Y. SAGHINESCU. V DE VR’O CITEYA MII CUVINTE, cu o CRITICA JIINBŢIOASA §1 CU ÎNDREPTAR ERORILOR hiersil DE LAZAR ŞAINEANU, etc. etc. ■ V'7 ' ■■-.-■ ; . iaşi, . ■ . |S"lpog,£a|la Sta-fiona-fd ol'u GL-U-ccandti; | 1901. . <$$*>-- ' ■iscT \0 "f GRATIS. SUPLIMENT LA DE CÎTEVA MII CUVINTE M,111!ICI HOMiXE: Lazăr şi Mariu Şăincanu, L. E. Sinigaglia, otc. iui hiilft'/itar J'iiIşiirilnr din Iccticcle /or: IIOM ÎN, liO.MÎXO-I'IÎAN’Ci:'/, SI KKANO ÎCZO-IÎOM i X. . -----------------------------------------' . , IAŞI Tipografia Naţională, Strada Alexandri No. II 11)08. me ~ CETITORILOR ÎUBITORÎ DE ADBVAR, • IN SPECIAL' INSTITUTORILOR ŞI ÎNVĂŢĂTORILOR DE AMBE SEXE. - Onorate Cetitor ! ; ' Subsemnatul, împins de sentimentul dragostei şi al datoriei de neam şi limbă, neputînd sta indiferent la profanarea lecsicografieî romîne prin Dicţionarul d-luî Lazăr Şăîneanu/ î-am scrutat opul în anul 1898, îndreptihdu-î un cird de erori colosale/cu privire la definiţiuni. Acuma, găsindu-mă răii categorisit de acest lecsico-graf—prin „Noua Revistă Română*-. No. 28 din 15 Fevruarie an. p., unde câni tot astfel categoriseşte d. Şăîneanu pe toţi cari aii servit operei sale prin dâd de samă, spunindu-le că sînt nişte hăbăuci, obscuri comprimaşi în ale ştiinţei filologice, pamfletari cu logică implacabilă, aristarcJu improvizaţi, maniaci —etc. etc.; şi apoi găsindu-mă rău categorist încă şi’n lucrarea sa : „0 carieră filologică11 apărută la începutul ân. •1900, unde—autorul—nu alege cum insultă pe-o sumă de demnitari ăi Romînieî, Miniştri, Deputaţi şi Senatori: Iacob Negrtiţi, P. P. Carp, Gli. Gr. Cantacuzino, Diseşcu, N. N. Şoimescu şi alţii, iar mai straşnic pe demnitarii: V. A. Vre-chiă (f),Dim. A.Sturza, Tachi lonescu etc., tratîndu'î în fine, 'd. Şăîneanu, cil epitetele de : Canalii parlamentare, stupidităţi alimentate ăe ignoranţă, şi mai cîte-cîte ; aceştia, (zice' autorul), ca şi o suină de scribi, îmi imputează că nu cunosc limba romînească, şi că ştiinţa mea eo spoială,—temeiu improvizat— cu care, pentru a treia oara, în urma nobilelor mele opintiri, mă respinse—în Camera Deputaţilor—de la împă-mînienire, pe mine—acela, care mi-am sacrificatioată tinereţa : ;cu studiul filologiei,—care apoi, între atîteă opere literare,- am dat Romlnilor şi primul dicţionar universal al limbei lor, uni-cui în ştiinţa enciclopedică modernă“ '). 1). „O carieră filologică“ pag.: .14, 19, 20, 22, 25, 44, 46—49, 51; 58, 91 etc. . - IY Iu fine, Onorate cetitor, constatînd că Dicţionarul pronumit Universal al limbei romîne? de Lazăr Şăîneanu, cu gravele sale denaturări şi falşurî ne mai pomenite—în de-fiuiţiunea-cuvintelor, cu denaturarea şi schilodirea înţelesurilor vorbei 111 limba romînească,' a devenit o autoritate lecsică—în genul acesta—pentru mulţi din autorii de dicţionare romîne, romîno-franceze şi vice-versa, bunăoară precum Mariu Şăîneanu, L. E. Sinigaglia şi alţii,—după cum aflaţi cîteva zeci de eczemple şi aci, pe lingă grosul lor în: lucrarea Vocabular Romînesc (Ic citeva mii cuvinte—cu îndreptarea mai, multor greşeli ale dicţionarelor ce scrutăm prin mencionata lucrare; 111 acelaşi timp—am adaus in Vocabular o sumă de termini din graiul comun al Romînuluj, cari lipsesc insăşî-adevăratelor dicţionare Romîne. Dar iată, Onorate Cetitor, în ce constă autoritatea lecsică a filologului L. Şăîneănu, pe care’l urmează adliter , ram ceialalţî lecsicografi—citaţi mai sus; dăm aci 1 tablou spre a vă încredinţa de profanarea adusă limbei ro-mîne şi ştiinţei de cătră aceşti cărturari. Din „Dicţionarul Universal al limbei romîne“ de Lazăr Şăîneanu (1896): ■ . Accept—poliţă, (în loc de garantarea sumei din poliţă); ’ Baratcă—colibă ce-şî fac soldaţii Î11 drum; - Baricadă—şanţ de apărare şi oprire, făcut din buţî, cai’ă, lemne şi bolovani; . . Belesc—a lua pielea de pe o fiinţă vie : belesc un bou ; ■ Bourean—bou mare, (bourean insă e nurn. boului); ’ Buhaîu—bivol-, , Bundă—manta,(dai] bunda e haină mică fără mîneci) ; : Căciulă—pălărie din blană de berbece ; Cincime—un tot compus din cinci-, .. Cîrnclcagă—postul mare-, . Clapon—cocoş îngrăşat pentru bucătărie ; Cobză—chitarcă cu o coardă ; Goncliid—sinonim indic ; • Covata—copae -mare în care se coace ; . Economie politică—sinonim risipă, prodigalitate; Fotă—şorţ, pestelcă-, ■ .. V Gaiţă—pasere asemenea corbului; Hrean-'-nY/ie/a- de mare; ' . . Iodoform —iodură de pot' de' miere, (păstura insă e otravă in fagiir, vezi tabl. (1 în vocabular); - Piculină—lioboe; ’ -; Pirlax—sinonim zaplaz-, ' . . ' ' .. Pociid—yjoc/ar/, (şivice-versa); . ' : ' Pojarnici e—povarnă, ve,lniţă ; _ Proţap—oişte dc înhamat boii; " .: - , . Răşcliitor—mosor; ' Rogojină—pătură de rogoz-, . - , Romînisnml datează de la 1821 ; Sărăduesc—a cîrpi-, - * . Stâncă—coţofană, ţarcă-, ' \ ^ Sublimat corosiv—sinonim ca Ionici; ■ " Urdă—brinză albă şi moale-, Ui’zală—bătătura pînzcî ; - Vişin—cireş cu poame acrii - - / ■ - ■ - Zaliai'iilă—materie extrasă din zahar ; ...... , Zimbru—vechea stemă a Valaliieî ; Dar cîte sute" de-aceste definiţium în dicţionarul ace' stuî cărturar! , ' ; - - E de remarcat însă—că, d. L. Şăîneanu, în prefaţa o-pnîuî său lecsic, cutează a zice:. „Lecsicografii români de . „pană acum ne-afi dat opere în cari nu afli de cît arbori „părăsiţi aî pădureî vocabularului românesc, vorbe cari nici „odată n’au figurat în vr’un text sqris, dar au servit a spori „-volumul dicţionarelor succesive.—Am. căutat deci a da' „Românilor un dicţionar propriu-zis, şi cu vocabular com: : . „plect,—cu explicaţiunea senzurilor cuvîntuluî in mod ştiin-„ţific şi practic,literar şi popular tot odată, aşa ca să fie in- ■ VI : ptelesă (le totă lumea,—cu sinonimia cea ma'i adevărata. „Dicţionarul nostru este deci unica operă lexică enciclopedică în limba română, cu material ce nici se găsesce chiar „în enciclopediile streine; cu We-acestea, nnfacem haz de cm-,,diţiunea nostră-,u (zice eruditul). Modelul—însă—stă de-faţă; 42 eczemple-din citcvn sute. Dar, Onorate Cetitor, acest cărturar—intitulat .Doctor în litere şi filolog, în însuşi Dicţionaru-î G'crmano-Romtn a ticsit nenumărate falşurî fel-de-fel; şi susţine morţiş că, .cuvinte cil vechimea de peste 400 ani în graiul Romhiului — de pretiitindenea—sînt recente în limba romînă, enume-rînd vr’o 60—între cari: ciubăr, flintă, panţir—etc. etc., (fie că le avem din nemţeşte sau din orî ce altă .limbă). Apoi, in chiar noua-î operă : Influenţa elementelor turceşti asuprit limbei si culturei Romînilor, d. Şăîneanu a cules stilcit—la intonare —aceste elemente—de prin operele de valoare—romîne—ca: Arhiva Romînească, Convorbiri Literare,' Dicţionarul de Lau-rian-Massim şi al lui Cihac, Dricarul lui Oodrescu şi alte asemenea, dar iată cum le-a dat intonarea: ainandeâ, cai--naxî, iama, sîibor, şi aşa mai departe,—cum obicinueşte şi-’n dicţionaru-î romînesc amintit mai sus : ardt® ard (.os, Bac«u, Buzeu, reu—reî (adj.), etc. etc. . Acum, filologul. Lazăr Şăîneanu e stabilit în Paris, a părăsit Romînia în Martie 1901; ce scule literare va mai produce acolo, treaba lui; dar la noi îl moştenesc în pîn-gărirea limbei romîno-franceze o sumă de inşi, ca Marîîi Şăîneanu, L. E. Sinigaglia etc., pe cari’î reproducem în Vocabular—cu dahiile lor lecsice.2). . In vocabular, la paginile : 121, 151, 152 şi 161—164, adresindu-ne autorităţi-i in drept, ne dăm părerea atît asupra modului de urmat în stărpirea acestui colosal răii, adecă : Pe deoparte a se confisca operele de,-felul; celor înfă-' ţoşate prin suplimentul de faţă, cîte maî sînt puse în comerciu, spre a nu se maî frustra punga şi conştiinţa cumpărătorii-- . 2). In vocabular, Ia pag. 30 coloana II să se cetească orciden- talc în. Ioc (le orientale; la'pag. 78 în Ioc de Buget, &«dfiet să se cetească ftHSţcd ; iar Ia pag. 141 rînd. G, după semnul mirareî.(!), să se coinplecteze cn proposiţinnea : cum te pronunţi în 9 Ducă însă opera n’ar >fi recomandată-—înprimul rtncl— şcoalei; idacă prin ••titlul cărţei şi cuprinsul Ucsic (eiiunciat sub titlul.«!)-nu s’armistifica bitm-credinţăa cumpărătorii-Iul; dacă opera n’ar fi lipsită de tot ce se cere urnii bun tec-sic rominesc; dacă ea m'ar urma să fie cercetată şi de streinii, cari se interesază de lecaicor/rafia romhtă (mai cu samă la ii-aiele secolului în care ne aflăm); în fme, dacă autorul n’ar defăima—tîn prefaţa topului -său—produsul lecsic rominesc— / de :pănâ acum—de şi is’a folosit de el în .totul, .fi. dacă mit i-ar falşifica delaolaltă înţelesul vorbelor ] dacă >apoi d. L. Şăîneanu—î-n prefaţa1 lecsicului—n’ar fi>comistşi sacrilegiuri .ca iu opera-î.v ,/i^ona Filologiei Romîne*(1S92); ne-ar ;fi dis-penzat de multe de toate în scrutare. (Să se vadă Nota specială—finele părţeî 1—lucrarea de faţă). ' ; Şi; în fruntea introducere! '■Scrutăm,«ub oele '2-moţuri -T.-L.Maiorescu şi B. P. Hasdeii,wn z\s : '■■- Dicţionarul universal alunei ‘limbi, ca verî-ce: dicţionar limbistic, treliue să^fie oglinda credincioasă a limbei" ce reprezintă, din toate punctele- de vedere ce-o caracteri-zazăa vorbelor-cu.elialectele din toate regiunile .ţărci şi de pe ori-unde acea limbă se vorbeşte] al preciziunel>şt justeţei în esplicarea sensurilor cuvîntidm, >infăţoşînd toate înţelesurile lui; al celui mai autorizat .sistem . de - scriere, ş! al /numărului-de vorbe ce posede. Aceasta cu atît maî mult—cu cit, între părţile de'câpetenie -cari întregesc firea unui ;popor de sine stătător—e şi literatura sa. - ' ' ; . După 3 anî—însă—de ila amintita Scrutare, măpo-menesc, prin oua Revistă' Romănă“' No.:28 (dini 15 Februarie anul curent), cu o droae de' injuriî şi epitete 'ale omului -pretins 'literat, cu/injurii‘ şi ^epitete—la cari—^nn am răspuns i’prin valoroasa Revistă, /cum făcură u^nia'din colegii '-mei cercetători pomenitului ^dicţionar—dar, ca-şi ;în- 10 suini plefturiţi de tl. L. Şăîneanu, prin aceiaşi Revistă;-ci: Pentru cinstea lecsicografiei romîne şi a limbei sale cit şi pentru cinstea ştiinţei şi adevărului lecsical, apoi şi pentru edificarea mai de aproape a lumeî cetitoare—despre blăstămăţiile din tot cuprinsul dicţionarului ce-am fost scrutat în 1898, am crezut nemerit a scoate în relief—prin astă lucrare—maî pe larg şi mai precis acele blăstămăţiî ale lecsicografuluî şi ^filologului1' Şăîneanu, acompaniat de frăţiorul său Mariu, şi de consîngeniî lor; cu atît maî mult —că, în special Şăineniî, au ţinut şi’ncă perzistă în trufia lor atît de marcată, de-a se impune lumeî cetitoare—că— ci reprezintă cultura lecsico-literară romînească. . # % * * Nu am recurs cu această a mea lucrare, la coloanele Revistei în care mă injură d. L. Şăîneami, necinstind tot odată—cum vom vedea—însăşi valoroasa Revistă mencio-nată aci ; am crezut că—prea multe coloane aş fi răpit onoratei Reviste, cu această lucrare. Că nu maî e în Romînia sacrilegul,—autorul ultimei sale opre în limba romînă (1901): „O carieră filologică", în care nu alege cuiu înjură—după nume—pe o sumă din cărturarii şi demnitarii Rominieî, escepţionînd abia Coroana— familia Regală; ci, e strămutat şi stabilit deja în Paris,— dar cu atît mai mnlt_eram dator a’l înfăţoşa lmiiei, în go-lăciunea sa, prin lucrarea de faţă. r Şi credm — că, la toată urma, vom aduce — de oriunde ar fi, pe d. L. Şăineanu (şi pe fratele său), la bara jnraţilor din Iaşi, unde se dovedească cele debitate de eî pe socoteala lecsicografiei romîne şi a ştiinţei, cum şi pe socoteala celor cari proteguesc limba romînă ş’o înfăţoşază cu ştiinţa adevărată ; să probeze acolo, d-nil Şăîueni, că, sînt adevăruri—cele ce noi învederăm • că's : aberafiuni, in- 11 şălătorii, neştiinţă, pîngăriri ale limbei, -fi sacrilegiuri— din gura şi pana d-elor sale. ' ■ Dar, fără a se arăta, şi cauzele ce-au motivat desăvîrşirea răului incomparabil adus literajurei lecsice romîne—de cătră autorii operelor meneionate mai' sus, răul iul se va stărpi-, drept aceia, in cursul lucrărei de faţă—ne vom referi şi fa-camele acestui rău. Dacă ele. însă nu vor lua sfîrşit, efectele lor vor deveni cu atît maî compromiţătoare romînismnlnî ; (pag. 147 şi 148). . * sŞc * # * - ’ Şi n'arn crezut că e mai nemerit a dedica, cu profund respect, osteneala mea din această lucrare, de cit—Coroanei literaţilor romîni, CARMEN SYLFA, ale cărei înseşi suave cuvinte din suma de opere cu cari înzestrează literatura romînă, sînt lovite în prestigiul lor, prin definiţiunile ciudate ale lecsi-cografului-Jilol'ig L. Şăîneanu —în primul rînd, nepricepătond limbei romîne şi idtragiatorul preoţilor ei. - Materia străbătută- în lucrarea- de faţă—se'cuprinde în: Partea I, Lecsicograf inconştient, cu diferite tablouri lecsice, şi osebite note; Partea II, Apendice, cu alte deferite tablouri lecsice şi note ; Pai’tea III, Cauzele răului în lec-sicografa romînă,—Incheere. _ Să se vadă erata. V. Săghinescu- PARTEA I. LECSIGO&RAJ INCONŞTIENT; CRITICĂ LECSICO-LITERARĂ, Cu un vocabular rommesc—tablourile: d, f, g, i, etc. Prin zicerea lecsicograf inconştient, inţelegem : Pe autorul literat care face un dicţionar lipsit de elementele constitutive — cerute atare! cărţi; pe lecsicograful cu lipsa — în primul loc —de cunoştinţa limbei în care se încearcă a-I face dicţionarul; cu lipsa de cunoaşterea formelor dialectale şi de sinonimia între cuvintele acelei limbi; cu lipsa de cunoaşterea valoarel cuvintelor eî, şi mal pre sus de toate —cu lipsa de a cunoaşte înţelesurile vorbei ; cu însăşi lipsa de-a cunoaşte deosebirea între termi-nul recent şi cel vecinii în acelaş limbă; cu lipsa pănă şi de a pricepe—în definiţiuni—pe autorii ce citează în opera sa; în fine cu lipsa şi de-a cunoaşte intonarea,cuvintelor după firea acelei limbi în care autorul scrie dicţionarul, şi cliîar cu lipsa de-a cunoaşte regula în aplicarea semnelor întonă.toare—în scrierea dicţionarului. Intr’acest chip găsim, odată cu toată lumea cunoscătoare de condiţiunile în cari trebue să fie lucrat dicţionarul unei limbi, pe autorul Dicţionarului Universal al limbei romîne (1896), d. Lazăr Şăîneanu. Şi—deci, n'am aflat mal convenabil titlu de dat autorului cu atîtea lipsuri în crearea operei sale lecsice — de 13 cît : Lecsicograf inconştient; autorului—care, cum vom vedea imediat, pe lingă nămolul lipsei de cunoştinţă în secretele limbei romîne, falşifică parcă înadins ştiinţa în sine prin traducerea şi definirea vorbelor atît literare cît şi populare ; definire eronată şi denaturată în mod cum nu se poate îngădui nici celei mai elementare doză de judecată, fie lec-sicografnl de orf-ce neam strein—naţiune}—căreia îi oferă opera lecsică. , Nu spunem aceasta—întru cît d. L. Şăireanu e strein, adecă nul de naţiunea romînă, ci Evreu, botezat mai anul trecut (1899) ; căci sînt mulţi cărturari streini — prin nâştere — de neamul ronmîn, în Romînia, ca : Pontbriant, Dame, Ticţin—etc., cari au produs dicţionare romîno-fran-ceze şi romîno-germane,' dar sînt la înălţimea lor pe întregul cîmp lecsico-litear spre a'i copia şi imita veri-ce om de ştiinţă.—• Cu cărturari însă ca de al-de fraţii Şăînenî—nici poţi sta de. vorbă; iar în scris, d-lor compromit şi limba naţiunei în care scot dicţionare, şi ştiinţa. Dar întru cît d. L. Şăîneanu perzistă în îndărătnicia-i inconştientă că—limba romînă a fost moartă pănă la' ivirea d-eî sale pe arena lecsico-literară, şi că foştii ei reprezentaţi o ignorează în lecsicile ce ne-au lăsat, — să’l scoatem deci în evidenţă neschimbat—de loc — pe autor, de cum îl reprezintă opera lecsică a d-eî sale ; redînd aci în 12 tablouri diferite—după gradul neştiinţeî lecsice în definirea termenilor din amintitul dicţionar, cîte-o sumă de eczemple. Şi s’o mărturisim—că, la acea sta ne-a provocat d. L. Şăîneanu, prin „ Noua Revistă Română“ No. 28, sub titlu : In jurul unui dicţionar; unde, din împrejurarea c’a înţeles prea rău serviciile ce l-am adus în 1898 prin Scrutarea dicţionarului său -(pomenit maî sus), cercetîndu-i cîteva mii cuvinte şi indicîndu-î în mod cît se poate de cuviincios erorile lecsice şi de limbă, în cari liălădueşte, — cum ’l-au 14 servit încă o sumă de. inşi cunoscători in fond ai limbei romîne vorbită şi scrisă, între cari: Biron (în Convorbiri Literare—Oct. 1896); O. Densuşanu (în Iievieta critică Literară—Iaşi 1897); Dr. Urecliiă (în Şăinisme — 1898). şi alţii, pe cari—îarăş, ori n’a putut ori n’a vrut să’î înţeleagă d. Şăîneanu; din cari împrejurări însă, iată cum îi tratează, pe 5 pagini (160—166) No. 28 al mencionateî Reviste: „Oameni obscuri sau compromişi şi deci cu atît mai „doritori de a produce scandal” ; lucru ce'i dreptul — că, scandal au produs- justele şi imparţialele lor critice, prin întimpinarea acestora de cătr& autorul operei criticată.—bunăoară cum şi urmează scandalur ile autorului ei: „Nici unul din aceia cari au criticat cartea mea. n’a „atins, fie macar in treacăt, modul de esecuţiune al pârâţilor delicate, cari reclamă mai multă sforţare de refle-„xiune într’un dicţionar cu caracter mai ales naţional,—trasarea verbelor şi a particulelor (!), ceia ce e mult mai îndemnată ca tratarea definiţiunei substantivelor şi adjectivelor (!). Toţi acei care s'au crezut chemaţi să-şi dea pft-„rerea asupra Dicţionarului Universal al limbei române de „Lazăr Şăîneanu sînt oameni cari în viaţa lor naii cetit „un rînd de filologie, şi se ’ncearcă să-mi dea mie, filologului, poveţe de lecsicografie românească;— nimeni n’a „fost mai conştient de cit mine în alcătuirea lucrărei elementare ce am publicat în 1896 sub titlul de Dicţionar Universal al limbei române. — Pamfletari cu logică implacabilă, profani al căror crier îţi inspiră milă. aristarclii improvizaţi ale căror bîrfirî provoacă anarhia răsfăţată a „banditismului literar în ţara noastră ; oameni perduţi. ma-„niaci şi pornografi...cei ce m’ait criticat. „Căci, (zice d. Şăîneanu—în fruntea acestei critice— ce aduce criticilor săi): „criticele în chestiune n'au îmbră- 15 „cat forma acceptabilă, fără a degenera în personalităţi, „aşa cum se obicînueşte între oameni culţi şi bine crescuţi, „cu onestitatea literară; ci, şi-au formulat întimpinările „într’un mod ce repugnă cele mai elementare probităţi de „bună cuviinţă14.— Numai că, e cu totul din contra ; lumea a cetit toate criticele aduse vestitului dicţionar al d-eî tale. In. aceste graţiozităţi—cuprinde d. Şăîneanu pe toţi criticii d-sale (vr’o 10 inşi), admise—după d-sa — de onestitatea literară şi de buna cuviinţă; îşi închee însă această parte—cu : „d. V. A. Urechiă era vice preşedinte A-„teneuluî. român, " cînd fiul seu D-ru Urechiă debita inepţiile de la înălţimea tribunei astei instituţiunî — cu Şăî-„nismele sale, şi nu s’a găsit nimene care să proteste în „contra unei asemenea profanări, iar taică-seu nu avu cu-„rajul să refuză fiului ocaziunea de-a se produce în pu-„blic“2).—Pe alte 5 pagini însă ale Revistei, d. Şăîneanu hărăzeşte în special—subsemnatului—deosebite epiteturî; şi e cu atît mai colosal în prodigalitatea injuriilor asupră-mî, cu cît mă află maî minuţios, mâi estins şi’n acelaşi timp cu ecspli-caţiunî în scrutarea opului său—pe 100 pagini ale Scrută-rei; ba şi oare-cari observări fac d-luî Şăînesnu, despre necalculatele sale mancurî de politeţă în prefaţa lecsicu-luî — direct la adresa . acelora pe cari nota-bine î-a copiat atît de stîlcit în definiţiunea cuvintelor, în special pe Ci-hac şi Laurian-Massim, constantîndu’i, în neputinţa sa, lec-sicograful scrutat, de : ignoratori ai limbei romîne (!). Mărgăritarele literare ale d-luî Şăîneanu (din men- cionata Revistă) asupra subsemnatului — sînt mai distincte însă, şi’ncepe a mă lua la trei păzeşte, sub titlu Forme dialectale, pag. 166—170 : ■ - _ 2). Necazul d-luî Şăîneanu pe d. V. A. Urechiă—e, de la cu- vintarea acestuia în_ Parlamentul romîn (1895), în baza căreia Parlamentul respinge împămîntenirea lecsicografuluî; (aceasta întăîa oară). 16 „Om cu stil delirant, cu provincialism din obscurita-„tea sa locală ; comiţător de falşurî şi acte de imbecilitate ; cu patimă de a defăima şi calomnia; cu ignoranţa cea, „maî grosolană a idiotului : cu patos caraghios al omului „care, spre ruşinea învăţ,ămîntiiluî, a fost institutor; nenorocit şi nevrednic; cu minte gîrbovă dar copilăroasă ; om „căzut în copilărie şi incapabil de-a scrie un rînd care să „sune romîneşte, publică Scrutări de dicţionare şi în sti-„lul unui fanatie în delir ia în aparare pe predecesorii mei „în filologie în contra apreciărelor mele ! Eî—d’apoi, vom vedea — imediat, cui se cuvin aceste epitetiiri : Aceluia căruia le adresezi, ori d-eî tale, lecsico-grafule şi filologiile inconştient; căci, nu reproduci nimic temeinic şi de fond din Scrutare, cu care să doborî ştiinţa mea din acea lucrare,—ba nici părţi cu cari te-aş năpăstui, d-le Şăîneanu, de cît 3 încărcări (fără voe-mî) ca lipsuri din dicţionar, la biografisme (tabl. II) : Chesarie şi Fila-ret episcopi aî Rimnicului, şi Stroicî Logăfătul,—apoî amuzament în loc de amuzant (tabl, IX) ; scăpîndu-ţi din controlul Scrutărei 2 erori, strecurate prin nebăgare de samă, (cum însuţi admiţî că se poate), trecute de prisos : Ghimber—imbir, la tabl. IV ; şi Buri ti, ba acesta trecut '(greşit) în definire: sfredel, în loc de balerc (că), tabl. V.— Atît a tot eronat în Scrutare, din cercetarea celor vr’o 30,000 cuvinte ale leesicului. — Cît despre lacob 11 Stanţate fost mitropolit Moldovei, se 'nşală d. L. Şăîneanu, prin Noua Revistă Eomîuă, că ar fi trecut în dicţionani-î ; Stamate I (lacob), da. Biograjismele d-luî Şăîneanu apoî — sînt înregistrate după sprinceană,— îar geografismelemx numai în colosala lipsă ci şi cu locuri falşe.-- E însă nostim—cum d. Şăîneanu. face aci un fel de spirit: „Probabil că ar fi pretins Săghinescu V, să se găsească înregistrat şi el la biografisme în dicţionarul meu!*. Şi câte mai spune d. Şăîneanu în Noua Revistă Română, sînt vrednice pustietăţi. .'.................... 17 Dar deşărtăcîunea cn ^Probabil* etc., numai la.Şăinenî are loc ; probă trufia cu care d. L. Şăîneanu împntează academicianilor profesori N. Iorga şi I. Manliu-rîn „Noua Bevistă Bomună“ No. 30 etc, că nu ’l-ati citat numai pe d-lui, sati cel puţin înaintea lui Hasde'u, Cihac, Laurian-Massiiti, în scrierile lor istorice şi de limba romînă (!).— D’apoî, ilustrule inconştient: In partea dicţionarului universal biografic romînesc să ai genealogia întregului neam israelit, iar pe maghii: Balta zar, Gaspar, Melcliior, apoi pe istoricii şi politicii romîni Barcian S., Moţoc,-Vornicul, Spancîoc, Veveriţă şi ciţi alţii—nu, ce denotă la activul ştiinţei lecsicografului cu pretenţiunile d-tale ?