ACADEMIA ROMÂNĂ MEMORIILE SECŢIUNII LITERARE SERIA III   T O MU L IV M E M. 3
  GLOSAR DIALECTAL
  ALCĂTUIT DUPĂ MATERIAL LEXICAL CULES DE CORESPONDENŢI DIN DIFERITE REGIUNI
                    DE
               ŞTEFAN PAŞCA
         CVLTVRA NAŢIONALA
              BUCUREŞTI
                 1928
www.digibuc.ro
          GLOSAR DIALECTAL
          ALCĂTUIT DUPĂ MATERIAL LEXICAL CULES DE CORESPONDENŢI DIN DIFERITE REGIUNI
                      DE
                 ŞTEFAN PAŞCA
                                               Şedinţa dela 8 Iunie 1927
   Publicaţiunile româneşti de folklor publică uneori colecţii de cuvinte regionale care prin forma şi înţelesul lor sunt puţin cunoscute graiului comun. Aceste cuvinte sunt notate de diferiţi diletanţi cu dragoste pentru produsul sufletesc al regiunii lor şi sunt publicate adesea cu titlu de curiozitate, fără a fi supuse unui discernământ critic şi fără a se căuta dacă sunt în adevăr un bun local sau se găsesc în texte şi dicţionare. Se continuă astfel o veche tradiţie de muncă întreprinsă înainte de răsboiu cu mai mult zel decât acuma. Cu toate erorile şi contribuţiile inutile pe care le întâlnim la tot pasul în colecţiile amintite, ele nu pot fi ignorate de filologi. Adesea, în haina unui cuvânt sau a unei forme gramaticale dosită în înfundătura unui cătun, filologii au găsit câte un element vechiu, odată general în limbă, înlocuit în cursul timpului de altul, împrumutat dela străini. De obiceiu se cam trage la îndoeală valoarea materialelor de limbă înregistrate de oameni fără o pregătire de specialitate, îndeosebi pentru notarea grafică precisă. Contribuţia modeştilor colaboratori ai revistelor noastre regionale de folklor în materie de limbă ar părea în adevăr inutilă, ţinând seamă de metodele recomandate de geografia linguistică, care a fixat o sumă întreagă de criterii de amănunt pentru adunarea şi notarea graiurilor locale. Aceasta cere în rândul întâiu o notare cât mai precisă fonetică a cuvântului, cu indicaţia accentelor, dinamic şi muzical,-o definţie cât mai amănunţită şi cât mai exactă, pentru ca cercetătorul să poată ţine seamă de elementul dialectal comunicat. O pretenţie justă, dar imposibil de aplicat la întreg materialul lexical al unei limbi, întrucât un anchetor — pregătit —
   i A. R. — Memoriile Secţiunii Literare, Seria III. Tomul IV. Mtm. cn
www.digibuc.ro
2
ŞTEFAN PAŞCA
194
pentru un atlas linguistic trebuie să-şi reducă cadrul investigaţiilor sale la un număr mai redus de fenomene spre a le putea nota într’o vieaţă de om.
   Se găsesc în limbă unele cuvinte rare, pe care le scoate la iveală întâmplarea, iar anchetorul nu e totdeauna în situaţia norocoasă de a le putea descoperi. Atunci filologul trebuie să fie mulţumit cu o notare mai puţin pricepută şi mai puţin precisă a elementului comunicat de diletantul care stă în mijlocul poporului şi care auzind cutare cuvânt, îl notează fără să-i dea transcrierea fonetică şi fără să indice numele celui care l-a rostit. Ar fi deci o aberaţie dacă robiţi de recomandările moderne ale linguisticei am ignora cu desăvârşire un material servit de oameni care prin forţa împrejurărilor nu dispun de uşurinţa şi priceperea necesară notării exacte a materialului de limbă pe care îl cunosc din regiunea în care trăesc. Credem chiar că e bine să se pornească o acţiune de îndemn printre intelectualii dela sate, ca să adune şi să dea la iveală asemenea material de care studiile de specialitate pot profită. Preoţii şi învăţătorii dela sate şi chiar profesorii dela şcoalcle secundare din oraşe, prin mijlocul elevilor pot fi de cel mai mare folos în această privinţă. Cunoscutul Glosar al lui Viciu atât de util lexicografici noastre a fost făcut din material cules în mare parte de elevi. La sfârşitul chestionarului I. Calul {Chestionar pentru un atlas linguistic a llimbei române, Cluj, 1922, p. 24} şi II. Casa {Idem, Sibiiu, 1926), d-I S. Puşcariu se adresă corespondenţilor la chestionare ca să comunice cuvinte şi expresii întrebuinţate local cu un înţeles sau o formă diferită de limba literară. Păcat că din cele o mie şi ceva de răspunsuri la ambele chestionare, abiă cinci sau şase dau asemenea elemente.
   Cuvintele înşirate mai la vale sunt atestate din regiuni diferite. Ele au fost comunicate în partea cea mai mare d-lui prof. S. Puşcariu,. care a avut bunăvoinţa de a mă însărcină cu aranjarea lor în glosar-O altă parte mi-a fost pusă la îndemână de către d-1 prof. N. Drăganu din bogatul d-sale material, adunat în cursul timpului de pe valea Someşului şi de pe aiurea. O bună parte am adunat-o singur de pe valea Crişului Alb, regiunea sudică a Munţilor Apuseni. Câteva contribuţii bogate le-am scos din cele câteva răspunsuri la chestionarele amintite, ale Muzeului Limbii Române din Cluj.
   In dreptul fiecărui cuvânt am notat persoana care l-a comunicat şl locul unde a fost auzit, spre a se puteă controlă de cei pe cari îi interesează mai deaproape. Menţiunea locului poate ajută adesea la aflarea originii cuvântului respectiv. Uneori înregistrăm şi cuvinte a căror
www.digibuc.ro
195
GLOSAR DIALECTAL
3
răspândire nu o cunoaştem. E cazul unora din cele comunicate de către d-1 prof. N. Drăganu, care ne spune că le-a adunat adesea călătorind, deci în neputinţă de a arătă precis locul unde se întrebuinţează.
   Dăm mai jos numele corespondenţilor cărora le datorăm multă recunoştinţă pentru bunăvoinţa cu care ne-au pus la îndemână materialul cules, indicând si locul de unde comunică cuvintele:
   I. Bălan din Cernăuţi', A. P. Bănuţ, îndeosebi din regiunile Banatului, Bihorului, Maramureşului, Sălajului şi ale Văii Someşului (localităţile Câbeşti, Chioar, Gherla, Marghita şi Şomcuta); E. Cioran, din corn. Răşinari (jud. Sibiiu); Dr. V. Corbu din com. Zagra (jud. Năsăud); Vasile Cutcan din com. Bont (jud. Someş); Nic. Drăganu, mai ales de pe Valea Someşului şi din com. Căian, Chintelnic, Chioar, Ciceu-Corabia, Friş, Iclodul mic, Mărcuşa, Negrileşti, Pianul de jos, Ruştior, Someşul rece şi Zagra; Dragoman din com. Nocrih (jud. Sibiiu); A. Frăsinariu din com. Chiuza (jud. Someş); I. Giurgiu din com. Bulzeşti (jud. Hunedoara); C. Lacea din Braşov; V. Lazar din com. Jina, Poiana, Poplaca, Rod şi Şugag (jud. Sibiiu); C. Marinescu din Dolj, Mehedinţi şi Muscel; Part. Mateiu din com. Coronca (jud. Mureş);
G.  Munteanu din regiunea Sătmarului şi a Someşului, din com. Poiana şi Ocna Sibiiului; N. Nicolaescu din Gorj; Pomp. Nişca din com. Bulzeşti, Crişcior, Tomnatic, Valea Bradului (jud. Hunedoara); S. Pop din com. Poiana (jud. Năsăud); D. Rădulescu din Rudari (jud. Dolj); Cornelia Rebreanu din Bistriţa; N. Socaciu din com. Crişcior; Iustin Sohorca din com. Săngeorz-Băi; G. Vulcu din com. Răhău (jud. Alba) şi subsemnatul din com. Crişcior (jud. Hunedoara).
   In materialul de faţă intră numai cuvintele care, ca formă sau înţeles, nu sunt cunoscute dicţionarelor româneşti celor mai complete. Din mulţimea de fişe adunate am omis totul ce se găsiâ în aceste dicţionare.
   In rândul întâiu am avut în vedere partea apărută din Dicţionarul Academiei Române, iar în continuare acela al lui H. Tiktin, Rumănisch-deutsches Worterbuch, Bukarest, 1903—1926. Pentru unele forme am căutat şi în A. de Cihac, Dictionnaire d'etimologie daco-romane, Franc-fourt s/M. 1879 şi Fr. Dame, Nouveau dictionnaire roumain-franţais, Bucarest, 1893—1895.
   Indicaţiunile gramaticale asupra cuvintelor, prescurtările T), semnele diacritice sunt cele din Dicţionarul Academiei Române.
   b Am făcut următoarele prescurtări:
   DA— Academia Română, Dicţionarul Limbii Române, Buc. 1913.
www.digibuc.ro
4
ŞTEFAN PAŞCA
196
   înţelesul cuvintelor l-am reprodus de regulă în forma sub care a fost comunicat. Numai arareori ne-am permis să facem schimbări în redarea definiţiei, atunci când eră prea stângace sau nu eră destul de corect exprimată. Ilustrarea prin exemple a întrebuinţării cuvintelor şi a înţelesului lor nu o facem totdeauna, pentrucă cei cari le-au adunat nu au ţinut seama de acest lucru totdeauna. In transcrierea exemplelor comunicate am făcut o mică schimbare în ortografiare, mai ales la acele comunicate de d-şoara C. Rebreanu care le-a dat în forma fonetică a graiului local. Am întrebuinţat numai caracterele curente ale ortografiei române şi în acelaş timp am grijit ca înfăţişarea etimologică a cuvântului să nu fie eronată. Am făcut această transcriere pentru ca forma sub care se prezintă materialul, din acest punct de vedere să fie uniformă.
   Regulat am ţinut să evidenţiem şi silaba accentuată, când aveam indicaţia corespondentului, pentru a evită unele greutăţi în înţelegerea etimologiei cuvintelor. Regretăm că nu putem indică, la substantive, forma dela plural, care iarăş ne-a fost comunicată foarte rar 1).
   Ne-am ocupat cu materialul de faţă în credinţa că e o contribuţie utilă pentru lexicografia noastră. Mare parte dintr’însul e de circulaţie redusă în limbă, fenomene locale, de împrumut de cele mai multe ori, menite să dispară curând sub presiunea curentului de unificare ce se manifestă în toate feţele vieţii noastre de după Unire. El poate servi
   SophGrL — E. A. Sophocles, Greek Lexicon, New-York, 1900.
   SzMTSz— J. Szinnyei, Magyar tdjszotdr, I—II, Budapest, 1893.
   ZelRDWb—’E. Zelechowski, Rutenisch-Deutsches Worterbuch, I—II, Lem-berg, 1886.
   CzFMSz — Czuczor G. 6s Fogarasi J., A magyar nyelv szotdra, I—VI, Budapest, 1862—1874.
   GhDMR — Gheţie I., Dicţionar maghiar-român, Budapest, 1906.
   MLPSIGrLat — Mi k 1 o s i c h, Lexicon paleoslovenico-graeco-latinum, Vindobonae, 1862—1865.
   REW—W. Meyer-Liibke, Romanisches etymologisches Worterbuch, Heidel-berg, 1911.
   BSEWb — Dr. E. Berneker, Slavisches etimologisches Worterbuch, Heidelberg, 1908.
   CarLSGL — Vuk Steph. Karadschitsch, Lexicon serbico-germamco-latinum, ed. III, Belgradi, 1898.
   ') Datorăm multă recunoştinţă d-lor prof. N. Drăganu şi C. Lacea cari au binevoit a ne da totdeauna sfaturi folositoare şi în special d-lui prof. S. Puşcariu care ne-a încredinţat lucrarea de faţă, dându-ne dela început îndrumări utile în ce priveşte metoda de lucru. Tot d-sa a binevoit să cetească o parte din manuscris dând unele completări notate prin (S. P.).
www.digibuc.ro
197
GLOSAR DIALECTAL
5
celor care se ocupă de studiul influenţelor străine în limbă, fiindcă e recent şi ilustrează în linii mai precise fenomenul infiltrării lui în tezaurul nostru lexical. împrumuturile străine din materialul nostru fac parte din sfera vieţii economice şi administrative îndeosebi. Multe din ele vor dispare cu timpul, acum după ce administraţia în noile provincii a devenit românească şi după ce meseriaşii şi comercianţii vor pune în circulaţie termeni româneşti din sfera ocupaţiei lor. Se va ajunge în-curs de câtăva vreme ca unele din cuvintele de structură străină, întrebuinţate în regiunile alipite, să fie scoase din graiul zilnic, iar vieaţa lor din trecut să se oglindească doar în monumente de literatură populară.
   Prezentăm aici o seamă de elemente din graiul băieşilor din Munţii Apuseni. Regretăm că nu le putem face o listă aparte ci trebuie să le risipim prin celălalt material. Ni se par interesante unele constatări în legătură cu acest material, care nu a avut norocul să se bucure de o atenţie specială în cercetările filologilor. Scrutând acest material, cunoscut doar în mică parte din monografia lui Frâncu şi Candrea {Românii din Munţii Apuseni, Buc. 1888, p. 41) se observă cum ocupaţia localnică condusă de elemente străine poate produce înrâuriri însemnate în graiul unei regiuni. E adevărat că asemenea înrâuriri se reduc la terminologia de natură tehnică, dar adesea ele pătrund şi în graiul comun. Cu extrem de rare excepţii, terminologia băieşească din Munţii Apuseni e străină, îndeosebi nemţească. E curios cum, în curs de câteva decenii, de când exploatarea băilor a ajuns în mâinile Nemţilor, a fost înlocuită întreagă seria de termeni băieşeşti româneşti de odinioară. Descoperirea acestora e acum aproape imposibilă. S’ar fi putut păstră numai în elemente de literatură populară versificată; băieşii însă nu au asemenea producţii. In poveşti termenii au fost înlocuiţi. Pierderea lor e însemnată căci privesc o ocupaţie caracteristică a unei populaţii dintr’o regiune al cărei trecut istoric e foarte întunecat, populaţie căreia i se atribue — uneori în mod tendenţios — origini diferite. Deodată cu banii primiţi pe băi, Moţii au vândut străinilor o bună parte din icoana vieţii lor din trecut. Perfecţiunea felului de a lucră al străinilor a fost imitată de către proprietarii români, cari au introdus în graiul lor termeni ca şticaiz, uărt, şut, hocman, ţindăr şi altele.
   Se mai păstrează numai puţini termeni româneşti. Aceştia însă sunt însemnaţi prin faptul că sunt în legătură cu noţiuni fundamentale din vieaţa de băieş. Dacă străinii au putut face cunoscuţi pe fistâu, râznă, chidinc, chiz, ştiufă ş. a. şi i-au putut generaliză în limba Românilor,
www.digibuc.ro
6
ŞTEFAN PAŞCA
198
nu au scos din circulaţie cuvinte ca ciorăsc, moleţ şi altele, care după toată înfăţişarea lor sunt româneşti. Subliniem faptul că aceşti termeni se întâlnesc exclusiv în gura băieşilor. Care a fost pricina persistenţei lor ? De sigur fiindcă erau cuvinte pe care le întrebuinţează băieşii ei între ei şi numai foarte rar în convorbiri cu străinii. Razna, şticaizul din contră se întrebuinţează mai des în înţelegerea cu superiorii, fiind unelte pe care le primesc dela stăpâni; ciorâscul sau moleţul e piatra cu care trudeşte băieşul singur.
   Credem că ar fi de un interes deosebit un studiu special asupra bâie-şitului din Munţii Apuseni1) din care ar puteâ ieşi concluzii importante în legătură cu trecutul Moţilor, atât de controversat. Nepreţuită pentru folklorul românesc ar fi culegerea credinţelor în spiritul proteguitor al băii, vâlva şi sâcreata, care după toate aparenţele conţin un substrat vechiu 2).
    *) Un început în această privinţă e studiul, lui T. Suciu, publicat în Anuarul pe 1913/14 al gimnaziului din Brad, făcut în linii mari şi având în vedere mai ales partea tehnică a băieşitului.
    *) Câteva forme inteiesante din punct de vedere morfologic pe care le-am cules din fişele corespondenţilor, sunt în mare parte cunoscute. Le dăm totuş pentru a mări numărul atestărilor lor: blemaţi, cunoscutul imperativ arhaic, cu sensul de «veniţi 1* *, corn. N. Drăganu; iestum = «suntem», com. V. Lazar, Jina; zicândurea: să ai patru boi zicândurea = «zicând» (cf. Dacoromania, II, 661 şi IV, 896). Fonetică sintactică: acl’ngd mine < aci lângă mine, com. A. P. Bănuţ, Bihor; a dorlea > a doua oră-lea, St. Paşca, Crişcior; pă d’a dorea < pe de-a doua ori-ea = pe alt an, N. Drăganu; ops’oi meie, ops’oi vedea, A. P. Bănuţ, Sighet.
    O formulă interesantă de salutare şi de închinare când se bea, e: amin batăr-şi-te, A. P. Bănuţ, Bihor.
    In jocurile copiilor se întâlnesc unele formule neînţelese, un fel de enumerare de cuvinte, fără sens în limbă, prin care se aleg în două grupuri jucătorii, sau cu care se desemnează grupa care începe. Una din aceste e:
                        £tam, bâtam, ţâţa, med,
                        Âbri, fdbri, dămnii med,
                        At, put, nidăr, nuţ Aier, fdier, vier, vânt.
    Alta:
                        Ije, îje, mije, mlje, panindtca, coţobSica,
                        Cuţitele-domnului, sabia-curcdnului Limbrici, custurici,
                        Ciâc, bâc, trici Id lâc.
    Ambele com. de N. Drăganu.
www.digibuc.ro
            GLOSAR
                                                           A
abrictălui, vb. trans. IV-a. A instrui, a a învăţă (pe cineva) a grăbi (pe cineva). G. Vulcu, Răhău şi Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Din germ. abrichten, «a învăţă» (termin intrat prin armată).
abrust, de-abrust, adv. (?). înţeles ne-precis: L-o omorît de-abrust-, l-o tăiat de-abrust. Dr. V. Corbu, Zagra.
   —   Cf. germ. abrtisten «demonter un echafaudage».
aburi, vb. intrans. IV-a (Fig.). A minţi, a exageră. V. Cutcan, Bonţ.
   —      Cf. şi a afumă, cu acelaş sens. acarâţ, s. a. Voinţă, străduinţă, intenţie :
   îşi pune acaratul pe treabă. V. Cutcan, Bonţ şi V. Bucur, Frata.
   —      Din ung. akarat, idem. acătarite, atârite, adj. inv. De seamă,
   deosebit: Nu-i acătarite om. V. Bucur, Frata; Popa nost nu are atarite avere. Şt. Paşca, Crişcior.
   (— Din acătare, atare S. P.). acinâ, vb. refl. I-a. A se speriă peste măsură. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   —      Cf. lat. accinarc, «a răsună», acolisi, vb. trans. IV-a. A face avere cu
   greu. V. Cutcan, Bonţ.
   —      Cf. în DA sensuri apropiate. acordur6ţ, s. a. Acordionet. N. Dră-
   ganu, Sângeorz.
   —      Derivat din acordor cu suf. - eţ. adămăn, s. a. Cadoul sau promisiunea
   unui cadou. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   —   Etimologia din ung. adomâny (DA s. a d ă m a n ă).
adăfuri, s. plur. Secrete, capricii,intenţii: Numai eu îi ştiu adăfurile lui. N. Nicolaescu, Gorj.
afin, s. m. Cumnat. A. P. Bănuţ, Sălaj.
   (—Latinism < affinis. S. P.). afumă, vb. intrans. I-a. (Fig.). A minţi. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Cf. a aburi, cu acelaşi sens.
âgă, interj. Cuvânt păstoresc cu care se alungă oile şi caprele: Age, oacheşă, că-ţi rup coastele. A. P. Bănuţ. Maramureş.
   —     Formă coruptă din haide, aide. agestl, vb. refl. IV-a. A se lipsi cu desăvârşire de ceva. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
aicine, adv. inv. Aici: Stăm aicine la umbră. A. P. Bănuţ, Bihor.
   —Compus din aici (cf. aindene, S. P.). aieptâ, aliepta, aleftâ, vb. trans. I-a. A aminti cuiva indirect despre o datorie : De zis n’o zis nimica, dar mi-o aleftat de banii ceia. I. Sohorca, Sângeorz-Băi; Nu mi-o aleftat de datoria ce-o aveam la el. C. Rebreanu, Bistriţa, aindirea, adv. Aiurea: O trâbuit să luăm sare din p'aindirea, în bătaie. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Din lat. inde (cf. Dacoromania III, p. 401).
alcân, s. a. Arcan. N. Drăganu, Valea Someşului.
aleăn, s. a. Umflătură pe trup, provenită dintf’o boală venerică: I plină di
www.digibuc.ro
8
ŞTEFAN PAŞCA
200
   alean. I-o ieşit curvii aleanu în obraz. C. Rebreanu, Bistriţa şi St. Paşca, Crişcior.
   Pentru înţelesuri apropiate, vezi DA, s. v.
aleguţ, s. m. Viţeluş. N. Drăganu, Sân-georz.
alină, vb. intrans. I-a. A şchiopătă uşurel. V. Bucur, Frata.
   —      Disimilat din anina (cf. DA). alintă, vb. intrans. I-a. A şchiopătă,
   a anină. V. Cutcan, Bonţ. alidn, s. m. Capacul numit lemn c â-n e s c, platan. D. Rădulescu, Rudari.
   —   In DA supt forma ailor. Tot acolo, forma noastră are înţeles de p as e r e.
alitrosi, vb. trans. IV-a. A prăpădi pe cineva cu o lovitură, a ucide dintr’o-dată, P. Nişca, Crişcior.
   —   Cf. Iitrosi (S. P.).
alunds, adv. (Fig.). Slab, sfrijit. V. Cutcan, Bonţ.
aninât, adj. Rău îmbrăcat. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
andree, pron. nehot. Oarece. A. P. Bănuţ, Sălaj.
amărăciune, s. f. (Fig.). Rachiu. V. Cutcan, Bonţ.
anuşcând, andşcând, adv. Adineaori, nu prea demult: Anuşcând am fost la dâns, da nu mă mai duc. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Cf. nu ştiu când,
aoâce, adv. Acolo (?). A. Bănuţ, Bihor, apătuică, s. f. Mâncare proastă. V. Cutcan, Bonţ.
apătds, adj. (Fig.). Leneş, bolnăvicios. V. Cutcan, Bonţ.
apristui, vb. trans. IV-a. Apermfte cuiva să se apropie (întrebuinţat numai la negativ): Să nu te apristui pe la fată că te îmblăt. Să nu mă năcăjesc când văd că omu mieu nu se mai apristuie p'acasăi Şt. Paşca, Crişcior.
arămds, adj. (Fig.). Om rău la suflet, hain. V. Cutcan, Bonţ. arăţdle, s. plur. Farduri, vopseli, V. Cutcan, Bonţ.
arcalie, s. f. Vitalitate, virulenţă, tărie, sănătate. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Cf. grec. ăheij «energic», Soph. GRL. H5-
aricds, adj. Cu vine umflate. V. Cutcan, Bonţ.
arinds, adj. (Fig.). Vicios, păcătos. V. Cutcan, Bonţ.
aridn, s. a. Carte de cântece lumeşti. Şt. Paşca, Crişcior. E titlul unei cărţi de cântări, dat după numele lui A r i o n, poet grec, inventatorul di-tirambelor.
aşeză, vb. refl. I. A. se linişti, a se astâmpără: om aşezat = om de treabă. Şt. Paşca, Crişcior şi V. Lazar, Jina. astoi, vb. refl. IV-a. A se linişti. E Cioran, Răşinari.
   (—Cf. OStoi S. P.).
astrâc, s. a. Stea. N. Drăganu, Lona (Făgăraş).
   —     Legătură cu astru «stea»? avrămuţ, s. (Fig.). Numire ce se dă aurului de către cumpărătorii contrabandişti numiţi «gozari», pentru a nu fi înţeleşi. Şt. Paşca, Crişcior.
asudât, s. a. (Fig.). Câştig anevoios. V. Cutcan, Bonţ.
                                                           B
bdbă, s. f. Burtă: l-am dat un pumn în babă. C. Marinescu, Muscel. băbăţle, s. f. Gura cuptorului: Pune uşa la băbăţie că se răceşte cuptorul. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Cf. bobotaie, băbăfaie.
băbdiu, s. m. Om cu apucături femeieşti. V. Cutcan, Bonţ.
   Derivat din babă cu suf.-oiu, cf. şi sinonimul lătoiu.
băbdţ, s. m. Copil mic de ţâţă. V. Cutcan.
www.digibuc.ro
201
GLOSAR DIALECTAL
9
bab6rnă, s. f. Mâncare sărăcăcioasă, făcută din pâne uscată opărită şi amestecată cu brânză. I. Sohorca, Sân-georz-Băi.
bâc, s. a. Moft, dorinţă, capriciu: N’am vreme sd alerg după băcurile lui. V. Corbu, Zagra. In forma cludă-buc avem un stereotip spus de copii când vreau să tachineze pe cineva. Şt. Paşca. Crişcior. Bâc «e o negaţiune la o minciună» (?). V. Cutcan, Bonţ.
b&csâuă, s. nlur. Mărăciniş, buruieni dese, lucruri înghesuite. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   (—Cf. bâcsi, DA. S. P.). bădărătt, s. a. Pâne cu legumă. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Cf. ung. badar, «încurcat, mestecat», sau poate o formă cu schimb de sufix din bădăran, bădăroiu.
bădărbiu, adj. Prost, stupid. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Din forma bădăran prin substituire de sufix.
hădruiu, s. a. Baston scurt de brad folosit de copii la jocul «de-a cotea». G. Vulcu, Răhău.
   —     Metateză din brdduiu (DA, s. v.). băier, s. a. (Fig.) Minte, inteligenţă. V.
   Cutcan, Bonţ.
bâhă, s. f. Femeie nevoiaşe, lipsită de iniţiativă. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Sens foarte apropiat de cel dat în DA.
b&llăi, vb. trans. IV-a. A ciurul seminţele, a vântură. V. Cutcan, Bonţ. bălă, s. f. Poreclă dată unuia care păcăleşte pe alţii. V. Lazar, Jina. bălăcători, vb. trans. IV-a. A spune porcării, vorbe triviale. V. Cutcan, Bonţ.
bălăclune, s. f. Murdărie morală, trivialitate, perversitate. V. Cutcan, Bonţ.
   —     Derivat din bălăci (DA, s. v.). bălălău, s. a. Mâncare făcută cu mămă-
   ligă, unt şi brânză. N. Drăganu, Ruştior.
Băla. Nume de vacă. N. Nicolaescu, Qorj.
bălăvăni, vb. refl. IV-a. A se crepâ de ziuă: Se bdlâvdneâ de ziuă când am plecat. N. Nicolaescu, Gorj. balbotină, s. f. Fruct necopt, crud. E, Cioran, Răşinari.
   —   Variantă a lui bolbotină (cf. DA. s. v.).
bâlcoş, adj. Crud, tâlhăresc, fără inimă: Doamne, Dumnezeul mieu Iartă şl pe frate-mieu '
     Şi pe bâlcoş Nichifor,
     C’o fost harămbaşa lor.
   G. Vulcu, Răhău.
bălucă, s. f. Fetiţă blondă (cf. şi numele de familie Bdluca). V. Cutcan, Bonţ.
   —     Derivat din băl cu sufixul -ucă, Băluţa, s. f. Nume de vacă. N. Nicolaescu.
   Gorj.
   —   Din băl cu suf. -uţă.
bânâiu, s. a. Loc steril, neproductiv.
   A. P. Bănuţ, Maramureş, bangau, s. m. Gologan, ban. V. Cutcan, Bonţ.
bârăl, vb. trans. IV-a. A trece oile prin strungă: Bărăe oile sd vie la mulsoare. V. Cutcan, Bonţ.
   (—Propriu «a le strigă băr», S. P.). bârcă, s. f. Femeie neîndemânatică şi proastă. V. Cutcan, Bonţ. bârcănă, s. f. Oaie cu lână sură, creaţă. V. Cutcan, Bonţ.
   —   In DA bârcă, bercă, din ung.
   birka,
bârtă, s. f. Femeie de ocară. V. Cutcan, Bonţ.
bărtă, cu bartă, adv. Desigur, adevărat. V. Cutcan, Bonţ.
băscăcărâ, vb. trans. I. A lărgi pasul, a face grimasuri, a se strâmbă: Ce te băscăcărezi aşa că doar nu eşti la circ. N. Nicolaescu, Gorj.
www.digibuc.ro
IO
ŞTEFAN PAŞCA
208
   (—Cf. răscrăc&râ, S. P.). băşcălie, s. f. Batjocură, râs. N. Nico-laescu, Gorj.
   —      Derivat din băscăli (acesta în DA). băzdări, vb. intrans. IV-a. A bâzăl, a alungă vitele bâzăindu-le în urechi. V.
   Cutcan, Bonţ. şi N. Drăganu.
   —   Contaminare din bâz&l f bondărj din bondar).
*bec6clu, s. a. Cojoc de piele de oaie, frumos lucrat. A. P. Bănuţ, Bihor.
   —      Din ung. becses, «valoros». bech£ş, s. a. Orice îmbrăcăminte. V.
   Cutcan, Bonţ.
   —   Cf. cuvântul anterior.
~bedeârcă, s. f. Un vas de lemn cam de
   o cupă, întrebuinţat mai ales Ia stână. A. P. Bănuţ, Maramureş, bclicdş, s. a. O făşie de loc înclinat pe care lunecă băieţii, călare pe băţ. G. Vulcu, Răhău.
belişte, S. f. Cale nepotrivită nici pentru sanie nici pentru trăsură. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
•belterie, s. f. Făşie de pânză sau postav îngustă şi lungă. N. Nicolaescu, Gorj.
   —      Cf. bertelie, betelie < bată. -berbelău, s. m. Copil bătăuş. V. Cutcan,
   Bonţ.
bărdii, s. f. Coastă de deal, râpoasă. A.
