preajma taberei moschiceşti şi au pus puştile pe metereze (AMIRAS, LET.2 111,118). 2. Mauerbrüstung, Zinne F. împuşcândde la meterezele zidului în turci (UR. LEG. 157). Pe meterezele ei (ale Cetăţii Neamţului) au stat dârzi în faţa lui Sobieţki cei 19plăieşi (VLAII. RP. 233) auf ihren Mauerbrüstungen standen 19 Grenzwächter unnachgiebig vor S. Noua curte domnească din Bucureşti... (era)-nconjuratăde ţepene ziduri cu creste ... şi cu înguste fer estr ui de metereze (ODOB. MV. 1896, 49) Schießscharten. ET. türk, metris. meterhancă siche mehterhanea. mctoc PI. -tocuri S. n. (1528 DERS) 1. Metochium N., außerhalb des Bereiches eines Klosters gelegenes, zu ihm gehörendes Besitztum. Biserica acestui, sfânt schit numit Cetăţuia, melohul sfintei, mitropolii a ţării (INSCHRIFT 1853, IORGA INSCR. I, 177). Mănăstirile cele mari. cu metoaşele lor (DOC. 1805, TEZ. 11,339). 2. Einkehrhaus für Mönche in einer Stadt: Hospiz N. De-a lungul podului Mogoşoaiei, începând de la mitocul Episcopiei Râmnic (astăzi. Ateneul), se îndesuieşte tot mai multă lume (UR. LEG. 336). GR. mitoh, metoh, mitoc, PI. -toace; (t) PI. -toâşe. Dim. metocel, -şei. ET. slav. metohT, ngr. pexod^iov. metocâr PI. -cari S. m. (DOC. 1626, DLR) Metochiumverwaltcr M. GR. (t) meioşar. ET. metoc. metodă PI. -töde S. f. (1757 GR. RUM.) Methode F. Gramatica românească... methodosprea folositori şi prea trebuincios (Titel der 1. rum. Grammatik von DIM. EUSTATIEVICI). GR. (t) methodos. ET. gr./lat. methodus, auch mittelbar. metodică PI. metodici S. f. (1818 ÎNV. 167) Methodik F. ET. dt. Methodik. 697 metric metric (1838 HELIADE 132) 1. Adj. 1. Maß-. 2. metrisch. II. metrică S. f. Metrik F. ET. frz. métrique, dt. Metrik. metrică PI. métrice S. f. (um 1710 NEC. COSTIN) vcralt.: Matrikel F., Geburts-, Taufregistcr N., -schein M. Nu poţi trage în dobitoc (în căprioară) decât dacă are mai bine de un an sau mai puţin de zece. Atunci cercetezi - ,,Metrica căprioarei”? (C. NGR. 364). Şi pre aceste aşezemânturi şi scrisori s-au făcut, căci se află şi astăzi în mitrica crăiască în Cracău (NEC. COSTIN, LET.2 I, 398) über diese Abmachungen wurden auch Schriftstücke abgefaßt, die sich noch heute im königlichen Archiv in Krakau befinden. ET. poln. metryka, rass. metrika. metropolă PI. metropole S. f. (um 1812 SINCAIHR. I, 44) Metropole F. GR. metropolă; (t) metropolis. ET. ngr. prixpoTtO/Uç, it. metropoli, frz. métropole. métru PI. métri (1800 BUD AI-DELEAN U I, 113) 1. Meter M., Metermaß N. 2. Versmaß N. ET. frz. mètre. SG. ALRSNI, K. 182. moşteni ca un al tău săvârşit cereşIile bunătăţi (MS. 1695, H. 1, 657) als volles Eigentum. Binelui acesta-i al său! cel hireş să-şi dea şi la alţii din binele său (DOS. H. I, 657) das ist die wesentliche Eigenschaft des Guten. Ale tale dintru ale tale, ţie aducem de toate şi pentru toate (aus dem Ritual der Eucharistie). Tu mi-ai înşirat verzi şi uscate? ia stăi să-ţi spui şi eu pe ale mele (LIT.) was ich dir zu sagen habe. Aşa crede poporul, şi dintre ale sale e greu a-l scoate (MAR. NAŞT. 350) von ihrem Glauben sind die Leute schwer abzubringen. Oifi având şi eu ale mele, dar nu sunt cum credeţi. (ZAMF. LN. 136) ich mag wohl auch meine Eigenheiten, Mängel haben. După ce mulţumirăm lui D-zeu, plecarăm fiecare la ale noastre (ISP. LEG.11, 91) in unser Land, unsere Heimat. A mea mein Wille, in Wendungen wie: Vă ucid, să periţi cu toţii; lot pe a mea are să fie (NĂD. NUV. I, 163) es wird doch so geschehen, wie ich will. GR. Formen: M. F. Sg. PI. sg. PI. meu mei mea mélea tău tăi ta tăie său săi sa sâle nostru noştri noâstră noâstre vostru voştri voâstră voâstre meu Poss. Pron. (1521 NEACŞU) meu mein, tău dein, său sein, ihr, nostru unser, vöstru euer. Die 3. Person eines einzelnen Besitzers kann statt durch său auch durch lui, ei (siehe el Al), die mehrerer Besitzer muß jetzt ausschließlich durch lor ausgedrückt werden, während LV. auch hier său stehen konnte: Ascuţiră limba sa ca a şarpelui (CORESI PS5 267b; Ps 139, 3). Lăcomind la a altuia, (ei) sosesc de pierd şi al său (MIR. COSTIN, LET.1 I, 277) cs kommt soweit, daß sie auch das eigene verlieren. So auch: (Copiii) făcură pe tată-său s-o aducă în casă (RETEG. POV. 1,43) veranlaßten ihren Vater. Das Poss. verlangt den best. Artikel vor sich, siehe al 1. Al meu, tău etc. der mein(ig)e, der dcin(ig)e etc. Casa e a mea das Haus ist mein, gehört mir. Oamenii de felul alor noştri (CL XIX, 391). Mie mi-a spus al meu că... nu l-a mai văzut (DEL. I. V. ş. V. 163) mein Mann, ugs. für bărbatul meu. Feciorul de împărat nu mai era al său (ISP. LEG.1 1,75) war wie von Sinnen. -Ai mei die Meinigcn, meine Angehörigen. El găsi de cuviinţă să spuie şi alor săi ceea ce era să se întâmple fiului lor (ISP. LEG.2 98). Domnul Tudorache îndură şi o lovitură politică: căzuseră ai noştri (BASS. V. 222) seine Partei hatte verloren. Al meu, ale mele das Mein(ig)e. Suspină vecinul, pentru că (păcătosul) îi ţine al său (ANTIM DID. 88) sein Eigentum an sich gerissen hat. Vei Nebenformen: bisw.: teu, tei, seu, sei, selten: tea, sea, télé, séle fur tău etc., was z. T. auf regionaler Aussprache zu beruhen scheint (vgl. z. B. tele PP. FUND. BASME 119 u. PP. TR. HC II, 710, 711; im Reim); TR. ugs. zieml. häufig nost, noşti, noâstă, noaste u. vost etc. für nôstru etc. An den Sg. von Substantiven, die ein verwandschaftlichcs od. auch ein sonstigen näheres Verhältnis zwischen Menschen bezeichnen, wie lată, mătuşă, bărbat, soacră, stăpân, slugă etc. tritt meu, tău, său enklitisch auf, was bes. der fam. Sprache eigen ist, also frate-meu, nevastä-ta, stăpânu-său etc., duhovnicu-său (Ş. TAINE 281) für fratele meu, nevasta ta etc.; selten auch: nostru, vostru: stăpână-voastră(DOS. VS. Iun. 5; 145a). Dabei treten ugs. Verkürzungen ein: -mio, -to, -so u. (so bes. arom.) -min, -lu, -su. Die Subst. auf -u verwandeln letzteres MUNT. ugs. vor den Kurzformen in ă: bărbată-mio, bunică-to, nepotă-so (nach tată-mio) oder werfen es ab, wie in fii-tu, fi-tu. - Bei den Verbindungen von Subst. u. enklit. Poss. wurde urspr. zwischen Nom./Alck. u. Gen./Dat. nicht unterschieden: moşia văru-meu das Gut meines Vetters, rochia soră-ta das Kleid deiner Schwester. Jetzt zieht man es ugs. vor, den Gen./Dat. beim M. durch Voranstellung von lui zu kennzeichnen: moşia lui văru-meu, während man beim F. zu analogen, z. T. schon LV. nachweisbaren Bildungen greift: rochia 698 miaut surori-ta od. soru-lei, -iii, neveste-tei, -tii, dădacă-sei, -sii. Das Arom. bietet für den Gen./Dat. des M. -n'ui, -tui, -sui (gebildet nach der Gleichung omlu: 'a omlui, tată-n'u: a tată-n'ui), für den des F. -meai, -tai, -sai (das wiederum nach dem Vorbild des lezteren geschaffen wurde): a sor-meai (BOJ. \31),asoacre-tai, a mulèri-sai (WEIG. AROM. II). Weiteres siehe unter den einzelnen Substantiven. ET. lat. mens, tuus, süus, noster (Akk. -trum), vlat. vosler (Akk. -trum) für kllat. vester. mezantér etc. siehe bezer. mezät PI. -zaţuri S. n. (1717 ANON. BR.U 127) 1. veralt.: öffentliche Versteigerung, Auktion F. A scoate la mezat zur Versteigerung bringen, öffentlich feilbieten. A vinde prin mezat öffentlich versteigern. Tribunalul ...va hotărâ dacă vânzarea urmează a se face prin bună tocmeală sau prin mezat (COD. COM. 1840 Art. 230). Verdrängt durch licitaţie. 2. (t) sultăn-mezât ehern. : amtliche Versteigerung von Immobilien u. Staatspachtungen. Moşiile, viile şi casele dumitale s-au vândut la sultan-meza.tÇPIL. ÇIOC. 336) ihre Güter, Weingärten u. Häuser wurden durch Versteigerung verkauft. ~ ET. türk, mezat. s mezdrea PI. -dréle S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Schabemesser N. der Gerber (B. POL.) GR. -dreălă. ET. zu russ. serb. etc. mezdra „Fleischseite der Haut”. Vgl. a mizdri. SG. ALRM SN I, K. 379. mezél PI. -zéluri S. n. (1762 GHEORGACHI, LET.1 III, 303) meist PI. kalte Speisen, die in kleinen Quantitäten vor der Mahlzeit als appetitanregendes Mittel od. auch für sich allein mit Schnaps od. Wein genossen werden, wie Gesalzenes, Räucherwaren, Kaviar, Sardinen etc. : Delikatesse, Vorspeise F., Hors-d’œuvre N. O ladă mare încărcată cu mezeluri, tutun şi rachiuri (CL XVII, 7) eine große Kiste vollgcladen mit Delikatessen, Tabak und Schnäpsen. Câte un mezel, câte un păhăruţ de vin (VLAH. GV. 145). LM. Wurstaufschnitt. GR. LV. PI. -le, Sg. wahrsch. -zeci. ET. türk, meze; der Sg. -zel ist aus dem PI. erschlossen. mezelic PI. -licuri S. n. (1795 IST. AM. 30a) 1. veralt.: Kollektiv zu mezel: Ceicilaltă (fată) mi-an adus mezelic pentru mâncare (B ARAC HAL. IV, 127) einen Imbiß. - Meist. PI. Pe masă erau rânduite o mulţime de farfurii cu mezelicuri de tot felul (FIL. CIOC. 155) auf dem Tisch waren viele Platten mit verschiedenen Vorspeisen angeordnet. Intre mezelicuri şi supă (GANE, CL. XIII, 48) zwischen den Vorspeisen und der Suppe. 2. MUNT. PI. geröstete Maiskörner, Kürbiskeme etc. (siehe floare 2.). GR. In Bdtg. 2 mizil- (MARION, Ş. INFL, I, 259). ET. türk, mezelik, ngr. μεζελήκι. mezil siehe menzil. mezin Adj. (1604 BGL) fam.: 1. jüngstes Kind, Nesthäkchen N. (Fratele) cel mijlociu (să ia casa) cea despre apus; iară noi să rămânem aici în casa bămânească, ca mezini ce suntem (CREANGĂ, CL IX, 287; die jüngste Tochter der sterbenden Mutter zu ihrem Gatten). 2. zweitältestes Kind, in Bezug auf seine Geschwister. Sora cea mezină (AL. PP. 14). GR. mejin (ŞEZ. III, 70). TOPON. Mezinul (1604 BGL). ET. asl. mezină. H PUŞC. EW. 1065: lat. medianus. SG. ALRII/I, MN 2626, 66; ALRM II/I, K. 187. mezuinä siehe miezuinä. mi, mi-, -mi siehe eu. mia etc. siehe miel. miâmbal S. n. (1850 IS.) Lakritzensaft M. (Succus liquiritiae). Sărut mâna, răspunde cu glasul ca miambalul jupânul (GAZ. SĂT. XIV, 480) mit honigsüßer Stimme. GR. S. f. -bolă (IS.). ET. türk, meyanbali. miâr siehe miaş. miâş PI. miâşi S. m. (16. Jh. CV) Anführer M. von tausend Mann. Audzi sutaşul şi se apropie căfră miiaşu de spuse (CV2 22b; Apg 22, 26 nach gr. χιλίαρχος). GR. mit anderem Suff, miar (CORESI PRAXIU 104). ET. mie. miâţă S. f. (16. Jh. CV) veralt.: fiebrige Krankheit. Deacifu tatăl lui Poplie de miaţă... lângedu (CV2 49a/b; Apg 28, 8). GR. OAŞ mmâţă; arom. Aeâţe (PAPAHAGI), oft in V erwünschungen. ET. unbek. SG. ALRI/I, K. 121. miau! Interj. (1847 PANN) Ruf der Katze: miau! (Pisica) prin casă începe a alerga. Şi miau! miau!... a ţipa şi a striga (PANN PV. Μ. III, 46). ET. onomatopoet. miaut PI. miaute S. n. (1870 EMIN.) Miau-Schrei M. Miautele lungi şi îndoite ale motanului (EMIN. PL. 12). ET. miau. 699 miază miază siehe miez. miăză-zi siche amiază u. miez. mic (um 1222 DLRV) 1. Adj. 1. klein (Ggs. mare). Liiere mici kleine Buchstaben. Primăvara-i noaptea mică, Nu-i de mers la ibovnică (I.-B. 95) ist die Nacht kurz. Mă scăldam în gârlă, eram tocmai la apă mică (DEL. P. 212) bei niedrigem Wasserstand. Preţ mic niedriger Preis. Unchi mic, lele mică (PRAV. GOV. 104) Vetter, Kusine das Vaters od. der IVJutter. Prânzul cel mic 1. Mahlzeit am Tag. Embrionul cuprinde î.n mic trunchiul şi rădăcina plantei viitoare (LIT.; Gallizismus) im kleinen. Cercări făcute în mic (ION. CAL. 171) in kleinem Maßstab angestcllte Versuche. Mic de, la suflet von niedriger Gesinnung. Să-l văz aşa mic la suflet niciodată n-am crezut (BLLD. ETER. 116) so kleinmütig. 2. klein (noch nicht erwachsen), jung (im Verhältnis zu anderen). De mic (copil), de mică (copilă), de mici (copii) schon als kleines Kind, als kleine Kinder, von Kind auf. încă de mic Te cunoşteam pe tine Şi guraliv şi de nimic (EM1N. O. I. 175). Sora lui mai mică seine jüngere Schwester. Potcoavă avea un frate bun, mai mic de ani (HASDEU I. V. 194). IL S. m. 1. Micuţul, cel mititel der Teufel, vgl. Mich iduţă. 2. mic, besser mititel Bratwürstchen N. (ohne Haut). Cu gura duhăită de cimbrul mititeilor naţionali (JIP. R. 205). 3. mic şi mare jedermann, alic. Mărturisescu micilor şi mariloru (CV2 40a; Apg 26, 22) so kann ich hier vor groß und klein als (sein) Zeuge stehen. GR. f. mică, PI. m./f. mici; dumic: Dumic vă Păr aş (AL. BAL. 36), Dumic dăscălaş (AL. BAL. 37) dürfte d-un mic (s. d’3) sein. Dim. micuţ, mic(u)şor, micşorei, mititel, MOLD. TR. auch mâţâţel, MARAM. micuniţ; LV. mitutél, mitiutél, micuţei (ΛΝΟΝ. CAR.); ferner miţiţel (PP. MAR. NUNTA 846), micuţei (PP. MAR. NUNTA 768), f -teâ, -tică. PI. m. -téi, f. -télé, -ţea etc. ET. Steht augenscheinlich im Zshg. mit it. miccino etc. (nb.piccino etc.), dessen Primitiv *mic(c)o sich in den Dial. erhalten hat: kal. mikku, siz. miku etc. Ob gr. μικρός, dial, μικκός od. lat. mica „Krümchen” zugrunde liegt, muß dahingestellt bleiben. SG. ALR I/I, K. 61 ; II/I, K. 269; ALRM I/II. K, 95, 225. mică1 S. f. (1642 ÎNV.2 44a) in best. Wendungen: 1. LV. într-o mică de ceas (VARL.), de vreme (DOS. VS. Noe. 4; 104a) in einem Augenblick, im Nu. Tot oraşul într-o mică de ceas cenuşă s-au făcut (MIR. COSTIN. LET.2 1, 320). în mica ceasului... gârle înluntrul şi pe deasupra vasului izvorâtul (CANT. IST. 133). 2. pe mică pe ceas, MOLD. bisw. mißvcrtändlich: pe nirnică (d. i. nin 'ică für n'ică) pe ceas jeden Augenblick, alle Augenblicke (siehe ceas). ET. lat. mfca „Krümchen, Bißchen”. mică2 S. f. (um 1805 ŞINCAI N. 31) Glimmer (-schiefer) M. ET. n. lat. mica, auch mitelbar, frz. mica. Michidiiţă m. (1876 CREANGĂ'' 145) MOLD, einer der Namen des Teufels. N-auzi, muiere? Cui grăiesc? Ţi-a luat Nichiduţăglasul? (NĂD. NUV. 1,161). ET. wahrsch. zu mic. vgl. Aghiuţă. SG. ALR II/I, K. 184. micie s. f. (1563 CORESI PRAXIU 363) LV. Demut F. ET. mic. micime PI. -cimi S. f. (um 1812 ŞINCAI HR. II, 7) Kleinheit F. Micimea obiectului (în acea poezie) este punctul de contrast (CL I, 64). ET. mic. microcosm S. n. (1698 CANT. DIV. 35b) Mikrokosmos M. GR. PI. selten: -câsmuri. ET. ngr. μικροκόσμος, frz. microcosme. microscop PI. -coâpe S. n. (1890 UT) Mikroskop N. ET. gr./lat. microscopium, it. microscopia, frz. micro-scope. micsandră siehe mixcindră. micşineă siehe mieşunea. micşor siehe mic. micşoră Präs, -rez V. tr. (16. Jh. PS. SCH. 8, 6) klein(er) machen, verklemem, verringern. Micşoratu-l-ai pre dânsul puţin oarece decât îngerii (PS. RÂMN. 8, 4). De va ieşi neştine den hotarul său şi va mieşura hotarul vecinului său. (PRAV. MOLD. 2). GR. LV. (16. Jh.) u. MOLD. -şura, înmieşura (COR. PS. u. PS. SCH. 8, 6). - 3. Pers. Sg. Präs, -reşte (MS. 17. Jh.,GCR I, 83). ET. micşor (mic). micşorare PI. -rări S. f. (16. Jh. PS. H. 101, 21) Verkleinerung, Verringerung F. GR. mieşurire (PRAV. MOLD.3 395), micşurare. ET. a micşora. micşorat Adj. (16. Jh. PS. H. 101, 18) 1. verkleinert, verringert. 2. veralt: erniedrigt. 700 mielăriţă GR. mieşurat. ET. a micşora. micşorătăte PI. -taţi S. f. (1871 AL.) selten: Kleinlichkeit F., klemliche Schwäche. Dispreţul său pentru mieşurătăţile lamei (AL., CL IV, 313) seine Verachtung für die Kleinlichkeiten der Leute. GR. miesu-ET. a micşora. micşorime S. f. (1705 CANT.) veralt.: Kleinheit F. In cei mai mulţi mărimea... trupului sămnul micşorimeisufletului... ieste (CANT. IST. 45) des Kleinmuts, der Zaghaftigkeit. ET. micşor (mic) mieşunea S. f. (1700 BRV I, 394) 1. MUNT. Veilchen N. (Viola odorata, MOLD. toporaş). Vestmintele ei simple dar bine tăiate, coafiura cea împănată cu roze şi micşunele (FIL. CIOC. 211). Să se dea copiilor cărora le cresc dinţii, rădăcini de mieşunea de supt (LIT.). - Bei PANŢU auch andere,. Viola-Arten. ·:" 2. Levkoje F. (Matthiola). Mieşunea. ruginită, galbenă Goldlack M. (Cherianthus). 3. TR. BUCOV. Leberblümchen N. (Hepatica triloba). GR. rnicsi- 4. miesuneaua apei, mieşuneaua de baltă Waserliesch N. (Butomus; BR. PANŢU). ET. türk, menekse. mieşurâ siehe micşora. mictiüp siehe mehtup. micuşor -câţ siehe mic. micuţiePl. -ţii S. f. (1821 BELD.) selten: Kleinlichkeit F., kleinliche Schwäche. Deşertăciuni şi micuţii (BELD. ETER. 43). ET. micuţ (mic). midar S. n. (1750 IORGA S. D. XII, 59) veralt.: Mieder N. ET. dt. Mieder. midhäi siehe mihalţ. midie S. f. (1818 BUDAI-DEL.) Miesmuschel F. (Mytilus). Stridii, midii şi. melci (MON. OF. 1875, 2257) Austern, Miesmuscheln und Schnecken. ET. ngr. μύδι. mie1 PI. mii S. f. (16. Jh. PS. SCH. 67, 18) Tausend N. O mie, două mii de oameni tausend, zweitausend Menschen. Redewendung: o mie şi o sută in großen Mengen, unzählig, lang u. breit. Te goneşte? ... goneşte-lşi tu ... „Da cum? ... prin care chipuri?” „ O mie şi o sută”... (AL. OP. I, 562). La surprinderea mea, prietenul îmi spune o mie şi o sută (ISP., CL XVIII, 198). ET. lat. mUia. PI. von iniile. \ mic Pron. siehe eu. mied PI. mieduri S. n. (1652 IORGA S. D. VII, 23) Met M. Miere multă şi bună, de care fac mied aşa de bun cât sepotriveşte marmaziului (SIM. DASC, LET.2 1,42). (Moldovenii) vărsau mieclurileşi vinurile de prin poloboace de cărau apă (NECULCE, LET.2 II, 326). Cupele cu mied... trec vesele şi-nlnma Din om în om (COŞBUC 171). GR. MOLD. mid (n'id) (H. 744). ET. asl. medu; ie für e nach miere. miedăr PI. -dâri S. m. (1583 DERS) selten u. veralt.: Methändlcr M. ET. mied. miel PI. miei S. m. (1532 DERS) 1. Schafjunges: LammN. Codrii giucară ca berbecii, şi. munţii ca miei oiloru (PS. SCH. 113,4). Mândra-i uşiirea, C-a mâncat carne de mea (I.-B. 364). Vgl. blând. Das entspr. S. f. mia wird meist diminutiv, gebraucht: Şi dedea lui fieştecarele câte o mieluşiţă ((xgvdöa; BIBLIA 1688 Ib 42,12). Plânsetele ascuţite ale blândelor mioare Şi-ale mieilor zburdalnici (RADUL. RUST. 1,190). - Borş de miel Lammfleischsuppe. Căciulă de miel Lammfellmütze. Mielul lui Dumnezeu Agnus Dei. A avea somnul mieilor lange schlafen. A umbla ca mielul orbului ungepflegt (oder sinnlos) herumlaufen (Z. IX, 663). Das Dim. mieor, f. mieoarä bezeichnet auch das Lamm im zweiten Lebensjahr, den Jährling. 2. MUNT. (Knöchelspiel) mialä Knöchel M. vom Lamm. Vgl. limbă 3. GR. Für mia bisw. miâlă Dim. mieluşel (PI. -şei), mielitţ, mieor (DOS. TR. 79), miör. MARAM. mielüc; mieliiş, mieluşor; f. mieluseä (PI. -şele), -şiţă, -Iută(PI. -ţe), mieoără, mioâră (PI. -re)’, mioriţă, mioreă. ET. lat. agnălus über *amnlel; Schwund des n wie in dumitale aus domniei-lale, *dumniei-tale. SG. ALR SN I, K. 251, III. K. 797. mielâr PI. -lari (1852 B.) Lämmerhirte M. S. f. mielăreâsă, mielăriţă. ET. miel. mielăreâ S. f. (1825 B.) Keuschlamm N. (Vitex agnus castus; PANŢU) ET. miel. mielăriţă PI. -riţe S. f. (1825 B.) Zecke F. ET. miel. 701 mieluşeâ mieluşeâ siehe miel. mieluşel PI. -şei S. m. (16. Jh. CV2 72a; lPetr 1,19) 1. Dim. v. miel. 2. OLT. Ackcrklee M. (Trifolium arvensc; PANŢU). 3. Keulenschwamm M. (Clavaria). GR. meloşel. ET. mieluş, siehe miel. SG. ALR SN III, K. 797. mieluşiţă etc. siche miel. micoâră etc. siehe miel. mierâ siehe mira. micrâr PI. -rari S. m. (DOC. um 1650 BGL) 1. Imker M. 2. ehern.: Honigsteuereinnehmer M. ET. miere. SG.ALRM SN I, K. 173. Miercân m., f. -cana (um 1560 DOR) Name, der einem am Mittwoch geborenen Rind gegeben wird. Auch Miercuricä. ET. miercuri. miercuri S. f. (16. Jh. CV2 57a; Jak 1, 18 N.) Mittwoch M., miercurea mittwochs. In der orthodoxen Kirche wird mittwochs u. freitags gefastet, daher: Dacă (românul) îl vede (pe cineva) că nu ţine posturile, îi zice,,Spurcă-mercuri” ori „ letin ” (ISP., CL XVI, 349). A nimerit-o (ca ţiganul) miercurea (vinerea) la stână u. ä, er ist zur Unrechten Zeit gekommen. Am Mittwoch finden keine Hochzeiten statt, daher: Toate pe dos şi nunta miercuri alles geht verkehrt. ET. lat. M&curii (dies). Der Akzent ist, wie in den anderen Spr. (ffz. mercredi etc.), nach Lunae, Martis etc. auf die erste Silbe gerückt. SG. ALR II/I, MN 2850, 113. Miercuricä siehe Miercan. miere S. f. (16 Jh. PS. SCH. 18, 11) 1. Honig M. Pământul ce curge lapte şi miiare (BIBLIA 1688 Ex. 3, 8). Dulce ca mierea honigsüß (vgl. fiere). Cu cuvintele sale unse cu miere prindea pe aceşti oameni simpli (DEMETR. NUV. 44) mit seinen honigsüßen Worten. - Redensarten (vgl. ban' 4. a): S-a făcut agurida miere sie haben sich wieder ausgesöhnt, sind wieder ein Herz und eine Seele. M-ai uns la inimă cu miere du hast mir mit deinen Worten überaus wohl getan. Să-ţi tai cuvântul cu miere verzeih, daß ich dich unterbreche. A dat de miere der Braten schmeckt ihm. A ascunde ac în miere hinter freundlichen Worten böse Absichten verbergen. Sprw. (vgl. a linge, lingură 1.): Tăcerea e ca mierea Schweigen ist Gold. Zicând numai miere, gura nu se îndulceşte mit bloßen Versprechungen ist einem nicht geholfen. Nu toate muştele fac miere nicht alle Bienen geben Honig. 2. mierea-ursului Lungenkraut N. (Pulmonaria). Tăpşanele de iarbă lungă şi mătăsoasă, presărată cu mierea-ursului vânătă şi nalbă galbănă (IORGA AM. 254). - TR. BAN. MARAM. miere de trestie (RETEG. POV. III, 83), mere de trist (LEX. MARS.) Zucker. GR. Dim. miericeâ (JIP. OP. 127), miericică, mieriţă. ET. viat. măe < lcllat. mei, mălis. SG. ALR II/I, MN 6811, 15 mieriu Adj. (1495 BGL) MOLD. TR. dunkelblau, violett. Acestui neam le-au zis grecii Savromaţi, de pe ochii mierăi-albineţi, adică ochi de şopârlă (MIR. COSTIN, LET.21, 25). Am o sucnă mirie, plină de pozderie (SBIERA POV. 322, ^ Rätsel: der gestirnte Himmel). ^ GR. auch miräu, miriu, -ru, -reu (ZRPh 18, 107); Ţ * mierău (WEIG. JB. VI, 20), merâu (B.). Dim. mieriör \ .,v (DOC. 1554; I.-B. 22,36), mirior (BIBIC. 390), miereüt, \ (ZRPh 18, 107), arom. n'irlu (PAPAHAGI). 7 * ET. unbek. // zu lat. merus (DLR). SG. ALR II/I, K. 245. mierlă PI. mierle S. f. (1583 DOR) Amsel, Schwarzdrossel F. (Turdus merula); mierlă sură, gulerată Ringdrossel (T. torquatus; MAR.). Mieriile şi privighetorile, pitulicile şi stigleţii... îl întâmpinau ... cu dulcele lor cântări (OD. PS. 214). GR.TR. mirlă{mn'i-, n'i-), arom. n'irlă, an'irlă, n'erlă (PAPAHAGI), megl.-rum. n 'irlă. Dim. mierluşcă, -liţă, -Iută, -luşoără, PI. -şte, -ţe, -re. S. m. mierlâi Drosselmännchen. ET. lat. merula. mieros Adj. (1703 GCD) honigreich, (honig)siiß. Stafidele galbene şi curmalele mieroase din cutii (DEL. P. 325) die gelben Rosinen und die honigsüßen Datteln aus den Schachteln. Cuvintele (şarpelui) erau aşa de mieroase încât nu se putură opri de a nu-l asculta (ISP. LEG.1 I, 114). ET. miere. mierţă PI. mierţe S. f. (um 1580 GLOS. BOGD. 430a, TRSXVI, 437) Getreidemaß von schwankender Größe, MOLD. 1/2 micrlăi, -loi siehe miorlăi. micrlöi siehe mierlă. mierluţă PI. -luţe S. f. (1814 ŢICFI. 238) 1. Dim. v. mierlă. 2. Frühlingsmiere F. (Alsine vema; PANŢU). ET. mierlă, zu 2. vgl. auch dt. Miere. miertic siehe inertie. 702 migăleâlă chilă, TR. 1/2 od. 1 ferdelă (B.). Dimineaţă afară 200 de mierţe de faină naintea porţii mănăstirii (DOS. VS. Martie 14; 35b). S-au făcut foarte foamete mare, cât au ajuns mirţa târgului cea de 16 ocă de grâu 3 lei bătuţi (NEC. COSTIN, LET.2 II, 34). Fiecare poporan ... îi dă (popei) o ,, ferdelă” sau o „mină” de bucate (FR.-C. MOTU 112). GR. mir-, mer-, ET. nslov. merca, magy. merce, dt. Metze, slav. merica, zu mera „Maß”, wegen -ie, vgl. şerb. mjera, poln. miara. mieunâ Präs, miâun V. intr. (um 1670 ANON. CAR.) von Katzen: miauen. Duhul... s-au făcut o pisică mare neagră şi au început urât a mieuna (B ARAC HAL. V, 213).’ GR. WB. auch miauna, iniona (ŞEZ, 1,147,3): Imperf. miuiă (PANN PV.1 III, 31). Ger. miuind (PANN PV. 1 II, 63), wobei die beiden lezteren einen Inf. a miui od. a miuia voraussetzen. ET. miau. miez (1538 DERS) , ■ l. Adj., nur in flg. Verbindungen: a) miazăzi f. Mittag M., miazănoapte f. Mitternacht F., jetzt fast nur als Himmelsrichtungen (wog. als Zeitpunkte: amiază, miezul zilei, miezul nopţii). Cum nu iaste farăde... cale săşăzipână la miază noapte cu mâncări şi cu băuturi ... ? (MĂRG. 76b). Acestea-s hotarele de la miază noapte... de la. miază zi... (BIBLIA 1688 Jos 18, 19). De la răsăriţii şi de la apusu, şi de la miazănoapte şi de la mare (PS. SOI. 106, 3). Miazănoapte Kuh-, Wachtelweizen M. (Mclampyrum, BR.). - Miazănoapte Gespenst N. Cale de două ceasuri... plutea încet, încet prin albastrul tăriei meazănoaptea bătrână cu aripele de aramă (EMIN. PL. 19). GR. LV. auch am-: Cătră amiază noapte şi cătră amiază zi (BIBLIA 1688Gn 13, 15). - Nur Nom./Akk. m. best. Art. miazăziua, miazănoâptea, doch miâza noapte (PS. RÂMN. 88, 12). Gen./Dat. miezii nopţii (BIBLIA 1688 Jr 3, 18), amiăzăzul (DOS. VS. Oct. 23; 80a). Vgl. amiază.-b) indeklinabel: Miezii- Păr es ii (ugs.: auch -reţii), Miezuţl) -P., ferner Miâză-Păresime u. -si (URECHE, LET.1 I, 200), -se (NEC. COSTIN, LET.2 I, 469) Mittfasten (PL), der die Mitte der siebenwöchigen großen Fastenzeit {Postul mare) bildende Mittwoch der vierten Woche. Când au Jost noaptea spre Miază-Păresi... Alexandru Vodă şi cu căzacii au ieşit din curte (URECHE, LET.2 1, 233). - c) miază-cale auf halber Strecke. - Miază-coastă Mitte eines Abhangs. - Miază-vară (MOXA, HC. I, 362) Hochsommer M. II. S. n., PI. miezuri 1. Inneres einer Frucht: Kcm M., Fleisch, IlerzN. Frate-meu Mihalachepisează miezi de nucă şi zahăr (VLAH. IC. 95) Nußkernc. Miezul a unei marule îi era în loc de mâncare şi de băut (DOS. VS. Sept. 2; 3b). Cu miez kernig, gehaltreich, gediegen; ßrä miez gehaltlos. Vorba şi lucrul lui e ne-nşirat, sec, fără miez (HP. OP. 141). ’ 2. miez (de pâine Brot-) Krume F., Ggs. coajă. 3. im weit. Sinn: Inner(st)cs N., Mitte F. Ochii râsului care văd şi în miezul pietrelor (ODOB., CL IX, 27). Miezul verii, iernii der Hochsommer, mitten im Winter: Era-n ainiazi şi-n miez de vară (COŞBUC 86). Când am fost la miez de cale (PP. MAR. ÎNM. 16). 4. miezul nopţii, zilei. Mitternacht F., Mittag M. Pe la miezul nopţii aud un grozav hârcăit (C. NGR. 55). în miezul zilei, sub arşiţa soarelui de toamnă (POP. NUV. 155). 5. miază noapte, zi. Norden, Süden M., siehe auch I. a. ET. lat. măiius. Miezii-Păresii, Miază-Păresi etc. < mădia(e) quadrâgesîma(e). SG.ALRM SNÎ, K133, 148. miezös Adj. (1825 B.) kernig, fleischig. Acea parte miezoasă a coceanului (de varză) ce nu se pune în putină la acrit (MANOL. IG. ŢĂR. 279). ET. miez. SG. ALR SN I, K. 202. miezuină PI. -zuinc S. f. (1788 MOLNAR SPRACHL. 371) TR. Grenzrain M., -scheide, Grenze F. Miezuinele era de pomi înalţi (BARAC FIAL. VII, 208) die Grenze war aus hohen Bäumen gebildet. Biharia, mezuina. între Transilvania şi Ungaria (FR.-C. MOŢII 3). TOPON. Miezuină (in einem DOC. von 1491, das DRHA III, I für zwcifehlhaft hält). ET. wahrsch. Nachbildung von asl. mezdina mit Hilfe von miez. SG. ALRM II/I, K. 17; SN I, K. 2. migală S. f. (1825 B.) Sorgfalt, Genauigkeit, Akribie F. {Culesul literelor chineze) e de o încetineală şi migală nemaipomenită (LIT.). ET. a migăli. migăi siehe migăli. migăiâlă etc. siehe migăleâlă etc. migăleâlă PI. -leii S. f. (1688 BIBLIA) Aufwand M. von peinlicher Genauigkeit, peinlich genaue, mühselige, zeitraubende Arbeit. Meşterul di-buise aceste broderii o lună de zile şi le greşise de multe ori, fiindcă se cere multă migăleâlă. la astfel de lucruri (TEL. SCIi. 59). Două mâini am, aşa bucate cu migăleâlă nu se pot găti în palme (NĂD. NUV. II, 29) so mühselig herzustcllende Gerichte. Migăiala rea au dat D-zeu jiilor oamenilor {BIBLIA 1688, CCR 192). 703 migăli GR. migăială. ET. a migăli migăli Präs, -lese (1688 BIBLIA) I. V. tr. bis ins kleinste, mit peinlicher Genauigkeit hcrstellen. El care-şi migălea fiecare fi'ază şi-şi tortura capulpentr-un epitet (VLAH. DAN I, 46). II. V. intr. an etw., das peinliche Genauigkeit erfordert, mühselig, zeitraubend ist, arbeiten. Pe când soacra horcăia, dormind dusă, blajina noră migăia prin casă (CREANGĂ, CL IX, 284). Au dat D-zeu ... ca să migăiască între sine (BIBLIA 1688, CCR 192). GR. MOLD. -găi; ebenso die Ableitungen. ET. viell. zu mic. SG. ALR SN III, K. 777. migălitură PI. -türi S. f. (1868 BARC.) mit peinlicher Genauigkeit, mühselig hergestellte Arbeit. O scoarţă aleasă în fel de fel de migălituri (DEL. S. 8). ET. a migăli. migălos Adj. (1825 B.) was peinliche Genauigkeit erfordert, minutiös, tüftelig, mühselig, zeitraubend, fam. regional: mickelig. O poartă grea de stejar, lucrată toată-n sculpturi migăloase (VLAH. PP. 121). Obsedaţii psihologice de un adevăr rar şi de o migăloasă amărunţime (A. D. XEN., ARH. V, 111). Migăloşii minialurişti (OD. PS. 154) die tüftelig arbeitenden Miniaturisten. ET. migală. migdal PI. -dâli S. m. (1649 MARD.) Mandelbaum M. (Amygdalus comunis). Un priiaten împlântasă un migdal lângăcovrul lui (DOS. VS. Fevr. 23; 74b). ET. ksl. migdaliî< gr. άμΰγδαλος. migdală PI. -dale S. f. (1581/2 PO2 306; Ex 37, 20) Mandel F.: migdale dulci, amare süße, bittere Mandeln. ET. slav. (bulg. poln.) migdal < gr. αμυγδαλή. migit siehe mecet. migrenă S. f. (1851 C. NGR. OP. I, 186) Migräne F. ET. frz. migraine. Mihail (1418 CADE) Michael. Vgl. arhanghel, Sâmiâi, -mioi, Midi, Midi (MANGIUCA CĂL. 1883) Michaelis (8. Nov.). Der Erzengel Michael gilt im Volksglauben als Todesengel. Se vede că omul acesta ţine răboajele Arhanghelului Mihail (DEL. P. 128; von jdm. der in einer Leichenrede das Geburtsjahr des Verstorbenen nachzuweisen sucht). GR. als Taufname Mihâi. Dim. Mihalâche, Mihăiţă. ET. gr. Μιχαήλ. mihalţ PI. -haiţi S. m. (um 1600, FIC I, 293) MUNT. Quappe, Aalraupe F. (Lota vulg.). Două farfurii lunguieţe cu mihalţi şi păstrăvi rasol (FIL. CIOC. 157). - MOLD, dafür mânluş. GR. mehalţ, S. f. -hoâlă (B., POL., BARC.). ET. vgl. magy. menvhal mihânie PI. -hanii S. f. (1705 CANT. IST. 11) veralt.: Mechanismus M. GR. mehanie ET. ngr. μηχανή. mihimâturi S. n. PI. (1693 COND., Ş. INFL. II, 84) LV. (17./18. Jh.) Munition F., bes. bei den Türken, Pedestrimea turcilor care se poposise cu gephaneaua şi muhimaturile lor în câmp (DUM., Ş. INFL.). GR. muhim-, muhem-. ET. türk, miihimmat. mihmandâr etc. siche mehmendar. ^ mihohô! Interj. (1842 C. NGR. OP. I, 251) \ ahmt das Wiehern des Pferdes nach. Daher scherzh. /· für Pferd. Vgl. behehel ?; GR. ih- (TEOD. PP. 260), n'ih-, mihahä. ■ Λ fl ET. onomatopoet. SG. ALR II/I, IC. 211. mihona Präs, mihon V. intr. (1884 FI. I, 347) wiehern. (Ionică) mihonă ca un mânz care zburdă (VLAH. IC. 94). Caii... nechiază sau mihotesc sirân-chiază (ÎNV. COP. 1893 I, 20). GR. mihohoi, mihoni, mihoti. ET. mihoho. SG. ALR II/I, K. 35. miime S. f. (um 1818 UT) 1. Zahl F. von Tausend. Nefericiţii săi fii (ai Bulgariei) refugeau ... cu miimipe teritoriul... românilor (H. I. V. 136) zu Tausenden. 2. Tausendstel N. ET. mie, nach frz. millième. mija S. f. (1550 DOR) 1. veralt.: Augenblick, Nu M. Lumea aceasta-i ca o miză mică (DOS. PS. V. 38, 17). GR. PI. selten: miji; miză. 2. de-a mija, MOLD, de-a mijoârca (-jolca ŞEZ. III, 71, -joâtca. H. 609 u. 1830), auch de-a baba mija u. de-a mijile Verstecken N., Blindekuh F. (de-a baba oarba): a se juca, jocul de-a. mija Versteckcnspiclen, Versteckspicl. ET. zu a miji; zu mijoarca vgl. russ. zmurki, lcroat. zmira, şerb. zmura, poln. zmuruzek. miji Präs, -jésc (16. Jh. PS. H. 18, 8) I. V. intr. 1. von den Augen Schläfriger: sich halb schließen, blinzeln. Ochii mijiau somnoroşi (VLAH. NUV. 35). 704 mijlocaş 2. die Augen halb schließen, blinzeln. Deasupra acestei oglinzi fermecate (a lacului Sinului, vulturii) mijesc de somn, cu aripile-ntinse, trufaşii regi ai înălţimilor (VLAH. RP. 191). Miezul-nopţii a sunat demult... şi eu încă n-am amijit nici pic (BOGD. BURS. 44) habe noch kein Auge geschlossen. Auch von dem, der die „Blindekuh” vorstellt: Alegându-se cine are sä amijeascä, i se leagă ochii (CL IX, 5). Vgl. ajumit. 3. kaum sichtbar hervorkommen, keimen, sprossen. Izvoraşele ce mijesc de pe sub dealuri (VLAH. RP. 184) die ... hervorlugen. De cum mijeşte dimineaţa (RĂDUL. RUST. I, 212) sobald der Morgen graut. 4. (se) mijeşte de ziuă es, der Morgen, der Tag graut. De cum miji de ziuă, norodul se grămădi în biserică (C. NGR. OP. I, 236). II. V. ti·. LV. erleuchten, den Weg weisen, (die Blinden) sehend machen. GR. MOLD, in Bdtg. 1 u. 2 auch am-; MOLD, in Bdtg. 4 auch umezi: De cum s-a umezi de ziuă (GHEB. BV. 11), ferner a umezi (GH. SEULESCU, H. 2122), 3. Pers. Sg. Präs, aumeâză (TEOD. PP. 376). ^ ET. asl. mizaţi, omezili; umezi mit z scheint an-rfumezi „befeuchten” angelehnt. '·■ mijloc PI. mijloace S. n. (1504 DERS), ·1 ’ 1. Mitte F. în mijlocul drumului inmitten des Weges, mitten auf dem Weg. Vgl. colţ n. S-a rupt catapeteazma bisericeiprin mijloc (EV. 1894 Lk 23,45) mitten durch. în iad, pre (prin) mijloc de draci urâţi (VARL. CAZ.2 I, 328a) mitten unter ... Sultan Suleiman ... au ales mijlocul: nice aşa aprig cum auzispaşa ... nice cum au zis ceilalţi (NEC. COSTIN, LET.1 I, 423) den Mittelweg. Bate tu marginile, Eu să bat mijloacele (AL. PP. 146) das Zentrum. După aceasta n-au trecut multă vreme la mijloc şi au ars şi vama domnească (EN. COGĂLN., LET.2 III, 224) dazwischen. Sunt ani la mijloc es liegen Jahre dazwischen. Vezi d-ta că-i un dacă la mijloc (AL. CL IV, 336) dabei. Sunt indicii căe la mijloc o otrăvire es sind Anzeichen vorhanden, daß es sich um eine Vergiftung handelt, daß eine V. vorliegt. Poate săfi fost şi bani la mijloc (H. I. V. 39) es mag auch Geld mit im Spiel gewesen sein. Un om de mijloc ein Mann von mittlerer Größe. Clasele de mijloc die mittleren Klassen. Veacul de mijloc das Mittelalter (selten für evul mediu). în termen de mijloc im Durchschnitt. - Veralt.: a pune la mijloc einsetzen, daran, aufs Spiel setzen. La logodnă au fost pus la mijloc galbeni 1200: cine ar strica logodna, acela să piardă acea sumă de bani (NEC. COSTIN, LET.21, 382). Daher: îmi pun capul, gâtul la mijloc ich setze, wette meinen Kopf darauf. - LV. a pune, a aduce la mijloc Vorbringen, anführen, nennen. Nici întrebare ca aceasta la mijloc să puie s-au cădzut (CANT. IST. 129). Să aducem în mijloc pe fericitul David (ANTIM DID. 215). A filului... pomenire la mijloc să fie adus (CANT. IST. 134). Noi de nici o nevoie punem deapururea de fitece la mijloc numele lui D-zeu (ANTIM DID. 177) ohne Not. - LV. a scoate, a ridica din, de la mijloc ausschließcn, beseitigen, entfernen. Pentru cutremur căutând pe filosofi, vom găsi unii zicând una şi alţii alta, scoţând la aceasta pre D-zeu din mijloc (ANTIM DID. 215). Trebuie să se rădice Mihai Vodă den mijloc, ca un amestecător şi turburător de prieteşug între domni (NEC. COSTIN, LET.21,494). — LV. a intra, a sta, a umbla în mijloc(ul a doi) sich (bei zweien) ins Mittel legen. Se rugau lui Şerban Vodă să între la mijloc să afle un chip de cale să-i mântuiască de Dumitraşco Vodă (MUŞTE, LET.2 III, 23). Ianoş Craiu îmblând la mijlocul lor, i-au împăcat (URECHE, LET.21,193). 2. spez.: Mitte des Körpers, Hüfte, Taille F. încinge ca. un om mijlocul tău (BIBLIA 1688 Ib 38, 3) deine Lenden. S-aşează lângă dânsa şi o prinde de mijloc (EMIN. O. I, 80). 3. Mittel N. Armata ţării era dezorganizată şi mijloc nu era de a o înfiinţa (BĂLC. 33). Singurul mijloc de scăpare das einziges Rettungsmittel, der einzige Ausweg. Prin LV. auch cu mijlocul cuiva vermittels, mit Hilfe jds. Diavolul ...a înşelat pre om prin mijlocul şarpelui (ANTIM DID. 74). - LM. mijloace Mittel (PI.) (über die man verfügt, die man besitzt). Sä contribuiesc cu slabele mele mijloace la ceia ce se poate face bun şi frumos în ţară (GPIICA 146). Cei fără mijloace die Mittellosen, Unbemittelten. GR. mijloc, miljoc (JEP. OP. 5; 16). PI. veralt.: mijloci, mijlocuri; megl.-rum. mejhic (PAPAHAGI); isfro-rum. méjloc(MAIOR); arom. n'ôldzuc.-Dim. mijlocii, PI. -le. ET. lat. médius löcus. SG. ALR II/I, K. 43; MN 2186, 32; 2194, 34; 6929, 17; ALRM II/I, K. 137. mijlocăr (1893 CĂT. POV. I, 78) 1. Adj. Mittel-. 1. Feciorul meu cel mijlocăr (CĂT. POV. 1,78) mein mittlerer Sohn. Fata mijlocară (CĂT. POV. I, 82) die mittlere Tochter. IL S. n., PI. -re 1. Steg M. der Örtersäge (D. T.). 2. MOLD. Heugabel F., mit der der mittlere Teil des Heuschobers (stog) errichtet wird (= ţurchinar D. T.), während für den Fuß der kürzere ţăpoi, für die Spitze der längere vârvar dient. ET. mijloc. SG. ALR n/I, K. 53; MN 2186,32; 6839, 5; 6987, 32. mijlocaş PI. -câşi S. m. (DOC. 1805 URIC. II, 139) 1. ehern.: Bauer M. mittleren Standes, im Ggs. zu fruntaş u. codaş. Bărbaţii cei... mai cu vază în sat se pun ... mai înainte ... mijlocaşii cam la mijloc, iar codaşii... spre coada mesei (MAR. NUNTA 498) die angesehensten Männer des Dorfes sitzen am oberen 705 mijlocel Tischende, die mittleren Standes ungefähr in der Mitte. 2. Mittelpferd N., das mittlere von drei voreinander gespannten Pferden, im Ggs. zu înaintaş u. rotaş. ET . mijloc. SG. ALR SN I, K. 62. mijlocel (1703 GCD) I. Adj. Mittel-. Sluga mijlocie (I.-B. 514) im Ggs. zu sluga cea mai mare u. sluga mititea. II. S. n. Taille F. Cu iscusit mijlocelul şi cu rătungior grămăgiorul Helgii (CANT. IST. 89). ET. mijloc. mijloci Präs, -cesc (1697 CACAVELA 94a) 1. V. tr. 1. c. etw. vermitteln, durch seine Vermittlung, Verwendung veranlassen, bewirken. Tudoran ... mijlocise ca răzeşul Oarţăsăfie deodată, dăruit cu hârtii de boierie (SAD. POV. 223). Trei lucruri... mijlocesc stricăciunea omului (MS. 1713, GCR II, 6). 2. pc. jdn. durch seine Vermittlung veranlassen. Să mijlocească (sfântul Constandin) cu călduroasele lui rugăciuni pre ... D-zeu ca să te păzească... întreg şi sănătos (ANTIM. DID. 67). II. V. intr. 1. in der Mitte sein, die Mitte halten. Nici alt sfârşit hun ... a fi poate, fără numai carile de la dânsul începe, cu dânsul mijloceadză şi într-însul să odihneşte (CANT. IST. 286). 2. la c. bei etw. Vermittler sein, die Hand im Spiel haben, sich einmengen, dazwischentreten. încredinţarea deplină că o putere cerească mijlocise la îndeplinirea lor (OLL. HOR. 393). Ce scandal! O să mijlocească proces, poliţie, procuror (CARAGIALE, CL XIX, 122). ET. mijloc. mijlocie PI. -cii S. f. (MS. um 1680) veralt.: 1. Vermittlung, Beihilfe, Teilnahme F. (Ceata aceia de îngeri) car ea ...fără mijlocie să dzice că să împreună cu D-zeu (MS. um 1680, GCR I, 245/ De au fost... lucrul acesta cu mijlociia noastră să să caute (CANT. IST. 321) wenn diese Angelegenheit mit unserer Beihilfe verhandelt werden sollte. 2. Durchschnitt M. Aceste preţuri sunt socotite pe mijlocia preţurilor din porturile Brăila şi Galaţi (LIT.). Una din acele femei uşoare la fire, ţinând mijlocia înfre matronele severe si curtizanele (OLL. HOR. 65). ET. mijloc; 2. nach frz. moyenne. mijlocire PI. -ciri (1698 CANT.) 1. LV. Mittel N. Nu este altă cale şi altă mijlocire pentru ca să vă mântuiţi sufletele voastre (ANTIM DID. 110). 2. Vermittlung F. 3. (t) Mittelteil N. (CANT. DIV. Ib.). ET. a mijloci. mijlocitor (1698 CANT. DIV. 93) I. Adj. vermittelnd. II. S. m. Vermittler M. - S. f. mijlocitoâre. ET. a mijloci. mijlocitură PI. -turi S. f. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) veralt.: Vermittlung F. ET. a mijloci. mijlociu Adj. (1632 EUSTR. PRAV. 384) Mittel-. Două degete de 1a. mâna dreaptă, arătătorul şi mijlociul (ISP. JUC. 21) der Mittelfinger. Un fecior a lui Mihai Vodă. ce era mijlociu (NECULCE, LET.2 III, 388). Firea într-aceasta jiganie (în strutocamilă) un lucru mijlociu au lucrat (CANT. IST. 75) hat... ein Mittelding geschaffen. - Auch substantiv. - în mijlociu selten: im Durchschnitt, durchschnittlich. ET. mijloc. mijoärca siehe mijä. mijös Adv. (1847 PANN) mit halbgeschlossenen Augen. Să primbla prin curte cu ochii în jos ... se uita mijos (PANN PV1 I, 43). ET. zu mijă. mii siehe milă2. milă1 PI. mile S. f. (16. Jh. PS. SCH. 108, 16) 1. Mitleid, Erbarmen N. Mi-e, bisw. am milă de cn. ich habe Mitleid mit jdm., er tut mir leid (vgl. inimă 1. ), mi se face, bisw. prind, îmi fac milă de cn. ich bekomme Mittleid mit jdm., erbarme mich seiner. Fă-ţi milă şi pomană cu mine! nimm dich meiner an! Mila. cuiva das Mitleid, das jd. od. das man mit jdm. hat: de mila lui aus M. mit ihm; îţi plâng de milă du tust mir herzlich leid; să-iplângi de milă daß es ein Jammer ist. Că mila străinului (de la sfrăin) E ca umbra spinului (bzw. de la spin): Când gândeşti să te umbreşti, Mai tare te dogoreşti (PP.). I-e milă (de mine) ca ţiganului de pilă (Redensart) er geht unbarmherzig, schonunglos (mit mir) um. Fără milă. unbarmherzig, schonungs-, rücksichslos. Am putea zice, fără milă de păcat, că era cel mai bun meşter între megiasi (ISP. BSG. 120) ohne Scheu. Cine nu cruţă paraua, nici de galben nu-iemilă (Sprw.) wer den Heller nicht spart, gibt auch den Taler leicht aus. Ugs.: de silă, de milă wohl oder übel. împăratul ...de silă, de milă, îi priimi să locuiască în curtea palatului (ISP. LEG.1 I, 24). Vgl. nemilă. 2. Almosen N.: a cere, a da milă um A. bitten, betteln, A. geben. Vgl. cutie. 3. Gnade F. Mărturisiţi-vă Domnului, căci e bun, căci e în veac mila lui (BIBLIA 1688 Ps 106,1). Unde pune el mâna, pune şi D-zeu mila (Redensart) was er anfaßt, glückt ihm. Ehern, (in Dokumenten): N. N., cu mila lui D-zeu Domn ţării Moldovei N. N., von Gottes Gnaden Fürst der Moldau. Mila Domnului: lac de-ar fi, broaşte sunt destule (CREANGĂ, CLXI, 173)Gott- 706 milogi lob. - Mila Domnului Gnadenkraut N. (Gratiola; BR.) 4. veralL: Gnadengeschenk N. Să primiţi din visleria domniei, mele unul câte 20 pungi de b'ani milă. domnească (DION., TEZ. TI, 192). - Daher vom Erlaß einer Abgabe: Am întărit cu înoire toateprivilegiurile de obşte a milelor mănăstireşti i boiereşti (DOC. 1804, TEZ.’îl, 333). GR. Dim. miluţă (PP. MAR. NUNTA 286). ET. zu ksl. milă „barmherzig”. milă2 PI. mile S. f. (1561 CORESI) Meile F. Să te neştine luare cu sila o milă, pasă cu nusul doao (CORESI TE4 9a; Mt 5, 41). Când era aproape de Nistru, ca o milă de loc deMovilău (MIR. COST1N, LET.' I, 243). GR. TR. S. n. mii, PI. miluri (ŞINCAI HR. I, 152). ETmittelb. lat. mîlia (REW 5569); zur Form vgl. poln. mila, mhdt. mile. milcoşi Präs, mă -şese V. refl. (1881 JIP.) sich einschmcicheln. Ursul la nevoie îţi zice şi nene, milcoşindu-se (JIP. OP. 24). ET. vgl. asemilcui. ^ milcui Präs, mă -iese V. refl. (16. Jh. PS. SCH. 29, 13) 1. LV. sich demütigen. (Iov) sămilcuieştexu smerenie mare prietenilor săi (S1CR. DE AUR, (2CR 118). Milcuindu-se cătră D-zeu să-i descopere această taină (MĂRG.2 236a). 2. jdn. anflehen. M-am milcuit, m-am rugat de sărac şi de bogat (AL. PP. 285). 3. trauern (NT 1648 Jak 4, 9). ET. vgl; bulg. mii kam se, tschech. milkovati „liebkosen”, zu ksl. milă. milcuiâlă S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Anflehen N. ET. a. se milcui. milcuiciune S. f. (1681 DOS. TR. 81) Barmherzigkeit F. ET. a se milcui. milcui re S. f. (16. Jh. CV2 65a; Jak 4, 9) 1. Barmherzigkeit F. 2. Demut F. 3. Trauer F. ET. a se milcui. milcuitor Adj. (1643 VARL. CAZ.2 II, 105b) 1. barmherzig. 2. demütig. ET. a se milcui. milcuiturăS. f (1559 CORESI IC 9a, TRS XVI, 17) LV. Anflehen N. Milcuitura este aceia când cerem ceva de la D-zeu (COD. STU., HC II, 105). ET. a se milcui. mildui Präs, -iese V. tr. (1889 SEV.) sanft, leicht schlagen. De-i blajin şi molcom (mirele), numai o milduieşle (pe mireasă) cu harapnicul (SEV. NUNTA 202). Pe român trânteşte. Dar nu-i dă cu totul. numa.-l milduieşle (SEV. AN. 50). ET. anscheinend zu dt. mild. mileâ S. f. (1889 SEV.) DOBR. mit Früchten geschmückter Zweig, mit dem die Brautführerin bei der Hochzeit tanzt (SEV. NUNTA 154 11g.). ET l. ngr. pr|Xea „Apfelbaum”. milion PI. -oäne S. n. (1645 HERODOT 235) Million F. De două milioane să dea leşilor bani (MIR. COSTIN, LET.21,354). GR. Dim. -onâş, PI. -se. ET. it. milione, durch versch. Vermittlung. militar (1736 STINGHE I, 64) I. S. m. Soldat M. II. Adj. militärisch. ET. n. lat. militaris, frz. mililaire, dt. Militar. miltăresc Adj. (1788 MOLNAR SPRACHL. 440) militärisch. ET. militar. milităreşte Adv. (1818 BUDAI-DEL.) militärisch. ET. militar. militărie S. f (1801 MICU IST. IV, 333b) Militärdienst M. ET. militar militărime S. f. (1790 AA ist. III/l, 95) Militär N. ET. militar. milog PI. -logi S. m. (1829 PISC. O. 174) MUNT. Bettler M. Ologii, chioru, milogu (JIP. OP. 33) der Lahme, der Einäugige, der Bettler. Milogi intelectuali (VLAH. GV. 64) geistiges Proletariat. ET. milă; wahrsch. nach olog, slăbănog gebildet. SG. ALR II/I, MN 2224, 42 milogeală PI. -geli S. f. (1886 VLAII.) MUNT, klägliches Bitten, Betteln N. Sfiicioasă, îngânând o milogeală fără vorbe ... ea-şi întindea talerul pe la toate mesele (VLAH. NUV. 113). ET. a milogi. milogi Präs, mă -gcsc V. refl. (1847 PANN PV.1 III, 143) MUNT, kläglich bitten, betteln. Zmeul... veni inilo-gindu-se la muma voinicului ca să-si facă pomană cu el (ISP. LEG.2 123). ET. milog. 707 milos milos Adj. (16. Jh. HCII.417) mitleidig, barmherzig. îmi face rău ... s-auz cum guiţă (porcul când îl taie) ... c-aşci sunt eu, milos (DEL. P. 160) so bin ich eben, mitleidig. ET. milă1. milosärd Adj. (1561 CORESI) LV. barmherzig. Fiţi oameni milosârzi, că tatăl vostru milosărd este (CORESI TE4 127a; Lk 6, 36). ET. ksl. milosrüdü. milosârdi Präs, mă -dese V. refl. (1561 CORESI) LV. sich erbarmen. Şi se milosârdi Is., pipăi ochii lor (CORESI TE4 43b; Mt 20, 34). De neputinţa lui milosărdindu-să (CANT. IST. 125). ET. ksl. milosruditi. milosârdie S. f. (1577 CORESI Ps.5 312a; Ps 78, 9) LV. Barmherzigkeit F. (Raelele) n-cm a vedea altcevaşi din partea împărăţia mele fără numaidecât milă, milostivire şi milosârdie (DOC. 1802, TEZ. II, 311). ET. ksl. milosrădije. milost Adj. (1673 DOS. PS. V. 110, 101) LV. barmherzig. ET. miloste. milostc S. f. (16. Jh. PS. SCFI. 24, 7) LV. Gnade, Huld F. Să-l proslăvim (pre D-zeu) pentru acea miloste mare ce are el spre noi (EV. 1580, CCR 36). ET. ksl. milo st f. milostenie PI. -tenii S. f. (16. Jh. PS. SCH. 32, 5) Almosen N.: cer, dau ich bitte um, gebe A. Fă milostenia la săraci (MĂRG.210b). Paraclise să le facă (preotul) ... şi milostenie să împartă (Ş. TAINE 82). Umbla din uşă în uşă după milostenie (BARAC HAL. VII, 49) ging von Tür zu Tür um Almosen. ET. ksl. miloslyni, serb. bulg. milostinja. milostiv Adj. (16. Jh. PS. SCH. 98, 8) 1. barmherzig. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui (EV. 1894 Mt 5, 7). 2. chem.: in Titeln: gnädig. Prea luminate şi cinstite şi milostive Doamne (Ş. TAINE, GCR I, 114; zum Fürsten). De la îndurarea întru tot milostivului slă-pânitoriului împărat (AŞEZ. 1818, GCR II, 219) des allergnädigsten (Zaren). - Substantiv.: 3. milostivă S. f. Gnadenkraut N. (Gratiola). 4. milostive (euphem.) Luftfeen F. (vgl. iele). ET. ksl. milostivă. milostivi Präs, mă -vesc V. refl. (16. Jh. PS. SCH. 5, 5) asupra cuiva, LV. auch spre cn. (CORESI TE.4 88b; Mk 9, 22: de cn.) sich jds. erbarmen. (D-zeu) s-au milostivit asupra norodului său (DION., TEZ. II, 164) Gott hat sich seines Volkes erbarmt. ET. milostiv. milostivieiös Adj. (1683 DOS. VS. Oct. 1; 40a) LV. barmherzig, gütig. ET. milostiv. milostivieiüne S. f. (1679 DOS. LIT.2 111) LV. Erbarmen N. GR. milostivniciune. ET '. milostiv. milostivie S. f. (1581 CORESI OMIL. 457) LV. Erbarmen N. ET. milostiv. milostivire S. f. (1643 VARL. CAZ.2 1, 208b) 1. Gnade F. 2. Barmherzigkeit F., Mitleid N. 3. Großzügigkeit F. -Neg. nemilostivire. Flăcăiandrul nostru fusese cu nemilostivire hodorogii şi zdruncinat de braşoveanca ce-l purta (DEMETR. NUV. 6) erbarmungslos. ET. a milostivi. milostivitâte S. f. (1679 DOS. LIT.2 180) LV. Erbarmen N. GR. milostivătate. ET. milostiv. milostivnic Adj. (1563 CORESI PRAXIU 399) veralt.: barmherzig. Sluga ...să bucură foarte de cea milostivnică minte a feţişoarei (MĂRG.2 10a). Să se facă. cărţi... arătătoare de această milostivnică hotărâre a Domniei mele (DOC. 1817, TEZ. n, 357). - Substantiv, euphemistisch: milostivnice Luftfeen (PI.) (vgl. iele). ET. ksl. milostivind. milostivnici Präs, -cesc V. tr. u. refl. (1563 CORESI PRAXIU 251) LV. sich erbarmen. ET. milostivnic. milostivnicie S. f. (1563 CORESI PRAXIU 365) LV. Erbarmen N. ET. milostivnic. milostivnicit Adj. (1563 CORESI PRAXIU 373) LV. barmherzig. ET. a milostivind. milot S. m. (1719 AMELIO 75a) 1. Steinklee M. (Meliotus; FUSS, HMST.). 2. Dost M. (Origanum; BR.). ET. mittelb. lat. melilötus, vgl. dt. Melote. milotâriu (t) PI. -tare S. n. (1683 DOS.) Schafpelz M. Mi-am luat milotariul în spate (DOS. VS. Martie 27; 55b). ET. ksl. milostarî< gr. |ipA,oTccpiov. 708 minciună milui Präs, -iese V. tr. (16. Jh. PS. SCH. 114, 5) 1. LV. pc. zujdm. barmherzig, jdm. gnädig sein. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui (EV. 1894 Mt 5, 7). Să nu Jăiărniceşti cu voie veghialăcelui bogat, nici iară să miluieşli cu judecata pre cel sărac (MS. 1654, GCR I, 169). Doamne, milui este! Herr, erbarme dich! (= κύριε έλέησον) Formel, mit der die Gemeinde auf die Gebete des zelebrierenden Geistlichen antwortet. 2. pc. cu bani etc. jdm. Geld etc. (als milde Gabe) schenken, spenden, jdn. beschenken. Văzându-l aşa bătrân şi neputincios... voi să-l miluiască cu ceva (ISP. LEG.11,52). Dziccindu călugării că... i-au miluit Trifan postelnicul cu acel sat... pentru sufletul lui (DOC. 1620, GCR 1, 62). ET. ksl mi Iova ti, -lujq. SG.ALRM l/II, K. 316, 318. miluire S. f. (16. Jh. PS. SCH. 102, 4) Erbarmen N. ET. a milui. miluit Adj. (1868 BARAC.) 1. barmherzig. - Neg. wemz/mY überreichlich, unendlich, (urspr. von Schlägen, Heimsuchungen etc., die jdh. unbarmherzig treffen); cu nemiluita im reichsten Maß, im Überfluß, endlos. încotro se întorceau, bilşug nemiluit (DEL. S. 240). La el, n-are decât să întoarcă robinetul şi vorbele curg cu nemiluita (VLAH. GV. 104; von einem Schriftsteller). 2. beschenkt. 3. substantiv, euphem. miluitele Luftfeen F. (vgl. iele). ET. a milui. miluitor Adj. (16. Jh. CV2 77a; 1 Petr 3, 8) barmherzig. ET. a milui. mim (1683 DOS.) I. (t) S. n. Mimodram N. în mimuri, ce să dzctce îngânăciuni de şeganii (DOS. VS. Noe. 4; 103b). II. S. m. Mime M. ET. ngr. μίμος, frz. mime. mimoză PI. -moze S. f. (um 1805 Ş1NCAIN. 11) Mimose F. ET. n. lat. mimosa. minarea PI. -rele S. f. (um 1650 GCR I, 149) Minarett N. La o minarea a unei geamii... s-au arătat o cruce de au văzut-o lumea (EN. COGĂLN., LET.2 III. 274). Fleute durch minaret ersetzt. ET. türk, minare. minaret siehe minarea. minavet PI. -veturi S. n. (1850 AL.) MOLD, veralt.: Leierkasten M., Drehorgel F. S-a mânia nineaca şi nu ţi-a mai cumpăra minavet (AL. OP. I, 396; die Mutter zu ihrem Sohn). GR. auch S. f. -velă. ET. wahrsch. mittelb. frz. menuet „Menuett” (vgl. poln. menwetf also das Instrument nach der Melodie benannt, wie bei caterincă. mină1 PI. mine S. f. (1785 UT) Berkwerg N. ET. frz. mine, dt. Mine. mină2 PI. mineS. f. (1829 AR 248) Aussehen N., Miene F. ET. frz. mine. minäu siche miniu. mince siche minge. mincinos (16. Jh. PS. SCFI. 115, 2) I. Adj. lügnerisch, lügenhaft. Scârbă-s Domnului buzele mincinoase (BIBLIA 1688 Spr 12, 23). Martor mincinos, mărturie mincinoasă, bani mincinoşi falscher Zeuge, falsches Zeugnis, Geld. Lacrămi mincinoase falsche, heuchlerische Tränen. Asupra unui mincinos Mustafa fiul lui sultan Baiazid (I. VĂCĂR., TEZ. II, 256) gegen einen falschen, Pseudo-Mustapha. -Adverb.: Proetus ... acuză mincinos pe Bellerophon (OLL. HOR. 204) fälschlich. Om înalt şi gras, cu ceafa de trei palme, pe nemincinos (ISP., CL XVIII, 207) ohne Übertreibung. II. S. m. Lügner M. Mincinos pe mincinos nu poale înşela (PANN PV. 1880 I, 36). GR. MOLD. -ciunos; LV. (16./17. Jh.) men-. ET. minciună. minciog PI. -doage S. n. (1839 VAIL.) Sacknetz N. zum Ausheben der Fische aus der Buhne. (Săbăreancci) ie mingiocul şi se duse ... Şi-şi judecă bibanii (TEOD. PP. 305). GR. mincioc, mingioc, PI. auch -ciôguri. ET. vgl. ulcr. misok. minciuna Präs, -néz V. tr. (1683 DOS. PAR. 60a) 1. belügen. 2. betrügen. GR. minciuni. ET. minciună. minciună PI. -ciûni S. f. (16. Jh. PS. SCH. 58, 13) 1. Lüge F. Pentru ce iubiţi deşărtăciunea şi căutaţi minciuna? (PSALT. RÂMN. 4,2). Dau pc. de minciună (în c.) ich strafe jdn. (in Bezug auf etw.) Lügen, überführe ihn; ies, rămân de minciună (în c.) ich werde (in Bezug auf etw.) Lügen gestraft, stehe als Lügner da; fam.: a spune minciuni (a minţi) lügen. Fără minciună ohne Lüge, ohne Übertreibung, wahrhaftig. Vgl. mână 4. 2. PI. minciuni Schmalzgebäck N. (in rhombischer Form). 709 minciimos GR. arom. -ne (KAV.; WEIG. AROM. II, 278), sonst -nă; LV. men-. Dim. minciunică, minciunea, minciuniţă. ET. durch Kontraktion aus *minäciune von a minţi entstanden, vgl. pulrejune, repejune nb. putreziciune, repeziciune; Anlehnung an lat. menlio, -önis „Erwähnung” anzunehmen od. es gar davon abzuleiten, liegt keine Veranlassung vor. // REW 5508: lat. menlio. SG. ALR II/I, K. 29. minciunos siehe mincinos. mindiV PI. -dire S. n. (um 1730 AXINTE) veralt.: 1. Strohsack M., Matratze F. (El) lovi cu stratul puştii în perni, în mindire (GANE, Ş. INFL.). Un mindir, patni perne mici (DOC. Aussteuerverzeichnis 1787, Ş. INFL.) ein Strohsack, vier kleine Kissen. 2. Wolldecke F. (MANOL. IG. ŢĂR. 40) GR. inender (AXINTE, LET.2 Π, 150). Dim. mindirâş. ET. türk, minder. SG. ALRM II/I, K. 356. mindir2 siehe mundir. mindirâş siehe mindir. mindirigiu PI. -gii S. m. (1820 BOGD. C. M. 177) veralt.: Matratzen-, Steppdeckenhcrsteller M. ET. türk, minderci. mine siehe eu. minegoci PI. -goâce S. n. (1910 TIKTIN) BAN. Gerstenkorn N. am Auge. GR. negoci, migiloci, mänigoci. ET. viell. zu neg. SG. ALR I/I, K. 16; II/I, K. 25. minei PI. -neie S. n. (1588 DIR) Menäum N., Ritualbuch der Orthodoxen Kirche für sämtliche Tage eines Monats, nach dem Datum geordnet; es gibt daher zwölf mineie. A sinaxariului... carte, scoasă... din 12 minieie asvântei besearici (DOS. VS., GCR I, 251). ET. gr. μηναιον, ksl. minej. miner PI. -neri S. m. (um 1710 NEC. COSTIN) 1. LM. Bergmann M. 2. veralt.: Mineur M. Minerii, adecălagumgiii (NEC. COSTIN, LET.2 II, 65). ET. frz. mineur, auch mittelbar. mineral (um 1790 ŞA I, 635) I. Adj. mineralisch, Mineral-. GR. (t) mineralicesc, -roiesc. II. S. n. Mineral N. ET. n. lat. minerale. minge PI. mingi S. f. (1645 HERODOT 41) 1. Ball M. zum Spielen. De sunt copii ceva mici zburătăciţi, se joacă de-a mingea (CL IX, 7). 2. BUCOV. MARAM. Klumpen M. aus Maisbrei. GR. bisw. -gie, mince. ET. slav. *m miorcăi Präs, -iese u. miorcăi V. intr. (1825 B.) muck(s)en. (Cracovüa.) Picioarele-si întindea şi. din gură miorlăia (MAR. SAT. 263). ET. miorc. miorcâ siehe miel. miorlău! Interj. (1870 COST.) ahmt den Schrei brünstiger Kater nach; dafür: mcirla- miau! (PP. MF. I, 907). ET. onomatopoet. miorlăi Präs, -iese u. miorlăi V. intr. (1822 IIMST. 90) 1. von Katzen: miauen. Un cârd de inâţ.e-n podu-i toată noaptea miorlăise (SPER. AN11, 62). Daher auch von anderen, ähnliche Geräusche hervorbringenden Wesen: Erau unsprezece bursucei, carii se zvârcoleau, chiţăind şi mierlăind, sub ugerul mamei (OD. PS. 43). 2. fam.: flennen. Auch Ir.: Actriţele începură să plângă şi să miorlăie cuvinte neînţelese (TEL. SCFI. 41) die Schauspielerinnen begannen zu weinen und unverständliche Worte auszustoßen. GR. mierl- (POL.; OD. 1. c.), miri- (BARAC HAL. IV, 80), mierloi (ISP. LEG.2 47 u. 288). ET. mior lau. miorlăit (1851 AL. OP. 1, 280) 1. Adj. 1. miauend. 2. weinerlich. II. S. n. Miauen N. El’, a miorlăi. miorlăilură PI. -türi S. f. (1857 POL.) 1. Miauen N. 2. unmelodisches Singen. Gaiţa cea de cucoana Caliopi care m-au asurzit cu miorlăiturile sale. nemţeşti (AL., CL III, 247; sic sang westliche Lieder) mit ihrem neumodischen Geheul. ET. a miorlăi. mir1 PI. miruri S. n. (16. Jh. PS. SCH.) 1. Balsam M., Salbe F., Salböl N. Ca mirulu în capii ce deştinge în barbă (PS. SCH. 132,2). Şi întorcându-se au gătit mirezme şi miruri (EV. 1 894 Lk 23, 56). 2. mir, spez. mir mare geweihtes Salböl, Chrisam N. (Dubăsarii) să lipsească de supt ascultarea a episcopiei de Huşi... neflindpe hotarul Moldovei, nici să le dăm mirul nici blagoslovenie (DOC. 1716, MELH. CFI. 191). Că-s trei râuri... Un'de vin, Altul de mir Ş-al tul d-apă limpejoară(TEOD. PP. 27). Am Schluß versch. orth. Gottesdienste wird den Anwesenden Salböl auf die Stirn getupft. La. mir (boieriipământeni) trebuia să lase să le treacă înainte plăcintării, lăptarii şi bucătarii Fanarului (GHICA 294/5). Daher ugs.: a lua cuiva mirul jdn. (mit einem Schlag mitten auf die Stirn) töten; a izbi pc. (drept) la mir jdm. mitten auf dic Stirn schlagen. Tugulea cum aduse buzduganul său şi lovi pe zmeu, îi luă mirul (ISP. LEG.2 317). Un pumn, şi le-a luat mirul (DEL. S. 39) cin Faustschlag, und sie sind hin. (Ghică strigă:) „Trage-i la mir, Nică!” „La mir, Ghică!” (răspunsei eu) şi cu toporişca îi desfăcui (unchiaşului) tidva (RĂDUL. RUST. II, 116). ET. ksl. miro < gr. μύρον. mir2 S. n. (um 1710 NEC. COSTIN) 1JLV. WeltF. Lumea mirului (ALEXANDRIA, CPLR 1, 50) die bewohnte Welt. 2. de mir weltlich, Welt- (d. i. nicht zum Kloster gehörend): preot de mir Weltgeistlicher, Laienpriester; clerul de mir der Laienklerus. Un ftxite al lui, preot de mir, s-a călugărit la Râşca (MELH. CH. 226/ Monastirea lui Danco, carea a Jost mainte besericä cle mir (NEC. COSTIN, LET.2 II, 45). ET. ksl. m/rü „Welt”. miră Präs, mir (16. Jh. PS. SCH. 47, 6) 1. V. tr. LM. in Erstaunen versetzen, verwundern. Venirea lui neaşteptată ne-a mirat pe toţi (GLOS. AC.). Spirit înzestrat c-o judecată care miră pe toţi ce-l. înconjoară (STĂNC. FR. 30). II. a se mira. 1. (de c.) sich (über etw.) wundern, (dar-. über) erstaunt sein. Atunci veniră ucenicii lui şi să mira că grăiaşte cu mu iar e (VARL. CAZ.21, 159b). Şi se mirară năroadele de cuvintele ce ieşiia den (rostul său) (MS. 1675, GCR I, 221). LV. este a se mira că ... es ist erstaunlich, verwunderlich, daß... Nu iaste a să mira că însuşi satana să schimbă în chip a înger luminos (MS. um 1618, GCRI, 47). 2. ugs.: mă mir dec. ich bin auf etw. neugierig, möchte es wissen. Fata de-abia aştepta să ajungă la băr- 713 mirée batu-său acasă să-i vadă odoarele şi mai ales casa, că de dânsa se mira mai mult (GAZ-SĂT. XIV, 455). 3. veralt.: mă mir ce săfac ich weiß nicht, was ich tun soll. (Grigorie Vodă) se mira ce să facă, haradul împărătesc să-l dea au datorie săplătească (AMIRAS. LET.2 III, 145). Ştiindu-mi sărăcia bunătăţilor şi slăbăciunea învăţălurei, stau de mă mir ce voi face (ANTIM DID. 39). Se mirau ţiganii pe ce lume sunt (SPER. AN. 1892 I, 226). Unii credeau c-ar fi picat pradă te miri prin ce împrejurări fiarelor pustietăţii (BODNĂR., CLIV, 63) durch irgendwelche Umstände. Au crezut că (fata) te miri cum s-a prăpădit din pricina jrate-său (TR., CL XVII, 273) auf irgendeine Wese. 4. fam. ugs.: te miri cine, ce (irgend-)einer, (irgend-) etwas, der bzw. das nicht der Rede wert ist, ein unbedeutender Mensch, eine unbedeutende, geringfügige Sache, Kleinigkeit. Nu eMirleanu omul de care îşi bate joc te miri cine (L. NGR., CL II, 342) der erstbeste. Nu ne temeam noi aşa de ti-mier-ce! (BOGD. BURS. 79) vor jeder Kleinigkeit. Popa ... când te mieri ce nu-i venea la socoteală, ie-ţi, popo, desagii şi toiagul şi pe ici ţi-e drumul! (CREANGĂ, CL XV, 313) das Geringste. Inşfăcăm noi te mieri ce mai aveam, ne ducem ...la plută şi plutaşii... şi pornesc (CREANGĂ, CL XIV, 375) unsere wenigen Habseligkeiten. Te miri ce (şi mai nimic) fast (gar) nichts, eine Bagatelle, ein Nichts: După ce-şi amăgeau pântecele cu „ ti-meri-ce ” şi mai nimic (RĂDUL. RUST. II, 200). Munca-i grea Prinzi te miri şi ce pe ea (RĂDUL. RUST. I, 41) sehr wenig. 5. nu mă mir de cn. ich mache mir nichts aus jdm., schere mich nicht um ihn, furchte ihn nicht. Zice că suntem nişte oameni blăstemaţi şi nu se miră el de noi (NECULCE, LET.2 II, 242)' Aşa le dau tătarii moscalilor în toate zilele, iară moscalii nici se mirau (NECULCE, LET.2 II, 389). GR. MOLD. a miera, 1. Pers. Sg. Präs, mier, 3. miâră (CANT. DIV. 16b). ET. lat. miror, -ari. mirâc (t) S. m. (1683 DOS.) Knabe M. D-zeu ... au schimbat spre-nloarcere şi pocăinţă inema mir acului adecă cuconului (DOS. VS. Dech. 11; 211b). Iară mir ax i-au răspunsu-i (DOS. VS. Dech. 11; 212a). GR. mir ax. ET. gr. peipdxiov, p.eîpa£. miracol PI. -râcole S. n. (um 1670 ANON. CAR.) Wunder N. Cu minuni şi cu miracuri (DOS. VS. Oct. 30; 94a). GR. LV. mirac (ANON. CAR., DOS.); miracul (NEGUL.). ET. n. lat. miraculum, it. miracolo. mirârc PI. -rari S. f. (16. Jh. PS. H. 104, 5) 1. LV. Wunder N. 2. Verwunderung F. Mă prinde mirarea că... es verwundert mich, daß ... E de mirare es ist verwunderlich, erstaunlich. Mirare nu-i, când Cerber chiar de cântul minunat Urechile-i negre-npământ vrăjit le-a aplecat (OLL. HOR. 152). 3. veralt.: Neugier F. Mi-i de mirare de unde ai să-l iei (calul), dacă n-are fiinţă pe lume (CREANGĂ, CL XI, 15) ich bin neugierig, möchte wissen ... GR. MOLD. mierare. ET. a mira. mirat Adj. (16. Jh. PS. H. 67, 36) 1. verwundert. 2. wunderbar. - Substantiv.: S. f. PI. mirate (DOS. LIT.2 119) Wunder. ET. a mira. mir ax siehe mirac. mirâz1 S. n. (1835 GOR. HAL. I, 45) MUNT, ugs.: Erbe, Erbteil N. Toată a mea bogăţie,:, de la moşi, strămoşi miras ... o dau ţie (PANN-PV. 1883, 68) meinen ganzen Reichtum, das Erbe von den Vorfahren, gebe ich dir. GR. miras, meras (ORAŞ., Ş. INFL.Ţ meraz (TEOD. PP. 41). ET. türk, miras. mirâz2 S. n. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. OLT. Wunderlichkeit F. ET. vgl. a mira. miră1 S. f. (1705 CANT. IST. 116) veralt.: 1. Längenmaß N. 2. Grad M. ET. ngr. μοίρα, zu 1. vgl. milă2. miră2 S. f. (1825 B.) Myrrhe F. GR. mirhă (B.). ET. gr./lat. myrrha. mirator (1683 DOS.) 1. Adj. 1. wunderbar. 2. LV. wundertätig. Cu totul miritoriu (DOS. VS. Oct. 4; 43b). II. S. m., f. mirătoâre im Volksglauben: jd., der den bösen Blick hat. ET. a mira. mirăzenie PI. -zenii S. f. (1801 ŞA I, 537) TR. BAN. wunderbare Sache, Wunderding N. Când nu erau încă în lume atâtea lucruri năzdrăvane şi mirăzenii ca. astăzi (FR.-C. MOŢII 266). Mirăzeniile ce făcuse omul cel sărac (FR.-C. MOŢII 270). ET. mirciz). 714 mire PI. miri S. m. (1348 DOR) Bräutigam M., PI. Brautleute, Bräutigam und Braut. Ca un mire ieşind din cămara sa (PSALT.' 1651 Ps 18, 5). Cât mac eprin livezi, Atâţia ani la miri urez! (COŞBUC 23). GR. TR. mir oi (MAR. NUNTA 247). - Dim. miré! (PP. MAR. NUNTA 605), mirelâş (PP. FR.-C. MOŢII 191). ET. wahrsch. lat. m îles „ Soldat das Wort dürfte seine Bdtg. in jener Zeit erhalten haben, in der die römischen Soldaten einheimische Mädchen der eroberten Provinzen zu ehelichen begannen. // Weitere Hypothesen C10RĂNESCU 5329. SG.ALRII/I, K. 157, 159, 165; ALRM I/IT, K. 356, 363; Il/I, K. 228. mirean PI. -réni S. m. (1581 PRL 207b) Laie M. (nur im Ggs. zu Priester u. Mönch). De va fi preot să fie lepădat de preoţie, iară de va. fi mirean, 2 ai ca să nu să cuminece (Ş. TAINE, GCR I, 117). Domniile române, Scrise de mâna cea veche a-nvăţatilor mireni (EMIN. O. I, 32). Auzi treabă! să se facă..iar^ mireancă, de unde era oşteancă? (AL. OP. I, 911; scherzh. von einer Marketenderin). Auch adjektiv.: om mirean (VARL. CAZ.2 1, 366b). - S. f. mipeăncă, PI. -rénee. s ET. ksl. mirënin ü. mireasă PI. -rése S. f. (1646 PRAV. MOLD.) Braut F. Iasă... mireasa din cămara mirelui ei (DOS. Joel 2, 16, GCRI, 264). Taci, mireasă, nu mai plânge Beginn des Hochzeitliedes, das bei der dezgoveală (s. d.) gesungen wird; wird daher scherzh. zu einem Weinenden gesagt. Mireasa lui D-zeu Nonne F. Călugăriţa să chiarnă mireasa lui D-zău (PRAV. MOLD.3 196). Mireasa lumii der Tod (MIORIŢA). - Redensarten: se grăbeşte ca mireasa la pal er hat’s eilig. Se potriveşte ca mireasa la moară (şi ca musca în lapte) es paßt wie die Faust aufs Auge. - Sprw.: Mireasa vede masa der Hungrige wartet nicht, bis er gebeten wird. GR. Dim. ugs.: mires uţăPI. -sute; -siică. ET. mire. SG. ALRM I/II, K. 359. mireasmă PI. -résme S. f. (1570 CORESI LIT.2 7b) 1. Wohlgeruch, Duft. M. Direpţii să vor veseli... de mirezma ce va ieşi din vislearele ceriului (VARL. CAZ.2 1,28a). Mireasma (florilor) ... umplea dimineaţa (SAD. POV. 114). Uite, florile cele frumoase de prin marginea pădurii, cum umplu văzduhul de miroznă (CREANGĂ, CL X, 380). 2. wohlriechender Stoff, Balsam M. Şi întorcându-se au gătit mirezme şi miruri (EV. 1894 Lk. 23, 56). Acela ar clădi cu sânte miresme, cu zmirnă şi cu tămâie altarul vânătorilor (OD. PS. 58). GR. mireazmă; LV. -rezmăi, -rlzmă(CORESI; MOXA, HC I, 346); MOLD. -râznă (CREANGĂ), -roaznă. ET. ksl. mirizma < gr. μύρισμα; -roznă dürfte an miros etc. angelehnt sein. mirenesc Adj. (1632 EUSTR. PRAV. 146) weltlich, Laien-. (Trebuie să ne rugăm) pentru toată stăpânirea m menească şi duhovnicească (CAT1HISIS 1774, GCR TI, 101). ET. mirean. mireneşte Adv. (1640 PRAV. GOV.) weltlich. Popa ce ... va ... cânta mireneşte să se gonească den popie (PRAV. GOV., GCR I, 91). ET. mirean. mireni Präs, -nesc V. tr. (1632 EUSTR. PRAV. 227) jdn. in den Laienstand versetzen. ET. mirean. mirenie S. f. (1646 PRAV. MOLD.3 57) Laienstand M., -tum N. Din mirenie avusese el o fată ce n-o putuse mărita (UR. LEG. 136; von einem Mönch) aus der Zeit, als er noch Laie war. ET. mirean. miresmiPräs. -mesc (1643 VARL. CAZ2 II, 108a) I. V. intr. duften (B.). Pieptul ei, de unde mirezmea boarea moscului şi a ambrei (BARAC. HAL. VII, 163). Π. V. tr. u. refl. mit einem Duft versehen. După ce s-au îmbrăcat si cu mirezme s-au mirezmuit (BARAC. HAL. V, 178). ’ GR. mirezmi, mirezmui, miresma (DLR). ET . mireasmă. miri siehe mir ie. miridă siehe meridă. miric (t) S. f. (1693 COND., Ş. INFL. II, 395) Schatzkammer F., Fiskus M. der Türken. Ai adus şi dar la împărăteasca mirie toate atâtea cherestele ... pentru facerea podului celui mare (DOC. 1799, URIC. DI, 117). Ge-au sfrâns din copilărie, Acum o iau la mirie (EN. COGĂLN., LET.2 III, 295). GR. miri. ET. türk. min. miri-mirän (t) S. m. (1793 I. VĂCAR.) Statthalter M. zweiten Ranges bei den Türken (vgl. beilerbei ersten Ranges). Toţi. vezirii, beilerbeii şi miri-miranii (I. VĂCĂR. I. I. O., TEZ. II, 267). ET. miri mir an. mirişte PI. mirişti S. f. (1620 MOXA) Stoppeln (PL), Stoppelfeld N. El sugea ţâţă atunce, şi secera muma lui în câmpii stăpânilor, coconul zăcea pre mirişte (MOXA, HC I, 388). Căci lacrima ce udă mormântul de străin, E rouă dimineţeipe mirişti, risipită (BOLINT.1 201). 715 mir izmă GR. mirişte (ÎNDR. 294). ET. unbelc, // vgl. bulg. meriste. mirizmă siehe mireasmă. mirlă siehe mierlă. miroâne S. f. PI. (1683 DOS. LÎT.2 50b) LV. Ektenie F., clic mii „Cu pace Domnului să ne rugăm” beginnt. ET. zu lcsl. mft'ü„Frieden”. miroâznă siehe mireasmă. mirodenie PI. -denii S. f. (16. Jh. COD. TOD. 230) MOLD. 1. wohlriechende Essenz, Gewürz, Parfüm N. Infaşăndu-le cu pânze, şi mirodenii, îlastrucară (DOS. VS. Sept. 29; 37b). 2. Nachtviole F. (Hcsperis; BR.). ET. vgl. mirodie. mirödiePl. -rodii S. f. (1642 CAZ. GOV., GCR1,101) veralt.: 1. Balsam M. 2. Gewürz N. Enibahar si alte mirodii (FIL. CIOC. 164). GR. mirodie. ET. ngr. jiupcoöia. mironosiţă PI. -siţe S. f. (1563 CORESIPRAXIU 22) 1. von den Frauen, die Christi Leichnam salbten (Mk 16, 1); Myrrhenträgerin F. (într-acea vreme ce fugiră străjerii, atunce veniră şi mironosiţele de aduseră mir (VARL. CAZ.21,127a). Duminica mironosiţelor zweiter Sonntag nach Ostern (vierzehn Tage nach Ostersonntag). Daher.: 2. Frau F., die ein gottgeweihtes Leben führt, fromme Frau, Büßerin F., von frömmelnden, scheinheiligen Frauen: Betschwester F. După vecernie veneau mironosiţe cu multă smerenie la egumeni ca să primească... blagoslovenia duhovnicească (LANOV. CL V, 135). Ea ... deveni gânditoare, tăcută şi spăsită ca o mironosiţă (VLAH. NUV. 69). ET. ksl. mironosica < gr. pupoepopa. miros PI. -rosuri S. n. (1639 PARACLIS 253) 1. Geruchssin M. Vulturii... au miros foarte bun (ÎNV. COP. 1893 I, 79) die Adler haben einen sehr guten Geruchssinn. 2. Geruch, DuftM. Deschizând secriul, l-aflară... plin de miros scump şi minunat (DOS. VS. Sept. 27; 33b). Aerul, plin de miroase de rozetăşi de magnolia (ZAMF. NUV. 16). Uşile şi ferestrele salonului erau veşnic deschise ca să iasă mirosurile necurate (TEL. SCLI. 9). GR. amiros (B.), miros; PI. auch miroase. ET. postverbal von a mirosi. SG.ALR II/I, MN 6843, 6. miroseâlă PI. -seli S. f. (1563 CORESI PRAXIU 350) veralt.: 1. Geruchssinn M. Miroseala a stricat-o (omul) cu mirosul pomului cunoştinţei (ANTIM DTD. 147). 2. Geruch M. Grădini cu flori înjlorite şi cu multe miroseale (MARO." 39a). Lăsa veşmentele cele scumpe şi miroasele şi unsorile (CAZ. GOV., CCR 157) die wohlriechenden Essenzen. GR. PI. auch -sele. ET. a mirosi.' miroseâţă PI. -seâţc S. f. (1683 DOS.) LV. Wohlgeruch M. Săpând aflam trupul sventei nestrical... cu mirosiale scumpe mirosând (DOS. VS. Oct. 14, 65). ET. miros. mirosenie PI. -senii S. f. (MS. um 1560) LV. Geruch, Duft M. (Copilul) se unge (cu mirul) la nări, ca să mirosească cel botezat d-zeescul mir, mirosenia lui Isus (ÎNDR. 120). Pre mirosenia voastre7 cea bună, nu mi-e, voă să o simţu (MS. um 1560, HC I, 14;Lv26, 31). ET. a mirosi. mirosi (1581/2 PO2 284; Ex 30, 38) I. V. tr. u. intr. riechen, wittern. Nasuri au şi nu vor ' mirosi (BIBLIA 1688 Ps 113, 14). ian întinde-o* garofeoarăS-o miros (PP., GCR II, 295) daß ich an ihr rieche. Nu voiu mirosi mirosenia jârtfelor voastre (BIBLIA 1688 Lv 26, 31). Calul de la Misir miroase de departe unde-i vr-un zid părăsit (ODOB. D. CH. 64). (Oamenii) ce scoteau nasul afară ca să miroase vremea (BOGD. V. 72). II. V. tr. mit Duft erfüllen. Răsărit-a pom în coastă ... Lumea-ntreagă mirosind (I.-B. 70). III. V. intr.: bine, rău, a fum, a ars, ca tămâia etc. wohl, übel, nach Rauch, brenzlich, wie Weihrauch etc. riechen, duften. Această grădină ... carea înfloreaşte şi miroseaşle cu lot feliul de flori. (MĂRG.2 232a). Nici nu pute nici nu miroase (Z. II, 683) weder Fisch noch Fleisch. O muiere harnică... de-i amirosa urma pe unde călca (BOGD. POV. 228; von unermüdlichem Fleiß). El zise la ai săi că se va duce de se va băga slugă. Nu le cam prea mirosea părinţilor asta (CL XIX, 470) den Eltern gefiel das nicht gerade besonders, war das nicht eben recht. GR. 1. Pers. Sg. Präs, miros, 3. Sg./Pl. miroase u. -să, Kony să miroase, Imperat. -roâsă. MOLD, veralt.: am-, dazu 3. Pers. Präs. PI. aninoâsă (MAR. ÎNM. 549). - Präs. LV. -sesc; MOLD. BAN. 1. Sg. miros. ET. vgl. asl. mirosati < gr. μυρίζομαι. SG. ALR I/I, K. 77; II/I, MN 6847, 7. mirosirePI. -süi S. f. (1675 MIR. COSTIN, LET.’1,302) 1. Geruchssinn M. 2. Geruch, Wohlgeruch M. ET . a mirosi. mirositor Adj. (1642 CAZ. GOV., GCR I, 101) wohlriechend. ET. a mirosi. 716 misiune mirositiiră PI. -turi S. f. (1645 HERODOT 116) veralt.: Gewürze, wohlriechende Essenzen (PL). ET. a mirosi. mirotoceţ PI. -ceţi S. m. (1652 ÎNDR.) der Myrrhenspender, Attribut des Nikodemus, nach Jo 19, 39: Nicodim mirotocelul (ÎNDR., GCR I, 158). ET. ksl. mirotoceci miroznă siche mireasmă. mirsina PI. -sine S. f. (1645 HERODOT 453) Myrte F. Näramze, alămăi, mirsine (BARAC HAL. III, 102). GR. mersin (D.). ET. ngr. μυρσίνη. mirt PI. mirţi S. m. (1703 GCD) Myrte F (Myrtus). Cunună de mirtă creaţă, Să i-o slobozim pe faţă (PP. MAR. NUNTA 300). GR. auch S. f. mirtă. ET. mittelb. gr./lat. myrtus, vgl. dt. Myrte, frz. myrte etc. mirtic siehe mertic. mirţ siche marţ. y . mirui1 Präs, -iese V. tr. (um 1640 URECHE) mit Salböl ölen, salben. De-acia să-l miruiască cu sfântul mir (Ş. TAINE 12). L-au miruit (pe Ştefan Vodă) mitropolitul în târgul Sucevei (URECHE, LET.21,186) er salbte ihn zum Fürsten. ET. ksl. mirovati. mirui2 Präs, -iese V. tr. (1564 CORESI MOLIT., DENS. IST. II, 344) TR. gewinnen. Nu putea nici unul nici altul mirui lupta (FR.-C. MOŢII 275) weder der eine noch der andere konnte den Kampf gewinnen. GR. mer- (CIH.). ET. magy. nyer, mit umgekehrter Aussprache, weil dial. n ’ere für miere etc. miruiälä PI. -ieli S. f. (1857 POL.) Ölung, Salbung F. Jupân Hagiule, mi se pare că dumi-tale ţi-a căzut (firfirica) la miruială (DEL. P. 158; bei der Ölung am Schluß des Gottesdienstes). Vgl. mir1 2. ET. a mirui1. mirult1 (1862 PTB.) I. Adj. gesalbt. II. S. n. Salben, Ölen N. ET. a mirui1. miruit2 S. n. (1806 KLEIN) TR. Gewinn M. Cum ti-e lucrul, aşa şi miruitul (CIH. 11,515). ET. a mirui2. miniţă PI. -ruţe S. f. (1783 BENKÖ) TR. Ochsenzunge F. (Anchusa officinalis). ET. vgl. mieriu. misâdă S. f. (um 1750 RI X, 247) aus Stücken zusammengesetzter Pelz zum Füttern. GR. mesadă, S. m. misad. ET. ngr. μισάδι. misârăş PI. -sârăşi S. m. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) TR. BAN. MARAM. Metzger M. ET. magy. meszäros. miscău siehe meschin. mischet S. (1827 BARONZI 94) MUNT. Muskat(eller)traube F. Avusese o vie - numai vulpe şi mischet - la Dealul-Mare (BASS. V. 222). GR. mischet. ET. mittelb. it. muschialo „nach Moschus riechend”, vgl. türk, misket „Muskattraubc”, misk „Moschus”. mischiu siehe meschiu. misionar PI. -nari S. m. (1725 URIC. V, 406) Missionar M. - S. f. misionară. GR. veralt .: misioner. ET. it. missionario, frz. missionnaire. misir S. m. (1620 MOXA, HC I, 388) 1 .Misir veralt.: Ägypten N. Franţozii... intrase în Misir de cuprinsese toată stăpânirea Misirului (DION., TEZ. II, 198). Die arabischen Pferde kamen früher über Ägypten nach Europa; daher veralt.: cal, armăsar de Misir, kurz misir arabisches Pferd, arabischer Hengst, Araber. Trăgându-i şi un misir apaşei cu fiwnos tacâm la scară (EN. COGĂLN., LET.2 III, 207). Cincizeci de cai, Tot cai nemţeşti, Tot misiri turceşti (TEOD. PP. 57). 2. ehern.: ägyptische Goldmünze. Galbenii turceşti s-au suit la preţ, stambolu 8 lei, misiru 7 lei (DION., TEZ. 11,224). 3. TR. BAN. MARAM. Baumwollstoff. ET. türk. Misir. misirliu PI. -Iii S. m. (uni 1730 AXINTE) Ägypter M., ägyptischer Soldat. Beiul Misiriului cu şapte ogeacuri de misirlii (AXINTE, LET.2 II, 159). ET. türk, misirii. misit PI. -siţi S. m. (1585 DERS) Unterhändler, Makler M. Mesiţii Măriii Tale îi vor aduce (pe boieri) ferecaţi (ODOB. MV. 1896, 26). în 1894 misiţii cumpărau grâu în judeţul Botoşani cu 600 lei vagonul (GAZ. SÄT. XIV, 430). GR. mesit. ET. ngr. μεσίτης. mismne PI. -simii S. f. (1799 IORGOVICI O. 52) Mission F. ET. mittelb. n. lat. missio. 717 mistér mistér PL -tére S. n. (1691 BRV I, 178) 1. Sakrament N. GR. mysleriu (ŞTNCAI CAT. 7). 2. Geheimnis, Mysterium N. ET. gr./lat. myslerium, frz. mystère. misterios Adj. (1836 C. NGR., DL 324) geheimnisvoll. ET. it. misterioso. mistic Adj. (1818 ASACHI L. 122) mystisch. GR. (t) -césc. ET. frz. mystique. mistragâncă PI. -gânce S. f. (1777 RI I, 217) Schaf N. von kleiner Statur, mit braunem Kopf u. ebensolchen Füßen, Kreuzung von berbec cârnău u. oaie ţuşcă (GAZ. SĂT. XIV, 445). GR. mistrugancă (DRĂGH. IC. 24). ET. unbek., evtl, zu mistreţ. + astragan (-han). mistreţ Adj. (1806 KLEIN) 1. (porc) mistreţ, scroafa mistreaţă Wildschwein N., Wildsau F. Văzură un porc mistreţ mare fugind şi un vânător alergând după dânsul călare (ISP. LEG.2140), - Meist substantiv.: Du-te de petrece cu tovarăşii tăi, cu urşii şi cu mistreţii (I. NGR. CL I, 346; zu einem Waldbewohner). 2. BAN. mistreţ, mistriciônvon jd., der verschiedene, gegensätzliche Eigenschaften in sich vereinigt: von gemischter Art, Mischlings- (CANDREA EL. LAT. ΙΠ, 16). So von einem Tier, das weder groß noch ldein, weder weiß noch schwarz ist, von einem Menschen, der weder Mann noch Frau ist, von Menschen u. Tieren gemischter Rasse etc. Nu-i înşiră (cocoşeiişipoamele pe aţă, la hurtă, ce-ipun mistreţi (SEV. NUNTA 154) in gemischter Reihenfolge, abwclchsclnd .-Săptămâna mistreaţă die Woche vor der großen Fastenzeit. 13 februarie... începereasăptăm(ânii)mistreţe (învrâstite), care ţine până la Dumineca lăsatului de carne (MANGIUCA CAL. 1883). Paserile să te-nveţe Care sunt poamele dulce, care sunt cele mistreţe (CONACHI 276/7). Ghiţă e... ca vinul cel mistreţ... prin urmare frebuie lăsat să se învechiască în bute (AL. OP. 1,791). ET. wahrsch. lat. mzxtJcius „Mischling”, vgl. span. mestizo, frz. métis etc. SG. ALR M, K. 4; MN 2781,105; ALRM M, K. 252. mistrie PI. -trii S. f. (1788 MOLNAR SPRACHL. 68) Kelle F. des Maurers. Ce folos cu măiestrie un perete-l vei spoi Dacă nu e din mistrie neted cum va trebui? (PANN PV11, 172). Are să-i ia mistria (Redensart:) er kann ihm nichts anhaben. ET. ngr. μυστρί. mistrii (+) S. m. (1618 BGL) Hochmeister M. (des Deutschen Ordens). Acel mistrii sau ispravnic bolniţei (NEC. COSTIN, LET.21, 385). ET. poln. mistr(z). mistrugancă siehe mistragancă. mistui Präs, mistui V. tr. (16. Jh. PS. SCH.) 1. verdauen. Jigania aceasta în stomacul său fierul amistuindşi oţelul în maţe-şi topind (CANT. IST. 75). Fig.: Pe semne inima le spunea (fetelor) că spânul nu le este văr şi de aceea nu-lputeau mistui (CREANGĂ, CL XI, 179) ausstehen. Nice într-un chip să amistuiască Alexandru Vodă fapta boierilor n-au putut (MIR. COSTIN, LET.2 1, 293) konnte ... verwinden. 2. vom Feuer etc.: verzehren, aufzehren. Cum întră Livelisie cu sfânta, îndată l-au amistuit focul (DOS. VS. Sept., 17; 21a). Intr-o luptă continuă... încontra indiferenţei şi a relei voinţe ... încontra teatrului naţional... (el) ş-a mistuit o mare parte a averii sale (GFIICA 632/3). Refl.: Câteodată... vine o şoaptă... de departe., apoi trece înainte, se mistuieşte în noaptea, frunzişurilor (SAD. POV. 47) verliert sich. Atât m-am zbuciumat încât e minune că nu m-am mistuit (SLAVICI, CL XII, 436) daß ich nicht dahingen-schwunden bin.???? 3. MOLD, verbergen, -stecken. început-au Brâncovanul Vodă a supărarepre doamna lui Şerban Vodă... şi a-i lua banii de pe unde erau mistuiţi (NECULCE, LET.2 II, 236). Şi-l băgă într-un sac ... aşteptând la ziuă să-l mistuiască (DOS. VS. Noe. 11; 117b) auf die Seite zu schaffen. Refl.: Pupăza ...se mistuise de fidea mea prin cotloanele scorburii undeva (CREANGĂ, CL XV, 8). Cetătuia era mistuită în adâncul codrului (GANE, CL XI, 297). 4. sich beruhigen (ANON. CAR.). 5. ausbreiten (PS. SCH, 35, 11), 6. LV. retten, erretten. GR. MOLD. TR. auch am-. ET. magy. emeszt. mistuire PI. -iri S. f. (16. Jh. PS. H. 103, 18) 1. Verdauung F. 2. Vernichtung F., Verschwinden N. 3. LV. Rettung F., Heil N. GR. veralt.: amistuire. ET. a mistui. mistuit Adj. (1703 GCD) 1. verdaut. 2. veralt.: verschwunden GR. veralt.: amistuit. ET. a mistui. mistuitor Adj. (16. Jh. PS. H. 93, 22) 1. verdaulich. -Neg. nemistuitor. Sfatul crud de tineri crude şi nemistuitoare lucruri face domnilor (NEC. COSTIN, LET.2 1, 450) unverdauliche Dinge. 718 miselésc 2. vernichtend. 3. rettend, heilbringend. GR. veralt.: amistuitor. ET. a mistui. misürea PI. -sürce S. f. (1645 HERODOT 88) LV. Helm M., wahrsch. spez. Sturmhaube F. Şi puse misurca (TiepixecpaAcaav) mântuirii în cap (BIBLIA 1688 Js 59, 17). Scuturi si suliţe si misurce si zale si arce (BIBLIA 1688 2 Chr 26,’l4). ET. vgl. poln. misiurka, russ. misjurka. mişâ, mişăl etc. siehe mişel etc. mişca Präs, mise (1563 CORESI PRAXIU 424, Eph 4. 14) I. V. tr. bewegen, rühren. (Ochii) înamoraţi de-a ta fiinţă, De cum zâmbeşti, de cum te mişti (EMIN. O. I, 211). Cerea sfat... de la orişice cunoscut avea ea, cu un cuvânt mişca toate pietrele ca să afle undeva ajutorinţă (IARN1K, CL XV, 109) sie setzte alle Hebel in Bewegung; in demselben Sinn: a mişca toată coarda, tot jirul, toată piatra (GLOS. AC.). Mişcaţi fiind de iubirea căminului strămoşesc (GRIGORIE LOGI41CĂ 1826, GCRII, 251) bewogen, angetrieben. Crâncenele fărădelegi şi ameninţările turcilor mişcară toată creştinătatea (BĂLC. 35) brachten ... in Bewegung. II. V. intr. sich bewegen, rühren (nicht still, nicht untätig dasitzen, rührig sein). Cine-n Stambul cutează Să mişte când sultanul doarme... ? (AL. POEZII III Leg. nouă 18). Cine mişcă, (tot mai) pişcă, (cine sade, coada-i cade; Sprw.) eine fliegende Krähe findet überall elw. Mişcă, băiete! rühr dich!, nicht gefackelt! Mişcă ceva? schaut etw. dabei heraus? GR. megl.-rum. a mic/ca. LV. bisw. 2. Pers. Sg. Präs. mişei, Konj. să mişce. ET. sicherlich Erbwort, aber dunklen Ursprungs. mişcare PI. -cari S. f. (1651 PSALT. 296) 1. Bewegung F. af'ace mişcare sich bewegen; a pune în mişcare in Bewegung bringen. Curtea este plină, ţara în mişcare (BOLLNT.11,149) das Land in Aufruhr. - Fig.: Impuls, Anstoß M. 2. Rührung F. ET. a mişca. mişcat (1563 CORESI PRAXIU 458) I. Adj. bewegt. Adânc mişcat tiefbewegt, gerührt. II. S. n. Bewegen N. ET. a mişca. mişcă PI. mişte S. f. (1885 H. III, 110) MUNT, geknotetes Taschentuch, mit dem beim Spiel geschlagen wird: Plumpsack M. Dafür MOLD.: ţuşcă, BUCOV. cinste, auch motroaşcă. ET. vermut! wird dem damit Geschlagenen mişcă! „rühr dich!” zugerufen. // vgl. bulg. miska „Mäuschen” (CADE). SG. ALR I/Il, K. 295; ALRM I/II, K. 414. mişcălui Präs, -iese V. tr. (1683 DOS. VS, Oct. 5; 45b) veralt.: bewegen. ET. a mişca. mişcător Adj. (1703 GCD) 1. beweglich. Bunuri mişcătoare bewegliche Güter. 2. rührend. ET. a mişca. mişcoi PI. -coi S. m. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. TR. Laus F., MUNT, mişcoce. GR. BAN. mişcon (ANON. CAR.). ET. a mişca. mişel PI. -şei Adj. (16. Jh. PS. SCH. 108, 22) Auch substantiv. 1. LV. arm, elend. Du-te şi vinde avuţia ta şi dă mişăilor (CORESI TE4 41a; Mt 19, 21). Facă-ţi-să milă de un sărac şi mişăl ca mine, de mă priimeşte la casa ta (MS. 18. Jh., GCR II, 69). Multă nevoie le faceţi şi cisupreală, de nu pot odihni mişeii de răutatea voastră (DOC. Iaşi 1627, CL XVII, 451; von den Bauern). Mişel de acel preot ce nu va sluji (Ş. TAINE 8) wehe jenem Priester. Mişel de preotul ce ... nu le va cânta (Ş. TAINE 128). 2. aussätzig. Desparte-se bărbatul de muiere de va fi misa sau gubavă, aşijderea şi muiarea se desparte de bărbatu-şi de va fi mişel sau gubav (INDR. 213); âlinl. (PRAV. BIS., COL. BUJOR. I, 716). Vg! mişelil. 3. LM. elend, nichtswürdig, feige. Cel ce fuge dinaintea duşmanului este mişel (BĂLC. 568). Mişelul! vorbele lui era loviri de cuţit pentru Zoe (C. NGR. 18). Să ne joace ca pe urs o misa pripăşită pe la munteni... ? (ODOB. D. CIL 77).’ GR. f. mişea, PI. -şele. veralt.: -şa, -sală (MS. 1714, GCR II, 10). ET. lat. misălus; zu Bdtg. 2., vg! ait. misello, aprov. afrz. mesei id. SG. ALRM II/I, K. 142. mişelâ siehe mişeii. mişelâme (t) S. f. (1564 CORESI) niederes Volk. La beserecă... popa săspuie cuvântul lu D-zeu ... în limba pre carea grăiesc oamenii, să putem înţeleagenoi mişelamea (CORESI MOLIT., GCR I, 24). ET. mişel. mişelătâte S. f. (1643 VARL. CAZ.2 1, 350) Elend N. De multă mişelătatea lui clătinându-mă (CANT. IST. 125) über seine Elendiglceit geriiht. ET. mişel. mişelesc Adj. (1835 C. NGR. 30 ani) 1. veralt.: elend. 2. niederträchtig, gemein. Necruţat loveşte viteazu-i iatagan In carnea miselească a cruntului duşman (I. NGR., CL II, 267).’ ET. mişel. 719 miseléste miseléstc Adv. (1683 DOS. VS. Febr. 13; 66b) 1. veralt.: ärmlich. 2. niederträchtig. 3. feige. Tăiatu-m-ai tâlhăreşte, Fugitu-mi-ai mişeleşte (AL. PP. 74). ET. mişel. mişeii Präs, -lèse V. refl. (um 1840 STĂM., CADE) 1. jammern. Ce temişeleşti, ce le văicărezi? (PP. REV. TOC. III, 384; Besprechung). 2. niederträchtig werden. GR. mişela, Präs, -léz (PP. MAR. ÎNM. 13). ET. mişel. mişelie PI. -Iii S. f. (1581 CORESI OMIL 370) 1. veralt.: Armut F., Elend N. (Copilita)părea destul de veselă... cu toată miselia în care se afla (BOGD. V. 14). 2. LM. Nichtswürdigkeit, Gemeinheit, Feigheit F. ET. mişel. mişelit Adj. (1561 CORESI) 1. LV. aussätzig (MARD.). - Substantiv.: Bolnavii vindecaţi, mişălilii curăţiţi (CORESI TE.418b; Mt 10, 8). Vgl. mişel 2. 2. erschöpft. ET. a mişeii. misélnic Adj. u. Adv. (1868 B ARC.) elend, nichtswürdig, feige. Nu-mi convine viaţa mişelnic câştigată (AL. POEZII III, Leg. 101). ET. mişel. mişelos Adj. (1703 GCD) elend, bejammernswert. Ticălos şi mişelos Liliacul... în tot chipul vrednic de văieratfiind (CANT. IST. 125). ET. mişel. mişeniţă PI. mişeniţe S. f. (1837 C. NGR.) MOLD. mişeniţă de... Ort. M., wo es von ... wimmelt, Bmtstätte F., Nest N. von ... Sulina, acea mişăniţăde aventurări din tot Orientul (RAL. S. 154). PodulIloaei, mişeniţă de judani stremtosi siputurosi (C. NGR. OP. 1,211). ET. zu asl. mësiti, mësati „mischen”, vgl. tschech. misenice „Gemisch”; desselben Ursprungs dürften sein: mişină, mişun, a mişuna, moşoroi. mişină PI. mişine S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Menge wimmelnder Lebewesen: Gewimmel N. Unde te afli? ... într-un furnicar ciocoiesc!... într-o mişină dejigănii ...cu feţe de om (AL. OP. 1,1343; von einer Gesellschaft). Vârî cheia în lacăt ...şi pe loc s-auzi o vuială de cutremur c-o mişună amestecată cu cântece (DEL. S. 89). 2. Erdhaufen M. der Feldmaus, des Hamsters etc. (Guziul) de prin ţarini grăunceane culesese şi... în mişină cefiăcusă le strânsese (CANT. IST. 162). Daher: 3. Wintervorrat M. an Nüssen, Äpfeln etc. Strânge mişină de cu vreme (PANN PV.1 III, 72). 4. mişină Bohne, Kennung F. an den Zähnen des Pferdes (D. T.). GR. mişună. ET. die Herleitung von lat. mlstio, -önis „Mischung” scheitert an der (bei CfflL, PUŞC. falsch angegebenen) Betonung. Vgl. mişeniţă. H Vgl. auch russ. mysyna, slov. misina „Mauseloch” (VASMER II, 186). mişmaş PI. -masuri S. n. (1890 GHEREA, DLR) 1. Mischmasch M. 2. veralt.: Glas N. Wein mit Sodawasser od. Säuerling (hoiviz). ET. dt. Mischmasch. mişui siehe mişuna. mişun PI. mişuni S. m. (1868 BARC.) Hamster M. (Cricetus cricetus). Mişunii cei cu gropanele ;; pline de gräme (OD. PS. 220). Dafür auch mişunei, PI. < ’ -nei (CIH). ’ 7; ' ET. scheint mit mişină, moşoroi verwandt zu sein; der,. Hamster wirft, wie der Maulwurf, Erdhaufen auf,'vgl. mişeniţă. H zu asl. mjtf/„Maus”. mişuna Präs, mişun V. intr. (1794 PRAVOSL. ÎNV.) (durcheinander) wimmeln. Liceul... mi se părea ca un imens cadavru, iară noi, copiii, ca nişte viermi mişuind şi adăposlindu-ne într-însul (DEL. P. 206). Ţărani despoiaţi... mişună ca într-un infern în norul de praf... al celor două maşini de treier (VLAH. IC. 66). GR. -şina (POEN., CODR.), -şui, Präs, mişui (CIH.; DEL. P. 68), măşâi (PRAVOSL. ÎNV. 1794, GCRII, 153). ET. siehe mişeniţă// zu asl. mjFSĂJMaus”. mişună siehe mişină. mişunei siehe mişun. mit PI. mituri S. n. (DOC. um 1800) 1. veralt.: Fabel F. Ise vorparadosi (copilului) mitii luiEsop (DOC. um 1800, URIC.2 III, 16). 2. Mythos M. GR. PI. m. (t) miti. ET. ngr. püüot;, frz. mythe. mitâr(nic) (1561 CORESI) LV. I. Adj. bestechlich. Că generalii nemţilor sunt foarte mitarnici (DION., TEZ. II, 212). II. S. m. Zöllner, Pharisäer M. Doi oameni duseră-se în besearecă... unul farisei iară altul mitar (CORESI TE4 161a; Lk 18, 10). Iară mitarnicul sta departe (CORESI TE4 161a; Lk 18, 13). ET. zu mită; vgl. ksl. mytarî. 720 mitropolie mitârniţă PI. -târniţe S. f. (1683 DOS.) LV. Zollhaus N. (In drumul spre ceriu) iaste mitârniţă pentru mânie, pentru zavistie, pentru urgie (DOS. VS. Oct. 30; 96a). ET. ksl. mytarmica. mită PI. mite S. f. (16. Jh. CV2 32b; Apg 24, 26) Bestechung F., Bestcchungsgelder-, -geschenke (PI). A da mită B. geben, a lua mită B. annehmen, sich bestechen lassen. Nu se făcea patriarh nici arhiereu în Biserica Răsăritului care să nu-i dea lui mită (ODOB. D. CH. 22). Judecătorii... de-l vor fi judecat după tocmeală d-zeiască şi nu vor fi luat mită (INDR. 21). GR. PI. auch mituri (PRAV. IPSIL., Pentru judecători, art. VII). ET. ksl. myto. mitărnicie S. f. (1581 CORESI OMIL. 378) LV. Korruption F. ET. mitamic. mite Adv. (1835 GOR. HAL. II, 99) ugs.: um wieviel mehr (nach Negation: ..'.weniger), geschweige. N-am bani pentru mine, mite pentru alţii ich habe fur mich selbst kein Geld, geschweige denn für andere. Meist mit vorhandenem dar, -siehe daN I. 2. u. eu B3. ET. siehepasă-mite (a păsa2 3.). miti siehe mit ui. mitic Adj. (1837 PANN EROT. I, IX) mythisch. ET. frz. mythique. mititecime S. f. (um 1830 CONACHI) Winzigkeit F. Intre mii de dobitoace, o, ce multă felurime.1 Câtă scăriş pogorârea până la mititecime! (CONACFII250) wie groß ist der stufenweise Abstieg. ET. mititel (mic). mititel siehe mic. mitnic PI. mitnici S. m. (1683 DOS.) LV. Zöllner M. Sunt muhe locuri de are (sufletul) slrânsoare de mitnicii văzduhului, mergând spre ceriu (DOS. VS. Oct. 30; 96a). ET. ksl. mytmikü. mitöc siehe metoc. mitocan PI. -câni S. m. (um 1860 FIL. OP. I, 394) ungehobelter, ungeschliffener, vulgärer Mensch. Apoi de! n-a avut dreptul muierea lui să-l lese? ... Un mitocan, mă rog (CARAGIALE, CL XIII, 250). S. f. mitocâncă, PI. -cânce. ET. mitoc; wahrsch. nach einem Stadtteil Bukarests so benannt. mitocănesc Adj. (1872 BARONZI 92) ungehobelt. Apucături mitocăneşti vulgäre Allüren. ET. mitocan. mitocănime S. f. (1881 CARAGIALE) Pöbel M. Galeria gemea de mitocănime foarte veselă (CARAGIALE, DLRLC). ET. mitocan. mitologic Adj. (1821 LEON ASACHIB. 