—Las’că, în dicţionarul anunciat că coprinde vocabularul complect al limbei ce reprezintă —nu biografismele şi geografismele com^ plectează principala parte lecsică, de care eşti cu atîtea poşte îndărăpt; dar tot ce-ai anunciat pe poarta şi ’n prefaţa dicţionarului precum şi în atîtea reclame prin ziare de cîte cuprinde lecsicul d-eî-tale, e falsitate complectă; o sumă de inşi te-aîi deşteptat întru aceasta, şi însumi cu atît mai mult; dar vorba cînteculuî din biserică la creştini : „luda cel fără de legfi n’a vrut să ’nţeleagă“. ' Drept aceia, de-aci încolo să reprezentăm -pe ci. Şdineanu ca lecsicograf—în apele d-ei sale proprii, de unde—cetitorul va conchide—fără ezitare—asupra căreia din persoanele în joc prin Jfoua Revistă. Românii (STo. 38) —cad brileantele Şăinene—a-mintite, însuşiri (îşnite din crierul şi pana lecsicografului scrutat.. . a. Cuvinte romîne—vechi, tălmăcite prin neologisme: Clavir, clavecin ; Fântânea, fontanelă ; Măgărie, tsupidiiate; Pacheştî, bretele; Pannaclîc, balustradă ; Pocăit, penitent; Prcacurvie, adulter; Purtăreţ, portativ; Sgîrcenie, avariţie; Uneltire, machinaţimte. 18 Apoî o dă prin galo-latinisme, cu unele cuvinte -însili in 2 limbi scrise deodată, vestitul Şăîneanu: \ Quidam, persoană ■ necunoscută.... Quiproquo, eroare de a lua un lucru pentru altul; Quatf/, popor german. Quadrat, pătrat; Quadrigă, car tras de 4 cai; Qtiadruped, vezi cadruped; Quolibet, glumă proastă ; Quotient, cît. Aşa dar, pân’ aci, dicţionarul romîn—vecinii—tradus în dicţionarul romîn—nou, ş'apoî vice-versa ; astfel că, opera lecsică a d-luî Şăîneanu e cînd romînească cînd de altfel adecă un (jhivecîu, pentru simpla dragoste a autorului de-a-i fi scula cît maî bogată ; cum—pentru aceasta—face şi en repeţirea-î vagă a nenumăratelor vorbe schimbate în pronunţare, nota-bine cu trimetere: amănar, vezi amnar, şi foarte multe.de aşa fel.—Dar Romînul nu traduce pacheştile prin bretele— căcî, nu bretelele sînt maî vechi în limba lui—ci pacheştile, nici machinaţiuuea maî veche şi uneltirea mai nouă în limba Romînulul; şi nn dicţionar Romînesc face Romînul cărturar—prin termini lecsicî ca : Quadrigă, Quolibet, etc. etc.; de alcum însă, J/a din vocabularul romîn lipseşte dicţionarului Şăîneanu ce am scrutat. (Să se vadă întru aceasta tabloul f şi No. 4 tabl. j). Ş’apoî—Francezul—oare, în dicţionarul limbei sale, tălmăceşte bretelele prin pacheşlî, stupiditatea prin măgărie, şi aşa maî departe ? Las’apoî că, stupiditatea nu se traduce—de cît figurat—prin măgărie, ci prin : lipsă ele spirit şi de judecată, neghiobie, prostie. *>. Cuvinte definite în mod nedefinit—unele, altele repetate drept definiţiune, în fine altele cu definiţiunî cunoscute doar din întîmplare pe ici-colea în ţară, iar linele cu definiţiunî corchezite abraş-abraş: 19 Balustradă, şir de balustre . împreunate cu o tăbliţă ; Buglu, da rin cu chei ; Colivă, prăjitură de grai ; Englendisesc, a englendisi; Fad, anost• Ghcnncsut, un fel de tibet; Gir, andosare; Mascaradă, paiaţă ■ Menadă, bacanta furioasă ; •Năvod, plasă mare ce se tî-răşte ; liazliîi cît se pote. Nitam-nisain, nisam-nitam ; Obială, oghial; Odogacîu, oclogacitl; Paraxim, bizar ; Piruift, a face ndade ; Plixis, plictiseală ; Pustie, pustietate ; Rad, o tundepănă la piele (!) Răţoîii, pasăre de apă—hăr- ■ bdţelul raţei ; Şi tot znzăiuri—înainte, a fremuri pnstiîiirî—cu pustietăţi neecsplicate. Dar zice—lecsicograful—in prefaţa operei: -„Partea fundamentală a orî-căruî Dicţionar naţional „ e tesaurul de vorbe populare neaoşe ale graiului; drept „cave şi definiţiunea cuvintelor am dat-o simplă şi clară— „sub forma populară11.—Adecă cum văzurăm şi’n eczemplele de mai sus—în ambele tablouri ?! Grooav de nostim graiul neaoş popular al Romînuluî d-luî Şăîneanu ! Dar e prea nostim lecsicograful care-şî închipue această nostimadă ; tablourile stau de faţă, şi mai cu samă de aci ’ncolo curg stupidităţile 111 cari Mlădueşte filologul lecsicograf scrutat. Reşedinţă, residenţă ; Sbîrcîog, ciupercă uscată Sdruiicen, a scutura tare mergend cu trăsura pe loc gloduros; ' Selamlîc, Selamlîc; Sfidez, a desfide; Stenahorie. onosteală ; Talangă, clopoţel; Truism, veritate banală ; Uranisc, baldachin ; Urdă, brânză albă şi moale ■ Vexator, care vexază; Vexez, a maltrata—a turmenta • Yicliil, procurist; Voloc, năvod; Zugrav, pictor■ ' Ztilie,, gelozie; Zuzăiu, a freme; cu anosteală şi Să intrăm In definiţiunile lecsice'ale d-luî Şăîneanu— de strălucită erudiţiune; îndemnăm pe cetitor să noteze : 20 Baracă (barate;!), colibă ce-şi fac soldaţii în drum.—A-decă în drum ? Baricadă, şanţ de apărare şi oprire, făcut din buţi, care, lemne^ şi bolovani; deci—şanţ din poloboace !... Belcsc, a lua pielea de pe o fiinţă vie : belesc un boit. Şi de-aceste braşoave, e-ruditule ?! - Catapiteasmă, perdea de la altar..... Căpăţână, cap mare de animal despărţit de corpfy. Apoi numai un cap mare despărţit de corp—o putea spune şi aceasta. Chibrit, beţişor de lemn sati din cotorul cânepei (\) uns cu puciosă pe o margine (!).... Cioi “săesc, a tăia cu feres-trăul..... Ci ini leagă, cîşlegi—în special postul dinaintea Pastelor. Doarla Han-Tartari.. Cociorbă (vil), lopata. Costoroabă, (1), cocioabă-, (v. tabloul g cu accpţiunile). Concav, al cărui mijloc e mai înfundat de cît marginile. Lecsicograful, pe afasidat îl ia drept înfundat; dar aceasta are loc numai după un cap înfundat. Cotorăsc, a sapa la rădăcina unei viţă de vie. Covată, copaemare încarc se coace. Dar covata ede lemn d-le lecsicograf, deci—s'ar arde, cocîndu-se într’însa. Dubas (gondolă), luntre mare şi lată (.). Engadin, vale înaltă a Linului în Elveţia 3). Garofă, mieşunea, vîzdoagă. Gînj, funie de teiu.... Hrean, ridiche de mare 4): îngust, care are prea puţină lărgime.—Nu cumva lăţime, lecsicografule? Ceia ce trebuia să spui că e larg — aî spus câ’î lat, şi vice-vei'- sa! Romînul nu comite şi de-aceste bazaconii. Iodoform, iodură de polasă. Iudaic (2), prea literar(.); adecă ca L. Şăîneanu. Muscoîu, ţînţar...... ■ Scopt, lapte din ser şi brînză. de vacă 3) Nici în Larpusse (de unde a copiat dl. ŞeîneanuJ, şi nicî în Foncin, nu e adaosul de înaltă—la Valea Engandm; la d. Şăîneanu, valea e înaltă ai dealul adine.. 4). Nu cumva autorul a luat din Larousse: Gros radis=rîdiehe mare, şi intercalind pe de ? Căci multe a maî pingărit şl din Larousse. 21 de vacă. Eşti prea scopt lecsicografe ! Ştir, nume vulgar al amaran-tuliţi,—lobodă. Dar de loc nu e amarant—ştirul, căci: cel întâi e floare, pe cînd cel al doilea e zarzavat ■'). Straîu, pătură de hivâlit noapte,:( (!).. Strepezesc, a-şi toci dinţii. E prea tocit lecsicograful. Tarniţă, şea de lemn pentru vite!—Adecă şi : pentru cîni, epurî, mite, 01, etc?... Taurul, partea bărbătească a vacei,—iar Vaca, partea femeiuşcă a boului. Deci: buliaîul—tau-rul, şi boul—netaur, una sînt la d. Şăîneanu ; şi : Ţitera, — chitară. — Om cu praxis....... Iată însă cum—autorul—atrage atenţiunea cetitorului—în prefaţă—asupra bogăţiei şi ştiinţei lecsice de maî sus şi din tot dicţionaru-î scrutat: „Trăgend folos din resultatele ştiinţei, dar evitând cu „tot dinadinsul ori ce aparenţă de erudiţiune, am căutat „a da publicitâţeî o formă populară; şi n’am cruţat nici o „osteneală spre a înzestra scoalele noastre cu acest instrument Iecsic curat românesc, indispensabil pentru răs-„pîndirea culturei elementare şi pentru cunoaşterea maî „aprofundată a limbei materne. Opera prezentă îmbrăţişează limba naţională (romînâ) în toate manifestaţiunile „vieţii moderne: literatură, ştiinţe, arte, meserii, industrie, „comerţ.... Ea este destinată a fi înainte de toate expresi- „unea usului contemporan,.... cu materii cari în zadar s’a>\ „căuta în marile enciclopedii streine— O, Erudiţiune ! Dar apoi: „Trivialităţile şi vorbele obscene au fost intenţional omise din dicţionarul nostru“.—Ce trufie mai diabolică poate ave loc?! 5). Frunză verde borş cu ştir, n’avem bani de plătit bir; frunză verde lobodă, gura lumeţ slobodă. (La culor, e ceva asemănare între ştir şi amarant; dar apoi nici loboda nu e ştir). . 22 (1. Tabloul ce urmează, fiind că aparţine cu prea distinsă calificaţiune d-luî Şăîneanu, îl dăm 111 interesul definiţiuni-lor—pe cari, dreapta judecată şi adevărul în sine—ne 0-bligă a nu le lăsa pradă pîngâritoruluî lor, lecsicograful ecstraordinar. Să notăm—înainte de a reproduce tabloul acesta—că, d. Şăîneanu, pe lîngă că a consultat o sumă de lecsicografî precum şi diferiţi literaţi romînî şi streini, după cum ne spune în .prefaţa lecsicului,—maî zice că, a luat din viul grăiţi al Romînului definiţiunile date în lecsicul d-eî sale, în special din graiul Bucureşlenilor; citează pe : Alecsa'ndri, Creangă, C. Negruzzi etc.; apoi pe: Gostinescu, Dame, Haşdeu, Laurian-Massim şi alţii; iar în definiţiunile relativ la termini! în de ale bisericeî citează pe: Anton Pann, şi părintele Musceleauu (profesor în Bucureşti). Pe toţi însă îi minţeşte 111 definiţiunile aduse; pe multe din ele chiar le profanează. Şi cînd e vorba că a cules din graiul Romînului ceva definiţiunî, vom vedea enorme şi hidoase neadevăruri—ale lecsicografului,—mai dihai ca la Baricada, Belesc, etc. Eczemplele din tabloul ce urmează, ca şi cele din tablourile de pană aci şi cari vor maî urma, sînt estrase din Scruta rea-rm, văzută şi hulită de d. Şăineanu în modul relatat maî sus ; în colona II a tabloului de ţaţă (cil vr’o 100 eczemple), dăm definiţiunele cum eczistă în limba romî-nă literaro-populară, cum ele eczistă ştiinţificeşte—după orice minte sănătoasă. vTJ£7/r5irJ ;rv:"?rri^r7TT': 23 Lnsftr Şăîneanu0). Accept, polifo. (Din contra). Antipatic, aversiune naturală. Aversiune, antipatie profundă. • Arţl, şăptămîna cînd e îngăduit a se mînca carne. (Şchiop (le tot; ai minţit s’aicea pe părintele Muşceleann). Beilic, conac — în Iaşi. (Eşti strein in Roinînia, d-le Şăîneanu). Beţjicn, (1). receptacul mem-branos în corpul omului, confi-nînd urina sau fierea. (Dar intreabă-te cel puţin ile casapi, lecsicografe) ! Bourean, bou mare. (Ţi-ain ecsplicat, şi’n Scrutare). Buhăiţi, bivol. (Ca nuca ’n părete. Vasile Săghinescu, efr. ele. Accept, declaraţiunea garantului—pe poliţă—că ia a-suprâ-sî achitarea sumei: dă-i accept. Antipatie, neplăcere, ură asupra cuiva. Aversiune, desgust, necaz, ură; (Laurian-Massim). 7Df/'(hirţi), şăptămîna cînd biserica ortodocsă invoeşte a se mînca carne în toate zilele. Beilic, palatul demnitarilor Forţei, de unde a şi rămas în Iaşi numirea locului Beilic : Şcoala din Beilic. Beşică, receptacul membra-nos în corpul omului ş’al diferitelor animale: una care conţine firea, şi alta care conţine urina—udul. Bourean, numele boului: „Hăis-fa Bourean, trage brazda pe tapşan''. (Movila lui Burcel). Buhaiii, taur în cireada de ! vaci, boii necastrat, (semin-| ceriu). (i). Totul neadevăr—în difiniţiunile aduse; autorul citează scriitori ca : Alecsamlri, Creangă, Xegnizzi, Panii etc., fi\ră a’î pricepe, iar pe alţii îi l'alşilică intenţionai; vom vedea. Bundă, monta mare ţărănească, care acopere tot corpul. (Nu se pomeneşte). ('aţă, bita ciobanului. (Nu mimai atit, ş’apoî caţa e mai lungă de 2—B ori ca bîta). Catrinţă, şort larg ;\). Bulisrhonc, unul din cele 6 nume ale cartofelor: batt-drabule, barabtde, mere de pămmt, pkheuce—piceuce).' \ Bunel—bunic, tatăL tatăluî .(un'or .copil) vii 'ine! de la bunel ş’ttn' beşlic de la bunic. ; ' Buracla, 1. lucru'făcut de mîntuîală; 2. ceva deteriorat. . ' • • . Burcut, 1. vas de sticlă (de ■ l1/-,--litiu); 2. băutura numită -borvis: un, burcuţ de barpis. " - ^ . iiusnat, om cu obrajii rotunzi şi plini de carne : bus-nat la faţă. . - ■ ■ ■ ■ Buşi (dupi), joc copilăresc—cu beţişoare scurte'sati cu petricele ori cu bumbi. _ . • Butclnic, sfredel mijlociu (după răsteul de la jugul boilor). . - ' . ■ . ■ ' ■ ; Buzdugăneală, batae de-a buzduganul:. răii ’l-a buz-dugănit! ’ • • . . . ■■ -. . . - • • , Cacadîr-(cacazdar), trandafir selbatic—cu fructe roşii—lungueţe. . ‘ ’ '. ' -' Caco (u), a 12 literă 'din -alf. chirilic: A'=c. . . . Caftismă (catismă), un grup de psalmi în cartea numită psaltire : cuftismele diminefei. ’ . 47 . Caftosire, alintăt'ură: ce te mar caftoseşti atît ! Călim, 1. geală ii penfcra margenile tablei de-a cur-raezişu—la uşi; 2. tăetura cliezeşată la capetele unde lea-ţul ori scîndura se privişţeştesc—spre a'fi în nivel. Calu-popeî, insectul numit şi calul dracului. Cainardiner, slujbaş la o casă distinsă: camardine-rul Măriei Sale să se ’nţeleagă cu camardinerul Presftnţiei-Sale- : Cam-aşa, l. bine şi nici prea; 2. nu e tocmai adevărat; 3. nu ’î tocmai în toate minţile: e cam-aşa! Caplamâ, priviştirea scîndurilor pe margine, (marginea unei scîndure bătută în ţinte peste marginea celei alăturate. Caplari, peşte lat şi fără oase, gustos la mîncare. Care-mai-de-care, pe întrecutele : dădea navală care-mai-de-care. Cârmit (cornis, garnis, ştab), gealăft pentru făcut ciubuce. _ ■ . . ■ Carneficin, tăerea cărnei; măcel între oameni—la războiţi. ‘ • - Catafto, de neam, de origine, întocmai, get-beget. Catahrisis (hreses), abuz de p,utere, mincătorie de bani. Cateliumen, cel ce primeşte creştinarea. Cănifă, vas mic pentru băut apă, dim. cajieî: cănite pentru moşi. • . Căpăstrare, cusetura margine! Ia gajar^.jmdşj^'a- pus petecul pe haină. . . s ■ ? Căputăturî, turetce (sau carîmbî de încălţăminte) că-putate : ce mi.-i lua pe-o păreciie de căputăturî? Cărucior (căruţ), trăsură mică în care se primblă copiii. : Căsălniţă, cuib de şoareci în stupul cu albine. Căşlcaţă (ursoaică), băgeagăînpod—prin care ese fumul (la case ordinare): curăţă căşleaţa. Căţălire (încăţelire), spuzirea bubei (din răceală), obrintirea bubei şi întinderea—îmulţivea el. Cel-perit, boală lumească (sifilis), iscată în gît, la nas, etc. Cepoîu, ceapă fără gămălie. ■ Checlieriţă, păduchele oeî, insect lătăreţ şi roşietic. Chelărel, o specie de floare. Clielm, făină de griii pusă în malaiu spre a’l îndulci. Clicşcheriţă, vorbă derizorie despre un avar : ele la el te umpli de cheşcheriţă, (wa vei căpăta nimic). Cliezeşat, tăetură oblică la materie de haine, la lemn etc. . Chiclazăr, un soiu de peatră verde—otrăvitoare. Ccpar (cepăraş—sfrediac), sfredel mic pentru dat borte la vase de lemn (poloboace etc.) spre a li se pune cepuri. , . • Chiftire, scurgere înceată a licvidului printre doagele vasului—poloboc etc.; ese punoiu din buboiu : chifteşte buba. Cliilav, greoîu la treabă. Chilimboţ (ghilimoţ), pîne încruzită—necoaptă. Chioşcă, prea săturat: i-i pîntecele chloşcă. Chitan (pitan), mălaîu sau pită dospită (cu plămădeală). - ■ ■ Chitarcă (pitarcă), un soiu de burete mare, (ciubercă). Chitcăire, lucrare înceată: mult te mai chitcăieştî.' Cifut (ciufut), 1. sgîrcit—nemilos ; 2. om de nimic, ia un cifut. - Cigliir, plăcintă—gustoasă—din -măruntaele mielului, învălită în prapurul său: plăcintă de cigliir. Cimpiţă, păsericâ (în Ardeal). . ■ : . -Cinci-degete, plantă medicinală cu 5 rămurele în for- 49 ma degetelor de la mînă: l-a pus în scăldătoare şi cele 5 degete. ' - . ■ ' , ' Cingliiliu, document eliberat de egumeni. Ciocălăişte,'lanul sau ogorul de pe care s’au cules păpuşoii: pasc vitele în ciocălăişte. , . Ciurdă, mulţime de oameni: s’au strins o, ciurdă de inşi la cislă. ....... Cîuruîală, 1. felul de mîncare zemoasă : ai făcut o ciuruială; 2. tencuiala prea subţire. Cîrlială, vorbă prin care se ia în rîs pe cineva—cu deosebire ţigan fiind : Da ce ma caraeşti, Romînicule ! Cîrnioj, fragment de mămăligă strînsă în mînă, fă- cînd-o ciuciulete : nu mai cînnoji cea mămăligă ! Cîş, beteag de degete la mînă—sau chiar de toată mîna: cu degetele cîşe, (sgîrciţe); cîş de-o mînă. Cîşş ! strigătul ce se face puilor de pasere selbatică (în cuşcă), chemîndu’î la hrană: cîş-rîş.? / Ciţî (inşi) ? numeral întrebător. . Cîtţi! vorbă prin care s’alungă mîţa (pisica): cîţţi dlavole. - . - - ' Coada vulpeî, ferestrău de mînă—la stoler.. . Coarbă, unealtă—ca sfredelul, de ea se servesc butnarii şi teslariî. . Clit, totalul obiectelor ce stau puse unul peste altul: un clit de cărţi, farfurii etc., sin. teanc. Cocîobăesc, caut ceva—prin casă maî ales : ce tot co-clobăeşti-pe-acolo \ sin. cotrobăesc. - • . Codaţi, 1. mormoloci sau puişori de broască — in bălţi; 2. vermî cu coadă—în latrină. Coilie, iarbă aspră (subţire^ cu vîrful ascuţit şi în formă de sfredel, luîndu-se pe lîna oei străbate la pele. Conturbare, turburarea minţeî, disordine în public. Convivi, cei ce stau, inînîncă şi beau împreună. •. - i 50 ' Copee, fuga cea mai mare a calului: ia-o la copce. Copchii-copcliii (copil-copil), strigătul cesefacecur-celor şi puilor lor—cînd se chîamă la mincare.^ ’ Corbciu (corbicîu), numele dat cinelui" negru : nea corbeîii, prinde’l corbicîu! ' • ' Corcic, scară din 2 drugi groşi pe care se dau polo-boacele în becîii. Cordar, partea de care se leagă şi se întind coardele la vioară, etc. Cornacîfi, cîntător ii in corn. Corvanâ, comară sfîntă, loc unde se păstrează inbi-serică lucruri scumpe. Coşmagă, casa stîneî—a ciobanilor: intră’n coşmagă. Cotilire, umblare după mîncare—prin blide, ochirea şi mişcarea obiectelor prin casă: ce tot cotileşti pe-acolo’i Coţofănire, a segurguţa cineva unde nu merită. Cracau, rînşor în jud. Neamţii: Cracăul Negru, etc. Cranţ! 1. pocnitura ce s’aude în broasca uşeî şi’n lacată —învirtind cheia; 2. pocnitura din tăerea sîrmeî cu cleştele. 3. pielea ce se pune. sub călcăile ciubotelor. Cremvişi' (virşî), cirnăciori de mincat cu hrean. Crijmă, bucată de pinză albă in care se înfăşură pruncul la scoaterea-î din cristelniţă după botez. Crivală (cocîrţală), aparat prin -care se sucesc viţele de făcut frînghie; fig.: ’l-atraslacrivală, i-a jucat festa. Cruşală, apă feartă cu coajă de stejar, în care se cruşesc opincile: pune opincile,la cruşit. Cu (le-a-sila, fără voe: m’a luat cu de-a-sila. Cu nepus ’n masă, luat cu forţa: '-la ridicat cane-' pusu'n masă. _ Curechişte, locul unde se cultivă, curechîul. Curvar (vă), barbat sati femee cu moravuri uşoare, neoneste, deprăvătoare. ; ■ . . Da-eum-mi, ecspresiune de respingerea unei idei, etc. Da-da-da, afirmaţiune repetată. ' Da-de! interjecţie'de tăgăduire, etc. ' Da-de-nn ! inter, de susţinere. Danga, semn introdus pe corpul omului sau animalului : e dăngăluit; dăngăluirea vitelor prin ferul înroşit în foc şi aplicat pe corp : pune-i dangaua. Da-nucumva! interj, de ’iuloială, etc.: da-nucumva s’a întîmpla din contra ? Daragliinâ, femee prea corpolentă: o coşcogea dara-srhină. ' Dfi-dă! interjecţie ameninţătoare. - Dcabîa, încetinel: dcabia merge, dcabea poate norbi! Deabinele, 1. cunoscut deaproape; 2. .hrănit deajuns : a mincat deabinele. Deaboii, joc prin aruncarea băţului pe pămînt—să facă tumbe în aer : să ne jucâni deaboit. Deabrifi, 1. dans de brîii: chită briit—lăutarule 2. fig. îl ta deubrîu, (îi vorbeşte ’n zeflemea), sin. cu îl ia peste picior. Deacurmezişu, în latul drumului, ogorului, al pragului uşei, al ştofei, etc.: tal-o deacurmezişu/. Dealiira-pnru, deamănuntul, observaţiune amănunţită in cercetarea lucrărilor: numără dinhira-păru. - Dealungu, în lungul ogorului, pînzei etc.: o ia dea-uugiil. drumului în calea voinicului. Deamează, în mijlocul zilei: deamează o s'aţkhim niţel. Dea ’ndoasele, 1. a lua ceva pe-ascuns; 2. cu nepricepere—cu stîngădme, pe dos : o ia pe dea’ndoasele. Deaproape, observaţiune din scurt, (înrudire deaproape). . ■ ; • Deapuruiea, 1. ori cînd, totdeauna; 2. peste tot locul, ori unde. • Deapuţereei (hi), eespresie pi:in care se remarcă ceva: deupu fereci s’apropie Şt Pastele • deapuţereei sînlem neamuri.’ 52 Dearostogolu (deatăvălucu), gimnastică pe pămînt prin darea.de-a tavalu : se dă dearostogolu. . ,' Deavolnsi, 1. a ,lua ceva eu" totul—amestecat, de la o laltă ; 2. cu îtnbelşugare: sînt bucate deavolna. . - Dcisnoavă, a face un ce din noii pe de-a ’ntregul, de la capăt: i s’a dărîmat casa, ş'a făcut-o dcisnoavă. De-mama-foculuT, 1. nevoe măre;: 2. toarte Iute: îl iute de-mania-focului ; mă strînge'm chingi de-mama-Ţocului. Deoparte, 1. într’o distanţă-'oare care; 2. într’un loc , anumit: să punem ceva deoparte; 3. . fig.: a. pus mal mult i'deoparte, (s’a1 călit—a băut cam mult). Deopotrivă, egal în mărime, în valoare, etc.: toţi.'s deopotrivă. ' . ■ ... ' ■ Desbîrnare, desprinderea peleî de lingă ungliie—la deget, ş’a însăşi unghiei: mi s'â dizbîrnat 'Unghia la un deget.; i-a desbîrnat urechile—trăgîndu-K - ■ ^ Deslînat, înscămoşat:. aţă deslînată, ■ . ■ . Desitresur, are, relativ la armată maî mult—cînd a împresurat pe inimic într’un punct oare care : armată ro-mîno-rusă a despresurat Plevna, capitidînd Osman-Pasă. . Detreabă, cum se cade, cinstit: e om detreabă. De-tarabă, vorbă în derîdere : aceasta eprea de-tarabă. Din afară (pe), partea ecsterioară a corpului, a casei,—contra dinăuntru (pe). - Dinainţilo, părţile de dinainte la haină : palton etc. Din-caie-afară, mai mult de cit s’ăr cuveni, peste măsură : aci:a1. pogan—urît la chip ; 2. , îmbracat urît şi ferfeniţit: fugi încolo pucipsule ; 8: un soiir de burete (numit şi oul dracului) cu miros foarte, neplăcut, care burete însă e de leac la bube răle, să găseşte prin pădure ; ,(P ?■ M.Bodescu)-Pnşlfui, fugareţ, (în Cavalerul Stamati). Puturosu,'izvor cu apă minerală medicamentoasă în jud. y pârâul 'PuturosiL . ,, ; . :■■■'/, Racam, repeţirea unei numerărî, revederea unei lucrări scrise saii .în tipărire ; control repetat: 'să facem racam. ' ' - Radier, gumă de ras creionul şi cerneala. ^ R a mp as (rompas), adaosulpe dinăuntru între căpută şi talpa încălţăminte!. 