   P. Bănuţ, Maramureş. i>eşăl, (plur. beşaic), s. a. Odihnă, repaos (numai în graiul minerilor). Şt. Paşca, Crişcior.
beşău, s. m. Copil mic şi slăbănog: I de cinci ani beşăul şi nu poate scoate o vorbă legănată. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Derivat din beşi cu sufixul -ău, ca în cicău, plăngiu, lingău etc.
bişniţă, s. f. Femeie bătrână, dosnică. N. Nicolaescu, Gorj.
   —   Derivat din beznă (?). In DA beşniţă, derivat din beşi.
•beştăli, vb. trans. IV-a. A. comandă, G. Vulcu, Răhău şi Paşca, Crişcior.
   —     Din germ. bestellen, idem. bet&că, s. f. Fâşie îngustă de stofă. N.
   Nicolaescu, Gorj.
   —   Din bată f — eică.
beutor domnesc. Invitatul care beâ gratis la un chef (uneori în sens batjocoritor). V. Lazar, Jina. bezur, s. a. Mânecă dela cămaşă, dela cot în sus. N. Drăganu, Chintelnic.
   —     Cf. băzară, băzări, DA. (S. P.). bibiţfcle, s. plur. (?). Afaceri mărunte.
   V. Cutcan, Bonţ.
bieă, bigă, s. f. Un joc de copii. (?) V. Cutcan, Bonţ.
bicătoâre, s. f. Castron fără picioare. N. Drăganu, Mărcuşa.
   (—Cf. picător, S. P.). bllnic, adj. Deştept, isteţ. V. Lazar, Jina.
bfntă, s. f. Pedeapsă. A. P. Bănuţ, Bihor.
   —     Cf. ung. biintetnl, «a pedepsi», birgă, s. f. Vină, greşeală. N. Drăgan,
   —     Din germ. Biirge, «martor» ? bfţă, s. f. Lele, nană. V. Lazăr, Jina.
   —   Cf. + biţă în DA.
bitiricl, vb. trans. IV-a. A împreună, N. Drăganu, Zagra.
blăznă, s. f. Duh rău, zână răutăcioasă. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   —   Cf. etimologia din DA, care se verifică şi mai mult cu înţelesul de faţă.
bleâsc, s. a. Stomac. V. Lazar, Jina. bleştl, vb. intrans. IV-a. A respira greu: Aşa’s de trudită de nici bleşti nu mai pot. C. Rebreanu, Bistriţa, bloj, s. m. Cerşilor. N. Drăganu. bltlhăi, s. plur. Intestine, măruntaie.
   A. P. Bănuţ, Maramureş. bodghU, s. a. Claie. N. Drăganu.
   —   Cf. DA s. boaghe.
boâlcii, s. f. Apă stătută şi caldă. N. Nicolaescu, Gorj.
b6b&, s. f. Bob, grăunţ. N. Drăganu.
   —   Contaminare între cele două forme
www.digibuc.ro
203
GLOSAR DIALECTAL
   boabă şi bob (nu ne explicăm altfel lipsa metafoniei).
bobâică, s. a. Loc ridicat, cu un platou în vârf. A. P. Bănuţ, Maramureş, bobâtă, s. f. Femeie gravidă. V. Cutcan, Bonţ.
   —     Derivat din babă (cf. DA). Bobolină. Nume de vacă. N. Nicolaescu,
   Gorj.
bobol6ţ, s. a. O piatră rotundă cu care se pardoseşte curtea. G. Vulcu, Răhău.
   —     Cf. gogoloj, golomoz (DA.), boborănţă, s. f. «Ispravă» copilărească,
   glumă proastă: E om mare şi face numai boboranţe. N. Nicolaescu, Gorj.
bohurâs, adj. (Fig.) Dur, crud, ordinar. V. Cutcan, Bonţ.
bobii fa, s. f. Bomboană, dulceaţă, V. Cutcan, Bonţ.
bocâle, s. f. Vas mare de pământ in care se ţine apa de băut. A. P. Bănuţ, Maramureş.
   —     Din ung. bokolj'6 «fedeleş», bocâr, s. a. Plută. N. Drăganu. b6cna, de-a bârna, adj. In: a vorbi de-a
   bocnă = a spune ceva cu răutate la adresa altuia. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
bodoeăli, vtr. intrans. IV-a. A flecărl, a vorbi fără inţeles, a troscotl. V. Cutcan, Bonţ.
f —Cf. cuvântul a bodogăni {DA). bodogâlă, s. f. Vorbăiie. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Derivat din bodoeăli, mestecat cu dodogăni.
                                                                             boghirci, vb. trans. IV-a. A furi, a şterpeli. G. Munteanu, Poiana Sibiiului. boghiuţă, s. a. Furcitură. N. Drăganu.
   (—Dim. lui boghie, S. P.). bohârţă, s. f. Lucru de nici o treabă, boarfă, unealtă veche şi stricată: O vi nit cu bohărfile în spate şi iacătă-l gazdă. Şt. Paşca, Crişcioi.
   —   Avem probabil o legătură cu ung. bohaj s. bohâj (aceste în SzMTSz, I, p. 150), amestecat cu boscărţă, boşcârţă, existent şi el cu acelaş sens, în partea locului.
bohârniţă, s. f. Ooală mare şi burtucă-noasă. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. bojgău, s. m. Haimana, tânăr fluştu-ratic, vagabond. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
bolcăi, vb. intrans. IV-a. Bolcdie apa’n butoiu. N. Nicolaescu, Gorj.
   —   Onomatopee.
boltăn, adj. Avut, bogat. V. Cutcan, Bonţ.
bolmetâu, s. m. Om prost, nătăflete. I.
   Sohorca, Sângeorz-Băi.
Boloeân. Nume de bou. N. Nicolaescu, Gorj.
bolând, adj. Domol, paşnic, bun: E bolond la inimă şi nu face rău nimănui. N. Nicolaescu, Gorj. bolovănit, adj. Neînduplecat. V. Cutcan, Bonţ.
bolunda, de-a bolunda, adv. Nebuneşte: Măncă banii de-a bolunda şi nu se gândeşte cât o asudat pentru ei. A. P. Bănuţ, Bihor. (ung. bolond, «nebun», un format adverbial), bândrăş, adj. Prostănac, nătărău. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   —   Din ung. bondor, bondrus, idem OSzMTSz, s. v.).
bontrâcili, s. a. Un fel de sulă îndoită cu care se desfundă luleaua. C. Mari-nescu, Doi j
   (—Cf. ung. bontanl «a desface», S. P.). bo6s, adj. (Fig.). Prostănac, idiot: Omu ăsta-i boos rău la cap. C. Rebreanu, Bistriţa.
   —     Derivat bou t suf. -OS. borâşcăi, vb. trans. IV-a. A scormoni:
   (mişcarea ce o face boul cu piciorul pe pământ înainte de a se apucă de bătaie cu altul). N. Nicolaescu, Gorj. (Deriv, borâşcăitără, s. f. Urma
www.digibuc.ro
12
ŞTEFAN PAŞCA
204.
   rămasă pe unde a borâşcăit boul, idem).
   —     Contaminare din bornăi f râşchiâ. bbrmaşîuă, s. f. Maşină perforatoare cu
   care se lucrează in piatra din baie.
   —   Şt. Paşca, Ctişcior.
   —   împrumut german nou, Bohrma-SClline, idem.
boroscoddnie, s. f. Atitudine indecentă, vorbă urîtă. N. Nicolaescu, Gorj. boroştineâlă, s. f. Se numeşte cel care murdăreşte totul pe unde umblă: Eşti o boroştineâlă, mucosule. E. Cioran Răşinari.
bortorini. s. f. O plantă bună pentru nu-trirea vitelor (?). V. Cutcan, Bonţ. bârză, s. f. (Fig.) Minciună. V. C’.ltcan, Bonţ.
boş&n(ât, adj. Aprins la faţă în timp de boală. I. Sohorca, Sângeoiz-Băi. bot, s. a. Nod, grămadă: Stau copii bot, unu peste altu. V. Cutcan, Bonţ. bot, adj. Prost. V. Cutcan, Bonţ.
   —     Cf. ung. buta, cu acelaşi sens. bozgăiâlă, s. f. De cele mai multe ori e
   poreclă ce se dă unui «om cu faţa lată şi cu ochii mari, bulbucaţi». I. Sohorca, Sângeorz-Băi, br&PC, s. f. îmbrăcăminte de orice fel. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   —   In DA cuvântul are un înţeles mai restrâns.
brăhui, vb. refl. IV-a. A se strică, a se prăpădi. N. Drăganu (?). (Deriv, brăilftiu, adv. Stricat, idem.).
   —   O variantă a lui vrăvui.
Brâica. Nume de câne. N. Nicolaescu, Gorj.
brăţări, vb. trans. IV-a. A-şi pierde vremea în căutarea unui lucru: Ce tot brătăceşti pe-acolo ? N. Nicolaescu, Gorj.
Brebcn61. Nume de bou. N. Nicolaescu, Gorj.
bren(ălui, vb. refl. IV-a. A se ciondăni, a se sfădi. N. Drăganu.
   —     Cf. germ. brenzeln, «a mirosi a ars», brihăi, vb. intrans. IV-a. A râde fără
   rost, a linzi. E. Cioran, Răşinari, brumât, adj. (Fig.). Bătrân: om brumat. V. Cutcan, Bonţ.
hâbă, s. f. Durere de gât, de urechi, de ochi, de măsele, provenită din răceală.. V. Bucur, Frata şi Şt. Paşca, Crişcior. bubdlţă, s. f. Umplătură de varză, sarmală. A. P. Bănuţ, Bihor, bubulie, s. f. Dâlmă, colibă, V. Cutcan Bonţ.
bâclă, s. f. Vopseală. V. Lazar, Jina. bududău, s. m. Un om al nimănui care hoinăreşte fără nici o ţintă. I. Sohorca,, _ Sângeorz-Băi. Var, budalău, idem, I.
   Moga, Sălişte (Sibiu), budulăll, s. a. Fântână cu bortă. V, Cutcan, Bonţ.
buduli, vb. trans. IV-a. A persecută. N. Drăganu, Friş şi I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
budurli, vb. refl. IV-a. A se cărâ, a se de-părtâ: Amu mă budurlesc de-aci. C. Rebreanu, Bistriţa.
buduroâic, s. f. Tubul dc lemn dela cazanul de făcut ţuică, aşezat între capac şi ţeava de metal din putină.. N. Nicolaescu, Gorj. buhâiu, s. a. Căciulă făcută din piele prost tăbăcită. G. Vulcu, Răhău.
   —     Din ung. bohaj, «haină flocoasă». bulgâş, s. a. înghesuială, gâlceavă, neplăcere: Cu copii mulşi ai buigaş. Şt.. Paşca, Crişcior.
   —   Din ung. bujgâs, idem.
bulgi, vb. intrans, IV-a. A năvăli: Buigt peste noi. N. Nicolaescu, Gorj.
   —   Contaminare din blli «a năvăli» cu fugi.
bujdâiu, s. m. .Uscător de poame. V.. Cutcan, Bonţ.
                                                                             bulidâuă, s. f. «Un fel de iarbă mare cu cotor gros şi în formă de ţeavă»-(bucinişul ?). Dr. V. Corbu, Zagra. bârnă, s. f. Violoncel. V. Cutcan, Bonţ_
www.digibuc.ro
205
GLOSAR DIALECTAL
13
burâc, s. m. Cartof. A. P. Bănuţ, Satu Mare.
   —   Cf. rut. burak, «sfeclă» ZelRDWb
   I. 49.
burcă, s. f. Ţigancă. V. Cutcan, Bonţ. burdujl, vb. trans. IV-a. A călcâ în picioare, a zdrobi, a dripl, a stopşl: L-o burdujit vaca de i-o rupt coastele. C. Rebreanu, Bistriţa, burhăiăuj s. a. Piatră moale pe care băieşii o despică numai cu ajutorul ciocanului. Şt. Paşca, Crişcior. buriâş, s. a. Ploscă de lemn. N. Drăganu, Că! an.
   —   Etim. din ung. borjas (corn. de d-1 Drăganu).
bârtucă, s.f. Fântână. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Din ung. borkut (cf. în toponoma-stiea ardeleană Borcut), cu metateză. A putut să se producă un amestec şi cu burtubân, burtucan.
Btişa. Nume de câine. N. Nicolaescu, Gorj. Eşinume de Familie,Şt. Paşca Crişcior.
buştl, vb. intrans. IV-a. A izbucni: S’a rupt doaga de la buioiu şi a buştit apa din el. N. Nicolaescu, Gorj.
Rlisuibc. Nume de bou. N. Nicolaescu, Gorj.
bâtin, s. a. Exploatate de păduri. A. P. Bănuţ, Sighet.
   —   Din rut. butin, idem (ZelRDWb,
   I» 50-
butur, s. a. O bucată de carne care se taie din pulpa animalului.N.Nicolaescu, Gorj.
   —   Cf. DA supt blit.
butlirbiu, s. a. Gârliciul de la fântână făcut dintr’o bucată de lemn. V, Bucur, Frata.
   —   Derivat din butură cu suf. -oiu.
                                                         C
câfăr, s. a. O bucată de lemn de brad care se întrebuinţează la construcţia caselor. G. Vulcu, Răhău.
   —     Din săs. Kâfer (Jb., X. 180). căhătliră, s. f. Epilepsie. V. Cutcan,
   Bonţ.
   —   Din Chih&i, chihăitură, (TDRG s. v.) prin apropiere de chehe (?).
câie, s. plur. Cuiele ce se bat pe potcoavă pentru ca să nu luneci. N. Nicolaescu, Gorj.
   —   Cf. DA s. cală.
câie, s. plur. «Capetele din urmă (sici) dela talpele săniei»: Dacă n’ai loc în sanie sui-te pe câie. N. Nicolaescu, Gorj.
   —   Cf. câiu «călcâiu», partea dinapoi a copitei calului.
călădână s. plur. Crucile de care trag caii plugul; orice capete de funii. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   —     Din ung. kaloda, «jug», călămâzdră, s. f. Salamandra: Călă-
   rnâzdra pică cu ploaia. V. Laz ar, Jina.
   —   Pentru Sălămâzdră cf. Dacoroma-nia III, p. 819.
calau, adj. Umed, apătos: pământ calâu. N. Nicolaescu, Gorj.
   —   Cu alt sens în DA; cf. Dacoro-mania III, p. 618 şi 661 ş. u.
călcâ, vb. trans. I. A cântări: Viţălu ăsta calcă 95 de chile. A. P. Bănuţ, Baia-Mare.
calcavură, s. f. Palmă: Iţi dau o cal-cavură de-auzi cânii în Giurgiu. N. Nicolaescu, Săuleşti (Gorj).
   —   Etim. cf. DA s. v.
căldărit, adj. (Fig.) Beat. V. Cutcan. Bonţ.
   —   Derivat glumeţ din căldări «a bea«.
călină, s. f. Cumnată: Nevasta îi zice surorii bărbatului său, călină. D. Ră-dulescu, Rudari.
căliscă, s. f. închisoare, temniţă. N. Drăganu, Căian.
   —   Din ung. kalicka, «colivie» (în Munţii Apuseni căliscă însemnează «colivie»). Cf. însă şi călească.
www.digibuc.ro
ŞTEFAN PAŞCA
206
J4
   C&mâră, s. f. Măcelărie. E. Munteanu, Poiana Sibiiului.
   c&nâc, s. m. Un fel de ciucure in formă de nod, care se pune ca podoabă în coarnele boilor. I. Sohorca, Sân-georz-Băi.
    —   Din cana! (TDRG), canah.
Canâp, subst. Sfoară groasă de legat
    pachetele de bumbac; sfoară importată din străinătate: aţă de canap şi canap. C. Marinescu, Dolj.
    —   Probabil la origine identic cu cuvântul anterior.
Căni, vb. trans. IV. A vopsi ouăle de Paşti. (Se pun în «zăr», «feştele», «scorţişori»). N. Drăganu, Valea Someşului.
    —   Din ung. kenni (DA.).
căni, vb. trans. A învioră. V. Cutcan, Bonţ. (Deriv. Cănit, adj. înviorat, întărit. Idem).
    —   Probabil identic cu căli.
cântă, vb. refl. I. A plânge în gura mare, a se boci: Se cântă tot mor-ţeşte. Şt. Paşca, Crişcior şi V. Bucur, Frata.
    —   Cf. şi DA. s. v.
căpăvit, adj. Nebun, într’o ureche, căpiat. V. Cutcan, Bonţ. căpiţă, vb. trans. I. A stâlcl pe cineva în bătaie. V. Bucur, Frata. câpslă, S. f. Capsă. Şt. Paşca, Crişcior.
    —   Din germ. Kapsel.
căpostăr, s. a. Perină de paie, căpătâiu. V. Cutcan, Bonţ.
căput, s. a. Termin generic pentru orice haină. N. Nicolaescu, Gorj.
    —   Cf. DA. s. v.
căpută, vb. refl. I A se recăsători: «Un văduv dacă se căsătoreşte cu o văduvă, se zice că se căpută, nu că se căsătoreşte». V. Bucur, Frata. carâmb, s. a. Un beţigaş cioplit în patru feţe pe care se înseamnă, după rând, care cât lapte are. N. Drăganu. (Cf. Dacoromania II, 596).
cărătănie, s. f. Urmă: Mi-a dat să-i fac o socoteală şi nu-i dau de cără-tenie. N. Nicolaescu, Gorj. cârcăi, vb. intrens IV-a. A vorbi de rău. V. Cutcan. Bonţ. cârcăli, vb. intrans. IV-a. A vorbi (nerozii), a flecărl. (Deriv, cârcălit, adj. Fără minte, neserios). V. Cutcan, Bonţ.
cârlicuş, s. m. Student teolog (termen ironic). C. Rebreanu, Bistriţa.
   —     Din germ. kirchlich f suf. -uş. cârloi, vb, intrans. IV. A plânge, a
   urlă. P. Nişca, Crişcior.
   —   Contaminat din a curul -j- a dârlol (acesta din urmă prin partea locului are acelaşi sens).
cârloiât, adj. Incârligat, îndoit. V. Cutcan, Bonţ.
Câroş, adj. Avar, zgârcit şi fără inimă. V. Cutcan, Bonţ.
C&rp&nâs, adj. (Fig.). Animalul care oricât de bine ar fi nutrit, rămâne totuşi slab şi cu părul zburlit. V. Bucur, Frata.
cârstâţă, S. f. Grămadă de snopi de grâu aşezaţi în formă de cruce. I. Sohorca, Sângiorz-Băi. cârţă, s. f. Fetiţă mică, sugace. V. Cutcan, Bonţ.
cârti, vb. intrans. IV-a. A vorbi, a crâcni: Să nu cârteşti, că te omor. N. Nicolaescu, Gorj. cârţibâuâ, s. plur. Mărunţişuri, fleacuri.
   I. Sohorca, Sângeorz-Băi. cârtbg, s, a, O felie de pământ lucrată, găsită în mijlocul unui întins loc de fânaţ. N. Nicolaescu, Gorj.
Cast cast cast, interj. Se strigă către păsări ca să intre în coteţ. N. Nicolaescu, Gorj.
câştigă, vb, trans. şi refl. I. A spovedi pe cineva şi a-I cuminecă în stare de boală grea; a boteză: Ii-moare bărbatul aşa necâştigat şi ea nici nu-i pasă. Şt. Paşca, Crişcior
www.digibuc.ro
GLOSAR DIALECTAL
207
   —   Ajuns la acest înţeles supt influenţa lui a îngriji care ca şi a câştigă are sensul de a păzi. (Pentru evoluţia de aici cf. S. Puşca r i u, Din perspectiva Dicţ.,'Cluj, 1922, p. 16).
căşună, vb. refl. I. A fi alterat la minte, ţicnit. G. Vulcu, Răhău.
Căsuţă, s. f. Cutie de chibrituri. G.Mun-teanu, Poiana Sibiiului.
Cătărg, s. a. Arbore lung, drept şi gros. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   —   Neologism ?
Căţ61, s. m. (Fig. ?). Copil din flori, nelegitim. V. Cutcan, Bonţ.
Căţ6i, s. plur. Larve de albine; căpriorii cei mai mici la o casă. N. Ni-colaescu, Gorj.
căţină, s. f. Covată mai mică. A. P. Bănuţ, Sălaj.
C&t&năţ, adj. Strict, milităros, regulat. A. P. Bănuţ, Sălaj.
   —      Derivat din cătan(ă) f suf. -eţ. cătăre, s. f. Câştig, venit: Oamenii ce
   n’au călare iarna şi mai rabdă. V. Bucur, Frata.
Cătrănâr, sm. (Fig.) Crâşmar, în sens glumeţ. P. Nişca, Crişcior.
   —      Derivat din cătran «rachiu», căţlini, s. plur. (?) Un fel de brazi (?).
   N. Drăganu, Ruştior.
C&uşi, vb. refl. IV-a. A se zăpăci, a se încurcă la socoteli. V. Bucur, Frata.
ceacâr, s. a. Un instrument de lemn pe care se pune jirebia şi se deapără (sic ) N. Nicolaescu, Gorj. ceăcnă, s. f. Femeie obraznică şi cu moralitate dubioasă. I. Sohorca, Sân-giorz-Băi.
Ceâglă, s. f. Unealtă, ciocan cu care se rupe o bucată de piatră din stană, sau se smulge din pământ. V. Cutcan, Bonţ.
ceăpţă, s. f. Capişon purtat de nevestele tinere. V. Bucur, Frata. (Fig.) Palmă:
15’
   I-am dat o ceapţă de i-am smintit măselele. C. Rebreanu, Bistriţa, ceas rău, Nume dat unei boli venite subit în urma unui blestem: Are cias rău, nu cred că mai scapăr Şt. Paşca, Crişcior şi V. Bucur, Frata.
CCbâlă, s. m. Om invalid, urît, transfigurat. N. Nicolaescu, Gorj.
   —   Postverbal din CÎbălui. (Cf. DR. IV, p. 779).
cechie, s. f. Briceag, cuţit mic: Am şi eu cechie dar nu taie de loc. N. Nicolaescu, Gorj.
Cei, vb. trans. IV-a. A ţinea la dreapta când se mână carul cu boi. V. Bucur^ Frata şi St. Paşca, Crişcior.
   —      Derivat verbal din interj, ceâ. călnic, adv. Când cineva pleacă la lucru
   fără unelte, se zice că merge celnic singur: Celnic te duci la pădure ? (fără săcure, boi, etc.). Nu te duce celnic-la târg, că numa te bate cineva. Şt. Paşca, Crişcior.
   —      Etim. cf. DR. III, p. 417. Cerbân, Nume de bou. N. Nicolaescu,.
   Gorj.
cercui, vb. refl. IV. Se zice despre doi tineri îndrăgostiţi că se crecuesc: se joacă, se mângâie, se alintă. Şt. Paşca,. Crişcior.
   —   Etim. în DR. IV. p. 679—680, (din ung. k e r e k).
CCrime, s. f. Partea de deasupra (tavanul) galeriilor din baie. (înţelesul de «coperiş» care se dă de Frâncu-C a n d r e a, Românii din Munţii Apuseni, p. 41, nu cred că e autentic. In graiul băieşilor nu se găseşte decât în accepţiunea de mai sus). Şt-Paşca, Crişcior.
cermăli, vb. trans. şi refl. IV-a. A în— curcă sau a se încurcă în facerea unei socoteli. V. Bucur, Frata. căslă, s. f. Unealtă cu care se scobeşte covata. P. Nişca, Crişcior.
www.digibuc.ro
i6
ŞTEFAN PAŞCA
208
cheltuială, s. f. Explozibilele consumate în timpul lucrului de o lună, pe care le plăteşte din leafă fiecare băieş. Şt. Paşca, Crişcior.
Chbnteş, s. m. Voluntar (intrat în armata revoluţionară a lui Kosuth, la 1848). V. Bucur, Frata.
   —   Din ung. onkăntes, idem.
«herent, adj. Fără judecată, iresponsabil (germ. 'unzurechnungsfăhig’). N. N. Drăganu, Valea Someşului.
■Cheş, adj. Pestriţ, cu pete de diferite colori pe corp. V. Lazar, Jina şi Şt. Paşca, Crişcior.
chesitură, s. f. Tăietură, crepătură. V. Bucur, Frata.
   —      Dini teşitliră cu fonetismul local, «hiantaăn, s. m. Prostănac, idiot. G.
   Munteanu, Poiana Sibiiului. «hiantaur, adv. Ameţit de băutură: Umblă tot chiantaur, N. Nicolaescu, Gorj.
   —   Probabil ambele cuvinte din urmă au o origine comună.
«hibăl, s. m. Măsură de capacitate de 120 de litre. A. P. Bănuţ, Bihor.
   —   Din ung. kobol (CzFMSz, Pest, 1862, III, p. 1042).
chichdu, s. a. O secure mare. A. P. Bănuţ, Bihor.                   -
   —   Cf. ung. teto (GhDMR., 1906, P- 717)-
chichirfcz, s. m. Băiat mic. V. Cutcan Bonţ.
chidinc, s. a. Tocmeală, mijloc de a face leafă mare: Dacă n’ai chidinc, nai sărbători ca lumea. Şt. Paşca, Crişcior.
   —     Din germ. Gedinge, cu acelaş sens. chilipi (chilipchi): Se numesc zilele dela
   14—21 Noemvrie, adică dela Sf. Ap. Filip, până la Intrarea în biserică. (In zilele acestea nimenea nu are voie să taie cu foarfecele, ca să nu vie lupii la oi. Ca să nu se uite acest lucru, femeile îşi leagă foarfecele cu
   sfoară): Să nu tai că’s chilipchi! V. Lazar, Jina.
chindbu, s. a. Un fel de pânză în forma unui ştergar cusut la capete cu flori şi «cipcă» cu care se învelesc la cap femeile în sărbători. N. Drăganu, Iclodul Mic.
   —     Din ung. kendo, «ştergar.» chibinb, adj. Orb: Uite aici, chiombule.
   N. Nicolaescu, Gorj.
Chisăl, s. a. Unealtă cu care se scobeşte covata, ceslă, N. Nicolaescu, Gorj. chişcău, s. a. Băşică pentru păstrat tutunul. C. Marinescu, Dolj. chişă, s. f. Moment potrivit: Noaptea-i chişa hoţului. N. Nicolaescu Gorj. Chiton, s. a. Suman de pănură albă sau sură cu croială largă. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
Chiuzui, vb. trans. IV-a, A lucră în comun, a potrivi, a se înţelege: Om chiuzui cum om putea. A. P. Bănuţ, Bihor. (Deriv. Chiuză, s. f. Prietenie, tovărăşie în afaceri: Nu-ţi face chiuză cu el că-i un hoţ. Şt. Paşca, Crişcior.).
   —     Din ung. koz, comun, familiar. Chiz, s. a. Un minereu bogat în aur,
   pirită. Şt. Paşca, Crişcior.
   —     Din germ. Kies, idem. cibârnăcă, s. f. O pălărie veche şi stricată, cu bordurile rupte, ca fesul turcesc, pe care o iau cei cari mulg oile. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
cică! cică!, interj. Când se chiamă porcii se strigă:cică,cică!N.Nicolaescu,Gorj.
   —   Din purcică, purcică! (?)
CÎCărl, vb. trans. IV-a. A mişcă într’o parte, a cârnl, a suci: Cicăreşte o ţâră ruda carului. V. Bucur, Frata. In sens intrans. A sări în sus de bucurie. N. Nicolaescu, Gorj. cide, s. f. (?) Omăt îngheţat, omăt plouat şi îngheţat care ţine crengile unui copac la olaltă şi câte odată le şi rupe. N. Drăganu, Valea Someşului.
www.digibuc.ro
209
GLOSAR DIALECTAL
17
   —   Cf. chidie şi ung. kiid, «ceaţă», «negură».
cigăll, vb. trans. IV-a. A mâncâ pe apucate. V. Cutcan, Bonţ.
   —     Cf. a ciuguli (T.D.R.G. s. v.). ciliăi, vb. refl. IV-a. A se trudi să
   aprindă cineva foc cu material ud. (Deriv, din cillăit, «certat»). V. Cutcan, Bonţ.
cihărânie, s. f. Coastă piezişă; loc sălbatec. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. cimbră, s. f. Fată isteaţă. V. Cutcan, Bonţ.
cimdde, s. f. O familie nu prea numeroasă. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. cinii căsii: Mobilierul pe care il aduce fata ca zestre când se mărită; aranjamentul intern complet. A. P. Bănuţ, Sălaj; Luntre. V. Lazar, Jina. cinişoără, s. f. Masă ce se dă la cel ce-şi serbează ziua numelui,în preziua serbării. N. Nicolaescu, Gorj. cinzai, s. a. Tratament crud, bătaie: O făcut el mult dresai cu ea până ce s’o omoare. C. Rebreanu, Bistriţa.
■  —Din chinzul (cu rostire dialectală)
   (< ung. kinozni, S. P.). cio&că! cio&că! interj. Strigăt cu care se chiamă porcii. N. Nicolaescu, Gorj.
cioâcă, s. f. Vârful unui deal; închizătoare de lemn la poartă, în formă de cârlig: Ai pus cioaca la poartă? N. Nicolaescu, Gorj.
   —     Pentru sensul din urmă cf. ciocă, cioacă, mocioacă, «baston cu cârje», cioâcăle, cioâcăle! Interjecţiune cu care
   se chiamă porcii. N. Nicolaescu, Gorj.
   —     Cf. cioacă şi cică, mai sus. cioăgă, s. f. Mărţoagă, vită sau om
   slab. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Din ciocă («cu spinarea cocoşată») f mărţoagă.
cioâră, s. m. Sas (In batjocură). V. Lazar, Jina. (Fig.) Minciună. V.Cutcan, Bonţ.
Cioâra, Nume de câne. N. Nicolaescu, Gorj.
cioârcă, s. f. Căpăţină, schelet. V. Cutcan, Bonţ.
ciobă, vb. trans. şi refl. I. A ştirbi. N. Drăganu.