5) mythologisch. GR. (t) mitologhicesc. ET. ngr. μυθολογικός, it. mitologica. mitologie PI. -gii S. f. (1800 MOLNAR IST. 217) Mythologie F. GR. (t) mitologhie. ET. ngr. μυθολογία, it. mitologia. mitorlân PI. -lâni S. m. (1897 LEON ZOOL. 26) Maulwurf M. (Talpa). ET. vgl. chiţor(l)an u. estn. miit, mitter (NEMN.). mitră1 PI. mitre S. f. (1645 HERODOT 382) Mitra, Bischofskronc F. Ist in der orthod. Kirche von kugelförmiger Gestalt u. trägt ein Kreuz an der Spitze; wird von den Metropoliten u. Bischöfen während der Gottesdienste getragen. Mitropolitul îmbrăcat în toate veşmintele arhiereşti şi cu mitra pe cap (GHEORGACHI, LET.2 III, 300). ET. ksl. mitra < gr. μίτρα. mitră2 PI. mitre S. f. (1793 PREDETICII, 35) Gebärmutter F. Metrita este inflamaţiunea ţesăturei proprie a mitrei (FĂTU 336). ET. ngr. μήτρα. mitrică siehe metrică. mitroior Adj. (1904 ENC. ROM. III, 298) mit dem Recht, cine Mitra zu tragen, ohne Bischof zu sein. Ehrung, die besonders verdienstvollen Geistlichen zuteil wird. ET. gr. μιτροφόρος. mitropolie PI. -Iii S. f. (1359) 1. Sitz M., Residenz F. des Metropoliten Z.Z. gibt es in Rumänien fünf: Mitivpolia Ungrovlahiei (gegründet 1359), Sitz Bukarest; Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Sitz Iaşi; Mitropolia Transilvaniei, Sitz Sibiu; Mitropolia Olteniei, Sitz Craiova; Mitropolia Banatului, Sitz Timişoara. Tipăritu-s-au la svânta mitropolie în laş, mesiţă mai, în anul 7187 (DOS. LIT. Titelblatt). Pe mulţi îi văz: Duminică cununie Şi luni la mitropolie (PANNPV. Μ. II, 82; näml. zwecks Scheidung) siehe dicasterie. 2. Hauptkirche an einem Ort, der Sitz eines Metropoliten ist: Metropolitenkirche, Kathedrale F. Şi sparsă (Neagoe 721 mitropolit Vodă) mitropolia din Argeş din temelia ei şi zidi în locul ei altă sfântă biserică (MS. 1654, GCR. I, 172). 3. (t) Mutterstadt F. Te vor chema cetatea drepţilor, mitropolie (μητρόπολις) credincioasă (BIBLIA 1688 Js 1,26). ET. ksl. mitropolija. mitropolit PI. -liţi S. m. (1488 DRHA III, 32) 1. Metropolit M., Rang in der Hierarchie der Orthodoxen Kirche, niedriger als Patriarch und höher als Bischof; Person, die diesen Rang inne hat. Z.Z. gibt es in Rumäfticn fünf (siehe mitropolie). L-au pomäzuit de domnie (pe Ştefan Vodci) Theoclist mitropolitul (URECHE, OCR I, 70). 2. scherzh. bei den Trappenjägern: Trappenmännchen N. (OD. PS. 7). ET. ksl. mitropolitϋ, gr. μητροπολίτης. mitui Präs, -iese V. tr. (1714 RADU GREC., MAG. IST. II, 216) mit Geld etc. bestechen. GR. miti (ŢICH. 249), miluli, mitălui, mitâli. ET. mită. mituiala PI. -ieli S. F. (1857 POL.) Bestechung F. De acum înainte ... mietuielile şi mâncătoriile vor lipsi cu lotul (FIL. CIOC. 322). ET. a mitui. mitutel siehe mic. Miţa siehe Maria. miţă PI. miţe S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Lammwolle F. Din miţa (cârlanilor) se face pâslă (ÎNV. COP. 1893 I, 32). Gewöhn!. PL: îi trimise miţele (mielului) acasă (ISP. LEG.2 208). A purta cojocul cu miţele afară den Schafpelz mit dem Fell nach außen tragen. 2. PI. Haarzopf M. an der Köte des Pferdes (GORUN. HIPOL. 133). GR. S. n. mit. (B.). ET. viell. zu lat. mica „Krümchen”, vgl. it. mencio, lfz. mince „klein”, die ebenfalls zu mica gestellt werden // DLR: lat. *agnicius. miţi siche mitui. Miţica siehe Maria. miţos Adj. (1818 BUDAI-DEL.) von Fellen: langhaarig. Mane cel spătos Cu cojoc mare, miţos (AL. PP. 73). Un urs cu o blană lungă miloasă (GANE, CL IX, 58). ET. miţă. miţui Präs, -iese V. tr. (1872 ISP. LEG.3 208) cârlanii die einjährigen Lämmer scheren. Cârlanii trebuie să se miluiască... la 10, mult până la 20 iulie (LUP. Μ. B. 100). GR. miţi (ÎNV. COP. 1893 I, 32), mit ăi. ET. miţă. miţuvară S. f. (1885 IL IX, 436) MUNT. 1. Flerbstzeitlose F. (Colchicum autumnale). 2. PI. miţuvele Krokus M. (Crocus Pleuffelianus; PANŢU).' ET. unbck. miţuvele siche miţuvară. miui siehe mieuna. mixăndră PI. -xândre S. f. (1857 POL.) MUNT. Levkoje F. (Matthiola); mixăndră (galbenă) Goldlack M. (Cheiranthus cheiri). în mai dedeau mi-xandrele şi în iunie se îndeseau ca peria (BASS. V. 257). Auch micsandră geschrieben. ET. vgl. mieşunea. mizantropie S. f. (MS. 1750, GCR II, 47) Misanthropie F. Victima deplorabilă a ateismului rece şi a mizantropiei lui Caldero (EMIN. LA. 130). ET. ngr. uiao'vûpcoTua, frz. misanthropie. miză siehe mijă. mizdri Präs, -drésc V. tr. (um 1670 ANON. CAR.) 1 .piei Häute ausfleischen, abaasen (CIIL). 2. fig.: verschwenden, -putzen. V-o şase cioflingari ... au mizării, ca dă când am început vorba amândoi, pe puţin un milionaş dă gălbiori (JIP. OP. 108). GR. mez- (ANON. CAR.; CIH.). ET. slav. mezdriţi, mizdr-; vgl. mezdrea. mizer Adj. (1793 PREDETICII, 64a) selten: elend. ET. n. lat. miser, it. misero. mizerabil Adj. (1831 PIELIADE I, 386) miserabel. ET. frz. misérable. mizerie S. f. (1835 BOLLLAC O. 64) Elend N. ET. n. lat. it. miseria. mizg PI. mizguri S. n. (1683 DOS.) nasses, feuchtes Wetter. Mizgurile şi răceala omătului iernii şi ferbinteala verii (DOS. VS. Dech. 10; 208b). (Trupul nostru) s-au făcut din tină şi are gata obiceiu a se răsâpi lesne de mizguri, de soare şi de vânturi greale (DOS. VS. Dech. 10; 209a). ET. wohl. verw. mit mizgă. mizgui V. intr. unipers. mizguie (um 1670 ANON. CAR.) nieseln. GR. mizguièste; mizguri, mizgăi, mijgura, mâz-. 722 moale ET. mizg. SG. ALR SN III, K. 790. mizil siehe men zii. mlâcă PI. mlaci S. f. (1513 DERS) Morast, Bruch M., Fenn N. (El) sui mlaca Cernutului până. în vârful muntelui (OD. PS. 212). GR. măclă. TOPON. Mlaca (um 1513 DERS). ET. vgl. şerb. bulg. mlaka. mladă PI. mlăzi S. f. (1868 CL) 1. Jungwald, -wuchs M. Umbra mlăzii de lufari Nici prea mici nici tocmai mari (SEV. AN. 5). 2. Reis N., Trieb M. Cu cloi trei ani în urmă ... mă găseaţi vânjos ca pe o mladă (BODN., CL II, 207). ET. zu asl. mladă „jung”. SG. ALR SN I, K. 219, 220, 222; 11, K. 584, 585. mlâjă PI. mlăji S. f. (1868 BARC.) junge Weidenruten. Vârşa e împletită din mlajă (ŞEZ. IV, 115/ Răchită de mlajă Korbweide F. (Solix viminalis; BR.). . ET. zu mladă. }. ' SG. ALR SN II, K. 584; III, K. 628. \ . mlaştină PI. mlaştini S. f. (um 1710 NEGLCOSTIN) Morast, Sumpf M. Decie vrând să scape, căzu t-a u într-o mlaştină cu calul şi acolo au pierii (NEC. COSTIN, LET.21, 77). Iarba mlaştinei Simse F. (Juncus; BR.). GR. mlă-, molaş- (SUŢU NOT. 1 5; 40). ET. slav. * mlaştina. SG. ALR SN III, K. 831, 836, 845. mlat S. n. (1564 CORESI MOLIT. 172a) Brei M. GR. mlad, mleat. ET. şerb. mlat a. SG. ALR SN I, K. 237; ALRM SN I, K. 160. mlăciu siehe îmblăciu. mlăcos Adj. (1815 DION.) morastig. Nemţii au avut un tun mare, dar s-au noroit înlr-un loc mlăcos şi nu l-au putut trage (DION., TEZ. 11,181). ET. mlacă. mlădia Präs, -diez (1 836 FIEL. I, 305) 1. V. tr. biegen, beugen. Coelanzii îşi înmlădie aripile şifug(ZAMF. NUV. 5). H. a se mlădia 1. sich biegen lassen, biegsam werden. Când împăratul auzi limba înţelepciunii, se mlădie la cuvântul ei (DEL. S. 96) als der Kaiser die Botschaft der Weisheit hörte, gab er ihrem Wort nach. 2. sich biegen, wiegen, schwingen. Prin trestia din baltă ce-n aer se mlădie (AL. POEZII III, 52). GR. îmlădia. ET. zu mladă. mlădios Adj. (1831 HEL. I, 368) biegsam, elastisch, geschmeidig. A ei talie mlădioasă (C. NGR. 6). ET. zu a mlădia. mlădiţă PI. -dilc S. f. (1563 CORESI PRAXIU 219) junger, noch biegsamer Zweig od. Baum: Reis N., Trieb, Schößling M. Când mlădiţa (smochinului) este moale şi înfrunzeşte, ştiţi că aproape este vara (EV. 1894 Mt 24, 32) wenn sein Zweig jetzt treibt und die Blätter kommen, so wißt ihr, daß der Sommer nahe ist. Un copaci de-l va îndrepta nişline când iasle mlădiţă şi mic, rămâne dirept (MĂRG.2 7b). Fig. v. Menschen: Voi, tinere mlădiii... ce nu cunoaşteţi viaţa (CL VII, 72). ET. vgl. şerb. nslov. mladica. mlă jet S. n. (1511 DERS) Weidenwäldchen N. ET. mlajă mlăştinos Adj. (1825 B.) morastig, sumpfig. Dai la deal? e prea-nall... Dai la şes? eprea mlăştinos (AL., CL III, 273). GR. mlo- (B.; PTB.). ET. mlaştină. SG. ALR SN III, K. 845. înlătiş PI. -tişuri S. n. (MS. um 1560) veralt.: Drusch M. Mlătişul va ajunge stor sur a (MS. um 1560, FICI, 6; Lv 26, 5) die Dreschzeit soll reichen bis zur Weinernte. EIT. zu asl. mlatiti (rum. a îmblăti) „dreschen”, mleşniţă siehe meşniţă. mna (t) (x) S. (1894 EV.) Mine F., Pfund N. (Goldes). Zece mnase (EV. 1894 Lk 19,13). Mnaua ta a agonisit zece mnase (EV. 1894 Lk. 19, 16) dein Pfund hat zehn Pfund eiworben. GR. PI. mnase. ET. gr. μνα, PI. μνας, ksl. mnasă moacă PI. moace S. f. (1850 AL.) 1. MOLD. fam. verächtl. von einem dummen Weib: Gans F. Un bărbat luând, o moacă de nevastă (BOGD. POV. 71). Ian vezi moachia, că s-o fudulit (AL. OP. 1. 392). 2. Flirtenknüppel M. 3. ugs. verächtl.: Gesicht N., KopfM. A o lua. la moacă tüchtige Hiebe ins Gesicht bekommen. GR. moache (AL. 1. c.), moagă; moahă. ET. wohl. veiw. mit a mocăi. moale (1483 DERS) I. Adj. PI. m. u. f. moi 1. weich (Ggs. tare, vârtos) perne, ouă, icre moi. weiche Kissen, weiche Eier, frischer Kaviar. Vgl. carne 1., gură 1. Fătul babei era. 723 moâleş tare moale Ia inimă. îndată i sefăcu milă de biata ţigancă (SBIERA POV. 145). Ştiu bine că n-are să-mi fie moale când m-oi întoarce acasă (CREANGĂ, CL XVII, 115; ein Bauer spricht, der Schikanen von seiten seines Gutsherrn voraussieht) ich weiß, daß ich nicht auf Rosen gebettet sein werde. De câţiva ani avem iarnă foarte moale (GLOS. AC.) einen sehr milden Winter. (Ea) moale se desfăcu din braţele lui (POP. NUV. 73). Tomşa văzând moale lucrul de dobândit cetatea cu ai săi (NEC. COSTIN, LET.21,443) T. sah wenig Aussicht. Venil-au ponoslu lui Petru Vodă de la împărăţie pentru moi lucrurile lui (NEC. COSTIN, LET.21, 468) wegen des schlechten Standes seiner Angelegenheiten. 2. nicht energisch, matt, lässig, träge. Eşti prea moale. Dacă nu faci curând vreo pildă cu câţiva ticăloşi din sal, mâine poimâine o să ne jefuiască ziua în amiaza mare (XEN. BR. 159) zu nachsichtig. Când s-au întors (solul leşesc) înapoi (de la Poartă), mai moale au fost (NEC. COSTIN, LET.2 II, 43) trat er weniger energisch auf. Să nu fie un bou (de la car) moale şi altul iute (LIT.) phlegmatisch, langsam. Un advocat limbut -şi unde s-au văzut advocat moale de gură? -... ajunse la ceasul morţii (ISP. BSG. 113) wo hat man je einen mundfauleiiAdvokaten gesehen. 3. in Pflanzennamen: a) floare moale Natterkopf M. (Echium; DT.). - b) TR. iarbă moale Sternkraut N. (Stellaria holostea; BR.). II. S. n. Weiches N. (El) ş-afunda capul din ce în ce în moalele pernei (DEL. S. 108). Eu trăiesc bine, pe moale şi la cald (DEL. P. 213). Am făcut un buboi la moalele spetelor (UR. LEG. 60). Spez.: moalele capului die Fontanelle. La un copil nu se întăreşte moalele capului până nu va putea zice „piatră” (ION. SUP. 21). Ţăpuşi înfocate bătură (sfântului) în moalele capului (DOS. VS. Fevr. 2; 51a). Tu ai bătut zmeii preste moale (DOS. PS. V. 73, 51). GR. Dim. molcuţ, molcăluţ, molceluş (CANT. DIV. 40a; CANT. IST. 89). TOPON. Moi (1483 DERS). ET. lat. mollis. SG. ALR VI, K. 14; M, K. 123, 282; SN III, K. 777, 828; IV, K. 1066, 1129. moâleş Adj. (1662 DOR) schlaff. Noi orăşanii (vorbim) mai încet şi parcă din limbă moaleşă (JIP. R. 127). ET. moale. moară PI. mori S. f. (1551/3 ES 65a; Mt 18, 6) 1. Mühle F.: moară de apă, de vânt, cu aburi (ugs.: de foc) Wasser-, Wind-, Dampfmühle. S-o pornit moara (AL. OP. I, 241) nun wird er redselig. Fam.: moară {stricată, hodorogită) Klappermühle, Schwätzer(in), Keifer(in); vgl. gură3.a, a hodorogi. Se întoarce ca moara în vânt er ist wetterwendisch, hängt den Mantel nach dem Wind. Are (porumb) de moară er stirbt nicht vor Hunger. Vorba ceia: cândse-nsoară, nu-i de moară (CREANGĂ, Z. III, 249) gerade dann fehlt es am Nötigsten. A ajunge de la moară la râşnilă (von Pferd auf den Esel) herunterkommen. Iron.: A fost odată la moară şi de două ori la râşniţă er ist weit in der Welt herumgekommen, ist ein erfahrener Mann. A spune în târg şi la moară etw. überall verbreiten, ausposaunen. Pe rând ca la moară immer (hübsch) der Reihe nach. A vorbi, a îndruga ca la moară ins Blaue hineinschwatzen. Trăieşte ca (găina) la moară er lebt wie Gott in Frankreich. Femeia nebătută (e) ca moara neferecată u. ähnl: ohne Schläge taugt das Weib nichts. Arză moara, numai şoarecii să piară u. ähnl., wird von jdm. gesagt, der sich einen großen Schaden zufügt, damit ein anderer einen kleinen erleide. Vgl. apălO.b, a dejuga, mireasă. 2. a face cuiva o moară (de vânt) jdn. beuteln. GR. Dim. moricică; vgl. auch morişcă. TOPON. Mori (1625 BGL). ET. lat. möla. SG. ALRM VI, K. 66; SN I, K. 34,246, 344; ALR SNe I,K. 82, 89, 149, 151, 153, 154, 155, 157, 159, 166, 167,179; II, K. 507; V. K. 1291. moare S. f. (um 1670 ANON. CAR.) MOLD. TR. BAN. {de curechi, de castraveţi Kraut-, Gurken-) Blühe F., Flüssigkeit, in der Kraut, Gurken gesäuert werden (wofür MUNT, zeamă de varză, de castraveţi). In postul Crăciunului să aibă (gospodina) moare şi curechi mural cu îndestulare în casă (ION. CAL. 23 \). Slropindu-l cu moare de oţăl (DOS. VS. Noe. 15; 128a) mit Essigwasser. Ugs.: tu nu ştii (n-ai mîncat) moarea mea du hast mich noch nicht in meinem Zorn kennengelemt. Poftească (la judecată), dacă vrea să guste moarea lui Harţă Răzeşul (AL., CL V, 139). ET. lat. m uria. SG. ALR SN IV, K. 1106. moarte PI. morţi S. f. (16. Jh. PS. SCH. 55, 14) 1. Tod M. A muri de moarte firească, năprasnică eines natürlichen, plötzlichen Todes sterben. Luptă pe viaţă ori pe moarte Kampf auf Leben und Tod. Viaţă fără de moarte ewiges Leben. Curând şi-au făcut moarte însuşi cu mâinile sale (NEC. COSTIN, LET.21, 77) gab er sich den Tod. Afipe moarte im Sterben liegen: L-au adus acasă pe moarte man brachte ihn sterbend nach Hause. Ţiganul ...se rădică în brânci şi-şi aţinti ochii pe moarte asupra Anei (SAD. POV. 75) die sterbenden Augen. Trage de moarte er ringt mit dem Tod. A lovi, a răni de moarte tödlich treffen, verwunden. Ungurii... Stau încremeniţi De moarte-ngroziü (AL. PP. 67) zu Tode erschrocken. Bolnav de moarte sterbenskrank. Ea se prefăcu aşa de bolnavă încât zmeul crezu că o să dea mâna cu moartea (ISP. LEG.2 262) 724 mocâi daß sie sterben werde. Unde până aci (ea) umbla cu moartea în sân, acum se mai linişti olecuţă (ISP. LEG.2 308) zu Tode betrübt. Cât plânse, cât se dete morţii (RADUL. RUST. 1,139). Vgl. ceas 2., limbă 1., luminat. Redensarten u. Sprw. (vgl. bănuială)·. E bun să-l trimiţi după moarte er ist gut, um ihn auf die Suche nach dem Tod zu schicken (so langsam ist er). Bolnav de moarte şi ar mânca de toate es steht nicht so schlimm mit ihm, wie er sich den Anschein gibt. Doamne! ia-mi moartea şi zilele bărbatului meu etwa: ich will des Todes sein, wenn es so ist, wie ich sage (wird von jdm. gesagt, der nur zum Schein schwört). Moartea nu vine când o chemi der Tod kommt ungeladen. Boală lungă, moarte sigură cine lange Krankheit ist cin sicherer Tod. 2. Tod M. (den man jdm. zufügt), Totschlag, Mord M. A face moarte (de om) einen Mord begehen. De întră vreun om mare la închisoare şi zace în putoarea temniţei... îi pare că iaste aceasta mai rea decât toate morţile (MĂRG.2 39b) alle Todesarten. (Mihai Vodă) pre tâlhari... cu rele şi groaznice morţi i-au omorât (NECULCE, LET.2 II, 356). Hăbăşesculnu s-au grăbit cu moarte (NECULCE, LET.2 II, 187) mir der Hinrichtung. Mare moarte se făcu în turci de oştenii lui Jigmond (NEC. COSTIN, LET.21,485) ein großes Blutbad, Gemetzel wurde ... unter den Türken angerichtet. Făcând turcii câteva morţi în creştini (EN. COGĂLN., LET.2 III, 260) wobei die Türken einige Christen erschlugen. Poate că tu ai păţit aşa lucru (näml. daß dich die Frau geschlagen hat) s-acum arunci moartea-n ţigani (JIP. OP. 149) und jetzt schreibst du den Zigeunern den Mord zu. 3. moartea puricelui Alant M. (Inula conyza; BR.). 4. moartea stelniţelor Schuttkresse F. (Lepidium mderalc; PANŢU). ET. lat. mors, -tis. SG. ALRM VI, K. 20; ALR IDT, MN 2698, 83; 2700, 84; SN I, K. 251,111, K. 711. moaşă PI. moaşe S. f. (1480 DLRV) 1. veralt.: moaşă (bună) Großmutter F., strămoaşă Urgroßmutter, răstrămoaşă Ururgroßmutter, wofür sonst bună (siehe bun li), străbună, răslrăbună. Tatăl şi mama, moşul şi moaşa (PRAV. GOV. 143). Şi ieşi (din rai) Adam, şi cu moaşea. Eva (ALEXANDRIA 108) mit der Urahnin. Daher noch jetzt: a) ugs.: moşică Anrede an eine Greisin: Bine-ai venit, moşică! (SBIERA POV. 118). - b) arom.: alte Frau, altes Weib. 2. Hebamme F. Şi să temură moaşele de D-zeu ... şi da viaţă celor de parte bărbătească (BIBLIA 1688 Ex 1,17) aber die Wehmütter fürchteten Gott. Vgl. buric 1. Moaşa-n podl wird kleinen Kindern zugerufen, die sich verschluckt haben, wobei man nach der Decke zeigt. GR. Dim. moşică (SBIERA 1. c.). ET. f. von moş. SG. ALRM I/II, K. 238, 286, 300; II/I, K. 198; ALR I/II, K. 170, 196, 203, 212; II/I MN 2651, 71. moaşte S. f. PI. (1560 DERS) Gebeine von Heiligen, Reliquien (PI.). Cenuşa de pe moaştele sfinţilor mucenici gonia dracii (MĂRG.2 100b). Sg. ungewöhl.: Stejarul, rămas singur... O moaşte uriaşă din codrul dărâmat (AL. POEZII III, Leg. 131) eine Reliquie. GR. LV. auch moştii. ET. ksl. moşii. mobila Präs, -bilez V. tr. (1828 PLEŞ. C. 10) möblieren. ET. mobilă. mobilat Adj. (1794 CAL. 36) möbliert. GR. mobilit. ET. a mobila. mobilă S. f. (1825 MUM. C. 143) Möbel N. ET. frz. meuble, it. mobilia, dt. Möbel. mobiliza Präs, -zez V. tr. (1841 POEN. II, 193) 1. mobilisieren. 2. anspomen, -treiben. 3. mobil, kriegsbereit machen. ET. frz. mobiliser. moca S. f. invar. (1839 C. NGR. OP. I, 233) Mokka M. Sorbând delicioasa moca, eu mă lăsasem la o lină reverie, recitând încet nişte stanţe d-ale lui Anacreon (C. NGR. Scris. VIII). ET. arab. Moka, durch frz., dt. Vermittlung. mocan PI. mocani S. m. (um 1600 HC I, 293) Mokane M., Gebirgsbewohner Transsylvaniens; fig.: (ungeschliffener) Bauer. Pentru tine, om de oraş, mâncat de rafinăriile ... lumii civilizate, contactul şi conversaţia c-un mocan zdravăn din liniştea munţilor este o adevărată transfuzie morală (VLAH. GV. 186). GR. Dim. mocănâş; S. f. mocâncă, Dim. Mocăncuţa Volkstanz (dafür auch Mocăneasca, mocăneşte). ANTHROPON. Mocan (1635 BGL). ET. unbelc. SG. ALR SN IV, K. 1176. mocăiPrâs. -căiesc V. intr. (1841 POEN. II, 88) trödeln. La o păreche de papuci mocăieşte o săptămână întreagă (LIT.) an einem Paar Pantoffeln trödelt er eine ganze Woche. GR. mocăni, mogäi. ET. unbek. SG. ALR II/I, K. 3,104; SN III, K. 777. 725 mocănesc mocănesc (1695 COND. 104) I. Adj. Mokanen-. II. Mocăneasca S. f. Volkstanz M. ET. mocan. mocănime S. f. (1801 MICU IST. IV, 331a) 1. Gruppe F. von Mokanen. 2. Mokanensiedlung F. ET. mocan. mocârţăn PI. -ţâni S. m. (1857 POL.) MUNT. fam. verächtl.: (ungeschliffener) Bauer, Lümmel, Grobian. A! el este frumos, el ciocoiul; el ştie să vorbească, palavragiul!... tu eşti posac, tu eşti infirm, tu eşti un mocârţăn (DEMETR. NUV. 57; der Sprecher zu sich selbst). ET. zu mocan, wie auch mocofan, mogârlan, moglan, modărlan, modoran, an deren Bildung Wörter beteiligt sein dürften, die zu Charakter u. Lebensweise des Hirten in Beziehung stehen, wie cocârţă, cârlan, modoroi u. ä. Vgl. auch topärlan von top. mocioriţă PI. -riţe S. f. (1688 BIBLIA) veralt.: Sumpf M. întinde mâna ta pre apele Eghipetului şi pre râurile lor şi pre iazurile lor şi pre mocioriţile (BIBLIA 1688 Ex 7, 19). GR. -ceriţă (BIBLIA 1688 Ex 8, 5). ET. vgl. slav. moâ)r, mo car zu asl. mokru „naß”, also verwandt mit mocirlă. mocirlă PI. -cirle S. f. (1578 DERS) MUNT, mit schlammigem Wasser gefüllte Stelle: Pfütze F., Morast M. (Urzicenii) oraş înneccit în mocirlă clintr-un capăt la altul (GHICA 243). Grădina asta ...în două pe mijloc E tăiată d-o mocirlă (DULFU PĂC. 67). O biată căprioară rătăcită, călcând cu sfială prin nămolul uricios al mocirlei (ODOB., CL IX, 17). GR. veralt.: mocerlă (ANON. CAR.), mociorlă. TOPON. Mocirla (1578 DERS). ET. slav. ^ mo ario, zu mo/crz7„naß”, vgl. bulg. moălo. SG. ALR SN III,K. 831,845. mocirli Präs, -lese (1825 B.) I. V. tr. (mit Schlamm) bewerfen, beschmutzen. II. V. intr. OSTMOLD, nieseln. III. a se mocirli sich beschmutzen. ET. mocirlă. SG. ALR SN III, K. 790. mocirlos Adj. (1703 GCD) morastig, schlammig. Apa de prin fântâni ...fiindfoarte rea de băut şi mocirloasă (CL XIV, 25). GR. mo gir lo s, mohârlos. ET. mocirlă. SG. ALR SN III, K. 845. möclcs siehe mucles. mocni Präs, -nesc V. intr. (1805 CRIŞAN 188) MOLD, vom Feuer etc.: still, langsam brennen, kochen. Aduc apă şi turnând-o într-o oală o pun la foc să mocnească (MAR. INM. 41). Dann überh. von Dingen, die wenig sichtbar od. hörbar werden: Şi dac-om tot mocni, Ce mare lucru om folosi! (NĂD. NUV. I, 165; zu jdm., der ihre laute Fröhlichkeit tadelt) wenn wir immer still dasitzen. Era un frig de cele care te pătrund la os şi te fac să mocneşti în casă, lângă vatră (RADUL. RUST. II, 227). (Să mărit fetele), mai bine decât or mocni ş-or îmbătrâni în casa părintească (AL. OP. I, 420) als daß sie im Elternhaus sitzen bleiben. Ţiganului când i-efoame, cântă;... iar fir an ul nostru îşi arde luleaua şi mocneşte într-însul (CREANGĂ, CL XV, 8) sitzt stumm und verdrossen da. GR. moeäni. ET. unbelc. SG. ALR II/I, K. 282. mocnit (um 1832 CORNELLI 365a) 1. Adj. 1. glimmend, (ohne) Flamme brennend. 2. versteckt, verborgen: Satul Humuleştii... nii-i un sat lăturalnic, mocnii şi lipsit de priveliştea lumiiP (CREANGĂ, CL XV, 445) kein abseits gelegenes, verstecktes Dorf. II. Adv. still. Când am venit, ploua; încet, mocnit, jură capăt (IORGA AM. 157). Capra ... umple groapa cu jeratec şi cu lemne putregăioase, ca să arză mocnii (CREANGĂ, CL DC, 342) damit es still brenne. ET. a mocni. SG. ALR II/I, K. 20, 282; SN V, K. 1245. mocofan PI. -fâni S. m. (1868 BARC.) Lümmel, Grobian M. Nu ştie mocofanii ce e safranul! (JIP. R. 111). ET. unbek. mocoşi Präs, -şese (1856 SBIERA) ugs.: I. V. intr. sich lange (bei einer Arbeit) (ab)miihen, (ab)quälen. Lăsăm pe ţaca Frăsina să mocoşească singură la turte şi noi ne ducem (VLAH. IC. 96). Vreme trecuse la mijloc doar... cât am bojbăit şi mocoşitprin tei să prind pupăza (CREANGĂ, CL XV, 8). Da ce mocoşeşti aici? „Ia păcatele mele! Nu pot scoale căruţul ista din imală” (SBIERA POV. 199). II. a se mocoşi sich (ab)mühen, (ab)quälen. Văzându-l Petrea ...pe ţigan că numai se mocoşeşte în zadar să ia pielea balaurului cu degetul cel mic (SBIERA POV. 129). ET. viell. zu asl. infim, nslov. moka „Qual, Mühe”; vgl. auch a mocăi. SG. ALR SN III, K. 777. mod PI. moduri S. n. (1648 FOG. 53) 1. Art F. (und Weise). Nepărăsita nevoinţă mijlocul şi modul lesnirii vreodată să nu-i nemerească (CANT. IST. 62). 726 mofluzi 2. Modus M., Aussageform F. (des Zeitwortes). 3. Tonalität F. ET. n. lat. inoclus, durch versch. Vermittlung. modă PI. mode S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Mode F. La modă modem, neumodisch; de modă veche altmodisch; jurnal de modă Modeblatt, -Zeitschrift. ET. it. moda, auch mittelbar. modâlcă PI. -dâlei S. f. (1885 TEOD.) kleine, rundliche, harte Anschwellung der Oberfläche: Knollen, Knoten M. Un fus, Cu tort pe dânsul pus Tot chişcături, modâlei (SEV. AN. 105) voll Löcher und Knollen. O gâilcă ş-o modâlcă, o molfă ş-o bolfă (TEOD. PP. 378; Besprechung für geschwollene Mandeln). GR. modâlgc1, motâlcă, modâlcă, nodâlcă. ET. unbek. SG. ALR II/I, K. 118. modârlân siehe modoran. modârlă PI. -dârlc (1863 AL.) Lümmel M. Ce vrei, modârlă? (AL. OP..I, 1626);?> ET. vgl. modărlan (modoran). ' mode (t) S. m. invar. (DOC. 1803) r>; " einzelne steuerpflichtige Person (vgl. cruce 6.). Vor întră într-aceşti mode douăzeci şi patru neguţători la această breaslă (DOC. 1803, TEZ. II, 322). Hrisovul la mode 23 blănari străini i lude 9 calfelor lor (DOC. 1803, TEZ. 11,322). ET. unbek. model PI. -dele S. n. (MS. 1827, DLR) Modell, Muster, Vorbild N. ET. frz. modèle. modérât Adj. (1794 CALEND. 1) gemäßigt. ET. n. lat. moderatus, it. moderato. moderaţie S. f. (1799 MICU L. 235a) Mäßigkeit F. ET. moderat. modern Adj. (1829 AR 227) modem. ET. frz. moderne. modest Adj. (1781 MICU LOGPIICA 231a) bescheiden. ET. it. modesta, frz. modeste. modestie S. f (1781 MICU LOGHICA 331 a) Bescheidenheit F. (CALEND. 1794, 27) ET. n. lat. modestia, it. modestia, frz. modestie. modifică Präs, -dific V. tr. (1836 UT) modifizieren, abändem, -wandeln. GR. veralt.: modifia (POEN. II, 194). ET. it. modificare, modifia > frz. modifier. modificat Adj. (1831 HELIADE GR. P. 12) modifiziert, abgewandclt. ET. a modifica. modificâţie PI. -câţii S. f. (1814 ŢICH. 336) Umwandlung, Abänderung F. ET. n. lat. modificatio, frz. modification. mödiu (t) S. n. (1683 DOS.) Getreidemaß N. (Meßeimer). Mânca... câte trei modii de pilă (DOS. VS. Ian. 19; 18b). ET. n. lat. modius, ngr. pööiov. modoran PI. -răni S. m. (1870 COST.) 1. fam.: (Bauern-)Lümmel M. Vedeţi sătenii Cum trăiesc ca modorănii! Moaşă, doctor sau spiţer, Nimic n-au (1ANOV, CL XIII, 71). (Limba rumână nu e) nici limbă de furat, nici limbă de modărlan (JIP. OP. 111). 2. nomadisierender Zigeuner. GR. modârlân, -lăiu. ET. siehe mocârţăn. modoroi PI. -röi S. m. (1825 B.) schweigsamer u. mürrischer Mensch: Murrkopf M. (POL.; ŞEZ. III, 71). GR. moduroi. ET. unbek. SG. ALR U/l, K. 82; V, K. 1243. modru S.n. (1632 TAMĂS) 1. Art, Weise F. Câtepăsărele-n codru, Tocite au un rând şi. modru (PP. FR.-C. MOŢII 93). Petrea... n-au vrut nici înlr-un modru să se despartă de cal (SBIERA POV. 43). 2. Mittel, Weg M. (Părinţii) găsea modru de-a amâna lucrurile (MAR. NUNTA 104) fanden cin Mittel, um die Dinge hinauszuschieben. Mândră... N-cir fi modru şi putinţă Să văr meîna-n sân la ţâţă? (I.-B. 380). ET. magy. mod (TAMĂS). SG. ALR II/T, MN 3786, 116; SN V, K. 1438. moflujie siehe mofiuzie. mofluz S. m. (1776 A. J. 170) veralt.: Bankrotteur M. Cei ce se fac mofluzi fără a fi, furi se socotesc şi sunt (COD. CAR. Pentru mofluzi § 15). Un jidan aşa bogat, cogemite bancher... să iasă deodată mofluz? (NĂD. NUV. I, 88). Când tatăl ei se întorcea mofluz şi îndrăcit de la cărţi (VLAFI. NUV. 144; von einem Kartenspielcr) ruiniert. - Auch adjektiv. GR. PI. m. -zi, MOLD, -ji; S. f. -ză, PI. -ze. ET. türk, müflis, in allen Balkansprachen. mofluzenie siehe mofiuzie. mofluzi Präs, -zesc (1693 FN) veralt.: I. V. intr. Bankrott machen. Când un datornic va mofluzi, să se tragă la judecată (COD. CAR. Pentru împrumutare § 15). 727 mofluzie II. a se mofluzi Bankrott machen. în Amsterdam, un neguţătoriu bogat să mojluzeaste (FN 10). GR. mu fiu zi. ET. mojluz. mofluzie PI. -zii S. f. (1778 A. J. 525) veralt.: Bankrott M. Deli, tovarăşul lui de moflujie (BOGD. POV. 120). Mofluzie mincinoasă, vicleană betrügerischer Bankrott (LM. faliment fraudulos). -Mit anderem Suff.: Creditu nostru zdruncinat prin mofluzeniijJIP., Ş.ENFL.), S. n. mofluzluc (FIL. CIOC. 289), mofluzlăc, PI. -lacuri. ET. zu mofluz. mofluzlâc etc. siehe mofluzie. moft PI. mofturi S. n. (um 1830 RIL 416) fam.: Mumpitz, Schwindel, Plumbug M., Flause F., PI. Geflunker N. Ce să mai căutaţi la comediile alea nemţeşti, nişte mofturi (CARAG., Ş.INFL.). Dintr-un nimic... pentru un moft... s-a iritat... givzav (CARAG., GAZ. SAT. XIV, 482; er hatte einen Freund um ein Darlehen gebeten) wegen einer Kleinigkeit. Sunt palavre, mofturi, feste. Geaba ... cu cuvinte de-alde acestea De-acum n-o să ne mai prindeţi (I. NGR., CL IV, 39; ein Wähler zum Wahlredner). A face mofturi Umstände, Faxen machen (sich zum Schein od. ohne Grund sträuben), Launen haben. Ţiganul începu săfacă mofturi, să s-alinte Că e greu la pluguri (SPER, AN 1892 I, 49; er hatte sich als Ackerknecht verdungen). GR. muft. ET. das Wort soll nach CL XV, 398 zuerst Spitzname einer Bukarester Halbweltdame gewesen sein; viell. liegt türk, miift, muft „was umsonst ist, nichts kostet” zugrunde. moftangiu Pl.-gii S. m. (1879 CARAGIALE) fam.: Scharlatan, Phrasendrescher M. Ajungem la Sf. Ilie în Gorgani - moftangiul după noi (CARAG., CL XIII, 248). ET. moft; zur Bildung vgl. serb. muftagija (< türk. *miiftaci) „der alles umsonst haben möchte”. moftolög PI. -lögi S. m. (1884 CARAGIALE) fam.: Scharlatan, Phrasendrescher M. Şi dă coatele... cu moftologul (CARAG., Ş. INFL.) ET. zu moft. moftologie Adj. (1884 CARAGIALE) fam.: unseriös. Cu toată societatea moftologică a d-lui (CARAG., Ş. INFL.). ET. moftolog. moftologie PI. -gii S. f. (1884 CARAGIALE) Betrügerei F. Vii cu moftologii (CARAG., Ş. INFL.). ET. moftolog. moftureân PI. -reni S. m. (1882 CL) fam.: Scharlatan, Phrasendrescher M. (CL XV, 398). Ia un stropşit, un moftureân, un frige-linte (GANE, Ş. INFL.). ' ET. mofturi (moft). mofturos Adj. (1893 RĂDUL.) launisch, zimperlich. Duduca cea învăţată, era joc de mofturoasă (RĂDUL. RUST. II, 225). ET. mofturi {moft). mogâldan (1594 DERS) 1. S. m., PI. -dăni Lümmel M. Auzi d-ta la ce eşti expo-zată cu asemenea mogârlani (BOGD. BURS. 16). GR. mogârlan. II. S. n., PI. -dane 1. Vogelscheuche F. 2. Schilfinsel F. ET. vgl. mogâldeaţă, mocârţan etc. mogâldeâţă PI. -deţe S. f. (uni 1670 ANON. CAR.) 1. seltsame, wunderliche Gestalt. Un călugăr mic, spân, cu faţa zbârcită ca un hrib, o mogâldeaţă de om cu glas de copil, cu ochi şi mişcări de maimuţă (VLAH. RP. 87). Iaca două mogâldeţe că începură să se mişte în întunericul maidanului... erau doi oameni, unul scurt ... ăllalt, nalt (RĂDUL. RUST. II, 247). 2. kleiner Erdhügel. GR. mogănd-, mogâlteaţă (ŞEZ. III, 71), mohondeaţă. ET. unbelc., vgl. măgădău u. măgăiaţă. mogârlan siehe mogâldan. moghilă siehe movilă. moglan PI. -glâni S. m. (1881 CREANGĂ) MOLD. ugs. von dummen Bauern: Trottel, Idiot M. Tu, moglanule de Oşlobene, care te robeştipânlecelui şi nu-ţi dai câtuşi de puţină osteneală mintii (CREANGĂ, CL XV, 447). GR. moclan. ET. scheint mit mocan zusammenzuhängen, siehe mocârţan. mogorogi Präs, -gesc V. tr. (1825 B.) anbrummen, -knurren. Ce spui, cârpaciule... şilu mă mogorogeşti? (CREANGĂ, CL XV, 458). GR. -roci (B.), -roşi, mogori. ET. unbelc. SG. ALR IEI K. 31, 151. mohair siehe muhair. mohor PI. -hoäre S. n. (1539 G. LEX.) 1. Fennichgras N., Borstenhirse F. (Setaria glauca, viridis etc. Beauv.), weitverbreitetes Unkraut, das rötliche Ähren trägt. Despre toamnă... s-außcutmohor pen ţarini şi au strâns de acel mohor de ş-au scos sărăcimea foamea (NEC. COSTIN, LET.21,472). Un câmp negru de mohor Fără margini ca pustiul (I. NGR., CL II, 278). 728 mojicesc 2. Purpurmantcl M. L-au zugrumat ariianii (pe arhiepiscop) cu mohorul svinţiii sale (DOS. VS. Noe. 6; 110a). GR. PI. auch -hoâră. ET. vgl. magy. mohar, muhar, serb. muhar etc. SG. ALR SNI, K. 120, 254. mohorât Adj. (1495 DERS) 1. purpur-, dunkelrot. Şi în veşmânt mohorât (ksl. bagrenu oblekosa) îmbrăcară el (CORESI TE4 229a: Jo 19, 2). Subst.: Dezbrăcară de pe el mohorâta (ksl. bagrenika, CORESI TE4 63b; Mt 27, 31) den Purpurmantcl. Şaua bine că-i punea (calului) şi ciollarul mohorât (TEOD. PP. 579). 2. trüb, düster. Prin geamurile îngheţate se strecoară iar lumina aceea mohorâtă şi apăsătoare (VLAH. IC. 20). Intr-una din odăile mohorâte şi reci ale hanului negru (SAD. POV. 161). Pe-a altarului icoană ... Palidă şi mohorâtă, Maica Domnului se vede (EMIN. 0. 1,51). GR. veralt.: mohurăt. TOPON. Mohorâţii (1495 DERS). ^ ~ ET. a mohorî. v mohorâţeâlă PI. -ţeli S. f. (1673 DOS.) PurpurM. (hochroter Farbstoff). Cu podoabă-mbrăcală de vişin alb şi curat a svântului botez şi cu mohorâţeâlă la cinstitul şi prea svântul său sânge (DOS. PS. V. 86 Prolog). ' GR. mohorţeală. ET. a mohorâţi. mohorâţi Präs, -ţese V. tr. (1643 VARL.) purpur-, dunkelrot färben. Apa cea de ploaie ...le roşeşte (florile), gălbeneşte şi mohorâţeşte (VARL. CAZ.21, 157a). ET. mohorât. mohorî (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. II, 131) 1. V. tr. dunkel(rot) färben. II. a se mohorî 1. dunkel werden. 2. fig.: traurig werden. ET. mohor 2. moi siche moale. möima etc. siehe maimuţă. moina 3. Präs, se -neâză V. refl. (1857 POL.) selten: es tritt feuchtes Wetter, Tauwetter ein. Se moi-nase, şi zăpada cădea mai deasă (DEL.; D.). Timpul s-a moinatpretutindeni (LTT.). ET. moină. moină PI. moine S. f. (um 1700 IORGA S. D. V, 383) 1. feuchtes Wetter (im Winter), Tauwetter N. Din cauza moinei, zăpada a început să se topească şi la câmp (LIT.). E moină. Sus frumos ... E soare, Azur curat, primăvăros (RĂDUL. RUST. 1, 184). 2. MOLD, im vorhergegangenen Jahr bebauter Acker (Ggs. ţel in ă). în acest chip vom pute ara cu un plug într-o zi la moină 40 de prăjini şi la ţălină 20 (ION. CAL. 29). Boii mei când aud Doină, Arăfelină şi moină (C. NGR. 182). ET. wahrsch. zu moale, vgl. zur Bildung doină, zur Bdtg. moale, moişte, moloşag, a muia. Gegen Herkunft von slav. myti, Präs, moju „waschen” dürfte der Umstand sprechen, daß das Part. Prät. Pass, nicht etwa mojenü, sondern mvtülautet. SG. ALRM 1I/I, IC 98; SN I.K.21; ALR SN 1, K. 6, 7, 119; III, K. 674. moişte PI. möisti S. f. (1774 IORGA S. D. XIII, 75) feuchtes (Tau-)Wetter. Era moişte şi sătenii vrând-ne-vrând trebuiau să-şi cumpere opinci (POP. NUV. 72). GR. molişte. ET. moale, vgl. moină. mojâr PI. -jâre S. n. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) TR. BAN. Mörser M. GR. mojer, moajer, mojder, măjar. ET. magy. mozsâr; vgl. dt. Mörser. SG. ALR SN II, K. 579. mojdân (t) S. n. (16. Jli. PS. SCH.) Knochenmark N. Toate arsele mojdane rădicu ţie cu afumareşi berbeci (CORESI PS. u. PS. SCH. 65, 15). ET. ksl. mozdanü. mojdei siehe mujdei. mojdreân PI. -dreni S. m. (1587 DERS) Blüten-, Mannaesche F. (Fraxinus omus; BR.). GR. mojrean (GLOSS. 17. Jh., HC I, 293). TOPON. Mojdreân (1587 DERS.). ET. wahrsch. ders. Herkunft wie mujdei (s. d.); durch Einschnitte in die Rinde des Baumes gewinnt man einen süßen Saft, das „Manna”. mojic (1640 PRODAN URBARIII, 70) I. S. m. Bauernlümmel, Grobian M. Şi-i sărăciră (pe boiernaşi) de rămaseră, precum le-a fost postrigul, mojici (NECULCE, LET.2 II, 247). Nici salcea pom, nici mojicul om; nici salcea (din salce) cerc de bute, nici mojicul (din mojic) om de frunte u. ähnl. (Sprw.) Bauer bleibt Bauer. II. Adj. grob, roh. GR. LV. bisw. muj-. ET. russ. muzik. mojicesc Adj. (1703 GCD) 1. Bauern-. D-zeu ferească de bătaia cerească, de urgia-mpărălească şi de pâra mojicească (PANN, CL V, 377). 729 mojicie 2. grob, ungehobelt. GR. moje-. ET. mojic. mojicie PI. -cii S. f. (1703 GCD) 1. (t) Bauernstand M. 2. Grobheit, Roheit F. De ce să nu ne bucurăm noi de averea lui, căci suferim mojiciile şi fantaziile lui (FIL. CIOC. 86; Gespräch der Untergebenen eines Emporkömmlings). ET. mojic. mojicime S. f. (1703 GCD) LV. Bauemvolk N. Să rădice şi ţara, toată mojicimea, asupra saşilor (NECULCE, LET.2 II, 355). GR. muji-. ET. mojic. mojicös Adj. (um 1700 SPÄT. MIL.) grob, roh. Se cunoştea şi faţa-i (a lui Atila) că este mojicoasă, cum le era felul (hunilor) (SPÄT. MIL., LET.21,126). Ofiţerii (moscalilor) mojicoşi jarămilă de om (GHICA, CL XIV, 58). ET. mojic. mol siehe mâl. molä (t)S. f. (1815DION) Molia M. Titel von mohammedanischen Geistlichen und Gelehrten. Molaoa ce era credincioasă Pas-vandului, ca un popă turcesc (DION., TEZ. II, 210). GR. m. Art. -lâna. ET. türk, molia. molâş PI. -laşi S. m. (1825 B.) Aalraupe, -quappe F. (Lota vulg.). ET. wahrsch. zu moale. molatic Adj. (1691 MĂRG.) 1. weich, schmiegsam. Ceară molatică (GLOS. AC.). Însuşirea acestor săpături este că dă impresiunea unei materii molatice colacilor de peatră (CL IX, 14). Mătăsuri şi catifele ... împodobind gâturi albe şi molatece (IORGA AM. 173). Adverbiell: Trupul se îndoia molatic pe braţul ce-i cuprindea mijlocul (GANE, CL XIII, 333).’ 2. behaglich, wohlig. Lumânarea-i stinsă-n casă ... somnu-i cald, molatic, lin (EMIN. 0.1,42). Se gândea la câte ceva molatic: îşi închipuia că e pe mare şi-l leagănă valurile; ori că se suie încetişor, într-un balon, şi pluteşte peste întinderi nemărginite (VLAH. NUV. 40). 3. energielos, matt, schlaff, indolent. Câţi sunt leaneşi şi molateci şi trândavi (MĂRG.2 209b). Mihăiţă nu ... era căutător de gâlceavă... Dincontrăi, era molatic, un fel de „lasă-mă să te las”, ca toţi tinerii crescuţi pe saltea (CL XIX, 204). Damele... criticau sus şi tare politica prudentă şi rezemată a contelui de Nesselrode, tratând-o de molatică şi de umilitoare (GHICA, CL XVIII, 11) matt und erniedrigend. Tibrul curge de-desupt, somnoros şi leneş, rostogolind pe palul lui de lut undele gălbii şi molatice (IORGA AM. 193) seine trägen Wellen. - Adverbiell: Izvoare... suspină-nflori molatic (EMIN. O. I, 85). GR. molatec. ET. moale. molăciiine siehe moliciune. molătâte PI. -taţi S. f. (1822 FIMST) selten: Weichlichkeit F. (Prinţii) afemeiaţiprin mo-lătatea saraiului (RAL. SUV. 142) das weichliche Leben. Acea carătă In care a mea Luisă se-nlinde cu molătâte (C. NGR., CL III, 49) behaglich, lässig. GR. -letale (B.). ET. moale. molâu Adj. (1795 IST. AM. 60) MUNT, langsam, träge, schwerfällig. Cela ce cugetă-nalt, copt şi mare, e târzior la vorbă şi molâu la pas (JIP. OP. 79). E tristă şi la vedere apa lui lată, molâie (VLAH. RP. 258; vom Pruth). Scrieri dulcegi, molâi, otova {G IONII). ET. moale. molceluş siehe moale. molcom (1581/2 PO2 77; Gn 24, 21) I. Adj. bisw.: still, leise, sanft. în rugăciunea-i molcomă şi tânguitoare (VLAH. NUV. 146). O liră Ce la vântul cald ce-o mişcă, cântări molcome respiră (EMIN. O. I, 35). Eprimăvară, un aer molcom adie (NĂD. NUV. H, 75). II. still, in Verbindungen wie: a tăcea molcom Stillschweigen, stumm bleiben, a şedea molcom still sein, sich ruhig verhalten. Şi de-i tăcea mâlcom, lăsându-i în voie, Face-mi-vorpizmaşii scârbă şi nevoie (DOS. PS. V. 27,3). Lingurarii... s-au aşternut pe mâncare, tăcând molcom (CREANGĂ, CL XV, 8). Poruncindu-i săşază molcom Racoţi (MIR. COSTIN, LET.21, 322). Ietăcelul (din copac), când bătea vântul, se clătina molcom ca leagănul (POMP., CL IX, 188). GR. mâlcom (DOS. l.c.), molcu(m), muica(m). ET. ksl. mlukomf bulg. mülkom, russ. molkom. molcomi Präs, -mese (1683 DOS.VS.martie 5; 20a) I. V. tr. zum Schweigen bringen, beschwichtigen, beruhigen. Nevestele, în loc s-o mângâie (pe mireasă), s-o molcomească, cântă următoarea doină prin care o întărâtă şi mai tare la plâns (MAR. NUNTA 590). II. V. intr. Stillschweigen. Greşit-ai, mâlcomeşte (fiouxaoo v; BIBLIA 1688 Gn 4,7). Şedeam mâlcomind (BIBLIA 1688 Esr 9, 3) ich saß bestürzt da. 730 molfăi III. a se molcomi still werden, verstummen, sich beruhigen. Preutul n-au vrut să-l mai usture şi spatele şi s-au mâlcomit (SBIERA POV. 11). Vânturile au îngăduit, apele s-au mulcom.it (PP. MAR. NUNTA 823). GR. muie-, mâlc-. ET. molcom. molcomic S. f. (1683 DOS.) Stillschweigen N., Ruhe F. (Sfântul) să-ntoarse în Ţarigixid, şezând la mâlcom ie liniştind (DOS. VS. Oct. 24; 84a). ’ GR. mâl- (DOS. 1. c.). ET. molcom. molcomirc S. f. (1648 NT, Apk 8, 1) veralt.: Ruhe, Stille F. GR. mâl-, mul-. ET. a molcomi. molcomiş Adv. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. II, 165) ’ LV. stillschweigend, im Stillen, in aller Stille. Să meargă cu taină... din dosul temniţei să spargă zidii) ^ mălcomiş să nu ştie nime (DOS. VS. Noc. 24; .159a). . Şi merse David foarte încet şi. pe mâlcomişşi au luat haina (lui Sau!) (MĂRG.2 59b). GR. mâl-, mul-. >v ET. molcom. molcuţ siche moale. moldă PI. molde S. f. (1703 GCD) TR. OLT. Mulde F. GR. mul- (B.). ET. mittelb. dt. Mulde. SG. ALR SN II, K. 618. moldovean PI. -veni S. m. (um 1431 DERS) Moldauer M. Ştefan Vodăpornitu-s-au după dânşii cu moldovenii sei. (URECFIE, LET.1 I, 127). - S. f. . -veâncăi. ET. Moldova. SG. ALR II/I, K. 1. moldovenesc Adj. (um 1640 URECHE) moldauisch. Letopiseţul nostru cel moldovinesc aşa scrie de pe scurt (URECFIE, LET.1 I, 95). ET. moldovean. moldoveni Präs, -venesc (1705 CANT.) I. V. tr. in die Sprache der Moldauer übertragen. într-aces't chip, spre alalte învăţături grele trebuitoare numere si cuvinte, dându-te a le moldoveni sau le români (CANT. IST. 7). II. a se moldoveni Moldauer werden. ET. moldovean. moldovenie S. f. (1705 CANT.) veralt. selten: Sprache der Moldauer. în moldovenie elinizeaşte (CANT. IST. 7). ET. moldovean. moldovenisi Präs, -sesc V. intr. (1705 CANT.) moldauisieren. In elinie moldoveniseuşte (CANT. IST. 7). LM. moldoveniza. ET. moldovean. moleată PI. -lete S. f. (um 1800 BUDAT- DELEANU VII, 8) Mattigkeit, Weichlichkeit F. ET. moale. moleben (t) PI. -lebene S. n. (1821 BELD.) Bittgebet N. Şi molebenul să facă cu un chip mult ru-gătoriu Ca puterea cea cerească să le fie într-ajutoriu (BELD. ET. 15). ET. russ. moleben. molenie (t) S. f. (DOC. 1588) Beten, Gebet N. 2 zavease ce sunt mai pre susu de prazdnice şi de molenii (DOC. 1588, FICI, 197). 4 icoane mare, 17 icoane molenie (DOC. 1588, FIC I, 205). ET. ksl. moljenije. moleşeală PI. -şeii S. f. (1870 COST.) Erschlaffung, Verweichlichung, Schlaffheit, Mattigkeit, Schläfrigkeit F. O moleşală mă cuprinse; îmi venea să mă întind şi să dorm (SAD. POV. 127). GR. molo-ET. a moleşi. moleşi Präs, -şese (um 1710 NEC. COSTIN, LET.1 II, 92) 1. V. tr. 1. ermatten, einschläfem. Căldura ... îi îneca răsuflarea si-i molesa trupul fără să-l adoarmă (VLAH. NUV. 36)’ 2. erweichen. II. a se moleşi weich, verweichlicht werden. De multe ori generalii căutau războaiele cu lumânarea, pentru ca oamenii să nu se moleşească (GAZ. SĂT. XIV, 471). GR. moloşi, moloşa. ET. moaleş. SG. ALR II/I, IC. 282. molcte PI. -leţi S. m. (1885 H. V, 103) 1. Mehlwurm M., Larve von Tenebrio molitor L. Imoleţi Kinderkrankheit F., bei der das Kind Fieber, Durchfall u. eine trockene Nase hat (ŞEZ. IV, 27). ET. vgl. bulg. molec, serb. moljac „Motte, Made, Milbe”, von asl. molf(rum. molie). SG. ALR SN II, IC. 537; III, IC. 750. molevsi siehe molipsi. mölfa PI. mölfe S. f. (1885 TEOD.) Geschwulst F. O gădcăş-o modâlcă, o molfa ş-o bolfă (TEOD. PP. 378, Besprechung). ET. bolfă. molfăi Präs, -faiesc V. tr. (1823 BOBB) mit zahnlosen Kiefern, mit den Lippen, der Zunge kauen etc.: muffeln, mummeln. MoşBodrăngă, şezândcucuiet pe nişte buci şi molfăind la pere uscate (CREANGĂ, 731 moli CL XV, 454). Hagiul tremură şi morfoleşte un codru depune în gingii (DEL. P. 183). (Copilul) apucă (.ăla, molfăi de două-trei ori şi nu mai avu putere (NĂD. NUV. Π, 79). Baba, molfăitul din buze un,, sărut mâna, boierule” (UR. LEG. 369). GR. Präs, auch inâlfăi. MUNT, auch a morfoli, Präs. -lese. ET. onomatopoet. moli siehe nuili. moliciune PL -ciuni S. f. (1688 BIBLIA Dt 28, 56) 1. Weichheit ¥>Moliciunea părului, vocii (GLOS. AC.). 2. Weichlichkeit, Verweichlichung, Üppigkeit F. Inerna lui Ahileu ... nu are moliciuni ca să plângă cujali paguba a unii pierderi atâta de mare (MS. 1802, GCR II, 196). Progresul luxului şi al moliciunei moravurilor trăgeau dupe dânsele şi deprimarea caracterelor (OLL. HOR. 181). Palatul domnesc... locaş în care domnea moliciunea amestecată cu umilirea şi cu depravaţiiuiea (FIL. CIOC. 27). 3. Wohlbehagen N. Peste toate-o moliciune, o pace d-zeiască se lasă de sus (VLAH. RP. 9). 4. Energielosigkeit, Mattheit, Schlaffheit, Indolenz F. Cantacuzin ...Ne defaimä molăciunea întru care vieţuim, Să ne deşteptăm, le zice, că nu-i vreme să dorm im (BELD. ETER. 43). Toropirea şi moliciunea pe care-o lasă în organismele plăpânde o violentă zguduire de nervi (VLAH. DAN II, 44). GR. MOLD. -lăciune. ET. moale. molid PI. -lizi S. m. (1605 BGL) Fichte F. (Picea cxcelsa). Să se facă focuri pe sub brazii şi molizii din marginea dumbrăvii, ca să prindă pară pădurea (BODN., CL V, 35). - Dafür auch brad roşu. GR. MUNT, auch -lift, PI. -lifti, MOLD, auch -lidv (LV. -dvu: BIBLIA 1688 Js 60, i 3) u. -liv; -////(POL.), -Uf (B.), BAN. -lete, PI. -leţi; -liclâr (BR.). ET. die lautliche Änlichkeit des dunklen Wortes mit gr. μόλυβδος „Blei” ist viell. nicht zufällig. SG. ALR SN II, K. 402; III, K. 623, 626. molie PI. molii S. f. (16. Jh. CV2 66a; Jak 5, 2) 1. Kleidermotte F. (Tineola biscliella). Ca o haină mâncată de molii (BIBLIA 1688 Ib 13, 28). 2. MOLD, (de umezeală) Kellerassel F. (Porcellio scabcr), Mauerassel F. (Oniscus asellus). ET. asl. moli. SG. ALR SN III, K. 744. molift siehe molid. moliftă etc. siehe molitvă etc. molimă PI. molime S. f. (um 1820 ZIL., D.) MUNT, ansteckende Krankheit, Epidemie, Pest. S-a întins o molimă (în sat)... după cât am înţeles, anghină, şi în două săptămâni au murit mai toţi (VLAH. GV. 195). Bisericile, familia, dregătorii le... sunt atinse de molima aurului (JIP. R. 51). GR. molevmă, molivmăţmO 10RGA INSCR. I, 72); molemă (Z1L.). ET. ngr. μόλεμμα. SG. ALR 1I/I, MN 4183, 57; ALRM II/I, K. 164. molipsi Präs, -sesc (1785 AA ist. 11/12, 630) I. V. tr. anstccken, infizieren. O oaie râioasă molipseşte (umple) toată turma (Sprw.) cin räudiges Schaf steckt die ganze Herde an. II. a se molipsi sich anstccken. Curând n-a lipsit (ea) a se molipsi din aerul acestui oraş ... Focul juneţii şi simplitatea creşterii sale o făcură să plece urechea la măgulirile desfrânaţilor (C. NGR. 19). GR. molevsi (GOLESCU; D.; COST.), molivsi (POEN.; POL.), molopsi (KLEIN), so auch die Ableitungen. ^ ET. ngr. μολεύω, Fut. -λευσω. Λ.., SG. ALR II/I, MN 4182, 56; ALRM II/I, K. 163. ^ molipsire PI. -siri S. f. (1818 URIC. V, 192) fü Ansteckung F. ' ET. a molipsi. molipsit Adj. (um 1820 ZIL. DOM. 68) angesteckt, infiziert. ET. a molipsi. molipsitor Adj. (1829 AR 11) ansteckend. ET. a molipsi. SG. ALR II/I, MN 4183, 57; ALRM II/I, K. 164. molisor (1818 BUDAI-DEL.) I. Adj. (angenehm) weich. II. S. f. PI. molisocire Weich-, Crlanzständel M. (Malaxis; CRĂIN., CL XXIII, 888; PANŢU). ET. moale. molitvă PI. -litve S. f. (1551/3 ES 71a; Ml 19, 13) 1. rituelles Gebet des Priesters (wog. rugăciune, rugă Gebet überh.) Cum nu bagi samă rugăciunea celor mulţi şi molit\>a preoţilor? (MĂRG.1 lila). I-a.u cetit molifta dom.nieimitropolitului.Nichifbr(EN. COGĂLN.,LET.2 III. 219). Sâmbătă ... mirele şi mireasa ... se duc la biserică de fac molitfa (SEV. NUNTA 340) und lassen das Gebet abhalten. 2. Weihwasser N. (MAR. NAŞT. 84; 139). 3. Moralpredigt F. (NĂD. NUV. II, 49). E în zadar, mamă! Toate aceste molifte nu folosesc nimică (NĂD. NUV. II, 189). 4. veralt.: Titel des Priesters: Ehrwürden F. Poruncim ... molitvelor voastre preoţi şi diaconi (DOC. 1769, MELH. CIL 307). Molitva sa Vlădica de Huşi (DOC. 1621, MELH. CIT 72). Dezlegare ai de la D-zeu şi de la mine, deacămolitfa ta ... vei tăgădui cununia (UR. LEG. 194; der Metropolit zu einem Geistlichen). 732 momi GR. molitfa, moliftă. ET. lcsl. molitva. SG. ALR U/I, MN 2652,72,2773,103; 6852,7; ALRM IEI, K. 248. molitvelnic S. n. (1564 CORESIMOLIT. 249b; TRS XVI, 559) Euchologium N., Ritual der orthodoxen Kirche; es enthält gegenwärtig die Gebete für alle Vorkommnisse des christlichen Lebens (Geburt, Taufe, Trauung etc.), mit Ausnahme der zur Liturgie u. zur Priesterweihe gehörenden. Protopopul... deschizând molilfelnicul ce-i înfăţişă protopsaltul... înlonă cu glas tare acest vozglas (DEMETR. NUV. 110). GR molitfelnic, molitfenic, molitevnic, LV. molilăvnic. PI. -ce. ET. lcsl. molilvmikă. molos PI. -loşi S. m. (1861 OD. SC. 229) Molosser M. (Hunderasse). - Auch adjektiv.: câni moloşi (OD.). ET. frz. molosse. moloşâ siehe moleşi. >; moloşâg PI. -şâguri S. n. (1883 MAR. ORN. I, 352) MOLD. TR. Tauwettcr N. Când cântă cocoşii seara, iarna, are să fie moloşag (ŞEZ. IV, 120). ET. moale. molotru S. m. (1648 NT Mt 23, 23 Glosse) 1. Fenchel M. (Foeniculum vulgare Mill.J. Un ostropel făcut de vârfuri de busiioc, cu molotru si cu alune pisate (MS. 1749, GCR II, 44). 2. Steinklee M. (Melilotus; POL.; BAR.). GR. -latru (HMST.; FUSS). ET. asl. molotrî< agr. μάραΟρον, ngr. μάλαϋρον. moloz S. n. (1822 DOC. T. V. III, 142) Schutt M. Am căzut pe un moşoroi de moloz şi de cărămizi (DEL. P. 244). ET. türk, moloz. molton S. n. (1790 BĂLAN IV, 340) Molton M. GR. veralt.: moldon, moltin. ET. frz. moleton. molură PI. -liiri S. f. (1868 BARC.) 1. Fenchel M. (BR.). 2. molura bălţii Wasser-, Teichfenchcl M. (Myriophyllum vcrticillatum). ET. vgl. mălură und molotru. momăie PI. -mâi S. f. (um 1600 GLOSSAR, HC 1,290) Strohwischstange F., die zum Abstecken von Feldern, als Vogelscheuche etc. verwendet wird. Hotărând moşiile Ş-aşezănd momâiele (AL. PP. 101). Baba-i o momăie-n grâu (COŞBUC 93). Păcătos, netrebnic ce sunt... moşneagul să se ucidă muncind şi eu să stau ca o momâie (NĂD. NUV. I, 96). - Daher von einer seltsamen Gestalt: An îngheţat sloi şi baba şi oile şi s-au prefăcut toate-n stane de piatră, de se cunosc şi azi momâile lor albe... pe muntele... „Babele” (VLAH. RP. 77). O momăie ce de-abia se zărea în reflexul zăpezii, se apropie de noi (VLAH. IC. 52;von einer Frau). Miile mărită momâile şi sulele mărită slutele u.ä. (Sprw.) Geld bringt auch die häßlichsten Mädchen unter die Haube. GR. mamuie (GLOSSAR, HC I, 290). ET. Lautgruppe, die Schrecken einflößen soll, wie ähnlich in vielen Spr.: ngr. jicxjaoüvac; (WEIGEL), magy. mumu(s), dt. Mummel etc. „Popanz”. SG. ALR SN I, K. 46. momeală PI. -meii S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Lockung, Verlockung, Versprechung, Vortäuschung F. Duşmani ai omului sunt... toţi aceia cari pun înaintea slăbiciunilor omeneşti ispita răului, momeala păcatului (GAZ. SĂT. XIV, 474). Pe drum necontenit ceream apă, iar tata mă amâna cu momele de la o fântână la alta (CREANGĂ, CLXIV, 370). MUNT. fam.: a umbla cu şosele cu momele alle möglichen Überredungskünste anwenden. Popii calvinilor umblau cu şosele cu momele să le calvinească (ţările româneşti) (ISP., CL XII, 176). 2. Lockspeise F., Köder M. Undiţa fără momeală nimic nu-ţi dobândeşte (GOL., Z. IV, 674) die Angel ohne Köder ist zwecklos. - Vgl. nadă. GR. PI. auch -mele. ET. a momi. SG. ALR SN II, K. 300. momelnic PI. momelnici (t) S. m. (1691 MĂRG.) Verführer M. Hrăniaţi curvele ceale ce vă juca şi pe momernici (MĂRG.2167a). Nici momealnicii li să vor cuceri şi dvori (MĂRG.2 204a). Unde sunt momealnicii carii ne zic acum sfinţi? (MĂRG.2 209a) Unde sunt momealnicii carii ne zic acum sfinţi? (MĂRG.2 209a) wo sind die Schmeichler, die uns jetzt Heilige nennen? GR. monier-, ET . a momi. moment PI. -mente S. n. (DOC. 1787 BRV II, 321) Moment, Augenblick M., din moment în moment jeden Augenblick. GR. veralt.: PI. -men turi. ET. n. lat. momentum, frz. moment. momi Präs, -mese V. tr. (1632 EUSTR. PRAV. 482) (an-, verlocken. Teancurile de cutii de sardele momeau muştereii (NĂD. NUV. II, 202; Schilderung eines Delikatessengeschäfts). (Ăi) dă să-năvuţesc fără să munciască... strică şi momiesc şi p-alţiisăfacă astfel (JIP. OP. 138) verleiten. Muierea ce va smomi pre 733 momineâză monarhiceşte Adv. (1705 CANT. 1ST. 94) monarchisch. ET. monarh. bărbat să-şi lase muierea pentru ca să o ia (Ş. TAINE 262). Să culeagă şi câteva pere spre a-şi mai momi foamea (ISP. LEG.2 224) um den Hunger zu betäuben. GR. a momi. ET. asl. mamiti. momineâză S. f. (1846 DRAGII. REŢ. 41) selten: Mayonnaisensauce F. ET. wahrsch. entstellt aus frz. mayonnaise. momitor Adj. (um 1670 ANON. CAR.) verlockend, trügerisch. ET. a momi. momiţă etc. siehe maimuţă etc. momoriţă S. f. (1857 POL.) Stinkende Hundskamille (Anthemis cotula; CRĂIN., CL XIII, 973). GR. mamorilă (POL.), momoriţă (DT.). ET. wahrsch. entstellt aus romoniţă (românită). monah PI. -nâhi S. m. (1604 DIRA XVII/1, 189) Mönch M. Monahul sau monahia nu este slobodă a-şi lăsa mănăstirea şi la alta a se strămuta (PRAV. BIS. P. I, Cap. I, § 4). - S. f. monahie Nonne F. GR. PI. veralt.: monaşi, monaci, monachi. ET. ksl. monahii, -hija. < gr. μοναχός, -χή. SG. ALRM II/I, K. 237; MN 2749, 96. monahie Adj. (1817 COD. CAL.) Mönchs-. Cel ce voieşte a se supune jugului monahicesc, trebuie să aibă o vrăstă de cel puţin de zece ani (PRAV. BIS. P. I, Cap. I, § 4). Persoanele ce nu au ales viaţa monahicăpot înfii (COD. CAL. § 235). GR. monahicesc, LM. monahal. ET. ngr. μοναχικός. monahie siehe monah. monarh PI. -nârhi (1645 HERODOT 179) Monarch, Alleinherrscher M. Unde stăpânirea să ajlă în mâinile monarhului (MS. 1773, GCR II, 87). Tu adorat şi dulce al nopţilor monarc (EMIN. O. I, 69). GR. (t) monarc. ET. mittelb. gr. μόναρχος; monarc < it. monarca, frz. monarque. monarhi (t) Präs, -hesc V. intr. (um 1700 SPÄT. MIL.) Alleinherrscher sein. Cezar ... monarhind, mulţimea stăpânirii oamenilor s-au potolit (SPÄT. MIL., LET.2 I, 87). ET. monarh. monarhic Adj. (1705 CANT.) monarchisch. GR. (t) monarhicesc (CANT. IST. 152), monarşesc (CANT. HR. 165), monarşic. ET. zu monarh] vgl. ngr. μοναρχικός, dt. monarchisch. monarhie PI. -hii S. f. (1645 HERODOT 182) Monarchie, Alleinherrschaft F. Romana monarhie şi putere... atâtea numai n-au luat şi n-au supus ţări câte n-au vrut (SPÄT. MIL., LET.21, 87). ET. gr./lat. monarchia, auch mittelbar. monarhină PI. -hinc S. f. (MS. 1757) Monarchin F. Monarhina cu adâncul inimii atâta s-au jarămat cât era îndoială de viata ei (MS. 1757, GCR II, 54). ET. russ. monarhinja, vgl. dt. Monarchin. monedă PI. monede S. f. (um 1700 CM I, 16) Münze F. A se bate monede Münzen prägen. GR. PL auch monezi; veralt.: monetă. . f ET. ngr. μονέδα, it. moneta. o monoccr PI. -ceri S. m. (1705 CANT. 1ST. 198) Einhorn N. GR. (t) monocher. ET. ngr. μονόκερος, frz. monocere. monogramă PI. -grame S. f. (1800 MOLNAR 1ST. 75) Monogramm N. GR. S. n. monogram. ET. it. monogramma, frz. monogramme. monolog PI. -loâge S. n. (1818 BUDAI-DEL.) Monolog M. Ivan îmi curmă monologul (C. NGR., DL 346). GR. PI. auch monologuri. ET. frz. monologue. monomahie (t) PI. -hii S. f. (1645 HERODOT 341) Zweikampf M. ET. ngr. μονομαχία. monopol PI. -poluri S. n. (1767 AHA XXII, 317) Monopol N. ET. dt. Monopol, frz. monopole. monstru PI. monştri S. m. (1722 CANT. HR. 360) Ungeheuer N. ET. n. lat. monstrum. monastire siehe mănăstire. mondir siehe mundir. A-ft monoton Adj. (1818 BUDAI-DEL.) eintönig. ET. frz. monotone, it. monotono. monotonie PI. -nii S. f. (1818 BUDAI- DEL.) Eintönigkeit F. ET. frz. monotonie. 734 morico mont PI. monturi S. n. (1856 SBIERA) Stumpf, Stummel M. Is-au curmal mänile de au picat palmele de la încheietură jos, şi el au rămas ciunt, numai cu monturile de mâni:(SBTERAPOV. 31). Coada vacilor bune este lungă şi stufoasă, iar montul cozii ajunge la genunchi (LIT.). ET. unbck.; vgl. bont. SG. ALR II/I, K. 50. montură PI. -tiiri S. f. (1800 BUDAI- DELEANU) Montur F. GR. muntură (BUDAI-DELEANU V, 68). ET. dt. Montur. monument PI. -mente S. n. (1785 RI VII, 115) Denkmal N. GR. (t) monament (MUM. C. 26). ET. n. lat. monumentum. mor! Interj. (1877 CREANGĂ'' 188) vom Bären: brumm! Odată, se auzi prin pădure glasul ursului: mor! mor! mor! (ISP. LEG.2 329). ET. onomatopoet. · moral (1781 MICU LOGHICA 103) : I. Adj. moralisch. p'·' II. S. n. Stimmung, Verfassung F. GR. (t) moralnic, moralic, moralicesc. ET. n. lat. moralis, frz. morale. morală PI. -râie S. f. (1802 CAL. 5) 1. Moral F. 2. Moralpredigt F. ET. frz. morale. moraliza Präs, -zez (1800 BUDAI-DELEANU) I. V. intr. moralisieren. II. V. tr. jdm. eine Moralpredigt halten. GR. (t) moralist (BUDAI-DELEANU VIII, 2 N.). ET. frz. moraliser, dt. moralisieren. moralizare PI. -zări S. f. (1800 BUDAI-DELEANU) Moralisieren N. GR. (t) moralisire (BUDAI-DELEANU VIII, 11 N). ET. a moraliza. morar PI. morari S. m. (1520 DERS) 1. Müller M. Au doară sunt eu muiare de morari sau de pitariu să-ţi frământ pită? (MĂRG.2 67b). - S. f. morăreăsă, morărîţă; mor&ească (PRODAN URBARIII, 321). GR. Dim. -rărel (I. B. 75), morărăş. 2. Mehlkäfer M. (Tenebrio molilor). TOPON. Muntele Morariul (1520 DERS). ET. moară, lat. molarius (PUŞC. EW. 1108). SG. ALR SN I, K. 180. morăcănos siehe morocănos. inorăi etc. siehe mârâi etc. morărit PI. -rituri S. n. (um 1730 AMIRAS) 1. Mühl wesen N. 2. Mühlsteucr F. Scos-au morărit de toată moara câte duoi ung, care lucru n-au fost altă dală (AMIRAS, LET.2 III, 140). ET. zu a morăiri (< morar). morărîţă PI. -riţe S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Müllerin F. 2. BAN. Braut F. in Haaren (Nigella damascena; PANŢU). 3. Volkstanz M. GR. murăriţă. ET. morar. morcoâşă PI. -coâşe S. f. (1806 KLEIN) TR. BAN. 1. Achsenblech N. 2. Ring M. am Sensenstiel. ET. magy. marolcvas, şerb. mor o Masa. SG. ALRM SN I, K. 39; ALR SN I, K. 50, 51. morcoti Präs, -ţese (1673 DOS.) I. V. tr. anmurrcn. II. V. intr. nörgeln. Că-n samă cuvântul nu-l băgară Şi-n sălaşele lor morcotiră (DOS. PS. V. 105, 79). ET. vgl. poln. markotac, ukr. morkotiti. morcov PI. morcovi S. m. (1703 GCD) Mohrrübe, Möhre F. (Daucus carota). Faţa lui roşie ca morcovul (C. NGR. 52). GR. murcoi (BR.). ET. vgl. bulg. russ. morkov etc. SG. ALR SNI, K. 194. morcoveâncă PL -vence S. f. (1868 BARC.) Rippensamen M. (Pleurospermum austriacum; BR.). ET. morcov. morcoviu Adj. (1871 AL.) möhrenfarben. Favoriţi morcovii (AL., CL IV, 364). ET. morcov. mordâce Adv. (1816 MAIOR ÎNV. 110) veralt.: bissig. GR. (t) mordac. ET. n. lat. mordax. morfoli siche molfăi. morico (t) Adj. invar. (1857 POL.) dunkelfarbig. 5 coţi postav morico (DOC. 19. Jh. REV. TOC. III, 333). Anteriu de şamalagea morico (FIL. CIOC. 75). GR. moric (POL.). ET. ngr. pöpixog „purpurin ’ (BYZ.), „scuro, cupo” (VENT.). 735 monşca morişcă PI. -rişti S. f. (1702 IORGA S. D. I, 86) 1. (kleine) Mühle, in best. Wendungen, wie: Bătrânul se uita placid la dânsa ... învârtind degetele morişcă şi zâmbind (ZAMF. LN. 19) indem er die Daumen umeinander drehte. A face o morişcă jdm. die Haare zausen, indem man sie im Kreise dreht: Am tras trii palme ţâgancei, precum şi lui giupânu Gidiţă i-am făcut o morişcă în chică (AL. OP. I, 71). 2. (Wind-)Mühle F., bekanntes Spielzeug. Atunci lumea-n căpătând se-nvârlea ca o morişcă (EMIN. 0. I, 140). 3. Putzmühle F. zum Reinigen des Getreides von Unkraut, Staub, Spreu etc. 4. morişcă de vânt Wetterfahne F. Vântul... şuiera prin moriştile de vânt de pe creasta caselor (SAD. POV. 165). ET. moară. SG. ALRM SN 1, K. 34, 246; ALR SN I, K. 47, 82, 89; II, K. 364. morman PI. -mâne S. n. (1857 POL.) MUNT, hoher Haufen. Dinaintea uşii, un morman de zăpadă adunat de vârtej troienise scara (VLAH. IC. 52). Vom face cât cerul de-n alt Mormanul cadavrelor crunte (COŞBUC 161). Piramidele de noroi grămădite moiman pe lângă uşile prăvăliilor (GHICA, CL XVII, 42) die ... hoch aufgehäuft lagen. Vânătorul căzu morman de pe cal (ISP. LEG.2 140), vgl. grămadă. ET. unbelc. mormăi Präs, -măiesc V. intr. (um 1670 ANON. CAR.) 1. von Bären: brummen. Când (ursul) se mânie, scrâşneşte din dinţi şi mornăieşte grozav (INV. COP. 1893 I, 43/ Ursul ...Ca cum ar citi din gură căuta (fleica prin carte) şi mormăia (PANN PV.1 II, 13). 2. von Menschen: (in den Bart) brummen, murmeln. Moş Voina... o împinse îndărăt, mormăind necăjit pe sub musteţe (IARNIK, CL XV, 173). Auch tr.: Baba, mormăind... din gură nişte cuvinte pe jumătate înghiţite (POMP., CL VI, 29). Vgl. a murmui. GR. MOLD. mornăi; mormoi (RĂDUL. RUST. II, 265; 296), momoni (DEMETR. NUV. 35), mărnăi (POMP., CL VI, 28). ET. mori SG. ALRM, K. 31, 151; MN 6892, 12; ALR SNII, K. 384; III, K. 677. mormăit PI. -ituri S. n. (1698 CANT. DIV. 16b) Brummen N. GR. Varianten wie bei a mormăi. ET. a mormăi. SG. ALR SN V, K. 1240. mormăitură PI. -turi S. f. (1835 GOR. HAL. II, 63) Brummen, Murmeln, Gebrumme, Gemurmel N. ET. a mormăi. mormânjâlă PI. -jéli S. f. (1892 VLAH.) Gehudel N., Hudelei F. în şcolile de la. sate e o mormânjâlă de carte... care te umple de milă, de scârbă şi de revoltă (VLAH. GV. 60). ET. a mormânji. mormânji Präs, -jésc V. tr. (um 1900 TIKTIN) ohne Sorgfalt, oberflächlich arbeiten: hudeln. GR. moränci, mornumci. ET. unbek. mormânt PI. -minte S. n. (um 1512 DRHB II, 211) 1. Grab, Grabmal N., -Stätte F. (vgl. groapă 2.). Mormânt deschis grumazul lor (CORESI PS.5 6a; Ps 5, 9). Şi luo oasele den mormânturi şi arse preste jărtăvnic (BIBLIA 1688 2 Kg 23, 16). Timpinară pre el doi îndrăciţi, ieşind dentru morminte (BIBLIA 1688 Mt 8, 28). - Spcz. : Grabhügel M. (LAMBRIOR, CL ^ IX, 154). tf. 2. PI. TR. Kirch-, Friedhof M. Primăvara... noi băieţii V ' ieşeam la morminte, ca să ne învăţăm lecţia la aer curat 1 ^ (SLAVICI, CL XIV, 138). - BAN. arom. dafür PI. m. ' K f monninţr. Noipre acolo trebuie să trecem la mormintiic noştrii (CĂT. POV. I, 59). GR. LV. (16./17. Jh.) -mănt, PL -méntQ; arom. mărmint; megl.-rum. murmint. - PI. veralt. (bes. LV.): -turi. -Dim. mormintèl, PI. -le, moimântâş, PI. -se, mormântul, PI. -ţe. TOPON. Morminte (uni 1512 DRHB II, 211). ET. lat. monumentum „Denkmal”. SG. ALRM I/II, K. 423; SN I, 71, 102; ALR I/II, K. 299. mormântâl Adj. (1832 GR. ALEX. 154) veralt.: Grab(es)-. Din turna mormântalărăsare dulce ßoare (AL. POEZII II, 88). Piatră mormântală Grabstein. Tăcere mormântală Totenstille. GR. mormântar (EMIN.). ET. nach frz. sépulcral, tombal gebildet. mormoloc PL -loci S. m. (1841 POEN. II, 724) Kaulquappe F. Dinprejuru ... lacurilor lăcuite de broaşte, broscani şi mormoloci (JIP. SUF. 54). ET. vgl. şerb. mrmoljak, das vielt, mit gr. poppoAüxeiov „Schreckbild” zusammenhängt. SG. ALR SN III, K. 731. mormorosi Präs, -sésc V. tr. (1865 AL.) brummen, murmeln. Oare cemormoroseşte ursu? (AL. OP. I, 840). ET. Kontamination von a bolborosi u. a mormăi. mornăi siehe mormăi mormoi siehe mormăi. mormoni siehe mormăi. 736 mortăciune morniţă PI. momiţc S. f. (1898 MAR. SĂRB. 1,118) BUCOV. MOLD. Bcißmückc F. (Ccratopogon pulica-rius; MAR. INS.). GR. BUCOV. auch -ţâr. ET. unbek. morcăi siehe morocăni. morocăneâlă PI. -ncli S. f. (1876 CREANGĂ) MOLD. fam.: Gckmtrrc, GebrummeN. eines Mürrischen. Chirieşii, vrând nevrând, trebuiau să se deieşi ei (jos din haraba); căci le era lehamite de morocăneala lui moş Nichifor (CREANGĂ, CL X, 375) die Fahrgäste waren gezwungen, vom Wagen abzusteigen, denn sie hatten das Gebrumme des Alten N. satt. ET. a morocăni. morocăni Präs, -nesc (1876 CREANGĂ) MOLD. fam. I. V. tr. pc. jdn. anknurren, -brummen. (Baba mea) hojma mămorocăneşte (CREANGĂ, CL X, 380). II. V. intr. knurren, brummen. (Femeia) începe a mo-rocăi la oalele cele multe (SEV. POV. 58). ^ ET. wahrsch. zu asl. mrüknqti „düster werden”. ' morocănos Adj. (1850 AL.) U “ fam.: knurrig, brummig, mürrisch. Ian să vă. spun: doar îţiß morocănoase ca mai dăunăzi ... cătaţi să mai zâmbiţi... că aşa se mărită felele (AL. OP. I, 438; die Mutter zu den Töchtern). ET. a morocăni. SG. ALR SN V,K. 1240. moroi PI. moroi S. m. (um 1670 ANON. CAR.) Geist M. eines ungetauft gestorbenen Kindes, das nach dem Volksglauben in der Nacht umgeht und seine Mutter quält. Näheres siehe AL. PP. 194; MAR. NAŞT. 75; SBIERA POV. 317. GR. TR. muroi (MAR. ÎNM. 489), BAN. muron' (MANGIUCA CĂL. 1883, Qct.). - S. f. moroâcă (TEOD. PP. 365; Besprechung), moroâică. ET. wahrsch. zu slav. mora, Alb”; wurde mit slav. morü „Tod”, rum. mor „ich sterbe” in Verbindung gebracht. SG. ALR M, K. 169; MN 2712, 89; SNV;K. 1243. morön siehe morun. moronci Präs, -cesc (1889 SEV. NUNTA 339) MOLD. ugs. I. V. tr. pc. jdn. tadeln. II. V. intr. keifen, schimpfen. Preoteasa nu-l crede (pe popa) ... şi moronceşte ... întruna de an teren (SEV. POV. 153; ihm war der Rock von Domen zerrissen worden). ET. vgl. ukr. citi. mort (16. Jh. PS. SCH. 87, 6) I. Adj. tot. Mai bine un câine viu decât un leu mort (GOLESCU, Z. 1, 378, nach Prd 9, 4). Limbi moarte tote Sprachen; natură moartă Stilleben. Neg.: nemort unsterblich. Laudă nemoartă (1679 IORGA TNSCR. I, 80). Şi tătarii încă erau morţi de frică (NECULCE, LET.2 II, 410) waren vor Furcht wie gelähmt. Acum Piatra părea moartă; vremea băilor trecuse de mult (XEN. BR. 12). Nu te las nici mort dala asta (ROS. TROT. 85) ich lasse dich ... nicht los (der Gläubiger zum Schuldner). Umbli mort după slujbă (IANOV, CL II, 44) du läufst dir die Beine nach einem Amt ab. Noi aveam poruncă... morţi-tăieţi să nu părăsim locul (GIIICA 18) um keinen Preis. Beat-mort total betrunken. Vgl. copt II. 2. A se face mort în păpuşoi den toten Fuchs spielen, tun, als ob man von nichts wüßte: Voi să vă faceţi moarte-n păpuşoi; să nu spuneţi nici laie nici bălaie (CREANGĂ, CL IX, 286). Las-o moartă-npăpuşoi! setze dich darüber hinweg!, schere dich nicht weiter drum! II. s. m. Toter M., Leiche F. Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor (Sprw.) laß die Toten ihre Toten begraben (Mt 8, 22). A învia din morţi von den Toten auferstehen. Mortul nu se mai întoarce de la groapă u. ä. (Spiw.) zurückgcgcbcn wird nichts. Ieşiţi, morţi, să intrăm noi viii cs ist aus mit uns (Aufsruf der Verzweiflung). Când se va îngropa mortul? wann wird der Leichnam begraben? Trece un mort es geht ein Leichenzug vorüber. ET. lat. mortuus. SG. ALRM m, K. 395; ALR I/II, K. 295, 296, 298; M, K. 169, 171, 172, 175; MN 2701, 83; 2707, 85; 2712, 89; SN II, K. 579. mortâc Adj. (1683 DOS.) sterblich. A morlaci ş-a celor nemortaci domniloriule (DOS. VS. Noe. 25; 165a). ET. mort. mortasip (t) S. m. (1693 IORGA S. D. VII, 184) Eichmeister M. GR. murtasäp. ET. ngr. (.LOupTaoixrn;. mortasipie (t) S. f. (um 1710 NEC. COSTIN, LET.' 11,21) ehern.: Marktsteuer F. auf Waren, die nach Stück od. Maß gehandelt wurden. Hotărâm ca să aibă a Ina Episcopia Huşi venitul mortasipiei de la târgul Huşii ... câte 24 bani noi de cal, iapă, bou, vacă ce se va vinde, adică 12 bani de la cumpărători şi 12 bani de la vânzători (DOC. 1784 MELH. CEI. 352). ET. mortasip. mortăciune PI. -ciüni S. f. (1551/3 ES 96a; Mt24, 28) 1. Leiche eines gefallenen Tieres: Aas N. Preotul ce va mânca necată au mursecată au mortăciune, aceluia să i se ia darul (ÎNDR. 440). Daher vcrächtl. von einem toten Menschen: (Greuceanu) aruncând... mortăciunea acestuia ... sub pod se puse iarăşi de se odihni (ISP. LEG.2 222). 737 morticios 2. fam. verächtl. von sehr mageren Lebewesen: schwindsüchtiges Ding, (wandelndes) Gerippe. Sa taie o găină grasă, cum îs la casa omului, nu mortăciuni de la găinari {NĂD. NUV. TI, 57). Orăşancele noastre sunt multicele mortăcină de slabe (JTP. SUL. 17) entsetzlich mager. GR. -chină (PRAV. GOV., CCR 147; Ş. TAINE, CIP. PRINC. 221; COST.), -cină, -cine (B.). ET. lat. mortiema; -cuine nach den vielen Wörtern mit diesem Suffix; o unter Einfluß von mort. morticios Adj. (um 1670 ANON. CAR.) TR. BAN. tödlich. ET. moarte. morter PI. -tiere S. m. (um 1710 NEC. COSTIN) Mörser M. Mortierele se numiau pive (BĂLC. 658). GR. veralt.: S. f. Mortieră; PI. auch -tiri (NEC. COSTIN, LET.2 II, 66). ET. ffz. martier bzw. russ. mortir(a). morţeşte Adv. (1818 BUDAI-DEL.) tod-. Fig.: sehr. Prinţul... morţeşte amorizat în frumoasa femeie (BARAC HAL. VII,’ 203). ET. mort. morţiş Adv. (1800 BUDAI-DELEANU VIII, 35) hartnäckig. Gala să lupte morţiş pentru ceia ce i s-o părea lui că-i sfânta, dreptate (VLAH. RP. 139) blieb hartnäckig dabei. Pripilă ţinea morţiş la aceia că adecăle nu-i lucru bun în casa popei (CL XIX, 471). GR. morţişi (BUDAI-DELEANU). ET. moarte. morţiu Adj. (1852 AL. PP.) (a fluiera, a urla) a morţiu todverkündend. Nu auziţi cum urlă (câinele) a morţiu? (AL., CL ΙΠ, 62). Cânii ... latră-a pustiu Si urlă-a morţiu (AL. PP. 187). ET. moarte. moriin PI. -mni S. m. (1409 LDSR 326) Hausen M., Fisch aus der Familie der Störe (Acipenser huso). Farfurioare mai mici cu icre proaspete de morun (FIL. CIOC. 155). Clei de morun Hausenblase. ET. vgl. slav. moruna, ngr. μουρούνα etc. morunâş S. m. (1840 POEN. I, 183) Rußnase F. (Abramis vimba). ET. morun. monină S. f. (1898 BR. D. 283) Echte Kamille (Matricaria chamomilla). ET. unbelc. mosafir etc. siehe musafir etc. mosc1 (1683 DOS. VS. Oct. 8; 51b) I. S. m., PI. mosti Moschustier N. II. S. n, PI. moscuri Moschus M. Unde sunt îmbră-cămintele ceale scumpe şi cu mosc? (MARG.2 121a). ET. vgl. mlat. mosc(h)us, ngr. μόσχος. Mosc2 S.m. (1600 DIR) LV. Moskowien, Rußland N.: ţara, împăratul Moscului Rußland, der Kaiser von Rußland. Vulpe de mosc (AMIRAS, LET.2 III, 151) russischer Fuchs. ET. russ. Moslcva. moscal siehe museal. moschicesc Adj. (1564 CORESIMOLIT. 124a) LV. u. fam.: moskowitisch, russisch. Numai de o dată prin cetăţi să aşeze moscalii oşteni, până s-a întemeia ţara; iar apoi să lipsească oastea moschicească (NECULCE, LET.1 II, 337). Dădu la fiecare (ţigan) câte cincizeci de cnuturi de cele moschiceşti. (BOGD. POV. 62). GR. mus- (I. VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 282). ET. mosc2, vgl. russ. Moslcvic. moscuşor S. m. (1869 BARC.) Moschuskraut N. (Adoxa moschatellina; BR.). ET. mosc1. mosor PI. -soare S. n. (1580 DOR) 1. Rolle zum Aufwinden von Garn: Spule F. Călepele ... le-au pus pe vârtelniţă, de pe care au începui a le depăna pe mosoare, cu letca (ÎNV. COP. 1892 I, 95). 2. TR. rundliche harte Anschwellung: Knollen M. Din vârful mosoarelor, Cântă, cântă doigoloni (PP. FR.-C. MOŢII 191) auf der Spitze der knollenförmigen Türme singen zwei Tauben. GR. Dim. -sorâş, -rel, PI. -se, -le. ET. vgl. türk, masura, serb. mosur. SG. ALRII/I, K. 77; ALRM I/I, K. 48, 188. mosorät Adj. (1683 DOS.) 1. veralt.: knollig. De-i era zbârcită şi mosorâtăfaţa şi săci mădularile trupului (DOS. VS. Fevr. 15; 69b). 2. knollenförmig. Curţi... Pe la mijloc argintite, Pe la vârfuri mosorâte (PP. FR.-C. MOŢII 191). ET. a se mosorî. mosorâtură PI. -turi S. f. (1705 CANT.) knollige Verhärtung. Ca nu cumva... mosorâtură aceii lovituri durerile vechi în minte să aducă (CANT. IST. 324). ET. a. se mosorî. mosorî Präs, mă -rase V. refl. (1648 NT 2 Kor 2, 14) knollig werden. Când. le vine (mamelor) foarte mult lapte, poate ...foarte uşor să li se mosor ască ţâţele (MAR. NAŞT. 426). - Auch. fig. ET. mosor. mostochin S. m. (1906 PANŢU) Mispelbaum M. (Mespilus germanica). ET. mostochină. mostochină PI. -chine S. f. (1882 CL) 1. Mispel F. (PANŢU). 2. fig.: Schlappschwanz M. Eşti obligat să dai zor 738 moşie Ruhalei... Aliminlerea ea ar crede că eşti o mostochină uscată (CL XV, 305). ET. unbek. mostră PI. mostre S. f. (1766 FURNICĂ D. 23) (Warcn-)Probe F., Muster N. Târg de mostre Mustermesse. 2. fig.: Vorbild N. Care ispravnici întâiaşi dată acest domn i-au scornit, aducând această mustră din Ţara Românească {EN. COGĂLN., LET.2 III, 203). Fiind apoi om drept şi isteţ, a devenit mustra de împărat (CĂT. POV. 1,39). GR. veralt.: mustră, mustră (B.), S. n. mustru. ET. it. mostra; vgl. magy. mustra, dt. Muster. moş PI. moşi S. m. (um 1480 DERS) 1. MUNT. TR. Großvater M., strămoş Urgroßvater, răstrămoş Ururgroßvater. Cei de sus se chiarnă tată-mieu, moşu-mieu şi strămoşu-mieu (ÎNDR. 161) die Aszendenten. Cum au apucat, ei. din moşii lor şi din părinţii lor (DOC. 1657, GCR1,174). Pentru buna pomenire a lui, a părinţilor, a moşilor, strămoşilor şi a tot... neamului său (LIT. 1702, GCR I, 345). Ö cojiţa De mălai de când a fost moşul crai, Pe poliţă aruncată De când a fost buna fată (I.-B. 260) VgL moaşă 1. Daher iiberh.: y 2. Ahn, Vorfahr M. Atunci, a-ncepul a plânge moşul nostru-Adam (PP. MAR. NUNTA 320). Mila să-ş arate (D-zeu) ... Spre noi, ticăloşii, Precum ne spun moşii (PP. MS. 1784, GCR II, 142) die Väter. Bes.: PI. moşi, strămoşi Ahnen und Urahnen, Vorfahren. Unde sunt împăraţiipiersilor? Unde iaste Alixandru împărat? Ci mai pe scurt: Unde sunt moşii, strămoşii noştri? (MS. 1773, GCR II, 96). - MUNT. fam.: la moşii, ăi verzi am Nimmermehrstag. Vei mai căpăta şi tu cap la moşii ăi verzi ori la Pastele cailor (ISP. LEG.2 261). - MUNT. fam. de când cu moşii putrezi (roşii, verzi.) (Z. II, 276) aus Olims Zeiten. - MUNT. fam.: a spune moşi pe groşi (Geschichten aus der Zeit der Väter; daher: ) allerlei Wundergeschichten erzählen. (La alegeri, candidaţii) să apropie de sfânta vită alegătoare şi încep moşipă groşi, verzi şi uscate (JIP. R. 29). 3. Moşi Seelen-, Totenfest N. Wird, wie das Aller-scelenfest der kathol. Kirche an mehreren, z. T. je nach der Gegend verschiedenen Tagen des Jahres, sonnabends gefeiert, wobei für das Seelenheil der Verstorbenen an Verwandte u. Bekannte Geschenke gespendet werden, die vornehmlich aus neuen, mit Getränken u. Speisen gefüllten Gefäßen (Kannen, Krügen etc.) bestehen u. ebenfalls moşi heißen. Die bedeutendsten Moşi sind die des Sonnabends vor Pfingsten (Sâmbăta Moşilor). In Bukarest wurde von Montag bis Sonnabend vor Pfingsten ein großer, mit Volksbelustigungen verbundener Jahrmarkt abgehaltcn, der târgul Moşilor, kurz Moşi genannt wurde. Näheres siehe MAR. ÎNM. 380 flg.’ 4. Titel u. Anrede eines alten Mannes: Alter, Vater M. Câtu-i moşu de bătrân, Tot ar mânca măr din sân (l.-B. 467). Moş Adam Vater Adam; Moş Crăciun Weihnachtsmann; vgl. ajun I. 2. De mult eşti însurat, moşule? ... ,,Depatruzeci de ani” (C. NGR. 52). 5. moş de pepeni Vogelscheuche F. Vgl. die Beschreibung bei CANT.: In grădini boţ de lut în chipul omului fac, pentru ca păşire să sparie (CANT. IST. 119). 6. MOLD. Oheim, Onkel M. GR. Dim. zu 4. u. 6. moşie, TR. moşite; Vok. moşulică. ET. vgl. alb. moce „Greis, Alter”; vieldiskutiertes Wort (RUSSU EL. 181/2). SG. ALR II/I K. 216; ALRM LII, K. 233, 299; ALR I/II, K. 165, 166, 168, 201, 202; SN V, K. 1445. moşan PI. -sâni S. m. (1675 MIR. COSTIN, LET.' 1,222) LV. 1. Erbe M. Fiul său Bogdan Vodă, moşan şi următor domniei ţării după moartea lui (NEC. COSTIN, LET.2 1, 449). Nimeni din craii... creştini ... din casele lor moşancă de cinste să-i fie crăiasă (tânărului crai) n-au primit (NEC. COSTIN, LET.2 1, 426). 2. Freisasse M. (MELH., CH. App. 102). - S. f. moşăncă, PI. -şănce. ET. moş. moşenesc Adj. (1734 IORGA S. D. VI, 271) veralt.: Freisassen-. ET. moşan 2. moşi Präs, -şese (1581/2 PO2182; Ex 1, 19) 1. V. tr. 1. entbinden. 2. fig. fam.: pc. jdm. seinen Meister zeigen. Gândacul nicicum moşaşlepe vultur când naşte (GOLESCU, Z. 1,479). n. V. intr. Hebamme sein. Dacă moaşa se pricepe bine la moşit (MAR. NAŞT. 42). ET. moaşă. moşie siehe moş. moşie PI. moşii S. f. (1548 DERS) 1. LV. Erbeigentum N., -besitz M., de moşie erbcigcn, erblich. Să le dea (Laslăiu acelor tâlhari.) loc şi moşie în ţeară, nu s uf er ia ungurii cei de moşie (EVSTR. LOG., GCR I, 235). I-am vândut 7pogoane de vie ... ca să fie iuzbaşie Costadin de moşie şi feci urilor loi şi nepoţilor şi strenepoţilor (DOC. 1641, GCR I, 92). (înţelepţii) pre urma lor... ca o moşie tuturor împreună l-au lăsat (Izvorul sfintelor scripturi) (PRAV. 1646, GCR I, 1 18). Trimisese Ba tor Andrieş la împăratul nemţesc soli cu rugăminte să nu ... scoaţă din domnia ce-i era de moşie de atâtea veacuri (MIR. COSTIN. LET.2 1, 254). Barnovschi. Vodci ... poftind voie să meargă la scaunul ţării, cei de moşie (MIR. COSTIN, LET.11, 266). Daher: a) (Bauern-jGut, Land N. Toţi 739 moşiencsc GR. Varianten wie bei a moşmândi. ET a moşmândi. au casă şi moşie, Numai eu trag la urgie (I.-B. 180) alle haben Haus und Hof. Un petec de moşie şi un sac de hârtie (Sprw.). verspottet die Prozessiersucht der Bauern. Moşia mărită urgia (Sprw.) cin reiches Mädchen findet immer Freier. - b) (Land-)Gut N. Moşia lor, Lunceştii, cuprindea o parte din valea Bistriţei şi o parte din Ceahlău (XEN. BR. 4). Ehem.: Moşiile Statului die Staatsgüter. Vechil, vătaf de moşie Gutsinspektor, -aufseher. 2. veralf: Vaterland N., Heimat F. Nice un proroc priimit este în moşiia lui (BIBLIA 1688 Lk 4,24). Duca Vodă era de moşie din Ţara Grecească (NECULCE, LET.2 II, 195) gebürtig. - So auch LM. poet.: Jupanii se ridicau ... ca să apere moşia ameninţată (BĂLC. 609). Iubirea de moşie e un zid Care nu se-nforează de-a ta faimă, Baia zid! (EMIN. O. I, 147). GR. Dim. moşioâră, PI. -re. ET. moş. SG. ALR SN I, K. 3, 39; III, K. 886; ALRM SN I, K. 1,3. moşicnesc (t) Adj. (1817 COD. CAL.) Grund-. Şerbiri moşieneşli (COD. CAL. § 623) Grunds-ervituten. ET. zu moşie. moşier PI. -şieri S. m. (1839 VAIL.) Gutsbesitzer M. Un moşier mare avea o mulţime de ţigani robi (BOGD. POV. 59). - S. f. mosiereăsă. ET. moşie. SG. ALR SN III, K. 886. moşinâş (1731 URIC. X, 172) I. S. m. MOLD, veralt.: (bäuerlicher) Grundbesitzer. Rezeşii ce vor fi adevăraţi moşinaşi (DOC. 1757, MELH. CH. 249). Eu îţi dau fata mea. şi... te ja mo-şinaş în locul meu (SBIERA POV. 151). GR. -nar (SBIERA POV. 193). II. Adj. Boden-, Grund-. Proprietar moşinaş, proprietate moşinasă Grundeigentümer, -tum (SUŢU NOT. 40 flg.). ET. moşan. mosinöi siehe muşuroi. moşmândi Präs, -dese (1825 B.) 1. V. tr. etw. langsam u. ungeschickt bearbeiten. II. V. intr. 1. langsam u. ungeschickt arbeiten. 2. trödeln. Moşmândeşti şi te hoşânceşti trei conace pân-să scrii la răboj (JIP. OP. 118). Moşmândeşle ca blegu alături de calea-ntinsă (JIP. OP. 4). GR. moşmoli (COST.; PAMF.), moşmoi (PAMF.), moşogăi (B.), moşogoi (VICIU), moşoi (POL.), moşmoni. ET. unbek. moşmândit Adj. (1881 JIP.) ungeschickt. moşmoână PI. -moâne S. f. (1703 GCD) Mispel F. Cu vreme şi cu paie, muşmuleie se moaie (Sprw.) (PANN PV.1 II, 101) Zeit bringt Rosen. Maică-mea... Pleacă-n sat dupămoşmoane (PP. TOC., MF 339). GR. moşmoală, mişculă (B.). ET. türk. muşmula. moşmon PI. -moni S. m. (1703 GCD) Mispelbaum M. (Mespilus germanica). Un moşmoi cu frunze lucitoare (ZRPh XVIII, 109). Migdalii cu smochinii Şi scoruşii cu moşmonii (OD.-SL. 115). GR. moşmoi, mişcul. ET. moşmoână. moşneag PI. -negi S. m. (1632 EUSTR. PRAV. 661) alter Mann, Alter, Greis M. înir-o cămară ascunsă sade -■ > un moşneagbătirin (DOS. VS. Sept. 4; 5b). Gazda mea f x era un moşneag ca la 65 ani (C. NGR. 52). Când îşi. -iV punea (ea) în minte scârba ce vor simţi moşnegii (NĂD.P NUV. I, 22; von den Eltern). GR. Vok. -nege. - Dim. -negul ET. moş. moşneân PI. -neni S. m. (1617 BGL) 1. Erbe M. 2. MUNT, chem.: freier bäuerlicher Grundbesitzer: Freibauer M., -sasse (MOLD, răzeş). Ggs. clăcaş Fronbauer. A dipărut acea clasă de oameni independenţi, rezeşii dincoace, moşnenii dincolo de Milcov (CL IV, 378). Proprietarii, moşnenii şi ţăranii stau binişor, de pe urma vinului pe care-l petrec (DEL. î. V. ş. V. 262). 3. Einheimischer M. (HERODOT 70). S. f. moşneăncă. ET. zu moş. moşnegărie S. f. (1879 CL) ugs. verächtl. von einem Greis: alter Knaster. Ţi-oi închide eu gura, moşnegărie! (CL XIII, 30). ET. moşneag. moşoi PI. moşoi S. m. (1892 MAR.) 1. Ehemann M., der Hebamme. (Daţi parale) S-aibă ...Şi moşoiul de-un caftan (PP. MAR. NAŞT. 236; die Hebamme spricht). 2. BAN. Taufpate M. ET. moaşă. moşoroi etc. siehe muşuroi etc. moşoroi etc. siehe muşuroi. Moş-Tcâca siche teacă. moşneni etc. siehe moşteni etc. 740 motocel moşteân (1537 BGL) 1. S. m. PI. '-teni LV. 1. Erbe M. (wofür später clironom, jetzt moştenitor). Acesta este moşteanul, veniţi să ucidem el şi vrem ţinea moşteniia Iui (CORESI TE4 46b; Mt 21, 38). Care preot va muri şi coconi nu vor rămânea nice alţi moşlneni (ÎNDR. 53). Veniţi... câţi veţi să scăpaţi din munca veacilor şi să fiţi moşteani împărăţiei ceriurilor (MĂRG.2 192a). A prea luminatului domn Io Constantin Şerhan Voevod domnul Ţării Româneşti, a moşleanului domniei (1657IORGA 1NSCR. I, 110). - So noch von Thronerben: Toţi... dete mărire Domnului că s-a îndurat a le da un moşnean al împărăţiei (ISP. LEG.2 366). 2. (Land-)Sasse, Eingesessener, Einheimischer M. Deci am aflat pre Sarchiz moştean, că au fost cumpărat Sarchiz (moşia) încă din zilele Mihnei Vodă (DOC. 1608, IIC 1, 159). Şi aşa. s-au Jacul troadenii moştenii Italiei (MIR. COSTTN, LET.21, 13) die Trojaner. Tot moşneanul de pământ (aÜTÖX'&oov) în Israil (BIBLIA 1688 Lv 23, 42). - S. f. moşteâncă. Vgl. moşnean. ÎL Adj. LV. bisw.: erblich. întru al zeacelea an al Domniei şi oblăduirii aceştii ţării moşteanea luij 169& IORGA INSCR. I, 103) über dieses sein angestammtes Land. - GR. moşnean (Ş. TAINE 77, MĂRG.2 3-^b; BIBLIA 1688 1. c.), moştnean (ÎNDR. 1. c.). ET. zu moş, vgl. a moşteni. moştenesc Adj. (1829 PISC. O. 26) veralt.: Freisassen-, Mihai Vodă Viteazul hotărâse să înfiinţeze oraş din satul moştenesc al Ploieştilor (UR. LEG.'298). ET. moştean. moşteni Präs. -ncsc V. tr. (1561 CORESI TE4 56b; Mt 25,34) erben, pe. jdn. beerben. Nu va moşteni feciorul slujnicii cu feciorul mieii Isaac (BIBLIA ’l 688 Gn 21,10). De nu să va boteza neştine, ceriurile nu va moşteni (Ş. TAINE 24). Mai pe urmă le lăsau une locuri... să le ţie şi să le moştenească (SPÄT. MIL., LET.21, 119) erblich besitzen. GR. LV. auch moşneni. ET. moştean. SG. ALRII/I, MN2716, 90. moştenie S. f. (1561 CORESI) LV. (16./17. Jh.) Erbschaft F. Veniţi să ucidem el şi a noastră să fie moştenia (CORESI TE4 96a; Mk 12, 7). Neîncetată moşnenie are preoţia de la D-dzău (Ş. TAINE 119). GR. moşnenie. ET. moştean. moşteninţă S. f. (1726 BRV II, 29) veralt.: Reich N., Herrschaft F. ET. a moşteni. moştenire PI. -niri S. m. (1652 ÎNDR. 93) 1. Erbschaft F., Erbe N., Hinterlassenschaft F. Cere de la mine şi-ţi voiu da ţie limbi moştenirea ta (BIBLIA 1688 Ps 2, 8). Când vânzarea mobilelor unei moşteniri se va face în virtutea, art. 736 § l din Codicele Civil (PROC. CIV. Art. 677). 2. MARAM. Vorfahren (PI.). 3. Heimat F. (ŢTCH. 251). ET. a moşteni. SG. ALR II/I, K. 173. moştenitor PI. -tori S. m. (1581 CORESI OMIL. 290) Erbe M. Agiungi-te cu Toma spiţiriul să-l otrăvească (pe fratele tău) şi vei. rămânea moştenitor avuţiii lui. (MS. 1773, GCR II, 96). Legea regulează ordinea succesiunilor între moştenitorii legitimi (COD. CIV. art. 652). Prinţul moştenitor der Kronprinz. ET. a moşteni SG. ALR II/I, K. 173. moştină PI. moştine S. f. (1700 IORGA S. D. XII, 219) veralt.: Erbe N., Erbschaft F. - De moştină stammend aus ... ET. a moşteni. moşuc siehe moş. moşuţ PI. -şuţi S. m. (1883 MAR. ORN. I, 335) 1. Haubenlerche F. (Alauda cristata). 2. TR. Hummel F. (Bombus terrestris). ET. moş. motan PI. -tâni S. m. (1836 C. NGR.) MOLD. Kater M. O băbuţă zbârcită, înconjurată de căţei şi de motani (C. NGR. 60). ET. motan, motoc, mâitoc (B.), mârlan enthalten, wie mâţ.(ă), a. mieuna, a. miorlăi u. deren Nebenformen, die Stimme der Katze nachahmendc Lautgruppen; das t könnte dem slav. koti7(mm. cotoc, cotoi) entlehnt sein, doch vgl. z. B. afrz. mite „Katze”, afrz. miton, nfrz. matou „Kater”. motiv PI. -tive S. n. (1799 MICU L. 117b) 1. Grund M. 2. Muster N. 3. Thema N. ET. it. motivo. motoc PI. -töci S. m. (1814 ŢICFI. 147) TR. BAN. Kater M. La Buda veche, Unde mâţa streche Şi motocu Nu-şi ajlă locu (PP., CL XIV, 348). -Daneben auch cotoc. GR. Dim. motocel, PI. -cei. ET. siche motan. motocel PI. -cei S. m. (1881 CREANGĂ) 1. aus Fäden gebildetes, kugelförmiges Anhängsel: Bällchen N., Pompon M. Stâlpul hornului unde lega 741 mototol mama o sfoară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucămdu-se cu ei (CREANGĂ, CL XV, 1 ). 2. PI. motocei: a) MOLD. Ackerklee M. (Trifolium arvense; PANŢU). - b) BUCOV. Hornklee M. (Lotus corniculatus; PANTU). ET. motoc. SG. ALRM M, K. 261 ; AER IEI, MN 2807,110; SN III, K. 628, 658. mototol (1703 GCD) I. S. n., PI. -tocile Zusammengeballtes: Ballen, Klumpen, Knäuel M. A face mototol zusammenballen. - Adverbien : Ea se strângea mototol în braţele mele, se înfiora, tremura (LIT.) drückte sich ängstlich an mich. (Văduva) şedea mototol, cu capul la genunchi (POP. NUV. 156) saß zusammengekauert, unbeweglich da. îşi duse briciul la gât... îl îndesă cu sete în beregată şi căzu mototol lângă, pat (VLAH. IC. 24) leblos. II. Adj., f. -tocilă, fam.: schwerfällig, träge. Nii-ivenea lui... să-l crează neştine că este neharnic, mototol şi adormit (ISP. LEG.2 109). - Substantiv.: încet cu lacătele, molotohile (DEL. P. 168) Faultier. ET. vgl. slav. moţaţi „haspeln ”, motu „Strähne”. SG.ALRSNI, K. 129; V. K. 1450, 1501. mototoleală PI. -leii S. f. (1870 COST.) Zusammenballen N. Fierarul... trăgându-şipicioarele amorţite de mototolealădin gaura, de unde lucra (UR. LEG. 98; er macht Feierabend). ET. a mototoli. mototoli Präs, -lèse (1703 GCD) I. V. tr. zusammenballen, -klumpen, -knüllen, zerknüllen, -knittern, -drücken. Procopseala. nu e cârpă să o mototoleşti şi să o bagi în sân (PANN PV1 II, 4). Şi pentru a-mi spune aceste lucruri înţelepte ai venit aici ca să răceşti si să-ti mototoleşti toaleta? (CL XV, 221). II. a se mototoli sich zusammenballen. Căscă gura mare, limba i se mototoli în gât (DEL. P. 191; von einem Sterbenden). ET. mototol. SG.ALR SN IV, K. 1157; V, K. 1450, 1501. mototolit Adj. (1703 GCD) zusammengcknüllt, -gedrückt. (Pe masă era) o sticlă cu apă şi un plic mototolit, cu adresa greşită (VLAH. IC. 12). ET. a mototoli. moţ (1536 DERS) I. S. n., PI. moţuri 1. abgesondertes Haar-, Fcderbüschel, Kamm auf dem Kopf von Tieren u. ä.: Schopf M., Quaste F. So von dem zusammengebundenen Schopfhaar des Menschen, von dem Stirnhaar des Pferdes, dem Schopf des Wiedehopfs, der Haube der Haubenlerche, dem Fleischklunker des Truthahns. Mai poftim, Anicoj'os, Să-ţifac o coadăş-un moţffiV. ŞEZ. 1,237). Fesul este o calotă de dimie roşie, în genere cu un moţ mare în creştetul ei (MANOL. IG. ŢĂR. 198). - Fam.: cu moţ hervorragend, bedeutend (an Geist, Tüchtigkeit etc.). Popa, dinfre toţi Mai cu cap şi mai cu moţ (SPER. AN. 1893 IU, 66). Cum te-ai brodit tu mai cu moţ, Mai firoscos decât noi toţi? (TEOD. PP. 111). L-a făcut cu moţ (PANN PV. M. I, 131) er hat ihn gewaltig herausgestrichen (er hat ein abschreckendes Bild von ihm entworfen). 2. MUNT, moţul curcanului a) Amarant M. (Ama-ranthus candatus). - b) Morgenländischer Knöterich (Polygonum orientale; PANŢU). GR. PI. auch moâţe (POL.), în. moţi (MAR. NAST. 414). II. S. m. PI. moţi Motze, M. Bewohner des Apuseni-Gebirgcs. GR. motogân, bes. f. -gâncă (SLAV. RUM. 120 flg). ET. viell. slav. motü„Strähne”; dann wäre ţ aus dem ^ PI. mâţi in den Sg. gedrungen. ţ; r SG. ALRIEI, MN 3908,141; ALRM IEI, K. 379; SN ·> III, K. 688; V, K. 1509. moţa Präs, -ţez V. tr. (1870 COST.) / 1. vorstülpen. Ridică capul cu mândrie, moţează buzele (TEL. SCH. 43; zu einem Schauspieler). 2. herrichten, auch refl. ET. moţ I. moţat Adj. (1839 VAIL.) 1. von Vögeln: geschöpft, gehaubt. Porumbei de tot neamul... şi de cei moţaţi şi de cei încălţaţi (GHICA 301). 2. hervorragend. Tu eşti mai brează? Te aleseşi mai moţată? (JIP. OP. 43). ET. zu moţ I. SG. ALR SN III, K. 688; V, K. 1509. moţăi Präs, -ţăicsc V. intr. (1826 GOLESCU CĂL. 38) 1. sitzend, stehend schlafen: dösen. Neamţul moţăia, călare şi calul îşi urma calea în ticnă (OD. PS. 227). Când dascălul moţăie cu nasu-n gramatică (VLAH. DAN I, 54). 2. moţăi din cap mit dem Kopf nicken. Cucoana moţăi din cap spre semn de afirmare (TEL. SCH. 63). ET. viell. zu moţ: den Kopf wie cine baumelnde Quaste bewegen. SG. ALR EI, K. 75; IEI, K. 8; SN V, K. 1256. moţăiala PI. -ţăieli S. f. (1857 POL.) Dösen N. Văcuita ta moţăială si nepăsarea vecinică (JIP. OP. 23). ET. a moţăi. moţoc PI. -ţoâce S. n. (1518 DERS) Haarknoten M. O cucoană bătrână cu zulufi dinainte, cu un moţoc deasupra capului (GANE, CL X, 334). ET. moţ I. SG. ALR EI, K. 9. 742 mrejui moţogân siehe moţ II. moţpân (t) S. m. (1844 AL.) MOLD. fam.: (gnädiger) Herr. Ian vedeţi-l ce moţpan mare s-a jăcut! (AL. OP. I, 1001) was für ein großer Herr er geworden ist. Ian le uită moţpanca! îmi insultă onorul! (NĂD. NUV. II, 60; eine keifende Frau von ihrer Nachbarin). - S. f. moţpâncă, PI. -pänce. GR. Vok. m. -pane. - Augm. -pănoi (AL. OP. I, 20). ET. poln. moscipan, mospan. movilă PI. -vile S. f. (1392 DERS) kcgelfonnig Aufgeworfenes: Hügel M. Şi adunară pielii şi. făcură movilă (BIBLIA 1688 Gn 31,46). Au strâns Ştefan Vodă timpurile morţilor movilă şi au zidit deasupra oaselor o biserică (URECETE, LET.21,165) in einen Hügel. Le stau movilile şi.până astăzi deasupra salului Tăuteştilor (MIR. COSTIN, LET.11, 232) ihre Grabhügel. Moaşa ...le îngroapă pre toate la un loc lângă o moghilă unde se împreună 3 hotare (MAR. NAŞT. 281 ) bei einem Grenzhügel. GR. PI. auch movili, LV. u. regional moghilă. - Dim. -lîţă (1446 DERS), -luţă, PI. -ţe. Augm. S. n. -loi, PU -loâie. i ET. asl. mogyla. V SG. ALR SN I, K. 31 ; III, K. 809. , ' \, movili Präs, -lèse V. tr. (1885 DEL. S. 195) 1. (kegelförmig) aufhäufen, schichten. 2. über den Haufen werfen. Nu-s urs să te movilesc, Ci-s voinic să le iubesc (ŞEZ. VII, 43). ET. movilă. movilit Adj. (1868 BARC.) aufgeschichtet, aufgehäuft. Pământul acela movilit şi plin de buruieni, care-mi mai arăta urma casei, unde mă născusem (VLAH. NUV. 125). ET. a movili. mozavir PI. -viri S. m. (um 1600 HC I, 294) LV. Verleumder M. Mozavirul cela ce va fi cu doo feţe (Ş. TAINE 206). Muzaverii ce-l băga cu cuvântul pre David cătră-mpăratul (DOS. PS. V. 58, 2; Glosse). ET. türk, müzevvir. mozaviri Präs, -rcsc V. tr. (1642 BRVI, 125) LV. verleumden. Nici ne iubim unul cu altul, ce ocărâm si mozavirim (MĂRG.2 255b). ET. mozavir. mozavirie PI. -rii S. f. (1642 BRV I, 125) LV. Verleumdung F. (Sultanul) ciridică toată frica norodului şi de năpăstuiri şi de mozavirii şi de pâri mincinoase (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 277). ET. mozavir. mozavirnic Adj. (1658 MAG. IST.) LV. verleumderisch. Pâri şi cuvinte mozavirnice (1658 MAG. IST. II, 183). ET. mozavir. mrâniţă S. f. (1882 DATC.) Dung M. Mruneţa de oi şi capre e foarte periculoasă plantelor delicate (DATC. HORT. 5). Această mraniţă ... de foi sau de orice plante în descompunere ... este îngrăşarea cea mai bună pentru plante delicate (DATC. HORT. 4). GR. mrahniţă (ŞEZ. V, 107), mraneţă. ET. unbelc. mrăniţâ Präs, -ţez V. tr. (1882 DATC.) düngen (DATC.’ HORT. 5). ET. mraniţă. mrăniţos Adj. (1882 DATC.) mit Dünger versetzt. Săşi-iplanteze (măceşii)... într-un pământ mrăniţos (DATC. HORT. 19). ET. mraniţă. mreajă PI. mreji (16. Jh. PS. SCH. 140, 10) Netz N., bes. zum Fangen von Tieren; Treibnetz der Fischer (besteht aus einem vorderen Netz mit größeren u. einem hinteren mit kleineren Maschen, in denen die Fische hängen bleiben) (ŞEZ. IV, 114). Vânătoriul de peaşte ... când să întâmplă să arunce mrejile şi să cuprinză mulţime multă de peaşte (MĂRG.2 33b). Temându-se să nu cadă în mreja vrăjmaşilor săi, au părăsit pre Ion Vodă (NEC. COSTIN, LET.21, 462). GR. MOLD. LV. mreje; mrajă, mrejă. Dim. mrejuţă, PI. -ţe. ET. asl. mreza. SG. ALR SN III, K. 741,742. mreână PI. mrene S. f. (1705 CANT. IST. 201) Barbe F. (Barbus barbus). GR. îmbreană (ŞEZ. III, 17), breană (BIBIC. 256; DAL.). Dim. mrenuşoâră, PI. -re (MAR. SAT. 269). ET. asl. mrena. mrejâr PI. -jâri S. m. (1688 BIBLIA) Nctzfischer M. Mrejarii (oi aptpipoAeic;) vor jăli (BIBLIA 1688 Js 19, 8). GR. mrejer. ET. mreajă. mreji Präs, -jesc V. tr. (1703 GCD) 1. Netze knüpfen. I să rugară, ca ... o mreaje să le mrejcască, cu car ea pre... nepriietin a prinde să poată (CANT. IST. 272). 2. Netze auswerfen. 3. fig.: Ränke schmieden (C. NGR. OP. I, 239). ET. mreajă. mrejirc PI. -jiri S. f. (1858 RAL.) Umtriebe, Ränke (PL). Contra feliuritelor mrejiri şi ispite ale politicei ruseşti (RAL. S. 23). ET. a mreji. mrejui Präs, -iese V. tr. (1868 BARC.) Netze knüpfen. ET. mreajă. 743 1 mrejuire mrejuire PI. -iri S. f. (1688 BIBLIA) 1. Knüpfen, Flechten N. 2. LV. Fenstergitter N. (BIBLIA 1688 Ri 3, 28). ET. a mrejui. mrejuit Adj. (1688 BIBLIA) LV. vergittert. Ferestrele mrejuite (öiXTUcnrai; BIBLIA 1688 Ez 41, 16). ET. a mrejui. mubaiâ (t) S. f. (1776 COND. 71) Ankauf M. von Getreide, Vieh etc. für die Pforte zu von dieser festgesetzten Preisen. Oile mumbaielii Tarigradului, care... seplălia läcuilorilor cu fiat (DOC. 1804, TEZ. 11,329). GR. türk, mubayaa. mubaiegiu (t) S. m. (DOC. 1693) Beauftragter M. der Pforte für den Ankauf von Getreide, Vieh etc. in den Fürstentümern. Pânza de saci ce au venit ferman ca să dăm la. mumbaiegiii de la Dârstor Şi de di Ruşciuc şi de la Nicopole (DOC. 1693, S. INFL. II, 85). GR. bumb a-, mumba-. ET. türk, mubayaci. muc (1519 DERS) 1. S. m. gewöhn! P! muci 1. Rotz M. A-şi lua mucii (de la nas), a-şi şterge mucii sich schneuzen. E încă cu muci la nas u. ä. er ist noch feucht hinter den Ohren. I-apicat mucul acolo (Z. II, 633) er ist von dort nicht wegzubringen. 2. Schleim M. Nişte muci amestecaţi cu puţin sânge (APĂR. SĂN. I, 53). II5.n., P! mucuri 1. (de lumânare Licht-) Schnuppe F. O ţigancă ... lua din când în când mucul lumânărilor ca să dea mai multă lumină (FIL. CIOC. 142) putzte ... die Kerzen. 2. (de ţigară Zigaretten-)Stummcl M. Pe jos - hârtii mototolite, mucuri de ţigări (VLAH. IC. 20) - Fam.: mi-a ajuns mucul la deget ich kann nicht mehr, bin mit meiner Kraft, meinen Mitteln am Ende, mir sitzt das Wasser am Hals. Mă iartă, zău, dar mi-a ajuns mucul la deget (POP. NUV. 105; Gläubiger zum Schuldner). 3. Klunker M. am Kopf des Truthahns. Evreul cel cu muc de curcan pe nas (AL., CL VIII, 115). ET. lat. m ficus, müccus. SG. ALR n/I, MN 2207,37; 3908,141; 6840,5; ALRM II/I, K. 379; SN I, K. 375. mucadim (t) (x) S. n. (DOC. 1726, BOGD. CM. 158) Seidenstoff M. für Gürtel. Brâie de mucadir (TARIF 1761, ARH. ROM. II, 244). GR. auch mucadir. ET. türk, mukaddem (BIANCHI, Ş. INFL. II, 82), mukadder; vg! şerb. mukadim. mucaieseâ (+) (x) S. f. (1774 Ş. INFL. II, 82) Abgabe F., die die Pforte von den Feldfriichtcn der Fürstentümer in natura erhob. Pentru că s-au ridicat cerirea ce hotărită a sumei zähere care să numea mucaiesă (DOC. 1802, URIC. III, 1 89). ET. türk, mukayese „Bemessung (nach Analogie)”. mucalit Adj. (1839 VAIL.) drollig, spaßig, komisch. Câteodată eram cu toţii posomorâţi şi trişti; cum venea el, nu era chip să nu râzi, atâta e de mucalit (NĂD. NUV. I, 53). Asta-i lumea ...o comedie mucalită jucată de cei proşti în folosul celor dibaci (AL. OP. I, 1661). - Auch substantiv. ET. türk, mukallit. mucarel (t)P! -reluri S. n. (1694 FN 174) Neubestätigung F. des Fürsten seitens des Sultans. Geschah manchmal jährlich, manchmal alle drei Jahre, wobei der Fürst durch einen Abgesandten der Pforte mit einem Kaftan bekleidet wurde. Die nicht geringen Kosten der Zeremonie mußten vom Fürstentum getragen werden, zu deren Deckung eine Auflage, ebenfalls mucarel genannt, diente. De primăvară luându-şi mucarelul de înoire domnia de la Poartă, au venit spătarul Iacovachi cu caftanul de înoirea domniei (EN. COGĂLN., LET.2 III, 232). Scos-au (Grigorie Vodă) odată şi pre preoţi un bir de-i zicea mucarea, de ajungea pre preot, cât de sărac, trei galbeni (NECULCE, LET.2 II, 373) so daß auf den Priester 3 Taler kamen. GR. mucarea, mucarer. ET. türk, mukarrer „befestig, bestätigt”. mucaremeâ (t) S. f. (1693 COND. 45) Neubestätigung F. des Fürsten durch den Sultan. Duca Vodă... au plătit atunce şi mucareameoa, cum se zicea înoirea domniei (NEC. COSTIN, LET.2 II, 18). ET. nach Ş. INFL. türk, mukareme „Ehrung”. mucava PI. -vale S. f. (DOC. 1747, ARH. VIII, 707) Pappe F., Pappdeckel, Karton M. Dacă (panglicile) mucalitlâc (t) -lacuri S. n. (1839 VAIL.) Spaß M., Schnurre F. Murat al IlI-lea ...era... amator A de danţ şi de muzică, de vorbe cu spirit, ba încă şi de ^ mucalitlâcuri (BĂLC. 34). Toţi se găsiră să aitză N mucalillâcul nebunului (BOLLIAC, D.). · A ET. türk, mukallitlik. H 9 mucar PI. -cari S. n. (1581/2 PO2 306; Ex 37, 23) Licht-, Putzschere F. Două sfeşnice de alamă, cu o păreche de mucări alăturea (GHICA, CL XIV, 3). ET. lat. *mucMe von miîcus (mm. muc), gebildet wie focale, tibiile etc. // muc (REW 5709). mucarer siehe mucarel. i ! 1 . .î « u 744 muche vor ji aşezate pe roluri de lemn sau mucava (MON. OF.' 1875,2267). ET. türk, mukavva. SG. ALRM II/I, K. 401; ALR II/I, MN 3925, 147. mucări Präs, -resc V. tr. (1845 ION.) stutzen, abschneiden. Pe aiuresă obicinuieşte la legatul bobului şi a popuşoilor a mucări, ca. şi noi tutiunul, cu scopos de a se jace mai rodiţi (ION. CAL. 102) dem Stengel die Spitze abzubrechen. ET. muc. mucari siche mucar. müccd Adj. (um 1560 ST. LEX. 151) schimmlig. Grâu care putea, sau mucid, vin care-i stricat sau oţăţât (NEC. COSTIN, GCRII, 12). Pe mucedele pagini (ale cronicelor bătrâne) stau domniile române Scrise ... (EMIN. O. I, 32). GR. mucid. ET. lat. m ücldus, m üccTdus. SG. ALRM IEI, K. 22; ALR II/I, MN 6847, 7; ALR SN II, K. 276, 426; III, K. 846. ; .·.=> mucegai PP; -gâiuri S. n. (1852 STĂM. W. 611) 1. Schimmel M. Voi sunteţi ca mucegaiul pe-o clădire poleită (VÖL., D.). 2. schimmliges Ding, Schimmliges, Verschimmeltes N. So bes. verächt! von alten Leuten. M-am săturat pănă-n gât de mucegaiul de babă (CREANGĂ0 105). GR. Vok. -gale (PP. ŞEZ. IV, 139). ET. muced, gebildet wie pufregai aus putred', wegen g für d vg! die Konjugation von a purcede, a ucide sowie ucigaş. SG. ALR SN I, K. 239, 244. mucegai Präs, -găiesc (1834 DRĂGH. IC. 9) I. V. tr. verschimmeln lassen. (Păpuşoiul) stricat va mucigăia pe mulţi din cei buni (DRĂGH. IC. 9). II. V. intr. schimmeln, verschimmeln. III. a se mucegăi schimmlig werden. ET. mucegai. SG. ALR II/I, MN 6847, 7. mucegăios Adj. (1834 DRĂGH. IC. 62) verschimmelt. Cărbuni de pământ negri, încenuşaţi, mucegăioşi (JIP. R. 84). Cum să se dreagă vinul mucegăios (DRĂGH. IC. 62). ET. mucegai. mucegăit Adj. (1872 EMINESCU PL 60) verschimmelt. Castelul... stă trist, mucegăit (COŞBUC 167). ET. a mucegăi. SG. ALR II/I, MN 6847, 7; SN I, K. 239. mucenic P! -nici S. m. (16. Jh. COD. TOD. 218) Märtyrer M. Bine cuvântaţi apostolii, prorocii şi mucenicii Domnului, pre Domnul (PS. RÂMN. 177a). (Sfinţii) 40 de Mucenici, auch 40 de Sfinţi, kurz Mucenici, Sfinţi, Feiertag am 9. März. în seara de Mucenici, boierii ... erau adunaţi la sfat la banul Dumitrache (GHICA, CL XIX, 290). An diesem Tag ißt man kleine Brezeln, mucenici, sfinţi, sfinţişori genannt, in einer Art Sirup, der mit gestoßenen Nüssen u. Gewürz versetzt ist. GR. LV. u. MUNT. ugs. bisw. mäc-, ebenso die Ableitungen. ET. serb. mucenik bzw. bulg. mücenik; vg! GRAUR ET. 119 u. RRL X, 45 flg. SG. ALR II/I, MN 2850, 113. mucenicesc Adj. (1683 DOS.) LV. Märtyrer-. Ai luat în simbria nevoinţelor tale, mucenicească cunună (DOS. VS. Noe. 24; 159a) ET. mucenic. mucenicie P! -cii S. f. (1648 NT Röm. Prolog) Martyrium, Märtyrertum N., -tod M. La care loc ş-au obrăşit (svântul) ... muceniciia (DOS. VS. Noe. 24; 159a). ET. mucenic. mucenie P! -nii S. f. (1643 VARL.) LV. Martyrium, Märtyrertum N. Ceia ce să muncesc pentru D-zeu, veri cu muceniia, veri cu postul, veri cu curăţia (MĂRG.2 168b). în vremea măceniei lor (VARL. CAZ.21, 214b). GR. bisw.: măc-. ET. serb. mucenije, bulg. mücenije. muceniţă P! -niţe S. f. (1683 DOS.) Märtyrerin F. Nevoinţa svinteimaremuceniţe Vanwra (DOS. VS. Dech. 4;’l91a). GR. LV. bisw.: măc-. ET. serb. mucenica, bulg. mucenica.. mucezeâlă P! -zeii S. f. (1703 GCD) Schimmeln, Verschimmeln N. ET. a mucezi. SG. ALR SN I, K. 244; II, K. 578; IE, K. 847; ALRM SN I, K. 387. mucezi Präs, -zcsc V. intr. (1632 EUSTR. PRAV. 346) (an-, ver-)schimmeln. De-i vedea că (inima mea) ... S-a negrit, A mucezii, Ia-ţi nădejdea de la mine (I.-B. 338). ET. muced. SG. ALR II/I, K. 19; ALRM SN I, K. 387; ALR SN I, K. 244. mucezii Adj. (1825 B.) verschimmelt. ET. a mucezi. muche siehe muchie. 745 muchclef muchclef (t) Adj. (1821 BELD.) reich geschmückt, prächtig, elegant (gekleidet). Le-au ieşit (boierilor) o agă ... înainte, foarte muchelef (BELD. ET. 127). Un tânăr măruntei... muchelef la haine: venghercă... cu brandeburguri si chiostecuri (GHICA150). ET. türk, iniikellef muchialemeâ (t) S. f. (1793 I. VĂCAR.) LV. Konferenz F. Se orânciui a se face o muchialamea ... în Ţarigrad... şi se înnoi pacea ... cu muscalii (I. VĂCAR. 1.1. O./tEZ. II, 287). ET. türk, miikâleme. muchie PI. muchii S. f. (1424 DOR) 1. Kante F. A pune pe muchie etw. auf die hohe Kante legen. In patru muchii vierkantig, -eckig: Şi au făcut jertăvnic de lămâie den lemne neputrede ... în patru muchi (BIBLIA 1688 Ex 37,29). Linia în patru muchi (DEL. P. 309) Kantel. A coase pe muchie überwendlich nähen (D.) 2. (de cuţit, de topor etc. Messer-, Axt- etc.) Rücken M. (Ggs. tăiş, leajă). Rămâind în pahar (din untdelemn) un cerc galben numai de o muche de cuţit (DEL. P. 175) cin ... messerrückenbreiter Kreis. (El) adormi, ca şi când l-ar fi lovit cineva cu muchea securei în cap (ISP. LEG.2 342) er schlief auf der Stelle ein. Aşteaptă ca porcul muchia toporului u. ä. er läßt alles über sich ergehen. 3. (de deal etc. Berg- etc.) Rücken, Kamm M. Câţiva copaci singuratici îşi ridicau pe muchii frunzişurile sărace (SAD. POV.’ 143). GR. muche, PI. muchi. ET. lat. mutulus „Sparrenkopf \ SG. ALR SN I, K. 31; II, K. 581; III, K. 808, 809. muchier PI. -elftere S. n. (1841 POEN. II, 477) 1. Kanthobel M. (SĂGH. VOC. 60). 2. MOLD. (grâu) muchier Art vierzeiliger Weizen mit großen, gelblichen Körnen (D. T. 57). GR. mucher. ET. muchie. SG. ALR SN II, K. 570; ALRM SN I, K. 381. mücid etc. siehe muced etc. müdes! Interj. (1840 POEN. I, 277) still! Nu spuneţi nimărui; mocles! (AL. OP. I, 736). GR. mo- (AL.’l. c.), moclis (SĂGH. VOC. 60). ET. zig. muk les. mucös (um 1670 ANON. CAR.) I. Adj. 1. rotzig, rotznäsig. - Auch substantiv.: Când vei vorbi de mucos, nici tu să fii urduros (PANN PV. 18801,4). Aţâţi oameni voinici... n-au pututface nimic, şi tocmai tu, un mucos ca line o să izbutească"? (ISP. LEG.2 83). 2. (v. Kerzen) schnuppig. Mucoasa lumânare sfârâind săul şi-l arde (EMIN. O. I, 46). II. mucoasă S. f., PI. -coase LM. Schleimhaut F. (nach frz. muqueuse). ET. muc. SG. ALR II/I, MN 6841, 6; ALRM II/I, K. 19. mudir (t) S. m. (1884 GHICA) Mudir M., Kreishauptmann bei den Türken. A trebuit să trimetem jandarmii să ne aducă... pe un biet mudir turc, reprezentantul autorităţii sultanului (GHICA 412). ET. türk, miidiir. muftiu PI. -tii S. m. (1675 MIR. COSTIN) Mufti M., Ausleger des Gesetzes bei den Tiirke/n. Ienicerii ... întâi la muftiul şi la vizirul, în gloată adunaţi, au mers (MIR. COSTIN. LET.2 1, 285). 4 GR. muhtiu (AXINTE, LET.2 II, 127 u. 133; DOC. & > 1693, Ş. INFL.), muftii (DION., TEZ. II, 172 u. 176), (X mumfiii (DION., TEZ. II, 198), ET. türk, miiftii. p * muget PI. mugete S. n. (1705 CANT. IST. 148) Bmllen, Gebrüll N. (Leul) c-un muget groaznic, sălbatec, desperai... Asupră-le s-aruncă (I. NGR., CL II, 267). ET. a mugi. mugi Präs, -gesc V. intr. (1683 DOS.) brüllen. Leul ... mirosindu-i mormântul din prejur mugind cu jele (DOS. VS. Martie 4; 17a). Boii mugesc căutândpre soţiile lor (MĂRG.2176b) ihre Gefährten. Mugeşte Bistriţa toată, năpustindu-şi valurile-n năprasnicele ziduri (ale stâncilor) (VLAH. RP. 243). Deodată, se apucă cu mânile de păr şi începu să mugească (de durere şi disperare) (SAD. POV. 219). ET. lat. mügio, -Ire. SG. ALR SN II, K. 297; V, K. 1460. mugitör Adj. (1705 CANT. IST. 71) brüllend. Marşul suna în cornuri mugătoare, Toţi lo- lăindu-să în gura mare (BUDAI-DELEANUI, 98). GR. mugător. ET. a mugi. mugur PI. muguri S. m. (1561 CORESI TE4 4a; Mt 3,4) (Blatt-)Knospc F. (wog. boboc Blütenknospe), Auge N. Copacii dau muguri ce cresc văzând cu ochii (NĂD. NUV. II, 75). Sg. oft kollektiv: Knospen (PL). Sfântul Ioan Botezător iul, cum mânca mugur şi miiare sălbatecă (MĂRG.2101b). Primăvara, când dă mugurul (SLAVICI, CL XIV, 138) wenn die Bäume ausschlagen. GR. Dim. muguraş, -rel, PI. -râşi, -rei. ET. vgl. alb. mugull. muflüz etc. siche mofluz etc. 746 muiat SG. ALR M, K. 60; SN II, K. 560; III, K. 660; ALRM II/I, K. 26 L, MN 2807, 110; SN I, K. 219, 221; II, K. 560, 589; III, K. 660, 661; ALRM II/I, K. 261. muguri Präs, -resc V. intr. (1648 NT Mt 24, 32) v. Knospen: sprießen, ausschlagen. Omul... Dimineaţa mugureşte, Peste zi el înfloreşte (PANN, CL V, 379). Mugură şi încolţi podoaba plaiului (DEL. 50). Vgl. a înmuguri. GR. mugura. ET. mugur. muhafiz (t) S. m. (1793 I. VĂCAR.) Kommandant M. einer Festung bei den Türken. (De-vletul) dele porunci... muhafizilor de pe la cetăţile Bugeacului şi Crimului... (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 278). GR. -jäz. ET. türk, muhafiz. muhair (t) S. n. (um 1726 BOGD., CM 160). Mohair M. (TARIF 1761 ARH. ROM. II, 249). GR. LM. mohair. . ~ 7 ET. vgl. türk, muhayyer. j muhasercâ (t) (x) S. f. (1793 I. VĂCĂRI) ' Blockade F.; a face muhaserea umzingeln. (Mustafa) merse cu multă trufie la Vienna şi o făcu muhaserea (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 267). ET. türk, muhasara. muhtiu siehe muftiu. muhür (t) S. n. (DOC. 1707) Siegel N. bei den Türken. Şi pentru credinţă au pus şi turcul muhurul (DOC. 1707; MELCH. CH. 166). ET. türk, miihiir. muhurdâr (t) S. m. (1693 COND. 426) ehern.: Siegelbewahrer M. bei den Türken, daher auch des Fürsten. Satif-Efendi, muhurdariul s arascher ului (BELD., LET.2 III, 448). După ce a scris logofătul, domnul iscăli, şi muhurdarul puse pecetea (C. NGR. 343). ET. türk, miihiirdar. muhurel Adj. (1892 SEV.) von Rindern: braun (D.). - Daher als Name eines Ochsen: Românul... îi dă şi pe Muhurel, părechia lui Lateş (SEV. POV. 100). ’ ET. mohor. muhzür-äga (t) S. m. (MS. 1715) ehern. Oberster M. der Haustruppen des Wesirs. Ihm oblag die Verhaftung Schuldiger u. die Verwaltung des Gefängnisses. (Vizirul) au poruncit muhzur-agăi de au ridicat pe sol cu necinste... şi l-au închis (MS. 1715, ARH. ROM. 13,10). Robii din Ţeara Rumânească ... câţi vor veni la închisoarea muhzur-agăi (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 239). ET. türk, muhzir-aga. muia (16. Jh. PS. SCH. 54, 22) 1. V. tr. 1. weich machen, erweichen. Mai lesne vei muia fierul decât gândul mieu (DOS. VS. Iulie 7; 7a). 2. gelinder, milder machen, mildem, mäßigen. Ne muiarăm fuga cailor (SAD. POV. 229) wir mäßigten den eiligen Lauf unserer Pferde, ließen sie langsamer laufen. Acelor viteze oşti ce muiaseră ambiţia polonilor şi a ungurilor (C. NGR. 27) die ... gedämpft hatten. 3. schlaff machen. Spaima şi slăbiciunea îl muiarăşi-l aşezară încetinelpe scaun (DEL. S. 137) machten ihn wanken. A ici... sunt sticle şi butoaie Ce-ar putea să-ţi ude gâtul Si picioarele să-ţi moaie (SPER. AN. 1892 1. 53). 4. naß machen, benetzen, (be-, an-)feuchtcn. La fiece laudă... moaie câte un deget în gură (DEL. P. 148). Lacrimile de fericire care-i muiase ochii ei mari şi trişti (XEN. BR. 214). Nu vezi că bietul băiat este muiat de ploaie până la piele (DEMETR. NUV. 10) bis auf die Haut durchnäßt ist? 5. în c. in etw. tauchen, tunken, absol.: eintauchen, -tunken. Moi condeiul ich tauche die Feder ein. (Sasanizii) carii... înmuiaţi în fir şi în pietre scumpe hainele de pe dânşii (OD. PS. 124). II. a se nuda. 1. weich werden. Craiul nimic nu s-au muiat (BARAC HAL. m, 36) der König ließ sich nicht erweichen. 2. gelinder, milder werden. Când se mai muia jocul (TEL. S. 6) als der Tanz schwächer wurde. Cerc vremea de se-nmoaie (EMIN. I. 0,46) ob die Kälte nachläßt. 3. schlaff werden, erschlaffen. Braţele lui vânjoase i se moaie (BOGD. V. 134; von einem Schwimmenden). Mâna mea s-a. muiat, nu mai poate rădica buzduganul ăsta (ODOB. MV. 1886,17). Când ajunsei în câmpul gol... simţii că mi se moaie inima (GANE, CL XII, 42). Radul văzând ...că oastea i se înmoaie, dele dosul (ISP., CL XIH, 177) als R. sah, daß das Heer nachgibt... GR. auch înmuia. 1. Pers. Sg. Präs, moi, 3. moâie. ET. viat. mollio, -üre < mollis „weich”. SG. ALR II/I, MN 2243, 46; SN III, K. 674; IV, K. 1089, 1227. muiat Adj. (1703 GCD) 1. eingeweicht, feucht, naß. 2. eingetaucht, cingetunkt. Mi-am cârpit hainele cu aţă albă muiată în cerneală (DEL. P. 222). Galbenă ca muiată într-un cazan cu ceară topită (DEL. S. 29). 3. fig.: gedämpft, schlaff, matt, kraftlos. Bătrânul... îl ţinea pe genunchi şi-i spunea, cu glas muiat basme străvechi (SAD. POV. 33) mit gedämpfter Stimme. Noul sultan era... afemeiat şi muiat prin plăcerile care îl făcură să piară înfocarea ce avea mai întâi spre război (BĂLC. 79). 747 muica 4. muiat „ în fir”, „ în aur” golddurchwirkt, von Menschen: vornehm, elegant gekleidet. Marele urmaş cu haine muiate în Jir (FIL. CIOC. 346) in goldstrotzendcn Kleidern. 5. consoană muiată palatalisierter Konsonant. ET. a muia. muică etc. siehe mamă. muierâreţ Adj. (1683 DOS.) lüstern. I s-au scornii nume rău cum să fie muierâreţ arhimandritul (DOS. VS. Sept. 19; 22b). ET. muiere. muieratic Adj. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) 1. weibisch, Weiber-, Pasărea zise cu glas muieratic (CREANGĂ, D.). Pedanţii au găsit de cuviinţă... a-i da (onorului) o natură muieratică ... şi a-l boteza „onoare” (AL., CLlll, 174). 2.lüstern. Colonelul e grozav de muieratic; mai toată leafa o cheltuieşte cu berbantlâcuri (NĂD. NUV. I, 53). ET. muiere. muiere PI. muieri S. f. (16. Jh. PS. SCH. 108, 9) 1. Weib N., Frau F. Noe şi muiarea lui şi feciorii lui (BIBLIA 1688 Gn 8, 18). Au fost odată doi. oameni, un bărbat şi o muiere (RETEG. POV. I, 1). Soacra mea, muiere rea, De mine grijă n-avea (I.-B. 170). Biblia ne povesteşte de Samson, cum că muierea Ccind dormea, tăindu-ipărul, i-a luai toatăputerea (EMIN. 0.1,159). Au făcut hanuri prin toate târgurile pentru conăcitul neguţătorilor... trecători, iară nu ca să mai conăcească prin casele cu muieri ca mai nainte (EN. COGĂLN., LET.2 III, 217). LM. oft pejorativ. 2. muieruşcă Spannholz N. am Wcbstuhl (VICIU). GR. Dim. muieruşcă, PI. -nişte; -rusă; -niţă, PI. -nişe, -riiţe (B.). ET. lat. midiei-, -ris. SG. ALRi/II, K. 196, 199, 271; M, K. 130, 131; ALR SN II, K. 307, 308,478; V, K. 1240, 1265, 1370; VI, K. 1705, 1712, 1731, 1732. muiercsc Adj. (16. Jh. CV2 76b; 1 Petr 3, 7) Weiber-, Frauen-, Muierea să nu îmbrace haine bărbăteşti, nice bărbatul haine muiereşti să nu îmbrace (CĂR. PRE SC., GCR I, 276). Era greu, dar minţile muiereşti storc din piatră zăr (SLAVICI, CL VIII, 289). ET. muiere. SG. ALR II/T,MN 2831, 112. muiereşte Adv. (um 1730 MUŞTE, LET.2 III, 43) nach Weiberart. (Femeile) nu se lupta voiniceşte cu puterea, ci muiereşte cu prefăcătoria (SBIERA POV. 104). ET. muiere. SG. ALR II/I, K. 35. muieretS. n.(1688 BIBLIA) Weibervolk N. Şi să strânse lot muiereiul lui Jsrail (BIBLIA 1688 Jdt 15, 15). Se aduna tot satul: bătrâneţele cu sfatul, Jlăcăimea cu voioşia şi muiereiul cu zarva (DEL. î. V. ş. V. 136). ET. muiere. muieri Präs, -resc (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) I. V. tr. zum Weib, zu Weibern machen. II. a se muieri zum Weib, zu Weibern werden. (Noi) n-am lăsat salul şi târgul ca să venim în codru să ne muierim (GANE, CL VIII, 450). ET. muiere. muieros Adj. (1688 BIBLIA) weibisch. Frica opreşte pre bărbatul muieros (BIBLIA 1688 Spr 19, 15). ET. muiere. muicrotcă S. m. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Schürzenjäger M. 2. weibischer Mann. ET. muiere. SG. ALRII/I, MN 6935, 19. muieruşă PI. -ruse S. f. (1581/2 PO) Weibchen N. Bagă în corabie de tot fealiul de jigănii den tot trupul câte docto, bărbăluşi şi muieruşi (PO2 29;Gn6, 19). GR. PI. auch -ruşi. ET. muiere. muieruşcă siehe muiere. mujdea (t) S. f. (MS. 1715) (gute, freudige) Botschaft, Nachricht. Au venit un arap ... cu mujdea cum că s-au mai născut împăratului un cucon (MS. 1715, ARH. ROM. II, 22). Mujdea, boierilor, că s-au jacul domniile (BELD. ET. 134) die Fürsten sind ernannt. Ce mujdele-mi aduci despre bietul coconit Dinu? (FIL. CIOC. 332). ET. türk, miijde. mujdei S. n. (1726 PASCA N. 285) Knoblauchpastc F. Rupând... din hrinca de mămăligă şi întingând ... în mojdei (NĂD. NUV. I, 160). Iaca nişte bulughine cu mujdei şi cu mămăligă (CREANGĂ, CL XI, 25). GR. mojdei, mujdai (CL VII, 247; im Reim), mujdariu (VICIU). ET. wohl nicht must de ai, sondern zu sl. mâzga (rum. mâzgă) „Saft”, viell. lautlich an mozgü „Mark” an-gelcnht; vgl. ksl. mujdrean. mujic siche mojic. mul PI. muli S. m. (1832 CORNELLI 369b) Maultier N. - S. f. nudă. 748 mulţam ET. n. lat. mu lus. SG. ALR SN II, K. 295,296. mulaţi Präs, -tésc V. intr. (1888 TAMÂS) sich unterhalten. Beţi, meseni şi mulătiţi (PP. MÂNDR. EU. 91). GR. mulătui. ET. magy. mulat. SG. ALR SN V,K. 1268. mulcom etc. siehe molcom. mulgător (16. Jh. PS. SCH. 77, 77) I. Adj. Milch-. Oile ceale mulgătoare (ŞINCAIE. 87) die Milchschafe. - Auch substantiv. ET. a mulge. SG. ALR SN II, K. 424. mulge Präs, mulg V. tr. (16. Jh. PS. V2 77, 71) melken. Nevastă... Scoală, mulge vacile, Că răsare soarele (I.-B. 456). Din cărţi culegi multă înţelepciune şi... nu eşti numai aşa o vacă de muls pentru fiecare (CREANGĂ, Z. I, 685). GR. Imp. mulge; Perf. mulséi; Part. muls; Ger. mulgând; Verbaladj. mulgător. Istrorum.'/mb?y'e. ET. lat. mălgeo, -ere. " SG. ALR SN II, K. 301; VI, K. 1721, 1734, 1735. mulsoare PI. -sori S. f. (1853 AL. PP. 55) Melken N. Bacii îşi pregătesc găleţile pentru mulsoare (VLAH. RP. 106). ET. muls (a mulge). SG. ALRM SN I, K. 275; ALR SN II, K. 424. mult (1521 NEACŞU) I. Adj. viei (Ggs. puţin), mai mult mehr, cel mai mult der meiste. Mai mulţi oameni: a) mehr Menschen, b) mehrere Menschen (= eine ziemliche Anzahl von M.). De multe ori vielmals, oft; de mai multe ori mehrmals, wiederholt. Pe cine iubiţi mai mult? wen liebt ihr mein·, am meisten? Dragostea noastră cea bună Nu ţinu mai mult de-o lună (I.-B. 162) länger als einen Monat. Sărmană inima mea! Multă vreme-ai tot jelit ( I.-B. 218) lange Zeit. Cât au fost învăţând mai de multă vreme, acum nice atâta nime nu învaţă (CAZ. 1643, CCR 205) in früher Zeit, früher. Vgl. II. 2. und înainte I. 1. Eu am rămas să-mi strâng mult puţin ce am (FIL. CIOC. 259) um meine Habseligkeiten einzupacken. Curată femeie, coana Raliţa. Mult-puţina mobilă câtă are, iese în fiecare zi la aer (BASS. V. 111) was sie an Möbeln besitzt. Oamenii nu l-au lăsat să se bucure-n ticnă cu mult puţinul lui (SEV. POV. 176) sein bißchen Hab und Gut... genießen. IL S. n. 1. viel, PI. multe vieles, vielerlei. Am mult de lucru ich habe viel zu tun. Multe trec pe dinainte, In auz ne sună multe (EMIN. 0.1,195). Se lăţise (turcii) prin toată ţara, şi nu era mult... să se prăpădească şi legea cu totul (CANTA, LET.2 IU, 185) es fehlte nicht viel, und auch der Glauben wäre gänzlich untergegangen. -Mult, LM. cel mult höchstens, spätestens: O pungă de bani, mult do ă (NECULCE, LET.2 II, 378). Cârlanii trebuie să se miţu iască... la 10, mult până la 20 iulie (LUP. MB. 100). Calemgiii... purtau un işlic mic ...de un diametru mult-mult de o jumătate de cot (GHICA, CL XIX, 294) vom allerhöchsten einer halben Elle. Cu mult (CANT. u. DOS.: cu multul) bei weitem, weit. Speranţele lui au fost mult întrecute (OLL. HOR. 273). (Cu) mult mai mult weit mehr. Merge mult mai bine es geht ihm weit besser. - Vcralt: mult cu multul gar viel. Ar ji dat mult cu multul să poată găsi vreun mijloc... de a lua el locul tinerelului (CL XVIII, 129) er hätte gar viel darum gegeben... Cafea aşa bună ... nu găsea el, să fi dat mult cu multul, în altă parte (BASS. V. 105) wenn er auch noch soviel dafür gegeben hätte. - Şi mai mult(e) nu geradezu. Nanina lăsa glumele şi se spăsea, parcă, Doamne, să intre la călugărie şi mai multe nu (ZAMF. NUV. 10). Hm! dihoniile naibii, să ne răpuie şi mai multe nu (VLAH. RP. 249; von den das Floß bedrängenden Wellen) sie wollten uns geradezu umbringen. 2. zeitlich: lange (Zeit). Mai e mult până atunci es ist noch lange bis dahin. Lipseşte de mult er ist seit langem abwesend. Nu de mult vor kurzem. Dăscălii... cei din vreme de demult (Ş. TAINE 177) von ehedem. în zilele cele de demult (PS. RÂMN. 43, 2) in den Tagen der Vorzeit. In vremea cea mai de mult era nevoie a se cumpăra cai din staturile vecine (C. NGR. 34) in früheren Zeiten. Mai de (de)mult (in) früherer Zeit), vor Zeiten, ehedem. Mai de mult, când poporul român înfăţişă o unitate (CL IX, 1). în ce chip s-au fost dând (canonul) mai di-demult şi în ce chip să dă acmu (Ş. TAINE 177). III. Adv. sehr, gar (sehr). Mult m-am temut C-a veni iarna curând Ş-oi lua bărbat urât (I.-B. 411). Mult erai mândră odinioară când ... strigai: Urra! în bătălii! (BĂLC. 556). Mult bogat ai fost odată, multrămas-ai tu sărac (EMIN. O. I, 83). (D-zeu) e mult-îndurătorul dar şi drept-judecător (C. NGR. 163) der Allbarmherzige. De mult ce se desprinsese cu Petru ... îl iubea ca ochii din cap (GANE, CL XI, 293) er hatte sich so sehr an Peter gewöhnt. GR. Istrorum. munt. Gen./Dat. multor, substantiv.: multora; dafür LV. auch a mulţi, a multe: Pricina a multe răutăţi au fost el (AXINTE, LET.2 n, 156). - Dim. multişor, multicel. — Augm. multigân (ŞEZ. III, 82). ET. lat. multus. SG. ALR IEI, K. 198; SN V, K. 1372, 1416; VI, K. 1617, 1618, 1699, 1708, 1806. multişor siehe mult. mulţam S. n. (1563 CORESIPRAXIU 368) 749 mu Iţă mi TR. BAN. MOLD. Dank M. (nur als Ausruf). Moaşa tipa de bucurie: Mulţam, Doamne! (RETEG. POV. I, 12). Mare mulţam! Mare mulţam! (FR.-C. MOŢII 145). ET. postverbal von a mulţămi (mulţumi). mulţămi etc. siehe mulţumi etc. mulţi siehe înmulţi. mulţie S. f. (16. Jh. PS. SCH. 5, 8) LV. Menge F. lard eu în mulţiia mesereriei tale întra-voiu în casa la (CORESI PS.5 5b; Ps 5, 7). După multiia mânii sale; nu cea re (CORESI PS7 13b; Ps 9, 24). ET. mult. mulţime PI. -ţimi S. f. (16. Jh. CV2 36a; Apg 25, 24) Menge F. Nu pomeni mulţimea păcatelor meale (MS. 17. Jh., GCR I, 81). Tatăl său ştia mulţime de balade (AL. PP. 57) eine Menge. (Pictorii) alergară cu mulţimea la dânşii (la regi şi nobili), fiind prea bine retribuiţi (STÄNC. FR. 49) haufenweise, in Scharen. GR. înm- (DOC. 1802, TEZ. II, 310). El', mult. mulţire PI. -ţiri S. f. (16. Jh. PS. H. 144, 7) LV. Menge F. - Siehe auch înmulţire. ET. a (în)mulţi. mulţii (16. Jh. PS. SCH. 30, 20) LV. I. Adj. vermehrt. II. S. n. Menge F. ET. a (în)mulţi. mulţumeâlă PI. -meii S. f. (MS. 1675) veralt.: Dank M. Dă slavă şi rugăciune şi mulţămeală lui D-zeu (MS. 1675, GCR I, 222). GR. mulţămeală. ET. a mulţumi. mulţumi Präs, -mese (1563 CORESI PRAXIU, DENS. IST.’TI, 53) I. V. tr. 1. (cu c. mit etw.) zufriedenstellcn, befriedigen. Răspunsul tău nu mă mulţumeşte deine Antwort befriedigt mich nicht. D-zeu că e D-zeu şi nu poale mulţumi toată lumea (Z. VI, 647). I. pc. jdm. Freude bereiten, jdn. erfreuen. Cu ce te-aş mulţămi, omule ...că de la grea primejdie m-ai scăpat (BOGD. POV. 191). Gheorghe, care nu ştia ce să mai facă pentru a-şi mulţumi prietenul, rugă... pe surorile lui să nu-i mai zică,,domnule” (VLAH. NOV. 51). II. V. intr. cuiva (de, pentru c.) jdm. (für etw.) danken. D-zeule, mulţumescu-ţi că nu sunt ca ceilalţi oameni (EV. 1894 Lk 18, 11). Vgl. dar' 1. (Foarte) mulţumesc danke (schön). Vgl. lucru 1. III. a se mulţumi 1. cu c., MLTNT. ugs.: pe c. sich mit etw. zufriedengeben, zufrieden sein. Dar dacă nu s-ar mulţămi cu atâtea ş-ar căta să ne facă vreo daună? (AL., CL III, 60). M-aş mulţumi eu şi pe un prichindel de băiat (DEL. I. V. ş. V. 36). 2. mă mulţumesc cu c. mir gefällt etw., in Fällen wie: (Dorea) să vadă cum mai trăiesc (ei) şi cum se mulţămesc cu starea lor iast-nouă(SBIERA POV. 267; sic hatten geheiratet). Sta în Ir-un pension de băieţi, ca pedagog. El se mulţumea acolo (VLAH. NU V. 8). 3. de slujbă kündigen (B.). (Ciobănaşul) spuse ciobanilor celorlalţi că el s-a mulţumit de ciobănie şi să duce de acum în lume (ŞEZ. I, 208). GR. älter mulţămi, doch schon mulţumi (MĂRG.2 2a u. 119a), mulţemi, LV. bisw.: -ţimi (ÎNDR. 333, MARG.’ 168b). Präs, -tarn (B.). ET. zu mult, mulţime, bzw.: „ (la)mulţi ani! ” wünschen; vgl. gr. εις πολλά έτη! (slav. Belege bei MIKL. BEITR. CONS. 1,70), megl.-runi a spulaidisi „danken”, arom. spulaite „dank” (PAPAHAGI). SG. ALR SN V, K. 1314. mulţumire PI. -miri S. f (1643 VARL. CAZ.21,24b) 1. Befriedigung, Zufriedenheit F. Orice făcea (nora) nu mai era de mulţumire (NĂD. NU V. 1,21) mit nichts mehr konnte sie es (der Schwiegermutter) recht machen. 2. Freude F., Vergnügen N. Mulţumirea îi năpădeşter în ochii săi aprinşi (DEL. S. 144). Slujba militărească are mai multe neplăceri decât mulţumiri (C. NGR. 36). 3. Dank M., PI. Danksagungen. După D-zeu fiăcând mulţămi re şi celuia ce m-au îndemnat ... a săvârşi această tălmăcire (1765 SYMEON, GCR ÎI, 79). De n-ar asculta (ei) ... să le ia averea şi locurile pentru nemulţumire (NEC. COSTIN, LET.2 1, 386). - Neg. nemulţumire. GR. Varianten wie bei a mulţumi. ET. a mulţumi. mulţumit (1563 CORESI PRAXIU, DLR) 1. Adj. zufrieden. II. S. f. mulţumită 1. veralt.: Dank M. Şi acum ia mulţumită de la robul tău (BIBLIA 1688 2 Kg 5, 15). - Daher LM. als Präp.: mulţumită ajutorului ce mi-a dat dank des Beistands, den er mir geleistet hat. In demselben Sinn wird auch graţie gebraucht. 2. LV. Dankbarkeit F., nemulţumită Undank M. Acea mulţămilă au jacul atunci lui Ştefan Vodă slujitorii pentru mila care ... au avut de la Ştefan Vodă (MIR. COSTIN, LET.2 I, 358; sie hatten ihn beraubt). Nemulţumita pentru mari slujbe şi de bine faceri (CANT. IST. 27). GR. Varianten wie bei a mulţumi. ET. a mulţumi. mulţumitor Adj. (1563 CORESI PRAXIU, DENS. IST.’lI, 53) E befriedigend 2. veralt.: dankbar. GR. Varianten wie bei a mulţumi. ET. a mulţumi. 750 muncel mumă PI. mume S. f. (16. Jh. PS. H. 21, 11) 1. Mutter F. De să vor naşte de într-un tată şi de într-o mamă, săchiamăi fraţi (INDR. 160). Cinsteşte cu cinste pre mama ta beserica carea te-aa născut pre în duhul sfânt. (INDR. 47). Eu sunt a sa mumă, el e fiul meu (BOLINT.1 I, 140). Vgl. ciumă 1. - In bestimmten Fällen tritt für mumă die Nbf. mamă ein, siehe bes. Alt. In der Moldau, stellenweise auch anderwärts, wird jetzt überh. nur letzteres gebraucht: mama cucului (I.-B. 182), fără lată, fiară mamă (I.-B. 205), mamele nu le vor găsi lor vină (PP. GCR II, 319). Vgl. drac 5, foc 3. 2. OLT. arom. megl.-rum. Weisel M., Bienenkönigin F. (MAR. INS. 144). 3. muma, mama pădurii: a) Pflanze: Waldmeister M. (Asperula odorata); TR. Schuppenwurz F. (Lathraea squamaria); Geißbart M. (Spiraea aruncus; BR.). - b) Art Waldgeist in Gestalt eines alten Weibes od. einer Nonne. Ca să nu vie mama pădurii să-l omoare (pe copil) sau să-l pocească (MAR. NAŞT. 196). Dafür: marna codrului (CAT. POV. I, 17), mama huciului (MAR. ORN. II, 167). GR. MOLD. LV. (17. Jh.) în mă, îmmă, îmă; dentr-un lată şi dentr-o în mă (Ş. TAINE 292), îmmei lui Leon (DOS. VS. Iunie 2; 141a), îma acelui copil (NECULCE, LET.2 II, 414). - Gen./Dat. LV. mumâni: Bîagoslovenia tatălui şi a mumânii (INDR. 281). - PI. LV. bisw. auch TR. mumâni, arom. mumân', megl.-rum. mitmgnde într-un tată şi doao mumâni (ÎNDR. 160). Merg mumânele gemând (I.-B. 349), a mumân'lor s-nu aspunem den Müttern laß es uns nicht sagen (WEIG. AR. II, 12), la nou mumgn' bei neun Müttern (PAP. MEGL. I, 77). - In Verbindung mit enklitischem -ta, -sa (siehe meu), selten mit -mea (siehe mamă 2.) ergeben sich folgende Formen: a) mamă-mea, -ta, -sa Gen./Dat. mume-tii, -sii, mumi-tii, -sif auch mumi-ta, -sa (XEN. BR. 19); mamä-mea, -ta, -sa, Gen./Dat. bisw. mame-ta, -sa (NEC. COSTIN, LET.21, 75); înmă-mea, -ta, -sa (Ş. TAINE 226). -b) Gen./Dat. mit mumâni: LV. bisw. auch TR. mumân i-mea, -ta, -sa, sonst gekürzt mâni-, LV. auch mâne-, MUNT, auch mâini-mea, -ta, -sa, auch mân-, mâin-; mâi-ta, -sa (CIP. GR. I, 220). Belege zu den selteneren Formen: pântecele mumâni-sa (COR., CCR 43 ), fratele mâni-mea (ÎNDR. 164), casa măne-mea (BIBLIA 1688 Cant. 3, 4), averea mâne-sa (ÎNDR. 252). FernerJiiul măriei-sale (PS. SCH. 49,20), fiilor măriî-mele (PS. SCH. 68,9). — c) LM. ugs.: mă-ta, -sa Gen./Dat. măi-tif -s’z/gew. mata, mălif vereinzeltma-sa (PS. SCH. 130,2). Letztere Formen auch von mehreren Besitzern: dacă vi-i voia să vă deie mă-ta în toate zilele numai colaci (CREANGĂ, CL XV, 3) eure Mutter; biata mă-sa (ISP. LEG.2 174) ihre Kinder. ET. mamă < lat. mamma. Durch Unterdrückung des a im PI. *mămâni sowie in mama ta, mamă-sa. etc. wo es unbet. war, entstand *mma, *mmă (vgl. cellalt, cconu aus celalalt, coconii), woraus einerseits MUNT, mumă, andererseits MOLD. îmmă (mit /-Vorschlag wie in îmi, îl etc.) wurde. Daneben blieben auch die gekürzten Formen in mă-ta, mâni-ta etc. erhalten. - Der alte PI. mumâni geht auf cine vlat. Dekl. mamma, -mis zurück. SG.ALRI/II, K. 150, 156, 157, 158, 170, 196, 227; II/I,IC. 133; MN2625, 65; 2658, 73; SN VI, K. 1591. mumână siehe mumă. mumbaşir (t) S. m. (um 1710 NEC. COSTIN) ehern, zur Vollstreckung behördlicher Anordnungen Beauftragter: Kommissar, Exekutor, Vogt M. Câtă stricăciune au făcut tătarii în raiaua turcească, pus-au turcii bumbaşiri asupra lor în Bugeac de au plătit tot (NEC. COSTIN, LET.213,48). Hătmănia avea un steag de slujitori şi mumbaşiri cu cari se sluja la împliniri de bani şi execuţiuni (FIL. CIOC. 245). GR. bumb-. ET. türk, miibaşir. mumuruţă siche mămăruţă. muncă PI. munci S. f. (16. Jh. PS. SCH. 72, 5) 1. veralt.: Marter, Folter, Qual F. O munciră, cu focul şi cu roata cea de munci şi cu de alte măiestrii de muncă (DOS. VS. Sept. 16; 19a). (Turcii) i-au dat grea muncă cinci, şase zile, până ce au spus toată averea ce au avut (NECULCE, LET.2 II, 395). L-au pus la muncă ca să-şi spuie avuţia ce mai are (MUŞTE, LET.2 III, 56) sie folterten ihn. Muncile iadului die Qualen der Hölle. 2. LM. (schwere) Arbeit F.; munca câmpului, agn'colă Feldarbeit. Munca e blagoslovită, Când te ţii de ea, ai pită (PANN PV. 1888, 7). Muncă silnică Zwangsarbeit. Toţi aceia ... Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă (EMIN. O. I, 151) mühelosen Gewinn. Nu-i păsa (ţăranului) de nu ştiu cine de ar fifost. Vezi că-şi căta de munculiţă lui, îşi plătea dajdia (ISP. LEG.2 205). - Selten LV.: (Preoţii) nefiindputinţă să să hrănească fără de muncă şi fără de lucru (MS. 1675, GCR I, 219). (El) să nu ia nemică dentr-acel pământ, nicepentru munca lui, nicepentru arătura, nice den roada ce va face (PRAV. IAŞI, GCR 1,120). - Auch von dem durch schwere Arbeit Geschaffenen, Erworbenen: O cârpă din gunoi este o muncă de om peste care le faci stăpân dacă o pui d-o parte (DEL. P. 162). (Ea) e în stare să ne otrăvească pe toţi, ca doar ar rămânea... în muncuşoara mea de douăzeci de ani (NĂD. NUV. I, 159) bei dem, was ich mir in zwanzig Jahren erarbeitet habe. GR. Dim. muncuşoâră, munculiţă, PI. -şoâre, -Ute. ET. asl. mqka. SG. ALRM SN I, K. 7; ALR SN I, K. 124. muncel PI. -cei S. m. (1284 DRĂGANU 146) Anhöhe F., Hügel, Berg M. Domnul... Cu ciobanul 751 muncelniţă se lua ...Pe o zare de mancei (AL. PP. 208). Capăt emile acelea de curechi erau ca nişte mancei de mari (SBIERAPOV. 179). GR. PI. n. muncele. TOPON. Menchel (1284 DRĂGANU), Muntcel (1403 DERS). ET. lat. măitJcălus < mons, -tis, vgl. bes. prov. afrz. moncel, nfrz. monceau. SG. ALR SN III, K. 809. muncelniţă (t) PI. -celniţe S. f. (1683 DOS.) Marterort M. Locul cel de supt pământ ... (este) muncelniţă celor fără Iepe, necuraţilor (DOS. VS. Apr. 28; 102b). ET. ksl. mşcenia, zu a munci. munci Präs, -cesc (16. Jh. PS. SCH. 37, 13) 1. V. tr. 1. veralt.: martern, foltern. Şi prinse pre toţi boierii cei mari... şi-i munci cu multe munci cumplite (MS. 1654, GCR1,171). - Fig.: O! voi pe care amorul Cu focu-i v-a muncii (I. NGR., CLIV, 16). 2. (schwer) erwerben, erarbeiten. II. V. intr. (schwer) arbeiten. Pesfradă... vedea... cum toate animalele muncesc şi-l cuprindea un fel de ruşine (TEL. SCH. 95). Ziua lucru şi muncesc, Noaptea voi să odihnesc (I.-B. 117). III. a se munci sich quälen, (ab-)plagen. De-ai şti tu ... Cum trăiesc, cum mă muncesc (I.-B. 318) wie ich mich abplage. Se muncea cu gândul cum a lai soţie intr-atât tirană asupră-i să fie! (PANN PV. M. I, 53) er zerbrach sich den Kopf. ET. asl. mşăti. SG. ALR SN V, K. 1361, 1365, 1459. muncire S. f. (1581 CORESIOMIL. 236) LV. Abplagen N. ET. a munci. muncit Adj. (16. Jh. PS. SCH. 87, 16) 1. gequält, geplagt. Muncit de căldură şi de sete (OD.-SL. 83) gequält von Hitze und Durst. 2. erarbeitet, erworben. Bănişori, munciţi cu sudoare (JIP. OP. 61). (Ţăranii) cari căutau să-l despoaie de „averea lui muncită” (VLAH. IC. 106). 3. v. Feldern etc.: bearbeitet (H. XI, 246). 4. mit Sorgfalt hergestellt, kunstvoll gearbeitet. Ouă muncite (MAR. ORN. II, 253) mit Figuren bemalte Ostereier. ET. a munci. muncitor (16. Jh. CV2 2b; Äpg 19, 9) I. Adj. arbeitsam, fleißig. (El) era o fire muncitoare (TEL. SCH. 95). II. S. m. 1. Arbeiter M. Muncitorii pe-a lor prispe dreg uneltele de muncă (AL. POEZII III, 33). - S. f. muncitoare. 2. LV. Folterknecht M. Voi să te dau şi muncitorilor să le căznească Jar de milă (ANTIM DID. 223). Şi-l dede muncitorilor (ES 69a; Mt 18, 34). ET. a munci. SG. ALR SNI, K. 14; IU, K. 898; ALRM SNI, K. 8. muncitoric S. f. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. II, 208) LV. Folter, Pein F. ET. muncilor. mundir PI. -dire S. n. (1774 RI XII, 51) veralt.: Montur F., Waffen-, UniformiOclc M. Ceafa lată şi dreaptă (a căpitanului) să răsfirângea într-un val de carne unsuroasă peste gulerul strâns al mondirului (DEL. S. 124). GR. mondir, mindir, mondur (POP. NUV. 167), S. f. ^ mundură (BUDAI-DELEANU VIII, 73), muntură (BUDAI-DELEANU V, 68). - Dim. -dirâş, PI. -se. fi* ET. mittclb. frz. monture, dt. Montur, vgl. rass. mundir, * fi poln. mundur, magy. mondur. SG. ALR SN IV, K. 943. , * mungiu (t) S. m. (1792 BOGD. CM. 70) Lichtzieher M. Pentru luminat sunt mungii (Ş. INFL.). ET. türk, mumeu. municipiu PI. -cipii S. n. (1736 STINGHE I, 24) Munizipium N. ET. n. lat. municipium.. muntâr PI. -tari S. m. (1888 FR.-C. MOŢII) TR. Senner M. (FR.-C. MOŢII 25). - S. f. muntăriţă, PI. -riţe. ET. munte 2. munte PI. munţi S. m. (1443 DERS) 1. (hoher, großer) Berg (wog. deal Berg überh. od. niedriger, kleiner Berg). Munţii săltară ca berbecii şi dealurile ca mieii oilor (BIBLIA 1688 Ps 113, 4). Muntele Rarău der Berg R. La munte im Gebirge, Ggs. la. câmp in der Ebene; vgl. câmp 5. Munţii României, Făgăraşului die Gebirge Rumäniens, das Fogarascher Gebirge; munţii Carpaţi, Vulcani das Karpaten-, Vulkangebirege. Cum e bradul nalt din munte, Aşa-i badea meu de frunte (I.-B. 39). A seface munte şi punte (gew. dafür luntre, s. d.) alle Hebel in Bewegung setzen. Vgl. a întâlni II. munculiţă siehe muncă GR. mungcrie (t) S. f. (1806 URIC. X, 214) Lichtzieherei F. ET. mungiu. muniţie PI. -ţii S. f. (1782 AA ist. 11/10, 405) Munition F. GR. (t) munitiûne. ET. dt. Munition, frz. munition. 752 nuira 2. TR. Alp, Alm F. (Ggs. ţarina). DupăSânjorz... vitele se scot la munte (FR.-C. MOŢII 25). GR. Dim. munţişor (POL., COST.), muntuleţ (COST.), munticel. 3. als Gradationselcmcnt: munte de om Riese M., munte de prostie Riesendummheil F. etc. 4. munte de pietate (nach frz. mont-de-piété) Pfandhaus N. ET. lat. mons, -tis. SG. ALR SN II, K. 302, 597; III, K. 808. muntean PI. -téni S. m. (1480 DERS) 1. Gebirgsbewohner M. Ggs. câmpean, vălean. Mitn-teanu-i verde de trup ca brazii supt care trăieşte (AL. PROZĂ 231). 2. Muntcnier M. Boierii ardeleni şi munteni (MS. 1700, GCR I, 335) die transsylvanischen und muntenischcn Bojaren. 3. OLT. Munteanul der Nordwind, Ggs. Băltăreţul. Zile întregi a nins şi Munteanul a viforil turbat (UR. BUC. 141). - S. f. munteâncă, PI. -tânce. ET. munte. _ . ^ SG. ALRII/I, K. 1. y *‘ muntenesc Adj. (um 1640 URECHE) ;·,· ‘ 1. Gebirgs-, Berg-, Ggs. câmpenesc. în satele munteneşti, casele sunt semănate neregulat ...pe coastele dealurilor (MANOL. IG. ŢĂR. 12). 2. muntenisch. Oaste tătărească şi muntenească (URECIIE, LET.11,126). Veralt.: Ţara Muntenească, LM. Muntenia Muntenien. ET. muntean. munteneşte Adv. (1839 VAIL.) 1. nach Art der Bergbewohner. 2. muntenisch. ET. muntean. muntenime S. f. (um 1743 NECULCE) 1. Ansicdlung F. von Gebirglern. 2. Muntenime Stadtviertel N. in Iaşi. Cu toţii i-au ieşit, înainte delaturea târgului (laşi) despre Muntenime (despre Copou) şi i-au închinat cheile ţării (NECULCE, LET.1 11,449).’ ET. muntean. muntos Adj. (1816 MAIOR ÎNV. 10) bergig, gebirgig. Ţara lor foarte muntoasă era prin urmare şi foarte rece (OLL. HOR. 238). ET. munte. munună PI. -nuni S. f. (1825 B.) 1. TR. Gipfel M., Bergspitze F. 2. Kranz M. als Kopfschmuck der Mädchen. Sânlă-Mărie ... scrie... Juni pe cununi, Fete pe mununi (PP. MAR. ÎNM. 490). ET. unbek.; vgl. cunună. mur1 PI. muri S. m. (1812 MAIOR) Mauer F. Trupul lui Langhin spânzurat deasupra murului (MAIOR IST.2 6). Mur pe mur, stâncă pe stâncă, o cetate de. giganţi (EMTN. O. I, 43). ET. n. lat. mu rus. SG. ALRII/I, K. 223. mur2 (1648 NT) 1. S. m. 1. Brombeerstrauch M. (Rubus fructicosus). 2. Maulbeerbaum M. Murii le-au bătutu-le (D-zen părinţilor noştri) cu brumă. (DOS. PS. V. 77, 139). Smochin ... alţii zic că-i mur (NT 1648 Lk 19,4 Glosse). II. Adj. vom Auge: glänzend schwarz. Sfada de frumuseţe şi nuri Intre verzi, între albaştri, între negri, între muri (CON. 59). ET. lat. mărus. SG. ALR SN 1, K. 126. mură Präs, -rez V. tr. (1645 HERODOT 115) 1. castraveţi, mere etc. Gurken, Äpfel etc. einlegen, säuern. După ce culeg măslinele, parte din ele (le) murează în vase, ca să fie bune de mâncat. (INV. COP. 1890 II, 111). 2. durchnässen. ET. zu lat. măria (rum. moare). SG. ALR SN I, K. 256; II, K. 421, 453; III, K. 844; ALRM SN I, K. 349. murahăz (t) PI. -hâzi S. m. (um 1780 ΕΝ. COGĂLN.) ehern. Bevollmächtigter, Regierungsvertreter M. Se orândui a se face o muchialemea... în Ţarigrad, la care fusese murahas ... reiz-ejendi şi solul muscalilor (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. Π, 287). Au trimis de amândouă părţile oameni mari. murahazi să se lâlnească Ici Focşeni săvoroveascăacolo (EN. COGĂLN., LET.2 III, 267). GR. murahas, PI. -hâşi. ET. türk, murahhas. murat Adj. (1588 LIC I, 206) 1. gesäuert, eingelegt, mariniert. - Varză murată Sauerkraut. 2. durchnäßt. (Bunicul) scoţându-mă repede (din apă) murat până la piele (CREANGĂ, CL XIV, 373). Amândoi erau muraţi până la oase (CL XIII, 356). ET. a mura. SG. SLR SN III, K. 844. mură1 PI. mure S. f. (1598 DERS2) 1. Brombeere F. Ochii ei negri ca mura (C. NGR. 41). Ochişorii lui Mura câmpului (AL. PP. 3) Nu mai atârnaţi să vă dea toate nmră-n gură stăpânirea şi dregătorii ei (JIP. OP. 83) wartet nicht erst ab ... alles fix und fertig, auf dem Präsentierteller zu bekommen; vgl. a aştepta I. 1. 2. Maulbeere F. Sänge de strugur şi de mure (μόρων; BIBLIA 1688 1 Makk 6, 34). 753 mură2 ET. lat. moruni. SG. ALRM SN I, K. 150. mură2 PI. muri S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Tiermagen M. 2. Kutteln (PI.) ET. vgl. alb. mulle. SG. ALRM II/l, K. 88; ALR II/I, MN 6950, 22; SN I, K. 428. murătură PI. -türi S. f. (1800 A A ist. 11/31, 251) Eingesäuertes N. (Sauerkraut, saure Gurken etc.). Murătură din mură nu se face (PANN PV. M. I, 110) aus nichts wird nichts. ET. a mura. murdar Adj. (1816 KOTZEBUE, DLR) schmutzig, unrein. Vasele ce vor rămânea de la masă murdare (ISP. LEG.11, 126). Rufele murdare se spală acasă (Z. III, 338) schmutzige Wäsche wäscht man zu Hause. Vorbe murdare unflätige Reden. ET. türk, murdar. SG. ALR SN IV, K. 1153. murdarlâc (t) S. n. (DOC. 1785, Ş. INFL.) Schmutz, Unrat M. Trebuie... a se curăţi (rănile) bine împrejur de orice murdarlâc (ALEX. AGRIC. 181). Să fie toate uliţile grijite .şi fără de nici un murdarlâc (DOC. 1790, Ş. INFL.). * GR. muraglâc. ET. türk, murdăriile. murdări Präs, -resc (1839 VAIL.) beschmutzen, verunreinigen. O viţică cufurită murdăreşte cireada întreagă (Z. I, 695). GR. -ripsi, -risi (Ş. INEL.). ET. ngr. poupöapeüoo, Fut. -penoco. SG. ALR II/I, Supl. MN 4856,2; SN IV, K. 1219; V, IC. 1369, 1455. murdărie PI. -rii S. f. (1839 VAIL.) Schmutz, Unrat M. Slugile împăratului râdeau de dânsul, şi toate murdăriile le arunca pe bordeiul lui (ISP. LEG.2 154). ET. murdar. SG. ALRM I/I, K. 184; ALR II/I, Supl. K. 9. mureşean PI. -şeni S. m. (1546 DOR) Bewohner M. der Mureş-Gegend. ET. Mureş. murg1 siehe amurg. murg2 (1432 DOR) I. Adj. von Pferden u. Rindern: braun. Ce voinic Pe cal murg! (PP., GCRII, 295). - Bisw. auch von anderen Dingen: (Toamna) torcând de-a lungul trece Peste brazda murgă, rece (AL., CL VIII, 438) die braune ... Scholle. Pâine murgă (FR.-C. MOŢII 100) Schwarzbrot. II. S. m. braunes Pferd, Rappe, Brauner M. Daher als Rufname: Hai, murgule, hai! Pe coastă pe plai (AL PP. 62; der Reiter zum Pferd). în ocol... întoarce ... murguţa capul cornut spre cer (BODN., CL III, 144; von einer Kuh) die Braune. GR. Dirn. murgusör, -gut, -guleţ. ET. vgl. alb. murgjin; ausführliche Literatur bei RUSSU EL. 184 u. CIORANESCU 5505. SG. ALRM SN I, K. 177, 178; ALR SN II, K. 275, 276; III, K. 767; V, K. 1383. murgân PI. -gâni S. m. (1818 BUDAI-DEL.) Rufname von Rindern: Brauner M. A-ntărcatMurgana (PANN PV.1 III, 109); vgl. bălai 4. — S. f. murganä. ET. murg2. murgi Präs, -gesc V. intr. (16. Jh. PS. H. 68, 24) 1. dämmern, dunkel werden. Chipul ei, gălbejit de boală v* şi de sărăcie, începuse a murgi în vânăt (DEL. S. 184). f 2. erblinden. A ET. vgl. a amurgi. ^ 9 SG. ALR SN III, K. 767, 769. Murgilă S. m. (uni 1620 DOR) 1. in der Volksmythologie: Gestalt F., die den Abend personifiziert. 2. Abendstem M. murgöi PI. -göi S. m. (1576 DERS) Brasse F., Brachsen M. (Abramis Brama L.; DT.). ET. murg2. murgui (t) Präs, -guiesc V. intr. (1563 CORESI PRAXIU 312) murren. Domnul au fost auzit vreava voastră, cum împrotiva lui aţi murguit (PO2 231; Ex 16, 8). Fariseii murguia, derept ce era sâmbătă (CORESI OMDL, CCR 18, nach Lk 13, 10). ET. unbelc. murguire (t) S. f. (16. Jh. CV) Murren, Aufbegehren N. Slriirii iubiţi urul alaltuförä murguire (CV2 80a; 1 Petr 4, 9). ET. a murgui. muri Präs, mor V. intr. (16. Jh. PS. SCH. 81, 7) sterben, vergehen. Eu nu numai legatu se jiu, ce şi se moriu gata suntu (CV214b; Apg 21,13). îi murea vorba pe limbă (POP. NUV. 59) erstarb auf den Lippen. Morde sete, jbame, râs, milă etc. ich sterbe vor Durst, Plunger, Lachen, vergehe vor Mitleid etc. Trei ţigani ... trăgeau să moară Mărunţica craiului (DEL. S. 55) spielten wie rasend. Grecul murea după româncă (SAD. POV. 249) der Grieche verging vor Liebe zur Rumänin, ET. a murgi. 754 mursecat war sterblich in sie verliebt. Vgl. a învia II. - Spiw. (vgl. bătrân I. 1., a lăsa I. 1.): Odată moare omul u. ä. man stirbt nur einmal. Cine moare nu mai mişcă wer tot ist, richtet keinen Schaden mehr an. A muri cu zile vorzeitig sterben. De câte ori se bolnăveşte omul, nu moare u. ä. nicht jede Krankheit ist tödlich. Umbra niciodată moare die Folgen einer Tat sind nicht auszulöschen. Cine a murit an, an s-a îngropat (Z. I, 4) aus den Augen, aus dem Sinn. GR. Präs. 2. Pers. Sg. mori, 3. Pers. moare, PI. mor. 3. Pers. Konj. să moară; Imp. mori. ET. lat. mörior, -rl. SG. ALR II/I, K. 285; MN 2702, 83; SN III, K. 807; V, K. 1263; VI, K. 1706; ALRM II/I, K. 395. muricios Adj. (1683 DOS.) LV. sterblich. Nu poate neştine muricios ... să între mai înontru (DOS. VS. Oct. 23; 81a). ET. a muri. murind (1820 BELD. N. P. I, 190) veralt.: I. Adj. sterbend. II. S. m. Sterbender M. Nu videa decât bolnavi şT murinzi (C. NGR. 330). ,·' ET. a muri. \ . murire S. f. (1648 NT Lk 7, 2) '' s veralt.: Sterben N. ET. a muri. murit Adj. (1620 MOXA, HC I, 374) veralt.: tot. Fraţii noştri cei muriţi de foame (DOS. VS. Dech. 28; 243a). ET. a muri. muritor (1648 NĂSTUREL, GCR I, 131) I. Adj. sterblich. Muritor de foame bettelarm. II. S. m. Sterblicher M. ET. a muri. muritoresc (t) Adj. (1703 GCD) sterblich, vergänglich. Pronia dumnădzăiască calcă socoteala muritorească (CANT. IST. 250). ET. muritor. muritură S. f. (1563 CORESI PRAXIU, DENS. IST. II, 220) LV. Vergänglichkeit F. ET. a muri. murmui Präs, -muiesc V. intr. (1830 HELIADEI, 93) veralt.: murmeln. Moise ... murmuieşte din gură ... jacând socotelele (AL. OP. I, 1614). Valul mării murmuieşte Şi se stinge adormit (BOLINT.21, 130). ET. onomatopoct., vgl. a murmura. murmuiâlă PI. -muieli S. f. (1879 SLAVICI) veralt.: Murmeln N. Auzi ... murmuiala pâraielor (SLAVICI, CL XII, 436). ET. a murmui. murmur PI. mürmurc S. n. (1818 BUDAI-DEL.) 1. Murmeln, Plätschern, Säuseln N. 2. Murren N. Cu murmurele lor blânde, un iz\>or de horum-harum (EMIN. O. I, 140). ET. frz. murmure. murmură Präs, murmur (1832 CORNELLI 363a) 1. V. tr. etw. murmeln, säuseln. II. V. intr. 1. murmeln. 2. murren. ET. murmur. SG. ALR II/I, K. 31; SN III, K. 677; V, K. 1460. murmurisi Präs, -sesc V. intr. (um 1780 ΕΝ. COGĂLN.) veralt.: murren. Nu le părea bine ... şi începuse a murmurisi (EN. COGĂLN., LET.2 III, 236). ET. ngr. μουρμουρίζω. muroi siche moroi. mursă1 PL mürse S. f. (1469 BUL.) 1. Honigwasser, -getränk N., wird durch Auskochen der Waben gewonnen. Să säpuie-nainte-le cursă (celor) Ce-mi dederă oţătpentru mursă (DOS. PS. V. 68, 76). Daher überh.: 2. ugs.: Flüssigkeit F., Saft M. Dulce-i mursa de zahar (PP. MAR. NUNTA 52) Zuckeiwasser. Dulceaţa cea de soacrăE ca poama cea mai acră... Şi ca mursa de venin (PP. MAR. NUNTA 538) Gallensaft. Să suflăm în mursa poamelor şi a seminţelor... ş-apoi să învăţăm pe om cum să stoarcă mursa aceasta (SBIERA POV. 305; Satan spricht). Mii de albine ... zboară de pe o joare pe alta ca să adune mursă pentru miere şi ceară (ÎNV. COP. 1878,9). ANTHROPON. Vlad Mursea (1469 BGL). ET. lat. mulsă, vgl. florent. molsa. mursă2 PI. mürse S. f. (1875 POL.) Schmink-, Schönheitspflästerchen N. ET. unbelc. mürsä3 PI. mürse S. f. (1898 DT. 47) Kunde, Bohne F. des Pferdezahncs. Vgl. muscă 2. ET. unbelc. mursecă Präs, mürsec V. tr. (1703 GCD) beißen, zerreißen, -fleischen. Cine e mursicat de şarpe se păzeşte şi de şopârlă (PANN PV.1 II, 133). GR. a mursica, morsoca, Präs, miirsic, morsoc (ŞEZ. V, 106; VICIU). ET. lat. morsîco, -äre. mursecăt Adj. (um 1600, HC I, 294) zerrissen, zerfleischt, zerbissen. Cine να mânca carne morlăcină sau prinsă de hiară sau mursecată, adecă mâncată de lupi sau de alte fiare (INDR. 383). Togan, câine bărbat, La. nevoie încercat şi de fiare mursicat (TEOD. PP. 515). 755 murin' GR. m ursi cai, m ursu cat. ET. a murseca. murui Präs, -ruiesc V. tr. (1703 GCD) 1. un perete eine Wand mit Lehm {huma) verputzen (wog. a tencui mit Mörtel etc. verputzen). Daher iiberh.: 2. (be-, iiber-)schmieren, (übcr-)tünchcn. De multe ori amägele şi mincinoase vapsele toată zugrăveala şi chipul adevărului scârnav au mumii (CANT. IST. 276). O femeie fură o fărâmătură (de aluat) şi vrea să-l mumie pe mire (SEV. NUNTA 77). GR. Präs, auch murui. ET. zu şerb. dial. mura „Lehm”. SG. ALRM Μ, K. 279,280; ALR Μ, MN 3786,116; 3787, 117; SN IV, K. 1234; V, K. 1455. muruiâlă PI. -ruieli S. f. (1688 BIBLIA) 1. (Lehm-)Verputz M. Nici muruialapepăreţii de lemn n-are înţeles, fiindcă tot cade cu vremea de pe dânşii (SLAVICI, CL IX, 90; spottend über faule Bauern). 2. Schmiere, Tünche F. Au ars oalele împăratului Idumeii în muruiâlă (εις κονίαν; BIBLIA 1688 Am 2, 1). So auch von der aus Weizenmehl u. Wasser bercitetcten Flüssigkeit, mit der das Maisbrot vor dem Backen bestrichen wird (SEZ. V, 107). ET. a murui. SG. ALRM II/I, K. 279; ALR Hfl, MN 3786, 116. muruit Adj. (1645 HERODOT 43) getüncht. Jirtva giuruilă, în alb cu negru muruită (CANT. IST. 322). Bordeiele ţiganilor ... muruite şi acoperite cu stuh (SAD. POV. 49). ET. a murui. musaadeâ (t) PI. -dele S. f. (DOC. 1775, Ş. INFL.) LV. Gunst(bezeigung) F. des Sultans, Fürsten etc., bes. in Gestalt von Geschenken. Să porţi de giijă a răsplăti cu mulţămirile cuviincioase pentru musaadele ce se fac căfră tine, precum mai sus se arată (DOC. 1792, URIC. III, 155; Übersetzung eines Schreibens des Wesirs an den Fürsten mit Geschenken). Dändu-mi-se şi ferm an arătător de slujbele credinţei mele cei către devlet şi cu musaadea (I. VĂCĂR. I. I. O., TEZ. II, 286) zusammen mit Geschenken. Făcându-se însă această musaadea la suma de 10546 (de poslujnici) (DOC. 1815, TEZ. II, 396) Steuererlaß. ET. türk, müsaade. musaca PI. -cale (1852 AL.) Gericht N. aus gehacktem Fleisch u. Auberginen (pătlăgele vinete). Sau măcar să-mi facă la masă vr-un cheşchet, vr-o plachie, vr-o musaca (AL. OP. I, 505). ET. türk. musakka. musafir PI. -firi S. m. (1643 BGL) Gast M. Avem musafiri la masă wir haben Gäste zu Tisch. împăratul porunci să-i omenească... cape nişte mosajiri mari şi să-i găzduiască în pa laturile împărăteşti (ISP. LEG.2 250). Să vede că balul s-o şi început, deşi n-o sosit încă nici un musafir (AL. OP. I, 450). S. f. musafiră, PL -re (DEL. S. 40). GR. mosafir. ET. türk, misafir. SG. ALRM VH, K. 353, 355; ALR SN III, K. 674. musafireâ (t) S. f. (MS. 1715) Besuch M., Gäste (PI.). Mergând la viziriul la corturi ... au... mas acolo pentru musafirea (MS. 1715, ARH. ROM. II, 36). Au poroncit vizirul ...ca toţi paşii ...să se strângă la poartă pentru musaferea (MS. 1715, ARII. ROM. TI, 90). Prin cafenele, Unde-s musafirele (EN. COGĂLN., LET.2 III, 282). ET. zu türk, misafir. musafirlâc PI. -lacuri S. n. (DOC. 1794) rs; veralt. u. fam.: Besuch M. Popa ş-a luat preoteasa şi cu chip de mosafirlâc s-au dus în vecinătate (DOC. ^ 1794, Ş. INFL.). Papucii... cam roşi de guzgani, da f.;> tot îs buni de târâială pentru musafirlâc (BOGD. \ BURS. 58) für Gäste. * ET. türk, misafirlik. müsai Adv. (1822 HMST) fam., bes. TR. bestimmt, unbedingt, durchaus. Märioara începuse a se cam îngriji, dar Nicu o asigurase de mult că la iarnă musai fac nuntă (NĂD. NUV. I, 129). Rugăciuni învăţate pe dinafară, care dau copilului tipicul sfânt după care musai trebuie să se închine (VLAH. GV. 62). ET. magy. muszâj (< dt. muß sein). SG. ALR SNV, K. 1474. musaip (t) S. m. (1675 MIR. COSTIN) Gesellschafter, Vertrauter M. des Sultans, Titel der ältesten Eunuchen. Era la împărăţia lui Sultan Murat ... toate trebile... împărăţieipre doi oameni, carii era musaipi lui Sultan Murat (MIR. COSTIN, LET.' 1,277). - Daher von Höflingen: La toţi domnii se află câte un musaip om rău (NECULCE, LET.2 II, 212). ET. türk, masa hip. muscal1 PI. -câli (1657 MIR. COSTIN) 1. LV. u. fam.: Moskowiter, Russe M. (Leşii) aşa supusese pre muscali cât craiul leşilor Vladislav nu mai ieşia din ţările Mosculului cu oşti (MIR. COSTIN, LET.11, 270). Se însurase el acolo de luase moscală (NECULCE, LET.2 II, 191) er nahm eine Moskowiterin zu Frau. Aceasta era numai o manevră a şiretului muscaliFIL. CIOC. 147). 2. MUNT. veralt.: muscal Zweispänner M. (Droschke); die Kutscher waren emigrierte Russen, die ihr Nationalkostüm trugen. Nu mai aveai cap să umbli pe pod de muscalii dumnealui (ZAMF. LN. 186; von einem Verschwender). 756 must GR. MOLD, moscal, TR. rnuscan. ET. russ. ükr. poln. moskal. muscal2 PI. -scale (1645 HERODOT 9) MUNT, veralt.: Panflöte F. - Vgl. nai. Glasul trâmbiţi, muscalului (oupiyyoc;) şi alăutei (BIBLIA 1688 Dn 3,5). ET. türk, rniskal. muscalagiu PI. -gii S. m. (1857 POL.) MUNT. veralt.: Panflötenspieler M. Maestrul muscalagiu cântă „ciocârlia” (DEL. P. 2). GR. muscalagiu (POL.). ET. zli türk, rniskal. muscâr PI. -cari S. m. (1818 BUDAI-DEL.) 1. Sm. 1. Warzenkäfer M. (Telephoms fuxus, MAR. INS.). 2. Prinzling M. (Muscicapa). II. S. n. Fliegengitter N., Mückenschutz M. (BUDAI-DEL.). ET. muscă. muscat Adj. invar. (1779 FURNICĂ B. ,90) · ' Muskateller-, ^ . GR. (t) muşcat. ET. frz. muscat, dt. Muskat(eller). muscă PI. muşte S. f. (16. Jh. PS. SCH. 104, 31) 1. Fliege F., spez., bes. bei Imkern: Biene F. - Vgl. albină. Voi trimite peste tine ... muscă câinească (BIBLIA 1688 Ex 8, 21). Săracul mândru se uită la ceilalţi ca la nişte muşte, până îi ia cineva musca de la nas (PANN PV. M. 128) bis ihm jd. eins auf die Nase gibt. A se simţi cu musca pe căciulă sich schuldig fühlen, kein gutes Gewissen haben. - Fam.: A cădea ca musca-n lapte hereinfallen. A muri ca muştele wie die Fliegen, in Massen sterben. - Arten nach MAR. INS.: musca calului Magenbremse F. des Pferdes (Gastrophilus equi); musca câinească, calului Pferdelausfliege (Hippobosca equina); musca beţivă, kurz beţiva Essigfliege (Drosophila funebris); musca de baligă, de gunoi etc. Goldfliege (Musca Caesar); musca mare, de carne, hoiturilor etc. Schmeißfliege (Musca vomitoria); musca de cireşe Kirschfliege (Trypcta cerasi); musca rea, năprasnică, veninoasă Kribbel-mücke (Simulium Columbaczensis). 2. Kunde, Bohne F. des Pferdezahns. Calul de dar nu-l căta de muscă la măsele (UR. LEG. 22). Vgl. mursăf GR. PI. BAN. musche. — Dim. muscuUţă, -cuţă, PI. -liţe, -cuţe\ Augm. muscâi S. m. ET. lat. musca. SG. ALR II/I, MN 6932, 18; SN I, K. 218, 221, 243, 270, 276; III, K. 748, 753; V, K. 1463. muscălesc Adj. (1802 DOC. EC. 68) fam.: russisch. Trei icoane muscăleşti... stau agăţate de perete (DEL. S. 8). Păduchi muscăleşti große Läuse. Bătaie muscălească ordentliche Tracht Prügel. GR. MOLD, moscălesc, TR. muşcăm esc. ET. muscal1. muscărime S. f. (1870 COST.) Fliegenschwarm M. Muscărime... se aduna de-i mânca trupul (SEV. POV. 256). ET. muscă. muşcau siehe meschin. muscel PI. -cèle S. n. (1510 DERS) Berg (mittlerer Größe, einen der Ausläufer des Gebirgsstockes bildend), Vorberg M. Ce câţi, Leano, pe muscel? (PP. MF I, 1109). Verdeaţa întunecată a muscelelor {CACHA 193). GR. muscel. ET. wahrsch. Dim. von munte, über *munticel (wie muncel über munticel), vgl. vâlcea, Dim. von vale; PI. f. statt m. wohl nach vâlcele. muschicésc siehe moschicesc. muschicit (t) Adj. (1821 BELD.) russifiziert. Grec de curând muschicit (BELD. ET. 38). ET. zu moschicesc. muschie siehe muzichie. museöi siehe muscă GR. muscopită siehe mus topită. musculiţă etc. siehe muscă GR. muselină PI. -line S. f. (1697 COND. 275) Musselin M. Acolea săfac musulurile cele roşii şi albe şi alte bogasii (MS. 1715, ARII. ROM. II, 42). Haină de muşulin (MS. 1818, GCR II, 225). GR. veralt.: S. n. musul, PI. musuluri; muşulin. ET. nach der Stadt Mossul; türk, muslin, it. mussolina, frz. mousseline, auch mittelbar. must PI. musturi S. n. (1560 BRATU, SCL XXV, 153) 1. Most M. Dac mustul fierbe despărţit fiind de struguri, atunce dă un vin care nu trăieşte multă vreme (ION. CAL. 195). 2. (aus Pflanzen gewonnener) Saft M., (aus einer festen Masse entstandene) Flüssigkeit F. Zahăr alb ... topit cu puţintel oţet şi cu must de lămâie (MS. 1749, GCR II, 45). Albina din orice floare strânge mustul cel mai bun (GOLESCU, Z. I, 313). Bobul trebuie semănat chiar în mustul omătului (INV. COP. 18921,7) in den geschmolzenen Schnee. Grămada de gunoi... trebuie adăpostită de vânturi şi de soare, spre a nu se pierde mustul şi gazurile (ÎNV. COP. 1889 II, 100).· ET. lat. müstum. SG. ALRMI/I, K. 185. 757 mu star muştar PI. -tari S. m. (1854 BAR. -MUNT. TI, 584) Mostverkäufer M. Să nu se perceapă nici o taxă de la mlistări (LIT.). ET. must. mustaţă PI. -taţi S. f. (1568 DERS) Schnurr-, Schnauzbart M. Nici ş-au tăiat unghiile lui nice s-au tocmit mustaţa lui (BIBLIA 1688 2 Sm 19, 24). Musteaţa acoperindu-i gura (DOS. VS. Oct. 23; 81a). Gligori îşi trase odată mustaţa din dreapta, odată cea din stânga (SAD. POV. 57). Lui Gâlcescu îşi râdea mustaţa (TEL. SCH. 40) lachte das Herz vor Freude. Ii zîmbea mustaţa împăratului şi-i lăsa gura apă (ISP. LEG.2 72). Fam.: a trage la mustaţă trinken, saufen; vgl. măsea: Când tragi sorocoveţii la musteaţă (CREANGĂ, CL XIV, 370) wenn du die Zwanziger versäufst. Mustăţile îi caută o oală u. ä. er liebt den Suff A râde (a zâmbi)pe sub mustaţă sich ins Fäustchen lachen. - Häufig PI.: Roaba aceasta te duce ... să-ţi tunză musteţile şi să te îmbrace ca femeie (BARAC HAL. VII, 42). Grâul cu ţepi sau mustăţi (DT. 56) mit langen Grannen. GR. PI. -ţâţe (ALEXANDRIA 5). MOLD. -tedţă, PI. -tete u. -teţi. Dini. -tăcioâră; MOLD. -tecioără, PI. -cioâre. Augm. S. m. -tăţoi, MOLD. -teţâi. ET. viat. mustăcea, von gr. jraoTcd;. SG. ALRII/I, MN 6014, 19; 6931, 20; K. 44; SN I, K. 42, 106; ALRM SN I, K. 74, 129. mustăcios Adj. (um 1670 ANON. CAR.) schnurr-, schnauzbärtig. Un aimăut mustăcios intră (C. NGR. 17). GR. MOLD. -tecios. ET. mustaţă. mustăreâţă PI. -reţe S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Birkensaft (B. VICIU); Saft M. von Bäumen. 2. Wollschwciß M., vgl. iisuc. După Rusalii intră mus-tăreaţă din lână. bătrână în carnea oilor şi apoi puie carnea (MANGIUCA CĂL. Apr.). ET. must H CADE: lat * muştarîcia. mustărie PI. -rii S. f. (1889 Ş.) Mostverkauf M., -schenke F. Ne mai fiind permisă deschiderea de mustării în capitală. ET. muştar. mustcâlă siehe mustuială. musteaţă etc. siehe mustaţă. mustenici PI. mustcnici S. m. (1868 BARC.) muslenici alb Waldanemone F. (Anemone nemorosa). GR. muslinici (GLOS. AC. 397), muşterici (BR.), ET. unbclc. mustopită PI. -pite S. f. (1868 BARC.) Fruchtschnittc F. aus Mehl, Zucker, Nüssen u. Frachtsaft. Muscopite, pastă de oricefiucte (pistil şi sugiucuri) (MON. OF. 1875,2258). GR. muscopitel ET. ngr. pouoTÖTüiTTa. mustos Adj. (1703 GCD) saftig. Frunză verde măr mustos, drag mi-a fost omul frumos (MAR. SĂT. 98). ET. must. SG. ALR II/I, K. 281; SN I, K. 202. mustra Präs, mustru V. tr. (1581 PRL 241a) pc. de, pentru c. jdm. wegen einer Sache Vorwürfe machen, etw. vorwerfen, -halten, jdn. wegen etw. tadeln, schelten. Şi mustră AvraampreAvimeleh (BIBLIA 1688 Gn 21, 25). Când n-ai a te mustra de nici o răutate, de nici o nedreptate, dormi liniştit (STĂNC. FR. 8). Mustră-măpentru că-mi rup cuvântul, mai amar m-ar i'* mustra fapta (CL III, 25). f:> GR. bisw. Präs, mustrez (MĂRG.2 124b). ' Vv ET. lat. monstro, -ăre. Zur Bdtg. vgl. dt. remonstfieren 9 „Einwände erheben”, it. rimostrare, ffz. remontrer ctc. mustrare PI. -trări S. f. (um 1618 GRC) 1. Rüge F., Tadel, Vorwurf M. 2. Reue F., Bedauern N. Mustrări de conştiinţă Gewissensbisse. Nici urmă de slabele mustrări ce-o încercaseră ziua (NĂD. NUV. I, 66) von den ... Gewissensbissen. Vgl. cuget 2. 3. LV. Nörgeln N. Ca să nu cază în mustrare şi în lanţul vrăjmaşului (GCR I, 47). ET. a mustra. mustră1 PI. mustre S. f. (1765 GR. MAIOR 102) veralt.: Waffenübung F., Exerzieren N. Să văz... pe badea scos la mustră (I.-B. 312). Eu nu sunt chemat să jac mustră la comanda dumitale (GION 119) zu exerzieren. Soldaţii făceau o mustră (DION., TEZ. II, 183). GR. mustră (BIBIC. 144), MOLD. S. n. mustru, muştnr, ungewöhnl. PI. mustrele (DION., TEZ. II, 169). ET. it. mostra durch versch. Vermittlung; -tru wohl nach smolru. mustră2 siehe mostră. mustrător Adj. (1652 ÎNDR. 70) rügend, tadelnd. De ce se uită aşa de mustrător la dânsul? (DEL. P. 39) vorwurfsvoll. - Auch substantiv, u. adverbiell. ET. a mustra. mustreâlă siehe mustră'. mustru etc. siehe mustră'. musti siehe a mustui. 758 muşcăre mustrului Präs, -iese V. tr. (1703 GCD) 1. veralt. u. fam.: einexerzieren, drillen. Ne dădeau pe mâna ofiţerilor muscali de ne mustnduiaii (GHICA, CL XIV,’ 56). 2. fam. im weit. Sinne: (in strenger Weise) abrichten, unter die Zuchtrate nehmen. Fetele se dădeau pe mâna unei mame Sande sau a unei jupânese Cristina de le mustnduia şi le învăţa cusături... împletituri... fierturi (GHICA 295). Când se duceau părinţii la muncă, (fata) vedea de dânşii (de copii), îi mustnduia şi îipovăţida să fie mai cu răbdare (ISP. LEG.2 175). GR. muşlndid, mustndi, mustrui (GLOS. AC.). ET. zu mustră'\ vgl. dt. mustern, magy. mustrai, rass. mustrovatj, polii, mustrowac, musztrowac. mustui Präs, -iese (1581 CORESI OMIL. 301) I. V. tr. struguri Trauben vor dem Keltern zerdrücken. II. V. intr. aufschäumen. GR. musti. ET. must. SG. ALR SN I, K. 232; ALRM SN I, K. 157. mustuială PI. -icli S. f. (1890 OD.-SL.)/ (zum Keltern) zerdrückte Trauben. De acolo luau musteala, o strecurau prin saci într-un lin, şi o călcau (OD.-SL. 190). GR. -leâlă. ET. a mustui. mustuit Adj. (1868 BARC.) von Trauben: zerdrückt. După ce hârdăul s-a umplut cu struguri mustit iţi, cidegătorii... îl duc ...la cramă (DT. 80). GR mustit. ET. a mus Ud. musul, muşilin siehe muselină. musulman (1783 GCR II, 131) I. S. m. Moslem M. II. Adj. moslem i sch, mohammedan i sch. ET. ngr. μουσουλμάνος, frz. musulman. muşama PI. -mâle S. f. (1700 COND. 623) Wachsleinwand F., -tuch N. Cămeşă neagră şi unsă de strălucea ca o muşama (GANE, Ş. INFL.). El purta surtuc verde... şapcă de muşama (GHICA 277). - Fam. a face c. muşama etw. vertuschen (eig. wohl von einem Schriftstück: cs unter die Wachsleinwand des Schreibtisches schieben). - Vgl. a muşamaliza. Trebuie să faci tot muşama, trebuie să taci şi să mă ierţi (CL V, 92). Acum ne rămâne să ne păzim aici vr-o câtăva vreme pân-ce s-o face lucrul muşama (AL. OP. I, 401) bis über die Geschichte Gras wächst. ET. türk, muşamba. SG. ALR II/I, MN 3925, 147. muşamalist S. m. (1877 GLOS. AC.) selten fam.: zum Verschleiern, Vertuschen neigende Person. ET. zu muşama. muşamaliza Präs, -zez V. tr. (um 1900 TIKTIN) fam.: vertuschen. ET. zu muşama. musät Adj. (1363 DLRV) TR. u. arom.: schön. Muß ehern, auch MUNT, verbreitet gewesen sein, wie Muşat (Familienname) u. muşeţel beweisen. - Substantiv, als Kosewort: Nu plânge, muşatul mamei (FR.-C. MOŢII 103). ANTHROPON. Musath (1363 DLRV). ET. kosend verkürzt aus frumuşat, wie mumos, mos (FR.-C. MOŢII 103) aus frumos. muşavereâ (t) S. f. (um 1730 MUŞTE, LET.1 III, 47) bisw.: Beratung F. Nu vor suferi a se face înlăuntrul cahfenelelor nici un fei de muşaverele sau alte vorbe (DOC. 1790, Ş. INFL.). ET. türk. miişavere. muşăţel siehe muşeţel GR. muşcă (16. Jh. CV) I. V. tr. beißen. Voi porunci bălaurului şi va muşca pre ei (BIBLIA 1688 Am 9,3). A-şi muşca buzele, limba sich auf die Lippen, auf die Zunge beißen. îşi muşcă degetele es tut ihm leid, er bereut seine Tat. Sa nu care cumva să te muşte şarpele de inimă să te duci acolo, că e stingere de tine (ISP. LEG.2 278) daß du dich ja nicht verleiten läßt. (Modernilor) le trebide ceva puternic şi trezitor care să le muşte carnea şi să le atragă atenţia asupra pânzei (IORGA AM. 204) das sie anstachelt, auffegt. - Sprw. (vgl. câine 9.b): Şarpele, până nu-l calci pe coadă, nu te muşcă u. ä. ungereizt stechen die Bienen nicht. Pe cine l-a muşcat şarpele, se teme şi de şopârlă wen einmal die Schlange gebissen hat, der fürchtet sich vor jedem gewundenen Seil. II. V. intr. abbeißen. Corbii muşcă-acum din tine (AL. POEZII 1,75; zum erschlagenen Tataren). El muşcase din celebritate de timpuriu (VLAFI. IC. 71) er hatte früh erfahren, wie Berühmtsein schmeckt. GR. LV. a muefea (CV2 48b; Apg 28, 3); ebenso istroram. u. megl.-ram. (wog. arom. muşcare). 1. Pers. Sg. Präs, muşc, 2. muşti, 3. muşcă, Konj. să muşte, BAN. 2. Pers. Sg. Präs, muşchi, 3. Konj. să muşche. ET. Auch in it. Mundarten als muccecare, moccec-, muzzic-, mozzic- etc. sein· verbreitet. Leitet auf ein viat. muccîco, -ăre, dessen Zshg. mit lat. m üccus jedoch fraglich ist. SG. ALRM SN I, K. 162; ALR SN I, K. 242; II, K. 376, muşcăre PI. -cări S. f. (1703 GCD) Beißen N. ET. a muşca. 759 muşcat1 muşcat' siehe muşcata. muşcat2 (um 1670 ANON. CAR.) 1. Adj. gebissen, zerfleischt. II. S. n. 1. Biß M. 2. in Pflanzennamen: muşcatul-broaştelor Froschbiß M. (Hydrocharis Morsus ranae; BR.), muşcatul dracului Teufelsabbiß M. (Scabiosa; B., BR.). ET . a muşca. muşcată PI. -câte S. f. (1606 RI VI, 76) Pelargonie F. (Pelargonium). în jurul unui masiv de muşcaturi variate (DATC. HORT. 139). La toate ferestrele erau oale cu flori, garoafe şi muşcate (XEN. BR. 146). GR. S n. muşcat, PI. -caturi; muşcăţel, PI. -tei. ET. mittclb. aus mlat. muscătus „nach Moschus riechend”, mit Anlehnung an muşcat „gebissen”; vgl. dt. Muskatkraut (Pelargonium odoratissimum) u. muscat. SG. ALR SN IV, K. 1160. muşcâtin S. n. (um 1669 SIM. DASC.) LV. Muskatnuß F., nucuşoară. Piper, revent, zahar, muşcâtin (SIM. DASC., LET.21, 406). ET. asl. mu skaten ü. muşcătâreţ Adj. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. TR. Muskateller-. ET. zu muscat. muşcător Adj. (1620 MOXA, IIC I, 371) beißend. ET. a muşca. muşcătură PI. -türi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Biß M. Muşcătură de şarpe Schlangenbiß. ET. a muşca. muscel siehe muscel. muşcheâ siehe muştea. muşchi siehe meschin. muşchi1 PI. muşchi S. m. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Muskel M. Suciţi muşchii, întinse vinele, lăboase copilele Cămilei (CANT. IST. 89). Muşchii i se întinseseră ca coarda unui arc (C. NGR. 39). 2. Lendenstück, Filet N. Să iei un muşchi de viţel, să-l tai bucăţele (DRAGII. REŢ. 15). Bujeniţă de muşchi zvântciţi (AL., CL III, 272). ET. lat. müscülus. muşchi2 PI. muşchi S. m. (um 1670 ANON. CAR.) Moos N. Piatra care se rostogoleşte nu prinde muşchi u. ä. (Sprw.) wer rastet, rostet. ET. lat. * müscülus, Dim. von rnüscus. SG. ALR SN I, K. 31; III, K. 832. muşchios' Adj. (1868 BARAC.) muskulös. Robust, roş, muşchios (BOGD. V. 140). ET. muşchi1. SG. ALR II/l, K. 86. muşchios2 Adj. (1703 GCD) moosig. ET. muşchi2. muşcoi etc. siehe măşcoi. muşeţel S. ni. (1538 DERS) MUNT. Kamille F. (Matricaria Chamomilla). Şi-n aerul acesta cald, încropit, mă urmăreşte pretutindeni un miros de muşeţel (VLAH. RP. 57). MOLD, dafür roman iţă. ET. muşat. muşină Präs, muşin (1876 SLAVICI) ^ I. V. tr. beschnüffeln. Câinele începu să muşine mălaiul -·'> (SLAVICI, CL IX 302). ’ * II. V. intr. schnüffeln von Hunden: un copoi rătăcii, L* muşinând prin desimea codrului (D.). Dar nu l-aţi văzut \ cum mişună prin cârciumi şi prin băcănii? (DEL. P. * 155; von einem Geizhals) wie er herumschnüffclt. ET. wahrsch. onomatopoet., wie a muşluv, doch vgl. it. muso, frz. museau etc. „Schnauze”, dunkler Herkunft. SG. ALR SN III, K. 777. muşină PI. muşini S. f. (1673 DOS.) 1. Stechfliege F. (Culex iass.; M1KL. SLAV. EL. 30). I-an dusu-i în pădure ... unde era locul plin de viespi şi tăuni şi ţânţari şi muşine (DOS. VS. Dcch. 27; 242a). Muşte căneşti le-au trimis cu ace Şi de muşini n-avea-ncălro face (DOS. PS. V. 104,90; Ps 104,31). 2. Fliegenmade F. Muştele muşini înfr-înş să facă (DOS. PS. V. 82, 26). GR. PI. auch muşine. ET. zu slav. muha „Fliege” vgl. muşiţă. muşinoi siehe muşuroi GR. muşir (t) S. m. (1841 CAL. 24) Muschir M., Feldmarschall bei den Türken. Campania din Bosnia (l-a făcut, pe Lalaci) muşir (GHICA 378). ET. türk, miişir. muşiţă PI. tmişiţe S. f. (16. Jh. PS. SCH. 104, 31) 1. LV. Stechfliege F. Zise şi vineră muştele câineşti şi muşiţe (ksl. sbiipy) în toate holarăle lor (CORES1 PS5 204b; Ps 104, 30). Şi vor fi muşâiţe (oxvîcpcg) întru oameni şi întru dobitoace (BIBLIA 1688 Ex 8, 16). Sfântul fece de fugiră perşii pornind asupră-le muşiţe şi ţânţari ca nuorii (DOS. VS. Ian. 13; 12b). Daher: 2. Kolk: AnsammlungF. von Schmeißfliegen (Musca vomitoria) od. Essigflicgen (Musca ccllaria) u. deren Maden u. Eier. GR. muşiţă, muşliţă (B.), muşin iţă, moşiniţă (MAR. INS.). 760 muta ET. asl. şerb. bulg. nslov. musica, Dim. von muha „Fliege”; zii muşliţă vgl. magy. muslica. SG. ALR SN I, IC. 243; III, K. 747. muşlui Präs, -iese V. intr. (1876 CREANGĂ) MOLD, von Hunden etc.: (herum-)schnüffeln. Porcul ... mergea în urma lui grohăind şi muşluind pe jos (CREANGĂ, CL X, 108). - Daher von Menschen: (wie ein schnüffelnder Hund) hin und hergehen. A fost pe la primărie, a muşluit, dar n-a făcut nimic (NAD. NUV. I, 166; er wollte sein Grundstück auf einen anderen übertragen lassen). ET. onomatopoet., vgl. dt. schnüffeln, schnüffeln, verwandt mit schnupfen, schnaufen; vgl. a muşina. muşmulă siehe moşmoană. muştar S. n. (1551/3 ES 45a; Mt 13, 31) Senf, Mostrich M. Asemenea este împărăţia cerurilor grăuntelui de muştar (EV. 1894 Mt 13, 31). De-ţi avea credinţă cât un grăunţ de muştari (DOS. VS. Apr. 5; 75b). - Fam.: a-i sări cuiva muştarul aufbrausen, wütend werden. ,, - • •7'· ET. vgl. magy. muştar < it. prov. kat. moştarda. muştârniţă PI. -târniţe S. f. (1868 BARC.)> Senftöpfchen N. '■ s ET. muştar. muştea PI. -tele S. f. (1881 CREANGĂ) 1. Faust F. Va să-şi vază sângele gălgâind supt muşteaua duşmanului (JIP. OP. 60). Arată-i muşteaua lui moş Adam (JIP. R. 207). 2. faustformiges Werkzeug des Schusters zum Glatt-schlagen: Glätter M., Glättciscn N. Custuri tăioase, muşchea, piedică, hască ... şi tot ce trebuie unui ciubotar (CREANGĂ, CL XV, 449). GR. muşchea. ET. türk, muşta. muşteriu PI. -rii S. m. (1776 A. J. 46) Kunde, Käufer, Abnehmer M. Vgl. marja 3. La masa gata se adună mulţi muşterii (Z. III, 647). ET. türk, miişteri. SG. ALR SN IV, K. 1020. muştiuc PI. -tiücuri S. n. (1789 SCL IX, 240) Mundstück N. (des Pferdegebisses, eines Blasinstrumentes etc.). GR. muştuc. ET. dt. Mundstück. SG. ALR SN IV, K. 1149. mustră siehe mostră. muştrului siehe muslrului. muşuiâg siehe şomoiag GR. muşuroi PI. -roâie S. n. (1566 DERS) kleiner aufgeworfener Erdhaufen, -hügel, spez.: Maulwurfshaufen, -hiigel, de furnici Ameisenhaufen M. La rădăcinafieştecăruia popuşoi se strânge moşinoi. (ION. CAL. 101). în depărtare, munţii rotunzi se văd ca nişte muşuroaie (VLAH. RP. 109). GR. MUNT. moşoroi, moşur-; MOLD. TR. moşinoi, muşinoi, moşunoi, muşunoi; BAN. moşowri. ET. Augm. von mişinăII lat. mus araneus (CANDREA). SG. ALRM SN I, K. 126; ALR SN I, K. 102; III, K. 809. muşuroi Präs, -iese (1703 GCD) I. V. tr. anhäufeln, plante etc. Pflanzen etc. (mit Erdhäufchen umgeben). (Fasolea) se prăşeşte şi se moşo-roieşte la timpurile cuvenite ca şi porumbul (ALEX, AGRIC. 91). II. V. intr. Erde in Häufchen legen. III. a se muşuroi sich ansammeln, anhäufen. Şi iar năvălesc măguri din toate părţile, se muşuroiesc în jurul nostru greoaie şi mătăhăloase (VLAH. RP. 247). GR. Varianten wie bei muşuroi. ET. muşuroi. SG. ALR SN I, K. 101, 102, 119. mut (1206 DRĂGANU 182) I. Adj. stumm. Ca surdu nu auziiu şi ca mut nu deschis rostul mieii (PS. SCH. 37,14). Ştiu că te-am ţinut mut cu vorba noastră (GHEB. BV. 38) daß wir dich ... nicht zu Wort kommen ließen. După ce e mută, apoi e şi slută (Z. II, 643). Vgl. iapă 1. II. S. m. fam. ugs.: Dummkopf M. Săracii boii cornuţi, Cum însoară nişte muţi! Săracele sutele, Cum mărită mutele! (I.-B. 454). So bes. verächtl. von Ehegatten: Nevastă de pe pârău, Cum trăieşti cu mutul tău? (PP. MAR. ORN. 1,113). Cu muta mea, Am dat de-o belea, C-adusei o proastă La căsuţa noastră (PP. MAR. SAT. 42). A tăcea ca mutul sich mäuschenstill verhalten. ANTHROPON. Mutul (1520 DERS). ET. lat. m ütus. SG. ALRM II/I, K. 40; ALR Π/I, MN 6885,11; SN IV, K. 978; V, K. 1240, 1243, 1422. mută Präs. mut(16. Jh. PS. SCH. 51, 7) I. V. tr. 1. umstellen, an eine andere Stelle setzen, legen, versetzen, -legen, rücken. (Fm) zi şi noapte... Perne albe i-a mutat (bolnavului) Când la cap, când la picioare (AL. PP. 112). (El) se repede la zmeu şiploscl o palmă preste obrazul... zmeului de-i mută o falcă din loc (RETEG. POV. V, 30) er schlug ihm den Kiefer ein. Veţi zice muntelui acestuia: „Mută-te de aici colo! ” şi se va mula (EV. 1894 Mt 17,20). împărăţia au mutat peMârzapaşa la Tighinea (AMIRAS, LET.2 III, 138) versetzte M. nach T. Cât despre asta, mută-ţi gândul (RĂDUL. RUST. II, 137) schlag es dir aus dem Sinn. 761 mutafaracä L-au mulat de la gândul lui (MIR. COSTIN, LET.2 1, 332) er brachte ihn von seinem Vorhaben ab. Cela ce pierde (războiul), fie când nu va să afle vina sa, ce o mută la altul (URECHE, LET.21, 211) schiebt die Schuld auf einen anderen. Nu poale să se muie acest drit... asupra unui al treilea (COD. CAL. § 1446) auf ... übertragen werden. 2. umziehen (intr.). Măi bădiţo, buze moi, mută-ţi casa lângă noi (I.-B. 48) ziehe in unsere Nähe. II. a se muta. 1. über-, umsiedeln, intr-alt loc seinen Standort verlegen, versetzen, wechseln. Şi de acolo mutămu-nă (CV2 9a; Apg 20, 15) begaben wir uns weiter. Deci s-au mutat si Vodă... cu ordia la Ţuţora (NECULCE, LET.2 II, 403) zog auch ... nachŢ.’ 2. într-o casă etc. in ein Haus etc. ziehen, absol.: aus-, ein-, umziehen. Românii nu se mută în casă până ce mai întâi nu duc înlăuntru icoanele, zahăr, pâine şi-sare (AL. PP. 194). 3. dintr-ciceastă lume, către D-zeu etc. von hinnen, in die Ewigkeit gehen, verscheiden. Şi mai trăi 17 ani ... şi să mută cătră Domnul (DOS. VS. Sept. 9; 13a). ET. lat. müto, -äre; für das Rum. ein *movito anzunehmen (MEYER-LÜBKE GR. II, § 587), liegt nicht der geringste Grund vor. SG. ALRMI/I, K. 206; U/I, K. 163; ALR SN I, K. 246. mutafaracä (t) S. (um 1640 URECHE, LET.’’· 122) ehern. Reiter M., der den Sultan begleitete u. ihm als Bote diente. (Beşliii) îl loviră cu săbiile de-l făcură jarâme, şi nu se mai socoti că este ştiut la Poartă şi mutafaraca împărătească (CONST. CĂPIT., MAG. IST. I, 320). S-au dat 2 lefi mutafaracalelor de luna lui fevruarie i martie (DOC. 1693, S. INFL. II, 87). GR. mutafarica. ET. türk, müteferrika. mutare PI. -tari S. f. (16. Jli. PS. SCH.) 1. LV. Unterkunft, Wohnung F. în soare puse mutarea sa (PS. SCH. 18, 6). 2. Versetzung F., Umsetzen N. A orânduieliisănătăţii mutare grele şi primejdioase boale (CANT. IST. 221). 3. Umsiedlung F., Ein-, Ausziehen N. ET. a mula. SG. ALR SN II, K. 317. mutat (16. Jh. PS. SCH. 117,12) 1. Adj. 1. umgcsiedelt, versetzt. 2. TR. BAN. veränderlich (ŢICFI. 262). II. S. n. PI. muiaturi. 1. LV. Siedlung F. 2. Tod M. 3. Umzug M. Două muiaturi prăpădesc mai rău ca focul (BASS. V. 200). ET. a muta. mutălau PI. -lai S. m. (1825 B.) fam. ugs.: Dummkopf, Trottel, Tölpel M. Cine a mai rămas? Şte.fan Bursuc, unpapă-laple; Sandu Puşcarul, un mutălău (XEN. BR. 184). ET. mul. SG. ALR SN V, K. 1240, 1243. mutator (16. Jh. PS. H. 39, 13) 1. Adj. 1. LV. fremd, hergelaufen. 2. beweglich. 3. păsărele mutătoare (MAR. ORN. I, 1) Zugvögel PI. II. mutăloâre S. f. Zaunrübe F. (Bryonia). ET. a muta. SG. ALRM II/I, K. 164. mutelcă PI. -teici S. f. (1852 STĂM.) (Schraubcn-)Mutter F. 20 bucăţi nit-şaibe cu mutelce (MON. OF. 1878, 5651) 20 Nietscheiben mit Muttem. GR. mutercă (STĂM. W.). ET. poln. muterka. SG. ALR SNI,K. 21. muteşte Adv. (1646 PRAV. MOLD.4 874) stumm, wie ein Stummer. GR. muţeşte. r 9 ET. mut. SG. ALR SN IV, K. 978, 1087. muteveliu (t) (x) S. m. (um 1710 NEC. COSTIN.) chem. Verwalter M. von Stiftungsgütem bei den Türken. Osman-Efendi mutevelâul (I. VĂCĂR. 1.1. O., TEZ. II, 282). Motefeleul de Smil (NEC. COSTIN, LET.2 II, 29) Vgl. CANT. DESCRIPTIO I, 4. GR. motefeleu. ET. türk, mütevelli. mutmelS. (1906 PANŢU) 1. Emmerkom N. (Triticum dicoccum Schrank.). 2. Weißmehl N. (besserer Qualität). GR. mudmel, motmel. ET. unbek. // SCRIBAN: dt. Mundmehl. mutpâc siehe malpah. miitră PI. mutre S. f. (1846 C. CARAG., PR. DRAM.2 230) fam. ugs.: GesichtN, GesichtsausdruckM. Se întrebă: ce mutră vorface prietenii când vor afla? (NĂD. NUV. II, 43). Gâscanul sâsâie cu mutre de paznic ... Unui căţel ce trece (RĂDUL. RUST. I, 149) mit der Miene eines Wächters. Da mutră de împăraţi om avea noi? (BOGD. POV. 10) werden wir denn wohl wie Könige aussehen? Pescarul cunoştea şi el că nu prea e de mutra lui aşa bucăţică (ISP. LEG.11, 58; von der Prinzessin) nicht für seinesgleichen. Vgl. obraz. GR. Dim. mutrişoâră. ET. ngr. μούτρα. SG. ALR II/I, MN 6937, 19. 762 muzicln'e mutulicä PI. -bei S. m. (1907 BASS.) fam.: Dummkopf, Trottel M. De când a luat pe mutulicä al ei, parcă s-a prostit (BASS. V. 12) ihren dummen Mann. ET. mut. muţenie S. f. (1886 VLAH.) Stummheit, Stille, Ruhe F. De cum se despărţi de colonel, o prinse pe Aristita o muţenie (NĂD. NUV. 1, 64). Adânca muţenie a nopţii (VLAH. NUV. 192) die tiefe Stille der Nacht. ET. a muţi. muţeşte siehe muteşte. muţi Präs, -ţese (1703 GCD) I. V. tr. verstummen lassen. Unul (din spiritele rele) e în stare să-l muţească (peprunc), altul să-l calicească (MAR. NAŞT. 131). II. V. intr. verstummen. Astăzi glasul clevetirii a muţit (AL. OP. I, XVI). Preoţii cu toţi muţea (AL. BP. II, 103). ET. mul. SG. ALRM II/I, K. 42; ALR II/I, MN 6886,11. * muţie S. f. (1818 BUDAI-DEL.) , ‘ Stummscin N., -heit F. Toţi tăceau — muţia iintirimului (CL1V, 176). ET. mut. muţunâche S. m. (1850 AL. OP. I, 433) 1. (t) Miniaturporträt N. Cu părul creţ ca un muţunachi (AL. OP. I, 1148). 2. Muţunâche Kasper M. - Daher.: 3. Zierpuppe F., Zicrbengel M. Muţunâche deplodan cu părul blond în cârlionţi şi cu haine de mătase ... dă fuga la maică-sa (UR. LEG. 112). 4. Geck, Stutzer M. Un tânăr, totdeauna spilcuit... un muţunâche plin de persoana lui (LIT.). ET. ngr. *μουτζουνάκι, Dim. v. μοΰτζουνον, μουτζσουνα „Gesicht, Larve (einer Maske)”. muţiină (t) S. f. (1722 ILIODOR 57) Maske, Larve F. ET. ngr. μουτζουνα. muză PI. miize S. f. (1683 DOS. VS. Noc. 25; 164b) Muse F. Muză! ce lui Omir odinioară Cântaşi Valrahomiomahia, Cântă şi mie, fii bunişoară (BUDAI-DELEANU I, 1). ET. gr./lal. musa. muzeu PI. muzee S. n. (1722 CANT. HR. 298) Museum N. ET. gr./lat. muséum. muzicant PI. -cânţi S. m. (1785 CĂLĂT., DLR) Musikant, Musiker Μ. ET. it. musicante, dt. Musikant. muzică PI. mùzici S. f. (1645 HERODOT 370) Musik, Tonkunst F. Ş-aş cânta, Mi huile, cântecul cu viersuri, Ce n-am de agiuns muzică să-ţ cânt (DOS. VS. Noe. 8; 112b). Dacă ar putea să se vâre în cer, atuncea a recenza muzica Sferelor (EMIN. LA. 72). ET. it. mu sica, auch mittelbar. muzicésc Adj. (1683 DOS. PAR. 106a) veralt.: 1. musikalisch, musiklicbend. 2. musisch, harmonisch. ET. 1. muzică, 2. muză. muzichie S. f. (1683 DOS. Vs. Dech. 4; 197a) (Kirchen-)Musik F. lovai au izvodit musichia (NEC. COSTIN, LET.21,41). ET. ngr. μουσική. N n. S. m. (Konsonant und Buchstabe): un N mare ein großes N, doi n mici zwei kleine N. na Interj. (1567/8 CORESI CAZ. 40a) 1. mit verbaler Bedtg.: da hast du, da habt ihr, da ist, da sind (wird gesagt, wenn man jdm. etw. gibt, reicht, bietet; höflicher: poftim) (VARL. CAZ.2 II, 33a). Loveşte! na sânul, tirane barbar! (BOLINT.21, 392; die Mutter zum Mörder ihres Sohnes). Ivan ...dă un a (din carboave) lui Sfântul Petre şi una lui D-zeu zicând: „Dar din darse face raiul. Na-vă!” (CREANGĂ, CL XII, 23) nehmt! I-am dai fragi, ea mi-a zis: „Na-le. Doar ţi-am zis eu să-mi dai fragi?” (COŞBUC 9) da hast du sic zurück! 2. Schläge begleitend: Magi Petcu (dându-şipumni). Na, na, prostule, dobitocule! Ginere evghenist îţi trebuia? Na! (AL., CL IV, 335). 3. zum Ausdruck der Ungeduld, Unzufriedenheit, unangenehmen Überaschung etc.: Na, asta-i încă una (CREANGĂc 105). 4. konklusiv: Ţi-e frică? Fireşte că mi-e frică, na (CARAG., CL XIX, 107) welche Frage! Vgl. a drege 5. ET. slav. na, in allen Nachbarsprachen. nabab S. m. (1821 LEON ASACHIB. 57) Nabob M. ET. frz. nabab. nabcdérniïâ PI. -dcmiţe S. f. (1717 MAG. IST. IV, 265) Epigonation N.: rautenförmiges, besticktes Omatstück, das der zelebrierende Prälat an der rechten Hüfte trägt. GR. LV. bed-; MOLD, nebed-. ET. ksl. nabedrmica. nablaS. f. (1651 PSALT. 150,3) LV. Psalterium N., harfenartiges Musikinstrument. ET. ngr. vaßXa. nacafa siche nafaca. nacarada siehe nagara. nacâş (t) S. m. (1786 Ş. INFL. II, 88) Maler M. ET. türk, nakkas. nacazlâc (t) PI. -lacuri S. n. (1821 BELD.) Malerei F. Nacaslâcurişizugrăvituri luminate în toate odăile (saraiului) (BELD. ET. 127). Richtig wohl nacas-. ET. türk, nakkaşlik. ^ nacealnic PI. -ceâlnici S. m. (1645 HERODOT 389) A* veralt.: Vorgesetzter Μ. B. era poliţai nacealnic (GHICA '; > 519) B. war Polizeihauptmann. Şi nacealnici. întru >v Isahar (BIBLIA 1688 Ri, 5,15; αρχηγοί) und Fürsten* zu Isaschar. GR. LV. naceln-. ET. ksl. nacgljnikü; vgl. russ. nacaljnik. nacealnicie PI. -cii S. f. (1826 LOGHICA) veralt.: Herrschaft F. Intr-a şaptea sută de ani a na-cealniciei domnilor (LOGHICA, GCRII, 254). ET. nacealnic. nâcru S. n. (1831 HELIADE I, 361) veralt.: Perlmutt N. ET. frz. nacre. nadă S. f. (um 1650 MOLIT., GCR I, 228) 1. MOLD. Köder M., Lockspeise F. întinzând laţuri în drum cu nadă (DOS. PS. V. 54, 25). - Fig.: Anziehendes, Einnehmendes N., Reiz M. Cel chirurg la vorbă nu are de loc nadă (AL. POEZII ΠΙ, Leg. n. 142). Pe când ruşii cei cu coadă Pentru inimi aveam nadă (AL. CL III, 247; eine Frau spricht). 2. MOLD, fam.: jd. der einen Ort wiederholt aufsucht (um zu stehlen etc.). Să mergem la fânaţsă vedem nu-i vreo nadă la fân (NĂD. NUV. I, 169) ob sich nicht jd. am Heu zu schaffen macht. 3. MUNT, fam.: inniges, vertrautes Verhältnis. Nadă nu face-n prieteşug, Că nada e bună numai la plug (PANN PV. 1888 III, 73). Măcrişulfraged, cu câmpii prins în nadă (OLL. FIOR. 346, herba lapathi prata amantis). Vgl. a (î)nădi. GR. PI. nădzi. (DOS. VS. Dech. 10; 209a), nâde (WB.) ET. bulg. nada. nadiceâncă siehe naiticeancă. 764 naiba nadir S. n. (um 1780 UT) Nadir M. GR. (t) nader. ET. frz. nadir. nadoleân Adj. (DOC. 1780) klcinasiatisch. -Daher: anadoluri Pelzart (DOC. 1780 Ş. INFL.). Găinănadoleancă, cocoş nadolean Kochin-chinahuhn N., -hahn M. (importiert über die Türkei). Puicele cele nadolence şi boghele (CREANGĂ, CL IX, 286). El', türk. Anadolu. nädpis (t) S. n. (1846 C. NGR.) Bescheid M., Apostill N. (auf eine Eingabe). Ministrul Lupii Balş le întoarse jalba cu nadpis (C. NGR. OP. I, 276). ET. russ. nadpis. nafaca S. f. (1698 CANT. DIV. 76a) 1. LV. u. PP. Unterhalt M., Pension F., (Ruhe)Gehalt, Leibgedingc N. Le-au jacul (boierilor) şi nafaca, leafef„ câte 50 de lei de boier pre lună (NECULCE, LET.2 II, 417). Daher: ţ 2. fam.: Prätention, Anforderung F., Anspruch M. Producătorul ... în nerăbdarea de a aştepta pe muşteriu cu nacafalele lui (GHIB. TR. 102). Cel mai puţin pătrunzător şi ştiutor nacafalelor domino(u)lui (FAMILIA 1887, 39) des Dominospiels. GR. hi Bedtg. 1 nacafa (TEOD. PP. 578), -canfa (EN. COGĂLN., LET.2 III, 256); -calfa (STĂM. MUZA, Glossar 528); in Bedtg. 2 nur nacafa. ET. türk, nafaka. nafeâ (t)S. f. (1815DION.) (de vulpe) Bauch M., Wamme F. des Fuchsfells. 