1 , . : ’ Railis, joc de cărţi: facem un rains ? ' 1 Randeaua/ducerea sau plecarea cuiva : nu mai sta, ia-ţi randeatîa, fugi până e lucrul cu cinste.. ♦ • Raşpa, fer zimţat (şi cîrjoet) pentru raderea lemnului, a cuelor în cîobote maî ales: dă-i cu raşpa. Raton, animal de specia, ursului (în America), din a cărui blană se fac capele—pălării: Răcăduire,. ameninţare, pornire spre batae. . Răsuiioîu, aluatul ras de pe covată, din care se face ultima pită : aceasta e din răsunoiu. ' , Răţuşcă, puîii de raţă. Răzvot, votul a!2-lea într’o adunare: răzvotnl va alege. Reftim, partea temeliei eşită af&ră , din direcţia pă-retelul la zidire, brîul"sobei. ' • ■ ■ Rescliimbare, a scliimba din noii" lucrul înapoiat din scliimbiil întăî. ; v . ' Roiiieţ, aparat lungăreţ de plumb sau fontă—pentru a umple golul la un tecst. ce se tipăreşte. Rîlă, 1. poziţia înclinată în care stă cel ce sufere de buboîii în dreapta sau stînga şăzutnluî; 2. atîrnarea într’o parte a stogului1 de fîn. etc;: sta înr’o rîlă. . Rîncă, curea Sau funie cu care se leagă leuca de ca-rîmb sau de bencMuş. / ' : : , 1 Rîncălucsc, leg leuca cu rînca. Rîpcă, uscătură de vie (de viţe). ' Rosbrat, friptură de carne cu ceapă etc. Rostopală, pală mare de fîn : cogemete rostopală. Roşele, zamă din lemnfil numit bacan pentru înroşit ouă (de Paşti). V. ■ Rxiscuţă, o specie de floare, (D-ru Brandză). Sagliiţă, un soiii de peşte. "~ v ■ Saivan, 1. carătâ (trăsură) domnească (în vechime); 2. şură pentru adăpostit vitele: dă vitele în seivane. Saltaniarcă, haină femeiască blănită, sin. scurteică. Sarsana, greutate dusă în spinare sau pe umeri; desagi plini cu trebuincioase de-ale gospodăriei: da-jt singur sarsanauu. Sa-sa (sî-si), asmuţare cu cînii, îndemnul cînilor la lătrat; sin. nu-laşa \ prinde-l. - - Sădelcă, perinnţă pe spinarea calului la trăsură—prinsă cu chinga. Sănmraslă, ceapă saii usturoîu de primavară—ramase în pămînt de cu toamnă. Scara niîţcî, 1. joc de copii cu şitoare împletită rar ; 2. piesă de teatru (muz. de Flechtenmacher). ■ Scart, joc în 20 sau 24 cărţi—numit şi 66. Scărpuitor, instrument de fer cu zimţi, cu care stolerul scărpueşte (scrijelează) lemnul pentru a se prinde cleiul. Scăunoae, obiectul pe care se stă călare şi se lucrează cu cuţitoaea la butnărie, etc. Scliepsis, gust distins la găteală în îmbrăcăminte ; sin. şic: e gătită cu scliepsis. Seorpionide, trib de insecte ce au de tip genul scorpiei—scorpionului. Seoverzi-verzi, lipsă de-ale mîncărei, sin. răbdări prăjite. Scmnielniţă, vas in care se pune scrumul de ţigară şi chibriturile stinse. Sedelnă (în bucureşti Şezîndă), cîntare în biserica— printre caftisme. - Sfrediac, 1. sfredel mic; 2. om străbătător: al dracului sfrediac maî eşti! Sgărdiţă, panglică împletită din aţică colorată, din 68 ibrişin ori din părul coadei calului, sau făcut din cilicurî : încinsă cu sgărdiţă. Sireacul vorbă în.zeflemea: sireacii el voînicu\ Sistar(ţistar), patruped de cimp în mărimea unui guzgan, (stă ridicat pe picioarele dinapoi, şi cînd vede inimicul—fuge). Sîinbotica, numele vacei fatată Sîmbăta : mută'l sîm-botică 16). . . Slobozitor, băţul cu care se dă drumul şi se opreşte sulul de dinapoi la ţesut. Smîc, 1. repezirea insectei saii a unei păseruici prin geam—în casă ; 2. căluşul ce aruncă ştrengarii în barba moşneagului făcîndu-i părul măciucă : smîc în barbă. Smîrdă, murdară, (femee care nu iubeşte curăţenia). Sindeticon, material cu care se ’ncleie lucrurile de metal şi de porţelan (desfăcute saii rupte). Soarte, locul sau casa în care stă fătul in pîntecele mamă-săî; (e rău zis soarte în loe de soarta—norocului). Spanţ, partea ţesută—între sul şi vatale, la pînză etc. Spata, egalarea numărului cărţilor de joc—la conci-nă : cărţile 's spata, (26 şi 26). Spălătoreasă, femeie care spală cămeşi—rufe. Spolocanie, ziua dintăi a postului mare: cu spoloca-nia încep mătăniile. . Stacato, notă dată în scurt—la muzică. Stirigie, licliitul puturos ce se scurge din scrumul funinginei arse, aflătoare în liogeag. Stogoinan (nă), oae sau berbece cu lîna stagomană, produs bastard din încrucişarea oei ţigae cu berbece (alb) neţigău—sau vice-versa. Străjuesc, observ, păzesc, pîndesc, fac strajă: stail la pîndâ tupilaţi—ca zăvoziî cel turbaţi. ■ 16). Să mute piciorul înapoi—spre a o putea mulge, jf ’l mută. 69 Streşiuire, acoperirea gardului cu scîndurl etc.: streşineşte gardul. Stricnea, instrumentul de oţel cu care se Ia singe la animale spre a se răcori de boala numită sîngerătură: cum 'l-a stricnit—s’a înveselit. Stupitoare, vas (cu apâ sau cu năsip) 5n care se scuipă—stupeşte. Sucitor, unealtă (cilindrică) de lemn cu care se ’n-tinde coca de aluat formînd foaia pentru plăcintă : l-a tras pe spinare cîteoa sucitoare. Sugar, miel ramas făr de mamă—aplecat la altă oae. Sugel, bubă ră—ce se face la deget. Suluzuri (suizuri), adaus la căputele incâlţamintelor. Sulacată (sub-lacată). ceva încuiat cu lacata: ladă, odae etc.—pe care e pusă lăcată. Sulctic, subţire la trup : un cal sulelic cu mers umbletic. Sură, 1. în doi peri, (alb şi negru): un bun de gură cu barba sură; 2. nume de femee—Evreică: Sură-Sură,tact din gură! Suvac, ac mare cu mănunchîii, ce poartă ciobanii la cingătoare: cuţitaş cu suvac. Svetcalnă, cîntare în biserică—înainte de Slavoslavie. Şaîb, rotiţă mică de fer—adause la mutelcă, la umărul osiei, etc.; nume de om (Neamţ). Şamşurcă, numire în jocul de cărţi la preferans. Şancăr, sifilis—boală venerică sau lumească. Şeptilicî, 7 fraţi de gemine, (copil născuţi unul după altul—in acelaş timp : cei şeptilicî. (In Egipet, femeile de neam israelit năşteau—multe—cîte 7 copil geminl; (vezi Istoria Sacră de arii. Polycarp Popescu): Şîrlăiî, curgerea apel vărsată jos—în casă: ai făcut şîrlău prin casă. Şiştar, vasul (doniţa) în care se mulg vacile: de la Dumana s’a umplut şiştarul. Şlaizin (şilaizin), instrument de fer al tinichigiului, 70 cu care sprijine coama tablei pe coperemînt bătind cu ciocanul de lemn in ea spre a se muclii. Şlili (şliii), varga (de fer etc.) de care e aninat orcicul la trăsura cu lilube, de care trage alt cal,—sin. praştie. Şmigă, instrument teslăres&^un fel de colţar cu plasele—ce se estinde după trebuinţtfr Şiimţicln, de caracter murdar, scirnav: e un şmuţichî... Şnapan, om de rînd, mojicos. Şoicami, calificativ la adresa celui ce mînîncă şi bea mult: şmcanu el, da multe-a golit: Şoltic, priceput la ’nşălăcîune: fereşte-te de şoltici. Şopîrcărie, încunjurul adevărului, a nu spune cum e lucrul in sine. ■ Şpaglic, unealtă de fer sau de os cu care pictorul aranjază văpselele pe paletă. Şperlire, a fura ceva—a îndosi. Şporî, rotiţile zimţate la încălţămintele cavalerilor (in armată); fig.: m’a atins cu şporii, (m’a ciupit cu vorba). ' Şpranga, a da iama prin avutul altuia; a risipi fără nici 1111 calcul. Şpriţ, 1. amestecul de var cu năsip—părţi egale—muiat cu apă şi aruncat pe păreţi—ca tencuiala; fig.: i-a dat tot şpriţ zdravin-, 2. amestecătură de vin cu sodă : dă-mi un şpriţ. Ştaif, adausul la încălţăminte în jurul călciiuluî (prin năuntru) ca întăritură. Ştîobîlcăire, zgomotul ce produce apa în golul vasului cind îl liurducâm, şi ’n intestine cînct fugim: ştiobîlc-stiobîlc. Ştiră (sterilă), stearpă ; secs femenin care nu produce urmaşî. Ştirire, înăspreala beregatei—clin cauza tusei ori a unei răceli etc.: mi s’a ştirit gîtul. . Ştiriţă, buruiana semînţîoasă—după care s’abat porcii —cu deosebire. 71 Ştîulghit, săcătuit de foame, pîntece ştnigliit—maî cu samă la vite : dă-le să 'mitice ceea, cd’s şihdghite. Studiniţă, boala de gură—la gingim. Şt ral), (\i\. siropuri), golul lasat între cărămizi la zidire spre a se îmbuca între ele cărămida casei alipită de ceialaltă. Şuclieană, calificativ dat vitei—maî cu samă vaceî—• cînd nu stă la muls:'iote—că’ 1111 stă şuclieana! |7). . Tncsiin, cîntare—maî cu samă din scripică şi cobză : udă pe Ifrim să. ne tragă un tacsim. - Talagliir, lasarea greu peste un altul: te laşi pe mine tâlagliimie! Tălliăroni, vorbă adresată maî mult Î11 zeflemea— unul copil: tălhârohtle; ţălhă roiţi ce eşti. Evreul zice: a eşit lin talha roi şi mia tras un măcicoiu. Talisinan, bucată de metal turnată şi -săpată cu oare cari figuri de planete, căreia i se dă putere vrăjitorească foarte mare, vrajă de lecuire: la gU cu un talisiţtan. Talpalarî, 1. cei ce vind tăi pi. de încălţă minte ; 2. biserica. şi suburbie cu acest nume—în Iaşi. •. Tanău, nepriceput, tont: aşa tanău încă n’am mai văzut. Tandalic, cel ce se ia după cineva—ca belea : te-ai luat-tamlalic după mine. . ■ . Tandreţă, dragoste sau iubire: ale tale tandreţe îs cu 2 feţe. ■ . ■ Tanga-langa, sunetul tălăncei: cu tanga-langa de sf. Vasile. . - ' . Tarîncă, legătură, de fer ce cuprinde osia de. arcul trăsurei etc. . , Tăbîltoc, (tobiltoc) sac mic: un tăbiltuc de făină. .... ' Tăbîfceală, ridicarea unui lucru şi ducerea lui dintr’un loc în altul: ce’l tot tăbîrceşti de colo colo! . 17). In dicţ. Damf.: xuchcană, vită cu coarnele mici; în toată Moldova însă, acest calificativ se ia curii’ l-arătăm mai sus. Tăfilcă, coş sau legătură de pînză etc.: tăfilca cu bu-ruene pentru descîntece. ■. • . Tăpşirc, tipărirea mămăligel cu lopăţica sau cu lingura—după mestecare, tipărirea malaiulul cu mina—înainte de-a’l da în cuptîorîu. Tătucă, diminutivul lui tată : tătuca ’î la coasă: Tăujăr, făcăleţ de lemn—de ştejar —despicat în mai multe fibre Ia capătul maî gros, cu care şe mestecă zerul în cazan—pe foc, spre a s’alege urda : mestecă zerul cu tăujărul. Tearfă (tearpă), petică, haină ruptă: ia o tearfă. . Telepăire, mergere prin glod : teleap-teleap. Tc-mirî-ce, puţin de tot,—mal nimic. Teofelic, vorbă de politeţă obicinuită între Arhierei : Teofilia Ta. ' Teoreticon, carte de psaltichie—cu primele noţiuni de muzică orientală—bisericească: scara şi ezerciţii ale celor 8 glasuri după teoreticon : pa, vo (vu),ga, di, che, zo, ni, pa. Tetea, tatăl: vin’ la tetea ’ncoace. . Tindeclnii, unealtă do fer cu dinţi la capete prin care se ţine întinsă pînza de bumbac lingă spată—la ţesut. Tiplotă, păhăruţul în care preotul încălzeşte apa ce 0 toarnă în Sf. potir— la împărtăşanie. Tiutîu, cuţit: nu-umbla cu tmtlu—mami, că te-muşcă. Tîrfă, calificativ femeeî dedată în răle—depravată : femee de tractir—tîrfă. Toaipă, topor cu leafa mare (al dulgherilor). Togmagî, tăeţei de aluat, fidea de casă: lapte c.u togmagi. Torocală, mîncare zemoasă—rău gătită: ce torocală 1 aceasta ? ' - . ' ■ . Trage-clopotul, denunţă secretul : vezi de nu mai trage clopotul pe-aîurea : Trage mîţa (le coadă, o duce greu în traiul său, are lipsă de multe de toate : cîţî trag mîţa de coadă ! Trasă de păr, argtunentaţiune şchioapă, cu lipsă de esenţial—de adevăr în sine : o trage de păr. Trcî-răi, o specie de floare, (Dru Brândză). Trcncliî, ciocnitul paliarălor cu vin etc., la petrecere —maî ales : să trencherisim în sănătatea gazdei. Trepăduş, om cu pasul mic si des: ţine-te trepăduş. Trîntitură, 1. umflătură cu bubă ră la talpa piciorului orî la călcîîiî lfi); 2. aruncarea' unui lucru din o distanţă oare care : 'l-a trîntit.jos din gura podului. Trocan (troc),- vas de lemn (în formă de covată) care serveşte pentru făcut pîue. ‘ Ţambalare, l.clopoţele mici la biserică: mal intăl s’aud ţambalarele ş’apoi tămbălalele (clopotele mari). 2. talgerele de alamă ce însoţesc sunetul tobei mari. Ţambrică, calificativ dat fetei ştrengară ; nu te mai . gras (ele carne): la fălci umflai şi budget; Eminesctt. — Dar Eminescu, prin zicerea umflat la fălci şi budget a înţeles bolnăvicios, aşa cum e lucrul : galbăn de gras şi vtnăt de roş. Caralambă, gulie.— Abrutizare, lecsicografe ; căci : caralamba e specie de curechiu (varză) al cărui bulb ce creşte afară din pămînt se întrebuinţază la' bucate, pe cînd gulia e cartofă selbatică. Chindie', ?. timpul zilei Intre ameaze şi apusul soarelui.—Din contra, între răsăritul soarelui şi ’ntre ameaze, la 8 ceasuri dimineaţa—vara: soarele'/ la chindie, cind face zacuscă muncitorul-, timpul între ameaze şi apusul soarelui se numeşte ojină. Chitonag, sin. beltea de gutăi (uî).—Dar cliitonagul e o pastă (dulce), pe cînd belteaua e dulceaţă eespre : beltea de gutăi, de coarne, etc; (chitonag în tabl. g). Ciulesc, a ţineu urechile drept în sus (vorbind de cat).— Lucrul e însă mai însamnat de cum îl dă lecsicograful : cînd calul ciuleşte urechile drept in sus—dovedeşte min-drie şi voioşie, inimoşie; cînd le ciuleşte drept înainte— peste ochi—vesteşte o presimţire înspăîmîntătoare mai ales la întilnirea unei bale de lup, urs etc. (Ia drum) începînd să sforăe; cînd însă ciuleşte urechile îndărăpt lipite de grumaz—dă a se ’nţelege că e niînios şi ’ncearcă se muşte. Costoroabă, 1. cocioabă ; 2. grindă mică pentru tnrâ-lişitl casei.—Chiar de-ar fi astfel—pe undeva—definiţiunea dată de autor, urma să ştie că în toată Moldova -costo-roaba e grinda pe zidul casei şi pe care stau grinzele plafonului ; costoroabă se numeşte şi grinda pe care stau capetele căpriorilor la clădire—sub coama coperemîntuhiî. 79 ' FaglllV. (re), chilioara în şase muchi, unde albinele şi-.a-itasă mierea:2-^® 'poznaş ş’aice'a, lecsicograful; pi-in zicerea fagur se’nţelege totalitatea chilioarelornumite celule. . Mălin, 1. lemnul duelul; 2. liliac.—Nu’i adevărat; mălinul & copac coşcogea, floarea lui albă. şi mirositoare ese odată cu frunza, are poame negre în mărimea bobului de niazere—cari, coapte bine, îs bune de mîncat;—lemnul cî-nelui e cu totul alt ceva, poamele lui îs otrăvitoare. Mozolesc, '« ronţăi, vorbind de urs:—Al prea mozolit definiţia, lecsicografe ; deci, a mozoli—însanină : 1. a mînca (a mesteca) cil greu—copilul mic—care n’are încă dinţi şi măsele, ceia ce se referă şi la oamenii în vrîstă—lipsiţi- de dinţi şi măsele; 2. figurat: nedestoiniciă individului îiule-sevirşirea unei lucrări > la, care s’angajazâ;—pe cînd, a ronţăi însamnă a sfărma sau a zdrobi bucatele tari—cu dinţii —cu măselele. : ' ’ : • . . • Ostic,, pâine nedospită ce preotul catolic sfinţeşte kh li- ■ turghie-, furcă de prim peşti.—Dar. oştie însanină-şi -.jertfa ce Evreii aduceăfi (în vechime) D-zeirei—prin jungliierea animalului, etc.; iar în biserica or'todocsă ostia e suliţa triunghiulară— cu vîrful căreia preotul scoate din cornul prescura părticica numită: trupidiui Hristos, , care : serveşte la împărtăşanie ; (vezi şi dicţ. de Oodrescu, Laur.-Mas. etc.). Pilipî—în loc de Filipî(l);apoi la'.rubrica Filip nu dă şi pe apostolul cu acest nume, lecsicograful universal. . Privată, loepentru satisfacerea trebuinţelor personale. -^ Adecă—cum s’ar prinde—pentru satisfacerea tutor trebuinţelor autorului; apoi nu e -prea privată de apevăr ş’a-ceastă definiţiune? , : Seordolea (scnrdalea), mujdeiii.—Cum am zice usturoîu pisat cu sare şi ■muiat cu apă ori oţet; las’ că ş’aceasta e un fel de mîncare, dar scordaleaua e făcută din miez de alune ori nuci—pisat şi preserat pe sfecle coapte, pe; carnea de răci—unde în adevăr că se pune şi niţel usturoîu-pisat. 80 Apoi—îm’s ş’aceste eczemple—puternice dovezi c;\ lecsicograful filolog e prea privat de ştiinţa lecsică şi prea strein de limba romină ? Dar cite privelişti n’afi mai găsit adăpost la definiţiunî— dicţionarul d-el tale—d-le Şăîneanu, şi în prefaţă-ţî! Reciteşte-te, şi nu încunjura adevărul macar la cele reproduse pănă aci în atîtea tablouri din Scrutare, după dic-ţionaru-ţî atît de usturoîat.—Dar apoî, faţă de tabloul f înfăţoşat deja, cît nu înjoseşti coloanele Nouâi Reviste J'o-mîne cu argumentu-ţî deşanţat— că : acăriţă, aîar, altcum, balie, baru, butcă, etc. etc.’ nu sînt vorbe general cunoscute în Romînia şi nici eczistă ca întrebuinţate în limba romînă literară şi populară; minţind şi cu aceasta—în mencionata Revistă, ca ’n însăşi prefaţa dicţionarului—în toată a eî cuprindere. Dar se readuccm aci, peptru cinstea lumeî literare, un singur termin din grăiul Roinînului, din cuvintele sale—insultate de omul neruşinat,— cuvîntul ailia! interjecţia cu care s’alungă uliul cînd vine să eîe puiul de găină; de-a-ceastă vorbă—comună=romînă, puii (cît de mici ar fi) s’a-scuud unde pot—imediat, iar uliul fuge. Astfel că, şi puii de găină înţeleg cuvintele'Roniînului,pe cînd d. Şăîneanu—ba. Asupra golului însă de termeni lecsici din faimosul dicţionar scrutat, iată o deosebită inconştiinţiositate a d-luî Şăîneanu, în prefaţă-î: 3Cît priveşte vocabularul propriii sis al limbei romî-_ne, el a fost supus unui proces de elaboraţiune de o în-.,doită natură : nu proces de eUminaţiune şi altul de awjmm-.,ta(iune‘‘. Un inconştient de astfel—să cuteze a spune în prefaţa dicţionarului şi cele ce vedem în fraza-î de mai sus, pe cînd nu e în stare să’nţeleagă c€\podit, pojărnicie,prohab, prund, stâncă, fizic,—dar încă..' iodoform, sublimat corosiv, zaharină, ba nici ştie care e. stema, Valahi A ; <: prea alienat! 81 Acest iscariolean, lacom de-a face dicţionare în limba ce n’o pricepe, înjosind Academia Romînă cu titlu-î de Dr. în litere, se îmbălorează—că: zecile de mii de cuvinte ro-mîne, pe cari nu poate fi în stare' a le cunoaşte, „sînt arbori părăsiţi ai pădurei vocabularului romhiesc“ ! Dar, întru cît procesai de eUminaţiune (enunciat) ’l-am văzut întru de-ajuns în tabl. f, iată acum şi procesul de augmaitaţiune al Şăineanuluî, dat în mic—aci: ' Balabustă, evreică măritată: tăceţi că doarme balabusta ! Aci însă aut. nu dă şi numele pîneî evreeştî gugîlc, atît de cunoscută în toată Romînia ; iată apoî termini maî notorii—literari—în augm.lecsicografulni: boş, broscoui, cliis-coîfi, eufur, furcoîfi, mascara, nuiscoîîi, porcolu, pu-ţoîii, screm, etc.—Apoi să 1111-1 zici şi puţoiu lecsicografuluî ? Prin ai/gmentaţiunea d-lui Şăîneanu—de cuvinte—însă, se constată un gol absolut; d-ea sa ia acest „termen în singurul înţeles de-a înuilţi sau de-a creşte un număr oare care (de ceva obiecte sau fiinţî), căci—augmentarea propriu zisă la niărimea obiectelor n’o înţelege, de pildă la rubrica c u termini ca : oloiii—u/eiti, de augmentativul oalei—in oloTu^, —oală mare, habar n’are, ca şi de atîtea altele! Apoi un lecsicograf cu accepţiunile şi augmentările vorbelor ca la d. Şăîneanu, e prea prost lecsicograf; această dovadă urmează maî pe larg în tabloul g. - , . La cuvîutul bucă (şi buci) însă, 1111 voeşte lecsicograful a da şi accepţiunea—partea cărnoasă a şăzutuluî—la om cu deosebire; bucii şăzutuluî, buca dreaptă — buca stingă : a făcut un bubolu la bucă dina polii. Va fi luat poate ca pornografie această accepţiune—filologul lecsicograf; 11’a 111-cunjurat însă chiar pe mascara. Despre grosul vocabularului romînesc reprezentat— în parte—prin tabloul f (de mai sus), iată ce maî declară d. Şăîneanu la pag. 166. şi 167 No. 28 a Revistei, ce-a necinstit-o : 6 82 „De-aceste vorbe nu se refer la conţinutul Dicţionarului „meu, fiind: unele simple variante gramaticale, altele, forme „juxta puse, iar cea mai mare parte—vorbe locale ; iată de „ce nu le-am înregistrat în dicţionar. Le cunosc tot atlt de „bine ca şi d. Săghinescu, dar nici o dată ele nu vor puntea fi adoptate într’o carte destinată scoalei (!). Şi doar, şi deasemenea argumentări ţîşnesc tot din crierul unui „Dr. în litere—ba şi filolog“ ! Dar poate că cu-vîntătorul n’aude ce spune ? Noi îl retrimitem la Magnum Etimologicum, la Ciliac, Laurian-Massim, Dame, la Ornitologia părintelui Marian, şi mai presus de toate la Carmen-Sylva, cu dulcele-î vorbe': deabia şoptind, deabinele, deplinătate, buciumînd, căscioară, căsuţă, străjuesc, etc. Notă. La pag. 168 No. 28 a Revistei, d. Şăîneanu găseşte de cuviinţă a zice: „D. Săghinescu, falşarul (în scrutare-I), îmi mai atribue „propria-i imbecilitate, că în dicţionarul meii germano-„romin spun că, cuvintele : banta, berbuncă, ciubăr, flintă, la-„găr, panţir, roată, rochie, şanţ, şold, spiţă, stroh şi altele sînt „recente în limba romînă—din nemţeşte, dar aşa-i lucrul1". Deci, cum vedem şi aceasta—că: ori din ce limbă ar fi luate în limba romînă oari cari cuvinte, cu chiar peste 500 ani de vechime—adecă înainte de Cîubăr-Yodă şi de panţirii lui Ştefan cel Mare (la Movila lui Burcel), acele cuvinte tot recente se socot a fi, după filologul—lecsicograf Şăîneanu ; apoi ai ce-i mai atribui? !- Şi se găseşte la lecsicograf vr’un dram. de conştiinţă în cele ce spune? Dar şi pe timpul lui Cîubăr-Yodă eratt vechi de-aceste cuvinte—în limba romînă, pe cari le găsim şi în vocabularul de la 1850 (romîno-nemţesc) de Andreiu Isep—tipărit în Ci'onşfcadt; şi nici maî acordă nimeni calificativul recent cuvîntuluî de cel mult 50 ani introdus intr’o limbă. Apoi în însuşi Dicţionarul de Buda început cu 120 ani în urmă (la 1780 şi terminat la 1825), eczistă din re- 83 centele cuvinte în limba romînă ale d-lui Şăîneanu; şi dacă-î dovedeşti şi aci grozavul contrariu, larăş te injnră..... g- Să. trecem la accepţiunile cuvintelor, după tabloul V din Scrutare, pentru cari iarăşi ne dogoreşte obrazul—d. Şăîneanu—în.grosolana sa întimpinare botezată şi: privire critică retrospectivă, în mencionatul număr al Revistei, (sub cuvintul Filologie). . Numai la vr'o 400 cuvinte din dicţionarul d-lui Şăi-neanu, după amintitul tablou al Scrutărei, dăm aci lipsa de peste 600 accepţiuni de mare valoare, cunoscute în tot cuprinsul ţârei—atît în vorbire cît şi’n scris ; de pildă: Acar, fabricantul de ace. Acaţetoare, clieotoare sau veriga de acâţat hainele iii cuîu. Accident, semnul în muzică: diez, bemol, becar. Acliifi, băţul de jucat bilele la bileard. Aliotnic, cu mare dragoste—cu poftă de lucru. ■ Albă, 1. şăptămîna albă—la finele căşlegilor Crăciunului. cînd biserica (ortodocsâ) nu ’hvoeşte mîncarea de carne—ci numai de frnpt alb ; 2. eapa albă a Ţiganului (din poveste): alba înainte—alba la roate, oiştea goală deoparte. Aluat, o porţie diii aluatul pitei (saii pitanului), din care femeile formează o mică cocă ce serveşte de drojdie la plămădirea viitoare. . . ; Aman, 1 lac în Persia; 2. suferinţă: sînt la aman. Analog, 1. strana pe care stau cărţile în biserică, (care se învirte după trebuinţă), unde cîntă psaltul; 2. strana portativă pe' care se ceteşte apostolul în mijlocul bisericei. Aprod, baltă cu peşte în jud. Bacău. Arătare, om sau animal diformat la cap şi la faţă— mai ales, 0111 mic de stat cu capu mare: Ce arătare de om ! ' Arcer,; cute (de peatră) pentru ascuţit coasa. 84 Aricîtt, 1. plantă cu acest nume ; 2. sat în jud. Rîm-nicu sarat. Ai’şea (arşăluţă), pătură de pele sau de stofă— ce stă sub sădelcă (pe cal). Aţos, ambiţios—care nu se dă învins: a a tos din cale-afară. Avail, crud, sgîrcit, teribil: „oardele avane11. Baboiîi (băboiii), femee bâtrîuă şi corpolentă: an bă-boiil cit un munte, (augmentativul cuvîntului babă. Balcîz, cu privirea într’o parte. Balot, măsură numerică la lnrtie=10 topuri. Baltag, nume de om: Hatmanul Baltag (viteaz din armata lui Ciubăr-Vodă). Bas, jos; (relativ la starea morală a individului: stare basă). Batogit, vestejit: flori batogite. Bărbie (bărgliie), 1. pelea (de ambele părţi) la gîtul găinei—în special al cocoşului; 2. partea bardei şi toporului prelungită cătră coadă. ' Bătaie, 1. garnitura din matasâ la bondă şi mintean (de pelcele de miel: bondă cusidă ea ibrişin şi bătută cu matasă în formă de steluţe-, 2. sfărmarea păpuşoilor (în leasă sau cu maşina,): bătaia păpuşoiului. Băteală, stăruinţă necurmată (de ceva—cătră cineva): stă băteală de lucru, stă băteală de mine. , ' Bătut (bătută), 1. berbece şi ţap bătut: asman—has-man, (vezi întors—acest tablou); 2. floare bătută, cocoş ca creasta bătută. . Bîrnă, grindă (de lemn) in păreţii casei—mai ales în regiunile muntoase: casă de bîrne-, fig.: vesi-ţi bir na din o. chiul tău: ■ ■ . ■ Blană, scîndură numită şi lătunoae (cu o lăture con-vecsă şi ceialaltă plana) Bleandă, îmbrînceală : dă’i blende pe scări să pice’n nărL 85 Bogliet,cap împodobit cu pene—la paseri: găină hoghefă. Boierie, fig., boală lumească (sifilitică): a prins o boierie. Bordea, 1. pădure în jud. Iaşî-Yasluîu; 2. joc prin care se păşeşte cu degetele mînel cătră copilul micuţ, spre a’I face să rîdâ : bordea-bordea und'tc duci, la cociija s’o intuind. Botez, dau nume cuiva, (unui om sau animal,—chiar unui lucru): 'l-a botezat. Box, specie de cine cu botul ghemuit şi cu falca de deasupra rămasă mai înăuntru. Braţe, cercevelele trecute prin capetele vatalelor (la ţesut). . • Broască, modîlcă sau umflătură pe corp—la om, animal şi vegetal: ’l-a operat de broască, ’i-a tăiat broasca - Buc, gogoloş de buci, vată, hîrtie etc. Bucă, una din cele 2 părţi cărnoase ale şăzutuluî. Buftea,, calificativ dat omului care mînîncă mult: te-ai ghiftuit—bufteo? sin. foite. Bugeac (Bngeag), nume de 0111 (şi de cîne ciobănesc: nea Bugeag)'. BuliaTu, gealău mare purtat de 2 inşî. . Bulios, cu părul în neregulă,—vulvolu. Bulauiac, munuala din făină de griu mulată cu apă căldicică, cu care se unge faţa malaîuluî şi pitanului înainte de darea-î în cuptor, (spre a prinde peliţă frumoasă). Bulă, 1. legiuirea făcută de regele Francieî Carol IY . pentru alegerea împăraţilor; 2. bulbuc de: apă, sopon etc.; 3. bobiţă de aur sau de argint atîrnată la ceva; L capătul rotund al ţintei ce serveşte ca podoabă la cu-răle, (hamuri), uşi, etc. ' Biunaşcă, hărtie-monetă de diferite valori: o bumaş-că de 1000 lei. ■ * Buric, vîrtul dealului—al muntelui: s’a urcat tocmai pe buricul muntelui. ’ 86 Burluîfi, 1. ţavă prelungită dintr’un vas, prin care curge licidul: la ceainic, ibric etc.; 2. ţava din capătul bu-cîumuluî prin care se suflă spre cîntare. Calamandi'os, 1. amestecătură de mai multe şi diferite lucruri; 2. neregulă în o lucrare, în aranjare de cărţi ; 3. confuziune în idei: ce calamandroase sînt acestea: Calc, plec dinţii feresăuluî în dreapta şi în stînga (cu ferul numit călcătoare). Calcavură, 1. curaîia prin care ciobotarul ţine strîns de genunchi materialul în lucru; 2. bătaie : ’i-a dai o calcavură, şi-a luat o calcavura. Cămaşă, 1. sacul numit cămaşă de forţă pentru nebuni—în spital etc.; 2. peliţa saQ membrana în care stă învălit fătul pană la naştere ; 3. îmbrăcămintea de: sfoară, teiu, mlaje şi papură—la vase de sticlă (în magazine). Canar.