   —   Derivat din ciob.
ciobăn, s. m. Păstor de boi, deosebit de cel de vaci, care se chiamă ciur-d a r. V. Bucur, Frata.
ciobână, s. f. Un vas de lemn cu care îşi duc ţăranii apă când sunt la lucru. V. Lazar, Jina.
cidc, adv. Nimic: Nu-ţi dau cioc odată, nimic odată. Şt. Paşca, Crişcior.
ciocân, s. m. (Fig.) Om prost, nătăfleţ. V. Cutcan, Bonţ.
ciocăni, vb. intrans. IV-a. A vorbi în contra cuiva. V. Cutcan, Bonţ.
cidci, s. (?) Porumbul cules de pe co-cian. A. P. Bănuţ, Sălaj.
ciâclu, s. m. Om mic, pipernicit: un cioclu de bărbat. C. Rebreanu, Bistriţa.
ciocoti, vb. trans. IV-a. A mâncâ încet şi fără regulă: Copiii clocotesc la mâncare toată tsiua. N. Nicolaescu, Gorj.
ciocovdte, s. plur. Obiectele mărunte ce se ţin de casă: ciocan, cute, săcure, etc. G. Vulcu, Răhău.
ciocviş, adj. Chior, cu privirea încrucişată. V. Cutcan, Bonţ.
cioilăi, vb. intrans. IV-a. A mâncâ cu zgomot: Ce cioflăeşti ca porcii şi nu mănânci cum se cade. N. Nicolaescu, Gorj.
   —   Cf. ciofăi, «schmatzen» (TDRG, s. v.).
eiollic, s. m. Om scăpătat, stricat, vagabond. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Etim. cf. cioflingar (TDRG. s. v.). Cf. şi numele de familie, Cio-flica, pe valea Crişului Alb.
Cioină, s. f. Carne slabă şi bătrână. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
2 A. J?. — Memoriile Secţiunii Literare, Seria 111. Tomul tV. Mttii. 3.
www.digibuc.ro
ŞTEFAN PAŞCA
210
18
ciolbl, vb. intrans. IV-a. A se uiţi la cineva urît: Nu te ciolbl la mine că n’am omorît pe tat’tu. Şt. Paşca, Criş-cior. (Deriv, ciolbiş, adv.; ciolb sau ciomb, subst. Cel care are o privire urîtă. E. Cioran, Răşinari), ciolciuş, s. a. Sac de hârtie. C. Re-breanu, Bistriţa.
   —   Din ung. toltfcs, «umplătură», «sarmală».
cioloâcă, s. f. Poreclă dată unuia care spune vorbe neînţelese. V. Cutcan, Bonţ.
ciolomădă, s. f. Porumb, cucuruz. V. Cutcan, Bonţ.
ciolom6ţ, adj. Linguşitor, obraznic. P. Nişca, Crişcior.
   —      Cf. ung. csa!6, «înşelător», ciomândl, vb. refl. IV-a. A se ciondănl,
   a se cerţi. E. Cioran, Răşinari, cionăie, s. f. Vacă slabă, diformă: Nu cumpără cionăi d’astea. N. Nicolaescu, Gorj.
ciopârtăc, s. a. Rest de carne la măcelărie ; măruntaie. I. Sohorca, Sân-georz-Băi. _
ciopâtă, s. f. Jumătatea unui fruct (măr, nucă^ etc.). N. Drăganu, (?). ciorăsc, s. a. Granit:
                                                Burhălău'mi măncă său',
                                                Ba ciorăsc mă prăpădesc.
   Şt. Paşca, Crişcior.
cidrc, adj. Chior. (Deriv, ciorc&ş, adv. Chiorâş) I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
ciorchină, s. f. Oblâncul şelei. G. Vulcu, Răhău.
ciorciovfel, s. m. Puiu de găină; copil de ţigan. V. Cutcan, Bonţ. ciorciolâş, s. m. Murdăria de pe animale, Şt. Paşca, Crişcior. ciordişi, vb. trans. IV-a. A batjocori, a umili. (Deri v. ciordislt adj. Necăjit, umilit). V. Cutcan, Bonţ.
   —   Din ciorti, «a obrăzâ», din ciort «nas» < ţig. iSort, idem.
ciorgaliţă, s. f. Femeie, om de jos. V. Cutcan, Bonţ.
ciorît, adj. Rănit, bubos. V. Cutcan, Bonţ.
ciormăglăvă, s. f. Capră cu coarnele date pe spate. N. Drăganu, Sângeorz. ciormân, s. m. Copil gras. V. Cutcan, Bonţ.
cioroftâc, s. m. Om decăzut din punct de vedere moral, coada satului. (Deriv, ciorollici, vb. intrans. IV-a. A vagabondă.) V. Cutcan, Bonţ. cioroslă, s. f. Fierul în formă de cuţit, fixat în grindeiul plugului, care face tăietura pe care o întoarce cormănul. N. Drăgan (?)
   —   Cf. ciorsoală.
ciorsoâlă, s. f. Ţesală, unealtă cu dinţi, cu care se perie vitele. A. P. Bănuţ, Bihor.
   —   Ung. csomâlo, idem.
ciorsâiu, s. m. Om slab din cale-afară. E. Cioran, Răşinari.
   —   Prin schimb de terminaţie dela ciorsoală.
cioşcuiu, s. a. Coşuleţ de hârtie sau nuiele cun fundul ascuţit. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
ciosmăţl, vb. trans. IV-a. A face bucăţi: Măcelarul ciosmăţeşte boul. N. Nicolaescu, Gorj.
ciosnâcă, s. f. Fiinţă urîtă, făcută rău: Ştiu că s'o însurat f’o luat pe ciosnâcă aceea. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. ciotricâ, vb. intrans. I. A spune vorbe fără căpătâiu, a vorbi multe şi mărunte. V. Bucur, Frata. ciovâie, s. f. Mobilierul cu toate lucrurile casnice pe care le aduce nevasta ca zestre. V. Biicur, Frata. ciorârcâ, vb. intrans. I. A umblă din-coaci, în-colo. N. Drăganu, (?). ciovică, s. f. Mâncare cu carne afumată. V. Cutcan, Bonţ.
cioznl, vb. trans. IV-a. A tăiâ, a ciunti, a rupe: Băiatul şi-a cioznit un deget;
www.digibuc.ro
2 11
GLOSAR DIALECTAL
19
   Un cioznit de spate («deşelat»). V, Bucur, Frata.
■ciri,.. ciri... conj. Ori, ori: Ciri tu ciri eu, unu pleacă. Şt. Paşca, Crişcior. Ciriclii, s. plur. Ielele, cele sfinte, coanele. N. Nicolaescu, Gorj. cirilleâcă, s. f. Noroiu subţire. V. Cut-can, Bonţ.
ciripi, vb. intrans. IV-a. A vorbi de dragoste. V. Cutcan, Bonţ.
•ciubânc, s. a. Vas vechiu de pământ care, înainte, se foloseâ pentru apă de băut, iar acum se fierbe în el. A. P. Bănuţ, Bihor.
   —   Ung. CSobânk, idem.
«iubel£u, s. a. Ploscă de lemn pentru apă. (O au mai ales vânătorii). A. P. Bănuţ, Bihor.
   —   Ung. csobolyd.
duc, s. a. Un obiect (coală de hârtie sau stofă) sucit în formă de tub. Adj. Gras, durduliu. I, Sohorca, Sângeorz-Băi.
cilică, s. f. Slăbiciune, plăcere, patimă: Ciuca lui eră să asculte cântece haiduceşti, D. Rădulescu, Rudari, ducă, s. f. Minte, inteligenţă. V. Cutcan, Bonţ.
ducău, s. a. Ciucălău, tuleu de cucuruz rămas fără boabe. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
duceâlă, s. f. Lenevie. V. Cutcan, Bonţ. ciuchiât, adj. Ţicnit, lovit de nebunie. G. Munteanu, Poiana Sibiiului.
   —   Cf. pentru origine ŞUChiat, deşu-chiat (în DR I, 243).
ciuciuâţ, adv. Ridicat, cucuiat. V. Cutcan, Bonţ.
.ciuclău, s. a. Un par vânjos cu care se încoardă lanţul pentru a strânge lemnele pe car. (Deriv, a ciucului, vb.trans. IV-a. A legă lemnele pe car). I. Sohorca, Sângeorz-Băi. •chldăş-mare. Cu întrebuinţarea completivă în frază, în sens de «baremi», «înc’ai»: De mi-ar ajunge grâul, ciu-
   dăş-mare până la Rusalii. Şt. Paşca, Crişcior.
Ciutul, ciuhăi, vb. trans. IV-a. A bate, a tâmui: Să stai frumos că te ciuhăiu. N. Nicolaescu, Gorj.
Citiguri, Cbiguri! Interjecţie care se adresează porcilor. N. Nicolaescu, Gorj. Cidie, s. f. O boală contagioasă a păsărilor de curte: A dat ciuia ’n găini, N. Nicolaescu, Gorj. cidjniţa, s. f. Nume de batjocură dat femeilor slabe. E. Cioran, Răşinari.
   —   Cf. psl. guzdinbcb (MLPSIGrLat, P. 1127).
ciubă, s. f. Căciulă. V. Cutcan, Bonţ. ciuli, vb. intrans. IV-a. A vorbi cu ocol, prin circumscriere. V. Cutcan, Bonţ.
ciulică, s. f. Femeie, fată fără minte, stricată. V. Cutcan, Bonţ. chimpag, s. a. Cusătură pe pieptul cămăşii la femei. V. Bucur, Frata,
   (—Cf. Cimpag, S. P.). ciumpaş, adj. Noduros, strâmb, neajutorat, greoiu: E ciumpaş ca măgarii hăi pocâşi; umblă ciumpaş de picioare. C. Rebreanu, Bistriţa.
   —     Din’ ung. csâmpâs, idem. ching&ră, s. f. Oaie cu coarnele tăiate.
   V. Cutcan, Bonţ.
   —   Deverbal din ciungări. (Cf. TDR G s. v.).
ciup&ră, vb. refl. I-. A se ciupeli, a se curăţi: «Când păsările se cură-ţesc şi îşi pun în rânduială penele, se ciupără». I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   —   Din lat. pilare (cf. corespondente romanice ale acestuia în REW, 6502) prin amestec cu ciupeli.
ciurc, s. a. Oprelişte, ciuhă, semn pus în fânaţe care arată că e oprit păscutul. V. Cutcan, Bonţ. ciurdă, s. f. Cireadă de vaci (cea de boi se numeşte ciopor). V. Bucur, Frata.
www.digibuc.ro
20
ŞTEFAN PAŞCA
212
   —    E interesantă fixarea precisă a înţelesului celor două sinonime care s’a făcut sub influenţa genului, masculin sau femenin, a celor ce compun ciurda sau cioporul.
Ciur6ş, s. m. Cireş. V. Lazar, Jina şi Poplaca.
ciurlicâ, vb. intrans. I. A furnică: Numa ciurlicâ peştii prin apă. Nu ştiu ce au azi copiii de ciurlicâ aşa pe drum. Şt. Paşca, Crişcior. durufleâcă, s. f. Tină moale, V. Bucur, Frata.
cidru p6pii. Sulul dela stativul pe care stă bumbacul: Har Domnului c’am ajuns să se vadă ciuru popii. C. Re-breanu, Bistriţa.
cilişcă, s. f. O salată făcută din ardeiu copt şi oţet. N. Nicolaescu, Gorj.'
   —    Cf. ciuşte, mai jos.
ciusiă, s. f. Băutură sau mâncare rău pregătită. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. ciuşte, s. f. Ardeiu. G.Munteanu, Poiana Sibiiului şi sudul Basarabiei.
   —    Cf. rut. ctiltri, «a simţi» [Zel. RDWb).
ciuvâi, s. f, Caucul de lemn cu care se scoate fiertura din cazan. N. Nicolaescu, Gorj. Supt forma ciuvâie, Vas de doage legat cu arcuri de lemn. N. Drăganu.
   —    Cf. TDRG s. c i o v e e, «vechitură».
duzi. s. plur. (?) Nişte verigi cari se pun la mânerul sau hădăraga îm-blăciilor. N. Drăganu, Sângeorzul-român.
   —    Din ung. koz (?)
clăpijă, s. f. Căpiţă, purculeţ de fân sau de otavă. P. Nişca, Crişcior.
   —    Din căpiţă cu l din claie.
Clătări, vb. trans. IV-a. A clăti (gura),
   a spălă (rufele) cu apă rece după ce s’au scos din leşie. P. Nişca, Crişcior.
cleluştGţe, s. plur. Mărunţişuri în des-
   ordine, inutile. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
cleit, adj. (Fig.) Frumos, potrivit. V. Cutcan, Bonţ.
clânciu, s. a. (Fig.) Pricină, ceartă: Am un clenciu cu vecinul. V. Bucur, Frata.
cleoambă, adj. In expresii ca: babă cleoambă=babă bătrână, urîtă. N. Nicolaescu, Gorj.
clâpeş, adj. Negreblat. V. Cutcan, Bonţ. clihân, sau crilian, s. a. Bucată: Dă-mi un clihan jâb de pită=(o bucată mare). C. Rebreanu, Bistriţa.
   (— Cf. crifoiu cu acelaş sens în Braşov S. P.).
cliinpotă, s. f. Felie mare de pâine. V. Cutcan, Bonţ.
clipui, vb. trans. IV-a. A câştigă ceva cu ţârâita, pe ’ndelete. V. Cutcan, Bonţ. cloboti, vb. refl. IV-a. A se scutură un lichid într’o sticlă sau alt vas: Nu scutură fedeleşul că se cloboteşte laptele. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. dopoti, vb. trans, IV-a. A trădă, a da. de gol. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Cf. expresia «a trage clopotele» = a divulgă un secret.
doţ, s. m. Prăjină de brad. G. Vulcu,. Răhău.
   —   Germ. Klotz, idem.
COade, s. pl. Rămăşiţele de grăunţe rămase la maşina de treerat, care se dau galiţelor. G. Vulcu, Răhău. coâţcoş, adj. Cu figuri colţuroase: haină coaţcoşă. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Din ung. kockâs, idem.
cocâltl, vb. refl. IV-a. A se îndoi, a se zgârci: vacă cocăltită de foame. N.. Nicolaescu, Gorj.
   (—Cf. pocâltl, S. P.).
COt'ău, s. a. Cârligul cu care se trag pietrele (?) de pe munte. N. Nicolaescu, Gorj.
cobie, s. f. Modă, C. Marinescu, Mehedinţi.
www.digibuc.ro
213
GLOSAR DIALECTAL
21
cobilcă, s, f, Cobiliţă, C. Marinescu Mehedinţi.
cocândi, vb. trans. IV-a. A lovi cu putere cu pumnul sau cu bastonul. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
COCioărbă, s. f. Bordeu, hurubă. V. Bucur, Frata.
   (—Cf. cocioabă, S. P.).
Cocor. Nume de bou. N. Nicolaescu, Gorj.
COCOroădă, s. f. Un fel de plăcintă pregătită din făină de mălaiu şi brânză sau urdă. V. Bucur, Frata şi Şt. Paşca, Crişcior.
COCbş, s. m. (Fig.) Jandarm. V. Cutcan, Bonţ. (Jandarmii unguri purtau pene de cocoş pe coif. S. P.).
COCOşit, adj. (Fig.). înşelat, tras pe sfoară. V. Cutcan, Bonţ.
cocoşlâiu, s, m. Ciovică. V. Cutcan, Bonţ.
cocrâiţa, de-a adv. De-a dura, peste cap, tulumba. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
Codării, vb. trans. IV-a. A căută, a scotoci: Ce tot codârleşti prin ladă} P. Nişca, Crişcior.
Codâlba, Nume de vacă. N- Nicolaescu, Gorj.
   — Compus din: coadă t albă. (Cf. şi numele Cudalbu).
codeiâ, vb. trans. I. A împestriţâ ouă. V. Lazar, Jina.
   (—Cf. încondeiâ, S. P.).
codişcă, s. f. Coadă: Umblă codişcă după el. Şt. Paşca, Crişcior.
Cotlâşniţu, s. f. Poreclă, dată unei bătrâne. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
Coi6ţ, s. a. O rocă cristalină care cuprinde nişte globule mai mici sau mai mari, de mărimea alunelor. Şt. Paşca, Crişcior.
căită, s. f. Femeie cu moravuri uşoare: Dintr'o tablă de fereastră,
   Strig’o coită de nevastă, A. P. Bănuţ, Şomcuta.
călca, adv. Acolo. N. Nicolaescu, Gorj-coldân, s. m. Ţăran dela şes, fost io-• bag. V. Lazar, Jina, Rod, Şugag, Poiana.
   —   Cf. ung. hold, «pogon», «lanţ», cu suf. -an.
coldănăsc, adj. Boii cu coarne mari, ţinuţi la şes. V. Lazar, Jina.
   —   Derivat din Coldan.
Coli, s. pl. Oameni inactivi, cari mănâncă numai, fără să aducă nici un folos. N. Nicolaescu, Gorj. colădă, s. f. Lemn rupt de vânt şi căzut la pământ. A. P. Bănuţ, Sighet.
   —   Rut. koloda, «butuc», (Zel RDWb, I. 359). cf- Şi ung. kallodik, «se rupe, se terfeleşte».
colompâră, s. f. Cartof. A. P. Bănuţ, Sălaj.
   —   Ung. kalompăr.
călteş, s. m. Butuc scurt de lemn, tăiat dintr’un trunchiu. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
comănâc, s. a. Pălărie de paie. G. Mun-teanu, Poiana Sibiiului.
COmănătăţ, s. a. Comitet comunal; membrul acestui comitet. (Prin influenţa şcoalei, cuvântul începe să dispară din graiu). V. Lazar, Jina.
   —     Formă coruptă din Comitet, comăniţă, s. a. Vatră, cuptor, cămin.
   A. P. Bănuţ, Căbeşti (Bihor).
   —   Din s.-cr. kamenica. MLPSIGrLat.
   281.
comenţie şi cominţau, s. f. şi a. Plată de viticule dată servitorilor. A. P. Bănuţ, Bihor.
   —   Cf. psl. komonica, «iapă». MLPSl Gr Lat, p. 299.
comilăstru, s. a. Gumă de şters. G. Vulcu, Răhău.
   —   Din germ. Oiimmillastikum, etimologie populară prin apropiere de suf .-astru.
comilfeţ, s. a. Podmolul de după cuptor. V. Bucur, Frata.
www.digibuc.ro
22
ŞTEFAN PAŞCA
214
cominţâg, s, a. Contract: Jeler cu co-minţăg. V. Bucur, Frata.
COntlnit, s. a. Izlaz. V. Bucur, Frata. . copâlă, s. f. O rudă, cu motocină in vârf, care se pune în vie în semn de oprire. N. Drăganu, Valea Someşului.
copeneâţă, s. f. Cutie. S. Dragoman, Nocrih şi G. Vulcu, Răhău. copreţi, vb. trans. IV-a. A lămuri, a explică: Coprefeşte-mă ce-o fost acolo. Şt. Paşca, Crişcior. coptură, s. cuptără, s. f. Piatra, stânca, care începe să se despice: Ii o primejdie să lucri pe copturi. Şt. Paşca, Crişcior.
Corb), vb. trans. IV-a. A rupe, a împărţi Din corb. V. Cutcan, Bonţ. corcle, s. f. Un stativ pe care se pune butoiul cu vin: A. P. Bănuţ, Sătmar. Există şi supt forma corciilie, cu sens de «frunziş», găteje ce se pun supt fân la facerea clăilor ca să fie scutite de umezeală, «podină». S. Pop, Poiana (j. Năsăud).
   —   Din ung. korcsolya, CzFMSz, III, 981.
corciU, adj. Rău de soiu, care nu se îngraşă: porc corciu. N. Nicolaescu, Gorj.
   —   Derivat deverbal din corci, cu suf.-lu.
corconl, vb. refl. IV-a. A umblă fără rost, a-şi pierde vremea cu lucruri de nimic, în timpul pregătirii pentru plecare: Nu te mai corconl atâta şi hai la drum, N. Nicolaescu, Gorj. cbrcotă, s. f. Coş de desfăcut porumb. V. Cutcan, Bonţ.
COrencibs, adj. Supărăcios, dârz, bătăuş. V. Bucur, Frata.
Corfoşi, vb. refl. IV-a. A se murdări.
   E. Cioran, Răşinari, cori, vb. trans. IV-a. A ocoli fânul, a greblă dela mai gini în spre mijloc. Dr. V. Corbu, Zagra.
c6rlă, s. f. Femeie hoinară, vagabondă. V. Bucur, Frata.
corlân, s. a. Coş pentru fum,, horn V. Cutcan, Bonţ.
corobbte, s. m. Coropişniţă. V. Lazar, Jina.
coromizlă, s. f. Fetiţă zburdalnică. V. Bucur, Frata.
   (—Cf. călămâzdră, S. P.). cort), vb. IV-a. In: nu te corteşte=nu te interesează, nu te priveşte. N. Drăgan (?).
Cort61, s. a. Curăţitul pietrişului rămas pe locul unde se lucrează în baie.
   —   Din ung. kârtol.
cosâştină, s. f. Loc cosit de curând, V. Bucur, Frata.
   —   Cf. şi cucuruzaştină.
COS^Ie, s. plur. Cusături. V. Bucur, Frata.
COSltbr, s. a. Loc bun pentru cosit. A. P. Bănuţ, Maramureş.
   —   Din a COS).
coşorbabe, s. pl. Fructe uscate. N. Drăganu, Sângeorz.
coţdc, adj. Uscăţiv, răutăcios. I. So-horca, Sângeorz-Băi. cotârji, vb. trans. IV-a. A şterpeli, a mistifică, a ascunde, a face muşama: Mi se pare că mi-aţi cotârjit banii de pe-aici de prin cancelarie. N. Drăganu. cotbicră, s. f. Amvon. A. P. Bănuţ, Bihor.
cotelblnic, adj. Cel care caută mult după mâncare: Cânele este cotelelnic după urma iepurelui, sau după mâncare. N. Nicolaescu, Gorj. cotflâs, s. a. Murdărie : Ce cotflas ai făcut pe-aici ? Dr. V. Corbu, Zagra.
cotohâliţă, s. f. Femeie decăzută, curvă. V. Cutcan, Bonţ.
cotoroâbă, s. f. Mâţă, pisică. I. Bălan, Cernăuţi.
   —   Cf. rut. kotorubati «a învrăjbi» ZelRDWb, I, 372.
www.digibuc.ro
GLOSAR DIALECTAL
23
2I.S
Cotorobâ, vb. refl. I-a. A se împreună, N. Drăganu.
   —   Cu altă evoluţie de sens, din etimonul de mai sus.
coţovfete, s. f. Licitaţie, vânzare la mezat. V. Bucur, Frata. (V a r. Cocio-vete, idem. Şt. Paşca, Crişcior.)
   —   Din ung. kotya-vctye. (SzMTSz, I. ”93).
Cot6z, s. a. Mâncare făcută din pâne dumicată mărunt, peste care se toarnă lapte acru. Dr. V. Corbu, Zagra. cotrâmbâ, vb. refl. I. A se suci într’o parte şi alta, a se schimonosi, a se strâmbă. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. cotrlhbiu, s. a. Fân buruenos. I. Sohorca, Sângrorz-Băi. cotrbn, s. a. Zidul pe care e aşezat cazanul de făcut ţuică. N. Nicolaescu, Gorj.
Cotrovăl, vb. intrans. IV-a. A porni cu greu, a eşl cu greu. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Cf. la TDRG, a cotrobăi, a 'scotoci', care pare a sta în legătură cu verbul nostru.
cotâlbă, s. f. Mănunchiu de ramuri strâmbe. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. COVrâg, s. m. Plantă care creşte în grâu. V. Bucur, Frata. Tulpină de porumb curăţat. C. Marinescu, Mehedinţi.
cozimţi, s. pl. Un soiu de albine sprintene şi cu o înţepătură foarte dureroasă, I. Sohorca, Sângeorz-Băi. crămpăr, s. a. Săpoiu. G. Munteanu, Poiana Sibiiului; (— Var. croainpă, idem. Şt. Paşca, Crişcior).
   —     Germ. Krampen, idem. crâmpâiu, s. a. Bucată mare de pâne.
   V. Cutcan, Bonţ.
cr&stoâlă, s. f. Oală lungăreaţă, în care se ţine laptele şi smântână. A. P. Bănuţ, Banat.
credinţă, s. f. Credit: Jidovul să dea şi pe credinţă V. Bucur, Frata.
cribda, adv. Cu dreptate, cu adevăr: Hai să facem o prinsoare, că atunci se vede cribda. N. Nicolaescu, Gorj. cric), vb. trans. IV-a. A pune în vedere, a stărui: I-am cricit, când o plecă de acasă, să nu uite banii. N. Nicolaescu, Gorj.
   —     Identic cu băn. prici, priti. crintă, s. f. Ciubăr mare în care se
   spală rufele, cu o vrană la fund, pârlău. V. Bucur, Frata. crişcă, adj. Naivă, proastă: Nu fii aşa crişcă. V. Cutcan, Bonţ. crdişlog, s. a. O spărtură de dimensiunea unui metru, care face legătura între două galerii suprapuse din baie. Prin ea se aruncă piatra rea care apoi se scoate cu râznele din baie. Şt. Paşca, Crişcior.
crov, s. a. Groapă mică în pământ; o oală de apă: Mai toarnă un crov Gorj.
crunteâlă, s. f. Puroiu, Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Din crunt t suf.-eală.
cuciulit, adj. Smerit, înfrânt, umilit. V. Cutcan, Bonţ.
CUCUlină, s. f. Fată înaltă şi subţire. V. Cutcan, Bonţ.
cucurmină, s. f. Bibilică. V. Bucur, Frata.
cucuruzăştină, s. f. Locul unde a fost semănat cucuruzul. V. Bucur, Frata.
   —   Cf. coşaştină.
cucuţălă, s. f. Femeie rea de gură. V. Cutcan, Bonţ.
cuib, s. a. (Fig.). Grămadă: In uărţul pe care lucrarăm găsirăm câteva cuiburi de aur. Şt. Paşca, Crişcior. culişmăn, s. m. Strajă, îngrijitor. N. Drăgan, Sângeorz.
cupă, s. f. (Fig.). Cap, cupă goală=cap sec. V. Cutcan, Bonţ. cupită, s. f. Măsură de capacitate întrebuinţată la măsurarea «lapţilor» la oi. V. Bucur, Frata.
www.digibuc.ro
24
ŞTEFAN PAŞCA
216
   —   Cf. bulg. KUptT «Haufen» BSEWb, 646.
cuptug, s. a. Căptuşala cămăşilor ţărăneşti. G. Munteanu, Poiana Sibiiului.
   —   Cf. Puşcariu în DR II, 594—5, 901.
Curăţ, adj. Sărac, scăpătat. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Derivat deverbal din a Cură, «a tăiâ o pădure».
cur&tăr, s. m. înţeles neprecis: un cu-rător de caf = un caş întreg. V. Lazar, Jina.
curcă, 8. f. (Fig.) Minciună, încercare nereuşită. V. Cutcan, Bonţ. curmăţ, adj. Lovit de soartă. V. Cutcan, Bonţ.
curmăte, s. f. Legătură, gujbă. N. Ni-colaescu, Gorj.                       .
curuiâlă, s. f. Minciună mare. V. Cutcan, Bonţ.
cuţitoăie, s. f. Unealtă cu care se netezeşte un lemn, mezdreală. N. Nico-laescu, Gorj.
   —     Derivat din Cuţit f suf.-oaie. cutrul, vb. intr. IV-a. A umblă din
   loc în loc cu scopul de a face rău. N. Nicolaescu, Gorj. cuţupenl, vb. refl. IV-a. A se opinti, a se forţă: Nu te mai cuţupenl să te urci, că pomul e înalt. N. Nicolaescu, (—Cf. coţoleni, S. P.).
                                                           D
dăbălăzât, adj. Ofilit, slab, abătut, trist. V. Cutcan, Bonţ.
   —Pentru înţelesul primitiv cf. TDR G, s. v.
dâbilă, s. f. Femeie prea mare şi leneşă. V. Bucur, Frata.
dâcă, s. f. Enervare, mânie, supărare. (Deriv, dâcos, adj. şi dâcoşâ, vb-refl. I). P. Nişca, Crişcior. dâdlăg, s. a. Un lemn gros peste care se aşează celelalte când se face focul. A, P. Bănuţ, Maramureş.
dăgănit, s. a. Pământ bătut. V. Cutcan, Bonţ.
dălbină, s. dulbină, s. f. Bulboacă, volbură, apă adâncă: Nu te scăldâ în dulbină că-i primejdie. Şt. Paşca, Crişcior.
dăpânăţ, adj. Slab, rău nutrit. V. Cutcan, Bonţ.
dâplă, s. Murdăria de pe părul din cap sau de pe acela al animalelor, în formă de ţurţuri. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. dâră, s. f. Afacere, treabă, ispravă, chestie. V. Cutcan, Bonţ. darabână, s. f. Smoală cu care se ung osiile dela car. N. Drăganu, Căian. dărânât, adj. Bădăran, trivial, rău crescut. E. Cioran, Răşinari, dărâpuri, s. plur. (?) Bucăţi: Pe haiduc jos îl puneă şi dărăpuri îl făceâ. N. Nicolaescu, Gorj.
   —   Din ung. darab, rom. dărab, iar de aici prin amestec cu dărăpăna, dărap.
dâr’c6, pron. interog. Pentruce ? A. P. Bănuţ, Bihor.
   (—Cf. v. rom. derep(t)ce, «căci», S. P.). dârdală, s. f. Amendă ce se aplică celui ce face o pagubă cu calul, în holda cuiva. V. Bucur, Frata. dârjeâ, s. f. Bota, băţul de care se ţine hădăraga îmblăciilor. N. Drăganu, Sângeorz.
dârlăl, vb. intrans. IV-a. A fredonâ, a cântă încet. V. Bucur, Frata.
   —   Din ung. dalâlni, «a cântă», cu care s’a amestecat şi ung. darâlni, «a hodorogi, a flecări».
dăuli, vb. refl. IV-a. A se jelui. Dr. V. Corbii, Zagra.
delniţă, s. f. Bucată de loc arător, îngustă şi lungă. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
d6rt&, s. f. Făină necernută din care se face o pâne mai slabă ce se dă lucrătorilor şi argaţilor. C. Rebreanu, Bistriţa.
www.digibuc.ro
217
GLOSAR DIALECTAL
25
   —   Cf. germ. derb «de rând», «grosolan».
desllnâ, vb. trans. I-a. A destrămă, a desrăsucl lâna toarsă. C. Rebreanu, Bistri ţa.
-destr&b&Iât, adj. Descheiat: Nu umblă cu cămaşa destrăbălată la gât. Part. Mateiu, Coronca (Tg.-Mureş). ■desturnâ, vb. trans. I-a. A înapoi â (de regulă altceva decât obiectul împrumutat), a răscumpără. G. Vulcu, Răhău.