1 scur-teică... blănită înăuntru pacea samur i nafea (DOC. 19. Jh. REV. TOC. III, 333). Nefelele de vulpi (se plăteau)părechia 22 lei (DION., TEZ. II, 166). ET. türk, naj'e. nâforă siehe anaforă. naforniţă PI. nafomiţe S. f. (um 1710 INSCR.) Weihbrotteller M. Acest(ă) naforniţă s-au dăruit (IORGA. INSCR. I, 81). ET. (a)naforă. nafrâmă etc. siehe maramă. naftS. (16. Jh. PS. SCH.) Naphtha N. Ardzându cuptoriul cu răşiră şi cu naftă (PS. SCH. Dan 3, 46). Unt de naft (künstliches) Terpentinöl. GR. nefl, naftă. ET. ksl. nafta < mgr. vd(pxa; neft < türk. nefl\ vgl. auch frz. naphte, dt. Naphtha. nâftic siehe nautic. nâfură siehe anaforă. nagara (t) S. f. (1715 Ş. INFL.) Kesselpauke F. (Grigorie Vodă) ieşia adese cu boierii săi, zăbovindu-se cu naiuri şi cu nagarale (AMIRAS, LET.2 III, 160). GR. -râdă, PI. -de (ALEXANDRIA 169). ET. türk, nakkare; -râdă mit gr. Endung, wie auch şerb. nakarada (MIKL. TÜRK. EL.). nagâţ PI. -gâţi S. m. (1825 B.) Kiebitz M. (Vanellus cristatus). Pe deasupra bălţii na-gâţii se-nvârtesc (AL. POEZII III, 27). GR. negiiiţ (POL.), nogâţ (CIH.). ET. onomatopoet. nagodă PI. nagode S. f. (1827 ISP.) MUNT, ugs.: sonderbares Ding, Wesen, kuriose Geschichte. Baia era pardosită cu lot felul de marmură ... adusă din meşteşug aşa încât închipuia fel de fel de flori, de pasări şi câte nagode toate (ISP. LEG.2 38). Povestind câte nagode toate (ISP. BSG. 27). Nagode şi greutăţi (JTP. OP. 76). ET. vgl. einerseits ukr. poln. nagoda, tschech. nâhoda „Gelegenheit,Zufall”, bulg. nagoda „Gerät” etc., anderseits russ. negod „Unglück”, nslov. negod „Unzeit”, tschech. negoda „Übel”. nahlâp PI. -hlâpi S. m. (1652 ÎNDR.) (schwappende) Woge im Fluß. Bistriţa, vijelios bătân-du-şi nahlapii de stânci (VLAH. RP. 124). Vgl. dazu: Să se afunde (avuţia lor) în undele şi nădlabii şi în valurile diavolului (ÎNDR. 757). ET. vgl. slav. hlapati „schlabbern (von trinkenden Hunden)”. SG. ALR SN III, K. 835. naht (t) Adj. invar. (1792 POTRA I, 565) bar; öfters în naht. Un... document, pe care l-a plătit cu şaizeci de franci în naht şi şaizeci în chitanţă (VLAH. GV. 116). ET. türk, nakdî, ngr. νάχτι. nai PI. nâiuri S. n. (um 1730 AMIRAS, LET.1 III, 151) Panflöte F. Besteht aus mehreren parallel angeordneten Röhren verschiedener Größe. Şi-n sunet de vioare, de cobze şi de nai Se învârteşte hora (AL., CL II, 82). ET. türk, nay, ney. naiadă S. f. (1820 BELD. N. P. I, 82) Nymphe F. GR. naidă. ET. frz. naiade; zu naidă vgl. ngr. ναΐς, -ΐδος. naiba PI. nâibe S. f. (1825 B.) Teufel M. Parcă naiba, mă împingea de le făceam atunci 765 naică cu chiuita (CREANGĂ, CL XV, 7). Şi de unde, naiba, ştii tu să ghiceşti? (PANN PV.1 I, 35) woher, zum Kuckuck? ET. Kurz für n-aibă parte de mine, de noi siehe parte. H türk. nalbe (Ş.), na-yab (BOGREA 114). naică siehe nană. naigiu siehe naingiu. naimca siche namea. naingiu PI. -gii S. m. (1877 BUR.) Panilötenspieler M. Trei lăutari: un scripcari, un cobzari şi un naingiu (GANE, CL XIII, 48). GR. naigiu (BUR. ALM. MUZ. III, 74), (t) năiâş, neiscur. von naist verdrängt. ET. nai. naintâ etc. siehe înainta etc. naip (t) (x) (1693 Ş. INEL.) türk. (Unter-)Richter M. ET. türk. naip. naiticcâncă PI. -cénce S. f. (1877 GANE) Neutitscheiner Landwagen M. (= brişcă de Neulit-scheiii). O nadiceancăpe dricuri care scutura de minune (GANE, CL X, 328). GR. gcw.: naţie-, nadic-, nadis-, ferner nădăsă- (SAD. CR. 11). ET. nach Neutitschein, durch poln. ukr. Vermittlung. naiv Adj. (1832 GOL. CONDICA) naiv. ET. frz. naïf. naivitate PI. -taţi S. f. (1832 GOL. CONDICA) Naivität F. ET. frz. naïveté. najdâcS.n. (1868 BARC.) Schmirgel M. GR. naşdac, năjdac. ET. vgl. russ. nazdak, serb. nadjak. nalbânt PI. -bânţi S. m. (1508 DERS) vcralt.: Huf-, Kurschmied M. Rândul nalbcinţilor ce potcovesc caii obşte (DOC. 1791 Ş. INFL.). Aici vezi pe un nălban Având portul şi organ Unui doftor la consult (ASACHI Momită la bal masche). GR. nălban. ET. türk, nalbant. nalbâr PI. -bâri S. m. (1903 MAR.) Baumweißling M. (Pieris crataegi; MAR. INS. 258). ET. zu alb. nalbă PI. nalbe S. f. (1719 AMELIO 75b) Malve, Käsepappel F. (Malva); de grădină Pappclrose F. (Aicea roşea); nalbă mare, auch albă Eibisch M. (Althaca off.). ET. lat. malva; m wegen des zweiten Labials dissimiliert, vg\. furnică, năframă, namilă; doch auch it. dial. nalba, siidsard. narba. namâz (t) (1793 I. VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 248) eines der tägl. fünf Pflichtgebete der Mohammedaner. Ai făcut namazul astă dimineaţă? (BOLINT.21, 255). ET. türk, namaz. nameâ (t) S. f. (um 1730 AX1NTE) Sendschreiben N. des Sultans, Paschas. Au mai sosit şi alt capigibaşa da la împărăţie şi au adus name hanului (AXINTE, LET.2 II, 161). ’ GR. nairn-, năim (EN. COGĂLN., LET.2 III, 256). ET. türk. name. namesnic (t) S. m. (1609 IORGA S. D. VI, 16) ^ Stellvertreter, Statthalter, Vikar M. D-zeu ... a lăsat >; şi namesnici ca să înveţe pe urmă norodul (ANTIM f ^ DID. 235). Măria sa (craiul) ... steag oştesc, buzdugan şi sabie domnului de ţară, ca unui namesnic al său, 9 îi va trimite (NEC. COSTIN, LET.2 II, 479). Au repezit Iosica... cărţi la namesnicul Cassovei (NEC. COSTIN, LET.21, 487). GR. nem-, năm-, -mestn-. ET. ksl. namestnîkă. namestiePl. -mestii S. f. (1563 CORESIPRAXIU 178) veralt.: Baulichkeit F., Gebäude N. De se va scrie legat vreo namestie sau vie sau pădure (COD. CAR.2 134) wird... testamentarisch vermacht. (Bărdaşii) construiesc casele şi toate nemestiile de lipsă (FR.-C. MOŢII 51). GR. nem-, năm-, nim-. ET. vgl. ksl. namestije „Stelle (die jd. vertritt)”, serb. namjestiti, bulg. namesljamu, „aufstellen, errichten”. SG. ALRII/IMN 3832, 123. namilă PI. namile S. f. (1705 CANT.) Ungetüm, Ungeheuer N., Koloss M. Ei... se cutremurară când văzură namila de lighioană lângă dânşii (ISP. LEG.11, 67; von einem toten Drachen). Ne uităm cu gtvază-n sus la namilele de stânci (VLAH. RP. 151). Două namile de case, cu pridvoare, săli mari, tinzi şi paratinzi (GHICA 494). GR. MOLD. mam-, mămină(CANT. IST. 119; NEC. COSTIN, LET.21,39), manină (AL. OP. 1,444). - PI. auch nămili. ET. unbek.; n- aus m- wie nalbă; vgl. a mămina ctc. nană S. f. (1823 BOBB) TR. BAN. Höflichkeitsanrede für eine ältere Frau, Schwester oder Geliebte. Mândră-i nana, ocheşeâ (PP. nalt etc. siche înalt etc. naméstnic siehe namesnic. namiăză siehe amiază. 766 nară MAR. NUNTA 56). Naica Floare (SLAVICI, CL V, 18). Du-ter, nană, dracului (WEIG. III, 322). GR. Dim. naică, neâică (WF.IG. IV, 329). ET. vgl. serb. bulg. nana, alb. nane, ngr. vdvvp ctc. SG. ALRM i/II, K. 231,236, 238, 282, 286, 287. nanchină S. f. (1862 PTB) Baumwollstoff M. GR. nanchin, nanghin, anghină. ET. nach Nankin durch westeurop. Vermittlung. nandralău PI. -lăi S. m. (1881 CREANGĂ) MOLD. fam. pej.: großer Junge, Schlingel M. Vrei să te buşească cei nandralăi prin omăt? (CREANGĂ, CL XV, 4). Juna femeie ... are năimiţi nu mai puţin de 6 foşti delii, gogemete nandroşi, pentru paza casei (UR. LEG. 184). GR. handralău, nandraş, nandroş, nandriş, nandruş. ET. unbek. nanghinet (t) S. n. (1803 IORGA S. D. XII, 145) feiner Baumwollstoff M. GR. anghinet, anghinat. · .·.» ~ " ET. frz. nankinette1, vgl. nanghină. ? nani Interj. (1855 AL.) (Kinderspr.) eiapopeia! schlaf A face nani schlafen. Nani, nani, copilaş Dragul mamii fecior aş (AL. PP. 381; Wiegenlied). ET. vgl. serb. ninaj, schles. ninne(i) id., poln. nynâc „schlafen”; it. (ninna) nanna, spân. nana, ngr. vdvvi. naos PI. nâose S. n. (1892 MAR.) Schiff N. der Kirche, Raum zwischen Vorhalle (pridvor) u. Altar. Mortui... se pune... în pridvor sau ... în naus (MAR. ÎNM. 308). ET. ngr. vdo<;. nap PI. napi S. m. (um 1700 LEX. MARS.) 1. Kohl-, Steck-, weiße Rübe (Brassica napus u. rapa). Gol ca napul, gol nap splitternackt. Cred cănu-ţiprea vine Să le duci cu napul cum venişi la mine? (SPER. AN. 1892 I, 49; zum Knecht) nackt u. bloß. 2. nap turcesc (B.). MUNT. porcesc (BR.) Erdapfel M., -birne F., Topinambur M. (Knolle von Helianthus tuberosus). 3. nap porcesc (napul porcului) de pădure Schmerwurz F. (Tamus; BR. PANŢU). ET. lat. napus. SG. ALR SN I, K. 193; SN IV, K. 1102; ALRM SN I, K. 133. napöi siehe înapoi. naporöjne S. f. PI. (1868 BARC.) Opfergaben (Ph), die beim Leichenbegängnis meist vorangetragen werden (BUR., CL XVI, 7). GR. năpuroşne (RĂD.-MIH. SĂRB. 44). ET. vgl. russ. naporozne „leer”, poln. naprozno „umsonst”. // zu asl.prazfmo „kleines Brot” (DLR); bulg. naprazdno (CIORANESCU 5601), nabrasen (SCRIBAN). SG. ALR II/I, K. 172. napristan siehe nepristan. narăcliţă PI. narâcliţe S. f. (DOC. 1588) Ärmling M. des zelebrierenden Priesters. / päreche de năracleţe (DOC. 1588, HC I, 197). Iarănaracliţeb puind în direapta zâice (DOS. LIT. Prosc. 7). GR. naracaviţă, naracviţă. ET. ksl. naralcvica, naralc-, nslov. narokv-, serb. narukv-. naramgiu siehe nărămziu. narămz S. m. (1781 IORGA S. D. VIII, 7) veralt.: 1. Apfelsinen-, Orangenbaum M. (Citrus Auran-tium Risso). Mirosind florile unui neramz înflorit (F1L. CIOC. 22). 2. Pomeranzenbaum M. (Citrus Bigaradia Risso). Grădina lui de naramzi şi portocali (DEL. I. V. ş. V. 178). GR. năr-, ner-. ET. naramză. naramzât Adj. (1851 AL. PP. 77) veralt.: orangenfarben. GR. nărămzat, nărăznat (SEV. NUNTA 3). ET. naramză. naramză PI. -râmzc S. f. (um 1670 ANON. CAR.) veralt.: Apfelsine, Orange F. (Frucht von naramz 1). Chiti-e, nărcimze, alămâi (MIR. COSTIN, LET.21, 10). Să-i dea Dina buzele, Buzele naramzele (TEOD. PP. 326). - Erst seit etwa 1830 durch portocală ersetzt, vgl. dt. Apfelsine u. Pomeranze. 2. Pomeranze F. (Frucht von naramz 2). Ia coaja proaspătă de chitim şi de naranzesau de portocală câte 6 dramuri (PIRU ENC. II, 121). GR. năr-, ner-, -rânză (PIRU ENC. 1. c.; B.), -ranţă (B.), PI. -rânduri (BUDAI-DELEANU IX, 111). ’ ET. mittclb. pers. nfinmg, zur Form vgl. venez. naranza, woraus serb. narancci (narandza), ner-, bulg. neranza, span, naranja, it. arancia, ngr. νεράντζι etc. nară PI. nări S. f. (16. Jh. PS. V. 113, 4) 1. Nasenloch N., (beim Pferd) Nüster F. Un tânăr... zgârcit - de se răsuflă numai pe-o nară de economie (AL. OP. I, 760). Roibii cu nările-n vânt Vor trece-n sălbatic galop Spre Roma (COŞBUC 159). 2. LV. u. arom. TR. (WEIG. JB.’lV, 329) Nase F. Am dat. cercel în narea ta (BIBLIA 1688 Ez 16, 12). GR. ugs. u. arom. -re. ET. lat. naris. SG. ALRM I/I, IC. 37, 38; II/I, IC. 15, 20; ALR II/I, IC. 18. 767 narcisa narcisă PI. -cise (1700 BRV I, 394) Narzisse F. GR. (t) narchis, narcis, narsis, narţis. ET. n. lat. narcissus, ngr. νάρκισσος, frz. narcisse, dt. Narzisse. SG. ALR SN III, K. 640. narcotic Adj. (1829 AR 83) narkotisch. - Auch substantiv. ET. frz. narcotique, dt. narkotisch. nard S. m. (1561 CORESI TE4 101a; Mk 14, 3) Nardc F. Aici crinul se albeaşle, Colea nardul frumos creaşte (BAR. GCR II, 176). GR. -dos (CORESI; MARD.). ET. ngr. νάρδος. nare siehe nară. narghilea PI. -lele S. f. (1786 IORGA S. D. VI, 194) Wasserpfeife F. Narghelelile cele împlute cu parfumatul tutun al Siriei (FIL. CIOC. 268). GR. -ghel-, nerghel. ET. türk, nargile. nart PI. nârturi S. n. (1728 URIC. I, 53) ehern.: behördlich festgesetzter Preis, Satz, Taxe F. Cel ce se va dovedi vânzând împotriva narlului (DOC. 1809 TEZ. II, 342). Capanlâii au tăiat nartul grâului la schelele Dunării pe şase lei chila (GHICA 512). (Grigore Ghica Vodă) au pus nartul mai jos decât Mihai Vodă, să dea câte sasepofronici de vită (MUŞTE, LET.2 III, 72). GR. nare (DOC. 1769 ARH. ROM. I, 149). ET. türk, narh, vulg. nark; das -t ist schwierig. nartex S. n. (um 1812 ŞINCAI HR. II, 245) Narthcx M. GR. (t) narthecă (ŞINCAI). ET. gr./lat. narthex. nas PI. nasuri S. n. (16. Jh. CV2 46a; Apg 27, 30) 1. Nase F. îmi şterg, suflu nasul ich putze, schneuze mir die N. Arunc cuiva c., cad în nas ich werfe jdm. etw. an, falle auf die N. Mi-a închis uşa în nas er hat mir die Tür vor der N. zugeschlagen. Strâmb din nas ich rümpfe die N. Vorbesc, cânt pe nas ich spreche, singe durch die N., mit näselnder Stimme. - MOLD. nasul curcanului = moţul curcanului: Amarant Μ. (Amarantus caudatus, PANŢU). 2. Redensarten: a) mit nas als Subj. (vgl. a beli 1. a): I-a căzut nasul er läßt die N. hängen (vor Beschämung): Dacă biruieşte dracul pe înger... îngerul cu nasul căzut se trage deoparte (ISP. JUC. 18, Beschreibung eines Kinderspiels) der Engel zieht sich beschämt zurück. - b) mit nas als dir. Obj.: (vgl. d): Are nas de ceară er ist sehr empfindlich, leicht verletzbar. N-are nas (sä iasă în lume etc.) er traut sich nicht (den Menschen unter die Augen zu treten etc.) îşi. bagă, vâră nasul în toate er steckt die N. in alles. A da nas cuiva jdn. (dadurch, daß man ihm zuviel erlaubt) keck machen; a lua nasful la purtare), a prins nas er ist keck geworden, nimmt sich zuviel (Freiheiten) heraus; vgl. divan. A-şi lungi nasul noch kecker werden. îşi lasă nasul în jos er läßt den Kopf hängen. A tăia nasul cuiva jdn. (der sich zuviel herausnimmt od. cinbildet) zurechtwciscn, ihm den Standpunkt klar machen, die Flügel stutzen, ihn mit langer N. abzichen lassen: {Profesorul) s-a retras ruşinat la locul lui şi cu nasul tăiat (ISP., CL XVIII, 200). Să-mi tai nasul dacă... ich will des Henkers sein, wenn ... - c) mit nas im Gen.: Nu-şi cunoaşte lungul nasului keck sein; vgl. auch lung II. - d) nach. Präp.: a da pc. cu nasul de c. jdn. mit der Nase auf etw. stoßen. A da cu nasul pe undeva einen flüchtigen Blick auf etw. werfen: Aceştia n-au dat nici măcar cu nasul pe ^ la Paris (CL XV, 398). Umblă, se ţine cu nasul pe sus, f poartă nasul sus er trägt, hält die N. hoch. Mă ţine de jf* nas er hat mich in der Hand, in seiner Gewalt. îl port, . \ îl duc de nas ich führe ihn an der N. herum. Aceasta t nu e de nasul tău das ist nichts für deinen Schnabel, ist zu gut für dich, vgl. mutră, obraz. Se şi cunoaşte cât de colo că această clădire este de nasul bragagiului (CL XVII, 68) daß dieses Gebäude für... gerade recht war, näml. in Anbetracht seiner elenden Beschaffenheit. A lua ruşinea în nas beschämt werden Nu-i ajungi cu prăjina, cu strămurarea la nas er ist vom Hochmutsteufel besessen. C. îmi dă, îmi iese pe nas etw. wird mir zum Ekel, mir vergeht die Lust dazu (wegen der üblen Folgen die es für mich hat; vgl. zum Ausdruck BIBLIA Num 11,20). Las 'dacă nu i-a da odihna pe nas (CREANGĂ, CL XII 23). Căzefchiurile ce-au tras (boierii) Acum le varsă pe nas (EN. COGĂLN., LET.2 III, 272) büßen sie jetzt schwer. Cn. îmi scoale c. pe nas jd. verleidet mir etw. (z. B. eine Wohltat), läßt es mich büßen (indem er mich wiederholt daran erinnert etc.). Dau cuiva cu chibritul, cu ardei pe la nas ich reize jdn. (absichtlich) (Z. III, 103 u. 449). Portofoliul ministerial, după ce-i trecuse pe la nas de vr-o două ori (VLAH. DAN I, 79) das ihm zweimal entgangen war. A băga pe sub nas (tüchtig, hastig) essen, schlingen: Soru-sa... se silea a băga pe sub nas cât mai iute (ISP. BSG. 80). A da cuiva peste nas (fig.) jdm einen Hieb versetzen. 3. äußerstes Ende, Spitze F. eines Objektes, Bootes etc. (CV). GR. Dim. născior, năşcior, năsuc. - Augm. năsoi. ET. lat. nasus. SG. ALR SN III, K. 840. nastoâtel (t) (x) S. m. (1683 DOS. VS. Ian. 9; 9a) Abt M. ET. ksl. nas toatei ü. 768 nativ nasture PI. nasturi S. m. (um 1462 DLRV 127) Knopf Mr Apucând pe Cozmin de un nasture al redingotei (DEL. P. 116). - MOLD, dafür bumb. -Kommt schon LV. vor, wo es aber wahrsch. Nestel F., Knüpfband N. u. ä. bedeutet, z.B.: 1 patrafir de sârmă cu 12 nasturi şi 6 canaji (DOC. 1588, HC I, 107); nasturi als Übers, von pugva (< ksl. pqgva „Pompon, Bommel”, d.i. kugelige, an einer Schnur hängende Verzierung, aber nach MIKL. ET. WB. s. v. pongy auch „Knopf’; MARD.). ANTHROPON. Năsturel (1617 BGL). GR. nastur, -tore (JIP. OP. 68; 80). ET. wahrsch. it. nastro „Band”, urspr. wohl „Nestel”, dann auf den an deren Stelle getretenen Knopf übertragen. Vgl. ZRPh XXXIII, 79 flg. // weitere Vorschläge: lat. *nastula (PASCU, PUŞCARKJ, CANDREA), got. nostilo (GIUGLEA, DR I, 382), gr. vdorouA-ov (ZRPh LIV, 487). naş PI. naşi S. m. (um 1580 GLOS. BOGDAN 88a) 1. (de botez) Taufzeuge: (Tauf-)PateM. Căţîse botează de un naş... nu pot unii cătră alţii să se ia (INDR. 190) dürfen einander nicht heiraten. Vgl. fin. Tot naşul îşi' are naşul lui u. ä. (Sprw.) jeder findet seinen Meister. Şi-a găsit naşul, a dat de, peste naşul său er hat seinen Meister gefunden. , 2. (de cununie, mare) Trauzeuge, -beistand M. (Preotul poate să-şi cunune pre feciorul său,) însă să fie altul nănaş să puie cununile (Ş. TAINE 297). Die Taufpaten pflegen bei der Trauung ihrer Patenkinder als Beistände zu fungieren. 3. Pate M. bei der Mönchsweihe. Şi la postrig i-au fost nănaş împăratul (DOS. VS. Oct. 13; 63a). 4. fern, naşă ugs. scherzh.: Rute F. Şi iar lua mama nănaşa. din coardă si iar ne jnăpăia (CREANGĂ, CL XV, 3). GR. S. f. naşă, MOLD. TR. nănaş(ă), nânaş(ă). - Vok. -şuie. - Dim. (na-, nâ-)năşel, PI. -şei; -şic, -sică, PI. -şele, TR. auch -şuc(ă); -şiţă, PI. -ţe (PP. MAR. NUNTA 211). ’ ET. *nunaş, Dim. v. nun. SG. ALRMI/H, K. 375, 377; ALR I/II, IC. 267, 268. nâşlaS. f. (1572 DERS) veralt.: Schmuck M. an Kleidungsstücken. ET. unbek. naşte (16. Jh. CV2 54b; Jale 1,15) I. V. tr. gebären, v. Mann (t): zeugen. Eva... zămislind născu pre Cain (BIBLIA 1688 Gn 4, 1). Avraarn au născut pre Isaac (BIBLIA 1688 Mt 1,2). - Fig.: (erzeugen, entstehen lassen, hervormfen. A ta gingaşăzimbire ... Naşte-n inimi dulci fiori (AL. POEZII 1,211). Vom naşte pustiul în cale (COŞBUC 160) wir werden auf unserem Wege eine Wüste schaffen. II. V. intr. (din cn. von jdm.) geboren ge-, erzeugt werden. Piarăzioa întru carea am născut (BIBLIA 1688 Ib 3, 3). De în ea născu Is. ce se zice Hs. (COR. TE Mt 1,16). Mulţi fiind născuţi din părinţi blagorodnici (AX1NTE, LET.2 II, 158) die von ... stammen. Ce naşte din pisică, şoareci mănâncă (Sprw.) Art läßt nicht von Art. Fig.: entstehen. Fiecare are conştiinţa ... acelei libertăţi care naşte din noţiunea binelui şi a răului (GHICA 202). Se naşte întrebarea ... es ensteht nun die Frage. III. a se naşte geboren, gezeugt werden. Şi să născu cu trup din svânta fecioară Mariia (VARL. CAZ.2 II, 37b). Miron Costin ... s-a născut la 1633 (ADAM BIOGR. 7). GR. Präs, nasc, naşti etc.; Imperat. nâşt.e; Perf. născîii; Part. născut; Ger. născând; Verbaladj. născător. ET. lat. nascor, -î. naştere PI. naşteri S. f. (1551/3 ES 73a; Mt 19, 28) 1. Geburt F. Ziua, locul naşterii Geburtstag, -ort; act de naştere Geburtsschein. Nişte naşteri ale iadului (ANTJM DID. 53) Ausgeburten der Hölle. A da naştere cuiva jdm. das Leben geben, jdn. zur Welt bringen, zeugen (auch fig.). 2. (t) iară-naştere. Wiedergeburt F. (DOS. LIT. 1 lb). 3. in Bez. für christl. Feiertage: Naşterea Domnului Weihnachten; Naşterea Maicii Domnului, auch Sf. Maria mică (8. Sept.) Marientag; Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (24. Juni) Johannistag. 4. (weibliche) Scham F. Oft in Flüchen: Popa a început a ne trage câteva naşteri îndesate (CREANGĂ, CL XV, 4) der Pope begann, uns einige kräftige Flüche zuzurufen. 5. Entstehung, Genesis F. ET. a naşte. SG. ALRII/I, Supl. K. 12. nat S. m. (1802 IORGA S. D. XIII, 201) l.TR. BAN. ugs.: tot natul jedcr(mann). Fraţii săi de cruce văzând fetele pentru tot natul câte una (CĂT. POV. I, 107). împăratul... dede de ştire în toată ţara sa că până în 30 de zile tot natul să vină (CĂT. POV. 1, 54). 2. arom. (nach DAL. S. n. PI. -turi) Kindlein N. Năsă ş-avea un n'icu nat (WEIG. AR. II, 168) sic hatte ein kleines Kind. ET. lat. natus „geboren”. natal Adj. (1799 IORGOVICI O. 54) Geburts-. GR. (t) natale. ET. n. lat. natalis, frz. natal, it. natale. naticeâncă siehe naiticeancă. nativ Adj. (1837 CIH. IST. NAT. 405) 1. Geburts-, 2. (chem.) rein. ET. n. lat. nativus, frz. natif it. nativo. 769 nativitâte nativitâte S. f. (1799 IORGOV1CI O. 54) veralt.: 1. Geburt F. 2. (chem.) Reinheit F. ET. n. lat. nativitas, frz. nativité, it. nativité. nâtră PI. nâtre S. f. (1868 BARC.) zwischen den Schäften {iţe) u. dem Kettenbaum {sulul de dinapoi) des Webstuhls jeweilig befindlicher Teil der Kette {urzeala). Până ţese-un cot de pânză, Codrul nu mai are frunză. Ţese-un cot şi fuge-n pod; Ţese-o natră, Rupe-o spală(I.-B. 423; von der faulen Bäuerin). ET. vgl. şerb. natra, nach MIKL. ET. WB. zu slav. trëti „reiben”. natural (1786 BCI VIII, 101) 1. Adj. 1. Natur-. 2. natürlich. - Auch adverb. (1794 CAL. 31) 3. naturrein. II. 1. naturel S. n. Natural, Naturell N. 2. (t) naturâlă S. f. Hohlsaumstickerei F. GR. (t) naturalnic, naturelnic, naturaliu, naturale. ET. n. lat. natura lis, it. naturale, dt. Naturell. naturalism S. n. (1832 GOL. CONDICA) Naturalismus M. ET. frz. naturalisme. naturalist (1800 MOLNAR IST. 55) 1. S. m. 1. veralt.: Naturwissenschaftler M. Societatea naturaliştilor 1833 in Iaşi gegründete Gelehrtengescll-schaft. 2. Anhänger des Naturalismus. II. Adj. naturalistisch. ET. dt. Naturalist, frz. naturaliste. natură PL natiiri S. f. (1733 CAL. 35) 1. Natur F. 2. Denkart F. Şi-i era urâţi ficiorii cei de boieri ...de pe cum îi era nătura lui (NECULCE, LET.2 II, 240). Unghiile lungi pe degete arată cu natură frumoasă (STRILBIŢCHI 1785, GCR II, 145). 3. (t) Abgabe F. in Naturalien. Răspunderea naturilor ce... era obicinuiţi lăcuitorii să dea (DOC. 1817, TEZ. II, 360). Naturile i orânduielile şi havalelele să lipsească cu tot (DOC. 1815, TEZ. II, 388). ET. n. lat. natura. naţional Adj. (1790 IORGA S. D. XIII, 17) national (1794 CAL. 2). GR. (t)nationalicésc, naţionalist, naţionalnic, naţiona-lislic. ET. n. lat. nationalis, frz. national, dt. nationalistisch. naţionalism S. n. (1830 CR 303) Nationalismus M. ET. frz. nationalisme. naţionalist (1808 ŢICH. ALM. XVI) I. Adj. 1. national. II. S. m. Nationalist Μ. GR. (t) naţionalist. ET. n. lat. naţionalista, durch versch. Vermittlung. naţionalitate PI. -taţi S. f. (1840 BARIŢIU, DL 458) Nationalität F. ET. frz. nationalité, dt. Nationalität. naţmne PL -ţiimi S. f. (1736 STINGHE I, 21) Nation F. GR. (t) năţiune; nâţie. ET. n. lat. naţio, frz. nation, dt. Nation. naufragiu PI. -fragii S. η. (1818 MAIOR TEL. 14) Schiffbruch Μ. GR. selten: naufraj. ET. it. naufragio, frz. naufrage. nautic (16. Jh. CV) À. I. Adj. nautisch. Ε· II. S. m. Schiffer M. Cârmacii şi nafticii asculta mai ‘ 'Λ· vârtos de cealea de Pavelu grăitele (CV2 43b; Apg” 27,11). GR. nâftic (CV). ET. it. nautico; naftic < ngr. ναυτικός. navârh (t) S. m. (1705 CANT. 1ST. 11) Schiffskommandant, Admiral Μ. GR. navarc. ET. gr./lat. navarchus; navarc < it. navarco. navă PI. nave S. f. (1847 HEL. D. J. 96) SchiffN. ET. it. nave, frz. nave. naviga Präs, -ghez V. intr. (1812 MAIOR 1ST.2 24) navigieren. ET. it. navigare. navigabil Adj .(1830 AR 11 ) schiffbar. ET. it. navigabile. navigator (1829 CR 204) I. S. m. Navigator M. II. Adj. navigatorisch. ET. it. navigatore. navigaţie S. f. (1818 MAIOR TEL. 53) Schiffahrt F. GR. (t) -ţiiine. ET. it. navigazione. nâvlu PI. navluri S. n. (1691 IORGA S. D. V, 368) Schiffsfracht F. Sume răspunse pentru plată de navlu, de cărat, comision (COD. COM. 1840 Art. 315). S-au urcat navlurile die Frachtsätze sind erhöht worden. 770 năboi GR. nävlon. ET. ngr. vftüAov, vgl. türk, navlun. naz PL nazuri S. n. (um 1780 EN. COGĂLN.) Anspruch M., Laune F. Iartă-mi aceste nazuri de lăcomie literară (OD. PS. 39). Deci veni Bogdan la curte, Arătând şi nazuri multe (EN. COGĂLN., LET.2 III, 283). - Fam.: a face nazuri sich zieren, Umstände machen. (Tânărul) întâi face nazuri, apoi încetul cu încetul stărostia prinde şi treaba, se face (I. NGR. CL III, 36; Schilderung einer Heiratsvermittlung). îi era ciudă cum s-o roage el să vie şi ea să facă nazuri (NAD. NUV. I, 112). ET. türk. naz. nazâr (t) S. n. (um 1780 EN. COGĂLN.) Gnade, Gunst F. Constantin Logojat au păzit până au ieşit împăratul şi atuncea au început a striga: „Năzări Năzări” arătând arzul (EN. COGĂLN., LET.2 IE, 256). Ministrul mă are la nazar (AL. OP. I, 143) ist mir gewogen. Ajunsese la nazarul împărătiţei (CAL. 1882 Ş. INFL.) bei der Kaiserin in Gunst gekommen. ET. türk, nazar. -■· ^ năzăresc Adj. (16. Jh. CV) LV. nazaräisch. Opritoriu naza(r)eseului eresu (CV2 29b; Apg 24, 5). ^ s ET. zu Nazareth. nazarineän (16. Jh. CV) I. Adj. aus Nazareth. II. S. m. Nazaräer M. Eu amu-mi părea sinre împrotiva numelui lu Isus Nazareaninul (CV2 38a; Apg 26, 9). Nazariheanul cel răstignii (1650 GCR I, 230). GR. nazareanin, nazarinesc (16. Jh. GCR I, *6), nazali tean. ET. aus Nazareth durch ksl. Vermittlung. nazarlâc (t) S. n. (1780 A. J. 289) Fürsorge F. (IORGA S. D. VI, 204) ET. türk, nazirlic. nazar (t) S. m. (1693 Ş. INFL.) Aufseher, Vorsteher M. als Bezeichnung für Beamte verschiedener Alt. Nazânil Silislrei (DOC. 1802, TEZ. II, 311) der Kommandant von S. Nazârul casei lefilor (DOC. 1817, TEZ. II, 356) der Verwalter. Lupul s-au cerut, la leu nazâr pe oi (DONICI 27). GR. nazir, nazăr. ET. türk, nazir. nazârliu (t) Adj. (um 1820 ZIL. CR. 18) angesehen. GR. nazirliu. ET. türk, nazirli. naziret (t) S. n. (1797 Ş. INFL.) 1. Aufsicht F. 2. Fürsorge F. GR. ncizaret. ET. türk, naziret. naziric (t) S. f. (1814 URIC. I, 202) Aufsicht, Intendanz F. Armaşul cel mare... avândpc lângă aceste încă naziria temniţelor (DRĂGH. IST. I, 85). ET. nazâr. năbădâie PI. năbădăi S. f. (1832 GOL. CONDICA) 1. epileptische Krämpfe, Veitstanz M.; dann auch Anfall von Raserei, Wutanfall, in Wendungen wie: Abia sfârşi de zis şi unde începu reteveiul a le-nmuia ale oase de-i băgă în năbădăi (ISP. GCR. II, 356) daß sie alle Zustände bekamen, ihnen Hören und Sehen verging. Mă apucă năhădăicele când văd un plic ministerial, căci îmi pare că cuprinde un decret de strămutare sau de destituirdNL. OP. 1,119; ein häufig versetzter Beamter spricht) ich zittere vor Aufregung. De ciudă şi de otravă ... prinse a. se trage de cap ş-a crâşca din dinţi de se părea c-au apucat-o nouăzeci şi nouă de năbădăi (CL VI, 28) als ob sie rasend geworden wäre. - Vgl. a băga 1. 11. u. boală 2. GR. -dâică (AL. OP. 1. c. u. 1062). 2. Anfälle, Launen (PL). {Cei) ce pun capitalul lor în ţarini... la voia firei cu năbădăile climei sale (RĂDUL. RUST. II, 255). ET. vgl. şerb. bulg. russ. napadanije, şerb. napadaj „Anfall”. năbădăios Adj. (1835 GOR. HAL. 154) 1. von epileptischen Anfällen befallen, dann auch: rasend, wütend, toll. Sultanul... bolovani nişte ochi ca de năbădăios şi răcni ca un turbat (ISP., CL XII, 183). Argatul... începu să zbiere ca un năbădăios şi închise uşa cu răpeziciune (FIL. CIOC. 235; er glaubte, den Teufel zu sehen). Guvernul era în mâinile unui general Zoltuchin, reputat în toată Rusia de năbădăios (GHICA 482) als Wüterich. Vântul era aşa de năbădăios că izbea ... cu zăpadă, ba chiar cu nisip şi cu pietricele în geamurile caselor (TEL. SCH. 19). 2. launisch. ET. năbădâie. năboi PL -boâie S. n. (1705 CANT. IST. 227) veralt.: Strom M., Flut F. Toţi de năboiulpotopului celui mare au pierit (NEC. COST1N, LET.2 I, 41). Năboiul de barbari ce a tot năvălit peste dânsul (peste român) în cursul veacurilor (ISP., CL XVI, 356). ET. vgl. russ. naboj, tschech. nâboj, poln. naböj „was aufschlägt”. năboi Präs, -boiesc V. intr. (1877 CREANGĂ) strömen, fluten. Sângele cerbului... năboind în groapă peste Harap Alb, de cât pe ce era să-l înece (CREANGĂ CL XI, 183). Năboiesc streiniipăste tine cu mărfurile lor (JIP. OP. 68) überschwemmen dich. ET. năboi. Ill năbuşi siehe înăbuşi. năcaz siehe necaz. năcăji etc. siche necăji etc. năclâdă PI. -clâde S. f. (1683 DOS.) Scheiterhaufen M. Poronceaşte săfacă năcladă mare de foc în mijlocul uliţei ceii mari (DOS. VS. Martie 31; 60b). ET. zu ksl. naklasti, -kladş „aufstapeln” năclăi Präs, -clăicsc (1825 B.) I. V. tr. (mit Schmutzigem, Klebrigem) überziehen, -streichen, schmieren. Sudoarea îi izvora şi-l năclăia din creştet până-n tălpi (VLAH. NUV. 90). II. a se năclăi ranzig werden, gerinnen. ET. vgl. russ. nakleitj, poln. nakleic, bulg. nakleivam. năclăiălă S. f. (1825 B.) Fett-, Klebemasse F. ET. a năclăi. năclăios Adj. (1705 CANT. IST. 116) schmierig. Râul... curge pe o matcă de lut năcleios (ODOB. MV. 1896, 93). GR. năcleios. ET. a năclăi. năclăit Adj. (1874 OD., DLR) verklebt, verschmiert. Ţiri prăjiţi în para jocului şi năclăiţi în untdelemn (UR. LEG. 318) in Öl getaucht. Fanţi de provincie, cu figura năclăiată în pomadă de dafin (VLAH. DAN II, 127). Suratele, năclăite în flori domneşti (DEL. S. 55). ET. a năclăi. năcovâlă siehe nicovală. năcri etc. siehe înăcri. nădăi Präs, mă -dăiesc V. refl. (16. Jh. PS. SCH) 1. (în cn. auf jdn.) hoffen, vertrauen. Nădăiaşte-te în Domnul (PS. SCH. 36, 3). Noi ne nădăim că acesta este de va să mântuiască Izrailii (CORESI TE Lk 24,21). 2. TR. de c. etw. ahnen, vermuten. Mutul nu s-a nădăi Pân-ce noi ne-om drăgosti (MAR. SAT. 115) dein Ehemann wird nichts ahnen. ET. ksl. nadejati sp. nădăjdui Präs, -duiesc (16. Jh. PS. SCH) I. V. intr. (în, veralt.:pe, spre, la cn.; cuiva) hoffen, bauen, vertrauen. Doamne D-zeul mieu, spre lire nădăjduiesc (PS. SCH. 7, 1). Racoti ... nădejduia căzacilor (MIR. COSTIN, LET.21, 354). Priveliştea măreaţă a firii... îi dădea curaj să nădejduiască în zile mai fericite (NAD. NUV. I, 23). - Refl.' MOLIT. 1689, GCRI, 286. II. a se nădăjdui zuversichtlich sein, vertrauen. De-acmu nu te nedejdui că veri audzi altă ceva de la mine (VARL. CAZ.2 II, 82a). GR. nădej-, nedej-. ET. nădejde. nădăjduinţă PI. -inţe S. f. (1563 CORESI PRAXIU, DENS. IST. 210) LV. Iloffnung F. GR. nedej- (DOS.) ET. a nădăjdui. nădăjduire S. f. (1563 CORESI PRAXIU, DENS. IST. 196)' Hoffen N. ET. a nădăjdui. nădejde PI. -dejdi S. f. (16. Ih. PS. SCH.) 1. Hoffnung F. (în, veralt.: pe, la cn. auf jdn.) Murind omul drept, n-au pierit nădejdea (BIBLIA 1688 Spr 11,7). Că tu, Doamne unulpre nădejde sălăşluitu-me-ai (PS. SCFI. 4, 8). Pune-ţi nădejde în Domnul (PANN PV. 1888 III, 72) setze Hoffnung auf den Herrn. Nădejdea mi-e la vremea care vindecă toate (C. NGR. 44). E slabă nădejde să scape es ist wenig Hoffnung, daß er davonkommt. Trag nădejde ich hoffe. De veit face până dimineaţă o apă de argint... să tragi'nădejdea fetei (RETEG. POV. V, 10). Trage nădejde ca spânul de barbă, ca prepeliţa de coadă u. ä. er gibt sich eitlen Hoffnungen hin. Vgl. cuminte 1. îmi iau nădejdea ich gebe die H. auf: Când îşi luă nădejdea să-l mai vadă venind (RĂDUL. RUST. II, 146). începu s-o caute... capra nicăiri. îşi luase nădejdea de la dânsa. (ISP. LEG.2 135) er hatte die Hoffnung aufgegeben, sie zu finden. 2. Vertrauen N. Ce, în nădejde neîndoită, ce avea Vasilie Vodă pre oşti căzăceşti. (MIR. COSTIN, LET.2 I, 331). Vgl .fugă. în nădejdea cuiva im. V. auf jdn.: Toţi dormiau fără grijă, în nădejdea străjii (NEC. COSTIN, LET.21,460). în nădejdea slugii dai de fundul pungii (Sprw.) wer sich auf Dienstboten verläßt, geht zugrunde. In nădejdea tatei rămâne mama stearpă u. â. (Sprw.) hilf dir selbst, so hilft dir Gott. GR. ned-. ET. ksl. nadezda. nădi siehe înădi. nădlâb siehe nahlap. nădragi S. m. PI. (1508 DERS) 1. LV. Hosen (PL), Beinkleider. Şi vei face lor nădragi (TcepioxE/lf]) de in (BIBLIA 1688 Ex 28, 38). Având mestii la nădragi (NECULCE, LET.1 II, 200). 2. a) Hosen (PI.) der Bauern aus Tuch od. Schafledcr, sich nach unten verengend u. mit farbigen Schnüren verziert. Câţi cu nădragi, toţi îi sunt dragi (Sprw.) sie liebt die Blonden und die Schwarzen. - b) nădragi ungureşti eng anliegende Tuchhosen, ebenfalls mit farbigen Schnüren verziert. Când vedea pe el nădragii 772 năluceălă Strânşi pe vână, ungureşti (SPER. AN. 1893 III, 292). - Auch Sg. r (puiul de român) se băgă pe cracul nădragului acelui om (uriaş) şi mase noaptea acolo (ISP. LEG.1 I, 106). ET. vgl. ksl. nadragy, poln. nadragi, magy. nadrâg. SG. ALR SN III, K. 656; IV, K. 1176, 1177. năduf S. n. (1643 VARL. CAZ.2 1, 359a) 1. Beklemmung, Atembeschwerde, -not F. (El) nu vru ... să primească (ţigara) pretextând... că are un năduf şi nu poate suferi fumul de tutun (TEL. SCFI. 60). M-apucă tuşea cu năduf (PANN PV.11,121) ich beleam einen Stickhusten. 2. Verdruß, Kummer M. (Elciii) aduc mare supărare şi năduf sultanului (GHICA VIII). Scârbă şi năduf nespus simţea văzând ... că trebuie să părăsească părinţii (NAD. NUV. I, 19). GR. -düh, MOLD, auch -diiv. ET. vgl. şerb. neduh, slov. naduha, ukr. nadih, tschech. nâdcha. năduliPrâs. -lèse V. intr. (1683 DOS.) 1. streben. Fiecare năduleşte după câştig, dar puţini* îl dobândesc (Z. V, 152). 2. cin-, überfallen. Proca ... La cutare-a nădulit, In mijlocul casei l-a trântit (PP. MF 1,1530; Besprechung). Şi au nădulit cu pietri de i-au ucisu-i prè-amândoi (DOS. VS. Iulie 1; la). ET. unbek. năduşâlă etc. siehe înăduşeală etc. nädüv siehe năduf. năframă siehe maramă. năgărăS. f. (1581 DERS) Federgras N. (Stipa). Frunză verde de nagară, Hai ş-om scoate danţii-afară (PP. MAR. NUNTA 557). GR. negară, nagară. - Dim. -gărică. ET. unbek. năhrâmă siehe maramă. năhut etc. siehe năul etc. năiem S. (1581/2 PO2 252; Ex 22, 15) Dingen N. (eines Menschen, eines von seinem Besitzer geführten Tieres); a lua năiem dingen, mieten. Cela ce va lua cal cu chirie sau cu năiem şi-l va încărca ... greu (ÎNDR. 303). GR. naim (ŞEZ. V. 113), năim. ET. asl. najemü, naimü. năiemi siehe năimi. năiemnic PI. -iémnici S. m. (1561 CORESI) LV. Mietling M. Năiemnicul... vede lupul viind şi lasă oile şi fuge (CORESI TE4 207b; Jo 10, 12). ET. ksl. najemniku. năicmnicic S. f. (1581 CORESI OMIL. 307) LV. Anmietung F. ET. năiemnic. năimeâlă PI. -meii S. f. (1742 DLR) Dingen, Heuern, Mieten N. A da în năimeâlă verdingen, -mieten, a lua în năimeâlă dingen, mieten (COD. CAL. § 1466 flg.). (Fala) ş-au împlinit năimeala cum se cuvine (SBIERA POV. 207) ihren Dienst. GR. Formen analog a năimi. ET. a năimi. năimi Präs, -mese (1561 CORESI) I. V. tr.: argaţi, cai, corăbii etc, Knechte, Pferde, Schifte etc. dingen, heuern, mieten. Omul căsătoriţi ce ieşi... de dimâneaţă a năiemi lucrători în via lui (CORESI TE4 42a; Mt 20, 1). De cu seară năimim cai şi ne pregătim merinde pentru frei zile (VLAH. RP. 102). Acesta ... năimănd cu leafă vasele de la Genua ... au trecui la Traţia (SIM. DASC. LET.21,406). - LV. auch vom Mieten von Häusern etc.: De ... va fi năiem it el casa (ÎNDR. 67). II. A se năiemi sich verdingen. L-au întrebat pe urmă (pe căprari) ori de nu s-ar năimi la dânsul (SBIERA POV. 151). GR. LV. (16./17. Jh.) năiemi, MOLD, auch nămi; bisw. în(n)ă(i)mi. ET. ksl. najmali, şerb. -miti, ukr. -myt; vgl. auch năiem. năimit Adj. (1643 VARL. CAZ.21, 8b; nach Lk 15,17) gemietet. - Auch substantiv. ET. a năimi. năjit S. (1825 B.) Ohrenentzündung F. Besprechungen gegen năjit siche REV. TOC. III, 383; TEOD. PP. 380, LUP. M. B. 22. GR. nej- (PIRU ENC. I, 174), mij- (B.). ET. vgl. tschech. nezit „Geschwür”, ukr. nezyt „Katarrh”, poln. niezyt „Schnupfen”. SG. ALRMI/I, K. 36. năjiţă siehe nojiţă. nălbân siehe nalbant. nălbi siehe albi. nălucă PI. -luci (1581 CORESI OMIL. 129) Phantom, Gespenst N. (spukender) Geist. Văzându-l pe el îmblănd pe mare, le păru a fio nălucă (BIBLIA 1688 Mk 6, 49). - Daher adjektiv.: Conjecturi atât de-nşelătoare ... ca acele din care îţi formezi Năluca ta idee (CL II, 24) deinen phantastischen Gedanken. GR. Bisw. -luc (BIBLIA 1688 Ib 20, 8). Ca un năluc de noapte (AL. POEZII III, Leg. nouă 40). ET. a năluci. năluceălă PI. -celi S. f. (1681 DOS. LIT. 11/36, 61) Einbildung, Sinnestäuschung F. Şi frică mare i-au cuprins şi năluceălă (MS. iun 1700, REV. TOC. EL, 349). ET. a năluci. 773 năluci năluci Präs, -cesc (1563 CORESI PRAXIU, DENS. IST. II, 292) I. V. ti\: a-şi năluci c. sich etw. einbilden (= es zu sehen glauben). Mathei nu cu mintea au văzutpre Hs. şi l-au nălucit pre el, ci trupeşte cu dânsul au Jost (MS. 18. Jh., GCR Π, 20). Câteodată părea că (Ileana) e înaintea lui, dar vedea apoi că rutina îşi năluceşte el (FR.-C. MOŢII 251). II. V. intr. jdm. (in der Einbildung, dann tiberh.) erscheinen. Ce nu e sătean, îi năluceşte (ţăranului) Cam a ciocoi (JIP. OP. 9). III. a se năluci jdm. erscheinen. Şi mândre se mai năluceau de departe ochilor ... tarlalele de porumb şi ...de grâu (RĂD. RUST. II, 22). ET. wahrsch. slav. *naluăti, von luăti „treffen”. nălucinţă (t) PI. -cinţe S. f. (1683 DOS.) 1. Trugbild N. Nălucinţele lumeşti (DOS. VS. Dech. 16; 223b). 2. Zauber M. Face nălucinţe şi minuni mincinoase (DOS.VS. Noe. 24; 151a).’ ET. a năluci. nălucire PI. -ciri S. f. (1642 ÎNV.2 49a) Einbildung, Erscheinung F., Phantasiegebilde N. Dat-au adâncul glasul său, nălţimea nălucirile sale (PSALT. RÂMN. 171b; Hab 3, 10; φαντασίας). Eu ... când întru în casele oamenilor, mă jac în multe chipuri de năluciri (MS. 1799, OCR II, 172; cin Geist spricht) nehme ich vielerlei Tmggestaltcn an. Rada-i nălucire vie (COŞBUC 78) ein lebendes Traumbild. Săspăriiară de dzicea că iaste o nălucire (VARL. CAZ.2 1, 255; Mt 14, 26). ET. a năluci. nălucit (1563 CORESI PRAXIU, DENS. IST. Π, 191) I. Adj. vorgestellt. II. S. f. nălucită Bildnis N. (als falsche Übersetzung v. 2 Kor 4, 6 bei CORESI). ET. a năluci. nălucitor Adj. (1818 LEON ASACHIP. 114) phantastisch. Nalte regiuni nălucitoare la care îl ridicase (pe artistul dramatic) şi triumfurile scenei (I. NGR., CL V, 338) die hohen Gefilde der Phantasie. ET. a năluci. nămâieS. f. (1476 DERS) Hornvieh N. GR. nămăi u. nămâie; arom. nämal'u, numal'u, megl.-rum. nämal'u. ET. lat. änmälia. năinetc PI. -meţi S. m. (1806 CRIŞAN 194) hoch aufgehäufte Masse, spez. (de zăpadă) Schneehaufen M., -wehe F. Imaginaţia cea mai puternică nu ş-ar putea închipui ce forţă mecanică a putut ridica asemenea nemeţi de piatră la o înălţime de peste 150 metii (BUZ. CUG. 111; von den Pyramiden). (Vaporul) gâfâind greoi, se luptă cu nămeţii de apă (VLAH. RP. 64; von der hochgehenden See). Nici vara nu se topesc nămeţii de zăpadă pe munţii cei mari (OD.-SL. 71). Poate viscolul să ridice nămeţii până la streşini (DEL. P. 160). Vgl. a copleşi. GR. nein- (B.), nam- (POL.), nămet (PTB. POL.). ET. vgl. şerb. namet, zu slav. nametati „aufwerfen”. nămezi, namiâză etc. siehe amiază. nămilos Adj. (1705 CANT. IST. 144) ungeheuer groß. Omenirea are drepturi nămiloasepă pământ (JIP. R. 52). GR. maminos (CANT.). ET. namilă. nămisti Preş. mă -tesc (1581/2 PO2 311; Ex 99, 7) LV. I. V. tr. setzen, stellen. £ II. a se nămisti sich (wieder) einsetzen. A GR. nemisti, nemesti, nămesti. ET. vgl. şerb. namestiti. t nămol PI. -moluri S. n. (1821 BELD. ETER. 59) 1. Schlamm M. O ... căprioară... călcând cu sfială prin nămolul uricios al mocirlei (ODOB., CL IX, 27). Băi de nămol Schlamm-, Moorbäder. 2. fig. nămol de Flut, Unmasse F., Schwall M. Să-l refuze, trebuia să aducă un nămol de nefericiri peste pământul ţării sale (GANE, CL VII, 95). Sub nămolul de zăpadă, drumurile sejacuse aproape nevăzute (XEN. BR. 67). GR. nomol. ET. ukr. namil, -olu. SG. ALR SN III, K. 827; IV, K. 1220. nămoli siehe înămoli. nănăş etc. siehe naş. năpâdă S. f. (1722 CANT. HR. 50) selten: Ein-, Überfall M. ET. a năpădi. năpastă PI. -pâste S. f. (16. Jh. CV) 1. LV. Anfechtung, Versuchung F. Rugaţi-vă să nu mergeţi în năpaste (CORESI TE Lk 22, 40). Şi nu ne duce în năpaste (CORESI TE Mt 6, 13). Când întru năpasti în totu chipul cădeţi (CV2 55a; Jak 1, 2). 2. LV. Unbill F., Ungemach N., Drangsal F. Răbdând multe năpăşti de la ibolnicearii împăraţi (DOS. VS. Oct. 31; 97a). Tătarii ...jaceau mari supărări şi năpăşti pământurilor (AXINTE, LET.2 II, 132). Lui Dragoş Vodă mare năpaste îi fac cei ce zic că au fost păstor (NEC. COSTIN, LET.21, 66). Daher: 3. LV. mit Unrecht, Willkür erhobene Steuer. (Zlotaşii) sfrângând acei bani pe feţe, au orânduit năpăşti: de un leu cine dedese, da cinci lei (NECULCE, LET.2 II, 292). 774 năplăi 4. ungerechte, falsche Beschuldigung. Puindu-i năpaste că el au fot pricina morţii lui Constantin Postelnicul (AMIRAS, LET.2 III, 150). Nu ştiu cine a vrut să... arunce o năpaste asupra mea; mi-a pus pe neştiute aceşti bani în buzunar (OD.-SL. 168). Sticla prin care mă privea lumea era schimbată - era sticla cea mincinoasă a năpăstii (GANE, CL XIII, 331). 5. Schicksalsschlag M., Ungemach, Unheil N., Kalamität F. Mare năpastie a căzut pe capul nostru (FIL. CIOC. 116). Năpasta ce a căzut, pe el de a ji tovarăş ţiganului (ŞEZĂT. I, 213). De unde voia (omul) să agonisească un ban, îi pica câte trei năpăşti pe spinare (BOGD. POV. 66). Această femeie e o năpaste, un bici asupra omenirii (CL XIX, 208). - MOLD. ugs.: cu năpastă höchstens (eig. schlimmstenfalls). Pân-pe-amia-ză cu năpaste Zău că lot ar ji sfârşii (SPER. AN. 1892 1,251). GR. năpaste, năpastie, napaste, napast. PI. auch năpăşti. ET. ksl. napastl. năpădi Präs, -dese V. tr. u. intr. (16. Jh. CV) ;> - 7 pc., pe cn., asupra cuiva auf jdn. einstürmen, über ihn hcrfallen. (El) cercă să-şi alunge vedeniile urâte cari-l năpădeau (VLAH. DANII, 166). Dacă boala va năpădi pe vită în grabă (DRĂGH. IC. 22) das Vieh ... befällt. Şi năpădiJiica spre toţi ei (CV2 3b; Apg 19,17). Îndată ce o corabie apuca pe strâmtoare ... năpădea supra-i două bărci (cu piraţi) (GHICA, CL XVIII, 20). Tătarii aveau să năpădească în Moldova în ajutorul turcilor (BĂLC. 201) sollten ... einfallcn. ET. ksl. napasti, -padi}. năpădire PI. -diri S. f. (1776 MINEIUL 55a) 1. Einfall M. 2. Heimsuchung F. ET. a năpădi. năpăditor PI. -tori S. m. (1722 CANT. HR. 13) Eroberer M. ET. a năpădi. năpăstroc siche năpârstoc. năpăstui Präs, -tuicsc V. tr. (16. Jh. CV2 56b; Jak 1,13) Epe. jdm. Unbill antun, Unrecht tun. De am năpăstuit pe cineva ... întorc împătrat (ANTTM DTD. 210; nach Lk 19, 8). Feciorii boiereşti cari... au măsurat strâmb ogorul, năpăstuindpe consăteni (CL XVI, 2). 2. ungerecht, fälschlich beschuldigen. Ca sănăpăstu-iascăpre noi (tou ouxocpavxfjaai ripag; BIBLIA 1688 Gn 43, 18). (Ţiganulpe sat) supărat Că-l năpăstuiau întruna lot cu lucruri de furat (SPER. AN.1 I, 185). ET. ksl. napastovati, -lujq. năpăstuire PI. -iri S. f. (1683 S1CR. DE AUR2119a) Verfolgung, Anfechtung F. ET. a năpăstui. năpăstuit Adj. (16. Jh. CV2 56b; Jak 1,12) verfolgt, angcfochten. Cei năpăstuiţi să vie la mine şi-şi vor aß a dreptatea (FTL. CTOC. 322) diejenigen, denen Unrecht geschehen ist. ET. a năpăstui. năpăstuitor S. m. (16. Jh. CV2 56b; Jak 1,12) 1. Anfechter M. 2. Verfolger M. ET. a năpăstui. năpârcă PI. -pârei S. f. (16. Jh. CV) 1. Otter F. (Vipera), spez. Kreuzotter (V. bems). Pui de năpârcă, de năpârci (vgl. Mt 3,7 etc.) Otterngezücht. O năpârcă din căldură ieşi şi mucica mânra fui (CV2 48b; Apg 28, 3). Că şi. primaru-i un pui de năpârcă (VLAH. GV. 181) eine giftige Schlange. La auzul acestor cuvinte pe mama Stanca o muşcară năpârci de pântece (DEL. S. 52) wie von der Natter gebissen. GR. MOLD, nop-, OLT. -pârtcă (MARD.); arom. năpârtică, nep-, nip-. 2. MOLD. Blindschleiche F. (Anguis fragilis). 3. MUNT. Reitpeitsche F. Rumân ia e ţara ... biciului şi năpârcii (JIP. SUF. 160). ET. vgl. alb. nepërkë, nepërtlcë (KAV.). năpârcos Adj. (1882 JIP.) giftig. Din Jarâmele sale năpârcoase (ale cometei) ieşiră cele de cămătari (JIP. P. 178). ET. năpârcă. năpârli Präs, -lèse V. intr. (1705 CANT.) die Federn, Haare, Flaut wechseln, mausern, sich hären, häuten. (Gândacul de mătase) îşi schimbă pielea, adecă, năpârleşte de patru ori (ÎNV. COP. 1890 II, 26). Un păr de pe noi de ni-ar năpârli (CANT. IST. 237). ET. Der Zshg. mit slav. pero „Feder” ist fraglich; vgl. auch năpârcă. năpârstoc PI. -toace S. n. (1840 BARAC. T. 72) Fingerhut M. Un năpârstoc de ciorbă. Şi o sfântă de co-ciorbăi Pentm cei ce-s lungă, vorbă (ISP. LEG.11, 31). GR. -părstoc u. -păstroc. ET. slav. *naprüslükû, vgl. bulg. naprăstnik, şerb. naprstak. năplât PI. -plaţi S. m. (1844 CAL. 73) OLT. BAN. Felge F. Roata se-ntoarcepe toţi năplaţii (Z. V. 538) das Glück ist unbeständig. ET. vgl. naplatak, bulg. naplat. SG. ALRMSN II, K. 356. năplăi Präs, -plaiésc V. tr. (1822 HMST. 18) pc. jdm. Alpdrücken vemrsachen. Pe (cutare) de inimă l-ai cuprins... L-aiJârşit, L-ai năplăit (PP. MF I, 631; Besprechung). ET. wahrsch. ksl. napluti, -plovş „überschwemmen”. 775 năplăiâlă năplăiâlă PI. -plăieli S. f. (1788 MOLNAR SPRACHL.' 92) Alpdrücken N. Să se potolească Toată durerea ... Năplăiala şi fârşala de la (cutare) (PP. MF. I, 559; Besprechung). GR. -ploială (ŞEZ. IV, 27 u. 29). ET. a năplăi. năprâ S. f. (1900 MF) TR. Kleid N., Anzug M. Năpraia ta aia nouă Am visat-o ruptă-n două (PP. MF I, 297). EJT. şerb. naprava. năprasnă Adv. (16. Jh. CV) veralt.: de (ALEXANDRIA 185: de cu) năprasnă unversehens, jäh, plötzlich. De năprasnă fu apucat un cucon în văzduh cătră ceri (DOS. VS. Sept. 25; 28a) wurde ... emporgerissen. Ereticii... săriră de năprasnă de-l j un ghiciră (pre sfântul) ... cu săbiile (DOS. VS. Oct. 7; 51a). Apropiindu-me cătră Damascu, întru amiadzădzi străluci Uimiră multă de năprasnă spre menre (CV 19b; Apg 22, 6). Fumul acela, răsjirându-se, cine-l va mirosi, moare îndată şi de năpraznă (DION. TEZ. II, 172). - Attributiv: unerwartet, jäh. înlr-acest chip au hălăduit şi Iordachi Aga de aceea cumplită şi de năprasnă primejdie (NEC. COSTIN, LET.2 II, 116). GR. -pi riznă, neprcisne, nepraznă, nepreasnă. ET. ksl. naprasino. năprasnic (16. Jh. COD. TOD., DLR) 1. Adj. 1. jäh, plötzlich. Moarte năprasnică plötzlicher Tod. Un gând năprasnic îi aminti o vorbă a doftorului (NĂD. NUV. II, 141) der ihm jäh durch den Kopf fuhr. 2. ungestüm, heftig, (von Menschen auch:) hitzig, jähzornig. (Stefan celMare) atâta i-a izbit de năprasnic şi fără de veste (pe unguri) cât toată falnica oştire ... a fost... sfărâmată (VLAH. RP. 237). O ploaie năi-praznică începu să curgă cu atâta repeziciune încât credeai că varsă cu găleata (DEM. NUV. 6). Omul năprasnic degrab răspândi, iar apoi pe urmă ti căleşti (MS. 1784, GCRII, 135). 3. schrecklich, furchtbar. Bătrânul... se trezi parcă dintr-un vis năpraznic (SAD. P. 17). (Pe noi) năpraz-nica silnicie a Ciobanului ne-a ţinut alungaţi pe la străini (ODOB. MV. 1896, 53). ’ 4. ungeheuer (groß), gewaltig, riesig. în faţa noastră se rădică, un munte înalt şi drept ca un zid năprasnic, de crezi c-aici e sfârşitul lumii (VLAH. RP. 151). La stânga ... tot mai largă şi mai adâncă se cască năprasnica vale de sub noi (VLAH. RP. 167). II. năprasnică S. f. a) (B.: -nie) TR. Waldrebe F. (Clematis; WB.). - b) Ruprechtskraut N. (Geranium Robertianum; BR.). GR. -präzn-. ET. ksl. naprasmu. SG. ALRM II/I, K. 214. năprăor siehe amproor. năprăsnicie PI. -cii S. f. (DOC. 1809) veralt.: Ungeheuerlichkeit F. Năprăsnicia acestei vremi de răzmiriţă (DOC. 1809 TEZ. II, 341). ET. năprasnic. năproor siehe amproor. năpust S. n. (um 1640 URECHE) 1. Verwüstung F. 2. böser Geist, Teufel M. 3. a lăsa în năpust aufgeben, vernachlässigen. (Bogdan Vodă) au lăsat în năpust trebile ţării (URECHE, LET.2 I, 223). Lasă-l năpustului (RETEG. POV. IV, 41). ET.vgl. ulei·, năpust „ungestümer Angriff’ etc., bulg. napusto „umsonst” // siehe a năpusti. năpusti Präs, -ţese (16. Jh. PS. H. 17, 15) 1. V. tr. 1. gehen, im Stich lassen, verlassen. Văzând că nu o poate dobândi (cetatea), o năpusti deocamdată şi se întoarse ... în Bucureşti (BĂLC. 53) ließ er vorläufig von ihr ab. (Muma) se duse de-l puse (pe copil) f într-un pom înalt şi î.1 năpusti acolo (ISP. LEG.2 389). Bogdan Vodă... aşa năpusti trebile ţerei că, pre cât îl iubeau întâi, pre atâta îl urâse pre urmă. (NEC. COSTIN, LET.2 1, 450) 2. senden, schicken. Toate leşinăturili. le năpustesc (boierii) la. noi să se împiciorogească (JIP. OP. 157). II. a se năpusti undeva, asupra cuiva sich auf jdn., etw. stürzen. Bătrânii.... râd cu lacrămi, năpustindu-se în vorbă (DEL. P. 157). (Turcii) se năpustiră la Galata de ficea şi acolo givază (MOXA HC 1,403). Calamităţile ce se năpustise în anul acela, asupra Romei (OLL. HOR. 77) die ... über Rom hereingebrochen waren. ET. vgl. ksl. şerb. năpustiţi „(auf etw.) loslassen”. năpustit Adj. (1835 GOR. HAL. I, 136) verlassen. Mihnea se văzu deodată năpustit de toată curtea şi de toată oştirea sa (ODOB. MV. 1896, 36) M. sah sich von seinem ganzen Hof und Heer im Stich gelassen. Ce cauţi aici la mine în locaşul acest năpustii şi întunecos? (POMP., CL IX, 187; ein Einsiedler spricht) was suchst du hier ... an dieser finsteren und verlassenen Stätte? ET. a năpusti. SG. ALR II/I, K. 256. nărav PI. -rävuri (16. Jh. CV2 7a; Apg 19, 40) I. Sitte, Gewohnheit F. Năravuri bune, rele gute, schlechte Sitten. Episcopul, ce ... va umbla, pre nărav de cocon (PRAV. GOV. 18a). Era. la. năravuriprostac, la inimă smerit {DOS. VS. Dech. 12; 212b) schlicht von Sitten. Că mai uşor este să nu jure nimenea, că ... este... numai un nărav rău (MĂRG.2105a) cine üble Angewohnheit. De ţi-arfî năravul cum îţi. este vorba ... le-aş chema. în casă (SLAVICI, CL VI, 228) wenn fr 776 1 -V 5 dein Betragen so geziemend sein sollte wie deine Rede. Năravurile erau simple, căci Domnii erau simpli. (C. NGR. 315) die Sitten waren so schlecht wie die'Fürsten. Coruperea năravurilor ce au lăsat (fanarioţii) în urma lor (AL. PP. 95). - LM. (nach lat. mores umgebildet) PI. moravuri Sitten (PI.). 2. ugs.: schlechte Gewohnheit, üble Angewohnheit, Untugend, böser Hang, Laster N. A prinde nărav cine schlechte Gewohnheit annehmen; a învăţa cu nărav schlechte Gewohnheiten annehmen lassen, verderben. Bărbatul temător îşi învaţă nevasta cu nărav (PANN, Z. 259) treibt sic dem Leister in die Arme. Calul e cu nărav das Pferd hat Mucken. La. 60 de anipicioarele-s cam nesigure, cam ... cu nărav (AL. OP. 1, 1198) wollen nicht mehr parieren. Om cu frica lui D-zeu, dar cu năravul dracului u. ä. ein Scheinheiliger, Heuchler. Năravul din fire n-are lecuire, năravul din născare (nici un) leac nu are u. ä. (Sprw.) die Katze läßt das Mausen nicht. Vgl. lup 1. ET, ksl. nravü, zur Form vgl. bulg. nărav, serb. narav. năravnic (t) S. m. (1581 CORESIOMIL., DENS. IST?* 11,212) /■ --> > lasterhafer Mensch. : ET. nărav. i.U nărăvâş Adj. (1825 B.) v. Menschen: lasterhaft. - Substantiv.: Piaie nărăvaşii, trântorii... şi stricaţii din ţară (JIP. OP. 111).-- Von Pferden: scheu, wild. Calul nărăvaş aruncase cu picioarele de dindărăt (GION PORTR. 36). GR. v. Menschen: nărăvos (B.). ET. nărav. SG. ALR II/I, K. 150; SN V, K. 1247. nărăvcâlă PI. -veli S. f. (1806 KLEIN) veralt.: Gesittung F., gute Sitten. Oameni cu cinste şi nărăveală (SLAVICI, CL VI, 100). Om cu. nărăveală (SLAVICI, CL VI, 113) ein wohlgesitteter Mensch. ET. a nărăvi. nărăvi Präs, -vcsc (um 1670 ANON. CAR.) 1. V. tr. 1. (t) erziehen. 2. schlechte Gewohnheiten annehmen lassen, verderben. (Mama vitregă cerea bărbatului) s-o alunge de la casă (pe fata lui) ... pentru că poate să înărăvească şi pe fata ei (CREANGĂ, CL XI, 213). II. V. intr. gestatten, erlauben, Gnade walten lassen. Le vafi bine cu el, şi el le va nărăvi de toate (DION., THZ. II, 203). Să le mai nărăvească şi să-i îngăduie a-şi strânge semnăturile (DION., TEZ. II, 217). III. a se nărăvi 1. eine Gewohnheit annehmen. S-au nărăvit rău a asupri şi a încărca pe ticăloşii lăcuitori (DOC. 1815, TEZ. 11,389). 2. schlechte Gewohnheiten, Untugenden annchmen, verdorben werden. Dă-i să nu se nărăvească (PANN PV. 1880 1,71). GR. înnărăvi. ET. nărav. SG. ALR II/I, K. 150; ALRM SN I, K. 258. nărăvire PI. -viri S. f. (1822 HMST. 122) (schlechte) Angewohnheit F. ET. a nărăvi. nărăvit Adj. (1822 HMST. 58) 1. gewohnt, anerzogen. - Neg. nenărăvit unverbildet: Eu mai Ieşene în văţ carte pe un urs nenărăvit (PANN. PV. M. II, 10). 2. verdorben. Acela este un nărăvit la băutură (APĂR. SĂN. I, 9) dem Trunk ergeben. Colegii mei, rău nărăviţi, lacomi, intriganţi (DEL. P. 201). ET. a nărăvi. năroc etc. siehe noroc etc. nărod siehe norod. Nărtilă m. (1857 AL.) GroßnascF. (Spitzname). Ceai, Nărtilă? (AL. OP. 1,154). GR. TR. Nărilă. ET. zu nară, vgl. nărtos. SG. ALR II/I, MN 6838,5. nărtos Adj. (1857 AL.) (spöttisch) großnasig. Astăzi acela-i mai cu minte care-i mai nărtos (AL. OP. I, 154). GR. -tăcios (ŞEZ. HI, 82). ET. anscheinend zu nară, mit merkwürdigem Einschub von t. H lat. *närit.ösus < naris (CADE). SG. ALR II/I, MN 6838, 5. nărui Präs, -ruiesc (um 1640 URECHE) I. V. ti. LV. (hinab)stiirzen. Năruind copacii cei întinaţi asupra lor, multă oaste leşească au perii (URECHE, LET.21,172). II. a se nărui (hinab-, ein-, Zusammenstürzen. Fugind Ludovic Craiu, s-au năruit într-o mlaştină (MIR. COSTIN, LET.21, 189). - Bes. von Erdmassen etc.: Munţii cei înalţi şi malurile cele înalte când se năruiesc de vr-o parte (MIR. COSTIN, LET.21,322). Pe pământ lor li se pare că se năruie tot cerul (EMIN. O. I. 148) es schien ihnen, als ob der ganze Himmel auf die Erde stürzte. Fără de veste se năruia pe ţară, A toi sfărâmătoare, urgia cea ta tară (I. NGR., CL IV, 71). ET. vicii. în- + lat. ruo, -ere, vgl. arom. mi nărăiescu „ich erzürne mich” aus *înrăiescu, von rău. SG. ALR Il/I, K. 274. năruit Adj. (um 1690 MIR. COSTIN) zusammengestürzt, -gefallen. O cetate năruită (MIR. COSTIN, LET.1 I, 17). ET. a nărui. SG. ALR SN III, K. 820. 777 năruitură năruitâră PI. -türi S. f. (um 1690 MIR. COSTIN) verall.: Ruine F. (Cetăţi) cărora le slau năruiturile cât de abia semnele se cunosc (MIR. COSTIN, LET.21, 24). El', a nărui. nărujnic PI. nărujnice S. n. (um 1900 TIKTIN) MOLD, mit Schafkäse zusammen gekochter Maisbrei. ET. viell. slav. na.ru cnyj „gelegen kommend”. năsâdă PI. -sade S. f. (1869 ION. AGRIC. P. 413) 1. zum Dreschen auf die Tenne gebreitete Halmfrucht. In năsadă le-a băgat (iepele), Nouă zile le-a mânat, Girezile le-a treierat (TEOD. PP. 151). 2. Tenne F. 3. Tabakballen M. ET. a năsădi. SG. ALRM SN I, K. 54. năsădi Präs, -dese V. tr. (1822 HMST. 128) 1. zum Dreschen vorbereiten. 2. quetschen. ET. asl. nasadili. SG. ALR SN I, K. 73; IV, 978. năsădit Adj. (1825 B.) 1. aufgeschichtet. 2. angeschlagen, gequetscht (B.). ET. a năsădi. năsălie PI. -Iii S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Totenbahre F. Scoţând, în năsălie, la-ngropatpe o f am eie (DOS. VS. Sept. 14; 18a). 2. Sänfte F. Pre năsălii şezând la judecată (BIBLIA 1688 Ri 5,10; als Übersetzung von cpopeiov, HapTrfjvr)). 3. ungewohnt.: Grab N. (ANON. CAR.). GR. năsăle, năşele; LV. năsilie (DOS., BIBLIA 1688), nosilă (DION., TEZ. II, 183). ET. lcsl. nosilo. SG. ALR II/I, K. 171. năsărâmb (um 1812 ŞINCAI HR. II, 367) regional: I. Adj. närrisch. II. năsărâmbă S. f. Farce F. ET. unbck. născare S. f. (1814 BELD. N. P. 21, 34) ugs.: Geburt F. La patru luni, după ce se mărită, născu o fată. Astă născare fără vreme cam supără pre lata (C. NGR. 294). \lg\.leac\. ET. von a naşte gebildet wiepăscare, facare, crezare, vânzare von a paşte etc. SG. ALR II/I, MN4181, 56. născător (16. Jh. PS. SCFI. 47, 7) 1. Adj. 1. gebärend. 2. Geschlechts-. Brebul ...puterea organelor născătoare pierzându-şi (CANT. IST. 41). 3. veralt.: cădere născătoare Genitiv M. Auch substantiv. II. S. f. născătoare (de D-zeu) Gottcsgebärcrin F., Bezeichnung für die Gottesmutter. N-au crezut... în tine Născătoare Domnului (um 1550, HC II, 380). împărăteasa, Născătoarea lui D-zett (MOLIT., GCR I, 82). Preasvin tei D-zeu Născătoarei (DOS. VS. Sept. 6; 9b). III. S. m. PI. Eltern (PL). ET. a naşte. născătură PI. -türi S. f. (1688 BIBLIA) 1. veralt: Geburt F. 2. LV. născături înainte Rechte des Erstgeborenen (BIBLIA 1688 Gn 25, 33). ET. a naşte. născoci Präs, -cesc V. tr. (1829 PISC. O. 92) ausdenken, ersinnen, -dichten, -finden. Pentru aceste «s ... trebuinţe, oamenii au născocit termometrul (ÎNV. tf COP. 1889 II, 81). ET. wahrsch. slav. naskoăti „auf etw. losspringen”, dann etwa „darauf kommen”. - \ născocire PI. -ciri S. f. (1825 MUM. C. 95) Erdichtung, Ersinnung F. Se împrăşliase între pescuitorii de aur... mulţime de născociri (BODN., CL IV, 63) zahlreiche Legenden. ET. a născoci. născocitură PI. -türi S. f. (1868 BARC.) Erdichtung, -findung F. Născociri föcule de dragul vremii în care ni se urăşte (SLAVICI, CL VIII, 423). ET . a născoci. născocor m. (uni 1815 BUDA1-DELEANU) Prahler M. Eigenname eines der drei Helden in BUDAI-DELEANUs Trei viteji. ET. unbek. näscocori Präs, -risc V. refl. (1800 BUDAI-DELEANU XII, 8) prahlen. ET. născocor. născut (16. Jh. CV2 62b; Jak 3, 6) 1. Adj. geboren. II. S. 1. n. Geburt F. A Iu Is. Hs. născutul asa era (COREST TE4 2a; Mt 1, 18). 2. m. Weihnachten N. Câşlegile Născutului (SPÄT. MIL., LET.21, 109) Fastenbeginn vor Weihnachten. 3. Geburtsorgan N. Sc7 ieşiţi... Din născut, Din şezut (MAR. NAŞT. 48; Besprechung). Din născut, De sub născut (ŞEZ. I, 254). 4. f. născută Geburt F. Is. văzu un om orb dein născută (CORESI TE4 205a; Jo 9, 1). 5. f. LV. Născuta (de D-zeu, D-zeului) die Gottesgebärerin. ET. a naşte. 778 năstruşnic năsilie siehe năsălie. A năsilnic Adj. (1620 MOXA, HC I, 379) . LV. heftig, wild, gewalttätig. D-zeu ...va săjie toţi oamenii buni şi sjinţi, iară oamenii... să fac den eişi răi şi năsâlnici (MĂRG.1 146b). Bărbatul ei... au fost năsilnicu de o au fost bătând fără de cale (INDR. 205). Aşa s-au făcut de năsălnic, Doamne apără(NĂD. NUV. I, 33; von einem Schwindsüchtigen). GR. nes-; MOLD. bisw. -saln-; ebenso die Ableitungen. ET. ksl. n asii In ü. näsilnici Präs, -cesc (1683 DOS. VS. Noe. 11; 118b) I. V. tr. hart, stan* machen. Cerbicia voastră să nu o mainesilniciţ (BIBLIA 1688Dt 10,16; σκληρυνεΐτε). II. V. intr. v. Pferden: Mucken haben (DOS.). ET. năsilnic. năsilnicie PI. -cii S_. f. (MS. um 1618) 1. veralt.: Heftigkeit, Gewalttätigkeit F. Apriga purtare şi chiar năsălnicia bărbaţilor (faţă de femeile lor) (CL IX, 3) die Brutalität der Männer. 2. LV. Härte, Starrheit F., Starrsinn M. Să nu cauţi7 asupra nesilniciei norodului acestuia (BIBLIA 1688 Dt 9,27; έπι την σκληρότητα). După năsâlnici(a) ta şi după reîntoarsă inimă (MS. um 1618, GCR I, 51). ET. năsilnic. năsip etc. siche nisip etc. năşii Präs, -lese V. tr. (1683 DOS.) LV. c. nach etw. trachten, sich etw. vornehmen. Tiranul cugeta şi năslia deşerte (DOS. VS. Fevr. 5; 55b). Au năislit săptămânarini să destupe secriiul (DOS. VS. Iunie 4; 143b). Năslind cu dor purceasă de să sui la muntele sfânt (DOS. VS. lan. 26; 36a). Şi-i muncea (tătarii) în tot chipul năslind să le dea ce le venea lor în cuget (NEC. COSTIN, LET.2 II, 10). ET. vermut! ksl. nasiliti „cogere, vini infene”. năsliciune (t) S. f. (1680 DOS. PS. SLAV. R. 105, 39) Trachten, Vorhaben N. ET. a năşii. năslinţă (t) S. f. (1681 DOS. TR. 82) Trachten, Vorhaben N. ET. a năşii. năslitură (t) S. f. (1680 DOS. PS. SLAV. R. 105,29) Trachten, Vorhaben N. Leon, invitat de dor d-dzăiesc, ca dintr-o d-dzăiască năslitură, întâi feace svântului besearicăghizdavă (DOS. VS. Oct. 17; 70a). Svinţia sa m-a scoate din toate năsliturile tale (DOS. VS. Fevr. 5; 55a). ET. a năşii. năsos Adj. (1823 BOBB) großnasig. Vătaful curţii... năsos şi bărbos de te lua groaza (RADUL. RUST. II, 206)’ ET. nas. SG. ALRM II/I, K. 16. năspri siehe înăspri. năstăv PI. -tâvuri S. n. (1714 MAG. IST. II, 134) veralt.: Antrieb, Impuls, Trieb M. Sultan Mustafa din năstav d-zeiesc vrând să mângâie bătrâneţile bătrânului Ioan Vodă pentru slujbele sale (GFIEORGACHI, LET.2 III, 304). Nu-i dat la om să-l privească (comitul) Fără să nu dobândească. Un năstav de-nchinăciune (CON. 167). D-zeu ... Da inimii năstavuri şi minţiipovăluire (CON. 275). ET. ksl. nastavu „Anleitung”. năstâvnic (t) S. m. (DOC. 1628, OD. SC. 1, 434) Leiter M. Cătră toţi nastavnici(i) sfintei bisereci (PRAV. GOV., CCR 141). - Bes. von Klosteräbten: Năstâvnic aceştii sfinte mănăstiri cuviosul chir Paisie (1701 IORGA INSCR. I, 178). GR. nas-. ET. ksl. nastavmUai. năstăvi Präs, -vesc (16. Jh. PS. SCH.) veralt.: I. V. ti*. 1. führen, leiten. Năstăveşte-măspre cărările ziselor tale (PS. SCH. 118, 35; vgl. auch CORESI). 2. (an-)treiben, leiten, veranlassen. II. a se năstăvi sich erbarmen (MIN. 1776,192b). ET. ksl. nastaviti. năstăvit Adj. (DOC. um 1760) geleitet, inspiriert. Sfinţii părinţi... năstăviţi ...au bătut cu tărie ... oţărâtele eresuri (DOC. um 1760, URIC. I, 65). (Ştefan Vodă) alege imperia Turciei, năstăvit poate de duhul ocrotitor al fiinţei popoarelor (C. NGR. 315). ET. a năstăvi. năstăvitor (t) S. m. (1561 CORESI TE4 49b; Mt 23,10) Lehrer, Leiter M. ET. a năstăvi. năstrapă PI. -trăpi (1463 DERS) LV. u. poet.: Schale, Kanne F., Becher, Pokal M. O năstrapă mare de argint cu coperemânt şi poleită (DOC. 1669, REV. TOC. 1,340). Să-i pui în două ghivece frumoase, să-i uzi cu năsti-apa cea de aur (ISP. LEG.2 235). GR. Dim. năstrăpioâră, PI. -re. ET. vgl. türk, maşrapa (< arab. mesrebe), bulg. mastrapa, nastrapa, şerb. mastrap, -trafa etc.; n- fur w-wegen des folg. Labials wie in nalbă, năframă, namilă, vgl. auch furn ică. năstrăpât siehe nestemat. năstruşnic Adj. (1845 AL. OP. I, 1111) gewaltig, mächtig, großartig. Spuse să-i pregătească un cal năstruşnic care mânca numai jaratic şi bea lapte 779 nasturél clocotii (BOGD. POV. 93). Să-i pregătim o cinste de cele năstruşnice care să-i ducă vestea dincolo de sat (GANE, CL IX, 55). O! îmi vine o idee năstruşnică (AL. OP. 1,351). Adverbiell: Aşa descoperire, lucrări atât de mari Au inspirat năstruşnic vr-o zece gazetari (I. NGR.,CL VIII, 118). GR. năstraşnic. ET. vgl. tschech. strucny,,kurz, gedrängt”, russ. strucnyj „bequem, handlich”, nă- wäre dann = ne, wie in nătărău, năzdrăvan. năsturel PI. -rci S. m. (1469 DOR) 1. Gänseblümchen N. (Bellis perennis; BARG., nach H. 3231). 2. Brunnenkresse F. (Nasturtium off.; WB.). Cu năsturel ce pişcă şi faţa-i încreţeşte (CL VII, 247; als Übersetzung, wohl gelehrte Wiedergabe des lat. Wortes). ET . nasture. naşei etc. siehe naş. năşi Präs, năşesc V. tr. (1825 B.) Taufpate, Trauzeuge sein. ET. naş. năşieS. f. (1581 PRL 254a) Trauzeugen-, Patenschaft F. Rudenie depre cununie care sä chiarnä pre limbă proastă năşia sau finie (ÎNDR. 189). GR. nănăşie (PRL.) ET. naş. nătăfleţ (1825 MUM. C. 122) fam.: I. Adj. einfältig. II. s. m. (Einfalts-)Pinsel, Tropf M. Se vede că (zmeii) erau cam nălăfleţi, de ascultară la gura băiatului (ISP. LEG.2 256). Nerod, nătărău făcându-l, nătăfleţ, guguman, prost (PANN PV1 UI, 127). - Als Spitzname Nătăfleaţă. Pică pară mălăiaţă, în gura lui Nătăfleală u. ä. die Dummen haben das meiste Glück. GR. OLT. -flete, MOLD, natafl- (AL., CL III, 277; OP. 1,915). ET. vgl. nătărău. nătărăie PI. -ii S. f. (1800 BUDAI-DELEANUI, 52) Einfältigkeit, Dummheit F. Sfiala lui o luă drept dovada statorniciei, măcar că era semnul nătărăiei (C. NGR. 23). GR. -rie (BUDAI-DELEANU, B., POL.). ET. nătărău. nătărău Adj. (1773 ILIODOR, DLR) einfältig, dumm, oft substantiv.: Einfaltspinsel, Dummkopf M., dumme Gans. Te-or întrece nătărăii, de ai fi cu stea în firunte (EMIN. O. I, 196). (Furnica) vr-o muscă nătăraucă prinzând (DONICI34); f. nătărâucă, nătăroâică. ET. ne-tare, vgl. zur Bedtg. nebun, netot, năzdrăvan, zur Form letzteres u. năuc. SG. ALR SN V, K. 1240. nătăvălos Adj. (1857 POL.) plump. Plugurile grele şi nătăvăloase (JIP. OP. 32). ET. anscheinend zu a tăvăli. nătâng Adj. (1825 B.) 1. a) dumm, einfältig. Prost, nătâng, în gropi să deie, îţi părea când îl vedeai (DULFU PĂC. 8). Rierunca ... este din fire nătângă şi surdă (CANT. SCRIS. 97). — b) störrisch, hartnäckig. Nu mai căuta-n zadar Să mă-njungi... la prea dulcele tău car, M-am fiîcut nătâng cu vârsta (OLL. HOR. 277; zur Venus, als Übers, v. lat. durus). Hoţii aceşti de moldoveni sunt nătângi ca zimbrul lor (AL. OP. I, 1516). Nătâng, îndărătnic şi nemilos pentru cine l-ar fii necăjit (NĂD. NUV. 1,158). A" 2. TR. ungeschickt, linkisch, unbeholfen. Tu-n leagăn ) tot cu mâna stângă Mi-ai dat să sug, de-ciceia sunt fi*. ' Nătângă! (COŞBUC 122; vgl. MAR. NAŞT. 143). ET. wahrsch. zu ksl. tqgü „fest, steif, starr” A r, nătângi Präs, -gesc V. refl. (1870 COST.) störrisch, eigensinnig, hartnäckig werden. ET. nătâng. nătântocS. (1814 ŢICH. 200) TR. BAN. Dummkopf M. Ierte-ne D-zeu, nătântocule (RETEG. POV. 1,1). GR. motântoc (ŢICH.), motrăntoc, notântoacă (B.). ET. scheint mit nătâng verwandt zu sein. năuc Adj. (1688 BIBLIA) 1. einfältig, töricht. Năuc neştine pre sine ficându-se, părea-se-va înţelept a fi. (BIBLIA 1688 Spr 17, 29; eveov). Fratele meu năucul (BAR. NUV. VII, 10) mein einfältiger Bruder. 2. năuc (de cap) wirr, verwirrt, -dutzt, perplex, bestürzt. O roată iese din buluc, Şi surugiul stă năuc (AL., CL III, 269) steht ratlos da. Crâşmarul... se învârti năuc de câteva ori prin crâşmă, apoi năvăli pe uşă (SAD. POV. 146). Cu privirea năucă, aţintită în colţul despre uşe (DEL. S. 157). ET. slav. neukă SG. ALRM IA, K. 193; ALR SN V, K. 1241. năuceală PI. -celi S. f. (1870 COST.) Verwirrung, Ratlosigkeit F. O naţie ţinută de unii cârmaci politici... în năuceala întunericului (JIP. R. 56). ET. a năuci. năuci Präs, -cesc (1849 C. CAR.) I. V. tr. verwirren. Ca să-l năucească mai tare, uneori nâucéste Adv. (1806 KLEIN) selten: wirr. ET. năuc. 780 năvârlii îi zâmbea cu noimă, privindu-lpe sub geană (GANE, CL II, 95) um ihm den Kopf zu verdrehen. II. V. intr. wirr werden. Unde am lipsit 6 zile ...'socoteşti c-am si năucit? (C. CAR. PR. DRAM. 275). III. a se năuci wirr werden. GR. în năuci (VLAH. NUV. 131). ET. năuc. năucie S. f. (1822 HMST. 84) Verwirrung, Bestürzung, Ratlosigkeit F. (Băiatul) nu ştia ... cum să mulţumească că l-a scăpat D-zeu de năucia cărţii (GHIB. TR. 352) ihn von dem konfus machenden Lernen erlöst hatte. ET. năuc. năucire S. f. (1688 BIBLIA) Verwirrung, Bestürzung F. Năucire de la Domnul au căzutpreste ei (BIBLIA 1688 1 Sm 26, 12). ET. a năuci. năucit Adj. u. Adv. (1868 BARC.) verwirrt, perplex. Petrache îşi şterse năucit sudoarea de pe firunte (SAD. POV. 147). ·■ y ET. a năuci. năuntru siehe înlăuntru. A năutS.m. (1683 DOS.) Kichererbsen (PI; Cicer arietinum). Werden, sowohl gekocht als auch wie Haselnüsse, Mandeln gebrannt gegessen. Cu năhut şi cu bob muiat să hrăniia (DOS. VS. Febr. 15; 69a). Câteva farfurii cu migdale curăţite şi cu năulprăjit (FIL. CIOC. 143). GR. MOLD. nohot; LV. năhut; nohut(GHICA SCRIS. 150); nouţ (BR.). ET. türk, nohut, bulg. năhut, nohut. năutiu Adj. (1790 Ş.INFL.) kichcrerbsenfarben. Jiletcă de dril năutiu (DEL. P. 306). GR. Formen wie bei năut. ET. năul. năvală PI. -văii S. f. (um 1640 URECHE, LET.P 80) Sturm, (heftiger) Angriff, Einfall M. Feluri de feluri de vai-varii, năvăli şi prăzi în Dacia ...Jaceau (SPAT. MIL., LET.21,121). A lacrimilor năvalăchipu nu este s-o opreşti (BELD., GCRII, 242) Andrang, Strom. Bes. a da năvală în, la, pe cn., asupra cuiva, LV. auch cuiva auf jdn. ein-, losstürmen, Sturm laufen, sich stürzen. Au poroncit paşa ducerilor să dea năvală asupra şvezilor (AXINTE, GCR II, 18) die Schweden anzugreifen. Niculae... dă năvală drept în odaia lui Mustafa (GHICA SCRIS. VII) stürmt, stürzt. Fetele dau năvală la măritai... ca golanii la praznic (NĂD. NUV. 1,106). Ceas de năvală (DOS. PS. V. 32, 43) schwere Lage, Notzeit. GR. naval (AL. POEZII III Leg. 96). ET. postverbal von a năvăli, doch vgl. şerb. navala. năvalnic (1680 DOS. PS. SLAV. R. 73, 15) 1. Adj. u. Adv. stürmisch, heftig, mächtig. Năvalnic afară bate vânt (COŞBUC 144). Să nu li se înece morile de apănevarnică (NEC. COSTIN, GCR II, 11 ). Iarba verde ... creşte năvalnic (GHIB. TR. 368). GR. năvârn- (NEC. COSTIN, LET.21, 46; DOS.), nevarnic (NEC. COSTIN, LET.21, 80 u. 1. c.). IL S. 1. Fam M., Farnkraut N. (Filix). Frunză verde de năvalnic, Lasă-ţi gândul cel zburdalnic (RĂD. RUST. I, 62). Nach dem Volksglauben bewirkt Fam, ins Bad getan od. unter die Türschwelle gelegt, daß Freier, Kunden herbeiströmen (dau năvală). 2. MUNT. Baldrian M. (Valeriana off; BR.). ET. năvală. SG. ALR SN IV, K. 1020. năvădiPrâs. -désc V. tr. (16. Jh. PS. SCH. CANT. 1,19) 1. LV. holen, wiederbringen. 2. cinziehen, -reihen, -passieren, d. i. die Fäden der aufgebäumten Kette (urzeală) durch Litzen (cotleţe) der Schäfte (iţe) u. zwischen den Stäbchen des Riests (spatä) durchziehen. O mulţime de trebipe capul mamei: nişte sumani să-i scoată din stative; alţii să-i nividească şi să înceapă a-i ţese din nou (CREANGĂ, CL XV, 11). GR. nevedi, năvedi, nividi, neveli, năbădi. ET.ksl. navesti, -vedq „ziehen”, vgl. şerb. uvodili, russ. vdétj etc. năvăli Präs, -lèse V. intr. (1581/2 PO 176; Gn 49,32) în cn., asupra cuiva auf jdn. ein-, losstürmen, sich auf ihn stürzen, werfen; într-o ţară in ein Land (ein)fallen. Paloşu-n mână luau Şi-n tătari ei năvăleau (PP. GCR II, 301). Idasp, după ce au năvălit asupra Siinii (ILIODOR 1773, GCR II, 92) nachdem I. Syene angegriffen hatte. Sângele îi năvăli la cap (DEL. P. 46) stieg ihm zu Kopf. ET. vgl. ksl. navaljati, şerb. năvăliţi etc. năvălire PI. -liri S. f. (um 1743 NECULCE OP. 749) Einfall M., Erstürmung F. Asemenea oameni... dispar ... sub năvălirea preocupărilor timpului de faţă (AL., CL V, 386) unter dem Drang. Năvălirile barbarilor die Einfälle der Barbaren. ET. a năvăli. năvălitură PI. -türi (um 1580 GLOS. BOGD. 88a) Angriff M., Invasion F. ET. a năvăli. năvăloâcă siehe năvoloacă. năvăstuică etc. siehe nevastă etc. năvârlii S. f. PI. (1868 BARC.) Epilepsie F. (FI. 1192). ET. vgl. ukr. naverle „in entgegengesetzer Richtung”, serb. navrlje „schief’. 781 năvârlios năvrăpitor (t) S. m. (1722 CANT. HR. 18) Eroberer M. ET. a năvrăpi. năvârlios Adj. (1894 ALEXI) rasend. Toată lumea era ... îndârjită, furioasă, năivâir- lioasă (LIT.). ET. năvârlii. năvârni (t) Präs, -nésc refl. (1746 IORGA S. D. XVII, 49) sich crdreisten. ET. unbck. năvidi (t) Präs, -désc V. tr. (16. Jh. PS. SCPI.) a nu năvidi, bisw. a nenăvidi nicht leiden können, hassen. Să vadă cei ce nu mă năvidesc (CORESI PS. 85, 16). GR. nenăvidi (PS. SCH. 85,16), nevidi (ANON. CAR.). ET. ksi. (ne)navidëti. năvod Pl. năvoade S. n. (1551/3 ES 47a; Mt 13, 47) Schleppnetz N. Asemenea este împărăţia ceriurilor cu năvodul aruncai în mare (BIBLIA 1688 Mt 13,47). Mulţime multă de peşte, atâta cât cu multă osteneală să poată trage (pescariul) nevodul la uscat (MĂRG.2 33b). GR. nev- (MĂRG.21. c.), nov- (CANT. IST. 27). ET. ksl. nevodu, şerb. năvod. năvodar PL -dâri S. m. (1556 IORGA O. E. 193) Schleppnetzfischer M. împăratul... poronci la toţi năvodarii... să-şi întindă năvoadele şi să pescuiască toţi peştii din habuz (BOGD. POV. 211). ET. năvod. SG. ALR SN III, K. 843. năvodi Präs, -désc V. tr. (1645 HERODOT 322) mit dem Schleppnetz fischen. GR. năvozi. ET. năvod. năvoloâcă S. f. (1834 DRĂGH.) Stoppelfeld N., in das vor dem Umpflügen Saatgut gesät wird. în năvăloacă (adecăpenearal) (ION. CAL. 180). GRjwvăl- (GAZ. SĂT. XIV, 334), novei- (DRĂGH. IC. 5). ET. vgl. ukr. navolokom sijati id., navolok „Art Egge”. năvrâp Pl. -vrâpi S. m. (1507 DERS) Infanterist M. der Hilfstruppen bei den Türken. - Daher: Plünderer M. Turcii... aşa au sloboziţii năvrapii săi de au prădatu toată ţara (URECHE, LET.21, 160). ET. vgl. ksl. navrapu, altruss. (na)voropă„räuberischer Überfall”. năvrăpi (t) -pèse V. intr. (1705 CANT.) în, pre cn., asupra cuiva über jdn. herfallen. Jiganiia rea nicicum în herghelie să. năvrăpească... nu putea (CANT. IST. 61) in das Gestüt einfallen. Lupul... asupră-i să-l fărâme năvrăpi (CANT. IST. 165). ET. asl. navrapiti. năvrăpitiiră (t) Pl. -turi S. f. (1705 CANT.) Überfall M. Hameleonul... dulăilor amuţălurile şi nă-vrăpiturile pre cât mai mult putu întărtă (CANT. IST. 192). ET. a năvrăpi. năzârnic Adj. (1886 NĂD.) 1. argwöhnisch. Ăst de pe urmă copil nu-i al meu! Bre, bre! Ce năzanuc (NĂD. NUV. II, 42) was du dir nicht alles einbildest! 2. v. Pferden: scheu. ET. a năzări. năzări (1645 HERODOT 133) ^ I. V. tr. erblicken. In drum mare se uita Şi pe Oancea-l ^ , năzărea (MF I, 47). Vgl. a zări. ß f II. a se năzări: mi se năzare {că văd, aud etc.) c. ich ^ glaube, bilde mir ein, etw. zu sehen, hören etc. (was , Ă aber nur ein Spiel der Phantasie ist). „Răzbună! Răz-s * bună! ” îi părea că aude şi lui i se năzărea că răspunde: „Pestepuţin, umbră iubită!” (BODN., CL IV, 92). Trecândprinlr-o pădurice, mi se lot năzăreau pe după hueiuri turbane şi fesuri turceşti (CL XVII, 71). în cântările sfinte, glasul tău i se năzare (CON. 236) glaubt er, deine Stimme zu hören. - Bes. v. Pferden, die leicht scheuen: Ise năzare ca la caii cei cu nărav (AL. OP. I, 1173). ET. asl. nazreti, -zrjq, vgl. a zări < zreti. năzăritură Pl. -türi S. f. (1825 B.) Einbildung F. O leu, soro, cum mai crezi în fleacuri; îţi faci singură năzărituri (NĂD. NUV. I, 17). GR. ne-. ET. a năzări. năzbâtie Pl. -bâtii S. f. (1861 AL. OP. I, 699) toller, ausgelassener Streich. De obicei ei (copiii) nu sunt lăsaţi singuri în casă, căci cine ştie de ce năzbutii nu s-ar apuca (CL IX, 6). Pot să fie miniştri cine le place şi să facă toate năzbutiile din lume, numai să nu puie apalt mare pe cărţile de joc (IANOV, CL VII, 311). îndată ce ai prins de veste de năzbutiile lui cu franţuzoaica (XEN. BR. 16) von seinen Abenteuern mit der Französin. GR. năzbutie. ET. Scheint auf *neizbätie zurückzugehen u. mit asl. izbyti (vgl. a izbândi, izbuti) zusammenzuhängen, vgl. auch asl. izbytie „Befreiung”, russ. „Vermeidung”. năzdrăvan Adj. (1722 CANT. HR. 142) 1. mit übernatürlichen, magischen Kräften begabt, bes. die Gabe des Hellsehens habend. Solche Eigenschaften schreibt der Volksglaube gewissen Menschen u. Tieren 782 năzuros zu. Oiţă bârsană, De eşti năzdrăvană Şi de-a fi să mor (AL. PP. 2; das Schaf hatte dem Hirten gesagt, man trachte ihm nach dem Leben). Ce gust i-a venit flecuşteţului celuia să vie în lojă?.Intreabă-l pe dânsul, doarnu-s năzdrăvană!” (NĂD. NUV. II, 23). - Daher: 2. zauberhaft, -isch, wunderbar. Buzduganul, ce sclipea prin nori... ca o stea năzdrăvană (EMIN. PL 5). Gerul ... zvârlise peste văi Podele năzdrăvane (CL XIII, 460). 3. schalkhaft, schnurrig. Om chipeş, hazliu, năzdrăvan de te ţii cu mâna de inimă (DEL. S. 12) daß man sich vor Lachen den Bauch halten muß. Marea năzdrăvană le acoperea şi le descoperea cu o vinovată, precugetare pentru cei de pe punte (ZAMF. NUV. 9) das zu Streichen aufgelegte Meer bedeckte u. entblößte (die badenden Frauen). GR. nez- (OLL. HÖR. 28), TR. năzdravăn, -nă, Pl. -veni, -vene, nezdrâvăn (B.). ET . ne-zdravăn, urspr. wohl „nicht recht bei Sinnen”, vgl. nebun, netot, nătărău, nătâng. Die urspr. Bdtg. blickt noch durch in: Ciobanul nezdrâvăn oile sale rfr sipeşte (GOLESCU Z. V, 173) der untaugliche Hirt verliert seine Schafe. ’-; SG. ALR II/I, K. 78; MN 2266, 49; SN V.K· 1240, 1247. - năzdrăvănie Pl. -nii S. f. (1853 PANN) 1. wunderbarer, außerordentlicher, unglaublicher Vorgang; Wunderding N., Außerordentliches, Unglaubliches, Sonderbares. Cu ce drag urmăream (noi) toate năzdrăvăniile din poveşti. (GANE, CL XIII, 42). Niciodată nu te-am întrebat unde-ţi ai tu puterea de faci atâtea năzdrăvănii (RETEG. POV. V, 12). Ai umplea o bibliotecă mare cu câte năzdrăvănii se publică într-o săptămână (VLAH. GV. 165) mit all dem unglaublichen Zeug, das in einer Woche veröffentlicht wird, könnte man eine große Bibliothek füllen. 2. genialer, toller, Streich. Făr’ a face altă treabă decât să mă ţiu de glume, de năzdrăvănii. întruna (DULFU PĂC. 230; cin Schalle spricht). Spune-mi... despre viaţa ta de holtei., năzdrăvăniile voastre de împuşcă-n-lună (L. NGR., CL VIII, 21). (Felcerii, spiţerii şi şarlatanii) ßceau năzdrăvănii cari scoteau pe bunul doctor din toate marginile răbdării (GION PORTR. 42) trieben es so arg, daß der gute Doktor ganz aus dem Häuschen geriet. 3. Nezdrăvăniile lui Nastratin Hogea Titel des Buches von A. PANN. GR. nez- (OLL. IIOR. 324), niz-. ET . năzdrăvan. năzui Präs, -zuicsc V. intr. (1643 VARL. CAZ.2 II, 79b) 1. veralt.: la, către cn. sich an jdn. wenden, Zuflucht zu jdm. nehmen. Tuturor acelor ce are năzui la tine, blând şi primitor săfii (NEC. COSTIN, LET.21,401). Celoi' streini bolnavi ce vor năzui la ajutorul sfintei icoane (1786 IORGA INSCR. I, 284).’ 2. veralt. undeva sich wenden, seine Schritte lenken. Vasile Vodă au lăsat calea, pe care venise şi drept la Brăila au năzuit (MIR. COSTIN, LET.11, 280). Lupul ... spre o pădure curea înaintea lui aproape să videa, năzuia (CANT. IST. 109). La liman năzuind, De-necare voi scăpa (CON. 93). Ucigă-l-crucea ... In casă intră ... La pat năzui, Pe (cutare) îl luă (MF I, 571; Besprechung). 3. streben, trachten, sich bemühen. Ochiul său ascuţit părea că năzuia să străbată în sufletul damei (BODN., CL IV, 78). Partea ceialaltă a mea năzuiaşte a rămânea nedespărţită de cea dusă (BAR. HAL. VII, 203). Al nalbei de flutur... la ochi năzuieşte (RĂDUL. RUST. 1, 66) er zielt nach den Augen. ET. viell. ksl. nazyvati „invocare”. năzuinţă Pl. năzuinţe S. f. (1680 DOS. PS. SLAV. R. 89,1)’ 1. veralt.: Ziel N. Să călătoriră... cu năzuinţă, cătră feldmarşalul(MS. 1782, GCRII, 128) um sich zum ... zu begeben. 2. Streben, Bestreben N., Bestrebung, Aspiration F. (Creaiiunea) i-a pus (omului) aceste margini şi a zidit totodată în sufletul său. năzuinţa cea far-de astâmpăr - năzuinţa ce-l. mână neîncetat să treacă peste ele (BODN.,' CL IV, 321). ET. a năzui. năzuire Pl. -iri (1705 CANT. IST. 215) Streben N., Bestrebung F. Nici un al doilea Nimrod ... nici un al doilea Sânt-Hubert... eu unul n-am să mă fac. Trebuie să renunţ cu lotul la aşa falnice năzuiri (OD. PS. 6) Aspirationen. ET . a năzui. năzuit (1719 AMELIO 75b) 1. Adj. erstrebt. II. S. n. 1. Ziel N. 2. (t) Antrieb M. ET. a năzui. năzuitor Adj. (1870 COST.) zudringlich. Nurna să se fi făcut, vr-unu ... olecuţă mai năzuitor şi hâtra de Măriucă mi-l frigea (RĂDUL. RUST. II, 155). ET. a năzui.. năzuros Adj. (1844 ITELIADE I, 135) zimperlich, prätentiös. Actriţele mai năzuroase nu voiau să umble prin oraş decât în birje (TEL. SCH. 24). Opriţi în poliţă o bucală de mămăligă, numai să nu fie ciupită, stiti cât îi de năzuros mangosilul ceala (NĂD. NUV. I, 146). ET. nazuri (naz). 783 iiânăş nânâş etc. siehe nănaş etc. nâns siehe dâns I. ne1 Pron. siche eu Bl. ne-2 Präfix. 1. nicht, un-. Tritt: a) vor Ger., Part., Sup. u. Verbaladj. anstelle von nu z. B. nefiind nicht seiend, nefiert nicht, ungekocht, de necrezut nicht zu glauben, unglaublich, neascultător ungehorsam. Die mit ne- zusammengesetzten Part, drücken häuftig die Unmöglichkeit einer passiven Tätigkeit aus, wie die mit in- zusammengesetzten lat. Adj. auf -bilis, z. B. neuitat unvergeßlich, neiertat unverzeihlich, nesuferit unerträglich. Als adv. Bestimmungen dienen Ausdrücke nach Muster von pe nesimţite unmerklich, pe nemâncate nüchtern, pe nerăsuflate in einem Atemzug, vgl. pe apucate, pe întrecute, pe sărite - b) vor Subst., bes. vor solche, die einen Verbalbegriff enthalten: neprieten Feind, nelinişte Unruhe, nedreptate Ungerechtigkeit, neorânduială Unordung, neştiinţă Unwissenheit, nerăbdare Ungeduld. - c) vor Adj.: nedrept ungerecht, necurat unrein, nesănătos ungesund; LM. auch als Ersatz für in-, was jedoch meist als schlecht gilt; necalculabil unberechenbar, nelegal ungesetzlich, für incalculabil, ilegal. Wegen nealt siehe alt I. 3. u. dată 1 e. — d) vor Verben: a necinsti entehren, a nelinişti beunruhigen, a nesocoti mißachten. Kann — e) vor jedes Wort treten in Verbindungen wie: Cine vine la noi - şi vin mulţi nechemaţi, nenimic (ISP., CL XVIII, 207) noch sonstwie dazu veranlaßt. Acest trup ... într-un minut să se schimbe din viaţă-n neviaţă (CON. 10) Leblosigkeit, Tod. Nu-l mai puteam avea de tată... „ Tată, netată... Ai înveninat pre un om ” (CL IV, 26; zum Vatermörder) Vater oder nicht, du hast einen Menschen vergiftet. Moartea n-alege. Tânăr, netânăr, moartea ia (GAZ. SĂT. XIV, 450) jung oder nicht. Cum asta, domnule? „Cum, necum, ascultă... ” (AL., CL V, 138) wie immer es auch sein mag. GR. ne trägt den Nebenton u. vcrschleift nicht mit dem folgd. Vokal: nesănătos, neascultă'e, neobosit. Es wird mit dem folgd. Wort zusammengeschrieben: nefiind, neauzit, nemaifiind, nemaiauzit. Folgt î, so kann dieses fallen: neîmpăcat oder ne-mpăcat. 2. nemite, netocma(i) geschweige (denn). El n-avea para frântă, nemite cu ce să le-nzestreze (CARAG., LIT.). Nici cu gândul nu gândeau, ne tocma să vadă galion moschicesc să vie la Ţarigrad (NECULCE, LET.2 II, 267). Să-şi uite Şeremet feciorul ce era la turci, netocma că l-a scoate el şi pre acela (NECULCE, LET.2 II, 336). — Vgl. mite, necum, nu. ET. asl. ne. Zu Bcdtg. 2 vgl. russ. ne govorja, poln. ne dopieroz. nea1 S. f. (16. Jh. PS. SCH. 147, 6) BAN. TR. Schnee M. Iaca (mâna) era zgăiboasă ca şi neaoa (PO2 189; Ex 4, 6). - LM. poet.: Bătrânii... cu capul plin de nea (DEPAR. 1,11). Florica era albă ca neaoa (I. NGR., CL IV, 109). GR. neăuă; arom. neâo, neauă (PAPAHAGI). ET. lat. nrc, nivis. SG. PUŞC. RUM. SPR. K. 18. nea2 siehe nene. nea3! Interj. (1860 AL. OP. I, 1536) ugs.: Lockruf für Vierfüßler. Nea surei la tata! (SPER. AN. 18921,111; zu einem Füllen). Dacă te-aş chema pe d-ta ... aş zice: na mălac, na, ne, ne, ne! (AL. OP. I, 715). Vgl. a auzi I. 4. GR. na, ne. ET. onomatopoet., in allen Nachbarsprachen. nebătut Adj. (1776 MIN. 16a) unabweichlich. - Auch adverbiell. ET. abătut. neacoperit Adj. (1705 CANT. IST. 30) offen. ET. acoperit. neadormirc S. f. (1774 URIC. I, 176) veralt.: Wachsamkeit F. Cu neadormire wachsam. ET. adormire. neadormit Adj. (16. Jh. COD. TOD., DLR) 1. wachsam. 2. immerwährend. De-l va mânca vermii iadului cei neadormiţi (NECULCE OP. 281). ET. adormit. Neagă f. (um 1600 DIR) ugs.: Neagă-rea. von einem trotzigen, böswilligen Menschen: Trotzkopf M., (böser) Drache. Dând ambii (ţărani) bani primarului, scăpară de neaga-reaua de subprefect (JIP. R. 236). Breee! aista-i Neaga!popa belea (AL. OP. I, 854). După ce e neagră, o (mai) cheamă şi Neagă (Sprw.) sie ist häßlich und böse zugleich. Von jdm., der alles zum Trotz tut, sagt man: Sui, Neagă, In teleagă! „Eu m-oi sui, Dar un picior tot l-oi târâi” u. ä. ET. evtl. lat. negat „er verneint”. neajuns (16. Jh. COD. TOD., DLR) 1. Adj. 1. unerreichbar. 2. beschränkt. II. S. n., PI. -jünsuri 1. Unzulänglichkeit F., Mangel M., unter der bzw. dem jd. zu leiden hat. Văzând Domnia mea neajunsurile sfintei Episcopii (DOC. 1733 MELH. CH. 198). 2. Mangel M., der jdm. anhaftet. Hanurile la noi, cu cât sunt mai pline de neagiunsuri, cu atât dovidesc ospitalitatea particularilor (RAL. SUV. 8). Vai de omul ce întră în gura ei (a lumii); pustnic de ar fi în pustii, tot i-ar găsi pete şi neajunsuri (BODN., CL IV, 81). 784 neaoş 3. Widerwärtigkeit, Unannehmlichkeit F. Ce-i pasă copilului când mama şi tata se gândesc la neajunsurile vieţii (CREANGĂ, CL XV, 2). Socoteam că trebuie neapărat să mi se întâmple vreun neajuns, deoarece atâtea semne cobitoare a rău am întâlnit în acea zi (ISP., CL XVffl, 194). Ce durere ai? Ţi-aföcut cineva vreun neajuns (CL XVII, 116) hat dir jemand etwas zuleide getan? ET. ajuns. nealcătuit Adj. (1705 CANT.) formlos, ungestaltet. Prorocul adevărat în dzise negândit, în cuvânt nealcătuit iasle (CANT. IST. 168). ET. alcătuit. neam PI. neamuri S. n. (16. Jh. CV2 54a; Jale Prolog) 1. Geschlecht N.: din neam în neam von G. zu G. Neam merge şi neam vine, şi pământul în veac stă (BIBLIA 1688 Eccl 1,4). Poporul ţine rudenia de sânge până la al freilea neam (MAR. NAŞT. 182). E singur, Jară al noulea neam (BASS. V. 138) ganz ohne Verwandte. 2. Geschlecht N., Stamm M., Familie F. Afurisitul de haiduc care o pângăreşte pe dânsa şi neamul ei (GANE, CL VIU, 452). De neamul său sârb (NECULCE, LET.2 II, 321) seines Stammes, von Geburt. Familia noastră ... a fost neam de pandur din tată în jiu (GLECA SCRIS. 18) stammte ... von Panduren. De eşti de viţă de jos, să nu iei neam de sus (PANN PV. Μ. Π, 117) so nimm keine Frau von hoher Abkunft, Geburt. Să cei ghiţă roditoare cu rădăcină or să bagi butaşi dă neam bun (JIP. OP. 53) von edler Rasse. Ai voştri să fie (munţii) de veci, şi neam de neamul vostru să-l stăpânească-n pace (VLAH. RP. 207). Vânători de dropii din baştină, carii neam de neamul lor au rătăcit prin Bărăgan (OD. PS. 7) deren Väter und Urväter. (Mama) îl vedea intrând prin case mari pe unde neam de neamul ei n-a călcat (VLAH. IC. 57) die noch keiner ihres Geschlechtes, die ihresgleichen noch nie betreten hatte. Vgl. auch: Ce sunt acelea ce cetiai noaptea care n-am mai auzit în neamul mieu (DOS. VS. Martie 1; lb) wovon ich noch nie etwas gehört habe? - De neam von edlem, vornehmen Geschlecht, guter Familie. Are casă frumoasă, nevastă de neam (VLAH. GV. 115) von guter Familie, Herkunft. Ai chitit să intri în neamuri, mo-jâcule! (AL. OP. I, 831) in den Adel einzuheiraten. 3. Geschlecht N., Volksstamm M., Völkerschaft F., Volk N. Neamul omenesc, broştesc das Menschen-, Froschgeschlecht. Şi vei luafămeie fi iu lui mieu den neamul mieu (έκ τής φυλής μου) şi den casa tătâni-mieu (BIBLIA 1688 Gn 24,40). Pentru ce s-au întărâtat neamurile (VULG. gentes) şi noroadele au cugetat cele deşarte? (PS. RÂMN. 2, 1). Neamul românesc das rumänische Volle. Apusul îşi împinse toate neamurile-ncoace (EMIN. 0.1,146) alle seine Völker. Eu? îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul (EMIN. O. I, 147, Fürst Mircea spricht). 4. PI. ugs.: Verwandtschaft, Familie F. Bine, dar neamurile ei ce zic (POP. NUV. 158) was sagt ihre Familie dazu? - Daher: 5. MOLD. Verwandter M., -te F. E neam cu mine, mi-e neam er ist mit mir venvandt. N-avea nicipe-un neam nicipe nime ca să-l ajute (SBIERA POV. 154). Câteva odăi erau întotdeauna ţinute ... pentru neamurile şi prietenii care veneau să petreacă vara la Negradi (XEN. BR. 5). 6. fam. ugs.: (nici) neam de ... keine Spur von ... Prin grădină... nu-i găsi neam de tină (I.-B. 406). Făr-de neam de ban în pungă (PP. ŞEZĂT, IV, 142). Caută în dreapta, caută în stânga, vr-o tainiţă cu capac ca dincolo. Neam (RĂD. RUST. II, 103). ET. vgl. magy. nein. H ksl. nemu. SG. ALRM l/II, K. 252; ALR II/I, K. 136. neamăgeţ Adj. (um 1690 MIR. COSTIN, LET.11, 8) ehrlich. ET. zu a amăgi. neamăgit Adj. (1776 MIN. 17a) untrüglich. ET. amăgit. neamţ PI. nemţi S. m. (1395 DLRV) 1. Deutsch(sprachig)er M. De când nemţii cu coadă vor grauen Jahren (näml. zu der Zeit, als die österreichischen Soldaten, von denen die Fürstentümer wiederholt besetzt wurden, Zöpfe trugen). Der Deutsche gilt als trinkfreudig, daher: A merge drept ca neamţu torkelnd gehen, oft von Betrunkenen: Simion... se ducea drept ca neamţu (VLAH. GV. 71). După ce s-au suit nemţii în cap (GHIB. TR. 375) nachdem die scharfen Getränke ... zu Kopf gestiegen waren. Vgl. lulea. A spune drept ca neamţul (Z. VI, 229) offen, ohne Umschweife reden. A tăcea, ca neamţul sehr schweigsam, verschlossen sein. 2. f. veralt.: nemţoaică Gouvernante F. 3. PI. f. nemţoaice, auch nemţoicîiţe Kapuzinerkresse F. (Tropacolum majus; PANŢU). GR. Dim. Nemtisor (1409 DRHA1,38), f. nemţoicuţă, PI. -te. ET. asl. nemlcl. neaoş Adj. (um 1700 SPÄT. MIL.) eingeboren, autochton. Tac de turci, că-mi pare nici unul neaoş turc nu e, ci din tot felul de limbi amestecaţi (SPÄT. MIL., LET.21, 112). Răposatul d-nealui era odată om. Român neaoş (CL XI, 89) mein Seliger war ... Erzrumäne. (Limba românească) se vede stricată, cum şi alte limbi toate ale lor neaoşe şi de moşie şi le-au stricat (SPÄT. MIL. LET.2 I, 121) alles Ureigen-tümliche. ET. unbek. WEIGANDs Hcrleitung (JB. XIII, 108) von de aus „vom Großvater” (vgl. arom. aus „Greis”, das auf lat. avus zurückgeführt wird) befriedigt nach keiner Richtung. 785 neapărat neapărat (16. Jh. CV2 53b; Apg 28, 31) L Adj. 1. unaufhaltsam. 2. unerläßlich. II. Adv. unbedingt. De-şi vor fi ai trei veri... neapărat să să ia cu ai trei veri a muiereei (PRL 228a). ET. apărat. neapătat Adj. (1885 TEOD.) trocken, von Wasser unberührt. Cine-n lume s-o afla ... să iasă-n vad... Cu calul neapătat (TEOD. PP. 72). ET. zu apă. ncapropiât Adj. (1683 DOS. LIT.2 50a) 1. fern. 2. unzugänglich. ET. apropiat. neapuitör siehe apunător. neapüs Adj. (1643 VARL.) unvergänglich. Domnul nostru îsus ... lumina cea neapusă (VARL. CAZ.2 1, 245a) das nimmer untergehende Licht. ET. apus. nearâ (t) S. f. (1645 Ş. TAINE) Gesetzesnovelle F. Nearaoa împăratului chir Leu înţeleptul porunceşte: ... (ÎNDR. 100). La neara a părintelui Athanasie patriarhul de Alexandria scrie aşa ... (Ş. TAINE 279). ET. ngr. veapa. neascultare S. f. (1563 CORESI PRAXIU 236) Ungehorsam M. (MOXA, HC I, 347). ET. ascultare. neascultător Adj. (1654 NEAGOE ÎNV. 17) ungehorsam. ET. ascultător. ncasemănâre S. f. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) Unähnlichkeit, Ungleichheit F. ET. asemănare. neasemănat Adj. (1643 VARL.) unvergleichlich. Neasemănată iastepacea cea cerească (VARL. CAZ.2 1, 357b). ET. asemănat. neasemuit siehe asemuit. neastâmpăr S. n. (1775 A. J. 18) Unruhe, -geduld F. Viaţa plină de neastâmpăr a vânătoarei celei mari (OD. PS. 87). Fetele şi nevestele ardeau de neastâmpăr să vază găteala de mireasă a Măriei (SLAVICI, CL XII, 434). ET. astâmpăr. ncaşezâre S. f. (um 1640 URECHE, LET.P 136) Unruhe, Aufruhr F. ET. aşezare. neaşezât Adj. (um 1640 URECHE, LET.P 176) 1. unseßhaft. Ca de nişte oameni neaşăzati si nemernici (URECHE, LET.P· 58). 2. unruhig. Vgl. aşezat I. 5. ET. aşezat. neaşteptâre S. f. (1561 CORESI TE4169b; Lk 21,25) 1. LV. Ungeduld F., siehe aşteptare 2. 2. in Ausdrücken wie cu neaşteptare unverzüglich. ET. aşteptare. neatins Adj. (um 1640 URECHE, LET.P· 114) unberührt. ET. atins. neâuă siehe nea) , nea vere S. f. (1581 CORESI OMIL. 259) ţ» Besitzlosigkeit, Armut F. Nit ne cătăm neaverii, Ci V* ne-mbrăcăm ca boierii (PANN PV. M. II, 121). *·■ ^ t ET. avere. . 9 nebăgare PI. -gări S. f. (1683 DOS.) nebăgare de seamă Unachtsamkeit, -aufmcrksamkeit F. Din nebăgare de seamă unachtsamerweise, aus Versehen. Văzând leşii că-i are în nebăgare de seamă crăiasa cea bătrână (NEC. COSTIN. LET.21, 381) ihren Wünschen keine Beachtung schenkte, auf ihre Wünsche keine Rücksicht nahm. Luând ocara pre line şi nebăgarea sămii (DOS. VS. Noe. 23; 146b) Verachtung. - Vgl. a băga I. 19. ET. băgare. nebederniţă siehe nabederniţă. nebleznic Adj. (1806 KLEIN) ungeschlacht, unförmig. Un om de zece ori mai nebleznic, mai groaznic şi mai înfricoşat decât Cârnălemne (FR.-C. MOŢII 275). ET. unbek. nebotezât Adj. (um 1560 CORESI PRAV. 4b, TRS XVI, 221) 1. ungetauft. 2. unrein. - Siehe botezat I. ET. botezat. nebun Adj. (16. Jh. CV2 74b; 1 Petr2, 15) 1. verrückt, wahnsinnig, toll, närrisch, töricht; substantiv.: Narr M., Närrin F. Cela ce va face şi să va arăta cum iaste nebun, pentru să scape de certare (PRAV. neavut Adj. (16. Jh. PS. SCH. 108, 22) arm. ET. avut. neatâ (dumneata) siche domn GR. neatârnare siehe atârnare. 