â, îngrăşatul oilor—toamna, pentru tăiat: aslea's pentru canaru. - Candidat, adausul la capătul ţigaretei (de chihlimbar etc..) unde arde ţigara. - Capac, 1. învâlişul scorţos al broaştei ţestoase : broască cit capac; 2. peliţa sub care stă înfundat culbecul în timpul ernei; fig.: ia pus capacul, fi-a închis gura c’o vorbă la locul ei). - Capră, 1. figura animalului cu acest nume—în care se transformă unul din urători la anul nou; 2. legătura la capătul podului umblător—cu deosebire: stă cerşind lu capra podului; 3. scaun pe care se aşază şchelea la clădirea caselor; 4. scaun la divan sau pat de scîndurî—por- tativ : un divan pe capre. Carambol, neajuns sau necaz din partea cuiva: mi-a -făcut o mulţime de caramboluri. Catarg, brad mare (dat jos): plută de catarguri. Călcător (călcătoare), 1. ferul cu care se calcă din- ţii feresănlui; 2. omul care calcă strugurii (în sac) spre a scoate vinul. ■ Călciifl, o bucată de pine, malaiu etc.: un călcau de pine s'o mină de prune. Căpătăîii, tumunigul pe care se tae lemne. Căpitan, şef de haiduci ca: Bujor, Codreami, Tunsu, Vasilie cel Mare şi alţii: căpitan de haiduci.- Cărbune, cîubucel de lemn ars. pentru desenat. Cârcel (cîrcel), insect mic—ce năzueşte a intra în piele. Căţel, 1. dinte sau ţumburuc în broasca uşeî şi’n lă-cată, care trece prin strunga cheei; 2 umflătură pe rădăcina limbei La om sau animal turbat: căţei de turbat; 8. ţumburucul de fer Ja rădăcina coasei (numit şi măsea) ce intră în toporîşte. Cea, pronume fem: zina cea frumoasă. Ceară, 1. floare de oală, foarte frumoasa ; 2. materia roşietică ce se formează'în ureche; (verb. în pers. 3) să ceara dînsul (dinsa). ' Ceas, vorbă adresată vacei spre a sta la muls: ceas Dumană! iote că nu stă şucheaua ! Ceaţă, perdea, pe ochi: îmi prind ochii ceaţă Ceatlăit, pâruştean cu care se . strînge legătura de liîn sau strujeni, lemnele (in car) etc. Cercel, 1. partea de jos a leucei din doiiă bucăţi, care îmbucă capătul osiei; 2. partea ce prinde de scară carîmbul de jos—la car etc. ; 3. capătul din dărăt al hlu-bei întors şi sbânţuit; 4. carnea ce spînzură la gîtul oei, caprei etc. (deoparte saft de amindouă): capră—oae cu cercei, scroafă cu purcei. ' Chipotă (pipotă), ecsteriorul vulvei la născătoare. Cliiranda, 1. nume de femee: mă duc, la Ghirandn mea; 2. localitate în jud. Fălciu: rîpa Chirandei. Cliişiţă, unealtă micuţă de alamă (cu mănuucliiii) pentru închistrit ouăle. . 88 Cliit, materialul cu care se lipeşte geamul pe lingă privaz, (praf de cridă frămîntat cu oloiîi); Chitic, 1. carnea fragedă de lingă osul numit meri-şor (la boi—vad); 2. nume de om. Chitonag, cîrligul ascuţit cu care lucrătorul se serveşte ca priboiu la înfipt haragi în vie. Chiulaf, 1. amăgire: l-a tras chiulafui; 2. bătâe: 7-cr chhdâfăit. ■ , Cîorbalîc, lingură mare (linguroiu) de scos ciorbă la masă. " Ciric-, cîmpie lingă laşi pentru pâşunat vitele oraşului. Cisluesc. sfătuesc, pun trebile la cale-: cisluesc cu luminarea. Ciubuc, dungă (satt vîrstă) la pînza de ştergare, prosoape, feţe de masă etc., şi la covoară (de lînă). Ciuciulete, 1 gogoloş din sudoarea lipoasă (pe piele) ; 2. bucăţică de hirtie sau petecă sucită în degete. Ciupercă, căciulă şi pălărie proastă : ia-ţi ciuperca de pe cap. • Ciupitură, vorbă înţepătoare la adresa cuiva (din glumă sau din răutate): 'l-a ciupit cu vorba. Ciuruc, vită bătrînă de dat la îngrăşat—pentru abator : un cird de ciurucuri. Ciuruit, 1. ou fără bănuţ, tulbure: e ciuruit, nu'/ bun de cloşcă; 2. haină veche-găurită: manta ciuruită de gloanţe. Cîrtiţă, buboîîi lnngăreţ—numit şi cîrtiţoiu -■). Clădărie, legătură de struguri: o clâdarie de jmamă coarnă. , Cleşte, 1. unealtă (de fer) cu care se iau cărbunii a-prinşî din sobă ; 2. unealtă de stricat alune, nuci etc. Coajă, 1. îmbrăcămintea nuceî, alunei, migdalei etc. : 2. partea ecsterioară a mămăligeî; fig.: a prinsmâmăliga coajă. 21). După credinţa poporului, dacă în jurul buboiului se ivesc alte asemenea, cel întâi ’a t'ost femee şi a plodit (a scos put). 89 Cocă, copil mic : coca face hopa, coca face nani. Cocîrlă, 1. cîi'lig' de lemn sau de fer cu care se trag' cărbunii şi tăciunii; 2. lemn cirjoet sau curbat (prin creştere); 3. om gîrbovit de bătrineţe etc.: ia o cocîrlă. Couolesc, îngrijesc de-aproape pe cineva, alint: ce'l tot cocoleşti cdîta! Coif, 1. tocul testiculelor la: berbece, ţap. buhaiii, etc. 2. tocul in care se ţine apă şi arcerul de ascuţit coasa; 3. boamba atîrnată de varga sau cumpăna cîntarului. Colăcărit, colaci mulţi: ce mul de cnlăcărit î • Colăcese, recomand pe cine-va, cu deosebire la căsătorie : ai avut hună parte /a colacii; ce mai poamă ’mi-ai colăcit! Colibă, încăpere" pentru păstrat pănuşele de păpuşoi, bostanii etc.—în timpul erneî: colibă de st ruje ni. Colţar, unealtă de fer sati de lemn—a industriaşilor, pentru formarea unghiurilor şi pentru tras linii. Condac, 1. braţul (braţele) feresăuluî de care se ţine cu mina; 2. patul său stratul pustei: i-a tras şi cîteva condace. Condeîfi, 1. lemnul de care se ’mpinge scrîncîobul spre a se învârti (peste cap); suliţa din lemn de stejar ce ţinea loc. de armă în râzboîu— la Romînî : condeie de Stejar pentru Tatar; 3. vîsla cu care se cîrmueşte pluta pe apă (la ambele ecstremităţî). Copertă, învălitoare pentru crivat şi de acoperit aşternutul. Copileţ (copchileţ), puîu la rădăcina păpuşoiului : trimite băefii să rupă copchilefiî. ' Coardă, 1. tel în formă (de) spirală la -ceasornic: ■i s’a rupt coarda; 2. viţă de vie ; 3. curbâtura gîtuluî la cal: fine'gîtid coardă, (stă cil capul în piept). . ■ . Corhaiia, sat în jud. -Roman (com. Dulceştiî). Corlată, chioşc, (-adăpost -de soare). 90 Corn, 1. unul din cele 3, 5 sau 7 părţi ale prescu-rei: un corn de prescură ; 2. figura cubică ce Evreii pun în frunte şi pe braţul sting in timpul rugăciuneî (semn religios ; 3. pine în formă de arc : un corn pentru cojea cu lapte; 4. unul din cele i coarne ale carului cu fin. ' Cornuţ, plantă (erboasâ) al cărei fruct ferbîndu-se, zama să bea. ca medicament pentru cel perit. Coş, 1. întâia îmbrăcăminte la perină: stringemănm-ţuşurile celea într'un coş de perină; 2. bubuşoară ce ese pe faţa omului: e plin de coşuri. Cosciug, coşniţă de papură etc., care serveşte de a^ dus din tîrg merinde, osebite lucruri: un cosciug de poamă. Coţcă, plan sau înţelegere între cîţiva—într’un scop oare-care: le-a stricat coţca. Covată, vasul de lemli în care curge făina la moară. Covăţea (covăţică), 1. albiuţă în care se culcă copilul mic, şi în care i se spală pelincele; 2. (vas de lemn) pentru cărat ţernă, năsip etc. . Cras, stomacli: e tare de gras, nu-î face efect curăţenia. Crîng, fusul de la moară (de apă) cu stîlpişoriî din jurul său, printre cari trec măselele roţeî: crîngul morel. Crup (crupă), partea cătră coadă—pe ambele şolduri —la cal: stă pe crupul calului. . Cucuruz, fructul speciei de brad numit molid: cucuruz de brad. Culme, drug cilindric de lemn, aşâzat pe cîrlige prinse de plafondul casei, pe care stau hainele şi alte lucruri de gospodărie—la poporul de ţară -2). " Cumpănă,' 1. obiect ce serveşte zidarilor, stolerilor etc. la construcţiuni; 2. cumpănă de apă pentru nivelarea 2i). Cinilitura culmei : în pădure mu născuiu, hi pădure eres-cutii, acasă m1 aduse—sub hohot mă jwsc. 91 stradelor; 2. dreptate bine chibzuită: a cumpănit bine judecata, lucrările; cumpăna dreptăţei. Cunună, legătură între unghie şi piele la deget. Curpen, 1. viţa harbuzului, bostanului sau dovleacului; 2. fig. plan regulat într’o lucrare oare-care : o ia pe curpăn. - Cusătoreasă (cusutoreasă), pasere'de India ce ’şî coasă cuibul între 2 saii maî multe frunze. - Dărmătră (dărâmătură), crengile de la copacul tăiat: un car de dărmături; sin. vreascuri. Deciocălez, 1. dejghiocsau iaupănuşele de pe păpuşoi ; 2. desbrac hainele de pe corp : deciocălează-te c'ai asudat. Depunere, creşterea ugerului ş’a vulvei la mamifere cînd s’apropie timpul de-a naşte: Joiana e depusă bine— nevastă, la noapte trebue să fete. ■ Descarc, dau jos din car: fin, lemne etc.: descarcă finul unde zice stăpînul; fiig.: ilar iţa a descărcat căruţa (a născut). - Deschis, culor roş (mai ales) la capetele perinei: e cu deschisuri. Desfacere, desfiinţarea unei asociaţiuni. Dinte, paiul de- trestie la spata de ţăsut: s’a rupt un dinte de la spată ; fig. : are asupra lui un dinte-, ■ „dinte pentru dinteu. Dîrloagă, cal slab şi bătrîn : avea şi el o dirloagă de cal, îl împingeau de coadă la apă ; sili. ghijoagă. ; Dock (doc), materie de aţă pentru haine, stoluri la ferestre etc.: haine de doc. Doica, haita (căţaua) lui Dragoş-Yodă, care a urmărit bourul în pădurile Bucovinei—spre Moldova.- Dos, partea posterioară cărnoasă a corpului la om, şezutul) : i-a eşit dosul; l-a scrijelat dosul şi 'l-a presărat cu 92 sare, dar el tot n’a spus unde are jwrale ■ (din poveştile Romînului). Dric, locul dinainte la car şi trăsură, unde e virît cuiul prin vîrtej, perinoc şi osie, (centrul de unire al astor părţi ale carului şi trăsurei).: dricul carului. Dubală, ocară adresată vitei: st ăi duhală! sin. şu-cheană. ' Durăitoare (sunătoare), jucărie pentru copii. Edcc, juvaer sau sculă veche de aur .etc., obiect păstrat din vechime : edec de la moşî-strămoşi. El, pronume pers. 8 înmulţit; (pe ei—îl dă dicţionai'ul numai ca interj. Ei! . Epuraş, 1. joc copilăresc—cu cîntece 23); 2. grăsimea dinăuntru la porc. Eretc, joc de copii—numit şi de-a puegaia. Factor (factoriţă), 1. întreţinător şi purtător de slugi; 2. cel ce speculează femeile prostituate. Farfara (falfara), încoace şi ’ncolo: umblă farfara ca roata ‘încrucişată. Fătăcnine (fătătoare), partea genitală Ia mamifere. Felon, călcător de jurămînt, mincinos, trădător. Filieră, instrument de oţel găurit—pentru formarea sîrmei de aur ete. Fire, mersul regulat al naturei—la femei, (periodul). Fleoancă, lîulea cu ciubuc : leapădă fleoanca din gură- Fluer, osul piciorului dintre genunchiu şi glesnă. Foflencln, neajungerea la un scop oare-care: cînd colo—fqflenchi. - . ■ Fuior, mănunchiul de cînepă (sau de in) trecut prin meliţă, ragilă şi perie : pinză de fuior; fuiorul popei .,4) • 23). Vezi tratatul de jocuri acolare de Dim. Ioncscu prof. Bucureşti (1895). . ' . , " 24). Pe la sate e încă datina a se da popei ş’un fuior de cînepă sau de in, la ajunul Bobotezei cînd umblă cu crucea, atîrnîndu-i’l pe mînă în jurul crucei; pentru strîngerea ăstui dar e un om cu traistă, de unde a rămas zicerea: traista cu fuioărele pope). 93 Furcă, 1. tulpina de stejar (gros) care serveşte la construirea caselor, Ia scrîncîob etc..; 2. casă pe furci; (furca cu carul nevăstuîceî : cată'ţi de furcă nevăstuică, ori o ia pe chică ~h). ' Gaşcă, 1. încăpere ordinară, sin. colibă : fie traiul şi în gaşcă, numai să ai bani la taşcă ; 2. chioşcul sati ghereta unde se vînd jurnale. Gagiii (gaj), prinsoare prin depunerea unui obiect la jocul numit gajuri. ' Găinau (gulo), animal selbatic foarte mîncâcîos, de mărimea cîneluî mijlociu. Gînj, cerc de rug sau de nuea împletită. Ger, porc negîugănit—nescopit: carnea de ger parcă’i ele] fer. ■ , ' Ghîaţă, floare de oală—de maî multe soiuri. Ghiol, adîncime cu vîrtecnş în apă : ’l-a tras ghiolul la fund. Glugă, stog din maldurî de strujenî, stuf etc. Gratar, 1. unealtă de sîrmă pe care stă maşina de caloat; 2. gratie' de fer la gura sobei înăuntru spre a se strecura cenuşa. Gurar, 1. astupătoare la gura cuptîoruluî; 2. partea de care se prinde urzala lingă sulul dinapoi. ■ Gură, locul pe uri de se intră în beciii; gura cămeşeî, cofei fintîneî, sacului; podului casei; gură de ham etc.: o gură cît o şură. Hanţă, ocară femeiască (in popor): taci hanţo! - II ardughie, sală mare : o cogeamete hardughie. -Ilarmalac, neregulă în ale gospodăriei, amestecătură, lucruri împrăştiate. Ilavan, color gălbiu la stofe; sin. bej. 25). In popor este credinţă că, punindu-se furca cu caer si fus la locul unde îşi află loc patrupedul nevăstuică, a cărei muşcătură e ’nveninătoare, îşi îa tălpăşiţa de groaza turcei, zicîndui-se : dacă-tj l>lacc să toref—mal rămit aici, far dacă nu—să fugi. 94 Hălăcîugă, vîrfurî de crengi din copacul tăiat : r/ră- ' mczî de hălăcîugă. Hopa, ridicarea iu picioare a copilului mic: coca face hopa. Hoi ■esc (liorăsc), cosesc molior, ovăs etc., cu lireapca. Huţa, 1. joc de copil prin balansarea pe scindură, stilul (aceasta) cu mijlocul pe-un căpătăîu : să ne dăm huţa;' 2. cîntec de leagăn: huţa-huţa cu căruţa, păn’la baba Măriuţa. ■ Ie, pielea dintre pept şi spată, dintre coapsă şi pin-tece—la patrupede. împăiez, se zice de creşterea linei nouă pe oae (asupra tundereî: împăiatul oilor. Incoto'şniăne/., îmbrac haine multe: te-ai prea în-cotoşmănat! ' ' ' înfâţ, priminesc oghîalul (sau plapoma) cu prostire, înţepenesc, fac să nu easă coada din: sapă, topor etc.; strîng cu şurubul o chingă de lemn' sau de fer, piciorul scaunului, etc. întors, bivol, bou, berbec şi ţap cu testiculele date înăuntru—sub piele, spre a nu maî fi în stare a reproduce ; berbece ?«/ors==batal (liasman). Jug, unealtă de lemn la gîtul porcilor -(în sat.) spre a le împedeca intrarea în curaturi şi grădini. Lae, oae cu lîna cenuşie: „lae-lae bucălaeL........ Lat, flg.: lat dc foame, bătut in palme. Leafa, partea tăetsare la bardă, topor etc. Leftcric, consideraţiune sau băgare în samă: are multă lefterie la stăptnul să ti, (sili. trecere) ; ş’a mîncat lefte-ria—ca Ţiganul biserica. Legănător, cel ce leagănă, mişcă leagănul (de copii). . Licliia, om de care nu te poţi debarasa (desface). Lichen, materialul din care e făcut cuibul rînduneleî- Lighean, 1. vas pentru spalat pe mînî'etc.; 2. locul prin care trece fătul la naştere. Limbă, partea melite! şi meliţoiuluî cu care se bate (se meliţă) cînepa şi inul. Lingău, cel ce umblă cu linguşiri pentru căpătuială, flecar. . Lingură, sfredelul cel mare cu care se lărgeşte gaura în butucul roţeî; (vezi rostesc acest tablou). Lopată, unealtă de lemn—cu care se vira pînea in ■cuptorul ; ironic : o vîră cu lopata ş'o scoate cu covata. Lopăţică, 1. unealtă de lemn—cu borticele, trecută prin amnarul ce invîrte sulul de dinaite la ţesut (pinză etc.), oprindu-se cu un cuîu spre a se ţinea întinsă natra; 2. unealtă de lemn cu care se tăpşeşte mămăliga in ceaun— după ce s’a mestecat. Lostopan (lostopanâ), bulgăre de omăt etc. : i-a picat în cap o lostopanâ de omăt. Lude, litera a. 12 din alfabetul chirilic : /I = 1. Macara, carton mic' saii vergică pe care e puse aţa de cusut; sin. mosorel. Maldac, o parte dintr’un car cu .fin, lemne etc., lls). _ Maraz, plăcere : alunica din obraz, face bădiţei maraz. Marţi, termin în jocul numit scart, şi altele : eşti Marţi; ’l-a pus murţi. (Terminul capot în jocul (le cărţi —la pichet—nu e sin. lui marţi, cum zice d. Şăîneanu). Mascara, vorbă de ocară—josnică : om de nimica, eşti o mascara. • ' Matador, termen în jocul de cărţi numit gliîordum. ■ Matcă, fig.: părinţii sau cîrmuitoriî minorilor.- roiul fără matcă se îneacă. Mădular, 1. unul din membrele corpului (mina saii picior); 2. sfredel mare cu care se rosteşte borta la jugul boilor (in proţap) ; 3. una din părţile carului deasupra osiei de dinainte. 96 Măguleala, desmerdare, vorbe dulci, încurajare, promisiune: c’o măf/uleală ’l-a scos din buimăceală. Mănuşă, partea tacîmuluî numit broască la uşă—de care apucî cu mîna pentru a deschide şi închide uşa. Măsea, 1. gămălia cuiului (de lemn) la roata morei, care învîrteşte crîngul; 2. ţumburucul de fer la tulpina coasei—care întră în toporîşte—sub brăţea: de coasa fără măsea, iarba n’are frică ; măseaua de minte ; poetic: ,,la git cu mărgele şi'n gură fără măsele“. . Melian, om mare şi zdravîn: cogemite rnelian; sin. edrahon. ■ . " Metaliirisesc, beau, cinstesc : să metahirisim împreună. Mireasă, floare de oală cu viţele atîrnînd în jos, petalele albe-roze. . Mistreţ, de mijloc, nici prea bun nici prea rău : vin mistreţ "ca cel dintăi de la nunta din Cana-Galileia. Mitră, partea cărnoasă de deasupra coadeî la pasere : Mitra vlădicii, sili. tîrtiţă: Mîncărică, un fel de bucate de carne cu ceapă tocată, sau şi cu alte legume: mîncărică de rărunchi, de hribi etc. Mînz, firele de urzală (la margine) rămase netrecute prin iţe şi spată, depănîndu-se pe ghem în timpul ţesutului : deapănă mimul. Mîţişor, 1. puiti de miţă ; 2. mugur de sălce. Moară,. chicueală de păr : fă-i o moară şi dă’l pe uş’afară. Morişcă, 1. jucăria ce copii fac din draniţe şi din insecta cărăbuş ; 2. maşină mică de vînturat păpuşoi—maî ales. Moţoc, narav: are moţoc; fam. : bate motocii să-i sară moţocu. . . . Muc, 1. vîrful sfredeluluî: cit un muc de sfredel; 2. pielea elastică de pe fruntea curcanului: mucul curcanului. Mugur, 1. capătul de jos al sfredeluM—partea spirală; 2. partea de sus a peptului la vite: mugur de pept. Muruîală, vezi bulamac (acest tablou). Muscă, negreală pe capătul d in ţi 1 o r l a caii; 1 _t„îdâr_/de 1-—7 am): i s’a şiers musca; fig.: cu musca pe căihdă. Muşiţă, vermele iscat din urma lasată de musca cu acest nume, pe carne şi alte articole de mîncare. IVatră, totalul firelor de urzală pe distanţa dintre sulul de dinapoi pănă la spată. - îfăvoloacă, cu grămada, mulţime: aţi mirat cu năvo-loaca. - ■ ' Oblăduire, protecţiune: mă pun sub oblăduirea Dv-stră. Oblu, lemn drept şi fără cioturi, (sin. mereu—meriţi); fig.: necîoplit, e prea oblu, (ne ’ndemanatic). '• Obraţ, 4 prăjnî fălceştî: împarte ogorul în obraţe: Odagiu, servitor la o autoritate administrativă, judecătorească etc., sin. odăîaş: să vie odaghd. Olan, om de rind: taci bre olanei Oloîii, vas mare pentru bucătărie (augmentativul oalei): un oloîu de-o vadră. Omăt, spumă din bătutul albuşului otiălor pentru cozonaci. • Opărit, stropit cu apă fîartă-ferbinte, muiat în apă clocotită: 'l-a opărit cu clocotit; găina mai întâi se opăreşte ş’apoi se jumuleşte; 2. fig., om necăjit, supărat: par'că'i opărit. Ostie, 1. Suliţa—în 8 colţuri—cu care preotul orto-docs scoate părticelele de impărtăşenie din cornul prescu-reî; 2. jertfa ce Evreii aduceaţi în vechime D-zeirei prin înjungherea animalului. ■Paiii, beţişcr sau paiii de chibrit; cimilitura macului : oastea unui crahi într’un vîrf de palii. . Panama, 1. materialul din care se fac cele maî bune pălării de pae; 2. furtuşagul cu acest numer zicere ramasă după prădăciunile săvîrşite la tăerea istmului de Panama. Pană, 1. capăt de lemn sau de metal intrat într’o dăltuitură, 2. bucăţică de lemn ascuţită la un capăt, cu care se ’nţepeneşte coada sapei, toporului, etc.; lemn cu care se ridică peatra moreî şi altele; 3. coada peştelui numit somn : ■pană de somn; 4. felie de slănină cu care se îngraşă -frip-.. tura de epure : epure împanat: 5. nume de om ; 6 fig. : ba-te'î o pană mai de samă ; relativ Ia desbinarea intre oameni: ti bate pene prin sprincene. _ Papanaş, mîncare pregătită din brînză de vaci cu oii şi făină de grîu ; asemenea din cartofe gătite cu unt-de-lemn. Pareatcă, funcţionar rutinar—fără multă carte • ironic : o pareatcă de pe vremea lui Moş Noe. . Pavagiil, maestru de făcut pavagiîi, (care petrueşte . strade). , Păîuş, earbă cu spicul cam ca al năgărei: iuş-iuş prin păiuş, cotcodac prin copac, (cimilitura coasei). _ Păr, bubă ră—ce se face la deget; sin. sugel. Păsuesc, măsor o circonferinţă cu instrumentul numit pasul butnarului (compasul): păsueşte fundul cofei. Pedală, coarda prin care se: pune în mişcare roata la tocilă °(călcînd cu piciorul), la călcătorii de ţesut, .la strug, etc. Pedestru, cu referire la intelectul şi gradul de ştiinţă al individului: e pedestru (e îndărăt cu ştiinţa). Pesmet (pesnied), dulceaţă închegată—din amestec de fructe ; pesmed de perje cu nucă. Peşte, muşchiul mîneî (dinăuntru): se bate peştele mineî. Pică, materie de bumbac pentru capoţele, rochii etc. Pichire, ţesetură cu puchiţei ca penele pichirei. Picliirisesc, cercetez ceva cu deamărnntul: prea ’l pichiriseşti. Picior, 1. minerul de la toporiştea coasei; 2. stîlp de peatrâ la clădire, la pod peste apă sau peste-o'vale. Petrar, cel care zideşte case etc. cu peatră şi că- - rămidă: soba e făcută de petrar, uşa-de tîmplar. Pilot, taraş de stejar la întăritura malului unei ape. Pinten, 1. semn cartilagenos Ia picioarele calului peste genunchi (Ia cele dinainte), şi sub cot (la cele dindărăpt— - înăuntru); 2. unghia de sus la picioarele cineluî, miţei (pisicei), leului, etc.; Pinteni—% pori—călcîe: eu îl dedeam pinteni să steie, la fugea să cheie; (Ţiganul cil iapa furată). Piesă, monetă de aramă în valoare de 105 5, 2 şi 1 ban. Pifiă, fabrica de abale pentru manta, suman, glugă, bernevici etc.; fig.: duce piua bi spinare, (se zice holteiului bătrior). • Pînză, lama dinţată (de oţel) la ferăstrău. Pînzuiesc, întind oţelul pe lama tăetoare a toporului, etc. : ■ Pîrgă, fruct al muticei individului: pirga ostenelelor mele. Pîrgliie, 1. nuea sau băţ lung cu care se ia de goană pe cine-va: la’l cu pîrghia; 2 ţintă’ spre progres: pîrghia fundamentală a marilor dassall şl’a Voevozilor romînl a fost ocrotirea limbei ş’a ţârei. ■ Pîrlaz, trecătoare peste un gard, făcută de scînduri pe pOcîumbi. ^ . Pîrdalnic (ă), pustie : of-of mima, las'o■ la pirdalnica, (la pustia)! Pîrpalac (Parpalac), carnea fragedă din peliţa cu care se formează diafragma în coşul animalului: dă’ml un pîrpalac. - Pîş, cep (de f. cub.) in capătul derejtdul (saii stâlpului)' care intră în grindă—sus şi jos. (Derejul mi-a scapat din ta bl. f). • - 100 Pisc (chisc), partea săniei de care 6 prins—prin cum— proţapul: dacă sania n’are pisc, n’.aijlc ce anina proţapul. Placliie, mîncare gătită; din costiţe de porc sau numai din slănină afumată, cu meiu—pasat. - Plasă, o întindere de zaplaz sati de gard: o plasă de gard culcată la pămînt. Platcă, adausul de pînză la umerii şi spetele cămeşei. Plean, aşcliie ce răsare (se desprinde) la un stîlp de lemn, la podea etc., şi chiar la drugi de fer. Plută, 1. adausul de piele sub talpa încălţămintei— la margine; 2. puntea la candelă —în care stă fitilul ce arde; (vezi punte). Poclad, lăvicer sau aşternut de pat. , • Podină, jumătatea girezei şi stogului de fin (ori pae) de la mijloc în jos : mat am o podină de fin. Podoabă, 1. bubă ră, boală sifilitică: m'am 'um- plut de-o podoabă; 2. belea sau necaz; fig.: ce podoabă-mi eşti! Poftă, gust: ’î-a venit poftă de limonada. Poliod (pod. şi pothod), calul ce merge pe lîngă cel din ham (fără să tragă), şi pe lîngă cel călărit: la pe murgul în podliod 20). Polcă, haină femeîască—pe talie, sin. jachetă. Policioară, scîndurică eşilă afară de sub păretele -hornului, la casele sătenilor. Polog, mănunchîu de secerătură de grîu, sacară etc.: un lan de poloage. Pom, 1. copăcelul artificial încărcat de fructe, hulu-başi de pîne etc. dat de pomană la rădicarea panaghiei pruncului. ■ ' Poponeţ, cu referire la copii cînd stau in calea cuiva: ce stai aci jwponeţ ? staî poponeţ în calea oamenilor. 