•devesi, vb. trans. IV-a. A risipi. N. Ni-colaescu, Gorj.
   —      Etim. DR. IV, la Indice, -dfrvlă, s. f. Moarte. N. Nicolaescu, Gorj. devncâ, vb. intrans. şi refl. 1. A luă
   dimensiuni neobişnuite (când e vorba de fiinţe) a se întinde (pielea încăl-ţămintelor). (— Deriv, devncât, adj. Diform, gras, mâncăcios). St. Paşca, Crişcior.
■didi, adj. Năuc, uituc. V. Cutcan, Bonţ. ditie, s. f. Nume de ocară dat femeilor vorbăreţe. V. Cutcan, Bonţ.
'dit’amu, adv. Tocmai acum. A. P. Bănuţ, Bihor.
doăşcă, s. f. Perete subţire. V. Cutcan Bonţ.           .
   —   Cf. doască, doscă, «scândură» < ung deszka, idem.
-d6că, s. f. Prostie, tragere pe sfoară, chiul. V. Cutcan, Bonţ. (—D e ri v. docă), vb. trans. IV-a A bate cuiva capul cu vorba, a insistă: L-am docăit eu să nu vândă vaca. N. Nicolaescu, Gorj).
d’o cale, adv. Deodată: D’o cale na şi asta. A. P. Bănuţ, Maramureş. d6dă, s. f. Mână de copil mic. V. Cutcan, Bonţ.
'ddg, s. a. Acoperişul dela tocul în care se ţin creioanele. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Pentru etimologie cf. toc,
'dogorit, adj. Supărat, plictisit. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Etimologia şi alte sensuri apropiate, la TDRG, s. v.
D6ina, Nume de câne. N. Nicolaescu, Gorj.
dolt&n, adj. Avut, bogat, măreţ, fudul, arogant. V. Cutcan, Bonţ. d61mă, cf. dâlmă, Şt. Paşca, Crişcior.
dolobândură, s. f. Femeie stricată, curvă. Şt. Paşca, Crişcior.
dolo!6te, s. m. Copil gras. N. Nicolaescu, Gorj.
   —   Din dololan, cu schimb de terminaţie, considerată ca sufix.
domnie, s. f. (Fig.) Râie. P. Nişca, Crişcior.
dorovoi, vb. refl. IV-a. A se dărăpănă, a se sparge, a se hodorogi: S’o dormit caru. Dr. V. Corbu, Zagra. dorubâţă, s. f. Bucată mare, om zdravăn,namilă. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. dos de moară. (Idiot.) Om arţăgos, om de nimic. V. Cutcan, Bonţ. dbştină, s. f. Loc ferit de soare. E. Cio-ran, Răşinari şi Şt. Paşca, Crişcior. drăbicăni, s. plur. Locuri râpoase, coclauri. I. Sohorca, S ângeorz-Văi. drâglă, s. f. Dârgul cu care se scoate jarul din cuptor. A. P. Bănuţ, Mar-ghita şi V. Bucur, Frata. drâmboâic, s. f. Armonică în care se cântă cu gura. (—Deriv, drâm-boiat, adj. cu buza lăsată, supărat; a drâmboia vb. intrans. I. «A plânge»). Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Cf. bulg. drumboj, s.-cr. drombulja, idem.
drâmbblu, adj. Supărăcios. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Deriv, din drâmboia.
drăşcăli, vb. trans. IV-a. A rade iarba cu sapa. V. Cutcan, Bonţ. drăr&lui, vb. trans. IV-a. A scutură. N. Drăgan, Sângeorz.
   —   Cf. a zdrăvui a vântură (bucatele). Şt. Paşca, Crişcior.
www.digibuc.ro
26
ŞTEFAN PAŞCA
218
drengos, adj. Leneş, molatec. V. Cutcan, Bonţ.
drlpl, vb. trans. IV-a. A călcă în picioare. Şt. Paşca, Crişcior. dripelişte, S. f. Loc frământat, dripit de picioare. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   —   Derivat din dripi, dripălui, cu suf. -işte.
driuci, s. plur. Lemne lungi şi rotunde în care se fixează fuşteii la scară. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. droâgă, s. f. Pian. N. Drăganu, Sângeorz. drugă, Porumbul nedespoiat şi nesfărâmat. N. Nicolaescu şi G. Marinescu, Gorj.
drugă, s. f. Nume de ocară dat femeilor bune de gură şi slabe de lucru. N. Drăganu, Sângeorz.
   —     Cf. a îndrugă, «a vorbi fleacuri», drugăleăfă, s. f. Fus mare pentru lână.
   V. Cutcan, Bonţ.
   —   Probabil printr’o disimilare din druglneaţă (cf. la TDRG) (?).
druăte, s. m. Un lemn gros şi scurt: Dă-mi druietele ala să şed pe el. N. Nicolaescu, Gorj.
drulă, s. f. Femeie depravată. V. Cutcan, Bonţ.
dubă, s. f. Clopotul dela oi. (Fig.). Fată bătrână, V. Cutcan, Bonţ. dubâlă, s. f. Femeie leneşă. V. Cutcan, Bonţ.
ducni, vb. intrans. IV-a. A mirosi.
   (—Deriv, ducneţ, s. a. Miros). N. Nicolaescu, Gorj.
   —   Din duhni, idem.
ducucit, adj. Nemernic, mişel. Dr. V. Corbu, Zagra.
dud, s. m. Pâne mică. G. Vulcu, Răhău. dudă, s. f. Om prost, idiot. (—D e ri v. dudan, dudălău, idem). A. P. Bănuţ, Bihor şi Sălaj.
Dudaş. Nume de câne. N. Nicolaescu, Gorj.
dudet, s. a. Tunet, vifor. N. Drăganu, Zagra.
dudură, s. f. Femeie neastâmpărată. V. Cutcan, Bonţ.
dftlla, în expresii ca: S’o pus cu dufla pe mine să-t dau fata şi i-am dat-o. Şt. Paşca, Crişcior.
dughie, s. f. Fânaţ artificial dobândit prin cultura meiului păsăresc. D. Ră-dulescu, Rudari.
dul, s. a. Umflătură. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
dulău, s. a. Rozor între holdele arate. A. P. Bănuţ, Bihor.
   —   Din ung. diilo, idem.
Dumân, Dumâna. Nume de vite cornute. N. Nicolaescu, Gorj. durgă, 8. f. Nume de ocară dat unei femei guralive şi leneşe. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   —     Metatezăt din drugă, de mai sus. durgălul, vb. trans. IV-a. A rostogoli,
   a face zgomot prin purtarea unui obiect pe duşumea. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   —Metateză din drugălui, durlgălui, din durigă.
durgină, s. f. Răstalniţa patului. P.
   Nişca, Bulzeşti (Zarand). durşloâg, s. a. Cf. croişloag, mai sus. St. Paşca, Crişcior.
   (— Din germ. Durchschlag, S. P.). duş, s. a. Arţag, capriciu: Om cu duş~ C. Rebreanu, Bistriţa, duşnic, s. a. Stupuşul de lemn care se pune în gaura făcută în doagele butoiului. N. Nicolaescu, Gorj.
   —     Derivat din duh cu suf. -nic. dustuşi, vb. trans. IV-a. A cercetă, a
   spionă, a auzi o veste: Am fost să duştuşesc când vine doctorul în sat să-mi duc copilul la ultoit. Dustuşii pe drum şi-l găsii. Şt. Faşca, Crişcior.
                                                          F
familiăş, s. m. Cel care ţine de o familie, îndeosebi un om bătrân ţinut de o
www.digibuc.ro
219
GLOSAR DIALECTAL
27
   familie până la moarte, în schimbul averii lui. Şt. Paşca, Crişcior.
   —     Derivat din familie cu suf. -eş. fărbălu), vb. trans. IV-a. A stropi. G.
   Vulcu, Răhău.
   —   Din germ. fărbeu, cu înţeles evoluat prin întrebuinţări ca: a fărbălui via.
farcău, s. m. Om uşuratic, hoinar, vagabond. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Din ung. fark cu suf. -ău după modelul sinonimului codălău.
fârfăit, adj. Avar, necomunicativ, răutăcios. V. Cutcan, Bonţ şi V, Bucur, Frata.
făhăuărt, s. a. Scobitura mai strâmtă, ca de obiceiu, în baie. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Germ. Verhau-Ort.
fâşăi, vb. refl. IV-a. «După ce se face mămăliga cu brânză, se mai lasă puţin să se fâşăiască».C. Rebreanu, Bistriţa, făşângbiu, s. m. Măscăriciu, băiat mascat care umblă pe la casele cunoscuţilor în f ă ş a n g (carnaval). N. So-caciu, Crişcior.
fdşcă, s. f. Colivie. V. Cutcan, Bonţ. fâtcăi, vb. trans. IV-a. A molestă, a ci căli, a batjocori, a huidui. I. So-horca, Sângeorz.
lălilă, s. f. Statură, fizionomie, figură: Faină ţăulă de om. Şt. Paşca, Crişcior, V. Lazar, Jina. (—V a r. făură, idem V. Bucur, Frata). fec6u, s. a. Cuptor. A. Frăsinariu, Chiuza.
   —   Cf. ung. feccseni «a stropi», «a împroşcă». Făcut din cărămidă, cuptorul trebuie împroşcat, mereu, cu tencuială.
f6de, s. f. Vlagă, putere, vânjoşie, viri-lenţă: Nu-i fede în bărbată-mieu (sic) de căn' o fost în bătaie. Şt. Paşca, Crişcior.
feleh6r, s. a. In întrebuinţări ca: Mă ia la feleher=M.i ia de scurt. C. Rebreanu, Bistriţa.
felâtic, s. a. Un băţ cu cârpe la capăt care serveşte la unsul osiilor dela car. N. Nicolaescu, Gorj.
   —   Cf. fcleştioc în DA.
lână, s. f. Ruşine, ocară, întrebuinţat în forme stereotipe: mânca-l-ar fena ; ce fenă cauţi pe-aicil Şt. Paşca, Crişcior.
   —   E interesant felul cum s’a atenuat gravitatea înţelesului primitiv al cuvântului la noi. In ung. el însemnează «freanţ».
   —   Ung. lene.
feştelău, s. a. Un smoc de câlţi de cânepă sau de in. I, Sohorca, Sângeorz-Băi.
   —      Cf. feştilă < slav. svestilo (DA.). fctân, s. m. Fag cu coroană de crăci
   foarte bogată. A. P. Bănuţ, Bihor. Fetiţă. Nume de vacă. N. Nicolaescu Gorj.
fific, adj. Sfătos, deştept (depreciativ) V. Cutcan, Bonţ.
filigbre, s, f. Vilă, edificiu somptuos. G. Vulcu, Răhău.
Filişân, Nume de bou. N. Nicolaescu, Gorj.
firâtic, adj. Vioiu: Ce copil firetic l V.
   Bucur, Frata. (Cf. DA. s. v.). firfizbu, s. m. Om neghiob. N. Dră-ganu, Căian.
firtăl, s. m. Filer, ban. N. Drăganu, Sângeorz.
   —   Din germ. Viertel.
filau, s. a. Bumbac roşu sau negru de calitate aleasă cu care se cos motive pe albituri: Se poartă cămeşi cu guler împodobit cu pene defitău ori mărgele. N. Drăganu, Negrileşti.
   —   Din ung. fejto, idem.
fiţărău, s. m. Copil mic. N. Nicolaescu, Gorj.
   —      Derivat din fâţă (cf. DA.). flamă, s. f. Familie (numeroasă?): S’o
   dus a munte (sic) cu toată flama. V. Lazar, Jina.
www.digibuc.ro
28
ŞTEFAN PAŞCA
220
fldşcă, s. f. Sticla în care se ţine băutura pentru trebuinţa căsenilor. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. flăşti, s. plur. (?) Verigi de fier cu care se fixează coasele la toporâşte. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. flec, s. a. Polediţă, lapoviţă. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
fledr, adj. Vorbăreţ, guraliv. N. Nico-laescu, Gorj.
   —     Cf. fleurd, gură. şi flecar flecul, vb. intrans. IV-a. A ninge şi a
   plouă deodată. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
flenc&nl, vb. intrans. IV-a. «O cureă dela ham neîncheiată, care atârnă, în fuga calului flencăne». G. Vulcu, Răhău.
fldnciu, s. a. Oboseală, toropeală. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. fledlldură, s. f. Lovitură cu dosul palmei. V. Cutcan, Bonţ. fledră, s. f. Gură rea. V. Cutcan, Bonţ. fledşcă, s. f. Gură, în sens injurios. V. Cutcan, Bonţ.
flcodrcă, s. f. Noroiu subţire, mâl. P. Nişca, Crişcioi.
flinder, s. m. Vagabond. V. Cutcan, Bonţ.
flidrt, s. m. Nădrăgar. A. P. Bănuţ, Chioar.
flodcd, s. m. Om bătrân, slab şi cărunt. V. Cutcan, Bonţ.
   —     Derivat din floc (de lână albă), flonioştdc, s. a. Cocoloş. V. Cutcan,
   Bonţ.
Floricdl. Nume de bou. N. Nicolaescu, Gorj.                              -
floşcotină, s. a. Femeie căreia-i plac vorbele, intriga. V. Cutcan, Bonţ. floştillă, s. f. Curvă, femeie decăzută şi beţivă. V. Cutcan, Bonţ. floştodncă, s. f. Femeie leneşă. Şt. Paşca, Crişcior.
floştorl, vb. trans. IV-a. A pavâ cu piatră. G. Vulcu, Răhău.
   —   Germ. phlastern, idem.
fluştdn, s. a. Varza care creşte fără să facă căpăţână. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
flutură, s. f. Invelitoarea dela gât înnodată în forma unui fluture. S. Dragoman, Nocrih.
foârot, s. a. Rămăşiţă, rest de piatră ruptă de explozie în cursul unui ştit în baie. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Germ. Vorrat.
focjiu, s. m. Licuriciu. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Compus din foc f viu (cf. în DA. Focul lui Dumneze u).
fofoldg, adj. Leneş, indolent. V. Cutcan, Bonţ.
foitul, vb. trans. şi refl. IV-a. A mână repede: Nu foitul calul că nu-i nici o grabă. A se săturâ peste măsură: Vaca s’a foit uit de rapifă. V. Cutcan, Bonţ.
f6iu, s. m. Copil gras şi slăbănog. C. Rebreanu, Bistriţa şi Şt. Paşca, Criş- . ci or.
forcoti, vb. intrans. IV-a. Verb onomatopeic care imită zgomotul pe care-1 face mămăliga sau păsatul când clocoteşte. V. Bucur, Flata, forzodţ, s. a. Piatră stearpă, care nu conţine nici un minereu, ce se aruncă pe ştiurţ sau piatră măruntă.
   (—D e r i v. forzoţoll, vb. trans. IV-a. A aruncă cu pietre dintr’o grămadă). Şt. Paşca, Crişcior.
   —     Germ. Vorsatz, din vorsetzen. fosili, vb. intrans. IV-a. A răsuflă greu,
   a gâfâi: I bătrân, săracu, că numa fosăie. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Onomatopee.
f6tă, s. f. Orice lucru care poate servi de asemănare cu un membru al corpului omenesc bolnav şi diform. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. fotoghin, s. a. Petrol; (Fig.) ţuică. Şt. Paşca, Crişcior.
   (—Din germ. Photogen, S. P.).
www.digibuc.ro
221
GLOSAR DIALECTAL
29
închini, vb. trans. IV-a. A face masaj, a frecă cu apă. N. Nicolaescu, Gorj.
   —     In DA se dă un înţeles îndepărtat, frige-borş, (idiot.) Duce lipsă. V.Cut-
   can, Bonţ.
friş, s. a. «Haină pe care o poartă bărbaţii mai tineri, făcută din pănură sură şi care ajunge numai până la brâu. Cea de postav se numeşte f 1 â n e a». N. Drăganu, Ciceiu-Co-rabia.
Frunza. Nume de câne. N. Nicolaescu, Gorj.
fui6r, adv. In expresii ca: Iese fuior pe nas; când cineva bea o apă minerală care conţine acid boric, simte gazul ieşindu-i prin nas. Dr. P. Corbu, Zagra.
fundâc, s. a. Claie de fân abiâ începută. V. Bucur, Frata.
fundurHu, s. m. Cantitatea de fân rămasă la temelia clăii. N. Drăganu* furt, adv. Neîncetat: Tot furt. C. Re-breanu, Bistriţa.
   —   Germ. fort, idem.
îurteâţă, s. f. Boală (?). V. Lazar, Jina.
                                                          G
gddină, s. f. (Fig.). Om de nimica, rău la suflet. E. Cioran, Răşinari, gâjdfiu, s. a. Turmă de oi. N. Drăganu.
gălân, adj. Galant. C. Rebreanu, Bistriţa.
gâldân, s. a. O groapă mai mică, în care se găseşte apă: Am băut apă din găldanul din margina drumului. N. Nicolaescu, Gorj.
   —   Prin substituire de terminaţie din gâldău (acesta în DA.).
gâmă, s. f. Om desordonat, nepăsător, slăbănog. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. gâmbă, s. f. O boală: Apucate-ar gămba să te văd strâmbându-te. V. Bucur, Frata.
   —   Din ung. gomba, «ciupercă veninoasă».
gâmbălă, s. f. Epilepsie; ceartă, neînţelegere. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Aferează din agâmbală (cf. DA.).
gănăgids, adj. Lacom, hămisit la mâncare. V. Bucur, Frata şi N. Drăganu.
găo"ă, s. f. O fată sau băiat care stă cu gura căscată şi ascultă poveştile celor mai mari. V. Bucur, Frata.
gârâie, adv. Belşug, prisosinţă( ?). E învăţat să aibă de toate din gârâie şi pe-acolo duce lipsă. N. Nicolaescu, Gorj.
Garoafa, Nume de vacă. N. Nicolaescu, Gorj.
gârbi, vb. intrans. IV-a. A lătrâ, a ciorovăi. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   —   Cf. a gârbi, «a năvăli», «a năpădi» (DA.).
gărdăoâie, s. f. îngrăditură în formă de cerc unde se adună nutreţul de iarnă al vitelor. N. Drăganu, Ruştior.
   —   Augmentativ feminin dela gard, gărdoaie, gărdăoâie (cf. în Banat şi Crişana vagon-vagoane).
găură, s. f. Scobitura făcută cu ajutoru unui sfredel în piatra mai rezistentă din baie în care se introduc materi explozive care «se foitoie». Are un diametru de 3—5 şi jum. cm. şi lungime care diferă după gradul de rezistenţă al pietrei şi după puterea materialului exploziv. După direcţia «mânării» sale în stâncă, e de mai multe feluri:
     gaură oablă, «bătută» perpendicular în părete;
     gaură patron, «mânată» în direcţie piezişă, din sus în jos;
     gaură şuleană, «mânată» de jos în sus, în «cerimc». E cea mai grea de făcut;
     gaură pă apă, «mânată» în vatra galeriei, perpendicular pe aceasta (în direcţia contrară celei şulene).
www.digibuc.ro
3°
ŞTEFAN PAŞCA
22 2
      gaură pulentd, piezişă, de jos in sus, cu direcţie deviată în stânga sau dreapta (contrară, ca direcţie principală, celei patron).
      a bate găuri=A sfredeli piatra. Băieşii întrebuinţează pentru această operaţie «şticaizul», o bară de fier în şase feţe sau rotundă, cu un diametru de 2V2—6 cm. lăţită la un capăt şi ascuţită. Intr’un capăt se bate cu «fistăul», un ciocan de 2-4% kgr. greutate. Când piatra e foarte rezistentă, se bate cu «puţca», ciocan cu coada lungă şi mai mare ca fistăul. La bătutul găurilor cu puţca lucrează doi lucrători. Unul bate în şticaiz, celălalt îl învârteşte puţin după fiecare lovitură. Din timp în timp se scot cu «dârgul» făinile de piatră adunate în gaură.
      a foitoi găuri. In fiecare zi, dimineaţa, băieşul, după ce ajunge «pă uărt», bate găurile. La amiaz un superior îi controlează lucrul, «face muştra» găurilor. Dacă constată că e destul de adâncă fiecare gaură> băieşul are voie să introducă într’în-sele materialul de explozie, le «foi-toie». La sfârşitul şutului, după ce s’au adunat din uărt toate uneltele de lucru, se aprinde «ţindăru» din «foitaş». «Baciul», băieşul şef al uăr-tului, strigă din toate puterile: «hop, puşca, două..J> sau alt număr, care indică numărul găurilor cărora li s’a dat foc. Aceasta pentru a încuno-ştiinţâ pe cei din apropiere că trebuie să se ascundă. După explozie, însoţit de «obărhaieri» şi de «hocman», băieşul se întoarce în uărt pentru a examinâ situaţia lui. Dacă una din găuri nu «s’a slobozit», e numită «mincinoasă». Şt. Paşca, Crişcior. găvâzd, s. a. Ic, nadă cu care se creapă lemnele. N. Drăganu. ( — Deriv, g&vozdl, vb. refl. IV- a. A se
   icul, a se înghesui, A. P. Bănuţ, Sighet).
gâftC, s. a. Traistă făcută din pânză, cu care duc copiii cărţile la şcoală. N. Nicolaescu, Gorj. gănciu, s. a. Neam slab, înapoiat, păcătos. A. P. Bănuţ, Maramureş, găuşă, s. f. Capră oacheşă. N. Drăganu, Săngeorz.
ghelâiu, s. a. Gălăgie, zgomot: Copiii fac ghelaiu când sunt mulţi. (Deriv, ghelăl, vb. intrans. IV-a. A face zgomot). N. Nicolaescu, Gorj.
   —   In DA ghălal, interj.
ghăvă, s. m. Frate de mire. N. Drăganu, Sângeorz.
Ghidân. Nume de bou. N. Nicolaescu, - Gorj.
ghiluş, s. a. Petrecere făcută de flăcăi noaptea, cu ocazia unei nunţi sau logodne. D. Rădulescu, Rudari.
   —     Din ung. gyiil6s, «adunare», ghişbân, s. a. Ruda de lemn cu care
   se strânge fânul pe car. G.Munteanu, Ocna-Sibiiului.
ghizdă, s. f. Tăietură de buzunar fals la cioareci, cu găietan împrejur. C. Marinescu, Dolj.
gioăvlă, s. f. Noroiu: A plouat şi s’a făcut o gioavlă de nu puteai umblă. N. Nicolaescu, Gorj. gioi, vb. trans. IV-a. A învinge. N. Drăganu.
girdân, s. a. Salbă de galbeni mari au-striaci (în «salbă» sunt numai galbeni mici). C. Lacea, Braşov, gitrului, vb. trans. IV-a. A apucă. N. Drăganu.
   —   Din ung. gyotor, (corn. N. Drăganu).
glas, s. a. O pieliţă moale, de coloare albă-surie, care se găseşte în crăpăturile unui fag bătrân. Se foloseşte în loc de iască sau se fierbe şi se prepară din ea o băutură contra răgu-şelii. I. Sohorca, Sângeorz-Băi,
www.digibuc.ro
223
GLOSAR DIALECTAL
31
gleÂmboş, adj. Indispus. Dr. V. Corbu, Zagra.
god&rlău, s. a. Loc strâmt intre două case. G. Munteanu, Ocna Sibiiului.
gogi, vb. intrans. IV-a. A priveghi â, a păzi. V. Cuctanu, Bonţ.
   —   Atestat şi’n DA, dar cu alt sens.
gogl6ze, s. plur. (?). Fructe necoapte: Sd nu mânci multe gogleze că te doare stomacul, N. Nicolaescu, Gorj.
goiţ, s. a. Ţipăt strident pe care-1 scot copiii mici plângând şi cei mai mari din răutate, răcnet. I. Sohorca, Sân-georz-Băi.
gol^ţ, s. m. Strein (în sens batjocoritor), V. Lazar, Jina.
golom6z, s. a.Murdărie: Nu aduce acasă atâta golomoz de pe drum. Dr. V. Corbu, Zagra.
g6niţ&, s. f. Femeie murdară la haine. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   —   Cf. DA, alt înţeles.
goţ6iu, adj. îmbrăcat rău, zdrenţos; supărat. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Derviat de DA din goţă. Cf. însă tot acolo goţă, văzut dePapahagi
   T., Grai şi suflet, II fasc. I, p. 56, în numele propriu Gothus, din care derivă şi DA pe gotă. Goţoiu, Goţa, se întâlneşte în onomastica Munţilor Apuseni.
grămâdă, adv. Mult de tot: Am o gră~ madă de lucru. M’am gândit o gră~ modă până am găsit hiba. V. Lazar, Jina şi Şt. Paşca, Crişcior.
grămpină, s. f. Crumpenă, baraboiu, nap. N. Drăganu.
gras, adj. Se zice var gras, amestecă* tură de nisip şi var în care cel din urmă abundă. Vreme grasă—vreme bună. V. Lazar, Jina.
grobişte, s. f. Cimitir. D. Rădulescu, Rudari.
grumăzâre, s. f. Gulerul cămăşii. V. Cutcan, Bonţ.
gddră, s. f. Femeie stricată. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Din gudă (DA), cu r din apropierea de gudura. Cf. în DA, gudrea, «căţea care se gudureşte».
gudură, s. f. Femeie linguşitoare. V. Cutcan, Bonţ.
   —     Derivat din gudură, gudurdiu, adv. Noros, închis, gata de
   ploaie. A. P. Bănuţ, Sălaj, gtigiu, s. a. Gropiţa mică în pământ care serveşte la jocul cu mingea al copiilor. N. Nicolaescu, Gorj. gujbit, adj. Strâmb, cocoşat. (—D e r i v. gujbă, s. m. Om cocoşat, ghebos). V. Bucur, Frata.
gură, s. f. început: E greu până prinzi gură la pânză. E. Cioran, Răşinari, gralir, s. a. Pian, N. Drăgan, Pianul de jos.
   —Metateză din clavir.
                                                          H
hăboca, s, f. Violenţă, forţă, îndrăzneală, duşmănie: A intrat cu haboca în curte. V. Bucur, Frata. hâburi, s. plur. (?). Chefuri de orice fel. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   —   înţeles desvoltat din acela din DA de «şezătoare».
hăgăănă, s. f. Joardă, beţigaş, nuia uscată. V. Lazar, Jina. hait, s. a. Şold mare. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
h&inăl, s. a. Mulţime de oameni în drum: Se duc la târg cu hăinalu. Nu veni de la joc cu hăinalu, veni singură. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Din ung. hajnal «revărsat de zi, auroră». Pare că exemplul întâiu lămureşte putinţa unei asemenea des-voltări de sens: la târg se pleacă dimineaţa şi oamenii merg în grup.
hâit, s. a. Cisternă. A. P. Bănuţ, Maramureş.
www.digibuc.ro
ŞTEFAN PAŞCA
3 2
hăitoăcă, s. f. Indoitura dela cioareci sau dela pantaloni: Fd-ţi hăitoacă la cioareci că-i mare tina şi-i mozoleşti. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Cf. ung. hajtani, hajtdk, «îndoi-tură».
hăizaş, S. a. Loc înclinat pe care se dau la vale lemnele din pădure. A. P. Bănuţ, Bihor.
   —   Ung. hajziis.
hajmandău, s. m. Haimana. V. Bucur, Frata.
   —   Cf. DA s. ho j ra ăl ău.
hală, s. f. Vită, sau şi om mâncăcios şi flămând: Hala asta nu mai tace. Şt. Paşca, Crişcior. hălăl, vb. trans. IV-a. A vorbi multe, a ciorovăi: Ce tot hălăi aici de pomană! N. Nicolaescu, Gorj. (Var., holăi, idem, A. vorbi pe cineva de rău în gură mare, a insultă cu vorba aşâ ca să audă şi alţii: M-o holăit pe drum şi mi-o spus câ-s mişel. Şt. Paşca, Crişcior.)
   Derivat din hulă. Tot de aici trebuie să se explice şi hălălăi (DA). hălămăll, s. a. Grămadă de plute. A. P. Bănuţ, Maramureş.
   —   Cf. ung. halom.
hălăp, adj. Lacom, hrăpăreţ. N. Nicolaescu, Gorj.
bălărie, s. f. Ceeace se află în desor-dine. In înţelesul adverbial: Boii se fin bălărie după vacă. N. Nicolaescu, Gorj.
hălău, s. a. Batjocură. G. Munteanu, Poiana Sibiiului.
   —     Derivat din huli (hulău, hâlău). hâlcă, s. f. Larmă, tărăboiu. N. Dră-
   ganu. Parcelă mică şi îngustă de pământ. A. P. Bănuţ, Bihor. Jumătatea unui bostan sau castravete. V. Bucur, Frata.
                                                                               bâlcuri, plur. Vase: Nu-mi umblă prin toate hălcurile. Dr. V. Corbu, Zagra. hălgătină, s. f. Om strein, venitură;
224.
   sărac lipit: Mai acu’ o săptămână, ne veni o hălăgătină, să ne ia pita din mână. Şt. Paşca, Crişcior. halovănti, înţeles puţin precis: Halo-vanti de-aici că m'am săturat de voi. (—V a r. halovrii, idem. I. Sohorca, Săngeorz-Băi.)
hănc, s. a. Râpă, drum rău. A. P. Bănuţ, Sălaj.
hârnpă, s. f. Boacănă, eroare. V. Cutcan, Bonţ.
hampău, s. m. Un om mare, namilă. V. Cutcan, Bonţ.
hâmpotă, s. f. Câne mare, dulău. N. . Nicolaescu, Gorj.
   —     Cf. hampău mai sus. handrobute, s. f. Femeie proastă. V.
   Cutcan, Bonţ.
hăngălli, vb. trans. IV-a. A bătători. V. Cutcan, Bonţ.
hangău, s. m. Numire dată în batjocură şi ca desmerdare băieţandrilor ce trec de adolescenţă. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
hânsă, s. f. O anumită parte, indiferent de mărime, despărţită dintr’un întreg: Noi o hânsă am isprăvi, dar vezi, ceilalţi nu ţin cu noi. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
hănţul, vb. trans. IV-a. A trage şi a împinge pe cineva, în batjocură. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   —     Din hanţ (cf. DA s. v.). hdpcină, s. f. Hop, râpă, coastă ruptă
   de ploaie. N. Drăganu, Valea Someşului. (— Var. hdpcină, s. f., idem. Şt. Paşca, Crişcior).