786 necăji IAŞI GCR I, 123). Casă de nebuni Irren-, Tollhaus. Acel cu mihle nebună Valent (DOS. VS. Sept. 5; 8b). Eram nebun după o vară a mea (DEL. P. 232) ich war vernarrt, rasend verliebt. Românii-au isprăvii războiul, Că s-au bătut nebuni (COŞBUC 83) wie Rasende. Nebun de durere wahnsinnig, rasend vor Schmerz. Ură nebună wütender Haß. Bureţi nebuni „tollmachendc” Pilze (PP. MAR. NUNTA 415; vgl. deutsch „Tollapfel, -kirsche”). Cele cinci fecioare nebune die 5 törichten Jungfrauen (nach Mt 25, 1-12). Sprw. (vgl. cuminte, masă1): Un nebun aruncă o piatră în fântână şi zece cuminţi se străduiesc s-o scoală u. ä. den Schaden, den ein Narr anrichtet, können zehn Weise nicht wieder gut machen. Râde nebunul când îşi vede curul an vielem Lachen erkennt man den Narren. Cine-şipune mintea cu nebunul este mai nebun ca el wer mit einem Narren streitet, ist ein noch größerer Narr. De la un copil şi de la un nebun afli adevărul u. â. Kinder und Narren sagen die Wahrheit, Nu cerca vadul cu nebunul schielet man den Narren auf den Markt, freuen sich die Krämer. 2. iarba, nebunilor Nieswurz F. (Helleboms; FUSS), 3. LM. (Schach:) Läufer M. (nach frz.fou). {Momită) Cade-n şahul de pe masă şi răstoarnă... Doi nebuni pentru un rege (AL. POEZII III, 87). *; ‘ ANTHROPON. Stan Nebuneica (1500 BGL). ET. ne + bun; zar Bedtg. vgl. neîntreg la minte, netot, nătărău, năzdrăvan. SG. ALR D/I, K. 30,256; II/I MN 2850,113; ALRM I/I, K. 192, 193; II/I, K. 161. nebunâriţă S. f. (1825 B.) Bilsenkraut N. (Hyoscianus niger). ET. nebun. nebunatic Adj. (um 1714 RADU GREC., CM II, 183) toll, ausgelassen. Copila era aşa de veselă şi nebunatică (I. NGR. CL VII, 7). Un râs de nebunatică bucurie (OD. CL IX, 31). - Adverbiell: Ea sări nebunatec gardul (EMIN. O. IV, 36). ET. nebun. nebuneală Pi. -neli (1868 BARC.) 1. Wahnsinnig-, Verrücktwerden N. Săferească D-zeu pe oricine de nebuneală, căci greu se vindecă (GRIG.-RIGO 128). 2. PI. tolle Sprünge. (Şi) o capră albă zburdă, saltă-n nebunele (CL VII, 85). 3. MOLD. Tollwut F. 4. nebunele PI. Tollkorn N. (Lolium temulentum). ET. a (în)nebuni. SG. ALR II/I, MN 4176, 55; ALRM I/I, K. 178. nebunesc Adj. (1567/8 CORESI CAZ. 198a) unsinnig, toll, töricht (CANT. IST. 8). Acea cheltuială nebunească a straielor (EN. COGĂLN., LET.2 DI, 252). Sbărcita bătrâneţe crunt alungă de la noi Nebuneştile amoruri (OLL. HOR. 146). TOPON. Nebureşti (1448 DLRV 128). ET. nebun. nebuneşte Adv. (1563 CORESI PRAXIU 382) verrückt. Fulgii de zăpadă ... jucau nebuneşte în aer (UR. BUC. 169) führten einen tollen Tanz auf. Iaca eu am jacul nebuneaşte şi foarte tare am greşit (CAR. PRE SC., GCR I, 275, nach 1 Sam 26, 21). ET. nebun. SG. ALR II/I, K. 34. nebuni siehe înebuni. nebunie PI. -nii (1561 CORESI TE4 84a; Mk 7, 22) Verrücktheit F., Wahnsinn M., Toll-, Narr-, Torheit F. Iară ei se împlură de nebunie (άνοιας) (BIBLIA 1688 Lk 6, 11). Creştinătatea iaste înţelepciunea cea mai mare, şipăgânătatea iaste nebuniia cea mai mare (PILDE 1713, GCR Π, 4). O iubeşte la nebunie er liebt sic wahnsinnig. îmi place la nebunie poezia (BOGD. V. 169). ET. nebun. necâ etc. siehe îneca etc. necaz PI. necazuri S. n. (MS. 1654) Plage, Widerwärtigkeit F., Ärger, Verdruß M. Câte necazuri şi câte primejdiipricinuieşte zarva (B ARAC, GCR Π, 236). Rugăciunea sfântului Nijon nu-l... lăsa să le facă nici un necazu (MS. 1654, GCR 1,171) keine Unbill antun. De necazul inimii glăsuia suspinând: Vai mie ceaia ce te-am născut (MIN. 1776, 101a). Nişte vorbe nesocotite ce le-am zis ... într-un năcaz (CREANGĂ, CL XVD, 116) im Ärger, Zom. Fac cuiva în necaz ich ärgere jdn. Nu ţi-e necaz când le izbeşte un armăsar, Ci când te trânteşte un măgar (PANN, Z. 1,320) man ärgert sich nicht. Am, mi-e necaz pe cn. ich bin ärgerlich, böse auf jdn.: Ştii ce necaz aveai pe mine când vedeai că nu ştiu (lecţia) (NĂD. NUV. II, 170). GR. MOLD. BAN. năc-. ET. vgl. bulg. năkaz „Unglück”, şerb. nakaz „Mißgeburt”, urspr. wohl „Strafe (Gottes)”, von asl. nakazati „strafen”. SG. ALRM I/I, K. 165. necădinţă siehe cădinţă. necăirea etc. siehe nicăieri. necă ji Präs, -jesc (1688 BIBLIA) 1. V. tr. 1. plagen, ärgern. Ceia ce mă necăjesc (θλίβοντές με) bucura-să-vor de mă voi clăti (BIBLIA 1688 PS 12, 5). (El) alungă cu mâna ... musca care-l necăjea (SAD. CR. 219). Dacă vr-un cuget de gelozie mă necăjeşte (C. NGR. 68). 2. necken. Ştiind slăbiciunea filo sofiei lui... îi luau vorba dijn gură si-l necăjeau râzând (DEL. I. V. ş. V. 68). 787 necăjicios II. a se necăji sich ärgern, erzürnen, ärgerlich, böse werden. D-zeu s-a necăjit şi l-a blestemat să rămâie ghiem (JIP., OCR II, 261). Dacă domnişoarele „Milion ” se măritau cu alţii, Piscupescu se necăja puţin pe ele, dar îi trecea (VLAH. GV. 148). GR. MOLD. BAN. năc-. ET. necaz. necăjicios Adj. (1835 GOR. HAL. II, 103) veralt.: ärgerlich, lästig. Amorul eie... plin de foc, dar necăjicios (C. NGR. 44). ET. a se necăji. necăjire S. f. (1784 KLEIN, ŞA I, 86) Ärger M. GR. PI. selten: -jiri. ET. a necăji. necăjit Adj. (1703 GCD) unglücklich, geplagt (CANT. IST. 154). Necăjita lui viaţă Se ţine-ntr-un fir de aţă (PANN Z. II, 800). ET. a necăji. nccăjitor Adj. (1749 IORGA, DLR) veralt.: plagend. ET. a necăji. nccăjos Adj. (1749 CAT. MAN. II, 141) veralt.: voll Plage. A fost mătasa mai rară, Şi a fost mai bine-n ţară. Acuma-i mătasa deasă Şi ţara mai năcăjoasă (MAR. SAT. 124). ET. a necăji. nccălcât siehe călcat. necărturâr PI. -rari S. m. (1643 VARL.) LV. Ungebildeter M. Necărtularii mărturisiia-l D-dzău adevărat, iară cartularii se lepăda dins (VARL. CAZ.2 I, 175a). GR. necartulariu, (t) necărturareţ (DOS.). ET. cărturar. nccătură siche înecătură. necăzut Adj. (1683 DOS. VS. Dech. 3; 190a) LV. unzulässig, unerlaubt. ET. căzut. necc siehe nici. ncccrcât Adj. (1673 DOS. PS. V. 9, 32) 1. LV. unversorgt. 2. unerfahren. ET. (în)cercat. necesar Adj. (1794 CAL. 31) notwendig. ET. n. lat. necessarius. necesitate PI. -taţi S. f. (1794 CAL. 29) Notwendigkeit F. ET. n. lat. necessitas. necestiv (t) S. m. (1683 DOS.) Heide M. Venind poruncă de la necestivul să aibă lot a să lepăda ... de Domnul Hs. (DOS. VS. Ian. 9; 8b)’. ET. ksl. necestivă. nechemat Adj. (1705 CANT. IST. 169) ungerufen, uneingeladen. ET. chemai. nechez S. n. (1850 AL. PP. 72) Gewieher N. Se aude de cai nechez şi tropot (LIT. D.). Nu-mi auziţi La margini de crâng Rânchez de cal murg? (TEOD. PP. 498). GR. MUNT. TR. rânchez, MUNT. ninch-, nânch-. ET. a necheza. necheză Präs, -chez V. intr. (1688 BIBLIA) wiehern. Fieşteccirele (cal) spre fămeaia aproapelui său nechizea (BIBLIA 1688 Jer 5, 9). Caii... Rân- ^ chezând Şi din unghii scăpărând (PP. TR. GCR. II, ţ; 312). Cum ajunse iapa la uşa grajdului, unde nincheză fi* odată de haiti văzduhul (ISP. LEG.2 77). J;'" GR. Varianten wie bei nechez. ^ ţ ET. Geht zweifellos auf gr. ρογχος, lat. r(h)onchus „Schnarchen” zurück, von dem im Roman, ein Verb in mancherlei Gestalt abgeleitet wurde, siehe KÖRTING v. roncho. Dem. mm. Verb entspricht altit. (nach RIGUT.-BULLE) roncheggiare, vencz. (nach CAIX SAGGIO 59) ronchizar. Gegen das für letztere Formen als Grundform angesetzte *rhonchizo spricht sowohl k, nicht 4 als auch das von DENS. ROMANIA XXXIII, 282 - allerdings ohne Beleg - angeführte megl.-mm. niclez. Das würde auf *rhonclizo fuhren, dessen / ja auch in dem von ρόγχος nicht zu trennenden ronjlare nb. ronfare (siehe DIEZ WB. v. ronfiare) erscheint. nechezătiiră PI. -türi S. f. (1683 DOS.) Wiehern N. Şi venia hreamăt mare ca de nechedzături de cai mult (DOS. VS. Oct. 23; 79b). ET. a necheza. nechibzuit Adj. (1561 CORESITE4178b; Lk24,25) unbesonnen. ET. chibzuit. necinste S. f. (1563 CORESIPRAXIU, GCR I, 14*) l. LV. Unglimpf, Schimpf M. Nu face necinste şi nu vei afla vrăjmaş (FL. DAR. GCR. I, 341). 2. Unehre, Schande F. Dragostea patriei, ruşinea şi frica necinstii ...au putere a popri multe greşale (INV. 1773, GCR II, 86) vor Schande. ET. cinste. necinsteş Adj. (1698 CANT. DIV. 107a) LV. respektlos. Cei tineri să nu îndrăznească a fi împotriva celor bătrâni necinsteşi şi neascultători (MUŞTE, LET.2 III, 16). ET. cinsleş. 788 necugetate necinsti Präs, -tcsc V. tr. (1688 BIBLIA) verunglimpfen, beschimpfen, entehren, schänden. Doamnele ... boierilor... vor cuteza ...a necinsti pre bărbaţii lor (BIBLTA 1688 Esth 1, 18). Care necinsteşte Sfintele Taine, se va necinsti de Hs. (MĂRG.2 12a). Ostaşii lui Ipsilanti sparg biserici, necinstesc femei (FIL. CIOC. 296). ET. a cinsti. necinstit Adj. (1642 ÎNV.2 36a) 1. LV. unbedeutend (BIBLIA 1688 1 Sm 15, 9). 2. unehrlich. ET. cinstit. necioplit siehe cioplit I. ncclătinât Adj. (1581 CORESI OMIL. 5) unerschüttert. ET. clătinat (a clătina). neclătit Adj. (1577 DIR) 1. unverrückbar. Piatră neclătită (CANT. IST. 187). 2. immerwährend. Lumină neclătită luminează întunecarea ochilor mei (MS. 1633, GCR I, 82) ewiges Licht. ET. clătit. ncclătitor (t) Adj. (1698 CANT. DIV. U) . unbeweglich. ET. clătitor. neclintire siehe clintire. neclintit Adj. (1612 IORGA S. D. 285) 1. unbewegt (um 1640 URECHE, LET.11, 193). Zoe îl privea neclintită (C. NGR. 18). 2. beständig. Negradi rămase neclintit în otărârea. sa (XEN. BR. 36). ET. a clinti. necontenit siehe contenii. necontentcluit (t) Adj. (1701 FN 113) unzufrieden. ET. zu it. contento. necopt Adj. (1698 CANT. DIV. 87a) 1. roh. 2. unreif. 3. fig.: unerfahren. ET. copt. necovârşit Adj. (1705 CANT. IST. 268) 1. un bewältigt. 2. unendlich. ET. covârşit. necredincios Adj. (16. Jh. CV2 38a; Apg 26, 8) 1. LV. unglaublich. 2. untreu. 3. ungläubig. Grăi Thomei... nu hi necredincios ce credincios (VARL. CAZ.21, 134a; nach Jo 20, 27). -Substantiv. Toma necredinciosul. ET. credincios. necredinţă Präs, -ţez V. intr. (1688 BIBLIA) LV. ungetreu handeln, freveln. La Domnul D-zeul tău ai necredinţat (άσέβησας, BIBLIA 1688 Jr 3, 13). ET. necredinţă. necredinţă PI. -dinţe S. f. (1551/3 ES) Untreue F. Toată lumea vorbea că Ipolit o să ia pe colonela D. Pe mine însă inima nu mă lăsa a crede la atâta necredinţă (C. NGR. 45). 2. Unglauben M. Şi nu făcu acolo putere multă derepl necredinţa lor (ES 48b; Mt 13, 58). Oamenii... păcătoşi carii în necredinţă vieţuim ca şi dobitoacele (MS. 1692 GCR 1,304). ET. credinţă. necrezut (1581 CORESI OMIL.) 1. Adj. 1. unglaublich. 2. unglaubhaft. II. s. m. LV. Ungläubiger M. Spre cădere amu necrezuţilor lui zace Domnul (CORESI OMIL., DENS. IST. II,’292). ET. crezut. necrezuţic siehe crezuţie. necromanţie S. f. (1683 DOS. VS. Sept. 26; 31a) Spiritismus M. GR. necromandie (CANT. IST. 11). ET. ngr. νεκρομαντεία. necrunt (t) Adj. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. II, 228) unblutig. GR. necruntat (ŞINCAI HR. II, 83). ET. crunt. necruţât Adj. (1620 MOXA, HC I, 354) 1. unerbittlich. 2. ungeschont. - Auch adverbiell. ET. cruţai. necruţător Adj. (1825 B.) 1. unbarmherzig, schonungslos. 2. verschwenderisch (B.). ET. cruţător. nectärS. n.(1691 BRV 1,319) Nektar Μ. (1798 MOLNAR R. 19) ET. gr./lat. nectar. necugetâre S. f. (1823 BOBB) Unbedachtsamkeit F. ET. cugetare. 789 necugetat 2. Unreinheit F. ET. curăţie. necurăţime (t) S. f. (16. Jh. PS. H. 5, 12) Freveltat F. ET. necurat. necugetat Adj. (16. Jh. PS. H. 48, 11) 1. unbedacht, unüberlegt. 2. ohne Denkvermögen. Auch substantiv, u. adverbiell. ET. cugetat. necüm Adv. (1567 CORESI CAZ. 129a) 1. veralt.: geschweige (denn). Letopiseţul nostru cel moldovenesc ... nici de viaţa domnilor, carii au fost toată cârma, nu alege, necum lucrurile den lăuntru să aleagă (URECHE, LET.P 58). Deacă să săvârşi Saul, necum să facă (David) vreun rău feciorilor lui, ce încă-i cinsti foarte (MĂRG.2 60a) tat David... nicht nur nichts zuleide. Ceia ce, necum să dea, ce încă iau, ce giudeţ vă pare că vor avea? (VARL. CAZ.21,27b), Că necum bani sau argint de-am avea să dăm, ce mii de suflete de am avea, să cade să le punem toate pentni D-zeu (MĂRG.2 74a). 2. nicht einmal. Mihnea Vodă necum răvaşul n-an vrut să-l primească (AMIRAS, LET.2 III, 167). Vgl. cum 10, ne2 2. ET. ne + cum (< lat. quömödo). necumpătăre S. f. (1719 AMELIO 75b) Unmäßigkeit F. ET. cumpătare. necunoâşte siehe cunoaşte. necunoscător siehe cunoscător. necunoscut (1567 CORESI CAZ. 241a) 1. Adj. 1. unbekannt. 2. fremd (CANT. DIV. 11a). 11. S. n. Unbekanntes, Unerforschtes N. ET. cunoscut. necuprins siehe cuprins. necurat Adj. (16. Jh. CV2 81a; 1 Petr4, 18) 1. LV. ungläubig. 2. LV. ungeheilt. 3. unrein. 4. duh necurat, daher substantiv.: Necuratul euphem. Teufel M., siche curat. ET. curat. necurăţcşte (t) (1698 CANT. DIV. 104a) 1. unrein. 2. frevelhaft. ET. necurat. necuraţi V. intr. (16. Jh. CV2 86b; 2 Petr 2, 6) 1. (t) gottlos leben. 2. unrein werden. ET. necurat. necurăţie S. f. (16. Jh. CV) 1. (t) Unglauben M. într-o necurăţie ale idolilor slujbe (CV2 79b; 1 Petr 4, 3). necurăţit siehe curăţit. necurăţitor (t) S. m. (16. Jh. CV2 86b; 2 Petr 2, 6) Frevler M. ET. curăţitor. necuviinţă PI. -viinţe S. f. (1581 CORESI OMIL. 81) Unziemlichkeit, -Schicklichkeit, -gebührlichkeit, -an-ständigkeit F. Lucrurile... carele se fac cu necuviinţă şi fără de cale (ANTHIM 1741, GCR II, 28) in ungehöriger Weise. Băncile murdare şi încărcate cu necuviinţe (DEL. P. 203) mit unanständigen Aufschriften. Siehe cuviinţă. ET. cuviinţă. necuvios Adj. (16. Jh. PS. H. 42, 1) LV. ungehörig, -ziemlich, -passend, -schicklich, -anständig. Mie mi se pare că necuvios este a zice că împărăţia răsăritului... locurile acelea ...le împărţea ostaşilor bătrâni ca de acolo plata să-şi ia (SPÄT. MIL., LET.2 I, 98). Să vă căiţi de lucrurile necuvioase, că D-zeu este milostiv (ANTIM DID. 29). GR. necuvinios (PS. H.). ET. cuvios. nedeie PI. -dei S. f. (1428 DERS) Volksfest N., Jahrmarkt M. Cu fete din alte sate fac ei (feciorii) cunoştinţă mai lesne... pe la hramuri, rugi sau nedeie (MAR. NUNTA 68). Un loc ... unde vor fi mulţi oameni strânşi, cum în mijlocul târgului sau la vreo nedeie (PRAV. IAŞI 1875, 121). necurmat Adj. (1642 CAZ. GOV. 89) 1. unmittelbar. 2. unaufhörlich (1652 ÎNDR. 116). Siehe curmat 3. - Auch substantiv. ET. curmat. necutezât Adj. (1679 DOS. LIT.2 172) £ bescheiden. « ET. cutezai. x* necuvântărit (+) Adj. (1683 DOS.) ^ unbedacht. O necuvântărită cinste (DOS. VS. Noe. * 30; 182b). ET. zu cuvânt, Eigenbildung DOS. necuvântător siehe cuvântător. necuviincios Adj. (1703 GCD) 1. unschicklich (um 1710 ANTIM PR. XXVIII). 2. unerzogen. ET. cuviincios. 790 nefericit ET. wahrsch. ksl. nedäja „Woche, Sonntag”, also urspr. wohl „Wochemarkt”. nedejde etc. siehe nădejde. ncdeplin Adj. (1642 ÎNV.2 34a) LV. unvollständig. ET. deplin. nedeprins siehe deprins. nedespărţit siehe despărţit. nedestöinic siehe destoinic. nedestoinicie S. f. (1563 CORESI PRAXIU 212) LV. 1. Würdelosigkeit F. 2. Unfähigkeit F. ET. destoinicie. ncdestül Adj. (1581 CORESI OMIL. 10) ungenügend, unzureichend. - Auch adverbiell. ET. destul. nedesertät siche deşertat. , -- ~t' nedezlegât Adj. (1563 CORESI PRAXIU 212) 1. gebunden. ’ 2. unverziehen (1679 DOS. LIT.2 200). ^ s ET. dezlegal. nedezlipit Adj. (um 1825 CONACHI2 48) unzertrennlich. Era ... amicul intim şi nedezlipit al bu nului Pană Filipescu (GHICA SCRIS. 502) - Auch adverbiell. ET. dezlipit. nedodeit Adj. (1683 DOS. LIT.2 217) ungestört. ET. dodeil. nedomolit Adj. (1705 CANT. IST. 170) unbezähmbar. ET. domolit. nedormire S. f. (1643 VARL. CAZ.2 II, 13a) veralt.: 1. Wachsamkeit F. 2. Schlaflosigkeit F. ET. zu a dormi. nedrâgoste S. f. (1701 FN 97) LV. Lieblosigkeit F. ET. dragoste. nedrept Adj. (16. Jh. CV) ungerecht. Auch substantiv. Că Hs. dinrăoară de păcate dereptu noi chinui, dereptul, dereptu nederepţi (CV2 78a; 1 Petr 3, 18). Eşti nedrept du bist ungerecht. Nedrepţii împărăţia ceriului nu vor dobândi (MS. 17. Jh. GCRI, 46). Adverbiell: Cu nedreptul veralt.: ungerechterweise, LM. pe nedrept. Am făcut ceva cu nedereptul (MOXA, FIC1,372). Stăpâna mea, mă învinovăţeşti nedrept (C. NGR. 21) du beschuldigst mich zu Unrecht. ET. drept. nedreptate PI. -taţi S. f. (16. Jh. CV2 31b; Apg 24,20) Ungerechtigkeit F., UnrechtN. D-zeu... multe împărăţii pentru nedireptăţi şi vărsări de singe lepiarde (VARL. CAZ.2 I, 26b). D-zeu credincios şi nu e dedreptate într-îns (CORESI PS.5 288a; Dt 32, 4). ET. dreptate. nedulce Adj. (1561 CORESI TE4 127a; Lk 6, 36) LV. 1. unversöhnlich. 2. undankbar. ET. dulce. nedumeri siehe dumeri. nedumerire siche dumerire. nedumerit Adj. (1654 NEAGOE ÎNV.2 5a) unklar. Siehe dumerit. ET. dumerit. nefâpt siehe fapt. ncfăcut Adj. (1642 CAZ. GOV. 134) 1. ungeschehen. 2. ungeboren, ungezeugt. - Auch nefapt, nufapt (PS. V.). ET .făcut. nefăţârnic siehe făţarnic. nefaţărit Adj. (1560 BRATU, SCL, XXV, 155) ehrlich, offen (1679 DOS. LIT.2 154). ET .faţărit. nefârtât siehe fârtat 3. nefeâ siehe nafea. nefer PI. -feri S. m. (1742 IORGA S. D. VI, 234) ehern, türk. od. nach türk. Art uniformierter (gemeiner) Soldat. Neferii ce sunt în slujba ţării din început pentru paza ei (DOC. 1802 TEZ. II, 315). ET. türk, nefer. neferecât siehe ferecat. nefericire PI. -ciri S. f. (1705 CANT. IST. 285) Unglück, -heil N. De când te-ai dus, toate nefericirile m-au împresurat (C. NGR. 55). Adverbiell: Din nefericire unglücklicherweise. ET. fericire. nefericit Adj. (1648 NT Lk 6 Titel) 1. unglücklich. 2. unselig. - Auch substantiv. XLT .fericit. 791 neicrit neferit Adj. (1705 CANT. IST. 238) unbehütet. ET .ferit. nefiind (1567 COR ESI CAZ. 131a) I. Adj. nichtseiend. IL S. n. Nichtsein N. Cela ce din nefiind întru a fi le-ai adusa-le cu toatele (DOS. LIT.2 45). ET. fiind (a fii). nefiinţă S. f. (MS. 1654) 1. Nichtsein, Nichts N. (D-zeu) ne-au scos din înlunerec la lumină si din nefiinţă la fiinţă (MS. 1654, OCR I, 164). Milioanele zilelor trecute s-ar pierde în nefiinţă (IORGA AM. 231). 2. veralt.: Abwesenheit F. A condamna în nefiinţă in co n turn aciam verii rtei lcn. ET. fiinţă. nefrică S. f. (1642 CAZ. GOV. 83) Furchtlosigkeit F. (1705 CANT. IST. 58). Ochii lui ...plini de foc dovedeau curaj şi nefrică (C. NGR. 27). ET. frică. lieft siehe nqft. neftiu (t) Adj. (DOC. 1821) naphtafarben, dunkelgrün. Postav neftiu (DOC. 1821 REV. TOC. III, 333). ET. türk, neflî. neg PI. negi S. m. (1688 BIBLIA) 1. Warze F. Tăiat la limbă au având negi au râios (BIBLIA 1688 Lv 22, 22). (Un cal) cu neg deasupra ochiului drept (MON. OF. 1874, 4943). Constantin Conachi Gavriliţă... avea un negel în nas din naştere (NECULCF, LÈT.2 11, 386). 2. buruiană de negei Wolfsmilch F. (Euphorbia; FUSS). GR. TR. MOLD, negel. - Dini. negiîţ, negelitţ (CIH.) ET. lat. naevus, Wegen g vgl.fiigur, negură, rug, uger, anders PUSC, CL 35, 825 u. ZRPh 28, 617: regressive Bildung < negel. SG. ALRM 1/1, K. 77; 78; 79; 188; II/1, K. 85. nega Präs. neg. V. tr. (1812 MAIOR IST.2 31 ) negieren. ET. n. lat. negare. negata Adv. (1563 CORESI PRAXIU, DENS. IST. II, 228) unvorbereitet. ET. gata. negaţie PI. -ţii S. f. (1832 GOL. CONDICA) Verneinung F. GR. veralt.: -ţiiine. ET. nach frz. négation. negaţi Präs, -tcsc V. refl. (1648 NT Lk 12, 47) sich nicht vorbereiten. GR. -gäta. ET. a găti. negândire siehe gândire. negândit siehe gândit. negânditor siehe gânditor. negel siche neg. negelăriţă PI. -lâriţc S. f. (1868 BARC.) Schöllkraut N. (Clielidonium majus; BR.). ET. zu negel. negeiös siehe negos. neghină PI. -ghini S. f. (1648 NT Mt 13, 27) (Kom-)Rade F. (Agrosteme Githago). Nu e grâu jară neghină (Z. I, 90) nichts ist vollkommen. A alege neghina din grăit (Z. I, 224) die Spreu vom Weizen sondern. Nu ... va semăna puţină neghină au chimen? (BIBLIA 1688 Js 28; als Übersetzung v. peActvOiov ţ „Schwarzkümmel”). Veni pizmaşul lui şi semănă între grâu neghini (BIBLIA 1688 Mt 13,25; als Übersetzung v. £i(dviov „Lolch”). Danach dann LV. a semăna neghină Zwietracht säen: Vicleanul sămănând neghină în urechile împăratului (DOS. VS. Dech. 16, 223a). GR. megl.-rum. milglînă (PAP. MEGL. II, 94), wohl irrt, für ni-. ET. lat. nîgelllna über *neglina, von nîgella „ Schwarzkümmel” Beide Pflanzen sind G drei denn kraut u. haben tiefschwarze Samen. neghinös Adj. (um 1670 ANON. CAR.) voll von Kornraden. ET. neghină. neghiob Adj. (1817 AA ist. III/14, 371) albern, töricht (1825 MUM. C. 85). Surzenia mea fusese cauza geloziei mele neghioabe (DEM. NUV. 77). în zadar îşi zicea că bănuielile sale erau neghioabe (DEM. NUV. 56). Substantiv.: Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi Idolului lor închină (EMIN. O. I, 140). GR. f. -ghioăhă. ET. unbek.; wahrsch. ist ne- Negationspartikcl wie in nebun, netot, nătărău etc. neghiobeşte Adv. (um 1830 I. VĂCĂR.) albcm. Alta guşată Tot ceartă cată; Alta bârfeşte, Prea neghiobeşte (I. VĂCĂR. P. 342). ET. neghiob. neghiobie PI. -bii S. f. (1839 VAIL.) Albernheit, Torheit F. Ce neghiobie am făcut! Să-mi arunc bunătate de copilă... în gura lupului (AL., CL IV, 335). ET. neghiob. 792 negrişor neglâsnic Adj. (1699 BUCOAVNĂ) LV. stimmlos. Slovă neglasnică Konsonant M., siehe glasnic. ET. glasnic. negos Adj. (1823 BOBB) voll Warzen, warzig. O văduvă... Cu ... Faţa ... Peste tot negoasă (PANN PV, M. II, 72). GR. TR. MOLD, negeiös (BOBB; B.). ET. neg. negoţ PI. -goţuri S. n. (16. Jh. CV2 65b; Jak 4, 13) 1. Beschäftigung F., Handel M. Niciodată minciună să nu spui la negoţul tău şi la târgul tău (MĂRG.2 215a). Să meargă unii amu la satele lor e alţii la negoaţe (ksl. na kuplisvop) (CORESI TE4 47a; Mt 22, 5). Un vechi ienicer... care făcea de câţiva ani negoţ de cherestea (AL. CL III, 59) Holzhandel trieb. - LM. dafür gew. comerţ. 2. LV. u. TR. Ware F. Să piară tot negoţul drept carele nu va fi plătit vama (INDR. 344). Opincarii rădicară preţul negoţului (POP. NUV. 76). (Manolachi) făcea multe pagube neguţătorilor, luându-le negoaţele fiară de preţ (NECULCE, LET.2 II, 395). : GR. PI. veralt.: negoaţe. D ET. lat. negotium. '' -> negoţâ siehe neguţa. negrâie Adj. f. (1556 HC I, 244) 1. dunkel. 2. schwärzlich. ET. neagră (negru). negrăit Adj. (16. Jh. CV2 70b; 1 Petr 1, 8) 1. unsagbar. 2. (noch) ohne Sprechvermögen. Prunc negrăit (MIN. 1776, 53a). 3. apă negrăită „stummes” Wasser (in magischen Praktiken). Adverbiell: negrăit de unsagbar, unglaublich ... (in superlativ. Ausdrücken). Negirlit de dulce (EMIN. 0. I, 179). ET. grăit. negreală PI. -greii S. f. (1620 MOXA) 1. Schwärze F. Voi arăta corbului negreala (MOXA, HC I, 380; von einem Feind der Bilderverehrung) die Schwärze des Rabens. 2. Tinte F. Sau negreala s-a gătat Ori pe mine m-ai uitat? (I.-B. 142). ET. zu negru. SG. ALRII/I, K. 13; MN 2833, 112; SNIV.K. 920. negreaţă PI. -greţi S. f. (1642 CAZ. GOV. 16) Schwärze F. (1683 DOS. VS. Oct. 5; 45b). Nici corbul negreaţă nici pardosul pistriciunea a-şi mula poate (CANT. IST. 86). Uneori luam cu degetul negreaţă de pe gura cuptorului şi ne zugrăveam mustăţi şi barbişoane (VLAH. IC. 94). ET. lat. nfgritia (REW. 5921). SG. ALRSN IV, K. 1153. negreşit siche greşii. negri siehe înegri. negricios Adj. (1788 MOLNAR 116) schwärzlich. Un om scurt şi negiicios (BOGD. POV. 23). ET. negru. negrieiüne S. f. (1870 COST.) Schwärze F. Numai niţică gimnastică şi ieşim curând din negriciunea asta (UR. BUC. 243; von einer finsteren Schlucht). ET. negru. negrijă S. f. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. il, 228) LV. Mangel M. an Sorgfalt, Nachlässigkeit F. De va veni un cocon spre moarte ... şi de negrija preotului va muri nebotezat (PRAV. GOV. 106a). Lenea şi negrija ce avem la rugăciune (MĂRG.1 111b). ET. grijă. negriji Präs, -jésc V. tr. (1832 CR 288) vernachlässigen. Luând hotărârea de a nu negriji mai mult pe vecina sa (I. NGR. CL VII, 8). GR. neîngriji. ET. Neubildung unter Einfluß des lautlich ähnlichen frz. négliger. negrijit Adj. (1640 MOLIT., GCRI, 85) 1. LV. unvorbereitet (für milit. Auseinandersetzungen). lastefoarte negrijită cetatea noastră Damascul (DOS. VS. Dech. 4; 194a). 2. von Sterbenden: nicht mit Sterbesakramenten versehen. 3. MOLD, ungepflegt. ET. grijii. Negrila m. (1431 DRHD, 276) Name eines Teufels. Gura iadului, Zorilă, Negrilă... (IORGA INSCR. I, 139). ET. negru. negrilică S. f. (1868 BARC.) Schwarzkümmel M. (Nigella; BR.). Vgl. negruşcă. ET. negru. negrime S. f. (1703 GCD) Schwärze F. Lumina negrimei tale (CANT. IST. 238, Anrede an den Raben). ET. negru. negrişor siehe negru. 793 negri« negriu Adj. (1703 GCD) schwärzlich (BUDAI-DELEANU 11, 58 N.). Mândră cu ochii negrii. (I.-B. 372). ET. negru. negru (1401 DRHA 1, 19) 1. Adj. 1. schwarz. Pâine neagi'ă Schwarzbrot. Cămăşi negi'e schmutzige, unsaubere Wäsche. Post negni vollkommenes Fasten; tuşă neagră Keuchhusten; vântul negru trockener Westwind in DOBR. A purta negru. (schwarze) Trauerkleider tragen: (Sunt văduvă) de-abia de câteva luni... Mai dăunăzi am scăpat de negru (AL. OP. I, 572). Mi se face negru înaintea ochilor mir wird schwarz vor den Augen. (Nici) cât e negru sub unghie (nicht) das Schwarze unter dem Nagel, (nicht) im geringsten: Nu fuse cu putinţă... cât e negru supt unghie taina a descoperi (PANN NASTR. 63). (El) umblă în toate părţile să-i zică nimene: negri ţi-s ochii (SEV. POV. 37) ohne daß jemand ihm auch nur ein Sterbenswörtchen gesagt hätte. Şapte ani departe de mine şi nu mi-ai scris măcar: negri ţi-s ochii! (UR. LEG. 25). Vede, zugrăveşte toate în negru er sieht, malt alles schwarz. I se făcea viaţa neagră das Leben wurde ihm zuwider. Zici că ţi-e negru să-l vezi (CARAGIALE T. I, 16) daß sein Anblick dir zuwider, verhaßt ist. Zboară păsările toate De neagra străinătate (EMIN. 0. 1.182) vor der bitteren Entfremdung. Vgl. alb I. 1., 4. e., 5. a., 5. d., bubă 2. a. 2. iarbă neagnl Heidekraut N., Erika F. (Calluna vulg. Salisb.), BraunwurzF. (Scrophularia nodosa; B.). 3. boală neagră Schwarzsucht, Melanose F. (PISC. PRACT. 385). GR. Dim. negrişâr, negruţ. II. S. m. 1. negru Farbiger, Neger M. 2. MUNT, im Volksglauben săptămâna negii lor (MAR. INM. 43) die Woche nach der Osterwoche; wer in dieser Woche stirbt, fährt geradewegs zur Hölle. - Häufig in TOPON. u. HYDRON., z. B. Neagra (1488), Negreni (1545), Negreşti (1600), Negrileşti (1409 BGL 179, 180), bzw. (pârâul) Neagra. (1505 DRHB II, 88), Marea Neagră etc. ET. lat. nlgä\ Akk. -grum. SG. ALRII/I, K. 69; 194; II/I MN 2808, 110; ALRM I/I, K. 173; ALR SN III, K. 629, 745, 750; IV, 1153. negruşcă siehe negruţ. negruţ (1825 B.) 1. Adj. schwärzlich, dunkel (v. d. Haut) braun. II. S. f. negruţă, negn'işcă Schwarzkümmel M. (Nigella; BR.). ET. negru. negură PI. neguri S. f. (16. Jh. PS. SCH.) 1. Nebel M. Cel ce dede neaoa sa ca lâra, negura ca ceruse pospăie (PS. SCH. 147, 6). De cealaltă parte, pe iaz, se mişcau negurile leneşe ale serii (SAD. POV. 143). GR. (Cea ceaţă) Negii reâţă (PP. DOBR. GCRII, 299). Dim. neguriţă (DOS. VS. Sept. 29; 37b), negurîce (BOGD. V. 133).^ 2. fig.: Dunkel N. In ochii ei, rar cătam drept... aveam ca un fel de teamă de negura lor (SAD. PS. 207). 3große Anzahl, Unmenge F. Când astă. negură, de turci (C. NGR. 113). ET. lat. nebüla. Wegen g siehe neg\ Anlehnung an negru braucht nicht angenommen zu werden. SG. ALR SN III, K. 795. negureâlă PI. -reli S. f. (1852 BĂLC.) nebliger Zustand. Folosindu-se ... de negureala atmosferei (BĂLC. 660). ET. zu negură. negriţă siehe negură. neguros Adj. (1642 CAZ. GOV. 33) 1. neblig. La pământ întunecos şi neguros (BIBLIA 1688 1b 10,20). 2. fig.: dunkel, düster. Bătrânul avea un trecut destul de neguros, nimeni nu-i cunoştea tinereţea (SAD. CR. * 8). Pocite, neguroase i se mai păreau zilele ... după ce s-au dus Ilincuţa (NĂD. NUV. I, 19). ET. negură. r* t-* * negustor PI. -töri S. m. (1493 DLRV) Kauf-, Handelsmann, Händler M. încărcând corabiia cu marfa mea şi cu a altor neguţători (MS. 1783, GCR II, 128). De-ar fi dorul vânzător Eu m-aş face negustor ... Ş-aş vinde la dor şi gură (I.-B. 92). - LM. dafür comerciant, -tă. GR. veralt.: -guţăt-, -guţit-, -goţit- (ÎNDR. 532). Dim. -torcîs. S. f. negustoreăsă. ET. a neguţa, vgl. lat. negotiător. SG. ALR SN II, K. 571; IV, K. 1015. negustoresc Adj. (1688 BRVI, 248) kaufmännisch, Kaufmanns-, Händlers- (GHEORGACHT, LET.1 IQ, 293). Părţii neguţitoreşti... să lasă dreptăţile unei slobode neguţitorii (AŞEZ. 1818, GCR II, 221). GR. Varianten wie bei negustor. ET. negustor. negustoreste Adv. (um 1690 MIR. COSTIN, LET.1 I, 7) 1. kaufmännisch. 2. LV. a merge negutitoreste bedächtig einherschreiten. GR. Varianten wie bei negustor. ET. negustor. negustori Präs, -resc (um 1618 GCR I, 52) I. V. tr. wuchern lassen. Să neguţătorim talantul ce ni s-au dat (BIBLIA 1688 Vorwort 3, nach Lk 19,13). Vgl. INV. 1794, GCR II, 154. 794 neîngăduitor II. V. intr. Handel treiben, handeln. Nu se cade cliricilor să ţie prăvălie de cârciumă şi să negolătorească într-însele (ÎNDR. 609). III. a se negustori veralt.: Handel treiben. Muierea cu bărbat... nu poate să se. neguţătorească (COD. COM. 1840 Art. 5). GR. veralt.: -guţăt-, -guţit-, -goţăt- (ÎNDR. 55 u. 1. c.), -golit- (ÎNDR 287). ET. negustor. negustorie PI. -rii S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 517) Handel M., Geschäft, Gewerbe N. (VARL. CAZ.21, 360b). A face negustorie Handel treiben. S-au împuţinat stupii de pe la toţi; că atâta negustorie avea şi pământenii. (MUŞTE, GCR II, 25). Să nu ne pară noao că să împuţinează avuţiia noasfră când dăm milostenie ... că iaste o negulălorie cu dobândă (MĂRG.2 67b). GR. veralt.: -guţăt-, -guţit-, -goţet- (MS. 1694, GCR 1,313). ET. negustor. SG. ALR SN IV, IC. 1015. neguţâ Präs, -goţ V. tr. (1551/3 ES 29b; Mt 10, 29) LV. u. MOLD. TR. 1. einhandeln, erstehen. Mânca, bea, neguţa (ksl. laipovahu), vindea (COREŞITE4159b; Lk 17, 28). Şi-l neguţase (doamna, pe Vodă) cu leşii (ce-l prinsese) drept şeptezeci de pungi de bani să deie leşilor şi să-l lase (NECULCE, LET.2 II, 223). Conduraşi-s... In Rădăuţi neguţaii, în Şirete cumpăraţi (PP. MAR. NUNTA 342). 2. c. um etw. handeln, darüber verhandeln. Un român care-i negoţa întreabă pe rus: De ce-s (boii) aşa mititei? (ŞEZĂT. 1,210). Bucatele răpitoriului toate se vor da muierii ce o au răpit, măcar c-au fost numai cum ar fi neguţală nunta între dânşii (ÎNDR. 260). ET. lat. negâtior, -ări. neguţător etc. siehe negustor etc. nehârnic siehe harnic. nehărnicie siehe hărnicie. nehotărât Adj. (1621 DIRB XVII/4, 55) 1. unbestimmt. Articol nehotărât unbest. Artikel. 2. unentschlossen (CANT. IST. 283). ET. hotărât. nehotărâtor Adj. (1822 DIACONOVICI-LOGA GR. ROM. 84) unbestimmt (in der Terminologie der älteren Grammatik). ET. hotărâtor. neică etc. siehe nene. ncispitit siche ispitit. neisprăvit siehe isprăvit. neistöv S. n. (16. Jh. CV) Verrücktheit F. Drăceşli-te, Pavle, că multele cărţi întru neistovit le întoarseră (CV2 40b; Apg 26, 24). ET. istov. neizân (t) S. m. (1887 GHICA) Panflötenspieler M. Scripcari, cobzari şi neizani din scaune din Bucureşti (GHICA 170). GR. neisan, naisan. ET. türk, neyzen. neîmpăcat siehe împăcat. neînceput Adj. (1581 CORESI OMIL. 323) 1. nicht begonnen (DOS. LIT.2 156). 2. apă neîncepută (im Volksglauben) das erste Wasser, daß morgens aus einer Quelle, einem Brunnen geschöpft wird und das wundertätig sein soll. ET. început. neîncetat Adj. (1581 CORESI OMIL., GCR I, 31) unaufhörlich. Auch adverb. ET. încetat. neîndemânare PL -nari S. f. (1705 CANT. IST. 31) 1. Ungeschicklichkeit, Unbeholfenheit F. Cutele mantalei sale, aruncată pe corpu-i cu o prefăcută neîndemânare artistică (STĂNC. FR. 31). 2. Beschwerlichkeit F. Câtă neîndemânare, câte împiedecări şi câte împotriviri are căinţa păcătosului care a. îmbătrânit în păcat (ANTIM. DID. 92). ET. îndemânare. neîndemână S. f. (1683 DOS. VS. Ian. 15; 14b) veralt.: UnbequemlichkeitF. Adverbiell cu neîndemână schwierig, ungünstig (CANT. DIV. 41a). ET. îndemână. neîndreptât Adj. (1581 CORESI OMIL. 7) 1. unausgerichtet. 2. LV. abtrünnig. ET. dreptat. neînduplecare S. f. (1683 VS. Martie 7; 23) 1. Erbarmungslosigkeit F. 2. veralt.: Widerstand M. (CANT. IST. 244). ET. înduplecare. neîndurare siehe îndurare. neînfrânât Adj. (um 1650 GCR I, 146) zügellos, ungezügelt (CANT. DIV. 103a). ET. înfrânat. neîngăduinţă siehe îngăduinţă. neîngăduitor Adj. (1683 SICR. DE AUR2 11 lb) intolerant. Auch substantiv. ET. îngăduitor. 795 neîngriji ncîngriji siehe negriji. neîngrijit Adj. (1825 B.) ungepflegt. GR. neîngrijat (B.). ET. îngrijit. neînsurât Adj. (1683 SICR. DE AUR2 78a) v. Männern: unverheiratet. ET. însiirgt. neînţelegător siehe înţelegător. neînţelept Adj. (1563 CORESIPRAXIU 222) törieht, unklug. Asemenea iasteEfrem călrăporumbul nebun şi neînţelept (SICR. DE AUR2 134a). Auch substantiv. ET. înţelept. neînţeles siehe înţeles. neînvăţât siehe învăţat. neînvins siehe învins. nelăut siche lăut. neleâpcă PI. -lepce S. f. (um 1735 DR IV, 877) (vacă) neleapcăKuh F., die vor dem dritten Lebensjahr (wo sie dem Stier zugeführt zu werden pflegt) trächtig wird. Să caute o vacă neleâpcă aföta (SBIERA POV. 163). Trupul unge-ţi-a Tot cu unt de vacă Şută şi neleâpcă (TEOD. PP. 391). ET. vgl. russ. nalepka „Angeklebtes”, ukr. nelipka (SCRIB AN). nelcgiui Präs, -giuiesc V. intr. (1688 BIBLIA) gott-, ruchlos, frevelhaft handehi, freveln. Greşit-am, nelegiuit-am şi am păgânit (BIBLIA 1688 2 Chr 6,37). ET. a legiui. nelegiuire PI. -iri S. f. (1688 BIBLIA Gn 19, 15) Frevel M., Gottlosigkeit F. Hotărâsem să-i spun nelegiuirea omului căruia va să-şi încredinţeze soarta (C. NGR. 47). Afundarea-n nelegiuiri groaznice şi negre, iacă-ţi iadul! (JIP., GCR D, 260). Tudosie, auzind această nelegiuire (DEL. P. 164). ET. legiuire, a legiui. nelegiuit siehe legiuit. nelegumos Adj. (1679 DOS. LIT.2 62) rein. ET. unbek. nelesne Adv. (1644 CAZ. DEALU, GCR I, 113) schwierig. Adjektiv.: Nelesne lucruri (DOS. VS. Noe. 30; 173a). Substantiv: Era multă nelesne (DOS. VS. Dech. 20; 232a). ET. lesne. nelinişte PI. -linişti S. f. (1854 BAR.-MUNT. II, 793) Unruhe, Besorgnis F. Pentru ce eşti în nelinişte, Adelo? „Fiindcăsuferi, iubite” (CL XIX, 510). ET. linişte. nelinişti Präs, -ţese (1852 STĂM. W.) I. V. tr. beunruhigen. Pentru a nelinişti în somnul dimi-neţeipe toţi oaspeţii (I. NGR., CL IV, 294). II. a se nelinişti sich beunruhigen. ET. a linişti. nelipsit Adj. (1643 VARL. CAZ.) beinhaltend, vorhanden. Să hie credinţa noastră tare şi nelipsită de lucruri bune (VARL. CAZ.21, 64a). Adverbiell: fortwährend, ständig, unbedingt. Siehe lipsit. ET. lipsit. nelüare S. f. (1776 MINEIUL 121a) ^ veralt.: in Zusammensetzungen wie: neluare aminte, de seamă Unaufmerksamkeit F. ET. luare. nelutâtec Adj. (1681 DOS. TR. 101a) ' nichtirdisch. Vgl. auch DOS. VS. Apr. 24; 98a.. 9 ET. zu lut (BOGREA 228). nemaiauzit siehe auzit. nemaipomenit siehe pomenit. nemaiväzüt siehe văzut. nemâră S. f. (um 1670 ANON. CAR.) veralt.: Zufall M., Zufälligkeit F. Au început a-şicăuta ... mai de hrană loc decât al lor, pentru că al lor foarte cu nemară de a se hrăni era (SPÄT. MIL., LET.21, 124) unsichere Aussichten auf Ernährung. Cu nimara (FR.-C. MOŢII 103; VICIU) aufs Geratewohl. GR. nimarä. ET. wohl, slav., vgl. a nimeri. nemăreţ Adj. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. fl, 228) bescheiden. ET. măreţ. nemăritâtă Adj. f. (1643 VARL. CAZ.2 II, 29b) v. Frauen: unverheiratet. ET. a mărita. SG. ALRM I/II, K. 387. nemarüi etc. siehe nimenea. nemăsurat Adj. (16. Jh. PS. SCH.2 337) unermeßlich. ET. măsurat. nemâncât Adj. (16. Jh. CV2 46b; Apg 27, 33) nüchtern, fastend. - Adverbiell: pe nemâncate auf leeren Magen. ET. mâncat, a mânca. 796 nemeteţ nemândru siehe mândru. nemângâiăt Adj. (1561 CORESI OMIL. 74a) untröstlich. Sufletul nemângâiet îndulcind cu dor de moarte (EMIN. O. I., 206). Auch Adverbiell. GR. MOLD. -gâiet, ET. mângâiat, a mângâia. nemângâiere S. f. (1705 CANT. IST. 264) Trostlosigkeit F. ET. mângâiere. nemânie S. f. (16. Jh. PS. SCH. 7, 12) Sanftmut F. ET. mânie. ncmânios Adj. (16 Jh. PS. H. 25, 21) sanft. ET. mânios. nemcri etc. siehe nimeri etc. nemernic Adj. u. S. (1551/3 ES 103b; Mt 25, 38) 1. veralt.: aus der Fremde gekommen, fremd. Pe cel nemernic (rcpogj/luTov) să nu-l chinuiţi (BIBLIA 1688 " Ex 22, 21). însetat am fost şi m-aţi adăpaţi nemernic am fost şi m-aţi dus în casă (VARL. CAZ.2 I, 23 a; Mt 25, 35). Priimirea lor de oaspeţi carea o grată către cei nemernici şi drumeţi (CANT. SCRIS. 289). 2. LM. elend, erbärmlich. Puţin îi păsa ei că el, nemernicul, îşi va sparge capul (GANE, CL II, 95) der Bedauernswerte. Un om care acum doi, trei ani nu era decât un ticălos ciohodar... iar acum înnoată în atlasuri ... nu poate ji decât un nemernic (FIL. CIOC. 26) ein elender Wicht. Nemernic băutor! Ah! văd că n-am cu cine să lupt eu la beţie (AL. POEZII, IU Leg. n. 57). Vinovat e cârmuitorul care, pentru o taxă nemernică, îngăduie să se ucidă astfel lumea în amiaza mare (GAZ. SĂT. XIV, 474; Schilderung der verderblichen Folgen des Alkoholgenusses) um einer armseligen Steuer willen. GR. nim-. ET. slav. *namerinu, Part. Perf. Pass, von namäiti „hinzukommen” (mm. a nimeri, s. d.). Zu Bdtg. 2. vgl. deutsch elend, urspr. „fern von der Heimat, fremd”. nemernici Präs, -cesc V. intr. (1688 BIBLIA Rt 1, 1) 1. LV. einwandem. Strămoşii (bolgarifor au nemetnicit pre aice din ţările moschiceşti (NEC. COSTIN, LET.2 1, 79). 2. veralt.: unstet umherwandem. Flori strălucitoare se vor deschide în orice loc vom nemernici (C. NGR., CL II, 273). Nimernicind el de colo până colo pe la uşile oamenilor (CREANGĂ, CL XI, 21). GR. nim-ET. nemernic. nemernicie S. f. (1651 PSALT. 230b) 1. veralt.: Fremde F. Celui rău toate rudele streine şi toată moşiia nemernicie îi iaste (CANT. IST. 26). Cine-a îndrăgii străinii... Mânca-i-ar casa pustia Şi neamul nemernicia (EMIN. O. I, 183). 2. LV. Fremdsein N. Mai înainte de a sosi sfârşitul nemerniciei mele (BIBLIA 1688 Vorwort 4) meiner irdischen Lauftbahn. 3. LM. Elend N., Erbärmlichkeit F. în curând are să mă cuprinză nemernicia cea mai de pe urmă a vieţii omeneşti (CL XIX, 392, ein Greis spricht). ET. nemernic. nemeş S. m. (1404 DR VII, 210) veralt.: Adeliger, Edelmann M. in Ungarn, LV. auch von Personen anderer Nationalität. Nemişii de Ardeal se rupsese de la Racoţi (MIR. COSTIN, LET.11, 333). Râdicat-au Ştefan Vodă atunci pre mulţi din prostime la statul de nemeşi (NEC. COSTIN, LET.21,163). (Caii) cu stava i-arn mânat De la nemeşul bogat (I.-B. 291). ET. magy. nemeş. nemeşesc Adj. (1637 IORGA S. D. VI, 78) veralt.: adelig. Nu se desparte statul boieresc şi ne-meşăsc de statul ţărănesc (DOC. 1712 URIC. V, 248). Cavaleria moldovenească se compunea din toţi proprietarii teritoriali, numindu-se oaste nemeşească (HASD. I. 88). ET. nemeş. nemeşi Präs, -şese V. tr. (um 1670 SIM. DASC., LET.P' 63) veralt.: adeln. ET. nemeş. nemeşie S. f. (um 1670 ANON. CAR.) veralt.: Adel M. ET. nemeş. nemeşug (t) S. n. (1672 IORGA D. B. II, 21) veralt.: Adel M. TotnemeşugulArdeahdui (AMIRAS, LET.2 III, 145). GR. nemeşig (IORGA). ET. magy. nemesseg. nemet S. n. (1617 DIRA XVII/4, 156) selten: Sippschaft F. De-or veni (boierii) de bunăvoie îi prindeam cu tot nemetul lor aici (ODOB. MV. 1896, 26). GR. nemet. ET. neam. nemetc siehe nămete. nemeteţ S. n. (1658 URIC. XVI, 202) MOLD, veralt.: Schleier M. Un nemeteţ depăioară scump femeiesc (DOS. VS. Oct. 23; 82b). BUCOV. Brautschleier M. (MAR. NUNTA 247). GR. MOLD. /urnit-, -tez (ENIM. O. I, 96, im Reim). 797 nemeţit ET. zu lcsl. mesti, metali „werfen”, also „was übergeworfen wird”, vgl. lit. nametas „Schleier”, ulcr. nametka, weißruss. neamjutca „Art Kopfbedeckung”. nemeţit Adj. (1885 II. XI, 320) vom Schnee: aufgehäuft. Muntele-Mare, de pe care sclipea neaua rămasă nemetită (FR.-C. MOŢII 30). GR. nămeţit. ET. a nemeţi, zu nămete. nemic etc. siehe nimic. nemilă PI. nemile S. f. (uni 1600 HC II, 227) Unbarmherzigkeit F. Acea nemilă de ţară (MIR. COSTIN, LET.21, 289). Nemilă şi lăcomia fac râisipa ţărilor (MIR. COSTIN, LET.2 1, 290). ET. milă. nemilos Adj. (1698 CANT. DIV. 15b) mitleidslos. ET. milos. nemilosârdie PI. -sârdii S. f. (1581 CORESIOMIL, 343) LV. Unbarmherzigkeit, Graus amice it F. Dintr-aceste nemilosărdii multe... au începui ţara a scădea (NEC. COSTIN, LET.2 II, 24). ET. milosârdie. nemilostenie S. f. (16. Jli. COD. TOD., DENS. IST. II, 228) Unbarmherzigkeit F. ET. milostenie. nemilostiv (um 1560 CORESI PRAV. 5b; TRS XVI, 222) I. Adj. unbarmherzig, grausam. Ucişi şi usturaţi de îngeri cumpliţi si nemilostivi în munca de veci (VARL. CAZ.21, 28a).’ II. nemilostivele S. f. PI. im Volksglauben eine der Bezeichnungen für: böse Feen (ielele). Vgl. milostiv. ET. milostiv. nemilostivnic Adj. (1564 CORESI MOLIT., DENS. IST. II, 229) LV. unbarmherzig. ET. milostivnic. nemilostivnicieS. f. (1564 CORESI MOLIT., DENS. IST. II, 229) LV. Unbarmherzigkeit F. Vgl. auch nemilostivie (CORESI OMIL. 283), nemilostivire (VARL. CAZ.2 I, 272a). ET. nemilostivnic. nemiluire siehe miluire. nemiluit Adj. (16. Jli. CV) ohne Erbarmen. Oameni lui D-zeu nemiluiţi, e acmu miluiţi fură (CV2 74a; Petr 2, 10) das Volk Gottes, früher wußtet ihr nichts von (Gottes) Erbarmen, aber jetzt habt ihr (sein) Erbarmen erfahren. Adverb.: cu nemiluita maßlos, in großen Mengen. ET. miluit, a milui. ncmincinös Adj. (1642 ÎNV.) 1. wahr, wahrhaftig. 2. wahrheitsverkündend. Gura cea nemincinoasă a Domnului nostru îs. Hs. (ÎNV.2 1642 23a). ET. mincinos. neminţit Adj. (1683 DOS. VS. Noe. 25; 165b) veralt.: unfehlbar. ET. minţit, a minţi. nemistuit Adj. (1698 CANT. DIV. 63b) 1. heil, unversehrt. 2. unauslöschlich. ^ ET. mistuit. j * î: nemişcare S. f. (1703 GCD) 1. Bewegungslosigkeit F. 2. Stille F. ■ K # __ 9 ET. mişcare. nemişcat Adj. (1563 CORESI PRAXIU 458) unbeweglich, starr. ET. mişcat. nemoärte S. f. (1698 CANT. DIV. 73b) Unsterblichkeit F. ET. moarte. nemolit Adj. (1698 CANT. DIV. 15b) unbezähmt. ET. vgl. a domoli u. moale. nemort Adj. (1561 CORESI TE4 90a; Mic 9, 44) unsterblich. ET. mort. nemortâc (t) Adj. (1683 DOS. VS. Noe. 25; 165a) unsterblich. ET. mortac. nemotenieS. f. (1814ŢICH.) 1. Verwandtschaft F. Minciuna oarece nemolenie are cu gluma (ŢICH. 158). 2. Verwandter M., -te F. El nu era nici o nemolenie cu ea, putea deci... să se cunune cu ea (CĂT. POV. I, 116). O femeie dintre neamurile acestuia, muma, soţia, sora ori altă nemolenie (MAR. ÎNM. 322). ET. neam. SG. ALR LI, K. 252. nemţesc Adj. (1567 CORESI CAZ. 124a) deutsch, deutschsprachig (URECHE, LET.P 124). Port nemţesc, haine nemţeşti veralt.: für europäische Kleidung, im Unterschied zu der ehern, orientalischen bzw. 798 nemzet bäuerlichen Tracht. E cald nemţesc (Z. VI, 232) scherzhaft: es ist kalt. ET. neamţ. SG. ALR SN IV, K. 1165; 1167. nemţeşte Adv. (1646 SLLF II, 359) 1. deutsch. 2. ehern.: westeuropäisch (gekleidet). De la zaveră, ei lepädase lebadeaua şi tombatera şi se îmbrăcase nemţeşte (GHICA 258). 3. MOLD. standhaft. ET. neamţ. SG. ALRII/I, K. 219. nemţi Präs, -ţese (1844 AL. OP. I, 1003) 1. V. tr. zum Deutschen machen, germanisieren. LM. dafür a germaniza. II. a se nemţi ehern.: westeurop. Gepflogenheiten, Kleidung etc. annehmen (19. Jh.). ET. neamţ. nemţie S. f. (1803 DOC. EC. 72) 1 .pe nemţie a) LV. auf deutsch. - b) auf deutsche Art." Fata ... se tot poartă pe nemţie (PP. MF.Ţ, 888). 2. veralt.: Nemţie Deutschland N. V. - ET. neamţ. \\ nemţişor S. m. (1409 DERS) 1. Dim. v. neamţ 2. PI. nemţişori Rittersporn M. (Delphinium). TOPON. 'Nemţişor (1409 DERS). ET. neamţ. nemţoaică etc. siehe neamţ. nemulţumi Präs, -mese V. tr. (1843 C. NGR. OP. II, 350) pc. jdm. Mißvergnügen bereiten. Mă voi sili a nu nemulţumi lumea pe unde voi fi (FIL. CIOC. 125). GR. nemulţumi. ET. a mulţumi. nemulţumire S. f. (1643 VARL. CAZ.21, 24b) 1. veralt.: Undankbarkeit F. 2. Unzufriedenheit F. GR. nemulţămire. ET. mulţumire. nemulţumit (1643 VARL.) I. Adj. unzufrieden. II. nemulţumită S. f. veralt.: Undankbarkeit F. (In această Svântă Evanghelie) arală-se şi nemulţămita oamenilor (VARL. CAZ.2 1, 377b) GR. nemulţumită. ET. mulţumit. nemulţumitor Adj. (1581 CORESI OMIL. 422) 1. undankbar. 2. unbefriedigend. Auch substantiv. GR. nemulţemitor (CORESI), nemulţămitor (VARL. CAZ.21, 153b; DOS. LIT.2 293). ET. mulţumitor. nemurele S. n. PI. (1892 SEV.) iron.: die lieben Verwandten. (Din ţigani) caredecare-l striga... „Aoleu, neicuţule, finnţule ’ ’, şi aşa mai departe cu nemurelele (SEV. POV. 66). ET. Dim. v. neam, neamuri. nemuri1 siehe înnemuri. nemuri2 Präs, -resc V. tr. (1839 VAIL.) unsterblich machen, verewigen. Năsturel ar putea să-şi nemurească numele. (GION. PORTR. 59). ET. a muri. ncmuricios (t) Adj. (1681 DOS., AA lit. 11/36, 65) unsterblich. ET. muricios (DOS.) nemurie PI. -rii S. f. (1896 BOGD.) Verwandtschaft F. Nemuria dintre familia noastră şi duduca Zoiţa (BOGD. B. 32). ET. zu neam. nemurinţă S. f (1679 DOS. LIT.2 122) Unsterblichkeit F. ET. a nemuri2. nemurire S. f. (1691 MĂRG.) Unsterblichkeit (Adam) pierdu nemurirea ce avea şi să făcu muritoriu (MĂRG.2 33a). Tu-mi ceri chiar nemurirea mea în schimb pe-o sărutare? (EMIN. O. I, 173). ET. zu a muri. nemuritor (1642 CAZ. GOV. 109) I. Adj. unsterblich (PRAV. MOLD. IV). II. nemuritoăre S. f. PI. Immortellen (Helychrysum bractcatum). ET. muritor. nemuritorie (t) S. f. (1683 DOS. VS. Oct. 8; 52b) Unsterblichkeit F. Spre agonisita numelui nostru nemuritori^NEC. COSTIN., LET.21,478) um für unseren Namen Unsterblichkeit zu erwerben. ET. nemuritor. nemutât (1642 CAZ. GOV. 88) I. Adj. unverändert. Lupul la gând nemutat şi la fire neschimbat rămâne (CANT. IST. 78). II. s. n. Beständigkeit F. Minunând ... cu nemutatul gândului său (DOS. VS. Ian. 1; lb). ET. mutat. nemzet S. n. (um 1570 FRAG. TOD. 4b) veralt.: Volle, GeschlechtN. GR. BAN. nemzat. ET. magy. nemzet. 799 ncnădăit nenădăit Adj. (1683 DOS. VS. Ian. 21; 23a) unerwartet, ungewöhnlich. GR. nenăduit. ET. nădăit, a nădăi. ncnădăjduire etc. siche ndddjduire ctc. nenădăjduit Adj. (1705 CANT. IST. 126) unverhofft. ET. nădăjduit. nenădejde S. f. (1705 CANT.) Verzweiflung F. Nemulţumita pentru mari slujbe si de bine faceri din nedejde în nenedejde îl bagă (CANT. IST. 27) der Undank. ET. nădejde. nenăvidi siehe năvidi. nenăviditor (t) S. m. (16. Jh. PS. SCH. 138, 21) Feind M. ET. a nenăvidi (năvidi). neneS. m. (1599 BGL) 1. veralt. kosend: Vater M. M-au părăsit nenea şi am rămas de mamă (DOS. PS. V. 26, 41; zu Ps 26, 16). Marnă, zi să vie nenea Ca să mai scu ture lenea (PANN, CL V, 365). la-ti copilă iertăciune De la mamă De la nene (PP. MAR. NUNTA 393). 2. MUNT. fam.: Titel u. Anrede für den älteren Bruder, ältere Person etc. Mamă Marghioală, vine nenea (BASS. V. 180; die jüngeren Geschwister zur Magd). Mărunţişul din cicmigea l-a ridicat nen-tu Chiriac, mă? (CARAG., CL XIII, 251; der Prinzipal zum Lehrling; Ch. ist der Kommis). Nene Zahario, e lung ce ai să-mi spui? (CARAG. T. I, 111; zu einem Bekannten). GR. mit Art. nenea, Gen./Dat. neu ii', vor Eigenn. auch nea, vgl. Ioan; Volc. necinio (DOS. VS. Sept. 25; 27b); selten: Sg. m. Art. nenele (MAR. NAST. 192, vom Vater), ebenso PI. m. Art. nenele (PP. MAR. ÎNM. 532). Dim. neică, neicuţă, neiculîţă, neicusör, neiculeân, nenişor, neniuţ, (PP. MAR. NUNTA 698), nem'iţ (PP. MAR. NAŞT. 318), neniiic, neniucut (PP. MAR. INM. 511). - Mit Poss. Pron. nen(i)-tău, -tu, -său, -su. ET. wohl. Kindersprache, vgl. bulg. neni, ukr. nenjo. neneâcă S. f. (1839 VAIL.) veralt. fam.: Mama F. Unde-i neneacă-ta să te vadă! (CREANGĂ, CL XV, 314). Spune, dragul neneiei, spune (BOGD. POV. 229; die Mutter zum Söhnchen). GR. neneie, nin-. Dim. neneciiţă, neneiţă. ET. vgl. kaschubisch nena, nenia, türk, nene, nine, „Mutter”, magy. nene „ältere Schwester”, russ. njanja, njanjka, poln. nianjka „Kinderfrau” etc. nenoroc S. n. (1644 GCR I, 110) Mißgeschick, Unglück N. în fiecare familie, nenorocul putea să se abată şi să răpească pe sprijinitorul ei (XEN. BR. 153; von der Rekrutierung). Bes. in Ver- bindung mit noroc: Noroc la cărţi, nenoroc la amor (CARAG., CL XIX, 103) ET. noroc. nenoroci Präs, -cesc (1836 C. NGR. OP. I, 36) I. V. tr. unglücklich machen. Câte fiinţe au omorât (lupul)! Pe câţi a nenorocii (CRĂS. SCH. I, 195). II. a se nenoroci unglücklich werden, verunglücken. Dacă vr-iin om s-a nenorocit, adică dacă a căzut de pe un car (MAR. INM. 348) wenn jemand verunglückt ist, d. h. vom Wagen gefallen ist. ET . a noroci. nenorocire S. f. (1688 BIBLIA Vorwort 3) Unglück N. Nenorocire numai că plecăndu-mă să pui azirna sub ţest, s-a vărsatputineiul peste dânsa (ISP. LEG.1 I, 143) unglücklicherweise jedoch. Cine lăsa nenorocirile să-l supuie, rămâne desăvârşit nenorocit ^ (ANTHIM, GCR II, 5). Adverbiell.: din nenorocire ^ unglücklicherweise. ET. norocire. | ' nenorocit Adj. (1698 CANT. DIV. 62b) ^ unglücklich, unglückselig. - Substantiv.: Ea suge inimele celor ce mor or pustieşte sufletul celor nenorociţi (EMIN. PL 17). ET. norocit. nenorocos Adj. (um 1710 NEC. COSTIN, GCR II, 11) unglücksvoll, unheilvoll, unglücklich, Unglücks-. O, arbore, ai fost sădit în zi nenorocoasă (OLL. HOR. 151). ET. norocos. nenumărat Adj. (1643 VARL.) unzählig. Cu oşti de îngeri nenumăraţi (VARL. CAZ.2 I, 27a). ET. numărat. nenumărătură (t) S. f. (1680 DOS. PS., DLR) Unmenge F. ET. numărălură. neo- Präfix. neu-, in Zusammensetzungen wie neolatin, neoplatonic etc. ET. frz. neo-. neobişnuit Adj. (1694 FN 27) ungewöhnlich. GR. veralt.: neobicinuit. ET. obişnuit. neoblicit Adj. (1688 BIBLIA) unerforscht. Inima împăratului neoblicită (BIBLIA 1688 Spr. 25,3). ET. oblicit. neobrăzat Adj. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) frech, schamlos. - Auch substantiv. ET. vgl. obraz II. 2. a. 800 neplecâre II. a se neodihni sich beunruhigen. ET. a odihni. neodihnit Adj. (1698 CANT. DIV. 66a) 1. unausgeruht. 2. unstet. ET. odihnit. neom PI. neoameni S. m. (16. Jh. CV) Unmensch, Wilder, Barbar M. Ceia ce de altă oară neoamenii e aemu oameni Iu D-zeu (CV2 74a; 1 Petr. 2, 10) früher wart ihr nicht einmal ein Volk, aber jetzt seid ihr das Volk Gottes. Din om te face neom, C-ai dormi şi nu ti-i somn, Ai mânca, şi nu ţi-i foame (I.-B. 212). O iubire... din întâia jlăcăiie, după care pătimise atâta şi rămăsese multă vreme neom (SAD. CR. 107) ein sonderbares Wesen gezeigt hatte. Se ţinea lumea după dânsul ca după urs. Pasămite, unde era îmbrăcat ca neoamenii (ISP. LEG.2 136) er war sonderbar angezogen. (Albina) ca neoameni Te străpunge ...Nu cu bolul, ci cu coada (SPER. AN. 1893 III, 270) in barbarischer Weise. - In Märchen: Ungeheuer N. ET. om. · neomeneşte Adv. (um 1580 GLOS. BOGD. 232a) unmenschlich. D ET. omeneşte. v x neomenie PI. -nii S. f (1642 ÎNV.2 15a) 1. ungesittete Handlung, Roheit, Barbarei F. Şi neomenii de-acestea, câte încă n-ai făcut (DULFU PĂC. 123; er hatte seinen Knechten die Nasen abgeschnitten). 2. unmanierliches Benehmen, Frechheit F. Toată oastea împărăţiei mele.. să meargă, să smerească neomenirea acelor gh ia uri. (ISP. CL XII, 183). GR. auch neomenire. ET. omenie. neomenit siehe omenii. neoprire (t) S. f (1654 NEAGOE, DLR) Unmäßigkeit F. ET. oprire. neoprit Adj. (1581 CORESI OMIL., GCR I, 29) 1. frei. 2. unaufhaltsam. Auch adverbiell.: sofort. ET. oprit. ne(o)rânduiălă siehe rânduială. neostenit Adj. (1563 CORESI PRAXIU, GCR I, *8) unermüdlich. - Auch, adverbiell. ET. ostenit. neostoit Adj. (16. Jh. PS. FI. 139, 11) unermüdlich. GR. LV. neustoit. ET. ostoit. neoşâ (t) V. ref. (16. Jh. PS. H. 67, 15) weiß (wie Schnee) werden. ET. nea1. nepâce PI. -păci S. f. (1563 CORESI PRAXIU 571) 1 .Unfrieden M. S-au lungit multă vreme nepacea între nemţi, Ieşi şi turci. (AMIRAS, LET.2 III, 110). 2. Unruhe F. ET. pace. nepâză S. f. (1646 PRAV. MOLD. 129) veralt.: Sorglosigkeit F. ET. pază. nepăciuire S. f. (1698 CANT. DIV. 100a) LV. 1. Unfrieden M. 2. Unruhe F. ET. păciuire. nepăciuit Adj. (1700 IORGA) unruhig, unfriedlich. Vremi nepăciuite (IORGA S. D. V, 97) unruhige Zeiten. ET. păciuil. nepărăsit siche părăsit. nepăsare S. f. (1822 HMST. 61) 1. Sorglosigkeit F. 2. Passivität F. ET. păsare. nepătimos (t) Adj. (1683 OS. VS. Noe. 25; 165b) rein, unbefleckt. ET. zu patimă. nepieptănât siehe pieptănat. nepieritor Adj. (1774 URIC. I, 178) unsterblich. Siehe pierilor. ET. pierilor. nepipăit Adj. (1705 CANT. IST. 237) unangetastet. ET. pipăit. neplăcere S. f. (1703 GCD) Mißverntigen, Mißfallen N. (CANT. IST 50). ET. plăcere. neplăcut Adj. (1698 CANT. DIV. 32b) unerfreulich. ET. plăcut. neplătit siehe plătit. neplecâre S. f. (1581 CORESI OMIL. 293) 1. Dreistigkeit F. 2. Unbeugsamkeit F. ET. plecare 3 u. 4. 801 ncplecât neplecât Adj. (1563 CORES1 PRAX1U, DENS. IST. Ii, 229) umbeugsam. ET. (a)plecaî. ncploditor (t) Adj. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. 11,214) unfruchtbar. FEI', plodi tor. neplödnic siehe plodnic. nepocăit Adj>( 1563 CORESI PRAXIU, GCRI, *13) nicht bußfertig. ET. pocăit. nepoftit Adj. (1705 CANT. IST. 25) ungebeten. Substantiv.: Nepoftitul scaun n-are (Z, IV, 223) ET. poftit, a pofti. nepomenit siehe pomenit. nepornit Adj. (1683 DOS. UT.2 293) unvoreingenommen. ET. pornit. nepot PI. nepoţi S. m. (1427 BGL 80) 1. (de fiu, de fiică) Enkel M; strănepot Urenkel M. Ca să fie iuzbaşie Costadin de moşie şi feciorilor lor şi nepoţilor şi strenepoţilor (DOC 1641, GCR I, 92). 2. (defi'ate, de soră) Neffe M. Pomenirea direptului Avraam ş-a lui Lot, nepotului său de frate (DOS. VS. Oct. 9; 58a). 3. (de buric) ugs.: Neugeborenes im Verhältnis zur Hebamme. (Moaşa) o pune (masa) la capul nepoatei şi a nou-născutului său nepoţel (MAR. NAŞT. 153). Vgl. buric 5. GR. S. f. nepoată Enkelin, Nichte F. Vok. m. -poate. Dim. m. -poţel, MARAM. -potiic\ - Vok. -ţele. PI. -tei, I. -poţea, -poţică, PI. -ţele, MARAM. -potiică. EI . lat. nepös, -pötis, in m. *nepötus u. f. *nepöta. gespalten. SG. ALR I/Il K. 172, 219; II/I, MN 2659, 71. nepotolit Adj (1705 CANT. IST. 19) unbesänftigt. ET. potolit. ncpotrebnic Adj. (1561 CORESI TE4 56a; Mt25,30) un-, nichtswürdig. ET. ksl. nepotrebinii. nepotrivit Adj. (1679 DOS. UT.2 40) 1. unpassend. 2. LV. unvergleichlich. ET. potrivit. nepotrivnic Adj. (1683 DOS. VS. Noe. 25; 161b) LV. unvergleichlich. FIT. potrivnic. nepoţie S. f. (1640 PRAV. GOV.) Enkel-, Neffen-, Nichtenschaft F. Spiţele nepoţi ei (sunt) feciorul şi fata, nepotul şi nepoata (PRAV. GOV. 133a). ET. nepot. nepovestit Adj. (1683 DOS.) veralt.: unbeschreiblich. Şi tot oraşul era plin de lumină nepovestită, plină de miros (DOS. VS. Oct. 5; 46b). Auch adverb. - Siehe povestit. ET. povestit. neprânzit siehe prânzit. nepregetător Adj. (um 1710 NEC. COSTIN, LET.1 I, 52) eifrig. ET. pregelător, a pregeta. nepreţuit Adj. (1643 VARL. CAZ.21, 110a) unschätzbar. Siehe preţuit. ET. preţuit. nepricepâ (t) Präs, mă -cep V. refl. (1683 DOS. VS. Fevr. 26; 79b) sich unschlüssig sein. ET. zu a pricepe. nepricepător (t) Adj. (1581 CORESI OMIL. 10) unverständig. ET. pricepător, a pricepe. nepricepere PI. -ceperi S. f (1642 ÎNV.2 34a) 1. Unvcrständis N. 2. Rätsel N. (VARL. CAZ.2 II, 11a) — Siehe pricepere. ET. pricepere. nepriceput Adj. (16. Jh. PS. FI. 91, 7) 1. unverstanden. 2. unverständig. Auch substantiv. - Siche priceput. ET. priceput. neprieten PL -prieteni S. m. (um 1640, URECHE LET.1’ 95) 1. Feind M. 2. eine der Bezeichnungen für Teufel M. Vgl. necurat, nefrate. - Siehe prieten. ET. prieten. SG. ALR II/I, MN 2744, 95. neprietenesc Adj. (um 1640 URECHE) feindlich. Stefan ... lăsându inima cea neprietenească (URECHE LET.P 108). ET. prietenesc. neprictenie S. f. (1705 CANT. IST. 182) Gegnerschaft F. GR. neprietenire (CANT. DIV. 100a). ET. prietenie. 802 ncrgheleâ nepricteşug S. n. (1645 HERODOT 304) Gegnerschaft F. ET. prieteşug. neprietnic (t) S. m. (1551/3 ES 9a; Mt 5, 44) 1. Gegner, Widersacher M. 2. eine der Bezeichnungen für Teufel M. ET. ksl. neprijalinikü. nepriinţă S. f. (1643 VARL. CAZ.21, 124b) 1. Gegnerschaft F. 2. Unbehagen N. Siehe priinţă. FIT. priinţă. nepriitör (16 Jh. CV2 39b; Apg 26; 18) veralt.: I. Adj. unfreundlich. II. S. m. 1. Feind, Gegner M. 2. eine der Bezeichnungen für Teufel M. GR. nepreitor (CV). ET. priitor. nepristan Adv. (1688 IORGA S. D. XV, 5) veralt.: unausgesetzt, fortwährend. Săfie nepristan riß gălori către Domnul D-zeu pentru îndelungarea vieţii şi împărăţiei mele (DOC. 1802, TEZ. II, 315). Al treilea (argat) ...pe dânsul (pe cal) nepristan şgclea călare (DULFUPĂC. 211). GR. napr-\ LV. nepreslânno (CANT. DIV. 16), nepreslan (FN 1695, 52; SPÄT. MIL., LET.21, 88). ET. ksl. nepreslanino. nepus Adj. (1703 GCD) in Ausdrücken wie: pe (cu) nepusă masă, cu nepus în masă überraschend (AL. OP. I, 195). ET .pus, apune. neputere PI. -teri S. f. (16. Jh. PS. H. 15, 4) 1. Unvermögen N. 2. Schwäche F., Gebrechen N. ET. putere. neputernic Adj. (1567 CORESI CAZ. 168b) schwach, gebrechlich (VARL. CAZ.21, 144b). - Auch substantiv. (VARL. CAZ.21, 26a). ET. puternic. neputincios siehe putincios. neputinţă (t) V. intr. (1563 CORESI PRAXIU 239) schwach, kraftlos werden. La D-zău nu va neputinţa (ctöuvcmjoei) tot cuvântul (BIBLIA 1688 Lk 1, 37). ET. neputinţă. neputinţă siehe putinţă. neputred Adj. (16. Jh. CV2 70a; 1 Petr 1,4) un verderblich. ET. putred. neputrezieiüne S. f. (um 1618 GCR I, 51) Unvcrdcrblichkcit. GR. -giune, -june. ET. puNeziciune. neputrezic S. f. (1679 DOS. LIT.2 56) veralt.: Unverderblichkeit F. GR. -dzăie. ET. zu putred. neputrezire S. f. (16. Jh. PS. SCH. 58 Titel) Unverderblichkeit F. ET. putrezire. neputrezitör Adj. (1648 NT Röm 1, 23) unvergänglich, unverderblich. ET. putrezilor. neputüt Adj. (1645 HERODOT 135) veralt.: unmöglich. ET. putut, a putea. nerăbdare S. f. (1642 ÎNV.2 3b) Ungeduld F. ET. răbdare. nerăbdât Adj. (16. Jh. COD. TOD., DENS. IST. II, 229) veralt.: unerträglich. ET. răbdat, a răbda. nerăbdător Adj. (1642 ÎNV.2 4a) ungeduldig. Că era atunce nerăbdătoriii şi mânios, zlobiv la beţie, şi-i eşisă numele de om rău (NECULCE OP. 516). ’ ET. răbdător. nerătăcit Adj. (1648 NT Mt 18, 13) nicht verirrt. ET. rătăcit. ncrau(16. Jh. PS. SCH. 25,21) I. Adj. gut. II. S. n. Güte F. GR. nereu. ET. rău. nerăutâte S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 611) Güte F. (NEAGOE ÎNV. 14). GR. ner cutate. ET. răutate. nerânduiâlă siehe rânduială. nerâvnit Adj. (1683 DOS. LIT.2 215) 1. unnachahmlich. 2. ohne Begehren, Verlangen. GR. -râhnit. ET. râvnit. nergheleâ siche narghilea. 803 nerod nerod Adj. (um 1670 ANON. CAR.) dumm, töricht. Cine are tovarăş nerod, Ajunge din pod în glod (PANN, Z. IV, 230). Pomul se cunoaşte din roadă şi omul din mintea neroadă (PANN Z. I, 259). Să trăiască căsătoria! şi nerod acel ce laudă holteiia (C. NGR. 67). - Auch substantiv. GR. năr- (RETEG. POV. I, 1 flg.). ET. vgl. ksl. nerodivü„nachlässig”, nslov. nerodenü „unbekümmert, ungeschickt”, womit ksl. qrod(m)ü „stultus” viell. zusammenhängt. SG. ALRII/I, K. 30; 114; MN 2689, 81. nerodire S. f. (1776 MINEIUL) 1. Unfruchtbarkeit F. 2. Dürre F. Nerodirea pustiei o ai lucrat (MINEIUL 1776, 122b). ET. rodire, a rodi. neroditör Adj. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. II, 293) unfruchtbar. ET. roditor. SG. ALRM I/I, K. 309. nerozesc Adj. (um 1670 ANON. CAR.) töricht, dumm. ET . nerod. nerozeşte Adv. (um 1670 ANON. CAR.) törichter-, dummerweise. ET. nerod. nerozie S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Dummheit, Torheit F. Nerozia are Cheltuială mare (PANN PV. 1888II, 31) Dummheit ist kostspielig. Să nu faci această nerozie ... căci o să te căieşti foarte mult (FIL. CIOC. 61). ET. nerod. nerupt Adj. (1698 CANT. DIV. Ha) 1. ungebrochen. 2. ununterbrochen. ET. rupt. neruşinare S. f. (1698 MINEI Febr. 56b) Unverschämtheit F. - Siche ruşina re. ET. ruşinare. neruşinat Adj. (1570 CORESI LIT. 28a) 1. LV. würdig (CORESI; DOS. LIT.2 154). 2. unverschämt. - Siehe ruşinat. ET. ruşinat. neruşinos Adj. (1581 CORESI OMIL. 547) vcralt.: schamlos. ET. ruşinos. nerv PI. nervi S. m. (DOC. um 1735, BOGD. C. M. 160) 1. Nerv M. Să se odihnească până ce i s-or linişti ne-vrelel (TEL. SCH. 71). 2. Sehne F. im Fleisch. 3. ne vru de bou Ochsenziemer M., Prügelwerkzeug N. Un nenorocit evreu lungii 1a. pământ şi măsurat de-a lungul spinării cu patru nevre de bou (AL., CL VIII, 110). GR. LM. nerv; veralt.: S. n. nevru, PI. -vre; S. f. (t) ner-vă, nevră. ET. n. lat. nervus, it. nen>o, frz. nerf; nevru < ngr. veupov. nervos Adj. (1722 CANT. IIR. 106) 1. kräftig, sehnig. 2. nervös. 3. Nerven-. Boalănewoasă Nervenkrankheit F. - Auch adverbiell. GR. (t) nevros. ET. n. lat nervosus, it. nervo so. nesäm siche nitam. nesaţ S. n. (1581 CORESI OMIL. 504) P 1. Gier F. , Je 2. Begierde F. Să te privesc cu mult nesaţ (EMIN. O./ I, 235). GR. nesatiu. ET. saţ II. nesăbuire S. f. (1652 ÎNDR.) Unüberlegtheit, Unvernunft F. Nesebuirea preoţească nu frebuie să socotească a fi botezat omul mort fiind (ÎNDR. 551, gegen das Taufen nach dem Tod). ET. unbek. nesăbuit Adj. (1651 BRVI, 181) unüberlegt, -vernünftig, albern. Traiu tău e nesăbuit şi urât (JIP. OP. 66). Arheologia nu are de scop a mulţumi plăcerile nesăbuite ... ale celor curioşi ...de obiecte cari au pierit din uz (ADAM. BIOGR. 133). ET. unbek. ncsămăluire (t) S. f. (1698 CANT. DIV. 101a) Ungleichheit F. ET. sămăluire. ncsămăluitor (t) Adj. (1698 CANT. DIV. 40a) unvergleichend. ET. sămăhiitor. nesănătâte S. f. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. II, 229) Krankheit F. ET. sănătate. nesănătos Adj. (1561 CORESI) 1. krank. Drac are şi nesănătos iaste (CORESI TE4 208a; Jo 10,20) er ist von einem bösen Geist besessen, er ist verrückt. 2. gesundheitsschädlich. 804 nesmintit ET. sănătos. SG. ALR1I/I, K. 105. nesărat siehe sărat. nesătul Adj. (16. Jh. PS. H. 100, 7) X. hungrig. 2. gierig. - Auch substantiv. - Siehe sătul. ET. sătul. nesăturâre siehe săturare. nesăturât (16. Jh. PS. SCH.) 1. Adj. 1. hungrig. 2. unersättlich, gierig. II. S. m. veralt.: Pelikan M. (PS. SCH. 101, 7). ET. săturat; S. m. irrige Übersetzung aus dem Slav. nesăţios siehe săţios. nesăvârşit Adj. (1581 CORESI OMIL.) veralt.: 1. endlos, ewig. 2. unvollkommen (CORESI OMIL. 276). ET. săvârşit. . ~*- nesângerăt Adj. (1679 DOS.) v unblutig. Doamne, trimite mâna ta ... şi neşângeiată svântă facere să săvârşeşti (DOS. LIT.L17). GR. nesângeiat (DOS.). ET. sângerat, a sângera. nescai, -caivâ, -care siehe niscaiva, -care. nescăzut Adj. (16. Jh. COD. TOD., DLR) 1. LV. vollkommen. 2. immerwährend. ET. scăzut. neschimbäre S. f. (1776 MINEIUL 134b) veralt.: Beständigkeit F. ET. schimbare. neschimbat Adj. (16. Jh. PS. SCH. Cant. X, 79) 1. unverändert. 2. unveränderlich, beständig. 3. starr. Ce înseamnă pe tine negrul port Şi faţa ta cea albă ca ceara, neschimbată? (EMIN. O. I, 97). ET. schimbat. neschimbător Adj. (1683 SICR. DE AUR2 la) stabil. ET. schimbător. nescris Adj. (16. Jh. PS. SCH. 32 Titel) 1. ungeschrieben. 2. unbeschreiblich. ET. scris. neseui siche neştine. nesecat siehe secat. nesemeţ Adj. (1683 DOS. VS. Ian. 14; 14a) demütig. ET. semeţ. nesemuit Adj. (1644 CAZ. DEALU, GCR I, 112) unvergleichbar. GR. nesămuit. ET. semuit, a asemui. nesfârşit (um 1550 HC II, 462) 1. Adj. 1. unvollendet. 2. unendlich. Bucurie nesfârşită (HC II, 226). II. S. n. Unendlichkeit F. - Adverbiell: la nesfârşit ununterbrochen. - Siehe sfârşit. ET. sfârşit. nesfeâ siehe nisfea. nesigur Adj. (1818LEON ASACHIP. 115) unsicher. ET. sigur. nesilinţă S. f. (1803 URIC. IV, 149) Trägheit F. ET. silinţă. nesilit Adj. (1596 DIR) 1. ungezwungen. 2. LV. unberührt (URECHE, LET.P 114). ET. silit. nesilnic etc. siehe näsilnic etc. nesimţire S. f. (1688 BIBLIA Vorwort 3) 1. Gefühllosigkeit F. 2. Unempfindlichkeit F. 3. Ohnmacht F. Şi-n nesimţire cade pe-a jilţului său spată (EMIN. O. I, 95). - Siehe simţire. ET. simţire. nesimţit Adj. (1643 VARL. CAZ.2 II, 62a) 1. unempfmdsam. 2. unbemerkt, verborgen. - Auch adverbiell: pe nesimţite. 3. unerzogen, ungehobelt, grob. ET. simţit. nesimţitor Adj. (1698 CANT. DIV. 40a) 1. unbedeutend. 2. unempfmdsam. 3. veralt.: unmanierlich. ET. simţitor. nesimţitoreşte (t) Adv. (1705 CANT. IST. 20) immerklich. ET. nesimţitor. 805 nesmintit siehe smintit. nesocoti nesocoti Präs, -tesc V. tr. (1671 PSALT. 294b) mißachten. Fiind... că nesocoteşti titlurile de nobleţă (AL. CL IV, 331). O, oarba jigăniilor poftă, lucrul dinpotrivă nesocotind (CANT. IST. 19). ET. a socoti. nesocotinţă PI. -tinţe S. f. (1581 CORESIOMIL. 266) veralt.: Unüberlegtheit. Unbedachtsamkeit, Unbesonnenheit F., Leichtsinn M. Muierii ce-i va cădea coconul cu nesocotinţa ei dintr-o înălţime oarecarea (PRAV. CrOV, 107a). întâlnind... o coloană de turci care înainta spre oraş, are nesocotinţa s-o atace (GHICA 114). ET. socotinţă. nesocotire S. f. (1581 CORESI OMIL. 399) veralt.: Unbedachtsamkeit, Unbesonnenheit F. ET. a nesocoti. nesocotit Adj. (16. Jh. CV.) 1. unbeachtet. Călră elu cinre vinre, pietriei vii de la omit nesocotită (CV2 73a; 1 Petr 2, 4) komm zu ihm, er ist der lebendige Stein, den die Menschen als unbrauchbar weggeworfen haben. 2. unermeßlich. 3. unberechenbar, unbedacht, unbesonnen, leichtsinnig. Auch substantiv.: Scz mă lepezi ca pe o jucărie ce nu-ţi mai place! nesocotitule! (C. NGR. OP. I, 18). ET. a nesocoti. nesocotitor Adj. (1563 CORESI PRAXIU 62) LV. unbedacht. ET. a nesocoti. nesomn S. n. (1841 POEN. II, 41) Schlaflosigkeit F. Nopţi întregi de nesomn (NÄD. NUV. I, 19). ET. somn2. nesomnorös Adj. (1683 DOS.) wachsam. Vă rog să fiţi păzitori nesomnoroşi (DOS. VS. Noe. 24; 158b).’ ’ ET. somnoros. nesosinţă (t) S. f. (1643 VARL. CAZ.2 1, 300b) Widerwärtigkeit F. ET. zu a sosi. nespălat Adj. (1551/3 ES) ungewaschen. Cu nespălate mâniile a mânca nu spurcă pre om (ES 54b; Mt 15, 20). - Auch substantiv.: Ce căutaţi aice, nespălaţilor (BOGD. POV. 60) ihr Schmutzfinken. ET. spălat. nespovedit Adj. (1683 DOS. LIT.2 299) v. Verstorbenen: nicht mit dem Bußsakrament versehen. ET. spovedit. nespurcât Adj. (1563 CORESI PRAXIU 160) rein, unbefleckt (SICR. DE AUR2 144b). ET. spurcat. nespus Adj. (16. Jh. COD. TOD., DLR.) 1. unausgesprochen. Luceşte c-un amor nespus Durerea să-mi alunge (EMIN. O. 1, 175). 2. unsagbar. 3. unschätzbar. Odorul meu nespus (EMIN. 0.1,172). - Auch adverbieil. ET. spus. nestâre S. f. (1 695 FN 65) 1. Instabilität. 2. Abwesenheit F. 3. Nichtsein N. ET. stare. nestăpânire S. f. (1698 CANT. DIV. 80a) Machtlosigkeit F. ET. stăpânire. nestătăcios Adj. (1693 FN 12) LV. unbeständig. ET. vgl. nestătător. nestătător Adj. (1551/3 ES 43b; Mt 13, 21) 1. ruhelos, unbeständig. 2. wankelmütig. Era om ... nedrept şi nestătător, una zicea şi alici făcea (AMIRAS, LET.2 III, 104). ET. stătător. nestătător ic siehe stătătorie. nestemât Adj. (1794 ALEXANDRIA, CPLR I, 58) kostbar, nur in (piatră) nestemată Edelstein M. Şi scoaseră (clin peşteră) aur şi argint mult şi pietri nestemate (ALEXANDRIA 114). Cocoana oraşului să tolăneşte în mătăsuri, poartă nestemate (JIP. OP. 155). — Daher 19. Jh.: Cerbul... pare a simţi de ce preţ nestemât este sânta podoabă ce el poartă (OD. PS. 65; von dem Kreuz auf dem Kopf des Hirsches, den St. Hubertus verfolgte). Aflasem două nestemate haruri: pacea şi liniştea (UR. BUC. 89). GR. -ştim-, ferner pietre năstrăpate (SEV. POP. 23 u. 207), o piatrănăstrăpatnl (PP. MF 1,148), o piatră nescar piatră (PP. MAR. ÎNM. 177). OLT. piatră neslimândră. Vgl. auch cu pas năstrăpat (PP. MAT. FOLKL. I, 53, 56, 97) stolz, feierlich schreiten. ET. Hat schwerlich etwas mit gr. στέμματα „Kronen” (HC 1,442) zu tun, sondern ist das nur in dieser Verbindung erhaltene lat. aesthno, -Lire „schätzen”. In năstrăpat etc. scheint sich piatră eingemischt zu haben. Dagegen ist LM. a stima „schätzen” dem It. entlehnt. nestidinţă PI. -dinţe S. f. (1681 DOS.) LV. Schamlosigkeit F. Nu mă urni de la tine De cuvinte obiceai şi de a mia nestidinţă (DOS. TR., CCR 226; GCR 1,241). ET. a se sticli, nach ksl. nestydenije gebildet. nestimat siehe nestemât. nctâm nestins Adj. (16. Jh. PS. SCH. Cant. X, 79) 1. unausgelöscht. 2. unauslöschlich. Focul cel nestins das ewige Feuer. Iadul nu se-ndură... Focul ce arde-ntr-a lui gură Este etern, este nestins (C. NGR. OP. II, 292). - Siehe stins. ET. stins. nestrăbătut Adj. (um 1640 URECHE) 1. undurchwandert. 2. LV. nesti-ăbătut cu unbewandert (URECHE, LET.P' 67). ET. străbătut. nestrămutâre S. f. (um 1710 ANTIM PR. XVI) 1. Festigkeit F. 2. UnveiTÜclcbarkeit F. ET. strămutare. nestrămutat Adj. (um 1650 MOLIT., GCR I, 228) 1. fest. 2. unverrückbar. ET. strămutat. nestricâre S. f. (1679 DOS. LIT.2 108) > LV. Reinheit F. ET. stricare. y ' s nestricât Adj. (1642 SLLF II, 406) 1. unverdorben. 2. unvergänglich. 3. jungfräulich. Polixenia ...cu darul lui D-zău au scăpat curată şi neslricată (DOS. VS. Sept. 23; 26a). -Siehe stricat. ET. stricat. nestricăcios Adj. (1625 SLLF II, 406) unvergänglich. Numai aceale nestricăcioase frămseţă a doritului Hs. (DOS. VS. Noe. 25; 163a). ET. stidcăcios. nesufereâlă S. f. (1705 CANT. IST. 176) Antipathie F. ET. sufereală, a suferi. nesuferire S. f. (1698 CANT. DIV.) Intoleranz F. Nerăbdare şi nesuferire (CANT. DIV. 18b). ET. suferire. nesuferit siehe suferit. nesuferitor Adj. (1705 CANT. IST. 236) unleidlich. ET. suferitor, a suferi. nespus Adj. (1818 LEON ASACHIP. 115) 1. ununterworfen. 2. aufsässig. ET. supus. ncşchit, neşcât Adj. (16. Jh. PS. SCH.) LV. u. arom.: wenig. Şi blagoslovi ei şi înmulţiră-se foarte, şi vitele lor nu neşchite (CORESI PS. 106,38). înmieşurat-ai elu cu nişchitu ceva de îngeri (PS. SCH. 8,6) um ein weniges. Petr o-nvăţăsăposteascăneşcâte dzâle (DOS. VS. Noe. 24; 153b). GR. neşchit (CORESI u. CV2 32a; Apg 24,24), nişchit (PS. SCH.), neşcât (DOS.), arom. nisccintu, născântu. -Dim. nişchiţel (MARD. u. GLOS. 17. Jh., HC 1,195). ET. nescio quantus. neşters Adj. (1697 CACA VELA 23b) 1. unausgelöscht. 2. unauslöschlich (CANT. IST. 183). ET. şters, a şterge. neşti siehe şti. neştiinţă S. f. (16. Jh. CV) 1. Unwissenheit F. Că aşa easle voia lui D-zeu: binrefâcătorilor se înflânră neştiinţa oamenilor celora nebuniilor (CV2 74b; 1 Petr 2, 15). 2. Ungebildetheit F. ET. ştiinţă. neştine unbest. Pron. (16. Jir. CV2 6b; Apg 19, 38) LV. einer, jemand. De poate neştine număra năsipul pământului (BIBLIA 1688 Gn 13,17). Să cade neştine să iubească pre cel ce-l iubeaşte (MĂRG.2 65b). De-acii nainte minuni ce-au lucrat nu este putinţă nescui a le spune pre scurt (DOS. VS. Mai 12,124b). E dulce să moară neştine Spre-a ţării scăpare (BOLINT.21,160). GR. Gen./Dat. nescui. ET. lat. nescio quem, cui. neştirbit siehe ştirbit. neştire siehe ştire. neştiut (16. Jh. PS. SCH. 24, 7) 1. Adj. 1. unbekannt. 2. verborgen. II. S. n. Unwissenheit F. GR. S. f. neştiută (CORESI PS. 1, 8). ET. ştiut. neştiutor Adj. (1567 CORESI CAZ. 23b) unwissendend. ET. ştiutor. neştiutură siehe ştiutură. netâinic Adj. (1705 CANT. IST. 188) geheimnislos. - Auch substantiv. ET. tainic. netâm siehe nitam. 807 ET. neted. SG. ALR SN IV, K. 1231. netezire S. f. (1697 CACA VELA 37b) Ebenheil, Glätte F. (CANT. IST. 323). ET. a netezi. netare netâre Adj. (16. Jh. PS. SCII. 154, 10) schwach. ET. Iure. netăgăduit siehe tăgăduit. netămăduit Adj. (1698 CANT. DIV. 86b) 1. ungeheilt. 2. unheilbar. ET. tămăduit. neted Adj. (1392 DLRV 129) glatt, eben (Ggs. aspru). Şepte ai de când te lai, Ne-tegioară nu erai (PP. MAR. ORN. 1,215) warst du nicht glatt gekämmt. Noroc bun!pe câmpul neted ies românii cu-a lor pluguri (AL. POEZII III, 41). O! dezmiardă, pân-cefruntea-mi este netedă, şi lină... Pân' nu-i fata mea zbârcită (EMTN. O. I, 42). - Auch flg.: Pricina era netedă (ODOB. MV. 1896, 32) die Sache lief glatt, cs gab keine Hindernisse. Nu e neted a dormi cu capul pe pietre (LIT.) es ist nicht besonders angenehm. Adverb.: Nu-i venea neted ... bietului C. să trimită capul sultanului (FIL. CIOC. 190) cs behagte dem armen C. gar nicht, daß er dem Sultan seinen Kopf schicken sollte. Cu sfinţii. în ceriu trăieşte neted (DOS. VS. Fevr. 14; 68a) in ungetrübter Wonne. Toate cu măsură sunt clădite (în natură) şi păntru aia mărg strună şi netid (JIP. OP. 113) daher geht alles glatt. Cum să faci să-ţi iasă neted, rău la. urmă să n u-ţi pară? (DULFU PĂC. 156) daß die Sache gut ausfallt. GR. Dim. nelejor, MOLD, -tegiör, -tezei (MAR. ORN. II, 38). ET. lat. nitidus. netegeâ (t) S. f. (1826 GOLESCU) Ergebnis N., nur in netegea pe ipingea (wörtl.: das Ergebnis auf den Mantel) bar zahlen (GOLESCU, Z. III, 197). Dafürpeşingea pe ipingea (PANN PV. M. II, 65). ET. türk, netice', daraus peşingea mit Anlehnung an peşin. netemere S. f. (1643 VARL.) Mut M. Pentr-aciia în loc de scârbă astăzi vene noaă bucurie şi. în loc de frică pace şi netemere (VARL. CAZ.21, 125b). ET. temere. netezi Präs, -zcsc V. tr. (16. Jh. PS. SCH. 17, 3) glatt, eben machen, streichen, glätten, ebnen. Cela ce-si ... piaptănă părul şi-şi netezeaşte barba (MĂRGr 120b). Eu ... munţii voiu netezi (BIBLIA 1688 Js 45, 2) werde ... zur Ebene machen. Moşneagul îşi netezi barba der Alte strich sich den Bart. 2. streicheln, liebkosen. Netezeşte mâţa de vrei să-ţi ridice coada (PANN PV. M. II, 42). Şi-l ruga frumos, netezindu-i mâna, să se liniştească (VLAH. NUV. 46). neteziş PI. -zisuri S. m. (1885 DEL.) glatte, ebene Fläche. (Argeşul) se lasă în largul neteziş al câmpiilor (VLAH. RP. 146). Vaporul spintecă neteziş ui apei aurit de cele din urmă raze ale soarelui (VLAH. RP. 8). Vremea din moşoroi face neteziş, surpă crucea de la cap (DEL. S. 214) die Zeit ebnet den Grabhügel ein, läßt das Kreuz zusammenfallen. ET. neted. netezit Adj. (MS. 1654) geglättet, geebnet. Piialrt1 cioplită şi netezită (MS. GCR 1,172). ET. a netezi. netezitoare PI. -töri S. f. (1823 BOBB) Reibebrett N. der Maurer (D. T.). ET. a netezi. netihn Adj. (1863 AL.) ruhelos. Alei! Doamne Mihnule, Mihnule netihnule (AL. PP. 201). ET. zu tihnă, wohl Eigenbildung AL. netocmeălă pl. -meii S. f. (16. Jh. CV) Uneinigkeit F., Streit M. Acie e netocmeălă şi toate realele lucrare (CV2 63b; Jale 3, 16). ET. tocmeală. netot (1586 DERS) I. Adj. blöd-, stumpfsinnig, idiotisch. (Desdemona) nu-i lipsită, Nici oarbă, nici netoată (CL II, 21; aus Othello 1,3). O, netoţilor! decât aţi gândi să ocârmuiţi ţara, mai bine v-aţi ocărmui casele cumsecade (AL. CL IV, 311). II. S. m. ehern.: Angehörige eines nomadischen Zigeunerstammes in TR. u. Ungarn, die im Unterschied zu ţigan de şatră nicht einmal Zelte besaßen. Beschrieben bei GPIICA SCRIS. XII. Barba-i crescuse de-un cot, Pletile ca de netot (PP. REV. TOC. III 393). (Copiii,) jigăriţi si hărlăniţi, ca nişte netoţi (ISP. LEG.2 174). ET. ne-tot = cu mintea, neîntreagă, neîntreg la minte, vgl. nebun, nătărău, năzdrăvan. netocmire Pl. -miri S. f. (1642 ÎNV.2 40a) Streit M., Uneinigkeit F. GR. tocmire. netezitură Pl. -turi S. f. (1776 MINEIUL 29a) 1. Glattheit, Ebenheit F. 2. Herausputzen, Ausstaffieren N. ET. a netezi.. netihn a siehe tihnă. 808 nevastă netoţesc Adj. (1900 MF) zigeunerisch. Brâncă netoţească, brâncă ovreiască, brâncă turcească (MF I, 1149; oft in Besprechungen) Zigcunermumps, Judenmumps, Türkenmumps. ET. netot II. netrebnic Adj. (1577 CORESI PS.5 19a; Ps 13, 3) unnütz, -brauchbar, nichtsnutzig, fig.: nichtswürdig. încuia lot, pân-şi lucrul Ce era cel mai netrebnic (SPER. AN. 18921,89). Pre sluga netrebnică aruncati-l întru întunericul cel mai de afară (BIBLIA 1688 Mt 25,30). La asemenea împăciuiri, omul face mai multe jertfe pentru o femeie netrebnică decât pentru una cinstită (FIL. CIOC. 63). - Auch substantiv. Du-tede lucrează, netrebnicule (I. NGR., CL VIII, 164). ET. ksl. netrebinil netrebnici V. refl. (1683 DOS. LIT.2 295) veralt.: nichtsnutzig werden, entarten. Toţi s-au abătut, împreună să netrebniciră (BIBLIA 1688 Ps 52, 4; f)Xp£i(j5ftr)oav). ET. netrebnic. netrebnicie PL -di S. f. (1567 CORESI CAZ. 134af Nichtsnutzigkeit, Wertlosigkeit, fig. .’Nichtswürdigkeit F. (Această vorbă) arată netj-ebnicia lucrurilor după ce le-a trecut vremea (GOLESCU, CL VIII, 69). ET. netrebnic. netrebui V. refl. (um 1710 ANT.) nichtsnutzig werden, entarten. Ne-am abătut cu toţii din calea dreptăţii şi ne-am netrebuil (ANTIM. DID. 27, nach Ps 52, 4). ET. ksl. netrebovati sp. SG. ALR II/I, K. 30; MN 2272, 50; 2744, 95. netrecător Adj. (1581 CORESI OMIL. 370) 1. undurchdringbar. 2. unvergänglich. ET. trecător. netrecut Adj. (16. Jh. PS. SCFL 62, 3) 1. undurchdringbar. 2. ewig (VARL. CAZ.21, 60b). ET. trecut. netrüfa S. f. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. E, 229) LV. Demut F. ET. trufă. nctuns Adj. (um 1580 GLOS. BOGD. 152b) ungeschoren. ET. tuns. neudât siehe udat. neuitat siehe uitat. neumblat Adj. (16. Jh. PS. H. 62, 3) 1. unbetreten. 2. unbenutzt. 3. fig.: rein. Bucură-te uşa Domnului cea neumblată (MINEIUL 1776, 205b). ET. umblat. neunire siehe unire. neunit Adj. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) 1. unvereint. 2. zwieträchtig. 3. spez.: nicht-uniert (v. den orthodox gebliebenen Rumänen in Tr. nach 1699). ET. unit. neurmät Adj. (1679 DOS. LIT.2 176) 1. unbefolgt. 2. LV. einzigartig. D-zău făploriul necuprins, neunmal şi nespus (DOS. VS. Noe. 25; 165b). ET. urmat. neutral Adj. (1699 FN 76) veralt.: neutral. ET. n. lat. neulralis, it. neutrale, dt. neutral. neutralitate S. f. (1830 CR 426) Neutralität F. ET. nach frz. neutralite. neutraliza Präs, -zez (1832 GOL. CONDICA) neutralisieren. GR. (t) -trala. ET. frz. neutraliser. neutru Adj. (1787 I. VĂCAR. OBSERV. 25) neutral. ET. n. lat. neuter, -tra, -trum, auch mittelbar, nevârnic siehe năvalnic. nevastă Pl. -veste S. f. (1551/3 ES 30b; Mt 10, 35) 1. LV. Verlobte, Braut F. Ca unui ginere puse mie mitră şi ca pre o nevastă mă împodobi cu podoabă (BIBLIA 1688 Js 61, 10). Vrăjitorul... ce va lega ... pre mire să nu să împreune cu nevasta-şi (Ş. TAINE 195). Cliricul care se va atinge de nevasta a lui D-zeu (INDR. 608; von der Nonne). - So auch jetzt TR. bisw. nevastă nouă, arom. nveaslă nao Braut, Neuvermählte, junge Frau F. Nevasta nouă e scutită pe un an de dare (FR.-C. MOŢII 11). 2. Ehefrau F. Nevastă-mea meine Frau. (Nu e) nici cu felele nici cu nevestele sie ist weder Mädchen noch Frau (wird von einem gefallenen Mädchen gesagt). - Spiw. (vgl. marghioiy. Vinul bun şi nevasta frumoasă sunt două otrăvi dulci la om guter Wein und schöne Frau sind ein süßes Gift. Decât să-şi păzească cineva nevasta, mai bine crângul cu iepuri Weiber hüten ist vergebliche Arbeit. Cine caută nevastăfără cusur, neînsurat rămâne kein Weib ist ohne Fehler. Nevasta, cu mintea bună e bărbatului cunună ein vemüftiges Weib ist dem Mann 809 eine Krone (nach Spr 12,4). Trei lucruri nu se împrumută: calul, puşca şi nevasta Pferd, Flinte und Weib leiht man nicht aus. 3. TR. bisw.: nevastă tânără Hochzeitsbitterin F. (MAR. NUNTA 233). GR. arom. nveasta. - Mit Poss. nevastă-mea, -ta, -sa. - Dim. -vestică, kurz tică (RĂDUL. RUST. I, 35), -tioâră, -văstiiţă, -ţuică, năvăstuţă, -ţuică, PI. -ce, -re, -te; nevesteä (PP. MF I, 850). ET. ksl. nevesta. nevăstoi S. m. PI. TR. (1888 FR.-C. MOŢII 171) junges Paar (in den ersten sechs Wochen). ET. nevastă. nevăstuică PI. -tuice S. f. (1640 PRAV. GOV.) 1. junge Frau. 2. Wiesel N. (Mustela vulg.). Cine va mânca ... pâlş sau nevăstuică sau veaveriţă (PRAV. GOV. 49a). Ne-văstuicile cu trup prelung si mlădios si cu guşe albe (OD., CL IX, 26). GR. nevllcă (SEZĂT. III, 204); arom. -vestul'e. ET. zu Bedtg. 2. vgl. ngr. νυφίτσα, magy. hölgy, it. domnola ctc. nevătămat Adj. (um 1640 URECHE, LET.P 131) unversehrt. ET. vătămat. nevăzut siehe văzut. nevârstnic Adj. (1632 EUSTR. PRAV. 369) minderjährig. ET. vârstnic. nevârstnicie S. f. (1780 COD. IPS.2 102) veralt: Minderjährigkeit F. ET. nevârstnic. nevedeâ V. tr. (16. Jh. CV2 70b; 1 Petr 1, 8) nicht sehen. ET. a vedea. nevedeălă etc. siehe năvădeală etc. nevedenie S. f. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. Neid M. GR. -zenie (LEX. MARS.). ET. asl. nevedenije. nevedere S. f. (1581 CORESI OMIL. 252) Blindheit F. ET. vedere. ncvedernic Adj. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. neidisch. ET. zu nevedenie. nevederos Adj. (1679 DOS. LIT.2 76) LV. unansehnlich. ET. vederos. ncvestesc Adj. (um 1670 ANON. CAR.) Ehefrau-. Dragostele nevesteşli Mi te bagă pe fereşti Şi te scot ...prin pod! (I.-B. 393) die Liebe zu Ehefrauen. ET. nevastă. nevesteşte Adv. (1806 KLEIN) v. d. Kleidung: nach Art der verheirateten Frau. ET. nevastă. nevesti Präs, -tesc (1652 ÎNDR.) I. V. tr. zur Braut machen. II. a se nevesti Braut werden. Cela ce să va amesteca fetei ceia ce s-au nevestit şi s-au sfinţii lui D-zeu (ÎNDR. 608). ET. nevastă. nevestică etc. siehe nevastă. nevestire S. f. (1705 CANT.) i-s veralt.: Verlobung, Eheschließung F. Dinficioară spre N pofta nevestirii inima a-ipleca (CANT. IST. 244). *’ ET. a nevesti. f neveşted siehe veşted. " * neveştejit Adj. (16. Jh. CV) 1. un verwelkt. 2. unvergänglich. Şipreemi-vreţi neveştedzita a slaveei ciirură (CV2 81b; 1 Petr 5, 4). ET. veştejit. nevcştezicios (t) Adj. (1683 DOS.) 1. un verwelkt. 2. unvergänglich. Ca să luaţi din mâna lui D-dzău ne-veştedzâcioasa cunună (DOS. VS. Noe. 22; 141a, nach 1 Petr 5, 4). ET. a veştezi. nevindecat Adj. (16. Jh. PS. SCH. Cant. II, 33) 1. ungeheilt. 2. unheilbar. ET. vindecat. nevinovăţi Präs, -ţese V. tr. (1688 BIBLIA) ungestraft lassen. Şi voiu cerceta sângele lor şi nu voiu nevinovăţi (BIBLIA 1688 Joel 3, 21; dftcocoao)). ET. a (în)vinovăţi. nevinovăţie S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 369) Unschuld F. (SICR. DE AUR2 81a). ET. vinovăţie. neveştezit siehe neveştejit. neviclenit Adj. (1683 DOS. LIT.2 221) treu, aufrichtig. ET. viclenit, a vicleni. nevinovat Adj. (16. Jh. CV2 72a; Petr 1, 19) unschuldig. ET. vinovat. 810 nevoinţesc nevoi Präs, -voicsc (um 1492 DERS) I. V. tr. nötigen, zwingen. El, Sobieţchi, fala leşilor ...să jie nevoit pentru a doua oară a da pas turcilor ... /(C. NGR. 138). II. a se nevoi, LV. auch V. intr. sich Mühe geben, bemühen, bestreben. Stefan Vodă mult s-au nevoit să nu-i lase (pe turci) să freacă Dunărea (URECHE, LET.2 I, 164). Scrisoarea, dinfru carea, dacă va nevoi omul, cele trecute cu multe vremi le va putea şti şi... oblici (MIR. COSTIN, LET.21, 3) cine Schrift, aus welcher man, wenn man sich Mühe gibt, Längstvergangenes erfahren kann. Mulţi scriu şi nevoiesc a dovedi că (hunii vin) din Asia (SPÄT. MEL LET.21,123). El... se nevoi a opri pe fugari (BĂLC. 372). ET. zu nevoie. nevoiaş Adj. (1440 DRHD, 360) 1. arm. 2. nichtsnutzig. 3. unbeholfen. Omul nevoiaş la toate zice că nu poate (Sprw.) dem Unbeholfenen fällt jede Arbeit schwer.. Auch substantiv. - Siehe a îneca II. 2. GR. nevoieş. ET. nevoie. U ‘ nevoie PI. -vöi S. f. (1499 DERS) 1. Not F. (= Genötigtsein, Bedrängnis). De când îi lumea a fost şi o să fie: la unul nevoie şi la altul bună voie (URECHE LEG. 89) der cine unter Zwang, der andere freiwillig. Vgl. voie. De nu va fipre voia lui, ce de nevoie va mânca (carne oprită) (PRAV. GOV., GCRI, 90) gezwungenermaßen. Omul tânăr să nu-şi lase sânge fără de nevoie (CALEND. 1733, GCR II, 27). îşi puse dar pe gând ca ... să facă din nevoie drag şi să stea bucuros în Sărăceni (SLAVICI, CL IX, 91) aus der Not eine Tugend machen. De nevoie-mi fiu a scrie voaă de mă rog să vă nevoiţi (MS. 17. Jh., GCR I, 49) ich fühlte mich genötigt. La nevoie in der Not, im Notfall, nötigenfalls. Ruda la vreme de nevoie se cunoaşte (Z. IV, 570). La ceia de apoi vor să fie sufletele lor 1a. mare nevoie (MS. 1632, GCR I, 72) beim Jüngsten Gericht werden ihre Seelen in großer Not sein. Te rog, fecioară, să mă izbăveşti de la nevoi (DOS. ACAT., GCR 1,214). N-ai simţit nici foamete nici sete nici răceală nici alte nevoi a trupului (MS. 1692, GCR I, 297). Cerând ajutoare, cari întârziam câtva de nevoia iernii (BĂLC. 57). Pre ardeleni nu-i lăsau să se odihnească, ci pururea le făceau nevoi (URECHE, LET.2 I, 132) setzten ihnen unaufhörlich zu. El... cu grele jurământuri să lega ...că nu-i va omorî nici le va face vreo nevoie (MS. 1654, GCR 1,171) noch irgend etwas zuleide tun werde. Au pribegit Patru Vodă în Ţara Unguriască de nevoia văru-său lui Roman Vodă (MS. 17. Jh.,GCR 1,150) um der Verfolgung seines Vetters... zu entgehen. Fam.: du-te la nevoie! geh zum Teufel! Din gură: fugi la nevoi, Din inimă: vin-că voi (PANN, Z. II, 168). -Sprw. (vgl. câine 9. c.): Tot nevoia învaţă pe om Not ist der beste Lehrer. Nevoia te duce pe unde nu ţi-e voia Not kennt kein Gebot, bricht Eisen. Ursul nu joacă de voie, ci de nevoie u. ä. der Bär tanzt notgedrungen. 2. e, am nevoie de c. etw. ist, ich habe etw. vonnöten, nötig. Nu e nevoie să-ţi spun ... ich brauche dir wohl nicht erst zu sagen ... 3. cu (mare) nevoie, fam. cu vai nevoie mit Mühe (und Not); vgl. anevoie. Sarcine gi*ele şi cu nevoie a le purta (BIBLIA 1688 Mt 23, 4). Au trecut munţii pe la Câmpulung cu nevoie mare, fiind potică strâmtă (MUŞTE, LET.2 m, 66). Mă trezeşte mama înfr-o dimineaţă din somn cu vai nevoie (CREANGĂ, CL XV, 7). 4. fam.: nevoie mare, nevoie de cap schrecklich, riesig, überaus. Jules, de felul lui, era zuliar nevoie mare (NĂD. NUV. II, 14). O zână... frumoasă nevoie mare (ISP. LEG.11, 9). Un balaur mare nevoie de cap (ISP. LEG.1 I, 63). 5. fam.: zor nevoie unbedingt, durchaus. Băfrânul, care wea zor nevoie să măginerească, a pus oameni de m-au prins (CARAG. N. 1908, 96). 6. fam.: (om de) nevoie erbärmlicher, nichtsnutziger Kerl. Lovi-te-ai cu capul de toatepietrile, om de nevoie ce eşti (CL XIX, 396). Moşiile mărită urgiile şi oile însoară nevoile (Z. V, 436). GR arom. nivole. ET. ksl. nevolja. nevoieş siehe nevoiaş. nevoieşie S. f. (1705 CANT. IST. 267) Not, Unzulänglichkeit F. ET. nevoieş, nevoiaş. nevoinţaş (t) S. m. (1683 DOS. VS. Dech. 29; 244a) Märtyrer M. - Auch nevoinţat (DOS. VS. Noe. 22; 143b). ET. nevoinţă. nevoinţă PI. -înţe S. f. (1561 CORESI TE4172b; Lk 22, 44) LV. 1. Bemühung F. Deci numai ce au căutat a se surpare toate nevoinţele lui Craiu şi a mergere în vânt (MIR. COSTIN, LET.11,289) so mußten denn alle Bemühungen des Königs scheitern. Leşii n-au nevoinţă să strângă avuţii: că avuţia şi strânsoarea o dau ş-o râsipesc (SIM. DASC, LET.11, App. 31) streben nicht danach. Hatmanul leşesc, de curând ieşit din Edicula ... cu nevoinţă Radului Vodă (MIR. COSTIN. LET.2 1,288). Şifiind întru nevoinţă, mai cu deadinsulse ruga (EV. 1894 Lk 22, 44) als er mit dem Tod rang. 2. Qual, Tortur F. ET. a se nevoi. nevoinţesc (t) Adj. (1683 DOS. VS. Ian. 14; 14a) mühevoll, entbehrungsreich. ET. nevoinţă. 811 nevoire nevru siehe nerv. nezâm siehe nizam. nezăbâvnic Adj. (1794 ÎNV. GCR II, 153) eilig. ET. zăbavnic. nezăticnit Adj. (1705 CANT. IST. 213) veralt.: 1. ungestört. 2. müßig. - Auch adverbicll. ET. zăticnit, a zăticni. nezdravăn siehe năzdrăvan. nezghep (t) S. n. (1594 DENS. IST. II, 351) Haarschleife F. aus Taft. ET. türk, nezgep. nevoire S. f. (1581 CORESIOMIL., DENS. IST. Π, 196) veralt.: 1. Notwendigkeit F. 2. Leiden N., Qual F. ET. a nevoi. nevoit (1559 BRATU, SCL XXV, 153) 1. Adj. 1. gezwungen. De buna voie de nime nevoit, nici asuprit, a vândut a lui direaptă ocină şi moşie (DOC. 1591, GCR 1,38). 2. gequält, gefoltert (DOS. VS. Noe. 3; 101b). II. S. m. Bedrängter M. (CORESI MOLIT., DENS. IST. II, 192). ET. a nevoi. nevoitor Adj. (1561 CORESI TE) LV. 1. strebsam. 2. gewalttätig. - Auch subst.: Nevoitorii răpesc pre ea (CORESI TE4 21b; Mt 11, 12), nach slav. nqzdînîlcă. ET. a nevoi. nevolnic Adj. (1401 DERS) bresthaft, invalid, schwächlich, ohnmächtig (im phys., dann auch im moral. Sinne). Ologi, orbi, muţi, nevolnici (κυλλούς; BIBLIA 1688 Mt 15, 30). Of, Doamne, ce nevolnic ... mai bine moartea decât aşa tigoare de bărbat sâcâit şi mămăligos (VLAH. GV. 175). De-aia Măria ta erai cel mai slugă, cel mai nevolnic din toată împărăţia (DEL. I. V. ş. V. 57). Auch substantiv. ET. slav. nevolm u „unfreiwillig, unfrei”. nevolnici (t) Präs, -cesc V. tr. (16. Jh. CV) vergewaltigen. Au nu bogaţii nevolnicescu (ksl. nasi-lujutu) voi şi aceia vă tragu spre giudecăloare? (CV2 59a/b; Jak 2, 6). ET. nevolnic. nevolnicie PL -cii S. f. (1691 MĂRG.) 1. Gebrechlichkeit F. 2. Unfreiheit F. (Muierea bogată) aduce pre bărbat la supunere şi la nevolnicie (MĂRG., GCR I, 291). 3. Not F. Intr-o unire cu toţii... Patriei lor să slujească la a ei nevolnicii (CL V, 291) in der Not. ET. nevolnic. nevrednic Adj. (1563 CORESI PRAX1U 386) unwürdig. ET. vrednic. nevricâle S. f. PI. (1857 POL.) fam.: Nervenanfall M. Aduceţi un coßiel de apă rece să stropesc pe Zulima, c-a apucat-o nevricalele! (BOGD. BURS. 8). ET. ngr. νευρικά, PI. n. von νευρικός, nevricos Adj. (1857 POL.) fam.: nervös. Ţineţi-l (pe câine) să nu se dea la mine! Eu sunt nevricos ... (CARAGIALE MOM. 216). ET. ngr. νευρικός. nezlobiv Adj. (1563 CORESI PRAXIU, DENS. IST. ^ II, 328) ţ; f unschuldig. GR. nezglobiv. (> ET. ksl. neslobivă. ^ £ 9 neznäi siehe niznai. nezugrăvit Adj. (1705 CANT. IST.) LV. 1. ungeschminkt. 