26).- Vine ştiuca de la Vaită ca plătica ’mbăerată şi cu crapul în podhod, că să bel paharul tot; (cîntec lăutăresc la mese mari de cununie şi curaătrie). 101 * Porneală, plecarea ciobanilor cu oile la păscut—noaptea (cătră ziuă —toamna): a sosit turma din porneală. Portativ, grupul de cinci linii şi i spaţiurî (pe liîr-tia) pentru scrierea notelor muzicale. ‘ ' Pospai ii, 1. mîncare puţină; 2. ceva uşor, subţire: un 2)ospaîi'( de omăt; 3. lecţie învaţată puţin, pospăită. Poştă, 1. glonte mijlociu pentru vînaturi; 2. joc de petrecere în familie (gajuri): poşta merge...... Potcoavă, semicercul de fer ce se prinde în ţinte de călcăiul cismeî sati cîoboteî—în popor : sub potcoava cismei mele şade dracul c’o mnere şi mă’maţ’a face rălc. Poznă, bocluc, încurcătură, primejdie; uţi auzit ce 2)0zna ? s’a vnfmplat o poznă. Prag, partea de jos a pînteceluî (snb buric); i s’a lăsat vâtămătura- hi prag. Praştie, partea din dreapta (sau stingă) calului din lilube—la trăsură; sin. şliti, vargă. Prăştiaş, calul de la praştie. Prelucrare, tragere pe sfoară—amăgire: ’l-a prelucrat la alegeri. • • Prepeleag (c), 1. crăcanâ cu 3 sau mai multe ramuri —înfiptă în tirla vitelor—în care stă drobul de sare spre a’l linge; 2; altă cracană maî mare în care s’atîrnă vasele pentru lapte la stînă, etc. Priboîil, unealtă de desbâtut cepuri şi cue din doage etc. Prolog, 1. prefaţă sau precuvîntare la o scriere (de ori-ce natură); 2. o premergere a unui discurs public. ' Puhav (puliab), calitatea aluatului bine-lucrat şi potrivit din copt, al cărui miez se ia fâşii: cozonaci puliabi. Puică (puîce), grăunţe ne’nflorite printre cucurigi saii cucoşei; . Puişor, muşchişor dinăuntru—la porc mai ales, (carne fragedă şi gustoasă la mîncare). - 102 Purece (purici), 1. cuie sau pene mici (de lemn) bătute în bîrne la păreţii casei^spre a se ţine tencuiala ; 2. ţinte mici (de fer) întrebuinţate de tapiţeri etc.; 3. felul de mîncare din mămăligă mărunţită în tochisala de slănină şi prăjită în labuş sau tigae etc., (mîncare ciobănească). Punte, 1. şuşăniţă de tinichea ori de alamă găurită în mijloc, unde stă fitilul ce arde în candelă, (care punte se face şi din spelcă); 2, pînză aşternută în cale pe unde se duce mortul la cimitir, dată de pomană ; 3. ferul găurit la mijloc—în forma patrată—numit şi părpăriţă, ce stă ficsat în peatra moreî de deasupra ; i lemnul ce sprijine braţele feresăuluî; fig. : mă făci punte de trecut; pănă vom trece puntea. , . Raclă, cutie de lemn ce se ’nchide hermetic, pentru ţinut în ea: brînză, unt, etc.; 2. despărţitura între rafturi la dulap, in magazine, într’o cameră etc. Rază, totalul firelor de urzală—ca un scul—pe vîr-telniţă sau urzitor: razele urzelel. Raţă, jocul soldaţilor—un fel de horă. . Râzătoare, unealtă pe care se rad de glod încălţe-mintele. ' ' Rătăcanie (rătăcană), 1. bubă mare—deschisă, din care' ese materie; 2. adîncătură din prăbuşirea de teren. Regea, protecţiune sau sprijin : are o bună regea, e cu regele. . ' ■ Reprisă, continuarea unei acţiuni începute maî înainte, reluarea unei lucrări de-a capul: reprisele. in duel. a Resfir, depărtez degetele unul de altul: ţine degetele resfirate. ’ . Rînlnic, iaz.cu peşte: s’a înecat în rîmnic. Rînză (rînzi), floare de nuc: baie de rînzî şi, frunze de nuc pentru scrofule. Rîşniţă, 1. maşină de măcinat păpuşoi—purtată cu 103 mina: adă grăunţe Iarîşniţă2. maşină (mică) de.măcinat chiperîii, sau de rîşnit cafe. Rondă, haină lungă femeîască—fără mînecî: p blondă într’o rondă. - Rostesc, 1. schimb iţele la ţesut—prin apăsarea (cu piciorul pe călcători, spre a se petrece firele urzălei prin ele—pentru a prinde bătătura ; 2. lărgesc o gaură cu sfre-delul mai mare. Rotaş, hulub (saii porumbel) cu coada rotată. . Sagnă, pată morală : fic-care cu sagnele sale; omul cu sagnă,—-ca luna’n nour, (se’ndoseşte). Saîa, aţa cu care se însaelă haina -înainte' de-a o coasă ; fig.: păn’a nu m’nca—îl trăgea cîte-o sala, (beţivii). Sbanţ, legătură de fer la leucă, hlubă etc. pune’i un sbanţ. : . Sbat, lovesc veşca sitei cu minele—cînd cern făină ; (mielul şi viţelul—sugînd—sbat ugerul mamei lor cînd nu prea are lapte). . Sburătură, caia cu bold ascuţit—la potcoava calului, în timpul de earnă—pe gheţuş. Scafă (scafiţă), 1. vas de lemn sau de metal cu care se ia făină etc. din sac şi altele ; 2. trocan mic în care se pisază usturau şi alte lucruri; 3. îmbrăcămintea osoasă a broaştei ţestoase : broască cu scufă ; 4 ţestul capului. Schimbare, trecerea ‘inelului de la mire la mireasă şi vice-versa ; trecerea tinereţe! în bătrâneţe; (trecerea din larvă iii insect a-albinei etc. ; trecerea grăuntelui în făină— prin măcinare; trecerea individului de la o religiune la alta şi de la un nume la altul: ş’a shimbut numele pentru a i se perele urma, (a’şî face mal bine interesele). Sclept (sclepţ), nimica de mîncare, sin. răbdări prăjite. şi scoverzl-verzi. . . . Scurteică, caţaveică scurtă pănă la şolduri—cu mî-necile neblănite: neică cu scurteka. ~ Scutur, i. sgîlţîifr baniţa cu grăunţe spre a se îndesa; 2: tremur de frig: ii scutură frigurile. Scuturătură, floare de fin din eslele vitelor: scăldă-toare cu scuturături de fîn. , Sfară (şfară),-fumul de la luminări, maî cu samă în biserică: mirosul de şfară te-alungă- afară. Şficliiii, apostofă1 dată cuiva : 7-a şfichiuit fin dar dureros. , ' Sic, sosire pe neaşteptate: sic şi el tocmai acuma-, (sic de nuntă că mine e horă). . ' Sitar, cel ce face şi poartă site de vînzare. ' ijlifuesc, 1. netezesc pâretele cu malaua pe tencuîală ; 2. luciesc — cu peatră numită spumă de mare — lemnul geluit; fig.: s’a şlifuit prin- multă practică. _ Siiiîncesc (smuncesc) trag ceva cu îuţală de mînă ; smîncesc cepul de la poloboc; fig.: e cam smtncit (smuncit). Şnur, cale dreaptă, mijloc'ol podului la'jocul de popiei: bate-o şnur, dă bila şnur. ' Soclu (ţoclu), partea păretelui casei pănă lafereastă; iar la sobă pănă în dreptul gurei —partea de jos. Splină, puntea sub drugul numit inima carului şi căruţei. Sprinten, îmbrăcat uşor: sprinten la haine Spuriu, (şpuriu), presimţire la jocul de cărţi — mai ales: a avut şpuriu, mi-a gîcit cartea. . Sta ii, îngăduîu : „ Stau la pindă jupilaţl ca săvozii cei turbaţi“. " . Stocit, 1. scăzut sau diminuat, (vorbind de bube sau de. umflături pe corp): i s’a stocit buba, şi e semn de vindecare; i s’a stocit pînteceleV). . Stol, perdea de doc.etc. — la fereastâ: fereasta fără stol te dă de gol. - : 27) înţelesul cuvîntului stocit e dat invers (dar greşit) în dicţ: d-luî Şaîneanu: umflat, citind pe Eiriine3cu: „ferbă-vV min); astm bubuliţe acioae asmă ; bubuşoarc cioae; i atlaz bubuie ; acolit ! aclas ; buccea acolisil; . J bageacă bucşă: acu - bageagă ; budaşcă qrnu ; balmujit budacă adjectiv . bolmojit ; budancă ; adiectiv, - baracă buduiti adineaori baratcă ; budăiii; . adinioarea bariş bugeniţă dinioarea ; barij ; bujenită ; ageamiii bariz; . bnlboăcă hagemiu; bazaconie bulboanăj Agind blazgonie bulfeii Ajud; blasnă bolfee ; Adjud ; bleasnă ; bulhac aidoma bălăcesc bălhac ; avidoma bălăresc ; burgez agidoma ; blăcăresc burghez ; ajun blăturesc; buşmacbî agiun ; bălmujit buşmachii; ajung bolmojit; butie agiung ; băltoacă bute""); alandala băltoagă ; calaican halandala bengliiii calacan ; . alice benchiii, - camilafcă hălicc ; beşică camelaucă ; anns beşică; • cană afcdron ; beteală canţa ; arababură jjeteală; • canva harababura; bîrdalian camva; arac burduîian caracatiţă harag ; birdan ; cracatită ■ blastru castravete arpacică bleastur ; ' crastavetc; harpacicu ; bobleţ călcători artan bobletic ; tălpigi hartan boccealîc tălpiji ; (hartam); buccialic ; câlţnn arturisesc i bombănesc colţuri ; atîrdisesc bondănesc ; căpeţel s atirdisesc; - boncăluesc capetală; arvună boncănesc căpruiu arvonă ; răneăluesc ; căpriu ; căroel cîrcec ; căştig cişlig ; cărciocar circiobar cîrciogar ; cârmeală cîrneală ; câmat ch-nat ; ceat-pat ceac-pac; cegă - cigă , ' cepşoară cepuşoară; cer ceriti ; cesvîrtă cîosvîrtă . ciofirtă ; cherpedinea cherpedin ; chipeş cliip os chipus ; cliîub chiup : cindeacă singcacă ; cindură cindure ; clapcă clupsă claps ; clistir qlistir . cît cocient; cocleală cotleală ; codoşea hoatră pohoan[ă ; cofeîîi cofăel; . . - 28). Prin citeţi trele aste forme dialectale (în toată România) se'nţelegc ace* laş lucru : cutioara de ţinut ace ; acar însă reprezintă încă 2 înţelesuri : fabricantul de ace, şi funcţionarul de la calea ferată-ce poartă acest nume. . ’ 29).’ Cimilitura trestiei : bute peste bule, sus coadtl de vulpe. cofiicş; . fercstiiică ; colăcer fie-care' ' conocar; jie-cinc ; concepist lleoncănesc contcpist; ■ ; fleorcăcsc ; corcoduş ; floricele curcuduş ; 1 ' cocoşe! cotarlâ' ' ■ CUCUrigî; cotae; ; fuclisia . cotoroage . ; /«cS; cotonoage; 'i fultueală • covăţea • furtueală ; covăţică ; _ furtişag crîsnic | furtusay. năpatcă; 1 f de unde \ crohmală : \ furtul: J crociiwală ; .i gaibe culmie ! yeiîde: • cuine ' gălbuîu cuhne ; ■ ‘ • ! gălbiii; , cuşniţu . : gliermesut - gignd ; ghermesit; . evit , ; glievent . chit ; - ghivint, deretic gliizd deredic ; gliizdea ; dăbălazat godan dălăbăzat -goadin . sblchiiit; godin; dicală goz ^ , zicătură ; gozură ;■ . dichisesc liamzâ dighisesc : . y lăptoc dîrraon dirmotă ; hara-para ; dobzâlesc harta-partâ dobjesc ; . harcea-parcea ; doică harfă ' dodii: . harpă, t'albalâ arfă•; . falbarâ; ' harş! I fart'ara harştt! . falfara ; , hartan făţiiesc' pariam : fcţuesc; ': hălălae . t'erestrăii ■ harhalae ferestău _ harhalic ; .ferăsău; ; hrdpav ferestrne hulpav'; 50). Vezi CiJiac, Jiotita ile la iii hârşit . j jupuitor hîrsit ; jupitor ; hingher - jur hoher: . (/'«'•; hîrbar lacăt hirbareţ; _ lacăt ă; liloabă landati hlubă london ; ’ hulubă; lăuruscă hreast (vreasc)' răuruscă ; hreaşc; lăuză iatac lehuză : c(ac ,• . . livră . ibrişim libră; - ibrişin măceş ibricim s"); măcieş ; ienupere maldăr eniperc maldur ; inipere; ' marchitan înadins marchidan dinadins ; mărunţiş intrigez marunţuş ; intrighez; . mănăstire încunjnr monastire ; încttnjor ■ măslină încungiur ; măslină: îndărăt vninge înurmă; . - mince ;. . înfig . ; ' minteăn înfing; . imurluc ; înfăţişăz •„ . mîrcă infătăşăz , ‘ mîrcj' înfătoşăz ; mîrţoagă ipângea sm'uioagă; tpingea mlădiţă epingea; mlădoacă; jinilă moaehie jemnă; moacă ; jirebie ■ ' moar jurubiţă morea '; jirghiu{ă ; molift ' jordie : molid: jărdie ; moloz jos ■ moluz; gios ; . ' mormăîu jugaştrii mornăru ;■ gnigastru ; motan june motoc; ‘ giunc; t . . muşcată e Xotfi în apendice (b)« 114 mascată ; mustaţa miisteaia ; năduf năăuh . năduv; năsîlnic* năsălnic ; jiăsbutiî năsbîtu ; nea neaua ninsoare,; ’ noadă vangă ; nucşoară nucuşoard ; oftică oftigă; ovsigă obsigu . oschigă ■ osigă ospigă' pacfon bacfon : . păcişă pacişe 2>ăcişelc :î 1) ,• paciulie pacnde; . pastae - păstare; patrulă strajă; , pilez pilesc; ■ . pisăgesc pisonez; _ pîrtie . . 'pir te ; plafon plafonă; plescaviţă plescagiţă plescăită ; podgorie potgorie; podmol ! posmol; j podvoadă I pathoădă; . j poleiţi j police; . \ povidlă j povirlă; \ praf , I prav ; j'praftorijă |- pleaftură : j. presenă presure ; \ privigliietoare j privighitoare ; I proeres proiris . ; prois ; . ! purcea . j purcieă ; -. ] puroîii . punoiu ; \ puşchie j puşcltea . I putregiune j patrezime; / j racilă 1 -j rahilă ; i ratoş ... ] rateş. i ratuş ; : rică . , rică • i rindea : randea I rendea\ j rulă . i rură; . • | sanche sandii: j săpun . i sopon • ,' ,. ; sângeapă sîngeacă ■ carlavan ; sbeguesc sblehuesc; sbîrlit sburlit ; scafă , - scăfită '• scăhilă; - • -scobar • scobaiii ; scotocesc cotrobăiesc cociobăiesc sergent serjent; sfială . - -sieală: sgircîu sgirc ; simandicos samandicos ; sirman serman; sledum slodun : smolit i smad; sinoreăîii smîrciiti; şovirv, . sovîrv ; sperlă sperlă ; spilcă" spclcă; spovedesc spovedaesc ; stacojiii stracoşiu ; stejari» , stejărişte stelagiii . stelaj ; sticlete , stiglete . siiglet M); sting sting; stînjen stînjin ; / stogoş ' stogoman; ■ străcor strecur ■ strung . . strug “3); strungar strugar; tăeţeî toanagi'; ţandăra 1andură; - tautologie; taftologie;. tândălesc ' tîndăvesc-, tăvălug . tăvăluc ; ţanc lenchiu, ţesală seceală tiriachiîi ‘ lirichiit ; toptan toptal; ‘ foşcă . toişă; . treanţă cotreanţă: ţimbistră cimbistră; trufă truftă ; . ţucal _ . ,’vas de noapte eumartu ; uimă udmă; ulcică ulcea 31). PâciŞclele iraii sinşurit, (ca şi cilţiî); decî : pacişc—wu pucişă. \ 32), In (jhiac si alţii—dc umle a ’copiit înalt d. Şâmeauu—sînt clte* trclc formele dialectale la sticJcU. ' ’ 33). Nn sfnaiţj, ci Stt'llţ zic i ro.rr ni -mijiiiiî sau aparattiluî de strujit si de rotanzit lemnul, etc. ; nici ntntngar zic> lucratorul la strug:—ei atnignf atning'ir se numeşte omul ce dâ oile în strunga —la muls. 115 nlceliqă veghez-, vizuină zalhană tilcicum; yentusă vizunie . sahanâ- urîcîos sbancă; ghizunie; zevzec uriefos; yerzuiu vînjolesc zebzec,- uscior verzia -, vînzolesc-, , şi aşa mai uşor 34; vintre vultail , : ' vătăşel vintricel; . huit an ; vutăjel; viorea vuitoare veghiez viorica; ; vulboare ; Deci, nici cu terminii proprii lecsici, nici cu ecspresi-. miile idiomatice şi nici cu formele dialectale—nu e .barem . . pe jumătate complect vocabularul dicţionarului d-luî Şăîneanu ; căci însuşi autorul 1111 e nici pe jumătate cunoscător: secretelor;limbei romîne, pe cari o pîngareşte în strumentu-i lecsic repertor*. , . In respectul datorit biografismelor ş'al inşăşî statisti-t cei, lecsicograful L. Şăîneanu e numai puţin fraudulos—după - prefaţa opului, şi cu falşurî capitale în corpul lecsiCului; spre eczemplu Strunga (bae) o dă in judeţul Iaşi, pe cînd ea ’î in jud. Roman; statistica o dă cu 10 ani în; urmă. . ■ Apoi maî spune şi aceia: FAleiu odinioară fire/; dar. şi, acum e tîrg—această comuna;—ba încă maî întemeiat ca odinioară, pe cînd şi era capitală judeţului cu acest nume. Dar faţă numai de acest tablou—cm dialectica romtnă —dacă judecăm pe d. Şăîneanu, ce verdict i se cuvine? Ne dă—spre eczemplu : arac, căprum, w^uîu şi altele multe, cum s’ar fi zicînd îri oari cari localităţi ale ţăreî,— dar nu dă şi forma comună a aceloraşi cuvinte : harăej, că-p-iii, iw^iu—cum s’aud în toată Moldova; dar în însuşi Laurian-Massim, Cihac etc.—a găsit aceste cuvinte, curio- • sul lecsicograf. ■ Pe cînd însă d. Şăîneanu—pretins mare filolog şi is-^ cusit lecsicograf universal, profanînd, limba: romînă şi ştiinţa, insultînd vacabiilaristica romînă în modul cum vâzu-i';lni şi după prefaţa lecsicului său, iar dialectica limbei ro- S1K Unul din laturile tocului ferestrei si uşeî (în dreapta şi* stingă). 116 mine o socoate de nimica în lumea literată, a d-eî sale,— iată ce ne spune magistrul linguist al Romurilor, fostul profesor şi al Şăîneanuluî, dl. B. P. Hasdeiî, în prelaţa sa din Magnuni Etyinologicuin: „Dicţionarul unei linibl trebue să fie pmlni un popor o nenciclopedie a traiului seu întreg, trecut şi prezinte*. Şi dar, şi cu însăşi această rezoluţie răspundem ultragiatoruluî nostru din No. 28 al mencionateî Reviste, incoştientuluî şi întor-tocMatuluî lecsicograf; răspuns—la care d. Şăîneanu ne-a provocat după 3 ani de la servirea ce i-am adus prin a noastră Scrutare; şi foarte răii. a făcut d. Şăineami că n’a supus vederei magistrului său filolog—manuscrisul operei ce i-am scrutat, cum i-a fost supus operele anterioare dicţi-onarui: Semasiologia, Elele, l-stor. Filologiei Rom. etc. , La pag. 167 a Revistei, aprigul meii insultător—d. Şăîneanu, afirmă că, notiţele—în mare parte: O bfilm.şoară torcea din furcucoară, şi altele, le-am transcris din ,,Şezătoarea" d-luî Goroveî (!). Un Iiazard maliţios—aci—din partea criticului criticat. Regret însă că nu cunosc opera literară a d-luî Goroveî „Şezătoarea", şi s’o ţin—frumos legată—ca pe operile d-lui Şăîneanu—cel puţin: Semasiologia şi Elele—vîntoasele, cu savantele şi plinele de bunătate, prefeţe ale ilustrului filolog B. P. Hasdeu, a cărui întinsă erudiţiune se întrevede în întregul corp al astor opere ba cu atît maî mult că, poate—autorul „Sezătoarel“ să fie fostul meii drăguţ elev (în cursul primar—Huşi), un Goroveî— şaten la chip şi lungâreţ la faţă, elev talentat, (rudă fostului Goroveî—Deputat). Un lucru insă: Poate că în „Şezătoarea“ d-lui Goroveî nu s’a fi găsind ca ’n Dicţionarul d-lui Şăîneanu: Furcărie, şezătoare—sin. opaiţ (!); căci, furcărie însamnă a toarce din furcă, pe cînd opaiţ e lumina—un fel de lampă (la care se ţine şezătoarea furcări-eî); aşa—că, vorba ceia: N’are de-a face scripca cu epurele— 117 nici la această, sinonimie—pe romineşte. Deci, aî bosolit (tră-mîntat) răii cugetarea-ţi, d-le Şăîneanu, că am transcris in lucrarea mea—din „Şezătoare'1 ye: O băbuşoară torcea din furcuşoără, şi altele. Dar încaltea, după gratulările ce-mî hărăzeşte d. Şăîneanu—cum văzurăm, pare a-şi veni în vorotic; căcî, la aceîaş pag. (167) a Revistei—declară: „Unele vorbe din Scrutarea d-luî Săghinescu nu le-am „întîlnit nicî-odată, riiti cliiar -prin ziare; de pildă : ,,album, altison, ainbarasq're, dig, etuvă, loial, mane (man-„carisire), mersi, etc.; iar cît pentru : testicul, uter, vulvă, „nu le cunosc11.—Iată 2 mărturisiri, cari se pot socoti conştiente, la inconştientul lecsicograf; apoi sănuiseadre-sază şi un mersi—pentru aceasta—mărturisitorului ? Dar, dacă pe aceste 3 vorbe nu le cunoşti—că se politiCesc în li ml) a romînă, prea modernule filologo-lecsicograf, iar pe cele 8 şi atîtea zeci de mii altele nu le-aî întîlnit nici chiar prin ziare—de cînd eşti, atunci ce caută pe coperta talşu-lui d-tale dicţionar, titlurile: „Lazăr Şăîneanu (scris roş) Doctor în litere, lauriat al Universităţei ţi al Academiei Bo-mâite, Profesor la sc'dla Normală Superioră“ ? Şi pentru ce aî cutezat a scoate falşe dicţionare? N’aî înjosit, şi cu acestea, pehlivănule, Universitatea şi Academia Romînă?! N’aîliecinstit însăşi Revista Romînă, în coloanele căreia; ţi s’au strecurat atîtea idioţii ? Pentru D-zefi! Iată cine se gurguţă a ne da lecţie de lecsicografie şi de limba neaoşă a Romînului—cu vocabular complect, ba şi de ştiinţă: Un om cu ştiinţă satanică. D’apoi încă-mi-te frăţioru-î Mariu!—Cînd vom ajunge la el, de pe romineşte pe franţuzeşte şi vice-versa, atunci să vezi ce scoverzi; (în apendice).' . i. ’ Iu acest tablou se constată matrapaclîcul d-luî L. Şăî- 118 neanu—cu neologismele d-eî sale în limba romînâ; 'despre cari—doar—iată ce aruncă în prefaţă-i : „Diferitele categorii de neologisme—ştiinţifice saft tech-„nice, literare saii estetice—au fost admise îri Dicţionarul „nostru, întru cît ele au ajuns deja familiare în domeniul „literaturei, ştiinţei, artei şi vieţei practice". Las’că, ş’această aruncătură ;de idei denotă un crier prea sdruncinat; dar nu găseşti. în vocabularul aceluiaşi dicţionar doar pe V, din numărul neologismelor'din; viaţa practică' şi familiare Romînului; iată un mic şţoc şi.din aste lipsuri, pe cari le dăm cu semnificarea lor pe romîneşte: - ■ Abnorm, departe de regulă sau sistemă, fără principii. Ad literalii, după literă—întocmai. ^ , Bezele, 1. prăjituri din albuş de ou cu zahar şi migdale ; 2. sărutări—pupărî: îi trimite bisele. Betiz, dobitocie neghiobie, tonţie—etc. Camerton, instrumentul (micuţ) de oţel bifurcat (numit şi diapazon, cu care se serveşte cineva în aflarea gradului sunetelor de note muzicale. Castrare, jugănire, (scoaterea testiculelor), scopire. Cleptoman, patima de a fura. , Debarasare, desfacere de ceva sau de cineva :, m’am debarasat de el. ' ‘ • , . Demitere, scoaterea, diit funcţiune. Depreciat, despreţuit, cu preţ scăzut—nesocotit. Dig, întăritura la malul unei ape : digurile Dunărei. ■ Etuvă, odae incâlzitâ tare (prin păreţi) în care poate se asude cel ce stă înăuntru; odae încălzită—astfel—în. care se usucă iarna deosebite lucruri. Evagare, 1. a alerga încoace şi încolo, a se departa-; 2, lipsă de evlavie, de pietate, (Costinescu, Codrescu, La-î’ousse, Laurian-Masim). Grandoman, fudul, măreţ: om cu grandomanie. Langsaiu, încet—domol: langsam Agachi! Lavabo (lababo). mobilă de toaletă care are complectul necesar pentru spalat pe mîni şi obraz. ;,. Loial (leal), cu curăţenie de inimă, dreptate, since-. ritate. '' . ■; ' , : ■>.; i ■ Mane, abuz, defect, greşală, lipsă de buna cuviinţă : ai manca risit prea-prea, d-le x, a supa lai y. : Mecenat, om care incorajază artele, industria, ştiinţa în totul. . ' ■ ■ . . . Meprizare, nebagarea în samă ce se face unei persoane sau unui lucru,, despreţuire: îl. meprizază. . ■ Pendent (pendinte), lucru care atirnă de-o împrejur-rare; de alt'lucru, proces în suşpenză : acest proces (£rz, ia-ţi tălpăşiţa, (ia-ţi randeatia); de raţie—porţie de mîncare (la soldaţi), n’are raţiune—prea universalul lecsicograf. E putred—putregiune, etimologistul Şăîneanu. , = Nu s’a sfiit insă şi nici a roşit d. Şăîneanu, cînd a anunţat—scris gros—pe poarta opusculul saii de vecîhi-că diocluare ■. Ortografia Academiei Române (38). Au crezut —doar—d-nu Şăîneanu ca să scape necontrolat de iubito-' vii adevărului in lecsicografia , romînă ?—Priviţi’], pe Lazăr, cetitori, şi ’n următoarea savantitate gramaticală,—pe nesemuitul ultragiatoi’ al nepricepuţilor de d-ea sa, care —Iată—ce mal inventează din iscusita-î minte: „ho! interj, de chemare: jjleâcă, fugî“ ! Şi l-a ajutat D-zeil să eczecu-te această a sa interjecţie, luindu-şi catrafusele din Eomî-nia, spre Pariz, ca lupul din fabulă—în Arcadia ferice.... Am rezervat la urmă citeva iscoade de-ale clasicului filolog—in carieră sa, de pildă : 36). Babilonească ortografie ca la lecsicograful Şăîneanu, aflăm numai în Istoria Romînilor de d. A. D. Xenopol— în înseşi cele 6 mari volume—: cu multe neadevanm istorice ! Letopiseţ, norod, voevod etc., sînt arhaisme eşite din ns; ecsoflisite—după, d. Şăîneanu; dar : - Eli» mu che ena su, parapanglielos, camaxi „arhaisme culturale11 şi altele, sînt în uzul literar.şi vorbit al Ro-niînuliu? !