   —   Din hop t suf. -ină.
harabută, s. f. Apă de sodă. N. Drăganu, Căi an.
hărăguş, s. m. Arţag, încăpăţânare, moft. Şt. Paşca, Crişcior.
   —     Din ung. haragos, «supărăcios», hărămuge, adv. înţeles puţin clar: Se
   ţine hărămuge de mine; Vine hărămuge. N. Nicolaescu, Gorj.
www.digibuc.ro
225
GLOSAR DIALECTAL
33
   —   Cf. în DA. f hărămuc, «bandă, ceată».
liarapău, s. a. Cleşte. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Ung. harapb, idem.
burci6g, s. m. Copil rămas din creştere (?). V. Cutcan, Bonţ. hârjl, vb. refl. IV-a. A se hârjoni. P. Nişca, Crişcior.
'hărm&liodoă, s. f. Necaz, neplăcere: Cu clăile astea am avut multe hărmălioace. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. hurştirbs, adj. Dupuros. N. Drăganu, Sângeorz.
harţabălă, s. f. Om de nimic, om fără prestigiu, cu purtări rele. N. Nico-laescu-Gorj.
llâjcft, s. f. Pielea vitelor cari au suferit de o boală pierde părul sau lâna şi rămâne hâşcă. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   —   Cf. haşcă, în DA.
haştarău, s. a. Lemn sucit, noduros, inutil. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. ilăştoriţă, s. f. Femeie rea de gură. E. Cioran, Răşinari.
Ităţău, s. a. Duraiul din pădure pe unde se dau lemnele la vale. A. P. Bănuţ, Maramureş. (Deriv, hăţ&uşi, vb-refl. IV-a. A se mişcă din încheieturi. P. Nişca, Crişcior). hutjelâ, vb. trans. I-a. A bate pe cineva» G. Vulcu, Răhău.
bcberdu, adv. Fără rost, de cap: Umblă hebereu. V. Bucur, Frata. hcicui, vb. trans. IV-a. A da înapoi: Heicuieşte puţin carul cu boii. V. Bucur, Frata. (V a r. hcoci, idem. Şt. Paşca, Crişcior).
hdlpeş, adj. Beat. N. Drăganu, Căian. hip, s. a. Clipă, moment: Intr’un hip se răstoarnă. C. Rebreanu, Bistriţa. Ilirb6ică, s. f. Cratiţă. G. Vulcu, Răhău. hire, s. f. Pomină, poveste, amintire: Nici hire de lucrul acela. A. P. Bănuţ, Bihor.
   —   Ung. hir, «ştire».
hlioăpă, s. f. Gură mare:       Ţine-ţi
   hlioapa. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   —   Postverbal dela hlipl.
hoăbiţd, s. f. Femeie grasă cu gesturi domoale. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. hoămpă, s. f. Groapă: Nu tejucă pe lângă hoampa aceea că numai cazi în ea. I* Sohorca, Sângeorz-Băi şi V. Cutcan, Bonţ.
hobăni, vb. intrans. IV-a. A umblă le-gănându-se. V. Cutcan, Bonţ, V. Bucur, Frata.
hod, s. a. Ciuhă, semn de oprelişte în holdă. V. Cutcan, Bonţ. hodâte, s. f. Păşune. V. Cutcan, Bonţ. h odăiţa, s. f. Un edificiu din jurul casei: cocina, şura, etc. Şt. Paşca, Crişcior. h6dăş, adj. Mare, desvoltat: Are cur hodăş. C. Rebreanu, Bistriţa. Var. hodâş, idem. Cu cearcăne la ochi: Capră cu hodâşe la ochi. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   —   Din ung. hodos (?).
hodlul, vb. trans. IV-a. «Pe tină mare, frăteanul, până la drumul mare care e pietruit, îşi duce căruţa cu boii şi numai de acolo prinde calul la ea. Operaţia aceasta se chiamă a hodlul». V. Bucur, Frata.
   —   Din ung. haladni.
hodorM, adv. Asemenea, egal. V. Cutcan, Bonţ.
hodrob6Ie, s. plur. Complex de unelte de preţ mic: Ia-ţi hodrobelele şi şterge-o. G. Vulcu, Răhău.
hodoţdn, s. a. Bucată de lemn ce se foloseşte în loc de cleşte la foc. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. holoăne, s. plur. Materii murdare, gu-noiu, gogleaz: In grâul dela noi sânt multe holoane. N. Nicolaescu, Gorj. holumb, s. a. Semnul care indică graniţa ţării. G. Munteanu, Ocna-Sibiiului. holun, s. a. Grămadă de lemne încâlcite care- închid o trecătoare. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
3 A. R. — Memoriile Secţiunii Literare, Seria III. Tomul IV. Mem. j.
www.digibuc.ro
34
ŞTEFAN PAŞCA
226
honcâ, vb. trans. I, A lovi fără milă. Intrans. A îngenunchiă în faţa unor nevoi de ordin material. I. So-horca, Sângeorz-Băi. hânioş, adj. Murdar. V. Cutcan, Bonţ. hont, adj. Şchiop, schilav. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
hâpşă, s. f. înţeles puţin clar: Nu-i cununat cu ea; o ţine numa aşa de hopşă. Taie vite’n sat de hopşă. O tăiat un porc de hopşă. C. Rebreanu, Bistriţa, V. Bucur, Frata.
   —   Din ung. hopsa, cf. la SzMTSx I. 885—86.
h6r&, s. f. Lâna ieşită la învelitul în piuă. N. Drăgan, Căian. horăiţă, s. f. Broboadă. N. Drăganu, Sângeorz.
horholină, s. f. Femeie bătrână, babă> V. Cutcan, Bonţ.
horhonl, vb. intrans. IV-a, A râde pe înfundate, a chicoti: Ce horhoneşti atâta? N. Nicolaescu, Gorj. horj, s. a. O bucată de scândură cu o lamă de fier la capăt, pe care frecând tuleul de cucuruz se sfarmă grăunţele. (—D e r i v. horji, vb. trans. IV-a. A sfărîmâ cu horjul). V. Bucur, Frata.
horzoni, vb. refl. IV-a. A se înălţă, a se urcă, a aburcă. N. Drăganu. hozâte, s. plur. Complexul tuturor lucrurilor pe care le duce du sine un călător. N. Drăganu, Sângeorz.
   —   Cf. ung. hozatni «a procură», ho-zatal «transport» SzMTSz I, 894.
hreăbă, s. f. Coastă de munte. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. hreâbân, s. a. «Rustenartiges Werkreng zur Bearbeitung der Wale». N. Drăganu.
hrednce, S. plur. (?). Fructe necoapte.
   Dr. V. Corbu, Zagra. breturi, s. plur. (?). Hreance. N. Drăganu, Zagra.
hublăi, vb. trans. IV-a. A goni pe cineva
   bătându-1, a fugări. Şt. Paşca, Criş-cior.
   —   Cf. ung. hubolyositani, «a boldi, a da pumni» CzFMSz, II, 1723.
huc, adv. Uneori de mânie te faci huc de nu eşti bun de nimic. C. Rebreanu, Bistriţa şi N. Drăganu, Zagra.
hudil, s. f. Baie: Altă hudă or lucrat pe valea aia. Şt. Paşca, Crişcior.
hudub&ţ. Nume de ocară dat femeilor» V. Cutcan, Bonţ.
hudură, s, f. Femeie depravată. V» Cutcan, Bonţ.
huduri, ş. plur. Pădure tăiată, cioate,, butuci. N. Drăganu, Chioar.
huduvârcă, s. f. Ciomag, boată:
      Iţi păreă bine c'ai scăpat Cu toporul neluat Şi cu capul neciuntat,
      Ori de huduvârcă spart. G. Vulcu, Răhău.
lluiduniă, s. f. Femeie urîtă. V. Cutcan, Bonţ.
huiu, adj. Prost, fără judecată. G»' Vulcu, Răhău.
   —   Din ung. hiilye, idem.
hâioş, s. a. Haină cu mâneci. V. Bucur, Frata. Haină de coloare vânătă: Peste vestă se poartă huioşul care de regulă e făcut din pănură albă şi e împodobit cu o panclică neagră. N. Drăganu, Reteag.
huluzău, s. a. Cânepa care creşte pe marginea cânepiştei, tortul căreia se foloseşte la lucruri ordinare. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
humen, Î «O stare mintală care dovedeşte slăbirea memoriei». I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
hurişte, s. f. Copil neastâmpărat. E. Cioran, Răşinari.
   —   Derivat din hurui, cu suf. -işte-(cf. alergărişte, măsorişte, P a s c u. Sufixele, 252).
hurlup, s. a. Două prune concrescute» V. Bucur, Frata.
www.digibuc.ro
227
GLOSAR DIALECTAL
35
huşti, vb. trans. IV-a. A sfărîmâ boabele de pe tuleu. N. Drăganu. liuzătl, vb, trans. IV-a. A lucră din greu, a umblă mult: Huzătirăm azi şi mă dor picioarele. Şt. Paşca, Criş-cior.
   —   Din ung. liuzatni.
                                                              \
iălojiţă, s. f. Femeie mare, grasă. V. Cutcan, Bonţ.
   (—Cf. ialoviţă TDRG s. v.). ibărsic, s. a. Bârlog; un loc unde se lucrează în baie de jos în sus; şu-tăul pe unde se aruncă piatra dela o galerie de sus la una de jos în timpul construcţiei. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Germ. t)bersiellt.
ibi, vb. trans. IV-a. A suferi, a plăceă, a iubi: Casa asta nu ibeşte să ţii mâţă. Şt. Paşca, Crişior —Din a iubi. ibovnică, s. f. In: Drăguţa tot îţi dă, ibovnica tot să-i dai. Şt. Paşca, Crişcior.
ic, s. m. Copil alintat. V. Cutcan, Bonţ. ieftâ, vb. refl. I-a. A se zvoni, a se auzi: De când s’a ieftat că Ion a murit în Basarabia... D. Rădulescu, Gorj. ifcliţă, s. f. Vânt subţire care bate în cursul verii: ieliţă, leliţă, cum mă tai la peliţă. E. Cioran, Răşinari, icpoştină, s. f. Femeie mare, grasă şi leneşă. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Derivat din iapă.
iepurilă. Poreclă dată unui om fricos. V. Cutcan, Bonţ.
   —      Din iepure t suf. -ilă. iepurină, s. f. Femeie spornică, cu copii
   mulţi. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Din iepure t suf. -ină.
ierdliş, s. a. Iugăr, întindere de pământ de o anumită mărime. E. Cioran, Răşinari.
   —      Cf. ung. jârda GhDMR, 351. iergălâş, s. a. Larmă mare, zgomot de
   orice fel. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
ierllă, s. f. Piele de oaie argăsită. N.
   Drăganu, Sângeorz. iertui, vb. trans. IV-a. A extirpă, a nimici, a tăiă arborii de pe un loc. ( — Derivat iertaş, s. a. Loc extirpat de arbori). A. P. Bănuţ, Sălaj, igdn, adj. Vioiu, zburdalnic: Igană copilă ! E. Cioran, Răşinari.
   —   Din vigan >yigan.
Iliâna. Nume de vacă. N. Nicolaescu, Gorj.
îmb&giuâ, vb. trans. I. A cuprinde, a apucă: L-o imbăgiuat somnul. V. Bucur, Frata. A încurcă. N. Drăganu, Zagra. îmb&lâ, vb. trans. I. A spune vorbe triviale. V. Bucur, Frata.
   —   Cf. bală (DA).
îmbălginâ, vb. trans. I-a. A înholbă ochii: îmbălgind odiii/=înhoalbăochii 1 V. Lazar, Jina.
îinberbecâ, vb. trans. I-a. A da brânci cuiva. V. Bucur, Frata. îmbondroji, vb. trans. IV-a. A îmbrăcă pe cineva în haine rele, cu scopul de a nu fi cunoscut, a mască. V. Bucur, Frata. (— Deriv, bondroj, s. m. Un fel de bufon, măscăriciu, făşângoiu. Şt. Paşca, Crişcior).
   —   Din ung. bdndrus, «mască». (SzMTSZ.)
îmbonţat, adj. Supărat, toropit: Ce stai îmbonţat ca o mireasă? N. Nicolaescu, Gorj.
   —     Derivat din bont (DA., s. v.) (?). împăiat, adj. Cu părul creţ: oi împăiate —
   cu părul creţ. N. Drăganu. împălăi, vb. trans. IV-a. A merge repede. N. Drăganu.
împărtâştină, s. f. împărţeală. V. Bucur, Frata.
   —   împart f âştină. (cf. (cucuruzaştină, cosaştina)
împoticăli, vb. refl. IV-a. A se schimonosi, a suferi. V. Lazar, Jina.
   —   Cf. slav. tokalo, «ascuţit», cu prefixul po-, cf. po-negri.
www.digibuc.ro
36
ŞTEFAN PAŞCA
228
împujeicâ, vb. trans. I In stereotipe ca: pe impujeicate=pe întrecute. N. Drăganu. Refl. A da sau a primi curaj într’o încercare. I. Sohorca, Săngeorz-Băi.
împulpă, vb. refl. I. A se încurajă, a se încrede, a se forţă. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
luatul porcilor. Ziua de 20 Decemvrie când începe tăiatul porcilor pentru Crăciun. V. Lazar, Jina.
încheiatul, vb. trans. IV-a. A mestecă cu tărâţe buruenile cari se dau porcilor. V. Lazar, Jina.
   —   Derivat din chelm (=pielm).
Inchiici6s, adj. încuiat, rezistent la despicat : Al'dată fagu-i închiicios de nu-l crepi. Şt. Paşca, Crişcior.
înciocălâ, vb. refl. I. A se întremă, a se însănătoşi. N. Nicolaescu Gorj.
   —   Cf. DR.
înclelăştâ, vb. trans. I. A cuprinde nervos şi cu putere un corp şi a-1 ţineă timp mai îndelungat. Două tulpini îngemănate sunt înclefăştate. îndrăgostiţii, stând multă vreme îmbrăţişaţi, sunt înclefăştaţi. Mâna care ţine pe cineva de păr sau de haine, e încleştată; doi rivali luptându-se, sunt înclefăştaţi.
     A înţepeni, a amorţi: Mi se în-clefăştaseră fălcile de frig. I. Sohorca, Sângeorz-Băi:
   —   Contaminat din încleştâ J" înşfacă.
încondură, vb. trans. I. A desemnă, a
   face diferite figuri. N. Nicolaescu, Gorj.
   —   Neologism ?
incoti, vb. trans. IV-a. A coti, a lovi, a da ghionturi. G.Munteanu, Sătmar.
încotroji, vb. trans. şi refl. IV-a. A adună bine haina pe lângă corp, a se îmbrăcă de iarnă. Şt. Paşca, Crişcior.
încrăcănă, vb. trans. I. A îndoi (picioarele strâmbe). N. Nicolaescu, Gor.
încrăciuna, vb. refl. I. A se înfricoşă peste măsură, a se înfioră: M’am încrăciunat în spate când am văzut bătaia. C. Rebreanu, Bistriţa, încrâricioriâ, vb. refl. I. A se îngrozi: Voai, că şi amu mă încrăncionă, cum i-am văzut bătân’u-se. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   —   Derivat din crâncen.
îndăli, vb. trans. IV-a. A începe: O îndălit a striga; or îndălit o baie; luaţi cântarea de la îndălit. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Din slav. delo, «acţiune», «operaţie», «lucru» MLPSIGrLat, 187.
îndata-i-mâre, adv. îndată, neîntârziat: Vine îndata-i mare = vine îndată. V. Bucur, Frata.
îndemnă, vb. intrans. I. A plecă: Am îndemnat pe la cântători şi am sosit cătră sară. A. P. Bănuţ, Maramureş, îndreă, s. f. Ac. N. Drăganu, Valea Someşului.
                                                                              îndupăci, vb. trans. IV-a. A coase mărunt, cu mâna. C. Rebreanu, Bistriţa, înfulică, vb. trans. A încărcă, a clădi.
   V. Bucur, Frata şi N. Drăganu. îngăimecit, adj. Zăpăcit, încurcat, intimidat : I îngăimăcit şi nu mai poate răspunde. N. Nicolaescu, Gorj.
   —     Contaminat din îngăimat f zăpăcit, înghebuji, vb. trans. IV-a. A strâm-
   toră, a incomodă. N. Nicolaescu, Gorj.
înghiorţăi, vb. intrans. IV-a. A înghiţi cu zgomot, a corăi: Inghiorţăe maţele în el. N. Nicolaescu, Gorj.
   —     Cf. ghiorţ, ghiorţăi (DA.). îngujbât, adj. Strâmb. C. Rebreanu, Bistriţa.
îngurzl, vb. refl. IV-a. A se alintă, a se mădărl, a face semne din buze şi umeri în semn dispreţuitor. I. So-hoxca, Sângeorz-Băi.
   —   Cf. în TDRG. s. v. înţelesul primitiv.
www.digibuc.ro
229
GLOSAR DIALECTAL
37
înhâi, vb. trans. şi refl. IV-a. A răsturnă. G. Munteanu, Cojocna. -Înhămat, adj. Purtat de voinţa altora. V. Cutcan, Bonţ.
Inhompâ, vb. trans. I. A mâncă cu lăcomie: Dă la pui, dagrij, să nu vie găinile, că tot înhoampă. C. Re-breanu, Bistriţa, inimâş, s. a. Imaş. N. Drăganu.
   —   Compus prin fonetică sintactică din In f imaşi
înjurături şi blesteme: Bea-te-ar coaca; Hi afurisit; fii al ghiavu; fii alimănit; fii al negrii; fii al naiba; fii al tătaru; (etim. pop. din tartaru); fire-ai închinat; fire-ai împuţit; fi-re-ai jurat; găsi-te-ar doamnele; gă-si-te-ar hai din peşteri; găsi-te-ar hăl din baltă; găsi-te-ar năbădăile; găsi-te-ar ţapăn; Iovi-te-ar bătăile; lovi-te-ar pârdalnica; lovi-te-ar boala rea; lovi-te-ar plesneala; Iovi-te-ar greţu-rile. N. Nicolaescu, Gorj. inşogoiât, adj. învelit cu haine rele;
   de nerecunoscut. E. Cioran, Răşinari, înţepuşcâ, vb. trans. I. A coase rău şi cu grabă: Hai, curăţeşte-mi poalele că de cusut le-oi înţepuşcâ eu mintenaş. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   —   Contaminat din înţepa «a împunge» f puşca «a fuşărl», «a trage chiulul».
înterţ, s. m. Miel, berbece de trei ani.
   I. Sohorca, Sângeorz-Băi. întrucicâ, vb. trans. I-a. Intruchipă. N. Drăganu.
   —   Prin metateză din Intruchipă, în-truk'ică, întrucicâ.
iobâg, s. m. Econom, agricultor, gospodar. (— Deri v. iobăgie, s. f.Mo-şie, avere). A. P. Bănuţ, Căbeşti. iongări, vb. trans. IV-a. A aruncă lucrurile inutile la o parte; a curăţ! locul de lucru din baie. Pentru această muncă se folosesc i o n g a r i i, băieţii tineri, ajutoarele băieşilor slobozi. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Din germ. jiinger.
iortdn, s. a. Şură, cocină, sau altă edi-ficaţie din jurul unei case. Şt. Paşca, Crişcior.
                                                                                iosâg, s. a. Lucru de preţ, scump: Bun iosag, boii ăştia. A. P. Bănuţ, Căbeşti. ipine, s. £. Minte întreagă, raţiune. I.
   Sohorca, Sângeorz-Băi. iţ,8. m. Copil neastâmpărat. V. Cutcan, Bonţ.
iuşdi, vb. refl. IV-a. A se bate, a se sforţă, a se chinul într’o boală: Era rău beteag; tăt pd ţăcd-pd-mnică se iuş-deă, de gândeai că nu-i cu mintea cu tătd. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Din iuşni.
izădiş, s. a. Citaţie. A. P. Bănuţ, Căbeşti.
   —   Ung. izedfes.
izână, s. f. Murdărie. N. Nicolaescu, Gorj. Ai băgat hainele în izână. D. Rădulescu, Rudari.
izlă, s. f. Scânteie, obiect mic de tot.
   E. Cioran, Răşinari, izvârniţă, s. f. Zară. A. P. Bănuţ. Maramureş.
                                                            J
jâbă, s. f. Durere de spate la bătrâni. V. Cutcan, Bonţ.
jaludă, s. f. Umflătură pe corp sau pe cap. V. Cutcan, Bonţ. jdpă, s. f. Nuia subţire şi elastică. G. Vulcu, Răhău.
jegărit, adj. Urît, murdar: Am un porc jecărit. N. Nicolaescu, Gorj.
   —   Din jigărit.
jegmănl, vb. trans. IV-a. A jefui, a despuiă: M'au jegmănit hoţii. N. Nicolaescu, Gorj.
jcp, s. a. Buzunar: îmi fă trii jepuri la haină. G. Vulcu, Răhău.
   —   Ung. zseb, idem.
jeregâi, s. pl. Cărbuni aprinşi, jar: Lasă surcelele să ardă să se facă jeregai. N. Nicolaescu, Gorj.
www.digibuc.ro
38
ŞTEFAN PAŞCA
230
jcrtuilbr, s. m. Lemn cu care se împrăştie focul prin cuptor, jinduitor. V. Cuţcan, Bonţ.—Cf. şi jăruitor, jin-tuitor. Forma jertuitor e născută din contaminarea acestora, jgâtă, s. f. Umflătură la grumaz, guşă, orice umflătură pe cap. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
jghiâb, s. a. Osia vagonetei cu care se scoate piatra din baie. Şt. Paşca, Crişcior.
jib, adj. Mare, zdravăn: Ce jib te-ai făcut! A. -P. Bănuţ, Gherla, C. Re-breanu, Bistriţa.
jilişte, s. f. Loc deschis, neted. E. Cio-jranu, Răşinari.
jiloveâtă, s. f. Prăjină, boată lungă.
   N. Nicolaescu, Gorj. jinâr, s. a. O plantă de apă (?) V. Cut-can, Bonţ.
jinău, s. a. Bănueală: Are jinău pe el că i-o furat banii. Şt. Paşca, Crişcior şi A. P. Bănuţ, Căbeşti.
   —   Ung. gyanti, idem.
-jintălău, s. a. Făcăleţ cu care se mestecă în urdă. A. P. Bănuţ, Maramureş.
   —   Din a jintui.
jip, s. a. Murdărie: Stă jipul pe el ca pe porc. N. Nicolaescu, Gorj.           "
jirfcbie, s. f. (Fig.) Femeie tânără şi vioaie. V. Cutcan, Bonţ. jiţ, s. a. Şezutul dela trăsură. G. Vulcu, Răhău.
   —   Germ. Sitz, idem.
jm6nt, s. a. Mâlul care se depune pe fundul canalelor de baie. Şt. Paşca, Crişcior.
   —      Cf. germ. Schniundddn, «a mânji». j6mp, s. a. Un fel de vârtej (o spărtură
   de jos în sus), scurt. Şt. Paşca, Crişcior.
joncăneâlă, s. f. Bătaie, ceartă, V. Cutcan, Bonţ.
jontăni, vb. trans. IV-a. A face zgomot. V. Cutcan, Bonţ. joştări, vb. trans. IV-a. A jăpiţâ, a
   Iov) cu nuiaua pe cineva. P. Nişca, Crişcior.                   ,
j6tcă, s. f. Umflătură la gât, gâlcă. V. Bucur, Frata.
jucuţăl, s. m. Executor. V. Bucur, Frata. (Variantă: ijâcuţ, Şt. Paşca, Crişcior).
   —     Derivat din jucui, cu suf. -uţ f el. judecă, vb. trans. I. A conţine^:
   Toana de vână judecă vr’o 35 de grame de aur. Şt. Paşca, Crişcior. jufuit, adv. Plin, tixit: Tărgu-i jufuit de oameni. V. Cutcan, Bonţ. jug6s, adj. (Fig.) Gros (despre grumaz) C. Rebreanu, Bistriţa, juli, vb. refl. IV-a. A se arde, a se frige: M-am julit la mână cu apă fiartă. N. Nicolaescu, Gorj. junişcân, s. m. June, flăcău, de însurat.
   G. Munteanu, Poiana Sibiiului. jurbă, s. f. Jalbă, V. Cutcan, Bonţ. juruiâlă, s. f. Inghesueală. V. Cutcan, Bonţ.
                                                        L
lab, s. a. Tablă, întindere plană de pământ. V. Cuţcan, Bonţ. lăbidău, s. lebedeauă, s. f. Iapa dela răsboiul de ţesut. A. P. Bănuţ, Sălaj şi Bihor.
   —   Din ung. Iâbit6 (SzMTSz. I, p. 1275, îl atestă în Sălaj).
Lăbuş. Nume de câne. N. Nicolaescu, Gorj.
lădăriu, s. m. Casar comunal. V. Lazar, Jina.
   —Din ladă (Cf. Lada bisericii =cassa bisericii) f suf. -er. lâiznă, s. f. Un leaţ care se pune între picioarele mesei sau ale unui scaun pentru ş fi mai solid şi mai comod; orice leaţ. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Cf. germ. Leiste.
lănţâr, s. m. Inginer de comasaţie. A. P. Bănuţ, Sălaj.
www.digibuc.ro
231
GLOSAR DIALECTAL
39
   —   Derivat din lanţ (de pământ), «măsură cadastrală».
Iapan6ţ, s. a. Plăcintă coaptă pe vatră. V. Cutcan, .Bonţ,
lăpâst, s. a. Noroiu afund, mocirlă pe marginea râului. V. Cutcan, Bonţ. lăpiştăc, s. a. Turtă de făină de cucuruz frământată cu apă rece şi coaptă în spuză. I. Sohorca, Sân-georz-Băi.
latină, s. f. Mulţime (de străini) Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Cf. în limba veche 1 a t i n, 1 e t i n, cu sens de «străin».
lătureăn, s, m. Locuitor dela periferia satului. V. Bucur, Frata. Ţăran, om dela sat. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Derivat din lăture.
lâuf, s. a. O galerie principală din baie. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Germ. Lauf.
lălltor, s. m. Cumpărător de vite. V. Lazar, Jina.
   —   Deriv, din lua.
leâra. interj. Se adresează câinelui ca să nu mai latre. A. P. Bănuţ, Maramureş.
leâpşă, s. f. Palmă (lovitură). S. Pop, Poiana.
Iberic, s. a. Haină, suman. A. P. Bănuţ, Maramureş. —V a r. lecru, Şt. Paşca, Crişcior; ricăl şi lecăr. idem, S. Pop. —Ung. dial. r6kli, 16krl, idem. Poiana (,SzMTSz, II, 269—270). lecuţ, s. a. Medicină, leac. V. Cutcan, Bonţ.
lefurgău, adj. Clevetici, intrigant. V. Cutcan, Bonţ.
leftărie, s. f. Ocupaţie cu negustoria. V. Cutcan, Bonţ. ■
   —     Derivat din left (TDRG. s. v.). lege, s. f. Spusă: depă legea lui Ion =
   după spusa lui Ion. Este neclar înţelesul în: Fata la 14—15 ani se bagă cu curu’n lege. C. Rebreanu, Bistriţa.
lfeger, s. a. Petecul de piele pus pe pantalonii băieşilor ca să fie mai rezistenţi. Şt. Paşca, Crişcior.
16giu, s. a. Lege: Când unii din copii calcă o lege a jocului, ceilalţi îi spun: nu-i legiu= nu-i exact, nu-i permis. V. Lazar, Jina.
legumi, vb. trans. IV-a. A economisi, a cruţă: Legumeşte cu laptele că nu-ţi mai dau. Şt. Paşca, Crişcior. lemnitiiră, s. f. Legătură în lemn a pereţilor din baie. Şt. Paşca, Crişcior. leşinât, adj. Nesătul, mâncău, Şt. Paşca, Crişcior.
leşnit, adj. Slăbit: Eră leşnit de foame. N. Nicolaescu, Gorj.
   —      Contaminat din leşinat f lihnit, leucit, adj. Beat mort. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Derivat din leucă. (Fig.): beat lcucă=beat moft (cf. bătut cu leuca).
lăură. s. f. Femeie depravată, curvă. V. Cutcan, Bonţ.
Leu. Nume de câne, N. Nicolaescu, Qorj.
libăruş, s. a. Citaţie la judecătorie. V. Cutcan, Bonţ.
libirţă, s. f. Fată tânără. V. Cutcan, Bonţ.
llăp, s. a. Pată mare de murdărie pe o haină. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. ligar, adj. Care mănâncă puţin şi alege mâncările (omonimul lui mâncăcios). N. Nicolaescu, Gorj.
lihăi, vb. intrans. IV-a. A gâfâi. V. Cutcan, Bonţ.
lihăiălă, s. f. Ocară, înfruntare. V. Cutcan, Bonţ.
limboâţă, s. f. Nume de ofensă dat străinilor de altă limbă. N. Nicolaescu, Gorj.
lingăi, vb. trans. IV-a. A linguşi, a tămâiâ pe cineva. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Din linguşi f lingău.
linzi, vb. intr. IV-a. A brihăl, a râde fără rost. Şt. Paşca, Crişcior.
Ii6p, s. m. Vagabond, N. Drăganu.
www.digibuc.ro
4°
ŞTEFAN PAŞCA
232
liopotdie, s. f. Strein aşezat în sat de curând. I. Sohorca, Sângcorz-Băi. liopârddc, s. m. cf. Liopotaie. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. lipiie, s. f. Palmă. C. Rebreanu, Bistriţa.
   —   Dela înţelesul de p 1 ă c i n t ă, sub influenţa lui lipi. Cf. însă şi plăcintă cu înţelesul de palmă.
lisniţe, s. plur. Poame, fructe. A. P. Bănuţ, Sighet.
liţ, s. a. Spinul «Carduus acanthoides» (descrierea lui în I. P r o d a n, Flora, I, 1069). V. Bucur, Frata. liucă, s. f. Soră mai mare. V. Bucur, Frata.
   —     Prescurtat (le)liucă, «lele», liurcă, s. f. Zeamă proastă, apă călduţă.
   V. Bucur, Frata.                   ,
lodşină, s. f. Cuiul cu care se ţintueşte şina de traverse, în baie. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Din germ. Laschine.
lopişcă, s. f. Unealta cu care se rade sapa. V. Cutcan, Bonţ. lopiştodne, s. plur. Membre, mâni şi picioare lungi. V. Cutcan, Bonţ. lostdn, adj. Sănătos. V. Cutcan, Bonţ. 16tru, adj. Sprinten, harnic. V. Bucur, Frata.
luddie, s. f. Bostan bun de mâncat.