2. aufrichtig. Cuvintele mele ... curate şi nezugrăvite sunt (CANT. IST. 137). ET. zugrăvit, a zugrăvi. ni (1564 CORESI MOLIT., DENS. IST. II, 173) 1. Konj. 1. LV. ni... ni bald ... bald. Vezirul... trimetea ni pre unul, ni pre altul înaintea lui să vie mai curând (NECULCE, LET.2 II, 204). Unii... ca somnoroşii ni pe frunte, ni pe piept se scărpina (CANT. IST. 98). Perinuţele mutând Ni la umbră, ni la soare, Ni la cap, ni la picioare (PP. MAR. ÎNM. 38). 2. ni... ni weder... noch. Ni seamă ni teamă ni ma n'ică, ni ma mare (WEIG. AR. II, 14; arom. Redewedung) weder eine kleinere noch eine größere. - Istrorum./ N-am ... ni cuţitu cu ce taia, ni lungura cu ce surbi (GCR II, 285) ich habe weder ein Messer zum Schneiden noch einen Löffel zum Schlürfen. II. Interj, siehe da! Ni amu, Suflete cine arepute spune frica ... ceasului de mocirle (HC II, 452). Vgl. N. T. 1648 Jak 5, 1. ET. ksl. ni „neque”; zu Bedtg. 1. vgl. ba 4; für II vgl. magy. ne, ni. niböisa! (t) (x) Interj. (1845 AL.) nur keine Angst! Să nu mă lăsaţi când îţi auzi stiigând: iuruş! „Ni boisa!” (Al. OP. I, 1125). ET. russ. ne bojsja; vgl. auch Niboisa, Turm der Festung Suceava im 17. Jh. niâsară siehe seară. 812 nimeni nicăieri Adv. (1563 CORESI PRAXIU 200) nirgends. Pământ fără viermi nicăiri nu găseşti (GOLESCU, Z. I, 239). Aşa este, jupâneşică, nu-i vorbă, dar ca la casa omului nu-i. nicăiurea (CREANGĂ1· 111). GR. LV. nec-, nicăiiiri (so noch jetzt BAN.), -rea, necăiurileci (BIBLIA 1688 1 Kg 2, 37); nicăiri, necăn, nicări (WEIG. JB. VI, 78), nicăirile (AXINTE, LET.1 II, 157). ET. lat. nec-aliubi, vgl. aiurea < aliubi. nice siche nici. Nichipercea S. m. (1859) ugs.: Teufel M. „Frate”,Jd.cealtnichiperce, „daoare nu cumva este altcineva pe aici?” (SEV. POV. 189). - Satirische Zeitschriften: „ Nichipercea ”,,, Coada lui Nichipercea ”, „ Coarnele lui Nichipercea ”(1859-1879). ET. unbek. SG. ALR II/I, MN 2744, 95. nici Adv. u. Konj. (16. Jh. CV) 1. auch nicht; nici (măcar, chiar), LV. auch niceşinicht einmal. Nu ţi-a spus nici ţie? „ Nici (mie) ” hat er cs auch dir nicht gesagt? „Nein”. Când s-o întoarce gârla la deal, atunci să mai poată lua vrăjitoarele laptele vacii mele. Atunci, nici atunci (RCM. SĂRB. 59) und auch dann nicht. Nici nu-l cunosc ich kenne ihn nicht einmal, gar nicht. Nici că am să pot face din tine un om ca toţi oamenii (I. NGR. CL III, 35) ich werde schwerlich ... machen können. Vgl. măcar 5. Pentr-o ţâră (de guriţă) ... Nici. chiar popa nu te-ntreabă; Pentr-un pic de sărutai Nici popa nu-tj dă păcat (I.-B. 367). Matei Vodă ... au dat puţină oaste, carii niceşi erau munteni, ce mărgineni de Moldova (MIR. COSTIN, LET.21,356). Vgl. leac 3. 2. nici un kein, nici unul keiner. Fetele din Vereşmort nu plătesc un Jir de tort, Iară cele din Noghilac Nici 0 pipă de tabac (I.-B. 451). - Eine Präp. trat in der Regel zwischen niciu. un bzw. o, was jedoch LM. nicht mehr zu geschehen pflegt; Nu era nici de o laudă... muntenilor de atâta cheltuială (NECULCE, LET.2 II, 258). Nu s-au învoit leşii să puie dintre feciorii lui Sobielchi nici pe unul crai (NECULCE, LET.2 IT, 260). Arginta sau auru ... nece de la unii n-amu jeluitu (CV- 1 lb; Apg 20, 33). Nici de unul (din ei) n-avuiparte (I.-B. 451) neben: De nici unul (din voi) n-avui parte (I.-B. 277). 3. nicicând, nici(ca)câl, nici(ca, de)cum, niciodată, niciodinioarăsiehe când I. 7., cât II. 10., cum 9., dată1 1. b., odinioară. 4. BAN. nie ic ui, Gen./Dat. von nirna (= nimenea): niemandes, -dem. 5. Konj. noch; nici... nici weder... noch. Nu-s frumoasă, nici n-oiji (I.-B. 66) noch werde ich es sein. Mândruţa ... Nice bea, nice mănâncă, Nici trăieşte, nici nu moare (l.-B. 89). Nici salcea pom, nici mojicul om (Sprw.) Bauer bleibt Bauer. Dorul meu odihnă n-are Nici la umbră, nici la soare (I.-B. 381). Nu te mai pot uita Nici ziua şi nici noaptea (l.-B. 16). GR. LV. nece, neci, LV. u. TR. nice. ET. lat. neque. SG. ALR SN V,K. 1484. Nicolâc m. (1490 DRHA III, 58) Nikolaus M. - Sfântul Nicolae, Heiliger u. Fest des 6. Dez.; in zweiter Bedtg. TR. Sânicoâră. Nach dem Volksglauben muß es an diesem Tag schneien (SJ. Nicolae îşi scutură barba). — Fam.: Sfântul Nicolae (cel din cui) die Peitsche (zum Prügeln von Kindern). Fii băiat de treabă, mă, că iau pe Sfântul Niculae din cui (CARAG., CL ΧΠΤ, 251; der Meister zum Lehrling). GR. auch Nicolae, -cui-, -lai, MOLD. Neculâe, -lai, TR. Miculâe, Micula\ kosend MUNT. Nâe, MOLD. Nicu, ferner Niculită (I.-B. 49); weitere Formen siehe DOR 117 flg. ET. ksl. Nikolaje < gr. Νικόλαος; Sânicoâră geht auf ein altes Sanctus Nlc0la(u)s zurück. nicorcâţă PI. -reţe S. f. (1868 BARC.) Art Pilz (Lentinus cochleatus Fr.; CIFI.) ET. unbek. nicoretc PI. -reţi S. m. (1872 BARONZI 139) Räßling, Moosling (Agaricus prunulus Scop.) u. Ritterpilz M. (A. Georgii L., PANŢU). ET. unbek. nicotină S. f. (um 1780 MEŞT. DOFT., DLR.) Nikotin N. ET. frz. nicotine (nach Jean Nicot). nicovală PI. -vale S. f. (1688 BIBLLA) Amboß M. Cât eşti nicovală, sufere; cât eşti ciocan, loveşte u. ä. (Sprw.) man muß Hammer oder Amboß sein. Junele, văzându-sepus între ciocan şi nicovală, nu putea face altfel decât a îmbrăca haina (FIL. CIOC. 93) zwischen Tür und Angel. - MOLD, auch Hău. GR. năc-. (PANN. PV.1111,23 flg. BAR.), năcovalnă (BIBLIA 1688 Ib 41, 16; ALEXANDRIA 192), ni-covană(B.), TR. nocovană, S. n. nicovân (GOLESCU, Z. V, 447 flg.). ET. asl. nakovalo u. -valjnja. SG. ALR SN I, K. 53. nimâră siehe nemarä. nimb PI. nimburi S. n. (1832 GOL. CONDICA) Nimbus M. ET. frz. nirnbe, it. nimbo. nimeni Pron. (16. Jh. CV) niemand, keiner. Nimeni nu poate sluji la doi domni (BIBLIA 1688 Mt 6. 24). Nimărui se nu spunri că 813 nimereală aceastea vestil-ai mie (CV2 27a; Apg 23, 22). N-am pe nimenea drag... Să mă-ntrebe de ce zac (I.-JB. 208). Nimănui vină nu-i bag Fără prostului de cap (I.-B. 180). Şi nime-n urma mea Nu-mi plângă la creştet (EMTN. O. I, 225). GR. Auch. bes. LV. nime, -mea (BAN. -mă)\ MOLD. nimene; LV. -menile(a), MOLD. -merea, -merile(a), -mele(a); LV. (16./17. Jh. neme, -mene(a) etc. -Gen./Dat, LV. auch -nnmüi, -muriţi; MUNT., auch LV., bisw. -meiul, -inului’, ferner -măhii (BIBLIA 1688 Mk 7,36), OLT. -meniţi, LV. (16./17. Jh.) nein-; LV. auch -nuia, -rida etc. Zur stärkeren Hervorhebung kann nimănui etc. betont werden. ET. lat. nemo, -fnis. SG. ALRM l/II, K. 308. nimereală S. f. (1640 PRODAN URB ARII I, 203) LV. Trefflichkeit F. (BIBLIA 2 Makk 15, 28). - LM. ugs. adverbiell: la nimereală aufs Geratewohl. GR. nemerealä. ET. a nimeri. nimeri Präs, -resc (16. Jh. CV2 29a; Apg 24, 2) I. V. tr. das zum Ziel Gesetzte, Richtige erreichen: treffen. (Tâlharul) a slobozit un pistol asupră-mi, dar nu m-a nimerit (C. NGR. 22). Nu-l nimereşti nici în piuă (wörtlich etwa: du triffst ihn nicht, wenn du ihn auch unter den Hammer der Stampfmühle legst) ihm ist nicht beizukommen. D-zeufereşte până ce nimereşte (Sprw.) Gottes Mühlen mahlen langsam, aber sicher. Aşa au nemerit tenchiul său Ion Vodă (URECHE LET.21,229) erreichte ... sein Ziel. D-zeu l-au astrucat (peMoisi) şi nime nu-i nemereşte mormântul (DOS. VS. Sept. 4; 6b) findet zu seinem Grabe. Orbul (cu întrebarea) a nimerit Brăila (Suceava, Vaşcoul), orbii nimeresc Suceava u. ä. (Sprw.) Geduld führt zum Zici. N-a ştiut cum să nemerească uşa (PANN., Z. III, 426) er konnte (vor Verwirrung) die Tür nicht finden. Şi aşa alegându-l cu toţii (domn) , aşa vor nemeri om bun şi vor tocmi ţara (NECULCE, LET.2 II, 276) einen guten Menschen in ihm finden. îşi nimeri şchiopul coborâşul (Sprw., wörtl.: der Lahme hat den richtigen - näml. sanften - Abstieg gefunden; spöttisch) sie passen zueinander. Ar vrea să spuie câte ceva, dar nu înnemereşte cuvintele (DEL. P. 31) trifft die Worte, findet die richtigen, passenden Worte nicht Care nu va şti rânduiala (acestei dulceţi), nu o va nimeri (DRĂGH. IC. 66) dem gelingt sie nicht. Alexandru Vodă nimeri să scape la cetate de Floci (ODOB. MV. 1896, 122) es gelang Fürst A. Vezi dacă m-ai ascultat c-ai nimerit-o (ŞEZĂT. IV, 174) daß es dir gelungen ist. Vgl. gard 3. u. miercuri. II. V. intr. 1. înfr-un loc an einem Ort (der der gesuchte, richtige ist) gelangen, kommen. Pe cărare-alunecoasă Nemerirăm l-astă casă (TEOD. PP. 16). N-am n imerit la dânsul ich habe zu ihm nicht hingefimden. De va nemeri vrăjmaşul asupra lui şi-l va ucide (ÎNDR. 37) wenn der Feind auf ihn trifft u. ihn tötet. Pe ce odor de muieruşcă nimerise Ion! (URECHE LEG. 18; er hatte geheiratet). 2. LV. eintreffen. Sosind (Älbreht) la Premisla, au aşteptat câteva zile cealaltă (oaste) să nemerească (NEC. COSTIN, LET.2 1, 390). III. a se nimeri sich treffen, gelingen. Şi gândea el, lot gândea (să fure un cal), Numai nu se nimerea (SPER. AN. 1892 I, 103) bot sich keine Gelegenheit dazu. Şi cum s-a nemerit, tocmai la ziua cununiei... unde se porni o viforniţă (NĂD. NUV. I, 17) wie das Schicksal es wollte, gerade am Hochzeitstag brach plözlich ein Sturm aus. De-aceia Neagu... s-a nimerii mai bine (I. NGR. CL IV, 102) deswegen erwies sich N... als geeigneter. Cu cäts-au nemerit şi ghicit colacii mai bine (MAR. NAŞT. 293). V* GR. veralt.: nemeri, numeri’, în(n)em- (DEL. 1. c.). t; i ET. vgl. bulg. n am ir am, namervam, şerb. namjeriti. t nimerit (1593 DIR) , ^ 1. Adj. 1. LV. fremd. »" * 2. (zu)treffcnd, geeignet. Părintele Gavril a socotii că cel mai nemerit este să nu se strice cu nime (I. NGR., CL III, 45) daß es am treffendsten sei. Această împrospătare a studiilor artelor la antici... poate servi de prefaţă nemerită a conferinţelor noastre (STĂNC. FRUM. 39). Ai făcut o alegere nimerită du hast eine glückliche Wahl getroffen. II. (t) S. m. Fremder M. Nemeriţii tăi din ţară l-au omorât cu ocară (DOS. PS. V. 93). Vgl. auch VS. Dech. 1; 186a u. Ian. 22, 35b. Adverbiell: pe nimerite aufs Geratewohl. Mergea treaba mai pe brodite, mai pe nemerite (DEL. S. 81). ET. a nimeri. nimeritör Adj. (1776 MINEIUL 82a) veralt.: 1. treffend. 2. vortrefflich. ET. a nimeri. nimfă PI. nimfe S. f. (1674 HALICI, GCR I, 216) Nymphe F. ET. gr./lat. nympha, auch mittelbar. nimic Pron. (16. Jh. CV2 5a; Apg 19, 27) nichts: nimic nou, mai famos nichts Neues, Schöneres; alt(a) nimic, nimic câta nichts Anderes; nu ej'ace nimic tut nichts;pentru nimic în lume um nichts in der Welt. Cu nimic tot nimic aus nichts wird nichts. A cumpărat casa pe nimic er hat das Haus um einem Pappenstiel gekauft. Şi doar n-avea nimic de spaimă cucoana Zamfir iţa (GANE, CL XIII, 60) hatte nichts Abschreckendes an sich. Nimica-nimicuţa nu se mai alegea de gospodăria ei (BOGD. POV. 98) rein gar nichts. Intru numele tău de nimica vomface pre cei ce se scoală 814 nins asupra noastră (PS. RÂMN. 43,7) werden wir zunichte machen. IiFcar nu era decât trei demerlii de făină, o greutate mai de nimica (SBIERA POV. 199) eine kaum merkliche Last. Uscăţiv... gârbovit şi de nimic (EMIN. O. I., 152) unansehnlich. Căutatul inului era pentru dânsa lucru de nimica (IARNIK, CL XV, 97) eine Kleinigkeit. Din om cinstit şi cu trecere în sal, se făcuse om de nimicăi (CL XVI, 263) ein Lump, Taugenichts. - LV. auch adverbiell: nicht im geringsten, in keiner Weise. Cei ce n-au avut nedireptate nimica (MĂRG.2 20b). So auch 19. Jh. nu-mi pasă, foloseşte nimic etc. es kümmert mich, hilft mir gar nichts etc. - Substantiv.: O nimică, o nimica toată, LM. auch un nimic eine Kleinigkeit, Lappalie, Bagatelle. Şi pământul ca o nemica l-au Jacut (BIBLIA 1688 Jes 40,23; coc; ouöev). Boierii într-o nimică sunt (NECULCE, LET.2 II, 338) gelten nichts. Piesa cea nouă... aud că e o nimică toată (GHICA 168) taugt nichts. Ce a băut ca să-i vie ... ameţeală? Nimica toată (DEL. P. 43). - S. f. PI. nimicuri Nichtigkeiten, Kleinigkeiten, nichtige Dinge, Reden, Lappalien, Kindereien. (Grecii) pe creştini pentru nimicuri spre moarte orânduia (BELD. ET* 112) wegen eines jeglichen geringfügigen Vergehens. Căci astăzi dacă mai ascult Nimicurile-aceste, îmi pare-o veche de demnii Poveste (EMIN. O. I, 188). Nimicul das Nichts. Se poate ca bolta de sus să se spargă, Să cadă nimicul cu noaptea lui largă (EMIN. I, 38) daß nichts hereinbreche. GR. -ca, -că; LV. (16./17. Jh.) nein-. ET. lat. ne mica „nicht ein Krümchen”. SG. ALR SN V. K. 1356. nimici Präs, -cesc V. tr. (1825 MUM. C. 106) zunichte machen, vernichten. Eit am puterea ... de a nimicnici toate vrăjitoriile (BAR. HAL. II, 60). Nimicind orice domnie individuală (BALC. 26). . GR. veralt.: nimicnici. ET. nimic. nimicit Adj. (1825 B.) 1. vernichtet. Drăguţianu cade, nimicit, pe un fotei (CL XIX, 511). 2. veralt.: unansehnlich, lumpig, schäbig. Te rog să-mi spui Pricina pentru ce cocoşu nimicit... Te sparie aşa cumplit (DONICI 17). ET. a nimici. nimicnici siehe nimici. nimicnicie S. f. (1831 HELIADE 1,409) Nichtigkeit, Unbedeutendheit, Geringfügigkeit F. Ar plânge mai amar a sa nimicnicie (DONICI2 II, 52). Câţi oameni îşi ascund nimiccia sub pompoase numiri (C.’NGR. 247). GR. veralt.: nimicie, nimiccie. ET. a nimicnici (nimici). nimiteţ siehe nemeteţ. nimoăşte (t) (x) Adj. (1581 CORESI OMIL. 304) mager. ET. ksl. nemosli. nimuric PI. -rici S. m. (1888 RETEG.) Krüppel M. Să trăieşti cu bine, nimuricule! (RETEG. POV. III, 62). GR. nimurig, nimurug, ET. magy. nyomorek. SG. ALR II/I, K. 115; MN 4178, 55. ninchez etc. siehe nechez etc. nineri Präs, -resc V. tr. (1825 B.) MOLD. TR. verzärteln, -hätscheln. Căţeaua credincioasă pe care Hincuta o ninerise de mică (NAD. NUV. 1, 24). GR. TR. -nera, -nira, Präs. -rez. ET. unbelc. SG. ALR SN V,K. 1256. ningăreţ Adj. (1893 RADUL.) schneeträchtig. Norii ningăreţi (RADUL. RUST. II, 94). ET. a ninge. ningău S. (1845 ION.) 1. starker Schncefall. Pe ningăul acela încărcau săniile cu lemne (SAD. CR. 143). 2. Ningău m. Volksname des Monats Dezember M. De la Ningău si până la sfârşitul lui Faur (ION. CAL. 240). ET. a ninge. ninge (um 1670 ANON. CAR.) I. V. intr. schneien. Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară (AL. POEZII III, 9) am Tage schneit es, in der Nacht schneit es, morgens schneit es wieder. Ca s-ajungi acolo ... va să-ţi ningă-n cap niţel (JIP. . OP. 56) wirst du graue Haare bekommen. Parcă-i tot ninge şi plouă er läßt den Kopf hängen: Ce ţi-i... de şezi aşa de jelnică şi ogilită, parcă-ţi lot ninge şi tot plouă? (BOGD. POV. 106). II. V. tr. beschneien. Salcâmii îşi scuturaseră florile şi le ninseseră pe subt ei şi pe marginea drumurilor (RADUL. RUST. II, 22). GR. 3. Sg. Präs, ninge. ET. lat. nîngo, -&e. ningere S. f. (1645 HERODOT) selten: Schneien N. Ningere nu iaste, nici ploaie acolo (HERODOT 99). ET. a ninge. nins Adj. (1683 DOS. VS. martie 27; 55b) beschneit. Să aluneci pe poleiul de pe uliţele ninse (EMIN. O. I, 157). ET. a ninge. 815 ninsoare ninsoare PI. -sori S. f. (1675 MIR. COSTIN, LET.1 I, 253) Schneefall M., -gestöber, -wetter N. Ca ploaia pre troscot si ca ninsoarea pre buruian (BIBLIA 1688 Deut 32,2). La noapte... o să fie furtună cu ploaie şi ninsoare (GANE, CL VIII, 441). ET. nins. ninsoriu Adj. (1869 AL.) schneeweiß. Şoimul tău... poartă-o zale ninsorie (AL. POEZII III, 81). ET. ninsoare. niprală PI. -prâle S. f. (1783 BENKÖ 424) gelbe Lupine (Lupinus luteus; CIH.). ET. unbek. niptiră S. f. (1762 GHEORGACHI) Ritual der Fußwaschung am Gründonnerstag. în ziua de Gioia cea Mare ...să se facă o umivanie, adică niptira (GHEORGACHI, LET.1 III, 31). ET. ngr. νιπτήρ. nirişte S. f. (1589 SERBAN CORESI, PS5 193b, Ps 101,7) LV. Ruine F. ET. ksl. niriste. nisäm siehe nitam. niscaiva Pron. (um 16000 IORGA D. B. I, 24) irgendwelcher. (Scrisorile îmi veneau) una un proţes, alta niscaiva veşti politice mâhnicioase (C. NGR. 49). La noi nici pomeneală nu este de un astfel de obicei care săfie rămas din vechime, necum să avem niscareva cărţi scrise despre dânsul (ISP., CL. XVI, 355). GR. -cavâi, -car(e)vâ, nescâve. ET. niscare + va, letzteres nach careva, câtva, cineva etc. angehängt. niscare Pron. (1551/3 ES 24a; Mt9, 18) irgendwelcher. Ca nişte lupi zvăpăiaţi şi sălbatici când răpesc niscare stârv (ÎNV.2 1642 10a). Cine va avea canon pen tru nescare păcate de carile scrie pravila (Ş. TAINE 178). Nu gândiţi că vorbim glume Ori niscai basmuri din lume (PP. GCRII, 315). Acolo să hiepus niscai pedestrime (MIR. COSTIN, LET.1 I, 340). GR. nes-; -câri, -căi; niscar (CLEM.), nescarele (B.). ET. lat. nescio quălis. SG. ALR SN I, K. 139. niscar(e)vâ etc. siehe niscaiva. nisetru PI, -setri S. m. (1749 GCR II, 43) Güldenstädt'scher Stör, Osseter (Acipenser Guelden-staedtii Brandt). între peştii din Dunăre se înseamnă moronul şi nisetrul (SUŢU NOT. 19). GR. is- (B. POL.), nes- (LIT.), năs- (HMST.). ET. russ. osetr; die Form ist schwierig, n- könnte vom Artikel un herübergenommen sein // bulg. nesetär. nisfeâ (t) S. f. (1820 IORGA S. D. XII, 176) türk. Münze aus Gold oder Silber. Tot galbeni şi mahmudele, Icosari şi cu nisfiele (TEOD. PP. 567). Ciocoiu... îngroapă, magmudele şi nisfele d-ali noi (JIP. OP. 57). GR. năs- (TEL. SCH. 31), nes-, -fia. ET. vgl. türk, nisfiye. nisip PI. nisipuri S. n. (1534 DERS.) Sand. M. Voiu mulţi seminţia ta ca stelele ceriului si ca năsipul cel de pe ţărmurele mării (BIBLIA 1688 Gn 22, 17) GR. veralt. u. MOLD.: năs-. Ebenso die Ableitungen. ET. vgl. ksl. nasüpu, nslov. nasip, serb. nasup etc. „Angeschüttetes”, zu nasypati „anschiitten”. SG. ALR M, MN 3789,117; SN I, K. 10, HI, K. 827; ^ IV, K. 1069. ' ^ , ^ F nisipâriţă PI. -pâriţe S. f. (1868 BARC.) C* Steinpitzger M., Domgrundel F. (Cobits taenia; D., ANTIP A). 'H. # ET. zu nisip. 9 nisiperniţă PI. -perniţe S. f. (1852 GORJ.) (Streu-)Sandbüchse F. O calamare, o năsipemită, un condei (I. NGR., CL IV, 341). GR. MOLD, auch -peln-, -părn- (POEN. COST. GORJ.), -pâriţă (POL.). ET. zu nisip. nisipi Präs, -pese (1645 HERODOT 170) 1. V. tr. ausbaggem. II. a se nisipi 1. zu Sand werden, zerfallen. Piatra se năsipeşte Şi cât lumea nu trăieşte (MAR. SAT. 238). 2. versanden. GR. năsipi. ET. nisip. nisipiş PI. nisipi şuri S. n. (1705 CANT. IST. 30) Ansammlung F. von Sand, Sandfläche. O sopârlă de smarald Cată ţintă, lung la mine de pe năsipuşul cald (AL., CL III, 75). ET. nisip. nisipit Adj. (1703 GCD) versandet. Lungi pustiuri năsipite (AL. POEZII Leg. n. 30). ET. a nisipi. nisipos Adj. (1703 GCD) sandig. Pământul nesipos şi ud îi luneca sub picioare (GANE, CL II, 93). ET. nisip. nişadâr (t) S. (1761 TARIF) Salmiak M. Nişadir cântarul 50 bani (TARIF 1761 ARH. ROM. II, 249). 816 nizâni GR. -dir, -dor. ET. tiirk. heşadir. nişâm (t) (1857 DRÄGH. IST. II, 194) ehern, türk. Orden M. încărcat de decoraţii, între care şi nişam (ORĂŞ., Ş. TNFL.). ET. türk, nişan. nişangiu (t) S. m. (1769 MAG. IST. I, 159) ehem. tiirk. hoher Beamter, der den Namenszug des Sultans auf Diplome etc. zu zeichnen hatte. Mehmet Emin-Pasa, ce fusese nisangiu (EN. COGĂLN., LET.2 III, 260).’ GR. nisa- u. -samgiu. ET. türk, nisanci, -s- nach gr. Aussprache. nişastea siehe niseslea. nişchit etc. siehe neşchit. nişeşteâ (t) S. f. (1792 TARIF) feinstes Kemmehl. Nişasteaua de oca una 1 ban (TARIF 1792, Ş. INFL.). GR. nişteş- (PTB.), nişiş- (POL.), nişast- (TARIFE c.). ET. türk, nişasta „Stärkemehl”. nişte unbest. Art. u. Pron. (1521 NEACS]iJ) bezeichnet, wie der Teilungsartikel im Ffz. etc., eine unbestimmte Menge od. Zahl u. ist im Deutschen gew. nicht zu übersetzen nişte pâine (eine gewisse Menge, etwas) Brot, nişte peniţe (eine Anzahl, einige, ein paar) Stahlfedern. Toate meşteşugurile lui cele viclene ca niştepăiajeni să strica. (MS. 1684, GCR I, 171) wie Spinngewebe. Acolo sunt nişte ocne de sare foarte alese (MS. 17. Jh., GCR 1,176). Să ştii cum se-au prins neşte meşter den Ţari grad (NEACŞU). Toate-s nestătătoare, toate-s nişte spume (MIR. COSTIN, GCR I, 203). Bărbatul (femeii) aceştia au avut nişte avere a ocirecui pusă la el (MS. 1692, GCR 1,306). Să arătară... nişte trei voinici luminaţi, de cânta (VARL. CAZ.2 II, 83b). GR. LV. neşte; Gen./Dat. PI. neştor: Ca neştor D-zei (DOS. VS. Noe 25; 163b), wofür sonst unor. ET. lat. nescioquis, -quîd. nişter (t) S. n. (MS. 1715) Lanzette F. (CIH.). Pe aceste (fete gemene) unii din ger ah i văzându-le au zis că pot să le despartă cu nişteriul (MS. 1715, Ş. INFL.). ET. tiirk. neşter, ngr. vpoxepi. niştotă S. f. (uni 1570 FRAG. TOD. 4a) LV. 1. Armut F. După niştota preuţilor rumâneşti (SICR. DE AUR2 2b). 2. Mangel M. (PO2 235; Ex 17, 3). ET. ksl. nisteta. nit PI. nituri (1821 DOC. T. V. I, 404) Niete F. Nituri de alamă... cu sau fără şurupuri (MON. OF. 1875,2275). ET. dt. Niet(e). SG. ALR II/I, K. 296. nitâm-nisam Adv. (1852 AL. OP. I, 540) fam. (aşa) nitam-nisam (so) mir nichts, dir nichts, ohne weiteres. A! îmi dai blende nitam nisam, fără sä tefi mgiifit mai întâi a-mi plăti măcar ce-mi eşti datori (AL. OP. I, 119). Un boier aşa degeaba a sărit la el în drum Şi nisam nitam deodată... I-a ... tras ... două palme (SPER. AN. 1892 I, 115). GR. netam-nesam, nisam-nitam, tam-ne-sam (RADUL. RUST. II, 61). ET. bulg. ni tarn, ni sam „weder hin noch her”. nitui Präs, -tuiesc V. tr. (1898 D. T.) nieten. ET. nit. Niţă siehe Ioan. niţel Adj. (1703 GCD) MUNT, ein wenig, etwas. Vr-un ciur de mălai, niţică legumă n-ai pe undeva de prisos? (RADUL. RUST. II, 5). Adverbiell: Ăsta este niţel cam ţicnit (CARAG. T. II, 104). Nu mai stai niţel? (CARAG. T. II, 120). GR. f. -ţică, PI. m. -tei, f. -ţele. - Dim. niţelîiş, niţicuş. ET. Vermutlich Kindersprache, aus puţinei durch Kürzung (*ţinel) u. Umstellung gebildet. Weniger wahrsch. ist Kürzung aus nişchiţel (HC I, 295), kaum zulässig die Herleitung von alb. ne eike (CHRISTOPH. 448; GASTER, ZRPh III474 u. DENS., ROM. 33, 79) od. von lat. nlco „winken” (PUŞC.); vgl. auch PHILIPPIDE PR. 37 u. SCRIBAN. nivel S. n. (1832 GOL. CONDICA) 1. Stand M., Niveau N. 2. Maß N., Standard M., Stufe F. 3. S.f nivelă Wasserwaage F. ET. postverbal v. a nivela. SG. ALRM SN I, K. 378. nivela Präs, -lez V. tr. (1832 GOL. CONDICA) 1. messen. 2. einebnen. ET. frz. niveler. nizam (t) (1715 Ş. INFL. II, 89) I. S. n. Oraganisation, An-, Verordnung F. Lăsând (sultanul) pe Mustafa-Paşa vezirul, pentru ca să dea nizam eparchiei Aratului (I. VĂCĂR. I. O., TEZ. II, 264). Să pui... toată silinţa pentru paza în tocmitului nizam al ţârei (DOC. 1804, TEZ. II, 325). Cine va cuteza a face împotriva acestui nizam, să se pedepsească slrajnic (DOC. 1802, TEZ. 11,312). II. S. m. Zeitsoldat M. bei den Türken. GR. nez- (FIL. CIOC. 248 u. 322). ET. tiirk. nizam. 817 niznai niznai Adv. (1878 CREANGĂ) als ob nichts geschehen würde. A se face niznai u. substantiv, a facepe niznaiul sich dumm, unwissend stellen. Când prin dreptul crâşmei te făceai niznai şi nu ştiai să potriveşti din gât pe moş Nichifor, nu-l prea vedeai în cheji buni (CREANGĂ, CL X, 375). Cum m-a văzut ...a întors capu-ncolo şi a început sa bea din ţigări ştii aşa, niznai (CARAG., CL XIII, 249) als ob ihn die Sache gar nichts anginge. ET. russ. ne znaju „ich weiß nicht”. nizui siehe năzui. no 11110^(1642 AGY 107) TR. BAN. ugs.: nun, na. Noa! îmi dai banii acuma? (SBIERA POV. 3). „Aşa? zise domnul, mai potolindu-şi mânia, „noa bine-i” (RETEG. POV. V, 47). No, acum te ţine, Vlădicule (SINCAI HR. III, 260). GR. noa. ET. magy. na, şerb. no. noadă PI. noade S. f. (1844 HELLADE I, 135) noadă, noada şezutului Steißbein N. Prepeliţa se ţine că e cu coadă, Si ea îi e numai păn-la noadă (PANN PV.1 1,163). ET. Schwerlich zu nod. Viell. lat. nat.es „Hinterbacken”, an coda angelehnt. // lat. *noda < nodum (CDDE 185). SG. ALRII/I, MN 4179, 46; SN IV, K. 1197. noâjă PI. noji S. f. (um 1743 NECULCE) Rudel N. Turcii... aşa le-au dat o năvală (moldovenilor) cu o noajăde lupi într-o turmă de oi (NECULCE, LET.2 II, 323). ET. unbek. SG. ALR SN III, K. 676. noapte PI. nopţi (16. Jh. CV) Nacht F. Noaptea nachts, ziua şi noaptea (bei) Tag und (bei) Nacht; într-o noapte eines Nachts; la două (ceasuri) din noapte um zwei Uhr nachts. Dintr-al treilea ceas din noapte (CV2 27a; Apg 23, 23). Până-n noaptebis in die Nacht hinein; as(tă) noapte vergangene Nacht; la noapte kommende Nacht; peste (pe) noapte, asupra nopţii über Nacht; noapte de noapte jede Nacht; miezul nopţii Mitternacht; miazănoapte Norden; toată noaptea die ganze (liebe) Nacht. Noapte bună! gute Nacht! Spre a treia zi, haiducii au fugit cu noapte spre Comeniţă (MIR. COSTIN, LET.21, 300) vor Tau und Tag. Vgl. cap. I. 19. h. Sculându-se de noapte să meargă la biserică (NECULCE, LET.2 II, 386) vor Tagesanbruch. Au de seară au de noapte au mâne (ANTIM DID. 204) heute nacht. Erau ... urâţi, ca noaptea (CĂT. POV. 1,109). E prost ca noaptea (CĂT. POV. 1,14) blitzdumm. Face noaptea zi şi ziua noapte er macht die Nacht zum Tag. Nu le prinde, Stane, că e noaptea, mare u. ä. frohlocke nicht zu früh. Ziua fuge de bivoli şi noaptea îi apucă de coarne er (od. sie) spielt den Tugendhaften (bzw. die Tugendhafte). Orbul de noapte nu se îngrijeşte schlimmer als es ist, kann es nicht werden. GR.Dim. noptidcă, PI. -cele, nopliţă(RETEG. POV. III, 29), noptiliţă (CRĂS. SCH. IV, 322). ET. lat. nöx, noctis. SG. ALR SN III, K. 744. nobilitäte S. f. (1801 MICU IST. I, 236) veralt.: 1. Adel M. O! noblătate, vechie adevărată (BUDAI-DEL. T. V. 66). 2. Vornehmheit F. 3. Edelmut M. GR. noblă-. ET. n. lat. nobilitas. nobleţe S. f. (1829 AR 62) 1. Adel M. 2. Vornehmheit F. 3. Edelmut M. GR. (t) noblesä. ET. it. noblezza, frz. noblesse. nocilă PI. -cile S. f. (1868 BARC.) Gemskresse F. (Lepidium alpinum; CRĂIN.). ET. Die Pflanze heißt auch Noccaea alpina. nocovână siehe nicovală. noâten (1463 BGL 180) von Schafen: I. Adj. einjährig. Lănănoatenă Jährlingswolle F. în ce chip lâna noatină o mănâncă moliile (DOS. VS. Ian. 27; 40a). II. S. m. Jährling M. Oaia stearpă sau terţâi(taleri) 3, (parale) 15, noatenul (tal.) 3, (par.) 10 (DOC. 1817, TEZ. II, 361). - Regional auch von Pferden (D. T.). GR. -tin. Dirn, notior (MF I, 1267), noatendş. ET. lat. annötmus. ^ nobet (t) S. n. (1762 GHEORGACHI) l% * 1. (Thron-) Wechsel M. bei den Türken. Vezirul, trecând tfr în sarai, merse la Sultan Mustafa Illşi-i dete buna veste Ă $ de nobetu împărăţiei ce i-a sosit (I. VĂCĂR. 1.1. O., 9 TEZ. II, 277). 2. ehern.: von der türk. Militärmusik gebrachtes Ständchen. Face un nobet şi despre doamna şi la beizadele (GHEORGACHI, LET.1 III, 306). GR. nub- (Ş. INFL.). ET. türk, nobet „Wechsel, Ablösung, bei der Ablösung der Wache gespielte Musik”. nobil Adj. (1776 IORGA S. D. XII, 93) 1. adlig. 2. vornehm. 3. edelmütig. Auch substantiv. ET. n. lat. nobilis, frz. noble. 818 noimă nocturn Adj. (1848 NEGUL.) nächtlich. GR. (t) nopturn. ET. frz. nocturne; nopturn nach noapte. nod PI. noduri S. n. (1551/3 ES) 1. LV. Gelenk, Glied N. Sepiiare un nod al teu (ES 7b; Mt 5,29). Şi îndată-i secerară deagetele de la mân, de prin noduri (DOS. VS. Martie 15; 38a) an den Gelenken. 2. Knoten M. Aţa lungă face noduri (Z. III, 9). Când îţi întră paraoa în mână, leagă-o în nouă noduri (PANN, Z. V, 481). îmi stă un nod în gât es würgt mich im flals. Dac-am văzut-o plângând... mi-o vinii noduri în gât s-am început şi eu a plânge (AL. OP. I, 556). Vgl. a înghiţi. Şi după nuntă în grabă am înghiţit acel nod (PANN PV. M. II, 79; er hatte hcrausgefunden, daß seine Frau nicht mehr unschuldig war) schluckte ich die bittere Pille. Cele mai multe ori, (ţiganul) tot trăia, cu noduri fripte învăluite cu răbdări prăjite (RETEG. POV. I, 59) mußte sich ... mit hungrigem Magen schlafen legen. Vgl. a prăji. (îmi) caută nod în papură er sucht durchaus Fehler (an mir) zu entdecken (vgl. lat. nodos in scirpo quaerere): Oriceßcea (nora) nu mai era de mulţămire, toată vorba îi era ponciş (soacrei): îi cătă curat nod în papură (NĂD. NUV. 1,21). Oricât de bine săfie lucrate pieile, ea tot găseşte nod în papură (POP. NUV. 46) findet sie doch immer etw. an ihnen auszusetzen. GR. LV. nödure (CORESI). Dim. noduleţ, PI. -ţe. ET. lat. nödus. SG. ALR II/I, K. 76; MN 2178, 30. noda siehe înoda. nodeu PI. -deie S. n. (1830 VASICI) 1. BAN. Knöchel M. (La picioare) sunt câte trei oase: doaă lungi, care jos fac nodeiele (VASICI 15). 2. BAN. TR. Handgelenk N. 3. TR. Knie N. (VICIU). ET. wahrsch. zu nod H CADE: lat. *năîălus > nodel, PI. nodei > Sg. nodeu. SG. ALR IEI, K. 76; MN 2168, 27. nodös Adj. (um 1670 ANON. CAR.) knotig. ET. nod. nodurâr -rare S. n. (1885 H. X., 22) Leiste F. am Webstuhl, woran die vorderen Enden der Kettfäden gebunden werden u. die in eine Fuge des Brustbaums gelegt wird. Vgl. înnodura. GR. nodorar. ET. nod. noduros (1703 GCD) I. Adj. knotig. Crănguţele sale nodoroase (DATC. HORT. 251). Iarbă noduroasă Knöterich M. (Poly-gonum; NAN. 96). II. S. f. noduroäsä Knaulgras N. (Dactylis; BR.) GR. nodoros. ET. nod. nodiiţ PI. noduţe S. n. (1825 B.) 1. kleiner Knoten. 2. Gelenk N. 3. PI. nodiäe Schneetröpfchen N., Knotenblume F. (Leucojum vemum; BR.). ET. nod. nogâi PI. nogâi S. m. (um 1640 URECHE, LET.R 117) Nogaier M., Angehöriger eines Tatarenstammes. GR. nohai. ET. nach dem mongol. Heerführer Nogai. nohöt etc. siehe năut etc. noi siehe eu A u. nou. noi siehe înnoi. noian PI. -iâne S. n. (1680 DOS. LIT. la) 1. LV. Meer N., Meerbusen M. De aceia parte în vale despre Pelagos, adecă despre noian, sunt alte şanţuri (MS. 1715 ARH. ROM. Π, 79; vom Golf von Nauplia). Ceale doao mări care sunt împrejurul Eghipetului... care au noianuri şi munţi şi ostroave (DESC. PRAV. CR. 112). Daher noch jetzt: 2. fig. von Dingen, die endlos, unabsehbar ausgedehnt sind: Meer N., Ozean, Abgrund M., Unmenge F. Soarele asfinţi în dosul dealului într-un noian de roşaţă (GANE, CL VIII, 100). Domnul D-zeu umbla ... pe pământ pintre oameni şi împărţea între dânşii noianul său de bunătăţi (CL XVI, 261) die unendliche Fülle seiner Gaben. E o sfântă datorie de ... a le feri (poeziile popidare) de noianul timpului şi al uitării (AL. PP. XII) vor dem Abgrund. învelitoarea era j'oarle grea, şi când dădea un noian de zăpadă, învelitoareaföcea burtă {GAZ. SAT. XIV, 364) wenn starker Schneefall eintrat, bog sich die Bedachung. ET. wohl kaum < alb. ujane „Ozean” bei RADA, das zu uje „Wasser” zu gehören scheint // vieldiskutiertes Wort, vgl. CIORANESCU 5711. noiembrie S. m. (1508 DLRV) November M.: în luna lui noiembrie im November. GR. LV. noievrie; -mvrie, -mbre, -mvre. ET. ksl. noje(p)vrij < mgr. Νοέμβριος. noimă PI. noime S. f. (1705 CANT. IST. 292) Sinn M., Bedeutung F. Arătând ... lăcuitorilor ţerii noima acesliiprea-înnalteporunci (DOC. 1802, TEZ. II, 315). Ţi-am zis că o cunosc şi credeam că înţelegi noima acestui cuvânt laconicesc (FIL. CIOC. 224). (Ei) condamnă muzica clasică, care n-ar avea nici o 819 noime nopârcă siehe năpârcă. noprostoc siehe năpârstoc. nopta siehe înnopta. noimă (I. NGR., CL III, 233). N-ar trebui să-ţi pui zilele-n primejdie fură nici o noimă (VLAH. NUV. 188) sinnlos. Ca să-l năucească mai tare, uneori îi zâmbea cu noimă, privindu-l pe sub geană (GANE, CL II, 95). ET. ngr. νόημα. noime S. f. (1722 CANT. HR. 86) veralt.: neue Generation. ET. nou. noiţă PI. noiţeS. f. (1886 CL) Fleck auf dem Nagel: Nagelblümchen N. Când se iveşte noiţe la unghiile de la mănile cuiva, e semn că se va înoi cu vr-o haină (ION. SUP. 69). Daher von künstlichen Flecken: Făcându-şi nişte noiţe roze, în formă de semilună, de parcă era întotdeauna pătată cu mâni de sânge (CL XIX, 816). ET. unbek. Der Glaube, der noiţă mit nou in Verbindung bringt, dürfte von dem Namen herstammen, nicht umgekehrt; vgl. PHILIPPIDE PR. 147. noji Präs, -jesc V. tr. (1881 JIP. OP.) 1. binden. 2. c. zu etw. kommen, absol. vorwärts, auf einen grünen Zweig kommen. Nu mai n ojesc para-n. pungă (MF I, 386). Cu „hăi, hăi, boi mă”, ani întregi, nu mai nojesti (JIP. OP. 68). ET. unbek. nojiţă PI. -jiţeS. f. (1825 B.) 1. Riemen M. des Bundschuhs, gew. aus geflochtenem Roßhaar hergestellt. Se încălţă cu opincile, încrucişă nojiţelepepulpe până aproape de genunchi (CL XVII, 158). Cât ţi-ai lega nojiţa la un picior, fata şi veni cu urciorul de apă rece (RCM. SĂRB. 75). 2. Loch N. am Rande des Bundschuhs zum Durchziehen des Riemens. Curelele sunt... cu mult gust împletite prin nojiţele opincilor (FR.-C. MOŢII 132). Bunicul ...a petrecut câte o păreche de aţă neagră de păr de cal prin cele nojiţe (CREANGĂ, CL XIV, 373). GR. năj- (DEL. S. 22 u. 37). noâjiţă (FR.-C. 1. c.). ET. vgl. şerb. nslov. nozica, Dim. von no ga „Fuß”. nominativ S. n. (1787 VĂCAR. OBSERV. 20) Nominativ N. GR. (t) nominalif numinaliv, auch cădere nominalivă, ET. n. lat. nominativus, auch mittelb. nomofilax S. m. (1632 OCR I, 78) veralt.: 1. Gesetzeshüter M. 2. Konsistorialrat M. ET. ngr. νομοφυλαξ. nomol siehe nămol. noor siche nor. noorâ siehe înnora. noptatic Adj. (1874 OD.) nächtlich. Un susur noptatic se înalţă de pefaţa pământului (OD. PS. 11). Allmählich durch nocturn verdrängt. ET. noapte. noptös Adj. (1838 HELIADE I, 70) selten: nächtlich, dunkel. Fugiţi de drumul noptos (PANNPV.M. 1,115). ET. noapte. nor PI. nori S. m. (1454 DERS) Wolke F. Nici n-am fraţi, nici n-am surori; Pare c-am căzut din nori (I.-B. 174). După nor vine senin u. â. (Sprw.) auf Regen folgt Sonnenschein. Văzitiu un miorii ^ de focu presprea totul pământul (APOC. AP. PAVEL, >·; t GCRI, 2). Şi nouri de lăcustă în groză de goni (DOS. }f VS. Ian. 11; 10b) ein Pleuschreckenschwarm. A fi (trăi) , ^ cu capul în nori weltfremd sein. * GR. MUNT, (schon LV.) nor, MOLD. nour; LV. u. TR. BAN. nităr, mior, noor, BAN. OLT. bisw. nuvăr, PI. -veri; TR. OLT. bisw. nore\ arom. n ’or. Dim. norâş, auch norel (PI. -reî), noruleţ, noruţ, noureţ. ET. lat. n ubîlum. noră PI. nurori S. f. (um 1560 CORESI PRAV. 5a) Schwiegertochter F. Se chiamă un trup cu noru-sa (PRL 273b). GR. LV. u. bisw. arom. nor (m. Art. nora): Va să fie noru şi fiică acelui iubitoriu destriini Avraam (MĂRG.2 9b). Aţea cama n ’ică nor (PETR. MOSTRE II, 88); MUNT. bisw. nuroră: îşi îmbrăţişară copiii şi nurora (ISP. BSG. 71). PI. arom. nurări. MitPoss. noru-mea, -ta, -sa, Gen./Dat. nurori-mea etc. od. noru-mei, -tei, sei; MOLD, noră-mea, -mei etc. Dim. norurea (MF I, 1252). ET. lat. n ünis. Wurde früh an söror bzw. söcrus angelehnt, daher 6 statt ii u. nurori nach surori; noră statt nor ist aus nora, nuroră. aus PI. nurori erschlossen. noreâ PI. -rele S. f. (1868 BARC.) Wunderblume F. (Mirabilis). Foicică trei norde (TEOD. PP. 451). ET. Wahrsch. nach zorele mit Hilfe von nor u. noapte gebildet. Wie die zorele bei Tagesanbruch (în zori) auf-blühen, so die norele nach Sonnenuntergang. noric siehe enorie. nörca siche nureä. nord S. n. (1693 FN 12) Norden M. ET. dt. Nord, it. nord, frz. nord. 820 norocos normal Adj. (1809 BRV III, 1) 1. normal/ 2. Grundsohul-. GR. (t) norma/icesc ET. n. lat. normalis, dt. normal normă PI. norme S. f. (1783 ŞINCAI CATEH. II) 1. Norm F. 2. (+) Grundunterricht M. ET. n. lat. norma, auch mittelbar. noroc PI. -roace (1589 DERS) 1. LV. Geschick, Schicksal N. O varăpremare a lui chesariu, căiriia i-aufost scrisă în năroc să fie curvă (DOS. VS. Noc. 24; 154a) war cs ihr in den Sternen geschrieben. Tarah era... slujitoriu de oaste de närocul său (DOS. VS. Oct. 12; 61a) T. hatte das Schicksal zum Soldaten bestimmt. Norocul ţării cel bun s-au schimbat, că după noroc bun i-au venit şi rău (URECHE, LET.21, 239). Norocul lui cel prost că au murit craiul franţuzesc cel bătrân (NECULCE, LET.2 II, 349) cs war sein Pech, daß der alte franzözische König gestorben war. : 2. Glück N. (das man hat), Chance F. Ng\. fericire. A-si cerca norocul sein Glück versuchen. Om c uff ară noroc Glückspilz, Pechvogel. Norocul nu împarte cu oborocul, ce unora varsă, iar altora nici pică (CANT. IST. 88). Bacarăoa e un joc de noroc la care proştii n-au noroc (DEL. P. 5) B. ist ein Glücksspiel. Noroc la cărţi, nenoroc la amor (CL XIX, 103). Noroc să dea D-zeu! viel Glück! (Wunschformel). Din câte noroace ai avut, unul a fost mai mare decât toate (EMIN. PL 11). Fiind semeţ pentru câteva războaie cu noroc (MIR. COSTIN, LEI’.21, 154) wegen einiger gewonnener Schlachten. De Ioan n-avui noroc (I.-B. 155), vgl. auch parle. Ai noroc că... du kannst von Glück sagen, daß... (Närocul tălarâlor că nu pute moscalii frece (NECULCE, LET.2 II, 345) zum Glück der Tataren. Norocul meu că mai avusei pe mine şi două rânduri de Jianele (CL XVII, 70) glücklicherweise hatte ich ... De poţi ademeni o fată, norocul tău, numai să te păzeşti de chichion (NĂD. NUV. I, 107). Cu vai nevoie şi noroc de o nuia putu străbate până la fereastra preutului (NĂD. NUV. I, 36) dank einer Rute konnte sic unter großen Schwierigkeiten bis ... gelangen. Această săritură... la noroc riscată (VLAH. GV. 57) auf gut Glück. îşi face cruce şi pleacă într-un noroc (VLAH. IC. 60). Cum a da târgul şi norocul den Umständen entsprechend: Cum aţi pi trecut până-n ziua de astăzi? Bine ori rău? „Apoi dă... cum o dat târgu şi norocu ” (AL. OP. I, 714). Ugs. als Grußformel unterwegs, bei einem Umtrunk etc. noroc (bun)! Grüß Gott, zum Wohlsein etc. Noroc bun, tânăr voinic! Ce veste, de unde vii? (AL. PP. 21). Cu lacrămile în ochi îşi lua Novac noroc bun de la călătoare (IARNIK, CL XV, 172) nahm N. Abschied. Sprw.: Uncle-i parte şi noroc, fierbe oala jarăfoc (CL XV, 271) wem das Glück woîil will, dem kalbt der Ochs. Nu şedea, că-ţi sade norocul u. ä. wer die Hände in den Schoß legt, den läßt das Glück im Stich. Fă-mă, mamă, cu noroc şi m-aruncă chiar în foc das Glückskind fährt auch auf einem Korb übers Meer. Numai de noroc să se plângă omul Glück muß der Mensch haben. Neg. nenoroc Unglück, Pech. GR. LV. u. MOLD, năr- (ŞEZĂT. III, 82). Ebenso die Ableitungen. Vok. -roâce (RETEG. POV. IV, 28). ET. ksl. narolcu. noroceâlă PI. -celi S. f. (1884 JIP.) ugs.: Glück N. Când ai înalta noroceâlă să vezi în satul tău aşa om ca mine! (JIP. R. 283). ET. a noroci. noroceşte Adv. (um 1700 LEX. MARS.) selten: glücklicherweise. ET. noroc. noroci Präs, -cesc V. tr. (um 1640 URECHE) 1. pc. jds. Schicksal bestimmen. Aşa noroceşte D-zeu pe cei mândri şi falnici (URECHE, LET.21, 153; König Matthias war schwer verwundet worden) ein solches Schicksal bereitet Gott den Hochmütigen. 2. glücklich machen, beglücken. Drept cine slujeşte, D-zeu îl noroceşte (PANN, Z. V, 631). Refl.: Cine ... melciurile lui a pipăi se norociia (CANT. IST. 88) wer das Glück hatte. Neg. a nenoroci unglücklich machen. ET. noroc. norocire PI. -ciri S. f. (1645 HERODOT 163) veralt.: 1. Schicksal N. 2. Glück N. Dacă a avut norocire a fi colaboratorul vr-unui vodevil (C. NGR. 63). Norocirea lui, s-au tâmplat un prieten de i-au dat ştire (NECULCE, LET.2 II, 303). Norocire că mai avem încă mult până la acest grad de civilizaţie (C. NGR. 67). Neg. nenorocire Unglück. ET. a noroci. norocit Adj. (16. Jh. CV) 1. LV. angesehen, vornehm. Auch subst.: O ascultare cu miiaşii şi cu năroc iţii celaţiei (CV2 36a; Apg 25, 23; ksl. sunaroălymi mu zi). 2. veralt.: glücklich. Cu viaţă nărocită să petreci. Măria Ta întru... scaunul Măriei Tale (DOS. VS. Vorw. 2a). După nărocită biruinţa lui Traian asupra dachilor (CANT. IIR. 104). Neg. nenorocii unglücklich. ET. a. noroci.·, vgl. ksl. nărocită. norocos Adj. (1645 HERODOT 163) glücklich (Glück habend, dag. fericit sich glücklich fühlend). Carol 1, chemat să ia în mâna sa ageră şi norocoasă destinele acestui popor (VLAH. RP. 8). Cine ştie spre ce sfârşii norocos va îndrepta. D-zeu ... 821 norod întâmplarea aceasta (IARNIK, CL XV, 104). Neg. nenorocos glücklos. ET. noroc. norod PI. -roade S. n. (1551/3 ES 50a; Mt 15, 35) Volle N., 1. veralt: ethnische Einheit (LM. popor). Milo-sâirclfii norodului tău Israil (BIBLIA 1688 Deut 21, 8). Pentru ce s-au înfierbântat limbile şi noroadele au cugetat deşarte? (BIBLA 1688 Ps 2, 1). 2. große Menge Leute, Volksmasse. Tot norodul alerga la dânsul de i să da supt ascultare de-nvăţăiură (DOS. VS. Noe. 30; 177b). înainte mergeau suitarii călări ... împingând pe norodul ce se înghesuia (C. NGR. 27). GR. LV. năr-. ET. ksl. narodil norodos (t) (1698 CANT. DIV. 17b) bevölkert. Mit anderem Suff.: -il. ET. norod. noroi PI. noroaie S. n. (uni 1670 ANON. CAR.) breiiger Schmutz: (Straßen-)KotM. înfigu-mă în noroiul adâncului (BIBLIA 1688 Ps 68, 2). Ca porcul carele să tăvăleaşle în noroi (MĂRG.2 53 a). Fuge de ploaie şi dă în noroaie (PANN, GCR H, 373) aus dem Regen in die Traufe. Pe om când îl vezi la vre-o nevoie, Nu-i mai da brânci în noroaie (PANN PV. M. II, 40). L-am scos din noroi ich habe ihn aus dem Dreck gezogen (fig.). Dafür MOLD, glod, TR. tină. ET. ksl. naroj „impetus” ZurBdtg. vgl. /zroy „Ausfluß” u. die vielen Ableitungen des slav. Stammes ri, in denen dieser „fließen, quellen” bedeutet, siehe MIKL. ET. WB. SG. ALRM I/I, K. 184; ALR SN III, K. 827. noroi Präs, -iesc (um 1670 ANON. CAR.) I. V. tr. verschlammen. IIm se noroi im Schlamm versinken, sich mit Schlamm bedecken. ET. noroi. SG. ALR SN III, K. 827. noroiäla PI. -ieli S. f. (1885 DEL.) KotM. (in dem man versinkt). O trăsură... lupta în noroiala mahalalei, alunecând cu greu de pe o movilă într-un băl tag (DEL. S. 117). ET. noroi. noroiös Adj. (1728 RADU POP., CM I, 443) kotig. Pe sub pământ gâlgâie şi fierbe glodul noroios (ODOB., CL IX, 27). ET. noroi. noroit Adj. (1825 B.) schlammbedeckt. ET. a noroi. norös Adj. (1648 NT Mt 16,3) wolkig, be-, umwölkt. Fie zi cu soare Sau cer nouros (AL. OP. I, 157). GR. Varianten wie nor. ET. nor. norsandel (t) (x) S. (1766 IORGA S. D. XII, 81) Sardelle F. ET. dt. Nordsardellen. norureâ siehe noră. nosilă siehe năsălie. nosolog PI. -logi S. m. (1832 GOL. CONDICA) veralt.: Mediziner M. ET. ngr. νοσόλογος, frz. nosologue. nosologie S. f. (1832 GOL. CONDICA) Nosologie F. ET. frz. nosologie. nostalgie S. f. (1832 GOL. CONDICA) Nostalgie F. GR. (t) -ghie. ET. frz. nostalgie, ngr. νοσταλγία. nostim Adj. (1772 TELEMAH, DLR) 1. veralt.: pikant. 2. nett. Categoriile în care se împart fetele: foarte frumoasă; faimoasă; curăţică...; nostimă; nu-i slută ... (I. NGR., CL m, 37). Asta-i nostimă das ist eine nette Geschichte. ET. ngr. νόστιμος. nostimadă PI. -mâde S. f. (1785 CĂLĂT., DLR) Nettigkeit, nette Geschichte F. E de toată nostimada sehr nett. ET. ngr. νοστιμάδα. nostrom PI. -trömi S. m. (um 1905 TIKTIN) Bootsmann M. De pe vaporul Neptun a sărit... în ajutorul nostromului... Wolf gang (LIT.) ET. it. nostromo. nostru siehe eu. not siehe înot. nota1 etc. siehe înota etc. nota2 Präs, -tez V. tr. (um 1812 ŞINCAI) aufschreiben, notieren. GR. (t) notălui (ŞINCAI HR. III, 278). ET. n. lat. notare; durch versch. Vermittlung. notar PI. -tari S. m. (1683 DOS. VS. Oct. 25; 85b) 1. (t) Schreiber, Privatsekretär Μ. 2. Notar Μ. ET. n. lat. nolarius, dt. Notar. notariat S. n. (1832 GOL. CONDICA) Notariat N. GR. selten: no tărie. ET. dt. Notariat, frz. notariat. nu notă PI. nqte (1703 GCD) 1. Aufzeichnung F. 2. Note, Zensur F. 3. Mitteilung F. 4. (Musik-)Note F. ET. n. lat. nota, it. nota, frz. note. notăric siehe notariat. notiör siehe noaten. nototă S. f. (1783 BENKÖ) Tannenbärlapp M. (Lycopodium Selago; CIFI.). ET. vgl. poln. nielota „Muscus scoparius”, tschech. netota „Juniperus sabina”. noţiune PI. -ţiuni S. f. (1799 IORGOVICI O. 55) Begriff M. GR. (t) notie. ET. n. lat. notio, -onis. nou Adj. (16. Jh. CV2 72b; 1 Petr. 2, 2) neu (Ggs. vechi). Nici bagă vinul cel nou în foi vechi (BIBLIA 1688 Mt 9, 17). Noul Testament das Neue Testament. Lună nouă, crai nou Neumond. Nou-născut (CV) neugeboren; nou-venit neu angekommen. Ce mai nou pe la voi? was gibt es Neues bei Euch? Din nou, LV. u. TR. de nou von neuem. Nou-nout (auch nou-nousor, -noulet); nouă-nouţă (-nouliţă, -nouşoară) (fluikcl)nagehieu. A rămâne ca viţelul la poarta nouă u. ä. dastehen wie die Kuh vor dem neuen Tor. Cuiul nou scoate pe cel vechi wenn ein neuer Heiliger kommt, so vergißt man den alten. Sita până (cât) e nouă, se pune (sade) în cui u. ä. solange etwas neu ist, geht man schonend damit um. Vgl. mătură 1. GR. f. nouă, LV. noäo, nöo, noâoă, nooă, noăă, noâuă, nöä, m. Art. nouă, noâoa etc.; arom. nao; Gen./Dat. u. PI. LM. noi (case noi, a noii case). Dim. siehe oben. ET. lat. növus. SG. ALRM, K. 166. nouă Num. (1551/3 ES 50b; Mt 14, 21 Titel) neun; nouăsprezece neunzehn, nouăzeci neunzig; al nouălea, nouăsprezecelea, nouăzecilea, f. a noua, nouăsprezecea, nouăzecea der, die das neunte, neunzehnte, neunzigste. Să te bată... Nouă boale dintr-o dată (I.-B. 265). Vgl. mare1. De când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier (ISP. LEG.2 5). A pune nouă băieri la pungă geizig sein. A fi în al nouălea (nouăsprezecelea) cer im 7. Himmel sein. ET. lat. növem. nouleţ etc. siehe nou. nöur siehe nor. nourâ siche înnora. nourâş etc. siehe nor etc. noutate PI. -taţi S. f. (um 1815 BUDA1-DEL. TV. 146) Neuheit, Neuigkeit F. Noutăţile sezonului die Neuheiten der Saison. Am aflat o noutate ich habe eine Neuigkeit erfahren. ET. nou. nouţ siehe nou. Novae m. (Baba-)Novac Feldherr Michaels des Tapferen, 1601 von den Ungarn getötet; von der Volkssage als riesenhafter Held (ebenso seine Nachkommen als solche) festgchalten, wie im Westen Roland, Karls des Großen Paladin. O sabie rămasă dela Novaci (ISP. LEG.2 137). N-a putut face nimic Novacul meu (ISP. LEG.2 193) mein Riese. A sepune ca Novac (Z. VI, 236) wacker Hand anlcgen. Un arap trupeş ca un novac (GOR. HAL. I, 63). ET. Eigenname. noveloâcă siehe năvoloacă. novice S. m. u. f. (1854 BAR.-MUNT. II, 606) Novize M., Novizin F. GR. (t) noviţ, noviciu. ET. n. lat. novicius, dt. Novize, frz. novice, it. novizio. noviciat S. n. (um 1812 ŞINCAI HR. III, 353) Noviziat N. GR. (t) noviţiat. ET. n. lat. novitiatum, nach novice. novitâ (+)S. f. (1795 IST. 40) Neuheit F. Durch noutate ersetzt. ET. it. novită. novöd siche năvod. nu Adv. (1521 NEACŞU) nicht, nein (vgl. ba 1). Nu ţi-am spus eu! ich sagte es ja! Calul tău... ede furat, de peste graniţă, nu ştiu eu! (XEN. BR. 157) dein Pferd... ist von jenseits der Grenze gestohlen, da bin ich sicher! Mă tem, mi-e frică etc. să nu vină ich fürchte, er kommt. Pleonastisch nach Fragewörtern, wo auch im Deutschen bisw. „nicht” steht: Câţi din lăcomiie ori dân junghiu... nu daţi ortu popii? (JIP. OP. 74) wie viele von euch kommen doch ... ums Leben! Beşlegiipe la ţinuturi, vai mie ce nu lucra (BELD. ET. 95) was taten sie doch alles. Ce ciudă nu va ji apucai pe bietul fecioraş, vă puteţi închipui şi Dv. (CL XIX, 471). învăţătura mergea nu mergea, dar nebuniile mergeau sfrună(CL XIX, 198) mit dem Lernen ging es einigermaßen. Pe la prânzul cel mare ...cu mâncarea sleită, veneam nu veneam (CREANGĂ, CL XV, 8) schlich ich zögernd näher. Câte n-a făcut omul... degeaba! Cucoana, nu şi nu! că i-i urât gi~ecul (SAD. POV. 249) sie blieb dabei, den Griechen konnte 823 nuanţa sie nicht leiden. Şi nu, si nu, să ieiepe Mămica la Iaşi cu el (RÄDUL. RUST. II, 163) er wollte unbedingt. Ugs.: nu să... anstatt zu ...: Madam Marghioala ti-ăgea cu coada ochiului şi nu să tacă, începe (NĂD. NUV. II, 63). El, nu să-şi caute de cale, întră între ei să-i domolească (RETEG. POV. IV, 24). Lui Sucnă-murgă nici păr din cap nu i-au adus vântul pe-aice, nu tocmai să fie şi el singur (SBIERA POV. 92) geschweige denn er selbst. Vgl. ne2 2. GR. Trägt, wenn es den ganzen Satz verneint, stets den Satzton: nüstiu ich weiß es nicht, nusepoate es kann nicht sein; aber nu eu, ci tu nicht ich, sondern du. Das u kann vor mit a anlautendcm Verb. u. vor vokalisch anlautendem unbet. Pron. u. Aux. elidiert werden, wobei der Satzton auf die so entstandene Silbe tritt: n-ăre a face, n-ăscultă, n-äuzi (vgl. ascultă, auzi), n-ăm ştiut, n-o cunosc, n-or vrea. Steht, wenn es den ganzen Satz verneint, vor dem Verb bzw. vor dem unbet. Pron., siehe die Beisp.; doch vgl. mal Verneint es einen Satzteil, so tritt es vor diesen: Cânta nu rău (GHIB. BV. 32) er sang nicht übel. Nu cei morţi te vor lăuda, Doamne (BIBLIA 1688 Ps 113, 26). Tac, nu că n-aş avea ce zice (DA). Auch wenn der Satz eine andere Negation enthält, tritt nu vor das Verb: Nimeni nu se naşte meşter niemand wird als Meister (oder kein Meister wird) geboren. Nu mă duc nicăieri ich gehe nirgends hin. Nici zece mii de boi Nu fac ca buzele moi! (I.-B. 26). Nur unmittelbar nach nici darf nu fehlen: Nici ai boi Nici ai slugoi (I.-B. 408). ET. lat. năi. nuanţă PI. -ânţe S. f. (1832 GOL. CONDICA) Nuance F. GR. (t) nuansă. ET. frz. nuance. nubet siehe nobet. nuc PI. nuci S. m. (1548 DIR) Nußbaum M. (Juglans regia). Amară-i frunza de nuc (T.-B. 90). GR. Dim. nuculeţ (WEIG. JB. III, 273). ET. lat. nux, -cis, das nach dem Muster von pirus, pPa (rum. păr, para) etc. in *nucus, *nuca gespalten wurde. Vgl. auch nepot, -poală < nepösj-pötis. nucâr PL -cari S. m. (1868 BARC.) 1. Nüssespieler m. Sunt nucari dibaci cari fac nudle „oală” mai adesori (ISP. JTJC. 53) es gibt geschickte Spieler, die beim Werfen alle Nüsse in die Grube bringen. 2. MOLD. BUCOV. Nußknacker M. (Nucifraga caryocatactes; MAR. ORN.). ET. nucă. nucă PL nuci S. f. (1532 DRHB III, 201) (Wal-) Nuß F. Nucă de America, de cocos Para-, Kokosnuß. Untde nucă Nußöl. Se potriveşte (se prinde, se loveşte) ca nuca în perele es paßt wie die Faust aufs Auge. GR. Dim. nuc(u)şoară; nuculiţă, PI. -ţe. ET. siehe nuc. nucet PI. nuceturi S. n. (um 1400 DERS) Nußbaumgehölz N. Prin desişul unui nucet sălbatic (DEL. S. 14). TOPON. Nucet (BGL 180). ET. lat. nucetum. nucşor S. m. (1835 GOR. HAL. II, 64) Muskatnußbaum M. (Myristica moschata Thunb.) ET. nuc. nufăr PI. nuferi S. m. (1839 AR 1) nufăr (alb, galben weiße, gelbe) Seerose (Nymphaea alba; Nuphar luteum). Gălbaza se lecuieşte şi cu rădăcină de nufăr sau plămână albă (DRĂGH. IC. 34). Mărioara se făcuse galbenă ca nufărul (NĂD. NUV. 1,111). ET. vgl. türk, nufer (REDH.) < pers. nilufar, it. nenufero, sp. nenufar, ngr. vouqjapa. nuia PI. nuiele S. f. (16. Jh. PS. SCIT 108, 23) (Weiden-) Rute F. Să-ngrădeciscă uliţa Tot cu pari şi cu nuiele (I.-B. 268). Li se trăgea câteva nuiele la tălpi, ca să le vie mintea la cap (GHICA SCRIS. X.) man verabreichte ihnen einige Rutenschläge auf die Fußsohlen. Vgl. a frânge I. A pleca pe nuia (Z. III, 254) hastig aufbrechen. Gard de nuiele Weidenzaun. Coş de nuiele Weidenkorb. GR. Dim. nuieluşă, PI. -şe, ferner nuielîişcă (JIP. OP. 43 u. 79), Augm. nuieloäie. ET. lat. noväla (virga) „junges Reis”. SG. ALR SN III, K. 739. nuiele siehe nuia. nul Adj. (1821 CLEM.) 1. (null und) nichtig. 2. wertlos. ET. dt. Null, frz. nul. nucşoară PI. -soare S. f. (1532 DRHB III, 201) 1. Nüßchen N., Dim. v. nucă. 2. MuskatnußF. (Nux moschata). Copturile... Făcute ... Cu stafide, cu smochine, Cu nucşoare, Cu cuişoare (PP. MAR. NUNTA 510). Floare de nucşoară ^ Muskatbliitc. A 3. Gartenrotschwänzchen N. (Ruticilla phoenicums; f v MAR. ORN. I, 259). , £ GR. MOLD. nucuşoară. 9 ET. nucă. 824 numără nulăS. f. (1777 UT) Null F. El’, gr./lat. nulla, dt. Nuli. nulitate PI. -tăti S. f. (1787 R. J., DLR) 1. Inexistenz F. 2. Wertlosigkeit F. ET. n. lat. nullitas, vgl. frz. nullité. nümai Adv. (16. Jh. CV2 27a; Apg 23, 21) 1. nur (= nicht mehr als, kein anderer als, nichts anderes als, nichts als). Dintr-o sută ş-o mie Numai una-miplace mie (I.-B. 100). Scumpe fiule, încă o vorbă numai (UR. BUC. 130) nur noch ein einziges Wort. Mândră eşti, frumoasă eşti, Numai nu mă prea iubeşti (I.-B. 380). Să-ţi faci iie de colie, Să-mi fii dragă numai mie (I.-B. 245). Câte fiori în jurul meu, Toate-mi voiesc numai rău (I.-B. 189). Trecură prin altă pădure cu frunzele numai diamant uri şi pietre nestemate (1SP. LEG.2 236) aus lăutei' Diamanten und Edelsteinen. Sfetnicii lui... l-au îndemnat numai să meargă la Poartă (NECULCE, LET.2 II, 275) er solle nur ja zur Pforte gehen. Else muncise într-atâta. cât îi curgea numai sudorile de pe Jhinte (SBIERA POV. 199; ebenso 92 u. 93) daß ihm der Schweiß nur so von der Stirn lief. Nu numai..., ci şi... nicht nur ..., sondern auch ... - Vor Vb. LV. oft numai ce, numai cât: Nu te teme, numai ce crede şi mântuită va fi (CORESI TE4 134b; Lk 8,50). Vgl. cât II. 8.a. Mit Negation: alles außer, alles eher als, nichts weniger als: Fă-mă, Doamne, cumu-liplace, Numai popă nu mă face (I.-B. 467). Numai că n-au robit (tătarii), iară alte tot ce au găsit, tot au mâncat (NEC. COSTIN, LET.2 II, 90). Fata numai faimoasă nu e das Mädchen ist alles anderes als schön. Sunt cîni... care numai Nu vorbesc că n-au cuvânt (SPER. AN. 1893 III, 241) denen nur noch die Sprache fehlt, um den Menschen zu gleichen. Daher: 2. numai nu beinahe, fast. De care faptă... dacă au auzit Vasilie Vodă, numai nu se otrăvea de voie rea (MIR. COSTIN, LET.21,332). Este atât de voluptoasă! Numai nu plânge când plec duminica seara (DEL. P. 216). 3. numai bun, bine (de c.) gerade, eben gut, recht (zu, für ctw.). Nici micuţă, nici năltuţă, Numai bună de drăguţă (AL. POEZII I, 91). Numai bine i-au ajuns cele trei sute de lei pentru acestea (SBIERA, POV. 230) für all das reichten ihm die 300 Lei gerade. 4. numai, numai ce (auch) schon. Când trag un ciubuc, numai o văd strănutând şi strâmbându-se (I. NGR., CL VII, 3). Cum şterg doi, trei gălbenaşi din banc, numai ce-i auzi: „bonsoir la boieri” ori o tund franţuzeşte pe furiş (IANOV, CL VII, 314). Când numai să între, moşneagul o opreşte (SEV. POV. 7) als sie schon cin treten wollte. îndată ce găti Constantin Duca Vodă aceste toate... alunce numai capegi-başa şi întră pe poartă cu mazilia (NECULCE, LET.2 II, 253) da kam auch schon ... zum Tor herein. 5. numai ce eben erst. Soarele numai ce se arătase la marginea cerului (CRĂS. SCH. III, 114). 6. ugs.: numai iacă, deodată da (plötzlich). Nimm, dinspre partea dealului, iacătă că-mi iese înainte o veveriţă (CAR AG. TEATRU 1,46). Se uita-ntr-o parte, se iiita-n alta ...şi numai deodată zăreşte o pată neagră (NĂD. NUV. I, 177). Moş Nichifor deciocălase căruţa şi o ungea; când numai iacă se trezeşte la spatele lui cu jupân Strul (CREANGĂ OP. II, 9) hatte den Wagen auseinandergenommen. Vgl. când II. 2. und ce B. II. 7. Vgl. cât II. 8., decât A., fără I. 2., mai.1 2. GR. ugs.: -ma: mima neşte boambe (JIP. GCRII 259), vor a u. o num-: num-aşa (I.-B. 218), num-odală (I.-B. 214). ET. lat. nön magis „nicht mehr”, vgl. it. dial. noma, nome etc., rät. nome, nuomma, afrz. ne ... mais in Verbindungen wie n ’a fii mais un „er hat nur einen Sohn” (ZRPh XX, 64).' SG. ALR SN V, K. 1338 u. 1494. numaidecât Adv. (1648 NT Lk 4, 39) 1. umgehend. 2. unbedingt. ET. numai + de + cât. număr PI. numere S. n (16. Jh. PS. H. 38, 6) 1. Zahl, Anzahl F. Nu vom cunoaşte numărul anilor lui (BIBLIA 1688 Ib 36, 26). Degetele mânilor şi degetele picioarelor lui ...24 la număr (BIBLIA 1688 2 Sam 21, 20) 24 an der Zahl. Fără număr unzählig, zahllos: Păcatele mele cele fără de număr (MS. 17. Jh. GCR1, 80). Peste număr überzählig. Vcralt.: Adunarea nu mai e în număr das Haus ist nicht mehr beschlußfähig. Numărul singular, plural die Ein-, Mehrzahl. 2. Nummer F. Strada mare numărul zece Hauptstraße Nr. 10. Numărul unu ersten Ranges, Prima-: Un beţiv numărul unu (SAD. CR. 117). I-a tras vizirului o săpuneală numărul unu (CAR. NOV. 1908, 122) er putzte den Wesir ganz gehörig herunter. GR. istroram. lumer. ET. lat. numerus; htm er nach lcroat. lumer, lumar od. ven. lumero. numără Präs, număr V. tr. (16. Jh. CV2 28b; Apg 23,34) 1. zählen, bani Geld aufzählen,pe degete an den Fingern abzäh len. Caută dară în ceriu şi numără stelele (BIBLIA 1688 Gn 15, 5). Operele lor nu sunt atât de numeroase încât... să nu pot a le număra înaintea Dv. (STĂNC. FRUM. 13) daß ich sie nicht... aufzählen könnte. 2. lesen: in Übersetzung von ksl. procetü„\as vor”; Deaci numără ghemonu cartea (CV Apg 23, 34). 825 num ii rât GR. în ii- (DEL. P. 237), an- (BIBIC. 54). ET. lat. nümero, -ăre, zu 2. vgl. lat. n öm In ăre. numărât(l 560 BRATU, SCL XV, 153) I. Adj. (ab-)gezâhlt. Bani număraţi Bargeld. Bob numărat peinlich genau. II. S. n. Zählen N. KT. a număra. numărătoare PI. -lori S. f. (uni 1670 ANON. CAR.) 1. Zählen N., Zählung F. Gardienilor începuse a le fi frică să se mai ducă seara si dimineaţa la numărătoare (VLAH. NUV. 190). 2. Schafpferch M. mit einem einzigen Ausgang, dient zum Zählen der Schafe. ET. a număra. numărător (1620 MOXA, IIC 1, 378) I. S. m. LV. numără tor iu de stele Sterndeuter M. II. S. n. Zähler M. ET. a număra. numărătură PI. -turi S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Zählung F. 2. (t) (Forint-) Münze F.-B.: „ un florint de 17grosite ”. ET. a număra. număriiş PI. -nişuri S. n. (1826 TAMÂS) TR. BUCOV. 1. Zählung F. A venit poruncă-n ţeară Să meargă feciorii... la număruş (I.-B. 323). 2. Art Amulett, das von Kindern gegen den bösen Blick getragen wird (MAR. NAŞT. 353). ET. wohlmittclb. lat. numerus. nach magy. Aussprache. nu-mă-uitâ S. indekl. (um 1830 CONACHI. D.) Vergißmeinnicht N (Myosotis). ET. nach dt. Vergißmeinnicht na + mă + uita. nüme PI. nüme S. n. (16. Jh. CV2 59b; Jak 2, 7) I. Name M.; nume de botez, de familie Tauf-, Familienname; nume şi prenume Nachname und Vorname; în numele legii, tatălui etc. im Namen des Gesetzes, Vaters etc.; nume comun, propriu Gattungs-, Eigenname; /ora nume namenlos. Numele de român derName „Rumäne”. Ioan cel Nou, aşa-i zicea pe nume (HASDEIJ T. V. 47) so nannte man ihn. Pentru numele lui D-zeu, de ce nu m-asculţi? um Himmels willen, warum folgst du mir nicht? Boierii de tară erau numai cu numele, că la nimicănu-i mai întreba (domnul) (NECULCE, LET.2 II, 374) nur dem Namen nach. Ii ziepe nume ich nenne ihn beim Namen. îi ştiam pe toţi pe nume (GHIB. BV. 70). Dacă nu le-oi face eu să izbuteşti, să nu-mi mai zici pe nume (ISP. LEG.11, 85) so will ich Hans heißen. Nu s-a mai auzit de numele lui man hat nichts mehr von ihm gehört. Am avut un jiu pe lume Ş-acelui nu-i ştiu de nume (SEV. POV. 82) und weiß nicht, was aus ihm geworden ist. De unde s-au ijderit (Despot Vodă) şi. cum ş-au scos nume de domn (SIM. DASC. LET.2 1. 428) wie er sich als Fürst ausgab. 2. Nomen N. 3. Name, Ruf M. Un scriitor cu nume cin namhafter Schriftsteller. îmi iese, îmi scol nume bun, rău ich bekomme einen guten, schlechten Ruf. Nicolai Vodă ... avea trecere şi nume bun şi prieteni mulţi (AXINTE, LET.2 II, 137). Slujitorii... se sfătuiau să omoarepre Despot Vodă. Apoi socotiră să nu-şi facă nume rău (NEC. COSTIN, LET.' I App, 72). Au întunecat Slurza această bună faptă (a lui Grigore Vodă) ...ca ... să puie nume rău domnului (NECULCE, LET.2 II, 374) um den Fürsten in Verruf zu bringen. O fac de râs şi-i scot eu nume? (COŞBUC 125) bringe ich sie in Verruf? O fată frumoasă şi deşteaptă de-şi pune nume (SEV. POV. 166) ihre Schönheit u. Klugheit ist berühmt. 4. vcralt. u. ugs.: Angabe F., Vorwand M. Iordachi... f5 i-au chemat (pe siimeni) la gazda lui, cu numele lui ţ; 2 Antioh Vodă (NECULCE, LET.2 IT, 288) angeblich im Namen von A. Constantin Vodă ... ş-au făcut vv mărturie ...de la boieri, cu nume că au fost bun şi n-au ^ $ luat nimicăde la ţară (NECULCE, LET.2 II, 379) Fürst9 C. ließ sich von den Bojaren ein Zeugnis ausstellen, daß er angeblich ... Baba să urcă în pod, cu numele să le aducă slănină (RETEG. POV. V. 42). Ciobanii ...frământă caşu pe sti’ecurătoare pân-ce iese tot untul, supt nume că scoate dântr-însul zăr (DRĂGH. IC. 27) unter dem Vorwand. Vgl. sub cuvânt. Şi-l trasără de picioare afară, nume de mort, cu june (DOS. V S. Dech. 29; 244a) in der Meinung, er sei tot. 5. a lua c. în nume de bine, de rău etw. wohl aufnehmen, übelnehmen. D-l Grădişteanu ne cam ici în nume de rău „puţina seriozitate” a punctului nostru de vedere (MAIOR., CL VII, 155). 6. a lua pc. în nume de bine, de rău jdn. mit Achtung, mit Geringschätzung behandeln, achten, mißachten. Toată curtea împărătească lua în nume de bine pe această găinăreasăpentru vrednicia şi curăţenia ei (ISP. LEG.11, 73). E necinste să le iei (rânduielile bisericii) în nume de rău (GHIB, TR. 148; jdm., der das Fasten nicht einhält). GR. arom. S. f. mimă; istror. lume, megl.-rum. numir. PI. LV. (16. Jh./l7. Jh.) numere (PS. SCII. 48, 12), numene (DOS. LIT.2 141). ET. lat. nömen, -Ms; u wahrsch, nach nümenis. numeral (1800 BUDAI-DELEANU III, 77 N.) I. Adj. Numeral-, Zahl-, II. S. n. Zahlwort N. ET. n. lat. numeraJis, auch mittelbar. numerâţie S. f. (um 1670 ANON. CAR.) veralt.: Zählung F. GR. (t) -ţiu ne. ET. n. lat. numeratio. 826 nunti numeric Adj. (um 1814 ASACHI, UT) numerisch. GR. (+) numericesc. ET. it. numerico. numeros Adj. (1832 BOBB) zahlreich. GR. (t) -mă-. ET. n. lat. numerosus. numi Präs, -mesc (16. Jh. CV2 59b; Jak 2, 7) I. V. tr. 1. nennen, benennen. Pentru aceasta să numeşte omul „lume mică” (ÎNV. 1794, GCR II, 154). 2. pc. judecător etc. jdn. zum Richter etc. ernennen. II. a se numi sich nennen, heißen. Cum te numeşti? wie heißt du? De unde ne-am numenit de ne chemăm creştini (ÎNDR. 738). GR. numen i. ET. nume; vgl. auch LV. numene. numire P. -miri S. f. (1679 DOS. LIT.2 141) 1. Benennung F. Cu neputinţă este a se muta filosofuţ şi în limba românească pentru sărăcia zicerilor şi a numirilor (LOGHICA 1826, GCR II, 252).r:, " 2. Name M. Numirea de Bogdan Beg şi laJJlah Beg era dandana mare la Ţarigrad (GHICA 91). 3. Ernennung F. 4. (t) Anrufung F. Pre toţi tămăduia, cu numirea Domnului Hs. (DOS. VS. Sept. 4; 7a). ET. a numi. numit (1688 BIBLIA Dt 26, 19) 1. Adj. 1. genannt. 2. ernannt. 3. veralt.: berühmt. II. S. m. 1. Genannter M. 2. (t) Bevollmächtigter M. ET. a numi. numitor (1757 GR. ROM.2 47) 1. Adj. veralt.: nennend. II. S. 1. m. (mathem.) Nenner M. 2. (t) f. numitoâre Nominativ M. ET. a numi, nach lat. (de)nominator. nun PI. nuni S. m. (1561 CORESITE4184b; Jo 2, 9) 1. (Trau-) Beistand, Trauzeuge M. Azi îi nun mare şi cunună pe domnu posesor (AL. OP. I, 1614). Vgl. a cununa u. naş. Nuni mari Trauzeugenpaar. Wird mehr als ein Paar zugezogen, heißen die übrigen nuni mici. 2. TR. nună, bzw. fată de nun(ä), jâtă nună Brautjungfer F. (MAR. NUNTA 233). 3. arom.: Taufpate M. GR. S. f. nună. - Dini. f. nunuţă, nuniţă, nunişoără. ET. spätlat. nonnus, -a (fnunnus) „Kinderwärter(in)”, vgl. it. 770/7/70, alb. nun, gr. vouvöc; etc. „Taufpate, Trauzeuge”. nuneâscă S. f. (1881 JIP. OP. 52) Hochzeitstanz M. Cimpoierulzice nuneasca, iar nuntaşii joacă roata împrejur (SEV. NUNTA 152). ET. nun. nuns siehe dâns I. nuntaş -tâşi S. m. (1769 MAG. IST.) Hochzeitsgast M. Soarele şi luna Mi-au ţinut cununa, Brazi şi păltinaşi i-am avut nuntaşi (AL. PP. 2). -Adjektiv.: Oameni nuntaşi (MAG. IST. I, 283). ET. nuntă. nuntă PI. nunţi S. f. (1551/3 ES 84b; Mt 22, 9) Hochzeit F.: de argint, de aur silberne, goldene H.; LV. auch Ehe. A face nuntă Hochzeit feiern. Şi în zioa a treia nuntă s-au făcut în Cana Galileiului (BIBLIA 1688 Jo 2,1). Desparte-se nunta când se jace neştine călugăr (ÎNDR. 211) die Ehe wird aufgehoben. Nunta iese afară, cu toţi se prind într-o moldovenească sau muntenească (SEV. NUNTA 220) die Hochzeitsgesellschaft. Streinii n-au atâta nuntă de sărbători ca noi (JIP. OP. 77) keine so endlose Reihe von Feiertagen. Atâta pagubă să am ca de nunta tatei (mamei) u. â. was liegt mir daran?, was ich mir dafür kaufe! O să-ţi car la nuntă apă cu ciurul ich werde dir was pfeifen (wird gesagt, wenn man einen Dienst versagt). Du-l la. nuntă să-ţi zică: şi la anul u. ä. er hat keine Lebensart. Nuntăfciră ceartă şi moarte fără bănuială nu se poate keine Hochzeit ohne Zank, kein Tod ohne Ursache. 29 Sept.: slobozirea areţilor în oi şi nunta oilor (MANGIUCA CAL.) Paarung der Schafe. TR. nunta urzicilor Brcnnesselblütc; tritt nach dem Volksglauben am Donnerstag vor Ostern (Joia mare) ein, wonach die Pflanze nicht mehr genießbar ist. Vgl. Maria 2. GR. arom. nuntă. LV. PI. -le. Dim. nuntită, PI. -te. ET. lat. nüpta „Braut”, vgl. sard. nuntaş -? TAINE 15) ob sie getauft sind? 2. oare! ist es möglich! 3. LV. (16./17. Jh.) oare ... oare sei es ... sei cs. Carii' \ vieţuiesc întru bunătăţi, oare să vor avea bogăţie oară meserătale, totuşi e lucru bun şi cu spăsenia (EV. 1580, CCR 41) mögen sie reich sein oder arm. Deci, oare pentru lene, oare pentru dar ... nu să face giudeţul dirept (VARL. CAZ.21, 25b). 4. LV. (16./17. Jh.) oare-cine, oare-ce, oare-cât = oricine, orice, oricât: wer, was, wieviel auch immer. Oare-care om sau muiare-s va lăsa duhovnicu-său ... şi se va ispovedi la altul, să se despartă de bisearică (PRAV. GOV. 105a). Vare cu ce măsură vor măsura altora, lor încă cu aceea măsură măsura-să-va înapoi (SICR. DE AUR2 31a). Oare-câte veri cere de la D-zeu, da-ţi-va ţie D-zeu (MS. 1669 Jo 11,22, GCRI, 187). 5. bildet, vor Rel. Pron. gesetzt, mit diesem ein unbest. Pron.: oarecine (irgend)jemand, oarece (irgend)etwas, (un) oarecare (ein) gewisser, oarecât gleich wieviel, oarecând irgendwann, oareunde irgendwo(hin), oarecum irgendwie, gewissermaßen, daneben auch oare şi cine etc. I să arătă în somnul lui cumcă-i grăi oarecine şi-i zise (MĂRG.1, GCR I, 294). Un preot oarecarele căzu în patima curviii (MĂRG.1 173a). Judecătoriul de va avea nişte semne oarecarele cum să fie ştiut (el de gândul ucigaşului) (INDR. 330) wenn der Richter gewisse Zeichen ... haben wird. Simţii o nelinişte oarecare (C. NGR. 60). (Căzacii) aduceau oarece hrană (MIR. COSTIN., LET.21, 280). Şezând şi oareşice la voroavă (GHEORG., LET,2 III, 332). Ia vin' încoace, c-am să-ţi spun o oarecică (I. NGR., CL XIII, 34) denn ich werde dir etwas sagen. Câteva mii de moldoveni şi oarecâţi nemţi pedestraşi (NEC. COSTIN, LET.2 I, 441) und eine gewisse Anzahl Infanteristen. Oarecând pre aceste locuri au fost lăcuind tătari (EUSTR., GCR 1,234). Umple punga şi-oareunde oarbă siehe orb. oardă siche ordie. 830 obârşie O îngroapă (PANN PV. M. II, 32). Aş spune eu ceva, da ’ mi-i oardeum (SAD. POV. 252) ich traue mich nicht recht. - LM. deoarece da (ja). Nu ţi-am scris, deoarece nu-ţi ştiam adresa ich schrieb dir nicht, da ich deine Adresse nicht wußte. GR. In Bdtg. 4 LV. (16./17. Jh.) bisw. vare; fam. o oarecică für o oarece; oarecumva für oarecum (RETEG. POV. I, 12), oare(şi)cândva etc. für oare(şi)când etc. (PUŞC.). ET. lat. *völel für vult „er will”, also identisch mit dem aus vare gekürzten va „er will”, vgl. cineva Jemand” etc. u. LV. ve/7 „du willst”, verl-orleine Jeder” etc. < väls; in oare ist v- vor o gefallen wie in oi < voi etc., in vare wiederum o nach Labial geschwunden wie in afară. oârzăn Adj. (um 1670 ANON. CAR.) BAN. TR. MARAM. OLT. a) früh reifend (POL.). -b) säuerlich süß (B.). O creangă ...de măr oarzăin (MAR. ÎNM. 169). GR. -zen (B.). ET. anscheinend zu orz. . r3. -*■■v? SG. ALRII/I,K. 5. J ‘ oârze siehe orz. U oase siehe os. oâspe siehe oaspete. oaspete PI. oaspeţi S. m. (16. Jh. PS. V.2 119, 6) 1. GastM. (vgl. musafir). Oaspeţii ce era cu el (ES 49b; Mt 14, 9) Tischgenossen. Mergi de spală picioarele oaspelui (MS. 18. Jir., GCR 1,352). Aufost destoinici a ospăta şi pre îngeri ca pre nişte oaspeţi întru casele lor (CHEIA ÎNŢ., GCR I, 237). Vgl. bucuros I. 3. 2. arom.: Freund M. Ma bun easte un ehtru mintimen dicât dzaţe oaspil g/arf (WEIG. AR. II, 278) besser ein kluger Feind als zehn dumme Freunde. GR. Sg. veralt. auch: oaspe, selten -peţ, -pet, păi. Dim. ospeeiör (RETEG. POV. III, 42). ET. lat. höspes, -Itis. SG. ALRM I/II, K. 353,354. oaste PI. oşti S. f. (16 Jh. CV2 64a; Jak 4, 1) 1. Heer N., PI. Truppen (PL). LM. armată. Când au stătut a sosire steagurile oştii noastre (MIR. COSTIN, LET.21, 359). Mazepa hatmanul... au lăsat în cetate oaste de a sa (NEC. COSTIN, LET.2 II, 57) ließ seine Truppen in der Stadt. împăratul îi ieşi înainte cu mulţime de oşti (ISP. LEG.2 117). 2. LV. Krieg M. Atuncea având nemţii oaste cu turcii (NECULCE, LET.2 II, 231). (Craiul leşesc) nu Jacea oaste împotriva păgânilor (URECHE, LET.21, 169) führte keinen Krieg gegen die Ungläubigen. Au venit poroncă la Dabija Vodă de s-au gătit de oaste (NECULCE, LET.2 II, 193). Mihai Vodă... ca un om de oşti pururea poftitor (MIR. COSTIN, LET.21, 253). - Monitorul Oastei Name einer früheren Zeitung. GR. Gen./Dat. oastei, oştii. ET. lat. höstis „Feind”, mlat. u. rom. „Heer”. oatata! siehe oac! obâdă PL obezi S. f. (um 1496 DERS) 1. (Rad-)Fclgc F. Strâmbă-Lemne care lua stejarul cât de gros, îl îndoia cu mânile şi-lföcea obadă de roată (C. NGR. 293). în preajmă... erau aruncate obezi de roate, juguri de car, ghizduri (ODOB. MV. 1896,94). 2. veralt. u. PP.: PL (Fuß-, Hand-)Fesseln (PL). Şi-l va închide în temniţă cu obede în picioare (INDR. 362). Ca să leage pre împăraţii lor cu obezi şi pre slăviţii lor cu cătuşi de fier (BIBLIA 1688 Ps 149, 8). GR. LV. u’ TR. PI. obede. ET. asl. obedă. SG. ALRM SNI, K. 121,267. obădâ Präs, -dez V. tr. (1825 B.) mit Felgen versehen: felgen. Un car ce-i înspiţat, Dar nu-i de loc obedat (PP. BUR. CĂL. 159). ET. obadă. obădâr (1819 ŞA II, 522) I. S. n. Felgcnbohrer M. Găurit cu obedarul (MAR. NUNTA 510). II. s. m. Felgenmacher M. GR. obedar. ET. obadă. obădât Adj. (1683 DOS. PAR. 66b) krumm. Fasolea (suitoare numită şi) obădată (ALEX. AGR. 90) Stangenbohne. ET. a obăda. obârşenie S. f. (1559 CORES1 IC) EndeN. Că împărăţiia lui nu easte obârşenie (CORESI IC 7b). ET. a obârşi. obârşi Präs. -şese V. tr. (1551/3 ES 17b; Mt 8, 1) vollenden, ausführen. Să-mi obârşesc viaţa în bună mărtorie (DOS. VS. Sept. 3; 5a). Cum s-au obârşii această oştire cu Bogdan Vodă, nu scrie... Mehoveta (NEC. COSTIN, LET.21,180) welchen Ausgang dieser Feldzug ... nahm. Moartea care multe lucruri taie şi-să se obârşească nu lasă (MIR. COSTIN, LET.21,249). ET. ksl. obrüsati. obârşie S. f. (1411 DERS) 1. (t) Ende N. Petr începătură apostolilor şi Petr obârşie mucenicilor (DOS. VS. Noe. 24; 159b). 2. Ursprung M. (v. Flüssen etc.:) Quelle F. Scaunul vestiţilor Bani ai Severinului, a căror obârşie se pierde în negurile vremii (VLAH. RP. 6). îmi grăbii paşii şi 831 obârşire ajunsei la obârşia luminii ce îmbrobodea, cerul. Erau casele mele care ardeau (GANE, CL XIII, 335). ET. ksl. obrăsî; zur Bdtg. vgl. cap I. 13. u. 14. obârşire (t) S. f. (1651 BRV I, 181) Ende N., Vollendung F. ET. a obâi ■şi. obârşii (t)S.n. (1551/3 ES) Ende N. Cine va rabda până la obârşii (ES 29a; Mt 10, 22) auch: S. f. obârşită: Aşa va fi obărşita veacului (ES 47b; Mt 13,49). ’ ET. a obârşi. obârşitor (t) S. m. (1683 DOS. VS. Iulie 7; 9b) Vollender M. ET. a obârşi. obcină PI. obcini u. obcine S. f. (uni 1490 DERS) MOLD. TR. Bergkamm M. Hotarul... urmând ici înălţimea şi opcina munţilor, colo cursul unei ape (GHIB. TR. 427). GR. opcină. ET. vgl. nslov. tschech. obäna „gemeinschaftlicher Grund und Boden”, tschech. obăn „gemeinschaftl. Feldrain”. obedä etc. siehe obăda etc. obercâ siehe orbeca (orbecăi). oberst(er) (t) S. m. (1757 DLRV) Oberst M. Fiind acolea un polcovnic, adecă obărster (DION., TEZ. II, 175). GR. obărster, obărster, oberşter. ET. zu dt. Oberst. obeştnic siehe obştnic. obeştui siehe obşti. obezit Adj. (1688 BIBLIA) gefesselt. Ca să auză suspinul celor obeziţi (1688 BIBLIA Ps 101,21). ET. zu obadă, über ein Verb a obezi. obiâl siehe ogheal. obiâlă PI. -biele S. f. (1590 DERS) 1. LV. Lumpen M. Obiele vechi şi fiuni vechi (BIBLIA 1688 Jer 38, 11; ράκη). M-ai scos den obiale şi den sărac m-ai îmbogăţit (MIR. COSTIN, LET.2 1, 325). Se ţârâiau aţele şi curgeau oghelele după dânşii (CREANGĂ, CL XI, 188). Spez. noch jetzt: 2. Fußlappen M., als Strumpfersatz. Peste picior în văluit bine în obiele de lână (NEC. COSTIN, LET.' I, 77). Mândra mea ... Nici obială-n cizmă n-are (I.-B. 393). GR. oghială. ET. zu ksl. obiti „umwinden”. Vgl. bulg. objalo. obicei PL -ceiuri S. n. (1561 CORESI TE4 62b; Mt 27, 15) 1. Gewohnheit, Sitte F., Brauch M., Herkommen N. Elsângur au mai rămas în biserică de să închina după obiceiul lui (MS. 1692, GCR1,297). Cum era obiceaiul jidovilor să îngroape pre oamenii cei de cinste (CAZ. GOV., GCR I, 101). Scoţând tunurile au dat pe obicei şi au vestit în ţară domnie nouă a Ducăi Vodă (AMIRAS, LET.2 III, 155). Se cade a se purtare craii, împăraţii şi domnii în podoabe şi în obiceaie de cinste (URECHE, LET.1 I, 103). Se îmbrăţoşară mai mult de obicei (NĂD. NUV. I, 126) aus Gewohnheit. De obicei gewöhnlich, in der Regel. Vgl. bordei u. logofăt 2. 2. LV. Abgabe, Steuer F. S-au scornit un obicei pe vite, căruia obicei zic munteneşle „văcăritul” (NEC. COSTIN, LET.2 II, 40). GR. LV. obiceaiu; TR. obiceriu (POPOV. RD. I), obliceriu, PI. -cere (ŞEZ. IR, 83; MAR. ORN. II, 310). Veralt.: PI. -cee, LV. (16./17. Jh.) -ceae. ET. ksl. obycaj; in obliceriu scheint sich a oblici ein-gemischt zu haben. In Bdtg. 2 übersetzt obicei das ältere * adetiu (s. d.); doch vgl. auch engl, custom u. obicinä 2. obiccinic (t) Adj. (1705 CANT.) überliefert, herkömmlich. Pre binde obiceinic răutatea din fire biruind (CANT. IST. 258). ET. zu obicei, vgl. poln. obyczajny. obicină (t) PI. obîcine S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 18) 1. Gewohnheit F., Brauch M. După obicină şi Ioachim chemăpreuţii a opta dzi (VARL. CAZ.2 II, 6b). 2. Steuer F.’(URECHE, LET.1’ 199). ET. ksl. oblyemü„gewohnt, gebräuchlich”. obcinui etc. siehe obişnui etc. obicni Präs, -nesc V. tr. (16. Jh. PS. SCH. 105, 35) LV. 1. annehmen, lernen. Mestecară-se întru limbi şi o(bi)cniră dealele lor (CCR. PS. 105, 35). Urdina. la dânsă cuconul de lua învăţătură ce obicnisă (DOS. VS. Oct. 31; 97b). 2. bisw.: hinnehmen, dulden. Măcară de-ară şi obicni cel înjurat sudalma (DMDR. 83). Neputând obicni sfinţii părinţi acestea grozăvii fără lege (Ş. TAINE 261). ET. ksl. obylmqti. obicnit (16. Jh. CV2 51a; Apg 28, 17) LV. I. Adj. gewohnheitsmäßig. II. S. n. Gewohnheit F., Brauch M. (CV). ET. a obicni. obidă siche obidi. obidă PI. obide S. f. (16. Jh. CV2 la; Apg 18, 14) 1. Unrecht N., Unbill F. Blagosloviţi ceia ce văblaste-mă, rugaţi de ceia ce jac voao obidă (CORESI TE Lk 6,28). 832 obişnuit 2. Herzlcid N., Kummer, Gram M. Eu de multă voia rea şi de obidă adeasea. îmi muşca(m) mâniile (DOS. VS. Noc. 24; 152b). Maică-sa ... se silia să-şi stăpâ-niascăplânsul şi obida ce o înecau (OD. PS. 210). ET. ksl. obida. obidi Präs, -dese (16. Jh. CV2 34a; Apg 25, 10) 1. V. tr. I. LV.: pc. jdm. Unrecht tun, Unbill antun. Vădua şi săracul nu-i obidireţi (PO2 253; Ex 22, 22). 2. beklagen, -jammern. Unu începu să ofteze Şi moartea să-şi obideze (PANN PV.1 II, 3 9). II. V. intr. sich grämen. Ziua stau şi obidesc, Noaptea nu mă odihnesc (TEOD. PP. 528). III. a se obidi 1. sich grämen. Iar mamă-sa să tot jelia şi să tot obidiia în taină (MS. 18. Jh., GCR II, 69). 2. in bittere Klagen ausbrechen, (zu Tränen) gerührt werden. Iosif... deaca vädzu despuitoriul... său pre cruce răstignit... atunce să obidui (VARL. CAZ.21, 113b). Dacă tu eşti vinovat (obidindu-se treptat şi arătându-şi moalele capului), de ce mi-a făcut mie bubă aici înăuntru? (CARAGIALE, T. I, 51). GR. LV. I. u. IR obidui (z. B. CORESI, PS. SCH,,.GVjT obidnui (EN. COGĂLN.), MUNT, obidafiWB.). * ET. ksl. obideti, -dovati, -dujq. obidire S. f. (1581 CORESI OMIL, DENS.JST. E, 196) 1. LV. Unbill F. 2. Kummer M. (B.) 3. Trauer F. (EN. COGĂLN., LET.2 III, 224). GR. obidnuire (EN. COGĂLN.), obidare. ET. a obidi. obidit Adj. (16. Ei. CV2) 1. LV. erniedrigt, unterdrückt. Au doară ...ai grăit bine, dereptu vr-un om obiditu de i-ai ajutata? (COD. STU., HC II, 454). Substantiv.: Uteşaşte obidiţii şi în-rainte-spunre loru lungii a rebda (CV2 54b; Einführung zu Jak). 2. voller Gram. Bătrânii îşi ascund ochii plini de lacrimi ... bărbaţii stau obidiţi (BĂLC. 574). La dreapta ei umblau oi coconi tineri... cu haine negre şi cu feţele obidite (ODOB. MV. 1896, 50). GR. obidal. ET. a obidi. obiditörS. m. (16. Jh. PS. SCFI.) LV. Unterdrücker M. GR. obiditoriu (PS. SCH. 9,24), obiduiloriu (PS. SCH. 118, 121). ET. a obidi. obidnic Adj. (1719 AMELIO 76a) MOLD, ugs.: gebrechlich, hilflos, invalid. Nu-i păcat de D-zeu din om teafăr sănătos să mă laşi un obidnic? (SEV. POV. 186, zu jdm., der ihm die Augen ausstechen will). GR. obirnic. ET. ksl. obidin ü „verachtenswürdig”. obidös Adj. (1691 MĂRG.) veralt.: 1. klagend. De la toţi se auziia glasuri obidoase (MĂRG.2 147a). 2. empfindsam (B.). ET. obidă. obidui siehe obidi. obiect S. n. (1786 AŞEZ., DLR) Objekt N. ET. n. lat. obiectum. obijdui Präs, -duiesc V. tr. (1834 BUL. F. 381) pc.jdm. Unrecht tun, Unbill antun. Ai fost obijduit prin vr-o samavolnicie din partea lor (AL. CL VII, 374). ET. ksl. obideti, -bizdq, obizdati. obijduit Adj. (1855 AA ist. 11/30, 85) erniedrigt. Tu ai scris? ... „Da, eu”, răspunse Sava, cam obijduit de tonul aceluia (CRĂS. IV, 311). ET. a obijdui. obirnic siehe obidnic. obişnui Präs, -nuiesc (1691 MĂRG.) 1. V. tr. 1 .pc. cu c., săfacăc. jdn. an etw., etw. zu tun gewöhnen. 2. c. etw. zu tun, zu gebrauchen pflegen. N-am zis... săfaci rele... Ci să te fereşti de ele, să nu le obicinuieşti (PANN PV. M. I, 68). II. a se obişnui. 1. m-am obişnuit să... ich bin gewohnt, pflege zu... Zarva careas-au obicinuita văpsipământul cu sângele a multor casnici nevinovaţi (BARAC, GCR II, 236). 2. Brauch, Sitte, gebräuchlich, üblich sein. Vorba nu se mai obişnuieşte der Ausdruck ist nicht mehr gebräuchlich. Au fost vechili obicei de sădea şi al doilea logofăt la divan pe urma altor boieri, iar atuncea nu s-au mai obicinuit a sădea (GHEORGACHI, LET.2 III, 328). GR. (t) obicînui, obicîni (MĂRG.1 12a). ET. zu obicină, vgl. şerb. obicavati. obişnuinţă PI. -nuinţe S. f. (MS. um 1750, GCR E, 52) Gewohnheit, Übung F., Brauch M. Un bărbat... care-ţi spune cuvinte de dragoste din obicinuinţă, iar nu din inimă (NĂD. NUV. H, 27). într-această zi au fost obicei de se uda cu apă... unii pe alţii, şi mai în toate breslile era această obicinuinţă (GHEORGACHI, LET.2 III, 321). GR. (t) obicinuinţă. ET. a obişnui. obişnuit Adj. (1679 DOS. LIT.2 36) gewohnt, gewöhnlich, gebräuchlich, üblich. 833 oblânic GR. (t) obicinuit, obicînit. ET. a obişnui. oblânic PI. oblânice S. n. (1806 KLEIN) OLT. BAN. Tragkranz M. aus einem gewundenen Stoff-streifen, den die Frauen als Unterlage für Lasten auf den Kopf legen. GR. oblainic (KLEIN, VICIU), obladnic (B., POL.), oblavnic (KLEIN, B., POL., VICIU), oglabnic (SCRIBAN). ET. unbek. // serb. oglavnik. oblâstie PI. oblâstii S. f. (1643 VARL.) LV. 1. Herrschaft, Regierung F. Ce-i supt oblastiia mea, bucuros dăruit să-t fie iubitul mieu frate (DOS. VS. Oct. 6; 49b). 2. Reich N. Atât era lăudat (Dimitrie) pentru bunătăţile lui întru toată oblastia lui Maximian împărat (VARL. CAZ.2 II, 16b). ET. ksl. oblastf. oblădui Präs, -duiesc (16. Jh. PS. V.2 103, 17) veralt.: I. V. tr. c. über etw. herrschen, regieren, etw. beheiTsehen. A domnului e împărăţia, şi el oblăduieşte limbile (BIBLIA 1688 Ps 21,31). II. V. intr. herrschen (ES 76a; Mt 20, 25). ET. ksl. obladovati, -dujq. oblăduinţă (t) S. f. (1673 DOS. PS. V. 58, 47) Herrschaft F. ET. a oblădui. oblăduire PI. -iri S. f. (1654 NEAGOE ÎNV.2 54a) veralt.: 1. Herrschaft F. Ani îndelungaţi părintelui patriei, sub a cărui oblăduire ţara au atins culmea fericirii! (AL. CL VII, 372). 2. Schutz M. Trei copii fără de oblăduire de mumă (I. VĂCAR. 1.1. O., TEZ. II, 288) ohne mütterliche Fürsorge. ET. a oblădui. oblăduitor (um 1635 EFTIMIE L. 355) veralt.: I. Adj. herrschend. II. S. m. Schutzherr M. Oblăduitorul cetăţii Muruzini (I. VĂCAR. 1.1. O, TEZ. II, 265). ET. a oblădui. oblânc PI. -blâncuri S. n. (1722 CANT. HR., GCRI, 362) (Sattel-)Bogen, Knopf M. El se pleacă pe oblânc Şi greu se prăbuşeşte ... de pe cal (AL. CL VIII, 380). Cuf-âul legat de oblânc (ODOB. MV. 1896, 6). GR. S. f. oblâncă (BODNĂR., CL V, 36); oblâng (MAT. FOLKL. I, 101; ŞEZ. V. 114), megl.-rum. ublqng. PI. m. podlânci (TEOD. PP. 491). ET. asl. oblqkă. obleţ1 S. m. (1898 D. T.) Weißfisch M. (Albumus lucidus). GR. oblele. ET. oblu. obleţ2 (t) S. (1719 AMELIO 76a) Hostie F. ET. vgl. poln. oblacya (< oblăta hostia). obli Präs, oblesc V. tr. (1787 CANTACUZ. M. 237) veralt.: glätten, ausgleichen. ET. oblu. oblic Adj. (1795 UT) schräg. Caz oblic Genetiv, Dativ. ET. n. lat. obliquus. oblici Präs, -cesc (16. Jh. PS. SCFI. 37, 1) 1. V. tr. 1. LV. a) an den Tag bringen, offenbaren, überführen, anklangen, rügen. Iosif bărbatul ei dreptu flu şi nu vreia să o oblicească (CORESI TE4 2a; Mt 1, 19; A" als Übers, v. ksl. oblicaţi, -citi) wollte sie nicht bloß- „ stellen. Cine de în voi oblici-mă-va de păcate (CORESI A* TE4 203b; Jo 8, 45) wer kann mich der Sünde über-führen? Doamne, nu cu urgia ta oblici mine (CORESI ' ^ PS. 37,1) rüge mich. - b) er-, ausforschen. Şi obliciiu 9 pre ei (BIBLIA 1688, 3 Esdr 8, 46; xcae|icd)ov). 2. veralt. u. ugs.: gewahr werden, bemerken, erfahren. Şi acei ce simţisăşi oblicise ceva, Nu-îndrăzne cuvânt să zică (BELD. ET. 4). De să va oblici furtuşagul şi i să va vădi lucrul (furului), să nu să cumenece (Ş. TAINE 198). Mâţa de la vecina ... mi-a oblicit slănina (MAR. SAT. 136). Când va ierta bărbatul preacurvia muierii... zicând de o va mai oblici căface acest lucru, să o spuie judecătoriului (ÎNDR. 208) wenn er sie noch einmal dabei ertappt. Constantin postelnicul ... au oblicit pre Dimitraşco hatmanul că este în Dobrogea (NECULCE, LET.2 II, 367) C. erfuhr, daß D. in ... verweile. II. V. intr. veralt. u. ugs. de (despre, pentru) c.: von etw. Kenntnis, Kunde erhalten, erfahren. De vor oblici de moartea lui Dispot, vor veni de vor lu(a) toată avuţiia stăpânu-nostru (SIM. DASC., GCR I, 144). Ca nu cumva să oblicească cineva de comoară şi să i-o răpească (CL XVI, 262). ET. ksl. obliăti. oblicire S. f. (16. Jh. CV2 5a; Apg 19, 27) 1. (t) Offenbarung F., Beweis M. 2. Tadel M., Strafe F. ET. a oblici. oblicit Adj. (16. Jh. CV2 59b; Jak 2, 9) LV. beschuldigt. ET. a oblici. oblicitör PI. -töri S. m. (16. Jh. PS. SCFI. 72, 14) LV. Ankläger M. ET. a oblici. 834 obôd oblicitură PI. -tini S. f. (1564 CORESI, CAZ. I, 15) LV. 1. Offenbarung F. 2. Aufsicht F. ET. a oblici. obliga Präs, oblig (1722 CANT. HR. 23) I. V. tr. zwingen. II. a se obliga sich verpflichten. GR. (t) obligui (CANT.), obligălui. ET. n. lat. obligare, auch mittelb. obligatoriu Adj. (1742 MOLD. I, 153) verpflichtend. - (t) S. f. obligatorie. ET. n. lat. obligatorius. obligaţie PI. -gâţii S. f. (um 1714 RADU GREC., CM II, 178) 1. Verpflichtung F. 2. Kassenobligation F. GR. zu 2. -ţiiine. ET. n. lat. obligatio, frz. obligation. obligeână PI. -gène S. f. (1868 BARC.) · Kalmus M. (Acorus Calamus; PANŢU). C GR. oblijană (D. T.), abligeană (BARC.)T.; -ET. unbek. V s obliţă PI. -bliţe S. f. (1907 VICIU) TR. über Kopf- und Fußbrett des Bettes waagrecht gelegtes Brett, auf das Kissen etc. aufgeschichtet werden. ET. oblu (DLR), vgl. serb. oblica. oblöc PI. obloäce S. n. (1825 B.) Fenster N. De-a fi nana la foc, S-a trage pân la obloc (PP. TR. CL V, 296). GR. CRIS, oblac (WEIG. JB. IV, 330). ET. serb. oblok, magy. ablak. oblocât Adj. (1849 PIRU) (als Umschlag) aufgelegt Cataplazmele... se fac din ... materii feite, amestecate şi oblocate (PERU ENC. II, 70). ET. zu einem Verb a obloca, vgl. slav. oblogü „Umschlag”. oblojeâlă PI. -jéli S. f. (1793 PREDETICIIII, 24b) Umschlag M. Cucoane Găgăuţă, ţi-am adus să le schimbi la oblojele (CL XI, 126). GR. PI. auch -jéle. ET. a obloji. obloji Präs, -jésc V. tr. (1683 DOS.) 1. pc. jdm. einen Umschlag, Umschläge machen. Ne-an lovit şi va vindeca pre noi, lovi-va şi ne va obloji pre noi (BIBLIA 1688 FIos 6, 1: poxcooei). 2. einschlagen, umgeben. La amândoă braţele aşea era oblojit cu şine de her (DOS. VS. Noe. 26; 172a). ET. ksl. obloziti. oblojireS. f. (1846 PISC.) UmwickelnN. (Anghina) se întâmpină... cu oblojirea gâtului cu tărâţe de grâu jierte în oţet (PISC. PRACT. 215). ET. a obloji. oblon PI. obloane S. n. (1770 AA ist. 11/20, 201) Falltür F., {de jcrească Fenster-)Ladcn M., {de trăsură Wagen-) Schlag M. în acoperământ se jac obloane de turnaipopuşoii în coşer (ION. CAL. 168). Obloanele de la ferestre Sunt bine-nchise peste tot (RĂDUL. RUST. I, 161). GR. Dim. oblonăş. ET. unbek. obloni Präs, -nesc V. tr. (1894 VLAH.) mit Laden verschließen. Oblonilu-mi-a fereastra gerul cu-a lui flori de gheaţă (VLAH. D.). ET. oblon. oblu (1688 BIBLIA) 1. Adj., f. oâblă 1. ebenmäßig, glatt, abgerundet. Mânile lui oable de aur (BIBLIA 1688, HI 5, 15; xopeuxai; ksl. obtoceny). Buricul tău clondiriu oblu (BIBLIA 1688, FII 7, 2; TopeuTog; ksl. istocena). 2. gerade, eben. Toată acea lată şi oablă câmpie se arăta scăldată într-o lumină gălbuie şi lucioasă, ca fala unei uriaşe sinii de aur (OD. PS. 232). Mândra ... E oablă ca secerea (I.-B. 430, iron.). (Muntele de oţel) era mai luciu decât oglinda şi mai oblu decât peretele (RETEG. POV. I, 41). Malurile cele oable ale Nistrului (CANT. SCRIS. MOLD. 62) die steilen Ufer. II. Adv. geradeaus, geradewegs. O luăm oblu printre stânci pe matca prăpăstioasă a râului (VLAH. RP. 109). Fuge ca din puşcă oblu acasă (RETEG. POV. IV, 24). ET.ksl. oblu,,rund”, mit merkwürdigem Bedeutungswandel. Daß dt. Hobel, hobeln dabei beteiligt sei, ist angesichts der großen Verbeitung des Wortes ausgeschlossen. Das von GLOS. AC. u. LIUBA-IANA bezeugte oblu „Hobel” ist nur aufsehr beschränktem Gebiet im BAN. heimisch u. dürfte eher jung sein. SG. ALRII/I, K. 413. obnovlenie (t) PI. -lenii S. f. (1673 DOS.) 1. Weihe F. Psalomul cântecului lui Davidpentni ob-novlenia, adecă rodinele casii lui (DOS. PS. V. 29, Titel). 2. Gedenktag M. Obnovleniile Preasfintei D-zeu-născă-loarei (DOS. VS. Sept. 6; 9b). ET. ksl. obünovljenije. oböd PI. -boâdc S. n. (1884 H. I, 184) 1. TR. OLT. Zarge F. des Mühlgangs (D. T.). 2. BAN. Trog M., Waschfaß N. (WEIG. JB. m, 323; R). ET. serb. obod. 835 obör obor PI. oboare S. n. (1651 PSALT. 106b) MUNT. TR. BAN. OLT. 1. (Vieh-)Gehege N., Hof M. Fetele mărise duc în oboru vacilor şi dau cu piciorul drept într-o vacă (TON. SUP. 47). Să vezi... Cum oile sătule aleargă la obor (OLL. HOR. 346). 2. Markt(Platz) M. fur Vieh, Getreide etc. Silesc iute s-ajung la obor, Să găsesc să-mi cumpăr un măgar (PANN PV. M. II, 97). 3. obor, obăr, ubăr Schnur am Rand eines Fischemetzes, woran in gewissen Abständen kürzere Schnüre mit Schwimmern od. Senkbleien hängen (D. T. 123, 125). GR. Dim. oborel, oborâş. ET. zu 1.: vgl. bulg. şerb. slov. obor; zu 3.: vgl. russ. obor. SG. ALRM 1I/I, K. 344; SN II, K. 392. obori siehe doborî. oboroc1 PI. -roâce S. n. (1573 DIR) Scheffel M., großes zylindrisches Hohlgcfäß, meist aus Lindenrindc, ehern, als Maß, jetzt zum Transport von Maiskolben etc. dienend. Ceia ce vor avea obroace sau vedre sau alte măsuri kielene (INDR. 297). Lumina (focului) bate în păretele din faţă, pe care capul lui Mihalache se proiectează mare cât un hoboroc (VLAH. IC. 97). Au doară făclia să aprinde ca să nu să puie supt obroc (BIBLIA 1688 Mk 4, 21). Faptele cele strălucite ale lui Ştefan nu putură sta sub oboroc (ISP. CL XII, 186) verborgen bleiben. GR. obroc (SBIERA POV. 309); hob-, S. f. -roâcă. ET. vgl. altruss. uborukă, şerb. uborak, ukr. uborok etc.; obroc dürfte aus *oborc durch Metathese entstanden od. noch wahrscheinlicher von oboroc2 beeinflußt sein. SG. ALRM II/I, K. 296, 297. oboroc2 PI. -roâce S. n. (1409 DERS) LV. Naturalicnliefcmng, Ration, Apanage F. Şi oborocul ce aveau (şvezii) li se da deplin (AXINTE, LET.2 II, 144). L-au dus (pe craiul Stanislav) cu cinste până la gazdă şi i-au făcut şi oboroace (AXINTE, LET.2 II, 154). Au trimis (Ştefan) şi înaintea soluluipen ţară pre la toate conacele de i-au tăiat obroacele (MIR. COSTIN, LET.2 1, 284). GR. obroc, PI. auch obröcuri (DOS. VS. Martie 19; 45b). ET. asl. obroku „Zugesagtes”, von. rekq „sagen”; dann an oboroc1 angelehnt. oboseală PI. -seli S. f. (um 1705 CORBEA PS. 145a) Ermüdung, -mattung, -Schöpfung F. Prin codri, Prin prăpăstii alergai, Până când de oboseală La pămân t zdrobit picai (CL VIII, 284). ET. a obosi. obosi Präs, -sesc (1620 MOXA, HC I, 354) I. V. tr. ermüden, -matten, -schöpfen. Drumul lungm-a obosit, Calul greu m-a ostenit (AL. PP. 181). (Soarele) toţi cai-şi obosea Şi potrivă nu-şi găsea (AL. PP. 27) hetzte ... ab. II. V. intr. ermüden, -matten, erschöpft werden. Când trupul oboseşte, Când puterea se sfârşeşte (AL. PP. 125). ET. vgl. şerb. nslov. obosiţi „barfuß werden (lassen)”. SG. ALR II/I, K. 96. obositor Adj. (1703 GCD) ermüden. Odihnă tulburată de visuri obositoare (MARCOVICI C. 7). ET. a obosi. öbotS. n. (1898 D. T.) MUNT. MOLD, quer auf den vorderen Enden der Kufen F des Bauerschlittens befestigtes Holz, das als Unterlage f für den Schnabel (pisc) dient. , ^ GR. hohot, obăd. ţ * ET. vgl. hobot. obrâţ PI. obrâţe S. n. (1579 DERS) MOLD. Gewanne, Pflugwendc F., Ackerstück von 1 Rute (prăjină) Breite u. 4 Ruten Länge, also =1/80 falce (s. d.). începând a cosi coasa merse câteva ohraţe şi odată sări din toporâşle (ŞEZ. I, 85). GR. PI. auch obrâţuri (CREANGĂ, OP. II, 22). ET. zu ksl. obratiti „wenden”, vgl. ksl. obratü„meta”, bulg. uvrat, fit Flächenmaß”, poln. uwröc, -rot, -rocie, şerb. uvratine „Pflugwende”. SG. ALR SN I, K. 23,29. obrâţie PI. obrâţii S. f. (1758 POTRA I, 438) MUNT, eingefriedetes Feldstück. Via ... împreună cu obraţia ei (MON. OF. 1877, 5118). Ca la 10pogoane vie ...cala 14 pogoane pădure ...ca la 6 prăjine obraţie (MON. OF. 1877, 5122). Departe în zări se desluşesc ... întinsele obraţii ale Chiojdului-din-Bâsca (VLAH. PP. 190). GR. ovraţie. ET. vgl. obraţ. obraz (1424 DRHB I, 102) I. S. m. PI. obrâji Wange, Backe F. Obrajii ei albi ardeau ca para (I. NGR., CL VII, 56). Rumeorii obrăjori Sunt tocmai ca doi bujori (I.