—Dar nici letopiseţ, nici norod, nici voevod—nu ’s eşite diu uzul vorbireî Romimiluî, cura neadevăr spune şi aci lecsicograful şi filologul inconştient; dovadă că—-ele s’aud vecînic în graiul neaoşului romîn: «Se duce norodul la biserică] esc norodul spre întimpinarea Regelui; Voevodul Ţiganului—piesă; caută în letopiseţul de Cogălniceanu etc. La carnaxi insă n’a complectat— în caltea-—lecsicograful.: Garnacsi (taci) Ispramiice, că mi-ai speriat cofieşul; (cofieş—pruncul în pîntecele Ţigancei). Dar bine—că, de-acum, parapanglielos (s’a dus) Şăîneanu Lazăr ; s’a strămutat îri Pariz (în primavară anului 1901), cu romineştele d-eî saleena mu che ena su, cu para-' panghelos (aliluia—pe ţigăneşte). Acolo s’a stabilit lecsicograful L. Şăîneanu, pentru „o nouă carierâ-î în filologie11: Ce chilipir Parizienilor, pănă! vor cunoaşte bine ! , = Acuma să ne punem o întrebare, cu referire la valoroasă „Noua Revistă Română*, supbzînd că, onorata sa Redacţiune n’a avut maî dinainte cunoştinţă de cuprinsul lu-crăreî noastre: Scrutare—Dicţionarului universal al limbei romhie de L. Şăîneanu ; lucrare mult discutată şi apreciată (numai în bine) de-o sumă de inşi—ceî.măî mulţi profesori, prin ziarele: „Opinia" din 21 Noemvrie şi 31 Decemvrie 1897 şi din '19 Iunie 1898, (distinsul profesor de limba romînă —Iaşi, Gli. Ghibănescu); „Epoca*' din 3 Septembrie 1898 (c’o minuţioasa cercetare); „Voacea Tutovei* din 18 Iulie 1898 (idem); „Propaganda“. din 8 August'1898 (idem); licoul Moldovei“, etc.; întrebarea: Dacă oare ar fi cunoscut „Noiîa Revistă Română'■ înainte de Fevruarie (anul curent), omeneasca critică (cu întreptar) ce-am aduş—prin Scru-tare—pomenitului Dicţionar, ar fi pus la disposiţiunea în- 126 jurăturilor d-lui L. Şăîneanu, scrupuloasele-! coloane,—valoroasa Revistă? Ne vine a crede că nu. De altcum, cea maî serioasă revistă literară, nu putem susţinea c’ar refuza in coloanele el blăstâmăţiile lui x sau y aduse lui * (de pildă), cînd ele ’s constatate ca un merit al reviste/.— Cu toate că, cum s’a văzut, pamfletarul inconştient—a fă£Ut amendă onorabilă şi subsemnatului—în maî multe rîndur! ale celor 10 pagini din mencionata Revistă. 1 Şi acuma—întrebarea: Dacă acest individ, cu tupeu-î de mare cărturar—cela ce însă e atit de mediocru, a comis atîtea nelegiuiri şi în: Istoria Filologiei Române, 111 prefaţa dicţionarului scrutat, iar acum iudaiceştele-I înjurături din mencionata Revistă—asupra celor cari ’l-aft orientat pe dreapta cale lecsicograflcă şi de limbă propriu zis, de ce-ar mal fi fost capabil săsâvirşască—acest om—-prin alte scrieri ale sale—asupra luminătorilor săi, de-ar ■ fi fost st&pîn pe drepturile politice în Romînia ? Cu cit nu şî-ar fi eşit maî mult din sferă—atunci—acest monstru lecsicograf? Cînd, numai ştreangul i-ar fi mal pututsta în cale. NOTĂ. Că ’] regretă—pe lecsicograful filolog, linia ca d. Dimitrescu, prin acelaşi mencionată Revistă, de ple-carea-I din ţară—ba încă şi cu ecsprimarea părere! de-a se re’nturna şi d-ea i se acorda împăinîntenirea (>), enume-rîndu-I operele literare ce ă produs Romînilor,—să ne pronunţăm categoric: Preopinientul, autorul articolului VD-I Lazâr Şăîneanu"', din Noua Revistă Română No. 31, e, se vede, tot atît de profund cunoscător in ale lecsicografiel— romîne, ca şi Şălneniî!.... Bine însă că d. Dini. nu recomandă pe client—ca d. institutor Stolcănescu ('prin revisita Convorbiri didactice): „Dicţionarul universal al limbei romîne de d. L. Şăîneanu e una din cele mal meritoase lucrări de genul acesta ; drept care felicităm pe autor pentru buna reuşită, şi recomandăm opera, fora cea mal mică ezitare (!), cetitorilor revistei1'. Şi bine că nu afli- 127 mă d-1 Marin DimitreScu ca d. Dr. A. Ş. Carpenişanu (în Trib. Lit.) că: totul (!) ce conţine dicţionaml d-lui L. Şăîneanu e luat din izpoară sigure şi controlate?.'), adecă cum s’ar prinde şi: belesc, a lua pielea de pe o fiinţă vie; clapon, cocoş îngrăşat pentru bucătărieconchid. sin. indicîodoforin, io> dură de potasă- sublimat corosiv sin. calemel- zaliarina, materie exHrasă din zahar,—fiind că ’î dulce (!), şi aşa'mal departe—în nesfîrşit. Apoi, d-le D-r Carpenişann ?....... Am dat această notă, spre convingerea maî deplină a cetitorilor, despre, criticii de formă şi criticii de fond ai dicţionarului ^universal ăl limbei romîne de L. Şăîneanu. =Cit priveşte însă pe acest lecsicograf., întru cît şi Luminarea sa Prinţul Alexandru Bibescu îl slăveşte, că ar fi produs în limba romînă lucrări literare de mare valoare şi că e filolog distins—recunuscut in Europa, fâcînd—Prin-ţul—aluziune la uvrajele d-lui Şăîneanu premiate de Academia Romînă,—bunăoară Semasiologia şi E/ele; slăvire pe care Scrutatul o dă la finele operei sale „O carieră Filologică^, după alte 2 slăviri ce i se aduc în ziarele: la Rou-manie şi Avîntul (Decemvrie 1900). Datorim a pune în cunoştinţă pe Prinţul Al. Bibescu, că, în acele de ispravă opere la cari face aluziune, & crierul marelui filolog şi profundului linguisţ romîn B. P. Hasdeii, sub ale cărui auspicii şi veghere le-a întocmit d. Şăîneanu ; dovadă—nestrămutată—e însuşi dicţionarul -ce ’l înfăţoşăm prin lucrarea de faţă şi Lumînăreî Sale Prinţului A. Bibescu, la care operă a lucrat d. Şăîneanu fără crierul d-lnî Hasdeii ; şi deci, din această operă, lecsic instrument, cum îî maî ziced. Şăî-neanu, se conchide valoarea de literat a acestui cărturar. Dar aci, intru cît aflăm din Independance Roumain (21 Iunie) şi din Ecoul Moldovei (28 Iunie 1901), că Societatea lin-guistieă din Pariz a acordat d-luî L. Şăîneanu premiul de 1000 leî din legatul lasat de Prinţul Alex. Bibiescu, pentru lucrarea „ Influenţa orientală asupra limbei şi culturei Roma- 128 nilorL—sil mencionăm cil, această lucrare a d-lui Şăineanu e culeasă 111 marea ei parte din Dicţionarele romîne hulite de d-ea sa, cum şi din : Arhiva Romîn cască, Convorbiri Literare, Vricinii, etc.; iată cîteva exemple: agă, Arap (Harap), amanet, arcan, basma, başca, (başcă), beilic, boul, Beizadea, berechet, beşleagă, beşliil, cacealma («(mm/w), cafea, cafenea, capamâ, coalmă, cearşaf, ceauş', cher-van, chibrit, cilibirt, ciulama, tleşlîtt, fes, halva, musaca, rahat, salianâ—salhană, tablă, tablâ-başa, taclit, etc.; şi mimai din Cihac a cules peste 1000 termin;, iar din Laurian-Massim multe mii. Relativ însă la necunoştinţa autorului de secretul limbei romîne, iată şi din nămolul de cuvinte ale operei sale Influenta clementelor turceşti în limba romînă, cuvinte intonate şi pronunţate chisnovat, de pildă: amandeh, carnaxi, haidîiu, iarnă, sa bor, nefertas, \im-bistră etc., Î11 loc de: amândea, carnaxi, haîdău, iama, sa-bor (bur), sefertaş, cimbistră, cum zice şi intonează roniî-nul; să rămînem însă aci—cu această parte. D’apoî: şerbet sin. beltea ; telul—arhaic ; tighel—cusătură răpede ; tingire—oală—tigae, etc., pe cînd: telalul e comun in uzul Romînuluî, nu e arhaic (neuzitnt); tighelul e cusătură frumoasă şi se tace cu ragaz; tingirea e vasul de bucătărie--ce 1111 samănă (prin formă) nici cu oala nici cu tigaia, berechetule lecsicograf, ba nici beltcaua cu şerbetu. Iată scofala din romînismele d-lui Şăîneanu şi 111 0-pera-î premiată de Prinţul Al. Bibescu. ’ Cu toate-aceste bazaconii literare insă ale autorului turcismelor în limba romînă, nu sîntem contra norocului d-eî sale de a fi premiat—în Pariz nota-bine, pentru filo-logia-î prea amendată;—prea amendată însăşi opera-i în chestiune, de eruditul profesor universitar N. Iorga—in însăşi Noua Revistă Română No. 27, unde (la fine) dă Î11 2 coloane pe d. Şăîneanu şi cu atîlcirea limbei franceză—din romînă,—dacă Prinţul Al. Bibescu are cunoştinţă de a- 129 aceasta (?).—Noi însă-nu credem că Societatea de limlistică a -Parizului va fi fiind convinsă de meritarea acestui premiu, după cercetarea operei mencionate; o seducere din partea autorului—da probabil—căci, aşa a făcut şi în' Eomînia— seducînd prin diferite maclnavelîcurî sentimentul oameni- • lor mari, cari ’l-ati ajutat şi încurajat fără a-î cerceta ope-rile, iar în urmă—sigur—cu toţii îşi muşc minele. ' NOTĂ SPECIALĂ. . a. Intre altele—la d. L. Şăîneanu, pe lîngă snmeţiea-i .din prefaţa dicţionarului—cum s’a văzut mai sus, iată ce bîrfeşţe in Istoria Filologiei Bomfne (pag. 237—250): „Dicţionarul de Laurian-Massim nu conţine, drept vor-„bind, nimic românesc, nici ca formă nici ca fond.... In regalitate însă represintă în cea mai mare parte material, „care nici odată n’a figurat şi nici va figura oare cînd în „vr'o limbă cultă a Europei;...... dînşiî ne deteră în prac- „tică^ un ce fără nume şi fără formă, o; adunătură de elemente bizare, cari n’ati nimic comun nici cu veliea limbă ' „românească, nici cu divergenţele dialectale sau provinci-„ale-ale poporului român1'.—Numai un idiot în formă şi fond, apoi un Lazăr Şăîneanu poate debita asemenea per- ■ fide şi grosolane neadevăruri. Şi dac’ar trăi aceşti savanţi, ce s’ar mai alege de murdăritorul limbei neamului lor? Că Dicţionarul şi Glosarul astor cărturarFromîni conţin prea multe latinisme, grecisme, şi ortografia etimologică nu tocmai romînească—da; însă—ei—aii murit savanţi, nu cum va muri d. Şăîneanu. , Dar iată—din cele peste 10 mii de elemente lecsice, ce d. Şăîneanu, inconştientul în -ale lecsicologieî,care a copiat din asiduitatea savanţilor cu adevarat, Laiirian-Mas-sini; „bizarerii“, după Şăîneanu, aflate însă în toate enciclopediile lecsice ale marilor învăţaţi ai Iumeî întregi— din care, e de-ajuns să cităm pe -. Larousse, Littre, Quiche- ral; iată un mămineMu din acele zeci mii de elemente lecsice din Laurian-Massim, ce îmbogăţesc opera nepricepătorului şi ultragiatornlui lor: ' abilitate, abnegare, absolutoriii, acadea, alocare, alodiit, aluminiu, altitudine, aruspice, asasinare, ascultare, asiduitate, austru, autopsie ; batere, bifurcare, buiestru, burete; cablu, cadru, calitate, cicatrice, cinste, cioclu, cotirc ; dambla, dandana, degradare, desime ;'ereditate, erete şi herete ; facultate, festivitate, fine, fire, Flora, forte; greutate, grosime, gustare-, hopa ; ilaritate ; jale; lesne; miriametru; nemete-, ocrotire-, paritate; repertoriu, fepudiare,; scurtime, sensibilitate, subterfugiu-, templu, tenia, testea, timbru-, ultra, uneltire; veste, volatilitate, vo-mitez, vorace; zaveră, zestre, etc., etc.,— top tal (toptan) din dicţionarul şi glosarul Laurian-Massim, tipărite la 1881 ; apoî, lecsicograful a găsit—la aceştia—termini şi mai ro-mîneşti: şarlatan, şărlătănesc, şărlătănie, etc. Nu poate fi interzis lecsicografului de-a copia din operele altora materialul trebuitor, spre a-şî mări volumul; dar, să copiezi pe X, Y etc., ş’apoî să ’i necinsteşti, să ’i înjuri,—în ce cod de politeţă se prevede aceasta, d-le Şăineanu? Şi te desfid—să mai citezi pe vr’un alt literat de felul d-eî tale, afară de frăţioru-ţi Marii!; şi cine te-a pus să îai din Laurian-Massim zecile de mii de elemente lecsice, întru cît acestea sînt bizarerii, cum spui, escrocule pervers ? Ba—te maî referi, în neştiinţa-ţî, cu aceiaşi fariseiască viclenie, şi la autorii dicţionarului de Buda; te sui ca cio-cîrlia pănă la vin tul turbat şi apoi bolboroseşti că „ în stre-inătate lumea e obicinuită a se încrede orbeşte în dicţionarele academice ; adecă întru cît lecsicele de Laurian-Massim sint ale Academice Bomtne ?— Apoi, ca un fz nu e cunoscut inconştientului lecsicograf. Să dăm loc-aci acestui adaus de-cuvinte neaoşe ro-mîne, din cărticica cu preţioasa prefaţă de D-rul Gustav Weigaiid, profesor şi director Seminarului romîn din Lipsea 38).- ■ ' - . '• . Cu această ocaziune, să spulberăm încă odată şărlă-tăneasca sumeţie a d-lui L. Şăîneanii din Noua Revistă 38) Această cărticică mî-a presentat-o . d-1 D-r St. Posa, la in-turnarea sa din Cîmpu-Lungv (9 August.: 1901). -Ifoftim- aci ■ că, în cursul lucrărei de faţă, ne-aii venit la mdambiă a sumă de cuvinte ăi la moi mulţi interesaţi ai adevărurilor lecsice, bunăoară ca: D-na'.şi d-l cap. Gh. Popovicî, I. S. lonescu, Icon. N. Vereanii, I. Mihailestu, Gh. Mar-dare etc.—Cu a Il-tia ediţie va fi mult maî bogat vocabularul nostru. 134 Romînă No. 28—că, Subsemnatul n’a ştiut ce spune în Scruta rea adusă pomenitului dicţionar al d-eî sale, şi că aş fi improirzat în scrutare vorbe din localitatea mea, cari ii’aft ce căuta în dicţionare, zice prea inconştientul lecsicograf ; iată un cîrcl de-acele vorbe romîne literaro-populare din coprinsul moldovei, cari băcîuesc în însăşi comuna Pri-boeniî din judeţul Muscel, (in Muntenia): Albineală, dare spre bine, desvoltare, creştere. < Albiul (a); 1. a da la iveală ; %. a creşte, a se des-volta; 3. a da spre bine omul bolnav: ,,A clat Dumnezeu că a început să mai albinească, săracii . Babe, 1. stîlpî ce se pun la porţi; (2. un fel de cozonaci în formă de semicerc—în Moldova). Barahgă, epitet dat unuia ce face gură mare: Ce tot bărăngeşti ? . .: Boaţă, 1. belea; 2. nume de om ; (sin : bocluc, faptără saii prostească, necuviinţă; cum şi boroboanţă—boroboaţă). Boroncăî (a se), a provoca la luptă un bou pe altul; (sin. boncăluî). Cătălandru, augmentativ de la căţel. Ceac-pac, nici bine nici-răti. ' Ceas-ceas.... (interj.), cuvinte ce se zic vacei—la muls, ca să. stea.. ' , . ; ■ Cepar; spiţelnic pentru găurit. - Ciniii (a), a ospeta pe cineva; (de la cină—ospatare). Ciolpan, arbore.fără crăci; (om fără urmaşi). C'trîl (a), 1. a ţine pe cineva cu vorba de azi pe mî-ne-; .,a cîrîi pe Ţigani. • Cîrp'i (a), a se împrumuta unul cu altul : (de la x nu te cîrpeşti cu nimica), năpăstuială pe nedrept; „fe-« ajuns chiro-2)asteaa. . . • Chişav (adj.), încăpăţînat, leneş. — Coleşeală, bucate fără gust. \ . 135 Copită,' clae de fîn; în Moldova căpiţă] (copita calului). Cotromplete, un lemn scurt şi gros—bun pentru bătăe : „iă vest, <:ă acu puiti mina pe contromplete“; - Crăuială (cîriială), ţipetul găinilor cînd le prindem. Cruci (a se), a se mira de un lucrune maî pomenit. Cupenie, sgărcenie mare. Da/ie, snoavă, anecdotă. Dălogeală, boală de picioarea' boilor. ■' Ihisitic, tărîţă de grîii. Depune (a), a i să mări ugerul unei vaci într’un mod simţitor, cunoscîndu-se că e aproape de fatat ; Dermea şi dentea, legătură pentru cap la femei. Desnmete, desuflecarea mînecelor.. D'trlîl (a), a cîrita încet şi fără rost. . Docincătură, adîncătură în lemn saii altceva; part. do-vîncat. ■. , . . . . Drăngău, ibovnic. Drugălăi, porumbi '(păpuşoi) • curăţiţi- de foi. Dulccnt (adj.), dulce la vorbă, om de care te poţi lipi. Dusoure, 1. un şir de flori duş cu acul pe-cămeşi sau ii; 2. un rînd de carat cu căruţa-a unei'mărfi.:;o dusoare. Făiăluială, laudă nenieritată. • /•... . Fălălut (a se), a se lăuda prea dinvcale afară. Făgadă, făgădnială„aşa te ţii de făgadă*. Fintânea, 1. dim. subst. fîntînă ; 2. rană la picior; 3 localitate., . ' •. . . Fişneaţă, ţanţoşă ; (sin. neastâmpărată),'.. Fluştuc, 1. o. bucată; (In Moldova -JliusOuc, gustare din fugă). Fmniac, epitet; dat unui om înalt şi subţire. Gutrumeă (de), de ris, de ne luat în samă : „Da ce? haina mea a ajuns de giunţmea?11 sau r . ' vSărăcuţ de maica mea „C’«w ajuns de giurumea“. 136 Goanele, primele vorbe pe cari le scoate copilul în leagăn, sa ii vorbele cn cari’l facem să ridă. Grifei, instrument cu care se netezesc căpăţinele de roate. . Hamnic (adj.), cel ce se pretinde că ştie multe. Baram/ic (de), prin mijloace necinstite câştigat: Jiaramlîc a fost, de liaramlic s'a duxu: Haturi, cringuri mărăcinoase. llîidea (interj.), cnv. cu care isgonim porcii; (in Mol-dova—huîdioa). Ilolwrczît, a ride tare şi fără rost. Jlomef, zapadă mare. Jloantă şi hoaşed, lepădătură. Jlotac, culcuş. JJupit, lihnit de foame. - Irdlujd, cordeluţă croşetata ce se pune la gîtnl tetelor pe sub mărgele. Jnctrdtn (a se), a se aduna mai mulţi iu cird. Jiipicioror/f), a se mai îndrepta—după boală; (a începe copilul micuţ se meargă in picioare). Insfînjilut (a), a pune pe cineva Ia gindurî să facă ceva sau nu . Macc, un fel de scursură la mamifere înainte de fătat; (in Moldova—mlaci). Madea, îe.l : vshit mai multe madele de hoaleL. Mant/ealîc, par prin ajutorul căruia se ridica casele. Matrăcă) (a), a umbla cu zor mare în căutarea vreunui lucru. Navt (cu), cu măsură şi cite puţin. Natni, partea de la iţe şi spată piuă la suini dinapoi—la firele pentru ţesut. ' Ex.: Ţese-o natrâ, Rupe-o spată; 137 , Ţese-nn cot., . ’L-anmcă ’n pod. ' .Ojidrniţâ, cerc ele fier ce se pune pe osie ca sâ nu crăpe. _ Sadii/â, pepinieră. , Ţaboh, 1, islaz; 2. locul cu livadă cit se poate in- tinde un cal legat ca să pască. \ Ţircu (a), a mulge lapte niţel cîte niţel de la o vită. Ţolic, dini. de la ţol. . ' ■ Juriint. cu care şe strigă găînele. TJrechinşă, ciupercă mică şi roşie. Uti!.... (int.), cuv. cu care se strigă bobocii de raţii; (în .Moldova—trf'ni). ' ; ■ Văcui, a-şî trăi traiul. . Vlog, ploae ce ţine_ întru’una, nu se maî opre?te. ' . - Zăbăuc şi urin, zăpăcit, cu rostul perdut. Zaprit, cel ce nu poate ţine urina.: Zoleală, ropoteală, alergătură multă în jurul vre-uneî afaceri; (in MoldoAra—zoreală). . T • ~ Şi se maî notăm aci cîţîya termini lecsicî de însemnată Valoare—în uzul vorbireî şi 'scrisului romînesc, necunoscuţi de insultătorul lor, L. Şăîneanu: ' : Caii star. unealtă de fer—la un capăt bifurcată iar la celalalt o săpuşoară (în forma inimeî), cu coada de. lemn, —mult întrebuinţată de grădinari. . Fermenta, liaină femeîa.scă- -caţaveică. Gerqflele,, pînişoare—din făină de grăii pervi—cu dulceţuri înăuntru. EucJ/it—-huichit, grîu. cii spicul sec—din cauza buece-iei de multe ploi, sau. dip cauza închircireî de multă săcetă. ,; Pezevenchiu, şiret murdar. : . , Seriiu/aş (ţingăraş), arboraş cu flori albe—buchet, cu miros plăcut,—cunoscuţ în toată Bomînia, se găseşte mai cu samă prin vii. V : .. ,.l 138 . -' . : Sofora. - arbore pletos—cn frunzele ca ale frasinului, ornează grădiuele. Dar n’am mai sfîrşi nici cu înregistrări din zecile de mii termin! lecsicî insultaţi de necunoscătorul lor lecsicograf* Iată—în fine, prea îndrăsneţule cărturar, d-le Şăînea-nu, stejeri al vocabularului ■romînesc—'pe cari, necurioscîn-du’î, îi necinsteşti în faţa lume! culte, şi maltratezi pe cei ce te îndrumează a eşi din necunoştinţa-ţi lecsicologică. . Observaţiune. Să amintim aci—că, cît priveşte pe d. L. Şăîneanu, însuşi faptul din cartea-î: „O carieră filo- logică“, unde autorul se ilustrează—la plecarea-I din Româna (Martie 1901) ca un adevărat om smintit, şi prin acea sumă de injurii, pag.: 19, 22, 25, 39, 44, 46, 19, 91-etc., asupra înşişi atîtor idemnitari ai ţărei, Miniştri, De- -pntaţi—etc., luîndu’î pe nume, şi încheind: „Oameni cu imoralitate nebună; coaliţia reprezenta-, „ţilor pungaşi de diurnă parlamentară, primejdioşi ca şi „pungaşii de buzunar: Acei 48 vomitatorî de pamflete mur-„dare, canalii parlamentare—la cameră, formează majoritatea cu 5 bile negre în urnă, de-atreia oară, în respin-„gerea mea de la impămîntenire“ (1900 cu 1901); numele tuturor celor calificaţi astfel—de ocrotitul Şăîneanu, nu le mai reproducem din smintita-î operă. „Dar aciim, găsiu-„du-se Deputatul N. N. Şoîmescu a face uz în pleduaria „sa— în Parlament—de broşura Literaţii Jidani L. şi M. „Şăîneanu etc., de V. Săghinescu. ponegritoare dicţionaru-„lui romîn—unic în felul seu, ce am lăsat Românilor,—bro-„şura distribuită tuturor Deputaţilor şi Senatorilor (în No-„emvrie 1899); drept care, la toată urma, cu toate screme-„iele mele, n’am putut izbuti să capăt—în Cameră—nici a „treia oară—împămîntenirea ; datorind aceasta 'mai mult * „patriotului Deputat Şoîmescn, sprijinit pe critica adusă „lncrărei mele de eruditul Dr. Urechiă şi de V. Săghinescu, 139 „scribi cari-mî impută că nu-mi cunosc limba“. Aci comite însă un distins delict d. Şăîneann—căci, nici unul din cei vr’o 7 critici ai lecsicului său nu î-a imputăt necnnoaşte-rea limbei sale de neam, cea jidovească—ci, necunoaşterea si nepriceperea—nici în 'formă nici in. fond—a limbei r'o-mine. Apoi, in notiţă se şi pronunţă d. Şăîneanu, la pag'. 91 a Carierei sa\efilologice, citind pe Boileau, relativ la D-ru Urechia, Săghinescu şi Şoimescu : „Proştii: găsesc totdeauna pe. alţii ]mai proşti cari îi admira* ! Acest adevăr însă—ră-mine nestrămutat; dar—deja, însuşi autorul ce ’l emană va fi convins că, după nămolul'de. dovezi aduse şi în această lucrare despre opera lecsică în chestiune, că e prea proastă, el—prinde-de minune—pe aducătorul frazei de aci şi pe imitatorii săi. Pănă aci am înfăţoşat pe .,D-rul in li.tere“ L. Şăîneanu, în grozeveniile sale lecsice, pe etimologul şi filologul ecsti’a-ordinar, pe nesemuitul îii arena lecsicologiei; mai departe vom trece în revistă pe copiatorii fideli ai insanităţilor lecsice ale capelmaestrului lor, scrutat şi îndatorat de o sumă de inşi cultivatori şi apărători ai limbei neamului romînesc. PAKTEA II, APENDICE. Întinderea răului—priit ăicţi'onanil d-luî Lazăr Şăîneanu, la coreligionarii d-ei sale cărturari-, despre care lucru atragem—cu deosebită' stăruinţă—atenţiunea cetitorului, în speţei al referindu-ne la atenţiunea serioasă a Onor. Minister >dc Instrucţiune.. . . ., ,.../. .. j ; . J)eocai\idaţă au profitat de neştiinţa d-lui Lazăr Şăînea-mt in lecsieologie şi de nepriceperea limbei romîne de cătră, d-ea sa, autorii de dicţionare—Marin Şăîneanu şi L. E. Sinigaglia, din ale căror lecsice aducem cite-o- sumă de eczemple. - : ! I. ■- •; . ' ; ■ ' ' Estragerî din operile lecsicale ale d-luî M. Şăîneanu— care, în prefaţa dicţionarului său -francezo-rom'm (1897), se ţine de aceleaşi reclame ca frăţiorn-î Lazăr, după care a tradus—din franţuzeşte în romîneşte—foarte tonţeşte: şi’l imitează în înşuşî neadevărul de pe copertă : „vocabular corn-pject al limbei francezei. : T. . ; , Işî încheie, prefaţa—cu : _*S’e V(l găsi în bogatul nostru dicjionar tevWiinl încă neadmişi de Academia' română;....tipografia editoare, Italian şi Ignat Samitca (Craiova), ş’a dai toată osteneala de a corespunde—cu caracterile tipografice—cer iniilor moderne ale unei bune csecupimii a vastului material de care dispune»i“; (v’ro 23000 cuvinte—-cu toate cele repetate .de cîte 3 şi 4 ori). rErorile strecurate in partea franceză CCff fost menţionate %ntv,0 evătCL specidl(l“. (Prefaţă, de literat, n’aî ce zice : Se \d g'ăsi termini -, erorile aii fost(l), nu sînt mencionate ? Dar într’o erată—nu în mai multe. Apoî-—dacă’i rumun—lecsicograful I Dar bine că tipografia î-a dat caractere moderne).. Să trecem însă şi la neştiinţa acestui Dr. în litere,—-la prostiile sale lecsice. ' . 141 1, Tablou—după franţuzeşte în romîneşte, cn tălmăciri netălmăcite şi cu totul lipsite de adevăr, în plus—cu lipsă de accepţiuni; cîteva eczemple: . • Bâillon, căluş, proţap. Dar bâillon e numai căluş, nu şi proţap—care în franţuzeşte e fourchu. Careme (1), postul Poştelor ';,darcarenţe ecăşlegi, omule! Chaponneaii, punt da clapon. Adecă nu ca Lăzăr—pe romîneşte sadea : Clapon, cocoş îngrăşat pentru bucătărie ; (tabl. (1); Larousse-zice : chaponncau, jeunc chapon. Laîclie, papură. Altă bazaconie, căci laîclie însamnă rogoz—nu papură, giupîne lecsicograf. Mouton,(l), berbece. Dar monton e berbecele bătut saii întors, asman—hasman pentru tăet ; de altfel berbe-celui de mîrlit se zice belier—pe franţuzeşte. (Vezi Codrescu, Larousse, etc.). . Xavet\ nap,, gulie. Doar întru cît şi Lazăr zice gulie sinonim nap; de alt cum numai napul e navei, iar gulia chou-rare. . ; . . .