   N. Drăgan, Odeşti (Sălaj).
Lula, Nume de câne. N. Nicolaescu, Gorj.
lumpău, s. a. Trăgace pentru vin. V. Cutcah, Bonţ.
lundş, s. a. Slugă cu luna. V. Cutcan, Bonţ.
Lupa, Nume de câne. N. Nicolaescu, Gorj.
lupdriţă, s. f. Planta numită «Orobanche ramosa» (cf. la I. P r o d a n, op. cit., I, 95°> forma 1 u p o a i e, idem la Panţu). V. Cutcan, Bonţ.
Lupu, Nume de câne, N. Nicolaescu, Gorj.
luţucuş, s. a. Scrânciob, hintă: Păstorii la noi fac huţucuşuri din curpen. Giurgiu, Bulzeşti.
                                                       M
măc&u, s. a. Un om care face vorbă multă şi treabă puţină. G. Vulcu, Răhău.
   —  Din ung. makogni.
mdcioră, s. f. Rest de tutun în pipă, copt în spuza care se pune pe măsea. A. P. Bănuţ, Maramureş, măcl&l, vb. trans. IV-a. A murdări. C. Rebreanu, Bistriţa.
   —  Din ung. makkolni (?).
Maghiredn. Nume de bou. N. Nicolaescu, Gorj.
maglă, s. f. Morman, grămadă. V. Bucur, Frata; A făcut un foc din o tnăglă mare de lemne. N. Nicolaescu, Gorj. Un beţişor scurt folosit de lemnari când aşează bârnele în pereţi, servindu-le drept măsură. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   —  Din ung. mdglya, dial. mdgla, cu . acelaş sens.
Măguredn, Nume de bou. N. Nicolaescu, Gorj.
m&huie, s. f. Stafie, strigoaie. V. Cutcan, Bonţ.
maiug, s. a. Maiu de crepat lemne.
   I. Sohorca, Sângeorz-Băi. rnâlced, s. a. O substanţă amară ce se găseşte în fagurele de miere. Dr. V. Corbu, Zagra.
mălcdz, s. a. O boală la oi. V. Cutcan Bonţ.
mămăhodrcă, s. f. Babă meşteră. V. Cutcan, Bonţ.
mână, vb. trans. I. A săpâ înainte în munte: Am mânat baia aia vr’o 10 ani. Şt. Paşca, Crişcior. m&nddş, s._a. Nădejde: Mi-am luat mândaşu să-l mai văd. N. Drăganu.
   —  Din ung. mondds.
www.digibuc.ro
233
GLOSAR DIALECTAL
41
mandnâcă, s. f. Frigare. V. Lazar, Jina. mfinecâr, s. a. O haină de lână de coloare neagră care se poartă peste pieptar. N. Drăganu, Iclodul mic. mângură, s. f. Fărimitură: N'am nici mangură de pită în casă. V. Bucur, Frata.
mani l mani! Interjecţie cu care se chiamă raţele. N. Nicolaescu, Gorj. mânjoâlă, s. f. Aluat de tărîţe, mestecat cu untură cu care se unge urzeala la ţesut. Şt. Paşca, Crişcior.
   —     Derivat din a mfinji. mânzâl&ş, s. f. cf. mânjoâlă. V.
   Bucur, Frata.
marcaliş, s. a. Alegere de deputat. V. Cutcan, Bonţ.
mânzălâncă, s. f. Vită cornută de un an. N. Drăganu.
m&r&t'â, vb. refl. I. A.se căţărâ, a se urcă. Şt. Paşca, Crişcior. mădrăgit, adj. Obosit rupt: Toată ziua am lucrat şi acum sunt mădrăgit. N. Nicolaescu, Gorj.
Măreâţă, Nume de vacă. N. Nicolaescu, Gorj.
mărghilă, s. f. Loc apătos, mocirlă. G. Vulcu, Răhău.
mârlân, s. m. Om pezevenchiu, fără caracter. N. Nicolaescu, Gorj. mârmâlău, s. a. Amestec de lucruri solide (piatră, pământ) cu de cele lichide. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Probabil un derivat din ung. mar-molni.
marmangâl, s, m. Copil răsfăţat. V Cutcan, Bonţ.
marmangiu, adj. Ro'şu-portocaliu. V. Cutcan, Bonţ.
   —     Cf. în TDRG s. marmaziu. rnârnoâgă, s. f. Femeie plângoace, sen*
   timentală. V. Cutcan, Bonţ. mărţână, s. f. Namilă, femeie mare. V. Cutcan, Bonţ.
mâscăi, vb. refl. IV-a. A se mişcă nervos, a se zbate. Şt. Paşca, Crişcior.
m&Suriş, s. a. Măsurătoare, timpul când să măsură: Măsurişul lapţilor pică la Sf. George. V. Bucur, Frata. mătăuz, s. a. Un băţ cu cârpe la un capăt cu care se mătură cuptorul când' se coc colacii. N. Nicolaescu-Gorj. mâtroşă, s. f. Un joc care se obişnueşte numai la şezători. V. Bucur, Frata-mazdroâncă, s. f. Nume de batjocură ce se dă unei fete bătrâne, nemăritată. D. Rădulescu, Rudari, mâzgă s. f. (Fig.). Untură sau unt: N’are mâzgă la casă şi se laudă că mâncă plăcinte. V. Bucur, Frata. mecdt, s. a. Un lucru făcut cu temeiu, un lucru straşnic: Ce mai mecet de-pădure! N. Nicolaescu, Gorj.
   —   In TDRG se dă înţelesul de «geamie».
meciurd, adj. Prost, idiot. I. Sohorca-Sângeorz-Băi.
mej, s. m. Inelul care se vede în trunchiul lemnului de stejar după care i se socoteşte vârsta. V. Lazar, Jina.
   —     Din slav. meju MLPSIGrLat, 365-mejârii, s. plur. Jumeri: Doară tai porcu
   să mai mâne mejerii. A. P. Bănuţ,, Maramureş.
   —     Metateză din jumeri, jămeri. mâjghie, s. f. Răzor. V. Bucur, Frata.
   —Cf. s-cr. mezda, (CarLSGL).     ,
meleândră, s. f. Haină rea, zdreanţă. V. Lazar, Jina.
meleşti, vb. trans. IV-a. A munci, a schingiul, a zdrobi: Tăt l-o meleştit cu bătaia. C. Rebreanu, Bistriţa. Cf. şi varianta melestui, idem, V. Bucur,. Frata.
   —     Din ung. melleszteni, «a jupul». melic, s. a. Rană provenită dintr’o.
   boală. N. Nicolaescu, Gorj. mâţă, s. f. Semnul care indică locul unde se desparte o bucată de loc de alta. V. Bucur, Frata.
   —  Cf. ung. rn6tâzni, cu înţeles foarte apropiat în SzMTSz, 1447.
www.digibuc.ro
42
ŞTEFAN PAŞCA
234
Miercdn, Nume de bou. N. Nicolaescu, Gorj.
rnierliu, adj. Nici turbure, nici limpede: Nu s’a limpezit bine răul; e cam rnierliu. N. Nicolaescu, Gorj. miţ'oroşi, vb. intrans. IV-a. A migăli, a lucra încet. N. Nicolaescu, Gorj.
.mijdncă, s. f. Organ genital la femei.
   A. P. Bănuţ, Bihor, rnijgoârţ, s. a. Aur. (E un termin argot al băieţilor şi al gozarilor). Şt. Paşca, Crişcior.
minciună, vb. trans. I. A. însăilă. N. Drăganu, Zagra.
miorţ&i, vb. intrans. IV-a. A plânge cu glas piţigăiat. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
Illircoli, vb. trans, IV-a. A sfărâmă. N. Drăganu, Bichigiu.
mirozcnie, s. f. Ciudăţenie, lucru de mirare : Ne-a spus tot mirozenii de pe unde a umblat. V. Bucur, Frata.
   —      Derivat din mir(a)ozenie. miscăriii, s. a. Firimitură. N. Nicolaescu,
   Gorj.
mişulie, s. f. Boală venerică. C. Mari-nescu, Dolj, (Derivat mişulit, adj. Bolnav de boale venerice. N. Nicolaescu, Gorj).
mitocosi vb. trans. IV-a. A deranjă, a schimbă: Ai umblat la ceas şi l-ai mi-tocosit. N. Nicolaescu.
   —   O variantă a lui motocosi, Şt. Paşca, Crişcior.
mitoşi, vb. trans. IV-a. A copleşi, a îngrămădi, a dosi. N. Drăganu. mizi, vb. intrans. IV-a. A zimbl. St. Paşca, Crişcior.
   —   Din miji, cu trecerea lui i la z sub influenţa lui zinibi.
modgăr, adj. Slab, debil. G. Vulcu, Răhău.
   —      Din germ. mager, idem. modndră, s. f. Femeie dosnică. V. Cut-
   can, Bonţ.
modrnă, s. f. Ciomag, de mărime puţin obişnuită. Şt. Paşca, Crişcior. mocăi, vb. intrans. IV-a. A da din cap.
   N. Nicolaescu, Gorj. mociodcfi, s. f. Măciucă. St. Paşca, Crişcior.
modârldn, adj. Fără cuvânt, lipsit de caracter: Eşti modârlan dacă nu> la mine cum ai zis. N. Nicolaescu, Gorj.
mocşdidăr, s. m. Inginer metalurg. Şt. Paşca, Crişcior.
mogârzdn, s. m. Un om mic la satură, gros şi diform. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
mogoroci, mogorogi, vb. intrans. IV-a.
   A murmură. Dr. V. Corbu, Zagra. mohodndă, s. f. Femeie toantă, nedi-bace. V. Bucur, Frata.
   —   Cf. ung. maho «leneş, greoiu>> în SzMTSz, I, 1384.
moK'ţ, s. a. Piatra moale din baie care se rupe numai cu ajutorul ciocanului. Şt. Paşca, Crişcior.
molitică'i, s. m. Bărbat slăbănog. V.
   Cutcan, Bonţ.                  .
momfilcă, s. f. Bubă pe corp (?). V. Cutcan, Bonţ.
momărcă, s. f. Femeie idioată. V. Cutcan, Bonţ.
mondăni, vb. trans. A lucră încet, a motroşl: Ai mondănit la un ciorap două zt/e.N.Nicolaescu, Gorj, mdnturi, s. plur. Rămăşiţe: Au rămas nişte monturi de cafea neagră. Dr. V Corbu, Zagra.
   —   Vezi în TDRG, sv. alte sensuri.
morfinei, vb. trans. IV-a. A frământă; a lucră ceva cu greutate: De 2 zile morăncesc la o groapă. N. Nicolaescu, Gorj.
mor&ri, vb. trans. IV-a. A plictisi pe cineva cu aceeaşi cerere: Atâta m’o morărit până rn’arn învoit cum o vrut el. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
www.digibuc.ro
235
GLOSAR DIALECTAL
43
morhăi, vb. trans. IV-a. A trudi: Nu morhăi oamenii că doară nu-s vite. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   —   Să fie un derivat dela marllă «vită» ?
morhoânghină, s. f. Prostănac. S. C!o-ran, Răşinari. *
moromeânţă, s. f. Stafie, duh rău. Şt. Paşca, Crişcior.
morosliv, s. m. Mamornic. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
morsocâ, vb. trans. I. A frământă, a strivi, a face masaj: Mă morsoacă frigurile de câteva zile. Morsoacă aluatu’ că eşti mai tare ca mine. Morsoacă-mă pe la ceafă că mă cam doare capu'. Şt. Paşca, Crişcior.
   (—Cf. mursecă, S. P.) niOŞCOiirnă, s. f. Plăcintă, cocoroadă. N. Drăganu, Sălaj.
moşică), vb. trans. IV-a. A lucră încet şi neîngrijit. E. Cioran, Răşinari.
moşină, s. f. Chibrit. N. Drăganu. mos6r, s. m. Bărbat tăcut, închis şi mofturos. Lemn noduros, greu de crepat. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. mostoi, vb. refl. IV-a. A se pierde, a dispăreâ. V. Lazar, Jina.
   —     Cf. psl. moztiti, «a coperl». motoci, vb. refl. IV-a. A se înmuiă. V.
   Cutcan, Bonţ.            .
motoji, vb. intrans. IV-a. A motroşl. V. Cutcan, Bonţ.
motroâşcă, s. f. Un scăuneţ înfundat cu pânzării; copil mic şi gras. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. Jerbă, mătăuz. V. Bucur, Frata.
motroşi, vb. trans. IV-a. A îngrămădi lucruri cu grabă pentru a le ascunde; a lucră de mântueală. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. A lucră ceva de puţin folos (Deriv, motroâşă). Şt. Paşca, Crişcior, G. Vulcu, Răhău.
Moz6c, Nume de câne. N. Nicolaescu, Gorj.
mozocl, vb. trans. IV-a. A frământă ceva în mâni. Dr. V. Corbu, Zagrâ. mozoli, vb. trans. IV-a. A murdări, a pătă; a purtă un obiect cu limba prin gură. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Cf. psl. mozoli, sl. mozol MLPSl-GrLat, 379.
muietdri, s. plur. Edificiile din jurul casei. P. Nişca, Bulzeşti. mulgără, s. f. Oaie cu lapte. V. Bucur, Frata.
mumoâie, s. f. Matahală, făcută din beţe pe care se agaţă zdrenţe şi care se pune în cânepă pentru a sperii paserile. G. Vulcu, Răhău.
   —     Coruptelă din mumie, momâie. Mureş, Nume de câine. N. Nicolaescu,
   Gorj.
Murg, s. propr. Morav: Ţara Murgului-, Muierea lui Costan o fost o murgă din ţara Murgului. V. Bucur, Frata. Murgu. Nume de bou. N. Nicolaescu, Gorj.
mutăr, s. a. Motor, N. Drăgan, Someşul Rece.
Murgilă. Nume de bou. N. Nicolaescu, Gorj.
                                                           N
nacahău, adj. Distrat, năuc. V. Cutcan Bonţ.
năcârdie, s. f. întâmplare neplăcută care d'ă naştere la încurcături şi neînţelegeri : Dacă mergi pe-acolo să nu mai faci vreo prostie ca să mai avem năcărdie cu oamenii. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
năciâ, vb. trans. I. A coase deosebite figuri în formă de basorelief] pe o albitură de casă. (Derivat, năciat, -ă, adj.; năciţă, s. f.) Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Cf. psl. naciati, «a începe» MLPSl-GrLat 418.
Ilăclăi, vb. refl. IV-a. A se murdări. E. Cioran, Răşinari.
nâcodă, s. năhoâdă, s. f. Fiinţă mică
www.digibuc.ro
44
ŞTEFAN PAŞCA
236-
   şi vioaie. E. Cioran, Răşinari şi Şt. Paşca, Crişcior.
năcorcoâţă, s. f. Stricăciune: Ce năcor-coaţe sânt acestei N. Nicolaescu, Gorj. nâcotă, s. f. Ispravă, prostie, nebunie: Vom vedea acum ce nacote va mai face. N. Nicolaescu, Gorj.
   —     E o variantă a lui nacodă. năd&şli, vb. refl. IV-a. A spionă, a
   speculă descoperirea unui secret. Şt. Paşca, Crişcior.
năgârlău, adj. Nătâng, prostuţ. Dr. V. Corbu, Zagra.
năgubă, s. f. Lucru înspăimântător, namilă, arătare. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. (Deriv, a năgubi, vb. intrans. IV-a. A năvăli: N’am putut curăfi fântâna că m’o năgubit apa. Idem), năjerea, s. f. O plantă care pişcă pielea ( ?). V. Bucur, Frata. n&mârnic, s. a. Namilă, matahală, o fiinţă mare peste măsură. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
năp&rcds, adj. (Fig.) Iute, isteţ. N. Drăganu, Sângeorz-Băi.
   —   Derivat din năpârcă.
niipota, adv. Razna, aiurea. N. Nicolaescu, Gorj.
   —   Din a napoda.
năpruiu, adj. Idiot, prost. E. Cioran, Răşinari.
năptşti, vb. intrans. IV-a. A ţişnl. N.
   Drăganu, Sângeorz. nărăvaş, s. m. Om nărăvos, arţăgos. C. Rebreanu, Bistriţa.
   —   Prin schimb de sufix dela adj. nărăvaş,
nârnă, s. f. Obrăsnicie. V. Cutcan, Bonţ. năsăilă, s. m. Om care se mestecă în toate. -V. Cutcan, Bonţ. năsărămbă, s. f. Grcşală, boacănă: Ai făcut multe năsărâmbe cât ai fost mai mic. N. Nicolaescu, Gorj. născocorî, vb. refl. IV-a. A se sfătoşl. Dr. V. Corbu, Zagra. A se răsti către cineva cu vorba. Şt. Paşca, Crişcior.
năsfirăs, adj. Năzuros, mofturos: Năsfi-ros mai eşti dacă nu mânând ce-ţi dau eu. N. Nicolaescu, Gorj. nat, s. m. Neam, rudă, V. Bucur, Fraţa. nătăntăl, s. m. Fiinţă cu mişcări urîte, stângace. N. Nicolaescu, Gorj.
   (—Cf. nătântoc, S. P.) năv&rneâlă, s. f. Stânjenire, bucluc.. Când cineva lucrează într’un loc prea strâmt are năvârneală la lucru. Şt. Paşca, Crişcior.
nâvligă, s. f. Om prost, nepriceput: Cer să-ţi fac dacă eşti navligă şi nu te pricepi la târg? N. Nicolaescu, Gorj. Neâmţu, Nume de câne. N. Nicolaescu, Gorj.
nebl6znic, adj. Neajutorat. V. Bucur, Frata.
ned£r, s. m. Feciorul dela 18—24 de ani care chiuie bine la horă.V. Lazar, Jina. — Derivat cu sufixul -er dela nedci©-. ncl6iu, s. m. Pâlnia cu care se umplu butoaiele de lichid. N. Nicolaescu,. Gorj.
neliv, adj. Slăbănog. N. Drăganu, Sân. georz.
n6prca, s. f. Pează rea, necuratul, dracul-N. Nicolaescu, Gorj. neremzi, vb. trans. IV-a. A înfrumuseţă., N. Nicolaescu, Gorj. neruc, adj. Violet: Bagă de seamă să: nu-mi feştuie lâna nerucă, Şt. Paşca,. Crişcior.
nostetitj adj. Nereuşit, nepotrivit. V.. Cutcan, Bonţ.
nimâsturi, s. plur. Obiecte agricole. V.. Cutcan, Bonţ.
nimârnic, adj.Colosal,cumplit. V. Bucur, Frata.
nucerănio, subs. (?). înţeles neclar: Tiu, nucerănie, nu fie de deochiu. N. Drăganu, Zagra.
                                                          0
oâcă, s. f. Peaza rea, necuratul, fiinţa mistică de care se tem copiii să.
www.digibuc.ro
237
GLOSAR DIALECTAL
45
   umble noaptea. G. Vulcu, Ră-hău.
   —      Probabil ung. ok, oka «pricină», «âjdâ, s. f. Rană, I. Sohorca, Sângeorz-
   Băi.
«ântâş, s. m. Bulgăre mare de pământ pe arătură. V. Cutcan, Bonţ. «ârz&n, adv. Verde, pe faţă: Mi-o spus-o oarzăn. N. Drăganu. obdelbs, adj. Vagabond. V. Cutcan, Bonţ.
«blic6r, s. a. Obiceiu, datină. I. Sohorca, Sângeorz-Băi,
«bşâg, 8. a. Răutate, invidie. C. Re-breanu, Bistriţa.
«C&rd, vb. trans. IV-a A întoarce, a învârti: Ocârceşte carul să mergem acasă. N. Nicolaescu, Gorj.
4>cit, adv. Tocmai, chiar: ocit aşa. N. Drăganu, Sângeorz.
«dovăit, adj. învechit, uzat, purtat: Hainele-s odovăite. V. Bucur, Frata. «târli, vb. trans. IV-a. A dojeni aspru pe cineva: L-oi ofărli de mă va pomerA toată vieaţa. Dr. V. Corbu, Zagra. «glâge, s. f. Om slab fără vlagă, betegos. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   —   Cf. în TDRG, s. oglavă, «o parte a îmblăciului», din care s’a putut des-voltâ înţelesul şi forma noastră.
«jiji, vb. trans. şi refl. IV-a. A, luă foc, a se aprinde: Pune şi lemne verzi pe foc că se ojijesc ele. N. Nicolaescu, Gorj.
«j6c, s. a. Coada cocioarvei. N. Drăganu.
«Ioit, adj. Lovit, bătucit. V. Cutcan, Bonţ.
«Itonit, adj. Bătut, znopit. V. Cutcanu, Bonţ.
«p6r, a pune = a se opri: A pus opor şi nu vrea să mai meargă. N. Nicolaescu, Gorj.
   —   Cf. şi a se pune în poară = a se pune împotrivă.
4pţă, adv. Natural, de sigur: Opţ’am
   fost. A. P. Bănuţ, Maramureş şi Sohorca, Sângeorz.
   —   Cf. opsă (din opus est, Drăganu).
orbite, adj. Prăpădit, jerpelit, rău îmbrăcat, sărac: De-aia eşti orbete că nu munceşti să ai. N. Nicolaescu, Gorj.
   —   Din orbeţ = cerşitor, o formă analogică de singular, refăcută
orceâg, s. a. Arbagic, răsad de ceapă N. Nicolaescu, Gorj.
Ordăş61, adj. Frumuşel, gras şi roşu la faţă. V. Cutcan, Bonţ.
orfăl&U, adj. Vorbitor de rău, intrigant, bârfi tor. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Cf. mai sus a olarii.
oricui, s. m. Jucărie, cadou: Dacă staţi cumniţi vă aduc dela târg un oricel. N. Nicolaescu, Gorj.
oringi, s. plur. Toriu, rămăşiţele de fân şi paie care rămân în iesle. (In mod figurat: Nu lasă oringi când îţi spune = Spune pe faţă. ( V. Lazar, Jina.
   —   Să fie o formă dialectală de plural dela orândă, cu un înţeles evoluat ?
or6ci, s. plur. Rămăşiţa, cam de un metru, din urzeală, care nu se mai poate ţese. Dr. V. Corbu, Zagra.
osâmbri, vb. trans. IV-a. A produce recoltă: Locul ăsta nu osâmbreşte dacă nu-l gunoieşti. A. P. Bănuţ, Sătmar.
Osman, Nume de câne. N. Nicolaescu, Gorj.
ostoi, s.a. Rând, serie: Să mai dea un ostoi de ploaie. N. Nicolaescu, Gorj.
otincl, vb. tra'ns. IV-a. A urni, a lovi: Ia un ciocan şi otinceşte piatra asta din cale. N. Nicolaescu, Gorj.
otrăţi, vb. refl. IV-a. A se oţărî, a se strâmbă după o mâncare acră: Merele pădureţe i-or otrăţit faţa. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
                                                          P
pacearît, adj. Urît, schimonosit, N. Nicolaescu, Gorj.
www.digibuc.ro
ŞTEFAN PAŞCA
238
46
păd&iâ, vb. trans. I. A bate, a lovi cu efect: P’acela ştiu că l-o pădăiet, că odată l-am văzut cu crăcii ’n sus. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
P&ducâl, Nume de bou. N. Nicolaescu, Gorj.
pădurâţ, s. a. Sifilis. V. Cutcan, Bonţ. păllău, s. m. Bărbat prostănac pe care-1 inşeală nevastă-sa. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
pălăia, vb. trans. I-a. A roşi (sau a păli ?) : Când l-am văzut beat printre oameni, mi-a pălăiet obrazu de ruşine. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. pălălăi, vb. intrans. IV-a. A ciorovăi, a flecărl, a vorbi verzi şi uscate: Pă-lălăie ca un nebun. N.Nicolaescu,Gorj. palanâţ, s. a. Plăcintă groasă, umplută cu brânză şi coaptă sub ţest sau în cuptor. V. Bucur, Frata.
   —   Din rut. polnicja «plăcintă» Zel-RDWb. II, 597.
păleâtă,s.f.Prăjină, boată, nuia cu care se scutură prunele. N. Nicolaescu, Gorj. paleucă, s. f. Mâncare pregătită din mămăligă şi oleiu din sâmburi de bostan. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. pâlhă, s. f. Fânul care se adună dintr’o breazdă. A. P. Bănuţ, Sălaj.
   —   Din ung. pâlha «szănarăteg a bog-lyân» SzMTSz, II, 63, atestat în Sălaj. Cf. însă şi românescul pală,
până, s. f. Murdărie de mult nespălată, pe corp. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. pânţă, s. f. Veston de pânză ordinară cu care se îmbracă băieşii în timpul lucrului. Şt. Paşca, Crişcior. păpă, vb. trans. I. A consumă, a isprăvi: îmi păpai duhănaşu azi la baie. Şt. Paşca, Crişcior.
   —     Cf. şi a mânca, (a isprăvi) părăcli, vb. trans. IV-a. Fărimiţâ, a
   zdrobi: M’or pus azi la părăclit de piatră. Şt. Paşca, Crişcior. pârciâci, s. m. Cartof. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
pârgăl&u, s. a. O mâncare făcută din bucăţele de slănină fripte care se amestecă cu ceapă şi se pun în sorbală (zeamă). I. Sohorca, Sângeorz-Băi. p&rgân, s. a. Giulgiu de întâia calitate, V. Lazar, Jina.
pârjâc, s. m. Un om sau un dobitoc ne-desvoltat de ajuns, impotent. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. pârlă, s. f. Fată isteaţă, vioaie. V. Cutcan, Bonţ.
pârlâg, s. a. Ţelină rămasă nearată numai un an. N. Drăganu. părnăjâc, s. a. Saltea umplută cu paie. V. Bucur, Frata.
   —     Din ung. pârnazsâk, idem. pârpă, s. f. Gură. N. Drăganu. pârpor, s. m. Tăciune potolit cu apă,
   călduţ, care se pune pe locul înţepat de un cuiu ca să nu se coacă rana. N. Nicolaescu, Gorj.
   —     Cf. perper în TDRG (?). pârperi, vb. trans. IV-a. A coace pripit^
   N. Nicolaescu, Gorj. parsâtiu, s. a. Etajeră pe care pun ţărancele vasele, Dr. V. Corbu, Zagra.
   —   Din ung. pohârszâk.
pârtie, s. a. Mărunţiş: Mai lasă-mi nişte bani să mai am pentru pârticuri. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Din ung. portâka, «marfă» (corn. de d-1 Drăganu).
pâş, s. m. Snop de secară îmblătit. V. Lazar, Jina.
pâşân, adj. Fudul, grav. Dr. V. Corbu, Zagra.
pâşt), vb. trans. IV-a. A murdări cu excremente: Tot or păştit păsările că-lisca. Şt. Paşca, Crişcior.
Pâştiţa, Nume de vacă. N. Nicolaescu, Gorj.
pâţă, s. f. Carne de orice soiu. Dr. V. Corbu, Zagra.
pătrâriţâ, s. f. O măsură de capacitate de mărimea unui sfert de ferdelă. V. Bucur, Frata.
www.digibuc.ro
239
GLOSAR DIALECTAL
47
piizme, s. plur. Fielmul rămas in sită după ce s’a cernut făina mai fină. Şt. Faşca, Crişcior.
pedestru, adj. Şchiop, schilav, Şt. Paşca Crişcior. Defectuos, slab, debil. C. Rebreanu, Bistriţa.
p6pene râi6s, s. m. Castravete. A. P. Bănuţ, Maramureş.
p6plc, s. m. Om moale, nătântoc: O, ce peple eşti! (Comp. peplehui, s. m. Pălărie cu marginile dăbălate). I. Sohor-ca, Sângeorz-Băi.
perdei, S. f. Peretele dela ocolul pentru oi, făcut din scânduri. V. Lazar, Jina< pergău, s. a. Clopoţel care se leagă de gâtul viţeilor. A. P. Bănuţ, Bihor,
   — Din ung. pergo, idem. p6rină :jocul perinei,e un joc care se obicinueşte numai la nunţi. V. Bucur, Frata.
perire, adv. Ruptul capului: De când o intrat mână de hoţ în casă nu mai pot, în perire, să puiu două cu două. V. Bucur, Frata.
pet6ică, s. f. împletitura de sfoară de teiu sau spetează în care se pune oala cu supa care se duce la lucrători, la ţarină. V. Bucur, Frata şi A. P. Bănuţ, Bihor.
picul, vb. intrans. IV-a. A picură. I.
   Sohorca, Sângeorz-Băi. piltigă, s. f. Scobitura pe care o fac băieşii în piatră spre a vârî acolo capătul unui lemn care «leagă» baia. Şt. Faşca, Crişcior. pirapilic, s. m. Copil frumos. V. Cutcan, Bonţ.
pinţ6s, adj. Gingaş la mâncare. V. Cutcan, Bonţ.
pip, s. m. Copac. V. Cutcan, Bonţ. pisâgă, s. f. Puiu de peşte. V. Cutcam Bonţ.
pisc, s. a. O insulă în râu. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
pişcă, vb. trans. I. A fură, a şterpeli: Om pişcdtor, hoţ de mărunţişuri (De-
   riv. pişcar—Ţigan). V. Bucur* Frata.
piscul, vb. intrans. IV-a. A suflă dintr’o fluieriţă, a răsuflă: Lasă mămăliga să se mai piscuiască. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
piţeână, s. f. Frunza de cucuruz. V. Bucur, Frata.
pivă, s. f. Piuă. A. P. Bănuţ,Maramureş-pizgăit, adj. Slăbit, surmenat. V. Cutcan,. Bonţ.
plângăce, s. m. Copil rău. Şt. Paşca,. Crişcior.
plăzni, vb. trans. IV-a. A cobi, a-şL bate capul. N. Drăganu. pleâucă, s. f. Gură rea, fleancă. V. Cutcan, Bonţ.
pleâznă, s. f. Coptură în baie, o crepătură.
   în stâncă. Şt. Paşca, Crişcior. plecătoâre, s. f. Oaie care alăptează un-miel strein. V. Lazar, Jina.
   —   Cf. DR IV, p. 300.
pliullă, s. f. Vinars slab şi cu gust rău.