-B. 136). Cu sineţile la obraz siimenii fiind (MIR. COSTIN, LET.2 1, 365). II. S. n. PI. obrâze. 1. LV. (16./17. Jh.) bisw.: Bild N. Leapădă icoanele de în beserecă şi rade obrazele de pre ziduri (MOXA, HC I, 379). D-zeu făcu pre om lui pre obraz (PO2 14; Gn 1, 27). obosit Adj. (1649 MARD.) müde, ermüdet. - Neg. neobosit. ET. a obosi. SG. ALRM lf[, K. 140. obrajenie siehe preobrajenie. 836 obraznic 2. Gesicht, Angesicht, Antlitz N. (bes. im eig. Sinn, sonst daitifcher faţă). Să spăla pre obraz (MS. 1760, GCR II, 72). In sus scuipând, în obraz îi va cădea. (CANT. IST. 131). Femeie frumoasă la obraz eşti tu (BIBLIA 1688 Gn 12,1 1). Fieştecare vită patru obraze având, o faţă a leului şi o faţă a vulturului... (OMILIAI 1775, nach Ez 1,4 flg., GCR II, 106). Vgl. amândoi, a beli 1. - Fig.: subţire de obraz fein, verwöhnt, schwer zu befriedigen: vgl. cheltuială. Muntenii erau cu doă obraze; arătau prieteşug şi căitră Antioh Vodă şi cătră partea lui Mihai Vodă (NECULCE, LET.2 II, 286) sie spielten ein doppeltes Spiel. Vgl. cu două feţe (siehe faţă 3). Să-şi puie cineva obrazul pentru unul ca tine ... mare minune-i şi asta! (CREANGĂ OP. III, 66) daß jemand für einen Kerl wie dich ein tritt. Vgl. curat. I. 4. b, a curăţi I. 1. Bes. sofern darin zum Ausdruck kommt: a) Scham. Să-ţi fie ruşine obrazului schäme dich in dein Herz hinein/ îmi crapă obrazul de ruşine ich schäme mich sehr. (Dracul) era îngrijit cu ce obraz să se înfăţoşeze înaintea lui Scaraoschi (CREANGĂ, CL XI, 23; er hatte den Auftrag von S. nicht erfüllen -können) wie er S. unter die Augen treten sollte, l-aş da fata de acum! Dar cum să-i zic? Nu pot■! Am obraz (BASS. V. 265) ich müßte mich ja schämen.’To/ satul vorbeşte acum. de nuntă, şi cum mi-ar veni mie să. zic: ho! opriţi-vă... Obrazu-i doar aista (GHIB. BV. 36; aufs Gesicht zeigend) das wäre ja eine Schande für mich. împărăteasa s-a ruşinat de cătră toţ oamenii împăratului şi nu avea obraz să iasă nici într-o parte (MS. 1760, GCR II, 74) wagte nicht, scheute sich. Fără obraz schamlos, unverschämt: Au început... a-l sudui şi a-i zice „dulăufâră obraz” (NECULCE, LET.2 II, 187); vgl. neobrăzat. - b) Mangel an Scham. Ian auzi-l că şi râde! Are obraz să râdă! (AL., CL HI, 273) er besitzt die Frechheit. A avea obraz de scoarţă (CREANGĂ, . CL XV, 7) ein dickes Fell haben, dickfellig sein, de mascare (JIP. OP. 72) keine Scham kennen, frech sein wie ein Schwein; vgl. gros I. 3. - Fam.: a zice cuiva c. de la obraz jdm. etw. gerade heraus, ohne Scheu sagen. Apoi nu mă orbi. de la obraz aşa! wie kannst du mir so ins Gesicht lügen (CARAGIALE, CL XVIII, 427). A da cuiva, a lua obraz veralt. = a da etc. nas (nas 2. b): (Constantin Vodă) atâta le dedese obraz cât nu putea nimeni din boieri ca să zică măcar cât de puţin lucru vreunui ţăran (EN. COGĂLN., LET.2 III, 203). Nu-l putea suferi Lăskăraki, că luase mult obraz şi nu băga pe nime în seamă (EN. COGĂLN., LET.2 III, 230). - c) Ansehen, Prestige. E vorba de obrazul nostru de ţară-mumă a românilor de dincolo (LIT). Oamenii domnului fură asemenea trataţi după obrazul fiecăruia (BĂLC. 245) nach dem Rang, der Stellung. Cu acea socoteală îşi strică (Brâncovanul Vodă) obrazul şi numele şi mai rău (NECULCE, LET.2 II, 271). încaltea v-am jacul şi eu pe obraz (CREANGĂ, Z. II. 326) iron.: wie ihr es verdient. De vrei să trăieşti fură de turbur are în dregător Ha ta, fa lucruri vrednice de obrazul tău (ANTHIM, GCR 13, 7) die deiner würdig sind. Acum văz cine sunt eu! Acest bărbat de mă tine nu e de obrazul meu (PANN PV. M. II, 79) für diesen Mann ... bin ich zu gut. Adeluta nu-i. de obrazul dv. - adecă să nu bănui eşti (AL., CL III, 249) paßt nicht, ist zu gut für Sie. A-şi face obraz la cn. sich bei jdm. Ansehen verschaffen, in vorteilhaftes Licht setzen, als einen Mann von guter, edler Gesinnung hinstcllen, vgl. fdţăl: (Boierul)scria cărţi la Şeremet, de-şi făcea obraz, adecă, veşti, de la turci (NECULCE, LET2 II, 313). Dănilă cum vede pe drac scăpat ...se face că-l scoate. Las ... ! nu-ţi. mai face obraz (CREANGĂ OP. I, 75) gib nicht so an. 3. Person F. (vgl. fatal). Unul şi acelaşi obraz... poate să fie într-aceicişi vreme mijlocitor de schimb, samsar de mărfuri... (COD. COM. 1840 Art. 78). în toate serile aceiaşi masă înconjurată de aceleaşi obraze (GANE, CL VIII, 178). A nu le mărita după obraze proaste şi defăimate (PRAV. IPSIL., pentru zestre V). De este (solul) obraz de cinste (GHEORG. LET.2 II, 328) eine hochstehende Persönlichkeit. Tăinuindu-se împăratul moschicesc că nu-i în obraz (NECULCE, LET.2 II, 324) nicht in Person anwesend ist. Intr-aceste trei obraze ale sfintei troiţe ne botezăm (MĂRG.2 220) wir werden getauft in diesen 3 Hypostasen der hlg. Dreieinigkeit. Orice faţă bisericească, obraz al altarului, va da bani ... la mitropolii (JIP. S. 1 19). Privighetorul, ca un obraz al cârmuirii, se crezu dator... să închine el întâi pahar (GANE, CL XIII, 48) Vertreter der Obrigkeit. 3. obrazul fetei Schöngesicht N. (Coreopsis tinctoria Nutt.; PANŢU). GR. Dim. zu I. obrăjor, -jel, PI. -jei. ANTHROPON. Gheorghi Obraz (1424 DRHB 1,102). ET. ksl. obrazil. obrazire (+) S. f. (16. Jh. CV) Versinnbildlichung F. Cu a ei obrazire aemu şi noi mântui-nă-vremu cu botegiurea (CV2 78b; 1 Pctr 3, 21; ksl. voobrazenije). ET. ksl. obraziti „formare”. obraznic Adj. (1683 DOS. PAR. 2b) frech, dreist, keck; von Kindern: ungezogen, unartig. Pentru ce eşti aşa de obraznic şi şezi înaintea craiului? (BERTOLDO 1799, GCR II, 169). (Ţânţari) aşa de obraznici n-am mai văzul de când mama m-a făcut: se vârau în ochi, în urechi, în nas (CRAS. SCH. TI, 202). Adverbiell: obraznic le semeţiş (BIBLIA 1688 Gn 49,4). Substantiv.: Obraznicul mănâncă praznicul (Sprw.) Keck holt die Braut weg. GR. Dim. obrăzniciiţ. ET. zu obraz. 837 obrazovänie obrazovänie (t) (x) S. f. (1818 AŞEZ.) Organisation F. Aşăzămănlul obrazovaniei oblastei Bassarcibiei (AŞEZ. 1818, GCR II, 219). ET. russ. obrazovanije. obrăcenic (t) S. f. (1632 EUSTR. PRAV. 359) 1. Abmachung F. 2. Verlobung F. ET. ksl. obrşeenije. obrăci (t) V. tr. (1581 CORESI OMIL. 178) sich verpflichten. GR. obrici, obroci. ET. ksl. obrşeiti, nach bulg. Aussprache. obracinic (t) S. m. (1643 VARL. CAZ.2 II, 27b) Verlobter M. ET. ksl. obrqcmikü. obrăcit (t) Adj. (1561 CORESI) verlobt, versprochen. Fata obrăcităbărbatului (CORESI TE4111 b; Lk 1,27). Maria, obrăcită lui muiare (CORESI TE4 114b; Lk2, 5). GR. obricit, obrocit. ET. a obrăci. obrăjel siehe obraz. obrăzâr PI. -zare S. n. (um 1800 ŞA I, 449) (Gesichts-)Maskc F. Un obrăzar de ceară părea că poartă el, Atât de albă faţa-i s-atât de nemişcată (EMIN. O. I. 96). - Spez. Imkermaske. ET. obraz. SG. ALRM I/II, K. 415; ALR IUI MN 2689, 81. obrăzel siehe obraz. obrăzi (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. II, 329) I. V. tr. schelten. II. (t) a se obrăzi sich blamieren. GR. obrăzui. ET. obraz; vgl. ksl. obraziti sg. obrăznid Präs, -cesc (1681 DOS. AA lit. II, 36) I. V. tr. frech, dreist, keck machen. II. V. intr. aufbegehren. III. a se obrăznici frech werden. ET. obraznic. obrăznicie PI. -di S. f. (1645 HERODOT 374) Frechheit, Dreistigkeit, Keckheit F., von Kindern: Ungezogenheit, Unartigkeit F. Am fost un nătărău pân-acum de ti-am suferit obrăzniciile si nebuniile (AL., CLIV, 320). ET. obraznic. obrăznicire PI. -ciri S. f. (1703 GCD) Keckheit F. Spre a necinstii obrăznicire (CANT. IST. 20). ET. a obrăznici. obrăzniciune PI. -ciuni (1681 DOS. TR. 92b) LV. Dreistigkeit F. ET. a obrăznici. obrăzui Präs, -zuiesc (1800 BUDAI-DELEANU V, 74) darstellen, aufzeichnen. ET. obraz. obrejă PI. obreje S. f. (1456 DERS) 1. (Hoch-)Ebene F. 2. Hang M. 3. Hügel M. GR. obrejie. ET. asl. obreznije. obretenie (t) S. f. (1645 Ş. TAINE) Auffindung F. Obreateniia capului luiîoan (Ş. TAINE 302). LM. Aflarea capului Sf. Ioan Feiertage in der orthodoxen Kirche am 24. Febr. u. 25 Mai. ET. ksl. obretenije. obrezänie (t) S. f. (1563 CORESI PRAXIU, DENS. IST. 329) Beschneidung F. Cu obrezänie să va obrezui cel născut al casei sale (BIBLIA 1688 Gn 17, 12). ET. ksl. obrezanije. obrezui Präs, -iese V. tr. (16. Jh. CV215b; Apg21,21) LV. pe un copil ein Kind beschneiden. GR obreazui (DOS. VS. Ian. 1; la), bisw.: obrăzui. ET. ksl. obrezovati, -zujş; a obrăzui ist an obraz an-ge lehnt. obrezuire S. f. (1643 VARL. CAZ.2 II, 43a) LV. Beschneidung F. GR. o bi ~eaz- (DOS. VS. Ian. 1; la), obrăzuire. ET. a obrezui. obrezuit Adj. (1563 CORESI PRAXIU, DENS. IST. II, 200) LV. beschnitten. - Neg. neobrezuit. Nu putea găzdui la păgâni neobrezuiţi (DOS. VS. Sept. 21; 23b). ET. a obrezui. obrinteâlă PI. -teii S. f. (1705 CANT.) Entzündung F. einer Wunde etc., wofür LM. inflamatie. Mai cu iuşor iaste a să suferi obrinteala rănii la aer scoasă decât patima sufletului cătră împotiivnicul său arătată (CANT. IST. 20). ET. a obrinli. SG. ALR II/I, MN 4208, 62. obrinti Präs, mă-tesc V. refl. (1646 PRAV. MOLD.3 88) sich entzünden, wofür LM. a se inflama. Din umezeala aceasta se obrinteşte ugerul (FILIP. AGR. 133). ET. unbek. // asl. obgtriti. SG. ALR II/I, MN 4208, 62. obşte obrintire S. f. (1814 CAL. 184) Entzündung F. ET. a obrinli. obrintit (1814 CAL. 167) I. Adj. entzündet. II. S. n. Entzündung F. ET. a obrinli. obrintitör Adj. (1705 CANT. IST. 231) entzündlich. ET. a obrinti. obröc siehe oboroc. obroci' Präs, -césc V. tr. (1863 FIL.) MUNT, ugs.: be-, verhexen. Cine ştie ce babă l-a obrocit (FIL. CIOC. 158; von einem Irrsinngen). ET. slav. *obrociti, vgl. ksl. uroku „Spruch”, nslov. etc. „Beschrcien”. obroci2 siehe obrăci. obrocit1 Adj. (1868 BARC.) be-, verhext. Huşi dihanie pocită, Ş-ai rămâne ob'rocită! (RADUL. RUST I, 70). ET. a obroci. f> obrocit2 siehe obrăcit. obsâr siehe opsar. obscur Adj. (um 1832 CORNELLI 414a) 1. dunkel. 2. unbekannt. GR. (t) oscur. ET. frz. obscur, it. oscuro. obscuritate PI. -tăţi S. f. (uni 1832 CORNELLI 434b) Obskurität F. GR. (t) oscuritcite. ET. frz. obscurité, it. oscuritâ. obseda Präs, -dez V. tr. (um 1832 CORNELLI 434b) verfolgen, quälen, plagen. ET. frz. obséder. observa Präs, obsérv V. h. (1818 LEON ASACHI P. 123) 1. beachten. 2. beobachten. GR. (+) observui. ET. n. lat. observare, frz. observer. observator1 (1833 SIBIN., DLR) I. Adj. beobachtend. II. S. m. Beobachter M. ET. n. lat. observator, frz. observateur. observator2 PI. -toâre S. n. (1814 UT) Observatorium N. ET. n. lat. Observatorium, frz. obsei-vatoire. observaţie PI. -vâţii S. f. (1799 IORGOVICI O. 1) 1. Feststellung, Bemerkung F. 2. Beobachtung F. 3. Rüge F., Tadel M. ET. n. lat. observaţia, auch mittelb. obstacol PI. obstacole S. n. (1794 CAL. 31) Hindernis N. GR. obstacul, ostacă. ET. n. lat. obstaculum, frz. obstacle, it. ostacolo. obstinaţie S. f. (1693 FN 15) Eigensinn M. GR. (t) obslenaţie (FN), veralt.: obstinaţiiine. ET. n. lat. obstinatio, auch mittelb. obstrucţie S. f. (1816 MAIOR ÎNV. 67) Obstruktion F. GR. (t) ostruţie (MAIOR), veralt.: obstrucţiune. ET. n. lat. obstructio, it. ostruzione, frz. obstruction. obşte PI. obşti S. f. (1645 HERODOT 330) 1. Gesamtheit (Zusammengehöriger), Gemeinschaft F. Boierii adunaţi în sfat... înainte de a gândi la sine gândeau la ob ştia românilor (UR. LEG. 200). De va vrea să meargă în obşte, atunce jumătate de canonul păcatelor lui să-i ierţi (ÎNDR. 314) wenn er sich entschließt, ins Kloster einzutreten. îndatorat... a da socoteală... la obştea dumnealor veliţilor boieri (DOC. 1804, TEZ. II, 329) dem Plenum Rechenschaft abzulegen. Im weit. Sinn: Gesamtheit, Bürgerschaft F., Publikum, Volk N. Paguba carea urma la obşte din pricina aceasta (GRIG. LOGHICA, GCR II, 252). Mare veselie în toată politiia s-au făcut de domnie noao, carea după plăcerea a toată obştea să Jacusă (MS. 1700, GCR I, 333). Pefru Şchiopul domni la Moldova, lăudat şi iubit de toată obştea (ODOB. MV. 1896,122) von aller Welt gelobt und geliebt. 2. adverbiell.: de obşte: a) gemein(sam). Rugăciunea iaste un lucru de obşte şi îngerilor şi oamenilor (MĂRG.2 89b). însuşiri... de obşte ale sufletului şi ale trupului sunt faptele ceale bune (DESC. PR. CR. 134). - b) allen gemein: (all)gemein, öffentlich (wofür LM. comun, general, public). Măhrămile cele de şters (ale preoţilor) ... să nu se spele de-a valma cu alte rufe ... ca nişte lucruri usebite de cele de obşte (LITURGFIIE 1702, GCR I, 346). Nepriietin şi vrăjmaş de obşte a lot neamul creştinesc (CANT. GCR I, 361). Pentru binele şi folosul cel de obşte (SIMEON, GCR II, 78). - c) de obşte, îndeobşte im allgemeinen, allgemein, überhaupt. Preoţilor carii de obşte mai mulţi îngroapă prunci... decât de cei în vârstă (PETRU MAIOR, GCR II, 201). Celelalte faceri de bine ce ne-am străduit să arătăm la toţi de obşte şi deosebit la flştecare (COD. ISP.2 42). GR. obştie. ET. asl. obîstî. 839 obştejitel obştejitel (t) S. m. (1683 DOS.) Zönobit, Klostermönch M. Theodosie chinovia(r)hul, obştejitel (DOS. VS. lan. 11; 10a). ET. ksl. obisteziteli. obştcjitie (t)S. f. (1683 DOS.) Zönobium N. Theodor... luase mănăstirea ...de la împăratul şi o feace obştejilie (DOS. VS. Dcch. 29; 244a). GR. ops- (INSCHRIFT 1832, IORGAINSCR. 1,134). ET. ksl. obîstezitije. obştenie (t) S. f. (1681 DOS. TR. 41b) Zönobium N. (DOS. VS. Noe. 24; 158a). ET. ksl. obistenije. obştesc Adj. (1688 BIBLIA, Vorwort) (all)gemcin, öffentlich. Ţâganii celor particulari stăpâni vor Ji slobozi de tocite de obşte atât a hciznelei cât şi acele obşteşti dări, rânduiele şi havalele (AŞEZ. 1818, OCR U, 222). Iată vine duşmanul tării; fiece casă să-şi dea omul spre a ne scăpa din această primejdie obştească (BĂLC. 109). Mirea îşi dase obştescul sfârşit (ODOB. MV. 1896,48) M. hatte das Zeitliche gesegnet. ET. obşte. obşteşte Adv. (1803 URTC. III, 30) 1. allgemein. 2. gemeinsam. ET. obşte. obşti Präs, -tesc (1632 EUSTR. PRAV. 480) 1. V. tr. bekanntmachen, verkünden, mitteilen. Acestea ale mele osten ele ... tuturor depreună a să obşti (va petaötoüoüai) să binevoieşli (CANT. DIV. mb). Obşti dar că armia va şedea acolo cincisprezece zile (BĂLC. 158). II. a se obşti erscheinen. Aceluia carele la acel sobor a se obşti ar tăgădui (CANT. IST. 17). ET. ksl. obîsliti. obştie siche obşte. obştime S. f. (1743 BRV II, 72) Gesamtheit (Zusammengehöriger), Gemeinschaft F. O obştime de săraci dintr-o politie se socoteşte ca o persoană (COD. CAL. § 717). ET. obşte. obştire PI. obştiri S. f. (1722 CANT.) veralt.: 1. Gemein-, Genossen-, Gesellschaft F. Tovărăşia este un fel de obştire (COD. CAR.2 66). 2. Verbindung F. (CANT. HR. 240). 3. Veröffentlichung, Verkündigung F. (D.). ET. a obşti. obştnic Adj. (1683 DOS.) gemeinschaftlich. Şi să fiece obeşlnic praznic cu de-a valma (DOS. VS. 77b; Oct 22).’ GR. obeştnic. ET. ksl. obestmică, obist-. obştuitor (t) (1688 BIBLIA) I. Adj. teilnehmend, beteiligt. Cea fără de prihană a împărăţiei obştuitoare Esthir (BIBLIA 1688, Esth 8, 12; κοινωνόν). II. s. m., f. obştuitoâre Tcilnehmer(in). ET. zu obşte. obtiiz Adj. (1795 UT) stumpf. -Fig.: stumpfsinnig. GR. (t) otuzo, optus (AMFIL. UT), otuz. ET. it. ottuso, frz. obtus. obţine Präs, obţin V. tr. (1794 CAL. 30) erhalten, erreichen. GR. veralt.: obţineâ Konjug. wie a ţine. ET. n. lat. obţinere, frz. obtenir. obuz1 PI. obuzuri S. n. (um 1710 NEC. COSTIN) 1. (t) Feldlager N., Wagenburg F. Pe cari îi aflau afară din obuzul lor pentru jacul lor, îi bătea gonindu-i până îi băga obuzul lor (MUŞTE, LET.2 ΠΙ, 43). Moscalii n-au vrut să le deschidă (moldovenilor) părcanele ca să între înlăuntru în obuz (NECULCE, LET.2 Π, 323). I-au mai fost venind şi un general al lui... cu 16 mii de ostaşi cu obuzul său de opt mii de cară (NEC. COSTIN, LET.2 II, 59). 2. (t) Armeekorps N. împăratul moschicesc mai avea un obuz mare de oaste strâns la Azac (NECULCE, LET.2 II, 314). Un obuz, ca vr-o şapte mii de oaste, mergea înainte (NECULCE, LET.2 II, 314). Daher: 3. PP. Schar F. Când se vor lovi obuzurile, atunci s-ar alege vitejiile (MAR. NUNTA 329). ET. poln. oboz. obiiz2 PI. obuze S. n. (1832 GOL. CONDICA) Artilleriegeschoß N. ET. frz. o bus. obuznic (t) S. m. (um 1710 NEC. COSTIN) Lagermeister M. Lamicovschi obuznicul (NEC. COSTIN, LET.2 II, 99). ET. poln. oboznik. oca S. f. (1642 ÎNV.) Oka F., älteres Hohlmaß u. Gewicht (siche dram), als Flüssigkeitsmaß = 1/10 vadră. Acum vinul se vinde ocaoa. 5 bani (ÎNV. 1642, GCR I, 95). A prinde cu ocaua mică beim Betrug (mit falschem Maß, Gewicht etc.) ertappen, fig.: auf frischer Tat, in flagranti ertappen: Nu ştiu unde-ntr-o potică Ni-l zăpsi colo femeia Negustor cu oca mică (SPER. AN. 1892,1. 130; sie überraschte ihren Mann bei einem Techtelmechtel). GR. MOLD. ocă, PI. oci; LV. oce. Nach Numeral steht der Sg., wenn das Gemessene, Gewogene bezeichnet ocean2 werden soll: zece oca (MOLD, ocă) zehn Oka (an Maß od. Gewiclit), aber zece ocale (MOLD, oci) zehn Maßgefäßc od. Gewichte â 1 Oka. -Dim. ocăhîţă, PI. ET. türk, oldca. ocaänic siehe ocaianic. ocabazlâc (t) S. n. (1838 GOR. HAL. IV, 183) Spaß M., Schnurre F. Siehe auch cabazlâc. ET. türk, hokkabazhk. ocaca! siche oacl ocaianic Adj. (1581 CORESIOMIL., DENS. IST. II, 329) LV. 1. sündhaft. 2. bejammernswert, elend, unselig. Nu-şipot aduce aminte, ocaannicii de ei, că câte sunt ale lumii, toate sunt putrede şi trecătoare (1652, CCR 163). Später cainic, nach a se căina. Dac-am văzut apoi, cainicu de mine c-o să rămân la vreme de bătrâneţe tot singur ca un cuc (RADUL. RUST. II, 182). Şi cu trei sute de lanţuri ferecai Stă Pirithous şi geme, cainicul amorezul (OLL. HOR. 190). ’ ’ ’ GR. ocaanic (CORESI), ocaainic (PRAY, TÂRG. 1652, GCR I, 163). >/" ET. ksl. okajanihilai ocară PI. -cari S. f. (16. Jh. PS. SCH. 43, 14) Schimpf M., Schmach F. Ocara ce păţise (Olbrecht) în Moldova (NEC. COSTIN, LET.11, App 22). Şi aşea ajutoriul lui D-dzeu, rămasără cu mare ocară biruiţi turcii (MS. 17. Jh., GCR I, 192). Aţi suferii voi ocărăle limbilor (BIBLIA 1688 Ez 36, 6) die Schmähungen. De ocară: vorbe de ocară Schimpfworte, -reden. Voi suferi... Moarte tristă de ocară (AARON, GCR II, 193). N-ai căzut cumva ... în vr-o faptă de ocară? (SPER. AN. 1892 I, 79). A ji, a face de ocară zum Gegenstand der Beschimpfung, des Hohnes dienen, machen: Cum a rămas ţiganul de râs şi de ocară (FUND., GCR II, 366). Prea Jacurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară (EMIN. 0.1,151). Nu voi cam ai da-văi de ocară (DOS. PAR. Joel 2,19 GCR 1,264) ich werde euch nicht mehr der Beschimpfung, Verhöhnung preisgeben. Vine (generalul) în inspecţie să ne surprinză. Să nu mă jâceţi de ocară (BACALB. MT. 163; der Leutnant zu den Soldaten) macht mir keine Schande. ET. postverbal von a ocărî. ocârnic Adj. (MS. um 1618) LV. 1. schmähend. - Substantiv.: Schmäher M. Pentru ce cruţaţi ocarnica d-zărilor? (DOS. VS. Iul. 7; 6b). La vremea de-apoi vor veni ocarnici îmblând după pohtele sale întru necurăţii (MS. um 1618, GCR I, 50). 2. schimpflich. Ocarnică faptă! pentru pricină mică au ocărâit (Dumitraşco Vodă) pe boier mare! (NEC. COSTIN, LET.211,91). ET. zu ocară. ocazie S. f. (1781 FURNICĂ D. 89) Gelegenheit F., Umstand M. GR. (t) ocazion (FURNICĂ B. 223), veralt.: -ziune. ET. frz. occasion, auch mittelbar. ocă S. f. (1564 CORESI MOLIT., DENS. IST. II, 344) veralt.: TR. BAN. Grund M., Ursache F. Ce ocă au îndemnai pre Solomon cum să nu înţeleagă una cu al alţi? (SICR. DE AUR2 48b), ET. magy. ok. o(că)căf siehe orăcăi. ocăit (t) Adj. (1643 VARL. CAZ21, 73b) bej ammcrnswert. ET. vgl. ocaianic. ocărâre S. f. (16. Jh. PS. SCH. 21,7) veralt.: Schimpf M., Schmach F. ET. a ocărî. ocărât Adj. (1563 CORESI PRAXIU 13) 1. beschimpft. 2. verachtungswürdig. ET. a ocărî. ocărâtor Adj. (um 1550, HC II, 332) veralt.: verleumderisch, beleidigend. ET. a ocărî. ocărî Präs, -răsc V. tr. (16. Jh. CV2 59a; Jale 2, 6) (be)-schimpfen, schmähen, verunglimpfen. Când va sudui neştine pre altul şi-l va ocărî (PRAV. IAŞI, GCR I, 122). Nemică nu ocăreşte pre domnul aşea ca cuvântul nestătător (MIR. COSTIN, LET.11,257) nichts schändet... mehr. ET. ksl. okarjati. ocăruţ siche oaeär. oeärmi (t) Präs, -mese V. fr. (1632 EUSTR. PRAV. 21) pflegen, nähren, erhalten. ET. asl. ola~ümili. ocârmui etc. siehe cârmui. oceaiănie S. f. (1653 BRV I, 201) LV. Verzweiflung F. Mi-am spus cugetele meale (stareţului) şi m-au adus la oaceanie (MĂRG.1 173b) GR. oceia-; otc-, -ce(a)nie. ET. ksl. otăcejanie. ocean1 (t) S. m. (1581 PRL 254a) Erbe M. Face-te-vei... ocean bucuriei vecinice (DOS. VS. Mai 10; 122a). ET. wahrsch. ksl. oticmu „des Vaters”, vgl. ocină u. moşlean. ocean2 PI. -ceâne S. n. (um 1635 EFTIMIE L. 341) Ozean M. A zilei, stea... Scăldând lot universul înlr-un 841 oceânie ocean de foc (SIHL. 83). De la. ţara Sămarilor până la Ochean (NEC. COSTIN., LET2 1, 406). Din toate părţile le-au fost hotarul Marea Ochianul (MIR. COSTIN, LET.1 I, 13). GR. LV. ochean. ET. gr./lat. oceanus, auch mittelbar. oceânie siehe oceaianie. ocei Präs, mă -iese V. refl. (1683 DOS.) LV. verzweifeln (de c. über, wegen, an etw.). Nime să nu săoceiască... de păcate (DOS. VS. Noe. 3; 102b). Ca să nu să oceiască de înviiare şi să să nădăjduiască de judecată (MĂRG.2 139a). ET. ksl. otucajati. oceiânic siehe oceaianie. oceinţă PI. oceinţe S. f. (1643 VARL. CAZ.21, 76a) LV. Verzweiflung F. Cum să fiu în oceinţă, Să n-aih agiutori de tine (DOS. PS. V. 3, 6). ET. a se ocei. oceit Adj. (1643 VARL. CAZ.21, 1 la) LV. verzweifelt. ET. a se ocei. ocenâş PI. -nâşe S. n. (1559 CORESI) LV. Vaterunser N. Zi Ocenas rumâneaşte, să înteleagem (CORESI, IC 8b). GR. ocinaş, ucinaş, otcenaş. ET. ksl. otce naşă. ocenă siehe ocină. ochean1 siehe ocean. ochean2 PI. ocheane S. n. (1703 GCD) Fernrohr, -glas N. S-au aflat întinăciuni la soarele cel simţitoriu, prin mijlocul ocheanurilor, de astronomii cei de pe urmă (ANTIM DID. 52). Cu ochiana se vedeau în depărtare la orizont două puncluri albe (I. NGR.,CL IV, 291). GR. (t) S. f. ochiănă. ET. zu it. occhiale. ochelari S. m. PI. (1754 IORGA S. D. XII, 68) 1. Scheuklappen (PI.) für Pferde. 2. Brille F. Băfrâna asta ce purta ochelari şi priza tabac (C. NGR. 60). ET. mittelb. aus lat. öculärhs „Augen-”, mit Anlehnung an ochi; vgl. poln. okulaiy „Briile”, it. occhiali, sieb.-sächs. Ökelar. ochelâriţă siche chelărea. ocheşel (1825 B.) I. Adj. v. Menschen: brünett, v. Tieren: schwarzbraun; vgl. oacheş. II. S. f. PI. ocheşele Samtblumen F. (Tagetes). în locul tufelor de busuioc şi de ocheşele crescuseră mărăcini şi lobodă (NĂD. NUV. I, 24). ET. oacheş. ochi (16. Jh. CV2 52b; Apg 28, 27) I. S. m. 1. Auge N. Unde ţi-au fost ochii? wo hast du die Augen gehabt? Ce-mi văzură ochii! was sehe ich! A face ochii mari, mici die Augen weit aufhin, -reißen, halb zudrücken. Mi-am scos ochii cu aceste litere mărunte ich habe mir... die Augen verdorben. A scoate cuiva ochii jdm. die Augen auskratzen, fig.: jdm. heftige Vorwürfe machen, mit ihm heftig zanken, cu c. jdm. etw. Vorhalten, ins Gesicht schleudern: Aceste patru legi stau până acum, scoţăndu-şi ochii unii altora (NEC. COSTIN, LET.2 1, 426) diese vier Religionen liegen miteinander in Hader. îmi scoate ochii cu împrumutul ce mi-a făcut (LIT.). M-aş dezonora dacă -. „Iaca, şi el îmi scoate ochii cu onorul” (AL., CL IV, 320). îşi va îngriji copilul şi-l va păzi ca pe ochii din cap (VLAH. NUV. 30) wie seinen Augapfel. Am cheltuit şi ochii din cap până când am văzut-o mare şi spudaxităţ (AL., CL IV, 336) alles, was ich besaß. Nu cumva aţi pretinde ca străinii să ne aducă în ţară ştiinţa lor -pentru hatârul ochilor noştri cei frumoşi? (AL., CL III, 274) nur unserer schönen Augen wegen? Să merg odată acolo ca să văd cu ochii mei ce poate găsi un vânător prin... stufariile Dunării (CRĂS. SCH. II, 193) mit eigenen Augen. Zlotescu îşi văzuse în sfârşit visul cu ochii (XEN. BR. 206) sein Traum war in Erfüllung gegangen. Copilul crescu văzând cu ochii das Kind wuchs zusehends. Domnul de ochii lumii tot nu ar fl dat copilul de la sine (CL XH, 450) aus Rücksicht auf die Leute. Un droşcar să mă batgiocorească de la ochi? (AL. OP. 1,593) ins Gesicht? Vgl. obrazll. 2. b. (Cânele) sta ziua şi noaptea culcat la uşa lui stăpânu-său, dormind numai dintr-un ochi (CL XIX, 465) halbwach. I-a furat ovreiul ăsta Chiar din ochi cu irmilic (SPER. AN. 1893 III, 244) der Jude stahl ihm das Geldstück direkt unter den Augen weg. O iubeşte ca sarea. în ochi (PANN PV. M. II, 70) sie ist ihm ein Dorn im Auge. Apoi sufletul şi-l da... în ochii norodului (AL. PP 155) vor aller Augen. Sfinţia sa nici n-a văzut seminarul în ochi (CRĂS. SCH. III, 112) Hoch würden hat nie die Schwelle des Seminars betreten. Boierii... au purces din Iaşi la oaste, ca să-l părăsească pe Duca Vodă, să nu-l mai vadă în ochi (NECULCE, LET.2 II, 219) um ihn nicht mehr sehen zu müssen. Din ziua aceia, mama să nu-şi vadăfata în ochi (SEV. POV. 76) seither konnte die Mutter ihre Tochter nicht mehr ausstehen. E muncit de gânduri, care-l fac să nu mai vază înaintea ochilor nici pe cei mai răi duşmani din viaţă (BASS, V, 42) daß er für ... keine Augen hat. între patru ochi unter vier Augen. Cât te-ai freca, şterge (te ştergi, freci) la ochi, ferner: cum ai clipi cu ochii (POMP., CL IX, 842 ochi 188) im NuMe ochii mei (DEL. S. 142) ich schwöre es dir, auf Ehrenwort. Plin ochi übervoll, bis an den Rand gefüllt: Să ciocniră câteva pahare de vin pline ochÎGFim. BV. 27). La noi nu se umplu vasele ochi până la vrană (ION. CAL. 200). - Ochii capului (MAR. NAŞT. 348) Bezeichnung für ein Geschwisterpaar. 2. Redensarten (vgl. auch 1.): a) mit ochi als Subj.: Imi ies ochii din cap ich habe das Warten satt. Pän-a se găti mireasa, Ochii ginerelui iasă (PANN PV. M. I, 87). Mi se scurg, îmi curg ochiii după c. ich brenne, vergehe vor Verlangen nach etw. (was ich sehe): Cum văzură ele condurii, li se scurgeau ochii după dânşii (ISP. LEG.2 24). E mândru şi fetelor le curg ochii după el (SAD. POV. 38). Vgl. negru. - b) mit ochi als Obj.: N-am ochi să-l văd ich kann ihn nicht ausstehen. A da ochi, ochii (NECULCE, LET.2 II, 218: într-ochi) cu cn. jdn. (sehen und) sprechen können, jdm. unter die Augen treten, kommen. O nehotărâtă dorinţă de a da ochi cu Mimi îl opri (ZAMF. LN. 92). De cumva ţi-o scăpa, mai bine să le îneci decât să dai ochii cu mine (GHICA 5). A da ochii peste cap (von jdm., der> ohnmächtig wird, stirbt:) die Augen verdrehen (so daß nur das Weiße zu sehen ist). A face ochi die Augen aufschlagen, erwachen: Calrina şi Sandu făceau ochi de cum mijeau zorii (RADUL. RUST. II, 200). A face ochi dulci cuiva jdm. verliebte Blicke zuwerfen. A face, deschide, avea. ochii în patru die Augen auftun, offenhalten (= wachsam sein). Vgl. a lua 1.1. A-şipune ochiul, ochii pe c. sein, ein Auge auf etw. werfen: El era în sfârşit omul potrivit. Pe el îşi şi pusese ochiul vlădica (GHIB. BV. 77). A unge ochii cuiva jdn. bestechen: De mi-ar rămânea batăr trei franci să am cu ce unge ochii perceptorului (NĂD. NUV. I, 199). - c) nach Präp.: A face cuiva cu ochiul, cu ochii jdm. zublinzeln, (mit den Augen) zuzwinkem: Ei sucesc musteaţa, iară ele fac cu ochii (EMIN. O. I, 157). A fi cu patm ochi ein geleinter Mann sein. (Popa) cu patru ochi se chiamă, N-o să-l judeci tu (SPER. AN. 1893 III, 24). A fi cu ochii pe c. ein (wachsames) Auge auf etw. haben: Un du-te-vino necurmat, hărnicie silită uneori, căci logofătul e cu ochii (pe muncitori) (RĂDUL. RUST. II, 253). Cu ochi şi cu sprâncene offenbar, deutlich: Prea cu ochi şi cu sprâncene erau însă glumele lui încât ea să nu-l priceapă (POP. NUV. 16). Cine-l vedea, rămânea cu ochii după el (NĂD. NUV. II, 185) konnte sich an ihm nicht satt sehen. A vedea pc., a se uita la cn. cu ochi buni, raz jdn. mit freundlichen, scheelen Blicken ansehen. L-am vândut (oul) cu două pungi de bani, cum îi vezi cu ochii verzi (ISP. LEG.2 268) so wie du wohl feststellen kannst. Vezi-md cu un ochi să te văd cu doi u. ä. ich werde dir die Wohltat mit Zinsen zurückerstatten, rechne mit meiner Dankbarkeit. WgX. făină. A apuca, lua pc. de ochi jdm. ins Gesicht lügen (obwohl man weiß, daß jener die Wahrheit kennt). E rău de ochi er hat den bösen Blick. Abia ieşiţi din ochii pandurilor ...le iese înainte Orfan o (GHICA 112) außer Sichtweite. Ce socoti c-am să-i las să-mi vâre degetele în ochi (CRĂS. SCH. 1,29) daß ich mir von ihnen alles gefallen lassen werde? (vgl. a bate II. 8.). A lua pc. la ochi auf jdn. (der auffällt) aufmerksam werden: Să ştie şi Vodă că se aflăpe-aici oameni cu ştiinţă de limbi streine şi să mă ia la ochi (ISP., CL XVIII, 200; er hatte den König auf deutsch angesprochen). L-orfi luat oamenii la ochi; i se pare că unii trecători întorc capul după el şi-l privesc bănuitor (VLAH. DAN II, 35). A lua, avea pc. la ochi buni, răi (für letzteres NEC. COSTIN, LET.2 II, 80 u. 89 kurz: a ochi) jdm. wohl-, übelgesinnt werden, sein, jdn. wohlwollend, scheel ansehen: Fiindcă trimiteapaşei de Vidin orice-i frebuia, l-au luat la ochi buni (EN. COGĂLN., LET.2 III, 265). Ştiu bine la ce ochi răi mă aveţi cu toţii (OD.-SL. 91). 3. Sprw. (vgl. albastru I. 1., bârnă, a cere I. 3., corb I. , a îngrăşa). Ochii au văzut, ochii să-i sară (crape) schickt man den Narren auf den Markt, freuen sich die Krämer. Ochii ce nu se văd, se uită aus den Augen, aus dem Sinn. Doi ochi văd mai bine decât unul zwei Augen sehen mehr als eines. Banul e ochiul dracului das Geld verführt zu allem Bösen. Prinde orbul, scoate-i ochimo nichts ist, hat der Kaiser sein Recht verloren. Cine nu deschide ochii, deschide punga wer die Augen nicht auftut, muß den Beutel auftun. Ochii şi sprâncenele fac toate păcatele u. ä. die Augen sind der Liebe Boten. Mai credincioşi ochii decât urechile die Augen haben mehr Glauben als die Ohren. 4. in Tier- u. Pflanzcnnamen (vgl. bou 8. e u. 9. c): ochiul lupului Sandwegerich M. (Plantago arenaria; D., PANŢU); ochiul mâţei Natterkopf M. (Echium vulg.; PANŢU); ochiul şarpelui Himmelsherold M. (Erithrichium; PANŢU); VergißmeinnichtN. (Myosotis; B.); ochiul soarelui Sonnenwende F. (Hcliotropium; PANŢU); ochiul cucului Zinnie F. (Zinnia; PANŢU); ochii păsăruicii Vergißmeinnicht N. (Myosotis; UR. BUC. 231; PANŢU); ochii şoarecelui Steinbrech M. (Saxifraga; PANŢU); floare de ochi Augentrost M. (Euphrasia; BR). 5. übertragen: Auge N. im Käse, Brot, in der Suppe, an Pflanzen, auf Würfeln, Dominosteinen, Spielkarten etc. Un zece ochi (de caro) eine (Karo-)Zehn. GR. Dim. ochişor, ochiuţ (B.), ochiuleţ(D.). PI. ochiţi (FR.-C. MOŢII 193). II. S. n. PI. ochiuri 1. einem Auge ähnliche, sich durch Färbung etc. abhebende, vertiefte oder erhöhte Stelle in einer Fläche: Scheibe, offene Stelle, Öffnung F., Loch N. etc. Aice era un ochi de pământ verde ... singurel în această pustietate (SBIERA POV. 227) eine grüne Oase. Acolo-n ochiu de pădure... Vom şedea în foi de mure (EMIN. O. I, 54) in einer Lichtung. Pe geamurile 843 ochi Hagiului înflorise ghiaţă ... Degeaba se încercă nepoată-sa săfacă ochiuri în geam (DEL. P. 182) freie, durchsichtige Stellen. Un ochi de oglindă spartă înfiptă în părete (UR. LEG. 368) cine Spicgelschcrbe. O uliţă plină de noroi si de ochiuri întunecoase de apă (SAD. POV. 162) dunkle Wasserlachen. Balta vesel clocoteşte de-un concert asurzitor Şi din ochiuri se înalţă cârd de raţe ca un nor (AL. POEZII III, 62; aus den offenen Stellen im Schilt). Valurile (râului), ce roiesc în ochiuri (VLAH. RP. 247) in Wirbeln, Strudeln, Spez.: 2. ochi de geam, de fereastră a) Fach, Feld N. einer Scheibe; - b) (Fenster-) Scheibe F. Pe unde căzuse câte un ochi de fereastră, au lucrat altul în loc painjenii (CL 111,213). 3. ochi de caşte, de sertar etc. Abteilung F., Fach N. des Setzerkastens, in einer Schublade etc. 4. Masche F. eines Netzes, Strumpfes etc. Bătrâna înşira ochiurile pe cârlige (DEL. I. V. ş. V. 35) die alte Frau strickte. 5. Spiegel-, Setzei N., ochiuri moldoveneşti verlorene Eier. ET. lat. öcülus. SG. ALRM I/I, K. 28; II/I, K. 416; ALRM SN I, 398; ALR I/I, K. 14, 20, 192; II/I, K. 11,77; SN I, K. 221 ; SN III, K. 699, 752, 831. ochi Präs, ochésc (um 1670 ANON. CAR.) 1. V. tr. 1 ,pc. jdn. aufs Korn nehmen, nach jdm. zielen, fig.: ein Auge auf jdn. werfen. înainte... ca dânsul sä ji putut ochi pe Hristea (cu revolverul), Maria ...se repezi şi-i opri mâna (XEN. BR. 174). De când boierul s-a înălţat la putere, mi-l ocheşte cucoana Tasita (AL., CL VII, 374). 2. ugs.: aussuchen, -wählen. Ioane, eu ţi-am şi ochit un potcapic, zise moş Vasile (CREANGĂ0- 70). IL V. intr. 1. zielen. Am ochit adesea şi în „ ciocârlia cea voioasă ce-n văzduh se legăna” (OD. PS. 19). 2. einen Blick, Blicke werfen. Tudose muncea, strângea, nu bea, nu ochia prin mahala (DEL. P. 164) und lief auch nicht den Weibern nach. ET. ochi. ochiână PI. ochiânc S. f. (1832 GOL. CONDICA) Rotauge N. (Leucisus rutilus u. Scardinius erythroph-thalmus). Am prins trei lini si o ochiană (GANE, CL XIII, 59). GR. ocheană, S. m. ochean. - Dim. ochenîţă (ANTIPA). ET. zu ochi. ochiâr PI. ochiâri S. m. (1903 MAR. INS. 394) BUCOV. kleine Fliege (Drosophila graminum Fall). ET. zu ochi („ins Auge fliegend”). ochinceâ S. f. (1868 BARC.) Enzian M. (Gentiana). GR. ochincea, -cèle (PANŢU), ochinchéle (DOCT. SÀT. 113), olintea: culegerea otintelei vinete (MAN- GIUCA CAL. Iun.), otmteâvă(ŞEZ. IV, 29), ocinceâve (PANŢU). ET. wahrsch. volksetymologische Umbildung von gentiana, wobei es fraglich bleibt, ob *opincea, Dim. von opincă, nach der Form der Blüte, od. opinteală, PI. -tele, zugrunde liegen. ochiös Adj. (1703 GCD) 1. mit großen, glänzenden Augen. Un băiat ochios, sprâncenat şi frumuşel (CREANGĂ, CL X, 106). 2. (wie ein Auge) glänzend, funkelnd. (Mămăliga) era gata, ochioasă ca o lună plină (BOGD. POV. 268) ansehnlich wie ein Vollmond. Un’ţi-i puşca, cea ochioasă? (BOGD. POV. 157). în puterea nopţii, când stelele luceau mai ochioase pe cer (GANE, CL XIII, 42). ET. ochi. ochire S. f. (1703 GCD) ^ 1. Blick M. Ce a putut apuca, din câteva ochiri pe filele , netăiate ale unei cărţi (VLAFI. GV. 92) was er mit ein paar flüchtigen Blicken sehen konnte. 2. Zielen, Anpeilen N. , ET. a ochi. f" * ochişor PI. -sori S. m. (1581/2 PO2 264; Ex 26, 5) 1. Masche F., Knopfloch N. 2. Gauchheil N. (Anagallis arvensis; BR.). ET. Dim. von ochi. ochit (1683 DOS. VS. Iulie 7; 10a) I. Adj. ausgewählt, ausgesucht. Lizaveta umblăuniori cu felili dă casă ochite dă piî hăi ciocoi (JIP. OP. 100). II. S. n. Betrachten N. ET. a ochi. ochitură PI. -tun S. f. (1800 BUDAI-DELEANU VI, 59) Blick M. Văzând ei aşa, au zis ca să se lupte din ochitură. Se uită odată feciorul împăratului la zmeu şi-l înfioră (SEV. POV. 222). ET. a ochi. ocina Präs, -nez V. tr. (1632 EUSTR. PRAV. 116) LV. c. etw. erben, einer Sache teilhaftig werden. Veniţi ...de ocinaţi împărăţia ce-i gătală voao di-nceputul a lumiei (VARL. CAZ.21, 22b; Mt 25, 34). Unii ca aceia ... să fie cu Antihrist şi cu diavolii, să ocineze focul cel nestins (NEC. COSTIN, LET.2 II, 56). ET. ocină. ocinâş PI. -naşi S. m. (um 1633 MOLIT., GCRI, 86) LV. Erbe M. (Hristos) ne-au făcut moşneni împărăţiei ceriului şi ocinaşi binelui de veci. (VARL. CAZ.21, 148a). A-i blestema pri înşii ca pre neşte ocinaşifocului celui netrecut (PRAV. GOV. 95a). Vgl. ocean1. ET. ocină. ocinât S. n. (1681 S. n. (1681 DOS. TR. 83) LV. Erbe N. ET. a ocina. 844 ocoleală ocină S. f. (uni 1400 DERS) LV. 1. Erbteil, Erbe N. Zi fratelui mieu să împartă cu mine ocina (CORESI TE4 147a; Lk 12, U).'Cruţă, Doamne, nărodul tău şi nu da ocina ta în ocară (DOS., GCR 240). Spez.: 2. Erbgut N., dann überh. (unbewegliches, Land-)Gut, Grundstück, Grund und Boden. (Boierii) s-au răsipit prinlr-cdle ţării, lăsânclu-şi ocinile (URECHE, LET." I, 188). Barnovschi Vodă... îşi cumpărase ... câteva ocini nu departe de Nistru (MIR. COSTIN, LET.1 I, 261). împingând pre unguri den ocinele lor (EUSTR. LOG., LET.2 1, 377). Oft neben moşie: Au vândut a lui direaptă ocină şi moşie din sat din Filipeşti (DOC. 1591, GCR 1,38).’ 3. Vaterland N., Heimat F. Şi vine în ocina lui şi învăţa ei în gloatele lor (CORESI TE4 29b; Mt 13, 54; ksl. ocestvie) und er kam in seine Heimatstadt. GR. ocenă; PI. ocine u. ocini. ET. ksl. oticina. ocinatör PI. -töri S. m. (1643 VARL. CAZ.2 1, 239) LV. Erbe M. ET. ocină. odei S. m. (1894 ANTIPA) Weißfisch, Ukelei M. (Albumus lucidus Heck.). GR. oclete, DOBR. S. f. ocleie (ANTIPA): ET. vgl. poln. oklej, rass. ukleja. oenär (t) S. m. (1632 DRHB XXIII, 618) Bergwerlcssträfling M. Durch ocnaş ersetzt. ET. ocnă. ocnaş PI. -naşi S. m. (1868 BARC.) 1. Salzbcrgwerkarbeiter M. 2. Berkwerkssträfling M. ET. ocnă. ocnă PI. ocne S. f. (um 1418 DRHB I, 62) 1. LV. Fenster N. 2. Mine F., insbes. Salzbergwerk N., wurde von zur Zwangsarbeit verurteilten Sträflingen ausgebeutet. Fu osândit de-l aruncară în ocnele de aramă (DOS. VS. Oct. 14; 64b). Ocnă lucrătoare, părăsită im Abbau befindliche, verlassene Mine: Sunt trei luni de când sade închis la ocna părăsită (FIL. OP. 1,292); in einer solchen wurden ehemalige Schwerverbrecher gefangen gehalten. 3. MUNT. Höhle F. Als Stcigcrangsausdmck: sărat ocnă versalzen; mânios ocnă fuchsteufelswild. ET. asl. okno. SG. ALR SN III, K. 813. ocneän PI. -neni S. m. (1598 DERS) Minenarbeitcr M. (SUŢU NOT. 161). ET. ocnă. ocniţă PI. ocniţc S. f. (1835 GOR. HAL. II, 49) Nische F. im Ofenkörper, Röhre F. (vgl. firida). O sobă în ocniţa căreia, la mijloc, se răsfăţa... o pisică de ipsos (UR. LEG. 368). Daher überh.: Nische: O catedrală gotică, ciuruită de ocniţe colţurate, în care dorm liniştiţi sfinţii mistici (IORGA AM. 231). GR. ocniţă. ET. slav. oblica, vgl. nslov. „Fensterflügel, -laden”. SG. ALRM II/I K. 399. ocol PI. ocoale S. n. (1546 DERS) 1. Umkreis, Kreis M. în nor e ascunderea lui... şi ocolul ceriului mearge (BIBLIA 1688 Ib 22, 14; yupov). Prin tot ocolul acelei văi... ţâşneşte tina în sus (ODOB., CL IX, 27). 2. ehern.: Kreis M. (Unterabteilung eines Regierungsbezirks). Mihalci, ce-i în ţinutul Cernăuţilor, în ocolul, târgului (DOC. 1657, GCR I, 173). 3. ehern.: Bezirk M. eines Amtsgerichts. Judecător de ocol. Amtsrichter. Judecătorie de ocol Amtsgericht. Heute nur noch ocol silvic Forstamt. 4. eingefriedeter Raum: - a) ocol {de vite Vieh-) Hürde F., Pferch M. Să. caute ...de moară şi ocoale, de casă şi ogradă (I. NGR., CL IV, 69). - b) BAN. TR. MARAM. Hof M. des Bauernhauses. Te-arn cătat pe lângă vale, Prin ocolit maicei tale (PP. CL IV, 30). 5. Umkreisung, -gchung F. Ocolul pământului die Reise um die Welt. N-ai putea, să faci cu ochii înălţimilor ocol (EMTN. O. I, 82) den Blick um die Höhen kreisen, schweifen lassen. - Bes.: a da ocol, ocoale unui lucru etw. umkreisen, -gehen, -streichen, um es herumgehen, -streichen. Cănii... îmi dădeau ocol, hămăind mânioşi (SAD. POV. 125). Insula fiorilor era mică de-i da ocol într-un ceas de două ori (BASS. V. 164). 6. Umweg M. A face un mare ocol einen großen Umweg machen. Novac... după. mare ocol le făcu cunoscut că aştepta pe fiul său (IARNIK, CL XV, 104). E adus făr-de ocol (RĂDUL. RUST. I, 89) ohne Umstände. GR. Dim. ocolâş, PI. -şe. ET. asl. o kohl SG. ALRM IT/II, K. 344. ocolâş (1683 DOS.) 1. S. m. 1. ehern.: Unterpräfekt, Landrat M. (vgl. ocol 2). Cum nu se satură iadul De strâns ispravnici, ocolaşi (TEOD. PP. 168). 2. Bewohner M. eines Bezirks. II. S. n. 1. Pferch M. Ocolâş mitiutel (DOS. VS. Febr. 15; 69a). 2. Hof M. ET. ocol. ocoleală PI. -leii S. f. (1870 COST.) Umweg M., -schweife (PI.). (Naţia) să mă-ngăduie a-i spune verde-rumâneşte relele ei ...fără ocoleală (IIP. R. VI). ET. a ocoli. 845 ocoli ocoli Präs, -lèse (1636 DRHB XXV, 423) 1. V. tr. 1. umringen, -kreisen, -gehen. Ocolind Ierusalimul şi cetatea, o au sfiirămat (SPÄT. MIL., LET.21, 95) sie umzingelten Jemsaleni Făcăndu-şi mic bordeiaş ... şi ocolind cu gărduţ (DOS. VS. Ian. 18; 17b). 2. c. um etw. im Kreis, hcrumgehen. Flăcăul tot mâna bieţii boi şi lot ocolea casa şi ograda babei (BOGD. POV. 30). Bătrânul când se mânie, strigă, trânteşte uşile, ocoleşte cele două odăi (DEL. P. 162) rennt durch die beiden Zimmer. 3. c. um etw. (im Bogen) herumgehen, es umgehen, pc. jdm. aus dem Weg gehen, ausweichen, seine Nähe meiden. Dobitocul în groapa carea o dată cade, altă dală pe acolea trecând, pe departe o ocoleşte (CANT. IST. 266). Mi se pare că aţi ghicit secretul pe care-l ocolii până acum (DEL. P. 263). Bogaţii de departe văzând mă ocolesc (CL VIII, 334). In anderer Konstruktion: Craiul... de-o parte s-au dat şi s-au ocolit (NEC. COSTIN, LET.2 II, 63) und wich aus. Câte nu fac oamenii ocolind de a-şi spune ceea ce fac (DEL. P. 53) und hüten sich. 4. im Kreis herumtragen. După ce se ocoli crucea împrejurul bisericei (DEL. P. 232). IL V. intr. cu vorba etc. ausschweifen. Ce mai mult ... cu voroava să ocolesc? (CANT. IST. 245). Când moşul ocolea cu povestirea (IARNIK, CL XV 105). ET. ocol, vgl. asl. okoliti. ocolire PI. -liri S. f. (1649 MARD.) 1. (t) Umzingelung F. 2. Umgehen N. 3. LM. Umleitung F. ET. a ocoli. ocoliş PL -lişuri S. n. (um 1670 ANON. CAR.) 1. veralt.: Umkreis M. 2. Rundgang M. 3. Umweg M. Adverbiell: fără ocoliş(uri) ohne Umschweife, geradeheraus. ET. ocol. ocoliştc S. f. (um 1561 DERS2) veralt.: 1. Umfriedung F. 2. Umgehung F. ET. zu ocol. ocolit (1688 BIBLIA Nm 32, 38) 1. Adj. 1. (t) umzingelt. 2. umrankt. O lespede ocolită cu merişor (DEL. S. 66). 3. gewunden. 4. vermieden. IL S. n. Umgehen N. Adverbiell: pe ocolite(le) indirekt. ET. a ocoli. ocolitüra PI. -tûri S. f. (um 1670 ANON. CAR.) Umkreisen, -ringen N. etc. După câteva ocolituriprin cameră, amicul nostru se puse dinaintea biuroului său (L. NGR., CL II, 344) nachdem er das Zimmer einige Male durchmessen hatte. ET. a ocoli. ocöp (t) PI. o copuri S. n. (um 1640 URECHE) LV. Schanzgraben M. Leşii au intrat în ocop ş-au scos pe turci tăindu-i (NEC. COSTIN, LET.1 II, 10). GR. ocup (URECHE, LET.21, 172). ET. poln. okop. ocoş Adj. (um 1670 ANON. CAR.) TR. BAN. 1. klug, geschickt. 2. eingebildet. * 3. heimtückisch. f ET. magy. okos. ^ ocropi Präs, -pese V. tr. (1632 EUSTR. PRAV. 641) ^ * LV. MOLD, besprengen (mit Weihwasser), weihen.9 Vasul... să-l ocropascăcu aghiazmă(Ş. TAINE 222). Cu izopul tău mă ocroteşte (DOS. PS. V. 50, 19) entsündige mich mit Ysop. ET. ksl. okropiti. ocroti Präs, -tesc V. tr. (1632 EUSTR. PRAV. 180) 1. LV. unterstützen. Care lucru ... pre sfinţitul domn Ioann Bob... l-au ajutat şi l-au ocrotit (BIBLIA 1795, GCR II, 156). 2. (be-)schützen, beschirmen. Toatăpasirea prin aer zburând... uneori cu umbra să le ocrotească (CANT. IST. 44). ET. ksl. oh'otiti „besänftigen, bezähmen”. ocrotire S. f. (um 1700 SPÄT. MIL.) 1. Unterstützung F. (Celui căzut în nevoie) mângâiere pe cât se poate şi ocrotire să-i arătăm (SPÄT. MIL., LET.21, 108). 2. Schirm, Schutz M. De vor fi copiii supt ocrotirea părinţilor, fiind nevărstneci (PRAV. IPSIL., GCR II, 125).’ ET. a ocroti. ocrotitor (1703 GCD) I. Adj. (bc)schützend. Strângând-o la sân, cape-un copil iubit, sub braţul ei ocrotitor (VLAH. RP. 8). ocolnică (t) S. f. (1734 IORGA S. D. XII, 225) Flurbuch N. GR. auch ocolniţă. ET. zu ocol. ocroplénie (t) S. f. (1681 DOS. TR. 83) Besprengung F. (mit Weihwasser), Weihe F. ET. ksl. okropljenije. ocrotinţă (t) S. f. (1764 IORGA S. D. VI, 162) 1. Fürsorge F. 2. Schutz M. ET. a ocroti. 846 odăiâş II. S. m. Beschützer Μ. ET. a ocroti. octavă PI. -tâve S. f. (1703 GCD) Oktave F. a) Zeitspanne von acht Tagen nach bedeutenden Feiertagen (ŞINCAI HR. I, 500). - b) Intervall im Abstand von acht Tönen. ET. n. lat. octavus, auch mittclb. octoih PI. -ihuri S. n. (1683 DOS. PAR. 78b) 1. Choralbuch N., enthält Gesänge in acht verschiedenen Tonarten (glasuri), verfaßt von Johannes Damascenus u. a. Dacă ar fi în ţară un guvern creştinesc cum ştiu eu, adăpat cu octoih şi molitevnic (IANOV, CL V, 132). Daher: 2. Gesang M., Register N. Psaltul Chiriac mi-o spus că am un ohtoic de cele zdravene (AL. OP. I, 904). L-a scos din minte gaiţa cea de cucoană Caliopi cu octoicurile sale de la teatru (CL III, 246). GR. ohtoic, octoih, oftoic (1700 IORGA INSCR. 1,301). ET. ngr. οκτώηχος. octombrie m. (1512 DLRV 132) Oktober M.: în (luna lui) octombrie im (Monat) Oktober. GR. LV. -tovrie; LM. -tomvrie, optomvre, ocţomb(e)re, octohăr u. v. a. . ET. ksl. oktovrij, bulg. -tomvrij mit m aus noiembrie; dt. Oktober. ocup siehe ocop. ocupa Präs, ociip (1794 CAL. 35) 1. V. tr. 1. besetzen. 2. belegen. 3. (ein Amt) bekleiden, ausfüllen. II. a se ocupa sich mit etw. befassen, beschäftigen. ET. n. lat. occupare, frz. occuper, it. occupare. ocupaţie PI. -ţii S. f. (1801 MICU IST. IV, 321b) 1. Besetzung, Besatzung F. Trupe de ocupaţie Besatzungstruppen. 2. Beschäftigung F. GR. -ţiiine. ET. n. lat. occupatio, frz. occupation. odabâş PI. -bâşi S. m. (1658 POTRA I, 118) chem.: Hauptmann M. einer Kompanie bei den Türken. Aga leie ... au trimis biinbaşi, buliucbaşi, odabaşi... să adune oaste cu leji (DION., TEZ. II, 230). GR. odobaşă, odobaş(ă). ET. türk, odobaşi. odagâciS. (1749 GCR II, 45) 1. Aloeholz N. Cocheta îşi alegea un inel de diamant ... sau o perniţă de odagaci (FIL. CIOC. 91). Vutci bune De minune, Cu miros de odogaci (AL. OP. I, 341). 2. odogaci Seifenkraut N. (Saponaria off; BR.) GR. odog-, udag-, -gace. ET. türk, odogaci. odagiu PI. -gii S. m. (1703 GCD) veralt.: 1. Amtsdiener M. Ce mai funcţie! Odagiu la primărie, slugă la dârloagă (NĂD. NUV. II, 123). 2. Knecht M. bei den Hirten. ET. türk, odaci. odaie PI. odăi S. f. (1588 BGL) 1. Zimmer N., Stube F. 2. LV. a) Wohnung F., Haus N. Au luat şipelordachi Rusei Voinicul de l-au dus la odaia lui (NEC. COSTIN, LET.2 II, 81). Logofătul de taină... au avut şi odaie osebită în curte (GHEORGACHI, LET.2 III, 302). -b) Kaserne F. I-au adus la odaie la siimeni de i-au închis (NEC. COSTIN, LET.2 H, 75). Gew. PL: (Aron Vodă) au făcut celorpedestri odăi, în curtea domnească (NEC. COSTIN, LET.2 1, 473). 3. Schäferei, Meierei F. Lupu Stolnicul... avândpo-roncă de la Domnul ca să calce odăile turceşti şi pe văcarii turcilor să-i puie pe toţi la bir (EN. COGALN., LET.2 III, 220). Odăi (enauXeii;) de oi vom face aicea dobitoacelor noastre (BIBLIA 1688 Num 32, 16). 4. Trespe F. (Bromus; BR.). GR. ho- (DION., TEZ. II, 184). - Dim. odăiţă, PI. -ţe. ET. türk. oda. SG. ALRM II/I, K. 278, 332. odăiţă siehe hodaiţă. odalâc S. n. (1885 TEOD.) Gerätschaften (PI.) der Meierei. Să mi-l aduci Cam cu oi, cam cu odăi, Cam cu odalâcul lui (TEOD. PP. 474). ET. zu türk. oda\ siehe odaie 3. odată siehe dată1. odavânie S. f. (1683 DOS.) Oktave F., Nachfeier eines bedeutenden kirchl. Festes in der folgenden Woche bzw. zumindest am 8. Tag. Siehe auch octavă. Odavania sfintelor bogoiavlenii (DOS. VS. Ian. 14; 13a). De la Crăciun în 8 zile este odavania praznicului (E. NICULIŢĂ-VORONCA, 1903, CADE, von DLR irrtümlich mit CV angegeben). GR. odov- (POL.), odovăienie (B.). ET. ksl. otudavanije „Abgeben”, vgl. rass. otdanie „Oktave”. odă PI. öde S. f. (1820 MUMUL. R. 1) OdeF. ET. frz. ode. odăiâş PI. -iaşi S. m. (1831 AP II/1, 82) 1. veralt.: Diener M. Uşierii de la teatru, odăiaşul de la rampa de vinuri (LIT.). 2. Schäfer M., S. f. odăiaşă (PP. MAT. FOLKL. I, 97) Schäferin. 847 odăiţă T GR. im Reim: odăiasă: Nevasta mai frumoasă La turci mi-este odăiasă (PP. MAT. FOLKL. I, 54). ET. odaie. odăiţă PI. -iţe S. f. (1703 GCD) 1. kleines Zimmer, bisw.: Bauernkiiehe F. 2. OLT. Scheune F. ET. odaie. odăjdii S. f. PI. (um 1583 BGL) Meßgewänder (PL), Omăt N. Preotul, punându-şi odăj-diile, a citit rugăciunile de bună-venire (GHICA 3 84). GR. odej- (ÎNDR. 42). ET. lcsl. odezda. SG. ALRII/I, MN 2700, 84. odănăoară siehe odinioară. odârjă siehe dârjală. odcăl siehe ogheal. odgon PI. -goane S. n. (1705 CANT.) 1. (Schiffs-)Tau N. Vasul, cu. nerwnple odgoane la margine legându-să, să să sprijinească (CANT. IST. 319). 2. ehern.: Längenmaß N. Zălucenii este de 24 de odgoane şi odgonul de 30 de stânjini (URIC. II, 191). GR. otg-. ET. vgl. şerb. nslov. russ. odgon, tschech. odhon „Weg-, Abtreiben etc.”; zur Bdtg. vgl. pogon. H unbek. odicolon S. n. (1835 PR., DLR.) ugs.: Kölnisch Wasser N. Puseseră pe haine tot odicolonul de acasă (TEL. SCH. 47). GR. odecolon. ET. frz. Eau de Cologne. odial siehe oghial. odihnă S. f. (1564 CORESI MOLIT. 148a) Ruhe, Rast, Erholung F. Sä vor duce spre odihna, şi spre răpaosul cel ceresc (VARL. CAZ.21,28b). Pentru tine ... Nici n-am somn, nici n-am odihnă (I.-B. 16). August 29 şi 30, turcii au şezut pre odihnă (MIR. COSTIN, LET.2 1, 279) hielten die Türken Rast. GR. ugs.: (h)odină. ET. a odihni. odihneălă S. f. (MS. um 1550) 1. LV. Ruhe, Erholung F. Am aflat eu întru tine odih-neală cât amfostu întru tine (MS. um 1550 GCR 1, 3; der heilige Geist zur Seele). D-dzeul ceriului şi pământului, odihneala sufletelor direptilor (DOS. VS., GCR I, 256) der Ruhesitz. 2. DOBR. PI. Stationen des Trauerzugs zum Grab. ET. a odihni. SG. ALR II/I, K. 155; MN 2712, 89. odihni Präs, -nesc (1561 TE4 28a; 13, 32) I. V. tr. ruhen lassen, ausruhen (lassen). Darul care au luat löan Evanghelistul ca să-ş odihnească capul spre sfântul piept al cuvântului lui D-zeu (RETORICA, GCR II, 163). Ştefan Vodă odihnea oastea după bătălia ... de la Valea Racovei (1SP., CL XII, 181). Vrând Domnia mea să-i uşurăm şi să-i odihnim (pe locuitori) şi la aceasta (COD. IPSIL., Pentru judec, de pe la judeţe I) ihnen ... Erleichterung und Linderung verschaffen. Tot ce mă neodihneste e temerea cea mare ce am (BOLINT.2 I, 228) beunruhigt. Ale cărora suflete odihnească-le prea milostivul D-zeu în lăcaşurile drepţilor (1838 IORGA INSCR. I, 253). Veniţi către mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi şi eu vă voi odihni pre voi (EV. 1894, Mt 11, 28) werde euch erquicken. II. V. intr. ruhen, (sich) ausruhen. Zioa lucru şi muncesc, Noaptea voi să odihnesc (I.-B. 117). Supt această peatrăodihnesc oasăle (IORGA INSCR. 1,189) unter diesem Stein ruhen die Gebeine. III. a se odihni. 1. sich ausruhen. Acolo am legal corabiia ca să ne odihnim puţintel (MS. 1783, GCR ^ II, 129). ’ y f 2. sich beruhigen, zufriedengeben. Când (părţile) după |·'^ acea alegire ce le va face nu se vor odihni, vor veni şi la divan (DOC. 1803, TEZ. II, 317) wenn ... sich 9 * mit dieser nicht zufrieden geben werden. GR. ugs.: (h)odini. ET. ksl. otüdühnqli. SG. ALR II/I, K. 98, 223; ALRM I, K. 153. odihnirc PI. -niri S. f. (1581 CORESI OMIL. 346) 1. Ruhe, Erholung F. 2. LV. ewiger Frieden. 3. OLT. PI. Stationen des Trauerzugs zum Grab. ET. a odihni. SG. ALR II/I, MN 2721,89. odihnit (1683 DOS. VS. Noc. 23; 147b) 1. Adj. 1. erholt. 2. beruhigt, befriedigt. II. S. n. Ruhe, Erholung F. ET. a odihni. odihnitor Adj. (1644 CAZ. DEALU, GCRI, 109) erholsam. ET. a odihni. odină etc. siehe odihnă etc. odinioară Adv. (16. Jh. CV) 1. LV. = odată', einmal. Cum naştem dănăoară trupeşte (şi) a do-oară nu putem, aşa şi dănăoară ne botezăm şi naştem sufleteşte, iară a do-oară nu putem (Ş. TAINE, 10). Lasă să grăiesc încă numai dinioară (PO2 59, Gn 18,32). 2. einmal, einst; vre-odinioară irgendeinmal; nici-o-d in io ară niemals. Odinioară mergându oarecine la mănăstirea lui pentru să-ş facă rugăciunea ... (MS. 1675, GCR I, 222). Odinioară îţi părea că zboară ceasurile ca minutele lângă mine; atunci mă iubeai 848 of! (C. NGR. 17). Atâtea ani metahirisiţi spre a te mulţămi, de care ant datorie odinioară să dau samă la prea înălţatul judecătoria (MS. 1750, GCR II, 47). Ca să nu cauţi în ceriu vre-odinioară şi văzând soarele şi luna ... să 'te închini lor (BIBLIA 1688 Dt. 4, 19). Au nici-odinioară n-aţ cetit ce-au Jacul David când au avut lipsă? (BIBLIA 1688, Mk 2, 25). GR. LV. dinioară, dinăoară, dinrăoară (CV2 78a; 1 Petr3, 18), dănăoară, odănăoară; într-odinioară. ET. lat. de-(ü)na-häu, vgl. de două ori „zweimal” etc., dann od- nach odată; dă- für de- wegen der folgd. harten Vokale wie in dăunăzi, îndămână, îndărăt; zu (o)dinioară vgl. ban io ară für bună-oară. odiös Adj. (1794 CALEND. 32) häßlich, verhaßt. ET. n. lat. odiosus, it. odioso. odoâcă Adv. (1683 DOS.) LV. sogar. De aluncea-s 70 de ani şi mai bine odoacă (DOS. VS. Oct. 23; 83b). Hi-mi-aş dat toată averea odoacă... să mă isţelească (DOS. VS. Noe. 7; 112a). Nu numai oamenii, ce şi dobitoacele odoacă şi zidirile cele jarăsuflet lăcrăma (DOS. VS. Martie 17; 44a). ET. unbek. odobaie PI. -băi S. f. (1882 CL) V Heuhaufen M. PP.: Din polog snop, din snop claie, claia-n odobaie şi la arie (SĂGH. VOC. 62). La măsură a ieşit: Dintr-o claie o odobaie, Dinlr-un snop un oboroc (TEOD. 151). Făcea ... Din snop claie, Din claie odobaie (CL XIV, 345). GR. hodobaie. ET. unbek. odoleân S. m. (1574 DERS) Baldrian M. (Valeriana). Avrămeasă, Cristineasă, Dră-gan, Leuştean Şi odoleân (TEOD. PP. 379, II). La piept port odoleanul care-ncântă şi descântă (CL VII, 86). Vgl. hodolan. GR. S. f. odoleână. ET. vgl. şerb. odoljan, -Ijen, ukr. odoljan, tschech. odolen. odor PI. odoare S. n. (1624 BGL) 1. Kleinod (PL -dien), Juwel, Schmuckstück N. Osca-tulcă ce avea cu odoarele sale le-au trimis prin taină la un mifropolit (NEC. COSTIN, LET.2 II, 83). Fala a zis împăratului... să poruncească ... a-i aduce la odoare o furcă cu caierul şi fusul cu totul de aur (ISP. LEG.11,45) als Brautgeschenk. 2. fig. v. Menschen: Kleinod, Juwel N., Schatz M. (Mama) Cu odorul strâns la sânu-i (VLAH. POEZII 62; das Kind). Şi unde ai găsit asemenea odor de socru? (AL., CL IV, 307). Ofl săracu bărbat prost, Bun odor la casă-a fost (AL. PP. 333; die Witwe über ihren Mann, den sie zu seinen Lebzeiten ungestört betrügen konnte). ET. vgl. serb. nslov. odor, -ra „Beute”; zur Bdtg. vgl. it. roba etc. „Gerät, Sachen”, urspr. „Beute” < ahdt. roub „Raub”. odorbirau PL -răi S. m. (1480 LDSR 343) TR. ehern.: Hofrichter, -Verwalter M. ET. magy. udvarbiro. odös S. m. (1768 TAMÂS) Flughafer M. (Avena fatua; B.). ET. magy. vadoc „Wildhafer”. odraslă PL -drâsle S. f. (1594 DERS) 1. Sproß, Sprößling, Schößling M. Intins-au viţele sale până la mare şi până la râuri odraslele sale (PS. RÂMN. 79, 12). Eu sunt rădăcina, iară voi sunteţi odraslele (VARL. CAZ.2 1, 207a). 2. von Menschen: Sprößling, Sproß M. în iatac cămi-şi găsea. Leagănul copilului Şi odrasla domnului (TEOD. PP. 536). (Părinţii) erau nevoiţi să plătească cu bani nebuniile odraslei lor (BACALB. MT. 5). Auch kollektiv: (Pe împăratul) îl cercuiră cu mângâieri şi dezmierdări odrasla lui de trei fete (DEL. S. 83) sein Nachwuchs. GR. LV. otdraslă; odrazlă, odazlă, odrazgă. ET. lcsl. o traşii, mit auffallendem Wandel von t zu d. SG. ALRM II/I, K. 194; SN I, K. 219. odrăsli Präs, -lèse (1620 MOXA, HC I, 380) 1. V. tr. (hervor)sprossen (lassen), fig. LV. hervorbringen. Când (limba românească) odrăslea ramuri nouă din tulpina sa. (CL VII, 332). Văzuşi ce roadă odrăsli iubirea oaspeţilor (MĂRG.2 67b). Fălcile lui ca năstrăpile mirosului odrăslind mirosituri (BIBLIA 1688 HI 5, 14; (puoouaai). II. V. intr. 1. (hervor)sprossen, entsprießen, fig. LV. hervorgehen, entstehen. Precum căldura soarelui din grăunţele putredzite spicele verdzi a odrăsli face (CANT. IST. 194). (împuţinarea, dăjdiilor) au odrăslit şi din întâmplările Fecalei răzmiriţi (DOC. 1814, TEZ. ÎI, 371). 2. Sprößlingc bekommen, sprossen, ausschlagen. în vie era trei viţe, şi ea odrăslind era scoţând vlăstare (BIBLIA 1688 Gn 40, 10). ET. odraslă. SG. ALRM II/I, K. 194; SN I, K. 98. odrăslire PL -liri S. f. (1776 MINEIUL 14a) 1. Zeugung F. 2. Sprießen N. ET. a odrăsli. odraslitôr Adj. (1705 CANT. IST. 310) sprossend. ET. a odrăsli. of! (MS. um 1600, GCR I, 66) I. Interj, ach!, drückt Schmerz, Ärger, Bedauern, Überraschung, Bewunderung aus (vgl. ah!). Of nu zac de 849 ofârli nici un rău, Ci, hade, de dorul lău (I.-B. 104). Of of, of şi aoleu, Arde sufletul meu! (AL. PP. 353). Ôfl ce sanie frumoasă! (PANN, CL V, 386). IL S. n. Schmerz M., Bitterkeit F. îi răspunde tot cu ofuri şi cu bocet şi plângând (SPER. AN. 18921, 91 ). Noi strângem într-ali noastre (pungi) sărăcie lucie şi ofuri verzi (JIP. OP. 46). GR. oh! ET. onomatopoet. ofârli Präs, -lèse V. tr. (1806 KLEIN) beschimpfen. GR. oferii, orfăli. ET. unbek. oferi Präs, ofér V. tr. (1831 HELLADE I, 389) anbieten. GR. (t) oferă. ET. it. offerire. oflchiâl siehe oficial. ofichie siehe oficiu. oficial (1715 DIICHITI 17) 1. Adj. amtlich. II. S. m. Beamter M. Ofichialii sar aiului (I. VĂCĂR. TEZ. II, 271). GR. (t) ofichial, ofiţial. ET. lat. officialis, durch multiple Vermittlung. oficiolât (t) S. n. (um 1812 ŞINCAI) TR. ehern.: 1. Distrikt M. 2. AmtN. GR. offiţiolal (ŞINCAI HR. II, 149). ET. n. lat. officiolalus. oficiu PI. -fîcii S. n. (1736 STINGHE I, 25) 1. Dienst M., Charge F. Să-l suie (pe maior) la treaptă mai mare de ofichie (DION., TEZ. II, 180). Căutând a i se da mai mare ofichie (căpitanului) (DION., TEZ. II, 211). - Oficiu divin Gottesdienst. 2. (t) Verordnung F., Dekret N. Brezoianu cercetă... vechile hrisoave si ofise de prin arhive (GION PORTR. 249). GR. (t) S. f. ofichie, oficie, ofiţie, S. n. o fis, ofiţ, ofici. ET. n. lat. officium, durch multiple Vermittlung. ofili Präs, -lese (um 1580 GLOS. BOGD. 287a) I. V. tr. welk werden lassen. Bruma ofileşte îndatăflorile şi legumele (OD.-SL. 33). Precum temniţa Pupul ovileşte (CANT. DIV. 60a) schwächt, entkräftet. Sterpiia şi lipsa cuconilor care măhneaşle şi ne ovileaşte pre şerbiisvinţiii tale (DOS. VS. Dech. 16; 223a) mutlos macht. IL a se ofili welk, matt werden, welken. Toate (florile) le-ai călcat Şi s-au olivit Şi s-au veştejit. (OP. MAR. NUNTA 606). Ce-ţi este... de te întristezi şi te ofileşti când treci pe lângă copaciul acesta? (ISP. BSG. 65) mutlos wirst. GR. ovili, oghili, ogili, ugili, olivi, oveli. ET. vgl. das m lcsl. uvpdati „welken” gehörende nslov. uvel, şerb. uveo, mss. uvjalyj „welk”, das sich viel!, mit *uhylite (serb. uhiliti, tschech. chylitietc.) „beugen” gekreuzt hat. ofilit Adj. (1673 DOS. PS. V. 6, 25) 1. verwelkt. 2. entkräftet, matt. (Mama) văzându-măaşa mic şi ovilit (C. NGR. 294) schwächlich. Eşti mai galben şi mai ofilit decât cinul Pecut (XEN. BRAZI 38). Inspiraţiunile (lui Oudry) îi sunt mai puţin vioaie şi coloritu-i mai ofilit decât a lui Desportes (OD. PS. 165) matter. 3. unterworfen. GR. (t) ovilit, oghilit, ogilit, ugilil, olivit, dovilit, ovelit (MIR. COSTIN, LET.2 1, 289; BELD. ETER. 35). ET. a ofili. ofis siehe oficiu. ofiţer PI. -ţeri S. m. (1701 FN 91) 1. Offizier M. Ce tăcerel... „îşiplăteşte un ofiţer datoriile” (LECCA CD. 39) ein Offizier zahlt seine Schulden. 2. ofiţerul stării civile Standesbeamter M. GR. (t) ojiţir, ofiţeriu, ojicer, ofîcier, ofiţier, oficiar, ofiţiar. ET. n. lat. officialis, durch multiple Vermittlung. £ f ■:h. ofiţeresc Adj. (1814 ŢICH. 106) Offiziers-. ET. ofiţer. ofrandă PI. ofrande S. f. (1845 AL., DLR) 1. Opfer N. 2. Gabe F. ET. frz. offrande. oft PI. ofturi S. n. (1825 B.) 1. Seufzer M. Gemete adânci însoţite de ofturi (NĂD. NUV. II, 222). 2. Schmerz M., Bitterkeit F. ET. zu ofi od. postverbal von a ofta, vgl. aht. ofta Präs, -tez (1561 CORESI TE4 85b; Mk 8, 12) 1. V. intr. 1. seufzen. Popa ... Lacrămi... (din ochi) vărsa Şi din piept amar ofta (I.-B. 494). 2. dupăc., cn. a) nachtrauem. Boierii Ţării Româneşti ... a căror inimă ofta după libertate (BĂLC. 27). - b) herbeisehnen. II. a se ofta jammern, wehklagen. GR. LV. ohta. ET. vgl. of, aht. oftare PI. -ţări S. f. (1654 NEAGOE ÎNV.2131b) Seufzen N. ET. a ofta. 850 oglâvă oftat PI. oftaturi S. n. (1837 C. NCR. OP. I, 117) Seufzer M.' ET. a ofta. oftătură PI. -türi S. f. (1796 AL. VĂCĂRESCU) Seufzer M. Ohtăturile lui aprinde cifrul şi lacrămile ce vărsa îl stânge (MS. um 1800, GCR II, 180). Şi sufletul îm iese Dă oh tătari adese (AL. VĂCAR., GCR II, 161). GR. LV. ohtătură. ET. a ofta. oftica Präs, oftic (1832 GOL. CONDICA) I. V. tr. schwindsüchtig machen; fig. jdn. ärgern, jdm. arg zusetzen. Ochii tăi m-au înşelat... Buzele m-au ofticat (I.-B. 252). De când m-am măritat, nu mai am zi bună. Vra să mă oftigească (soacra) şi pe mine ca pe cealaltă noră? (NĂD. NUV. II, 125) will sic auch mich zu Tode quälen? II. V. intr. schwindsüchtig werden, die Schwindsucht bekommen; fig.: vor Ärger etc. krank werden. Ne-jăcându-i (bărbatul) pe plăcere orice ... Atuncea ea ofticează Şi zilele îşi scurtează (PANN PV. M. II, 124),. în zadar am ofticat, cu vorba (AL. CL. I, 281) schwindsüchtig geredet. Ugs. meist refl. GR. (t) ohtigi; oftici, MOLD. ojiigi, Präs r-gesc. ET. oftică. oftică S. f. (1703 FN 122) ugs.: Schwindsucht F. Fiind ...fiica sa ... bolnavă de oftică (CANT. SCRIS. MOLD. 13). GR. MOLD. -tigă; veralt. u. arom.: oht-. ET. ngr. öxTixag. SG. ALRI/I,K. 122. ofticos Adj. (um 1750 IPOCRAT 4b) schwindsüchtig. Vr-o doi răcuşori în şepte luni, chirciţi, ofticoşi ca vai de ei! (AL., CL II, 144) zwei, drei kleine Krebse in sieben Monaten, winzig klein und jämmerlich schmalbrüstig. GR. MOLD. -gos. ET. oftică. öftiga siche oftică. oftigi siche oftica. oftigös siehe ofticos. ogar PI. -gări S. m. (1620 MOXA, HC I, 393) Windhund M. (Canis familiaris grajus). La vânaturi cu şoimi şi cu ogari (NEC. COSTIN, LET.2 II, 55). Nici câine, nici ogar weder Fisch noch Fleisch. GR. Dim. ogăiruş (D.), ogărel (ANON. CAR.); S. f. ogărcă, ogăroaică (D.). ET. asl. ogari 1 ogarätic Adj. (1834 DRĂGH.) v. Tieren schlank. Vita de soi să se caute a fl ... nu ogaratică, nici zugrumată {DRĂGH. IC. 12). ET. ogar. ogâş siehe făgaş. ogărârPl. -rari S. m. (um 1583 DERS) veralt.: Hundeknappe M. ET. ogar. ogăreşte Adv. (1851 AL.) wie ein Windhund. {Calul) sărea tot iepureşte Ş-alerga tot ogăreşte (AL. PP 81). ET. ogar. ogârjit Adj. (1806 KLEIN) MOLD. ugs.: klein und mager: verkrüppelt, schwächlich. Oile ...de unde erau slabe şi ogârjile să umpluse şi crescuse îndoit (SEV. POV. 217). Unul (dinpurcei) care era mai ogârjit şi mai răpănos (CREANGĂ, CL X, 106). GR. -şit (CĂT. POV. I, 113); BAN. -sit (VICIU), ogrâsăt (WEIG. JB. III, 323); ogrisât (MAR. NAŞT. 40; Besprechung). ET. viell. zu serb. krzljav, la-sljav „verkrüppelt”, ogeac siehe hogeac. ogeaclâu (t) (x) S. m. (1793 I. VĂCĂR.) bei den Türken: zu einem Korps gehörender Soldat. Fiind de faţă toţi ulemalii, toţi paşii, toţi ogeaghianii şi ogeclâi (I. VACĂR., TEZ. II, 292). ET. türk, ocakli. ogheăl PI. ogheâluri S. n. (DOC. 1588) MOLD. (Stepp-, Schlaf-) Decke F. Aşternutul ce era luminat cu scumpe straturi... şi odialuri scumpe (DOS. VS. Dech. 16; 223b). Eu învălitcu obial (πάπλωμα), el (mortul) în pafru scânduri a. săcriiului (CANT. DIV. 38b). Nu te întinde mai mult decât ţi-i oghialu (AL. OP. 1,464) strecke dich nach der Decke. Nicht zu verwechseln mit obialä (s. d.). GR. otghial (DOC. IAŞI 1588, HC I, 193), odial (DOS.), obial (CANT.); Dim. oghelâş, PI. -se (MAR. NAŞT. 89). ET. ksl. odăo „Hülle”. oglaşenic (t) S. m. (1679 DOS. LIT. 10b) Katcchumcnc M. Şi-l oglăşui cu învăţături ca oglaşenicii (DOS. VS. Oct. 17; 71a). ET. ksl. oglasennyj. oglaşenic (t) S. f. (1679 DOS. LIT.) 1. Katechese F. Deprindzând lesne învăţătura ogla-şeniilor (DOS. VS. Noe. 14; 127a). Facerea ogalşeniei, citirea molitfelor, cele trei afundări (PRAV. BIS. Instr. p. Sf. Botez lb). 2. Katechumenengebct N. (DOS. LIT. Grig. 30b). ET. ksl. o glasen ije. oglâvă PI. -glâve S. f. (1822 HMST. 46) einer der beiden Riemen, die Handrute (odärja) u. Klöppel (hădărag) des Dreschflegels verbinden. 851 oglaşiri GR. TR. oglajă{WEIG. JB. VI, 78), PI. oglăji (VICIU). ET. asl. og/avri „Halfter” SG. ALR SN I, K. 78. oglăşui (t) Präs, -iese V. tr. (1679 DOS. LIT. 1 la) katechisiercn. Sfânta lui D-zeu ... învăţă şi-l oglăşui. pre ighemonul (DOS. VS. Sept. 3; 5a). ET. lcsl. oglasati. oglăşuit (t) Adj. (1679 DOS.) katechisiert. Cautăpresteserbii Tăi, ceioglăsuiti{DOS. LIT. 11b). ET. a oglăşui. oglăşuitor (t) S. m. (1697 CACAVELA 22a) Katechet M. ET. a oglăşui. oglinda siehe oglindi. oglindâr PI. -dâri S. m. (1703 GCD) Spiegclmacher M. ET. oglindă. oglindă PI. oglinzi S. f. (1474 DLRV) 1. Spiegel M. Ochii sunt oglinda inimii (Sprw.) das Auge ist der Seele Spiegel. Uitându-teşi la (letopiseţul) acesta ...ca pentr-o oglindă vei privi şi a megiiaşilor lucruri (NEC. COSTIN, GCR II, 2). 2. oglinda fetei Frauen-, Venusspiegel M. (Campanula speculum). 3. LV. fig.: Modell, Vorbild N. 4. fig.: Bild, Bildnis N. GR. PI. LV. -de, noch OD. PS. 139; Dim. oglinjoară, MOLD. -gioără, PI. -re. ANTHROPON. Oglenda (1474 DLRV). ET. postverbal von a oglinda (oglindi). SG. ALRM I/I, K. 23; II/I, K. 374. oglindeâlă S. f. (1683 DOS. VS. Dech. 4; 197b, Glosse) veralt.: Betrachtung F. ET. a oglindi. oglindi Präs, -dese (1661 LR XXVII, 501) 1. V. tr. 1. spiegeln. Cele maluri Ce oglindă fruntea lor în poeticele valuri A frumosului Bosfor (A. POEZII II, 127). 2. LV. MOLD, ansehen, betrachten. Avimeleh... oglindi bine pământul şi pomii (DOS. VS. Noe. 4; 106b). Nu prăveşti podoaba mea; nu oglindeşti bunurile mele (CANT. DIV. lb; die Welt zum Weisen). II. V. intr. LV. MOLD, blicken, schauen. întră de oglin-deaşteşi în strana cea mare (DOS. VS. Sept. 8; 12a). Vârvul unui deal ...de unde (lupul) în toate dzilele oglindiia încofro hergheliia îmbla (CANT. IST. 61). III. a se oglindi sich spiegeln. Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri (EMIN. 0.1,152). Mândrulica mea... Toată zioa se oglindă Şi gunoiu-i până-n Undă (I.-B. 441). în galbena ta faţă... Se oglindează jalnic adâncă pătimire (I. NGR., CL IV, 85). GR. oglinda, 1. Präs, -dez, 3. Pers. Sg./Pl. auch oglindă. ET. lcsl. oglşdati. SG. ALRM II/I, K. 373; ALR SN III, K. 781. ogodi Präs, -dese V. intr. (16. Jh. PS. SCH. 25, 3) 1. LV. (16./17. Jh.) Befriedigung, Gefallen finden, sich behaglich fühlen. Bineogodii (ksl. blagougodihu) întru deadevărul tău (COR. PS. 25, 3). Lăsaţi-mă şi ogodiţi-mi să fac rugăciuni (COD. STU. HC II, 155) möge es auch gefallen. 2. a nu ogodi unwillig werden. începură a nu ogodi de Iacov şi de Ioan (CORESI TE4 93a; Mic 10,41; ksl. negodovatî). ET. ksl. ugoditi. ogodinţă (t) S. f. (1561 CORESI) Gefallen N. Eu ogodinţă lui fac pururea (CORESI TE4 202b; Jo 8, 29). ET. ksl. ugodînica. ogodire (t) S. f. (1564 CORESI MOLIT. 362) Behagen N. Pe trea cer ea cea bună... ogodirea timpului şi strânsoare multă (PRAV. GOV. 114b). ET. a ogodi. ogodnă (t) S. f. (1640 CEASLOV 82b) Belieben N. Precum iaste ogodna (DOS. VS. Dech. 12; 214a). ET. ksl. ugodîno. ogoditor (t) Adj. (16. Jh. PS. SCH. 52, 6) gefällig, beliebt. ET. a ogodi. oglindit (1683 DOS. VS. Oct. 6; 48b) selten I. Adj. widergespiegelt. II. S. n. Betrachten N. ET. a oglindi. oglingioâră siehe oglindă. ogniţă S. f. (1581 CORESI OMIL. 439) Fieber N. ET. asl. ognica. ogöd PI. ogoâde S. n. (16. Jh. CV) 1. LV. Gefallen N. E Porchia Fista vrea ogoadă se ţ; facă iudeilor (CV2 32b; Apg 24,27). Chivernisându-o ţP (mănăstirea) pre ogod d-zeiesc (DOS. VS. Apr. 27, 99b) in gottgefälliger Weise. ^ $ 2. TR. Ruhe F. (B.). Cu ogodul, pre ogod langsam, * bedächtig. GR. S. f. ogoadă, ogodă (DOS. VS. Oct. 3, 42a). ET. ksl. ugodîi, şerb. russ. ugoda. 852 ogiir ogödnic Adj. (16. Jh. PS. H. 68, 32) LV. (16./17. Jh.) gefällig, beliebt. - Substantiv.: Liebling M. De va fi curat den linereaţe şi ogodnic, acela să fie sfeşlenic (PRAV. GOV. 135b) Priester. închi-nu-mă ... cinstitelor icoane a ogodnicilor lui D-zeu (PRAV. GOV. 148a) der Gottgefälligen. Cum să nu cinstim pre ogodnicii şi prietenii iubiţi şi fii lui D-zeu ce să fee eră? (DOS. VS. Ilb). ET. ksl. ugod mu. ogoi (1648 NT Jak 3, 8) I. V. tr. beruhigen, besänftigen, stillen. Din când în când o nădejde neînsemnată îl ogoia (NĂD. NUV. I, 78). Avea cu ce ogoi foamea celor din casă (GLIIB. TR. 160). II. a se ogoi ruhiger werden, sich beruhigen, nachlassen. Plângând mult să ogoirăşi să-ntoarseră la oraş (DOS. VS. Sept. 26; 32a). Vântul se ogoaiepuţintel (SAD. POV. 167). GR. Präs, ogoi u. ogoiesc; a ogoia. ET. vgl. altserb. goj „Friede”, ksl. goii o Beruhigung”, slav. goiti „mästen, pflegen, heilen”. ogoiâlă S. f. (um 1670 ANON. CAR.) , . ^ ' . Ruhe F. ET. a ogoi. “ ogoitură S. f. (um 1670 ANON. CAR.)V s Ruhe F. ET. a ogoi. ogor PI. ogoare S. n. (1548 DERS) 1. Pflügen eines Stoppelfeldes, das man dann eine Weile ruhen läßt: Brache F. Deresătura se face în timpul ogoarelor cu vitele (FR.-C. MOŢII 25) das Düngen wird in der Zeit des Pflügens erledigt. 2. Brachfeld N. -acker M„ dann iiberh.: Acker M., Alc-kerfcld N. Araţi-vă voao ogor nou şi nu sămănareţi în spin (MS. um 1650, Jer 4,3; GCR 1,141). (Sfântul) facea mici ogoară în pădure şi sămăna (DOS. VS. Ian. 11; 11 a). Sfeclele şi bostanii se seamănă şi prin ogoarele de păpuşoi (ÎNV. COP. 1878, 9). GR. Dim. ogorâş, PI. -şe. ET. vgl. şerb. magy. ugar, poln. ugor, tschech. îi hor. SG. ALR SN I, 7, 84, 140, 224; SN III, K. 803. ogorârc S. f. (1825 B.) Brachen N. Pământurile ... să fie înfoiete bine prin ogorârea de toamnă şi arătura de primăvară (ION. CAL. 25). GR. ogorire (B.). ET. a ogorî. ogorât (1703 GCD) I. Adj. umgepflügt (ŞINCAI E. 27). II. S. n. Brachen N. GR. ogorit. ET. a ogorî. SG. ALRSNŢK. 101. ogorî Präs, -răsc V. tr. (1703 GCD) brachen, stürzen. GR. ogora, ogori (ŞINCAI E. 19). ET. ogor. SG. ALR SN I, K. 22, 101. ogorni (t) V. tr. (uni 1570 FRAG. TOD. 4a) (be)schützen. ET. ksl. ogrünqti. ogradă PI. ogrăzi S. f. (16. Jh. PS. H. 9, 29) 1. LV. a) Schlupfwinkel M. wilder Tiere, Höhle F. -b) Hürde F. für Vieh, Stall M. Şi vă veţi zidi voao ... ogrăzi (eiraüAeu;) dobitoacelor voastre (BIBLIA 1688 Num 32, 24). Uşile ieşite din ţâţân, ferestrile sparte, ogrăzile stiicate (NEC. COSTIN, GCR II, 12). 2. MOLD. Hof M. (eines Hauses). (Când să strâng oameni grămadă în cinstita ta ogradă (DOS. PS. V. 115,34), LUTHER Ps 116,19: in den Höfen am Hause des Herrn. Teatrul reprezintă o ogradă de curte boierească la ţeară (AL. OP. I, 469). 3. OLT. TR. Obst-, Gemüsegarten M. Ogrăzile de ce îmbătrâneau se jaceau mai dese şi maifimmoase (DEL. S. 218). GR. Dim. ogrăjoâră, MOLD. ogrăgioâră, PI. -re. ET. ksl. ograda „Gehege”. SG. ALRM II/I, K. 359; ALR SN I, K. 187; ALRM SN I, K. 264. ogrădâş S. m. (1766 IORGA S. D. XXI, 263) veralt.: Hofdiener M. ET. ogradă. ogrăzâ S. f. (1888 FR.-C. MOŢII 178) TR. Brotkranz M., der beim Begräbnis über dem Sarg verteilt wird. ET. wahrsch. zu ksl. ogrysti, ogryzq, serb. nslov. ogrizati „abbeißen”. ogrinji S. m. PI. (1705 CORBEA PS. 294a) Abfälle (PI.) von Heu, Stroh etc., bes. solche, die das Vieh als ungenießbar in der Krippe etc. liegen läßt. Aţâţă focii... cu găteaje, cu ogrinji, cu surdele (JIP. OP. 153). Azi dimineaţă am dezvălit bordeiul ca să-i dau (vacii) o mână de ogiinji (VLAH. IC. 16). Im Sg.: Nalt ca o prăjină si slab ca un ogrinj (CRĂS. SCH. III, 53). ET. zu ksl. ogrysti, ogiyzq „abbeißen”, vgl. serbokroat. ogrizine, ukr. ogrizi id., serb. ogrizaj, bulg. ogrizki „Speisereste”. ogrisât siehe ogârjit. ogriştene S. f. (1885 H. XVIII, 168) TR. BAN. Goldblume F. (Calendula off.; VICIU). ET. unbelc. ogür (t) S. n. (1715 Ş. INFL.) 1. Vorbedeutung F., Vorzeichen N., in Wendungen wie: Aceşti corbi s-au părut de un rău ogur în socoteala lui Andronius (CRITIL 75). De pe atuncea nu le era 853 ogurliu (moldovenilorj ... de bun ogur scutul căzăcesc (RAL. SUV. 11) seit damals brachte ihnen der Kosakenschutz kein Glück mehr. Ai o alunicăpe nas care-i de ogur (CL XV, 309) glückbringend. Cine seamănă galbeni are mână cu ogur (AL. CL IV, 319) eine glückbringende Hand. 2. LV. in Übersetzungen aus dem Türk.: Auspizien (PL), Schutz M. Ca şi de acum în fericitul împărătescul meu ogor să adaogi... încă şi alte credincioase slujbe (DOC. 1781 URIC. III, 148). - LM. nur noch augur (s. d.). GR. ugur (OD. PS. 218). ET. türk. ugur. ogurliu Adj. (1717 ANON. BR.(i 58) vcralt.: glückbringend. Acest obicei (al pomului de Crăciun) poate să fie ugurliu pentru cine îl are, iară penti'u noi, eu îl văz ca o piază rea (ISP., CL XVI, 356). Să vă fie Sfântul Vasile ogurliu (AL., CL VII, 367) möge euch ... das Neujahr Glück bringen. GR. ug-, ughiurliu. ET. türk, ugurlu. oh! siehe of! ohabă (t) S. f. (um 1374 DERS) Erbgut N. ET. asl. ohaba. ohäbnic (t) Adj. (um 1562 DERS) LV. in Urkunden, von Besitztümern, etwa: unantastbar, fest. Le-au dal acei părinţi ai noştri... să fie moşii ohabnice svintei mănăstiri (DOC. OLT. 1599, HC I, 89). Să-i fie (eu) rumân cu feciorei mei şi cu nepoţie mei... hohamnecstăl(ă)toare(DOC. OLT. 1650, GCR 1. 134). GR. ohavnic (BOLLIAC, SAD.). ET. asl. ohabmü{\\\ Urkunden, z. B. VENELIN 26). ohsigă siehe opsigă. ohtâ etc. siehe ofta ctc. ohtică etc. siehe oftică etc. ohtok siehe octoih. 011 siehe oaie. 012 siehe vrea. oi3! Interj. (1649 MARD.) ach! Oi, sărace calule, cum te-or tăia mâni şi cum ţi-or da hoitu la câni (ŞEZ. IV. 203). 2. PP. u. in Weihnachtsliedem zu Beginn eines Verses, bzw. im Kehrreim, oft als d-oi: D-oi, bădiţă bădişor, Ţie ţi-i destul de dor Şi eu după tine mor (I.-B. 280). Mâna noaptea Moş Crăciun, D-oi, Moş Crăciun, cel bătrân (I.-B. 514). 3. LV. als Verstärkung der Bejahung (ANON. CAR.). Oi aşa, Doamne (MS. 1669, Jo 11, 27, GCR I, 187) ja, Herr. ET. onomatopoet., vgl. serbokroat. oj. oiäga PI. oiegi S. f. (1806 KLEIN) BAN. CRIŞ. TR. MARAM. 1. Glas N. (Stoff). Au ajuns la un munte de oiagă (MAR. ORN. I, 337). 2. Flasche F. Gazda aduce iegi cu rachiu (SEV. NUNTA 234). GR. iagă, PI. iegi; uiagă. ET. magy. iiveg. SG.ALRII/I, MN 3910, 142. oiem PI. oiemuri S. n. (1619 DIRA XVII/4, 319) MUNT. Mahlmetze F., zehnter Teil des Mahlguts, den der Müller nimmt (wofür MOLD. vama). îmi iau sacu, plătesc oiemu, mă-ncroznii cu malaiu-n cârcă (JIP. OP. 42). GR. uium (COST., UR. LEG. 74). ET. şerb. iijam, eig. „was abgenommen wird”, von ujmiti, ujemati „abnehmen”. SG. ALRSNI, K. 180. oier PI. -ieri S. m. (1620 DIRB XVII/3, 585) 1. Schafzüchter M. Un oier odată dusu-s-a să vadă Ce-i mai face turma (SPER. AN. 1892 I, 15). 2. ehern.: (slujbaş) oier Einnehmer M. der Schafsteuer (DOC. 1805, TEZ. 11,338). GR. Vok. -rule, bisw. -re. ET. zu oaie od. lat. oviarius „Schaf-”, vgl. zur Bdtg. boar, văcar etc. oierie PI. -rii S. f. (1664 BGL) 1. Schäferei F. Un lup noaptea, vrând să intre teplil la vr-o oierie (DONICI 43). 2. ehern.: Schafsteuer F. ET. oier. oierit PI. -rituri S. n. (1698 IORGA BR. 204) ehern.: Schafsteuer F. Să nu mai jie slobozenie a se mai căuta ... oieritul de cu primăvară (DOC. 1805, TEZ. II, 338). ET. zu oier. oiesc Adj. (1852 SUŢU) Schaf-. Cuc călugăresc Cu barba de păr oiesc (BIBIC. 299). Rasa oiască (SUŢU NOT. 84). ET. oaie. oieşeâ S. f. (1843 FUSS) kleine Brennessel (Urtica urens). Ojäschie (FUSS). ET. unbek. oină PI. öine S. f. (1875 CL) Art Ballspiel. Sunt vreo trei jocuri cu mingea: ticul, hoina şi poarca (CL IX, 7). GR. hoină. olandă ET. falls hoină die ältere Form, wäre an russ. vojna, poln.)vojna „Krieg” zu denken // kuman. oyn „Spiel” (BOGREA 271). oină S. f. (1705 CANT.) selten: Schaffleisch N. Mă temeam perii miei în lână să nu-i întoarcă şi carne în oină să nu o prefacă (CANT. IST. 57).’ ET. lat. ovina. oişte PI. oişti S. f. (1643 BGL) Deichsel F. Caii alergase înainte cu oiştea ruptă (I. NGR., CL Vil, 45). Vgl. gard 3. ANTHROPON. Oişte (1643 BGL). ET. vgl. serbokroat. oje ici., şerb. ojiste „Zugstange des Pfluges” oiţă PI. oiţe S. f. (1629 BGL 182) L Dim. v. oaie. 2. Bergfink M. (Fringilla monti-ffingilla). S. m. oiloi (MAR. ORN. I, 383). 3. Sg. u. PI. Windröschen N. (Anemone nemorosa, alpina ctc.). 4. TR. angenehmer Täubling (Russula lepida Fr.; PANTU). ET. oaie. ' ojină siche ujinăi. ojog PI. ojoâge S. n. (1676 DLRLV) Schürholz N., -stânge F. GR. Dim. ojogel. ET. vgl. poln. ozog, magy. azsag < asl. ozegil SG. ALR II/I, K. 285. ojogi Präs, -gesc V. tr. (1688 BIBLIA) vcralt.: verbrennen. Oasele mele să ojogiră de arsură (BIBLIA 1688 Ib 30, 30; συνεφρυγη). ET. vgl. ksl. ozesti, ozegq. ojogitură PI. -tiiri S. f. (1688 BIBLIA) veralt.: verbranntes Holz. Şi-i împrăştiaiu pre ei ca ojogiturile ce să duc de vânt spre pustiii! (BIBLIA 1688 Jcr 13, 24; φρύγανα). ET. a ojogi. ol PI. oluri S. n. (1683 DOS.) TR. MOLD. 1. Tontopf M. Olul atâta merge la fântână până se sparge (Z. IV, 5). Intr-un ol plin de apă (DOS. VS. Ian. 5; 5a, glossiert mit oală). 2. (Ton-) Röhre F. Aducând apă pe oluri de departe (NEC. COSTIN, LET.2 II, 14). Vgl. olan. GR. Dim. ohiţ, PI. -ţe. ET. Zu ulcior mit Hilfe von oâlăgeschaffenes Primitiv. olâc PI. oläcc S. n. (um 1540 DERS) chem.: Eilpost F., aus einem berittenen Boten od. leichten Wagen bestehend. Veniră olace la vezirul de la împăratul şi... i-αιι dat de ştire ... că au pus domn ... Ţării Româneşti pe Duca Vodă (AMIRAS, LET.2 11, 155) Kuriere des Kaisers kamen zum Wesir. (Generalul) au venit în Bucureşti cu olac (DION. TEZ. II, 180) im Eilwagen. Dând eiprintr-un lac, Să răsturnă întj'-însul micul lor olac (PANN. PV11,43) Eilwägel-chen. Cal de olac Kurier-, Eilpostpferd; wurde requiriert u. schonungslos angetrieben, daher noch jetzt von einem so behandelten Pferd. Unde te rătăcişi? Crezi c-avem picioare de olac? Te căutăm de-un ceas (NAD. NUV. I, 63). De olac mit Eilpost, daher: rasend schnell. Ungurii au scos pre o fereastră... pre Batori Jigmond şi au năzuit de olac spre Ardeal cum au putut mai desârg (NEC. COSTIN, LET.21, 495). Ce fugă!... ce primblare de olac ... cale de-o poştă călare ... ! (AL. OP. I, 601). Surugiii... mânau de olac de scăpărau copitele cailor (GANE, CL XIV, 286). GR. PI. auch olacuri (DOC. 1775, Ş. INFL.), S. m. PI. olaci (MAG. IST. I, 378). ET. türk. ulak. olâltă Adv. (1794 URIC. IV, 48) einander. Se iubesc - şi ce departe sunt de-olată amândoi. (EMIN. O. I, 52). Setea cea eternă ce-o au după ol altă Lumina de-ntuneric şi marmura de daltă (EMIN. 0. I, 232). Amândoi cu pasul sprinten înspre-olal-tă-naintând (DULFU PĂC. 139). Bcs.: a) la olaltă, MOLD. de (la) olaltă, ferner: între-olallă (EMIN. O. 1,203) mit-, beieinander, zusammen. Nu pentru aceia v-am născut eu pe voi ca să vă bateţi laolaltă (RETEG. POV. III, 68). Pentru ce să nu şez? Dacă în biserică unde este marele D-zeu, putem şedea la olaltă (BERTOLDO 1822, GCR II, 169;’der Bauer zum König). Viata noastră la olaltă (VLAH. GV. 190) unser Zusammenleben. Prunci... Care ţopă deolaltă (CL V, 279). Le lasă să fiarbă ca giumătate de ceas de la olaltă (DRĂGH. REŢ. 19). - b) de la olaltă nacheinander. (Grâul umblători) sămănându-să în doă rânduri vara de la olaltă, să corceşte (DRĂGH. IC, 4). ET. Etwa Ende des 18. Jh.s in Trans, entstandene, mit Hilfe von o + alallă, (cea)laltä geschaffene gelehrte Nachbildung von deutsch einander, magy. egymas. olän PI. olane S. n. (1519 DRHB II, 336) 1. Hohlziegel M. in Form eines halben Zylinders etc. (wogg. ţiglă Flachziegel), zum Dachdeckern Olanele roşii şi şindrila de pe case se albise (de zăpadă) (TEL. SCH. 19). 2. irdene Röhre. Abia ... (o muscă) mai înnegreşte într-un punct olanul văruit al sobei (BASSAR. VULT. 199). Olane dienen zur Verzierung von Bauernöfen. ET. ol, SG. ALR II/I,K. 231. olandă S. f. (1776 A. J. 147) (eig. pânză de olandă, vgl. americă) in der Fabrik 855 olandez hergcstellte feinere Leinwand (wogg. pânză de casă Bauemleinwand). Batiste de olandă Leinentaschcn-tücher. ET. vgl. it. Olanda „Holland”, also urspr.,holländische Leinwand”. olandez (um 1714 RADU GREC., CM II, 204) 1. Adj. holländisch. II. S. m. 1. Holländer M. 2. holländische Münze. GR. (t) oländic. ET. it. olandese. olär PL olari S. m. (1551/3 ES 113b; Mt 27, 7) Töpfer M. Ca vasele olariului zdrobi-vei pre dânşii (BIBLIA 1688 Ps 2, 9). ET. zu oală od. unmittelbar lat. ollarius. olät PI. olätc S. n. (1600 DIR) ehern.: Bezirk M., Gebiet N. I-au dat... împăratul nemţesc două olate, Ratisbor şi Opelia la ţara Sileziei (MIR. COSTIN, LET.' I, 220). (Poarta) au hotărât toată Podolia săfie olat Cameniţei (NECULCE, LET.2 II, 214) daß ganz Podolicn zu Kamencz geschlagen werde. Cinci ţinuturi din olatid Ţării Munteneşti (NECULCE, LET.2 1, 358). O împărăteasă când va să între în olatele împărăţiei, nici un portari nu cutează să întreabe cine iaste (MĂRG.2 270) wenn eine Kaiserin kaiserliches Gebiet betreten will. Sä-i daisate Cu olate Şi munţi Cu mulţi forinţi (BIBIC. 74). ET. lcuman. oleat (MIKL. TÜRK. EL.), vgl. türk, eyalet. SG. ALR II/I, K. 295; MN 3832, 123. olăcâr PI. -cari S. m. (1589 BGL) 1. vcralt.: Eilbote, Kurier M. Ceata olăcarilor împărăteşti ce duc şi aduc scrisori de sârg (DOS. VS. Fevr. 10; 64a). încă cărţile să ceda şi iată alţi olăcari au venit de la Galilea (BIBLIA 1688 1 Makk 5, 14). El porni îndată un olăcariu la Bathori, înştiinţându-l de cele întâmplate (BĂLC. 127). 2. Hochzeitsredner M., siehe auch colăcer. ET. olac. olăcâş etc. siehe colăcer etc. olăcăi siehe olecăi. olăcari Präs, -resc V. intr. (um 1670 ANON. CAR.) 1. eilen. 2. zielen (CANT. IST. 274). ET. olăcar. olăcărie PI. -ni S. f. (1707 H.2 III, 635) 1. veralt.: Eilbotensendung F. Era mare greu de olăcăriile craiului şvezesc (MUŞTE, LET.2 III, 42). 2. Hochzeitsrede F., siehe auch colăcerie. ET. olăcar. olăccşte Adv. (1863 AL.) selten, veralt.: schnell wie ein Eilbote, eiligst. Un trimis de la Domnie ... Olăceşte se ducea (AL. PP. 180). ET. olac. olărie PI. -rii S. f. (1703 GCD) 1. Töpferei F. 2. Tonwaren (PL), irdenes Geschirr, Keramik F. ET. olar. olărit S. n. (1825 B.) Töpferhandwerk N. ET. olar. olcuţă PL -cuţe S. f. (um 1700 LEX. MARS.) BAN. TR. 1. Henkeltassc F. 2. Bienenwabe F. (H. XVIII, 304). ET. oală. SG. ALRM SN I, K. 112, 271. oleacă siehe leaeä 2. oleandră S. f. (1885 H. 111,379) MOLD. Volkstanz (MAR. NUNTA 564; SEV. NUNTA 282). ET. vgl. ukr. haleandra, ol-. oleandru siehe leandru. olcästru S. m. (1806 ŞINCAI E. 142) wilder Ölbaum. ET. gr./lat. Oleaster. olecăi Präs, -iese V. refl. (1654 NEAGOE ÎNV.2 21 la) MOLD, wehklagen, jammern. Ş-au uda.tu-s veşmintele de pre sine cu lacrămile olecăindu-să (DOS. VS. Oct. 8; 52a). Nu te mai olicăi atâta. După vreme rea aß el vreodată şi senin (CREANGĂ, CL XI, 185). GR. olic-; in Besprechungen häufig olăc-, ferner: oligăi, -gări (MF I, 584 flg.). ET. onomatopoct., vgl bulg. olelikam, şerb. lelekati. olecăios Adj. (1705 CANT. IST. 164) MOLD, wehklagend. ET. a olecăi. olecăit (1705 CANT.) MOLD. I. Adj. wehklagend. Olicăie cântece ascultând (CANT. IST. 233). II. S. n. Wehglclagen N. ET. a olecăi. olccăitură PL -turi S. f. (1683 DOS.) MOLD. Wehklagen, Jammern N. De olecăiturile şi bocetele femeii sale nu s-au înfrânt. (DOS. VS. Ian. 9; 8b). Suspine, văietături şi olecăituri în toate părţile ... să audziia (CANT. IST. 148). ET. a olecăi. i; î 1 o 856 om olei1 siehe ulei. o lei2 S. (1813 ŞA II, 170) Honiggras N. (iiolcus lanatus; BR. PANŢU). ET. unbek. oleinic S. (um 1670 ANON. CAR) BAN. veralt.: mit Öl bestrichener Teigfladen. ET. olei' (ulei). oleö! Interj, (um 1828 I. GOL., PR. DRAM. 75) o weh!, ach! Oleu, soro, ce-ţi mai faci îndată sânge rău? (NĂD. NUV. I, 15). GR. MOLD. oleu!-Vgl. alei, aoleo, valeu. ET. onomatopoet. olcoleö! siehe aoleo. olicăi siehe olecăi. olioliö! siehe aoleo. oliţă siehe oală. olm S. (1561 CORESI) ^ Duft, Geruch M. Casa împlu-se de olmul mirului (CORESI TE4 212b; Jo 12,3). ET. siehe urmău. a adulmeca. - olofân (t) S. m. (um 1640 URECHE, LET.P· 122) türk. Soldat aus der Janitscharcntruppe. ET. zu türk, ulufe. olofir PL -fire S. n. (16. Jli. COD. TOD., DENS. IST. II, 348) Purpurgewand N. Era bogat, şi se îmbrăca în olofire şi în urşinice (VARL. CAZ.2 1, 326b). GR. olovir. ET. mgr. öAößripog, auch mittelbar. olog f. oloagă Adj. (1551/3 ES 56a; Mt 15, 31) 1. lahm, einbeinig. Doi cu picioare oloage mergând (PANN PV. I, 70). - Substantiv. Ologi, orbi, muţi (BIBLIA 1688 Mt 15,30). Popuşoi de olog Maissorte (ION. CAL. 60). Vgl .fasole. Fig.: Judecata i-e oloagă, Că-i lipseşte-n cap o doagă (PANN PV. 1880 I, 10). GR. Dim. ologel (I.-B. 261), arom. olug, ulog (PAPAHAGI). ET. vgl. russ. ulogij „krüppelhaft”, poln. wlogawy, -gaty „den Spat habend”, bulg. idogarka „Krüppel”, şerb. uloga, nslov. ulogi „Gicht”. SG. ALR II/I, K. 115, 162. ologeală PL -geli S. f. (1719 AMELIO 76a) Lahmsein N., Lähmung F. der Füße. Această boală ... cunoscută sub numele de ologeala vitelor (ALEX. AGR. 176). ET. a ologi. ologi Präs, -gesc (1788 MOLNAR SPRACHL. 300) I. V. tr. zum Krüppel schlagen, lähmen. Cât. pe ce era să ne ologească boaita, cea îndrăcită (CREANGĂ, CL XV, 4; der Geistliche hatte ihnen einen Knüppel nachgeworfen). II. V. intr. lahm werden. îi crescuse barba de un cot ... surzise şi ologise (FIL. CIOC. 331). ET. olog. ologie S. f. (1563 CORESI PRAXIU 331, DENS. IST. II, 208/9) veralt.: Gelähmtsein N. ET. olog. oloi siehe oală u. ulei. oloiniţă PI. -ţe S. f. (1899 ŞEZ. VIII, 93) MOLD. Ölpresse F. zur Herstellung von Hanföl. ET. oloi (ulei). SG. ALR SN II, K. 507. oloisăS. f. (1825 B.) Mauerpfeffer M. (Sedum acre; BR. PANŢU). ET. unbek. olovină S. f. (1620 MOXA, HC I, 394) veralt.: Bier N. ET. asl. olovina. oltâr siehe altar. oltârnic (t) S. m. (1692) den Altar bedienender Priester: Altarist M. Du-te în calea ta, că noi avem oltârnic (MS. 1692, GCR1,297). ET. lcsl. oltarîniku. oltean PI. olteni S. m. (1516 DERS) 1. Oltenier M. 2. ehern.: ambulanter Händler, meist v. Obst, Gemüse, Fisch etc. Se auzea din mahalalele vecine glasid oltenilor precupeţi (ZAMF. LN. 78). - (Oaie) olteancă oltenischc Schafrasse, ldein, mit einer Falte in der Stirn (GAZ. SĂT. XIV, 445). ET. nach dem Flußnamen Oll. olüt siehe ol. t om PL oameni S. m. (1521 NEACŞU) Mensch M., PL Menschen, Leute. Face omul ce poate (CRĂS. SCH. IV, 367) man tut, was man kann. Vream de mult să venim; dar, cu treabă, cu daraveri-ca omu am tot dat zi peste zi (BASS. V. 263) wie es zu gehen pflegt. Craiul ... trimis-au pre omul său, anume Crasneschi, de au tăiat capul Tomsei (NEC. COSTIN, LET.21, 447) seinen Bevollmächtigten. Spune iuti, îţi poruncesc, Că suni. om împărătesc (SPER. AN. 1889 1,180) vom Kaiser gesandt. Leşii văzând că s-au strâns atâta om (NECULCE, LET.2 II, 343) Kriegsvolk. Ca oamenii (so recht) wie sich's gehört, gebührt; anständig: Dă şi o farfurie de acolo, şi nişte furcidiţi, să mâncăm ca oamenii (VLAH. IC. 97). De nu puteam să le dau (câinilor mâncare) îndestid, ştii ca oamenii, mă credeau 857 omag (DEL. S. 230). A venii vremea să vorbim ca nişte oameni (DEMETR. NU V. 86) vernünftig miteinander reden. Vgl. ca 2.b. Din oameni von guter Herkunft, aus besseren Kreisen. Säße şi el între oameni (MIR. COSTIN, LET.11,257) daß auch er eine höhere Stellung einnehme (= zu den Bojaren gehöre). Vgl. a ieşi 1. Ugs.: omul meu mein Ehemann. Scoală, fa Catrino ... „Nu pot, omule” (EADDL. RUST. II, 197). Boul, calul de către om der linke Ochse, das linke Pferd (des Pfluggespanns, dann iiberh, des Gespanns); dagegen: de către brazdă das rechte. Vgl. arşic 2., Dumnezeu 3., neom. — Sprw. (vgl. bou 3., iarbă 1a îngrăşa, a întâlni, locin, mojic 1.): Omul are şi dulce şi amar jeder hat seine gute und seine schlechte Seite. Omul este ca oaia, lesne se ia după altul was einer tut, das tun die anderen nach. Omul sfinţeşte locul, (iar) nu locul pe om der Mensch ehrt den Platz, nicht der Platz den Menschen. Omul zice şi isprăveşte, wird zu jdm. gesagt, der nicht zu reden aufhört. Cade omul dintr-un copac şi tot se odihneşte, wird scherzh. gesagt, wenn man einen Besucher zurückhalten will. Ce-şi face omul singur, nici dracul nu poate să-i desfacă cin jeder ist sich selbst der größte Feind. Nu-i om fără cusur jeder Mensch hat seine Fehler. Pe omul bun îl calcă (şi) vacile je besser der Mensch, um so mehr muß er dulden. Omului nimenea nu poate să-i dea minte şi noroc Verstandund Glück kann man niemandem geben. Mit Determinanten: om politic Politiker, om de ştiinţă Wissenschaftler, om de jos Mann aus dem Volk, om de fs/?ravötüchtiger Mensch, om de credinţă, de încredere Vertrauensperson, om de treabă anständiger Mensch, om de cuvânt Ehrenmann, om de nimic Nichtsnutz, Fiul omului Jesus Christus; veralt. om bun Zeuge. Oameni noi Brautleute. In Märchen und Volksglauben: omul de flori der Blumenmensch, Beschützer der Märchenhelden. Omul de apă stummer Wassermann. Omul(cel) alb Engel, der die Schätze bewacht. In Zusammensetzungen nach slav. Modellen: LV. om-iubitoriu, om-ucigdtoriu, om-ogoditoriu (DENS. IST. II, 232 flg.). GR. Vok. omule, LV. (16./17. Jh.) oame, bisw. ome. - Dim. omusör, MUNT, auch omsör, omuleţ, omenâş (Z. II, 381), omănâş (SEV. NUNTA 10). - Augm. ometeu (RETEG. POV. I, 2; CIP. GR. I, 349). ET. lat. hömo, PI. hömines. SG. ALRII/I, K. 129, 165; MN 2212, 39. omag S. (1818 BUDAI-DEL.) Eisenhut M. (Aconitum). GR. omac (B, POEN., POL., PTB, BARC.), omiac (HMST., FUSS, NAN.), omeag, omeac (B.). ET. asl. omegü. omagiu PI. omagii S. n. (1800 MOLNAR IST. 408) Huldigung, Ehrenbezeugung F. ET. n. lat. homagium, it. omaggio, frz. hommage. oman S. (1868 BARC.) Alant M. (Inula Helenium). GR. ho- (BR.). ET. serbokroat. bulg. poln. ukr. oman. omăt S. m. (16. Jh. PS. V2 132, 2) 1. MOLD. Schnee, Schnecfall M. Un porumb mare, alb ca omătul (DOS. VS. Oct. 16; 69a). Au fost iarnă foarte grea cu omeţe mari (AMIRAS, LET.2 ITT, 169). Pasărea omătului Schneefink M. (Montifringilla nivalis; MAR). 