■ . - Trame, urzeală, băteală,— referitor la pînză. Ai prea bătut-o, Şăinene ; şi una şi alta—nu se poate. Trame e nu mai bătătura pînzei, nu şi urzala—ourdissdge: Un singur eczemplu să maî dăm aci din cîrdul celor in cari se perde la tălmăciri isteţul lecsicograf Mariu Şăinea-nu ; spre eczemplu, după acelaş dicţionar Francezo-romîn (1897) :; ' ... .. ; . . . Rapieccr, a-.cîrpi,—iar în cel Romîno-francez: ■ Sărădiii, rdpiicer. Deci, pe sărăduesc, adică împodobesc cu găitan abale, sumane etc., II ia şi necunoscătorul limbei romîne Mariu Şăîneanu, ca şi Lazăr, de: cîrpesc, pun petec la o haină ruptă. Dar n sărădui se zice soutaclier—pe fran-ţiizeşte; las’că şi sontache lipseşte vocab. compl. fr.r. alluîM.S. Şi doar, acest pezevenchiîi carturar, şi-a permis a spune în prefaţă-î c’a consultat dicţionarul Franceso-Jto-■mîh de Poenariu ; apoi că, pe Codrescu ’l-a găsit inferior 142 Poenarulu! (!), şi maî cîte minciuni yişiră acest Mari ii în a sa prefaţă,—vai; klar să spue: gura păcătosului: dinPoena-riu sau din Codrescu a cules plîurzeriiile cti-î înşirarăm aci, nu din fratele său—Lazăr, ăbuş luî Marîfi in’ întreaga-î ştiinţă lecsico-literară romîno-frariceză şi vice-versa? Ne-âm încarca prea1 mult lucrarea cu vorbe ca : clia-ponnc.au—puîu de -clapon, trame—bătătura şi urz'ula pînzeî, la Şăînenî; - credem suficient cetitorului a conchide—din eczemplele de mai sus—asupra restului de necurăţenii lecsice în micul Şăîneanu; din franţuzeşte în romîileşte;' Să trecem dar şi la traducţiile din romîneşte pe franţuzeşte, cu vI)-nd în'litere11 Marift Şăîneanu, din dicţionarul săîi (1898); în prefaţa Căruia,■ cu’ acelaş ifos necurat—ca Lazăr--înşiră, de al-dc-acestea: 1 ; ^ „Locul important pe care’l ocupă limba fraheesă în „învăţămîntul nostru şi ’n toate direcţiunile vieţeî noastre „culturale, impunea de mult. existenţa cîtor-va bune dicţi-„onare romîno-francese (!). Lipsa unui dicţionar compîcct ro-„mâno-francesm’a obligat la acestă întreprindere, pentru. „tinerimea studiosă...... Trebue să mărturisesc însă de la „început că, dicţionarul universal al limbei române de d. „L. Şăîneanu, care mi-â servit de călăuză în elaborarea lu-„crăreî de faţă, şi-pentru care ara crezut de cuviinţă a-î „aduce autorului omagiul meii de recunoştinţă,—aflu că, „cîţîva diletanţi, profani in ale 'lecsicografiei, au cutezat a „critica acea1 operă de primă valoVe în lexicog'rafia ro-„mînă ; şi cine sînt acei cutezători în a aprecia o aşa carte „de valore ? Un amploiat la statistică, un' măzgălitor depor-„noprafii, un pensionai• ramolit‘şi un dascăl de italieneşte11'). 1). Vizirul—ou aste epitete, pricopsitul în limba, romino-fran-ceză, pe: Birou, Dru TTrechiă, Săghinescu, etc.; s’a sfiit însă—necuratul—să deîe numele juclieioşilor cărţei bufă a frftţîne-său şi a Crezut că marfa clin ea, ca şi cea clin odoarăle sale, va trece—ca la bîl-cîu-necontrolată. . : ' 143 Această obrăsnicie a lui Mariu Şăîneanu a luat naştere şi din corectarea ,ce-i făcuiii prin ziare şi în amintita scrutare— la cuvîntul: cliaponneîui care a clapon tînăr, nu pinii de clapon, cum zice M. Ş. 111 dicţ. fran.,ro>n.;,ăe aceia, după un an, în dicţionaru-î romîno-francez, la rubrica respectivă, îmi reproduce corectarea întocmai—după eczemplul: clapon—chapon, însă invers: clapon tener, chaponneaii. Iată insă pentru ce fel de necuviinţî lecsico-literaro-populare aduce omagii de recunoştinţă—Mariu Şăîneanu, luî Lazăr ; copiare fidelă—ca de la fr.ate maî mare, aducem în partea ce urmează. 2. Tabloii—din romîneşte in franţuzeşte: Accept, billel ă ordre,—adecă poliţă asigurătoare.pentru o sumă oare care de banipe cînd accept—pe franţuzeşte acceplation—este semnătura garantului pe poliţă spre achitarea sumei la scadenţă. • Bouren, grund boeuf,—adică bou mare; bourean însă e numele boului, (vezi tabl. (1). . : ; ; ; Bulialu (1). buf le,— adică bivol; dar-.buhmu-r-t&\\Y= taureau ; a zice buhăiţi—buffle, nu’i o definiţie.- ■ Biuulii, manteau,—adică manta sau niantelă—rondă, vestmînt mare fără mînecî, dar nu-bundă, (vezi tabl. d). . Caralambii şi gulie, navet,—adică--nap ; dar numai napul.se zjce navet, iar nici de cum caralamba şi gulia, cari încă sînt deosebite între ele; (vezi pag. 78). . Cărnelegă, careme,r-adică postul cel mare, (ca şi Si- nigaglia). Gîrneleagă însă e cîşlegî—nu post; (vezi Nota la pag. 110, şi Dicţ. de Codrescu, Larousse etc). . , Lutărie, poterie,—adică olărie (artă); însă litfdrie sau pămîntul din care se fac oale, se zice glahe—pe franţuzeşte. Naracliţa, bande de, soie que porte le pretre aur le bras pendant l’office; şi doar naracliţa e mînecar în toată forma, iar mi o simplă cordea; (vezi tabl. d). • legară (1), ivraie,—adică neghina din grîu ; 2. stipe; negara (năgara) însă nu.’i ioraie^ neghină, (vezi tabl. d). 144 . Opsas, sc»ulle,—iu\\ch pingea (talpa la încălţări); pe cită vreme opsasul se zice talon, tocnl saii călciiul cismei; (vezi Larousse, Codrescu, Creangă şi alţii). Papură l,jo>ic, roşeau; 2. massefte, huchc; ‘.1. liî'ge. Cit pentru: jonc, rosseau, massettc, da ; nu i se poate zice însă papurei Iaichc—care e rogoz, şi nici lit'go, coaja u-nuî stejar din care se face plută.' Păstură, miel vierge,—adică miere virgină ; pe cînd păstura e materialul otrăvitor 111 fagur, (vezi tabl. <1). Piculină, hautbois,r—oboe ; dar piculină e liant mic, deci cu totul alta de cît oboiul. Pircîu, (vieux) mouton,—adecă berbecele bătrîn—care nu maî e în stare a mirii—a ptrei, ori berbecele bătut— întors, întru cît L. Şăîneanu zice pirciului ţap bătrin ? (Vezi insă tabl. d). Podit, coussin de cnir sur la selle,—perină de piele pe şea ; poclil însă e burduful trăsurei, capote de coiture. PojărnieiCj&nî/cr/Y,—adică povarnă, velniţă(l); pe cită vreme pojarnici» (pompierie) s’ar traduce caserne des pom-piers, pe franţuzeşte. Prohab, fond, derriere (d'uii pantalon),—adică fundul pantalonului; dar prohabul, bmguette saii Z>rr///eMc,=deschize-tnra pantalonilor dinainte, Iar la fustă.dinapoi; (vezi tabl. (1). Rogăjină, paillasson, nalte de. roseaux ; deci—rogojină de trestie ! Apoi să nu ’i zici pehlivan—lecsicografuluî P Tizic, V. băligar, fumicr; tizic însă e cu totul alt ceva : băligarul uscat din saivane, ce serveşte drept lemne de foc pe alocurea. Urdă, fromage blanc el mou,—ad literalii după Laz.fir: unld, brinză albă şi moale; notează ceţitonile : la Şălnenf e şi brinză neagră. l'rzcla, otmlissuge, treime;—adică şi urzala şi bătătura pînzei?! Grozav tălinaclu! întrece pe frate-sâii. 145 Iată deci—că, e numai funduri de pantaloni peste tot —cărturarul Marift' Şăîneanu—în literatura lecsică romîno-franceză ; e în ăcelaş timp ţencuşa fidelă a răbuşului sau frate—Eazăr, cum o ,şi spune însuşi în : prefaţa ce-o amintirăm. Şi doar numai definirea frăţiorului său de la cuvîn-tul belcsc i-a scăpat din vedere,... (tabl. c) ; încolo, ’l-a copiat şi cu ortografia: arat, arâtos, arătură, etc.—Iată Ovreii rumunî—Jj-ri în litere, în Rominia ! ' . ■ . ■ _ II. . . - : , ' . Din dicţionarul Romino-Fraucez al d-lui L. E. Sinigaglia (1898), tipografia Herşcu Goldner, editura d-lui Isr. Kuperman—laş;, un mic ştoc de neştiinţă ; dar—cît . e, în-dritueşte de ajuns pe cetitor a trage încheere despre restul nemerniciei autorului în limba romînă şi franccză. Trebue s’o spunem însă de la început—că, dl. Sinigaglia, care a copiat ezâct sumedenia de insanităţi'lecsice din Şăineni, cum vom vedea, huleşte cumplit--în prefaţă—opera lecsică a lui L. Şăîneanu, tacsindu’l—pe autor—de imbecil în lecsicografie ; c’a copiat prea inulte galicisme din micul Larousse, pe lîngă prea puţinuL ce. dă din limba romînă în lecsicu-i, dar stilcite şi-acelea, zice <1. Sinigaglia.— De aice se deduce, pentru ce L. Şăîneanu îşi răzbună pe Sinigaglia—prin Noua Revistă Română, pag. 161: „Acest autor de dicţionare,, care abia a învăţat să „articuleze româneşte, se crede asemenea capabil să’mi „dea mie, filologului, poveţe de lexicografe românească ! Şi „acest om, îmi impută tocmai ceea ce formează fundamentul însuşi al lucrării mele, pe care o copiază fără pic de „ruşine şi de conştiinţă11.... Cit de bine se aplică aci proverbul—între ambii cărturari : Rkle dracul de. porumbrel, şi nu se vede pe el. 146 Las’ că, d. Sinigaglia categoriceşte şi pe Dame ; de şi, fără îndoială—că are cam mult nefavorabil la activul său d. Dame—ca lecsicograf, după cum îl constată în romînă ca şi în franceză—d. profesor M. Gli. Ghiorghiu de la Liceul din Pomîrla; dar vorba: cela : Cînd te ciupeşte o cioară cu pliscul ascuţit, nu te sinchiseşti atît.... : Să vedem—deci—cum d. Sinigaglia, profesor de limba italiană la Liceul Statului şi la Şcoala Comercială din Iaşi (!), înjoseşte neamul şi şcoala Romînului—cu ştiinţa lecsicâ a d-sale, nota-bine sub împrumutatul nume de Romîn-Italian. De 2 categorii vom înfăţoşa aci—comedii lecsice romîno-franceze din opul d-luî Sinigaglia, în majoritatea lor cu acelaşi termini şi aceleaşi definiţium după Şăinenî: Bulialtl (a 2 accepţ.), buffle—adecă bivol, (ca la Şăî-nenî). Dar bivol şi buliaîu nu e aceiaşi; apoi bivolul— ca şi boul—numai cînd nu e întors se dice buliaîu (taur), pe franţ. luureuv. . Bundă, manteau d’etoffe.grossiere; adecă ă acăţat mantalei pe stofă grosolană—d. Sinigaglia, spre a se deosebi de Şăinenî—cu ştinţa d-sale ? Dar bunda nu e manta, ci o haină fără mînecî—întoemai ca vesta, fără a fi—cu toate astea—grosolană, cum vrea d. Sinigaglia. ■ Cărneleaga, 6wcme=postul mare ; adecă tot ca Şăî-nenii, voinice ?.... . Caralamhă chou rave, navet.—Da, caralaniba e clion rave, adecă o varietate de varză, cu fructul rotund—afară din pămînt; nici de cum înscaralamba nu poate fi navet adecă napul, foarte diferit de caralambă. Şi ’ncaltea La-zăr Şăîneanu zic& : caralambă, gulie (cartofă sălbatică) ! Doar nu peste tot locul’l-a copiat d. Sinigaglia pe Şăîneanu. Haldau, chanvre d’('/c=cînepă de vară, ca Şăînenii ; dar vezi tabl. <1. . ■ _ IVegara, ivraie, şi neghina tot ivraie. Prin urmare copiat aidoma după Şăinenî; dar'numai neghina —ivraie. Papură, laîche, carex, adecă rogoz ; căci papură e plan- tă moale la pipăit, iar rogozul aspru şi marginile foei zimţate ca ferestrănl; serviciul ce .’l fac aceste plante'e cu totul deosebit. - . . . Păstură, pati'e royale (nourriture des abeilles'a l’etat de larve); aicea d. Sinigaglia se depărtează de L. Şăîneanu, care ia păstură drept fagur de miere, (vezi tabl. d). . Piculină, fifre, hautbois (.). Fifre—da, flaut mic, dar nu şi oboe. " . , Pîrcîu, vieiix bouc. întocmai ţapul bătrin al lui-L. Şăîneanu, nu berbecele luî M. Ş.; miroase răti pircîul—lec-sicografe, (vezî tabl. (1). ■ . Pîrleaz,c/«/r/ere. Dar clairicre însamnă gol, poiană în pădure, îar pirlaz însamnă trecătoare peste grad sau zaplaz (maî ales în Moldova): ml pîrlazul cu tot hazu'l . Urda, petit-beurre, (unt mic). Aci lecsicograful n’a imitat pe Şăînenî: urdă, fromage blanc ef mou..... ' Urzeală (2) trame. Insă trame e bătătura pînzeî—ilustre lecsicograf—iar nu urzala; ca la Şăînenî; a - urzi însă o bătătură (fig. vorbind) e alt ceva. * Pe lîngă aceste eczemple din erudiţiunea lecsică â d-luî Sinigaglia, să aducem cîte-va după dicţionaru-î şi din cîrdul; celor în contradicţie cu ale Şăînenilor, ba unele cliîar luate drept pornografii de cătrâ Şăînenî: ' 1 Mâl'lit, hitle, (accouplement des beliers avec Ies brebis). Dar aici e in două ipostase lecsicograful, cu mîrlitul d-sale, căci: lutte însamnă (propriii' zis) luptă, şi doar ca tradu-' cere a lui mîrlit, numaî ăccepţnînea din pareîitez are loc. Musconl, mulet,; grosse muche; barbeat/. Adecă —pe cînd L. Şăîneanu.defineşte nniscoîul prin ţinţar, d. Sinig. face din muscoîft maî întăî catir, şi apoî îl transformă in somn (peşte) ! . Iată decî—cum înţelege şi d. Sinigaglia a tălmăci vorbele din Komîneşte în franţuzeşte ! Şi e atît de radios şi în- 14S cîntat autorul de debutul d-eî sale lecsical, cit n’atinge intimului pe unde calcă. Dar noua—Romurilor—trebue să ne pese şi de pustiîurile lecsicale ale d-lui Sinigaglia, căci ele sînt maî ales în dicţionarul romîno-francez, şi Romînul cărturar—nu pustiiurî dă în dicţionare—inaî ales; ş’apoî sco-lariî—nu pustiiurî trebue să înveţe din romîneşte m franţuzeşte şi vice-versa. Apoî, d. Sinigaglia mai face pe Şăinenî şi in incon- ştiinţiozitatea prisoselniceî repeţirî nota-bine cu trimiterele pe la vorbe analoage, de şi combate aceasta—în prefaţă-î; aşa de pildă, pentru a-şî îmbogăţi lecsicul: Fotă, tablier,— Vest .pestelcă ; iar aci afli: Pestelcă, tablier.—E un făcut la de-aceştî lecsicograf! de-a numi/ota —pestelcă—sorţ! N’au văzut eî—adesa—acest elegant vest-mînt femeesc, ce ţine loc de fustă, în adevăr compus din 2 tabliete—însă foarte frumos împodobite cu fel de fel de flutura, firuri şi matasâ ? Şi cîteşi 3 d-niî lecsicograf! au incunjurat o sumă de cuvinte evreeştî înrădăcinate în graiul romînesc, bunăoară ca : Budăra—feredeii, cu calificativul adresat—de cătră înşişi Evrei—-Evreilor cari nu se fereduiesc şi intră în Sîmbătă „puturoşi—de spurcă sărbătoarea : N’ai intrat în budăra, du-te la dracii“ : Coîlihî, pînctt obicinuită la Evrei—pentru Simbătă, cum şi gugîle—budincă de lues (tort); şi aşa mai departe. Dar nume ca Balabustă, euşer, treif (trif)—etc., de-avolna, ca la Şăinenî. Să limpezim încă cîteva cuvinte ne ’nţelese de lecsi-cografii evrei: , L. Şăîneanu—în dicţionaru-î romînesc, cit şi fratele său —Mariu—în dicţionaru-î romino-francez, şi d.Sinigaglia— idem, definesc cuvîntul alcâ : scoabă, ler/ătură de fer. Dar 149 al că—propriu—e aparatul de fer curbat la mijloc, care formează—dintr’o singură bucată—zahala la friul fi hăţurile calului tare in gură; alcuua sin. muşine, cu struneală sub bărghie. La potcoava calului, pe lîngă cîrligul (crampon), hacuri şi zburăturî, e partea clin frunte—în formă de scoabă, numită yrif, şic, ce serveşte calului la gheţuş şi pe asfalt, .spre a nu luneca. Şi notăm că (1. Sinigaglia traduce Bucşa: boite de la cohc—cutia roţei, pe cirid bucşa e cercul de fer din butucul roţei—la ambele capete. Apoi, d. Sinigaglia, ca şi L. Şăîneanu, scrie pluralul de la /«/—late, laţi (!); dar Romînul scrie şi pronunţă/aţurî. Un mod insă de inşălăcînne şi la d. Sinigaglia—ca la Şăineni, in privinţa bogăţiei lecsiculuî: Din totalul de vr’o C0000 vorbe 111 uzul graiului romînesc—conţine, dicţionarul d-ei sale, pe cele !)16 pag., vr’o 20000 cuvinte-, dar zice—pe copertă: Dicţionar complect Iiomâno-Francez, ca M. Ş.(!). Acest solii de lecsicografi, ori se prefac—spre înşălăcîunea cetitorului, ori nil înţeleg nici ce vra să zică dicţionar şi mai ales vocabular complectul unei limbi, pe care abia o pot Gimoaşte din vîrfnrî! Un lecsicograf conştiincios, nici această panglicărie n’o admite in opera sa lecsică; căci, e aproape imposibil să ai complect-- propriii zis—vocabularul unei limbi, de oare ce o viaţă întreagă ar urma să cutrieri localităţile în lungul şi latul ţăreî spre a culege termini! lecsicî din întreg graiul băştinaşilor eî. Ş’apoi, numai la numirile părţilor unui schelet de 0111—spre ec-zemplu din Larousse, sînt peste 50 numiri; dar în întinsul ci mp al industriei—ce sumedenie de termini lecsicî 1111 eczistă, cari încă lipsesc înseşi dicţionarelor celor mai bino îngrijite ? • 150 Apoî spune în prefaţă-î d. Sinigaglia—că, dicţionarul d-sale e scris cu ortografia fonetică, ca cea mat raţională-, dar pe i din a şi din e—nu ’l slăbeşte, cum nici pe ă din e. Şi scrie în romîneşte: lătureţ, prozodie, răşniţă, etc.; însă: rîşniţă, prosodie, lăturai—zice şi scrie Romînul, d-le Sinigaglia, etimolog—cum s’ar părea că te prezinţi. Apoi scrii: căluş, petit cheval, dar Romînul zice căluţ —puiului de cal ; zice însă căluşel jocului cu scrîncîob la bîlciii.—De aceîa, noi susţinem că, dacă d. Sinigaglia îşi însuşeşte numele de Romîn-ltalian, i se şăde întocmai ca cîoareî îmbrăcată cu . penele păunului.—Iată în fine păre-ctiea filologului Şăîneanu; dar lecsicograful Sinigaglia e profesor de limba italiană la Liceul statului şi la şcoala militară în Iaşi!-). . . Aşa dar, îată cît de falş—cît de nedemu e şi lecsicul Sinigaglian, cu care—autorul—de sigur—are intenţiunea a se repezi la împămîntenire—în Romînia, ca Şăîneniî, şi de aci la pensie rom'mească —pentru bazaconiile-i lecsice din al său dicţionar! Şi adicătelea—nu ne va laşa ţara în pace şi d. Sini-gaglia—cu Purimul d-eî sale, ca d. L. Şăîneanu ? 3). Să-î zicem călătorie bună—cu toate catrafusele-î, pănă, ce nu vom veni la Cameră şi cu scula lecsică a d-eî sale. ■ =Decî, îată cum s’a întins, numai pănă acum, răul— din stupidităţile dicţionarului d-luî L. Şăîneanu ! Şi cît s’ar . 2). Şi ’n Gramatica romînă e sublim—d. Sinigaglia; aşa . bunăoară, demonstrîndu-î că zicerea Scrutare—dicţionarului cutare— e în. cazul dativ-, susţine morţiş că e în cazul genetiv ; cu aceasta s’a prilejit a’l constata taman la tipărirea scrutărei ce fâcuîu dicţiona-ruluî d-luî Şăîneanu, dînd de eczemplu—d. literat Singaglia rCartea premialului- scol&r*!..... Dar vezî că, acolo e carie», îî spuseîu, pe cînd dincoace e scrutare, d-Ie profesor! Şi articulai a joacă important rol în distingerea genetiviilui de dativ. . 3). Felicitarea de Purim trimisă d-luî Sinigaglia—de fratele d-eî sale Julio, dinAncona (în Italia), 1900, Martie 18, (vezi Prietenul Poporului 25 Iulie 1901). maî putea întinde—prin consîngenî de-aî Şăinenilor, mai îngăduindu-Ii-se dreptul la aceasta ?! Sigur, aceşti indivizi, , numai cu limbele spintecate fiind, nu voi- fi in stare a maî pronunţa blăstămăţii lecsice—maî ales; totuş, le vor scrie în operele lor. Iată îl.i fine răul decurs din tolerarea dicţionarului fraudulos al d-luî L. Şăîneanu; şi cîţi cărturari evrei nu’l vor mai reproduce, spre compromiterea—mai mult—a neamului rominesc—chiar în străinătate, rămhiind necontrolaţi de autoritatea şcolară superioară tn drept ? Şi dacă nu ’l-am fi scrutat romineşte, cei vr’o 7 inşi, pe Lazăr Şăîneanu, mult timp ar mai fi avut lumea cultă de peste graniţele Romîniei să esclame : Bre, da nătărăi au mai ajuns urmaşii lui Traian—dintre : Car puţi, Dunăre şi Marea Neagră !—Iar Francezii ar.fi: avut tot dreptul să deie cu ' tifla profesorilor romini—cari aii învăţat pe ucenicii lor astfel de filologie;—dar Nemţii ce vor 'zice de cărturarii ru-muni cari numesc X'ecente vorbele cu trecutul de cîteva sute ani într’o limbă ? Şi neapărat că, la de-aşa esclămări ale savanţilor lu-mei .afară' de hotarele Romînieî,: le vom răspunde—neted: Nu s'tut Romi ni, aceşti nmscoî-ţinţari, chaponneau pulu de clapon, muscoaiă muie (catîrâ) etc., ci’s Jidani panglicari, uzurpatori de nume rdmîneşti—cari: în Pariz, Berlin,Londra etc., ar trece de găinari,—in Romînia însă (!), se daii de cărturari erudiţi—ba chiar de filologi, şi se ’ntitulează Doctori in litere ! Profesori! Ce poate fi—deci—mai scandalos şi mai ridicul? ! Drept aceia: Intru cît dicţionarele fraţilor Şăînenî şi Sinigaglia sînt constatate deja atît de defectuoase, ale Şăinenilor însă şi profanatoare—în general limbei şi naţi-linei romîne—iar în special limbei franceză etc., ne dăm părerea că: aceste dicţionare, cîte eczemplare se vor mai fi găsind puse în comerţ pe la librării şi autori, să se confiştc—de cătră Ministerul respectiv, spre desfiinţare • iar manuscriptele pentru noile ediţiuni dicţionar istic.e ale acestor autori—să fie interzise de;a vedea tiparul, înainte de-a purta pe ele viza comisiuneî cenzurătoare— prevăzută de lege: Bţin şi meritabil de tipărire. Cu chipul acesta^-yoiii putea fi asiguraţi de neconti-nuarea profanăreî limbei lecsice rominească şi a ştiinţei, cum şi de sacrilegiurile cărturarilor evrei asupra vrednicilor de respect apărători ai.limbei romîne şi ai ştinţei adevărateşi nici vor maî .fi ultragiaţi susţinătorii adevărului le-csical—de cătră pretinşii filologi ovrei.—In fine, cu chipul acesta ne vom cotorosi de strigoi pe cimpul lecsico-literar; şi, nu numai scoalele de veri ce grad—,îar maî ales cele elementare, dar şi publicul cetitor , va fi scutit de lecsico-grafie ca a Şăîneano-Sinigaglilor. In fine, cu chipul acesta, vom avea realizat şi preceptul d-luî T. L. Malorescu: 1 . „Şcoala poate da roadele aşteptate numai atunci, cînd „şcolarul şi învăţătorul aii în mhu cărţi, ce corespund trebuinţelor statului şi preceptelor pedagogice''. . Şi nu fără drfept cuvint dă, I. Heliade Eădulescu, preceptul său: : y „Fără cărţi naţionale şi fără literatură naţională—nu „poate exista: nici patrie, nici patriotism, nici naţionalitate^. Drept aceia, cînd e vorba de-a se pune în circulaţiune cartea didactică—cu titlul de dicţionar al limbei romîne— maî ales, cu atît maî multincumbă autorităţilor noastre şcolare superioarea statua imperios—ca, acea carte (în manuscris) să nu aibă libertatea a fi trecută la tipar—de cît cu viza comisiuneî ad-hoc de cenzurare, sub semnătura a 3 inşi; şi, cir această viză sâ se tipărească cartea,—cum de pildă teza de doctorat şi licenţă. 153 Că.cî, nu odată s’au văzut necuviincîoşii şi monstruozităţi ştiinţifice in cărţile romîne elaborate de Evrei. OBSERVAŢIUNE. Odată cu cercetarea operilor men-cionate, avuiivla îndămînă şi „Dicţionarul Francezo-Bomîn de o asociaţiune de profesori şi literaţiu, cu o -prefaţă - de d. profesor Victor Castano, editura librăriei Is. Kuperman, tipogr. H. Goldner—Iaşi, 1898. , Atît. din conţinutul prefeţei, unde—autorul eî începe: „Sînt rugat de a prezenta publicului Dicţ-ionand francezo-: „romîn de mai mulţi profesori şi literaţi.... S’ar putea zice că „înţelegerea asupra modului de a lucra n’a fost destid de com-. „plectă între co-ardori,că ar fi trebuit dată şi pronunţarea cînd: „arată vre-o greutate'1- ;.... cît şi după multe cazuri din corpul lecsicului, tragem încheerea că: Acest op (de vr’o 18000 cuvinte), de nu întîlnea pe d-1 Gastano spre corectare, eşia cuşâr de tot. Dar—sigur, d-ea sa, ori cît va fi fost de re-muilerat. de editor—spre eczemplu, n’a fi avut timpul trebuitor spre a coi'ecta toate boaţele autorilor primi, cari au fost nişte absolvenţi de liceu—evrei, după însăşi mărturisirea autorului cărţei şi după cum presupuneam înşine. Din cîteva eczemple ce aducem şi din acest dicţionar, se va; constata că—primii săi autori s’aîi călăuzit tot de opera d-luî L. Şăîneanu* reprezentînd cît..mai ciudat traducerea romînă—după franţuzeşte. - Iată cîteva eczemple, la traducerea pe romîneşte, şi din acest dicţionar; toate după calupul Şăîneano-Sinigaglian: Biiillon, căluş, proţap, botniţă. Dar botniţa şi mal ales proţapul ii’are ce căuta la băilon...... de loc ; vezi în Codre- scu, Larousse—etc. , • . haite, laţ, bucată de lemn lungă şi subţire. D’apoî nu laţ—ci lcaţ zice Romînril acestei bucăţi de lemn—care e şi îngustă—nu numai lungă şi subţire, (plural leaţnrî); vezi şi în Codrescu; laţul e cu totul alt ceva: ochiu de aţă, cordea, ibrişin, etc.; fig. cursă, (capcană). 154 Trame, bătătură, urzeală ; fiy. complot, tramă. Deci, şi la acest dicţionar, trame, bătătura .