   (— Deriv, pliuhăraie, idem). I. Sohorca, Sângeorz-Băi. plohuz, s. a. O rotilă sau o împletitură de nuiele care se pune între buciumul roţii şi cuiul osiei de la car. A. P„ Bănuţ, Sighet.
plomăd, s. a. Pământul muiat de ploaie care -se adună înaintea casei. G. Vulcu, Răhău.
   (— Cf.'plămădl, S. P.). ploscoâvă, s. f. Căpiţă de fân. G. Vulcu,. Răhău.
ploscoteâlă, s. f. Vorbărie neînţeleasă,, ciorovăială. V. Cutcan, Bonţ.
   —     Derivat din onomatopeicul pleosc, ploştit, adj. Cu cearcăn la ochi (?). V.
   Cutcan, Bonţ.
pluşti, vb. trans. IV-a. A turti, a stropşi, a dăbălâ: Mi-o pluştit colopu’. Şt-Paşca, Crişcior.
   (—Cf. pleoşti, S. P.). poâmpă, s. f. Pian, N. Drăganu. Sân-georz.
www.digibuc.ro
48
ŞTEFAN PAŞCA
240
poărcă, s. f. Vrana butoiului în care se transportă la căldarea de fiert, prunele pentru ţuică. N. Nicolaescu, Gorj. pocânie, s. f. Hotar, măsură, astâmpăr: Om fără pocanie la fapte. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
pocâuă, s. f. Pereche, aseamăn: Nu are pocauă de frumoasă. V. Bucur. Frata. pociuve, s. (?). Noroc. Dr. V. Corbu, Zagra.
   —   Cf. psl. pocuw (?) MLPSIGrLat 652.
pocm6te, s. m. Prăjină lungă şi subţire, I. Sohorca, Sângeorz-Băi. pocm6{* s. m. Manşeta dela cămăşile bărbăteşti. V. Bucur, Frata. pocneâlă, s. f. Gulerul dela cămaşa femeilor, lat de un deget şi împănat de cusături. N. Drăganu, Chintelnic. pod6imă, s. f. Pricină, pretext. N. Dră-gan, Sângeorz.
pogârjit, adj. Zgârcit. V. Cutcan, Bonţ. pogoriciu, s. m.Mălaiu slab. N. Drăganu. pojgânie, s. f. Rubedenie. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
poâltă,s.f. Streşină. N. Nicolaescu, Gorj. poloj6nic, s. f. Drăcie, glumă, nebunie. V. Cutcan, Bonţ.
pomnitură, s. f. Despicătură, crepătură în piatra de baie. Şt. Paşca, Crişcior.
   —     Derivat din pocni — suf. -itură. poneăli, vb. refl. IV-a. A se dondăni, a
   se certă. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Din ung. (fel)-pdnkolni «a se răzvrăti* SzMTSz II 71.
pon6r, s. a. Căsuţă mică şi scundă. V. Cutcan, Bonţ.
p6p&, s. f. Snopul care se pune în vârful clăii. V. Cutcan, Bonţ. popândi, vb. refl. IV-a. A se pierde, a se înstrăinâ: Am avut şi eu un copil şi s’a dus de s'a popândit şi acum nu mai ştiu de el. N. Nicolaescu, Gorj. popândău, s. m. Om care nu aduce folos, trântor: Eşti un popândău la casa asta. N. Nicolaescu, Gorj.
   —   Derivat din pop&ndi.
porav, adj. Grozav, enorm. V. Lazar, Jina şi S. Dragoman, Nocrih. porbici, s. plur. Zdrobituri de cânepă verde, rămase pe cânepişte după cules. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. porgaţă, 8. f. Otravă. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
porldg, s. a. Petec de opincă, plotog. A. P. Bănuţ, Sălaj.
porodiţă, s. f. Descendent, urmaş. V. Bucur, Frata şi Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Srb. pdrodica «Nachkommenschatf» CarLSGL, 563.
porplăcă, s. f. Fată simpatizată de toată lumea pentru purtările ei bune. D. Rădulescu, Rudari.
porţie, s. f. Dare, impozit. V. Bucur, Frata şi Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Din ung. porcid, idem, SzMTSz, II, 191.
Porumb. Nume de bou. N. Nicolaescu, Gorj.                               •
poşmăg, s. a. Căpiţă de fân. Dr. V. Corbu Zagra.
posoăcă, s. f. Lichidul amestecat cu sânge care curge din gura omului mort. Dr. V. Corbu, Zagra.
   —   In TDRG cuvântul e atestat numai pentru limba textelor vechi.
posodi, vb. trans. IV-a. A îndesă, a strânge. E. Cioran, Răşinari, pot&nji, vb. trans. IV-a. A cârpocl, a coase rău. N. Drăganu şi I. Sohorca, Sângeorz.
potânţă, s. f. Cf. năcârdie. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. pbtea, adv. Gratuit, fără plată. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Ung. potya.
potereşe, s. plur. Păiuşurile rămase netăiate de coasă. I. Sohorca. Sângeorz. Băi.
   —     Cf. potorâş «pociump». potint6u, s. a. Obstacol: îmi stă po-
   tinteu în uşă. N. Nicolaescu, Gorj.
www.digibuc.ro
241
GLOSAR DIALECTAL
49
potbvlţă, s. f. Monedă de 20 de bani, în vechime. V. Lazar, Jina. potroâcăn, s. m. Advocat. V. Cutcan, Bonţ.
   (—Cf. procatăr, idem, S. P.). potrâsă, s. f. Femeie beţivană, târfă. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. (—D e r i v, potrohos, adj. Pântecos). V. Cutcan. Bonţ. ,
potromoci, vb. trans. IV-a. A cuptuşl, a acoperi afaceri scandaloase, a mu-şamalizâ: O făcut ce-o făcut cu am-focatu (sic) că mi-o potromocit pâra. Iară o potromocit un copil, bat-o cât cuprinde soarele. I. Sohorca, Sângeorz-Băi .
potromogi, vb. trans. IV-a. A îngrămădi, a adună (o hârtie). V. Corbu, Zagra.
potromoâ, vb. trans. I. A tăinui o mişe-lie, a potromoci. N. Drăganu, Ruştior. prâhă, s. f. Pielea scorţoasă care se jupuie de pe corp. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
pr&hubit, adj. Copt peste măsură. N. Nicolaescu, Gorj.
prăndidă, s. f. Chibrit. N. Drăganu. prănic, s. a. Maiu (?). N. Drăganu. prant, s. a. Lodbă de lungimea unui stânjen. A. P. Bănuţ, Sătmar. prâşc&u, s. m. Flăcău care umblă seara pe uliţă şi dacă poate, fură de prin grădini. Dr. V. Corbu, Zagra şi I. Sohorca, Sângeorz-Băi. prâsl&U, s. m. Băştinaş, om din partea locului: Nu’s prâsleiu de pe-aici ca să cunosc toţi oamenii. N. Drăganu. prăştie, s. f. Cf. p e t e i c ă. Şt. Paşca. Crişcior.
precletit, adj. Ţicnit, într’o ureche. N. Nicolaescu, Gorj.
prelestit, adj. Impilit, rămas în creştere, slab. V. Cutcan, Bonţ.
   (—Cf. prilosti, S. P.). premătâr, s. m. Tras-împins, om fără valoare morală. N. Drăganu, Zagra.
prep&t, s. a. Cloceală, năduf, căldură mare. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. prepenâţie, s. f. Depozit de băuturi spirtoase. V. Bucur, Frata. preştilă, s. f. Şindrilă mare făcută din lemn de fag, cu care se acopere şura. Şt. Paşca, Crişcior.
preţâtdr, s. m. Perceptor. A. P. Bănuţ, Bihor. (Deriv, preţâtorie, s. f. Per-ceptorie). V. Bucur, Frata.
   —   Prin etimologie populară apropiat de preţ.
pretiş, adj. Cu faţă brăzdată şi murdară. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. Priân. Nume de bou. N. Nicolaescu, Gorj.
pric, adj. Pestriţ, cheş: Boul cel pric împunge. N. Nicolaescu, Gorj.         '
primandă, s. f. Pâne sau mălaiu: Fără primăndă nu se satură omu’ cu pd-ssitură, fie cât de bună. Şt. Paşca, Crişcior.                  .
   —   Din ung. pr6monda «mâncarea care se ia pentru drum» SzMTSz, II, 214,
primire, s. f. Pomeană: Să veniţi■ şi voi la primire. V. Lazar, Jina. prindoâre, s. f. Prindere, avuţie, bunăstare. A. P. Bănuţ, Sălaj.            J
   —   Probabil o contaminare între cele două forme prindere f prinsoare.
priti, vb. trans. IV-a. A dăscăli, a atrage atenţia, a preveni: I-am pristiteusif steie acasă să nu-l prindă jăndarii. Şt. Paşca, Crişcior.
privăriu, s. a. Pridvor. G. Vulcu, Ră-hău.                          '
prizn6I, s. a. Rotila de fier dintre roata carului şi leucă, plohuz. A. P. Bănuţ, Maramureş.
pr0d6c, s. a. Ochiul tăiat în ghiaţă, de unde beau vitele apă, iarna. Dr. V. Corbu, Zagra.
propozi, vb. trans. IV-a. A se certă, a dojeni, G. Munteanu, Sătmar. pror6cea, s. f. Ultima recitare pe care o fac colindătorii la Cărciun, după
4 A. R. — Memoriile Secţiunii Literare, Seria III. Tomul IV. Mem. 3.
www.digibuc.ro
5°
ŞTEFAN PAŞCA
242
   ce au terminat la o casă colindele.
   N.     Nicolaescu,. Gorj. prustull, vb. trans. IV-a. A curăţl, a mătură (numai în graiul băieţilor): Adă prustariu să prustulim găurile. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Cf. ung. prusztulâ «sfredel» Sz MTSz, II, 219.
pşulcăle! Interjecţiune cu care se strigă după oi. N. Nicolaescu, Gorj. pucă, s. f. Nume de ocară la femei şi fete. V. Cutcan, Bonţ. puculi, vb. intrans. IV-a. A puteâ, a răzbi (înţelegerea cu cineva). Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Din ung. pakolnî, intrat cu un înţeles figurat existent şi’n ungureşte.
puloâră, s. f. Haină- femeiască făcută dintr’o stofă cu boabe albe. V. Bucur, Frata.
   —      Derivat din puiu cu suf. -loară. pujlă, s. f. Fată nebunatică. V. Cutcan,
   Bonţ.
pumniş6r, s. m. Manşeta cămăşii, împodobită cu cusături şi găurele. V, Bucur, Frata.
   —   Cf. pumnaş în TDRG.
pupă), vb, intrans. IV-a. A vorbi. V. Cutcan, Bonţ.
puray, adj. Iute la mânie,arţăgos,harnic, pornit pe orice. Dr. V. Corbu, Zagra. purecă) vb. trans. I. A bate, a hârţul. V. Bucur, Frata.
purcă, s. f. Furcă. V. Cutcan, Bonţ. purtâre, s. f. Afacere, ispravă, treabă: In ce purtare eşti pe-aici? A. P. Bănuţ, Bihor.
puţlfene, s. plur. Pănuşile cari se desprind de pe ciucalăul de cucuruz. Dr. V. Corbu, Zagra.
putân, s. a. Vas de doage, care se duce în spate. V. Cutcan, Bonţ.
                                                          R
râcă-râcă, râre-râre, adv. Iute-iute, gata-gata. C. Rebreanu, Bistriţa.
râcăl, vb. refl. IV-a. A se opinti, a se forţă:. Nu te răcăi atâta cu lemnele că-ţi căşunează în fele. Şt. Paşca, Crişcior.
răcăşi, vb. trans. şi refl. IV-a. A expune lucruri de preţ în semn de mândrie ; a se tolăni, a se întinde alene, cu membrele împrăştiate. (—D e r i v, r&caş, s. a. Neorândueală). ţ. Sohorca. Sângeorz-Băi.
răciună, s. f. O plantă de leac. V. Cutcan, Bonţ.
   —   Cf. răpciugă «o boală la cal», prin amestec cu răpciune, luna «Septemvrie*.
rădoaş, s. a. Prisos, peste măsură. C. Rebreanu, Bistriţa.
   —   Ung. răadăs.
                                                                              răftă, s. f. Nădejde, speranţă, în întrebuinţări stereotipe ca: Mi-am luat rafta de la viaţă. Şt. Paşca, Crişcior. râină, s. f. Vas de fier cu gura largă ( ?).
   N.  Nicolaescu, Gorj.               ■
ranc, s. a. Mânie, pizmă. V. Cutcan, Bonţ.
rânjdtcă) s. f. Poreclă ce se dă cuiva care râde mereu. V. Bucur, Frata.
   —      Derivat din rânji cu suf. -otcă. răntăli, vb. trans. IV-a. A deranj ă
   obiectele dintr’o încăpere: Tăt i răn-tălit p’aici. C. Rebreanu, Bistriţa.
   —   Poate din ung. rântatnl, «a zdruncină».
rânz6s, adj. Pornit, supărăcios: Nu sta de vorbă cu oameni rănzofi. V. Lazar, Jina, V. Bucur, Frata şi Şt. Paşca,
. Crişcior.
râpăn, adj. încărcat: Am un păr rapăn de pere. N. Nicolaescu, Gorj. răpăndulă, s. f. Femeie rea la inimă, depravată. Şt. Paşca, Crişcior. răpţă, s. f. Fleaşcă. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
răpuşle, s. f. întrecere, emulaţie, silă: Lucră pe răpufie să adune bani. V. Bucur, Frata.
www.digibuc.ro
243
GLOSAR DIALECTAL
r&zbici, vb. trans. IV-a. A pătrunde, a perforă, a găuri; Am rdzbicit lemnul cu sfredelul. N. Nicolaescu, Gorj.
   —   Din psl. răzbiţi (cf. s. cr. răzbi Jac, care a dat la noi r ă z b i c i u din TDRG).
răspunde, vb. intrans. lll-a. A ieşi, a izvorî, a se ivi: Uite, acolo răspunde râul din munţi. V. Lazar, Jina.
Tast, s. a. Venin. V. Cutcan, Bonţ. rătiâză, s. f. Copil rău, plângoce. Şt. Paşca, Crişcior.
răvărl, vb. trans. IV-a. A sfărâmă, a îmblătl: Ai răvărit macul ? N. Dră-ganu, Friş, şi Şt. Paşca, Crişcior. ff&văş s. a. Un beţigaş în patru feţe pe dungile căruia se înseamnă cupele de lapte duse la oraş: Dă laptele pe răvaş. Şt. Paşca, Crişcior.
Y&zboli, vb. trans. IV-a. A răsbună. G.
   Munteanu, Ocna Sibiiului. jrâznă, s. f. Vagoneta cu care se scoate piatra din baie. Şt. Paşca, Crişcior.
   —      Derivat din germ. reisen. rectălui, vb. trans. IV-a. A îndrumă,
   a sfătui: L-am rectăluit pe calea cea bună, G. Vulcu, Răhău.
   —   Din germ. richten.
refendâ, vb. refl. I. A se lăudă cu emfază, â se făli. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
x61ea, adv. de-a Pe nimic, gratis: Nu lucru eu de-a’n relea la- nime. Şt. Paşca, Crişcior.
xep&lui, vb. trans. IV-a. A drege, a —(repară. V.Lazar, Jina. Var. răp&U, idem. Şt. Paşca, Crişcior).
   —   Din germ. reparleren, prin filiaţia ung. reperâlni.
rităî rităl Interjecţie cu care se chiamă porcii. N. Nicolaescu, Gorj.
-raz, s. a. Duraiu, locul pe unde se dau lemnele la vale din pădure. A. P. Bănuţ, Maramureş.
-rohâiu, s. a. Loc rău, rupt de apă. V. Cutcan, Bonţ.
   —Compoziţie hibridă, rău f ung. hely. rbrnurl, s. plur. Făini de piatră trecute prin şteampuri, care conţin aur. Şt. Paşca, Crişcior.
romlştâ, vb. intrans. I. A o luă la fugă. V. Cutcan, Bonţ.
ropâtiţă, s. f. Femeie rea, desordonată în îmbrăcăminte. I. Sohorca, Sân-georz-Băi.
rbpotă, s. f. Fugă grăbită: Du-te până la baltă într’o ropotă. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   —   Derivat din ropot],
rosodin, adj. Coloarea roşie. Şt. Paşca, Crişcior.
roştorâţie, s. f. Alegerea deputaţilor sau a altor slujbaşi înalţi. V. Bucur, Frata.
   —     Coruptelă din restauraţie, ruculul, vb. trans. IV-a. A drege, a
   repară. C. Rebreanu, Bistriţa. . rdi, interj. Pst 1 (pentru linişte), huo 1 (pentru a alungă). Şt. Paşca, Crişcior, A. P. Bănuţ, Maramureş.
   —   Din germ. Ruhe, «linişte».
Rujân, Nume de bou. N. Nicolaescu,
   Gorj.
rujddlâ, s. f. Femeie blegă; cuţit rău ascuţit. Şt. Paşca, Crişcior, G. Vulcu, Răhău.
rujnictiţă, s. f. Fată isteaţă şi frumoasă. V. Cutcan, Bonţ.             *
   —   Derivat din rujnică (TDRG) cu suf. -uţă.
râpe, vb. intrans. IlI-a. A începe, a fixă: Rupe a ninge pe la munte, acuş. Hai să rupem tărgu, să-ţi dau bani pe loc. V. Lazar, Jina şi A. P. Bănuţ, Bihor.
ruşinâ, vb. trans. I A seduce, a des-onoră, a deflorâ. A. P. Bănuţ, Bihor. Ruşiţa. Nume de vacă. N. Nicolaescu, Gorj.
                                                          8
săbaş, s. a. Fizionomie, făulă, temperament, fel de a fi: II cunosc după
www.digibuc.ro
52
ŞTEFAN PAŞCA
244
    săbaş că-i de-ai lui Constandin. N. Nicolaescu, Gorj.
   Sabina, Nume de vaci. N. Nicolaescu, Gorj.
săcălinte, s. f. înţeles puţin clar: Frunză verde săcălinte Descunună-mă, părinte.
    N. Drăganu, Topii ţa rom. săceteu, s. a. Traistă. V. Lazar, Jina. SÂcnă, s. f. Necaz, neajuns, sărăcie: Lasă-l cd creşte el mare şi-l mai roade sacna de mai capătă minte. I. So-horca, Sângeorz-Băi.
SÂcreâtă, s. f. Eufemism pentru «iad»: Du-te’n săcreata. V. Bucur, Frata. (—Deri v. sâcreţi, vb. trans. IV-a. A nimici, a prăpădi, N. Drăganu). săhăidăn, s. a. Leagăn ţărănesc care se poartă în spate. C. Rebreanu, Bistriţa.
săln, adj. Sur, de coloarea mucezelii. V. Bucur, Frata.
sălâică, adj. Mazere sălaică=Fasole bătrână, aţoasă. Şt. Paşca, Crişcior. Sălbân. Nume de bou. N. Nicolaescu, Gorj.
    — Deriv, din Salbă cu suf. -an. sălhăt, s. a. Desiş. V. Cutcan, Bonţ. sălişte, adv. Calic, gol, sărac: M'o lăsat sălişte hoţu de popă. A. P. Bănuţ, Maramureş.
sălul, vb. refl. IV-a. A se îmbolnăvi subit. V. Bucur, Frata.
Sâmbolea. Nume de vacă. N. Nicolaescu, Gorj.
sâmburâ, vb. intrans. I. A presimţi, a presupune, a bănui. Şt. Paşca, Crişcior. şăncăldţ, adj. Glumeţ, poznaş. Şt. Paşca, Crişcior.
8 ance ă, s. f. Vârful cuţitului: Pune-mi în mâncare numai o sănceă de cuţit de sare. Dr. V. Corbu, Zagra. sără, s. f. Recolta de fructe dintr’un pom. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. sărăpâne, s. f. Sărăcie. N. Drăganu şi Dr. V, Corbu, Zagra.
şărgă, s. f. Verigă care se pune în botul porcilor. N. Drăganu. sări, de-atâtea ~ adv. De atâtea ori. N. Drăganu.
    — Din ung. szer, idem. şărpălds, adj. Plin de şerpi: Loc şăr-pălos ca ăsta nu mi-ar trebui altul. Şt. Paşca, Crişcior. său, în său rău: Are său rău pe mine=± Are mânie pe mine. C. Rebreanu, Bistriţa.
scădere, s. f. Ofensă, hulă: Mi-o spus tot vorbe de scădere. A. P. Bănuţ, Bihor.
scălăneâţă, s. f. Lovitură cu palmar I-am dat o scăfăneaţă de-o văzut stele verzi. V. Bucur, Frata. scalfdtăr, s. m. Nădrăgar. V. Cutcan, Bonţ.
Scaltoâfă, s. f. Lovitură cu dosul mânii r Când ţ’oi da o scaltoafă te ’mbeţi de cap. N, Nicolaescu, Gorj. (—Var. scârtoafă, cârtoafu, idem. Şt. Paşca, Crişcior).
scăldş, s. a. O bucată de lemn care se pune în capătul funiei pentru a pute ă ţineâ mai bine de ea. G. Vulcu, Răhău.
    (—Cf. căluş S. P.). scârcioni, vb. intrans. IV-a. A plânge degeaba, fără cauză. N. Nicolaescu, Gorj.
şc&rlă, s. f. Pipă mare de lut, în. stare proastă. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
schindoârţă, s. f. Chibrit. A. P. Bănuţ, Bihor.
şclafită, s. f. Lovitură cu palma. S. Pop, Poiana.
scoabă, s. f. Fructul măcieşului. Şt, Paşca, Crişcior.
scobâlţi, vb. intrans. IV-a. A înmărmuri, G. Vulcu, Răhău. scodorî, vb. refl. IV-a. A se iscă, a se ivi: Ce frig s’o scodorît iară! V, Lazar, Jina.
www.digibuc.ro
2+5
GLOSAR DIALECTAL
53
8c6ică, 8. f. Ţinta cu cap de metal lucitor care se bate pe şerpar ca decor. V. Bucur, Frata.
şcomârlă, s. f. Sfoară. A. P. Bănuţ, Maramureş. (V a r. şcom&rldle, şco-nifiriăiţă, s. f. Fum şi miros de untură; ciorovăială. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
scdpot, s. a. înghiţitură: Bea un scopot de vinars. N. Drăganu.
SCOrbell, vb. trans. IV-a. A răvăşi, a împrăştiă obiectele dintr’o încăpere. N. Nicolaescu, Gorj.
Scorcidb, s. a. Culcuş, bârlog: S’o ascuns ursul in scorciob. G. Vulcu, Răhău.
Scrămură, s. f. O cantitate mică din-tr’un întreg: N’ant băut nici o scra-mură de vin şi zice c'am fost beat. N. Nicolaescu, Gorj.
scrivi, vb. intrans. IV-a. A plânge încet, a scânci, a boci. E. Cioran, Răşinari.
Serdpot, s. a. Interval de timp în care se lucrează în linişte şi intens. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
scursură, 8. f. Curs, miezuină, făgaş: Pe-acolo-i scursura apei. Şt. Paşca, Crişcior.
Segllie, s. f. Făşie îngustă de loc. V. Lazar, Jina.
selell6rb, s. a. Tufiş, tăiatură: Du-te cu caprele prin seleherb. C. Rebreanu, Bistriţa.
şertcâţă, s. şeltcâţă, s. f. Modă. C. Ma-rinescu, Dolj.
şeştină, s. f. Loc neted. E. Cioran, Răşinari.
sfanţ, s. m. Ban din salbă. G. Mun-teanu, Ocna-Sibiiului.
sfăcui, vb. trans. IV-a. A smâcl pentru a smulge: Dă-mi cleştele să sfăcui ciiiu din stâlpu ăsta. I. Sohorca, Sân-georz, Băi.
Sf&rlugâ, s. f. Fiinţă vioaie (om sau animal). E. Cioran, Răşinari.
sferglbă, vb. trans. I. A zgârii, a brăzdă, V. Bucur, Frata.
sforâc, s. a. Izvoraş la poalele dealului din care iese puţină apă, în jurul căruia se formează, cu timpul, o mlaştină. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. Slghin&ş, adj. Mititel, puţinei, subţirel. E. Cioran, Răşinari şi Şt. Paşca, Crişcior.
   —     Din ung. Szeg6nyeS, «sărăcuţ». Slmidă, s. f. Morman de butuci şi crengi,
   aruncate peste olaltă, în disordine. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. sirlşâg, s. a. Speranţă: Nu mai avem sirişag de ploaie. Şt. Paşca, Crişcior. şlşcăvi, vb. intrans. IV-a. A vorbi defectuos. Şt. Paşca, Crişcior. şloag, s. a. O galerie din baie care serveşte spre a împreună două alte galerii principale. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Germ. Schlag, «lovitură».
Sloiu, s. a. O mâncări pregătită din carnea de oaie fiartă în săul ei, la care se adaugă multă ceapă. V. Lazar, Jina.
slugtiţă, s. m. Fin. V., Bucur, Frata. Smintit, s. a. Făina de porumb necernută, mestecată cu apă, care se dă la pui. V. Bucur, Frata. şmont, s. a. Nămolul din baie. Şt. Paşca, Crişcior.
   —     Cf. germ. sclimuddeln. şodâlcăi, vb. intrans. IV-a. A umblă
   şchiopătând: Merge şoldâcăind prin gropi. N. Nicolaescu, Gorj. sogâ, vb. trans. I. A fiânge, a rupe (aluatul din care se face pânea). V. Bucur, Frata. (—V a r. SOgi, idem, I. Sohorca, Sângeorz-Băi).
   —     Cf. şi ung. SZOggatanl, idem. solodarcii, s. f. Femeie depravată. V.
   Cutcan, Bonţ.
SOlovâri, s. plur. Pantaloni de pânză. V. Bucur, Frata.
şomdigil, s. a. Dop, stupuş. N. Drăganu, Căian.
www.digibuc.ro
54
ŞTEFAN PAŞCA
246
şomiiog, s. a. O cantitate mai mică de fân: Am făcut numai un şomiiag de fân. N. Nicolaescu, Gorj. şomâldâc, s. a. Vlomoştoc, mănunchiu de paie sau de cârpe cu care se spală vasele. N. Nicolaescu, Gorj. şomoştăc, s. a. Şomoiag, vlomoştoc. V. Cutcan, Bonţ.
Şopâcăi, vb. intrans. IV-a. A şopotl, a vorbi încet. E. Cioran, Răşinan.
   —   Cf. la TDRG s. şopăl.
s6rgă, s f. Nevoie urgentă: Mi voie de zece băncuţe. Mi sorgă să merg la Binş. A. P. Bănuţ, Bihor.
   —     Din ung. SZOrgOS, -«grabnic», şorbănit, adv. Desculţ. E. Cioran, Răşinari.
sorbărie, s. f. Mocirlă, noroiu. I. So-horca, Sângeorz-Băi.                   '
s6rlă, s. f. O pasăre de apă (?). V. Cutcan, Bonţ.
şoroâbă, s. f. O dungă ce se face la capătul sfredelului în locul unde bate băieşul cu fistăul. Şt. Paşca, Cri-şcior.
sovârcă, vb. intrans. I. A umblă dincoace în colo, a se mişcă fără rost. N. Drăganu.
şovârna, adv. Anapoda,-nebuneşte: Le-o făcut toate şovârna. N. Nicolaescu, Gorj.
spălă cămaşa, idiot. De trei luni n'am spălat cămaşa ( = de trei luni n’am avut scurgerea periodică). Dr. V. Corbu, Zagra.
spârcul, vb. intrans. IV-a. A şterpeli, a luă pe furiş. Dr. V. Corbu, Zagra. şpârgă, s. f. Sfoaiă. G. Vulcu, Răhău, Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Din ung. spârga, idem.
spârni, vb. refl. IV-a. A- se supără, a se aprinde: Nu te spărril aşa că nu-ţi spun o vorbă mare. E. Cioranu, Răşinari.
spâgmă, s. f. Aţă subţire de cusut. Dr. V. Corbu, Zagra.
sporoji, vb. intrans. IV-a. A vorbi, a sporovăl, a troscotl: Ce tot sporojeşti ca o babă când descântă. N. Nicolaescu, Gorj.
   —   Din sporovăl, sporovi (cu v>j sub influenţa dial. mărginean).
şporhăiu, s. a. Cuptorul pe care se fierbe. A. P. Bănuţ, Bihor.
   —   Din ung. spârhej şi spbrhel în SzMTSz, II, 426 şi 428.
şporoli, s. şpurull, vb. trans. IV-a. A cruţă, a economisi. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Din germ., prin filiaţia ung. spo-rolni.
spurcăni, vb. trans. IV-a. A insultă, a vorbi de rău, a face imputări aspre. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Cf. a spurcă (?).
şpuriu, s. f. Bitang, N. Drăganu. Stăină, vb. intrans. I. A fugi pe furiş de frică. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. stat, s. a. Avuţie, bunăstare. A. P. Bănuţ, Bihor.
şteâmătă, s. f. Fiinţă slăbită de boală. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. (—Var. aşteamătă, s. f. Pomină, Şt. Paşca, Crişcior).
ştecul, vb. trans. IV-a. A înfige, a împlântă: Mă duc să ştecuiesc parii de vie. G. Vulcu, Răhău.
   —   Din germ. Stecken.
ştefănie, s. f. Lovitură cu palma, flean-dără. C. Rebreanu, Bistriţa.
Stăla. Nume de vacă. N. Nicolaescu, Gorj.
ştărgură, s. f. Şterc: îmi veni o ştergură în ochi. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Probabil un amestec între şterc şi a şterge.
şterf, s. a. Un obiect de lemn cu care se mestecă în lapte. A. P. Bănuţ, Maramureş.
   —   Cf. germ. Sterz (?)
şterl, vb. trans. IV-a. A drege glasul înainte de începerea unui cântec. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
www.digibuc.ro
247
GLOSAR DIALECTAL
ss
şticdiz, s. a. O bară de fier rotundă, lăţită la un capăt şi ascuţită, in formă de daltă, cu care se sfredeleşte piatra în baie. Şt. Paşca, Crişcior.
   —      Germ. Stiick f Eisen, ştiuledn, s. m. Cocean de porumb, de pe
   care s’au sfărârrat boabele. N. Nico-laescu, Gorj.
   —   Cf. la TDRG s. ştiulete.
ştiurţ, s. a. Locul pe unde se aruncă piatra rea scoasă din baie cu râznele. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Din germ. Sturz, «cădere», cu i prin apropiere de Sturzen, «prăbuşire».