2. BAN. PI. omeţi Schneewehe F. GR. PI. m. omeţi, n. omeţe, ometuri (BIBLIA 1688, Gesang der drei Knaben 41). ET. slav. *ometü, zu (o)mesti, (o)metş „(be)werfen”, vgl. russ. şerb. omet, ukr. mäj, tschech. metelice, poln. zamiec „Schneegestöber”. Vgl. nämete. omăta V. tr. (1680 DOS.) t*? .· mit Schnee bedecken. Omăta-se-vor în Selmon (DOS. * PS. SLAV. R. 67,15), dafür BIBLIA 1688: Ometi-se-vor \ -;> în Selmon. Cu omăt v-oi omăta, Cu ploile v-oiploua h, (TEOD. PP. 382). » GR. omeţi, MARAM. ometi (PAPAHAGI). ET. omăt. omătos (1703 GCD) I. Adj. TR. MOLD, schneereich. De mult nu fusese o iarnă aşa de omătoasă (CRĂS. SCFI. III, 135). II. S. m. MARAM. Omătosul Namen des Monats Januar. ET. omăt. omârzi (16. Jh. PS. SCH.) LV. I. V. tr. verabscheuen. Lucrul mâinilor tale nu om-răzi (CORESI PS5 264b; Ps 137, 8). II. a se omârzi verabscheuungswürdig werden. Putre-dirăşi omrăziră-se întru fără-leage (PS. SCH. 52, 1). Geschrieben omrăzi. ET. lcsl. omrüziti. omenesc Adj. (16. Jh. CV2 62b; Jak 3, 7) menschlich. Îs. Hs. au avut doao firi şi d-zeiască şi omenească (MS. 17. Jh., GCR1,139). LV. Fiul omenesc der Menschensohn; neamul omenesc, LV. rodul omenesc, seminţia omenească das Menschengeschlecht, etc. 2. LV. der Bauern. Juruind nişte sate... zicând că sunt a lui, şi mai multe erau omineşti (NECULCE, LET.2 II, 344). Voi prăşiţi omenesc sau boieresc? (NĂD. NTJV. I, 190) jätet ihr den eigenen Mais oder den der Bojaren? 3. fam., vgl. ca oamenii: anständig. Când merg în cale Cu de-al de-ai noştri... Iese bacşişul mai omenesc (AL. OP. I, 46; der Postillon spricht). ET. oameni, PI. v. om. omătuţeS. f. PI. (1881 BR.) Schneetröpfchen N. (Leucojum vemum; BR.) ET. omăt. 858 omiubitor omeneşte Adv. (1563 CORESI PRAXIU 237) 1. menschlich. 2. anständig, vernünftig. Te tocmeşte duşmăneşte şi plăteşte omeneşte (PANN PV. M. II, 66). Icm mai staţi să vorbim mai omeneşte (BOGD. POV. 41). ET. oameni, PI. v. om. omeni Präs, -nesc (16. Jh. COD. TOD.) 1. V. tr. 1. großzügig, zuvorkommend behandeln. Eu pre toţi carii ascultă poruncile împăraţilor îi omenesc (DOS. VS. Iulie 7; 7a). împăratul porunci să-i omenească pe amândoi ca pe nişte mosafiri mari (ISP. LEG.2 250). Daher: 2. (in zuvorkommender Weise) bewirten. Dimineaţa iar omeni muierea pe călători cu mămăligă şi cu lapte cald (RETEG. POV. III, 4). II. a se omeni Mensch werden. Din Marie ficioară omeni-să (COD. TOD. 229, DENS. IST. II, 201), bei CORESI auch înomeni. ET. oameni, PI. v. om. omenie S. f. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. II, 234) ^ 1. Menschsein N. (Isus) într-o tocmeală doao firi purtă ... dumnezeirea şi omenia (PRAV. GOV. 146b). 2. riicksichvolles Benehmen, Zuvorkommenheit, Höflichkeit F. Anstand M. împăratul vostru cu mine omenie de va face (CANT. IST. 259) wenn ... mich rücksichtsvoll behandeln wird. Bătuţfără milă şi fără omenie (DOS. VS. Oct. 28; 91b) schonungslos, grausam. (Lupul)... aşa se purta el de cu omenie cât toate satele de prin prejur îl blestemau (CRĂS. SCH. 1,186; iron.) rücksichtsvoll. Atunci porunci împăratul să aducă pe acel păstor cu omenie la palatul său (ISP. LEG.2 298). 3. Menschlichkeit, anständiges Wesen, Anständigkeit, Rechtschaffenheit F. Am îmbătrânit în cinste şi în omenie (POP. -BĂN. NUV. 149). Omenießrä hărnicie să mai poate, dar hărnicie fără omenie e sadea neomenie (DEL. S. 252) Unanständigkeit. Plăteşte-mi cu omenie (PANN PV. Müller 1,29) anständig. Lăcomia pierde omenia (Sprw.) Habsucht macht unehrlich. -De omenie a) (von) anständig(em Benehmen). (Ei) intrară ... în colibă la baciul şi-i dădură „bună vremea”, ca oamenii cei de omenie (RETEG. POV. III, 56). Să mă silesc să fiu om de omenie şi să nu-mi mânjesc cartea (UR. LEG. 222). Aseară, la lumina candelii, (cufărul) părea mai de omenie (BASS. V. 149) sah... anständiger, respektabler aus. - b) anständig, rechtschaffen, bieder, brav. Fiindcă erau oameni de omenie, împărţiră frăţeşte (ISP. LEG.1 I, 123). Eu rămân, ca om de omenie, la învoiala noastră (SBIERA POV. 20). ET. oameni, PI. v. om. omenime S. f. (1673 DOS. PS. V. 68, 70) veralt.: Menschheit F. ET. oameni, PI. v. om. omenire S. f. (um 1640 URECHE) 1. Menschheit F. (Gesamtheit der Menschen). Giudecata ... au făcut ...pe omenire de a cunoaşte ...pe D-zeu ...că este nemărginit, nespus (CRITIL, GCR II, 150). 2. veralt.: Menschlichkeit F. Locuitorii ţării n-au mai putut suferi ßrä-omenirea şi răutăţile lui (URECHE, LET.21, 208). 3. LV. Menschwerdung F. (MINEIUL 1776, 69a). în omenirea Cuvântului în lume (INDR. III a). ET. om, a omeni. omenit Adj. (1683 DOS. VS. Fevr. 19; 74b) menschlich. Neg.: neomenit rücksichtslos, grausam. Cum cutedzaşi a-ţi zdrobi (idolii), neomenito? (DOS. VS. Mai 9; 118a). Substantiv.: Cine săfie acel neomenit carele mi-a necinstit perii cei albi ai bătrâneţilor mele (ISP. LEG.1 121). ET. a omeni. omenos Adj. (1703 GCD) manierlich, artig. ET. om, oameni. omet (t)S.n. (16. Jh. PS. SCH.) Saum M. Deştinge în omelu veşmântul lui (PS. SCH. 132, 2; ksl. na ometyi). ET. ksl. omelL. omet S. m. (1581/2 PO2 67; Gn 21, 12) veralt.: Menschenmenge F. GR. oâmet, omăt (ANON. CAR.). ET. om. ometeu siehe om. ometiţă PI. ometiţe S. f. (1868 BARC.) 1. Mehlstaub M. 2. feines Schneegestöber. (Vântul) spulbera prin jurul săniei o ometiţă uşoară ca o negură (SAD. PS. 32). ET. vgl. şerb. umetica (CADE) bzw. omăt. omeţi siehe omăta. omiac siche omag. omidă PI. omizi S. f. (16. Jh. PS. SCH. 104, 33) Raupe F. Zise şi veni lăcustă şi omidă (BIBLIA 1688 Ps 104, 33). GR. arom. umdă, luiiidă. ET. mgr. (ό)μίδας „Art Schädling”. omilenic etc. siehe umilenie etc. omilie PI -Iii S. f. (1564 CORESI MOLIT. 182b) Homilie F. GR. omilie, omelie. ET. ngr. ομιλία. omiubitor siehe om. 859 omivâlniţă omorât (16. Jh. PS. H. 78, 11) I. Adj. ermordet. II. S. m. Ermordeter M. GR. LV. um- ET. a omorî. omorâtor (1688 BIBLIA Jale 3, 8) I. Adj. tötend. II. S. m. veralt.: Mörder M. ET. a omorî. omorâtură S. f. (um 1670 ANON. CAR.) selten: Totschlag, Mord M. ET. a omorî. omori Präs, omor V. tr. (16. Jh. CV2 78a; 1 Petr 3,18) töten, morden, totschlagen, umbringen. De va lovi cineva pre altul si va muri, cu moarte sa se omoară ^ (BIBLIA 1688 Ex 21, 12). Alexandru acesta ...fiind f postelnic mare, prea multă boierime au omorât fără |C de vină (ŞINCAI, GCR II, 206). Omorându-ne ... |.lV trupurile cu postul (VARL. CAZ.21, 32b) indem wir, '4, ... abtöten. Nu plânge, că mă omori (CRĂS. SCH. IV,? * 219) du bringst mich um. GR. LV. (16./17. Jh.) bisw. um-. ET. ksl. umoriti. omrăzi siehe omârzi. omür siehe umur. omivâlniţă (t) S. f. (1588 HC I, 203) Waschbecken N. Acela marmure să-l spele foarte bine cu apă fi să verse apa acolo la umivalnită (S. TAINE 95). GR. um-. ET. asl. umyvalmica. omnibuz S. n. (1829 CR 425) Omnibus M. ET. frz. it. omnibus. omofil Adj. (1705 CANT. IST. 11) selten: verwandt. ET. ngr. όμόφιλος. omofilie S. f. (S. f. (1705 CANT. IST. 86) selten: Verwandtschaft F. ET. ngr. όμοφιλία. omofor PI. -foäre S. n. (1632 EUSTR. PRAV. 92) Omophorion N. Art Schärpe, die der zelebrierende Bischof trägt, entspricht dem Pallium der kath. Kirche. Omoforul carele pune arhiereul, acela închipuiaşte oaia cea pierdută (INDR. 42). (Arhiereii) s-au îmbrăcat în mandii i omofoară i odăjdii (DION., TEZ. II, 209). Şi dede un omofor (VARL. CAZ.2 II, 33a). ET. ksl. omoforu< gr. ώμοφόριον. omoi S. m. (1800 BUDAI-DELEANU) Riese M. Un groaznic omoiu c-un ochiu în frunte (BUDAI-DELEANU UI, 47) Zyklop. - S. f. omoaie Weib N. Bună ziua, omu cu omoaia (MAT. FOKL. 1211, Rätsel, Var. GCR II, 372). ET. Augm. v. om. omonie S. f. (1705 CANT. IST. 11) Einstimmigkeit F. ET. ngr. ομόνοια. omor PI. omoruri S. n. (16. Jh. CV2 62b; Jale 3, 8) 1. Mord, Totschlag M. Omorul se va pedepsi cu muncă silnică (COD. PEN. Art. 234). Der Cod Penal unterscheidet omor absichtliche, asasinat vorbedachte u. ucidere unabsichtliche Tötung. 2. LV. Sterben N. (infolge einer Epidemie). Fost-au în zilele acestui domn mare omor de ciumă (DION., TEZ. II, 184). GR. LV. auch um- (DOS. VS. Sept. 2; 3b). ET. postverbal von a omorî. omorâciune PI. -ciiini S. f. (1643 VARL.) Tötung F. Creştinii aceia ce n-au purtat asupra sa omo-râciunea cea de păcate (VARL. CAZ.21, 27a). ET. a omorî. omorâre PI. -rari S. f. (1581 CORESI OMIL. 112) Totschlag, Mord M. Fii ai omorârii (BIBLIA 1688 1 Sm 26, 16). ET. a omorî. omuşor (uni 1600, HC I, 296) I. S. m. Männchen N. II. S. n. Zäpfchen N. am Gaumen, wofür MOLD, auch împărătuş, OLT. limburuş u. ouşor. Căsca zdravăn de i să văzu omuşorul (DEL. S. 244). ET. om; zu 2. vgl. bulg. muzee (Dim. v. măz „Marin”), alb. njerith (Dim. v. njeri „Mensch, Mann”) id. SG. ALRI/I, K. 33; M, MN 6929,17; ALRMI/I, K. 48; II/I, K. 76. onagruPl. onagri S. m. (16. Jh. PS. SCH. 103, 11) veralt.: Waldesel M. Aşteaptă onagrii în seatea lor (CORESI PS.5 199b; Ps 103, 12). ET. ngr. όναγρος. onänie S. f. (1877 CREANGĂ) Monstrum N. Măi! da al dracului onanie de om e şi acesta, zise Harap Alb (CREANGĂc 215). ET. vgl. ngr. νάννος (SCRIBAN). oncröp siehe uncrop. ondröc siehe androc. onest Adj. (1781 MICU, G. LEX.) ehrlich. ET. n. lat. honestus, it. onesto. on siehe un. 860 opăcinâş onestitate S. f. (1781 MICH, G. LEX.) Ehrlichkeif F. GR. (t) (h)onestate. ET. n. lat honestas. onirocrit PI. -criţi S. m. (1705 CANT. IST. 311) veralt.: Traumdeuter M. ET. gr. ονειροκρίτης. onix S.n. (1581/2 PO) Onyx M. GR. onihinos (PO2 271; Ex 28, 9), onifinos (PL) 272; Ex 28, 20), onice (D.), onihion (BIBLIA 1688 Ex 28, 20). ET. gr. όνόχιον, frz. onyx, it. onice. onoare S. f. (1800 BUDAI-DELEANU IV, 28) Ehre F. GR. onor. ET. n. lat. honor, frz. honneur, it. onore. onochetâvru (t) S. m. (1683 DOS. VS. Oct. 23; 79a) schwanzloser Affe M. ET. ngr. όνοκένταυρος. 7. onorä Präs, -rez (1810 NICOARĂ 146) ^ 1. beehren. 2. (einen Wechsel, eine Schuld) honorieren. ET. n. lat honorare, it. onorare. onorabil Adj. (1839 C. NGR. OP. I, 53) ehrenwert. ET. frz. honorable. onorar Adj. (1801 MICU IST. IV, 61) Ehren-. ET. n. lat. honorarius. onorat Adj. (1794 CALEND. 1) geehrt. ET. a onora, vgl. n. lat. honoratus. ontologie S. f. (1781 MICU, G. LEX.) Ontologie F. GR. (+) -ghie. ET. gr./lat. ontologia. op1 S. (16. Jh. CV) LV. in Verbindungen wie afi de op nötig sein. Opu easte tuturoru gata a fi cum se dea cuvântu giudelului (CV2 69a; Prolog 1 Petr) alle müssen bereit sein. în vreme ce e opu (PS. SCH. 31,6) zur rechten Zeit. Nu jură opu (PS. SCH. 52, 4, ksl. nepotrebni bysa). Şi scotea de-ipunrea ce era spre opu (CV2 49b; Apg 28, 10) sic taten hinein was not war. So auch noch: Fieştecareplugariu mai nainte de toate are op (lipsă) ca să cunoască pământul (ŞINCAI, E. 4). ET. lat. opus, vgl. opt2. op2 PI. opuri (1791 AA ist. III/77, 309) Opus N. ET. n. lat opus. opac1 Adj. (um 1805 ŞINCAI S. 125) dunkel. ET. n. lat. opacus. opac2 PI. opace S. n. (1885 TEOD. PP. 562) MUNT. Ruderpflock M. (D. T.). Câţi copii pe drum găsea, La opăci că mi-ipunea (TEOD. PP. 310). GR. S. f. opâcă. ET. vgl. opacină. SG. ALR SN III, K. 841. opâcă siehe opac2. opâcină PI. opâcine S. f. (1645 FIERODOT 316) Ruder N. (MARD., D. T.). Pentru aceia lăsară şi ei toate, şi opacine şi veatrile şifiunile (MĂRG.2 147a). La lemn ştie a face raliţe, giuguri şi opacine (DOS. VS. Oct. 6; 48b). ET. vgl. tschech. opaăna „Kehrruder”, ukr. opac\>na „großes Steuerruder”, poln. paczyna „Ruder”; eigtl. „hinteres Ruder”, zu asl. opako, -Icy „rückwärts, hinten”. Vgl. opac2. SG. ALR SN III, K. 841, 842. opâiţ PI. opaiţe S. n. (um 1670 ANON. CAR.) 1. einfache Dochtlampe. De la opaiţul săteanului până la policandrurile de prin curţile cele mari (ION. CAL. 82). Opaiţele şi lumânările de seu s-au stins în toată mahalaua (DEL. I, V. ş. V. 171). 2. Feuer, das zu Beginn der Fastenzeit angezündet wird (MAR. SĂRB. I, 271). GR. văpaiţ; S. f. opâiţă, văpâiţă (DEL. häuftig), hopâiţă. ET. anscheinend zu văpaie. opăceâlă PL -celi S. f. (1763 PROT. AARON IV, 5b) Hindernis N. ET. a opăci. opăci Präs, -cesc (1564 CORESI MOLIT. 32b) TR. I. V. tr. 1. auf-, zurückhalten, (ver)hindem. Unde te duci? „Dă-mipace, nu mă opăci" (RETEG. POV. 1, 62). 2. irreführen. (De) te va opăci ochiul tău ... scoate-l (NT 1648 Mt 5, 29). II. a se opăci sich aufhalten, verweilen. Nu s-au prea opăcit mirându-se de ele (de acele case) (BAR. HAL. VI, 20) hielt sich nicht dabei auf, es zu bewundern. ET. vgl. serb. nslov. paäti id., poln. opaczyc „ver-, umkehren”, ksl. opaäka „Hindernis”, zu ksl. opako, -ky „rückwärts”. opăcinâş PI. -naşi S. m. (1581 CORESI OMIL., DENS. IST. II, 203) veralt.: Ruderer M. (MARD.). Mit anderem Suff, opä-cinar (VARLAAM şi IOASAF 170a). ET. opacină. 861 opăcire operetă PI. -rétc S. f. (1836 GTN, DLR) Operette F. ET. it. operetta, frz. opérette, dt. Operette. opăcire S. f. (1703 GCD) TR. Aufhaltcn N. ET. a (se) opăci. opăcitoriu S. m. (1564 CORESI MOLIT. 46a) LV. Betrüger M. ET. a opăci. opăcitură S. f. (1648 NT Pred. Jud.) TR. 1. Hindernis N. 2. Irreführung F. ET. a opăci. opărcâlă PI. -rcli S. f. (1793 PREDETTCII, 5a) 1. Brühen, Ab-, Verbrühen N., Verbrühung F. Lâna de usuc se pune (la rană) pentru opăreală (LEON ZOOL. 29). 2. OLT. warmer Sommerwind (H. V, 3). ET. a opări. opări Präs, -resc V. tr. (1683 DOS. VS. Noe. 6; 110a) (ab-, ver)brühen. Curăţă rădăcinile de ţălină frumos, opăreşli-le(DRĂGH. REŢ. 185). în loc... săleiecopiii Sfintei Dumineci cum i-a lăut fata moşneagului de bine, ea i-a opărit pe toţi (CREANGĂ, CL XI, 216). Fig.: Ian să îndrăznească cineva să zică ba, că-l opăresc (AL., CL III, 247). ET. ksl. opăriţi. opărit Adj. (um 1348 DLRV) verbrannt, verbrüht. Fig.: wutentbrannt. Aghiotantul, galben, opărit, cu capu-n jos (BACALB. MT. 119). ANTHROPON. Opăritul (um 1348 DLRV 132). TOPON. Opăriţi (1590 DERS). ET. a opări. opăritură PI. -tiiri S. f. (1857 POL.) Ab-, Verblühen N., Verbrühung F. ET. a opări. opcină siehe obcină. operaţie PI. -raţii S. f. (1787 CANTACUZ. M. 235) Operation F. GR. veralt.: -ţiiine; (t) operăciiine, operaţioâne (MOLNAR IST. 49). ET. n. lat. operatio, auch mittelb. operă1 PI. opere S. f. (1800 BUDAI-DELEANU) Werk N. In urmă trebuie să şti, bade Pereo! cumcă aceast' operă (lucrare) nu este furată ... ci chiar izvoditură noao şi orighinală românească (BUDAI-DELEANU Epistolie închin. 10). ET. n. lat. opera. operă2 PI. opere S. f. (1829 AR 176) Oper F. ET. it. opera. opincâr PI. -cari S. m. (um 1670 ANON. CAR.) 1. fam.: Bauer M. Ştefan Vodă... au boierit pe câmpul de bătaie pe mai mulţi opincari cu inima de boier (FIL. CIOC. 186). 2. Bundschuhmacher M. - S. f. -căreâsă, -riţă, PI. -râse, -riţe. ET. opincă. opincărime S. f. (1881 JIP.) fam.: Bauervolk N. Unii cărturari şi farisei, şi chiar multă opincărime, au în inimă ghicleşug (JIP. OP. 72). ET. opincar. opinteală PI. -teii S. f. (1497 BGL 182) Stemmen N., Anstrengung F. (Această umflătură) se naşte din opinteală mare la tras (FILIP. AGR. 145). ANTHROPON. Opinteală (1491 BGL). ET. a opinti. opinie PI. opinii S. f. (1703 FN 152) Meinung F. GR. veralt.: -niiine. ET. n. lat. opinio. opincă PI. opinci S. f. (1612 DIRB XVII/2, 83) 1. Bundschuh M., Fußbekleidung der Bauern, besteht aus einem Stück Leder, dem mittels durch den Rand gezogener Riemen (târsini, nojiţe) die Form des Fußes gegeben wurde, wird mit den Enden der Riemen am Schienbein befestigt. Fam.: a pune cuiva opinca jdn, reinfallen lassen (vgl. a încălţa 2.): Să nu-mi fi pus ţ; opinca berbantu cel de Pepelea? (AL. OP. I, 832). Vgl. f':* drac 6. — Redensarten: Fiecare ştie unde îl strânge opinca jeder weiß am besten, wo ihn der Schuh drückt. * ^ * A umbla cu opinci de fier, a rupe trei perechi de opinci de fier einen langen Weg haben. Pe unde şi-a spart dracul opincile wo der Pfeffer wächst. Opinci rupte şi zile pierdute vergebliche Mühe. De la vlădică până la opincă allesamt. 2. fig. fam.: Bauer M. Totdeauna politeţa ... de la vlădică s-a scoborât la opincă (GHIB. TR. 379). 3. Enzian M., vgl. ochincea. GR. Dim. opinciiţă, PI. -ţe. ET. in allen Nachbarsprachen, vgl. bulg. opinulc, ukr. opynka, alb. opinge, nb. şerb., nslov. opanak, opanka, alb. opange. opincărie PI. -rii S. f. (753 IORGA O. E. 168) 1. Handwerk N. des Bundschuhmachers. 2. Werkstatt F. des Bundschuhmachers. ET. opincar. 862 opreâlă opinti Präs, -tcsc (1653 IORGA S. D. XXI, 259) I. V. tr. drängen. Ştefan ...frecă ridichea celor 6000 de ardeleni... şi-i opinti peste munţi (ISP., CL. XII, 177). II. V. intr. LV. sich ab-, bemühen. încă opinteau nemţii să fie Dunărea hotar, dară n-au primit turcii (NECULCE, LET.2 II, 262). III. a se opinti sich steif machen, um etw. zu bewegen: sich (an)stemmen, drängen, dann überh. sich anstrengen. Boi plăvani în câte şase trag, se opintesc în juguri (AL., CL II, 83). Zaharia îşi pregătea ciobaca... lua prăjina, o răzima în mal, se opintea. (SAD. CR. 29). Vrea să fumeze din ciubuc, dar în zadar se opinteşte; ciubucul e astupat (AL., CL VII, 406). ET. slav. *op£titi, vgl. russ. opjatitT Anstrengung F. Amândoi se apucară de poarta ruginită în ţâţâni şi după câtăva opintire o închiseră (SLAV., CL XV, 441). ; ‘ ET. a opinti. opis (t) PI. opise S. n. (1829 AN. P. 1/2, 225) (Akten-)Register, Verzeichnis N. Arătatele mai gios documente, pe care epitropia, după opisul alăturat pe lângă anaforaoa ei, i le-au înfăţoşat (logofeţiei) (DOC. 1844, URIC. 111,43). ET. russ. opisî. opleän PI. oplene S. n. (181 BUDAI-DEL.) Kufenriegel M. eines der beiden Querhölzer, die die Schlittenkufen (tălpi) Zusammenhalten. GR. S. f. opleână, PL oplene. ET. vgl. tschech. oplen id., nslov. serb. oplen, ukr. opleno, oplin „Lenkschemel”. SG. ALR SN I, K. 240, 241,301. oploşeâlă PI. -şeii S. f. (um 1890 BOGD.) selten.: Unterschlupf M. Fata s-a gândit să-şi facă oploşeâlă în scorbura copacului (BOGD., D.). ET. a oploşi. oploşi Präs, -şese (um 1675 MIR. COSTIN, LET.11,241) I. V. tr. pc. jdm. Unterschlupf, Obdach, Zuflucht gewähren. Orice venetic, în ţara asta, este oploşit de Dv. (CREANGĂ, CL XVII, 115; der Bauer zu den Bojaren). II. a se oploşi Unterschlupf etc. suchen, finden. Pe vremea aceia se oploşise la casa noastră un turc cu numele Ali (GANE, CL XIV, 201). ET. viell. zu slav. plohu (poln. tschech. plochy, russ. plohoj etc.) „flach”, tschcch. plocha „Fläche”, od. zu asl.plühTi, nslov.polh (rum. pâlş) „Bilchmaus”, nslov. polsina „Loch der Bilchmaus”. // Zweifelhaft (CIORANESCU 5901). SG. ALRMII/I, K. 367. oploşit Adj. (um 1675 MIR. COSTIN, LET.11, 306) beherbergt, versteckt. ET. a oploşi. opör PI. opoâre S. n. (1881 JIP.) MUNT. Teil des Bauernwagens, nach D. T. Stirnseite des Achsfutters (podul osiei), wahrsch. jedoch letzteres selbst. A intrat roata până în opor în noroi (Z. V, 461). Bleavu, bulfeiu, oporu, corman a (JIP. OP. 55) ET. vgl. bulg. poln. tschech. russ. opor, -ra, nslov. ukr. opora „Stütze, Widerhalt”, serb. opor,, Hindernis” etc. SG. ALRM SN I, K. 224. oporniţă PI. opomiţe S. f. (1885 H. IV, 279) MUNT. OLT. eines der beiden eisernen Tragebänder, die Achsfutter (podul osiei) u. Achsschemel (perinoc) miteinander verbinden (D. T.). ET. opor. opovăi siche upovăi. opoziţie PL -ziţii S. f. (um 1805 ŞINCAI S. 138) Opposition F. GR. (t) -Hüne. ET. n. lat. oppositio, frz. Opposition, dt. Opposition. oprăvi Präs, -vesc V. tr. (1600 DIR) LV. i. aufrichten. Passiv: împărăţiia să oprăvuiia în Ierusalim (BIBLIA 1688 1 Kg 2, 36; xaxwpüouTo). 2. entscheiden, festsetzen. GR. oprăvui. ET. ksl. opraviti. oprăvui siehe oprăvi. oprăvuirc (t) S. f. (1720 BRVII, 3) Festsetzung F. ET. a oprăvui. opreâlă PL opreli S. f. (1611 DIRB XVII/2, 18) 1. veralt. u. ugs. a) An-, Ab-, Zurückhalten, Hindernis, Verbot N. Leşii ... ţinea acolo câte 2000 de nemţi pedestrime cu puşcepentru opreala lor (MIR. COSTIN, LET.11,287) um sie abzuhalten. Una (din fete) are ochi de mură Care inimile fură, Alta două viorele Ce te scoate din oprele (CL I, 18) um dich aus der Fassung zu bringen. Flecăul nu mai are nici o opreâlă de nici o parte şi... poate pomi acasă (IARNIK, CL XV, 17 8). - b) Verhaftung, Gefangennahme F. Auzind ...de opreala feciorilor săi (ŞINCAI HR. III, 130). 2. veralt.: Haft F., Gewahrsam, (Haus-, Stuben-) Arrest M. Stefan Vodă Gheorghie fiind aici cu maică-sa la opreâlă (MIR. COSTIN, LET.21,367). A pune la oprea-lă verhaften. Jandarmul... Fără multă socoteală Te 863 oprcg oprire PI. opriri S. f. (16. Jh. PS. H. 68, 2) 1. Unterbrechung F. Fără oprire unterbrochen. 2. Hindernis N. 3. LV. Strenge F. ET. a opri. si toarnă la opreală (IANOV, CL XIII, 68) steckt dich ... ins Loch. ET. a opri. opreg PL oprege S. n. (um 1670 ANON. CAR.) OLT. TR. BAN. Fransenschürze F. der Bäuerinnen. Das obere Drittel (platcă) ist gewebt, die unteren zwei Drittel hängen in Fäden od. Fransen herab. Man trägt den opreg entweder nur hinten, wo dann vorn die catrintă getragen wird, od. auch je einen auf beiden Seiten. ET. serb. opreg. oprelişte PI. oprelişti S. f. (um 1580 GLOS. BOGD. 252a) 1. Hindernis N. 2. LV. Verbot, Abhalten N. Deaci al treile rändu şi hotar anume oprealişte (PRL 216a). Aşa şi pre cei milostivi fără de nice o oprealişte îi duc la scaunul împărătesc (MĂRG.2 70a) ohne jegliche Verzögerung. Pre acest sfânt post mare, lucrurile lui D-zeu cele bune, acestea încă să cuntenesc şi au oprealişte (Ş. TAINE 29) sind untersagt. ET. a opri. opri Präs, opresc (16. Jh. CV) 1. V. tr. 1. an-, auf-, zurückhalten; pe un şcolar einen Schüler nachsitzen lassen; pc. la masă jd. zum Essen dabehalten; c. pentru sine etw. für sich behalten, reservieren; pc. de a face jdm. verbieten, -wehren, etw. zu tun. Opriţi (caii, frăsura)!halten Sie (die Pferde an)!, lassen Sie (den Wagen) halten!, halt! Ea de multe ori îşi oprea mânile albe din lucru (SAD. POV. 29) hielt in der Arbeit inne. Dacă din neîngrijirea preotului vor mânca cânii prescurile din biserică, atunci se opreşte din preoţia lui (PRAV. BIS. Sf. cumin. 4) wird ihm das Priesteramt entzogen. Ce le opreşte să o faci? was hindert dich daran, es zu tun? Celui ce-ţi ici haina, nu-i opri lui şi cămaşa (EV. 1894 Lk 6,29) wehre ihm auch das Hemd nicht. Lăsaţi pruncii şi nu-i opriţi pre ei a veni la mine (EV. 1894 Mt 19,14) laßt die Kinder doch zu mir kommen u. hindert sie nicht. Nach dem Ksl., bisw. mit Dat.: Nu oprireţi lui (CORESITE4 89b; Mk 9, 39; ksl. ne branile emu). 2. LV. helfen, unterstützen. Cade-sese oprimu netarii (CV2 12a; Apg 20,35). II. a se opri, an-, innehalten, stehen bleiben, haltmachen; undeva sich an einem Ort aufhalten; de a face c. sich enthalten. (Oamenii ce duceau mortul) se opreau la răspinteni şi preoţii îşi ridicau glasurile (SAD. POV. 16). Trei ceasuri ţinu acest foc înfricoşat (al lunurilor), apoi se opri (GANE, CL XI, 371). Nu mă pot opri de a blăslema pe engleji (C. NGR. 67) ich kann nicht umhin. Cuvintele lui erau aşa de mieroase încât nu se putură opri de a nu-l asculta (ISP. LEG.1 I, 114). Vgl. a popri. ET. ksl. opreti. oprit (1564 CORESI MOLIT. 144a) 1. Adj. 1. unterbrochen. (Moara) să stea oprită (PRAV. MOLD.3 27). 2. verhaftet. 3. verboten. II. S. n. Verbot N. (DOS. VS. Dech. 17; 222a). ET. a opri. SG. ALRM I/I, K. 175; II/I, K. 96. opritor PI. -tori S. m. (16. Jh. CV2 29b; Apg 24, 5) 1. veralt.: Beschützer M. 2. S. f. opritoare a) Aufhalter M. (spez. Art Riemen ^ am Wagengeschirr). Scoţând căpătâiul aţişoarei prin ţ. gaura de alături, se leagă o opritoare, ca să nu scape fi* acest căpătâi (ISP. JUC. 3). - b) Damm M. ET. a opri. SG. ALR SNI, K. 153. opritură PI. -türi S. f. (1648 NT Apg 24, 25) 1. veralt.: Verbot N. 2. (Wald-)Schonung F. A rămas (din pădure) numai o opritură în care nu găseşti decât pari şi nuiele (FIL. CIOC. 117). ET. a opri. oproşcâ (t) V. tr. (1705 CANT.) bespritzen, bewerfen. îmbepărţile... din cuvinte deşarte numai oproşcându-mă (CANT. IST. 23). ET. vgl. a împroşca. opsâr PI. opsâri S. m. (um 1900 TIKTIN) MOLD. Kleinschlächter, Viehhändler M. Opsarii care aduc carne tăiată din afară de oraş (LIT.). GR. ob-. ET. vgl. a da o vită de(-a) hoapsa „ein Stück Vieh an mehrere Personen zum Ausschroten verkaufen” (D.). Viell. zu poln. tschech. obec „gemeinschaftliche Sache”. Kroat. slov. ovear (istro-mm. opcioar, optoar) „Schäfer” kommt kaum in Betracht. // unbek. opsâs PI. opsâsuri S. n. (1881 CREANGĂ) MOLD. Fersenteil des Schuhs: Hacken M., Hinterleder N. Colbul adunat pe opsasul încălţării (CREANGĂ, CL XV, 2). ET. vgl. poln. obcas id. < dt. Absatz. opsigă S. f. (1691 MĂRG.) Trespe F. (Bromus); nach BR. PANŢU auch Lolch M. (Lolium), nach CIH. auch Flughafer M. (Avena fatua) u. v. a. De seameni, seamănă ale tale, că ceale striine sunt mai amare decât osfiga grâului (MĂRG.2 241a). 864 orar2 GR. obs-; osfîcă(MĂRG.1128a, 167a; MĂRG. 2184a), osfigă (MĂRG.21. c.), oshigă (D. T.), osigă (FUSS, B.), ohs-, ors-, as-, ocs- (BR.). ET. vgl. serb. ovsilca, poln. owsik, tschech. ovsiha < asl. o vis u „Hafer”. opşte etc. siehe obşte etc. opt1 Num. (16. Jh. CV2 86a; 2 Petr 2, 5) acht; optsprezece achtzehn; optzeci achtzig; al optulea, LV. 16./17. Jh. al opiul (CV), seit 18. Jh. auch -tălea, optsprezecelea, optzecilea, f. a opta, optsprezecea, opt-zecea der, die das achte, achtzehnte, achtzigste. A opta minune das achte Weltwunder. Opt un cal (că nu-s departe Galaţii) v. einem schwachen Pferd, Zugtier; vgl. brânză 2. a, cal 9. k. ET. lat. öcto. opt2 V. def. (1563 CORESI PRAXIU 1 Kor 15, 36) LV. opt săfac c. ich muß etw. tun. Când vine vremea, noi opt să murim (CORESI, CCR 24). ET. anscheinend lat. opus est; vgl. op'. optică S. f. (1825 MUM. C. 159) Optik F. ET. dt. Optik, frz. optique. f A’ optimat PI. -mâţi S. m. (1683 DOS. VS. Ian. 9, 8b) Aristokrat M. bei den Römern. GR. PI. optimaţi, optimale (DOS.). ET. n. lat. optimas. optime PI. optimi S. f. (1840 POEN. I, 820) Achtel N. ET. opt'. optimism S. n. (1831 HELIADE GR. P. 35) Optimismus M. ET. frz. optimisme. opunător Adj. (1781 MICU, G. LEX.) veralt.: entgegengensetzt, gegnerisch. ET. a opune. opune Präs, opun (1781 MICU, G. LEX.) I. V. tr. gegenüberstellen. II. a se opune sich widersetzen. ET. n. lat. opponere, nach a pune. opünere PI. opuneri S. f. (1818 MAIOR TEL. 192) Widerstand M. ET. a opune. opus Adj. (1818 MAIOR TEL. 172) entgegengesetzt. ET. a opune. opüst1 PI. opüsturi S. n. (1681 DOS. TR. 84a) Schleuse F., Wehr N. eines Teichs. De departe, dintr-un colţ al iazului, venea vâjâitul înnăhuşit al unui opust (SAD. POV. 157). Trecui peste opusul întâi în care vuia cascada (SAD. POV. 182). GR. apust (H.) ET. vgl. ukr. opust, serb. tschech. poln. upust. SG. ALR SNI, K. 152. opust2 siehe otpust. or siehe avea B 3 u. vrea. ora S. (um 1900 TIKTIN) ora, ora, morilor MUNT. Kinderspiel: die goldene Brücke, wofür MOLD, halea-malea (s. d.). Der Spmch dazu beginnt mit den Worten: Ora, ora, morilor, Deschideţi porţile! ET. viell. ngr. ώρα (καλή). ora siehe ura. oracol PI. oracole S. n. (1781 MICU, G. LEX.) Orakel N. GR. oracul, oraclu. ET. n. lat. oraculum, it. or acolo, frz. oracle. oranjerie PI. -rii S. f. (1826 GOL. CAL. 120) Orangerie F. ET. frz. Orangerie. oranist PI. -nisturi S. n. (1840 POEN. 1,118) selten: MUNT. Baldachin M. Oranistul, clătinându-şi ceaprazurile de fir, intră în curtea bisericii (DEL. P. 192, Beschreibung eines Begräbnisses). GR. uranist (POL.), uranisc (POEN.). ET. ngr. ούρανΐσκος. orâniţă PI. orâniţe S. f. (1885 Η. XII, 261) BAN. OLT. MUNT. DOBR. 1. Bootshaken M. Să puie vâsla-ntr-o rână Şi oraniţa-ntr-o mână (TEOD. PP. 576). 2. Fischerboot N. GR. BAN. orăniţă, DOBR. orânţă (H.). ET. vgl. serb. oranica, bulg. vranica, türk, oransa „längeres Boot mit flachem Boden”. orar1 PI. orare S. n. (1556 DERS) Orarium N., von der linken Schulter des zelebrierenden Diakons über die Brust herabhängendes Band. Unui mort i se pune orariu pe frunte, ca săfie păzit de focul cel nestins (ION. SUP. 36). GR. aurar (DERS), aorar (DIR). ET. ksl. orari < gr. ώράριον; die Varianten aurar u. aorar sind von aur beeinflußt. orar2 (1780 ELEM. LING. 94) 1. Adj. Stunden-, stündlich. II. S. n. 1. Stundenplan M. 2. selten: Zeitmesser Μ. GR. (t) horar. ET. n. lat horarius, frz. horaire. 865 orăş oraş PI. oraşe S. n. (um 1431 DERS) Stand F. LV. von kleineren Städten, wog. cetate von größeren. Să ducii în oraşe şi în cetăţi (APOC. P., HC II, 416). Şi am pus pecetea oraşului ca să-i fie de credinţă (DOC. 1591, HC. 1,105). După slujbă meargă creştinii la oraşe şi la sate ca să caute oameni betegi să miluiascăpre ei (COR., GCR I, 25). GR. Dim. orăşel, PI. -le, orăşiiţ, PI. -te (B.). ET. magy. vâros. orator PI. -tori S. m. (1678 CHEIA ÎNŢ. 91a) Redner M. GR. orâtor. ET. n. lat. orator, frz. orateur. oraţie PI. oraţii S. f. (1654 NEAGOE ÎNV.2 121a) 1. LV. feierliche Ansprache, Begrüßungsrede F. După cetirea molitfei i-au făcut mitropolitul (domnului) şi oraţie de bucurie pentru venirea, domnului (AMIRAS, LET.2 III, 157). 2. Hochzeitsrede F. in Versen, die der colăcer (s. d.) hält. Eine Anzahl solcher Reden siche bei TEOD. PP. 163 flg. u. MAR. NUNTA 842 flg. GR. ur- (B. MAR. NUNTA 678). ET. mittelb. n. lat. oratio, vgl. poln. oracya; u- für o-ist von a ura entlehnt. SG. ALRM II/I, K. 208. oră siehe oară2. orăcăi Präs, -iese V. intr. (1703 GCD) von Fröschen: quaken. Şi-ntr-o baltă mii de broaşte în lung hor orăcăiesc (AL., CL II, 81). GR. ocă(că)i. ET. oac! SG. ALRM I/I, K. 312; ALR SN III, K. 677. orăcăiălă PI. -ieli S. f. (1870 COST.) Quaken, Gequake N. GR. ocăcăială. ET. a orăcăi. orăstică S. f. (1868 BARC.) Walderbse F. (Orobus; BR.). GR. TR. orăstică (VICIU). ET. unbek. orăşan PI. -seni S. m. (1439 DERS) Städter M. Şoltuzul cu 12 părgari şi cu alţi orăşeni bă-trâni din târg din Totruş (DOC. 1591, HC 1,105). Vgl. MOLD. târgoveţ. - S. f. orăşancă. ET. oraş. orăşenesc Adj. (1683 DOS.) städtisch (B.). GR. orăşesc (DOS. VS. Ian. 10; 9b). ET. oraş. orăşeneşte Adv. (um 1700 LEX. MARS.) städtisch, nach Art der Städter. Era îmbrăcat orăşeneşte (DEM. NUV. 5). ET. oraş. orătânie PL -tanii S. f. (1895 MANOL.) Geflügel N. Carne de orătenii (MANOL. IG. ŢĂR. 339). ET. zu oară1. SG. ALR SN I, IC. 243; SN II, 361. orând S. m. (1882 ISP.) (vom Schicksal zum Gatten) Bestimmer M. Dacă tu vei fi orândul meu (ISP. LEG.2 63). ET. orândă1, nach dem Vorbild von ursit id., ursită „Bestimmung” neu gebildet. orândâr PI. -dâri S. m. (1742 BUL. COM. IST. 1,224) MOLD, veralt.: Pächter M., spez.: (Dorf-)Schankwirt. ^ ET. orândă2. orândator S. m. (1806 URIC. X, 217) f'·* veralt.: Pächter M. Orândatori de prin sate, în avere mai sumeţi (BELD. ET. 80). ^ ^ # ET. slav. (poln. russ. serb.) arendator < mlat. arren-dator, an orândă2 angelehnt. orândă1 PI. orânzi S. f. (1581/2 PO2 272; Ex 28, 21) Bestimmung F. (im bös. Sinne:) Verhängnis N. (Oamenii) îi arătară drumul şi-l lăsară să se ducă unde îl va duce orândci lui (ISP. LEG.2138) sie zeigten ihm den Weg und ließen ihn dorthin gehen, wohin das Schicksal ihn führen würde. Se vede că-l trăgea aţa la orândă lui (ISP. BSG. 90). 2. veralt.: (Dienst-)Ordnung F. ET. zu a orândui (rândiii). orândă2 PI. orânzi S. f. (1742 BUL. COM. IST. 1,224) veralt.: 1. Pacht F. Orândă (moşiei) au umblat până acum 8000 lei (GHIB. TR. 412). 2. (gepachtete) Dorfschenke F. în stânga casa Dochiţei; în dreapta orândă. satului (AL. OP. I, 213). GR. PI. auch orânde. ET. mittelb < mlat. arrenda. orândărie PI. -rii S. f. (1858 RAL.) Pachtung F. Monopolele, orândările generale ce îmbogăţesc numai câţiva bancheri (RAL. SUV. 143). ET. zu orândă2. orb Adj., f. oarbă, S. (1491 DERS) blind, Blinder. Duminica orbului, der fünfte Sonntag nach Ostern, an dem das Evangelium nach Jo 9 verlesen wird. Zid orb (COD. CAR., Pentru vecin, lucrurilor § 28) blinde Mauer (d. h. ohne Öffnungen). Fereastră oarbă blindes Fenster. Drum orb Holzweg. Acasă... ajlară ei o sărăcie oarbă (CĂT. I, 28) bittere Not. Ai orândui etc. siehe rând ui ete. 866 orbiciunc un noroc orb (AL. OP. I, 1702) unsinniges Glück. Dusu-s-au .Cîn răcnetul românilor care strigau în unna. lor: La oarba! la oarba! (AL., CL VII, 443) die ihnen höhnende Rufe nachsandten. Vgl. babă 6. d., găină 3. - Sprw. (vgl. Brăila, ochi I. 3.): Orbul de la toţi, şi de la orb nimeni ihm ist Nehmen seliger als Geben. Orbul la vedere râvneşte man begehrt immer das, was man nicht haben kann. Orb pe orb povăţuind, cad amândoi în groapău. ä. wenn ein Blinder dem anderen den Weg weist, fallen beide in die Grube (nach Mt 15, 14). Decât orb şi călare, mai. bine şchiop şi pe jos lieber lahm als blind, von zwei Übeln soll man das kleinere wählen. Orbului degeaba îi spui. că s-a făcut ziuă wer blind geboren ist, lernt nicht ans Licht glauben, mit der Dummheit kämpfen Götter vergebens. în ţara orbilor, cel cu un ochi este împărat unter den Blinden ist der Einäugige König; vgl. chior 1. ET. lat. örbus „(der Augen) beraubt”. SG. ALR II/I, K. 273; MN 3870, 144. orbâlţ PI. orbâlţuri S. n. (um 1670 ANON. CAR.) Rotlauf M., Rose F. (Erysipelas). Bolind cumplită du-7 rere de boaşe cu grea îmflătură de orbalţ (DOS. VS. Oct. 20; 74b). ’ \ . 2. iarbă de orbanţ, iarba orbalţului Christophskraut N. (Actaea spicata; BR.). 3. Bezeichnung f. versch. Schmerzen: Kopf (D.), Ohren, Rheumatismus (H. XII, 594); Glaukom. GR. orbanţ (BR.), olbalţ, olbaţ, orbonţ, arbalţ. ET. vgl. magy. orbänc. SG. ALR II/I, K. 172, 273; MN 3870,144,4188, 58; 4206,61. orbăcăciune S. f. (1683 DOS. VS. Dech. 12; 213b) Blindheit F. ET. a orbecăi. orbăldt siehe orbălţit. orbălţi V. (1897 ŞEZĂT. VI, 99) an Rotlauf erkranken. Tăieţi... Orbaltul de orbălţit (M. F. 1,1521). GR. orbălţa. ET. orbalţ. SG. ALR II/I, MN 4206, 61. orbălţit Adj. (1683 DOS.) 1. an Rotlauf erkrankt. 2. geschwollen. Atâta era de schimbat şi orbăcitpreste tot trupul cât sămăna cu pieleapilului (DOS. VS. Ian. 19; 19a). Beşică orbălţală (GCR II, 341; in einer Besprechung). GR. orbălcit, orbălţat. ET. a orbălţi. orbecăi Präs, -iese V. intr. (1683 DOS. VS. Dech. 12; 213b) wie ein Blinder, im Finstern (umhcr)tappen. Baba oarbă umblă orbecăind şi cu mâinile întinse, căutând săprinză pe vreunul din copii (ISP. JUC. 24) die Blindekuh. (Liliacul) dzua orbăcăieşte, iară noaptea ca puhacea purecele, în prav ascuns zăreşte (CANT. IST. 123). Trei zile şi trei nopţi orbecăi prin pădure şi nu putu afla nimic (ISP. LEG.2 58). GR. orbeca (BUDAI-DELEANU), oberca (SBIERA POV. 258), (h)orbocăi. ET. zu orb. orbecăitor S. m. (1705 CANT. IST. 96) selten: Sehbehinderter M. ET. a orbecăi. orbenice Adj. (1806 KLEIN) blind. ET. orb. orbesc Adj. (1468 DRĂGANU 285) Blinden-. ET. orb. orbeşte Adv. (1703 GCD) wie ein Blinder, blindlings. Au nu şi... (norocul) tot orbeşte Aleargă şi se roteşte (PANN PV. M. II, 103). Românii lovesc orbeşte (în turci) (VLAH. RP. 34). ET. orb. orbeţ PI. orbeţi S. m. (1814 ŢICH. 444) 1. Blinder M. Văzuţi) orbeţului când zăreşte de-a-bielu-şa ca prin sită (JP. OP. 15). Adjektiv.: Cârtiţele orbeţe (OD. PS. 220) die blinden Maulwürfe. 2. Blindmaus F. (Spalax typhlus Pall.). Dintre mamifere, şoarecele şi orbeţul sunt acelea ce aduc mai multă vătămare florilor (DATC. HORT. 24). GR. orbete. ET. orb. SG. ALRM, K. 16. orbi Präs, -besc (1561 CORESI TE4 215; Jo 12, 40) I. V. tr. blind machen, blenden, fig.: (ver)blenden. Străluceau ... galbenii... încât te orbeau, nu alta (DULFU LEG. 38). Pe cine crede că orbeşte când se laudă, că ...a dat pe dânsa (pe pălărie) cincisprezece franci? (BASS. V. 12). II. V. intr. blind werden, erblinden. ET. orb. orbiei Präs, mă -cesc V. refl. (1683 DOS. VS. Dech. 18; 226a) veralt.: erblinden. ET. a orbi. orbiciunc S. f. (1563 CORESI PRAXIU, DENS. IST. II, 204) veralt.: Blindheit F. Orbiciunea şi necunoştinţa care ne ţine (MĂRG.2 226a). ET. a orbi. 867 orbie orbie S. f. (1564 CORESI MOLIT. 30a) 1. Blindheit F. Durere şi orbie ... rabdă ochii noştri (VARL. CAZ.2 1, 226a). 2. Verblendung F. Cum de-aiputut tu, în orbia ta, să nu bagi în seamă dorinţele... oamenilor (SBIERA POV. 153). ET. orb. orbime S. f. (1705 CANT. IST. 253) Verblendung F. ET. orb. orbire S. f. (1581/2 PO2 61; Gn 19, 11) 1. Blendung, Verblendung F. Orbirea lui Iliaş Vodă (URECHE, LET.21, 145). 2. Erblindung, Blindheit F. ET. a orbi. orbiş Adv. (1800 BUDAI-DELEANU VIII, 51) blindlings. Un tânăr se răpede Din sus orbiş în valuri (I. NGR., CL IV, 105). ET. orb. orbit Adj. (1646 PRAV. MOLD. 13) 1. blind, geblendet. Ochii lui orbiţi de plângeri (EMIN. 0. I, 53). 2. verblendet. ET. a orbi. orbiţă PI. orbite S. f. (um 1805 ŞINCAI S. 132) 1. Planetenbahn F. 2. Einflußsphäre F. 3. Augenhöhle F. ET. n. lat. orbita. orbitor Adj. (1581/2 PO2 173; Gn 49, 4) 1. blendend. 2. verblendend. ET. a orbi. orbitură PI. -türi S. f. (1564 CORESIMOLIT, DENS. IST. 11,61) veralt.: 1. Blindheit F. 2. Verblendung F. ET. a orbi. orchestră PI. orchestre S. f. (1800 BUDAI-DELEANU) Orchester N. GR. orhestră (BUDAI-DELEANU I, 94), S. n. (t) orchestra, orhestru. ET. it. orchestra, dt. Orchester. orcic PI. orcicuri S. n. (1816 BAKOS) OrtscheitN., Stange, an der die Stränge des Zugpferdes befestigt werden. GR. orşic, S. f. orcică (D. T.). ET. vgl. poln. orczyk. SG. ALR SN I, K. 347; ALRM SN I, K. 230. orcicâr S. n. (1898 D. T.) Schlinge F. mit der der Strang an das Ortscheit befestigt wird. ET. orcic. ordie PI. ordii S. f. (um 1640 URECHE, LET.1’ 124) 1. veralt.: (Heeres-)Lagcr, I-Ieer N. bes. der Türken u. Tataren. M-am strecurat în ordia ... pandurilor cu meşteşug {FIL. CIOC. 296). Daţi mie 10 mii de ostaşi, oaste aleasă cu tunuri şi cu toate cele ce trebuiesc ordiei (DION., TEZ. II, 211). (Mavrogheni) au poruncii lui Cara-Mustafa să facă ordie mare împotriva nemţilor (DION., TEZ. II, 176) ein Heereslager aufzubauen. (Cioclii) porneau cu carul plin (de morţi) spre Dudeşti sau spre Cioplea unde erau ordiile ciumaţilor (GHICA, CL XIV, 82) die Lager der Pestkranken. 2. Horde F. von Tataren, dann überh. Avgust în 20 au lovit un sultan (tătăresc) cu urdiile sale... supt Hotin la tabăra leşască (MIR. COSTIN, LET.1 I, 246). De .A >'» sute de ori au năvălit prin vadurile Prutului oardele | '^ tătarilor flămânde de pradă (VLAH. RP. 259). ^ Cleopatra... târând după sine hordii întregi de eunuci 9 * (OLL. HOR. 116). GR. urdie; in Bdtg. 2 LV. auch ordă, oardă, LM. hoardă. ET. zu tatar. urmak, urdu, türk. or dir, zu ordie, urdie vgl. auch şerb. bulg. ordija, zu o(a)rdă poln. (h)orda; hoardă, hordie sind von frz. horde, dt. Horde beeinflußt. ordine PI. ordini S. f. (1851 STĂM.) 1. Ordnung F. Contra legilor ce-s scrise, contra ordi-nii-mbrăcate (EMIN. O. I, 52). 2. Reihenfolge F., Rang M. La ordinea zilei, an der Tagesordnung. în ordine in Ordnung. ET. n. lat. ordo. ordonă Präs, ordon V. tr. (1703 BRVI, 453) 1. ordnen. 2. befehlen, anordnen ordin PI. ordine S. n. (1771 URIC. XXI, 211) 1. Befehl M., Anweisung F. 2. Orden M. 3. Rang M., Ordnung F. GR. (t) ord\ (t) PI. ordinuri. ET. n. lat. ordo, it. ordine. ordinal Adj. (1828 HEL. GR. R. 31) numeral ordinal Ordinalzahl F. ET. n. lat. ordinalis. ordinânt siehe ordonanţă. t * ordinar Adj. (1747 IORGA S. D. XII, 45) 1. gewohnt. 2. gewöhnlich. GR. (t) ordiner. ET. n. lat. Ordinarius, frz. ordinaire, dt. ordinar. 868 ori2 GR. veralt..: Präs, -nez; (t) ordina, ordini. ET. frz. ordonner, dt. ordinieren. ordonanţă PI. -nânţe S. f. (um 1730 AXINTE) 1. Order F., Befehl M. Nice din loc să se scoale fără ordinanţul craiului nu o vor putea (AXINTE, LET.2 II, 145).’ 2. ordonanţă de plată Zahlungsanweisung F. 3. veralt.: Offiziersbursche M. 4. ofiţer de ordonanţă Ordonnanzoffizier M. GR. S. m. u. n. (t) ordinânţ, ordonanţ; (t) ordon ansă, ordonanţie. ET. multipl; vgl. it. ordinanza, frz. ordonnance, dt. Ordonnanz, poln. ordynans. SG. ALR SN III, K. 874. oreşniţă PI. oreşniţe S. f. (1884 Η. I, 187) Erdnuß F. (Lathyrus tuberosus; PANŢU). ET. zu asl. ör$n7„Nuß”. orez S. m. (1649 MARD.) Reis M. (Oryza). ?j> GR. TR. OLT. urez. BAN. TR. oriz, hurez (KLEIN). ET. vgl. ngr. ορυζι, bulg. serbokroat. oriz, alb. oris; e ist auffallend. ' orfan (1761 A. J. 981) 1. Adj. 1. verwaist. II. S. m. 1. Waisenkind N., wofür früher sărac. 2. BUCOV. uneheliches Kind (MAR. NAŞT. 60). ET. ngr. ορφανός, it. orfano; arom. orfan hingegen < lat. orphănus (PAPAHAGI). orfanotrof (+) S. m. (1683 DOS. VS. Dech. 31; 246b) Waisenfürsorger M. ET. ngr. όρφανοτροφός. orfanotrofie (t) S. f. (1683 DOS.) Waisenhaus N. în orfantrofie, adecă hrănitoarea săracilor (DOS. VS. Dech. 31; 148a). GR. S. n. orfanotrofiu. ET. gr./lat. orphanotrophium. organ PI. organe S. n. (16. Jh. PS. SCH. 136, 2) 1. LV. Musikinstrument N., spez.: Flarfe F. Lăudaţi pre el întru strune şi organe (BIBLIA 1688 Ps 150, 4). în sălcii în mijlocul (râu)lui am spânzurat organele noastre (PSALT. RÂMN. 136,2). Precum a unui organ de muzică toate coardele deodată lovindu-să, o răsunare orecarea dau (CANT. IST. 22). 2. (18./19. Jh.) Orgel F. Toată obştea cuvioasă ... ascultă cântările latineşti ale bărbatului şi răsunetul măreţ al organului (ODOB. MV. 1896, 43). 3. (Körper)Organ N. Şi mai vârtos toate ale trupului organe amurţind (CANT. DIV. 38b). 4. Vcrmittlungsorgan N., Vertreter M. Un lăcaş unde diavolul iaste stăpân şi a căruia cele şapte păcate de moarte sunt organile (MS. 1750, GCR II, 48). ET. ngr. öpyavov, teilweise durch ksl. Vermittlung 0orüganü): vgl. auch n. lat. organum, it. organo, frz. organe, dt. Organ etc. organdi S. n. (1868 BARC.) Organdy M., feines, fast durchsichtiges Baumwollgewebe. GR. organtin, organdin, iorgantin. ET. wahrsch. orient. Herkunft. organic Adj. (1818 BUDAI-DEL.) organisch. - Auch adverbiell. GR. (t) organicesc. ET. n. lat. organicus, auch mittclb. organism PI. -nisme S. n. (1827 UT) Organismus M. GR. (t) organizmos. ET. gr./lat. Organismus, frz. organisme, dt. Organismus. Organist PI. -nişti S. m. (1825 B.) Organist M. ET. dt. Organist. organiză Präs, -zez V. tr. (1818 BUDAI-DEL.) organisieren. GR. (+) organisi (BUDAI-DEL.) ET. frz. organiser, auch mittelb. organizăre S. f. (1827 GOL. EL 57) Organisieren N. GR. (t) organisire (GOL.) ET. a organiza. organizăt Adj. (1800 BUDAI-DELEANU XI, 54) 1. organisiert. 2. ausgestattet. GR. (t) organisit (BUDAI-DELEANU). ET. a organiza. organizâţie PI. -zâţii S. f. (1793 AA ist. III/4, 382) Oragnisation F. GR. veralt.: -Hune, -chine. ET. frz. Organisation, auch mittelb. orgă PI. orgi S. f. (1868 BARC.) Orgel F. ET. frz. orgue. orgolios Adj. (1848 NEGUL.) hochmütig. ET. vgl. it. orgoglioso. orgoliu S. n. (1847 HELIADE O. II, 338) Hochmut M. ET. it. orgoglio. ori1 siche oară. ori2 S. f. PI. (1806 ŞINCAI E. 145) a-şi veni în ori zu sich kommen; a-şi ieşi, a scoate din ori außer sich geraten, bringen. Ciprian ... începu a 869 GR. origină, (t) orighine; origin. ET. n. lat. origo. orişicare etc. siche ori3 II. ofi'eca pe la frunte, până ce-şi veni în ori (CAT. POV. 1,37). Arom.: Lu-acaţă câţi unăoară orili (PAPAHGI) manchmal packen ihn die Furien. ET. viell. mit PI. von oară2 identisch // zur Bdtg. vgl. lat. horae, -arum, gr. copca „Sonnengottheiten”, alb. ore „mytholog. Wesen” (CAPIDAN, DR II, 473; REW 4180a). ori3 (1559 CORESI IC 2a) I. Konj. oder; ori... ori sei es... oder, entweder... oder, ob ... ob. D-auzi, mândră, ori n-auzi Ori n-ai gură să răspunzi? (I.-B. 75). Oredumnita, ore noi (HC 1,176). De va fi nes tine de 30 de ani, veri aibă feciori veri n-aibă, să nu să cuminece 4 ani (Ş. TAINE 249). Veri mari vor fi veri mici, să ne părăsim de lucrurile ceale reale (MĂRG.2 41a). (D-zeu) toate faptele noastre acestea le vede, ori de vor fi bune ori de vor fi reale (MĂRG.1 39). Vgl. săvai. Opincile ţi s-au rupt O merindea ţi-o trecui! (MAR. NAST. 205). II. in Verbindung mit Rel. Pron.: oricine, oricare, oriunde oricând, LV. veri-cine etc., LM. auch orişicine etc. wer, welcher, wo, wann immer, auch etc. od. jedweder, jeglicher, überall, jederzeit etc. Ori în ce ceas vor chema preotul... să-l boteze pruncul (Ş. TAINE 28). Oricât am lucra, Noaptea s-a surpa (AL. PP. 188). Măcar de l-am fi rugat orişicât (SBIERA POV. 184) wie sehr auch immer. Dânşii... sunt hotărâţi, ori cu ce preţ, să plece (CRAS. SCH. II, 132) um jeden Preis. La sat nu e dă ruşine a lucra or la ce (JIP. OP. 36). Ori (şi) cum wenn auch, immerhin. LM. pflegt Präp. vor ori gesetzt zu werden: cu oricine, wog. älter u. ugs.: ori cu eine. GR. LV. veri, bisw.: ver, LM. bisw.: or, TR. o. ET. veri, 2 Pers. Sg. Präs. v. a vrea, vgl. das mit ders. Form gebildete lat. vel, quivis. orie PI. orii S. f. (1868 ION. AGRIC. M. 85) Art Schleppnetz N. (Somnii) se prind cu oria (ANT. IHT. 97). ET. unbek. original (1761 IORGA S. D. XII, 74) I. Adj. original. II. S. n. Original N. ET. n. lat. originalis, auch mittelb. originar Adj. (um 1834 MURGU 226) originär. GR. (t) -ghi-. ET. n. lat. originarius, frz. originaire. origine PI. origini S. f. (1829 PISC. O. 41) 1. Ursprung M. 2. Abstammung, Herkunft F. Un paladiu spre a-i sluji de scut apărător împotriva, clevetitorilor originei sale (C. NGR. OP. 1,217) orizönt PI. -zönturi S. n. (1705 CANT. IST. 11) Horizont M. GR. (t) orizon (CANT.) (h)orizonte. ET. gr./lat. horizon, auch durch multiple Vermittlung. orologiu PL -lögii S. n. (1821 LEON ASACHI B. 76) (Turm-, Stand-)Uhr F. Un orologiu sună noaptea jumătate, în castel la poartă oare cine bate? (BOLINT. 0. 33). GR. (t) orologhiu, orolog, orlogiu. ET. gr./lat. horologium, it. orologio. oropsi Präs, -psesc V. tr. (1760 GCR II, 74) 1. pc. jdm. die Gunst entziehen, jdn. von sich weisen, verstoßen. împăratul apoi îi oropsi pe amândoi şi nu mai voia să ştie şi să auză de dânşii (ISP. LEG.11, 24). 2. jdn. beschimpfen, verwünschen. GR. hor-. ET. unbek. oropsit Adj. (um 1705 CORB EA PS. 270b) 1. verfolgt. 2. verstoßen. Ea, văzându-se acum aşa de nenorocită şi horopsită, ce să facă şi încotro s-apuce? (CREANGĂ0, 159). GR. hor-. ET. a oropsi. ort PI. orţi S. m. (1639 BGL) ehern.: Viertel N. von Hundert, einer Münze, einem Piaster (also 10 Para). Un ort de raci (CIH.) 25 Krebse. S-au mai scornit şi alt obicei, câte doi orţi de pogon deprepopuşoi (NEC. COSTUM, LET.2 II, 40) 20 Para. - Daher noch jetzt fam.: a da ortul popei das Zeitliche segnen, der Natur den Tribut zahlen, sterben. Silică, slăbănog şi bolnăvicios cum fusese din născare, dădu ortul popei (BOGD. V. 39). orizontal Adj. (um 1814 UT) horizontal. - Auch adverbiell. ET. frz. horizontal. orjäd S. n. (1835 C. NGR.) veralt.: Erfrischungsgetränk N. aus Gersten- oder Mandelsimp. Un pahar cu orjad (C. NGR. 30 ani). GR. auch S. f. orjadă, orşadă. ET. frz. orgeat. ^ ornic etc. siehe ceasornic etc. orologhion PI. -ghioânc S. n. (1766 BRV II, 170) , jî* kirchl. Stundenbuch N. ţ * ET. ngr. cbpoAoyiov. 870 os ET. dt. Ort „ein Viertel (Gulden, Taler etc.)”, wonach dann poln. magy. etc. ort. ortâ (t) S. m. (uni 1770 CANTA, LET.2 III, 186) Regiment N. von Janitscharen, dann überh. Cinci de ianiceri ortale, cei mai aprigi şi delii (BELD. ETER. 47). Au sosit şi generări (nemţi) ... cu multe ortale de ostaşi cu tunuri (DION., TEZ. II, 179). Daher verächtl.: Bande, Clique F. Piticii din ortaoa,, Junimii” (CL VII, 142). ET. türk. orta. ortac PI. ortaci S. m. (1652 DIRB XVII/4, 485) Genosse, Kamerad M. Toţi morţii parcă s-au. sculat Să-şi plângă pe ortacul lor (COŞBUC 152). GR. Vok. ortace. ANTHROPON. Tilea Ortacul (1639 BGL). ET. türk. şerb. ort.ak. SG. ALT II/I, K. 154; MN 2668, 77; SNI,K. 15, 16. orta-ceauş (t) (x) S. m. (um 1780 EN. COGĂLN.) ehern.: Regimentsherold M. Au trămis bumbaşir un orta-ceauş ...ca să împlinească acei bani de la acei boieri (EN. COGĂLN., LET.2 III, 208). / ET. türk, orta çavusu. . ortâ-cuşac (t) (x) (1773 Ş. INFL.) < I. S. n. Uniformgürtel M. Iazigi-efendi cu beretă şi orta-cuşac (I. VĂCAR., TEZ. II, 285). II. S. m. ehern.: Diensthabender M. bei Hof, der Halbuniform trägt. Căpitani spătăreşti şi înarmaţi (DOC. 1784, Ş. INFL.). ET. türk, orta kuşak (REDH.). ortaci Präs, -césc V. refl (1818 BUDAI-DEL.) cu cn. sich jdm. beigesellen, mit ihm verbinden. A împins-o păcatul de s-a ortăcit cu un om de gâlceavă (POP. NUV. 157). ET. ortac. SG. ALR SN I, K. 15, 16. ortăcie PI. -cii S. f. (1818 BUDAI-DEL.) Genossenschaft. Bunul om trebuia ... să meargă-n ortăcie cu golanul (RETEG. POV. I, 23). ET. ortac. ortodox Adj. (um 1812 ŞINCAI HR. I, 220) 1. rechtgläubig. 2. orthodox, zur Ostkirche gehörend. ET. gr./lat. orthodoxus. SG. ALR II/I, K. 191. ortodoxie S. f. (1716 STOLN. CANT., CM I, 41) Orthodoxie F. ET. gr./lat. orthodoxia. ortografic PI. -fii S. f. (1693 BRV I, 384) Orthographie, Rechtschreibung F. ET. gr./lat. orthographia, dt. Orthographie. ortomân Adj. (1850 AL.) in Volksdichtung öfters: tapfer, wacker. Drag mi-a fost calul bălan Şi voinica iortoman (PP. OLT., WEIG. JB. VH, 78). Un viteaz de ortoman Pe-un cal negru dobrogean (AL. PP. 11, von einem Flirten). GR. iorlo-. ET. viell. zu türk, yortmak,,zu Pferde umherschweifen” (REDH.2 2212b) // zahlreiche Hypothesen bei CIORANESCU 5936. örtru S. n. (1762 GHEORGACHI) Frühmette F. Orânduiala orthrului şi a sjintei liturghii (GHEORGACPII, LET.2 III, 333). Siehe auch utrenie. GR. ortros. ET. ngr. öpftpog. orzS. m. (1497 DERS) Gerste F. (Hordeum). Inul şi orzul s-au stricat (BIBLIA 1688 Ex 9,31). (Calulpaşte)prin săcăriPână-n scări Şi prin oarze Până-n scoarţă (PP. MAR. NUNTA 383). Vgl. gâscă 1. GR. PI. orzuri Gerstensorten, Gerstensaat; oărze Gerstenfelder. ET. lat. hördeum. SG. ALR IEI, MN 2798, 110; SN I, K. 39. orzâtic Adj. (1885 H. XI, 26) von Obst etc.: früh reifend. ET. orz. orzesc Adj. (1872 BARONZI 93) von Obst etc.: früh reifend. ET. orz. orzişor S. n. (1846 DRĂGH.) 1. Gerstengraupen (PL). Supă de steluţe sau orzişor (DRĂGH. REŢ. 3). 2. Schwingel M. (Festuca; D. T.). 3. MUNT. Volkstanz. ET. orz. orzişte S. f. (1715 URIC. XVII, 257) Gerstenfeld N. ET. orz. SG. ALR SN I, K. 39. orzoaica PL orzoâice S. f. (1869 ION. AGRIC. P. 242) sechszeilige Gerste (Hordeum hcxastichon). GR. orzaicä, orzoaie. ET. orz. os PL oase S. n. (1437 DRHD, 336) 1. Knochen M., Bein N., (von Fischen:) Gräte F.; de os beinern. Os de peşte, LM. de balenă Fischbein. Osul (gew. şira) spinării das Rückgrat. A doua zi ... au rădicat boierii cei mari oasele (doamnei Soltana) cu mare adunare de vlădici (EN. COGĂLN., LET.2 III, 224) die Gebeine der Fürstin. Osul capului (CANT. 871 osanä! IST. 62) der Schädel. Era iubită de lelea Tiidora ca şi cum ar fi fost os din oasele ei (DEM. NUV. 81; nach Gn 2,23) als ob sie von ihrem Fleisch u. Blut gewesen wäre. Adeverind cä-i de osul lui Stefan Vodă, cu toţii l-au ridicat domn (URECHE, LET.21,190) daß er Fürst Stephans Fleisch und Blut, sein leiblicher Sohn sei. A murit încredinţat că-i os sfânt (SAD. CR. 89) daß er von fürstlichem Geblüt sei. De te-ar fi strâns (balaurul) ... în colacele lui, ţi-arfi băgat os în os (DEL. S. 91) hätte er dir die Knochen zerdrückt. Fiecăruia îi dase (Mihnea) ... un os de ros (ODOB. MV. 1896, 18) M. hatte jedem einen Brocken zukommen lassen. A băga spaimă, fiori î.n oasele cuiva jdm. Schrecken, Schauder einilößen. A sta, a se ridica în capul oaselor (am Boden, im Bett etc.) aufrecht sitzen, sich aufsetzen; vgl. cap I. 14. Ştiu ce-i poale, cât îi plăteşte osul ich weiß, was an ihm ist, wes Geistes Kind er ist. Iarăşi a rămas la os (VLAH. GV. 28) wieder ist Schmalhans Küchenmeister bei ihm. Vgl. carne L, cuţit 1., limbă 1. A pune osul Schwerarbeit leisten. A fi copt la os alt, erfahren sein. La oase! Schmähruf. 2. os mort, osişor Überbein N., Krankheit am Pferdefuß. (Calul) mai avea şi osişor la un picior, ceea ce-l făcea să cam şchioapete (CL XVIII, 280). 3. in Pflanzennamcn: iarba osului Sonnenröschen N. (Helianthemum; BR.). Vgl. iepure 4. b. GR. Dim. osişor, MOLD. osuşor, PI. -şoâre; oscior, PI. -cioâre1, auch osuţ, PI. -te; PI. osurele (PP. PÂRV. 82, Besprechung). ET. lat. ossum. SG. ALRM I/I, K. 5; ALR II/I, K. 90; MN 6839, 5; 6939, 5; 6949, 22; SN I, K. 147, 211. osana! Interj. (1551/3 ES 78b; Mt 21, 9) Hosianna! Gloatele... striga: osannafinului lui David (BIBLIA 1688 Mt 21, 9). Daher LM. (nach dem ffz.) S. f.: a cânta osanale cuiva jdm. Hymnen singen. GR. LV. osânna, osannâ. ET. ksl. osanna < gr. cbaavvd. osal (t)S. n. (1683 DOS.) Schlinge F. II sugrumară cu osălulde-l umoriră (DOS. VS. Noe, 18; 135a). ET. ksl. os tio. osândă PI. osânde S. f. (16. Jh. CV2 24a; Apg 23, 6) (von Richter, von Gott aufcrlegte) Strafe. Carii mănâncă casele văduvelor... aceştia vor lua mai multă osândă (BIBLIA 1688 Lk 20, 47). Vespazian ... cu armă de izbândăSă-isupuie (pe evrei) la osândă (BARAC, GCR II, 237). Ea de mic-a fost osândă Pentru sat ... Pentru-un râs al ei se ceartă... feciorii (COŞBUC 81) eine Strafe Gottes. In kirchl. Texten: fără osândă unschuldig; LV. a face cuiva pre osândă jdn. bestrafen; a-şi face osândă cu cn. jdn. foltern (CREANGĂ); a scriepc. în osândă(RETEG. POV. I, 54) jdn. verurteilen; de osândă (PO) verurteilungswürdig. ET. wohl nicht ksl. osqdă, sondern postverbal von a osândi. osândi Präs, -dese V. tr. (16. Jh. CV2 65a; Jale 4, 11) verurteilen, -dämmen (wofür LM. a condamna). De ne-am fi judecai pre noi înşin e, nu ne-arn ji osândit (PRAVOSL. ÎNV. 1794 1 Cor 11,31, GCR E, 154). Târ-guieşte-mă, doamna mea, şi nu mă osândi (C. NGR. 43). ET. ksl. osşditi. osândire PI. -diri S. f. (1563 CORESI PRAXIU 243) Urteil N., Strafe F. ET. a osândi. osârdie S. f. (1581 CORESI OMIL. 233) Eifer M. Vei pune toată osârdia ca să arăţi plăcute slujbele tale (DOC. 1802, TEZ. II, 307). Spre cei ce slujiau cu osârdie era darnic (Nicolai Alexandru Vodă) (NEC. COSTIN, LET.2 E, 88). Mustăţile ...le întindeam şi le răsuceam cu toată osârdia unui tânăr de 16 ani (GANE, CL XIII, 46). GR. LV. (16./17. Jh.)t/5-. ET. ksl. usrujide. osârdios Adj. (1688 BIBLIA) veralt.: cifrig. Duhul e osârdios, iară trupul e slab (BIBLIA 1688 Mt 26, 41). După osârdioasa silinţă ce ai pus (DOC. 1816, TEZ. II, 398). ET. osârdie. osârdnic Adj. (1691 MART. ORT. III, 3) LV. cifrig. Luminatul... Basarab Voievod ...foarte şi osârdnic fiind a direge... sjinte biserici (1698 IORGA INSCR. I, 102). Pricinuind ... prin statornică silinţă şi prin osârdnică strădanie simţitor folos ţării (DOC. 1814, TEZ. II, 367). ET. ksl. usrudmu. osândit Adj. (1564 CORESI MOLIT. 12b) 1. verurteilt, bestraft. 2. heimgesucht. - Neg. neosândit (DOS. LIT. 34a). ET. a osândi. osânză PI. osânze S. f. (um 1670 ANON. CAR.) 1. Schweineschmer M., -fett, -schmalz N. Pentru a da , luciu părului, unele (femei) îl ung ...cu osânză de porc (MANOL. IG. ŢĂR. 201). Auch vom Fett des Menschen: Ieşiţi de la (cutare) din rând, din osânză (ŞEZ. IV, 23 in einer Besprechung); auch Fischtran (ANON. CAR.). 2. fig.: Reichtum M. ET. lat. axungia; wegen o- vgl. gr. ö^UYyiov (CORP. GL. 11,384,47). SG. ALR II/I, MN 2266, 49. 1* 872 osos osârdui Präs, mă -iese V. refl. (1703 GCD) LV. sich beeifem, -mühen. Când... cinevaşi... se osâr-duieştepentru cele de folos (DOC. 1814, TEZ. E, 335). ET. osârdie. osârduinţă S. f. (1703 GCD) LV. Eifer M. ET. a osârdui. osârduire S. f. (1703 GCD) LV. Eifer M. ET. a osârdia. osârduitor (1703 GCD) LV. I. Adj. eifrig. Duhul este osârduitor, iar trupul neputincios (EV. 1894 Mt 26, 41). II. S. m. Eiferer M. (MIN. 1776 37b). ET. a osârdui. oscârbi etc. siehe scârbi. osebi etc. siehe deosebi etc. osebiciune S. f. (1683 DOS. Fevr. 12; 66b) LV. Einsamkeit, Abgeschiedenheit F. GR. osăbiciune. V ET. a osebi (deosebi). L osebitor Adj. (1688 BIBLIA Gn 1,6) LV. trennend. ET. a osebi (deosebi). osebitură PI. -tiiri S. f. (1563 CORESI PRAXIU 255) LV. Unterschied M. GR. osăbitură. ET. a osebi (deosebi). osfeştânie siehe sfeştanie. osfeştui Präs, -iese V. tr. (1640 PRAV. GOV.) LV. mit Weihwasser besprengen. (Grâul) să se osfeştu-iască de la preotul (PRAV. GOV. 50a). ET. ksl. osvptiti, vpstq, nach bulg. Aussprache. osfică etc. siehe opsigă. osfinteâlă PI. -teii S. f. (1673 DOS.) LV. Beistand M. Să n-aibă osfinteâlă Maică-sa despre greşeală (DOS. PS. V. 108, 47). ET. a osfinti. osllnti Präs, -tesc V. intr. (1673 DOS.) LV. cuiva jdm. beistehen. Domnul presle cei bunipră-veşte Cu mila sa de le asfinţeşte (DOS. PS. V. 32,48). ET. anscheinend ksl. osvptiti „heiligen”, vgl. şerb. nslov. osveliti „rächen”. osllntiör PI. -töri S. m. (DOC. 1641) LV. Beschützer M. Osfintitori să n-aibă nici să fie cineva a-l milui (DOC.1641, URIC. V, 164). ET. a osfinti. osfinţi Präs, -ţese V. tr. (1640 PRAV. GOV.) LV. mit Weihwasser besprengen. Vinul sau untul... să vie popa să-l osfinţească (PRAV GOV. 49b). Vgl. a sfinţi. ET. ksl. osvptiti. osfînţic siehe sfinţie. osi V. refl. (1885 TEOD.) selten: knochenhart werden. Podit o să se osească Ş-o să se-ntărească Din oase de ciule (TEOD. PP. 59). ET. 05. osiâc PI. osieci S. m. (1852 STĂM.) 1. OLT. MUNT, vertrocknete Baumspitze. 2. Achse F. an versch. Geräten, so an der Spindel der Drillnuß (AA lit. 11/28, 348), an der Turmglocke (STAM.), an der Säule des Karussels (AA lit. 11/28, 346). GR. osäeac\ auch PI. n. -acuri. ET. zu osie. osie PI. osii S. f. (um 1670 ANON. CAR.) (Wagen-, Rad-)Achse F. Şi împiedică osiile carălor lor (BIBLIA 1688 Ex 14,25). Unge osia să nu scârţâie (carul) u. ä. (Sprw.) wer gut schmiert, der gut fährt. ET. ksl. osi; -ie für -e wie in aşchie, funie für älteres aşche, fune. SG. ALRM SN I, K. 107, 108; ALR SN III, K. 851. osigă siehe opsigă. osluhâr (t) S. m. (1453 DLRV) fürstlicher Strafbeamter. ET. zu slav. sluha (DLRV 133). osmän ctc. siehe osmanläu GR. osmanlâu Adj. (um 1690 MIR. COSTIN, LET.11, 26) veralt.: osmanisch. Lumea este ca o roată, cine poate, învârteşte. Această zicală este osmanlâie (JIP. R. 56). Auch substantiv.: In cafeneaoa cea întâi găsim câţiva osmanlâi ce vorbeau româneşte (RAL. SUV. 35). GR. mit and. Suff. osmangiu (MIR. COSTIN), osmânic, osmănesc (CANT. HR. 21); bisw.: osman. ET. türk, osmanii. osmoglasnic PI. -glâsnice S. n. (1683 DOS.) veralt.: Choralbuch N. der orth. Kirche, siehe auch octoih 1. Canoanele osmoglasnicului (DOS. VS. Oct. 14; 64b). ET. ksl. osmoglasinikă. osos Adj. (1785 GR. MAIOR, G. LEX.) 1. knochig. Deasupra obrazului osos ...se înălţa o pălărie tare (SAD. CR. 67). 2. von Obstbäumen: mit Kernobst (ŞINCAI E. 142). ET. os. SG. ALR II/I, K. 89. 873 ospăta ospăta Präs, -tez (16. Jh. CV2 49a; Apg 28, 7) 1. V. tr. l.pc. jdn. bewirten. 2. c. etw. speisen, schmausen. Totdeauna ospătezi d-ta mâncări de acele ce am văzut ieri pe masă? (GANE, CL VIII, 442). II. V. intr. schmausen. Toţi. la. masă că şedeau Şi toţi beau şi ospătau (PP. GCR II, 325). III. a se ospăta sich gütlich tun. Stetea Martin pe vine, aplecat deasupra unui furnicar, si se ospăta (UR. BUC. 194). GR. LV. us-. Sg. Präs. BUCOV. oaspăt, -peţi (SBIERA POV. 82); Konj. să oaspete (PP. BUR. CAL. 73). ET. lat. hospitâre (REW 4199). ospătar PI. -tari S. m. (um 1650 SLLF II, 379) 1. (Gast-)Wirt M. Au stricatprefata ospătarului (DOS. VS. Fcvr. 12; 65b). Ospătăreasă albă pe praguri întâlneşti (CL VII, 68, vom Tod). 2. Kellner M. - S. f. ospătăreâsă, ospătăriţă, ET. a ospăta, vgl. it. ostiere, sp. hospedero, port. hospedeiro < lat. hospTlarius. ospătâre PI. -tari S. f. (um 1660 STAICU) 1. Bewirtung F. 2. Gastmahl N. ET. a ospăta. ospătareţ Adj. (1703 GCD) gastfreundlich. Sunt oameni... ospătariti si miloşi (JIP. OP. 100). ET. a ospăta. ospătarnic Adj. (1888 RETEG.) TR. gastfreundlich. Ospătamicca tot românul (RETEG. POV. I, 65). ET. a ospăta. ospătărie PI. -rii S. f. (1626 DRHA XIX, 147) 1. Gast-, Speisehaus N. (wofür auch birt). Descălecă în Asia ospătărie de răcoriia şi adăpostapre toţi (DOS. VS. Sept. 4; 7a). Să ne ducem în ospătăria cea de lângă port (I. NGR., CL IV, 291). 2. (t) Gastlichkeit F. O au blagoslovit pentru ospătăria ei (DOS. VS. Sept. 21; 23b). 3. veralt.: Gästcflügel M. in einem Kloster. 4. (t) Asyl N. GR. us-. ET. ospătar. ospătător (1561 CORESI TE4 142a; Lk 10, 35) LV. I. Adj. gastfreundlich. II. S. m. 1. Gastwirt M. 2. Gastgeber M. GR. us-. ET. a ospăta. ospătătură S. f. (1683 DOS. Noe. 30; 179a) LV. Gastfreundschaft F. GR. ospetătură (BUDAI-DEL.). ET. a ospăta. ospătos Adj. (1853 BAR.-MUNT. I, 375) veralt.: gastfreundlich. Bunul şi ospătosul meu amic ... a venit şi m-a luat la dânsul (GHICA, CL XV, 342). GR. -tăros. ET. a ospăta. ospăţ PI. -pete S. n. (1561 CORESI) 1. (Gast-)Mahl N. Şi făcu uspăţ mare Levia în casa lui (CORESI TE4124a; Lk 5, 29). Pe iarbă s-aşezau, De ospăţ că. s-apucau (I.-B. 312). 2. TR. Plochzeit F. GR. us- LV. u. FR.-C. MOŢII 140 u. 253. ET. lat. hospîtium. SG. ALRM I/II, K. 350, 352; ALRII/I, K. 176; MN 2829,111. ^ ospcciör siehe oaspete. %, ospenie siehe uspenie. \ ..y ospeţie PI. -ţii S. f. (1703 GCD) ^ * 1. Gastfreundschaft, Gastlichkeit F. Fericit acel ce noaptea ... zăreşte ...O căsuţă... Unde dulcea ospeţie îl întâmpină zâmbind (AL. POEZII III, 14). 2. Schmaus M. Ospeţia, chiotele, jocul (SLAVICI, CL XII, 434). ET. oaspe, PI. oaspeţi. ospeţimeS. f. (1889 SEV.) Gäste (PI.). Are mulţime de ospeţime (PP. SEV. NUNTA 134). ET. oaspe, PI. oaspeţi. ospitaliér Adj. (um 1812 ŞINCAI HR. I, 400) gastfreundlich. GR. (t) (h)ospital (ŞINCAI). ET. frz. hospitalier, (h)ospital < n. lat. hospitalis, it. ospitale. ospitalitate S. f. (1821 LEON ASACHI P. 123) Gastfreundschaft F. ET. n. lat. hospitalilas, frz. hospitalité. ostâfca (t) S. f. (1832 GOL. CONDICA) Beurlaubung F., Dienstquittieren N. in der Armee. Ca-n slujba împărătească A fost ş-a luat ostafcă (PANN PV.1 III, 66). ET . russ. otstavka. ospiciu PI. ospicii S. n. (1840 POEN. I, 816) 1. (t) Gästefliigel M. eines Kloster. 2. veralt.: Asyl N. 3. Heilanstalt F. GR. (t) ospitiu, ospit, ospis, ospici. ET. n. lat. hospitium, frz. hospice, dt. Hospiz. SG. AR II/I, K. 114. 874 ostenit ostaş PI. ostaşi S. m. (1645 HERODOT 250) Soldat, Krieger M. Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de ostaşi a tun ce să ştiţi că s-au apropiat pustiirea (MS. 18. Jh. Lk21, 21, GCRII, 22). Cedobândăare ostaşul căci merge la oaste şi nu este vrednic de oaste ... ? (MĂRG.1, GCR I, 292). Juni ostaşi ai ţării mele, însemnaţi cu stea în frunte (AL. POEZII Leg. n. 131). — S. f. LV. ostăşoâie, ostăşită Soldatenfrau F. Trebuie ostăşoaielor să ştie ...de moartea ... bărbaţilor lor (ÎNDR. 669). ET. oaste. ostatic PI. ostatici S. m. (1868 BARC.) Geisel F. GR. ostatec. ET. it. ostatico. ostăşesc Ad. (1527 BGL.) Soldaten-, Krieger-. Cât mi-a sta mâna voinică. Pe-a mea pală ostăşească (AL. POEZII I, 84). TOPON. Ostăşeşti (1527 BGL). ET. ostaş. ^ 7 ostaséste Adv. (1825 B.) v militärisch. -, ' ET. ostaş. K n ostăşi Präs, -sésc (1786 VARLAAM-IOASAF, DLR) veralt.: I. V. intr. als Soldat leben, ein Kriegerleben führen. Lumea pierduse până şi aducerea aminte a unui popor ce ostăşise atâtea veacuri (BALC. 587). II. a se ostăşi Soldat werden. ET. ostaş. ostăşic PI. -şii S. f. (1839 C. NGR. OP. II, 264) 1. Soldaten-, Kriegerstand M. 2. Mannschaft, Wache F. Ostaşii ostăşiei De lapoar-ta-mpărăţiei (TEOD. PP. 119). ET. ostaş. ostăşime S. f. (1876 AL.) Soldatenvolk N., Soldaten (PI.). A noastră ostăşime, în foc iuţindu-şi pasul (AL. POEZII III, 20). ET. ostaş. ostâmpi Präs, -pèse V. intr. (16. Jh. PS. SCH. 43,19) LV. weichen, sich entfernen. Şi nu ostâmpi înapoi inema noastră (CORESI PS.5 81b; Ps 43, 20). Ostâmpimu de lire şipregreşimu întru toate (PS. SCH. Cant. 3 puer. 29). GR. PS. SCH. auch otsl-. ET. ksl. otustqpiti. osteiä siehe ostoi. osteneală PI. -néli S. f. (1561 CORESI TE4 189b; Jo 4,38) 1. Bemühung, Mühe, Anstrengung F. Să nu ne cumpă- răm acolo (în cer) sat sau lăcaş şi de acolo să aşteptăm roada ostenelilor noastre (MARG.- 70a). Ieşenii iubesc liniştea ... Osteneala i-ar omorî(C. NGR. 64) die Bewohner von I. lieben die Muße, jegliche Anstrengung würde sie töten. A-si da osteneală sich Mühe geben. 2. Ermüdung, Müdigkeit F. Sunt rupt de osteneală ich bin zerschlagen, todmüde. GR. usteneală, ustăneală, ostineală. ET. a osteni. osteni Präs, -nesc (16. Jh. CV2 62b; Jak 3, 7) 1. V. tr. 1. bemühen, anstrengen. Veni oarecine... şi-i dzise lui: ,,Nu usteni învăţătoriul” (VARL. CAZ.2 1, 339). 2. müde machen, ermüden. Autori ce... Cu-ale lor rele producţii... ostinesc auzul tuturor ce întâlnesc (C. NGR., CL III,’ 50). II. V. intr. 1. undeva die Mühe eines Weges auf sich nehmen. Jupânul nănaş şi jupâneasa nănaşa ... vă pofteşte să osteniţi desarăpână la gazda dumilor-sale (LAMBRIOR, CL IX, 3). 2. müde werden, ermüden. Voinicii osteneau (I.-B. 309). III. a se osteni sich auf den (mühevollen) Weg machen. Săpofteşti a. te osteni cu mine în palatul ei (BAR. HAL. VIII, 71). 2. ermüden. Tot boul l-am mâncat, şi la coadă ne-am ostenit (GOLESCU, Z. I, 329). Nu să mai ostenea de a-şi alerga ochii peste rândurile... cele de o aşa iubită mână trasă (BAR. HAL. VIII, 43). GR. LV. (16./17. Jh.) us-, ebenso die Ableitungen. ET. wahrsch. ksl. ustati, ustanş „aufhören”. osteninţă PI. -ninţe S. f. (um 1633 MOLIT., GCR 1,80) LV. 1. Zwang M. 2. Mühe, Bemühung, Anstrengung F. Seara bine să mulţemiţi (lui Dzeu) că ne-au datnoao răpaosul den Cu osteninţă zilei întru noapte (PRAV. GOV. 137a). Făcutu-s-au aceste tâmple ...cu osteninţă şi cu toată cheltuiala părintelui chir Paisie (1101IORGAINSCR. I, 179). GR. us-. ET. a osteni. ostenire S. f. (16. Jh. PS. H. 54, 11) 1. LV. Zwang M. 2. Erschöpfung F. GR. LV. us-. ET. a osteni. ostenit (16. Jh. PS. SCH. 54, 11) 1. Adj. 1. erschöpft. 2. mühebeladen. - Auch substantiv. II. S. n. 1. LV. Zwang M. 2. Leid N., Schmerz M. GR. LV. us-. ET. a osteni. 875 ostenitor ostenitor Adj. (1640 BRV 1, 112) mühsam. - Oft substantiv. ET. a osteni. ostenitură PI. -tiiri S. f. (1705 CANT.) veralt.: Anstrengung F. După sudiiroasele ostenituri (CANT. IST. 250). ET. a osteni. ostia siehe ostoi. ostie PI. ostii (16. Jh. COD. TOD. 227, DENS. IST. II, 330) Fischgabel F., Aalstecher M., an einer Stange befestigte, zwei- u. mehrzinkige, mit Widerhaken versehene Gabel zum Stechen der Fische. Mihalţul se mai prinde iarna la ghiaţă cu ostia (ANT. IHT. 87). Daher: Dreizack M. îi spintecară pântecele cu ostie (DOS. VS. Sept. 2; 2b). ET. asl. oşti. ostoi Präs, -iese (1642 CAZ. GOV. 283) I. V. tr. stillen, beruhigen. Dorul de binili naţii... usto-iază durerea sărmanului prin milă (JIP. OP. 125). N-am să scot nici din meseria asta cu ce să vă osloiesc nevoia zilnică (UR. LEG. 87). II. a se ostoi nachlassen. Toate tăcură astădzi şi să potoliră, pizma şi zavistiia jidovilor să ostoi (VARL. CAZ.21,112b). După ce se osloise boala ciumii (1815 IORGA INSCR. 1,301). III. V. intr. still werden. Ziua-ntreagă nu le stă mâna, gura însă le mai ustoiază (JIP. OP, 40). Să-mi ostoaie din cântat (TEOD. PP. 83). GR. ustoi (B.), osteia, usteia, ostei. ET. ksl. ustojati „Herr werden, bewältigen”. ostoit Adj. (16. Jh. PS. H. 139, 11) 1. beruhigt, besänftigt. 2. gegoren (ANON. CAR.). - Neg. neostoit. ET. a ostoi. ostrâc PI. ostrâce S. n. (1683 DOS.) veralt.: 1. Scherben (PL), Scherbenhaufen M. Pre ostrac îl întinsără şi-l bătură (DOS. VS. Sept. 3; 4b). Ostracele-s găocile de ou şi hârburile şi vase mari de lut (DOS. VS. Sept. 3; 4b Glosse). 2. Muschel F., (t) PI. ostraca: Nici peşte nici ostraca nu se putea mânca (I. VĂCĂR., TEZ. II, 275). ET. ngr. όστρακον, PI. όστρακα. ostreţ PI. ostreţe S. n. (1819 POTRA I, 730) 1. (Zaun-)Stab M., Stakete F., PI. Staketen (PL), Staketenzaun M., -geiänder Ν. Oamenii ...se arătară... cu ciomege, cu bastoane, cu ostreţe rupte din garduri (SAD. CR. 212). Balconul Ce-ncărcat era cu frunze, de îi spânzur prin ostreţe (EMIN. O. I, 152). Când gândesc că balcomt-i fără ostreţe... mă umflă spaima (AL. OP. I, 553). 2. PL in Teichen etc. angebrachte Wand aus Stäben, die das Wasser durchläßt, die Fische aber zurückhält: Teichrechen M., Fischwehr N. ET. slav. *as7?7f7„spitzer Stab”, von ostrü„spitz”, vgl. zur Form bulg. ostrec, nslov. oslrc, serb. oslrica, -ce „Schneide”, zur Bdtg. poln. ostrze „spitze Pfähle”, ukr. oslrova „spitzer Pfahl”, serb. ostroga „Rebenpfahl” etc. ostrov PL ostroâve S. n. (um 1512 DRHB II, 209) Insel F., LM. insulă. Pre Pavel... la ostrovul Milita l-au mântuit (CANT. DIV. 64a). Dintr-aceasta-l trimisără... în ostrovulPatmos (DOS. VS. Sept. 26; 29b). împăraţii Tharsisului şi ostroavele daruri vor aduce (PS. RAMN. 71, 10). Lacuri cu ostroâve plutitoare (VLAFI. RP. 200). GR. ostrov, ostrop (PSALT. 1651), os froh (PP. ŞEZ. IV, 9), ostru (PP. MAR. NUNTA 338). - PI. LV. auch ostrove. - Dim. ostrovuleţ (UR. BUC. 188), ostrovuţ (SBIERA POV. 113), PI. -ţe; ostrovâş, ostrovel (MOXA,HC 1,385). ET. ksl. ostrov ă. ostroveân PI. -veni S. m. (1645 HERODOT 386) veralt.: Inselbewohner, Insulaner M. Acesta de felul lui era ostroveân de la. ostrovul Păros (I. VĂCAR., TEZ. II, 293). - S. f. ostroveâncă, PI. -vence. ET. ostrov. osveti (t) Präs, -tesc V. tr. (um 1550, HC II, 288) heiligen, weihen. ET. ksl. osvptiti nach bulg. Aussprache; vgl. a osfeştui, a o sfinţi. oşelnic PI. oşelnici S. m. (1683 DOS.) Einsiedler M. Chiriac oşelnicul (DOS. VS. Sept. 29; 35a). ET. ksl. osîllniku. oştâblă (t) (x) S. f. (1837 BAR.) Schachbrett N. I-au adus o ostablă de ioc (BAR. HAL. IV, 73), ET. magy. ostâbla. ostropel PI. -peluri S. n. (1749 GCR) Gericht N. aus kleinen Geflügel- od. Wildstücken mit pikanter säuerlicher Soße; ostropel de iepure Hasenpfeffer M. Fraţii mei iubiţi... Fripţi sau ostropiel, La boieri vestiţi, Frumos sunt „gătiţi” (LIT., ein Küken spricht). Se dă întâi borş de pasăre... apoi ostropăţuri, pe urmă răcituri (MAR. NUNTA 657). - Spez.: Kräutertunke F.: Ostropiel de ierburi mirositoare ^ (CARTE DE BUCATE, GCR II, 45). „ GR. ostropiel, MOLD. ostropăţ. ^ ET. Dim. von *ostrop, das wahrsch. aus slav. ostrü £ „scharf’ u. drobü „Kleines von Geflügel etc.” zusam- , ^ mengesetzt ist. * 876 otavă oştean PL -teni (1620 MOXA, HC I, 354) Krieger M. Cu 100 de oşteni cu suliţe (MĂRG.2 43b). Mărturisesc că mi-e dragă cariera de oştean (AL., CL IV, 306). ET. oaste, PI. oşti. ostenesc Adj. (um 1710 NEC. COSTIN) veralt.: Krieger-. Când se va trimite steagul ostenesc domnului ţării (NEC. COSTIN, LET.2 1, 480). GR. (t) oştinesc. ET. oştean. osteneşte Adv. (1800 BUDAI-DELEANU III, 73) veralt.: militärisch. ET. oştean. oştenic S. f. (1675 MIR. COSTIN) LV. Kriegerhandwerk N., Kriegskunst F. Cazacilor, ca unor oameni carii altă hrană nu ştiau fără oştenia (MIR. COSTIN, LET.2 I, 314). îi punea de învăţa oştenia ca în scoale (NEC. COSTIN, LET.2 I, 66). GR. oştenire (CANT. HR. 203). ET. oştean. * ostenitor PL -tori S. n. (1722 CANT. HR. 129) veralt.: Kämpfer, Krieger M. ET. oştean. s oştesc Adj. (1683 DOS. VS. Mai 13; 128a) veralt.: Militär-. Steagul oştesc (NEC. COSTIN, LET.2 II, 479). ET. oaste. oşti Präs, -tesc (1581/2 PO) veralt.: I. V. tr. bekämpfen. Săgetătorii vor mâniia şi vor oşti pre ei (PO2 175; Gn 49, 23). II. V. intr. 1. Kriegsdienst tun, dienen. Mai bine ar fi fost să nu fie oştit (ostaşul acela) decât au oştit şi nu s-au nevoit pentru cinstea împăratului (MARG.1, GCR 1, 292). 2. peste cn., asupra, împofriva cuiva gegen jdn. zu Felde ziehen, Krieg führen, (an)lcämpfcn. Să nu oştească asupra nimănui Stefan Vodă fără ştirea craiului leşesc (NEC. COSTIN, LET.21,156). Legea păcatului oştind împotriva legii minţii mele (NĂSTUREL, GCR 1,129). III. a se oşti 1. kämpfen. De să va oşti asupra mea oaste; nu s-a mai teme inema mea (DOS. PS. 26, 3, GCR I, 247). Vederea ... este ... cea mai întâi simţire care se oşteşte împofriva socotelei (MS. 1825, CL VII, 328) gegen die Vernunft. 2. cu cn. mit jdm. Krieg führen, kämpfen. Ca nişte ostaşi viteji să ne putem oşti cu vrăjmaşul diavolul (ANTIM DID. 118). ET. oaste. oştime S. f. (1691 MĂRG.) Heer N. Diavolul ...dea căruia ostime săfugim, ficaţilor (MĂRG.2 58a). ET. oaste, PI. oşti. oştire PI. oştiri S. f. (1581/2 PO2 5) 1. LV. Feldzug, Krieg M. Văzând... nemţii că le-au mers bine oştirea (AMIRAS, LET.2 III, 124) Intr-acea weme avea oştire turcul cu neamţul (NECULCE, LET.2 111,192). 2. Heer N., Trappen (PL). Puteţi s-aduceţi toată oştirea ţării, nu ne predăm (VLAH. NUV. 202; die revoltierenden Sträflinge sprechen). Mavrogheni Vodă ... frecând Dunărea penfru a veni cu oştiri nouă de la turci (UR. LEG. 156). ET. a oşti. oştit Adj. (1645 HERODOT 148) veralt.: kampfbereit. Asupra varvarilor ce veniia oştiţi (DOS. VS.Noe. 12; 121a). ET. a oşti. oştitor (1581/2 PO2 173; Gn 49, 5) LV. I. Adj. kämpfend, Kriegs-. LL. Puterea oştitoare a Romei ...a atacat (COŞBUC 173). II. S. m. Krieger M. (ANON. CAR; B.). ET. a oşti. oştitură PI. -tini S. f. (MS. um 1650) LV. Schlachtreihe F. Carele toată falanga şi oştitură nevădzuţilor vrăjmaşilor noştri ai răsipit (GCR 1,228). ET. a oşti. ot (t) Prâp. (1521 NEACŞU) (Kanzleispr.) von. Eu Efiimie Egumenul ot Bistriţa (DOC. 1573, HC I, 21). Popa Ion ot Jigoreni ipopa Gheorghe ot tam (DOC. 1641, GCR 1,92) von ebenda. Hrisovul campaniei cei nouă ot oraşu Craiovei (DOC. 1803, TEZ. n, 317). Cele cinci judeţe otprez Olt (DOC. 1804, TEZ. II, 329) jenseits des O. Penfru judecătoria ot Vel Spatar (PRAV. IPSIL., Kapitelüberschrift). ET. ksl. otă. otâc PI. otâce S. n. (um 1640 URECHE, LET.1’ 144) Lagerplatz M., Lager N. Fiind oştile risipite pe la otace (AMIRAS, LET.2 III, 146). Aşăzaţi pre ei otace câte 50 (BIBLIA 1688 Lk 9,14). Făcând aci o tac trei pafru zile (DION., TEZ. II, 175). ET. tiirk. otak „Zelt”. otâşniţă PI. otaşniţc S. f. (1750 IORGA S. D. XIV, 202) ehern.: MUNT. Abgabe in Wein an den Gutsbesitzer: Weinzehnt M. Via lucrătoare în otâşniţă sau embatic (MON. OF. 1880,6840). Să dea otaşlină la 20 de vedre o vadră (COD. IPS.2 82). GR. otaştină, olaştică. ET. zu ksl. utestati „pressen”, vgl. serb. otistina „Aus-gepreßtes, Most”. otavă PI. otăvi S. f. (1654 NEAGOE ÎNV.2 45a) nach der ersten Mahd gewachsenes Gras: Gramniet, Grummetheu N., -wiese F. D-zău mă paşte şi n-am 877 otălmăzui lipsa, La loc de otavă (DOS. PS. V. 22, 2). între două ogoare depopuşoi, un om cosea la. otavă (CRĂS. SCH. IV, 229). Otava se primejduieşte mai lesne decâtfânul dacă se va clădi în stog (ION. CAL. 189) das Grum-mctheu ist eher gefährdet als das erste Pleu. Locurile ce hrănesc vitele... surit... imasurile, toloacele, o tăvile (ION. CAL. 87). ET. bulg, şerb. otava. SG. ALRM SN I, K. 66. otălmăzui (t) Präs, -iese V. tr. (1564 CORESI MOLIT. 8) schützen, beschützen. ET. magy. oltalmaz. otăţel siehe atrăţel. otăvi Präs, -vesc V. intr. (um 1710 NEC. COSTIN) von abgemähten Wiesen: sich mit frischem Gras bedecken. Despre toamnă, dacă s-au pornit ploi, au otăvil câmpul (NEC. COSTIN, LET.2 1, 472). ET. otavă. otăvos Adj. (1681 DOS. TR. 133b) Mahd-. ET. otavă. otânji Präs, -jesc (1881 CREANGĂ0' 69) MOLD. ugs.: (ver)pmgeln, (ver)hauen. Pe moş popa l-am prins ...la nevastă-mea şi l-am otânjit şi cu ţăpoiu şi cu hârleţu (BOGD. POV. 155). Atunci porunceşte măciucuţei să sară din cui si să înceapă a otânji (SEV. POV. 112). ET. ksl. *otütqziti, vgl. tşziti „vexare”, şerb. otuziti „ängstigen”, von ksl. tqga „aflictio”; vgl. CIORANESCU 5973. otârnie siehe utrenie. otcârmui siehe cârmui. otcârvenie S. f. (1683 DOS.) LV. Offenbarung F. Ananiia ... carele şipre Pavel au botedzat din otcârvenie (DOS. VS. Oct. 1; 39a, vgl. dazu Apg 9, 10-18). ET. ksl. otăkruvenije. otceiânie siehe oceianie. oteüp PL oteüpuri S. n. (1790 SCL IX, 239) ehern.: Pachtung F., von Steuern u. staatlichen Unternehmen. Să cumpere otcupul ocnelor pe 5 ani (AL., CL VII, 405). Otcupurile ...se vindeau la mezat de marele vistier (GPIICA SCRIS. XV). ET. rass. otkup. otcüpcic S. m. (1833 BUL. F. 127) ehern.: Pächter M. der staatl. Unternehmen. Cine ţine poştele? ... Cine-i otcupcicul ghipcanilor? (AL. OP. I, 397). Acei... otcupcii ereu cei mai mulţi armeni si greci (GPIICA SCRIS. XV). GR. olcupcîu, otcupnic. ET. russ. otkupsâk. otecinicPl. otecmice S. n. (1632 EUSTR. PRAV. 104) LV. Altväterbuch, Paterikon N., das Leben der ersten Eremiten. ET. ksl. otfefnikü. oteşi Präs, -şese V. tr. (16. Jh. CV2 54b; Prolog Jak) veralt.: beruhigen, -schwichtigen. Să oteşi inema Savelii despre toate lucrurile câte au întrebat pre Solomon (MS. 1760, GCRII, 71). GR. uteşi. ET. vgl. nslov. utesiti, şerb. utjesiti. oteşire (t) S. f. (1705 CANT.) Beruhigung, Beschwichtigung F. Care nedejduire ** oarecare chip de oteşire îi aduce (CANT. IST. 227). ţ~- ţ, ET. a oteşi. Î-T oteţ PI. oteţi S. m. (16. Jh. COD. TOD. 218, DENS. ii IST. II, 331) λ # * LV. Kirchenvater M. învăţăturile svinţilor oteţi şi dăscălii svintei biserici (MS. 17. Jh., GCR I, 312). Pravila svenţilor oteţ (PRL 204b). ET. ksl. otici. otgon siehe odgon. otic PI. otice S. n. (1703 GCD) 1. Eisen zum Reinigen des Streichbretts (cormană, cucură) am Pflug: Pflugreute, -schar F. Fearele şi cormanul... spre a cărora curăţire slujeaşte oticul (ŞINCAIE. 21). A da el şi teleagă şi plug şi otic şi tot numai să scape de noi (CREANGĂ, CL XI, 189). 2. Mehlmaß N. ET. vgl. şerb. otik. SG. ALR SN I, K. 181; ALRM SN I, K. 17. otnoşenie (t) S. f. (1830 CR 253) (Kanzleispr.) Bericht M., Mitteilung einer Behörde an eine andere. Cuvântul... îl întâlneam în toate zdelcile, în toate otnoşeniile, în toate pisaniile (GHICA SCRIS. 563). ET. russ. otnoşenie. otoman (um 1710 NEC. COSTIN, LET.2 II, 18) I. Adj. ottomanisch. II. S. m. Ottomane M. GR. (t) olomanicesc, otomanesc, othman (CANT. HR. 23). ET. n. lat. othomannus, auch mittelbar, otorâc siehe oturac. otova Adj. invar, (um 1832 GOL. CONDICA) von der geraden Linie nicht abweichend, nicht geschweift: gerade (fortlaufend), fig.: einförmig, -tönig. 878 oţărât Gâtul (ei) lung şi supţire... şi mâinile uscate... şi talia otova (VLAH. GV. 50). Trupul (peşti)lor ţine otova cu capul (OD.-SL. 196) liegt in einer Flucht. Zbâmâitul otova al cobzarului (DEL. S. 6). Picăturile de ploaie ce se cerneau otova din văzduh (ZAMF. LN. 134). ET. anscheinend russ. ot togo „von dem” // unbek. otpüst PL otpusturi S. n. (1551/3 ES 51a; Mt 14, 22) Dimissorium N., Schluß teil M. der Liturgie. Şi şedea în tinda besearicii până la otpustul svintei liturghii (DOS. VS. Oct. 15; 67a). GR. op- (SEV. NUNTA 69, 253). ET. ksl. otüpusti1 otravă PI. otrăvuri S. f. (um 1560 CORESI PRAV. 9a) Gift N. A da, a lua otravă Gift (ein)geben, (ein)nehmen. Cine va piarde om cu otravă, post 7 ai (PRL 205b). Ruxanda luă un pahar ... plin de apă... şi... lăsă să cadă otrava în el (C. NGR. 132). Vinul bun şi nevasta frumoasă sunt două otrăvi dulci la om (PANN PV. M. I, 95). SYN. otravă Gift, das man einnimmt od. einatmet; venin Gift, das gewissen Tieren u. Pflanzen eigen.ist. 7 ET. ksl. otrava. j\ oträvnic (t) Adj. (1620 MOXA, HC If SSO) vergiftend. - Auch substantiv. ^ s ET. ksl. otravnikü. otrăţel S. m. (1825 B.) 1. Borretsch M. (Borrago off.). 2. Lotwurz F. (Onosma arenarium; BR.). 3. otrăţel de apă, otrăţelul bălţilor Wasserschlauch M. (Utricularia; BR., PANŢU). ET. vgl. atrăţel. otrăvi Präs, -vesc (1646 PRAV. MOLD.) I. V. tr. vergiften. Cela ce va otrăvi pre cineva (PRAV. MOLD.3 412). De când m-am cătănit, Viaţa mi s-a otrăvit (PP. GCR 11,305). II. a se otrăvi sich vergiften! ET. ksl. otraviti. otrăvire S. f. (1703 GCD) Vergiftung F. ET. a otrăvi. otrăvit (1620 MOXA, HC I, 362) I. Adj. vergiftet. - Auch substantiv. II. S. n. Vergiftung F. ET. a otrăvi. otrăvitor Adj. (um 1550, HC II, 350) giftig. ET. a otrăvi. otreapă PI. otrepe S. f. (1825 B.) Wisch-, Wasch-, Scheuerlappen M. Batista neagră ca ofreapa (ROS. TROT. 31). GR. auch S. n. olrep. -Dim. otrepiör, otrepioâră, PI. -pioâre. ET. ksl. otrepi, russ. otrepfe „Werg, Lumpen”. otriţânie S. f. (1645 Ş. TAINE) LV. Lossagung F. vom Satan beim Taufritual. Să citească molitvele cele de otriţânie de la botez (S. TAINE 220). ET. ksl. otricanije. otroc PI. otroci S. m. (1643 VARL. CAZ.21, 231a) LV. Märtyreijüngling M. Svinţii 7 otroci din Efes (DOS. VS. Oct. 22; 76a) Siebenschläfer. Svinţii mâcenici şi olrocii din Vavilon (DOS. PS. V. 43b). ET. ksl. otroku. otrocol S. n. (1881 CREANGĂ) a face (un) otrocol umherrennen. Faceţi otrocol prin cele mâţe şi daţi la om ca cânii prin băţ (CREANGĂ, CL XV, 2). ET. vgl. târcol u. rotocol. otstâpnic (+) S. m. (1673 DOS. OP. 473) Abtrünniger M. Spurcatul porc otstâpnicul Iulian s-au ucis (DOS. VS. Ian. 17; 17a, von Julianus Apostata). ET. ksl. otăstşpînikă. oturac (t) (um 1690 MIR. COSTIN, LET.21, 20) I. S. m., PI. -răci bei den Türken: Veteran M., der ein Gnadengehalt bezieht. (Turcii) fac şi ei din slujitori bătrâni oturaci (NEC. COSTIN, LET.21, 66). II. S. n„ PI. -râce, -râcuri Station F., (längere) Rast. A face, şedea, sta oturac Station machen. Nicolai Vodă au întrat... în Galaţi de au şezut oturac două zile (NEC. COSTIN, LET.2 II, 87). ’ GR. In Bdtg. II bisw. o tor-. ET. türk, oturak. otvcât (t) (x) S. n. (1577 CORESI) Antwort F. Scrisu-v-am aceste psăltiri cu otveat (CORESI PS. Epilog). ET. ksl. otvetu. oţapoc S. n. (1648 NT) Splitter, Span M. Lasă să scoţ oţapocul de în ochiul tău (NT 1648, Mt 7,4). Nevinovăţiia unuia oţapoc stă în ochiul altuia (CANT. IST. 28). GR. aţapoc (BIBLIA 1688 Mt 7, 5). ET. ksl. *otcepoku, vgl. nslov. tschech. ocepek, ukr. otcupok, russ. oscepoke,te. < cepati „spalten”; a- könnte von aşchie beeinflußt sein. oţărât Adj. (um 1710 NEC. COSTIN) 1. schauderemegend. Neamul Câinilor cel oţerit (NEC. COSTIN, LET.21,41). - Adverbiell: Cumplita vijelie Care suflă oţerit Peste văile uscate (AL., CL VID, 438). 2. wütend, verärgert. GR. oţerit. ET. a oţărî. 879 oţărâtură oţelit Adj. (1722 CANT. HR. 142) gestählt. Topoare o teilte (MON. OF. 1878,2123). 2. fig.: gestärkt. ET. a oţeli. oţărâtură S. f. (um 1640 URECHE LET.P 73) veralt: 1. Schauder M. 2. Feindschaft F., Haß Μ. ET. a oţărî. oţărî Präs, -rase (16. Jh. PS. SCH. 101, 1) MOLD. TR. I. V. tr. erschaudern lassen. Iarna se apropie şi ai se ramuipe drumuri, cu nevasta şi copilo ... „Taci, taci, că mă oţăreşti” (AL. OP. I, 1550, in einem Dialog mit einem Griechen). S-auföcut la glasul firii surd şifărăsimţire, încât nu-l mai oţăreste sânge, moarte şi peire (CON. 276). Licurg da tinerimei privelişti înfiorătoare la beţie, spre a-i oţărî şi a-i depărta de vin (ION. CAL. 208) um sie vom Wein abzuschrecken. II. a se oţărî 1. (de c. vor etw.) schaudern. Se oţereşte condeiul a scriere lirăniile... acestui cumplit tiran domn (NEC. COSTIN, LET.21, 457). Vinu-ipoşircă, oţet. Te oţăreşti când îl bei (RADUL. RUST. Π, 201). Faurul îmflănd ciocanul de sus, omul se oţărîşise mişcă (DOS. VS. Oct. 20; 75a, der letztere hatte seinen hemiösen Hodensack auf den Amboß gelegt). Iară Domnul Hristos deacă vădzu pre Martha şi pre Mariia plângând ...să oţărî întru sine (VARL. CAZ.21, 82a). 2. aufbegehren, aufmucken. Popa cam venise puţin în mânie şi începu a se oţărî (SBIERA POV. 12). Nici mielul nu se făcea mai blând decât cel care se otărâse (SAD. CR. 7). 3. sich grämen. Rugăciunea measerului cându oţe-reaşte-se şi între Domnul varsă rugăciunea sa (PS. SCH. 101, 1; ksi. unytù „mutlos wird, verzagt”) so er betrübt ist. GR. oţe-, oţărî. ET. unbek. oţăros Adj. (1705 CANT.) veralt.: schaudererregend. Oţăros glasului lui (CANT. IST. 146). Oţăroasă şi jelnică moartea puilor miei astădzi a privi m-ai făcut (CANT. IST. 164). ET. a oţărî. oţ&S.n. (1436 DERS) I. PI. oţeluri Stahl M., de oţel stählern. Un şerpurel Cu dinţi de oţel (AL. PP. 271). Codrifioroşi în cari luceau noaptea oţeluri şi ochi roşi (AL. POEZII III Leg. 88) stählerne Waffen. II. PI. oţele Schloß N. der Flinte. Ţiganulpuşca-n mână ş-o ţinea Ş-o cătape la oţele (SPER. AN. 1,1892,198). ET. asl. ocăiî. SG. ALRMII/I. K. 386. oţeli Präs, -lèse V. tr. (1743 BUL. COM. IST. 1,253) 1. stählen. (Hercule) îşi oteleşte vârful lăncii în focul de pe altarul lui Apolon (ODOB. PS. 83). Ostaşi... care îşi oţeliseră natura în focul luptelor necurmate (AL., CL III, 60). 2. verstählen. ET. oţel. otelös Adj. (um 1670 ANON. CAR.) veralt.: stählern. Spata lui cea otäloasä (DOS. PS. V. 88,168). ET. otel. oţeti Präs, -tesc (um 1670 ANON. CAR.) 1. V. tr. 1. gären lassen. 2. fig.: ärgern. Nu vezi că-mi crapăhierea ... dă ciudă? Mai mă oţetişi şi tu (JIP. OP. 44). II. a se oţeti zu Essig, sauer werden. Despre partea voastră să oţeţia vinul în pivniţă, de nu eram eu om priceput (DEL. S. 227). GR. oţeti. ET. oţet. ou PI. ouă S. n. (um 1560 CORESI PRAV. lb) 1. Ei N. Sau de va ceare ou doară va da lui scorpiie (CORESI TE4143a; Llc 11, 12) oder einen Skorpion, wenn er um ein Ei bittet? Ouă roşii, de Paşti Ostereier. Ouă de furnici Ameiseneier. A face ouă Eier legen. -Redensarten (vgl. cloşcă, oţet)·. Umblă parcă are ouă în poală, parcă ar călca pe ouă er geht wie auf Eiern. Nu e nici de seama ouălor er taugt zu nicht. Nu-ţi cură ouă roşii er macht sich nichts aus dir (MUNT.). - Sprw. (vgl. an I. 3, a cârâi I. 2, găină 2): A ajuns oul mai cuminte decât găina u. ä das Ei will klüger sein als die Henne. 2. oul genunchiului die Kniescheibe. 3. OLT. ouşor Zäpfchen N. am Gaumen, siehe auch ornusor. oţetit Adj. (um 1670 ANON. CAR.) vergoren, sauer. GR. oţeţit. ET. a oţeti. oţeri siehe oţărî. oţet S. n. (16. Jh. PS. H. 68, 25) Essig M. Spre setea mea m-au adăpat cu oţet (PS. RÂMN. 68, 25). Mă făcea cu ou şi cu oţet (GFIICA SCRIS. 316) er warf mir alle möglichen Grobheiten an den Kopf. Nu mai mănâncă mâţa oţet u. ä. noch einmal falle ich nicht rein. ET. ksl. oeüü. ^ oţetâr (1818 BUDAI-DEL.) f:·'* 1. S. m. 1. Essighändler M. 2. Essigbaum M. (Rhys typhina). '■· ^ * II. S. n., PI. -ţâre 1. Essiggefäß N. * 2. Essig- u. Ölständer M. ET. oţet. 880 ozôr 4. in Pflanzennamen: oul inului Leindotter M. (Camelina sativa; BR); ouăle popii Nieswurz F. (Helleboras) u. Bocksgeil N. (Orchis hircina Scop.; PANŢU); ouşoare TR. Knickfuß M. (Streptopus amplexifolius Cand.; PANŢU). GR. Pluralformcn wie bei două, nouă. - Dini. ouşor, PI. -soare, oiiţ, ouleţ, PI. -ţe. ET. lat. ovum. SG. ALRI/I, K. 37. ouă (1654 NEAGOE ÎNV.) I. V. tr. u. absol. Eier legen. Gripsorul... deca oao (ÎNV. NEAG., GCR1,167). Găina (de rasa Barbezieux) ... ouă puţin (GAZ. SAT. XIV, 411) legt wenig Eier. Când ouă vreo găină, să nu se uite cineva la ea cum ouă (ION. SUP. 63). II. a se oua Eier legen. Găina care cântă seara, nu se ouă dimineaţa (PANN, CL V, 378). Hulughiţa s-a ouat două ouă mici mititeluţe (BOGD. BURS. 35). GR. 3. Pers. Sg. Präs, ouă, LV. oâo. ET. viat. övo, -ăre. ,. ouătoârc Adj. f. (um 1670 ANON. CAR.) găină ouătoare Leghenne F. Găina de rasă Fleche este ... bună ouătoare (GAZ. SĂT. XIV, 363).' ’ ET. a oua. ouşor etc. siehe ou. oval (um 1805 ŞINCAI S. 132) I. Adj. oval. II. S. n. Oval N. ET. it. ovale, frz. ovale, dt. oval. ovăscior S. m. (1883 BR.) Glatthafer M. (Arrhenaterum Beauv.). ET. ovăz. ovăz S. m. (1588 DIR) 1. Hafer M. (Avena), PI. n. ovazuri Haferarten, Haferfelder (PL). Grâul şi ovăzul nu s-au stricai (BIBLIA 1688 Ex 9,32). Ovăsuri, ca cel de Ligovo... şi Triumful (GAZ. SĂT. XIV, 377). La fânlână-ntre oveze Să-ntâlnesc două neveste (BIBIC. 75). 2. ovăz dulce Honiggras N. (Holcus; BR.). 3. iarba ovăzului Trespe F. (Bromus; BR). GR. ovăs, ovăsc; PL n. auch ovese. ET. ksl. ovisü, ovăsc dürfte an văsc angelehnt sein. SG. ALR SN I, K. 39, III, K. 638. ovârşi (t) V. tr. (um 1710 NEC. COSTIN) vervollständigen. Spre a ovârşi aceste ponturi şi aşezăm âin tur i (NEC. COSTIN. LET.11, App. 109). ET. ksl. uvrăsiti. ovcli etc. siehe ofili. ovilieiüne S. f. (1680 DOS. PS. SLAV. R. 89, 3) LV. Demut F. ET. a ovili (ofili). ovolni (t) V. tr. (1833 AN. P. IV/2, 195) entlassen. Mă trezesc ... că sunt ovolnit din slujbă (IANOV, CL I, 22). ET. rass. uvolînjatî. ovrei siehe evreu. Ovreia f. (1561 CORESI) Judäa N. De în toată Ovreia şi Ierusalim (CORESI TE4 126a; Lk 6, 17). ET. ngr. 'Oßpcua. ovreiésc siche evreiesc. ovsigă siehe opsigă. oxid PI. oxizi S. m. (1842 UT) Oxyd N. ET. frz. oxyde. oxidă Präs, oxidez V. refl. (1837 CIH. IST. NAT. 421) oxydieren. ET. nach frz. oxyder. oxie (t) S. f. (1697 CAC A VELA 171b) Akzent M., Betonung F. ET. ngr. ô£eïa. oxigen S. n. (1825 UT) Sauerstoff M. GR. (t) oxighen(iu), osigen, oxighenum. ET. n. lat. oxigenium, frz. oxygène, it. ossigeno. ozôr PL ozoâre S. n. (1673 DOS.) MOLD. Muster, Dessin N. auf Stoffen. Lână supţire în patru iţe sau în ozoară (SEV. NUNTA 46) gemustert. Să lăudară ...Cu săruri u(n)şorii să-i oboară, Să-i dezbrace aur cu ozoară (DOS. PS. V. 73, 20) die gemusterten Goldvorhänge. ET. ksl. uzorû, rass. iizor. . P* r* * * Lucrarea executată la Imprimeria „ARDEALUL” Cluj B-dul 21 Decembrie nr. 146 Cluj-Napoca Tel.: 413871; Fax: 413883 Comanda nr. 3124/2003 *