şi urzala pînzei, ca la Şăinenî! Dar nu e adevărat; trame nu însamnă şi urzală—ca înţeles propriu. • Deci lată urmele prototipului lecsicograf L. Şăîneanu, filologul lauriat. E de remarcat insă—că, dicţionarul fruneezo-romm al studenţilor evrei—corectat de d. profesor V. Castano, e cu mult superior— în faţa ştiinţei—dicţionarului romino-fran-cez al d-lul Sinigaglia ,revizuit de d-l E. Herovanir; şi ne- - aparat—că, nu e de comparat cu lecsicele Şăinenilor—în nici o privinţă 4). III. ■ Fraţii cauzaşi—Şăinenî etc., au precedenţi în profanarea libeî romino-franceză şi a lecsicografiei; printre alţii— au pe d-l Moîsă Cahctna, cu numele rominizat in Miliail Canianu—care, la 1885 scoate de sub teascul tipografiei volumul său intitulat: ,Poezii Populare RomîneK, cu un vocabular la fine. In care operă, (bunăoară la pag.: 10, 40, 141, 149, 157, 178, 238 etc.), îată ce se găseşte, mal întăî ca versuri; le dăm întrerupt, ca specimen de limbă—pe care, autorul— 4). llencionăm aci—cil, în prhnavara an. 1S97, cind publicasem prin „Epoca, Ecoul Moldovă şi Opinia'1 un fragment din blăstă-măţiile lecsice ale Şăinenilor, am refuzat propunerea făcuta—indirect —de un număr de studenţi evref din Iaşi—de a primi să colaborez la dicţionarul d-luî L. Şămeanu, pentru ediţia II, drept care aş ti (fost) plătit cu cîteva mii lei—de cătră antor; probabil c'aceî studenţi să fie tocmai primii autori aî dicţionarului corectat de d. Castano. In vara aceluiaşi an, avui onoare a ii invitat—in scris— de d. K. Tictin spre a-i oferi un număr de termini roiuîneşti pentru Dicţionarul d-eî sale rom'mo-yennan, ce e deja aproape gata din tipar—la Imprimeria Statutului; în pumnul de vorbe ce î-aui putut oferi fia d-luî acasă), era şi ioaîpit, numele toporului cu leafa (tăîuşnl) lat— mare, al dulgherului, şi a rnmas încintat de toaipu—d. Tictin. ca şi fraţii Şăinenî, spune—în prefaţa cărţeî—că, materialul din gura 'Ronrînilor neaoşi. a. DIN VERSURI: „Amori de amori cînd şi dispar ti,. ■ : „Chiti noupti jti lunci, . . ■ . . chelia (lin cliicioari, , . -. ■ „Păserele Ai j)i păduri, ■ , „Şădi bădiţi mă aşteaptî, ' „Şi n’ari pi ci st ştergi, - . „Şi si ştergi pi didamî-, . nStrîg la puici nu m’audi, . .„Vin’'la maici di mă ceri, „Sierioart ca a meii; / „De mi-i da după urît, . .„Şi ’npămînt ni-ă ci strinil)! „ Pi sub ceri şi pi sub luni ■ „Treci-un minz cu îarbî ’n guri', ' „Nu ştiii 'i mînz ori îi leu?! . „Nu-ni cînta noapti pi lunci, , „C< inima-ni oftiază . ' „Şi. sînt gata 'di moarti ! a cules \ 156 Adecă, rostul cînteculuî e aşa ; nu doar că poetul trage de moarte; dînsul e încă zdravin şi poate că să maî plăsmuiască versuri—cliiar surori cu cele de aci. Citează însă—autorul—opere : Convorbiri Literare, Contemporanul şi altele, de unde ar fi cules împodobitele-i poezii; citează pe : Alexandri, Gli. Dem. Tlieodorescu, I. Urb. Jarnic, A. Bîrseanu, Th. Burada—etc., printre ţiganii, ţigan cele şi 'unguroancele de la cari—zice autorul—c’a auzit ş’a cules versurile din cari aduserăm aci cîteva eczemple; în general însă, tacîmurile de felul acestora sînt proprietăţi ' ale autorului, cari—n’au eczistat şi nici eczistă în graiul băştinaşului popor romîn. Ar fi o calomnie neagră ş’o injurie stupidă, atribuind Romînului teafăr—insanităţi ca ’n de aceste versuri! Şi fiind că autorul le dă : „Poesiî Populare (Doine)*, să aducem cîteva probe de neadevăr în spusele d-luî Cauianu. Din „Antologia Română“ de ÎNf. Pompiliii (ed. III, 1890)_ , „DAN, CĂPITAN DE PLAIIP. (V. Alexandri). ■ „Frunză verde de mălaîu, „Cine merge sus la ram ? • „Merge Dan, Şoîman de plaîu, „C’a ucis el mulţi duşmani, ' „Un vizir şi patru Hani. „Frunză verde lemn de brad, „Cine merge jos în iad? . »Merg Tatariî lui Murad . „C’au ucis în zi de Maiiî ' „Pe Dan Căpitan de plaîu ! (Frag. de cîntec popular). „BOCET DIN MOLDOVAa. (Poesie populară colecţ. T. Burada). „Din jos despre răsărit, 157 „Multe'cară s’au pornit, „Mocăneşti „Dragomireştî ,Câte ’n patru boî cu toate, „Cu podvoadă încărcate. „FOAE VERDE DE ŞINDILE". (Colecţii ăc doine I. XJ Iarnic şi A. Bârstanu). „Foae verde de şindile, „Cântă cucul de trei zile; „Eti gândeam că-mi cântă mie „Dar el cântă a pustie „După biata ciocârlie. „DOAMNE SFINTE". „Doamne sfinte, nu ţi-î jele „De tinereţele mele „Să le trec aşa de grele? ■ ' „Că le trec ' „Şi le petrec „Tot cu dor şi cu năcaz . ' „Şi cu lacrămî pe obraz. „EtJMEDUC“. „—Eu me duc mândruţă ’n ţări, „Da te rog să nu porţi flori, „Nici să te împodobeşti „Nici la jocuri să porneşti. „—Ie albă mî-oîu cerni • „Dacă tu bade-î porni; ’ „Perul mi ’l-oîti despleti „Şi pe. tine te-oiu jeli! 158 „—Mândră, mândruleana mea, „Nu me jeli cu ia, „Zeleşte cu inima ; „CĂ NU CURGE1-. „Că nu curge ceea vale „Să me pot spela de jale; „Că nu curge cel isvor „Să me pot spela de dor! „Măcar In cătrău pornesc „Jalea şi dorul găsesc, „Măcar în cătrău oîu mere „Mere-oîîi tot cu dor şi jele, „Măcar in cătrău m’oift duce „Jalea şi dorul m’ ajunge. „Dorule, pare că ştii, „De mereu la mine vil; „Tu jale, pare că vezi, „De mereu la mine şezi! „Cîntec popular roniîncsc din gubernia Cherson —în Rusia, colecţia Teodor T. Burada (1882); din J?lngnşornlu: „Badea după ce s’a hodinit, „Plnguşorul ’l-a pornit „Pe pămînt la loc curat „Să fie fetelor drag de umblat; „Bădiţa tot ara „Şi apoî sămăna „Iar leliţa boronea „Şi griii mindru răseria; .„Mai minaţi băeţl, băi! băi! 159 Dacă ani dovedit în de-ajuns că lecsicografi! Şăinea-no-Sinigaglia au falşificat adevărul ştiinţifico-practic în de-fmiţiunea terminilor lecsici—cu privire la limba romînă, credem că—nu mai puţin am dovedit şi despre coreligionarul lor—Canianu—că a falşificat poezia populară romînă; , c’a insultat'limba poetică a neaoşului romîn prin atîtea eczemple evreo-ţigăneştî din opn-î citat, în comparaţiune cu ec-zemplele aduse după originale tipice—ca însuşi pluguşorul. ■ Dar nu versuri au împrumutat Şăînenii şi Sinigaglia — de la tovarăşul lor—bucăţică ruptă în literatură lecsică, pe romîneşte, ci definiţiuirî vocabularnice; să vedem. b. DIN VOCABULAR: ■ Iîatir, chiar. Numai că, în romîneşte—JnfrV—în-samnă macar, cel puţin atît, poetastrule —vocabularist; (Ba-tîr e şi nume de om). : Ciulini, buruiană. Dac’ai fi Eomîn—chiar uecărturar, d-le Cahano-Qanianu, aî şti că, nu fie cărei plante i se zice buruiană (buriană) ; deci, ciulina e plantă (selbatică) cu fruct ce are coaja foar.te tare şi spinoasă (5 ghimpi), fructul ca aluna—gustos la mîncare, şi se numeşte nucă de lac—de baltă, fiind că şi prin bălţi se găseşte această plantă ; iată ce'i. ciuli nă,—pe cînd buruiană e ori ce specie de dudău, fel-de-fel. : . Măi’gean,,neologism. Vezi—aşa; cu aceasta însă în-trecînd pe Şăinenî şi pe Sinigaglia, ■ d-l Canianu. Minzală (mînjală), murdărie. Da, de cît o murdărie trebuitoare şi folositoare, nu ca poeziile şi vocabularul d-e? tale, runuinnle Canianu ; cn mînzala se ung 'firele urzălei la ţesut pînza ăe. bumbac—spre a nu se ’nscămoşa—bătînd cu spata bătătura prin ele. ■ Suman, surtuc (palton). Cit pe-ce sâspue d. Canianu că şi i'altstil e suman; dar aci—vezi,-vechiul vocabularist nu 160 şî-a găsit . imitatori pe Şăînenî,. căci eî definesc sumanul prin cojoc,: cum văzurăm. , _ , . Să ne oprim aci—cu romînitateâ d-hiî Canianu şi cu ştiinţa d-eî sale poeto-vocabularistică, cu care a umplut văzduhul de duhori. Iată de ce am zis îu Literaţii Jidani (1899) că: Limba romînească în gura Şăineano-Canianilor e ca limba turcească în .gura Danciului talmqciu, cu: Turcilim-burcilim, ghiholar al vostru—oarza tetei hap-hap ! Şi cînd Aga ’l-a întrebat: Nedir—CÂnghtne,' (ce'spui Ţigane)? Danciul a ripostat : Da de uude s’o mai nadeşti c'a ramas numai coceanul! Deci, Şăineano-Sinigaglia au văzut că coreligionarul d-lor, Canianu, nu sutere vr’o cine ştie ce—pentru maltratarea limbei romîne în versuri şi’n vocabularnică-i, şî-au zis : hai s’o apucăm noi mai pe marele, cu cîteva postate maî sus—şi, la adicătelea-—cînd s’or trezi Romîniî, să’i luăm şi la trei păzeşte^-cu: ÎV'« ştiut neamul vostru cum să vă reprezinte limba lecsicală în lumea cultă europeană; datoriţi nouă, Şăineano-Sinigaglio—Canicmilor, lecsicografia, ba şi poezia populară romînă. . . . v Apoi, d-voastră, d-lor Şăineni şi Sinigaglio'-Canianî, să vă erigeţî în corectori aî graiului şi scrisului limbei Ro-mînului—maî ales la tălmăcirea înţelesurilor vorbei sale?! Şi nota-bine cînd ?: La finele secolului XX! Ce cutezători sînteţî!.... \ ... Dar de ce nu v’aţi încercat să tăceţi un nou Talmud, că poate izbutiaţî; iar ,nu se schilodiţi—unia—iar alţii să şi pîngăriţl dicţionaristica ! Aceasta însă, în primul loc, să vedem—că, se dato-reşte cauzelor ce v’au înlesnit torturarea limbei neamului romînesc şi înjosirea ştiinţei; demonstrarea s’o facem în partea următoare a lucrărei de faţă. - /............ ERATĂ. La pagina, rindtd; a se. ceti, (şi cum- trebuia scris *}. 7 --- 7, literatura in loc de Zteratura. 11 --- 10, 121, 161---164 în loc de m---us: ' 13 • --- 13, Tiktin r . Tictin. . 16 ■ --- ■ 9, fanatic ' îi fanaţi?. . 28 (col. 2; 1--- 20, fierea ■ « . ftrea. 33 --- 17, dar n adecă. 37 ■--- 1, căpestru : r. ■ căpestru. 3S ’■ --- 12, dinsele „ ' ' dansele. . 44 --- 20, berglieluit- ■ n berglie luit, 50 --- H, comoară . - r coirwră. --- 29, ’l-a ' r . ’-la. 57 --- 8, HÎ7. H ist - GS --- 6, Simbotică n , ' simbotică. n ' --- •17, Soartca ' . n soarte 71 --- 14, mi-a • r mia. 78 --- 3.2, plafoiiiluhu ' r plafonului. 82 ---■ 14, al ' a. îl --- 16, falsanil . n faUarct. ** --- 30, Iser , Isep. 82 --- de jos, dă-î « dă’i. . s7 : --- 5, căpătîîii capatmu. 94 ' --- 32, şî-a ■ * . .fa. ' 99 --- 27, . dă-mi ' r . '• da’mh 105 --- 20,. dfi-î * . dcVi, 112 (col. 3)--- 6, bucea ' r> buccea. 114 --- 48, cdiae n -' . c/«ac - 133 --- 30, Notăm . ■ ÎT ' • Notmn. 141 --- 6, ’ canîme careme. 153 --- 20, editorului - ,, ‘ actorului. 154 --- 30,, avuîfi r . avui. (7 <$e^>femvrie? 7907). *) Gresclele prinse In uUima-coreetaro a tipărire?. DE ACELAŞI AUTOR: 1.: Geografia judeţului Fălciu cu planul oraşului Huşi şi liarta acestui judeţ (a & ed., 1890; , ' 2. Plagiarca numitei Geografii de Col. A. Gorjan (1887); 3. Războiul nost-rn gramatical si Babilonia ortografică (1889); ' ■ ■A. Scrutare „Dicţionarului -universal al limbei romane1'; de Lazăr Şăîneanu (1898); 5. Literaţii Jidani: La zar şi Mariu Şăîneanu şi M. Canianu (1899); < 6. Vocabular I{oi)iiiic.sc de cltcva mii cuvinte, cu dare de samă amănunţită dicţionarului romînesc de L. Şăi-neanu; dicţionarelor: Romăno-Frances ş i Franccso-Român de Marift Şăîneanu, dicţionarului Romino-Francez de L. E. Si- , nigaglia, etc., (lucrarea de faţă); . 7. IVcn similar ea Evreilor—cu dovezi biblico-talnm-dice documentate, (în ti]>ărire—de.cătră societatea zianihu „Apărarea Naţională* — Bucureşti), lucrare premiată de această societate; 8. Stabilirea citorva adevăruri istorice cu privire specială la Istoria Rominilor de A. D. Xenopol, lucrare în ajun de-a se tipări —în romîneşte şi franţuzeşte. . Iii Lucru: .9. Memoriu asupra economiei-politice a ţârei noastre, cu privire specială la organizarea comunelor rurale şi înflorirea lor; - 10. Domnia lui Mihai Sturza — din punctul de ' vedere economic-şi:politic, meritele şi activitatea sa. y . • ' • ’ Preţirf eczemplsruluî 2 leL |<° PARTEA III. A. CAUZELE RĂULUI ADUS IN LECSICOGRAFIA ROMÎN DE CĂRTURĂRII EVREI-HENCIONAŢI MAI SUS. 1 E în de-ajuns constatat că, râul ce eczistă în lecsi-cografia romînă înfăţoşată prin dicţionarele evreeşti scrutate în lucrarea de faţă, compromite şi înjoseşte atît limba şi şcoala romînă cit şi ştiinţa, măi cu samă după Lazăr şi Mariu Şăîneanu; rău—care, cum se vede, stăpî-neşte pe aceşti oameni din convingere de a ’l'săvîrşi şi de-a ’l perpetua cu o diabolică încăpăţânare, (încăpăţânare—scrie L. Ş.); rău ce se ’ntinde la atîţî alţi făloşi dar falşi cârtu-rari-lecsicografi, cari şi-au deschis o carieră prin înşălăciunea spiritelor—cu lecsicografla ce le dau ; un comerciu ilicit, şi le-csicografla, la aceşti inconştienţi de adevăr şi nepricepători ăi limbei ce-o trafică prin lecsicele lor.—Cetitorul n’are de cît să recapituleze coprinsul din cel puţin tablourile: I), e, (1, e (partea I a lucrărei de faţă), şi tablourile din • apendice (partea II), relativ atît la conţinutul lecsic—cit şi la obrăsniciile atîtora—din prefeţele opurilor lor, spre a’î infera cu destulă indignare şi cu despreţul meritat. Cauzele însă—cari au contribuit la ivirea şi instalarea acestui rău în lecsicografla romînă, spre marea'mirare a celor cari le detestă, rezid mal întâi hi o mare parte a corpului profesoral romîn—mai cu samă universitar, care lansază clemenţa sa peste măsură discipulilor săi evrei li-.' ceali saii universitar!, chiar,dintre cei mai mediocri; şi aceasta s’a petrecut în chip ecstraordinar cu însuşi L. Şăîneanu, . ■ ■ . .• - ii . ; 16'2 alintatul magistrului silfi profesor—d-l B. P. Hasdeii, la care a ţimit incomparabil, şi nrcindu’l in slava ceriului cu toate bilele «Ihc la darea tezei pentru licenţă în litere şi filozofie (in incinta Facultăţei din Bucureşti), reterindu-i lauda: „Ca ifloric, ca filolog fi ca linguist, tc am al • i-lca intre «crnicii nici■—după TocUcscu fi JSianu, tl-lr Şiiiiirni'Li (prefaţa la ,Smasiologicu 1SS7). Dragostea ce unia dintre profesori aii de ucenicii lor crrri prea linguşitori, ii obligă a lo pregăti 111 uite şi însemnate lucrări, ba Ia cele din urma a’i ocroti de-ale ii şi scutita de cenzura prevăzuţii delege însăşi opera lecsică—spre eczemplu, dacă aceasta ne indritueşte a susţinea că s’a petrecut şi cu neceuzurarea splendidului dicţionar romînesc al d-lui L. Şăîneanu, apoi spre a se tipări cu cheltuiala ţărei—această sculă, ş’a fi aprobată ca carte didactică (fără cliiar ştirea Ministrului respectiv), cu deşenţerile ce reprezentarăm in atîtea tablouri din acea operă—iu prezenta lucrare,—pe cari deşenţert le-aii luat. drept adevăruri şi ştiinţă—atiţa inşi autori de aşa comedii lecsice. Totodată, in prefaţa operei sale, cum tratează L. Ş. pe adevăraţii cărturari romiui,—tezaurul înuncei lor şi bogăţia cuvintelor limbei romîne '< Şi cum tratează—prin toate scrierile sale—Lazăr Şăîneanu—pe t,oţi Koniîuii de ştiinţă—pe însuşi marele său proteguitor filolog, am dovedit, iu corpul astei lucrări ; (vezi pag. 17 ’). 1) In cazurile ou şăinenii—etc., relativ la recunoştinţa cărturarilor rnrl ai «coaielor rotniiie, datorită acea recunoştinţa tot profitorilor roiului —in parte, registrul nu e inie. Cităm pe medicul Avram Steticnnan—care, prin diferite ziare a liirlit şi birlcşte încă la adresa Kominiei ş’a conducătorilor ei, cliiar la. adresa capilor biscriceî llo-niinilor ş’a cultului lor; ba pînă şi în ]>rcfaţa tezei «ale de l)-rat C18PS) iş'i permite a-şî bate joc de instituţiunile culturale ale ţârei, cutczînd totodată a-şi face teza in ’J ipo»tase; un număr de eczcniplare pentru presentat în lume, in a căror prefaţă injurii şi ldastămă iimtitu-riiinile ţnrei şi studenţimea romînă, cu insulte aduse bisericei creştine, şi totuş cerind a se creştina(!!),—îar un număr restrins do cczem-jilare fără prefaţă pentru autorităţile la cari era ţinut a trimite : cine nu cunoaşte acest scandal—spre însăşi necinstea facilitatei de ine- ■ 163 Apoî^—tocmai, aceleaşi cauze ale răului descris, rezid în însăşi importanţa dată operei lecsice a d-luî L. Ş., fără ca ea să fi fost, trecută prin purgatoriul-.revizuire! legiferată; deci, iată consecinţele cal cărei şi nesocotinţei legeî —în cazul descris pe'larg aci! Şi—deci, numai eczecutîndu-se, de căti-ă autoritatea sco-lard în drept, măsurile ce propunem, asupra operelor scrutate prin această lucrare,—nu ne vom maî întîlni cu dicţionare rOmilie şi romino-franceze ale cărturarilor Şăînenî, Sinigaglia etc., conţinînd—între atîtea ş’atîtea bazaconii—la definiţiunî lecsice, şi de al-de-acestea: . Cărneleaga, c«reJHe=postul mare, în loc de câşlegi, (Sinigaglia—Şăineniî); cliajiomieaii—piuit de clapon (31. Ş.), ş’aşa mai departe. Lecsicografi—cari nu ştiu : Nici ce’î cla- pou, nici ce’î cocoş! Nu ştiu nici-ce vra se zică: filologie, lecxicog rafie şi lecsicologie. . • Drept aceia, insistăm: cătră onor. Minister respectiv a lua act de emiterea opiniunei noastre înregistrată aci şi, în noiifa 35 de la pag.’ 121 a lucră^ei de fa jă \ căci, numai stărpirea cauzelor răului—va face a nu mai eczista răul. ; . ' ., . dicină din Iaşi?! Dar apoî cazul luî Adolt' lacob—elevul scoaleî de comercîii (gr. II) Iaşi, cu cartea sa întitulată Lacrimi şi Sînge, în care insultă autorităţile ţăreî în mod satanic,—drept care, D-rtil K Lippe care face prefaţa acestei cărfi, o inchele: *înainte Iacale, şi vom izltuli,—ma? ales că, biserica romînă înghite în largul el gîtlej toate lepădăturile ovreeştl, iţi cu chipul acesta curăţă neamul evreu de tot ce are mat răau, (1898). Şi doar cît nu se potriveşte de minune zisa aceasta şi l.i botezatul L. Şăîneanu ?/Medicul rabin Lippe ştie ce spune; şi cît o de curagios ş’acest rabin— care, prin ziare ca Lumina etc., a secundat şi secund’ează pe ,rabinul A. Taubes (din Biirlad) în insultele aduse capilor naţiuneî romîne, prin broşura sa Răspuns d-lul N. C. Aslan US9J). Dar citii înjosire de demnitate naţională nu se perpetuează prin captivarea caractcruluî profesorilor romini de cătră . studenţi evrei—cum şi de cătră evrei botezaţi—studenţi la drept, litere etc. în Iaşi, pe cari, de şi sînt cît maî mediocri, bunii oară un Alexandru Valeriu din Alias Vexler, pe care însă profesori ca d-nii L., A'.—etc., îl dau de model—de cel maî bun dintre studenţii astor /«-cu/tăllf ('.j; şi, pe această mediocritate studenţască—o vei vedea mîne-poimîne, ca pe Şăînenî etc., că se incumetează la aceleaşî neomenii —nouă, juridice şi literare, cu insulte aduse naţiuneî în care sV introdus prin noul’botez. Decî, în prima linie, profesorilor noştriî se datorosc de-aceste cazuri! ' 164 B. ÎNCHEIERE. Pentru ca să putem ave, în adevăratul înţeles al cuvin tulul, dicţionarul universal al limb,el romîne, îată cum credem c’ar trebui să se procedeze la întocmirea lui: De cătră onor. Minister al înstructiuneî, să se invite' — prin Monitorul oficial—pe cărturarii ţăreî spre a aduna fie cine cîte cît va putea din cuvintele uzuale limbei ro-mîneştî poporale -şi literare, cu definiţiunea senzurilor—proprii şi figurate—ce cunosc, referitoare la: agricultură, armată, arte, biserică, comerţ, industrie, literatură, meserii, ştiinţă (în genere) şi la viaţa practică; (între accepţiuni să se noteze dacă cuvîntul reprezintă şi nume de persoane). In interesul istoric, se va adăuga—la anume cuvinte, pentru partea literară: cimilituri, (mici) legende, proverbe, sicători, ce ’şi au fiinţa în localităţile respective2). Urmează că, adunătoriî să se folosască de un tip _ conducător în lucrarea lor, dat de Minister; şi neapărat că, în schimbul adunatului urmează a li se oferi o plată oare care, pe numărul de cuvinte *). Intr’un timp determinat, să se depună listele la cîte un anumit comitet designat de Minister, în fie-care capitală de jndeţ ; care, după ce va întocmi în caete (pe alfabet) tot adunatul, îl va înainta Academiei—unde, comisiunea ad-hoc va verifica totul, şi apoa se va ocupa de elaborarea 2). Pe lingă termini! lecsicî—uzuali în vorbirea Romînului .ce maî posede subsemnatul, ştiii că—un mare stoc posede şi d-l Grigore Creţu (Bucureşti—fost profesor), adunate cu multa osîrdie—din întin-sulcoprins romînesc—la însăşî vatra săteanului. . 3). Cam în acest chip a procedat şi d-l Hasdeii, (însă numai prin intermediul revizorilor şcolari şi protoiereilor), Ia culegerea materialului pentru Marele Dicţionar Etimologic; dar una e treaba tăcută de clacă, şi cu totul alta—cînd e cu oare care plată. Putem afirma că, e multă bogăţie de cuvinte,romîne afară de cele coprinse în dicţi-onarile eczistente* şi numai în modul ce propunem s’ar putea culege acea bogăţie lecsică romînească. 165 dicţionarului, avind la dispoziţie toate izvoavăle lecsice ec-zistente în limba romînă şi alte izvoară, plus dicţionarele geografice judeţene—pentru numele de localităţi istorice. Numai astfel procedîndu-se, credem posibila avea monumentul leesico-literar, care ne lipseşte. 4 , In 5 sau 6 ani s’ar putea aduna materialul, iar în 3 sau 4 ani s’ar intocmi şi tipări opera 4). ' • Ne permitem a opina că, în dicţionar (cu deosebire), scrisul fonetic e cel mai de preferat; nota-binej scrierea lui ş, ţ iniţiale, se urmeze după s, t. 7 . Totodată, neologismii introduşi în limbă să fie urmaţi de echivalentele lor, cu toate formele dialectale în romînă— aceiaşi rubrică, spre eczemplu: . abator, sahana, zalhana, locul unde se tae vite; latrină, privată, comoditate, eşitoăre, umblătoare, cabina sau locul unde cineva îşi descarcă stomaliul şi-şi varsă udul;— cum şi cuvintele cu aceiaşi însuşire: balerc (balercă), burul butoiîi (butoiaş), vas de lemn pentru vin etc.; bravură, eroism, vitejie; cuvintele în dialect literar şi popular : albie, alghie, fire-ar, hire-ar (cire-ar), peptene, clieptene, vişin, gişin, şi aşa mai departe, dîndu-se înţelesul cerut; în fine cuvintele cari reprezintă sinonimie—bunăoară: calau, fjîde, gelat, omul în funcţiunea de-a ridica viaţa celor osîndiţî la moarte;— călător, drumeţ, (afară de cale, drum—etc., din care se formează alte cuvinte: direcţiune, judecată de urmat într’o împrejurare oare care, spaţiu, şi altele);—-Apoi, în ordinea alfabetică, cuvintele cu vocala ă de lingă iniţială, să urmeze după terminarea cuvintelor cu vocala a, iar cuvintele cu vocala î lîngă iniţială se urmeze după acele cu vocala i,— de pildă ca în vocabularul lucrărei tde faţă,—spre a nu mai fi împestriţate cuvintele cu: ş, f, ă şi 1, printre cuvintele cu celelalte consoane şi vocale. , • . : 4). Remunerarea băneasca a adunătorilor—sînteni de părere să se ficsuză pe grupe de cîte 100 cuvinte. 166 ; Câştigul—din această procedare—ar fi triplu: materialul, munca şi economia în aflarea rezultatului—de cătră cetitor, târâ a răsfoi cartea. Partea biografică, geografică şi istorică—cuvenită dicţionarului, să ocupe locul după totalul cuvintelor comune în vorbire şi scriere,—bună-oară cum eîn Larousse r’). Astfel terminăm lucrarea de fată. . Cu ediţia II vom îmbogăţi îndoit vocabularul nostru, faţă mat ales de dicţionarul scrutat; pentru acuma, întru cît eram obligat a şi răspunde ■ la insultele - inconştientului le-csicograf—Lazăr Şăîneanu, nici puteam produce mat mult-— în timpul de 72 cin, 'Martie-August. 5) In partea geografică a dicţionarului, deja, graţie capilorînvă.-ţămîntuluî, cari aii-dispus predarea geografiei judeţene in cursul primar (1870), se va putoa obţine mult şi important material din lucrările J geografo-istorice ale atîtor institutori şi învăţători, din cari lucrări au rezultat apoî dicţionarele geografice judeţene ale multor în-treprinzetorî de-aşa opere, întrupate deja în marele dicţionar al So-cictutcl Geografice. (In această operă—de nemărgjnit preţ, e o chestiune de onoare a se mencioria, la fine, dupâ dicţionarele geografice, judeţene, şi autorii citărilor geografii). M