şt6c, s. a. Vână (minereu) grasă care conţine mult metal. St. Paşca, Cişcior.
   —   Din germ. Stock.
străgedtă, s. f. Lapte inchegat. (—D e-r i v. străgetar, s. a. Instrumentul cu carese sfarmă străgeata). N. Dră-ganu, Friş.
strană, s. f. Loc de înoptare a vitelor. N. Drăganu, Friş.
   —      Din slav. Strana «parte», streliciu, s. m. Pistruiu: E cu sterlici pe
   obraz. V. Bucur, Frata şi I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   (— SI. strela «săgeată», S. P.). ştroălă, adj. Şchioapă: vacă ştroală. E. Cioran, Răşinari.
stroietio, adj. Nebunatic, ţigiiit. C. Ră-breanu, Bistriţa.
   —   Cf. în T i k t i n , DRG, s. strulu-batic.
ştrof, s. a. Pedeapsa în bani care li se aplică băieşilor. (—D e r i v . ştrololi, vb. trans. IV-a. A amendă). Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Din germ. Strafe, idem, intrat prin filiaţie ungurească.
struldtic, adj. Cf. s t r o i e t i c . Dr. V. Corbu, Zagra.
ştubică, s. f. Lădiţă în care se ţin uneltele întrebuinţate la ascuţitul coasei. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   La TDRG forma ştiubeiu.
ştur, adv. încărcat. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
şftbăr, s. a. O instalaţie în care se mă-runţează piatra întrebuinţată la par-dosirea galeriilor apătoase din baie. Şt. Paşca, Crişcior. şulerţit, S. m, Nădrăgar, om îmbrăcat cu straie domneşti. A. P. Bănuţ, Chioar. Suguşdt, adj. Subţire la gât: Boul tău e cam suguţat la gât. V. Bucur, Frata. ş6iu, s. a. Sifilis, V. Bucur, Frata şi Şt. Paşca, Crişcior.
sulhâr, s. m. Un lemn lung, subţire şi drept. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. Sulhătic, adj. Nărăvos: Mai cu seamă vitele sunt sulhetice când împung. V. Bucur, Frata. (—V a r . Sulhuietic s. Sulhuiat, adj. Arţăgos, nebunatic, capricios. Şt. Paşca, Crişcior), supurlui, vb. trans. IV-a. A săpuni, a spălă haine cu leşie. C. Rebreanu, Bistriţa.
   —     Contaminare din săpuni f pârlui. Suran. Nume de bou. N. Nicolaescu,
   Gorj.
snrdumasi (?). Boală de cap la copii: Să-i descânţi de surdumasi. N. Nicolaescu, Gorj.
surlui, vb. trans. IV-a. A pretinde, a pofti: N’am surluit la pomana ta că am avut ce mi-a trebuit. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Din. ung, szorulni.
ţusdiu, s. susâg, s. a. Lădoiu, N. Drăganu.
   —     Din szaszdk (corn. d-1 Drăganu). şuşcd, vb. trans. I. A sufocă, a înăbuşi,
   a lovi cu putere cu pumnul, a ghiotl. I. Sohorca, Sângeorz-Băi şi Şt. Paşca Crişcior. Refl: A se năcăji pe sine însuşi, a se «ciudăll», V. Bucur, Frata.
   —   Cf. s-cr. gugkatl, «sterpere» CarL-SGL.
şuşorcă, s. f. Frunza în care e învelit tuleul cucuruzului, vospă. A. P. Bănuţ, Sălaj.
www.digibuc.ro
ŞTEFAN PAŞCA
248
56
   —   Din ung. SUSorka, idem. SzMTSz, II, 448.
şut, s. a. O zi de lucru în baie: Câte şuturi ai pe luna asta} Am împlinit un şut. A face şut = a isprăvi, a termină: Am făcut şut mai repede că erapuţin de lucru. A se odihni: Am făcut şut azi că eram obosit. ( — Deriv. Şutar, s. m. Un băiat care e sub îngrijirea băieşului). Şt. Paşca, Crişcior.
şutău, s. a. Spărtura verticală, dela o galerie la alta pe care se transportă materialul de lucru dela un loc la altul. Şt. Paşca, Crişcior.
SUVintri, vb. trans. IV-a. A tunde pe sub pântece, a rătezâ. (— Deriv, suvintrit, adj Rătezat).N. Drăganu, Sângeorz.
   —   Compus din sub-vintre (corn.-N. Drăganu) (Cf. şi Viciu, Glos. s. v.).
                                                           T
(abili, s. a. Aparat cu care se măsoară greutăţi. A. P. Bănuţ, Sighet. tăbutâţ, s. a. Faţă de perină. N. Drăganu.
   — La TDRG s. v. e alt înţeles. ţâcll6r, s. a. Unealtă de fier învechită, inutilă. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. tacre, S. f. Coş, corfă. N. Drăganu, Ruştior.
ţâduc, s. m. O bucată de lemn scurtă, tăiată din capătul cel gros al unui trunchiu: Dă-mi un ţâduc să şed pe el. P. Nişca, Crişcior. (—V a r. Fig. Ce ţuduc de fată! Şt. Paşca, Crişcior). tăgăşi, vb. refl. IV-a. A se înşelă, a se păcăli. N. Drăganu. tăinui, vb. intrans. IV-a. A vorbi, a discută: Am fost la el să mai tăinuim că nu ne-am văzut de mult. N. Nico-laescu, Gorj, S. Puşcariu, Bran. talânt, In mi talant = mi greu, îmi e ruşine. G. Vulcu, Răhău.
t&libr, s. m. Taler (monedă). N. Drăganu, Zagra.
tămădui, vb. trans. IV-a. A aduce, a face: a tămădui lumină într’o afacere = a face lumină. N. Drăganu, Sângeorz.
   —   Ung. tămadni, 4a izvorî», «a se formă»
tămăli, vb. trans. IV-a. A bate, a pisă. V. Cutcan, Bonţ.
tambic, s. m. Pitic, V. Cutcan, Bonţ.
tâmbuli, vb. trans. IV-a. A pucului, a ajunge la înţelegere. N. Drăganu, Sângeorz.
tâmbuşi, vb. refl. IV-a. A se adună, a se sgârci: Nu te tâmbuşi = Nu-ţi adună genunchii către pântece. Dr. V. Corbu, Zagra. Trans. A îngrămădi, a movili. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. ( — D e r i v. tâmbuş, adj. Bine-făcut: Are spate tâmbuşe. Tâmbuşă femeie. C. Rebreanu, Bistriţa; tâm-buşit, adj. Cu gâtul scurt şi gros. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.)
ţâm6nt, s, a. Măsură de capacitate (ori ce mărime) cu care măsoară crâşma-riul băutura. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
tâmpănă, s. f. Burtă lăbărţoasă. V. Cutcan, Bonţ.
tâmposi, vb. trans. IV-a. A întâlni pe neaşteptate pe cineva cu care nu ai vrut să te întâlneşti, a aveă o surpriză neplăcută. N. Dragoman, No-crih şi V. Bucur, Frata.
ţânăi, vb. intrans. IV-a. A sună puternic, a răsună, a ţiul: Copii spărseseră o fereastră că am auzit-o ţinăind. Dur-duiă de ţinăiau blidele în cuiere. îmi ţinăie urechile. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
tauău, s. m. Martor, A. P. Bănuţ, Bihor.
   —   Ung. taud, idem.
ţangâu, s. m. Feciorand. V. Bucur, Frata.
   t— La TDRG ţigău.
www.digibuc.ro
249
GLOSAR DIALECTAL
57
ţanţ, s. a. Ţurţur de aur masiv: Am găsit ţanţuri de aur azi când s’or slobozit găurile. Şt. Paşca, Crişcior. tănt&lău, adj. prost, bleg. P. Nişca, Crişciot.
   —   Din tont f suf. -alău.
tântav, adj. Puternic, tare. V. Cutcan, Bonţ.
ţdpa, adv. Grabă mare: Nu fugi că nu-i ţapa. V. Cutcan, Bonţ. ţăp6s, adj. Friguros, răcoros: Afară-i ţăpos, ia-ţi cevâ în spate. E. Cioran, Răşinari.
tâpşă, s. f Chirie, taxă: Şade în casă cu tapşă. V. Bucur, Frata. tărăbăc), vb. trans. IV-a. A lucră, a isprăvi, a face ceva pe îndelete. V. Cutcan, Bonţ.
ţârăiâlă, s. f. Ploiţă liniştită, de scurtă durată. V. Bucur, Frata. ţârâiu, s. a. Zăpada măruntă care cade în zilele Babelor. I. Sohorca, Sân-georz-Băi.
târcă, s. f. Tort subţire de lână colorată. V. Cutcan, Bonţ.
   ( — Din ung. tarka, «pestriţ# P. S.). tarabură, s. f. Nuntă cu călăreţi şi cu mare alaiu: De ce să faci tarabura asta că prea e cheltuială. G. Timiş, Borşa.
   (—Cf. tărăboiuDR. III, p.763—764, S. P.).
tnrantute, s. plur. Mărunţişuri. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. târfă, s. f. Nisip, prundiş. V. Bucur, Frata. (Var. ţâf&, idem, Şt. Paşca, Crişcior).
tărigan, adj. Tărişor. G. Munteanu, Poiana-Sibiului.
   —   Cf. tirigan (< tare), Puşcariu, DR. III.
taromi, vb. intrans. IV-a. A trăi de azi pe mâne. (—D e r i v . târomeală, s.f. Lene, preget). N. Nicolaescu, Gorj. iârsă, 8. f. Iarbă mare. G. Munteanu, Poi ana-Sibiiului.
t&rşâg, 8. a. Caracter, voinţă tare. I.
   Sohorca, Sângeorz-Băi. târşit, adj. Turtit: Ţi cam târşit nasu, ca la câne. V. Bucur, Frata. târtău, s. m. Copil diform, prea gras şi bleg. Şt. Paşca, Crişcior. ţâţă, s. f. Fundament (la casă). V. Bucur, Frata.
tatacumama! interj. (Exprimămirarea). V. Bucur, Frata.
tăun), vb. intrans. IV-a. A vagabondă, a hoinări. N. Nicolaescu, Gorj. ţ&vli, vb. trans. IV-a. A aruncă, a înlătură. V. Cutcan, Bonţ. tăyuieţ, adj. Scurt şi gros. N. Drăganu ţcghiu, s. a. Ţintă. G. Vulcu, Răhău. ţelt, s. a. Pripon cu care se leagă de ţărm pluta. ( — D e r i v . ţeitui, vb. trans. IV-a. A priponi. I. Sohorca, Sângeorz-Băi).
telâchiu, s. a. Loc de casă. A P. Bănuţ, Bihor şi Săjal.
   (—Ung. telek, idem, S. P.). ţănchiu, s. m. Dâlmă, ridicătură mică de pământ, în drum: Dă din ţenchi în ţenchi. N. Nicolaescu, Gorj. terhălău, s. m. Om necruţat dela lucru: Mai faceţi şi voi careva că nu’s eu terhălăul vostru. N. Nicolaescu, Gorj. tenenfen, adv. Fără căpătâiu: A pierdut toată averea la cărţi şi acuma umblă teneneu. N. Nicolaescu, Gorj. terazie, s.f. Un soiu de struguri cu boabe mici şi negre care se coc de timpuriu N. Nicolaescu, Gorj. ţigară, s. f. Tigaie. V. Bucur, Frata. tertelcag, s. a. Indispoziţie care- pre-merge o boală gravă. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
tic, s. a. Rât (nasul porcului). N. Nicolaescu, Gorj.
tigorâlă, s. f .Trudă, osteneală. G. Vutcu, Răhău.
   — Cf. t i g o a r e TDRG. tiiiorî, vb. trans. IV-a. A îngriji. N Drăganu.
www.digibuc.ro
58
ŞTEFAN PAŞCA •
250
ţincuşă, 8. f. Revers, recipisă. V. Bucur, Frata.
ţfndăr, s. a. Fitil cu ajutorul căruia se aprind materiile explosive. Şt. Paşca, Crişcior.
   (— germ. Ziinder, idem, S. P.). ţipi, vb. trans. IV-a. A apucă, a zori: L-o tipit tuşea. N. Nicolaescu, Gorj. tir, s. a. Mătură. N. Drăganu, Sălagiu. titcui, vb. trans. IV-a. A trage cu urechea, a descoase pe cineva prin întrebări pentru a află o veste. I. So-horca, Sângeorz-Băi.
   (—Cf. ung. titok, S. P.). titirig, s. m. Pitic, om mic. N. Drăganu.
   —   Cf. la TDRG titirez.
titor, s. a. Ziua următoare celei onomastice (cf. s. c i n i ş o a r ă ). N. Nicolaescu, Gorj.                    '
ţirerdlcă, s. f. Vârf de deal de unde se deschide o perspectivă mai îndepărtată. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. tizâc, adj. Grosolan, ordinar, neîndemânatic. N. Nicolaescu, Gorj. ţoâc&n, s. m. Colţ de dantelă: Faini sunt (oacdnii de la abrosu tău. Şt. Paşca, Crişcior.
   (—Din germ. Zacken «colţ», S. P.). ţoăngă s. f. Clopot care se pune pe vitele cornute. A. P. Bănuţ, Bihor, ţoâpă, s. f. Amestecul de făini de piatră, mercur şi aur. Şt. Paşca, Crişcior. toâpsică, s. f. O boală venerică. N. Drăganu.
   —     Cf. la TDRG t o a p s e c . toc&i, vb. trans. IV-a. A denunţă, a
   trădă un secret. V. Cutcan, Bonţ. toc6z, 8. a. Amestec de diferite mâncări. V. Cutcan, Bonţ. tolăi, vb. trans. IV-a. A insultă, a face gură, a strigă. Şt. Paşca, Crişcior. toloboâtă, s. f. Femeie troscotă, guralivă. P. Nişca, Crişcior. tomnâgi, s. plur. Tăieţei. V. Bucur, Frata.
   —   Din tocmagi.
toncâ, vb. trans. I. A luă o hotărîre: l-a toncat să plece şi a plecat. V. Bucur, Frata.
topdlă, s. f. Orice mâncare cu carne. V, Cutcan, Bonţ. ţop, s. m. Ciup:
        SărtUarţi-ar neică ochii.
        Cum îpi bate vântu popii.
   N. Nicolaescu, Gorj. torollisc, s. (?) Mâncare cu carne afumată. V. Cutcan, Bonţ. toroştedlă, s. f. Gâlcă, umflătură la • gât. N. Nicolaescu, Gorj. trândds, adj. Des, condensat, tare la săpat: Pământ trăndosş N. Drăganu. tredsc, s. a. Praf, colb: Stropeşte pe jos-când mături că se ridică treascu. N. Nicolaescu, Gorj.
tretrdce, vb. intrans. IlI-a. A petrece» N. Drăganu.
troacă, s. f. Cutie de chibrite. N, Drăganu.
troc. La anumite intervale, băieşii cari lucrează pe «aur slobod» sunt reţinuţi la ieşirea dela şut pentru a fi examinaţi dacă au furat sau nu. Pentru «cotatul la troc» se opresc mai ales băieşii bănuiţi că se folosesc la furarea aurului de metoda cunoscută, «per introductionem in anum». Bine nutriţi şi -supraveghiaţi de aproape, sunt ţinuţi de scurt până când autorităţile s’au convins că în. excrementele minerului nu se găseşte furtul presupus, tron, s. a. Voce frumoasă la cântat» V. Cutcan, Bonţ.
trdncoş, adj. Beat, ameţit, dar nu în măsură prea mare. P. Nişca, Crişcior.
troscotă, s. f. Femeie guralivă. Şt. Paşca,. Crişcior.
trălă, s. f. Femeie care se îmbracă prost,.
   neîngrijit. P. Nişca, Crişcior. ţubin, s. (?.) Aparat de ridicat greutăţi» A. P. Bănuţ, Sighet.
www.digibuc.ro
251
GLOSAR DIALECTAL
59
ţuclău, 8. a. Pisc de deal. I. Sohorca, Sângeorz-Băi,
   (—Cf. ung. Szikla, «stâncă», S. P.). tuculi, vb. trans. IV-a. A prinde găinile. V. Cutcan, Bonţ. tudăşli, vb. trans. IV-a. A ştirici, a lămuri. C. Rebreanu, Bistriţa, ţuiâc, 8. m. Găuritor de fer. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. tuiegi, vb. intrans. IV-a. A fugi, a se refugiă de frica bătăii. N. Nicolaescu, Gorj.
   (—Cf. toiag, S. P.). tu ieşi, vb. trans. IV-a. A înduplecă, N. Drăganu, Căian.
   —   Cf. la TDRG, tuiu.
tuldlizâ, vb. trans. I. A adună. Şt. Paşca, Crişcior.
   —     Ung. toldozni, «a adaugă, a întregi», tdpiţă, s. f. Săcure veche şi stricată;
   (Fig.) Femeie mică şi grasă. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. ţurăitoare, s. f. Apă curgătoare de munte, puţin adâncă şi liniştită. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. turchăz, adj. Albastru. N. Nicolaescu, Gorj.
   —   Cf. turchiză «piatră preţioasă de coloare albastră» (= fr. turqoise)
   (S. P.).
turiş, s. a. Adăpost de iarnă pentru oi, acoperit. V. Bucur, Frata.
   —   In TDRG, tu rişte.
tur], s. a. Mătură veche. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
   —   Cf. ung. torzs «trunchiu», torzsolni «a frecă».
turmătă, s. f. Pleavă. V. Cutcan, Bonţ. ţurţulău, s. a. Ţurţur, sloiu de ghiaţă.
   C. Rebreanu, Bistriţa, turui, vb. trans. şi refl. IV-a. A (se) obosi peste măsură, a (se) trudi: M’am turuit destul până v'am văzut mari. Şt. Paşca, Crişcior, N. Drăganu, Sângeorz. (—D e r i v. turuială, s. f. Trudă, oboseală. Şt. Paşca, Crişcior).
   —   Din ung. turni, «a scormoli», «a scurmă».
(uvlic, adj. Rău crescut, incorect, obraznic, neastâmpărat. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
                                                         U
Uărt, s. a. Locul unde lucrează un băieş «slobod» în baie: Dacă vii la baie vină pe uărtu mieu. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   germ. Ort.
ucide, vb. trans. IlI-a. A bate pe cineva, a snopi. N. Drăganu, Sângeorz, udoâre, s, f. Urdoare. Dr. V. Corbu, Zagra.
   —     Din urdoare cu disimilarea lui r. urichiş, s. m. Strugure mic, puţin des-
   voltat. G. Vulcu, Răhău.
   —   Din ung. orokos.
Ursu. Nume de câne. N. Nicolaescu, Gorj.
urzi, vb. intrans. IV-a. A umblă din-coaci în colo. V. Bucur, Frata.
                                                         V
văcui, vb. trans. IV-a. A folosi, a moşteni: Nu i-o ajutat Dumnezeu să vă-cuie averea, că o murit. C. Rebreanu, Bistriţa.
   Derivat din veac.
vălueâlă, s, f. Pânza cu care se învelesc bărbaţii în timpul iernei la picioare, obeală. G. Munteanu, Ocna Sibiiului. Valvă, s. f. îndemn. V. Lazar, Jina. vână, s. f. Minereu care conţine aur.
   Şt. Paşca, Crişcior. vânăt, s. Drac, duh rău: Du-te la vă-nătu. V. Lazar, Jina.
Vânătu. Nume de bou. N. Nicolaescu, Gorj.
Vfindog), vb. trans. IV-a. A ascunde, a dosi. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. vandrăc, s. m. Pierdevară, hoinar, «călător». A. P. Bănuţ, ung. vdndorlA Bihor. (— Deriv, vandrocâş, idem).
www.digibuc.ro
ŞTEFAN PAŞCA
252
•60
   (—Cf. ung. vândor şi văndrălău, S.P.). vântălau, s. a. Cantitatea de fân care încape pe un car. A. P. Bănuţ, Sălaj. Ciocanul cu coada «gârjobă* (cu cârjă) cu care se bat găurile şulene şi pulente din baie. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Pentru înţelesul dintâiu, probabil forma cuvântului e arătată greşit de către corespondent. Credem că trebuie să fie văntătău sau băntătău, atestat, din ung. VOntată, «căruţă». Forma şi înţelesul al doilea ne duc la ung. vantolă, «ciocan». E interesant cum s’a menţinut cuvântul unguresc în graiul băieşilor însemnând dealtfel un anume fel de ciocan, şi nu a fost înlăturat de fistăul nemţesc.
vântn. In anume întrebuinţări are înţeles de: întâmplare rea, damblâ. A. P. Bănuţ, Bihor şi Şt. Paşca, Crişcior.
   —   E cunoscută teama pe care O au ţăranii de vânt, mai ales toamna.
vânzăl, s. a. Volum, teanc. A. P. Bănuţ, Sălaj.
   —   Cf. rut. vlazilo, idem ZelRDWb, I» 133.
Tânzâlă, s. f. Frământare, luptă sufletească. A. P. Bănuţ, Sălaj.
   —     Cf. vânzoli, vânzoleală, vureăţă, s. f. O boală de sânge: Să-l
   mance văreţele de mişel că m’o căznit cu locu din trăuaş. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Din lat. varîcea pentru varîccm, «umflătură de vine».
vârşă, s. f. O sfârlă mai mare dintr’o scândură (cf. cântecul Vărşa şi dâba), V. Bucur, Frata.
Târziii, vb. trans. IV-a. A osteni oile prin fugă. V. Lazar, Jina. ( — V a r. a V&l'zăli, idem. A alergă, a lucră mult şi obositor. Şt. Paşca, Crişcior).
   —      Cf. ung. vdrczni, «a sângeră», văsărlş, s. a. Canal pe care se scurge
   apa din baie. Şt. Paşca, Crişcior.
   —     Din germ. Wasser, cu suf. -lş. vâzdoâcă, s. f. Garoafă de câmp. Dr.
   V. Corbu, Zagra.
   —     In TDRG, vîzdoagă. veşcălui, vb. trans. IV-a. A împreună,
   a aranjă unirea prin căsătorie. N. Drăganu, Sângeorz. vetred, adj.: Lemn vetred=lemn tăiat care nu e nici verde nici uscat bine. P. Nişca, Crişcior.
viaţă bună. O formulă de salutare. A. P. Bănuţ, Bihor.
vidă, s. f. Persoană obraznică care se amestecă în afaceri care nu o privesc. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. vidicăn, s. m. Provincial. A. P. Bănuţ, Beiuş.
   —     Din ung. vid6k (cf. mărginean), vidom, adv. De tot, definitiv : L-o
   tăiat de vidom. N. Drăganu, Sângeorz.
Vidra. Nume de câne. N. Nicolaescu, Gorj.                              '
Viorica. Nume de vacă. N. Nicolaescu, Gorj.
virgână, s. f. O haină femeiască care dela brâu în sus se continuă într’un laibăr. N. Drăganu, Ciceiu — Corabia.
   —   Cf. vigăn, DR II, p. 900.
Vldicu. Nume de câne. N. Nicolaescu,
   Gorj.
VOază, calificativ. Om bătrân, neputincios şi leneş. Dr. V. Corbu, Zagra. voilău, s. a. Un sfert de mierţă. A. P. Bănuţ, Bihor.
vojorine, s. plur. ( ?). Drojdii, dreve. V. Bucur, Frata.
văşcotă, s. f. Palavră, fleac, vorbă ne la locul ei. A. P. Bănuţ, Bihor, vran, s. a. Postată, serie: Hai să mai tragem un vran de prăşit. N. Nicolaescu, Gorj.
vrăvui, vb. trans. IV-a. A scutură, a smuci, a îngrămădi. Şt. Paşca, Crişcior.
   —   Din vrăfui.
www.digibuc.ro
253
GLOSAR DIALECTAL
6l
Vrodjbă, 8. f. Căpăţână de varză, neformată bine, neindesată. V. Bucur, Frata.
vruţi, b. f. Persoană care se amestecă in trebi străine, fără să i se ceară intervenţia. N. Nicolaescu, Gorj. (—De ri v. vruţelnic, adj. Neastâmpărat, idem).
                                                         z
zăbic, s. m. Mălaiu prăjit în untură, bun de mâncat. N, Nicolaescu, Gorj.
zăbăfic, adj. Zăpăcit. N. Nicolaescu, Gorj.
   —   Din zăpăcit f hăbăuc.
zăgân, Om gras, cu mişcări leneşe. N. Cioran, Răşinari.
zăgâzdă, s. f. Ic. (— D e r i v. zăgăzdi, vb. trans. IV-a. A icul). Şt. Paşca, Crişcior.
zăgnătă, s. f. Mănunchiu de nuiele aprinse în gura cuptorului ca să *fe-ţeZe» pânea: I. Sohorca, SângeorzBăi.
Zăgrăi, vb. trans. IV-a. A spune altceva decât ceeace ai fi vrut să spui. (—Deriv, zăgrăcală, s. f.) V. Bucur, Frata.
                                         (—Din grăi cu pref. za- S. P.).
zâla, de-a ~Un joc de copii. Zala e o gaură făcută în pământ. In jurul ei copiii fac în formă de stea alte cinci găuri mai mici. Ei aruncă cu nasturi la aceste găuri şi câştigă aceia cărora le-a reuşit să arunce in una din găuri. V. Bucur, Frata.
zăleti, vb. refl. IV-a. A se speriâ. N. Nicolaescu, Gorj.
zălezit, adj. Slab, fără vlagă, numai piele şi oase. Dr. V. Corbu, Zagra.
   —   La TDRG, zăluzi.
zânăi, vb. intrans. IV-a. A răsună, a sbârnăl. I. Sohorca, Sângeorz-Băi. Cf. sinon. ţ â n ă 1.
zăngălit, adj. Murdar. E. Cioran, Răşinari şi S. Puşcariu, Braşov.
zănoâgă, s. f. Afundătură într’un râu, vâltoare, băltoacă. G. Vulcu, Răhău. (Foarte des în toponimie reginuii). zapâşte, s. f. Un purcel mic de tot-G. Vulcu, Răhău.
zapldt, s. a. O gaură pătrată făcută în fundul butoiului, astupată cu tinichea prinsă cu şuruburi. N. Nicolaescu, Gorj.
zărând, s. a. Pomină, veste, amintire r Aveţi prune bade ? N'avem nici una de sărând. C. Rebreanu, Bistriţa. (—Var. z&ranie, s. f. idem, S. Pop, Poiana.)
                                                                           zăr&sti, vb. refl. IV-a. A dispăreâ, a se face nevăzut. A. P. Băunţ, Sălaj, zărălic, s. a. Mâncare fără nici un gust.
   V. Cutcan, Bonţ.           ■
zăslăuş, s. m. Stegar. A. P. Bănuţ, Bihor.
   —   Ung. z&szlos, idem.
zăspâd, s. m. Munte rotund; graniţă ' de ţară. N. Drăganu.               '
zăvoit, adj. Murdar. E. Cioran, Răşinari. •        -
zbanţ, adj. Neastâmpărat: Nu fi aşa de zbanţ că doară eşti mare acuma. E. Cioran, Răşinari, zbâncoti, vb. trans. IV-a. A scutură, a zdrobi, a snopi. C. Rebreanu, Bistriţa.
zbihârdă, s. f. Rană, tăietură adâncă I. Sohorca, Sângeorz-Băi. zdrăvui s. zdrăvi, vb. intrans. IV-a. A strănută. A. P. Bănuţ, Arad şi Bihor, Şt. Paşca, Crişcior.
   (—Cf. bulg. zdravuvam «a se salută» şi zdrave! «sănătate 1», urare celui ce strănută. S. P.).
zdrobituri, s. plur. Caşul sfărimicios care se scoate din zăr. N. Drăganu. Zgdibă, s. f. Boală de ochi foarte periculoasă prin faptul că-i poceşte. V. Bucur, Frata.
   —   Neatestat în acest înţeles, lat. Sca-bies.
www.digibuc.ro
62
ŞTEFAN PAŞCA
254
Zgârcui, vb. intrans. IV-a. A insistă, a încercă necontenit îndeplinirea unei isprăvi, pe furiş. Dr. V.Corbu, Zagra. zgărl&unti, s. plur. (?), Şuviţele de păr făcute inele pe. fruntea fetelor. N. Nicolaescu, Gorj.
    (—Cf. cârlionţ, S. P.). zg&uri, vb. intrans. IV-a. A se amestecă, a vârî nasul în chestiuni indiferente. E. Cioran, Răşinari.
    —   Cf. zg&u, despre care G. Giuglea în DR IV, p. 1553.
-Zglemonl, vb. intrans. IV-a. A înmărmuri. G. Vulcu, Răhău. zgliminclu s. m. Copil mic. V. Cutcan, Bonţ.
zmâc, s. a. Manivelă: Am găsit o fântână cu zmâc şi am adăpat boii. V. Bucur, Frata.                    -
    —   Cf. zmâci.
zmultâră, s. f. Femeie, fată. V. Cutcan, Bon{.
rznâgă, s. f. Putere, forţă, energie: Om fără znagă. N. Nicolaescu, Gorj. .zoâmpă, 8. f. Groapă, şanţ. V. Cutcan, Bont.
ZObân, s. a. Trunchiu mare şi gros. Dr. V. Corbu, Zagra.
zocni, vb. intrans. IV-a. A hop ăl, a se smâcl: Nu trece cu carul pe-acolo că zocneşte prin gropi. V. Bucur, Frata.
Zorica. Nume de câne. N. Nicolaescu, Gorj.
zorobâc, s. m. Câştig, profit. N. Dră-ganu.
Z0t6r, s. a. Ugerul scroafei, a căţelei. V. Bucur, Frata.
zucălul, vb. intrans. IV-a. A face zgomot mare. (—D e r i v. zuculeală, s.f. Zgomot, I. Sohorca, Sângeorz-Băi şi C. Rebreanu, Bistriţa).
zur, s. a. Mâncare pregătită din tot felul de legume, un. fel de ghiveciu. I. Sohorca, Sângeorz-Băi.
zvâmoâgă, s. f. Mănunchiu: Cânepa despicată de paiu se leagă zvâmoâgă în G. Vulcu, Răhău.
zvorî, vb. refl. IV-a. A se împrăştiă, a se risipi: Ce-i cu caprele de zvoresc aşa 1. Sohorca, Sângeorz-Băi.
www.digibuc.ro
www.digibuc.ro